
După cum „preotul criminal” -Saul a devenit „Sfântul Pavel” (prin întâlnirea cu Prietenul păcătoşilor si Dăruitorul pocăinţei şi ale celor Cereşti), voi de ce nu vă pocăiţi, pentru a ridica blestemul de peste această lume păcălită, prostită, manipulată, exploatată de voi?! Până când otrăviţi oamenii cu false învăţături, formalisme, ritualuri, tradiţii, pomeni, idolatrii, moaşterii iconate şi cu alte popisme-datini? „Şi aşa, aţi desfiinţat Cuvântul lui Dumnezeu, prin datina voastră. Şi faceţi multe alte lucruri de felul acesta!” (Marcu 7/13)? De ce vă este frică de oameni înnoiţi, îmbogăţiţi Duhovniceşte, deşteptaţi şi născuţi din nou din Sămânţa Sfântă (Luca 8/11), cum ne învaţă Hristos în Ioan, cap.3? Vai de voi… Mat. cap. 23 – ” Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi închideţi oamenilor Împărăţia cerurilor: nici voi nu intraţi în ea şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi să intre. Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici!” Vai de voi…” şerpi, pui de năpârci”… Până şi moartea va fugi de voi (Ap.9/6) când o să vă rugaţi de munţi să vă acopere răutatea, falsitatea, Nepocainţa, necredinţa (Ap.6/16,17) etc Vasile Pop Silaghi a fost distins cu titlul de Campion al porumbului! Iata și secretele sale- Va prezentam TOPUL celor mai buni ZOOTEHNISTI, HORTICULTORI, CAMPENI si… cei mai mari latifundiari ai Olteniei; OFERTA locurilor de munca in Spania, Danemarca, Germania si Portugalia;Semănătoarea ideală creată de Agricost și Horsch…Marin Moraru, locul 8 în Top 50 cei mai bogaţi fermieri; Oameni de afeceri din agricultura sunt in TOP 300 cei mai bogati romani ; Crescători de bovine de Top in România avem; Dar sunt prea multi boi care ne trag INAPOI… si la stanga si pe dreapta… Cel mai mare distribuitor de produse pentru protecția plantelor și de semințe din România
,,Igor Grosu: „Ceva-i putred în această ogradă”… Dictatura CIP-uirii isi arata coltii…Sute de cadre medicale italiene, suspendate după ce nu s-au vaccinat…Cum ne-au ucis bolsevicii rusofoni oamenii de stiinta geniali… Cum i-au macelarit comunistii pe crestinii din Romania… Securiştii – criminali odioşi ce-şi plimbă acum nepoţii prin parc, la umbra unor pensii foarte mari… “Specialiştii” Securităţii comuniste n-au şomat deloc după 1989…
Convertirea („preotului criminal”) Pavel…Persecutorul bisericii… Lepădarea lui Saul… Cum a ajuns Pavel la cunoaşterea Evangheliei…Capcana fariseilor: Matei 23 – Stephan Isenberg… Neprihănirea noastră și neprihănirea cărturarilor și a fariseilor;CINCIZECIDE PARTICULARITĂŢI ALE FARISEILOR, scris de : Zac Poonen…
…Profeții în Privința Neamurilor și a Lumii; Profeții în Privința lui Iuda și Israel; Profeții Împotriva Oamenilor Neevlavioși; Profeția lui Mica; Făgăduinţa revenirii Domnului Isus Hristos; Viaţă în Duhul; În aşteptarea judecăţii; CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU FIECARE ZI, de Ch. H. SPURGEON; Invatatura Bibliei;29 versete biblice care îți dau putere să reziști în ispită(Daca ramai Una cu Duhul Sfant); Versete de mulțumire din Biblie; Promisiunea lui Iacov; Botez…(Cei 144.000 sunt botezați în moartea lui Christos- Romani 6:3,4); CÂND VEI CREDE CE A PROMIS DUMNEZEU?David Wilkerson (1931-2011); Cârtiri şi capcane; Resursele pustiei de Georges André; Un plan biblic de reacţie în faţa nenorocirilor şi necazurilor vieţii; Ce spune Biblia despre închinarea la icoane (parteal si II) Ce spune Biblia despre închinarea la idoli și despre idolatrie ( 9 )…Ce spune Biblia despre închinarea la idoli și despre idolatrie ( 14 )… Nu mai aduceţi jertfe fără rost; Când lui Dumnezeu începe să-i fie scârbă de ceea ce faci (si de fapte si de “vorbarie’’); Poporule, omule, oricine ai fi, ascultă: degeaba postim cu trupul, dacă batem câmpii cu ochii, cu sufletul, cu mintea inveninată de cel rău, refuzând să mâncăm Trupul Lui,(dăruit oricărui păcătos) –caci El… IOSIF ŢON- Studiu: Umblarea cu Dumnezeu; J.C. Ryle – Formalismul (I) ROMÂNIA – Creştinism, tradiţionalism, ritualism, păgânism?Adevărata semnificaţie a arderii-de-tot – Zac Poonen; « Apocalipsa 13 – Lupta pentru inchinare – Prima FiaraApocalipsa 13 – Lupta pentru inchinare – A Doua Fiara, Icoana Fiarei si Semnul Fiarei » Apocalipsa 13 – Lupta pentru inchinare – A Doua Fiara; Antihrist si Israelul; Venirea lui Antihrist; Ce este bătălia de la Armaghedon? Începutul semnelor venirii Domnului; DE CE AVEM NEVOIE DE UN MIJLOCITOR, de David Wilkerson (1931-2011)
„Stalin și poporul rus, nouă pacea ne-au adus”; Unde sunt fabricile lui Ceausescu?(Precum Satan,Poporul Rus creat prin cotropire, isi sapa propriul sfarsit )Amenințare fără precedent: „Nu avem de ales, Rusia va trebui să lanseze un atac nuclear asupra Europei”; (Pentru ca au pus umarul la intronarea Burgheziei neo-Marxiste din Romania…)România are cei mai mulți bugetari din UE. Și mai face angajări la început de 2023; Solovioave, vezi că-ți rup urechile! Anatol Țăranu: Destabilizarea internă a Rusiei înseamnă deschiderea de noi oportunități pentru Chișinău, de a rezolva conflictul transnistrean; Epoca Putin, un regim cu final așteptat: Înlăturarea forțată de la putere. ”Nu văd ca Putin să-și dea demisia fără un fel de revoluție” (Zuckerman); (Teatru iliescian-jucat de tovarasii lui…) Prigojin este plătit de CIA, Wagner și Putin au păcălit Ucraina sau complotul anti-Kremlin a implicat armata și FSB. Teoriile; (Nimic nu este intamplator)… Fost deputat rus, care trăiește în exil în Ucraina: Revolta a fost o înscenare, Putin și Prigojin erau puși de acord/ Șeful Wagner avea… Despre Edgar Allan Poe; Crimele Revolutiei. Sangeroasa Diversiune a KGB-istilor din FSN; Descriere – Istoria secreta a inchizitiei; Ce ştim despre Inchiziţie; Adrian Năstase: „Ziariştii trebuie fie periaţi, fie cumpăraţi, iar când nu merge cu nici una, pur şi simplu bătuţi”; Adevărul despre Inchiziție; Realitatea ca delir – o poveste despre Securitatea comunista;Documentele Masoneriei din România au fost scoase la cercetare; Martiriul Basarabiei şi al Bucovinei între 28 iunie 1940 şi 22 iunie 1941; (Brejnev si pop.rus-ne-au adus…) Jaful sovietic în România; Maxima zilei: Pentru fapte similare cu genocidul comis de psihopatul criminal Putin în Ucraina, ofiţeri nazişti au fost condamnaţi la moarte. (Dumitru Căruntu, administratorul site-ului „A şaptea dimensiune”); Inchiziţia, 600 de ani de crime în numele creştinismului (partea 1 si 2);Templul satanic – o nouă şi periculoasă organizaţie politică care luptă împotriva creştinismului şi conservatorismului;
Testamentul lui Abraham (recenzie) de Igor Bergler; Minciuna lui Michelangelo (recenzie), de Igor Bergler; Recenzie „…şi la sfârşit a mai rămas coşmarul” de Oliviu Crâznic; Umberto Eco: Numele trandafirului-recenzie, de Mirela Teodorescu; Inchiziția romano-catolică – una dintre cele mai îngrozitoare episoade ale istoriei; Recenzie Fratii Karamazov de F.M. Dostoievski; Beguinele, „femeile sfinte” pe care le-a vânat Inchiziția; 4 mari nebuni ai istoriei: Monarhi care și-au pierdut mințile; Brenda Ralph Lewis-Istoria intunecata a papilor. Vicii, crime si coruptie la Vatican; Brenda Ralph Lewis; Francois Hollande: Vladimir Putin nu este nebun, ci un lider „radical rațional”;ONU acuză Rusia de crime de război; Putin se joacă de-a sfârșitul lumii. Operațiunea Stopați nebunul! Delirul unui nebun: Putin se compară cu țarul Petru cel Mare! „În timpul războiului cu Suedia, el n-a cucerit nimic, a luat înapoi teritoriile care ne aparțineau“;Andrei Pleșu despre ÎPS Teodosie: „Un subofițer încruntat, îndrăgostit soldățește de Putin, o versiune virilă a viguroasei doamne Șoșoacă. E… Goliat trebuie să cadă, de Louie Giglio- Cum să câştigi lupta împotriva uriaşilor tăi; Rugăciunea pentru evrei, de Francisca BĂLTĂCEANU; Ortodoxia cosmopolită, de Teodor BACONSCHI; Îngerii păzitori, de Jean DANIÉLOU; Lupta dintre David şi Goliat, în variantă rusească; Medvedev acuzat că şi-a reparat vila pe bani colectați în scopuri caritabile; Dmitri Medvedev, despre Republica Moldova: „Nici nu există o astfel de ţară”; CASELE CELE NOI ALE NOILOR ÎMPĂRAȚI ROȘII- În timp ce-și trimit soldații la moarte în Ucraina, ”patrioții” Rusiei se lăfăie acasă într-un lux orbitor…”Pace va fi doar fără Putin”, spune singurul diplomat rus care și-a dat demisia din cauza războiului; Un general rus de rang înalt ar… (Vicleniile lui Satan…) Prigojin și minciunile lui Putin; Cum arată armata de miliardari a lui Vladimir Putin; Biserica nu mai risipește agheasma pe armele lui Putin; Timpul: Politicienii corupți au adus Moldova la picioarele lui Putin; Ce învață România din revolta lui Prigojin? Unii cu pixul, alții cu gura: Augustin Buzura; Umilirea lui Putin schimbă strategia Occidentului;
Criza din Rusia, o reglare de conturi între gangsteri în curtea Kremlinului sau o adevărată lovitură de stat? Cine este Evgheni Prigojin şi Grupul Wagner. Toate detaliile despre omul ce a întors armele împotriva lui Putin… Cehia: Rusia este o amenințare, iar China este o provocare sistemică (Noua strategie de securitate); Noua „axă a răului”. Iranul caută un conflict, Rusia contestă ordinea mondială: „Sunt gata de război cu Occidentul!” Cei patru titani ai neamului Romanesc, editata pe file de aur, in teaca, IVAN BIRTA, 324 pagini; Axa răului a lui Vladimir Putin se prăbușește rapid; Învăţăturile lui Nicolae Iorga pentru români. 10 citate ale celebrului istoric despre succes, greşeli şi prostie; Klaus Schwab, Xi Jinping – frăţie mare la întâlnirea online a grupului Davos; Un futurist şi autor israelian susţine că inteligenţa artificială va „scrie în curând o nouă Biblie”; Klaus Schwab, tătukul Marii Resetări: „Nu…Interzis în unele state UE, „putinistul” Dughin (prieten la catarama cu Iliescu-Nastase) lansează o carte la Bucureşti. Ciucu critică Primăria; (Sa nu uitam ca Putin si Klaus Schwab au beberonat de la tata (Ioan 8/44) Satan-IMPREUNA)…Rusia și Marea Resetare. Este Putin complice sau inamic al Davosului?Asasinarea rațiunii. Andrei Pleșu: De la sexul îngerilor la dilema gender-ului; Bestiarul Kremlinului. Adevărata și interminabila listă a agenților ruși din România;Putin e criminal de război? Dodon: Este om de stat și patriot al țării sale; Liderul mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin, după rebeliunea din 24 iunie: „Societatea a cerut-o”… DUPĂ LOVITURA DE STAT S-A INSTAURAT JAFUL NAȚIONAL CARE ESTE ÎN PLIN „A VÎNTU”; Privatizarea postcomunistă: devalizare şi eşec. Cum s-a transformat procesul într-un jaf nesfârşit şi systematic; Privatizarea postcomunistă: devalizare şi eşec. Cum s-a transformat procesul într-un jaf nesfârşit şi systematic; Cum a devalizat caracatiţa pesedistă băncile din România; AUR Vaslui, primul examen dat în public: bufonul Vasile Popa a stricat aerul fresh adus de…Cronologia Revoluţiei din Decembrie 1989 prezintă pe… Dosarele Revoluției – Istoria unui eșec judiciar…(Si pentru asta suntem in topul accidentelor) Filiera analfabeților cu permis. Cum și-au…Băutura preferată a românilor duce la cancer de colon, spun cercetătorii Divahair; Stalin și poporul rus libertate ne-au adus; Pârghiile Rusiei în România; Palatul de 18 milioane de dolari al lui Serghei Șoigu, prezentat de presa rusă independent; Vile de lux, podgorii în Toscana, iahturi și fonduri de binefacere. Imperiul de corupție al lui Medvedev, deconspirat; Vilele oamenilor bogați. Case de lux ale celor mai bogați oameni din Rusia. Lămpi de designer pentru scări…
„Stalin și poporul rus, nouă pacea ne-au adus”; Unde sunt fabricile lui Ceausescu?(Precum Satan,Poporul Rus creat prin cotropire, isi sapa propriul sfarsit )Amenințare fără precedent: „Nu avem de ales, Rusia va trebui să lanseze un atac nuclear asupra Europei”; (Pentru ca au pus umarul la intronarea Burgheziei neo-Marxiste din Romania…)România are cei mai mulți bugetari din UE. Și mai face angajări la început de 2023; Solovioave, vezi că-ți rup urechile! Anatol Țăranu: Destabilizarea internă a Rusiei înseamnă deschiderea de noi oportunități pentru Chișinău, de a rezolva conflictul transnistrean; Epoca Putin, un regim cu final așteptat: Înlăturarea forțată de la putere. ”Nu văd ca Putin să-și dea demisia fără un fel de revoluție” (Zuckerman); (Teatru iliescian-jucat de tovarasii lui…) Prigojin este plătit de CIA, Wagner și Putin au păcălit Ucraina sau complotul anti-Kremlin a implicat armata și FSB. Teoriile; (Nimic nu este intamplator)… Fost deputat rus, care trăiește în exil în Ucraina: Revolta a fost o înscenare, Putin și Prigojin erau puși de acord/ Șeful Wagner avea… Despre Edgar Allan Poe; Crimele Revolutiei. Sangeroasa Diversiune a KGB-istilor din FSN; Descriere – Istoria secreta a inchizitiei; Ce ştim despre Inchiziţie; Adrian Năstase: „Ziariştii trebuie fie periaţi, fie cumpăraţi, iar când nu merge cu nici una, pur şi simplu bătuţi”; Adevărul despre Inchiziție; Realitatea ca delir – o poveste despre Securitatea comunista;Documentele Masoneriei din România au fost scoase la cercetare; Martiriul Basarabiei şi al Bucovinei între 28 iunie 1940 şi 22 iunie 1941; (Brejnev si pop.rus-ne-au adus…) Jaful sovietic în România; Maxima zilei: Pentru fapte similare cu genocidul comis de psihopatul criminal Putin în Ucraina, ofiţeri nazişti au fost condamnaţi la moarte. (Dumitru Căruntu, administratorul site-ului „A şaptea dimensiune”); Inchiziţia, 600 de ani de crime în numele creştinismului (partea 1 si 2);Templul satanic – o nouă şi periculoasă organizaţie politică care luptă împotriva creştinismului şi conservatorismului;
Testamentul lui Abraham (recenzie) de Igor Bergler; Minciuna lui Michelangelo (recenzie), de Igor Bergler; Recenzie „…şi la sfârşit a mai rămas coşmarul” de Oliviu Crâznic; Umberto Eco: Numele trandafirului-recenzie, de Mirela Teodorescu; Inchiziția romano-catolică – una dintre cele mai îngrozitoare episoade ale istoriei; Recenzie Fratii Karamazov de F.M. Dostoievski; Beguinele, „femeile sfinte” pe care le-a vânat Inchiziția; 4 mari nebuni ai istoriei: Monarhi care și-au pierdut mințile; Brenda Ralph Lewis-Istoria intunecata a papilor. Vicii, crime si coruptie la Vatican; Brenda Ralph Lewis; Francois Hollande: Vladimir Putin nu este nebun, ci un lider „radical rațional”;ONU acuză Rusia de crime de război; Putin se joacă de-a sfârșitul lumii. Operațiunea Stopați nebunul! Delirul unui nebun: Putin se compară cu țarul Petru cel Mare! „În timpul războiului cu Suedia, el n-a cucerit nimic, a luat înapoi teritoriile care ne aparțineau“;Andrei Pleșu despre ÎPS Teodosie: „Un subofițer încruntat, îndrăgostit soldățește de Putin, o versiune virilă a viguroasei doamne Șoșoacă. E… Goliat trebuie să cadă, de Louie Giglio- Cum să câştigi lupta împotriva uriaşilor tăi; Rugăciunea pentru evrei, de Francisca BĂLTĂCEANU; Ortodoxia cosmopolită, de Teodor BACONSCHI; Îngerii păzitori, de Jean DANIÉLOU; Lupta dintre David şi Goliat, în variantă rusească; Medvedev acuzat că şi-a reparat vila pe bani colectați în scopuri caritabile; Dmitri Medvedev, despre Republica Moldova: „Nici nu există o astfel de ţară”; CASELE CELE NOI ALE NOILOR ÎMPĂRAȚI ROȘII- În timp ce-și trimit soldații la moarte în Ucraina, ”patrioții” Rusiei se lăfăie acasă într-un lux orbitor…”Pace va fi doar fără Putin”, spune singurul diplomat rus care și-a dat demisia din cauza războiului; Un general rus de rang înalt ar… (Vicleniile lui Satan…) Prigojin și minciunile lui Putin; Cum arată armata de miliardari a lui Vladimir Putin; Biserica nu mai risipește agheasma pe armele lui Putin; Timpul: Politicienii corupți au adus Moldova la picioarele lui Putin; Ce învață România din revolta lui Prigojin? Unii cu pixul, alții cu gura: Augustin Buzura; Umilirea lui Putin schimbă strategia Occidentului;
Criza din Rusia, o reglare de conturi între gangsteri în curtea Kremlinului sau o adevărată lovitură de stat? Cine este Evgheni Prigojin şi Grupul Wagner. Toate detaliile despre omul ce a întors armele împotriva lui Putin… Cehia: Rusia este o amenințare, iar China este o provocare sistemică (Noua strategie de securitate); Noua „axă a răului”. Iranul caută un conflict, Rusia contestă ordinea mondială: „Sunt gata de război cu Occidentul!” Cei patru titani ai neamului Romanesc, editata pe file de aur, in teaca, IVAN BIRTA, 324 pagini; Axa răului a lui Vladimir Putin se prăbușește rapid; Învăţăturile lui Nicolae Iorga pentru români. 10 citate ale celebrului istoric despre succes, greşeli şi prostie; Klaus Schwab, Xi Jinping – frăţie mare la întâlnirea online a grupului Davos; Un futurist şi autor israelian susţine că inteligenţa artificială va „scrie în curând o nouă Biblie”; Klaus Schwab, tătukul Marii Resetări: „Nu…Interzis în unele state UE, „putinistul” Dughin (prieten la catarama cu Iliescu-Nastase) lansează o carte la Bucureşti. Ciucu critică Primăria; (Sa nu uitam ca Putin si Klaus Schwab au beberonat de la tata (Ioan 8/44) Satan-IMPREUNA)…Rusia și Marea Resetare. Este Putin complice sau inamic al Davosului?Asasinarea rațiunii. Andrei Pleșu: De la sexul îngerilor la dilema gender-ului; Bestiarul Kremlinului. Adevărata și interminabila listă a agenților ruși din România;Putin e criminal de război? Dodon: Este om de stat și patriot al țării sale; Liderul mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin, după rebeliunea din 24 iunie: „Societatea a cerut-o”… DUPĂ LOVITURA DE STAT S-A INSTAURAT JAFUL NAȚIONAL CARE ESTE ÎN PLIN „A VÎNTU”; Privatizarea postcomunistă: devalizare şi eşec. Cum s-a transformat procesul într-un jaf nesfârşit şi systematic; Privatizarea postcomunistă: devalizare şi eşec. Cum s-a transformat procesul într-un jaf nesfârşit şi systematic; Cum a devalizat caracatiţa pesedistă băncile din România; AUR Vaslui, primul examen dat în public: bufonul Vasile Popa a stricat aerul fresh adus de…Cronologia Revoluţiei din Decembrie 1989 prezintă pe… Dosarele Revoluției – Istoria unui eșec judiciar…(Si pentru asta suntem in topul accidentelor) Filiera analfabeților cu permis. Cum și-au…Băutura preferată a românilor duce la cancer de colon, spun cercetătorii Divahair; Stalin și poporul rus libertate ne-au adus; Pârghiile Rusiei în România; Palatul de 18 milioane de dolari al lui Serghei Șoigu, prezentat de presa rusă independent; Vile de lux, podgorii în Toscana, iahturi și fonduri de binefacere. Imperiul de corupție al lui Medvedev, deconspirat; Vilele oamenilor bogați. Case de lux ale celor mai bogați oameni din Rusia. Lămpi de designer pentru scări…
Vilele oamenilor bogați. Case de lux ale celor mai bogați oameni din Rusia. Lămpi de designer pentru scări
Pe măsură ce casele în valoare de milioane de dolari devin din ce în ce mai comune în fiecare zi, doar casele de mai multe milioane de dolari cumpărate de miliardari ies în evidență. Opt dintre cele mai scumpe case sunt situate în Statele Unite, celelalte 6 sunt în India, Franța și Anglia, cea din urmă având patru din cele șase.
Valoarea acestor case se bazează pe diverși factori, inclusiv dimensiunea, locația, vederile și facilitățile extravagante, cum ar fi cascade, heliporturi și piscine multiple. Dacă ai câștigat jackpot-ul la loterie, ai dezvoltat un medicament pentru a schimba lumea sau ai inventat o capcană pentru șorici mai bună, atunci s-ar putea să ai într-o zi suficienți bani pentru a cumpăra una dintre aceste case uimitoare.
Conac din Grădinile Palatului Kensington, Londra, Marea Britanie
Renumitul magnat al oțelului Lakshmi Mittal, cu o valoare netă estimată la aproximativ 16,5 miliarde de dolari, a cumpărat capodopera pentru 222 de milioane de dolari în 2008. Este un fel de colecționar de case, care deține trei reședințe pe o stradă din Londra, cunoscută sub numele de Billionaires’ Row. Un tată generos, Mittal a cumpărat una dintre casele fiului său de la vânzătorul Noam Gottesman, un binecunoscut fond de investiții miliardar.
Antilia, Mumbai, India
Mukesh Ambani, proprietarul unei locuințe despre care Forbes estimează că valorează aproximativ 1 miliard de dolari, are o avere netă de 21,5 miliarde de dolari, așa că nu-i pasă deloc de plățile ipotecare. Casa este construită mai degrabă în sus decât în lățime, iar suprafața sa de locuit de 37161 mp este împărțită cu succes în 27 de etaje unice. Numele casei, Antilia, vine de la o insulă mistică din Oceanul Atlantic. Cladirea dispune de un garaj pe 6 nivele, un etaj intreg dedicat exercitiului, piscina, solar si bar de sucuri proaspete. Prin urmare, nu este deloc surprinzător faptul că sunt necesari 600 de angajați pentru ca clădirea să funcționeze fără probleme.
Blossom Estate, Palm Beach, Florida
Aparent, managementul abil al fondurilor speculative este o sursă de bogăție excesivă. De exemplu, Ken Griffin a folosit o parte din fondurile sale pentru a cumpăra 3,2 hectare învecinate. Pe acest teritoriu există 4 conace cu vedere la ocean, situate unul lângă celălalt. Aceste conace formează împreună o moșie uriașă. Griffin a făcut achiziția de 130 de milioane de dolari încă din 2012, ceea ce cu greu i-a diminuat averea estimată la 4,1 miliarde de dolari.
Deținerea de proprietăți imobiliare super scumpe nu se limitează doar la bărbații de succes. Tamara Ecclestone, fiica miliardarului și proprietarului de Formula 1 Bernie Ecclestone, și-a cumpărat conacul exclusivist din Kensington Gardens pentru doar 70 de milioane de dolari în 2011. Desigur, după ce a adăugat anumite accente personale, cum ar fi baia de cristal amazonian de 1 milion de dolari, un spa pentru câinii ei, o pistă privată de bowling și o piscină subterană, conacul de 55 de camere a crescut în valoare.
Vila Leopolda, Villefranche-sur-mer, Franța
Regele Leopold al II-lea a fost foarte generos cu numeroasele sale amante. Între 1929 și 1931, le-ar fi construit mai multe case pe coastă, pe moșia sa de 8 hectare de pe Riviera Franceză. Filantropul brazilian Lily Safra, cu o avere netă de aproximativ 1,2 miliarde de dolari, a achiziționat în 2008 a doua cea mai scumpă proprietate din lume pentru 750 de milioane de dolari.
One Hyde Park, Londra, Marea Britanie
Rinat Akhmetov, considerat cel mai bogat om din Ucraina, cu o avere netă de 15,4 miliarde de dolari, a cumpărat cel mai scump complex rezidențial din lume din luxosul cartier Knightsbridge din Hyde Park în 2011 pentru 221 de milioane de dolari. Casa de lux de 2322 de metri pătrați oferă un serviciu de concierge la hotel nonstop și sticlă antiglonț în întreaga clădire. Securitatea este întotdeauna destul de scumpă.
Conacul Silicon Valley, Los Altos Hills, California
Yuri Milner este tipul care probabil a dat cele mai multe aprecieri pe Facebook. Averea lui este estimată la 1,1 miliarde de dolari și a obținut-o prin investițiile sale inteligente, inclusiv o investiție în rețeaua de socializare Facebook.
Detalii aici………https://1ppa.ru/ro/forms/villy-bogatyh-lyudei-roskoshnye-doma-samyh-bogatyh-lyudei-rossii-dizainerskie/
Vile de lux, podgorii în Toscana, iahturi și fonduri de binefacere. Imperiul de corupție al lui Medvedev, deconspirat

Premierul rus, Dmitri Medvedev deține o avere de peste 70 de miliarde de ruble sau 1,1 miliarde de euro, pe care ar fi acumulat-o prin scheme frauduloase, la baza cărora stau luări de mită sub formă de donații. Fondul de Luptă împotriva Corupției, condus de juristul și activistul rus Alexei Navalnîi a publicat cea mai de amploare investigație realizată vreodată în F. Rusă în care deconspiră „imperiul de corupție” construit de Medvedev, proprietățile sale din țară și de peste hotare și afacerile gestionate de persoane interpuse. Investigația „Он вам не Димон” (Acesta pentru voi nu este Dimon) poate fi accesată atât în limba rusă, cât și engleză. Mai mult jurnaliștii au realizat și un film de 50 de minute în care arată cum premierul rus a construit averea din mită și împrumuturi constroversate.
Investigația care prezintă averea impresionată a actualului premier și fostului președinte al F. Ruse, potrivit jurnaliștilor, a pornit de la o simplă fotografie a lui Medvedev, în care acesta apare purtând o pereche de ghete. S-a dovedit că încălțămintea a fost cumpărată prin intermediul unui magazin online, iar autorul comenzii și adresa unde a fost livrat produsul sunt comune pentru mai multe firme și fonduri care gestionează proprietățile și afacerile sale.
Urmăriți AICI investigația video în limba rusă
Potrivit jurnaliștilor, Medvedev deține zeci de proprietăţi imobiliare, ferme, podgorii, maşini de lux, iahturi ș.a.
„Mai exact, Medvedev s-a îmbogăţit şi şi-a ascuns banii prin intermediul unei reţele de fundaţii caritabile şi organizaţii nonguvernamentale care au fost înfiinţate pe numele unor rude şi apropiaţi de-ai săi şi care s-au bucurat de numeroase „donaţii“ din partea unor oligarhi sau „împrumuturi“ din partea unor bănci de stat. Banii au fost folosiţi uterior pentru achiziţionarea de bunuri imobiliare şi alte proprietăţi în Rusia şi în străinătate”, rezumă adevărul.ro.














Citiți AICI investigația integrală: „ОН ВАМ НЕ ДИМОН”
Foto: dimon.navalny.com
https://www.zdg.md/stiri/stiri-externe/foto-video-vile-de-lux-podgorii-in-toscana-iahturi-si-fonduri-de-binefacere-imperiul-de-coruptie-al-lui-medvedev-deconspirat/
Palatul de 18 milioane de dolari al lui Serghei Șoigu, prezentat de presa rusă independentă
Domeniul ministrului apărării are 9.000 de metri pătrați
Fotografii ale interioarelor luxoase din palatul deținut de Serghei Șogu, 68 de ani, ministrul apărării de la Moscova, la Barviha, în cartierul Rubliovka, o suburbie rezidențială a Moscovei, cunoscută drept cea mai scumpă zonă din Rusia, au fost publicate de Agentsvo („Agenția”), portal independent de investigații. Faptul că „palatul” aparține lui Șoigu a fost confirmat de două persoane din biroul de arhitectură „Leonardo”. De altel, domeniul generalului se află în secțiunea proiectelor finalizate ale firmei. Fotografiile arată că interioarele casei sunt realizate în principal din lemn. În centrul livingului se află un șemineu masiv. Pe mobilier se observă statuete ale lui Buddha. Casa, 14 camere, dotată cu bibliotecă, cinema și sală de biliard, are două piscine, dintre care una mare, de aproximativ 20 de metri lungime. Palatul, în stil tuvan, care seamănă cu o pagodă, a fost evaluat la 18 milioane de dolari. Potrivit FBK, Fundația Anticorupție a opozantului rus Alexei Navalnîi, suprafața totală a domeniului lui Șoigu din Barviha este de 9.000 de metri pătrați. Fotografii ale exteriorului palatului au fost difuzate încă din 2015 de Fundația Anticorupție a opozantului rus Alexei Navalnîi, într-o investigație privind casele familiei lui Șoigu De la sfârșitul anilor 90, oligarhii ruși și-au construit vile private de lux în Barviha. Cartierul rezidențial se află într-o zonă supranumită Rubliovka, un mozaic de reşedinţe de elită situate în pădurile de pini din vestul capitalei, pe malul sudic al râului Moscova, unde preţurile la imobiliare sunt printre cele mai ridicate din lume. RECOMANDĂRI Partidele de extremă dreapta, în ascensiune în toată Europa. Cele trei domenii cheie care le fac atractive în rândul electoratului, folosite și de AUR În Rubliovka dețin reședințe luxoase inclusiv președintele Vladimir Putin, șeful Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev sau premierul Mihail Mişustin. Pe 30 mai, Ministerul rus al Apărării a declarat că apărarea antiaeriană a distrus opt drone utilizate într-un atac deasupra districtului Odinţovski, care include şi Rubliovka, pe care l-a atribuit Ucrainei. Pe 26 iunie, presa rusă de stat a prezentat „prima apariție”, rămasă și singura, a lui Serghei Șoigu după rebeliunea militară condusă de Evgheni Prigojin din 23 și 24 iunie, o „vizită de lucru” la postul de comandă al Grupului de Forțe Vest, din zona „operațiunii militare speciale” din Ucraina. Serghei Șoigu Experiții occidentali s-au îndoit de autenticitatea filmării, despre care au spus că a fost realizată în regiunea Belgorod, la circa 40 de kilometri de granița cu Ucraina și că este „o conservă”. După ce Prigojin le-a ordonat trupelor sale – ajunse sâmbătă aproape Moscova – să se retragă la bazele temporare din Ucraina, afirmând că nu doreşte vărsare de sânge rusesc, Kremlinul a anunţat că şeful Wagner va părăsi Rusia către Belarus, iar dosarul deschis de FSB împotriva lui, pentru „instigare la revoltă armată”, a fost clasat. Unul dintre scopurile declarate ale șefului grupării de mercenari au fost demisia lui Șoigu.
Citeşte întreaga ştire: Palatul de 18 milioane de dolari al lui Serghei Șoigu, prezentat de presa rusă independentă. Domeniul ministrului apărării are 9.000 de metri pătrați
https://www.libertatea.ro/stiri/palatul-de-18-milioane-de-dolari-al-serghei-soigu-4591328?utm_campaign=article&utm_medium=push&utm_source=browser&utm_term=cde-onesignal-fresh-articles-weekend-821
Pârghiile Rusiei în România

În teorie, România nu e așa de dependentă sau conectată economic de Rusia. Relațiile comerciale sunt limitate, numărul companiilor cu capital rusesc de pe piața românească este relativ mic, iar importurile românești de petrol și gaze din Rusia sunt cu mult sub cele ale altor țări UE. De-a lungul timpului însă, oligarhi ruși, în general apropiați de Kremlin, au acaparat segmente importante din unele sectoare ale economiei românești. La aceste pârghii economice se adaugă și cele de natură politică – români care, conștient sau nu, fac jocurile Moscovei. Este o rețetă pe care Rusia a aplicat-o, începând cu anii ’90, în majoritatea statelor ex-comuniste.
Strategia rusească în țările ex-comuniste: rețele de influență și investiții în domenii-cheie ale economiei
După căderea comunismului, Rusia a încercat să-și recalibreze strategia legată de reprezentarea propriilor interese economice și de securitate în foștii sateliți ai imperiului sovietic, inclusiv în România. Au fost două direcții pe care se axa strategia respectivă. Prima era să dezvolte o rețea de influență printre politicienii și factorii de decizie la nivel local; corupția/coruptibilitatea elitelor locale au facilitat atingerea acestui obiectiv. A doua era să investească în zone cheie ale economiilor din statul respectiv. Penetrarea zonei politice și controlul unor sectoare importante din economie îi permitea Rusiei să își extindă propria influență și să propage propriile interese.
Artboard: Veridica/Iulian Preda
Experții de la think-tankul american Center for Strategic & International Studies (CSIS) au elaborat trei rapoarte pe tema aceasta în ultimii ani, ce formează seria „The Kremlin Playbook”. Ei descriu în primul dintre ele cum funcționează rețeta rusească: „Rusia a dezvoltat o rețea opacă de patronaje în regiune, pe care o folosește pentru a influența și direcționa decizia politică. Această plasă seamănă cu un model de tip rețea-flux, pe care noi o descriem ca fiind un “cerc vicios” al influenței rusești. Fluxul poate începe cu penetrarea rusească în politică sau economie, iar de acolo se extinde și evoluează, în unele cazuri ajungând la capturarea statului. Rusia caută să câștige influență (dacă nu chiar controlul) asupra unor instituții de stat critice sau a economiei și își folosește influența pentru a modela politicile naționale și deciziile. Corupția este lubrifiantul pe baza căruia funcționează acest sistem, care se concentrează pe exploatarea resurselor de stat, pentru a avansa rețelele de influență ale Rusiei”.
În episodul al doilea din Kremlin Playbook există un studiu de caz dedicat României și influenței rusești asupra sa. Concluzia studiului e că România nu a fost mai puțin infiltrată de interese rusești, comparativ cu alte țări din regiune. Dar în același timp, experții de la CSIS susțin că România rămâne vulnerabilă la acțiunile rușilor: „România are cele mai slabe legături politice și economice cu Rusia dintre toate țările studiate de caz, dar influența malignă a Rusiei poate încă submina autoritatea statului, prin exploatarea slăbiciunilor instituționale, politice și societale (în special corupția). Privatizările netransparente, de exemplu, au deschis ușa investitorilor ruși, în special în sectorul metalurgic.”
O altă tactică folosită de ruși a fost dezvoltarea de relații comerciale strânse cu diverse companii din sectoare-cheie din Vestul Europei. E vorba, conform Kremlin Playbook 2 de „Așa-numiții facilitatori ai influenței negative a Rusiei, cei care promovează interesele rușilor, le permit să-și atingă scopurile strategice fără să sufere consecințele pentru acțiunile lor”. Iar pe lista de facilitatori este și compania care deține un rol cheie în industria de petrol și gaze din România, OMV din Austria, care a câștigat procesul de privatizare pentru Petrom, perla coroanei din zona de petrol și gaze din România, în anul 2004. Aceste relații cu facilitatorii occidentali complică și mai tare monitorizarea influenței rusești în economiile din UE, mai ales că interacțiunile respective nu sunt extrem de transparente.
Mai e un ultim aspect care trebuie avut în vedere. Teoretic, în România, în 2021 erau active doar 600 de companii cu capital rusesc. Adică doar 0.25% din total, cu o sumă infimă drept capital social subscris, de 37 de milioane de euro. Doar că în practică investitorii ruși folosesc intermediari sau au filiale în țări europene precum Olanda, Cipru sau Elveția, sau diverse firme de tip offshore din paradisuri fiscale. Prin această metodă, numărul companiilor controlate de investitori ruși e artificial micșorat în statistici.
Rușii și industria românească a oțelului: privatizări dubioase, ajutoare de la stat, devalizări
Exemplele de afaceri rusești sunt multiple, dar există trei sectoare pe care rușii s-au axat în mod predilect: metalurgia și prelucrarea oțelului, aluminiul și materia sa primă, alumina și producția de țevi industriale. Am selectat cele trei povești din aceste domenii pentru ca sunt instructive pentru modul în care a operat rețeta rusească pe care am descris-o mai sus.
Începem cu exemplul Mechel, un grup de firme din domeniul metalurgiei, activ în Rusia de câteva decenii. La un moment dat, la începutul anilor 2000, patronul companiei, oligarhul rus Igor Ziuzin, care dorea să se extindă, a pus ochii pe câteva combinate din România. El formase grupul Mechel preluând de la compania Glencore International, condusă de miliardarul american Marc Rich, uzina metalurgică de la Celiabinsk, a doua ca mărime din Rusia, în 2001, exploatând și o serie de mine de cărbune în Rusia. Aventura acestui oligarh în România a pornit în 2002, atunci când Mechel a cumpărat Combinatul de Oțeluri Speciale (COS) Târgoviște.
Președintele Consiliului de Administrație al lui Mechel, Igor Ziuzin, participă la congresul Uniunii Industriașilor și Antreprenorilor din Rusia (RSPP) la Moscova, Rusia, 09 februarie 2018. Foto:
România ajunsese în acel moment la etapa privatizărilor, odată cu accelerarea procesului de aderare la UE. Așa s-a ajuns ca Guvernul Năstase (PSD) să își asume răspunderea în Parlament în 2002 pe decizia strategică de vânzare a multor active, inclusiv din zona metalurgică, către firme private. În general era vorba de companii neprofitabile, de care statul voia să scape, iar privatizarea putea fi făcută la un preț mic. Nu era însă cazul pentru COS Târgoviște, care rămăsese profitabilă (e drept, cu un profit minim), dar statul nu prea avea însă criterii foarte clare pentru privatizare. Asta a făcut ca un combinat strategic precum COS Târgoviște, care era în continuare viabil și avea potențial, să ajungă pe mâna unui offshore elvețian, numita Conares Trading, care s-a dovedit a fi de fapt o interfață a intereselor economice rusești, reprezentate de grupul Mechel. Conares Trading fusese înființat de un apropiat al oligarhului Ziuzin, cu puțin timp înaintea începerii procesului de privatizare a combinatului din Târgoviște. Locul ales pentru creare a fost Elveția, una dintre cele mai primitoare zone pentru offshore-uri rusești.
Nu e clar cum a fost selectat Conares Trading drept câștigător de către autoritățile române competente, în dauna turcilor de la Erdemir, concurenții lor la privatizare, mai ales că unul dintre criteriile cerute de statul român, experiența în domeniul metalurgic, era destul de dificil de îndeplinit pentru offshore-ul elvețian în cauză.
La fel de neclar legat de privatizare e cum s-a stabilit un preț atât de mic, mai ales raportat la activele companiei. 77% din acțiuni au fost vândute pentru suma de două milioane de dolari. Mai mult, statul român a dat ulterior diverse ajutoare, sub formă de amânări și anulări de taxe firmei controlate acum de offshoreul Conares Trading, care reprezenta interesele Mechel, deși acesta nu a respectat condițiile de privatizare impuse in contract. Nu a fost doar atât. Statul a fost generos cu investitorii ruși, și le-a dat ajutoare de stat de 68 de milioane de dolari în 2003 si 2004, de cinci ori mai mulți bani decât primise combinatul pentru investiții înainte de privatizare. Contractul de privatizare respectiv este în continuare secretizat, după 20 de ani de la momentul semnării sale de către oficiali din guvernul PSD condus de Adrian Năstase.
În următorii ani Mechel și-a extins afacerile din România. În 2003 a preluat combinatul numit Industria Sârmei Câmpia Turzii, pentru doar 27 de milioane de dolari. În 2008 a fost rândul Ductil Steel Buzău, de data aceasta pentru 142 de milioane de euro. Compania mai avea un combinat mai mic la Oțelu Roșu, care a intrat și el în tranzacție. De data aceasta nu a mai fost vorba de privatizare, vânzători fiind investitori privați italieni. În 2010, prin intermediul unui offshore din Cipru, Mechel a cumpărat Laminorul Brăila, un alt combinat metalurgic. Rușii au plătit 9.4 milioane de euro. Tranzacția avea loc în plină criză economică.
În toți acești ani, nicio autoritate a statului, fie că e vorba de cei care făceau sau monitorizau privatizările, fie de la Consiliul Concurenței, nu s-a sesizat și nu a stopat această tendință de acumulare de către ruși de active în domeniul metalurgiei. Așa a ajuns Mechel să aibă în 2010 80% din piața de oțel beton, materie primă cheie folosită la lucrări feroviare și construcții, dar și cote de piață importante în România pentru alte produse metalurgice. Fie că a fost vorba de guvernele Năstase, Tăriceanu sau Boc, activitatea grupului Mechel s-a extins și consolidat în anii 2000 în România, guvernele nestopând procesul, indiferent ce culoare politică aveau.
Artboard: Veridica/Iulian Preda
S-a dovedit ulterior că nu e cea mai bună idee să oferi controlul asupra unui sector strategic unui oligarh rus, din mai multe motive. În primul rând, interesele lui de business nu prea sunt în armonie cu cele ale României, iar atunci când afacerile merg prost, efectele negative au un impact semnificativ asupra economiei. În al doilea rând, creezi o dependență nesănătoasă, care nu cadrează cu regulile economiei de piață, în momentul în care un grup controlează producția pentru o anumită materie primă strategică.
În al treilea rând, în momentul în care oligarhul respectiv iese din grațiile omului forte de la Kremlin, lucrurile se înrăutățesc repede pentru grupul mamă, cu efecte potențiale inclusiv asupra investițiilor din România. O situație de genul acesta s-a întâmplat în 2008, când Ziuzin a fost acuzat public de Vladimir Putin că practică prețuri mai mari pe piața rusă decât la export. Putin a făcut și niște amenințări voalate, iar acest lucru a dus la o scădere semnificativă a acțiunilor Mechelv, ceea ce arăta fragilitatea oligarhilor ruși, dependenți de un sistem de putere complex și periculos de impredictibil.
Criza economică începută în 2008 a afectat și ea afacerile Mechel din România. În 2012 s-a decis reducerea drastică a activității, și rușii au început să se gândească la modul în care să vândă combinatele. Așa a scăzut cu 15%, aproape peste noapte, producția de oțel din România, apropo de vulnerabilități create pentru produse cheie printr-o strategie de privatizare defectuoasă. Un alt efect negativ a fost că numărul angajaților s-a redus drastic în cadrul procesului de restructurare.
Transferul activelor din România ale Mechel către alte entități a avut o evoluție cel puțin neortodoxă. O parte dintre combinatele deținute au fost vândute unei firme de apartament, pe rotunda sumă de 52 de euro, în 2013. Firma de apartament în cauză, Invest Nikarom, era controlată de părinții fostului reprezentant Mechel în România, Olga Ciumakov. Între timp, COS Târgoviște a intrat în insolvență în 2013 și apoi în faliment, în iulie 2021. Situația s-a rezolvat de abia în primăvara lui 2022, când combinatul a fost preluat de altă companie privată, italienii de la Beltrame, pentru 38.3 milioane de euro, noul proprietar promițând retehnologizarea și repornirea activității. Între timp s-au pierdut ani, bani și multe locuri de muncă. Din 14000 de angajați în 1999, în combinatele deținute de Mechel mai rămăseseră doar 2000 în 2014. În plus, activele companiei au fost devalizate metodic de ruși. Spre exemplu, o linie de producție pentru zona militară, inclusiv o forjă care făcea oțel special pentru tunuri, a fost demontată și mutată complet în Rusia.
Dmitri Pumpianski, oligarhul pro-Putin care domină piața românească a țevilor industriale
Dacă în cazul Mechel, lucrurile s-au încheiat cu plecarea lor din România și un faliment răsunător, pentru celelalte două grupuri de companii analizate, din sectoarele de țevi industriale și aluminiu, lucrurile stau diferit. Ele sunt încă prezențe importante în economia românească actuală. Să trecem la rușii de la TMK, care au construit un grup cu o poziție dominantă în România, în sectorul de producție de țevi industriale. TMK e controlat de Dmitri Pumpianski, un susținător înfocat al lui Vladimir Vladimirovici Putin. Grupul controlat de el are două fabrici în România: TMK Artrom din Slatina, care produce țevile, și TMK Reșița, un combinat siderurgic, care furnizează materia primă pentru ele. În total, cele două au aproximativ 2500 de angajați.
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, și guvernatorul regiunii Volgograd, Nikolai Maksyuta, ascultă explicațiile directorului general al Companiei Metalurgice Trubnaia (TMK), Dmitri Pumpianski, în timpul vizitei la Uzina de țevi Voljski din Volgograd, luni, 19 februarie 2007. Foto : EPA/MIKHAIL KLIMENTYEV
Modul în care au obținut controlul cei de la TMK pe combinatul de la Reșița a fost unul controversat. Preluarea de către TMK a survenit după mai multe încercări nereușite de privatizare cu o companie americană, Noble Ventures, care nu și-a respectat repetat obligațiile din contract. Aceasta a dus la rezilierea lui, iar în final rușii au cumpărat combinatul cu suma simbolică de 1 euro, în februarie 2004. Contractul de privatizare era asumat de guvernul Năstase.
Problema TMK nu a fost una de management defectuos, compania fiind în continuare activă pe piața din România. În contextul actual însă, al invaziei rusești în Ucraina, domnul Pumpianski, ce controlează grupul TMK, este una dintre cele câteva sute de persoane din elita de business și politică rusă care au fost incluse pe lista de sancțiuni emise de Uniunea Europeană. Această asociere cu o persoană aflată sub sancțiuni creează dificultăți majore pentru TMK.
Activele domnului Pumpianski, inclusiv TMK, au fost înghețate. În aceste condiții, TMK România nu a mai putut face temporar plăți la începutul lui martie, fiind chiar în imposibilitatea de a mai plăti salariile. Angajații și sindicatele de acolo, victime colaterale, au început să protesteze la București, cerând o soluție din partea autorităților române pentru a debloca situația. Persoanele din consiliul de administrație al TMK care au primit sancțiuni din partea UE, inclusiv Pumpianski și fiul său, au demisionat la începutul lunii martie și au fost înlocuite de oameni care nu aveau aceste probleme. E însă improbabil ca deciziile majore și controlul final asupra grupului să nu aparțină în continuare de facto oligarhului rus, în ciuda acestui artificiu legal la care au apelat acționarii TMK.
Artboard: Veridica/Iulian Preda
Ulterior, ANAF a impus, pe 24 martie 2022, o serie de măsuri restrictive asupra activelor TMK, permițând însă, printr-o derogare, ca holdingul TMK să facă în continuare plăți esențiale, precum cele pentru drepturile salariale ale angajaților, dar și către furnizori sau bănci. Cum măsura impusă de ANAF era una temporară, și angajații TMK România au început iar să protesteze, existând riscul unui nou blocaj total al companiei atunci când măsurile legale propuse de statul român expirau la mijlocul lui iunie, guvernul Ciucă a fost nevoit să găsească o altă soluție legală. Astfel, a fost adoptată la începutul lui iunie o Ordonanță de Urgență, 79/2022, care permite continuarea activității companiilor supuse sancțiunilor europene, fără blocarea completă a conturilor, dacă acestea vor intra sub un sistem de supraveghere a activității desfășurate, care va fi făcută de către reprezentanți ai statului român.
Impactul economic al blocării activității TMK nu se răsfrânge doar asupra celor 2500 de angajați ai grupului. Companiile acestea au un rol destul de important pe orizontală, dincolo de poziția lor importantă pe propria piață, afectând și alte sectoare industriale. Au printre clienți companii mari, cărora le furnizează țevi industriale și alte produse adiacente. Cel mai important și cunoscut este Dacia. Mai sunt însă și alte exemple, mai puțin vizibile sau cunoscute pentru publicul larg, dar cu activitate importantă în zona auto și hidraulică, printre clienții TMK, respectiv companii precum Nimet Târgoviște, ASO Chromsteel Târgoviște, Upruc Făgăraș sau Branto București.
Guvernul român a mai dat o Ordonanță de Urgență, 36/2022, prin care a asigurat măsuri de protecție socială angajaților din companiile afectate de invazia rusească în Ucraina, inclusiv de sancțiunile impuse companiilor din Rusia și Belarus, dacă activitatea acestora era redusă sau blocată din cauza conflictului. TMK e printre principalele candidate pentru care se aplică acest act normativ, alături de clienții și furnizorii săi. Guvernul estima la momentul adoptării actului normativ că până la 30 de mii de persoane, angajați ai acestor companii, ar putea fi afectate de situația creată. Acești oameni ar putea beneficia de salarii compensatorii, prin măsura adoptată de guvern.
Producția de aluminiu din România, controlată de ruși
O situație asemănătoare regăsim și în cel de-al treilea exemplu ales din zona de industrie grea. E vorba de aluminiu, unde rușii de la Vimetco controlează producția din România, principalul activ fiind combinatul Alro Slatina. Privatizarea Alro Slatina, perla coroanei în zona de aluminiu, a fost una excentrică, pentru a folosi un eufemism. Compania Marco International, care inițial s-a prezentat drept una americană, a fost cea care a preluat respectivul combinat. Ulterior s-a dovedit că era de fapt o interfață pentru oligarhi ruși. La câțiva ani după privatizare, în 2007 firma a fost redenumită Vimetco. Compania s-a dovedit a fi un holding înregistrat în Olanda, cu sediul la Amsterdam, dar deținut de ruși.
Cei de la Marco au preluat treptat părți din capitalul social al Alro Slatina, care era deja listată pe bursă. Odată ce au ajuns să dețină la 41% din companie, în mai 2002, a fost mult mai dificil pentru statul român să negocieze o privatizare în condiții favorabile pentru el, nu pentru un potențial cumpărător, pentru că era complicat sa găsești pe cineva dispus sa investească, în condițiile în care exista deja un acționar cu o cotă atât de mare din companie. Așa s-a decis vânzarea unui pachet de 10% din acțiuni către principalul acționar privat, fapt ce le-a permis celor de la Marco International să obțină pachetul majoritar, pentru doar 11.4 milioane de dolari. Era un preț foarte mic, având în vedere că producătorul de aluminiu din Slatina era o companie profitabilă la începutul anilor 2000, nefiind o gaură neagră de care statul trebuia să scape cu orice preț.
Foto: Ischek, CC BY-SA 4.0, via Wikimedia Commons
Ulterior, statul român a acceptat fără mari rezerve ca principalii furnizori de materie primă pentru Alro, care produc alumina, Alprom Slatina și Alum Tulcea, să intre sub controlul Vimetco. Așa au creat rușii o structură integrată, pe verticală, în acest sector, care e mult mai profitabilă pentru ei. În același timp însă, s-a creat, ca revers al medaliei, acea dependență și vulnerabilitate într-un sector strategic, care a fost acaparat de investitori ruși, la fel cum am observat că e cazul la TMK.
Trebuie spus că, la fel ca fel ca proprietarul TMK, și, cel ce controlează Vimetco și al Alro Slatina, Vitali Machitsky, a fost supus regimului de sancțiuni impuse de Uniunea Europeană după invazia rusească în Ucraina, începută în februarie 2022. Diferența a fost că domnul Matsitski a fost mai proactiv, ca să nu spunem mai bine informat, și a realizat transferul acțiunilor Vimetco către alte entități, neasociate direct cu el, încă din decembrie 2021. La TMK acest transfer s-a făcut mult mai târziu, la începutul lunii martie 2022. Ulterior, fiul oligarhului ce controlează Vimetco, Pavel Matsitski, împreună cu alți doi ruși apropiați de oligarh, au demisionat din Consiliul de Administrație al Alro Slatina la începutul lui martie 2022, pentru a tăia, cel puțin în aparență, orice asociere a Alro Slatina cu familia Matsitski. Din nou, e greu de crezut că desprinderea respectivă e ceva mai mult decât o încercare de a evita sancțiunile impuse de UE.
La fel ca la TMK, Alro reprezintă un activ cheie al economie românești, iar deținerea sa de către un grup controlat de un oligarh rus poate fi considerată o vulnerabilitate strategică. Pentru a da un reper legat de importanța Alro în economia românească, trebuie menționat că este cel mai mare consumator de energie electrică din România, cu o cotă de 6% din totalul pieței, producția de aluminiu fiind una energo-intensivă. În perioada recentă, combinatul și-a redus producția cu 60%, începând cu luna decembrie 2021, punând în pericol locurile de muncă pentru cei 3000 de angajați ai grupului. Paradoxal, a fost victima unui proces generat și influențat chiar de ruși. E vorba de creșterea prețurilor la energie electrică și gaze naturale, influențată de politicile comerciale ale regimului Putin în raporturile cu Europa, situație agravată de invazia rusească a Ucrainei începută pe 24 februarie 2022.
Cea mai mare parte a petrolului importat de România vine de la ruși sau prin conducte care trec prin Rusia
Putem trece astfel la celălalt sector în care interesele rusești sunt „periculos” de bine reprezentate, și în care sunt cultivate o serie de dependențe nesănătoase pentru România: petrolul și gazele. Povestea implicării rușilor în industria de petrol și gaze românească după căderea comunismului în 1989 începe destul de devreme. Lukoil, a doua cea mai mare companie din domeniul petrolului din Rusia după Rosneft, a preluat rafinăria Petrotel din Ploiești în 1998, câștigând procesul de privatizare.
Rușii au reușit să învingă la acel moment compania americana Conoco Philips la licitația pentru rafinăria respectivă. Decizia controversată a fost luată de guvernul Victor Ciorbea și președintele Emil Constantinescu, la putere la acel moment fiind Convenția Democrată din România, ce câștigase alegerile în 1996.
Suma plătită pentru un activ destul de important al industriei de petrol și gaze românești a fost una modică: 53 de milioane de dolari. Lukoil a dezvoltat ulterior o rețea importantă de benzinării, a treia ca mărime pe piața românească. Activitatea nu e controlată în acte de o entitate rusească. Investitorii ruși au creat o companie în Olanda, așa cum s-a procedat și în cazul Vimetco. Se cheamă Lukoil Holdings BV, iar în actele oficiale cea mai importantă companie rusească din România ca cifră de afaceri nu apare ca venind din Rusia, deși e controlată de acolo.
Războiul din Ucraina și sancțiunile impuse de Occident ca răspuns la atacul Rusiei afectează și Lukoilul. Vagit Alekperov, un oligarh care a controlat compania timp de trei decenii, a fost nevoit să demisioneze de la conducerea Lukoil după ce a ajuns pe lista persoanelor sancționate de mai multe guverne. Mai important e că țițeiul pe care Lukoil îl prelucrează la rafinăria de la Ploiești vine din Rusia. Cum statele din UE au hotărât impunerea unui embargo împotriva importului de petrol rusesc, activitatea Lukoil în România ar putea fi practic blocată, pentru că va rămâne fără materia primă. Există o perioadă de tranziție de câteva luni, până în momentul în care Lukoil România va trebui să se conformeze sancțiunilor. Nu e clar însă în acest moment care e strategia pe care o au pentru a continua activitatea. În condițiile acestea, modelul de business al Lukoil devine unul problematic.
Președintele Lukoil, Vagit Alekperov, și CEO-ul Gazprom, Alexei Miller, participă la o sesiune de panel intitulată „Energie pentru creșterea globală” în timpul Săptămânii Energiei din Rusia, la Moscova, Rusia, 04 octombrie 2017. Foto: EPA-EFE/MAXIM SHIPENKOV
În România mai sunt funcționale în acest moment patru rafinării, din care trei contează cu adevărat (rafinăria Vega Ploiești, deținută de Rompetrol, este foarte mică, are o capacitate de doar 0.4 milioane de tone). Cea mai mare rafinărie este Petromidia Năvodari, cu o capacitate de 6 milioane de tone, deținută de Rompetrol. A doua este rafinăria Brazi, deținută de OMV Petrom, cu o capacitate maximă de 5 milioane de tone, iar rafinăria Petrotel Ploiești, a celor de la Lukoil, este a treia ca mărime, cu 2.5 milioane de tone. În 2020 România avea o dependență la importuri de 68%. Mult mai bună decât media la nivel UE de 96%, dar trebuie subliniat că două treimi din țiței este importat.
Cum Lukoil are o cotă de piață de circa 20% din totalul de țiței procesat în România (o treime din importurile de petrol ale României vin din Rusia, pe această filieră Lukoil), situația devine problematică inclusiv din perspectiva securității aprovizionării cu țiței în România. Există o vulnerabilitate din această perspectivă și pentru un alt actor de pe piață, Rompetrol. Compania, care deține cea mai importantă rafinărie din România, e controlată acum de compania kazahă de stat, KazMunayGas, care are, acces la petrol din plin, din Kazahstan. Astfel, jumătate din importurile de țiței pentru procesare în România vin pe această filieră kazahă. Problema este că țițeiul acela, care reprezintă o altă treime din totalul procesat în România, este adus prin Rusia. Vine printr-o conductă numită Caspian Pipeline Consortium (CPC), care trece prin Rusia.
Sancțiunile impuse importului de petrol rusesc de statele membre UE nu afectează importurile din Kazahstan, însă pericolul în acest context este o potențială blocare de către ruși a respectivei conducte. De altfel, la sfârșitul lunii martie, fluxul de petrol exportat prin CPC a fost întrerupt pentru o lună, motivația oficială a operatorului rus din portul Novorossiisk de la Marea Neagră fiind că instalațiile au fost afectată de o furtună. Deci chiar dacă nu e explicit sub pericol de sancțiuni, importul de petrol din Kazahstan e vulnerabil la aceste evoluții geopolitice, și poate fi întrerupt în cazul unei escaladări a conflictului între ruși și UE, pentru că vine printr-o conductă aflată pe teritoriul Rusiei.
Legat de Lukoil a existat și un episod care se încadrează, la fel ca la cei de la Mechel, la categoria devalizare a activelor din partea investitorilor ruși. Cei de la Lukoil au fost acuzați de procurorii români în anul 2014 că au fraudat bugetul național cu aproximativ 1.7 miliarde de euro numai din relația cu Litasco SA Geneva, propriul trader de combustibili al grupului Lukoil. A fost pus chiar un sechestru pe o parte din suma respectivă, inclusiv pe acțiunile Petrotel Lukoil, dar și pe sume de bani aparținând Lukoil. Acuzația era de evaziune fiscală și spălare de bani – procurorii au spus că Lukoil a transferat profitul obținut din România către entități ale sale din alte țări pentru a evita, în acest fel, plata impozitelor pe profit.
O imagine de arhivă din 02 octombrie 2014 arată un vehicul de poliție intrând într-o rafinărie Lukoil de lângă Ploiești, la aproximativ 60 km nord de București, România. Foto: EPA/BOGDAN CRISTEL
Premierul de la acel moment, Victor Ponta (PSD), a apărat Lukoil în mod public, ca răspuns la acuzațiile procurorilor, insistând pe importanța Lukoil ca actor economic și angajator cu 3500 de angajați pe plan local. Iar în ciuda celor scrise negru pe alb de procurori în rechizitoriu în 2014, dosarul a trenat și nu s-a ajuns la nicio condamnare în instanță a Lukoil și reprezentanților săi pentru respectivele fapte. Ce s-a întâmplat cu dosarul în acești ani? El s-a plimbat prin instanțe: Tribunalul Prahova a dat de două ori soluții de achitare, iar Curtea de Apel Ploiești a dispus de fiecare dată rejudecarea pe fond, după ce procurorii au contestat decizia inițială de achitare a acuzaților. Ultima decizie de rejudecare din acest ping pong judiciar este din noiembrie 2021. În februarie 2022, Tribunalul Prahova a prelungit sechestrul impus în dosarul respectiv pe active Lukoil, iar dosarul este încă în faza de judecată.
Folosirea prețurilor de transfer ca metodă de optimizare fiscală, acuzația făcută la adresa Lukoil de procurori, nu e o practică pe care au monopol companiile rusești, și e probabil ceva utilizat și de investitori din alte țări. Exemplul acesta arată însă încă un aspect problematic al practicilor Lukoil în România si reprezintă încă un motiv pentru care poate că nu a fost cea mai înțeleaptă opțiune aleasă pentru privatizare de către autorități, în 1998.
România a ajuns să importe de la Gazprom cu toate că are zăcăminte de gaze care i-ar asigura independența energetică
Pe piața românească de petrol și gaze e activă și Gazprom, care a intrat relativ târziu în România, începând cu 2011. Între timp, a construit o rețea de 20 de benzinării, prin intermediul NIS Petrol, o companie din Serbia controlată de gigantul rus. Gazprom a reușit să câștige și licitația pentru anumite perimetre onshore de petrol și gaze din județul Timiș. Pe același principiu ca la alți investitori majori ruși, nu doar că a pătruns pe piață, ci i s-a permis extinderea în mai multe direcții și domenii.
Raportat la aceeași companie, am mai reușit să mai construim o dependență față de ruși și în domeniul gazelor naturale, acolo unde Gazprom este principala companie în Rusia. Deși avem rezerve locale de gaze naturale, ceva ce majoritatea celorlalte state membre UE nu au, o combinație între inabilitatea de a crea un cadru legislativ propice investițiilor, mai ales cele offshore din Marea Neagră, și reducerea producției din surse interne onshore cu 20% în ultimii patru ani a dus la mărirea cantității de gaze importate de România din Rusia de la cifra nesemnificativă de 2% din consum în 2015 la 17% în 2020 și 26% în anul 2021. În cifre, în 2021 România a produs aproximativ 8.6 miliarde de metri cubi și a consumat 12.3 miliarde. Diferența de 3.7 miliarde de metri cubi a fost importată, conform datelor ANRE, România plătind aproximativ un miliard de dolari pentru importuri. Mai îngrijorător e că importurile au tot crescut în ultimii ani, iar suma plătită s-a triplat între 2020 și 2021.
Singura sursă pentru importul de gaze a fost Gazprom. Spre deosebire de majoritatea statelor europene, autoritățile române nu au negociat un contract pe termen lung direct cu Gazprom. Încă de la începutul anilor 2000, nu mai avem relații comerciale directe, iar totul se face prin intermediari, care aduc gazele din Rusia în România. Intermediarii își pun și ei o marjă de profit, ceea ce înseamnă prețuri finale mai mari pentru România pentru gazul importat.
Legat de modul în care este construită strategia rușilor, interesant este faptul că una dintre companiile prin care se face importul de gaze rusești este deținută de același oligarh care controlează Alro Slatina, unul dintre cei mai importanți consumatori de electricitate din România. Multă vreme compania respectivă s-a chemat Conef, acum se numește Imex Oil, ea fiind firma care a intermediat anul trecut jumătate din importurile rusești în România.
Dacă la petrol lucrurile sunt mai complicate, fiind vorba și de un proces natural de reducere a resurselor și producției interne, la gaze naturale se poate spune că autoritățile noastre au bifat un exemplu de auto sabotaj. România are suficiente resurse pentru a-și asigura consumul din surse interne în următoarele două decenii. Există aproximativ 200 de miliarde de metri cubi rezerve în Marea Neagră, în perimetre licitate în ultimele două decenii, dar care nu au fost date în exploatare.
Motivul principal pentru care exploatarea lor a fost amânată au fost o serie de decizii și legi adoptate de autoritățile române în ultimii ani. Pe de o parte, responsabilitatea aparține tripletei de factori de decizie Liviu Dragnea – Iulian Iancu – Darius Vâlcov, care au fost eminențele cenușii ale deciziilor economice din domeniul energetic din guvernarea PSD în perioada 2017-2019. Din acea postură au negociat în 2018 cu multinaționalele prezente în România care doreau să exploateze offshore un cadru legislativ pentru respectivele exploatări. Legea dată atunci, Legea 256/2018, pentru a reglementa investițiile în perimetre de gaze offshore a blocat practic proiectul major din zonă.
Cum proiectele au fost amânate sau înghețate, am pierdut nu doar timp, ci și niște investitori. Exxon Mobil, o companie americană importantă, a renunțat la cel mai mare zăcământ din Marea Neagră, pe care urma să-l exploateze în regim 50/50 cu OMV Petrom. Participația americanilor a fost preluată de compania de stat Romgaz, pentru 1 miliard de dolari, procesul încheindu-se în primăvara lui 2022.
Artboard: Veridica/Iulian Preda
Pe de altă parte, deși guvernarea a fost preluată de PNL la sfârșitul lui 2019, iar Ministrul Energiei, Virgil Popescu, de la acest partid, a promis de câteva zeci de ori că legea se va modifica, pentru a debloca investițiile, a durat doi ani și jumătate, din noiembrie 2019 până în iunie 2022, pentru ca acest lucru să se întâmple. Recent legea a fost modificată, fiind adoptată o nouă versiune, asumată de liderii coaliției actuale, PSD-PNL-UDMR. Ea are potențialul de a debloca proiectul major de la Neptun Deep, dar gazele vor veni cel mai devreme de acolo de abia din 2027. Existența lor va fi esențială pentru a asigura consumul intern și a reduce necesitatea importurilor, pentru că producția onshore e în scădere.
Cum se fac jocurile Rusiei în România, direct sau indirect: retorică naționalistă, politicieni controversați, inerția autorităților
Efectul deciziilor politice din ultimii ani, bazate de multe ori pe o retorică naționalistă, a fost că exploatările de gaze naturale de la Marea Neagră au fost amânate. Cum producția internă onshore a scăzut și ea, a trebuit să importăm mai multe gaze naturale din Rusia, un lucru care s-ar putea dovedi costisitor în circumstanțele apărute odată cu invadarea Ucrainei.
Ce e paradoxal este că deși aceste decizii nu au fost cele mai bune pentru interesele României, unii dintre cei care le-au luat sunt promovați în continuare în poziții importante în statul român. Fostul deputat PSD Iulian Iancu, pe care chiar un fost coleg de-al lui de la PSD îl numea, conform telegramelor publicate de Wikileaks, ca fiind “omul Gazprom în România”, a fost nominalizat de PSD și votat de actuala coaliție de guvernare pentru o poziție în cadrul managementului ANRE, entitatea care reglementează piața de electricitate și gaze naturale în România. Trebuie spus că în 2019 președintele Iohannis a refuzat numirea lui Iulian Iancu ca vicepremier pe teme economice, el fiind nominalizat de către prim ministrul Viorica Dăncilă (PSD), motivația fiind că numirea ar fi contrară parcursului vestic, pe care România și-l asumase. Aparent, acum domnul Iancu a fost reevaluat.
Iar situația legată de exploatările offshore și legislația aferentă nu a fost singura sincopă din partea autorităților române. Un alt exemplu este incapacitatea de a face investiții majore în producția de energie. Cum 80% din producție este încă deținută de stat, lipsa investițiilor din domeniu e încă un exemplu de inadecvare strategică. Acest fenomen, împreună cu reducerea producției pe bază de cărbune, făcută din considerente de mediu, a dus la situația în care România e un importator net de energie electrică. Paradoxul e că parte din energie este luată de la vecini, care o produc folosind gaz rusesc, deci de fapt dependența noastră reală în zona energetică față de ruși e chiar mai mare decât o arată cifrele oficiale, care oricum nu sunt cele mai roz.
Mai e un ultim exemplu legat de modul în care interesele rusești din domeniul energetic s-au impus sau rușii au obținut ce au dorit. E vorba de intenția de investiție în gaze de șist a Chevron la Pungești, în Vrancea. Respectiva tentativă a creat un scandal media la acel moment, iar protestele la adresa ei, din octombrie 2013, au dus la plecarea celor de la Chevron, deși ei obținuseră toate avizele legale din partea statului. Desigur, nu există probe directe despre implicarea rușilor în această poveste, dar cel puțin comparativ cu lipsa de reacție față de diversele acțiuni ale rușilor în domenii strategice, inclusiv în energie, aici lucrurile au escaladat suspect de repede și de abrupt. Au existat zvonuri și speculații legate de o posibilă implicare a rușilor în ațâțarea protestelor, iar având în vedere modul în care operează războiul hibrid rusesc, neexistând scrupule sau limite la metodele folosite de ei, scenariul nu poate fi exclus.
Activiști de mediu din România stau pe trotuar după ce au ocupat Piața Arcul de Triumf în timpul unei demonstrații, la București, România, împotriva forării pentru gaze de șist folosind tehnica cunoscută sub numele de fracturare hidraulică sau „fracking”, la sfârșitul zilei de 16 octombrie 2013. Foto: EPA/ ROBERT GHEMENT
Concluzia este că, din păcate, atunci când a fost vorba de bani rusești și investiții în România, rușii au avut o strategie, iar românii – de cele mai multe ori – nu. Ba chiar, pe alocuri, se pare că lipsa de strategie a românilor s-a aliniat la și a favorizat interesele rusești. Dependența de ruși nu este totală sau majoră, în principal și pentru că istoric și cultural interacțiunile nu au fost așa de solide, dar relațiile nu sunt așa de minimale sau lipsite de implicații precum se propagă mitul în discursul public, mai ales de către autorități.
Dacă relațiile între europeni și ruși se vor rupe într-un mod și mai net, România va fi obligată să urmeze calea europeană, cu sancțiunile aferente și interzicerea relațiilor cu rușii. Iar în final, ce trebuie spus e că, având în vedere diferențele de valori și de viziune dintre sistemul vestic, european, din care noi facem parte, și autocrația rusă, reducerea legăturilor economice devine și o datorie morală, nu doar una economică, sau pe considerente de securitate, mai ales în contextul războiului din Ucraina și a atrocităților comise acolo.
Strategia Națională de Apărare a Țării, adoptată de Parlamentul României în iunie 2020, menționează Rusia și comportamentul său agresiv în regiune ca fiind una dintre amenințările importante la adresa securității naționale a României în perioada aceasta. Rămâne de văzut cum va fi implementată ea și ce decizii se vor lua pentru a contracara aceste amenințări, dar și pentru a repara problemele create de decizii luate în trecut, care au dus la prezența rușilor în anumite sectoare strategice în România.
https://www.veridica.ro/analize/parghiile-rusiei-in-romania
/////////////////////////////////////////////////////////////////////////////
Stalin și poporul rus libertate ne-au adus
Scris de Vasile Popovici
La Lisabona, prin 2012 sau poate 2013, am primit în dar un volum cu titlul simplu, alb, fără alte precizări: Cartea foametei. Autoarea, Larisa Turea, soția lui Valeriu Turea, ambasadorul Republicii Moldova în Portugalia, era un nume cunoscut din presa culturală, critic de teatru și de cinema.
Larisa Turea, „Cartea foametei”, ediția a III-a, completată, Chișinău, Editura Cartier, 2021
Însă ce mi se oferise atunci nu făcea parte, nici pe departe, din seria finețurilor critice, lucruri aseptizate, filtrate prin cultură și concepte. Cartea foametei e ca barosul lui Evgheni Prigojin, ți se aplică în moalele capului și te lasă lat. E, fără exagerare, între lecturile cele mai atroce de care am avut parte vreodată, carte-document ce te răscolește și îți pune deodată în față altă bolgie, mai înfricoșătoare parcă decât cele pe care le știai din literatura uriașă despre ororile comunismului adunată după 1990.
Tot mai multă lume știe azi că ucrainenii au fost exterminați prin foamete, cu milioanele, în anii 1932 și 1933. Am învățat de-acum și numele acestui tip de genocid, Holodomor, exersat de Stalin asupra unui întreg popor, țintit. Scriem această crimă în masă cu majusculă și o legăm strict de anii respectivi și de comunitatea respectivă, fiindcă acceptăm și în acest caz ideea unicității și irepetabilității fenomenului – așa cum Shoah sau Holocaustul e, în felul lui, unul singur și irepetabil. Cui a citit despre Holodomor nu mai trebuie să i se explice motivul pentru care ucrainenii întorc spatele cu oroare Russkiy mir, „mir” însemnând, ironic și amarnic, nu numai lume, ci și pace, gen de antifrază al cărei secret rușii îl dețin în exclusivitate.
Or, iată că Holodomorul are un frate mai mic, dar la fel de atroce. Experimentul bolșevic a dat la vremea lui rezultatele scontate, depășind chiar cele mai optimiste așteptări la Moscova, așa încât irepetabilul a fost repetat și în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească. Suntem în anii 1946 și 1947. Moldovenii trebuiau pedepsiți exemplar atât pentru desprinderea de Rusia bolșevică și unirea cu România din 1918, cât și pentru cea de-a doua reunificare, din anii de război 1941-1944. Despre cumplita înfometare din anii 1947 si 1948 e vorba, așadar, în cartea Larisei Turea.
Cartea foametei a început să fie scrisă înainte ca Gorbaciov să preia puterea (1985), cu gândul obsedant că anii trec și martorii înfometării în masă dispar împreună cu mărturiile lor prețioase. Era urgentă colectarea unor „depoziții” ce se lăsau obținute cu foarte mare greutate – din teamă, desigur, în primul rând; de groaza de a retrăi trecutul prin povestire; negreșit și fiindcă victima unui atât de mare traumatism îl retrăiește, paradoxal, ca pe o vină personală și o rușine copleșitoare. S-a adunat astfel o primă culegere de mici dimensiuni de povestiri despre foamete, publicată în 1987, sub Gorbaciov, în română, dar cu litere chirilice, într-un tiraj de două mii de exemplare ce s-a epuizat instantaneu.
De atunci, cartea s-a reeditat de încă trei ori, în formule tot mai ample, fiindcă autoarea n-a încetat de-a lungul a peste trei decenii să adune mărturii și documente de arhivă. Azi, selecta editură Cartier de la Chișinău scoate a patra variantă, deși pagina de titlu nu ia în calcul decât edițiile de după 1990.
Fără să minimalizez în nici un fel prețioasele depoziții personale – fiindcă depoziții par ele, ca în fața tribunalului memoriei de neșters a bibliotecilor –, de data asta sunt parcă și mai impresionat de ceea ce au scris cu mâna lor călăii și complicii lor, feluriți procurori, activiști de partid, primari, șefi și subșefi, ofițeri ai serviciilor de Securitate, trimiși speciali să ancheteze la fața locului în numele diferitelor paliere ale puterii bolșevice. Găsim în rapoartele lor secrete, de uz intern strict, grozăvii, lucruri spuse pe șleau, tabele seci cu victimele foametei, pe localități, pe luni și ani, detalii ce vin să confirme și să pună într-o perspectivă cuprinzătoare povestirile din secvențele de mărturisiri publicate în prima jumătate a volumului Larisei Turea şi care puteau lăsa impresia falsă că fiecare experiență transcrisă acolo nu e decât o excepție izolată, un accident survenit într-o singură familie, într-un singur sat, într-un raion sau o regiune restrânsă.
Rapoartele oficiale arată însă negru pe alb faptul că foametea s-a organizat științific și uniform pe toată suprafața RSS Moldovenească și că amploarea genocidului e de-a dreptul înfricoșătoare. E suficient să iei un creion în mână și să aduni ce apare în tabelele respective. Repet: e vorba despre ce spun arhivele bolșevice ele însele.
Rezultă astfel un total de 250.000 de moldoveni uciși prin înfometare, număr minim. Raportat la cele trei milioane de moldoveni de pe cuprinsul republicii, obținem un record care dă fiori: procentual, raportat la numărul total al populației, fratele cel mic al Holodomorului ucrainean a fost mai eficient, fiindcă a secerat cu și mai mult spor printre moldoveni. Unu din doisprezece moldoveni a căzut victimă foametei! Nu există vreo preferință de vârstă, de sex sau de condiție socială printre cei exterminați.
Rețeta foametei a fost relativ simplă: se ia omului toată recolta, se iau și animalele din curte și, în câteva luni de toamnă, iarnă și primăvară, omul respectiv coboară vertiginos sub stadiul de animal. Sfârșește prin a muri de foame, prin a consuma cadavre umane, câini, pisici, broaște, prin a tranșa membri ai propriei familii, copii, rude, părinți, bunici… În doar câteva luni, omul devine canibal și își pierde complet sufletul și rațiunea de om. Ceea ce părea invincibil în om, ce părea câștigat odată pentru totdeauna pe scara lungă a istoriei umane, ceea ce dă omului statut de ființă superioară dispare ca și cum n-ar fi fost în fața unui experiment social pe care comunismul îl poate breveta și înscrie între marele sale invenții în istoria lumii, mai întâi în Ucraina, apoi în Moldova.
Iată ce scrie într-un raport oficial și, desigur, secret înaintat conștiincios-ierarhic: “La sovietul sătesc mi s-a raportat situația. În noaptea din ajunul sosirii mele au fost descoperite patru acte sălbatice de omor și canibalism. Consumarea cadavrelor ca hrană are caracter de masă, mai mult chiar, faptul e stimulat de o propagandă religioasă monstruoasă. (Bătrânele pe moarte îi roagă pe copii și pe nepoți să le mănânce, predicându-le despre salvarea vieților, iertarea păcatelor și mântuire de la Dumnezeu.) Mi s-a raportat că în ziua precedentă au decedat 26 de persoane. În prima jumătate a zilei, în urma rondului, au fost identificate 73 de cadavre. Majoritatea cadavrelor erau ascunse în șoproane, beciuri, în podurile caselor, în troiene. La o mare parte din cadavre le lipseau membrele și bucăți de carne.”
Nu e nevoie de studii istorice. Nu mai e nevoie nici de istoria scrisă cu minusculă și nici de cea scrisă cu majusculă. E suficient să pui la un loc aceste rapoarte bolșevice, scrise pentru informarea bolșevicilor, ca să înțelegi amploarea și hidoșenia absolută a fenomenului înfometării organizate de statul comunist.
Nu e nevoie, iată, nici de construirea unor complicate lagăre de exterminare, nici de deportări totuși costisitoare în Siberia, unde trebuie să întreții, tu, stat, un întreg aparat de supraveghere și represiune. Poți să-ți lași victimele la casele lor, unde se păzesc singure, se sfârșesc singure, se administrează singure, se ucid singure, se înmormântează singure… Gestiune perfect autonomă, cum ar veni, perfect economică. Nu costă un sfanț.
Pui cote agricole de nesuportat, și mult dincolo de ele, iei totul din pod, din hambar, din șură, încarci în căruțe, pe baza unui sistem imbatabil de denunțuri, tot ce fusese îngropat sub prun, dosit în beci și trimiți întreaga recoltă dintr-un an de secetă în hăurile Uniunii Sovietice, ba chiar, mărinimos, lupta de clasă mondială obligă, exporți grâu și porumb în Franța, da, în Franța, unde partidul comunist era pe punctul să ia puterea prin alegeri libere, trebuia avut în vedere și acest aspect și unde votul popular francez putea fi cumpărat cu grâne moldovenești…
Nu e genial de simplu și infailibil ca sistem de represiune?!
Cine citește ceea ce a adunat Larisa Turea în Cartea foametei nu mai are nevoie de nu știu ce lucrări complicate pentru a înțelege oroarea comunistă, tragedia unui popor, starea lui de decădere pentru generații, fiindcă genul acesta de teroare intră în gene și nu mai iese de acolo.
E ceea ce vrea să spună și citatul din mereu uimitorul Sun Tzu, cu a lui Artă a războiului, scrisă cu cinci secole înainte de Cristos, rânduri reproduse de Larisa Turea ca motto general: “Taie-le rădăcinile, acoperă-le cerul, tulbură-le tradițiile, bagă-i în dezbinare, fă-i să se rușineze de ceea ce sunt! Așa nu vei avea nevoie de luptă, căci, speriați de ceea ce au devenit, te vor implora pe tine să vii și să-i salvezi de ei înșiși.”
Dar să continuăm cu rapoartele oficiale: “Am fost informaţi că locuitoarea s. Sălcuţa, r. Căinări, C.F.I., anul naşterii 1903, originară dintr-o familie de ţărani chiaburi, analfabetă, condamnată în 1946 pentru bătaie, foloseşte în alimentaţie carne de om. Controlul faptelor a stabilit: C.F.I., la data de 18 martie 1947, în timpul odihnei soţului său, C.E.V., anul naşterii 1901, l-a lovit pe acesta de 3 ori cu toporul în cap, l-a decapitat, carnea a fript-o şi a mâncat-o. Sub arest, la interogatoriu, C.F.I. a recunoscut că şi-a omorât soţul pentru a-l mânca. Afară de aceasta, ea a recunoscut că în ianuarie 1947 a născut doi copii, dintre care unul mort. Împreună cu soţul l-au mâncat pe nou-născutul mort, apoi l-au tăiat şi pe cel de-al doilea, folosindu-l în alimentaţie.”
Și mai departe, alte orori, așternute pe hârtie de mână oficială, ce nu avea nici un motiv să umfle cifrele, cum se mai întâmplă, nici să le diminueze. Din aceste rapoarte, activistul și funcționarul transmiteau administrativ, fără parti-pris-uri, ceea ce constatau în deplasările lor la fața locului: “În urma aceleiași vizite generale a apărut posibilitatea de a aduna peste 100 de copii orfani, aflați în încăperi reci, fără supraveghere, pe jumătate leșinați. După verificare și examinarea medicală au fost stabilite următoarele date: distrofie în prima fază – 202 persoane, în cea de a doua fază – 640 de persoane, în cea de a treia fază – 403 persoane. Decedate în primele 7 zile ale lui februarie – 93 de persoane. Satul Beșalma este, de asemenea, unul din cele mai mari din Găgăuzia. Situația aici e și mai gravă. Conform unor date incomplete, la sovietul sătesc mi s-a raportat că în luna ianuarie și primele 8 zile ale lui februarie au decedat 630 de persoane. Au fost identificate, în urma investigațiilor efectuate de cadrele medicale, 1340 de persoane cu distrofie.Consumul cadavrelor a căpătat același caracter ca și în satul vizitat anterior. “
Avem până și rapoartele unor Menghele bolșevici. Sună așa: “Examinând cazurile de necrofagie şi canibalism, ajungem la următoarea concluzie. În procesul expertizei a ieşit la iveală faptul că nu toate cazurile de necrofagie şi canibalism au fost luate la timp în evidenţă de către organele M.A.I. şi cazurile înregistrate nu reflectă starea reală de lucruri, adică proporţiile mari ale necrofagiei şi canibalismului în acest raion la ora actuală. Primele cazuri de necrofagie şi canibalism n-au implicat luarea de măsuri urgente şi nici penalizarea criminalilor şi, în virtutea acestui fapt, elementele de acest tip şi-au format o impresie eronată că asemenea crime ar rămâne nepedepsite. Marea majoritate a cazurilor cercetate au fost precedate de o flămânzire îndelungată (15-20 de zile), subiecţii prezintă o distrofie moderată (majoritatea suferă de distrofie de gradul I), o retardare intelectuală evidentă, primitivism psihic şi diminuare a tonusului emoţional (caracteristică distrofiei) până la gradul de apatie.”
Cum vedem, limbajul medical și administrativ-bolșevic utiliza cu multă artă metonimia, efectul pentru cauză, neologismul eufemistic distrofie pentru mai neaoșa și supărătoarea vorbă foamete, nefăcându-se să scrii oribilul foamete în documente, după ce bolșevicul a învățat un cuvânt nobil, ce făcea pereche cu altul, dizenterie.
Și, ca să fim foarte preciși și să revenim la cele scrise anterior, doar de atâta timp era nevoie pentru a obține ce se urmărea: 15-20 de zile. Într-un răstimp atât de scurt se evaporă mii de ani de civilizație din corpul, mintea și sufletul unui om supus înfometării. Dacă socotim de când s-au petrecut aceste atrocități și până azi înțelegem că n-au trecut decât vreo 80 de ani, o viață de om, nu mai mult. Violatorii de la Bucea și din sudul Ucrainei pot fi strănepoții celor ce organizau foametea în Moldova sovietică: marca sălbăticiei e intactă peste timp.
La judecata de apoi a istoriei, moldovenii se pot prezenta cu o singură carte în mână, dacă li se cere să aleagă una singură, această Carte a foametei. E blazonul lor în eternitate.
Articol publicat şi în revista Orizont, februarie 2023.
https://putereaacincea.ro/stalin-si-poporul-rus-libertate-ne-au-adus/
//////////////////////////
Băutura preferată a românilor duce la cancer de colon, spun cercetătorii Divahair
A venit vara, iar căldura de afară ne face să luăm cu asalt raionul cu băuturi răcoritoare din supermarket. Totuşi, aceste sucuri acidulate sunt pe cât de gustoase, pe atât de periculoase. Cercetătorii au descoperit că una dintre cele mai iubite băuturi răcoritoare poate crește riscul de cancer de colon. Da, este vorba despre cola, favorita tuturor!Consumul frecvent de cola cauzează dependenţă, dar poate duce și la apariţia cancerului. Dr. Lewis Cantley a efectuat un studiu, din care a rezultat că una dintre principalele cauze de cancer la persoanele sub 35 de ani este chiar consumul regulat de băuturi carbogazoase, în special cola. Mai exact, glucoza şi fructoza din compoziţia sucului sunt responsabile pentru apariţia diferitelor tumori la nivelul tubului digestiv. Studiul a fost efectuat pe şoareci de laborator, cărora le era administrată mai puțin de o doză de cola pe zi. În timp, șoarecii au dezvoltat tumori care „se hrăneau” cu îndulcitorii din sucul acidulat.
Cercetătorii au descoperit că… Continuarea pe divahair.ro.
Citeşte întreaga ştire: Băutura preferată a românilor duce la cancer de colon, spun cercetătorii
https://www.libertatea.ro/divahair/bautura-preferata-a-romanilor-duce-la-cancer-de-colon-spun-cercetatorii-4591522?utm_campaign=article&utm_medium=push&utm_source=browser&utm_term=cde-onesignal-fresh-articles-weekend-821
/////////////////
(Si pentru asta suntem in topul accidentelor) Filiera analfabeților cu permis. Cum și-au luat carnetul de șofer în București zeci de persoane care nu știau să citească: „Ăluia i-am pus un clip de desene animate, ca să învețe literele”
De Simona Voicu
În spatele afacerii se aflau instructorul unei școli de șoferi din București și un fost elev, fiul unui celebru milionar, care avea rolul de sufleor. 25 dintre beneficiarii permiselor obținute fraudulos au fost deja condamnați în baza acordurilor de recunoaștere a vinovăției, au precizat pentru Libertatea procurorii Parchetului din Buftea. Toți erau „cvasianalfabeți”, precizează anchetatorii. Operațiunea a durat 9 ani. Nu cunoșteau literele, dar promovau examenul pentru permisul de conducere, obținând punctaje aproape maxime, după ce plăteau sume cuprinse între 4.000 și 7.000 de euro. Totul s-a întâmplat timp de 9 ani, în București. Până în toamna anului trecut, când procurorii din Buftea au anunțat reținerea mai multor persoane. Investigația Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea avea să scoată la iveală cum instructorul unei școli de șoferi din București le asigura promovarea examenelor celor care erau dispuși să plătească sume considerabile, după cum reiese din motivarea judecătorilor care au validat acordurile de recunoaștere a vinovăției, consultate de Libertatea. Clienții erau persoane neșcolarizate, fără noțiuni elementare de teorie rutieră, care în condiții obișnuite nu ar fi reușit niciodată să treacă examenul. Instructorul Radu Nicușor Grigore devenise o figură cunoscută în curtea Serviciului Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule (SRPCIV) București. Printre candidații care picau examenul, vestea că un instructor facilitează, contra cost, promovarea probei teoretice s-a răspândit rapid. Chiar și în afara Capitalei. Racolarea Instructorul Grigore avea o țintă clară, o arată datele anchetei: banii. Cu cât cunoștințele candidaților erau mai puține, cu atât tariful era mai ridicat. Așa a ajuns să fie căutat de persoane analfabete din toate colțurile țării. Pentru a putea susține examenul la SRPCIV București, acestea își mutau fictiv domiciliul în Capitală. RECOMANDĂRI Reacții dure pentru Putin din China, după revolta lui Prigojin: „Nu se poate ști dacă opiniile rușilor și ale conducătorilor lor sunt sincere. Se bazează adesea pe lăcomie financiară” Timp de patru luni, procurorii din Buftea l-au monitorizat pe instructor. Astfel, aveau să constate că acesta era ajutat de o altă persoană, Paul Gheorghe Banu, care avea rolul de sufleor. Banu urmase școala de șoferi cu Radu Nicușor Grigore în 2013. La audieri, acesta din urmă a declarat că a fost uimit de istețimea elevului său. Avea o minte sclipitoare, știa răspunsurile la întrebări după ce citea doar primele cuvinte. Cameră video și cască montate pe candidați chiar în sediul SRPCIV Când candidații aveau programată proba teoretică, instructorul Grigore îi însoțea pe candidați în sediul SRPCIV. Înainte de a intra în sala de examinare, mergeau împreună la baie, unde instructorul monta pe hainele candidatului un dispozitiv de filmat și o cască audio în urechi. „Despre candidaţii care fraudează examenul se reține că aceștia sunt îmbrăcaţi, de regulă, cu cămaşă, peste care poartă o bluză cu fermoar sau o geacă, dispozitivul de filmat monitorul fiind disimulat cel mai probabil într-un nasture”, au precizat procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea. Paul Banu rămânea în mașina instructorului, parcată la aproximativ 500 de metri de sediu SRPCIV. În momentul în care candidatul intra în sala de examene, instructorul îl atenționa pe sufleor. Acesta citea întrebările prin intermediul camerei video ascunse în nasture și apoi indica unde să bifeze răspunsul corect. RECOMANDĂRI ANALIZĂ. Cele două Românii: un elev de la țară are șanse de două ori mai mici decât unul de la oraș să ia peste 5 la Evaluarea Națională Flagrantul delict Pe 17 octombrie 2022, în urma monitorizării, procurorii l-au identificat pe unul dintre clienții pe care Radu Grigore și Paul Banu îl pregăteau să fraudeze examenul. A doua zi, când urma să susțină proba teoretică, a fost organizat flagrantul delict. Totul a decurs potrivit planului obișnuit: La ora 7.15, instructorul Grigore și-a însoțit candidatul în sediul SRPCIV București. Au urcat la etajul 1, unde se afla sala de testare teoretică. La ora 7.20, au intrat împreună în toaleta din proximitatea sălii de examinare, în vederea aranjării tehnicii pe care o avea asupra lor. La ora 7.31, candidatul a intrat în sala de examen. La ora 7.40, candidatul a ieșit din sală, după ce a bifat răspunsul corect la 25 dintre cele 26 de întrebări. Când a ieșit din sală a fost ridicat de polițiști. Asupra sa a fost descoperit dispozitivul de comunicare cu exteriorul. Simultan a fost depistat și Paul Banu, care avea dispozitivul conectat la cel al candidatului. Banu se afla într-un autoturism inscripționat cu sigla școlii de șoferi Soft Drive, care era parcat la circa 300 m distanță de SRPCIV. „Din probele administrate rezultă că beneficiarul nu cunoaşte legislaţie rutieră şi are mari dificultăţi în a citi texte de dificultate medie, întrucât s-a constatat că acesta nu este apt să citească cuvintele din structura sintagmei mandat de aducere”, au precizat procurorii. Au recunoscut faptele Fiind condus la sediul IPJ Ilfov, Paul Banu a recunoscut că, de circa 9 ani, cu diverse pauze și prin diverse metode, împreună cu Radu Grigore sprijină diverși beneficiari pentru a trece proba teoretică în vederea obținerii permisului de conducere auto. A precizat că, în ultimii doi ani, ajutase cel puțin 30 de persoane să fraudeze examenul teoretic pentru dobândirea permisului de conducere, ulterior aceștia obținând permisul. Paul Banu le-a declarat procurorilor că nu avea cunoștință despre ce se întâmplă cu candidații mai departe la proba practică, deoarece singura lui activitate era să șoptească răspunsurile în cască. Acesta a mai precizat că nu obișnuia să se întâlnească cu beneficiarii, dar că în ultimele luni a fost nevoit, deoarece trebuia să se asigure că aceștia cunosc procedurile minime de înscriere la examen, unii având dificultăți și în ce privește înscrierea efectivă la examen. La rândul său, instructorul Radu Grigore a recunoscut, în cadrul anchetei, că se ocupă de mai mulţi ani cu ajutarea diferitelor persoane să fraudeze proba teoretică a examenului pentru dobândirea permisului auto, conform probelor din dosarele înaintate instanței. Între 4.000 și 7.000 de euro, pentru un permis Candidatul prins în flagrant delict după fraudarea examenului a declarat că urmase cursurile unei școli de șoferi din județul Ilfov în urmă cu 5-6 ani, însă nu a promovat proba teoretică pentru că nu știa să citească. În iarna anului 2020, a decis să urmeze din nou cursurile unei școli de șoferi din București. La sfatul unor cunoștințe, a mers în parcarea SRPVIC, unde i se recomandase că va întâlni un instructor „de succes”. Domnul Radu, așa cum fusese informat că se numește, a fost de acord să îl înscrie la școala sa de șoferi, tariful stabilit fiind de 1.200 de lei. I-a cerut un cazier judiciar, o copie după cartea de identitate, anunțându-l că trebuie să își stabilească domiciliul în București. Instructorul i-a indicat adresa și persoana dispusă să îl ia în spațiu. Pentru stabilirea domiciliului fictiv a plătit 500 de lei. După ce au finalizat formalitățile privind domiciliul, instructorul l-a întrebat dacă vrea să-i obțină permisul de conducere contra cost. Prețul cerut? 4.000 de euro. Cum abia reușea să deslușească literele, bărbatul a fost de acord. O săptămână mai târziu s-a întors la instructor cu banii ceruți. Potrivit anchetatorilor, sumele cerute pentru promovarea probei teoretice variau între 4.000 și 7.000 de euro. Interceptări: „Știe cam 70% dintre litere” Potrivit interceptărilor din dosar, instructorul și sufleorul au ajuns să se plângă că sunt căutați de candidați care nu știau nici măcar să semneze. Radu Grigore: Cu tăntălăul ăla care nu vorbește nimic ai vorbit ceva? Paul Panu: Da. Știe (să numere – n.r) până la 100. L-am mai învățat și eu ceva. Ce face copilul tău la grădiniță fac și eu cu ăla. L-am pus să se uite la un clip unde învață literele, desene animate. Știe cam 70% dintre litere. Radu Grigore: Am început să luăm toate rebuturile. Paul Banu: Nu are școală, dar are școala vieții. Prostul ăsta mai poate aduce doi. Arestați, apoi eliberați Atât Paul Banu, cât și Radu Grigore au fost arestați preventiv pe 19 octombrie, anul trecut. Au stat după gratii mai puțin de două luni. Pe 8 decembrie, Judecătoria Buftea a respins propunerea procurorilor privind prelungirea arestării preventive și a decis înlocuirea măsurii cu arestul la domiciliu. O lună mai târziu, aceeași instanță a decis înlocuirea arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar. Libertatea a solicitat Judecătoriei Buftea motivarea celor două decizii. Instanța a refuzat solicitarea, precizând că potrivit reglementărilor stabilite de ghidul elaborat de Consiliul Superior al Magistraturii, instanța poate da curs unei astfel de solicitări venite din partea presei, dar că nu este o obligație. 25 dintre „beneficiari”, deja condamnați La solicitarea ziarului, Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea a precizat, în schimb, că 25 dintre beneficiarii permiselor de conducere obținute în mod fraudulos au semnat acorduri de recunoaștere a vinovăției, fiind deja condamnați. Potrivit procurorilor, toate cele 25 de persoane erau „cvasianalfabete”. Pentru 24 dintre ei, cercetați pentru fals în declarații, fals informatic și participație improprie la fals intelectual, s-au stabilit pedepse între 1 an și 6 luni și 2 ani de închisoare, modalitatea de executare fiind suspendare sub supraveghere. În cazul candidatului prins în flagrant delict, pedeapsa stabilită a fost de un an de închisoare cu suspendare sub supraveghere. În cazul acestuia, procurorii nu au mai reținut infracțiunea de participație improprie la fals intelectual, deoarece acesta nu a mai apucat să obțină permisul de conducere. „În ceea ce privește celelalte persoane cercetate în cauză, în calitate de autori sau beneficiari, urmărirea penală este în curs de derulare”, a precizat, pentru Libertatea, prim-procurorul adjunct al PJ Buftea, Diana Călinescu Drăgan. În total, 58 de persoane sunt suspectate că au obținut în mod fraudulos permise auto. Instructorul auto, către Libertatea: „De ce mă deranjați?” Contactat de Libertatea și întrebat dacă a recunoscut faptele, instructorul auto a refuzat să comenteze. „De ce mă deranjați? Nu vă interesează pe dumneavoastră. Sunați avocatul!”, a declarat Radu Grigore, care nu ne-a pus la dispoziție contactul cu apărătorul său. „Sufleorul” Paul Banu nu a putut fi contactat de ziar. Cine este sufleorul? Presa tabloidă a relatat în urmă cu câțiva ani despre povestea lui Paul Gheorghe Banu. Acesta este fiul profesorului universitar Emilian Banu, doctor în științe matematice și unul dintre fondatorii Universității Valahia din Târgoviște. Emilian Banu a fost unul dintre primii milionari după revoluția din 1989, fiind acționar majoritar al companiei Astra Holding. După moartea tatălui, Paul Gheorghe Banu și-a disputat moștenirea cu mama vitregă ani la rând, în instanță.
Citeşte întreaga ştire: Filiera analfabeților cu permis. Cum și-au luat carnetul de șofer în București zeci de persoane care nu știau să citească: „Ăluia i-am pus un clip de desene animate, ca să învețe literele”
https://www.libertatea.ro/stiri/filiera-analfabetilor-cum-au-obtinut-zeci-de-persoane-permise-auto-dupa-ce-au-platit-mii-de-euro-ca-sa-li-se-sufle-raspunsurile-in-casca-4583014?utm_campaign=article&utm_medium=push&utm_source=browser&utm_term=cde-onesignal-breaking-articles-819
/////////////////////////////////////////
Dosarele Revoluției – Istoria unui eșec judiciar
Oana Despa
Sute de mii de oameni au ieșit în stradă în decembrie 1989 pentru dărâmarea regimurilor comuniste în întreaga Europă de Est. Revoluția Română a fost cea mai sângeroasă dintre toate.
Sute de mii de oameni au ieșit în stradă în decembrie 1989 pentru dărâmarea regimurilor comuniste în întreaga Europă de Est. Revoluția Română a fost cea mai sângeroasă dintre toate.
Evenimentele din Decembrie 1989 au făcut obiectul mai multor dosare penale, unele care împlinesc curând 32 de ani. Numărul vinovaților pentru moartea a peste 1100 de români și rănirea altor 4000 pot fi numărați pe degete. Cei care au ajuns să și ispășească pedeapsa sunt și mai puțin.
Dosarele Revoluției își au germenii în decembrie 1989. Imediat după așezarea noii puteri, este deschis primul dosar privind moartea revoluționarilor din Decembrie 1989 și care îi are ca subiecți pe o parte dintre cei care conduseseră instituțiile de forță ale statului până în 1989.
O parte dintre procurorii care analizaseră probele în primii ani de după revoluției fuseseră parte a procuraturii comuniste, iar aceasta ar putea fi explicația pentru unele dintre procesele amânate.
Cei care au ajuns după gratii în cei 32 de ani de la evenimentele sângeroase sunt, în general, cei care făceau parte din fosta nomenclatură sau foști angajați ai poliției, securității și armatei comuniste. Cei care au preluat puterea în 1989, judecați și ei pentru moartea unor oameni la Revoluție nu au fost condamnați nici până azi. Judecătorii și procurorii fac ping-pong cu dosarul ce îi privește de mai bine de 15 de ani.
Revoluționari ieșiți pe străzile din Timișoara, primul mare oraș unde s-a strigat „Jos comunismul”. Imagine din 1989.
### VEZI ȘI… ###
Atunci și acum | Chipurile Revoluției după 32 de ani
Lotul CPEx
Pe 2 februarie 1990, începe procesul celor patru foști miniștri comuniști – Manea Mănescu – ministru de Finanțe și prim-ministru, Emil Bobu – fost ministru de Interne, membru CPEX, Tudor Postelnicu – fost șef al Securității și ministru de Interne și Ion Dincă „Te-Leagă”, fost prim-vicepremier. Toți au fost condamnați la închisoare pe viață și confiscarea averii de către Tribunalul Militar București. Ulterior, li s-a redus condamnarea la pedepse cuprinse între 10 și 14 ani. Au fost condamnați pentru că fuseseră de acord cu hotărârea CPEx din 17 decembrie 1989 de a folosi armele împotriva demonstranților pașnici. Au fost eliberați după 7 ani, în urma aplicării unui decret al lui Nicolae Ceaușescu rămas neabrogat.
Dictatorul Nicolae Ceaușescu a părăsit sediul Comitetului Central al PCR în jurul orei 12.00 pe 22 decembrie 1989.
Dictatorul Nicolae Ceaușescu a părăsit sediul Comitetului Central al PCR în jurul orei 12.00 pe 22 decembrie 1989.
Unele dintre puținele dosare în care responsabilii au fost trași la răspundere pentru evenimentele din 1989 au fost cele de la Timișoara și Cluj, finalizate cu condamnări.
Dosarul Revoluției de la Timișoara
Primul dosar privind represiunea din decembrie 1989 a început la Timișoara, în martie 1990. Mai mulți angajați ai fostei miliții, securități, dar și reprezentanți din vârful partidului au fost considerați vinovați de reprimarea manifestațiilor de la Timișoara din perioada 16-20 decembrie 1989.
Procesul început la Timișoara în primăvara lui 1990 a fost printre puținele care vizau Revoluția Română. Imagine cu Ion Monoran unul dintre cei mai înfocați revoluționari de la Timișoara, mort în 1993 de infarct
Procesul început la Timișoara în primăvara lui 1990 a fost printre puținele care vizau Revoluția Română. Imagine cu Ion Monoran unul dintre cei mai înfocați revoluționari de la Timișoara, mort în 1993 de infarct
Procesul s-a desfășurat în sala Casa de Cultură a Tineretului în prezența presei și a societății civile. Acuzații au fost puși într-o boxă amenajată special. Radio Timișoara a transmis procesul în direct. Martorii povestesc de un proces sumar în care toate părțile ar fi avut deja senzația vinovăției celor deferiți justiției. În toamna lui 1991, apar și primele condamnări. Pentru mulți dintre cei condamnați, intervenise deja amnistia prin decretul din ianuarie 1990 semnat de Ion Iliescu. Primesc pedepse mari:
Ion Corpodeanu, locotenent colonel, fost adjunct al şefului Miliţiei Timişoara – Condamnat, inițial, la 18 ani închisoare pentru omor. Pedeapsa a fost redusă la 15 ani în 1997. A fost graţiat de preşedintele Ion Iliescu, în 2003, printr-un document publicat în Monitorul Oficial în ziua în care se declanşa revoluţia din 1989.
Ion Deheleanu, fost şef al Miliţiei judeţului Timiş – Condamnat, inițial, la 18 ani închisoare pentru omor. Pedeapsa a fost redusă la 15 ani în 1997.
Ion Popescu, colonel de miliţie, şef al Inspectoratului M.I. Timiş – Condamnat la 20 de ani închisoare pentru omor, tentativă de omor, arestare ilegală, conducere autovehicul cu număr fals. Pedeapsă redusă la 15 ani închisoare (1997).
Iosif Veverca, maior de Miliţie. Condamnat la 15 ani de închisoare pentru omorârea tânărului Ianoş Paris şi pentru favorizarea infractorului. Grațiat pe 23 decembrie 2003 de Ion Iliescu, pe motiv de boală.
Radu Bălan, prim-secretar PCR al județului Timiș, condamnat la 23 de ani de închisoare pentru omor și tentativă de omor. Ulterior, inculpatul a murit pe 14 februarie 1995.
Cornel Pacoste, viceprim-ministru, condamnat la 20 de ani de închisoare pentru complicitate la omor (în 1991). În 1997, pedeapsa a fost redusă la 10 ani de închisoare.
În 1996, după venirea la conducerea țării a lui Emil Constantinescu, dosarul se mută la București, la Înalta Curte de Casație și Justiție. În ecuație apar și primii militari – generalii Mihai Chiţac – fost ministru de Interne, Victor Atanasiu Stănculescu – fost șef al Armatei în momentul execuției lui Nicolae și a Elenei Ceaușescu şi Ştefan Guşă – șeful forțelor armate în 1989 care a decedat în timpul procesului.
Ion Monoran, pe decembrie 1989, în balconul Operei din Timișoara. A fost neobosit în a crede că Revoluția a fost și a rămas a oamenilor care au ieșit, ca și el, în stradă, în bătaia puștii.
### VEZI ȘI… ###
„Libertate” | Timișoara, 16 Decembrie 1989: Monoran oprește tramvaiele. Începe Revoluția
Chițac și Stănculescu au fost condamnaţi la 15 ani închisoare în 2008. La 20 mai 2014, după cinci ani din cei 15 ani de închisoare la care a fost condamnat, Victor Stănculescu a fost eliberat condiţionat. Pe 16 septembrie 2010, Mihai Chiţac a fost eliberat din Spitalul Penitenciar Jilava, după ce a obţinut acordul instanţei pe motive medicale.
Pe 1 noiembrie 2010, fostul general-colonel în rezervă Mihai Chiţac, care peste trei zile ar fi împlinit 82 de ani, a murit la Spitalul Militar din Capitală în urma unui stop cardio-respirator. Victor Atanasie Stănculescu moare în 2016.
Revoluția de la Cluj – condamnări la 17 ani de la Revoluție
În dosarul de la Cluj, în 2006, Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie îi condamnă peIoachim Moga, prim-secretar al Comitetului Judeţean de Partid la Cluj în decembrie 1989 la 8 ani de închisoare pentru instigare la tentativă de omor deosebit de grav (avocații au cerut amânarea executării pedepsei. Ioachim Moga a murit un an mai târziu);
Generalul Iulian Topliceanu, fostul comandant al Armatei a 4-a, a fost condamnat la 10 ani de închisoare, pentru instigare la infracţiunea de omor deosebit de grav; A fost eliberat 3 ani mai târziu. A murit în 2017
Colonelul Valeriu Burtea – condamnat la 9 ani de închisoare pentru instigare la infracţiunea de omor.
lt.colonelul Ioan Laurenţiu Cocan condamnat la 9 ani de închisoare pentru instigare la infracţiunea de omor.
maiorului Ilie Dicu, din instigare la omor în omor calificat, condamnat la 15 ani de închisoare
Revoluția de la Sibiu – 99 de morți, niciun vinovat
Dosarul Revoluției din Sibiu a fost închis definitiv după ce instanța a confirmat rezoluția procurorilor militari în privința scoaterii, încetării sau neînceperii urmăririi penale împotriva unora dintre cei care s-ar fi făcut responsabili de reprimarea manifestațiilor.
În data de 1.03.2010, Secția Parchetelor Militare din dosarul 2000/P/2007, procurorii militari Adrian Nicolau și Marian Tudor dispun
scoaterea de sub urmărire penală a col (r) Aurel Dragomir – cercetat pentru participație improprie la infracțiunea de omor deosebit de grav, omor, distrugere calificată, neglijență în serviciu.
Încetarea urmăririi penale față de col (r)Gheorghe Moise acuzat de lipsire de libertate în mod ilegal.
Neînceperea urmăririi penale față de cpt (r) Francisc Tobă pentru tentativă de omor și tentativă de omor deosebit de grav pentru că s-a împlinit termenul de prescripție.
După ce a fost un mandat în parlamentul României între 1992 și 1996 pe listele PDSR, în 2020, Francisc Tobă a fost reales pentru un nou mandat în Camera Deputaților, pe listele AUR în 2020.
Începutul Revoluției din 1989, în Timișoara.
### VEZI ȘI… ###
DOCUMENT Mărturii din dosarul în care deputatul Francisc Tobă a fost anchetat pentru crime comise în timpul Revoluției
Revoluția de la București – cea mai mare pată pe obrazul Justiției
Cea mai mare palmă pe obrazul anchetatorilor rămâne dosarul revoluției de la București. Dosarul Revoluției de la București, cel din care s-au desprins practic toate celelalte dosare este în impas juridic de zeci de ani. La finalul acestui an s-a întors din nou la Parchetul General pentru continuarea cercetărilor după ce a mai făcut acest drum de câteva ori. 14 inculpați celebri au fost de-a lungul vremii vizați de dosar.
Ion Iliescu
Petre Roman
Gelu Voican Voiculescu
Virgil Măgureanu
General Maior Cristian Mugurel Florescu
Amiral Emil Dumitrescu
Cazimir Ionescu
Adrian Sârbu
Miron Cozma
Drella Matei
Cornel Plăieș Burlec
Vasile Dobrinoiu
Petre Petre
Alexandru Ghinescu
Romania – former FM Petre Roman, Bucharest, 01Mar2017
### VEZI ȘI… ###
Parchetul General cere redeschiderea anchetei împotriva lui Petre Roman, în dosarul Revoluției
Pe 9 octombrie 2020, dosarul ajuns în instanță și trimis de aceasta parchetului pentru refacerea cercetărilor mai viza doar trei persoane – Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și gr. (rtr.) Rus Iosif. Principalele nereguli găsite de judecători anchetei procurorilor au în vedere:
(neregularitatea actului de sesizare) în ceea ce privește numărul total al volumelor de urmărire penală ce conțin probele relevate de parchet în susținerea acuzațiilor aduse inculpaților atât sub aspectul laturii penale cât și al laturii civile și care, cu respectarea dispozițiilor legale în materia reunirii, compun dosarul nr. 11/P/2014;
verificarea sub aspectul legalității și temeiniciei a actului de sesizare de către procurorul ierarhic superior;
descrierea faptelor reţinute prin actul de sesizare a instanței în sarcina inculpaţilor Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și gl. (rtr.) Rus Iosif, indicarea şi analiza mijloacelor de probă, identificarea și stabilirea identităţii persoanelor vătămate, părților civile ori succesorilor acestora prin raportare la acuzațiile aduse fiecărui inculpat din cauză;
nelegalitatea „depozițiilor” persoanelor ascultate în fața Comisiilor senatoriale și care au dobândit calitatea de suspecţi/inculpați în cauză;
nelegalitatea administrării unor depoziții de martori/persoane vătămate, după redeschiderea urmării penale în cauză;
nelegalitatea administrării mijloacelor de probă constând în Rapoartele întocmite de Comisia Senatorială privind evenimentele din decembrie 1989, Sinteza aspectelor ce rezultă din analizele efectuate de parchetul militar în perioada 1990-1994 în cauzele privind evenimentele din decembrie 1989, punctul de vedere preliminar al SRI privind evenimentele din decembrie 1989, Documentarul privind Marele Stat Major din cadrul M.Ap.N., „Cartea revoluției române. Decembrie 1989” de Sergiu Nicolaescu, documentele de arhivă ale Statului Major General privind evenimentele din decembrie 1989 cu referire la ac?iunile întreprinse de Direc?ia de Cercetare a Armatei pentru perioada 17.12 – 31.12.1989, datate mai 1991.
Constată că numărul volumelor de urmărire penală înaintate instanţei este de 2995, iar parte din acestea conţin un număr mai mare de acte de urmărire penală decât cele menţionate de parchet.
Constată că dosarul nr. 200/P/2007 ce are în conținut un număr de 234 volume de urmărire penală – incluzând şi volumul 163 bis, lipsă fiind volumul cu nr. 174 menţionat în adresa parchetului (renumerotate de instanţă de la nr. 2762 la nr. 2995) -, a fost atașat prezentului dosar și îl exclude din ansamblul probator.
Reproșurile judecătorilor nu apar pentru prima dată, dosarul fiind refăcut de mai multe ori sub diverse numere.
Procurorii trimiseseră dosarul în judecată în 2019 când i-au acuzat pe fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu şi generalul (rtr.) Iosif Rus, fost şef al Aviaţiei Militare, sunt acuzaţi în acest dosar de săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii. și citaseră mai mult de 5000 de părți civile. Timp de un an, judecata a fost blocată pentru soluționarea mai multor cereri și excepții.
Ion Iliescu nu a venit niciodată la instanță. România a fost condamnată în mod repetat la CEDO pentru că nu a dat o decizie în acest dosar. Fără niciun efect.
Manifestanți care au luat controlul unui tanc, în miezul zilei de 22 Decembrie 1989, în București, pe Calea Victoriei, lângă Cercul Militar Național. Sunt salutați de trecători. Foto: Agerpres
### VEZI ȘI… ###
Revoluția Română din 1989 | Cronologia elementară sau de ce uitarea e riscantă
Oana Despa
A lucrat mai bine de 20 de ani în televiziune unde a fost reporter specializat pe domeniul Justiției sau a condus secții de Investigații. A produs una dintre emisiunile de impact despre devalizarea României după 1989 – România furată. În prezent este pasionată de alfabetizare media și combaterea dezinformării.
https://romania.europalibera.org/a/dosarele-revolutiei-istoria-unui-esec-judiciar/31617963.html
///////////////////////////////////////
Cronologia Revoluţiei din Decembrie 1989 prezintă pe zile desfăşurarea evenimentelor premergătoare şi a celor din timpul Revoluţiei Române.
Ziua: 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31
23 noiembrie
În timpul Congresului al XIV-lea al PCR, Muncitorii din schimbul I de la Uzinele Mecanice din Timişoara au încercat organizarea unei revolte împotriva regimului comunist. Mişcarea lor a fost înăbuşită de către organele de Securitate.
14 decembrie
Piaţa Unirii din Iaşi a fost împânzită de Armată şi organele de Securitate şi Miliţie. Au fost convocate adunări generale de partid în toate instituţiile. În această zi şi în următoarele au fost arestaţi liderii mişcării anticomuniste din oraş, intitulată „Frontul Popular Român”: scriitorul Cassian Maria Spiridon, profesorul universitar Ştefan Prutianu, inginerul Vasile Vicol, scriitorul Aurel Ştefanachi, inginerul Ionel Săcăleanu şi juristul Valentin Odobescu. Aceştia au pus în circulaţie fluturaşi prin care chemau populaţia să vină în Piaţa Unirii în data de 14 decembrie, ora 16, pentru a protesta împotriva regimului comunist şi a condiţiilor grele de viaţă.
15 decembrie
La Timişoara, în Piaţa Maria de pe strada Timotei Cipariu, încep să se adune enoriaşi ai Bisericii Reformate pentru a protesta împotriva deciziei de evacuare a pastorului László Tökés. Rândurile lor se îngroaşă cu timişoreni de altă religie. Manifestanţii încep să strige „libertate, libertate”. Autorităţile locale împreună cu un comitet al protestatarilor au purtat un dialog cu pastorul, spre a soluţiona problema. Spre miezul nopţii, manifestanţii au fost împrăştiaţi de organele de Securitate.
16 decembrie
La Timişoara se adună din nou cetăţeni pentru a protesta împotriva evacuării pastorului reformat. După-amiaza au început să fie scandate lozinci anticomuniste, iar protestatarii s-au răspândit în Timişoara pentru a chema oamenii în centrul oraşului. Populaţia se strânge în număr din ce în ce mai mare în Piaţa Operei, apoi în Piaţa Mare. Apar steaguri cu stema decupată, iar lozincile comuniste din oraş sunt distruse. Trupele de Miliţie, Securitate şi Armată au început să-i bată şi să-i aresteze pe manifestanţi (peste 200 de arestări).
La posturile de radio din străinătate încep să fie difuzate ştiri despre revolta populaţiei din Timişoara.
17 decembrie
În cursul nopţii, Nicolae Ceauşescu a discutat cu generalii Vasile Milea (ministru al apărării) şi Tudor Postelnicu (ministru de interne) măsurile de luat împotriva manifestanţilor de la Timişoara: trimiterea în oraş a unor trupe motorizate şi de grăniceri, înarmate cu muniţie de luptă; executarea unor demonstraţii de forţă pe străzi; somarea şi ulterior deschiderea focului la picioarele „elementelor declasate”.
ora 10:30: În Timişoara Armata defilează pe străzi şi este agresată de către cetăţeni. Militarii execută parţial ordinele primite. În această zi au apărut primele victime ale Revoluţiei: 59 de morţi şi câteva sute de răniţi. Potrivit mărturiilor celor care au participat la evenimente, au tras atât cadrele Securităţii, cât şi cele ale Miliţiei şi Armatei. Manifestanţii au ripostat cu pietre şi sticle incendiare.
ora 14:15: Generalul Vasile Milea dă ordinul „alarmă de exerciţiu” pe întreg teritoriul judeţului Timiş.
ora 16:?: La Bucureşti, în şedinţa Comitetului Politic Executiv al CC al PCR au fost confirmate măsurile de represiune în Timişoara. Pentru a le aplica, sunt trimişi cu un avion special generalii de miliţie Constantin Nuţă şi Velicu Mihalea generalul de securitate Emil Macri şi generalii de armată Ion Coman, Ştefan Guşe, Victor Athanasie Stănculescu şi Mihai Chiţac. Milea, Iulian Vlad şi Postelnicu au fost admonestaţi pentru reacţia slabă avută în raport cu ordinele primite în cursul nopţii şi au fost propuşi pentru destituire. Pe perioada vizitei în Iran, Ceauşescu lasă problema de la Timişoara în mâinile Elenei Ceauşescu şi a lui Manea Mănescu.
ora 17:00: Nicolae Ceauşescu a purtat o teleconferinţă cu autorităţile locale, în urma căreia a dat ordin să se deschidă foc asupra civililor după nerespectarea somaţiei: „Începînd de astăzi toate unităţile Ministerului de Interne, inclusiv miliţia, trupele de securitate, unităţile de grăniceri, vor purta armament de luptă, inclusiv gloanţe! Fără discuţie! Cu respectarea regulamentelor şi normelor legale de somaţie conform legilor, constituţiei. Dar oricine atacă un ofiţer, un soldat, trebuie să primească riposta. Oricine intră într-un consiliu popular, într-un sediu de partid sau sparge un geam la un magazin trebuie să primească riposta imediat! Nici un fel de justificare!”
ora 18:45: Generalul Vasile Milea transmite ordinul „Radu cel Frumos” pentru judeţului Timiş, care presupunea „alarmă de luptă parţială”.
18 decembrie
ora 9.30: Nicolae Ceauşescu pleacă în Iran.
Graniţele României sunt închise.
La Timişoara continuă demonstraţiile şi represaliile autorităţilor. Un grup de copii şi tineri care cântau colinde şi scandau lozinci anticomuniste pe treptele Catedralei Ortodoxe au fost seceraţi de o rafală trasă dintr-un blindat.
ora 18: La decizia Elenei Ceauşescu, 40 dintre cadavrele celor împuşcaţi în Timişoara au fost transportate în secret la Bucureşti, unde au fost arse peste noapte, la crematoriu. Alte corpuri au fost îngropate într-o groapă comună. Documentele care conţineau cauza decesului au fost de asemenea distruse, familiilor celor ucişi urmând să li se spună că au fugit în străinătate.
19 decembrie
Muncitorii din Timişoara intră în grevă generală. Are loc o altercaţie între generalul Ştefan Guşă şi reprezentanţii întreprinderii ELBA, în urma căreia este împuşcată o femeie. La presiunea muncitorilor, generalul Guşă se adresează mulţimii şi le promite că Armata nu va trage în ei. Manifestanţii scandează „Armata e cu noi!”.
20 decembrie
{{#ev:youtube|bvAhJXC-0L0|200}}
În Timişoara muncitorii se îndreaptă spre centrul oraşului. La ordinul generalului Milea, Armata se retrage în cazărmi. Au fost eliberaţi majoritatea deţinuţilor arestaţi în zilele precedente.
ora 13: Mulţimea din Timişoara desemnează un comitet cetăţenesc care să prezinte revendicările sale autorităţilor comuniste. La Comitetul Judeţean de Partid au fost înmânate primele cereri primului ministru Constantin Dăscălescu, venit special: demisia lui Nicolae Ceauşescu şi a guvernului, organizarea alegerilor libere, reformarea învăţământului şi libertatea absolută a presei, Radioului şi Televiziunii, anchetarea şi condamnarea tuturor celor răspunzători pentru represiunea armată din zilele de 17, 18 şi 19 decembrie, eliberarea deţinuţilor politici, înapoierea morţilor pentru a fi îngropaţi creştineşte. În acelaşi timp, a fost creat Frontul Democratic Român, care a proclamat Timişoara drept primul oraş liber din România.
ora 15: Nicolae Ceauşescu se întoarce din Iran şi organizează o nouă teleconferinţă în care expune implicarea SUA, URSS şi Ungariei în evenimentele petrecute în ultimele zile.
după-amiaza şi seara: Revoluţia se extinde la Lugoj, Jimbolia, Sânnicolau Mare şi Deta. La Lugoj au apărut primele victime ale Revoluţiei.
{{#ev:youtube|x8U-Uo2LxD0|200}}
seara: Este elaborată Proclamaţia Frontului Democratic Român.
seara: Radio Europa Liberă transmite un apel la solidaritate pentru cauza Revoluţiei şi cere românilor să aprindă a doua zi, la ora 19, o lumânare în pervazul ferestrei, pentru morţii Timişoarei.
ora 19: Într-o cuvântare difuzată la televiziune, Nicolae Ceauşescu condamnă manifestaţiile de la Timişoara şi ordonă măsuri drastice de represiune. Dă ordin gărzilor patriotice din unele judeţe din Oltenia să intervină în forţă la Timişoara şi proclamă stare de necesitate pe tot cuprinsul judeţului Timiş. Sunt organizate mitinguri pentru condamnarea Revoluţiei din Timişoara.
aproape de miezul nopţii: Nicolae Ceauşescu convoacă la sediul CC al PCR din Bucureşti pe reprezentanţii ambasadei URSS pentru a le cere retragerea agenţilor sovietici din Timişoara.
în noaptea de 20 spre 21 decembrie 1989: Muncitori din Craiova, Calafat, Băileşti şi Caracal au fost îmbrăcaţi în uniforme de gărzi patriotice, înarmaţi cu bâte şi trimişi cu trenuri speciale spre Timişoara.
21 decembrie
ora 7: Încep manifestaţiile anticomuniste la Arad.
ora 9: La Timişoara este citită Proclamaţia FDR, din balconul Operei. Se nasc primele manifestaţii şi proteste anticomuniste la Sibiu şi Târgu Mureş
ora 10:30: După ce realizaseră anterior zeci de arestări, forţele militare din Sibiu provoacă primele victime ale Revoluţiei din acel oraş, deschizând focul asupra manifestanţilor.
ora 11: Muncitorii de la Uzina Mecanică din Cugir pornesc o manifestaţie anti-ceauşistă.
ora 11:30: Muncitorii de la IAR Ghimbav se revoltă şi pornesc spre centrul Braşovului.
înainte de ora 12: Muncitorii din Oltenia au fost primiţi în Gara de Nord de către reprezentanţi ai grupurilor de manifestanţi, unde li s-a explicat situaţia şi au fost duşi în centrul Timişoarei. Li s-a dat hrană şi au fost cazaţi în căminele studenţeşti. O parte dintre ei s-au alăturat timişorenilor, alţii s-au întors acasă pentru a răspândi vestea victoriei Revoluţiei din Timişoara.
{{#ev:youtube|YV6v2Hwe3Fs|200}}
ora 12: La Bucureşti începe mitingul de sprijinire a politicii duse de Nicolae Ceauşescu.
ora 12:40: La circa un minut de la începerea discursului, se aude o explozie în mulţime, iar manifestanţii încep să se agite. Nicolae Ceauşescu încearcă să-şi continue discursul printre huiduieli.
ora 12:54: Transmisia Radio-TV este întreruptă.
ora 13: Încep manifestaţiile anticomuniste la Cluj-Napoca. Autorităţile ripostează violent două ore mai târziu.
ora 16: În Braşov are loc o manifestaţie în faţa Comitetului Judeţean de Partid, la care participă muncitori de la uzinele Tractorul, ICA Ghimbav şi Steagul Roşu.
ora 16:45: Încep să se tragă focuri de armă asupra manifestanţilor din Bucureşti
după amiaza şi seara: Revoluţia se extinde şi în alte oraşe ale României (Reşiţa, Făgăraş etc.).
ora 18: Nicolae Ceauşescu organizează o nouă teleconferinţă cu prim-secretarii Comitetelor judeţene de partid în care le cere să reprime drastic revoltele izbucnite în oraşele din Ardeal.
ora 19: Apelul Radio Europa Liberă este urmat de zeci de mii de cetăţeni din toată ţara, care aşează o lumânare aprinsă în geam.
ora 19: Începe programul Televiziunii în care sunt incluse repetate „chemări pentru consolidarea cuceririlor revoluţionare ale poporului român, apeluri la unitate pentru apărarea independenţei şi suveranităţii ţării”.
seara: În Bucureşti, revoluţionarii organizează o baricadă umană la sala Dalles, care este respinsă de Armată până lângă hotelul Intercontinental. Forţele militare au eşuat în încercarea de a dispersa mulţimea din acea zonă. Imediat după miezul nopţii, tanchetele au deschis focul asupra demonstranţilor.
22 decembrie
{{#ev:youtube|qcmVSQplcs8|200}}
ora 7: Mari coloane de manifestanţi provenind de la principalele întreprinderi ale Bucureştiului se îndreaptă spre centrul oraşului.
ora 8:30: Nicolae Ceauşescu organizează o şedinţă-fulger cu câţiva generali, în timpul căreia îl acuză pe generalul Milea de trădare. Acesta iese din şedinţă la 8:45.
ora 9:20: Generalul Vasile Milea, ministrul Apărării, se împuşcă în sediul CC şi moare câteva ore mai târziu.
ora 9:54: Prin nota telefonică nr. 36, generalul Nicolae Eftimescu, adjunctul şefului Marelui Stat Major, ordonă trupelor venite din ţară în Bucureşti: „Toate unităţile armatei execută numai ordinele comandantului suprem. Toate unităţile din Târgovişte şi Mihai Bravu se concentrează în Bucureşti în cazărmile din Şoseaua Olteniţei”.
ora 10:40: Generalul Victor Atanasie Stănculescu, numit în locul lui Milea, dă ordin tuturor unităţilor militare aflate în Bucureşti să se retragă în cazărmi.
ora 10:45: La Radio şi Televiziune este transmis un comunicat prin care se anunţa sinuciderea „trădătorului Milea”, precum şi instituirea stării de necesitate pe tot teritoriul României. Comunicatul se retransmite, cu modificări, la 11:02, 11:25 şi 11:37.
după ora 11: La Radio un revoluţionar anunţă populaţia despre mişcarea populară din centrul Bucureştiului.
orele 11-12: Manifestanţii ocupă Piaţa Palatului şi forţează intrarea Comitetului Central.
ora 12: Generalul Ilie Ceauşescu îi primeşte la sediul Ministerului Apărării pe contraamiralul G. A. Mihailov (ataşat militar la Bucureşti) şi pe generalul G. N. Bociaev (reprezentantul Forţelor armate unite ale tratatului de la Varşovia) şi le solicită să îi comunice lui Gorbaciov faptul că în România se intenţionează formarea unui nou guvern şi rugămintea de a da dovadă „de multă reţinere” cu privire la evenimentele din ultimele zile.
ora 12:06: Soţii Ceauşescu părăsesc clădirea Comitetului Central cu un elicopter, la sugestia generalului Stănculescu.
ora 12:20: Elicopterul pilotat de Vasile Maluţan, în care se aflau soţii Ceauşescu, Manea Mănescu şi Emil Bobu, aterizează la Snagov. Ceauşescu încearcă în zadar să intre în contact cu oficialităţile locale. De asemenea, pilotul cere protecţie aeriană, dar este refuzat.
{{#ev:youtube|JdlIIpvqLHc|200}}
ora 12:47: Studioul 5 al Televiziunii emite mira cu Rapsodia lui George Enescu pe fundal. Apoi crezând că emit în continuare, au difuzat genericul TVR şi „Deşteaptă-te, române!”. În fapt, emisia a continuat din Studioul 4 la ora 12:51, când Ion Caramitru şi Mircea Dinescu au anunţat victoria revoluţiei anticeauşiste.
ora 12:47: Elicopterul, având acum la bord două gărzi de la Securitate şi pe soţii Ceauşescu, decolează spre direcţia aerodromului Boteni, Ceauşescu sperând să organizeze o rezistenţă la Târgovişte.
ora 13:09: Elicopterul cu care au fugit soţii Ceauşescu aterizează lângă oraşul Titu. Un om de la securitate îl trage pe dreapta pe medicul Nicolae Deca, iar împreună cu soţii Ceauşescu se urcă în automobilul acestuia.
ora 13:30: Prin nota telefonică nr. 39, generalul Victor Stănculescu ordonă Armatei să nu mai execute decât ordinele ministrului Apărării.
ora 13:55: Invocând o problemă tehnică, Nicolae Deca opreşte maşina în dreptul comunei Văcăreşti. Soţii Ceauşescu şi garda de la Securitate se urcă într-un alt automobil aparţinând lui Nicolae Petrişor, cerându-i acestuia să îi transporte la Târgovişte.
aprox. ora 14:00: Automobilul în care se aflau soţii Ceauşescu ajung la Târgovişte.
ora 14:30: Soţii Ceauşescu ajung la Centrul pentru protecţia plantelor din Târgovişte. Câteva minute mai târziu, un oficial al cooperativei sună la miliţie.
ora 15:00: Soţii Ceauşescu au fost preluaţi din Centrul pentru protecţia plantelor cu o maşină de către sg. maj. Ion Enache şi sg. maj. Constantin Paisie de la Miliţia Judeţeană Dâmboviţa.
ora 18:20: S-au tras primele focuri de armă în Piaţa Palatului, marcând debutul confruntărilor cu „teroriştii”.
ora 18:10-18:15: Soţii Ceauşescu sunt arestaţi în sediul Miliţiei Judeţene Dâmboviţa de către reprezentanţi ai miliţiei şi armatei.
ora 18:30: Soţii Ceauşescu ajung în unitatea militară 01417 din Târgovişte, unde vor rămâne sub pază militară până la judecarea şi execuţia lor.
ora 19:30: La Televiziune se anunţă arestarea soţilor Ceauşescu.
{{#ev:youtube|06a9MImc97s|200}}
ora 23:32: Este transmisă la Radio şi Televiziune Proclamaţia Consiliului Frontului Salvării Naţionale, citită de Ion Iliescu.
23 decembrie
dimineaţa: Comandamentul Aviaţiei Militare a trimis 7 MIG 23 şi 4 elicoptere pentru a survola Bucureştiul. Două elicoptere sunt lovite de gloanţe în zona cimitirului Ghencea şi sunt nevoite să aterizeze.
ora 18: Este deschis focul asupra aeroporturilor Otopeni şi Băneasa.
ora 19: Este deschis focul asupra unităţilor militare din Piaţa Palatului din Bucureşti de pe clădirile din zonă. Se înregistrează schimburi de focuri în clădirea fostului CC al PCR, asupra căreia se trage şi din fostul CC al UTC. Sunt incendiate Palatul Regal şi Biblioteca Centrală Universitară.
ora 20: Din sediul Ministerului Apărării Naţionale i s-a dat ordin colonelului Gheorghe Trosca, şef de Stat Major al USLA, să intervină cu unitatea sa în apărarea sediului ministerului.
ora 20: la Alba Iulia a fost doborât de la sol elicopterul în care se aflau arestaţi generalul de contrainformaţii Constantin Nuţă şi adjunctul acestuia, generalul de miliţie Velicu Mihalea. Pasagerii şi pilotul locotenent-colonel Nicolae Tudor au fost carbonizaţi.
către ora 23: O coloană militară a UM 01065 din Popeşti-Leordeni este atacată în dreptul şoselei de centură din Bucureşti de pe blocurile învecinate. A fost rănit un singur militar. Coloana este atacată din nou în piaţa Aviatorilor, dinspre consulatul sovietic. De această dată este ucis un soldat şi răniţi alţi 4. Unitatea se va mai confrunta cu atacurile teroriste în aceeaşi noapte şi în Piaţa Virgiliu, după care se va retrage la Televiziune.
după ora 23: Colonelul Trosca şi militarii săi au ajuns cu două TAB-uri în dreptul sediului MApN, unde sunt întâmpinaţi cu foc de către militarii detaşamentului de Cercetare din Buzău. Au murit 4 ofiţeri USLA şi au fost răniţi alţi 7. Acelaşi lucru li se întâmplă şi studenţilor Academiei Militare Tehnice, care au fost chemaţi pentru întărirea dispozitivului de pază la minister. Atacaţi cu foc de armă de pe blocurile vecine, aceştia ripostează. Sunt ucişi 5 studenţi şi răniţi alţi 8.
24 decembrie
25 decembrie
ora 13: La Târgovişte aterizează elicopterele venite de la Bucureşti cu completul de judecată al Tribunalului militar excepţional.
ora 13:10: Vizita medicală a cuplului Ceauşescu.
ora 13:20: Începe procesul soţilor Ceauşescu. Soţii Ceauşescu nu recunosc Tribunalul militar excepţional şi refuză recursul.
ora 14:30: Procesul se încheie. Completul de judecată se retrage pentru deliberarea sentinţei.
ora 14:40: Este citită sentinţa. Soţii Ceauşescu sunt găsiţi vinovaţi de genocid, subminarea puterii de stat, acte de diversiune şi subminarea economiei naţionale (în comunicatul transmis la Radio şi Televiziune apare şi un al cincilea capăt de acuzare, anume încercarea de a fugi din ţară pe baza unor fonduri de peste 1 miliard de dolari depuşi la bănci străine).
ora 14:50: Sentinţa tribunalului militar excepţional a fost dusă la îndeplinire prin împuşcare, în curtea unităţii militare 01417 din Târgovişte.
ora 15:05: Elicopterele conţinând completul de judecată şi corpurile soţilor Ceauşescu decolează spre Bucureşti.
ora 21:30: Crainicul Televiziunii Petre Popescu anunţă procesul şi execuţia soţilor Ceauşescu.
ostilităţile „teroriştilor” încetează aproape în totalitate.
26 decembrie
27 decembrie
ora 00:00: La Televiziune este difuzat aproape integral procesul soţilor Ceauşescu. Secvenţele în care apărea completul de judecată sunt înlocuite cu stop-cadre pe cei judecaţi. De asemenea, execuţia a fost înlocuită cu fotografii ale cadavrelor celor doi.
La Bucureşti are loc prima şedinţă a Consiliului Frontului Salvării Naţionale. Este constituit întâiul guvern post-revoluţionar, condus de Petre Roman.
Prin publicarea în „Monitorul Oficial”, Partea I, nr. 5 din 27 decembrie 1989, intră în vigoare patru Decrete-Lege ale CFSN din 26 decembrie 1989: nr. 1, prin care Petre Roman este desemnat prim-ministru al Guvernului României, nr. 2, privind constituirea şi statutul CFSN, precum şi revenirea la numele de „România”, „Poliţie” şi la drapelul românesc tradiţional, nr. 3, prin care generalul Nicolae Militaru este numit în funcţia de ministru al Apărării Naţionale şi nr. 4, prin care Direcţia Securităţii Statului şi alte organe din subordinea Ministerului de Interne erau trecute în subordinea Ministerului Apărării Naţionale.
Este emis un Comunicat publicat în „Monitorul Oficial”, Partea I, nr. 4 din 27 decembrie 1989 prin care se anunţă alegerea în funcţia de preşedinte al CFSN a lui Ion Iliescu, iar în cea de vicepreşedinte a lui Dumitru Mazilu.
Conform unui Comunicat, structura Biroului executiv al CFSN era următoarea: Preşedinte – Ion Iliescu; Prim-vicepreşedinte – Dumitru Mazilu; Vicepreşedinţi – Cazimir Ionescu, Karol Kiraly; Secretar – Dan Marţian; Membri – Bogdan Teodoriu, Vasile Neacşa, Silviu Brucan, Gheorghe Manole, Ion Caramitru, Nicolae Radu.
30 decembrie
Are loc prima şedinţă a guvernului provizoriu condus de Petre Roman.
ora 16:00 – 16:30: Are loc înmormântarea cuplului Ceauşescu în cimitirul Ghencea.
31 decembrie
Prin publicarea în „Monitorul Oficial” nr. 9 din 31 decembrie 1989, intră în vigoare Decretul-Lege nr. 8 al CFSN din 31 decembrie 1989 privind înregistrarea şi funcţionarea partidelor politice şi organizaţiilor obşteşti din România.
Bibliografie
Caietele Revoluţiei, nr. 2/2005, ISSN 1841-6683
Televiziunea Română, Revoluţia Română în direct, vol. 1, Bucureşti, 1990.
Brenciu, Mircea, Revoluţia Luminii, Editura Societăţii Ziariştilor şi Oamenilor de Cultură „Cincinat Pavelescu”, Braşov, 2004, ISBN 973-96529-3-0
https://www.enciclopediaromaniei.ro/wiki/Cronologia_Revolu%C5%A3iei_din_Decembrie_1989
////////////////////////////////////////////
AUR Vaslui, primul examen dat în public: bufonul Vasile Popa a stricat aerul fresh adus de oamenii lui George Simion: Mugur Mihăescu, generalul Chelaru şi „vasluianul” Chelmu
Lucian TIMOFTICIUC
ZI CRUCIALÃ… Ziua de aur a partidului lui George Simion de la Vaslui a fost una specialã pentru cei 400 de membri de partid si simpatizanti veniti sã dezbatã sâmbãtã, la Casa de Culturã, proiectul programului de guvernare, „Reconstruim România – program AUR în 15 puncte”. Ar fi fost o reusitã dacã ar fi venit la Vaslui si liderul partidului, George Simion, fiindcã e stiut faptul cã acesta este cel care creazã emulatie în rândul maselor. O altã prezentã care a stricat aerul acestei manifestatii a fost prezenta bufonului Vasile Popa, fostul sef al Camerei de Conturi Vaslui, travestitul lui Buzatu, un individ care s-a însurubat în acest partid, în mod special, pentru a controla în favoarea PSD noua structurã care prinde contur la Vaslui. În lipsa lui George Simion, de la centru a venit o echipã de soc, formatã din Mugur Mihãiescu, celebrul membru al grupului Vacanta Mare, acum antreprenor, doctorul si filozoful Sorin Lavric, parlamentar AUR de Neamt, dar si fostul sef al Statului Major, generalul Mircea Chelaru. Ca element de surprizã a fost prezenta unui fiu al judetului, fostul secretar general al Guvernului lui Ciolacu, Sorin Chelmu, care a fost cooptat în echipa AUR de la centru pentru sustinerea a trei puncte fierbinti din programul de guvernare: agricultura, satul românesc si mediul. Discursurile……………..
Cont. aici…https://www.vremeanoua.ro/aur-vaslui-primul-examen-dat-in-public-bufonul-vasile-popa-a-stricat-aerul-fresh-adus-de-oamenii-lui-george-simion-mugur-mihaescu-generalul-chelaru-si-vasluianulchelmu/
/////////////////////////////////////
Cum a devalizat caracatiţa pesedistă băncile din România
De câte ori îi văd la tembelizor pe neocomuniştii din PSD, îmi vine în minte un banc. Un tip se întâlneşte cu o tipă şi îi propune să facă sex cu el pentru, să zicem, o mie de euro. Tipa, gândindu-se că 1.000 de euro înseamnă ceva, acceptă. ‘Dar pentru 10 euro ai face-o?’ mai întreabă tipul. ‘Dar ce, se răsteşte tipa, mă crezi curvă?’ ‘Asta am stabilit deja, acum negociem preţul’ adaugă tipul. Stimaţi tovarăşi pesedişti, orice român care gândeşte a stabilit deja: sunteţi o adunătură de hoţi, nu mai este cazul să vă răstiţi pe la tembelizor şi să promiteţi ceea ce niciodată n-o să puteţi oferi României. Pentru cine mai are îndoieli în ceea ce priveşte PSD-ul lăsat moştenire de Ilici-KGB, este mai jos un material preluat de pe site-ul https://www.catavencu.ro/, din care se poate înţelege încă o dată cum ar guverna mafioţii pesedişti România, dacă electoratul asistat social, cel care practic a distrus România după 1989, menţinând la putere eşalonul al II-lea al Partidului Comunist Român, ar vota masiv cu neocomuniştii, în speranţa iluzorie a unei bunăstări care nu se obţine decât eliminând ceea ce pesediştii n-o vor face niciodată: corupţia masivă din România. Articolul a apărut în 2009 şi are titlul ‘Atenţie, PSD transformă Eximbank într-un nou Bancorex!’.
Vă mai amintiți de Bancorex, banca de stat care între 1994 și 1999 a servit cu credite năucitoare clientela politică, bancă ce a săpat în bugetul României un găuroi de peste două miliarde de dolari? Ei bine, stați liniștiți, prezentul vă ajută să revedeți Bancorex-ul, din nou, la treabă. Sub alt nume. Se numește Eximbank și este ca o clonă perfectă a Bancorex. În mare, scopul băncii de stat Eximbank, așa cum scrie în cartea ei de vizită, este să susțină proiectele de importanță națională, să bla-bla-bla economia românească, să tri-lu-li-lu-la întreprinderile mici și mijlocii, să tra-la-la-la exportul românesc și să hop-așa-și-așa România întreagă. Numai lucruri de bine. În spatele acestei afișate intenții de joc și voie bună națională se află însă o discretă mașinărie, bine unsă, de tocat banii țării. N-o mai lungesc, hai să vedem mai bine cum lucrează mașinăria.
În primul rînd, să facem cunoștință cu eroii noștri de azi
Șef peste butoanele Eximbank este cumnatul lui Mircea Geoană, pe care-l cheamă tot Mircea, dar și Ionuț Costea. Cumnățelul Mirciulică a fost uns președinte la Eximbank după ce partidul Mirciulacului a ajuns în Guvern. A fost o mișcare post pe post, ca să nu spunem post pe prost. În aceeași linie de numiri ale PSD-ului ajuns la putere, au fost numiți doi vicepreședinți, ca subalterni ai lui Costea, Paul Ichim și Luminița Manolache. Paul Ichim a fost consilier al ministrului de Finanțe Mihai Tănăsescu și secretar de stat în același minister. Deci și el, clar, un om de nădejde al PSD. Cei trei, Costea, Ichim și Manolache, se regăsesc în Comitetul de Direcție, dar și în Consiliul de Administrație al Eximbank.
Acum, o scurtă introducere în metodologie
Ca să înțelegeți cum lucrează triada pesedistă Costea, Ichim, Manolache la servirea de credite, trebuie să vă descriem circuitul aprobărilor în Eximbank. O societate comercială face o solicitare de credit. Eximbank pune atent lupa pe societate, să vadă dacă aceasta face afaceri bune, care aduc profit și care, deci, își va putea achita creditul căpătat de la bancă. Se face un raport contabilicesc amănunțit, pe baza căruia se naște decizia dacă societatea poate să se califice sau nu la obținerea unui credit dat de banca aceasta de stat. Concluziile trase pe baza raportului le stabilește un Comitet de Credit, format din cinci directori ai băncii. Din punct de vedere ierarhic, deasupra acestui Comitet de Credit este Comitetul de Direcție și apoi Consiliul de Administrație. Comitetul de Credit, prin votul celor cinci membri, spune „Da“ sau „Nu“ cererii de credit făcute de societatea comercială. Comitetul de Direcție, dacă are vreo obiecție la ce a zis Comitetul de Credit, poate să o discute în Consiliul de Administrație, care e forul suprem. Pînă la numirea cumnatului lui Geoană ca președinte Eximbank, Comitetul de Credit își făcea temele, vota fiecare membru la secret și înainta Comitetului de Direcție concluzia: „Da“ sau „Ba“ pentru cutare credit. De cînd e Costea șef, membrii Comitetului de Credit sînt puși să delibereze în fața Comitetului de Direcție. Nu știu dacă ați prins hora obligatorie în care se învîrt deciziile de acordare a creditelor, de aceea o să dau și nume.
E ca la un examen oral la Eximbank, cînd se discută acordarea unui credit. Surse din serviciile de informații românești ne-au povestit că Mircea Costea, Paul Ichim și Luminița Manolache stau la o masă, ca mari șefi din Comitetul de Direcție ce sînt. În fața lor vin cei cinci directori subalterni din Comitetul de Credit, unul lîngă altul. Pe rînd, e întrebat fiecare din cei cinci ce crede despre cutare cerere. E riscant ca Eximbank să-i acorde societății X un purcoi de euro? Cînd unul din membri spune că el nu-i de acord, începe prelucrarea: „Dar de ce, tovarășe? De ce vă opuneți liniei de partid și bunului mers al societății noastre multilateral dezvoltate, de ce, tovarășe, aveți aceste manifestări reacționare? Tovarășe, vă vom propune discuției în forurile superioare ale partidului nostru“.
Discuția nu se poartă, bineînțeles, în termenii aceștia comuniști, am făcut uz de ei numai pentru a reda stilul presiunilor, amenințările voalate în maniera ședințelor de partid comunist, la care sînt supuși membrii Comitetului de Credit al Eximbank. Cine nu vrea să înțeleagă că în fața lui Costea-Ichim-Manolache trebuie să spună DA unei cereri de credit care în realitate se califică pentru un binemeritat NU riscă să fie discutat în forurile superioare, adică în Consiliul de Administrație, din care fac parte tot Costea-Ichim-Manolache.
Statul poate pierde 8 milioane de euro la un singur credit acordat de banca unde-i șef cumnatul lui Geoană. Societatea Suinprod din Bumbești-Jiu a solicitat de la Eximbank un credit de 29.701.000 ron pe o perioadă de 12 luni, ca să-și cumpere purceluși pentru îngrășat, furaje și medicamente. În raportul de credit făcut de bancă se spune negru pe alb: „Valoarea adăugată, indicator ce permite măsurarea puterii economice a societății, a înregistrat o evoluție nefavorabilă în ultimii doi ani, a înregistrat valori negative. Acest lucru semnifică faptul că societatea nu a creat valoare din activitatea de comerț și producție, lucru ce poate afecta posibilitatea de a plăti costul creditului ce urmează a fi angajat la Eximbank“. Raportul atrage foarte clar atenția că societatea are în cîrcă plata a 124 de bilete la ordin. Ceea ce este enorm, orice contabil de butic o poate spune. Ca urmare a acestui raport, Comitetul de Credit al Eximbank a dat în prima fază următoarea concluzie nefavorabilă creditării Suinprod Bumbești-Jiu: „Istoricul societății indică multe dificultăți în funcționare; problemele nu o ocolesc, astfel încît în perioada 03.06.2008 – 03.06.2009 societatea figurează cu 124 de incidente majore la plăți prin bilete la ordin; societatea figurează cu credite restante la CRB și restanțe la bugetul statului conform raportului SMB; dinamica societății privită prin prisma cifrei de afaceri este deosebit de ridicată în ultimii doi ani. Această creștere se realizează printr-o îndatorare ce prezintă o evoluție mult mai rapidă comparativ cu cea a cifrei de afaceri, ajungîndu-se ca datoriile pe termen scurt să reprezinte circa 79% din cifra de afaceri; garanțiile (excepție cele ale fondurilor de garantare) prezintă un risc ridicat, fiind vorba de ferme a căror evaluare de piață la această dată este dificil a fi exprimată dacă se ia în calcul o posibilă executare a lor“.
Ca o paranteză, garanțiile creditului sînt șmechere, în sensul că statul dă banii, prin Eximbank, dar tot statul garantează că el, statul, îi va și vedea înapoi, tot din banii statului. Un credit precum cel cerut de Suinprod poate obține garanții atît de la FGCR – Fondul de Garantare a Creditului Rural –, cît și de la FNGCIMM – Fondul Național de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii. FGCR și FNGCIMM sînt două instrumente de stat care garantează creditări. În cazul în care o societate nu-și poate plăti creditul obținut de la o bancă, garantat de unul din cele două fonduri, FGCR sau FNGCIMM, după caz, vin și achită datoria, din banii statului. În cazul societății Suinprod au garantat ambele fonduri, FGCR pentru 14.350.000 ron, iar FNGCIMM pentru 7.380.000 ron. S-a mai pus ca garanție ferma, pentru suma de 10.771.547 ron, dar cu specificația că „Solicitarea clientului este cu derogare de la Normele interne de finanțare ale Eximbank“, întrucît ferma nu era în mod normal garanție acceptată.
Iată în final cum arată creditul marca Mircea Costea: o societate cu probleme, cu datorii, cu risc de plată, acestea fiind semnalate de raportul de analiză și Comitetul de Credit (în prima fază, căci ulterior, la imboldurile triadei, concluziile s-au îndulcit nițel). Cu o garanție anapoda pusă. Unei asemenea societăți, Ionuț Mircea Costea, secondat de Paul Ichim și Luminița Manolache, i-a acordat fără probleme creditul cerut, de aproape 8 milioane de euro, la începutul lunii iulie. La aproape o săptămînă de la tragerea banilor, Suinprod a intrat în CIP – Centrala Incidentelor de Plăți –, figurînd cu o datorie de vreo două milioane de euro, după cum ne-au spus sursele noastre discrete. Tradus, o societate care figurează în CIP nu poate să-și achite creditul la care s-a angajat și atunci plătește cine l-a garantat. În cazul nostru, statul a dat creditul prin Eximbank, statul îi va recupera de la fondurile de stat. Ce stat prostănac! O manevră care pică excelent în criză, nu-i așa? Mircea Geoană ar putea s-o preia de la cumnatul Mircea Costea și s-o propună ca strategie națională. Dar cînd? A început campania electorală, care înghite timp și finanțare. Nu prea au vreme să se vadă în familie și să discute despre cum se pot face bani pe banii statului. Măcar să-și facă timp Mirciulacul să citească la noi în revistă despre isprăvile lu’ cumnat-su Mirciulică sau să întrebe la DNA, cînd va fi chemat.
Apropo, Eximbank este o bancă de importanță națională, cum singură se autodefinește. Automat, este în colimatorul SRI și nu numai. Dacă SRI are habar de ce se întîmplă acolo, de ce nu reacționează justițiarul Traian Băsescu, șeful CSAȚ? Poate că și la acestă întrebare să răspundă tot DNA?
Citeste si articolele:
Pentru pesedişti, România este doar ţara unde ei pot fura fără probleme
Cum ‘luptau’, în 2009, neocomuniştii din PSD cu criza
Cum a fost falimentată România în guvernarea Adrian Năstase
Cum a falimentat mafiotul PSD-ist Liviu Dragnea unitati economice ale Romaniei
Ion Predescu, unul dintre ‘minerii’ PSD-ului
/////////////////////////////////////////
Privatizarea postcomunistă: devalizare şi eşec. Cum s-a transformat procesul într-un jaf nesfârşit şi systematic
De Dana Mischie, Ana-Maria Şchiopu
Marele proces al privatizării, demarat emfatic după Revoluţie, s-a încheiat în butaforie: ceea ce trebuia să fie motorul economiei româneşti libere s-a transformat într-o devalizare generalizată, cu concursul politicienilor, oamenilor din administraţie şi al aşa-zişilor investitori. Companiile privatizate, au ajuns rapid în faliment şi au sfârşit prin a fi vândute, bucată cu bucată, la preţuri mult mai mari decât la achiziţie
În 1990, România era un teritoriu gri sub aspect economic. După cinci decenii de economie planificată, în care statul era marele proprietar, aspiraţiile ţinteau către Occidentul capitalist. Iar tranziţia nu se putea face fără privatizarea proprietăţilor de stat. Pentru o mişcare mai fluidă, Guvernul de la Bucureşti a ales privatizarea în masă, numită de economişti o „terapie de şoc“.
În teorie cel puţin, era o decizie înţeleaptă, căci, dat fiind mediul politic instabil, timpul era un factor important. Totuşi, când statul le-a împărţit cetăţenilor acţiuni la diverse societăţi de stat, mulţi n-au ştiut ce să facă cu ele sau le-au vândut pe nimic celor care se pricepeau mai bine la calcule. În 1997, privatizarea în masă se încheia, iar guvernanţii conturau mai bine legislaţia pentru accelerarea procesului, prin alte metode. Chiar şi-aşa, lucrurile n-au mers tocmai bine, în multe cazuri privatizările sfârşind cu falimentul firmelor. De cele mai multe ori, la mijlocul unei tranzacţii care ducea o întreprindere pe drumul pierzaniei se afla o persoană care ştia să se informeze şi să relaţioneze cu oameni-cheie din stat sau din afara lui. Emblematic prin felul în care statul român a pierdut un colos industrial cu potenţial financiar uriaş este cazul Electroputere Craiova, fosta mândrie a comuniştilor. Aici, în primăvara lui 1968, Nicolae Ceauşescu îi făcea turul fabricii lui Charles de Gaulle, preşedintele Franţei, iar comentatorul TVR vorbea despre „o cetate a maşinilor electrice“. Patru decenii mai târziu, Electroputere a ajuns să fie vândută bucată cu bucată, iar anul trecut – închisă definitiv.
ADVERTISING
VREUN INVESTITOR PUTERNIC FINANCIAR?
Imagine indisponibilă
Procesul de privatizare al Electroputere Craiova s-a terminat în 2007. Sursă foto: Mediafax
Pe 12 noiembrie 2001, Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului (APAPS) răspundea interpelării unui deputat, în legătură cu procesul de privatizare al Electroputere Craiova, fabrică producătoare de locomotive electrice de mină şi de tramvaie, de locomotive diesel electrice şi de transformatoare pentru Centrala Nucleară de la Cernavodă. „Prin privatizarea SC Electroputere SA, APAPS urmăreşte să găsească un investitor strategic, puternic din punct de vedere financiar, care să asigure aplicarea unui management performant şi o mai largă piaţă internaţională de desfacere a produselor realizate de Electroputere SA“, se arăta în răspunsul oferit de APAPS. Au fost trei ofertanţi înscrişi la licitaţie: americanii de la General Motors Corporation GMC), împreună cu o firmă din Karsdorf, Germania, asociaţia salariaţilor ELPAS şi Compania de Transport Feroviar Bucureşti.
Trecuseră deja doi ani de când fabrica fusese transformată în societate pe acţiuni, iar privatizarea bătea pasul pe loc. APAPS, la unison cu ministrul Privatizării, Ovidiu Muşeţescu, invoca complexitatea fabricii ca motiv pentru amânările repetate. „Există decalaje de două-trei săptămâni, dar o abatere de acest gen pentru o privatizare ca la Electroputere cred că nu are semnificaţie“, declara ministrul, citat de „Adevărul“, în vara lui 2001.
Premierul Adrian Năstase a anunţat că Guvernul avea să găsească o soluţie prin care procesul de privatizare să fie accelerat la nivel naţional. „Ne-am săturat de întârzierile se produc din cauza ezitărilor de la APAPS şi vom avea la Guvern o sală specială unde se vor desfăşura aceste discuţii“, declara, iritat. Poate că discuţiile au avut loc, însă situaţia de la Electroputere n-a fost rezolvată. În următorii ani, privatizarea fie a fost amânată de Guvern, fie a eşuat, pur şi simplu. Până în 2007, fabrica a tot acumulat datorii, fiind întreţinută de stat.
TREI ÎNFRÂNGERI CONSECUTIVE
La prima încercare de privatizare, Asociaţia Salariaţilor a venit cu cea mai bună ofertă, Năstase considera că un astfel de contract ar fi putut să ajungă pe mâinile unei companii care să aibă o forţă financiară mai mare. Aşadar, salariaţii au fost trecuţi cu vederea şi au fost aleşi, în schimb, cei de la General Motors. Guvernul nu s-a înţeles însă nici cu ei, căci nu erau puse pe masă suficiente garanţii. Doi ani mai târziu, guvernanţii încă se căzneau să privatizeze fabrica. Eforturile n-au ţinut decât câteva zile, apoi au anunţat anularea procesului.
Imagine indisponibilă
În 2005, când Cabinetul Năstase a fost înlocuit cu cel condus de Călin Popescu-Tăriceanu, era timpul pentru o nouă rundă de încercări. Datoriile Electroputere Craiova ajunseseră între timp la 31 de milioane de dolari. Se căuta un investitor străin care s-o ia sub aripa sa, s-o dezvolte, asumându-şi în acelaşi timp şi plata datoriilor. Guvernanţii au intrat în negocieri directe cu conglomeratul european Siemens, cu Asociaţia Salariaţilor şi cu o firmă necunoscută, deţinută de un cetăţean grec. După mai multe întâlniri, Cabinetul Tăriceanu a fost nevoit să suspende negocierile. Tocmai fusese semnat acordul de preaderare la Uniunea Europeană, prin care nu mai era permisă negocierea directă. Privatizarea trebuia să se facă prin licitaţie. „Printre privatizările prioritare se numără Antibiotice, unul dintre cei mai mari producători farmaceutici şi cea mai valoroasă companie din portofoliul AVAS (n.r. – Autoritatea pentru Administratrea Activelor Statului), producătorul de echipamente electrice Electroputere şi cinci societăţi ale Nitramonia Făgăraş (n.r. – companie din industria chimică)“, se arăta în „Raportul de tranziţie“, din 2006, realizat de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.
„DE AICI INTERESUL ACESTA MARE DE LA CRAIOVA“
În 2007, se confirma că Electroputere era, într-adevăr, o prioritate. Exista un câştigător la licitaţia organizată de stat: firma saudită Al-Arrab Contracting Company Limited. Câteva luni mai târziu, la sediul Electroputere, şeful AVAS şi preşedintele companiei arabe, Said Bahjat, semnau, în sfârşit, contractul. Arabii plăteau 2,34 de milioane de euro pentru 62,8% din acţiuni, după o majorare de capital acestea fiind de 86,28%. Oficial, Electroputere Craiova devenea companie privată şi, conform promisiunilor arabilor, era pe drumul către recăpătarea gloriei de odinioară, prin sporirea producţiei şi prin exporturi. Această promisiune era reiterată şi de cel care intermediase vânzarea, Fathi Taher, un controversat om de afaceri de naţionalitate palestiniană, cu triplă cetăţenie – română, iordaniană şi greacă. Afaceristul dădea asigurări că tot ce-i lipsea uzinei de la Craiova era o gestiune mai bună, de care aveau să se ocupe saudiţii. „Am fost interesat şi separat, dar şi cu Al-Arrab, care este partenerul nostru din Orient de 80 de ani. Sunt interesat de locomotive, pentru că în Orient se fac investiţii mari în locomotive, în calea ferată. De aici interesul acesta mare de la Craiova. M-au întrebat cum e acolo, le-am spus că merită să vină, dar nu sunt eu cumpărătorul“, declara Taher cu câteva luni înainte de-a fi numit preşedintele Consiliului de Administraţie al Electroputere.
O AFACERE DE 13 ORI MAI PROFITABILĂ
Imagine indisponibilă
Fabrica a fost dărâmată bucată cu bucată şi pe locul ei a fost ridicat un mall. Sursă foto: Mediafax
Cum rămânea însă cu retehnologizarea, cu creşterea producţiei şi cu exportul în ţările arabe? Nicicum, căci lucrurile au stagnat. Până la urmă, s-a ales praful de toate promisiunile. În 2010, noii proprietari anunţau vânzarea a 12 hectare de teren din curtea societăţii. Dezvoltatorul imobiliar K&S Developments ar fi plătit pentru ele de aproape 13 ori mai mult decât plătiseră ei pentru întreg complexul: 30 de milioane de euro. Pe acel loc, pe 19 noiembrie 2011, era inaugurat Electroputere Parc, mall-ul craiovenilor. N-a durat un an până ce o altă bucată din complex, fabrica de locomotive, era vândută Grupului Feroviar Român pentru şase milioane de euro – de aproape trei ori mai mult decât plătise firma arabă la momentul privatizării. Ce nu s-a vândut a devenit sinonim cu paragina, adică fabrica de transformatoare şi cea de maşini rotative pentru care contractele deveniseră o raritate.
Pe poarta complexului în care intrau zilnic 13.000 de salariaţi, astăzi mai intră doar clienţii mall-ului, căci la finalul anului trecut au fost închise şi ultimele două secţii. Ultimul contract de care s-au ocupat cei de la Electroputere a fost unul pentru reparaţia unui transformator la Centrala de la Cernavodă, iar apoi, ultimii 250 de angajaţi au fost trimişi definitiv acasă. „Din 2019 nu s-au mai luat contracte noi, astfel încât personalul existent să poată lucra şi să îşi ia salariile. Motivele au fost pierderile pe care Electroputere le-a generat din activitatea de producţie, care au crescut în fiecare an, la opt-nouă milioane de euro“, declara anul trecut, pentru Agerpres, Cătălina Tibeică, liderul Sindicatului Electroputere Craiova.
Investitorul strategic despre care vorbea APAPS în răspunsul la interpelarea din 2001 s-a dovedit a fi doar o fata morgana pentru Electroputere, o iluzie care a văduvit statul de milioane de euro. Încă din 2015, Curtea de Conturi raporta că firma Al-Arrab Contracting Company Limited şi-a încălcat contractul de privatizare. Una dintre cele mai evidente încălcări de angajament a fost că, în 2012, fabrica ar fi trebuit să aibă 3.353 de angajaţi. Mai avea, în schimb, numai 1.021. Arabii n-au făcut nici investiţia aferentă anului trei, în valoare de cinci milioane de euro pe care au raportat-o ca fiind realizată. AVAS a dat Al-Arrab în judecată, dar, în prezent, cauza figurează la Tribunalul Bucureşti ca fiind suspendată.
Un lung şir de înşelăciuni şi promisiuni încălcate
Electroputere Craiova nu e singura societate care a fost privatizată pe baza unor contracte care n-au mai fost respectate. A fost, de pildă, şi cazul fabricii Tractorul Braşov, cumpărată, tot în 2007, de către firma Flavius Investiţii. 77 de milioane de euro a fost suma plătită pentru uzina care, conform condiţiilor impuse de AVAS, ar fi trebuit să-şi păstreze obiectul de activitate pentru cel puţin încă zece ani. Odată cu preluarea însă, proprietarii au anunţat că acolo avea să fie ridicat un complex rezidenţial. N-au apucat să-şi pună planul în aplicare căci, odată cu criza financiară din 2008, s-au văzut nevoiţi să vândă mai departe. Astfel, fabrica a ajuns la grupul francez Auchan, care, prin intermediul diviziei sale imobiliare, a deschis, trei ani mai târziu, un centru comercial.
Imagine indisponibilă
Şi privatizarea Întreprinderii de Maşini Grele Bucureşti (IMGB) a fost un eşec răsunător. În 1998, a fost preluată de către firma norvegiană Kvaerner în cadrul aşa-numitei privatizări de un dolar. „O altă categorie de «înşelăciune intolerabilă» sunt acele cazuri în care nu e clar cine înşală, dacă e cu intenţie sau nu, dar în care oamenii de rând se simt înşelaţi pentru că se află în mod clar în poziţia de victime“, descrie acest tip de privatizare sociologul Monica Heintz în volumul „Be European, Recycle Yourself!: The Changing Work Ethic in Romania“. Pentru 90% din acţiunile IMGB, Kvaerner trebuia să plătească 25 de milioane de dolari. Suma a scăzut ulterior la 15 milioane, dar au fost majorate investiţiile asumate de firma din străinătate. Preţul de vânzare a ajuns la 10 milioane, însă după plata datoriilor, IMGB a fost cumpărată cu un preţ derizoriu – doar 500.000 de dolari. Norvegienii şi-au încălcat şi ei obligaţiile contractuale, vânzând compania în 2006 gigantului sud-coreean Doosan pentru 26 de milioane de dolari. La începutul acestui an, din cauza problemelor financiare, Doosan a decis întreruperea activităţii în România. A fost anunţată închiderea fabricii şi, la fel ca în cazul Electroputere, cel mai probabil va fi vândută unor dezvoltatori imobiliari.
Drumul spre eşec al procesului de privatizare în România
George Copos, Florin Georgescu, Nicolae Văcăroiu şi Ion Iliescu, în august 1998, la Forumul Asociaţiei Oamenilor de Afaceri. Sursă foto: Mediafax
Imagine indisponibilă
În 1990, privatizarea era una dintre priorităţile noului regim de la Bucureşti. Însă primii paşi spre capitalism s-au făcut timid. Prima lege a reformei a fost Legea 15 din 1990, de reorganizare a întreprinderilor ca regii autonome şi societăţi comerciale. Apoi a venit Legea 31, de înfiinţare a societăţilor comerciale private – iar Registrul Comerţului nu mai făcea faţă cererilor.
58 din 1991. Aşa s-a numit legea privatizării – cea pe care o aştepta toată lumea, cea mai importantă, dar cea care s-a schimbat continuu în ultimii 30 de ani. Aşadar, statul îşi punea la bătaie toate companiile pentru a fi cumpărate – tot procesul este cunoscut mai degrabă sub denumirea de privatizare în masă. Tot prin această lege s-au înfiinţat şi Fondul Proprietăţii de Stat (FPS) şi Fondurile Proprietăţii Private (FPP), SIF-urile de astăzi. Ultimul şi cel mai important act al anilor ’90 a fost legea unică a privatizării din 1997, care încerca să pună sub aceeaşi umbrelă toate reglementările de la început şi până în acel moment. Cu toate acestea, un posibil motiv pentru eşecul privatizării a fost decalajul instituţie-proces. Fără crearea unui cadru legislativ complet, cu toate componentele de rigoare, procesul nu avea cum să funcţioneze. Spre exemplu, abia în 1997 a fost înfiinţat Ministerul Privatizării – după elaboarea a trei legi de bază.
O METODĂ FALIMENTARĂ ÎN ROMÂNIA
Ca aproape toate reformele, şi privatizarea a avut parte de mai multe abordări, de mai multe metode de implementare. Cea mai cunoscută – şi cea mai folosită în România – a fost metoda MEBO (Management Employee Buyouts). În ţări mai evoluate decât România din punct de vedere industrial, MEBO a fost un succes. La noi, mai puţin – din 1993 până în 1996, doar 837 de societăţi au fost privatizate astfel, adică 28% din privatizările din România. De ce spun unele voci că pentru o ţară ca a noastră metoda MEBO nu a fost fructuoasă? Simplu: investitorul nu era o singură persoană privată sau un grup restrâns, ci chiar salariaţii întreprinderii respective. A fost o lovitură bună pentru campania electorală, dar asta nu a făcut, în final, decât să fie tot în defavoarea României.
Mulţi acţionari nu-şi vor ridica dividendele pentru simplul motiv că deplasarea cu autobuzul până la societate îi costă mai mult decât banii pe care ar trebui să-i încaseze. În numeroase cazuri, chiar şi taxele poştale depăşesc valoarea dividendelor. Ziarul «Adevărul» despre Cuponiadă, în iulie 1997
A mai fost încercată şi metoda privatizării spontane – crearea unor companii mixte, între stat şi privat. A fost însă un proiect şubred, care în scurt timp s-a dovedit inutil.
„AICI A ÎNCEPUT BRAMBUREALA“
Însă nimic nu a rămas la fel de răsunător în istoria tranziţiei româneşti ca episodul Cuponiadei. Potrivit legii din 1991, statul oprise 30% din acţiunile companiilor pentru a putea fi cumpărate de simplii cetăţeni, acestea urmând să fie împărţite prin intermediul Fondului Proprietăţii Private. Era, oricum, o loterie: dacă aveai noroc şi compania era profitabilă, „investiţia“ se transforma în dividende. Prima strigare a fost în 1992: fiecare român cu vârsta de peste 18 ani a primit o hârtie cu cinci cupoane, în valoare de 5.000 de lei fiecare. Totalul cupoanelor s-a ridicat la 25.000 de lei. Episodul doi al Cuponiadei, în timpul Guvernului Văcăroiu, a avut loc în 1995, când s-au oferit oamenilor tichete care puteau fi transformate în acţiuni în valoare totală de 975.000 de lei.
În 1997, fiascoul Cuponiadelor era sigur. Ziarul „Adevărul“ din 4 iulie 1997 scria că „problemele au început în momentul în care s-a trecut la vărsarea efectivă către acţionari a dividendelor. Practic, aici a început brambureala. Mulţi acţionari nu-şi vor ridica dividendele pentru simplul motiv că deplasarea cu autobuzul până la societate îi costă mai mult decât banii pe care ar trebui să-i încaseze. În numeroase cazuri, chiar şi taxele poştale depăşesc valoarea dividendelor“. O mare parte din oameni nu au apucat să le valorifice la timp, iar inflaţia şi-a spus cuvântul, s-au depreciat.
Citește și: Povestea primului afacerist buzoian de după ’89: „Toate relaţiile comerciale pe care le-am avut atunci erau cu foşti securişti“
ÎN PAS DE RAC
Până în jurul anilor 1996-1997, procesul de privatizare a fost greoi şi deficitar: dacă o companie pornea pe drumul cel bun, alte două erau aruncate în prăpastie. Odată cu schimbările legislative din 1997 ale Guvernului Ciorbea, privatizarea a devenit mai vizibilă – nu neapărat prin ritm, dar prin numele companiilor şi fabricilor mari care începeau procesul.
Cu toate acestea, directorul executiv al Fondului Proprietăţii de Stat până în decembrie 1995, Sorin Dimitriu, declara pentru presa vremii: „În ultimele opt luni, FPS a privatizat peste 1.110 societăţi comerciale, din care circa 140 mari şi mijlocii. Ritmul privatizării este satisfăcător, ţinând seama de cadrul legislativ în care operează. Alte 470 de societăţi comerciale mari şi mijlocii se află în diverse faze ale procesului de privatizare, cu finalizare în acest an (n.r. – 1995)“.
Valentin Ionescu, fostul ministru al Privatizării: „Privatizarea în masă s-a încheiat cu un chin îngrozitor, prin ’97. Eu, cu Institutul de Informatică, l-am stopat“
valentin ionescu
Privatizarea românescă n-a fost un proces fluid, ci dimpotrivă, unul greoi, care s-a realizat în etape. Într-o Românie care tocmai deschisese larg porţile pieţei libere, marea privatizare în masă n-a produs decât confuzie şi s-a încheiat printr-un eşec. În vara lui 1997, „Adevărul“ titra că visul românilor de fi acţionari s-a transformat într-o „mare brambureală“. Cel care a pus capăt acestei perioade chinuitoare a fost ministrul Privatizării, învestit la finele aceluiaşi an, juristul şi doctorul în economie Valentin Ionescu. Înainte de a ajunge în Guvern, a deţinut funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Privatizare şi a fost consilier al preşedintelui României Emil Constantinescu. În perioada decembrie 1997-aprilie 1998, cât a avut mandatul de ministru, a introdus în legislaţie leasing-ul, sistemul de franciză, bursele de mărfuri, fondurile cu capital de risc şi fondurile de garantare a creditelor. S-a confruntat însă şi cu neajunsuri. Într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“, Valentin Ionescu pune reflectorul pe greşelile de logică economică din procesul de privatizare, de la paşii premergători procesului până la metoda aleasă, şi vorbeşte despre lipsa unui plan de integrare a firmelor în strategiile guvernamentale.
„Weekend Adevărul“: Domnule Ionescu, cum a început privatizarea în România postdecembristă?
Valentin Ionescu: În perioada 1990-1992 s-au pus bazele unei legislaţii prin care, în primă fază, s-au corporatizat firmele de stat – adică au fost transformate în societăţi comerciale. Tot atunci au apărut şi regiile autonome, de pildă. În această primă legislaţie, s-a mers pe două modele: un sistem de privatizare în masă şi un sistem în care apar şi alte metode de privatizare. Privatizarea în masă s-a încheiat cu un chin îngrozitor, prin 1997. Eu, împreună cu Institutul de Informatică din Ministerul Economiei, l-am stopat, ca să zic aşa.
Atunci când aţi devenit ministrul Privatizării aţi schimbat legislaţia. De unde aţi început?
Când am venit eu la Minister legislaţia nu permitea o accelerare a procesului de privatizare. Erau anumite metode care erau inadecvate momentului respectiv. Şi atunci, am vrut să fac nişte schimbări. Pe unele le-am reuşit, pe altele, nu – din motive politice.
Fabricile româneşti au suferit din varii motive – de la schimbările tehnologice accelerate la nivel economic mondial până la modul defectuos în care s-au făcut nişte privatizări –, dar principala cauză a fost existenţa acestor extractori de rentă care au apărut în ’90, când puterea politică s-a modificat în România. Erau oameni care deţineau informaţii, în special din Serviciul de Informaţii, oameni care făceau parte din eşaloanele doi-trei ale nomenclaturii de partid. Valentin Ionescu, fost ministru al Privatizării
Daţi-ne un exemplu.
De exemplu, metoda MEBO (n.r. – Management Employee Buyouts, metodă de privatizare prin trecerea mijloacelor de producţie ale unei unităţi economice din proprietatea statului în proprietatea angajaţilor). Am vrut s-o elimin, dar politic, n-am fost lăsat s-o fac.
De ce n-o susţineaţi?
Ea presupunea ca asociaţia muncitorilor să participe la procesul de privatizare cu plata în rate. N-aveam cum s-o elimin complet, dar am propus eliminarea plăţii în rate. Nu s-a dorit. Aşa s-a privatizat, de exemplu, Hotelul Ambasador, dar şi fabrica Pionierul, care nu mai există. Era o problemă de logică economică aici. În condiţiile în care am fabrici supradimensionate ca număr de personal, n-am cum să fac privatizarea prin această metodă fără să fi făcut o ajustare a acestui personal în prealabil, pentru că e evident că interesele acţionarilor – adică muncitorii din fabrică – sunt contrare oricărei forme de restructurare. Pe vremea lui Ceauşescu, Pionierul avea un profit de 30 de milioane, cu 6.000 de muncitori. Păi, 30 de milioane puteam să fac şi cu 20 de muncitori. Era ceva de neimaginat. Falimentul fabricii Pionierul a fost din cauza metodei MEBO. Au fost metode de privatizare prost băgate, din motive de populism. Într-o economie relativ stabilă funcţionează, dar la noi n-avea cum să meargă.
NOUL TIP DE PRĂDĂTOR: EXTRACTORUL DE RENTĂ
Să revenim la schimbările în legislaţie pe care le-aţi făcut când aţi devenit ministru.
După o perioadă destul de lentă – între 1992 şi 1996 –, când a venit Convenţia Democrată Română la guvernare şi, apoi, eu la Minister, am schimbat toată legislaţia, iar procesul a accelerat. Pe lângă faptul că am introdus o serie de măsuri de accelerare, am eliminat şi o parte din instituţiile vechi, care au avut un efect negativ asupra investiţiilor care se puteau face în comerţ şi turism. Încercam o corelare între privatizare şi piaţă. Au fost momente în care, spre deosebire de alte ţări, noi nu ne-am pus problema restructurării prealabile a unor companii, pentru că în România erau mulţi extractori de rentă şi nu ne puteam permite.
Ce este extractorul de rentă?
Extractorul de rentă este la tot pasul. El câştigă bani din poziţia privilegiată pe care o are, adică dintr-un
venit neproductiv, deci din trafic de influenţă, din achiziţii trucate, din tranzacţii cu societăţi comerciale de stat unde el are de câştigat şi firma – de pierdut. Fabricile româneşti au suferit din varii motive – de la schimbările tehnologice accelerate la nivel economic mondial până la modul defectuos în care s-au făcut nişte privatizări –, dar principala cauză a fost existenţa acestor extractori de rentă care au apărut în ’90, când puterea politică s-a modificat în România. Erau oameni care deţineau informaţii, în special din Serviciul de Informaţii, oameni care făceau parte din eşaloanele doi-trei ale nomenclaturii de partid, deci oameni care lucrau fie în aparatul de partid, fie în gospodării de stat – cum ar fi Viorel Hrebenciuc.
Extractorii de rentă erau doar din cercuri politice?
În categoria asta îi includ şi pe sindicalişti – nişte profitori ordinari. Îmi aduc aminte de Camioane Braşov (n.r.– întreprindere specializată în proiectarea şi construcţia de autocamioane, autobuze şi autoutilitare, care s-a numit Steagul Roşu în comunsim), care nu mai există. Avea nişte datorii imense, nu mai putea să producă acele camioane Roman, cu licenţă germană, pentru că erau foarte poluante. Înainte de ’89, erau exportate parţial în Ungaria şi în Cuba. În momentul în care s-a rupt legătura, nu mai avea românul unde să exporte. Plus că acele camioane nu erau competitive cu ce era pe piaţă la momentul respectiv.
„MINISTRUL REMEŞ A FOST DESCĂLŢAT“
Cum au reacţionat sindicaliştii?
Sindicatul s-a complăcut în situaţia asta pentru că avea de câştigat. În 1999, pe vremea ministrului de Finanţe Decebal Traian Remeş, a venit acolo, la Braşov, o delegaţie de saudiţi. Sindicaliştii s-au revoltat că vin străinii. Remeş a fost descălţat, i s-a rupt cămaşa. A fost o mică revoltă. Aşa că delegaţia saudită s-a dus prin Poiana Braşov, a luat masa şi s-a întors la Bucureşti. Cu orice altă delegaţie se întâmpla la fel, din cauza sindicatului, nu a nu-ştiu-cărui securist. Deci noi, după 1990, am creat un sistem de extractori de rente, cu oameni din diverse sfere, care au profitat ca nişte paraziţi de distrugerea unei economii întregi. Dacă ne referim la devalizare, există o multitudine de tranzacţii care s-au făcut în general de oameni pe care îi socotim ca fiind extractori de rentă. Asta s-a întâmplat în toată Europa Centrală şi de Est, nu suntem noi un caz aparte.
Există situaţii în care n-ai cum să privatizezi, nu neapărat din motive de patriotism, ci intervin elemente de securitate naţională. Valentin Ionescu
După ce n-aţi mai fost ministru, cum aţi văzut procesul de privatizare?
Prin 1998-1999, a început să se pună stop unor transformări instituţionale pentru ca procesul de privatizare să fie mai bine controlat de extractorii de rentă, iar activele să fie preluate controlat cumva – adică să nu fie vândute chiar la întâmplare. După 2000, s-a modificat iar legislaţia, a venit PSD la guvernare şi privatizarea a început să cadă într-o fază involutivă accentuată. Şi aşa a rămas de atunci.
PRIVATIZAREA ÎN MASĂ, O IDEE AMERICANĂ
Dar cum ar fi trebuit să se desfăşoare privatizarea în masă?
Privatizarea în masă a început cu o lege din 1991, făcută cu asistenţă internaţională. Ideea de privatizare în masă a pornit de la americani şi are la bază capitalismul. Prin Banca Mondială, ei au dorit să aducă în Europa Centrală şi de Est ideea că trebuie creată o clasă de mijloc, în sensul că îi facem pe oameni proprietari – îi împroprietărim cu acţiuni. Apoi, oamenii vor şti ce să facă cu aceste titluri – le vor vinde, le vor schimba, treaba lor. Ideea lor era: „Îi facem acţionari şi, în felul ăsta, am făcut o mutaţie socială şi economică în societăţile respective“. Era viabilă ideea, dar nu s-a întâmplat chiar aşa.
Ce n-a mers?
Petre Roman a făcut o gravă eroare, nu ştiu dacă voit sau dintr-o estimare greşită. În martie 1990, după ce a apărut legea societăţilor comerciale, s-a pus problema restituirii unor sume de bani pe care toţi salariaţii din România le aveau la fabrici. Este vorba de banii care li se reţineau din salariu, această cotă fiind numită parte socială. Dacă acei bani nu erau daţi înapoi şi erau transformaţi în acţiuni, nu aveai nevoie de nicio altă lege de privatizare. Pur şi simplu, le dădeai oamenilor acţiuni şi făceai o privatizare în masă chiar mult mai mare decât s-a făcut. Măsura de a le da bani oamenilor în martie 1990 a fost un moment ratat de privatizare. Se putea face o privatizare pe scară largă, iar ulterior puteai să creezi nişte instituţii ale pieţei – aveai nevoie de un cadru în care să vinzi acele acţiuni, aveai nevoie de o piaţă de capital. Aşa, s-au dat înapoi banii oamenilor, s-a creat un puseu inflaţionist, banii s-au dus şi oamenii n-au rămas cu nimic.
Erorile pornesc de la aranjamentul instituţional, de la faptul că noi n-am avut nişte strategii sectoriale. Singura noastră strategie a fost cum să dezvoltăm şi să perfecţionăm sistemul de hoţie. Şi vina principală nu este a celor care au făcut tranzacţiile astea, ci a celor care au creat sistemul, oamenii care au venit la putere în 1990. Valentin Ionescu
Nu se poate discuta despre privatizare fără Fondul Proprietăţii de Stat, care, de altfel, încă există, sub altă denumire. Cum îi evaluaţi activitatea?
Situaţia de acolo era destul de confuză, în sensul că au avut o structură puternic birocratizată şi care, după părerea mea, a constituit o frână la privatizare. Şi nu discut aici de ritmul privatizărilor, ci de rigoarea cu care le organizezi şi le planifici. Pe de altă parte, n-a fost nici vina exclusivă a Fondului Proprietăţii de Stat, pentru că sunt privatizări unde statul, printr-un minister cum e cel al Economiei, de exemplu, trebuie să creeze o strategie pe un sector anume.
ROMÂNIEI I-A LIPSIT POLITICA STRATEGICĂ
Deci n-am avut strategii integrative.
Exact. Să luăm drept exemplu sectorul petrolului: tu, ca stat, ar trebui să ştii cum se integrează Petrom în strategia ta pe următorii 10-15 ani. Noi n-am avut această strategie. Erorile pornesc de la aranjamentul instituţional, de la faptul că noi n-am avut nişte strategii sectoriale. Singura noastră strategie a fost cum să dezvoltăm şi să perfecţionăm sistemul de hoţie. Şi vina principală nu este a celor care au făcut tranzacţiile astea, ci a celor care au creat sistemul, oamenii care au venit la putere în 1990.
Să facem o comparaţie cu un caz din altă ţară.
Ungurii au avut o politică strategică. Au avut câteva întreprinderi mari şi le-au gândit să devină companii transnaţionale. De exemplu, au luat MOL (n.r. – companie petrolieră cu cea mai mare cifră de afaceri din Ungaria), care a fost privatizată parţial, după care a început un proces de expansiune în exteriorul ţării. În schimb, noi am devalizat Petrom şi l-am vândut austriecilor, făcându-i pe ei companie transnaţională, în loc să ne ducem noi în Austria şi să cumpărăm OMV. Petrom, cu activele pe care le avea, era peste OMV! Dar nu s-a întâmplat pentru că, la vremea aceea, OMV era în creştere, iar Petrom era într-o scădere alarmantă, pentru că era devalizat de Liviu Luca şi Sorin Ovidiu Vântu.
„Emil Constantinescu a dorit privatizarea Petrotel, la îndemnul şefului SIE, Cătălin Harnagea“
Studiile spun că România şi Bulgaria au avut un ritm mai lent de privatizare decât alte ţări foste comuniste. Aşa e?
Noi am avut un ritm de privatizare la fel ca polonezii. Diferenţa este că în Polonia cadrul instituţional s-a dezvoltat, a evoluat permanent. Şi mă refer la toate reglementările, la modul în care se operează în piaţă. Dacă ai un cadru instituţional evoluat, atunci şi firma de stat, aşa cum este, operează un pic diferit, într-un mediu concurenţial deschis. Aşadar, ei au avansat mai repede. Interesant este că polonezii n-au transformat firmele de stat. Ei au mers pe o idee diferită, mai ales în privinţa firmelor mari, în sensul că au rămas în continuare firme de stat necorporatizate, adică n-au fost transformate în societăţi pe acţiuni. Ele se transformau în momentul în care erau privatizate. Noi am făcut invers: mai întâi le-am transformat în societăţi pe acţiuni şi abia apoi le-am privatizat, în sensul că am vândut nişte acţiuni.
De ce unele companii nu s-au putut privatiza?
Există situaţii în care n-ai cum să privatizezi, nu neapărat din motive de patriotism, ci intervin elemente de securitate naţională. Spre exemplu, dacă ne referim la Romgaz, evident că nu-l pot privatiza, pentru că cele mai mari interese privind gazul le au ruşii. Mai sunt şi situaţii în care, deocamdată, noile tehnologii din piaţă nu-mi permit să transform un monopol legal într-o activitate de piaţă. E cazul Transelectrica, Transgaz. Pentru că dacă ele ar fi dobândite direct sau indirect de o firmă străină relaţionată politic la un stat anume, îmi creez o problemă de securitate naţională, nu doar una economică.
Pare că privatizarea a fost o mare degringoladă, în care regulile puteau fi schimbate în timpul jocului. De pildă, chiar în timpul mandatului dumneavoastră a fost privatizat Petrotel de ruşii de la Lukoil.
N-am făcut eu această tranzacţie, eu m-am opus şi, din acest motiv, n-am mai fost ministru. Privatizarea aceasta s-a desfăşurat astfel: preşedintele Lukoil a venit în România şi am avut o întâlnire de o jumătate de oră cu el şi cu prim-ministrul. Ei voiau două lucruri: să cumpere compania şi să beneficieze de o amânare la plata datoriei pe 25 de ani, amânare de care nu beneficiase niciun investitor. Eu am refuzat. Emil Constantinescu a dorit privatizarea Petrotel, la îndemnul lui Dorin Marian, consilier prezidenţial, şi al lui Cătălin Harnagea, şeful SIE, cel din urmă insistând cel mai mult pentru ea. Şi pentru că n-am dorit această privatizare, am fost eliminat.
A fost, deci, o privatizare pe interese strict politice?
Consider că privatizarea Petrotel a fost eroare economică şi strategică. Când vin într-o ţară, ruşii nu pot face separarea între politic şi economic. Eu le-am spus atunci că nu pot fi de acord cu privatizarea ei pentru că va fi un instrument de susţinere a intereselor politice ruseşti la noi în ţară. Interesele lor au fost ţintite. În mod ironic, înainte de cel de-Al Doilea Război Mondial, Petrotel se numea Societatea Româno-Americană. După război, ruşii au făcut nişte investiţii acolo, în anii ’50, când existau companiile mixte SOVROM, prin care ne jefuiau încontinuu. Rafinăria aceea ţinea cont de cifra octanică (n.r. – indicator privind cât de mult poate fi comprimat un carburant înainte de a exploda) a petrolului rusesc şi din acest motiv au dorit să o cumpere.
În 2012, un studiu realizat de cercetători de la Cambridge şi Harvard arăta că falimentul şi nivelul de sărăcie şi de corupţie din fostele ţări comuniste au fost provocate de programele de privatizare în masă create de economiştii occidentali şi impuse de instituţii precum Fondul Monetar Internaţional sau Banca Mondială. Are Occidentul vreo vină în eşecul privatizării româneşti?
Problemele de sărăcie au o cauză internă, nu neapărat externă. Pe de o parte, trebuie să admitem că anumite corporaţii occidentale au avut interesul să distrugă concurenţial nişte fabrici din Europa de Est. Da, există situaţii de genul acesta, aşa cum au existat şi între estici. A fost, de exemplu, cazul Tepro Iaşi (n.r.– firmă producătoare de ţevi). A fost în interesul unei firme din Cehia s-o facă praf. Într-o economie deschisă, într-o economie de piaţă, fireşte că din concurenţă apar atât acte constructive, cât şi distructive. Aşa s-a întâmplat şi în Germania de Est. Dar nu putem spune că a fost politica Occidentului de a distruge economiile estice. În momentul în care se produce o schimbare de sistem economic, apare o distrugere creativă de fapt. Şi acum se produce o distrugere creativă, dar este una diferită faţă de cea de atunci, pentru că se produce din motive tehnologice, având în vedere că traversăm o revoluţie digitală.
https://adevarul.ro/economie/privatizarea-postcomunista-devalizare-si-esec-2050952.html
///////////////////////////////////////////////
DUPĂ LOVITURA DE STAT S-A INSTAURAT JAFUL NAȚIONAL CARE ESTE ÎN PLIN „A VÎNTU”
In România, după lovitura de stat din decembrie 1989, s-au creat grupuri financiare, mafiote și criminale de tip masonic, care și-au constituit servicii secrete proprii, sub acoperirea unor instituții mass-media. Ele acționează pe întreg teritoriul țării și sînt sprijinite de persoane care au funcții importante în instituțiile statului.
Un asemenea caz este cel al fostului puscarias Sorin Ovidiu Vântu, condamnat pentru delapidare și furt la 7 ani de detenție în perioada de dinainte de 1989. El și-a format un imperiu de criminalitate organizata, STAT în STAT, format din francmasoni și membri ai Serviciilor Secrete românești și străine, cu care a jefuit Romania. SOV este mason și a condus, practic, Serviciul Român de Informații în perioada cît la conducerea acestuia a fost prietenul și concitadinul său Radu Timofte, cunoscut cu legături pe linia serviciilor speciale sovietice KGB și GRU. Aceste două personaje au participat la pulverizarea economiei românești, la devalizarea unor bănci din România și la înființarea sistemelor de tip FNI și altele, fiind beneficiarii tuturor acestor jafuri naționale. Legătura cu maiorul de grăniceri Radu Timofte l-a dus pe Sorin Ovidiu Vîntu și mai adînc în anturajul Serviciilor Secrete rusești, care i-au speculat ” inteligența nativă” de care dădea dovadă în fel de fel de aranjamente mai mult sau mai puțin legale, găsind astfel omul ideal pentru a fi introdus ” la înaintare” în mai toate afacerile oneroase prin care orice serviciu special se alimentează cu bani. Sorin Ovidiu Vîntu este protejatul membrilor Serviciului Secret sovietic GRU, respectiv a lui Vitalie Ustroi, Vitalie Dobîndă și alții, care se află în România din decembrie 1989, participanți activi la reu șita loviturii de stat din decembrie 1989, alături de alte personaje asemenea lor, inclusiv membri ai ambasadelor străine acreditate în România.
Iata ADEVARUL despre Vantu si infractiunile sale Persoane din structurile GRU, FSB-KGB, STASI, CIA, NATO și alte entități de acela și gen – finanțatori și programatori de lovituri de stat, războaie civile, atentate, autoatentate, asasinate politice și multe altele – sînt implicate în toate afacerile, privatizările, restructurările și disponibilizările abuzive și ilegale din România, în traficul de arme, droguri, carne vie, cafea, alcool, țigări și așa mai departe. Din planul pentru distrugere a României, prin sărăcire și înfometare rapidă, plan pus în practică de serviciile specializate la comanda celor care se luptă pentru supremația mondială atît în Europa de Est, SUA și Rusia, cît și în alte părți din lume, cum este zona Golfului Persic, fac parte și persoane care au beneficiat de pe urma CEC, FNI, GELSOR, SOVINVEST, cum este Sorin Ovidiu Vântu, cu 341,2 miliarde lei (în afară de sacii cu bani care ajungeau zilnic la el din depunerile cetățenilor români la FNI, GELSOR, SOVINVEST).
În momentul în care a dobîndit suficientă putere economică, a cumpărat IMAS – institut de marketing și sondaje, care a fost și realizatorul exit poll-urilor din 1996, 2000, iar în ultimii ani ai unor studii de audiență media, în special pe segmentul radio, a înființat INSOMAR-ul executantul exit poll-urilor din 2004 și 2008, dar și CallBridge. Acesta este un serviciu de call center al grupului Realitatea-Cațavencu. Call center-ul funcționează de mai bine de un an (2007) și folosește cel mai performant sistem tehnic de operare din Europa de Est, Cisco 512. Serviciul de call center ajută companiile-client să își externalizeze operațiunile bazate pe apeluri telefonice. Serviciile oferite acoperă eficient majoritatea nevoilor companiilor de la client service, help desk, telesales, telemarketing, pînă la servicii suport pentru acțiuni de fundraising, RSVP pentru evenimente mari etc..
Și toate acestea pe banii celor 300.000 de cetățeni români furați de Sorin Ovidiu Vântu cu sprijinul SIE, prin Gheorhe Fulga, al SRI- KGB, prin Radu Timofte, și nu în ultimul rînd al lui Ion Iliescu. Iată pe cine a mînjit Vântu cu banii FNI: Popa Nicolae 28,6 miliarde de lei; Carabulea Ilie 14,9 miliarde de lei; Ionescu Iulia 10,4 miliarde de lei; Rudăreanu Cornel 10,4 miliarde de lei; Saidac Alexandru 10,3 miliarde de lei; Ionuț Cojoacă 10,2 miliarde de lei; Livadariu Marilena 10,2 miliarde lei; Niță Eugen 10,2 miliarde lei; Achimescu Emil 10,1 miliarde lei; Marian Șerban 10,1 miliarde lei; Hoanță Nicolae 7,3 miliarde lei; Radu Sîrbu 5,5 miliarde lei; Sîngeorzan Anton 5 miliarde lei; Decebal Traian Remeș 4,7 miliarde lei; Nicolae Noica 4,2 miliarde lei; Remus Opriș 3,8 miliarde lei; Ion Diaconescu 3,6 miliarde lei; Hagiu Traian 3,6 miliarde lei; Ioan Avram Mureșan 3,4 miliarde lei; Traian Băsescu 3,3 miliarde lei; Radu Berceanu 3,3 miliarde lei; Constantin Dudu Ionescu (fost ministru de Interne) 3,3 miliarde lei; Valeriu Stoica (fost Ministru de Justiție) 3,3 miliarde lei; Vlad Roșca 3,2 miliarde lei; Dăncuța Dobrin 3 miliarde lei; Dragoș Constantinescu (fiul fostului președinte Emil Constantinescu) 2,8 miliarde lei; Vasile Lupu 2,6 miliarde lei; Chalfa Gheorghe 2,5 miliarde lei; Minculete Dan 2,5 miliarde lei; Cristea Valentin 2,2 miliarde lei; Ulm Spineanu 2,2 miliarde lei; Paul Păcurariu 1,8 miliarde lei; Cioscu Constantin 1,6 miliarde lei; Badea Vasile 1,2 miliarde lei; Ionescu Valentin 1,1 miliarde lei; FPS pt. Cojocaru Neculai (acțiuni Vinalcool) 1 miliard lei; Minculete Ion 959.134.442 lei; Dolmanian Sarchis Mahitar 912.012.091 lei; Taloș Dan 840.570.660 lei; Albu Liviu Florian 807.987.812 lei; Bațagoi Natalia 257.354.958 lei.
Lista este cu mult mai mare și beneficiarii sînt mult mai numero și. Se regăsesc în ea membri în conducerea sindicatelor din multe întreprinderi din România care au depus fondurile acestora la FNI, iar în momentul deconspirării acestui jaf național au ridicat și sumele respective, dar și partea cuvenită lor personal, devenind peste noapte milionari în euro și acționari în mass-media. Nicolae Popa, inculpat in dosarul Gelsor FNI a fost dat în urmărire generală prin Interpol și s-a stabilit că el locuiește în Jakarta. Un alt caz este Liviu Luca, fost lider de sindicat la SNP Petrom. După episodul FNI, el devine acționar împreună cu Sorin Ovidiu Vântu la Grupul Media Dramiral, respectiv Realitatea TV. Cei doi mai controlează și firma Comac Limited, societate off-shore cu sediul în Cipru. Aceasta este compusă din Fercell Limited (50%) și Elbahold Industries Limited (50%). Fercell Limited are un singur acționar unic, și anume pe LMNT Nominees Limited, care însă, la rîndul său, are ca acționari alte două off-shore-uri: A.T.S. Nominees Limited (99%) și A.T.S. Trustees Limited (1%). Elbahold Ltd. (Cipru), ” mama” Comac Limited, este acționar majoritar (49,3508%) la Petromservice, înființată de sindicaliștii din Petrom (FSLI) aflați sub conducerea lui Liviu Luca, firmă care a devenit astfel un canal de externalizare a unor profituri uriașe. Petromservice controlează trustul de presa ” Ziua” . Elbahold Limited apare printre acționarii Expresiv SA, care deține licența pentru Radio Total (Radoway Limited) prin intermediul Comac Limited. Astfel, conform ONRC, Comac Limited deține 51% din Expresiv SA, alături de FSLI Petrom (39%), Cornel Nistorescu (7%), Andrei Dan Anghel, Călin Ionuț Anghel și Alina Tudora Mantea (ultimii trei cu cîte 1%). Elbahold Limited are ca acționar unic pe A.T.S. Nominees Limited „în spatele căreia (la fel ca în A.T.S. Trustees Limited) se regăsesc la vedere trei ciprioți, frați, avocații Antis, Georgios și Stelios Triantafyllides. Cei trei ciprioți sînt doar niște paravane, ei fiind doar împuterniciți să reprezinte interesele adevăraților proprietari ai căsuțelor poștale menționate. Potrivit legislației cipriote, adevăratul proprietar de off-shore are mai multe variante pentru a rămîne ascuns: 1) Scrisoare de renunțare. Reprezentantul poate prelua și rolul de acționar majoritar în scripte. Pentru a se asigura că acesta nu va ie și de sub autoritatea sa, adevăratul proprietar are la mînă o hîrtie ” de demisie” din funcție a reprezentatului, cu data ” în alb” . 2) Cesiunea de acțiuni – este un formular pentru transmiterea drepturilor de proprietate, semnat de reprezentant, tot fără dată, care se află la adevăratul proprietar. 3) Controlul asupra conturilor. Doar adevărații proprietari au acces la conturile firmei. Expresiv SA din București deține licența și pentru firma de imagine Red Apple Communication International SRL. Comac Ltd. mai controlează și 50% din firma Conservil SRL, în care este asociată direct cu FSLI, organizația sindicaliștilor din Petrom. Conservil are sediul chiar în clădirea Petrom, sucursala Ploiești, colonel(r) SRI Păltînea fiind naș în toate combinațiile de aici. Administratorul firmei este Gheorghe Rațiu, fostul șief al Direcției I din cadrul Securității. Trecut în rezervă, Rațiu a fost preluat de Vântu și a devenit unul dintre oamenii fideli ai acestuia, lucrînd în Gelsor, numele său fiind implicat și în cumpărări de acțiuni la Banca Internațională a Religiilor. Gheorghe Rațiu, Sorin Ovidiu Vântu și Dan Andronic au fost, la un moment dat, asociați cu Ion Cristoiu în Editura Ion Cristoiu. Comac Ltd. deține și 80% din participații la Accent Travels & Events SRL. Lucian Boronea, directorul general al acestei firme, a fost manager al sucursalelor din SUA și Canada ale companiei Tarom, de unde a plecat la agenția de turism patronată de Vântu: Gelsor Travel &Tour. Comac Ltd. mai este acționar la GM Invest, ai cărui cenzori și administratori provin din Gelsor. După ce Gelsor a fost suspendată de CNVM și declarată falimentară, GM Invest, profilată pe activități de brokeraj, a fost aruncată de Vântu pe piața de capital. Comac Ltd. controlează și firmele CGR Media SRL și Print Multicolor SRL. CGR Media SRL editează revista ” Bilanț” , asociată direct cu soții Carmen și Constantin Rudnițchi. În Print Multicolor SRL, Comac Ltd. îl are partener pe Daniel Condurache, fondatorul revistei ieșene ” Opinia Studențească” . Comac este asociată și cu X-Oil, care aparține lui Nipomici Ghenadie, ” consultant financiar” din Republica Moldova. Administrator al X-Oil este Publipetrosport, firma lui Florin Bercea, președinte al Ligii Asociațiilor Sportive din Petrom și unul dintre ” locotenenții“ credincio și ai lui Liviu Luca. Nipomici Ghenadie este aghiotantul lui Sorin Ovidiu Vântu, fiind prezent în toate dintre afacerile legate de FNI. Sorin Ovidiu Vântu, afaceristul de al cărui nume este legat cel mai mare scandal financiar din istoria postdecembristă a României, era considerat în 2000, anul prăbu șirii FNI, cel mai bogat om din România. “Anchetat” de procurori și polițiști pentru prăbu șirea FNI, a Fondului Național de Acumulare (FNA), pentru devalizarea Băncii Române de Scont și a Băncii de Investiții și Dezvoltare, Vântu declara precaut, în 2003, că nu mai face afaceri în România. ” De circa un an și jumătate, eu nu mai fac nici o afacere în România” , afima într-un interviu la ” Marius Tucă Show” . Două sînt motivele pentru care a preferat ca numele său să nu mai fie asociat zonei de business din România. Unu – în 2002, Parchetul General a început să instituie sechestru pe bunurile personale sau pe companiile deținute de Vântu. Doi – credibilitatea, care în lumea afacerilor reprezintă totul, îi era serios zdruncinată. Ca atare, Vântu a ales să- și deruleze interesele prin paravane și interpu și. Treptat, în locul lui sau al societăților sale au început să apară firme off-shore, cu rezidența în paradisuri fiscale, care nu permit aflarea numelui proprietarului real al companiei. ” Am vîndut firmele unde aveam acțiuni. Companiile care mai funcționează acum le-am vîndut. Cele pe care le-am închis, le-am închis pentru că nu le-a cumpărat nimeni” , susținea afaceristul. Scos de sub urmărire penală de Parchetul General în cazul FNI la sfîr șitul anului 2004 și cu sechestrul de pe bunuri ridicat, Vântu a mai așteptat un an, pînă în ianuarie 2006, pentru a recunoaște că face din nou bani în țara natală. Anunțul că deține postul Realitatea TV nu a luat pe nimeni prin surprindere. Rămas cu un singur dosar penal, în care faptele urmau să se prescrie în cîteva luni, Vântu îndrăznește să spună că va anunța că face și alte afaceri de anvergură ” cînd acest lucru va fi de interes pentru opinia publică din România” . Un păienjeniș de zeci de firme reprezintă, în perioada scandalurilor financiare în care a fost implicat numele lui Sorin Ovidiu Vântu, în 2000-2001, o parte din averea sa spectaculoasă, pe care unii o considerau cea mai mare din România acelei vremi. ” Am avut peste 700 de firme” , a susținut mai tîrziu afaceristul. Cert este că, în momentul în care Angelica Vântu a intentat divorț de soțul său, aceasta a depus la Judecătoria Sectorului 1 o listă cu mai multe bunuri comune ale familiei, printre care se regăseau și 25 de societăți comerciale. Potrivit Registrului Comerțului, în 2006 Sorin Ovidiu Vântu mai apare ca acționar persoană fizică în 20 de firme, însă o parte din acestea erau în faliment, dizolvate, radiate, lichidate sau închise. Doar 13 societăți care au făcut parte din imperiul financiar al ” părintelui FNI” au rămas în funcțiune, în unele dintre ele acesta regăsindu-se acționar, altele fiind plasate unor firme sau oameni din zona sa de interese. Potrivit Registrului Comerțului, acestea sînt: Grupul Gelsor SA (fost Grupul Financiar Gelsor), Imobiliar Network 2002, Gelsor SRL (fosta Gelsor SA), Gelsor Assets Management, Institutul de Economie și Afaceri, New Leasing SA, Imola SA, Accent Travel & Events SRL, Grupul de Media Gelsor, Gelcoop, Regisco SA – firma registrator al valorilor mobiliare emise de companiile listate la Bursa de Valori București, Victoria Business Center, Deltarom. Asociații lui Vântu sînt fideli ai săi din perioada de ” glorie” a FNI: Sorin Ovidiu Freciu, fost președinte al grupului Gelsor, fost realizator la Realitatea TV, actualmente administrator al The Money Channel Consulting SRL în care deține 20% (restul aparținînd Realitatea Media SA); Vlad Soare, și el fost președinte al grupului Gelsor pînă la prăbu șirea FNI; Ioan ” Niki” Andrei, fost funcționar de rang înalt al statului, primul președinte al SOV Invest și foarte bun prieten cu Sorin Ovidiu Vântu; Gheorghe Rațiu. Aceștia dețin procente nesemnificative, care ajung la maximum 5%. O prezență mai aparte în acționariatul firmelor este Teodor Nicolaescu, fostul președinte al Băncii Române de Scont. Acesta sugerează că firmele în care figurează sînt ” în tabăra lui Vântu” . ” Începînd cu decembrie 2001, cînd a izbucnit scandalul cu mine și cînd am fost arestat, nu m-am mai interesat absolut deloc de situația firmelor din grup în care eram asociat. Eram oricum în situație de ostilitate cu Vântu și cu colaboratorii lui și nu am luat legătura cu niciunul. Unele erau în procedură de lichidare, altele și-au schimbat numele. Erau în tabăra lui Vântu și nu m-a preocupat chestiunea” , a declarat Teodor Nicolaescu. De și nu recunoaște că el este acționarul nevăzut din spatele off-shore-urilor, Vântu s-a dat de gol prin cîteva declarații banale. În 2000, în plin scandal FNI, varianta de ” avarie” a lui Vântu a fost să- și vîndă firma cea mai importantă, Grupul Gelsor. Compania, cu un capital social de cîteva milioane de dolari, a fost cumpărată de Ioan Chelaru, avocat din Roman, senator din partea PSD începînd cu 2004, bun prieten din copilărie al lui Sorin Ovidiu Vântu. Valoarea din acte a tranzacției încheiate în iulie 2000 a fost de 30 de miliarde de lei, plătibili eșalonat în 25 de ani. Valoarea reală a Grupului Gelsor SA era de 199,87 miliarde de lei. Vântu susține că nu a fost interesat să- și răscumpere afacerea vîndută la subpreț vechiului său prieten: ” Domnul Chelaru a vîndut mai departe. Nu m-a interesat. Aveam alte preocupări” . Într-adevăr, Ioan Chelaru a vîndut mai departe Grupul Gelsor, dar nu oricui, ci către off-shore-ul Anwin Alliance Limited, tranzacția fiind încheiată în mai 2002, dar menționată la Registrul Comerțului o lună mai tîrziu. Întrebat cine era patronul firmei, Chelaru a declarat că nu își mai amintește. Fisura în cele afirmate de Sorin Ovidiu Vântu intervine într-o altă declarație a sa: ” La o vreme, grupasem toate activitățile imobiliare pe o companie care se chema Gelsor Network. Am vîndut această companie unei companii din exterior, care se numește Stonecome Ltd.” . Potrivit documentelor, vînzarea lui Gelsor Network (actuala Imobiliar Network 2002) către Stonecom Ltd. s-a făcut în 2002. Problema este că, în 2002, atunci cînd acesta susține că a vîndut Gelsor Network, patronul societății era Grupul Gelsor. Iar Vântu nu mai avea nimic de-a face cu Grupul Gelsor din 2000, cînd i-a vîndut compania lui Ioan Chelaru. Întrebarea este cum putea Sorin Ovidiu Vântu să vîndă Gelsor Network în 2002 în condițiile în care ultimii acționari ai companiei au fost Ioan Chelaru și Anwin Alliance Ltd., în spatele cărora susține că nu s-a aflat? Firma care a preluat în scripte din 2002 Gelsor Network, devenită Imobiliar Network 2002 SA, este Stonecom Ltd., companie off-shore cu rezidența fiscală în Cipru. Cum singur recunoaște, Vântu și-a grupat toate proprietățile imobiliare pe Imobiliar Network înainte să vîndă către Stonecom Ltd. Interesant este că în proprietatea firmei figurează acum fostele proprietăți ale lui Sorin Ovidiu Vântu: sediile filialelor Gelsor, amplasate în 22 de mari orașe ale țării, apartamente în zone ultracentrale din București, spații comerciale și, în fine, piesa de rezistență, sediul central al fostei Bănci Române de Scont. Partea cea mai spectaculoasă este că cele două reședințe ale lui Sorin Ovidiu Vântu, de pe Strada Paris 34 și din Corbeanca, sînt trecute în acte pe compania Imobiliar Network 2002. ” Eu operez, în general, cam pe jumătate din suprafața globului pentru optimizări fiscale, prin paradisuri fiscale. Sînt instrumente de lucru folosite de multe corporații internaționale. Nu văd de ce românilor le-ar fi refuzate aceste facilități” , declara cu nonșalanță Sorin Ovidiu Vântu într-un interviu. Dincolo de facilitățile invocate de SOV, cele mai multe paradisuri fiscale garantează și secretizarea patronilor, aspect ce se potrivește mănușă unui întreprinzător ca el cu credibilitatea redusă la zero de scandalurile financiare în care a fost implicat. Firma GM Invest SA, una dintre societățile de valori mobiliare care intermediază pe bursă, a stat în anonimat din 1994, cînd a fost fondată, pînă în 2002, cînd a fost preluată de off-shore-ul cipriot Comac Ltd..Tranzacția a avut loc la doar două luni după ce Comisia Națională de Valori Mobiliare (CNVM) a decis să lase Gelsor fără obiectul muncii, retrăgîndu-i autorizația. Ulterior preluării, GM Invest a înflorit, ajungînd între primii zece intermediari de pe bursă. Ajunsă pe poziția a șasea ca volum de tranzacționare, a devenit chiar acționar la Bursă. GM Invest are sediul în centrul Capitalei, chiar în clădirea fostei Băncii Române de Scont, înființată de Vântu. Comac Ltd. deține peste 87% din acțiunile societății de brokeraj, iar restul participațiilor se împarte între ” locotenenții” lui SOV: cetățenii moldoveni Tatiana și Ghenadie Nipomici – consultant financiar, fost consultant principal în Aparatul Președintelui Republicii Moldova, Petru Lucinschi, Darius Golgojan – fost acționar la urmașul Gelsor Travel & Tours, și Mircea Solomon – avocat implicat în numeroase tranzacții ciudate din zona Vântu – Liviu Luca. Iar ” coincidența” cea mai frapantă este că unul dintre președinții Gelsor SA a ajuns să conducă GM Invest. Este vorba de Andrei Dorinel Valeriu, directorul general al GM Invest. Nici șiefii agențiilor din țară nu sînt străini de ” familia” Gelsor. Liviu Stoica, de la Ploiești, și Dorin Compera, din Ia și, au păstrat tradiția. Excepție nu fac nici cenzorii GM Invest: Costică Rucărescu, Marin Șerban, Mircea Prăvălici, Dumitru Mihuț și.a. Toți aceștia au fost traderi sau colaboratori ai Gelsor. Comac Ltd., firma cu care Vântu susține că n-are nici o ” tangență acționarială” , mai deține participații importante în alte patru societăți care duc spre marele infractor. Cea mai evidentă este firma rebotezată Accent Travels & Events. Managerul societății este Lucian Boronea, neschimbat de pe vremea cînd Sorin Ovidiu Vântu era, oficial, stăpîn. Alta este Conservil SRL, în care Comac Ltd. este asociată direct cu FSLI și care are sediul chiar în clădirea Petrom, sucursala Ploiești. Celelalte două firme unde mai apare Comac Ltd. sînt: Print Multicolor SRL, din Ia și, și CGR Media București, ambele active în mass-media. O altă afacere marca Sorin Ovidiu Vântu se derulează prin firma Delta Asigurări SA, care vinde polițe de asigurări de viață și de sănătate. Înființată în octombrie 2003, societatea a obținut un profit record, de 38 de miliarde de lei vechi, încă din primul an de funcționare. A beneficiat de o campanie publicitară generoasă, difuzată chiar de postul Realitatea TV, și funcționează, alături de GM Invest, într-un luxos sediu din Piața Unirii, fostul sediu central al Băncii Române de Scont, aflat în proprietatea Imobiliar Network 2002 SRL. ” Acționariatul nostru și planurile ambițioase pe termen lung oferă credibilitate clienților noștri” , se laudă site-ul firmei Delta Asigurări SA. De fapt, exact acționarii cei ” credibili” îl indică pe adevăratul stăpîn al companiei. După schema afacerilor actuale cu amprenta ” părintelui FNI” , profitul societății de asigurări se scurge într-un off-shore din Marea Britanie. Se numește Tabor Project Limited, deține 82,8% din acțiuni și are un aport de capital de aproape 50 de miliarde lei vechi. Legislația britanică permite secretizarea identității patronilor de firme cu răspundere limitată. Reprezentantul off-shore-ului în România este un anume Octavian Turcan, cu domiciliul în Chi șinău și cetățenie moldovenească. Personajul se înscrie în galeria interpu șilor fideli lui Sorin Ovidiu Vântu: a administrat Banca Româna de Scont și, în prezent, deține un procent în Imobiliar Network 2002. Actele de la Registrul Comerțului arătau că, în 2006, unul dintre acționarii minoritari ai Delta Asigurări SA era Sorin Ovidiu Freciu, fost președinte al grupului Gelsor și ulterior realizator de emisiuni economice la Realitatea TV. Acesta susține însă că s-a retras din firmă la șiedința de bilanț a AGA din mai 2006. Un pachet semnificativ (17,14%) de acțiuni Delta Asigurări era gestionat în 2006 de Asociația Salariațior din Petrom, organizație înființată în 2000 de sindicalistul Liviu Luca și de 24 de mahări din Petrom, pentru achiziționarea de acțiuni în procesul privatizării colosului petrolier. Oamenii-cheie ai lui Luca au primit acțiuni sau funcții la Delta Asigurări. Unul dintre ei este Gheorghe Supeală, fost director în Petrom și consilier la Petromservice, care are 0,0001% din firmă. Altul este Gabriel Comănescu, administrator la Delta Asigurări. Comănescu este boss-ul grupului Upetrom, partener cu Liviu Luca și prieten vechi cu fostul ministru al Finanțelor, Sebastian Vlădescu. Și tot pe filiera sindicaliștilor din Petrom, Delta Asigurări a cumpărat în 2006 o altă companie de profil: Petrol Asigurare – Reasigurare (Petroas), înființată de petroliști. Un alt partener de afaceri al lui Sorin Ovidiu Vântu este Adrian Petrache. Acesta și Alexandru Bittner sînt cunoscuți drept șiefii grupării de afaceri ” Mafia de Băneasa. ” Sînt prieten cu Adrian Petrache de ani de zile” , a recunoscut Vântu, evitînd să menționeze dacă are interese comune și cu Bittner. 45% din acțiunile postului Realitatea TV au avut la un moment dat un traseu curios. Participațiile au trecut de la fondatorul Silviu Prigoană la Ștefan Lucov, un alt membru al grupării patronate de Petrache-Bittner, și înapoi. Ulterior au ajuns la un anume Radu Mărgineanu, care le-a cumpărat, în mai 2004, de la Prigoană cu numai 4,5 milioane de lei vechi. O lună mai tîrziu, Mărgineanu le vinde cu fix 5.553.297 dolari către o firmă controlată de Radoway Limited (Radio Total), un off-shore din Cipru, reprezentat de Mircea Solomon, omul lui Vântu. Mărgineanu fusese recomandat de Blue Link Comunicazzioni, firma elvețiană a lui Vântu, care deținea deja 55% din Realitatea TV. Radu Mărgineanu este nașul fiului lui Adrian Petrache și, în acela și timp, finul lui Gheorghe Rotaru, fost director adjunct al Serviciului de Informații Externe, pe linie de contraspionaj. Sorin Ovidiu Vântu și-a ridicat noul imperiu la adăpostul mogulului sindical Liviu Luca. Instrumentele de lucru au fost firmele sau asociațiile sub care s-au grupat salariații Petrom, precum și banii lor. Oficial, Vântu a pretins că prestează servicii pentru Liviu Luca din poziția de consilier al acestuia. În realitate, firmele off-shore reprezentate de oamenii ” părintelui FNI” făceau tranzacții directe, de milioane de dolari, cu entitățile sindicaliștil or din Petrom. În 2005, Elbahold Ltd. din Cipru – reprezentată în România de Dan Stratan, ultimul președinte al grupului Gelsor – a devenit cel mai important acționar (49,35%) al companiei Petromservice SA. Prin Petromservice, off-shore-ul Elbahold Ltd. face parte dintr-o adevarată suveică de firme. Editura Ziua SRL, care scoate ziarul cu acela și nume, este una dintre acestea. Urmează Insomar SA, celebrul institut de sondare a opiniei publice, Petro Security Group SRL (activități de protecție), Compania de Navigație Giurgiu Nav SA, Dixit Press SA (ziarul ” Telegraful de Prahova” ), Ana Maria Press SRL (grupul de presă ” Ziua” ), Realitatea Media SA (Realitatea TV) și Union Oil Software SA sînt alte piese din suveica Petromservice (Elbahold Ltd). Multă vreme, Petromservice a participat cu 99% și în X-Oil Grup SRL. Apoi, Petromservice a fost înlocuit de Comac Ltd., deci, indirect, tot de Elbahold Ltd.. Pînă în 2012, Petromservice are asigurate venituri de peste 937 milioane de euro de la OMV, în urma unui contract controversat. Nu este, de altfel, singura afacere suspectă pusă în practică de Sorin Ovidiu Vântu. Rețeaua de firme off-shore înregistrate în paradisul fiscal din Cipru și reprezentate în România de apropiați ai controversatului Sorin Ovidiu Vântu gravitează strategic pe lîngă Petrom. Primul pas a fost făcut chiar înainte de privatizarea din 2004 a colosului petrolier. Atunci, societatea Petromservice SA, cea mai mare ” căpușă“ a SNP Petrom, înființată de sindicaliștii lui Liviu Luca, a încheiat un contract de management cu Comac Ltd. din Cipru, reprezentată de aghiotanții lui Vântu: Dan Stratan (fost președinte al grupului Gelsor), avocatul Mircea Solomon și cetățeanul moldovean Ghenadie Nipomici. În 2005 s-a făcut pasul următor: printr-o inginerie financiară a fost cooptat în acționariatul Petromservice SA un alt off-shore cipriot legat de Comac, Elbahold Ltd.. Miza: aproape 1 miliard de euro de la Petrom, arvunit companiei Petromservice SA, care ia drumul Ciprului cu un bilet de doar 13 milioane de euro plătiți de off-shore-ul Elbahold Ltd.. Contractul de management încheiat cu off-shore-ul Comac a fost propus de însu și Liviu Luca și aprobat de Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) Petromservice SA pe 20 octombrie 2003. În aceea și perioadă a apărut și informația potrivit căreia Vântu îl consilia pe Liviu Luca.
Pe teritoriul României, Comac Ltd. este implicată în mai multe afaceri din zona de interes a lui Sorin Ovidiu Vântu, controlînd firme specializate în brokeraj, media și petrol.
La rîndul său, Comac este deținută de alte două căsuțe poștale, înființate tot în Cipru. Una dintre acestea este Elbahold Ltd., care stăpînește 50% din Comac. Totodată, Elbahold a devenit cel mai important acționar al companiei Petromservice SA. Această tranzacție a fost, de departe, foarte suspectă. Practic, cu mai puțin de 13 milioane de euro, off-shore-ul Elbahold Ltd. a cumpărat o afacere de sute de milioane de euro, cît reprezintă 49,35% din acțiunile Petromservice SA. Și Elbahold este reprezentată tot de Dan Stratan. Cooptarea noului acționar în firma sindicaliștilor din Petrom, condu și de Luca, s-a plănuit încă din martie 2005, cînd AGA companiei a decis majorarea capitalului social, avîndu-se în vedere dublarea acestuia. Conducerea Petromservice SA și-a justificat decizia prin necesitatea unei infuzii de capital în societate, pentru restructurare și retehnologizare. În mod normal, acționarii vechi ai firmei beneficiază de dreptul de preemțiune, fiind primii întrebați dacă vor să cumpere acțiuni din noul pachet emis de societate, înaintea unui eventual ofertant din exterior. Suspect este că în cazul Petromservice SA prea puțini dintre vechii acționari au beneficiat de această normativă, arătîndu-se interesați doar de 1,3% din noile acțiuni oferite. Prin urmare, aproape 1,5 milioane de acțiuni au rămas fără stăpîn deoarece Asociația Salariaților Petrom (PAS), care deținea atunci 50% din Petromservice SA, n-a vrut să mai cumpere nici un titlu, și asta în condițiile în care PAS ar fi putut achiziționa mai mult de jumătate din acțiunile nou emise de companie cu profitul ce-i revenea pe anul 2004 (peste 8 milioane de euro). Acestea, în toamna lui 2005, s-au ” plasat” . Astfel a intrat în acționariat off-shore-ul Elbahold Ltd. din Nicosia. În cazul de față, Elbahold figurează ca acționar la Petromservice SA cu 49,35% din acțiuni.
Cu doar 13 milioane euro, off-shore-ul a devenit astfel proprietarul a aproape 1,5 milioane de acțiuni (fiecare cu o valoare nominală de 31,04 lei noi), achitînd însă numai 10 milioane de euro. După comunicarea noului acționariat, s-a aprobat un nou termen maxim pentru achitarea diferenței de aproape 3 milioane de euro de către Elbahold. Specialiștii în fuziuni și achiziții consideră că prețul plătit pentru pachetul de 49,35% din acțiunile Petromservice SA este dubios de mic, mai ales că firma figura în 2004 printre primele 50 de companii românești cu cea mai mare cifră de afaceri: 271,5 milioane euro. Concret, cele aproape 13 milioane de euro plătite pentru 49,35% din acțiuni reprezintă mai puțin de 75% din profitul Petromservice SA pe 2004, de 17,6 milioane euro. Consultantul financiar Bogdan Baltazar a susținut că prețul pentru preluarea acțiunilor unei companii se stabilește în funcție de profit. În cazul societăților de top, investiția poate fi recuperată din profitul pe 17-20 de ani. Potrivit lui Baltazar, valoarea ” conservatoare” a Petromservice SA s-ar fi ridicat la peste 130 de milioane de euro, deci pachetul achiziționat de Elbahold ar fi valorat nu mai puțin de 64 de milioane de euro, respectiv de 5 ori mai mult decît prețul plătit efectiv. Alți specialiști spun că un preț normal variază între de 2 ori și de 7 ori valoarea activului net. Această metodă de calcul arată, în cazul Petromservice SA, că valoarea investiției ar fi trebuit să fie undeva între 53 și 160 de milioane de euro.
https://www.facebook.com/NEAMULVALAH/photos/a.2186980028196110/2216622321898547/?type=3
//////////////////////////////////////////
Liderul mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin, după rebeliunea din 24 iunie: „Societatea a cerut-o”
Sabina Șancu
Mercenarii Wagner au intrat relaxat în Rostov pe Don (Rusia) pe 24 iunie, mercenarii fiind întâmpinați cu entuziasm de către localnici.
În prima sa declarație publică de după revolta din 24 iunie, liderul mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin, transmite că „societatea a cerut-o”. El și-ar fi trimis trupele către Moscova ca protest față de inițiativa Ministerului Apărării de a-i desființa gruparea de luptători.
Autoritățile ruse au decis să desființeze gruparea mercenară de la 1 iulie și să o integreze în Ministerul Apărării.
Prigojin, liderul acestora și creatorul armatei de mercenarii de care regimul de la Kremlin s-a folosit în multe zone de conflict din lume, a transmis că se opune acestei decizii. Comandanții Wagner ar fi refuzat să semneze contractul cu Ministerul.
Într-un mesaj vocal de 11 minute publicat luni pe Telegram, Prigojin spune că trupele sale de mercenari nu au încercat să-l înlăture pe Putin sau pe regimul său. Din contră, civilii ruși au ieșit în stradă să-i întâmpine cu steaguri ruse și embleme Wagner.
Cu toate acestea, rebeliunea sa, care s-a desfășurat cu mare ușurință de la granița cu Ucraina și până în apropierea Moscovei a dezvăluit „grave probleme de securitate pe întreg teritoriul țării”, transmite Prigojin.
„Ne-am oprit în momentul în care părea evident că s-ar fi scurs prea mult sânge”, a repetat liderul Wagner. El adaugă că trupele sale au ajuns în rază de tragere față de Moscova.
Rusia | Rebeliunea Wagner a durat o zi. Ce s-a întâmplat în Voronej și Rostov pe Don
EMBED RĂSPÂNDEȘTE
Rusia | Rebeliunea Wagner a durat o zi. Ce s-a întâmplat în Voronej și Rostov pe Don
EMBED RĂSPÂNDEȘTE
Codul a fost copiat
<iframe src=”https://romania.europalibera.org/embed/player/0/32476027.html?type=video” frameborder=”0″ scrolling=”no” width=”640″ height=”360″ allowfullscreen></iframe>
width
640
px Înălțime
360
px
Trimite pe Facebook
Trimite pe Twitter
Codul URL a fost copiat
https://romania.europalibera.org/a/declaratii-evgheni-prigojin-dupa-rebeliunea-rusia-24-iunie/32476027.html
Auto240p360p480p720p1080p
Nici o sursă media
0:001:20
0:00
„De aceea credem că demonstrarea capacității noastre este de ajuns”, continuă Prigojin.
El acuză trupele guvernamentale ale Rusiei că au tras în trupele Wagner.
„Scopul marșului a fost să tragem la răspundere oficialii care, prin acțiunile lor neprofesionale, au comis un mare număr de greșeli. Societatea a cerut-o”.
Prigojin a precizat că luptărorii săi au ucis piloți ruși în timpul rebeliunii, o decizie pe care o „regretă”, dar care ar fi fost necesară pentru că armata trăgea în ei. Liderul Wagner spune că trupele sale nu au ucis niciun soldat la sol, dar că 30 dintre mercenari ar fi fost uciși.
„Am intrat și am preluat complet controlul orașului Rostov. Civilii s-au bucurat să ne vadă. Mișcarea trupelor Wagner este un exemplu pentru cum ar fi trebuit să arate 24 februarie”, adaugă Prigojin. El consideră că, dacă Wagner ar fi desfășurat primul atac asupra Ucrainei, ar fi cucerit țara rapid.
Fondatorul grupului privat de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, face o declarație cu privire la începutul retragerii forțelor sale din Bahmut și predarea pozițiilor acestora trupelor obișnuite ruse, în cursul conflictului Rusia-Ucraina din Bahmut. 25 mai 2023
### VEZI ȘI… ###
Grupul Wagner a capturat un comandant rus. Evgheni Prigojin acuză armata rusă că a încercat să-i arunce oamenii în aer
Nu se știe cu siguranță unde se află Prigojin, însă un canal de știri rus a raportat că liderul mercenar a fost văzut într-un hotel din Minsk.
Până în dimineața de luni, dosarul penal împotriva liderului mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin, a rămas în continuare deschis. Prigojin este acuzat de trădare și răzvrătire, transmite presa rusă.
Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, ar fi apărut luni în public, pentru prima dată după revolta armată de sâmbătă.
Ministerul a difuzat o înregistrare în care Serghei Șoigu apare în timpul unui zbor cu avionul, ascultând rapoarte la un post de comandă condus de gruparea militară rusă Zapad (Vest).
Înregistrarea era fără sunet și nu au fost precizate locul și timpul vizitei.
Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu (al doilea din stânga), a vizitat un post de comandă al grupării militare Zapad (vest), conform unei înregistrări difuzate pe 26 iunie 2023.
### VEZI ȘI… ###
Ministrul rus al apărării a apărut public după revolta Wagner. Evgheni Prigojin nu a mai comunicat de sâmbătă
În timpul revoltei, Prigojin ceruse ca Serghei Șoigu și Valeri Gherasimov, șeful Statului Major General, să fie predați forțelor sale pentru a putea „restabili justiția”.
Tot luni a apărut și primul mesaj video al președintelui Putin de după rebeliunea Wagner. El s-a adresat poporului rus condamnând mercenarii care „au înjunghiat în spate” țara, pe care a jurat să-i zdrobească. Nu este clar când a fost înregistrat acest mesaj.
Ce s-a întâmplat sâmbătă în Rusia?
În dimineața zilei de 24 iunie, Evgheni Prigojin a anunțat pe Telegram la forțele sale ocupă sediul militar din Rostov pe Don și controlează sediile militare și aeroportul orașului din sudul Rusiei.
Scopul mercenarilor ar fi fost să schimbe conducerea Ministrului rus al Apărării, inclusiv pe ministrul Serghei Șoigu și pe șeful de Stat Major al forțelor armate ruse, Valeri Gherasimov.
Șeful mercenarilor Wagner a mai spus că forțele sale au trecut din Ucraina în Rusia și nu s-au confruntat cu vreo rezistență din partea recruților ruși pe care i-ar fi întâlnit. Prigozhin a spus că Wagner nu „luptă împotriva copiilor” și „va distruge pe oricine ne stă în cale”.
Evgheni Prigojin, liderul Grupului Wagner, pozează cu un localnic pe 24 iunie. Oamenii i-au aplaudat pe luptătorii Wagner care au luat cu asalt sediul militar din orașul Rostov-pe-Don, din sudul Rusiei.
### VEZI ȘI… ###
A fost sau n-a fost tentativă de lovitură de stat? Ce urmează în Rusia după revolta de o zi a lui Prigojin
Videoclipurile postate pe rețelele de socializare au arătat vehicule militare, inclusiv tancuri, pe străzile din Rosto-on-Don și scene în care mercenarii lui Wagner s-ar fi întâlnit față în față cu oficiali militari ruși în oraș.
Rostov pe Don este o bază logistică principală pentru operațiunile de război ale Rusiei în Ucraina.
De acolo, Prigojin le-a ordonat trupelor sale să înceapă marșul spre Moscova. După ce au trecut de Voronej, și au ajuns la doar 200 de km de capitală, Progojin le-a ordonat trupelor să se oprească și să se întoarcă în Ucraina. Decizia ar fi fost luată după medierea prin președintele Belarusului, Aleksandr Lukașenko.
Istoricul Cosmin Popa a analizat într-un interviu acordat Europei Libere situația din Rusia: „sistemul putinist a început să se clatine”.
### VEZI ȘI… ###
Interviu | Istoricul Cosmin Popa: Sistemul lui Vladimir Putin începe să se descompună
Înțelegerea negociată a fost ca Prigojin să-și ducă în Belarus toate trupele, iar astfel nu vor fi urmăriți penal în Rusia. Ca parte a acordului, luptătorii Wagner care nu au luat parte la marș vor intra sub controlul direct al armatei ruse, o mișcare căruia Prigojin i-a rezistat vehement.
Duminică seara, mercenarii Wagner ieșiseră din Rostov. Ei s-au îndreptat spre Belarus, unde li s-a acordat amnistie.
Cine este Evgheni Prigojin?
Șeful mercenarilor Wagner are 61 de ani, este originar din Sankt Petersburg și a operat timp de mulți ani din umbră. A fost numit „bucătarul lui Putin”.
După ce și-a început viața ca infractor (în anii ’80), a acumulat o avere consistentă din contracte guvernamentale de catering și conducea o faimoasă „fabrică de troli” în Sankt Petersburg, vârful de lance al eforturilor Moscovei de a influența alegerile din alte țări.
Prigojin (stânga) servindu-i cina premierului rus Vladimir Putin la restaurantul lui Prigojin de lângă Moscova, în 2011.
### VEZI ȘI… ###
Cine este șeful grupului Wagner. Evgheni Prigojin, de la bucătarul lui Putin la comandant militar al mercenarilor
În ultimele luni, pe măsură ce grupul său de mercenari Wagner, aparent privat, a preluat greul luptelor crâncene din orașul Bahmut din estul Ucrainei și din jurul acestuia, Prigojin a ieșit la rampă căptătând statut de vedetă și vizibilitatea unui om de stat.
Frecventele sale comunicate de presă, redactate fără menajamente, și criticile sale necontrolate și pline de înjurături la adresa înalților oficiali ruși și a șefilor militari au devenit un fel de marcă personală.
Mercenarii săi au intervenit în țări precum Siria sau Mali.
https://romania.europalibera.org/a/declaratii-evgheni-prigojin-dupa-rebeliunea-rusia-24-iunie/32476672.html
/////////////////////////////////////////
Putin e criminal de război? Dodon: Este om de stat și patriot al țării sale
„Este om de stat și patriot al țării sale”. Astfel, a răspuns fostul șef de stat, Igor Dodon, întrebat, dacă l-ar numi pe președintele rus, Vladimir Putin, „criminal de război”.
Totodată, Dodon a menționat că Republica Moldova și Rusia trebuie să întoarcă „colaborarea strategică”, transmite Știri.md cu referire la Unimedia.
„Vladimir Vladimirovici Putin este om de stat și patriot al țării sale. Am avut cu el mereu relații foarte bune și sper că la o etapă noi vom întoarce colaborarea noastră la nivelul potrivit, ceea ce doresc și majoritatea cetățenilor din Moldova și, sunt sigur, că și majoritatea oamenilor din Federația Rusă”, a spus Igor Dodon.
„Noi astăzi cu toții sărbătorim Ziua Victoriei, în același timp vreau să menționez că este Ziua Păcii. Noi suntem împotriva războiului, oriunde ar fi el, fie că în Ucraina, fie în alte țări”. Declarația îi aparține fostului șef de stat, Igor Dodon, și a fost făcută la Marșul „Memoriei”, organizat de Partidul Socialiștilor.
https://stiri.md/article/politica/putin-e-criminal-de-razboi-dodon-este-om-de-stat-si-patriot-al-tarii-sale/
//////////////////////////////////
(Cu gandul la o UNGARIE mai mare…)”Nu-mi pasă de Putin sau de Rusia”. Orban joacă cartea realismului și susține că nu e pro-rus
Premierul ungar Viktor Orbán vine cu o interpretare demnă de propaganda sovietică din perioada stalinistă, atunci când se referă la situația delicată în care se află președintele rus Vladimir Putin, acuzat de Curtea Penală Internațională de crime de război.
Orbán nu se consideră pro-rus și aduce ca argument poziția sa din 1989, când a cerut deschis retragerea trupelor sovietice din Ungaria. „Dacă spui că ungurii sunt prietenoși cu rușii, asta contrazice experiența noastră istorică. Lupt pentru Ungaria, nu-mi pasă de Putin sau de Rusia”, a spus el.
Întrebat de Bild dacă Ungaria l-ar fi arestat pe Putin pe baza unui mandat de arestare emis de Curtea Penală Internațională dacă ar vizita Ungaria, Orbán a spus că Putin nu plănuia să viziteze țara, deci era doar o întrebare ipotetică.
În plus, premierul ungar reinterpretează după bunul plac normele de drept internațional. „Pentru mine nu este (criminal de război) pentru că suntem în război. Nu putem vorbi despre crime de război decât după război”, a spus el. Practic, premierul Orban vrea să sugereze că orice criminal trebuie lăsat să-și termine treaba, urmând ca ulterior să-i analizăm faptele.
Şeful guvernului ungar a subliniat din nou că sunt necesare negocieri de pace şi încetarea focului. „Trebuie să convingem părțile implicate în conflict să se așeze la masa negocierilor. Nu ar fi o idee bună să le spuneți, veniți și acționați și apoi vă vom aresta”, a adăugat el.
Ca să mai slăbească din unitatea europeană Orbán are grijă să ne aducă aminte că timpul lucrează în favoarea Rusiei. El și-a exprimat convingerea că Ucraina nu poate câștiga războiul și că Putin va rămâne la putere în 2024.
Orban vede partea plină a paharului: Nu e grav că a avut loc o rebeliune, ci că aceasta a fost rezolvată în 24 de ore
Orbán nu acordă prea multă importanță evenimentelor de sâmbătă, inclusiv marșul ”wagnerienilor” către Moscova. „Faptul că (rebeliunea Wagner) s-a întâmplat nu este deloc un indiciu al slăbirii poziției lui Putin. Mai degrabă puterea poziției sale a fost demonstrată prin faptul că conflictul a fost rezolvat în 24 de ore”, a spus el.
„Putin este președintele Rusiei și dacă cineva crede că poate eșua sau îl poate înlocui, nu înțelege poporul rus și structura rusă de putere, care este foarte stabilă. Se bazează pe armată, serviciul secret și poliție. Este o altă țară decât, de exemplu, Germania sau Ungaria”, a adăugat Orban.
Aici, fără să vrea, Orban arată cu degetul exact spre zonele de unde ar putea să vină o schimbare de putere – mai exact structurile de forță ale statului. O revoltă populară este exclusă într-un stat hiper-controlat precum Rusia, așa cum opinează majoritatea analiștilor.
”Ucraina nu este suverană pentru că nu are bani și arme”
Potrivit lui Orbán, Ucraina nu procedează suveran, pentru că totul este decis de Statele Unite.
„Ucraina nu este o țară suverană. Nu au bani. Nu au arme. Ei pot merge la război doar pentru că Occidentul îi sprijină. Dacă americanii decid că vor pace, atunci va fi pace”, a spus el. „Ucraina va rămâne fără soldați mai repede decât Rusia și asta va decide lucrurile”, a adăugat el.
Orbán nu crede că Rusia va continua războiul împotriva Europei, dacă va câștiga în Ucraina. „Nu sunt suficient de puternici pentru asta. Acest război a arătat clar că NATO este mult mai puternică decât Rusia. De ce ar vrea cineva care este mai slab decât NATO să atace NATO?”, a întrebat retoric prim-ministrul Ungariei.
////////////////////////////////////////
Bestiarul Kremlinului. Adevărata și interminabila listă a agenților ruși din România
Articol scris dePetrişor Peiu
Recentul spectacol al agenților putiniști care incriminează lucrările absolut legitime pe care eroicul guvern ucrainean le face pentru adâncirea canalului Bâstroe a adus în actualitate ideea nobilă de a avea, în sfârșit, o listă interminabilă și deschisă veșnic în care să figureze toți susținătorii orcilor de la Kremlin.
Pentru a nu ne duce cu lista până la voievodul Ștefan cel Mare care a domnit în toată Moldova, inclusiv în Bugeac (ucrainean din vremuri imemoriale), m-am decis să încep lista doar de pe la prima treime a secolului al XIX-lea. Adică pe la 1829, când s-a semnat pacea de la Adrianopol, cea care termina unul dintre multele conflicte ruso-otomane. Atunci, Rusia a îndeplinit profeția marelui om politic Traian Băsescu și a ocupat gurile Dunării, adică brațele Chilia, Sulina și Sfântul Gheorghe. Intrând în posesia celor trei brațe, rușii au rărit lucrările de decolmatare în brațul Sulina, oprind astfel circulația pe acest canal. În rarele perioade când mai dragau canalul natural Sulina, instituiau câte o carantină pe motiv de boli transmisibile, prilej să care toate vasele care se încumetau să treacă prin carantină tocmai la Odesa.
Europenii din acele vremuri susțineau că politica rusească de sistare a lucrărilor de decolmatare se făcea cu scopul de a ruina porturile românești Galați și Brăila și de a favoriza dezvoltarea portului Odesa. Ei bine, frâna rusească pusă navigației pe canalul Sulina a contribuit la marea foamete (zisă „a cartofului”) din 1845 din insulele britanice, foamete care a cauzat moartea a un milion de irlandezi. Motiv pentru britanici să caute un conflict militar cu Imperiul țarist pentru a putea deschide circulația prin gurile Dunării, guri degrabă aducătoare de grâne moldo-valahe. Și motivul le-a fost furnizat de armata țaristă care a încercat să ocupe principatele Române la 1853.
Războiul pornit de ruși se termină catastrofal pentru ei, căci Occidentul se solidarizează cu Imperiul Otoman și își trimite armatele (francezii și britanicii, în primul rând) să debarce în Crimeea. În urma lungului asediu al Sevastopolelui, rușii pierd războiul și acceptă condițiile păcii impuse de puterile occidentale. Printre deciziile luate în 1856 se numără și reîmpărțirea Deltei Dunării, Moldovei revenindu-i Bugeacul (cele trei județe din sudul Basarabiei), iar Imperiul Otoman recăpătând Dobrogea.
Ca urmare a noii împărțiri teritoriale, englezii preiau inițiativa și creează Comisia Europeană a Dunării, cu sediul la Sulina. Punctul 15 al tratatului de pace de la Paris din 1856 stipulează clar înființarea acestei Comisii Europene, în care „Franța, Austria, Marea Britanie, Prusia, Sardinia și Turcia vor fi fiecare reprezentate prin delegat, va fi însărcinată de a specifica și executa lucrările necesare de la Isaccea în jos, de a curăța de nisip și alte obstacole Gurile Dunării, în părțile mării învecinate lor, și de a pune această parte a fluviului și zisele părți ale mării în cele mai bune condițiuni posibile pentru navigațiune”.(sursa aici).
DOI BRITANICI PUTINIȘTI
Și aici intră în scenă primii agenți ruși, care aleg brațul Sulina, în dauna brațului Chilia, pentru a deschide navigația la gurile Dunării. Mai precis, maiorul John Stokes este numit membru din partea Angliei în această comisie. Acesta a cerut Londrei să îi fie puși la dispoziție trei ingineri, printre care și un anume Charles Hartley, pe care îl cunoscuse cu ocazia construcției fortificațiilor de la Kerci, din timpul războiului Crimeii.
Charles Hartley (1825-1915) a fost un cunoscut inginer civil britanic din epoca victoriană. Datorită lucrărilor sale extinse de cartografiere a unuia dintre cele mai lungi fluvii din Europa, și a proiectării unor remarcabile lucrări de regularizare pentru navigație pe cursul inferior al acestuia, a devenit cunoscut sub numele de „Părintele Dunării”.
În 1857, Hartley este angajat la Comisia Europeană a Dunării, cu toate că nu era membru al Institutului Inginerilor Civili din Londra și își ia postul în primire la Galați în luna ianuarie 1858. Ei bine, inginerul englez Hartley, desemnat de aliații occidentali, alege brațul Sulina ca braț pe care să se desfășoare navigația la gurile Dunării și tot el decide și amenajarea actualului canal Sulina prin îndreptarea cursului Dunării vechi. Deci aviz marilor apărători ai Ucrainei, care ne tot spun că românii au fost primii care au săpat un canal navigabil cu adâncimea de 7 metri, ceea ce le dă astăzi dreptul ucrainenilor să facă același lucru cu canalul Bâstroe: decizia de a îndrepta Dunărea veche și de a construi canalul Sulina a fost luat de puterile occidentale reunite în Comisia Europeană a Dunării, nu de România, care nici nu exista pe atunci (1857) și, în consecință, nici nu stăpânea Delta sau Dobrogea! Sper că nu este vreun ideolog pro-Zelenski atât de incorect politic încât să sugereze că occidentalii și mai ales aliații noștri de nădejde de la Londra au luat decizii care să afecteze Ucraina. Mai degrabă eu cred că englezii Stokes și Hartley erau agenți ruși care doreau să ajute la înflorirea porturilor dunărene românești în dauna poporului ucrainean asuprit de cizma ocupanților ruși încă de atunci, din secolul XIX. Motiv să deschid, curajos, lista agenților putiniști cu cei doi britanici.
Ulterior, după ce Dobrogea și Delta au ajuns să aparțină României (după tratatul de pace din 1878), lucrările de amenajare și adâncire ale canalului Sulina au fost făcute sub domnia regelui Carol I, de origine germană.
Date fiind tradiționalele legături dintre Berlin și Moscova, cred că putem să-l includem și pe Carol I pe lista agenților Moscovei, care au tras apa Dunării spre România, dezavantajând Ucraina ocupată de hoardele țariste chiar și pe atunci. Mai ales că Bugeacul revine, tot la 1878, teritoriului ucrainean (repet, ocupat pe atunci de către ruși).
E drept că agenții Moscovei ne explică cum că numita Comisie Europeană a Dunării a lust o decizie fundamentată științific de inginerul Hartley, dar asta nu ne împiedică să bănuim că și ingineria poate fi pusă, la un moment dat, pe lista putiniștilor.
Și pentru a continua cu isprăvile nemților pro-ruși, să observăm că regele Ferdinand smulge, la 1918, cu forța armelor, Bugeacul din componența tinerei republici ucrainene, alături de întreaga Basarabie.
Ocupația militară a întregii Basarabii, deci inclusiv a Bugeacului, îl găsește pe regele Ferdinand în complicitate cu românii Ionel Brătianu, Alexandru Averescu și alți politicieni interbelici, ceea ce ne îndreptățește să îi bănuim pe toți de o atitudine anti- Republica Sovietică Socialistă Ucraineană, deci, implicit, de pro-rusism. Și iată cum lista crește.
Din fericire, pe 27 iunie 1940, draga Ucraină, în continuare sub cizma rusească, își recâștigă posesiunile dunărene, împreună cu nordul Bucovinei și cu ținutul Herța. Apoi apare agentul rus Ion Antonescu care re-ocupă Bugeacul plus întreaga Basarabie și care își trimite hoardele prădătoare tocmai la Odesa. Pe Antonescu îl scoatem, totuși, de pe lista agenților ruși, căci el a fost deja pedepsit de fostul consilier al lui Traian Băsescu, Cristian Preda, prin retragerea titlului de doctor honoris causa acordat de Universitatea București. Mă întreb, totuși, cum o fi suportat Cristian Preda povara opiniei fostului său șef Băsescu despre Ion Antonescu? Iar dacă e să-l credem pe Băsescu am putea să-l includem pe lista agenților Moscovei și pe regele Mihai, considerat „la fel de criminal precum Antonescu”. Mai ales că tot Băsescu ne-a reamintit că regele a fost și decorat de Moscova. A, pardon, Stalin nu era rus, era georgian și gerorgienii sunt aliați.
Evident că de pe lista agenților pro-ruși nu putem să-l excludem pe sinistrul dictator Nicole Ceaușescu, care a avut grijă și el să decolmateze canalul Sulina. Asta așa ca o palmă dată blajinului ucrainean bătător din pantof la tribuna ONU Nikita Sergheevici Hrușciov, care ne-a scăpat de trupele rusești staționate pe tărâmul patriei noastre. Slava!
WWF, PUTINISTĂ ȘI EA
Trecând la spionii ruși aflați în viață, să menționăm întregul guvern Tăriceanu, care s-a opus lucrărilor justificate pe care eroicii ucraineni le-au început în anul 2004 pe canalul Bâstroe, pe vremea pro-occidentalului președinte Viktor Iușcenko. Opoziția nedemnă a guvernului Tăriceanu era, atunci, motivată prin salvarea ecosistemului din Delta Dunării. Evident o invenție și această ecologie. Oare n-ar trebui să trecem și ecologia pe listă, că doar subminează lupta împotriva lui Putler?
Nu mai spun de organizații mai mult decât suspecte precum subversiva Salvați Dunărea și Delta ale deja-bine-cunoscutului agent moscovit Liviu Mihaiu, demascat de societatea civilă cu prilejul apariției buletinului de luptă anti-rusească de la Iași, sub coordonarea unui distins și reputat condamnat penal. Oare judecătorii care l-au condamnat n-or fi și ei buni de trecut pe lista putiniștilor?
Și pentru că rușii s-au infiltrat peste tot, să știți că până și occidentalii de la reputata WWF- World Wildlife Fund au căzut în plasa rusească și au susținut în 2008 că adâncirea canalului Bâstroe ar dăuna ecosistemului Deltei.
Rusia și-a găsit, se pare, un aliat și la Atena, pe Stavros Dimas, fost comisar european pentru mediu care le scria ucrainenilor în 2008, cerându-le să înceteze adâncirea canalului Bâstroe, invocând lucruri mărunte precum „nerespectarea obligațiile internaționale în cadrul convențiilor ecologice aplicabile”.
Este de la sine înțeles că și convențiile Espoo și Aarhus invocate de comisarul Stavros își găsesc și ele locuri de cinste pe lista pro-rușilor care nu sprijină eroismul ucrainean de la Bâstroe.
Nu prea înțeleg, însă, cum i-au silit cei de la Espoo pe ucraineni să semneze chiar în noiembrie 2022, împreună cu România, ditamai acordul privind implementarea convenției Espoo pentru evaluarea impactului de mediu în context transfrontalier ( Agreement on the Implementation of the Convention on Environmental Impact Assessment in a Transboundary Context)?
Bogdan Aurescu, Foto MAE
Există și unii care, deși manifest anti-ruși, se cam joacă cu focul și nu prea știu pe ce listă să-i încadrez. Iată, bunăoară, cam ce spunea prin 2006 distinsul nostru ministru de Externe: „Bogdan AURESCU, Lector universitar doctor, Proiectul ucrainean al Canalului Bâstroe din Delta Dunării – o provocare pentru dreptul internaţional al mediului, aplicat de organizaţiile internaţionale specializate
Proiectul Ucrainei de a construi un canal de navigaţie de mare adâncime în Delta Dunării, un habitat natural strict protejat de dreptul internaţional al mediului, a provocat nu doar îngrijorarea României (pe al cărei teritoriu se află cca. 80% din Delta Dunării), dar şi la nivel internaţional şi european. Acest articol prezintă reacţiile organizaţiilor internaţionale ce au competenţe în domeniu, care au considerat, fără excepţie, că această iniţiativă a Ucrainei prezintă pericolul potenţial de a induce daune ireparabile acestui exemplu de biodiversitate unic în lume. Unele din cele mai recente concluzii în acest sens au fost adoptate în 2006 de Comisia de Anchetă creată, pentru prima oară, la iniţiativa României, conform Convenţiei de la Espoo din 1991”.
Mi s-a părut mie, dar parcă și Ciolacu a mototolit niște nedumeriri prin barbă.
Poate facem și o listă cu rezerve la lista putiniștilor titulari!
Cea mai mare neclaritate o am, însă, în privința fostului președinte Traian Băsescu, cel despre care presa susținea că „îi taie lui Iușcenko apa la canalul Bâstroe”, pentru că fostul președinte a adoptat atunci un discurs un pic cam prea obraznic la adresa Ucrainei: „Președintele Traian Băsescu a avertizat ieri Ucraina cu posibilitatea blocării canalului Bâstroe prin micșorarea debitului apei Dunării pe teritoriul României. În cazul în care Ucraina nu se va conforma acordurilor internaționale de protejare a Deltei Dunării (ESPOO și celalalte) și România poate executa lucrări hidrotehnice pe teritoriul ei „pentru a împiedica lucrările de construcție a canalului Bâstroe prin modificarea debitului apei, a atras atenția Băsescu în cadrul unei Ediții speciale a emisiunii Nașul de la B1TV, cu Radu Moraru”.
Deci, Băsescu ar cam trebui să fie pe listă. Pe de altă parte, liderii celor care sar astăzi în apărarea dreptului sacru al ucrainenilor la adâncirea canalului Bâstroe sunt chiar intelectualii lui Băsescu, adică cei care s-au plimbat cu avionul până la Neptun pentru a se desfăta spiritual cu prezența reputatului cititor multi-anual al Levant-ului lui Cărtărescu…
Ei, până la urmă să-i înțelegem și pe ei, căci și intelectualii trebuie să se adapteze nevoilor cetății, nu-i așa? Când cetatea este Băsescu, zburăm la el la Neptun pe banii statului, iar când cetatea devine Elena Udrea ne plimbăm cu ea pe malul mării. Nu prea știu ce mai fac intelectualii când cetatea a devenit Iohannis, căci acesta nici nu hăhăie și nici nu pare genul să-l ții de mână pe malul mării. Grea încercare și pe intelectualii ăștia care rezonează cu cetatea. Noroc că sunt un simplu inginer și n-am astfel de dileme.
În fine, dragii mei, am ajuns la final doar pentru că un articol nu poate fi prea mare, dar, altminteri, lista cu agenții ruși este, desigur, interminabilă. Pe ea poate apare oricând oricare dintre noi. După necesități. De altfel, fiind o listă de putiniști, aceasta este și discriminatoare, pe ea apărând cu predilecție bărbați, albi și creștini. Proporția femeilor este încă mică, deși au mai apărut firav și ceva doamne. Afro-americani nu avem pe această listă a rușinii și nici lgbtq-iști. Deocamdată.
Canalul Bâstroe, Infografic Agerpres, 2008
Ucraina a încheiat pe 26 august 2004 prima fază de execuție a canalului maritim de acces al navelor la gura Bâstroe. A două etapă a lucrărilor pe brațul Bâstroe trebuia să înceapă în vara lui 2008, pentru extinderea până la 80 de metri a lățimii canalului, precum și pentru adâncirea acestuia. La finalul lucrărilor de adâncire și extindere a albiei, canalul Bâstroe ar fi trebuit să aibă o adâncime de 8,5 metri față de 7 metri cât au Sulina și Dunare – Marea Neagră. România a cerut Ucrainei să oprească acest proiect, având în vedere că noua legătură de 10 kilometri dintre Dunăre şi mare trece prin mijlocul Deltei Dunării şi încalcă o serie de convenţii internaţionale din domeniul protecţiei mediului. În 2006, Comisia Economică a ONU a dat dreptate României şi a arătat că acest canal poate afecta unele specii de faună din Delta Dunării. Autorităţile de la Kiev susţineau însă că pretenţiile de mediu ale României sunt motivate economic – ţara noastră ar pierde bani în urma apariţiei unui competitor pentru canalul Sulina. În pofida numeroaselor proteste emise de Bucuresti, Kievul a inaugurat în 2007 canalul Bâstroe.
În iulie 2006, Ministrul Afacerilor Externe, Mihai Răzvan Ungureanu și omologul său din Ucraina, Boris Tarasiuk s-au întâlnit la Odessa, pe agenda discuțiilor figurând subiecte precum conflictul transnistrean, canalul Bâstroe și delimitarea platoului continental și a zonelor economice exclusive din Marea Neagră. Cu acest prilej are loc ceremonia semnării unui angajament de respectare a concluziilor Comisiei de Anchetă Internațională constituită în baza prevederilor Convenției de la Espoo, privitoare la proiectul ucrainean al canalului navigabil de mare adâncime Dunăre – Marea Neagră.
CRONOLOGIE
Situația Ceatal Izmail-Bâstroe-Marea Neagră
09.02.2022
Consiliul de Miniștri din Ucraina aprobă Rezoluția nr.136/09.02.2022.
În rezoluție se precizează, la pagina 9, că proiectul prevede:
-pe Sectorul (de Dunăre) Izmail Ceatal-Vâlcovo (95,445 km) o lățime de 120 m și o adâncime de 8,23 m
-pe Sectorul (de Dunăre) Izmail Ceatal -Reni (54,06 km), o lățime de 120 m și o adâncime de 8,03 m
-pe sectorul (de Dunăre) Vâlcovo-Marea Neagră, care include și canalul Bâstroe (19,021 km), o lățime cuprinsă între 60 m și 85 m, și adâncimi cuprinse între 8,66 m și 7,65 m.
22.06.2022
Ministerul Mediului din Ucraina a trimis o notificare Ministerului Mediului din România în care a cerut acordul DOAR pentru lucrări în Portul Izmail.
04.07.2022
Ministerul Mediului din România a transmis Ministrului Transporturilor și Infrastructurii din România un document prin care a solicitat un punct de vedere privind solicitarea părții ucrainene.
12.07.2022
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (Ro) îi răspunde Ministerului Mediului (Ro) printr-un punct de vedere în care exprimă dezacordul privind lucrările ucrainenilor.
04.08.2022
Ministerul Mediului (Ro) transmite către Ministerul Mediului (Ucraina) un punct de vedere în care afirmă că nu este de acord cu lucrările.
21.12.2022
Ministerul Mediului (Ro) informează Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (Ro), că pe siteul Ministerului Mediului (Ro) a fost publicat Studiul de evaluare a impactului pentru investițiile notificate de Ucraina.
Notă:
Acest Studiu a fost elaborat de Ministerul Mediului ucrainean și a fost transmis Ministerului Mediului român.
În Studiul elaborat de partea ucraineană se precizează (PENTRU PRIMA DATĂ DE LA ÎNCEPEREA CORESPONDENȚEI), că investiția se efectuează în lungul canalului navigabil Ceatal Izmail-Vâlcov
De asemenea, TOT ÎN ACEST STUDIU (pct 1.1, pagina 9, penultimul paragraf), se precizează (TOT PENTRU PRIMA DATĂ) că investiția Ucrainei se realizează în baza Rezoluției Consiliul de Miniștri din Ucraina, nr.136/09.02.2022.
09.02.2023
Direcția navală a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (Ro) a organizat o întâlnire cu reprezentanții MAE, Ministerului Mediului, Poliției de Frontieră, Garda de Coastă, în cadrul căreia a pus la dispoziție elementele pe care le avea privind anumite activități pe Dunăre ale părții ucrainiene. Întâlnirea a fost de natură să sprijine MAE român în sensul demersului acestui minister pentru formularea unei poziții ferme a României față de acțiunile Ucrainei.
16.02.2023
Partea ucraineană anunță armatorii că adâncimea canalului Bâstroe este de 6,5 m (de la 3,9 m cât avea anterior) iar navele mari pot tranzita canalul.
19.02.2023
Ministerul Infrastructurii din Ucraina anunță oficial (pe tweeter) că adâncimea pe canalul Bâstroe a ajuns la 6,5 m (de la 3,9 m), iar navele mari pot tranzita canalul.
„Pentru prima dată în timpul independenței Ucrainei, pescajul care trece prin Canalul Bâstroe a crescut de la 3,9 la 6,5 m. Este o mare oportunitate pentru capacitatea fluviului Dunărea și pentru cifra de afaceri a porturilor de export. Continuăm să dezvoltăm clusterul portuar dunărean împreună cu partenerii noștri europeni”, se arată în postarea publicată pe Twitter.
Concluzie:
Acesta este momentul în care partea română a descoperit situația reală.
Între timp însă, partea ucraineană a început lucrările la întregul proiect (nu doar la Portul Izmail) fără a mai aștepta punctul de vedere al părții române, fără a urma procedurile Convenției ESPOO și fără a respecta celelalte Convenții și Acorduri internaționale relevante:
-Convenția de la Belgrad, privind regimul navigației pe Dunăre/ 18.08.1948
-Acordul Guvernelor român și ucrainean, privind cooperarea în domeniul gospodăririi apelor de frontieră/ 30.09.1997
În această situație, nu se știe exact când a început partea ucraineană lucrările la acest proiect, atât pe Canalul Chilia, cât și pe canalul Bâstroe.
Este cert că partea ucraineană a avut intenția de a demara acest proiect încă de dinainte să înceapă războiul cu Rusia.
Putem să presupunem că Ucraina a folosit situația de conflict ca acoperire pentru a efectua lucrări fără acordul părții române.
Sub pretextul necesității de a exporta grâne, ca urmare a conflictului cu Rusia, Ucraina a cerut României (prin excepție de la acordurile internaționale și bilaterale) să permită tranzitarea canalului Bâstroe de nave cu pavilion al unor state terțe. Acesta a reprezentat un prim pas pentru începerea dragajelor pe canalul Bâstroe (una din navele de dragaj având pavilion Tanzania).
https://www.qmagazine.ro/bestiarul-kremlinului-adevarata-si-interminabila-lista-a-agentilor-rusi-din-romania/
//////////////////////////////////////////
Asasinarea rațiunii. Andrei Pleșu: De la sexul îngerilor la dilema gender-ului
Articol scris deAndrei Pleșu
De la învățământul primar la lumea academică, progresismul și noile repere politice corect compromit excelența în educație. Experiențele lui ANDREI PLEȘU și DANIEL FUNERIU din interiorul sistemului, împărtășite pentru Q Magazine.
Gafele lui Biden. „E clar că Putin pierde războiul din Irak”
Zelenski: Soldaţii noştri vor avea întotdeauna arme!
Rezultatele de la Evaluarea Națională, publicate. 1454 elevi au luat 10 la română și 3066 – la matematică
Atac rusesc asupra orașului ucrainean Kramatorsk
ONU acuză Rusia de crime de război
Acum aproape 30 de ani, am reușit să înființez, la București, un Institut de Studii Avansate (New Europe College), din dorința de a propune un spațiu de lucru, în care fiecare cercetător să se ocupe de tema care îl interesează, fără amestecul forurilor ideologice de la centru, cum se întâmpla de obicei înainte de 1989. Am constatat însă, perplex și melancolic, că a apărut tendința de a înlocui o cenzură cu alta.
ESTE CULTURA MĂRGINITĂ DE POLITICALLY CORRECTNESS?
Subiectul cercetării, temele abordate în noul context trebuie, și de data aceasta, să fie teme relevante geopolitic, teme care sunt în trend, politically correct, gender și așa mai departe.
Așa se face că ceea ce era cenzură înainte de ’89 a devenit un nou ghiont în mintea candidaților la o bursă a noii instituții (nu numai în București), ei știind că au puține șanse să fie selecționați, dacă nu vin cu o temă care să convină acestui nou trend. Și atunci toți s-au acomodat acestor noi criterii și, încet-încet, cercetarea a devenit un fel de gazetărie de lux – abordând de preferință teme actuale, teme întreținute provocator în media curentă, restul fiind evazionism, elitism, absenteism civic dezonorant.
Temele de succes care au fost imediat percepute ca fiind garanția reușitei la un concurs pentru o bursă, nu numai în București, repet, sunt: tema gender, tema minorităților în general, tema societății civile. Dacă vrei să faci o cercetare despre Platon, trebuie, de pildă, să eviți abordările de strictă specialitate: să propui, de exemplu, mai curând, ceva de tipul: «Platon și societatea civilă.» Cu o astfel de temă ai mult mai multe șanse să fii imediat acceptat. Holocaustul, feminismul, LGBT-ul, discriminarea și așa mai departe – sunt, de asemenea, în mult mai mare măsură, eligibile…
NEOCENZURA: DE LA CONFORMITATE LA ELIGIBILITATE
În general, nu sunt prea vioi încurajate subiectele religioase, (ca și pe vremuri…), sau sunt, doar dacă sunt luminat critice, dacă pun, între altele, problema rolului nefast jucat de-a lungul timpului de misticism. Am avut primul șoc pe tema asta cu mai mulți ani în urmă, când făceam parte din juriul internațional al unui institut asemănător, fondat tot cu sprijinul occidental la Budapesta- Collegium Budapest-, un foarte bun institut de cercetări, închis între timp de domnul Orban.
Îmi aduc aminte cât de șocat am fost când a venit un tânăr cercetător din Vest și a spus «am descoperit un manuscris la o mănăstire grecească de secol IV, un manuscris necunoscut până acum și eu vreau ca în timpul bursei, să-l traduc, să-l editez, să fac o ediție critică.» Am fost foarte entuziasmat, dar toți ceilalți membri ai juriului, care erau mai actuali, au refuzat. Au spus «domne, n-are decât să facă, dar de ce trebuie să ia o bursă pentru asta?» și n-a fost acceptat.
Numai că omul a înțeles despre ce e vorba și după un an s-a prezentat iar, cu același proiect, numai că avea alt titlu, «Probleme de gender în mânăstirile grecești din secolul IV». A fost imediat acceptat cu entuziasm de tot juriul. Și atunci am simțit că e groasă, ca să zic așa, pentru că numai dacă formulezi cum trebuie un proiect, în stilul breaking news, ai toate șansele să fii primit cu aplauze.
NICI MUNCĂ FĂRĂ PÂINE, NICI REMBRANDT FĂRĂ ZOOLOGIE
Dar chestia asta era cu mulți ani în urmă, or în primăvara asta am fost din nou invitat două luni la Institutul de Cercetări din Berlin, unde fusesem cu 20 de ani în urmă – și acolo am avut de-a face iarăși cu noile tendințe ale cercetării occidentale. Și fiindcă eram acolo, doamna rector mi-a spus – tocmai era sesiunea de selecție, de primire de noi bursieri – «dacă tot sunteți aici, faceți și un referat. Uite, avem un proiect de la un profesor de la Stanford, în care e vorba și de muzeele de artă.» Bineînțeles că n-am refuzat. Am citit proiectul și proiectul avea următoarea idee: să nu mai vizităm muzee de artă, fără să vizităm în paralel și grădini zoologice. De ce? Pentru că dacă nu facem asta încurajăm o discriminare. Pentru că omul nu e numai spirit, artă sublimă, nu, omul este și animal. Trebuie să arătăm și legătura lui cu specia din care face parte. Deci trebuie cuplate astea două, să nu mai existe prejudecata că muzeul de artă e ceva fin și grădinile zoologice sunt pentru copii.»
De altfel, în textul proiectului, apărea și un plan subiacent: «vreau să cercetez, dacă obțin bursa, și de ce copiilor le plac mai mult tigrii, maimuțele, pisicile decât Rembrandt, Rubens și El Greco.» În comentariul meu, am spus, mai în glumă mai în serios, că și eu sunt curios să aflu răspunsul la această problemă și că, dacă primește bursa, rog să fiu invitat și eu la expunerea domnului de la Stanford, ca să mă lămuresc… Am adăugat, în aceeași cheie, că, dacă luăm în calcul pasiunea nediscriminatorie a candidatului, trebuie să adăugăm muzeelor de artă și de zoologie și muzeele de geologie, pentru că omul nu e numai spirit și corp, e și oase, e și mineralitate, ceea ce trebuie recunoscut comemorativ…
Față de acest tip de exigență tematică, au fost și reacții de sens contrar: mulți s-au gândit că ar putea avea succes dacă s-ar rupe radical de contextul ideologizant și ar veni cu evaziuni neconjuncturale, la polul opus noilor mode academice, stârnind, eventual, perplexitatea juriului care să zică «stai, domne, că e interesant totuși, hai să încercăm!»
DE CE N-ARE ZEBRA DUNGI ORIZONTALE?
Și așa se face că acum câțiva ani (februarie 2016), tot la Berlin fiind, am ascultat conferința unui profesor din California, care, împreună cu o echipă de mari cercetători în materie de biologie, era finanțat de 10 ani ca să răspundă la întrebarea «de ce au zebrele dungi?» Conferențiarul era un domn foarte simpatic, foarte cordial, care a încercat să lămurească lucrurile.
Și dacă vă amuză, vă pot spune rapid care erau ipotezele pe care le-a bifat.
- Dungile ar putea fi o formă de camuflaj avantajos, o adaptare la mediu. (Ceea ce nu e prea convingător, pentru că pretinsul camuflaj are mai curând efect contrar: dimpotrivă, le vezi imediat, sar în ochi în orice mediu s-ar mișca. Plus că, dacă ar fi așa eficientă chestia cu dungile, și alte animale ar adopta dungile ca pe o soluție optimă, ceea ce nu e cazul).
- Dungile sunt un fin regulator termic, te răcoresc puțin când e prea fierbinte în jur.
- Dungile sunt un semn de recunoaștere între indivizii comunității zebrelor. Adică dacă unul (un zebroi?) ochește o zebră – știe el de ce – simte unele subtile diferențe între dungile fiecărei zebre și, în funcție de diferențele astea, alege și procedează în consecință. Bun, dar de ce neapărat dungi? De ce nu o stea în frunte sau de ce nu un semn pe spate, sau de ce nu un miros specific? ș.a.m.d.
- Alții spun că dungile sunt necesare (dezavantajos) pentru că, atunci când o specie dușmană vrea să vâneze o zebră, un anumit instinct al vânătorului îl ajută să recunoască acel exemplar din turmă pe care l-a ales ca victimă optimă…
- Mai e un avantaj – pentru zebre de data asta. Alergarea turmei dungate, grămada de dungi în mișcare îi zăpăcește pe cei care le fugăresc. La un moment dat, ei nu mai disting bine între mulțimea de semnale pe care le vizează. Atenție, noi ne amuzăm acum, dar să știți că vorbim despre subiectul unei dezbateri publice într-unul din cele mai mari institute de cercetare din Europa.
Au apărut și unele întrebări după finalul conferinței. De pildă: «de ce dungile sunt, totuși, verticale și nu orizontale?» Nu v-ați gândit la asta? Dar poate nu v-ați gândit să tatonați și o altă fatală problemă: «Sunt zebrele albe cu dungi negre sau negre cu dungi albe?» E o dilemă care a declanșat mari cercetări de embriologie, la capătul cărora s-a aflat că embrionul zebrei e negru și că, deci, dungile albe au apărut ulterior.
EVOLUȚIONISM SAU DEUS LUDENS?
Apropo de întrebarea asta, «de ce au zebrele dungi?», mi-am dat brusc seama câte perplexități poți să acumulezi dacă îți pui întrebări de tipul ăsta, contemplând spectacolul lumii create… De pildă, de ce au girafele gâtul atât de lung – să nu spuneți că e pentru a ajunge la frunzele din vârful copacilor, pentru că atunci ar trebui ca mai toate animalele de prin păduri să aibă gâtul foarte lung. Sau: de ce hipopotamul, care este ierbivor și are o alură benignă, de boulean leneș, e mult mai periculos decât rinocerul, care arată mult mai agresiv dar nu e deloc amenințător. E, mai curând, cumsecade… Dar de ce există pe lume crocodilii? Niște animale scârboase, urâte, crude, sângeroase, a căror necesitate lumească e greu de explicat. De ce există pești care seamănă a balauri? Dacă vă uitați, la televizor, la filmele documentare despre universul zoologic, veți fi uimiți câte tipuri de pești și alte fiare există pe lume. E greu de înțeles de ce e nevoie de această abundență, fiindcă legile lui Darwin nu explică întru totul diversitatea asta delirantă. Problemele de adaptare, de selecție naturală, ar trebui, cred, să implice și un coeficient de uniformitate funcțională, de varietate previzibilă.
Or lumea creată, în policromia ei, dă mai curând senzația că universul este ceva de tip experimental, nu sistematizabil. Când văd multitudinea de inovații biologice de pe pământ (florile carnivore, iată, altă drăcie…) îmi vine să spun că am fi îndreptățiți să vorbim nu numai despre homo ludens, cum a vorbit Huizinga cu câteva decenii în urmă, ci și despre un Deus ludens.
Ai senzația că Dumnezeu experimentează, verifică tipuri diferite de morfologie cosmică… Creația nu pare un spațiu al legii geometrice, ci un spațiu al posibilului, al fanteziei, dacă nu chiar și al umorului divin.
PARABOLELE LUI ISUS ȘI PALAVRELE CERCETĂRII APROFUNDATE
O altă temă de care m-am izbit în această ordine de idei este legată de încercarea mea de a scrie o carte despre parabolele lui Iisus. A trebuit să parcurg cuminte o amplă bibliografie și am aflat lucruri incredibile despre erudiția exegetică universală. Și vă dau câteva exemple. Apropo de Parabola drahmei, un savant e preocupat de întrebarea «cât valora de fapt o drahmă?» Valora foarte puțin – era cam cât salariul zilnic al unui soldat sau muncitor agricol. Înseamnă că femeia care voia să-și găsească drahma era la pământ, era de o sărăcie lucie și febrilitatea căutării ei se explică strict prin asta. Dar savanții au mai avut și o altă curiozitate: drahma asta din parabolă făcea parte dintr-o salbă cu mai multe drahme, sau dintr-un simplu ornament capilar? Și cât era de mare, în fond, această drahmă? Era ea cumva găurită, pentru a putea fi pusă pe un șnur? Ia să analizăm această problemă! Mai departe: în Parabola prietenului de la miezul nopții, vizitatorul nocturn cere trei pâini. De ce trei? Erau prea mici și nu te puteai sătura cu una singură? Sau e vorba de respectarea a unui model vechi-testamentar în care se preciza că trebuie să ai mereu la îndemână trei pâini – una pentru gazdă, una pentru a o mânca pe loc și una pentru a o lua pe drum. Și tot discutând despre toate astea, problema propriu-zisă a parabolei nu mai există. E pretextul unor investigații colaterale. Alte exemple: Parabola celor zece fecioare. De ce zece? Parabola semănătorului. De ce nu și a semănătoarei? Erau, pe atunci, și femei care se ocupau cu semănatul. Și discuțiile ajung, astfel, în zone extraordinare.
PESCUIREA MIRACULOASĂ CA STUDIU PISCICOL
Un cercetător neamț spune că pornind de la această parabolă, se poate face o comparație între Iisus și Che Guevara. Totul e o aluzie la sărăcia maselor din vremea aceea… La fel: Parabola năvodului vorbește despre o recoltă «de tot felul de pești», din care se aleg numai cei buni. «Tot felul»? Dar cam câte feluri? Ia să vedem: cam câte feluri de pești erau în lacurile din zonă în perioada cu pricina. Încet, încet, în varianta asta, exegeza nu mai este exegeză. Etimologic vorbind, exegeza înseamnă să scoți afară din text înțelesul lui. Dar în exemplele menționate, exegeza devine eisegeză: bagi tu un înțeles în text. Nu mai contează ce a vrut autorul acelui text, contează ce îi pui tu în cârcă.
SHAKESPEARE, CONTEMPORANUL NOSTRU ÎN OBSTETRICĂ ȘI GINECOLOGIE
Îmi amintesc cum, student fiind, am găsit în fișierul Bibliotecii Academiei titlul unei lucrări care suna așa: «Probleme de ginecologie și obstetrică în teatrul lui Shakespeare.» V-ați gândit vreodată la acest tip de lectură? Am pus această întrebare și într-o conferință de la Berlin, cu un public de specialiști, care au fost foarte dezamăgiți de obtuzitatea mea. Mi-au explicat că, pentru un adevărat om de știință, orice întrebare e legitimă. Era de față și o doamnă care m-a întrebat tăios: «adică de ce n-am voie să-mi pun întrebarea dacă Fecioara Maria avea menstruație sau nu?» Aveți voie, doamnă – am răspuns stingherit, dar n-o să aflați nimic cu întrebarea asta despre textul pe care îl studiați.
Mai am câteva asemenea exemple de problematizare. Iată, de pildă, Parabola casei zidite pe stâncă. Era ea vecină cu aia zidită pe nisip? Și apropo, cum se făcea fundația unei case pe vremea aia? Hai să citim Vitruviu, să ne lămurim cum se construia, pe vremea lui, o casă.
O altă dezbatere, veche, e legată și de o problemă de – aș spune – fiziologie mistică, ceea ce demonstrează că acest tip de interogație științifică are o pre-istorie surprinzătoare. Mă refer la o spectaculoasă dispută între Sfântul Irineu și Clement din Alexandria legată de întrebarea: «de vreme ce Iisus mănâncă și bea, cum arată digestia lui?» Sfântul Irineu spune că da, avea digestie și ăsta e semnul că întruparea Lui era totală; ca semn al umanității lui, trebuia să se ajungă și la asta. Tertulian spune că nu, n-avem nevoie de dovezi de tipul ăsta. Iar Clement din Alexandria încearcă să concilieze cele două poziții, arătând că, în cazul Iisus, trebuie să ne imaginăm un fel de combustie stomacală spontană, care distruge fără reziduuri hrana asimilată. Deci vedeți că încă din antichitatea târzie această versiune a sondajului realist era deja activă.
În această tradiție, o cercetătoare germană poate declara că Parabola slujitorului credincios și înțelept e o critică a sclavagismului din Imperiul Roman. Nu te-ai fi gândit… Nu mai știi să faci diferența dintre adevăr și exactitate, dintre tema constitutivă a unui text și întrebările anexe pe care le poți formula, ocupându-te de el.
„NU MAI ȘTII CE ÎNTREBĂRI SĂ ÎȚI PUI”
Asta îmi aduce aminte de o întâlnire pe care am avut-o în 1976, când am căpătat o bursă Humboldt și am profitat de această miraculoasă ocazie pentru a face câteva călătorii decisive pentru un istoric de artă în formare. Între altele, am ajuns și la Londra (pentru British Museum) și am ținut să-l întâlnesc pe Ernst Gombrich, care era directorul Institutului Warburg. Un faimos specialist, dar și un om foarte simpatic. Și, la un moment dat, apropo de meseria noastră, mi-a spus: «domnule, problema pe care o avem, ca profesioniști în domeniul umanioarelor, este că, la un moment dat, cu cât specializarea e mai adâncă, cu atât ne e mai greu să păstrăm în minte întrebările de la care pornisem, fără a ne pierde în alei auxiliare.»
De exemplu – adăuga el, referindu-se la tema tezei mele de doctorat – « dacă dumneavoastră vă ocupați de pictura europeană de peisaj, vă veți gândi, inevitabil, între altele, să faceți și o comparație cu peisajul chinezesc. Și, dacă sunteți un cercetător scrupulos, o să decideți că, pentru a înțelege peisajul chinezesc, trebuie să va familiarizați cu limba chineză. Numai că, investind energie în învățarea unei limbi nu prea la îndemână, problema comparației dintre peisajul european și cel chinezesc pălește, devine o chestie colaterală, secundară, între altele și pentru că adâncirea în universul culturii chinezești te trimite la cu totul alte întrebări și teme de reflecție.»
Bun, deci, conchidea dl. Gombrich, problema cu specializarea e că la un moment dat nu mai știi ce întrebări să-ți pui. E ceea ce, în felul lui, a spus și Lucian Blaga: «există un risc al hipertrofiei mijloacelor auxiliare.» Te pierzi în rețele colaterale, te ocupi intens de probleme care nu țin de axialitatea obiectului de care te ocupi și pierzi și obiectul, și toată problematica lui.
Nu mai știi să faci diferența dintre adevăr și exactitate, dintre tema constitutivă a unui text și întrebările anexe pe care le poți formula, ocupându-te de el.
PANDEMIA CORECTITUDINII POLITICE
Cam aici suntem în momentul de față și mă tem că nu avem un orizont de așteptare încurajator, pentru că, în continuare, tipul ăsta de interogativitate derapantă e încurajat, promovat, pus în valoare. Acum, n-aș vrea să înțelegeți din discursul meu că sunt împotriva unei interogații diversificate. Eu nu cer, de pildă, să terminăm cu obligația de a te ocupa de Holocaust. (Aș adăuga doar, poate, că ar fi bine să ne ocupăm, simetric, și de Gulag).
Studiul Holocaustului e, din multe puncte de vedere, un efort esențial pentru a ne înțelege istoria și pe noi înșine. Ceea ce mi-aș dori e doar ca un studiu mediocru despre Holocaust să nu fie preferat unui studiu bun despre orice altceva, numai pentru că e despre tema asta. La fel și cu feminismul, cu problema discriminării etc. Deci nu e vorba să evacuezi interogativitatea (chiar în variante suprarealiste – de ce au zebrele dungi?). Poți să te întrebi orice, dar problema este ca nu prestigiul (sau insolitul) subiectului să fie criteriul promovării științifice, ci performanța profesională a cercetătorului.
Ceea ce trebuie evitat, cu alte cuvinte, este ca, în loc să evaluezi valoarea în sine a proiectului, să te gândești strategic la actualitatea lui conjuncturală, la criterii de politically correctness, la virtuțile lui doctrinare. Ce urmează, nu vă pot spune. E un fapt că problemele astea apar și la noi în țară, dar apar și la Berlin, apar și la multe alte institute de studii avansate, provocând reacții diverse. Unii sunt de acord cu ele, unora li se pare că e vorba de spiritul vremii, altora li se pare că avem de a face cu o formă de divagație care nu poate aduce un plus de cunoaștere autentic. Acestea au fost, în rezumat, perplexitățile pe care vroiam să vi le raportez”.
https://www.qmagazine.ro/asasinarea-ratiunii-andrei-plesu-de-la-sexul-ingerilor-la-dilema-gender-ului/
///////////////////////////////////////
(Sa nu uitam ca Putin si Klaus Schwab au beberonat de la tata (Ioan 8/44) Satan-IMPREUNA)…Rusia și Marea Resetare. Este Putin complice sau inamic al Davosului?
Articol scris deAmbrus Bela
Teoriile avansate de Forumul de la Davos au zguduit lumea nu tocmai prin inteligența noilor paradigme avansate cât mai ales prin constrângerea întregii elite politice globale să se conformeze teoriilor și totodată prin acapararea instituțiilor internaționale. Toate acestea n-ar fi fost posibile fără concursul nemijlocit al corporațiilor, băncilor și, mulțumită banilor de aici, al întregii prese.
UMBRA LUI PUTIN. LA DAVOS
Așadar, marea întrebare a momentului este dacă Vladimir Putin, al cărui nume a fost pronunțat în clar de Klaus Schwab și care susține că președintele Federației Ruse a făcut parte din această cabală alături de Angela Merkel, Emmanuel Macron și alții, în Young Global Leaders, mai este sau nu un partener al Davosului?
Cea mai bună șansă de a descoperi adevărul este, probabil, opțiunea empirică. Vom putea astfel constata că Davos-ul s-a lepădat de unele „cadre” (cancelarul Sebastian Kurz – care s-a opus primirii migranților ilegali în Austria etc.), dar i-a păstrat pe cei supuși, precum premierul canadian Justin Trudeau.
Putin nu a mai participat la vreo 10-12 întruniri de la Davos, iar ultimele două apariții au fost de sfidare totală a Forumului Economic Mondial, el catalogând teoria lui Schwab drept „distopie totalitară”. Opinia exprimată de Putin concordă și cu opiniile exprimate pe parcursul altor apariții publice și interviuri acordate presei occidentale, de unde s-a putut observa că Putin nu este tocmai un fan al ideilor Forumului de la Davos.
Apoi, ceea ce i se întîmplă chiar acum lui Putin și Rusiei, este un alt semn cât se poate de evident că nici cei de la Davos nu mai nutresc cele mai calde sentimente față de liderul rus. Mai mult, foștii „colegi” susțin acum textual că Putin reprezintă „o amenințare pentru planetă” și că trebuie eliminat. Iar pentru asta, mobilizează miliarde de dolari. Această schimbare a devenit evidentă. Cum la fel de evident este că NATO e mai mult decât o structură defensivă, iar Uniunea Europeană nu este o democrație.
ÎN FOND, CE PROPUNE DAVOSUL?
Să aducă omenirea la stadiul în care cetățenii „să nu dețină nimic, să nu aibă intimitate și să fie fericiți”, în timp ce vor fi etern bolnavi de Covid și vor avea o durată de viață limitată, o existență controlată în care nu vor mai fi stăpâni nici chiar pe propriile lor gânduri? Ce om normal și-ar dori așa ceva?
Pe urmă depopulare, dezumanizare, dezindustrializare? Foamete, privarea de viață socială și religioasă? Sigur, toate acestea vin frumos ambalate în fraze ce vorbesc despre echitate, salvarea climei planetei, libertăți sexuale și alte asemenea, toate exploatând numai și numai posibile frustrări umane.
Klaus Schwab, autorul tezelor privind Marea Resetare / Foto: Twitter
DESPRE CE VORBEȘTE PUTIN?
Despre industrializare, dezvoltare, cooperare, respect reciproc între state, arbitrajul unor instituții internaționale dezinteresate, încetarea războaielor economice, a sancțiunilor, sfârșitul hegemoniilor. Sigur, s-ar putea spune că el însuși abuzează de putere în Rusia, că țara pe care o conduce nu este vreo campioană a libertăților. Și poate că așa e într-adevăr.
Dar putem compara Rusia de astăzi cu Rusia pe care a moștenit-o Putin. Dincolo de propaganda rusofobă, e greu să nu observăm că schimbările survenite sunt uriașe.
Putem compara libertatea din Rusia cu cea din Belgia, de exemplu? Sigur că da. Este identică. Și la Bruxelles ești zvântat în bătaie la demonstrații, ba încă te mai sfâșie și un câine de atac special antrenat. În Olanda ești împușcat. În Marea Britanie încarcerat. Care să fie diferența? Ai mai multă libertate pe Facebook sau pe VKontakte? Răspundeți singuri.
Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin / Foto: Kremlin.ru
Respect reciproc între state, scriam mai sus, și probabil că mulți au ridicat din sprâncene. Serios? Dar Rusia respectă pe ceilalți? Să observăm aici că nu Rusia și-a așezat bazele în jurul țărilor NATO, ci NATO își împinge structurile până în ușa Rusiei.
Dar avea Rusia dreptul să atace Ucraina? Potrivit dreptului internațional, nu. Dacă se gândea la propria ei securitate, da. Cu atât mai mult cu cât organismele internaționale – ONU etc. – se află cu arme și bagaje în tabăra celor care au desemnat Rusia ca țară inamică fără ca Rusia să le fi cauzat ceva.
Iar cei care fac recurs în propaganda și retorică generală la legalitate sînt exact cei care au nesocotit orice înțelegere, orice tratat sau convenție internațională, în special cele care privesc securitatea (OSCE), situație în care Rusia a ales să nu se mai deranjeze nici ea cu asemenea „fleacuri”, mai ales că organismele internaționale, dar și sponsorii victimei invadate – SUA, UE, NATO, politicienii „progresiști” și presa mainstream închid ochii la orice ilegalitate săvîrșită de Ucraina. Suprimarea partidelor pare ceva perfect acceptabil pentru democrațiile lumii.
Rusia se găsește, mai mult sau mai puțin, în situația Germaniei la începutul Primului Război Mondial. Nici atunci nu era vorba, de fapt, despre agresiunea sârbilor la adresa arhiducelui austro-ungar, ci exista o imensă dorință împărtășită de „marile puteri” ale vremii – Rusia, Anglia și Franța – de a sări la beregata Germaniei, țară abia ivită pe hartă și care devenea una din marile puteri economice, adjudecând piețe și capitaluri râvnite de competitorii economici ai vremii. Cam la fel se poate explica astăzi ura resimțită de economiile slabe, bazate pe revînzarea de datorii, față de Rusia, bogată în resurse, capabilă de manufacturare și aptă de comerț.
Și mai avem „noua normalitate” a dublelor standarde. Legea li se aplică doar unora. Mai mult, există acum posibilitatea ca întregul sistem mondial să se alinieze împotriva celui care nu se află în acord cu SUA, NATO și aliații „progresiști” ai planetei.
Toate acestea au mai fost experimentate, rînd pe rînd, pe cei „mici”, pe Bolivia – când cineva a vrut să îi ia litiul, pe Venezuela – când cineva a vrut să-i ia petrolul, astfel că acum, în cazul Rusiei, singurul element nou este dimensiunea: sancțiunile, confiscarea activelor, decuplarea de la sistemul financiar internațional etc. Vorba aia: armele financiare de distrugere în masă.
LA MASĂ CU GLOBALIȘTII?
Mai merită discutat aici un aspect: la o primă vedere, nu ar exista o mare diferență între versiunea schwabiană a lumii celei de a patra revoluții industriale și versiunea ruso-chineză. Ar părea mai curând o scindare a actualei „ordini mondiale” din dorința de a produce o lume bi sau multipolară în locul lumii unipolare.
Aici, deja, nu mai vorbim despre o singură guvernanță mondială, așa cum preconizau cei de la Davos, ci de cel puțin două. Vorbim despre economii distincte, sisteme financiar-bancare distincte, relații comerciale distincte, tehnologii distincte, comunicații distincte etc.
Adică, iată un prim argument că Putin nu se află deloc în barca celor de la Davos.
Președintele chinez Xi Jinping și președintele rus Vladimir Purtin, o coaliție fără limite / Foto: Twitter
Deci, în timp ce occidentul pare că se autodistruge, noul pol (ruso-chinez) pare că tocmai se construiește, doar că, partenerul chinez al lui Putin, Xi Jinping, a spus tot la Davos, inițial că vrea un loc la masa celor care conduc, iar apoi că el este cel care vrea să conducă lumea către globalism, guvernanță planetară etc. Deci, iată-ne de unde am pornit!
Stăm la fel de rău și dacă analizăm implementarea „stakeholder capitalism”-ului (capitalismului părților interesate), dar și a supravegherii indivizilor de Big Brother-ul chinez, prin sistemul de credite sociale. La fel, Rusia este pentru „revoluția verde”, pentru lupta cu „schimbările climatice” și, urmărind pagina celor de la Davos, chiar și cu „revoluția digitală”.
Le putem pune pe acestea pe seama unor manevre făcute de dragul de a câștiga timp pentru „resetarea Marii Resetări”? Sau pe cei infiltrați în sistemul rusesc încă de pe vremea lui Boris Yelțîn și care continuă să paraziteze sistemul public, exact la fel cum fac funcționarii publici din sistemul public românesc? Posibil și probabil.
COȘMARUL COVID-19
Nici chestiunea „pandemiei” nu pare să ajute analiza. Atât China, cât și Rusia, au marșat la această luptă „globală” cu un virus care se dovedește că era mai puțin letal decât vaccinul produs ca să salveze omenirea, ambele țări au produs vaccinuri, China a fost campioană și în ceea ce privește „lockdown”-urile.
Mai mult, tezele lui Dmitri Medvedev privind izolarea nevaccinaților, îngrădirea accesului lor în societate, învățământ la distanță, privarea nevaccinaților de anumite drepturi și libertăți pentru binele general al societății, împiedicarea deplasării lor etc. este copie la indigo a tuturor măsurilor restrictive aplicate și în Occident. Chiar dacă Putin le anula pe urmă.
Am putea concluziona că neopunându-se propagandei Covid (nici Rusia și nici China), ceea ce vedem este de fapt o bătălie în interiorul Marii Resetări pentru preluarea controlului. A puterii. Sau, poate, arată doar corupția din interiorul sistemului din Rusia. Indivizii „coloanei a 5-a”. Un balast de care, la momentul oportun, Putin va scăpa. Dar asta vom ști tot atunci când vom auzi și despre naționalizarea activelor Băncii Centrale din Rusia. Probabil anul viitor.
OLIGARHII DIN EST ȘI DIN VEST
Marea diferență dintre Est și Vest mai are însă o componentă. Occidentalii au tendința să fie autocentrici. Situație ce derivă din cultură, religie, tradiții, ocupații, politică etc. Esticii privesc mai curând societatea ca un întreg. Este, așadar, destul de dificil să măsori sistemul unora cu instrumentele celorlalți.
Occidentul susține că prezența „oligarhilor” reprezintă corupția. Rușii, văd însă că banii oligarhilor au fost utilizați, atunci când a venit criza din Occident, pentru binele societății, nu pentru binele liderului sau pentru binele oligarhului. La fel, în China, indiferent câți bani sau ce acțiuni ar deține Jack Ma (jucăria de pluș a Davosului), până la urmă, toate sumele ajung înapoi în societatea chineză, iar „oligarhul” nu mai contează. Singurele diferențieri posibile sunt cele între „patrioți” și „trădători”.
Pe de altă parte, „oligarhii” s-au născut exact în 1971, când Nixon a renunțat la sistemul Bretton Woods, la aur. Ce altceva decât un „oligarh” este George Soros? Dar când a investit Soros bani în societate? Nu în așa-zisa „societate deschisă”, în lovituri de stat, revoluții portocalii și alte inginerii menite să-i țină în viață pe cei care tipăresc bani fără acoperire în încercarea de a stăvili o așa-zisă creștere, materializată în fond într-o inflație nesfârșită? Iar în baza acesteia, banii virtuali sunt produși cumpărând „bunurile de astăzi la prețul de ieri, cu banii de mâine”. Plus comisioane.
DEDOLARIZAREA LUMII
Recentele evoluții pe care le vedem venind dinspre Rusia și China, anume restabilirea valorilor în tranzacțiile economice, odată cu vânzarea gazului și petrolului contra aur, deschid perspectiva limpede al unui alt sistem decât cel imaginat de Davos.
Tranzacționarea rublelor pe aur exact asta arată. Mărfurile nu mai pot fi achiziționate pe pixeli, pe promisiuni. Viitoarea economie impusă dinspre Rusia și China este o economie bazată pe mărfuri reale, pe active fizice, aur, argint, petrol etc. Bunurile de astăzi, cumpărate la valoarea de astăzi, cu banii de astăzi.
Dolarul american continuă să se deprecieze în raport cu rubla / Foto: Q Magazine
Cum însă dolarul american a reprezentat și moneda de rezervă globală, toți dolarii în exces (fără acoperire reală), rezultați din împrumuturi etc. vor fi aruncați de națiunile străine, în căutarea unei monede mai stabile și bazate pe active reale, precum yuanul sau rubla, poate chiar rupia indiană sau lira turcească, iar dolarii se vor întoarce acasă, în Statele Unite, provocând o hiperinflație.
Deocamdată, Putin a pus în mișcare un plan mult mai ambițios decât cel așteptat de Occident. Cei care au mai încercat o asemenea resetare (Saddam, Gaddafi), au sfârșit urât.
Totuși, lumea așteaptă de 50 de ani apariția cuiva care să poată întoarce lucrurile la normalitate. La aur. La active reale. Ceea ce, totodată, suprimă puterea „oligarhilor” occidentali și ai Davosului, puterea bancherilor, Wall Street-ului, pentru că întreaga această putere se bazează pe active fictive. Pe „aur de hârtie”, nu pe aur real. Pe „derivate” și bani inexistenți. La precedenta criză, din 2008, „oligarhii occidentali” au socializat pierderile, aruncându-le în cârca cetățenilor. În 2020, au inventat criza Covid. Împrumuturi fantasmagorice, bani din elicopter etc.
PANICA
Odată rămas fără bani, Davosul nu-și va mai putea plăti armata de politicieni, armata de așa-ziși ziariști, armata de ONG-iști și nici armata din Ucraina.
Larry Fink, CEO și președinte al celui mai mare fond de administrare de active din lume, BlackRock, a declarat că invadarea Ucrainei de către Rusia a schimbat ordinea mondială care exista de la sfârșitul Războiului Rece, punând capăt globalizării. Fondurile americane Vanguard și BlackRock au fuzionat. Împreună, cele două dețin mare parte din corporațiile occidentale aflate în plin război cu Rusia. În primul rând, cele ale complexului militar-industrial.
Ca globaliștii să reziste, este necesar ca economiile din țările NATO să reziste și guvernele lor să se mențină la putere, în pofida crizei economice ce se prefigurează. SUA este probabil să intre într-o recesiune totală până în 2023, Franța ia în considerare tichetele alimentare și se așteaptă ca țările din întreaga lume să înceapă să raționalizeze combustibilul. Germania deja se gândește serios la asta.
Aurul fizic va deveni cheia noii orânduiri financiare
Tot ce trebuie să facă Putin este să înceapă o cursă globală pe aur fizic. Asta va determina prăbușirea tuturor activelor raportate la prețul aurului fizic. Ceea ce va obliga Occidentul să clarifice cât de mult aur are de fapt, va crea o rulare masivă pe termen scurt pe aur fizic și va forța o reevaluare a tuturor bilanțurilor.
Ca atare, Putin obligă lumea să schimbe prețul petrolului în funcție de aur și apoi, prin extensie, mai degrabă pe ruble decât pe dolar. Pe măsură ce diversele monede se vor decupla de la dolar, se deschide calea către o reevaluare completă a energiei. Importatorii de energie vor fi cei mai expuși. De exemplu, Europa.
În timp ce dolarul se prăbușește, împreună cu euro și cu yenul japonez, celelalte mărfuri vor începe să aibă prețuri tot mai mari, indiferent că vorbim despre metale, cereale, îngrășăminte etc. Iar Rusia deține pârghiile pentru a regla aceste prețuri. Pentru că Rusia le produce și Rusia le exportă.
În ceea ce privește platina, Rusia exportă 10% din producția mondială, în timp ce paladiu – 40% din producția mondială. Dacă paladiul rus ar înceta să mai circule pe piață, ar exista probleme serioase, în special pentru industria auto mondială și a cipurilor de computer. Ca să nu vorbim despre grâu.
Martin Brudermuller, CEO-ul multinaționalei germane BASF SE, cel mai mare producător de produse chimice din lume, a avertizat că reducerea sau întreruperea importurilor de energie din Rusia ar periclita existența companiilor energetice mici și mijlocii și, probabil, ar duce Germania în cea mai mare criză economică de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial încoace.
Ca atare, Davosul va trebui să-l învingă pe Putin înainte ca planul lui să izbutească. Numai că, ei se luptă pe terenul ales de Putin, atât militar, cât și financiar. Deocamdată, UE pare cea mai grăbită să sară în ajutorul celor de la Davos, Ursula von der Leyen a și gratificat Ucraina cu un miliard de euro și se străduiește să mai facă rost de o jumătate de miliard. Dar până și banii aceștia vin tot din economia europeană.
LUMEA LUI PUTIN
În timp ce Occidentul își produce micile șlagăre rusofobe, așteptând intrarea triumfală a lui Zelensky în Piața Roșie din Moscova și fuga disperată a lui Putin, să observăm că „gașca” lui Putin se întinde pe câteva continente, însumează cea mai mare parte a populației globale, ajunge să ne gândim la China, India, Iran, Turcia, o sumedenie de țări africane, arabe sau latino-americane. Mai mult, la fel ca și China și Rusia, multe din aceste țări au o „clasă muncitoare”, aptă să lucreze în fabrică sau pe câmp, ceea ce Occidentului îi lipsește cu desăvârșire.
Vor ajuta dronele? Roboții? Dar cine spune că rușii și chinezii, indienii și ceilalți, nu vor dispune de aceleași mijloace? Va ajuta corporatismul? Tehnocrația? Hipercentralizarea? Hiperreglementarea impusă în UE? Greu de crezut.
Hai să mai punem pe listă un aspect important: utilizarea tehnologiei în scopuri diferite. Control în zona Davosului, producție corporatistă, redistribuire clientelară. O societate de tip fascist, cu birocrație greoaie, cu indivizi constrânși să muncească și să trăiască precum animalele, fără școală, fără libertate și prin urmare fără creativitate. Pe deasupra, cu un program de reducere a populației. Un alt program de transumanism. Ca să obții, ce? Zombi. Cyborgi. Gender-fluizi? Aerosexuali? Aceasta este o societate în care guvernul, fie el și global, îl consideră inamic pe cetățean, singura soluție pentru a-l păstra fiind controlul total. O guvernanță globală asta ar presupune: un sistem nesustenabil.
De cealaltă parte, avem ideea de suveranitate, de națiune pentru care merită să muncești. O națiune care produce pentru ea și este dispusă la comerț cu cei din afară. O națiune de indivizi având aceeași cultură, același trecut, aceleași tradiții, organizați în continuare în familii, trăind în comunitățile lor, ca oameni. Timpul ne va spune care a fost propaganda câștigătoare.
https://www.qmagazine.ro/pedepsit-pentru-10-ani/
////////////////////////////////////////
Interzis în unele state UE, „putinistul” Dughin (prieten la catarama cu Iliescu-Nastase) lansează o carte la Bucureşti. Ciucu critică Primăria
Evenimentul revistei DOR dedicat protestelor pentru apărarea statului de drept declanşate de adoptarea OGU 13 nu şi-a găsit loc într-o instituţie patronată de primărie, în schimb lansarea de carte a ideologului lui Putin da.
Ciprian Ciucu
Pentru un eveniment al revistei DOR despre protestele anti-OUG 13 din iarnă nu s-a găsit spaţiu la Teatrul Excelsior, instituţie aflată tot în subordinea Primăriei Capitalei, însă pentru „putinistul” Dughin, s-a putut organiza o conferinţă într-o instituţie aflată în subordinea primăriei conduse de Gabriela Firea, remarcă, pe Facebook liberalul Ciprian Ciucu.
Postarea lui Ciucu vine în contextul în care Alexander Dughin, cunoscut opiniei publice ca „ideologul” lui Putin, şi-a lansat miercuri, la Bucureşti, volumul „Destin eurasianist” – o antologie de texte traduse în română de Iurie Roşca, fost vicepremier al Republicii Moldova.
„Dughin este un propagandist al statului autoritar, împotriva democraţiei liberale, pe model putinist.
Universitatea Populară „Ioan I. Dalles” îi organizează o lansare de carte de propagandă anti-occidentală şi anti-democractică. Acest om a militat pe faţă pentru război împotriva Occidentului.
Universitatea Populară „Ioan I. Dalles” este în subordinea CGMB. Consider că democraţia liberală trebuie apărată împotriva duşmanilor ei şi acest fascist nu este bine-venit nici în România şi cu atât mai puţin într-o instituţia publică a Bucureştiului.
Nu pot să nu remarc cum pentru revista DOR nu se găseşte spaţiu la Teatrul Excelsior pentru un eveniment dedicat protestelor împotriva OUG13 de anul acesta, dar repede, pentru putinistul Dughin, „se organizează” (a se remarca implicarea”) o conferinţă.
Zic acestea în calitatea mea de consilier liberal în CGMB”, scria Ciucu pe pagina sa de socializare înaintea evenimentului.
Merită menţionat că ideologul rus are interdicţie de intrare în Statele Unite ale Americii şi în Canada. În 2014, i-a fost refuzată inclusiv intrarea în Ungaria, iar în 2016, acelaşi lucru s-a petrecut când a încercat să ajungă în Grecia, arată republica.ro. În România, Dughin nu a întâmpinat însă niciun obstacol, ba chiar i-a fost organizată lansarea de carte într-o instituţie de stat.
Dughin a mai fost în România şi în septembrie 2013, întâlnindu-se cu Adrian Năstase la Fundaţia Titulescu.
Despre Dughin
Născut în 1962, fiul unui înalt membru al spionajului militar sovietic, Dughin este un politolog cunoscut pentru teoriile sale despre învierea unui imperiu rus care să reziste intereselor nord-atlantice, simpatizant al multor idei fasciste şi apropiat al Kremlinului şi armatei ruse; este cunoscut pentru cartea sa „Bazele geopoliticii” şi ca un ideolog vocal al revirimentului imperialist rus prin mişcările politice pe care le-a fondat sau organizat, precum Partidul Bolşevic Naţional, Frontul Bolşevic Naţional sau Partidul Eurasia.
În 1979, Dughin s-a înscris la Institutul de Aviaţie al Moscovei, dar a fost exmatriculat în al doilea an de studiu din cauza rezultatelor academice slabe. Acest fapt nu l-a oprit pe Dughin să prezinte o diplomă de absolvire la prezentarea tezei sale în faţa Consiliului Academic al Universităţii de stat Rostov. Diploma respectivă provenea de la Institutul de Inginerie Novorcherkassk, însă nu se cunoaşte nici până în acest moment când l-a absolvit.
În 1980, împreună cu Geydar Dzhemal, Dughin s-a înrolat în cercul ”Ordinului Negru SS”, fondat şi condus de Yevgeny Golovin (aşa-numitul ”Reichsfuhrer”), unul dintre primii membri ai ”noii drepte” ruseşti. Încă de atunci, Dughin se consideră un discipol al lui Golovin.
În 1988, Dughin şi Dzhemal s-au înrolat în Frontul Naţional Patriotic Memorandum al lui Dimitri Vasilyev, însă, la scurt timp după, Dughin a fost dat afară din cadrul organizaţiei.
Conform comunicatelor oficiale, Dughin a fost dat afară din cauza ”contractelor întreţinute cu reprezentanţii cercurilor oculte şi sataniste dizidente” şi, în particular, cu scriitorul Yuri Mamleyev.
Din 1990 şi până în 1992, Dughin a lucrat la arhivele declasificate ale KGB, pe care le-a folosit la publicarea unor serii de articole, a unor cărţi şi la lansarea unui program de televiziune denumit ”Secretele Secolului”.
Un an mai târziu, reconstrucţia şi distrugerea Uniunii Sovietice l-au determinat pe Dughin să-şi schimbe atitudinea faţă de regimul sovietic şi comunist. Acesta a analizat înfrângerea USSR-ului în timpul Războiului Rece dintr-un punct de vedere geopolitic degenerat – ”civilizaţia maritimă” (atlantică) a câştigat în faţa ”civilizaţiei terestre”.
Treptat, Dughin şi-a alcătuit o nouă ideologie bazată pe un talmeş-balmeş de idei marxiste, bolşevic-naţionaliste combinate cu ortodoxia pravoslavnică, bazată pe ideologia noii stângi şi pe „metafizica consumerismului”, ducând un pas mai departe coruperea religiei de către comunişti prin implicarea acesteia în geopolitică.
În 1993, Dughin a apărat Sovietul Suprem al Rusiei, iar căderea Parlamentului a devenit pentru el o tragedie personală. La scurt timp după, Dughin a creat Partidul Naţional Bolşevic (PNB) împreună cu Eduard Limonov şi Yegor Letov, aflându-se într-o opoziţie ireconciliabilă cu preşedintele de atunci, Boris Elţîn. La acel timp, partidul acestora era binecunoscut pentru viziunile radicale, antiliberale şi antiamericane.
În anii următori, Dughin a publicat, în calitate de lider ideologic al PNB, un număr mare de texte radical-politice şi „metafizice” ce se diferenţiau de restul scriiturilor prin natura lor metaforică.
Pe parcurs, Dughin a dezvoltat şi un interes în aşa-zisele ritualuri vechi al ortodoxiei ruseşti, ce l-ar fi făcut să promoveze păstrarea mai multor ritualuri şi credinţe vechi.
În 1998, Dughin şi Limonov au luat-o pe drumuri diferite. După despărţire, Dughin a devenit consilierul lui Gennady Seleznyov, şeful Dumei de Stat, iar din 1999 a condus Centrul de Expertize Geopolitice al Consiliului Securităţii Naţionale afiliat şefului Dumei de Stat. În tot acest timp, Dughin lectura pentru membrii Statului Major al Rusiei.
Cu venirea lui Vladimir Vladimirovici Putin la putere, activitatea politică a lui Dughin s-a transformat, devenind dintr-un opozant radical al guvernului anterior un loialist al guvernului actual de la Kremlin, iar în prezent, acesta coordonează din cercul intim al lui Putin ambiţiile eurasiatice ale Federaţiei Ruse şi chiar mai mult.
La finele lunii martie, publicaţia online BY24.org a difuzat o înregistrare video în care pravoslavnicul analist politic al Moscovei, Alexei Dughin, o instruieşte pe Katerina Gubareva cu privire la noile directive ale grupărilor extremiste din estul Ucrainei. Katerina Gubareva este soţia lui Pavlo Gubarev, unul dintre liderii separatiştilor din regiunea Doneţk. Gubarev a fost reţinut recent de Serviciile Secrete Ucrainene (SBU) pentru tulburări.
https://epochtimes-romania.com/news/putinistul-dughin-isi-lanseaza-o-carte-la-bucuresti-ciucu-critica-alegerile-primariei—259504
/////////////////////////////////////////
Klaus Schwab, tătukul Marii Resetări: „Nu veți mai deține nimic și veți fi fericiți pentru asta!” „Profeții” Forumului Economic Mondial anunță că Era Post-Corona se resetează pe urmele lui Karl Marx.
Decriptarea lui Build Back Better
DE PĂRĂU VLAD
„Marea Resetare” este tema de discuții și a celei de a 51-a ediții a Întâlnirii Anuale a Formului Economic Mondial, care va avea loc între 18-21 mai 2021 în Bürgenstock, Elveția. Potrivit organizatorilor, întâlnirea se va concentra pe găsirea de soluții pentru cele mai presante provocări ale lumii actuale. Liderii globali se vor întâlni pentru a gândi un plan comun de redresare care să configureze „Marea Resetare” din era post-Covid-19 – așa cum o prezintă, fără a se mai ascunde, chiar Forumul Economic Mondial. Însă planul a fost trasat dinainte și vădește intenția schimbării din temelii a sistemului socio-economic global, considerat învechit și defectuos, cu unul deocamdată incert, dar prezentat elogios ca aparținând viitorului, în termeni care par extrași din manualele ideologice ale secolului trecut.
Acesta este și sensul sloganului Marii Resetări, dar și al lui Joe Biden, în timpul campaniei sale prezidențiale, și anume Build Back Better – Să reclădim mai bine. BBB, scris și bbb, înseamnă de fapt reclădirea idealurilor marxiste într-o formă nouă, „mai bună”.
”BUILD BACK BETTER”, parola globaliștilor din „Marea Resetare”. Promovat de Biden, BoJo, Comisia Europeană, sloganul bbb / 666 a fost moșit de Forumul Economic Mondial
Iată ce spune globalistul Klaus Schwab, fondator și președinte executiv al „Forumului Economic Mondial”, într-un discurs în care anunță nici mai mult, nici mai puțin decât utopia secolului al XXI-lea. Un discurs care ne face să ne punem întrebări despre adevăratele urmări ale pandemiei de coronavirus.
„Criza Covid-19 ne-a arătat că sistemele noastre învechite nu mai sunt potrivite cu secolul al XXI-lea. Ea a evidențiat lipsa fundamentală a coeziunii sociale, a corectitudinii, incluziunii și egalității. Acum este momentul istoric, timpul nu doar pentru a combate virusul real, ci și pentru a configura sistemul pentru nevoile erei post-corona. Dar avem o altă alegere: putem construi un nou contract social. Pe scurt, avem nevoie de o Mare Resetare. Trebuie să mobilizăm toți constituenții societății noastre globale să lucreze împreună. Nu trebuie să ratăm această fereastră de oportunitate”, a declarat Klaus Schwab, președintele executiv al „Forumului Economic Mondial”. VIDEO AICI
Abordarea lui Klaus Schwab nu este o noutate pe piața de idei a agitatului an 2020. Pe 16 septembrie, șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat în fața Parlamentului European un plan de redresare a U.E. care părea mai degrabă axat pe noi direcții ideologice decât pe strategii sanitare: punerea pe picioare a unui cadru comunitar pentru instituirea de salarii minime pentru toți, implementarea agendei ecologiste „Green Deal” care vizează o economie independentă de emisiile de carbon, înăsprirea legislației privind așa-zisa „incitare la ură”, care apără minoritățile sexuale, identitare și rasiale, precum și un nou Pact al UE pentru migrație și azil, cu o abordare „mai umană”, adică favorabilă noilor veniți.
Mult mai puțin idealist a interpretat analistul Martin Armstrong mesajul lui Klaus Schwab și al celorlalți lideri mondiali care rostogolesc în spațiul public ideile „revoluționare” ale „Marii Resetări”. Martin Armstrong observă că această agendă pornește de la obsesia egalității cu orice preț, care este visul de aur al lui Karl Marx și al continuatorilor săi, Lenin și Stalin.
Pe blogul Armstrong Economics, el face 8 predicții care pot deveni realități până în 2030, rezumând pe puncte planul Marii Resetări ce ar urma să fie pus în operă în următorii 10 ani de către liderii globaliști. Startul acestuia ar depinde și de rezultatul alegerilor din SUA, actuala super-putere mondială, care va înclina balanța între valorile lumii vechi și noile direcții globalizante.
Dacă va câștiga tabăra progresistă, viitorul omenirii va arăta astfel:
- Nu veți mai deține nimic și veți fi mulțumiți de asta.
- Statele Unite nu vor mai fi super-puterea care conduce lumea.
- Nu veți mai muri așteptând după un donator de organe, acestea urmând a fi obținute prin imprimare 3D.
- Veți mânca mult mai puțină carne, aceasta va deveni un „răsfăț ocazional” și nu va mai fi inclusă în hrana de bază, iar asta pentru binele mediului înconjurător și al sănătății voastre.
- Un miliard de oameni vor fi strămutați geografic de schimbările climatice – Granițele Deschise teoretizate de Soroș.
- Poluatorii vor avea de plătit pentru emisiile de dioxid de carbon, impunându-se un preț global pentru acestea. Aceasta va face combustibilii fosili de domeniul trecutului.
- V-ați putea pregăti să mergeți pe Marte. Oamenii de știință vor fi descoperit până atunci cum să vă mențină sănătoși în spațiu.
- Valorile occidentale vor fi fost testate până la punctul de rupere. Mecanismele de control și echilibrare care stau la baza democrațiilor noastre nu trebuie uitate.
Conform predicțiilor lui Martin Armstrong, pandemia ar fi mai degrabă o criză pusă în scenă de liderii globaliști pentru a determina implementarea agendei Marii Restări, iar carantinările ar fi instrumente de punere pe butuci a economiei în scopul naționalizării întregii industrii și a falimentării micilor afaceri care țineau în viață clasa de mijloc. În ultimă instanță, se va trece de la acest socialism prefigurat, în care cetățenii încă mai dețin mici proprietăți, la adevăratul comunism, în care guvernele dețin tot ce există.
https://www.activenews.ro/stiri/Klaus-Schwab-tatukul-Marii-Resetari-%E2%80%9ENu-veti-mai-detine-nimic-si-veti-fi-fericiti-pentru-asta-%E2%80%9EProfetii-Forumului-Economic-Mondial-anunta-ca-Era-Post-Corona-se-reseteaza-pe-urmele-lui-Karl-Marx.-Decriptarea-lui-Build-Back-Better-163800?fbclid=IwAR1xZUmRCZF3tuDUGYsgb9fULGjgw5dYP_HyNp4XtBKLPbAXAi3yaLc3sys
////////////////////////////////////////////
Un futurist şi autor israelian susţine că inteligenţa artificială va „scrie în curând o nouă Biblie”
Yuval Noah Harari, un scriitor israelian, profesor şi consilier al influentului Forum Economic Mondial, crede că Inteligenţa Artificială (IA) nu numai că este pe punctul de a crea un nou text religios, dar şi unul despre care Harari afirmă că ar putea fi chiar adevărat, informează The Christian Post.
Harari a făcut această afirmaţie uluitoare în timpul unei conversaţii despre IA şi „viitorul omenirii” cu jurnalistul Pedro Pinto luna trecută la Lisabona, Portugalia, în care a comparat ascensiunea puterii calculatoarelor IA cu alte invenţii care au schimbat istoria, cum ar fi tiparniţa.
Dar, spre deosebire de tiparniţă sau de Biblia lui Gutenberg, a explicat Harari, IA are potenţialul de a veni cu idei complet noi, distincte de dezvoltarea umană anterioară.
„Presa tipografică a tipărit atâtea exemplare ale Bibliei câte exemplare a instruit Gutenberg, dar nu a creat nici măcar o pagină nouă. Nu a avut idei proprii despre Biblie. Este bună, este rea, cum să interpretezi asta, cum să interpretezi aia. IA poate crea idei noi. [Ea] poate chiar să scrie o nouă Biblie”, a spus el.
Aruncând parcă la o parte mileniile de pretenţii de inspiraţie divină nu doar din partea creştinismului, ci a tuturor religiilor lumii, Harari a spus că IA ar putea îndeplini „visul” religios al unei cărţi scrise de o „inteligenţă supraumană”.
„De-a lungul istoriei, religiile au visat să aibă o carte scrisă de o inteligenţă supraomenească, de o entitate non-umană. Fiecare religie pretinde … toate celelalte cărţi ale celorlalte religii, ei, oamenii, le-au scris. Dar cartea noastră, nu, nu, nu, nu, nu, nu, a venit de la o inteligenţă supraumană”, a spus el.
Harari a sugerat apoi că, în ciuda faptului că cele trei credinţe abrahamice din lume cuprind peste 3,8 miliarde de oameni la nivel global, inteligenţa artificială ar putea oferi în cele din urmă ceea ce el pretinde că ar fi o religie „corectă” pentru mase.
„În câţiva ani, ar putea exista religii care să fie cu adevărat corecte. Gândiţi-vă doar la o religie a cărei carte sfântă este scrisă de o IA. Aceasta ar putea fi o realitate în câţiva ani”, a spus el.
Harari, care este homosexual şi este autorul bestsellerurilor Sapiens: A Brief History of Humankind (2014) şi Homo Deus: A Brief History of Tomorrow (2016), a numit Biblia o carte de „mituri” şi „doar poveşti”.
Într-un articol pentru The Guardian din octombrie anul trecut, Harari a subliniat faptul că, în Israel, copiii mici aud despre relatările biblice despre Grădina Edenului şi Arca lui Noe cu mult înainte de a fi învăţaţi despre neanderthalieni sau despre picturile rupestre.
„Pentru a obţine o oarecare libertate faţă de aceste naraţiuni şi a ne comporta diferit, trebuie să înţelegem cum au fost create şi răspândite în primul rând”, a scris Harari. „Altfel, nu le vom vedea niciodată aşa cum sunt: doar poveşti”.
De asemenea, el a descris creştinii ca fiind cei care „s-au închis în interiorul unei bule mitologice care se consolidează de la sine, neîndrăznind niciodată să pună la îndoială veridicitatea faptică a Bibliei”.
Harari a dat un interviu în 2018 pentru Google în care a încercat să explice cum un rabin evreu ar putea respinge credinţele creştine – inclusiv învierea lui Hristos – ca fiind „fake news” atunci când îşi promovează propria credinţă.
Şi în timp ce comentariile lui Harari despre IA creând o nouă Biblie sunt susceptibile de a deranja creştinii, el nu este primul care sugerează că AI ar putea inaugura un nou tip de religie.
Într-un interviu acordat în aprilie lui Tucker Carlson, magnatul miliardar al tehnologiei Elon Musk a dezvăluit că Larry Page, cofondatorul Google, i-a spus odată că speră să construiască o super-inteligenţă AI pe care Musk a descris-o ca fiind un „zeu digital”.
Potrivit lui Musk, în vârstă de 51 de ani, schimbul de replici a avut loc atunci când a stat în casa lui Page din Palo Alto, California, când cei doi erau „prieteni apropiaţi”.
„Vorbeam cu el până târziu în noapte despre siguranţa inteligenţei artificiale şi cel puţin percepţia mea era că Larry nu lua suficient de în serios siguranţa inteligenţei artificiale”, a declarat Musk, adăugând că Page dorea o „superinteligenţă digitală, practic un zeu digital, dacă vreţi, cât mai curând posibil”.
https://epochtimes-romania.com/news/un-futurist-si-autor-israelian-sustine-ca-inteligenta-artificiala-va-scrie-in-curand-o-noua-biblie—344030
/////////////////////////////////////////
Klaus Schwab, Xi Jinping – frăţie mare la întâlnirea online a grupului Davos
Xi Jinping ajunge poster-boy pentru agenda grupului globalist de la Davos
Cum reuniunea de la Davos a fost anulată pe fondul celei mai noi încarnări a virusului Wuhan în varianta Omicron, grupul globaliştilor de la Davos a decis să se reunească anul acesta online.
Klaus Schwab a făcut o scurtă declaraţie introductivă, în care a subliniat evoluţiile pe care grupul le are în vedere în viitor.
Citiți și Ce-i lipseşte „Marelui Reset” propus de Forumul Economic Mondial? Busola morală!
„În acest moment important văd mai multe priorităţi pentru agenda globalistă. Trebuie să continuăm să luptăm împotriva pandemiei globale, trebuie să revitalizăm economia globală şi să îi accelerăm tranziţia către NetZero. Trebuie să sprijinim biodiversitatea prin aplicarea de soluţii bazate pe natură şi să micşorăm diferenţele dintre săraci şi bogaţi pentru a obţine o dezvoltare mai sustenabilă.”
După ce şi-a îndemnat colegii globalişti să „reducă diferenţa dintre bogaţi şi săraci”, Schwab l-a prezentat pe preşedintele chinez Xi Jinping, care a intrat direct în subiect, avertizând împotriva „avântării pe calea antagonismului ideologic şi a politizării problemelor economice, ştiinţifice şi tehnologice”.
Citiți și Jocul „Squid Game” al Chinei: Organe recoltate cu forţa de la mii de persoane săptămânal, în cadrul unui sistem de omor la comandă, ajung pe piaţa de transplant
China este acuzată că a permis virusului Wuhan să se extindă în afara ţării, generând o pandemie care a ucis peste 5 milioane de persoane şi cauzând pierderi economice masive. La începutul pandemiei, unele ţări – în general SUA sub administraţia Trump, Australia şi Marea Britanie – au cerut efectuarea unei anchete internaţionale independente care să verifice originea virusului Wuhan.
Regimul de la Beijing a răspuns cerând Occidentului să nu „politizeze” pandemia.
Liderul comunist chinez Xi Jinping a mai avertizat naţiunile împotriva „protecţionismului”, a „hegemoniei şi a hărţuirii”, îndemnând ţările să coopereze către rezolvarea provocărilor globale.
Citiți și 100 de ani de crime odioase. Partidul Comunist Chinez la centenar
„Trebuie să renunţăm la mentalitatea Războiului Rece şi să căutăm o coexistenţă paşnică şi rezultate de tip win-win”.
„Lumea noastră de astăzi este departe de a fi liniştită. Abundă retorica ce stârneşte ura şi prejudecăţile. Actele de izolare, suprimare sau confruntare care decurg din acestea fac rău, nu în ultimul rând binelui, păcii şi securităţii mondiale”, a adăugat Xi Jinping.
„Protecţionismul şi unilateralismul nu pot proteja pe nimeni. În cele din urmă, ele rănesc atât interesele celorlalţi, cât şi interesele proprii. Chiar mai rele sunt practicile de hegemonie şi agresiune, care sunt contrare evoluţiei istoriei.”
Citiți și Parlamentul britanic, în unanimitate: Partidul Comunist Chinez comite un genocid în Xinjiang
Regimul comunist chinez a militarizat insule şi recifuri din Pacific, a impus un control draconic asupra dizidenţilor şi mass-media din Hong Kong, susţinând, în acelaşi timp un program de presiune asupra ţărilor care aleg să strângă cooperarea cu Taiwanul.
Citiți și Oficial chinez: credinţa în Marx mai bună decât „vrăjitoria” credinţei în religie
Xi Jinping a părut să sprijine ideea unui guvern mondial în paragraful său de încheiere:
„Economiile mari ar trebui să considere lumea ca o singură comunitate, să gândească într-un mod mai sistematic, să sporească transparenţa politicilor şi schimbul de informaţii şi să coordoneze obiectivele, intensitatea şi ritmul politicilor fiscale şi monetare, pentru a preveni o nouă prăbuşire a economiei mondiale. Principalele ţări dezvoltate ar trebui să adopte politici economice responsabile, să gestioneze deversările politice şi să evite impactul sever asupra ţărilor în curs de dezvoltare. Instituţiile economice şi financiare internaţionale ar trebui să-şi joace rolul constructiv pentru a pune în comun consensul global, a spori sinergia politicilor şi a preveni riscurile sistemice.”
Citiți și Patru inimi primite în zece zile. Industria jafului de organe al Chinei comuniste merge înainte
„Ar trebui să urmăm tendinţa istoriei, să lucrăm pentru o ordine internaţională stabilă, să susţinem valorile comune ale umanităţii şi să construim o societate cu un viitor comun pentru omenire, să respingem orice unilateralism, protecţionism, hegemonie sau politică de forţă”.
https://epochtimes-romania.com/news/klaus-schwab-xi-jinping-fratie-mare-la-intalnirea-online-a-grupului-davos—323158
////////////////////////////////////////////
Învăţăturile lui Nicolae Iorga pentru români. 10 citate ale celebrului istoric despre succes, greşeli şi prostie
📁 Curiozităţile şi culisele istoriei
Autor: Florin Jbanca
„Omul făţarnic are două feţe şi nici un obraz“, spunea istoricul român Nicolae Iorga, care se năştea la Botoşani pe 5 iunie 1871.
Nicolae Iorga (5 iunie 1871 – 27 noiembrie 1940) a fost istoric, profesor universitar, enciclopedist, poet, dramaturg, critic literar, memorialist, gazetar, publicist, om politic, membru titular al Academiei Române. Savant de renume mondial, a avut o activitate ştiinţifică prodigioasă, fiind autorul a 1.003 volume, 12.755 articole şi studii, 4.963 recenzii .Personalitate care a dat direcţie culturii naţionale, s-a implicat activ în viaţa social-politică a ţării sale, s-a ambiţionat nu doar să scrie istorie, ci să şi facă istorie, într-o epocă de renaştere naţională.
Vasta operă istorică cuprinde numeroase domenii: monografii de oraşe, de domnii, de familii, istoria bisericii, a armatei, comerţului, literaturii, tipăriturilor, a călătorilor în străinătate etc.
George Călinescu spunea că Iorga a jucat în cultura românească, în primele decenii ale secolului XX, „rolul lui Voltaire”. Vă prezentăm alăturat zece citate rămase celebre din opera lui Nicolae Iorga:
„Un popor care nu-şi cunoaşte istoria e ca un copil care nu-şi cunoaşte părinţii“
„Sunt succese care te înjosesc şi înfrângeri care te înalţă“
„Viciile sunt călăi care te omoară încet, ca o sabie neascuţită“
„Cel care stă jos să nu râdă de cel care cade de pe vârfuri“
„Linguşirea este plata anticipată a trădării care ţi se pregăteşte“
„Dacă ataci replica unui prost, rişti să te trezeşti cu tot prostul în discuţie“
„Surdul vorbeşte mai tare decât cel care aude şi prostul mai mult decât cel ce înţelege“
„Sufletul e ca fierul. Nu poţi lucra cu el până nu l-ai încălzit“
„Greşelile nu se iartă, ci se repară“
„Omul făţarnic are două feţe şi nici un obraz“.
https://historia.ro/sectiune/general/invataturile-lui-nicolae-iorga-pentru-romani-10-2279509.html
//////////////////////////////////////////
Axa răului a lui Vladimir Putin se prăbușește rapid
Protestele care zguduie deopotrivă Iranul și China au aruncat în aer ideea cum că autocrația e superioară democrației.
Unul dintre calculele esențiale pe care și le-a făcut Vladimir Putin atunci când și-a lansat prost conceputa invazie din Ucraina a fost acela că, în ciuda tuturor condamnărilor internaționale pe care faptele sale le vor fi atras inevitabil, el va fi măcar în măsură să conteze pe sprijinul aliaților Rusiei, relatează The Telegraph.
Putin și-a luat precauția de a-l avertiza la Jocurile Olimpice de Iarnă pe președintele chinez Xi Jinping despre intențiile sale, pentru a se asigura că invazia plănuită de el în Ucraina nu va afecta în nici un fel așa-zisul pact „fără limite” dintre cele două țări. Unicul răspuns al lui Xi a fost, conform rapoartelor spionilor occidentali despre acea întâlnire, să-i ceară lui Putin să-și amâne invazia până după încheierea evenimentului sportiv.
Iran e un alt aliat important pe al cărui ajutor Putin conta în contextul în care Rusia se lupta cu sancțiunile economice occidentale adoptate după pornirea ofensivei lui militare. Teheranul, el însuși cu decenii de experiență în evitarea sancțiunilor vestice, i-a oferit Moscovei acces la așa-zisa lui flotă întunecată de petroliere, permițându-i Rusiei să vândă clandestin petrol pe piața internațională.
Putin credea că prin crearea acestei noi „axe a răului” poate depăși cele mai grave efecte ale oricăror sancțiuni comerciale contra Moscovei și, concomitent, că mulțumită susținerii Chinei se va putea baza pe sprijin diplomatic în cadrul organismelor internaționale precum ONU pentru a dejuca orice tentativă occidentală de a izola și mai mult Rusia.
În consecință, Putin trebuie să fie acum foarte îngrijorat de faptul că acești aliați esențiali sunt ei înșiși puternic afectați de cea mai gravă perioadă de instabilitate civică prin care au trecut în ultima vreme.
În China, unde luna trecută Xi abia își îndeplinise ambiția de a fi încoronat „președinte pe viață”, conducerea comunistă a țării se confruntă cu cea mai puternică contestare de după mișcarea pro-democrație din 1989, care a dus la masacrul din Piața Tiananmen.
Actualele proteste au început cu moartea a 10 oameni într-un incendiu dintr-un apartament din provincia Xinjiang, în timp ce erau supuși politicii draconice „zero-Covid” a Beijingului, însă pe parcurs au evoluat într-un atac mai general, la adresa regimului însuși. În majoritatea orașelor mari din China au avut loc proteste, iar în cadrul acestora în special studenții nemulțumiți au cerut demisia lui Xi, scandând lozinci precum: „Democrație, stat de drept și liberă exprimare”.
Între timp, Iranul trece prin cele mai mari proteste antiguvernamentale de după Mișcarea Verde din 2009. Ele au început în septembrie, când poliția religioasă a fost acuzată că provocase moartea unei femei de 22 de ani, arestată pentru că nu purta regulamentar voalul.
De atunci au fost uciși cel puțin 500 de iranieni, inclusiv femei și copii, iar alți 18.000 au fost închiși de forțele de securitate. Chiar și așa, sentimentele anti-regim au luat o asemenea amploare în Iran încât echipa de fotbal a țării a refuzat săptămâna trecută să cânte imnul național la meciul de cupă mondială cu Anglia.
Nici Rusia nu a fost imună la contestarea internă tot mai puternică a regimului autoritar. În ciuda eforturilor organelor de propagandă ale lui Putin de a prezenta conflictul din Ucraina drept război patriotic, poporul rus e tot mai conștient de pierderile teribile pe care le-a suferit armata rusă. Ceea ce i-a determinat pe mulți tineri să fugă în străinătate pentru a scăpa de înrolare, în vreme ce în țară protestele antiguvernamentale au devenit ceva obișnuit.
Din perspectiva lui Putin, problemele interne care îi afectează pe cei doi cei mai importanți aliați ai săi n-ar fi putut surveni într-un moment mai prost.
După abandonul umilitor al orașului sudic Herson, a cărui cucerire în primele zile de război fusese proslăvită drept un triumf național, abia dacă trece o zi fără noi dezvăluiri despre eșecurile armatei ruse, de la penuria de echipamente și până la privațiunile îndurate de trupele din prima linie. Dificultățile tot mai mari cu care se confruntă Putin și aliații săi ar trebui totodată să încurajeze democrațiile occidentale, care până nu demult păreau prost echipate pentru a face față provocărilor unor regimuri autocrate precum cele din Rusia și China.
Xi a contestat fățiș capacitatea democrațiilor de a supraviețui, argumentând că statele democratice necesită consens, iar obținerea consensului durează mult prea mult într-o lume care se mișcă acum rapid. După mintea lui, numai autocrațiile sunt capabile să soluționeze provocările extraordinare ale vremurilor moderne.
Însă chiar astăzi consensul din China pare a fi acela că Xi însuși nu mai este capabil să conducă țara. Între timp, democrațiile occidentale par să-și fi descoperit noi rezerve pentru a supraviețui, inspirate în mare măsură de răspunsul lor robust la criza din Ucraina. Contrar evaluării lui Xi, Vestul a constatat că-i vine surprinzător de ușor să decidă că invadarea Ucrainei constituie un atac la adresa securității globale și să-și ofere ajutorul poporului ucrainean în lupta lui pentru libertate.
Acest ajutor, și mai ales echipamentele militare sofisticate, s-a dovedit a fi esențial pentru apărarea ucrainenilor în fața invadatorilor ruși. El a demonstrat totodată că, atunci când sunt puse la încercare, guvernele democratice sunt mai mult decât capabile să se ridice la înălțimea provocărilor lansate de rivalii lor autocrați.
sursa: RADOR
https://www.euractiv.ro/extern/axa-raului-a-lui-vladimir-putin-se-prabuseste-rapid-31703
///////////////////////////////////////////
Cei patru titani ai neamului Romanesc, editata pe file de aur, in teaca, IVAN BIRTA, 324 pagini
https://www.emag.ro/cei-patru-titani-ai-neamului-romanesc-editata-pe-file-de-aur-in-teaca-ivan-birta-324-pagini-7/pd/DSGZK5MBM/
//////////////////////////////////////////
Noua „axă a răului”. Iranul caută un conflict, Rusia contestă ordinea mondială: „Sunt gata de război cu Occidentul!”
Ciprian Dumitrache
De la începutul războiului în februarie, una din marile realizări ale NATO a fost împiedicarea extinderii conflictului dincolo de granițele Ucrainei. Acest lucru a fost realizat în primul rând prin faptul că țările NATO și-au limitat sprijinul pentru Kiev la arme și antrenament, mai degrabă decât să se implice direct într-un conflict militar cu Rusia.
Această politică a fost crucială pentru a-i refuza lui Putin justificarea că rușii sunt în război cu NATO.
Cu toate acestea, dependența crescută a Kremlinului de Iran în desfășurarea unei campanii de teroare împotriva populației ucrainene amenință să deschidă posibilitatea unui război care s-ar extinde dincolo de granițele Ucrainei.
Implicarea iraniană lasă să se întrezărească o nouă „axă a răului”, cea între Moscova și Teheran. Din punct de vedere istoric, Rusia și Iranul au petrecut mai mult timp ca rivali decât aliați, dar aceste relații s-au îmbunătățit radical recent.
(Foto: Ebrahim Raisi și Vladimir Putin). După vizita lui Putin la Teheran în iulie, Iranul s-a oferit să ajute Rusia să evite sancțiunile folosind așa-numita „flotă întunecată” de petroliere.
Putin compensează înfrângerile umilitoare cu barajul dronelor iraniene care a lovit în ultimele săptămâni infrastructura energietică din Ucraina, iar cooperarea rusă iraniană riscă să escaladeze conflictul care se va răspândi dincolo de granițele Ucrainei, scrie The Telegraph.
Moscova primește din Iranul 2.400 de drone Shahed-136, iar o echipă a Gărzii Revoluționare iraniene s-a deplasat în Crimeea, într-o operațiune de asistență a Rusiei în agresiunea militară din Ucraina.
Teheranul a recunoscut că va furniza și Moscovei rachete sol-sol, iar sprijinul iranian tot mai semnificativ crește riscul ca Occidentul să fie atras într-un război care implică nu unul, ci două „state necinstite”.
Apărare antiaeriană sporită
Disponibilitatea Iranului de a furniza arme Moscovei trezește temeri și în Orientul Mijlociu. Astfel, unii politicieni israelieni au cerut flexibilizarea politicii Israelului în ceea ce privește vânzările de arme către Kiev, în special ale sistemelor antiaeriene.
Escaladarea conflictului din Ucraina este ilustrată foarte bine de sosirea urgentă la Washington a lui Ben Wallace pentru a stabili cu omologul său Lloyd Austin un acord prin care să crească sprijinul pentru Ucraina împotriva dronelor.
(Foto: Președintele iranian Ebrahim Raisi). Prin poziționarea sa alături de Moscova, Iranul și-a arătat adevăratul scop – acela de a provoca Occidentul prin toate mijloacele posibile, inclusiv prin forța militară.
New York Times scrie că noile sancțiuni impuse Iranului de Uniunea Europeană pot fi citite în această direcție. Sancțiunile vor viza în primul rând compania care a produs dronele Shahed-136.
Ursula von der Leyen a numit atacurile rusești împotriva civililor ucraineni și infrastructurii „crime de război”: „Regulile internaționale sunt clare. Acestea sunt crime de război”, a spus ea la Strasbourg. „Atacuri țintite asupra infrastructurii civile cu scopul clar de a refuza bărbaților, femeilor și copiilor apă, electricitate și încălzire odată cu sosirea iernii – acesta este un act de teroare pură”.
https://www.defenseromania.ro/noua-axa-a-raului-iranul-cauta-un-conflict-rusia-contesta-ordinea-mondiala-sunt-gata-de-razboi-cu-occidentul_619011.html
/////////////////////////////////////////////
Cehia: Rusia este o amenințare, iar China este o provocare sistemică (Noua strategie de securitate)
Ciprian Dumitrache
Petr Fiala, premierul Cehiei, transmițând un mesaj pe un tanc T-72 modernizat care va ajunge în Ucraina: „Bravii apărători ai Ucrainei vor învinge”
Guvernul ceh a numit Rusia o amenințare directă, iar China o provocare sistemică într-o nouă strategie de securitate adoptată miercuri de cabinet. Potrivit acesteia, Republica Cehă trebuie să poată rezista acțiunilor ostile în domeniile cibernetic, informațional, economic și, în același timp, trebuie să fie bine pregătită pentru posibilitatea de a intra într-un conflict armat.
Stat membru al NATO și UE, Cehia „trebuie să se pregătească cu atenție pentru posibilitatea de a intra într-un conflict armat”, deși riscul unui atac asupra țării rămâne scăzut, potrivit documentului strategic.
Strategia de securitate prezentată este fără precedent în ceea ce privește identificarea explicită a amenințărilor și a impactului acestora pentru societatea cehă.
Actuala Strategie afirmă că Rusia slăbește instituțiile democratice și destabilizează societatea prin acțiuni hibride, relatează Reuters.
„Dacă în Rusia nu vor avea loc schimbări politice și sociale fundamentale și profunde, Rusia va rămâne o amenințare pentru spațiul european, indiferent de rezultatul războiului din Ucraina”, se arată în document. O idee care se regăsește și în viziunea altor state. Astfel, zilele trecute, Șeful de Stat Major al Armatei Marii Britanii prezenta o concluzie similară, conform căreia Rusia va reprezenta o amenințare pentru Europa și după încheierea războiului din Ucraina.
Cehia a început să reconsidere relațiile cu Rusia și China abia când actualul guvern a preluat mandatul la sfârșitul anului 2021, după ce guvernul anterior al fostului președinte Miloș Zeman a menținut contacte strânse cu ambele țări.
După invadarea Ucrainei de către Rusia în februarie 2022, actualul guvern de centru-dreapta a sprijinit rapid Kievul prin trimiterea de echipamente militare, inclusiv tancuri.
„Rusia acționează în mod deliberat împotriva stabilității politice, economice și sociale a Cehiei”, se arată în documentul strategic. „Reprezintă o amenințare fundamentală la adresa securității noastre”, a adăugat acesta.
China, se subliniază în documentul strategic, „pune la îndoială ordinea internațională”, ceea ce are consecințe dăunătoare pentru securitatea euro-atlantică.
„Interesul comun al Rusiei și Chinei este de a slăbi influența și unitatea țărilor democratice. Această rivalitate sistemică este pe termen lung”, a subliniat el.
Practic, Strategia de securitate a Cehiei preia temele ce se regăsesc în Noul Concept Strategic adoptat la Summitul NATO de la Madrid, din 2022.
În strategia anterioară de securitate cehă din 2015, Rusia și China nu sunt menționate.
Legăturile cu Rusia au devenit tensionate în 2021, înainte de războiul din Ucraina, când serviciile de securitate cehe au acuzat Rusia că se află în spatele unei explozii la un depozit de arme în 2014, fiind atunci expulzați zeci de diplomați ruși. Rusia a negat acuzațiile.
Relațiile cu China s-au răcit când planurile pentru investiții mari chineze nu s-au materializat și când liderii parlamentari cehi și actualul guvern au adâncit legăturile cu Taiwan, deși cele două țări nu au relații diplomatice oficiale.
De asemenea, cehii au avertizat împotriva utilizării tehnologiei și infrastructurii critice chineze. „Există pericolul investițiilor chineze în infrastructura cehă și europeană, dominație în lanțurile strategice de aprovizionare, controlul bunurilor cheie și dezvoltarea de noi tehnologii, în principal inteligență artificială…
https://www.defenseromania.ro/cehia-rusia-este-o-amenintare-iar-china-este-o-provocare-sistemica-noua-strategie-de-securitate_623340.html
////////////////////////////////////////////
Cine este Evgheni Prigojin şi Grupul Wagner. Toate detaliile despre omul ce a întors armele împotriva lui Putin
Lupu Eduard
Evgheni Prigojin a declarat război conducerii militare a Rusiei. Cel ce până de curând era un om cheie al Moscovei în războiul din Ucraina a întors armele împotriva conducerii armatei ruse. Dar cine este Prigojin şi cum a ajuns să conducă o armată privată.
Prigojin a condus implicarea grupului privat Wagner Group în războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. Istoria sa cu conducerea de la Moscova datează de zeci de ani.
Ce este Grupul Wagner?
Grupul Wagner este o organizaţie de mercenari militanţi care au lucrat alături de armata rusă în timpul invaziei ţării în Ucraina. Originile Grupului Wagner par să fie din 2014, când a izbucnit conflictul dintre Ucraina şi Rusia cu privire la regiunea Crimeea. Prigojin a declarat pe reţelele de socializare că a căutat să construiască un grup de luptători care să apere interesele ruseşti în regiune. Grupul a fost legat de conflictele din Libia, Siria şi alte câteva ţări africane.
Forţa paramilitară a cunoscut o creştere explozivă în timpul războiului din Ucraina, zeci de mii de luptători aflându-se acum sub controlul său. În calitate de şef al Grupului Wagner pe tot parcursul conflictului, Prigojin s-a confruntat frecvent cu liderii militari ruşi. El a publicat videoclipuri care contrazic naraţiunea rusă privind o operaţiune militară fără probleme. El susţine adesea că forţele sale au condus lupta în Ucraina, punând în acelaşi timp la îndoială competenţa armatei ruse. În luna mai, el a înregistrat un videoclip alături de cadavre în uniformă, înjurând liderii pentru lipsa de pregătire.
Cine este Prigozhin şi ce relaţie are cu Putin?
Preşedintele rus Vladimir Putin şi Prigojin au acelaşi oraş natal, Sankt Petersburg (pe atunci Leningrad). În timp ce Putin a trecut de la statutul de membru al KGB la cel de lider rus, Prigojin a executat o pedeapsă cu închisoarea de un deceniu înainte de a deschide un stand de hot-dog.
El a început rapid să acumuleze influenţă în industria ospitalităţii înainte de a atrage atenţia lui Putin. În momentul în care Putin a ajuns la cele mai înalte niveluri ale guvernului rus, Prigojin a ajutat la servirea dineelor de stat – cum ar fi cel organizat în 2006 cu preşedintele de atunci George W. Bush – ceea ce i-a adus porecla de „bucătarul lui Putin”.
Putin l-a ajutat pe Prigojin să deschidă un restaurant masiv şi să obţină un contract pentru prânzurile copiilor din şcoli cu ajutorul unor împrumuturi generoase finanţate de stat. Prigojin a deţinut, de asemenea, cel puţin o parte din Concord Management and Consulting, firmă suspectată că a finanţat operaţiuni de trolling online, pro-Trump, în timpul alegerilor din 2016 şi în timpul Brexitului.
///////////////////////////////////////////
Criza din Rusia, o reglare de conturi între gangsteri în curtea Kremlinului sau o adevărată lovitură de stat?
De Universul.net
O dispută politică în Rusia a explodat într-o criză. Șeful unei armate de mercenari ruși care luptă în Ucraina alături de forțele militare oficiale ale Moscovei a declarat război ministerului rus al apărării, susținând că războiul Rusiei din Ucraina este rezultatul unui complot uriaș al birocraților din domeniul apărării pentru a-l induce în eroare pe președintele rus Vladimir Putin și a-l face să intre într-un conflict inutil, scrie The Atlantic.
Evgheni Prigojin, șeful companiei militare private Wagner, susține, de asemenea, că forțele guvernamentale rusești au tras în oamenii săi și le-au provocat numeroase victime. Ministerul rus al apărării neagă orice implicare în această lovitură, dar Prigojin a pornit, la propriu, pe picior de război, afirmând că va mărșălui în orașul Rostov din sudul Rusiei și mai departe, dacă va fi necesar, pentru a-i răsturna pe oficialii corupți care conduc ministerul rus al apărării și înaltul comandament militar. El cere poliției și forțelor militare ruse să se dea la o parte și să-l lase să facă „dreptate” trupelor sale, iar apoi „dreptate Rusiei”.
Guvernul rus, care a salutat mult timp asistența lui Prigojin în conflictele din Siria și Ucraina, se pare că s-a săturat de toate acestea, mai ales acum că Prigojin demontează raționamentele Kremlinului pentru război și, prin extensie, îl face pe Putin să pară un prost sau un mincinos sau ambele. Serviciile de securitate rusești au deschis un dosar penal împotriva lui Prigojin pentru instigare la o lovitură de stat și au emis un mandat de arestare, lucru pe care îl pot face doar cu aprobarea lui Putin.
Asta este tot ce știm în acest moment, așa că luați tot ceea ce urmează cu înțelegerea faptului că, în acest moment, aproape nimeni – poate nici măcar oficialii de la Kremlin – nu știe exact ce se întâmplă. Se pare că poliția și unele forțe militare din Rostov și Moscova sunt în stare de alertă, iar Casa Albă spune că monitorizează situația.
Dincolo de acest aspect, tot ce avem sunt întrebări și câteva posibilități provizorii.
De ce se întâmplă acest lucru și de ce se întâmplă acum?
Gândiți-vă la acest conflict nu ca la o competiție între statul rus și un grup de mercenari, ci ca la o ceartă între gangsteri, un fel de război mafiot.
Un guvern care face o mulțime de lucruri rele în lume se poate folosi lejer de o șleahtă de mercenari duri și răi, iar Prigojin și-a forja ani de zile imaginea de tip dur care conduce alți tipi duri, patrioți ultranaționaliști cărora le pasă mai mult de Mama Rusia decât de birocrații presupus leneși și corupți de la Moscova. Ministerul Apărării, între timp, este condus de un supraviețuitor politic pe nume Serghei Șoigu, care a reușit să rămână la Kremlin, într-o funcție sau alta, din 1991. Șoigu nu a servit niciodată în armata sovietică sau rusă.
Prigojin și Șoigu, ambii apropiați personal de Putin, au motive întemeiate să se urască reciproc. Forțele lui Șoigu au fost umilite în Ucraina atât de ucraineni, cât și de mercenarii lui Prigojin (un aspect pe care Prigojin îl subliniază cu fiecare ocazie). Prigojin susține că Șoigu a reținut muniții și provizii care trebuiau să ajungă la luptătorii Wagner, ceea ce este probabil adevărat; un ministru al apărării va avea grijă mai întâi de propriile forțe. Între cei doi bărbați există multă dușmănie, iar Prigojin ar spera să-l înlocuiască pe Șoigu sau să avanseze cumva în structura de putere de la Moscova. Dar Șoigu nu este un începător, iar un edict al Ministerului rus al Apărării urma să intre în vigoare, cerându-le tuturor mercenarilor să se înscrie în armata rusă, ceea ce i-ar fi plasat sub controlul lui Șoigu.
Acest ordin a fost probabil o parte importantă a conflictului pe care îl vedem acum. Nu știu de ce rușii ar fi lovit forțele Wagner – sau dacă asta s-a întâmplat -, dar tensiunea dintre Prigojin și Șoigu era de nesusținut. Prigojin, însă, de data aceasta a mers prea departe, forțându-l, în esență, pe Putin să aleagă între ei. Faptul că există acum un mandat de arestare pe numele șefului Wagner înseamnă că Putin se află de partea ministrului său al apărării; între timp, serviciul rus de securitate, FSB, a numit acțiunile lui Prigojin o „lovitură de cuțit în spate” dată soldaților ruși care luptă în Ucraina.
Veteranul Nikolas Gvosdev, observator veteran al Rusiei, spune că o fi Prigojin cel mai bun luptător și lider, dar Putin alege loialitatea în locul competenței. Așa cum ar putea spune Michael Corleone: este o mișcare inteligentă.
Este aceasta izbucnirea unui război civil în Rusia?
Un conflict civil la scară largă – deocamdată – pare puțin probabil, fie și numai pentru că Prigojin nu are o bază instituțională și nici o forță majoră în afară de luptătorii săi, care sunt o gașcă destul de nesuferită. El susține că forțele sale au intrat în Rostov, dar nu este clar dacă acest lucru s-a întâmplat. (Dacă trupele lui Wagner vor prelua controlul asupra Rostovului, ar putea captura mai multe arme și ar putea pune în pericol liniile de aprovizionare militară rusești din Ucraina). În orice caz, Prigojin face un apel periculos la furia și dezolarea militarilor ruși obișnuiți, oamenii care au primit o bătaie cruntă în Ucraina, cerându-le să se dea la o parte în timp ce el îl vânează pe ministrul apărării.
Deși poate că nu se va ajunge la război civil, cineva la Moscova pare îngrijorat. Televiziunea rusă a relatat povestea seara trecută, denunțând afirmațiile lui Prigojin privind un atac ca fiind minciuni și menționând cazul penal deschis acum împotriva sa. În mod ciudat, doi generali ruși au considerat că este o idee bună să difuzeze videoclipuri sinistre în care cer armatei să ignore apelurile lui Prigojin. Unul dintre ei este generalul Serghei Surovikin, liderul cu mână de fier pe care Putin l-a numit anul trecut pentru a distruge rezistența ucraineană. Acesta a eșuat și Putin l-a concediat.
Surovikin a apărut în fața camerei de filmat cu o pușcă în poală și a vorbit cu o voce lentă și ezitantă. „Inamicul”, a spus el, „așteaptă ca situația noastră politică internă să se deterioreze”. Astfel de apeluri din partea unor militari de rang înalt ridică o altă posibilitate.
Dacă nu este un război civil, este vorba de o lovitură de stat, cu sprijin la Moscova, pentru înlăturarea lui Putin?
În trecut, Prigojin a avut întotdeauna grijă să evite să-l critice pe Putin, în schimb i-a criticat pe Șoigu și pe șeful Statului Major General rus, Valeri Gherasimov. Totuși, după un an și jumătate de dezastre în Ucraina, o mulțime de ofițeri furioși de la Moscova ar putea fi de acord cu Prigojin și să vrea ca Șoigu și Gherasimov să plece – și ar putea foarte bine să îl considere pe Putin responsabil pentru că nu i-a concediat. Dar Șoigu este omul lui Putin și, în timp ce această relație este în mod clar supusă unor mari tensiuni, să te opui ministrului apărării și să ameninți clica conducătoare de la Kremlin în timp de război nu sunt lucruri mărunte.
În acest moment, nimic din toate acestea nu pare suficient de organizat pentru a fi o lovitură de stat. Dar loviturile de stat par uneori ridicole în perspectivă – lovitura de stat din 1991 împotriva liderului sovietic Mihail Gorbaciov a fost un spectacol complet de clovni – astfel încât rămâne posibilitatea ca Prigojin să aibă prieteni la Moscova care lucrează cu el. Se știe că eșecurile militare au amenințat stabilitatea guvernelor rusești în trecut, așa cum s-a întâmplat în 1905 și apoi, pentru ultima dată, în 1917.
Pune ceva din toate acestea în pericol Statele Unite sau NATO?
Instabilitatea într-o țară înarmată nuclear este întotdeauna îngrijorătoare. Deocamdată, deși Kremlinul este probabil în agitație, nu există dovezi de violență iminentă sau de prăbușire a guvernului. Controlul nuclear rusesc este probabil împărțit între Putin, Șoigu și Gherasimov, și niciunul dintre ei nu a dispărut sau nu a fost strămutat (din câte ne putem da seama). Aceasta este vestea bună.
Mai îngrijorătoare este posibilitatea ca gambitul lui Prigojin să fi fost tot timpul vârful de lance al unui efort al naționaliștilor ruși de dreapta de a-l împinge pe Putin să fie și mai violent în Ucraina, mai conflictual cu Occidentul și poate chiar să provoace un conflict cu NATO. Până acum, haosul de seara trecută nu pare să implice SUA, NATO sau chiar Ucraina, dar o luptă între gangsterii ruși, în parte pentru a stabili dacă Rusia este suficient de brutală într-un război de agresiune neprovocată, este ceva de urmărit.
Deocamdată, cu Wagner scos din peisaj – sau poate chiar în revoltă deschisă împotriva forțelor regulate rusești – ucrainenii au prins o pauză. Dar există încă o mulțime de lucruri rele care se pot întâmpla la Moscova în următoarele câteva zile sau chiar ore. După cum a remarcat aseară politologul și președintele Grupului Eurasia, Ian Bremmer: „Putin nu a părut niciodată mai slab ca acum, în războiul din Ucraina și acasă, ceea ce este binevenit – și extrem de periculos”.
Și acum ce urmează?
Amenințările lui Prigojin ar putea face Kremlinul să strângă din dinți până la emiterea de alerte și emisiunile de știri sugerează că Prigojin nu este singurul ultranaționalist furios de acolo. Este, de asemenea, posibil ca nimic din toate acestea să nu fie adevărat, că nu este vorba atât de o lovitură de stat, cât de o reglare de conturi între un grup de oameni violenți și teribili. Poate că Prigojin este doar un caz greu care a crezut că se poate muta la Moscova călcându-l în picioare pe Șoigu, la propriu și la figurat, și și-a jucat prea mult cartea. Dar indiferent cum se va termina totul, Prigojin a spulberat narațiunea lui Putin, incendiind războiul ca pe-o greșeală inutilă și chiar criminală. Aceasta este o problemă pentru Putin care ar putea dura mai mult decât această rebeliune.
https://universul.net/criza-din-rusia-o-reglare-de-conturi-intre-gangsteri-in-curtea-kremlinului-sau-o-adevarata-lovitura-de-stat/
/////////////////////////////////////////
Umilirea lui Putin schimbă strategia Occidentului
de Şerban Mihăilă
Liderii planetei tocmai au simțit gustul unui viitor tentant, dar, foarte posibil, mai periculos – unul din care lipsește liderul de la Kremlin, Vladimir Putin. „Pregătiți-vă pentru o Rusie profund primejdioasă și imprevizibilă”, dacă șeful de la Kremlin va fi înlocuit, avertizează însă un cunoscut expert britanic în probleme de securitate. După rebeliunea grupării paramilitare Wagner, miza occidentală a războiului din Ucraina a crescut vertiginos.
Un weekend năucitor, în care șeful mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin, și-a bătut joc pe față de Kremlin înainte de a opri marșul insurgenților săi spre Moscova, a evocat istoria plină de sânge a Rusiei, cu numeroase revoluții și lovituri de stat.
În tot acest timp, eforturile Casei Albe și ale aliaților săi de a afla exact ce se întâmpla în tabăra inamicului răsăritean au dezvăluit volatilitatea unui conflict militar care ar putea rescrie harta Europei și a istoriei moderne.
În cele din urmă, războiul civil care se prefigura pe teritoriul rusesc a fost evitat, cel puțin pentru moment.
Putin a lăsat impresia că se teme de o confruntare cu membrii grupării paramilitare Wagner și a dat înapoi, printr-o decizie care îl menține momentan la putere. Sfidarea lui Prigojin și șovăiala lui Putin – care l-a acuzat inițial de trădare pe șeful Wagner, dar ulterior a acceptat o înțelegere pentru a-l lăsa aparent să scape în exil, în Belarus – au dat însă cele mai grele lovituri autorității președintelui rus, de când acesta se află la putere, de mai bine de două decenii.
Acum, nu mai există nicio îndoială că războiul declanșat de Putin pentru a șterge Ucraina de pe hartă reprezintă o amenințare existențială la adresa viitorului politic al liderului de la Moscova. Iar restul lumii trebuie să se confrunte în momentul de față cu posibilele implicații ale rebeliunii inițiate de Prigojin.
Chiar dacă Kremlinul a făcut un pas înapoi pentru a evita războiul civil cu Wagner, pericolul nu a trecut, avertizează experții.
„Nu este vorba de un episod de 24 de ore. Este ca și cum Prigojin ar fi persoana care a privit în spatele ecranului la Vrăjitorul din Oz și a văzut că marele și teribilul Oz era doar acest omuleț speriat. Putin va fi de acum înainte slăbit pentru totdeauna de aceste evenimente!”, a remarcat fostul ambasador al SUA în Ucraina, John Herbst, intervievat de Christiane Amanpour, de la CNN.
Concomitent, schismele de la Moscova și cele dintre administrația centrală și grupul Wagner – singura forță de luptă a Rusiei care a repurtat mai multe succese recente pe câmpul de luptă din Ucraina – ar putea constitui acum o șansă nesperată pentru Kiev, care face eforturi susținute pentru a înregistra progrese împotriva trupelor deja demoralizate și prost conduse ale Moscovei, în cadrul noii contraofensive ucrainene.
Aceasta ar fi o veste bună pentru Occident, care continuă să susțină masiv Kievul cu arme și ajutoare financiare. Și, fără îndoială, liderilor NATO le-ar plăcea să îl vadă pe Putin plecat, deoarece nu există niciun semn că acesta va pune capăt războiului, prin retragerea trupelor sale din Ucraina.
Din rău, în mai rău
La un moment dat, evenimentele din weekend au sugerat izbucnirea unui război civil între un autocrat cu poziția serios șubrezită, armata sa regulată și liderii unor grupări militare puternice, pentru controlul unei națiuni care dispune de un imens arsenal nuclear. O astfel de instabilitate și scenariul unor lupte interne în Rusia ar trimite însă unde geopolitice de șoc în întreaga lume.
Oricum, Occidentul nu poate alege nicio parte în conflictul intern apărut de nicăieri. Aceasta a fost o confruntare între Prigojin – ai cărui combatanți sunt acuzați de abuzuri brutale ale drepturilor omului în Ucraina, Siria și Africa – și Putin, care a reînviat în Europa ororile din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, care a sfidat dreptul internațional prin invadarea unui stat vecin suveran și care se confruntă cu un mandat de arestare pentru presupuse crime de război.
Mai mult, Prigojin nu a fost niciodată o persoană agreată în SUA; el a recunoscut că a intervenit în alegerile americane și a promis că va face din nou acest lucru.
De altfel, declarațiile liderilor occidentali, potrivit cărora evenimentele din weekend au fost o problemă internă a Rusiei, par să fi fost menite să-i refuze lui Putin pretextul de a-și reînnoi acuzațiile preferate la adresa Vestului.
Liderul rus susține deseori că este victima unui complot occidental, prin care se încearcă răsturnarea sa de la putere și „suprimarea demnității Rusiei” ca putere majoră, pentru a-i reduce sfera de influență geopolitică.
Potrivit mass-media de peste Ocean, în convorbiri telefonice cu liderii Franței, Marii Britanii și Germaniei, șeful Casei Albe, Joe Biden, a subliniat necesitatea de a nu inflama spiritele și de a permite ca tot ceea ce se întâmplă în Rusia să se desfășoare în conformitate cu principiul său de bază în conflictul din Ucraina și anume prevenirea unui „al treilea război mondial”.
Și, deși este posibil ca o fisură în regimul Putin să prefigureze o eventuală prăbușire ce ar putea elimina una dintre provocările majore ale Washingtonului în materie de politică externă – o nouă confruntare cu Rusia în stilul Războiului Rece – nimeni la Washington nu pariază pe acest lucru.
„Nu cred că ne dorim ca o țară care se întinde pe 11 fuse orare și care include republici din Federația Rusă, cu multe grupări etnice și sectoare diferite, să se destrame pe la cusături.”, a declarat generalul în retragere David Petraeus, la CNN.
„Este acesta începutul sfârșitului lui Putin? Nu știm. Va fi cel care îl va urma, dacă va fi cazul, și mai dictatorial decât el? De acest lucru ne temeam că s-ar putea întâmpla dacă Prigojin ar fi repurtat un succes. Ar putea exista, de fapt, un lider pragmatic care să intervină și să realizeze ce eroare catastrofală a fost tot acest demers în Ucraina și să realizeze că trebuie să aibă cumva o abordare mai rațională față de Europa și față de Occident? Sunt multe, multe necunoscute!”, a precizat Petraeus, fost director al CIA.
Planeta trebuie să se pregătească pentru o Rusie post-Vladimir Putin „profund periculoasă și imprevizibilă”, a avertizat, la rândul său, Edward Lucas, consilier principal la „Centrul pentru Analiza Politicilor Europene”, pentru BBC Radio 4.
„Ne-am pregătit foarte puțin și nu ne-am gândit aproape deloc la Rusia post-Putin (…) Vor fi tot felul de dileme și dificultăți cu care ne vom confrunta și trebuie să începem să ne gândim chiar acum la modul în care le vom face față.”, a precizat el.
„Iar asta înseamnă orice. Dacă Rusia va cădea în brațele Chinei? Dacă va exista o dezintegrare? Dacă țara va deveni fascistă? Dacă vom avea acolo o lungă perioadă de confuzie și haos? Dacă își vor folosi armele nucleare ca monedă de schimb pentru a încerca să obțină ceva? Acestea sunt întrebările pe care ar trebui să ni le punem și pur și simplu nu văd acest lucru în cele mai multe dintre capitalele occidentale.”, mai spune Lucas.
„Ne vom confrunta poate cu un deceniu sau mai mult în care vom avea de-a face cu o Rusie profund periculoasă și imprevizibilă, fără a avea nici măcar genul de certitudine superficială pe care o avem cu Putin la putere!”, a încheiat el.
„Un lider rănit e mai periculos”
Încă de la începutul conflictului militar, a devenit clar faptul că succesul ucrainean în acest război ar putea constitui o amenințare politică serioasă la adresa domniei lui Putin. Până la rebeliunea lui Prigojin, această ipoteză era pură teorie. După acest weekend, noua realitate plasează Occidentul în ipostaza de a-și recalibra strategia pentru Ucraina.
Este posibil ca umilința îndurată de liderul rus timp de o zi și jumătate să îl determine pe acesta să exercite o presiune și mai puternică asupra comandanților săi, într-un război care a provocat deja zeci de mii de victime în rândul civililor ucraineni și al militarilor din ambele tabere. Putin are nevoie de victorii importante pe linia frontului, pentru a-și salva imaginea în fața conaționalilor.
Dacă bătăliile politice din Rusia vor afecta și mai mult moralul trupelor sale și vor duce la pierderi și mai mari pe câmpul de luptă, poziția lui Putin ar putea deveni și mai dificilă. Acest lucru alimentează îngrijorarea că liderul rus ar putea ordona o escaladare catastrofală a conflictului, după luni de amenințări cu arsenalul nuclear al Rusiei.
Iar dacă weekendul a oferit o avanpremieră a unei posibile prăbușiri a regimului Putin și războiul continuă să meargă tot mai rău pentru Rusia, Occidentul s-ar putea trezi cu o altă durere de cap.
După luni de pierderi grele pe câmpul de luptă și criza economică acută de acasă, provocată de sancțiunile occidentale, s-a observat că cea mai puternică rezistență față de Putin nu a venit din partea unei mișcări democratice pe care acesta o zdrobește de ani de zile.
Rebeliunea contra sistemului a venit din partea unei forțe mai de dreapta și mai brutale decât cea exercitată de Putin: cea a lui Prigojin. Concomitent, un alt adept al războiului extremist, liderul cecen Ramzan Kadîrov, s-a oferit sâmbătă să ajute la reprimarea rebeliunii wagneriene în numele lui Putin, acesta fiind unul dintre motivele pentru care au existat temeri în privința unei băi de sânge pe străzile Moscovei.
Mișcările din culisele politicii moscovite – o gaură neagră plină de șefi de miliție corupți, șefi ai serviciilor de informații și oligarhi – sunt imposibil de prezis. Evenimentele imprevizibile din weekend sugerează însă că oricine va conduce Rusia după Putin poate să fie chiar mai nemilos și mai greu abordat pentru Occident decât dușmanul său tradițional din ultimii peste 20 de ani.
Unul dintre proiectele preferate ale lui Prigojin, de exemplu, a fost Agenția de Cercetare pe Internet, o fermă de troli folosită de Rusia pentru a trimite un torent de dezinformare pe rețelele de socializare în încercarea de a interveni în alegerile prezidențiale din SUA, din 2016.
„Poate că suntem cu toții entuziasmați să vedem că stăpânirea lui Putin asupra puterii este mai șubredă, iar statul rus este mai fragil decât credeam, dar ar trebui să ne gândim la fel de mult și la ce se va întâmpla în continuare.”, a afirmat Robert English, expert în Rusia și Europa de Est, care conduce Școala de Relații Internaționale de la Universitatea din California de Sud.
„Probabil că va fi cineva precum un Prigojin sau un alt fel de lider militar care țintește la putere, nu un liberal precum Alexei Navalny sau alți critici liberali ai lui Putin, ci un populist de dreapta care apelează la aceleași instincte antielită, anticorupție, dar care are propriile tendințe dictatoriale brutale.”, a mai avertizat English.
https://jurnalul.ro/stiri/externe/occident-umilire-lider-kremlin-putin-wagner-razboi-935872.html
////////////////////////////////////////
Unii cu pixul, alții cu gura: Augustin Buzura
S-o spunem de la început: Augustin Buzura n-a dat informații scrise la Securitate. A purtat însă lungi discuții cu ofițerii. De la înălțimea lui de scriitor publicat în anii în care erau publicați doar cei care cîștigau încrederea cenzurii, li s-a adresat securiștilor cu prietenie, ca unor egali, i-a invitat la el acasă, le-a arătat manuscrisele, i-a rugat să-i facă rost de o casă mai arătoasă în Cluj și să-l ajute să se mute în București. Din dosarele în care apare cu nume conspirative – Gusti și Oșanu – nu răzbate, însă, nimic care să-l acuze cu adevărat. E destul de clar, de pildă, că nu a făcut poliție politică. În același timp, un scriitor de succes ca Augustin Buzura, cu influență în societate, nu avea cum să fie lăsat în pace de Securitate. Prezența lui în documentele Securității e, astfel, explicabilă fără ca el să fie un turnător cu note informative și angajament.
Vorbim despre un scriitor important, unul dintre cei mai talentați romancieri din epoca socialistă. De profesie medic psihiatru, și-a luat licența cu o lucrare originală, Shakespeare în psihiatrie. Dar a a renunțat repede la medicină ca să se dedice scrisului. Nu era un moment bun. În anii ’60, scrisul trebuia pus în slujba poporului și a revoluției socialiste. Publicau doar autorii adăpați la valorile lui Hrușciov și hrăniți cu ideile lui Gheorghiu-Dej. Cu toate astea, Buzura a arătat de la primele fraze abilitatea de a se strecura printre aceste pietre de hotar și a reușit să-i păcălească pe cerberii cenzurii la fiecare carte. Romanele lui au avut succes de critică și de public și, pentru că autorul se pricepea la stilul aluziv, treceau ca dovezi de rezistență împotriva regimului. Augustin Buzura avea o imagine de disident discret, de scriitor cu finețe subversivă, pe care cititorii îl răsfoiau cu plăcere și înfrigurare ca să descopere micile îndrăzneli la adresa comunismului.
Atît maiorul Oprea Florian, cît și colonelul Merce Ilie, care-l aveau în lucru pe Buzura, vorbesc despre relații calde cu autorul. Se vizitau, se întîlneau în oraș, discutau probleme generale ale socialismului. Buzura le dădea cărți cu dedicație, le scria scrisori de mulțumire cît se poate de lingușitoare, iar securiștii îl elogiau în rapoartele către superiori. Uneori, spun rapoartele, Gusti „a relatat unele aspecte cu caracter operativ“, adică fapte, date, nume și prenume. Alteori, aceste rapoarte spun lucruri incendiare: „A.B. este în contactul organelor noastre, demascînd uneori poziția și activitatea negativă a unor personalități din mediul scriitoricesc“.
Cu toate astea, la sfîrșitul zilei se constată absența unor documente produse de mîna scriitorului. Se poate spune că Augustin Buzura a trecut la proba scrisă. Dacă a avut probleme, le-a avut la oral.
El rămîne un scriitor important în literatura anilor ’60-’90, cu merite culturale care depășesc paginile cărților sale. A fost decorat de Nicolae Ceaușescu în 1971 și de Ion Iliescu în 2000 cu aceeași medalie, „Meritul Cultural“.
https://www.catavencii.ro/unii-cu-pixul-altii-cu-gura-augustin-buzura/
/////////////////////////////////////////////
Ce învață România din revolta lui Prigojin?
DORU BUŞCU
Ca de obicei, aproape nimic. Cînd furtuna îi linge frontierele și cînd istoria i se poate prăbuși în cap într-o după-amiază, România cască și se întinde la umbră, asemenea președintelui Iohannis, învelită cu sforăitul de la Neptun, cu prostia politică a unei generații de neisprăviți și cu promisiunile tot mai neclare ale articolului 5.
Revolta lui Prigojin poate însemna multe. Clovnul sîngeros și-a isprăvit, probabil, banii și a pus la cale o răzmeriță falsă, care a încins spiritele pe întreaga planetă. Ca să ții cu plata la zi, pe salarii, muniție, armament, combustibil, cazare și transport, cîteva zeci de mii de oameni sălbăticiți în războaie sau scăpați de pușcărie e nevoie, pe lîngă crimă și jaf, de o fabrică de bani pe care doar statul oligarhic rus o poate oferi, furînd de la cetățeni. Fără permisiunea și fără banii lui Putin, soldații Wagner ar trage în inamic cu sîmburi de corcodușe și și-ar mînca bocancii, după ce, mai întîi, i-ar bea sîngele patronului Prigojin. De aceea, e de presupus că bucătarul, măcelarul și mandatarul lui Putin a făcut o schemă rusească și a scăpat de povara unei morți violente sub barosul oamenilor săi.
Prigojin n-a avut o intenție reală de a ajunge cu războiul la Moscova, fiindcă el însuși a rămas la Rostov și a trimis doar cinci mii de wagneriști. Asta explică de ce Putin nu s-a deranjat cu măsuri de combatere și apărare. Poate că Putin a făcut parte un pic din acest teatru care-i permite să întărească restricțiile „antiteroriste“, să țină mai bine sub control populația din marile orașe și să scape de anumiți „trădători“ din anturajul său. Sau poate că a fost un început de rebeliune în care Prigojin conta pe sprijinul unor generali din armată care, pînă la urmă, s-au dezis de el.
Oricum ar fi, faptele petrecute arată că în Rusia răsar mugurii anarhiei, că puterea e pîndită de clanuri politice și militare, că Putin mai are doar un control parțial asupra armatelor private și de stat, tăcute, dar active, și că imperiul mai rezistă, deocamdată, prin complicitatea sîngeroasă și bogată a loialiștilor corupți. În Federația Rusă s-au încăierat deja cîinii turbați ai revoluției slave, care curge prin venele fragilizate de vodcă ale aparatului opresiv. Statul își devorează progenitura, bandele se pregătesc să se extermine, depozitele uriașe de armament sînt la cheremul generalilor, iar corbii Kremlinului se rotesc deja deasupra valizei nucleare. Rusia e azi, mai mult ca altădată, un arsenal apocaliptic înfipt pe un munte de resurse naturale, bîntuit de nebunie medievală.
Din toate astea, România nu învață nimic.
Dar ce ar trebui să învețe? Ce ar trebui să înțeleagă? Ce ar trebui să facă?
Ar trebui să-și întărească imediat armata. Să recupereze cei opt ani pierduți de la invadarea Crimeei și cele 488 de zile pierdute de la izbucnirea războiului în apropierea frontierelor ei. Să conceapă rapid un plan de mobilizare, recrutare și perfecționare a resursei umane, nicidecum cu arcanul, ci cu programe motivaționale, finanțate cu dare de mînă din cele 2,5 procente din PIB. Să-și astupe rapid uriașele goluri din înzestrare și să pună capăt contractelor politice, achizițiilor de armament scump, livrat la secole după efectuarea plății, cu zero offset și zero penalități, negociate de loaze cu chipiu, cocoțate apoi în fruntea țării. Să-și pună la vîrful armatei oameni pregătiți, capabili să înțeleagă în ce găleată se află securitatea națională, și să scape de cătanele corupte care se pun de-a curmezișul modernizării, doar ca să-și rotunjească ele pensia și comisionul. În fine, să pornească de îndată industria militară, curtată în prezent de zeci de oportunități.
Comandantul suprem al forțelor armate e, prin absența, suficiența și nerușinata lui durere în cot, una din amenințările serioase la adresa capacității de apărare a țării. E drept că el luptă din interiorul granițelor, fortificat în aroganță și nepăsare, dar poate nimici divizii întregi. În rarisimele întruniri ale CSAȚ, de pildă, a impus un regim drastic de conformism și tăcere, în care, în afară de discursul său de amator și tremuratul miniștrilor-slugă, se aud doar muștele.
Sîmbătă, cînd a început Prigojin să umple televiziunile de titluri, toate statele din NATO și-au convocat consiliile de război, generalii, Serviciile, s-au sfătuit între ele, s-au coordonat, s-au pregătit. Lloyd Austin, șeful Pentagonului, i-a sunat pe miniștrii Apărării din Franța, Germania, Marea Britanie și Polonia. Premierul Canadei, țară aflată la 7.000 de kilometri de rebeliunea lui Prigojin, și-a alertat guvernul și înalții oficiali din armată pentru a pune la punct un plan de acțiune. România se află la 300 de kilometri de zona de război, dar tot ce a produs șeful statului a fost un mesaj pe Twitter: „Autoritățile române monitorizează îndeaproape evenimentele din Rusia“. Doar nu degeaba ne aflăm în cea mai expusă și mai vulnerabilă poziție în raport cu Federația Rusă și la distanța cea mai mică de război. De altfel, se observă că singura țară de pe flancul estic consultată de Lloyd Austin e Polonia. Asta arată cîtă bază se pune pe România.
Din teatrul lui Prigojin, România trebuie să înțeleagă în ceasul cel din urmă că dacă nu ai armată, nu contezi. Nu contezi politic, economic, geo-strategic sau militar. Ești pe nicăieri. Nu stai la masă, stai la coadă. La viza de SUA, la frontiera Schengen, la investiții străine, la fonduri europene și, desigur, la sprijin militar, cînd lucrurile o iau razna în iadul rusesc.
https://www.catavencii.ro/editorial/ce-invata-romania-din-revolta-lui-prigojin/
////////////////////////////////////////////////
Timpul: Politicienii corupți au adus Moldova la picioarele lui Putin
În urma unei mobilizări pe rețelele de socializare, oamenii s-au adunat în fața Guvernului și și-au exprimat îngrijorarea față de situația politică din țară și de faptul că Republica Moldova ar putea ajunge din nou pe mâna comuniștilor.
Totodată protestatarii s-au arătat indignați de faptul că Republica Moldova ar putea să nu depună cererea de aderare la Uniunea Europeană în acest an. „Noi vrem în Europa. Vrem o țară în care să ne putem crește copiii”, spune o femeie venită la protest.
Politicianismul de la Chișinău provoacă dezamăgire în România, titreaza Adevărul. Apariția alianței tacite PLDM-PD-PCRM în Parlamentul de la Chișinău a stârnit îngrijorare în România față de posibilitatea ca viitorul guvern al Republicii Moldova să nu își îndeplinească angajamentele europene asumate. Voci din zona cercetării relațiilor internaționale, dar și din mediul politic românesc și-au exprimat scepticismul față de angajamentul european al Republcii Moldova în condițiile dependenței viitorului guvern de la Chișinău față de voturile deputaților comuniști.
Din păcate, R. Moldova nu se poate rupe de trecutul sovietic, constată Timpul. Indiferent de schimbări, în ultimii 20 de ani, soarta acestei țări este decisă de aceleași figuri (Lucinschi, Diacov, Filat, Voronin, Lupu, etc). Aceasta este, după Timpul, una din explicațiile de ce Rusia este marele învingator al alegerilor din 2014. Occidentul a fost învins de politcienii corupți care în realitate nu au nici un proiect pentru această țară, fiind preocupați exclusiv de propriile interese. Dacă Putin vrea să cucerească Ucraina pe cale militară, politicienii corupți au adus Moldova la picioarele lui Putin, fără costuri prea mari, observă publicația. Prezența PCRM la guvernare este pentru ruși cea mai solidă garanție că nu va urma nici o apropiere periculoasă între R. Moldova și UE sau România și că vom ramâne într-o zona gri, un fel de Transnistrie europeană, „protejată” de neutralități iluzorii, conchide Timpul.
Ziarul Național ne informează când ar putea primi PCRM RECOMPENSA pentru VOTAREA Guvernului. Partidul Comuniștilor a dat asigurări că nu va revendica nicio funcție în viitorul Guvern, în schimbul votului pe care este gata să îl dea pentru învestirea noului Cabinet de miniștri. În schimb, comuniștii au lăsat să se înțeleagă că și-ar dori controlul asupra unor instituții publice cum ar fi Curtea de Conturi, Comisia Electorală Centrală și Consiliul Coordonator al Audiovizualului.
Liderul PLDM Vlad Filat a declarat zilele trecute, în cadrul unui interviu TV, că i se pare firesc faptul ca opoziția să poată propune membrii și conducătorii acestor instituții, iar această solicitare a PCRM va fi examinată în momentul în care vor expira mandatele actualilor conducători și membri ai CCA, CEC și Curtea de Conturi. În aceste condiții, PCRM ar putea primi „recompensa” abia anul viitor.
Astfel, mandatul actualului președinte al Curții de Conturi, Serafim Urechean, expiră pe 21 aprilie 2016.
Lucrurile se PRECIPITĂ. Zece TERORIȘTI ar fi tranzitat vineri R. Moldova, titrează Ziartul Național. Zece suspecți de terorism au trecut prin România numai vineri. În drumul lor spre frontul din Siria, luptătorii Statului Islamic au tranzitat teritoriul statului vecin, a declarat șeful SRI, George Maior. Cel mai probabil, în drumul lor, aceștia au trecut și prin R.Moldova, informație care însă este ținută în secret de Serviciul de Informații și Securitate. Serviciile secrete române dau asigurări că monitorizează situația.
https://radiochisinau.md/timpul–politicienii-corupti-au-adus-moldova-la-picioarele-lui-putin—19103.html
///////////////////////////////////////
Biserica nu mai risipește agheasma pe armele lui Putin
de Marius Bâtcă
Într-o încercare de a se delimita de eșecurile frecvente ale noilor arme comandate de țarul de la Kremlin, Vladimir Putin, Biserica Ortodoxă Rusă a luat o decizie cel puțin surprinzătoare. Mai precis, dorește să renunțe la practica, veche, de binecuvântare a armelor și sistemelor de armamente.
Binecuvântarea oricăror tipuri de arme a căror utilizare poate duce la moartea unui număr nedefinit de persoane, inclusiv a armelor de distrugere în masă, nu reflectă tradiţia bisericii ortodoxe şi trebuie exclusă din practică, se precizează într-un proiect supus unei dezbateri interne și postat pe site-ul patriarhiei Moscovei. Elaborat de un organ consultativ al Bisericii Ortodoxe Ruse, prezidat de patriarhul Kirill, acest text lansează o discuţie publică pe subiectul respectiv. Credincioşii şi responsabilii clerului au termen până la 1 iunie să se pronunțe asupra temei.
În ultimii ani, Biserica Ortodoxă Rusă a primit lovitură după lovitură, iar imaginea sa a ieșit grav șifonată nu numai pe plan internațional, dar și pe plan intern. Schisma bisericii ortodoxe ucrainene, conflictele cu patriarhia de la Ierusalim, dar și cea greacă, au slăbit influența ecumenică a Moscovei în spațiul ortodox, pe care încearcă, de câteva secole, să-l domine și să-l unifice sub pretextul panslavismului și panortodoxiei. De asemenea, apropierea fățișă de regimul autocrat și militarist, promovat de două decenii de Vladimir Putin, a dus la scăderea încrederii în biserică a unei pături importante din societatea rusă, în special persoane educate și cu viziuni democratice.
Însă nu trebuie uitat că biserica ortodoxă de la Moscova începe să piardă tot mai multă încredere și în rândul celor mai puțin instruiți și cu venituri mici, din cauza opulenței afișate de fețele bisericești cu statut înalt și a corupției endemice din sânul bisericii. Astfel că, de cele mai multe ori, reprezentanții clerului, în frunte cu patriarhul Kirill, asupra căruia oricum planează suspiciuni de contrabandă și alte afaceri necurate, au ajuns să fie asimilați politicienilor corupți și oligarhilor care fac legea în Rusia, sub oblăduirea lui Vladimir Putin.
De altfel, anumite practici neortodoxe și încercarea de implicare în treburile armatei, au făcut subiectul unor articole de presă nu tocmai favorabile bisericii ortodoxe ruse. În 2018, presa de la Moscova scria despre apariția unor cluburi militaro-patriotice ortodoxe pentru copii, înființate de diverse eparhii ale bisericii ruse, care cumpărau arme de foc și de airsoft. Preoții se arătau convinși că, în acest fel, adolescenții vor fi mai interesați de cultura ortodoxă rusă. Tot în 2018, armata rusă anunțase că intenționează să instruiască preoţii bisericii ortodoxe să conducă vehicule militare şi să opereze echipamente militare de comunicații.
Revenind la intenția bisericii ruse de a renunța la sfințirea armelor, trebuie precizat totuși că documentul subliniază că apărarea Patriei cu arma în mână va fi, în continuare, binecuvântată. De asemenea, vor rămâne în vigoare rugăciunea pentru soldaţi, binecuvântarea recruţilor şi sfințirea mijloacelor de transport. Tradiţia binecuvântării armelor în Rusia datează de la mijlocul secolului al XII-lea. Preoţii binecuvântau săbiile tinerilor prinţi ruşi, confirmându-le, astfel, statutul superior şi voinţa de a-şi apăra pământurile.
Slujbe de binecuvântare a rachetelor intercontinentale, a sistemelor de apărare antiaeriană şi a avioanelor de vânătoare au loc cu regularitate în armata rusă de la începutul anilor 2000, când biserica ortodoxă a început să capete influenţă după decenii de ateism sovietic.
http://presamil.ro/biserica-nu-mai-risipeste-agheasma-pe-armele-lui-putin/
///////////////////////////////////////
Cum arată armata de miliardari a lui Vladimir Putin
ANDREI LUCA POPESCU
Vladimir Putin este înconjurat de oameni care s-au îmbogățit și l-au îmbogățit. Oligarhi miliardari, bancheri sau oameni de încredere funcționează într-un sistem total dependent de liderul de la Kremlin. Tot Putin este cel care i-a pus pe mulți în pozițiile în care se află acum și din care s-au îmbogățit. Alții sunt bogați doar pentru că Putin le permite, atât timp cât joacă cum vrea el. Este așa-numita kleptocrație care domnește peste Rusia. O castă de oameni care exploatează exclusiv resursele statului, adunând averi uriașe, cu protecția unui sistem politic corupt. Al cărui cap stă la Kremlin.
ADVERTISEMENT
Putin și-a creat o camarilă pe care a recrutat-o meticulos, încă din tinerețe. Fie dintre colegii săi din KGB, de la Dresda, fie de la începuturile sale de lucrător la stat în primăria din Sankt Petersburg, imediat după căderea URSS, unde a îmbinat ca un maestru al combinațiilor relațiile din serviciile secrete cu oportunitățile de făcut bani pe seama unui stat prăbușit. Cu toții l-au urmat, fideli, pe Putin la Moscova. Pe măsură ce Putin a avansat în FSB, apoi la vârful statului rus, ajungând premier și președinte, au avansat și ei. Putin le-a facilitat afacerile, i-a pus în poziții de putere sau direct șefi ai unor companii de stat care gestionează imensele resurse naturale ale Rusiei.
Sancțiunile pe care Vestul – SUA, Uniunea Europeană, Marea Britanie – le-a țintit asupra lor au început încă din 2014, când Putin a decis să invadeze Estul Ucrainei și să rupă din ea Crimeea. Acum, în 2022, ele s-au intensificat și s-au extins, inclusiv asupra familiilor lor. Interdicțiile aplicate îi lovesc pe îmbogățiții lui Putin exact acolo unde îi doare: la bani. Nu mai pot circula și cheltui banii în locurile europene sau americane unde făceau afaceri și își clădeau luxul cu achiziții de tot felul, de la iahturi la vile, conace și avioane. Mai mult, autoritățile au început să le sechestreze bunuri deținute în țările unde au interdicții.
Panorama a făcut o colecție de oligarhi, bancheri și oameni de încredere ai lui Vladimir Putin, pe care Occidentul i-a sancționat ca răspuns la războiul declanșat de Rusia în Ucraina, în februarie 2022. Aici poți vedea un material interactiv despre cercul de încredere din jurul lui Putin.
Oligarhii care au crescut cu Putin
Familia Rotenberg: Frații miliardari Arkadi și Boris Rotenberg se află pe lista de sancțiuni a SUA încă din 2014, de când Putin a invadat prima oară Ucraina. Sunt prietenii din copilărie ai lui Vladimir Putin, din Sankt Petersburg (la vremea aceea – Leningrad). În adolescență, își petreceau timpul împreună și se antrenau la judo și sambo (artă marțială dezvoltată în URSS de NKVD, strămoșul KGB-ului).
Cei doi frați au ajuns să pună mâna pe subisidiare ale gigantului energetic de stat Gazprom și să devină practic niște intermediari pentru compania de stat, care cumpăra de la ei țevi de gaz, de exemplu. Frații Rotenberg au grupat firmele-satelit cumpărate de la Gazprom în compania lor, Stroigazmontaj (SGM Group), care a ajuns cel mai mare constructor de infrastructură din domeniul gazelor și petrolului și, evident, un important subcontractor al Gazprom.
Împreună dețin banca SMP (Severnîi Morskoi Put – Traseul Mării Nordului).
Firmele celor doi frați au primit de la statul rus contracte estimate la 7 miliarde de dolari, pentru organizarea și infrastructura Olimpiadei de iarnă de la Soci, din 2014.
arkadi rotenbergArkadi Rotenberg (sancțiuni SUA, UK, UE): 70 ani. Averea lui este estimată la 3 miliarde de dolari. În 2015, pe când deținea firma Stroigazmontaj (SGM Group), Arkadi a primit de la guvernul condus de Dmitri Medvedev contractul pentru construcția podului Kerci, care leagă Peninsula Crimeea (anexată ilegal de Rusia în 2014) de teritoriul Rusiei. Construcția a fost de importanță strategică pentru Putin, pentru că a legat fizic Crimeea de Rusia, dar și pentru că a putut aproviziona mai ușor regiunea ruptă de la Ucraina. Ulterior, în 2017, tot compania lui Arkadi a primit și contractul pentru construirea unei linii de tren pe podul respectiv.
Arkadi a mai deținut Mostotrest, cea mai mare companie de construcții de poduri din Rusia, cu care a luat o parte din contractele Olimpiadei de la Soci, dar a lucrat și la podul Kerci, din Crimeea. A mai deținut TPS Avia (infrastructură pentru aeroporturi), Invest Capital Bank sau Mineral Fertilizers (fabrică de îngrășăminte agricole).
O editură deținută de Arkadi, Prosvescenie, a implementat în Crimeea o campanie de PR care avea drept țintă să convingă copiii din regiune că acum sunt cetățeni ruși care trăiesc în Rusia, deci ar trebui să susțină integrarea Peninsulei în Federația Rusă, notează guvernul britanic, în motivarea sancțiunilor asupra lui Arkadi.
În 2014, sancțiunile UE asupra lui Arkadi i-au atins active în valoare de circa 30 de milioane de euro. Autoritățile din Italia i-au luat un hotel la Roma, și două vile în Sardinia.
În 2021, după ce organizația lui Alexei Navalnîi a documentat palatul construit la malul Mării Negre pentru Putin, Arkadi a susținut că de fapt proprietatea i-ar aparține lui.
Fiica sa, Lilia Rotenberg (43 ani), dar și fiul său, Pavel Rotenberg (22 ani, jucător profesionist de hochei la Dinamo Sankt Petersburg), au fost puși și ei pe lista de sancțiuni a SUA.
boris rotenbergBoris Rotenberg (sancțiuni SUA, UK): 65 ani. Are o avere estimată la 1,1 miliarde dolari. Are și cetățenie finlandeză, iar UE nu l-a inclus pe lista sancțiunilor. La fel ca și la precedenta rundă de sancțiuni, cea din 2014, când Rusia a anexat Peninsula Crimeea și a deschis practic războiul din Ucraina. Atunci, Boris a rămas cu proprietăți imobiliare de milioane de euro neatinse în Europa – mai multe vile pe Riviera Franceză.
Sub sancțiunile SUA au fost puși și fiii săi: Boris Junior Rotenberg (35 ani), cu reședințe la Moscova și la Londra, precum și Roman Rotenberg (40 ani). Ambii au dublă cetățenie, rusă și finlandeză. De asemenea, actuala soție a lui Boris, Karina (43 ani), care concurează din partea Rusiei la concursuri internaționale de echitație, e și ea pusă pe lista de sancțiuni a SUA.
Igor Rotenberg (47 ani), fiul lui Arkadi, este și el pe lista de sancțiuni a SUA și UK. Averea lui este estimată la peste un miliard de dolari. Este prezentat de guvernul britanic drept un proeminent afacerist în domeniul transporturilor, cu legături de familie cu Vladimir Putin. Este șeful consiliului de administrație al NTS (National Telematic Systems) și al RTITS, companie care gestionează „Platon”, sistemul automatizat de plată a taxelor de circulație pe șoselele din Rusia, pentru camioane.
Dezvoltă soft pentru „șosele inteligente”, de la sisteme de semaforizare inteligentă la management al locurilor de parcare.
Până în 2021, Igor deținea și Gazprom Burenie, cel mai mare contractor de foraje pentru gaze și petrol, companie desprinsă din Gazprom și intrată în proprietatea familiei Rotenberg.
Ghennadi Timcenko (sancțiuni SUA, UK, UE): 69 ani. Născut în Armenia, are cetățenie rusă, armeană și finlandeză și o reședință în Elveția. Prieten apropiat al lui Putin, averea lui este estimată la peste 16 miliarde de dolari. Deține Volga Group, un holding cu afaceri în energie, transporturi, infrastructură și finanțe. Controlează părți din Sibur, gigant din petrochimia rusă, din Novatek, al doilea mare producător de gaze din Rusia, din Stroytransgaz (grup de construcții care lucrează cu Gazprom și statul rus) sau din banca Rossia, prin care cercul apropiat al lui Putin își rulează banii și face investiții.
A fost printre fondatorii Gunvor, cea mai mare companie de comerț internațional cu petrol din Rusia. Conform guvernului SUA, care l-a pus sub sancțiuni încă din 2014, „Putin are investiții în Gunvor și e posibil să aibă acces la fondurile Gunvor”. Prin această companie, care a profitat și de destrămarea Yukos, a oligarhului căzut în dizgrația Kremlinului, Mihail Hodorkovski, Timcenko și-a construit averea. Și pe cea a lui Putin, după cum arată unele investigații.
De altfel, Timcenko provine din domeniul petrolului, unde activa încă din anii ’80, la Sankt Petersburg și unde a beneficiat imediat după căderea URSS de relația cu Putin, care controla comerțul exterior în regiune, din poziția sa de la primăria din Sankt Petersburg. Imediat după căderea URSS, comerțul exterior cu petrol era interzis în Rusia și putea fi făcut doar cu dispensă de la stat. Dispensă pe care Putin o controla, la Sankt Petersburg. Petrolul era aproape gratis în Rusia în anii ’90, însă la export putea fi vândut la prețul pieței. Astfel că Putin și Timcenko s-au asociat într-o schemă de export de petrol la rafinăria Kirish, făcând bani pe care statul rus nu i-ar mai fi văzut înapoi.
Nikolai Șamalov (sancțiuni UK): 72 ani. Fost dentist, este un vechi prieten al lui Putin și fondatorul așa-numitei „cooperative Ozero”, un club din care fac parte cei mai influenți oameni din jurul președintelui rus. Șamalov este un acționar important al băncii Rossia, considerată o bancă la care apelează prietenii Kremlinului și al cărei acționariat e controlat strict de apropiații lui Putin. Datele din „Panama Papers” au arătat că banca respectivă a rulat banii mai multor oficiali ruși pentru a-i ascunde în offshore-uri. Se presupune că inclusiv banii lui Vladimir Putin.
Banca are acțiuni și în grupul de presă National Media Group, care deține mai multe posturi tv (printre care Pervîi Canal – Canalul 1, cea mai mare televiziune rusească) și publicații fidele propagandei de la Kremlin.
Legătura dintre Șamalov și Putin a apărut însă la începutul anilor ‘90, imediat după căderea URSS, când compania germană Siemens a câștigat contracte în Rusia, aprobate de biroul de comerț exterior unde lucra pe atunci Putin – KVS din Sankt Petersburg. Reprezentantul Siemens în Rusia era pe atunci Șamalov. Cei doi au ajuns să se asocieze pentru a aduce echipamente medicale Siemens, pentru utilarea spitalelor din oraș, în firma Petromed. Ulterior au extins afacerea la nivel național. Astfel, în conturile offshore ale companiei ar fi ajuns să se strângă în jur de 500 de milioane de dolari, de pe urma acestor contracte „vămuite” de Putin și de apropiații săi. Folosind bani sifonați din aceste contracte, a fost creat un mecanism financiar care, în afară că i-a îmbogățit pe cei din spatele său, a ajutat și la finanțarea palatului lui Putin de la Marea Neagră, din localitatea Gelendjik.
În 2008, Siemens a plătit guvernelor din SUA și Germania despăgubiri de 1,6 miliarde de dolari, după ce a recunoscut că a făcut plăți ilegale de 1,4 miliarde dolari în mai multe țări, inclusiv în Rusia, pentru livrarea de echipamente medicale (era vorba practic de șpăgi).
Serghei Kolesnikov, unul dintre cei care a participat la aceste combinații financiare, dar care ulterior a ieșit cu dezvăluiri în public despre ele, a arătat că împreună cu Șamalov a pus la punct și un fond de investiții, Rosinvest, în care de asemenea Putin avea băgați bani. Prin acest fond ar fi fost rulați și ascunși banii președintelui rus.
Kirill Șamalov (sancțiuni SUA, UK): 39 de ani. În 2018, averea lui era estimată la 1,4 miliarde de dolari. E cunoscut ca fiind cel mai tânăr miliardar al Rusiei și fostul ginere al președintelui Putin. Este fiul lui Nikolai Șamalov. Este acționar și vicepreședinte al consiliului de administrație al grupului Sibur, cea mai mare companie rusească din domeniul petrochimiei, care se bucură de finanțări și contracte directe de la guvernul rus. A preluat acțiuni la Sibur de la un alt oligarh favorit al lui Putin, Ghennadi Timcenko, după ce acesta a fost pus sub sancțiuni de SUA, în 2014. Însă primul pas intrarea în companie l-a făcut plătind circa 100 de dolari pentru o acțiune la un offshore care controla compania-gigant. A ajuns astfel să controleze câteva procente, în valoare de miliarde de dolari, plătind o sumă derizorie.
A fost însurat câțiva ani cu una dintre fiicele lui Putin, Katerina Tihonova, din 2013 până în 2018. În timpul mariajului, porțile și cuferele Kremlinului i s-au deschis. În perioada respectivă a și intrat, de altfel, în acționariatul gigantului petrochimic Sibur. Cuplul a dus o viață de lux în Rusia, dar și în Europa, arată o serie de emailuri scurse în presă. Aveau o vilă la Usovo, suburbie de lux a Moscovei, dar și una la Biarritz, în Franța, care costa peste 4 milioane de euro și pe care au cumpărat-o tot de la oligarhul Timcenko.
Cercul „securiștilor”: KGB și GRU
Serghei Cemezov (sancțiuni SUA, UK, UE): 69 ani. Este președintele Rostec, cea mai mare companie de armament a Rusiei, și un vechi prieten de-al lui Putin – ambii au fost ofițeri KGB la Dresda, în Germania de Est, în anii ’80.
Rostec a sprijinit anexarea Crimeei în 2014: a început să integreze companiile regionale din domeniul apărării și să construiască centrale electrice acolo.
Legătura sa cu Putin a început în KGB, dar a continuat după căderea URSS, lucru care l-a îmbogățit pe Cemezov. Acesta a intrat în conducerea Sovintersport, la Moscova (compania de stat controla toate relațiile sportive ale Rusiei cu Vestul, încă de pe vremea URSS), apoi l-a urmat pe Putin la Kremlin, la departamentul de gestionare a proprietăților prezidențiale, unde au lucrat amândoi la departamentul de relații economie externe. Ulterior, după ce Putin a ajuns președinte, Cemezov a fost propulsat în poziții de conducere la diverse companii de stat (printre altele Aeroflot sau Kamaz).
Averea familiei sale era estimată de Forbes, în 2012, la circa 500 de milioane de dolari, iar prin conturi și firme offshore ei controlau bunuri în valoare de circa 400 de milioane de dolari. Printre exemple, super-iahtul Valerie, de 140 milioane dolari, o vilă de 15 milioane de euro în Costa Brava (Spania), o alta de aproape 5 milioane pe Costa del Sol (Spania).
Pe lista sancțiunilor SUA se află de asemenea soția Ekaterina Ignatova (54 ani), fiul său, Stanislav Cemezov (49 ani), fiul Alexander Cemezov (37 ani), fiica vitregă Anastasia Cemezov (35 ani) și fiul Serghei Sergheievici (19 ani).
Igor Secin (sancțiuni SUA): 61 ani. Conduce de 10 ani Rosneft, cea mai mare companie de petrol din Rusia. A fost vicepremier între 2008 și 2012 și este unul dintre apropiații lui Putin, de pe vremea când acesta făcea combinațiile de comerț exterior la Sankt Petersburg, imediat după căderea URSS. Este pus sub sancțiuni de SUA încă din 2014, după invadarea Ucrainei.
Secin a fost privit de-a lungul timpului drept aghiotantul cel mai de încredere al lui Putin, fiindu-i cel mai loial din cercul de „securitate”, format din foștii colegi din KGB. „Îmi plăcea de Secin. Când m-am mutat la Moscova, mi-a cerut să vină și el. L-am luat”, descrie sec Putin relația lor, în autobiografia sa.
Secin, ca mulți alții din anturajul de putere și afaceri al lui Putin, l-au urmat pe acesta la Moscova, unde a ajuns la un moment dat adjunct al cancelariei de la Kremlin. Pe vremea URSS, Secin a lucrat în străinătate, cu forțele sovietice din Mozambic, ca traducător, fiind școlit ca lingvist și fluent în portugheză și franceză. S-a speculat că lucra pentru GRU, serviciul secret al armatei. La întoarcerea în Rusia, a ajuns să lucreze sub Putin, la biroul de relații economice externe al primăriei din Sankt Petersburg.
În fruntea Rosneft, Secin a supervizat preluarea companiei petroliere Yukos, a oligarhului Mihail Hodorkovski, căzut în dizgrația lui Putin.
La începutul lunii martie 2022, autoritățile din Franța i-au sechestrat lui Secin super-iahtul „Amore Vero”.
În 2022, SUA l-au pus sub sancțiuni și pe Ivan Secin, fiul său de 33 de ani.
Nikolai Tokarev (sancțiuni SUA, UE): 71 ani. Născut în Kazahstan, este șeful Transneft, una din marile companii de petrol, care transportă circa 90% din petrolul extras în Rusia. În 2012, salariul său anual era de 6 milioane de dolari, conform Forbes. A fost general KGB și șeful lui Putin, la Dresda, și face parte din cercul său de încredere creat pe baza legăturilor din serviciile secrete. Ca și restul „securiștilor” lui Putin, l-a urmat pe acesta la Moscova și apoi la Kremlin, unde a lucrat pentru administrația prezidențială.
Americanii le-au mai pus sub sancțiuni pe soția Galina Tokareva și pe fiica Maia Tokareva, despre care Trezoreria SUA spune că deține un imperiu imobiliar în valoare de peste 50 de milioane de dolari, la Moscova, dar și pe o insulă din Croația.
Serghei Ivanov (sancțiuni SUA, UE): 69 ani. Este unul dintre prietenii apropiați ai lui Putin, pe care acesta și i-a păstrat aproape din vremea postului KGB de la Dresda. Când Putin a ajuns să conducă FSB, serviciul secret rusesc, Ivanov a fost numit adjunctul său. A ocupat postul de șef al cancelariei lui Putin, la Kremlin, vicepremier sau ministru al Apărării. În prezent este emisarul lui Putin pe probleme de mediu și transporturi și face parte din Consiliul de Securitate al Rusiei. A fost pus sub interdicții încă din 2014, după invadarea Crimeei.
Fiul său, Serghei Sergheievici Ivanov (41 ani), a fost pus și el în 2022 pe lista de sancțiuni, fiind directorul companiei de extras diamante Alrosa și membru în consiliul de administrației al Gazprombank, banca gigantului energetic al Rusiei.
Nikolai Patrușev (sancțiuni SUA, UK): 70 ani. Este pus sub sancțiunile SUA din 2018, iar în UK din 2020. Un alt fost coleg din KGB al lui Putin, a ajuns șeful Consiliului de Securitate al Rusiei, cercul de decizie pe care se bazează Putin. El era deja în KGB, la unitatea de contrainformații din Leningrad, când Putin și Ivanov au intrat în serviciu, și a ajuns să se ocupe de combaterea contrabandei și corupției din regiune. Ca și Ivanov, în ce instituții a ajuns șef Putin, acolo a ajuns și Patrușev. Putin i-a lăsat, în 1999, moștenire șefia FSB, când el a ajuns premierul Rusiei, sub Boris Elțîn. Patrușev ar deține o vilă de 17 milioane de dolari în Moscova, conform dezvăluirilor organizației lui Alexei Navalnîi.
Fiul său, Andrei Patrușev (41 ani), a fost pus sub sancțiuni în 2022. Activează în domeniul de stat al energiei, unde se află în conducerea Gazprom Neft, subsidiară a grupului energetic rus de stat.
Oligarhii prieteni cu Putin
Alișer Usmanov (sancțiuni SUA, UK, UE): 68 ani. Născut în Uzbekistan, are reședință în Rusia, dar și la Monaco. Averea sa este estimată la peste 16 miliarde de dolari. Afacerile sale, desfășurate în principal prin USM Holdings, îl leagă de Kremlin și de Putin. Controlează Metalloinvest, gigant rus care extrage minereu de fier și produce oțel. A condus Gazprom Investholding, o subsidiară a gigantului energetic rus care se ocupa cu investițiile companiei.
Și-a pornit averea făcând afaceri cu pungi de plastic în URSS, o marfă pe care rușii puneau mare preț. A făcut 6 ani de pușcărie în Uzbekistan, în anii ’80, pentru fraude. Face afaceri în Marea Britanie, unde s-a implicat în fotbal – a deținut clubul Arsenal, până acum câțiva ani, și până să înceapă războiul în Ucraina, finanța clubul Everton. E pasionat de sport, el însuși fiind fost scrimer și până de curând președintele Federației Internaționale de Scrimă.
Acum, bunurile sale înregistrate în Europa au început să fie vânate de autorități – iahtul său, Dilbar, care valorează 600 de milioane de dolari, a fost sechestrat în portul Hamburg, iar avionul său de lux, care costă circa 500 de milioane de dolari și e poreclit Bourhan, după numele tatălui oligarhului, e și el căutat. În Marea Britanie, Usmanov deține proprietăți de lux cum ar fi Beechwood House, în nordul Londrei (aproape 50 milioane lire sterline) sau Sutton Place, un conac din Surrey (circa 25 milioane lire sterline).
Andrei Skoci (sancțiuni SUA): 56 ani. Este un oligarh din domeniul oțelului și deputat în Duma de Stat, din partea partidului lui Putin, Rusia Unită.
E pus sub sancțiuni de SUA încă din 2018, iar Trezoreria SUA spune că „are legături îndelungate cu grupări criminale ruse, inclusiv conducând o perioadă o astfel de grupare”.
Are o avere estimată de Forbes la 7,7 miliarde de dolari. S-a aliat în afacerile cu oțel cu Alișer Usmanov.
Oleg Deripaska (sancțiuni SUA): 54 ani. Are cetățenie rusă și cipriotă și reședințe în Moscova și Londra. Oligarh din domeniul energiei, cu o avere estimată la 2,6 miliarde de dolari, se află pe lista sancțiunilor americane încă din 2018, pentru că ar fi susținut financiar operațiunile militare ruse din Ucraina și Siria. Până la criza financiară din 2008, era cotat ca fiind cel mai bogat oligarh din Rusia și unul dintre favoriții lui Putin. Conform Trezoreriei SUA, Deripaska se identifică cu statul rus, are pașaport diplomatic și a fost anchetat pentru spălare de bani, dar și pentru practici de crimă organizată.
Controlează grupurile EN+ și Basic Element, cu afaceri în energie, aluminiu, construcții, agricultură, etc. Prin EuroSibEnergo, a investit în producția de energie electrică în Siberia, unde controlează și resurse de cărbune. Un alt domeniu în care Deripaska a făcut avere este industria de mașini, cea mai notabilă fiind preluarea grupului GAZ de la stat. Deripaska are o participație indirectă și în grupul de construcții austriac Strabag, care activează și în România. Tot în România a preluat și Alor Oradea, producător de alumină, fabrică pe care a închis-o la începutul anilor 2000.
Deripaska și-a clădit averea din resursele din subsolul Rusiei, controlând bucăți din industria extractivă de metale – aluminiu în special. S-a asociat la un moment dat cu oligarhul Roman Abramovici în compania Rusal, iar cei doi au ajuns să controleze circa 80% din producția de aluminiu din Rusia. Istoria ascensiunii lor conține ceea ce s-a numit „războiul aluminiului”, în care mai mulți oligarhi s-au luptat la propriu, prin metode criminale, cu grupuri infracționale asupra controlului pe resurse și industria de aluminiu.
Deripaska a fost implicat și în eforturile Rusiei de a deturna alegerile prezidențiale din SUA, din 2016, în urma cărora Donald Trump a ajuns președinte. El l-a contractat pe Paul Manafort, fostul manager al campaniei electorale a lui Trump, pentru a promova interesele Rusiei în SUA.
Viktor Vekselberg (sancțiuni SUA): 64 ani. Născut în Ucraina, în regiunea Lviv, deține grupul Renova, cu afaceri în energie. Averea sa este estimată la 6,4 miliarde de dolari. E pus sub sancțiuni de SUA încă din 2018, lucru care i-a afectat averea și l-a forțat să iasă din afaceri pe care le avea în Elveția și Italia.
Afacerile sale se învârt în jurul aluminiului. În anii ’90, a cumpărat câteva topitorii de aluminiu și mine de bauxită. S-a asociat Oleg Deripaska în Rusal.
Cu oligarhii Mihail Fridman și Len Blavatnik s-a asociat în afaceri cu petrol, la TNK-BP, alături și de British Petroleum, din care a ieșit vânzându-și partea către gigantul de stat Rosneft, pe 7 miliarde de dolari, conform Forbes.
Alexei Mordașov (sancțiuni UE): 56 ani. Este cotat în prezent drept cel mai bogat oligarh al Rusiei, cu o avere estimată de Forbes la peste 29 de miliarde de dolari.
A fost pus sub sancțiuni de UE în 2022. Mordașov controlează Severstal, companie din domeniul oțelului. Are însă afaceri diverse, de la producția de echipamente electrice, la grupul de turism TUI, unde deține un pachet de 30% din acțiuni, sau firma de investiții Severgroup.
Prin companii offshore, Mordașov și alți oligarhi au contribuit la un fel de fond despre care se presupune că ar aparține chiar lui Vladimir Putin, banii fiind colectați cu ajutorul violonistului Serghei Roldughin, poreclit și „portofelul” lui Putin.
Alexander Ponomarenko (sancțiuni UE): Are o avere estimată la 2,6 miliarde dolari. Și-a început afacerile în Crimeea, în anii ’90, alături de Alexander Skorobogatko. Cei doi au venit apoi la Moscova, unde au afaceri în domeniul bancar, imobiliar și de construcții de aeroporturi și porturi.
Conduce consiliul de administrație al aeroportului Șeremetievo, din Moscova, pe care l-a dezvoltat firma sa, asociată cu cea a lui Arkadi Rotenberg, oligarh și prietenul din copilărie al lui Putin.
Tot împreună cu Rotenberg are o companie de imobiliare, prin care controlau o parte din cel mai mare mall din Kiev, Ocean Plaza, conform Forbes. El este cel care ar fi cumpărat terenul și câteva imobile, pe malul Mării Negre, pe locația unde s-a dezvoltat ulterior „palatul lui Putin”.
Suleiman Kerimov (sancțiuni SUA): 56 ani. Născut în Daghestan, reprezintă această republică în Senatul Rusiei. Kerimov și familia sa au o avere estimată de Forbes la peste 9 miliarde de dolari.
Kerimov deține cel mai mare producător de aur din Rusia, compania Polyus.
A fost acuzat că a spălat bani și a făcut evaziune fiscală în Franța, aducând valize cu sute de milioane de euro în cash, unde cumpăra proprietăți de lux și fenta taxele.
Evgheni Prigojin (sancțiuni SUA, UK, UE): 60 ani. Poreclit „bucătarul lui Putin”, pentru că și-a făcut averea în afaceri cu restaurante și organiza mesele festive oficiale ale liderului de la Kremlin, Prigojin a ajuns să finanțeze gruparea de mercenari Wagner, pe care Putin a folosit-o în mai multe războaie, inclusiv în Ucraina, Siria sau Libia. De asemenea, este implicat în finanțarea „fabricii de trolli” de la Sankt Petersburg, Agenția de Cercetare a Internetului, de unde propaganda de la Kremlin invadează rețelele sociale cu fake news și prin diverse operațiuni digitale.
Firmele sale au devenit foarte active în Africa, unde se implică în domeniul militar, dar și cel minier. O companie legată de grupul său de firme, Concord, a primit licență de explorare pentru aur și diamante în Republica Centrafricană.
În tinerețe, pe vremea URSS, a făcut 9 ani de pușcărie pentru jafuri și fraude. După 1990, și-a început afacerile (restaurante, cazinou) la Sankt Petersburg, unde Putin era influent.
Pe lista sancțiunilor SUA și UE se mai află, din 2022, și familia sa: fiul Pavel (23 ani), fiica Polina (29 ani), soția Liubov (52 ani) și mama Violetta.
Vladimir Leonidovici Bogdanov (sancțiuni SUA): 70 ani. Are o avere estimată la un miliard de dolari, făcută din afaceri cu petrol, prin compania Surgutneftegas, din Siberia.
E poreclit „Pustnicul din Siberia”, pentru că nu are apariții publice.
Influenții pioni ai lui Putin
Serghei Kirienko (sancțiuni SUA, UK): 59 ani. Născut în Georgia, a ajuns să fie adjunctul cancelariei lui Putin, de la Kremlin, și este responsabil pentru direcția politicii interne a liderului rus. Este pus sub sancțiuni după atentatul cu Noviciok asupra lui Alexei Navalnîi.
A fost cel mai tânăr premier al Rusiei, la doar 35 de ani, pentru câteva luni în mandatul președintelui Boris Elțîn.
A condus Rosatom, compania rusă de energie nucleară. Sub primul mandat de președinte al lui Putin, a fost numit de acesta la conducerea districtului federal Volga.
Vladimir Kirienko (sancțiuni SUA): 38 ani. Este fiul lui Serghei Kirienko și conduce VK Group, compania care controlează VKontakte, populara rețea socială rusească. A fost pus sub sancțiuni de SUA, în 2022, după ce Rusia a invadat Ucraina.
Alexei Miller (sancțiuni SUA): 60 ani. Este șeful Gazprom, gigantul energetic de stat al Rusiei, prin care Putin își exercită influența în Europa și în spațiul ex-sovietic. Miller este un apropiat al lui Putin încă din vremea tinereții, de la Leningrad, unde s-a format ca economist.
I-a fost adjunct lui Putin când acesta conducea comitetul de relații economice externe (KVS) al primăriei din Sankt Petersburg. Când Putin a plecat la Moscova, Miller a rămas în oraș, unde a lucrat în conducerea portului din Sankt Petersburg și a concernului conductei de petrol Baltic, deținută de Transneft.
Sub conducerea lui Putin, a fost pus șeful Gazprom unde, conform Forbes, câștiga 25 de milioane de dolari pe an, în 2012.
Bancherii lui Putin
Igor Șuvalov (sancțiuni SUA, UK, UE): 55 ani. Este președintele consiliului de administrație al Vneșeconombank (VEB), deținută de statul rus, care joacă rolul de bancă de dezvoltare a statului. Apropiat al președintelui Putin și fost vicepremier, Șuvalov a lucrat la stat zeci de ani. Totuși, el și familia dețin proprietăți de lux și rulează bani prin companii offshore care au ieșit la iveală în urma scurgerilor de date din ultimii ani.
Cu o avere estimată la 200 de milioane de dolari, Șuvalov deține o vilă de 8 milioane de dolari în Dubai, dar și un apartament de lux în Londra, la Whitehall, estimat la peste 11 milioane de lire sterline. La un moment dat, închiria și un castel în Austria.
Tot printr-un offshore, familia Șuvalov deținea un avion privat cu care, printre altele, și-ar fi transportat câinii la concursuri internaționale, conform dezvăluirilor organizației lui Alexei Navalnîi. A cumpărat acțiuni de zeci de milioane de euro la Gazprom și a investit alături de alt oligarh rus, Alișer Usmanov, într-o companie producătoare de oțel.
Pe lista sancțiunilor SUA se află și fiul său, Evgheni Șuvalov (28 ani), implicat în schemele offshore ale tatălui.
Denis Bortnikov (sancțiuni SUA, UK, UE): 47 ani. Este fiul lui Alexander Bortnikov, șeful FSB, serviciul secret intern al Rusiei, și el aflat pe lista de sancțiuni occidentale. Este vicepreședintele și șeful consiliului de administrație al VTB Bank și are legături de familie strânse cu Kremlinul. Banca respectivă este controlată de guvernul rus.
Tatăl său se află pe lista sancțiunilor încă din 2021, după ce agenții secreți ruși l-au atacat pe activistul de opoziție Alexei Navalnîi cu Noviciok, agent neurotoxic folosit de asasinii Kremlinului pentru a elimina persoane care amenințau prin dezvăluirile lor regimul lui Vladimir Putin.
Petr Fradkov (sancțiuni SUA, UK, UE): 44 ani. Este directorul PSB (Promsviazabank), o bancă rusească de stat care finanțează armata și industria de apărare din Rusia.
Este fiul lui Mihail Fradkov, fost premier rus și fost șef al SVR, serviciul de spionaj extern al Rusiei. Tatăl său se află pe lista sancțiunilor SUA încă din 2018.
Conform guvernului american, Petr Fradkov s-a implicat în transformarea PSB într-o bancă dedicată finanțării contractelor de înarmare ale armatei ruse și participă la întâlniri de lucru cu Vladimir Putin.
Andrei Kostin (sancțiuni SUA): 65 ani. Este președintele băncii de stat VTB, pusă sub sancțiuni de SUA și UE, pentru asocierea cu invazia asupra Ucrainei și Crimeei, în 2014. Kostin face parte din conducerea partidului Rusia Unită, care îl susține pe Putin.
În 2022, SUA a adăugat pe lista sancțiunilor încă doi directori din conducerea VTB: Andrei Pucikov și Iuri Soloviev. De asemenea, a fost pusă sub sancțiuni soția lui Soloviev, Galina, pentru că ar fi fost implicată într-o schemă frauduloasă cu „pașapoarte de aur”, conform Trezoreriei SUA.
Elena Georgieva (sancțiuni UK): 45 ani. Este șefa consiliului de administrație al Novikombank, o subsidiară a Rostec, companie de stat care produce armament și tehnică de luptă.
Andrei Luca Popescu
Editor Panorama.ro
S-a apucat de jurnalism crezând că prin scris poate schimba lucruri și oameni. În loc să se formeze la locul de muncă, a studiat jurnalismul la Universitatea București. După aproape 20 de ani de realizat reportaje, investigații, analize, opinii, la publicații precum Cotidianul, România Liberă, Gândul, Europa Liberă sau Digi 24, nu mai e așa de convins, dar insistă. Are un masterat în relații internaționale privind soluționarea conflictelor, dar a absolvit și cursurile unui masterat de scenariu de film.
https://panorama.ro/armata-miliardari-putin-oligarhi-rusia-sanctiuni/
//////////////////////////////////////
(Vicleniile lui Satan…) Prigojin și minciunile lui Putin
Nimeni nu știe ce se va întâmpla în Rusia după rebeliunea bizară a șefului mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin, revoltă care a luat forma unei tentative de lovitură de stat de doar o zi, comentează publicația spaniolă 20 Minutos.
Este prea devreme să știm care au fost motivațiile exacte și de ce convoiul militar care a ajuns să fie la doar 200 km de Moscova a dat înapoi, iar forțele lui Prigojin au abandonat capturarea Rostovului. Ce s-a negociat? Deocamdată, singura certitudine este că Vladimir Putin a reușit să supraviețuiască din punct de vedere politic și că șeful mercenarilor a plecat în exil în Belarus, unde sinistrul Aleksandr Lukașenko probabil îi va facilita asasinarea atunci când Kremlinul va decide.
Moscova dorește dizolvarea Grupului Wagner și transferul oamenilor săi în armata regulată. Dar cele mai interesante și mai puțin comentate despre această criză sunt dezvăluirile pe care Prigojin le-a făcut într-un videoclip exploziv de 30 de minute, pe care ziarul britanic The Guardian l-a publicat și în care Prigojin acuza Moscova că a mințit cu privire la motivele invaziei și cursul dezastruos al conflictului.
„Clanul oligarhic care conduce Rusia avea nevoie de război”, a exclamat el. Pe scurt, Prigojin respinge justificarea lui Putin potrivit căreia Kievul era pe cale să lanseze un atac masiv în februarie 2022 asupra teritoriilor controlate de separatiștii ruși în Donbas și, de asemenea, asupra Crimeii, cu ajutorul țărilor blocului NATO.
Pe scurt, invazia Ucrainei nu a fost preventivă, așa cum susținea Kremlinul, ci a avut ca scop jefuirea țării în beneficiul lui Putin și al camarilei sale. Prigojin subliniază, de asemenea, că Volodimir Zelenski era gata să negocieze și că liderul de la Moscova „trebuia doar să coboare din Olimp”.
Este uluitor faptul că prea mulți oameni din Occident au cumpărat scuzele lui Putin, inclusiv teza că Rusia a fost umilită de expansiunea spre est a NATO și au căutat echidistanța sub principiul că vina pentru război este împărțită.
Desigur, nici ucrainenii, nici europenii nu au avut nevoie de Prigojin pentru a ne spune adevărul despre război, dar nu este rău deloc că rușii l-au auzit de la acest mercenar, ale cărui critici au vizat conducerea Statului Major al Apărării, în special pe ministrul Serghei Șoigu, pe care l-a semnalat ca fiind responsabil pentru eșecurile de pe câmpul de luptă.
Sâmbătă, părea că rebeliunea Wagner ar putea declanșa un război civil și ar putea duce la un reviriment în invazia Ucrainei. Deși revolta s-a încheiat foarte repede, iar astăzi se pare că nimic nu s-a schimbat, Putin a fost umilit, minciunile sale explicate poporului rus, iar baza sa de putere pusă sub semnul întrebării, conchide Joaquim Coll.
Sursa: RADOR
https://www.euractiv.ro/extern/prigojin-si-minciunile-lui-putin-62488
///////////////////////////////////////
Un general rus de rang înalt ar fi știut dinainte de planurile lui Prigojin – New York Times
Generalul Serghei Surovikin, comandantul adjunct al operațiunilor militare ale Rusiei în Ucraina, știa dinainte că șeful mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin, plănuia o rebeliune împotriva oficialilor din domeniul apărării de la Moscova.
Dezvăluirea aparține cotidianului New York Times, preluat de Reuters.
Publicația, care citează oficiali americani informați de serviciile secrete americane despre acest subiect, a relatat că responsabilii „încearcă să afle dacă generalul Serghei Surovikin, fostul comandant rus în Ucraina, a ajutat la planificarea acțiunilor lui Evgheni Prigojin la sfârșitul săptămânii trecute”.
Prigojin ar fi plecat în exil marți în Belarus, în cadrul unui acord care a pus capăt unei scurte rebeliuni a unor unități Wagner în weekend, în timp ce președintele Vladimir Putin și-a lăudat forțele armate pentru evitarea unui război civil.
New York Times a relatat că oficiali americani au declarat, de asemenea, că există semne că și alți generali ruși s-ar putea să-l fi susținut pe Prigojin.
Reuters nu a fost în măsură să verifice aceste informații în mod independent.
Pentagonul nu a răspuns deocamdată la o solicitare Reuters de a face un comentariu. Nici Kremlinul și nici Ministerul rus al Apărării nu au răspuns pentru moment la întrebările Reuters.
https://www.euractiv.ro/extern/un-general-rus-de-rang-inalt-ar-fi-stiut-dinainte-de-planurile-lui-prigojin-new-york-times-62497
//////////////////////////////////////////
„Pace va fi doar fără Putin”, spune singurul diplomat rus care și-a dat demisia din cauza războiului
Occidentul trebuie să-și intensifice sprijinul militar pentru Ucraina pentru a învinge regimul lui Vladimir Putin, care va fi întotdeauna „o sursă de război, agresiune și destabilizare“.
Declarația îi aparține singurului diplomat rus care și-a dat demisia în semn de protest față de invadarea Ucrainei de către Moscova, într-un interviu acordat agenției EFE, partener EURACTIV.
Boris Bondarev, în vârstă de 42 de ani, care locuiește în prezent în Elveția, a demisionat după o carieră diplomatică de 20 de ani, printr-o scrisoare publică în mai anul trecut, în timp ce se afla la post, la Misiunea Permanentă a Rusiei pe lângă Oficiul Națiunilor Unite de la Geneva.
În scrisoarea de demisie, el a criticat un război „fără sens”, a spus că îi este rușine de țara sa și a atacat Ministerul de externe al Rusiei pentru că a răspândit „minciuni, declarații belicoase și ură”.
Acum spune că este bine, dar preferă să nu vorbească despre securitatea lui sau dacă a primit amenințări.
„Sunt o piesă prea mică pentru ca ei să se deranjeze pentru mine”, a spus el.
Pasivitate și loialitate
Niciun alt diplomat rus nu i-a urmat exemplul, cel puțin nu public.
„Nu pot să spun că sunt dezamăgit pentru că nu mă așteptam la nimic. Îmi cunosc colegii. Dacă mai mulți oameni ar fi vorbit public, poate că ar fi fost diferit. Dar, dacă acești oameni ar exista, ar fi un alt minister și acest război ar fi posibil să nu fi avut loc”, a declarat Bondarev pentru EFE.
Fostul diplomat a spus că nu a crezut niciodată că Putin, pe care îl consideră responsabil pentru război, va invada Ucraina.
„Știam că este un regim corupt, că sunt hoți, dar nu m-am gândit niciodată că vor trece de la a fi hoți la a fi criminali și criminali de război”, a spus el.
Bondarev a rezumat situația din Rusia lui Putin: Dacă eviți să te implici în politică și să critici guvernul, nu vei avea probleme. În schimb, viața ta va continua mai mult sau mai puțin ca de obicei, chiar și în timpul războiului.
„În Moscova magazinele sunt deschise, iar restaurantele sunt pline. Oamenii se distrează. Nu există nimic care să arate că există un război”.
„Nimănui nu îi pasă de ceea ce se întâmplă în unele părți îndepărtate și mai sărace ale Rusiei, unde sunt recrutați mai mulți soldați”, a adăugat el.
Această mentalitate de a nu interveni în ceea ce se întâmplă, cu excepția unei minorități active, este o moștenire a trecutului sovietic de care beneficiază Putin.
„Putin îi învață pe oameni de 20 de ani că ar trebui să aibă grijă doar de propria lor viață și să lase în seama lui toate treburile statului”, a explicat fostul diplomat.
El spune că, în acest an de război, ceea ce l-a surprins cel mai mult este performanța slabă a armatei ruse, mult mai proastă decât bănuia, din cauza corupției larg răspândite.
„Corupția și incompetența sunt trăsături centrale ale regimului lui Putin. Deci nu ar trebui să fiu surprins”, a adăugat el.
„Pace, doar fără Putin”
Bondarev crede că, „dacă vrei pace, trebuie ca Putin și regimul său să fie scoși din ecuație”.
Putin nu mai are nimic de oferit poporului rus și tot ce face acum este să dea vina pe presupușii inamici externi pentru răul țării și propriile sale greșeli, a spus Bondarev.
„El va fi întotdeauna o sursă de război, de agresiune, de destabilizare. Dacă Putin este învins și rămâne la putere, o va lua ca pe o insultă personală și va căuta răzbunare”, a prezis fostul diplomat.
„Acest război este războiul lui personal, pentru că nimeni din jurul lui nu și-a dorit acest război. Și nici acum nu-l vor. Ei doar îl urmează pentru că nu este responsabilitatea lor să gândească și să decidă”.
Bondarev a criticat acele țări care susțin Ucraina, dar nu trimit arme care ar putea oferi Kievului victoria finală.
„Europa și Statele Unite par să nu-și dorească ca Ucraina să câștige acest război. Se pare că vor să împingă Ucraina spre pacea cu Rusia. Ca o formulă pentru a-l scoate pe Putin basma curată”, a subliniat el.
„Nu știu câte tancuri are Spania, dar dacă are 100 de tancuri, să le livreze Ucrainei. Ar fi o mare contribuție la securitatea întregii Europe”.
El i-a criticat, de asemenea, pe liderii europeni pacifiști care se opun acordării de ajutor militar Kievului: „Războiul nu se va opri miraculos, dacă nu sunt furnizate arme”.
Această narațiune pacifistă, a spus Bondarev, este condescendentă și arogantă și folosește suveranitatea Ucrainei ca monedă de schimb.
„Ucrainenii ar trebui să aibă dreptul de a decide dacă vor pacea sau dacă vor să lupte sau să-și ia înapoi tot teritoriul”, a spus el.
„Iar acești pacifisti par să spună: Ucraina poate fi divizată. Dă-i lui Putin o parte din Ucraina în schimbul a altceva, de parcă nu ar fi un popor liber, ci ceva inferior care poate fi sacrificat”.
///////////////////////////////////////////
CASELE CELE NOI ALE NOILOR ÎMPĂRAȚI ROȘII- În timp ce-și trimit soldații la moarte în Ucraina, ”patrioții” Rusiei se lăfăie acasă într-un lux orbitor!
Eugen Cișmașu
În timp ce-și trimit soldații la moarte în Ucraina, ”patrioții” Rusiei se lăfăie acasă într-un lux orbitor!
Soldații ruși mor pe capete în Ucraina, într-un război absurd, la ordinul lui Putin. În tot acest timp, președintele și membrii camarilei sale locuiesc netulburați în suburbiile de lux ale Moscovei. Una dintre locațiile selecte preferate de nomenclatura neosovietică este moșia Novo Ogaryovo, situată în afara Moscovei, care în anii comunismului a servit ca reședință de stat și casă de oaspeți pentru vizitatorii internaționali. În 2000, Vladimir Putin și-a declarat proprietatea din Novo Ogaryovo ca fiind reședința sa oficială. De atunci, așezarea vecină, Ussovo, a devenit cea mai scumpă zonă rezidențială din Moscova.
Armata Rusiei se rărește încet și sigur pe fronturile din Ucraina, în vreme ce Vladimir Putin și Dmitri Medvedev sau chiar fostul președinte ucrainean pro-rus, Viktor Ianukovici, duc o viață de fast, nu departe de capitala Rusiei. Până de curând, și Jan Marsalek, fostul director executiv al scandaloasei companii germane Wirecard, locuia și el la doar câțiva kilometri de Putin și de ministrul Apărării Serghei Shoigu.
Marsalek este cunoscutul fugar austriac, fost membru al consiliului de administrație și director de operațiuni al companiei germane de procesare a plăților Wirecard, dispărut din iunie 2020 din cauza rolului său în scandalul ce poartă numele companiei. Financial Times a raportat că Marsalek este o persoană de interes pentru o serie de guverne europene din cauza presupuselor legături ale sale cu serviciile secrete ruse iar anchetele Bellingcat, Der Spiegel și The Insider au indicat faptul că Marsalek a zburat la Minsk la câteva ore după ce a fost concediat, și apoi a plecat în Rusia, unde se crede că locuiește sub supravegherea GRU într-un conac de lângă Moscova.
Razdory, unde se află moșia lui Marsalek, se află la doar cinci kilometri de Moscova și face parte dintr-o întreagă așezare finanțată de miliardarul Roman Abramovici. Potrivit rapoartelor din Moscova, compania sa britanică de construcții Millhouse Capital le-a cerit arhitecților să proiecteze o „așezare confortabilă în stil gregorian”. Majoritatea caselor amintesc prin urmare mai mult de Anglia cu fațadele lor din cărămidă. Cu toate acestea, în partea de nord a orașului, unde se află ascunzătoarea lui Marsalek, există proiecte individuale mult mai scumpe, cu prețuri de achiziție de cel puțin zece milioane de euro.
Shoigu, conac în stil japonez de 18 milioane de euro
Potrivit portalului rus de investigații „Project”, în imediata apropiere locuiesc doi vicepreședinți ai producătorului rus de petrol Lukoil , un fost ministru al economiei și un vicepreședinte al grupului minier Norilsk Nickel. La nord, mai aproape de meandrele Moskvei, există o zonă special împrejmuită. Ministrul de Finanțe Anton Siluanov și Ruslan Zalikov, ministrul adjunct al apărării, locuiesc aici într-o proprietate.
Barwikha shoigu
Razdory oferă doar un mic fragment din lumea superbogaților din Moscova. La doar câțiva kilometri spre vest se află moșia lui Shoigu, care joacă un rol cheie în conflictul actual cu Ucraina. Fapt care nu e deloc de mirare, avându-se în vedere faptul că prietenia lui cu Putin durează de două decenii. În calitate de ministru al protecției civile, Shoigu a câștigat popularitate în rândul poporului rus, iar ca lider al noului partid ”Kremlin Unity”, care mai târziu a devenit Rusia Unită, actualul ministru al Apărării a făcut campanie masivă pentru Putin. Din 2012, când Putin s-a întors la Kremlin, Shoigu este cel dintâi responsabil de existența și funcționarea armatei ruse.
Proprietatea opulentă în stil japonez din așezarea Barwikha a lui Shoigu a fost descoperită în 2015 de liderul încarcerat al Opoziției ruse, Alexei Navalnîi și de colegii săi activiști. Valoarea estimată la acea vreme era de 18 milioane de euro, o sumă în mod normal inaccesibilă pentru un ministru. În plin scandal cu acuzații de corupție, Shoigu a încercat să mascheze proprietatea. Mai întâi complexul a fost trecut pe numele unei fiice iar mai târziu i-a aparținut surorii soției sale. Astăzi, proprietatea este deținută de o companie-fantomă.
Putin, palat exclusivist cu elicopter ”la scară”
Vladimir Putin trăiește și mai la adpost de ochii lumii. De la Razdory, prin satul Barvikha, trecând pe lângă câteva magazine de lux, un showroom de mașini Ferrari și o școală pentru copii de VIPuri, strada Rublevka duce direct în satul Usovo. De lângă Usovo, o centură ocolitoare duce direct la moșia lui Putin, situată în Nowo Ogaryovo. În perioada sovietică, proprietatea a servit ca reședință de stat și casă de oaspeți pentru vizitatorii internaționali. Numărul mare de astfel de reședințe de stat și case de oaspeți din perioada sovietică a fost lucrul care a făcut din suburbiile de vest ale Moscovei unele dintre cele mai scumpe zone imobiliare ale Europei, în perioada capitalistă. Din 2000, Putin și-a transformat reședința din Novo Ogaryovo într-un fel de reședință privată.
Novo
Retrasă în pădure, nu departe de cursul Moscovei, casa oferă securitate și intimitate – exact ceea ce președintele rus a ajuns să aprecieze în ultima vreme.
În ultimii ani, în jurul proprietății au mai fost construite și alte case. Puțin la vest de vila principală, în ultimii ani a fost construit de la zero un întreg complex sportiv și de sănătate. La nord de râul Moscova, în ultimele luni a fost adăugat un fel de terminal pentru elicoptere, care este legat de moșia lui Putin mai la sud printr-un pod nou.
Politicienii și VIP-urile de pe orbita Kremlinului nu s-au stabilit doar în vestul Moscovei. În sudul capitalei, de exemplu, se află fostul sat al artiștilor Peredelkino. În Uniunea Sovietică, așezarea era considerată un refugiu pentru intelectuali, poeți și scriitori.
Kirill, băiatul de altar al lui Putin, și ucraineanul Ianukovici, răsplătiți cu lux imobiliar pentru serviciile aduse Moscovei
În vreme ce comandourile Kremlinului încearcă să-l asasineze în Ucraina pe liderul Kievului, ”nazistul” Volodimir Zelenski, fostul președinte ucrainean Viktor Ianukovici locuiește lângă Moscova, nu departe de satul Peredelkino. După ”Maidanul” galben – albastru, politicianul pro-rus a fugit în Rusia. Locația lui a devenit cunoscută după ce un alt deținător de proprietăți în zonă, deputatul Iosif Kobzon, s-a plâns de gardurile groase și înalte ale casei lui Ianukovici.
kirill
Proprietatea nu aparține, însă, lui Ianukovici însuși, ci Ministerului de Interne al Rusiei, care i-a oferit-o la ordinele lui Putin. Fostul președinte locuiește într-un cartier cu vecini selecți. Puțin la sud de reședința lui se află un alt complex ,și mai mare, asemănător unui parc. Proprietarul acestuia este nimeni altul decât Patriarhul Kiril, șeful Bisericii Ortodoxe Ruse.
Dar nu numai Moscova este renumită pentru așezările sale de vile din centura de navetiști. Confidenții președintelui locuiesc și în Sankt Petersburg și în apropiere. Unul dintre locuri a fost botezat de constructorii „Versailles of the North”. Este vorba despre un nou complex de locuințe pompos în nord-vestul orașului. Este alcătuită din aproximativ trei duzini de case decomandate în stil pseudoclasic. Palatele țarului în miniatură. Așezarea a fost construită de o companie deținută de prietenul lui Putin, Evgheni Prigojin. Jurnaliştii de investigaţie ruşi îl descriu pe bărbat ca fiind şeful celebrei armate private Wagner, care luptă în prezent alături de trupele ruse obişnuite în estul Ucrainei.
Totuși, în ciuda locației bune, în apropierea Mării Baltice și a Centrului Lakhta – cel mai înalt zgârie-nori din Europa – așezarea se bucură de o reputație proastă printre agenții imobiliari din Petersburg. Potrivit industriei, în timp ce prețurile caselor sunt de până la cinci milioane de euro, designul arhitectural și calitatea construcției nu se ridică la acest standard ridicat.
Medvedev, complex personal renovat cu peste 500 de milioane de euro
Departe de Moscova, Dmitri Medvedev și-a aranjat un complex impunător. Potrivit cercetărilor jurnaliştilor ruşi de investigații, fostul preşedinte are o reşedinţă neoficială în orăşelul liniştit Pljos. Odată aparținând unui proprietar bogat de fabrică din timpul erei țariste, complexul a rămas în mare parte nefolosit până în 2008 și a intrat în paragină. După ce Medvedev a venit la putere la Kremlin, complexul a suferit ample operațiuni de renovare. Au fost construite heliporturi, o pensiune, o piscină, un teatru în aer liber și un dig pentru iahturi.
medvedev
Fundația anticorupție a lui Alexei Navalnîi FBK estima costul renovării la cel puțin 500 de milioane de euro. La acea vreme, s-a atras atenția asupra faptului că, pe iazul din centrul proprietății, Medvedev a cerut chiar construirea unei cabane pentru rațele care populează suprafața de apă.
În timpul mandatului său, între 2008 și 2012, Medvedev a stat în Pljos de cel puțin nouă ori, dar se spune că a folosit locul mai târziu ca reședință cvasi-privată. Liniştitul Pljos, situat la aproximativ 400 de kilometri nord-est de Moscova, a devenit de atunci o staţiune populară pentru elita capitalei ruse, dar şi pentru turiştii obişnuiţi.
https://www.podul.ro/articol/17830/casele-cele-noi-ale-noilor-imprai-roii-in-timp-ce-i-trimit-soldaii-la-moarte-in-ucraina-patrioii-rusiei-se-lfie-acas-intr-un-lux-orbitor
////////////////////////////////////////
Dmitri Medvedev, despre Republica Moldova: „Nici nu există o astfel de ţară”
Declaraţiile lui Medvedev vin pe fondul unor relaţii tensionate între Chişinău şi Rusia
Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, în prezent vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, face comentarii sarcastice la adresa Chişinăului, după ce premierul Dorin Recean a anunţat că mai mulţi oficiali ruşi, inclusiv Vladimir Putin, sunt persoane indezirabile în Republica Moldova, şi spune că Republica Moldova nici măcar nu mai există ca ţară, pentru că „a fost vândută” României.
Acesta amenință Chișinăul și spune că „poate, cumva, mai târziu” rușii vor intenționa să meargă acolo.
Dmitri Medvedev a declarat că oficialii ruşi nu intenţionează „deocamdată” să vină în Republica Moldova
Dmitri Medvedev a comentat o declaraţie a premierului moldovean Dorin Recean, care joi seara a anunţat la TV8 că a fost întocmită o „listă neagră” cu oficiali din Federaţia Rusă declaraţi indezirabili pe teritoriul Republicii Moldova.
Pe listă se regăseşte inclusiv preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, precum şi omul de afaceri cu legături strânse în mediul politic din Rusia şi Republica Moldova, Igor Ceaika, relatează NewsMaker.
În replică, Dmitri Medvedev a declarat că oficialii ruşi nu intenţionează „deocamdată” să vină în Republica Moldova şi a spus că Moldova nu mai există ca ţară, pentru că a fost „vândută” României de guvernarea prooccidentală, ocazie cu care a cerut oficialilor moldoveni să respecte „suveranitatea Republicii Moldoveneşti Nistrene”, numele cu care este desemnată Transnistria.
„Fiinţa misterioasă pe nume Recean a anunţat că nici preşedintele Rusiei, nici feţele oficiale ruse nu vor putea intra în ţara lor – Moldova. În primul rând, nimeni nici nu intenţiona să plece acolo. Poate, cumva, mai târziu… În al doilea rând, nici nu există o astfel de ţară. Şefii locali au vândut-o României, devenind trădători ai propriei patrii”, a scris Medvedev.
„Şi nu are niciun sens să discuţi cu ei. Să se lămurească poporul cu ei. Şi să decidă, în sfârşit, cine sunt – moldoveni sau români”, a adăugat Medvedev, citat de NewsMaker.
În finalul mesajului, într-un post scriptum, Medvedev spune: „Evident, cu menţiunea că toţi „recenii” şi „alde sandu” trebuie să respecte suveranitatea Republicii Moldoveneşti Nistrene”.
Declaraţiile lui Medvedev vin pe fondul unor relaţii tensionate între Chişinău şi Rusia şi în condiţiile în care duminică au loc în regiunea semiautonomă Găgăuzia, majoritar prorusă, alegeri pentru desemnarea liderului regional (başcanul).
Acest context electoral a determinat autorităţile din Republica Moldova să interzică la 17 aprilie intrarea pe teritoriul ţării a liderului republicii ruse Tatarstan, un incident diplomatic ce s-a soldat ulterior cu gesturi în oglindă la Chişinău şi Moscova: ambasadorii au fost chemaţi la sediile ministerelor de externe respective şi au fost anunţaţi de expulzarea cîte unui membru al personalului lor diplomatic.
///////////////////////////////////////////
Medvedev acuzat că şi-a reparat vila pe bani colectați în scopuri caritabile
Fundaţia pentru Combaterea Corupţiei, condusă de Alexei Navalnîi, a publicat o investigaţie dedicată vilei prim-ministrului Federației Ruse, Dmitri Medvedev. Este vorba despre conacul Milovka, situat la un kilometru de la centrul oraşului Ples, regiunea Ivanovo. Faptul că la Milovka vine sistematic Medvedev cu familia sa se ştia mai demult, dar fotografia reşedinţei, înconjurate de un gard de şase metri, niciodată nu a fost publicată – numai imaginea gardului. Pe blogul lui Navalnîi sînt publicate fotografii de la înălţime ale reşedinţei. Opozantul afirmă că suprafaţa complexului nu este de două hectare, precum se afirma în presă, ci de 80. Pe teritoriu se află un debarcader privat (sectorul este adiacent rîului Volga), o pîrtie de schi, trei piste pentru elicoptere, cîteva case, un hotel şi alte edificii şi obiecte de parc, inclusiv o tablă gigantică de şah şi o căsuţă pentru răţuşcă. Conacul istoric Milovka ca atare serveşte drept casă principală şi este înconjurat de un gard intern suplimentar. Costul restaurării conacului şi construcţia celuilalt complex FCC l-a evaluat la 25-30 de miliarde de ruble. Potrivit FCC, teritoriul a fost procurat de Fundaţia „Dar” cu banii puşi la dispoziţie de acţionarii Companiei „Novatek” (33 de miliarde alocate pentru caritate). Din aceleaşi mijloace a fost plătită restaurarea conacului şi construcţia celorlalte obiecte. Fundaţia „Dar”, scrie Navalnîi, are legătură directă cu soţia lui Medvedev, Svetlana, iar conducătorul Consiliului de observatori al Fundaţiei a fost colegul de facultate al prim-ministrului Ilia Eliseev. După anul 2011, complexul a fost transmis Fundaţiei pentru conservarea patrimoniului istorico-cultural. În acest mod, vila nu este proprietatea lui Medvedev, dar premierul se odihneşte acolo sistematic, fapt confirmat de fotografiile geoetichetate ale acestuia pe Instagram. Alexei Navalnîi consideră procurarea teritoriului de către fundaţia apropiată lui Dmitri Medvedev drept act de corupţie.
https://noi.md/md/news_id/90956?com_page=1
/////////////////////////////////////////////
Lupta dintre David şi Goliat, în variantă rusească
Viorica Marin
Preşedintele rus Vladimir Putin încearcă toate metodele pentru a-i închide gura celui mai periculos critic al său, Aleksei Navalnîi.
Justiţia rusă a condamnat marţi organizaţia principalului oponent al Kremlinului Aleksei Navalnîi la plata a trei amenzi, în special pentru că nu a şters de pe Youtube o anchetă în care-l acuza pe fostul premier Dmitri Medvedev că a fost în fruntea unui imperiu imobiliar, potrivit AFP. Ivan Jdanov, directorul Fondului Anticorupţie (FBK), colegul lui Navalni, a declarat pe Twitter că a fost amendat cu 100.000 de ruble (1.175 euro la rata actuală). El a fost judecat la Moscova pentru că nu s-a supus unei ordonanţe judecătoreşti prin care i-a cerut să şteargă de pe Youtube o anchetă difuzată în martie 2017 de echipa lui Navalnîi. Acest film documentar îl acuză pe Dmitri Medvedev, pe atunci premier, că ar avea o imensă avere imobiliară finanţată de oligarhii ruşi, acuzaţii respinse de Medvedev. Miliardarul Alişer Uusmanov, unul dintre cei mai bogaţi ruşi, menţionat în acest videoclip, a obţinut în instanţă ca acest video să fie retras.
Navalnîi îşi închide Fundaţia Anticorupţie
Aleksei Navalnîi a anunţat că îţi închide Fundaţia Anticorupţie (FBK), prin care a dezvăluit corupţia de la Kremlin. Măsura anunţată de activistul rus vine după ce fundaţia sa, FBK, a pierdut şi un proces de defăimare şi trebuie să plătească despăgubiri de peste un milion de euro către un apropiat al Kremlinului, Evgheni Prigojin, poreclit „bucătarul lui Putin”, pe care l-a acuzat că a provocat un val de toxiinfecţii alimentare în şcolile din Moscova, prin firma sa de catering, care deserveşte unităţile de învăţământ.
„Nu e glumă. Nu e un truc de marketing. Fundaţia Anticorupţie, pe care am înfiinţat-o acum nouă ani, va fi preluată în curând de bucătarul lui Putin şi de prietenii lui”, a anunţat Aleksei Navalnîi, într-un mesaj pe Twitter. Pentru a evita ca banii celor peste 7.600 de donatori care susţin fundaţia să ajungă în conturile lui Evgheni Prigojin, „bucătarul lui Putin”, Navalnîi a decis să renunţe la fundaţie şi să creeze o nouă organizaţie. FBK a publicat de-a lungul anilor mai multe investigaţii video despre oligarhi, oficiali guvernamentali, şefi ai companiilor de stat, prieteni şi rude ale acestora – toţi implicaţi în corupţie. În timp ce presa instituţională din Rusia este puternic controlată sau influenţată de Kremlin, anchetele de presă au rămas în mare parte în seama unor platforme independente, precum FBK a lui Aleksei Navalnîi.
Cele mai populare investigaţii ale FBK, amintite de Europa Liberă:
- Vilele lui Medvedev
În ancheta intitulată „Nu-i spuneţi Dima”, a fost dezvăluită faţa necunoscută a averii premierului rus Dmitri Medvedev, care a pozat mereu într-un politician liberal şi susţinător al anticorupţiei. Publicată în martie 2017, acesta este cea mai de succes producţie a FBK, cu peste 35 de milioane de afişări pe YouTube. Ancheta a pornit de la informaţiile publicate de un hacker care i-a spart telefonul lui Medvedev în 2014 şi a dezvăluit mesaje, dar şi achiziţii de diverse aparate şi gadget-uri, făcute online de premierul rus. Folosindu-se de aceste informaţii, fundaţia lui Navalnîi a descoperit un adevărat imperiu de afaceri controlat în secret de Medvedev, prin ONG-uri. Inclusiv vile, iahturi sau podgorii.
Citește și: Noul război al stelelor. Rusia a tras „primul glonţ“ în spaţiu INFOGRAFIE
- 2. Procurorul şi fiii lui
A doua cea mai populară anchetă video a fundaţiei lui Navalnîi, cu peste 12 milioane de afişări pe YouTube, a fost publicată în decembrie 2015. În ea, cei doi fii ai procurorului general al Rusiei de la vremea respectivă, Iuri Ceaika, sunt acuzaţi că s-au îmbogăţit ilegal, folosindu-se de subordonaţii tatălui lor. Ancheta susţine că familia lui Ceaika şi oficiali din biroul procurorului general aveau legături de afaceri cu o bandă de infractori din sudul Rusiei. Liderii acestui clan au fost condamnaţi pentru uciderea a 12 persoane, inclusiv patru copii, în 2010. Filmul mai arată că Artiom, unul dintre fiii lui Ceaika, care trăieşte în Elveţia, a beneficiat de privatizări ilegale în Rusia, care i-au permis să îşi cumpere un hotel în Grecia şi o vilă în Elveţia. Celălalt fiu, Igor Ceaika, deţinea mai multe afaceri în Rusia, care ar fi primit ilegal contracte cu statul pentru construcţii şi proiecte de dezvoltare.
- Oligarhul şi profesoara de sex
În investigaţia intitulată „Iahturi, oligarhi, fete: un vânător de oameni dezvăluie un şpăgar”, fundaţia lui Navalnîi a urmărit postările pe social media ale Nastiei Ribka, o tânără din Belarus care se intitulează antrenoare de sex. De aici, au fost descoperite legături între oligarhul Oleg Deripaska şi un înalt oficial din diplomaţia rusă. În postările Anastasiei Vaşukevici, alias Nastia Ribka, reieşea că vicepremierul rus Serghei Prihodko beneficia de tratament de lux pe iahturile lui Deripaska, în 2016, unde discutau şi despre politica americană. După publicarea acestui material, „profesoara de sex” Vaşukevici a fost arestată în Thailanda, sub acuzaţia de încălcare a legilor muncii, şi a fost deportată în Rusia, unde a fost arestată în ianuarie 2019. În cele din urmă, a fost eliberată şi trimisă în ţara de origine, în Belarus.
- Ascunzătoarea lui Putin
Materialul din 2017 arată că preşedintele Rusiei foloseşte o veche vilă de pe o insulă rusească de la graniţa cu Finlanda, pentru a-şi petrece vacanţa. Proprietatea de 50 de hectare, de pe insula Lodohny, nu departe de oraşul Vyborg, se află într-un golf de lângă Finlanda. În acte, ea aparţine lui Oleg Rudnov, un om de încredere al lui Putin, din Sankt Petersburg, care deţine compania Baltic Media Group. Rudnov a mai condus şi o altă firmă deţinută de un alt apropiat de-al lui Vladimir Putin, muzicianul Serghei Roldugin, care ar fi canalizat prin offshore-uri o parte din averea secretă a preşedintelui rus, după cum reiese din dezvăluirile Panama Papers.
- Banii lui Mişutin
Una dintre cele mai recente investigaţii FBK, din ianuarie 2020, dezvăluie averea noului premier al Rusiei, Mihail Mişutin, numit de Putin în locul lui Medvedev. Familia acestuia deţine proprietăţi în zona Moscovei, în valoare de 40 de milioane de dolari, deşi Mişutin a lucrat toată viaţa la stat. Înainte de a fi numi premier, Mişutin a condus Fiscul rusesc. Mişutin a declarat că şi-ar fi câştigat averea de-a lungul a doi ani în care a lucrat pentru o firmă de investiţii din Moscova, între 2008 şi 2010, apoi ar fi investit banii în depozite bancare cu dobândă mare.
Citește și: Controale la staţiile Peco, firme şi mijloace de transport în comun. 86 de brăileni au fost amendaţi pentru purtarea necorespunzătoare a măştii
Citește și: VIDEO Despre ce au discutat Dodon şi Krasnoselski la cea de-a şaptea întâlnire
https://adevarul.ro/stiri-externe/rusia/lupta-dintre-david-si-goliat-in-varianta-ruseasca-2038239.html
/////////////////////////////////////////
Îngerii păzitori, de Jean DANIÉLOU
Publicat în Dilema Veche nr. 1002 din 22 iunie – 28 iunie 2023
Un alt nume ale îngerului păzitor este cel de „înger al păcii”. Am văzut că Apocalipsa ni-i arată pe îngeri prezentînd înaintea lui Dumnezeu rugăciunile sfinților. Acest lucru, adevărat despre rugăciunea liturgică, este adevărat și în privința rugăciunii particulare. Găsim deja o astfel de învățătură în Vechiul Testament. Arhanghelul Rafael este „unul din cei șapte sfinți îngeri, care ridică rugăciunile sfinților și le înalță înaintea slavei Celui Sfînt” (Cartea lui Tobit, XII, 15). Clement al Alexandriei vorbește de „îngeri care sînt în slujba ridicării rugăciunilor” (Excerpt., 27) și știe că, chiar și atunci cînd omul se roagă singur, el este împreună cu cetele îngerești (Strom., VII, 78; vezi și VI, 2). Tertulian îi recomandă creștinului să nu se așeze cînd se roagă, din respect pentru „îngerul rugăciunii care stă în preajma noastră” (De Or., 16; P. L. I, 1174 A; vezi Ciprian, De Orat., 32-33; P. L. IV, 540 B-C).
Origen distinge prezența generală a îngerilor în preajma celui care se roagă de prezența îngerului păzitor (De Or., XI, 5). Această participare a îngerului păzitor la rugăciune, unirea lui cu implorarea noastră, revine adesea în scrierile lui. Creștinul nu trebuie să se teamă deloc de demoni pentru că „îngerul Domnului va străjui împrejurul celor ce se tem de Elși pentru că el pururea vede fața Tatălui care este în ceruri, aducînd neîncetat rugăciuni, prin mijlocirea Arhiereului, la Dumnezeu Atotțiitorul și unindu-se chiar în rugăciune cu cei care se află sub ocrotirea lor” (Contra Cels., VIII, 36). Astfel, îngerul pendulează între suflet și cer: „Îngerii se suie să ducă rugăciunile oamenilor în locurile cele mai presus de ceruri și mai curate sau în cele și mai curate de deasupra acestora. Și de acolo coboară iarăși, aducînd fiecărui om, după vrednicia lui, ceva din cele rînduite de Dumnezeu ca să fie împărțite acelora care Îi primesc binefacerile” (Contra Cels., V, 4. Vezi și Ho. Num., XI, 5; Ho Lev., IX, 8).
O trăsătură demnă de remarcat a vechii tradiții este aceea că omul are totodată un înger și un demon care se ocupă de el. Este ca și în cazul popoarelor, care își au îngerii și demonii lor. Aceasta era deja viziunea lui Pseudo-Barnaba (XVIII, 1), legată de învățătura despre cele două căi, a binelui și a răului. Îngerul atrage sufletul spre bine, demonul îl atrage spre rău. Avem aici începutul învățăturii despre deosebirea duhurilor. Herma insistă mai mult asupra acestui aspect: „Sînt doi îngeri cu omul, unul al dreptății și unul al răutății. (…) Îngerul dreptății este delicat și rușinos și blînd și liniștit. Așadar, cînd acesta îți urcă la inimă, pe dată îți grăiește despre dreptate, despre puritate, despre demnitate și despre mulțumirea cu ale tale și despre tot lucrul cel drept și despre toată virtutea cea slăvită. Cînd toate acestea îți urcă spre inimă, să știi că îngerul dreptății este cu tine. (…) Iată acum și lucrările îngerului răutății. Mai înainte de toate este oțărît și amar și fără minte (…). Astfel, cînd ți se urcă acesta la inimă, să-l știi după lucrările lui” (Prec., VI, 2, 1, 3-4; trad. rom., Părinții apostolici, Scrieri I, Polirom, 2010, p. 275).
Origen va moșteni de la Herma această învățătură, după cum o spune în mod explicit. Prin intermediul lui, ea va trece la Atanasie și ulterior la toată tradiția spirituală. „Iar cartea numită Păstorul afirmă și ea că doi îngeri însoțesc pe om: cînd gîndurile bune urcă în inimile noastre e semn că ele sînt trimise de la îngerul bun, iar dacă gîndurile sînt rele, e semn că ni le trimite îngerul cel rău. Și epistola zisă a lui Barnaba ne dă aceeași învățătură” (De Princ., III, 2, 4; Koetschau, 251). Aici, Origen este doar reprezentantul unei vechi tradiții. Dar din această tradiție el face un element fundamental al învățăturii spirituale: „Toți oamenii sînt vegheați de doi îngeri, cel rău, care îi împinge spre rău, și cel bun, care îi împinge spre bine” (Ho. Luc., 35; Rauer, 207). Sau în alt loc: „Ceea ce spune despre fiecare provincie trebuie să fie spus, la modul general, despre fiecare om. Fiecare este vegheat de doi îngeri, unul al dreptății, altul al nedreptății. Dacă în inimă noastră se ridică gînduri bune, ele provin de la îngerul bun; dacă gîndurile sînt rele, înseamnă că provin de la îngerul rău” (Ho. Luc., 12; Rauer, 86).
(fragment din cartea cardinalului Jean Daniélou (1905-1974), Îngerii în învățătura Părinților Bisericii, traducere de Miruna Tătaru-Cazaban, în pregătire la Editura Spandugino)
https://dilemaveche.ro/sectiune/societate/din-polul-plus/ingerii-pazitori-2277448.html
///////////////////////////////////////////
Ortodoxia cosmopolită, de Teodor BACONSCHI
Publicat în Dilema Veche nr. 1001 din 15 iunie – 21 iunie 2023
Un tînăr chinez, care a copilărit în Brazilia, s-a convertit la creștinism și urmează acum studii doctorale în România, a surprins recent agora virtuală prin postări articulate, dovedind o serioasă cultură generală și un stimulator talent speculativ: se numește Kenan Wang. Am surîs observînd odată că un confrate autohton de credință ortodoxă i s-a adresat cu familiarul apelativ „frate Chenane”, de parcă dialogul pe Facebook s-ar fi desfășurat într-o lavră nemțeană… Povestea de viață a junelui chinez – care se ferește de geopolitică, asumă deschiderea ecumenică spre catolici și vădește o gîndire proaspătă, plină de optimism – îmi amintește (tocmai cînd era să uit) că privirea străinului oferă oglinda ideală, întrucît îți arată cu mai multă acuratețe ce ești (și nu mai știi), dar mai ales ce ai putea să fii (și nu înveți să vrei). Omul are priză în dezbaterea digitală întrucît încarnează punctual vocația intensiv universală a Ortodoxiei.
Din motive ce țin de „viclenia istoriei”, tradiția creștinismului răsăritean e perpetuată mai cu seamă în Europa de Est, chiar dacă s-a răsfirat (cumva artizanal) într-o diaspora globală. Cu excepția Bizanțului, în procesul de creștinare a slavilor, și apoi a imperiului țarist, care a trimis misionari în Extremul Orient, Biserica Ortodoxă „modernă” a căzut în capcana filetismului centrifugal, uitînd că mesajul Evangheliei se adresează întregii omeniri și are vocația de a se adapta oricărui context cultural sau lingvistic. În vreme ce catolicii și protestanții au împînzit lumea – cucerind cu secole în urmă nenumărate teritorii și națiuni –, ortodocșii au 80% din „efective” pe solul bătrînului continent acum secularizat, mai cu seamă în partea lui apuseană.
Urmarea pomenitului imobilism geografic se traduce printr-un anumit provincialism sectar, adică prin constituirea unui ghetou spiritual, asortat cu psihologia colectivă a cetății asediate. Dacă Rusia n-ar fi căzut în delirul ideologic asasin și sinucigaș al bolșevismului ateu, impactul misionar al Ortodoxiei ar fi fost mult mai vizibil, reușind să contribuie la vitalitatea globală a creștinismului. Cum Rusia post-comunistă a reluat teologia politică a celei de-a treia Rome, adică a redevenit ortodoxistă, trădînd astfel libertatea evanghelică, echilibrul moștenirii patristice și filonul mistic al predaniei filocalice, ea n-a reușit decît să accentueze naționalismul defensiv al suratelor sale și să compromită atractivitatea supranațională a creștinismului de matrice răsăriteană.
Pînă a se instala în țara noastră (unde va fi pesemne hirotonit), dl Kenan Wang a cunoscut și alte Biserici Ortodoxe, așa că știe ce spune cînd afirmă că la noi a descoperit clerul cel mai instruit și bine educat. Ne plîngem de parțiala înstrăinare dintre ierarhie și laicat, acuzăm rutina academică din facultățile de Teologie, ridiculizăm numerele de conspiraționism ale unor călugări smintiți (care zăbovesc mai mult pe Internet decît la pravila lor), dar iată că expatriatul asiatic ne spune, din proprie experiență, că alții stau cu mult mai rău… Măcar din această comparație (de altfel mioritică) am putea fi mai senini, mai încrezători în greutatea BOR la nivel panortodox și mai dornici ca Patriarhia Română să corecteze, prin contraexemplul ei bine promovat, jalnicele derive ale lumii pravoslavnice. Cu patru milioane de credincioși în Europa occidentală, BOR chiar face misiune, așa cum dl Jourdain, burghezul gentilom, făcea proză. Văd pe rețelele sociale că episcopii români din diaspora botează relativ frecvent adulți din țările-gazdă, care descoperă frumusețea și profunzimea Ortodoxiei (și pentru că, în prealabil, fuseseră dezamăgiți de ultrasecularizarea propriei confesiuni). Însă „cazul Wang” mi se pare cel mai fructuos la nivelul alterității care trezește o nouă conștiință identitară. Una menită să ne scoată din „cercul nostru strîmt” de ontologie românească bazată pe fantasme protocroniste și să ne împingă spre o mai lucidă civilitate creștină, acasă și în străinătate. Domnule Wang, vă așteptăm nerăbdători contribuțiile la o teologie românească deopotrivă doctă, realistă și pe deplin europeană…
https://dilemaveche.ro/sectiune/societate/din-polul-plus/ortodoxia-cosmopolita-2275399.html
///////////////////////////////////////////
Rugăciunea pentru evrei, de Francisca BĂLTĂCEANU
Publicat în Dilema Veche nr. 1002 din 22 iunie – 28 iunie 2023
La momentul unei frumoase aniversări, ne face plăcere să reamintim cititorilor noștri un text al doamnei Francisca Băltăceanu, publicat în numărul 263/2009 al revistei noastre. L-am ales anume pentru că textul îmbină erudiția profundă și rafinată a intelectualului cu sufletul bun și spiritul înțelept al creștinului, fiind într-o mare măsură elocvent pentru modul în care dna Băltăceanu înțelege raportul dintre prezentul și tradiția relației creștinismului cu iudaismul. Este vorba despre așa-zisa controversă iscată în 2007 de posibilitatea acordată de Papa Benedict al XVI-lea credincioșilor tradiționaliști de a utiliza o mai veche formulă din Liturghierul 1962, suspectă de antisemitism pentru unii. (S. V.)
Felicitări pentru curajul de a aborda în Dilema veche problema „fierbinte“ a Liturghierului din 1962, încadrînd-o echilibrat în ansamblul relaţiilor între Bisericile apusene şi evrei; e păcat să se încingă atmosfera degeaba! O singură clarificare poate că ar fi necesară, apropo de textul liturgic. Acceptarea (la începutul lui 2008) a folosirii de către unii a Liturghierului din 1962, deci de dinaintea Conciliului Vatican II, este o concesie făcută paseiştilor, care oricum nu sînt prea mulţi: ideea e că grupul retro mai bine să folosească Missalul vechi (cu ilustraţiile lui de epocă cu tot), decît să nu se mai ducă la biserică sau să-şi facă una clandestină! Nu se spune nicăieri în el că evreii ar fi „deicizi“, niciodată nu s-ar fi admis aşa ceva astăzi. Rugăciunea „incriminată“ nu face parte din textul Liturghiei, deci nu riscă să fie auzită toată ziua de credincioşii „nostalgici“. Este vorba de textul vechi (remaniat totuşi, faţă de ediţia din… 1570, pentru că s-au scos expresii care puteau suna prea de tot, există un tabel comparativ în http://veritatis.free.fr/Documents/) al unei rugăciuni care se spune o singură dată pe an, anume în Vinerea Mare. Atunci se face, tradiţional, o rugăciune universală, pentru toţi şi toate (cler, popor, conducători, credincioşi, necredincioşi etc., un fel de ectenie amplificată). În ea, a 8-a invocaţie are ca titlu Pro conversione Iudaeorum, iar textul din 1962, zis/cîntat numai de preot, sună aşa: Oremus et pro Iudaeis: ut Deus et Dominus noster auferat velamen de cordibus eorum; ut et ipsi agnoscant Iesum Christum Dominum nostrum. Oremus „Flectamus genua” Levate! Omnipotens sempiterne Deus, qui Iudaeos etiam a tua misericordia non repellis: exaudi preces nostras, quas pro illius populi obcaecatione deferimus; ut agnita veritatis tuae luce, quae Christus est, a suis tenebris eruantur. Per eundem Dominum… Amen. Adică: „Să ne rugăm şi pentru iudei: ca Domnul şi Dumnezeul nostru să îndepărteze vălul de pe inimile lor, ca şi ei să-l recunoască pe Isus Cristos, Domnul nostru.“ „Să ne rugăm. Să ne plecăm genunchii“ (aici lumea îngenunchează)“ „Ridicaţi-vă!“ (lumea se ridică: gestul e la fel la toate rugăciunile din serie). „Atotputernice, veşnice Dumnezeule, care nu-i îndepărtezi nici pe iudei de la îndurarea ta: ascultă-ne rugăciunile pe care le aducem pentru orbirea acelui popor, ca, recunoscînd lumina adevărului tău, care este Cristos, să fie scoşi din întunericul lor. Prin acelaşi Domn Isus Cristos… (finalul obişnuit al rugăciunilor). Amin.“ Evident, nu e foarte politicoasă, reflectă nişte mentalităţi depăşite, dar expresiile de tip „întunericul necredinţei“, „orbirea…“ apăreau frecvent în rugăciunile pentru păcătoşi/necredincioşi/cei care credeau altfel etc. Unii rabini s-au supărat (ex. conferinţa rabinică italiană), alţii nu (iar unii evrei au zis că „între prieteni, criticile sînt permise“!). În Osservatore Romano din 10 aprilie 2008, cardinalul Walter Kasper, preşedintele Comisiei pentru relaţiile religioase cu ebraismul, a scris un articol în care a explicat că rugăciunea are un caracter total eshatologic şi nu e nicidecum un apel la o misiune concretă către evrei, ci o încredinţare în mîinile lui Dumnezeu. La 14 mai 2008, Cardinalul Tarcisio Bertone, secretar de stat al Vaticanului, a trimis o scrisoare către Marele Rabinat al Israelului, în care aprofundează această poziţie. La 17 aprilie 2008, la vizita în SUA, Papa Benedict s-a întîlnit cu reprezentanţii evrei, a vizitat o sinagogă, cu mare respect, la fel la vizitele în Australia, în Franţa. S-a opus din nou oricărei forme de antisemitism (Osservatore Romano, 14 septembrie 2008) etc. (am o listă întreagă de evenimente). Ceva cu totul deosebit a fost faptul că, la Sinodul episcopilor din 2008, care avea ca temă Biblia, după deschiderea oficială (6 octombrie 2008), Rabinul-şef de Haifa a fost invitat să le vorbească episcopilor despre semnificaţia Bibliei în viaţa religioasă ebraică (e o premieră absolută!) etc. etc. Toate astea le-am luat din Osservatore Romano din 17 ianuarie 2009 (http://www.vatican.va/news_services/or/or_qo/commenti/2008/ – dar se intră mai greu direct, eu nu reuşesc decît cerînd pas cu pas de la www.vatican.va, ediţia italiană). Toate concesiile acestea cu Missalul vechi şi cu ridicarea excomunicărilor vor să atenueze o tensiune pornită de mult, în Occident, între retrograzi (puţini) şi Biserica mare, primii şocaţi cîndva şi de unii „inovatori“ care au sărit peste cal, aşa cum se întîmplă la orice reformă. Ideea cu ridicarea excomunicărilor a fost cam ca la şcoală: decît să exmatriculezi elevii de nesuportat, riscînd să-i împingi în găşti, mai bine îi ţii la marginea şcolii, cu notă mică la purtare, dar înăuntru, sperînd să-i mai educi… Normal, majoritatea mare din Biserică se roagă în Vinerea Mare şi pentru evrei, cu respect şi afecţiune, după Liturghierul curent: VI. Pro Iudaeis Orémus et pro Iudaeis, ut, ad quos prius locatus est Dominus Deus noster, eis tribuit in sui nominis amore et in sui foderis fidelitate profacere. Oratio in silentio. Deinde sacerdos: Omniapotens sempitérne Deus, qui promissiones tuas Abrahae eiasque sémini contuati, Ecclésiae tuae preces cleménter exaudi, ut populus acquisitionis prioris ad redemptionis mereatur plenitudinem pervenire. Per Christum Dominum nostrum. R. Amen. VI. Pentru iudei: „Să ne rugăm şi pentru evrei, pentru ca Domnul, Dumnezeul nostru, care le-a vorbit lor mai întîi, să le dea harul să crească în iubirea faţă de numele său şi în fidelitate faţă de legămîntul său.“ Rugăciune în tăcere (aşa cum e în Liturghierul actual la toate invocaţiile din serie). Apoi, preotul: „Dumnezeule atotputernic şi veşnic, care ai dăruit făgăduinţele tale lui Abraham şi urmaşilor lui, ascultă cu bunătate rugăciunile Bisericii tale, pentru ca poporul pe care ţi l-ai dobîndit la început să se învrednicească a ajunge la plinătatea răscumpărării. Prin Cristos Domnul nostru. Amin“. N-am îndrăznit să scriu direct Dilemei vechi. Dar ar fi bine ca lumea să afle cumva despre ce e vorba exact. Ar fi păcat să se redeschidă răni vechi, care şi aşa se închid greu…
Cu drag şi cu cele mai bune urări,
Francisca Băltăceanu
(apărut înDilema veche, nr. 263, 2 martie 2009)
https://dilemaveche.ro/sectiune/societate/din-polul-plus/rugaciunea-pentru-evrei-2277445.html
////////////////////////////////////////////
Goliat trebuie să cadă, de Louie Giglio-
Cum să câştigi lupta împotriva uriaşilor tăi
Dacă uriaşii noştri cad, lucrul acesta I se datorează lui Isus. El este ucigaşul de uriaşi. Eroul acestei istorisiri (al istorisirii noastre) nu este un tânăr băiat cu prăpastie, ci un Salvator îmbrăcat în trup de om care a murit pentru a pune capăt oricărui lucru care a încercat să ne răpească viaţa.
Frica
Respingerea
Dependenţa
Mânia
Comoditatea
… trebuie sa cadă
Te-ai simţit vreodată aşa cum s-a simţit regele Saul în faţa lui Goliat? Există în viaţa ta un uriaş care te ameninţă… un adversar sau o fortăreaţă care îţi reduce capacitatea de a trăi o viaţă împlinită şi liberă? Încremenit sub constrângerea respingerii, a fricii, a mâniei, a comodităţii sau a dependenţei, s-ar putea să pierzi din vedere promisiunea pe care ţi-a făcut-o Dumnezeu: Poţi să trăieşti o viaţă de victorie! Nu te mulţumi cu mai puţin. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu l-a redus la tăcere pe uriaşul tău o dată pentru totdeauna.
În Goliat trebuie să cadă, Louie Giglio prezintă un aspect nou al relatării clasice despre David şi Goliat. Secretul unei vieţi trăite în libertate faţă de uriaşii noştri nu depinde de o mai mare măiestrie în mânuirea prăştiei, ci de aţintirea privirilor noastre asupra singurului Biruitor al uriaşilor, Isus. Pune-ţi nădejdea în El şi vei vedea căderea lui Goliat.
Cuprins
Mulţumiri
Uvertura: Uriaşul tău se prăbuşeşte
- Mai mare decât uriaşul tău
- Mort, dar încă mortal
- Frica trebuie să cadă
- Respingerea trebuie să cadă
- Comoditatea trebuie să cadă
Interludiu: Uriaşul tău este mort
- Mânia trebuie să cadă
- Dependenţa trebuie să cadă
- O masă întinsă în prezenţa duşmanilor
- Combustibil pentru lupta
https://clcromania.ro/produs/goliat-trebuie-sa-cada-louie-giglio-9786068712864
////////////////////////////////////////
Andrei Pleșu despre ÎPS Teodosie: „Un subofițer încruntat, îndrăgostit soldățește de Putin, o versiune virilă a viguroasei doamne Șoșoacă. E, s-ar zice, o versiune a lui Goliat, dar un Goliat victorios. Bravo lui! Vai nouă!“
de Matei Udrea
IPS Teodosie, Arhiepiscopul rusofil al Tomisului și Dobrogei, a turbat la auzul ideii că ar trebui să recalculăm data sărbătoririi Paștelui după calendarul corect
Pe pagina neoficială de Facebook a filosofului și scriitorului Andrei Pleșu, administrată de un grup de admiratori ai acestuia, a apărut joi un mesaj de un imens umor negru la adresa Înalt Prea Sfințitului Teodosie, Arhiepiscopul rusofil și conspiraționist al Tomisului. Textul îi creionează, în doar câteva rânduri, un portret foarte reușit arțăgosului prelat, despre care Pleșu observă că indiferent ce ar face ori ar spune scapă mereu fără consecințe.
Andrei Pleșu se numără pe lista inițială a celor 23 de intelectuali care au semnat petiția către Sfântul Sinod al BOR, cerând găsirea unei soluții pentru ca toți creștinii să sărbătorească Paștele în aceeași zi. ÎPS Teodosie a reacționat dur, spunând că ortodocșii nu au voie să schimbe modul de calcul al datei Paștelui deoarece în caz contrar ar rămâne fără lumina sfântă de la Ierusalim.
A urmat apoi un schimb de replici din ce în ce mai dur cu inițiatorul petiției, profesorul Adrian Papahagi, și cu purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu. În final, Teodosie a ajuns să jignească membrii familiei lui Vasile Bănescu – un gest atât de reprobabil încât a fost condamnat și de alți prelați care până atunci stătuseră deoparte.
În discuție a intervenit acum două zile un alt ierarh conspiraționist, ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, care s-a situat de partea lui Teodosie.
Prigojin s-a cazat la ultimul etaj din singurul zgârie-nori din Minsk, ale cărui ferestre nu se deschid
Ambasadorii Superbet despre campioana și golgheterul din SuperLiga, sezonul 2023-2024
Andrei Pleșu, unul dintre cei mai importanți intelectuali ai României, este și un foarte bun cunoscător al istoriei teologiei creștine, iar dialogurile sale televizate cu Gabriel Liiceanu pe aceste teme sunt absolut memorabile.
Iată observațiile lui Andrei Pleșu despre ÎPS Teodosie: „Sînt uimit, de mai multă vreme, de comportamentul public al ÎPS Teodosie de la Constanța. Vorbește și acționează cu o siguranță de sine, cu o radicalitate care nu au nimic de a face cu smerenia, cu slujirea, cu iubirea aproapelui. Iubirea și slujirea de sine prevalează. Are mereu dreptate, face fișe de cadre «adversarilor» (cu neveste prost alese), evacuează, nemilos, cel puțin jumătate din lumea creștină («Au catolicii Sfînta Lumină? N-au!»). Un adevărat apostol al neamului, un Sfînt Pavel (redevenit Saul din Tars…), un subofițer încruntat, îndrăgostit soldățește de Putin, o versiune virilă a viguroasei doamne Șoșoacă. OK, se mai întîmplă! Dar ce mă tulbură e transferul, în lumea Bisericii, al conceptului «parlamentar» de imunitate. Orice ar face și orice ar spune, ÎPS Teodosie nu poate fi amendat instituțional de nimeni și de nimic. E mai liber și mai «legitim» decît toată «breasla», decît Patriarhia, decît întregul Sinod, decît toată comunitatea ierarhilor cuviincioși. E, s-ar zice, o versiune a lui Goliat, dar un Goliat victorios împotriva lui David, altfel decît în narațiunea biblică… Bravo lui! Vai nouă!“.
https://ziaristii.com/plesu-despre-ips-teodosie-un-subofiter-incruntat-indragostit-soldateste-de-putin-o-versiune-virila-viguroasei-doamne-sosoaca-e-s-ar-zice-o-versiune-lui-goliat-dar-un-goliat-victor/
////////////////////////////////////////////
Delirul unui nebun: Putin se compară cu țarul Petru cel Mare! „În timpul războiului cu Suedia, el n-a cucerit nimic, a luat înapoi teritoriile care ne aparțineau“
de Matei Udrea
Putin se compară cu Petru cel Mare: „Nu cucerim nimic, luăm doar înapoi ce este al nostru”
Dictatorul rus Vladimir Putin le-a dat joi o nouă lovitură celor care încă mai cred că se poate negocia cu el, comparându-se cu țarul Petru cel Mare. Într-o răstălmăcire tipică a istoriei, Putin a pretins că el nu face acum, asemenea fostului țar, decât să recupereze teritoriile care le aparțin de drept rușilor. În realitate, războaiele duse în preajma anului 1700 de țarul Petru cel Mare au fost de cotropire: teritoriile baltice capturate de la suedezi nu le aparținuseră niciodată rușilor și erau locuite de alte popoare.
Joi, 9 iunie 2022, când s-au împlinit 350 de ani de la nașterea lui Petru cel Mare, Putin a vizitat o expoziție dedicată țarului, iar la final a făcut o paralelă între acesta și el însuși: „Petru cel Mare a purtat marele război nordic timp de 21 de ani. În timpul războiului cu Suedia, el n-a cucerit nimic, a luat înapoi ceea ce ne aparținea, chiar dacă toată Europa recunoștea ca fiind al suedezilor. Se pare că este rândul nostru acum să ne luăm pământurile înapoi”.
Putin is just obsessed with unlimited territorial gains, “bringing back what’s ours.”
Big greetings to everyone who really thinks Russia will stop after it swallows Ukraine. pic.twitter.com/BCr7yNpxNm
— Illia Ponomarenko 🇺🇦 (@IAPonomarenko) June 9, 2022
O comparație falsă și incompletă: Petru cel Mare a fost un admirator al Occidentului și a încercat să-și modernizeze țara după modelul european. Putin urăște Occidentul și încearcă să-și îndepărteze poporul de acest model
Viziunea este nu doar falsă, ci și incompletă.
Falsă, pentru că Petru cel Mare a anexat în urma acestor războaie teritorii locuite de alte popoare și care nu fuseseră niciodată ale Rusiei – precum țările baltice unde locuiau letonii, estonii și lituanienii. Unele din aceste anexiuni au fost rusificate în timp, altele n-au putut fi rusificate în ciuda tuturor politicilor de teroare și deznaționalizare purtate de imperiul țarist.
Incompletă,pentru că Putin este tipul de dictator complet opus lui Petru cel Mare. Acesta din urmă era un mare admirator al Occidentului și al civilizației europene, pe care a încercat să o impună și în societatea arhaică rusească.
Petru a făcut o lungă călătorie prin Europa, unde a cercetat îndeaproape societatea, economia și cultura. Tot ceea ce a făcut în Rusia a avut ca scop imitarea Europei. A adus oameni de cultură și de știință din Vest, i-a pus pe boieri să-și taie bărbile și i-a silit să renunțe la caftanele lor în favoarea costumelor apusene, iar orașul Sankt Petersburg l-a construit la Marea Baltică, pe teritoriile proaspăt anexate de la suedezi, special pentru a avea deschidere către Europa. Tot în acest scop a mutat capitala imperiului de la Moscova la Sankt Petersburg – să fie mai aproape de Occident.
Prin contrast, Putin urăște Europa și tot ce înseamnă ea. De peste 10 ani a început un război nedeclarat împotriva civilizației europene, finanțând tactici hibride, cu ferme de troli, campanii de dezinformare și manipulare, încercări de a fărâmița unitatea socială a națiunilor și de a influența procesele electorale. În paralel, Putin își izolează poporul de restul lumii, îndoctrinându-l cu propagandă anti-europeană și anti-occidentală, încercând să-l întoarcă în epoca sovietică după care este nostalgic.
Etapele expansiunii rusești în Europa și Asia. Teritoriile ocupate la Marea Baltică de Petru cel Mare nu fuseseră niciodată până atunci ale Rusiei și erau locuite de alte popoare
În timp ce vorbește despre faptul că ucrainenii și rușii sunt același popor, Putin duce un război de purificare etnică și teroare împotriva statului vecin
În acest context, comentariile făcute de Putin când țara sa intra în a 106-a zi a invaziei sale în Ucraina nu reprezintă decât încă o mostră de răstălmăcire a realității. „Se pare că și nouă ne-a revenit sarcina de a returna (ceea ce este al Rusiei – n. red.) și de a întări (țara – n. red.). Și dacă pornim de la faptul că aceste valori fundamentale stau la baza existenței noastre, vom reuși cu siguranță să rezolvăm sarcinile cu care ne confruntăm”, a promis dictatorul în fața unei audiențe formată din tineri.
Un alt paradox este că Putin, în timp ce propovăduiește o viziune conform căreia Ucraina nu există, de fapt, iar ucrainenii sunt ruși care sunt readuși la patria-mamă, duce un război devastator și de purificare etnică împotriva acestora. Armata rusă este acuzată de crime îngrozitoare împotriva umanității, cu masacre împotriva civililor neînarmați și practicarea violului la scară largă, ca armă de război. Peste un milion de ucraineni din teritoriile ocupate în estul și sudul țării vecine au fost deportați în zone îndepărtate din Siberia, cel mai adesea în preajma Cercului Polar, exact așa cum procedau țarii ruși și, apoi, comuniștii în epoca lui Stalin.
Înainte de vizita lui Putin la expoziție, televiziunea de stat a difuzat un documentar care îl lăuda pe Petru cel Mare ca fiind un lider militar dur, care a extins foarte mult teritoriul rusesc în detrimentul Suediei și al Imperiului Otoman, cu ajutorul armatei și al marinei modernizate pe care le-a construit. Paralela cu Putin era evidentă.
„Lui Putin îi plac liderii pe care îi vede ca pe niște manageri duri și puternici. Vrea să fie văzut ca un modernizator în stilul lui Petru cel Mare, chiar dacă va rămâne în istorie ca un conducător crud, mai degrabă ca Ivan cel Groaznic“
În ultimii ani, interesul dictatorului pentru istoria Rusiei a devenit tot mai evident în aparițiile sale publice.
În iulie 2021, Kremlinul a publicat un eseu de aproape 7.000 de cuvinte scris de Putin, intitulat „Despre unitatea istorică a rușilor și ucrainenilor”, în care susținea că Rusia și Ucraina erau o singură națiune divizată în mod artificial. Această teză a pus bazele invadării Ucrainei în februarie.
Lucrurile nu s-au oprit aici. Cu doar 2-3 zile înaintea atacului criminal, Putin l-a acuzat pe Vladimir Lenin, fondatorul Uniunii Sovietice, că a creat Ucraina pe ceea ce Putin a spus că a fost istoric teritoriul rusesc și că a plantat astfel sămânța prăbușirii URSS. Apoi l-a lăudat pe Iosif Stalin pentru crearea „unui stat puternic centralizat și absolut unitar”, chiar dacă a recunoscut represiunea „totalitară” al dictatorului sovietic.
„Lui Putin îi plac liderii pe care îi vede ca pe niște manageri duri și puternici”, a explicat Andrei Kolesnikov, cercetător senior la Carnegie Endowment for International Peace. „Vrea să fie văzut ca un modernizator în stilul lui Petru cel Mare, chiar dacă va rămâne în istorie ca un conducător crud, mai degrabă ca Ivan cel Groaznic.”
https://ziaristii.com/video-delirul-unui-nebun-putin-se-compara-cu-tarul-petru-cel-mare-timpul-razboiului-cu-suedia-el-n-cucerit-nimic-luat-inapoi-teritoriile-care-ne-apartineau/
///////////////////////////////////////////
Putin se joacă de-a sfârșitul lumii. Operațiunea Stopați nebunul!
emilian.isaila
EMILIAN ISAILĂ
A inventat vinovați pentru lăcomia sa, pentru setea de sânge și pentru incapacitatea de a înțelege lumea. A pornit un război, dorind să reînvie un capitol încheiat al istoriei, sacrificând mii de vieți pentru asta. A ajuns într-un punct în care-și poate contempla sfârșitul, dar vrea să tragă după el întreaga civilizație.
Putin se joacă de-a sfârșitul lumii. Operațiunea Stopați nebunul!
Președintele Rusiei dă senzația că nu știe încotro merge războiul. Evenimentele au preluat controlul și se derulează cu viteză.
Mobilizarea parțială e un cadou pe care l-a oferit populiștilor care au criticat dur eșecurile sale militare.
Armata Rusiei, nici cu un milion de noi militari, nu va reuși să învingă Ucraina. Vine dintr-o altă epocă și nu poate fi modernizată peste noapte.
Erdogan a avut dreptate. La o zi după mult comentatul discurs, Putin face un schimb de prizonieri care i-a scos din minți pe naționaliștii ruși, eliberând comandanții Batalionului Azov.
Amenințările lui Putin cu bombe atomice trebuie luate în serios, dar a venit momentul să găsim soluții astfel încât niciun nebun să nu mai poată șantaja lumea cu ele.
Cu o figură rigidă și aspră, încordat și răstit, Vladimir Putin li s-a adresat rușilor după cea de a doua mare înfrângere a trupelor sale pe frontul din Ucraina.
La începutul lunii martie a fost obligat să se retragă din jurul Kievului, iar în septembrie, armata Moscovei a fost pusă pe fugă din regiunea Harkov, aflată în estul Ucrainei.
Discursul de aproape jumătate de oră a fost o justificare a agresiunii asupra Ucrainei. Și ca orice dictator postmodern, vina o poartă americanii, occidentalii, în general, care nu-l lasă să arunce lumea în aer și să-și împlinească visele.
ADVERTISING
Dar deasupra cuvintelor răstite plutea un nor de neliniște. Putin dădea senzația că nici el nu știe încotro merge războiul. Evenimentele au preluat controlul destinului său și se derulează cu viteză, președintele rus fiind ca un înotător prins în vârtejurile unui râu, care se lasă purtat de ape și încearcă să se mențină la suprafață, folosindu-se de puterea brațelor, dar și de ce plutește în jur, un buștean, un colac de salvare, o barcă de pescuit.
Dar aflat acolo, în mijlocul râului, nu știe dacă va scăpa cu viață sau nu.
Iarna lui Putin
Mobilizarea parțială e un cadou pe care liderul rus l-a oferit susținătorilor săi radicali care au criticat dur, în ultimele zile, eșecurile sale militare.
Extremiștii cu influență pe rețelele sociale, dar și cei care apar în emisiunile TV au cerut război, mobilizare generală, iar Putin le-a dat, parțial, satisfacție.
Poziția lui, în urma înfrângerilor, s-a fragilizat, iar în jur se desfășoară o viermuială de intrigi, de conspirații și de jocuri de interese încât face o adevărată echilibristică pentru a-și menține controlul.
După cum se vede, chiar și o mobilizare parțială a creat tensiune și haos în Rusia. Unii vor să fugă din țară, alții protestează sau se ceartă în fața centrelor de recrutare. Nu se mai găsesc bilete de avion, sunt cozi de mașini la unele puncte de trecere a frontierei. Rușii fug în Finlanda.
Dar în fața lui Putin sunt și alte provocări în afara mobilizării. Va trebui să-i înarmeze pe noii soldați, iar ritmul de producție a industriei de armament e scăzut. Sancțiunile îngreunează achiziția de piese, de semiconductori și de sisteme computerizate.
Pe lângă înarmare, noii militari trebuie să se antreneze, să lupte și să-i livreze lui Putin victoriile necesare pentru a supraviețui.
Dar asta e puțin probabil. Armata Rusiei, nici cu un milion de noi militari, nu funcționează. Vine dintr-o altă epocă și nu poate fi modernizată peste noapte.
Singura perspectivă favorabilă lui Putin e să reușească să înghețe conflictul și, astfel, să câștige timp, sperând să apară o fisură în solidaritatea occidentală.
Nu cred că, azi, există vreo viețuitoare pe pământ care să aștepte o iarnă friguroasă mai nerăbdătoare ca Putin. Toate speranțele lui stau într-un anotimp.
Răul absolut poate învinge
La o zi după mult comentatul discurs, liderul de la Kremlin face un schimb de prizonieri care i-a scos din minți pe naționaliștii ruși.
A eliberat 215 ucraineni, printre care și comandanții Batalionului Azov, luptătorii eroi din Mariupol în schimbul lui Viktor Medvedciuk, un fost deputat ucrainean, pro-rus, prieten cu Putin.
De șapte luni propaganda Kremlinului vorbește de naziștii din Batalionul Azov, iar acum sunt eliberați pentru un politician, a scris Igor Girkin, un fost luptător rus în Donbass, personaj influent pe rețeaua socială Telegram.
Citește discursul integral al Lui Vladimir Putin din data de 21 septembrie, comentat și adnotat, dar și pe cel al lui Nicolae Ceaușescu din 20 decembrie 1989 ca să descoperiți asemănările – Foto: Kremlin.ru / Wikimedia
Recep Erdogan anunța la începutul acestei săptămâni, într-un interviu pentru postul public de radio din SUA, PBS, că Putin își dorește să încheie războiul și că a stabilit un canal de comunicare cu ucrainenii, urmând să se facă un schimb de prizonieri.
Președintele Turciei a avut dreptate, dar după discursul violent de ieri, e greu pentru cineva din afară să înțeleagă în ce mod vrea liderul rus să încheie rapid războiul, cum a susținut Erdogan, altfel decât printr-o retragere din Ucraina.
Mai e și celălalt mod, amintit de Putin în discurs, prin folosirea armelor nucleare.
Comentatori occidentali au anunțat că amenințările ar trebui luate în serios pentru că știm prea puțin din ce se întâmplă la Moscova, iar un Putin încolțit poate face gesturi nebunești. “Acesta nu e un bluf”, a spus el, dar pentru civilizația umană nu există o altă posibilitate decât cea de a sprijini Ucraina.
Ne aflăm într-una dintre cele mai clare confruntări dintre Bine și Rău. Viața, în general, e gri și rareori se ivește posibilitatea de a vedea un tablou clar.
Invadarea Ucrainei, modul în care Putin a început războiul, cruzimile și distrugerile, teroarea, tortura și suferințele îndurate de oameni nevinovați nu pot fi ascunse.
Dacă vom proceda altfel și i se va oferi o șansă de victorie, întreaga civilizație se poate prăbuși. Valorile etice și morale pe care e construită societatea noastră s-ar risipi. Deziluzia, Minciuna și Răul absolut vor învinge.
Operațiunea „Stopați nebunul”
Amenințările lui Putin și ale lui Medvedev cu bombe atomice trebuie luate în serios, dar a venit momentul pentru societatea noastră să găsim soluții astfel încât niciun nebun să nu mai poată șantaja lumea cu ele.
Din februarie, de când a început conflictul, se desfășoară un efort conjugat pentru a se găsi un set de soluții prin care Putin să fie stopat să declanșeze o catastrofă.
Pornind de la sistemele de interceptare ale rachetelor, până la diplomație, acțiuni de spionaj, lobby și desant, nimic nu a fost aruncat de pe masă.
E ca în scena din Apollo 13, când inginerii de la NASA, din obiectele aflate pe navetă, s-au apucat să inventeze un sistem de filtrare a aerului pentru a salva echipajul aflat în derivă.
Se poate observa cu ușurință că, din punct de vedere al informațiilor, operațiunile militare din Rusia sunt monitorizate și interceptate într-o mare măsură. Nimic din ce face Putin nu mai reprezintă o surpriză pentru SUA și Uniunea Europeană, dar e doar primul pas.
Pornind de aici, e nevoie de strategii amănunțit planificate și testate care să dejoace orice gest nesăbuit a lui Putin sau a altui lider rus care ar putea prelua puterea în convulsiile din Moscova.
Din păcate nimeni nu știe când se va termina războiul și câți oameni vor mai muri. Până atunci, în Rusia, mame îndurerate își conduc fiii în stația de autobuz, cu destinația moarte.
Citește și:
Şeful NATO:
Şeful NATO: Am fost foarte clari în comunicarea cu Putin că un război nuclear nu poate fi câștigat de Rusia
Kievul avertizează
Kievul avertizează că Rusia are agenţi infiltrați în sectorul de apărare al Ucrainei
Încă un
Încă un deces suspect în Rusia. Un apropiat al lui Putin a căzut pe scări şi a murit
„E clar
„E clar că Rusia a terminat așa-zisa operațiune specială militară și a început războiul” Interviu
/////////////////////////////////////
ONU acuză Rusia de crime de război
Oficiul Înaltului Comisar pentru Drepturile Omului al ONU (OHCHR) a consemnat că Rusia a executat pe loc 77 de civili reţinuţi arbitrar în teritoriile ocupate din Ucraina începând din februarie anul trecut, ceea ce constituie „o crimă de război şi o încălcare flagrantă a dreptului umanitar internaţional”, transmite AFP.
27 Iunie 2023, 15:55 (actualizat 27 Iunie 2023, 16:03) Știrile TVR |
FOTO 1COMENTARII
ONU acuză Rusia de crime de război / Facebook, Volodimir Zelenski
ONU acuză Rusia de crime de război / Facebook, Volodimir Zelenski
1 1
Matilda Bogner, şefa biroului pentru Ucraina al OHCHR, a apreciat într-o videoconferinţă în direct că numărul real al unor astfel de execuţii este probabil mult mai mare, „poate chiar dublu”, însă nu a reuşit să ancheteze decesele altor deţinuţi civili.
Raportul OHCHR privind Ucraina, prezentat marţi la Geneva, se referă la perioada dintre 24 februarie 2022 – începutul invaziei ruse în Ucraina – şi 23 mai 2023. Documentul prezintă dovezi privind peste 900 de arestări arbitrare ale unor civili, inclusiv copii şi bătrâni; în majoritatea cazurilor, răspunzătoare de faptele respective este Federaţia Rusă.
OHCHR a înregistrat 864 de arestări arbitrare efectuate de militarii ruşi, de forţele de ordine şi de autorităţile penitenciare, care au comis şi „acte de tortură şi rele tratamente generalizate împotriva deţinuţilor civili”.
Şi autorităţile ucrainene, în special Serviciul de Securitate, se fac vinovate de astfel de abuzuri, în general împotriva unor suspecţi de infracţiuni legate de război. Multe din cele 75 de arestări arbitrare dovedite au fost urmate şi de dispariţia celor reţinuţi, iar „peste jumătate” din suspecţi au fost maltrataţi sau chiar torturaţi de forţele de securitate în timpul interogatoriilor, în general imediat după arestare, arată raportul citat.
Concluziile OHCHR se bazează pe 1.136 de dialoguri cu victime, martori şi alte persoane, pe 274 de vizite la faţa locului şi 70 de inspecţii în spaţii de detenţie oficiale gestionate de autorităţile ucrainene, care au acordat acces „complet liber, dar confidenţial” în toate locurile şi la toţi deţinuţii, cu o singură excepţie, notează Agerpres.
Aceasta se referă la 87 de marinari civili ruşi obligaţi să rămână pe navă timp de câteva luni, în regiunea Odesa, înainte de a fi eliberaţi sau schimbaţi cu alţi prizonieri. Bogner nu a dat nicio explicaţie cu privire la interdiciţa de acces în cazul respectiv.
Autorităţile ruse nu au permis accesul în niciunul din locurile unde a fost solicitat de OHCHR.
http://stiri.tvr.ro/onu-acuza-rusia-de-crime-de-razboi_933875.html#view
///////////////////////////////////////
Francois Hollande: Vladimir Putin nu este nebun, ci un lider „radical rațional”
Vladimir Putin este un lider „radical rațional” care pariază că țările occidentale vor obosi să sprijine Ucraina și vor conveni asupra unui final negociat al conflictului favorabil Rusiei, a declarat fostul președinte francez François Hollande pentru POLITICO.
Hollande, care a fost în funcție din 2012 până în 2017, are o consistentă experiență directă cu Putin. El a condus negocierile cu liderul rus, împreună cu fostul cancelar german Angela Merkel, în cadrul așa-numitului format Normandia, în 2014, după ce Moscova a anexat Crimeea.
Dar acele eforturi de dialog s-au dovedit a fi zadarnice, expunându-l pe Putin ca pe un lider care înțelege doar limbajul puterii și punând la îndoială toate încercările ulterioare de discuții – inclusiv un controversat efort individual condus de actualul președinte francez Emmanuel Macron, a declarat Hollande într-un interviu realizat în biroul său din Paris.
„El [Putin] este o persoană radical rațională sau o persoană radicală din punct de vedere rațional, dacă doriți să-l numiți așa”, a spus fostul lider francez, întrebat dacă Putin ar putea căuta să extindă conflictul dincolo de Ucraina. „El are propriul raționament și, în acest cadru, este gata să folosească forța. Este capabil să înțeleagă doar dinamica [de putere] pe care noi suntem capabili să o stabilim împotriva lui.”
Înaintea împlinirii unui an de la invazia totală a Rusiei în Ucraina, la 24 februarie, Hollande a adăugat că Putin va încerca „să-și consolideze câștigurile pentru a stabiliza conflictul, sperând că opinia publică va obosi și că europenii se vor teme de escaladare pentru a aduce în acel stadiu perspectiva unei negocieri.”
Dar, spre deosebire de perioada în care era la putere și Parisul și Berlinul conduceau discuțiile cu Putin, de data aceasta sarcina de mediere va reveni probabil Turciei sau Chinei, „ceea ce nu va fi liniștitor pentru nimeni”, a spus Hollande.
Macron, care a fost ministrul economiei al lui Hollande înainte de a părăsi guvernul acestuia și de a câștiga președinția în 2017, și-a încercat propria mână în diplomația cu Rusia, purtând numeroase convorbiri individuale cu Putin atât înainte, cât și după declanșarea invaziei.
Dar acțiunile de apropiere nu au dat rezultate clare, provocând critici din partea Ucrainei și a est-europenilor, care au obiectat, de asemenea, la faptul că Macron a spus că Rusia va avea nevoie de „garanții de securitate” după ce războiul se va încheia.
Hollande s-a abținut de la a-l critica pe succesorul său în legătură cu apropierea de Putin. Era logic să vorbească cu Putin înainte de invazie pentru „a-l lipsi de orice argumente sau pretexte”, a spus el. Dar, după o „scurtă perioadă de incertitudine” în urma invaziei, „întrebarea [privind utilitatea dialogului] a fost din păcate rezolvată”.
Frustrarea față de conducerea Franței și a Germaniei, sau lipsa acesteia, în timpul războiului din Ucraina a întărit argumentele că puterea în Europa se deplasează spre Est, în mâinile unor țări precum Polonia, care a fost cea mai directă în susținerea Ucrainei.
Dar Hollande nu a fost convins, susținând că țările din Nord și Est își aruncă soarta alături de Statele Unite pe propriul risc. „Aceste țări, în esență țările baltice, scandinave, sunt legate de Statele Unite. Ele văd protecția americană ca pe un scut”.
„Până astăzi”, a continuat el, președintele american Joe Biden a dat dovadă de „o solidaritate exemplară și s-a ridicat perfect la înălțimea rolului său în alianța transatlantică. Dar mâine, cu un alt președinte american și un Congres mai izolaționist, sau cel puțin mai puțin dornic de cheltuieli, vor avea Statele Unite aceeași atitudine?”.
„Trebuie să-i convingem pe partenerii noștri că Uniunea Europeană este despre principii și valori politice. Nu trebuie să ne abatem de la ele, dar parteneriatul poate oferi și garanții de securitate prețioase și solide”, a adăugat Hollande.
Hollande a fost unul dintre cei mai nepopulari președinți ai Franței în timpul mandatului, cu cote de popularitate de o singură cifră. Dar el s-a bucurat de o oarecare renaștere de când a părăsit Elysée și este acum al doilea cel mai popular politician al țării, după fostul prim-ministru Edouard Philippe, cu cinci locuri înaintea lui Macron – în conformitate cu adagiul conform căruia francezii își preferă liderii atunci când nu mai sunt la butoane.
Perioada în care a fost în funcție a fost presărată cu crize. Pe lângă diplomația eșuată în privința Ucrainei, Hollande a condus răspunsul Franței la o serie de atacuri teroriste, a prezidat împreună cu Merkel criza datoriilor suverane din Europa și s-a confruntat cu proteste masive de stradă împotriva reformelor din domeniul muncii.
În ceea ce privește acest ultim aspect, Macron simte acum o parte din sudorile pe care Hollande le-a simțit în ultimele luni ale președinției sale. Peste un milion de cetățeni francezi s-au alăturat marșurilor împotriva unei reforme planificate a sistemului de pensii, iar alte greve sunt planificate. Hollande a criticat planurile de reformă, care ar crește vârsta de pensionare la 64 de ani, ca fiind prost planificate.
„A ales președintele momentul potrivit? Având în vedere succesiunea de crize și cu o inflație ridicată, francezii vor să fie liniștiți. A propus guvernul reforma potrivită? Nici eu nu cred că da – este văzută ca fiind nedreaptă și brutală”, a declarat Hollande. „Dar acum că un proces parlamentar a fost pus în mișcare, executivul va trebui să găsească un compromis sau să își asume riscul de a merge până la capăt și de a crește nivelul de furie.”
O diferență notabilă între el și Macron este calitatea relației franco-germane. În timp ce Hollande și Merkel s-au străduit să prezinte o formă de prietenie politică, cele două părți au fost în mod evident în dezacord sub conducerea lui Macron – ceea ce a provocat un avertisment atent formulat de fostul comandant-șef.
„În aceste momente în care totul se redefinește, cuplul franco-german este nucleul indispensabil care asigură coeziunea UE. Dar trebuie să redefinească contribuțiile celor două părți și să stabilească noi obiective – inclusiv apărarea europeană”, a declarat Hollande.
„Nu este vorba de a ne vedea mai des sau de a ne vorbi mai clar, ci de a ține cont de noua situație, pentru că, dacă nu se face această muncă, dacă nu se asigură această bază politică și dacă neînțelegerile persistă, nu vom avea doar un dezacord bilateral între Franța și Germania, ci o Uniune Europeană blocată”, a spus el, adăugând că „speră” că un recent summit franco-german a „clarificat neînțelegerile”.
////////////////////////////////////////
Brenda Ralph Lewis-Istoria intunecata a papilor. Vicii, crime si coruptie la Vatican
Rezumat
Istoria intunecata a papilor. Vicii, crime si coruptie la Vatican – Brenda Ralph Lewis
Aspectele malefice ale unei instituții sacre
În cei aproape 2000 de ani de existență, papalitatea a contribuit la făurirea istoriei Europei. Această carte reflectă atitudinile ciudate, extravagante, și atrocitățile săvârșite de cei care au deținut de-a lungul secolelor cea mai veche funcție aleasă din lume.
Cititorii au ocazia de a descoperi fața mai puțin vizibilă, ba chiar ascunsă cu orice preț până acum, a multora dintre ocupanții scaunului papal. Au uneltit, au mituit, au furat. Au ucis sau au păcătuit trupește. Au comis fapte terifiante, care i-au șocat până și pe contemporanii lor, în vremuri în care sadismul și brutalitatea făceau parte dintr-un comportament social acceptat. Au instrumentat unele dintre cele mai îngrozitoare crime comise vreodată în numele religiei. I-au condamnat la tortură și la moarte prin metode oribile pe cei care s-au dezis de credință și pe oricine au considerat că putea fi „agent al diavolului”. La rândul lor, numeroși suverani pontifi au fost trădați, detronați, mutilați sau asasinați de rivalii lor.
Cartea semnată de Brenda Ralph Lewis se bazează pe o documentare riguroasă pentru a prezenta într-un mod inedit și captivant o mulțime de astfel de cazuri. Expunerea sa se încheie cu povestea lui Papa Pius al XII-lea, care în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și-a păstrat neutralitatea într-o lume în care lupta dintre bine și rău ajunsese la apogeu. Volumul se bucură de un format grafic de excepție, întrunind și calitățile unui album de colecție, datorită imaginilor color care însoțesc textul.
Dintre scandalurile și secretele pe care le puteți descoperi în paginile cărții:
Stefan al VII-lea (928-931)
A dispus dezgroparea cadravrului putrezit al înaintașului său, Papa Formosus (891-896), apoi judecarea și aruncarea acestuia în râul Tibur – de două ori chiar.
Ioan al XII-lea (955-964)
A înființat și a condus un bordel la Vatican, a orbit un cardinal, l-a castrat pe altul și se spune că ar fi închinat în cinstea Diavolului, amețit de aburii alcoolului.
Inocențiu al III-lea (1198-1216)
A inițiat cruciada împotriva catarilor, considerați eretici, făcându-se responsabil pentru moartea a 1 milion de oameni în doar 20 de ani.
Alexandru al VI-lea (1492-1503)
A facut 8 copii cu trei sau patru amante. A devenit papă prin mită, după care a numit în funcția de cardinal o serie de rude și a acumulat o avere uriașă.
https://bookzone.ro/carte/istoria-intunecata-a-papilor-vicii-crime-si-coruptie-la-vatican
////////////////////////////////////////
Brenda Ralph Lewis
Brenda Ralph Lewis este un magician al cuvintelor, aduce la viata povesti captivante si idei provocatoare. Brenda Ralph Lewis are propria viziune si creativitate unica, pe care o transpune in operele sale. Fie ca este vorba despre un roman epic, o colectie de povestiri sau o carte de poezie,Brenda Ralph Lewis ne surprinde si ne incanta cu fiecare pagina.
Unul dintre cele mai memorabile lucrari ale autorului Brenda Ralph Lewis este Istoria întunecată a papilor. Vicii, crime și corupție la Vatican, o capodopera care a captivat inimile cititorilor de-a lungul anilor. Aceasta carte impresionanta ne introduce intr-o lume plina de aventura, emotie si intelepciune. Fiecare personaj este atent conturat, fiecare detaliu este meticulos infatisat, iar fiecare pagina ne lasa in suspans si nerabdare de a afla ce se va intampla in continuare.
Ca si in cazul altor autori talentati, procesul creativ autorului Brenda Ralph Lewis a fost unul plin de munca asidua si pasiune. Brenda Ralph Lewis a petrecut ore intregi in fata tastaturii sau a paginilor albe, in cautarea cuvintelor perfecte care sa transmita emotiile, atmosfera si profunzimea povestii sale. Fiecare fraza a fost modelata cu grija, fiecare dialog a fost intesat cu replici memorabile si fiecare descriere a fost pictata cu o maiestrie desavarsita.
In momentul in care Brenda Ralph Lewis a publicat Istoria întunecată a papilor. Vicii, crime și corupție la Vatican, lumea literara a fost cucerita de valul de entuziasm si admiratie. Criticii au laudat originalitatea stilului sau de scriere, profunzimea personajelor si mesajul puternic pe care l-a transmis cititorilor. Nu a fost nevoie de mult timp pentru ca Istoria întunecată a papilor. Vicii, crime și corupție la Vatican sa devina un bestseller international si sa ajunga pe lista celor mai bine vandute carti ale anului.
Impactul autorului Brenda Ralph Lewis si al cartii sale nu se limiteaza doar la succesul comercial. Mesajul universal din Istoria întunecată a papilor. Vicii, crime și corupție la Vatican a atins inimile cititorilor de pe tot globul.
Asadar, daca ti-a placut cartea Istoria întunecată a papilor. Vicii, crime și corupție la Vatican Intr-o lume in continua schimbare, autorii de carti au jucat intotdeauna un rol crucial in transmiterea ideilor si a valorilor societatii. Prin intermediul scrierilor lor, acesti autori ne-au provocat sa reflectam asupra problemelor actuale, sa ne confruntam cu provocari si sa ne deschidem mintea catre perspective noi.
Pe langa capacitatea lor de a ne captiva cu povesti remarcabile, autorii de carti au si responsabilitatea de a aduce in prim-plan subiecte importante si de a stimula dialogul social. Prin abordarea unor teme precum justitia sociala, inegalitatea, libertatea sau mediu, ei pot schimba perceptiile si pot contribui la crearea unei lumi mai bune.
Nu putem uita nici de relatia speciala dintre autor si cititor. Cartile devin prieteni de incredere si confidenti, oferindu-ne confort, inspiratie si evadare din cotidian. Prin intermediul cartilor, autorii pot ajunge la sufletele noastre si pot crea conexiuni puternice care depasesc granitele timpului si spatiului.
https://bookzone.ro/autor/brenda-ralph-lewis
////////////////////////////////////////
4 mari nebuni ai istoriei: Monarhi care și-au pierdut mințile
Bolile psihice nu ocolesc pe nimeni, cu atât mai puțin capetele încoronate.
De la prințesa care era convinsă că a înghițit un pian de sticlă, la regele care și-a pierdut mințile și și-a măcelărit camarazii, iată cazurile a patru monarhi care au căzut pradă nebuniei.
1
Regina Maria I a Portugaliei
Maria I a urcat pe tronul Portugaliei în 1777. Cunoscută în țara ei drept Maria cea Pioasă, iar în Brazilia drept Maria cea Nebună, regina a început să dea semne de instabilitate psihică în 1786, când a căzut într-o stare de delir.
După acest episod, sănătatea mintală a Mariei s-a deteriorat progresiv, iar moartea soțului ei, în luna mai a aceluiași an, i-a pecetluit soarta.
Devastată de pierderea soțului (care, culmea, îi era și unchi), regina a interzis orice petrecere la curte, iar festivitățile de stat au început să semene cu ceremoniile religioase.
Starea reginei s-a degradat și mai mult după ce fiul ei cel mare a murit de variolă, la doar 27 de ani. Maria, devenită fanatică religioasă, a început să aibă viziuni și halucinații.
În februarie 1792, a fost declarată nebună, iar fiul ei, Ioan, a preluat frâiele țării, ca prinț regent.
2
Carol al VI-lea al Franței
Carol al VI-lea a condus Franța între 1380 și 1422. Monarhul a avut primul episod de nebunie în 1392, când prietenul și sfătuitorul său, Olivier de Clisson, a fost ținta unei tentative de asasinat.
Pornit într-o expediție de răzbunare împotriva celui care încercase să-i asasineze prietenul, Carol al VI-lea a început să manifeste un comportament ciudat, părând că a intrat în transă. În timpul acestei expediții, unul dintre paji a scăpat o lance pe jos.
Aflându-se într-o stare emoțională foarte fragilă, regele s-a speriat atât de tare, încât și-a măcelărit patru însoțitori. După masacru, monarhul a intrat în comă și a rămas în această stare timp de două zile, fiind transportat înapoi la curte într-o căruță.
Pe parcursul vieții, Carol a avut numeroase episoade de nebunie. În timpul unui astfel de episod, a uitat cum îl chema și faptul că era rege. De asemenea, Carol a început să creadă că oasele îi erau făcute din sticlă și că se putea sparge în orice moment.
Pentru a se proteja, monarhul le-a ordonat croitorilor să îi coasă bare de fier pe haine, ca să nu se spargă. Deși pare greu de crezut, Carol al VI-lea nu a fost singurul care a suferit de această iluzie.
În istorie, în special în secolele XV-XVII, mulți europeni au suferit de „iluzia sticlei”, așa cum a fost denumită afecțiunea psihică.
3
Prințesa Alexandra a Bavariei
Printesa Alexandra
Prințesa Alexandra era o tânără inteligentă, dar excentrică. Foto: Wikimedia
Prințesa Alexandra a Bavariei (1826-1875) nu s-a căsătorit niciodată și și-a dedicat majoritatea timpului scrisului. Deși a reușit să își construiască o carieră literară de succes, publicând numeroase cărți de-a lungul vieții, suferea de probleme psihice.
Avea o obsesie pentru curățenie și purta doar haine albe (la fel ca scriitoarea Emily Dickinson). De asemenea, la vârsta de 20 de ani, Alexandra a dezvoltat convingerea că în copilărie a înghițit un pian din sticlă, care a rămas în ea.
4
Maria Eleonora de Brandenburg
Maria Eleonora de Brandenburg (1599-1655) a fost o prințesă germană și soția Regelui Gustav al II-lea Adolf al Suediei. După două sarcini eșuate și un copil mort înainte de a împlini un an, Maria era disperată să îi ofere regelui un moștenitor.
În 1626, Maria a reușit să rămână din nou gravidă. Astrologii i-au prezis că va naște un băiat, iar regina era absolut încântată că îi va oferi regelui un fiu.
Maria Eleonora
Regina Maria Eleonora – circa 1650. Foto: Wikimedia
Pe 8 decembrie, Maria a intrat în travaliu, iar medicii au anunțat inițial că a adus pe lume un băiat. Totuși, s-a dovedit că Maria dăduse naștere unei fete.
Când a aflat adevărul, regina a înnebunit.
„În locul unui fiu, mi s-a dat o fiică, neagră și urâtă, cu nas mare și ochi negri. Luați-o de lângă mine, nu vreau să am un asemenea monstru!”, a urlat Maria.
În timp ce regele s-a consolat cu ideea și a poruncit ca fata să fie botezată Christina, Maria nu a putut trece peste dezamăgire. Deși nu au fost confirmate de surse istorice, în epocă au circulat zvonuri potrivit cărora regina a încercat de mai multe ori să își ucidă fiica.
În 1632, Gustav al II-lea a murit pe câmpul de luptă. Maria a fost atât de afectată de moartea soțului, încât nu a permis înmormântarea cadavrului timp de peste un an.
A păstrat trupul la castelul din Nyköping, pentru a-l avea aproape de ea. De asemenea, Maria a ordonat ca inima lui Gustav să fie pusă într-un sicriu aurit, pe care l-a atârnat deasupra patului Christinei.
Ca să știi mai mult, citește „Mărire și decădere. O istorie a lumii în zece imperii”
De la Imperiul Akkadian la America vremurilor moderne, „Mărire și decădere” cartografiază istoria lumii prin zece imperii majore. Prin prisma lor este sondată aspirația omenirii pentru putere și este urmărită evoluția impulsului imperial de la directa agresiune militară a imperiilor antice la subtila, dar ampla influență culturală a superputerilor de azi.
Îmbinând o perspectivă amplă cu o concizie remarcabilă, Paul Strathern stabilește conexiuni pe durata a cinci milenii și aruncă o lumină revelatoare asupra acestor mari civilizații – de la Imperiul Mongol și dinastia Yuan până la azteci și otomani, prezentând inclusiv imperii mai recente: cel Britanic, Ruso-Sovietic și American. Sintetizând 5000 de ani de istorie universală în zece capitole succinte, Mărire și decădere oferă o lectură incitantă și instructivă oricărui pasionat de istoria lumii.
„Mărire și decădere” se deschide cu o incursiune în Imperiul Akkadian, care a dominat o mare parte din vechea Mesopotamie, ca apoi să prezinte vastul Imperiu Roman, în căutarea rădăcinilor noastre occidentale și răsăritene. În continuare, autorul se îndreaptă spre Califatele Abbasid și Umayyid, unde s-au dezvoltat multe elemente care și-au adus contribuția la cultura clasică occidentală. Mai apoi, pe măsură ce ieșea dintr-o perioadă de stagnare culturală, Europa s-a văzut confruntată cu iureșul unor invazii dinspre răsărit, moment în care facem cunoștință cu împărații Imperiului Mongol…
Rând pe rând ne sunt prezentate marile imperii cu contradicțiile lor. Mai presus de toate, vedem cum ambiția de măreție imperială – de la împărații romani la Hitler – este înrădăcinată în visuri utopice și de nemurire. Fiecare imperiu conține semințele propriei sale distrugeri: prin urmare, ce este de fapt progresul social? Cine beneficiază de pe urma lui și cine are de suferit?
„Mărire și decădere. O istorie a lumii în zece imperii” se găsește cu reducere pe Cartepedia, Cărturești sau Libris.
https://incredibilia.ro/4-mari-nebuni-ai-istoriei/
///////////////////////////////////////
Beguinele, „femeile sfinte” pe care le-a vânat Inchiziția
Beguinele au fost femei care, în timpul Evului Mediu, și-au dedicat viața credinței, dar fără a depune jurămintele de sărăcie sau castitate perpetuă și fără a se închide în mănăstiri, rămânând ferm independente de autoritatea ecleziastică instituțională.
Cunoscute și sub numele de „femei sfinte” (în latina vulgară: „mulieres sanctae” sau „mulieres religiosae”), acestea proveneau adesea din familii nobile și au început să apară în Liege, în Belgia de astăzi, la sfârșitul secolului al XII-lea.
Comunități de femei educate
Beguinele și-au dedicat viața credinței
Mișcarea beguinelor s-a răspândit rapid în Belgia, Olanda, Germania și Franța, devenind o opțiune populară pentru femeile din mediul urban. Pe lângă satisfacerea nevoilor spirituale ale celor care aderau la mișcare, aceasta a încercat să rezolve și problemele socio-economice care decurgeau din excesul de femei care nu se căsătoreau, dar nici nu doreau să fie călugărițe.
Merită să ne amintim că cruciadele au dus la moarte mii de bărbați, astfel încât multe femei nu mai aveau cu cine să se căsătorească.
Spre deosebire de călugărițe, beguinele trăiau în comunități autonome care aveau câteva zeci de membre. Mai mult, spre deosebire de călugărițele din ordinele catolice, aceste femei erau libere să se căsătorească sau să părăsească grupul oricând doreau, dar multe dintre ele rămâneau alături de celelalte pentru toată viața.
Viața lor era dedicată rugăciunii, dar efectuau și munci care le permiteau să se întrețină. Unele s-au angajat în producția de țesături sau dantelă, în timp ce altele lucrau ca sore medicale.
Contribuții culturale și persecuții din partea Inchiziției
Unele beguine au fost acuzate de erezie din cauza operelor lor literare. Sursa: Getty Images
Pentru că erau în general bine educate, multe beguine au scris și texte spirituale în limba lor maternă, jucând un rol important în crearea și răspândirea literaturii vernaculare, adică a literaturii scrise în alte limbi decât latina, care era standardul pentru scrierea textelor literare.
Tocmai din această cauză, mulți au suspectat că beguinele promovau idei religioase neortodoxe, iar unele au fost chiar acuzate de erezie și executate. De pildă, Marguerite Porete, care a trăit în secolul al XIII-lea, a fost arsă pe rug la Paris pentru lucrarea sa mistică „Le Miroir des âmes simples” („Oglinda sufletelor simple”, în traducere liberă), un dialog între Iubire, Rațiune și Suflet care este considerat unul dintre cele mai mari tratate religioase scrise în franceza veche.
Pe lângă faptul că a scris cartea, Marguerite obișnuia să o citească cu voce tare în diverse localități, în fața mulțimilor, ceea ce a contribuit la condamnarea ei, autoritățile temându-se că atitudinea femeii arăta că nu mai era nevoie de preot pentru a exprima iubirea față de Dumnezeu.
4 boli și simptome pentru care puteai fi ars pe rug
Acuzațiile de erezie au luat o proporție atât de mare, încât Consiliul de la Viena din 1311 a ordonat dizolvarea comunităților de beguine. Deși politica oficială față de aceste grupuri a variat de-a lungul secolelor, multe au fost în cele din urmă suprimate sau dizolvate ori s-au contopit cu ordine religioase consolidate.
Unele comunități încă mai există, în special în Belgia, unde majoritatea operează organizații caritabile. Echivalentul masculin al beguinelor era cunoscut sub numele de begharzi. Aceși „semicălugări” nu au atins niciodată aceeași importanță, iar cele câteva comunități care au supraviețuit în Belgia au fost suprimate în timpul Revoluției Franceze.
Ca să știi mai mult, citește „Primele religii”
Asemenea limbilor vii care își au rădăcinile în limbile „moarte”, religiile vii își au rădăcinile în religiile dispărute sau se înscriu în continuitatea ritualurilor dintâi pe care le-au reluat, le-au reformulat, le-au încărcat cu alte sensuri, fără să le păstreze întotdeauna amintirea.
Momentele importante ale vieții – nașterea, pubertatea, moartea -, penitențele și sacrificiile, raportul dintre om, natura și animale descoperă urmele profunde lăsate de gândirea animistă în peisajul religios de astăzi. Istoricul religiilor Odon Vallet încearcă să regăsească moștenirea credințelor animiste în religiile actuale.
„Primele religii” se găsește cu reducere pe Cărturești sau pe eMag.
https://incredibilia.ro/beguinele-femeile-sfinte-pe-care-le-a-vanat-inchizitia/
////////////////////////////////////////////
Recenzie Fratii Karamazov de F.M. Dostoievski
de Adelina Sănduleac
Ce puternic sunt, am pe ce mă bizui. (pag.339)
Au spus-o și alții, o spun și eu – și încă răspicat – Frații Kramazov (1880) este un roman extraordinar, iar Feodor Mihailovici Dostoeivski (n.11 nov/30 oct stil vechi 1821, Moscova, Rusia – d.9 febr/28 ian 1881, St Petersburg, Rusia) un scriitor genial.
Îmi plăcuse mult Idiotul, citisem cu înfrigurare Crimă și pedeapsă, de curând Adolescentul, Umiliți și obiditi îmi dăduseră multe lecții prețioase, dar Frații Karamazov m-a câștigat definitiv.
Un echilibru minunat între acțiune, introspecție, amuzament, suspans, acest roman stufos pare să dețină secretul absolut, rețeta perfecțiunii, care absoarbe cu totul cititorul, de la primele pagini.
Dacă îți place recenzia cărții FRATII KARAMAZOV, atunci vezi 👉 lista cărților scrise de F.M.Dostoievski
Ce devine aproape imposibil, după ce ai citit Frații Karamazov? Să ieși de sub influența cărții și…să scrii despre ea; atât de multe impresii și atât de puternice, de unde să începi și ce să notezi mai întâi?
Ca o sfidare adusă logicii, eu voi începe cu Razvratirea și Marele inchizitor (Cartea a cincea) și asta pentru că m-au impresionat profund.
În ele, Ivan, fratele mijlociu din cei trei fii ai fzănaticului Feodor Pavlovici ( cu 2 mame diferite ) îi vorbește lui Alexei, mezinul, despre viață, relația cu Divinitatea, în încercarea disperată de a-și umple și liniști sufletul chinuit.
De prisos a remarca imaginația, inteligența, viziunea, profunzimea, meticulozitatea (căci niciun colț nu scapă neexplorat ), calitatea discursului narativ – adică părțile componente – atunci când întregul este atât de bine închegat.
Ca să simți Frații Kramazov, ca să înțelegi scriitorul Dostoievski, aș spune că trebuie mai întâi să fi experimentat și explorat propriile exasperari, să fi bifat măcar câțiva pași pe drumul maturizării. Altfel, s-ar putea să receptionezi povestea pasionalilor Karamazov doar ca pe o carte lungă și greoaie.
Moșierul Feodor Pavlovici provine dintr-o familie modestă. Dar ambițiile sale sunt mari și pentru asta pune totul în joc. Reușește să se căsătoarească de două ori foarte avantajos și să facă trei copii – Dmitri, Ivan, Alexei – fără că asta să însemne mai mult decât că trebuie să se fofileze de la a împărți din avere.
Rob al desfrânărilor, al viciilor și un măscărici notoriu, își lasă copiii la mila sorții, încât ajung să fie crescuți ba de slugi, ba de unchi, sau în alte combinații bizare. Așa se face că până la vârsta majoratului unii dintre membrii familiei nu s-au văzut niciodată.
Se ivește însă prilejul pentru reîntregirea familiei. Regretă oare bătrânul greșelile trecutului? se deschid și apropie frații ? Își iartă fiii tatăl depravat? Ce loc au dragostea și Dumnezeu în sânul acestei familii ciudate? Multe întrebări și chiar mai multe răspunsuri.
Angajamentul față de logodnica Ivanovna Katerina nu-l păzește pe Dmitri de a se amoreza puternic de Grușenka; dar tot ea este dorită cu disperare de bătrânul Karamazov. Tensiunea crește rapid, evenimentele se precipită.
Prins în iureșul stârnit, Aliosa încearcă zadarnic să aplaneze conflictele. În plus, are de înfruntat propriile obstacole și lupte interioare; decizia de a se dedica vieții monahale pare să nu-i fie chiar simplu de urmat…
Citiți! Citiți F.M. Dostoievski! Citiți Frații Karamazov!
https://booknation.ro/recenzie-fratii-karamazov-de-f-m-dostoievski/
////////////////////////////////////////////
Inchiziția romano-catolică – una dintre cele mai îngrozitoare episoade ale istoriei
ORORILE INCHIZIȚIEI ROMANO-CATOLICE
Inchiziția romano-catolică este una dintre cele mai îngrozitoare episoade din istoria omenirii. În numele lui Iisus Hristos, preoții catolici au depus un efort uriaș pentru a-i omorî pe toți ereticii din Europa și Britania.
Iar „eretic” însemna orice voia Roma să însemne – de la oameni care nu erau de acord cu politica oficială, la practicanți ai magiei negre, evrei, protestanți sau așa-zisele vrăjitoare.
Evident, a-ți omorî dușmanul nu este un act spiritual.
Însuși Iisus, în numele căruia Biserica Catolică a comis atrocitățile, a spus:
„Fiul Domnului nu a venit aici ca să distrugă viețile oamenilor, ci ca să-i mântuie de pedeapsa morții eterne” (Luca 9:55-56).
Nicăieri în Sfânta Scriptură nu se spune că Iisus ar fi omorât pe cineva care nu fusese de acord cu el, și nici nu și-a îndemnat discipolii să facă acest lucru.
Iar mai târziu, în Noul Testament, niciun apostol, sub niciun motiv, nu a dat această poruncă Bisericii.
Creatorul Inchiziției a fost Papa Inocenţiu al III-lea (secolul al XIII-lea).
Au urmat Honorius al III-lea, Grigore al IX-lea, Inocenţiu al IV-lea şi Urban al IV-lea… patru papi care au desăvârşit-o, transformând-o într-o instituție infamă.
Pentru a-și crea o legitimitate, Inchiziția s-a folosit la început de interpretări mai vechi ale Bibliei, cel mai des citat fiind teologul antic Augustin de Hipona (354-430) care susținea că ereticii nu pot fi aduși pe calea cea bună, spre biserică, decât cu forța.
Un alt pretext de condamnare era chiar o frază a lui Iisus:
„Dacă nu rămâne cineva în Mine, este aruncat afară ca mlădița neroditoare și se usucă; apoi mlădițele uscate sunt strânse, aruncate în foc și ard”. (Ioan: 15, 6). I
Inchiziția a aplicat ad litteram aceste cuvinte din Biblie, ucigându-și fără milă oponenții, de cele mai multe ori imaginari.
Dar simpla ucidere nu le era de-ajuns: înainte de a-și da sufletul, păcătosul trebuia să sufere chinurile și durerile cele mai groaznice.
Astfel, călăii profesioniști ai Inchiziției aduceau victima aproape de moarte de mai multe ori, oprind tortura la timp, pentru a o aplica din nou.
Monstruozitatea Inchiziției este dovada supremă a satanismului care a existat timp de 6 secole însânul Bisericii Catolice, făcând milioane de victime.
Femeile erau cu deosebire îngrozite de Inchiziție, deoarece erau ținta predilectă a clerului abstinent, care depusese jurământul de celibat.
Erau frecvent acuzate de vrăjitorie, fiind supuse unor forme speciale de tortură de către acești preoți cu un comportament sexual deviant.
Și, cum pe atunci a fi acuzată era egal cu a fi vinovată, o femeie se considera norocoasă dacă doar era aruncată în gol de pe un pod înalt.
Voltaire, scriitor și filozof iluminist francez (1694-1778), scria despre Inchiziţie:
„Procedurile acestui tribunal sunt cunoscute: eşti arestat pe baza unui simplu denunţ din partea unei persoane, oricât de infame; un fiu îşi poate denunţa tatăl, o femeie, soţul.
Apoi, niciodată nu eşti confruntat cu acuzatorul; bunurile îți sunt confiscate în profitul judecătorilor.
În felul acesta s-a comportat Inchiziţia până în zilele noastre, în toată lumea creștină.
Legile pe care Sfântul Dominic le-a dat Sfântului Oficiu nu au fost luate din Evanghelie, ci din codul vizigoţilor, cărora li s-au adăugat noi și noi orori.
Au fost scoase la lumină toate aceste legi groaznice, care au înspăimântat oamenii, la gândul că li s-ar putea aplica.
Germania şi Anglia au protestat, Ţările de Jos s-au ridicat şi ele şi 200.000 de oameni au pierit apărându-şi ţara de invazia Sfântului Oficiu.
Republica Olanda a luat naştere ca urmare a acestor războaie. Dar lucrurile nu s-au întâmplat la fel în Germania, Franţa şi Anglia. Se cunosc cruzimile lui Carol Quintul, masacrele care s-au petrecut în Anglia pe vremea domniei reginei Maria şi dacă Sfântul Oficiu ar fi avut în Anglia şi Germania forma aceea oribilă, pe care Spania o găsește atât de reuşită, clericii ar fi exterminat și mai mulți eretici şi necredincioşi.
Cel care a instituit Inchiziţia în Franţa a fost Sfântul Ludovic. La cererea inchizitorilor, au fost condamnaţi la moarte şi la cele mai cumplite torturi o mulţime de oameni.
Persecuţiile din timpul lui Francisc I şi al urmaşilor săi, masacrele din noaptea sfântului Bartolomeu, revocarea edictului de la Nantes, măcelurile de la Cevennes, toate aceste atrocităţi sunt acte pe care Inchiziţia trebuie să le recunoască drept operă a sa”.
Cine n-a auzit de Inchiziţie spaniolă? Această instituție odioasă a fost consolidată în secolul al XV-lea, de către regele Ferdinand şi regina Isabela de Castillia.
O bulă papală din 2 august 1483 stabilea în Spania un mare inchizitor general, căruia îi erau supuse toate tribunalele sfintei instituţii.
Această funcţie a primit-o Tomás de Torquemada (1420-1498) un cleric fanatic, de o cumplită sălbăticie, capabil mai mult decât oricare altul de a duce la îndeplinire dorințele lui Ferdinand şi ale Isabellei, înmulţind confiscările şi condamnările.
Sub acest monstru, care a deținut funcția de Mare Inchizitor timp de 15 ani, Inchiziţia a condamnat mai bine de 10.000 de victime anual!
Torquemada era atât de detestat de populație, încât nu ieşea afară decât escortat de o ceată de funcţionari ai Inchiziţiei.
Ținea pe masă în permanenţă un dinte de licorn, căruia îi atribuia puterea de a depista şi anihila acţiunea otrăvurilor.
Cruzimea lui i-a atras atât de multe plângeri, încât însuşi Papa a fost îngrozit, şi marele inchizitor a trebuit să se justifice de trei ori în faţa lui.
DOUĂ CRIME CELEBRE ALE BISERICII CATOLICE
Casimir Liszinski (1634-1689) a fost un nobil, militar și filozof polonez. A intrat în istorie pentru faptul că a fost arestat, torturat și executat acum 327 de ani pentru concepțiile sale ateiste, pe care le-a expus în celebrul său tratat De non existentia Dei (Despre inexistența lui Dumnezeu).
https://cersipamantromanesc.files.wordpress.com/2017/06/51464-dfgjjkfg.jpg
Procesul juridic al lui Liszinski a stârnit numeroase controverse, moartea sa fiind considerată un caz de crimă religioasă. Episcopul Józef Andrzej Załuski (1702-1774) povestea astfel execuția lui Liszinski:
„Acuzatul a fost condus la eșafod. Aici, călăul i-a smuls cu un fier înroșit limba și gura cu care a vorbit împotriva lui Dumnezeu.
Apoi, mâinile – instrumentele abominabilei scrieri – i-au fost arse la foc domol, iar cartea sa – sacrilegiul înfăptuit– a fost aruncată în flăcări. În final, acest monstru al epocii sale, acest deicid a fost aruncat în flăcările care aveau să-l ispășească de păcat, dacă o astfel de crimă poate fi ispășită”.
În vremea aceea, cei ce mărturiseau și se căiau înainte de execuție erau spânzurați și apoi trupul le era ars, iar cei care refuzau să se dezică erau arși în chinuri groaznice, la foc mic.
Cavalerul François-Jean Lefebvre de La Barre s-a născut pe 12 septembrie 1745 la castelul Férolles-en-Brie și a murit pe 1 iulie 1766 la Abbeville.
A fost condamnat să fie torturat și apoi decapitat și ars de către tribunalul din Abbeville și apoi de către Parlamentul din Paris, pentru blasfemie și sacrilegiu. Motivul îndoielnic al arestării, procesele suspecte de părtinire și atrocitatea execuției sale au fost denunțate de către Voltaire.
Cazul cavalerului de La Barre este o ilustrare a intoleranței religioase și una dintre primele lupte pentru laicitate în Franța. Procesul său s-a derulat în februarie 1766, la Abbeville. În rechizitoriu s-a consemnat:
„Cavalerul de La Barre a trecut la 25 de pași de o procesiune religioasă fără să-și ridice pălăria pe care o avea pe cap și fără să îngenuncheze; a comis o impietate cântând un cântec; a acordat respect unor cărți infame, printre care „Dicționarul filozofic” al domnului Voltaire… Tribunalul ordonă ca înainte de execuție La Barre să fie torturat”.
Abbeville – Basorelief pe monumentul Cavalerului de La Barre, reprezentând supliciul acestuia
Pe data de 1 iulie 1766, în cursul dimineții, cavalerul de La Barre a fost supus supliciului la Abbeville. În cadrul torturii ordinare, picioarele i-au fost strânse între două scânduri și au fost introduse fiare între scânduri și genunchi, pentru a-i rupe oasele (supliciu rezervat celor condamnați pentru otrăvire și paricid). La Barre și-a pierdut cunoștința.
A fost reanimat și a declarat că nu a avut complici. Pentru a avea suficientă forță ca să urce pe eșafod, nu a mai fost supus torturii extraordinare. A fost condus prin Piața Mare din Abbeville în cămașă, cu funia de gât. Pe spate i-a fost atașată o pancartă pe care scria «Acuzat de impietate, blasfemie și sacrilegiu execrabil». Curajul condamnatului a fost atât de mare, încât s-a renunțat la smulgerea limbii.
A fost decapitat cu securea (privilegiu rezervat nobilimii). Corpul i-a fost apoi ars, împreună cu un exemplar din „Dicționarul filozofic” al lui Voltaire, bătut în cuie pe pieptul său.
Avea 21 de ani. Emoția asistenței a fost atât de mare, încât teama de tulburări a făcut să se renunțe la execuția celorlalți acuzați din acea zi. Cavalerul de La Barre a fost reabilitat prin Convenția din 15 noiembrie 1793.
TREI FORME DE TORTURĂ APLICATE DE INCHIZIȚIE
Tortura funiei: Dacă acuzatul nu recunoştea actul acuzator, era supus torturilor. Prima era aceea a funiei. I se legau braţele la spate, apoi era ridicat la înălţime cu ajutorul unui scripete şi lăsat să cadă de la o înălţime considerabilă, după ce o vreme a fost ţinut suspendat.
Această tortură, care de obicei frângea brațele și picioarele acuzatului, dura câteva ore, mai mult sau mai puţin, după cum considerau inchizitorii care asistau la torturi, întrerupându-le atunci când omul era gata să-şi dea duhul şi să le scape astfel din mână.
Tortura apei: Dacă în timpul acestui supliciu acuzatul nu recunoştea nimic, era supus la a doua tortură, aceea a apei. Acuzatului i se dădea să înghită o cantitate imensă de apă caldă.
Apoi era culcat într-o albie de lemn, care se strângea şi se închidea după nevoi. Această albie era traversată la mijloc de o piesă de lemn care apleca spre spate corpul şi, atunci când inchizitorul poruncea, acuzatului i se frângea coloana vertebrală.
Tortura focului: Dar tortura cea mai utilă pentru păcătoşii înrăiţi era cea a focului. Prizonierului i se frecau picioarele cu unt, grăsime, ulei sau orice altă substanță absorbantă şi combustibilă.
Era întins la pământ, cu picioarele întoarse spre un foc de cărbuni, care îl ardeau până când mărturisea tot ce voia Inchiziţia.
Aceste torturi aveau loc într-un subteran foarte adânc, unde se ajungea după nenumărate coridoare ocolite, pentru ca strigătele sfâșietoare ale torturaţilor să nu poată fi auzite de afară.
Subteranul era luminat doar de câteva făclii, a căror lumină lăsa să se vadă instrumentele supliciului, pe călăi şi pe inchizitorii care interogau.
Călăii erau îmbrăcaţi în robă neagră și aveau obrazul acoperit cu o pânză din aceeaşi stofă, tăiată în dreptul ochilor, nasului şi gurii.
Nota bene: Toate proprietățile și bunurile „ereticilor” condamnați erau confiscate, intrând în proprietatea Bisericii.
Surse:
http://www.cuttingedge.org/news/n1676.cfm
http://www.cuttingedge.org/news/N1676b.cfm
https://en.wikipedia.org/wiki/Kazimierz_%C5%81yszczy%C5%84ski
https://fr.vikidia.org/wiki/Affaire_du_chevalier_de_La_Barre
Traducerea: Olga Constantin (Frumoasa Verde)
//////////////////////////////////////////
Umberto Eco: Numele trandafirului-recenzie, de Mirela Teodorescu
Numele trandafirului (Il nome della rosa) este un roman al scriitorului Italian Umberto Eco. Este o povestire istorică, dar și o anchetă pentru găsirea criminalului, având loc într-o mănăstire italiană în anul 1327. Elemente de semiotica, analiză biblică, studii medievale și teorie literară se adaugă ficțiunii. Publicat mai întâi în limba italiana în 1980, cu titlul Il nome della rosa (Numele trandafirului), traducerea în limba română a apărut 1984. Cartea a primit Premiul pentru cea mai bună carte a anului și Premiul Strega în 1981.
Rezumatul subiectului
Călugărul Franciscan William de Baskerville ajunge într-o mănăstire în care s-a comis o crimă. El este însoțit de Adso din Melk, numit astfel după mănăstirea benedectină Stift Melk, unde a făcut primii pași în profesia de călugăr.
Pe măsură ce povestirea evoluează, alți călugări mor în mod misterios. Cele două personaje principale studiază o bibliotecă medievală labirintică, înțeleg forța distrugătoare a râsului și ajung față în față cu Inchizitia, pe care William de Baskerville o slujise în trecut, dar a părăsit-o între timp. Cu ajutorul logicii, și comițând greșeli semnalate de Adso (căruia Eco îi atribuie narațiunea), el reușește să dezlege misterul crimelor de la mănăstire, fără însă să reușească să prevină nici una.
La un nivel strict elementar, romanul exemplifică metoda scolastică pentru rezolvarea unei crime; este o metodă care era foarte cunoscută în secolul al XIV-lea, bazată pe raţionamentul deductiv, în special pe silogisme. William refuză să accepte ca motiv al crimelor simpla posedare demonică, în ciuda faptului că demonologia servea adesea ca explicație. Deși în mănăstire există o înțelegere greșită a evenimentelor, iar călugării cred că trăiau ultimele zile înainte de venirea lui Anticrist(Apocalipsa după Ioan era o carte cunoscută în amănunt, și frecvent citată), William, prin concepțiile sale empirice, reușește să demonstreze că, de fapt, criminalii sunt oameni în carne și oase. Adunând fapte și observații, urmându-și intuiția și metoda dialectică, el hotărăște ce trebuie investigat, așa cum era prescris unui scolastic. Totuși, simpla folosire a logicii nu ajunge. Variatele semne și întâmplări au semnificație numai în contextele lor date, iar William trebuie să fie mereu atent la contextul în care interpretează misterul. Într-adevăr, întreaga povestire îl determină pe narator, Adso, și pe cititor să recunoască mereu contextul pe care îl folosește pentru interpretare, ridicând întregul text la niveluri variate, la care au semnificații hermeneutice diferite. Există de fapt cel puțin două narațiuni (activitatea de detectiv a lui William grefată pe dezbaterea religioasă, dar cu profunde implicații politice, dacă Cristos a avut în proprietate bunuri, mobile sau imobile) fiecare având interpretări și surse de semnificație variate. Multe interpretări și surse erau controverse în cadrul dezbaterii politico-religioase medievale, gravitând în jurul a ceea ce pare cheia spre înțelegerea și adevărata interpretare a cazului. Deși unele speculații ale lui William nu corespund exact cu evenimentele ulterioare, ele duc la rezolvarea cazului de la mănăstire.
Subiecte principale
Eco este un deschizător de drumuri al teoriei privind reacția cititorului și al ideeii de text deschis. Adesea el se concentrează asupra rolului pe care îl joacă cititorul în a crea însemnătatea și experiența unei opere literare. El combină aceste elemente cu altele de semiotica care studiază semnele, crearea și interpretarea simbolurilor.
Eco folosește procesul de soluționare a crimelor ca o metaforă extinsă pentru experiența cititorului în interpretarea unui text. Faptul că William caută adevărul reflectă ideile post-moderniste asupra naturii complet relative a adevărului și a semnificației în cadrul acestui proces. Semnele și evenimentele variate din Numele trandafirului au semnificație numai în contextele lor date, iar William trebuie mereu să fie atent care este contextul relevant când interpretează misterul. Deși ultimele teorii ale lui William nu se potrivesc exact cu evenimentele reale, ele îi permit să rezolve misterul de la mănăstire și astfel să obțină o dimensiune a adevărului.
Eco a afirmat că în timpul Evului Mediu a existat un conflict între „o schemă geometrică rațională a ceea ce ar trebui să fie frumusețea și viața artei, fără intermediar, cu dialectica sa, de formă și intenție”. Eco folosește mai multe dialoguri și evenimente pentru a face legătura dintre aceste idei și dorința de a rezolva conflictul aparent dintre spiritualitate si religia structurată. El descrie mai multe conflicte filozofice în cadrul romanului: adevărul absolut contra interpretării individuale, arta stilizată contra frumuseții naturale, predestinație contra liberului arbitru, religie contra spiritualității.
Eco transformă aceste controverse și erezii religioase medievale folosind termeni politici și economici moderni. Acest lucru îi oferă cititorului modern un context în care să poată ajunge la propriile lui concluzii în ceea ce privește semnificația romanului și cercetările făcute de personaje.
Semioticianul Eco este apreciat de studenții lui, care preferă să folosească romanul său pentru a explica disciplina lor de studiu. Tehnica de a folosi povestirea în ramă, povestirile fiind parțial fictive și ambiguitatea lingvistică intenționată sunt tipice pentru stilul narativ al lui Eco. Mobilul crimei principale este legat de conținutul cărții Poetica, scrisă de Aristotel, al cărei unic exemplar existent s-ar afla în bibliotecă; totuși Eco o descrie în mod plauzibil, iar personajele sale reacționează adecvat decorului medieval, care, totuși, chiar dacă realist, este parțial bazat pe imaginația și presupunerile lui Eco. Este imposibil să deosebim faptul istoric de ficțiune sau ipoteză în cadrul romanului.
Totuși există o explicație alternativă și mai plauzibilă – o soluție extrem de ingenioasă, care a fost luată de Eco din „Nopțile Arabe”: povestirea „Vizirul care a fost pedepsit” se bazează pe aceeași temă.
Umberto Eco este un teoretician postmodern important, și Numele trandafirului este un roman postmodern. De exemplu, el afirmă în roman că „întotdeauna cărțile dezbat alte cărți și fiecare povestire cuprinde o alta, care a fost deja spusă.” Deși ideea a fost exprimată deja de Ecleziast, este, poate, potrivit să se considere ca această afirmație se referă la idealul postmodern conform căruia textele fac trimitere la altele, mai degrabă decât la realitatea exterioară. În stil postmodern, romanul are un final incert: s-a descoperit foarte puțin și detectivul este învins (post-scriptum). William de Baskerville găsește din greșeală soluția misterului; el credea că toate crimele erau făcute după același tipar, însă erau doar întâmplătoare. Astfel, Eco a răsturnat căutarea modernă a finalității, certitudinii și semnificației, lăsând intriga să fie rezultatul întâmplării și lipsită de semnificație. Chiar și titlul romanului face aluzie la posibilitatea existenței mai multor semnificații sau a unei semnificații confuze; Eco a precizat în Post scriptum că a ales acest titlu „pentru că trandafirul este un simbol atât de plin de semnificații încât până acum abia mai are vreo semnificație nouă”.
Titlul
Eco brodează în jurul titlului în Post scriptum. De fapt, Eco a afirmat că a avut intenția de a găsi un „titlu complet neutru”. Într-o versiune a povestirii, după ce a terminat romanul, Eco a propus în grabă vreo zece titluri pentru roman, cerând câtorva prieteni să aleagă unul dintre ele. Ei au ales Numele trandafirului.
Ultimul rând al cărții, Stat rosa pristina nomine, nomina nuda tenemus se traduce literal: „Trandafirul de ieri rezistă datorită numelui său, dar noi avem doar nume ale trandafirului fără rost”. Sensul general, după cum a spus Eco, era că din frumusețea trecutului, care acum a dispărut, ne-a rămas doar numele. În acest roman, „trandafirul” pierdut poate fi considerat a fi asemenea volumului Poetica de Aristotel (acum pierdută pentru totdeauna), deoarece splendida bibliotecă a fost distrusă, iar frumoasa fată din carte este acum moartă. Noi știm aceste lucruri doar din descrierea făcută de Adso — noi avem doar numele cărții despre comedie, dar nu avem conținutul. Așa cum afirmă Adso, la finalul celei de a cincea zi, el nu mai știe nici măcar numele fetei pentru a o jeli. Oare acest lucru înseamnă că ea nu rezistă deloc trecerii timpului?
Este posibil ca aceasta să fie o greșeală intenționată de traducere. Acest citat a fost tradus și ca „Romei de ieri i-a rămas doar numele, ne-au rămas doar simple nume”. Acest rând este un vers scris de Bernard de Cluny, un călugăr din secolul al XII-lea, cunoscut și ca Bernard de Morlaix. Manuscrisele medievale ale acestui rând nu sunt identice; Eco citează o variantă medievală, cu exactitate, însă Eco nu știa, la vremea aceea, de existența unui text tipărit pentru publicul larg în edițiile moderne, în care se face referire la Roma nu la trandafir (rosa). Textul alternativ, cu ceea ce conține, sună astfel: Nunc ubi Regulus aut ubi Romulus aut ubi Remus? / Stat Roma pristina nomine, nomina nuda tenemus. Acest text se traduce ca „Unde sunt acum Regulus, sau Romulus, sau Remus? / Romei de ieri i-a rămas doar numele, ne-au rămas doar simple nume”. Apărut în 1980, romanul Numele Trandafirului, care l-a impus pe semioticianul Eco drept romancier este o carte cât o întreagă bibliotecă, cât biblioteca din Edificiu și la fel de labirintică și plină de sensuri ascunse.
Aluzii la alte opere
Numele personajului principal, William de Baskerville, face aluzie la două personaje, detectivul fictiv Sherlock Holmes (comparat cu Cainele din Baskerville, romanul lui Conan Doyle) și William Ockham. Descrierea fizică a lui William și a comportamentului său sunt foarte asemănătoare cu ale lui Holmes. Numele naratorului, ucenicul său Adso, este, printre altele, un joc de cuvinte, asemenea lui Simplicio din Dialogul lui Galileo Galilei; Adso = ad Simplicio („pentru Simplicio”). Numele Adso poate fi comparat cu dr. Watson, numele partenerului de investigații pe care îl avea Sherlock Holmes.
Ca de obicei în romanele lui Eco, și aici se face risipă de eruditie. Numele bibliotecarului orb, Jorge din Burgos este construit pe baza unui joc de cuvinte, pornindu-se de la numele scriitorului argentinian, Jorge Luis Borges, care l-a influențat mult pe Eco. Borges a fost orb în ultimii săi ani de viață și a fost directorul Bibliotecii Naționale a Argentinei; povestirea sa “Biblioteca Babel”a fost în mod clar inspirația lui Eco pentru biblioteca secretă din roman: „Biblioteca este compusă dintr-un număr nedefinit, poate chiar infinit de galerii hexagonale, cu ventilatoare enorme în centru, înconjurate de balustrade foarte joase”. O altă povestire scrisă de Borges, , “Miracolul Secret”are ca personaj un bibliotecar orb. În plus, din opera lui Borges au fost luate și alte variate subiecte pentru a fi folosite în Numele trandafirului: labirinturi, oglinzi, secte, manuscrise enigmatice și cărți. Mai mult, Jorge din Burgos, ca și Borges, care a susținut lovitura de stat din 1976, este „reacționar”.
Eco a petrecut o perioadă de timp la Universitatea din Toronto, în timp ce a scris acest roman. Scările din biblioteca mănăstirii seamănă mult cu cele din Biblioteca Robarts. De-a lungul cărții sunt multe citate latine autentice sau apocrife. Cartea redă numeroase discuții asupra filosofiei lui Aristotel și a unei varietăți de erezii milenariste, în special acelea asociate cu grupul Romano-Catolic numit fraticelli. Există în cadrul cărții numeroase alte referiri, adesea anacronice, la filosofi, de exemplu la Witgenstein. Subiectul „paginii otrăvite” este preluat dintr-un roman classic chinez, numit Jin Ping Mei, de obicei tradus în engleză ca Floarea de lotus aurie.
Aluzii la istorie, geografie și știință
William Ockham, care a trăit în perioada reprezentată în roman, a descris principiul cunoscut ca “Briciul lui Ockham”: adesea rezumat ca dictum (cuvântul, vorba) că omul ar trebui întotdeauna să accepte ca fiind plauzibilă cea mai simplă explicație care stă la baza tuturor lucrurilor (metodă folosită de William de Baskerville în romanul său).
Există Cărţi care ne seduc, ne fac să le iubim şi ne dau peste cap întregul sistem de valori. Sunt pagini a căror amintire rămâne impregnată în vălurile memoriei noastre mult timp, la care gândurile noastre se întorc mereu, a căror fascinaţie continuă să se facă simţită şi după ani. Noi ne continuăm drumul, cunoscând noi cărţi şi noi înţelesuri. Apoi, într-o zi, fără niciun preaviz, aparent fără un motiv special, recădem în mrejele acelor Cărţi.
Numele trandafirului este o astfel de Carte!
https://revistaderecenzii.com/umberto-eco-numele-trandafirului/
///////////////////////////////////////////
Recenzie „…şi la sfârşit a mai rămas coşmarul” de Oliviu Crâznic
Diana Daniela Macovei
Cu talentul scriitoricesc al lui Oliviu Crâznic m-am familiarizat citind Ceasul fantasmelor. În timp ce acel volum a fost ca o provocare pentru mine datorită combinării tip puzzle de povestiri aparent fără legătură între ele, volumul …şi la sfârşit a mai rămas coşmarul este o poveste singulară, cu un fir narativ uşor de urmărit pe tot parcursul lecturii.
Deşi autorul ne spune că această carte este o culegere de mituri şi poveşti medievale, între paginile ei vom descoperi altceva. Partea de culegere constă mai mult în avalanşa de mituri şi poveşti pe care autorul maiestuos le împleteşte într-o poveste gotică plină de enigme ce ne conduc spre acelaşi rezultat: răul poate lua multe chipuri şi noi, întotdeauna, vom fi ameţiţi şi îndrumaţi pe drumul greşit.
-Dacă ne ferim să vorbim despre Rău, nu înseamnă că îl facem să dispară. Răul trebuie înfruntat, nu ocolit.
…şi la sfârşit a mai rămas coşmarul ne invită la nuntă. Ne face invitaţi de onoare şi ne crează iluzia că suntem purtătorii emblemei nobiliare şi că avem o şansă unică de a participa la un grandios eveniment. Curând, vom realiza însă că am fost traşi pe sfoară, nefiind decât piese nedemne de a fi luate în seamă ca şi martori cu credibilitate sau simpli pioni uşor de debarasat odată epuizat rolul nostru în cadrul scenetei. Şi totuşi, ce piesă se joacă şi ce personaje întruchipăm?
Era ca şi cum Josephine de Lauras se străduise să adune cele mai pitoreşti personaje din toate colţurile ţării, pentru a-i oferi soţului ei un adevărat spectacol, nu neapărat de cea mai bună calitate. Şi persista senzaţia că suntem manipulaţi, că jucăm nişte roluri pe care ni le-au hotărât alţii. Erau prea multe coincidenţe.
În primă fază, suntem doar simpli observatori. Unii cu o mai multă perspicacitate şi spirit de observaţie, alţii, mult prea naivi şi necugetători. Pe de o parte suntem călăi, pe de altă parte suntem victime. În final, fiecare suntem câte o monedă cu două faţete: una a binelui, cealaltă a răului. Care dintre cele două faţete va străluci mai tare, rămâne de văzut.
-Să îi executăm?… şovăi el. Păi dacă sunt nevinovaţi?…
Ochii inchizitorului ardeau în orbite.
-Nimeni nu e nevinovat, monseniore. Toţi avem de plătit pentru ceva. Mi-aş da bucuros viaţa dacă aş şti că acceptând asta aduc celorlalţi siguranţa.
Oliviu Crâznic presară indiciul unui mister încă de la început. Cel ales ca purtător de avertismente conform cărora nimic nu s-a întâmplat cum era prevăzut este Arthur de Seragens, care primeşte rol şi de narator în acelaşi timp. Pe tot parcursul lecturii el este cel care ne şi avertizează că nimic nu a mers conform planului, că de fiecare dată s-au omis informaţii parcă tocmai pentru a uşura lucrurile pentru cel întunecat. Tot el este şi cel ce ocheşte îngerul din mijlocul mulţimii pestriţe de la nuntă, cel ce se autodenumeşte ocrotitor al făpturii îngereşte, cel ce îi pune bulina înşelăciunii şi cel ce rămâne martorul atrocităţilor din Castelul de Lauras. Am putea spune că Arthur de Seragens este un fel de epicentru al poveştii.
…omul e învăţat să tragă concluzii din informaţiile pe care le are, în vreme ce adevărul se află, de cele mai multe ori, în informaţiile care lipsesc…
Cu fiecare nou invitat apărut pentru marele eveniment, semnale de alarmă pornesc. Inchizitori, suflete naive, oameni cu secrete întunecate, persoane cu imaginea denigrată, dar şi personaje obscure şi necunoscute. Această lume pestriţă nu anunţă decât un eveniment cu secrete şi un scop întunecat în fundal. Când în jurul acestora pluteşte şi aerul misterios al istoriei Castelului de Lauras, porţile coşmarului se deschid într-un sunet lugubru.
Când nu-ţi mai rămâne decât un singur ochi, începi să vezi lucrurile cu adevărat bine.
Primul mort aduce cu sine panica şi isteria insinuată încă de la primele rânduri. Cu fiecare teorie, apar noi nume pe lista de intriganţi şi eventuali criminali. Fiecare gest este observat şi etichetat. Fiecare cuvânt este o probă folosită împotriva propriei persoane. Răul poate îmbrăca însă felurite veşminte şi poate purta nenumărate chipuri. Singurul mod de a-l dibui şi de a-l privi în ochi, este cunoscându-ţi propria inimă. Dar când fiecare este atins de întuneric într-un mod distinct, care sunt şansele de a descoperi adevărul?
-Data viitoare când mai împuşti pe cineva, poate îmi spui şi mie ca să fiu pregătit. Chestiile astea se plătesc întotdeauna.
-Crede-mă, omul o merita.
-Nu mă îndoiesc. Dar de obicei îi împuşti în faţă.
-Dacă poţi. Dacă nu, îi împuşti aşa cum îi găseşti. Nu puteam să îl împuşc din faţă. Şi nu puteam să îl las viu.
…şi la sfârşit a mai rămas coşmarul ne poartă paşii într-o poveste a incertitudinii, panicii şi a fricii. Puşi într-o luptă cu răul, Oliviu Crâznic ne demonstrează că fiinţa umană este uşor de influenţat şi manipulat. Incertitudinea este cea mai puternică armă. Aruncă-i incertitudine omului, presară-i dubii şi-l transformi într-o armă mijlocitoare, de unde răul poate rămâne simplu spectator. La finalul luptei însă, cel atins de întuneric va fi şi salvatorul lumii. De ce? Cel mai vulnerabil se va dovedi a fi cel mai puternic.
Vampirism, licantropie, hârci, demoni, exorcism şi nu numai, toate îşi fac loc într-o poveste menită să-ţi amintească că răul poartă chipuri stranii menite să se culcuşească în coşmarurile tale. …şi la sfârşit a mai rămas coşmarul nu este doar o poveste de groază ci şi un ghid în lumea miturilor şi legendelor medievale frumos construit pentru toţi iubitorii genului.
…şi la sfârşit a mai rămas coşmarul de Oliviu Crâznic poate fi achiziţionat de pe site-ul editurii Vremea.
Titlu: …şi la sfârşit a mai rămas coşmarul
Autor: Oliviu Crâznic
Editura: Vremea
An publicare: 2010
Nr. pagini: 384
////////////////////////////////////////
Minciuna lui Michelangelo (recenzie)
de Igor Bergler
Editura Litera, București 2021, cu subtitlul Catedrala în flăcări
Doamne, ce carte mi-a fost dat să citesc! Minciuna lui Michelangelo este una dintre acele cărți pe care, dacă le-ai citit, nu le vei mai uita niciodată. Este o carte, care pe lângă faptul că te ține cu sufletul la gură, fiind concepută ca un thriller, te face să-ți pui întrebări fundamentale despre ce și cine suntem noi de fapt, despre cum este alcătuită lumea în care trăim și despre ce oare ne mai așteaptă în viitor.
Dincolo de acțiune și de intrigă, pe mine m-au fascinat în mod deosebit discuțiile dintre personaje, foarte filozofice cel mai adesea, pe tema felului în care biserica și-a fundamentat de două mii de ani poziția pe care o are acum în societate.
minciuna lui michelangelo
Minciuna lui Michelangelo nu poate fi citită decât de acei cititori care au puterea să o facă, cititori cu spirit critic și care manifestă deschidere spre deslușirea adevărului, oricare ar fi acesta. În urma unei munci de documentare de excepție, Igor Bergler a reușit să scrie un roman care cu siguranță nu va trece „neobservat” în literatura română și cea mondială.
Asta pentru că, pentru cine nu știe, Igor Bergler este român și a fost deja tradus în multe limbi de circulație internațională, cărțile lui fiind deja cunoscute și cititorilor din alte țări. De fapt am citit că el este cel mai bine vândut scriitor român din ultimii treizeci de ani.
Dar să revenim și la acest roman, care este al treilea dintr-o serie. s-o numim așa, Charles Baker. Acesta este un celebru profesor american, care, la fel ca la Dan Brown, se va găsi mereu în mijlocul evenimentelor. De data aceasta evenimentele se petrec la Roma și la Vatican, cetatea stat care este capitala catolicismului.
O serie de crime misterioase și îngrozitoare, după modul în care au fost concepute și realizate, pune pe jar întreaga Biserică Catolică, mai ales că victimele sunt înalte fețe bisericești, oameni cu funcții înalte în ierarhia Vaticanului. Dacă în alte circumstanțe biserica a reușit să mușamalizeze alte cazuri asemănătoare, pentru faptul că erau izolate, acum nu mai este posibil așa ceva.
Mai șocant este faptul că și în altă parte a lumii, în Mexic mai exact, o mulțime de episcopi catolici sunt uciși ritualic am putea spune. Adică nu avem de a face, nici într-un caz, nici într-altul, de crime banale, care au la bază cine știe ce motive particulare. Totul este un plan bine închegat, bine pus la punct și pare că este în esență un atac de o anvergură fără precedent, la adresa bisericii.
Și totuși victimele nu sunt alese la întâmplare, iar modul în care sunt ucise se aseamănă cu felul în care au fost uciși mulți dintre sfinții apostoli ai creștinismului în primele decenii de răspândire a acestuia. Profesorul Baker, ajuns și el în Italia, ca să-și viziteze niște rude, ia parte la evenimente, fiind și el un detectiv apreciat de echipele puse să investigheze crimele, mai ales că el are, spre deosebire de polițiștii profesioniști, o erudiție excepțională. Doar el poate găsi legături pe care ceilalți nu au cum să le vadă, deoarece nu au cultura lui.
De cealaltă parte a oceanului, în Mexic, americanul Columbus Clay, cel mai bun detectiv al lor și mare „mahăr” în serviciile secrete, participă la elucidarea misterelor de acolo. Columbus Clay este un profesionist desăvârșit, un om care le cam spune lucrurilor pe nume, indiferent de alte constrângeri exterioare. El este un om dintr-o bucată și cu o uriașă experiență în spate.
La un moment dat toate încep să se lege între ele și ceea ce s-a petrecut la Vatican a fost în strânsă legătură cu evenimentele din Mexic. În anii în care se petrece acțiunea cărții, Biserica Catolică a fost pur și simplu zguduită din temelii de uriașe scandaluri de corupție, de scoaterea la suprafață a multor detalii legate de homosexualitatea multor membri ai clerului și ce este mult mai grav, de nenumărate cazuri de pedofilie în rândul așa-zișilor reprezentanți ai lui Dumnezeu pe Pământ.
Chiar dacă personajele romanului sunt „create”, dar după alte personaje reale, multe dintre fapte au fost, din păcate (și o spun cu mare părere de rău), adevărate. Presa vremii a relatat cazurile concrete care au „ieșit la suprafață”, deși biserica a făcut, așa cum a făcut mereu, încercări de mușamalizare.
În orice caz, personalul clerical dovedit vinovat de homosexualitate și ce-i mai rău, de pedofilie, a primit „pedepse” mult prea blânde, prin mutarea dintr-un loc într-altul. Un fel de rotație a cadrelor, cum se practica și la noi pe vremea comunismului și se mai practică încă…
Dar ce treabă are Michelangelo în toată povestea? Ei bine, marele artist, care era un fervent apărător al catolicismului, un om cu trăiri puternice legate de creștinism, se pare că găsise niște lucruri care ar fi zguduit puternic fundamentul bisericii. El a căutat să ascundă ceea ce aflase, atât de teama a ceea ce ar fi putut păți (Inchiziția era încă în putere și puteai fi de urgență condamnat la arderea pe rug), dar și pentru că îi erau zdruncinate propriile convingeri. În carte, la Roma, profesorul american Baker, caută să afle și secretul lui Michelangelo, care potrivit ultimelor argumentări, chiar fusese aflat de genialul artist.
Independent de Michelangelo, un profesor american a descoperit și el recent aceleași lucruri, pe care vă las să le descoperiți și voi, citind cartea pe care o puteți comanda de la Libris.ro, de unde mi-am luat-o si eu.
https://lecturidemamica.ro/2022/04/29/minciuna-lui-michelangelo-igor-bergler-recenzie/
///////////////////////////////////////////
Testamentul lui Abraham (recenzie) de Igor Bergler
Editura Litera, București 2018
Vă place să citiți cărți? Deși iubitorii de cărți reprezintă din păcate un procent destul de redus din populația țării noastre, românii fiind codași în Europa și din acest punct de vedere, eu cred că dintre cei ce intră aici, pe blog, un procent uriaș, poate chiar 100%, iubește și lectura.
Acum avem acces neîngrădit la cărți, pe care le putem cumpăra, așa cum am cumpărat eu aceasta serie de la Libris, sau le putem împrumuta de la bibliotecile publice. Putem citi orice fel de carte dorim fără să fim condamnați pentru asta, putem comanda cărți și din străinătate și putem să le discutăm cu prietenii, în cluburi de lectură sau pe forumuri. Însă nu a fost întotdeauna așa.
testamentul lui abraham
Un tiran, un dictator, o organizație sau o instituție refractară la progres, religiile de orice fel, se tem cel mai mult nu de atacurile fizice violente ale contestatarilor lor, ci de cuvântul adevărului. Iar cuvântul, ideile, criticile etc. se propagă prin cartea scrisă. Poate că nu știm încă, sau poate că nu ne dăm seama, dar au existat perioade în istoria umanității în care cărțile au fost arse, autorii lor omorâți, la fel ca și cei ce încercau să conserve câte ceva din bogăția intelectuală a lumii. Pentru aducerea la lumină a bogăției și bucuriei din cărți, mulți oameni au plătit cu viața.
Acum putem citi ceea ce dorim, dar totuși pericolul nu a trecut, deoarece ura unora pentru cărți este patologică. În lume, nu doar la noi, statisticile arată că politicienii sunt inculți în proporție de peste jumătate. Iar aceștia ne conduc pe noi, aleși de alți inculți sau analfabeți funcționali.
De ce v-am spus toate acestea? Pentru că ideea de bază a cărții despre care vă vorbesc astăzi, Testamentul lui Abraham, este chiar lupta pentru păstrarea cărților și a întregului patrimoniu literar a umanității. Igor Bergler, așa cum „l-am cunoscut” din romanele anterioare pe care le-am citit cu sufletul la gură (vezi AICI si AICI) este un intelectual erudit, foarte bine documentat și care întreprinde o muncă uriașă de promovare a culturii.
El ar putea fi unul dintre marii maeștri ai organizației Omnes Libri, organizație (ipotetică) ce apare în roman și care luptă de mii de ani pentru salvarea cărților de urgiile vremurilor și de a celor care nu le vor, pentru că au ceva de ascuns.
Romanele lui nu sunt doar romane polițiste sau din genul thriller, ci sunt adevărate lecții de istorie, de psihologie socială și de îmbogățire a culturii generale. Am aflat din cărțile sale mult mai multe lucruri decât aș fi aflat dacă aș fi citit tratate întregi de istorie. Acest roman este al doilea al seriei Charles Baker, dar al treilea pe care l-am citit eu.
Din punct de vedere cronologic însă, ar fi primul după ordinea desfășurării evenimentelor. Dar asta contează mai puțin la urma urmei, pentru că acțiunile cărților lui nu se continuă, așa că acestea pot fi citite separat, în ce ordine „le apucă” cititorul, așa ca și mine.
Așadar, profesorul Charles Baker de la celebra universitate Princeton, din SUA, care în treacăt spus are și ceva origini românești (dacă scriitorul este român cum altfel?) este pus în fața unor mari dileme pe care trebuie să le rezolve. O serie de crime misterioase se leagă de cercetările pe care asistentul profesorului nostru le făcea despre viața marelui președinte american Abraham Lincoln, pe timpul căruia a fost abolită sclavia. Dar se pare că cei ce se temeau teribil de aflarea unui secret din viața lui Lincoln, secret care putea zdruncina din temelii America, mai au și alte planuri de acțiune.
Controlul maselor este unul dintre ele și cine crede că în acest domeniu nu s-au investit sume uriașe, înseamnă că nu a înțeles încă felul în care funcționează lumea noastră. Cine ar vota politicieni semianalfabeți dacă nu ar exista și o manipularea colosală a maselor de votanți?
În fine, dacă la toate acțiunile mai adăugăm și pregătirea unui atentat la viața președintelui american de la acea vreme (Obama), vom avea pare în carte de acțiune pe muchie de cuțit. Iar toate se leagă și cu ale evenimente, petrecute cu sute de ani în urmă sau chiar cu două mii de ani înainte, de la fondarea misterioasei organizației Omnes Libri, cea care s-a străduit din răsputeri să protejeze cărțile.
Credeți că am terminat? Dar oare Vaticanul nu și-a băgat și el nițel coada în toate astea? Iar serviciile secrete americane, mai multe dintre ele nu unul singur și chiar un serviciu secret din Italia, credeți că dorm? Cu toții sunt implicați în acțiune, cu toții caută să-și protejeze banii și interesele.
Desigur nu vă pot povesti romanul, dar vă pot îndemna să-l citiți, deoarece veți deveni mai bogați spiritual și vă veți îmbogăți cultura generală. Abia îl aștept pe următorul din serie, Minciuna lui Michelangelo – Profeți și Sibile!
https://lecturidemamica.ro/2022/11/30/testamentul-lui-abraham-igor-bergler-recenzie/
//////////////////////////////////////////////
Templul satanic – o nouă şi periculoasă organizaţie politică care luptă împotriva creştinismului şi conservatorismului
Probabil că mulţi dintre voi aţi auzit de Biserica Satanistă; adepţii săi cred în Satana, văzută ca o fiinţă reală şi realizează o mulţime de ritualuri negre. Dar, în 2013, a apărut ceva asemănător, „Templul Satanic”, care, spre deosebire de Biserica Satanistă, se vrea a fi o mişcare politică. Pentru adepţii Templului Satanic, adevăraţii adversarii sunt „conservatorii şi creştinii”.
Iată ce spune unul dintre fondatorii acestui curent: „În mod tradiţional, practica satanistă era una privată, în spatele uşilor închise, cu lumânări negre. Spre deosebire de filozofia satanistă, în care satanismul reprezintă o rebeliune contra autorităţii arbitrare, noi credem că este nevoie de un anumit nivel de participare politică. Cred că trebuie să mergem în spaţiul public şi să ne anunţăm fără ruşine”.
În 2016, pe Facebook „Templul Satanic” anunţa că are 50.000 de membri; probabil că acum numărul lor este mult mai mare. În mass-media oficială, Templului Satanic a început să i se facă reclamă pozitivă. Iată o reclamă de pe „Huffington Post”:
Sataniștii se dovedesc a fi tot ceea ce credeți că nu sunt: patrioți, caritabili, etici, egalitarişti. Acest lucru reiese din documentarul „Heil Satana?” – cel care prezintă crearea Templului Satanic, o mișcare care nu are nimic de-a face cu Satana. Înființată în 2013, organizația este parte integrantă a religiei moderne, a coaliției activiste politice și a revoluției meta-culturale. Respingând iconografia care a speriat mult timp America Evanghelică – diavolul, sacrificiul ritualic, coarnele, pentagramele, așa-numita Liturghie Neagră – Templul Satanic urmărește să atragă atenția oamenilor, oferindu-le mesaje de libertate, compasiune și dreptate pentru toți.
Dar, în ciuda faptului că cei de la Templul Satanic pretind că „nu se închină lui Satana”, ei realizează „ceremonii negre”, fac ritualuri cu pentagrame și caută să instaleze statui cu Baphomet în locații publice proeminente.
////////////////////////////////////////////
Inchiziţia, 600 de ani de crime în numele creştinismului (partea 1)
În primele trei secole ale existenţei Bisericii creştine, Sfinţii Ignaţiu, Irineu, Justin, Origen, Clement din Alexandria, Tertulian s-au mulţumit să scrie împotriva ereticilor şi când un popor fanatic a vrut să-l masacreze pe Manes (fondatoul maniheismului, teorie care atribuie creaţiei ideea celor două principii, binele şi răul, în luptă unul contra celuilalt), episcopul de Gashara, Arhelaus a alergat să-i ia apărarea şi l-a scos din mâinile acestor furibunzi. Poate că această conduită provine din neputinţa de a acţiona altfel, pentru că de la începutul secolului al IV-lea, când împăraţii s-au creştinat, papii şi episcopii au început persecuţiile imitându-i pe păgâni. Până atunci ereziile nu erau pedepsite decât pe linie canonică.
Primele semne de Inchiziţie au apărut încă din anul 382: secta manihesită era condamnată la moarte
Împăratul roman Teodosiu (379—395, ce a susţinut creştinismul, creând şi primele legi care să-l consolideze), precum şi urmaşii lui au ordonat pedepse corporale pentru ereticii creştinismului. Cei mai periculoşi erau consideraţi maniheiştii: în anul 382 Teodosiu a emis o lege care îi condamna la pedeapsa capitală, la confiscarea bunurilor în folosul statului şi-l însărcina pe prefectul pretoriului să numească inchizitori şi delatori pentru a-i descoperi şi trage la răspundere. Puţin după aceea, un alt împărat roman, Maximus, a dat pe mâna călăului, la Treves, pe spaniolul Priscillian şi pe adepţii lui, ale căror opinii au fost considerate eronate de către episcopii spanioli. Aceşti prelaţi au cerut cu o „milă” atât de zeloasă ca priscillianiştii să fie schingiuiţi, încât împăratul nu le-a putut refuza nimic. Nu a depins însă de ei ca să nu i se taie capul Sfântului Martin, ca unui eretic, pentru că a cerut ca lui Priscillian şi adepţilor lui să li se comute pedeapsa cu moartea şi să fie trimişi în exil. Sfântul Martin a fost fericit să plece din Treves şi să se întoarcă la Tours.
Puterea imensă a Papilor
Asemenea măsuri s-au înmulţit în secolele următoare. Papii au profitat de slăbiciunea suveranilor lor pentru a-şi asuma drepturi fără limită. Puterea lor în timp a ajuns atât de mare, încât tronurile n-au mai avut stabilitate decât dacă erau date sau acceptate de papă. În anul 754, papa Ştefan al II-lea i-a dezlegat pe francezi de jurământul de credinţă făcut lui Childeric al IIIl-lea, regele lor legitim, şi a permis cu de la sine putere lui Pepin, fiu al lui Carol-Martel, să se încunune cu coroana Franţei. În anul 800, papa Leon ai IIIl-lea l-a încoronat pe Carol ce! Mare ca împărat al Orientului. Aceşti doi regi au primit, cel puţin în aparenţă, ca pe o mare onoare sceptrul din mâna papei. Ei nu prevăzuseră că acest sistem nepolitic îi obliga, pe ei şi pe urmaşii lor, să se târască la picioarele Romei.
La sfârşitul secolului al IX-lea, papa Ioan al VIII-lea a inventat indulgenţele pentru cei ce mureau luptând împotriva ereticilor. 120 de ani mai târziu, Silvestru al II-lea chema pe creştini la eliberarea Ierusalimului. Prima cruciadă a avut loc sub pontificatul lui Urban al II-ea, care a propovăduit-o în toată Europa. Acest război nedrept şi fără motivaţie, murdărit de cele mai monstruoase crime şi cele mai crude excese era comandat de Godefroi de Bouillon, care a cucerit Ierusalimul în anul 1099. Armata cruciaţilor era imensă, dar compusă mai cu seamă din fanatici sau sceleraţi care aveau la activ crime, care mergeau să caute în Ţara Sfântă indulgenţele Sfântului Părinte şi bogăţiile sarazinilor.
Bunurile ereticilor creştini erau confiscate
Alexandru al III-lea a urcat în scaunul Sfântului Petru în anul 1181. El i-a excomunicat pe creştinii eretici şi, confundându-i cu necredincioşii, el a dat indulgenţe şi a acordat viaţă veşnică celor care mureau combătându-i. De atunci, toţi creştinii ortodocşi trebuiau să-i denunţe pe fraţii lor bănuiţi de erezie. Nenorocire pentru cel care îndrăznea să le ofere adăpost! Duceau cu ei anatema. Excomunicarea se întindea şi asupra celui ce aţâţa la erezie, ca şi asupra ereticului, iar bunurile celui ce i-ar fi protejat erau confiscate, ca şi ale proscrisului pe care l-a protejat.
Papa Inocenţiu al III-lea, creatorul Inchiziţiei
La începutul secolului al XIII-lea, ereticii din oraşul Albi, din sudul Franţei, au fost acuzaţi de tulburări, li s-a declarat război, care a fost cumplit. A fost propovăduit de Sfântul Dominic, în numele papei Inocenţiu al III-lea. Simon, conte de Montfort, a fost şeful, iar contele de Toulouse şi cea mai mare parte a oamenilor săi au fost victimele. Ca urmare a acestui război, Inchiziţia a început să se ridice. A instituit-o Inocentiu al III-lea, în anul 1208, în ţinutul Languedoc din Franţa, nu fără mari eforturi. Pierre de Castelnau, trimis de papă ca să predice împotriva ereticilor, a fost asasinat de cei din Albi, deoarece îl ameninţa pe contele Raymond, protectorul lor. Când s-a aflat despre moartea sa, a fost pus în rândul martirilor Bisericii şi au încercat să-l răzbune: mii de nenorociţi din acest oraş au pierit în flăcări, spre cinstea unei religii care avea la temelie blîndeţea şi toleranţa.
Honorius al III-lea, Grigore al IX-lea, Inocenţiu al IV-lea şi Urban al IV-lea…patru papi care au desăvârşit Inchiziţia
Inocenţiu al III-lea a murit în 1216, înainte de a fi putut să pună Inchiziţia pe baze solide. Honorius al III-lea, care i-a urmat în scaunul papal, a fost dispus să continue această nobilă experienţă. El i-a scris Sfântului Dominic încurajându-l să continue cu zel lucrările pe care le conducea, pentru cea mai mare slavă a Domnului. Dominic s-a achitat foarte bine de această misiune, în timp ce el organiza inchiziţia la Albigeni, Honorius o făcea în Italia. În 1224 ea funcţiona aici, încredinţată călugărilor dominicani. Cinci ani mai târziu, papa Grigore al IX-lea a îndreptat Închiziţia spre tribunal, consfinţind-o prin legi.
În 1233, când Sfântul Ludovic a dat Inchiziţiei din Franţa o consistenţă solidă, după legile conciliului de la Toulouse, Narbonna şi Beziers, Grigore al IX-lea s-a gândit s-o facă să înflorească şi în Spania. Încă de la înfiinţarea Inchiziţiei existau călugări dominicani în regatele Castiliei, Navarei şi Aragonului. Prin urmare, e posibil ca ea să fi funcţionat deja, deşi era departe de splendoarea pe care avea să i-o dea Sfântul Ferdinand, regele Spaniei. Papa Grigore al IX-lea a trimis tuturor episcopilor acestor regate, în special Iui Esparrago, episcop de Tarragona, dispoziţii în care îi cerea să numească inchizitori şi să-i trimită în parohii.
Papa Inocentiu al IV-lea a sfârşit prin a perfecţiona această sfântă instituţie. Papa Urban al IV-lea, devenit de atunci sfânt, s-a ocupat şi el cu spor de aceasta şi a ştiut să aprecieze zelul călugărilor predicatori.
Şiretlicul Inchiziţiei care n-a avea voie să condamne la moarte
Imediat puterea Inchiziţiei n-a mai avut limite. La început, totuşi, ea nu avea dreptul să pronunţe pedeapsa cu moartea. Dar s-a consolidat repede, pentru că legea unui suveran obliga pe judecător să condamne la moarte orice acuzat trimis la tribunal de Inchiziţie cu acuzaţia de erezie. E destul de surprinzător să observăm că inchizitorii inserau la sfârşitul sentinţei o formulă în care judecătorul era rugat să nu aplice ereticului pedeapsa capitală, în vreme ce s-a dovedit, prin multe exemple, că dacă judecătorul, pentru a se conforma rugăminţii inchizitorului, nu trimitea pe vinovat la moarte, era el însuşi dat în judecată, ca suspect de erezie, conform unei dispoziţii din regulament, articolul 9. Bănuiala rezulta bineînţeles din neglijenţa judecătorului, care nu respecta legile civile cu privire la eretici, deşi se angajase prin jurământ să o facă. Deci această rugăminte nu era decât o formalitate zadarnică, dictată de ipocrizie, care singură ar fi fost capabilă să dezonoreze sfânta instituţie.
Inchiziţia, mână în mână cu episcopii catolici
Cum prima lege a conciliului de la Toulouse, din anul 1229, ordonase episcopilor să aleagă în fiecare parohie un preot şi doi-trei laici cu o bună reputaţie, care să jure că vor căuta permanent pe eretici, în case, în pivniţe, în orice loc s-ar fi ascuns şi să-l anunţe imediat pe episcop, pe seniorul locului sau pe administratorul lui, după ce şi-au luat toate măsurile ca ereticii descoperiţi să nu poată fugi, inchizitorii acţionau cu acordul episcopilor. Închisorile episcopale şi ale Inchiziţiei erau adesea aceleaşi şi cu toate că în cursul procedurii inchizitorul putea acţiona în numele lui, el nu putea, fără intervenţia episcopului, pronunţa sentinţa definitivă, nici condamna la închisoare pe viaţă.
Glorioasa Inchiziţie spaniolă, consolidată de regele Ferdinand şi regina Isabela
Regele Ferdinand si regina Isabela, intemeietorii Spaniei
Regele Ferdinand si regina Isabela, intemeietorii Spaniei
Disputele frecvente între episcopi şi inchizitori asupra limitelor autorităţii lor, asupra rămăşiţelor pământeşti ale condamnaţilor, l-au determinat pe papa Sixtus al IV-lea, în 1473, să declare Inchiziţia independentă şi s-o separe de tribunalul episcopilor. Disensiunile dintre episcopi şi inchizitori au slăbit vechea inchiziţie în Spania. Se pretinde chiar că aici ar fi fost îndepărtată cu totul, când Ferdinand al V-lea, soţul celebrei Isabella, s-a urcat pe tronul Castiliei. El a adăugat acestei coroane pe cea a Aragonului, prin moartea lui Ioan al II-lea, tatăl său, cea a Grenadei, pe care a cucerit-o de la mauri şi cea a Navarrei, pe care a răpit-o lui Ioan Albert. Imediat ce s-a urcat pe tron, Ferdinand şi Isabella s-au preocupat de întărirea glorioasei Inchiziţii. Aceasta este cea care a dominat în Spania de la 1481 până în secolul al XIX-lea. Inchizitorii şi-au stabilit tribunalul în mănăstirea Sf. Paul a părinţilor dominicani din Sevilla, şi aceasta s-a întâmplat la 2 ianuarie 1481, când a fost promulgat primul lor act juridic.
Când a văzut că Inchiziţia se întărea, papa a fost rugat să dea acestui tribunal o formă care să mulţumească pe toată lumea. Se cerea ca procesele care au loc în Spania să fie definitive şi fără apel la Roma. Isabella se plângea, în acelaşi timp, că a fost acuzată că n-avea alte scopuri decât să-şi însuşească, împreună cu inchizitorii, averile celor condamnaţi. Papa Sixtus al IV-lea a acceptat totul, a lăudat zelul reginei şi şi-a reprimat orice mustrare de conştiinţă în legătură cu confiscările.
Torquemada, marele monstru inchizitor
Torquemada
\
O bulă din 2 august 1483 stabilea, în Spania, un mare inchizitor general, căruia îi erau supuse toate tribunalele sfintei instituţii. Această funcţie a primit-o Thomas de Torquemada, fanatic de o cumplită sălbăticie, capabil, mai mult decât oricare altul, de a îndeplini intenţiile lui Ferdinand şi Isabellei, înmulţind confiscările şi condamnările.
Inchiziţia a condamnat, sub acest monstru, mai mult de 10.000 de victime pe an, iar el a deţinut funcţia de mare inchizitor timp de 18 ani… Era atât de detestat, încât nu ieşea decât escortat de 250 funcţionari ai Inchiziţiei. Avea pe masă, în permanenţă, un dinte de licorn, căruia i se atribuia virtutea de a descoperi şi de a anihila acţiunea otrăvurilor. Cruzimea lui i-a atras numeroase plângeri, încât însuşi papa a fost înfricoşat şi marele inchizitor a trebuit să se justifice de trei ori în faţa sfântului părinte.
La solicitarea Inchiziţiei, peste un milion de evrei au fost deportaţi
La solicitarea aceluiaşi Torquemada, Ferdinand al V-lea, supranumit Catolicul, a alungat din regatul său toţi evreii, acordându-le trei luni, din clipa publicării edictului, după care le era interzis sub pedeapsa cu moartea să mai rămână pe pământurile Spaniei. Aveau voie să ia cu ei tot avutul, însă fără aur şi argint. Torquemada şi-a întemeiat acest edict, în dioceza din Toledo, pe o interdicţie dată tuturor creştinilor, sub pedeapsa de excomunicare, de a oferi ceva evreilor, chiar şi lucrurile necesare vieţii. După aplicarea acestei legi, au plecat din Catalonia, din regatul Aragon, Valencia şi alte provincii supuse dominaţiei lui Ferdinand, aproximativ un milion de evrei, dintre care cei mai mulţi au pierit în mizerie. De aceea evreii au comparat răul pe care l-au suferit în acele timpuri cu cele de pe vremea lui Titus şi Vespasian.
Expulzarea evreilor a produs o mare satisfacţie tuturor regilor catolici. După ce s-au scurs cele trei luni acordate prin edict, inchizitorii au început cercetările. Cu toate că nu mai rămăseseră atunci decât puţini evrei în Spania, au fost o mulţime de victime şi numărul nenorociţilor condamnaţi ca evrei a fost enorm, în comparaţie cu numărul real de evrei ce au făcut imprudenţa de neconceput să nu fugă din ţările lui Ferdinand al V-lea. Au fost prinşi, ca evrei eretici, cei care mâncau împreună cu evreii, sau chiar numai aceeaşi carne pe care o mâncau evreii, cei ce recitau psalmii lui David fără să adauge la urmă Gloria patri, cei care mâncau lăptuci în ziua de Paşti, cei care făceau horoscopul copiilor !or, cei care luau masa cu rudele şi prietenii în ajunul unei călătorii, aşa cum fac evreii, cei care, pe patul de moarte, întorceau capul la perete, cum a făcut regele Ezechia, cei care făceau, elogiul funebru al morţilort cei care stropeau cu apă în casa morţilor etc.
Marele număr de condamnaţi la moarte prin foc a obligat pe prefectul de Sevilla să construiască în afara oraşului un eşafod de piatră permanent, care s-a păstrat pînă în zilele noastre sub numele de Quemadero (loc al focului). Aici erau aduşi ereticii şi ei piereau în flăcări.
Asasinarea unui inchizitor a adus drept represalii arderea a 200 de eretici
În 1484, Ferdinand al V-lea a stabilit sediul sfântului oficiu în Aragon. Aragonezii, după numeroase eforturi de a împiedica înălţarea acestui odios tribunal în ţara lor, l-au asasinat pe primul inchizitor ce le-a fost trimis. El se numea Pierre Arbues d’Epila. El purta sub haine o cămaşă din zale iar sub bonetă o calotă de fier. Conjuraţii, lovindu-l la gât, au rupt brida armurii de la cap şi i-au aplicat lovitura mortală, în biserica metropolitană din Saragosa, la 15 septembrie 1485. Această crimă a produs o răzmeriţă care a înspăimântat lumea şi a uşurat instalarea Inchiziţiei la Saragosa. Pierre d’Epila a fost considerat martir al credinţei. El făcea minuni şi papa Alexandru al VII-lea l-a canonizat în 1664. Inchizitorii i-au prins pe asasini şi au ars 200 de aragonezi. Un număr şi mai mare a pierit în temniţe sau din cauza ereziei sau pentru că au aprobat uciderea lui Epila. Asasinii principali au fost târâţi pe străzile Saragosei, apoi au fost spânzuraţi, cadavrele le-au fost despicate şi membrele expuse pe drumurile publice. Printre aceştia se numărau câteva nume ilustre ale familiilor din Saragosa. Inchiziţia nu i-a cruţat deloc: se ştia că acest tribunal insolent nu are nimic sfânt.
Inchiziţia nu iartă pe nimeni…chiar şi pe nepotul regelui!
Un nepot al lui Ferdinand al V-lea, fiul nefericitului Don Carlos, a fost târât în închisorile Inchiziţiei, de unde nu a ieşit decât ca să-şi ispăşească public pedeapsa, pentru că ar fi ajutat câţiva cetăţeni acuzaţi de erezie să fugă. În sfârşit, în ciuda opoziţiei tuturor provinciilor aragoneze, Inchiziţia a prins rădăcini în acest regat şi îndată i s-au făcut văzute ravagiile. În 1492, Ferdinand şi Isabella au cucerit regatul Grenadei. Maurii le-au oferit noi victime şi noi bogăţii, pe măsura avidităţii inchizitorilor. În 1502, maurii au fost alungaţi din Grenada, aşa cum fuseseră alungaţi evreii din toată Spania.
Continuarea, aici: Inchiziţia, 600 de ani de crime în numele creştinismului (partea 2)
Inchiziţia, 600 de ani de crime în numele creştinismului (partea 2)
Continuare a articolului precedent: Inchiziţia, 600 de ani de crime în numele creştinismului (partea 1)
Cum a apărut Sfânta Inchiziţie şi în Portugalia
Portugalia nu cunoştea decât puţin Sfânta Inchiziţie, cu toate că, de la începutul secolului al XV-lea, papa Bonifaciu al IX-lea avusese acolo delegaţi fraţi predicatori, care mergeau din oraş în oraş să-i ardă pe eretici, pe musulmani şi pe evrei. Ei erau însă ambulanţi şi chiar regii se plângeau de abuzurile lor. Papa Clement al VII-lea a vrut să le dea posibilitatea să se fixeze în Portugalia, cum era în Aragon şi Castilia. Au existat dispute între pontificatele de la Roma şi cel din Lisabona. Spiritele s-au încins, Inchiziţia era în suferinţă şi nu era instalată perfect.
Regele Portugaliei a fost păcălit de un escroc în numele Inchiziţiei
În 1539 a apărut la Lisabona un legat al papei care – spunea el – dorea să instaureze Sfânta Inchiziţie pe baze de neclintit. El aducea regelui scrisori din partea papei Paul al III-lea, având scrisori şi pentru principalii ofiţeri de la curte. Patentele lui erau parafate şi sigilate. El pretindea că are cele mai mari drepturi pentru a numi un mare inchizitor şi pe toţi judecătorii sfântului oficiu. Era un om viclean, pe nume Saavedra, care ştia să falsifice orice semnătură, să fabrice şi să aplice sigilii false. Învăţase această meserie la Roma şi se perfecţionase la Sevilla, de unde venea împreună cu alţi doi escroci. Avea o mare suită, formată din 120 slujitori. Pentru a subvenţiona aceste imense cheltuieli pentru el şi oamenii lui, a împrumutat sume mari, la Sevilla, în numele camerei apostolice de la Roma. Totul era pus la cale cu şiretlicurile cele mai orbitoare.
Inchizitie20Mai întâi, regele Portugaliei a fost mirat că papa i-a trimis un legat fără să-l fi prevenit. Acesta i-a răspuns cu demnitate că într-o chestiune atât de grabnică cum era instituirea Inchiziţiei, sfinţia sa nu putea accepta nicio amânare şi că regele ar fi trebuit să fie onorat că primul curier care îi aducea noutatea era un legat al sfântului părinte. Regele nu a îndrăznit să se opună. Chiar în aceeaşi zi, legatul a numit un mare inchizitor, trimiţând peste tot să se strângă impozite. Şi înainte ca regele să aibă un răspuns de la Roma, acesta strânsese mai mult de 200.000 de scuzi.
În acest timp, marchizul de Villanova, senior spaniol, de la care legatul împrumutase bani, cu semnături false, s-a hotărât să se descurce singur, decât să se compromită cu acest pungaş la Lisabona. Legatul îşi făcea atunci turneul la frontierele Spaniei. El l-a ajuns împreună cu 50 de oameni înarmaţi, l-a legat şi l-a dus la Madrid. Escrocheria a fost descoperită la Lisabona. Consiliul de la Madrid l-a condamnat pe legatul Saavedra să fie biciuit şi la 10 ani de galeră.
Opinia filozofului Voltaire despre Inchiziţie
Iată ceea ce filozoful Voltaire despre Inchiziţie: „Se cunosc toate procedurile acestui tribunal: eşti arestat pe baza unei simple denunţări, din partea unei persoane oricât de infame; un fiu îşi poate denunţa tatăl, o femeie, soţul. Apoi, niciodată nu eşti confruntat în faţa acuzatorilor; bunurile sunt confiscate în profitul judecătorilor. În felul acesta s-a comportat Inchiziţia până în zilele noastre: ea s-a răspândit în toată lumea creştină, ceea ce l-a făcut pe Luigi Paramo să spună, în cartea sa despre originile Inchiziţiei, că acel arbore înflorit şi verde şi-a întins rădăcinile şi crengile peste tot pământul producând fructele cele mai dulci.
Legile pe care Sfântul Dominic le-a dat Sfântului Oficiu nu le-a luat din Evanghelie, ci din codul vizigoţilor, cărora le-a adăugat noi orori. Au fost găsite toate aceste opere îngrozitoare, care au revoltat omenirea la gândul că li s-ar putea supune. Germania şi Anglia s-au revoltat, Ţările de Jos s-au ridicat şi ele şi 200.000 de oameni au pierit apărându-şi ţara de invazia Sfântului Oficiu. Republica Olanda a luat naştere ca urmare a acestor războaie. Dar lucrurile nu s-au întâmplat la fel în Germania, Franţa şi Anglia. Se cunosc cruzimile lui Carol Quintul, masacrele care s-au petrecut în Anglia pe vremea domniei reginei Maria şi s-ar putea spune că dacă Sfântul Oficiu n-ar fi avut în Anglia şi Germania forma aceea impunătoare pe care Spania o găsea atât de reuşită, clericii n-ar fi exterminat mai puţini eretici şi necredincioşi.
Sfântul Ludovic a fost acela care a stabilit Inchiziţia în Franţa. A fost o mare mulţime de oameni condamnaţi la moarte şi la cele mai cumplite torturi, la cererea inchizitorilor. Persecuţiile din timpul lui Francisc I, şi a urmaşilor săi, masacrele din noaptea sfântului Bartolomeu, revocarea edictului de la Nantes, măcelurile de la Cevennes, toate aceste atrocităţi sunt acte pe care Inchiziţia trebuie să le recunoască ca operă a sa.”
Dacă citeai o carte interzisă sau mâncai carne de porc, puteai fi ars pe rug!
Se înţelegea sub numele de erezie orice greşeală neacceptată de concilii, orice opinie contrară deciziilor papei, orice fel de neîncredere în decretele Inchiziţiei, faptul că papa nu este infailibil, ca nu are o putere fără margini asupra timpului de domnie al regilor, că bulele pe care le dă nu sunt tocmai bune. Lectura unor cărţi condamnate de Inchiziţie, faptul că nu ţi-ai denunţat tatăl, mama, soţia, în caz de erezie, faptul că dai un sfat unei persoane aflată sub observaţia Sfântului Oficiu, faptul că scrii o scrisare de comapasiune unui prieten prizonier…toate acestea erau condamnate. De asemenea, trebuia să nu mănânci carne de porc pentru că nu se digeră, să nu faci ceva care miroase a evreu etc, căci, la fel, toate acestea erau considerate erezii, pentru care erai ars, îmbrăcat într-o cămaşă îmbibată cu pucioasă.
Cine nu recunoştea acuzaţiile, era torturat
Când acuzatul nu-şi recunoaştea vina de la început, după ce era introdus în subteranele Sfântului Oficiu, era adus în faţa tribunalului a doua oară. Şi dacă se încăpăţâna să nu recunoască nici acum, i se dădeau în scris amănunte despre ticăloşiile pe care le-a comis, dar nu i se spunea cine sunt delatorii, nici nu era confruntat cu ei, pentru că aceştia erau de fapt spioni ai Inchiziţiei sau un fiu, o soţie, un soţ, un frate, care-şi denunţă tatăl, soţul, soţia, sora.
Tortura funiei
Dacă acuzatul nu recunoştea actul acuzator era supus torturilor. Prima era aceea a funiei. I se legau braţele la spate, apoi era ridicat la înălţime cu ajutorul unui scripete şi lăsat să cadă de la o înălţime considerabilă, după ce o vreme a fost ţinut suspendat. Această tortură, care de obicei frângea membrele acuzatului, dura câteva ore, mai mult sau mai puţin, după cum considerau inchizitorii, care asistau la torturi, întrerupându-le atunci când omul era gata să-şi dea duhul şi să le scape astfel din mână.
Tortura apei
Dacă în timpul acestui supliciu acuzatul nu recunoştea nimic, era supus la a doua tortură, aceea a apei. I se dădea acuzatului să înghită o cantitate imensă de apă caldă. Apoi era culcat într-o albie de lemn, care se strângea şi se închidea după nevoi. Această albie era traversată în mijloc de o piesă de lemn care apleca spre spate corpul şi, în cazul că inchizitorul poruncea, îi frângea coloana vertebrală…
Tortura focului
Dar tortura cea mai utilă pentru păcătoşii înrăiţi era cea a focului. Prizonierului i se frecau picioarele cu unt, grăsime, ulei sau orice materie absorbantă şi combustibilă; era întins la pământ, cu picioarele întoarse spre un foc de cărbuni, care îl ardeau, până când el mărturisea tot ce Inchiziţia vroia.
Aceste torturi aveau loc într-un subteran foarte adânc, unde se ajungea după nenumărate ocoluri, pentru ca strigătele îngrozitoare ale torturaţilor să nu poată fi auzite. Subteranul nu era luminat decât de făclii a căror lumină lăsa să se vadă instrumentele supliciului, pe călăi, ca şi pe inchizitorii care interogau. Călăii erau îmbrăcaţi cu robă neagră, aveau obrazul mascat de un capişon din aceeaşi stofă, tăiat în dreptul ochilor, nasului şi a gurii.
Inchiziţia tortura şi femei
Legile omeneşti au exceptat întotdeauna femeile de la tortură, oricare ar fi fost crimele lor, menajându-le fragilitatea şi respectând pudoarea. Sfântul Oficiu s-a situat deasupra acestor considerente şi s-a văzut, de exemplu, cum judecătorii ecleziaşti au supus la tortură de trei ori la rând o fată tânără.
Metoda şireteniei, ultima metodă în cazul eşecului metodelor de tortură
Când supliciul nu a obţinut rezultate şi au fost epuizate toate metodele de tortură imaginate, prizonierii erau duşi în carceră şi atunci se aplica metoda şireteniei. Li se trimiteau spioni ai tribunalului, care simulând că ei înşişi sunt prizonieri şi nevinovaţi, criticau Inchiziţia şi metodele ei condamnabile. Prin aceste discursuri pe cât de adevărate pe atât de mincinoase, agenţii apostaţi îi atrăgeau pe condamnaţi în capcană, cu atât mai uşor cu cât nu puteau să nu-şi amestece plânsetele, aceştia crezând că le împărtăşesc soarta. Atunci, tot ce se vorbea de rău despre Inchiziţie era memorat, amplificat, iar judecătorii nu aveau nevoie de alte probe ca să-i condamne la moarte prin foc.
Înainte de arderea pe rug…
Preoţii şi călugării care erau judecători şi părţi în aceste tribunale nu se mulţumeau să pronunţe condamnarea la moarte, ei asistau la torturile morţii şi dădeau acestei ceremonii toată importanţa pompei ecleziastice. Ei au dus atât de departe barbaria, încât aceste execuţii însângerate făceau parte din distracţiile publicului…Celor care trebuiau să fie arşi li se citea sentinţa cu 15 zile înainte, pentru a li se oferi timpul necesar să-şi simtă groaznicul destin. În noaptea care preceda «actul de credinţă», li se aduceau hainele destinate acestei sărbători. Ele consistau dintr-o vestă cu mâneci lungi şi un pantalon de pânză neagră cu dungi albe. Apoi erau conduşi într-o galerie lungă, unde erau aşezaţi după gravitatea crimelor şi felul torturii ce li se pregătea.
Aici li se dădeau principalele piese de îmbrăcat. Acestea erau un scapular de pânză, care semăna puţin cu un patrafir preoţesc. Erau de trei feluri: san-benifo, făcut din pânză galbenă, având în faţă şi în spate prinsă o cruce a sfântului Andrei, pictată în roşu. Aceasta se dădea necredincioşilor, evreilor, mahomedanilor şi ereticilor. Cei care persistau să nege faptele de care erau acuzaţi, şi care totuşi erau dovediţi vinovaţi prin depoziţiile martorilor Sfântului Oficiu, primeau o samarra din pânză cenuşie. Atât în faţă cât şi pe spate avea pictat portretul vinovatului, aşezat sau în picioare, pe tăciuni încinşi, învăluit în flăcări şi înconjurat de demoni. Cei care au recunoscut crimele care li s-a ordonat să le mărturisească, purtau o samarra acoperită cu flăcări răsturnate. De obicei aceştia nu erau arşi, ci condamnaţi la o pedeapsă pe care nu o cunoşteau până în momentul ceremoniei.
Pe lângă scapularul de uniformă, condamnaţilor li se mai punea pe cap o bonetă de carton numită carrochas, în formă de căpăţână de zahăr, acoperită de flăcări şi de demoni în miniatură. Procesiunea era deschisă de o mulţime de călugări. Apoi veneau condamnaţii purtând în mână o lumânare de ceară galbenă. Li se dădea câte un naş, căci aceştia vor fi botezaţi în sângele victimelor, pentru gloria credinţei. După cei vinovaţi şi care au rezistat torturilor erau aduşi cei care au murit deja sau chiar au fost dezgropaţi. Li se aduceau în cufere osemintele, iar în vârful unei prăjini efigia cu numele fiecăruia, coafată cu carrochas-ul şi ornată cu tot echipamentul pe care-l au şi cei vii. Acest înspăimântător marş era încheiat de marele inchizitor, urmat de toţi ofiţerii săi şi de o mulţime imensă de curioşi care sperau în indulgenţele papale.
Când procesiunea ajungea la biserică, se făcea o rugăciune cu privire la utilitatea şi blândeţea Sfântului Oficiu. Apoi se citea tuturor condamnaţilor sentinţa, iar un preot trăgea câte o nuia tuturor celor care şi-au recunoscut vina, pentru a le ridica excomunicarea pe care au riscat-o prin erezia lor. După aceea se făcea împărţirea torturii finale: erau ştrangulaţi şi arşi cei ce mureau creştineşte şi erau arşi la foc mic cei care refuzaseră să facă vreo mărturisire.
https://www.lovendal.ro/wp52/inchizitia-600-de-ani-de-crime-in-numele-crestinismului-partea-1/
///////////////////////////////////////////
Maxima zilei: Pentru fapte similare cu genocidul comis de psihopatul criminal Putin în Ucraina, ofiţeri nazişti au fost condamnaţi la moarte. (Dumitru Căruntu, administratorul site-ului „A şaptea dimensiune”)
Cu… ce rahaturi vin ăştia de la AUR pe Facebook sau pe alte reţele sociale, „globaliste” prin definiţie, Internetul fiind o reţea globală de calculatoare/servere conectate între ele.
Un limbric de la AUR (ăştia nici nu merită să le pronunţi numele) afirmă, fără să se crape pământul în jurul său, că „se doreşte distrugerea creştinismului. Depinde cine va câştiga războiul, Putin sau globaliştii” (citat aproximativ).
Lăsând la o parte că „globaliştii” i-au adus Internetul, acolo unde-şi depune ăsta icrele extremiste, fără să-l întrebe nimeni de sănătate (nu-i aşa, tanti Românika?), haideţi să vedem cum stă treaba cu „creştinismul” lui Putin. Iată câteva exemple sugestive.
„Creştinul” Putin este cel care a ordonat uciderea ziariştilor/disidenţilor care-l criticau, în cel mai pur spirit „creştinesc”, conform îndemnului lui Hristos, „Dacă cineva îţi dă o palmă, întoarce-i şi obrazul celălalt”.
„Creştinul” Putin este cel care a ordonat asasinarea celor fugiţi din Raiul creştin „Rusia lui Putin”, fiind care otrăviţi, care împuşcaţi, care ucişi prin alte metode KGB-iste.
„Creştinul” Putin este cel care a declanşat genocidul din Ucraina, în cel mai autentic spirit creştin, creştinismul fiind religia păcii şi iubirii aproapelui.
„Creştinul” Putin nu i-a trimis în Ucraina pe „creştinii” lui cu alimente şi alte ajutoare, adică pentru a-i ajuta pe fraţii ortocşi, ci a trimis bombe peste grădiniţe, spitale, blocuri de locuinţe, magazine, bombe aducătoare de moarte şi suferinţă nemărginită.
„Creştinii lui Putin” au violat copii şi fete minore în Ucraina, le-au furat bunurile, au comis atrocităţi inimaginabile, evident în spiritul „Bibliei lui Putin”.
„Creştinul” Putin a trimis mii de ruşi la puşcărie pentru „vina” de a cere pace, cea mai importantă virtute creştină.
„Creştinul” Putin a lăsat poporului ucrainean, conform liberului arbitru creştin, posibilitatea să aleagă între sclavia rusească şi moartea putinistă.
„Creştinul” Putin se declară fanul lui Stalin, ateul comunist care a ucis zeci de milioane de oameni, inclusiv preoţi, a dărâmat biserici, a interzis o perioadă creştinismul ortodox în Rusia.
„Creştinul” Putin a ucis, a întemniţat, a asasinat, a dus suferinţă, sărăcie, lipsuri, lacrimi etc. cu dictatura sa odioasă.
Cât de ticălos, cât de neom, cât de canalie poţi fi să vii cu asemenea rahaturi în faţa amărâţilor fără şcoală şi fără educaţie, adică în faţa electoratului AUR?!
AUR trebuie scos în afara legii, iar liderii lui judecaţi pentru înaltă trădare de ţară şi, mai ales, pentru intenţia de a ne ucide sau de a ne vinde drept sclavi acestui criminal dement şi psihopat numit Putin!
Criminalul Putin
Citește, analizează, discerne
Adrian Năstase: „Ziariştii trebuie fie periaţi, fie cumpăraţi, iar când nu merge cu nici una, pur şi simplu bătuţi”
Ion Cristoiu, vârful de lance al campaniei de falsificare a istoriei revoluţiei
Martiriul Basarabiei şi al Bucovinei între 28 iunie 1940 şi 22 iunie 1941
1989 – repere cronologice
Revoluţia în date statistice oficiale
România a cheltuit, în primii 10 ani după 1989, aproximativ 4,7 miliarde de dolari pentru dotarea, inexistentă, a armatei
Cum a supravieţuit Securitatea momentului 1989 prin intermediul SRI
Partidul Comunist Român, filială a Moscovei în România
Luptele interne din cadrul Partidului Bolşevic Român în perioada 1944 – 1948
///////////////////////////////////////////
(Brejnev si pop.rus-ne-au adus…) Jaful sovietic în România
Jaful sovietic (analiza preluata din colectia Cotidianul)
Nu doar o data, istoricii nostri si istorici occidentali, mai putin cei sovietici, au considerat ca efectele loviturii de stat de la 23 august 1944 au constituit pentru Wehrmacht o infrangere mai severa decat cea de la Stalingrad. Perfect adevarat, din punctul acesta de vedere nu este nimic de obiectat. Numai ca, in conformitate cu statisticile Marelui Stat Major, acelasi eveniment a provocat si Armatei Romane pierderi in oameni si material militar considerabil mai mari decat cele pe care le indurase in batalia din Cotul Donului, parte integranta din ansamblul operatiunilor de la Stalingrad.
Dispunem de o asemenea statistica si, cu cifrele la vedere, putem proceda la comparatiile de rigoare. De la 1 noiembrie la 31 decembrie 1942, perioada celor mai dure confruntari cu sovieticii de pe frontul din Cotul Donului, Armata romana a inregistrat 353 ofiteri, 203 subofiteri si 6680 soldati morti in lupta, 994 ofiteri, 582 subofiteri si 30175 soldati raniti in lupta si 1829 ofiteri, 1567 subofiteri si 66959 soldati disparuti, in marea lor majoritate cazuti in prizonierat sovietic. Mult mai ridicate au fost pierderile Armatei romane din perioada 1 iunie – 31 august 1944, cu precizarea ca intre 1 iunie si 19 august, data declansarii ofensivei sovietice, frontul din Moldova si Basarabia de Sud a fost stationar si nu s-au purtat lupte cat de cat semnificative. Efectiv, de data aceasta a fost vorba de pierderi insumand 509 ofiteri, 472 subofiteri si 10262 soldati morti, 1255 ofiteri, 993 subofiteri si 33317 soldati raniti si 2628 ofiteri, 2817 subofiteri si 171243 soldati disparuti, in mare majoritate capturati de sovietici dupa ce regele proclamase la radio un armistitiu inexistent. Dupa cum vedem, la toate categoriile cifrele pierderilor din 12 zile din august 1944 sunt net superioare celor din noiembrie-decembrie 1942, daca nu chiar duble. Oricum diferentele nu pot fi considerate un mizilic, ele fiind lipsite de importanta numai pentru politicienii iresponsabili, care isi inchipuie ca asa se face istorie: batjocorind, prin aruncarea lor in neant, zeci si zeci de mii de ofiteri, subofiteri si soldati ai unei natiuni.
Astazi, ceea ce ni se pare lamentabil de-a dreptul este faptul ca initiativa aniversarii acestei catastrofe militare de mari proportii a fost avansata de soldatul neinstruit Ion Iliescu, un personaj cu livretul militar alb, eliberat pro-forma, un avantaj de care beneficiau mai toti activistii de marca ai regimului comunist.
Ramane sa stim si ce s-a intamplat in aceasta tara nenorocita din momentul in care comunistii au inceput sa urle ca nebunii pe strazi: „Stalin si poporul rus libertate ne-au adus!”, si asta in timp ce sovieticii jefuiau Romania din temelii.
La aceste jafuri apocaliptice istoriografia comunista s-a referit cu o extrema parcimonie, destul de tarziu, prin anii ’70 si ’80. A avut totusi bunul simt sa nu le justifice. In schimb, la numai o jumatate de veac de la petrecerea faptelor, in 1949, s-a insinuat cu nedemnitate in postura de avocat al rusilor diplomatul italian Renato Bova Scoppa, fost ministru al Romei la Bucuresti din 1941 pana in 1946. In memoriile sale, intitulate Colloqui con due dittatori, acesta s-a grabit sa explice distrugerile si jafurile comise in Romania de rusi prin distrugerile si jafurile pe care le-ar fi savarsit Armata Romana in teritoriile ocupate din Rusia. Penibila explicatie, fabricata de un om incapabil sa tina seama de realitati!
In retragerea lor in adancimea propriului teritoriu, ca si in vremea invaziei lui Napoleon, armatele ruse practicasera tactica pamantului parjolit. Cand germanii, romanii si italienii au reusit sa ajunga la fata locului, n-au mai avut ce distruge, deoarece totul era pus la pamant. Iar din saracia mujicului rus, cu toata bunavointa, nu se putea jefui nimic.
Ca sa nu mai vorbim si de faptul ca literatura istorica a invingatorilor din al doilea razboi mondial, in mod sistematic, s-a obstinat sa asimileze cu jaful capturile de razboi legale, privind depozitele de munitii si subzistente, bunurile si armamentul abandonat pe campul de lupta, apartinand Armatei sovietice. Cum dupa orice razboi, istoria este scrisa de invingatori, n-am avut incotro si am fost nevoiti sa ne supunem verdictelor lor.
Astazi, din fericire, putem discuta si altfel despre aceste verdicte. Intarzierea deliberata cu aproape trei saptamani a semnarii asa-zisei Conventii de Armistitiu, de fapt un act de capitulare, a fost provocata de rusi cu intentia clara de a oferi militarilor ei o plaja de timp cu statut incert si ambiguu, pentru a putea jefui in voie una din cele mai bogate tari ale Europei. Nu trebuie sa uitam ca, vreme de aproape cinci ani, de la instituirea blocadelor economice determinate de izbucnirea celui de-al doilea razboi mondial, Romania tinuse in spate un colos asemeni Germaniei, cu petrol si ulei mineral, cu cereale, cu oleaginoase, cu carne si peste, cu tutun etc., primind in contrapartida masini agricole, arme si in jur de 45 de vagoane de aur. Si asta in conditiile in care situatia alimentara a tarii, in toti anii campaniei din est, a fost literalmente infloritoare fata de cea a intregului continent.
Cu alte cuvinte, aici, in Romania, intr-adevar, se putea jefui din gros. Si primele ordonante emise de comandamentele ruse au impus populatiei predarea aparatelor de radio, care au fost asezate sub paza sovietica. Prin asta s-au impuscat doi iepuri: in primul rand, cetatenii romani erau izolati de restul lumii civilizate. La a doua miscare, toate aceste aparate au fost transportate in Uniunea Sovietica, fiind considerate capturi de razboi, desi erau bunuri particulare.
Jafurile intreprinse de militarii sovietici din initiativa personala si pe cont propriu, niciodata sanctionate de superiorii lor, aveau un specific care i-a contrariat pe romani, deseori frizand nebunia. Confiscau in nestire automobile particulare si ale statului – au furat pana si masina de serviciu a generalului Aurel Aldea, parcata in fata Ministerului de Interne – si, pentru ca nu stiau sa conduca, le faceau tandari, izbindu-le in primul obstacol din cale. In cazul cand reuseau sa depaseasca primul impact, ajungeau la momentul cand se epuiza benzina din rezervoare si atunci automobilele erau abandonate si impinse de regula intr-o rapa, unde se faceau praf.
Furau sub amenintarea armei cai din gospodariile taranesti si-i calareau pana cand se toceau potcoavele bietelor animale, si cand acestea incepeau sa schioapete, bateau caii cu violenta pe crupa, ii izgoneau din coloane si-i lasau de izbeliste. In primii ani de dupa razboi, padurile din Muntenia si din Oltenia erau pline de cai nebuni, alienati de durerea atroce din copitele neingrijite. Sa nu fi stiut rusii ca un cal se mai duce din cand in cand pe la potcovar, ca mai are nevoie si de o furca de fan, si de un pumn de graunte?
Caii, mai ales caii ii fascinau pe sovietici si cele mai mari lovituri le-au dat garnizoanei Cislau, unde se aflau hergheliile de prasila ale armatei. Incepand cu 1 septembrie 1944, in trecere prin localitate, diversi militari ai armatei de ocupatie au jefuit garnizoana de armasarii si iepele de reproductie si chiar de cabalinele tinere, de un an si jumatate sau doi, nededate la calarie, sub pretextul ca se grabesc sa cucereasca Berlinul, ca si cum Berlinul s-ar fi aflat peste deal. Le-au folosit la ceva acele animale nefericite? Aiurea. Au calarit armasarii, iepele, manjii pana la totala epuizare, nu le-au lasat nici un ragaz de odihna, nu i-au hranit, abandonandu-i infometati prin satele de jur-imprejur, unde au fost salvati de tarani si recuperati mai tarziu de personalul hergheliilor de la Cislau.
Daca salbaticia cu care erau tratati oamenii putea fi oarecum explicabila, romanii se aflau de trei ani in razboi cu Rusia si resentimentele trec foarte greu, salbaticia cu care tratau sovieticii niste animale nevinovate nu se poate scuza. Nimeni nu putea intelege de unde venea si ce hram purta stirpea aceasta de oameni, pentru ca tarani nu pareau sa fie si nici oraseni. Parea ca vin direct din niste caverne din varstele ancestrale ale umanitatii.
Uneori, hotiile rusilor se derulau la un nivel de meschinarie greu de imaginat. Iata ce s-a intamplat in seara unei singure zile, 2 septembrie 1944, la Calarasi. La ora 21.30, in holul Hotelului Regal din localitate, Cristian Panghezi, un brailean sosit acolo cu treburi, a fost jefuit de ceas de un ofiter si trei soldati rusi. La ora 22.30, alti trei soldati rusi au intrat prin efractie in frizeria lui Leon Rusten din str. Petre Enescu nr. 21 si i-au furat patru brice, doua foarfece, trei masini de tuns si 2000 lei. In sfarsit, la ora 23.00, doi soldati rusi au intrat prin forta in casa lui Enciu Mavrodin din cartierul garii si, cu revolverele in mana, l-au deposedat de o fata de masa si de un borcan cu dulceata. Asta pentru ca n-au mai gasit altceva. Alti ostasi ai asa-zisei armate „eliberatoare“ se instalau intre timp in alte locuinte din Calarasi, spargeau toate mobilele, spre a-si arata muschii, cerandu-le apoi proprietarilor rachiu si femei. Cu toate ca proprietarii in speta nu erau patroni de bordeluri, ci niste gospodari ca toti gospodarii din Romania. Sa fim intelesi, aici nu era vorba despre cazuri intamplatoare si izolate, ci despre actiuni multiplicate in zeci si zeci de mii de ipostaze, la scara intregului teritoriu al tarii. Abuzurile fiind incurajate deschis de la cele mai inalte esaloane ale conducerii armatei de ocupatie. Nu intamplator, autoritatile militare sovietice au negat sistematic ca faptele raportate de autoritatile romanesti ar fi fost comise de soldati rusi si le-au impus sa precizeze, si in documentele interne, si in comunicatele de presa, destinate opiniei publice, ca nu era vorba despre soldati rusi, ci despre „indivizi necunoscuti, imbracati in uniforme militare sovietice furate“.
Intrucat existenta de toata ziua a oamenilor curgea inainte si nu putea fi tinuta in loc de razboi, si toamna lui 1944 a fost in Romania un sezon fastuos al nuntilor. In repetate randuri, serviciile informative ale Armatei romane au semnalat comportamentul abject al militarilor rusi cand se intampla sa dea buzna intre niste nuntasi. De regula, mai de frica, mai dintr-un spirit ospitalier ancestral, erau invitati la masa si omeniti dupa datina. Insa, dupa ce se chercheleau bine, scoteau automatele dintre genunchi, ciuruiau tavanele cu rafale prelungi si asezau toti nuntasii la zid. Urma deposedarea tuturor de verighete si ceasuri, nefiind iertati nici mirele si mireasa.
La Bucuresti, aceiasi militari rusi s-au dedat la hotii de o stranietate marcata. Mai multe biserici au fost jefuite de odajdiile preotilor. Icoanele nu i-au interesat, ca sa nu fie nevoiti sa dea socoteala, probabil, propriilor lor comisari politici. Un subofiter rus a navalit in atelierul unui croitor de le str. Theodor Sperantia si l-a somat cu arma in mana sa-i faca pe loc cadou un costum civil la trei ace. Pentru ca nici unul din costumele existente in atelier nu s-a potrivit cu statura subofiterului rus, croitorul a fost impuscat, pur si simplu. Din Teatrul Alhambra, rusii au furat costume de epoca, utilizate in piese cu subiecte istorice, si costume de… Mos Craciun! Mai multi militari sovietici au jefuit pe Calea Victoriei, in plina zi, un magazin de pantofarie de dama, fiecare plecand de acolo cu 10-15 perechi de pantofi cu toc si cu toate brizbrizurile la moda pe vremea aceea. Era greu de stiut la ce puteau sa le foloseasca, de vreme ce vivandierele lor purtau uniforme soldatesti si cizme cazone. In sfarsit, este greu de crezut, dar o banda de militari rusi a jefuit in totalitate si un magazin de ciorapi de dama, de corsete si sutiene. De data aceasta, pe b-dul Elisabeta si tot la amiaza zilei.
Nu doar o data, asemenea escapade de jaf, pentru sovietici, s-au incheiat in mod tragic, nu numai datorita rezistentei romanilor cu viata si averea amenintata, ci si din cauza neghiobiei jefuitorilor. Un singur exemplu ni se pare revelator. Aproape un pluton intreg de militari rusi, in septembrie 1944, a navalit in pivnitele exploatarii viticole de la Minis, a mitraliat sirul lung de butoaie, continand fiecare cateva mii de litri de vin, si au inceput sa soarba lichidul miraculos chiar din jeturile care tasneau prin gaurile facute de gloante. Treptat, pivnitele au fost inundate de continutul butoaielor pana la carambul cizmei jefuitorilor, si au murit toti inecati in vin, la gramada, doborati din picioare de gazele de fermentatie care tasneau din budane laolalta cu vinul. Bineinteles, accidentul a fost imputat personalului exploatatiei viticole, care n-ar fi vrut sa-i serveasca pe rusi la pahar, oferindu-le si o gustare pe langa vin.
De fapt, comandantii sovietici pareau a nu fi in stare sa-si tina trupele in mana si sa le imprime o conduita de oameni civilizati. Un raport din 8 septembrie 1944, al colonelului Victor Andreescu, comandantul Regimentului de pontonieri, ne lamureste cam ce fel de raporturi existau intre ofiterii sovietici si trupele din subordinea lor. „Nu exista nici un fel de disciplina in Armata rusa – consemna colonelul roman, in raportul nr. 334. Nici macar unul din 200 nu-si saluta superiorii, fie ei chiar generali; ca sa am o discutie personala cu dl general Ignatiev, comandantul geniului Armatei 46 ruse, am schimbat de trei ori locul pe camp si totdeauna am fost inconjurati de zeci de ostasi care tineau sa auda convorbirea; acestia se scobeau in nas si scuipau in fata generalului, fara ca cineva sa le faca vreo observatie.“ La randul lui, statul major al Armatei a 3-a romane, in raportul operativ din aceeasi zi, semnat de generalul I. D. Mihaescu, preciza: „Modul de comportare al trupelor ruse lasa de dorit; astfel: in comunele unde cantoneasa sau pe unde trec, jefuiesc populatia de vite, cereale, imbracaminte, bani etc. Autoritatile romane nu sunt respectate si sunt obligate a executa diferite servicii degradante. In garnizoana Slatina, magazia Regimentului 8 vanatori a fost sparta cu forta, iar continutul a fost luat de o coloana in trecere prin acel oras. Desi in garnizoana Craiova s-au instalat o comenduire si patrule ruse, totusi actele de betie, jaf si amenintare nu au incetat inca. Toti comandantii si ofiterii rusi dau asigurari pentru o purtare demna a Armatei sovietice si un tratament omenos fata de populatia civila. In realitate, insa, ostasii si subofiterii se dedau la tot felul de jafuri si samavolnicii, care au adus populatia in stare de alarmare si neliniste continua. Daca de la unitati si formatiuni militare ridica cu mai putina indrazneala tot ce vor, la populatia civila de la periferiile oraselor si in special la sate jefuiesc si batjocoresc fara nici un menajament. In majoritatea satelor pe unde trec, iau cai, carute, trasuri, bani, ceasuri, inele etc., tot ce gasesc si le place, cu revolverul in mana.“ De la conacul mosiei Scarisoreanca, din Ulmeni, Ilfov, au jefuit o caleasca vieneza din veacul trecut, o adevarata bijuterie, piesa de muzeu pur si simplu. A fost gasita facuta praf la intrarea in Bucuresti, aruncata in santul soselei. Colac peste pupaza, padurile Codlei foiau de numerosi dezertori din armata sovietica. Acestia se combinasera cu trenarzi din armata germana si devastau in nestire toate satele de jur-imprejur.
In primele zile ale lui septembrie 1944, totusi, situatia promitea sa se aseze intr-un fagas nou: colonelul Kalinin a fost desemnat ofiter de legatura al comandamentului Frontului 2 ucrainean pe langa Marele Stat Major de la Bucuresti si una din misiunile lui principale chiar asta era, cel putin teoretic: sa ancheteze si sa infraneze toate conflictele dintre armata de ocupatie si civilii si militarii romani. Insa, de fiecare data cand ii erau prezentate detaliile unor incidente, colonelul sovietic raspundea stereotip: „Nu recunosc culpa Armatei Rosii in provocarea de incidente. Din cercetarile sumare intreprinse s-a constatat ca aceste nereguli au fost savarsite de banditii lui Vlasov si dezertorii romani sau germani travestiti in uniforme sovietice.“ Conform logicii sale, la data aceea, Romania ar fi trebuit sa fie cutreierata de mii de ostasi sovietici in maieu si izmene, carora „dezertorii romani sau germani“ le furasera vestoanele si pantalonii. Cat privea armata lui Vlasov, aceasta nu se repliase prin Romania din teritoriile ruse si se afla demult in refacere, in nordul Italiei si in Slovenia.
Mult mai dureros era faptul ca asemenea atitudini erau incurajate si de declaratiile de o lasitate inspaimantatoare ale noilor autoritati romane. „Armata sovietica – clama un manifest lansat de Grigore Niculescu-Buzesti, la 13 septembrie 1944 – a fost primita in Romania in spiritul cel mai amical. Noi ne dam seama ca, in perioada operatiunilor militare in curs, mici incidente pot in mod necesar sa se produca. Dar noi nu ne asteptam sa le atribuim o semnificatie oarecare. Este vorba despre incidente episodice si fara importanta. Guvernul roman are profunda convingere ca tot ceea ce a fost convenit cu URSS va fi integral respectat.“ Asa „episodice si fara importanta“ cum erau incidentele, au afectat cateva sute de mii de romani si pe multi i-au costat viata. Pe de alta parte, Guvernul roman nu convenise nimic cu cel al URSS: prevederile asa-zisei Conventii de Armistitiu i-au fost impuse. Si atat de respectate au fost incat am platit despagubiri de razboi de cinci ori mai mari decat cele la care am fost obligati in noaptea de 12 spre 13 septembrie 1944. Totul multiplicandu-se pana la un nivel incredibil, daca luam in consideratie si jafurile asupra particularilor, imposibil de calculat statistic.
De asemenea, toate aceste detalii nu se pot intalni intr-o istorie scrisa exclusiv dupa documente de cabinet, in care destinul unei natiuni este privit de sus, de acolo de unde se estompeaza tot ceea ce reprezinta un relief. Din astfel de documente aflam ca regele a facut, ca Sanatescu a dres, ca Neagu Djuvara a fost trimis la Stockholm, ca Emil Ciurea a fost trimis la Ankara si asa mai departe. Insa, despre tragedia adevarata a acestei natiuni inca nu se stie prea mare lucru. Ceea ce le permite unor diversionisti contemporani ai politicii romanesti sa sarbatoreasca ziua de 23 august 1944 drept „o victorie fenomenala impotriva nazismului“, cand ea ramane, in realitate, simbolul celui mai sinistru dezastru traversat de romani. Si mai ridicol, Ion Iliescu ne-a exprimat si temerea lui referitoare la o eventuala modificare a geografiei, in cazul cand complotistii de la Bucuresti nu si-ar fi luat inima in dinti si nu ar fi asasinat pe la spate armatele desfasurate in Moldova si Basarabia. De fapt, Ion Iliescu se teme ca n-ar mai fi avut peste ce sa troneze vreme de un deceniu si jumatate, fara sa faca nimic, lasand coruptia sa curga in dorul lelii, in timp ce juca bambilici cu consilierii prezidentiali de la Cotroceni. Ar fi totusi cazul ca Ion Iliescu sa renunte la temeri: cei ce au luptat pana la capat nu au pierdut niciodata.
In decembrie 1971 ma aflam la Moscova, ca ziarist in misiune, si am fost invitat la un mic banchet de un redactor sef adjunct de la Komsomolskaia Pravda. Din vorba in vorba, rusul se imbatase si incepuse sa ma ia peste picior in mod grosolan, acuzandu-mi compatriotii si acuzandu-ma si pe mine ca suportam in tacere si fara reactii tirania lui Ceausescu. Ca si cum Ceausescu ar fi fost varul tatalui meu. Inainte de a pleca la Moscova, abia revenisem de la München si Köln si i-am replicat interlocutorului meu, foarte calm: „Draga Ivane, daca lasam de o parte ce se intampla in Romania, care e treaba noastra, uite care e situatia: am fost si in Germania Occidentala, am fost de cateva ori si la voi si pot sa-ti comunic, in cunostinta de cauza si cu mana pe inima, ca voi ati pierdut razboiul, nu nemtii.“ In clipa aceea, rusul a ramas siderat si, pe neasteptate, a inceput sa planga in hohote, ingaimand printre lacrimi: „Asa este! Si eu am fost in Germania Occidentala si am vazut cum se traieste acolo. Noi am pierdut razboiul, nu ei!“ Si asa a ramas, pana in zilele noastre.
///////////////////////////////////////////
Martiriul Basarabiei şi al Bucovinei între 28 iunie 1940 şi 22 iunie 1941
Prima perioada de teroare; evacuarea: 28 Iunie – 3 Iulie 1940: „La Chisinau era exercitata (teroarea) de catre «patrulele de autoaparare», cu sediul pe strada Armeneasca si dirijata de faimoasa „Rozenberg cea Roscata”, de Bubis, de Klinicikov si de Melnic. Avocatul Sternberg a actionat independent o vreme, apoi a fost cooptat de patrule.
A doua perioada: de la 3 Iulie la sfarsitul lunii August.
— Preluarea administratiei de catre functionari adusi din Rusia;
—Inlocuirea «patrulelor de revolutionari locali (sic)» cu «truditori NKVD profesionisti»;
— Arestarea tuturor persoanelor suspecte, in primul rand a oamenilor politici, mai ales cei din Sfatul Tarii, care militasera pentru unirea Basarabiei cu Romania din 1917: 5 fosti deputati in Sfatul Tarii (printre care: Ion Codreanu, Leanca, Secara, Catelli), un fost senator – acuzati de… tradare de patrie (sovietica, se intelege);
— fosti ofiteri in Armata Alba;
— functionari civili si militari – toti acestia au fost transferati pentru mai multa siguranta la Tiraspol, pe malul stang al Nistrului, pretextand ca nu mai era loc la Chisinau…
Sarbatorirea liberarii Basarabiei de sub jugul boierilor romani – la Chisinau – la 6 Iulie 1940:
Statuia Regelui Ferdinand pe care evreii scrisesera lozinci profanatoare si antiromanesti a fost invelita in panza rosie si impodobita cu portretul lui Stalin; pe coloanele Clopotnitei Catedralei (invelite in rosu): portretele lui Stalin si Molotov;
In tribuna oficiala: N.S. Hrusciov, comisarul Mehlis, maresalul Timosenko (el condusese «operatiile militare»).
Reprezentanti ai truditorimii localnice: fratele lui Timosenko, taran analfabet din Furmanovka, Cetatea Alba; Kralov, primarul Chisinaului, Sviridov, responsabilul Komsomolului.
Cordoanele Garzii de Onoare (comandata de generalul NKVD Bodin) erau alcatuite din trupe NKVD si trupe SS (un batalion de SS-isti se afla in Basarabia, pentru a-i conduce in Germania pe colonisti germani din Sud – vezi si marturia lui Gr. Vindeleanu).
In aceasta perioada au fost confiscate aparatele de radio si introdusa radioficarea.
S-au infiintat organizatii de partid in toate localitatile.
La 2 August a fost adoptata legea de «Alcatuire a Republicii Sovietice Socialiste Moldovenesti Unionale».
Tot atunci s-a declarat «reuniunea RSSMU cu RSSAM»(!)
Nou presedinte al guvernului, tovarasul Konstatinov anunta ca judetul Hotin si Sudul (judetele Ismail si Cetatea Alba) nu mai fac parte din Basarabia, ci din Ucraina.
Organizare:
RSSM (U) condusa de o «comisie guvernamentala creata de catre Sovietul Comisarilor Poporului», in care intra:
– tov. Ilinski, loctiitor al presedintelui (Konstatinov);
– tov. Sazakin – ministrul de Interne
– tov. Orlov. seful Carmuirii Republicane (?)
– tov. Soracian, – gospodaria comunala
– tov. Melnic, pres. al sovietului orasenesc Chisinau.
Dupa cum se vede: nici un aborigen…
Colectivizarea s-a facut fara opozite: taranii erau deja terorizati, traumatizati de brutalitatea ocupatiei – si au «consimtit».
S-au ridicat din biblioteci, de la particulari toate cartile tiparite cu litere «burgheze» si au fost arse.
Scoli de rang secundar, la Chisinau: 25 rusesti, 17 «moldovenesti», 5 evreiesti.
Facultati la Chisinau si Cernauti – de filologie-pedagogie – insa numai in ucraineana si rusa. Facultati tehnice: numai in afara «republicii», cu precadere in Ucraina; aceeasi politica si cu scolile de meserii: adolescentii care doreau sa invete o meserie, dupa un examen de limba rusa, erau trimisi la scoli-intemat (FUZ) in Ucraina.
La 1 Ianuarie 1941 s-a anuntat: alfabetul latin a fost inlocuit cu cel chirilic.
Fabricarea „limbii moldovenesti” – din arhaisme, din rusisme, din adaptarea rusismelor si eliminarea neologismelor franceze – dar nu si germane!
„Biserica” – a fost interzisa abia in faza a doua (la 1 Ianuarie 1941). Lacasurile au fost prefacute in cluburi, magazii, grajduri. In «campania contra ateismului» majoritatea zdrobitoare a comisarilor: evrei.
Inchisoarea: pana la 15 Februarie 1941: arestate 48.000 persoane.
Deportarea: fara judecata – «pe baza de lista»;
- a) capi de familie
- b) familii intregi
Pe vagoane scria «Tren cuprinzand muncitori romani care au fugit din Romania de sub jugul boierilor, ca sa vina in raiul sovietic. Iesiti-le in cale cu flori».
Numarul deportatilor nu se cunoaste cu precizie. Se crede ca cel putin 300.000 de persoane.
In locul lor au fost adusi circa 200.000 de nemoldoveni.
Planul de deportari fusese pus la punct mult timp inainte de ocuparea Basarabiei si a Bucovinei.
Scopul: deznationalizarea.
In toamna anului 1941 unitati ale Armatei romane au descoperit, langa Odesa, un tren de marfa; in fiecare vagon (din cele 22) cate 40-60 persoane impuscate prin peretii de lemn (Doar acest tren a cuprins 1.000 de victime). Adulti, femei, copii – fusesera arestati si trimisi in Siberia cu cateva zile inainte de izbucnirea razboiului…
«Rezolvarea somajului» (deportarea mascata) prin «deplasare benevola»:
— pana in Septembrie 1940 trimisi in URSS (din Teritoriile Ocupate: 135.000 muncitori
— in Octombrie-Noiembrie: 19.200
— in Decembrie: 27.000
— Acestia erau «trimisi liberi».
Asasinatul individual, colectiv:
— arestatii mai putin periculosi erau deportati;
— periculosii erau asasinati pe loc, dupa ce, sub tortura, li se smulgeau scrisorile care trebuiau sa para expediate din… Siberia.
— la Chisinau, executiile: in beciul sediului NKVD din str. Viilor nr. 97. In Septembrie ’41 (trei luni dupa liberare) au fost descoperite 87 cadavre, dintre care 15 intr-o groapa comuna – maini, picioare legate;
— la Ismail: sediul NKVD, subsolul imobilului din str. G-l Vaitoianu: 6 cadavre (5 barbati, o femeie), mainile legate la spate;
— la Cetatea Alba: 19 Aprilie 1941 – 19 cadavre;
— la Cernauti: inainte de 22 Iunie 1941 au arestat «prea multi, nu-i mai puteau transporta»; i-au legat, i-au asezat cu fata in jos – au trecut cu tancurile peste ei.
Orchestra simfonica a Basarabiei fusese surprinsa de cedare intr-un turneu prin tara. S-a intors in 3 Iulie (1940). In gara Chisinaului toti muzicienii au fost suiti in camioane, dusi langa Orhei si impuscati in Valea Morii;
Dupa izbucnirea razboiului: la Sorotov, au fost executati 15.000 ostatici si prizonieri romani ca represalii pentru impuscarea ostaticilor evrei dupa explozia Comandamentului de la Odessa.
Dupa o statistica sumara alcatuita de romani: intre 28 Iunie 1940 si 22 Iunie 1941 au fost asasinate sau moarte sub tortura circa 30.000 de persoane.
In ajunul Pastelor 1941, un grup de 40 de elevi de la Institutul Pedagogic nr. 2 din Orhei au redactat manifeste antisovietice – Dumitru Avramoglu: «Ne-am saturat de regimul si de painea sovietica! Vrem paine romaneasca! Jos Bolsevicii! Jos NKVD! Jos Stalin»
Tradati de o colega evreica, au fost arestati. In frunte cu profesoara, elevii majori: Anatolie Guma, Grigorie Mihu, Vichentie Eprov, Victor Bradeachi, Anatolie Cotun, Onisie Cozma au fost executati ca «spioni si tradatori de tara»; minorii au fost condamnati la cate 25 de ani.
Pe ocupanti îi impresionasera magazinele alimentare (…). Cumparau cantitati enorme de alimente. Mancau pe loc, pana li se facea rau. Trimiteau colete uriase la ei, in Rusia.
Spre uimirea localnicilor, Rusii cumparau mari cantitati de vase de bucatarie, mosorele de ata, zeci de metri pe panglica, ace de cusut, ace pentru masini de cusut nasturi – mai cu seama nasturi. In magazinele de imbracaminte erau uluiti de ce se putea gasi – nu se atingeau de palarii, cravate (considerate «burgheze»). Era frecvent ca rusoaicele sa iasa in oras imbracate in camasi de noapte, crezand ca sunt rochii de strada. Au fost vazute purtand sutien peste rochii, peste bluze.
In noaptea de 13 spre 14 Iunie 1941 (joi spre vineri) a inceput deportarea masiva a basarabenilor si a bucovinenilor. Circa 200.000 (unii contesta cifra astfel: «Numai 100.000») oamenii au fost deportati in Siberia.
«Intr-un sfert de ora sa fiti gata!»
De acasa erau urcati in camioane militare. La gara, in tren, cate 60-70 persoane in fiecare vagon (de marfa).
Pe vagoane scria: «Emigranti voluntari».
Au fost deportati si evrei – dintre cei foarte bogati.
In judetele din Sudul Basarabiei, trecute la Ucraina, nu au fost despartite familiile; in RSSM: barbatii dusi separat in lagare de munca fortata, familiile in Siberia.
La Comrat denuntatorul-sef: Rimanov. Spre deosebire de alti ticalosi, el nu s-a retras cu Armata Rosie dupa 22 Iunie 1941. Localnicii l-au linsat.
Pe drum (era iunie, vara), oamenii cereau apa. NKVD-istii le aruncau prin ferestrele zabrelite peste sarat, spunandu-le: «Na, apa sovietica pentru banditi romani!».
«Supravietuitorii, cand primeau Adeverinta de reabilitare (!), constatau ca data condamnarii era cu cel putin un an ulterioara arestarii. Deci fusesera deportati fara decizie juridica.
Direct-responsabili de teroarea din Basarabia – intre 28 Iunie 1940 – 22 Iunie 1941:
Serov – inalt comisar NKVD al… RSS Ucrainene;
Dmitrenko, inalt comisar NKVD al RSS Moldovenesti;
Gog(o)lidze – reprezentantul NKVD al lui Stalin (a fost executat odata cu Beria – ce tarziu, ce tarziu!);
Nasedkin, seful Gulag-ului pe intreaga Uniune Sovietica (in luna Mai 1941 Nasedkin definitivase planul de deportari masive din Estonia, Letonia, Lituania, Basarabia si Bucovina de Nord);
Borodin – prim-secretar al PCM…
Bilantul unui (mai putin de) un an de putere sovietica:
— arestarea, deportarea, asasinarea a peste 300.000 romani, reprezentand 12,23% din pop_ulatie – dupa revenirea sovieticilor, in 1944, procentul victimelor avea sa urce la peste o treime din total.
— Foametea organizata intre 1946-1947 a pricinuit moartea a cca 200.000 persoane (vezi, pe larg in volumul Basarabia, la ed. Jurnalul Literar 2002).
— Arestarile in vederea deportarii din 1949: peste 11.000 de familii.
Cateva din faptele si numele unor evrei care si-au aratat „iubirea” fata de bastinasii romani, dupa 28 Iunie 1940 – am mai spus-o? – foarte bine am facut!, am s-o repet, pana va intra bine in urechile si in inima celor care resping- resping-resping acest adevar istoric:
La Chisinau: din ziua de 28 Iunie 1940: Etea (Petia?) Beiner, doctorul Derevici, avocatul (un articol de ziar bulgar il desemna ca inginer) Steinberg (Strenberg) – locuitori ai orasului au pornit in patrulele de autoaparare, conduse de Tovarasa cu Parul Rosu, Rozenberg, de pe strada Armeneasca, sediul NKVD. Ei au fost primii care si-au manifestat, pe strazi, bucuria de a fi fost „liberati de sub jugul mosieristilor romani”, agitand listele negre (alcatuite de cine stie cand…) si urland amenintarea:
«Ne-a venit noua randul sa va ardem noi pe rugul Inchizitiei!» – daca i-ai fi intrebat cine/cand ii arsese pe rugul Inchizitiei (Basarabenii? Care nici nu stiau ce-i o Inchizitie?), ar fi pretins ca insasi intrebarea ta este, cum altfel: antisemita;
— tot ei s-au aflat in fruntea bandelor care i-au atacat pe refugiatii ce incercau sa iasa din oras pentru a se indrepta spre Prut – coloane alcatuite din functionari, profesori, elevi, studenti;
— la indemnul si prin exemplul celor trei (dirijati de la sediu de Tovarasa-Rosie, Rosenberg), „pop_ulatia pasnica indignata” – alcatuita de Evrei locali, adusi de peste Nistru (dar si dintre cei veniti din timp de peste Prut – nici o greutate: atunci nimeni din Romania mosieristilor si burghezistilor nu avea nevoie de pasaport ca sa treaca Prutul de pe malul drept pe cel stang) – tineau deja pregatite: pietre, bate, vase cu uncrop, oale de noapte, pline. Refugiatii romani au fost batuti cu pietre, opariti, ciomagiti, dezbracati, scuipati, stropiti cu fecale (pe teologii si preotii cazuti la pamant, femeile doar mimau sau chiar urinau cu adevarat), apoi tarati si inchisi in subsolurile cladirilor Facultatii de Teologie, unde NKVD-ul amenajase una dintre inchisori, specializata in, mai cu seama, anchetarea ostasilor rapiti in timpul retragerii;
Si ce daca am mai spus-scris? – rescriu, re-spun (de la evrei am invatat: „Repetitia: mama sanatatii”):
— aceiasi (Beiner, Derevici, Sternberg) s-au aflat in fruntea haitelor de enkavedisti care, in urmatoarele zile au operat mii de arestari (doar in orasul Chisinau) – dupa listele lor negre.
— La Tighina: in 28 Iunie 1940 avocatul Glinisberg a impuscat demonstrativ, in strada, doi functionari ai Prefecturii;
— acelasi impreuna cu alti evrei i-au taiat limba si urechile, in plina strada, preotului Motescu, apoi l-au dus in altor si au dat foc bisericii – in foc a sfarsit si preot si biserica;
— La Soroca: avocatii Fluchser (Flexer?), Pikraevski (si ei autori de liste negre) au impuscat in strada, la 28 Iunie 1940, mai multi functionari superiori, avocati, ofiteri romani;
La Cetatea Alba: autorii de liste-negre Zuckermann si Burmann i-au impuscat in strada pe preotii Eusebie Popovici si Nicador Maleski;
La Orhei si in satele invecinate: Popauti, Oliscani, Isacova bande de evrei purtand steaguri rosii si portretul lui Stalin au terorizat localitatile numite, au ucis preoti, strigand:
«Vrem Moldova pana la Siret!»
(Nu va fi momentul insa nu ma pot stapani: de ce nu strigau – ca tot impuscau ei popi: « Vrem Moldova pana la… Atlantic!», desi nici «pana la Pacific», n-ar fi stricat – sa nu fi fost inca momentul?)
La Cernauti – inca din 27 Iunie 1940 (ce precocitate!) evreii au alcatuit un comitet popu_lar condus de Sallo (Solo?) Brunn (Braun?), autonumit primar; impreuna cu adjunctul Glaubach (numit de catre autonumitul Brunn/Braun) au pornit in fruntea cetelor de evrei cautatori mai cu seama de preoti, de studenti la Teologie, de profesori, de inalti functionari – ca sa-i ucida (ceea ce au si facut). Inca o data – nu, nu e inutila repetarea: aceste acte de barbarie au avut loc incepand din 28 Iunie 1940, in Teritoriile revendicate de Sovietici – dar inca necedate oficial – si perpetuate mai cu seama de evrei asupra Romanilor localnici.
La o eventuala obiectie, martorul mincinos de profesie Elie Wiesel ar raspunde ca asta nu este decat un amanunt – oricum. Francezii nu stiu istorie… (dar bineinteles ca lui Wiesel ii convine perfect analfabetismul in materie de istorie al francezilor, astfel si poate desfasura mitologia unicului genocid: Holocaustul) – iar A. Spire, jurnalist la France Culture (dupa ce a trudit cu drag la organul PCF L’Humanité) ar justifica injustificabilul – cum a mai facut-o pe platoul canalului de televiziune Paris Premiere sustinand cu o obraznicie egalata de inconstienta (bine stapanita…); dreptul la consideratie (!?) al evreilor este mult mai mare decat dreptul la viata si la justitie al africanilor!, plus necomunisti, nesovietici si, pacat de moarte: goi…
In Iulie 1941, dupa liberarea Chisinaului de bolsevici, in curtea Consulatului italian, unde NKVD-ul isi stabilise unul din sedii, au fost dezgropate 80 cadavre, in majoritate ramase neidentificate, intr-atat fusesera mutilate (membre, capete taiate), batjocorite (organe sexuale in gura), arse la flacara in timpul „anchetei”, iar dupa moartea anchetatului cu var viu si cu acizi. Dupa resturile de imbracaminte, s-a dedus ca martirizatii fusesera preoti, studenti, elevi, ceferisti (dupa chipie);
S-a constatat ca in subsolurile Palatului mitropolitan fusesera amenajate celule individuale pentru „nationalistii romani”;
Pentru a nu lungi pomelnicul macabru, cateva cifre:
— La data de 7 Septembrie 1941, la Chisinau au avut loc funeraliile nationale ale celor 450 persoane gasite in gropile din curtile Consulatului italian, Palatului Mitropolitan, Facultatii de Teologie – multe ramase neidentificate din pricina mutilarilor
— In mai putin de un an de ocupatie bolsevica s-au inregistrat in afara de… lipsa celor cca 300.000 refugiati in ce mai ramasese din Romania) in jur de 30.000 arestati, din care unii au fost impuscati pe loc, altii au fost deportati, au murit in detentie, au disparut…;
— In Basarabia, pe langa secerisul rosu al oamenilor, dintre 1940 – 1941 au fost dinamitate, incendiate de autoritatile sovietice: 42 biserici, 28 scoli, 32 localuri ale unor institutii publice, 79 ale autoritatilor. La aceste crime impotriva Romanilor din Basarabia si din Bucovina de Nord au participat cu zel (si eficace) foarte, prea multi evrei, unii numiti de noua autoritate directori de scoli, de institutii, de colhozuri, de sovhozuri etc., insa cei mai numerosi erau voluntari in aparatul politico-represiv: partid, Komsomol, sindicat, militie, NKVD. Dupa retragerea sovieticilor din Basarabia si din Bucovina de Nord, in Iulie 1941, alde Rozenberg, Goldenberg, Axelrod, Beiner, Pikraevski, Brunn, Sternberg, Derevici, Fluchaser, Zuckermann, Glaubach, Burman, Glinsberg, chiar si Marii Rusi de la Popauti care, pe cand ucideau popi, declarau ca ei vor «Moldova pana la Seret!», au sters-o in furgoanele Armatei Rosii, in Kazahstan, nu au ramas, sa dea seama de faptele lor, oalele sparte le-au platit nevinovati, unii (medici, profesori, negustori, bancheri, sionisti), victime ale bolsevicilor. Dar chiar daca cei ce scriu istoria o vor consemna potrivit adevarului istoric, fara a manipula cronologia – ce-ar fi? Ar fi pedepsiti intr-un Nürnberg II (pe care il imaginam in romanul Ostinato, scris in Romania incepand din 1965) si marii-vinovati-comunisti, aflati de ani buni la adapost in Lumea Capitalista?: in USA (unde nu sunt tolerati criminalii nazisti-fascisti; criminalii bolsevici, da, cu precadere „lucratorii” din politiile politice comuniste, fiice ale NKVD-ului – numai daca sunt evrei), in Germania (ca despagubiti); in Franta ca pensionari ai Rezistentei, desi dupa razboi fusesera expulzati cu sutele ca spioni sovietici. Dupa decenii de activitate in aparatele represive ale democratiilor pop_ulare, unde fusesera tot raul imaginabil (mai degraba din razbunare oarba si din interes material decat din convingere politica), au dat fuga la adapost la capitalisti plangandu-se ca, in Ungaria, in Cehoslovacia, in Polonia, in Bulgaria, in Romania (tovarasii-justi ca Perahim, Marcou, Mirodan, Maria Bonus, Tertulian, G. Horodinca, Nina Cassian, Crohmalniceanu, Ana Novak s.a.) fusesera cumplit persecutati, in dubla lor calitate de… comunisti si de evrei! In „prelungirea in Orient a Occidentului”: Israel, pensionarii NKVD, KGB, komisarii politiilor politice ale tarilor sovietizate isi petrec ultimele momente din viata lor dedicata triumfului bolsevismului in toata lumea (dar nu in Israel!), in reculegere, in pace si in „rugaciune-mistica” – nu era un pleonasm in gura lor atunci cand ii vanau, cu revolutionara daruire, pe nefericitii crestini din Tarile Comunismului Biruitor. Din pacate, nu. Ceea ce nu inseamna ca cei care pot da glas indignarii – sa taca. Vorba mea: «Daca tac ma doare si mai tare».
Paul Goma
Suplimentul Aldine al ziarului Romania Libera, 28 Iunie 2003.
Citeste si articolul:
Stalin si poporul rus libertate ne-au adus!
///////////////////////////////////////
Documentele Masoneriei din România au fost scoase la cercetare
Din luna ianuarie 2012 la Arhivele Naţionale pot fi cercetate documentele fondului Francmasoneria română. Puteţi citi aici rezumatele dosarelor din acest fond.
Din păcate inventarul de pe internet al fondului Francmasoneria română nu prea respectă tipicul inventarelor arhivistice, mai precis îi lipseşte introducerea. De obicei introducerea unui inventar vorbeşte despre originea documentelor, se referă la istoria creatorului lor, aminteşte modul în care aceste documente au intrat în patrimoniul Arhivelor Naţionale, descrie modul iniţial de organizare a evidenţei documentelor, dacă şi cum a fost modificat acesta etc. De obicei chestiuni folositoare celor care vor să înţeleagă mai multe despre respectiva arhivă.
Cum au ajuns documentele Masoneriei la Arhivele Naţionale
În lipsa unei introduceri a inventarului arhivistic îmi voi permite nişte presupuneri cu privire la originea acestor documente. Prin octombrie sau noiembrie 1940 (nu-mi amintesc data exactă şi nici nu am la îndemână cărţile necesare) Mişcarea Legionară a organizat mai multe raiduri la sediile lojelor masonice. Atunci au fost confiscate toate documentele masonice, care ulterior au fost prezentate publicului într-o mare expoziţie la Bucureşti. Legionarii au editat cu această ocazie şi un volum de documente masonice, volum care în ziua de azi este o raritate (eu nu am reuşit încă să găsesc vreun exemplar şi nici nu ştiu dacă a fost re-editat după 1989).
Prin anii ’90 am auzit ceva zvonuri că documentele confiscate de legionari de la masoni ar fi ajuns la Arhivele Naţionale, însă nu se ştia nimic precis. Este posibil ca acest fond abia dat în cercetare să fie alcătuit din documentele confiscate de legionari. Oricum, după ce am citit inventarul fondului nu am fost foarte tentat să merg să citesc dosarele, cel mult m-ar interesa cele cu listele de membrii ai diverselor loje masonice din România. Mult mai interesante mi se par dosarele referitoare la francmasoneria din România aflate în arhiva CNSAS.
Securitatea şi Masoneria
La CNSAS se găseşte un aşa numit Fond Documentar Bucureşti, colecţia de documente istorice a Securităţii Municipiului Bucureşti considerate de interes, chiar dacă erau destul de vechi. Puteţi citi aici rezumatele dosarelor din acest fond. La fel ca şi în cazul de mai înainte nu pot decât să fac presupuneri cu privire la originea documentelor. Posibil ca documentele de la CNSAS să facă parte din „captura” legionarilor din toamna anului 1940 – iar securiştii şi-au ales cele mai interesante/folositoare documente. Alte dosare par să fi fost create de seriviciile de informaţii din perioada interbelică (SSI, Poliţia de Siguranţă).
Din ce am citit în acest inventar (şi el lipsit de o introducere!) la CNSAS se găsesc mai multe liste cu membri ai Francmasoneriei din România şi chiar fotografii. Din perioada 1937-1943 avem nişte rapoarte alcătuite de „Comisia pentru cercetarea activităţii masonice din România” – acestea mi se par de departe a fi cele mai interesante.
De asemenea există un dosar care prin titlu se anunţă interesant (din păcate nu este datat): „Francmasoni – istoric. Francmasoneria în România. Sarcinile Securităţii în luptă cu Francmasoneria”. Un alt dosar din anul 1984 are titlul „Program de măsuri pentru cunoaşterea şi contracararea acţiunilor oastile ţării noastre preconizate de Francmasonerie”. Doar titlurile acestor dosare spun multe despre relaţia dintre Securitate şi Francmasonerie.
https://historice.ro/documentele-masoneriei-din-romania-au-fost-scoase-la-cercetare/
/////////////////////////////////////////
Realitatea ca delir – o poveste despre Securitatea comunistă
”Agentul nostru Victor” de Stejărel Olaru este o carte ce te aruncă în vârtejul turbării generale care a cuprins România în anii 40 ai secolului trecut și nu s-a mai potolit până în ziua de azi. Este povestea unui șef legionar devenit traficant, spion, deținut și torturat în închisorile comuniste, din nou spion și în sfârșit mic-burghez londonez deținător de proprietăți imobiliare dedicat misticismului.
Agentul Victor a fost un supraviețuitor și Stejărel Olaru spune povestea destructurării unui om, intrarea lui într-un mecanism de minciuni din care nu mai este în stare să iasă – prețul supraviețuirii a fost anihilarea lui ca personalitate. Cu foarte puține excepții personajele cărții trăiesc și acționează în afara realității obiective, într-o lume paralelă construită de fiecare din ei pornind de la psihoza denumită generic ”regimul comunist din România”. Efectiv oamenii își construiesc o lume din cuvinte și acționează în această lume, care este independentă de mersul realității.
Psihoza din Securitatea comunistă
Ce este fascinant? Că oamenii ăștia chiar au trăit și faptele lor au avut efecte asupra altor oameni – mulți au murit, și mai mulți au putrezit nevinovați prin pușcării, cei mai mulți au fost siliți să trăiască în spitalul de nebuni denumit Republica Populară România, fără posibilitate de externare. Povestea agentului Victor este varianta românească a ”Struțocămilei” lui Vladimir Volkoff (istoria unui KGB-ist trimis să se infiltreze în rândurile preoțimii ortodoxe care sfârșește prin a deveni credincios). Însă în vreme ce ”Struțocămila” este o ficțiune, agentul Victor a fost real, încă trăiesc oameni care l-au cunoscut. Această micro-istorie îmi pare una dintre cele mai veridice reflectări ale macro-istoriei: Stejărel Olaru a refăcut în baza documentelor de arhivă o adevărată foaie de evoluție a unei psihoze personale cauzată de o psihoză la nivel național. Când și când mai apar ”consilierii sovietici” – adevărații agenți purtători ai nebuniei.
Ioan Petru Culianu spunea că Securitatea comunistă a fost o instituție a cărei colosală eficiență a fost egalată doar de gigantica sa prostie. Nici nu știi dacă să râzi sau să plângi când afli de la Stejărel Olaru că ofițerii de Securitate au furat din banii de misiune ai agentului trimis să-i spioneze pe americani și care – culmea culmilor! – chiar reușise să se infiltreze în principalele organizații de spionaj SUA. Un furt a cărui acoperire declanșează ruperea de realitate și deschide larg ușile psihozei de care vorbeam. La fel de suprarealiste sunt și aventurile ofițerilor de Securitate trimiși în misiune la Londra sau Paris fără să știe boabă de engleză sau franceză și care își ratează misiunile pentru simplul motiv că nu reușesc să ajungă la adresa indicată – efectiv nu au fost în stare să ceară o simplă îndrumare de la un trecător.
Istoria unei trădări totale
O carte de o veselie depresivă. Agentul Victor a trădat pe toată lumea fără nici un fel de discriminare și a sfârșit trădându-se pe sine, rătăcit într-o lume a fantasmelor construite de el însuși pentru a se apăra, dar care până la urmă l-a înghițit cu totul, lăsându-l aproape fără nici un punct de orientare. Arghirofilia și setea de acumulare de proprietăți imobiliare au fost ultimul refugiu, ancora ce l-a ținut în viață.
Stejărel Olaru a reușit să etaleze această frescă detaliată în baza documentelor din arhiva Securității și a serviciilor de informații occidentale, memorii și mărturii personale, presa contemporană și documente diplomatice – arsenalul obișnuit al unui istoric. Însă radiografia aceasta a unui caz personal este oglindirea fidelă a delirului general în care s-a zbătut România aproape jumătate de secol – și încă ne mai scutură convulsiile cauzate de lipsa unui tratament.
Cartea ”Agentul nostru Victor” o găsiți aici cu o reducere de 30% (încă).
https://historice.ro/realitatea-ca-delir-o-poveste-despre-securitatea-comunista/
///////////////////////////////////////////
Adevărul despre Inchiziție
”Biserica a ars sute de mii de oameni pe rug!” îmi explica un tânăr bezbojnic de ce urăște el Biserica Ortodoxă. Am încercat să-i explic că Inchiziția a fost o instituție a Bisericii Catolice, că ortodocșii nu au practicat sportul ăsta, degeaba! m-am lovit de aceeași ofilire a spiritului ca în cazul tânărului care îmi explica că SS vine de la Sieg und Sozialismus nu de la Schutz Staffel sau cel al tânărului care este ferm convins că Basarabia nu a existat decât între anii 1812-1918, nici o secundă în plus sau în minus.
Și nu știu ce se poate face în astfel de situații. Bibliotecile sunt pline de cărți, trebuie doar să vrei să afli. În cazul Inchiziției adevărul istoric este stabilit de multă vreme, însă orbirea bezbojnică insistă cu crimele acestei instituții.
Cea mai mare cifră a victimelor Inchiziției am găsit-o la Dave Hunt: peste 3 milioane, dintre care 300.000 arși pe rug.
Puteți găsi prin alte părți cifre mai mici, am zis să vă spun maximul. Impresionant, nu? Ca să nu mai spunem de torturile din beciurile Inchiziției. De fapt Helen Rawlings a demonstrat că umflarea cifrelor cu victimele Inchiziției a fost sportul favorit al propagandiștilor protestanți englezi și olandezi din timpul războaielor cu Spania din secolul XVI – iar multe din aceste lucrări sau derivatele lor sunt luate în serios până în ziua de azi.
Dar care sunt cifrele reale? Henry Kamen a cercetat arhivele și a ajuns la următoarea concluzie: Inchiziția din Spania a cercetat între anii 1540-1700 un număr de 44.674 cazuri de erezie, dintre care 826 au dus la executarea acuzaților. Și în Spania Inchiziția a fost cea mai activă din toată Europa, tocmai în perioada analizată. Sub nici o formă nu se poate ajunge la 3 milioane de anchete și 300.000 de arderi pe rug, chiar dacă luăm în considerare toate țările în care a existat Inchiziția.
Toți culții din România au văzut filmul ”Numele trandafirului” cu Sean Connery, dacă nu cumva au citit și cartea lui Umberto Eco și au rămas cu imaginea inchizitorului Bernado Gui care vrea să ardă pe rug o fată frumoasă și săracă, acuzată de vrăjitorie pentru că avea asupra ei niște organe de vită. Nu mai contează că adevăratul Bernardo Gui a condamnat ca inchizitor 900 de oameni, dintre care au fost condamnați la moarte doar 42. (Povestea ereziei catare din sudul Franței din epoca lui Bernardo Gui este prea complicată pentru aceste câteva rânduri, rămâne pentru altădată).
Însă intelectualii noștri au la îndemână ceva tradus în română pentru a se lămuri cum a stat treaba cu Inchiziția: Montaillou, sat occitan. Cartea spune povestea unui sat eretic înregistrată de papa Benedict XII, pe când era episcop de Foix. Inchiziția a arestat câteva sute de oameni (printre care și toți cei 250 de locuitori ai satului Montaillou) care au fost puși să-și povestească viața. Ancheta a durat din 1318 până în 1325 și din cei 578 de acuzați doar 5 au fost arși pe rug (3 dintre ei parcă au fost predicatorii catari, cei care răspândeau erezia). Benedict al XII a folosit tortura în această anchetă doar de câteva ori – pe el îl interesa de fapt îndreptarea păcătoșilor, nu să-i execute.
Papa Benedict XII. Sursa foto.
Papa Benedict XII. Sursa foto.
Acum să vă dau un exemplu documentat despre cum tratau inchizitorii vrăjitoarele, nu din imaginația anti-creștină a lui Umberto Eco. Beatrice de Planissoles (46 de ani), castelana din Montaillou, a fost arestată în 1321 de Inchiziția condusă de Benedict XII sub acuzația de vrăjitorie și erezie. Asupra ei au fost găsite următoarele: 2 cordoane ombilicale ale nepoților ei (se credea că acestea îl protejau pe purtător în fața tribunalului), cârpe îmbibate cu sânge din prima menstruație a fiicelor ei (Beatrice de Planissoles a avut 5 fiice, sângele de la prima menstruație era păstrat pentru fabricarea unei poțiuni magice ce ar fi asigurat iubirea soțului), diferite semințe și frunze de plante (pentru dureri de cap și ridicarea virilității), formule codate scrise pe hârtie și bucăți de pâine uscată. În realitate, spre deosebire de literatura lui Umberto Eco, pe inchizitori i-au interesat mai puțin cordoanele ombilicale și sângele menstrual (dovezi mult mai limpezi pentru practici magice decât organele de bou din ”Numele trandafirului) – atenția le-a fost atrasă de bucățile de pâine uscată, primite de la predicatorii catari și care dovedeau adeziunea Betricei la erezie (la momentul arestării aceasta era combinată cu un preot catolic, femeia a avut o viață extrem de intensă). Chiar cu toate aceste dovezi (plus trecutul eretic de 20 de ani al acuzatei) nici vorbă de ars pe rug: Beatrice de Planissoles a stat un an în închisoare, și-a reconfirmat credința catolică și singura ei pedeapsă a fost să poarte pe haine o cruce de pânză galbenă până la sfârșitul vieții.
În realitate procesele de vrăjitorie erau mult diferite față de ce se vede prin filme și cărți – aici am povestit delirul din jurul unui caz de vrăjitorie de la Brașov din 1709, brașovenii au avut destulă minte să nu o ardă pe rug pe acuzată.
[av_sidebar widget_area=’PB’ av_uid=’av-25e3qp’]
ABONARE PE EMAIL
https://historice.ro/adevarul-despre-inchizitie/
/////////////////////////////////////
Adrian Năstase: „Ziariştii trebuie fie periaţi, fie cumpăraţi, iar când nu merge cu nici una, pur şi simplu bătuţi”
Din stenogramele discutiilor purtate de liderii PSD in spatele usilor inchise rezulta ca Nastase si oamenii sai voiau sa aiba control total asupra mass-media. Preocuparea pentru imaginea proprie este aproape patologica. Acolo unde conducatorii tarii nu puteau interveni prin autoritate, cumparau institutii sau jurnalisti. Presa este pentru PSD nu doar un mijloc de manipulare a electoratului, ci si o marfa. Mass-media este conceputa de Nastase ca instrument de acoperire a minciunilor guvernantilor, a traficului de influenta si a coruptiei la nivel inalt.
Adrian Nastase:
„Avem nevoie de zece oameni, fiecare sa discute cu cite o televiziune, 7 sa discute cu cite un ziar. Asta este complicat si de asta cine se ocupa la noi de lucrurile astea? Unul scrie desene, altul face desene, altul face diagrame, altul pune pe pereti, este vorba de munca aia de saiba. (…) Dar noi am lasat Televiziunea Romana sa preia ce a vrut ea, noi nu i-am spus vrem mesajul asta, nu am spus la PRO TV: vrem mesajul asta. Cineva care sa stea la pupitru sa vada tot ce s-a intimplat si sa spuna, domnule, noi vrem sa apara pe televiziune mesajul asta, vrem imaginea asta. La Televiziunea Romana a aparut Octav Cozmanca din spate filmat de trei ori. (…) Dar pentru asta trebuie sa avem noi un om care sa stabileasca mesajul pe care il vrem.
(29 septembrie 2003)
Valer Dorneanu: „Apropos de stradania televiziunilor, incepind cu televiziunea nationala si a celorlalte si a presei, eu tot ma intreb de ce noi continuam sa sprijinim in diverse modalitati institutii de presa cu foarte mare audienta cu facilitatile vechi, cu sponsorizari, cu reclame, iar ceea ce primim noi sint cel mult vagi scutiri individuale. In rest, dv., presedintele, partidul, guvernul s-au lasat… Parlamentul, cred, nu mai conteaza, ca in capul lui se sparg toate. Sintem tinte si la televiziunea nationala, si la toate ziarele pe care noi le sprijinim. Nu cred ca tot trebuie sa ne intrebam retoric despre aceste lucruri si sa vedem totusi ce trebuie facut. Eu nu zic ca trebuie sa revedem ordonanta aceea cu facilitatile, ar fi o greseala, dar macar sa le aducem aminte baietilor astia din cind in cind de existenta ei. Repet, ma gindeam la un moment dat asa, in naivitatea mea, probabil cind o incepe campania electorala, toate ziarele astea pe care le tinem asa serios sa existe, sa aiba audienta si sa prospere, poate atunci vor veni si ne-or ajuta, dar pina atunci ne toaca atit de solid incit nu stiu daca ne mai revenim in campania electorala cu sprijinul lor consistent.”
(29 septembrie 2003)
Sa stim foarte clar ce bani, ce ne cer
Nastase:
„Chiar daca este foarte bine intentionata, ea nu stie ce vrem noi. Asta este problema. Ea este, dupa parerea mea, fata asta, Ghiurco, foarte bine intentionata. Ce anume?”
Dorina Mihailescu: Nu se intelege… Jumatate dintre ei (jurnalisti – n.r.) sint anti-PSD. Nu poti sa-i determini… Asa se intimpla cu… Dar daca noi am avea o echipa foarte bine asezata si… Sa stim foarte clar ce bani, ce ne cer, nu trebuie sa asteptam noi ca altii sa ne faca jobul… decit corpul politic in sine care este interesat. Imi cer scuze, evaluezi… Cu exceptia lui Gherasim, care a aratat asa, pe ici, pe colo, cu Basescu…
Nastase: Alea au costat. (29 septembrie 2003)
Nastase: Chiar Televiziunea Publica Nationala a aratat astazi un caz de persoana care a murit din cauza ca sistemul nostru sanitar este la pamint. Aici practic ar trebui intervenit. Cum a fost in perioada anterioara, ce s-a intimplat acum, cit s-a dat la sanatate, ce s-a intimplat in ultimele saptamini, deci ar trebui un mesaj de reactie de la nivelul ministerului. (29 septembrie 2003)
Cu urechea mereu ciulita
Nastase: Eu, de dimineata, fac urmatorul lucru, dau drumul la radio la stiri si in acelasi timp ma uit la imaginile de la TVR 1, la ora 7.00. Si rugamintea mea, daca puteti sa faceti, Dorina si Vasile, un sincron pe o singura caseta si puneti sunetul de la Radio Romania pe imaginile de la TVR 1. La radio a inceput cu Ziua Unirii, cu nu stiu ce, cu ce trebuie. In imaginile de la TVR 1 era tipul ala care a intrat cu masina in pom. Pe urma, era cineva cu medicamentele. Daca ascult radioul si nu inteleg ce spune… deci tot ce a insemnat. In momentul in care astia de la Radio Romania ajunsesera deja la sport si nu mai stiu pe unde, a inceput si la televiziune sa dea ceva cu Ziua Unirii. (2 decembrie 2003)
Miron Mitrea: Eu cred ca aici trebuie sa facem niste miscari simbolice si singurul lucru care poate sa atraga atentia populatiei este Televiziunea Nationala prezentindu-l pe presedintele partidului, viitor sau neviitor vom vedea, nu asta vom vedea, actualul prim-ministru, in discutia cu oamenii simpli. (2 februarie 2004)
“Nasul” lucreaza pentru PSD
Nastase: In orice caz, vreau sa va spun – ma uit acum rapid pe scriptul de la B1 TV – baiatul asta (n.r. – Radu Moraru, emisiunea “Nasul”) a facut tot ce a putut, a pus intrebari mai bune decit noi, adica…
Dorina Mihailescu: Mai avea un pic si…
Nastase: O stringea de git! (n.r. – pe Emma Nicholson, raportor la acea data al Parlamentului European pentru Romania). Adica a tocat-o – cel putin asa cum am vazut eu foarte rapid – extraordinar de interesant. (…) Am o rugaminte, sa faceti liniste si sa-i ascultati pe cei care vorbesc. (10 februarie 2004)
Nastase: Presa este tema pe care noi o gestionam cel mai prost si asta pentru ca nu vrem sa ajungem pina la urma la o formula coagulata. (…) E vorba de mass-media in general, pentru ca, practic, mass-media doreste sa arate ca ea de fapt este singura putere care conteaza in tara si ca ea schimba guvernele si regimurile politice. Si asta este de fapt tema foarte clara. Si nu conteaza ca noi sintem la putere, a facut acelasi lucru si in 2000. Este o problema de mentalitate. Presa nu este in concurenta, cum sint partidele politice, ziarele sint cartelate, ele nu sar unul la altul, se fac intelegeri si se stabilesc. Cred ca aici avem o foarte mare problema si daca nu ne trezim rapid sa vedem ce facem… (…) La televiziune – m-am uitat duminica – era o emisiune de divertisment. Cine era marea vedeta a Televiziunii Romane? Marcel Iures, care vorbea despre statul care ne supara pe toti. Cel care facea emisiunea nu a stiut sa-i spuna sau nu a vrut ca el a participat la campania electorala a lui Constantinescu si a fost intr-un clip care-l recomanda pe Constantinescu poporului sa fie sef de stat. Chiar nu mai exista nici un alt actor din Romania capabil sa vina la prima emisiune de divertisment a anului? Noi am mai facut la un moment dat, l-am rugat pe Valentin Nicolau (presedintele TVR – n.r.) sa faca nu numai o analiza a stirilor. La stiri lucrurile se echilibreaza cumva, ca rar mai reusim noi sa dam o informatie pe pozitiv, dar, in orice caz, nu intra nimic pe negativ despre ceilalti. (…) TVR 2, in orice caz, a crescut foarte mult, ceea ce este bine, dar daca 1 discuta criticindu-ne pe noi nu e bine. (…)
Nicolae Vacaroiu: O ora a fost numai cu scandalurile din agricultura. (5 ianuarie 2004)
Valer Dorneanu: Eu nu am spus totul despre televiziunea nationala, totusi. Si presedintele si cei de la stiri si cei de la TVR International sint absolut impotriva noastra. Eu vad emisiunile de la TVR International vara. (…). Este inadmisibil. Si ne urmaresc efectiv asa, cu binoclul si in camere, si guvernul si va spun, uneori cu subtilitate, uneori… Cred ca ar trebui sa ne gindim la ceva cu privire si la presedinte si la cei de la stiri. Daca noi tot asteptam… (29 septembrie 2003)
Nastase: M-am uitat la comentariul lui Silviu Brucan, ieri, la PRO TV. Mi s-a parut foarte bun si mai optimist decit l-as putea face eu. In orice caz, cred ca este foarte bun asa, ca mesaj, si cred ca este foarte bine felul in care a comentat el anul 2003 si perspectivele pentru 2004. (5 ianuarie 2004)
Fiecare sa treaca 10 analisti pe care el ii recomanda
Nastase: Este foarte greu. Trebuie facuta o monitorizare de la cap la coada, ca altfel, asa, nu ne dam seama. TVR 2 insa a inceput sa creasca si devine un canal si ar trebui sa-l folosim mai bine. (…) Mai avem niste probleme legate de monitorizari, de reactie rapida. Nu stim unele lucruri care par mai importante. Noi monitorizam numai ziarele centrale, nu avem o monitorizare atenta sau in orice caz eu am una. (…) Cu presa locala. Bun. Este foarte important sa vedem cum reactionam, ce introducem. Nu reusim sa dam suficient de… (…) Acum, ca este domnul Seuleanu presedinte executiv (la Radio Romania Actualitati – n.r.) cred ca lucrurile se vor rezolva. (…) Fiecare cu experienta lui, ce ziare a facut fiecare, ca asta trebuie sa vedem pina la urma, ne implicam cu bani, cu cunostinte, care sint analistii pe care ii trimitem la televiziuni. Data viitoare poate facem un text asa si fiecare sa treaca 10 analisti pe care el ii recomanda pentru televiziuni, radiouri si asa mai departe. (5 ianuarie 2004)
Si cu banii luati, si criticati
Nastase: Sa incepem sa aratam cel putin care este situatia, pentru ca totusi sintem si cu banii luati si mi se pare ca nu este normal. Se vorbeste despre lipsa de libertate a presei si daca te uiti, practic, singurii care sint atacati in presa in mod obisnuit sintem noi. Cel putin sa aratam aceste lucruri. La televiziuni o sa va uitati, la televiziuni lucrurile sint mult mai echilibrate. Nu stim noi sa lucram suficient de bine si, iata, spunea Valentin Nicolau, ca sint colegi din guvern care nu accepta sa mearga la talkshow-uri la TVR 1. La Foc incrucisat si altele. Dan Matei stie despre cine e vorba, dar n-o sa dea acum exemple, dar rugamintea mea… (…) E foarte important. Daca avem un format la care putem sa vorbim la doua milioane de oameni este foarte important. Trecem la monitorizari radio. Aici va trebui efectiv sa vedem ce se intimpla. Problema este ca unele dintre zonele astea de mass-media isi fac rating atacindu-ne pe noi, chiar daca sint mai apropiate de noi, dar dimensiunea comerciala intra in functiune. (…) Eu cred ca in curind vom avea si un format de ziar comercial, un ziar la care vom avea actiuni si vom vinde actiunile cui vrea sa le cumpere. Va fi un ziar cumva… Nu va spun pina apare formatul. Va fi un format foarte sobru. Serban (Mihailescu – n.r.), vorbeam despre tine acum. Hilde a ascultat Radio 21 si era extrem de nemultumita si i-am spus ca tu te ocupi de Radio 21.
Serban Mihailescu: Mie mi l-ati dat… Radio 21 e…
Nastase: Ce anume?
Ioan Mircea Pascu: Radio 21 face parte din vechea filiera…
Nastase: Da, pentru ca ei au jumatate din actiuni, asa este. Nu stiu, hai sa clarificam lucrurile astea, Puiu. Ce anume? Am spus. Victor este acolo, am vorbit cu Serban, care e prieten cu…
Ioan Mircea Pascu: 51%… 49% noi…
Nastase: Victor, la sfirsitul saptaminii vreau un raport in legatura cu situatia, cu actiunile, propuneri si asa mai departe. Ce spui?
Victor Ponta: Va dau raportul si acuma…
Ioan Mircea Pascu: Dar Nica de ce a…
Nastase: Nu stiu. Victor, vezi de ce au vindut licenta unor unguri radicali cei de la Radio 21.
Valer Dorneanu: Au vindut licenta Radio 21, deci Radio 21 din Harghita a ramas fara licenta ca au vindut-o unuia din Gheorghieni, care este printre sponsorii celor din tinutul secuiesc. Putem sa anulam licenta acuma, avind in vedere ca nu avea voie sa vinda licenta.
(1 martie 2004)
Avem nevoie de 10 oameni, fiecare sa discute cu cite o televiziune, 7 sa discute cu cite un ziar.
Adrian Nastase, prim-ministru
„Continuam sa sprijinim institutii de presa cu foarte mare audienta cu facilitatile vechi, cu sponsorizari, cu reclame…”
Valer Dorneanu, presedintele Camerei Deputatilor: „Fiecare cu experienta lui, ce ziare a facut fiecare, ca asta trebuie sa vedem pina la urma, ne implicam cu bani, cu cunostinte, care sint analistii pe care ii trimitem la televiziuni. Data viitoare poate facem un text asa si fiecare sa treaca 10 analisti pe care el ii recomanda pentru televiziuni, radiouri si asa mai departe.”
Adrian Nastase, 5 ianuare 2004
Steno decriptaj: Iluzionistii
Inca in papuci, cu ochii cirpiti de somn, Nastase da drumul la radio si la televizor. Asculta si se enerveaza. Citiva “idioti de ziaristi” il critica. Culmea, exact pe posturile platite de ei. “Asa nu mai merge. Si cu banii luati, si criticati”, tuna premierul in sedintele de partid. Toti sint de acord. Trebuie facut ceva. Dar ce? Mass-media, o marfa ca atitea altele, le mai scapa uneori printre degete. Dar Partidul e inventiv. Metodele de control au fost experimentate si de inaintasi: PCR si Securitate. Acum trebuie doar diversificate si nuantate. Scopul ramine insa acelasi, subordonarea totala. De departe, cel mai versat in aceasta actiune e Adrian Nastase. Cele mai bune idei, cele mai subtile sau mai dure metode vin de la el. Delegatii la sedintele PSD sint simpli executanti, iar propunerile lor par niste glumite in comparatie cu machiavelismul ideilor sefului. Aproape te pufneste risul cind il auzi pe Mitrea indemnindu-l “sa se arate la geaca, la caminul cultural” din Dimbovita. Flacaul nu stie meserie. Lectia i-o da Nastase. “Trebuie sa avem oameni care sa spuna pe caseta respectiva, de la secunda cutare la secunda cutare si asta dam, deci control”. Premierul viseaza ceva de genul echipelor de securisti din televiziunea ceausista, care stateau la pupitru si nu le scapa nici un amanunt. Tovarasa era filmata numai din dreapta, pomii vestejiti din fundal erau scosi, iar sincroanele erau lucrate la secunda. Acum, in campanie, se vede ca lectia este pusa in practica. La televiziunea platita de contribuabili lucrurile sint relativ simple. Valentin Nicolau, directorul general, este chemat si tras de urechi. Daca nu se executa imediat, i se arata pisica Raportului parlamentar. La fel de simplu e si la PRO TV, unde Adrian Sirbu “cere in fiecare zi cite ceva”. Printre care si reesalonarea datoriilor. La Antena 1 nu sint motive de nemultumire, “ca lucrurile merg bine”. Iar la o adica, mai e si ordonanta cu facilitatile, sponsorizarile, reclamele. “Sa le aducem aminte baietilor astia din cind in cind de existenta ei”.Cit despre ceilalti, presa scrisa si radiouri, aici trebuie lucrat mai finut. Ziaristii trebuie fie periati, fie cumparati, iar cind nu merge cu nici una, pur si simplu batuti. Dar mentalitatea de samsar a PSD este cea care isi spune ultimul cuvint. Totul are un pret. “Sa stim foarte clar ce bani, ce ne cer”.
PSD si Nastase sint obsedati de imagine. Motivul este simplu. Ea trebuie sa camufleze realitatea. Sa acopere coruptia si jaful. Sa le implementeze saracilor un zimbet nating si fericit pe fata. Evident, in fata camerelor de luat vederi, pentru ca in rest nu are nici cea mai mica importanta. Mortii de prin spitale trebuie pusi in circa vointei divine. Asta doar daca nu se reuseste raportarea lor la guvernarea Constantinescu. Fara imaginea prefabricata in sedintele de iluzionism de la Delegatia Permanenta, intreg edificiul s-ar prabusi rapid. De aceea Partidul si maestrul de ceremonii Nastase consuma cea mai mare a timpului punind la cale strategii de control si subordonare ale presei. Cu cit realitatea devine mai infricosatoare, cu atit intregul mecanism de recompunere a ei, felie cu felie, trebuie mai bine elaborat. E o cursa contra cronometru. Spre propria nefericire, PSD nu a reusit sa aiba controlul total. Asa ca presa ramine in continuare cosmarul care ii bintuie somnul de marire.
Copyright © 1996-2004 Evenimentul Zilei Online.
Citeste si articolele:
Stenogramele PSD (controlul justitiei)
Mafioţi din PSD, care au condus România spre ruină (I)
Stenogramele PSD (II)
Din culisele urmasului PCR: stenogramele PSD (I)
Sex si santaj in Famiglia PSD
////////////////////////////////////////
Ce ştim despre Inchiziţie
Inchiziţia a fost un episod negru în istoria bicericii catolice. Crimele şi barbaria Inchiziţiei dovedesc necesitatea ‘liberului arbitru’ şi răspund la întrebarea ‘De ce Dumnezeu îi lasă pe unii să fie atât de ticăloşi?’. Până la urmă, fiecare om este liber să aleagă, lucru ignorat complet de Inchiziţie. Dacă urmaţi link-ul de mai sus, veţi afla informaţii interesante despre apariţia şi metodele Inchiziţiei.
Un alt site dedicat acestui subiect este https://www.inchizitia.info.ro/. Iată un citat, referitor la Inchiziţia catolică spaniolă. ‘Inchizitia catolica spaniola a fost infiintata de catre regele Ferdinand al-II-lea de Aragon si de regina Isabella a Castiliei in 1478. Inchizitia catolica spaniola functiona in Spania, dar si in teritoriile si coloniile Spaniei. Inchizitia catolica spaniola s-a focalizat pe maurii care populau aceste teritorii. Cei care nu acceptau convertirea la religia catolica si nici parasirea tarii erau intai torturati si apoi omorati. Vreme de aproape trei secole si jumatate, Inchizitia catolica spaniola:
a ars de vii 35.000 de indivizi
19.000 de indivizi au fost arsi dupa ce au fost ucisi (in efigie)
29.000 de indivizi au fost condamnati la inchisoare pe viata,
5.000.000 de indivizi exilati, ei si familiile lor (aproape toti mauri si evrei)
20.000 de indivizi torturati si ruinati.
Daca ar fi ales convertirea, Inchizitia catolica ar fi pedepsit acesti indivizi astfel:
-posturi si participarea la slujbe intr-un colt al bisercii, stand cu o lumanare in mana si descult,
-opere de binefacere, pelerinaje in locuri sfinte, zidirea unei biserici
-purtarea unor obiecte de imbracaminte specifice sau a unui semn distinctiv pe haine.
-amenzi
-confiscarea bunurilor
-inchisoare pe un timp determinat.
La 4 decembrie 1808, Napoleon Bonaparte suprima Tribunalul Inchizitiei in Spania, ca atentand la suveranitatea regala. Astfel, Inchizitia catolica spaniola isi incepe sfarsitul.’
Citeste si articolele:
Câţi atei sunt în România
În România, religia face legea într-un stat aşa-zis laic
Unii români se despart de religia multora dintre noi
Cât rău poate face Biserica Ortodoxă României
Ce a naţionalizat dictatura comunistă ieri, azi, după 1989, este furat de Biserica Ortodoxă Română
În Moldova lui Ilici, mămăliga n-a explodat în 1989 şi nu explodează nici după 20 de ani
///////////////////////////////////////////
Descriere – Istoria secreta a inchizitiei
Istoria secreta a inchizitiei
Autor: Benazzi, Natale
Editura: PRO EDITURA
Din Peru pana in Renania, din Algrave pana in Boemia, de la mijlocul secolului al XIII-lea la inceputul secolului al XIX-lea, Biserica Catolica a
intretinut tribunale a caror unica sarcina era judecarea devierilor religioase si a tuturor celor ce se indepartau de o credinta a carei pazitoare se
conasidera institutia ecleziastica. Aceste organisme sunt cunoscute sub numele de Inchizitie.
A vorbi despre Inchizitie, inseamna sa-ti imaginezi scene populate cu oameni in negru, agitand crucifixe deasupra unui rug, si calai „indreptand”
articulatiile victimelor lor. Catarii au constituit, in secolul al XIII-lea, pretextul Inchizitiei, care s-a grabit sa-si exercite talentele impotriva
tuturor ereziilor: ale evreilor, protestantilor si vrajitorilor, precum si ale celor mai luminate spirite ale stiintei.
Autorii lucrarii se opresc asupra marilor momente si a marilor procese care au jalonat istoria Sfantului Oficiu, prezentandu-ne mecanismele mai mult sau
mai putin cunoscute ale aparatului comandat de Torquemada.
Pagina dupa pagina, aflam cum, timp de aproape sapte secole, aceasta masina de normalizare sociala a functionat cu sustinerea puterii politice,
producand propria legenda, datorita unei arte de punere in scena care ne uimeste si astazi. Istoria secreta a Inchizitiei constituie o remarcabila carte
de istorie a mentalitatilor despre una dintre paginile cele mai negre ale crestinismului.
Autori: Natale Benazzi, Matteo D’Amico
Nr. pagini: 224
Format: 15.5 x 23 Cartea „Istoria secreta a inchizitiei”. face parte din categoria carti >> Stiinte umaniste – Istorie a catalogului LibrariaOnline.ro. Cartea este scrisa de catre Benazzi, Natale si a fost publicata la Editura PRO EDITURA .
Pentru orice solicitare apelati departamentul Suport Clienti LibrariaOnline.ro, de luni pana vineri in intervalul 9-18.
https://www.librariaonline.ro/stiinte_umaniste/istorie/istoria_secreta_a_inchizitiei-benazzi_natale-pro_editura-p10016384
///////////////////////////////////////////
Crimele Revolutiei. Sangeroasa Diversiune a KGB-istilor din FSN
Autor: Cartianu, Grigore
Editura: NEVERLAND
Categoria: Stiinte umaniste » Istorie
Transport gratuit in Bucuresti si Ilfov la comenzi de peste 150 lei
Drept de retur 30 zile
Livrare in Pachetomat
cu doar 8.00 lei
PRP:29,90 Lei
22,43 Lei
Diferența: 7.47 Lei
Descriere – Crimele Revolutiei. Sangeroasa Diversiune a KGB-istilor din FSN
„Important nu este doar sa stii adevarul, ci sa-l sicauti. Iar Grigore Cartianu l-a cautat cu tenacitate sirabdare. Vazand rezultatul muncii sale, mi-l imaginez pe autor in mijlocul desertului, sapand cu mainile in nisip dupa un strop de apa, care pana la urma iese la iveala din strafundurile pamantului si se transforma intr-un rau, potolindu-i setea. Si nu doar setea sa, ci a tuturor celor carora le era sete.” (Iarina Demian, actrita si regizoare)
„Printr-un efort colosal si printr-o buna-credinta rar intalnita in zilele noastre, Grigore Cartianu reuseste sa ne restituie un moment important al istoriei noastre. El apeleaza la tehnica istoriei orale, ceea ce face demersul sau si mai placut lecturii, si mai credibil.” (Gheorghe Gorun, istoric)
„Cartea lui Grigore Cartianu face lumina in cel mai tulbure, controversat si masluit eveniment al ultimilor 25 de ani. Scriitura este alerta, placuta, aproape cinematografica. Este rusinos ca mai sunt oameni care contesta si astazi adevarul. Adevarul trebuie spus chiar daca este dureros. Sunt interesat de aceasta carte pentru a face un film.” (Radu Gabrea, regizor)
Nr. pagini: 272
Format: 13×20
Anul aparitiei: 2021
Cartea „Crimele Revolutiei. Sangeroasa Diversiune a KGB-istilor din FSN”. face parte din categoria carti >> Stiinte umaniste – Istorie a catalogului LibrariaOnline.ro. Cartea este scrisa de catre Cartianu, Grigore si a fost publicata la Editura NEVERLAND .
Pentru orice solicitare apelati departamentul Suport Clienti LibrariaOnline.ro, de luni pana vineri in intervalul 9-18.
LibrariaOnline.ro intelege importanta informatiilor prezentate in aceasta pagina si face eforturi permanente pentru a le pastra actualizate. Singura situatie in care informatiile prezentate pot fi diferite fata de cele ale produsului este aceea in care producatorul aduce modificari specificatiilor acestuia, fara a ne informa in prealabil.
https://www.librariaonline.ro/stiinte_umaniste/istorie/crimele_revolutiei_sangeroasa_diversiune_a_kgb_istilor_din_fsn-cartianu_grigore-neverland-p10187558
Si
https://www.librariaonline.ro/advanced_search_result.html?keywords=crimele+inchizitiei+sau+tainele+mormintelor+din+barcelona
/////////////////////////////////////////
Despre Edgar Allan Poe
Edgar Allan Poe (n. 19 ianuarie 1809, Boston/Massachusetts – d. 7 octombrie 1849, Baltimore/Maryland) a fost un poet, romancier, nuvelist si critic literar american, creator al genului de scurte povestiri si precursor al literaturii moderne de fictiune stiintifico-fantastica.
A dus o viata de boem si a sfarsit tragic in mizerie, opium si alcoolism, dar tocmai din acest infern al existentei sale s-au nascut multe dintre creatiile ce aveau sa impuna literaturii universale norme de evaluare estetica necunoscute pana atunci. In cei patruzeci de ani ai unei vieti halucinante, scriitorul a izbutit sa publice multe volume de versuri, de proza, estetica si teorie literara, facand dovada unei forte de creatie extraordinare.
Nascut la Boston dintr-o familie de actori, Edgar Poe ramane orfan de ambii parinti la varsta de 3 ani si este adoptat de familia John Allan, un negustor instarit din Richmond/Virginia, primind numele de Edgar Allan Poe. Dupa studii secundare in Liverpool (Anglia) si in Richmond, se inscrie in 1825 la Universitatea din Virginia, pe care este nevoit sa o paraseasca dupa un an, lipsit de mijloace materiale si inglodat in datorii in urma unei vieti extravagante, ceea ce a dus la un conflict cu tatal sau adoptiv.
Poe incearca sa urmeze o cariera militara, dar este exclus din Academia Militara West Point din cauza savarsirii unor acte deliberate de indisciplina. In aceasta perioada publica fara prea mult succes primele sale poezii. In 1833 inregistreaza primul succes cu povestirea „Manuscris gasit intr-o sticla” (A MS. Found in a Bottle), castigand concursul organizat de revista Baltimore Saturday Visiter. Se stabileste in Baltimore, dupa ce se casatorise in 1836 cu verisoara lui, Virginia Clemm. Devine redactor principal al revistei Southern Literary Messenger, dar pierde postul dupa scurt timp datorita exceselor sale alcoolice. Aparitia romanului Aventurile lui Arthur Gordon Pym (The Narrative of Arthur Gordon Pym) atrage atentia publicului si a criticilor. Poe devine editor asistent la revista Burton’s Gentleman’s Magazine, trece dupa un an la revista Graham’s Magazine, unde publica numeroase articole, povestiri si eseuri, aducandu-i reputatia unui critic competent si sever. In 1839 apare in doua volume un ciclu de nuvele „Povestiri ale Grotescului si Arabescului” (Tales of the Grotesque and Arabesque), apreciate de public dar fara succes material.
In ianuarie 1845 publica in revista New York Evening Mirror celebrul sau poem „Corbul” (The Raven), care a provocat o adevarata senzatie. Imbolnavirea si moartea sotiei sale Virginia in 1847 ii accentueaza insa abuzul de bauturi alcoolice, Poe duce o existenta tot mai dezorganizata, care ii precipita ruina fizica si spirituala. Hotarat sa se recasatoreasca, imbibat cu opiu si alcool, a plecat sa-si aduca fosta soacra la nunta, dar nu a mai ajuns la destinatie.
Dupa o disparitie de cateva zile, este gasit in ziua de 3 octombrie 1849 este gasit cazut pe un trotuar in orasul Baltimore, in stare de confuzie mintala.
Moare patru zile mai tarziu intr-un spital din Baltimore, la 7 octombrie 1849, cauza mortii – ca intr-o poveste de suspans de E.A. Poe – a fost rabia (turbare).
Titlurile autorului Edgar Allan Poe (34 titluri prezente pe site)
https://www.librariaonline.ro/autori/poe_edgar_allan
////////////////////////////////////////////
(Nimic nu este intamplator)… Fost deputat rus, care trăiește în exil în Ucraina: Revolta a fost o înscenare, Putin și Prigojin erau puși de acord/ Șeful Wagner avea nevoie de o scuză pentru a părăsi Ucraina, interesele sale sunt în Africa
REDACȚIA
”Totul a fost o farsă”. Ilia Ponomarev, om de afaceri și fost deputat al Dumei ruse care din 2016 trăiește în exil în Ucraina și este unul dintre fondatorii Legiunii pentru Libertatea Rusiei, are idei clare despre revolta, ulterior abandonată, a Grupului Wagner, ale cărui forțe au ajuns la porțile Moscovei fără a întâmpina rezistență, scrie publicația italiană Adnkronos, citată de Rador.
”Cred că Prigojin și Putin au avut de la început un acord cu privire la ceea ce urma să se întâmple, o înțelegere despre care nimeni altcineva nu era la curent”, explică Ponomarev într-un interviu acordat agenţiei Adnkronos, subliniind că șeful grupării Wagner „este un om de încredere al lui Putin. Se cunosc de multă vreme și împrejurările în care s-au întâlnit au creat între ei o relație de mare încredere”.
Fostul deputat, singurul care a votat împotriva anexării Crimeei, evidențiază motivele care, în opinia sa, i-au determinat pe Putin și Prigojin să acționeze în acest fel. Pe de o parte, scopul președintelui rus a fost ”să sperie atât elitele ruse, cât și pe cele internaționale. Avea nevoie să transmită un mesaj din care să reiasă că el nu este cea mai proastă alternativă” și că există ”un căpcăun, pe nume Prigojin, pe care nimeni din comunitatea internaţională nu şi-aș dori să-l vadă ţinând mâna pe un buton nuclear”.
Potrivit lui Ponomarev, Putin a vrut să demonstreze că posibilitatea înlocuirii lui este ”reală” și că înlocuitorul este mai rău decât el. ”Și, din păcate, cred că şi-a atins obiectivul, deoarece toată lumea a crezut în acest spectacol”.
Prigojin, la rândul său, avea nevoie să găsească o modalitate de a părăsi Ucraina ”cu demnitate”, susţine miliardarul rus. „Luptă de mult timp și este obosit. A pierdut mulți oameni, dar mai ales are oportunități financiare imense în Africa, contracte militare importante pe care le poate onora, numai că nu putea să plece aşa, pur și simplu. Avea nevoie de o scuză”, subliniază Ponomarev, potrivit căruia Belarusul, care, aşa cum a anunţat aseară Kremlimul, îl va găzdui pe Prigojin, este doar ”un loc de tranzit”. ”Nu va rămâne mult timp și de acolo va pleca în Africa”.
Fostul deputat al Dumei subliniază că, în orice caz, evenimentele de sâmbătă vor avea consecințe pozitive asupra Kievului. „Cu siguranţă, deoarece moralul trupelor ruse nu este prea ridicat și după toate aceste evenimente va fi și mai scăzut. În acelaşi timp vor fi probleme în lanțul lor de comandă. Lucruri cu siguranță pozitive, pentru noi”, declară el.
Putin însă, continuă el, și-a atins scopul. ”Rușii îl consideră un învingător și consensul lui va crește mult după tot ce s-a întâmplat, însă în termeni reali” – avertizează Ponomarev – „este evident că au ieşit la suprafaţă toate slăbiciunile lui. A sosit timpul ca Moscova să fie eliberată, și când Legiunea noastră pentru Libertatea Rusiei va crește şi va ajunge la nivelul necesar, cu siguranță că vom transforma planul neterminat al lui Prigojin în realitate”.
Sursa: Adnkronos/ Rador/ Traducerea Cătălina Păunel
https://www.g4media.ro/fost-deputat-rus-care-traieste-in-exil-in-ucraina-revolta-a-fost-o-inscenare-putin-si-prigojin-erau-pusi-de-acord-seful-wagner-avea-nevoie-de-o-scuza-pentru-a-parasi-ucraina-interesele-sale-sunt.html
////////////////////////////////////////
(Teatru iliescian-jucat de tovarasii lui…) Prigojin este plătit de CIA, Wagner și Putin au păcălit Ucraina sau complotul anti-Kremlin a implicat armata și FSB. Teoriile conspirației au invadat Internetul după evenimentele dramatice din Rusia
ADRIAN NOVAC
Incertitudinea și confuzia care au dominat ziua de sâmbătă din Rusia, când mercenarii din Grupul Wagner au declanșat „o rebeliune” împotriva șefilor armatei, preluând controlul asupra cartierului general militar din regiunea Rostov și avansând spre Moscova, pentru ca apoi să se răzgândească aproape inexplicabil și să se reîntoarcă la bazele lor la ordinul șefului companiei, Evgheni Prigojin, au dat naștere la sute de teorii ale conspirației despre evenimentele dramatice din federație. Prigojin a fost plătit de NATO și aliații occidentali ai Ucrainei sau mercenarii Wagner și Kremlinul au pus la cale o „revoltă falsă” pentru a atrage Ucraina într-o cursă sunt câteva dintre opiniile cele mai controversate apărute pe paginile de socializare și pe forumurile de discuții.
O zi confuză
Evenimentele care au avut loc în ultimele 24 de ore în Rusia au alimentat un șir întreg de teorii ale conspirației legate de ceea ce s-a întâmplat în Federația Rusă.
Reamintim că, potrivit relatărilor din presa internațională, șeful Wagner, Evgheni Prigojin – considerat până de curând un apropiat al președintelui Vladimir Putin – , a declanșat „o rebeliune” în Rusia, susținând că a preluat controlul asupra cartierului general militar din regiunea Rostov.
Prigojin – împotriva căruia serviciul secret rus de securitate FSB a anunțat vineri noapte că a început o anchetă – a cerut să se întâlnească cu șefii ruși ai Apărării.
Într-o alocuțiune televizată, liderul de la Kremlin a răspuns la „tentativa de lovitură de stat,” afirmând: „Aceasta este o campanie aventurieră criminală. Este echivalentă cu o revoltă armată. Rusia se va apăra. Luptăm pentru viața și securitatea cetățenilor noștri și pentru integritatea noastră teritorială. Este o încercare de a ne submina din interior. Aceasta este trădare.”
Înregistrări video, postate aparent de localnici ruși, dar care nu au fost confirmate independent, au arătat convoaie ale grupului Wagner îndreptându-se spre capitala federației, în timp ce luptătorii ceceni conduși de Ramzan Kadîrov au fost trimiși să le oprească înaintarea. Diferite informații au indicat, de asemenea, că omul forte de la Kremlin a părăsit capitala la bordul unui avion, refugiindu-se la una din locuințele prezidențiale din St. Petersburg.
Primarul din Moscova a anunţat că impunerea de măsuri antiteroriste pentru a întări securitatea în capitala Rusiei. În acest timp, autostrăzile spre Moscova au fost blocate cu camioane cu nisip și ciment, iar unele dintre drumuri au fost excavate – totul pentru a opri înaintarea mercenarilor rebeli.
Într-un final, Prigojin a fost de acord să oprească avansarea spre Moscova pentru a nu declanșa un „masacru sângeros” în Rusia – decizia fiind luată după o discuție cu președintele de la Minsk, Aleksandr Lukașenko. De altfel, liderul mercenarilor Wagner a plecat în Belarus, în timp ce luptătorii săi au primit imunitate totală din partea autorităților ruse pentru rolul lor în „revolta” de sâmbătă.
Teoriile conspirației
Evenimentele care au avut loc sâmbătă în Rusia au determinat apariția a zeci de teorii ale conspirației. Pe parcursul întregii zile, forumurile de discuție și paginile de socializare media au fost martorele unor teorii dintre cele mai controversate legate de evenimentele care se derulau în federație.
Înainte de a prezenta câteva dintre ele, aș vrea să reamintesc că, într-un dialog pe care l-am purtat în vara anului 2009, Todd Leventhal, in acel moment expert în teoriile conspirației la Departamentul de Stat, ne-a declarat că „teoriile conspirației sunt atat de mult raspandite încât ele ar putea sa reflecte cateva aspecte fundamentale ale naturii umane, asa cum este de exemplu suspiciunea. În urma cu sute de ani in urma, suspiciunile aveau tendinta sa fie mai mult religioase in natura lor – despre unii oameni se credea ca erau vrajitori sau posedati de diavol. În vremurile moderne, suspiciunile înclină sa ia mai mult o forma politică.”
Referindu-se la teoriile conspirației, expertul a afirmat că ele „ofera o intrigă dramatică de genul alb si negru, bunul impotriva raului, care face apel la simtul nostru pentru dreptate, eroism si neliniste in fata pericolului. Ele ofera simplitate si convingere morala intr-o lume care poate fi tulburator de complexa, confuza si îndoielnică din punct de vedere moral. Și, în plus, ele ofera un statut special si prestigiu celor care, se presupune, au strapuns valul masinatiunilor secrete si, chipurile, au cunostinte speciale despre felul in care lumea functioneaza cu adevarat.”
Iată câteva dintre teoriile apărute în timpul „tentativei de lovitură de stat” care a avut loc în Federația Rusă, cu mențiunea că acestea sunt doar o mică parte din opiniile exprimate de internauți.
Prigojin a fost plătit de către NATO și aliații occidentali ai Ucrainei cu scopul de a-l doborî de la putere pe președintele Putin și de a pune capăt războiului cu Ucraina. Unul dintre motivele „puciului eșuat” ar fi fost acela de a afecta și mai mult moralul armatei lui Putin, dar și al populației ruse. Pentru mulți ruși, evenimentele de sâmbătă ar putea fi un semn că războiul cu Ucraina este deja pierdut – acesta fiind unul dintre obiectivele ascunse ale „revoltei.”
„Revolta” celor din Wagner Group – sponsorizată cu fonduri de CIA – a fost declanșată într-un moment delicat pentru președintele Joe Biden. Liderul american și fiul său sunt în centrul unui scandal de corupție, fiind acuzați de avertizori de integritate că au primit șpăgi de milioane de dolari de la asociați din Ucraina, China și alte țări. Unii internauți susțin că evenimentele din Rusia nu au fost deloc întâmplătoare, ci au fost declanșate de serviciile secrete americane, la ordinul lui Biden, cu scopul de a distrage atenția de la problemele legale în care este implicat liderul de la Casa Albă și alți membri ai familiei sale.
Mercenarii Wagner au acționat la ordinal serviciilor secrete din SUA, Marea Britanie și Israel, care au și finanțat „revolta” de sâmbătă. Unul dintre motive a fost atitudinea anti-semită a unor oficiali de la Kremlin, dovedită de exemplu prin declarațiile făcute la adresa lui Volodimir Zelenski.
CIA a sponsorizat acțiunea celor din Wagner prin care a urmărit îndepărtarea lui Putin de la putere și oprirea războiului din Ucraina. Motivul ar fi unul electoral, legat de alegerile din Statele Unite din 2024, când Biden ar fi putut face campanie susținând că a pus capăt conflictului din Europa și l-a eliminat pe „criminalul” de la Kremlin.
Evenimentele de sâmbătă arată ca o operațiune de dezinformare clasică, tipică pentru Rusia și Prigojin. Totul pentru a deruta opoziția, tabăra ucraineană și alianța NATO.
Prigojin a fost nemulțumit de modul în care conducerea armatei ruse a condus campania din Ucraina – prea încet, prea moale, prea puțină muniție pentru oamenii săi – și a vrut să-și expună punctul de vedere în cel mai dramatic mod posibil.
Șeful Wagner ar fi mințit constant, timp de 2 luni, în legătură cu lipsa de muniție. În schimb el ar fi făcut rezerve de arme și echipament militar, inclusiv lansatoare de rachete portabile și de rachete Javelin, capturate de la armata ucraineană. Prigojin ar fi stocat aceste arme în așteptarea momentului prielnic de a confrunta regimul de la Kremlin.
În acest context, reamintim că Wagner Group a anunțat în mai că va renunța la pozițiile sale din Bahmut, unde avea loc o confruntare pe viață și pe moarte cu trupele ucrainene, cerând ca mercenarii săi să fie înlocuiți cu unități obișnuite ale armatei ruse.
Retragerea cu care a amenințat Wagner a fost percepută atunci de analiști ca semn al rupturii tot mai mari între figurile care conduc efortul de război al Rusiei exact în momentul în care Kievul se pregătea să-și lanseze așteptata contraofensivă de primăvară. Oficialii ucrainieni au respins însă amenințările lui Prigojin, despre care au afirmat că sunt „o capcană” specifică tacticilor de război folosite deseori de Moscova.
În mai multe videoclipuri, Prigojin a criticat puternic liderii apărării din Rusia, acuzându-i direct de comportament inadecvat și de eșecul de a-și atinge obiectivele. El a spus că armata rusă și luptătorii Wagner ar fi trebuit să pună mâna pe Bahmut până pe 9 mai, dar „birocrații” au tăiat muniția de artilerie și ar fi mințit cu privire la numărul de trupe ruse care luptă în oraș.
Prigojin a filmat luptători Wagner morți și i-a înjurat pe ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, și pe generalul Valeri Gerasimov, care conduce războiul din Ucraina pentru Moscova, numindu-i „târfe,” „ticăloși,” „persoane de nimic.”
Ulterior, după ce solicitările sale ar fi fost „satisfăcute,” Prigojin a anunțat că mercenarii săi vor rămâne pe poziții în Bahmut.
Prigojin ar fi fost doar partea vizibilă al unui complot anti-Putin mai mare, care a fost susținut de lideri ai armatei și din serviciile de informații din Rusia. Obiectivul complotiștilor ar fi fost să-l elimine pe Putin, să retragă soldații din Ucraina și, mai ales, să reînceapă să facă afaceri de miliarde de dolari cu Occidentul.
Compania Wagner a acționat la ordinal Kremlinului. Intenția „răzvrătiților” a fost aceea de a face ca Rusia să pară slabă, pentru a-i păcăli pe ucrainieni și a-i determina să lanseze mai multe atacuri în regiuni unde erau pregătite ambuscade.
„Cascadoria” pusă la cale de Prigojin – considerat mereu un apropiat al liderului de la Kremlin – a fost menită să-i scoată în față pe liderii armatei dispuși să se revolte împotriva lui Putin. Orice general sau ofițer superior care a arătat o simpatie cât de mică față de „rebeli” ar fi fost demascat imediat ca acționând împotriva regimului și considerat trădător.
Putin și Prigojin s-au folosit de confuzia aparentă de sâmbătă pentru a mișca unități dintr-o parte în alta a frontului, păcălindu-i pe ucrainieni și pe cei din NATO.
Putin a fost cel care a planificat personal „revolta” mercenarilor Wagner. Eșecul acesteia de a se materializa nu face altceva decât să întârească puterea lui Putin și să demonstreze influența majoră pe care acesta continuă să o aibă în Rusia. Putin iese mai puternic în urma „puciului eșuat” și ar putea să arate și mai multă determinare în ceea ce privește atacarea Ucrainei. Țara și opinia publică sunt și mai unite acum în jurul omului forte de la Kremlin.
Graba cu care Prigojin a oprit înaintarea oamenilor săi spre Moscova, deși unele dintre unități erau la doar câteva zeci de kilometri de capitală, pare suspectă. El a spus că a făcut acest lucru pentru a opri „vărsarea de sânge.” Această declarație, venită din partea unuia care a încurajat omorârea cu barosul a unor unor foști mercenari Wagner, a fost respinsă de unele voci – inclusiv de Bill Bowder, opozantul anti-Kremlin – ca „dramatică,” „nefirească pentru un individ care n-a dat niciodată doi bani pe vărsarea de sânge” și „aranjată din timp”.
În ciuda știrilor explozive, multe dintre ele neverificate, singurul „război civil” care a avut loc în Rusia s-a petrecut pe Internet. „Revolta” de sâmbătă nu a provocat victime civile sau militare, doborârea elicopterelor și avioanelor rusești – inclusiv înregistrările video care au apărut și au devenit virale pe rețelele sociale – a fost aranjată în laboratoarele FSB, iar evenimentele de sâmbătă au fost puse la cale de Putin cu Prigojin. Cum altfel, se întreabă unii, mercenarii au avut nevoie de 18 luni pentru a avansa 7 km în Bahmut și doar o zi pentru a străbate 350 km spre capitala Rusiei, un avans fulger, în care nu au întâmpinat practic nicio rezistență, iar unitățile militare au părut că „le fac loc” ca să avanseze nestingherite spre Moscova?
Înțelegerea pe care a făcut-o Prigojin, anunțată de Lukașenko, nu a fost cu Putin, ci cu altcineva de la Moscova. Putin ar fi părăsit în fuga capitala, nu mai deține frâiele puterii, iar Rusia este în pragul unei schimbări de regim iminente.
Retragerea lui Prigojin și a mercenarilor săi în Belarus este un plan bine pus la punct de strategii de la Moscova. Pe de o parte, Wagner îl va ajuta pe Lukașenko să rămână la putere, în condițiile în care opoziția – inclusiv armată – împotriva dictatorului de la Minsk capătă un contur tot mai vizibil. În al doilea rând, mutarea mercenarilor Wagner în Belarus este strategică. Ei se apropie de Polonia și țările baltice și, în plus, vor fi o amenințare constantă pentru nordul Ucrainei, complicând planurile de atac ale armatei lui Zelenski. Un nou front ar putea fi deschis cât de curând în conflictul actual dintre Rusia și Ucraina.
Surse: Facebook, Twitter, Reddit, YouTube
https://www.g4media.ro/prigojin-este-platit-de-cia-wagner-si-putin-au-pacalit-ucraina-sau-complotul-anti-kremlin-a-implicat-armata-si-fsb-teoriile-conspiratiei-au-invadat-internetul-dupa-evenimentele-dramatice-din-rusia.html
//////////////////////////////////////////
Epoca Putin, un regim cu final așteptat: Înlăturarea forțată de la putere. ”Nu văd ca Putin să-și dea demisia fără un fel de revoluție” (Zuckerman)
Ciprian Dumitrache
Putin a pierdut o mare parte din autoritate după episodul rebeliunii lui Prigojin, crede și Adrian Zuckerman, ambasador al SUA în România, în perioada 2019-2021.
Evenimentele de sâmbătă nu fac decât să adâncească criza de autoritate în care se află Vladimir Putin. Dacă până acum poziția sa a fost contestată doar în plan extern (inclusiv prin mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internațională), iată că încep să apară primele fisuri vizibile în structura de securitate internă a Rusiei, așa cum remarca și Secretarul de Stat al SUA Antony Blinken.
Putin și camarila sa sunt deja compromiși pe plan extern, iar revolta inițiată de Prigojin arată că nici în interior lucrurile nu stau prea bine pentru președintele rus.
Într-un interviu pentru DefenseRomania, fostul ambasador în România a analizat ultimele evenimente din Rusia și este de părere că președintele rus Vladimir Putin iese mult mai slăbit din această înțelegere ciudată între el și, deja, fostul șef al grupului Wagner, Evgheni Prigojin.
Ambasadorul Zuckerman, este foarte direct și tăios atunci când îl descrie pe ”țarul” de la Kremlin. În opinia lui Zuckerman, președintele Putin a acționat în afara normelor de drept internațional și este compromis ca om de stat. Liderul rus nu mai are credibilitate pentru a negocia un acord internațional, arată Zuckerman.
”(Rușii n.r.) Au ucis civili, au distrus orașe. Putin e un criminal, un mincinos. Nu se poate încheia pace cu el. Cum poți semna orice fel de document cu un om ca el și să spui că te bazezi pe înțelegere?”, se întreabă retoric fostul ambasador american în România.
Putin trebuie și cei din jurul lui trebuie să plătească pentru crimele din Ucraina conchide Adrian Zuckerman.
Schimbarea de putere la Kremlin – o afacere violentă
Zuckerman remarcă faptul că elita rusă este surprinsă de evoluția evenimentelor din Ucraina, estimările rușilor fiind date complet peste cap. Acesta nu vede o tranziție pașnică de putere la Kremlin.
”Nu văd ca Putin să-și dea demisia fără un fel de revoluție acolo. Așa cum am văzut în trecut, schimbările de putere în Rusia sunt revoluții violente”, crede fostul ambasador american.
Rebeliunea lui Prigojin arată că în Rusia cresc nemulțumirile, dar nu este clar care sunt forțele care i se vor opune lui Vladimir Putin.
Prigojin este, în cel mai bun caz, parte a unui grup de interese, dacă nu chiar doar un instrument al acestora. Având în vedere structura de putere din Rusia, varianta ca șeful Wagner să fi acționat de capul lui este mai mult decât improbabilă.
Zuckerman vine cu o observație similară și este convins că Prigojin a plănuit acțiunea împreună cu persoane din cadrul FSB sau/și GRU.
”Sunt sigur că ce a făcut Prigojin n-ar fi putut să se întâmple dacă nu ar fi fost ajutat de unele tabere, chiar de unii de la serviciile de intelligence de acolo”.
////////////////////////////////////////////
Anatol Țăranu: Destabilizarea internă a Rusiei înseamnă deschiderea de noi oportunități pentru Chișinău, de a rezolva conflictul transnistrean
Situația internă a Rusiei devine una din ce în ce mai tensionată, după ce Președintele rus Vladimir Putin a vorbit în adresarea sa despre tentativa de lovitură de stat împotriva statului rus, a comentat expertul Anatol Țăranu pentru Radio Moldova. Potrivit acestuia, destabilizarea internă a Rusiei va însemna și slabirea regimului de la Tiraspol, iar autoritățile de la Chișinău, trebuie să profite de situație și să înlăture acest regim, sau să facă în așa fel încât Rusia să nu manifeste acțiuni provocatoare în raport cu Republica Moldova.
“Situația devine una destul de complicată, dar este clar că superioritatea este de partea organelor oficiale ale Federației Ruse. În același timp, rebeliunea lui Prigojin vorbește de un foarte puternic seism care a zbuciumat temelia regimului lui Putin. Deci, ceea se întâmplă astăzi în Rusia, deschide niște ferestre de oportunități pe care Chișinăul ar putea să le folosească. Slăbirea regimului lui Putin, înseamnă inclusiv slăbirea acelui suport pe care îl are regiunea transnitreană, pozițiile regimului de la Tiraspol ar putea să se șubrezească foarte serios”, a menționat Anatol Țăranu.
Anatol Țăranu a mai adăugat că luptele interne din Rusia va schimba raportul de forțe din Ucraina, iar Kievul va profita de această situație pentru a-și lansa ofensiva la scară largă.
Amintim că în noaptea de vineri spre sâmbătă grupul militar privat Wagner, condus de controversatul Evgheni Prigojin, considerat anterior un apropiat al liderului de la Kremlin, Vladimir Putin, a început un marș militar pe teritoriul Rusiei. Acesta a acuzat Ministerul rus al apărării că ar fi comandat un atac asupra forțelor sale care luptă pe teritoriul Ucrainei și a anunțat o acțiune de pedepsire a celor care ar fi ordonat atacul.
Într-un discurs către popor Vladimir Putin a declarat că răscoala grupului militar privat Wagner în Rusia este “un cuțit în spate” și o trădare de patrie. Liderul de la Kremlin a numit complicată situația din regiunea Rostov pe Don, dar și în alte regiuni, unde trupele Wagner au intrat cu tehnică militară. Președintele rus, a declarat că a dat ordinele necesare pentru a asigura securitatea cetățenilor și suveranitatea rusă, iar organizatorii acțiunilor ofensive și luptătorii acestora împotriva statului rus vor răspunde în fața legii și a poporului Rusiei. Toate festivitățile din Moscova dedicate încheierii anului școlar au fost amânate cu o săptămână, anunță ministerul rus al educației. Potrivit sursei, dacă situația va reveni la normal petrecerile de absolvire vor avea loc pe 1 iulie.
/////////////////////////////////////////
Solovioave, vezi că-ți rup urechile!
de Grigore Cartianu
Ce ziseși, mă? „România va trebui atacată cu arme nucleare tactice”? „România nu va mai fi”? Așa ziseși, mă, derbedeule? Ei, las’ că ne-om întâlni noi odată, când Putin nu va mai fi… și când Rusia asta, în forma ei barbară, nu va mai fi… Să vezi ce ți-oi face eu ție atunci!
Scrisoare deschisă
Domnului Vladimir Soloviov, propagandist-șef al tiranului Vladimir Putin
Sinistre domnule Vladimir Soloviov,
Vă scriu pentru că de o vreme vă cam preocupă România. Ați tot spus una-alta despre țara noastră – o țară măruntă, dacă te uiți pe hartă, în comparație cu măreața dvs. Rusie; „măreață”, vorba vine…
Ați vorbit urât, domnule Soloviov. Foarte urât. Afirmații de canalie mizerabilă, de javră absolută.
Vă dau numai două exemple recente.
În octombrie 2022 ați cerut, la TV, să fie atacate cu rachete bazele din România folosite pentru transferul echipamentelor militare către Ucraina. Ați zis așa: „Poate a venit timpul să le explicăm indivizilor din Vest, care devin tot mai obraznici, că bazele unde antrenează în prezent ucraineni naziști, cele din Franța, Polonia, Germania și Marea Britanie, pot fi considerate ținte legitime. Aeroporturile poloneze unde aterizează avioane cu ajutoare din SUA și Marea Britanie, bazele din România și așa mai departe. Nu vedeți cum iar și iar extind raza și complexitatea armelor livrate? Noi am spus deja că tot ce intră pe teritoriul ucrainean este o țintă legitimă. Dar să efectuezi lovituri pe teritoriul unor state membre NATO este, desigur, o declarație de război”.
Asta v-a ieșit pe gură, sinistre domnule Soloviov. Am înțeles, vreți să fie lăsată Ucraina singură și neajutorată, s-o măcelăriți voi cum vreți, așa cum ați tot făcut cu multe țări – și cu România, evident – în mizerabila voastră istorie.
Dar vremurile s-au mai schimbat, iar noi, popoarele astea micuțe care stăm în calea ambițiilor voastre bolnave de a stăpâni Balcanii până la Strâmtori (Bosfor și Dardanele) și până la Insula Creta, iar Europa până la Oceanul Atlantic, ne-am unit puterile și, între timp, am trecut în tabăra marilor democrații, a Lumii Libere.
Ați fost oleacă neatenți și am evadat din oribila voastră lume, Solovioave! Și noi, și lituanienii, și estonienii, și letonienii (oftați rău după ținuturile astea – of, of, of, URSS!), și polonezii, și ungurii, și cehii, și slovacii, și bulgarii, și albanezii, și nemții de răsărit…
O evadare similară au încercat și georgienii, dar v-ați dus cu tancurile peste ei și i-ați ocupat în 2008.
Acum, în Ucraina, faceți la fel: dorința de libertate a unui popor o tratați cu gloanțe, obuze și rachete ucigașe, la pachet cu tradiționalele voastre jafuri și violuri.
În Republica Moldova ați acționat preventiv, plasând spurcata voastră Armată a 14-a în Transnistria încă de la destrămarea URSS, ca să țineți Basarabia noastră captivă.
Dar să revenim la România. Nu v-ați răcorit suficient, se pare, cu declarațiile neroade din urmă cu opt luni. Ați recidivat zilele astea, furios că militarii ucraineni ar putea fi antrenați în țara noastră să piloteze avioane F-16 occidentale.
Ați spus așa: „Înseamnă că România nu va mai fi! Înseamnă că România va trebui atacată cu arme nucleare tactice!”.
Bă, Solovioave – ca să mă adresez cum îmi vine pe suflet –, ia băgați-vă voi în cur armele alea nucleare cu care vă tot lăudați și cu care ne tot amenințați! Băgați-vi-le în cur și tratați-vă de hemoroizi!
Nu ne e frică, bă, de armele voastre nucleare! În orice caz, nu mai mult decât ar trebui să vă fie frică vouă de armele noastre nucleare! Cum, n-avem așa ceva?! Avem, bă, scârnăvie, și noi, și lituanienii, și estonienii, și letonienii, și polonezii, și ungurii, și cehii, și slovacii, și bulgarii, și albanezii, și nemții de răsărit… Prin alianța noastră cu Mari Puteri nucleare, dar civilizate, precum SUA, Franța și Marea Britanie, suntem și noi apărați în fața Marii Puteri nucleare, dar barbare, care e scârbavnica voastră Rusie!
Când ne amenințați pe noi, vă amenințați de fapt pe voi! Iar asta vă doare, că nu ne mai tremură izmenele în fața amenințărilor voastre, după ce ne-ați terorizat o întreagă istorie!
Solovioave, i-ai auzit zilele trecute pe senatorul democrat și pe cel republican, aflați umăr la umăr, dincolo de răfuielile lor politice interne? Ai auzit ce-au spus? Ai sesizat cuvântul pe care au apăsat? Hai să te ajut: dacă veți trimite chiar și o singură bombă nucleară într-o țară NATO sau în proximitate (se înțelege Ucraina, Moldova, Georgia, Suedia etc., de unde radiațiile ar pune în pericol unele țări NATO), atunci „veți fi eviscerați”! Ai înțeles, Solovioave? „Veți fi eviscerați”! Nici nu vei avea timp să-ți dai seama că ești deja dezintegrat, canalie! Niciun cuvânt nu-ți va mai putea ieși din gura aia spurcată!
Ascultă o poveste, Solovioave! Când eram noi copii, pe vremea când vecinii Republicii Socialiste România se numeau Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice (URSS – CCCP în literele voastre de stepă), Republica Populară Ungaria, Republica Socialistă Federativă Iugoslavia (RSFI) și Republica Populară Bulgaria, oamenii mai în vârstă aveau obiceiul – prostul obicei, după normele actuale – să-i tragă de urechi pe cei mici. Dacă nu știai lecția, învățătorul te avertiza: „Ai grijă că-ți rup urechile!”. Dacă te hârjoneai cu un coleg, dascălul trecea direct la fapte, fără avertisment: te apuca de-o ureche și ți-o lungea până urlai de durere. Chiar și câte-un uncheș de pe uliță te atenționa, când bănuia că ai pus gând rău cireșelor coapte ori gutuilor galbene din grădina sa: „Vezi că te trag de urechi!”. Sau: „Să nu te prind, că-ți rup urechile!”.
Solovioave, atâta-ți spun: vezi că te trag de urechi! O să pice Putin, o să se mai schimbe și Rusia, că n-o să rămână-n veci primitivă, barbară și agresivă ca în prezent. Vin din spate generații care nu mai suspină după URSS și după harta ce se întindea până dincolo de Berlin.
Solovioave, trag nădejde că, până atunci, nu va fi nevoie să fii eviscerat. Lumea se va schimba, totuși, fără suferințe mai mari decât cele pe care le provocați voi acum poporului ucrainean. Așadar, vei supraviețui acestei nebunii și te vei trezi, poate, într-o lume liberă.
Ei bine, în acea lume liberă te voi căuta, te voi găsi și te voi trage de urechi! Nu-ți voi spune de ce – vei ști tu mai bine. Mai als că-ți spun o dată în plus: Solovioave, ai grijă că-ți rup urechile!
- S. Solovioave, să-i spui și lui Vladimir Saldo, rahatul-cu-ochi pe care l-ați pus voi guvernator în Herson-ul ocupat (temporar, evident, iar asta veți vedea curând), că-i rup și lui urechea. Ba chiar îl pun și la Calul Bălan, cum era moda pe la noi, pentru că a amenințat cu distrugerea podului de la Giurgiulești, de peste Prut. Dobitocilor, voi n-ați înțeles că nu s-au inventat arme care să poată distruge podurile vizibile și invizibile care ne leagă pe noi, românii din stânga și din dreapta Prutului?!
https://ziaristii.com/solovioave-daca-te-prind-iti-rup-urechile/
///////////////////////////////////////////
(Pentru ca au pus umarul la intronarea Burgheziei neo-Marxiste din Romania…)România are cei mai mulți bugetari din UE. Și mai face angajări la început de 2023
România are peste 1,2 milioane de bugetari, mult peste media Uniunii Europene, dar se pregătește să angajeze și alții, încă din prima zi a anului viitor. Asta, după cinci luni în care recrutările pentru posturi publice au fost înghețate.
În septembrie anul acesta, erau peste un milion 255 de mii de angajați la stat. Cheltuielile cu salariile bugetarilor au crescut cu peste 60 la sută în ultimii 5 ani. În 2017, costurile erau de 70 miliarde de lei, iar în 2021, acestea au ajuns la 112 miliarde de lei. În primele 10 luni din an, statul a cheltuit peste 97 de miliarde de lei cu salariile angajaților săi. „Dacă ne uităm, de exemplu, la ponderea din venituri bugetare, noi suntem pe primul loc în Uniunea Europeană cu o alocare de 37% din venituri către plata bugetarilor. Versus 16% în Germania, sau 23% media Uniunii Europene. Putem reduce din cheltuieli pe termen lung, informatizând administrația publică. Va necesita o resursă umană mai mică și în același timp va oferi servicii mai bune contibuabililor. Acest lucru va duce treptat la o reducere de angajați în sistemul bugetar. Deci, Guvernul nu trebuie să concedieze, ci doar să nu mai angajeze și să digitalizeze sitemul.”, a declarat pentru Digi 24 Adrian Codirlașu, analist fiscal CFA.
https://www.monitorulexpres.ro/2022/12/22/romania-are-cei-mai-multi-bugetari-din-ue-si-mai-face-angajari-la-inceput-de-2023/#comment-1145
///////////////////////////////////////////
(Precum Satan,Poporul Rus creat prin cotropire isi creaza propriul sfarsit )Amenințare fără precedent: „Nu avem de ales, Rusia va trebui să lanseze un atac nuclear asupra Europei”
https://www.monitorulexpres.ro/2023/06/26/amenintare-fara-precedent-nu-avem-de-ales-rusia-va-trebui-sa-lanseze-un-atac-nuclear-asupra-europei/
Agenția de presă RIA Novosti a publicat un editorial al unui important membru al elitei ruse intitulat „Nu avem de ales: Rusia va trebui să lanseze un atac nuclear asupra Europei”, probabil cel mai direct mesaj de amenințare nucleară al unui oficial rus, în condițiile în care Kremlinul a preferat până acum să transmită doar avertismente voalate pe această temă.
Articolul publicat de agenția de presă de stat rusă este ilustrat cu un nor „ciupercă” de după o explozie nucleară și este semnat de Serghei Karaganov, considerat un apropiat al lui Vladimir Putin și al lui Serghei Lavrov.
Karaganov este șeful Consiliului pentru Politică Externă și de Apărare, decanul Facultății de Economie Mondială și Afaceri Internaționale și a fost consilier prezidențial atât pentru Boris Elțîn, cât și pentru Putin.
„Timp de șaptezeci și cinci de ani de descurajare reciprocă, armele nucleare au salvat lumea, iar oamenii tocmai s-au obișnuit cu asta. Acum vedem cu ochii noștri că armele nucleare nu mai salvează lumea, pentru că se întâmplă ceva de neconceput: Occidentul a început un mare război în suburbiile unei mari puteri nucleare”, își începe Karaganov editorialul. Acesta susține că „istoria oficială a creării armelor atomice este cunoscută, dar, din punctul meu de vedere, există încă o super-idee a apariției sale. Ca și cum Domnul Dumnezeu a văzut că o mare parte a omenirii a înnebunit, după ce a declanșat două războaie mondiale într-o singură generație, și le-a înmânat oamenilor arme nucleare, arme ale apocalipsei, pentru a fi tot timpul în fața oamenilor și pentru a-i speria. Și acum oamenii și-au pierdut frica.”
Karaganov spune că în SUA, Europa și chiar și în Rusia s-a răspândit „credința” că nu poate exista un război nuclear niciodată. „Drept urmare, din cauza acestor 70 de ani de pace, sentimentul de autoconservare a încetat să mai funcționeze în societate și, cu ajutorul unei propagande încântător de vicioase, acest sentiment de autoconservare este în continuare suprimat, precum și prin declarații că Rusia nu va lovi niciodată în Europa. Propaganda oficială occidentală pompează ideea că Occidentul poate face orice, iar Moscova va tolera totul”, scrie politologul rus.
„Sper să nu folosim niciodată armele nucleare”, continuă Karaganov, care aduce însă argumente pentru un război nuclear în Europa: „Faptul că refuzăm să le folosim în orice situație, cu excepția cazului în care există un pericol mortal pentru statul însuși, mi se pare frivol. Dacă adversarii noștri nu își vor veni în fire, conducerea politico-militară a Rusiei se va confrunta cu o alegere morală teribilă și cu necesitatea de a lua o decizie dificilă.
Cred că președintele nostru trebuie să își proiecteze hotărârea de a folosi arme nucleare la un moment dat. Se pune însă întrebarea cine ar putea și ar trebui să fie ținta unui astfel de atac”, scrie acesta. Karaganov exclude un atac nuclear asupra Ucrainei pentru că deși „sunt un popor mizerabil de iluzionați care sunt persecutați pentru a fi măcelăriți.
Dar totuși ei sunt poporul nostru, nu-i vom lovi. Dacă se va ajunge la lovituri nucleare, acestea ar trebui să se îndrepte către o serie de țări din Europa care au sprijinit cel mai mult regimul mercenar de la Kiev.” Politologul rus mai spune că „atunci când se discută subiectul unui ipotetic atac nuclear asupra Europei, se pune întrebarea: cum vor răspunde SUA? Practic, toți experții sunt de acord că americanii nu vor răspunde în niciun caz la un atac nuclear asupra aliaților lor cu un atac nuclear pe teritoriul nostru.” „Înțeleg perfect chinul moral al celor care spun că în niciun caz folosirea armelor nucleare nu este de neconceput și inacceptabilă. La care eu le răspund: prieteni, îi respect pe pacifiști, dar ei există și trăiesc în această lume doar pentru că luptătorii luptă și mor pentru ei, așa cum luptă acum soldații și ofițerii noștri din Ucraina”, își încheie Karaganov editorialul.
///////////////////////////////////////////////////////////
Unde sunt fabricile lui Ceausescu?
Mihai Maci
În drumurile noastre zilnice ni se întâmplă să trecem, nu departe de centrul oraşului, pe lângă mari câmpuri de ruine. Celor tineri nu le spun nimic; mulţi le-au prins doar ca ruine – în diverse stadii de degradare – şi aşteaptă ziua în care, pe terenul curăţat de ultimele resturi de moloz, vor răsări, srălucitoare şi policrome, mall-urile sau “cartierele rezidenţiale”.
Pentru cei trecuţi de 45 de ani, clădirile fără ferestre şi uşi, invadate de ierburi, înseamnă cu totul altceva: mulţi şi-au început în ele viaţa de adulţi, iar unii şi-au trăit în perimetrul lor o bună parte a vieţii. Pentru ei, ruina clădirilor e pandantul propriei decreptitudini fizice: dovada cea mai bună că lumea se precipită, buimacă, spre propriul ei sfârşit. Toate clădirile dau impresia durabilităţii; acestea erau – în plus – populate de o groază de oameni şi zidurile lor întorceau ecoul a nenumărate voci: comenzi răstite, râsete, ţipete, discuţii la o ţigară, şedinţe şi discursuri pe care nu le asculta nimeni. Peste tăcerea de acum va veni huruitul mecanic al utilajelor ce vor schimba peisajul. Atât mall-ul, cu învelişul lui de tablă şi plexiglas, cât şi blocurile noi, învelite în polistiren, sunt departe de-a oferi impresia de stabilitate a vechii fabrici. Lucrurile noi par a fi făcute pentru a fi înlocuite cu altele – căci poate tocmai aceasta e esenţa “schimbării” pe care o invocăm atât de des. Lucrurile vechi se duc pentru totdeauna şi-i antrenează în naufragiul lor pe cei care şi-au împletit destinul cu ele. Cândva, ruinele de azi erau mândria lui Ceauşescu: fabricile “epocii de aur”. Deşi faptul de-a fi muncitor nu era un ideal în acele vremuri, mulţi din angajaţii lor au ajuns să se identifice cu ele. Şi mulţi din aceşti mulţi – deşi le-au trăit istoria – n-au înţeles cum au putut ajunge marile fabrici nişte ruine cărora li se şterg şi urmele.
Povestea lor începe demult, cu toate că industria noastră e tânără – cea mai mare parte a ei nedepăşind viaţa activă a celor care acum se apropie de 80 de ani. Un volum dedicat industriei româneşti sub Carol al II-lea (şi publicat după fuga acestuia), în 1940[1], recunoştea – în prima frază – că, până în 1918, România (pe atunci mică) fusese “o ţară eminamente agricolă”. Aceeaşi sursă menţionează, în acelaşi an, numărul de 260.000 de muncitori industriali în întreaga ţară. Cifra aceasta trebuie raportată la o populaţie de 20.000.000 de locuitori ai ţării (19.933.802 recenzaţi în 1939), înainte de pierderile teritoriale din vara lui 1940. După cum e de aşteptat, majoritatea fabricilor semnificative în diversele ramuri ale industriei (exceptând-o pe cea petrolieră, centrată în jurul Ploieştiului), precum şi majoritatea muncitorimii (aproape 20 %) era localizată în capitală. România era, într-adevăr, o ţară agrară. Publicat în 1933 la prestigioasa editură Brockhaus din Leipzig, albumul “Rumänien. Landschaft. Bauten. Volksleben.”, nu are, între cele 304 fotografii ce prezintă detaliat lumea românească a epocii decât două (!) care trimit la industrie: una cu sondele de la Moreni şi alta cu rezervoarele de petrol din portul Constanţa. Să nu uităm că petrolul e, totuşi, o materie (aproape) primă, iar exploatarea lui (atât extragerea, cât şi rafinarea) era făcută fie de consorţii străine, fie în colaborare cu acestea. “România pitorească” era, într-adevăr, o ţară agrară. Numai că nici cu agricultura nu stăteam prea bine. Pe cât de adevărat e faptul că – în 1938 – România era a treia ţară europeană ca suprafaţă agricolă (fiind devansată doar de Franţa şi de Polonia), pe atât de adevărat e şi acela că, în acelaşi an, ţara noastră era antepenultima (înaintea Portugaliei şi a Greciei – care nici nu contau la scara europeană a teritoriilor arabile) la randamentul cerealelor – principalele culturi agricole – la hectar.[2] Raţiunea acestei discrepanţe e simplă: agricultura României era una primitivă, bazată pe practici ancestrale, lipsită de mecanizare (România e antepenultima şi la numărul de hectare ce reveneau unui tractor în epocă), de un sistem de irigaţii, de selecţie a soiurilor de plante (şi a raselor de animale), de ierbicidare (sau de vaccinare), de centre teritoriale de prelucrare a materiei prime (industria conservelor e ca inexistentă în 1940) şi – neîndoielnic – de specialişti agricoli. Imaginile rurale ale albumului editat de Brockhaus ne arată o agricultură de Ev Mediu în anii ’30 ai secolului XX. Şi totuşi, ceva se schimbase: crearea statului modern (român după 1859 în vechiul Regat şi consolidarea celui maghiar după 1867 în Transilvania) are ca efect integrarea satelor ancestrale în plasa administraţiei moderne. Aceasta înseamnă, între altele, două împroprietăriri (pe vremea lui Cuza şi în 1921), o primă reţea de drumuri (cele mai multe de pâmânt), imergenţa unei legislaţii care să reglementeze suprafeţele funciare şi a relaţiilor de producţie, igienizarea unei lumi cvasi-naturale, generalizarea (treptată) a educaţiei primare şi, încet – încet, o uşoară modificare a tehnologiilor agricole (de pildă trecerea de la plugul de lemn cu brăzdar de fier (ce ne vine de la romani) la plugul integral metalic (al cărui brăzdar pătrunde mai adânc în pământ). Toate acestea au un efect direct la nivel demografic: puţinele lucruri făcute la finele secolului XIX şi începutul secolului XX sunt suficiente pentru a reduce mortalitatea infantilă în rural (la care, cu toate acestea, suntem campioni europeni, cu 182,5 copii morţi până la un an la mia de născuţi vii – adică aproape 20 % !) şi a majora numărul celor care au şansa de a creşte (România fiind în epocă a doua ţară europeană, după Albania, ca rată a natalităţii). Acest lucru înseamnă că populaţia rurală creşte în continuu – aproape ca în logica malthusiană – în vreme ce suprafaţa agricolă rămâne constantă, sau se măreşte mult mai puţin (în urma împroprietăririlor). De aici două consecinţe: prima – un excedent de mână de lucru în rural care are ca efect imposibilitatea introducerii unor tehnici şi tehbologii mai performante în agricultură. Evident că agricultura mecanizată era mult mai eficientă în epocă, însă introducerea ei în România – fără absorbţia surplusului de mână de lucru – ar fi lăsat literalmente muritori de foame o mulţime enormă de oameni. Astfel că în satele noastre se munceşte epuizant – şi primitiv – pentru o producţie minimală. (Același lucru se va întâmpla după Revoluție: menținerea tuturor muncitorilor pe ștatele de plată ale fabricilor înseamnă imposibilitatea restructurării și retehnologizării acestora. Părțile neproductive nu pot fi eliminate – pentru a stopa deficitele în creștere și a orienta bugetul spre sectoarele rentabile – din rațiuni electorale.) A doua consecinţă (legată de primă) e tocmai aceasta – excedentul populaţiei rurale, pentru a permite eficientizarea agriculturii, ar trebui drenat în altă direcţie. Aceasta e problematica cu care Virgil Madgearu îşi deschide clasica sinteză cu privire la “Evoluţia Economiei Româneşti după războiul mondial” din 1940. Concluzia cărţii lui Madgearu e aceea că dezvoltarea viitoare a României presupune deopotrivă industrializarea şi raţionalizarea producţiei agricole (realizată în bună măsură prin pătrunderea producţiei industriale în lumea satului). Virgil Madgearu nu era socialist – şi cu atât mai puţin comunist (deşi comuniştii îi vor exploata memoria dat fiind dramaticul său sfârşit în perioada guvernării legionare), ci ţărănist. Însă, departe de viziunea bucolică a sămănătorismului, el înţelegea că satul nu se poate dezvolta decât schimbându-se. Pe de altă parte, în epocă mai era clar încă un lucru: lipsită de industrie, România avea profilul tipic al unei ţări coloniale. Adică a unei ţări care are resurse, dar care nu are capitalul, expertiza şi tehnologia necesară pentru a le exploata şi, ca atare, e nevoită să le concesioneze străinilor. Pozitivul balanţei comerciale – atât cât era el – era dat, pe de-o parte, de importul redus (produsele de lux erau pentru o mică protipendadă, iar industrie care să fie dotată cu cele necesare nu prea era), pe de alta, de exportul de materie primă (petrol, cherestea şi crereale). Demografia galopantă, excesul de mână de lucru (lipsită de specializare), exportul de materii prime, incapacitatea exploatării propriilor resurse, concesiunile străine (la care poate fi adăugată instabilitatea politică şi proverbiala corupţie balcanică) făceau ca România acelui timp să arate – în ciuda vârfurilor la care ne raportăm metonimic – exact ca o ţară tipică a lumii a treia. Ca şi cum nu ar fi fost suficient, ţara mai cunoaşte trei valuri de dezorganizare economică: cel antrenat de “românizare” (confiscarea în perioadă legionară şi antonesciană a industriilor şi comerţului evreiesc), mobilizarea unei părţi semnificative a mâinii de lucru şi rechiziţionarea unei bune părţi a producţiei pentru front şi, în fine, ocupaţia rusescă cu spolierea sistematică a tot ceea ce putea fi luat drept “contribuţie pentru armata aliată”. Dacă ni se spune că în România se trăia mai bine decât în alte ţări europene din perioada Războiului e din cauză că ţara nu a fost – decât în mică măsură (în decursul a două luni) teatru de operaţiuni militare şi pentru că marea majoritate a populaţiei se mulţumea cu puţin. Ultimul act al vechilor nenorociri îl reprezintă foametea din 1946 – 1947 datorată secetei şi slabelor recolte agricole. Aceasta e ţara pe care, în 1948, pun mâna comuniştii.
1948 nu înseamnă doar acapararea întregii puteri de către comunişti, ci şi fixarea definitivă a modelului comunizării în toate ţările aflate la discreţia armatelor lui Stalin. După ce refuzase (şi-şi obligase acoliţii estici să refuze) Planul Marshall şi pus în faţa integrării economiilor vestice pe care acesta o accelera, Stalin hotărăşte să unifice şi el, cât mai rapid cu putinţă, economiile estice într-un sistem comun. Modelul acestuia urma să devină “marea economie sovietică” cu reţeta ei bazată pe industrializarea masivă, cu accent pe industriile grele (extractivă, siderurgică şi de constructoare de maşini). Trebuie spus că, dincolo de voinţa lui Stalin (care era, în sine, o limită idepasabilă), acest model de dezvoltare exercita în epocă o reală fascinaţie chiar asupra unor oameni ce nu simpatizau cu dictatorul de la Kremlin. Căci industrializarea forţată la care acesta supusese – fără nici un interes faţă de costuri (mai ales de cele în vieţi umane) – Rusia Sovietică îşi dovedise valabilitatea în războiul împotriva Germaniei Naziste. Orice război modern e, în primul rând, un război al economiilor şi în mod particular al industriilor producătoare de armament. Or, economia lui Stalin a făcut faţă cu succes acestui tip de război. Nu trebuie ignorată contribuţia celorlalţi aliaţi, în mod particular a americanilor – cu faimoasele acorduri de land-leasing (de la care porneşte Planul Marshall) şi cu convoaiele Mării Nordului – însă greul l-a dus industria sovietică (înfruntând carenţa mâinii de lucru şi, adesea, delocalizările impuse de evoluţia frontului). Până la urmă capacitatea acesteia de a produce pe bandă rulantă tancuri T 34 şi avioane Iliuşin e cea care, dublată de o rezervă inepuizabilă de soldaţi, a întors înapoi – până la Berlin – armatele lui Hitler. Şi cum succesul justifică orice, şi industrializarea stalinistă – oricât de violentă a fost ea – şi-a găsit post-factum justificarea. În ceea ce priveşte România de după 1948, partea proastă e aceea că violenţa statului la adresa societăţii, ce devine din ce în ce mai puternică, nu e însoţită (în primul deceniu) de accelerarea procesului de industrializare. Stalin – şi după el încă un timp Hruşciov – tratează România efectiv ca pe o colonie proaspăt cucerită, pe care o exploatează cu brutalitatea (şi impunitatea) învingătorului. Faimoasele sovromuri nu sunt forme de trasfer tehnologic, ci pur şi simplu alocarea unor echipamente (cel mai adesea maşini industriale) cu un scop precis: anume acela de a exploata maximal o anumită ramură economică. O mică franjă a populaţiei rurale e absorbită în aceste activităţi (altminteri bine remunerate), alta în reconstrucţia oraşelor care fuseseră afectate de război, în fine, o alta în rudimentele industriei care se începe să se dezvolte (copiind echipamente ruseşti – precum faimoasele IMS-uri care erau varianta locală a GAZ-urilor sovietive). Chiar dacă mişcarea de populaţie nu e încă de amploare, ea face vizibilă discrepanţa de venituri dintre muncitorul urban şi ţăranul aservit statului. Căci, din momentul în care România începe să se industrializeze, modelul stalinist funcţionează la turaţie maximă. La începutul anilor ’30, când Rusia intră în epoca piatiletkăi (a planurilor cincinale), Stalin rezolvă în modul cel mai brutal cu putinţă problema fondului de investiţii pe baza căruia se poate dezvolta industria: transformând ţăranii sovietici în ocnaşi condamnaţi la muncă silnică. Tot produsul lor – uneori tot la propriu, inclusiv sămânţa pe anul viitor (aşa cum s-a întâmplat în Ucraina în perioada Holodomor-ului) – este rechiziţionat de stat pentru alimentarea muncitorilor industriali, iar ce rămâne e vândut, la preţ de dumping, pe pieţele internaţionale pentru a obţine valuta necesară licenţelor, instalaţiilor şi investiţiilor industriale. Soluţia e barbară – căci face milioane de victime – dar rezolvă trei probleme: aduce rapid hrană şi bani în oraşe şi industrie, suprimă (prin genocid) excedentul demografic din rural şi frânge rezistenţa ţărănimii la politicile arbitare ale statului. Aşadar, deloc întâmplător, Gheorghiu-Dej adoptă modelul rusesc al colectivizării ca precondiţie a industrializării României. Foametea intenţională e sporadică în comunismul autohton, ţăranimea fiind supusă – încă înaintea colectivizării – prin sistemul cotelor (menite atât susţinerii populaţiei urbane în creştere, cât mai ales plăţii în natură a datoriei de război faţă de ruşi) şi, mai apoi, prin deportări masive, reprimarea violentă a răscoalelor şi arestări ale elitei rurale (asimilată chiaburimii). Dacă în interbelic ţăranul era doar sărac, în comunism el devine un adevărat paria al lumii noi. Această degradare a condiţiei rurale e un motiv în plus al exodului rural care se accentuează în a doua jumătate a anilor ’50, odată cu începutul industrializării efective a României.
Schema dezvoltării comuniste e cea stalinistă (în fapt occidentală, dar de secol XIX), în care accentul cade pe industria extractivă, cea siderurgică şi, în fine, cea constructoare de maşini. Rudimentele unor asemenea industrii existau în România interbelică (de pildă oţelăriile de la Reşiţa sau uzinele Malaxa din Bucureşti), însă “transpunerea în practică a programelor Partidului” obligă nu doar la refacerea lor radicală, ci şi la deschiderea altor centre şi la dezvoltarea unei reţele (naţionale) de industrii conexe pe lanţul de producţie. Cele mai multe sunt create de la zero, adică de la clădirile propriu-zise. Această activitate titanescă are un avantaj social: ea valorizează preponderent munca fizică şi nespecializată a cohortelor rurale care, în marea lor majoritate, nu aveau decât şcoala primară. “Şantierele socialismului” – de la Bumbeşti-Livezeni la “23 August” şi de la asamblarea traverselor pe noile linii ferate (CFR-ştii fiind – sub Dej – “avangarda clasei muncitoare”) la construcţia infrastructurii combinatului siderurgic de la Galaţi – devin debuşeul tineretului rural, care “se califică la locul de muncă” şi primeşte şi un apartament (din cele pe care tot el le construieşte) în “cartierele-dormitor” din jurul noilor fabrici. Oricât de grele sunt condiţiile acestor începuturi, pentru cei mai mulţi din tinerii acelor vremuri condiţia de muncitor – fie şi necalificat – era infinit superioară vieţii pe care o părăsiseră în rural.
Angajarea la stat presupunea garanţia unui venit minim (dar care creşte în timp) – spre deosebire de dependenţa de condiţiile meteorologice şi de ciclurile entomologice ale vieţii agricole, presupunea o hrană zilnică cu aport proteic – în vreme ce cea rurală era, prea adesea, doar vegetală şi bazată pe cereale (o arată incidenţa pelagrei la sate), de asemenea mai presupunea posibilitatea schimbării hainelor (salopetele fiind adesea oferite de fabrică), a unei igiene corporale (la început în băi publice şi incluzând dezinsecţia cu DDT) şi a unor servicii medicale mult mai generoase decât cele de acasă şi, în fine, presupune din ce în ce mai mult o locuinţă personală – fie şi de “confort redus” – care asigura spaţiul de intimitate al familiei nucleare. Evident că prin căsătorie veniturile familiei se multiplicau, iar copiii – de la vârsta creşei – erau preluaţi (gratuit) de sistemul de stat pe perioada cât părinţii erau la slujbă. În fine, deloc neglijabil era şi faptul că oamenii acelui timp aveau posibilitatea de a-şi completa studiile – tot gratuit – şi de a avansa profesional (ceea ce se traducea, adesea, şi prin mutări – profesionale sau de domiciliu – mai avantajoase). Dacă-i judecăm după standardele noastre de astăzi, oamenii acelui timp ne par, neîndoielnic, săraci. Dar, aşa săraci cum erau, aveau o condiţie mult mai avantajoasă decât cea a părinţilor lor care crescuseră în rural şi rămăseseră captivi în sclavia la care comunismul incipient condamnase satul. Deja la începutul anilor ’60 tendinţa e marcată: copiii satului – şcolarizaţi până la nivelul a opt clase – sunt din ce în ce mai animaţi de tentaţia oraşului. Şi astfel asistăm la primul exod al lumii noastre – cel al urbanizării.
În 1964 Dej îi spune “nu!” lui Hruşciov şi economistului său, Evgheni Valev, care vedea posibilă o “diviziune a muncii” între ţările blocului estic, de pe urmă căreia România s-ar fi ales (alături de Bulgaria şi vestul Ucrainei) cu statutul de producător agricol. Mai înainte de toate, era limpede că tendinţa urbanizării nu mai putea fi oprită. Pe de altă parte, condiţia de ţară agricolă ar fi condamnat România la un statut subaltern faţă de ţările estice industrializate (şi în primul rând faţă de Rusia Sovietică) deoarece cu greu – dacă nu imposibil – materia primă poate suplini prin cantitate ceea ce produsul industrial încorporează ca şi calitate. Dej înţelegea bine că defazajul cronic – în defavoarea noastră – al balanţei de plăţi, dublat de incapacitatea de-a produce produse industriale de masă înseamnă dependenţă eternă de Rusia Sovietică. În fine – aşa cum a văzut-o bine Gregor von Rezzori – edificarea industriilor ar fi dus la crearea clasei muncitoare care, la rândul ei, oferea “baza de masă” a Partidului şi legitima pretenţiile conducătorilor săi. Cert e că în aprilie 1964 România alege tranşant industrializarea masivă şi rapidă, eliberează deţinuţii politici (dintre care unii cu competenţe utile în noile proiecte), se reorientează spre vest (ca sursă a licenţelor şi a tehnologiilor) şi, în reacţie la Rusia şi la acoliţii ei estici, începe pe de-o parte să viseze la autarhia economică, pe de alta să vizeze pieţe tot mai îndepărtate pentru desfacerea produselor ei. “Declaraţia de independenţă” a lui Dej şi, apoi, “fronda” lui Ceauşescu – culminând în 1968 cu condamnarea invaziei Cehoslovaciei de către armatele Pactului de la Varșovia – sunt vectori eficienţi în contactele economice dintre România şi ţările occidentale (sau cele extrem-orientale). Se multiplică joint veture-urile precum autoturismele Dacia – Renault, camioanele DAC – MAN, avioanele ROMBAC, iar stabilirea relaţiilor diplomatice cu Republica Federală Germania (în 1967), păstrarea celor cu Israelul în timpul Războiului de Şase Zile (tot 1967), medierea apropierii americano-chineze şi, în fine, acordarea “clauzei naţiunii celei mai favorizate” de către Statele Unite (din 1975) încadrează aderarea României 9 ca primă țară comunistă) la Fondul Monetar Internaţional, în 1972. Racordurile externe ale ultimului Dej şi, mai ales, cele ale primului Ceuşescu (perioada ce-i leagă pe cei doi fiind aceea a prim-ministeriatului lui Ion Gheorghe Maurer) aduc în ţară, sub forma creditelor sau a contractelor externe, o parte însemnată din fondurile necesare edificării şi dezvoltării industriilor. Acest lucru are o consecinţă socială directă, căci Ceauşescu îşi poate permite un timp să relaxeze presiunea pe care-o presupunea acumularea exclusiv internă a fondului de investiţii industriale. Drept urmare, satul – deşi integral colectivizat – recuperează parte din declajul ce-l separă de oraş. Aceasta e perioada construcţiilor de cărămidă ce redefinesc arhitectura rurală românească şi marchează – mai mult chiar decât impunerea CAP-urilor – ruptura cu tradiţia ancestrală a casei de pământ bătut şi a inventarului minimal (şi aproape exclusiv de lemn) al interiorului.
Însă marea schimbare se produce în urban: faţa oraşelor româneşti se schimbă decisiv şi acestea îşi dobândesc fizionimia care le face recognoscibile. Oraşele trecuseră prin două mari mutaţii până la venirea comunismului: mai întâi la finele secolului XIX, când se construiesc – de către marii proprietari locali – centrele istorice, apoi în anii ’30, când apar “cartierele funcţionarilor” şi se implantează primele industrii la marginea lor. Repede de tot, aceste industrii – extinse – sunt înglobate în oraşul comunist, care darâmă cartierele rurale periferice şi le înlocuieşte cu ansambluri de blocuri. Între acestea din urmă apar magazinele, şcolile, dispensarele şi parcurile; o întreagă lume “sistematizată” pentru dezrădăcinaţii satului. Astăzi, aceste blocuri au un aer cenuşiu şi trist (majoritatea fiind neîntreţinute sau slab înreţinute în ceea ce priveşte aspectele comune: faţadă, scară interioară, reţea termică), însă – în epocă – “mutarea la bloc” a reprezentat o promovare socială pentru o enormă masă de populaţie rurală (până în 1989 aproape jumătate din lumea satului se mută la oraş). În majoritatea cazurilor, noii urbanizaţi descopereau nu doar confortul unui spaţiu personal – în rural, la fel ca-n primul deceniu postbelic (dar, fireşte, din alte raţiuni), trăindu-se adesea “la comun” – ci şi igiena pe care o aduce racordarea fiecărei familii la reţeua de apă. Generalizarea electrocasnicelor, a radioului şi apoi a televiziunii şi, în egală măsură, a concediilor plătite au ca efect creşterea timpului liber, lărgirea orizontului şi relativa “îmburghezire” a clasei muncitoare. În fine, şcolarizarea gratuită dă oricui e capabil să înfrunte examenele – pe atunci riguroase – şansa unei ascensiuni sociale de nesperat într-o singură generaţie. Toate acestea fac ca nu doar peisajul fizic al oraşelor să se schimbe, ci şi peisajul lor uman. Ceea ce s-a văzut bine în epocă, dar tinde să să fie erodat de nostalgie acum, e faptul că această schimbare a fost tot timpul “încadrată”: în fapt, ea era expresia “programului Partidului de transformare socialistă a României”. Urbanizarea (accelerată), la fel ca şi şcolarizarea erau doar două din colţurile unui triunghi care avea în al treilea vârf (cel ce le determina pe toate) industrializarea. Împrumuturile externe şi mâna de lucru ieftină a noilor orăşeni sunt puse la lucru în edificarea fabricilor şi a combinatelor cu care Ceauşescu reconfigurează harta României. În decurs de 16 ani – între 1965 şi 1981 – apar industrii întregi, cu uzinele aferente, se naşte o interconectare a sectoarelor productive necunoscută până atunci, se construieşte într-un ritm greu imaginabil – şi nu doar fabrici şi blocuri, ci şi hotelele Litoralului şi ale staţiunilor – iar drumurile încep să se umple de maşini personale. Orice s-ar spune retrospectiv, perioada aceasta a fost aceea a unui boom economic, iar cei care l-au trăit îi păstrează amintirea. Ar mai trebui adăugat un lucru: descoperirea noului nu a dus, pe vremea aceea, la excesele cu care suntem obișnuiti astăzi. Asta deoarece morala socială restrictivă a “gurii satului” a fost înlocuită cu “etica şi echitatea” statului autoritar. Toată lumea ştia – căci acesta o reamintea mereu (şi prin media, şi direct, prin nesfârşite şedinţe) – că Partidul e pe poziţii şi veghează ca “totul să se desfăşoare în ordine”. Faptul că în oraşe trăiau şi victimele represiunii din anii ’50 nu e o evidenţă pentru mulţi; căci pe de o parte proaspeţii urbanizaţi sunt prea prinşi cu treburile lor, pe de alta cei ce cunoscuseră represiunea preferă, cel mai adesea, să tacă. Dar, în mod cert, ei – vechii orăşeni – văd cum lumea lor e submersă de mulţimea de muncitori care, dincolo de salopetă şi de costumul ieftin, îşi păstrează reflexele rurale. Urbanitatea generaţiilor crescute la oraş se restrânge şi apoi dispare înecată de această maree umană care investeşte blocurile la fel de natural ca iedera balcoanele. Poate că nu era neapărat un lucru care să stârnească melancolie, căci noii veniţi aspiră – în chip firesc – la mai mult: un apartament mai mare, mobilier (dacă se poate) “ de epocă” şi, mai ales, să-şi vadă copiii cu studii, ajunşi în acele profesii în care altădată se ilustra burghezia urbană: medici, profesori, avocaţi, ingineri. Dar n-a fost să fie. Epocii de creştere, i-a urmat penuria anilor ’80.
Creşterea însăşi purta în ea germenii a ceea ce va distruge economia comunistă a României. Problema era aceea că nimeni nu putea vedea de unde a pornit avalanşa, căci, în bună logică leninistă, totul era centralizat la extrem şi doar din punctul focal (care era Tovarăşul) puteau fi înţelese conexiunile care legau acel sistem. Fără îndoială, Ceauşescu le-a văzut, însă nu e clar dacă le-a şi înţeles. Chiar dacă le-a înţeles – fie doar parţial – e cert că nu le-a acceptat. Logica internă a lumii comuniste favoriza, la vârf, un voluntarism căruia era greu să i se fixeze limite. Principalul corectiv al unei economii normale, piaţa, fusese suprimat şi planificarea economică, urmată de creşterea dintre 1965 şi 1975 lăsa să se creadă că totul e posibil, România trăind – la un deceniu distanţă – euforia hruşciovismului economic. De la autonomia lui Dej, Ceauşescu trece la o viziune autarhică, în care România trebuie să fie în măsură a-şi produce – intern – toate bunurile necesare, căci adevăratul nume al “neatârnării” e autosuficienţa. Asta vrea să spună că economia românească trebuie să dezvolte cât mai multe ramuri economice complete, cu toate segmentele de producţie integrate. Or, dacă lucrul acesta era perfect coerent pe hartie, în practică era greu realizabil, căci, pe de o parte, România nu dispunea (în cantităţi suficiente) de toate materiile prime, pe de alta noile industrii (siderurgice în special) nu erau suficient de performante pentru a crea – la calitatea necesară – utilajele necesare altor segmente industriale. În loc să se concentreze pe câteva ramuri industriale – favorizate de materia primă locală – în care, ulterior, să se specializeze, Ceauşescu vrea totul, rapid şi cu (cât mai multe) resurse interne. Rezultatul e acela că, pe măsură ce economia se complică, problemele cresc, iar birocraţia ce le guvernează le amplifică şi mai mult. Fabricile produc, însă sub parametrii prevăzuţi, atât în ceea ce priveşte cantitatea, cât – mai ales – calitatea. Iar acest fapt înseamnă că produsele româneşti nu sunt în măsură a se vinde pe marile pieţe ale lumii şi a aduce valuta de care e nevoie deopotrivă pentru rambursarea datoriei externe şi pentru retehnologizarea industriilor. Mai mult decât atât, exodul din rural ia o asemenea amploare încât pune în discuţie politica agricolă a Partidului. Deşi (parţial) mecanizată şi beneficiand de suprafeţele largi de după concentrarea colectivizării, agricultura rămâne în continuare cea mai subdezvoltată ramură a economiei. Plecarea tinerilor la oraş lasă descoperit necesarul mâinii de lucru care, deşi paleat cu munca forţată a militarilor, elevilor şi studenţilor, va fi tot timpul nesatisfacător. Pentru a opri valul urbanizării, Ceauşescu impune – din 1976 – faimoasele “buletine de oraş” menite a filtra la maximum doritorii de stabilire în marile oraşe. Sistemul de servicii conceput la finele anilor ’60 dădea semne de sufocare, iar fabricile – pentru a rămâne competitive – ar fi trebuit să-și deplaseze interesul de la munca brută la cea cea specializată, ce presupunea o calificare superioară. În perioada în care Mircea Maliţa e Ministrul Educaţiei (la începutul anilor ’70), se încercă o structurare a învăţământului în jurul disciplinelor reale menite a constitui baza cunoştineţelor viitorilor politehnişti care, la rândul lor, ar fi trebuit să se specializeze în cibernetică şi automatizare (foarte în vogă în epoca respectivă). Formula, care ar fi fost bună pentru o elită bine selectată, beneficiind de dotări din ce în ce mai complexe, de contactul cu informaţia domenială din întreaga lume şi (eventual) de stagii în străinătate, sfârşeşte prin a fi democratizată sub forma “liceelor industriale” şi al “îmbinării învăţământului cu producţia”. Rezultatul lui e acela că, în ultimii ani ai comunismului, aceste licee nu mai sunt în masură să facă nici şcoală, nici practică industrială şi rămân suspendante într-un spaţiu de incetitudine care, treptat, se va umple cu primii şomeri ai tranziţiei. La jumătatea anilor ’70, Ceauşescu e nevoit să constate că nu are nici resursele, nici personalul necesar ambiţiilor lui autarhice.
Ceva mai devreme avusese loc, în Occident, prima criză petrolieră (consecventă boicotului petrolului de către ţările arabe în urma sprijinului dat de către Vest Israelului în Razboiul de Yom Kippur). În mai puţin de un an preţul petrolului la pompă a crescut în Europa de patru ori şi, pentru prima dată după război s-au format cozi la staţiile de benzină (criza aceasta punând capăt faimoşilor “les trentes glorieuses” de creştere continuă a economiilor occidentale). România nu e afectată în mod major de această criză – aveam petrol din producţie internă şi economia nu era atât de dezvoltată încât să necesite cantităţi exorbitante de combustibil – însă Ceauşescu descoperă cu această ocazie o modalitate de a face bani de pe seama Vestului. Ideea era aceea de a duce din “ţări prietene” ţiţei brut în România, de a-l rafina şi apoi de a vinde benzina în Occident, dezvoltând în acelaşi timp o industrie petrochimică (de care urma să se ocupe Tovarăşa) care să prelucreze – mai ales ca mase plastice – derivatele petroliere. În sine, ideea nu era rea, însă era dependentă de o mulţime de dacă: dacă criza petrolieră persista şi Occidentul nu găsea alte surse de energie, dacă Ceauşescu îşi putea construi în timp capacităţile de rafinare a petrolului, în fine, dacă-şi găsea furnizori constanţi de materie primă (care să nu fie tentaţi să o vândă direct Occidentului). Deşi atenuată, criza combustibililor a persistat, noi împrumuturi au permis construirea rafinăriilor (Petromidia – cu ieşire la mare, e cazul cel mai cunoscut) şi a flotei de petroliere (din care cea mai celebră avea să fie nava Independenţa). Buturuga care a răsturnat carul s-a dovedit a fi materia primă. Ceauşescu miza pe relaţia lui personală cu Şahul Iranului, Mohamed Reza Pahlavi (cu care avea în comun tendinţele autoritare), numai că acesta era deja prins în turbionul care va sfârşi cu Revoluţia Islamică de la începutul lui 1979. Astfel că proiectul de a importa ţiţei la preţ preferenţial, de a-l rafina în România şi de a-l vinde la preţ de piaţă (occidentală) în Europa sucombă practic înainte de a începe. Iar Ceauşescu se vede victima propriei şmecherii: pentru a întreţine industria şi petrochimică pe care o crease, trebuie să importe brut la preţul pieţei. Nici măcar prietenia cu Gaddafi nu e în măsură a umple instalaţiile de rafinare gândite de autocratul român; în fapt, acestea vor funcţiona mereu la maximum jumătate din capacitatea lor.
Problema e însă mult mai mare, dat fiind că eşecul acestor ultime investiţii se adaugă randamentului mediocru al celorlalte şi, luate împreună, industriile ceauşiste nu sunt în măsură să asigure venitul necesar plăţii datoriei externe (contractate pentru crearea lor). Astfel că, în 1981, România s-a aflat în situaţia de a nu-şi putea plăti obligaţiile asumate (multe din ele cu termen scurt) şi de-a apela la restructurea datoriei de către Fondul Monetar Internaţional. A fost singura dată în istoria noastră când am fost obligați să ne recunoaștem incapacitatea de plată. Aşa cum o ştim din ultimul sfert de veac, reeşalonarea datoriei de către FMI se asociază cu analiza datelor statistice ale ţării şi cu recomandările menite a stopa deficitul comercial. Or toate aceste lucruri erau văzute de Ceauşescu ca un “amestec în treburile interne” ale României. Atunci, la începutul deceniului opt, ia hotărârea de a plăti integral datoria externă. Lucrul acesta era cu putință doar inversând balaţa de plăţi, iar acest lucru nu era posibil decât reducând drastic importurile şi crescând volumul exporturilor. Numai că aici, la acest prag, ne găsim din nou în situaţia pe care o schiţase Planul Valev: România nu e capabilă să exporte – la scară mare – decât materii prime (în mod particular alimentare, mai ales către URSS, de unde ne veneau petrol şi gaze), iar stoparea importurilor înseamnă oprirea intrărilor de tehnologie (atât efectivă, cât mai ales sub formă de licenţe de producţie). Nu portocalele şi bananele erau principalele articole de import, ci noile tehnologii fără de care imensele uzine erau incapabile să producă ceva vandabil; Să nu uităm că anii aceştia – ’80 – sunt cei ai pătrunderii masive a informaticii în producţia industrială, precum şi ai unei interconectări din ce în ce mai strânse a pieţelor economice. România autarhică nu poate ţine pasul cu toate acestea şi, la început mai încet, apoi accelerat, se prăbuşeşte în criză. Exportul de materii prime (alimente, energie electrică) şi produse slab prelucrate (haine, mobiler) determină o penurie internă care face ca oraşele să devină aglomerări ale mizeriei, în vreme ce satele – în care gospodăriile îşi asigurau subzistenţa – să-şi ia o stranie revanşă asupra urbanizării. Lipsite de noutăţi tehnologice şi de patente de producţie, fabricile sfârşesc prin a produce “pe stoc”, adică lucruri care nu pot fi vândute şi ruginesc în depozite. Practic, în 1990, fabricile noastre aveau o tehnologie de anii ’70 și un personal rămas la nivelul de calificare al acesteia. Retrospectiv, fiecare muncitor şi mai ales inginer al ultimilor ani ai ceaușismului are orgoliul de a fi “lucrat pentru export”; în fapt şi exportul României – atâta cât era – se făcea adesea la preţ de dumping. Introducerea “acordului global” şi a “autogestiunii muncitoreşti” (din 1983) nu e nimic altceva decât tentativa lui Ceauşescu de a naţionaliza pagubele unei economii falimentare. În egală măsură, ele făceau vizibil faptul că statul devenea tot mai puţin capabil să plătească salariile muncitorilor – de la o asemenea problemă porneşte, în noiembrie 1987, revolta de la Braşov – şi asta în condiţiile în care în România muncitorii erau consideraţi a fi principala forţă socială, iar Constituţia interzicea şomajul. Întreţinerea mamuţilor industriali se face pe seama “fondului de investiţii”, care era o spoliere suplimentară a angajaţilor. Adâncită în frig, în sărăcie şi în întuneric, România lui 1989 e departe de promisiunile pe care Ceauşescu i le făcea în 1965. Scoaterea armatei “la munci” şi semimilitarizarea unor fabrici face vizibilă şi vârfurilor militare starea deplorabilă a vieţii oamenilor şi nemulţumirea surdă ce se canaliza spre “Europa Liberă”. Disperarea lui Ceauşescu e atât de mare, încât în chiar zilele izbucnirii Revoluţiei la Timişoara se duce în Iran, încercând să obţină de la ayatollahi ceea ce nu-i mai putuse da Şahul. Ultima năstruşnicie la care cugeta era aceea a unei bănci (sau sistem de land-leasing) cu “ţările lumii a treia” (în mod particular cele africane), prin care România să facă economic ceea ce Cuba făcuse militar: să ofere expertiză, tehnologii sau chiar împrumuturi, contra unor concesiuni economice. Cine se uită la viteza cu care cad dictaturile în aceste ţări îşi dă seama că aceasta nu era o soluţie, ci o serie de partide de pocher. Plata datoriei externe şi renunţarea la clauza naţiunii celei mai favorizate (pentru a evita retragerea ei) nu mai par gesturi de independenţă, ci dimpotrivă, fundăturile unei politici economice nesăbuite. Cert e faptul că, în decembrie 1989 (o atestă discuţiile cu Mihail Gorbaciov), Ceauşescu nu mai avea nici o soluţie la criza care ruina ţara.
Da, Ceauşescu e cel care a făcut fabricile ce au împânzit România şi i-au schimbat profilul de ţară agrară, dar e la fel de adevărat că prin deciziile lui arbitare, prin ignorarea logicii economice, nevalorizarea expertizei specialiştilor şi obsesia unei autarhii totale, tot el este cel care le-a distrus. Chiar dacă în 1989 clădirile erau în picioare – şi vopsite – cele mai multe dintre ele pierduseră ocazia de a fi ceea ce fuseseră destinate. Halele neâncălzite din care muncitorii furau ce li se nimerea la îndemână, birourile în care se croşetau “realizări” în acord cu discursurile “Celui mai iubit fiu al Patriei”, înţelegerile dintre directori pentru a menţine o aparenţă de producţie, lipsa de calitate şi defectele produselor finite (care le făceau inutile şi nevandabile), stocurile ce rugineau pe marginea liniilor ferate, absenţa cercetării (comasată cu producţia), lipsa iniţiativei şi apatia generalizată; toate acestea au fost cât se poate de reale chiar pe vremea lui Ceauşescu. Căci Ceauşescu nu e doar cel de până în 1981, ci şi – şi poate mai ales – cel din ultimul deceniu de comunism românesc. Iar acest ultim deceniu nu a fost opera manevrelor unei “oculte străine”, ci consecinţa logică şi necesară a politicilor din deceniile anterioare. Comunismul nu a creat doar fabrici, ci şi birocraţie, supraplanificare, s-a lăsat purtat de voluntarismul liderului maxim, a tratat cu dispreţ expertiza şi a negat piaţa. De aceea, peste tot, nu doar la noi, a eşuat în asigura prosperitate pe termen lung.
Şi apoi tot Ceauşescu i-a făcut pe cei care au pus efectiv la pământ fabricile lui. În 1995, majoritatea conducătorilor de întreprinderi (rebotezaţi manageri) – aproximativ 74 % – erau ingineri, formaţi “şi afirmaţi” pe vremea Tovarăşului. Să nu uităm că printre primele acte abrogate de Frontul Salvării Naţionale e cel cu privire la pedeapsa capitală pentru infracţiuni economice depăşind un milion de lei. Majoritatea proaspeţilor manageri intră în Front, unde se cunosc mai bine şi descoperă că pot lucra în comun. Nu totul ţinea de ei; după Revoluţie muncitorii se comportă adesea anarhic, fură şi vând tot ce pot lua, indiferenţi la apelurile puţinilor ingineri care înţelegeau ce urma să se întâmple. Devalizarea internă a fabricilor e sincronă cu destructurarea lanţurilor de producţie: scoaterea unui singur furnizor din circuit, blochează întregul mecanism al unei ramuri industriale. Mai mult, introducerea banilor într-un sistem gândit a funcţiona doar pe comanda de stat încurcă definitiv lucrurile şi nu naşte nimic altceva decât faimoasele “căpuşe” (fabrica vindea produsul la preţ de producţie unei firme – adesea a directorilor – care-l livra mai departe/uneori statului/ la preţul pieţei şi încasa diferenţa). “Privatizările” eşuează una după alta, căci “investitorii” înţeleg repede că cel mai productiv bun al fabricii e terenul de sub ea (ne amintim că multe din aceste întreprinderi sunt – sau erau – încastrate în oraşe). Astfel că, după 2000, o triadă alcătuită din directori, lideri de sindicat şi politicieni locali girează lichidarea clădirilor şi vânzarea terenurilor către “dezvoltatorii imobiliari”. În locul multor “fabrici şi uzine”, printre blocuri au apărut mall-uri, ca un semn ironic al noii doctrine post-integrare: motorul economiei e consumul. Câţiva potentaţi ai defunctei industrii s-au îmbogăţit, au intrat în politică şi/sau şi-au deschis firme, care – culmea! – nu funcţionează în pagubă. Prăbușirea – foarte rapidă – a principalilor angajatori urbani nu doar împinge într-o pensionare precoce fosta muncitorime, ci lasă fără posibilitate de angajare noua generație de absolvenți ai liceelor industriale și, mai ales, tineretul rural, care ia cu asalt orașele după 1990. Toți aceștia vor fi deversați către sistemul de servicii – mai ales administrative – ale statului (până când îl vor bloca prin supradimensionare) și, în mai mică măsură, spre micul comerț ce se dezvoltă în epocă. Dar adevăratul debușeu al acestei mase slab calificate va veni după 2002 – în speță după liberalizarea circulației europene pentru români. De atunci asistăm la un exod – simetric celui al urbanizării – care are ca efect, pe de o parte, scăderea presiunii sociale în România (fapt avantajos din perspectiva statului), pe de alta dispariția progresivă a segmentului de vârstă activ din economia țării. În fine, prăbușirea învățământului într-un formalism birocratic a dus la o acută lipsă a competențelor și a specializării în domenii de mare rentabilitate. Într-o anumită măsură, industria României s-a refăcut, dar – de cele mai multe ori – ca o industrie de lohn, care valorizează preponderent mâna de lucru ieftină, dezorganizarea sindicală și corupția guvernamentală, precum și pretențiile reduse ale unei populații care nu are mijloacele de a cupla consumul cu calitatea.
Abandonată de dinamica rapidă a istoriei din ultimii ani, generaţia foştilor muncitori şi ingineri, a pensionarilor cărora toţi le promit şi pe care toţi îi înşeală, îşi împarte timpul între raftul cu reduceri de la supermarket şi lumina spectrală a televizorului din apartamentul de la bloc. Iar când noaptea se lasă peste lumea lor, oamenii aceştia viseză vocile cărora zidurile fabricilor le reverberau ecoul. Voci care acum îi cheamă într-o altă lume, plină cu uzine mari şi frumoase, dar în care nu (mai) munceşte nimeni.
NOTE ________________________
[1] Ministerul Economiei Naţionale – « Industria Românească. Situaţia şi înfăptuirile realizate sub 10 ani de domnie ai Majestăţii Sale Regelui Carol II », fără editură, Bucureşti, 1940
[2] Datele sunt din Gh. Dobre (coordonator) – « Economia României în context european », Editura Fundaţiei Ştiinţifice « Memoria Oeconomica », Bucureşti, 1996
https://www.contributors.ro/unde-sunt-fabricile-lui-ceausescu/
///////////////////
„Stalin și poporul rus, nouă pacea ne-au adus”
ZOOM
AUTOR: REDACTIA
„Limbajul şi reprezentările fricii se manifestă, ȋn forme mult mai greu detectabile, prin intermediul unei memorii procedurale, care a instituit diverse condiționalități mentale şi sociale perfect funcționale până ȋn zilele noastre” — Dinu Gherman, istoric
Pe rețele sociale dar și în stradă, publicul nostru e împărțit în tabere aparent ireconciliabile. Cu un război la graniță și toate canalele media și social-media pline de informări și dezinformări, românii ca mai toți locuitorii Planetei supuși presiunii sunt și ei vulnerabili, memoria colectivă, rapelul la istoria trăită, joacă și ea un rol important. De ce ar putea fi românii mai mult sau mai puțin vulnerabili, mai creduli în fața propagandei ruse?
Într-o lucrare având ca temă de cercetare frica și folosirea ei de către propaganda comunist-sovietică, istoricul Dinu Gherman consideră că sentimentul fricii „a fost inoculat ȋn mentalul colectiv ȋn durata lungă a istoriei printr-o contagiune inter-generațională, reuşind să creeze grile mentale de semnificare a realității care alterează notabil şi ȋn prezent atât comportamentele umane cât şi funcționarea ȋn genere a societății, chiar dacă amenințarea regimului comunist nu mai există ȋn mod real”. De asemenea, mai spune istoricul, propaganda a reuşit să inculce „un reflex de condiționare la patternuri originate ȋn sentimentul fricii, făcându-l adeseori pe individ incapabil să disjungă ȋntre informații ca atare (ştirile, de exemplu) şi propagandă, ori dezvoltând chiar o necesitate constantă de a i se „servi” şi de a „consuma” aceste patternuri informaționale, cu efecte vizibile ȋn comportamentul social sau politic actual”.
Cum ne amintim de sovietici
„Soldații sovietici au intrat în oraş, cu nişte căruțe cu coviltir, cum văzusem înainte la țigani. Majoritatea lor aveau fețe asiatice. În fruntea lor călare pe cai, un general şi o femeie, fără grade pe epoleți”. Femeia de lângă generalul rus, despre care relata istoricul Şlomo Leibovici la intrarea armatei sovietice în Botoșani, era Ana Pauker”, consemna Cornel Simirgean într-o lucrare de cercetare istorică.
Este știut faptul că după 1944, România a fost sub ocupație militară sovietică, efectivele militare aflate pe teritoriul României având în primii ani aproximativ 145.000 de soldați sovietici. Ei au supravegheat, exploatat și controlat militar, economic și politic instaurarea comunismului în România. Și deși oficial Armata Rusă a părăsit țara în 1958 în realitate aici au lăsat muniții, carburanți, şi alte feluri de obiecte de rezervă, cu depozitarea cărora România cheltuia anual sume însemnate. Totodată, în capitala României şi-au desfăşurat activitatea până la desființarea Organizației Tratatului de la Varşovia consilieri militari sovietici, care au primit în scop propagandistic, din 1957, denumirea de „specialişti militari”.
Violență, teamă, umilință
Populația și-o amintește ca pe o armată de ocupație, brutală, barbară, fără limite umane și nu ca pe una „eliberatoare” cum probabil că și-ar fi dorit. La fel reiese și din documente: „Un raport din martie 1945 al Inspectoratului General al Jandarmeriei precizează că în decurs de patru luni au fost înregistrate 189 de agresiuni ale Armatei Roșii doar împotriva militarilor români. Majoritatea dintre aceste incidente s-au soldat cu morți și răniți după ce s-a deschis focul. Totodată, în septembrie și octombrie 1944 au avut loc 828 de devastări ale sediilor de stat, fiind jefuite 1.121 de depozite și 22.103 locuințe ale cetățenilor români. Și acestea sunt cifre menționate în rapoarte. Situația la nivelul general al țării era infinit mai gravă”, rezumă o publicație de specialitate situația de atunci.
Armata Română se pare că era și ea la capătul răbdării, pentru că un ordin din 30 septembrie 1944, al generalului Gheorghe Mihail, spunea următoarele: „Armata, poliția şi jandarmeria se vor opune cu ultima energie, la nevoie chiar recurgând la arme, în cazurile când ostaşi sovietici, izolați sau în grupuri, sau alți indivizi care utilizând fraudulos uniforma sovietică vor încerca să ridice cu forța sau să jefuiască bunurile Statului sau particulare”.
Satele în fața armatelor ruse. Oamenii
„Toate casele de pe lângă drum au fost „vizitate” de ruși și au fost deposedate de bunurile mai de preț. Casa și grădina „diacului bătrân” au fost „ocupate” de trupelor rusești pentru a-și instala aici bucătăria. Rușii au luat caii „diacului”, însă în cele din urmă caii au fost recuperați. Potrivit mărturiei Ioanii Diacului se întâmpla în toamna anului 1944”, consemnează Tia Sîrca într-un volum de mărturii „Fizeș-itinerarii afective”.
Bătrânul intervivat de Tia a murit de curând. El descria un sat cotropit, care privea înspăimântat cum tot avutul lor și așa puțin era confiscat de armata „eliberatoare”: „Rușii o mărs în ogradă și o căutat caii. O văzut că nu-s caii. I-o căutat pă teren. O venit acolo la noi și o luat: o iapă, una era știoapă un pic dă picior. Avem și un mânz mic. O dus caii la evrei, acolo erau o grămadă de ofițeri. Și aci la noi erau. Aveau o bucată mare dă carne pă masă. Tăieu și mâncau. Aveau și șapte-opt animale pe care le tăieu și făceau mâncare. Pălincă aveu pă masă, erau morți dă beți. Făceau foc. Curetiul tăt ni l-o cules. La Petre Ioanii Pavelii s-o mai instalat, la secretaru, la toate casele de pe lângă drum.” Tot el își amintea cum rușii, amatori de acool, dacă nu au găsit tărie în casele oamenilor, au tras în căzile pline cu prune: „Aici nu aveau de unde să beie pălincă. Erau căzile plini cu prune. Au pușcat prin cadă și țâneau gamela și beieu mustul”.
„Aveam o groapă săpată în curte, în spatele casei, era ca un buncăr, dar e prea mult spus, mai degrabă o ascunzătoare sub pământ și acolo stăteam, acolo dormeam”, își amintește Valeria Mureșan, 82 de ani, dintr-un sat transilvănean. Rușii le-au luat găinile, le-au scos vaca din șură și au adăpostit caii lor acolo. Vaca a fătat în frig și vițelul a murit. „Goleau cămările și ogrăzile de tot ce se putea mânca. Pe fetele mai mărișoare le căutau, tot întrebau de „barișna, barișna”. Târziu am înțeles ce însemna și de ce fugeau și tot satul le ascundea pe Irina, pe Marioara sau pe Liuca Marie. Ele erau codane și pe ele le vânau rușii”.
„Când au trecut pe la noi n-au mai găsit mare lucru”, își amintește Maria, 83 de ani, din Oltenia. „Eram singuri, copii mulți și doar cu mama, n-au prea avut ce să ne ia, eram sleiți de război. Doar niște funii cu ceapă și cu usturoi mai aveam, pe alea le-au luat. Pe fetele mari le ascundeam prin beciuri sau în pădure. Pentru ele rușii erau periculoși, cum se zvonea că mai vin niște trupe cum fugeau. Și în veceul din grădină se mai ascundeau, dacă nu aveau timp să ajungă în pădure.”
„Bunica îmi povestea că atunci când au trecut pe la ei, într-un sat de munte de pe Valea Jiului, rușii au fost primiți cu spaimă, cu groază. Aveau o fereastră micuță în zidul din spate al casei, dar destul cât să încapă prin ea și toate femeile casei săreau pe acolo și se ascundeau în glugile de coceni de pe câmp când se anunța că vin rușii”, își amintește Corina Meșteroiu. Tot Corina spune acum, când războiul i-a obligat pe ucraineni să-și părăsească țara, că în și cel de-al doilea război mondial bunica ei a găzduit o ucraineancă refugiată în România. Femeia era gravidă și a născut în casa bunicii ei, la Curtișoara. „Îmi povestea că a spălat-o, i-a schimbat hainele, le-a călcat și auzea cum pocneau păduchii sub cusăturile hainelor. I-a dat să mănânce și a ținut-o la ea și după ce a născut. Până când li s-a dat voie să plece înapoi în Ucraina. S-au urcat în trenuri și au plecat, apoi au auzit că trenurile ar fi fost bombardate. Așa își explica bunica și de ce femeia aceea de care se legase nu a mai dat niciodată vreun semn de viață.”
Închisoare pentru bancuri. Tăcerea
Potrivit documentelor, păstrate la Arhivele Naționale din județul Hunedoara unde se află mai multe dosare penale în care au fost anchetați opozanți ai regimului comunist de după 1945, citate de cotidianul Adevărul oamenii au ajuns în închisoare și pentru simplul fapt de a fi spus glume pe seama sovieticilor.
Sabin Nistor (41 de ani) un plugar din satul Brotuna (comuna Vața de Jos), a ajuns în închisoare în martie 1948, după ce fusese denunțat de un localnic pentru că a spus o anecdotă despre Petru Groza şi Iosif Stalin.
„Recunosc că în vara sau în toamna anului 1947 am spus la mine în casă, la soția mea, fiind prezenți şi alți locuitori, între care Cristian Partenie o poveste auzită şi de mine acum vreo doi ani în tren de la un țăran necunoscut şi anume că o femeie a născut trei copii, doi băieți şi o fată, şi le-a pus numele Stalin, Petru şi Ţara. Într-o zi s-a dus cineva la femeia aceasta şi a întrebat-o ce îi fac copiii, iar ea a răspuns: Petru doarme, Stalin suge şi Țara plânge”, a mărturisit săteanul din Brotuna. Procurorii l-au trimis în închisoare, pentru ofensă adusă națiunii. Plugarul Cristian Partenie, cumnat al lui Sabin Nistor, a fost denunțătorul, mărturia lui fiind și ea consemnată la dosar.
În aceleași documente, autorul articolului din ziarul Adevărul găsește cazul preotului ortodox Nicu Solomon (46 de ani), din satul Voia, care a ajuns şi el în puşcărie în primăvara anului 1948, pentru că ar fi afirmat că „agenții staliniştilor înşală oamenii cu raiul bolşevic, iar dacă oamenii votează soarele vor trebui la vară să facă 10 mătănii ca să poată mânca o prună din propriul lor pom, îndemnându-i să se ducă la vot sau să îşi anuleze votul, că nu va trece mult până ce anglo-americanii vor începe războiul care ne va scăpa de clica lui Stalin”. Dar și Maria Herța, Ioan Dobrean şi Viorica Cotârlea, trei tineri din Orăştie, au fost denunțați şi arestați apoi, pentru că ar fi spus “bancuri de prost gust” la adresa regimului comunist. Martorii afirmau că aceştia au declarat, în spitalul din localitate, că oricine va pleca din țară nu va mai avea chef să revină dacă se uită la fotografia Anei Pauker.
Grigore Munteanu din comuna Bărbătești, Gorj, a spus și el o glumă la prăvălia din sat, cum că rusul are niște rațe care fac Makarenko-Makarenko, americanul – niște porumbei care cântă Truman-Truman, în timp ce românul are doar niște pisici care miaună: mi-e foame, mi-e foame. Inofensiv, dar destul ca să-l denunțe prietenul lui care ascultase bancul și să fie arestat.
„L-au dus la securitate”, povestește fiul lui, medicul Cornel Munteanu „și acolo era șef unul care-l cunoștea pe tata. I-a dat drumul noaptea la trei, undeva lângă calea ferată, destul de departe de casă. Tata spunea că făcea câțiva pași și se uita în spate să vadă dacă nu cumva îl împușcă, dacă nu trag după el. Îi era teamă, pentru că ei ar fi putut să spună că a fugit din arest.”
Istoricul Dinu Gherman în lucrarea sa „Frica în memoria colectivă În România comunistă (1948-1965)” explică modul în care aparatul ideologic şi de propagandă al regimului comunist a constituit un mijloc represiv ȋn sine, arătând că „adevărata esență a ideologiei comuniste a fost violența și că propaganda comunistă a utilizat ȋn mod larg tehnici propagandistice care au folosit forța destructivă a sentimentului fricii”.
Ȋn acelaşi timp, „pentru elitele comuniste – cei care aveau ca meserie fabricarea fricii, propaganda a servit drept suport motivațional, complementar legislației comuniste care a oferit suportul unei reprezentări a justiției şi un cadru legal de desfăşurare a activităților represive ȋn conformitate cu convențiile ideologice ale vremii. Aidoma şi alături de organele de partid şi securitate, aparatul propagandistic a avut misiunea de a reifica frica şi de a o transforma ȋntr-o marfă livrată de regim supuşilor săi”.
Teroare și exploatare
Într-un raport CIA din 1954, citat ca sursă de ziarul Adevărul este prezentat controlul sovietic în România în perioada (1944-1958). „În general, se poate spune că în toate fazele vieții şi producției din România, controlul sovietic este atât de strict, încât practic a transformat întreaga țară într-o uzină imensă pentru folosința sovieticilor”, concluziona raportul CIA.
„Tot mai mult, trupele sovietice ocupă zonele strategice din România. Ele au posturi de comandă în Galați, Iaşi, Brăila şi Bucureşti”, arată o notă informativă a CIA, din 1954, citată de cotidianul amintit.
Cel mai mare depozit de petrol pe care Armata Sovietică îl avea în România era la Brăila, iar pe calea ferată dintre Râmnicu Vâlcea şi Sibiu, în vecinătatea localității Daeşti, se afla în construcție un depozit subteran de combustibil.
„Hangare de avioane sunt construite acum la aerodromul de la Băicoi, lângă Câmpina, şi hangare subterane la Ianca, în regiunea Dunării, lângă frontiera cu Bulgaria. Vechiul aeroport civil de la Turnişor, lângă Sibiu, a fost mărit şi transformat într-un aerodrom militar. Un centru de observație a fost amplasat pe Muntele Omu, în regiunea Sinaia, pentru a fi folosit de aviația sovietică. În apropiere se află o platformă pe care pot ateriza elicoptere. Centrul este echipat cu aparate radio. Deşi în trecut locul era unul favorit pentru excursionişti, muntele a devenit un teritoriu interzis. O şcoală de piloți funcționează lângă Târguşor, în regiunea Prahovei”, se arăta în raportul CIA din 1954, preluat de sursa citată.
Tot acolo este publicată o notă informativă CIA din 1952 care se referă la uzinele Sadu. În ea se spune cum se purtau și ce făceau specialiştii sovietici la Uzina construită la începutul anilor ’40, în munți, la ieşirea din Defileul Jiului (Gorj). Ea producea în anii ’50 modele sovietice de pistoale, cu calibrul 7,62 mm, dar şi grenade şi diverse mecanisme explozibile. „Dau ture zilnic prin fabrică, pentru a supraveghea muncitorii, dar când le dau aşa-zisele indicații, întotdeauna zbiară la ei. Programul lor zilnic începe dimineața la cantina uzinei, unde sfătuitorii sovietici se îmbată. Apoi inspectează diferite sectoare ale fabricii, după care se întorc la cantină pentru a continua să bea”. Fabrica avea circa 1.000 de angajați și era păzită de 120 de soldați înarmați, iar Securitatea din Târgu Jiu asigura protecția acesteia.
Articolul a fost publicat pe site-ul Presshub.ro, unde poate fi citit în forma sa integrală.
https://www.revistasinteza.ro/stalin-si-poporul-rus-noua-pacea-ne-au-adus
/////////////////////////////////////
Profeții în Privința Neamurilor și a Lumii; Profeții în Privința lui Iuda și Israel; Profeții Împotriva Oamenilor Neevlavioși; Profeția lui Mica; Făgăduinţa revenirii Domnului Isus Hristos; Viaţă în Duhul; În aşteptarea judecăţii; CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU FIECARE ZI, de Ch. H. SPURGEON; Invatatura Bibliei;29 versete biblice care îți dau putere să reziști în ispită(Daca ramai Una cu Duhul Sfant); Versete de mulțumire din Biblie; Promisiunea lui Iacov; Botez…(Cei 144.000 sunt botezați în moartea lui Christos- Romani 6:3,4); CÂND VEI CREDE CE A PROMIS DUMNEZEU?David Wilkerson (1931-2011); Cârtiri şi capcane; Resursele pustiei de Georges André; Un plan biblic de reacţie în faţa nenorocirilor şi necazurilor vieţii; Ce spune Biblia despre închinarea la icoane (parteal si II) Ce spune Biblia despre închinarea la idoli și despre idolatrie ( 9 )…Ce spune Biblia despre închinarea la idoli și despre idolatrie ( 14 )… Nu mai aduceţi jertfe fără rost; Când lui Dumnezeu începe să-i fie scârbă de ceea ce faci (si de fapte si de “vorbarie’’); Poporule, omule, oricine ai fi, ascultă: degeaba postim cu trupul, dacă batem câmpii cu ochii, cu sufletul, cu mintea inveninată de cel rău, refuzând să mâncăm Trupul Lui,(dăruit oricărui păcătos) –caci El… IOSIF ŢON- Studiu: Umblarea cu Dumnezeu; J.C. Ryle – Formalismul (I) ROMÂNIA – Creştinism, tradiţionalism, ritualism, păgânism?Adevărata semnificaţie a arderii-de-tot – Zac Poonen; « Apocalipsa 13 – Lupta pentru inchinare – Prima FiaraApocalipsa 13 – Lupta pentru inchinare – A Doua Fiara, Icoana Fiarei si Semnul Fiarei » Apocalipsa 13 – Lupta pentru inchinare – A Doua Fiara; Antihrist si Israelul; Venirea lui Antihrist; Ce este bătălia de la Armaghedon? Începutul semnelor venirii Domnului; DE CE AVEM NEVOIE DE UN MIJLOCITOR, de David Wilkerson (1931-2011)
//////////////////////////////
DE CE AVEM NEVOIE DE UN MIJLOCITOR, de David Wilkerson (1931-2011)
Biblia ne spune că Isus mijlocește pentru noi: „De aceea și poate să mântuiască în chip desăvârșit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăiește pururi ca să mijlocească pentru ei.” (Evrei 7:25) La ce se referă Scripturile prin aceasta?
Cred că acest subiect este atât de profund, maiestuos și dincolo de înțelegerea umană, încât tremur chiar și pentru a-l aborda. Prin rugăciune și încredere în călăuzirea Duhului Sfânt, încep să înțeleg doar puțin din acest subiect incredibil. Recent, m-am rugat foarte simplu: „Doamne, cum îmi afectează viața mijlocirea Ta din ceruri? Cuvântul Tău spune că Te arăți înaintea Tatălui în numele meu. Ce înseamnă acesta în umblarea mea zilnică cu Tine?”
Cuvântul în engleză pentru „intercesiune” înseamnă „a pleda în numele altuia”. Aceasta vorbește despre o persoană care îți ia locul înaintea altora pentru a-ți pleda cauza. Când auzi o astfel de definiție, îți imaginezi pe Hristos rugându-L continuu pe Dumnezeu pentru tine, cerând milă, iertare, har și binecuvântări? După părerea mea, această imagine îl face pe Tatăl nostru ceresc să pară cu pumnii strânși. Pur și simplu, refuz să cred că harul trebuie scos din Dumnezeul nostru iubitor. Dacă ne limităm la o definiție atât de restrânsă a mijlocirii, nu vom înțelege niciodată sensul spiritual mai profund a ceea ce face Hristos pentru noi.
Biblia declară că Tatăl meu ceresc îmi cunoaște nevoile înainte ca eu să Îi pot cere și adesea El le împlinește chiar înainte de a mă ruga. Prin urmare, îmi este greu să accept că propriul Fiu al lui Dumnezeu trebuie să-L implore pentru vreun lucru. În plus, Biblia spune că Tatăl i-a încredințat deja Fiului Său toate lucrurile: „Căci în El locuiește trupește toată plinătatea Dumnezeirii. Voi aveți totul deplin în El, care este Capul oricărei domnii și stăpâniri.” (Coloseni 2:9-10)
Nu pretind că știu totul despre mijlocirea lui Hristos pentru noi, dar cred că orice ar face Marele nostru Preot în mijlocirea Lui pentru noi, este o chestiune foarte simplă. Cred că mijlocirea are legătură directă cu creșterea trupului Său aici pe pământ. El lucrează, furnizând putere și forță fiecărei articulații și părți, pentru ca noi să fim desăvârșiți în El.
https://www.worldchallenge.org/ro/devotion/de-ce-avem-nevoie-de-un-mijlocitor
///////////////////////////////////////
Începutul semnelor venirii Domnului
Mai jos redăm câteva dintre semnele pe care Biblia le prorocește pentru sfârșitul acestui veac:
1.Războaiele, foametea, plăgile și cutremurele vor duce la o perioadă de mare strâmtorare pe pământ. Luca 21.10-11.
2.Pământul va fi stăpânit de violență „ca în zilele lui Noe” și oamenii vor fi înspăimântați de ceea ce se întâmplă. Luca 17.26- 27, Luca 21.25-6, Geneza 6.11.
3.Imoralitatea sexuală va predomina „ca în zilele lui Lot” (Sodoma și Gomora). Luca 17.28-8, Matei 24.12, Romani 1.24-27, 2 Timotei 3.1-9.
-
- Pământul va fi poluat și vor fi probleme cu mediul. Isaia 24, Apocalipsa 8.6-11.
-
- Va avea loc o reconstrucție a lui Israel ca țară. Un conflict asupra Ierusalimului va implica toate națiunile lumii. Ezechiel 36-9, Zaharia 12-14, Luca 21.20-24, Apocalipsa 16.16.
-
- Un proces de globalizare va reuni națiunile din care se va forma un guvern mondial antihrist. Apocalipsa 13.
-
- Dezvoltarea rapidă a tehnologiei. Daniel 12.4, Apocalipsa 13.11-18.
-
- Vor apare profeți mincinoși care vor duce oamenii în rătăcire și vor semăna multă confuzie cu privire la Dumnezeu și mântuire. Matei 24.5, 24.23-27, Apocalipsa 17.1-6.
-
- Adevărurile de bază din Biblie vor fi atacate și va fi o opoziție împotriva celor care propovăduiesc Evanghelia. Matei 24.10-11, 2 Timotei 4.2-5, 2 Petru 2, 1 Ioan 2.18-23.
-
- Mesajul Evangheliei va ajunge la toate națiunile, în pofida opoziției și persecuției. Matei 24.9-14, Matei 28.18- 20.
Toate aceste evenimente se întâmpla deja ceea ce indică apropierea venirii Domnului Isus Hristos și arată că lumea se îndreaptă spre perioada Necazului cel mare (Matei 24.15-31). Profeții din Vechiul Testament descriu această perioadă în pasaje precum Isaia 24, Ieremia 30, Daniel 12.
Perioada de șapte ani se bazează pe interpretarea profeției „șaptezeci de săptămâni de ani” din Daniel 9.20-27. Aceasta se încheie cu o perioadă de șapte ani care încheie intervalul. De data aceasta va începe cu un tratat pace între antihrist și Israel. La mijlocul acestei perioade va fi așezată urâciunea pustiirii în locul sfânt la care se referă Isus în Matei 24, care va duce la judecata finală a antichirstului.
Această vreme de strâmtorare este descrisă detaliat în Cartea Apocalipsa, care începe cu un călăreț cunoscut sub numele de fiară sau antihrist, călărind cuceritor. Ascensiunea sa la putere va fi urmată de război, foamete și moarte. La mijlocul perioadei de șapte ani a Necazului, chipul fiarei va fi așezat în locul sfânt (urâciunea pustiirii) și el va aduce sistemul cu Semnul Fiarei (666).
Apocalipsa 13.5 relatează că acest lucru va continua timp de 42 de luni, adică 3 1/2 ani, ultima jumătate a perioadei de șapte ani. Daniel 9.27 spune că urâciunea va fi așezată la mijlocul săptămânii (la jumătatea celor 7 ani), iar Daniel 7,25 vorbește despre „timp, timp și jumătate de timp” (timp = 1 an, ori = 2 ani, jumătate de timp = jumătate de an, total = 3 1/2 ani). Deci, ajungem la concluzia că Necazul este o perioadă de 7 ani, împărțită în două jumătăți de 3 1/2 ani. În acest timp ,omenirea se va afunda și mai mult în decadență și depravare.
Punctul culminant va fi sistemul cu Semnul Fiarei care va controla oamenii, prin care vor putea să vândă și să cumpere numai dacă vor avea acest semn pe mâna dreaptă sau pe frunte. Acest sistem se va implementa cu sprijinul noilor tehnologii, care sunt deja disponibile. Pentru a primi semnul, trebuie să te închini chipului Fiarei. Dacă refuzi, vei fi scos din societate însă trebuie să ști că dacă accepți semnul, ești sortit iadului pentru totdeauna. Apocalipsa 13.14-18, 14.9-11. Judecata lui Dumnezeu va lovi acest sistem ticălos care în cele din urmă se va prăbuși (Apocalipsa 18).
Numeroși oameni se vor împotrivi și se vor întoarce la Hristos în timpul necazului (Apocalipsa 7). Aceștia vor fi persecutați de Fiară. (Apocalipsa 13.9-10), mulți dintre ei vor fi uciși, deși vor exista supraviețuitori fideli lui Isus care vor refuza semnul. Această perioadă îngrozitoare din istoria omenirii se încheie cu războiul Armaghedonului și cu a doua venire a lui Hristos pe pământ (Apocalipsa 16.12-16, 19.11-21), când El va nimici domnia fiarei și împărăția acestei lumi va fi împărăția Dumnezeului nostru și a lui Mesia al Său și El va domni în vecii vecilor (Apocalipsa 11.15).
Când Isus se va întoarce, de data aceasta va veni ca Domn al domnilor și rege al regilor, cu toată puterea lui Dumnezeu la dispoziția Sa. El va fi însoțit de toți credincioșii adevărați, cei care au murit în epoca bisericii și au fost înviați, împreună cu cei aflați în viață la Răpirea bisericii. Domnul va arunca în iad fiara și profetul mincinos((Apocalipsa 19.14, Zaharia 14.5, 1 Tesaloniceni 4.15-18). El îi va învia pe toți credincioșii din Vechiul Testament (Daniel 12.1-3, 13) și pe toți credincioșii care au fost uciși în timpul necazului cel mare (Apocalipsa 20.4).
Cei care supraviețuiesc fizic necazului vor fi adunați la judecata „oilor și caprelor”, când caprele (necredincioșii) vor fi alungate de pe pământ, iar oile (credincioșii) vor intra în Împărăția Mesianică și vor repopula pământul (Matei 25.31-46). Domnul Isus va prelua conducerea împărăției mesianice din Ierusalim și va fi o perioadă de pace și prosperitate universală. (Isaia 2.1-4, Zaharia 14, Apocalipsa 11.15, Apocalipsa 20). În acest timp diavolul va fi legat într-un loc numit abis de unde nu va mai putea înșela oamenii care trăiesc pe pământ (Apocalipsa 20.1-3). Dezlegat o vreme la sfârșitul acestei perioade, va aduna pe cei răzvrătiți împotriva Domnului pentru lupta finală (Apocalipsa 20.7-10). Biblia indică faptul că vor exista copii născuți din supraviețuitori ai necazului, iar unii vor păcătui împotriva Domnului în ciuda faptului că vor trăi în cea mai bună dintre toate lumile posibile (Isaia 65.20, Zaharia 14.17-19, Apocalipsa 20.8).
În acest moment, Dumnezeu va aduce sfârșitul lumii și va face ceruri noi și un pământ nou unde cei răscumpărați vor trăi pentru totdeauna:
Ziua Domnului însă va veni ca un hoț. În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cerești se vor topi de mare căldură și pământul, cu tot ce este pe el, va arde…. Dar noi, după făgăduința Lui, așteptăm ceruri noi și un pământ nou, în care va locui neprihănirea. (2 Petru 3:10-13)
”Apoi am văzut un cer nou și un pământ nou; pentru că cerul dintâi și pământul dintâi pieriseră, și marea nu mai era. Și eu am văzut coborându-se din cer, de la Dumnezeu, cetatea sfântă, Noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei. Și am auzit un glas tare, care ieșea din scaunul de domnie și zicea: „Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei și ei vor fi poporul Lui și Dumnezeu Însuși va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor. El va șterge orice lacrimă din ochii lor. Și moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici țipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.” (Apocalipsa 21:1-4).Cei care nu sunt răscumpărați, ale căror nume nu apar în Cartea Vieții vor fi judecați la judecata Marelui Tron Alb. Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieții a fost aruncat în iazul de foc. (Apocalipsa 20:15)
Însă înainte de scenariul acestor vremuri trebuie să aibă loc răpirea bisericii, așa cum este descrisă în 1 Tesaloniceni 4.16-18: ”Căci Însuși Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel și cu trâmbița lui Dumnezeu, Se va coborî din cer și întâi vor învia cei morți în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiți toți împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; și astfel vom fi totdeauna cu Domnul. Mângâiați-vă dar unii pe alții cu aceste cuvinte.”
La acest eveniment va avea loc reuniunea tuturor celor care au murit credincioși Domnului Isus Hristos și a celor care vor fi în viață în momentul răpirii. Ei vor fi ridicați în mod supranatural în văzduh la Domnul iar trupurile noastre muritoare vor fi transformate în trupuri nemuritoare, care nu vor mai fi supuse bolii, îmbătrânirii și morții (1 Corinteni 15.50-58) și vom fi pentru totdeauna cu Domnul.
Potrivit celor relatate în Matei 24.36-44, acest eveniment va avea loc la o dată necunoscută și trebuie să fim pregătiți să se întâmple în orice moment: ”Despre ziua aceea și despre ceasul acela, nu știe nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla și la venirea Fiului omului. În adevăr, cum era în zilele dinainte de potop, când mâncau și beau, se însurau și se măritau până în ziua când a intrat Noe în corabie și n-au știut nimic, până când a venit potopul și i-a luat pe toți, tot așa va fi și la venirea Fiului omului. Atunci , din doi bărbați care vor fi la câmp, unul va fi luat și altul va fi lăsat. Din două femei care vor măcina la moară, una va fi luată și alta va fi lăsată. Vegheați dar , pentru că nu știți în ce zi va veni Domnul vostru. Să știți că, dacă ar ști stăpânul casei la ce strajă din noapte va veni hoțul, ar veghea și n-ar lăsa să-i spargă casa. De aceea , și voi fiți gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiți.”
Noi trebuie să fim pregătiți în fiecare moment pentru momentul răpirii și să luam aminte la cuvintele Domnului Isus:” Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitați în sus și să vă ridicați capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie.” (Luca 21:28). Amin!
https://isusluminalumii.org/index.php/articole/60-inceputul-semnelor-venirii-domnului
/////////////////////////////////////////
Ce este bătălia de la Armaghedon?
RĂSPUNS
Cuvântul „Armaghedon” vine din cuvântul ebraic Har-Magedone, care înseamnă „Muntele Meghido”, și a devenit sinonim cu bătălia viitoare în care Dumnezeu va interveni și va distruge armatele lui Antihrist, după cum este prezis în profeția biblică (Apocalipsa 16:16; 20:1-3, 7-10). Mulțimi de oameni vor fi implicate în bătălia de la Armaghedon, toate națiunile ridicându-se împreună pentru a lupta înaintea lui Hristos.
Locația exactă a văii Armaghedon este neclară, pentru că nu există niciun munte cu numele Meghido. Totuși, pentru că „Har” poate însemna și deal, cel mai probabil locația este în zona deluroasă din jurul câmpiei Meghido, la aproape 100 de km nord de Ierusalim. Mai mult de două sute de bătălii au fost date în această regiune. Câmpia Meghido și câmpia alăturată a Esdraelonului vor fi punctele centrale ale bătăliei Armaghedonului, care se va dezlănțui pe toată lungimea Israelului până în sud la cetatea edomită Boțra (Isaia 63:1). Valea Armaghedon a fost faimoasă pentru două victorii mărețe în istoria Israelului: 1) Victoria lui Barac împotriva canaaniților (Judecători 4:15) și 2) Victoria lui Ghedeon împotriva madianiților (Judecătorii 7). De asemenea, Armaghedon a fost locul a două mari tragedii: 1) moartea lui Saul și a fiilor lui (1 Samuel 31:8) și 2) moartea împăratului Iosia (2 Împărați 23:29-30; 2 Cronici 35:22).
Datorită istoriei sale, valea Armaghedon a devenit un simbol al conflictului final dintre Dumnezeu și forțele răului. Cuvântul „Armaghedon” apare doar în Apocalipsa 16:16: „Duhurile cele rele i-au strâns în locul care pe evreiește se cheamă Armaghedon.” Acest text vorbește despre împărați care sunt loiali lui Antichrist și care se adună pentru un asalt final asupra Israelului. La Armaghedon, „potirul de vin al furiei mâniei Lui (Dumnezeu)” (Apocalipsa 16:19) va fi oferit, iar Antihristul și urmașii săi vor fi învinși. „Armaghedon” a devenit un termen general care se referă la sfârșitul lumii, nu exclusiv la bătălia care va avdea loc în câmpia Meghido.
https://www.gotquestions.org/Romana/batalia-armaghedon.html
/////////////////////////////////////
Venirea lui Antihrist
Copilașilor, este ceasul cel de pe urmă. Și, după cum ați auzit că are să vină antihristul, să știți că acum s-au ridicat mulți antihriști – prin aceasta cunoaștem că este ceasul de pe urmă.
1Ioan 2:18
Ne aflăm în veacul Antihristului? Biblia arată că în zilele din urmă, acest om care va depăși cu mult în răutate dictatorii secolului 20 Hitler, Stalin și Mao, va veni la putere și va institui ultima dictatură mondială. Toate problemele din ultima vreme sunt motiv de îngrijorare cu privire la viitor. Trebuie să vină cineva capabil să rezolve toate aceste crize.
Biblia ne spune că la finalul veacului va fi o criză globală fără precedent. Vestea bună este că există Cineva pe cale să vină să rezolve toate problemele: Domnul Isus, Mesia. El va veni a doua oară investit cu toată puterea lui Dumnezeu să judece lumea cu dreptate și să întemeieze Împărăția Mesianică unde credincioșii vor trăi în liniște și pace. Până atunci, El aduce pace și linște tuturor celor care primesc mesajul Evangheliei: Hristos/Mesia a murit pentru păcatele noastre și a înviat din morți ca să aducă tuturor celor care cred viața veșnică.
Vestea rea este că înainte de revenirea Domnului pe pământ va fi o vreme de mari încercări, când Antihrist, personaj carismatic, înșelător, va veni la putere. El va organiza un guvern mondial și va pune bazele unui nou sistem de control prin care doar cei care se vor supune condițiilor impuse de el vor face parte din societate.Realitatea curentă reflectă această tendință.
Ce spune Biblia despre Antihrist și ce ne spune istoria bisericii despre el? Biserica a avut trei opinii majore diferite cu privire la identitatea lui Antihrist:
1. Preterit. Antihrist aparține trecutului; un împărat roman care a persecutat creștinii și a pretins închinare, în locul lui Dumnezeu. Numele lui Nero Claudius Caeser, în ebraică, are ca valoare numerică 666.
2. Istoric. Antihrist este un personaj prezent de-a lungul istoriei. Reformatorii protestanți au spus că Papa este Antihrist (orice papă aflat la putere). Ei au arătat că Biserica Romano- Catolică a organizat un sistem înșelător de închinare creștină, a înlocuit pe Hristos cu papa, a persecutat adevărații credincioși și a suprimat Evanghelia. Unul din titlurile pe care pontiful Romei îl poartă – Vicarius Filii Dei (Vicar al Fiului lui Dumnezeu) în latină are deasemenea valoarea numerică 666.
Alternativ, dictatorii cei mai cruzi sunt priviți ca tipologie a lui Antihrist, controlați de Satan, pentru că au persecutat credincioșii și au pretins închinare.
3. Avangardist. Antihrist/Fiara din Apocalipsa 13 va fi un conducător mondial care va ajunge la putere pe fondul celor șapte ani de Necaz, înainte de revenirea fizică a Domnului Isus pe pământ…………………………….Cont .aici :
/////////////////////////////////////////
Antihrist si Israelul
De: Dr. Baruch Korman
Titlul acestei cărți este „Antihrist și Israelul” dintr-un motiv foarte concret: pentru a ne dezvălui că poporul evreu și țara lui vor juca un rol esențial în zilele din urmă și vor fi o țintă majoră a lui Antihrist.
Descriere
Titlul acestei cărți este „Antihrist și Israelul” dintr-un motiv foarte concret: pentru a ne dezvălui că poporul evreu și țara lui vor juca un rol esențial în zilele din urmă și vor fi o țintă majoră a lui Antihrist.
Biblia ne furnizează o cantitate surprinzătoare de informații despre Antihrist. Motivul pentru aceasta este că Domnul vrea ca poporul Său să înțeleagă nu numai ceea ce va face Antihrist, ci și să-i înțeleagă natura și originea. Creștinii aud adesea afirmația că noi nu-l așteptăm pe Antihrist, ci așteptăm să se întoarcă adevăratul Mesia. Evident, ucenicii lui ישוע המשיח Yeshua HaMashiach (termenul ebraic pentru Isus Hristos) trebuie să trăiască având o așteptare fiebinte și fidelă a revenirii adevăratului Mesia.
Nr. pagini – 116
https://alfaomega.tv/librarie/israel/antihrist-si-israelul-produs
//////////////////////////////////////
« Apocalipsa 13 – Lupta pentru inchinare – Prima FiaraApocalipsa 13 – Lupta pentru inchinare – A Doua Fiara, Icoana Fiarei si Semnul Fiarei »
Apocalipsa 13 – Lupta pentru inchinare – A Doua Fiara
Apoc. 13:11-13. Apoi am vazut ridicandu-se din pamant o alta fiara, care avea doua coarne ca ale unui miel si vorbea ca un balaur. Ea lucra cu toata puterea fiarei dintai inaintea ei si facea ca pamantul si locuitorii lui sa se inchine fiarei dintai, a carei rana de moarte fusese vindecata. Savarsea semne mari, pana acolo ca facea chiar sa se coboare foc din cer pe pamant in fata oamenilor.
Apoc. 13:14-15. Si amagea pe locuitorii pamantului prin semnele pe care i se daduse sa le faca in fata fiarei. Ea a zis locuitorilor pamantului sa faca o icoana fiarei care avea rana de sabie, si traia. I s-a dat putere sa dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei sa vorbeasca si sa faca sa fie omorati toti cei ce nu se vor inchina icoanei fiarei.
Apoc. 13:16-18 Si a facut ca toti, mici si mari, bogati si saraci, slobozi si robi, sa primeasca un semn pe mana dreapta sau pe frunte, si nimeni sa nu poata cumpara sau vinde fara sa aiba semnul acesta, adica numele fiarei sau numarul numelui ei. Aici e intelepciunea. Cine are pricepere sa socoteasca numarul fiarei. Caci este un numar de om. Si numarul ei este sase sute saizeci si sase.
-
- Ce a mai văzut Ioan? Ioan a văzut o altă fiară. Vezi Apocalipsa 13:11.
-
- De unde a ieşit această fiară? A doua fiară s-a ridicat din pământ. Vezi Apocalipsa 13:11. Din moment ce marea reprezintă lumea veche cu mulţimile ei aglomerate, înseamnă că pământul reprezintă lumea nouă cu puţinii ei locuitori.
-
- Care sunt cele două semne de identificare ale celei de-a doua fiare? Are două coarne ca de miel, dar vorbeşte ca un balaur. Vezi Apocalipsa 13:11. Fiecare altă naţiune a fost descrisă ca o fiară feroce, din pricina intoleranţei atât în plan civil, dar şi religios. Totuşi această naţiune asemeni unui miel ocupă lumea nouă, oferind libertate civilă şi religioasă. De aceea are două coarne ca de miel.
-
- Cum urma să vorbească această fiară? Va vorbi ca un balaur. Vezi Apocalipsa 13:11. Spre sfârşit această naţiune va repudia marile ei principii ce garantau libertatea civilă şi religioasă. Va călca în picioare libertatea de conştiinţă înaintând legi împotriva Legii lui Dumnezeu. Nu uitaţi, această naţiune va arăta ca, sau se va da drept miel, dar va vorbi ca un “balaur.” Un “miel” în Biblie Îl reprezintă pe Hristos ca fiind “Mielul lui Dumnezeu”. Această naţiune este una care se mărturiseşte a fi “creştină”, dar care se va dovedi a vorbi ca un “balaur”.
-
- Câtă putere va fi în stare să exercite această a doua fiară? Tot atâta câta a avut Papalitatea în timpul Evului Întunecat. Vezi Apocalipsa 13:12.
Această a doua fiară este evident Statele Unite. Să analizăm următoarele aspecte: A fost un stat fondat în lumea nouă, zonă puţin populată. S-a ridicat într-o vreme în care prima fiară mergea în robie în anul 1798. Constituţia sa se bazează pe libertatea civilă şi religioasă. America este cea mai puternică naţiune care a existat vreodată în istoria lumii. Este foarte aproape la acest moment de a impune o legislaţie religioasă, lepădându-se astfel de gloria ei anterioară. Este o naţiune care se mărturiseşte a fi un “creştină”.
-
- Ce va face oamenilor? Ea va face ca tot pământul să se închine primei fiare şi icoanei ei, sau să primească semnul ei. Aceste acţiuni venite din partea Statelor Unite vor face ca rana de moarte a Papalităţii să fie pe deplin vindecată. Vezi Apocalipsa 13:12, 14–17.
Închinarea adusă fiarei
Biblia spune: “Ea [Statele Unite] lucra cu toată puterea fiarei dintâi înaintea ei, şi făcea ca pământul şi locuitorii lui să se închine fiarei dintâi [Papalitatea], a cărei rană de moarte fusese vindecată [atunci când va reveni cu putere politică].” Apocalipsa 13:12.
A doua fiară “ făcea ca pământul … să se închine fiarei dintâi [Papalitatea]”. Legiuitorii din Statele Unite vor fi forţaţi să treacă prin vot o legislaţie religioasă. Această legislaţie va avea de-a face cu închinarea adusă primei fiare, Papalitatea. Dar cine oare din America bate palma cu Biserica din Roma pentru a face presiuni asupra legiuitorilor spre a trece prin vot o legislaţie religioasă?
Ralph Reed, fost director executiv al Coaliţiei Creştine spunea: “Viitorul politicilor americane rezidă în creşterea puterii evanghelicilor şi a aliaţilor lor romano-catolici. Dacă aceste două grupări, evanghelicii având votul alternativ în Sud, iar catolicii pe cel din Nord, pot coopera în anumite chestiuni şi pot sprijini candidaţi cu aceleaşi platforme, atunci ei pot determina rezultatul pentru aproape oricare alt set de alegeri ale naţiunii.” Ralph Reed, Politically Incorrect, 16.
Fostul ambasador american la Vatican, Melady, a afirmat: “Şi cred că, aşa cum evanghelicii au devenit votul de bază al partidului republican, catolicii sunt astăzi votul alternativ în politica americană. Orice candidat care câştigă votul catolic va fi în stare să guverneze America… Votul catolic conţine cheia viitorului Americii. Şi cred că dacă ei se pot uni, dacă catolicii se pot uni cu creştinii evanghelici, protestanţi, care împărtăşesc viziunile lor asupra sanctităţii vieţii omeneşti nevinovate, asupra nevoii libertăţii religioase, a liberului arbitru pentru şcoală şi valori de bun simţ, cred că dacă catolicii şi evanghelicii se pot uni atunci nu mai este nimeni care să candideze pentru vreun oraş sau stat în America şi care să nu poată fi ales, şi nu mai este nici o lege care să nu poată fi trecută atât prin Congres dar şi prin vreo cameră legislativă undeva în America. Aici este forţa motrice în electoratul de astăzi.” Quoted in G. Edward Reid, Duminica’s Coming!, 71.
Coaliţia între mulţi protestanţi evanghelici şi Biserica din Roma câştigă putere în cercurile politice americane. Dar oare va fi America în stare să “facă” astfel încât întreaga lume să se închine primei fiare, Papalitatea? Cât de puternice sunt în realitate atât Statele Unite, dar şi Papalitatea?
După căderea Uniunii Sovietice, Jim Hoagland a scris în Washington Post: “America va determina acum toate evenimentele globale majore.” Quoted in Clifford Goldstein, Day of the Dragon, 25.
Preşedintele George Bush a afirmat: “Este o idee măreaţă: o nouă ordine mondială, unde diverse naţiuni sunt strânse laolaltă pentru un scop comun. … Numai Statele Unite au atât reputaţia morală, dar şi mijloacele de a o susţine.” George Bush, State of the Union address, quoted in Los Angeles Times, February 18, 1991.
Un articol în revista Time numea Statele Unite ca fiind “singura superputere a lumii, fără nici un prospect ca undeva în viitorul apropiat vreo altă putere să rivalizeze cu Statele Unite.” Time, July 29, 1991, 13.
Fostul ambasador american la Vatican, Melady, a afirmat: “Cred că SUA, ca singura superputere a lumii, şi Sfântul Scaun, ca singura stăpânire mondială morală-politică, vor avea roluri importante de jucat în viitor. Acţiunile lor vor avea impact asupra vieţilor oamenilor din toate părţile globului.” Melady, quoted in G. Edward Reid, Duminica’s Coming!, 31.
Malachi Martin a scris: “Papa Ioan Paul II … insistă asupra faptului că oamenii nu au nici o speranţă demnă de încredere cu privire la crearea unui sistem geopolitic atâta vreme cât nu este bazat pe creştinismul romano-catolic.” Malachi Martin, The Keys of This Blood, 492.
Cele două superputeri ale lumii de astăzi sunt Statele Unite şi Vaticanul. Conform profeţiei aceste două superputeri vor ajunge la o stăpânire mondială chiar cu puţin timp înainte de a doua venire a lui Isus Hristos. Statele Unite este într-adevăr cea mai puternică naţiune din istoria lumii, cu o economie puternică şi diversificată, cu o forţă militară superioară.
Vaticanul este instituţia cea mai multirasială şi mai multiculturală din lume, pretinzând avea în custodie aproape a cincime din populaţia globului. Papa este cea mai populară figură internaţională care controlează o infrastructură mondială de şcoli, universităţi, biserici, spitale, biblioteci, ziare, reviste, case de editură, staţii de radio şi televiziune. Are o forţă lucrătoare de jumătate de milion de preoţi care supervizează mai bine de 200.000 de parohii. Banca Vaticanului, “cu echipa sa de consilieri internaţionali care au administrat un portofoliu extensiv al acţiunilor şi investiţiilor Sfântului Scaun în aproape fiecare sector al activităţii comerciale şi individuale”, face din Papalitate o forţă economică majoră în geopolitica de astăzi.” Malachi Martin, The Keys of This Blood, 111.
Sursa: Jeff Wehr – Apocalipsa lui Isus Hristos
/////////////////////////////////////////
Adevărata semnificaţie a arderii-de-tot – Zac Poonen
În Leviticul 1, citim despre arderea-de-tot – care este o imagine a dăruirii noastre totale lui Dumnezeu. Arderea-de-tot trebuia să fie mai întâi tăiată în bucăţi ca să se asigure că nu are niciun defect, în nicio parte a ei, şi de-abia apoi era adusă la altar. Oamenii puteau aduce un viţel, o oaie sau chiar un porumbel, ori o turturea, potrivit putinţei lor financiare. Dar fiecare jertfă trebuia să fie fără cusur sau defect. Arderea-de-tot este o imagine a modului în care Isus Şi-a adus trupul Său drept jertfă Tatălui, în tot timpul vieţii pământeşti – şi apoi, în final, şi pe cruce. Pe tot parcursul vieţii pământeşti, El Şi-a păstrat trupul perfect curat în fiecare ispitire, înainte să-L aducă Tatălui Său ca jertfă pe cruce. Dumnezeu nu ar fi acceptat jertfa de Sine a lui Isus dacă ar fi existat o singură pată în viaţa Sa pământească, în timpul celor 33 de ani şi jumătate. De aceea, atunci când I-a fost foame, El n-a schimbat pietrele în pâini. Ar fi fost un păcat deoarece Tatăl nu-I spusese să facă aşa. Viaţa Lui a fost una de totală dependenţă şi totală ascultare. Isus n-a făcut niciodată nimic fără imboldul Tatălui, chiar dacă ar fi fost vorba despre un lucru nevinovat cum părea a fi transformarea pietrelor în pâini ca să-şi potolească foamea! Acesta este standardul de ascultare la care ne cheamă Dumnezeu. Şi de aceea viaţa lui Isus a fost atât de biruitoare. Şi de aceea Tatăl a fost aşa de desfătat de El.
Să luăm un alt exemplu: În Luca 4:38-42, citim despre o mare trezire dintr-un oraş. Următoarea dimineaţă, mulţimea L-a presat să rămână acolo şi să continue întâlnirile de trezire. Dar Isus a spus: „Nu.” De ce? Pentru că, în acea dimineaţă, înainte să-i întâlnească pe oameni, El Se întâlnise cu Tatăl Lui în pustie şi auzise vocea Tatălui Său spunându-I să meargă altundeva. Dacă s-ar fi lăsat înduplecat de mulţime şi ar fi ţinut întâlniri de trezire, ar fi păcătuit! Aveţi deja o asemenea percepţie asupra păcatului? Câţi dintre noi cred că a conduce întâlniri de trezire poate fi păcătos! Acela a fost nivelul sensibilităţii faţă de păcat în care a trăit Isus. În mod normal, ne gândim că păcatele sunt să ne mâniem, să avem gânduri murdare, să fim geloşi sau înverşunaţi etc. Acestea sunt de asemenea păcate – dar la nivelul de grădiniţă. Isus se confrunta cu păcate la nivelul de doctorat. Ştiai că dacă Dumnezeu nu te-a chemat să mergi şi să faci întâlniri în anume locuri şi tu faci aceasta, de fapt păcătuieşti?
Dar nu putem atinge acest nivel de doctorat peste noapte! Trebuie să progresăm treptat, de la o clasă la alta, an de an. Pe măsură ce progresăm, vom descoperi că o grămadă de lucruri, pe care niciodată înainte nu le-am considerat drept păcate, devin acum păcat pentru noi. Când „păcatul se arată peste măsură de păcătos” (Romani 7:13), putem fi siguri că noi creştem spiritual!! Aşa că, atunci când ne uităm la viaţa lui Isus, nu ne gândim numai la moartea Lui de la Calvar, dar de asemenea la întreaga Lui viaţă în care El S-a dăruit complet pe Sine Tatălui, spunând: „Mi-ai pregătit un Trup …..vin să fac voia Ta, Dumnezeule” (în acest trup) (Evrei 10:5,7). Nici măcar o dată Isus n-a făcut voia Sa în trupul Lui, ci numai voia Tatălui Său. Iată ce înseamnă să te aduci ca ardere-de-tot lui Dumnezeu.
Aceasta este ceea ce Pavel ne îndeamnă şi pe noi să facem, în Romani 12:1-2. „Să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu ….ca să puteţi înţelege care este voia lui Dumnezeu” – exact ceea ce a făcut Isus. Această ardere-de-tot a fost adusă lui Dumnezeu şi a ars complet. Biblia spune despre o asemenea jertfă că era „de un miros plăcut Domnului” (Leviticul 1:17) – însemnând ceva de care Dumnezeu era foarte mulţumit – „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care îmi găsesc desfătarea”. Pavel spunea că şi ambiţia vieţii lui era de asemenea „să-I fie plăcut Domnului”(2 Corinteni 5:9).
Când ne aducem trupurile noastre drept jertfă Domnului, este foarte uşor să spunem: „Doamne, îţi dau trupul meu în mod total Ţie”. Dar noi nu ştim dacă l-am adus pe tot, până când „nu-l tăiem bucăţi”. Ne putem înşela singuri. Ce înseamnă să-l tai şi să-l aduci bucată cu bucată – aşa cum se proceda cu arderea-de-tot? Înseamnă că noi ne aducem părţile trupului nostru, bucată cu bucată, lui Dumnezeu.
Spunem, „Doamne, iată ochii mei. Toţi anii de până acum i-am folosit pentru diavol şi pentru mine însumi, privind şi citind multe lucruri care Te-au supărat. Dar acum îmi aşez ochii pe altar. Niciodată nu doresc să-mi mai folosesc aceşti ochi ca să privesc sau să citesc ceva ce Isus n-ar privi sau citi. Nu doresc să mai păcătuiesc niciodată cu aceşti ochi”. Mergem mai departe cu limba şi spunem: „Doamne, iată limba mea. Am folosit această limbă pentru diavol şi pentru mine însumi atât de mulţi ani, vorbind tot ce mi-a plăcut, spunând minciuni ca să câştig, enervându-mă pe oameni, clevetindu-i şi acuzându-i. Dar nu mai vreau să fac toate acestea niciodată. Iată limba mea, Doamne. De acum înainte este a Ta – total şi complet”. Continuăm cu mâinile şi picioarele noastre şi cu pasiunile noastre trupeşti, una câte una, şi spunem acelaşi lucru: „Doamne, acestea sunt membrele trupului meu şi pasiunile mele trupeşti, cu care am păcătuit şi Te-am rănit. Niciodată nu mai vreau să-mi folosesc acestea ca să-mi fac pe plac mie însumi sau ca să-mi satisfac poftele mele. Ele sunt toate ale Tale”. Numai pe măsură ce tăiem fiecare bucată şi o aşezăm pe altar, una câte una, descoperim dacă noi cu adevărat ne aducem sau nu trupul ca pe o ardere-de-tot completă lui Dumnezeu.
Când jertfa este tăiată bucăţi şi aşezată toată pe altar, atunci putem spune: „Acum, Doamne, lasă focul Tău să cadă peste jertfă şi s-o mistuie.” Citim în Leviticul 9:24 cum focul lui Dumnezeu cădea peste arderea-de-tot şi o mistuia. Acel foc este o imagine a botezului în Duhul Sfânt şi a focului care vine să mistuie jertfa noastră şi să pună pe foc trupurile noastre pentru Dumnezeu. Dar focul nu cade niciodată până când n-a fost pusă pe altar fiecare ultimă bucăţică din arderea-de-tot.
https://www.harulzalau.ro/zac-poonen-adevrata-semnificaie-a-arderii-de-tot/
////////////////////////////////////////
ROMÂNIA – Creştinism, tradiţionalism, ritualism, păgânism?
În urma recensământului din anul 2002, în România, s-a constatat că populaţia ţării se regăseşte înscrisă în cultele şi organizaţiile religioase de mai jos.
Cele 15 instituţii, fiind declarate ca instituţii creştine, ne conduc la concluzia că majoritatea covârşitoare a populaţiei este creştină. Având în vedere că numele de creştin a fost pus pentru prima dată, de către păgâni, pentru ucenicii care urmau ,,Calea lui Isus Hristos” , în Antiohia, în secolul I, putem spune că românii îl urmează pe Isus Hristos şi că ar fi ucenicii Lui. Cum se explică, dar, situaţia actuală în care:
– Zeci de închisori sunt pline de oameni care au făcut diferite infracţiuni şi se numesc creştini?
– Corupţia este un fenomen general de la păturile cele mai de jos până la vârful societăţii şi ne numim creştini?
– Bătrânii şi copiii neajutoraţi au ajuns cerşetori pe străzi şi ne numim creştini?
– Avortul legalizat într-o tară de creştini?
– Sexul şi pornografia stau în vitrine şi pe primele pagini ale multor publicaţii şi ne numim creştini?
– Curvia, beţia şi minciuna sunt la ele acasă şi suntem creştini?
– Practicam ritualuri religioase de toate formele, sărbatori păgâne şi ne numim creştini?
– Biblia, canonul creştinismului, considerat şi ,,Cuvântul lui Dumnezeu” a ajuns cea mai ignorată carte, folosită ca obiect de jurământ pentru justiţie, obiect de bibliotecă ba chiar să fie tradusă şi interpretată de fiecare cult, Biserică sau organizaţie după bunul plac si ne numim creştini?
– În şcoli se predau învţături religioase cultice şi nu învăţătura lui Dumnezeu din Biblie şi ne numim crestini?
– Fiecare din cele 15 instiutuţii, şi altele mai mici, au propriile ritualuri şi tradiţii de închinare, fiecare căutând să atragă adepţi de la ceilalţi, susţinând că ei deţin adevărul şi ne numim crestini?
– Mulţi dintre slujitorii acestor instituţii religioase sunt denigraţi de masele de oameni pe care le slujesc şi ne numim creştini?
Ma întreb:
– Am uitat oare că Isus a murit şi a înviat ca să reunească oamenii cu Dumnezeu şi ,, grecul cu iudeul” şi nu să dezbine lumea ? Singura divizare a lumii care se poate face este de credincios şi necredincios în Dumnezeu şi Isus, adică între lumină şi întuneric.
– Uităm oare că ,, Babilonul”, încurcătura limbilor, separarea pe naţiuni, va fi distrusă astfel că va fi o singură Împărăţie a lui Dumnezeu, ca în Eden?
– Poate un asemenea creştinism să dovedească credincioşie faţă de Dumnezeul care ne-a creat şi a lucrat o mântuire reală prin moartea şi învierea lui Isus Hristos, răscumpărându-ne pentru Impărăţia Lui?
– Are una dintre cele 15 instituţii puterea să-şi recunoască eşecul în faţa lui Dumnezeu pentru ce se întâmplă?
– Este una dintre cele 15 instituţii dispusă să se pocăiască de greşelile pe care le face şi să dovedească celorlalte că este sare şi lumină?
– Dacă fiecare dintre cele 15 instituţii, în România, şi alte câteva sute, în lume, susţine că este corectă în relaţia cu Dumnezeu atunci ce pot înţelege copiii şi tinerii din acest amalgam religios?
– Nu cumva tocmai această divizare îsoţită de ritualuri şi tradiţii îl face pe român sa fie indiferent faţă de Dumnezeu şi învăţătura biblică despre Acesta?
– Cu ce e mai bun acest creştinism decât celelalte forme religioase de pe glob?
– Câţi creştini ar fi gata să moară la cerinţa lui Dumnezeu aşa cum o fac cetăţenii musulmani care cred ca trebuie sa moară pentru Dumnezeu?
Nu pot eu epuiza întrebările sau descrie întreaga situaţie, aici şi acum, dar ceea ce am putut face constatând aceste lucruri a fost sa creez acest blog şi să lansez ,,Apelul la unitate şi adevăr” prin care Duhul lui Dumnezeu să trezească duhurile celor temători de El şi să facă ce doreşte Dumnezeu şi nu ce nu-i place Lui. Am credinţa ca există, totuş, în România, ca şi în întreaga lume oameni care se tem de Dumnezeu şi care, ori n-au cunoscut adevărul ori l-au cunoscut şi acceptă înrolarea într-o formă religioasă pentru ca aşa ,,s-a pomenit” sau aşa ,,face toata lumea”. Pe toţi îi invit sa se alăture şi sa rămână în Biserica lui Dumnezeu , care nu se afla în lista celor de mai jos, până ne vom întâlni cu Domnul Isus.
Iată situatia instituţiilor religioase creştine din Romania.
Total: 21613173 cetăţeni (Chiar daca cifrele nu sunt 100% exacte, proporţia se păstrează)
– Biserici seculare: (20080390 membri)…(92,9081%)
Biserica Ortodoxă (18,83 milioane membri)…(87,1227%)
Biserica Romano-Catolică (1,02 milioane membri)…(4,7193%)
Biserica Greco-Catolică (191.556 membri)…(0,8862%)
Cultul Creștin de Rit Vechi (38.147 membri)…(0,1764%)
Biserica Armeană (687 membri)…(0.0031%)
-Cultele protestante: (803849 membrii)…(3,7192%)
Biserica Reformată (701.077 membri)…(3,2437%)
Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană (8.716 membri)…(0,0403%)
Biserica Evanghelică Lutherană Sinodo-Presbiteriană (27.112 membri)…(0,1254%).
Biserica Unitariană (66.944 membri)…(0,3097%)
-Cultele neoprotestante: (695934 membrii)..(.3,2199)%
Biserica Creștină Baptistă (126.639 membri)…(0,5859%)
Cultul Penticostal (324.462 membri)…(1,5012%)
Biserica Adventistă de ziua a șaptea (93.670 membri)…(0.4333%).
Cultul Creștin după Evanghelie (44.476 membri)…(0.2057%)
Biserica Evanghelică (18.178 membri)…(0,0841%)
-Alte culte (inclusiv organizația Martorii lui Iehova), (88.509 persoane)….(0,4095%)
-Alte circa 33 de mii de persoane s-au declarat la recensămînt fără religie, atei sau nu au vrut să-și facă publică apartenența religioasă.(0,0015%)
Şi acum vă invit să citiţi cu mare atenţie următoarele texte şi să trageţi fiecare concluzia.
Proorocul Isaia spunea, cu câteva sute de ani înainte de Hristos, poporului Israel următoarele cuvinte:
Isaia 1:2 ,, Ascultaţi, ceruri, şi ia aminte, pământule, căci Domnul vorbeşte: „Am hrănit şi am crescut nişte copii, dar ei s-au răsculat împotriva Mea.
3 Boul îşi cunoaşte stăpânul, şi măgarul cunoaşte ieslea stăpânului său: dar Israel nu Mă cunoaşte, poporul Meu nu ia aminte la Mine.”
4 Vai, neam păcătos, popor încărcat de fărădelegi, sămânţă de nelegiuiţi, copii stricaţi! Au părăsit pe Domnul, au dispreţuit pe Sfântul lui Israel. I-au întors spatele…
5 Ce pedepse noi să vă mai dea, când voi vă răzvrătiţi din ce în ce mai rău? Tot capul este bolnav, şi toată inima sufere de moarte!
6 Din tălpi până-n creştet, nimic nu-i sănătos: ci numai răni, vânătăi şi carne vie, ne stoarse, ne legate, şi ne alinate cu untdelemn:
7 ţara vă este pustiită, cetăţile vă Sunt arse de foc, străinii vă mănâncă ogoarele sub ochii voştri, pustiesc şi nimicesc, ca nişte sălbatici.
8 Şi fiica Sionului a rămas ca o colibă în vie, ca o covercă într-un câmp de castraveţi, ca o cetate împresurată.”
Isaia 1:11 „Ce-Mi trebuie Mie mulţimea jertfelor voastre, zice Domnul. Sunt sătul de arderile-de-tot ale berbecilor, şi de grăsimea viţeilor; nu-Mi place sângele taurilor, oilor şi ţapilor.
12 Când veniţi să vă înfăţişaţi înaintea Mea, cine vă cere astfel de lucruri, ca să-Mi spurcaţi curţile?
13 Nu mai aduceţi daruri de mâncare nefolositoare, căci Mi-e scârbă de tămâie! Nu vreau luni noi, Sabate şi adunări de sărbătoare, nu pot să văd nelegiuirea unită cu sărbătoarea!
14 Urăsc lunile voastre cele noi şi praznicele voastre; Mi-au ajuns o povară, nu le mai pot suferi.
15 Când vă întindeţi mâinile, Îmi întorc ochii de la voi; şi ori cât de mult v-aţi ruga, n-ascult: căci mâinile vă Sunt pline de sânge!”
16 „Spălaţi-vă, deci, şi curăţiţi-vă! Luaţi dinaintea ochilor Mei faptele rele pe care le-aţi făcut! Încetaţi să mai faceţi răul!
17 Învăţaţi-vă să faceţi binele, căutaţi dreptatea, ocrotiţi pe cel asuprit, faceţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduvă!”
18 „Veniţi totuşi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmîzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşuii ca purpura, se vor face ca lîna.
19 De veţi voi şi veţi asculta, veţi mânca cele mai bune roade ale ţării;
20 dar de nu veţi voi şi nu veţi asculta, de sabie veţi fi înghiţiţi, căci gura Domnului a vorbit.”
(Notă: am folosit o Biblie actuală, traducere Cornilescu)
Iată şi o imagine a creştinismului din America:
Contact: 0724 580225, tarif normal
http://gigipeagu.blogspot.com/2011/02/romania-crestinism-traditionalism.html
/////////////////////////////////////////
J.C. Ryle – Formalismul (I)
„având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea” – 2 Timotei 3:5
„Iudeu nu este acela care se arată pe dinafară că este Iudeu; şi tăierea împrejur nu este aceea care este pe dinafară, în carne. Ci Iudeu este acela care este Iudeu înăuntru; şi tăiere împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în slovă; un astfel de Iudeu îşi scoate lauda nu de la oameni, ci de la Dumnezeu.” – Romani 2:28-29
Textele care încep această lucrare merită o atenţie sporită în orice vreme. Dar ele merită o atenţie specială în acest veac al bisericii şi al lumii. De când Domnul Isus Hristos a plecat de pe pământ, niciodată nu a fost mai mult formalism şi mai multe profesiuni de credinţă false ca în zilele noastre. Acum, mai mult ca niciodată, ar trebui să ne autoexaminăm, şi să ne cercetăm religia, ca să ştim ce fel de religie este. Haideţi să încercăm să descoperim dacă creştinismul nostru este un lucru de formă sau un lucru al inimii.
Nu ştiu nicio modalitate mai bună de a clarifica subiectul decât prin a ne îndrepta către un pasaj lămuritor din Cuvântul lui Dumnezeu. Haideţi să ascultăm ce spune Pavel despre acest lucru. El ne dă următoarele principii deosebite în epistola lui către Romani: „Iudeu nu este acela care se arată pe dinafară că este Iudeu; şi tăierea împrejur nu este aceea care este pe dinafară, în carne. Ci Iudeu este acela care este Iudeu înăuntru; şi tăierea împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în slovă; un astfel de Iudeu îşi scoate lauda nu de la oameni, ci de la Dumnezeu” (Romani 2:28-29). Trei lecţii foarte pline de învăţături se desprind din acest pasaj. Să vedem care sunt acestea.
Aflăm, în primul rând, că religia formală nu este religia adevărată, şi că un creştin formal nu este un creştin adevărat în faţa lui Dumnezeu.
În al doilea rând, aflăm că inima este aşezământul religiei adevărate şi că adevăratul creştin este creştin în inimă.
Iar în al treilea rând, că religia adevărată nu trebuie să se aştepte să fie populară. Ea îşi va scoate „lauda nu de la oameni, ci de la Dumnezeu”
Să ne gândim mai profund la aceste principii măreţe. Au trecut două sute de ani de când un extraordinar predicator puritan spunea: „Formalismul, formalismul, formalismul este marele păcat al acestor zile, sub care toată ţara geme. Este mai multă lumină decât a fost, dar mai puţină viaţă; mai multă profesiune de credinţă, dar mai puţină sfinţenie.” (Thomas Hall, cu privire la 2 Timotei:3-5, 1658). Ce ar fi spus acest om bun dacă ar fi trăit în zilele noastre?
Aflăm, în primul rând, că religia formală nu este religie şi că un creştin formal nu este un creştin în ochii lui Dumnezeu.
Ce vreau să spun prin „religie formală”? Este un lucru care trebuie clarificat. Mii de oameni, bănuiesc, nu ştiu nimic despre ea. Fără o înţelegere distinctă a acestui lucru întreaga mea lucrare este inutilă. Primul meu pas va fi să schiţez, să descriu, să definesc.
Când un om este creştin doar cu numele, şi nu în realitate – numai în lucrurile dinafară, şi nu în trăirile lui interioare – doar în mărturisire, şi nu în practică – pe scurt, când creştinismul lui este doar o problemă de formă, sau modă, sau obicei, fără nicio influenţă asupra inimii sau vieţii lui – într-un asemenea caz acel om are, aşa cum o numesc eu, o „religie formală”. Într-adevăr, el posedă „forma”, sau coaja, sau suprafaţa religiei, dar nu posedă substanţa sau „puterea” ei.
Uitaţi-vă, de exemplu, la miile de oameni a căror religie pare să conste, în totalitate, doar în ţinerea ceremoniilor şi ritualurilor religioase. Ei iau parte regulat la serviciile publice de închinare. Participă regulat la Masa Domnului. Dar niciodată nu merg mai departe. Ei nu ştiu nimic despre adevăratul creştinism simţit în inimă. Nu sunt familiari cu Scripturile, şi nu-şi găsesc plăcerea în a le citi. Ei nu se separă de căile lumii. Ei nu fac nicio distincţie între evlavie şi lipsa evlaviei în prieteniile sau căsniciile lor. Le pasă foarte puţin, sau deloc, de doctrinele caracteristice Evangheliei. Sunt complet indiferenţi faţă de ceea ce aud predicându-se. Ai putea sta în prezenţa lor cu săptămânile, iar din ceea ce auzi şi vezi în fiecare zi a săptămânii ai putea să presupui cu uşurinţă că sunt atei. Ce poate fi spus despre aceşti oameni? Ei afirmă clar că sunt creştini; şi, totuşi, nu este nici inimă, nici viaţă în creştinismul lor. Este un sigur lucru pe care îl putem spune despre ei – sunt creştini formali. Religia lor este doar de formă.
Uitaţi-vă în altă direcţie la sutele de oameni a căror religie pare să conste în multe vorbe şi mărturisiri. Ei cunosc teoria Evangheliei în capul lor, şi afirmă că îşi găsesc plăcerea în doctrina Evangheliei. Ei pot spune multe despre „sănătatea spirituală” a propriilor lor păreri şi despre „ignoranţa” tuturor celor ce nu le agreează părerile. Dar nu merg niciodată mai departe! Când examinezi vieţile lor interioare vei descoperi că ei nu ştiu nimic despre practica evlaviei. Ei nu iubesc adevărul, nici nu sunt iubitori, nici smeriţi, nici oneşti, nici buni, nici blânzi, nici darnici, nici cinstiţi. Ce să spunem despre aceşti oameni? Ei pretind că sunt creştini, dar nu este nici substanţă şi nici roadă în creştinismul lor. Este un singur lucru de spus despre ei – sunt creştini formali. Religia lor este doar o formă goală.
Aşa este religia formală împotriva căreia doresc să ridic un cuvânt de avertisment în această zi. Aici este stânca prin care mulţimi de oameni din toate colţurile lumii ajung la naufragii catastrofice ale sufletelor lor. Unul dintre cele mai rele lucruri care s-au spus vreodată a fost acesta: „Nu te îngrijora de religia ta, ci de aparenţele ei”.
Asemenea noţiuni sunt pământeşti. Nu, mai degrabă ele sunt de sub pământ: miros a iad. Fiţi atenţi la ele, şi ţineţi garda sus. Dacă este vreun lucru despre care Scripturile vorbesc în mod expres, acesta este păcatul şi zădărnicia formalismului.
Ascultaţi ce le spune Pavel romanilor: „Iudeu nu este acela care se arată pe dinafară că este Iudeu; şi tăiere împrejur nu este aceea care este pe dinafară, în carne.” Romani 2:28. Acestea sunt într-adevăr cuvinte puternice! Un om ar putea fi fiul lui Avraam în trup – un membru al uneia din cele doisprezece seminţii – tăiat împrejur a opta zi – ţinând toate sărbătorile – un închinător regulat în templu – şi, totuşi, în ochii lui Dumnezeu să nu fie iudeu! În acelaşi fel, un om poate fi creştin prin mărturisire exterioară – un membru al unei biserici creştine – botezat cu botezul creştin – credincios în primirea Cinei Domnului – şi, totuşi, în ochii lui Dumnezeu să nu fie creştin de loc.
Ascultaţi ce a spus profetul Isaia: „Ce-Mi trebuie Mie mulţimea jertfelor voastre, zice Domnul. Sunt sătul de arderile-de-tot ale berbecilor, şi de grăsimea viţeilor; nu-Mi place sângele taurilor, oilor şi ţapilor. Când veniţi să vă înfăţişaţi înaintea Mea, cine vă cere astfel de lucruri, ca să-Mi spurcaţi curţile? Nu mai aduceţi daruri de mâncare nefolositoare, căci Mi-e scârbă de tămâie! Nu vreau luni noi, Sabate şi adunări de sărbătoare, nu pot să văd nelegiuirea unită cu sărbătoarea! Urăsc lunile voastre cele noi şi praznicele voastre; Mi-au ajuns o povară, nu le mai pot suferi. Când vă întindeţi mâinile, Îmi întorc ochii de la voi; şi ori cât de mult v-aţi ruga, n-ascult: căci mâinile vă sunt pline de sânge!” (Isaia 1:11-15)
Examinate, aceste cuvinte sunt extraordinare. Jertfele care sunt declarate aici zadarnice au fost instituite chiar de Dumnezeu! Sărbătorile şi regulile pe care Dumnezeu spune că le „urăşte”, au fost ordonate de El. Însuşi Dumnezeu Îşi declară hotărârile‚ ca fiind zadarnice când acestea sunt folosite formal şi fără inimă în cel care aduce laudă! De fapt ele sunt mai rău decât zadarnice; ele sunt chiar ofensatoare şi dăunătoare. Cuvintele nu pot fi imaginate mai distincte şi mai evidente. Ele arată că religia formală este fără valoare în ochii lui Dumnezeu. Nu merită nici măcar să fie numită religie.
Ascultaţi, în ultimul rând, ce spune Domnul Isus. Vorbeşte despre iudeii din vremea Lui: „Norodul acesta se apropie de Mine cu gura şi mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. Degeaba Mă cinstesc ei, învăţând ca învăţături nişte porunci omeneşti” (Matei 5:8-9). Îl vedem în repetate rânduri denunţând formalismul şi ipocrizia cărturarilor şi a Fariseilor, atenţionându-i pe ucenici împotriva acestora. De opt ori într-un singur capitol (Matei 23) El le spune, „Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici!”. Dar pentru cei mai răi dintre păcătoşi El întotdeauna a avut un cuvânt plin de blândeţe, şi le-a oferit o uşă deschisă. Dar despre formalism El a vrut să ştim că este o boală disperată, şi trebuie demascat cu cel mai sever limbaj. Pentru ochii unui ignorant un formalist poate părea să aibă o „cantitate” decentă de religie, chiar dacă poate de nu cea mai bună „calitate”. În ochii lui Hristos, oricum, cazul este foarte diferit. În ochii Lui formalismul nu este deloc o religie adevărată.
Ce să spunem la aceste mărturii ale Scripturii? Ar fi uşor să adăugăm şi altele. Ele nu sunt singulare. Dacă cuvintele înseamnă ceva, ele sunt un avertisment clar pentru toţi aceia care fac o profesiune de credinţă şi se numesc pe ei înşişi creştini. Ne învaţă clar că aşa cum ne temem de păcat şi evităm păcatul, aşa ar trebui să ne temem de formalism şi să ne ferim de el. Formalismul ar putea să te ia de mână zâmbind, arătând ca un frate, pe când păcatul vine asupra noastră cu sabia scoasă şi ne loveşte ca un duşman. Dar ambele au acelaşi scop. Ambele vor să ne distrugă sufletele; iar din cele două, formalismul este cel mai probabil să o facă. Dacă iubim viaţa, haideţi să ne ferim de formalismul în religie.
Nimic nu este „atât de obişnuit”. Aceasta este una dintre marile boli familiale ale rasei umane. Ne naştem cu ea, creştem cu ea, şi nu scăpăm complet de ea până nu murim. E cu noi la biserică, cu cei bogaţi, cu cei săraci. E cu cei educaţi, şi cu cei needucaţi. E cu romano-catolicii, şi cu protestanţii. O întâlnim la liderii bisericii, şi la cei mai noi membri. E printre evanghelici, şi cu cei care au o mulţime de ritualuri, ca liberalii. Să mergem oriunde, la orice biserică am vrea, nu vom fi niciodată în afară riscului infectării. O vom găsi printre Quakers şi Plymouth Brethren, ca şi la romano-catolici. Omul care crede că nu există religie formală în biserica lui, este o persoană foarte oarbă şi ignorantă. Dacă iubeşti viaţa, fereşte-te de formalism.
Nimic nu este „atât de periculos” pentru sufletul omului. Familiaritatea cu o formă de religie, cât timp îi neglijăm realitatea, are ca şi efect o cumplită amorţire a conştiinţei. Formează treptat o crustă groasă de insensibilitate peste omul din lăuntru. Nimeni nu pare să devină atât de împietrit ca cei care, în mod continuu, repetă cuvinte sfinte şi mânuiesc lucruri sfinte, în timp ce inimile lor aleargă după păcat şi după lume. Lideri ai societăţii noastre, care merg la biserică doar pentru aparenţe, pentru a-i face pe toţi să creadă că ei sunt religioşi – taţi care au un timp formal de rugăciune cu familia, pentru a păstra aparenţe bune în căminele lor – pastori neconvertiţi, care în fiecare săptămână citesc rugăciuni şi lecţii din Scriptură, lucruri în care nu simt nici interes real – membri neconvertiţi în biserică, care recită constant răspunsuri şi spun „Amin” fără să simtă ceea ce spun – cântăreţi neconvertiţi, care cântă în fiecare duminică cele mai spirituale imnuri, doar pentru că au voci bune, în timp ce afecţiunea lor este în totalitate pentru lucruri pământeşti – toţi, toţi, toţi sunt într-un pericol foarte mare. Ei îşi împietresc gradual inimile, şi usucă pielea conştiinţei lor. Dacă îţi iubeşti propriul suflet, fereşte-te de formalism.
Nimic, în final, nu este „atât de nechibzuit”, fără sens şi iraţional. Oare creştinul formal chiar presupune că doar creştinismul de suprafaţă pe care îl mărturiseşte îl va mângâia în ziua bolii şi în ceasul morţii? Acest lucru este imposibil. Imaginea unui foc nu poate încălzi, un banchet pictat nu poate potoli foamea, iar o religie formală nu poate aduce pace în suflet. Oare crede că Dumnezeu nu vede lipsa inimii şi amorţirea creştinismului lui? Chiar dacă ar putea să-şi înşele vecinii, cunoştinţele, partenerii de închinare, şi pastorii cu o formă de evlavie, crede că-L poate înşela pe Dumnezeu? Chiar ideea însăşi este absurdă. „Cel ce a sădit urechea, ar putea să n-audă?” El cunoaşte chiar şi secretele inimii. El „va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor” în ziua de apoi. El, care a spus fiecăreia din cele şapte biserici „ştiu faptele tale”, nu s-a schimbat. El, care a spus omului fără haină de nuntă, „Prietene, cum ai intrat aici?” nu va fi înşelat de un mic înveliş de religie aparentă. Dacă nu vrei să fii făcut de ruşine în ziua de apoi, îţi spun încă o dată, fereşte-te de formalism. (Psalmi 94:9; Romani 2:16; Apocalipsa 2:2; Matei 2:11)
(Traducerea şi editarea – numaiharul.org. Textul în original al acestui volum poate fi citit aici.) https://www.biblebb.com/files/ryle/PRACT11.TXT
https://www.monergism.ro/index.php/2012/09/j-c-ryle-formalismul-1/
//////////////////////////////////////////
IOSIF ŢON- Studiu: Umblarea cu Dumnezeu
03 –
Isaia 1 v10-20, 55 v1-13
https://www.predic.ro/predici-audio/13-iosif-ton/6010-03-umblarea-cu-dumnezeu.html
////////////////////////////////////
Poporule, omule, oricine ai fi, ascultă: degeaba postim cu trupul, dacă batem câmpii cu ochii, cu sufletul, cu mintea inveninată de cel rău, refuzând să mâncăm Trupul Lui,(dăruit oricărui păcătos) –caci El este Pâinea Vieţii-plămădită din bunătăţi şi frumuseţi Dumnezeiesti- blândeţe, pace, dragoste, jertfire, milă, vindecare, eliberare s a ; În zadar ne abţinem de la alcool, dacă nu bem Sângele, adică Gândirea, Învăţătura Lui purificatoare, veşnică, iertătoare, iubitoare… Cine i-a pulsul inimii, jertfei Lui Isus, devine Una cu El, daca …
Publicat la:
//////////////////////////////////////
Când lui Dumnezeu începe să-i fie scârbă de ceea ce faci(si de fapte si de “vorbarie’’)
Dintr-un anumit punct de vedere suntem în aceeași situație ca și evreii. Avem, în principal, două mari domenii de responsabilitate față de Dumnezeu: (1) caracterul și (2) slujirea.
Doar în ce privește slujirea noi ne diferențiem de evrei fiindcă avem un alt mod de a-l sluji pe Dumnezeu, nu prin jertfe. Așa că suntem în aceeași situație ca acești oameni. Lui Dumnezeu i se poate face scârbă de jertfele (slujirea) noastre.
Paralela este simplă: jertfele evreilor sunt simbolul slujirii noastre.
Nu este nici o urmă de îndoială că Dumnezeu a poruncit sistemul sacrificial la evrei totuși Îl găsim de multe ori pe Dumnezeu arătându-și dezgustul față de ele într-un limbaj foarte dur (este „sătul”, „nu-i plac”, nu le poate „suferi”, le „urăște”, le „disprețuiește” și nu poate să le „sufere”).
Mai mult decât atât uneori Dumnezeu nu doar că își arată neplăcerea față de jertfe dar chiar spune că nu le dorește și poruncește să nu îi mai aducă fiindcă nu le mai poate suporta și vedea.
Și mai rău – Dumnezeu e extrem de furios și amenință cu pedeapsa și lipsa binecuvântării pe oamenii care îi aduc astfel de jertfe. Care era problema cu aceste jertfe de-i aduceau atâta neplăcere?
Aduc această problemă în discuție fiindcă există acest gen de afirmații în vreo 13-14 cărți din Biblie. Cel puțin una dintre aceste afirmații este precizată și repetată și de Domnul Isus.
Acestea sunt câteva motive pentru care am ales să discut despre slujirea pe care o urăște Dumnezeu.
Accentuez ideea că de noi depinde dacă lui Dumnezeu i se face scârbă de rugăciunile, cântările, timpul nostru devoțional, frecventarea bisericii, participarea la cor, închinarea prin dărnicie, ajutorarea nevoiașilor.
Ușile multor biserici Dumnezeu le vrea închise fiindcă se aduce și se arde foc străin – toată slujirea, toată lucrarea este un simplu ritual pe care Dumnezeu îl urăște și îl vrea oprit. De ce acest lucru, voi arăta mai jos.
Este rea slujirea și implicarea într-o anumită „lucrare”? Evident că nu – ele sunt poruncite de Dumnezeu. Dar! În anumite situații ele se pot transforma într-o urâciune și o scârbă pentru Dumnezeu.
Cum se poate explica această aparentă contradicție – odată se poruncesc jertfele și apoi lui Dumnezeu i se face scârbă de ele? Care era problema lui Dumnezeu? Voi rezuma în câteva idei:
|1| Prioritățile. Dumnezeu dorește în primul rând caracter, roadă și abia apoi slujire exterioară, lucrare, exercitarea darurilor, etc. Poporul se ocupa de jertfe dar uitaseră de caracter.
|2| Disensiune. Poporul divorțase sfințirea de slujire, caracterul de daruri, virtuțile de jertfe, trăirea de închinarea exterioară. Poporul se ocupa doar de jertfe iar de caracter, virtuți și roadă nu se mai interesau.
|3| Manipulare. Poporul încerca să-i câștige favorul lui Dumnezeu, pe care-l pierduseră prin lipsă de caracter, prin jertfele aduse, încercând astfel să-L îmbuneze ca pe un zeu păgân. Nu împlineau poruncile lui Dumnezeu dar credeau că aveau o metodă prin care-L puteau face să-i binecuvânteze în contiuare.
|4| Dumnezeu în criză. Poporul trăia cu impresia că jertfele îi împlineau anumite nevoi ale lui Dumnezeu așa că până și slujirea prin jertfe era jenantă fiindcă o făceau fără responsabilitate. Credeau că Dumnezeu e în criză și e privilegiat fiindcă ei sunt închinători.
Urmează câteva astfel de versete care arată idignarea și ura lui Dumnezeu față de jertfele poporului:
Samuel a zis: „Îi plac Domnului mai mult arderile de tot şi jertfele decât ascultarea de glasul Domnului? Ascultarea face mai mult decât jertfele, şi păzirea cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor [1 Samuel 15:22]
Tu nu doreşti nici jertfă, nici dar de mâncare, ci mi-ai străpuns urechile; nu ceri nici ardere de tot, nici jertfă de ispăşire. Atunci am zis: „Iată-mă că vin! – în sulul cărţii este scris despre mine [Psalmul 40:6,7]
Dacă ai fi voit jertfe, Ţi-aş fi adus: dar Ţie nu-Ţi plac arderile de tot. Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit: Dumnezeule, Tu nu dispreţuieşti o inimă zdrobită şi mâhnită. [Psalmul 51:16-17]
Nu pentru jertfele tale te mustru: căci arderile tale de tot sunt necurmat înaintea Mea. Nu voi lua tauri din casa ta, nici ţapi din staulele tale. Căci ale Mele sunt toate dobitoacele pădurilor, toate fiarele munţilor cu miile lor. Eu cunosc toate păsările de pe munţi, şi tot ce se mişcă pe câmp este al Meu. Dacă Mi-ar fi foame, nu ţi-aş spune ţie, căci a Mea este lumea şi tot ce cuprinde ea. Oare mănânc Eu carnea taurilor? Oare beau Eu sângele ţapilor? Adu ca jertfă lui Dumnezeu mulţumiri şi împlineşte-ţi juruinţele făcute Celui Preaînalt. [Psalmul 50:8-9]
A face dreptate şi judecată, este mai plăcut Domnului decât jertfele [Proverbe 21:3]
Ascultaţi cuvântul Domnului, căpetenii ale Sodomei! Ia aminte la Legea Dumnezeului nostru, popor al Gomorei! „Ce-Mi trebuie Mie mulţimea jertfelor voastre, zice Domnul. Sunt sătul de arderile de tot ale berbecilor şi de grăsimea viţeilor; nu-Mi place sângele taurilor, oilor şi ţapilor. Când veniţi să vă înfăţişaţi înaintea Mea, cine vă cere astfel de lucruri, ca să-Mi spurcaţi curţile? Nu mai aduceţi daruri de mâncare nefolositoare, căci Mi-e scârbă de tămâie! Nu vreau luni noi, Sabate şi adunări de sărbătoare, nu pot să văd nelegiuirea unită cu sărbătoarea! Urăsc lunile voastre cele noi şi praznicele voastre; Mi-au ajuns o povară, nu le mai pot suferi. Când vă întindeţi mâinile, Îmi întorc ochii de la voi; şi oricât de mult v-aţi ruga, n-ascult, căci mâinile vă sunt pline de sânge! [Isaia 1:10-15]
Cine înjunghie un bou ca jertfă nu este mai bun decât cel ce ucide un om; cine jertfeşte un miel este ca cel ce ar rupe gâtul unui câine; cine aduce un dar de mâncare este ca cel ce ar vărsa sânge de porc; cine arde tămâie este ca cel ce s-ar închina la idoli; toţi aceştia îşi aleg căile lor, şi sufletul lor găseşte plăcere în urâciunile lor. [Isaia 66:3]
Ce nevoie am Eu de tămâia care vine din Seba, de trestia mirositoare dintr-o ţară depărtată? Arderile voastre de tot nu-Mi plac, şi jertfele voastre nu-Mi sunt plăcute.” [Ieremia 6:20]
Căci n-am vorbit nimic cu părinţii voştri şi nu le-am dat nicio poruncă cu privire la arderi de tot şi jertfe, în ziua când i-am scos din ţara Egiptului. Ci iată porunca pe care le-am dat-o: „Ascultaţi glasul Meu, şi Eu voi fi Dumnezeul vostru, iar voi veţi fi poporul Meu; umblaţi pe toate căile pe care vi le-am poruncit, ca să fiţi fericiţi.” [Ieremia 7:22-23]
Cu ce voi întâmpina pe Domnul şi cu ce mă voi pleca înaintea Dumnezeului celui Preaînalt? Îl voi întâmpina oare cu arderi de tot, cu viţei de un an? Dar primeşte Domnul oare mii de berbeci sau zeci de mii de râuri de untdelemn? Să dau eu pentru fărădelegile mele pe întâiul meu născut, rodul trupului meu, pentru păcatul sufletului meu? Ţi s-a arătat, omule, ce este bine, şi ce alta cere Domnul de la tine decât să faci dreptate, să iubeşti mila şi să umbli smerit cu Dumnezeul tău? [Mica 6:6-8]
Eu urăsc, dispreţuiesc sărbătorile voastre şi nu pot să vă sufăr adunările de sărbătoare! Când Îmi aduceţi arderi de tot şi daruri de mâncare, n-am nicio plăcere de ele; şi viţeii îngrăşaţi pe care-i aduceţi ca jertfe de mulţumire, nici nu Mă uit la ei. [Amos 5:21-22]
Când aduceţi ca jertfă o vită oarbă, nu este rău lucrul acesta? Când aduceţi una şchioapă sau bolnavă, nu este rău lucrul acesta oare? Ia adu-o dregătorului tău! Te va primi el bine pentru ea, va ţine el seama de ea? – zice Domnul oştirilor. Cine din voi va închide porţile, ca să n-aprindeţi degeaba focul pe altarul Meu? N-am nicio plăcere de voi, zice Domnul oştirilor, şi darurile de mâncare din mâna voastră nu-Mi sunt plăcute! [Maleahi 1:8,10]
Iată acum ce mai faceţi: acoperiţi cu lacrimi altarul Domnului, cu plânsete şi gemete, aşa încât El nu mai caută la darurile de mâncare şi nu mai poate primi nimic din mâinile voastre. Şi dacă întrebaţi: „Pentru ce?”… Pentru că Domnul a fost martor între tine şi nevasta din tinereţea ta, căreia acum nu-i eşti credincios, măcar că este tovarăşa şi nevasta cu care ai încheiat legământ! [Maleahi 2:13-14]
Căci bunătate voiesc, nu jertfe, şi cunoştinţă de Dumnezeu, mai mult decât arderi de tot! [Osea 6:6]
Sursa https://trezirespirituala.wordpress.com/2011/01/22/cand-lui-dumnezeu-incepe-sa-i-fie-scarba-de-ceea-ce-faci/?utm_source=Blogosfera.md&utm_medium=Article&utm_campaign=ReadArticle
https://blogosfera.md/view-post-v-177785-0-romana.html
/////////////////////////////////////////
Nu mai aduceţi jertfe fără rost
Studiul 8
- Care era starea spirituală a lui Iuda în vremea lui Isaia? Is. 3,18-23
Isaia 3
- În ziua aceea, Domnul va scoate verigile care le slujesc ca podoabă la picioare şi sorişorii, şi lunişoarele,
- cerceii, brăţările şi maramele;
- legăturile de pe cap, lănţişoarele de la picioare şi brâiele, cutiile cu mirosuri şi băierile descântate;
- inelele şi verigile de la nas;
- hainele de sărbătoare şi cămăşile cele largi, mantiile şi pungile;
- oglinzile şi cămăşile subţiri, turbanele şi maramele uşoare.
Primele capitole din Isaia ne înfăţişează în culori destul de sumbre starea spirituală a Regatului din Sud. Urmaşii oamenilor care au fost martorii minunilor extraordinare din timpul Exodului, au ajuns într-o stare de mulţumire de sine. Ei credeau că minunile acelea avuseseră loc, dar ajunseseră să nu le mai dea importanţă şi chiar să se întrebe ce legătură aveau ei cu ele.
Primele cinci capitole din Isaia te vor ajuta să înţelegi din cauza căror fapte sau atitudini au fost oamenii aceştia ameninţaţi cu astfel de nenorociri. Ce asemănări există între starea lor şi starea bisericii noastre de astăzi?
Probabil că partea cea mai înfricoşătoare se găseşte în primul capitol în care Domnul deplânge toate regulile şi practicile lor religioase. Oamenii aceştia pretindeau că erau slujitorii Domnului şi că respectau formele de închinare.
- Ce spune Domnul despre ei şi despre închinarea lor? Is. 1,11-15
Isaia 1
- „Ce-Mi trebuie Mie mulţimea jertfelor voastre, zice Domnul. Sunt sătul de arderile de tot ale berbecilor şi de grăsimea viţeilor; nu-Mi place sângele taurilor, oilor şi ţapilor.
- Când veniţi să vă înfăţişaţi înaintea Mea, cine vă cere astfel de lucruri, ca să-Mi spurcaţi curţile?
- Nu mai aduceţi daruri de mâncare nefolositoare, căci Mi-e scârbă de tămâie! Nu vreau luni noi, Sabate şi adunări de sărbătoare, nu pot să văd nelegiuirea unită cu sărbătoarea!
- Urăsc lunile voastre cele noi şi praznicele voastre; Mi-au ajuns o povară, nu le mai pot suferi.
- Când vă întindeţi mâinile, Îmi întorc ochii de la voi; şi oricât de mult v-aţi ruga, n-ascult, căci mâinile vă sunt pline de sânge!
Totuşi, Domnul este plin de îndurare, ca întotdeauna; El caută să mântuiască pe cât mai mulţi oameni. Crucea este cea mai mare dovadă de care avem nevoie, că Domnul vrea să fim mântuiţi. Chiar şi în aceste prime capitole, observăm că Domnul Îşi cheamă poporul şi îi pune la dispoziţie o cale de a evita dezastrul.
Cum te închini înaintea Domnului? La ce te gândeşti atunci când te închini înaintea Lui? Cât de multe lucruri au devenit o rutină şi cât de multe pornesc dintr-o inimă sinceră, plină de laudă, de pocăinţă? Cum poţi să faci deosebirea între ele?
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
https://studiu-biblic.ro/studiu-majori/2011/05/15/nu-mai-aduceti-jertfe-fara-rost.html
/////////////////////////////////
Ce spune Biblia despre închinarea la idoli și despre idolatrie ( 14 )
Publicat de Ciprian Sarivan
Habacuc 2:18-19 La ce ar putea folosi un chip cioplit, pe care-l ciopleşte lucrătorul? La ce ar putea folosi un chip turnat, care învaţă pe oameni minciuni, pentru ca lucrătorul care l-a făcut să-şi pună încrederea în el, pe cînd el făureşte numai nişte idoli muţi? Vai de celce zice lemnului: ,,Scoală-te„, şi unei pietre mute: ,,Trezeşte-te„! Poate ea să dea învăţătură? Iată că este împodobită cu aur şi argint, dar în ea nu este un duh care s’o însufleţească. Domnul însă este în Templul Lui cel sfînt. Tot pămîntul să tacă înaintea Lui!
Cei care cred că fac o slujbă lui Dumnezeu prin închinarea la icoane să știe că se greșesc. În Biblie, Cuvîntul lui Dumnezeu spune clar că închinătorii la idoli nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu. Și apostolul Pavel spune că la fel erau cei din Corint, dar au fost spălați și sfințiți prin jertfa Domnului Isus Hristos.
1 Corinteni 6:9-11 Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni ‘mpărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiţii, nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici răpareţii nu vor moşteni ‘mpărăţia lui Dumnezeu. Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, în Numele Domnului Isus Hristos, şi prin Duhul Dumnezeului nostru.
Colossians 3:5-6 Deaceea, omorîţi mădularele voastre cari sînt pe pămînt: curvia, necurăţia, patima, pofta rea, şi lăcomia, care este o închinare la idoli. Din pricina acestor lucruri vine mînia lui Dumnezeu peste fiii neascultării.
La sfîrșitul acestor lucruri, cînd va veni judecata lui Dumnezeu, oamenii vor continua să fie înșelați de diavol prin idolatrie. Chiar atunci cînd vor vedea minunile pe care le face Dumnezeu oamenii nu se vor lasă de idolatrie. Nimeni, însă, nu este conștient de faptul că în spatele fiecarei icoane, idol, sau altă creație omenească menită închinării stă un dun necurat care se bucură să te depărteze de Dumnezeu și să te distrugă. Biblia numește aceste ființe duhovnicești puternice – draci, care nu sunt nici pe departe picturile hazlii din poveștile lui Creangă.
Apocalipsa 9:20 – 10:1 Ceilalţi oameni, cari n’au fost ucişi de aceste urgii, nu s’au pocăit de faptele mînilor lor, ca să nu se închine dracilor şi idolilor de aur, de argint, de aramă, de piatră şi de lemn, cari nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble. Şi nu s’au pocăit de uciderile lor, nici de vrăjitoriile lor, nici de curvia lor, nici de furtişagurile lor.
Partea închinătorilor la idoli este iadul:
Apocalipsa 21:8 Dar cît despre fricoşi, necredincioşi, scîrboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli, şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul, care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.„
Va continua… https://sarivan.wordpress.com/2011/08/10/ce-spune-biblia-despre-inchinarea-la-idoli-si-despre-idolatrie-13/
//////////////////////
Ce spune Biblia despre închinarea la idoli și despre idolatrie ( 9 )
Publicat de Ciprian Sarivan
Levitic 17:7 Să nu-şi mai aducă jertfele lor la idolii cu cari curvesc. Aceasta va fi o lege vecinică pentru ei şi pentru urmaşii lor.
De ce oare Dumnezeu vorbește în termeni de curvie față de cei care se închină altor dumnezei, idolilor și înălțimilor? Ca să aveți o explicație mai clară vă voi prezenta mai jos următoarele versete:
1 Corinteni 8:3 Dar dacă iubeşte cineva pe Dumnezeu, este cunoscut de Dumnezeu.
Galateni 4:9 Dar acum, dupăce aţi cunoscut pe Dumnezeu, sau mai bine zis, dupăce aţi fost cunoscuţi de Dumnezeu, cum vă mai întoarceţi iarăş la acele învăţături începătoare, slabe şi sărăcăcioase, cărora vreţi să vă supuneţi din nou?
În unele cazuri, cuvîntul cunoscut se referă la un sens mai adînc decît obișnuitul sens de a cunoaște sau a recunoaște pe cineva dintr-o mulțime. El se poate referi la o relație foarte intimă asemeni relației dintre soț și soție. Dat fiind faptul că Dumnezeu numește în mod metaforic pe Israel drept soția Lui, cunoașterea lui Israel de către Dumnezeu ar fi însemnat acea relație intimă specifică de cunoaștere, posibilă doar între un soț și soția lui. Cînd, însă această soție metaforică ajunge să se închine altor dumnezei sau să încerce să cunoască pe alții atît de intim ca pe Dumnezeu cum ar fi trebuit să se numească comportamentul? Corect, curvie! Dumnezeu spune atît celor din vechime cît și creștinilor de astăzi să se lepede DE CURVIA CU IDOLII!
Nu știu cît de stricat din punct de vedere al credinței să fii, încît să interpretezi cum vrei versetele de mai jos, așa încît să demonstrezi că închinarea la icoane este ceea ce își dorește Dumnezeu!
Numeri 33:51-52 Vorbeşte copiilor lui Israel, şi spune-le: ,Dupăce veţi trece Iordanul şi veţi intra în ţara Canaanului, să izgoniţi dinaintea voastră pe toţi locuitorii ţării, să le dărîmaţi toţi idolii de piatră, să le nimiciţi toate icoanele turnate, şi să le nimiciţi toate înălţimile pentru jertfe.
1 Regi 14:22-23 Iuda a făcut ce este rău înaintea Domnului; şi, prin păcatele pe cari le-au săvîrşit, I-au stîrnit gelozia mai mult decît părinţii lor. Şi-au zidit şi ei înălţimi cu stîlpi închinaţi idolilor şi Astartee pe orice deal înalt şi supt orice copac verde.
Psalm 31:6 Eu urăsc pe ceice se lipesc de idoli deşerţi, şi mă încred în Domnul.
Psalm 96:5-7 Căci toţi dumnezeii popoarelor sînt nişte idoli, dar Domnul a făcut cerurile. Strălucirea şi măreţia sînt înaintea Feţei Lui, slava şi podoaba sînt în locaşul Lui cel sfînt. Familiile popoarelor, daţi Domnului, daţi Domnului slavă şi cinste!
Psalm 97:7 Sînt ruşinaţi, toţi cei ce slujesc icoanelor, şi cari se fălesc cu idolii: toţi dumnezeii se închină înaintea Lui.
Dacă ești idolatru, dacă pînă acum nu ai știut ce spune Dumnezeu despre închinarea la icoane, și ai săvîrșit păcat din neștiință, roagă-te ca Dumnezeu să te ierte și să te curățească de păcat prin sângele Domnului Isus.
////////////////////////////////////////
Ce spune Biblia despre închinarea la icoane (partea I)
Publicat de Ciprian Sarivan
Recent am avut o discuţie cu cineva referitor la închinarea la icoane. Nu vreau să spun ceva împotriva celor ce cred în icoane sau practică închinarea la icoane. Vreau doar să prezint ceea ce spune Cuvîntul lui Dumnezeu despre acest lucru. Probabil că la începutul creştinismului oamenii au făcut icoanele doar pentru a-şi aminti de Dumnezeu, însă acest lucru a devenit o închinare la idoli prin faptul că oamenii sărută icoanele şi se închină înaintea lor mai ceva decît în faţa lui Dumnezeu.
Una din cele 10 porunci pe care le-a dat Dumnezeu lui Moise spune următoarele: „Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor cari sînt sus în ceruri, sau jos pe pămînt, sau în ape supt pămînt. Să nu te închini înaintea lor, şi să nu le slujeşti; căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sînt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc fărădelegea părinţilor în copii pînă la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc; şi Mă îndur pînă la al miilea neam de ceice Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele”. Deuteronom 5:8-10
Încălcarea acestei porunci este pedesită de Dumnezeu. Pedeapsa este clară chiar din acest verset: Dumnezeu pedepseşte fărădelegea părinţilor în copii. Nu este nimic mai dureros pentru un părinte decît să-şi vadă copilul suferind.
Dumnezeu arată clar de ce să nu ne închinăm la nici un chip cioplit şi cine sau ce anume se include în chipul cioplit.
Deuteronom 4:15-19 „Fiindcă n’aţi văzut nici un chip în ziua cînd v’a vorbit Domnul din mijlocul focului, la Horeb, vegheaţi cu luare aminte asupra sufletelor voastre, ca nu cumva să vă stricaţi, şi să vă faceţi un chip cioplit, sau o înfăţişare a vreunui idol, sau chipul vreunui om sau chipul vreunei femei, sau chipul vreunui dobitoc de pe pămînt, sau chipul vreunei păsări care sboară în ceruri, sau chipul vreunui dobitoc care se tîrăşte pe pămînt, sau chipul vreunui peşte care trăieşte în apele dedesubtul pămîntului. Veghează asupra sufletului tău, ca nu cumva, ridicîndu-ţi ochii spre cer, şi văzînd soarele, luna şi stelele, toată oştirea cerurilor, să fii tîrît să te închini înaintea lor şi să le slujeşti: căci acestea sînt lucruri pe cari Domnul, Dumnezeul tău, le-a făcut şi le-a împărţit ca să slujească tuturor popoarelor, subt cerul întreg”.
În acest pasaj este spus clar cine se include în chipul cioplit. După cum bine vedem merge vorba şi despre chipul unui bărbat sau chipul unei femei. Chiar dacă nu suntem aşa de idolatri încît să ne închinăm la dobitoace şi păsări, dar totuşi ne închinăm la chipuri de bărbaţi şi femei care le poţi găsi din abundenţă oriunde.
Recent mergînd într-o rutieră am văzut o icoană care reprezenta pe Domnul Isus Hristos stînd pe nori împreună cu Dumnezeu. Dumnezeu era reprezentat ca un bătrîn, iar Isus stătea la dreapta lui Dumnezeu. Biblia ne spune clar că Dumnezeu este duh şi fără mare teorie este clar că un duh nu poate fi prezentat în chip de om bătrîn.
De multe ori auzim chiar de la preoţi că închinarea la icoane este o închinare adevărată, iar însuşi icoana este „fereastra spre Dumnezeu”. Un lucru este mai interesant: oare are Dumnezeu nevoie de asemenea „ferestre”.
Probabil toţi cunoaşteţi istoria cînd poporul Israel şi-a făcut un viţel din aur pentru că Moise urcase pe muntele Sinai la Dumnezeu şi nu se mai întorcea.
Exodul 32:4-6 “ El i-a luat din mînile lor, a bătut aurul cu dalta, şi a făcut un viţel turnat. Şi ei au zis: ,,Israele! iată dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului. Cînd a văzut Aaron lucrul acesta, a zidit un altar înaintea lui, şi a strigat: ,,Mîne, va fi o sărbătoare în cinstea Domnului! A doua zi, s’au sculat dis de dimineaţă, şi au adus arderi de tot şi jertfe de mulţămire. Poporul a şezut de a mîncat şi a băut; apoi s’au sculat să joace”.
Vedem că Israel după ce a fost scos din ţara Egiptului, chiar dacă a văzut minunile pe care le-a făcut Dumnezeu totuşi au fost tentaţi să se lepede de El. Ei şi-au turnat un viţel din aur ca să şi-l închipuie pe Dumnezeu. Era sigur că ei nu credeau că anume acea statuie este Dumnezeu, dar după ce au făcut-o au spus că acea statuie era Dumnezeul care îi scosese din Egipt. Nu vedeţi nici o paralelă între ceea ce au făcut ei şi ceea ce facem noi astăzi. Noi facem aceiaşi prostie ca şi ei. Noi motivăm că ne facem „ferestre” pentru al vedea pe Dumnezeu, dar acelaşi lucru l-au făcut şi ei. Mai departe vom vedea cu ce s-a terminat această închinare a lor.
Exodul 32:25-28 „Moise a văzut că poporul era fără frîu, căci Aaron îl făcuse să fie fără frîu, spre batjocura vrăjmaşilor săi; – s’a aşezat la uşa taberii, şi a zis: ,,Cine este pentru Domnul, să vină la mine! Şi toţi copiii lui Levi s’au strîns la el. El le-a zis: ,,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: ,Fiecare din voi să se încingă cu sabia; mergeţi şi străbateţi tabăra dela o poartă la alta, şi fiecare să omoare pe fratele, pe prietenul şi pe ruda sa. Copiii lui Levi au făcut după porunca lui Moise; şi aproape trei mii de oameni au pierit în ziua aceea din popor”.
Cînd Moise era pe munte Dumnezeu i-a spus despre faptul că poporul Israel s-a stricat şi a mers după alţi dumnezei. De fapt Dumnezeu a vrut să omoare pe tot poporul Israel pentru această închinare la idoli pe care o făcuseră, dar Moise a mijlocit ca Dumnezeu să-i ierte şi să-i lase în viaţă. Vedem totuşi că păcatul trebuie pedepsit aşa că din popor au murit apoape trei mii de oameni. Dumnezeu nu tolerează asemenea închinări ci le urăşte şi le pedepseşte.
Ce spune Biblia despre închinarea la icoane (partea II)
Publicat de Ciprian Sarivan
În continuare vom vedea dacă Dumnezeu se mînie şi cît de mare este mînia Lui atunci cînd noi în loc să ne închinăm lui Ziditorului ne închinăm icoanelor şi altor idoli de felul acesta. Chiar dacă este un pasaj mai mare totuşi vă îndemn să-l citiţi pentru a vedea care este atitudinea lui Dumnezeu.
Deuteronom 32:15-25 „Israel s’a îngrăşat, şi a asvîrlit din picior; -Te-ai îngrăşat, te-ai îngroşat şi te-ai lăţit! -Şi a părăsit pe Dumnezeu, Ziditorul lui, A nesocotit Sînca mîntuirii lui, L-au întărîtat la gelozie prin dumnezei străini, L-au mîniat prin urîciuni; Au adus jertfe dracilor, unor idoli cari nu sînt dumnezei, Unor dumnezei pe cari nu-i cunoşteau, Dumnezei noi, veniţi de curînd, De cari nu se temuseră părinţii voştri. Ai părăsit Stînca cea care te-a născut, Şi ai uitat pe Dumnezeul, care te-a întocmit. Domnul a văzut lucrul acesta, şi S’a mîniat, S’a supărat pe fiii şi fiicele Lui. El a zis: ,,’mi voi ascunde Faţa de ei, Şi voi vedea care le va fi sfîrşitul, Căci sînt un neam stricat, Şînt nişte copii necredincioşi. Mi-au întărîtat gelozia prin ceea ce nu este Dumnezeu, M’au mîniat prin idolii lor deşerţi; Şi Eu îi voi întărîta la gelozie printr’un popor care nu este un popor. ‘i voi mînia printr’un neam fără pricepere. Căci focul mîniei Mele s’a aprins, Şi va arde pînă în fundul locuinţei morţilor, Va nimici pămîntul şi roadele lui, Va arde temeliile munţilor. Voi îngrămădi toate nenorocirile peste ei, ‘mi voi arunca toate săgeţile împotriva lor. Vor fi topiţi de foame, stinşi de friguri, Şi de boli cumplite; Voi trimete în ei dinţii fiarelor sălbatice Şi otrava şerpilor. Afară, vor peri de sabie, Şi înlăuntru, vor peri de groază: Şi tînărul şi fata, Şi copilul de ţîţă ca şi bătrînul”.
În primul rînd vedem că jertfele pe care le-a adus Israel idolilor, Dumnezeu spune despre ele că sunt jertfe aduse dracilor. Alt lucru este că prin închinarea la aceşti idoli nesocotim pe Dumnezeu. Doar El este Ziditorul şi Creatorul a tot ceea ce este pe pămînt. Cum te-ai simţi tu dacă oamenii ar da toată cinstea unui obiect creat de tine în loc să-ţi dea ţie cinstea pentru că l-ai creat. Vedem clar că Dumnezeu este un Dumnezeu gelos şi Dumnezeu este Cel care se răzbună pentru nelegiuirea pe care o fac oamenii cînd se închină la idoli. Răzbunarea lui Dumnezeu este groaznică: şi în acest pasaj vedem doar o parte din urgiile pe care le aduce Dumnezeu asupra lui Israel pentru necredinţa lui.
Un alt exemplu pe care îl găsim în Biblie referitor la idoli este următorul. Dumnezeu spune că facerea icoanelor sau a idolilor este un obicei rău pe care îl aveau neamurile sau mai bine zis popoarele care erau vecine cu Israel. În acest pasaj este descris ceea ce fac neamurile şi cum se închină ele într-un mod pe care Dumnezeu îl urăşte. Ieremia 10:1-6 ,,Ascultaţi Cuvîntul pe care vi-l vorbeşte Domnul, casa lui Israel! Aşa vorbeşte Domnul: ,Nu vă luaţi după felul de vieţuire al neamurilor, şi nu vă temeţi de semnele cerului, pentrucă neamurile se tem de ele. Căci obiceiurile popoarelor sînt deşerte. Taie un lemn din pădure; mîna meşterului îl lucrează cu securea; îl împodobeşte cu argint şi aur, şi ei îl ţintuiesc cu cuie şi ciocane, ca să nu se clatine. Dumnezeii aceştia sînt ca o sperietoare de păsări într’un ogor de castraveţi (Sau: ca un stîlp tras la strung), şi nu vorbesc; sînt duşi de alţii, pentrucă nu pot să meargă. ,,Nu vă temeţi de ei, căci nu pot să facă niciun rău, şi nu sînt în stare să facă niciun bine. ,,Niciunul nu este ca Tine, Doamne! Mare eşti Tu, şi mare este Numele Tău prin puterea Ta”.
Idolii sunt creaţi de mîini omeneşti. Este imposibil ca oamenii să creeze cu mîinile lor un dumnezeu. Aceasta ar însemna că ei sunt mai puternici decît acel dumnezeu. Totuşi vedem că nu trebuie să ne fie frică de asemenea obiecte pentru că ele nu pot să facă nici rău, nici bine. Aşa că cineva cînd vrea să vă sperie cu icoanele puteţi să nu aveţi nici un fel de frică pentru că aşa spune Cuvîntul lui Dumnezeu.
1 Corinteni 6:9-11 “Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni ‘mpărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiţii, nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici răpareţii nu vor moşteni ‘mpărăţia lui Dumnezeu. Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, în Numele Domnului Isus Hristos, şi prin Duhul Dumnezeului nostru”.
Oricît de credincioşi nu am fi Dumnezeu nu ne acceptă dacă suntem închinători la idoli. Însă vedem că aşa au fost şi cei din Corint dar prin credinţă în Isus au fost spălaţi, sfinţiţi şi socotiţi neprihăniţi în Numele Domnului Isus Hristos.
Chiar dacă eşti un închinător la idoli, totuşi Isus te poate spăla şi curăţi ca să fii neprihănit şi să poţi moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.
https://sarivan.wordpress.com/2008/03/11/ce-spune-biblia-despre-inchinarea-la-icoane-partea-ii/
/////////////////////////////////////////
Un plan biblic de reacţie în faţa nenorocirilor şi necazurilor vieţii
Acest material poate sluji drept supliment la studiul general asupra cărţii Iov. De cele mai multe ori nu ştim cum să „reacţionăm” în faţa necazurilor vieţii. De aceea, am pus la punct…
Odată,
Ce-i cu necazurile şi nenorocirile vieţii acesteia?
- Dumnezeu le rânduieşte
2Regi 6:33 Pe când le vorbea el încă, solul se şi pogorâse la el, şi împăratul a zis: ,,Iată, răul acesta vine de la Domnul; ce mai am de nădăjduit de la Domnul?” A spus Elisei
Iov 5:6 Nenorocirea nu răsare din ţărână, şi suferinţa nu încolţeşte din pământ.
Iov 5:17 Ferice de omul pe care-l ceartă Dumnezeu! Nu nesocoti mustrarea Celui Atot Puternic.
Psalm 66:11 Ne-ai adus în laţ, şi ne-ai pus o grea povară pe coapse.
Amos 3:6 Sau sună cineva cu trâmbiţa într-o cetate, fără să se spăimânte poporul? Sau se întâmplă o nenorocire într-o cetate, fără s-o fi făcut Domnul?
Mica 6:9 Glasul Domnului strigă cetăţii, şi omul înţelept se teme de Numele Tău. Ascultaţi pedeapsa şi pe Cel ce o trimete!
- Dumnezeu le distribuie după voia Lui
Iov 11:10 Dacă apucă, dacă închide şi cheamă El la judecată, cine-L poate opri?
Isaia 45:7 Eu întocmesc lumina, şi fac întunericul, Eu dau propăşirea, şi aduc restriştea, Eu, Domnul, fac toate aceste lucruri.
- Dumnezeu le stabileşte măsura
Psalm 80:5 Îi hrăneşti cu o pâine de lacrimi, şi-i adapi cu lacrimi din plin.
Isaia 9:1 Totuşi întunericul nu va împărăţi veşnic pe pământul în care acum este necaz. După cum în vremurile trecute a acoperit cu ocară ţara lui Zabulon şi ţara lui Neftali, în vremurile viitoare va acoperi cu slavă ţinutul de lângă mare, ţara de dincolo de Iordan, Galileia Neamurilor.
Ieremia 46:28 ,,Nu te teme, robul Meu Iacov, zice Domnul; căci Eu sînt cu tine. Voi nimici toate neamurile printre cari te-am împrăştiat, dar pe tine nu te voi nimici; ci Te voi pedepsi cu dreptate, nu pot să te las nepedepsit.”
- Dumnezeu le stabileşte durata
Gen.15:13 Şi Domnul a zis lui Avram: ,,Să ştii hotărât că sămânţa ta va fi străină într-o ţară, care nu va fi a ei; acolo va fi robită, şi o vor apăsa greu, timp de patru sute de ani.
Gen.15:14 Dar pe neamul căruia îi va fi roabă, îl voi judeca Eu: şi pe urmă va ieşi de acolo cu mari bogăţii.
Numeri 14:33 Şi copiii voştri vor rătăci patruzeci de ani în pustie, şi vor ispăşi astfel păcatele voastre, până ce toate trupurile voastre moarte vor cădea în pustie.
Isaia 10:25 Dar, peste puţină vreme, pedeapsa va înceta, şi mânia Mea se va întoarce împotriva lui, ca să-l nimicescă.”
Ieremia 29:10 Dar iată ce zice Domnul: ,,De îndată ce vor trece şaptezeci de ani ai Babilonului, Îmi voi aduce aminte de voi, şi voi împlini faţă de voi făgăduinţa Mea cea bună, aducându-vă înapoi în locul acesta.
- Dumnezeu nu le trimite de bunăvoie. Sau, nu le permite în mod intenţionat.
Plângerile 3:33 căci El nu necăjeşte cu plăcere, nici nu mâhneşte bucuros pe copiii oamenilor.
- Omul se naşte ca să sufere (Iată de ce spune Biblia că trăieşte omul! Nu ca să se simtă bine!)
Iov 5:6 Nenorocirea nu răsare din ţărână, şi suferinţa nu încolţeşte din pământ.
Iov 5:7 Omul se naşte ca să sufere, după cum scânteia se naşte ca să zboare.
Iov 14:1 Omul născut din femeie, are viaţa scurtă, dar plină de necazuri.
- Sfinţii sunt rânduiţi la suferinţă
1Tes.3:3 pentru ca nimeni din voi să nu se clatine în aceste necazuri; căci ştiţi singuri că la aceasta suntem rânduiţi.
- Necazurile omului sunt o consecinţă a căderii în păcat
Gen. 3:16-19 Femeii i-a zis: ,,Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta; cu durere vei naşte copii, şi dorinţele tale se vor ţinea după bărbatul tău, iar el va stăpâni peste tine.” Omului i-a zis: ,,Fiindcă ai ascultat de glasul nevestei tale, şi ai mâncat din pomul despre care îţi poruncisem: ,Să nu mănânci deloc din el,’ blestemat este acum pământul din pricina ta. Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el în toate zilele vieţii tale; spini şi pălămidă să-ţi dea, şi să mănânci iarba de pe câmp. În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea, până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci ţărână eşti, şi în ţărână te vei întoarce.”
- Păcatul produce necazuri
Iov 4:8 După câte am văzut eu, numai cei ce ară fărădelegea şi seamănă nelegiuirea îi seceră roadele!
Iov 20:11 Oasele lui, pline de vlaga tinereţii, îşi vor avea culcuşul cu el în ţărână.
Prov. 1:31 De aceea se vor hrăni cu roada umbletelor lor, şi se vor sătura cu sfaturile lor.
- Păcatul este pedepsit cu necazuri
2Sam. 12:14 Dar, pentru că ai făcut pe vrăjmaşii Domnului să-L hulească, săvârşind fapta aceasta, fiul care ţi s-a născut, va muri.”
Psalm 89:30 Dacă fiii lui vor părăsi Legea Mea, şi nu vor umbla după poruncile Mele,
Psalm 89:31 dacă vor călca orânduirile Mele, şi nu vor păzi poruncile Mele,
Psalm 89:32 atunci le voi pedepsi fărădelegile cu nuiaua, şi nelegiuirile cu lovituri;
Isaia 57:17 Din pricina păcatului lăcomiei lui, M-am mâniat şi l-am lovit, M-am ascuns, în supărarea Mea, şi cel răzvrătit a urmat şi mai mult pe căile inimii lui.
Fapte 13:10-11 şi a zis: ,,Om plin de toată viclenia şi de toată răutatea, fiul dracului, vrăjmaş al oricărei neprihăniri, nu mai încetezi tu să strâmbi căile drepte ale Domnului? Acum, iată că mâna Domnului este împotriva ta: vei fi orb, şi nu vei vedea soarele până la o vreme.” Îndată a căzut peste el ceaţă şi întuneric, şi căuta bâjbâind nişte oameni, cari să-l ducă de mână.
- Sunt întotdeauna mai puţin decât ceea ce merităm
Ezra 9:13 După tot ce mi s-a întâmplat din pricina faptelor rele şi marilor greşeli pe cari le-am făcut, măcar că, Tu, Dumnezeule, nu ne-ai pedepsit după fărădelegile noastre, se cuvine ca, acum, când ne-ai păstrat pe aceşti oameni scăpaţi,
Psalm 103:10 Nu ne face după păcatele noastre, nu ne pedepseşte după fărădelegile noastre.
- Adesea se sfârşesc în bine
Gen. 50:20 Voi, negreşit, v-aţi gândit să-mi faceţi rău: dar Dumnezeu a schimbat răul în bine, ca să împlinească ceea ce se vede azi, şi anume, să scape viaţa unui popor în mare număr.
Exodul 1:12 Dar cu cît îl asupreau mai mult, cu atât se înmulţea şi creştea; şi s-au scârbit de copiii lui Israel.
Ieremia 24:5 ,,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: ,Cum deosebeşti tu aceste smochine bune, aşa voi deosebi Eu, ca să le dau îndurare, pe prinşii de război ai lui Iuda, pe cari i-am trimes din locul acesta în ţara Haldeilor;
- Sunt presărate cu milă
Isaia 30:18 ,,Totuşi Domnul aşteaptă să Se milostivească de voi, şi Se va scula să vă dea îndurare, căci Domnul este un Dumnezeu drept: ferice de toţi cei ce nădăjduiesc în El!
Isaia 30:19 Da, popor al Sionului, locuitor al Ierusalimului, nu vei mai plânge! El Se va îndura de tine, când vei striga; cum va auzi, te va asculta.
Isaia 30:20 Domnul vă va da pâine în necaz, şi apă în strâmtorare. Învăţătorii tăi nu se vor mai ascunde, ci ochii tăi vor vedea pe învăţătorii tăi.
- Sfinţii se presupune să se aştepte la ele
Ioan 16:33 V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.”
Fapte 14:22 întărind sufletele ucenicilor. El îi îndemna să stăruie în credinţă şi spunea că în Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri.
- Necazurile sfinţilor sunt considerabil mai uşoare
Fapte 20:23 Numai, Duhul Sfânt mă înştiinţează din cetate în cetate că mă aşteaptă lanţuri şi necazuri.
Fapte 20:24 Dar eu nu ţin numai decât la viaţa mea, ca şi cum mi-ar fi scumpă, ci vreau numai să-mi sfârşesc cu bucurie calea şi slujba, pe care am primit-o de la Domnul Isus, ca să vestesc Evanghelia harului lui Dumnezeu.
Rom. 8:18 Eu socotesc că suferinţele din vremea de acum nu sînt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită faţă de noi.
2Cor. 4:17 Căci întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă.
- Necazurile sfinţilor sunt trecătoare
Psalm 30:5 Căci mânia Lui ţine numai o clipă, dar îndurarea Lui ţine toată viaţa: seara vine plânsul, iar dimineaţa veselia.
Psalm 103:9 El nu Se ceartă fără încetare, şi nu ţine mânia pe vecie.
Isaia 54:7 ,,Câteva clipe te părăsisem, dar te voi primi înapoi cu mare dragoste.
Isaia 54:8 Într-o izbucnire de mânie, Îmi ascunsesem o clipă Faţa de tine, dar Mă voi îndura de tine cu o dragoste veşnică, zice Domnul, Răscumpărătorul tău.
Ioan 16:20 Adevărat, adevărat vă spun că, voi veţi plânge şi, vă veţi târgui, iar lumea se va bucura; vă veţi întrista, dar întristarea voastră se va preface în bucurie.
1Petru 1:6 În ea voi vă bucuraţi mult, măcar că acum, dacă trebuie, sunteţi întristaţi pentru puţină vreme, prin felurite încercări,
1Petru 5:10 Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veşnică, după ce veţi suferi puţină vreme, vă va desăvârşi, vă va întări, vă va da putere şi vă va face neclintiţi.
- Sfinţii se bucură în necazuri
Iov 5:17 Ferice de omul pe care-l ceartă Dumnezeu! Nu nesocoti mustrarea Celui Atot Puternic.
Iacov 5:11 Iată, noi numim fericiţi pe cei ce au răbdat. Aţi auzit vorbindu-se despre răbdarea lui Iov, şi aţi văzut ce sfârşit i-a dat Domnul, şi cum Domnul este plin de milă şi de îndurare.
- Necazurile sfinţilor se termină cu bucurie şi în binecuvântare
Psalm 126:5 Cei ce seamănă cu lacrimi, vor secera cu cântări de veselie.
Psalm 126:6 Cel ce umblă plângând, când aruncă sămânţa, se întoarce cu veselie, când îşi strânge snopii.
Isaia 61:2 să vestesc un an de îndurare al Domnului, şi o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru; să mângâi pe toţi cei întristaţi;
Isaia 61:3 să dau celor întristaţi din Sion, să le dau o cunună împărătească în loc de cenuşă, un untdelemn de bucurie în locul plânsului, o haină de laudă în locul unui duh mâhnit, ca să fie numiţi ,terebinţi ai neprihănirii,’ ,un sad al Domnului, ca să slujească spre slava Lui.”
Mat. 5:4 Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi!
1Petru 4:13 dimpotrivă, bucuraţi-vă, întrucât aveţi parte de patimile lui Hristos, ca să vă bucuraţi şi să vă veseliţi şi la arătarea slavei Lui.
1Petru 4:14 Dacă sunteţi batjocoriţi pentru Numele lui Hristos, ferice de voi! Fiindcă Duhul slavei, Duhul lui Dumnezeu, Se odihneşte peste voi.
- Necazurile demonstrează dragostea şi credincioşia Domnului Dumnezeu
Deut. 8:5 Recunoaşte dar în inima ta că Domnul, Dumnezeul tău, te mustră cum mustră un om pe copilul lui.
Psalm 119:75 Ştiu, Doamne, că judecăţile Tale sînt drepte: din credincioşie m-ai smerit.
Prov. 3:12 Căci Domnul mustră pe cine iubeşte, ca un părinte pe copilul pe care-l iubeşte!
1Cor. 11:32 Dar când suntem judecaţi, suntem pedepsiţi de Domnul, ca să nu fim osândiţi odată cu lumea.
Evrei 12:6 Căci Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte, şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte.”
Evrei 12:7 Suferiţi pedeapsa: Dumnezeu Se poartă cu voi ca şi cu nişte fii. Căci care este fiul pe care nu-l pedepseşte tatăl?
Apoc. 3:19 Eu mustru şi pedepsesc pe toţi aceia, pe cari-i iubesc. Fii plin de râvnă dar, şi pocăieşte-te!
Care este datoria noastră faţă de cei nenorociţi, în suferinţă?
- Să ne rugăm pentru ei
Fapte 12:5 Deci Petru era păzit în temniţă, şi Biserica nu înceta să înalţe rugăciuni către Dumnezeu pentru el.
Filipeni 1:16 Aceştia din urmă lucrează din dragoste, ca unii cari ştiu că eu sînt însărcinat cu apărarea Evangheliei;
Filipeni 1:19 Căci ştiu că lucrul acesta se va întoarce spre mântuirea mea prin rugăciunile voastre şi prin ajutorul Duhului lui Isus Hristos.
Iacov 5:14 Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe presbiterii (Sau: bătrâni.). Bisericii; şi să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului.
- Să simpatizăm cu ei
Rom. 12:15 Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plângeţi cu cei ce plâng.
Gal. 6:2 Purtaţi-vă sarcinile unii altora, şi veţi împlini astfel Legea lui Hristos.
- Să avem milă de ei
Iov 6:14 Cel ce sufere are drept la mila prietenului, chiar dacă părăseşte frica de Cel Atot puternic.
- Să-i purtăm în minte, să ne amintim de ei
Evrei 13:3 Aduceţi-vă aminte de cei ce sînt în lanţuri, ca şi cum aţi fi şi voi legaţi cu ei; de cei chinuiţi, ca unii cari şi voi sunteţi în trup.
- Să-i vizităm/cercetăm
Iacov 1:27 Religia curată şi neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor, şi să ne păzim neîntinaţi de lume.
- Să-i mângâiem
Iov 16:5 v-aş mângâia cu gura, şi aş mişca din buze ca să vă uşurez durerea?
Iov 29:25 Îmi plăcea să mă duc la ei, şi mă aşezam în fruntea lor; eram ca un împărat în mijlocul unei oştiri, ca un mângâietor lângă nişte întristaţi.
2Cor. 1:4 care ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz!
1Tes. 4:18 Mângâiaţi-vă dar unii pe alţii cu aceste cuvinte.
- Să-i uşurăm în necazurile lor
Iov 31:19 dacă am văzut pe cel nenorocit ducând lipsă de haine, pe cel lipsit neavând învelitoare,
Iov 31:20 fără ca inima lui să mă fi binecuvântat, fără să fi fost încălzit de lâna mieilor mei;
Isaia 58:10 dacă vei da mâncarea ta celui flămând, dacă vei sătura sufletul lipsit, atunci lumina ta va răsări peste întunecime, şi întunericul tău va fi ca ziua-n ameaza mare!
Filipeni 4:14 Dar bine aţi făcut că aţi luat parte la strâmtorarea mea.
1Tim. 5:10 să fie cunoscută pentru faptele ei bune; să fi crescut copii, să fi fost primitoare de oaspeţi, să fi spălat picioarele sfinţilor, să fi ajutat pe cei nenorociţi, să fi dat ajutor la orice faptă bună.
- Să-i ocrotim
Psalm 82:3 Faceţi dreptate celui slab şi orfanului, daţi dreptate nenorocitului şi săracului,
Prov. 22:22 Nu despuia pe sărac, pentru că este sărac, şi nu asupri pe nenorocitul care stă la poartă!
Care este rostul necazurilor şi al suferinţelor?
- Fac cunoscută gloria lui Dumnezeu
Ioan 9:1 Când trecea, Isus a văzut pe un orb din naştere.
Ioan 9:2 Ucenicii Lui L-au întrebat: ,,Învăţătorule, cine a păcătuit: omul acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb?”
Ioan 9:3 Isus a răspuns: ,,N-a păcătuit nici omul acesta, nici părinţii lui; ci s-a născut aşa, ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu.
Ioan 11:3 Surorile au trimes la Isus să-i spună: ,,Doamne, iată că acela pe care-l iubeşti, este bolnav.”
Ioan 11:4 Dar Isus, când a auzit vestea aceasta, a zis: ,,Boala aceasta nu este spre moarte, ci spre slava lui Dumnezeu, pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie proslăvit prin ea.”
Ioan 21:18 Adevărat, adevărat, îţi spun că, atunci când erai mai tânăr, singur te încingeai şi te duceai unde voiai; dar când vei îmbătrâni, îţi vei întinde mâinile, şi altul te va încinge, şi te va duce unde nu vei voi.”
Ioan 21:19 A zis lucrul acesta ca să arate cu ce fel de moarte va proslăvi Petru pe Dumnezeu. Şi, după ce a vorbit astfel, i-a zis: ,,Vino după Mine.”
- Demonstrează puterea şi credincioşia lui Dumnezeu
Psalm 34:19 De multe ori vine nenorocirea peste cel fără prihană, dar Domnul îl scapă totdeauna din ea.
Psalm 34:20 Toate oasele i le păzeşte, ca nici unul din ele să nu i se sfărâme.
2Cor. 4:8 Suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtoare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiţi;
2Cor. 4:9 prigoniţi, dar nu părăsiţi; trântiţi jos, dar nu omorâţi.
2Cor. 4:10 Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru.
2Cor. 4:11 Căci noi cei vii, totdeauna suntem daţi la moarte din pricina lui Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru muritor.
- Sunt folositoare în aceea că ne învaţă voia lui Dumnezeu
Psalm 119:71 Este spre binele meu că m-ai smerit, ca să învăţ orânduirile Tale.
Isaia 26:9 Sufletul meu Te doreşte noaptea, şi duhul meu Te caută înăuntrul meu. Căci, când se împlinesc judecăţile Tale pe pământ, locuitorii lumii învaţă dreptatea.
Mica 6:9 Glasul Domnului strigă cetăţii, şi omul înţelept se teme de Numele Tău. Ascultaţi pedeapsa şi pe Cel ce o trimete!
- Sunt folositoare în a ne aduce înapoi la Dumnezeu
Deut. 4:30 Şi după ce ţi se vor întâmpla toate aceste lucruri în strâmtorarea ta, în zilele de pe urmă, te vei întoarce la Domnul, Dumnezeul tău, şi vei asculta glasul Lui;
Deut. 4:31 căci Domnul, Dumnezeul tău, este un Dumnezeu plin de îndurare, care nu te va părăsi şi nu te va nimici; El nu va uita legământul pe care l-a încheiat prin jurământ cu părinţii tăi.
Neemia 1:8 Adu-Ţi aminte de cuvintele acestea pe cari le-ai dat robului Tău Moise să le spună: ,,Când veţi păcătui, vă voi risipi printre popoare;
Neemia 1:9 dar dacă vă veţi întoarce la Mine, şi dacă veţi păzi poruncile Mele şi le veţi împlini, atunci, chiar dacă veţi fi izgoniţi la marginea cea mai depărtată a cerului, de acolo vă voi aduna şi vă voi aduce iarăşi în locul pe care l-am ales ca să locuiască Numele Meu acolo.”
Psalm 78:34 Când îi lovea de moarte, ei Îl căutau, se întorceau şi se îndreptau spre Dumnezeu;
Isaia 10:20 În ziua aceea, rămăşiţa lui Israel şi cei scăpaţi din casa lui Iacov, nu se vor mai sprijini pe cel ce îi lovea; ci se vor sprijini cu încredere pe Domnul, Sfântul lui Israel.
Isaia 10:21 O rămăşiţă, rămăşiţa lui Iacov, se va întoarce la Dumnezeul cel puternic.
Osea 2:6/7 De aceea iată, îi voi astupa drumul cu spini, i-l voi astupa cu un zid, ca să nu-şi mai afle cărările. Va alerga după ibovnicii ei, dar nu-i va ajunge; îi va căuta, dar nu-i va găsi. Apoi va zice: ,Hai să mă întorc iarăşi la bărbatul meu cel dintâi, căci eram mai fericită atunci decât acum!’
- Sunt folositoare în a ne împiedica să ne depărtăm de Dumnezeu
Iov 34:31 Căci a zis el vreodată lui Dumnezeu: ,Am fost pedepsit, nu voi mai păcătui;
Iov 34:32 arată-mi ce nu văd; dacă am făcut nedreptăţi, nu voi mai face?’
Isaia 10:20 În ziua aceea, rămăşiţa lui Israel şi cei scăpaţi din casa lui Iacov, nu se vor mai sprijini pe cel ce îi lovea; ci se vor sprijini cu încredere pe Domnul, Sfântul lui Israel.
Ezechiel 14:10 Îşi vor purta astfel păcatul lor, şi pedeapsa proorocului va fi la fel cu pedeapsa celui ce întreabă,
Ezechiel 14:11 ca să nu se mai rătăcească de la Mine casa lui Israel, şi să nu se mai spurce cu toate fărădelegile ei. Atunci vor fi poporul Meu, şi Eu voi fi Dumnezeul lor, zice Domnul, Dumnezeu!” –
- Ne împing să-l căutăm pe Dumnezeu în rugăciune
Judecători 4:3 Copiii lui Israel au strigat către Domnul, căci Iabin avea nouă sute de cară de fer, şi de douăzeci de ani apăsa cu putere pe copiii lui Israel.
Ieremia 31:18 Aud pe Efraim bocindu-se: ,M-ai pedepsit, şi am fost pedepsit, ca un junc nedeprins la jug; întoarce-mă Tu, şi mă voi întoarce, căci Tu eşti Domnul, Dumnezeul meu!
Plângeri 2:17 Domnul a înfăptuit ce hotărâse, a împlinit cuvântul pe care-l sorocise de multă vreme, a nimicit fără milă; a făcut din tine bucuria vrăjmaşului, a înălţat tăria asupritorilor tăi!
Plângeri 2:18 Inima lor strigă către Domnul… Zid al fiicei Sionului, varsă zi şi noapte şiroaie de lacrimi! Nu-ţi da nici un răgaz, şi ochiul tău să n-aibă odihnă!
Plângeri 2:19 Scoală-te şi gemi noaptea când încep străjile! Varsă-ţi inima ca nişte apă, înaintea Domnului! Ridică-ţi mâinile spre El pentru viaţa copiilor tăi, cari mor de foame la toate colţurile uliţelor!
Osea 5:14 Voi fi ca un leu pentru Efraim, şi ca un pui de leu pentru casa lui Iuda; Eu, da, Eu voi sfâşia, şi apoi voi pleca, voi lua, şi nimeni nu-Mi va răpi prada.
Osea 5:15 Voi pleca, Mă voi întoarce în locuinţa Mea, până când vor mărturisi că sînt vinovaţi şi vor căuta Faţa Mea. Când vor fi în necaz, vor alerga la Mine.
Iona 2:1 Iona s-a rugat Domnului, Dumnezeului său, din pântecele peştelui,
- Ne conving de păcat
Iov 36:8 Se întâmplă să cadă în lanţuri, şi să fie prinşi în legăturile nenorocirii?
Iov 36:9 Le pune înainte faptele lor, fărădelegile lor, mândria lor.
Psalm 119:67 Până ce am fost smerit, rătăceam; dar acum păzesc Cuvântul Tău.
Luca 15:16 Mult ar fi dorit el să se sature cu roşcovele, pe cari le mâncau porcii, dar nu i le da nimeni.
Luca 15:17 Şi-a venit în fire, şi a zis: ,Câţi argaţi ai tatălui meu au belşug de pâine, iar eu mor de foame aici!
Luca 15:18 Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu, şi-i voi zice: Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta,
- Ne conduc la mărturisirea păcatelor
Numeri 21:7 Poporul a venit la Moise, şi a zis: ,,Am păcătuit, căci am vorbit împotriva Domnului, şi împotriva ta. Roagă-te Domnului, ca să depărteze de la noi aceşti şerpi.” Moise s-a rugat pentru popor.
Psalm 32:5 Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu, şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: ,,Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!” Şi Tu ai iertat vina păcatului meu.
Psalm 51:3 Căci îmi cunosc bine fărădelegile, şi păcatul meu stă necurmat înaintea mea.
Psalm 51:5 Iată că sînt născut în nelegiuire, şi în păcat m-a zămislit mama mea.
- Sunt folositoare în a pune la încercare şi a arăta sinceritatea noastră faţă de Dumnezeu
Iov 23:10 Dar El ştie ce cale am urmat; şi, dacă m-ar încerca, aş ieşi curat ca aurul.
Psalm 66:10 Căci Tu ne-ai încercat, Dumnezeule, ne-ai trecut prin cuptorul cu foc, ca argintul.
Prov. 17:3 Tigaia lămureşte argintul, şi cuptorul lămureşte aurul; dar Cel ce încearcă inimile, este Domnul. –
- Ne pun la încercare credinţa şi ascultarea
Gen. 22:1 După aceste lucruri, Dumnezeu a pus la încercare pe Avraam, şi i-a zis: ,,Avraame!” ,,Iată-mă”, a răspuns el.
Gen. 22:2 Dumnezeu i-a zis: ,,Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti, pe Isaac; du-te în ţara Moria, şi adu-l ardere de tot acolo, pe un munte pe care ţi-l voi spune.”
Evrei 11:17 Prin credinţă a adus Avraam jertfă pe Isaac, când a fost pus la încercare: el, care primise făgăduinţele cu bucurie, a adus jertfă pe singurul lui fiu!
Exodul 15:23 Au ajuns la Mara; dar n-au putut să bea apă din Mara, pentru că era amară. De aceea locul acela a fost numit Mara (Amărăciune).
Exodul 15:24 Poporul a cârtit împotriva lui Moise, zicând: ,,Ce avem să bem?”
Exodul 15:25 Moise a strigat către Domnul; şi Domnul i-a arătat un lemn, pe care l-a aruncat în apă. Şi apa s-a făcut dulce. Acolo a dat Domnul poporului legi şi porunci, şi acolo l-a pus la încercare.
Deut. 8:2 Adu-ţi aminte de tot drumul pe care te-a călăuzit Domnul, Dumnezeul tău, în timpul acestor patruzeci de ani în pustie, ca să te smerească şi să te încerce, ca să-ţi cunoască pornirile inimii şi să vadă dacă ai să păzeşti sau nu poruncile Lui.
Deut. 8:16 şi care ţi-a dat să mănânci în pustie mana aceea necunoscută de părinţii tăi, ca să te smerească şi să te încerce, şi să-ţi facă bine apoi.
1Petru 1:7 pentru ca încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere şi care totuşi este cercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui Isus Hristos,
Apoc. 2:10 Nu te teme nicidecum de ce ai să suferi. Iată că diavolul are să arunce în temniţă pe unii din voi, ca să vă încerce. Şi veţi avea un necaz de zece zile. Fii credincios până la moarte, şi-ţi voi da cununa vieţii.”
- Ne smeresc
Deut. 8:3 Astfel, te-a smerit, te-a lăsat să suferi de foame, şi te-a hrănit cu mană, pe care nici tu n-o cunoşteai şi nici părinţii tăi n-o cunoscuseră, ca să te înveţe că omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice lucru care iese din gura Domnului trăieşte omul.
Deut. 8:16 şi care ţi-a dat să mănânci în pustie mana aceea necunoscută de părinţii tăi, ca să te smerească şi să te încerce, şi să-ţi facă bine apoi.
2Cron. 7:13 Când voi închide cerul, şi nu va fi ploaie, când voi porunci lăcustelor să mănânce ţara, când voi trimete ciuma în poporul Meu:
2Cron. 7:14 dacă poporul Meu peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga, şi va căuta Faţa Mea, şi se va abate de la căile lui rele, – îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul, şi-i voi tămădui ţara.
Plângeri 3:19 ,,Gândeşte-Te la necazul şi suferinţa mea, la pelin şi la otravă!”
Plângeri 3:20 Când îşi aduce aminte sufletul meu de ele, este mâhnit în mine.
2Cor. 12:7 Şi ca să nu mă umflu de mândrie, din pricina strălucirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un ţepuş în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască, şi să mă împiedice să mă îngâmf.
- Ne purifică
Ecleziastul 7:2 Mai bine să te duci într-o casă de jale de cît să te duci într-o casă de petrecere; căci acolo îţi aduci aminte de sfârşitul oricărui om, şi cine trăieşte, îşi pune la inimă lucrul acesta.
Ecleziastul 7:3 Mai bună este întristarea decât râsul; căci prin întristarea feţei inima se face mai bună.
Isaia 1:25 Îmi voi întinde mâna împotriva ta, îţi voi topi zgura, cum o topeşte leşia, toate părticelele de plumb le voi depărta din tine.
Isaia 1:26 Voi face iarăşi pe judecătorii tăi ca odinioară, şi pe sfetnicii tăi ca la început. După aceea, vei fi numită cetatea neprihănită, cetatea credincioasă.”
Isaia 48:10 Iată, te-am pus în cuptor, dar nu te-am găsit argint; te-am lămurit în cuptorul urgiei.
Ieremia 9:6 ,,Locuinţa ta este în mijlocul făţărniciei, şi, de făţarnici ce sunt, nu vor să Mă cunoască, – zice Domnul.” –
Ieremia 9:7 ,,De aceea, aşa vorbeşte Domnul oştirilor: ,Iată, îi voi topi în cuptor, şi îi voi încerca. Căci cum aş putea să mă port altfel cu fiica poporului Meu?
Zaharia 13:9 Dar treimea aceasta din urmă o voi pune în foc, şi o voi curăţi cum se curăţă argintul, o voi lămuri cum se lămureşte aurul. Ei vor chema Numele Meu, şi îi voi asculta; Eu voi zice: …Acesta este poporul Meu!… Şi ei vor zice: …Domnul este Dumnezeul meu!…
Maleahi 3:2 Cine va putea să sufere însă ziua venirii Lui? Cine va rămâne în picioare când Se va arăta El? Căci El va fi ca focul topitorului, şi ca leşia nălbitorului.
Maleahi 3:3 El va şedea, va topi şi va curăţi argintul; va curăţi pe fiii lui Levi, îi va lămuri cum se lămureşte aurul şi argintul, şi vor aduce Domnului daruri neprihănite.
- Ne formează răbdarea
Psalm 40:1 (Către mai marele cântăreţilor. Un psalm al lui David.) Îmi pusesem nădejdea în Domnul, şi El S-a plecat spre mine, mi-a ascultat strigătele.
Rom. 5:3 Ba mai mult, ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre; căci ştim că necazul aduce răbdare,
Iacov 1:3 ca unii cari ştiţi că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare.
1Petru 2:20 În adevăr, ce fală este să suferiţi cu răbdare să fiţi pălmuiţi, când aţi făcut rău? Dar dacă suferiţi cu răbdare, când aţi făcut ce este bine, lucrul acesta este plăcut lui Dumnezeu.
- Ne fac roditori în fapte bune
Ioan 15:2 Pe orice mlădiţă, care este în Mine şi n-aduce roadă, El o taie; şi pe orice mlădiţă care aduce roadă, o curăţă, ca să aducă şi mai multă roadă.
Evrei 12:10 Căci ei în adevăr ne pedepseau pentru puţine zile, cum credeau ei că e bine; dar Dumnezeu ne pedepseşte pentru binele nostru, ca să ne facă părtaşi sfinţeniei Lui.
Evrei 12:11 Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată pare o pricină de întristare, şi nu de bucurie; dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin şcoala ei, roada dătătoare de pace a neprihănirii.
- Duc la înaintarea evangheliei
Fapte 8:3 Saul de partea lui, făcea prăpăd în Biserică; intra prin case, lua cu sila pe bărbaţi şi pe femei, şi-i arunca în temniţă.
Fapte 8:4 Cei ce se împrăştiaseră, mergeau din loc în loc, şi propovăduiau Cuvântul.
Fapte 11:19 Cei ce se împrăştiaseră, din pricina prigonirii întâmplate cu prilejul lui Ştefan, au ajuns până în Fenicia, în Cipru şi în Antiohia, şi propovăduiau Cuvântul numai Iudeilor.
Fapte 11:20 Totuşi printre ei au fost câţiva oameni din Cipru şi din Cirena, cari au venit în Antiohia, au vorbit şi Grecilor, şi le-au propovăduit Evanghelia Domnului Isus.
Fapte 11:21 Mâna Domnului era cu ei, şi un mare număr de oameni au crezut şi s-au întors la Domnul.
Filipeni 1:12 Vreau să ştiţi, fraţilor, că împrejurările în cari mă găsesc, mai degrabă au lucrat la înaintarea Evangheliei.
2Tim. 2:9 pentru care sufăr până acolo că sînt legat ca un făcător de rele. Dar Cuvântul lui Dumnezeu nu este legat.
2Tim. 2:10 De aceea rabd totul pentru cei aleşi, pentru ca şi ei să capete mântuirea care este în Hristos Isus, împreună cu slava veşnică.
2Tim. 4:16 La întâiul meu răspuns de apărare, nimeni n-a fost cu mine, ci toţi m-au părăsit. Să nu li se ţină în socoteală lucrul acesta!
2Tim. 4:17 Însă Domnul a stat lângă mine, şi m-a întărit, pentru ca propovăduirea să fie vestită pe deplin prin mine, şi s-o audă toate Neamurile. Şi am fost izbăvit din gura leului.
- Exemplificări din viaţa unora ale rostului necazurilor
Fraţii lui Iosif
Gen. 42:21 Ei au zis atunci unul către altul: ,,Da; am fost vinovaţi faţă de fratele nostru; căci am văzut neliniştea sufletului lui, când ne ruga, şi nu l-am ascultat! Pentru aceea vine peste noi necazul acesta.”
Iosif
Gen. 45:5-8 Acum, nu vă întristaţi şi nu fiţi mâhniţi că m-aţi vândut ca să fiu adus aici, căci ca să vă scap viaţa m-a trimes Dumnezeu înaintea voastră. Dumnezeu m-a trimes înaintea voastră ca să vă rămână sămânţa vie în ţară, şi ca să vă păstreze viaţa printr-o mare izbăvire. Aşa că nu voi m-aţi trimes aici, ci Dumnezeu; El m-a făcut ca un tată al lui Faraon, stăpân peste toată casa lui, şi cârmuitorul întregei ţări a Egiptului.
Poporul Israel
Deut. 8:3 Astfel, te-a smerit, te-a lăsat să suferi de foame, şi te-a hrănit cu mană, pe care nici tu n-o cunoşteai şi nici părinţii tăi n-o cunoscuseră, ca să te înveţe că omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice lucru care iese din gura Domnului trăieşte omul.
De 8:5 Recunoaşte dar în inima ta că Domnul, Dumnezeul tău, te mustră cum mustră un om pe copilul lui.
Iosia
2Regi 22:19 ,Pentru că ţi s-a mişcat inima, pentru că te-ai smerit înaintea Domnului când ai auzit ce am spus împotriva acestui loc şi împotriva locuitorilor lui, cari vor ajunge de spaimă şi de blestem, şi pentru că ţi-ai sfâşiat hainele, şi ai plâns înaintea Mea, şi Eu am auzit, – zice Domnul. –
Ezechia
2Cronici 32:25-26 Dar Ezechia n-a răsplătit binefacerea pe care a primit-o, căci i s-a îngâmfat inima. Mânia Domnului a venit peste el, peste Iuda şi peste Ierusalim. Atunci Ezechia s-a smerit din mândria lui, împreună cu locuitorii Ierusalimului, şi mânia Domnului n-a venit peste ei în timpul vieţii lui Ezechia.
Manase
2Cronici 33:12 Când a fost la strâmtoare, s-a rugat Domnului, Dumnezeului lui, şi s-a smerit adânc înaintea Dumnezeului părinţilor săi.
Iona
Iona 2:7 Când îmi tânjea sufletul în mine, mi-am adus aminte de Domnul, şi rugăciunea mea a ajuns până la Tine, în Templul Tău ce sunt.
Fiul risipitor
Luca 15:21 Fiul i-a zis: ,Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, nu mai sînt vrednic să mă chem fiul tău.’
Dacă vom medita şi ne vom aminti aceste versete când suntem loviţi de nenorociri şi necazuri poate vom „reacţiona” altfel! Biblia vorbeşte mult despre suferinţă, despre rău şi despre nenorocire dorind să ne pregătească cum să răspundem la acestea. Iov a răspuns cât de poate de omeneşte şi a protestat înaintea lui Dumnezeu din cauza nenorocirilor, dar cu toate acestea nu a păcătuit în atitudinea sa. Dumnezeu a spus la urmă că Iov nu a greşit cu nimic în tot ceea ce a spus despre El. Aşa să se spună şi despre noi chiar şi atunci când suntem loviţi de cele mai mari tragedii ale vieţii!
Teodor Macavei
https://www.rcrwebsite.com/advers.htm
///////////////////////////////////////////
Numeri / Mersul prin pustie / Cârtiri şi capcane
Cârtiri şi capcane, de Georges André
Si Resursele pustiei
https://comori.org/numeri/mersul-prin-pustie/resursele-pustiei
Textul din Deuteronom 8:2 explică de ce a fost necesară pentru Israel pustia: „Domnul, Dumnezeul tău, te-a condus în timpul acestor patruzeci de ani în pustie, ca să te smerească şi să te încerce, ca să-ţi cunoască pornirile inimii”. Poporul va fi astfel pus la încercare pentru a ajunge să se cunoască pe sine şi a înţelege bine că nu va putea intra în ţara promisă decât pe temeiul îndurării divine. Într-adevăr, după cum am subliniat mai înainte, dacă scopul principal al existenţei pustiei a fost „să te smerească şi să te încerce” urmărea „să-ţi facă apoi bine” (Deuteronom 8:16 ).
Dumnezeu purtase grijă ca toate să fie puse la punct: poporul era închegat în jurul unui centru religios — chivotul — care mergea înaintea lor în pustie; norul era acolo pentru a-i conduce, trâmbiţele pentru a le da de ştire (cf. Psalmul 32:8 ); în fiecare zi Providenţa divină le trimitea mana; poporul îşi potolea setea bând „dintr-o stâncă duhovnicească ce venea după ei”. Unsprezece zile ar fi fost de ajuns pentru a ajunge la hotarele ţării (Deuteronom 1:2 ). Şi atunci de ce atâţia ani pierduţi? Numeri 33 ne dă doar numeroase etape ale călătoriei Israelitilor, Cuvântul Domnului reţinând numai nişte nume de locuri. Nimic din toate acestea nu a rămas pentru Dumnezeu, anii respectivi fiind timpul de disciplinare pentru necredinţa copiilor lui Israel.
Capitolele ce urmează din cartea Numeri indică motivele ce au determinat producerea acestei tragedii.
1) Plângerile, cârtirile poporului (Numeri 11:1-3 )
„Poporul a cârtit”. De ce s-a plâns poporul? Nu ni se dă niciun motiv, niciun indiciu, dar recunoaştem în această atitudine a sa un lucru de mare actualitate printre noi. După ce primise atâtea binecuvântări, mai avea Israel motive să se plângă, să cârtească? „De ce să se plângă omul cât trăieşte? Fiecare să se plângă mai bine de păcatele lui!” (Plângeri 3:39). Dacă dificultatea cu care ne confruntăm acum este însăşi consecinţa păcatelor şi greşelilor noastre, nu ar trebui tocmai de aceea s-o acceptăm cu umilinţă? Mai mult ca atât: „Cine a spus şi s-a întâmplat ceva fără porunca Domnului?” (Plângeri 3:37). Oare nu Dumnezeu Însuşi este Acela care dirijează fiecare eveniment din viaţa alor Săi, având în vedere adevăratul lor bine? „Ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu” (Romani 8:28 ).
De ce survin atât de des astfel de nemulţumiri si murmure? Pentru că ba nu ne convine cum este timpul, ba nu ne place mâncarea, ba nu suntem de acord cu împrejurările în care ne aflăm! Şi în felul acesta se ajunge la o obişnuinţă de a ne plânge de orice lucru. Viaţa noastră spirituală slăbeşte, se întunecă. Spiritul de nemulţumire, de cârtire distruge mărturia noastră şi-L dezonorează pe Domnul. „Bucuraţi-vă totdeauna!” zice apostolul Pavel, dar el adaugă imediat: „Rugaţi-vă neîncetat. Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile” (1. Tesaloniceni 5:16-18 ). Aceste trei atitudini sunt interdependente între ele: fără rugăciune, fără mulţumire, nu există bucurie. Bucuria adâncă a unei inimi nu poate izvorî decât din Dumnezeu: „Cel cu inima mulţumită are un ospăţ necurmat” (Proverbele 15:15)’.
Însă nu se poate ajunge la această stare de permanentă şi deplină mulţumire decât în urma unei exersări. Astfel, apostolul Pavel a putut spune: „M-am deprins să fiu mulţumit cu starea în care mă găsesc” (Filipeni 4:11 ). Lui Timotei, el îi va spune: „Negreşit, evlavia însoţită de mulţumire este un mare câştig” (1. Timotei 6:6 ). Epistola către Evrei subliniază lucrul acesta: „Mulţumiţi-vă cu ce aveţi, căci El Însuşi a zis: „Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi.” (Evrei 13:5 ).
„Domnul a auzit” (Numeri 11:1 ; cf. 12:2). Noi nu am fi acordat prea multă importanţă acestor cârtiri, însă Domnul aude şi Se mânie şi, pe temeiul dreptăţii Sale, loveşte poporul: „s-a aprins între ei focul Domnului”. Poporul strigă; Moise mijloceşte pentru el; incendiul este oprit. Dar, lucru regretabil, nu intervine nici o judecată de sine, nici o părere de rău, nici un semn de pocăinţă. Să ne mai mirăm atunci că, în versetele următoare, murmurele se reiau si nemulţumirile se accentuează?
2) Pofta (Numeri 11:4-10,13, 18-20, 30-34 )
„O mulţime de oameni de tot felul” (Exod 13:38 ) se suise din Egipt împreună cu copiii lui Israel. După cum se întâmplă de fiecare dată în asemenea cazuri, când în mijlocul poporului lui Dumnezeu se află un amestec de elemente cu totul diferite, influenta lor nu întârzie să se manifeste.
„Adunăturii de oameni care se aflau în mijlocul lui Israel i-a venit pofta.” Israeliţii nu aveau nimic de a face cu asemenea oameni şi de aceea nici n-ar fi trebuit să-i primească în mijlocul lor. De fapt ei au resimţit influenţa lor nocivă, începând chiar şi să plângă, spunând: „Cine ne va da carne să mâncăm? Ne aducem aminte de peştii pe care îi mâneam în Egipt, şi care nu ne costau nimic…” (versetele 2-3). De data aceasta, nu este vorba numai de cârtiri, dar şi de lacrimi (versetele 10,13,18). Să fi fost oare chiar atât de bine în Egipt? (cf. Exod 5:13 ). Acolo se găseau — cel puţin aşa pretinde poporul — şase alimente (versetul 5), ca în Asiria ( 18:32 ), pe când „în ţara făgăduinţei erau şapte” (Deuteronom 8:8 ), cifra plinătătii divine în contrast cu insuficienţa omului (şase). Insă trebuie să se caute nişte argumente pentru a justifica murmurele, chiar dacă argumentele invocate sunt foarte şubrede sau eronate. Cu câtă uşurinţă, în momentul când dispare gustul pentru Cuvântul lui Dumnezeu („nu mai este nimic! Ochii noştri nu văd decât mana aceasta”), se caută pretexte spre a justifica lipsa de la adunare şi criza de timp când este vorba de a asculta vocea Domnului. Dorinţele inimii se îndreaptă spre lume, spre lucrurile lumii: „Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el” (1. Ioan 2:15 ).
Pofta te împinge să doreşti ceea ce-ţi lipseşte, lucruri pe care Dumnezeu nu ţi le-a dat în împrejurările în care te afli. De asemenea, poftele te fac să dispreţuieşti darurile lui Dumnezeu: mana, care avea un gust de miere, seamănă acum cu o turtă făcută cu untdelemn, iar ceva mai târziu nu va mai fi decât o hrană proastă (Exod 16:31 ; Numeri 11:8 ; 21:5 ). Să luăm bine seama! Pentru noi nu se pune problema doar a dispreţuirii unei mâncări trupeşti — deşi, vai, şi aceasta se întâmplă adesea — ci este vorba de a nu mai acorda valoarea cuvenită manei cereşti, Christos, pâinea coborâtă din cer (loan 6). Să ne gândim la cei ce, ca urmare a unei acute lipse de Biblii, copiază câteva pagini obţinute de ici-colo sau abia dacă reuşesc să prindă câteva cuvinte la un aparat de radio la care ajung cu greu. Este o vreme de foamete despre care vorbeşte prorocul Amos: „Iată, vin zile, zice Domnul Dumnezeu, când voi trimite foamete în ţară, nu foamete de pâine, nici sete de apă, ci foame şi sete după auzirea cuvintelor Domnului. Vor pribegi atunci de la o mare la alta, de la miazănoapte la răsărit, vor umbla istoviţi încoace şi încolo, ca să caute Cuvântul Domnului, şi tot nu-l vor găsi” (Amos 8:11-12 ).
Dacă am constatat că interesul nostru pentru Cuvântul lui Dumnezeu a scăzut, să nu lăsăm lucrurile să decurgă în continuare tot aşa. Este în cauză însăşi comuniunea noastră cu Domnul: probabil că aceasta a fost întreruptă. Nu ne rămâne decât să căutăm reluarea ei. Să ne facem timp —dacă trebuie, câteva ceasuri sau câteva zile chiar — pentru a ne ruga şi a ne cerceta paşii înaintea Lui, pentru ca Domnul să ne poată restabili şi să trezească din nou în inima noastră plăcerea pentru Cuvântul Lui.
De altă parte, să veghem cu toată străşnicia ca nu cumva ceva dăunător şi păcătos să ne preocupe cugetările. Fără îndoială că multe lucruri sunt bune şi folositoare într-un anumit context; dar dacă descoperim, în ceea ce citim, ascultăm sau vedem, nişte lucruri care ne pasionează în mod deosebit, astfel că există pericolul ca acestea să ia locul cuvenit Domnului şi Cuvântului Lui, să avem tăria de caracter pentru a ne debarasa de ele. „Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure… după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Hristos” (Coloseni 2:8 ). Câţi tineri şi tinere care păreau, la un moment dat, plini de râvnă pentru Domnul şi ataşaţi de lucrurile Sale, nu au fost abătuţi, fie de apariţia unor îndoieli şi semne de întrebare generate de lecturile lor sau infiltrate încetul cu încetul de învăţăturile oamenilor, fie târâţi de poftele cărnii care au crescut prin lucruri pe care le-au văzut sau le-au auzit şi de care nu au „fugit” la momentul oportun (2. Timotei 2:22 ). Însă nimic din toate lucrurile acestea nu a oferit inimii pacea şi satisfacţia aceea profundă care izvorăşte numai din părtăşia cu Acela care a zis: „Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată şi cine crede în Mine nu va înseta niciodată”.
În ciuda cârtirilor şi atitudinii dispreţuitoare a poporului Israel, Dumnezeu rămâne credincios promisiunilor Sale. „Când cădea roua noaptea în tabără, cădea şi mana” (versetul 9). Dacă pentru copiii lui Israel era noapte din punct de vedere moral, totuşi roua şi mana cădeau peste tabără. În fiecare zi a pribegirii lor îndelungate, în fiecare dimineaţă mana le era pusă la dispoziţie şi nu a încetat decât a doua zi după intrarea lor în Canaan (Iosua 5:12 ), fiind înlocuită cu grâul ţării.
În cele din urmă, Dumnezeu dă poporului potrivit dorinţelor lor fireşti, arătându-Şi astfel puterea Sa măreaţă, dar rezultatul nu a fost decât dezgust şi dezamăgire: „El le-a dat ce cereau, dar a trimis uscăciune în sufletele lor” (Psalmul 106:15 ). Cu câtă lăcomie au adunat oamenii aceştia prepeliţe: „În tot timpul zilei aceleia şi toată noaptea, şi toată ziua următoare, poporul s-a sculat şi a strâns prepeliţe; cel ce strânsese cel mai puţin avea zece omeri” (cam douăzeci de kilograme!).” — „Cine seamănă în firea păcătoasă, va secera din firea păcătoasă putrezirea” (Galateni 6:8 ). Ce avea să devină peste câteva zile această movilă de prepeliţe, datorită căldurii pustiei? „Au pus locului aceluia numele Chibrot-Hataava, adică Mormintele lăcomiei” (Numeri 11:34 ).
„Dac-ai mulţumi mereu
De tot ce-ţi dă Dumnezeu,
Nu ţi-ar mai rămâne vreme
Pentru a cârti şi-a geme…”
3) Gelozia fi vorbirea de rău (Numeri 12 )
Din trio-ul alcătuit din cei doi fraţi şi sora lor, Mana era cea mai în vârstă. Pe când era fată, ea a vegheat ca să vadă ce are să se întâmple cu micuţul Moise (Exod 2:4,7 ). Ea era prorociţă (Exod 15:20 ). Oare să-şi fi văzut ea ameninţată influenţa din cauza întoarcerii Seforei? (cf. Exod 18:5 şi Numeri 12:1 ). Indiferent care va fi fost motivul, ea reuşeşte să-l atragă pe Aaron de partea ei şi împreună vorbesc împotriva lui Moise: „Oare numai prin Moise vorbeşte Domnul? Nu vorbeşte oare şi prin noi?” (Numeri 12:2 ). Oare „femeia etiopiană” era adevăratul motiv, sau gelozia pusese stăpânire pe inima celor doi? La urma urmei, Moise era mai tânăr decât ei; fratele şi sora erau de părere că Dumnezeu vorbise nu numai prin Moise, dar şi prin ei înşişi. Le era prea greu să recunoască influenta crescândă conferită de Dumnezeu robului Lui. Or, ei ar fi trebuit să-şi dea seama de autoritatea specială pe care i-o acordase Domnul.
Nu se petrec la fel lucrurile de atâtea ori şi în mijlocul nostru? Din gelozie, de necaz, unii încep să vorbească de rău pe cutare sau cutare frate chiar dacă este vorba şi de un slujitor al Domnului. Uneori lucrurile nu sunt împinse la limita extremă, cei în cauză se complac în defăimare, raportând o greşeală reală, dar cu scopul de a desconsidera în ochii interlocutorului pe cel ce a comis-o. Alteori, lucrurile merg şi mai departe, ajungându-se la calomnii, la istorisirea unor falsuri sau exagerări de proporţii. Pagubele aduse prin această comportare sunt irecuperabile. Să admitem că cel ce a păcătuit cu limba lui ar ajunge să-şi dea seama de răul făcut, s-ar umili înaintea Domnului şi ar ajunge chiar să-şi ceară scuze faţă de persoana cu care a discutat (bineînţeles că.În măsura în care s-au clarificat între timp lucrurile şi fără a se duce la cel vorbit de rău, pentru că ar considera că o asemenea mărturisire îl va îndurera şi mai profund) şi ar ruga-o să uite cele discutate. Dar între timp, răul ce a fost semănat îşi va fi făcut lucrarea. Un proverb arab spune că trei lucruri nu pot fi reţinute: săgeata căreia i s-a dat drumul, vorba care a fost rostită şi timpul care zboară. Apostolul lacov avertizează: „Dacă crede cineva că este religios, şi nu-şi înfrânează limba… religia unui astfel de om este zadarnică(!) (Iacov 1:26 ). De altă parte, să ne gândim la efectele distructive pe care le au asupra copiilor noştri defăimările şi criticile pe care sunt siliţi să le audă uneori în căminele noastre.
19:16 face următoarea precizare: „Să nu umbli cu defăimări în poporul tău”. Apostolul Petru subliniază gravitatea unei atare situaţii: „Lepădaţi orice defăimare… şi să doriţi laptele duhovnicesc şi curat… dacă aţi gustat în adevăr că bun este Domnul” (1. Petru 2:1-3 ). Acest „dacă în adevăr” pare să pună la îndoială faptul că cineva ar putea gusta bunătatea Domnului şi apoi să se mai dedea la defăimare. Vorbirea de rău izvorăşte dintro inimă în care s-au acumulat anumite nemulţumiri la adresa unuia sau altuia. Ea mai poate fi alimen tată, de asemenea, şi de importanţa pe care ajunge cineva să şi-o atribuie lui însuşi. Apoi Vrăjmaşul ştie atât de bine să pregătească ocazia nimerită pentru rostirea cuvintelor răutăcioase, denigratoare. Adesea unele persoane se erijează in bune cunoscătoare a lucrurilor: „Ştiu eu bine despre ce este vorba!” În multe cazuri, în lipsa unor subiecte serioase de conversaţie, se recurge la bârfirea şi defăimarea altora, iar asemenea „revelaţii” sunt ca nişte „prăjituri” (Proverbele 26:22) pentru cei ce le ascultă! Apostolul Iacov spune: „Limba este un mădular mic… Iată, un foc mic ce pădure mare aprinde!” (Iacov 3:5 ). O minunată promisiune este făcută în Psalmul 15 celui ce nu defăimează cu limba lui: el „va locui în cortul” Domnului. O binecuvântată comuniune cu Domnul lui, pentru cel ce a vegheat asupra buzelor sale. David se ruga astfel: „Primeşte cu bunăvoinţă cuvintele gurii mele şi cugetele inimii mele” (Psalmul 19:14 ). Hotărârile personale şi constrângerile exterioare nu pot fi de prea mare ajutor: limba nu poate fi domesticită, îmblânzită. Ceea ce trebuie să fie schimbat, înnoit, transformat este lăuntrul omului. Trebuie să condamnăm gândurile rele care ne împing să defăimăm sau chiar să calomniem pe fratele nostru mai înainte de a se fi prefăcut în cuvinte.
Ţinta vorbirii de rău a fratelui si surorii sale — adică Moise — tace! Dar „Domnul a auzit-o”. El îi convoacă pe cei trei la Cortul întâlnirii, apoi El face să stea înaintea Lui numai Aaron şi Mana. Domnul ia apărarea robului Său Moise, credincios în toată casa Lui, cu care El vorbeşte gură către gură şi care vede chipul Domnului. „Cum de nu v-aţi temut deci să vorbiţi împotriva robului Meu?” Domnul S-a aprins de mânie împotriva lor. Şi a plecat… Şi iată că Maria era plină de lepră, albă ca zăpada. Aaron s-a întors spre Maria; şi iată că ea avea lepră.
Prorociţă care cântase laudele Domnului trebuia de acum încolo să fie exclusă din tabără şi să trăiască departe de restul israeliţilor până când moartea avea s-o scape de înfricoşătoarea ei boală. Ce tragedie! Dumnezeu nu tratează cu uşurinţă asemenea lucruri. Conştiinţa lui Aaron si a Mariei se trezesc. Mustraţi de cugetele lor, ei se pocăiesc, Îşi recunosc păcatul şi purtarea lor nechibzuită. Aaron, deşi preot, nu este în stare să se roage el însuşi pentru sora sa. La cererea lui stăruitoare, Moise care abia acum deschide gura pentru prima dată în textul nostru, fără să manifeste cea mai mică umbră de nemulţumire sau răzbunare, strigă către Domnul: „Dumnezeule, Te rog, vindec-o!” Insă disciplina trebuie să-şi urmeze cursul normal. Maria va fi restabilită, însă trebuie, mai înainte de asta, să stea „şapte zile în ruşine”, fiind exclusă, afară din tabără. Tot poporul suferă împreună cu ea. El nu va putea pleca înainte ca Maria să fie reprimită. „Cum de nu v-aţi temut deci să vorbiţi împotriva robului Meu?” Oare aceste cuvinte nu răsună si astăzi, adresându-se conştiinţei noastre? Fără îndoială că fiecare slujitor al Domnului are propriile sale lipsuri şi deficienţe (lacov 3:2), dar acesta nu este un motiv care să nu îndreptăţească a le pune în discuţie, a le da în vileag şi a le folosi ca o armă îndreptată împotriva
lor. Dimpotrivă, dragostea este aceea care acoperă greşelile altuia. O inimă plină de această dragoste se adresează Domnului, rugându-L să intervină El pentru a corecta şi a vindeca pe cei în cauză, iar acolo unde situaţia o cere şi o permite, direct celui interesat. Defăimarea slujitorilor lui Dumnezeu sau a fraţilor noştri, oricine ar fi aceştia, nu poate decât să facă să vină peste noi pedeapsa Domnului, să dăuneze părtăşiei noastre cu El, să zădărnicească eforturile slujbei noastre, producând secetă spirituală şi lăstari de amărăciune.
Nu credeţi că ar trebui să privim de aici încolo, cu atenţia cuvenită, acest păcat al defăimării pe care l-am comis de atâtea ori cu atâta uşurinţă? Să nu primim cu nici un chip comentariile defavorabile la adresa cuiva sau să răspundem celor ce le fac ca acel credincios care, auzind criticile rostite la adresa lui, a strigat: „Mă duc să vorbesc cu el despre toate acestea!” Interlocutorul său şi-a schimbat brusc atitudinea şi l-a rugat să se abţină de la una ca asta.
Într-un profund spirit de judecată de sine, să căutăm adevăratele cauze care ne-au determinat să ajungem la defăimare, să le cântărim drept înaintea ochilor lui Dumnezeu şi să acceptăm, dacă trebuie, ruşinea si corecţia necesară.
4) Necredinţa (Numeri 13:1-4 ; 27 – 34 ; 14:1-11 ; 22 – 25 , 36-38)
Israel a ajuns la hotarele Canaanului. Domnul îi promisese o ţară în care curge lapte şi miere. „Iată, zice Moise, că Domnul, Dumnezeul tău, îţi pune ţara înainte; suie-te, ia-o în stăpânire, cum ţi-a spus Domnul, Dumnezeul părinţilor tăi; nu te teme şi nu te înspăimânta” (Deuteronom 1:21 ). Dar poporul se face că nu-l aude, cerând ca nişte oameni să fie trimişi ca să cerceteze ţara, „pentru noi” şi să vadă „dacă este bună sau rea” şi dacă poporul care o locuieşte este „slab sau puternic”.
De ce trebuiau să se îndoiască de promisiunea divină? Oare Dumnezeu ar putea să dea alor Săi o ţară rea? Sau nu avea El destulă putere pentru a asigura biruinţa israeliţilor asupra vrăjmaşilor lor, indiferent cât de puternici ar fi fost aceştia? Numai lipsa de credinţă în promisiunea divină a deter minat poporul să dorească trimiterea iscoadelor. Şi Dumnezeu le-a împlinit cererea (Numeri 13:3 ).
Raportul iscoadelor confirmă cele spuse mai înainte de Domnul: „cu adevărat este o ţară în care curge lapte şi miere”. Şi au adus ca argument palpabil strugurele uriaş. „Numai că — au adăugat iscoadele — poporul care locuieşte în ţara aceasta este puternic… Nu putem să ne suim împotriva poporului acestuia” (Numeri 13:32 ). Şi iata ca îndoiala face loc necredinţei. Lipsise credinţa in promisiunea lui Dumnezeu, acum israeliţii nu mai credeau nici în posibilitatea cuceririi ţării. Şi necredinţa conduce la revoltă (Numeri 14:4 ) şi face loc dorinţei de a-i ucide cu pietre pe cei ce stăruie în convingerea că Domnul are toată puterea pentru a-i ajuta să pună mâna pe ţară (14.10).
Pasajul din Evrei 3:19 pune degetul pe rană: „Vedem deci că n-au putut să intre din cauza necredinţei” şi în Evrei 4:1 adaugă: „Să ne temem deci ca nu cumva fiind făcută o promisiune pentru intrarea în odihna Lui, nici unul din voi să nu pară că a rămas în urmă”; apoi în versetul 2 se spune: „cuvântul care le-a fost spus nu le-a ajutat la nimic, pentru că n-a găsit credinţă la cei ce l-au auzit”.
Din nefericire, ni s-ar putea întâmpla la fel şi nouă în momente de răscruce ale vieţii. Dacă credinţa noastră nu este la lucru, dacă nu ne încredem cu adevărat şi cu toată inima în Dumnezeu, vom alege drumul care să ne despartă de El. De fapt, poporul a nesocotit pe Domnul, cârtind împotriva Sa (14.28) şi au nesocotii ţara promisă (versetul 31). Ce conta înălţimea zidurilor, de vreme ce ele aveau să se prăbuşească la sunetul trâmbiţei! În momentul decisiv, israeliţii nu s-au bizuit pe Domnul, s-au înspăimântat în faţa piedicilor ce li s-au părut de netrecut, nu au înfruntat dificultăţile, au cedat ispitelor Diavolului. Şi viaţa sărăcită din cauza necredinţei se va scurge sub consecinţele dureroase ale neascultării. Exact aşa se întâmplă şi cu noi până în clipa când, prin lucrarea harului divin, ne întoarcem la Dumnezeu şi când, disciplina făcându-şi lucrarea, putem fi restabiliţi spiritualiceşte.
Influenţa câtorva persoane
Au fost suficiente zece iscoade pentru „a face să se moaie inima poporului”. Toată adunarea a ridicat glasul şi a început să ţipe. Poporul a plâns toată noaptea aceea, a cârtit împotriva lui Moise, propunând alegerea unei căpetenii şi întoarcerea în Egipt. Oare dacă cei zece inşi ar fi prezentat o dare de seamă bazată pe credinţă, pe încrederea în Dumnezeu, poporul nu s-ar fi comportat cu totul altfel?
Doi oameni care-L cunoşteau bine pe Dumnezeul lor, Caleb şi apoi losua insistă: „Haidem să ne suim… Dacă Domnul va fi binevoitor cu noi, ne va duce în tara aceasta, si ne-o va da”. Pentru moment, ei nu primesc decât ameninţarea de a fi ucişi cu pietre. Mulţi ani după aceea, losua va deveni conducătorul poporului în vederea cuceririi ţării, iar Caleb va putea el însuşi să pună mâna pe moştenirea acordată de Domnul (losua 14).
Într-o adunare, sau într-o anumită regiune, influenţa a doi-trei oameni ai credinţei poate fi decisivă pentru binecuvântarea celorlalţi, după cum uneori sunt suficiente câteva persoane pentru a preface în ruine zona afectată de influenţa lor vătămătoare. Este foarte uşor „a înnegri” ţara, a descuraja pe creştinii plini de viaţă, a vorbi de dificultăţi, de renunţări, de împotriviri mai mult decât de ajutorul divin şi de bucuriile pe care le oferă îndurarea divină. Necredinţa unora devine molipsitoare şi pentru alţii.
Caleb era „însufleţit de un alt duh” (Numeri 14:24 ). El aprecia în mod corect darul lui Dumnezeu şi îi îndeamnă pe fraţii săi să şi-l însuşească. Ce bine ar fi ca noi să dovedim, prin viaţa noastră, prin toată comportarea noastră, ce preţ acordăm moştenirii cereşti, singura care rămâne pe vecie!
Hotărârea luată de Dumnezeu, supremul Guvernator
După atâtea plângeri ale poporului, un foc ieşit dinaintea Domnului a mistuit pe cei răzvrătiţi. După dezlănţuirea poftelor carnale, corupţia a luat proporţii şi s-a terminat cu mulţimea de morminte ale lăcomiei. După ce a vorbit împotriva lui Moise, Mana a devenit leproasă. După ce au făcut să cârtească toată adunarea, ca urmare a modului în care au descris ţara făgăduinţei, cele zece iscoade au murit înaintea Domnului sub lovitura unei morţi năpraznice (Numeri 14:37 ) şi tot poporul care a plâns şi s-a răsculat va trebui să moară în pustie: „Trupurile voastre moarte vor cădea în pustia aceasta. Voi toţi a căror numărătoare s-a făcut… şi care aţi cârtit împotriva Mea” (versetul 29). Timp de 40 de ani vor trebui să pribegească în aceste singurătăţi dezolante. Unul după altul, mormintele oamenilor Exodului vor jalona diferitele etape ale pribegiei prin pustie.
Trebuie să repetăm acest principiu divin: „Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit. Ce seamănă omul, aceea va şi secera” (Galateni 6:7 ).
Poporul vrea să scape cu mare uşurinţă de consecinţele păcatului său. Israeliţii spun cu sânge rece: „Iată-ne! suntem gata să ne suim la locul de care a vorbit Domnul, căci am păcătuit” (Numeri 14:40 ). Moise căuta să-i împiedice, arătându-le că încercând să se suie acum în ţara făgăduinţei ar încălca porunca Domnului, şi că nu le mai rămânea de făcut decât un singur lucru: să accepte cu umilinţă consecinţele inconsecvenţei şi nestatorniciei lor. Dar israeliţii nici nu vor să audă de aşa ceva, ei se îndărătnicesc şi se suie pe vârful muntelui… „Amaleciţii şi canaaniţii i-au tăiat în bucăţi până la Horma” (versetul 45).
Este greu să te pleci sub disciplina lui Dumnezeu, dar tocmai aceasta este dovada veritabilă a unei reale umilinţe.
Învăţătura pe care o desprindem din evenimentele petrecute la Cades
Această etapă decisivă a pustiei oferă celor credincioşi o învăţătură de o semnificaţie cu totul aparte. Pastele şi trecerea Mării Roşii corespund pentru noi cu ispăşirea păcatelor noastre şi eliberarea de sub puterea lui Satan prin actul răscumpărării. Convertirea, întoarcerea la Dumnezeu si credinţa în Domnul Isus Christos ne eliberează de sub stăpânirea Vrăjmaşului şi a lumii şi ne aduc în pustie, pe drumul voii lui Dumnezeu. Aici, sufletul nostru experimentează purtarea de grijă a Domnului, bunătatea şi puterea Sa, dar, de asemenea, învăţăm să ne cunoaştem pe noi înşine. Totuşi, nu este normal ca viaţa creştină să decurgă mereu cu suişuri si coborâşuri. Nu o alternantă de căderi şi regrete. Viaţa de credinţă se desfăşoară, de asemenea, în Canaan, de cealaltă parte a Iordanului (moartea noastră împreună cu Hristos), pe terenul învierii împreună cu El, fiind deplin conştienţi că în El am devenit plăcuţi înaintea lui Dumnezeu şi, de asemenea, de faptul (minunat, dar real pentru credinţa noastră) că şi Hristos este în noi (Ioan 14:20 ; Galateni 2:20 ). Este tocmai ex perienţa relatată în Romani 6 – 8 şi care ne aduce la „umblarea sub călăuzirea Duhului”, „eliberaţi de păcat şi supuşi lui Dumnezeu”, morţi „în ce priveşte Legea, ca să fim ai altuia, adică ai Celui ce a înviat din morţi; şi aceasta ca să aducem roadă pentru Dumnezeu” Această viată de credinţă cere lepădare de noi înşine, acest „daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi” (Romani 6:13 ), predarea întregii noastre fiinţe în mâinile Domnului. Or, tocmai în acest punct mulţi creştini falimentează: ei dau înapoi, evită sacrificiile, şi întorcând spatele „ţării”, o iau înapoi spre pustie, pierzând binecuvântarea ce ne fusese pusă la dispoziţie. Suntem noi oare nişte mlădiţe care aduc multă roadă, sau dintre acelea care abia dacă au câte un strugure? Poziţia noastră în această privinţă este determinată de felul în care aplicăm în viaţa de toate zilele ceea ce implică „rămânerea în viaţă” (Ioan 15 ).
5) Mândria si răzvrătirea (Numeri 16:1-15, 27-35 )
Mândria este însuşi păcatul Diavolului (1. Timotei 3:6 ). „Tu ziceai în inima ta: „Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu… mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Prea Înalt” (Isaia 14:13-14 ). Vrăjmaşul ştia mai dinainte că, insuflându-i mândrie lui Core, avea să facă ravagii în mijlocul poporului.
Fiu al lui Levi prin Chehat, Core „s-a ridicat în mintea lui” (Numeri 16:1 ); nemulţumit de a fi doar levit şi a face slujba în Cort, el doreşte să aibă şi preoţia (versetul 10). Vrea un loc pe care Dumnezeu nu i l-a acordat. în capitolul nostru, Aaron reprezintă pe Hristos ca preot; deci, a dori o altă slujbă înseamnă a voi să iei locul lui Christos. În creştinism, toţi credincioşii sunt preoţi, dar Unul singur este Marele nostru Preot, Mijlocitor între Dumnezeu si oameni, Omul Hristos Isus. Nici un credincios nu trebuie să se ridice mai presus de fraţii săi şi să pretindă a fi intermediar între poporul lui Dumnezeu şi Dumnezeu însuşi. Gravitatea faptei lui Core se măsoară cu rigoarea pedepsei de care a fost urmată.
El atrage de partea sa două sute cincizeci de oameni, dintre fruntaşii adunării, oameni cu nume. Moise face totul pentru a-l convinge de eroarea calculelor sale. El vorbeşte şi celor ce se îmbulzesc contra lui şi contra lui Aaron şi merge personal ca să stea de vorbă cu Core (versetul 8). ‘Iotul însă este zadarnic. Moise capătă harul de a putea încredinţa totul în mâna lui Dumnezeu, lăsându-L pe El să decidă, prin proba tămâiei (versetul 7), care este omul pe care l-a ales El.
Simultan cu răscoala lui Core, care avea un caracter „religios”, se produce şi o rebeliune „civilă” din partea lui Datan, Abiram şi On, fii ai lui Ruben, care se ridică împotriva autorităţii lui Moise: „Vrei să mai şi stăpâneşti peste noi?” Aici Moise este un tip al lui Hristos, nu ca preot, ci ca Domn. Mai aroganţi decât Core, cei doi rubeniţi Datan şi Abiram refuză chiar să stea de vorbă cu Moise (versetul 12). Aceştia îi impută lui eşecul intrării în Canaan (versetul 14) şi, refuzând orice ofertă, ajung să sfideze întreg poporul, stând la uşa corturilor lor cu soţiile, copiii si pruncii lor (versetul 27).
Nu mai rămăsese nici un mijloc neutilizat. Singurul remediu era pedeapsa lui Dumnezeu şi, vai, cât de teribilă avea să fie aceasta!
Core convocase contra lui Moise şi a lui Aaron, la Cortul întâlnirii, toată adunarea copiilor lui Israel. În momentul decisiv se arată gloria Domnului. El cere lui Moise şi lui Aaron să se despartă de restul adunării spre a o nimici într-o clipă, însă cei doi fraţi mijlocesc cu multă pricepere pentru popor: „Un singur om a păcătuit, şi să te mânii împotriva întregii adunări?” principiu solemn, pentru că dacă adunarea ar fi acoperit răzvrătirea lui Core, ea ar fi fost în întregime antrenată sub judecata divină. La porunca Domnului: „Daţi-vă la o parte din preajma locuinţei lui Core, Datan şi Abiram”, israeliţii se supun. într-o ultimă încercare de a-i salva, Moise se ridică şi merge către aceşti oameni răzvrătiţi. În timp ce poporul face un cerc mare împrejurul locuinţelor lor, pe neaşteptate „pământul şi-a deschis gura şi i-a înghiţit, pe ei şi casele lor”. În sfântul locaş, „a ieşit un foc de la Domnul şi a mistuit pe cei două sute cincizeci de oameni care aduceau tămâia”.
Israel însă, în loc să tragă învăţămintele cuvenite din această dureroasă întâmplare, nu mai târziu decât chiar a doua zi, se răscoală din nou şi murmură contra lui Moise şi a lui Aaron, acuzându-i de a fi omorât pe poporul Domnului (versetul 41). Se dezlănţuie o urgie din partea Domnului. Numai intervenţia lui Aaron, preotul care aduce tămâie, stând în picioare între cei morţi şi cei vii — minunat tip al lui Christos Mijlocitorul — face să înceteze urgia şi să fie cruţată rămăşiţa poporului, Încă odată se va arăta, în toată strălucirea lui, harul lui Dumnezeu, însă nu fără ca sfinţenia şi dreptatea Lui să fie satisfăcute.
„Mândria merge înaintea pieirii, şi un duh îngâmfat înaintea căderii” (Proverbele 16:18). Totuşi, în mijlocul acestei scene grozave, licăreşte o rază de lumină: „Fiii lui Core n-au murit” (Numeri 26:11 ). Oare de ce au fost ei cruţaţi? Nu ştim, şi nu putem face altceva decât să repetăm cuvintele lui Avraam: „Cel ce judecă tot pământul nu va face oare dreptate?” Mai târziu, fiii lui Core vor compune psalmi care vor sluji, de-a lungul veacurilor, la consolarea şi edificarea credincioşilor şi pentru gloria Aceluia despre care au putut ei să spună: „Tu eşti cel mai frumos dintre fiii oamenilor; harul este turnat pe buzele tale. De aceea te-a binecuvântat Dumnezeu pe vecie” (Psalmul 45:2 ). Devenind beneficiarii unui har deosebit, ei au învăţat să cunoască pe Acela care era singura sursă a acestui har.
6) Setea (Numeri 20:2-5 )
Ne apropiem de sfârşitul celor patruzeci de ani de pribegie prin pustie. Seminţiile lui Israel au călătorit timp de 38 de ani pentru a ajunge, în cele din urmă, iarăşi la Cades (versetul 1). Majoritatea celor ce ieşiseră din Egipt la vârsta de 20 de ani muriseră. O nouă generaţie le-a luat locul. Oare vor fi aceştia mai buni ca părinţii lor? În Egipt, ei au trăit sub opresiune şi în ignoranţă, dar în pustie, fiii lor au fost instruiţi de Moise, au primit Legea, au văzut minunile făcute de Domnul spre binele lor. De asemenea, măsurile disciplinare aplicate de Dumnezeu au constituit pentru dânşii un avertisment.
Şi acum, această nouă generaţie va trebui să fie supusă unui test. El va fi setea. Desigur, o încercare dură, fie ea de natură fizică sau spirituală. „Carnea” copiilor, ca şi aceea a părinţilor, nu s-a schimbat. Poporul devine certăreţ şi-l bombardează pe Moise cu întrebări: De ce? De ce? şi iar: De ce? ajungând chiar să-şi exprime regretul că nu a pierit odată cu fraţii lor care muriseră înaintea Domnului.
În mai multe locuri din Cuvântul lui Dumnezeu se poate vedea că El îngăduie setea. Astfel, în Geneza 21:15-16 , Agar epuizează repede resursele din burduful său, simbol al rezervelor omeneşti atât de precare pe drumul vieţii. Ea plânge şi copilul strigă. Dumnezeu îi deschide ochii. La izvorul de apă care-i este arătat, ea îşi potoleşte setea, cum o făcuse altădată la Beer Lahai-Roi, fântâna Celui Viu care mă vede (Geneza 16:14 ).
Epuizat de lupta contra vrăjmaşului, Samson este doborât de sete şi strigă la Dumnezeu (Judecători 15:18 ). Domnul îi răspunde, despicând stânca din care va ieşi apa. Şi Samson îşi astâmpără setea la En-Hacore, izvorul celui ce strigă.
Si Domnul Isus a cunoscut setea. La fântâna de la Sihar, ostenit de călătorie, cere apă unei femei samaritence, El, Creatorul tuturor lucrurilor. Dar mai ales, pe cruce, când limba I se lipise de cerul gurii (Psalmul 22:15 ), El a trebuit să strige: „Mi-e sete!”
Acum, din pricina lucrării Sale de răscumpărare aduse la îndeplinire pe Golgota, El repetă fiecărui suflet omenesc: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea” (Ioan 7:37 ). „Cine crede în Mine nu va înseta niciodată” (Ioan 6:35 ).
Dumnezeu poate îngădui setea, pentru a ne determina să bem, nu o singură dată, ci în toate zilele vieţii noastre. Nu numai că vom fi săturaţi, dar Domnul adaugă: „Apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă care va ţâşni în viaţa veşnică” (Ioan 4:14 ); „din inima lui vor curge râuri de apă vie” (Ioan 7:38 ). În felul acesta, va ţâşni către Dumnezeu închinarea inimilor noastre şi va curge spre fraţii noştri binecuvântarea produsă de Duhul Sfânt.
7) Descurajarea (Numeri 214 – 7 )
Reamintind începutul mersului în pustie al copiilor lui Israel, Ieremia zice din partea Domnului: „Mi-aduc aminte de dragostea pe care o aveai când erai tânără, de iubirea ta când erai logodită, când Mă urmai în pustie, într-un pământ nesemănat. Atunci Israel era închinat Domnului, era cele dintâi roade ale lui” (leremia 2:2). Dar anii au trecut; ataşamentul de la început a făcut loc murmurelor, plângerilor, nemulţumirilor şi chiar răzvrătirii: „Dar poporul Meu n-a ascultat glasul Meu, Israel nu M-a voit… O! de M-ar asculta poporul Meu, …l-aş hrăni cu cel mai bun grâu şi l-aş sătura cu miere din stâncă” (Psalmul 81:11-16 ).
Drumul este lung. Mai trebuie de făcut „turul ţării Edomului.” Să ne mire oare faptul că poporul şi-a pierdut răbdarea pe drum? Această descurajare l-a determinat să vorbească împotriva lui Dumnezeu şi a lui Moise, să întrebe iarăşi: De ce? Şi să adauge, vorbind despre mană: „Ni s-a scârbit sufletul de această hrană proastă” Ceea ce numeau ei „hrană proastă” ÎI reprezenta, totuşi, pe Christos, Pâinea vie care S-a coborât din cer.
Când inima omului nu mai are loc pentru Christos, ea rămâne goală şi Satan se grăbeşte s-o umple.
Domnul îi va pedepsi pe israeliţi şi-i va face să simtă răutatea vrăjmaşului care se strecoară prin intermediul cărnii: nişte şerpi înfocaţi îi muşcă şi-i chinuie. în chipul acesta, Domnul vrea să-i aducă pe israeliţi să spună, pentru prima oară cu toată sinceritatea, aceste cuvinte: „Am păcătuit”.
Oare există şi credincioşi care nu s-au descurajat niciodată? Caleb este un exemplu de felul acesta în Vechiul Testament. De-a lungul unei cariere care a inclus un mare număr de ani, „a urmat în totul voia Domnului” (losua 149). Insă putem ajunge osteniţi de călătorie. Si Domnul Isus a fost ostenit.
Putem fi trântiţi jos chiar, după cum spune apostolul Pavel (2. Corinteni 4:9 ). Dar descurajarea merge mai departe, cauza ei fiind lipsa de credinţă, ceea ce constituie un păcat. Ea corespunde unei stări lăuntrice când a fost pierdut din vedere „Cel ce este nevăzut”. Cel descurajat este pe punctul de a da înapoi şi a întreba: Ce rost mai are? atunci când se confruntă cu împotriviri, decepţii sau monotonia călătoriei.
Ce-i de făcut? „Dacă slăbeşti în ziua necazului, mică îţi este puterea” (Proverbele 24:10). Există riscul de a-şi pierde cineva curajul când este mustrat de Domnul, după Evrei 12:5 . Se ştie că „bucuria Domnului va fi tăria voastră” (Neemia 8:10 ). Când cineva a pierdut şi bucuria aceasta, nu-i mai rămâne decât un singur remediu: „Uitaţi vă cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeţi inima şi să cădeţi de oboseală în sufletele voastre” (Evrei 12:3 ). Cât priveşte pe Moise, s-a putut spune despre el că „a rămas neclintit ca şi cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut” (Evrei 11:27 ). „Uitaţi-vă cu luare aminte la Cel ce a suferit” nu înseamnă a comenta, ci a privi cu toată atenţia, a medita îndelung.
Procedând astfel, se va putea judeca, în mod corect, păcatul lipsei de credinţă, de încredere în Dumnezeu, vina de a se fi lăsat purtat de vântul împrejurărilor sau a fi cedat împotrivirilor. In chipul acesta, vom putea învăţa să descoperim mâna Domnului în tot ce ni se întâmplă şi încredinţândune pe „braţele veşnice” vom dobândi harul unei credinţe întărite. Cel ce a trecut prin asemenea experienţe este în măsură să „întărească mâinile obosite şi genunchii slăbiţi” (Evrei 12:12 ), lucru pe care l-a făcut Pavel pe corabia ameninţată de naufragiu (Faptele Apostolilor 27 ). La fel au procedat fraţii din Roma cu Pavel pe când, ca întemniţat obosit şi epuizat de călătoria dificilă, se apropia de acest oraş pe care dorise atât de mult să-l vadă: „…ne-au ieşit înainte… fraţii… Când i-a văzut Pavel, a mulţumit lui Dumnezeu si s-a îmbărbătat.”
8) Depravarea (Numeri 25:1-5 ; Apocalipsa 2:14 )
O pagină neagră în Cuvântul lui Dumnezeu, o pagină întunecată din istoria lui Israel, dar care a fost scrisă pentru avertizarea noastră. In domeniul acesta, mai mult decât în oricare altul rămâne valabil îndemnul apostolului: „Celui ce i se pare că stă în picioare, să ia seama să nu cadă” Să nu zicem niciodată: „Aşa ceva nu mi se poate întâmpla mie!” Pentru a nu aluneca pe o pantă fără posibilitate de întoarcere, avem mare nevoie de puterea lui Dumnezeu şi, de asemenea, de o veghere neîntreruptă din partea noastră.
Israel se află în ultima etapă a călătoriei spre Canaan. Locuia la Sitim, de unde, sub conducerea lui Iosua, avea să se pună în mişcare pentru a trece Iordanul. In ciuda tuturor căderilor şi rătăcirilor produse în cursul lungii sale călătorii, Israel nu a putut fi nimicit de Satan ca naţiune. Şi nu numai că Diavolul nu l-a putut distruge, dar nu a reuşit să-l amăgească în aşa fel încât să-l nimicească prin judecăţile divine. Blestemul pe care Balaam ar fi vrut să-1 rostească, în schimbul unei răsplăţi, a fost schimbat în binecuvântare. Ce ar fi putut născoci acest om rău, la instigarea vrăjmaşului, pentru a contribui la pieirea poporului lui Dumnezeu şi a-şi merita mult râvnita plată? Balaam a învăţat pe Balac să pună o piatră de poticnire înaintea fiilor lui Israel ca să mănânce din lucrurile jertfite idolilor şi să comită adulter (Apocalipsa 2 .14). În Numeri 25 nu este menţionat Balaam pe nume, dar el acţiona din umbră, acoperind maşinaţiile nimicitoare. Să nu uităm că Vrăjmaşul sufletelor noastre lucrează şi astăzi după aceleaşi metode.
„Poporul a început…” Ce va fi fost acest început? Copiii lui Israel au acceptat invitaţia fetelor lui Moab de a participa la jertfele dumnezeilor lor şi a ieşi cu ele. Rezultatul? „Poporul a mâncat şi s-a închinat până la pământ înaintea dumnezeilor lor. Şi Israel s-a alipit de Baal-Peor”. Invitaţia iniţială păruse foarte plăcută, însă drumul acesta a condus rapid spre prăpastie.
Să luăm seama, să fim foarte circumspecţi la toate invitaţiile lumii. Dina, fiica lui Iacob, crezuse iniţial că nu face decât o vizită de curtoazie fiicelor Sihemului (Geneza 34 ), însă peste foarte puţin timp ea avea să târască la nenorocire, nu numai pe acela în ochii căruia a căpătat trecere, dar întreaga cetate şi chiar propria sa familie.
Mânia Domnului se aprinde contra lui Israel. Căpeteniile poporului trebuie să fie spânzurate înaintea Lui. Judecătorii trebuie să-i ucidă pe bărbaţii care s-au alipit de Baal-Peor. Fineas străpunge cu suliţa femeia necurată şi pe acela dintre conducătorii seminţiei lui Simeon care comiseseră un ultraj sub ochii poporului. Numărul celor ce au murit atunci ca urmare a unei urgii trimise de Dumnezeu s-a ridicat la douăzeci şi patru de mii. Relaţiile ulterioare dintre Madian si Israel nu au fost acelea de prietenie şi colaborare, ci ostilitate şi război (Numeri 25:17 şi capitolul 31).
Seminţia lui Simeon (25:14), decimată, se va pomeni, cu prilejul celei de a doua numărători (26:14), redusă la douăzeci şi două de mii două sute de oameni fată de cei cincizeci si nouă de mii trei sute rezultaţi la recensământul de la Sinai, cu gravă consecinţă a diminuării moştenirii: „celor ce sunt în număr mai mic să le dai o parte mai mică” (26:54). Un asemenea exemplu îşi păstrează profundă însemnătate când ne gândim la „cunună”, la răsplătirea promisă în cer celor care vor fi rămas credincioşi până la capăt.
Am putea oare să susţinem că astăzi lucrurile s-au schimbat, că relaţiile dintre tineri şi tinere au căpătat alte dimensiuni şi că trebuie să ne acomo dăm cursului timpului? Textul din Efeseni 5:5-6 este categoric în această privinţă: „Nimeni să nu vă înşele cu cuvinte deşerte, căci din cauza acestor lucruri mânia lui Dumnezeu vine peste fiii neascultării”. („Să vă înşele cu vorbe „deşarte” vrea să spună: „a face să credeţi că aceste procedee nu sunt atât de grave”). Chiar şi în economia harului, sfinţenia lui Dumnezeu nu a suferit nici o modificare. Tot ce ţine de actul procreării, fiind perfect natural la locul său, îşi păstrează caracterul sacru.
Proverbele 5:13-14; 6:24-35 şi 7 ne dau, în privinţa aceasta, avertismente ce merită să ne retină atenţia. Nu zadarnic Cuvântul lui Dumnezeu, pune în gardă pe un tânăr cu privire la „femeia străină”. La început, totul este de miere, totul este dulce, dar „la urmă este amară ca pelinul”. Vrăjmaşul sufletelor noastre este foarte viclean: dacă nu a reuşit să ne abată inimile de la Domnul prin orgoliu sau descurajare, dacă nu ne-am lăsat antrenaţi în cârtiri, nemulţumiri sau defăimări, el caută alte mijloace prin care să ne distrugă. De aceea, Cuvântul Domnului spune: „Depărtează-te de drumul care duce la ea, şi nu te apropia de uşa casei sale” O aşa-zisă experienţă nevinovată, o tentativă de a umple un timp mort poate duce pe cineva mult mai departe decât s-ar putea crede la prima vedere. Dacă-i dăm Diavolului un deget, el se va grăbi să ne prindă toată mâna. Deseori s-au putut vedea consecinţele dezastruoase ale jocului cu păcatul. Altfel, bunurile materiale câştigate cu trudă ajung să sature pe străini (Proverbele 5:10), trupul atins de boală „se istoveşte” (versetul 11), apoi câte regrete amare de a nu fi ascultat glasul binevoitor al învăţătorilor si sfaturilor si de a ajunge pe punctul „de a se nenoroci de tot în mijlocul poporului şi adunării” (versetele 12-14). Ce contrast fericit ne oferă versetele 15-19 din Proverbele 5! Căci Dumnezeu doreşte fericirea alor Săi. Ferice de cel ce poate întemeia un cămin cu aceea pe care a primit-o din mâna Domnului şi pentru care s-a păstrat curat!
9) Inimile împărţite (Numeri 32:1-8, 14-19, 23-27 ; Iosua 1:12-16 ; 22:9,19,24 )
Istorisirea pe care ne-a păstrat-o Duhul Sfânt în Cuvântul Domnului cu privire la fiii lui Ruben şi ai lui Gad constituie tabloul unuia din pericolele cele mai actuale care ameninţă familiile noastre. Aceste seminţii ale lui Israel dispuneau de turme însemnate şi constată că ţara Galaadului era o regiune foarte potrivită pentru ei şi turmele lor. De ce nu s-ar instala acolo? Mai ales că Domnul lovise pe locuitorii Galaadului, smerindu-i înaintea lui Israel. Şi fără să-L întrebe pe Domnul, rubeniţii şi gadiţii îi spun lui Moise: „Să se dea ţara aceasta în stăpânirea robilor tăi, şi să nu trecem peste Iordan” (Numeri 32:5 ).
Care puteau fi consecinţele unei asemenea alegeri? Gad şi Ruben riscau să descurajeze pe copiii lui Israel de a intra în ţara pe care le-o dăduse Domnul (versetul 7). Fapta lor era de natură să primejduiască însăşi existenţa naţională a poporului ales (versetul 15). Celor două seminţii li se alătură şi o jumătate a seminţiei lui Manase. Când bărbaţii din cele două seminţii şi jumătate, în stare să poarte armele, se angajează să participe la cucerirea ţinuturilor de dincolo de Iordan, urmează mai întâi să-şi instaleze familiile în Galaad, trăind despărţiţi de acestea timp îndelungat: „Pruncii noştri, soţiile, turmele noastre si toate vitele noastre vor rămâne în cetăţile Galaadului, iar robii tăi, toţi înarmaţi pentru război, vor merge să se lupte înaintea Domnului” (versetele 26,27). In chipul acesta, numai părinţii trec Iordanul şi trăiesc bucuria cuceririi ţării. Ei luptă alături de fraţii lor şi ţin până la capăt anagajamentul pe care şi l-au asumat (Iosua 22:3 ), dar Vrăjmaşul a reuşit să separe familiile! Astfel, soţiile, copiii şi tinerii rămaşi în Galaad nu au trecut Iordanul împreună cu chivotul Domnului şi nu au trăit peripeţiile legate de cucerirea ţării. Bine instalaţi de partea cealaltă a frontierei, ei se bucură doar de binecuvântările providenţei divine. Şi atâta tot. Care este situaţia astăzi? Oare nu există două feluri de creştini? Unii „parţiali”, care apreciază purtarea de grijă a lui Dumnezeu, sprijinul Lui, ajutorul Lui, binecuvântările pământeşti care corespund cu ceea ce a însemnat pentru rubeniţi şi gadiţi pustia şi apoi însuşi Galaadul. Ei sunt mulţumiţi că au fost mântuiţi, că au avut parte de numeroase binefaceri din partea lui Dumnezeu, dar nu s-au predat niciodată Domnului „ca vii din morţi cum erau” (Romani 6 şi 12). Aceşti creştini ignoră semnificaţia îndemnului lui Christos: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu”.
Adevărata viaţă creştină implică ceea ce simbolizează Iordanul şi ţara făgăduinţei: înţelegând, prin credinţă, moartea şi învierea noastră împreună cu Hristos, apucând această viaţă nouă, viaţă din belşug, care nu poate fi trăită decât prin credinţă şi însuşindu-ne binecuvântările spirituale date de Dumnezeu. Vom întâmpina lupte, experienţe, necazuri şi greutăţi, dar ca unii care am înviat împreună cu Christos, să căutăm lucrurile de sus, să ne gândim nu la cele de pe pământ, ci la cele de sus. Vom sti că avem în ceruri o moştenire nestricăcioasă, care nu se poate veşteji şi care este păstrată pentru noi. Vom putea intra în sfântul locaş, unde se află chivotul Domnului, spre a ne închina Lui şi a-L adora.
În Iosua 22 se relatează apariţia unui moment tragic şi decisiv. Părinţii au luptat şi au cucerit ţara alături de fraţii lor. Ce vor face ei acum: se vor întoarce la familiile lor în Galaad „lăsând pe copiii lui Israel la Silo, în ţara Canaanului, ca să se ducă în ţara Galaadului, care era moşia lor” (Iosua 22:9 ), sau vor aduce şi familiile lor, aflate până acum în Galaad, potrivit sfatului lui Fineas: „treceţi în ţara care este moşia Domnului, unde este aşezată locuinţa Domnului, şi aşezaţi-vă în mijlocul nostru” (versetul 19)? Cum se întâmplă în cele mai multe cazuri în timpul nostru, nici de data aceasta nu părinţii mai „spirituali” au prevalat asupra familiilor lor, ci familiile s-au impus capilor lor!
Si aceştia se întorc în Galaad, dar ei realizează foarte curând pericolul ce le ameninţă copiii, şi ridică pe malul Iordanului un altar impunător, nu pentru a aduce pe el jertfe, ci pentru a dovedi că ei păstrează formele cultului Domnului (versetele 26, 27). Cei ce aplică azi acelaşi principiu nu dau cu totul la o parte Cuvântul lui Dumnezeu; ei îl mai citesc din când în când, se roagă la masă, mai merg şi la adunare când este un prilej deosebit, dar inima lor nu participă la toate acestea. Puterea vieţii a dispărut. După o generaţie — două de felul acesta, ce mai rămâne din toată credinţa de odinioară? Fără îndoială că nu noi dăm viaţa veşnică copiilor noştri, ci aceasta este opera lui Dumnezeu, însă tot atât de adevărat este că noi putem fi nişte piedici serioase în calea acestei opere divine prin atitudinea noastră, prin interesul nostru faţă de lucrurile lumii, prin lipsa noastră de râvnă pentru Domnul. Copiii vor observa cu mare uşurinţă dacă părinţii „preţuiesc ţara” sau nu.
Cât priveşte pe tineri, este bine ca ei să nu uite următorul lucru: Nu faptul că au fost crescuţi şi educaţi într-o casă creştină îi va face „să treacă Iordanul.” Fiecare tânăr în parte trebuie să ia personal decizia aceasta de a trece Iordanul, sub privirile Domnului, urmând chivotul de-a curmezişul apelor morţii. Dacă nu are loc o naştere din nou, o înnoire spirituală pentru fiecare membru al fiecărei generaţii, vom rămâne doar cu o tradiţie şi cu nişte forme care cu timpul vor dispare şi ele.
Resursele pustiei
Georges André
Principala resursă a pustiei — de altfel valabilă pentru orice alt loc — este apropierea de Dumnezeu: „Cât despre mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu” (Psalmul 73:28 ) spunea Asaf după teribila încercare prin care trecuse. Gândul acesta ne va conduce să privim pe rând: rugăciunea, credinţa, preoţia şi jertfele din pustie.
Dar resursa supremă — Dumnezeu — vine şi El la noi cu binecuvântările, intervenţiile şi harul Lui. Aceasta va constitui finalul studiului de faţă.
1) Rugăciunea
În Evrei 4 , rugăciunea este, după Cuvântul şi preoţia lui Hristos, cea de a treia resursă pusă la dispoziţa celui aflat pe drumul spre odihnă: „Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să aflăm har, ca să avem ajutor la vreme de nevoie” (versetul 16).
În cartea Numerilor, rugăciunea este cel mai adesea opera lui Moise. El avea cu Dumnezeu o părtăşie minunată, astfel că Domnul putea spune de Moise: „Eu îi vorbesc gură către gură” (Numeri 12:8 ) şi discuta cu el „cum vorbeşte un om cu prietenul lui.”
Avem un verset care dezvăluie secretul acestei intimităţi: „Când Moise intra în cortul întâlnirii ca să vorbească Domnului, auzea glasul care îi vorbea de pe capacul ispăşirii care era pe chivotul mărturiei, între cei doi heruvimi. Şi vorbea cu El” (Numeri 7:89 ). Să ne gândim la Moise în tensiunea permanentă pricinuită de murmurele şi nemulţumirile poporului, ca să nu mai vorbim de îndatoririle specifice slujbei sale sub povara cărora, nu numai o singură dată, a suspinat el. Iată însă că lăsând la o parte tot ce apăsa asupra lui, zarva din jur, pulberea pustiului şi toate celelalte lucruri, el se refugia în umbra sfântului locaş pentru a sta de vorbă cu Dumnezeul lui. El „intra în tăcere” şi, mai întâi, asculta Glasul care îi vorbea de la înălţimea capacului ispăşirii, iar după aceea, şi numai după aceea, Îi vorbea Domnului. Fericită comuniune a sufletului cu Dumnezeul lui, comuniune al cărei model perfect ni l-a oferit Domnul Isus care, sculându-Se cu mult înainte de revărsatul zorilor, Se retrăgea singur la o parte, sau seara, neînsoţit de nimeni, Se suia pe munte să Se roage.
Privilegiul acesta ne este rezervat şi nouă, deoarece şi noi putem ca, în fiecare zi, îndeosebi în fiecare dimineaţă, să căutăm prezenţa Domnului, să ascultăm glasul Lui în Cuvântul scris şi să-I spunem tot ce avem pe inimă. Citirea Bibliei în cadrul familiei este un lucru valoros şi necesar, dar nimic nu poate înlocui comuniunea individuală, zilnică, la picioarele lui Isus. Credinciosul care neglijează rugăciunea nu va propăşi în viaţa duhovnicească şi va da cu atât mai mult prilej Diavolului să-l atace.
Pe toată durata călătoriei prin pustie îl vedem pe Moise rugându-se. La Tabeera el se roagă, şi incendiul este oprit. Pentru sora lui, Maria, care l-a ofensat atât de profund, el mijloceşte înaintea Domnului, implorându-L: „Dumnezeule, vindec-o, Te rog!” După şapte zile de disciplină, Maria este reprimită în tabără. La Cades, el intervine pentru Israel şi obţine iertarea din partea Domnului (Numeri 14:13-20 ). Cu prilejul răzvrătirii lui Core, Moise mijloceşte iarăşi — nu pentru Core, Datan şi Abiram — ci pentru poporul Domnului, pentru care inima lui arde de o asemenea manieră (Numeri 16:22 ). Când şerpii înfocaţi muşcă pe copiii lui Israel, din nou Moise vine înaintea Domnului cu mijlociri (Numeri 21:7 ).
De mai multe ori el cade cu faţa la pământ (Numeri 14:5 ; 16:4,46 ; 20:6 ), exprimând prin gestul acesta că ei se dăruie pe deplin Domnului. Când se află în situaţii în care nu cunoaşte voia şi gândul Domnului, Moise cere lămuririle necesare ca, de exemplu, cu privire la persoanele necurate şi sărbătoarea Paştelor (Numeri 9:28 ) sau la fiicele lui Ţelofhad (Numeri 27:5 ). Ajuns în amurgul vieţii, pe punctul de a-şi sfârşi misiunea încredinţată, el roagă pe Domnul să stabilească „peste adunare un om care să iasă înaintea lor şi să intre înaintea lor… pentru ca adunarea Domnului să nu fie ca nişte oi care n-au păstor” (Numeri 27:16-17 ).
Chiar dacă în cartea Numerilor el este singura persoană care se roagă, totuşi, ce binecuvântată a fost pentru popor mijlocirea sa! Nu-l găsim pe Aaron rugându-se (decât împreună cu Moise, Numeri 16:22 ), deşi îi fusese încredinţată o sarcină de o asemenea anvergură.
Nu vom dori noi oare, la rândul nostru, să intrăm mai des în sfântul locaş ceresc, să ascultăm glasul Domnului şi apoi să-I vorbim noi înşine?
2) Credinţa
Fără credinţă, era imposibil să ajungi din Egipt în Canaan. Am văzut în secţiunea destinată problemei necredinţei că tocmai acest lucru — credinţa a lipsit poporului Israel.
Doi oameni însă se desprind din mijlocul celor necredincioşi: Iosua şi Caleb (Numeri 13:31 ; Numeri 14:6-9 ) care, datorită credinţei si forţei pe care aceasta o degajează, reuşesc să rămână tari şi statornici de-a lungul acestor ani de pribegie prin pustie, credinţa care îi va sprijini la trecerea Iordanului şi în faţa zidurilor Ierihonului şi pe toată durata campaniei de cucerire a ţării Canaanului. De Caleb a putut spune adesea: „a urmat în totul calea Domnului” (Numeri 14:24 ; Iosua 14:8,9,14 ). Pentru bărbaţii aceştia un singur lucru conta: „Domnul este cu noi.”
Nu este vorba aici de credinţa mântuitoare, ci de aceea care ne face să mergem pe drumul ascultării de Dumnezeu, credinţa care ne face activi şi folositori cauzei Sale: „Noi umblăm prin credinţă, nu prin vedere” (2. Corinteni 5:7 ). „Ciucurele albastru” de pe veşmintele israelitului trebuia să-i amintească mereu lucrul acesta (Numeri 15:37-41 ). Aceste franjuri brodate dintr-un fir albastru pe marginea hainelor, asemenea unei flori care izbeşte privirile, trebuiau să le readucă în memorie a nu căuta să umble după gândurile şi dorinţele cărnii, nici după poftele ochilor, ci potrivit cu ceea ce este plăcut înaintea Domnului. în cazul nostru, când ne confruntăm cu o dificultate, cu o problemă oarecare, credinţa priveşte în sus şi nu mergem după mintea noastră. Ne iese în cale o ispită? Privirea credinţei caută spre Domnul şi nu umblăm după poftele ochilor, prin vedere.
În ce ne priveşte, citim în Coloseni 3:1-2 astfel: „Dacă deci aţi înviat împreună cu Hristos, să umblaţi după lucrurile de sus, unde Hristos şade la dreapta lui Dumnezeu. Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ”.
„Principiul umblării după cele cereşti trebuie să pătrundă până în cele mai mici detalii ale vieţii noastre, chiar în problemele care sunt specifice pământului, dacă dorim să evităm o sumedenie de rele care ar atrage asupra noastră judecata lui Dumnezeu” (J.N.D.).
3) Preoţia (Numeri 17:1-11 )
Capitolul care constituie inima cărţii Geneza ne vorbeşte de Tatăl şi Fiul aflaţi pe Moria (22). În centrul cărţii Exodului regăsim robul evreu care declară: „Eu iubesc pe stăpânul meu, pe soţia mea şi copiii mei, şi nu vreau să ies liber” (21). În mijlocul Leviticului, cartea care, de altfel, constituie centrul scrierilor lui Moise, marea zi a ispăşirii este baza pe care Dumnezeu poate să locuiască în mijlocul poporului Său (16). Capitolul pe care îl studiem acum şi care constituie inima cărţii Numerilor arată singurul fundament datorită căruia Dumnezeu va putea să introducă pe Israel în ţara făgăduinţei: preoţia, reconfirmată prin toiagul lui Aaron care înfrunzeşte, adică prin puterea vieţii.
Cu prilejul răscoalei lui Core, Datan şi Abiram, autoritatea lui Moise şi locul lui Aaron au fost restabilite prin pedeapsă şi moarte, dar poporul pierduse orice drept asupra ţării. Dacă lucrurile ar fi continuat astfel şi mai departe, israeliţii ar fi fost, în scurt timp, mistuiţi de mânia divină. Numai harul le putea garanta intrarea în Canaan, harul bazat pe preoţie, aşa cum ni se relatează în capitolul 17 din Numeri. Toiagul lui Moise, deşi utilizat de atâtea ori, nu era suficient. Simbol al autorităţii şi puterii, el nu era totuşi în măsură să asigure atingerea ţelului de către nişte oameni atât de plini de slăbiciuni şi supuşi greşelii. Toiagul acesta putea lovi pe cârtitori, dar nu era în stare să pună capăt cârtirilor. În cadrul călătoriei israeliţilor prin pustie, preoţia nu ar fi fost eficace dacă lipsea harul lui Dumnezeu.
La fel stau lucrurile şi în Evrei 4 : nici un singur credincios nu ar putea ajunge la ţintă, fără mijlocirea Domnului Isus care trăieşte pururea ca să mijlocească pentru cei ce se apropie de Dumnezeu prin El (vezi Evrei 7:25 ).
În chestiunea cu Core, pentru a se stabili „omul pe care l-a ales Domnul”, Moise a fost nevoit să propună testul cădelniţelor. Rezultatul? Moartea celor 250 de bărbaţi care au adus tămâie. Însă Dumnezeu păstrase ca rezervă un alt test, de data aceasta nu aducător de moarte, ci un test al vieţii. Fiecare căpetenie a uneia dintre cele 12 seminţii trebuia să-şi aducă toiagul ei, sceptrul ei, la sfântul locaş: 12 toiege şi „toiagul lui Aaron în mijlocul lor.” Pentru a desemna omul pe care l-a ales, Domnul a făcut să înverzească toiagul lui Aaron. Cu alte cuvinte, viata care se manifesta în această bucată de lemn mort avea să arate care este preotul după inima lui Dumnezeu. „A doua zi când a intrat Moise în cortul mărturiei, iată că toiagul lui Aaron, care era pentru casa lui Levi înverzise, făcuse muguri, înflorise şi copsese migdale” (Numeri 17:8 ). Imagine remarcabilă a Domnului Isus, preotul „pus nu prin legea unei porunci pământeşti ci prin puterea unei vieţi nepieritoare” (Evrei 7:17 ). „Dacă ar fi pe pământ, nici n-ar mai fi preot, fiindcă sunt cei ce aduc darurile după Lege” (Evrei 8:4 ). Ca unul care a murit, a înviat şi S-a înălţat în glorie, El a devenit pentru toţi cei ce-L ascultă urzitorul unei mântuiri veşnice, fiind numit de Dumnezeu Mare Preot, după rânduiala lui Melhisedec (Evrei 5:10 ).
În felul acesta el rămâne în fata ochilor si inimilor noastre, nu un Mântuitor mort, ci o Persoană vie care mijloceşte pentru noi. „Am fost mort şi iată că sunt viu în vecii vecilor” (Apocalipsa 1:18 ). Toiagul lui Aaron avea să rămână în chivotul mărturiei, o garanţie a faptului că Aaron şi urmaşii lui nu vor fi lipsiţi niciodată de harul Domnului.
4) Jertfele
Legile referitoare la jertfe apar în special în primele capitole ale Leviticului. În cartea Numeri, vom mai întâlni două lucruri caracteristice pustiei şi care nu mai apar în altă parte: viţeaua roşie (19) şi şarpele de aramă (21).
Viţeaua roşie (Numeri 19 )
Păcatul ne este prezentat în Cuvântul lui Dumnezeu sub două aspecte: în primul rând sub aspectul de vinovăţie, datorie, în raport cu dreptatea lui Dumnezeu. Acestui aspect îi corespunde iertarea ( 4 – 5 ). De altă parte, în raport cu sfinţenia lui Dumnezeu, păcatul apare ca o murdărie, o întinăciune, care face necesară o curăţire, o purificare. Acest din urmă aspect este prezentat în Numeri 19 şi în Ioan 13 . De remarcat că, sub har, şi în ce priveşte umblarea credinciosului, „dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nedreptate” (1. Ioan 1:9 ).
Nu este vorba aici de baza relaţiilor cu Dumnezeu ca în 16 , pentru ca Domnul să poată locui în mijlocul poporului Său, ci de greşeli atât de frecvente în timpul călătoriei prin pustie, şi reprezentate aici prin atingerea unui mort. Gândirea cărnii este aducătoare de moarte: plata păcatului este moartea; umblarea după lucrurile firii păcătoase este moarte; dacă trăiţi după îndemnurile firii păcătoase veţi muri; orice manifestare a cărnii, şi nu a vieţii lui Isus Hristos în noi, este, ca să spunem aşa, un contact cu moartea. Păcatele nu ne mai sunt imputate nouă, ca credincioşi despre care Dumnezeu poate să spună, din cauza jertfirii trupului lui Isus Hristos odată pentru totdeauna: „şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor” (Evrei 10:10,17 ). Dar comuniunea cu Domnul este întreruptă prin păcat şi, dacă nu ne judecăm singuri, ne expunem, din cauza nedesăvârşirilor noastre, măsurilor disciplinare provenite din partea lui Dumnezeu (1. Corinteni 11:31,32 ). Carnea se manifestă în conduita noastră personală (versetul 11); în familie („cortul”) (versetul 14); în activitatea şi relaţiile noastre cu alţii („pe câmp”) (versetul 16). Ea îşi păstrează totdeauna caracterul ei violent, mai mult sau mai puţin vizibil (amărăciune, iuţime, mânie, strigare, răutate, Efeseni 4:31 ); de întinăciune, de stricăciune (desfrânarea, necurăţia, patima, pofta rea… Coloseni 3:5 ). Ar putea fi vorba de ceea ce noi am socoti „un lucru mărunt”, „nişte oase omeneşti” (Numeri 19:16 ), ceva care este trecut uşor cu vederea: o lipsă de dreptate, o nesinceritate, nişte cuvinte oarecum deplasate; o atitudine sau o faptă care pierd alura de „mormânt”, de exemplu o făţărnicie care îmbracă păcatul într-un fel de manta onorabilă. Să ne amintim că, în cazul întinării unui „cort” israelit, întinăciunea afecta tot ce se afla acolo, îndeosebi „orice vas descoperit” (versete 14,15). Ce lecţie solemnă pentru noi, ca părinţi sau ca credincioşi mai în vârstă! Dacă noi ne certăm ori defăimăm pe aproapele şi vorbim de rău împotriva adunării, iar alţii mai tineri, copiii şi credincioşii întorşi mai de curând la Domnul, ne aud, ei înşişi — aceste vase descoperite — vor fi contaminaţi.
Toate aceste lucruri întinează, întrerup părtăşia cu Domnul şi cer ca sufletul să fie curăţit şi restabilit fără întârziere. Or cenuşa vitelei arse afară din tabără conduce, simbolic, la amintirea suferinţelor ispăşitoare ale lui Hristos.
Aducerea viţelei roşii
Darul acesta ne este prezentat ca fiind adus „odată pentru totdeauna”, expresie pe care o regăsim de şapte ori în epistole cu privire la moartea lui Hristos. Cenuşa era apoi mărturia unei lucrări săvârşite, efectul ei asupra inimii şi conştiinţei însemnând curăţirea deplină. Juninca respectivă trebuia să fie fără pată, fără nici un defect trupesc şi să nu fi fost pusă la jug: tip vizibil al lui Hristos care nu a făcut păcat, în care nu s-a găsit păcat şi care nu a cunoscut păcat. Viţeaua roşie era apoi scoasă afară din tabără, după cum va ieşi Isus Însuşi, ducându-Şi crucea, spre a fi răstignit dincolo de poartă. Sângele viţelei trebuia să fie stropit de şapte ori înaintea Cortului întâlnirii, adică drept mărturie pentru omul care se apropia de Cort, şi nu înaintea lui Dumnezeu, în Sfânta Sfintelor, cum se proceda în Ziua ispăşirii.
Preotul Eleazar nu oferă el însuşi darul respectiv: „Să fie înjunghiată înaintea lui… Viţeaua să fie arsă sub ochii lui.” Focul judecăţii mistuie totul: pielea, carnea şi sângele, balega. Preotul ia lemn de cedru, isop şi cârmâz şi le aruncă în mijlocul focului unde arde victima: credinciosul este adus să socotească a fi încorporat în moartea lui Hristos tot ce ar putea oferi lumea fiecărui copil al lui Dumnezeu, de la cel mai însemnat până la cel mai neînsemnat; toată gloria omenească, tot ce omul firesc şi-ar putea dori pe acest pământ de păcat (Galateni 6:14 ). În chipul acesta, gloria lumii acesteia dispare, pentru ochii credinţei, în judecata care-L loveşte pe Hristos pe Golgota.
Cenuşa este adunată si aşezată în afara taberei, într-un loc curat, spre a fi folosită la pregătirea apei de curăţire pentru cel întinat. Nu va mai fi repetată această jertfă, dar apa de izvor (simbol al Duhului Sfânt) amestecată cu cenuşa (aducere aminte a suferinţelor lui Hristos si mărturia unei lucrări eficiente) vor fi folosite pentru curăţirea celui întinat.
Cum se făcea această lucrare de curăţire?
Vinovatul, devenit conştient de greşeala sa, avea să recurgă la un om curat care, a treia zi (nu imediat, pentru că sentimentul vinovăţiei trebuia să fie profund), îl stropea pe el, cel necurat, cu apa conţinând cenuşa respectivă. După cum am văzut, necurăţia în acest capitol, deşi se aplică oricărui păcat, are totuşi în vedere murdăriile din pustie. Semnificaţia lor pentru noi fiind, înainte de toate, defectele de caracter şi de comportament, aceste manifestări atât de frecvente ale cărnii în timpul umblării noastre, peste care adesea trecem cu mare uşurinţă sau chiar fără să le observăm. Totuşi, Dumnezeu voieşte ca noi să le luăm în considerare, să ne pară rău de ele şi să le mărturisim, exersare a conştiinţei noastre care, sub imboldul Duhului Sfânt, ajunge la acea „a treia zi” când trăieşte intens amintirea suferinţelor lui Hristos si când ne dăm seama din nou că tocmai pentru acel păcat aflat în discuţie a trebuit să moară Fiul lui Dumnezeu.
Dar lucrurile nu se opreau aici. Omul necurat din Israel trebuia să aştepte până a şaptea zi pentru ca încă o dată omul curat să-l stropească cu apa de curăţire. Apoi, el îşi spală hainele, se scaldă în apă şi „seara va fi curat.” Această cercetare a constiintei din ziua a treia şi a şaptea corespunde judecăţii de sine, acestei căutări, în lumina voii lui Dumnezeu, a cauzelor profunde ale lipsurilor şi defectelor noastre. Amintirea lucrării perfecte a lui Hristos se aplică atunci, nu numai unei greşeli specifice, dar însăşi rădăcinii răului, care a determinat pe Fiul lui Dumnezeu să fie făcut păcat pentru noi. Dacă, de exemplu, eu am vorbit de rău pe cineva, de îndată ce îmi dau seama de lucrul acesta este bine să mă duc înaintea lui Dumnezeu, se cuvine să judec cu toată asprimea fapta comisă, să mă cercetez înaintea Lui, nu numai în ce priveşte cuvintele rostite, dar să analizez si cauzele care au dat naştere acestui rău: poate gândurile rele pe care le-am alimentat timp îndelungat în inima mea cu privire la persoana în cauză. Şi, în felul acesta, conştient de preţul pe care Domnul a trebuit să-l plătească pentru mine şi păcatele mele, voi ajunge să judec, nu numai cuvintele pe care le-am spus, dar însăşi starea de spirit care le-a dat naştere. Şi atunci, mă voi putea duce, într-o stare potrivită, la cel pe care l-am lezat, îmi voi recunoaşte cu sinceritate greşeala şi voi face totul pentru a o repara.
Cuvântul trebuie să pună apoi în ordine mărturia exterioară (hainele) şi însăşi persoana respectivă (să se scalde în apă). În Proverbele 28:13 ni se spune clar: „cine îşi mărturiseşte fărădelegile şi se lasă de ele capătă îndurare.” Trebuie să facem dovada unui spirit de veghere permanent, să trăim în cumpătare (stăpânire de sine), ca să nu mai vorbim de cazurile când, după Matei 18:8 , se pune problema „tăierii” unui mădular.
Un om din familia preoţească, devenit necurat, rămânea în starea aceasta „până seara”. În tot acest răstimp, el nu trebuia să mănânce din lucrurile sfinte, până la asfinţitul soarelui. Numai atunci putea înceta postul lui ( 22:6-7 ). O minunată învăţătură se desprinde de aici şi cu privire la noi înşine, fie că este vorba de domeniul spiritual, fie că ne referim la viaţa de toate zilele. Comuniunea cu Domnul nu poate fi restabilită, nu ne putem hrăni realmente din „lucrurile sfinte” fără să aibă loc lucrarea de curăţire; iar postul pe care trebuia să-l ţină cel ce a greşit ne vorbeşte de o anumită disciplină care merge mână în mână cu o adevărată restaurare.
Omul curat
„Omul curat” care stropea pe cel necurat cu apă de izvor amestecată cu cenuşă ne aduce aminte de acela care, după exemplul învăţătorului nostru, spală picioarele fraţilor săi (Ioan 13:14 ). El însuşi era necurat până seara (Numeri 19:21 ). Cât de evlavios ar fi cineva, nu se poate ocupa de ceva rău şi păcătos, chiar la aproapele său, fără să sufere şi el anumite consecinţe.
Mărturisirea reciprocă din Iacov 5:16 având ca scop rugăciunea unuia pentru altul nu este altceva decât o transpunere în noul legământ a celor de mai sus. De notat că o asemenea mărturisire implică o totală discreţie: cel ce întoarce un păcătos de la rătăcirea căii lui „acoperă o mulţime de păcate”, adică păstrează o tăcere totală cu privire la ele (Iacov 5:20 ).
Să mai pomenim aici şi pasajul din Galateni 6:1 : „Chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşeală, voi, care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţei. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu.” Cel ce este spiritual, fiind chemat să contribuie la redresarea fratelui său într-un duh de blândeţe, trebuie totuşi să ia seama la el însuşi, temându-se că ar putea să cadă la rândul lui. Aceasta face parte din experienţa omului curat care l-a stropit cu apa de curăţire pe fratele său devenit necurat.
Se impune aici o precizare: în Noul Legământ, fiecare credincios are acces direct înaintea lui Dumnezeu şi nu are nevoie de un intermediar aflat pe pământ, nici pentru a-I mărturisi păcatele, nici pentru a-I aduce rugăciuni sau pentru a-L adora. Dar acest adevăr fundamental nu exclude posibilitatea unui ajutor reciproc pe care credincioşii şi-l acordă, în virtutea harului lui Dumnezeu, cu temere respectuoasă faţă de El şi în duhul dragostei frăţeşti.
În încheiere, vom sublinia remarca deosebit de solemnă făcută în Numeri 19:20 : „Un om care va fi necurat şi nu se va curăţi, va fi nimicit din mijlocul adunării, căci a întinat sfântul locaş al Domnului.” Acumularea în cugetele noastre a unor greşeli nejudecate, necondamnate şi nemărturisite, întrerupe părtăşia cu Domnul, face să scadă tonusul vieţii spirituale şi, din cădere, îl poate conduce pe cel vinovat până la a fi „nimicit din mijlocul adunării”, lucru indispensabil, deoarece Domnul locuieşte în mijlocul poporului Lui (cf. Numeri 5:2 ; 1. Corinteni 5:11,13 ).
- b) Şarpele de aramă (Numeri 21:7-9 ; Ioan 3:14-15 )
Pentru prima dată, în istoria sumbră a cărţii Numerilor, poporul ajunge să spună cu sinceritate: „Am păcătuit, căci am vorbit împotriva Domnului şi împotriva ta” (Numeri 21:7 ). A fost necesară muşcătura şarpelui. Israeliţii au trebuit să ia act de toată răutatea Vrăjmaşului, de veninul pe care îl conţine firea păcătoasă omenească, de originea satanică a cărnii, pentru a fi în stare să-şi recunoască păcatul.
Moise se roagă pentru popor, şi Domnul îi porunceşte să spânzure de o prăjină un şarpe de aramă pe care, privindu-l, israelitul muşcat de şerpii înfocaţi să poată trăi.
„După cum Moise a înălţat şarpele în pustie, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul Omului” (loan 3:14), zicea Domnul Isus în noaptea memorabilă când Nicodim venise la El. Chiar din spusele Mântuitorului luăm cunoştinţă că pe El Îl reprezenta şarpele de aramă. Dar cum este posibil ca un şarpe şi nu un miel, să-L înfăţişeze aici pe Domnul Isus? Ştim bine că, în toată Scriptura, şarpele îl reprezintă pe Diavolul (Apocalipsa 20:2 ). Taurul, berbecul, turtureaua, animalele curate, toate acestea sunt o ilustraţie a jertfei fără cusur şi fără pată care a fost dată pentru păcatele noastre. Însă este un abis cumplit unde Domnul slavei a trebuit să Se coboare, din cauza noastră, o prăpastie cu mult mai adâncă decât suferinţele Sale fizice sau decât umilirile pe care le-a îndurat în timpul vieţii: „Pe Cel ce n-a cunoscut păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să devenim dreptatea lui Dumnezeu în El” (2. Corinteni 5:21 ). „Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru noi” (Galateni 3:13 ). În timpul celor trei ceasuri de întuneric, taina al cărei adânc nu-l putem cuprinde, Fiul lui Dumnezeu, Omul perfect, Jertfa fără pată, Mielul fără cusur, devenise asemenea unui „şarpe”, fiind tratat ca păcatul însuşi, sub greutatea incalculabilă a blestemului divin. La un asemenea Hristos trebuie să privim pentru a fi mântuiţi. Nu numai la exemplul desăvârşit pe care ni L-a dat, prin viaţa Sa ori chiar prin ascultarea Lui până la moarte: „…tot aşa trebuie să fie înălţat si Fiul Omului, pentru ca oricine crede în El să aibă viaţa veşnică.”
5) Stânca şi fântâna (Numeri 20:7-11 ; 21:16-18 )
- a) Stânca
În 1. Corinteni 10:4 citim: „…ei beau dintr-o stâncă duhovnicească ce venea după ei; şi stânca era Hristos.” La începutul călătoriei prin pustie, stânca a fost lovită, imagine a lui Hristos răstignit, de unde curge orice binecuvântare pentru poporul Lui (Exod 17:6 ). În capitolul nostru, potrivit instrucţiunilor date lui Moise de Domnul, el trebuia doar să vorbească stâncii, având în mână toiagul lui Aaron, cel care înmugurise. Ce lucru minunat! Drumul nostru este totdeauna deschis pentru a vorbi Aceluia care a fost lovit, prin rugăciuni izvorâte din inimă, direct şi fără umplutură de cuvinte. Toiagul ne vorbeşte de preoţia întemeiată pe viaţă şi har, singura bază pe care Dumnezeu mai putea introduce poporul în ţara Canaanului. Toiagul autorităţii — toiagul de conducător al lui Moise — din cauza slăbiciunilor poporului şi a necredinţei sale, nu conducea, în definitiv, decât la judecată. Trebuia deci ca noua generaţie să înţeleagă bine că ea nu putea intra în Canaan decât pe temeiul harului.
În ciuda greşelii lui Moise, care a lovit stânca de două ori cu propriul lui toiag, „a ieşit apă din belşug” (versetul 11). Apa aceasta ne vorbeşte de harul care vine „fără plată” către cel însetat (Romani 3:24 ; Apocalipsa 22:17 ), har care „s-a înmulţit şi mai mult” (Romani 5:20 ; Isaia 44:3-4 ), care se află totdeauna la dispoziţia noastră, „aproape” de noi (Romani 10:8 ), la îndemâna celui însetat (Ioan 7:37 ; Isaia 55:1 ). Râul din Ezechiel 47 devenea tot mai adânc pe măsura înaintării profetului. Acestea sunt apele sfântului locaş, adică harul pe care îl cunoaştem tot mai bine pe măsura scurgerii vieţii noastre, căci „adevăratul har al lui Dumnezeu este harul acesta de care v-aţi alipit” (1. Petru 5:12 ). În timpul călătoriei noastre spre Canaanul ceresc, harul acesta „ne învaţă” s-o rupem cu păgânătatea, cu nelegiuirea, şi să trăim cu cumpătare, dreptate şi evlavie, aşteptând fericita noastră nădejde (Tit 2:12-13 ).
- b) Fântâna
Adăpat cu apele care au ţâşnit din stâncă, poporul Israel era îndreptăţit să spună împăratului Edomului: „Noi nu vom bea apa din fântâni” (Numeri 20:17 ), o imagine a resurselor omeneşti puse la dispoziţia noastră de către lume. După ce israeliţii au fost adăpaţi la „fântâna” de la Beer, au putut chiar să refuze şi apa lui Sihon, împăratul amoriţilor (Numeri 21:22 ). Referitor la fântână, să amintim cuvintele Domnului spuse către Moise: „Să strângi poporul, şi le voi da apă” (Numeri 21:16 ). Nu numai apa pe care o ia fiecare de la Izvor, dar această înviorare şi răcorire generală ce se pot găsi în părtăşia cu Domnul. Şi nu Israel, ci Domnul însuşi ia iniţiativa acestei înviorări. El nu răspunde aici unei rugăciuni şi, cu atât mai puţin, unor murmure, ci spune: „Eu le voi da.” Într-adevăr, acesta este, la sfârşitul călătoriei prin pustie şi înainte de intrarea în Canaan, ultimul dar al lui Dumnezeu: apa care ţâşneşte în viata veşnică.
„Căpeteniile” au săpat fântâni (Numeri 21:18 ). Să ne gândim la toţi aceia pe care Dumnezeu i-a folosit de-a lungul veacurilor pentru a pune la dispoziţia altora apa Cuvântului divin, uneori chiar cu pericolul vieţii lor. În timpul nostru „căpeteniile” („nobilii”) ar putea reprezenta elementele spirituale ale unei adunări, precum şi pe înaintaşii de valoare de la care ne-au rămas lucrări scrise deosebit de scumpe în măsură să ne ajute a înţelege mai bine bogăţiile Cuvântului lui Dumnezeu. Căpeteniile, oamenii de valoare ai poporului, au săpat, făcând lucrul acesta împreună cu „legislatorul”, adică Moise, care este un tip al lui Hristos.
Poporul beneficiază astfel de lucrarea pusă la dispoziţia sa şi o apreciază drept un dar din partea lui Dumnezeu; astfel el va cânta iarăşi, plin de bucurie, o cântare în cinstea Domnului, a doua cântare amintită în Biblie (cf. Exod 15 şi vezi Iacov 5:13 ). Apa ţâşneşte şi adorarea israeliţilor se înalţă către Dumnezeul harului (loan 4:14,23).
La „Fântâna Celui Viu care mă vede” medita Isaac înainte de căsătoria sa cu Rebeca (Geneza 24:62-63 ); după aceea, îl găsim „locuind” acolo (Geneza 25:11 ). Ce frumos exemplu pentru noi, dătător de încurajare: odată întemeiat căminul nostru, să rămânem acolo ca „împreună moştenitori ai harului vieţii” (1. Petru 3:7 ).
După experienţa cu şarpele de aramă, poporul s-a întors „spre răsărit” (Numeri 21:11 ), spre Hristos, adevărata lumină. După răcorirea şi înviorarea spirituală de care au avut parte la fântână, israeliţii au dobândit puterile necesare pentru luptă şi obţin victoria asupra amoriţilor.
6) Norul şi slava Domnului (Numeri 14:10 ; 16:19,42 ; 20:6 )
Valoarea şi importanţa norului decurgea din faptul că el era un indiciu vizibil al prezenţei lui Dumnezeu: „Domnul S-a coborât din nou” (Numeri 11:25 ; 12:5 ). În şapte ocazii speciale, patru dintre acestea fiind amintite în cartea Numerilor, Domnul Şi-a manifestat prin nor gloria.
În Exod 16:10 , toată adunarea lui Israel, cu spatele către Egipt, se uita către pustia pe care urmau s-o străbată: „şi iată că slava Domnului s-a arătat în nor.” Până aici, norul îi călăuzise, îi protejase, acum însă gloria le era revelată în legătură cu mersul prin pustie.
Aceeaşi glorie va umple Cortul (Exod 40:34 ), după cum i se va arăta poporului întreg cu prilejul consacrării preoţilor ( 9:23 ). Gloria pusă în legătură cu adunarea, sanctuarul si închinarea era minunata dovadă că Dumnezeu Se afla în mijlocul alor Săi. În Numeri însă, apariţia gloriei lui Dumnezeu dobândeşte alt caracter. Când totul părea pierdut, când se părea că pentru Moise şi Aaron nu mai exista nici o resursă neutilizată cu privire la acest popor răzvrătit aflat pe punctul de a-i ucide cu pietre pe losua şi Caleb, „slava Domnului s-a arătat peste Cortul întâlnirii, înaintea tuturor copiilor lui Israel” (Numeri 14:10 ). La fel, când Core a strâns laolaltă întreaga adunare pentru a impune lui Moise voinţa sa şi a complicilor săi, „slava Domnului s-a arătat întregii adunări” (Numeri 16:19 ). A doua zi, poporul s-a răsculat din nou. Moise şi Aaron, aflaţi la capătul puterilor, privesc spre Cortul întâlnirii şi „iată că l-a acoperit norul, şi s-a arătat slava Domnului” (Numeri 20:6 ). În toate aceste cazuri, când totul părea definitiv compromis, arătarea slavei lui Dumnezeu a scăpat pe Israel de la o ruină totală. El Se arată în lumină, dar şi în sfinţenia Lui: Domnul mântuieşte pe slujitorii Lui, dar judecata, în lipsa întreitei mijlociri a lui Moise, ar fi căzut asupra întregului popor şi ar fi lovit pe cei vinovaţi.
În Ioan 18:6 , aceeaşi glorie străluceşte în Persoana lui Hristos Însuşi: oamenii veniţi să-L prindă s-au dat înapoi şi au căzut la pământ când El le spune cine este; apoi, mijlocind pentru ai Lui, El Se aşază între aceştia şi vrăjmaşi.
Să ne mai gândim şi la cele şapte arătări ale Domnului de-a lungul carierei agitate a lui Pavel şi să fim siguri că în diferitele situaţii ale vieţii, chiar şi în cele mai disperate, El este tot aşa de puternic pentru a Se manifesta în har şi în glorie în folosul alor Săi.
7) Harul (Numeri 23:8-9, 20-23 ; 24:5-7 )
Aflat către sfârşitul călătoriei prin pustie, Israelul răzvrătit nu merită desigur decât blestemul şi pedeapsa lui Dumnezeu. Şi recurgând la profetul Balaam pentru a-l blestema, împăratul Balac, la instigaţia Diavolului, nu dorea poporului decât ceea ce i s-ar fi cuvenit. De ce, totuşi, Dumnezeu schimbă blestemul în binecuvântare? Un singur răspuns este posibil: din cauza harului Său, a îndurării Lui suverane, nemeritate şi imposibil de explicat.
Harul ne mântuieşte, însă pe tot parcursul vieţii noastre de copii ai lui Dumnezeu, el este de faţă pentru a ne învăţa, a ne restabili, a ne conduce spre ţintă.
Balaam este silit să strige: „Cum să blestem eu pe cel ce nu-l blestemă Dumnezeu?… ÎI văd din vârful stâncilor… Este un popor care locuieşte deoparte” (Numeri 23:8-9 ). Să ne ajute Domnul să învăţăm şi noi a-i privi pe preaiubiţii Lui „din vârful stâncilor”, adică aşa cum îi vede Dumnezeu în Hristos, despărţiţi de lume şi puşi deoparte pentru El, nu pentru Satan.
„El nu vede nici o fărădelege în Iacob, nu vede nici o răutate în Israel” (versetul 21). În Hristos, noi suntem spălaţi, curăţiţi, îndreptăţiţi. Dumnezeu nu-Şi va mai aduce niciodată aminte de păcatele noastre şi de fărădelegile noastre. Noi putem intra în sfântul locaş „fără conştiinţa păcatului.” Numai harul poate rosti asemenea cuvinte: „Descântecul nu poate face nimic împotriva lui Iacob; nici vrăjitoria împotriva lui Israel” (versetul 23). „Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Dumnezeu care este în Isus Hristos, Domnul nostru?” (Romani 8:35,39 ). „Ce frumoase sunt corturile tale, lacov! Locuinţele tale, Israel!” (Numeri 24:5 .)
În Hristos, toate lucrurile au devenit noi; a fi în El înseamnă o făptură nouă. Astfel, Dumnezeu vede în ai Săi o reflectare a frumuseţii lui Hristos (Psalmul 45:11 ). El ne-a făcut „plăcuţi în Preaiubitul Lui” (Efeseni 1 ).
Un spirit legalist nu se poate bucura de binefacerile harului, însă vai, există posibilitatea schimbării harului lui Dumnezeu în desfrânare. „Cei ce se lipesc de idoli deşerţi îndepărtează îndurarea de le ei” (lona 2:8). Pentru a păstra un echilibru corespunzător, este necesar să nu reducem harul la o simplă teorie sau la o învăţătură interesantă, atrăgătoare, ci ochii inimilor noastre să-L privească fără încetare pe Acela care este harul însuşi. Harul lui Dumnezeu nu este doar o favoare a Lui faţă de noi, ci este sigur că „am primit din plinătatea Lui şi har după har” (Ioan 1:16 ). Trebuie ca noi „să creştem în harul si în cunoaşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos.” Apostolul putea scrie: „Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt. Şi harul Lui faţă de mine n-a fost zadarnic” (1. Corinteni 15:10 ).
Luând în considerare apropiatul sfârşit al călătoriei poporului Israel prin pustie, prorocul adaugă: „Acum se poate spune despre lacov şi Israel: Ce lucruri mari a făcut Dumnezeu!” (Numeri 23:23 .) Noi am fi zis: „Dar ce lucruri rele a făcut poporul!” Totuşi, amintirea care subzistă la finele unei lungi cariere este aceea a harului şi milei lui Dumnezeu! Dacă această declaraţie ar fi fost pusă în legătură cu Israel (numele cel nou al biruitorului, Geneza 32:28 ), poate că ar mai fi mers, dar lucrurile lui Dumnezeu alăturate numelui lui lacob (înşelătorul) ne atrag atenţia spre imensitatea harului care acoperă goliciunea şi mizeria noastră.
Cu toate slăbiciunile şi abaterile sale, „rămâne o odihnă pentru poporul lui Dumnezeu” (Evrei 4:9 ). „Acela care a început în voi această bună lucrare, o va sfârşi până în ziua lui Isus Hristos” (Filipeni 1:6 ).
„Ajuns în Cer, cu-a sfinţilor oştire,
Eu — fost pribeag prin lumea de amar —
Aduc cu mine-o singur-amintire:
Nemărginitul jertfei Tale har!”
8) Binecuvântarea (Numeri 6:22-27 )
Nu credem că ar putea exista o încheiere mai frumoasă a comentariului nostru asupra cărţii Numeri ca binecuvântarea cu care preotul Aaron trebuia să binecuvânteze poporul:
„Domnul să te binecuvinteze şi să te păzească!
Domnul să facă să lumineze faţa Lui peste tine si să Se îndure de tine!
Domnul să-Şi înalţe Faţa peste tine şi să-ţi dea pacea!”
Tripla repetiţie a Numelui Domnului nu ar putea fi oare o aluzie voalată la Sfânta Treime? Inima Tatălui Se deschide pentru a binecuvânta; numai El poate „să păzească” pe aceia pe care Fiul îi dă în grija Lui (Ioan 17:11 ). Hristos, Acela pe Faţa Căruia a strălucit cunoştinţa gloriei lui Dumnezeu, face să strălucească lumina Lui peste noi; fiecare credincios în parte poate primi din plinătatea acestui har pe care El ni l-a pus la dispoziţie. Duhul Sfânt este Acela care „descoperă” lucrurile adânci ale lui Dumnezeu (1. Corinteni 2:10 ); El glorifică pe Hristos şi ia din ce este al Lui pentru a ne descoperi (Ioan 16:14 ); prin El avem noi siguranţa mântuirii şi pacea care este însăşi roada Sa.
„Astfel să pună Numele Meu peste copiii lui Israel”: ei sunt, în chipul acesta, marcaţi pentru El: „şi Eu îi voi binecuvânta.” „El este Stânca; lucrările Lui sunt desăvârşite… El este un Dumnezeu credincios” (Deuteronom 32:4 ).
https://comori.org/numeri/mersul-prin-pustie/cartiri-si-capcane
//////////////////////////////////////
CÂND VEI CREDE CE A PROMIS DUMNEZEU?
David Wilkerson (1931-2011)
Îi cunoașteți pe creștinii care se plâng mereu de cât de inutili se simt? Ei se plâng în mod constant și se compară cu cei pe care îi admiră, gândindu-se: ”Nu sunt deloc ca el. Sunt fără speranță.”
Poți să-ți amintești povestea Vechiului Testament despre iscoadele israeliților trimise pentru a cerceta Țara Făgăduită. Ei s-au întors spunând: ”Cu adevărat, este o ţară în care curge lapte şi miere şi iată-i roadele. Dar poporul care locuieşte în ţara aceasta este puternic, cetăţile sunt întărite şi foarte mari. Nu putem să ne suim împotriva poporului acestuia, căci este mai tare decât noi, faţă de ei parcă eram nişte lăcuste.” (vezi Numeri 13)
Acum, acești oameni nu L-au acuzat pe Dumnezeu. Ei nu au spus niciodată: ”Dumnezeu nu este în stare. El nu este suficient de puternic.” Nu îndrăzneau să vorbească cu atâta necredință, ci, în schimb, s-au concentrat pe ei înșiși, spunând: ”Suntem ca niște lăcuste în ochii vrăjmașilor noștri.”
Aceasta nu este umilință și nu este o vorbire nevinovată și inofensivă. Mai degrabă este un afront față de Cel care este lumina lumii. Această lumină ne poruncește să credem: ”Pot totul în Hristos, care mă întărește.” (Filipeni 4:13)
Vedeți, atunci când vă plângeți de inabilitățile și slăbiciunile voastre, nu vă micșorați pe voi înșivă, ci pe Domnul. Cum? Pentru că refuzați să credeți sau să umblați în Cuvântul Său. Iscoadele israelite erau atât de concentrate asupra inabilităților proprii încât erau gata să renunțe, dar care era răspunsul lui Dumnezeu la temerile și necredința lor? ”Domnul a zis lui Moise: „Până când Mă va nesocoti poporul acesta? Până când nu va crede el în Mine, cu toate minunile pe care le fac în mijlocul lui?” (Numeri 14:11) Dumnezeu i-a acuzat de un singur păcat: necredința.
Astăzi, Domnul pune poporului Său aceeași întrebare pe care a pus-o Israelului: ”Când vei crede ceea ce ți-am promis? Am spus că puterea Mea va veni la tine în timpul tău de slăbiciune. Nu trebuie să te bazezi pe puterea trupului tău. Eu sunt DOMNUL, puterea veșnică și te voi face tare prin puterea Mea.”
https://www.worldchallenge.org/ro/c%C3%A2nd-vei-crede-ce-promis-dumnezeu
//////////////////////////////////////////////
Botez…(Cei 144.000 sunt botezați în moartea lui Christos- Romani 6:3,4)
Definiție
Completa cufundare în: 1. Apă; 2. Moartea lui Christos; 3. Trupul Săușâ; 4.Spiritul Sfânt; 5. Mai marele Noe într-o lume nouă; 6. Nimicirea prin foc. Botezul cu apă creștin este un simbol exterior, ca o mărturie înaintea oamenilor a completei, fără rezerve și necondiționatei consacrări a celui botezat și a învoielii de a face voie lui Iehova Dumnezeu, Suveranul Universal, prin Christos Isus, Regele Său. Înseamnă că propria sa voie este îngropată (asemenea cufundării în apă) și el iese afară din apă ca să facă doar voia lui Dumnezeu și din acel moment înainte să trăiască o viață nouă.
Completa scufundare este cerută, nu doar o stropire
Romani 6:3,4 Nu ştiţi că toţi cîţi am fost botezaţi în Isus Hristos, am fost botezaţi în moartea Lui?Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentruca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă.
Coloseni 2:12 “.. fiind îngropaţi împreună cu El, prin botez, şi înviaţi în El şi împreună cu El, prin credinţa în puterea lui Dumnezeu, care L-a înviat din morţi”
Matei 3:16 De îndată ce a fost botezat, Isus a ieşit afară din apă. Şi în clipa aceea cerurile s-au deschis, şi a văzut pe Duhul lui Dumnezeu pogorându-Se în chip de porumbel şi venind peste El.
Marcu 1:10 Şi îndată, când ieşea Isus din apă, el a văzut cerurile deschise, şi Duhul pogorându-Se peste El ca un porumbel.
Ioan 3:23 Ioan boteza şi el în Enon, aproape de Salim, pentru că acolo erau multe ape; şi oamenii veneau ca să fie botezaţi.
Fapte 8:36,38,39 Pe când îşi urmau ei drumul, au dat peste o apă. Şi famenul a zis: „Uite apă; ce mă împiedică să fiu botezat?” A poruncit să stea carul, s-au pogorât amândoi în apă, şi Filip a botezat pe famen. Când au ieşit afară din apă, Duhul Domnului a răpit pe Filip, şi famenul nu l-a mai văzut. În timp ce famenul îşi vedea de drum, plin de bucurie
Exod 14:19,22 Îngerul lui Dumnezeu, care mergea înaintea taberei lui Israel, Şi-a schimbat locul, şi a mers înapoia lor, şi stâlpul de nor care mergea înaintea lor, şi-a schimbat locul şi a stat înapoia lor.
Copiii lui Israel au trecut prin mijlocul mării ca pe uscat, şi apele stăteau ca un zid la dreapta şi la stânga lor.
1 Corinteni 10:1,2 Fraţilor, nu vreau să nu ştiţi că părinţii noştri toţi au fost sub nor, toţi au trecut prin mare, toţi au fost botezaţi în nor şi în mare, pentru Moise;
Geneza 7:16 Cele care au intrat, erau câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască, din orice făptură, după cum poruncise Dumnezeu lui Noe. Apoi Domnul a închis uşa după el.
Instituit și realizat pentru prima dată de Iehova Dumnezeu în timpul lui Noe
1 Petru 3:20,21 care fuseseră răzvrătite odinioară, când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în aşteptare, în zilele lui Noe, când se făcea corabia, în care au fost scăpate prin apă un mic număr de suflete, şi anume opt.
Icoana aceasta închipuitoare vă mântuieşte acum pe voi, şi anume botezul, care nu este o curăţire de întinăciunile trupeşti, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu, prin învierea lui Isus Hristos.
Geneza 6:17 Şi, iată că Eu am să fac să vină un potop de ape pe pământ, ca să nimicească orice făptură de sub cer, care are suflare de viaţă; tot ce este pe pământ va pieri.
2 Petru 2:5 dacă n-a cruţat El lumea veche, ci a scăpat pe Noe, acest propovăduitor al neprihănirii, împreună cu alţi şapte inşi, când a trimis potopul peste o lume de nelegiuiţi;
O doctrină creștină de bază
Evrei 6:1,2 De aceea, să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos, şi să mergem spre cele desăvârşite, fără să mai punem din nou temelia pocăinţei de faptele moarte, şi a credinţei în Dumnezeu, învăţătura despre botezuri, despre punerea mânilor, despre învierea morţilor şi despre judecata veşnică.
Întreaga națiune a lui Izrael a fost consacrată lui Iehova prin botezul în Marea Roșie
1 Corinteni 10:1,2 Fraţilor, nu vreau să nu ştiţi că părinţii noştri toţi au fost sub nor, toţi au trecut prin mare, toţi au fost botezaţi în nor şi în mare, pentru Moise;
1 Cronici 17:21,22 Este oare pe pământ un singur popor, care să fie ca poporul Tău Israel pe care Dumnezeu a venit să-l răscumpere, ca să facă din el poporul Lui, ca să-Ţi faci un nume şi să săvârşeşti minuni şi semne mari, izgonind neamuri dinaintea poporului Tău pe care l-ai răscumpărat din Egipt?Tu ai pus pe poporul Tău Israel, ca să fie poporul Tău pe vecie; şi Tu, Doamne, Te-ai făcut Dumnezeul lui.
Exod 19:8 Tot poporul a răspuns: „Vom face tot ce a zis Domnul!” Moise a spus Domnului cuvintele poporului.
Deuteronom 5:29 O! de ar rămânea ei cu aceeaşi inimă ca să se teamă de Mine şi să păzească toate poruncile Mele, ca să fie fericiţi pe vecie, ei şi copiii lor!
Ioan Botezătorul a botezat doar evrei
Maleahi 4:5,6 Iată, vă voi trimite pe proorocul Ilie, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată.El va întoarce inima părinţilor spre copii, şi inima copiilor spre părinţii lor, ca nu cumva, la venirea Mea, să lovesc ţara cu blestem!
Luca 1:16,17,76,77 El va întoarce pe mulţi din fiii lui Israel la Domnul, Dumnezeul lor. Va merge înaintea lui Dumnezeu, în duhul şi puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinţilor la copii, şi pe cei neascultători la umblarea în înţelepciunea celor neprihăniţi, ca să gătească Domnului un norod bine pregătit pentru El.”Şi tu, pruncule, vei fi chemat prooroc al Celui Prea Înalt. Căci vei merge înaintea Domnului, ca să pregăteşti căile Lui, şi să dai poporului Său cunoştinţa mântuirii, care stă în iertarea păcatelor lui;
Matei 11:14 Şi, dacă vreţi să înţelegeţi, el este Ilie, care trebuia să vină.
Matei 17:12,13 Dar vă spun că Ilie a şi venit, şi ei nu l-au cunoscut, ci au făcut cu el ce au vrut. Tot aşa are să sufere şi Fiul omului din partea lor.” Ucenicii au înţeles atunci că le vorbise despre Ioan Botezătorul.
Fapte 13:24 Înainte de venirea Lui, Ioan propovăduise botezul pocăinţei la tot norodul lui Israel.
Botezul lui Ioan a fost o recunoaștere a și căință de păcatele împotriva Legii a evreilor după carne și o pregătire pentru ei a lui Isus ca mai marele Moise
Matei 3:8 Faceţi, deci, roade vrednice de pocăinţa voastră.
Fapte 19:4 Atunci Pavel a zis: „Ioan a botezat cu botezul pocăinţei, şi spunea norodului să creadă în Cel ce venea după el, adică în Isus.”
Romani 10:4 Căci Hristos este sfârşitul Legii, pentru ca oricine crede în El, să poată căpăta neprihănirea.
Galateni 3:24 Astfel, Legea ne-a fost un îndrumător spre Hristos, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţă.
Fapte 3:22,23 În adevăr, Moise a zis părinţilor noştri: „Domnul, Dumnezeul vostru, vă va ridica dintre fraţii voştri un prooroc ca mine; pe El să-L ascultaţi în tot ce vă va spune. Şi oricine nu va asculta de Proorocul acela, va fi nimicit cu desăvârşire din mijlocul norodului.”
Botezul lui Isus era ceva nou și diferit
Evrei 7:26 Şi tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia: Sfânt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi, şi înălţat mai presus de ceruri,
1 Petru 2:22 „El n-a făcut păcat, şi în gura Lui nu s-a găsit vicleşug”.
Luca 3:21 După ce a fost botezat tot norodul, a fost botezat şi Isus; şi pe când Se ruga, s-a deschis cerul.
Botezul lui Isus a simbolizat completa Sa consacrare de a face voia lui Dumnezeu
Evrei 10:5-9 De aceea, când intră în lume, El zice: „Tu n-ai voit nici jertfă, nici prinos; ci Mi-ai pregătit un trup; n-ai primit nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat. Atunci am zis: „Iată-Mă (în sulul cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!” După ce a zis întâi: „Tu n-ai voit şi n-ai primit nici jertfe, nici prinoase, nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat” (lucruri aduse toate după Lege), apoi zice: „Iată-Mă, vin să fac voia Ta, Dumnezeule.” El desfiinţează astfel pe cele dintâi, ca să pună în loc pe a doua.
Matei 5:17 Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Proorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc.
Coloseni 2:17 “..care Sunt umbra lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Hristos.”
Botezul lui Ioan a continuat în armonie cu cel al ucenicilor lui Isus până la moartea lui Ioan
Matei 11:12 Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum, Împărăţia cerurilor se ia cu năvală, şi cei ce dau năvală, pun mâna pe ea.
Luca 7:26-30 Atunci ce aţi ieşit să vedeţi? Un prooroc? Da, vă spun, şi mai mult decât un prooroc. El este acela despre care este scris: „Iată, trimit pe solul Meu înaintea Feţei Tale, care Îţi va pregăti calea înaintea Ta.”Vă spun că dintre cei născuţi din femei, nu este nici unul mai mare decât Ioan Botezătorul. Totuş, cel mai mic în Împărăţia lui Dumnezeu, este mai mare decât el.Şi tot norodul care l-a auzit, şi chiar vameşii au dat dreptate lui Dumnezeu, primind botezul lui Ioan;dar Fariseii şi învăţătorii Legii au zădărnicit planul lui Dumnezeu pentru ei, neprimind botezul lui.
Ioan 3:27 “ Ioan i-a zis : Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez”
Isus a condus botezuri și a poruncit să fie continuate
Ioan 3:26; 4:1 Au venit, deci, la Ioan şi i-au zis: „Învăţătorule, Cel ce era cu tine dincolo de Iordan, şi despre care ai mărturisit tu, iată că botează, şi toţi oameni se duc la El.” Domnul a aflat că Fariseii au auzit că El face şi botează mai mulţi ucenici decât Ioan.
Matei 28:19,20 Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu Sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.
Botezul ucenicilor lui Isus a fost exclusiv pentru evrei până în anul 36 d.Chr.
Fapte 2:37,38,41 După ce au auzit aceste cuvinte, ei au rămas străpunşi în inimă, şi i-au zis lui Petru şi celorlalţi apostoli: „Fraţilor, ce să facem?” „Pocăiţi-vă” le-a zis Petru „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh. Cei ce au primit propovăduirea lui, au fost botezaţi; şi în ziua aceea, la numărul ucenicilor s-au adaus aproape trei mii de suflete.
Fapte 9:18 Chiar în clipa aceea, au căzut de pe ochii lui un fel de solzi; şi el şi-a căpătat iarăşi vederea. Apoi s-a sculat, şi a fost botezat.
Fapte 22:16 Şi acum, ce zăboveşti? Scoală-te, primeşte botezul, şi fii spălat de păcatele tale, chemând Numele Domnului.”
Fapte 8:27, 35, 36, 38 Filip s-a sculat şi a plecat. Şi iată că un Etiopian, un famen cu mare putere la împărăteasa Candace a Etiopienilor, şi îngrijitorul tuturor vistieriilor ei, venit la Ierusalim ca să se închine. Atunci Filip a luat cuvântul, a început de la Scriptura aceasta, şi i-a propovăduit pe Isus. Pe când îşi urmau ei drumul, au dat peste o apă. Şi famenul a zis: „Uite apă; ce mă împiedică să fiu botezat?” A poruncit să stea carul, s-au pogorât amândoi în apă, şi Filip a botezat pe famen.
După anul 36. d. Chr. evreii și neamurile au ajuns pe aceiași treaptă
Daniel 9:24-27 Şaptezeci de săptămâni au fost Hotărâte asupra poporului tău şi asupra cetăţii tale celei sfinte, până la încetarea fărădelegilor, până la ispăşirea păcatelor, până la ispăşirea nelegiuirii, până la aducerea neprihănirii veşnice, până la pecetluirea vedeniei şi proorociei, şi până la ungerea Sfântului sfinţilor. Să ştii, deci, şi să înţelelgi, că de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului, până la Unsul (Mesia), la Cârmuitorul, vor trece şapte săptămâni; apoi timp de şaizeci şi două de săptămâni, pieţele şi gropile vor fi zidite din nou, şi anume în vremuri de strîmtorare.După aceste şaizeci şi două de săptămâni, unsul va fi stîrpit, şi nu va avea nimic. Poporul unui domn care va veni, va nimici cetatea şi Sfântul Locaş, şi sfârşitul lui va fi ca printr-un potop; este Hotărât că războiul va ţine până la sfârşit şi împreună cu el şi pustiirile.
El va face un legământ trainic cu mulţi, timp de o săptămână, dar la jumătatea săptămânii va face să înceteze jertfa şi darul de mâncare, şi pe aripa urîciunilor idoleşti va veni unul care pustieşte, până va cădea asupra celui pustiit prăpădul Hotărât.”
Fapte 10:45, 47, 48 Toţi credincioşii tăiaţi împrejur, care veniseră cu Petru, au rămas uimiţi când au văzut că darul Duhului Sfânt s-a vărsat şi peste Neamuri.
Se poate opri apa ca să nu fie botezaţi aceştia, care au primit Duhul Sfânt ca şi noi?”
Şi a poruncit să fie botezaţi în Numele Domnului Isus Hristos. Atunci l-au rugat să mai rămână câteva zile la ei.
Fapte 18:25,26 El era învăţat în ce priveşte Calea Domnului, avea un duh înfocat, şi vorbea şi învăţa amănunţit pe oameni despre Isus, cu toate că nu cunoştea decât botezul lui Ioan.A început a vorbi cu îndrăzneală în sinagogă. Acuila şi Priscila, când l-au auzit, l-au luat la ei, şi i-au arătat mai cu deamăruntul Calea lui Dumnezeu.
Fapte 19:2-6 şi le-a zis: „Aţi primit voi Duhul Sfânt când aţi crezut?” Ei i-au răspuns: „Nici n-am auzit cu toate că a fost dat un Duh Sfânt.”Dar cu ce botez aţi fost botezaţi?” le-a zis el. Şi ei au răspuns: „Cu botezul lui Ioan.”Atunci Pavel a zis: „Ioan a botezat cu botezul pocăinţei, şi spunea norodului să creadă în Cel ce venea după el, adică în Isus.” Când au auzit ei aceste vorbe, au fost botezaţi în Numele Domnului Isus. Când şi-a pus Pavel mâinile peste ei, Duhul Sfânt S-a pogorât peste ei, şi vorbeau în alte limbi, şi prooroceau.
Fapte 15:7-9 După ce s-a făcut multă vorbă, s-a sculat Petru şi le-a zis: „Fraţilor, ştiţi că Dumnezeu, de o bună bucată de vreme, a făcut o alegere între voi, ca, prin gura mea, Neamurile să audă cuvântul Evangheliei, şi să creadă.Şi Dumnezeu, care cunoaşte inimile, a mărturisit pentru ei, şi le-a dat Duhul Sfânt ca şi nouă. N-a făcut nici o deosebire între noi şi ei, întrucît le-a curăţit inimile prin credinţă.
Căința trebuie să precedeze botezul însă el nu spală păcatele
Fapte 17:30 Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă, şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască;
Fapte 20:21 şi să vestesc Iudeilor şi Grecilor: pocăinţa faţă de Dumnezeu şi credinţa în Domnul nostru Isus Hristos.
Fapte 26:20 Ci am propovăduit întâi celor din Damasc, apoi în Ierusalim, în toată Iudea, şi la Neamuri, să se pocăiască şi să se întoarcă la Dumnezeu, şi să facă fapte vrednice de pocăinţa lor.
1 Petru 3:21 Icoana aceasta închipuitoare vă mântuieşte acum pe voi, şi anume botezul, care nu este o curăţire de întinăciunile trupeşti, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu, prin învierea lui Isus Hristos
Evrei 6:1 De aceea, să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos, şi să mergem spre cele desăvârşite, fără să mai punem din nou temelia pocăinţei de faptele moarte, şi a credinţei în Dumnezeu, învăţătura despre botezuri, despre punerea mânilor, despre învierea morţilor şi despre judecata veşnică.
Scufundarea simbolizează complete consacrare ca și la botezul lui Isus
1 Petru 2:21 Şi la aceasta aţi fost chemaţi; fiindcă şi Hristos a suferit pentru voi, şi v-a lăsat o pildă, ca să călcaţi pe urmele Lui.
Matei 16:24 Atunci Isus a zis ucenicilor Săi: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea, şi să Mă urmeze.
Luca 9:23 Apoi a zis tuturor: „Dacă voeşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi, şi să Mă urmeze.
Este un pas necesar de ascultare pentru toți creștinii, înclusiv alte oi
Matei 3:15 Drept răspuns, Isus i-a zis: „Lasă-Mă acum, căci aşa se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit.” Atunci Ioan L-a lăsat.
Mica 4:1-5 În vremurile de pe urmă, muntele Casei Domnului va fi întemeiat tare ca cel mai înalt munte, se va înălţa deasupra dealurilor, şi popoarele vor veni grămadă la el. Neamurile se vor duce cu grămada la el, şi vor zice: „Veniţi, haidem să ne suim la muntele Domnului, la Casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne înveţe căile Lui, şi să umblăm pe cărările Lui! Căci din Sion va ieşi Legea, şi din Ierusalim Cuvântul Domnului.El va judeca între multe popoare, va Hotărâ între neamuri puternice, depărtate. Din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug, şi din suliţele lor cosoare; nici un neam nu va mai trage sabia împotriva altuia, şi nu vor mai învăţa să facă război; ci fiecare va locui sub viţa lui şi sub smochinul lui, şi nimeni nu-l va mai tulbura. Căci gura Domnului oştirilor a vorbit.Pe când toate popoarele umblă fiecare în numele dumnezeului său, noi vom umbla în Numele Domnului, Dumnezeului nostru, totdeauna şi în veci de veci!”
1 Petru 3:20 ..care fuseseră răzvrătite odinioară, când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în aşteptare, în zilele lui Noe, când se făcea corabia, în care au fost scăpate prin apă un mic număr de suflete, şi anume opt.
Geneza 6:18, 7:7, 13 Dar cu tine fac un legământ; să intri în corabie, tu şi fiii tăi, nevastă-ta şi nevestele fiilor tăi împreună cu tine. Şi Noe a intrat în corabie cu fiii săi, cu nevastă-sa şi cu nevestele fiilor săi, din pricina apelor potopului. În aceeaşi zi au intrat în corabie: Noe, Sem, Ham şi Iafet, fiii lui Noe, nevasta lui Noe şi cele trei neveste ale fiilor lui cu ei.
1 Corinteni 10:1,2 Fraţilor, nu vreau să nu ştiţi că părinţii noştri toţi au fost sub nor, toţi au trecut prin mare, toţi au fost botezaţi în nor şi în mare, pentru Moise;
Exod 12:37,38 Copiii lui Israel au plecat din Ramses spre Sucot, în număr de aproape şase sute de mii de oameni care mergeau pe jos, în afară de copii. O mulţime de oameni de tot soiul s-au suit împreună cu ei; aveau şi turme însemnate de oi şi boi.
În numele (recunoscând autoritatea) Tatălui
Psalmi 83:18 Ca să ştie că numai Tu, al cărui Nume este Domnul, Tu eşti Cel Prea Înalt pe tot pământul.
Psalmi 36:9 Căci la Tine este izvorul vieţii; prin lumina Ta vedem lumina.
Evrei 10:7 Atunci am zis: „Iată-Mă (în sulul cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!”
1 Petru 3:21 Icoana aceasta închipuitoare vă mântuieşte acum pe voi, şi anume botezul, care nu este o curăţire de întinăciunile trupeşti, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu, prin învierea lui Isus Hristos
Evrei 11:6 Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.
Ioan 5:43 Eu am venit în Numele Tatălui Meu, şi nu Mă primiţi; dacă va veni un altul, în numele lui însuşi, pe acela îl veţi primi.
Ioan 10:25 „V-am spus” le-a răspuns Isus „şi nu credeţi. Lucrările pe care le fac Eu, în Numele Tatălui Meu, ele mărturisesc despre Mine.
Luca 11:2 El le-a zis: „Când vă rugaţi, să ziceţi: Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău; vie Împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ.
În numele (recunoscând autoritatea) Fiului
Isaia 55:4 Iată, l-am pus martor pe lângă poapore, cap şi stăpânitor al popoarelor.
Filipeni 2:9-11 De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult, şi I-a dat Numele, care este mai presus de orice nume; pentruca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ, şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul.
Apocalipsa 19:16 Pe haină şi pe coapsă avea scris numele acesta: „Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor.”
Evrei 5:9,10 Şi după ce a fost făcut desăvârşit, S-a făcut pentru toţi cei ce-L ascultă, urzitorul unei mântuiri veşnice,căci a fost numit de Dumnezeu: Mare Preot „după rânduiala lui Melhisedec.”
Isaia 9:6 Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii.
Ioan 4:42 Şi ziceau femeii: „Acum nu mai credem din pricina spuselor tale, ci din pricină că L-am auzit noi înşine, şi ştim că acesta este într-adevăr Hristosul, mântuitorul lumii.”
1 Ioan 2:2 El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi.
În numele ( recunoscând funcția și scopul) Spiritului Sfânt
Efeseni 5:18 Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh.
Galateni 5:16 ,18 Zic dar: umblaţi cârmuiţi de Duhul, şi nu împliniţi poftele firii pământeşti. Dacă Sunteţi călăuziţi de Duhul, nu Sunteţi sub Lege.
Galateni 6:8 Cine samănă în firea lui pământească, va secera din firea pământească putrezirea; dar cine samănă în Duhul, va secera din Duhul viaţa veşnică.
2 Petru 1:21 Căci nici o proorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt.
Ioan 6:63 Duhul este acela care dă viaţă, carnea nu foloseşte la nimic; cuvintele pe care vi le-am spus Eu, Sunt duh şi viaţă.
1 Ioan 5:6 El, Isus Hristos, este Cel ce a venit cu apă şi cu sânge; nu numai cu apă, ci cu apă şi cu sânge; şi Duhul este Cel ce mărturiseşte despre lucrul acesta, fiindcă Duhul
este adevărul.
Efeseni 6:17 Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu.
Nu în numele celui care botează nici a vreunui om sau organizații
Ioan 4:2 Însă Isus nu boteza El însuşi, ci ucenicii Lui.
1 Corinteni 1:13-15 Hristos a fost împărţit? Pavel a fost răstignit pentru voi? Sau în numele lui Pavel aţi fost voi botezaţi? Mulţămesc lui Dumnezeu că n-am botezat pe nici unul din voi, în afară de Crisp şi Gaiu, pentru ca nimeni să nu poată spune că aţi fost botezaţi în numele meu.
Fapte 10:47,48 „Se poate opri apa ca să nu fie botezaţi aceştia, care au primit Duhul Sfânt ca şi noi?” Şi a poruncit să fie botezaţi în Numele Domnului Isus Hristos. Atunci l-au rugat să mai rămână câteva zile la ei.
Nu trebuie impus nimănui- trebuie să fie o decizie de bunăvoie
1 Corinteni 1:17 De fapt, Hristos m-a trimis nu să botez, ci să propovăduiesc Evanghelia: nu cu înţelepciunea vorbirii, ca nu cumva crucea lui Hristos să fie făcută zadarnică.
Fapte 8:36-38 Pe când îşi urmau ei drumul, au dat peste o apă. Şi famenul a zis: „Uite apă; ce mă împiedică să fiu botezat?” Filip a zis: „Dacă crezi din toată inima, se poate.” Famenul a răspuns: „Cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.” A poruncit să stea carul, s-au pogorât amândoi în apă, şi Filip a botezat pe famen.
Ioan 17:3 Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.
Botezul infantil este nescriptural
Romani 10:13,14 Fiindcă „oricine va chema Numele Domnului, va fi mântuit.” Dar cum vor chema pe Acela în care n-au crezut? Şi cum vor crede în Acela, despre care n-au auzit? Şi cum vor auzi despre El fără propovăduitor?
Evrei 11:1,6 Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.
Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.
Matei 13:15 Căci inima acestui popor s-a împietrit; au ajuns tari de urechi, şi-au închis ochii, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înţeleagă cu inima, să se întoarcă la Dumnezeu, şi să-i vindec.”
Fapte 3:19 Pocăiţi-vă, deci, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare
Psalmi 51:5 Iată că Sunt născut în nelegiuire, şi în păcat m-a zămislit mama mea.
1 Corinteni 14:20 Fraţilor, nu fiţi copii la minte; ci, la răutate, fiţi prunci; iar la minte, fiţi oameni mari.
Botezul trebuie urmat de fapte credincioase
Matei 4:17 De atunci încolo, Isus a început să propovăduiască, şi să zică: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.”
Isaia 61:1,2 „Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc veşti bune celor nenorociţi: El M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia, şi prinşilor de război izbăvirea;să vestesc un an de îndurare al Domnului, şi o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru; să mângîi pe toţi cei întristaţi;
Eccleziastul 5:4,5 Dacă ai făcut o juruinţă lui Dumnezeu, nu zăbovi s-o împlineşti, căci Lui nu-I plac cei fără minte; de aceea împlineşte juruinţa pe care ai făcut-o. Mai bine să nu faci nici o juruinţă, decât să faci o juruinţă şi să n-o împlineşti.
Evrei 6:1,2 De aceea, să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos, şi să mergem spre cele desăvârşite, fără să mai punem din nou temelia pocăinţei de faptele moarte, şi a credinţei în Dumnezeu, învăţătura despre botezuri, despre punerea mânilor, despre învierea morţilor şi despre judecata veşnică.
Luca 9:62 Isus i-a răspuns: „Oricine pune mâna pe plug, şi se uită înapoi, nu este destoinic pentru Împărăţia lui Dumnezeu.”
Evrei 10:38 Şi cel neprihănit va trăi prin credinţă: dar dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere în el.”
2 Corinteni 6:1 Ca unii care lucrăm împreună cu Dumnezeu, vă sfătuim să faceţi aşa ca să nu fi primit în zădar harul lui Dumnezeu.
Psalmi 116:13,14 Voi înălţa paharul izbăvirilor, şi voi chema Numele Domnului; îmi voi împlini juruinţele făcute Domnului, în faţa întregului Său popor.
Cei consacrați sunt botezați pentru a fi ocrotiți
Evrei 11:7 Prin credinţă Noe, când a fost înştiinţat de Dumnezeu despre lucruri care încă nu se vedeau, şi, plin de o teamă Sfântă, a făcut un chivot ca să-şi scape casa; prin ea, el a osîndit lumea, şi a ajuns moştenitor al neprihănirii care se capătă prin credinţă.
Tefania 2:2,3 până nu se împlineşte Hotărârea-ca pleava trece vremea-până nu vine peste voi mânia aprinsă a Domnului, până nu vine peste voi ziua mâniei Domnului! Căutaţi pe Domnul, toţi cei smeriţi din ţară, care împliniţi poruncile Lui! Căutaţi dreptatea, căutaţi smerenia! Poate că veţi fi cruţaţi în ziua mâniei Domnului.”
Isaia 26:20 „Du-te, poporul meu, intră în odaia ta, şi încuie uşa după tine; ascunde-te câte-va clipe, până va trece mânia!
1 Petru 3:20,21 care fuseseră răzvrătite odinioară, când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în aşteptare, în zilele lui Noe, când se făcea corabia, în care au fost scăpate prin apă un mic număr de suflete, şi anume opt.Icoana aceasta închipuitoare vă mântuieşte acum pe voi, şi anume botezul, care nu este o curăţire de întinăciunile trupeşti, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu, prin învierea lui Isus Hristos.
Evrei 3:4-6 Orice casă este zidită de cineva, dar Cel ce a zidit toate lucrurile, este Dumnezeu.cât despre Moise, el a fost „credincios în toată casa lui Dumnezeu” ca slugă, ca să mărturisească despre lucrurile, care aveau să fie vestite mai tîrziu.Dar Hristos este credincios ca Fiu, peste casa lui Dumnezeu. Şi casa Lui Suntem noi, dacă păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită şi nădejdea cu care ne lăudăm.
Botezul cu Spiritul Sfânt- Dumnezeu a botezat întâi pe Marele Său Preot
Matei 3:13-17 Atunci a venit Isus din Galilea la Iordan, la Ioan, ca să fie botezat de el.
Dar Ioan căuta să-l oprească. „Eu” zicea el „am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine?”Drept răspuns, Isus i-a zis: „Lasă-Mă acum, căci aşa se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit.” Atunci Ioan L-a lăsat. De îndată ce a fost botezat, Isus a ieşit afară din apă. Şi în clipa aceea cerurile s-au deschis, şi a văzut pe Duhul lui Dumnezeu pogorându-Se în chip de porumbel şi venind peste El.Şi din ceruri s-a auzit un glas, care zicea: „Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea.”
Luca 4:18 „Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea, şi orbilor căpătarea vederii; să dau drumul celor apăsaţi
Fapte 10:38 cum Dumnezeu a uns cu Duhul Sfânt şi cu putere pe Isus din Nazaret, care umbla din loc în loc, făcea bine, şi vindeca pe toţi cei ce erau apăsaţi de diavolul; căci Dumnezeu era cu El.
Isaia 42:1 „Iată Robul Meu, pe care-L sprijinesc, Alesul Meu, în care Îşi găseşte plăcere sufletul Meu. Am pus Duhul Meu peste El; El va vesti neamurilor judecata.
Psalm 133:2 Este ca untdelemnul de preţ, care, turnat pe capul lui, se pogoară pe barbă, pe barba lui Aaron, se pogoară pe marginea veşmintelor lui.
Botezul membrelor trupului lui Christos este prin Christos
Fapte 1:5 Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt.”
Fapte 2:1-4, 32, 33 În ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. Deodată a venit din cer un sunet ca vîjîitul unui vânt puternic, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei, şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei.Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt, şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul să vorbească. Dumnezeu a înviat pe acest Isus, şi noi toţi Suntem martori ai lui.Şi acum, odată ce S-a înălţat prin dreapta lui Dumnezeu, şi a primit de la Tatăl făgăduinţa Duhului Sfânt, a turnat ce vedeţi şi auziţi.
Ioan 14:16,17 Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt mângîietor (Greceşte: Paraclet, apărător, ajutor.), care să rămână cu voi în veac; şi anume, Duhul adevărului pe care lumea nu-l poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi, şi va fi în voi.
Ioan 15:26 Când va veni mângîietorul, pe care-L voi trimite de la Tatăl, adică Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl, El va mărturisi despre Mine.
Ioan 16:7, 13 Totuş, vă spun adevărul: Vă este de folos să Mă duc; căci, dacă nu Mă duc Eu, mângîietorul nu va veni la voi; dar dacă Mă duc, vi-L voi trimite.
Când va veni mângîietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit, şi vă va descoperi lucrurile viitoare.
2 Corinteni 1:21 Şi Cel ce ne întăreşte împreună cu voi, în Hristos, şi care ne-a uns, este Dumnezeu.
Botezul în Trupul lui Christos este doar pentru cei 144.000, realizat prin ungerea lor cu Spirit Sfânt
Galateni 3:27,28 Toţi care aţi fost botezaţi pentru Hristos, v-aţi îmbrăcat cu Hristos. Nu mai este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este nici rob nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi Sunteţi una în Hristos Isus.
Efeseni 4:4,5 Este un singur trup, un singur Duh, după cum şi voi aţi fost chemaţi la o singură nădejde a chemării voastre. Este un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez.
1 Corinteni 12:13 Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie Iudei, fie Greci, fie robi, fie slobozi; şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh.
1 Ioan 2:20,27 Dar voi aţi primit ungerea din partea Celui Sfânt, şi ştiţi orice lucru. Cât despre voi, ungerea pe care aţi primit-o de la El, rămâne în voi, şi n-aveţi trebuinţă să vă înveţe cineva; ci, după cum ungerea Lui vă învaţă despre toate lucrurile şi este adevărată, şi nu este o minciună, rămâneţi în El, după cum v-a învăţat ea.
Cei 144.000 sunt botezați în moartea lui Christos
Romani 6:3,4 Nu ştiţi că toţi cîţi am fost botezaţi în Isus Hristos, am fost botezaţi în moartea Lui?Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentruca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă.
Coloseni 2:12 fiind îngropaţi împreună cu El, prin botez, şi înviaţi în El şi împreună cu El, prin credinţa în puterea lui Dumnezeu, care L-a înviat din morţi.
Luca 12:50 Am un botez cu care trebuie să fiu botezat, şi cât de mult doresc să se îndeplinească!
Marcu 10:38,39 Isus le-a răspuns: „Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi voi să beţi paharul pe care am să-l beau Eu sau să fiţi botezaţi cu botezul cu care am să fiu botezat Eu?” „Putem” au zis ei. Şi Isus le-a răspuns: „Este adevărat că paharul pe care-l voi bea Eu, îl veţi bea, şi cu botezul cu care voi fi botezat Eu, veţi fi botezaţi;
Filipeni 3:10 Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui, şi să mă fac asemenea cu moartea Lui;
1 Corinteni 15:29 Altfel, ce ar face cei ce se botează pentru cei morţi? Dacă nu înviază morţii nicidecum, de ce se mai botează ei pentru cei morţi?
2 Timotei 2:11 Adevărat este cuvântul acesta: dacă am murit împreună cu El, vom şi trăi împreună cu El.
Botezul cu foc ( spre nimicire) nu e botezul cu Spiritul Sfânt
Ioel 2:28-31 După aceea voi turna Duhul Meu peste orice făptură; fiii şi fiicele voastre vor prooroci, bătrânii voştri vor visa visuri, şi tinerii voştri vor avea vedenii. Chiar şi peste robi şi peste roabe, voi turna Duhul Meu, în zilele acelea. Voi face să se vadă semne în ceruri şi pe pământ: sânge, foc, şi stâlpi din fum; soarele se va preface în întuneric, şi luna în sânge, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată.
2 Tesaloniceni 1:6-9 Fiindcă Dumnezeu găseşte că este drept să dea întristare celor ce vă întristează,şi să vă dea odihnă atât vouă, care Sunteţi întristaţi, cât şi nouă, la descoperirea Domnului Isus din cer, cu îngerii puterii Lui, într-o flacără de foc, ca să pedepsească pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu şi pe cei ce nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos. Ei vor avea ca pedeapsă o pierzare veşnică, de la faţa Domnului şi de la slava puterii Lui.
Luca 3:16,17 Ioan, drept răspuns, a zis tuturor: „Cît despre mine, eu vă botez cu apă; dar vine Acela care este mai puternic decât mine, şi căruia eu nu Sunt vrednic să-I desleg cureaua încălţămintelor. El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc. Acela are lopata în mână; Îşi va curăţi aria cu desăvârşire, şi Îşi va strânge grâul în grînar, iar pleava o va arde într-un foc care nu se stinge.”
Daniel 9:26,27 După aceste şaizeci şi două de săptămâni, unsul va fi stîrpit, şi nu va avea nimic. Poporul unui domn care va veni, va nimici cetatea şi Sfântul Locaş, şi sfârşitul lui va fi ca printr-un potop; este Hotărât că războiul va ţine până la sfârşit şi împreună cu el şi pustiirile. El va face un legământ trainic cu mulţi, timp de o săptămână, dar la jumătatea săptămânii va face să înceteze jertfa şi darul de mâncare, şi pe aripa urîciunilor idoleşti va veni unul care pustieşte, până va cădea asupra celui pustiit prăpădul Hotărât.”
Isaia 1:9 De nu ne-ar fi lăsat Domnul oştirilor o mică rămăşiţă, am fi ajuns ca Sodoma, şi ne-am fi asemănat cu Gomora.
Botezul în nimicire este pentru dușmanii lui DUmnezeu la Armaghedon și la sfârșitul domniei de 1.000 ani a lui Christos
Matei 13:30 Lăsaţi-le să crească amândouă împreună până la seceriş; şi, la vremea secerişului, voi spune secerătorilor: „Smulgeţi întâi neghina, şi legaţi-o în snopi, ca s-o ardem, iar grâul strângeţi-l în grînarul meu.”
Maleahi 4:1 „Căci iată, vine ziua, care va arde ca un cuptor! Toţi cei trufaşi şi toţi cei răi, vor fi ca miriştea; ziua care vine îi va arde, zice Domnul oştirilor, şi nu le va lăsa nici rădăcină nici ramură.
Tefania 3:8 „De aceea aşteptaţi numai, zice Domnul, până în ziua când Mă voi scula la pradă: căci am Hotărât să strâng neamurile, să adun împărăţiile, ca să-Mi vărs urgia peste ele, toată aprinderea mâniei Mele; căci toată ţara va fi mistuită de focul geloziei Mele.”
Iuda 1:7 Tot aşa, Sodoma şi Gomora şi cetăţile dimprejurul lor, care se dăduseră ca şi ele la curvie şi au poftit după trupul altuia, ne stau înainte ca o pildă, suferind pedeapsa unui foc veşnic.
Apocalipsa 19:20 Şi fiara a fost prinsă. Şi împreună cu ea, a fost prins proorocul mincinos, care făcuse înaintea ei semnele, cu care amăgise pe cei ce primiseră semnul fiarei, şi se închinaseră icoanei ei. Amândoi aceştia au fost aruncaţi de vii în iazul de foc, care arde cu pucioasă.
Apocalipsa 20:7-10, 14, 15 Când se vor împlini cei o mie de ani, Satana va fi dezlegat; şi va ieşi din temniţa lui, ca să înşele Neamurile, care Sunt în cele patru colţuri ale pământului, pe Gog şi pe Magog, ca să-i adune pentru război. Numărul lor va fi ca nisipul mării. Şi ei s-au suit pe faţa pământului, şi au înconjurat tabăra sfinţilor şi cetatea prea iubită. Dar din cer s-a pogorât un foc care i-a mistuit. Şi diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi de pucioasă, unde este fiara şi proorocul mincinos. Şi vor fi munciţi zi şi noapte în vecii vecilor. Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua. Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul de foc.
Evrei 12:29 “.. fiindcă Dumnezeul nostru este „un foc mistuitor”.
2 Petru 3:6, 7 şi că lumea de atunci a pierit tot prin ele, înecată de apă. Iar cerurile şi pământul de acum Sunt păzite şi păstrate, prin acelaşi Cuvânt, pentru focul din ziua de judecată şi de peire a oamenilor nelegiuiţi.
Luca 17:26-30 Ce s-a întâmplat în zilele lui Noe, se va întâmpla la fel şi în zilele Fiului omului: mâncau, beau, se însurau şi se măritau până în ziua când a intrat Noe în corabie; şi a venit potopul şi i-a prăpădit pe toţi. Ce s-a întâmplat în zilele lui Lot, se va întâmpla aidoma: oamenii mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, zideau; dar, în ziua când a ieşit Lot din Sodoma, a plouat foc şi pucioasă din cer, şi i-a pierdut pe toţi.
Tot aşa va fi şi în ziua când Se va arăta Fiul omului.
Exod 14:26-28 Domnul i-a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna spre mare; şi apele au să se întoarcă peste Egipteni, peste carele lor şi peste călăreţii lor.”Moise şi-a întins mâna spre mare. Şi înspre dimineaţă, marea şi-a luat iarăşi repeziciunea cursului şi la apropierea ei Egiptenii au luat-o la fugă; dar Domnul a năpustit pe Egipteni în mijlocul mării. Apele s-au întors şi au acoperit carele, călăreţii şi toată oastea lui Faraon, care intraseră în mare după copiii lui Israel; nici unul măcar n-a scăpat.
Apocalipsa 11:8 Şi trupurile lor moarte vor zăcea în piaţa cetăţii celei mari, care, în înţeles duhovnicesc, se cheamă „Sodoma” şi „Egipt” unde a fost răstignit şi Domnul lor.
https://truth-time.com/ro/botez/
//////////////////////////////////////////////
Promisiunea lui Iacov
Iacov a făcut o juruinţă şi a zis: „Dacă va fi Dumnezeu cu mine şi mă va păzi în timpul călătoriei pe care o fac, dacă-mi va da pâine să mănânc şi haine să mă îmbrac şi dacă mă voi întoarce în pace în casa tatălui meu, atunci Domnul va fi Dumnezeul meu; piatra aceasta, pe care am pus-o ca stâlp de aducere aminte, va fi casa lui Dumnezeu şi Îţi voi da a zecea parte din tot ce-mi vei da.” (Geneza 28:20-22)
Sunt multi care il dispretuiesc pe Iacov ca a pus – zic ei – niste conditii Domnului. Cineva chiar si-a permis sa spuna ca L-a santajat pe Dumnezeu; ceva de genul “Daca Tu imi faci cutare si cutare, atunci voi face si eu asta”. Aceste “daca” ar denota, spun tot ei, o lipsa de credinta, o indoiala: o fi / n-o fi, poate EL sa faca sau nu poate sa faca?…
Trebuie insa sa avem in vedere urmatoarele lucruri:
JURUINTELE IN BIBLIE
Juruinta lui Iacov nu este singura mentionata in Biblie. In general juruintele contin acest “dacă”. Vezi juruintele amintite aici: Numeri 21:2, Judecători 11:30-31, 2 Samuel 15:7-8.
Insa foarte reprezentativa este juruinta Anei, mama lui Samuel:
Şi Ana se ruga Domnului cu sufletul amărât şi plângea. Ea a făcut o juruinţă şi a zis: „Doamne Dumnezeul oştirilor! Dacă vei binevoi să cauţi spre întristarea roabei Tale, dacă-Ţi vei aduce aminte de mine şi nu vei uita pe roaba Ta şi dacă vei da roabei Tale un copil de parte bărbătească, îl voi închina Domnului pentru toate zilele vieţii lui, şi brici nu va trece peste capul lui.” (1 Samuel 1:10-11)
Dupa cum vezi, juruinta Anei contine multi de “daca”. Si nu am auzit pe nimeni sa spuna ca asta ar fi semn de necredinta. De ce am spune ca Iacov a zis “daca” din lipsa de credinta?…
STAREA DE MOMENT
Iacov era un fugar, nu avea nimic. Cu cuvintele lui, cand isi amintea aceste momente: “am trecut Iordanul acesta numai cu toiagul meu“ (Geneza 32:10).
Ii intreb pe cei care-l vad pe Iacov ca pe un mercenar care-L santaja pe Dumnezeu: Ce zecime sa dea atunci, acolo? 20 de centimetri din toiag?! Era cat de se poate de normal ca sa spuna “Daca voi avea, atunci voi da zecime”.
Cealata parte a juruintei care-l priveste personal pe Iacov este: “dacă mă voi întoarce în pace în casa tatălui meu, atunci Domnul va fi Dumnezeul meu”. Putem vedea aici pur si simplu ca Iacov, desi era om credincios, nu avea o relatie personala deplina cu Dumnezeul in acel moment al vietii lui. El inca nu putea concepe o relatie deplina cu Dumnezeu decat in casa tatalui lui. Cu toate ca era trecut de prima tinerete, este asta de dispretuit? Eu zic ca nu.
Fiecare om are experiente in viata care il pot conduce spre o predare totala Domnului, chiar daca acestea nu pot fi totdeauna delimitate strict. Consider ca la Iacov, momentul cand s-a dedicat fara rezerve a fost la Iaboc, cand s-a intalnit cu Ingerul. Observa cum se exprima Iacov inainte de Iaboc (“Dacă n-aş fi avut cu mine pe Dumnezeul tatălui meu, pe Dumnezeul lui Avraam, pe Acela de care se teme Isaac, mi-ai fi dat drumul acum cu mâinile goale.” Geneza 31:42) si ce se spune despre el dupa Iaboc (Şi acolo a ridicat un altar pe care l-a numit El-Elohe-Israel. Geneza 33:20; El-Elohe-Israel == Domnuel este Dumnezeul lui Israel).
ALTE SENSURI PENTRU “DACĂ”
Cu toate ca de multe ori “daca” poate denota indoiala, neincredere, necredinta sau impunerea unor conditii, sunt si cazuri cand acelasi “daca” poate arata o conditie neimpusa de vreun om, ci impusa de starea normala a lucrurilor, de starea de fapt.
Putina lume stie ca promisiunea Mantuitorului din Ioan 14:3 suna asa in multe traduceri (printre care versiunea GBV in romana si KJ in engleza): “şi, dacă Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, vin din nou şi vă voi primi la Mine Însumi, ca, acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.”
Aici sensul lui daca este “cand”, accentul cazand pe conditia temporala. In romana, Cornilescu a fost mai fidel aici traducand “dupa ce Ma voi duce”.
Deci “daca” poate avea si aceasta intelegere de constrangere temporala: daca (pana cand) Isus nu mergea in cer, nu putea pregati locasuri; daca (pana cand) Ana nu avea copil, nu-l putea dedica Domnului. Acelasi sens inteleg eu ca au si “daca”-urile din juruinta lui Iacov.
Ellen G. White surprinde in cuvinte frumoase aceasta nuanta:
În acest caz, Iacov nu căuta să Îi pună condiții lui Dumnezeu. Domnul făgăduise deja prosperitate, și acest vot a fost revărsarea unei inimi pline de recunoștință pentru asigurarea iubirii și îndurării lui Dumnezeu. Iacov înțelegea că Dumnezeu are asupra lui drepturi pe care trebuie să le recunoască și că dovezile speciale ale bunătății divine acordate lui cer un răspuns. Tot astfel, orice binecuvântare revărsată asupra noastră cere un răspuns pe care trebuie să-l dăm Autorului tuturor îndurărilor. Creștinul trebuie să-și cerceteze adesea trecutul vieții sale și să-și amintească cu recunoștință prețioasele izbăviri pe care Dumnezeu le-a lucrat și le lucrează pentru el, susținându-l în încercări, deschizând căi înaintea lui atunci când totul părea întunecos și potrivnic, înviorându-l atunci când totul părea să se prăbușească. El ar trebui să recunoască toate aceste dovezi ale grijii ocrotitoare a îngerilor cerești. (PP 183, 3)
La urma urmei, problema noastra nu ar trebui sa fie “daca”-urile din viata lui Iacov (caci Iacov si-a implinit fagaduinta), ci mai degraba “daca”-urile din viata noastra.
- Gasesti aici re-interpretari ale unor versete interpretate in general gresit.
https://alexb.ro/2021/02/promisiunea-lui-iacov/
///////////////////////////////////////////
Versete de mulțumire din Biblie
Noul Testament
(Mat 15:36) A luat cele șapte pâini și peștișorii și, după ce a mulțumit lui Dumnezeu, a frânt și a dat ucenicilor, iar ucenicii au împărțit norodului.
(Mat 26:27) Apoi a luat un pahar și, după ce a mulțumit lui Dumnezeu, li l-a dat, zicând: „Beți toți din el…”
(Mc 8:6) Atunci a poruncit norodului să șadă pe pământ, a luat cele șapte pâini și, după ce a mulțumit lui Dumnezeu, le-a frânt și le-a dat ucenicilor Săi ca să le împartă, și ei le-au împărțit norodului.
(Mc 14:23) Apoi a luat un pahar și, după ce a mulțumit lui Dumnezeu, li l-a dat și au băut toți din el.
(Lc 3:14) Niște ostași îl întrebau și ei și ziceau: „Dar noi ce trebuie să facem?” El le-a răspuns: „Să nu stoarceți nimic de la nimeni prin amenințări, nici să nu învinuiți pe nimeni pe nedrept, ci să vă mulțumiți cu lefurile voastre.”
(Lc 17:16) S-a aruncat cu fața la pământ la picioarele lui Isus și I-a mulțumit. Era samaritean.
(Lc 18:11) Fariseul stătea în picioare și a început să se roage în sine astfel: ‘Dumnezeule , Îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni, hrăpăreți, nedrepți, preacurvari, sau chiar ca vameșul acesta.
(Lc 22:17) Și a luat un pahar, a mulțumit lui Dumnezeu și a zis: „Luați paharul acesta și împărțiți-l între voi…”
(Lc 22:19) Apoi a luat pâine și, după ce a mulțumit lui Dumnezeu, a frânt-o și le-a dat-o zicând: „Acesta este trupul Meu, care se dă pentru voi; să faceți lucrul acesta spre pomenirea Mea.”
(Ioan 6:11) Isus a luat pâinile, a mulțumit lui Dumnezeu, le-a împărțit ucenicilor, iar ucenicii le-au împărțit celor ce ședeau jos; de asemenea, le-a dat și din pești cât au voit.
(Ioan 6:23) A doua zi, sosiseră alte corăbii din Tiberiada, aproape de locul unde mâncaseră ei pâinea, după ce Domnul mulțumise lui Dumnezeu.
(Ioan 11:41) Au luat dar piatra din locul unde zăcea mortul. Și Isus a ridicat ochii în sus și a zis: „Tată, Îți mulțumesc că M-ai ascultat.”
(Fapt 24:3) Lucrul acesta îl mărturisim cu toată mulțumirea, în toată vremea și în tot locul.
(Fapt 26:22) Dar, mulțumită ajutorului lui Dumnezeu, am rămas în viață până în ziua aceasta și am mărturisit înaintea celor mici și celor mari, fără să mă depărtez cu nimic de la ce au spus prorocii și Moise că are să se întâmple.
(Fapt 27:35) După ce a spus aceste vorbe, a luat pâine, a mulțumit lui Dumnezeu înaintea tuturor, a frânt-o și a început să mănânce.
(Fapt 28:15) Din Roma ne-au ieșit înainte, până în „Forul lui Apiu” și până la „Cele Trei Cârciumi”, frații, care auziseră despre noi. Când i-a văzut Pavel, a mulțumit lui Dumnezeu și s-a îmbărbătat.
(Rom 1:8) Mai întâi mulțumesc Dumnezeului meu, prin Isus Hristos, pentru voi toți, căci credința voastră este vestită în toată lumea.
(Rom 1:21) fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulțumit, ci s-au dedat la gândiri deșarte și inima lor fără pricepere s-a întunecat.
(Rom 6:17) Dar mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, pentru că, după ce ați fost robi ai păcatului, ați ascultat acum din inimă de dreptarul învățăturii pe care ați primit-o.
(Rom 7:25) Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru!… Astfel dar, cu mintea, eu slujesc Legii lui Dumnezeu; dar cu firea pământească, slujesc legii păcatului.
(Rom 14:6) Cine face deosebire între zile pentru Domnul o face. Cine nu face deosebire între zile pentru Domnul n-o face. Cine mănâncă pentru Domnul mănâncă, pentru că aduce mulțumiri lui Dumnezeu. Cine nu mănâncă pentru Domnul nu mănâncă și aduce și el mulțumiri lui Dumnezeu.
(Rom 16:4) care și-au pus capul în joc, ca să-mi scape viața. Le mulțumesc nu numai eu, dar și toate Bisericile ieșite dintre neamuri.
(1 Cor 1:4) Mulțumesc Dumnezeului meu totdeauna, cu privire la voi, pentru harul lui Dumnezeu, care v-a fost dat în Isus Hristos.
(1 Cor 1:14) Mulțumesc lui Dumnezeu că n-am botezat pe niciunul din voi, afară de Crisp și Gaius,
(1 Cor 10:30) Dacă mănânc aducând mulțumiri, de ce să fiu vorbit de rău pentru un lucru pentru care mulțumesc?
(1 Cor 11:24) Și, după ce a mulțumit lui Dumnezeu, a frânt-o și a zis: „Luați, mâncați; acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi; să faceți lucrul acesta spre pomenirea Mea.”
(1 Cor 14:16) Altminteri, dacă aduci mulțumiri cu duhul, cum va răspunde „Amin” la mulțumirile pe care le aduci tu, cel lipsit de daruri, când el nu știe ce spui?
(1 Cor 14:17) Negreșit, tu mulțumești lui Dumnezeu foarte frumos, dar celălalt nu rămâne zidit sufletește.
(1 Cor 14:18) Mulțumesc lui Dumnezeu că eu vorbesc în alte limbi mai mult decât voi toți.
(1 Cor 15:57) Dar mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruința prin Domnul nostru Isus Hristos!
(2 Cor 1:11) Voi înșivă ne veți ajuta cu rugăciunile voastre, pentru ca binefacerea făcută nouă prin rugăciunile multora să fie pentru mulți un prilej de mulțumiri lui Dumnezeu pentru noi.
(2 Cor 2:14) Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruință în Hristos și care răspândește prin noi în orice loc mireasma cunoștinței Lui.
(2 Cor 4:15) Căci toate aceste lucruri se petrec în folosul vostru, pentru ca harul mare, căpătat prin mulți, să facă să sporească mulțumirile spre slava lui Dumnezeu.
(2 Cor 8:16) Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, care a pus în inima lui Tit aceeași râvnă pentru voi.
(2 Cor 9:11) În chipul acesta veți fi îmbogățiți în toate privințele, pentru orice dărnicie, care, prin noi, va face să se aducă mulțumiri lui Dumnezeu.
(2 Cor 9:12) Căci ajutorul dat de darurile acestea nu numai că acoperă nevoile sfinților, dar este și o pricină de multe mulțumiri către Dumnezeu.
(2 Cor 9:15) Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru darul Lui nespus de mare!
(Efes 1:16) nu încetez să aduc mulțumiri pentru voi, când vă pomenesc în rugăciunile mele.
(Efes 5:4) Să nu se audă nici cuvinte porcoase, nici vorbe nechibzuite, nici glume proaste, care nu sunt cuviincioase, ci mai degrabă cuvinte de mulțumire.
(Efes 5:20) Mulțumiți totdeauna lui Dumnezeu Tatăl pentru toate lucrurile în Numele Domnului nostru Isus Hristos.
(Fil 1:3) Mulțumesc Dumnezeului meu pentru toată aducerea aminte pe care o păstrez despre voi.
(Fil 4:6) Nu vă îngrijorați de nimic, ci, în orice lucru, aduceți cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu, prin rugăciuni și cereri, cu mulțumiri.
(Fil 4:11) Nu zic lucrul acesta având în vedere nevoile mele; căci m-am deprins să fiu mulțumit cu starea în care mă găsesc.
(Col 1:3) Mulțumim lui Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, căci ne rugăm neîncetat pentru voi,
(Col 1:12) mulțumind Tatălui, care v-a învrednicit să aveți parte de moștenirea sfinților, în lumină.
(Col 2:7) fiind înrădăcinați și zidiți în El, întăriți prin credință, după învățăturile care v-au fost date, și sporind în ea cu mulțumiri către Dumnezeu.
(Col 3:16) Cuvântul lui Hristos să locuiască din belșug în voi în toată înțelepciunea. Învățați-vă și sfătuiți-vă unii pe alții cu psalmi, cu cântări de laudă și cu cântări duhovnicești, cântând lui Dumnezeu cu mulțumire în inima voastră.
(Col 3:17) Și orice faceți, cu cuvântul sau cu fapta, să faceți totul în Numele Domnului Isus și mulțumiți, prin El, lui Dumnezeu Tatăl.
(Col 4:2) Stăruiți în rugăciune, vegheați în ea cu mulțumiri.
(1 Tes 1:2) Mulțumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi toți, pe care vă pomenim necurmat în rugăciunile noastre;
(1 Tes 2:13) De aceea mulțumim fără încetare lui Dumnezeu că, atunci când ați primit Cuvântul lui Dumnezeu auzit de la noi, l-ați primit nu ca pe cuvântul oamenilor, ci, așa cum și este în adevăr, ca pe Cuvântul lui Dumnezeu, care lucrează și în voi care credeți.
(1 Tes 3:9) Cum putem noi oare să mulțumim îndeajuns lui Dumnezeu cu privire la voi, pentru toată bucuria pe care o avem din pricina voastră înaintea Dumnezeului nostru?
(1 Tes 5:18) Mulțumiți lui Dumnezeu pentru toate lucrurile, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi.
(2 Tes 1:3) Trebuie să mulțumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, fraților, cum se și cuvine, pentru că credința voastră merge mereu crescând și dragostea fiecăruia din voi toți față de ceilalți se mărește tot mai mult.
(2 Tes 2:13) Noi însă, frați preaiubiți de Domnul, trebuie să mulțumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, căci de la început Dumnezeu v-a ales pentru mântuire, în sfințirea Duhului și credința adevărului.
(1 Tim 1:12) Mulțumesc lui Hristos Isus, Domnul nostru, care m-a întărit, că m-a socotit vrednic de încredere și m-a pus în slujba Lui,
(1 Tim 2:1) Vă îndemn dar, înainte de toate, să faceți rugăciuni, cereri, mijlociri, mulțumiri pentru toți oamenii.
(1 Tim 4:3) Ei opresc căsătoria și întrebuințarea bucatelor pe care Dumnezeu le-a făcut ca să fie luate cu mulțumiri de către cei ce cred și cunosc adevărul.
(1 Tim 4:4) Căci orice făptură a lui Dumnezeu este bună și nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulțumiri.
(1 Tim 6:6) Negreșit, evlavia însoțită de mulțumire este un mare câștig.
(2 Tim 1:3) Mulțumesc lui Dumnezeu, căruia Îi slujesc cu un cuget curat, din moși-strămoși, că neîntrerupt te pomenesc în rugăciunile mele, zi și noapte.
(Flm 1:4) Mulțumesc totdeauna Dumnezeului meu ori de câte ori îmi aduc aminte de tine în rugăciunile mele,
(Evr 12:28) Fiindcă am primit dar o împărăție care nu se poate clătina, să ne arătăm mulțumitori și să aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie și cu frică,
(Evr 13:5) Să nu fiți iubitori de bani. Mulțumiți-vă cu ce aveți, căci El Însuși a zis: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.”
(1 Pet 2:18) Slugilor, fiți supuse stăpânilor voștri cu toată frica, nu numai celor ce sunt buni și blânzi, ci și celor greu de mulțumit.
(3 In 1:10) De aceea, când voi veni, îi voi aduce aminte de faptele pe care le face, căci ne clevetește cu vorbe rele. Nu se mulțumește cu atât, dar nici el nu primește pe frați și împiedică și pe cei ce voiesc să-i primească și-i dă afară din Biserică.
(Apoc 4:9) Când aceste făpturi vii aduceau slavă, cinste și mulțumiri Celui ce ședea pe scaunul de domnie și care este viu în vecii vecilor,
(Apoc 7:12) și au zis: „Amin. Ale Dumnezeului nostru să fie lauda, slava, înțelepciunea, mulțumirile, cinstea, puterea și tăria în vecii vecilor! Amin.”
(Apoc 11:17) și au zis: „Îți mulțumim, Doamne Dumnezeule, Atotputernice, care ești și care erai și care vii, că ai pus mâna pe puterea Ta cea mare și ai început să împărățești.
Vechiul Testament
(Exod 20:24) Să-Mi ridici un altar de pământ, pe care să-ți aduci arderile-de-tot și jertfele de mulțumire, oile și boii. În orice loc în care Îmi voi aduce aminte de Numele Meu, voi veni la tine și te voi binecuvânta.
(Exod 24:5) A trimis pe niște tineri dintre copiii lui Israel, să aducă Domnului arderi-de-tot și să înjunghie tauri ca jertfe de mulțumire.
(Exod 29:28) Ele vor fi ale lui Aaron și ale fiilor lui, printr-o lege veșnică, pe care o vor ține copiii lui Israel; căci este o jertfă adusă prin ridicare, și, în jertfele de mulțumire ale copiilor lui Israel, jertfa adusă prin ridicare va fi a Domnului.
(Exod 32:6) A doua zi, s-au sculat dis-de-dimineață și au adus arderi-de-tot și jertfe de mulțumire. Poporul a șezut de a mâncat și a băut; apoi s-au sculat să joace.
(Lev 3:1) Când cineva va aduce Domnului un dar ca jertfă de mulțumire, dacă îl va aduce din cireadă, fie parte bărbătească, fie parte femeiască, s-o aducă fără cusur înaintea Domnului.
(Lev 3:3) Din această jertfă de mulțumire, să aducă drept jertfă mistuită de foc înaintea Domnului grăsimea care acoperă măruntaiele și toată grăsimea care ține de măruntaie,
(Lev 3:6) Dacă darul pe care-l aduce ca jertfă de mulțumire Domnului va fi din turmă, fie parte bărbătească, fie parte femeiască, s-o aducă fără cusur.
(Lev 3:9) Din această jertfă de mulțumire, să aducă o jertfă mistuită de foc înaintea Domnului, și anume: grăsimea, coada întreagă, pe care o va desface de la osul spinării, grăsimea care acoperă măruntaiele și toată grăsimea care ține de măruntaie,
(Lev 4:10) cum se iau de la vițelul adus ca jertfă de mulțumire, și să le ardă pe altarul pentru arderile-de-tot.
(Lev 4:26) Toată grăsimea s-o ardă pe altar, cum a ars grăsimea de la jertfa de mulțumire. Astfel va face preotul pentru căpetenia aceea ispășirea păcatului lui, și i se va ierta.
(Lev 4:31) Preotul să ia toată grăsimea, cum se ia grăsimea jertfei de mulțumire, și s-o ardă pe altar, și ea va fi de un miros plăcut Domnului. Astfel va face preotul ispășirea pentru omul acesta, și i se va ierta.
(Lev 4:35) Preotul să ia toată grăsimea, cum se ia grăsimea mielului adus ca jertfă de mulțumire, și s-o ardă pe altar, peste jertfele mistuite de foc înaintea Domnului. Astfel va face preotul pentru omul acesta ispășirea păcatului pe care l-a săvârșit, și i se va ierta.
(Lev 6:12) Focul să ardă pe altar și să nu se stingă deloc: în fiecare dimineață, preotul să aprindă lemne pe altar, să așeze arderea-de-tot pe ele și să ardă deasupra grăsimea jertfelor de mulțumire.
(Lev 7:11) Iată legea jertfei de mulțumire, care se va aduce Domnului.
(Lev 7:12) Dacă cineva o aduce ca jertfă de laudă, să aducă, împreună cu jertfa de mulțumire, niște turte nedospite, frământate cu untdelemn, niște plăcinte nedospite, stropite cu untdelemn, și niște turte din floarea de făină, prăjite și frământate cu untdelemn.
(Lev 7:13) Pe lângă aceste turte, să aducă și pâine dospită pentru darul lui de mâncare, împreună cu jertfa lui de laudă și de mulțumire.
(Lev 7:14) Din toate acele daruri să aducă Domnului câte o bucată ca dar ridicat; ea să fie a preotului care stropește sângele jertfei de mulțumire.
(Lev 7:15) Carnea jertfei de laudă și de mulțumire să fie mâncată chiar în ziua în care este adusă; să nu se lase nimic din ea până dimineața.
(Lev 7:18) Dacă s-ar întâmpla să mănânce cineva a treia zi din carnea jertfei lui de mulțumire, jertfa lui nu va fi primită și nu se va ține în seamă celui ce a adus-o, ci va fi un lucru urâcios și oricine va mânca din ea își va purta vina.
(Lev 7:20) dar acela care, găsindu-se în stare de necurățenie, va mânca din carnea jertfei de mulțumire, care este a Domnului, să fie nimicit din poporul său.
(Lev 7:21) Și cine se va atinge de ceva necurat, fie de vreo spurcăciune omenească, fie de un dobitoc necurat, fie de o altă spurcăciune, și va mânca din carnea jertfei de mulțumire, care este a Domnului, să fie nimicit din poporul său.’”
(Lev 7:29) „Vorbește copiilor lui Israel și spune-le:‘Cine va aduce Domnului jertfa lui de mulțumire să aducă Domnului darul lui, luat din jertfa lui de mulțumire.
(Lev 7:32) Din jertfele voastre de mulțumire, să dați preotului și spata dreaptă, aducând-o ca dar luat prin ridicare.
(Lev 7:33) Spata aceea dreaptă să fie partea aceluia dintre fiii lui Aaron care va aduce sângele și grăsimea jertfei de mulțumire.
(Lev 7:34) Căci Eu iau din jertfele de mulțumire aduse de copiii lui Israel: pieptul, care va fi legănat într-o parte și într-alta, ca dar legănat, și spata, care va fi adusă ca dar luat prin ridicare, și le dau preotului Aaron și fiilor lui, printr-o lege veșnică, pe care o vor păzi totdeauna copiii lui Israel.
(Lev 7:37) Aceasta este legea arderii-de-tot, a darului de mâncare, a jertfei de ispășire, a jertfei pentru vină, a închinării în slujba Domnului și a jertfei de mulțumire.
(Lev 9:4) un taur și un berbec pentru jertfa de mulțumire, ca să-i jertfiți înaintea Domnului, și un dar de mâncare frământat cu untdelemn. Căci azi vi se va arăta Domnul.’”
(Lev 9:18) A înjunghiat apoi taurul și berbecul ca jertfă de mulțumire pentru popor. Fiii lui Aaron au adus sângele la el, și el a stropit pe altar de jur împrejur.
(Lev 9:22) Aaron și-a ridicat mâinile spre popor și l-a binecuvântat. Apoi, după ce a adus jertfa de ispășire, arderea-de-tot și jertfa de mulțumire, s-a coborât.
(Lev 10:14) Să mâncați, de asemenea, într-un loc curat, tu, fiii tăi și fiicele tale împreună cu tine, pieptul care a fost legănat într-o parte și alta și spata care a fost adusă ca jertfă prin ridicare, căci ele vă sunt date, ca un drept cuvenit ție și ca un drept cuvenit fiilor tăi, din jertfele de mulțumire ale copiilor lui Israel.
(Lev 10:20) Moise a auzit și a fost mulțumit cu aceste cuvinte.
(Lev 17:5) De aceea, copiii lui Israel, în loc să-și înjunghie jertfele pe câmp, trebuie să le aducă la preot, înaintea Domnului, la ușa cortului întâlnirii, și să le aducă Domnului ca jertfe de mulțumire.
(Lev 19:5) Când veți aduce Domnului o jertfă de mulțumire, s-o aduceți așa ca să fie primită.
(Lev 22:21) Dacă un om aduce Domnului din boi sau din oi o jertfă de mulțumire, fie pentru împlinirea unei juruințe, fie ca dar de bunăvoie, vita pentru jertfă să fie fără cusur, ca să fie primită; să n-aibă niciun cusur în ea.
(Lev 22:29) Când veți aduce Domnului o jertfă de mulțumire, s-o aduceți așa ca să fie primită.
(Lev 23:19) Să aduceți și un țap, ca jertfă de ispășire, și doi miei de un an, ca jertfă de mulțumire.
(Num 6:14) Ca dar, să aducă Domnului un miel de un an fără cusur pentru arderea-de-tot, o oaie de un an și fără cusur pentru jertfa de ispășire și un berbec fără cusur pentru jertfa de mulțumire;
(Num 6:17) să pregătească berbecul ca jertfă de mulțumire Domnului, împreună cu coșul cu azimi, și să pregătească și darul lui de mâncare și jertfa lui de băutură.
(Num 6:18) Nazireul să-și radă, la ușa cortului întâlnirii, capul închinat Domnului; să ia părul capului său închinat Domnului și să-l pună pe focul care este sub jertfa de mulțumire.
(Num 7:17) și, pentru jertfa de mulțumire, doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Nahșon, fiul lui Aminadab.
(Num 7:23) și, pentru jertfa de mulțumire, doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Netaneel, fiul lui Țuar.
(Num 7:29) și, pentru jertfa de mulțumire, doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Eliab, fiul lui Helon.
(Num 7:35) și, pentru jertfa de mulțumire, doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Elițur, fiul lui Ședeur.
(Num 7:41) și, pentru jertfa de mulțumire, doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul de mâncare al lui Șelumiel, fiul lui Țurișadai.
(Num 7:47) și, pentru jertfa de mulțumire, doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Eliasaf, fiul lui Deuel.
(Num 7:53) și, pentru jertfa de mulțumire, doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Elișama, fiul lui Amihud.
(Num 7:59) și, pentru jertfa de mulțumire, doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Gamliel, fiul lui Pedahțur.
(Num 7:65) și, pentru jertfa de mulțumire, doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Abidan, fiul lui Ghideoni.
(Num 7:71) și, pentru jertfa de mulțumire, doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Ahiezer, fiul lui Amișadai.
(Num 7:77) și, pentru jertfa de mulțumire, doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Paguiel, fiul lui Ocran.
(Num 7:83) și, pentru jertfa de mulțumire, doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Ahira, fiul lui Enan.
(Num 7:88) Toate dobitoacele pentru jertfa de mulțumire: douăzeci și patru de boi, șaizeci de berbeci, șaizeci de țapi, șaizeci de miei de un an. Acestea au fost darurile aduse pentru târnosirea altarului, după ce l-au uns.
(Num 10:10) În zilele voastre de bucurie, la sărbătorile voastre și la lunile noi ale voastre, să sunați din trâmbițe, când vă veți aduce arderile-de-tot și jertfele de mulțumire, și ele vor face ca Dumnezeul vostru să-Și aducă aminte de voi. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.”
(Num 15:8) Dacă aduci un vițel, fie ca ardere-de-tot, fie ca jertfă pentru împlinirea unei juruințe sau ca jertfă de mulțumire Domnului,
(Num 29:39) Acestea sunt jertfele pe care să le aduceți Domnului la sărbătorile voastre, afară de arderile voastre de tot, de darurile voastre de mâncare, de jertfele voastre de băutură și de jertfele voastre de mulțumire, ca împlinire a unei juruințe sau ca daruri de bunăvoie.’”
(Deut 27:7) să aduci jertfe de mulțumire și să mănânci acolo și să te bucuri înaintea Domnului Dumnezeului tău.
(Ios 8:31) cum poruncise copiilor lui Israel Moise, robul Domnului, și cum este scris în cartea legii lui Moise: era un altar de pietre necioplite, peste care nu trecuse fierul. Pe altarul acesta au adus Domnului arderi-de-tot și jertfe de mulțumire.
(Ios 22:23) Dacă ne-am zidit un altar ca să ne abatem de la Domnul, ca să aducem pe el arderi-de-tot și daruri de mâncare și ca să aducem pe el jertfe de mulțumire, Domnul să ne ceară socoteală de aceasta!
(Ios 22:27) ci ca o mărturie între noi și voi, între urmașii noștri și ai voștri, că voim să slujim Domnului, înaintea Feței Lui, prin arderile-de-tot și prin jertfele noastre de ispășire și de mulțumire, ca să nu zică fiii voștri într-o zi fiilor noștri: ‘Voi n-aveți parte de Domnul!’
(Ios 22:30) Când au auzit preotul Fineas și căpeteniile adunării, căpeteniile peste miile lui Israel, care erau cu el, cuvintele pe care le-au rostit fiii lui Ruben, fiii lui Gad și fiii lui Manase au rămas mulțumiți.
(Ios 22:33) Copiii lui Israel au rămas mulțumiți; au binecuvântat pe Dumnezeu și n-au mai vorbit să se suie înarmați ca să pustiască țara pe care o locuiau fiii lui Ruben și fiii lui Gad.
(Jud 20:26) Toți copiii lui Israel și tot poporul s-au suit și au venit la Betel; au plâns și au rămas acolo înaintea Domnului, au postit în ziua aceea până seara și au adus arderi-de-tot și jertfe de mulțumire înaintea Domnului.
(Jud 21:4) A doua zi, poporul s-a sculat dis-de-dimineață, a zidit acolo un altar și a adus arderi-de-tot și jertfe de mulțumire.
(1 Sam 10:8) Apoi să te cobori înaintea mea la Ghilgal, și eu mă voi coborî la tine ca să aduc arderi-de-tot și jertfe de mulțumire. Să mă aștepți șapte zile acolo, până voi ajunge eu la tine și-ți voi spune ce ai să faci.”
(1 Sam 11:15) Tot poporul s-a dus la Ghilgal și au pus pe Saul împărat, înaintea Domnului, la Ghilgal. Acolo, au adus jertfe de mulțumire înaintea Domnului și Saul și toți oamenii lui Israel s-au veselit foarte mult acolo.
(1 Sam 13:9) Atunci, Saul a zis: „Aduceți-mi arderea-de-tot și jertfele de mulțumire.” Și a jertfit arderea-de-tot.
(2 Sam 6:17) După ce au adus chivotul Domnului, l-au pus la locul lui, în mijlocul cortului pe care-l ridicase David pentru chivot, și David a adus înaintea Domnului arderi-de-tot și jertfe de mulțumire.
(2 Sam 6:18) Când a isprăvit David de adus arderile-de-tot și jertfele de mulțumire, a binecuvântat poporul în Numele Domnului oștirilor.
(2 Sam 24:25) David a zidit acolo un altar Domnului și a adus arderi-de-tot și jertfe de mulțumire.Atunci, Domnul a fost potolit față de țară și a încetat urgia de deasupra lui Israel.
(1 Împ 3:15) Solomon s-a deșteptat. Acesta a fost visul. Solomon s-a întors la Ierusalim și s-a înfățișat înaintea chivotului legământului Domnului. A adus arderi-de-tot și jertfe de mulțumire și a dat un ospăț tuturor slujitorilor lui.
(1 Împ 8:63) Solomon a înjunghiat douăzeci și două de mii de boi și o sută douăzeci de mii de oi pentru jertfa de mulțumire pe care a adus-o Domnului. Așa au făcut împăratul și toți copiii lui Israel sfințirea Casei Domnului.
(1 Împ 8:64) În ziua aceea, împăratul a sfințit mijlocul curții care este înaintea Casei Domnului, căci acolo a adus arderile-de-tot, darurile de mâncare și grăsimile jertfelor de mulțumire, pentru că altarul de aramă care este înaintea Domnului era prea mic ca să cuprindă arderile-de-tot, darurile de mâncare și grăsimile jertfelor de mulțumire.
(1 Împ 8:66) În ziua a opta, a dat drumul poporului. Și ei au binecuvântat pe împărat și s-au dus în corturile lor veseli și cu inima mulțumită pentru tot binele pe care-l făcuse Domnul robului Său David și poporului Său Israel.
(1 Împ 9:25) Solomon aducea de trei ori pe an arderi-de-tot și jertfe de mulțumire pe altarul pe care-l zidise Domnului și ardea tămâie pe cel care era înaintea Domnului. Și a isprăvit astfel casa.
(2 Împ 16:13) A ars pe el arderea-de-tot și darul de mâncare, a vărsat jertfele de băutură și a stropit pe altar sângele jertfelor de mulțumire.
(1 Cron 16:1) După ce au adus chivotul lui Dumnezeu, l-au pus în mijlocul cortului pe care-l întinsese David pentru el și au adus înaintea lui Dumnezeu arderi-de-tot și jertfe de mulțumire.
(1 Cron 16:2) Când a isprăvit David de adus arderile-de-tot și jertfele de mulțumire, a binecuvântat poporul în Numele Domnului.
(1 Cron 21:26) David a zidit acolo un altar Domnului și a adus arderi-de-tot și jertfe de mulțumire. A chemat pe Domnul și Domnul i-a răspuns prin foc, care s-a coborât din cer pe altarul arderii-de-tot.
(2 Cron 7:7) Solomon a sfințit și mijlocul curții, care este înaintea Casei Domnului, căci acolo a adus arderile-de-tot și grăsimile jertfelor de mulțumire, pentru că altarul de aramă pe care-l făcuse Solomon nu putea cuprinde arderile-de-tot, darurile de mâncare și grăsimile.
(2 Cron 7:10) În a douăzeci și treia zi a lunii a șaptea, Solomon a trimis înapoi în corturi pe popor, care era vesel și mulțumit de binele pe care-l făcuse Domnul lui David, lui Solomon și poporului Său Israel.
(2 Cron 29:31) Ezechia a luat atunci cuvântul și a zis: „Acum, după ce v-ați sfințit în slujba Domnului, apropiați-vă, aduceți dobitoacele pentru jertfă și aduceți jertfe de mulțumire la Casa Domnului.” Și adunarea a adus dobitoacele pentru jertfă și a adus jertfe de mulțumire și toți cei pe care-i îndemna inima au adus arderi-de-tot.
(2 Cron 29:35) De altfel erau foarte multe arderi-de-tot, cu grăsimile jertfelor de mulțumire și cu jertfele de băutură ale arderilor-de-tot. Astfel a fost așezată din nou slujba Casei Domnului.
(2 Cron 30:22) Ezechia a vorbit inimii tuturor leviților, care arătau o mare pricepere pentru slujba Domnului. Șapte zile au mâncat dobitoacele jertfite, aducând jertfe de mulțumire și lăudând pe Domnul Dumnezeul părinților lor.
(2 Cron 31:2) Ezechia a așezat din nou cetele preoților și leviților după șirul lor, fiecare după slujbele sale, preoți și leviți, pentru arderile-de-tot și jertfele de mulțumire, pentru slujbă, pentru cântări și laude, la porțile taberei Domnului.
(2 Cron 33:16) A așezat din nou altarul Domnului, a adus pe el jertfe de mulțumire și de laudă și a poruncit lui Iuda să slujească Domnului Dumnezeului lui Israel.
(Neem 12:46) Căci odinioară, pe vremea lui David și a lui Asaf, erau căpetenii peste cântăreți și cântări de laudă și de mulțumire în cinstea lui Dumnezeu.
(Est 1:7) Iar de băut turnau în vase de aur, de felurite soiuri. Era belșug de vin împărătesc, mulțumită dărniciei împăratului.
(Est 5:9) Haman a ieșit în ziua aceea vesel și cu inima mulțumită. Dar, când a văzut la poarta împăratului pe Mardoheu, care nu se scula, nici nu se mișca înaintea lui, s-a umplut de mânie împotriva lui Mardoheu.
(Ps 26:7) ca să izbucnesc în mulțumiri și să istorisesc toate minunile Tale.
(Ps 42:4) Mi-aduc aminte și-mi vărs tot focul inimii în minecând mă gândesc cum mergeam înconjurat de mulțimeși cum înaintam în fruntea ei spre Casa lui Dumnezeu,în mijlocul strigătelor de bucurie și mulțumireale unei mulțimi în sărbătoare.
(Ps 50:14) Adu ca jertfă lui Dumnezeu mulțumiri și împlinește-ți juruințele făcute Celui Preaînalt!
(Ps 50:23) Cine aduce mulțumiri ca jertfă, acela Mă proslăvește,și celui ce veghează asupra căii lui,aceluia îi voi arăta mântuirea lui Dumnezeu.”
(Ps 56:12) Dumnezeule, trebuie să împlinesc juruințele pe care Ți le-am făcut;Îți voi aduce jertfe de mulțumire.
(Ps 107:22) Să-I aducă jertfe de mulțumire și să vestească lucrările Lui cu strigăte de bucurie.
(Ps 116:17) Îți voi aduce o jertfă de mulțumire și voi chema Numele Domnului;
(Ps 147:7) Cântați Domnului cu mulțumiri, lăudați pe Dumnezeul nostru cu harpa!
(Prov 7:14) „Eram datoare cu o jertfă de mulțumire,azi mi-am împlinit juruințele.
(Prov 15:15) Toate zilele celui nenorocit sunt rele,dar cel cu inima mulțumită are un ospăț necurmat.
(Isa 51:3) Tot astfel, Domnul are milă de Sion și mângâie toate dărâmăturile lui. El va face pustia lui ca un rai și pământul lui uscat ca o grădină a Domnului. Bucuria și veselia vor fi în mijlocul lui, mulțumiri și cântări de laudă.
(Ier 17:26) Vor veni din cetățile lui Iuda și din împrejurimile Ierusalimului, din țara lui Beniamin, din vale, de pe munte și de la miazăzi, ca să aducă arderi-de-tot și jertfe, să aducă daruri de mâncare și tămâie și să aducă jertfe de mulțumire în Casa Domnului.
(Ier 30:19) Din mijlocul lor se vor înălța mulțumiri și strigăte de bucurie; Îi voi înmulți și nu se vor împuțina; îi voi cinsti și nu vor fi disprețuiți.
(Ier 33:11) strigătele de bucurie și strigătele de veselie, cântecele mirelui și cântecele miresei, glasul celor ce zic: «Lăudați pe Domnul oștirilor, căci Domnul este bun, căci în veac ține îndurarea Lui!», glasul celor ce aduc jertfe de mulțumire în Casa Domnului. Căci voi aduce înapoi pe prinșii de război ai țării și îi voi așeza iarăși ca odinioară’, zice Domnul.
(Plâng 1:5) Asupritorii lui sar biruitori, vrăjmașii lui sunt mulțumiți.Căci Domnul l-a smerit din pricina mulțimii păcatelor lui;copiii lui au mers în robie înaintea asupritorului.
(Ezec 43:27) După ce se vor împlini aceste zile, de la ziua a opta înainte, preoții să aducă pe altar arderile-de-tot și jertfele voastre de mulțumire. Și vă voi fi binevoitor’, zice Domnul Dumnezeu.”
(Ezec 45:15) O oaie dintr-o turmă de două sute de oi din toate semințiile lui Israel să fie dată ca dar de mâncare, ardere-de-tot și jertfă de mulțumire, pentru ca să slujească drept jertfă de ispășire», zice Domnul Dumnezeu.
(Ezec 45:17) Domnitorul va fi dator să dea arderile-de-tot, darurile de mâncare și jertfele de băutură la sărbători, la lunile noi, la Sabate, la toate adunările de sărbătoare ale casei lui Israel. El va îngriji de jertfa ispășitoare, de darul de mâncare, de arderea-de-tot și de jertfa de mulțumire, ca să se facă ispășire pentru casa lui Israel.»
(Ezec 46:2) Domnitorul va intra pe drumul care dă în tinda porții de afară și va sta lângă ușorii porții. Apoi, preoții vor aduce arderea-de-tot și jertfele lui de mulțumire. El se va închina pe pragul porții, apoi va ieși iarăși afară și poarta nu se va închide până seara.
(Ezec 46:12) Dacă însă domnitorul aduce Domnului o ardere-de-tot de bunăvoie sau o jertfă de mulțumire de bunăvoie, îi vor deschide poarta dinspre răsărit și el își va aduce arderea-de-tot și jertfa de mulțumire așa cum le aduce în ziua Sabatului; apoi va ieși afară și, după ce va ieși, vor închide iarăși poarta.
(Amos 4:5) Faceți să fumege jertfe de mulțumire făcute cu aluat! Trâmbițați-vă, vestiți-vă darurile de mâncare de bunăvoie! Căci așa vă place, copii ai lui Israel”, zice Domnul Dumnezeu.
(Amos 5:22) Când Îmi aduceți arderi-de-tot și daruri de mâncare, n-am nicio plăcere de ele, și vițeii îngrășați pe care-i aduceți ca jertfe de mulțumire, nici nu Mă uit la ei.
(Oba 1:12) Nu trebuia să te uiți mulțumit la ziua fratelui tău, în ziua nenorocirii lui, nu trebuia să te bucuri de copiii lui Iuda în ziua pieirii lor și nu trebuia să vorbești cu semeție în ziua strâmtorării!
(Iona 2:9) Eu însă Îți voi aduce jertfe cu un strigăt de mulțumire, voi împlini juruințele pe care le-am făcut. Mântuirea vine de la Domnul.”
//////////////////////////////////////////////
29 versete biblice care îți dau putere să reziști în ispită(Daca ramai Una cu Duhul Sfant)
Aceste versete biblice îți dau uneltele necesare pentru a birui în fiecare ispită. Ispita nu trebuie niciodată să rezulte în păcat!
Ispita este o parte din viață. Până în ziua în care nu vom mai avea un trup al păcatului, vom fi ispitiți să facem faptele firii pământești. Dar, în realitate, fiecare ispită este o oportunitate de a obține biruință asupra păcatului! Cu Cuvântul lui Dumnezeu ca armă noi putem întotdeauna rezista ispitei!
Aici este o selecție de versete despre ispite, care ne arată cum să biruim dar și care ne descriu făgăduințele pe care le primim ca rezultat al biruinței asupra ispitei!
Crede că Dumnezeu are o ieșire pentru tine. Ispita nu devine păcat înainte ca tu să fii de acord cu ea, de aceea, dacă vrei să reziști în ispită, tu trebuie să cauți ieșirea. Împotrivește-te ispitei ca să fii biruitor!
„Ci fiecare este ispitit, când este atras de pofta lui însuşi şi momit. Apoi pofta, când a zămislit, dă naştere păcatului; şi păcatul, odată făptuit, aduce moartea.” Iacov 1:14-15.
„Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda.” 1 Corinteni10:13.
Folosește puterea Duhului Sfânt – ea este puterea de care ai nevoie pentru a te împotrivi ispitei până la capăt:
„Zic, dar: umblaţi cârmuiţi de Duhul şi nu împliniţi poftele firii pământeşti. Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pământeşti: sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi.” Galateni 5:16-17.
„Căci armele cu care ne luptăm noi nu sunt supuse firii pământeşti, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile.” 2 Corinteni 10:4.
Ia Cuvântul lui Dumnezeu în inima ta înainte să fii ispitit, ca să îl ai atunci când ai nevoie de el:
„Strâng cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!” Psalm 119:11.
„Încolo, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui. Îmbrăcaţi-vă cu toată armura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului.” Efeseni 6:10-11.
„Cum îşi va ţine tânărul curată cărarea? Îndreptându-se după cuvântul Tău.” Psalm 119:9.
Amintește-ți pactul cu Dumnezeu:
„Cum aş putea să fac eu un rău atât de mare şi să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?” Geneza 39:9.
„Făcusem un legământ cu ochii mei şi nu mi-aş fi oprit privirile asupra unei fecioare.” Iov 31:1.
Iubește-l pe Isus mai mult decât poftele tale:
„Dacă Mă iubiți, veți păzi poruncile Mele.” Ioan 14:15.
„Ba încă şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos.” Filipeni 3:8.
Iubește dreptatea:
„Iar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri, şi caută neprihănirea, evlavia, credinţa, dragostea, răbdarea, blândeţea.” 1 Timotei 6:11.
„Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi!” Matei 5:6.
Privește păcatul la care ești ispitit ca fără valoare, urât și în cale afară de păcătos:
„Din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării.” Coloseni 3:6.
„Urâţi răul, cei ce iubiţi pe Domnul! El păzeşte sufletele credincioşilor Lui şi-i izbăveşte din mâna celor răi.” Psalm 97:10.
Împotrivește-te lui Satan în momentul ispitei. Isus ne arată cum putem face asta: folosind Cuvântul lui Dumnezeu:
„Supuneţi-vă, dar, lui Dumnezeu. Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi.” Iacov 4:7.
„’Pleacă, Satano’, i-a răspuns Isus. ‘Căci este scris: ‘Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti.”” Matei 4:10.
Stai aproape de Isus:
„…Şi, prin faptul că El însuşi a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiţi.” Evrei 2:14-18.
„Pot totul în Hristos care mă întăreşte.” Filipeni 4:13.
Ține minte faptul că Hristos trăiește în tine, iar tu ești deja mort față de păcat! Păcatul nu mai stăpânește asupra ta:
„Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de păcat, şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru. Deci păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor şi să nu mai ascultaţi de poftele lui.” Romani 6:11-12.
“Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.” Galateni 2:20.
„Voi, copilaşilor, sunteţi din Dumnezeu; şi i-aţi biruit, pentru că Cel ce este în voi este mai mare decât cel ce este în lume.” 1 Ioan 4:4.
Roagă-te! Mergi la tronul de har pentru a primi ajutor (putere de a birui) atunci când ești în nevoie – când ești ispitit:
„Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har.” Romani 6:14.
„Să ne apropiem, dar, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.” Evrei 4:16.
Urmează exemplul lui Isus:
„El este Acela care, în zilele vieţii Sale pământeşti, aducând rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrimi către Cel ce putea să-L izbăvească de la moarte, şi fiind ascultat, din pricina evlaviei Lui…” Evrei 5:7.
Fii conștient de faptul că lupta este deja câștigată dacă reziști ispitei până la capăt:
„Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos.” Filipeni 1:6.
„Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci, după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc.” Iacov 1:12.
Gândește-te că biruința asupra păcatului te duce către o părtășie mai adâncă cu alți credincioși. Noi luptăm unul pentru altul, astfel încât trupul lui Hristos să fie zidit:
„Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită. Împotriviţi-vă lui tari în credinţă, ştiind că şi fraţii voştri în lume trec prin aceleaşi suferinţe ca voi.” 1 Petru 5:8-9.
“… ci a vrut mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului.” Evrei 11:25.
https://crestinismactiv.ro/29-versete-biblice-care-iti-dau-putere-sa-rezisti-in-ispita
//////////////////////////////////////////////
Invatatura Bibliei
- Biblia – Cuvântul lui Dumnezeu
Noi credem şi mărturisim că Sfintele Scripturi ale Vechiului şi Noului Testament sunt inspirate de Duhul Sfânt. Ele sunt Cuvântul lui Dumnezeu scris, o revelaţie dumnezeiască pentru neamul omenesc, sunt izvorul fără greş al conştiinţei de Dumnezeu.
Galateni 1:11 „…Evanghelia…nu este de obârşie omenească…ci descoperirea lui Hristos”.
2 Petru 1:21 „nici o proorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt”.
2 Timotei 3:16 „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu…”
Ioan 10:35 „…Scriptura nu poate fi desfiinţată…”
Ioel 2:28 „…voi turna Duhul meu…şi fiii şi ficele vor prooroci…”
Matei 10:20 „…Duhul Tatălui meu va vorbi în voi…”
1Corinteni 2:10 „…Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său…” 11:23 „…am primit de la Domnul ce v-am învăţat”…
Biblia – Cuvântul lui Dumnezeu scris prin inspiraţia Duhului Sfânt este singura regulă şi normă de credincioşie şi purtare în viaţa aceasta.
Efeseni 1:13″…după ce aţi auzit Cuvântul adevărului [Evanghelia mântuirii noastre] aţi crezut…”
2 Timotei 1:13 „Dreptarul învăţăturilor sănătoase…ţine-l cu credinţă”
Rom.10: 17 „…credinţa vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Dumnezeu” 2 Timotei 3:17 „Scriptura …este de folos…pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună”
Psalmul 119:105 „Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele”.
Biblia este singura autoritate în materie de religie; ea este suficientă pentru învăţătura noastră. Astfel nu este nevoie de sprijinul tradiţiei.
Matei 15:6 „…aţi desfiinţat Cuvântul lui Dumnezeu în folosul datinei voastre”
Ioan 17:17 „Cuvântul Tău este adevărul”
Ioan 5: 39 „…cercetaţi Scripturile…”
Isaia 34:16 „Căutaţi în cartea Domnului şi citiţi…”
Fapte 17:11 „cercetau Scripturile…”
Ioan 20: 31 „…lucrările acestea au fost scrise pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu şi crezând să aveţi viaţa…”
- Despre Dumnezeu
Noi credem şi mărturisim că este un singur Dumnezeu, Creatorul, Susţinătorul şi Stăpânitorul tuturor lucrurilor.
Geneza 1:1 „La început Dumnezeu a creat cerurile şi pământul…”
Efeseni 4:6 „Este un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor care este mai presus de toţi şi care este în toţi”.
Maleahi 2: 10 „N-avem toţi un singur Tată? Nu ne-a făcut un singur Dumnezeu?”
Iov 31:15 „Oare nu ne-a întocmit acelaşi Dumnezeu…?”
Romani 1: 19,20 „…ce se cunoaşte despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu…însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui se văd lămurit de la facerea lumii când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El”.
Romani 11:36 ” Din El, prin El şi pentru El sunt toate lucrurile”.
Psalm 94: 9 ” cel ce a sădit urechea…a întocmit ochiul…”
Fapte 17:24 „Dumnezeu, care a făcut lumea şi tot ce este în ea, este Domnul cerului şi al pământului”.
În Biblie descoperim pe Dumnezeu ca Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, cu desăvârşire una şi nedespărţiţi în fiinţa lor.
2 Corinteni 13:14 „Harul Domnului nostru Isus Hristos, şi dragostea lui Dumnezeu, şi împărtăşirea Duhului Sfânt…”
Matei 28:19 „…în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh…”
1 Ioan 5:7 „Căci trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Duhul Sfânt şi aceştia trei sunt una”.
- A) Dumnezeu Tatăl
Ioan 6: 27 „căci Tatăl, adică însuşi Dumnezeu…”
1 Petru 1:2 „…Dumnezeu Tatăl…”
Matei 11: 25 „…Tată, Doamne al cerului şi al pământului…”
Marcu 14: 36 „…Ava, adică Tată…”
Luca 22: 42 „Tată, dacă voieşti…”
Luca 23: 34 „Tată iartă-i…”
Luca 23: 46 „Tată, în mâinile Tale…”
Fapte 2:33″…Dumnezeule…Tatăl…”
Rom. 15:6 „…Dumnezeu, Tatăl de la care vin toate lucrurile…”
- B) Dumnezeu Fiul, Isus Hristos
Matei 16: 16″ Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu…”
Ioan 1: 1 „…şi Cuvântul era Dumnezeu”
Luca 1: 32″…Fiul Celui Preaânalt…”
Fapte 8:37 „…Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu”
Fapte 9: 20 „…Isus este Fiul lui Dumnezeu”
2 Corinteni1: 19 „…Fiul lui Dumnezeu…”
1 Ioan 2: 24 „…veţi rămânea în Fiul şi în Tatăl”
1 Ioan 3: 23 „…să credem în numele Fiului Său Isus Hristos…”
1 Ioan 4:15 „Cine va mărturisi că Isus este Fiul lui Dumnezeu…”
Ioan 20: 31″…că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu…”
- C) Dumnezeu Duhul Sfânt
Ioan 4: 24 „Dumnezeu este Duh…”
2 Corinteni 3: 3 „…Duhul Dumnezeului celui viu…”
2 Corinteni 3: 17 „Căci Domnul este Duhul; şi unde este Duhul Domnului…”
Iov 33: 4 „Duhul lui Dumnezeu m-a făcut…”
Isaia 48: 16 „…Domnul Dumnezeu m-a trimis cu Duhul Său…”
1 Corinteni 2:10″…Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său…”
1 Corinteni 2: 12 „Duhul care vine de la Dumnezeu…”
Ioan 15: 26 „…Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl…”
Ioan 14: 26 „…Duhul Sfânt pe care-l va trimite Tatăl…”
Luca 11: 13″…Tatal vostru din ceruri vă da Duhul Sfânt celor ce Îl cer!”
Fapte 5: 32 „…Duhul Sfânt, pe care l-a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El…”
III. Despre om………………………………………………………………………………………..Cont aici……..https://damianion.wordpress.com/invatatura-bibliei-2/
//////////////////////////////////////////////
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU FIECARE ZI, de Ch. H. SPURGEON
MEDITAȚII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
Tezaurul promisiunilor lui Dumnezeu
de Ch. H. SPURGEON
1 ianuarie
CEA DINTÂI FĂGĂDUINŢĂ A BIBLIEI
Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul.
Geneza 3.15
Aşa este prima făgăduinţă făcută omului căzut. Ea conţine întreaga Evanghelie şi arată miezul legământului harului. O vedem împlinită într-o mare măsură; sămânţa femeii a fost rănită la călcâi în persoana lui Isus Cristos, şi ce groaznică zdrobire va fi zdrobirea finală a capului şarpelui! Această profeţie a fost împlinită întâi când Isus a purtat păcatul omenirii, a biruit moartea şi a învins puterea Satanei; ea va fi pe deplin şi definitiv împlinită la cea de a doua venire a Domnului şi în ziua judecăţii de la sfârşit.
Dar, de altfel, acest lucru se împlineşte pentru fiecare din noi în parte: răniţi la călcâi, de chinurile pe care ni le pricinuiesc puterile răutăţii în toate zilele, suferinţe pe care totdeauna putem să le biruim în Cristos, care a pus piciorul pe capul şarpelui. În tot timpul acestui an, vom avea de învăţat cea dintâi parte a acestei făgăduinţe, experimentând-o prin ispitele Diavolului şi a loviturilor celor nelegiuiţi care sunt sămânţa lui. Ei ne vor putea răni în aşa fel încât să ne facă să şchiopătăm de durerea de la călcâi; dar să reflectăm bine la cea de a doua parte a textului şi să nu ne îngrozim. Prin credinţă să ne bucurăm că vom şi domni împreună cu Cristos, sămânţa femeii.
2 ianuarie
CÂŞTIGAREA VICTORIEI
Dumnezeul păcii îl va zdrobi în curând pe Satana sub picioarele voastre.
Romani 16.20
Iată o făgăduinţă care o completează pe cea de ieri. Potrivirea cu modelul nostru divin nu trebuie să ni se arate numai prin muşcătura din călcâi, ci şi prin biruinţa asupra celui rău. Balaurul trebuie zdrobit şi sub piciorul nostru. Adunarea din Roma era bântuită de lupte interne, dar Dumnezeul lor era ”Dumnezeul păcii” şi le dădea odihna sufletului. Vechiul vrăjmaş poate reuşea să-i facă să se poticnească şi să-i amăgească pe cei simpli; dar până la urmă, el va trebui să fie călcat în picioare chiar de aceia pe care-i tulburase. Poporul lui Dumnezeu nu obţine această biruinţă nici prin puterea lui nici prin dibăcia lui. Dumnezeu însuşi îl va zdrobi pe Satan; va fi zdrobit sub picioarele noastre, da, Dumnezeu îl va zdrobi.
Să pornim cu bărbăţie să-l întâmpinăm pe Ispititor, şi nu numai duhurile răutăţii, ci, însuşi domnul întunericului va fugi din calea noastră. Să nădăjduim într-o grabnică biruinţă, păstrând o încredere nezdruncinată în Dumnezeul nostru. ”Curând”! Fericită nădejde, vom pune piciorul nostru pe şarpele cel vechi! Puterea răului va fi anihilată şi Satan va avea capul zdrobit într-un mod ruşinos sub piciorul omului. Prin credinţa în Domnul Isus să punem de acum piciorul pe Ispititor.
3 ianuarie
ODIHNEŞTE-TE ÎN FĂGĂDUINŢĂ
Pământul pe care eşti culcat ţi-l voi da ţie şi seminţei tale.
Geneza 28.13
Nici o făgăduinţă nu este numai pentru un singur om; ele nu se adresează numai unor sfinţi, ci tuturor credincioşilor. Astfel, fratele meu, dacă poţi să te sprijini pe această făgăduinţa şi să ţi-o pui la căpătâi, ea este pentru tine. Pământul pe care se odihnea Iacov, era acela pe care l-a luat în stăpânire mai târziu. Când îşi întindea mădularele obosite pe pământ, se cam îndoia c-ar putea să intre în stăpânirea ţării; şi aşa a fost totdeauna omul. În timpul somnului i-a apărut acea scară minunată, care uneşte cerul cu pământul pentru orice credincios. Pământul pe care sta scara era ca o arvună a moştenirii care cobora din cer la el. Toate făgăduinţele sunt da şi amin în Isus; şi după cum Cristos este al nostru, tot aşa fiecare făgăduinţa ajunge a noastră, dacă ne odihnim în ea cu o credinţă tare şi liniştită.
Vino, sărmane suflet obosit, ia Cuvântul Dumnezeului tău ca pernă pe care să te odihneşti. Odihneşte-te în pace în Cuvânt. Gândeşte-te numai la El. Isus este scara luminoasă care face legătura între tine şi Dumnezeul tău. Numai fii sigur că făgăduinţa făcută lui Iacov ţi-a fost făcută şi ţie de Dumnezeu însuşi. Nu este o greşeală ca să ţi-o însuşeşti personal, ca şi cum ea a fost rostită numai pentru tine.
4 ianuarie
ODIHNĂ ÎN LINIŞTE
Îi voi face să locuiască în linişte.
Osea 2.18
Da, Dumnezeu dă pace poporului Său. Versetul acesta ne vorbeşte de un ”legământ cu fiarele câmpurilor, păsările cerului şi târâtoarele pământului”. Aceasta înseamnă pacea în mijlocul vrăjmaşilor pământeşti, încercărilor ascunse ca mici necazuri, lucruri, care pot, dar nu trebuie să tulbure odihna noastră. Domnul vrea să nimicească tot ceea ce ameninţă poporul Său. ”El va zdrobi în ţară arcul, sabia şi războiul”. Pacea este asigurată, deoarece elementele potrivite s-o tulbure, au fost nimicite.
Această pace va fi urmată de odihnă. ”El dă odihnă celui pe care-l iubeşte”. Sprijinit mereu de acest adevăr dumnezeiesc, credinciosul poate să rămână într-o siguranţă liniştită care-i dă odihnă. Una este să te odihneşti, şi alta este să te odihneşti în siguranţă. Iată-ne aduşi în ţara făgăduită, în casa Tatălui, în camera ospăţului, şi chiar la pieptul lui Cristos. Numai acolo ne putem ”odihni în siguranţă”. Şi în această stare liniştită suntem la adăpost de oboseala pe care o produce frământarea. ”El ne dă odihnă în păşuni verzi şi ne conduce la ape de odihnă”. Acolo vrea să-l ducă Mângâietorul pe orice suflet care se lasă în voia Lui.
5 ianuarie
MINUNATA GARANŢIE
… nu te teme, căci Eu sunt cu tine;
Isaia 41.10
Când trecem prin suferinţe sau suntem chemaţi în slujba Domnului căutăm adesea să facem provizii de puteri, deoarece băgăm de seamă că puterea noastră pe care ne bizuim este limitată şi insuficientă pentru nevoile noastre. Atunci să ne păzim să nu ne lăsăm doborâţi, căci aici avem făgăduit tot ce avem nevoie. Puterea lui Dumnezeu este nelimitată şi chiar această putere El vrea să ne-o dea; şi făgăduinţa Lui este că ne va fi dată. El vrea să ne fie hrană pentru suflet şi sănătate pentru trup. Este cu neputinţă să se spună câtă putere poate să pună El într-un om; când această putere divină ne umple, slăbiciunea omenească nu mai este o piedica.
Nu ne mai amintim noi de timpurile de lucru şi încercări deosebite, când am primit o putere de care ne miram noi înşine? Eram liniştiţi, în pace în pericol, supuşi încercării, răbdători în suferinţă, îndurând cu blândeţe dispreţul sau opoziţia. Într-adevăr, Dumnezeu ne dă o putere neaşteptată în încercările mari, aşa încât nu ne mai recunoaştem pe noi înşine; cei slabi ajung curajoşi, cei neînvăţaţi primesc înţelepciune, cei timizi primesc la timpul potrivit ceea ce trebuie să spună. Sentimentul slăbiciunii noastre ne poate clătina, dar făgăduinţa lui Dumnezeu ne redă viaţa. Doamne, întăreşte-mă ”după făgăduinţa Ta”.
6 ianuarie
AJUTOR DIN AFARĂ
… Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijinesc cu dreapta Mea biruitoare.
Isaia 41.10
Făgăduinţa de ieri ne garanta puterea pentru lucrul nostru. Cea de azi ne asigură ajutorul lui Dumnezeu, când nu putem lucra singuri. Domnul zice: ”îţi vin în ajutor”. Puterea dinăuntru este completată prin ajutorul dinafară. Dumnezeu poate, dacă găseşte de cuviinţă, să ne trimită ajutoare pentru luptele ce le întâmpinăm. Dar daca ne lipseşte de ele, va sta El însuşi lângă noi, ceea ce ne este mai de folos decât legiuni de fiinţe omeneşti.
Acest ajutor ne vine la timpul potrivit şi este nimerit, înţelept şi potrivit împrejurărilor celui încercat. Este chiar mai mult decât un simplu ajutor, căci Domnul ne ia toată povara şi ne ajută în toate nevoile noastre. ”Dumnezeul nostru este un ajutor, care nu lipseşte niciodată în nevoi.” (Psalmul 46).
Deoarece El ne-a mai venit în ajutor, ne putem încrede în El pentru prezent şi viitor. Rugăciunea noastră este: ”Doamne, fii ajutorul nostru”, iar experienţa noastră este că ”Duhul ne ajută în neputinţele noastre”; aşteptarea noastră este: ”îmi ridic ochii spre munţi, de unde îmi va veni ajutorul” şi în curând cântarea noastră va fi: ”Tu, Doamne, ne-ai ajutat”.
7 ianuarie
MEREU CRESCÂND
Vei vedea lucruri mai mari decât acestea.
Ioan 1.50
Acest cuvânt a fost spus lui Natanael a cărui credinţă tare nu şovăie în faţa unei mărturii ferme, recunoscând că Domnul Isus este Fiul lui Dumnezeu şi împăratul lui Israel. Cei care vor să-şi deschidă ochii, văd; iată de ce acei care se închid pentru adevăr, rămân orbi.
În ce ne priveşte, noi am văzut deja multe lucruri, am auzit multe mărturisiri; dar sunt adevăruri şi mai măreţe în Cuvântul Său, adâncimi ale experienţei şi mai mari, înălţimi ale părtăşiei şi mai înalte, lucrări şi mai minunate, descoperiri mai măreţe de putere, dragoste şi înţelepciune. Toate acestea ne stau în faţă să le vedem, dacă vrem să ne încredem în Domnul nostru. Priceperea în a născoci învăţături greşite este distrugătoare, dar puterea de a vedea adevărul este o binecuvântare. Prin aceasta cerul ne este deschis, drumul într-acolo în persoana Fiului Omului ni s-arată tot mai lămurit. Să ne aţintim privirile la lucrurile de sus şi vom vedea lămurit lucruri din ce în ce mai mari, până ce vom putea să ne minunăm de faţa marelui nostru Dumnezeu şi strălucirea slavei Sale.
8 ianuarie
CURĂŢIA INIMII ŞI A VIEŢII
Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu.
Matei 5.8
Curăţia inimii este una din principalele ţinte spre care trebuie să tindem. Trebuie să fim curăţiţi înăuntru prin Duhul Sfânt şi Cuvânt, şi vom fi curaţi în afară prin consacrare şi ascultare. Este o legătură strânsă între inimă şi pricepere: dacă ne place răul, nu putem înţelege binele. Dacă inima este întunecată, ochiul va fi tulbure, cum pot să vadă pe Dumnezeu, aceia cărora le place păcatul?
Ce fericire să-L poţi vedea pe Dumnezeu: este o rază din cer aici pe pământ! în Domnul Isus, aceia care au inima curată Îl văd pe Tatăl. Îl vedem pe El, adevărul Său, dragostea Sa, sfinţenia Sa, planul Său, atotstăpânirea Sa, caracterul Său, da, îl vedem pe Dumnezeu însuşi în Cristos. Dar aceste lucruri nu pot fi înţelese cum se cuvine, decât când părăsim păcatul. Numai acei care au ca ţintă sfinţenia, pot spune: ”Ochii inimii mele sunt întotdeauna îndreptaţi spre Domnul”. Dorinţa lui Moise: ”Arată-mi faţa Ta” nu se va împlini decât pentru aceia care vor fi curăţaţi de orice păcat. ”Căutaţi sfinţirea, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul”, striga Pavel; iar Ioan: ”Cel ce are nădejdea aceasta, să-L vadă aşa cum este în slavă, se curăţeşte el însuşi, după cum El este curat”. O, Dumnezeule, zideşte în mine ”o inimă curată”, ca să putem vedea faţa Ta!
9 ianuarie
A CIŞTIGA FĂCÂND BINE
Sufletul binefăcător va fi săturat.
Proverbe 11.25
Pentru a vedea sufletul meu propăşind, nu trebuie să strâng averi, ci să fac parte din ele celor săraci. Drumul spre comorile din lume este economia împinsă până la zgârcenie; dar calea lui Dumnezeu e cu totul deosebită. Cuvântul ne învaţă că cine împarte cu altul bunurile sale trecătoare, le înmulţeşte; iar cine le strânge pentru sine, va duce lipsă. A da este, deci, mijlocul de lucru izvorât din credinţă. Să ne dorim deci această experienţă, şi vom vedea că după lărgirea inimii noastre, vom avea din belşug pentru nevoile noastre.
Potrivit făgăduinţei lui Dumnezeu, ”voi fi săturat şi îngrăşat”. Să nu ne gândim că aceasta se va întâmpla în aşa fel ca să împiedice înaintarea mea pe cale, adică înaintarea duhovnicească. Căutând să trăiesc în lux, fiind la fel cu cei din lume, aceasta ar dăuna inimii mele. Îmi va ajunge deci să am cu ce mă hrăni şi să am ce îmbrăca pentru a fi sănătos.
Totuşi este o supraabundenţă în care doresc mult, să fiu supus voii lui Dumnezeu şi binevoitor faţă de oameni, făcându-le parte de harurile duhovniceşti cu care am fost îmbogăţit. Primindu-le în dar, le voi împărţi ca dar, mergând astfel pe urmele Mântuitorului meu, care S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.
10 ianuarie
RĂSPLATA DUMNEZEIASCĂ
Cel ce udă pe alţii, va fi udat şi el.
Proverbe 11.25
Dacă iau seama şi sunt atent la nevoile altora, şi Dumnezeu va fi cu luare aminte la ale mele, pentru a mă răsplăti. Dacă îl voi cinsti pe sărac şi Dumnezeu mă va cinsti. Dacă mă voi ocupa de copilaşi, mă va socoti ca pe un copil al Său şi se va ocupa de mine. Dacă voi păstori turma Sa şi El mă va păstori. Dacă voi uda grădina Sa, va face şi El din inima mea o grădină udată. Aceasta este chiar făgăduinţa lui Dumnezeu, şi rămâne ca eu să împlinesc condiţia ce mi se cere, pentru a îndrăzni să aştept împlinirea ei.
Este de mare folos pentru mine să nu mă mai vait de suferinţele mele, de încercările mele, de slăbiciunea mea, încetând să mă ocup de mine însumi şi – din dragoste pentru Domnul – să încep să mă ocup de sufletul celor din jurul meu. Apa din lacul meu scăzuse mult, nici o ploaie nu venise să-l umple iar. Văzând cum grădina mea se usca din cauza secetei, deschisei într-o zi zăgazul şi lăsai să vină apă, pentru a uda plantele care se ofileau. Dar, o minune, un izvor ascuns şi necunoscut de mine până atunci ţâşni de la fund, aşa că bazinul ce pe altă deschizătură se golea, udând grădina, se umplea din nou. Atâta timp cât apa rămăsese stătătoare, izvorul era ca sigilat; dar, de îndată ce se scurgea, se umplea din nou. Frate, soră, de îndată ce tu vei voi să uzi viaţa altora, Domnul se va gândi la tine şi-ţi va da o apă proaspătă şi răcoritoare.
11 ianuarie
CREDINŢA VEDE CURCUBEUL
Când voi strânge nori deasupra pământului, curcubeul se va arăta în nor.
Geneza 9.14
Adeseori cerul ni se arată acoperit de nori grei, dar nu ne temem că va veni un nou potop pentru a distruge pământul. Curcubeul apare pentru a ne păzi de acesta teamă, el apare adesea în faţa ochilor noştri, pentru a ne aminti de făgăduinţa dumnezeiască. Legământul Domnului cu Noe e şi azi valabil, nu ne îndoim de aceasta. Atunci de ce ne temem că încercările care vin adesea să întunece cerul nostru sunt hotărâte ca să ne nimicească?
Dacă totuşi, în timpul acestor nori ameninţători, credinţa noastră ne aminteşte de curcubeul lui Dumnezeu, nu trebuie să ne lăsăm tulburaţi de temeri neîntemeiate. El nu îndreaptă spre noi un curcubeu distrugător. Nu; priviţi! acest arc este curbat în sus şi n-are nici coardă, nici săgeată. Este, un arc suspendat (aşezat) ca podoabă şi care nu mai e folosit pentru război, un arc cu multe culori care exprimă bucuria şi încântarea, arătând nădejdea şi dragostea; nici roşul sângeriu – culoarea mâniei, nici negrul – aceea a răzbunării nu sunt în el, pentru a întuneca culorile lui luminoase. Să avem deci curaj. Cerul nostru nu va fi niciodată atât de încărcat, pentru a nu se găsi loc pentru această mărturie a legământului lui Dumnezeu. Şi chiar dacă nu va fi aşa, noi vom avea încrederea că Acela care nu poate minţi, nu va lăsa neîmplinit legământul Său de pace, deci nu avem nici un motiv sa ne îndoim de Cuvântul Dumnezeului nostru.
12 ianuarie
IUBIŢI PÂNĂ LA CAPĂT
Domnul nu leapădă pentru totdeauna.
Iov 3.31
El poate lepăda pentru un timp, dar nu pentru totdeauna. O femeie îşi poate părăsi bijuteriile pentru un timp oarecare, dar ea nu le uită şi nu le aruncă la gunoi; cu atât mai mult Domnul nu-i leapădă pe aceia pe care îi iubeşte, căci e scris: ”Fiindcă îi iubea pe ai Săi, i-a iubit până la capăt”. Se vorbeşte de creştini sub har sau ieşiţi de sub har, ca şi cum ar fi vorba de animale care intră şi ies din bârlog, după voia lor; dar dragostea Mântuitorului nostru faţă de ai Săi este prea adâncă pentru a putea să fie astfel.
El ne-a ales din veşnicie şi ne va iubi pentru întreaga veşnicie; ne-a iubit chiar până la moarte şi putem fi siguri că dragostea Lui nu va înceta niciodată. Cinstea Sa este în aşa fel angajată în mântuirea credinciosului, încât El nu-l poate lepăda, aşa cum nu îşi leapădă propria Sa haină de împărat al slavei. Nu. Nu! Cristos, capul, nu se desparte niciodată de mădularele Sale; ca Soţ, El nu o va alunga niciodată pe soţia Sa – Biserica răscumpărată cu sângele Său.
V-aţi crezut vreodată lepădaţi? Cum aţi putut gândi atât de rău despre Domnul, care e logodnicul sufletului vostru? Alungaţi de acum înainte astfel de temeri şi nu le îngăduiţi iar să intre în sufletul vostru. ”Domnul n-a lepădat pe poporul Său, pe care-l cunoştea” (Rom 11.2). ”El urăşte despărţirea în căsătorie” (Maleahi 2.16).
13 ianuarie
NICIODATĂ IZGONIT
Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară.
Ioan 6.37………………………………………………………………………………….
Cont. aici….https://damianion.wordpress.com/cuvantul-lui-dumnezeu-pentru-astazi-2012/
//////////////////////////////////////////////
În aşteptarea judecăţii
Introducere
La vârsta de treizeci de ani, Domnul Isus a plecat din atelierul de tâmplărie din Nazaret şi S-a îndreptat spre Iordan unde Ioan îşi predica solia lui dură de pocăinţă. Probabil că a fost pentru prima dată când cei doi veri s-au întâlnit, dar de îndată ce Domnul Isus S-a apropiat de cercul de ascultători, Ioan a arătat spre El şi a declarat: “Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!” Ioan 1:29.
Ce o fi vrut să spună profetul prin aceste cuvinte ascunse? De ce L-a numit pe Isus miel şi cum putea să ridice El păcatele lumii? Ca să căpătăm răspunsul la aceste întrebări, trebuie să părăsim malurile Iordanului şi să întoarcem cu sute de ani înapoi pe malurile Mării Roşii. Copiii lui Israel tocmai scăpaseră din robia egipteană şi începeau lungul lor drum obositor prin pustia Sinai. Dumnezeu înfăptuise minuni ca să-i scape de stăpânii lor cruzi, iar acum îl chema pe Moise pe munte pentru a-i da nişte instrucţiuni foarte importante. Acolo, în singurătatea muntelui Sinai, pentru prima dată Dumnezeu a deschis înaintea ochilor omeneşti tainele propriului Său loc de şedere din ceruri. Lui Moise i s-a dat un pan în miniatură a marei săli a tronului din sanctuarul ceresc. Instrucţiunile Lui au sunat astfel: “Să-Mi facă un locaş sfânt şi Eu voi locui în mijlocul lor. Să faceţi cortul … după chipul pe care ţi-l voi arăta.” Exodul 25:8, 9.
Când s-a întors de pe munte, Moise avea instrucţiunile exacte pentru a construi o biserică în pustie unde Dumnezeu urma să vorbească cu poporul Său în timpul şederii lor în deşert. Din pricina conjuncturii, trebuia făcută din materiale foarte uşoare, care se puteau desface uşor şi reasambla ori de câte ori călătorii îşi făceau tabăra pe drum.
Pentru o lucrare atât de importantă, Moise i-a strâns pe toţi meseriaşii talentaţi şi pe toţi artizanii din Israel şi au început zidirea, urmând cu atenţie instrucţiunile exacte, care fuseseră copiate de la modelul ce-i fusese arătat lui Moise pe munte. Cam după şase luni, lucrarea s-a isprăvit, iar Dumnezeu Şi-a arătat aprobarea, trimiţând un nor de slavă ca să înconjure cortul cel sfânt.
Tabernacolul portabil avea dimensiunile de 16,5 x 5,4 m cu o curte înconjurătoare îndreptată spre est. Clădirea dreptunghiulară era împărţită în două camere separate de o perdea grea, care se întindea de la tavan până la podea. Camera mai mare, prima, se numea sfânta şi cuprindea trei mobiliere deosebite — un candelabru în stânga, masa punerii înainte în dreapta şi un altar din aur cu tămâie, aşezat chiar în faţa perdelei.
În cea de a doua cameră, numită sfânta sfintelor (sau locul prea sfânt), se afla un singur mobilier — chivotul legământului. Era un cufăr din lemn de salcâm, acoperit cu aur, care urma să păstreze în el tablele Legii celor Zece Porunci. Deasupra chivotului se afla scaunul îndurării, reprezentând locul corespunzător din cer unde se manifesta prezenţa lui Dumnezeu. O lumină strălucitoare ca o slavă se odihnea în acel loc cel mai sfânt din toate locurile de pe pământ. La fiecare capăt al chivotului se aflau câte doi heruvimi sculptaţi din aur, fiecare acoperind cu o aripă scaunul îndurării, în timp ce se uitau cu respect la chivot şi la ceea ce se afla în chivot.
De ce erau atât de stricte dimensiunile pentru această construcţie trecătoare şi de i-a poruncit Dumnezeu lui Moise să o facă exact după modelul, pe care i se arătase chiar în cer? Răspunsul se va evidenţia de la sine, când vom înţelege simbolul ritualurilor de închinare zilnică, care au fost orânduite în mod divin pentru ca fiecare israelit să le aducă la îndeplinire în acel cort.
Prin ceremoniile şi jertfele prescrise, se oferea iertarea pentru păcat şi se putea face ispăşire atât pentru vina fiecăruia, cât şi pentru vina colectivă. Pe scurt, sistemul de mărturisire funcţiona în următorul fel: dacă un om sau o femeie păcătuia, trebuiau să aducă un miel fără pată sau cusur în curtea sanctuarului. Acolo, lângă altarul arderilor de tot, li se cerea să-şi mărturisească păcatul deasupra animalului şi apoi să-l omoare cu propria lor mână. Desigur că mielul fără cusur Îl reprezenta pe viitorul Mesia. Prin credinţă, îşi transferau păcatele asupra mielului, primeau moartea ispăşitoare a Mântuitorului în locul lor. Prin faptul că vărsau ei singuri sângele, li se aducea aminte permanent că păcatul înseamnă moarte şi că nu puteau fi iertaţi decât prin moartea ispăşitoare a altcuiva.
Apoi, preotul aşeza sângele pe coarnele altarului în curtea dinafară şi mânca o bucăţică din carne, astfel luând asupra lui păcatele ale înşişi închinătorilor. După aceasta, preotul aducea o jertfă pentru propriul lui păcat şi ducea sângele în sfânta unde stropea înaintea perdelei. Astfel, toate păcatele, fie direct, fie indirect, ajungeau în cele din urmă în sanctuar, unde erau amintite prin sângele stropit. Zi de zi, un an întreg, se strângeau în sanctuar păcatele prin slujba zilnică a preoţilor din sfânta.
Apoi venea ziua ispăşirii, o dată pe an, unde se amintea pentru ultima dată păcatul lor în sanctuar. Cădea întotdeauna în cea de a zecea zi a lunii a şaptea şi se numea “curăţirea sanctuarului.” Până acum, această sărbătoare solemnă (Yom Kippur) este considerată de către fiecare evreu drept o zi a judecăţii. Simbolic, avea loc o ştergere a păcatelor amintite prin sânge, pe când marele preot, singur, intra în sfânta sfintelor ca să stropească cu sângele unui ţap. Este interesant cum era ales acel ţap deosebit din cei doi care erau aduşi în curte în ziua ispăşirii. Doar un singur om, marele preot, înfăptuia lucrarea acestei orânduiri anuale. Arunca sorţii ca să hotărască animalul care urma să fie omorât ca “ţapul pentru Domnul” şi care urma să fie izgonit ca ţapul ispăşitor.
În timp ce marele preot omora animalul lângă altarul din curte, întreaga adunare îşi amăra sufletul prin post şi rugăciune. Soarta lor urma să fie hotărâtă înaintea scaunului de îndurare din sanctuar. Dacă cineva avea păcate care nu fuseseră mărturisite şi amintite în sanctuar, nu urma să se facă ispăşire pentru acele păcate. Acel bărbat sau acea femeie urma să fie îndepărtat din Israel şi izgonit din tabără. Doar marele preot trecea dincolo de perdea ca să stropească cu sânge pe scaunul îndurării şi să curăţească toate rapoartele păcatelor din sanctuar. Când ieşea din sfânta sfintelor, ispăşirea finală se termina şi avusese loc o judecată în simbol cu privire la păcat şi la pedeapsa lui.
Ultimul act pe care îl făcea marele preot era să îşi aşeze mâinile pe capul ţapului ispăşitor care era pe urmă alungat în pustie ca să moară singur. Astfel, se zugrăvea pe viu pedepsirea finală a lui Satana, care poartă vina pentru păcatele fiecărui om. Ţapul ispăşitor nu putea să-l reprezinte pe Hristos, deoarece ţapul Său fusese ales mai înainte din cei doi traşi la sorţi. De asemenea, ţapul ispăşitor nu îşi varsă nici un sânge, aşa că, nu are nici un rol în ispăşire. Pe de altă parte, Satana, trebuie să sufere în cele din urmă vina pentru că a luat parte la toate păcatele ce s-au comis vreodată. Nu va putea niciodată să poarte vina oamenilor, deoarece vina lor a fost deja anulată de stropirea cu sângele ispăşitor. El îşi va purta propria vină şi pedeapsă la sfârşitul celor o mie de ani în “pustie” unde va rămâne singur. Toate acestea sunt simbolizate de izgonirea ţapului ispăşitor pentru a muri în pustie.
Nu ne îngăduie timpul să examinăm bogăţia de simboluri a cortului din deşert, care aduce lumină aproape în orice aspect al marelui plan de mântuire. Prin pâine, tămâie, candelabru, scaunul îndurării se prefigura de fapt Mielul de jertfă, adică Domnul Hristos. Dar mai presus de toate, era reprezentat prin marele preot, care ducea sângele până în prezenţa lui Dumnezeu, Şechina. În curând, vom descoperi din cartea către Evrei, că toate simbolurile pământeşti trebuiau să-şi găsească împlinirea în slujba Domnului Isus în sanctuarul din ceruri. Cum a început Domnul Isus şi când a început acea lucrare de preot reprezintă subiectul palpitant al viziunii celei mai impresionante din cartea lui Daniel. Pe când vom studia Daniel capitolele 8 şi 9, ni se va dezvălui din ce în ce mai mult importanţa sanctuarului.
Viziunea lui Daniel despre curăţire
Daniel 8 se deschide cu o imagine a profetului care este prizonier de război în Babilon. Ierusalimul fusese lăsat în ruine şi majoritatea evreilor fuseseră duşi în robia babiloniană. Deşi Daniel fusese silit să slujească drept rob în palatul lui Belşaţar, gândurile lui se îndreptau mai ales spre templul părăsit din Ierusalim. El recunoaşte că aproape s-au sfârşit cei şaptezeci de ani profetizaţi pentru exil, iar inima lui tânjeşte de dor ca să vadă refăcut frumosul templu şi slujbele de la el.
În acest cadru, Daniel a avut o viziune în care un berbec şi un ţap se luptau până la moarte. Berbecul cu două coarne a apărut primul şi “făcea ce voia şi a ajuns puternic.” Daniel 8:4. Apoi, a apărut de la apus într-o mare viteză un ţap cu un corn mare între ochi şi a atacat berbecul. În luptă, a învins ţapul, zdrobind coarnele berbecului. Ca urmare, ţapul “a ajuns foarte puternic.” Dar “când a fost puternic de tot, i s-a frânt cornul cel mare. În locul lui au crescut patru coarne mari….” Daniel 8:8.
Apoi în viziune, Daniel a văzut ridicându-se un corn mic. Spre uimirea lui, acest corn mic “s-a mărit nespus de mult” şi chiar s-a înălţat împotriva lui Dumnezeu, “aruncând adevărul la pământ.” În cele din urmă, în viziune, Daniel a auzit o conversaţie între doi sfinţi. Unul a pus o întrebare, iar celalt i-a dat un răspuns, care i-a trimis o rază de speranţă profetului captiv. S-ar părea că întrebarea se ocupa exact de ceea ce-l preocupa pe Daniel — refacerea templului de la Ierusalim. “În câtă vreme … va fi călcat în picioare sfântul locaş şi oştirea?” Daniel 8:13 Răspunsul a fost: “Până vor trece două mii trei sute de seri şi dimineţi; apoi sfântul locaş va fi curăţit.” Daniel 8:14.
Când s-a încheiat viziunea, Dumnezeu l-a trimis pe îngerul Gabriel să-i explice înţelesul celor ce le văzuse Daniel. Cu privire la animale, el îi spuse: “Berbecele, pe care l-ai văzut, cu cele două coarne, sunt împăraţii mezilor şi perşilor. Ţapul însă este împărăţia Greciei şi cornul cel mare dintre ochii lui, este cel dintâi împărat.” Daniel 8:20, 21.
Explicaţia succesiunii împărăţiilor nu era ceva nou pentru Daniel din pricina vedeniilor avute mai înainte, vedenii legate de istoria universală. El era bine familiarizat atât cu Medo-Persia cât şi cu împărăţia Greciei, condusă de Alexandru, care urmau să conducă lumea după Babilon. Ştia şi despre cea de a patra împărăţie a Romei şi despre cum urma cornul cel mic, cel hulitor, să se încumete să schimbe legea şi cârmuirea lui Dumnezeu. Explicaţia dată de Gabriel acelor evenimente viitoare îi erau de un interes vital lui Daniel, în calitate de om de stat, dar preocuparea lui cea mai profundă se îndrepta spre refacerea templului. Dorea să audă mai multe despre sfârşitul asupririi şi despre curăţirea sanctuarului. Cu nerăbdare, aştepta ca îngerul să-i explice înţelesul acelei conversaţii tainice dintre cei doi sfinţi. Închipuiţi-vă dezamăgirea lui când Gabriel încheie întreaga dezvăluire prin următoarele cuvinte: “Iar vedenia cu serile şi dimineţile de care a fost vorba, este adevărată. Tu, pecetluieşte vedenia aceasta, căci este cu privire la nişte vremi îndepărtate.” Daniel 8:26.
Atât de mult îşi dorise Daniel să afle timpul exact al împlinirii vedeniei, încât a fost distrus de sugestia că această curăţire urma să aibă loc într-un viitor foarte îndepărtat şi urma să fie “pecetluită” pentru înţelegerea lui. Astfel îşi descrise propria reacţie: “Eu, Daniel, am stat leşinat şi bolnav mai multe zile; apoi m-am sculat şi mi-am văzut de treburile împăratului. Eram uimit de vedenia aceasta şi nimeni nu ştia.” Daniel 8:27.
Vă rog să reţineţi că singura parte din viziune care nu fusese explicată era chiar ultimul segment care se ocupa cu sanctuarul. Era legată de perioada de timp de 2300 de zile şi de instaurarea închinării, care îi împovăra sufletul. Aşa că Daniel începu să se roage ca Dumnezeu să-i răspundă la dorinţa lui arzătoare de a înţelege acea parte din viziune. O mare parte din capitolul 9 se ocupă cu rugăciunea sinceră a profetului ca Dumnezeu să-Şi ierte poporul de apostazie şi să refacă cetatea cea iubită şi templul. “Fă să strălucească faţa Ta peste sfântul Tău locaş pustiit! … Priveşte la dărâmăturile noastre şi la cetatea peste care este chemat Numele Tău!” Daniel 9:17, 18.
În timp ce se ruga, Gabriel “pe care-l văzusem mai înainte într-o vedenie,” l-a atins şi i-a spus: “Am venit acum să-ţi luminez mintea… Ia aminte dar la cuvântul acesta şi înţelege vedenia!” Daniel 9:22, 23. Ce vedenie a fost rugat Daniel s-o înţeleagă? În care vedenie i se arătase Gabriel mai înainte? Şi care parte din vedenie fusese lăsată neexplicată? Răspunsurile la aceste întrebări sunt evidente. Gabriel vorbea despre timp în vedenia din Daniel 8. Acum ne aşteptăm să-şi încheie explicaţia cu privire la cele 2300 de zile, la sfârşitul cărora sanctuarul urma să fie curăţit.
De data aceasta, Daniel n-a mai fost dezamăgit. Gabriel a început imediat să-i explice acea profeţie cu privire la timp. “Şaptezeci de săptămâni au fost hotărâte asupra poporului tău şi asupra cetăţii tale celei sfinte.” În aceste cuvinte ale îngerului ni se descoperă două adevăruri importante. Cuvântul “hotărâte” înseamnă de fapt “tăiate” în originalul ebraic. Dar de ce să fie tăiate 70 de săptămâni? Reţineţi că aceasta este de fapt explicaţia conversaţiei tainice despre cele 2300 de zile. Aşa că cele 70 de săptămâni trebuie tăiate de la începutul acelui tabel de timp şi au fost lăsate poporului lui Daniel, evreilor, cu un anume scop. Următoarele cuvinte ale lui Gabriel descoperă de ce le-a fost lăsată această anume perioadă de timp. “Până la încetarea fărădelegilor, până la ispăşirea păcatelor, până la ispăşirea nelegiuirii, până la aducerea neprihănirii veşnice, până la pecetluirea vedeniei şi proorociei şi până la ungerea Sfântului sfinţilor.” Daniel 9:24.
Înţelegem imediat că toate aceste expresii au de a face cu Mesia. El urma să vină din poporul ales — poporul lui Daniel — iar cele 70 de săptămâni reprezentau un timp de har acordat naţiunii iudaice pentru a se vedea ce urmau să facă cu Mesia. Ca să înţelegem când urma să înceapă şi să se termine acest timp de har, trebuie să avem în vedere un principiu important de interpretare profetică. În simbolistica profeţiei, o zi reprezintă un an. În Ezechiel 4:6 Dumnezeu declară: “Îţi pun câte o zi pentru fiecare an.” Acelaşi principiu se repetă din nou în Numeri 14:34.
Asta înseamnă că avem de fapt de a face cu o perioadă de timp de 2300 de ani în loc de tot atâtea zile literale. Nu este de mirare că îngerul i-a zis lui Daniel că este lucruri erau pentru “multe zile.” Adevărul este că această viziune constituie cea mai lungă profeţie de timp din întreaga Biblie.
Dar acum trebuie să aflăm când începe şi când se termină această lungă perioadă de timp. Ştim deja ce se întâmplă la sfârşit — sanctuarul va fi curăţat — şi mai ştim că primele 70 de săptămâni au fost puse deoparte ca timp de har pentru naţiunea iudaică. Următoarele cuvinte ale lui Gabriel încep să ne dezlege enigma: “Să ştii dar şi să înţelegi, că de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului, până la Unsul (Mesia), la Cârmuitorul, vor trece şapte săptămâni; apoi timp de şaizeci şi două de săptămâni …” Daniel 9:25.
Acum, avem un anume eveniment prin care să marcăm începutul profeţiei. Gabriel explică cum vor trece şaizeci şi nouă de săptămâni de la porunca de rezidire până la venirea lui Mesia. Aici se arată clar începutul celor 2300 de ani. Punctul de început se leagă de porunca lui Artaxerxes amintită în Ezra 7:12, 13: “Am dat poruncă să se lase să plece aceia din poporul lui Israel, din preoţii şi din leviţii lui, care se află în împărăţia mea şi care vor să plece cu tine la Ierusalim.” Contextul acestui decret a oferit măsurile pentru rezidirea atât a zidurilor cât şi a templului vechiului Ierusalim. Data acestei porunci este fixată de către istorie în anul 457 în.Hr.
Puţină aritmetică ne va descoperi acum data reală a începutului lucrării Domnul Isus. Îngerul spusese că Mesia va veni la şaizeci şi nouă de săptămâni de la data 457 în.Hr. Urmând regula Bibliei după care o zi este un an, asta înseamnă 483 de ani şi ne aduce la anul 27 d.Hr. A apărut Mesia exact atunci? Cuvântul Mesia înseamnă “Unsul” şi chiar în acel an, 27 d.Hr., Domnul Isus Şi-a primit ungerea din ceruri după ce a fost botezat în Iordan. Duhul lui Dumnezeu a coborât asupra Lui şi El Şi-a început lucrarea în calitate de Uns al lui Dumnezeu. Dacă ar fi studiat această profeţie, evreii ar fi putut să ştie anul exact al venirii Mântuitorului lor.
Acum trebuie să urmărim un lucru deosebit de interesant. Şaptezeci de săptămâni (sau 490 de ani) fuseseră scoşi din cei 2300 de ani/zile ca aplicându-li-se mai ales evreilor, iar şaizeci şi nouă de săptămâni (sau 483 de ani) fuseseră prezişi până la venirea lui Mesia. Cele şaizeci şi nouă de săptămâni s-au terminat în anul 27 d.Hr., iar o săptămână mai târziu (sau şapte ani) s-a încheiat timpul de har îngăduit evreilor în anul 34 d.Hr. Chiar în acel an, s-a încheiat timpul de har pentru naţiunea Israelului. Îl respinseseră pe Mesia şi îl omorâseră cu pietre pe Ştefan. De la acea scenă de martiriu, Saul cel convertit a fost trimis ca apostol al neamurilor. El a declarat: “Fiindcă voi nu-l primiţi … iată că ne întoarcem spre neamuri.” Fapte 13:46.
Se cuvine acum să-i acordăm o atenţie deosebită celei de a şaptezecea săptămâni, perioada de timp de şapte ani de la botezul lui Mesia până la lepădarea evreilor. Un eveniment deosebit de important urma să marcheze mijlocul celei de a şaptezecea săptămâni. Gabriel şi-a continuat explicaţia lui Daniel, descriind când urma să fie stârpit Mesia. El spuse: “La jumătatea săptămânii va face să înceteze jertfa.” Daniel 9:27.
Este un fapt recunoscut de către toţi că perdeaua templului s-a sfâşiat de sus până jos chiar în clipa când a murit Domnul Isus (Matei 27:50, 51), indicând astfel sfârşitul sistemului ceremonial. Simbolul îşi întâlnise realitatea. Se jertfise acum adevăratul Miel şi nu mai era nevoie de simboluri. Aşa că Domnul Isus urma să fie stârpit în mijlocul săptămânii pentru a face să înceteze jertfele. Nu ne este greu să ne dăm seama că mijlocul acestor şapte ani urma să fie trei ani şi jumătate din oricare capăt. Cu alte cuvinte, urma să fie exact la mijlocul perioadei dintre anul 27 şi 34 d.Hr. A murit Domnul Isus în acel timp? Este un adevăr istoric că Domnul Hristos a predicat doar trei ani şi jumătate de la botezul Său. În anul 31 d.Hr. a fost răstignit. Ce împlinire uimitoare a celei mai precise profeţii din scripturi! Aşa cum a prezis profeţia, Unsul a apărut în istorie la 483 de ani de la porunca de rezidire a Ierusalimului.
Unii au încercat să despartă cea de a şaptezecea săptămână de cele şaizeci şi nouă de săptămâni precedente din profeţie, împingând-o în viitor şi susţinând existenţa unei perioade de 2000 de ani între cele şaizeci şi nouă de săptămâni şi cea de a şaptezecea săptămână. Nu numai că nu există nici un temei biblic pentru o astfel de presupunere, dar ar face aproape de neînţeles frumoasa solie mesianică a acestei profeţii hristocentrice. Cea de-a şaptezecea săptămână nu are nimic de a face cu vreo venire a lui Hristos înainte de luarea la cer sau cu lucrarea antihristului. Ca parte a celor şaptezeci de săptămâni, a marcat o perioadă de încercare pentru naţiunea Israel în legătură cu atitudinea lor faţă de Mesia. Anii desemnaţi şi-au găsit de mult împlinirea. Mântuitorul a fost omorât în mijlocul celei de-a şaptezecea săptămâni, iar iudeii au fost lepădaţi ca naţiune.
Sanctuarul curăţit în 1844
Trebuie să remarcăm că cei 1810 ani rămaşi ne duc la sfârşitul profeţiei de 2300 de ani. Anul final este 1844 d.Hr. Conform profeţiei lui Daniel, aceasta este data la care trebuia curăţit sanctuarul. Profetul aşteptase cu dor ca să se reia slujbele anuale ale Zilei Ispăşirii la templul din Ierusalim, dar acum vedea clar că Gabriel le aşezase în viitorul îndepărtat. Devenea evident că profeţia se întindea la sute de ani după venirea lui Mesia.
Dar acum ne aflăm în faţa unei întrebări care ne nedumereşte. Cum se putea să se cureţe raportul păcatelor din sfânta sfintelor din sanctuar în anul 1844? Istoria ne descoperă că la acel timp nu mai exista nici un sanctuar pe pământ. Templul fusese nimicit ultima dată în anul 70 d.Hr. Este adevărat! Dar oare mai exista vreun sanctuar în afara templului de pe pământ? Într-adevăr, Moise îl copiase pe cel de pe pământ după modelul celui din ceruri. El era adevăratul cort şi era tot atât de real ca şi modelul celui cu două încăperi pe care Israel îl confecţionase în pustie. Prin urmare cu siguranţă că se referea la sanctuarul din ceruri care a fost curăţit în 1844. În conformitate cu simbolul, sau umbra, marele preot urma să realizeze o ispăşire finală sau o lucrare de judecată în timpul acelei intrări solemne din sfânta sfintelor. Împlinirea în realitate cerea ca Marele Preot, Domnul Isus, să facă acelaşi lucru în templul simbol de sus.
Epistola către Evrei ne asigură că tot ceea ce s-a prefigurat prin sanctuarul pământesc trebuie adus la îndeplinire în sanctuarul din ceruri de către Marele Preot din ceruri. “Punctul cel mai însemnat al celor spuse este că avem un Mare Preot, care S-a aşezat la dreapta scaunului de domnie al Măririi, în ceruri, ca slujitor al locului prea sfânt şi al adevăratului cort, care a fost ridicat nu de un om, ci de Domnul.” Evrei 8:1, 2.
Iată-ne în faţa unei întrebări importante: Oare slujbele prescrise în sanctuarul pământesc se legau de lucrarea pe care Domnul Isus urma să o facă în adevăraul templu din ceruri? Evrei îi descrie pe preoţii leviţi ca pe cei care “fac o slujbă, care este chipul şi umbra lucrurilor cereşti, după poruncile primite de Moise de la Dumnezeu, când avea să facă cortul: ‘Ia seama’, i s-a zis, ‘să faci totul după chipul care ţi-a fost arătat pe munte.’” Evrei 8:5.
Aici scriitorul inspirat ne explică de ce i-a cerut Dumnezeu lui Moise să copieze cu multă atenţie modelul descoperit pe munte. Cel pământesc urma să slujească drept “pildă şi umbră” a lucrării Domnului Hristos înaintea Tatălui. Urmărind lucrarea preotului din cele două încăperi de aici de pe pământ, oamenii urmau să înţeleagă lucrarea deosebită de mijlocire făcută de Domnul Hristos după ce S-a înălţat din nou la ceruri. În Evrei 9:1-10 citim cu multe amănunte cum decurgea în sanctuarul pământesc slujba zilnică şi slujba de curăţire o dată pe an, ceea ce era o pildă şi o umbră a celui ceresc. Aici, după ce a descris intrarea solemnă a marelui preot în sfânta sfintelor în Ziua Ispăşirii, ap.Pavel a scris: “Prin aceasta, Duhul Sfânt arăta că drumul în locul prea sfânt, nu era încă deschis câtă vreme sta în picioare cortul dintâi.” Evrei 9:8.
Este clar că acest verset vrea să spună că slujba Domnului Hristos în sanctuarul adevărat din ceruri urma să înceapă doar după ce cel pământesc îşi împlinise rolul său simbolic de pildă şi model. Când S-a înălţat, Domnul Isus a intrat în prima încăpere a sanctuarului ceresc aşa cum se arată în descrierea făcută de Ioan, care Îl vede umblând printre sfeşnice (Apocalipsa 1:13). Aceasta împlineşte pilda lucrării locului sfânt de pe pământ. Atunci când a intrat în locul sfânt din ceruri, El nu a mai dus cu El sângele mieilor şi ţapilor, “ci cu însuşi sângele Său, după ce a căpătat o răscumpărare veşnică.” Evrei 9:12.
Dar tot atât de sigur pe cât a împlinit pilda din lucrarea zilnică în locul sfânt, Domnul Hristos trebuie să împlinească pilda mijlocirii din locul prea sfânt. Ap.Pavel scria: “Şi nu ca să Se aducă de mai multe ori jertfă pe Sine Însuşi, ca marele preot, care intră în fiecare an în locul prea sfânt cu un sânge, care nu este al lui; fiindcă atunci ar fi trebuit să pătimească de mai multe ori de la întemeierea lumii; pe când acum, la sfârşitul veacurilor, S-a arătat o singură dată, ca să şteargă păcatul prin jertfa Sa. Şi, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata, tot aşa, Hristos, după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ca să aducă mântuirea celor ce-L aşteaptă.” Evrei 9:25-28.
Să nu treceţi cu vederea peste legătura dintre acel cuvânt “judecată” şi ceea ce face Domnul Isus în sfânta sfintelor. Nu trebuia să intre acolo în fiecare an, ci o singură dată “la sfârşitul lumii”. Lucrarea Lui de curăţire a sanctuarului ceresc de rapoartele păcatelor era absolut necesară pentru a împlini pilda şi umbra Zilei de Ispăşire din sanctuarul de pe pământ. Declaraţia biblică în acest sens este de fără echivoc şi de netăgăduit. “Şi după lege, aproape totul este curăţit cu sânge; şi fără vărsare de sânge, nu este iertare. Dar, deoarece chipurile lucrurilor care sunt în ceruri, au trebuit curăţite în felul acesta, trebuia ca însăşi lucrurile cereşti să fie curăţite cu jertfe mai bune decât acestea. Căci Hristos n-a intrat într-un locaş de închinare făcut de mână omenească, după chipul adevăratului locaş de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfăţişeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu.” Evrei 9:22-24, sublinirea autorului.
Deci, ce anume era necesar? Ca să se curăţească chipurile din ceruri, aşa cum se curăţeau cele de pe pământ. Dar de ce anume se curăţeau ele? Desigur că, de rapoartele păcatelor. Acel raport se făcea în cortul de pe pământ prin sângele stropit. Iar în sanctuarul din ceruri se face prin cărţile descrise în acea scenă a marii judecăţi din Apocalipsa 20:12: “Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea.”
Când se curăţea raportul de pe pământ? O dată pe an în Ziua Ispăşirii sau Yom Kippur, şi se numea marea zi a judecăţii. Dar când se curăţă sanctuarul din ceruri? Se va curăţa când Domnul Hristos Marele nostru Preot va trece din sfânta în sfânta sfintelor din templul din ceruri. Când ne arată profeţia că va avea loc această curăţire? “Până vor trece două mii trei sute de seri şi dimineţi; apoi sfântul locaş va fi curăţit!” Daniel 8:14. Fără îndoială că am dovedit că profeţia celor 2300 de zile-ani s-a încheiat în anul 1844. Ce gând solemn că din acel an trăim timpul judecăţii! Domnul Hristos Şi-a început acum lucrarea în sfânta sfintelor, iar raportul vieţii fiecărui om trebuie să treacă în revistă în timpul acestei perioade a judecăţii.
S-ar putea ca cineva să se întrebe de ce este nevoie de această judecată pre-adventă (înainte de revenirea Domnului Hristos). De ce a declarat ap.Pavel că “trebuia ca însăşi lucrurile cereşti să fie curăţite”? Rapoartele păcatelor trebuie cercetate pentru a se hotărî cine va fi mântuit. Amintiţi-vă că “morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea.” Această judecată de cercetare trebuie să aibă loc înainte ca să vină El să execute sentinţa. La venirea Lui, cei răi vor fi ucişi de slava Lui strălucitoare. În acea clipă se face o despărţire între cei mântuiţi şi cei pierduţi. Evident, cărţile trebuiau cercetate înaintea acelui timp pentru a se hotărî cine va fi pierdut şi cine va fi salvat.
Când Domnul Isus va pleca din sfânta sfintelor, ispăşirea finală va fi încheiată. Timpul de har se va încheia pentru lume, aşa cum se încheia şi pentru iudei în Ziua Ispăşirii după ce marele preot îşi încheia slujba din sanctuarul pământesc. După acesta, Domnul Hristos Îşi va pune deoparte veşmintele preoţeşti şi Se va îmbrăca cu hainele împărăteşti. Apoi, se va da decretul: “Cine este nedrept, să fie nedrept şi mai departe; cine este întinat, să se întineze şi mai departe; cine este fără prihană, să trăiască şi mai departe fără prihană … Iată Eu vin curând; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta Lui.” Apocalipsa 22:11, 12.
Hristos care “S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora … Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ca să aducă mântuirea celor ce-L aşteaptă.” Cu acea ocazie, El nu ne va mai purta păcatele, lucrarea Lui de mijlocire se va fi încheiat şi El va veni “nu în vederea păcatului”, ci ca să-Şi aducă răsplata şi să execute judecata hotărâtă în cărţi.
Aşa că, ce lucrare a făcut Domnul Hristos din 1844? Daniel a descris această scenă spectaculară în următoarele cuvinte: “Mă uitam la aceste lucruri, până când s-au aşezat nişte scaune de domnie. Şi un Îmbătânit de zile a şezut jos. Haina Lui era albă ca zăpada şi părul capului Lui era ca nişte lână curată; scaunul Lui de domnie era ca nişte flăcări de foc şi roatele Lui ca un foc aprins. Un râu de foc curgea şi ieşea dinaintea Lui. Mii de mii de slujitori Îi slujeau şi de zece mii de ori zece mii stăteau înaintea Lui. S-a ţinut judecata şi s-au deschis cărţile.” Daniel 7:9, 10.
Dumneavoastră şi cu mine nu vom fi prezenţi în persoană în timp ce are loc această fază a judecăţii de cercetare. Totul se face din rapoartele cărţilor. Are loc chiar acum. Curând, foarte curând, va fi examinat şi ultimul caz, va fi şters din cartea faptelor şi ultimul raport al păcatelor. Atunci, cercetarea se poate concentra asupra cărţii vieţii, “Şi oricine n-a fost găsit scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul cu foc.” Apocalipsa 20:15, sublinierea autorului. Daniel a declarat: “Dar în vremea aceea, poporul tău va fi mântuit, şi anume oricine va fi găsit scris în carte.” Daniel 12:1, sublinirea autorului.
Nu există nici o scenă mai solemnă în întreaga Biblie decât descrierea acestei curţi de judecată din Daniel 7. Măreţia înfricoşătoare a tronului maiestuos al Tatălui şi persoana Lui proslăvită domină imaginea sanctuarului cu cărţi şi judecată. Miriade de îngeri stau în apropiere ca martori. Apoi în versetul 13, avocatul apărării vine în faţă pentru a-i reprezenta pe aceia ale căror rapoarte vor fi cercetate. Daniel a văzut “Unul ca un Fiu al omului, (care) a înaintat spre Cel Îmbătrânit de zile şi a fost adus înaintea Lui.” Daniel 7:13.
Dar, al căror nume vor fi luate în considerare la judecata de “curăţire a sanctuarului”, care are loc acum în sala tronului cerului? Al tuturor care L-au mărturisit pe Domnul Hristos şi cărora li s-a înscris numele în cartea vieţii. Ap.Pavel scria despre colaboratorii săi credincioşi ca despre cei “ale căror nume sunt scrise în cartea vieţii.” Filipeni 4:3. Ioan arată clar că urmează să fie cercetate şi alte cărţi, “nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea.” Apocalipsa 20:12.
În aceste cărţi se află rapoartele vieţii tuturor oamenilor, care s-au încrezut vreodată în meritele mântuirii oferite de Domnul Hristos. De la primul om care a murit până la ultimul om în viaţă înainte ca să se încheie timpul de har, mărturisirea de credinţă se compară cu raportul cuvintelor, gândurilor şi faptelor. Învăţătorul Însuşi a declarat: “Nu orişicine-Mi zice: ‘Doamne, Doamne!’ va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri.” Matei 7:21, sublinierea autorului.
Ei bine, cărţile descoperă cu o acurateţe teribilă dacă păcatele au fost mărturisite şi părăsite. Aceia care L-au primit pe Hristos în toată plinătatea credinţei lor mântuitoare şi a curăţirii Lui au fost scrişi în cărţi ca fiind iertaţi. În această lucrare de ispăşire finală, acel raport al păcatului trebuie şters acum, iar numele lor trebuie să rămână înscrise în cartea vieţii sau altfel numele lor trebuie şterse din cartea vieţii, iar păcatele lor trebuie să rămână în cartea faptelor. Ioan a scris: “Cel ce va birui . . . nu-i voi şterge nicidecum numele din cartea vieţii.” Apocalipsa 3:5.
Haideţi să ne imaginăm cum începutul acestei judecăţi se opreşte asupra lui Abel, primul credincios care a murit dintre oameni. Când se cercetează numele lui, este arătat din cărţi raportul păcatelor lui, dar lângă fiecare se găseşte cuvântul “iertat”. Abel a avut credinţă în Răscumpărătorul care urma să vină şi şi-a arătat acea credinţă aducând un miel ca dar pentru păcat. Domnul Isus, Apărătorul, păşeşte înaintea Tatălui, Îşi întinde mâinile şi Îşi arată sângele în favoarea credinciosului Abel. Raportul păcatelor lui se şterge din carte, iar numele lui se păstrează în cartea vieţii.
Următorul nume strigat s-ar putea să fie cel al lui Cain, care şi el a mărturisit că are credinţă într-un Mântuitor. Şi păcatele lui sunt raportate în cartea faptelor, dar nu există nici un raport al iertării lângă acele păcate. Cain nu şi-a manifestat credinţa într-un Mântuitor divin. În locul unui miel, el a adus roade din grădina lui, iar “fără vărsare de sânge nu este nici o iertare.” Mijlocitorul tare ar dori să-i ia partea lui Cain, dar nu poate să-Şi ofere sângele în favoarea cuiva care a căutat să fie primit prin alte mijloace decât moartea Sa ispăşitoare. Cu durere, numele lui Cain este şters din cartea vieţii, iar păcatele lui sunt păstrate în cartea faptelor.
Această curăţire a sanctuarului ceresc are loc din 1844 şi va continua până Marele Preot Se va ridica în picioare şi va rosti cuvintele: “Cine este întinat, să se întineze şi mai departe. Cine este sfânt, să se sfinţească şi mai departe.” Cu acea ocazie, soarta tuturor, atât a celor vii cât şi a celor morţi, va fi sigilată şi fixată pe baza acelei judecăţi.
Care ar trebui să fie atitudinea noastră în acest timp deosebit când cazul nostru se judecă în marele tribunal al cerului? În timpul marei Zile a Ispăşirii de pe vremea Israelului din vechime, era un timp de amărâre a sufletului, de rugăciune şi post şi de solemnă cercetare a sufletului. Cu siguranţă că acest spirit ar trebui să-i caracterizeze astăzi pe toţi aceia care recunosc că trăim în adevărata Zi a Ispăşirii. Jertfa ispăşitoare desăvârşită s-a făcut prin moartea Domnului Isus. Ni s-a acordat o iertare deplină de către Marele nostru Preot credincios de când S-a înălţat la ceruri. Această lucrare mai continuă şi acum. Dar din 1844 se îndeplineşte o lucrare de judecată în sfânta sfintelor, care ne afectează pe fiecare dintre noi. În această curăţire a sanctuarului, se pot şterge doar acele păcate care au fost mărturisite şi părăsite. Doar credinţa în sângele Domnului Isus va aduce îndreptăţire şi izbăvire. Avocatul nostru n-a pierdut niciodată nici un caz. El S-a angajat în lucrarea de a curăţi raportul dvs. şi al meu înaintea universului, dar El nu poate accepta decât cazurile acelora care au credinţă în sângele Lui. “Astfel, fiindcă avem un Mare Preot însemnat, care a străbătut cerurile — pe Isus, Fiul lui Dumnezeu — să rămânem tari în mărturisirea noastră. Căci n-avem un Mare Preot, care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat. Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.” Evrei 4:14-16.
Ce satisfacţie şi încurajare să ştim că Mijlocitorul Se află într-adevăr de partea noastră, slujind în apărarea noastră şi pentru îndreptăţirea noastră. Deoarece a fost cândva om pe acest pământ, este în stare de o empatie totală faţă de ispitele şi încercările noastre. Să ne bucurăm aşadar de adevărurile minunate pe care le-am aflat despre puternicul nostru Avocat al apărării care “trăieşte pururea ca să mijlocească pentru noi” şi care, s-ar putea chiar în această clipă să ceară meritele sângelui Său ispăşitor spre a şterge păcatele dvs. sau ale mele. Ce Mântuitor! Ce Avocat! Ce Prieten!
https://mariuscherpec.ro/2021/12/16/in-asteptarea-judecatii/
//////////////////////////////////////////////
Viaţă în Duhul
Introducere
Cea mai mare nevoie a bisericii de astăzi este o adevărată reînviorare şi reformă spirituală. Pentru ea s-au rugat creştinii de-a lungul anilor – în cercul familiei, singuri în cămăruţă şi împreună cu toţi în biserică în Sabat. Există un simţământ profund de nevrednicie când într-o casă ţinem studii biblice sau când ne aflăm în faţa unei audienţe unde sute de oameni trebuie să ia o decizie pentru Hristos. Ştim bine că nu există niciun mod prin care omul să poată câştiga vreun suflet sau să poată convinge de Adevăr. Doar Duhul Sfânt poate înmuia inima ca să primească pocăinţa şi poate trezi sufletul la regret faţă de păcat. Aşa că ne rugăm atunci când vorbim despre Adevăr cu cuvinte slabe şi pline de greşeli ca puterea lui Dumnezeu să pătrundă în acea clipă de părtăşie.
Desigur că uneori vedem răspunsul la acele rugăciuni. Oamenii se convertesc, bolnavii se vindecă şi se iau decizii pentru botez. Dar de ce nu vedem aceasta mai des? Este oare această mărturie a Duhului Sfânt, care câteodată este primită, câteodată este respinsă tot ceea ce ne putem aştepta de la Dumnezeu? De ce nu are loc ori de câte ori ne rugăm şi cerem să-Şi împlinească făgăduinţele?
Există momente speciale când ne arde inima în noi şi plecăm de la o întrunire de rugăciune bucuroşi de lucrarea de reînviorare a Duhului Sfânt. Dar care a fost părerea lui Dumnezeu despre acea întrunire? A reuşit El să-Şi împlinească voia Lui desăvârşită în acel serviciu divin? Când se va descoperi plinătatea puterii lui Dumnezeu, nimeni nu se va mai duce să vorbească de ea în cuvinte fade, fără viaţă. Asemenea unui foc din cer, Duhul va aprinde şi va încălzi fiecare inimă până ce întreg pământul se va lumina de slava Lui.
Dar de ce mai aşteptăm împlinirea venirii Duhului Sfânt făgăduit în toată puterea Cincizecimii? Probabil că niciun creştin cu numele nu va contesta că plinătatea făgăduinţei se realizează şi astăzi. Aceasta nu vrea să spună că nu au existat crâmpeie şi descoperiri de moment ale acestei binecuvântări care va aduce cu ea toate celelalte binecuvântări. Dar creştinii dornici de pretutindeni admit că nu ne-am bucurat decât de începutul făgăduinţelor lui Dumnezeu.
De fapt, există un consens general că biserica se află în pragul misiunii ei predestinate şi unice. “Ploaia târzie” a Duhului Sfânt trebuie să producă o intrare explozivă în faza finală a secerişului evangheliei veşnice. Şi dacă nu se cunoaşte timpul exact al acestui eveniment, există zeci de texte care descriu urmările spirituale ale unei astfel de întâmplări. Mulţi cred că au venit deja “vremurile de înviorare” şi că propria noastră lipsă de credinţă şi pregătire a reţinut botezul cu Duhul Sfânt în manifestarea lui finală. Când citim făgăduinţele din Scriptură cu privire la cât de binevoitor este Dumnezeu să lucreze prin copiii Săi consacraţi, s-ar părea că nu este nicio îndoială că vina este la noi, nu la El.
Descrierea inspirată a rolului nostru desemnat de Duhul Sfânt ne lasă aproape uimiţi. Se folosesc expresii şi cuvinte care par total fanatice sau superexagerate. Mintea noastră este încurcată de ţelul incredibil al făgăduinţelor care se aplică poporului lui Dumnezeu chiar acum. Dăm din cap şi credem că trebuie să fie vreo greşeală sau poate că există vreun înţeles secret sau rezervă ascunsă în cuvinte. Iarăşi şi iarăşi Biblia foloseşte expresii superlative pentru a defini experienţa credincioşilor biruitori. Dumnezeu nu spune că putem fi biruitori; El declară că putem fi “mai mult decât biruitori.” El nu spune doar că putem fi mântuiţi, ci spune că poate “să mântuiască în chip desăvârşit.” El nu ne va ajuta doar să biruim, ci “să fim întotdeauna biruitori.”
Aş dori să vă amintesc că Dumnezeu nu ne copleşeşte cu cuvinte care să sune frumos ca să ne facă o bună impresie. Există o putere de împlinire în orice făgăduinţă din Biblie. Indiferent de cât de extraordinar ne-ar suna textul, orice ni s-ar promite, se va împlini cu precizie de îndată ce credem. Oricât de imposibil ni s-ar părea, trebuie să credem, pentru că aşa zice Dumnezeu.
Urmăriţi ce lucruri extraordinare ni se promit în 2 Petru 1:3, 4. “ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia.” Remarcaţi, vă rog, mai întâi de toate, că acea “dumnezeiasca Lui putere” se referă la Duhul Sfânt. El ne-a fost deja trimis ca să continue lucrarea pe care a făcut-o Domnul Isus în timp ce S-a aflat pe pământ. Textul nu spune că puterea “ne va fi dăruită,” ci “ne-a (fost) dăruită” deja. Nu este nevoie să căutăm vreo altă putere viitoare. Este a noastră acum, trebuie doar să o cerem. Pur şi simplu, trebuie să intrăm în posesia a ceea ce avem deja!
Dar ce ne-a dat deja acea puterea divină a Duhului Sfânt? Textul ne spune, “tot ce priveşte viaţa şi evlavia.” Nu vi se pare că vă depăşeşte imaginaţia? Este asemenea unui cec în alb din banca cerului, nu? Nu se referă la lucruri materiale cum ar fi case, maşini, terenuri, ci include aproape tot ceea ce aţi avea nevoie ca să duceţi o viaţă evlavioasă. Aţi dorit să căpătaţi biruinţa asupra păcatului, sfinţirea, sfinţenia, asemănarea cu Hristos, curăţirea şi desăvârşirea de caracter? Acestea se includ în “tot” din acest verset. Şi nu încercaţi să daţi alt înţeles cuvintelor şi să le faceţi să spună altceva decât ceea ce spun.
Credinţa aduce putere
Repet că acestea sunt un cec semnat de la Dumnezeu retras din puternicele resurse inepuizabile ale băncii cerului. Dumnezeu ne îndeamnă să-l completăm cu cât vrem noi. Este deja semnat şi garantat de El. Ce făgăduinţă! Dar s-ar putea să vă întrebaţi, “Dar cum lucrează cecul acesta?” Următorul verset ne explică modul cum putem să luăm resursele, “…prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea, care este în lume prin pofte.” Versetul 4.
Iată! Puterea se găseşte chiar în făgăduinţă. De îndată ce o credem, imediat viaţa noastră poate să înceapă să devină părtaşă firii Lui dumnezeieşti. Oare poate exista vreun privilegiu mai înalt decât să ai parte practic de chiar viaţa Domnului nostru Isus? Atotputerea Lui se alătură slăbiciunii noastre limitate şi primim puterea de a trăi biruinţa pe care a câştigat-o El când “a fost ispitit ca şi noi”. Nu trebuie să cedăm stricăciunii şi poftelor lumii; putem să “fugim” de ele cerând “puterea divină” a acelei “naturi divine.”
Mulţi care mărturisesc a fi creştini nu sunt în stare să aibă credinţa de a crede în făgăduinţe ca aceasta. Ei preferă să creadă că firea noastră decăzută este mult prea stricată ca să capete vreodată biruinţa totală asupra păcatului, chiar şi prin puterea evangheliei. Ce tragedie! Ei ar trebui să se încreadă în cuvintele Scripturii că lasă să se înţeleagă exact ceea ce declară. În esenţă, ei măresc puterea lui Satana deasupra puterii lui Dumnezeu şi prin aceasta fac să le fie cu neputinţă ca să nu mai păcătuiască vreodată.
Făgăduinţe incredibile
Acum, citiţi împreună cu mine una din cele mai extraordinare făgăduinţe care s-au găsit vreodată în sfaturile lui Dumnezeu: “… şi-L rog ca, potrivit cu bogăţia slavei Sale, să vă facă să vă întăriţi în putere, prin Duhul Lui, în omul dinăuntru, aşa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă; pentru ca, având rădăcina şi temelia pusă în dragoste, să puteţi pricepe împreună cu toţi sfinţii, care este lărgimea, lungimea, adâncimea şi înălţimea; şi să cunoaşteţi dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoştinţă, ca să ajungeţi plini de toată plinătatea lui Dumnezeu.” Efeseni 3:16-19.
Ultima proproziţie ar trebui s-o examinăm cu atenţie. Cum ar putea fi adevărată aşa o declaraţie? Nici nu-mi vine să mă gândesc la cât de măreţe sunt aceste cuvinte. De fapt, s-ar părea că mă aflu la marginea unui ocean vast şi neliniştit ale cărui valuri duc până în veşnicie. Să fii plin de toată plinătatea lui Dumnezeu este una din acele perle nepreţuite de Adevăr pe care le putem primi doar prin credinţă. Nu vom reuşi niciodată s-o înţelegem, dar o putem măcar crede.
Care este toată plinătatea lui Dumnezeu? Desigur că include neprihănirea Lui, biruinţa şi natura Lui divină. De-abia dacă putem începe să înţelegem mărimea acestei făgăduinţe. S-ar părea că El vrea ca să primim şi să ne dea tot ceea ce are. Ca fii şi fiice ale lui Dumnezeu, aparţinem unei familii regale şi suntem pe deplin îndreptăţiţi să ne bucurăm de toate prerogativele ei divine. Dar haideţi acum să citim punctul maxim al acestei piramide de făgăduinţe din Efeseni 3. Pavel scrie, “Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi,…” Versetul 20. Şi care este acea putere? Duhul Sfânt, desigur. Când analizăm acest verset, rămânem uimiţi.
N-ar fi minunat dacă Dumnezeu ar promite să ne dea tot ceea ce cerem? Desigur că o astfel de ofertă deschisă n-ar putea fi limitată decât de încăpăţânarea noastră de a nu cere, dar Tatăl nostru minunat şi binefăcător ne asigură în acest text că El vrea să ne dea “nespus mai mult” decât tot ceea ce cerem. Trebuie să ne dăm seama că ajungem să fim mulţumiţi mult prea uşor şi nu suntem destul de îndrăzneţi în cererile noastre. De fapt, El nu numai că va face nespus mai mult în privinţa “tuturor” cererilor noastre pentru binecuvântări spirituale, dar va acorda şi “mai mult” decât tot ceea ce am putea cere. Dar aceasta nu este totul! În ardoarea iubirii Sale pentru noi, Dumnezeu făgăduieşte să facă “nespus mai mult decât am putea cere. Ce etalare spectaculoasă de adjective puternice pentru a descrie bogăţiile spirituale care se află atât de uşor la îndemâna noastră a tuturor. Şi am mai putea adăuga sute de alte cuvinte pline de viaţă, care n-ar reuşi să facă făgăduinţa mai sigură decât este acum.
Dacă consideraţi că nimic nu s-ar mai putea adăuga acestui text decât ceea ce am remarcat deja, mai priviţi o dată. Două cuvinte mici din verset o fac cea mai uimitoare făgăduinţă din toată Biblia – “sau gândim.” Nu numai că ne va da “nespus mai mult decât” am cere, dar chiar mai mult decât ne-am putea gândi în visele noastre cele mai îndrăzneţe. De necrezut! Uneori, avem nişte dorinţe profund spirituale, care sunt prea intense ca să le exprimăm. Ne temem că ar fi o încumetare chiar să rostim cuvintele. Cu toate acestea, Dumnezeul nostru iubitor doreşte să depăşească dorinţa cea mai profundă a sufletului de ajutor spiritual. Rămânem uimiţi şi ruşinaţi în lumina bogăţiei extraordinare pe care ne-o oferă Dumnezeu pentru nevoile noastre. Ce Mântuitor!
O pregustare a cerului acum
La acest punct ni se pare înţelept să citim definiţia dată de Biblie lucrării de sigilare a Duhului asupra sufletului. Una din descrierile cele mai scurte şi mai succinte se găseşte în Efeseni 1:13, 14. “Şi voi, după ce aţi auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre); aţi crezut în El, şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit, şi care este o arvună a moştenirii noastre. ” Iată în cinci cuvinte simple! Pecetluirea sau umplerea cu Duhul Sfânt este “o arvună a moştenirii noastre.” Ce vrea să zică aceasta? Care este moştenirea noastră? Şi ce este o arvună?
Vorbind simplu, cerul este moştenirea noastră. Aceasta include viaţa veşnică şi părtăşia cu Isus. Aceasta este răsplata sau moştenirea care se va realiza pe deplin când va reveni Isus. Dar, între timp, putem primi o “arvună” din acea moştenire prin umplerea cu Duhul. O arvună este o sumă plătită care constituie o garanţie că se va plăti întreaga sumă când se va încheia lucrarea. Deci, rezumând, avem o afirmaţie uimitoare că cerul poate începe chiar aici pe pământ în timp ce aşteptăm ca să revină Domnul Isus. Printr-o viaţă plină de Duhul, putem trăi practic o pregustare a bucuriilor veşnice şi a fericirii de a ne afla în prezenţa Mântuitorului nostru.
Cineva s-ar putea să obiecteze că asemenea fericire cerească le este rezervată doar celor răscumpăraţi şi că Biblia însăşi declară că “lucruri, pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile, pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.” 1 Corinteni 2:9. Dar aceştia nu iau în considerare următorul verset care continuă, “Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său.” Versetul 10.
Cu alte cuvinte, prin ungerea divină a Duhului Sfânt, putem chiar de acum să începem să trăim o măsură din acea calitate de viaţă pe care Biblia o desemnează drept “viaţa veşnică”. Ce concept extraordinar! Reţineţi, vă rog, că vorbim încă doar de un depozit în avans în lucrul real, iar cerul însuşi va depăşi cu mult orice am putea trăi aici.
Scopul ploii târzii
Dar care este scopul acestui botez cu puterea Duhului Sfânt? Deseori, auzim vorbindu-se despre el ca despre “vremurile de înviorare,” ungerea, ploaia târzie sau făgăduinţa Duhului Sfânt. Adesea, Scriptura se foloseşte de termenii pentru semănat şi secerat din Orientul Mijlociu. Curând, după semănat, o ploaie producea umezeala pentru încolţire şi creşterea de la început. Aceasta purta numele de “ploaia timpurie.” Mai târziu, aproape de timpul pentru seceriş, o altă ploaie abundentă purta numele de “ploaia târzie.” Scriitorii Bibliei au adoptat aceste expresii ca să descrie coborârea Duhului Sfânt pe o biserică într-un sens dispensaţional. “Ploaia timpurie” a venit la Cincizecime ca să le dea avânt şi putere primilor martori ai evangheliei. O altă revărsare de acest fel este programată să aibă loc aproape de secerişul final al sufletelor de pe pământ, chiar înainte de revenirea Domnului Hristos.
S-ar putea ca unii să presupună că scopul acordării unei astfel de binecuvântări spirituale la sfârşitul timpului este să procure biruinţa asupra păcatului şi să pregătească pentru luarea la cer, dar nu este acesta cazul. Adevărul este că nimeni care nu are deja biruinţa asupra păcatului prin manifestarea puterii “ploii timpurii,” nu va primi “ploaia târzie.”
Cât priveşte individul, fiecare creştin îşi trăieşte propria Cincizecime la timpul convertirii. Sub tăria acelui botez spiritual, i se oferă putere pentru a-şi desăvârşi sfinţirea. Când avem în vedere scopul “ploii târzii,” devine din ce în ce mai clar de ce este nevoie de despărţirea de păcat, în timpul lucrării ploii timpurii (convertirii). Domnul Isus a afirmat clar de ce este nevoie de Duhul Sfânt în plinătatea Lui. “Ci voi veţi primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria, şi până la marginile pământului.” Fapte 1:8.
Cât de interesant că binecuvântarea făgăduită nu are nimic de a face cu senzaţia de a-L avea sau cu realizările personale. Ea trebuie să-i împuternicească pe credincioşi ca martori. Trebuie să le procure putere ca ei să zică ceva. Un martor, desigur, este cineva care poate certifica personal o faptă sau un eveniment. Niciun judecător nu ar accepta mărturia unui martor care nu are de zis decât informaţia auzită de la alţii şi de la alţii. Ce avem de spus din experienţa noastră personală care să implice mărturia puternică a Duhului lui Dumnezeu? Mi-e teamă că prea mulţi din poporul lui Dumnezeu au nevoie de ceva să spună mai mult decât au nevoie de putere ca să spună. Au deja toată puterea de care au nevoie ca să vorbească despre înfrângerile şi descurajarea lor.
Binecuvântarea lui Avraam
Unul din textele cele mai clare din Noul Testament ne oferă o descriere exactă a ceea ce ni se cere să ştim şi să trăim înainte ca să fim îndreptăţiţi să fim martori plini de Duhul Sfânt. Mandatul uimitor prezentat în acest verset identifică singurul grup care va primi ploaia târzie. “…pentru ca binecuvântarea vestită lui Avraam să vină peste Neamuri, în Hristos Isus, aşa ca, prin credinţă, noi să primim Duhul făgăduit.” Galateni 3:14. O analiză atentă a acestui verset descoperă că doar cei care au “binecuvântarea lui Avraam” vor primi “făgăduinţa Duhului”. Se oferă un lucru (binecuvântarea lui Avraam) ca să putem primi un alt lucru (făgăduinţa Duhului).
Întrucât este un verset atât de crucial, trebuie să-l studiem mult mai atent. Ce înseamnă “făgăduinţa Duhului”? Am arătat deja că reprezintă revărsarea Duhului Sfânt în plinătatea Lui pentru a ne da puterea de a mărturisi. Dar, conform acestui text, trebuie ca mai întâi să primim “binecuvântarea lui Avraam” pentru a fi botezaţi cu Duhul. Indiferent ce ar include acea binecuvântare, cu siguranţă că trebuie să fie cea mai urgentă nevoie din viaţa oricărui suflet. Iată o cerinţă absolută pentru fiecare om care aspiră să fie umplut cu experienţa “ploii târzii”.
Pentru ca să înţelegem binecuvântarea lui Avraam, trebuie să citim cu atenţie Romani 4:19-22. “Şi, fiindcă n-a fost slab în credinţă, el nu s-a uitat la trupul său, care era îmbătrânit, – avea aproape o sută de ani, – nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii. El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu, deplin încredinţat că El ce făgăduieşte, poate să şi împlinească. De aceea credinţa aceasta ‘i-a fost socotită ca neprihănire.’ “
Din aceste cuvinte înţelegem că binecuvântarea lui Avraam a fost neprihănirea prin credinţă. Am putea reduce această expresie la o ecuaţie mult mai simplă? Gândiţi-vă la făgăduinţa pe care le-a făcut-o Dumnezeu acestui bătrân patriarh şi soţiei lui în vârstă de 90 de ani. Cum putea Sara să mai conceapă şi să nască un fiu când Scriptura arată clar că pântecul ei era mort? Nu încape nicio îndoială că amândoi ştiau că erau prea bătrâni să mai aibă copii. Fizic şi biologic era imposibil ca Sara să devină mamă. Cu toate acestea, Dumnezeu declarase că ea urma să aibă un fiu!
Ce a făcut Sara în cele din urmă când îndoiala a continuat s-o asalteze cu privire la făgăduinţă? I-a propus lui Avraam s-o ia pe Agar, roaba ei, şi să aibă un copil cu ea! Dacă mergea, cel puţin o parte din făgăduinţa lui Dumnezeu urma să se împlinească. Se pare că Sara încerca să-L ajute pe Dumnezeu să iasă dintr-o situaţie foarte jenantă în care Se băgase singur. Chiar dacă nu putea ea să nască, se putea totuşi ca Avraam să fie tată şi astfel parţial să fie salvată integritatea lui Dumnezeu.
Aşa cum recunoaştem toţi acum, Avraam a avut un fiu de la Agar, al cărui nume a fost Ismael, dar oare a recunoscut Dumnezeu vreodată acel fiu ca fiind copilul făgăduinţei? Niciodată. El S-a întors la bătrânul cuplu şi Şi-a reafirmat făgăduinţa că vor avea un copil. Iar de data aceasta, ei au început să creadă că dacă Dumnezeu a zis aşa, urma să aibă loc o minune. Cu credinţă simplă, s-au agăţat de făgăduinţă ca şi când ar fi avut loc deja. Şi, printr-un act creator făcut de Dumnezeu, Sara a născut un fiu din ai cărui urmaşi S-a născut Mântuitorul lumii.
Din pricina încrederii lui absolute în Cuvântul lui Dumnezeu – cu încrederea că se va împlini împotriva oricărei speranţe – Avraam a ajuns “părintele credincioşilor.” Dumnezeu i-a socotit aceasta drept neprihănire deoarece a crezut în lucruri care nu erau ca şi când ar fi fost. Aceasta explică “binecuvântarea lui Avraam” cât îl priveşte pe patriarh, dar la ce referă cât ne priveşte pe noi? Am aflat din Galateni că niciunul din noi nu poate primi botezul Duhului dacă mai întâi nu trăieşte şi “binecuvântarea lui Avraam” sau a neprihănirii prin credinţă. Cum împlinim această precondiţie pentru botezul cu Duhul Sfânt? Am primit şi noi nişte făgăduinţe incredibile? Într-adevăr, am primit, şi unele sunt atât de extraordinare încât ne luptăm, asemenea Sarei, să credem că sunt adevărate în ceea ce zic.
O astfel de făgăduinţă se găseşte în 1 Ioan 1:9, “Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.” Ce asigurare fără limite! Dar cum ştim că iertarea a avut loc? Doar prin credinţa în făgăduinţă. Asemenea lui Avraam, trebuie să acceptăm Cuvântul lui Dumnezeu ca deja împlinit, doar pentru că aşa a zis Dumnezeu. Ne referim la acest transfer de credinţă prin termenii teologici “îndreptăţire prin credinţă”. Pur şi simplu înseamnă că prin pocăinţă şi mărturisire, am fost iertaţi de toate păcatele trecute şi am intrat în relaţia de nou-născut.
Îndreptăţirea şi sfinţirea împreună
Acum se ridică întrebarea: Este această experienţă a îndreptăţirii prin credinţă aceeaşi cu neprihănirea prin credinţă? Răspunsul trebuie să fie nu. Este doar o parte a neprihănirii prin credinţă, aşa că cele două nu sunt exact echivalente. Adevărul este că noi toţi avem nevoie de mai mult decât doar de iertare pentru trecut; avem nevoie de putere şi pentru viitor. Există mai multe făgăduinţe în Biblie şi ele se aplică la biruinţa faţă de păcat. De exemplu: “Iar a Aceluia, care poate să vă păzească de orice cădere, şi să vă facă să vă înfăţişaţi fără prihană şi plini de bucurie înaintea slavei Sale,…” Iuda 24.
Ce se întâmplă când îngenunchem în credinţă şi cerem puterea de a nu mai ceda în faţa păcatului? Dumnezeu aşază un rezervor de putere în viaţa noastră şi din acea clipă, putem cere izbăvirea din orice obicei păcătos. Această experienţă a fost numită de către teologi prin termenul – sfinţire. Asta înseamnă doar că Dumnezeu a intrat acum în viaţa cuiva ca să-i dea putere asupra tendinţelor moştenite şi cultivate de firea decăzută. Asemenea îndreptăţirii, şi sfinţirea se primeşte prin credinţa în făgăduinţe.
Acum suntem gata să alăturăm aceste două procese de credinţă şi să obţinem adevărata definiţie a neprihănirii prin credinţă. Când îndreptăţirea şi sfinţirea se unesc ca să funcţioneze într-o legătură permanentă de iubire cu Hristos, putem vedea “binecuvântarea lui Avraam” în sensul deplin. Acum chiar avem ceva de zis! Iar după spusele lui Pavel, sunteţi şi îndreptăţit să primiţi puterea de a spune. Dacă întâlniţi pe cineva care nu L-a primit pe Hristos ca Mântuitor, puteţi da mărturie cu putere, spre bucuria dvs. personală şi asigurarea în El. Puteţi da şi o mărturie directă cu privire la primii paşi care duc de la moarte la viaţă!
Pe de altă parte, dacă daţi peste cineva care se luptă cu o slăbiciune sau cu un obicei, îi puteţi împărtăşi cu putere secretul de a cere biruinţa prin împlinirea făgăduinţelor. Implicându-vă prin experienţă în premisele acestor două relaţii, sunteţi gata acum să cereţi ultimul pas al botezului cu Duh Sfânt. Reţineţi, vă rog, că şi această umplere se realizează “prin credinţă, noi să primim Duhul făgăduit.” Galateni 3:14. Aceasta ne oferă o concepţie clară despre cum şi când se acordă. Trebuie să vină ca o făgăduinţă şi trebuie să fie prin credinţă.
Imediat putem vedea că multe biserici moderne au o înţelegere greşită a acestui subiect. Acele grupuri care cer “dovezi” fizice a botezului nu sunt după Biblie. Credinţa şi sentimentul se resping reciproc în acest context. Scopul acestei ungeri nu este pentru senzaţie, pentru a simţi ceva, ci pentru slujire. Să ceri un sentiment fizic sau sufletesc înseamnă să negi exact termenul “prin credinţă”. Oare această lipsă de a cere darul neprihănirii prin credinţă poartă răspunderea pentru lipsa de putere din biserica de astăzi? Într-o mare măsură, cu siguranţă că este adevărat. În repetate rânduri, Scripturile afirmă că Duhul Sfânt nu poate locui în acei care nu ascultă. “Noi suntem martori ai acestor lucruri, ca şi Duhul Sfânt, pe care L-a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El.” Fapte 5:32.
S-ar putea ca Duhul să-i convingă pe păcătoşi şi să-i atragă la pocăinţă, dar nu poate exista nicio lucrare de mărturisire cu putere până ce martorul nu este înzestrat deplin cu ceva de zis. Iar Biblia defineşte asta ca îndreptăţire şi sfinţire. Oare există vreunii care au primit aceste două experienţe care îţi dau putere şi care nu sunt încă plini de puterea făgăduită? Într-adevăr, se poate ca unii să nu le fi primit doar pentru că nu le-au cerut. Vorbim despre un dar foarte deosebit care cere o predare totală ca şi o credinţă totală în a cere. Haideţi să revedem paşii care ne duc la această revărsare de putere.
Primul pas de pregătire pentru această ungere divină este să ceri darul îndreptăţirii. Atunci credinciosului i se dă o măsură de Duh Sfânt care îl ajută să biruiască orice slăbiciune moştenită su dobândită. În tăria acestei experienţe de convertire (ploaia timpurie), este posibil al doilea pas de pregătire – sfinţirea. Acesta constă din însuşirea puterii “ploii timpurii” pentru desăvârşirea caracterului creştin şi pentru reflectarea deplină a neprihănirii lui Hristos. Atât îndreptăţirea cât şi sfinţirea sunt probleme de credinţă.
Al treilea pas implică exercitarea aceluiaşi fel de credinţă pentru a le împărtăşi altora frumoasele experienţe de la pasul unu şi doi. Constă din cererea puterii promise pentru a ne face cuvintele convingătoare şi pline de rod. Nimic nu este mai searbăd decât o mărturie lipsită de Duhul lui Dumnezeu, şi nimic nu este mai umilitor decât să vezi ce poate face Dumnezeu prin vorbirea slabă a unui sfânt sincer şi plin de Duh.
Recent, un prieten pastor tânăr mi-a povestit o întâmplare care ilustrează ce poate şi ce vrea Dumnezeu să facă pentru noi dacă vrem să ne lăsăm folosiţi de Duhul Sfânt. Tony se convertise de la catolicism pe străzile New York-ului, şi aproape imediat a simţit îndemnul de care nu putea scăpa să devină pastor. Cu doi copii mici şi puţini bani, se părea că nu era nicio posibilitate ca Tony să urmeze liceul şi seminarul. Cu toate acestea, chemarea era atât de puternică în inima gingaşă a acestui tânăr născut din nou că s-a decis să meargă înainte prin credinţă.
Înainte de a se înscrie la un liceu creştin, Tony I-a promis Domnului că va primi orice ocazie de a vorbi în faţa unui public. Şi-a dat seama cât de mult avea nevoie de experienţa de a cugeta când stai în picioare şi de a-ţi rosti gândurile în faţa unei biserici care te ascultă.
Curând după ce s-a mutat cu familia în comunitatea liceului, Tony a aflat că mai erau multe biserici mici în jurul campusului şi că cei care visau să devină pastori îşi încercau aripile în acele capele de ţară. Nu a trecut mult timp până ce Tony a fost abordat într-o vineri după-amiază cu o invitaţie de a predica într-una din acele biserici. Deşi mai avea doar câteva ore să se pregătească pentru predica de Sabat, Tony şi-a adus aminte de promisiunea lui de a folosi orice ocazie ca să vorbească. A făcut tot ce a putut mai bine să-şi schiţeze o predică, în timp ce s-a rugat şi a studiat noaptea până târziu. Dar, vai, n-a reuşit să scrie decât câteva notiţe care ar fi acoperit cel mult zece minute. Sperând împotriva oricărei speranţe că va reuşi să-şi mai adune nişte gânduri în notiţele de predică în timpul Şcolii de Sabat, Tony a plecat dis-de-dimineaţă a doua zi la înspăimântătoarea întâlnire. Fiind tânăr şi lipsit de experienţă, nu era obişnuit deloc cu vorbirea la amvon şi a fost aproape paralizat de teamă că predica lui de zece minute va fi mai mult umilitoare decât plină de lumină.
Sosind la biserică, Tony s-a strecurat într-una dintre clase, sperând să aibă ocazia de a se pierde într-o grupă şi de a-şi studia slabele notiţe în timpul lecţiunii. Dar n-a fost să fie. La studiu, în acea zi, era un om gălăgios care crea zgomot. Permanent, se disputa cu instructoarea şi se părea că făcea tot ce putea ca s-o pună într-o situaţie delicată. Tony îşi petrecu mult din timpul lecţiunii, ajutând-o pe instructoare să răspundă atacurilor nerelevante şi înnebunitoare împotriva problemelor în discuţie.
După aceea, în timp ce aştepta să urce la amvon, mintea lui Tony încă se zbătea la ideea confruntării sufleteşti, şi chiar schiţa lui scurtă de predică nu îi era foarte clară în minte. Cu o rugăciune sinceră, se predă lui Dumnezeu şi urcă la amvon. Într-un fel Tony se luptă timp de zece minute cu notiţele predicii, şi tocmai când stătea în picioare căutându-şi disperat alte cuvinte, un strigăt puternic veni din rândul publicului. Privind în jos spre aripa din centru, Tony a văzut că un om căzuse de pe scaun la marginea rândurilor şi se târa pe mâini şi pe genunchi către faţa bisericii. Plângea cât îl ţineau puterile, iar soţia lui în zadar încerca să-l tragă înapoi pe scaunul lui.
O privire scurtă îl identifică pe om ca fiind cel ce dezbătea la infinit în Şcoala de Sabat. Curând, printre suspine, el a cerut ca biserica să se roage pentru el. “Predica ta mi-a vorbit inimii, iar Duhul Sfânt m-a convins de păcatele mele. Am călcat legea lui Dumnezeu şi acum vreau să îndrept lucrurile. Vă rog, rugaţi-vă pentru mine.” Într-o clipă, întreaga adunare a început să plângă şi întâlnirea s-a încheiat într-o notă glorioasă de biruinţă, pe când cei prezenţi şi-au unit inimile şi mâinile ca să se roage pentru cel ce căuta iertare.
Ce încurajare pentru un tânăr predicator! Tony mi-a spus că nu-şi putea aduce aminte nici măcar un cuvânt pe care îl rostise în acea zi, dar Dumnezeu pur şi simplu Şi-a oferit Duhul Sfânt peste eforturile firave ale unei inimi predate şi a urmat o minune. Când Tony a revenit în acea biserică, un an mai târziu, l-a găsit pe acel om slujind ca prim prezbiter al bisericii. Vedeţi acum ce înseamnă să fii plin de Duhul? Aceasta este voia lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi şi a făcut-o posibil prin frumoasa făgăduinţă din Galateni 3:14. Încercaţi să vă prindeţi de ea şi agăţaţi-vă credinţa de binecuvântarea lui Avraam. În tăria acelei neprihăniri, atribuite şi împărtăşite prin credinţă, veţi fi împuternicit să rostiţi cuvinte care vor schimba vieţi.
https://mariuscherpec.ro/2021/12/16/viata-in-duhul/
//////////////////////////////////////////////
Făgăduinţa revenirii Domnului Isus Hristos
Autor: Olga Bucaciuc
” Să nu vi se tulbure inima. Aveți credință în Dumnezeu și aveți credință în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locașuri. Dacă n-ar fi așa v-aș fi spus. Eu mă duc să vă pregătesc un loc. Și după ce Mă voi duce și vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce și vă voi lua cu Mine ca acolo unde sunt Eu, să fiți și voi.” (Ioan cap. 14:1-3).
Domnul Isus Hristos vorbește ucenicilor Săi, înainte de moartea, învierea și Înălțarea Sa la cer, că avea să se întoarcă în casa Tatălui Său, Domnul îi îmbărbătează și le dă asigurarea că se va întoarce pentru a-i lua cu Sine și pentru a-i duce în ceruri în Împărăția Sa unde avea să pregătească locuri fiecăruia. Aceasta este făgăduința revenirii Domnului Isus Hristos în Slava Sa. A doua venire a Domnului Hristos va aduce la îndeplinire făgăduința dată ucenicilor Săi, tuturor slujitorilor Săi, copiilor Săi de pretutindeni de pe pământul acesta și din toate generațiile de oameni ce au existat de-a lungul istoriei omenirii. Îndemnul Domnului Isus pentru ucenicii Săi de atunci, dar și pentru toți cei care au iubit și iubesc pe Dumnezeu, este să avem credință în Dumnezeu și credință în El. Să credem din toată inima că tot ce a spus Domnul va face și va aduce la îndeplinire. Fără făgăduința revenirii Domnului Isus pe pământ, credința noastră care are ca țintă supremă Împărăția slavei Sale ar fi zadarnică. Aceasta este ținta supremă a călătoriei noastre pe acest pământ, că ne vom întâlni cu Domnul nostru Isus Hristos, Mântuitorul și Răscumpărătorul nostru, care la revenirea Sa ne va lua acasă la El în Împărăția cerească a lui Dumnezeu.
Revenirea Domnului este foarte sigură așa cum a fost și prima Lui venire pe pământ ca împlinire a profețiilor din Vechiul Testament. Tot la fel se va împlini și făgăduința celei de-a doua veniri a Domnului. A doua venire a Domnului pentru credincioșii Săi de pe pământ este o dovadă, că Domnul ne iubește și dorește să fie împreună cu poporul Său ales. Această veste bună a revenirii Domnului Isus trebuie să ne întărească credința noastră și să ne determine la o pocăință autentică și la pregătire temeinică pentru a-L aștepta și a-L întâmpina pe Domnul și Dumnezeul nostru. Să ne gândim și să medităm la faptul, că prin meritele și prin jertfa Domnului Isus de la calvar am fost răscumpărați și înfiați de Dumnezeu și astfel suntem copiii ai Săi. Cetățenia noastră nu este din lumea aceasta, ci este din ceruri unde sunt înregistrate numele fiecărui credincios al Domnului. (Efeseni cap. 1:13,4; 1 Ioan cap. 3:1-3; Filipeni cap. 3:20) Noi așteptăm să intrăm în ceruri, în cetatea sfântă care are temelii tari și al cărui meșter ziditor este Dumnezeu. (Evrei cap. 11:10) Dumnezeu ne oferă această minunată și măreață făgăduință a revenirii Domnului Isus Hristos. Certitudinea revenirii Domnului Isus Hristos ne este dată prin faptul, că Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul și Răscumpărătorul nostru, El, Domnul este” Învierea și Viața” și Izvor și Dătător de viață și nemurire, de putere și de fericire pentru orice suflet care crede în El. (Ioan cap. 6:39,0; cap. 11:25,6)
Fiecare zi din viața aceasta să fie ca o experiență a noastră cu prezența lui Dumnezeu și un pas al nostru făcut către Împărăția cerurilor, după cum cerem în rugăciunea” Tatăl nostru”: ” vie Împărăția Ta, facă-se voia Ta… ”. Dacă ne gândim bine, voia Domnului Isus este să ne mântuiască, să ne ierte păcatele și să ne ofere viața veșnică în Împărăția Sa. (Luca cap. 22:28-30; Ioan 3:16). Credința în această făgăduință ne determină la consacrare, lepădare de sine și pocăință, pentru o viață de sfințenie, neprihănire și slujire pentru Domnul și Dumnezeul nostru. Să ne verificăm inima, simțămintele și dorințele noastre pentru a vedea dacă pe primul loc este dorul întâlnirii noastre cu Domnul Isus Hristos și dorința arzătoare pentru a ajunge acolo acasă la Domnul unde El ne-a pregătit locuințe veșnice. (Matei cap. 6:33; Luca 12:31). Trebuie să fim bine pregătiți pentru mărețul eveniment al venirii Domnului încât nimic să nu ne lege de această lume. Chiar și clipa morții nu ar trebui să ne înspăimânte, dacă suntem plini de credință și plini de nădejde în făgăduința dată celor ce sunt ai Domnului, că la revenirea Sa vom avea parte de Întâia Înviere. Domnul Isus ne va trezi din somnul acestei morți și ne va readuce la viață pentru veșnicie. (1Tesaloniceni cap. 4:13-18)
Prin multă rugăciune credință și veghere ne putem păstra vie în sufletul nostru speranța revenirii Domnului Hristos. (Matei cap. 24:42; Marcu cap. 13:32,6, 37; 1 Corinteni cap. 16:13; 1 Tesaloniceni cap. 5:9,0). Făgăduința revenirii Domnului Hristos ne încurajează să ne pregătim spiritual în fiecare zi ca venirea Sa să nu ne ia prin surprindere, ci” așteptând fericita noastră nădejde și arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor Isus Hristos.” (Tit cap. 2:12,3). Să călcăm pe urmele sfinte ale Mântuitorului care ne spune: ” Eu sunt Calea, Adevărul și Viața… ” (Ioan 14:6) și să ne luăm crucea în fiecare zi. (Luca cap. 9:23), să nu iubim lumea nici lucrurile din lume (1 Ioan cap. 2:15,7).
Scopul celei de-a doua veniri a Domnului Isus Hristos
” Căci Fiul omului are să vină în slava Tatălui Său cu îngerii Săi și atunci va răsplăti fiecăruia după faptele lui.” (Matei cap. 16:27). Trăim într-o lume unde răul și nedreptățile se văd pretutindeni, dar noi știm că tot ce este rău și păcatul vor avea o limită și li se va pune capăt la venirea Domnului Hristos. Domnul, la venirea Sa pe pământ, va da fiecăruia după faptele lui. (Apoc. Cap. 22:12). Pe cei credincioși ai Săi îi va izbăvi și-i va lua cu Sine în slavă. ” Și Dumnezeu nu va face dreptate aleșilor Lui care strigă zi și noapte către El, cu toate că zăbovește față de ei? Vă spun că le va face dreptate în curând… ” (Luca cap. 18:7,8). Această făgăduință a Domnului are menirea să încurajeze pe orice suflet care suferă, trece prin încercări și este asuprit în mod nedrept. Aceste suflete să nu-și piardă speranța, căci Dumnezeu nu le-a părăsit, ci va veni să le facă dreptate punând capăt suferințelor ce le-au suportat. Există Cineva care a suferit pentru ei și care se va arăta ca să-i elibereze și să-i bucure.
” Copiii lui Dumnezeu care îndură persecuția pentru credință, care sunt înșelați, batjocoriți și luați în derâdere sunt adeseori ispitiți să gândească, că sunt părăsiți de Dumnezeu. În ochii oamenilor, ei sunt în minoritate și după toate aparențele, duşmanii lor triumfă asupra lor, dar ei să nu-și piardă credința fiindcă Domnul le va da biruință și” cine va răbda până la sfârșit va fi mântuit.” (Matei cap. 10:22; cap. 24:13). Dumnezeu va auzi rugăciunile smerite ale copiilor Săi cu, inimile zdrobite. (Isaia cap. 57:15). Pericolul este ca cei iubiți ai Săi încercați și ispitiți să se descurajeze și să nu mai stăruie în rugăciune, ca Dumnezeu să le facă dreptate pentru toată suferința lor. Domnul întreabă: ” Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează și să n-aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar, chiar dacă l-ar uita, totuși Eu nu te voi uita cu niciun chip.” (Isaia cap. 49:15). Creștinul nu trebuie să se lupte pentru nedreptățile ce le primește din partea celor răi, căci este păstrat un raport al tuturor faptelor în ceruri și Domnul spune: ” Răzbunarea este a mea. Eu voi răsplăti” (Romani cap. 12:19)” T. V.
” Ziua cea mare a Domnului este aproape și vine în graba mare! Da, este aproape ziua cea amarnică a Domnului și viteazul țipă cu amar. Ziua aceea este o zi de mânie, o zi de necaz și de groază, o zi de pustiire și de nimicire, o zi de întuneric și negură, o zi de nori și de întunecime, o zi în care va răsuna trâmbița și strigătele de război împotriva cetăților întărite și turnurilor înalte. Atunci voi pune pe oameni la strâmtorare și vor bâjbâi ca niște orbi, pentru că au păcătuit împotriva Domnului, de aceea le voi vărsa sângele ca praful și carnea ca gunoiul.” (Țefania cap. 1:14-17). Pentru toți aceea care au desconsiderat pe Dumnezeu și jertfa de la calvar adusă pentru salvarea întregii lumi din păcat, ziua cea mare a Domnului, a revenirii Sale pe pământ nu va fi o zi de bucurie, ci o zi de groază și de întuneric (Habacuc cap. 2:8-13). Ușa harului și a milei lui Dumnezeu va fi închisă și toți cei răi de pe pământ nu vor mai avea nicio șansă de salvare. Aceștia vor căuta să se ascundă de mânia Domnului Hristos, Marele Judecător. (Amos cap. 5 18-20; Apoc. Cap. 6:15-17). În acea zi a venirii Domnului Isus Hristos pământul va fi zguduit din temelii și cei răi vor fi distruși de pedeapsa lui Dumnezeu. (Habacuc cap. 3:1-13; Ioan cap. 12:48; Apoc. Cap. 6:12: 14). Acești oameni care au călcat legea lui Dumnezeu (cele 10 porunci) și au desconsiderat și au respins harul lui Dumnezeu și chemarea Sa la pocăință nu vor avea parte de răpirea Domnului Hristos în slava cerească, dar vor fi răpiți cei care formează Biserica lui Dumnezeu de pe pământ, toți acei creștini ce au slujit pe Dumnezeu cu toată ființa lor și cu toată lepădarea de sine. Aceștia sunt cei pecetluiți cu Duhul Sfânt și pe care nimic nu i-a putut despărți de Domnul, Dumnezeul lor. Atât cei din morminte cât și cei în viață, copii ai lui Dumnezeu și pe care Domnul îi cunoaște pe nume, indiferent unde vor fi, Domnul Isus Hristos îi va chema la Sine și vor fi duși cu El în slava cerească. (Marcu cap. 13:26,7; 1 Corinteni cap. 15:50-58; 1 Tesaloniceni cap. 4:13-18).
Cum va veni Domnul Isus
” Nici o limbă omenească nu poate descrie scenele celei de-a doua veniri a Fiului Omului pe norii cerului. El urmează să vină în slava Sa, a Tatălui și a sfinților îngeri. El va veni înveșmântat în haina de lumină pe care a purtat-o în zilele veșniciei (Habacuc cap. 3:3,4). Îngerii îl vor însoți și de zece mii de ori zece mii îl vor escorta pe drum. Sunetul de trâmbiță se va face auzit chemându-i pe morții care dorm în morminte. ” Toți cei din morminte… vor ieși afară din ele.” (Ioan cap. 5:28,9; Apoc cap. 19:11-16; cap. 20:6). În ziua venirii Sale se va mai face auzită ultima mare trâmbiță și are loc o zguduire teribilă a pământului și a cerului. (2 Petru cap. 3:10). Întregul pământ va auzi de la munții cei mai înalți și până la văgăunile cele mai adânci. Totul va fi cuprins de foc și văzduhul stricat va fi curățit prin foc. ” Deci fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiți voi, printr-o purtare sfântă și evlavioasă, așteptând și grăbind venirea zilei lui Dumnezeu în care cerurile aprinse vor pieri și trupurile cerești se vor topi de căldura focului.” (2 Petru cap. 3:10: 12). După ce focul își va îndeplini misiunea, morții care au fost așezați în morminte vor fi înviați și vor ieși afară de acolo: unii înviind pentru viață veșnică și pentru a fi răpiți ca să întâmpine pe Domnul în văzduh, iar alții pentru a vedea venirea Aceluia pe care L-au disprețuit, L-au respins și L-au străpuns și pe care acum îl recunosc ca Judecător al întregului pământ.” (Ioan cap. 5:28,9; Apoc. Cap. 1:7;). ” Căutați pe Domnul toți cei smeriți din țară care împliniți poruncile Lui! Căutați dreptatea, căutați smerenia! Poate că veți fi cruțați în ziua mâniei Domnului.” (Țefania cap. 2:3). Toți cei drept – credincioși care vor fi în viață și care sunt una cu Domnul lor vor scăpa neatinși și nevătămați de urgiile ce vor avea loc în ziua venirii Lui. Cutremurele, uraganele, flacăra și apa nu le poate face rău celor ce aparțin Domnului Hristos și sunt pregătiți să-L întâmpine pe Mântuitorul lor în pace, căci sunt păziți și ocrotiți de Dumnezeu.” (Naum cap. 1:7; Psalmul 91; Apoc. Cap. 3:10)” T. V.
Acum se va vedea deosebirea dintre cei răi și cei credincioși, dintre cei care au slujit cu adevărat pe Dumnezeu și cei care n-au ascultat și nu L-au slujit. Acum se va vedea ce alegeri a făcut fiecare om ce a existat pe pământ. Destinul veșnic al fiecăruia este determinat de aceste alegeri făcute în viața trăită: alegeri bune și după voia lui Dumnezeu sau alegeri care sunt contrare voinței și poruncilor lui Dumnezeu. ” Atunci cei ce se tem de Domnul au vorbit adesea unul cu altul. Domnul a luat aminte la lucrul acesta și a ascultat; și o carte de aducere-aminte a fost scrisă înaintea Lui pentru cei ce se tem de Domnul și cinstesc numele Lui.” Ei vor fi ai Mei, zice Domnul Oștirilor, îmi vor fi o comoară deosebită, în ziua pe care o pregătesc Eu. Voi avea milă de ei cum are milă un om de fiul său care-i slujește. Și veți vedea din nou atunci deosebirea dintre cel neprihănit și cel rău, dintre cel ce slujește lui Dumnezeu și cel ce nu-i slujește. Dar pentru voi care vă temeți de numele Meu, va răsări Soarele neprihănirii și tămăduirea va fi sub aripile lui… ” (Maleahi cap. 3:16-18; cap. 4:2).
Acele persoane care în viața lor au respins pe Domnul Hristos, Mântuitorul, acei care L-au biciuit și L-au răstignit pe Domnul Slavei se vor număra printre cei care vor fi înviați ca să privească venirea Sa pe norii cerului și să vadă pe cine au respins și au străpuns.” (Apoc. Cap. 1:7)
Cea de-a doua venire a Domnului Hristos va aduce izbăvire și salvare tuturor celor sfinți și credincioși ai Săi, celor care au răbdat și au suferit pentru Numele Său și care cu credință și cu nădejde vie în toată viața lor L-au slujit și L-au așteptat în permanență, zi și noapte pe Domnul și Mântuitorul lor.
Toți cei răi și nelegiuiți vor fi nimiciți de pe pământ după dreptatea lui Dumnezeu” fiindcă plata păcatului este moartea.” (Ezechiel cap. 18:4,0; Romani cap. 6:23). Învierea acestor oameni care nu au fost răpiți în slava Domnului și au murit pe pământ, va avea loc după o mie de ani pentru judecata faptelor lor rele și pentru a primi fiecare pedeapsa finală: vor fi aruncați în iazul cu foc conform cu Apoc. Cap. 20:5,7-15. Acești oameni neascultători de Dumnezeu au făcut ce au vrut cu viața lor, călcând Legea lui Dumnezeu și făcând tot felul de lucruri rele, nu vor avea parte de viața veșnică în Împărăția lui Dumnezeu. Răsplata lor dată de Dreptul Judecător va fi după faptele lor rele ce sunt scrise în cărțile din ceruri, și anume, vor primi ca pedeapsă moartea a doua, moartea veșnică și nimicirea lor pentru totdeauna în iazul cu foc. (Maleahi cap. 4:1; Matei cap. 25:46; 2 Tesaloniceni cap. 1:8,9; Apoc. Cap. 21:8; cap. 22:15). Dreptatea lui Dumnezeu aduce și pedeapsa pentru acei oameni care nu ascultă de El și de Evanghelia Sa.
Când va reveni Domnul Isus Hristos
Domnul Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, va veni a doua oară în toată slava Sa divină ca Împărat al împăraților și Domn al domnilor. (Apoc. Cap. 19:16). Pe Muntele Măslinilor Domnul a vorbit ucenicilor Săi despre semnele care vor precede venirea Sa. Dar ziua și ceasul venirii Sale nu le-a descoperit. Timpul exact al celei de-a doua veniri a Domnului Hristos este taina ascunsă a lui Dumnezeu. (Marcu cap. 13:32,3)” Lumea întreagă este plină de tulburări, plină de plăceri păgâne și într-o nepăsare și aparentă siguranță pământească. Mulți oameni nu cred în apropiata venire a Domnului și râd de avertizările lui Dumnezeu. Majoritatea sunt antrenați în multe ocupații și interese pământești. Se luptă pentru supremație și succese în afaceri. Distracțiile și nepăsarea față de Dumnezeu predomină, dar ceasul strâmtorării se apropie cu pași repezi și soarta veșnică a fiecărei persoane este pe punctul de a fi hotărâtă. Satana vede că nu i-a mai rămas mult timp. El și-a trimis toți agenții să lucreze pentru ca oamenii să fie amăgiți, înșelați, ținuți ocupați și fermecați de alte lucruri decât cele spirituale, până la încheierea timpului de probă și de har și până la închiderea ușii milei lui Dumnezeu. (Matei cap. 24:4,5)” T. V.
Ziua și ceasul exact al venirii Domnului Isus Hristos nu au fost descoperite. Dar Domul a amintit ucenicilor evenimentele ce vor avea loc și din care puteau să-și dea seama că venirea lui este aproape. Semnele din soare, din lună și din stele, cutremurele, uraganele, valurile uriașe, războaiele, bolile și foametea s-au înmulțit. Dezastrele naturale care au loc pe glob vorbesc că sfârșitul este foarte aproape. Timpul de probă sau de har nu se va prelungi. Dumnezeu a vorbit multă vreme oamenilor prin cuvântul Evangheliei și prin Duhul Sfânt, dar mulți nu au luat seama la chemarea Lui iubitoare. (Matei cap. 7:13; cap. 24:14)
Vegheați și fiți gata!
Așteptarea revenirii Domnului trebuie să ne fie activă, emoționantă și în rugăciuni sincere de consacrare în slujba Lui. În timp ce Îl așteptăm pe Domnul, să nu stăm pasivi, ci trebuie să facem lucrarea încredințată nouă, ca și robul credincios din parabola spusă de Domnul Isus. (Luca cap. 12:35-48). Robul credincios, după plecarea stăpânului său, s-a achitat cu credincioșie de slujba încredințată și, la venirea stăpânului său, acest rob avea să primească laudele și răsplătirile cuvenite. Nu la fel va face și robul rău și neascultător, gândind că stăpânul său zăbovește. Acești robi leneși și neglijenți în slujirea și ascultarea lor de Dumnezeu, vor fi găsiți nepregătiți la venirea Domnului. Nepregătirea lor se datorează neascultării și a lipsei de respect pentru Stăpânul casei. Un astfel de rob neascultător va fi pedepsit de stăpân, căci el a știut ce avea de făcut și nu a făcut.
Să ne ferim de acel gând, că Stăpânul casei zăbovește să se întoarcă și că este timp să ne pregătim. Nu știm când va veni Domnul sau vom trece în mormânt. Atunci când se vor întâmpla aceste lucruri, soarta noastră, a fiecăruia va fi pecetluită, de neschimbat pentru veșnicie și nu va mai fi timp pentru îndreptarea vieții și împăcarea cu Dumnezeu.
Așadar este strict necesar să ascultăm de poruncile Domnului și să ne achităm cu credincioșie față de Dumnezeu și față de bunătatea și harul Său. În toate aspectele vieții să dovedim că suntem copiii lui Dumnezeu, răscumpărați prin jertfa Domnului Isus Hristos, să arătăm lumii că suntem cetățeni ai cerului de unde așteptăm pe Domnul Hristos, Stăpânul, Mântuitorul și Răscumpărătorul nostru, căruia I-am jurat credință. Să fim cu totul deosebiți de lumea aceasta în ce privește sfințenia caracterului și a faptelor. Să fim plini de Duhul Sfânt și roadele Sale să se vadă în tot comportamentul nostru: în gândire, în fapte, în vorbire și în caracter. (Galateni 5:22-25). Să fim ca cele 5 fecioare înțelepte, plini de Duhul Sfânt și îmbrăcați cu haina albă a neprihănirii Domnului Isus Hristos, pentru a putea participa la nunta Sa din ceruri. (Matei cap. 25:1-13). Să fim asemenea Domnului Isus Hristos în ce privește sfințenia caracterului și a vieții. Să ne caracterizeze rugăciunile stăruitoare și cu credință aduse înainte Domnului în permanență și ziua și noaptea pentru toate lucrurile și nevoile ce le avem. Să fim dependenți de Dumnezeul nostru, de puterea și de ajutorul Său trimise dacă ne rugăm, încât rugăciunea să ne fie o necesitate a vieții și” o respirație a sufletului”. (Luca cap. 21:34-36; 1Tesaloniceni cap 5:17).
Domnul Isus s-ar părea că întârzie să vină. De ce? Și aceasta este o manifestare a milei lui Dumnezeu față de omenire. S-ar putea ca venirea Domnului Isus să găsească pe foarte mulți oameni nepregătiți, chiar și dintre cei care fac parte din biserica Lui. Dumnezeu dorește ca, mulți dintre cei ce” zac în întunericul acestei lumi” și nu cunosc pe Dumnezeu în bunătatea și mila Sa, să fie treziți prin auzirea chemării Sale la pocăință și la mântuire. ” Căci Domnul nu dorește moartea păcătosului, ci dorește întoarcerea lui la Dumnezeu pentru a fi salvat, pentru împărăția Sa.” (Ezechiel cap. 33:11; 2 Petru cap. 3:9)
Deoarece nu știm exact ziua și ora venirii Domnului nostru Isus Hristos, trebuie să ne pregătim și să fim gata în orice moment al vieții noastre pentru a-L întâmpina la venirea Lui și pentru a avea parte cu El în slavă. Aceasta va fi o experiență unică a vieții care ne va aduce cea mai mare bucurie în suflet.
” Evanghelia aceasta a Împărăției va fi propovăduită în toată lumea ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârșitul.” (Matei cap. 24:14).” Și să fiți ca niște oameni care așteaptă pe stăpânul lor ca să-i deschidă îndată când va veni și va bate la ușă. Ferice de robii aceia, pe care stăpânul îi va găsi veghind la venirea Lui! Adevărat vă spun că el se va încinge, îi va pune să șadă la masă și se va apropia să le slujească. Și voi dar fiți gata, căci Fiul Omului va veni în ceasul în care nu vă gândiți.” Luca cap. 12:36,7, 40; Matei cap. 25:13.
„În vremea aceea se va scula marele voivod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului tău; căci aceasta va fi o vreme de strîmtorare, cum n’a mai fost de cînd sînt neamurile şi pînă la vremea aceasta. Dar în vremea aceea, poporul tău va fi mîntuit, şi anume oricine va fi găsit scris în carte. Mulţi din cei ce dorm în ţărîna pămîntului se vor scula: unii pentru viaţa vecinică, şi alţii pentru ocară şi ruşine vecinică. Cei înţelepţi vor străluci ca strălucirea cerului, şi cei ce vor învăţa pe mulţi să umble în neprihănire vor străluci ca stelele, în veac şi în veci de veci. Tu, însă, Daniele, ţine ascunse aceste cuvinte, şi pecetluieşte cartea, pînă la vremea sfîrşitului… . Atunci mulţi o vor citi, şi cunoştinţa va creşte. „(Daniel 12:1-4)
AMIN
https://www.resursecrestine.ro/predici/129245/fagaduinta-revenirii-domnului-isus-hristos
//////////////////////////////////////////////
Profeția lui Mica
DESCOPERIREA PENTRU ÎNVĂȚĂTORI
MATERIAL PENTRU ÎNTREBĂRI
Mica 1:1 la 7:20
VERSET DE MEMORAT: „Ţi s-a arătat, omule, ce este bine, şi ce alta cere Domnul de la tine decât să faci dreptate, să iubeşti mila şi să umbli smerit cu Dumnezeul tău?“ (Mica 6:8)
IDEI DE BAZĂ
Mica a profeţit în timpul domniilor lui Iotam, Ahaz şi Ezechia în Iuda (740-687 î.Cr.) Satul lui natal a fost Moreşet, lângă Gat, o localitate situată în partea de sud-vest a regatului lui Iuda, la o distanţă de aproximativ 30 – 35 km sud-vest de Ierusalim. Numele Mica înseamnă „Cine este ca Iehova?“ El a fost contemporan cu profetul Isaia, cu a cărui slujire şi profeţii avusese multe puncte de contact. În contrast cu Isaia, care a fost un profet al curţii regale şi care se trăgea dintr-o familie distinsă, Mica a fost un profet de la ţară care se trăgea dintr-o familie săracă.
Deşi tonul este aspru, profeţia lui Mica are un stil poetic, similar cuvintelor lui Isaia. Unii comentatori se referă la Mica prin expresiile „cartea soră“ cu cartea lui Isaia, ori „Isaia stenografiată“.
Mica denunţă Samaria şi Ierusalimul că fiind centre ale răului care au infectat cele două regate ale căror capitale erau. Oricine putea să găsească în aceste două cetăţi imorale exemple ale răului acelor vremuri. Lista profetului Mica a inclus: fraudă, hoţie, lăcomie, beţie, destrăbălare, opresiune, ipocrizie, erezie, nedreptate, stoarcere de bani, minciună, crimă şi alte agresiuni.
În capitolele de la 1 la 3, Mica a profeţit împotriva Samariei şi Ierusalimului. Prima dată, Mica a denunţat Samaria şi a profeţit prăbuşirea ei. El a văzut cu tristeţe în inimă judecata care urma să treacă peste Iuda şi faptul că proprii lui concetăţeni din sud-vestul lui Iuda aveau să îndure greutatea invaziei. Lăcomia şi hoţia necesită, fără îndoială, o pedeapsă, totuşi, o vagă idee a îndurării lui Dumnezeu este dată.
Capitolul 3 oferă una dintre cele mai înţepătoare denunţuri împotriva conducătorilor egoişti şi a profeţilor falşi din cadrul literaturii profetice, încheind cu profeţia care spune că Templul şi Sionul urmau să fie distruse.
Capitolele 4 şi 5 sunt pline de făgăduinţe. După distrugerea şi restaurarea Ierusalimului, acesta urma să devină capitala spirituală a lumii şi în Ierusalim avea să-i aducă Dumnezeu pe exilaţii Lui din Babilon, în ciuda întregii opoziţii din partea naţiunilor păgâne. Cea mai însemnată dintre profeţiile lui Mica se găseşte în capitolul 5, versetul 2, profeţie care a prezis aşezarea Betleemului-Efrata ca fiind locul de naştere al Domnului nostru Isus.
Ultimele două capitole conturează controversa lui Dumnezeu cu Israelul. Ce vină ar putea să găsească Israelul la Dumnezeu? Israelul a răspuns că vrea să ştie cerinţele lui Dumnezeu, şi a primit răspunsul că Dumnezeu nu a pretins altceva decât: dreptate, îndurare şi părtăşie smerită cu Dumnezeu. Păcatele lui Israel au fost zugrăvite în toată josnicia lor, iar poporul, prin intermediul profetului, a mărturisit adevărul acuzaţiei, plasându-se întru totul în mâinile Domnului pentru îndurare şi protecţie. Cartea lui Mica se încheie prin emiterea profeţiei revenirii în ţara lui Israel, urmată de o izbucnire de laudă pentru Dumnezeu care este iertător şi binevoitor.
Este posibil ca denunţurile lui Mica să fi fost o reflectare a domniei periculoase a împăratului Ahaz, iar încheierea profeţiilor de îndurare şi iertare să fi reprezentat buna domnie a împăratului Ezechia. În Ieremia 26:17-19 se arată că Mica a murit în pace în timpul domniei împăratului Ezechia.
SUGESTII PENTRU RĂSPUNSURILE LA ÎNTREBĂRI
- Când a venit „Cuvântul Domnului“ la Mica? (Mica 1:1) Cum vine Cuvântul Domnului la noi, astăzi?
„Cuvântul Domnului“ a venit în timpul domniilor lui Iotam, Ahaz şi Ezechia, toţi împăraţi ai lui Iuda. În zilele de azi, Cuvântul Domnului ajunge la noi prin citirea Bibliei, prin auzirea predicilor din Cuvânt, prin mărturiile celor care sunt născuţi din nou, prin literatură şi muzică evanghelică şi prin rugăciune.
Ilustraţi diversele modalităţi prin care Cuvântul lui Dumnezeu vine la noi, solicitându-le studenţilor dvs. să încerce să îşi amintească de prima dată când Domnul le-a vorbit, cerându-le să împărtăşească împrejurările respective.
- Care a fost cauza judecăţii lui Dumnezeu împotriva lui Israel? (Mica 1:5-7; 2:1-2)
Cauza judecăţii a fost păcatul. Poporul a păcătuit împotriva lui Dumnezeu practicând idolatria. Vieţile lor au fost pline de răutate, lăcomie, împovărare şi violenţă. Trebuie subliniat aspectul că Dumnezeu va judeca toate păcatele.
- Cum a fost primit mesajul lui Mica? (Mica 2:6-11) Cum este primit mesajul lui Dumnezeu, astăzi?
Poporului nu i-a plăcut mesajul. În timpul slujirii lui Mica, singurii profeţi doriţi erau aceia care spuneau ceea ce poporul dorea să audă. Profeţii împotriva cărora a vorbit Mica, încurajau poporul să se simtă confortabil cu păcatele lor.
Studenţii trebuie să concluzioneze că mesajul lui Dumnezeu este primit în acelaşi fel şi astăzi. Discuţia la clasă trebuie să evidenţieze faptul că numai dorinţa pentru adevăr ne va putea determina să fim afectaţi de mesajul lui Dumnezeu. De asemenea, scoateţi în evidenţă faptul că adevărul va fi întotdeauna în armonie cu Biblia.
- Folosiţi următoarele versete pentru a identifica cel puţin 10 acuzaţii de nedreptate pe care Mica le-a formulat împotriva poporului său. (Mica 2:1,2,8,9; 3:2,9,10,11).
Există un total de treisprezece acuzaţii menţionate în versetele identificate:
1) Cugetarea la nelegiuire
2) Înfăptuirea răului
3) Ameninţările
4) Violenţa
5) Furtul
6) Necinstea
7) Neglijarea văduvelor
8) Urârea binelui
9) Iubirea răului
10) Urârea dreptăţii
11) Iubirea nedreptăţii
12) Crima
13) Acceptarea mitei
Întrebaţi-vă studenţii dacă poporul a stabilit de la început să comită o astfel de listă lungă de lucruri rele. Cuvântul lui Dumnezeu aseamănă păcatul cu aluatul, care creşte cu rapiditate. Discuţia trebuie să scoată în evidenţă faptul că se poate începe doar cu un păcat mic, dar care, în curând, poate să devină un şir de păcate.
- În Mica 5:2 se vorbeşte despre „Cel ce va stăpâni în Israel“. La cine face referire acest verset? Care anume este semnificaţia acestui verset?
„Cel ce va stăpâni în Israel“ se referă la Isus Cristos, Mesia. Mica a profeţit despre naşterea lui Isus cu aproximativ 700 de ani înainte ca evenimentul să aibă loc. Profetul a numit chiar şi localitatea în care Cristos avea să se nască, Betleem-Efrata. Mica ar fi putut să utilizeze doar genericul „Betleem“ şi să-şi mărească şansele de a fi precis. Totuşi, el era sub inspiraţia Duhului Sfânt şi astfel a identificat mai degrabă localitatea Betleem-Efrata, care este situată la 9 km sud-est de Ierusalim, nu celălalt Betleem care era situat la 9 km sud-est de Muntele Carmel.
Discuţia cu clasa în privinţa celei de-a doua întrebări trebuie să îndrume studenţii a înţelege că, întotdeauna, Cuvântul lui Dumnezeu este adevărat. Ca exemplu vizual, aduceţi o pungă cu boabe de fasole sau cu bănuţi. Însemnaţi una dintre boabe şi cereţi-i unuia dintre studenţi, pe care între timp l-aţi legat la ochi, să extragă din pungă bobul de fasole pe care l-aţi însemnat. Explicaţi că şansa celor opt profeţii, toate împlinite într-o singură persoană, este egală cu faptul de a acoperi cu un strat de dolari în monede de argint, strat gros de jumătate de metru, toată suprafaţa statului Texas, însemnând o singură monedă de un dolar de argint şi rugând o persoană legată la ochi să ridice moneda respectivă.1
- De ce a adresat Domnul o chemare munţilor ca să audă controversa lui cu poporul Său? (Mica 6:1-2)
Munţii erau nişte excelenţi martori ai idolatriei poporului. Pe aceste „înălţimi“ au zidit Copiii lui Israel altare păgâne şi au adus jertfe dumnezeilor falşi.
Întrebaţi-i pe studenţii dvs. dacă Dumnezeu remarcă doar păcatele exterioare. Discuţia trebuie să scoată în evidenţă faptul că niciun păcat nu scapă de a fi descoperit de Dumnezeu.
- Potrivit versetului-cheie, cum putem noi să îi facem plăcere lui Dumnezeu?
Versetul-cheie, Mica 6:8, menţionează trei lucruri pe care Dumnezeu le pretinde de la noi. Mai întâi discutaţi cu studenţii dvs. faptul că cerinţele lui Dumnezeu determină o mişcare în trei dimensiuni: în exterior, în interior şi în sus.
1) În exterior: „să faci dreptate“, adică ni se cere să-i tratăm cu dreptate pe concetăţenii noştri.
2) În interior: „să iubeşti mila“, adică ni se cere un angajament personal faţă de planul lui Dumnezeu, şi manifestarea acestui angajament printr-o relaţie corectă faţă de Dumnezeu şi faţă de concetăţenii noştri.
3) În sus: „să umbli smerit cu Dumnezeul tău“, adică ni se cere să avem o atitudine corectă faţă de Dumnezeu şi o hotărâre fermă de a umbla cu El într-o părtăşie continuă.
Discuţia la clasă trebuie să scoată în evidenţă faptul că dimensiunile de: „în exterior“, „în interior“ şi respectiv „în sus“ ale slujirii noastre sunt fiecare dintre ele conectate cu celelalte dimensiuni.
- Cartea profetului Mica se încheie cu făgăduinţe de îndurare şi restaurare. Daţi un exemplu legat de modul în care Dumnezeu extinde aceleaşi făgăduinţe şi asupra noastră, a indivizilor din ziua de azi.
Studenţii dvs. pot să aducă mărturiile lor personale sau o altă binecunoscută mărturie, drept răspuns. Amintiţi-le studenţilor dvs. că îndurarea a fost extinsă tuturor, dar numai cei care s-au născut din nou au primit făgăduinţa de restaurare din partea lui Dumnezeu.
Concluzie
Dumnezeu încă îi mai cheamă şi astăzi pe păcătoşi. Să fim dar credincioşi, asemeni lui Mica, în a proclama Cuvântul lui Dumnezeu, demonstrând dragostea şi îndurarea Lui, şi să umblăm smeriţi, atât înaintea lui Dumnezeu, cât şi înaintea oamenilor.
1 Evidence That Demands a Verdict by Josh McDowell, pg.175.
(Întrebări Care Cer un Răspuns de Josh McDowell, pg.175.)
https://www.apostolicfaith.org/foreign/profetia-lui-mica-2
//////////////////////////////////////////////
Profeții în Privința lui Iuda și Israel
DESCOPERIREA PENTRU ÎNVĂȚĂTORI
MATERIAL PENTRU ÎNTREBĂRI
Isaia 1:1 la 12:6
VERSET DE MEMORAT: „Veniţi totuşi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna.“ (Isaia 1:18)
IDEI DE BAZĂ
Isaia, fiul lui Amoţ a fost crescut în cercuri aristocrate din ţara lui Iuda şi a slujit în timpul domniilor a cinci împăraţi: Ozia, Iotam, Ahaz, Ezechia. Isaia a fost chemat să devină profet în jurul anului 740 î.Cr., anul în care Ozia a decedat. Ultima sa slujire consemnată a fost în anul 701 î.Cr., deşi majoritatea părţii Isaia 40-66 a fost scrisă în timpul domniei lui Manase înainte de martiriul lui Isaia în anul 680 î.Cr.
Isaia este considerat a fi cel mai literar dintre profeţii care au scris. El a încorporat cuvinte-imagini vii în profeţiile sale. Scrierile lui Isaia conţin atât proză cât şi poezie, iar frumuseţea cuvintelor sale a fost o inspiraţie de-a lungul secolelor. Primul mesaj al lui Isaia a fost pentru Iuda, deşi el a scris de asemenea şi pentru Regatul de Nord al lui Israel, care a fost dus în robie în timpul slujirii sale ca profet. Isaia a mai direcţionat de asemenea o parte a profeţiei sale către naţiunile care împrejmuiau atât Israelul cât şi Iuda la vremea aceea.
Punctul principal al scrierii lui Isaia în capitolele 1-12 a fost de a aduce la cunoştinţă judecata şi de a-i chema pe locuitorii din Iuda şi Israel înapoi la Dumnezeu. În capitolul 6, Isaia descrie chemarea sa personală. Apoi, în capitolele 7-11, el îl prevesteşte pe Mesia şi imploră poporul să se întoarcă la mântuire şi la sfinţenie. Isaia a făgăduit o vreme de restaurare pentru poporul evreu şi de asemenea un timp de pace pentru omenire într-un viitor îndepărtat.
Împăratul Ahaz al lui Iuda (cap.7) a fost informat că Reţin, împăratul Siriei s-a unit cu Israel ca să atace pe Iuda în anul 734 î.Cr. Isaia a fost instruit de Dumnezeu să meargă cu Şear-Iaşub (fiul său al cărui nume însemna „o rămăşiţă se va întoarce“ – o aducere aminte a îndurării lui Dumnezeu) să-l întâlnească pe împăratul Ahaz. Ei trebuiau să se întâlnească cu împăratul „la capătul canalului de apă al iazului de sus, pe drumul care duce la ogorul înălbitorului“ Canalul de apă al iazului de sus se referă la Izvorul Ghiton, care era la răsărit de Ierusalim şi era sursa principală de apă a oraşului. Ogorul înălbitorului era folosit pentru a aşterne hainele confecţionate din lână proaspătă sau alte articole de îmbrăcăminte pentru a se usca şi a se albi la soare.
Când Isaia şi fiul său s-au întâlnit cu împăratul Ahaz, profetul i-a spus lui Ahaz că Dumnezeu nu va îngădui ca Iuda să fie dus în robie chiar în vremea aceea. Cu toate că ţinutul lui Iuda a fost atacat după aceea în timpul slujirii lui Isaia, poporul nu a fost dus în capitivitate în timpul vieţii lui Isaia.
După cum se întâmplă adeseori, poporul a respins mesajul de mustrare şi judecată a lui Isaia, iar tradiţia ne spune că Isaia a suferit moarte de martir prin mâna lui Manase, împăratul lui Iuda în anul 680 î.Cr.
SUGESTII PENTRU RĂSPUNSURILE LA ÎNTREBĂRI
- Slujirea lui Isaia a constat în mare măsură în aducerea la cunoştinţă a judecăţii pentru păcatele comise de Iuda şi Israel şi efortul de a lămuri poporul să se pocăiască. Cum determină acest fapt o paralelă în ziua de astăzi?
Societatea noastră este mult similară societăţii din vremea lui Isaia. Dumnezeu le-a dat naţiunilor lui Iuda şi Israel prosperitate, iar oamenii au devenit mulţumiţi de sine şi au uitat de sursa binecuvântărilor lor. Ei au căzut în păcat şi au ignorat pledoaria lui Isaia de a se pocăi. Astăzi, lumea noastră a uitat în mare măsură de Dumnezeu, păcatul este agresiv şi pare a exista o mult prea mică grijă faţă de avertizările din Biblie.
Discutaţi cu clasa dvs. modalităţile prin care noi, în calitate de creştini, am putea să lăsăm ca binecuvântările noastre materiale să intervină între noi şi Dumnezeu. Deşi s-ar putea ca să nu cădem imediat în comiterea păcatelor grave şi a practicilor păgâne ale lui Iuda şi Israel din vremea lui Isaia, totuşi, s-ar putea să lăsăm ca dragostea lui Dumnezeu să ne scape printre degete prin faptul că urmărim confortul sau că neglijăm lucruri precum frecventarea bisericii, rugăciunile zilnice şi lucrul Domnului. Am putea să ajungem în situaţia de a lăsa ca plăcerile, distracţia sau cariera să ne ocupe prea mult din timpul şi atenţia noastră. Urmarea ar fi să alegem modalităţile care ne pot păzi de astfel de situaţii, pentru ca ele să nu ni se întâmple.
- Unul dintre păcatele prin care Iuda l-a întristat pe Dumnezeu a fost lipsa de îndurare a poporului faţă de săraci, orfani şi văduve (Isaia 1:23; 10:2). Prin ce modalităţi putem să arătăm bunătate celor aflaţi în nevoi?
Trebuie să avem un spirit generos. Trebuie să avem ochii deschişi pentru cei care s-ar putea să fie în nevoi, mai ales de cei din trupul lui Cristos. Înţelepciunea şi rugăciunea trebuie să însoţească orice dar financiar, însă este posibil ca generozitatea noastră să nu includă întotdeauna bani. O sacoşă cu mâncare sau cu îmbrăcăminte care a rămas mică de copiii noştri, pot să constituie un lucru corespunzător. De asemenea, o mână de ajutor în jurul casei sau în grădină poate să răspundă nevoilor unei persoane vârstnice sau unei persoane bolnave. S-ar putea ca clasa dvs. să aibă câteva sugestii bune legate de modul în care putem să dăm dovadă de bunătate. Unii poate că ar fi în stare să relateze un exmplu din propria lor experienţă când generozitatea cuiva a întâmpinat o nevoie acută.
- Dumnezeu s-a mâniat din cauza păcatului idolatriei care exista atât în Israel, cât şi în Iuda, şi l-a călăuzit pe Isaia să dea detalii despre împăratul Asiriei, care se încredea în propria lui putere (Isaia 10:10-15). De ce este Dumnezeu atât de nemulţumit când oamenii pun orice altceva înaintea Lui în vieţile lor?
Dumnezeu vrea să fie primul, ori a pune orice altceva înaintea lui Dumnezeu înseamnă, de fapt, a avea un idol în vieţile noastre. Nu există nicio diferenţă între a face un idol din lemn sau din metal şi faptul de a te încrede în propriile tale abilităţi pentru a avea succes. Dumnezeu ne-a dat tuturor chip, viaţă şi suflare, iar orice abilitate pe care o avem provine de la El. A ne închina la noi înşine, ceea ce este tendinţa umanistă astăzi în lume, înseamnă idolatrie în ochii lui Dumnezeu. Puteţi să discutaţi cu clasa dvs. despre alte forme de idolatrie prin care cineva ar putea să fie ispitit.
- Poporul lui Iuda a făcut din religie un spectacol, dar inimile lor erau departe de a dori să-l mulţumească şi să-l asculte pe Domnul (Isaia 1:11-18). Dumnezeu a insistat ca poporul lui Iuda să vină la El cu pocăinţă. Cum am putea să ajungem absorbiţi de activităţile şi de lucrările noastre pentru Domnul şi totuşi să ne lipsească deplina binecuvântare a lui Dumnezeu în vieţile noastre?
Am putea să fim atât de ocupaţi, chiar cu lucruri bune, încât să uităm a ne face timp de a fi sfinţi. Neglijarea citirii Cuvântului lui Dumnezeu, petrecerea unui timp mai scurt în rugăciuni semnificative şi nebăgarea în seamă a cercetărilor făcute de Duhul Sfânt pot să provoace o răcire a inimilor noastre, şi totuşi, oamenii s-ar putea să se simtă neprihăniţi prin faptele lor bune. Poate că doriţi ca clasa dvs. să discute modalitatea de a evita lucrul acesta.
- Ce bucurie răsună în versetele care vorbesc despre Dumnezeu ca fiind un Dumnezeu al mântuirii! În ce fel am putea să scoatem apă din fântânile mântuirii?
Când suntem mântuiţi, ni se dă Apă Vie. Datorită acestui lucru nu vom mai înseta vreodată. Fântâna aceea curge veşnic, este întotdeauna disponibilă, iar Sursa nu va seca niciodată. Dumnezeu asigură tărie şi biruinţă pentru fiecare încercare, iar când ne simţim puţin uscaţi sau trişti, există sursă abundentă de înviorare din care putem să scoatem Apa Vie. Discutaţi despre unele dintre aceste surse de înviorare precum: făgăduinţele lui Dumnezeu, a lua contact cu Dumnezeu prin rugăciune, inspiraţia dată de o cântare inspirată din Evanghelie sau încurajarea venită de la alţi fraţi creştini.
- Ca rezultat al vedeniei avute cu privire la slava lui Dumnezeu, Isaia a fost inspirat să proclame sfinţenia Celui Preaînalt (Isaia 6:3-8). Datorită sfinţeniei lui Dumnezeu, Isaia a fost pur şi simplu cuprins de veneraţie (groază îmbinată cu respect – n. trad.), de umilinţă şi de necesitatea unei sfinţenii profunde pentru el însuşi. Ce anume i-a făcut unul dintre serafimi lui Isaia? Care a fost semnificaţia acelui fapt?
Serafimul a luat un cărbune aprins de pe altar şi a atins buzele lui Isaia, zicând: „Iată, atingându-se cărbunele acesta de buzele tale, nelegiuirea ta este îndepărtată şi păcatul tău este ispăşit!“ Faptul acesta a semnificat o experienţă a sfinţirii. A fost un act de sfinţire deplină. După aceea era Isaia gata pentru a fi trimis de Domnul. Dumnezeu a întrebat: „Pe cine să trimit…?“ Isaia a răspuns: „Iată-mă, trimite-mă!“
Este bine să ne cercetăm inimile. Suntem gata de slujire? Există ceva în vieţile noastre care ne împiedică spiritual? Suntem noi sfinţi înaintea Domnului? Isaia şi-a văzut nevoia şi a acţionat conform ei. Aşadar, să-l recunoaştem şi să-l onorăm pe Dumnezeul nostru Cel Sfânt şi să fim părtaşi acelei sfinţenii.
- Printre scrierile lui Isaia există profeţii minunate ale venirii lui Mesia (Isaia 7:14; 9:2; 9:6-7; 11:1-5). Înşiraţi patru dintre aceste profeţii.
* „Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un Fiu şi-I va pune numele Emanuel.“ (Isaia 7:14). Profeţie împlinită: Matei 1:23.
* „Poporul care umbla în întuneric vede o mare lumină…“ (Isaia 9:2). Profeţie împlinită: Ioan 1:4-9.
* „Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat…“ (Isaia 9:6,7). Profeţie împlinită: Luca 2:11 şi în alte locuri.
* „Apoi o Odraslă va ieşi din tulpina lui Isai, şi un Vlăstar va da din rădăcinile lui.“ (Isaia 11:1-5). Profeţie împlinită: Apocalipsa 5:5 şi în alte locuri.
- În scrierile lui Isaia, Dumnezeu a promis restaurarea poporului. În viitorul apropiat va fi o întoarcere din robie şi o restaurare (Isaia 1:26-27; 10:20-25, 27; 11:11-16). De asemenea, a fost şi o prezicere a păcii de o mie de ani, care va avea loc la vremea sfârşitului (Isaia 11:6-10). Fără îndoială, unele dintre aceste versete fac referire la mai mult decât un singur segment de timp. Dumnezeu este un Dumnezeu al restaurărilor. El a făgăduit să dreagă vieţile distruse, duhurile zdrobite, inimile frânte şi familiile distruse. Care sunt unele dintre lucrurile „distruse“ din viaţa voastră pe care Domnul le-a restaurat şi le-a făcut întregi cum erau?
Acesta ar fi un moment prielnic ca studenţii să împărtăşească exemple de restaurare din propriile lor vieţi.
Concluzie
Dumnezeu l-a folosit pe Isaia pentru a aduce la cunoştinţă judecata pentru păcate, mântuirea prin pocăinţă, sfinţirea, o lucrare de curăţire, pe Mesia cel făgăduit, precum şi restaurarea celui exilat.
https://www.apostolicfaith.org/foreign/profetii-in-privinta-lui-iuda-si-israel-2
//////////////////////////////
Profeții Împotriva Oamenilor Neevlavioși
DESCOPERIREA PENTRU ÎNVĂȚĂTORI
MATERIAL PENTRU ÎNTREBĂRI
Isaia 28:1 la 35:10
VERSET DE MEMORAT: „De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată, pun ca temelie în Sion o piatră, o piatră încercată, o piatră de preţ, piatră din capul unghiului clădirii, temelie puternică; cel ce o va lua ca sprijin nu se va grăbi să fugă.“ (Isaia 28:16)
IDEI DE BAZĂ
Isaia a fost un maestru al cuvintelor şi un profet care a fost folosit de Dumnezeu pentru a descoperi multe dintre tainele planului lui Dumnezeu şi pentru a aduce la cunoştinţă judecăţile care vor urma. În intervalul de la capitolul 28 la capitolul 35 sunt cuprinse profeţii despre nenorociri, presărate cu profeţii de nădejde şi mântuire.
Cinci capitole, din totalul de opt capitole care acoperă lecţia aceasta, încep cu expresia: „Vai de…“ Capitolul 28 spune: „Vai de cununa îngâmfată a beţivilor lui Efraim…“ Efraim se referă la ţara lui Israel. Aceste cuvinte sunt o avertizare pentru Iuda şi Israel că Dumnezeu este dezgustat de păcatul lor şi că Dumnezeu i-a asemănat cu beţivii, care se poticnesc în mijlocul necurăţiei lor şi care vomită. Dumnezeu declară că mândria şi frumuseţea lor vor fi zdrobite, iar ei vor ajunge ca o floare care se veştejeşte.
Capitolul 29 începe cu expresia: „Vai de Ariel…“ Ariel, care înseamnă „Leul lui Dumnezeu“, se referea direct la Ierusalim. Deşi poporul avea o formă de evlavie, păstra sărbătorile religioase şi vorbea despre Domnul, totuşi, a continuat în păcatul lor. Dumnezeu le-a promis că judecata va veni peste ei.
„Vai – zice Domnul – de copiii răzvrătiţi…“ în felul acesta începe capitolul 30. Iuda a respins sfatul lui Dumnezeu şi făgăduinţele Lui de a-i proteja, şi au căutat să facă alianţă cu Egiptul care să-i apere de asirieni. Făcând lucrul acesta, Iuda refuza să creadă în Domnul şi să i se supună. Capitolul 31 continuă cu aceeaşi temă: „Vai de cei ce se coboară în Egipt după ajutor…“ Dumnezeu vrea ca poporul Lui să îşi pună încrederea în El şi să îl lase pe El să ducă bătăliile lor. Biruinţa se poate obţine numai prin Domnul.
Capitolul 33 începe cu expresia: „Vai de tine, pustiitorule…“ Această adresare este adresată direct asirienilor care, la vremea aceea, erau o nenorocire pentru Iuda. Dumnezeu promite judecată peste toţi cei care se împotrivesc poporului Său ales. Această promisiune a judecăţii îi include şi pe cei care sunt ai Domnului, fie că sunt evrei sau neamuri. Cel neprihănit va trece prin cuptorul curăţiei, însă o rămăşiţă va fi mântuită.
În contrast cu capitolele care încep cu „Vai…“, capitolul 32 începe cu expresia: „Atunci împăratul va împărăţi cu dreptate“, făcând referire la Isus, care îşi va institui domnia Lui în toată lumea. Capitolul 34 începe cu expresia: „Apropiaţi-vă, neamuri, să auziţi! Popoare, luaţi aminte!“, iar după aceea continuă să le spună oamenilor despre judecata care are să vină. Capitolul 35 începe cu expresia: „Pustiul şi ţara fără apă se vor bucura…“ după care descrie răsumpărarea, frumuseţea şi slava care vor veni peste poporul lui Dumnezeu.
Dumnezeu este drept. Judecata Lui este moderată de îndurarea Sa. Iată mesajul pe care Isaia îl aducea poporului.
SUGESTII PENTRU RĂSPUNSURILE LA ÎNTREBĂRI
- Dumnezeu a spus că va aduce judecată făcând din neprihănire o lege, iar din dreptate o cumpănă şi că El va îneca adăpostul minciunii (vezi, Isaia 28:17). Ce credeţi că a vrut să spună Dumnezeu prin această declaraţie?
Cumpăna sau firul cu plumb este un instrument folosit de zidari pentru a stabili un punct perpendicular de referinţă, astfel încât clădirea să fie înălţată corect, la verticală. (O sugestie ar fi să se aducă o sfoară cu plumb la clasă pentru a demonstra cum este utilizată). Firul cu plumb nu va arăta doar că peretele este vertical, dar va indica şi dacă peretele este bombat sau nu. Cuvântul lui Dumnezeu este firul nostru cu plumb. Dacă vom măsura fiecare gând şi fiecare faptă a noastră folosind Cuvântul Lui, atunci vom avea parte de un templu duhovnicesc corect înălţat. Astfel, vom ajunge să nu mai fim amăgiţi de minciunile care vin din partea duşmanului sufletelor noastre.
- Dumnezeu a spus că, deşi poporul se apropia de El cu gura şi că îl cinsteau cu buzele, inimile lor erau departe de El (Isaia 29:13). În ce fel acest verset se potriveşte în ziua de azi?
Există mulţi oameni care vorbesc despre Dumnezeu, oameni care poate că se roagă Lui şi care îl laudă duminică de duminică, dar care în restul săptămânii trăiesc pentru propria lor plăcere fără a ţine seama de poruncile sau de voia lui Dumnezeu. Aceştia spun că îl iubesc pe Dumnezeu, dar spusele lor nu vin din inimile lor.
Adevărata dragoste din inimă se poate produce numai atunci când suntem răscumpăraţi prin Sângele lui Isus. Doar atunci este o umblare zilnică în har, în măsura în care ne străduim să îi fim plăcuţi şi supuşi Domnului. Atunci, laudele vor porni din inimile noastre, iar Domnului îi va plăcea să le audă.
- Domnul a vorbit despre un popor răzvrătit care dorea să audă doar „lucruri măgulitoare“ (Isaia 30:9-10). În ce fel putem să fim şi noi în pericolul de a avea acelaşi fel de simţăminte?
Majoritatea oamenilor nu le place să audă critică. Şi totuşi, Biblia ne spune că un prieten adevărat poate să ne aplice uneori o corecţie. Ori, ar putea să fie un cuvânt rostit de la amvon care să se potrivească situaţiei noastre. Să fim aşadar deschişi sugestiilor de îmbunătăţire. Să nu ne simţim imediat iritaţi, ci mulţumitori dacă putem să învăţăm ceva care ne va face să fim o persoană mai bună. Avem nevoie de o „dietă spirituală“ întreagă. Dacă auzim doar despre dragostea lui Dumnezeu, dar niciodată despre judecata Sa, sau despre modalităţile în care putem să ne îmbunătăţim, atunci vom avea doar o perspectivă dezechilibrată legată de cine anume este Dumnezeu, şi s-ar putea să nu avem stimulentul sau încurajarea de a ne strădui să creştem din punct de vedere duhovnicesc.
- Iuda nu a crezut în Dumnezeu, dar a căutat protecţie în Egipt (Isaia 31:1). De ce credeţi că aceasta l-a nemulţumit atât de mult pe Domnul? Cum se poate acelaşi lucru să se aplice în cazul nostru?
Dumnezeu a făgăduit că va avea grijă de Iuda şi că îi va oferi protecţie faţă de duşmani, dacă Iuda avea să facă ceea ce era drept. Însă Iuda a nesocotit făgăduinţa lui Dumnezeu şi a încercat să-şi găsească ajutor pe cont proriu.
Există multe făgăduinţe minunate în Cuvântul lui Dumnzeu care sunt pentru noi. Avem posibilitatea de a le ignora şi de a încerca să ne facem viaţa utilizând propriile noastre resurse sau s-ar putea să revendicăm făgăduinţele lui Dumnezeu pentru noi înşine. Adeseori, noi trebuie să căutăm aceste promisiuni. Dacă nu dorim să le căutăm sau dacă suntem prea indiferenţi a le căuta, nu le vom găsi, iar lucrul acesta este ceea ce îl nemulţumeşte pe Domnul.
- În Isaia 32:2, profetul dă o promisiune cu privire la un loc de scăpare „ca umbra unei stânci mari într-un pământ ars“. Cui îi este adresată această făgăduinţă şi cum putem să o aplicăm în cazul nostru?
Făgăduinţa este pentru cei care sunt neprihăniţi înaintea Domnului. De foarte multe ori noi avem sentimentul că trăim pe un „pământ ars“! Cât de des nu simţim nevoia unui loc de scăpare? În societatea neevlavioasă de azi, poporul lui Dumnezeu poate să se raporteze la aceste făgăduinţe zi de zi. Când avem nevoie de un ajutor, de un prieten, de un refugiu, de un sentiment de pace, de braţele veşnice ale dragostei – oricare ar fi nevoia noastră – doar trebuie „să alergăm la Stâncă“ după cum spune una dintre cântări. S-ar putea să discutaţi cu clasa dvs. modalităţile în care cei din clasă „aleargă la Stâncă“ în vremuri de încercare.
- Dumnezeu i-a descris pe cei care sunt neprihăniţi – cei care au stat lângă un foc mistuitor, şi care au locuit în locurile înalte – şi apoi a descris şi răsplata acestora (Isaia 33:14-16). Cu propriile voastre cuvinte, descrieţi o persoană care este neprihănită, aşa după cum este zugrăvită în versetul 15.
Dumnezeu descrie o persoană neprihănită pe cineva care trăieşte conform legii lui Dumnezeu, care vorbeşte adevărul şi bunătatea, care urăşte câştigul personal pe căi necinstite, deci în dauna altora, care nu se implică în violenţă şi care nu priveşte cu ochi buni nedreptatea. Discutaţi cu clasa dvs. exemple ale fiecăruia dintre aceste lucruri, care dintre ele trebuie îmbrăţişate şi care trebuie să fie evitate.
- Capitolul 34 vorbeşte de un punct culminant al judecăţii la vremea sfârşitului. De asemenea, capitolul 34 prezice lucruri înfricoşătoare care vor veni şi este un fel de absorbire a secţiunii de „vaiete“ ale ultimelor câteva capitole. Ce credeţi că încearcă Dumnezeu să ne spună în acest capitol?
Din nou Dumnezeu avertizează asupra judecăţii pentru păcate. Dumnezeu vrea ca oamenii să ştie că preţul plătit nu este niciodată prea mare pentru a evita groaznicele lucruri care îi vor confrunta pe acei care nu sunt drepţi înaintea lui Dumnezeu. El îi cheamă pe oamenii de pretutindeni să se pocăiască de păcatele lor şi să afle măreaţa Lui mântuire. Dumnezeu ne avertizează că trebuie să rămânem aproape de El şi să îi împlinim poruncile. La judecată nu vor fi surprize. Omenirea a fost avertizată în mod corespunzător, iar cei care nesocotesc avertizarea vor rămâne fără grai când se vor confrunta cu Dumnezeu.
- Capitolul 35 este antiteza capitolului 34. Capitolul 35 ne spune despre imensa răscumpărare pentru cel neprihănit şi începe consolarea secţiunii din Isaia care va continua, după o scurtă secţiune istorică, în următoarele patru capitole. Versetul 8 al capitolului 35 ne spune cine anume va fi părtaş la slava acelei măreţe zi a răscumpărării. Cine sunt ei?
Cei care umblă pe calea sfinţeniei vor fi părtaşi la marile răsplătiri cereşti în cea din urmă zi. Toţi care umblă pe acea cale vor fi curaţi şi spălaţi în sângele lui Cristos. Nu vor mai fi nici păcate, nici rele.
Exact în felul în care am fost avertizaţi să evităm judecata în ultimul capitol, suntem chemaţi să ne silim să umblăm pe calea sfinţeniei în acest capitol. Există ceva la care trebuie să se ajungă. De aceea, orice efort şi orice încercare merită a fi făcute. Vom obţine şi vom avea parte de bucurii veşnice, în veci de veci!
Concluzie
Dumnezeu le-a făgăduit judecată celor care L-au respins. Totuşi, prin îndurare, El a venit cu făgăduinţa mântuirii pentru cei care o vor accepta. Sunt două alegeri clare: judecată sau îndurare. Să alegem, aşadar, îndurarea şi ne vom bucura în slava care ne aşteaptă!
https://www.apostolicfaith.org/foreign/profetii-impotriva-oamenilor-neevlaviosi-2
//////////////////////////////////////////////
Profeții în Privința Neamurilor și a Lumii
DESCOPERIREA PENTRU ÎNVĂȚĂTORI
MATERIAL PENTRU ÎNTREBĂRI
Isaia 13:1 la 27:13
VERSET DE MEMORAT: „Voi pedepsi – zice Domnul – lumea pentru răutatea ei, şi pe cei răi, pentru nelegiuirile lor; voi face să înceteze mândria celor trufaşi şi voi doborî semeţia celor asupritori.“ (Isaia 13:11)
IDEI DE BAZĂ
Începând cu capitolul 13 şi până la capitolul 23 al cărţii lui Isaia, atenţia se mută de la Iuda şi Ierusalim la rostirea judecăţii lui Dumnezeu asupra a zece naţiuni (vezi tabelul de mai jos). Aceste profeţii sunt denumite „greutăţi“, care în limba originală însemna „a ridica“. Judecata divină urma să fie dezlănţuită, iar mesajele solemne ale profetului constituiau o greutate imensă prin ridicarea vocii sale în vederea avertizării. Isaia ştia că cetăţile urmau să fie distruse, iar mii de oameni aveau să fie ucişi.
Ştiind de aceste judecăţi, care urmau să se dezlănţuie asupra neamurilor, Israelul ar fi trebuit să fie şocat, cel puţin pentru câteva motive, şi-anume:
* Când neamurile ajungeau să subjuge Israelul, poporul nu trebuia să dispere, fiindcă Dumnezeu a proclmat faptul că, în cele din urmă, El avea să pedepsească acele neamuri.
* Poporul trebuia să-şi fi dat seama de inutilitatea formării de alianţe cu acele neamuri.
* De asemenea, Israelul şi neamurile trebuiau să fi recunoscut faptul că Dumnezeu are autoritate asupra tuturor puterilor existente pe pământ.
* Cunoaşterea acestui fapt ar fi trebuit să întărească credinţa poporului.
Babilonul a fost primul menţionat pe lista de condamnare a lui Isaia. În anul 586 î.Cr., imperiul babilonian avea să distrugă Ierusalimul, iar poporul lui Iuda avea să devină prizonierii Babilonului. De la Geneza (Turnul lui Babel) şi până la Apocalipsa, Babilonul îi personifică pe cei care îl dispreţuiesc pe Dumnezeu, în timp ce Ierusalimul îi simbolizează adeseori pe aleşii lui Dumnezeu.
De la capitolul 24 şi până la capitolul 27, profeţia se extinde pentru a include judecata întregii lumi în vremurile de pe urmă. Dumnezeu i-a descoperit lui Isaia, după cum le-a descoperit şi altor scriitori Biblici, detalii privind Necazul cel mare, ceea ce a determinat ca referirea făcută uneori la aceste capitole să fie etichetată ca fiind „Apocalipsa lui Isaia“. Cuvântul „Iată“ (Isaia 24:1) a indicat un eveniment viitor. Persoane individuale, precum şi naţiuni, urmau să fie judecate. Totuşi, aceste capitole conţin de asemenea şi o nădejde. Dumnezeu va asigura eliberarea, binecuvântarea şi protecţia pentru cei care alcătuiesc poporul Său. După ce Israel avea să fie eliberat, urma apoi să fie adunat şi restaurat.
Profeţiile lui Isaia au fost primite cu dipreţ şi necredinţă de mulţi dintre oamenii din vremea lui. Însă, Cuvântul lui Dumnezeu s-a dovedit a fi sigur. Prezicerile care s-au împlinit cu privire la primele neamuri întăresc proclamările profetice ale lui Isaia cu privire la evenimentele care încă nu s-au petrecut.
SUGESTII PENTRU RĂSPUNSURILE LA ÎNTREBĂRI
- Capitolul 13 din Isaia vorbeşte de căderea marii cetăţi a Babilonului. Ce versete au prevestit nu doar căderea acestei cetăţi, dar care, de asemenea, au furnizat şi identitatea cuceritorilor?
Distrugerea şi sentinţa Babilonului a fost prezisă în versetele 19 şi 20. Aceste două versete au indicat anihilarea totală a acestei cetăţi. Prin intermediul versetului 17 s-a profeţit că cetatea urma să fie cucerită de Mezi. Arătaţi-le studenţilor dvs. că această profeţie s-a împlinit când Daniel a tălmăcit scrisul de mână de pe perete în timpul ospăţului dat de Belşaţar (aprox. 539 î.Cr.) la aproape 200 de ani după ce Isaia a rostit aceste cuvinte. Clasa dvs. ar trebui să tragă concluzia că profeţiile care urmează a fi împlinite se vor întâmpla cu o tot atâta certitudine.
- Ce a spus Dumnezeu că i se va întâmpla cu Moab? (Isaia 15:1-3) De ce? (Isaia 16:6)
Isaia vorbeşte despre distrugerea şi prăbuşirea naţiunii Moab. Privind în urmă din punct de vedere al avantajului zilelor actuale, putem să vedem că lucrul acesta s-a împlinit. Naţiunea Moab a fost cucerită de câteva ori înainte de a ajunge a fi în mod fatal copleşită de controlul arabilor.
Judecata a venit peste Moab din cauza mândriei acestei naţiuni. Moab, părintele naţiunii moabite, a fost conceput de Lot şi de fiica lui mai mare, după ce au părăsit Sodoma şi Gomora. De-a lungul anilor, moabiţii, ca ţară, i-au dispreţuit pe Copiii lui Israel cărora le-a pricinuit mult necaz.
Discuţia trebuie să scoată în evidenţă faptul că cel păcătos s-ar putea să pară că prosperă pentru o vreme, numai că, în cele din urmă, Dumnezeu va judeca faptele lui rele dacă nu se pocăiește.
- În zorii istoriei Copiilor lui Israel, egiptenii i-au înrobit, iar Dumnezeu prin Moise a adus miracolul eliberării lor. Totuşi, mai târziu, după ani şi ani, în vremea lui Isaia, unii dintre oamenii din Iuda au dorit să formeze o alianţă cu Egiptul ca protecţie împotriva Asiriei. Ce anume vor fi gândit ei, când au auzit profeţiile rostite de Isaia cu privire la Egipt? (Isaia 19:1-4)
Iuda ar fi trebuit să îşi dea seama de zădărnicia faptului de a căuta ajutor la Egipt. Întrebaţi-vă clasa spre ce anume se întorc oamenii astăzi atunci când au probleme. Unde anume se poate găsi cel mai eficient ajutor? De ce, totuşi, oamenii caută în altă parte? Trebuie subliniat faptul că Dumnezeu este cel mai capabil să ne ajute, însă foarte mulţi oameni nu sunt dorinici de a se smeri ei înşişi şi a se supune voii Lui. Noi dorim să fim dintre acei care dorim să ne smerim şi să îi fim supuşi lui Dumnezeu.
- Cetatea Tir era parte din naţiunea feniciană, care era aşezată pe ţărmurile Mării Mediterane în zona Libanului de azi. Fenicienii au alcătuit o vastă reţea de comerţ cu ţările înconjurătoare. Ei aveau o flotă, iar corăbiile lor erau folosite pentru a exporta diverse bunuri. Totuşi, Isaia a văzut o vreme când această naţiune prosperă avea să cadă, iar prăbuşirea lor economică avea să afecteze multe dintre ţările din jurul lor. Cine a plănuit distrugerea Tirului şi de ce? (Isaia 23:8-9)
Dumnezeu a plănuit căderea Tirului. Discutaţi cu clasa dvs. de ce, direcţionând discuţia pentru a scoate în evidenţă faptul că lucrul acesta nu a fost din cauză că naţiunea era prosperă, ci pentru că naţiunea era cuprinsă de mândrie şi fără îndoială ei se încredeau în propriile lor abilităţi şi în prosperitate. Astăzi, mulţi oameni au averi şi prosperitate, iar toate acestea nu sunt neapărat lucruri păcătoase. Puneţi clasa dvs. să discute care ar trebui să fie atitudinea noastră dacă am fi prosperi. Este necesar să ne amintim Cine ne-a binecuvântat, apoi să consacrăm averile noastre lui Dumnezeu şi să fim ispravnici destoinici a ceea ce El ne-a dăruit.
- Isaia 24 detaliază multe întâmplări care vor avea loc pe pământ în ceea ce va urma să fie pustiirea universală. Înşiraţi trei dintre întâmplările descrise în acest capitol.
Ar putea să fie interesant a alcătui o listă pe o tablă. Trebuie arătat faptul că, în timp ce noi nu putem să spunem cu exactitate ce evenimente descrise vor fi, imaginea este cu claritate una a pustiiri universale. Discuţia la clasă poate să scoată în evidenţă modul în care înţelegem ceea ce ar putea fi ceva similar dezastrelor din zilele noastre, şi anume: cutremure de pământ, furtuni gigantice, epidemii – ceea ce ar putea să ne dea de gândit despre aceste evenimente. Tot ceea ce s-a văzut până acum în istorie va păli prin comparaţie cu ceea ce va fi să vină la sfârşitul lumii. Versetul 18 ne prevesteşte cum oamenii vor fugi de un pericol doar ca să dea de altul. Noi înţelegem că Dumnezeu va timite judecata asupra pământului, dar avem o modalitate de scăpare dacă credem pe deplin în Mântuitorul. Cum putem să fim gata pentru a scăpa?
- Cei care sunt scăpaţi de judecata lui Dumnezeu se vor bucura cu siguranţă, iar în capitolul 25 Isaia a profeţit cu privire la această laudă. Care sunt câteva dintre eliberările pe care Dumnezeu le promite în Isaia 25:6-12?
Dumnezeu a făgăduit un ospăţ şi o sărbătoare. El va „nimici moartea pe vecie“, iar lacrimile vor fi şterse. Cei care se răzvrătesc (simbolizaţi prin Moab) vor fi nimiciţi. Întrebaţi-vă clasa de ce trebuie ca aceste versete să ne dea nouă nădejde astăzi. Putem să anticipăm vremea în care Cristos îşi va aşeza Împărăţia Sa de o mie de ani şi când va conduce lumea cu neprihănire.
- Când Cristos îşi va aşeza Împărăţia Sa de o mie de ani, naţiunea lui Israel va fi centrul împărăţiei, iar evreii vor fi restauraţi în ţara lui Israel. Cum spune Isaia că va fi adunat poporul? (Isaia 27:12)
„Iar voi veţi fi strânşi unul câte unul, copii ai lui Israel!“ În timp ce această secţiune a cărţii lui Isaia se sfârşeşte, putem să vedem cum este prevestit timpul în care poporul evreu îşi va înfăptui răscumpărarea. Ei îl vor recunoaşte pe Isus ca fiind Mesia a lor şi i se vor închina Lui în Ierusalim. Nu doar oamenii din naţiunea evreilor se vor închina lui Isus, dar şi oamenii tuturor naţiunilor vor merge la Ierusalim pentru a se „închina înaintea Domnului pe muntele cel sfânt.“
- Cele cincisprezece capitole ale fragmentului nostru detaliază descoperirea făcută de Dumnezeu lui Isaia cu privire la viitorul a numeroase naţiuni. În plus, Isaia a profeţit despre vremea sfârşitului. Care sunt câteva dintre beneficiile faptului de a cunoaşte, prin profeţie, viitorul lumii?
Atunci când suntem avertizaţi dinainte cu privire la necazurile care vor veni, faptul acesta ne oferă timp să ne pregătim pentru ele. Trăim zile în care tehnologia poate să prevadă zilele cu furtuni înainte ca acestea să sosească. Întrebaţi-vă clasa cum reacţionează oamenii când aud că o furtună se apropie. Discuţia va scoate în evidenţă faptul că unii oameni fug de ea, în timp ce alţii rămân şi încearcă să o traverseze.
S-a profeţit că o „furtună“ este pe cale să se producă, şi că va fi mult mai distrugătoare decât oricare altă furtună pe care lumea a văzut-o vreodată. Discutaţi cu clasa dvs. planul de scăpare al lui Dumnezeu. Întrebaţi despre modul în care oamenii reacţionează la aceste „avertizări de furtună“. Cum trebuie să reacţionăm noi?
Concluzie
Fără îndoială că unele dintre profeţiile lui Isaia au sunat aspru pentru oamenii acelor zile, însă Isaia i-a făcut pe oameni conştienţi că propriile lor fapte aveau să le aducă distrugerea (vezi versetul cheie).
Când îl acceptăm pe Isus Cristos ca fiind Mântuitorul nostru personal şi când trăim pentru El, atunci vom scăpa de mânia viitoare.
https://www.apostolicfaith.org/foreign/profetii-in-privinta-neamurilor-si-a-lumii-2
//////////////////////////////////////////////
///////////////
După cum „preotul criminal” -Saul a devenit „Sfântul Pavel” (prin întâlnirea cu Prietenul păcătoşilor si Dăruitorul pocăinţei şi a celor Cereşti), voi de ce nu vă pocăiţi, pentru a ridica blestemul de peste această lume păcălită, prostită, manipulată, exploatată de voi?! Până când otrăviţi oamenii cu false învăţături, formalisme, ritualuri, tradiţii, pomeni, idolatrii, moaşterii iconate şi cu alte popisme-datini? „Şi aşa, aţi desfiinţat Cuvântul lui Dumnezeu, prin datina voastră. Şi faceţi multe alte lucruri de felul acesta!” (Marcu 7/13)? De ce vă este frică de oameni înnoiţi, îmbogăţiţi Duhovniceşte, deşteptaţi şi născuţi din nou din Sămânţa Sfântă (Luca 8/11), cum ne învaţă Hristos în Ioan, cap.3? Vai de voi… Mat. cap. 23 – ” Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi închideţi oamenilor Împărăţia cerurilor: nici voi nu intraţi în ea şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi să intre. Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici!” Vai de voi…” şerpi, pui de năpârci”… Până şi moartea va fugi de voi (Ap.9/6) când o să vă rugaţi de munţi să vă acopere răutatea, falsitatea, Nepocainţa, necredinţa (Ap.6/16,17) etc
Convertirea („preotului criminal”) Pavel
Textul de memorat: „Du-te, căci el este un vas pe care l-am ales, ca să ducă Numele Meu înaintea Neamurilor, înaintea împăraţilor şi înaintea fiilor lui Israel.” (Faptele apostolilor 9:15)
Convertirea lui Saul din Tars (devenit ulterior Pavel) a fost un eveniment remarcabil în istoria bisericii apostolice. Însă nu este importantă doar pentru că un fost duşman al bisericii a devenit creştin autentic, ci datorită lucrării pe care el avea să o îndeplinească pentru răspândirea Evangheliei. El îi urmărise cu înverşunare pe primii credincioşi şi pagubele pe care ar fi putut să le producă bisericii de curând apărute ar fi fost enorme. El dispunea şi de voinţa, şi de sprijinul oficialităţilor pentru a distruge biserica. Însă, când a fost chemat de Dumnezeu în drumul său spre Damasc, a răspuns cu supunere şi a devenit cel mai mare apostol. „Dintre cei mai aprigi şi mai neobosiţi persecutori ai bisericii lui Hristos s-a ridicat cel mai abil apărător şi cel mai eficient vestitor al Evangheliei.” – Ellen G. White, Sketches from the Life of Paul, p. 9
Măsurile luate până atunci de Pavel pentru prigonirea bisericii primare aveau să-i trezească permanent în suflet simţământul de nevrednicie, dar şi simţământul adânc de recunoştinţă că harul lui Dumnezeu nu a rămas fără rod în cazul lui.
Persecutorul bisericii
Pavel era evreu, născut în Tars, capitala Ciliciei (Faptele 21:39), dar crescuse în Ierusalim şi studiase sub îndrumarea lui Gamaliel (Faptele 22:3), cel mai influent învăţător fariseu din acea vreme. Ca fariseu, Pavel era un om foarte religios, doar că zelul lui era vecin cu fanatismul (Galateni 1:14). Aşa a ajuns să-şi dea acordul pentru uciderea lui Ştefan şi aşa a devenit personajul-cheie în persecuţia declanşată imediat după aceea.
1. Ce măsuri declară Pavel că a luat împotriva bisericii? Faptele 26:9-11
Pavel a scris că Evanghelia era un motiv de poticnire pentru iudei (1 Corinteni 1:23). Iudeii nu-L puteau accepta pe Isus deoarece El nu corespundea profilului tradiţional al lui Mesia ca împărat şi, în plus, pentru că era de neconceput ca Unsul Domnului să moară pe cruce, de vreme ce Scriptura spunea că oricine este atârnat pe lemn este sub blestemul lui Dumnezeu (Deuteronomul 21:23). Pentru ei, răstignirea era o dovadă grotescă împotriva lui Isus, era infirmarea cea mai clară a declaraţiilor bisericii despre Isus.
Pasajul din Faptele 9:1,2 ni-l prezintă pe Saul din Tars prigonindu-i pe credincioşi. Damascul era o cetate importantă, situată la aproximativ două sute de kilometri nord de Ierusalim, cu o populaţie evreiască numeroasă. Evreii care locuiau în afara graniţelor Iudeei erau organizaţi într-un fel de reţea cu sediul la Ierusalim (Sinedriul), sinagogile având rol de centre de sprijin pentru comunităţile locale. Între Sinedriu şi aceste comunităţi exista o comunicare permanentă prin intermediul scrisorilor duse de shaliah, „trimisul” (din ebraicul shalah, „a trimite”). Un shaliah era un agent autorizat, ales de Sinedriu pentru a îndeplini diferite atribuţii religioase.
Când i-a cerut marelui-preot, preşedintele Sinedriului, scrisori către sinagogile din Damasc, Pavel a devenit shaliah, având autoritate să-i aresteze pe urmaşii lui Isus şi să-i aducă la Ierusalim (compară cu Faptele 26:12). În greacă, echivalentul lui shaliah este apostolos, de unde derivă cuvântul „apostol”. Aşadar, înainte să fie apostol al lui Isus Hristos, Pavel a fost apostolul Sinedriului.
Care este cea mai recentă ocazie în care ai fost iniţial contra unui lucru pentru ca apoi să-ţi schimbi părerea? Ce lecţii ar fi trebuit să înveţi cu acea ocazie?
Pe drumul spre Damasc
2. Ce s-a întâmplat cu Pavel pe drumul spre Damasc? Ce înseamnă cuvintele lui Isus redate în versetul 5 din următorul pasaj? Faptele 9:3-9; Faptele 26:14
Când Pavel şi însoţitorii lui s-au apropiat de Damasc, s-a întâmplat un lucru neaşteptat: pe la amiază, s-a văzut strălucind în jurul lui o lumină puternică din cer şi s-a auzit un glas care i-a vorbit. Nu a fost o viziune aşa cum aveau profeţii, ci o manifestare divină care îl viza aproape exclusiv pe Pavel. Însoţitorii lui au văzut lumina, însă doar el a orbit; au auzit glasul şi ei, dar numai el a înţeles cuvintele. Lumina era slava divină a lui Isus cel înviat, care i S-a arătat lui Pavel personal (Faptele 22:14). În 1 Corinteni 9:1; 15:8, Pavel afirmă că L-a văzut pe Isus, fapt care îl plasa pe aceeaşi treaptă cu cei doisprezece, ca martor al învierii Sale şi ca apostol autorizat al Său.
Pavel a fost marcat de dialogul avut cu Isus chiar mai mult decât de lumină. Înainte de acest eveniment, era absolut convins că, nimicindu-i pe urmaşii lui Isus din Nazaret, făcea lucrarea lui Dumnezeu de curăţare a iudaismului de o erezie periculoasă şi îngrozitoare. Acum a aflat cu consternare că Isus era viu într-adevăr şi că El Se identifica personal cu toţi cei prigoniţi de Saul.
Isus a folosit se pare o zicală de origine grecească, cunoscută lui Pavel: „Ţi-ar fi greu să arunci înapoi cu piciorul într-un ţepuş” (Faptele 26:14). Este imaginea în care o vită înjugată nu merge în direcţia arătată de vergeaua cu care o mână stăpânul şi se împunge în vârful ascuţit al acesteia. Împotrivindu-se, nu face decât să sufere.
Zicala aceasta face probabil referire la frământarea din mintea lui Pavel – numită de Biblie lucrarea Duhului Sfânt (Ioan 16:8-11) – fiindcă nu mai putea reveni asupra deciziei luate în cazul lui Ştefan. „Saul avusese o parte importantă în judecarea şi osândirea lui Ştefan, iar izbitoarele dovezi ale prezenţei lui Dumnezeu lângă martir l-au făcut pe Saul să se îndoiască de dreptatea cauzei pe care o susţinuse împotriva urmaşilor lui Isus. Mintea îi era profund frământată. În nedumerirea sa, el a cerut sfat de la aceia în a căror înţelepciune şi judecată avea deplină încredere. În cele din urmă, argumentele preoţilor şi ale mai-marilor poporului l-au convins că Ştefan era un hulitor de Dumnezeu, că Hristos, cel pe care îl predica ucenicul martir, fusese un înşelător şi că aceia care se găseau în slujbele sfinte aveau desigur dreptate.” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, ed. 2014, p. 83
Venirea lui Anania
Când şi-a dat seama că vorbea cu Isus însuşi, Saul a pus o întrebare care i-a oferit Domnului ocazia aşteptată: „Doamne, ce vrei să fac?” (Faptele 22:10). Ea arată părerea lui de rău pentru faptele săvârşite până la momentul acela, dar şi dispoziţia necondiţionată de a se lăsa îndrumat de Isus de atunci înainte. El a fost dus de însoţitori în Damasc, unde a aşteptat îndrumări despre ce trebuia să facă mai departe.
În Faptele 9:10-19, Biblia ne arată cum a lucrat Domnul ca să-l pregătească pe Saul din Tars pentru a fi transformat în apostolul Pavel. I-a cerut lui Anania într-o viziune să se ducă la Saul şi să-şi pună mâinile peste el ca să-şi recapete vederea. Anania îl ştia deja pe Saul şi ştia câţi credincioşi suferiseră şi chiar muriseră din cauza lui. El aflase de motivul venirii lui Pavel în Damasc şi n-ar fi vrut nicidecum să fie prima lui victimă de acolo. Ezitarea lui este explicabilă.
Ceea ce nu ştia era că Saul avusese deja o întâlnire personală cu Isus care îi schimbase radical viaţa. Nu aflase că el nu mai lucra pentru Sinedriu şi că tocmai fusese chemat de Domnul în slujba Sa. Nu ştia că el nu mai era un apostol al Sinedriului, ci instrumentul ales de Isus pentru a duce Evanghelia la evrei şi la neamuri.
3. Ce declaraţie specială face Pavel cu privire la slujba lui de apostol? Galateni 1:1,11,12
În Galateni, Pavel susţine că a primit Evanghelia pe care o propovăduia şi slujba de apostol de la Isus Hristos şi nu de la o autoritate omenească. Afirmaţia aceasta nu neagă rolul jucat de Anania în chemarea lui. Anania nu a făcut decât să-i confirme misiunea pe care o primise deja pe drumul spre Damasc de la Isus însuşi.
Schimbarea pe care o suferise fusese atât de evidentă, încât nu putea fi pusă pe seama vreunui om. Doar intervenţia divină poate fi explicaţia pentru trecerea lui bruscă de la opoziţia cea mai ferventă faţă de Isus la acceptarea Lui ca Mântuitor şi Domn, renunţând la absolut tot – convingeri, reputaţie, carieră – pentru a deveni un apostol devotat şi eficient.
Ce aspecte din convertirea lui Saul ne arată cum acţionează harul divin în viaţa omului? Ce îţi spune convertirea lui despre persoanele cu privire la care te îndoieşti că vor veni vreodată la credinţa adevărată?
Începutul slujirii lui Pavel
În Faptele 9:19-25 citim că, după convertire, Pavel a rămas câteva zile în Damasc înainte de a se întoarce în Ierusalim (vers. 26). În Galateni 1:17, el adaugă că, înainte să revină în Ierusalim, a mai petrecut un timp şi în Arabia, unde se pare că, în singurătate şi-a reevaluat cunoştinţele teologice. „Aici, în singurătatea deşertului, Pavel a avut din belşug ocazia să studieze şi să mediteze în linişte.” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, ed. 2014, p. 92
4. În ce a constat lucrarea lui Pavel în Damasc? Faptele 9:20-25
Când a plecat din Ierusalim cu scrisori de la marele-preot, ţinta lui Pavel era să-i prindă pe creştinii iudei despre care bănuia că se refugiaseră în sinagogile din Damasc (Faptele 9:2). Acum, după întâlnirea cu Isus, a ajuns în aceste sinagogi nu pentru a-i aresta pe credincioşi, ci pentru a le spori numărul; nu pentru a demonstra că Isus ar fi fost un impostor, ci pentru a arăta că El era Mesia cel aşteptat de Israel. Oare ce o fi fost în mintea celor care-l ştiau ca prigonitor în timp ce-l ascultau dând mărturie despre Isus? Ce altceva decât uimire că Saul din Tars se schimbase şi lucra pentru biserică! (Probabil că nu-şi imaginau ce influenţă extraordinară avea să aibă acest nou-convertit!)
Neputând să-l contrazică, duşmanii lui au complotat să-i ia viaţa. Când relatează acest episod (2 Corinteni 11:32,33), Pavel lasă să se înţeleagă că ei l-au denunţat la autorităţile locale pentru a-l prinde. Însă credincioşii l-au ajutat să fugă, coborându-l într-o coşniţă prin fereastra unei case construite probabil pe zidul cetăţii.
Pavel a fost conştient de la bun început că avea să înfrunte greutăţi (Faptele 9:16). Împotrivirea, persecuţia şi suferinţa aveau să devină un lucru obişnuit în lucrarea lui, dar nimic nu avea să-i zdruncine credinţa şi simţul datoriei, în pofida problemelor şi încercărilor întâlnite la fiecare pas în noua sa viaţă în Hristos (2 Corinteni 4:8,9).
Pavel nu a renunţat la credinţa, în ciuda problemelor şi opoziţiei. Noi ne păstrăm credinţa când ne confruntăm cu probleme?
Întoarcerea la Ierusalim
După ce a fugit din Damasc, Pavel s-a întors la Ierusalim pentru prima oară de când plecase de acolo ca persecutor. Lucrul acesta s-a întâmplat la trei ani după convertire (Galateni 1:18). Nu i-a fost uşor, desigur, fiindcă a avut probleme şi în biserică, şi în afara ei.
5. Ce a făcut Pavel la întoarcerea în Ierusalim? Faptele 9:26-30
În Ierusalim, Pavel a încercat să li se alăture apostolilor. Deşi avea deja trei ani de când era creştin, vestea convertirii lui era atât de puţin credibilă, încât, la fel ca Anania înaintea lor, şi apostolii s-au arătat sceptici. S-au temut că era doar un complot bine pus la punct. Şi şi-au păstrat rezervele până când au aflat detalii despre convertirea şi despre lucrarea lui de la Barnaba, un levit din Cipru, care vorbea greceşte (Faptele 4:36,37). Probabil că s-au minunat şi ei de modul cum l-a schimbat Dumnezeu; asta desigur după ce s-au convins de sinceritatea lui!
Rezervele de acest tip n-au dispărut totuşi niciodată complet, dacă nu din cauza faptelor lui din trecut de persecutare a bisericii, cel puţin din cauza Evangheliei pe care o propovăduia. La fel ca în cazul lui Ştefan, credincioşilor iudei, inclusiv apostolilor le-a fost greu să accepte ideea universalităţii credinţei creştine şi faptul că ea nu mai era clădită pe sistemul ceremonial din Vechiul Testament (în special pe sistemul de jertfe), expirat odată cu moartea lui Isus pe cruce. În biserica din Iudeea, cercul de apropiaţi ai lui Pavel avea să fie format permanent din evrei care vorbeau greceşte: Barnaba, Filip – unul din cei şapte (Faptele 21:8) -, Mnason, tot din Cipru (vers. 16). Chiar şi câţiva ani mai târziu, Pavel a primit reproşuri din partea conducătorilor bisericii din Ierusalim pentru o învăţătură pe care o propovăduise practic şi Ştefan (vers. 21).
În perioada de cincisprezece ani de şedere în Ierusalim (Galateni 1:18), Pavel a decis, se pare, să le vestească Evanghelia iudeilor necredincioşi pe care îi instigase odinioară împotriva lui Ştefan. Dar, la fel ca în cazul lui Ştefan, împotrivirea a fost atât de mare, încât viaţa îi era pusă în pericol. Isus i-a cerut într-o viziune să plece repede din Ierusalim ca să rămână în viaţă (Faptele 22:17-21). Cu ajutorul fraţilor de credinţă, a coborât în cetatea-port Cezareea, iar de acolo a plecat în oraşul natal din Cilicia, unde a rămas câţiva ani, după care a pornit în călătoriile sale misionare.
Un gând de încheiere
„Uciderea unui general în luptă înseamnă o pierdere pentru armata lui, însă moartea sa nu-i dă puteri noi duşmanului. Dar, când un bărbat de vază se alătură forţelor potrivnice, nu numai că se pierd serviciile lui, dar cei cărora li se alătură dobândesc un avantaj categoric. În drumul spre Damasc, Domnul ar fi putut foarte uşor să-l lovească pe Saul din Tars cu moartea şi astfel puterea prigonitoare ar fi fost foarte mult slăbită. Dar, în providenţa Sa, Dumnezeu nu numai că i-a cruţat viaţa, ci l-a şi convertit, în felul acesta transferând un luptător de frunte din tabăra vrăjmaşului în aceea a lui Hristos.” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, ed. 2014, pp. 91-92
„Hristos le poruncise ucenicilor Lui să se ducă şi să facă ucenici din toate neamurile, însă învăţăturile pe care le primiseră anterior de la iudei îi împiedicau să înţeleagă cuvintele învăţătorului lor şi de aceea au fost înceţi în a le pune în practică. Ei se numeau copii ai lui Avraam şi se considerau moştenitori ai făgăduinţei divine. Abia după câţiva ani de la înălţarea Domnului gândirea lor a devenit suficient de largă pentru a înţelege clar ce a dorit El să le spună, că trebuiau să lucreze pentru convertirea neamurilor la fel ca pentru cea a iudeilor.” – Ellen G. White, Sketches From the Life of Paul, p. 38
BIBLIA ŞI CARTEA ISTORIA MÂNTUIRII – STUDIU LA RÂND
Biblia: Filipeni 2 – Coloseni 4
1. Cu privire la cine le spunea Pavel filipenilor: „Uitaţi-vă bine la…”?
2. Cine era/erau „bucuria şi cununa” lui Pavel?
3. Ce scrie Pavel că i s-a dat „să întregească”?
4. Cine se lupta întotdeauna în rugăciune pentru coloseni?
Istoria mântuirii, capitolul 23 IM-23 – Intrarea in tara fagaduita.mp3 -1
5. Ce intenţiona Dumnezeu să le arate israeliţilor, prin prăbuşirea zidurilor Ierihonului?
Aici puteţi asculta cartea Istoria Mântuirii (Audio) sau Istoria Mântuirii – Ellen G. White (Audio-InterCer)
ÎNTOARCEREA LUI SAUL PE DRUMUL DAMASCULUI…

O, ce invatatura adanca este in aceasta intoarcere a lui Saul! Tuturor celor care vor sa se hotarasca contra pacatelor, tuturor ostasilor din Oastea Domnului, tuturor care doresc sa apuce pe calea mantuirii sufletesti le recomand sa citeasca in Sfanta Scriptura cu luare-amin te intoarcerea lui Saul si sa judece adanc asupra ei. Saul alerga inainte pe calea pieirii sufletesti. Alerga grabit pe aceasta cale, pentru ca nu-L cunostea pe Iisus Mantuitorul. Cine esti, Doamne? a intrebat Saul cand lumina l a doborat la pamant Cine esti, caci eu nu Te cunosc. Eu sunt Iisus Nazarineanul pe Care Il prigonesti, a raspuns Mantuitorul Eu sunt Iisus, Care atata bine in lume am adus, insa voi oamenii, drept rasplatire, pe cruce intre talhari M-ati pus Eu sunt Iisus, in contra Caruia si tu, Saule, alergi asa grabit, sa-L legi in lanturi Saule, Saule, de ce Ma prigonesti?Iata-l pe Saul fata in fata cu Mantuitorul. O lumina l-a pus in fata Crucii, in fata Mantuitorului si din aceas ta infatisare Saul se ridica schimbat cu totul pentru Evanghelia Domnului.
Aceasta minunata schimbare trebuie sa se petreaca tot asa si in viata noastra cea sufleteasca. Minunea de pe drumul Damascului o poti si tu, iubite cititorule, avea si simti atunci cand stai in fata Domnului, cand stai in fata Crucii, cand stai fata-n fata cu Domnul, cand cunosti cine este pentru tine Mantuitorul si ce a facut Mantuitorul pentru tine si pentru iertarea ta. Pune-ti in fata Domnului, in fata Crucii Lui viata ta si, daca ai urechi sufletesti, indata vei auzi glasul Lui: Eu sunt Iisus Nazarineanul, Care M-am rastignit pentru tine Eu sunt Iisus, Care atatea chinuri am rabdat si atata sange am varsat pentru tine Eu sunt Iisus pe Care tu Il lovesti acum cu sudalmile, betiile, desfranarile, strambatatile si rautatile tale Omule, omule, de ce Ma prigonesti?Cand astfel stai in fata Mantuitorului si in fata Crucii, atunci, ca si Saul, deodata cazi la pamant doborat de groaza pieirii sufletesti. Atunci deodata te ridici cuprins de hotararea sa traiesti o viata schimbata, o viata noua cu Domnul, sa traiesti o viata de mantuire sufleteasca.
O, ce viata minunata ar trai oamenii cand si-ar pune mereu viata in fata Mantuitorului insa cei mai multi nici habar n-au de asa ceva, ci alearga in galop pe drumul rautatilor. In calea acestora, Iisus Mantuitorul in a Sa iubire de oameni iese si in alt chip, asa cum a iesit in calea lui Saul. Cand o boala soseste si te doboara la pat, sa stii, draga cititorule, ca aceasta boala este chemarea Domnului sa te opresti din drumul Damascului celui rau. Cand atare necaz mare poposeste la tine, ia seama ca si acesta striga sa te intorci inapoi. In atatea chipuri si feluri ne iese lumina si chemarea lui Hristos in calea vietii noastre! Fiecare om are in viata lui o minune oarecare, o intamplare grea cand Domnul a…
Cum a ajuns Pavel la cunoaşterea Evangheliei
https://www.rcrwebsite.com/galatians2.htm
(Galateni 1:11-14)
Phil Johnson
În această dimineaţă, vom privi la 14 versete, începând cu Galateni 1:11, până la sfârşitul capitolului. Aceasta este mărturia lui Pavel. Este mărturia lui personală. El nu ne relatează convertirea sa pentru că îi place să vorbească despre sine. Dacă este cunoscut un lucru despre Pavel, este acela că lui nu i-a plăcut să vorbească despre propria persoană. Prin urmare, aceasta este o străfulgerare rară şi personală a vieţii şi istoriei apostolului Pavel, străfulgerare ieşită chiar de sub pana lui de scriitor. Apostolul Pavel relatează aceste lucruri în două locuri din epistolele sale. A făcut-o numai când a trebuit să apere autoritatea mesajului său. A apărat mesajul, nu s-a apărat pe sine. Relatarea lui apare în acest pasaj; apare şi în 2 Corinteni 12; cunoaşteţi acest capitol minunat în care, pe de o parte descrie cum Dumnezeu i-a dat acea viziune cerească minunată, atât de grandioasă încât n-a putut nici să vorbească despre ea, iar pe de altă parte menţionează că Dumnezeu i-a pus un ţepuş în coastă. Vorbeşte despre aceasta în 2 Corinteni 12. Despre el însuşi mai vorbeşte şi în Filipeni 3, un pasaj întrucâtva apropiat de acesta. În Filipeni 3, reţineţi, el subliniază toate avantajele spirituale de care se bucurase datorită creşterii primite ca evreu, educaţiei primite ca fariseu, cercetării îndelungate a Legii; spune că era Evreu din Evrei, din seminţia lui Beniamin (o seminţie bine cotată), din neamul lui Israel. Dar în Filipeni 3 spune că a preferat să renunţe la toate acestea pentru a-L cunoaşte pe Cristos şi pentru a fi găsit în El, îmbrăcat în neprihănirea desăvârşită a lui Cristos, decât să rămână cu neprihănirea proprie şi cu avantajele individuale. Filipeni este unul dintre acele texte clasice, doveditoare, care explică doctrina justificării (îndreptăţirii) prin credinţă. Mai mult decât un text doveditor, este o reliefare a semnificaţiei îndreptăţirii prin credinţă. În fiecare din aceste texte, ori de câte ori apostolul Pavel vorbeşte în stil autobiografic, el apără adevărul care era atacat. Nu se apără pe sine, ci apără autoritatea din spatele mesajului său. Acest lucru l-a făcut să tot repete cum a primit apostolia, cum a venit la Cristos, ş.a.m.d. Nu era mândrie în ceea ce făcea. Pavel a urât mândria. În schimb, a iubit adevărul şi a trebuit să-şi apere apostolia pentru a demonstra autoritatea adevărului pe care-l vestea.
Şi exact acest lucru face Pavel aici. Acesta este fundalul pe care se desfăşoară lucrurile. Autoritatea lui a fost pusă la încercare în bisericile Galatiei. Acest grup de biserici era răspândit pe o zonă întinsă; Pavel le întemeiase şi slujise în ele. Oamenii îl cunoşteau. Dar în absenţa lui Pavel se ridicaseră învăţători falşi. Ei răspândeau un mesaj care contrazicea învăţătura lui Pavel. Pavel învăţa că mântuirea este doar prin harul care este în Cristos, că se capătă doar prin credinţă. Însă aceşti oameni susţineau că pentru a fi mântuit trebuia să adopţi toate practicile ceremoniale din Vechiul Testament. Cu alte cuvinte, trebuia să devii evreu. Aceasta însemna, înainte de toate, că bărbaţii care făceau parte dintre Neamuri trebuiau să fie circumcişi; altfel, nu puteau fi mântuiţi cu adevărat. Iată care era învăţătura acestor oameni. Şi potrivit cu Galateni 2, versetul 12, observaţi: aceşti învăţători falşi pretindeau a fi trimişi de Iacov. Cu alte cuvinte, aveau o legătură strânsă cu biserica din Ierusalim, pentru că Iacov era lider acolo. Şi pretindeau a vorbi cu autoritatea şi avizul lui Iacov, care era unul dintre liderii de seamă ai bisericii din Ierusalim. Fapte 15 vorbeşte despre aceşti oameni; noi îi numim iudei. În Fapte 15:5 ni se spune că aceşti oameni care au dat naştere şi au răspândit această doctrină a circumciziei se trăgeau din farisei; s-au convertit ulterior la Cristos, dar ei păstrau la bază fariseismul. În Fapte 15:1 ni se spune că erau din Iudea; Iudea este regiunea din jurul Ierusalimului. Este foarte probabil că, datorită originii lor fariseice (adică erau experţi în Vechiul Testament), au ajuns să influenţeze biserica din Ierusalim. Probabil că aveau o anumită legătură cu acea biserică. Practic, în Ierusalim toţi credincioşii erau evrei, aşadar această chestiune a legii ceremoniale a circumciziei nu stârnea atâtea controverse în acel loc. Dar aceşti oameni nu doreau să primească în părtăşia lor bărbaţi dintre Neamuri, care nu erau tăiaţi împrejur, chiar dacă aceştia proveneau din regiuni precum Antioh, sau altele deţinute de Neamuri, în care Pavel slujise. Gândiţi-vă la mediul de provenienţă al acestor iudei. Întreaga lor viaţă fuseseră educaţi şi formaţi să privească Neamurile ca fiind necurate prin definiţie. Conceptul lor despre Biserică nu putea îngloba altceva decât continuarea iudaismului vechi-testamental. Mai exact, nu înţelegeau semnificaţia ispăşirii făcute de Cristos sau doctrina justificării prin credinţă. În schimb, doctrina lor, aşa otrăvită cum era, consta într-un sistem extrem de riguros, la care luau parte doar oameni crescuţi întreaga lor viaţă în cultura evreiască. Imaginaţi-vă cum ar fi fost dacă aţi fi crescut în mentalitatea că Neamurile sunt necurate; aţi fi fost înclinaţi să acceptaţi învăţătura iudaică.
La început, apostolul Petru a părut a nu sesiza gravitatea acestei erori iudaice. Dar Pavel a văzut eroarea. Dacă citiţi cartea Faptele apostolilor şi toate epistolele scrise de Pavel, veţi vedea că Pavel a petrecut mult timp (aceasta a fost una dintre ţintele slujirii sale) combătând această eroare a iudeilor; a luptat împotriva acestor eretici. A petrecut vreme îndelungată făcând acest lucru. N-a tolerat sub nicio formă învăţătura lor, pentru că a înţeles ceea ce alţii au părut a nu observa şi anume: dacă este necesară circumcizia sau orice alt ceremonial drept premisă pentru justificare, atunci, de fapt, negi eficacitatea totală a ispăşirii lui Cristos. În esenţă, negi faptul că ispăşirea lui Cristos este o lucrare terminată, suficientă pentru îndreptăţirea oamenilor. Dacă dreptatea lui Cristos este suficientă pentru îndreptăţirea mea; dacă (crezând ceea ce învaţă Biblia) viaţa lui Isus a împlinit legea pentru mine şi moartea Lui a adus iertare pentru toate păcatele mele; dacă acesta este adevărul, atunci nu mai este nevoie de vreun ceremonial sau de vreo jertfă din partea mea pentru a fi îndreptăţit. Nu există niciun ceremonial, nicio jertfă în toată legea lui Moise pe care tu şi cu mine, ca şi credincioşi, trebuie să le împlinim în vederea mântuirii noastre. Pentru că, prin credinţă suntem deja justificaţi, în întregime în Cristos; am căpătat o poziţie integră şi desăvârşită înaintea lui Dumnezeu, fără a efectua vreun ritual sau vreun ceremonial cerut de legea lui Moise. La acest lucru se referă Pavel când spune: „Nu mai sunteţi sub lege”. El nu spune că principiile morale ale legii nu mai au putere. Nu aceasta vrea să zică. Pur şi simplu, spune că nu există nicio practică în lege, nu există nicio cerinţă legală care să constituie pentru tine o premisă pe care s-o împlineşti şi făcând aşa, să fii justificat. Şi asta deoarece Cristos a făcut totul pentru tine. Lucrarea Lui este terminată.
De fapt, în acest fel şi-a rezumat Pavel mesajul evanghelic; vedem aceasta la sfârşitul predicii sale din Antioh, relatată în Fapte 13. Antioh era un oraş predominant al Neamurilor. Astfel că mesajul său a fost rostit în faţa unei audienţe predominant non-iudaice. Iată cum sumarizează mesajul Evangheliei Fapte 13, versetele 38 şi 39: „Să ştiţi dar, fraţilor, că prin El vi se vesteşte iertarea păcatelor; şi oricine crede este îndreptăţit prin El de toate lucrurile de care n-aţi putut fi îndreptăţiţi prin legea lui Moise” (GBV, 1991). Cu alte cuvinte, Pavel spune că Isus Cristos a împlinit pentru noi tot ceea ce legea n-a putut împlini. Aşadar, este mai degrabă ironic, când vă gândiţi că aceşti iudei făceau dintr-o cerinţă a legii o premisă pentru justificare. Legea nu a putut niciodată să contribuie cu nimic la îndreptăţirea cuiva. Nici în Vechiul Testament, oamenii nu erau îndreptăţiţi printr-un un ritual cerut de lege. Legea nu a justificat niciodată; doar a condamnat. Şi aceasta chiar în Vechiul Testament. Pavel spune: de ce să adaugi la Evanghelie un ceremonial cerut de lege, din Vechiul Testament, şi să spui că nu poţi fi justificat fără acest ceremonial. Din punctul de vedere al lui Pavel ( şi avea dreptate!), acesta a constituit un moment crucial al adevărului. Mesajul Evagheliei a atârnat de acest moment. Pavel a învăţat că cei care cred în Cristos sunt justificaţi, fără faptele legii. Pe scurt, acesta a fost mesajul lui. Dacă crezi în Cristos, eşti pe deplin îndreptăţit, fără vreo faptă a legii. De fapt, aceasta spune în Galateni 2:16 „…omul nu este socotit neprihănit prin faptele legii, ci numai prin credinţa în Isus Cristos…”
Iudeii spuneau că acest lucru nu este adevărat, ci trebuia să fii tăiat împrejur pentru a putea fi mântuit. Unul dintre Neamuri trebuia mai întâi să devină evreu, altfel nu putea fi mântuit. În esenţă, acesta era mesajul lor. Ei propovăduiau doctrina justificării prin fapte. Şi erau foarte porniţi în contrazicerea Evangheliei pe care o vestise Pavel şi a Evangheliei în care, de altfel, şi ei crezuseră. Aceasta era o eroare subtilă. Să nu vă imaginaţi că iudeii vesteau ceva ce era bătător la ochi de greşit şi complet diferit de ceea ce vestea apostolul Pavel. Era o eroare subtilă. Nu combăteau nimic din ce spunea Pavel. Spuneau doar: „Da, numai că nu este de-ajuns. Aceasta nu este de-ajuns pentru a fi îndreptăţit. Tot ce spune Pavel este adevărat, numai că trebuie să împlineşti şi aceste ritualuri.” Astfel că adăugau ceva şi, drept urmare, îi anulau semnificaţia.
Pentru a neutraliza influenţa apostolului Pavel, aceşti iudei susţineau şi faptul că el nu era un apostol adevărat. Asta era una din acuzaţiile lor. Spuneau că Pavel nu era ca şi Petru, Iacov sau Ioan. El nu fusese cu Isus în timpul slujirii Sale pe pământ. Pavel, spuneau ei, a venit mai târziu la credinţă. Priviţi la istoria lui. Trecuse destulă vreme de la înălţarea lui Isus Cristos la cer, Biserica începuse deja să se răspândească şi el nu era nici măcar convertit. Şi de fapt, relaţia de început a lui Pavel cu Biserica a fost aceea de persecutor al ei – cei mai mulţi creştini se temeau de el şi îl blamau. Cu ce drept, spuneau ei, susţine Pavel că învăţătura lui are vreo autoritate? Noi venim de la Iacov. Suntem din biserica de la Ierusalim. La o parte cu Pavel!
Din nou, Pavel nu a dorit să se apere de dragul eu-lui său. Nu a avut niciun fel de motiv care să-i slujească în apărarea statutului său şi al locului său în Biserică. Dar a trebuit să-şi apere autoritatea, apostolia, pentru că aceasta era singura cale de a apăra adevărata Evanghelie. Era singura cale de a opri influenţa evangheliei false pe care aceşti iudei o aduseseră din Galatia. A trebuit să-şi apere apostolia. Evanghelia însăşi era în joc şi acest lucru l-a făcut să se apere şi să-şi justifice apostolia, aici, în această epistolă. Vom începe cu versetul 11. Aici, Pavel începe prin a relata cum a fost mântuit, cum a fost chemat şi împuternicit ca apostol. Aceasta face de la versetul 11 până la sfârşitul capitolului. Găsesc interesant modul în care îşi apără autoritatea de apostol. Observaţi că recunoaşte fiecare aspect din trecutul lui, pe care acuzatorii au încercat să-l folosească întru descalificarea lui. De exemplu, ei au spus că Pavel a fost un vrăjmaş şi un prigonitor al Bisericii. Pavel spune: „în adevăr”, versetul 13: „Aţi auzit, în adevăr, care era purtarea mea de altădată, în religiunea Iudeilor. Cum, adică, prigoneam peste măsură de mult Biserica lui Dumnezeu…” Nu doar atât, dar spune: „făceam prăpăd în ea” Şi mai departe, învăţătorii falşi au spus că Pavel nu făcea parte din cei 12, nu era membru din acea frăţie care trăise şi călătorise cu Cristos de-a lungul celor trei ani de slujire publică a Lui. „În adevăr”, spune Pavel. Şi nu doar atât, dar spune: „Când am fost convertit nu am mers la cei 12 pentru ca să mă instruiască. Nu ei m-au împuternicit. Nu ei mi-au dat Evanghelia” – versetele 15-17. „Dar când Dumnezeu…a găsit cu cale să descopere în mine pe Fiul său, ca să-L vestesc între Neamuri, îndată, n-am întrebat pe nic un om, nici nu m-am suit la Ierusalim la cei care au fost apostoli înainte de mine, ci m-am suit în Arabia (cu alte cuvinte, m-am dus singur în pustie). Apoi m-am întors din nou la Damasc.” A trecut înainte pe lângă apostoli.
Pavel aminteşte toate aceste lucruri pentru a dovedi că Isus Cristos este Cel care l-a adus la mântuire, l-a chemat să propovăduiască, l-a împuternicit ca apostol şi l-a trimis la Neamuri. Şi Pavel spune că acele circumstanţe uimitoare, ce au format contextul întoarcerii sale, nu doar că n-au dovedit falsitatea apostoliei sale, dar au constituit de fapt dovada autorităţii sale ca apostol. În capitolul 2 versetul 9, Pavel aminteşte faptul că şi cei 12 apostoli recunoşteau autoritatea sa. Aşa cum spune el însuşi în 2 Corinteni 11:5, nu a fost cu nimic mai prejos decât aceşti apostoli nespus de aleşi. S-a aflat în linia întâi a apostoliei. 2 Corinteni 12:11 „măcar că nu sunt nimic, totuşi cu nimic n-am fost mai pe jos de aceşti apostoli minunaţi.” A spus: Puteţi să mă vedeţi cât de jos vreţi. Accept această poziţie. Sunt nimic. Dar nu-mi subapreciaţi apostolia pentru că în acest fel îmi subminaţi autoritatea mesajului. Şi în niciun caz nu sunt mai prejos decât cel mai mare dintre apostoli.’ Toate semnele unui apostol adevărat au fost prezente în slujirea sa. Când Pavel vorbea, se vedea aceeaşi autoritate ca la oricare dintre cei doisprezece. Acesta era un punct vital care trebuia clarificat, pentru că, dacă credincioşii galateni aveau să nu-l înţeleagă şi aveau să nu accepte scrisorile de recomandare apostolică ale lui Pavel, ei ar fi fost susceptibili la eroarea iudeilor. Aceasta era o eroare care ar fi subminat mesajul Evangheliei. Asemenea oricărei alte erezii care a fost clocită vreodată de culte sau religii false, eroarea iudaică dădea la o parte ceea ce Cristos făcuse pentru păcătoşi, şi în schimb, făcea ca mântuirea să atârne de ceea ce păcătoşii trebuiau ei înşişi să facă pentru a se salva – întorcea Evanghelia cu susul în jos. De aceea a fost atât de periculoasă.
Observaţi cum răspunde Pavel ereticilor. El admite unicitatea propriei sale situaţii. El nu era unul dintre cei doisprezece. Nici nu era apropiat faţă de vreunul dintre cei doisprezece. Întoarcerea lui, educaţia lui, slujirea lui evanghelică, chemarea lui, împuternicirea lui ca apostol – toate aceste lucruri nu aveau aproape nicio legătură cu ceilalţi apostoli. Asta pentru că Însuşi Cristos fusese Cel care îl adusese pe Saul din Tars la mântuire, Cel care îl chemase în slujba Evangheliei, care îl pregătise, care îl împuternicise ca apostol şi care îl trimisese la Neamuri. Toate acele lucruri pe care falşii învăţători le pretindeau a fi motiv de descalificare, Pavel le numeşte dovadă de autentificare. Nu s-a lăsat absolut deloc intimidat de provocarea lor care a vizat recomandarea lui. Într-un mod simplu şi onest, el le pune înaintea ochilor povestea întoarcerii sale la Cristos şi le demonstrează de ce aceasta este dovada autorităţii sale apostolice. Acesta este punctul principal pe care-l urmăreşte. Aceasta este ţinta argumentării pe care o aduce, în pasajul pe care-l studiem.
Mai vreau să observaţi un lucru. Pe parcurs, el mai face câteva remarci cu privire la diferenţele dintre adevăratul creştinism şi religia falsă. Acea partidă a fariseismului din care făcuse parte şi Saul din Tars era o religie falsă. El a văzut acest lucru şi a ieşit din ea. De fapt, l-ar fi costat pentru veşnicie sufletul său dacă ar fi rămas în ea. De aceea, a urât atât de mult religia falsă. Aproape că îşi pierduse sufletul. Şi era atât de conştient de acest lucru. În acelaşi fel, iudaismul era o religie falsă. Era cam acelaşi tip de religie falsă pe care Pavel o practicase ca fariseu. Acesta nu era doar un mod diferit de a vedea creştinismul, nu era o viziune alternativă asupra învăţăturilor lui Cristos. Pavel spune că învăţătura iudeilor a stricat mesajul Evangheliei în aşa măsură încât aceasta a fost calificată drept o religie blestemată. În versetele 9 şi 10 el rosteşte un fel de blestem asupra oricui va da o astfel de învăţătură. Iată cât de gravă era situaţia, în ciuda faptului că aceşti bărbaţi, aceşti foşti farisei, pretindeau a fi urmaşi ai lui Cristos şi aparent, păreau a fi autentic afiliaţi apostolului Iacov şi bisericii din Ierusalim. Dar în ciuda acestor lucruri, Pavel nu îi priveşte ca pe fraţi ai săi în Cristos. Îi blestemă, pe ei şi pe toţi cei care ar fi stricat Evanghelia aşa cum au făcut-o ei. Acest lucru aduce această eroare în lumina reală.
Să ne întoarcem acum la mărturia lui Pavel. Îmi place cum îşi expune mărturia. Cred că acest lucru este plin de semnificaţie. El luptă împotriva religiei false. Şi chiar mărturia sa scoate în evidenţă câteva diferenţe majore dintre religia falsă şi cea adevărată. Eu văd trei contraste bine definite între religia lui Saul din Tars şi Evanghelia apostolului Pavel. Aceste trei contraste pun în lumină trei diferenţe majore dintre iudaism şi creştinismul adevărat. Iată care sunt acestea. Observaţi contraste între revelaţia divină pe de o parte – aceasta este religia adevărată, şi tradiţia omenească pe de altă parte – aceasta este în întregime religie falsă. Tradiţie omenească versus revelaţie divină. Vedeţi contrastul dintre chemarea divină şi ambiţia omenească. Aceasta este diferenţa dintre Saul din Tars, care a fost condus de ambiţie omenească, şi apostolul Pavel, care a fost chemat cu o chemare cerească. Apoi, în cele din urmă, vedeţi un contrast între suveranitatea divină şi voinţa umană. Aceasta este o diferenţă semnificativă între creştinismul adevărat şi tot ce este religie falsă; accentul cade pe suveranitatea lui Dumnezeu şi pe voinţa liberă a omului. Pe această linie vom merge în cele ce urmează. Voi repeta fiecare punct pe măsură ce-l dezvoltăm.
Mai întâi, daţi-mi voie să citesc pasajul şi apoi voi explica cele trei contraste. Urmăriţi-le pe măsură ce parcurgem pasajul. Începem cu versetul 11.
„Fraţilor, vă mărturisesc că Evanghelia propovăduită de mine nu este de obârşie omenească; pentru că n-am primit-o, nici n-am învăţat-o de la vreun om, ci prin descoperirea lui Isus Cristos. Aţi auzit, în adevăr, care era purtarea mea de altădată, în religiunea Iudeilor. Cum, adică, prigoneam peste măsură de mult Biserica lui Dumnezeu şi făceam prăpăd în ea; şi cum eram mai înaintat în religiunea Iudeilor decât mulţi din neamul meu, de o vârstă cu mine. Eram însufleţit de o râvnă nespus de mare pentru datinile strămoşeşti. Dar când Dumnezeu – care m-a pus deoparte din pântecele maicii mele şi m-a chemat prin harul său – a găsit cu cale să descopere în mine pe Fiul Său, ca să-L vestesc între Neamuri, îndată, n-am întrebat pe niciun om, nici nu m-am suit la Ierusalim la cei ce au fost apostoli înainte de mine, ci m-am dus în Arabia. Apoi m-am întors din nou la Damasc. După trei ani m-am suit la Ierusalim să fac cunoştinţă cu Chifa şi am rămas la el cincisprezece zile. Dar n-am văzut pe niciunul altul dintre apostoli, decât pe Iacov, fratele Domnului. În cele ce vă scriu, iată, înaintea lui Dumnezeu, nu mint. După aceea m-am dus în ţinuturile Siriei şi Ciliciei. Şi eram încă necunoscut la faţă Bisericilor lui Cristos, care sunt în Iudea. Ele auzeau doar spunându-se: „cel ce ne prigonea odinioară, acum propovăduieşte credinţa, pe care căuta s-o nimicească odinioară.” Şi slăveau pe Dumnezeu din pricina mea.”
Priviţi la aceste contraste izbitoare dintre Saul din Tars şi apostolul Pavel. Primul contrast pe care-l vedem este revelaţia divină în opoziţie cu tradiţia omenească. Saul din Tars, fariseul, era interesat mai mult de tradiţia omenească decât de revelaţia divină. Versetul 14. El spune că a înaintat până în vârful ierarhiei religiei iudaice pentru că, spune el, am fost „însufleţit de o râvnă nespus de mare pentru datinile strămoşeşti.” Ca toţi fariseii buni, tradiţia consta în ceea ce Pavel, pe atunci Saul din Tars, iubea cel mai mult în religia sa. Pentru acest lucru a fost plin de râvnă. Nu e vorba că fariseii nu credeau în revelaţia divină. Bineînţeles că şi ei credeau. Aveau legea lui Moise şi restul Vechiului Testament. Şi cel puţin la nivel intelectual, ei au înţeles că Scriptura era revelată de Dumnezeu. Religia lor nu era lipsită de principiul revelaţiei divine. Dar ei făcuseră următorul lucru: adoptaseră un teanc gros de tradiţii, tradiţii care le influenţaseră interpretarea şi aplicarea a tot ce era scris în Vechiul Testament. Şi astfel tradiţia a devenit o lentilă care colora şi distorsiona Scriptura ori de câte ori o deschideau. Ca urmare, tradiţia a căpătat mai multă autoritate decât Scriptura însăşi. Tradiţiile lor au inclus o mulţime de ceremoniale făcute de mână omenească. Vă amintiţi ritualul de spălare a mâinilor. L-au mustrat pe Cristos pentru că nu Şi-a spălat mâinile aşa cum dictau tradiţiile lor. Nu era o poruncă biblică, era doar o tradiţie. Purtau pe îmbrăcăminte talismane şi ciucuri mari, semnificând status-ul lor spiritual. Toate acestea erau luate din tradiţii, nu erau scrise în Scriptură. Îşi rosteau rugăciunile şi desfăşurau celelalte ceremonii religioase în locuri publice, pentru a fi văzuţi de oameni şi Isus i-a condamnat pentru toate tradiţiile lor, în Matei 23, versetul 5.
De asemenea, dădeau interpretări tradiţionale poruncilor Vechiului Testament, care pur şi simplu erau greşite; practic, anulau Cuvântul lui Dumnezeu. Existau câteva pasaje cheie în legea lui Moise, de exemplu, cele care dădeau instrucţiuni cu privire la pedepsele civile şi judiciare. Aceste restricţii aveau rolul de a limita ceea ce curtea de justiţie putea hotărî pentru criminali. Acesta era scopul acestor legi. De exemplu, potrivit legii lui Moise, nu puteai spânzura un om pentru că a furat un cal. Potrivit legii lui Moise, dacă ucideai un animal, trebuia doar să plăteşti valoarea justă a animalului, nu puteai fi omorât pentru asta. Pedeapsa cu moartea era destinată doar celui care ucidea o altă fiinţă umană. Legea lui Moise definea această limită prin cuvintele familiare din Exod 21, versetele 24 şi 25 „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior, arsură pentru arsură, rană pentru rană, vânătaie pentru vânătaie.” Acest principiu a fost lăsat pentru a limita pedepsele, astfel că, indiferent de ce ai făcut, să nu fi pedepsit peste măsură. Pedeapsa nu putea să fie mai severă decât crima. Aceasta deci, s-a dorit a fi o linie de ghidare pentru pedepsele date de magistraţii civili. Dar tradiţia fariseilor schimbase acest ghid într-o poruncă şi într-o reţetă pentru recompensa personală, astfel că, în cele din urmă, a fost interpretat în acest fel. Au spus că dacă cineva îţi face rău în vreun fel, atunci ai dreptul personal să te răzbuni şi să produci acelei persoane aceeaşi pagubă. Dacă cineva te răneşte, atunci poţi să-l răneşti şi tu. Astfel că această interpretare a devenit o cultură a răzbunării, şi se poate vedea cum ea a progresat tot mai mult şi a ajuns o chestiune de ură şi răzbunare pentru generaţii întregi.
Şi Isus a corectat această interpretare greşită a Legii, această tradiţie a fariseilor, în Matei 5:38,39. Ştiţi că a spus: „Aţi auzit că s-a zis: „Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte.” Dar Eu vă spun: Să nu vă împotriviţi celui ce vă face rău. Ci, oricui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt.” Acest pasaj face parte din Predica de pe Munte. Mulţi oameni au interpretat aceste cuvinte în sensul că Isus ar anula acest principiu din Legea vechi-testamentală. Dar nu aceasta a făcut Isus. El a reaşezat pur şi simplu aceste vorbe în contextul corect. N-a schimbat nicio învăţătură din Legea lui Moise, ci a pus principiul „ochi pentru ochi” înapoi în domeniul judiciar, unde îşi găsea rostul, scoţându-l de pe terenul răzbunării personale, acolo unde tradiţia fariseilor îl aplicase în mod greşit. Isus a mustrat această tradiţie a lor. El nu a schimbat adevărul revelat al Vechiului Testament. Este important să înţelegem acest lucru.
În acelaşi fel, vă amintiţi că fariseii mai aveau o tradiţie care spunea că puteai evita datoria de a avea grijă de părinţi la bătrâneţe, dacă banii pe care i-ai fi folosit pentru întreţinerea lor îi declarai darul lui Dumnezeu. În Marcu 7, versetul 10, Isus spune aceste lucruri fariseilor. „Căci Moise a zis: „Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta;” şi: „Cine va grăi de rău pe tatăl sau pe mama sa, să fie pedepsit cu moartea.” Voi, dimpotrivă, ziceţi: „Dacă un om va zice tatălui său sau mamei sale: „Ori cu ce te-aş putea ajuta, este „Corban”, adică dat lui Dumnezeu, face bine; şi nu-l mai lăsaţi să facă nimic pentru tatăl său şi mama sa. Şi aşa, aţi desfiinţat Cuvântul lui Dumnezeu, prin datina voastră…” Şi Isus a spus: „Şi faceţi multe alte lucruri de felul acesta!” Iată ce se întâmplase cu toate celelalte tradiţii ale lor. Datinile lor începuseră să anuleze poruncile clare ale lui Dumnezeu. De fapt, au lăsat ca tradiţia să anuleze orice lege care nu le-a convenit, care a fost prea strictă, care le-a adus neplăceri personale, care a părut incorectă faţă de dibăcia lor. Au născocit o datină care a schimbat înţelesul legii. Şi datina a ajuns mai importantă decât revelaţia. De fapt, tradiţiile lor au înlocuit autoritatea cuvântului lui Dumnezeu.
Iată din ce stofă era făcută religia fariseilor. Este o trăsătură pe care toate religiile false o au într-o măsură mai mare sau mai mică. Tradiţia omenească, şi, dacă vă gândiţi, ea înseamnă opinia umană, devine mai importantă decât cuvântul revelat al lui Dumnezeu. Apropo, şi astăzi se întâmplă aşa ceva. Sunt multe segmente în lumea evanghelică care pur şi simplu nu îmbrăţişează faptul că Noul Testament limitează conducerea în biserică doar la bărbaţi. Astfel că au născocit tradiţii care în esenţă răstoarnă aceste restricţii şi dau cale liberă femeilor să fie alese ca pastori şi învăţători. Pentru că, după cum cred ei, restricţia nu este corectă din punct de vedere politic. Prin urmare, permit ca tradiţia lor să răstoarne cuvântul lui Dumnezeu. Acest lucru se întâmplă cu multe doctrine ale Scripturii, la multe niveluri.
Observaţi în descrierea pe care o face Pavel cu privire la convertirea sa, cât accent pune pe autoritatea revelaţiei divine. Versetele 15 şi 16. „Dumnezeu a găsit cu cale să descopere pe Fiul Său în mine.” Din acel moment, această revelaţie divină (dată nu de învăţătura omenească sau de tradiţia omenească) a devenit ţinta şi forţa propulsatoare din viaţa lui Pavel. El a dat la o parte tradiţia. A pus deoparte preaiubita lui tradiţie fariseică pentru a face loc adevărului revelat şi plin de autoritate al lui Dumnezeu. Acesta a fost punctul principal din convertirea lui Pavel. Pavel permisese tradiţiilor fariseice să preia conducerea şi să-i distrugă consacrarea faţă de adevărul religiei revelate a lui Dumnezeu, asta până când Dumnezeu l-a oprit brusc pe drumul Damascului şi i-a dat această revelaţie directă a lui Cristos. El nu cunoscuse până atunci valoarea autorităţii divine, comparativ cu tradiţia. Dar această convertire a lui a schimbat totul. Versetul 11. „Fraţilor, vă mărturisesc că Evanghelia propovăduită de mine nu este de obârşie omenească”. Nu este o datină omenească. „pentru că n-am primit-o, nici n-am învăţat-o de la vreun om, ci prin descoperirea lui Isus Cristos.” Cu alte cuvinte, Cristos personal i-a descoperit Evanghelia lui Pavel. Aceasta vrea el să spună.
Înţelegem că Pavel susţine unicitatea experienţei sale. Evanghelia i-a fost revelată în mod personal, într-un mod unic şi neobişnuit. Niciunul dintre noi nu putem afirma în mod legitim că Evanghelia ne-a fost descoperită printr-o revelaţie imediată şi personală de către Cristos. Am învăţat Evanghelia din Scriptură. Desigur, Scriptura constituie singura formă vrednică de crezare a revelaţiei divine la care voi şi cu mine avem acces. Dumnezeu nu-ţi vorbeşte în capul tău. Dacă auzi o voce care crezi că este a Lui, te înşeli fără doar şi poate. Singura revelaţie directă la care tu şi cu mine avem acces este Cuvântul lui Dumnezeu, Scriptura. Dar desigur că fiecare credincios adevărat primeşte Evanghelia, într-un sens, prin descoperire, fiind născut din nou prin Cuvântul lui Dumnezeu – o descoperire directă care rămâne pentru totdeauna. Suntem binecuvântaţi, dacă suntem credincioşi adevăraţi, aşa cum a fost şi Simon Petru, pentru că nu carnea şi sângele ne-a descoperit aceasta, ci Duhul lui Dumnezeu este Cel care ne-a deschis ochii ca să vedem adevărul revelaţiei divine în Scriptură. Aceasta este singura cale de a deveni creştin.
Mesajul lui Pavel transmite, de fapt, mai mult de-atât. În experienţa sa personală el ne spune că Evanghelia i-a fost descoperită într-un mod direct şi miraculos totodată, versetul 12, prin însăşi descoperirea lui Isus Cristos. Aceasta a constituit sursa autorităţii sale. Revelaţie, nu tradiţie. Şi în cazul lui Pavel, ea a fost directă şi personală – revelaţia Domnului înviat. Nu i-a fost dată de vreun om prin învăţătură sau predicare. Nu i-a fost dată nici măcar prin Scriptură, mediată de Duhul Sfânt. I-a fost dată direct şi imediat. Aceasta este cea mai înalţă cerinţă a autorităţii. Nu este o cerinţă pe care oricine să şi-o revendice cu uşurinţă sau prin şiretenie. Mulţi fac aşa. Oamenii încearcă tot timpul să-mi spună că Dumnezeu le-a spus un lucru sau altul, sau le-a arătat un anumit lucru. Şi întotdeauna sunt sceptic faţă de astfel de vorbe şi cred că şi voi ar trebui să fiţi la fel. Însă în cazul lui Pavel, faptul că el pretindea că Dumnezeu a fost Cel care i-a revelat adevărul Evangheliei a fost pe deplin verificat, potrivit cu Romani 15:19 şi 2 Corinteni 12:12. Ceea ce a pretins el a fi adevărat, şi anume că Dumnezeu i-a vorbit direct, a fost dovedit prin semne, minuni şi fapte puternice. De asemenea, a fost confirmat şi de ceilalţi apostoli, potrivit cu Galateni 2:1-9. Prin urmare, acest om, a cărui viaţă a fost devotată în întregime unui sistem de tradiţii omeneşti, care L-a urât pe Cristos şi a dispreţuit Biserica, a avut o întoarcere cu 180 de grade şi a propovăduit, pentru tot restul vieţii, adevărul pe care l-a primit printr-o revelaţie remarcabilă. Din acel moment nu i-a mai păsat de tradiţie.
Observaţi, criticii lui Pavel susţineau că el nu era un apostol adevărat, pentru că nu era unul dintre cei doisprezece. Niciodată n-a slujit împreună cu vreunul dintre ei. Nici măcar n-a petrecut prea mult timp în compania vreunuia dintre ei. Astfel că iudeii au spus: „Nu trebuie să acordaţi atenţie învăţăturii lui Pavel. El nu respectă tradiţia cea bună.” Pavel a acceptat provocarea şi a făcut caz de ea, pentru a le arăta că tocmai ea îi dovedea legitimitatea şi nu punea sub semnul întrebării autoritatea sa. Este adevărat că nu făcea parte din rândul apostolilor primari, dar, spune el, este mai mult de-atât. Nu doar că nu a fost învăţat de la ei, dar prin providenţa lui Dumnezeu, aproape că nu a avut contact cu ei ani la rând după convertirea sa, până ce slujba sa a fost recunoscută. „Dumnezeu m-a mântuit şi m-a chemat prin revelaţie directă”, spune el. Apoi în versetul 16 spune următoarele: „…îndată, n-am întrebat pe niciun om, nici nu m-am suit la Ierusalim la cei care au fost apostoli înainte de mine, ci m-am dus în Arabia. Apoi m-am întors din nou la Damasc.” Au trecut trei ani până ce s-a întâlnit cu primul apostol. Acesta a fost Petru, la care spune că a stat în vizită cincisprezece zile, în Ierusalim, versetul 18. „Dar n-am văzut pe niciunul altul dintre apostoli decât pe Iacov, fratele Domnului.” Dacă vă gândiţi, şi Iacov, fratele Domnului, era un stâlp în biserica din Ierusalim, chiar dacă nu era dintre cei doisprezece. Mai aveau un Iacov, altul decât fratele Domnului. Amintiţi-vă, fratele lui Ioan, preaiubitul apostol; Iacov şi Ioan. Acesta este un alt Iacov. Cel de-aici însă, este Iacov, fratele Domnului. Astfel că Pavel spune: „Aveţi dreptate. N-am fost instruit sau ordinat de cei doisprezece apostoli. De fapt, confirm aceasta cu un jurământ.” Versetul 20. „În cele ce vă scriu, iată, înaintea lui Dumnezeu, nu mint.” Acesta este un jurământ. Şi Pavel spune că l-a întâlnit pe Petru şi a stat cu el două săptămâni. Dar n-a avut nicio legătură cu vreun alt apostol. De fapt, n-a avut legătură cu nimeni din Iudea, care, la acea vreme, reprezenta centrul creştinătăţii. Versetul 21. „După aceea m-am dus în ţinuturile Siriei şi Ciliciei…” care de asemenea este o regiune locuită de cei dintre Neamuri, foarte aproape de Tars, cetatea de baştină a lui Pavel. Şi el spune: „Şi eram încă necunoscut la faţă Bisericilor lui Cristos, care sunt în Iudea. Ele auzeau doar spunându-se: ‘Cel ce ne prigonea odinioară, acum propovăduieşte credinţa, pe care căuta s-o nimicească odinioară.'” Prin urmare, Pavel spune şi admite faptul că nu lua parte la tradiţia creştină recunoscută sau apostolică. Avea ceva mai bun: revelaţie directă de la Dumnezeu, chemare personală la ucenicie, făcută de Însuşi Cristosul înviat care, spune Pavel, l-a chemat, i-a revelat Evanghelia, l-a instruit, l-a împuternicit pentru slujbă şi l-a trimis. Iată care era sursa autorităţii lui Pavel. De aceea, scrisoarea de recomandare a lui Pavel n-a fost cu nimic mai prejos decât a celorlalţi apostoli.
Înainte de a merge mai departe, daţi-mi voie să subliniez pe scurt ramificaţiile mesajului lui Pavel. Mesajul lui de aici atârnă de înţelegerea faptului că adevărul revelat este mai plin de autoritate decât învăţătura sau tradiţia omenească. Nu-i vorba că tradiţia şi învăţătura sunt lipsite de importanţă, atâta timp cât învăţătura este învăţătură, atâta timp cât tradiţia are la bază o înţelegere corectă a Scripturii. Dar adevărul revelat, care pentru mine şi pentru voi înseamnă Scriptura şi nu o revelaţie imediată din partea lui Dumnezeu, adevărul revelat al Cuvântului lui Dumnezeu este întotdeauna mai plin de autoritate şi mai vrednic de crezare decât orice învăţătură sau tradiţie care vine dintr-o sursă umană. Din acest motiv, creştinii din Berea erau recomandaţi, având o inimă mai aleasă, Fapte 17:11, pentru că ei cercetau Scriptura zilnic, pentru a vedea dacă aceste lucruri erau aşa cum li se spusese. Aceasta este una dintre caracteristicile fundamentale ale religiei adevărate, care se opune la tot ce este religie falsă. Autoritatea ei supremă şi standardul după care trebuie verificat orice pretins adevăr nu este tradiţia omenească sau învăţătura omenească, ci revelaţia divină. Aceasta a fost schimbarea majoră care a survenit în gândirea lui Saul din Tars, schimbare care a caracterizat gândirea apostolului Pavel. El aşază revelaţia primită de la Dumnezeu la baza autorităţii sale.
Iată deci primul contrast: revelaţia divină versus tradiţia omenească. Al doilea contrast este chemarea divină versus ambiţia umană. Apostolia lui Pavel nu a fost un rang la care să aspire sau pe care să-l caute, ci a fost o poziţie la care Dumnezeu l-a chemat; Dumnezeu l-a instruit şi l-a pregătit pentru ea, apoi l-a trimis. În această privinţă, Pavel a fost unic printre apostolii de seamă. Pavel a fost singurul care a avut parte anticipat de instruire şi experienţă, ca teolog şi lider religios, înainte de a deveni apostol. Ceilalţi apostoli, gândiţi-vă, au fost pescari, cel puţin unul a fost vameş, alţii au fost lucrători din clasa muncitoare. Pavel a fost crescut pentru a fi fariseu. În Fapte 22:3 spune că a crescut la picioarele lui Gamaliel care la acea vreme era cel mai renumit rabin. Spune că a fost învăţat să cunoască cu de-amănuntul Legea părinţilor. Astfel că de tânăr a fost crescut pentru a ajunge fariseu. În Fapte 23:6 el spune: „…eu sunt Fariseu, fiu de Fariseu…” Deci şi tatăl lui a fost fariseu. Se pare că tatăl lui a fost cel care l-a iniţiat pe acest drum încă de timpuriu. L-a trimis la Ierusalim, chiar dacă era de baştină din Tars, l-a trimis pentru a fi educat acolo. Astfel că pleacă la o şcoală cu internat, la Şcoala Fariseică din Ierusalim, pentru a se pregăti. Aceasta a fost viaţa lui. Aceste lucruri i-au stat la origini. Aceasta a fost ambiţia lui de la o vârstă fragedă. Şi Pavel a ajuns un fariseu plin de succes.
Priviţi la versetul 14 din Galateni 1. Spune: „şi cum eram mai înaintat în religiunea Iudeilor decât mulţi din neamul meu, de o vârstă cu mine. Eram însufleţit de o râvnă nespus de mare pentru datinile strămoşeşti.” Era mai înaintat decât oricare altul. Cât de înaintat? Scriptura ne spune că înainte de convertirea sa, pe când era încă un tânăr onest, Saul din Tars a devenit membru al Sinedriului, acel consiliu de judecată compus din şaptezeci şi unu de bătrâni din Ierusalim, care hotăra totul în ceea ce priveşte religia iudeilor. Acest fapt i-a adus lui Saul putere şi influenţă în lumea fariseică. În Fapte 26, în mărturia pe care o depune înaintea împăratului Agripa, Pavel aminteşte faptul că a fost unul dintre prigonitorii de început ai Bisericii. În Fapte 26:10 el spune: „…am aruncat în temniţă pe mulţi sfinţi, căci am primit puterea aceasta de la preoţii cei mai de seamă; şi, când erau osândiţi la moarte, îmi dădeam şi eu votul împotriva lor.” Două lucruri sunt semnificative aici. Mai întâi, observaţi că Pavel fusese pus în fruntea eforturilor Sinedriului de a captura şi întemniţa creştinii. Spune că a primit autoritate direct de la preoţii cei mai de seamă. Apropo, acest lucru era foarte bine cunoscut creştinilor. Vă amintiţi în Fapte 9 de Anania care s-a împotrivit iniţial să-i slujească lui Saul din Tars, când acesta fusese orbit de acea lumină pe drumul către Damasc. Domnul l-a trimis la Anania şi Anania a spus, Fapte 9 versetul 13, „am auzit de la mulţi despre toate relele pe care le-a făcut omul acesta sfinţilor Tăi în Ierusalim; ba şi aici are puteri din partea preoţilor celor mai de seamă, ca să lege pe toţi care cheamă Numele Tău.” Deci, Pavel lucra pentru Sinedriu. De la ei îi venea autoritatea. Şi nu doar atât, dar observaţi din nou ce spune la sfârşitul capitolului 26 din Fapte, în versetul 10. Spune următoarele: „Când erau osândiţi la moarte îmi dădeam şi eu votul împotriva lor.” Un singur consiliu iudaic din întreaga lume avea autoritate să osândească la moarte. Acesta era Sinedriul. Pavel spune că şi el şi-a dat votul. De aici ştim că el era membru al acestui consiliu. Era unul din Sinedriu. Iată de câtă influenţă şi de cât prestigiu se bucura acest tânăr.
Pavel urcase atât de sus în ierarhia acestei instituţii iudaice dintr-o ambiţie curată. A putut să facă acest lucru, versetul 14, pentru că era plin de râvnă pentru tradiţii. Şi totuşi, a renunţat la toate acestea pe drumul Damascului. Spune că a socotit totul ca şi gunoi, în Filipeni 3. De ce? Pentru că a primit o chemare mai înaltă; o împuternicire divină. Dumnezeu îl alesese să fie apostol; Pavel spune că a fost pus deoparte pentru aceasta chiar din pântecele mamei sale, versetul 15. Pavel a înţeles imediat că aceasta era o chemare şi mai înaltă decât funcţia pe care o dobândise ca lider fariseu. „Dar când Dumnezeu – care m-a pus deoparte din pântecele mamei mele şi m-a chemat prin harul Său – a găsit cu cale să descopere în mine pe Fiul Său, ca să-L vestesc între Neamuri…” Păgânii reprezentau Neamurile. Pavel a fost chemat să fie un apostol deosebit. Apostol al Neamurilor. Gândiţi-vă ce înseamnă acest lucru. De fapt, Pavel a fost delegat ca misionar în întreaga lume. A primit o educaţie deosebită, o pregătire aparte şi o chemare divină în această direcţie. Este adevărat că Pavel nu a fost ca şi ceilalţi apostoli. Şi este adevărat şi faptul că n-a fost niciodată parte din grupul lor. Dar în nimic nu le era inferior. A avut un câmp de misiune mai mare decât al oricăruia dintre ei. Din nou, Pavel subliniază faptul că sursa chemării sale a fost divină. Iar criticile care i-au fost aduse, care încercau să-i pună sub semnul îndoielii legitimitatea, au dovedit autoritatea lui. Criticii săi l-au acuzat că nu fusese numit de cei doisprezece. Replica lui Pavel a fost aceasta: ‘Da, aşa este’; şi asta pentru că fusese numit de Dumnezeu ca şi ceilalţi doisprezece. Vedeţi deci, contrastul dintre revelaţia divină şi ambiţia umană.
Am văzut al doilea contrast, dintre revelaţia divină şi ambiţia umană. Acum vom cugeta asupra celui de-al treilea, aşa cum reiese din mărturia lui Pavel. Este contrastul dintre suveranitatea divină şi voinţa umană. Trebuie să spun următorul lucru. Ştiţi că vreau să-l spun. Pavel a fost un calvinist din momentul convertirii sale. A fost. Dar este şi un calvinist non-apologetic. El nu se străduieşte să-şi expună mărturia printr-o terminologie care s-ar potrivi unui teolog cu „voinţă liberă”. Cu siguranţă, el nu îşi vede convertirea ca pe o alegere pe care a făcut-o prin propria putere, putere dată de o voinţă curată. Dacă ar fi fost aşa, acest lucru ar fi subminat toate afirmaţiile sale. Niciodată nu sugerează că ar fi fost mântuit datorită deciziei pe care a luat-o pentru Cristos. Din contră, el îşi dă seama că totul s-a datorat faptului că Dumnezeu l-a ales. Versetul 15. „Dumnezeu a găsit cu cale” să-l mântuiască. Cu alte cuvinte, aceasta a fost o lucrare după buna plăcere suverană a lui Dumnezeu. Şi Pavel afirmă că Dumnezeu l-a pus deoparte pentru această sarcină mai înainte de a se fi născut; l-a chemat prin har şi l-a desemnat să propovăduiască. Toate acestea au fost lucrarea lui Dumnezeu, nu a lui Pavel. Dacă vă uitaţi cu luare aminte la natura convertirii lui Pavel, vă este greu să consideraţi altfel lucrurile , nu-i aşa? Dumnezeu l-a căutat. Dumnezeu l-a făcut prizonierul Său pe drumul Damascului; l-a oprit brusc şi definitiv şi a învins puterea voinţei lui Pavel care se opunea şi se împotrivea lui Cristos. Dar Dumnezeu a pus înaintea ochilor lui Saul din Tars un har care a fost irezistibil.
La vremea când eram un creştin foarte tânăr, în primul an de colegiu, am frecventat pentru puţin timp o biserică a cărui învăţătură era în totalitate arminiană. Profesorul obişnuia să accentueze mereu faptul că Dumnezeu a făcut tot ce I-a stat în putinţă ca să-i mântuiască pe păcătoşi. Acum depinde de fiecare păcătos în parte dacă va face alegerea decisivă. Astfel că, totul depinde de voinţa liberă a omului, spunea el. Şi Dumnezeu aşteaptă ca tu să te hotărăşti dacă Îl vei urma sau nu pe Cristos. El aşteaptă ca tu să iei o decizie şi nu mai are nimic de făcut în acest sens, pentru că nu vrea să calce peste voinţa ta. Nu mai depinde acum de Dumnezeu, spunea el. Depinde de tine dacă Îl vei urma sau nu pe Cristos. Probabil că aţi mai auzit Evanghelia prezentată în acest fel pe undeva, nu-i aşa? Această învăţătură este răspândită. Dar slavă Domnului că El nu lucrează aşa. Pentru că dacă ar lăsa totul la latitudinea noastră, nimeni n-ar fi mântuit. Voinţa omului este căzută şi păcătoasă şi se opune lui Cristos şi Cuvântului Său. Pavel este exemplul clasic în acest sens. El a fost asemenea oricărui alt păcătos. Dacă s-ar lăsa totul la buna-alegere a unui păcătos, nimeni nu ar veni la Cristos din proprie iniţiativă. Romani 8:7, 8. „Pentru că gândirea cărnii este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, pentru că nu se supune legii lui Dumnezeu; pentru că nici nu poate. Şi cei care sunt în carne nu pot să-I placă lui Dumnezeu.” (trad. Buc. 2001) Aşa cum a spus Isus în Ioan 6:44 „nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl…” Şi în versetul 65 spune iarăşi „nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu i-a fost dat de Tatăl Meu”.
Vedem acest lucru foarte clar în cazul lui Pavel. Saul din Tars nu s-a convertit datorită vreunei decizii luate, datorită vreunei alegeri făcute. Nu s-a convertit datorită unui lucru pe care l-a făcut. El mergea în direcţia greşită şi Dumnezeu l-a oprit, l-a adus la Cristos, a biruit opoziţia lui, l-a chemat în slujirea creştină şi l-a împuternicit ca şi apostol. Dumnezeu a făcut toate acestea. Pavel n-a făcut nimic pentru sine. Şi observaţi că exact acest lucru îl relatează Pavel în mărturia sa. Versetul 15 din nou. „Dar când Dumnezeu – care m-a pus deoparte din pântecele mamei mele şi m-a chemat prin harul Său…” Aceasta a fost lucrarea lui Dumnezeu. A fost o lucrare a harului Său. El a fost Cel care L-a descoperit pe Fiul Său lui Pavel. I-a dat lui Pavel înţelegere cu privire la Evanghelie. L-a trimis să propovăduiască. Apostolia lui Pavel a fost lucrarea lui Dumnezeu. De aceea a fost atât de greşit din partea învăţătorilor falşi să pună sub semnul îndoielii autoritatea apostolică a lui Pavel. Nu au făcut altceva decât să se împotrivească lucrării suverane a lui Dumnezeu. Astfel deci, îşi apără Pavel apostolia; făcând apel la suveranitatea lui Dumnezeu. Tot ceea ce a devenit Pavel s-a datorat lucrării suverane a lui Dumnezeu. Dumnezeu a fost Acela care i-a revelat adevărul. Dumnezeu a fost Acela care l-a chemat. Dumnezeu a fost Acela care l-a făcut să fie cine a fost, în mod suveran. Şi observaţi rezultatul final, versetul 24. „Şi slăveau pe Dumnezeu din pricina mea.” Toate acestea au fost spre slava lui Dumnezeu. Pavel nu şi-a primit împuternicirea dintr-o sursă omenească. Nu mai întâlnise niciun alt apostol în afara lui Petru. A fost necunoscut la faţă celor mai mulţi creştini din Iudea. Dar cuvântul slujirii lui printre Neamuri s-a întors în Iudea şi versetul 23 spune: „Ele auzeau doar spunându-se: „Cel ce ne prigonea odinioară acum propovăduieşte credinţa pe care căuta s-o nimicească odinioară.” Acest lucru i-a făcut să Îl slăvească pe Dumnezeu. Slava se îndreaptă către Dumnezeu pentru că această lucrare a fost făcută de Dumnezeu.
Acesta este mesajul central al acestui text. Şi este unul dintre cele mai importante adevăruri spirituale pe care le veţi auzi vreodată. Prin mărturia sa, Pavel ne-a dat un tipar de înţelegere a credinţei creştine. Creştinismul nu are nimic de-a face cu tradiţia omenească. N-are nimic de-a face cu ambiţia omenească. Şi cu siguranţă, n-are nimic de-a face cu voinţa umană. Nu ţine, în ultimă instanţă, de decizia omului. Să mă exprim altfel. Nu depinde de ceea ce facem noi pentru Dumnezeu, depinde ce ceea ce a făcut Cristos pentru noi. Creştinismul biblic este în întregime centrat pe Dumnezeu. Nimic din el nu este centrat pe om. În ciuda a ceea ce veţi citi în anumite cărţi evanghelice renumite în aceste zile, mântuirea autentică nu priveşte scopul pe care îl ai în viaţă, ea priveşte scopul lui Dumnezeu şi planul Său veşnic. Nu priveşte imaginea pe care o ai despre tine, priveşte slava lui Dumnezeu. Nu e legată de nevoile pe care le resimţi, este legată de buna plăcere a lui Dumnezeu. Şi aşa cum se vede din mărturia lui Pavel, chiar dacă a fost dată îndeosebi în apărarea autorităţii sale apostolice, ea evidenţiază perspectiva lui Pavel, care este centrată pe Dumnezeu. Nimic din ce spune nu este centrat pe om. Este vorba de autoritatea pe care revelaţia divină o are peste tradiţia omenească. Este vorba de puterea chemării divine şi nu de ambiţia omenească. Este vorba de lucrările suveranităţii lui Dumnezeu şi nu de voinţa liberă a omului.
Şi nu doar atât, dar pe măsură ce pătrundem tot mai adânc în cartea Galateni, vedem că unul dintre adevărurile cele mai atacate de către acei falşi învăţători a fost doctrina justificării prin credinţă, care este o doctrină bazată în întregime pe ceea ce face Dumnezeu, nu pe ceea ce realizează omul. Aceasta este inima Evangheliei. Acesta este mesajul Evanghelic. Şi din nou, el se referă la ceea ce a făcut Cristos pentru noi, nu la ceea ce trebuie să facem noi pentru El. Învăţătura iudaică punea în întuneric acest fapt central şi din acest motiv Pavel i-a blestemat pe ei şi doctrina lor. Erezia lor ar putea părea nesemnificativă şi subtilă, dar de fapt, ea răsturna mesajul Evagheliei. Ea reprezenta un pericol pentru oamenii care, şi aşa, se aflau în robie faţă de tradiţia omenească, ambiţia omenească, alegerea omenească şi faţă de performanţa atinsă de om. De aceea a trebuit să fie respinsă. Religia umană este întotdeauna centrată pe om şi orientată către performanţa umană. Dar adevăratul mesaj evanghelic este întotdeauna centrat pe Dumnezeu. Lucrarea autentică a lui Dumnezeu în sufletul omenesc conduce la o centrare pe Dumnezeu. Acest lucru este vizibil în Pavel. Fiecare faţetă a mărturiei lui arată spre Dumnezeu şi nu spre el, nu spre voia lui, nu spre ambiţia lui, nu spre tradiţia lui religioasă. Aceasta a fost dovada de netăgăduit a apostoliei sale. Incontestabil, Dumnezeu făcuse o lucrare majoră în inima lui Pavel şi transformase acest fariseu cu neprihănire proprie, îndreptat spre lucrări, un fariseu centrat pe om, într-un apostol adevărat al cărui mesaj şi a cărui mărturie au fost întotdeauna centrate pe Dumnezeu. Un astfel de om nu poate fi contestat. Slujirea proprie a fost cea care l-a validat. Şi Pavel a evidenţiat acest lucru de fiecare dată când şi-a apărat apostolia. Aici însă, şi-o apără cu măiestrie.
Îmi place această secţiune. Nădăjduiesc că înţelegeţi mesajul. Creştinismul autentic este în întregime şi pe deplin centrat pe Dumnezeu. Ori de câte ori ascultaţi un mesaj care ţinteşte spre performanţa umană, auziţi de o slujire care se potriveşte cu preferinţele omeneşti sau de un slujitor însetat după onoruri omeneşti, atunci aţi găsit o persoană în a cărui autoritate nu puteţi şi nu trebuie să aveţi încredere. Astfel de persoane au fost iudeii. Pavel nu le-a semănat în nimic. Şi exact acesta a fost motivul pentru care viaţa şi slujirea lui Pavel au făcut ca oamenii să dea slavă lui Dumnezeu din pricina lui. Fie ca şi vieţile noastre să aibă acelaşi efect.
Doamne, ajută-ne să avem o ţintă bună, o ţintă centrată pe Dumnezeu, despre care suntem învăţaţi de Evanghelie. Fie ca vieţile noastre, cuvintele noastre, slujirea noastră şi tot ce ne aparţine să Te slăvească pe Tine. Ne rugăm în Numele lui Isus. Amin.
Tradus de Estera Sandau
Capitolul 5. Apostolul Pavel
Andrew Miller
După ce am schiţat pe scurt vieţile celor doisprezece apostoli, în mod natural, ajungem la acela pe care l-am putea numi al treisprezecelea – apostolul Pavel.
În capitolul trei am vorbit despre convertirea şi apostolatul lui Pavel. Acum ne vom strădui să urmărim calea lui minunată şi să notăm câteva trăsături caracteristice deosebite ale lucrărilor lui. Dar, mai întâi să vedem ce ştim despre el.
Înainte de convertire
Din puţinele indicii pe care le dă naraţiunea sacră cu privire la prima parte a vieţii lui Pavel este evident că el a fost format într-un mod remarcabil prin întreaga educaţie pe care a primit-o pentru a fi ceea ce a ajuns şi pentru ceea ce urma să realizeze. Dumnezeu a vegheat asupra dezvoltării acelei minţi şi inimi minunate chiar de la început ( 1:16). Pe atunci era cunoscut ca „Saul din Tars” – acesta fiind numele lui iudaic –, nume pe care i-l dăduseră părinţii lui iudei. Pavel este numele lui între naţiuni, dar îl vom numi Saul până atunci când istoricul sacru îl numeşte Pavel.
Tars era capitala Ciliciei, şi Pavel spune că era o „cetate nu fără însemnătate„. Era un oraş renumit centru comercial şi pentru literatură. Autorul lui Augustus şi al lui Tiberius erau ambii din Tars, dar acest oraş avea să devină renumit ca locul unde s-a născut şi a locuit la începutul vieţii marele apostol. Deşi se născuse într-o cetate de-a naţiunilor, el era „evreu din evrei„. Tatăl lui era din seminţia lui Beniamin şi din secta fariseilor, dar locuia în Tars. Prin anumite mijloace el dobândise cetăţenia romană, după cum fiul lui i-a spus mai târziu căpitanului că era născut roman. La Tars a deprins meseria de a face corturi pentru că era un obicei bun al iudeilor ca fiii lor să înveţe o meserie chiar dacă nu prea erau perspective ca viaţa lor să depindă de practicarea acelei meserii.
Când s-a apărat înaintea compatrioţilor lui (Fapte 22), el le-a spus că, deşi era născut în Tars, el „a crescut … la picioarele lui Gamaliel, educat după exactitatea legii părinţilor„. Istoria spune despre Gamaliel că era unul dintre cei mai eminenţi învăţători ai legii, iar din Scriptură aflăm că el era moderat în opiniile lui şi avea multă înţelepciune lumească. Dar zelul elevului în a persecuta apare într-un puternic contrast cu sfătuirea dată de învăţător pentru toleranţă.
Când a fost martirizat Ştefan ni se spune că Saul era încă un tânăr, dar a votat pentru moartea lui Ştefan şi a păzit hainele celor care l-au ucis cu pietre. Convertirea lui se presupune că a avut loc la aproximativ doi ani după crucificare, dar data ei exactă nu este cunoscută. Din Fapte 9aflăm că, după convertire, el nu a întârziat deloc să mărturisească credinţa lui în Hristos celor din jurul lui. „Şi el a fost cu ucenicii din Damasc câteva zile. Şi îndată L-a predicat în sinagogi pe Isus, că El este Fiul lui Dumnezeu” (Fapte 9:19-20). Această nouă mărturie este demnă de remarcat. Petru Îl proclamase înălţat în ca Domn şi Hristos, iar Pavel a proclamat gloria Lui personală mai mare, aceea ca Fiu al lui Dumnezeu. Dar încă nu venise timpul pentru ca el să slujească public, ci mai avea încă multe de învăţat, fapt pentru care, condus de Duhul, el s-a retras în Arabia şi a rămas acolo timp de trei ani, după care s-a întors la Damasc ( 1:17).
Cu credinţa întărită şi confirmată în timpul cât a stat retras, el a predicat cu şi mai multă îndrăzneală dovedind că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu. Iudeii, de atunci încoace vrăjmaşii lui înverşunaţi, s-au ridicat împotriva lui şi păzeau porţile cetăţii ca să-l omoare, dar ucenicii l-au scos noaptea coborându-l de pe zid într-un coş ( 11:32-33). El a mers apoi la Ierusalim, şi, prin mărturia prietenească a lui Barnaba, şi-a găsit locul printre apostoli. Minunat şi binecuvântat triumf al harului suveran!
Vizita lui Saul la Ierusalim – aproximativ 39 după Hristos
Apostolul ajunsese la Ierusalim – cetatea sfântă a părinţilor săi – metropola religiei iudeilor şi centrul recunoscut al creştinismului. Cât de schimbată era poziţia lui faţă de cea pe care o avusese când pornise în acea memorabilă călătorie spre Damasc! Putem să ne oprim pentru un moment şi să vedem ceva despre vechea cetate a Damascului. Este un oraş intim legat cu convertirea, slujirea şi istoria apostolului nostru. Înafară de aceasta, este un oraş deosebit pe tot parcursul Scripturii.
Damascul se presupune a fi cel mai vechi oraş din lume. Potrivit cu Iosefus (Ant. 1.6,4), el a fost întemeiat de Uţ, fiul lui Aram şi nepotul lui Sem. Prima dată este menţionat în Scriptură în legătură cu Avraam, al cărui slujitor era Eliezer din Damasc ( 15:2). Astfel, această cetate este o legătură între epoca patriarhilor şi timpurile moderne. Frumuseţea şi bogăţiile Damascului au fost proverbiale timp de patru mii de ani. Împăraţii Ninivei, Babilonului, Persiei, Greciei şi Romei au cucerit cetatea şi ea a prosperat sub orice dinastie şi a supravieţuit tuturor dinastiilor, dar cel mai mare renume, pentru care va rămâne în amintire pentru totdeauna, este acela de a fi legat de apostolul Pavel.*
* n.a.) v. Porter – Five Years in Damascus – pentru cele mai recente şi mai bune relatări despre oraş şi împrejurimile lui
Revenim acum la Ierusalim. După ce a stat cincisprezece zile cu Petru şi Iacov şi a discutat cu grecii, „fraţii … l-au coborât la Cezareea şi l-au trimis la Tars. Deci Adunarea, în toată Iudeea şi Galileea şi Samaria, avea pace, zidindu-se şi umblând în frica Domnului; şi creştea prin mângâierea Duhului Sfânt” (Fapte 9:30-31). Pentru moment vrăjmaşul era redus la tăcere. Persecuţia împlinise scopurile harului lui Dumnezeu. Cele două mari elemente ale binecuvântării – teama de Domnul şi mângâierea Duhului Sfânt – domneau în adunări, şi, umblând în temerea de Domnul şi fiind mângâiate de Duhul Sfânt, ele erau zidite şi creşteau numeric.
Cât timp Saul a fost la Tars, locul lui de naştere, lucrarea bună a Domnului progresa în Antiohia. Printre cei care se risipiseră în urma persecuţiei care s-a iscat cu ocazia lui Ştefan erau „ciprioţi şi cireneeni care, intrând în Antiohia, vorbeau şi grecilor, vestind Evanghelia Domnului Isus. Şi mâna Domnului era cu ei şi un mare număr au crezut şi s-au întors la Domnul ” (Fapte 11:19-21). Acolo a început o nouă ordine. Până atunci evanghelia fusese predicată numai evreilor. Când vestea despre acea lucrare binecuvântată a lui Dumnezeu printre naţiuni a ajuns la Ierusalim, Barnaba a fost trimis de biserică la Antiohia cu o misiune specială. „Ajungând şi văzând harul lui Dumnezeu, s-a bucurat şi-i îndemna pe toţi, cu hotărâre de inimă, să rămână cu Domnul; pentru că era om bun şi plin de Duh Sfânt şi de credinţă; şi o mare mulţime a fost adăugată la Domnul” (Fapte 11:23-24).
Cum lucrarea a crescut, Barnaba – fără-ndoială simţind că avea nevoie de ajutor – s-a gândit la Saul, şi, condus de Domnul, a plecat să-l caute. Găsindu-l, l-a adus la Antiohia, unde au lucrat împreună un an întreg, atât în adunările celor credincioşi cât şi prin popor. Barnaba era încă acela care conducea. De aceea citim „Barnaba şi Saul„. Mai târziu ordinea se schimbă şi citim „Pavel şi Barnaba„. A apărut o ocazie pentru cei de curând convertiţi de la Antiohia să-şi arate afecţiunea faţă de fraţii de la Ierusalim. Un profet, numit Agab, „s-a ridicat şi a arătat, prin Duhul, că va fi o foamete mare peste tot pământul locuit, ceea ce a şi fost sub Claudium. Şi ucenicii au hotărât ca, după prosperitatea fiecăruia, să trimită fiecare ceva, spre slujire, fraţilor care locuiau în Iudeea, ceea ce au şi făcut, trimiţând acestea bătrânilor prin mâna lui Barnaba şi a lui Saul„.
A doua vizită a lui Saul la Ierusalim – aproximativ 44 după Hristos
Având această sarcină, Barnaba şi Saul au mers la Ierusalim, care era încă recunoscut ca fiind centrul lucrării care se extindea rapid printre naţiuni. S-a păstrat unitatea şi legătura cu metropola a fost întărită prin trimiterea acelei colecte. Şi totuşi, în legătură cu istoria bisericii, ne este pus înainte un nou centru, o nouă misiune şi un nou caracter al puterii. După ce şi-au îndeplinit slujba, Barnaba şi Saul s-au întors la Antiohia, aducând cu ei pe Ioan supranumit şi Marcu.
Capitolul 13 din Fapte ne deschide perspectiva unei noi ordini în lucrarea apostolică şi este bine să remarcăm schimbarea. Cel mai semnificativ fapt de remarcat este rolul pe care îl are Duhul Sfânt în chemarea lui Barnaba şi a lui Saul. Nu mai este Hristos pe pământ, cu autoritatea Lui personală, care să cheme apostoli, ci este Duhul Sfânt. El a spus: „Puneţi-Mi deoparte acuma pe Barnaba şi pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat„, după care „au coborât la Seleucia şi au plecat cu corabia spre Cipru„. Sigur că nu se pune problema că s-ar fi schimbat cumva autoritatea sau puterea Domnului sau a Duhului, ci ceea ce s-a schimbat este modul în care lucrează Domnul şi Duhul. Duhul Sfânt pe pământ, în legătură cu Hristos care este în cer, a devenit sursa de putere pentru lucrarea care ne este prezentată de acum înainte, care le-a fost încredinţată lui Barnaba şi Saul. Urmează
Prima călătorie misionară a lui Saul – aproximativ 48 după Hristos
De remarcat, înainte de a prezenta călătoria apostolilor, cum s-a schimbat totul. Observăm că ei nu au plecat de la vechiul centru, de la Ierusalim, ci de la Antiohia, o cetate de-a naţiunilor. Acesta este un fapt semnificativ. Ierusalimul şi cei doisprezece şi-au pierdut poziţia exterioară de autoritate şi putere, iar Duhul Sfânt i-a chemat pentru lucrare pe Barnaba şi pe Saul, i-a pregătit şi i-a trimis fără a intra sub jurisdicţia celor doisprezece.
Nu este cazul să vă aşteptaţi ca, în scrieri atât de scurte, să relatăm numeroasele incidente din călătoriile lui Pavel. Cititorul le va găsi în Faptele apostolilor şi în epistole. Ne propunem numai să parcurgem rapid evenimentele urmărind schema lor pentru a scoate în evidenţă anumite repere cu ajutorul cărora cititorul va putea urmări călătoriile celui mai mare apostol – ale celui mai mare misionar -, a celui mai mare lucrător care a trăit vreodată, desigur, după Domnul nostru binecuvântat. Dar mai întâi să vedem cine au fost tovarăşii lui şi cum au început ei.
Barnaba a fost pentru un timp tovarăş apropiat al lui Saul. El era un levit din insula Cipru. El a fost printre primii chemaţi să-L urmeze pe Hristos, şi, având pământ, „l-a vândut, a adus banii şi i-a pus la picioarele apostolilor„. Comparând dărnicia lui cu mărturia pe care o dă despre el Duhul Sfânt, el iese în evidenţă ca o persoană cu un caracter frumos. Din ataşamentul arătat rapid faţă de Saul şi bunăvoinţa cu care l-a prezentat el apostolilor reiese că el era mai deschis şi cu o inimă mai largă decât cei care fuseseră instruiţi în îngustimea iudaismului, însă el nu avea rigoarea şi hotărârea lui Saul în îndeplinirea slujbei.
Ioan Marcu era rudă apropiată a lui Barnaba – „fiul sorei sale” ( 4:10). Mama lui era o anumită Maria care locuia în Ierusalim şi a cărei casă pare să fi fost un loc de adunare pentru primii creştini. Când Petru a fost scos din închisoare, el a mers drept la „casa Mariei, mama lui Ioan numit şi Marcu” (Fapte 12:12). S-ar părea că Marcu s-a convertit prin intermediul lui Petru, pentru că Petru îl numeşte „Marcu, fiul meu” (1. Petru 5:13).
Din aceste informaţii aflăm că el nu era nici apostol, nici unul din cei şaptezeci care Îl însoţiseră pe Domnul în timpul slujirii Lui publice. Totuşi mulţi consideră că el era dornic să lucreze pentru Hristos şi, de aceea, el s-a alăturat lui Barnaba şi Saul, deşi mai târziu se vede că nu avea o credinţă pe măsura încercărilor unei vieţi de misionar. „Pavel şi cei cu el au venit la Perga Pamfiliei. Şi Ioan s-a despărţit de ei şi a mers la Ierusalim” (Fapte 13:13). Se presupune că Marcu a scris evanghelia lui cam prin anul 63 după Hristos.
Antiohia, vechea capitală a Seleuciei, a fost întemeiată de Seleucus Nicator la aproximativ 300 înainte de Hristos. Era al doilea oraş ca importanţă în istoria bisericii, după Ierusalim. Ceea ce fusese Ierusalimul pentru evrei a devenit Antiohia pentru cei dintre naţiuni. Era un punct central pentru că din acel timp ea a devenit locul de unde s-a răspândit printre păgâni creştinismul. Acolo a fost întemeiată prima biserică dintre naţiuni (Fapte 11:26) şi acolo şi-a început lucrarea de slujire publică apostolul nostru. Revenim acum la misiunea lui.
Barnaba şi Saul, avându-l împreună cu ei ca slujitor pe Ioan Marcu, au fost trimişi de Duhul Sfânt. În virturea legăturii cu promisiunile, evanghelia le-a fost întâi predicată evreilor, dar convertirea lui Sergius Paulus a marcat într-un mod special începutul lucrării printre naţiuni. Aceasta a marcat şi o criză în viaţa apostolului. După aceea numele lui a fost Pavel în loc de Saul – excepţie de la aceasta făcând Ierusalimul (v. Fapte 15:12-22) -, şi, de atunci, nu mai scrie „Barnaba şi Saul„, ci „Pavel şi cei cu el„. De atunci el preia conducerea, iar ceilalţi sunt numiţi ca aceia care-l însoţeau pe el. Şi această scenă are un caracter simbolic.
Este clar că proconsulul era un om chibzuit şi înţelept, care simţea că sufletul lui avea o nevoie, şi, de aceea, a trimis după Barnaba şi Saul şi a dorit să asculte cuvântul lui Dumnezeu. Dar Elima vrăjitorul li s-a împotrivit pentru că ştia că, dacă guvernatorul primea adevărul pe care-l predica Pavel, atunci el îşi pierdea influenţa pe care o avea la curtea lui. De aceea el a căutat să-l abată de la credinţă pe demnitar. Pavel însă, conştient de demnitatea şi de puterea Duhului Sfânt, l-a privit ţintă, şi, l-a mustrat cu cuvinte pline de indignare chiar înaintea guvernatorului: „Om plin de toată viclenia şi de toată răutatea, fiu al diavolului, vrăjmaş al oricărei dreptăţi, nu încetezi să strâmbi căile drepte ale Domnului? Şi acum, iată, mâna Domnului este asupra ta şi vei fi orb, nevăzând soarele până la un timp„. Procunsulul, văzând ceea ce s-a întâmplat, a fost uimit şi a crezut învăţătura Domnului. Puterea cea mare a lui Dumnezeu a însoţit cuvântul slujitorului său şi sentinţa pronunţată a şi fost executată imediat. Demnitarul a fost copleşit de gloria morală a acelei scene şi s-a supus evangheliei.
Cineva spune: „Nu este nici o-ndoială că în acest nenorocit Bar-Isus vedem o imagine a iudeilor în timpul prezent, loviţi cu orbire pentru o vreme, din cauza geloziei manifestate faţă de influenţa evangheliei. Pentru a umple măsura nelegiuirii lor, ei s-au împotrivit propovăduirii ei printre naţiuni. Starea lor este judecată, iar istoria lor este redată în misiunea lui Pavel. Împotrivitori faţă de har şi căutând să-i distrugă efectul asupra naţiunilor, ei au fost loviţi cu orbire – totuşi doar până la un timp”.*
* n.tr.) J.N. Darby – Sinopsis al cărţilor Bibliei, vol. 3, pag. 55
Pe parcursul acestei prime misiuni printre naţiuni s-a făcut o mare şi binecuvântată lucrare. Comparaţi Fapte 13; 14. Au fost vizitate multe localităţi, au fost întemeiate biserici, au fost puşi bătrâni, s-a manifestat ostilitatea evreilor dar şi energia Duhului Sfânt s-a arătat cu putere şi a dus la înaintarea evangheliei. La Listra, creştinismul s-a confruntat pentru prima dată cu păgânismul, dar evanghelia a triumfat în fiecare loc şi s-au arătat feluritele daruri ale lui Pavel ca lucrător. Adresându-se fie evreilor care cunoşteau Scripturile, fie barbarilor ignoranţi sau grecilor cultivaţi sau mulţimilor întărâtate, Pavel s-a arătat un vas ales şi înzestrat divin pentru marea lui lucrare.
Antiohia Pisidiei merită să fie remarcată în mod special pentru ceea ce a avut loc în sinagogă. Deşi cuvântarea lui Pavel se aseamănă mult cu cea a lui Petru şi cea a lui Ştefan din capitolele anterioare din Faptele apostolilor, dar totuşi sunt câteva aspecte specifice lui Pavel. Stilul conciliant în care li se adresează, modul în care Îl prezintă pe Hristos şi îndrăzneala cu care proclamă îndreptăţirea numai prin credinţă pot fi considerate ca tipice lui Pavel după mesajele din epistole. Nimeni altul dintre scriitorii sacri nu vorbeşte despre îndreptăţirea prin credinţă aşa cum o face Pavel. Apelul lui din încheiere a fost un text de evanghelizare favorit al predicatorilor din toate timpurile. În câteva cuvinte el a declarat binecuvântarea pentru toţi cei care-L primesc pe Hristos şi soarta groaznică a celor care-L resping, prin aceasta arătând că nu există cale de mijloc sau poziţie neutră atunci când este vorba de Hristos. „Să vă fie cunoscut deci, fraţilor, că prin Acesta vi se vesteşte iertarea păcatelor; şi de toate de care n-aţi putut fi îndreptăţiţi în legea lui Moise, oricine crede este îndreptăţit în El. Deci fiţi atenţi să nu vină asupra voastră ceea ce s-a spus în profeţi: «Priviţi, dispreţuitorilor, şi miraţi-vă şi pieriţi; pentru că Eu fac o lucrare în zilele voastre, o lucrare pe care nicidecum n-o veţi crede, dacă v-o va spune cineva»” (Fapte 13:38-41).
După ce şi-au îndeplinit misiunea, ei s-au întors la Antiohia din Siria. Când ucenicii au auzit ce făcuse Domnul şi că uşa credinţei era deschisă pentru naţiuni nu au putut decât să laude Numele Lui cel sfânt. Să ne întoarcem pentru puţin la Ierusalim.
Efectele primei misiuni a lui Pavel asupra ucenicilor de la Ierusalim au condus la o mare criză în istoria bisericii. S-a trezit gelozia gândirii fariseice astfel încât chiar în perioada de început a istoriei bisericii era pericolul să se producă o sciziune între Ierusalim şi Antiohia. Dar Dumnezeu a condus lucrurile în har şi chestiunile cu privire la Antiohia au fost rezolvate în mod fericit. Totuşi bigotismul evreilor credincioşi a rămas nepotolit. În biserica de la Ierusalim ei au continuat să pună creştinismul în legătură cu cerinţele legii şi au căutat să le impună acele rânduieli credincioşilor dintre naţiuni. Unii dintre creştinii cei mai iudaici în gândire au venit la Antiohia şi le-au spus celor dintre naţiuni că, dacă nu se circumcid în felul cum prescrisese Moise şi nu ţin legea, nu pot fi mântuiţi. Pavel şi Barnaba au avut mari disensiuni şi dispute cu ei, dar, din vreme ce era o chestiune mult prea importantă ca să poată fi clarificată numai prin autoritatea apostolică a lui Pavel sau printr-o hotărâre a bisericii de la Antiohia, s-a hotărât ca o delegaţie să fie trimisă la Ierusalim pentru a prezenta problema înaintea apostolilor şi a bătrânilor de acolo. Au fost aleşi Pavel şi Barnaba pentru că ei erau cei mai activi în răspândirea creştinismului printre naţiuni. Astfel ajungem la:
A treia vizită a lui Pavel la Ierusalim – aproximativ 50 după Hristos
Ajungând la Ierusalim, ei au văzut că acea concepţie exista nu numai în mintea câtorva fraţi mai agitaţi, ci chiar în sânul bisericii. Tulburarea venea nu de la iudeii necredincioşi ci din mijlocul celor care mărturiseau numele lui Isus. „Unii dintre cei din partida fariseilor, care crezuseră, s-au ridicat dintre ei, spunând că trebuie să-i circumcidă şi să le ceară să ţină legea lui Moise” (Fapte 15:5). Această declaraţie deschisă punea chestiunea înaintea adunării, aşa că au început dezbaterile importante. Capitolul 15 ne relatează ce a avut loc şi cum a fost rezolvată chestiunea. Apostolii, bătrânii şi întreaga adunare de la Ierusalim nu numai că au fost de faţă ci au şi participat la discuţii. Apostolii nu şi-au asumat nici nu şi-au exercitat în mod exclusiv autoritatea în acea chestiune. Acea dezbatere este în general numită „primul consiliu al bisericii„, dar poate fi desemnat şi ca ultimul consiliu al bisericii care a putut spune: „s-a părut potrivit Duhului Sfânt şi nouă„.
Mulţi, urmând noţiunile moderne cu privire la „lucruri esenţiale şi neesenţiale”, pot spune că a îndeplini ceremonia circumciziei sau a nu circumcide un copil este ceva fără mare importanţă. Dar, în gândul lui Dumnezeu nu este aşa. Era o problemă vitală care afecta fundamentele creştinismului, principiile harului şi ale relaţiei omului cu Dumnezeu. Epistola lui Pavel către galateni este un comentariu asupra istoriei acestei chestiuni.
Nu exista vreun ritual la care iudeul convertit să fie mai puţin dispus să renunţe decât cel al circumciziei pentru că acela era un semn al relaţiei lui cu Yahve şi al binecuvântărilor ereditare ale legământului, transmise copiilor lui. Unii au fost de părere că botezul copiilor a fost introdus în biserică pentru a veni în întâmpinarea acestei puternice prejudecăţi iudaice, dar, dacă aşa ar fi dorit Domnul să fie, atunci acel consiliu ar fi fost cel mai în măsură să anunţe acest lucru pentru că aşa ceva ar fi venit în întâmpinarea dificultăţii şi ar fi răspuns la problema dificilă care le sta înainte, aducând pacea şi unitatea între cele două biserici de unde s-a răspândit creştinismul. Dar niciunul dintre apostoli nu a făcut aluzie la aşa ceva.
Înainte de a încheia această parte importantă şi sugestivă din istoria apostolului nostru, ar fi bine să remarcăm câteva lucruri pe care el le prezintă în Galateni 2, dar care nu sunt menţionate în Fapte. Cu acea ocazie Pavel s-a suit prin revelaţie şi l-a luat cu el pe Tit. În Fapte ni se prezintă istoria văzută a lui Pavel care arată motivele, dorinţele şi obiectivele oamenilor, iar în epistole avem ceva mai profund: ceea ce era în inima apostolului şi îl conducea pe el. Dar Dumnezeu ştie cum să combine împrejurările exterioare cu călăuzirea lăuntrică a Duhului. Problema era între libertatea creştină şi robia faţă de lege: dacă legea lui Moise – în particular ritualul circumciziei – trebuia impusă celor dintre naţiuni. Pavel, condus de Dumnezeu, s-a suit la Ierusalim şi l-a luat cu el pe Tit. Înaintea celor doisprezece apostoli şi a întregii biserici el l-a prezentat pe Tit, care era un grec şi care nu fusese circumcis. Acela a fost un pas îndrăzneţ: să introducă pe unul dintre naţiuni, un necircumcis, chiar în centrul iudaismului bigot. Dar apostolul a făcut aceea prin revelaţie, având o comunicaţie clară de la Dumnezeu cu privire la acest subiect. Era modul divin de a decide odată pentru totdeauna chestiunea între el şi creştinii iudaizanţi. Era necesar să facă aşa pentru că: „fraţi falşi, introduşi pe ascuns, veniseră să iscodească libertatea pe care o avem în Hristos, ca să ne aducă în robie, cărora nici măcar un ceas nu le-am cedat prin supunere, pentru ca adevărul Evangheliei să rămână cu voi” ( 2:4,5).
După ce şi-a atins principalul obiectiv, acela de a le transmite evanghelia lui celor de la Ierusalim, a plecat împreună cu Barnaba şi s-a întors la creştinii dintre naţiuni de la Antiohia. Cei doi delegaţi, Iuda şi Sila, i-au însoţit purtând hotărârile consiliului. Când mulţimea de ucenici s-a strâns laolaltă şi a auzit citindu-se epistola, s-au bucurat.
Aşa s-a încheiat primul consiliu apostolic şi prima controversă apostolică, şi, din ceea ce învăţăm din aceste chestiuni din Faptele apostolilor, am putea concluziona că dezbinarea dintre creştinii iudei şi cei dintre naţiuni a fost complet vindecată prin hotărârea adunării, dar, din epistole aflăm că opoziţia partidei iudaizante nu şi-a găsit niciodată odihnă în lupta împotriva libertăţii creştinilor dintre naţiuni. Nu după mult timp spiritul iudaizant s-a manifestat din nou cu putere şi Pavel a trebuit să lupte continuu împotriva lui.
A doua călătorie misionară a lui Pavel – aproximativ 51 după Hristos
După ce Pavel şi Barnaba au petrecut un timp cu biserica din Antiohia, s-a propus o altă călătorie misionară. „Să ne întoarcem acum,” a spus Pavel, „şi să-i vizităm pe fraţii din fiecare cetate în care am vestit Cuvântul Domnului şi să vedem cum sunt. Şi Barnaba îşi propunea să-l ia cu ei şi pe Ioan, numit Marcu; dar Pavel considera că nu este bine să-l ia cu ei pe acela care îi părăsise din Pamfilia şi nu mersese cu ei în lucrare. A apărut deci o astfel de neînţelegere între ei, încât s-au despărţit unul de altul; şi Barnaba, luând cu sine pe Marcu, a plecat cu corabia spre Cipru; iar Pavel, alegând pe Sila, a plecat, încredinţat de fraţi harului lui Dumnezeu. Şi străbătea Siria şi Cilicia, întărind adunările” (Fapte 15:36-41). Apostolul nostru, având înainte o călătorie atât de importantă, atât de plină de încercări şi care cerea curaj şi statornicie, nu a putut avea încredere să-l ia ca tovarăş pe Marcu; el nu a putut scuza pe cineva pe care ataşamentul faţă de casă l-a făcut să nu fie credincios în slujba pentru Domnul. Pavel însuşi a lăsat deoparte orice consideraţiuni şi sentimente atunci când era vorba de lucrarea lui Hristos şi dorea ca şi alţii să facă la fel. Afectivitatea naturală pare să-l fi trădat pe Barnaba, care a insistat să-l ia împreună cu ei pentru slujire pe nepotul lui, dar Pavel era caracterizat de o seriozitate deosebită în lucrare. Legăturile naturale şi ataşamentul firesc aveau multă influenţă în caracterul de creştin blând al lui Barnaba, ceea ce este evident şi din modul în care s-a purtat când Petru, în slăbiciune, s-a conformat practicilor iudaizanţilor veniţi de la Ierusalim ( 2). Răspândirea evangheliei într-o lume vrăjmaşă era ceva mult prea sacru pentru Pavel ca el să-şi îngăduie experimente. Marcu preferase să fie la Ierusalim în loc să fie în lucrare, dar Sila a preferat să fie în lucrare mai curând decât la Ierusalim. Aceasta a fost ceea ce a determinat hotărârea lui Pavel, deşi, fără-ndoială, el era condus de Duhul.
Barnaba l-a luat pe Marcu, ruda lui, şi a navigat la Cipru, ţara lui natală. Aici ne despărţim de Barnaba, acest sfânt iubit şi slujitor scump al lui Hristos. Numele lui nu mai este menţionat în Faptele apostolilor. Cuvintele „ruda lui” şi „ţara lui” trebuie să spună ceva inimii oricărui ucenic care citeşte aceste pagini. Am meditat la această scenă dureroasă în loc să prezentăm o schiţă a unei istorii importante. Am putea spune multe pe această temă, dar o părăsim cu două gânduri fericite: 1. Această despărţire a fost spre binecuvântarea păgânilor, apa vieţii ajungând astfel să curgă pe două căi în loc de una singură. Totuşi aceasta este bunătatea lui Dumnezeu şi nu îndreptăţeşte deloc dezbinările dintre creştini. 2. Mai târziu Pavel a vorbit despre Barnaba cu multă afecţiune şi a dorit ca Marcu să vină la el pentru că îl considera de folos pentru lucrare ( 9:6, 4:11). Nu avem nicio îndoială că fidelitatea lui Pavel a fost o binecuvântare pentru amândoi, dar mierea afecţiunilor omeneşti nu poate fi primită niciodată la altarul lui Dumnezeu.
Fiind încredinţaţi de către fraţi harului lui Dumnezeu, ei şi-au început călătoria. Totul este minunat de simplu. Prietenii lor nu au făcut paradă conducându-i, iar ei nu au făcut promisiuni mari cu privire la ceea ce intenţionau să facă. „Să ne întoarcem acum şi să-i vizităm pe fraţi” – sunt câteva cuvinte simple şio fără pretenţii, care l-au condus pe apostolul Pavel în cea de-a doua călătorie misionară. Dar Stăpânul se gândea la slujitorii Lui şi pregătea ceea ce le era necesar. Nu au trebuit să meargă mult până să găsească un nou tovarăş în Timotei din Listra, şi încă unul care să ocupe poziţia rămasă vacantă prin despărţirea de Barnaba. Dacă Pavel a pierdut părtăşia cu Barnaba ca prieten şi frate, el a găsit în Timotei, ca fiul lui în credinţă, o simpatie şi o părtăşie care a sfârşit numai odată cu viaţa apostolului. „Pe el îl voia Pavel ca să plece împreună cu el; şi, luându-l, l-a circumcis, din cauza iudeilor care erau în acele locuri, pentru că toţi ştiau că tatăl lui era grec” (Fapte 16:3). În acea situaţie, Pavel s-a coborât pentru a ţine seama de prejudecăţile iudeilor şi l-a circumcis pe Timotei, ca să înlăture un motiv de poticnire.
Timoteus sau Timotei era născut într-o căsătorie mixtă, din acelea care sunt condamnate atât în Vechiul cât şi în Noul Testament. Tatăl lui era dintre naţiuni – numele lui nu este manţionat, iar mama lui era o iudeică evlavioasă. Din absenţa vreunei referinţe la tatăl lui, atât în Faptele apostolilor cât şi în epistole, se presupune că tatăl îi murise la scurt timp după naşterea lui. Este evident că Timotei, în copilăria lui, a fost în grija mamei lui, Eunice, şi a bunicii Lois, care din pruncie l-au învăţat Sfintele Scripturi. Din numeroasele aluzii făcute de Pavel în epistolele lui cu privire la sensibilitatea şi lacrimile iubitului său fiu în credinţă, credem că el a rămas toată viaţa lui sub impresia acelei case pline de blândeţe, iubire şi sfinţenie. Iubirea tandră a lui Pavel faţă de Timotei şi amintirile tandre despre casa lui de la Listra şi educaţia pe care a primit-o de timpuriu acolo constituie câteva din cele mai emoţionante pasaje din scrierile marelui apostol. Când era bătrân, în închisoare şi în lipsuri, el îi scria: „către Timotei, preaiubitul meu copil: Har, îndurare, pace, de la Dumnezeu Tatăl şi de la Hristos Isus, Domnul nostru. Îi sunt recunoscător lui Dumnezeu, căruia Îi slujesc din strămoşi cu conştiinţă curată, că neîncetat îmi amintesc de tine în cererile mele, noapte şi zi, dorind mult să te văd, amintindu-mi de lacrimile tale, ca să mă umplu de bucurie aducându-mi aminte de credinţa sinceră care este în tine, care a locuit întâi în bunica ta Lois şi în mama ta Eunice şi sunt convins că şi în tine” ( 1:2-5). El l-a îndemnat şi a repetat invitaţia către Timotei să vină să-l vadă: „străduieşte-te să vii repede la mine” şi „străduieşte-te să vii înainte de iarnă” ( 4: 9,21). Consider că putem crede că unui fiu atât de iubit i-a fost îngăduit să vină la timp pentru a-l mângâia în ultimele ceasuri pe părintele lui în Hristos, pentru ca să primească ultimele lui sfaturi şi binecuvântări şi să fie martor la modul cum şi-a încheiat cu bucurie cursa.
Sila sau Silvan ne este prezentat întâi ca fiind învăţător în biserica de la Ierusalim, şi probabil că era şi elenist şi cetăţean roman, ca şi Pavel (Fapte 16:37). El a fost delegat să-i însoţească pe Pavel şi Barnaba la întoarcerea lor la Antiohia, când aduceau hotărârile consiliului. Dar, din vreme ce mai multe detalii, atât din viaţa lui Timotei, cât şi a lui Sila, le vom vedea urmărind calea apostolului, nu vom mai spune altceva despre ei deocamdată, ci vom continua cu călătoria.
Pavel şi Sila împreună cu noul lor tovarăş au mers prin cetăţi îndemnându-i să ţină ceea ce au hotărât apostolii şi bătrânii de la Ierusalim. Hotărârile erau transmise bisericilor, astfel încât iudeii aveau ceea ce se hotărâse chiar la Ierusalim şi legea nu era dezlegată de naţiuni. După ce au vizitat şi au întărit bisericile care erau deja întemeiate în Siria şi Cilicia, au trecut prin Frigia şi Galatia. „Au străbătut Frigia şi ţinutul Galatiei„. Transcriind aceste cuvinte ne oprim un moment şi ne mirăm. Frigia şi Galatia nu erau oraşe ci provincii sau regiuni din ţară. Şi totuşi istoricul sacru foloseşte numai câteva cuvinte pentru a descrie lucrările mari făcute acolo. Cât de mult se deosebeşte energia concentrată a Duhului de stilul caracteristic omului, acela care umflă lucrurile! Din istoria lui Neander aflăm că numai în Frigia erau 62 de oraşe. Şi s-ar părea că Pavel şi cei care erau cu el le-au străbătut pe toate.
Acelaşi lucru remarcăm şu cu privire la lucrările din Galatia. Din epistola lui Pavel către Galateni aflăm că în acel timp el era suferind în trup: „ştiţi că în slăbiciunea cărnii v-am vestit evanghelia la început„. Dar puterea predicilor lui era într-un contrast izbitor cu slăbiciunea cărnii încât galatenii au fost mişcaţi până la extravaganţe în simpatie şi sentimente generoase: „n-aţi dispreţuit, nici n-aţi respins cu dezguste ispita mea, care era în carnea mea, ci m-aţi primit ca pe un înger al lui Dumnezeu, ca pe Hristos Isus. Care era deci fericirea voastră? Pentru că vă mărturisesc că, dacă ar fi fost posibil, v-aţi fi scos ochii voştri şi mi i-aţi fi dat” ( 4:13-15). Din istorie aflăm că Galatenii erau de origine celtică, cu un caracter impulsiv şi schimbător*. Întreaga epistolă ilustrează în mod dureros instabilitatea lor şi efectele triste ale elemntului iudaizant printre ei. „Mă mir că treceţi aşa de repede de la Cel care v-a chemat în harul lui Hristos, la o evanghelie diferită, care nu este o altă Evanghelie; dar sunt unii care vă tulbură şi doresc să strice Evanghelia lui Hristos” ( 1:6-7). Ne întoarcem la istoria din Fapte.
* n.a.) Smith – Student’s New Testament History
Caracterul şi efectele lucrării lui Pavel, care ne sunt relatate în capitolele 16 – 20 sunt cu adevărat minunate. Ele sunt pentru totdeauna unice în istorie. Fiecare slujitor al lui Hristos, dar mai ales fiecare predicator trebuie să le studieze cu multă atenţie şi să le citească adesea. După cum spunea cineva „Vasul Duhului străluceşte cu o lumină cerească pe parcursul întregii lucrări a evangheliei. El a arătat condescendenţă la Ierusalim, a tunat în Galatia când sufletele s-au abătut, i-a condus pe apostoli să se hotărască pentru libertatea celor dintre naţiuni şi s-a folosit el însuşi de toată libertatea pentru a fi iudeu cu iudeii şi ca fără lege faţă de cei care nu aveau lege, nu ca fiind sub lege, dar întotdeauna supus lui Hristos. El nu s-a făcut niciodată pricină de poticnire. Nimic din lăuntrul lui nu a împiedicat comuniunea cu Dumnezeu, care era sursa puterii lui de a fi credincios printre oameni. El putea spune ceea ce nimeni altul nu a putut spune: «Fiţi imitatori ai mei, după cum eu sunt al lui Hristos». Astfel, el putea spune «sufăr pentru cei aleşi, ca ei să capete mântuirea care este în Hristos Isus împreună cu gloria eternă»”.*
* n.a.) Darby – Sinopsis al cărţilor Bibliei, vol. 4
Este remarcabil şi modul în care Duhul a lucrat cu apostolul în aceste capitole. Numai Duhul l-a îndrumat pe calea lui minunată şi l-a susţinut prin toate încercările şi împrejurările potrivnice. De exemplu, el l-a oprit pe Pavel să predice cuvântul în Asia şi nu l-a lăsat să meargă în Bitinia, ci, printr-o viziune în timpul nopţii, l-a îndrumat să meargă în Macedonia. „Şi noaptea i s-a arătat lui Pavel o viziune: un bărbat din Macedonia, stând şi rugându-l şi spunând: .Treci în Macedonia şi ajută-ne!. Şi, când a văzut viziunea, îndată am căutat să plecăm în Macedonia, înţelegând că Domnul ne-a chemat să le vestim Evanghelia. Plecând deci cu corabia din Troa, am mers drept la Samotracia şi a doua zi la Neapolis şi de acolo la Filipi, care este cea dintâi cetate a acelei părţi a Macedoniei, o colonie” (Fapte 16:9-12).
Pavel aduce Evanghelia în Europa
Aceasta a marcat o perioadă deosebită în istoria lui Pavel şi în înaintarea creştinismului. Pavel şi tovarăşii lui au adus apoi Evanghelia în Europa. Şi aici, putem fi iertaţi dacă zăbovim un moment pentru a ne reaminti multe asocieri istorice interesante legate de cuceritorii şi cuceririle macedonenilor şi câmpia de la Filipi, faimoasă şi în istoria romană. Acolo s-a încheiat marea luptă dintre republică şi imperiu. Pentru a comemora acel eveniment, Augustus a întemeiat o colonie la Filipi. Aceasta a fost prima cetate în care a ajuns Pavel la intrarea în Europa. Este numită „cea dintâi cetate a acelei părţi a Macedoniei, o colonie„. Ni se spune că o colonie romană era caracterizată de aceea că semăna cu o Romă în miniatură, iar Filipi era mai otrivită decât oricare alta pentru a fi considerată o cetate reprezentativă pentru Roma imperială.
Suntem siguri că, pentru mulţi dintre cititorii noştri tineri şi dornici de cunoştinţe, această scurtă digresiune nu este neinteresantă. Pe deasupra, o cunoaştere a unor asemenea istorii este de folos pentru studenţii profeţiilor, ele fiind o împlinire a viziunilor lui Daniel, în special cele din capitolul 7. Cetatea Filipi era un monument al puterii Greciei care a zdrobit puterea Persiei. Alexandru cel Mare, fiul lui Filip, l-a înfrânt pe marele rege Darius, când „leopardul” Greciei a învins „ursul” Persiei.*
* n.a.) vedeţi Notes on the Book of Daniel, W Kelly
Privind în timp, de când Alexandru a navigat din Europa în Asia până la ziua când Pavel a venit din Asia în Europa au trecut aproape patru sute de ani. Totuşi, cât de diferite sunt motivele, obiectivele, conflictele şi victoriile lor! Entuziasmul lui Alexandru se născuse din ceea ce şi-a amintit cu privire la strămoşii lui cei mari şi din hotărârea de a răsturna marile dinastii din est, dar, fără a fi conştient şi fără să vrea, el a împlinit planurile lui Dumnezeu. Pavel s-a încins cu armura lui având alt scop şi nu pentru a câştiga victorii mai mari şi cu efecte mai de durată. El a fost trimis de Duhul Sfânt nu numai pentru a supune vestul, ci pentru a face ca întreaga lume să fie robită spre ascultarea de Hristos. Creştinismul nu este numai pentru o naţiune sau un popor, ci este pentru om în mod universal, după cum Pavel însuşi a exprimat acest fapt în Coloseni 1: „evanghelia … predicată oricărei făpturi de sub cer„. Aceasta este misiunea evangheliei şi sfera ei. Dar trebuie să mai remarcăm încă un lucru înainte de a continua cu călătoria lui Pavel.
Luca, „doctorul preaiubit„, istoricul şi evanghelistul, pare să-l fi însoţit pe Pavel din acel moment. Din versetul 10 el foloseşte persoana întâia plural în scriere: „am căutat să plecăm în Macedonia„. Se presupune că prin naştere el era dintre naţiuni şi că a fost convertit la Antiohia. S-ar părea că el a rămas tovarăş credincios al apostolului până la sfârşitul lucrărilor şi necazurilor lui ( 4:11).
Efectele predicării lui Pavel la Filipi
S-ar părea că la Filipi era un număr mic de evrei pentru că acolo nu era nici o sinagogă, dar, ca de obicei, apostolul a mers întâi la ei, chiar dacă erau doar câteva femei care se strângeau pe malul râului (Fapte 16). Pavel le-a predicat şi Lidia s-a convertit. S-a deschis o uşă şi au crezut şi alţii. În acel loc fără pretenţii, şi câtorva femei evlavioase le-a fost predicată mai întâi evanghelia în Europa şi acolo a fost botezată prima casă*. Dar începuturile şi triumfurile ei paşnice au fost curând tulburate de răutatea lui Satan şi de poftele omului. Evanghelia nu putea să înainteze uşor şi comod în mijlocul păgânismului, ci întâmpinând opoziţie şi cu suferinţe.
* n.a.) Acţiunea Duhului în familie pare să fi fost ceva remarcabil printre naţiuni, pentru că printre iudei nu auzim de aşa ceva. Nu am întâlnit ţinuturi printre iudei care să fi fost impresionate (ne limităm la a spune numai atât) de evanghelie, cum a fost printre samariteni. Dar printre naţiuni familiile par a fi în mod special vizitate de harul divin, după cum consemnează Duhul Sfânt. Luăm ca exemple pe Corneliu, temnicerul şi Ştefana, unde întâlnim în mod repetat acest fapt. Aceasta este ceva foarte încurajator mai ales pentru noi. (Introductory Lectures to the Acts of the Apostles, W Kelly)
Pe când apostolul nostru şi tovarăşul lui mergeau la locul de strângere sau de rugăciune, o fată sclavă care posedată de un duh rău i-a urmat strigând „Oamenii aceştia sunt robi ai Dumnezeului celui Preaînalt, care vă vestesc calea mântuirii„. La început, Pavel nu a băgat-o în seamă, ci a continuat lucrarea lui binecuvântată de a-L predica pe Hristos şi a câştiga suflete pentru El. Dar sclava posedată a persistat în a-i urmări şi a repeta aceeaşi strigare. Era o încercare plină de răutate a vrăjmaşului de a împiedica lucrarea lui Dumnezeu chiar dând mărturie despre slujitorii cuvântului. De remarcat faptul că ea nu dădea mărturie pentru Isus sau Domnul, ci pentru robii Lui şi Dumnezeul cel Preaînalt. Dar Pavel nu dorea o mărturie pentru sine însuşi şi nu dorea o mărturie a unui duh rău, şi, de aceea, fiind necăjit, s-a întors şi i-a zis duhului: „Îţi poruncesc în numele lui Isus Hristos să ieşi din ea!” Şi duhul a ieşit din ea chiar atunci.
Din vreme ce fata nu-şi mai putea practica arta de a ghici, stăpânii ei s-au văzut lipsiţi de câştigurile de pe urma ei, şi, înfuriaţi de pierderea proprietăţii lor, au incitat mulţimea să li se alăture şi i-au apucat pe Pavel şi pe Sila şi i-au târât înaintea magistraţilor. Din vreme ce ştiau bine că nu puteau aduce nici o acuzaţie solidă împotriva lor, ei au ridicat problema veche că erau tulburători ai liniştii prin aceea că încercau să introducă practici iudaice într-o colonie romană şi să înveţe obiceiuri contrare legilor romane. Aşa cum s-a întâmplat adesea de atunci încoace, în loc să fie cercetate dovezile şi să se delibereze, a fost luat ca valabil strigătul mulţimii, aşa că magistraţii, fără a mai face cercetări, au poruncit ca ei să fie biciuiţi în public şi aruncaţi în închisoare. Astfel, aceşti binecuvântaţi slujitori ai lui Dumnezeu, răniţi, sângerând şi slăbiţi, au fost daţi pe mâna unui temnicer crud ca să-i păstreze bine, care a mai adăugat la suferinţele lor punându-i în butuci. Dar, în loc ca Pavel şi Sila să fie deprimaţi de suferinţele trupeşti şi de zidurile sumbre ale închisorii, ei s-au bucurat că au fost socotiţi vrednici să sufere ocara şi durerea pentru Hristos, şi, în loc ca liniştea de la miezul nopţii să fie întreruptă de oftări şi gemete ale prizonierilor, ei „rugându-se, lăudau pe Dumnezeu prin cântări, iar cei întemniţaţi îi ascultau„.
Dacă Satan nu duce lipsă de resurse pentru a-şi desfăşura lucrarea lui rea, şi Dumnezeu are resurse pentru a împlini lucrarea Lui bună. El s-a folosit de tot ceea ce s-a întâmplat pentru a îndruma înaintarea lucrării evangheliei şi a împlini planurile dragostei Sale. Temnicerul urma să fie convertit, biserica să fie strânsă laolaltă şi să fie stabilită o mărturie pentru Domnul Isus Hristos chiar în acea fortăreaţă a păgânismului. La miezul nopţii Pavel şi Sila cântau, iar deţinuţii ascultau acel sunet neobişnuit, când a fost un cutremur mare. Dumnezeu a intrat în scenă în suveranitate şi în har. El a vorbit şi pământul s-a cutremurat: au fost zguduite zidurile închisorii, uşile s-au deschis şi lanţurile fiecăruia au căzut. Ce mai erau lanţurile şi închisorile? Şi ce mai erau legiunile romane? Ce este toată puterea vrăjmaşului? Vocea lui Dumnezeu se aude în furtună, dar violenţei furtunii îi urmează vocea blândă şi liniştită a evangheliei şi păcii venite din cer.
Trezit în urma cutremurului, primul gând al temnicerului a fost la prizonierii lui, şi, speriat la vederea uşilor deschise, presupunând că prizonierii fugiseră, şi-a scos sabia pentru a se sinucide. „Dar Pavel a strigat cu glas tare, spunând: «Nu-ţi face nici un rău, pentru că toţi suntem aici!»” (Fapte 16:28). Acele cuvinte ale dragostei au zdrobit inima temnicerului. Calmul şi seninătatea lui Pavel şi Sila, faptul că au refuzat să se folosească de ocazie pentru a scăpa şi grija lor pentru el, toate împreună au făcut ca ei să apară în ochii temnicerului ca fiinţe superioare. El a pus deoparte sabia, a cerut o lumină, şi, intrând în celulă, a căzut la tremurând picioarele apostolilor. Conştiinţa lui fusese atinsă, inima lui fusese zdrobită şi ceva ca un cutremur violent îi tulbura sufletul. El a luat poziţia de păcătos pierdut şi a strigat: „Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?” (Fapte 16:29). El nu a vorbit ca învăţătorul legii din Luca 10: „Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa eternă?” La temnicerul nu se punea problema să facă ceva anume pentru viaţă, ci problema mântuirii pentru cel pierdut. Ca mulţi alţii, învăţătorul legii nu se recunoştea ca păcătos pierdut, şi, de aceea, el nu a vorbit de mântuire.
Ca răspuns la cea mai importantă întrebare pe care o poate rosti vreodată un om: „Ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?” apostolul a îndreptat spre Hristos gândurile temnicerului, spunând: „Crede în Domnul Isus şi vei fi mântuit, tu şi casa ta„. Dumnezeu a dat binecuvântarea şi toată casa a crezut, s-a bucurat şi au fost botezaţi. Şi totul s-a schimbat; temnicerul i-a adus pe prizonieri în propria lui casă, cruzimea lui a fost schimbată în dragoste, simpatie şi ospitalitate. În acel ceas din noapte el le-a spălat rănile, le-a dat să mănânce şi s-a bucurat, crezând în Dumnezeu împreună cu toată casa lui. Ce noapte plină! Ce schimbare în numai câteva ceasuri! Şi ce dimineaţă fericită a venit peste acea casă! Lăudat fie Domnul!
Ca Darius odinioară, magistraţii pare să nu se fi putut odihni în timpul nopţii. Poate că va fi ajuns la ei vestea despre cutremur sau să fi aflat că Pavel şi Sila erau romani. Cert este că imediat ce s-a făcut ziuă au trimis la temnicer ordinul „eliberează pe oamenii aceia„. Imediat le-a făcut cunoscut lui Pavel şi Sila ordinul pe care-l primise şi le-a urat să meargă în pace. Dar Pavel şi Sila au refuzat să fie eliberaţi fără ca să se recunoască public nedreptatea suferită de ei. El a şi făcut cunoscut faptul că el şi Sila erau cetăţeni romani. Faimoasele cuvinte ale lui Cicero deveniseră un proverb şi aveau o mare valoare peste tot: „A lega pe un cetăţean roman este o ofensă, iar a-l biciui este o crimă”. Magistraţii violaseră în mod evident legea romană, dar Pavel a cerut numai ca, după cum au fost trataţi ca vinovaţi în public, tot public să fie declaraţi nevinovaţi. Şi magistraţii au făcut aceasta, ştiind că nu fuseseră drepţi. „Şi au venit şi i-au rugat, şi, după ce i-au scos afară, le-au cerut să plece din cetate„. Apostolii s-au conformat de bunăvoie cererii magistraţilor, au ieşit din închisoare şi au intrat în casa Lidiei, şi, după ce i-au văzut pe fraţi şi i-au mângâiat, au plecat.*
* n.a.) vedeţi scrierile evanghelistice cu privire la persoanjele din acest capitol în Things New and Old, vol. 12, pag. 29-97
Înainte de a părăsi acest capitol memorabil, am mai adăuga că este foarte plăcut să vedem, în epistola lui Pavel către filipeni, dovezile unui ataşament care-i lega şi care a continuat din prima zi până când Pavel a ajuns să fie închis la Roma. Afecţiunea lui pentru filipenii lui iubiţi era minunată. El li se adresa cu cuvintele „fraţii mei preaiubiţi şi doriţi, bucuria şu cununa mea, staţi astfel tari în Domnul, preaiubiţilor” (Filipeni 4:1). Şi el a recunoscut, cu mare bucurie, părtăşia lor neostenită cu el în evanghelie şi numeroasele dovezi practice ale dragostei şi simpatiei lor prin grija pe care au arătat-o faţă de el. De îndată ce el a ajuns la Tesalonic, ei s-au gândit la nevoile lui. „În Tesalonic, o dată, chiar de două ori, mi-aţi trimis ceva pentru nevoia mea” (Filipeni 4:15-19).
Pavel la Tesalonic şi Bereea
Pavel şi Sila s-au îndreptat apoi spre Tesalonic. S-ar părea că Timotei şi Luca au rămas la Filipi pentru o scurtă perioadă. După ce au trecut prin Amfipolis şi Apolonia, Pavel şi Sila au ajuns la Tesalonic, unde au găsit o sinagogă. Era un oraş comercial important unde locuiau mulţi iudei. „Şi Pavel, după obiceiul său, a intrat la ei şi, în trei sabate, a stat de vorbă cu ei din Scripturi„. Inimile multora dintre ei au fost mişcate la predicile lui şi o mare mulţime de greci evlavioşi şi de femei de seamă au crezut. Dar vrăjmaşul lui Pavel a apărut din nou. „Iudeii, fiind plini de invidie şi luând cu ei pe nişte oameni răi din rândul celor de jos şi strângând o mulţime, tulburau cetatea. Şi, venind la casa lui Iason, căutau să-i aducă afară la popor. Şi, negăsindu-i, îi târau pe Iason şi pe unii fraţi înaintea magistraţilor, strigând: «Aceştia, care au răscolit lumea, au venit şi aici; pe aceştia Iason i-a primit; şi toţi aceştia lucrează împotriva decretelor Cezarului, spunând că este un alt împărat: Isus»” (Fapte 17:5-7). Aceste versete sunt îndeajuns pentru a ne reda caracterul universal al vrăjmăşiei iudeilor împotriva evangheliei şi a lui Pavel ca slujitorul ei cel mai important.
Apostolul le predicase tesalonicenilor adevărul cu privire la înălţarea lui Hristos şi la venirea Lui din nou în glorie: „spunând că este un alt împărat, unul Isus„. De aici aluzia cu care revine mereu Pavel pricind venirea Domnului şi ziua Domnului în epistolele lui către acea biserică. Din ceea ce spune Pavel în prima lui epistolă aflăm că lucrările lui au fost foarte multe şi recunoscute şi binecuvântate de Domnul pentru multe suflete ( 1:9-10; 2:10-11).
Apostolul a plecat apoi la Bereea. Acolo iudeii erau mai nobili şi cercetau prin cuvântul lui Dumnezeu ceea ce li se spunea. Şi acolo a fost multă binecuvântare. Mulţi au crezut, dar iudeii, ca nişte vânători care îşi urmăresc prada, au venit de la Tesalonic la Bereea, şi au făcut mare agitaţie, ceea ce l-a forţat pe Pavel să plece aproape imediat. Însoţit de câţiva dintre cei convertiţi din Bereea, el a mers la Atena, lăsându-i în urmă pe Sila şi Timotei.
Vizita lui Pavel la Atena
Apariţia apostolului la Atena este un eveniment istoric deosebit de important. Aceal oraş era, sub un anumit aspect, capitala lumii, fiind sediul culturii şi filozofiei greceşti, dar şi centrul superstiţiei şi idolatriei.
Este foarte interesant să observăm că apostolul nu s-a grăbit să se angajeze în lucrare acolo, ci a stat un timp să cugete. Şi mintea lui s-a umplut cu gânduri adânci cu privire la cum sunt apreciate lucrurile în prezenţa lui Dumnezeu şi în lumina morţii şi învierii lui Hristos. Prima lui intenţie a fost să aştepte venirea lui Sila şi Timotei pentru că le trimisese un mesaj la Bereea ca să vină la el cât mai repede. Dar, când s-a văzut înconjurat de temple, altare, statui şi închinare la idoli, el nu a mai putut să tacă. Ca de obicei, el a început să vorbească întâi cu iudeii, dar avea şi dispute zilnice cu filozofii în piaţă, creştinismul confruntându-se deschis cu păgânismul. De observat că apostolul creştinismului era singur la Atena, iar locul era plin de apostoli ai păgânismului şi erau numeroase obiecte de cult, într-atât încât un scriitor satiric observa: „La Atena este mai uşor să găseşti un dumnezeu decât un om”.
Unii luau în derâdere ceea ce auzeau, iar alţii ascultau şi doreau să audă mai mult. „şi unii dintre filosofii epicurieni şi stoici i se împotriveau. Şi unii ziceau: «Ce vrea să spună vorbăreţul acesta?». Şi alţii: «Pare că este vestitor al unor zei» străini., pentru că le vestea Evanghelia lui Isus şi învierea„. Aflăm deci asupra căror lucruri insista Pavel în ceea ce spunea el zi de zi poporului şi diferitelor clase de filozofi: „Isus şi învierea„. Aceste cuvinte au impresionat cel mai mult şi au rămas în mintea lor. Ce lucru nou şi ce realitate binecuvântată pentru suflete! Era vorba de Persoana lui Hristos şi nu era o teorie şi de faptul învierii şi nu de ceva ceţos şi incert ca perspectivă de viitor. Slujitorul lui Hristos le-a prezentat deschis atenienilor starea groaznică în care se aflau ei înaintea Dumnezeului cel adevărat. Totuşi ei au vrut să li se facă o prezentare mai completă şi mai elabirată a acestor subiecte tainice, drept care l-au adus pe Pavel la Areopag.
Acela era locul cel mai potrivit pentru un discurs public. Cea mai solemnă curte de justiţie era din timpuri imemoriale pe dealul Areopagului. Judecătorii stăteau în aer liber pe scaune cioplite în piatră. În acel loc fuseseră dezbătute multe probleme importante şi se luaseră multe hotărâri solemne, începând cu legendara judecată a lui Marte, de la care venea numele „dealul lui Marte„.
În acest cadru s-a adresat Pavel mulţimii. Nu există în istoria apostolului sau în istoria sădirii creştinismului vreun moment mai interesant decât acesta. Inspirat de sentimente pentru onoarea lui Dumnezeu şi cunoscând deplin starea omului în lumina crucii, ce trebuie să fi simţit apostolul când stătea pe dealul lui Marte? Oriîncotro îşi îndrepta privirile putea vedea semnele idolatriei în mii de forme. În acele împrejurări el ar fi putut greşi să vorbească aspru, dar şi-a stăpânit sentimentele şi s-a abţinut de la un limbaj agresiv. Ştiind ce duh fierbinte avea el şi cât de plin de zel pentru adevăr era, aceasta este un remarcabil exemplu de lepădare de sine şi stăpânire de sine. Domnul şi Învăţătorul lui era cu el chiar dacă, înaintea ochilor omeneşti el părea să fie singur în faţa atenienilor şi a numeroşilor străini care se strânseseră la acea universitate a lumii. Prin înţelepciunea ei, prudenţa şi raţionamentul sănătos, cuvântarea lui Pavel este unică în analele istoriei. El nu a început atacând dumnezeii falşi sau denunţând religia lor ca amăgire satanică şi ceva detestabil pentru el, cum ar fi făcut cineva cu zel şi fără cunoştinţă şi care se mândreşte propria lui fidelitate. În cuvântarea care ne stă înainte avem un exemplu cum este cel mai bine să te apropii de inimile persoanelor neştiutoare şi pline de prejudecăţi din orice epocă. Să ne dea Domnul înţelepciune să urmăm acest exemplu!
Cuvintele de introducere sunt, în acelaşi timp, şi de natură să-i captiveze, dar şi mustrări. „Bărbaţi atenieni, în toate vă văd foarte superstiţioşi„. A început recunoscând că ei aveau sentimente religioase, dar că acele sentimente erau direcţionate greşit, după care le-a vorbit despre faptul că el era unul care îi putea conduce la cunoaşterea Dumnezeului cel adevărat. „Pe Acela deci, pe care voi, necunoscându-L, Îl onoraţi, vi-L vestesc eu„. El alesese cu înţelepciune textul inscripţiei „Pentru un Dumnezeu necunoscut„, care i-a dat ocazia să înceapă de la treapta cea mai de jos a scării adevărului. Dar imediat el a părăsit argumentele împotriva idolatriei şi a început să predice evanghelia. El a fost atent să nu introducă numele lui Isus în discursul lui public. El vestise numele Lui în slujirile lui mai particulare, dar fiind înconjurat de discipoli şi admiratori ai unora ca Socrate, Platon, Zeno şi Epicur, el a avut grijă să ferească cu sfinţenie ca numele lui Isus să fie pus în comparaţie cu asemenea personalităţi, pentru că ştia ca numele Nazarineanului smerit era nebunie pentru greci. Şi totuşi, spre sfârşitul discursului, se vede că atenţia tuturor este îndreptată către omul Isus Hristos chiar dacă numele Lui nu a fost menţionat deloc în acel discurs. Astfel, el a spus: „Dumnezeu deci, trecând cu vederea timpurile de neştiinţă, porunceşte acum oamenilor ca toţi, de pretutindeni, să se pocăiască, pentru că a rânduit o zi în care va judeca pământul locuit, cu dreptate, prin Omul pe care L-a rânduit, dând tuturor dovadă prin aceea că L-a înviat dintre morţi„. În acest punct auditoriul lui nu am mai avut răbdare şi discursul i-a fost întrerupt. Dar ultima impresie lăsată în mintea lor era una cu o greutate pentru eternitate. Apostolul inspirat s-a adresat conştiinţei lor şi nu curiozităţii intelectuale a filozofilor. Menţionarea învierii morţilor şi a judecării întregii lumi făcută cu atâta autoritate şi atât de poruncitor nu se putea să nu-i deranjeze pe acei oameni mândri şi mulţumiţi de sine. Principiul esenţial şi obiectivul cel mai înalt pentru filozoful epicurian era să aibă ceea ce l-ar satisface, iar stoicul urmărea să trăiască într-o indiferenţă mândră faţă de bine şi de rău, faţă de plăcere şi durere.
Atunci nu cred că mai este de mirare că acea adunare strălucită s-a risipit cu zeflemeaua unora şi cu indiferenţa altora. Dar, cu toate acestea, creştinismul a câştigat prima victorie nobilă asupra idolatriei, şi, chiar dacă rezultatele imediate ale discursului lui Pavel au fost slabe, ştim că el a avut rezultate binecuvântate pentru mulţi de atunci încolo şi că va mai aduce încă rod în multe suflete şi va continua să aducă roade pentru gloria lui Dumnezeu pentru totdeauna.
Pavel a plecat dintre ei şi nu înseamănă că ar fi fost alungat în urma unor tulburări sau persecuţii. Domnul i-a dat să guste bucuria Lui şi bucuria îngerilor la pocăirea păcătoşilor „între care Dionisie areopagitul şi o femeie cu numele Damaris şi alţii împreună cu ei„. Dar în oraşul militar Filipi şi în oraşele comerciale Tesalonic şi Corint pare că numărul convertiţilor a fost mult mai mare decât în educata şi elitista Atenă. Aceasta este ceva umilitor pentru mândria omului şi pentru puterea minţii cu care omului îi place să se laude. Pavel a adresat o epistolă filipenilor, două tesalonicenilor şi două corintenilor, dar nu avem vreo epistolă a lui Pavel către atenieni şi nu citim că ar mai fi vizitat vreodată Atena.
Vizita lui Pavel la Corint
Corintul este aproape la fel de important ca şi Ierusalimul sau Antiohia prin legătura pe care o are cu învăţătura şi scrierile apostolului, această cetate putând fi considerată ca fiind centrul lui european. Acolo Dumnezeu avea „mult popor” şi Pavel a stat un an şi şase luni învăţându-i cuvântul lui Dumnezeu. În perioada când era la Corint apostolul a scris primele epistole apostolice – cele două epistole către tesaloniceni.
Corintul, capitala romană a Greciei, era un oraş comercial, cu legături bune cu Roma şi vestul Mediteranei, cu Tesalonic şi Efes pe Marea Egee şi cu Antiohia şi Alexandria în Est. Prin cele două porturi importante, cetatea primea nave atât din est cât şi din vest*.
* n.a.) pentru detalii geografice amănunţite vedeţi The Life and Epistles of St. Paul de Conybeare şi Howson. Mai adăugăm că am preluat de la ei datele, aceasta fiind cea mai recentă şi cuprinzătoare şi probabil şi cea mai bună istorie a marelui apostol.
S-ar părea că Pavel a călătorit singur la Corint. Dacă Timotei a venit la el la atena ( 3:1), el a fost apoi trimis din nou la Tesalonic, loc care, după cum vom vedea curând, era mult pe inima apostolului. La scurt timp după venirea lui acolo, el a găsit doi prieteni şi colaboratori: pe Acvila şi Priscila. În acel timp trebuie că în Corint erau mai mulţi evrei decât de obicei deoarece „Claudiu poruncise ca toţi să plece din Roma„. Domnul s-a folosit astfel de exilul la care au fost obligaţi Acvila şi Priscila pentru a oferi o locuinţă slujitorului său singuratic. Ei erau din ţara lui şi de meseria lui şi aveau şi aceeaşi inimă şi acelaşi duh ca el. Şi, având aceeaşi meserie, a locuit împreună cu ei şi au lucrat împreună, „pentru că meseria lor era facerea corturilor” (Fapte 18). Ce pline de har şi ce minunate sunt căile Domnului cu slujitorul Lui! Într-un oraş comercial bogat, înconjurat de greci, colonişti romani şi evrei din toate părţile, el a lucrat în pace, făcându-şi meseria lui, ca să nu fie o povară pentru nici unul dintre ei.
Aici avem un exemplu de situaţie când cea mai profundă şi înaltă spiritualitate se îmbină cu munca sârguincioasă pentru lucrurile obişnuite necesare vieţii. Ce exemplu şi ce lecţie! Munca lui nu îl împiedica să fie în comuniune cu Dumnezeu. Nimeni nu a ştiut vreodată atât de bine şi nu a simţit mai profund valoarea evangheliei pe care o purta: în ea erau chestiuni de viaţă şi de moarte, şi totuşi el se ocupa cu o muncă obişnuită. Dar făcea şi aceasta pentru Domnul şi pentru sfinţii Lui, după cum pentru ei predica. Deseori el se referă la aceasta în epistolele lui şi spune că era unul dintre privilegiile lui. „În orice, m-am ferit şi mă voi feri să vă fiu povară. Adevărul lui Hristos este în mine, că lauda aceasta nu-mi va fi oprită în ţinuturile Ahaiei” ( 11:9-10*).
* Pentru că unii au maximizat importanţa acestui pasaj şi neglijat alte pasaje, este bine să notaţi care considerăm că este sensul lui adevărat. Hotărârea apostolului de a nu fi o povară pentru sfinţi, după cu ni se spune atât de hotărât aici, se aplică în mod special, ba poate chiar în mod exclusiv, la biserica din Corint. Este un principiu important, dar este un principiu special şi nu unul general. El recunoaşte că a primit daruri de la alte biserici şi este cât se poate de recunoscător (Filipeni 4). Dar corintenilor le scria “am luat de la alte adunări, primind plată, ca să vă pot sluji vouă. Şi fiind prezent la voi n-am împovărat pe nimeni (pentru că nevoia mea a fost deplin umplută de fraţii veniţi din Macedonia)”.
Apostolul, fără-ndoială, avea motive bine întemeiate pentru a refuza comuniunea în lucrurile materiale cu biserica din Corint. Ştim că acolo erau falşi apostoli şi mulţi vrăjmaşi şi că printre ei erau multe nereguli mari şi grave, pe care el le-a mustrat cu tărie şi a căutat să le corecteze. În acele condiţii, pentru ca motivele lui să nu fie înţelese greşit, apostolul prefera să lucreze cu mâinile lui decât să fie întreţinut de biserica din Corint. „De ce? Pentru că nu vă iubesc? ” – întreba el – „Ştie Dumnezeu! Dar, ceea ce fac, voi şi face, ca să tai ocazia celor care vor o ocazie” (v. 9:1-15).
Mai este încă un aspect deosebit de interesant legat de drumul apostolului. În general se consideră că în perioada cât a fost la Corint el a scris cele două epistole către tesaloniceni şi unii consideră că tot în acea perioadă a scris şi epistola către galateni. Acestea le avem ca mărturie cu privire la strânsa comuniune a lui cu Dumnezeu în timpul cât a lucrat cu mâinile sale. Dar când venea sabatul de odihnă, atelierul se închidea şi Pavel mergea la sinagogă şi îi convingea pe iudei şi pe greci. Acesta era obiceiul lui. „Şi el stătea de vorbă în fiecare sabat şi îi convingea pe iudei şi pe greci” (Fapte 18:4). Dar, după un timp în care Pavel lucra astfel în cursul săptămânii şi în sabat, Sila şi Timotei au venit din Macedonia. Este evident că ei au venit cu ajutoare care au satisfăcut nevoile de atunci ale apostolului şi l-au eliberat de la a lucra mereu cu mâinile lui.
S-ar părea că venirea lui Sila şi Timotei l-au încurajat şi l-au întărit pe apostol, astfel încât zelul lui şi energia lui pentru evanghelie au crescut. El era „împins de Duhul şi mărturisea că Isus este Hristosul„, dar ei se împotriveau învăţăturii lui şi huleau. Aceasta l-a determinat pe Pavel să ia o altă cale, hotărât şi cu îndrăzneală. El şi-a scuturat hainele ca semn că era nevinovat de sângele lor şi le-a spus că de atunci avea să meargă la naţiuni. În toate acestea, el era condus de Dumnezeu şi acţiona după gândul Lui. El a predicat în sinagogă atâta timp cât a fost posibil, dar, atunci când nu a mai putut merge acolo, el a fost obligat să folosească locul cel mai convenabil pe care l-a putut găsi. La Efes, el a predicat în şcoala unuia numit Tiran, la Roma a locuit timp de doi ani întregi într-o casă pe care a închiriat-o, iar la Corint un prozelit numit Iustus l-a primit în casa lui pe apostolul respins.
În acel moment de criză din viaţa lui, el a avut favoarea unei revelaţii deosebite din partea Domnului: „Domnul i-a spus prin viziune, în noapte, lui Pavel: «Nu te teme, ci vorbeşte şi nu tăcea, pentru că eu sunt cu tine şi nimeni nu va pune mâna pe tine ca să-ţi facă rău, fiindcă am mult popor în cetatea aceasta». Şi a rămas un an şi şase luni, învăţând între ei Cuvântul lui Dumnezeu” (Fapte 18:9-11). Dar şi atunci vrăjmaşii lui neînduplecaţi au stârnit mânia iudeilor împotriva lui Pavel, iar aceştia au căutat să se folosească de venirea lui Galio, noul guvernator, pentru a-şi împlini intenţiile rele.
Galio era fratele filozofului Seneca, şi, asemenea lui, era foarte învăţat. El a fost un înţelept, cinstit şi tolerant ca guvernator, deşi a tratat cu dispreţ lucrurile sfinte. Dar Domnul, care era cu slujitorul său, după cum şi spusese, s-a folosit de indiferenţa necredinţei lui Galio pentru a zădărnici planurile pline de răutate ale iudeilor şi a întoarce acuzaţiile lor false împotriva lor. Fiind zădărnicite planurile lor rele, apostolul a avut mai multă libertate în lucrarea evangheliei şi roadele binecuvântate s-au arătat curând în toată provincia Ahaiei ( 1:8-9).
Vizita lui Pavel în trecere la Efes
Venise timpul ca Pavel să părăsească Corintul şi să viziteze din nou Ierusalimul. El dorea mult să fie prezent la sărbătoarea care se apropia. Înainte de a pleca el şi-a luat un solemn rămas bun de la adunarea de curând formată, promiţând că, cu voia Domnului, se va întoarce. Împreună cu Acvila şi Priscila, el a părăsit în pace Corintul, dar, când era în port, înainte de a porni cu corabia, a urmat un ritual care a dat naştere la multe discuţii: fiind sub un jurământ, Pavel şi-a ras capul în Chencreea. Suntem convinşi că, în modul lui de a gândi şi fiind condus de Duhul, el era mult deasupra nivelului unei religii cu sărbători şi jurăminte, dar s-a coborât în har la nivelul obiceiurilor naţiunii din care făcea parte. Pentru iudei, el s-a făcut iudeu. Opoziţia lor necontenită faţă de învăţătura lui şi persecuţiile lor violente nu au făcut niciodată să scadă afecţiunea lui faţă de poporul iubit, şi aceasta, în mod sigur, era de la Dumnezeu. În timp ce, prin energia Duhului, căuta să le predice naţiunilor evanghelia, el, credincios cuvântului lui Dumnezeu, nu a uitat niciodată să le predice întâi iudeilor. Astfel el este expresia strălucită a harului lui Dumnezeu faţă de naţiuni, dar şi a afecţiunii răbdătoare faţă de iudei.
Ceata misionarilor a acostat la Efes, iar Pavel a mers la sinagogă să discute cu iudeii. Ei au părut înclinaţi să-l asculte, dar el avea dorinţa puternică să meargă la Ierusalim pentru a ţine sărbătoarea care se apropia, astfel încât „şi-a luat rămas bun de la ei spunând: «Trebuie neapărat să ţin sărbătoarea viitoare la Ierusalim, dar mă voi întoarce din nou la voi, dacă va vrea Dumnezeu». Şi a plecat din Efes pe mare” (Fapte 18:21).
A patra vizită a lui Pavel la Ierusalim
Istoricul sacru nu ne dă nici un fel de informaţii cu privire la ce s-a întâmplat la Ierusalim cu acea ocazie, ci ni se spune numai că „suindu-se şi salutând adunarea, a coborât la Antiohia” (Fapte 18:22). Totuşi dorinţa lui intensă de a-i vizita ne arată clar că era ceva important. Poate că el a simţit că iudeii creştini strânşi la sărbătoare trebuiau să audă o relatare detaliată despre cum a fost primită evanghelia între naţiuni. Vizitase colonii romane şi capitale greceşti şi se făcuse o mare lucrare a lui Dumnezeu. Se poate ca toate acestea să pară naturale şi juste, dar nu este cazul să încercăm să dăm laoparte vălul pe care Duhul Sfânt l-a lăsat peste această vizită.
De la Ierusalim, Pavel a coborât la Antiohia vizitând adunările pe care le întemeiase mai înainte, prin aceasta realizând o legătură între Antiohia şi Ierusalim. Din câte ştim, aceea a fost ultima vizită a lui Pavel la Antiohia. Am văzut deja cum el a întemeiat noi centre de viaţă creştină în cetăţile greceşti de la Marea Egee. Evanghelia a înaintat din ce în ce mai mult către vest, iar biografia inspirată a apostolului, după o scurtă perioadă în care a arătat un profund interes faţă de Iudeea, s-a centrat pe Roma.
Întoarcerea lui Pavel la Antiohia
După o călătorie care s-a întins pe o perioadă de trei sau patru ani, apostolul nostru s-a întors la Antiohia. El străbătuse teritorii întinse şi răspândise creştinismul în multe oraşe înfloritoare şi populate, şi făcuse aceasta aproape în totalitate prin eforturile lui. Dacă cititorul este interesat de istoria lui Pavel, el trebuie să aibă în minte în mod clar perioadele distincte din viaţa lui Pavel şi aspectele esenţiale pentru fiecare din călătoriile lui. Dar, înainte de a începe cu a treia călătorie misionară a lui Pavel, poate că ar fi bine să remarcăm un alt mare predicator al evangheliei care ne apare dintr-odată chiar în acest timp, al cărui nume, alături de cel al apostolului, este probabil cel mai important din istoria timpurie a bisericii.
Apollo era iudeu prin naştere şi originar din Alexandria. El era un „om cu darul vorbirii şi puternic în Scripturi … cunoscând numai botezul lui Ioan„. El era plin de dăruire, serios şi drept şi mărturisea public şi predica lucrurile pe care le cunoştea, şi puterea Duhulu Sfânt se manifesta în el. Nu pare că el ar fi fost numit sau rânduit cumva, nici de cei doisprezece, nici de Pavel, ci că Domnul, care este deasupra tuturor, îl chemase şi lucra în el şi prin el. Astfel, în cazul lui Apollo, vedem manifestarea puterii şi libertăţii Duhului Sfânt fără vreo intervenţie omenească. Este bine să notăm acest fapt. Ideea unui clericalism exclusiv reprezintă negarea în practică a libertăţii Duhului Sfânt de a lucra prin cine doreşte El. Dar, deşi avea un zel fervent şi era un vorbitor elocvent, Apolo ştia numai ceea ce îi învăţase Ioan pe ucenicii lui. Domnul ştia aceasta, aşa că i-a dat învăţători. Printre cei care ascultau acele apeluri adresate în modul cel mai sobru au fost şi doi ucenici bine instruiţi de Pavel care au avut un interes deosebit faţă de Apolo. Deşi era şi învăţat şi elocvent, Apolo a avut şi smerenia ca să primească învăţătură de la Acvila şi Priscila. Ei l-au invitat la ei acasă, şi, fără-ndoială, într-un duh smerit, „i-au arătat mai exact calea lui Dumnezeu„. Cât de simplu! Şi cât de normal şi de frumos este aceasta! Totul este de la Domnul. El a rânduit ca Acvila şi Priscila să fie la Efes, ca Apolo să fie acolo şi să stârnească interesul poporului de la Efes înainte de venirea lui Pavel, şi, după ce a fost instruit, să meargă la Corint şi să ajute lucrarea pe care Pavel o începuse acolo. Apolo a udat ceea ce sădise Pavel, iar Dumnezeu a dat creştere din belşug. Aşa sunt căile binecuvântate ale Domnului în modul înţelept şi plin de dragoste în care se îngrijeşte de toţi slujitorii Lui şi de toate adunările Lui.

Neprihănirea noastră și neprihănirea cărturarilor și a fariseilor
„Căci vă spun că, dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor şi a Fariseilor, cu niciun chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor.” (Matei 5:20)
Protecția muncii
Rândurile următoare au un subiect aparte, „neprihănirea”, despre care cuvântul apostolic al Epistolei către evrei spune că este un subiect menit oamenilor maturi, nu unor bebeluși.
„Şi oricine nu se hrăneşte decât cu lapte, nu este obişnuit cu cuvântul despre neprihănire, căci este un prunc. Dar hrana tare este pentru oamenii mari, pentru aceia a căror judecată s-a deprins, prin întrebuinţare, să deosebească binele şi răul” (Evrei 5:13-14).
Modele de neprihănire
Cuvintele citate din Evanghelia după Matei sunt între cele mai dure cuvinte ale lui Isus, căci nu par deloc a fi negociabile și sigur nu lasă loc la întors.
Avem (1) formula cunoscută „vă spun”, ceea ce implică o autoritate aparte, un accent, o subliniere clară; apoi (2) sunt apreciați la scenă deschisă cei mai buni performeri ai vremii – fariseii și cărturarii – și le este recunoscută o neprihănire aparte, un model de urmat; (3) ni se pune în față standardul lor ca unul care poate și trebuie să fie întrecut; iar (4) nota finală se cunoaște prin intrarea sau nu în împărăția cerurilor (cu alte cuvinte strădania e acum și aici, iar verdictul e atunci și acolo).
Pare o misiune imposibilă.
Neprihănirea fariseilor și a cărturarilor era recunoscută. Era un proverb în vremea aceea că, dacă din toată lumea nu ar reuși să intre în ceruri decât doi inși, atunci unul ar fi cărturar și celălalt ar fi fariseu.
Capcana neprihănirii
Provocarea este clară: (1) uite modelul, (2) fii mai bun ca el, (3) vei lua premiul. Cât de bun să fiu ca să iau premiul? Și cât de bun poți fi, cât de „mai bun” față de niște campioni mondiali?
La capătul pasajului, Isus pune următoarea ștachetă: „Voi fiţi, deci, desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit” (Matei 5:48).
Părem prinși într-un clește, avem de dus o luptă pentru împărăția cerurilor în care modelul de jos este maximumul pământesc, neprihănirea cărturarilor și a fariseilor, iar modelul de sus este maximumul ceresc, desăvârșirea lui Dumnezeu Tatăl.
Dinamica este clară, fiți mai buni decât cei de jos, ținta e să atingeți ce e sus. Pentru idealul de sus, calificativul va fi simplu: ești sau nu ești ca. Ținta e să nu fii cumva mai puțin decât. Trebuie să fii „egal” cu Dumnezeu, nu „mai mic sau egal”. Pentru idealul de jos, calificativul e invers: trebuie să nu fii egal, cu niciun chip… Trebuie să fii „mai mare”, în niciun caz „mai mare sau egal” cu fariseii și cărturarii.
Dacă pentru idealul divin, al egalității nu avem grade de comparație (ori ești ori nu ești), pentru cuvântul „întrece” sunt disponibile și alte redări, în diferitele traduceri ale Bibliei: „să treacă dincolo” sau „să treacă cu mult dincolo”, „să fie mai bună”, „să fie îmbelșugat peste” (un fel de „cu vârf și îndesat”), „să fie cu mai multă credincioșie”…
Așadar, ce fel de superioritate a neprihănirii urmărea Isus în ucenicii Lui? (Nu uităm că predica nu este un curs pentru inițiați, ci este pentru toată gloata).
Neprihănirea cărturarilor și a fariseilor, luată la bani mărunți
Ce se poate ști despre neprihănirea fariseilor și a cărturarilor?
În cea mai mare parte era o spiritualitate săvârșită pentru a fi văzută. Spunea Isus: „Vai de voi, Fariseilor! Pentru că voi umblaţi după scaunele dintâi la sinagogi, şi vă place să vă facă lumea plecăciuni prin pieţe!” (Luca 11:43) Se poate surprinde imediat dorința de a ieși în față, de a fi evidențiat și separat clar de gloată. (Până la urmă acesta le era și numele de farisei, adică „separați”).
Fără îndoială că oamenii puteau fi păcăliți, dar nu și Dumnezeu. Același Isus spunea: „Voi căutaţi să vă arătaţi neprihăniţi înaintea oamenilor, dar Dumnezeu vă cunoaşte inimile”. Iar mai departe evaluarea era următoarea: „ce este înălţat între oameni este o urâciune înaintea lui Dumnezeu (Luca 16:15). Ca atare și ucenicilor le-a dat îndemnul clar, prioritar: „Mai întâi de toate, păziţi-vă de aluatul Fariseilor, care este făţărnicia” (Luca 12:1).
Trei sunt zonele pe care el abordează Isus atunci când evaluează spiritualitatea fariseilor: (1) ce face față de aproapele său; (2) ce face față de Dumnezeu; (3) ce face față de sine.
- Față de aproapele – milostenia
„Tu, deci, când faci milostenie, nu suna cu trâmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii, în sinagogi şi în uliţe, ca să fie slăviţi de oameni” (Matei 6:1).
- Față de Dumnezeu – rugăciunea
„Când vă rugaţi, să nu fiţi ca făţarnicii, cărora le place să se roage stând în picioare în sinagogi şi la colţurile uliţelor, ca să fie văzuţi de oameni” (Matei 6:5).
- Față de sine – postul
„Când postiţi, să nu vă luaţi o înfăţişare posomorâtă, ca făţarnicii, care îşi sluţesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc” (Matei 6:16)
Neprihănirea cărturarilor și a fariseilor, la bara judecății
Ca să îi cunoaștem mai bine, merită să citim „vaiurile” pentru cărturari și farisei rostite de Isus, din aceeași evanghelie, Matei 23:1-33.
Atunci Isus, pe când cuvânta gloatelor şi ucenicilor Săi, a zis: „Cărturarii şi Fariseii şed pe scaunul lui Moise. Deci toate lucrurile pe care vă spun ei să le păziţi, păziţi-le şi faceţi-le; dar după faptele lor să nu faceţi. Căci ei zic, dar nu fac. Ei leagă sarcini grele şi cu anevoie de purtat, şi le pun pe umerii oamenilor, dar ei nici cu degetul nu vor să le mişte.
Toate faptele lor le fac ca să fie văzuţi de oameni. Astfel, îşi fac filacteriile late, îşi fac poalele veşmintelor cu ciucuri lungi; umblă după locurile dintâi la ospeţe, şi după scaunele dintâi în sinagogi; le place să le facă oamenii plecăciuni prin pieţe, şi să le zică: „Rabi! Rabi!”
Voi să nu vă numiţi Rabi! Fiindcă Unul singur este Învăţătorul vostru: Hristos, şi voi toţi sunteţi fraţi. Şi „Tată” să nu numiţi pe nimeni pe pământ; pentru că Unul singur este Tatăl vostru: Acela care este în ceruri. Să nu vă numiţi „Dascăli”; căci Unul singur este Dascălul vostru: Hristosul. Cel mai mare dintre voi să fie slujitorul vostru. Oricine se va înălţa, va fi smerit; şi oricine se va smeri, va fi înălţat.
Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi închideţi oamenilor Împărăţia cerurilor: nici voi nu intraţi în ea, şi nici pe cei ce vor să intre, nu-i lăsaţi să intre.
Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi mâncaţi casele văduvelor, în timp ce, de ochii lumii, faceţi rugăciuni lungi; de aceea veţi lua o mai mare osîndă.
Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi înconjuraţi marea şi pământul, ca să faceţi un tovarăş de credinţă; şi, după ce a ajuns tovarăş de credinţă, faceţi din el un fiu al gheenei, de două ori mai rău decât sunteţi voi înşivă.
Vai de voi, povăţuitori orbi, care ziceţi: „Dacă jură cineva pe Templu, nu este nimic; dar dacă jură pe aurul Templului, este legat de jurământul lui.” Nebuni şi orbi! Care este mai mare: aurul sau Templul, care sfinţeşte aurul? „Dacă jură cineva pe altar, nu este nimic” „dar dacă jură pe darul de pe altar, este legat de jurământul lui.” Nebuni şi orbi! Care este mai mare: darul sau altarul, care sfinţeşte darul? Deci, cine jură pe altar, jură pe el şi pe tot ce este deasupra lui; cine jură pe Templu, jură pe el şi pe Cel ce locuieşte în el; şi cine jură pe cer, jură pe scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi pe Cel ce şade pe el.”
Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen, şi lăsaţi nefăcute cele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila şi credincioşia; pe acestea trebuia să le faceţi, şi pe acelea să nu le lăsaţi nefăcute. Povăţuitori orbi, care strecuraţi ţînţarul şi înghiţiţi cămila!
Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi curăţiţi partea de afară a paharului şi a blidului, dar înăuntru sunt pline de răpire şi de necumpătare. Fariseu orb! Curăţă întâi partea dinăuntru a paharului şi a blidului, pentru ca şi partea de afară să fie curată.
Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi sunteţi ca mormintele văruite, cari, pe dinafară se arată frumoase, iar pe dinăuntru sunt pline de oasele morţilor şi de orice fel de necurăţenie. Tot aşa şi voi, pe dinafară vă arătaţi neprihăniţi oamenilor, dar pe dinăuntru sunteţi plini de făţărnicie şi de fărădelege.
Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi zidiţi mormintele proorocilor, împodobiţi gropile celor neprihăniţi, şi ziceţi: Dacă am fi trăit noi în zilele părinţilor noştri, nu ne-am fi unit cu ei la vărsarea sângelui proorocilor. Prin aceasta mărturisiţi despre voi înşivă că sunteţi fiii celor ce au omorât pe prooroci. Voi, deci, umpleţi măsura părinţilor voştri!
Şerpi, pui de năpîrci! Cum veţi scăpa de pedeapsa gheenei?
Neprihnărea noastră să o întreacă pe aceasta?!…
Hmm… Neprihănirea noastră trebuie să o întreacă pe a lor. Desigur, dar care e dinamica? Nu spre afară, ci spre înăuntru. Nu spre lauda oamenilor, ci spre lauda lui Dumnezeu. Nu spre fapte, ci spre esențe, spre spirit. „Luaţi seama să nu vă îndepliniţi neprihănirea voastră înaintea oamenilor, ca să fiţi văzuţi de ei; altminteri, nu veţi avea răsplată de la Tatăl vostru care este în ceruri” (Matei 6:1).
Este deci cât se poate de ilustrativă acum pilda din Luca 18:9-14 (vameșul și fariseul):
A mai spus şi pilda aceasta pentru unii care se încredeau în ei înşişi că sunt neprihăniţi, şi dispreţuiau pe ceilalţi.
„Doi oameni s-au suit la Templu să se roage; unul era Fariseu, şi altul vameş. Fariseul sta în picioare, şi a început să se roage în sine astfel: „Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, preacurvari sau chiar ca vameşul acesta. Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate veniturile mele.”
Vameşul sta departe, şi nu îndrăznea nici ochii să şi-i ridice spre cer; ci se bătea în piept, şi zicea: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!”
Eu vă spun că mai degrabă omul acesta s-a pogorât acasă socotit neprihănit decât celălalt. Căci oricine se înalţă, va fi smerit; şi oricine se smereşte, va fi înălţat.”
Caz concret, Saul/Pavel
Apostolul Pavel a fost un astfel de sfânt.
Când era Saul (fariseul) era cam așa: „eu, care sunt tăiat împrejur a opta zi, din neamul lui Israel, din seminţia lui Beniamin, Evreu din Evrei; în ce priveşte Legea, Fariseu; în ce priveşte râvna, prigonitor al Bisericii; cu privire la neprihănirea pe care o dă Legea, fără prihană” (Filipeni 3:5-6).
În altă parte scrie: „Aţi auzit, în adevăr, care era purtarea mea de altădată, în religia Iudeilor. Cum, adică, prigoneam peste măsură de mult Biserica lui Dumnezeu, şi făceam prăpăd în ea; şi cum eram mai înaintat în religiunea Iudeilor decât mulţi din neamul meu, de o vârstă cu mine. Eram însufleţit de o râvnă nespus de mare pentru datinile strămoşeşti” (Galateni 1:13-14).
Iar în fața gloatei care-l acuza a strigat: „Eu sunt Iudeu, născut în Tarsul Ciliciei; dar am fost crescut în cetatea aceasta, am învăţat la picioarele lui Gamaliel să cunosc cu deamăruntul Legea părinţilor noştri, şi am fost tot atât de plin de râvnă pentru Dumnezeu, cum sunteţi şi voi toţi azi. Am prigonit până la moarte această Cale” (Faptele apostolilor 22:3-4).
Mai târziu s-a văzut a fi nu mai vrednic decât o stârpitură. „După ei toţi, ca unei stârpituri, mi s-a arătat şi mie. Căci eu sunt cel mai neînsemnat dintre apostoli; nu sunt vrednic să port numele de apostol, fiindcă am prigonit Biserica lui Dumnezeu. Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt” (1 Corinteni 15:8-10).
Mântuire prin har, nu prin fapte
„Nu vreau să fac zădarnic harul lui Dumnezeu; căci dacă neprihănirea se capătă prin Lege, degeaba a murit Hristos” (Galateni 2:21).
„Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui, prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului. Dar acum s-a arătat o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, fără lege – despre ea mărturisesc Legea şi proorocii – şi anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nici o deosebire. Căci toţi au păcătuit, şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, care este în Hristos Isus. Pe El Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea în delungei răbdări a lui Dumnezeu; pentru ca, în vremea de acum, să-Şi arate neprihănirea Lui în aşa fel în cât, să fie neprihănit, şi totuşi să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus” (Romani 3:20-26).
Ani de zile mai târziu, după ce Saul a devenit Pavel, scria mărturisind un mare schimb:
„Dar lucrurile, care pentru mine erau câştiguri, le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Hristos. Ba încă, şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos, şi să fiu găsit în El…”
Ce neprihănire a avut Pavel? „… nu având o neprihănire a mea pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă (Filipeni 3:7-9).
Iar continuarea, intrarea în împărăția cerurilor așteptată de orice credincios:
„Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui, şi să mă fac asemenea cu moartea Lui; ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morţi” (Filipeni 3:10-11).
Până atunci rămâne o luptă, o tensiune, un echilibru:
„Nu că am şi câştigat premiul sau că am şi ajuns desăvârşit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucît şi eu am fost apucat de Hristos Isus. Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea, şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus. Gândul acesta, deci, să ne însufleţească pe toţi” (Filipeni 3:12-15)

CINCIZECIDE PARTICULARITĂŢI ALE FARISEILOR
https://romanian.cfcindia.com/ro/books/fifty-marks-of-pharisees
Introducere
Citim în evanghelii despre trei aluaturi, împotriva cărora Isus i-a avertizat pe oameni:
1. Aluatul lui Irod (Marcu 8:15)
2. Aluatul saducheilor (Matei 16:6)
3. Aluatul fariseilor (Matei 16:6)
Aceste aluaturi reprezintă trei tipuri de creştini:
Aluatul Împăratului Irod era lumescul. În Marcu 6:20, citim că lui Irod îi plăcea să-l asculte pe Ioan Botezătorul. Dar două versete mai departe citim că i-a plăcut totodată şi dansul Salomeei (care era probabil sumar îmbrăcată şi dansa într-un mod provocator). Există astfel de creştini şi astăzi, care duminica dimineaţa pot asculta o predică puternică şi apoi se delectează vizionând un film murdar, în aceeaşi după-amiază. Lui Irod îi plăcea să-l asculte pe Ioan Botezătorul pentru că Ioan era un predicator înflăcărat, spre deosebire de fariseii plictisitori. Dar plăcerea de a asculta un predicator înflăcărat nu-l califică pe un om ca fiind spiritual. Creştinii lumeşti nu sunt ipocriţi obişnuiţi ca fariseii. Lor le place distracţia lumească (spectacolul lumesc) şi nu ascund faptul acesta.
Aluatul saducheilor era doctrina falsă. Ei erau liberali în convingerile lor. Nu credeau în îngeri, în miracole sau în înviere, ori în lumea spirituală. Există şi astăzi creştini de acest fel, care sunt „cesaţionişti”. Ei nu cred că astăzi Dumnezeu mai face minuni şi ei nu cred că darurile supranaturale ale Duhului Sfânt sunt disponibile creştinilor din zilele de acum.
Aluatul fariseilor era, în primul rând, ipocrizia. Ei erau fundamentalişti în doctrină şi erau drepţi în viaţa exterioară. Isus Însuşi i-a certificat în aceste două domenii (Matei 23:3, 25). Plăteau zeciuiala, se rugau şi posteau regulat, ţineau poruncile exterioare ale Legii şi se angajau chiar în lucrarea misionară. Există astăzi creştini care fac toate acestea, dar care sunt totuşi la fel ca acei farisei.
Unii creştini pot fi o combinaţie din toate aceste trei aluaturi.
Din descrierea de mai sus, cineva ar putea crede că cel mai mare conflict pe care L-a avut Isus a fost cu adepţii lui Irod sau cu cei ai saducheilor. Dar n-a fost aşa. Conflictul lui cel mai mare a fost cu fariseii fundamentalişti, care predicau sfinţenia! Şi dintre toţi oamenii, fariseii au fost cei mai nerăbdători şi hotărâţi să-L răstignească pe Isus.
Astăzi, în creştinism, saducheii şi irodienii nu sunt atât de periculoşi ca fariseii. Un irodian poate ajunge în iad. Dar el nu-i poate rătăci pe alţii pentru că oricine vede că el este o persoană lumească. Cât despre saducheul liberal, e puţin probabil să amăgească pe cineva, atâta timp cât el nu crede în minuni sau nici măcar în învierea din morţi.
Cea mai periculoasă persoană din creştinismul de astăzi (la fel ca în timpul lui Isus) este fariseul, care are toate doctrinele corecte şi care predică „sfinţenia”. Dar
„sfinţenia” lui este o sfinţenie legalistă, produsă de legi şi reguli. Şi„neprihănirii” îi lipseşte „pacea şi bucuria Duhului Sfânt” (Romani 14:17). Un astfel de om este periculos, pentru că îi poate devia pe creştini înspre o sfinţenie falsă.
De aceea este important ca noi să înţelegem particularităţile fariseilor. Despre particularităţile adepţilor lui Irod sau ale saducheilor nu s-a scris mult, în afară de ceea ce am menţionat deja. Dar când vine vorba de farisei, în evanghelii este scris
foarte mult despre ei. Aşa că Dumnezeu trebuie să-Şi fi dorit ca noi să studiem trăsăturile lor.
Toţi credincioşii, ale căror doctrine sunt fundamentale şi care urmăresc sfinţenia, sunt în pericolul de a deveni farisei – chiar fără să ştie. Cum majoritatea dintre noi cădem în această categorie, haideţi să abordăm acest studiu cu adâncă umilinţă.
Există cel puţin cincizeci de trăsături ale fariseilor pe care le-am identificat în evanghelii. Dacă măcar una dintre ele ni se potriveşte, atunci suntem farisei, chiar dacă nu le avem pe celelalte 49 de trăsături. Aceasta nu este o listă completă. Dacă te uiţi la propria viaţă, poţi descoperi alte trăsături care nu sunt precizate în Biblie.
Spiritul fariseului este diametral opus spiritului lui Hristos. De aceea este aşa de grav. Exact aşa cum nu dorim niciun atom al spiritului iadului în noi, n-ar trebui să dorim să avem niciun atom al spiritului fariseic.
Un semn principal al binecuvântării lui Dumnezeu este faptul că Duhul Sfânt ne dă lumină asupra noastră. Dacă nu primim lumină în mod progresiv asupra domeniilor din viaţa noastră care nu sunt asemenea lui Hristos, înseamnă că nu suntem cu adevărat binecuvântaţi de Dumnezeu. Sănătatea şi prosperitatea nu sunt semnele binecuvântării lui Dumnezeu, deoarece mulţi necredincioşi le au pe amândouă – chiar într-o măsură mai mare decât majoritatea credincioşilor.
Când Dumnezeu ne arată zone din viaţa noastră care nu sunt asemenea lui Hristos, El doreşte să ne curăţim de ele (2 Corinteni 7:1), astfel încât să putem fi părtaşi naturii divine. Astfel, viaţa noastră personală, viaţa familială şi viaţa în biserică vor deveni din ce în ce mai strălucitoare. Vom fi atunci eliberaţi de legalism şi numai atunci vom putea să zburăm ca vulturii pe cer. Vom rămâne ţintuiţi la pământ dacă nu vedem „fariseul din lăuntrul nostru”.
Dumnezeu ne-a dat Cuvântul Lui ca să putem avea lumină asupra nouă înşine – şi nu ca să vedem fariseimul din alţii. Numai atunci când vedem fariseismul din noi înşine şi ne curăţim de el putem să-I fim folositori lui Dumnezeu în lucrarea Lui.
TRĂSĂTURA 1
Fariseii se fălesc cu legăturile lor cu oamenii evlavioşi
„Şi să nu gândiţi că puteţi zice în voi înşivă: „Avem ca tată pe Avraam!” (Matei 3:9).
Un fariseu ştie că el însuşi nu este duhovnicesc şi de aceea caută să fie asociat cu „Fratele X”, care are o reputaţie de om duhovnicesc, aşa încât să poată pretinde sfinţenia prin asociere. Sunt mulţi creştini carnali astăzi care se laudă că sunt membrii într-o biserică călăuzită de un om care are o reputaţie pentru sfinţenie. Ei se ţin de acea reputaţie, chiar dacă sfinţenia lor este zero. Fariseii se amestecă cu oamenii duhovniceşti şi îşi imaginează că şi ei sunt sfinţi.
Poţi face parte dintr-o biserică foarte bună şi, cu toate acestea, să ajungi în iad, dacă în viaţa ta există păcat de care nu te-ai pocăit sau dacă porţi amărăciune împotriva cuiva. Dacă-ţi imaginezi că Dumnezeu va trece cu vederea şi va ignora toată vorbirea ta de rău şi loviturile pe la spate, doar pentru că eşti parte a unei biserici bune, te înşeli. Vei avea o mare surpriză în ziua judecăţii. Poate că odată ai fost mântuit. Dar probabil astăzi eşti pierdut. Deci, niciodată să nu te făleşti cu legătura ta cu oamenii duhovniceşti.
TRĂSĂTURA 2
Fariseii se laudă cu dreptatea lor exterioară
Isus a spus: „dacă dreptatea voastră nu va întrece pe cea a cărturarilor şi a
fariseilor, cu niciun chip nu veţi intra în împărăţia cerurilor” (Matei 5:20).
Ce a vrut să spună Isus aici? Trebuie să postim mai mult, să ne rugăm mai mult
şi să dăm mai multă zeciuială decât fariseii?
Isus nu vorbea nicidecum despre cantitate – ci despre calitate. Calitatea neprihănirii (dreptăţii) noastre trebuie să fie mult superioară celei a fariseilor, dacă dorim să intrăm în împărăţia cerurilor. Şi El a continuat să explice această afirmaţie în următoarele versete ale aceluiaşi capitol. Neprihănirea fariseilor era doar una exterioară. Ei se lăudau cu supunerea lor exterioară faţă de legile lui Dumnezeu. Dar Isus a spus că neprihănirea interioară era cea pe care Dumnezeu o căuta – nu doar evitarea uciderii exterioare, dar de asemenea şi evitarea mâniei interioare; nu doar evitarea adulterului exterior, dar evitarea totodată a poftirii lăuntrice după femei.
Isus a spus că mânia şi pofta sexuală păcătoasă sunt aşa de grave, încât o persoană ar putea ajunge în iad pentru aceste păcate (Matei 5:22,29,30). Majoritatea creştinilor nu iau în serios aceste păcate lăuntrice – deoarece sunt farisei. Ei se fălesc cu mărturia lor exterioară înaintea oamenilor. Pot fi şi alte domenii unde neprihănirea noastră este doar una exterioară. „Omul se uită la ceea ce izbeşte ochiul, dar Domnul se uită la inimă” (1 Samuel 16:7). Ce cred alţi credincioşi despre spiritualitatea noastră, nu are nicio valoare înaintea lui Dumnezeu. El se uită la gândurile, motivele şi atitudinile tale. Nu te făli cu reputaţia ta înaintea oamenilor, dacă inima ta nu este curată.
TRĂSĂTURA 3
Fariseii nu se amestecă cu oamenii păcătoşi
Fariseii… au zis ucenicilor Lui: „Pentru ce mănâncă Învăţătorul vostru cu vameşii şi cu păcătoşii?” (Matei 9:11).
Fariseii se vor amesteca numai cu propria lor mulţime de farisei „sfinţi”. Ei L-au criticat chiar şi pe Isus pentru amestecul cu păcătoşii. Sfinţenia ta este una care te împiedică să te amesteci cu rudele tale neconvertite? Este adevărat că putem avea părtăşie numai cu copiii lui Dumnezeu. Dar putem fi prietenoşi cu toţi. Isus a fost cunoscut ca „Prietenul păcătoşilor”. Dacă vrei să fii ca Isus, trebuie să fii un prieten al păcătoşilor.
Un fariseu nu va participa la nunta unei rude neconvertite, considerând că prin aceasta va fi pângărit. Totuşi, Isus ar fi mers bucuros la nunta unei rude neconvertite. El a mers în casele păcătoşilor, unde probabil se dansa şi se bea. El le-ar fi împărtăşit vestea bună acestor păcătoşi. Contactul cu ei nu L-au întinat, deoarece neprihănirea lui era interioară. Este adevărat că Şi-a petrecut majoritatea timpului cu ucenicii Lui. Dar mult timp Şi l-a petrecut vorbind la fel de bine cu oamenii păcătoşi. Cum să-i câştigăm pe cei păcătoşi pentru Domnul, dacă nu suntem prietenoşi cu ei?
O bună întrebare pe care ţi-o poţi pune este aceasta: Câţi oameni din biserica ta au fost aduşi de tine la Domnul? Chiar dacă poate eşti în biserică de 20 de ani, se poate să nu fi adus nici măcar o singură persoană la Hristos. Nu crezi că aceasta arată ceva despre viaţa ta? Mulţi bătrâni ai bisericii de asemenea n-au adus o singură persoană la Hristos, în mulţi, mulţi ani. Cauza poate fi faptul că sunt farisei. Dacă îţi recunoşti sincer fariseismul în acest domeniu, Dumnezeu te poate folosi să-i aduci pe alţii la El.
TRĂSĂTURA 4
Fariseii sunt asceţi
„De ce noi şi fariseii postim des, iar ucenicii Tăi nu postesc deloc?” (Matei 9:14).
Fariseii îi forţau pe oameni să postească şi să se roage. Ei accentuau disciplinele trupeşti, ca postul, drept mijloace de a deveni spiritual şi se mândreau cu ele. Isus postea chiar şi mai mult decât fariseii. Dar El nu postea ca să fie sfânt. Iar Isus nu se mândrea cu postul Lui, cum făceau fariseii. Nici nu-i forţa vreodată pe oameni să postească – nici când era pe pământ şi nici astăzi. Postul are valoare înaintea lui Dumnezeu numai atunci când este total voluntar. Altminteri, el devine o lucrare moartă.
Oamenii din toate religiile practică unele forme de ascetism, ca postul. Unii chiar încetează să mai aibă relaţii sexuale cu soţiile lor ca să fie sfinţi. Dar nu aceasta este calea pentru ca un creştin să devină sfânt. Particularitatea unui om perfect nu este faptul că se disciplinează în ceea ce priveşte mâncarea sau sexul, ci faptul că îşi poate controla limba (Iacov 3: 2). Apoi trebuie să ne controlăm gândurile şi ochii.
Isus se putea bucura de o mâncare bună. Ei L-au numit „om mâncăcios” (Luca 7:34). Chiar prima lui minune a fost să transforme apa în vin la o nuntă! Această minune a părut a fi una dintre cele mai inutile minuni pe care le-a făcut vreodată Isus. Acei nuntaşi băuseră deja prea mult vin; şi Isus a făcut încă 600 litri de vin pentru o nuntă de probabil 200 de invitaţi – ceea ce ar însemna că El a făcut 3 litri de vin de persoană!! De ce a fost necesar să facă atât de mult vin pentru ei? Ne-am fi aşteptat ca prima minune a lui Isus să fie una mai „spirituală”, ca învierea unui mort! Unul din motivele pentru care a făcut această minune a fost acela că El a venit să demonteze o religie a ceea ce este în exterior, care promova: „Nu atinge aceasta. Nu gusta aceasta.” etc.
Am întâlnit creştini (în special în anumite denominaţiuni) care, în conversaţiile lor, amintesc subtil de perioadele lor de post. Ei spun cuvinte de genul: „Vreau să-ţi împărtăşesc un cuvânt preţios pe care mi l-a dat Domnul când mă aflam în a 21-a zi de post”. Principalul aspect aici este să te impresioneze cu faptul că ei au postit pentru 21 de zile. Toate celelalte cuvinte sunt secundare. Oricum, Isus ne-a spus ca niciodată să nu spunem cuiva când postim. Dar fariseii se mândresc cu ascetismul lor.
Cu siguranţă că există în viaţa creştină un loc important pentru disciplina mâncării, a odihnei şi a nevoilor sexuale. Dar în mod categoric aceasta nu este o chestiune despre care să le vorbim altora sau cu care să ne lăudăm.
TRĂSĂTURA 5
Fariseii sunt foarte critici faţă de alţii în aspecte mărunte
Fariseii …I-au zis: „Iată, ucenicii Tăi fac ce nu este îngăduit să se facă în ziua sabatului” (Matei.12:2).
Fariseii ştiau că Legea permitea israeliţilor să rupă spice ca să mânânce, atunci când treceau prin lanul cuiva. Dar ceea ce i-a contrariat pe ei aici a fost cum de făceau ucenicii această „muncă” într-o zi de sabat. În Matei 15:2, ei L-au întrebat pe Isus de ce ucenicii Lui nu-şi spălau mâinile ca ritual învăţat de tradiţiile bătrânilor. Fariseii îi urmăresc întotdeauna pe alţi credincioşi ca să găsească un lucru cât de mic ca să-i condamne.
Dacă eşti un bătrân al bisericii şi eşti aşa, atunci este probabil ca biserica ta să fie plină de farisei – pentru că majoritatea oamenilor din orice biserică asimilează obiceiurile mai marelui lor. Vedem aceasta în Apocalipsa capitolele 2 şi 3. Dacă
totuşi fratele bătrân este eliberat de fariseism, atunci există şanse ca majoritatea oamenilor din biserica lui să fie de asemenea eliberată de fariseism.
De aceea, i-aş spune fiecărui credincios: Nu-l urma pe bătrânul din biserica ta, dacă este un legalist şi un fariseu. Supunerea faţă de un bătrân este cerută numai în chestiunile legate de biserică, iar nu în cele personale. Prin aceasta vreau să spun că, dacă el anunţă că întâlnirile de duminică vor începe la 10 am, atunci ascultă-l şi du-te acolo la 10 am. În timpul adunării, când el anunţă Cântarea Nr. 45, atunci ascultă-l şi alătură-te celorlalţi ca să cânţi Cântarea Nr. 45. Când el cere congregaţiei să se ridice în picioare, ridică-te şi tu în picioare. Şi când le spune tuturor să stea, aşază-te şi tu. Iată tot ce înseamnă „supunerea faţă de un bătrân”. Dar nu trebuie să urmezi exemplul lui de viaţă, dacă nu este unul demn de urmat. Altminteri, te vei distruge şi pe tine însuţi. Urmează-L pe Isus Însuşi şi nu urma niciodată un bătrân legalist, fariseu – oricine ar putea fi el – chiar dacă este cel mai vârstnic din părtăşia ta. Trebuie să te supui unui bătrân în alte domenii ale vieţii tale, numai dacă ai încredere totală în el ca om al lui Dumnezeu.
TRĂSĂTURA 6
Fariseii trăiesc pe baza regulilor
Şi iată, era un om care avea o mână uscată. Ei, ca să poată învinui pe Isus, L-au întrebat: „este îngăduit a vindeca în zilele de sabat?” (Matei 12:10)
Fariseii trăiesc prin reguli. Ei nu trăiesc prin viaţa lui Isus. Regulile lor ridicole învăţau că un om bolnav nu trebuie să caute vindecare în ziua sabatului. Mulţi lideri ai bisericilor de astăzi au făcut de asemenea reguli ridicole care îngreuiază viaţa turmei lor. Acei farisei Îi puseseră lui Isus acea întrebare numai „ca să-L poată învinui”. Acelaşi lucru este adevărat în cazul multor lideri de biserici din zilele noastre care sunt de asemenea grabnici să acuze pe oricine violează o mică regulă pe care au făcut-o ei. Dumnezeu este singurul Dătător al Legii (sau Creator de reguli) din univers. Dacă faci reguli pentru alţii într-o biserică, pe care Dumnezeul Atotputernic Însuşi nu le-a făcut, atunci vei acţiona ca şi când eşti Dumnezeu – şi acesta este „spiritul lui antihrist” (Vezi 2 Tesaloniceni 2:4). Atunci, la fel ca acei farisei, vei sfârşi prin a-ţi da mâna cu Satan, „acuzatorul fraţilor” (Apocalipsa 12:10).
Ca exemplu, ia chestiunea femeilor care-şi acoperă capul. Biblia spune că femeile ar trebui să-şi acopere capul când se roagă sau prorocesc (1 Corinteni 11:5). Dar unii lideri de biserici învaţă că femeile trebuie să-şi acopere capul mereu (24 de ore în fiecare zi), deoarece trebuie să se „roage neîncetat”. Dar inconsecvenţa lor se vede în faptul că ei nu insistă (pe baza aceluiaşi principiu al „rugăciunii neîncetate”) că bărbaţii trebuie, din acelaşi motiv, să-şi ţină capul descoperit mereu (şi să nu poarte niciodată o şapcă sau o pălărie). Inconsecvenţa lor se vede de asemenea în faptul că le permit surorilor să-şi acopere doar 15% din cap (numai partea din spate a părului, deoarece este incomod să-ţi acoperi tot capul în timpul unei zile călduroase!!). Fariseii sunt complet inconsecvenţi dar sunt cu desăvârşire inconştienţi de inconsecvenţa lor. Singurele femei pe care le-am văzut că-şi acoperă capul complet sunt nişte călugăriţe romano-catolice, ca Maica Tereza. Am văzut că aproape toţi ceilalţi care accentuează aceasta ca lege (şi le judecă pe altele că nu se supun) sunt inconsecvenţi. Sunt ipocriţi şi farisei. Dumnezeu a intenţionat ca acoperirea capului femeii să fie un simbol, iar nu o regulă. Aşa că eu personal nu- mi pierd deloc timpul verificând dacă fiecare soră şi-a acoperit 100% din cap şi dacă se vede vreo şuviţă de păr ieşind de sub eşarfă!!
Bătrânii farisei sunt de asemenea îngăduitori cu membrii din familia proprie în multe aspecte de acest fel, însă sunt stricţi cu alţii. De aceea Isus le-a spus acelor farisei: „Dacă măgarul vostru cade într-o groapă în ziua de Sabat, ce veţi face?” Le
păsa de proprii măgari dar nu de un om bolnav. Liderii bisericii trebuie să fie foarte atenţi ca nu cumva să-şi scutească membrii propriei familii de regulile pe care le impun altora.
TRĂSĂTURA 7
Fariseii sunt motivaţi de gelozie şi ură
Dar fariseii, ieşind afară, s-au sfătuit împotriva Lui, cum să-L facă să piară (Matei 12:14).
Invidia ta pe cineva poate că nu ajunge în punctul în care să ucizi. Dar trebuie să-ţi aminteşti că invidia şi ura sunt primii paşi spre ucidere. Acesta a fost traseul lui Cain: Gelozie…ură…ucidere.
Fariseii erau invidioşi pe Isus pentru că El putea face multe lucruri pe care ei nu le puteau face şi de aceea era mai popular cu oamenii decât ei. Chiar Pilat (care cunoştea foarte puţin despre Isus) a putut vedea că fariseii doreau să-L răstignească pe Isus pentru că erau invidioşi pe El (Matei 27:18). Când eşti invidios pe cineva, acest lucru va fi foarte evident în vorbirea şi în comportamentul tău.
Poţi invidia pe cineva care predică mai bine decât tine, sau care are daruri materiale ori spirituale pe care tu nu le ai. Atunci îţi va fi foarte uşor să cauţi greşeli cât de mici ca să-l poţi critica. Şi vei tânji să-l vezi căzând cumva. Religia fariseilor este religia lui Cain.
Istoria rasei umane începe cu două curente – unul spiritual (Abel) şi celălalt religios (Cain). Păcatul primordial al lui Cain a fost invidia pe Abel. Aceste două curente sfârşesc, în final, unul în Ierusalim (biserica adevărată) respectiv, celălalt în biserica falsă (Babilon). Dacă urmăm curentul lui Cain, cel religios şi plin de invidie, vom sfârşi în final ca parte a Babilonului – chiar dacă toate doctrinele noastre sunt evanghelice.
TRĂSĂTURA 8
Fariseii sunt suspicioşi şi presupun ce este mai rău despre alţi oameni
Dar fariseii… au zis: „Omul acesta nu scoate demonii decât cu Beelzebul, domnul demonilor!” (Matei 12:24).
Când Isus a scos afară demonul dintr-un om, mulţimile au spus: „Nu cumva Acesta este Fiul lui David (Mesia promis)” (Matei 12:23). Dar fariseii au fost tulburaţi de faptul că Isus a făcut ceva ce ei înşişi nu puteau face. Aşa că au presupus ce putea fi mai rău.
Chiar şi atunci când cineva face ceva bun şi îi binecuvântează pe alţii, fariseii vor atribui acelei fapte un motiv rău. Dacă, totuşi, proprii lor copii ar fi făcut acelaşi lucru, s-ar fi fălit cu acest fapt şi l-ar fi atribuit celor mai bune intenţii – deoarece fariseii sunt părtinitori cu membrii familiei lor, dar foarte critici faţă de alţii. Fariseii sunt foarte suspicioşi faţă de alţii şi nu pot crede că cineva ar putea face ceva cu un motiv altruist – pentru că ei înşişi sunt foarte egoişti. Dacă eşti un fariseu, te vei trezi că atribui motive greşite binelui pe care-l fac alţii şi că eşti critic faţă de aceia pe care alţii îi apreciază.
TRĂSĂTURA 9
Fariseii sunt foarte neglijenţi în vorbire
Dar fariseii… au zis: „Omul acesta nu scoate demonii decât cu Beelzebul, domnul demonilor!” (Matei 12:24)
Fariseii spun vorbe aspre şi dureroase despre alţii în mod nepăsător şi emit
judecăţi despre ceilalţi în vorbirea lor. Imaginează-ţi, să-L numească pe Fiul lui Dumnezeu „domnul demonilor”!
Cum a răspuns Isus acelei critici răutăcioase a fariseilor? Isus a răspuns spunând: „Oricui va vorbi împotriva omului, îi va fi iertat; dar oricui va vorbi împotriva Duhului Sfânt, nu îi va fi iertat, nici în veacul acesta, nici în cel viitor” (Matei 12:32). Isus i-a iertat pe acei farisei (ca un Om). Dar Dumnezeul din ceruri nu i-a iertat.
Când păcătuim împotriva cuiva, sunt două elemente ale acelui păcat – (1) un element orizontal – împotriva celeilalte persoane; şi (2) un element vertical – împotriva lui Dumnezeu. Acea persoană trebuie să te ierte; şi Dumnezeu trebuie de asemenea să te ierte, dacă e ca păcatul tău să fie şters. Dar înainte ca Dumnezeu să ierte pe cineva, acea persoană trebuie mai întâi să se pocăiască. Deci, chiar dacă o fiinţă umană îţi iartă elementul orizontal al păcatului tău, tu tot te vei confrunta cu judecata lui Dumnezeu pentru elementul vertical al păcatului tău, până când te pocăieşti şi ceri iertarea Lui. Dacă unul din acei farisei s-ar fi dus la Isus mai târziu şi I-ar fi spus: „Doamne, îmi pare rău că te-am numit Beelzebul. Te rog să mă ierţi” şi apoi I-ar fi cerut lui Dumnezeu să-l ierte, numai atunci păcatul lui ar fi fost şters şi nu altfel. Isus ne-a avertizat că la judecata finală vom fi condamnaţi prin cuvintele pe care le-am spus (Matei 12:37).
Ai vreo boală care nu se vindecă în ciuda tuturor rugăciunilor şi a tratamentului medical? Este posibil să nu fi dat ascultare poruncii lui Dumnezeu din Psalmul 105:15 „nu vă atingeţi de unşii mei şi nu faceţi niciun rău prorocilor Mei”? Ai vorbit ceva în mod nepăsător despre un frate evlavios? Poate de aceea boala ta nu este vindecată. Poate că ai judecat în mod neglijent oameni care sunt de zece mii de ori mai sfinţi decât eşti tu şi care au făcut de zece mii de ori mai mult pentru Dumnezeu decât ai făcut tu. Numai pocăinţa şi cererea iertării de la acea persoană îţi va aduce vindecarea.
TRĂSĂTURA 10
Fariseii îşi neglijează responsabilităţile familiale în numele religiei
„De ce călcaţi porunca lui Dumnezeu de dragul tradiţiei voastre? Căci Dumnezeu a poruncit, zicând: Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta” ….Dar voi ziceţi: „Cine va zice tatălui său sau mamei sale: „Ori cu ce te-aş fi putut ajuta, l-am dăruit lui Dumnezeu”, acela nu va mai cinsti pe tatăl său sau pe mama sa” (Matei15:1-9).
Fariseii au anulat porunca lui Dumnezeu de a cinsti părinţii, spunînd că o nu mai e necesar ca o persoană să-şi mai ajute părinţii aflaţi în nevoie dacă şi-a dat banii în visteria templului. Lasă-l pe tatăl sărac să fie bolnav şi să moară, pentru că fiul lui „sfânt” şi-a dat banii în lucrarea misionară!!
Un echivalent al timpului modern ar fi ceva de genul: Fariseul i-ar spune soţiei:
„Trebuie să merg la adunarea bisericii din această seară, aşa că nu te pot ajuta la treburile casei”. Sau ar putea sta dimineaţa cu Biblia lui studiind despre cortul întâlnirii (în Exodus 25), cerându-I lui Dumnezeu să-i vorbească, în timp ce soţia lui se luptă să pregătească copiii pentru şcoală, preparându-le micul dejun şi îngrijind de un alt copilaş plângăcios. Domnul va încerca să-i spună acestui fariseu:
„Închide-ţi Biblia şi uită de „studiul cortului” şi du-te să-ţi ajuţi soţia în bucătărie!” Dar el nu-L poate auzi pe Dumnezeu deoarece urechile lui fariseice au devenit surde la vocea lui Dumnezeu.
O parte majoră a spiritualităţii noastre este să ne asumăm responsabilitatea pentru orice activitate care necesită să fie făcută acasă. „Dacă cineva nu poartă de grijă de ai săi şi mai ales de cei din casa lui, a tăgăduit credinţa şi este mai rău decât un necredincios” (1 Timotei 5:8).
TRĂSĂTURA 11
Fariseii se ofensează uşor
Atunci, ucenicii Lui, apropiindu-se, I-au zis: „Ştii că fariseii au găsit pricină de poticnire, auzind cuvântul acesta?” Şi El, răspunzând, le-a zis: „…Lăsaţi-i…” (Matei 15:12-14)
Când Isus i-a corectat pe farisei în ce priveşte faptul că-i învăţau pe oameni să-şi necinstească părinţii (aşa cum am văzut mai sus), aceştia s-au ofensat. Fariseii se ofensează uşor de orice cuvânt de mustrare sau de corectare pe care Domnul poate că îl dă printr-un frate bătrân. Una din lecţiile de grădiniţă din viaţa creştină este să biruieşti „ofensarea”. Nu e nicio speranţă că vei fi vreodată eliberat de fariseism, dacă nu cauţi să te eliberezi total de a te simţi ofensat când eşti corectat.
Cunosc oameni care au fost odată în biserica noastră şi care au fost atât de ofensaţi de anumite corectări pe care le-au primit, încât au părăsit biserica cu totul. Astăzi rătăcesc prin sălbăticie şi este foarte posibil să fie pierduţi pentru veşnicie. Te pot asigura că, la fel ca fariseii, şi tu te poţi afla pe calea către iad, dacă te-ai simţit ofensat de vreo corectură pe care ai primit-o.
Isus le-a spus ucenicilor „să-i lase”. Noi nu trebuie să mergem după fariseii ofensaţi, încercând să-i aducem înapoi în biserică. Trebuie să-L ascultăm pe Domnul şi să-i lăsăm singuri. Dacă se pocăiesc, pot veni înapoi la Domnul şi în biserică. Nu altfel.
TRĂSĂTURA 12
Fariseii sunt orbi spiritual
Isus a spus: „sunt nişte călăuze oarbe ale orbilor; şi când un orb călăuzeşte pe un alt orb, amândoi vor cădea în groapă” (Matei 15:14).
Fariseii sunt mari învăţaţi ai Bibliei. Dar ei sunt orbi spiritual şi de aceea nu au nicio revelaţie asupra realităţilor spirituale. Şi când aceşti lideri orbi conduc alţi oameni orbi, Isus a spus că „amândoi vor cădea în groapă (iad)„, ei înşişi şi cei care îi urmează (15:14).
Nu urma niciodată un om orb. Asigură-te că liderul bisericii tale este un om cu viziune spirituală, care iubeşte poporul lui Dumnezeu. Lipsa dragostei este cea care cauzează orbire spirituală şi îi face pe predicatori să predice într-un mod în care îi condamnă pe oameni. Un om care Îl iubeşte pe Isus îl înţelege atât de clar pe Domnul, încât Îl poate înălţa pe Isus în predica Lui şi ţi-L poate arăta şi ţie. Un astfel de lider este cel pe care ar trebui să-l urmezi şi să doreşti să-i fi asemenea.
TRĂSĂTURA 13
Fariseii sunt ipocriţi
„Păziţi-vă de aluatul fariseilor, care este ipocrizia” (Luca 12:1).
Cuvântul „ipocrit” este un cuvânt grecesc importat în limba engleză şi înseamnă
„actor”. Dacă ai fi fost în Grecia primului secol şi i-ai fi întrebat pe oameni unde erau toţi ipocriţii, ei ţi-ar fi răspuns: „La teatru”. Ipocriţii vin pe scenă şi îşi pun în practică ipocrizia (actoria) pentru câteva ore şi apoi se duc acasă să-şi trăiască viaţa normală.
Într-un film Hollywoodian un om poate juca rolul lui Ioan Botezătorul şi, pentru o vreme, se poate purta foarte sfânt pentru că este expert în actorie. Dar în viaţa lui reală poate să fie un beţiv şi un curvar.
Astăzi, majoritatea ipocriţilor se găsesc în biserici, unde ei de asemenea îşi joacă
rolul câteva ore duminica dimineaţa. Ei fac ceva măreţ acolo, lăudându-L pe Domnul în acel timp, în fiecare Duminică. Dar dacă ar fi să te duci pe la ei pe acasă, ai descoperi curând că duminica dimineaţa ei joacă doar un rol. În viaţa lor normală, acasă, ei nu Îl laudă pe Dumnezeu, ci se plâng, murmură, bârfesc şi se ceartă unul cu celălalt.
Eşti tu aşa – jucând un rol ca alţii să te vadă în întâlnirile bisericii, dar de fapt eşti o persoană foarte diferită la birou şi acasă la tine?
TRĂSĂTURA 14
Fariseii caută să-i prindă pe alţii în cuvintele lor
Fariseii au venit la El şi, ca să-L ispitească, I-au zis: „oare este îngăduit unui soţ să-şi lase soţia pentru orice motiv?” (Matei 19:3).
Fariseii caută să-i prindă pe oameni în ceea ce spun ca să-i acuze înaintea altora.
Ei pot să-ţi pună întrebări să te încerce şi chiar să te încurce. Citim în Matei 22:15 că „fariseii s-au dus şi s-au sfătuit cum să-L prindă prin cuvintele Lui” (Vezi şi Luca 11:54).
Şi eu am avut experienţe similare. Uneori, credincioşi din unele biserici (care se simt condamnaţi de ceea ce predic şi doresc să mă acuze de erezie) m-au vizitat şi mi-au pus întrebări ca să mă prindă cu vreun cuvânt pe care l-aş putea spune. Nu sunt interesaţi să se elibereze de păcat în viaţa lor, ci doar să găsească greşeli în alţii. Exact aşa erau şi fariseii. Ei scoteau cuvintele lui Isus din context şi Îl acuzau de erezie. Fariseii zilelor moderne mi-au întors de asemenea cuvintele într-o manieră asemănătoare.
Dacă iubim pe cineva, întotdeauna vom argumenta cum se poate mai bine ceea ce spune. Vom spune: „Poate că am înţeles greşit ceea ce a spus. Probabil că glumea.” etc.. Totuşi un fariseu nu va face niciodată un astfel de rabat pentru nimeni. Este scris despre Isus că „Nu va judeca după înfăţişare, nici nu va hotărî după cele auzite” (Isaia 11:3). Acesta este exemplul pe care fiecare om cu frică de Dumnezeu îl va urma.
TRĂSĂTURA 15
Fariseii sunt cruzi
„Poporul acesta mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine” (Matei 15:8).
Inima unui fariseu este crudă deoarece este departe de Dumnezeu. Dacă apropii untul de foc se va topi imediat. Dar dacă-l pui în frigider, se va întări. Poate ajunge tare ca piatra, astfel că vei avea nevoie de o mică daltă ca să tai din el. Inima unui fariseu este aşa. Dumnezeu este un foc şi dacă trăieşti aproape de El inima ta va fi întotdeauna moale. Chiar şi stâncile se vor topi în prezenţa lui Dumnezeu.
Dacă eşti aspru faţă de ceilalţi, poţi fi sigur că trăieşti departe, departe de Dumnezeu. Fariseii erau duri cu alţii pentru că erau la milioane de mile depărtare de Dumnezeu. Fariseii Îl cinstesc pe Dumnezeu cu buzele şi cântă cântări frumoase de laudă, „O, Doamne, Tu eşti vrednic”, etc.. Dar nu se judecă pe ei înşişi. O persoană care Îl ascultă pe Dumnezeu se va judeca pe sine înseşi întotdeauna şi niciodată nu-i va judeca pe ceilalţi – acesta este un semn al omului care are o inimă moale.
Am observat însă că, deşi fariseii sunt foarte aspri cu oamenii, mulţi dintre ei sunt delicaţi cu membrii familiei lor. Ei fac reguli pentru alţii dar nu vor impune
acele reguli membrilor din propria familie. Sunt plini de părtinire şi ipocrizie.
Trebuie să avem convingeri. Eu am propriile mele convingeri cu privire la ceea ce îmi permit să deţin sau să fac. Dar nu-mi impun convingerile mele altora în aspecte în care Scriptura păstrează tăcerea. Nu le spun oamenilor dacă să aibă sau nu un televizor. Cred că o conexiune Internet este mult mai periculoasă decât orice televizor. Avertizez oamenii cu privire la pericolele amândurora dintre aceste două aplicaţii tehnice. Dar nu fac reguli pentru alţii, cum fac fariseii. Cunosc farisei care le-au spus altora ca niciodată să nu achiziţioneze astfel de echipamente, dar mai târziu au trebuit să-şi înghită cuvintele, când ei înşişi au fost nevoiţi să-şi cumpere computere.
TRĂSĂTURA 16
Fariseii nu pot aprecia lauda cu voce tare în public
Dar preoţii cei mai de seamă şi cărturarii, când au văzut… pe copii strigând în Templu şi zicând: „Osana, Fiul lui David!” s-au umplut de mânie (Matei 21:15).
Fariseii sunt deranjaţi când oamenii îşi ridică vocile ca să-L laude pe Dumnezeu. Ei cred că venerarea lui Dumnezeu presupune ca oamenii să fie tăcuţi în prezenţa Lui sau cel puţin discreţi în lauda lor. Totuşi, Isus S-a bucurat când i-a auzit pe copii înălţând laude lui Dumnezeu pentru că îi aminteau de rai! Raiul este un loc unde e o laudă continuă şi tare – uneori la fel de tare ca tunetul (Apocalipsa 19:6). Nu am ajuns încă la acel nivel de decibeli în întâlnirile noastre de laudă. Dar aceasta este ţinta noastră. Fariseii vor fi deranjaţi şi dacă cineva spune „Amin” sau
„Aleluia” ca răspuns la ceva ce acel cineva aude într-un mesaj!! Se uită în jur să vadă cine a exclamat. Ei cred că astfel de cuvinte n-ar trebui rostite într-o adunare de biserică! Ei consideră că toată lumea ar trebui să stea la întânirile bisericii ca şi cum ar fi la un serviciu funeral. Privindu-i în timp ce cântă, ai putea crede că ei încă n-au auzit că Isus a înviat din morţi!!!
TRĂSĂTURA 17
Fariseii deţin o cunoaştere fără ascultare
Isus a zis: „Cărturarii şi fariseii şed pe scaunul lui Moise. Deci toate lucrurile, pe care vă spun ei să le păziţi, păziţi-le şi faceţi-le; dar după faptele lor să nu faceţi. Căci ei zic, dar nu fac” (Matei 23:2,3).
În Matei 23,Isus a expus mai multe trăsături ale fariseilor decât găsim în orice alt capitol din Biblie. Matei 23 este un capitol total opus capitolului 1 Corinteni 13. Să fii condus de Lege este opusul călăuzirii de Dragostea Divină prin Duhul Sfânt. Aşa că, dacă dorim să fim conduşi din fariseism şi legalism către o viaţă de dragoste Divină, trebuie să studiem cu atenţie Matei 23.
Fariseii stau în scaunul lui Moise, ceea ce înseamnă că au fost la colegii Biblice, şi-au luat doctoratul şi au o mulţime de cunoştinţe exacte. Isus chiar le-a spus ucenicilor Lui să facă tot ceea ce i-au învăţat fariseii. Deci, ceea ce fariseii învăţau trebuie să fi fost corect. Dar ei nu ascultau de ceea ce ştiau a fi drept.
Cunoaşterea este un lucru foarte folositor, dar poate fi de asemenea foarte periculos. Numai cunoaşterea însoţită de ascultare va aduce viaţă spirituală. Cunoaşterea fără ascultare aduce, însă, moarte spirituală. Este mai bine să n-ai nicio cunoaştere, decât să ai cunoaştere şi să nu asculţi. Cunoaşterea poate fi comparată cu mâncarea pe care o mâncăm, iar procesul digestiv este ascultarea. Numai când mâncarea este digerată, ea devine parte din trupul nostru – Orezul şi curry sunt transformate în carne şi oase – un miracol care nu e mai mic decât apa transformată în vin. Şi trupurile noastre săvârşesc în fiecare zi acest miracol!!
Dar dacă mâncarea pe care o mâncăm nu este digerată, atunci acea mâncare ne poate ucide – deoarece mâncarea nedigerată se va descompune în stomacul nostru şi ne îmbolnăveşte. Ai observat că atunci când vomiţi, mâncarea care iese din stomacul tău miroase greu şi are gust de putreziciune? Poate să fi fost un pui cu curry delicios când ai mâncat. Dar a avut un gust foarte diferit când l-ai vomitat. Exact acelaşi lucru se întâmplă când acumulăm cunoaştere şi nu ascultăm. Şi de aceea mulţi creştini duhnesc din punct de vedere spiritual. Cei care miros mai mult sunt aceia care deţin maximum de cunoştinţe şi cea mai mică măsură de ascultare. Fariseii sunt aşa. Dar partea tristă este că ei înşişi nu realizezază că miros greu. O persoană spirituală însă simte acea putoare foarte repede. Un om duhovnicesc poate discerne un fariseu în cinci minute de conversaţie cu acesta. Ochii lor sunt ori trufaşi, ori plini de adulter (Proverbe 6:17; 2Petru 2:14). Multe femei care au trăit o viaţă de flirt, în zilele când nu erau întoarse la Dumnezeu, nu şi-au curăţat complet spiritul după convertire. Rezultatul este că şi după 20 de ani de la convertire, ochii lor sunt încă fâşneţi. Spun tuturor tinerilor: Staţi departe de astfel de surori.
TRĂSĂTURA 18
Fariseii nu practică ceea ce predică
„Cărturarii şi fariseii …. zic şi nu fac” (Matei23:3).
Acest verset este opusul celui din Faptele Apostolilor 1:1 unde este scris despre Isus că „a început să facă (mai întâi) şi (apoi) să înveţe”. Fariseii învăţau pe alţii dar ei nu făceau. Ei nu practicau ceea ce predicau. Isus, însă, mai întâi a făcut şi apoi a predicat numai ceea ce El deja făcuse!! Acestea sunt două spirite opuse. Cei care au spiritul fariseilor vor construi biserica prostituată Babilonul. Şi cei care au Spiritul lui Hristos vor zidi biserica mireasa Ierusalim.
Niciodată Isus n-a predicat ceea ce n-a făcut mai întâi. Cât de mult crezi că I-a luat lui Isus să pregătească Predica de pe Munte – (Matei Capitolele 5, 6 şi 7) – cea mai frumoasă predică pe care a predicat-o vreodată cineva? I-a luat 30 de ani să pregătească acea predică. Ea a izvorât din viaţa Lui şi nu doar din mintea Lui.
Când ţii o predică pe care ai auzit-o de la altcineva, acea predică vine doar din mintea ta. Este simplă cunoaştere. Nu e nici viaţă, nici ungere în ea. Dacă doreşti să predici aşa cum a predicat Isus, atunci trebuie mai întâi să trăieşti Cuvântul şi apoi să-l predici. Unii oamenii m-au întrebat: „Frate Zac, pot să ţin predicile tale în lucrarea mea?” Şi le-am spus: „Da, dacă mai întâi le trăieşti şi eşti sincer să recunoşti de unde le-ai luat”. Dumnezeu spune: „Cine a fost de faţă la sfatul Domnului, ca să vadă şi să asculte cuvântul Lui? Cine a plecat urechea la cuvântul Lui şi cine l-a auzit? …. Eu n-am trimis pe prorocii aceştia, şi totuşi ei au alergat; nu le-am vorbit, şi totuşi au prorocit” (Ieremia 23:17, 18, 21).
Când predici mesajul altcuiva, fără ca tu însuţi să-l fi trăit mai întâi, sau fără să le spui oamenilor de unde îl ai, tu doar cauţi propria ta onoare. Acesta este un obicei periculos şi poate duce la moartea ta spirituală, pentru că Dumnezeu a spus:
„De aceea, iată,” zice Domnul, „sunt împotriva prorocilor care îşi fură unul altuia cuvintele Mele.” „Iată,” zice Domnul, „sunt împotriva prorocilor care iau cuvântul lor şi-l dau drept cuvânt al Meu” (Ieremia 23:30, 31).
De 30 de ani fac tot ce-mi stă în putinţă să mă asigur că predic numai ceea ce am practicat mai întâi în propria mea viaţă. Să vă dau un exemplu: Nicăieri n-am predicat oamenilor îndemnul de a merge ca misionari în Nordul Indiei. De ce n-am făcut aceasta când e nevoie de sute de misionari în Nordul Indiei? Numai pentru că eu însumi n-am trăit niciodată ca misionar în Nordul Indiei.
Ascultaţi acum ce spun şi vedeţi dacă nu e adevărat: Aproape fiecare lider de
societate misionară evanghelică din India trăieşte în confortul din Sudul Indiei şi îi provoacă pe alţii să meargă misionari în Nordul Indiei. Aceşti lideri îşi trimit copiii la şcoli şi colegii din Sudul Indiei. Dar le spun misionarilor din satele îndepărtate din Nordul Indiei (unde nu sunt şcoli) să-şi trimită copiii în unele pensioane şi mai îndepărtate. Nu sunt aici să-i judec pe aceşti lideri, pentru că Dumnezeu este Judecătorul lor. Dar spun aceasta ca să arăt că nu voi urma niciodată exemplul lor. Aş fi un fariseu dacă aş predica aşa cum o fac ei, pentru că aş cere altora să facă ceea ce eu însumi nu fac. Numai cineva care a trăit în Nordul Indiei şi şi-a crescut copiii în circumstanţele grele de acolo are dreptul să spună altora să facă acelaşi lucru. Tot restul sunt farisei. Acest principiu se aplică de asemenea în multe alte domenii.
Nu predica niciodată ceea ce tu nu ai făcut. Nu încerca să-i sfătuieşti pe părinţii care au adolescenţi cum să-i crească, dacă tu însuţi nu ţi-ai crescut copiii corect. Ar fi la fel de prostesc ca şi cum un burlac le-ar spune unor părinţi cum să-şi crească copiii. De cele mai multe ori îi putem binecuvânta pe alţii doar rugându-ne pentru ei şi ţinându-ne gura închisă atâta timp cât ni se cere un sfat.
Poţi preda chimia fără să studiezi mai întâi chimia? Nu. Dacă tu ai o pregătire în limba engleză, poţi preda engleza. Acesta este un adevăr atât de simplu, încât îl ştie fiecare profesor. Dar fariseii nu înţeleg ceva atât de simplu.
TRĂSĂTURA 19
Fariseii leagă sarcini grele asupra altora
„Ei leagă sarcini apăsătoare şi greu de purtat şi le pun pe umerii oamenilor, dar ei nici cu degetul nu vor să le mişte” (Matei 23:4).
Fariseii încearcă să pară spirituali predicând standarde înalte pe care alţii să le urmeze, dar pe care ei înşişi nu le urmează.
Mi-amintesc de o tabără de tineret ţinută cu mulţi ani în urmă, la care eu am fost unul dintre cei doi vorbitori. Celălalt vorbitor a spus că fiecare trebuie să-I ofere lui Dumnezeu 10% din timpul lui (pe principiul zeciuielii), însemnând că fiecare ar trebui să petreacă 2 ore şi 24 de minute în fiecare zi în citirea Bibliei şi în rugăciune. În timpul întrebărilor care au urmat, unul din tineri l-a întrebat deschis pe celălalt frate: „Frate, tu petreci 2 ore şi 24 de minute în fiecare zi în citirea Bibliei şi în rugăciune?” A răspuns spăşit: „Nu”. Toată lumea a văzut atunci că era un fariseu ipocrit, care lega sarcini grele altora pe care el însuşi nu le purta. Acesta este doar un exemplu.
Sunt oameni care îi îndeamnă pe alţii să dea lui Dumnezeu 10% din venitul lor, dar care ei înşişi nu fac aceasta. Sunt farisei ipocriţi. Lumea creştină este plină de predicatori fariseici care fixează standarde imposibile înaintea altora, dar pe ca care ei înşişi nu şi le asumă. Aceştia sunt predicatorii care construiesc Babilonul şi care distrug lucrarea lui Dumnezeu. Ei folosesc Cuvântul lui Dumnezeu ca să-i împovăreze pe oameni, în loc să-i binecuvânteze.
Iubesc versiunea traducerii versetului Matei 23:4 care sună astfel: „În loc să vă dea Cuvântul lui Dumnezeu ca mâncare şi băutură cu care să vă ospătaţi din Dumnezeu, ei îl împachetează în maldăre de reguli, încărcându-vă ca pe animalele de povară. Se delectează privindu-vă cum vă împleticiţi sub aceste greutăţi, şi nici nu s- ar gândi să ridice un deget ca să vă ajute.” (Message Translation)
Astfel de predicatori îi tratează pe copiii lui Dumnezeu ca pe măgarii care trebuie să care poveri grele. Acelaşi mesaj din Biblie poate fi predicat în 2 feluri – ca o povară sau ca o binecuvântare. Totul depinde de predicator.
Datorită predicatorilor fariseici, mulţi tineri sunt sătui să participe la adunările bisericii. Isus predica din acelaşi Vechi Testament din care predicau fariseii. Dar El elibera oamenii cu acele Scripturi, în timp ce fariseii îi legau cu lanţuri şi mai grele cu aceleaşi Scripturi. Acelaşi lucru se întâmplă şi astăzi când predică fariseii.
TRĂSĂTURA 20
Fariseii caută să primească onoarea de la oameni
„Toate faptele lor le fac ca să fie văzuţi de oameni” (Matei 23:5)
Isus a spus că fariseii se roagă tare stând la colţurile străzii (Matei 6:1). Isus a exagerat în mod evident aici – dar cu un scop. Era un mare maestru al hiperbolizării ori de câte ori dorea să sublinieze o idee importantă. A vorbit de oameni având o bârnă în ochi şi de unii care înghit cămile! Am căutat şi eu să urmez exemplul lui Isus în ce priveşte exagerarea unui anumit aspect ca să ajung la ideea principală. Categoric nu trebuie să exagerăm atunci când oferim un raport al unei situaţii. Nu trebuie să spunem: „200 de oameni au venit la întâlnirea mea când, în realitate, au fost numai 150″! Dar tipul de exagerare folosit de Isus ca să ajungă la o idee anume este foarte valoros.
Isus a vorbit odată despre farisei care se roagă ca să primească cinste de la oameni. Oare nu ne-am rugat cu toţii în public ca să căpătăm cinste de la alţii? Adesea am fost atenţi în timp ce ne rugam să auzim dacă spune cineva vreun
„Aleluia” sau vreun „Amin” la rugăciunea noastră. Acesta este fariseisim pentru că atunci noi ne-am rugat oamenilor şi nu lui Dumnezeu. Trebuie să ne curăţim de acest păcat.
Se întâmplă ca predicatorii să predice ca să obţină onoare? Mă judec pe mine însumi după fiecare predică să văd dacă am căutat să-I plac lui Dumnezeu sau oamenilor şi să văd dacă pot îmbunătăţi calitatea predicării mele. Orice bucătar doreşte să perfecţioneze calitatea mâncării lui. Din nefericire, însă, sunt foarte puţini predicatori care să caute să-şi perfecţioneze calitatea predicării. De aceea, majoritatea predicatorilor sunt întotdeauna plictisitori. Sunt suficient de îngâmfaţi să-şi imagineze că oferă predici puternice, unse. Nici măcar nu-şi consultă soţiile cu privire la predicarea lor. În timpul acestor ani care au trecut, am căutat să mă perfecţionez continuu în modul de predicare pentru că doresc să predic în acelaşi mod captivant în care predica Isus şi cu acelaşi foc şi aceeaşi pasiune pe care le avea El.
Mai sunt şi ale domenii în care suntem tentaţi să căutăm onoarea de la oameni. Poţi scrie rapoarte ale activităţii tale, nu ca să-L glorifici pe Dumnezeu, ci ca să-i impresionezi pe alţii cu ceea ce faci tu pentru Dumnezeu. În bisericile noastre, de când am început în 1975, n-am trimis nimănui vreun raport sau vreo fotografie din lucrarea noastră, niciunde în lume. Am simţit că e suficient dacă Dumnezeu ştie ce facem noi.
Căutarea onoarei de la oameni este unul din păcatele despre care nu se vorbeşte niciodată în majoritatea bisericilor. Căutarea onoarei este ceea ce o face pe o persoană să fie fariseu. Şi fariseii vor construi numai Babilon.
Ca să zidim adevărata biserică a Domnului nostru Isus Hristos trebuie să ne curăţim pe noi înşine de căutarea onoarei de la oameni.
TRĂSĂTURA 21
Fariseii cred că sfinţenia stă în stilul de îmbrăcăminte al cuiva
„Fariseii… îşi fac filacteriile late (cutiuţe conţinând texte din Scriptură purtate pe frunte), îşi fac poalele veşmintelor cu ciucuri lungi” (Matei 23:5)
O altă caracteristică a fariseilor este să se fălească cu „sfinţenia” hainelor lor!!
Dumnezeu le spusese israeliţilor să-şi facă un ciucure (o legătură de fire strânse la un capăt şi lăsate libere la celălalt capăt) la colţurile veşmintelor lor, legat cu un fir albastru – pentru ca, de fiecare dată când vedeau acel ciucure, să-şi amintească de poruncile lui Dumnezeu care au venit din ceruri (Numeri 15:38).
Fariseii îşi făceau ciucurii puţin mai lungi decât ai celorlalţi. Ei se puteau făli că, în timp ce ciucurii altora erau lungi de doar 7 cm, ai lor erau lungi de 14 cm – dovedind că ei erau mai sfinţi!!
Sunt mulţi farisei astăzi care se fălesc cu hainele „sfinte” pe care le poartă!! Cineva mi-a dat odată o cămaşă Hawaiană viu colorată. Ce aţi crede despre mine dacă m-aţi vedea purtând acea cămaşă? Ar şoca pe unii creştini. Acest fel de reacţie ar descoperi fariseimul lor. Avem atât de multe idei care sunt total opuse lui Hristos
– pentru că nu medităm suficient asupra Scripturilor. Ne temem de ceea ce vor gândi oamenii despre noi dacă purtăm o anumită culoare la cămaşă. Dar sfinţenia lui Isus nu stătea în hainele Lui.
Fariseii îi observă cu atenţie pe alţii ca să vadă ce poartă – haine, pantofi, cercei, etc. – ca să găsească ceva să critice. Au ochi de vultur pentru astfel de chestiuni.
Isus a vorbit împotriva bărbaţilor care poartă „haine moi” (în original „malako” (gr.) care, în traducere, înseamnă efeminate)(Matei 11:8). Şi Duhul Sfânt le îndeamnă pe femei să se îmbrace „modest, discret şi simplu” (1 Timotei 2:9; 1 Petru 3:3). Mai mult decât atât, sfinţenia nu se regăseşte în hainele pe care le purtăm. Sfinţenia este în primul rând interioară.
TRĂSĂTURA 22
Fariseii iubesc poziţiile şi titlurile de onoare
„Le place locul dintâi la ospeţe şi scaunele dintâi în sinagogi; le plac salutările prin pieţe şi să fie numiţi de oameni: „Rabi! Rabi!” (Matei 23:6-8).
Fariseii iubesc cinstea de a deveni mai-marii unei biserici. Şi soţiile fariseice ale bătrânilor sunt de asemenea mândre de cinstea pe care o are soţul lor. Dacă ai cea mai mică fărâmă de mândrie că eşti bătrân într-o biserică sau că soţul tău este un bătrân, atunci eşti în mod sigur un fariseu de primă mână. Astfel de bătrâni nu pot construi decât Babilon. Nu e nicio diferenţă între fariseii acelor zile, care iubeau să fie numiţi „rabi”, şi fariseii de azi, care iubesc să fie numiţi „Pastor”, „Reverend”,
„Prea Sfinţit”, „Părinte” şi toate celelalte titluri ridicole pe care liderii creştini şi le- au pus singuri. Poţi avea acest spirit chiar dacă te numeşti numai „Frate” – dar cu
„F” mare. Astfel de farisei iubesc să stea pe platforme şi în toate ceremoniile publice să fie recunoscuţi ca „Pastori”.
Acum câţiva ani am primit o scrisoare de la un Seminar Biblic din USA care-mi oferea un doctorat onorific pentru lucrarea mea pe Internet şi pentru toate cărţile pe care le-am scris. Mi-au cerut doar să completez un formular şi să-l returnez. N- am răspuns niciodată. Ar fi fost interesat Isus să obţină un doctorat onorific? Bineînţeles că nu.
Pasajul de mai sus continuă spunând: „Voi să nu vă numiţi Rabi, fiindcă unul singur este Îndrumătorul vostru: Hristos; şi voi sunteţi fraţi. Şi „Tată” să nu numiţi pe nimeni pe pământ, pentru că Unul singur este Tatăl vostru: Acela care este în ceruri. Să nu vă numiţi îndrumători, căci Unul singur este Îndrumătorul vostru: Hristosul. Şi cel mai mare dintre voi să fie slujitorul vostru. Oricine se va înălţa, va fi smerit; şi oricine se va smeri, va fi înălţat” (Matei 23:8-12).
Mulţi credincioşi din bisericile noastre au încercat să mă pună să am grijă de viaţa lor. Mă întreabă pe mine ce ar trebui să facă. Refuz să le spun. Le comunic
ideile mele şi apoi le spun: „Acum mergeţi şi întrebaţi-L pe Dumnezeu mai întâi dacă ar trebui sau nu să faceţi cum spun eu. Dacă El nu vă dă pace cu privire la răspunsul meu, aruncaţi atunci sfatul meu şi faceţi ce vă spune Dumnezeu să faceţi. Singurul vostru lider trebuie să fie Hristos.”
Sunt mulţi lideri de biserici care nu urmează învăţătura lui Hristos în acest domeniu, ci adoră să le spună oamenilor cum să-şi conducă viaţa privată. Astfel de bătrâni sunt farisei care construiesc Babilonul. Ei înşişi sunt sub lege şi îşi aduc şi turma sub lege. Ei nu cunosc libertatea Duhului, pentru că iubesc titlurile, poziţia şi onoarea.
TRĂSĂTURA 23
Fariseii îi corup pe alţii
„Dar vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici, pentru că voi închideţi oamenilor împărăţia cerurilor; nici voi nu intraţi în ea şi nici pe cei care vor să intre, nu-i lăsaţi să intre” (Matei 23:13).
Oamenii tineri, sinceri care devin credincioşi sunt stricaţi de către liderii fariseici. Poate că aceşti tineri au avut o mare râvnă să biruiască păcatul şi să trăiască pentru Dumnezeu, atunci când au fost pentru prima dată convertiţi. Dar apoi îi văd pe liderii lor suiţi pe platforme înalte ca actorii de film, predicând şi colectând o mulţime de bani de la oameni „în Numele lui Isus”, şi folosind acei bani ca să trăiască în viaţa lor privată la fel ca actorii de film. Astfel, aceşti tineri, care începuseră dorind să-L urmeze pe Isus şi să trăiască la fel ca El, sfârşesc acum dorind să trăiască exact la fel ca acei predicatori faimoşi. Şi-şi imaginează că, dacă sunt credincioşi, atunci într-o zi şi ei vor deveni faimoşi şi vor putea să trăiască la fel ca actorii de film. Iată cum aceşti lideri fariseici îi corup şi îi împiedică să-L urmeze pe Isus şi să intre în împărăţia lui Dumnezeu.
Tinerilor de astăzi le lipsesc modelele bune de urmat. Din nefericire, cu greu poate spune vreun predicator din timpul nostru: „Călcaţi pe urmele mele, întrucât şi eu calc pe urmele lui Hristos” (1 Corinteni 11:1; Filipeni 3:17). Aşa că le spun tinerilor: Priviţi la Isus şi urmaţi Exemplul Lui. Şi dacă găsiţi pe cineva care Îl urmează în mod hătărât pe Isus uitaţi-vă atunci şi la el şi urmaţi şi exemplul lui.
TRĂSĂTURA 24
Fariseii profită de oamenii săraci
„Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi mâncaţi casele văduvelor…” (Matei 23:14)
Nu ştim cum anume fariseii „mâncau” casele văduvelor. Poate că presau văduvele sărace să-şi dea averile pentru „lucrarea Domnului”, spunându-le că Dumnezeu le va binecuvânta pentru aceasta – şi apoi intrau ei înşişi în posesia acelor averi. Astfel, ei le „făceau pe văduve prada lor”, aşa cum judecătorii nedrepţi ai lui Israel făcuseră în urmă cu 700 de ani (Isaia 10:2).
Exact aceeaşi exploatare a săracilor se întâmplă şi în secolul 21. Predicatorii creştini de televiziune sunt recunoscuţi prin faptul că îndeamnă văduvele sărace şi pensionarii să le dea sume mari de bani, asigurându-i că „Dumnezeu vă va binecuvânta şi vă va vindeca de bolile voastre, dacă daţi bani pentru lucrarea mea” . Cum majoritatea văduvelor şi pensionarilor au multe boli şi alte probleme, predicatorii TV cunosc cum să-i exploateze în propriul lor beneficiu. Ei folosesc orice şiretlic şi multe apeluri emoţionante şi versete din Biblie ca să stoarcă bani de la aceşti oameni săraci. Văduvele sărace îi cred pe aceşti înşelători lacomi şi le trimit măruntele lor economii. Dar, în realitate, predicatorii folosesc aceşti bani ca
să trăiască ei înşişi la un standard foarte ridicat – cumpărându-şi avioane personale, proprietăţi, etc.
Acest model de escrocare a săracilor a început recent în America dar s-a răspândit în întreaga lume, regăsindu-se acum şi printre mulţi predicatori indieni. Astfel de farisei sunt hoţi şi tâlhari în plină zi.
Ce mărturie a avut Pavel de a putut spune către sfârşitul vieţii sale: „N-am nedreptăţit pe nimeni, n-am vătămat pe nimeni, n-am înşelat pe nimeni” (2 Corinteni 7:2) ! Aceasta ar trebui să fie mărturia fiecărui slujitor al lui Dumnezeu la sfârşitul vieţii lui.
Este rău şi demonic să profiţi de credincioşii săraci – în orice fel.
TRĂSĂTURA 25
Fariseii fac rugăciuni lungi, impresionante în public
„Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că… de ochii lumii, faceţi rugăciuni lungi; de aceea veţi lua o mai mare pedeapsă” (Matei 23:14).
Am observat, de-a lungul anilor, că aceia care fac cele mai lungi rugăciuni în public sunt oameni care nu se roagă în singurătate. Ei toţi sunt farisei. Următoarea dată când auziţi pe cineva ţinând un discurs îndelungat într-o rugăciune publică, recunoaşteţi că este un fariseu. La un timp de rugăciune publică, dacă liderul cere ca fiecare să-şi limiteze rugăciunea la unul sau două minute, toată lumea trebuie să facă aşa. Dar fariseii nu vor asculta, nici nu se vor supune. Ei simt că rugăciunile lor trebuie să fie mai lungi decât ale celorlalţi. Singurul motiv este aroganţa lor, mândria şi opinia lor fantastic de înaltă despre ei înşişi!
Biblia porunceşte ca fiecare predicator să „prorocească după măsura lui de credinţă” (Romani 12: 6). Acest lucru înseamnă că lungimea predicilor noastre trebuie să fie proporţională cu maturitatea vieţii noastre spirituale. Însă, 90% dintre liderii de biserici pe care i-am întâlnit ţin predici lungi, plictisitoare şi desconsideră această poruncă în fiecare Duminică. Încă o dată, singura cauză a unei asemenea neascultări este opinia lor fantastic de înaltă despre ei înşişi!
TRĂSĂTURA 26
Fariseii se implică în lucrarea misionară şi îi fac pe oameni copii ai iadului de două ori mai răi
„Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici, pentru că voi înconjuraţi marea şi uscatul ca să faceţi un prozelit şi, când a devenit aşa, faceţi din el un fiu al gheenei, de două ori mai rău decât sunteţi voi înşivă” (Matei 23:15).
Fariseii pot fi misionari, însă aşa-numiţii „convertiţi” merg în iad deoarece ei nu-i aduc la pocăinţă şi credinţă autentică.
Fariseii se pot angaja în „lucrări religioase” de amploare (o implicare în mod fundamental diferită de a face voia lui Dumnezeu) – şi chiar cu mare sacrificiu. Ei pot deveni „lucrători creştini permanenţi”, dar convertiţii lor vor fi copii ai iadului de două ori mai răi – pentru că ei nu predică pocăinţa şi îi asigură pe oamenii care nu s-au întors niciodată de la căile lor păcătoase că sunt născuţi din nou doar pentru că ei „cred”. De asemenea, ei îi conving pe oameni că sunt plini cu Duhul Sfânt (când nu sunt) doar pentru că au bolborosit un limbaj neînţeles – care este total diferit de darul autentic al vorbirii în limbi. În acest fel ei îi fac pe oameni copii de două ori mai răi ai iadului. Aceştia trăiau deja în păcat, ca şi copii ai iadului. Dar acum au fost convinşi de un predicator fariseic că sunt „siguri de veşnicie”, pentru că au repetat cuvintele „magice”: „Doamne Isuse vino în inima mea” – chiar dacă atitudinea lor faţă de păcat nu s-a schimbat. Acum li se spune să se asigure numai
că îşi plătesc zeciuielile regulat şi locul în rai le este asigurat. Aşa ajung să fie despărţiţi de evanghelie. Pentru că acum, când aud un mesaj evanghelic, nu simt că trebuie să-i răspundă, întrucât sunt „asiguraţi de veşnicie”. Ce înşelăciune teribilă are loc în zilele noastre! Le-am spus oamenilor din unele biserici ale noastre că nu sunt născuţi din nou, chiar dacă stau de mulţi ani în mijlocul nostru. Mulţi fraţi bătrâni fariseici au discernământ zero, când vine vorba să evalueze o persoană dacă este sau nu născută din nou. Ei permit tuturor tipurilor de oameni să se alăture bisericilor lor şi aceia sunt cei care le cauzează multe probleme mai târziu.
Unii bătrâni fariseici sunt părtinitori cu săracii. Îi fac pe oamenii săraci să se simtă importanţi în biserică doar pentru că sunt săraci. Şi aceşti bătrâni cred că sunt ca Isus! (Acest tip este opusul predicatorilor părtinitori faţă de bogaţi – Iacov 2:1-4.) Dumnezeu ştia că va exista această tendinţă rea printre „bătrânii super- spirituali” şi de aceea El i-a avertizat pe liderii lui Israel: „Să nu părtineşti pe sărac la judecată” (Exodul 23:3). Arătând o asemenea părtinire şi făcându-i pe aceşti săraci să se simtă importanţi în biserică, doar datorită sărăciei lor, ei îi fac pe aceşti săraci copii ai iadului de două ori mai răi. Isus n-a fost un comunist care a venit să egalizeze bogatul cu săracul. Nici eu nu sunt un comunist. Sunt un creştin. Îi respect pe oamenii care sunt smeriţi şi temători de Dumnezeu, indiferent dacă sunt bogaţi sau săraci. Însă, mulţi lideri de biserici confundă creştinismul cu comunismul.
Ca biserică, ne putem înşela singuri în două direcţii. O direcţie este să ne imaginăm că suntem o biserică minunată, deoarece avem mulţi oameni bogaţi, educaţi şi cultivaţi în poziţiile cheie din biserica noastră (dar dintre care majoritatea nu sunt evlavioşi). Cealaltă direcţie este să ne imaginăm că suntem o biserică minunată pentru că nu avem oameni bogaţi, educaţi, ci doar o mână de oameni săraci, needucaţi (dar dintre care majoritatea nu sunt evlavioşi)! Ambele biserici sunt babiloniene – având coloratură diferită. Nu-ţi imagina că oamenii săraci sunt toţi duhovniceşti sau că oamenii bogaţi sunt toţi nespirituali. Sărăcia nu este egală cu sfinţenia. Nu-i face pe oameni copii ai iadului de două ori mai răi.
TRĂSĂTURA 27
Fariseii interpretează Scriptura fără revelaţie de la Dumnezeu
„Vai de voi, călăuze oarbe, care ziceţi: „dacă cineva jură pe templu, nu este nimic, dar dacă jură pe aurul templului, este legat de jurământul lui”. Nebuni şi orbi! Care este mai mare: aurul sau templul care sfinţeşte aurul? Şi: „Dacă cineva jură pe altar, nu este nimic; dar dacă jură pe darul de pe altar, este îndatorat”. Nebuni şi orbi! Care este mai mare: darul sau altarul care sfinţeşte darul? Deci, cine jură pe altar, jură pe el şi pe tot ce este deasupra lui; cine jură pe templu, jură pe el şi pe Cel ce locuieşte în el; şi cine jură pe cer, jură pe scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi pe Cel care stă pe el” (Matei 23: 16-22).
Fariseii interpretau Scripturile cu mintea, fără nicio revelaţie de la Dumnezeu. Aşa că ei modificau Cuvântul lui Dumnezeu potrivit propriilor lor idei şi le predicau ca fiind legea lui Dumnezeu. Sunt şi astăzi predicatori fariseici care fac acelaşi lucru. Ei nu înţeleg spiritul din spatele Cuvântului lui Dumnezeu, dar îl predică potrivit literei – şi „litera omoară” (2 Corinteni 3:6). Aceşti predicatori nici măcar nu- şi văd inconsecvenţa, când desconsideră acelaşi cuvânt într-un alt domeniu.
Iată un exemplu. Unii lideri de biserici învaţă că purtatul bijuteriilor este un lux păcătos şi dispreţuiesc orice soră care poartă numai o imitaţie de bijuterie (foarte ieftină). Dar aceiaşi predicatori poate că au cheltuit extrem de mult ca să-şi construiască propria casă având multe adaptări luxoase. Însă ei nu-şi văd inconsecvenţa şi ipocrizia acolo. Îşi uşurează conştiinţa, spunând că Scriptura nu
vorbeşte împotriva folosirii podelelor de marmură dintr-o casă, ci doar împotriva bijuteriilor (1 Timotei 2:9; 1 Petru 3:3)!! Dar, de fapt, Scriptura ne îndeamnă să evităm tot luxul nenecesar.
Sunt multe alte exemple de genul acesta. Astfel de lideri de biserică nu au revelaţia Duhului Sfânt asupra Cuvântului. În schimb, ei interpretează Scriptura în aşa fel încât să fie în avantajul lor şi să-i poată judeca pe alţii
TRĂSĂTURA 28
Fariseii sunt tipicari cu litera legii
„Voi daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen şi aţi lăsat de o parte cele mai grele lucruri din Lege” (Matei 23:23).
Fariseii iau un aspect minor dintr-o poruncă a Scripturii şi îl accentuează. Ei
„fac din ţânţar armăsar” . În zilele noastre întâlnim foarte multă predicare de acest fel. O asemenea predicare va umple biserica de oameni legalişti care sunt mândri de ascultarea lor în aspectele minore, dar care nu sunt conştienţi de neascultarea lor făţişă în aspectele majore. Isus nu le-a spus fariseilor să nu dea zeciuială din mărar şi chimen etc.. Ceea ce spunea El era că aspectele majore din Legea lui Dumnezeu necesitau o mai mare accentuare decât zeciuiala.
Am cercetat odată în cele patru evanghelii toate subiectele pe care Isus le-a accentuat şi le-am notat: El a predicat despre pocăinţă, sărăcia duhului, blândeţe, puritate, jelirea păcatelor, plătirea taxelor, naşterea din nou, închinarea înaintea lui Dumnezeu în duh, dragostea, smerenia, credincioşia conjugală, despărţirea de tradiţiile omeneşti, etc.. Dar niciodată El n-a vorbit despre cum ar trebui să se îmbrace oamenii sau dacă femeile ar trebui să poarte bijuterii, ori batic pe cap. A vorbit totuşi despre trăirea unui stil de viaţă simplu şi despre lipsa iubirii banilor.
Am studiat apoi epistolele să văd ce subiecte au fost mult accentuate de Duhul Sfânt, şi ce subiecte au fost subliniate foarte puţin sau nemenţionate deloc.
Astfel, am descoperit ce ar trebui să accentuez şi eu mai mult în predicarea mea şi la ce să acord mai puţină importanţă. Dacă studiezi Scriptura aşa, vei fi echilibrat în învăţătura ta şi vei evita să devii un predicator fariseic.
TRĂSĂTURA 29
Fariseii n-au nicio dreptate, niciun strop de milă şi nicio credincioşie
„Farisei făţarnici… aţi lăsat de o parte cele mai grele lucruri din lege: dreptatea, mila şi credinţa; pe acestea trebuia să le faceţi…” (Matei 23:23)
Fariseii erau nedrepţi şi necinstiţi în relaţiile lor cu oamenii. Nu aveau nicio milă faţă de aceia care eşuaseră, dar ei înşişi nu erau credincioşi în viaţa privată. Cu toate aceste lipsuri din viaţa lor, ei tot se considerau sfinţi, datorită posturilor, rugăciunilor şi cunoştinţelor lor Biblice, etc.. Erau ca o mireasă care merge la nuntă, cărei rochie este toată pătată şi murdară, dar ea este preocupată numai cum să meargă graţios. Dacă avem egoism, mândrie, atitudini nemiloase şi necredincioşie în propria viaţă, atunci a ne făli cu activităţile noastre religioase înseamnă doar că ne înşelăm pe noi înşine că suntem spirituali. Avem nevoie să recunoaştem care sunt lucrurile mai grele ale vieţii creştine – şi să ne concentrăm în primul rând pe ele.
TRĂSĂTURA 30
Fariseii strecoară ţânţarul şi înghit cămila
„Călăuze oarbe, care strecuraţi ţânţarul şi înghiţiţi cămila!” (Matei 23:24).
Fariseii sunt foarte grijulii în lucrurile mici, neimportante (strecurarea ţânţarilor morţi). Dar ei neglijează ascultarea de poruncile din Scriptură (înghiţind cămile moarte). Isus nu le spunea prin aceasta că era bine să înghită ţânţarii morţi. El le arăta de fapt inconsecvenţa lor în neglijarea lucrurilor mai importante.
Astfel de farisei sunt grijulii cu aspectele mărunte cum ar fi purtatul hainelor curate, când merg la adunările bisericii, sau păstrarea locuinţelor curate şi aranjate. Acestea sunt obiceiuri bune. Dar când vine vorba de aspecte mai importante, cum ar fi căutarea în mod serios a lui Dumnezeu, ca să biruiască mânia şi pofta sexuală, sau ajutarea în activitatea practică din biserică ori întreprinderea de călătorii prin sate ca să aducă oameni la Hristos, ei nu sunt aşa de zeloşi – pentru că aceste lucruri necesită sacrificarea confortului propriu, a timpului şi a banilor.
O altă versiune a traducerii Scripturii parafrazează acest pasaj astfel: „Aveţi idee ce ridicoli păreţi scriind o biografie care este greşită de la început până la sfârşit, dar criticând virgulele şi alte semne de punctuaţie?” (Message Translation)
În Bangalore se ţin competiţii de memorizare a Bibliei la care participă mulţi creştini ca să câştige un premiu de câteva sute de rupii. Ca să câştige premiul, omul trebuie să redea cu acurateţe, nu numai toate cuvintele Scripturii, dar să pună şi toate virgulele şi semnele de punctuaţie în mod exact!! Unii credincioşi îşi petrec săptămâni în şir memorând locurile corecte ale acestor semne de punctuaţie, ca să câştige premiul. Dar în tot acest timp, la ei acasă, trăiesc în neascultare de Scriptură. Însă acest lucru nu-i tulbură. Poţi câştiga primul premiu în astfel de concursuri Biblice şi să fii tot un fariseu de primă clasă.
Dragostea este scopul decisiv şi ţelul evangheliei (1 Timotei 1:5) – să-L iubim pe Dumnezeu cu toată inima, sufletul şi puterea noastră şi să-i iubim pe credincioşi aşa cum ne-a iubit pe noi Hristos. Dacă urmărim această dragoste, vom şti instinctiv care sunt cele mai importante lucruri din viaţa creştină.
TRĂSĂTURA 31
Fariseii se concentrează să aibă o mărturie bună numai în exterior
„Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi curăţiţi partea de afară a paharului şi a farfuriei, dar înăuntru sunt pline de lăcomie şi de neorânduială. Fariseu orb! Curăţă întâi partea dinăuntru a paharului şi a farfuriei, pentru ca şi partea de afară să fie curată” (Matei 23:25,26)
Fariseii îşi curăţă exteriorul vieţii lor, dar nu se deranjează cu privire la starea inimii lor, care este plină de îngăduinţă şi lăcomie. Trăiesc având motive egoiste, gândindu-se numai la cum să câştige din ce în ce mai mulţi bani, onoare şi confort pentru ei înşişi şi pentru familiile lor. Dar în exterior sunt pioşi şi religioşi, chiar activi în tot felul de „lucrări” pe care alţi creştini le pot vedea. Astfel, ei obţin o bună reputaţie înaintea oamenilor.
Dumnezeu ne testează să vadă dacă noi căutăm aprobarea Lui sau a omului. Acela care este nepăsător cu privire la necurăţia din inima lui, dar care se concentrează numai să aibă o mărturie bună înaintea oamenilor, dovedeşte prin aceasta că nu are nicio teamă de Dumnezeu. El este un fariseu. Oamenii se uită la ceea ce văd în exteriorul nostru, dar Dumnezeu se uită la inimile noastre (1 Samuel 16:7). Primul semn al unui om evlavios este acela că el caută să-şi menţină inima curată şi pură înaintea lui Dumnezeu.
TRĂSĂTURA 32
Fariseii spun că ei n-ar face niciodată răul pe care l-au făcut alţii
„Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi zidiţi mormintele văruite, care pe dinafară se arată frumoase, iar pe dinăuntru sunt pline de oasele morţilor şi de orice fel de necurăţie. Tot aşa şi voi: pe dinafară vă arătaţi oamenilor ca fiind drepţi, dar pe dinăuntru sunteţi plini de făţărnicie şi de fărădelege” (Matei 23:29, 30).
Feriseii se uită la păcatele şi la eşecurile altora şi spun: „Noi niciodată n-am face aşa ceva. Niciodată nu ne-am îmbrăca aşa. Niciodată nu ne-am comporta astfel. Niciodată nu am putea vorbi aşa”, etc..
Trebuie să recunoaştem că avem aceeaşi carne coruptă pe care o are orice copil al lui Adam, chiar dacă suntem cei mai buni creştini. Fariseii nu-şi recunosc putreziciunea din propria lor carne. Un om duhovnicesc admite că ar fi capabil de orice păcat pe care l-a comis vreodată cineva. Va recunoaşte că numai harul lui Dumnezeu este acela care l-a ţinut să nu comită multe păcate. Un sfânt bătrân al lui Dumnezeu, când a văzut pe un criminal condus la execuţie, a spus: „Acolo aş merge eu dacă n-ar fi harul lui Dumnezeu.” Acel sfânt a recunoscut că era capabil să comită oricare dintre crimele comise de acel criminal, dacă n-ar fi fost puterea stăpânitoare a harului lui Dumnezeu, pentru care el îşi deschisese inima să-l primească. Fiecare om duhovnicesc va recunoaşte aceasta. Dar un fariseu nu o va admite niciodată.
TRĂSĂTURA 33
Fariseii îi persecută pe prorocii lui Dumnezeu
„De aceea, iată, vă trimit proroci, înţelepţi şi cărturari. Pe unii dintre ei îi veţi omorî şi îi veţi răstigni, pe alţii îi veţi biciui în sinagogile voastre şi-i veţi prigoni din cetate în cetate, ca să vină asupra voastră tot sângele nevinovat care a fost vărsat pe pământ, de la sângele lui Abel, cel drept, până la sângele lui Zaharia, fiul lui Barachia, pe care l-aţi omorât între templu şi altar” (Matei 23:34, 35).
Fariseii sunt ofensaţi când aud adevărul de la un proroc. Prin urmare, ei îi persecută pe astfel de predicatori, într-un fel sau altul. Îi apreciază pe predicatorii care îi laudă, dar îi urăsc pe aceia care-i mustră şi îi corectează. Prorocii din Vechiul Testament le vorbeau poporului Israel despre păcatul lor, direct în faţă – şi toţi au fost persecutaţi, unii dintre ei chiar ucişi. Dacă eşti ofensat de mustrarea sau corectarea venite din partea unui om duhovnicesc, este foarte probabil ca şi tu să fii un fariseu.
TRĂSĂTURA 34
Fariseilor le pasă mult de opiniile oamenilor
„Botezul lui Ioan de unde venea: din cer sau de la oameni?” Dar ei vorbeau între ei şi ziceau: „Dacă vom răspunde: „Din cer”, ne va spune: „Atunci de ce nu l-aţi crezut?” Şi dacă vom răspunde: „de la oameni”, ne temem de popor, pentru că toţi socotesc pe Ioan drept proroc.” Atunci au răspuns lui Isus: „Nu ştim” (Matei 21:25-27).
Fariseii au fost întotdeauna preocupaţi de ceea ce alţii ar gândi despre ei, dacă ar fi adoptat o anumită poziţie cu privire la o chestiune particulară. Convingerile lor erau determinate, nu de învăţătura Cuvântului lui Dumnezeu, ci de ceea ce oamenii din jurul lor ar gândi despre ei. Nu erau preocupaţi de opiniile romanilor sau ale grecilor. Dar erau preocupaţi de opiniile fraţilor lor iudei.
Dacă eşti mai preocupat de ceea ce oamenii din biserica ta gândesc despre tine,
decât să faci ceea ce e drept, conform conştiinţei tale, atunci eşti un fariseu. Mulţi predicatori fac şi spun lucruri ca să facă pe placul unui anumit grup de oameni din biserica lor, al căror favor îl caută. Mulţi credincioşi îşi doresc de la copiii lor un comportament bun, nu pentru slava lui Dumnezeu, ci pentru onoarea lor ca părinţi. Şi aşa fac multe reguli prosteşti pentru copiii lor şi îi fac să se poarte ca
„soldaţii de tinichea” .
În 1987, fiul meu cel mai mare a terminat şcoala şi a fost admis la două colegii – la IIT în India şi la un colegiu mai bun în SUA (cu bursă). Când mi-a spus că preferă se meargă la colegiul din USA, i-am răspuns: „Bine. Te voi trimite acolo”. [Astăzi, numeroşi tineri din bisericile noastre din India s-au dus în SUA. Dar în 1987, nu exista nici măcar un singur caz de acest fel în biserici. Exista de asemenea în mintea multor fraţi o idee fariseică cum că „oamenii spirituali din India nu vor merge în străinătate şi nici nu-şi vor trimite copiii peste hotare – fie în Golful Persic sau în SUA”.] De aceea, fiul meu a fost surprins când am fost de acord să-l trimit şi m-a întrebat: „ce vor spune oamenii din bisericile noastre când vor auzi că ţi-ai trimis fiul în SUA?” Dar n-aveam de gând să-mi las copiii să trăiască potrivit regulilor pe care le făcuseră fariseii. Doream ca ei să trăiască liberi în Hristos. Aşa că i-am spus:
„Acest lucru va testa numai dacă sunt sau nu eliberat de opiniile celorlalţi”.
Interesant este că, unii care au fost critici cu privire la trimiterea fiului meu în America, câţiva ani mai târziu, şi-au trimis şi ei proprii copii în America. Aşa sunt fariseii: Le predică altora reguli foarte stricte, dar modifică acele reguli când vine vorba de membrii familiei proprii. Se întâmplă extrem de rar să găseşti chiar printre fraţii mai bătrâni pe unii eliberaţi total de atitudinea părtinitoare în raport cu membrii din familia proprie.
Ne putem pierde copiii în lume, dacă ne concentrăm asupra opiniilor altora. Nu ruina viitorul copiilor tăi ascultând de regulile prosteşti, legaliste pe care le fac bătrânii din biserica ta.
Pavel spunea: „lumea este răstignită faţă de mine şi eu faţă de lume” (am fost eliberat din atmosfera sufocantă a mulţumirii altora şi potrivirii în tiparele lor mici pe care le dictează – versiunea Message Translation) (Galateni 6:14) . A căuta să placi oamenilor este ca şi cum ai trăi într-o cameră ticsită cu un miros rânced. Ieşi afară şi trăieşte în aerul proaspăt al libertăţii în Hristos.
TRĂSĂTURA 35
Fariseii iubesc banii
„Fariseii erau iubitori de bani” (Luca 16:14).
Când ne gândim la farisei, de regulă nu-i asociem cu iubirea de bani. Dar, în realitate, acesta este unul din semnele cele mai clare ale unui fariseu. Chiar dacă nu ai niciuna din celelalte 49 de trăsături ale unui fariseu, şi o ai doar pe aceasta, tot eşti un fariseu. Fariseii scotocesc după reguli mărunte din Lege, dar când vine vorba de bani îi iubesc imens. Isus spusese doar (în Luca 16:13): „Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona (bogăţiilor materiale)”. Şi la această afirmaţie, fariseii şi-au bătut joc (versetul 14), pentru că erau iubitori de bani şi considerau că şi ei Îl iubeau pe Dumnezeu. Un credincios poate folosi bunurile materiale ca slujitori (în orice măsură ar fi) dar în momentul în care începe să le iubească, el devine un fariseu.
Dumnezeu ne-a dat lucrurile materiale ca să le folosim şi pe oameni ca să-i iubim. Diavolul a reuşit să răstoarne această rânduială în rasa umană şi drept urmare oamenii iubesc lucrurile materiale şi-i folosesc pe oameni (în avantajul lor propriu). Isus a venit să ne întoarcă aşa cum trebuie – pentru ca noi să-i putem iubi pe oameni şi să folosim lucrurile materiale (ca să binecuvântăm oamenii). Oamenii
duhovniceşti îşi refuză multe lucruri materiale, aşa încât ei să-i poată binecuvânta pe alţi oameni cu acele lucruri. Iată cum a trăit Isus.
Mulţi predicatori, care sunt tipicari cu privire la nişte reguli mărunte pe care le impun altora, sunt ei înşişi iubitori de bani. Ei îşi neglijează chiar şi responsabilităţile din biserică pentru a face mai mulţi bani pentru ei – deoarece sunt farisei şi mintea lor este întotdeauna la bani.
TRĂSĂTURA 36
Fariseii îşi imaginează că sunt mai buni decât alţii
A mai spus şi pilda aceasta pentru unii care se încredeau în ei înşişi că sunt drepţi şi dispreţuiau pe ceilalţi: „Doi oameni s-au suit la templu să se roage; unul era fariseu… Fariseul sta în picioare şi se ruga în sine astfel: „Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni….” (Luca 18:9-11).
În această pildă observăm înainte de toate că acest fariseu nu se ruga lui Dumnezeu. El se ruga sieşi (versetul 11). El I-a mulţumit lui Dumnezeu în inima lui că era mai bun decât alţii. N-a spus acest lucru cu voce tare, pentru că atunci şi-ar fi pierdut reputaţia de om smerit!!
Să presupunem că, într-o zi, cineva îşi pierde răbdarea şi se enervează pe tine. Dar tu te stăpâneşti şi rămâi liniştit. Apoi te feliciţi în secret şi spui: „Doamne, Îţi mulţumesc că nu sunt ca această persoană. Îţi mulţumesc că am stăpânire de sine”. În acel moment tu te-ai rugat la fel ca fariseul. Cealaltă persoană a căzut într-o groapă adâncă de 10 m numită „mânia”. Dar tu ai căzut într-o groapă mult mai adâncă de 1000 m adâncime care se cheamă „mândrie spirituală”. Care dintre voi a fost mai rău? Acea persoană se poate convinge mai târziu de mânia ei şi se pocăieşte, întorcându-se la Domnul. Dar tu poţi să nu-ţi vezi niciodată auto- îndreptăţirea – şi astfel să nu te mai pocăieşti niciodată de mândria ta spirituală! În final, în ochii lui Dumnezeu, acea persoană sfârşeşte mai bine decât tine.
Mândria spirituală este ca o ceapă. Când îi decojeşti un înveliş, crezi că ai terminat cu ea. Dar este un alt strat dedesubtul aceluia, şi încă un strat – şi tot aşa. Niciodată pe pământ nu vom elimina mândria spirituală din viaţa noastră în totalitate. Dar putem face ceapa să fie foarte subţire, dacă ne judecăm pe noi înşine în mod fidel – în loc să-i judecăm pe alţii!!
Mândria spirituală este de asemenea foarte subtilă şi se poate îmbrăca în straiul smereniei!! O învăţătoare de şcoală duminicală le-a spus copiilor povestea fariseului şi a vameşului. La sfârşit, ea a spus (cuvinte care au sunat exact la fel ca cele ale fariseului): „Copii, mulţumim lui Dumnezeu că noi nu suntem ca fariseul!! Noi râdem la aceasta şi spunem: „Mulţumim lui Dumnezeu că noi nu suntem ca învăţătoarea de şcoală duminicală!!” Da, mândria spirituală într-adevăr este ca o ceapă!!
Mândria şi egoismul sunt două păcate de care nu vom fi niciodată eliberaţi în totalitate până când se va întoarce Hristos şi devenim ca El. Aceste păcate sunt ca cepele cu învelişuri nenumărate. Dacă ne curăţim imediat ce vedem unul din aceste învelişuri în noi, putem reduce treptat mărimea acestor cepe. Năzuinţa noastră ar trebui să fie subţierea acestor „cepe” cât mai mult posibil, înaintea întoarcerii lui Hristos. Dacă faci astfel, eşti pe calea cea bună – şi niciodată nu vei fi un fariseu.
TRĂSĂTURA 37
Fariseii se încred în dreptatea lor proprie
A mai spus şi pilda aceasta pentru unii care se încredeau în ei înşişi că sunt drepţi (Luca 18:9).
Există o îndreptăţire a credinţei care este un dar de la Dumnezeu. Şi mai există o îndreptăţire pe care ne-o putem procura singuri. Mijlocul prin care descoperi ce fel de îndreptăţire este aceea pe care tu o ai este să te întrebi dacă eşti mândru de dreptatea ta. Dacă-i aşa, atunci trebuie că ţi-ai procurat-o singur. Dacă ai avea îndreptăţirea lui Dumnezeu, primită ca un dar de la El, ai mulţumi pentru ea, dar n-ai putea să fii mândru de ea. Fariseii au o dreptate de care sunt mândri.
Poţi fi mândru de o carte pe care ai scris-o. Dar nu poţi fi mândru de o carte pe care altcineva a scris-o. Deci dacă eşti mândru de vreo calitate bună pe care o ai în viaţă – fie ea smerenie, generozitate, rugăciune, sau orice altceva, înseamnă că ţi-ai procurat-o singur. Dacă eşti generos şi primitor de oaspeţi şi eşti mândru de aceasta, atunci acele calităţi pot fi doar calităţi umane, iar nu unele de o natură divină. Pentru că dacă ar fi fost parte din natura lui Dumnezeu pe care El ţi-a dat-o în mod gratuit, cum ai putea să te mai făleşti cu ele? A fi primitor de oaspeţi este o virtute bună, dar dacă eşti mândru de ea, atunci ospitalitatea ta miroase greu înaintea lui Dumnezeu.
Acest principiu se aplică de asemenea şi în alte domenii – care nu au nimic de-a face cu dreptatea. Poate ai o voce mai bună decât alţii, sau cânţi mai bine la un instrument, sau predici mai bine. Sau poate că biserica ta este mai mare decât biserica altcuiva. Orice ai avea, care te face să fii mândru, înseamnă că este rezultatul efortului tău. Dacă ar fi fost lucrarea lui Dumnezeu, nu te-ai putea făli cu acel lucru.
Mulţi se laudă cu sacrificiile pe care ei le-au făcut pentru Domnul. Acest lucru arată clar că ei n-au văzut imensitatea sacrificiului lui Isus pentru ei pe cruce. Poţi vedea o singură stea atunci când străluceşte soarele? Nu. Când sacrificiul lui Isus de la Calvar devine la fel de luminos ca soarele în mintea noastră, toate sacrificiile noastre mărunte vor dispărea ca stelele la lumina zilei – şi nici măcar nu le vom mai numi „sacrificii„. Dacă-ţi poţi aminti toate sacrificiile tale, atunci trebuie să fii încă în întuneric – pentru că numai noaptea putem vedea stelele!!
Vino cu credinţă şi umilinţă şi primeşte dreptatea lui Dumnezeu pe care El ţi-o dăruieşte în Hristos – şi dă-I Lui toată gloria pentru aceasta, în toate zilele vieţii tale. Atunci nu vei fi niciodată un fariseu.
TRĂSĂTURA 38
Fariseii îi dispreţuiesc pe alţii
A mai spus şi pilda aceasta pentru unii care… îi dispreţuiau pe ceilalţi (Luca 18:9).
Sunt diverse cauze care-i fac pe oameni să-i privească pe alţii cu dispreţ. Poate au fost învăţaţi de părinţii lor încă din copilărie să-i dispreţuiască pe alţii care sunt inferiori în ce priveşte poziţia socială, bunăstarea materială sau educaţia etc.. Sau dacă eşti foarte inteligent şi îi întreci pe toţi din şcoală, atunci poţi începe să-i priveşti pe alţii din clasa ta cu dispreţ. Dacă, în plus, eşti destul de nenorocos să ai şi părinţi necugetaţi, care te fac să-ţi imaginezi că eşti un geniu, atunci poate fi şi mai rău.
Permiteţi-mi să vorbesc cu toţi părinţii: Dacă copiii voştri sunt inteligenţi, vă rog nu-i ruinaţi mândrindu-vă cu ei. În căminul meu am stabilit regula ca fiii mei să nu spună niciodată nimănui informaţii despre poziţia lor în clasă sau despre premiile pe care le-au câştigat. Ştiam că dacă deveneau mândri, ar fi pierdut imediat harul lui Dumnezeu. Atunci ar fi căzut în păcat şi n-ar fi mai putut avea părtăşie cu fraţii obişnuiţi. Mi-e teamă că mulţi părinţi şi-au ruinat copiii în acest fel.
Este un obicei des întâlnit printre copii să râdă de cineva care nu poate vorbi engleza (sau orice altă limbă maternă ar avea) cu un accent bun. Fereşte-te să
încurajezi o asemenea atitudine în casa ta. A ieşit cineva din pântecele mamei vorbind cu un accent bun? Noi trebuie să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru orice abilitate pe care o avem. Dar niciodată n-ar trebui să fim mândri de ea. Ştii tu cu ce accent se vorbeşte în rai? Accentele smereniei şi dragostei. Haideţi să învăţăm acele accente în mod curat.
Poate că eşti o femeie care-şi ţine casa imaculat de curată, cu toate la locul lor. Vezi apoi casa altcuiva dezordonată şi neglijentă – şi o dispreţuieşti pe acea femeie. Tu eşti atunci un fariseu; în timp ce persoana a cărei casă este dezordonată poate fi o persoană evlavioasă.
Unii fraţi au o ureche muzicală foarte slabă şi dacă încep să cânte, întotdeauna vor cânta fals. Nu-i dispreţui pentru că Dumnezeu nu ascultă la muzică. El ascultă cuvintele. Şi acel frate care cântă fals poate fi mai sincer decât tine care cânţi corect. Personal I-am mulţumit lui Dumnezeu pentru astfel de fraţi, pentru că ei îi umilesc pe toţi muzicienii deştepţi din biserică. Muzicanţii farisei sunt aceia care distrug biserica, nicidecum fraţii fără ureche muzicală. Dumnezeu îi iubeşte pe fraţii lipsiţi de ureche muzicală la fel de mult ca pe oricine altcineva – dar El îi respinge pe farisei. Când Domnul se va întoarce, multe surprize îi aşteaptă pe astfel de farisei.
Nu spun că n-ar trebui să fii primul în clasă, sau că n-ar trebui să-ţi ţii casa curată, sau că n-ar trebui să cânţi acordat. Nicidecum. Negreşit să facem toate acestea. Dar să fim umili cu privire la ele – şi să nu dispreţuim pe nimeni altcineva care nu poate face ceea ce putem noi.
Sunt multe domenii ca acesta unde îi putem dispreţui pe alţii foarte uşor. În Iov 36:5 ni se spune că: „Iată, Dumnezeu este puternic, dar nu dispreţuieşte pe nimeni”. Cu cât devenim mai asemenea lui Dumnezeu, cu atât mai mult îi vom stima pe oameni şi nu vom dispreţui niciodată pe nimeni – pentru nimic.
Să ne curăţim deci şi să învăţăm să ne uităm la oameni aşa cum se uită Dumnezeu la ei. „Ce lucru ai, pe care să nu-l fi primit? Şi dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca şi cum nu l-ai fi primit?” (1 Corinteni 4:7).
TRĂSĂTURA 39
Fariseii se înalţă pe ei înşişi deasupra celorlalţi
„Eu vă spun că mai degrabă omul acesta (vameşul) s-a coborât acasă îndreptăţit decât celălalt (fariseul) . Căci oricine se înalţă va fi smerit; şi oricine se smereşte va fi înălţat” (Luca 18:14).
Fariseii nu pot fi îndreptăţiţi de Dumnezeu fiindcă ei se înalţă singuri. Dumnezeu îi smereşte pe toţi aceia care se înalţă deasupra altora.
Sunt multe moduri subtile prin care ne putem înălţa pe noi înşine deasupra celorlalţi. Ne putem comporta în moduri care să-i facă pe alţii să se simtă mici şi inferiori nouă. Oamenii talentaţi şi muzicienii se află în mare pericol aici. Într-o adunare de biserică nu trebuie să cânţi la un instrument muzical într-un mod care- i face pe oameni să te admire. Tu eşti acolo să-i ajuţi pe oameni să se închine lui Dumnezeu, iar nu să-i faci să se închine ţie!!
Uneori, cuplurile căsătorite vorbesc despre bucuriile vieţii conjugale în prezenţa surorilor necăsătorite, care sunt mai vârstnice. Atunci când vorbesc astfel îşi înalţă relaţia conjugală fără niciun menajament faţă de sentimentele acelor surori necăsătorite. Nu trebuie să-i rănim pe alţii prin asemenea mărturii. Fariseii sunt total neatenţi cu simţămintele altora. De aceea ei nu pot fi declaraţi drepţi (justificaţi) de Dumnezeu, pentru că Dumnezeu îi justifică doar pe cei smeriţi.
Sunt multe alte moduri în care ne putem înălţa pe noi înşine deasupra celorlalţi.
Trebuie să-I cerem Duhului Sfânt să ne facă sensibili în acest domeniu.
TRĂSĂTURA 40
Fariseii se laudă cu realizările lor
„Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni: apucători, nedrepţi, adulteri… Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din tot ce câştig… … .” (Luca 18:11, 12).
Înfruntăm un mare pericol oricând vorbim despre ceea ce Domnul a făcut prin noi. Trebuie să ne oferim mărturia pentru slava lui Dumnezeu – dar trebuie să fim totdeauna foarte atenţi să nu ne mândrim cu realizările noastre aşa cum făceau fariseii. În special predicatorii se află în mare pericol aici. Multe rapoarte ale lucrării creştine, trimise de către lucrătorii creştini din India în ţările apusene, au adeseori un spirit de laudă de sine. Acei lucrători încearcă să dovedească că ei fac o mare lucrare pentru Dumnezeu – sugerând eventual, în mod subtil, că ei fac o lucrare mai mare decât orice altă misiune din India.
Dacă vrem să ne eliberăm de fariseism, fala cu ceea ce facem pentru Domnul trebuie să fie zero.
Lucrarea noastră pentru Domnul trebuie să o păstrăm ascunsă pentru ca numai El singur s-o vadă. Nu putem primi har de la Dumnezeu dacă este şi numai un mic miros de fală în viaţa noastră – pentru că Dumnezeu dă harul Lui numai celor smeriţi.
TRĂSĂTURA 41
Fariseii îi acuză pe ceilalţi
Atunci cărturarii şi fariseii I-au adus o femeie prinsă în adulter. Au pus-o în mijloc şi au zis lui Isus: „Învăţătorule, femeia aceasta a fost prinsă chiar când făptuia adulterul. Moise, în lege, ne-a poruncit să ucidem cu pietre pe unele ca acestea. Tu dar ce zici?” Şi ei spuneau lucrul acesta ca să-L ispitească şi să-L poată învinui (Ioan 8:3-6).
Fariseii nu înţeleseseră inima lui Dumnezeu din spatele legii care prevedea că femeile adultere trebuie ucise cu pietre. Dumnezeu nu dorea să vadă femeile ucise cu pietre, ci să pună o mare descurajare în calea adulterului. Totuşi, aici fariseii nu erau interesaţi de ascultarea Legii. Tot ceea ce doreau era să găsească nişte temeiuri în baza cărora să-L acuze pe Isus. Ei deja o acuzaseră pe femeia păcătoasă şi acum doreau la fel de bine să-L acuze şi pe Fiul fără de păcat al lui Dumnezeu. Aşa sunt fariseii. Ei nu au nicio frică de Dumnezeu şi ar putea acuza pe cel mai sfânt om la fel de mult ca pe oricine altcineva.
Fariseii credeau că aceasta era o situaţie fără ieşire în care, orice ar fi spus Isus, le-ar fi dat motive ca să-L acuze. Dacă ar fi spus: „Omorâţi-o cu pietre”, L-ar fi acuzat de lipsă de milă; şi dacă ar fi spus: „Nu. N-o omorâţi cu pietre”, atunci ei L- ar fi putut acuza că nu ţine Legea lui Moise. Era ca aruncarea unei monezi: „Cap, câştigăm noi, pajură, pierzi tu”. Oricum ar cădea, câştigăm. Dar n-au câştigat. Au pierdut! Isus n-a răspuns imediat, ci a stat jos şi a aşteptat un cuvânt de la Tatăl Lui. De îndată ce a auzit răspunsul Tatălui, El le-a spus: „Care dintre voi este fără păcat, să arunce cel dintâi cu piatra în ea”. O propoziţie de la Tatăl a fost suficientă ca să rezolve problema.
Dacă asculţi Duhul Sfânt, nu va fi nevoie să ţii o predică lungă în situaţii ca aceasta. O propoziţie poate închide gurile vrăjmaşilor tăi. Dumnezeu dă cuvintele Lui de înţelepciune chiar şi astăzi acelora care nu sunt farisei şi care nu-i acuză pe alţii. Făgăduinţa lui Dumnezeu pentru astfel de oameni este: „vă voi da o gură şi o
înţelepciune căreia nu-i vor putea răspunde nici sta împotrivă toţi potrivnicii voştri” (Luca 21:15).
Era Isus împotriva adulterului? Da, cu siguranţă era. Dar se împotrivea mult mai mult legalismului decât adulterului. Vedem aceasta foarte clar aici: Femeia adulteră era de o parte a lui Isus şi fariseii legalişti se aflau de cealaltă parte. În final, o găsim doar pe femeia adulteră la picioarele lui Isus. Ceilalţi au fost alungaţi de cuvântul spus de Isus. Adulterul era numai un pai în ochiul femeii, comparativ cu bârnele uriaşe de legalism şi ură din ochii fariseilor.
Acum întreabă-te de câte ori ai acuzat fraţi şi surori, buni de altfel, de lucruri care nu sunt nici măcar la fel de rele ca adulterul. Gândeşte-te la lucrurile pe care le-ai spus despre ei pe la spate, în casa ta sau altundeva. De fiecare dată când te-ai afundat în astfel de acuzaţii, bârna din ochiul tău – atitudinea ta dură, critică, acuzatoare faţă de alţii – a devenit şi mai mare şi te-a făcut din ce în ce mai orb faţă de lucrurile spirituale. Pe cine ai rănit în ultimă instanţă? Pe tine însuţi, mai mult decât pe oricine altcineva.
Crezi că un om având o bârnă în ochi poate fi un doctor de ochi care să cureţe paiele din ochii celorlalţi? Ai nevoie să auzi cuvântul Domnului spunându-ţi: „Lasă- i în pace pe fraţii şi pe surorile tale. Ei au numai câteva paie în ochi. Bârna din ochiul tău este mai rea decât toate paiele lor adunate la un loc”.
De ce a fost Isus atât de ferm împotriva spiritului de acuzare? Pentru că, atunci când era în rai, El îl auzise pe Satan („Acuzatorul fraţilor”) acuzându-i pe oameni continuu „zi şi noapte” (Apocalipsa 12:10). Când Isus a venit pe pământ şi a văzut că oamenii au acelaşi spirit, ei I-au aminitit de Satan. Isus a urât acest spirit de acuzare atunci şi El îl urăşte chiar şi astăzi. Realizezi oare că atunci când îi acuzi pe alţii tu îi aminteşti lui Isus de Satan? Majoritatea credincioşilor nu văd acest lucru – pentru că bârna din ochi i-a orbit.
Dacă există un mesaj pe care l-am tot predicat timp de 30 de ani, atunci acesta este: dacă doreşti să creşti spiritual, încetează să-i judeci pe alţii şi judecă-te pe tine însuţi. Foloseşte-ţi microscopul pe tine însuţi, iar nu pe ceilalţi. Şi după ce te-ai judecat pe tine, îţi voi spune ce trebuie să faci. Judecă-te şi mai mult. Când ar trebui să te opreşti? Când ai devenit întru totul ca Isus Hristos. Apostolul Ioan, la sfârşitul vieţii lui, le-a spus credincioşilor: „Atunci când se va arăta El, vom fi ca El… Oricine are nădejdea aceasta în EL, se curăţeşte, după cum El este curat” (1 Ioan 3:2,3).
Cum ar trebui atunci să mai corecteze un lider de biserică pe cineva care este greşit? Cu milă – cu o milă grozavă, cu aceeaşi milă pe care Domnul i-a arătat-o lui. Isus n-a ignorat păcatul adulterului pe care îl comisese această femeie. Nu. El i-a spus mai întâi cu mare îndurare: „Eu nu te condamn”. Apoi a avertizat-o hotărât:
„să nu mai păcătuieşti” . Harul lui Dumnezeu nu poate trece cu vederea păcatul nostru! El iartă păcatele noastre şi apoi ne avertizezază să nu mai păcătuim şi ne ajută să nu mai păcătuim.
De ce au plecat toţi fariseii? Ar fi trebuit să vină la Domnul zdrobiţi şi să spună:
„Doamne, iartă-mă te rog. Acum am primit lumină asupra păcatelor mele ascunse şi asupra atitudinii mele legaliste. Văd acum că sunt mult mai rău decât această femeie. Te rog să ai milă de mine”. Dar niciunul dintre ei n-a venit la Isus în acest fel.
Dar tu, care ai judecat atât de mulţi oameni pentru o greşeală sau alta pe care o vezi în ei? Îl vei lăsa pe Domnul să te zdrobească oare astăzi?
Când unii oameni au venit la mine şi s-au scuzat pentru ceva ce au spus sau au făcut împotriva mea, am simţit că nu erau zdrobiţi. Aceasta dovedea că ei nu s-au pocăit cu adevărat de păcatul lor. Ei se supuneau doar unei legi ca să-şi menţină
conştiinţa curată. I-am iertat imediat. Dar sunt sigur că vor cădea din nou în acele păcate pentru că sunt legalişti. Ei au realizat în mod mecanic că n-au ascultat
„Legea Numărul 347 – Să nu vorbeşti de rău împotriva unui frate bătrân pe la spatele lui” şi au văzut că e nevoie să-şi ceară iertare. Aşa că au trecut prin formalismul unei scuze ca să asculte „Legea Numărul 9 – Trebuie să-i ceri iertare celui căruia i-ai făcut rău” !! Dar nimic nu s-a schimbat în ei. Ei îşi continuă viaţa la fel ca înainte.
Când Dumnezeu ne dă lumină asupra păcatelor noastre, vom fi atât de orbiţi de acea lumină, încât vom cădea la picioarele lui Isus ca un morţi(Apocalipsa 1:17) şi ne vom considera drept cei mai mari păcătoşi de pe pământ (1 Timotei 1:15). Te-ai simţit vreodată aşa? Sau simţi că doar ai alunecat uşor? Atunci eşti un fariseu şi nu poate să-ţi fie bine până când nu te pocăieşti de uciderea cu pietre a săracilor care au doar paie în ochii lor. Fie ca Dumnezeu să zdrobească inima ta încăpăţânată.
Iacov 2:13 ne aminteşte că „judecata (lui Dumnezeu) este fără milă pentru cel care n-a arătat milă”. Şi liderii de biserici sunt de obicei vinovaţii Numărul Unu în această zonă. Părinţii de asemenea trebuie să fie atenţi ca nu cumva să fie nemiloşi cu copiii lor.
Un lider de biserică ce cade în păcatul adulterului nu va putea distruge niciodată o biserică, deoarece fiecare credincios cunoaşte că adulterul este un păcat şi că acel lider va fi îndepărtat din poziţia lui imediat. Dar dacă un lider de biserică este legalist, atunci el reprezintă un pericol mult mai mare, fiindcă predică „sfinţenia”. Şi aceia care n-au lumină asupra legalismului îl vor urma şi vor deveni ei înşişi legalişti. Ca un fariseu orb, el îi va conduce totodată şi pe alţii în groapa adâncă a legalismului în care el însuşi a căzut.
Ai înţeles până acum că atitudinea ta de a-i judeca şi acuza pe alţii este mai rea decât dacă ai fi căzut de zece ori în păcatul adulterului? Cum te-ai pocăi dacă ai fi căzut în adulter de zece ori în ultima lună? Trebuie să te pocăieşti şi mai mult decât atât pentru spiritul acuzării.
TRĂSĂTURA 42
Fariseii îşi imaginează că Dumnezeu este Tatăl lor când, de fapt, Satan este tatăl lor
Isus le-a zis: „Dacă ar fi Dumnezeu Tatăl vostru, M-aţi iubi… Voi aveţi de tată pe Diavolul şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru” (Ioan 8:42, 44).
Isus le-a spus fariseilor în faţă că tatăl lor era diavolul. Unii predicatori cred că nicio fiinţă umană nu este un copil al diavolului. Dar Isus a susţinut altceva; şi El cunoştea adevărul despre aceasta mai bine decât oricare dintre noi. Acei farisei îşi imaginau că Dumnezeu era Tatăl lor, când în realitate Satan era tatăl lor. La fel se întâmplă cu fariseii de astăzi. Copiii manifestă natura tatălui lor; şi fariseii sunt
„acuzatorii fraţilor” , la fel ca tatăl lor diavolul. Este pur şi simplu uimitor cum atât de mulţi „creştini” continuă să-i acuze şi să-i condamne pe alţi credincioşi şi totuşi să nu realizeze să acestea sunt trăsături ale lui Satan. Aşa că el trebuie să fie tatăl lor! Cum îşi pot imagina astfel de oameni că tatăl lor este Dumnezeu? Aceasta este orbire totală! Fariseii din primul secol nu credeau ceea ce Isus le spunea. Nici fariseii de astăzi nu cred.
Le-am spus uneori oamenilor care vin în biserica noastră de mulţi ani că eu nu simt că ei Îl cunosc pe Domnul, în ciuda repetării cuvintelor: „Doamne Isuse, vino în inima mea” la un moment dat în trecutul lor – fiindcă nu am văzut nicio roadă în viaţa lor care să arate că ei Îl cunosc pe Domnul. Mulţi lideri de biserici nu sunt credincioşi (aşa cum era Isus) în a le spune oamenilor adevărul. Ei sunt mai interesaţi de propria reputaţie decât de salvarea oamenilor de la iad. Aşa că sângele
acelor oameni neconvertiţi este pe mâinile acestor lideri.
TRĂSĂTURA 43
Fariseii sunt mincinoşi şi ucigaşi
Isus le-a zis: „Voi aveţi de tată pe Diavolul şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş şi n-a stat în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbeşte din ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii” (Ioan 8:44).
Fariseii aveau o dorinţă ucigaşă faţă de femeia prinsă în adulter. Dar farisieii de astăzi au devenit mai civilizaţi şi îi ucid pe oameni numai cu limba.
Ai ucis reputaţia cuiva răspândind poveşti rele despre el – chiar dacă poveştile erau adevărate? Când Satan îi acuză pe credincioşi înaintea lui Dumnezeu, el nu-I spune niciodată minciuni lui Dumnezeu. El spune adevărul pentru că ştie că nu-L poate minţi pe Dumnezeu. El Îi spune lui Dumnezeu adevărul despre păcatele tale, dar cu un spirit de acuzaţie. În acelaşi fel, este posibil să spunem lucruri adevărate despre un credincios cu spiritul acuzării, ca să-i distrugem reputaţia. Niciunul dintre voi n-aţi putea răspândi astfel de poveşti despre proprii copii. Dacă fiica ta a căzut în adulter, vei spune tuturor celor din biserică, sau vei încerca să faci tot posibilul ca să ascunzi acest lucru? Mulţi dintre copiii voştri au făcut lucruri necugetatate în trecut. Dar voi, părinţii, i-aţi acoperit cu dragoste şi le-aţi protejat reputaţia. De ce nu faceţi acelaşi lucru când vine vorba despre fiul sau fiica unui alt frate? Trebuie să ne descotorosim de toate „crimele” din biserică.
Fariseii sunt de asemenea mincinoşi. Am tot observat un lucru în toţi aceşti ani: Ori de câte ori un credincios alunecă, el începe imediat să spună minciuni. Este aproape ca şi cum Satan îi preia imediat inima şi limba. Îşi îndulcesc minciunile şi au pretenţia că sunt sinceri. Umblă cu fofârlica şi vorbesc despre orice altceva în afară de adevăr. Nu te vor privi în ochi atunci când îţi vorbesc. Diavolul este tatăl minciunilor. Dar are nevoie de o mamă care să producă acele minciuni. Şi numai atunci când îţi dai inima diavolului el va putea să producă o minciună prin tine. Petru l-a întrebat pe Anania „Pentru ce ţi-a umplut Satan inima ca să minţi?” (Faptele Apostolilor 5:3). Predicatorul care spune o minciună dovedeşte că şi-a dat limba în acel moment lui Satan. Atunci nu se poate aştepta ca Dumnezeu să-i folosească limba şi să-l ungă ca să predice, până când nu-şi mărturiseşte păcatul, se pocăieşte şi părăseşte acel obicei.
Trebuie să urâm minciuna la fel de mult cum urâm uciderea.
TRĂSĂTURA 44
Fariseii îi persecută pe aceia care nu-i ascultă
Fariseii i-au spus (orbului din naştere care fusese vindecat) … „Tu eşti născut cu totul în păcat şi tu ne înveţi pe noi?” Şi l-au dat afară. (din sinagogă) (Ioan 9:34).
Fariseii nu l-au putut vindeca pe acel om sărman care se născuse orb. Dar când Isus l-a vindecat, ei s-au supărat şi l-au numit păcătos, alungându-l din sinagogă.
Liderii de biserici farisei îi ameninţă pe oameni cu scoaterea din biserică, dacă nu se supun ordinelor liderului. Bătrânii fariseici adoră să aibă autoritate asupra altora şi să-i controleze. Isus a spus că, dacă un frate păcătuieşte, noi trebuie să mergem şi să vorbim cu el şi să încercăm să-l câştigăm (Matei 18:15). Excomunicarea ar trebui să fie ultima opţiune. Scopul nostru trebuie întotdeauna să fie încercarea de a-l câştiga pe acel frate care a păcătuit.
Credincioşii pot să cadă în păcat şi să facă lucruri greşite. Când se întâmplă aceasta, liderul bisericii lui are o opţiune: Să vorbească cu el aşa cum ar face Isus,
sau cum ar face un fariseu. Isus ar căuta să-l câştige pe frate. Dar diavolul va dori să-l distrugă. Fariseii sunt în coaliţie cu diavolul şi îi va hărţui şi persecuta pe aceia care nu-i ascultă sau care nu se supun autorităţii lor.
TRĂSĂTURA 45
Fariseii sunt invidioşi pe aceia care pot face minuni pe care ei nu le pot face
Fariseii au zis … „Ce vom face? Omul Acesta face multe semne”. Din ziua aceea, deci, s-au sfătuit să-L omoare (Ioan 11:47, 53).
Aici, în Ioan 11, Isus tocmai îl înviase pe Lazăr din morţi. Fariseii ar fi trebuit să fie uimţi de acest fapt. Dar ei n-au fost – pentru că Omul care făcuse minunea nu era din grupul lor!! Isus aparţinea altei denominaţiuni!! Fariseii erau verzi de invidie pentru aceasta. Invidia este un lucru atât de evident, încât chiar şi o persoană din lume ca Pilat a putut s-o recunoască la farisei (Matei .27:18) . Fereşte-te de invidie.
Fariseii sunt geloşi pe aceia care fac minuni. Nu vorbesc despre „minunile” false, făcute de evangheliştii de televiziune din zilele noastre, care îi prostesc pe mulţi credincioşi. Cu toţii am văzut o mulţime de acest fel. Vorbesc despre minunile reale care au loc chiar în zilele noastre. Dar nu le vedeţi la televiziune sau la aşa- numitele „cruciade de vindecare”. Minunile reale care au loc astăzi (întocmai ca în Faptele Apostolilor) se întâmplă în locuri unde evanghelia este predicată pentru prima dată – de exemplu, în unele locuri din India de Nord. Mulţi nu realizează faptul că, în Faptele Apostolilor, minunile realizate de Dumnezeu au fost în locurile unde Evanghelia mergea pentru prima dată. Oamenii prin care Dumnezeu realizează astfel de minuni şi astăzi sunt credincioşi obişnuiţi, necunoscuţi; şi la fel ca Isus, nici ei nu trâmbiţează minunile pe care le-au văzut.
Dumnezeu este un Dumnezeu al minunilor şi dacă nu crezi că El poate face o minune pentru tine, atunci eşti un fariseu. Când eşti bolnav, trebuie să te rogi lui Dumnezeu pentru vindecare şi nu doar să accepţi boala. Noi avem anumite privilegii ca şi copii ai lui Dumnezeu pe care alţii nu le au. Putem „gusta puterile veacului viitor” (Evrei 6:5). Şi dacă nu este voia lui Dumnezeu să te vindece (oricare ar fi motivul), atunci Îi poţi cere să-ţi dea „ceva mai bun decât vindecarea„, aşa cum El i-a dat lui Pavel (2 Corinteni 12:7-10). Dacă eşti bătrân într-o biserică şi o persoană bolnavă vine la tine pentru rugăciune, trebuie să te rogi (cu credinţa pe care o ai) ca Dumnezeu să-o vindece şi să-o atragă mai aproape de El prin această experienţă. Şi când Dumnezeu răspunde rugăciunii tale, fii atent să-I dai Lui toată gloria şi să nu te lauzi cu aceasta – ori altfel vei sfârşi ca un fariseu mai mare.
TRĂSĂTURA 46
Fariseii îi judecă pe oamenii evlavioşi pentru faptul că nu fac ceva ce ei obişnuiesc să facă
Deci unii dintre farisei ziceau: „Omul Acesta nu vine de la Dumnezeu, pentru că nu
ţine sabatul” (Ioan 9:16).
Fariseii îi evaluează pe oameni nu pe baza sfinţeniei, ci pe baza faptului dacă observă sau nu la ei vreun ritual religios. Ei erau siguri că Isus nu putea fi de la Dumnezeu pentru că El nu ţinea Sabatul aşa cum îl ţineau ei. Noi de asemenea putem avea propriile idei despre cum ar trebui făcut ceva în biserică; şi dacă cineva nu face aşa, putem să-l catalogăm ca neduhovnicesc. Prejudecata este un rău puternic care poate distruge părtăşia.
Armata Salvării (fondată de William Booth în secolul 19 în Anglia) nu are
„frângerea pâinii” în serviciile lor divine. Unul din motivele lor a fost faptul că mulţi dintre convertiţi fuseseră beţivi şi erau tentaţi să se întoarcă la alcoolism, când ar fi
mirosit vinul la comuniune. Nu practicau nici botezul în apă, pentru că, spuneau ei, prea mulţi care au fost botezaţi nu s-au întors cu adevărat la Dumnezeu. Dar William Booth a fost unul dintre cei mai duhovniceşti oameni ai timpului său; şi el şi soţia lui au adus la Hristos mii de suflete dintre scursurile societăţii din întreaga lume. Ce ai crede despre un astfel de om? Fariseii l-ar respinge din start. Dar dacă aş fi trăit în Anglia acum 150 de ani, m-aş fi alăturat lui în lucrarea de a aduce beţivi, prostituate şi tâlhari la Hristos – o lucrare pe care nimeni altcineva nu o făcea. Nu sunt de acord cu doctrinele lor în aceste două aspecte. Dar n-aş evalua evlavia unui om prin prisma faptului dacă este sau nu de acord cu mine cu privire la botez şi la Cina Domnului.
Trebuie să fim atenţi să nu spunem vorbe goale de critică împotriva oamenilor evlavioşi ca William Booth. Este adevărat că Pavel l-a criticat pe Petru pentru o poziţie compromiţătoare pe care Petru şi-a asumat-o (Galateni 2:11). Dar Petru recunoscuse harul pe care Dumnezeu i-l dăduse lui Pavel (Galateni 2:9). Deci, când un om ca Pavel îl critică pe Petru, atunci este acceptabil.
Dar cine sunt cei care îi critică astăzi pe oamenii evlavioşi? Totdeauna sunt cei care n-au făcut nimic pentru Domnul şi cei pe care Dumnezeu nu i-a făcut martori în nici un fel. Astfel de credincioşi necugetaţi îndrăznesc să-i critice pe oamenii evlavioşi pe care Dumnezeu i-a folosit de o mie de ori mai mult decât pe ei. Acesta este fariseism.
TRĂSĂTURA 47
Fariseii Îl testează pe Dumnezeu cerându-I semne
Unii din farisei i-au zis: „Învăţătorule, am vrea să vedem un semn de la Tine” (Matei 12:38).
Fariseii doresc întotdeauna să vadă un semn sau o minune ca să fie încredinţaţi de adevăr. Ei nu pot trăi prin credinţa simplă. Şi de aceea şarlatanii religioşi reuşesc să-i înşele pe astfel de farisei cu semnele şi minunile lor false din zilele noastre. Să nu-ţi imagineazi vreodată că a-i cere lui Dumnezeu un semn sau o minune este un semn al spiritualităţii. Este semnul unui fariseu. Vedem acest argument repetat şi în Matei 16:1.
TRĂSĂTURA 48
Fariseilor nu le pasă de păcătoşii pierduţi
Fariseii le-au răspuns: „… Dar mulţimea aceasta, care nu ştie legea, este blestemată” (Ioan 7:49).
Fariseii de astăzi pot avea aceeaşi atitudine faţă de aceia care merg în iad şi spun: „O, aceşti oameni care nu-L acceptă pe Hristos ca Mântuitor al lor vor merge în iad”. Este adevărat. Dar un asemenea comentariu îl demască totodată pe vorbitor ca fiind un fariseu, căruia nu-i pasă de cei pierduţi. Dacă nu-ţi pasă deloc de aceia care merg în iad, aceasta dovedeşte în mod clar că eşti un fariseu.
Când le mărturisim altora, grija noastră trebuie să fie salvarea lor şi nu teama ca sângele lor să nu fie pe mâinile noastre. Am văzut creştini distribuind oamenilor tractate în dreapta şi-n stânga şi umplând cutiile poştale şi maşinile oamenilor cu ele, arătându-se apoi mulţumiţi că şi-au făcut partea. „Căci Dumnezeu n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El” (Ioan 3:17). Însă o mare parte din activitatea de distribuire de tractate care se face astăzi de către mulţi credincioşi nu duce decât la condamnarea acelor necredincioşi. Este făcută dintr-o motivaţie egoistă, de uşurare a conştiinţei credincioşilor, iar nu cu dragoste şi cu povara de a aduce oamenii pierduţi la picioarele Mântuitorului. Mulţi
dintre aceşti distribuitori de tractate îşi imaginează că le pasă de cei pierduţi. Dar nu le pasă. Sunt farisei.
TRĂSĂTURA 49
Fariseii îşi preţuiesc mai mult tradiţiile decât Cuvântul lui Dumnezeu
„Bine mai desfinţaţi porunca lui Dumnezeu, ca să ţineţi tradiţia voastră!” (Marcu 7:9).
Toate bisericile au tradiţii de un fel sau altul. Dacă acele tradiţii au devenit mai importante pentru tine decât Cuvântul lui Dumnezeu, atunci eşti un fariseu. Isus le-a spus fariseilor că, înălţând tradiţiile lor deasupra Cuvântului lui Dumnezeu, ei au (1)„neglijat Cuvântul lui Dumnezeu”, (2) „l-au lăsat deoparte” şi în final (3) „l-au desfiinţat” cu totul (Marcu 7: 8-13).
Noi toţi avem nevoie să ne întrebăm dacă nu cumva ne-am făcut vinovaţi de acelaşi păcat. Sunt tradiţiile tale mai importante decât iubirea lui Dumnezeu cu toată inima ta şi iubirea fraţilor tăi (din orice denominaţiune) la fel cum te-a iubit Isus pe tine? Respingi un copil al lui Dumnezeu doar pentru că nu ţine tradiţiile bisericii tale? Dacă-i aşa, atunci eşti un fariseu.
TRĂSĂTURA 50
Fariseii se autojustifică
Şi Isus le-a zis: „Voi sunteţi cei care vă îndreptăţiţi înaintea oamenilor, dar Dumnezeu vă cunoaşte inimile: pentru că ce este înălţat între oameni este o urâciune înaintea lui Dumnezeu” (Luca 16:15).
Un fariseu se autoîndreptăţeşte în orice situaţie. Nu-şi poate recunoaşte smerit greşeala, asumându-şi vina păcatelor şi a greşelilor sale.
Adam nu şi-a putut asuma vina pentru păcat. Când Dumnezeu l-a întrebat: „Ai mâncat din pom?” un singur răspuns era corect: „Da, Doamne”. Dar el n-a spus aşa. Mai întâi a învinovăţit-o pe soţia Lui că i-a dat fructul şi apoi L-a învinovăţit pe Dumnezeu că i-a dat o asemenea soţie!! (Geneza 3:12). Iată ce înseamnă să te îndreptăţeşti singur. Drept urmare, Adam a fost alungat din paradis.
Tâlharul de pe cruce care a fost salvat era total diferit. El a spus: „Îmi primesc răsplata cuvenită.” (Luca 23:41). Nu i-a învinovăţit pe părinţi că l-au crescut rău sau pe prietenii lui că l-au dus în rătăcire sau pe judecător că a fost corupt, părtinitor sau prea dur. El a spus simplu: „Îmi merit în totalitate pedeapsa.” Drept urmare a mers cu Isus în paradis chiar în acea zi – pentru că paradisul este făcut pentru aceia care îşi acceptă vina păcatelor lor şi care nu-i învinovăţesc pe alţii pentru ele.
Dacă eşti unul care aruncă vina pe soţie sau pe Dumnezeu sau pe orice altă persoană ca să te îndreptăţeşti pe tine însuţi, atunci eşti un fariseu şi te afli pe calea către iad.
Cuvintele de încheiere ale lui Isus adresate fariseilor sunt înfricoşătoare: „Şerpi, pui de vipere! Cum veţi scăpa de judecata gheenei?” (Matei 23:33).
„Fiindcă am primit o împărăţie care nu se poate clătina, să ne arătăm mulţumitori şi să aducem lui Dumnezeu o slujire care să-I fie plăcută, cu respect şi cu frică; fiindcă Dumnezeul nostru este un foc mistuitor. Stăruiţi în dragostea frăţească.” (Evrei 12:28 la 13:1).
Fariseimul este ca puroiul dintr-un furuncul infectat aflat în pielea noastră. Pe măsură ce storci puroiul în fiecare zi, vei da peste puroi din ce în ce mai mult, până când va fi complet eliminat. Aşadar trebuie să stoarcem tot fariseismul din noi până când nu mai rămâne deloc.
Fie să recunoaştem în mod sincer: „Doamne, eu sunt persoana vinovată. Nu soţul sau soţia mea, fratele meu, sau sora mea sau oricine altcineva care e fariseu. E vorba de mine. Te rog ai milă de mine şi eliberează-mă complet de fariseimul meu. Dă-mi har să fiu un om al lui Dumnezeu şi un ucenic al Tău. Şi ajută-mă să fiu milostiv faţă de alţii tot timpul, la fel cum Tu ai fost milostiv faţă de mine.”
Fie ca Domnul să ne ajute să mergem pe această cale în toate zilele vieţii noastre, aşa încât, într-o zi, să avem intrare din belşug în împărăţia Lui.
Amin şi Amin.
Capcana fariseilor: Matei 23 – Stephan Isenberg
Introducere
M-am întrebat deseori, ce a vrut să ne spună Domnul Isus prin descrierea fariseilor. A vrut El să ne dea în mână un instrument cu care noi să vizăm pe alţii şi să putem arăta cu degetul spre ei? Fariseii sunt totuşi pentru cei mai mulţi dintre noi aşa numiţii creştini credincioşi Bibliei, nimic altceva decât pur şi simplu lepădătura. Dacă trebuie să recunoaştem că suntem „cu toţii păcătoşi”, totuşi nu vrem într-o suflare să fim numiţi împreună cu fariseii. În fond în cele din urmă fariseii au răstignit pe Domnul şi de mai multe ori în timpul vieţii Lui au vrut să-L omoare. Ei au sfidat pe Domnul, L-au provocat, L-au acuzat şi au luptat împotriva Lui cu martori falşi. Nu, eu nu sunt un fariseu.
Cu adevărat nu eşti? Dacă sunt sincer, uneori am gândit în ascuns, dacă nu cumva uneori aş fi fost un fariseu cu adevărat – uneori, când am simţit adânc, că gura mea nu a redat totdeauna ce era cu adevărat în inimă. Când la urma urmelor este o discrepanţă între inimă şi gură, atunci trebuie totuşi să recunosc sincer că unele lucruri din fariseism nu-mi sunt cu totul străine.
Pe de altă parte m-am gândit: omule, fariseii nu sunt chiar aşa de răi. Ei erau păzitorii Legii. Ei se numeau cei puşi deoparte. Nimeni din Israel nu putea să spună pe de rost toate cele 613 porunci aşa de bine ca fariseii. Ei au înţeles ceva din învăţătura Vechiului Testament şi ei preţuiau pe marii lor rabini Hillel şi Schammai. Ei puteau să explice foarte bine diferenţele între cele două şcoli fariseice. Noi am spune astăzi, ei erau oameni foarte fideli Bibliei, aceşti farisei. Fariseii erau cu adevărat foarte severi în ceea ce priveşte ascultarea de Scriptură. Ei au făcut reguli şi porunci suplimentare, aşa cum îi era posibil unui iudeu temător de Dumnezeu să împlinească toate cele 613 porunci ale Legii. Ei o luau cu adevărat în serios. Şi dacă luăm probabil pe cel mai mare dintre fariseii din Biblie, pe Pavel, despre el se spune în Filipeni 3.6: „… cu privire la dreptatea care este prin Lege, fără vină”. – Şi chiar şi Domnul Isus îi laudă indirect pe farisei, prin aceea că spune: „Deci toate câte vă spun ei, păziţi-le şi faceţi-le …” (Matei 23.3). Abia după ce nu demult am citit o carte (de Tom Hovestol, „Capcana fariseilor” – în editura R. Brockhaus), care se ocupă cu fariseii, m-am simţit puţin confirmat, că evident au fost şi alţii, care nu au putut să se reţină de la impresia, că fariseii nu erau cei mai infideli, ci dimpotrivă erau cei fideli Bibliei ai zilelor acelea.
Oarecum fariseii îmi sunt simpatici, dacă îi privim prin aceşti ochelari ai râvnei pentru Biblie. Şi eu cred, pentru că Domnul Isus a iubit aşa de mult tocmai pe aceşti farisei, deoarece de regulă ei se străduiau sincer să reprezinte Legea, de aceea Domnul Isus Se preocupă în mod deosebit cu această grupă a fariseilor şi de aceea şi astăzi El se preocupă în mod cu totul deosebit de aceia care în principiu nu vor altceva, decât să fie din toată inima fideli Bibliei. Tânărul bogat din evanghelia după Marcu 10 era probabil şi el un fariseu fidel, şi se spune despre el: „… şi Isus l-a iubit”. Cu toate acestea nu avem voie să trecem cu vederea corectura dureroasă, dar vindecătoare făcută de Domnul, prin aceea că încheiem repede cu fariseii şi spunem: ‚Nu, noi nu suntem farisei, căci noi nu L-am fi acuzat pe Domnul şi în cele din urmă răstignit.’ Probabil nu vorbim în felul acesta, dar cât de des nu am gândit aşa sau asemănător. Noi putem învăţa nespus de mult de la farisei, dacă recunoaştem că noi suntem aceştia, că în fiecare din noi se ascunde un fariseu şi probabil cel mai mult în acela la care ne aşteptăm cel mai puţin.
Să facem proba şi să ne ocupăm cu capitolul 23 al evangheliei după Matei.
Matei 23.13: Dar vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici, pentru că voi închideţi oamenilor Împărăţia cerurilor; nici voi nu intraţi în ea şi nici pe cei care vor să intre, nu-i lăsaţi să intre.
Afirmaţia este simplă: fariseii sunt aceia care închid Împărăţia cerurilor. Nouă nu ni se poate întâmpla aşa ceva, sau? Nu, noi ştim foarte bine cum se ajunge în cer şi acţiunile noastre de evanghelizare vorbesc foarte clar în privinţa aceasta. În afară de aceasta am introdus „servicii divine pentru oaspeţi”, unde vrem să explicăm oamenilor cum ajung ei în cer.
Deci fariseii erau convinşi de rolul lor de conducere spirituală şi ei erau primii care s-au anunţat pentru posturile de portari la intrarea în Împărăţia lui Dumnezeu. Cu regret însă, niciodată aceste posturi nu au fost oferite de cineva, ci fariseii înşişi şi-au creat aceste posturi. (Nu vorbim aici despre disciplina în Biserică/Adunare, unde păzitorii porţilor îşi au rolul lor – vezi 1 Corinteni 5.) Ei erau siguri în felul lor de a vedea lucrurile teologic. Privit superficial, aceasta este totuşi o slujbă importantă şi o lucrare bună pentru o persoană sănătoasă spiritual.
Dar Domnul Isus a fost în această privinţă de altă părere. Ceea ce în afară părea foarte sănătos, era pentru El boală. Căci nu numai că ei erau orbi cu privire la starea lor, ci ei au închis Împărăţia lui Dumnezeu pentru aceia care ar fi voit să intre.
Nu este şi în zilele noastre o comportare asemănătoare, când noi „producem” întoarceri la Dumnezeu într-un fel pe care Scriptura nu-l cunoaşte? În Scriptură găsim feluri diferite cum oamenii au găsit pe Domnul. Noul Testament relatează despre întoarceri la Dumnezeu foarte simple şi foarte complicate şi chiar ciudate. Să ne gândim la tâlharul de pe cruce, care a spus simplu: „Adu-Ţi aminte de mine …” sau la vameşul care a strigat: „Doamne, ai milă de mine, păcătosul”. Sau să ne gândim la convertirea lui Pavel, care a avut acea viziune minunată pe drumul Damascului, sau cât de complicat a fost pentru Nicodim să recunoască că el trebuia să fie născut din nou. Ce va zice Domnul de toate bine intenţionatele chemări la convertire, care sunt prezentate prin rugăciuni bine formulate, sau cu privire la toată teologia referitoare la justificarea prin credinţă, la care protestanţii şi catolicii de secole nu se pot unii. Aici trebuie să se repete unul sau altul din cuvintele rostite de cineva, acolo trebuie să se vină în faţă, ca să spună „da”. Şi iarăşi în altă parte trebuie să se poată spune pe de rost toată mărturisirea de credinţă. Nu spun nicidecum că toate acestea la locul lor nu pot fi în ordine. Dar nu devenim noi uneori aroganţi, să decidem cine are voie şi cine nu are voie să fie înăuntru, prin aceea că stabilim o anumită metodă de procedare sau chiar prin această metodă mai degrabă se acţionează respingător decât atrăgător? Este o responsabilitate deosebit de mare să fi la lucru ca evanghelist – şi Domnul să trimită cât mai mulţi lucrători la recolta Sa – dar fie ca întotdeauna aceştia să fie aceia care prezintă exclusiv pe Hristos ca uşă şi să nu arate căi gândite de ei înşişi, pe care s-ar putea pretinde că ajungi sigur în Împărăţia lui Dumnezeu.
A doua problemă a acestui strigăt „vai de voi” este că noi prin comportarea noastră, prin obiceiurile noastre şi prin tradiţia noastră, care nu sunt nici actuale şi nici conform cu Scriptura, baricadăm drumul altor oameni ca să cunoască cu adevărat pe Hristos. În privinţa aceasta nu dau nici un exemplu, deoarece fiecare Biserică/Adunare şi fiecare creştin ar trebui să se gândească cum prin anumite feluri de comportare, obiceiuri şi tradiţii baricadează drumul spre Împărăţia lui Dumnezeu. Să întrebăm pe necredincioşi ce spun ei despre credincioşi în general şi vom vedea că sunt multe lucruri negative, care sunt un obstacol să intre în Împărăţia lui Dumnezeu sau chiar să viziteze o Biserică/Adunare creştină. În loc să se vorbească despre Hristos, de felul cât sunt ei de miloşi, de buni, de fideli adevărului şi de autentici, ni se duce faima că noi am fi neîndurători, carnali şi făţarnici. Ceva nu este în ordine, dacă aceia care pretind că veghează poarta cerului, taie pofta oamenilor. (În treacăt fie spus, că desigur sunt şi lucruri biblice care sperie pe necredincioşi. Desigur aici nu este vorba de aceste lucruri!)
Observăm noi, cât de mult ne asemănăm cu fariseii? Dacă tu îi condamni prea aspru, atunci gândeşte că te condamni şi pe tine odată cu ei.
Matei 23.15: Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici, pentru că voi înconjuraţi marea şi uscatul ca să faceţi un prozelit şi, când a devenit aşa, faceţi din el un fiu al gheenei, de două ori mai rău decât sunteţi voi înşivă.
Este într-adevăr interesant cum Domnul Isus pătrundea cu privirea şi îi evalua pe farisei. Dar noi toţi suntem mai degrabă „evanghelişti”, care deseori nu îndrăznesc nici măcar să treacă strada, ca să vorbim cu vecinul nostru despre Evanghelie şi gândim că aceia care sunt gata să se mute chiar în ţări străine, ca să vestească Evanghelia, ar trebui să fie automat buni şi să fie călăuziţi de motivaţii veritabile. Ceea ce pentru noi deseori arată ca foarte sănătos şi spiritual, Domnul numeşte în acest caz boală. Care era greşeala în cazul acesta? Nu era un exemplu bun să întreprinzi astfel de eforturi ca să converteşti pe un păgân la iudaism? Nu ar fi trebuit Domnul mai bine să laude aceasta? Nu! Chiar dacă râvna a fost preţuită de Domnul şi El Însuşi ne-a dat însărcinarea: „Mergeţi”, şi Israel trebuia să fie deja o lumină pentru naţiuni, totuşi Domnul a trebuit să condamne motivaţia prin care fariseii făceau un prozelit. Pe farisei îi interesa în primul rând convertirea la înţelegerea pe care o aveau ei şi la sistemul lor doctrinar şi la concepţiile lor cu privire la felul cum trebuia să arate o viaţă sfântă. Ei erau preocupaţi să convingă pe oameni pentru religia lor şi cultura lor de credinţă, în loc să se preocupe cu adevărata misiune, care constă în a aduce pe oameni în legătură cu Dumnezeul cel viu. Şi noi suntem înclinaţi să convertim oameni la gruparea noastră, ca şi cum ea ar fi singura care pune în legătură cu Hristos. Putem observa aceasta atunci când se vorbeşte de sus în jos despre aceia care nu merg pe acelaşi drum cu noi. Se gândeşte atunci repede că trebuie să se spună sau cel puţin să se gândească că aceia nu au primit lumină atât de multă cum am primit noi înşine. Şi lăuntric ajungem la linişte abia atunci când cineva se converteşte la părerile noastre despre ce înseamnă să fi creştin. Şi aici observăm desigur cu toţii că aceste lucruri nu ne sunt total necunoscute.
Desigur aici nu este vorba de a conduce mai departe în credinţă pe cei care s-au convertit. Pentru aceasta este desigur nevoie de drumul părtăşiei cu alţi creştini. Şi este de asemenea foarte clar, că un creştin hotărât este convins că drumul, pe care el merge, este drumul corect – altfel este mai bine să-l părăsească. Problema este mai mult o evanghelizare bazată pe motivaţii false. În acest caz oamenii sunt conduşi la un sistem, în loc să fie conduşi la Hristos. Şi dacă s-a ajuns să câştigi pe aceşti oameni pentru un sistem, atunci ei devin mai radicali şi mai fanatici decât aceia care i-a adus la acest sistem. La aceasta Se referă Domnul când spune: „… şi, când a devenit aşa, faceţi din el un fiu al gheenei, de două ori mai rău decât sunteţi voi înşivă.” Al doilea strigăt „vai de voi” vrea deci să ne arate clar motivaţiile cu care noi evanghelizăm sau explicăm altora drumul creştin.
Matei 23.16-22: Vai de voi, călăuze oarbe, care ziceţi: „Dacă cineva jură pe Templu, nu este nimic; dar dacă jură pe aurul Templului, este legat de jurământul lui.” Nebuni şi orbi! Care este mai mare: aurul sau Templul care sfinţeşte aurul? Şi: „Dacă cineva jură pe altar, nu este nimic; dar dacă jură pe darul de pe altar, este îndatorat.” Nebuni şi orbi! Care este mai mare, darul sau altarul care sfinţeşte darul? Deci, cine jură pe altar, jură pe el şi pe tot ce este deasupra lui; cine jură pe Templu, jură pe el şi pe Cel care locuieşte în el; şi cine jură pe cer, jură pe scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi pe Cel care stă pe el.
Al treilea strigăt „vai de voi” se ocupă cu ceea ce spunem noi şi cu ceea ce gândim noi. În timpul acela s-a încercat să se găsească anumite subterfugii, pentru a nu împlini neapărat un jurământ sau un legământ. Aceasta aminteşte puţin de ceea ce noi probabil ca şi copii am făcut deseori, când am spus, jur că nu am făcut aceasta sau aceea şi apoi ne-am încrucişat degetele la spate, ceea ce însemna că jurământul nu era valabil. Aceşti farisei evlavioşi au făcut aceasta mai „delicat” şi nu aşa de fără tact, cum probabil am făcut noi odinioară. Dar Domnul îi mustră aspru, prin aceea că El a cerut ca oamenii temători de Dumnezeu să vorbească totdeauna adevărul şi ar trebui să vorbească numai ceea ce şi cu adevărat gândesc. Într-un alt loc Domnul spune: „Felul vostru de vorbire să fie: ,,Da, da; nu, nu; ce trece peste aceste cuvinte, vine de la cel rău.”.
Promisiunile şi legămintele solemne par şi în timpul nostru să fie într-adevăr spirituale, dar ceea ce noi numim spiritual şi sănătos, Domnul numeşte iarăşi bolnav. Câte căsnicii şi astăzi se destramă chiar şi între creştini, cu toate că s-a promis fidelitate „până moartea ne va despărţi”. Câte probabil nu au promis unii la botezul lor şi nu le-au respectat. Ce am promis noi la convertirea noastră, până când am observat că păcatul tot mai este în noi şi că natura veche este încă foarte activă. Să fim deci prudenţi cu promisiunile noastre faţă de alţii sau cu juruinţe făcute lui Dumnezeu. Şi cu atât mai mult cu cât ele sunt făcute public.
Matei 23.23-24: Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen şi aţi lăsat la o parte cele mai importante lucruri din Lege: dreptatea, mila şi credinţa; pe acestea trebuia să le faceţi, şi pe acelea să nu le lăsaţi nefăcute. Călăuze oarbe, care strecuraţi ţânţarul şi înghiţiţi cămila!
„… numai să nu înghită nici un ţânţar, însă din gât îi iese o cocoaşă de cămilă!” – Da, aceasta este o descriere de care râdem, dar căreia deseori foarte uşor ne asemănăm. Ca şi fariseii, şi noi suntem înclinaţi să ne lăsăm stăpâniţi prin „filtrul de ţânţari”, căci pentru lucrurile esenţiale nu găsim timp. Biserici întregi sunt preocupate în zilele noastre să filtreze ţânţarii, care ameninţă să sfărâme, căci s-au stabilit false priorităţi. Cât de des Biserici/Adunări au fost împiedicate să aibă o lucrare eficientă, deoarece s-au preocupat cu machiaje sau podoabe, îmbrăcăminte sau coafură/frizură, acompaniament instrumental în serviciile divine, culoarea perdelelor sau a mochetelor în sala bisericii, etc, în loc să se ocupe cu punctele principale ale vieţii creştine. Noi ne preocupăm prea mult cu lucrurile mărunte şi neglijăm deseori teme cum ar fi mersul pe urmele Domnului, maturizarea vieţii noastre spirituale, misiunea, adorarea Tatălui sau marea noastră însărcinare să reflectăm aici pe pământ ceva din Hristos şi să devenim asemenea Lui.
Este o vorbire foarte clară, dar şi – cel puţin pentru noi – amuzantă în unele locuri, pe care Domnul o ţine aici înaintea fariseilor. Însă ne piere amuzarea, dacă suntem gata să aplicăm aceste lucruri la noi. Care era aici problema? Ce fel de dăruire era aceasta? Nu s-ar bucura unele biserici să aibă astfel de membrii, care sunt gata chiar să dea zeciuială din fiecare legume din grădină? Aceasta arată a sănătate spirituală. Dar, stai! Dar şi aici Domnul Isus nu este grăbit cu sentinţa Lui. Ceea ce pentru noi arată ca sănătate spirituală, Domnul numeşte din nou boală.
Care era greşeala? Fariseii făceau mic ce era mare şi făceau mare ce era mic, ce era important îl făceau fără importanţă şi ce era fără importanţă îi acordau deplină însemnătate. Ei nu vedeau când o cămilă intra în pahar, dar erau foarte atenţi ca nu cumva să înghită un ţânţar, atunci când beau ceva. Unii beau chiar având dinţii strânşi, pentru ca nu cumva să se strecoare vreun ţânţar. Ţânţarul era cel mai mic animal necurat, pe care izraeliţii îl cunoşteau şi cămilele erau animalele necurate cele mai mari, pe care ei le cunoşteau. Cu alte cuvinte: preocuparea cu lucrurile mărunte şi neglijarea celor esenţiale ne aduce mustrarea, „filtrarea ţânţarului, dar înghiţirea cămilei”. Cineva a scris: „Aşa descrie Isus pe un iudeu suprasensibil, care bea vin cu dinţii strânşi”. Noi ne dedicăm prea repede celor care se pot măsura sau număra, deoarece în cele din urmă vrem să ştim cum suntem noi notaţi la Dumnezeu. Dacă dăm zeciuială din plantele de grădină, atunci ştim cu ce am contribuit sau donat, aceasta o putem măsura. Dar ceea ce Domnul vrea, sunt lucruri care nu sunt măsurabile pentru lume, dar care nu sunt uitate de Domnul. Îndurarea, dreptatea şi credinţa (experienţa cu Dumnezeu) nu se pot măsura. Sunt de asemenea lucruri, despre care noi niciodată nu vom putea spune: acum este destul. Acum am fost destul de îndurător sau acum sunt cu adevărat drept sau am destulă credinţă. De aceea acestea sunt lucruri pe care noi creştinii, ca şi fariseii de atunci, le uităm cu plăcere, dar care pe de altă parte sunt foarte importante şi cu care noi niciodată nu ajungem la sfârşit. Aici nu este nici o bătaie cu pumnul în piept, ca la dăruitul zeciuielii.
Matei 23.25-26: Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi curăţiţi partea de afară a paharului şi a farfuriei, dar înăuntru sunt pline de lăcomie şi de neorânduială (sau: jefuire şi necumpătare). Fariseu orb! Curăţă întâi partea dinăuntru a paharului şi a farfuriei, pentru ca şi partea de afară să fie curată.
Fariseii făceau şi aici o greşeală. Ei gândeau că necurăţia este în afara unei persoane şi de aceea nu aveau voie să aibă contact cu anumite locuri sau anumite persoane. Domnul Isus îi învaţă că o necurăţie vine totdeauna din inimă. Totodată Domnul dezvăluie că o viaţă curată, fără cusur în afară nu este un indiciu că şi inima este curată şi fără cusur. Domnul dă prin viaţa Sa învăţământ intuitiv (pe bază de material didactic), ce vrea El să spună prin aceasta. El Însuşi a fost numit Prietenul vameşilor şi păcătoşilor. Era acuzat că vorbeşte cu samaritenii şi mănâncă cu păcătoşii. El a fost permanent printre oamenii necuraţi – a atins chiar şi leproşi şi morţi – şi cu toate acestea se spune despre El în epistola către Evrei, că El era despărţit de păcătoşi (Evrei 7.26).
Ce are aceasta să ne spună? Şi noi suntem înclinaţi – ca şi fariseii odinioară – să ne prezentăm în exterior mai bine decât suntem în realitate. Când eşti în societatea anumitor oameni (şi a creştinilor!), atunci se ştie de regulă cum să te comporţi, ca să laşi în urmă o impresie bună sau să dai o aparenţă de spiritualitate. Aceasta duce deseori aşa de departe, că începem să ducem o viaţă dublă, de teamă să nu fi clasat ca „lumesc”. Unii psihiatrii au mult de lucru, deoarece au a face cu suflete de care s-a abuzat spiritual, deoarece acestea prin codexul bisericii lor au fost întrucâtva constrânse să ducă o astfel de viaţă dublă. Sunt în orice caz oameni care caută ajutor şi simt profund starea lor bolnavă – de aceştia Domnul poartă grijă în mod deosebit, deoarece ei au recunoscut că o viaţă dublă conduce la orbire spirituală. Dar sunt şi din aceia care nicidecum nu observă cum viaţa lor „se destramă”, care sunt deja orbi cu privire la propria lor stare. Păcatul mare al fariseilor era, că ei pretindeau că văd şi totuşi erau orbi. Ei, probabil ca şi noi, respectăm anumite norme de comportare în exterior, care sunt cerute de gruparea noastră sau de biserică şi atâta timp cât ne mişcăm în acest cadru – ei ştiu aceasta – nu poate merge mult prea prost, nu trebuie să te aştepţi la întrebări „proaste”. Sunt nenumărate cazuri unde duminică de duminică creştinii intră în „uniforma de duminică”, îşi pun buna dispoziţie şi masca de duminică şi restul vieţii lor (de luni şi până sâmbătă) lasă puţin sau chiar deloc să se simtă ceva din viaţa spirituală.
Dacă suntem sinceri, vom fi de acord când spunem că noi putem vorbi uşor altora despre dăruire şi credincioşie şi de o legătură strânsă cu Domnul, în timp ce în acelaşi moment ştim cât de rău arată aceasta la noi. Exemplul lui Iuda ne arată că în exterior putem prezenta un spectacol mare şi prin aceasta putem orbi mulţi ucenici. Numai Domnul ştia ce era cu Iuda, dar niciunul dintre ucenici nu bănuia că tocmai Iuda era cel care trebuia să-L trădeze pe Domnul. Vădit Iuda savura chiar o încredere deosebită, deoarece lui i s-a încredinţat punga cu bani. Şi chiar şi în camera de sus, când Iuda a părăsit încăperea, unii gândeau că el voia să cumpere ceva pentru sărbătoare. În exterior totul era în ordine la Iuda, dar în spatele lor el purta discuţii cu duşmanii Domnului. Ceea ce era în Iuda, este şi în noi – să nu ne înşelăm! Fiecare, care vorbeşte altora în mod regulat despre Domnul, fie în mod personal sau ca predicator, va fi conştient de acest pericol şi deseori a regretat că starea lui spirituală nu a corespuns a ceea ce a predicat sau a spus altora. Dar dacă simţim această discrepanţă între gura şi inima noastră, şi o mărturisim Domnului ca prefăcătorie, atunci aceasta ne poate conduce să slujim în alt fel şi să spunem altfel un cuvânt – mai îndurător. Va fi totdeauna o discrepanţă între cuvintele noastre şi faptele noastre sau inima noastră, de aceea atenţionarea adresată fariseilor este la fel adresată şi nouă.
La Domnul nu se dă nici un premiu Oscar pentru cel mai bun artist, acolo este numai o făgăduinţă pentru aceia cu duhul zdrobit şi smerit. Acolo, aşa spune Domnul, vrea El să locuiască (Isaia 57.15). Mesajul acestui strigăt „vai de voi” este, că noi să nu ne înşelăm unii pe alţii, că noi să recunoaştem uneori liniştit că şi noi avem probleme cu unele lucruri, că şi în viaţa noastră nu totdeauna totul decurge fără probleme, aşa cum se dă impresia deseori duminica. Şi să ne păzim să clasificăm pe alţii, acolo unde anumite păcate au devenit vizibile. Domnul Isus vorbeşte aici de jefuire şi necumpătare. Deci lucruri care la noi toţi se strecoară, chiar dacă probabil mult timp le putem ţine acoperite. Probabil noi nu suntem jefuitori, dar ce altceva este, dacă noi ne străduim să posedăm aceleaşi lucruri pe care le are vecinul nostru sau fratele nostru sau sora noastră? Sau cum stau lucrurile cu materialismul nostru, cu nesaţul nostru, că trebuie să avem totdeauna ce este mai nou, să ţinem pasul cu ceilalţi, şi aşa mai departe? În cele mai multe cazuri vom putea ascunde aceste lucruri faţă de ceilalţi – câte scuze spirituale frumoase nu am inventat deja pentru a justifica necesitatea unui lucru sau altul. Dar toate acestea sunt descoperite înaintea Domnului. De aceasta ar trebui să devenim din nou conştienţi. Dar dacă păcatul unui frate a devenit vizibil, aceasta ar trebui văzut de credincioşii spirituali ca un prilej, ca acelui frate să i se întindă mâna îndurării şi să fie readus în părtăşia cu Domnul şi cu fraţii. Dar aceasta este posibil numai atunci când noi terminăm cu acel fel de gândire plin de dispreţ, cu orice „stigmatizare nespirituală” iute şi noi înşine să devenim conştienţi de slăbiciunea proprie (Galateni 6.1), care este la fel şi în noi, dar probabil din fericire nu a devenit publică.
Un alt mesaj al acestui strigăt „vai de voi” este, că noi ar trebui să fim atenţi, ca oamenii să întemeieze o relaţie personală cu Domnul Isus, căci atunci putem fi siguri, că şi partea din afară este în ordine. Căci Domnul spune: „Fariseu orb! Curăţă întâi partea dinăuntru a paharului şi a farfuriei, pentru ca şi partea de afară să fie curată.”
Matei 23.27-28: Vai de voi cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi sunteţi ca mormintele văruite, care pe dinafară se arată frumoase, iar pe dinăuntru sunt pline de oasele morţilor şi de orice fel de necurăţie. Tot aşa şi voi: pe dinafară vă arătaţi oamenilor ca fiind drepţi, dar pe dinăuntru sunteţi plini de făţărnicie şi de fărădelege.
Al şaselea strigăt „vai de voi” merge într-o direcţie asemănătoare cu al cincilea „vai de voi”. De cele mai multe ori ce este afară nu este înăuntru. Afară podoabe – înăuntru nimic, aşa se spune în popor. De asemenea şi aici ne doare, dacă acest strigăt „vai de voi” îl punem înaintea noastră ca oglindă. Dar să-l lăsăm să lucreze în noi; poate să conducă, ca noi să ne încredem tot mai puţin în noi înşine şi să ne sprijinim numai pe harul şi îndurarea Domnului. Dacă nu aşteptăm nimic de la noi înşine, ci aşteptăm totul de la Domnul, atunci suntem pe drumul cel bun. Dar şi aceasta sună foarte evlavios şi aproape fariseic – eu ştiu. De regulă avem mult prea mult păreri bune despre noi înşine.
Mormintele văruite sunt morminte care au fost însemnate în mod deosebit sau vopsite din nou, pentru ca fiecare să recunoască că aici este vorba de un mormânt şi nimeni să nu se întineze cu un mormânt. Şi noi arătăm uneori foarte frumos în afară şi putem rosti cuvinte frumoase în diferite ocazii. Şi posibilitatea cea mai bună de a ascunde eul propriu faţă de ceilalţi constă în aceea că noi încercăm să arătăm evlavioşi înaintea altora. Suntem primii care participă la activităţile bisericii, şi primim orice slujbă, chiar oricât de mică ar fi ea. (Atenţie: acesta nu este un îndemn să rămânem inactivi!) Cu regret şi în viaţa noastră se poate totdeauna întâmpla, că nu slujim motivaţi de entuziasmul faţă de Domnul, ci din simţământul golului care este în noi. Şi ca să umplem acest gol lăuntric, ne dedicăm slujbei creştine. Slujirii căreia îi lipseşte viaţa spirituală este făţărnicie. O astfel de făţărnicie ne înşală. Ea ne dă sentimentul că stăm „bine”, fără ca în acelaşi timp să stăm „bine” înaintea lui Dumnezeu. Ea anesteziază durerea golului, aşa că noi nu mai suntem expuşi acestei dureri. Şi cândva devine normal pentru noi să avem o anumită comportare la exterior, în timp ce în interiorul nostru este cu totul altfel.
Observăm noi, cât de repede ne apropiem de farisei şi că Domnul doreşte aici să ne pună o oglindă înainte? O oglindă ne ajută să ne cunoaştem mai bine cum suntem, respectiv să ne vedem. Dar dacă mult timp nu foloseşti o oglindă, atunci ne formăm o imagine proprie despre noi înşine şi aceasta poate foarte repede să nu fie cea adevărată. Ai curajul să nu priveşti pe farisei ca duşmani ai tăi, ci ca pe unii pe care Domnul îi foloseşte ca oglindă pentru tine, pentru ca să poţi creşte spiritual şi să te vezi în lumina lui Dumnezeu!
Matei 23.29-31: Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi zidiţi mormintele prorocilor, împodobiţi gropile celor drepţi şi ziceţi: „Dacă am fi fost noi în zilele părinţilor noştri, nu am fi fost părtaşi cu ei la sângele prorocilor.” Prin aceasta mărturisiţi despre voi înşivă că sunteţi fiii celor ce au omorât pe proroci.
Ultimul strigăt „vai de voi” arată că fariseii erau preocupaţi să facă monumente prorocilor lor. Ei onorau pe proroci, afirmau solemn că ei niciodată nu au omorât pe proroci şi în acelaşi timp se sfătuiesc cum ar putea să omoare pe Marele Proroc, pe Mesia Însuşi. Orbirea fariseilor era cu adevărat de nedepăşit. Probabil ei au crezut că ei, prin faptul că ridicau monumente prorocilor, prin aceasta s-ar fi asemănat întrucâtva cu ei, prin faptul că îi păstrau în amintire. Sau probabil voiau numai să se depărteze de păcatul înaintaşilor lor, ca să păstreze propria lor dreptate. Din nou ne punem oglinda înainte şi aplicăm acest „vai de voi” la noi înşine. Ce ar fi dacă Domnul Isus ar veni pe neaşteptate la noi? Sunt aproape sigur, că din aceleaşi motive L-am trata rău, aşa cum au făcut atunci fariseii. Dacă Domnul ar da pe faţă tot tradiţionalismul nostru şi ar spulbera construcţiile noastre teologice, atunci – mă tem – nu va mai rămâne mult din tot ce ne-am inventat în cămăruţa noastră.
Sau să presupunem că părinţii noştri de credinţă, pe care noi ne sprijinim aşa de mult, ar veni astăzi în Biserica/adunarea noastră, sau în organizările denumite după numele lor. Ce ar spune astăzi un Luther, ce ar spune Calvin, Wesley, Spurgeon, Darby, Müller sau Kelly? Noi nu ne temem să folosim numele marilor părinţi ai credinţei. Numele lor oferă demnitate faptelor noastre. Dar ce ne-ar spune şi ce ar spune ei despre noi? Ar fi ei de acord cu monumentele noastre, pe care noi le-am ridicat în cinstea lor? Din comoditate uităm cu plăcere, că mulţi dintre aceşti bărbaţi au avut convingeri foarte puternice şi curaj mare şi au contribuit la multe schimbări esenţiale. Mulţi dintre ei au fost luptări solitari şi probabil persoane cam ciudate. Îmi pot foarte bine imagina cât de penibil şi deranjant ne-am simţi şi am fi bucuroşi – aşa cum au fost odinioară fariseii – dacă ei ar părăsi iarăşi pământul acesta.
De la „vai de voi” la plâns
Acest capitol 23 se încheie, şi eu vreau să închei cu cuvintele lui Tom Hovestol:
Cât de potrivit este că acest capitol 23 se încheie cu lacrimi şi nu cu batjocură şi dispreţ, cu plâns şi nu cu lovituri. Ca o găină a vrut Isus să strângă pe farisei în jurul Lui şi să-i inunde cu dragostea Sa. Singurul lucru, pe care El i-a rugat, era ca ei să fie sinceri cu ei înşişi şi să vadă lipsa şi nevoia lor. El voia ca ei să năzuiască după credinţa sănătoasă, să nu fie bolnavi religios, şi ca ei să primească mesajul Lui plin de har şi de îndurare.
Şi noi să plângem pentru autoînşelarea noastră şi păcătoşenia noastră. Cu regret acest „vai de voi” al lui Isus nu a ajuns numai la urechi surde, ci şi la inimi rele, aşa relatează evanghelistul Matei. În loc să se pocăiască, farisei au reacţionat cu mânie şi au omorât pe Mesia.
Cum putem noi evita aceste cuvinte „vai de voi” şi în loc de aceasta să ne punem sub protecţia lui Isus? Cum evităm noi falsa bunăstare a religiozităţii şi ajungem la adevărata sănătate spirituală? Cum alcătuim un stil de viaţă caracterizat de „şi a fost foarte bun” în loc de „meritat” sau „vai de voi”?
Eu cred că începe cu faptul de a fi dispus să fiu sincer faţă de Dumnezeu şi faţă de mine însumi. Aceasta la rândul lui are ca premisă, că noi cercetăm domeniile sufletului nostru, pe care de fapt mai bine nu am vrea să le vedem. Noi trebuie să recunoaştem făţărnicia noastră, ipocrizia noastră, lupta religioasă, priorităţile false, concentrarea la lucrurile exterioare, neglijarea sufletului nostru, uitarea istoriei noastre şi să recunoaştem miopia proprie cu privire la viaţa noastră spirituală. Trebuie să ne pocăim printr-o mărturisire smerită (probabil chiar cu lacrimi). Şi mai important decât toate este să nu ne lăsăm conduşi la năzuirea după o sănătate spirituală falsă, care de fapt numai văruieşte în afară credinţa bolnavă.
Lepădarea lui Saul
PATRIARHI SI PROFETI
https://sdarm.md/prophecies/pp/patriarhi61
Saul nu trecuse cu bine încercarea credinţei şi dezonorase serviciul divin în grelele împrejurări de la Ghilgal. El nu mai putea să-şi îndrepte greşelile, dar Domnul dorea să-i mai ofere o ocazie pentru a învăţa lecţia încrederii necondiţionate în Cuvântul Său şi în ascultarea de poruncile Sale.
Când a fost mustrat de profet la Ghilgal, Saul nu vedea nimic rău în purtarea sa. Credea, mai degrabă, că fusese tratat nedrept şi a căutat să-şi îndreptăţească purtarea, aducând scuze pentru faptele sale. De atunci, nu s-a mai întâlnit cu profetul. Samuel îl iubea pe Saul ca pe propriul său copil, iar Saul, cu temperamentul său cutezător şi impulsiv, îl venera pe profet; dar nu primea mustrarea lui Samuel şi, de aceea, căuta să fugă cât mai mult din calea lui.
Dar Domnul l-a trimis pe solul Său la Saul cu o altă solie. Împăratul ar mai fi putut să dovedească prin ascultare credincioşia sa faţă de Dumnezeu şi să arate că e vrednic să stea în fruntea lui Israel. Samuel a venit la împărat şi i-a adus cuvântul Domnului. Pentru ca împăratul să-şi dea seama de importanţa ascultării de poruncă, Samuel i-a spus lămurit că vorbeşte din însărcinarea dumnezeiască, prin aceeaşi autoritate care-l chemase pe Saul la domnie. Profetul zise: „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: ‘Mi-aduc aminte de ce a făcut Amalec lui Israel, când i-a astupat drumul la ieşirea lui din Egipt. Du-te acum, bate pe Amalec, şi nimiceşte cu desăvârşire tot ce-i al lui, să nu-i cruţi şi să omori bărbaţii şi femeile, copiii şi pruncii, cămilele şi măgarii, boii şi oile”. Amaleciţii fuseseră primii care s-au împotrivit israeliţilor în pustie, întâmpinându-i cu război şi, din cauza acestor păcate, cum şi din cauza împotrivirii lor faţă de Dumnezeu şi a josnicei lor închinări la idoli, Domnul rostise prin Moise hotărârea de osândire. Prin inspiraţie dumnezeiască, se înscrisese amintirea cruzimii lor faţă de Israel, împreună cu porunca: „Să ştergi pomenirea lui Amalec de sub ceruri; să nu uiţi lucrul acesta.” (Deut. 25, 19). Executarea acestei porunci fusese amânată timp de patru sute de ani; dar Amaleciţii nu se îndepărtaseră de păcatele lor. Domnul ştia că, dacă ar fi posibil, poporul acesta nelegiuit ar şterge de pe pământ atât pe poporul Său, cât şi închinarea la adevăratul Dumnezeu. Venise acum timpul să se aducă la îndeplinire sentinţa aceasta amânată atât de mult.
Îndelunga răbdare pe care Dumnezeu o arată faţă de cei răi îi face pe oameni şi mai cutezători în neascultarea lor; dar pedepsirea lor nu este mai puţin hotărâtă şi nici mai puţin înspăimântătoare, chiar dacă este amânată multă vreme. „Căci Domnul Se va scula ca la muntele Peraţim, şi Se va mânia ca în valea Gabaonului, ca să-Şi facă lucrarea, lucrarea Lui ciudată, ca să-Şi împlinească lucrul, lucrul Lui nemaiauzit” (Isaia 28, 21). Pentru Dumnezeul nostru milos, lucrarea de pedepsire este ceva ciudat, nemaiauzit. „Pe viaţa Mea, zice Domnul Dumnezeu, că nu doresc moartea păcătosului, ci să se întoarcă de la calea lui şi să trăiască” (Ezech.33,11). Domnul este „plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie…, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul, dar nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat” (Exod 34, 6.7). Chiar dacă nu are plăcere de răzbunare, El va aduce judecata asupra călcătorilor Legii Sale. El este nevoit să facă aceasta pentru a-i scăpa pe locuitorii pământului de o degenerare deplină şi de o pierzare veşnică. Pentru a-i salva pe unii, trebuie să-i nimicească pe cei împietriţi în păcate. „Domnul este îndelung răbdător, dar de o mare tărie, şi nu lasă nepedepsit pe cel rău” (Naum 1,3). Prin faptele teribile ale dreptăţii, El va demonstra autoritatea Legii Sale desconsiderate. Şi tocmai neplăcerea cu care este executată judecata este o dovadă despre grozăvia păcatului, care cere judecăţile Sale, şi despre asprimea pedepsei care îl aşteaptă pe păcătos.
Dar în timp ce aplica dreptatea, Dumnezeu Se gândea şi la milă. Trebuia ca Amaleciţii să fie nimiciţi, în timp ce cheniţii, care locuiau în mijlocul lor, trebuia să fie cruţaţi. Cu toate că oamenii aceştia nu erau cu totul străini de idolatrie, erau totuşi adoratori ai lui Dumnezeu şi prietenoşi cu israeliţii. Din seminţia aceasta se trăgea cumnatul lui Moise, Hobab, care îi însoţise pe israeliţi în peregrinajul lor prin pustie şi care le făcuse servicii preţioase prin cunoaşterea ţinutului.
De la înfrângerea filistenilor la Micmaş, Saul a făcut război cu moabiţii, amoniţii şi edomiţii, Amaleciţii şi filistenii şi, pretutindeni unde se îndrepta, braţul lui câştiga noi biruinţe. Îndată ce a primit însărcinarea cu privire la amaleciţi, a declarat război. La autoritatea sa se adăuga şi aceea a profetului; fiind chemaţi la război, oamenii lui Israel s-au adunat sub steagurile sale. Expediţia aceasta războinică nu trebuia să fie făcută pentru îmbogăţire; israeliţii nu trebuia să-şi însuşească nici onoarea biruinţei, nici prada. Ei trebuia să intre în război numai ca un act de ascultare faţă de Dumnezeu, cu scopul de a le aplica amaleciţilor pedeapsa Lui. Dumnezeu dorea ca toate naţiunile să vadă soarta acestui popor care se împotrivise domniei Lui şi totodată să vadă că sunt nimiciţi chiar de poporul acela pe care-l dispreţuiseră.
„Saul a bătut pe Amalec, de la Havila până la Şur, care este în faţa Egiptului. A prins viu pe Agag, împăratul lui Amalec, şi a nimicit cu desăvârşire tot poporul, trecându-l prin ascuţişul săbiei. Dar Saul şi poporul au cruţat pe Agag, şi oile cele mai bune, boii cei mai buni, vitele grase, mieii graşi şi tot ce era mai bun; n-a vrut să le nimicească cu desăvârşire şi au nimicit numai tot ce era prost şi nebăgat în seamă”.
Biruinţa aceasta asupra amaleciţilor a fost cea mai strălucită din câte câştigase Saul şi a slujit ca să-i stârnească mândria inimii – aceasta era cea mai mare primejdie a lui. Porunca divină, care îl osândea pe vrăjmaş la nimicire deplină, a fost îndeplinită numai în parte. Dornic de a-şi slăvi întoarcerea sa biruitoare cu prezenţa unui prizonier împărătesc, Saul se încumetă să urmeze exemplul neamurilor înconjurătoare şi, deci, îl cruţă pe Agag, crudul şi războinicul împărat al amaleciţilor. Poporul a păstrat cei mai buni boi şi cele mai bune oi şi animalele de povară şi şi-a scuzat păcatul, zicând că păstrase vitele pentru a le aduce ca jertfă Domnului. Intenţia era totuşi de a folosi aceste animale prădate doar ca să le înlocuiască pe ale lor.
Saul fusese pus acum la proba finală. Îngâmfata lui nesocotire a voinţei lui Dumnezeu, prin care era hotărât să domnească independent, dovedea că nu i se putea încredinţa puterea împărătească; el nu putea fi un locţiitor al Domnului. În timp ce Saul şi oastea lui se întorceau plini de bucuria biruinţei, acasă la Samuel, profetul, domnea cea mai mare îngrijorare. El primise de la Domnul o solie care condamna purtarea regelui: „Îmi pare rău că am pus pe Saul împărat, căci se abate de la Mine şi nu păzeşte cuvintele Mele”. Profetul a fost adânc îndurerat de purtarea împăratului răzvrătit şi a plâns şi s-a rugat toată noaptea, nădăjduind că va fi retrasă sentinţa îngrozitoare.
Părerea de rău a lui Dumnezeu nu este ca a omului. „Cel ce este tăria lui Israel nu minte, şi nu Se căieşte, căci nu este un om, ca să-I pară rău” (1 Sam. 15,29). Părerea de rău a omului cuprinde în sine o schimbare a părerilor, părerea de rău a lui Dumnezeu, dimpotrivă, cuprinde o schimbare de stări şi împrejurări. Omul poate să-şi schimbe raporturile sale cu Dumnezeu prin faptul că împlineşte condiţiile prin care ajunge sub harul lui Dumnezeu sau poate ca, prin umblarea sa să se situeze în afara condiţiilor acestui har; dar Domnul „este acelaşi ieri şi azi şi în veci” (Evrei 13,8). Neascultarea lui Saul a schimbat raporturile sale cu Dumnezeu, dar condiţiile de a fi primit de Dumnezeu au rămas aceleaşi; cerinţele lui Dumnezeu nu s-au schimbat, căci la El nu este schimbare, nici umbră de mutare” (Iacov 1,17).
Cu inima rănită, profetul se ridică a doua zi ca să-l întâmpine pe împăratul pornit pe căi greşite. Samuel nădăjduia că Saul, după o matură chibzuinţă, va ajunge să-şi recunoască păcatul şi că, prin căinţă şi umilinţă, va intra din nou în harul lui Dumnezeu. Dar, după ce s-a făcut primul pas pe calea neascultării, drumul devine uşor. Ajuns prin neascultare într-o stare de decădere, Saul a venit înaintea lui Samuel cu o minciună pe buze. El exclamă: „Fii binecuvântat de Domnul! Am păzit cuvântul Domnului!”
Sunetele care izbiră auzul profetului mustrau susţinerea mincinoasă a împăratului neascultător. La întrebarea directă: „Ce înseamnă behăitul acesta de oi care ajunge la urechile mele, şi mugetul acesta de boi pe care-l aud?”, Saul răspunse: „Le-am adus de la amaleciţi pentru că poporul a cruţat oile cele mai bune şi boii cei mai buni ca să-i jertfească Domnului, Dumnezeului tău; iar pe celelalte le-am nimicit cu desăvârşire”. Poporul ascultase de directivele lui Saul; dar pentru ase apăra, el era gata să arunce asupra lor păcatul neascultării sale.
Solia privitoare la lepădarea lui Saul provoca o durere de negrăit inimii lui Samuel. Solia trebuia să fie rostită în faţa întregii oştiri a lui Israel, când ea era plină de mândrie şi de triumfala cucerire a victoriei pe care o atribuia geniului militar al împăratului, deoarece Saul nu unise succesul lui Israel în această bătălie cu Dumnezeu; dar, când a văzut dovada răzvrătirii lui Saul, profetul a fost umplut de indignare, pentru că acela care fusese atât de mult favorizat de Dumnezeu ajunsese să calce porunca Cerului şi să-l ducă pe Israel la păcat. Samuel nu s-a lăsat înşelat de cuvântarea împăratului.
În durere amestecată cu indignare, el a spus: „Stai şi-ţi voi spune ce mi-a spus Domnul astă-noapte: ‘Când erai mic în ochii tăi, n-ai ajuns tu căpetenia seminţiilor lui Israel şi nu te-a uns Domnul ca să fii împărat peste Israel?'” El i-a repetat porunca Domnului cu privire la Amalec şi a întrebat care era cauza neascultării împăratului.
Saul stăruia cu încăpăţânare în îndreptăţirea de sine: „Am ascultat glasul Domnului, şi m-am dus în calea în care mă trimitea Domnul. Am adus pe Agag, împăratul lui Amelec, şi am nimicit cu desăvârşire pe amaleciţi; dar poporul a luat din pradă oi şi boi, ca pârgă din ceea ce trebuia nimicit cu desăvârşire, ca să le jertfească Domnului Dumnezeului tău, la Ghilgal”.
Prin cuvinte serioase şi solemne, profetul a nimicit adăpostul minciunii şi a rostit sentinţa fără drept de apel: „Îi plac Domnului mai mult arderile de tot şi jertfele decât ascultarea de glasul Domnului? Ascultarea face mai mult decât jertfele şi păzirea Cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor. Căci neascultarea este tot atât de vinovată ca ghicirea şi împotrivirea nu este mai puţin vinovată decât închinarea la idoli şi terafimii. Fiindcă ai lepădat Cuvântul Domnului, te leapădă şi El ca împărat”.
Când a auzit împăratul cuvintele acestea îngrozitoare, a strigat: „Am păcătuit căci am călcat porunca Domnului şi n-am ascultat cuvintele tale; mă temeam de popor şi i-am ascultat glasul”. Înspăimântat de acuzaţiile profetului, Saul şi-a recunoscut purtarea pe care mai înainte o tăgăduise cu atâta încăpăţânare; dar stăruia şi mai departe să arunce vina asupra poporului, zicând că păcătuise de teama lui.
Nu durerea pentru păcat, ci teama de pedeapsă îl determina pe împăratul lui Israel să stăruiască pe lângă Samuel: „Acum, te rog, iartă-mi păcatul, întoarce-te cu mine ca să mă închin Domnului”. Dacă Saul ar fi simţit adevărata căinţă, ar fi făcut o mărturisire publică a greşelilor sale; dar grija lui cea mai mare era să-şi menţină autoritatea şi să-şi păstreze supunerea poporului. El cerea onoarea prezenţei lui Samuel pentru a-şi întări influenţa asupra naţiunii.
„Nu mă voi întoarce cu tine”, răspunse profetul. „Fiindcă ai lepădat Cuvântul Domnului, şi Domnul te leapădă ca să nu mai fii împărat peste Israel”. Când Samuel se întoarse ca să plece, împăratul, într-un acces de groază, îl apucă de manta pentru a-l ţine pe loc, dar mantaua s-a rupt în mâna lui. La aceasta, profetul zise: „Domnul rupe astăzi domnia lui Israel deasupra ta şi o dă altuia mai bun decât tine”.
Saul era mai neliniştit de despărţirea de Samuel decât de despărţirea de Dumnezeu. El ştia că poporul are mai multă încredere în profet decât în el. Saul şi-a dat seama că, dacă din poruncă dumnezeiască altul va fi uns ca împărat, lui îi va fi cu neputinţă să-şi mai susţină autoritatea. De teama unei revolte neîntârziate, dacă Samuel îl părăsea îndată, Saul l-a rugat pe profet să-l onoreze înaintea bătrânilor şi a poporului, luând parte oficial la un serviciu divin. După porunca lui Dumnezeu, Samuel a ascultat de cererea împăratului pentru ca să nu se dea loc la o răscoală. Dar n-a rămas la serviciul divin decât ca un martor mut.
Mai era de îndeplinit o faptă aspră şi grozavă a dreptăţii. Samuel trebuia să apere public onoarea lui Dumnezeu şi să mustre purtarea lui Saul. Porunci ca împăratul amaleciţilor să fie adus înaintea lui. Dintre toţi cei care au căzut loviţi de sabia lui Israel, Agag era cel mai vinovat şi cel mai nemilos; omul care îl urâse pe poporul lui Dumnezeu şi căutase să-l ucidă, şi a cărui influenţă susţinuse cel mai mult închinarea la idoli, veni la porunca profetului, închipuindu-şi că trecuse primejdia de moarte. Samuel declară: „După cum sabia ta a lăsat femei fără copii, tot aşa şi mama ta va fi lăsată fără copii între femei”. „Şi Samuel a tăiat pe Agag în bucăţi înaintea Domnului, la Ghilgal”. După aceea, Samuel s-a întors acasă, la Rama, iar Saul s-a dus la locuinţa lui, în Ghibea. O singură dată s-a mai întâlnit profetul cu împăratul după aceea.
Când a fost chemat la tron, Saul avea păreri umile despre însuşirile sale şi primea cu bucurie învăţătura. Era lipsit de cunoştinţe şi experienţă şi avea grave defecte de caracter. Dar Domnul i-a dat Duhul Sfânt ca îndrumător şi ajutor şi l-a adus în situaţii în care putea să-şi dezvolte însuşirile necesare pentru a fi un conducător al lui Israel. Dacă ar fi rămas umilit şi ar fi căutat fără încetare să fie condus de înţelepciunea divină, el ar fi fost capabil să-şi îndeplinească cu succes şi onoare datoriile înaltei lui chemări. Sub influenţa harului divin, fiecare însuşire bună ar fi crescut, iar defectele şi-ar fi pierdut puterea. Aceasta este lucrarea pe care vrea să o facă Domnul pentru toţi aceia care I se predau Lui. Sunt mulţi cei pe care El îi cheamă în poziţii de răspundere în lucrarea Sa, deoarece au un duh umil şi dispus să înveţe. În providenţa Lui, îi aduce în situaţii în care să înveţe de la El. El vrea să le descopere lipsurile lor de caracter şi tuturor acelora care caută ajutorul Lui le va da putere să-şi îndrepte greşelile.
Dar Saul, bizuindu-se pe înalta sa poziţie, L-a dezonorat pe Dumnezeu prin necredinţă şi neascultare. Cu toate că fusese umil şi neîngâmfat la începutul chemării sale, succesul l-a făcut încrezător în sine. Chiar prima izbândă din timpul domniei sale îi stârnise mândria inimii, iar aceasta era cea mai mare primejdie a sa. Vitejia şi talentul militar pe care le desfăşurase la eliberarea cetăţii Iabes-Galaad au stârnit entuziasmul întregii naţiuni. Poporul îşi onora împăratul şi uita că el nu era decât unealta prin care lucrase Dumnezeu. Şi, cu toate că la început Saul I-a atribuit lui Dumnezeu onoarea, mai târziu şi-a atribuit sieşi slava. A pierdut din vedere dependenţa lui de Dumnezeu şi în inima lui s-a îndepărtat de Domnul. În felul acesta s-a pregătit calea pentru păcatul încumetării şi pentru nelegiuirea de la Ghilgal. Aceeaşi încredere oarbă în sine l-a făcut să lepede mustrarea lui Samuel. Saul l-a recunoscut pe Samuel ca fiind un profet trimis de Dumnezeu; de aceea ar fi trebuit să primească mustrarea chiar dacă nu putea să vadă că păcătuise. Dacă ar fi fost dispus să-şi recunoască greşelile, această experienţă amară s-ar fi dovedit ca un adăpost pentru viitor.
Dacă atunci Domnul S-ar fi depărtat pentru totdeauna de la Saul, nu i-ar mai fi vorbit prin profetul Său, încredinţându-i o însărcinare specială, pentru ca să poată îndrepta astfel greşelile trecutului. Când cineva care mărturiseşte a fi copil al lui Dumnezeu devine neglijent în împlinirea voinţei Lui şi, prin aceasta, îi influenţează şi pe alţii să devină nelegiuiţi şi să dispreţuiască poruncile Domnului, mai este totuşi cu putinţă ca greşelile sale să fie transformate în biruinţe, dacă primeşte mustrarea cu adevărată zdrobire de inimă şi se întoarce la Dumnezeu cu umilinţă şi credinţă. Adesea, smerirea înfrângerii se dovedeşte o biruinţă, prin aceea că ne arată cât de puţin capabili suntem să împlinim voia lui Dumnezeu fără ajutorul Lui.
Când a fugit de mustrarea trimisă prin Duhul cel Sfânt al lui Dumnezeu şi a stăruit în încăpăţânata lui îndreptăţire de sine, Saul a lepădat unicul mijloc prin care Dumnezeu putea să lucreze pentru a-l scăpa de el însuşi. El se despărţise de bună voie de Dumnezeu. Nu mai putea să primească ajutorul şi călăuzirea lui Dumnezeu până nu se întorcea la El prin mărturisirea păcatului.
La Ghilgal, Saul dăduse aparenţa unei mari conştiinciozităţi când stătea înaintea oastei lui Israel şi aducea jertfă lui Dumnezeu. Dar evlavia lui nu era adevărată. Un serviciu divin care se îndeplinea în opoziţie directă cu porunca lui Dumnezeu nu servea decât la slăbirea mâinilor lui Saul, aşezându-l în afara ajutorului pe care Dumnezeu era dispus să i-l acorde.
În expediţia războinică împotriva lui Amalec, Saul credea că făcuse tot ce era important din ce îi poruncise Domnul; dar Domnul nu avea plăcere de o ascultare parţială şi nici nu dorea să treacă cu vederea ceea ce era neglijat dintr-un motiv atât de vizibil. Dumnezeu nu le-a dat oamenilor libertatea să se abată de la cererile Sale. Domnul spusese lui Israel: „Să nu faceţi… fiecare … ce-i place”, ci „păzeşte şi ascultă toate aceste lucruri pe care ţi le poruncesc” (Deut. 12,8.28). Când ne hotărâm la un anumit fel de purtare, nu trebuie să ne întrebăm dacă ne aduce necaz, ci dacă este în acord cu voinţa lui Dumnezeu. „Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte” (Prov. 14,12).
„Ascultarea face mai mult decât jertfele”. Jertfele, în ele însele, nu aveau nici o valoare înaintea lui Dumnezeu. Ele trebuia să exprime căinţa pentru păcat celui ce jertfea şi credinţa lui în Hristos şi să-l oblige la o viitoare ascultare faţă de Legea lui Dumnezeu. Dar fără pocăinţă, credinţă şi ascultare din inimă, jertfele erau fără valoare. Când, în făţişă călcare a Legii lui Dumnezeu, a plănuit să aducă o jertfă din ceea ce fusese sortit de Dumnezeu nimicirii, Saul şi-a dovedit prin aceasta, în chip lămurit, dispreţul făţiş pentru autoritatea divină. Un astfel de serviciu divin avea să fie o ofensă pentru Cer. Dar câţi se poartă în acelaşi fel, cu toate că au sub ochii lor păcatele lui Saul şi urmările lor! În timp ce refuză să creadă şi să asculte de cerinţele lui Dumnezeu, ei stăruiesc să-I ofere serviciile lor formale de închinare. Dar Duhul lui Dumnezeu nu răspunde la un astfel de serviciu. Indiferent cât de zeloşi ar fi în observarea ceremoniilor religioase, Domnul tot nu-i poate primi dacă ei stăruie mai departe în călcarea conştientă a vreuneia dintre poruncile Lui.
„Neascultarea este tot atât de vinovată ca ghicirea şi împotrivirea nu este mai puţin vinovată decât închinarea la idoli şi trerafimii”. Neascultarea a început cu Satana şi orice neascultare faţă de Dumnezeu vine direct din influenţele satanice. Aceia care se răscoală împotriva cârmuirii divine au încheiat legământ cu marele renegat, iar el îşi va folosi puterea şi viclenia pentru a lua în robie simţurile şi a duce în rătăcire mintea. El va face ca totul să se arate într-o lumină falsă. Ca şi primii noştri părinţi, toţi aceia care se află sub vraja lui seducătoare văd numai marile privilegii pe care le pot câştiga prin neascultare.
Nu se poate da o dovadă mai lămurită cu privire la puterea înşelătoare a lui Satana, decât faptul că mulţi care se lasă călăuziţi de el în felul acesta se înşeală singuri, crezând că sunt în slujba lui Dumnezeu. Când s-au răzvrătit împotriva autorităţii lui Moise, Core, Datan şi Abiram au crezut că se împotrivesc numai unui conducător omenesc, unui om ca şi ei, şi în cele din urmă credeau că, de fapt, Îi fac un serviciu lui Dumnezeu; dar, lepădând instrumentul ales de Dumnezeu, Îl lepădau pe Hristos şi Îl defăimau pe Duhul lui Dumnezeu. În acelaşi fel, cărturarii şi bătrânii iudeilor din timpul lui Hristos, care manifestau mult zel pentru onoarea lui Dumnezeu, L-au răstignit pe Fiul Lui. Acelaşi duh domneşte în inima acelora care şi-au propus să-şi urmeze propria voinţă, contrar voinţei lui Dumnezeu.
Saul avusese dovada cea mai mare că Samuel era călăuzit de Duhul lui Dumnezeu. Faptul că el îndrăznea să desconsidere porunca lui Dumnezeu dată prin profet era contrar cerinţelor raţiunii şi ale unei judecăţi sănătoase. Încumetarea lui fatală trebuie să fie pusă pe seama unei vrăjitorii satanice. Saul manifestase mult zel pentru desfiinţarea idolatriei şi a vrăjitoriei; totuşi, în neascultarea sa faţă de porunca divină, era călăuzit de acelaşi duh al împotrivirii faţă de Dumnezeu şi dominat în fapt de Satana, la fel ca vrăjitorii, iar cu prilejul mustrării sale, el adăugă la răzvrătire şi încăpăţânarea. N-ar fi putut aduce o ofensă mai gravă Duhului lui Dumnezeu, nici dacă s-ar fi unit pe faţă cu idolatrii.
Este un pas primejdios acela de a desconsidera mustrările şi avertizările Cuvântului lui Dumnezeu sau ale Duhului Sfânt. Ca şi Saul, mulţi se predau ispitei, până ajung să fie orbi faţă de adevăratul caracter al păcatului. Ei se măgulesc cu gândul că au în vedere un scop bun şi că n-au făcut nimic rău, atunci când se abat de la cerinţele lui Dumnezeu. În felul acesta se împotrivesc Duhului harului divin, până când nu mai pot distinge glasul Lui şi sunt lăsaţi pradă ispitelor pe care le-au ales.
În Saul, Dumnezeul lui Israel alesese un împărat după inima lor, cum spunea Samuel când a fost întărită împărăţia lui Saul la Ghilgal: „Iată dar împăratul pe care l-aţi ales” (1 Sam. 12,13). Plăcut la înfăţişare, având o statură nobilă şi o purtare împărătească, el se potrivea în cele din afară cu ideile lor despre demnitatea imperială; iar vitejia şi talentul lui în conducerea oştirii erau însuşiri pe care ei le apreciau ca fiind cele mai bune pentru a-şi asigura respectul şi onoarea din partea celorlalte naţiuni. Prea puţin îi interesa dacă împăratul lor are însuşirile acelea înalte, singurele care îl făceau capabil să domnească cu dreptate şi nepărtinire. Ei nu doreau pe cineva care să aibă adevărata nobleţe de caracter, care să aibă iubire şi temere de Dumnezeu. Ei nu ceruseră sfat de la Dumnezeu cu privire la însuşirile pe care să le aibă împăratul lor, pentru a apăra caracterul lor deosebit, ca popor al lui Dumnezeu; ei nu căutau calea lui Dumnezeu, ci propria lor cale. De aceea Dumnezeu le-a dat un împărat aşa cum îl doreau, un împărat al cărui caracter era o reflectare a propriului lor caracter. Inima lor nu era supusă Domnului şi nici împăratul lor nu era călăuzit de harul lui Dumnezeu. Sub domnia acestui împărat, trebuia să se facă o experienţă necesară pentru ca ei să vadă greşeala şi să se poată întoarce iarăşi la credincioşia faţă de Dumnezeu.
Şi, cu toate acestea, după ce i-a încredinţat lui Saul răspunderea împărăţiei, Domnul nu l-a lăsat singur. A lăsat Duhul Sfânt să Se odihnească asupra lui Saul, pentru a-i arăta cât era de slab şi cât de mare nevoie avea de ajutorul divin. Iar dacă Saul s-ar fi încrezut în Dumnezeu, Domnul ar fi fost cu el. Atâta timp cât voinţa lui era stăpânită de voinţa lui Dumnezeu, câtă vreme se lăsa să fie educat de Duhul Lui, Dumnezeu putea să-i încununeze străduinţele cu izbândă. Dar atunci când Saul a ales să lucreze independent de Dumnezeu, Domnul nu mai putea să fie conducătorul lui şi a fost nevoit să-l dea la o parte. Apoi a chemat la tron „un om după inima Lui” (1 Sam. 13,14), nu un om fără defecte de caracter, ci un om care, în loc să se încreadă în sine însuşi, avea să se încreadă în Dumnezeu şi să se lase condus de Duhul Lui; care, atunci când păcătuia, avea să se supună mustrării şi pedepsei.
Premiantul Vasile Pop Silaghi a fost distins cu titlul de Campion al porumbului! Iata și secretele sale-
Incepand din 2014 acest campion al performantelor nu poate fi detronat de pe podiumul productiei de porumb pentru consum,dar si pentru samanta…
Sămânța de astăzi presupune o complexa operă de genetică, ceea ce nu înseamnă neapărat că este vorba de Organisme Modificate Genetic , așa cum le percepe adesea publicul. Este o selecție genetică în cadrul aceleiași specii. În primul rând, vorbesc despre genetica marilor companii – și la Monsanto mă refer acum, pentru că hibrizii cu care am lucrat eu sunt Dekalb. Acești hibrizi au ajuns la un nivel atât de performant încât organismul vegetal asimilează în cantități uriașe elementele fertilizante din sol. Față de 45-50%, cât se discuta înainte că asimilează o plantă de porumb din rezerva pe care o are și din ceea ce se dă prin tehnologie, hibrizii de ultimă generație au ajuns să asimileze spre 70-75% din elementele nutritive. În lotul meu demonstrativ am semănat niște hibrizi mai modești de porumb în aceeași tehnologie, ori credeți-mă, că înainte de înflorit, din cauza excesului de elemente nutritive pe care plantele nu le puteau asimila, efectiv au căzut și au îngenuncheat acești hibrizi.
Bun, dar ce poate fi mai tare decât un hibrid capabil să dea 19 tone/ha?
Potențialul hibrizilor în lucru Dekalb e remarcabil. Există și acum în portofoliul lor genetică de hibrizi care pot să potențeze producția la peste 20 de tone la hectar. E o producție foarte apropiată de potential ceea ce am obținut noi.
Care e diferența de preț la sămânța folosită de dvs. comparativ cu cea din alți hibrizi de pe piață?
Nu este o diferență de preț. Sunt relativ apropiate. Diferența de preț între hibrizii făcuți în România, că e Fundulea, că e Turda, sau alte companii, e destul de mare. Cu 30-40% e mai mic prețul la Fundulea, Podu Iloaei și așa mai departe. Dacă un hibrid Monsanto este 600-700 de lei/hectar, un hibrid românesc poate să fie și 300-350 lei/ha.
Care sunt micile secrete pe partea de tehnologie și de fertilizare ce v-au permis să ajungeți la producția de invidiat?
Rădăcinile unui hectar de porumb matur pot să atingă 40-50.000 de kilometri de rădăcini, care înseamnă inclusiv acele mici firișoare, perișori absorbanți. Vă dați seama că această capacitate absorbativă, dacă nu este potențată prin lucrările solului, prin fertilizare și genetică, nu poate să atingă această producție de 20 tone porumb la hectar. Ei, și așa se naște întrebarea: “Ce punem la dispoziția celor 50.000 km de rădăcină dintr-un hectar de sol, ca să se atingă acest nivel de producție?”. Ei, bine, teoria spune că fiecare tonă de porumb trebuie să mănânce 20-22 kg N, 7-9 kg P, 22-24 kg K și vorbim doar de macroelemente. Lor li se adaugă microelementele, care-s de mai mică vizibilitate pentru marea majoritate a fermierilor noștri. Vorbim în primul rând de zinc, de bor, de magneziu, de mangan, de sulf, de calciu, pentru că pe lângă cele trei macroelemente N, P, K, să nu uităm că zincul intră în structura chimică a enzimelor carbohidrază, fosfatază și numeroase dehidrozilaze. De asemenea zincul favorizează creșterea conținutului de triptofan, foarte important, care este predecesorul auxinei, enzima care stăpânește tot fluxul fiziologic al plantei. Zincul mărește conținutul în zahăr al celulei. De asemenea mărește vâscozitatea protoplasmei și durata acesteia de asimilare, chiar și în condiții de stres climatic.
Cât zinc ați folosit pe tona de porumb produs?
Pe partea de fertilizare, eu am folosit produsele Timac Agro România. Zinc este nevoie numai de 8-10 kilograme pe hectar, dar să nu uităm că și solul conține zinc, numai că este mai puțin accesibil. Faptul că noi, la fertilizarea de bază, am utilizat zinc mobil de la Timac, am folosit și îngrășăminte foliare care conțin zinc, care aplicate imediat pe frunză, vă dați seama că face ca asimilarea să se apropie de 100%.
Înseamnă că la fiecare tonă de porumb, dvs. ați folosit cam 400-500 g de zinc. Ce diferență în sporul de producție aduc cele 8-10 kg de zinc mobil pe care-l aplicați la hectar?
Ăsta e secretul pentru o producție superioară, că dacă n-ar fi zinc suficient pentru asimilare, e clar că producția poate să fie și cu 25-30% și chiar cu 40% mai mică decât în condițiile în care se oferă zinc. Nu se poate face o producție mai mare de 12-13 tone fără zinc. Este indiscutabil. Vă dați seama că de la 12 la 19 tone, zincul și microelementele sunt cele care fac diferența. Zincul nu participă practic la producție, ci potențează asimilarea celorlalte produse de bază, N, P, K. Aici este roul lui determinant, pentru că nu răspunde direct de producție, ci direct de puterea fiziologică a plantei, de a se hrăni cu celelalte 3-4 elemente pe care le punem la dispoziție. Însă zincul nu se dă singur, ci în componența unor complexe de îngrășăminte. Astfel, în această granulă de îngrășământ este creată foarte științific – și aici revin la Timac Agro, ale cărui produse sunt concepute într-un fel în care planta beneficiază de aportul acestor elemente nutritive pe toată perioada de vegetație. Acestea se eliberează treptat, odată cu creșterea plantei și în funcție de necesitățile ei. Aici este marea problemă, pentru că adesea noi, fermierii români, dăm N, P, K o singură dată, la pregătirea terenului și ele nu se asimilează pe plantă decât în proporție de 40-50% și. în plus, ele se scurg în pânza freatică, afectând mediul.
Ce alte elemente fertilizante v-au ajutat să atingeți acest record?
Magneziul spre exemplu are un rol esențial în aprovizionarea celulelor plantelor cu N și P. Manganul intră în componența a numeroase enzime care controlează activitatea fiziologică a plantei. Borul participă la metabolismul plantelor. Are rol de anion în formarea esterilor fiziologici activi. El stimulează absorbția unor macro și micro elemente. Există un sinergism între elementele chimice în aceste îngrășăminte complexe. Departe de noi gândul că agricultura de azi este o profesie banală, cum ar crede unii care nu lucrează în agricultură.
Per total, cât costă produsele fertilizante aplicate de dumneavoastră?
Față de produsele clasice și față de cele de la Timac Agro, diferența de preț e de 1.000 de lei pe tonă, adică față de 2.500-2.700 de lei pentru îngrășămintele clasice complexe, cele ale Timac Agro ajung la 3.700-3.800 lei. Însă ele stau în spatele sporurilor uriașe de producție. Fermierul român profesionist este foarte mulțumit cu producții de 8-10 tone, că având media de numai 4.000 kg/ha pe țară, apare automulțumirea. Eu, la producția obținută, am aplicat 1.200 kg de îngrășăminte substanță comercială, din care substanță activă sunt 625 kg, care, ca și cost, înseamnă aproximativ 1.000 euro. Lor li se adaugă ierbicidele și fungicidele de la BASF, care m-au costat 500 lei/ha. Am folosit Callam-ul, pachetul Record, care sunt ierbicide mai noi, dar foarte important este și fungicidul Opera, care nu e doar un fungicid care protejează porumbul de helmintosporium în mod special, dar și de alte boli, care la noi, în Moldova nu se manifestă la fel de mult ca în sud, dar acest produs este și un stimulant de asorbție a elementelor nutritive, în același timp este chiar un protector, un medicament al plantei.
Ce utilaje și tehnologii folosiți?
Am John Deere, Lemken, Monosem și altele. E foarte important să ai utilaje performante. Iau semănătoarea spre exemplu. Să presupunem că am patul germinativ pregătit excelent, însă la semănat, dacă fiecare sămânță nu este pusă în poziția optimă, egală, uniform, e clar că nu vom avea o răsărire rapidă. În aceeași zi ar trebui să răsară tot lanul de porumb, pentru că o sămânță cu genetică bună, pusă în condiții ideale de germinație, trebuie să răsară în trei zile maxim, pentru că dacă se mărește perioada de răsărire, o plantă o va concura pe cealaltă. Ei, la semănătorile Lemken sau Monosem, prin tehnologia mecanică și agronomică din spatele lor, noi reglăm mașina să poziționeze fiecare sămânță la 6 cm, să fie acoperită cu sol reavăn și distanța dintre semințe nu se abate de la +/- 0,5 cm. Dacă nu am proceda așa, spațiul nutritiv ar fi diferit la fiecare plantă, iar dezvoltarea lanului s-ar face neuniform.
Cât a ajutat solul din ferma dumneavoastră la obținerea acestei producții record?
Din fericire, stau pe o insulă de cernoziom cambic, mediu levigat, foarte bine aprovizionat în potasiu, bine aprovizionat în fosfor și azot, cu stratul arabil foarte, foarte consistent. S-au găsit în profilele pe care le-am făcut pentru un simpozion de pedologie, urme de humus de 0,5-1% la 1,25 metri adâncime. Mai sunt doar câteva insule în Moldova de cernoziom. Am 800 de hectare de cernoziom. Vă dați seama că acest sol profund, bine lucrat și bine aprovizionat în apă și în elemente nutritive, poate să facă oricând producțiile de care vă spuneam eu. Dar revenind la climă, zona favorabilă culturii porumbului și florii soarelui, care e termofilă, se mută încet, încet din sud înspre nord, pentru că este încălzirea globală de care tot vorbim și găsește la noi condiții mai bune decât în sud. Vara, la noi în nord, soarele este un pic mai blând cu frunzele plantelor și nu le arde, pentru că degeaba o planta este bine dezvoltată, dacă, la înflorit, când polenul este matur, apare arșița atmosferică. Acesta este cazul hibrizilor de porumb foarte performanți, care, dacă întâlnesc în atmosferă o temperatură de 32-35 de grade și o umiditate atmosferică sub 25-30%, avortează pe loc. Practic nu se maturează acest polen, ca să se poată fecunda stigmatul viitorului știulet. Apa ne-o luăm din sol și de la Dumnezeu, pentru că în afară de un an accidental, 2012, în ultimii 10 ani nu s-au constatat perioade de secetă excesivă prin partea noastră. Anul trecut, spre exemplu, numai în perioada de vegetație a plouat aproape 500 de litri/mp.
Aveți cea mai bună genetică, cei mai buni fertilizanți, cele mai bune utilaje, cel mai bun sol din Moldova și o climă blândă. Care e meritul dvs.?
Meritul meu este că îmi place ceea ce fac și îmi place să mă bat cu performanța. În fiecare an, nu numai la porumb, ci și la alte culturi am loturi demonstrative, colecție de soiuri, diverse variante de tehnologie. La grâu am obținut 8,2 tone/ha, la cartof 52 de tone/ha. Astea sunt recordurile mele.
Pe ce suprafață ați obținut performanța cu 19 t/ha, că bănuiesc că nu e o medie pe toată ferma, ci un vârf.
Pe 10 hectare, pentru că atât a fost lotul montat de Monsanto cu tehnologie Timac Agro și protecția culturii la boli, dăunători, ierbicide făcută de BASF.
Aveți o producție jos pălăria, dar ați făcut și o socoteală privind rentabilitatea investiției? Adică a meritat să puneți laolaltă toate aceste tehnologii high-tech? Profitul nu ar fi fost mai mare cu o investiție mai mică?
Dacă am fi vorbit de un preț rezonabil de 1 sau 1,2 lei/kg, nu de un preț de 70-75 bani/kg, înseamnă că eu ar fi trebuit să fac 1500 de euro/ha profit. Dar, din păcate nu am vândut porumbul cu atât, ci doar cu 45 de bani/kg, în contextul în care costul de producție a fost 40 de bani, adică un profit de 5 bani/kg, ceea ce e foarte puțin. Am comparat cu costul de producție pentru celelalte tehnologii clasice, de subzistență, semiintensive sau intensive, la care prețul de cost se duce undeva la 50 de bani pentru cele mai puțin performante și scade la 40 de bani la cele performante. Dar una e să înmulțești un profit infim, de 5 bani/kg cu 8.000 de kilograme și alta e să îl înmuțești cu 19.000 kg. Atunci când prețurile cerealelor vor fi decente, fermierii performanți vor fi foarte profitabili. Pentru moment, prețul nu este corect pentru că nu avem o verigă importantă a unei agriculturi performante. Adică nu avem zootehnie.
Cum ați reacționat când ați constatat recordul de producție?
Să scoți pe un hectar19 tone înseamnă aproape un tir, că tirul are 21,5 tone. Îmi amintesc ce-am pățit cu buncărul de combină. Am zis încă de la începutul anului: “Uite, aici se fac peste 18 tone”, dar m-am înșelat. Îmi calculasem că la o lungime de parcelă ar trebui să nu se umple buncărul și tocmai de aceea am făcut rândul de 500 de metri lungime, pentru că dacă știam că nu ajunge capacitatea buncărului la recoltare, făceam mai scurtă experiența în lotul demonstrativ. Dar am avut surpriza plăcută că n-a reușit să ajungă combina în capăt, pentru că deja curgea pe deasupra. Un ajutor al combinerului s-a urcat pe buncăr și cu brațele oprea boabele să nu cadă jos. Aia a fost cea mai mare bucurie.
”Anul trecut am obținut o producție fizică de 19,200 tone/ha, iar la stas a rămas 17 tone. Am folosit hibridul DKC 5190 și nu am irigat. Recordul personal pe care l-am obținut este cel de acum doi ani, când am strâns peste 20 tone/ha producție brută” – ing Vasile Pop Silaghi…
Daniel Pop-Silaghi
Project Manager, Business Agro Consulting, Neamț, +800 ha
Semănătoarea ideală creată de Agricost și Horsch
Activitatea agricolă din Insula Mare a Brăilei a devenit unul dintre cele mai bune exemple pozitive pentru fermierii români. Mulți spun chiar că aici se „fixează ceasul în agricultură“. Poate pe bună dreptate, dacă ținem cont de faptul că reprezentanții firmei Agricost aplică tehnologii moderne, iar rezultatele sunt pe măsura așteptărilor. Multe ar fi secretele reușitei, după cum spune adesea președintele Consiliului de Administrație, domnul Lucian Buzdugan, însă precizează că cel mai important este principiul de a înțelege pământul. Această idee a stat și la baza realizării semănătorii perfecte. Cum a fost posibilă această reușită, care au fost principalele cerințe și cât de mulțumitoare sunt rezultatele a detaliat pentru Lumea Satului unul dintre „părinții“ acestuia, dr. ing. Lucian Buzdugan.
Echipament nou, principii vechi
Semănătoarea, unică pe plan mondial, este un utilaj complet care înlocuiește alte 3-4 și seamănă atât cereale, cât și plante prășitoare. „Ne-am dorit foarte mult acest utilaj, de aceea am analizat o bună perioadă și am decis care sunt cele mai importante aspecte ce trebuie aplicate. Astfel, față de echipamentele clasice, am schimbat brăzdarele și sistemul de distribuție. Atunci când punem brăzdare și distribuție pentru cereale plantăm, evident cereale, apoi schimbăm echipamentul foarte ușor şi rapid (în 5 minute) pentru că este prins în doar 3 puncte și semănăm plante prășitoare. Ideea a pornit mai ales din necesitatea de a semăna direct cu un echipament care să poată face toate lucrările. Cei de la Horsh au realizat o bază care funcționa aproape aşa cum îmi doream eu și atunci mi-am zis că ar fi bine să o îmbunătățim, să ajungem le ceea ce avem astăzi: un utilaj care printr-o singură trecere pe câmp reuşeşte să are, să taseze, să aplice îngrășămintele, să facă practic toate lucrările, inclusiv să semene“, a precizat dr. ing. Lucian Buzdugan.
Trei avantaje esențiale
Cu siguranță vă întrebați cum funcționează un astfel de echipament, dacă poate fi achiziționat și care ar fi costurile. Ei bine, momentan este un prototip, folosit doar în Insula Mare a Brăilei și oferă trei mari avantaje: forță de muncă mai puțină, consum de motorină mai mic și tasarea mai puțină a terenului. „După recoltatul plantei premergătoare culturii rămân resturi vegetale și atunci este foarte important să nu pierdem apa din sol. Atunci se realizează o lucrare cu utilajul numit „Joker“ care curăță terenul și amestecă azotul, sulful și fosforul pe care le aplicăm solului și apoi așteptăm data semănatului. Până acum nu așteptam, ci mai realizam o lucrare cu un alt utilaj care integra fosforul în pământ și pregăteam patul germinativ pentru semănat. De regulă după „Joker“ urmau alte 3-4 lucrări, însă noua mașină face totul: afânează solul pe adâncimea de 25 cm, adică face niște șanțuri sub formă de V, din 50 în 50 cm. Apoi aplică îngrășământul în aceste șanțuri la adâncimea de 15-18 cm, dar și deasupra, la nivelul solului. După aceea urmează apoi o serie de discuri care uniformizează terenul, iar următorul echipament atașat are rolul de a tasa solul. Ultimele două echipamente care intră în acţiune sunt cele de semănat care au brăzdare și distribuție. Este foarte important de precizat faptul că și în această etapă avem posibilitatea de a aplica îngrășăminte“, a mai adăugat domnul Buzdugan.
Este cunoscut faptul că pentru realizarea unui astfel de utilaj nu este nevoie numai de idee, voință și cunoștințe, ci și de un producător care să fie dispus să realizeze un utilaj, în loc de 2-3.
Reprezentanții germani de utilaje Horsch sunt cei care au răspuns afirmativ provocării venite din Insula Mare a Brăilei. „Am realizat acest utilaj înțelegând nevoile pământului care este un organism viu, însă am avut nevoie și de înțelegere din partea producătorului. Nu mulți ar accepta provocarea pentru că, realizând un singur utilaj, ar putea exista în viitor riscul de a sista producerea celorlalte și așadar ar avea de pierdut. Însă, ca și noi, cei de la Horsh s-au gândit la tendințele viitorului“, a conchis Lucian Buzdugan, cel care vorbește despre această realizare asemeni unui tată, pentru că până la urmă utilajul este „un copil“ conceput, în mare parte, datorită propriilor idei
Oameni de afeceri din agricultura sunt in TOP 300 cei mai bogati romani in 2016
25 dintre cei mai bogați români au afaceri în domeniul agriculturii, conform „Top 300 cei mai bogați români” din 2016, lansat ieri de revista Capital. Trei dintre aceștia se află chiar în Top 50, iar în Top 100 sunt 9 oameni de afaceri care au legătură cu domeniul agricol.
Primul în această listă este Ioan Popa, antreprenor din Alba, poziționat pe locul 21, cu o avere estimată la 170-175 milioane de euro. Este proprietarul companiei Tranvasia, care este lider de piață în avicultura românească, producând 55.000 de tone de carne de pui pe an, scrie Capital.
Proprietarul grupului Agricover, Jabbar Kanani, cu o avere de 105-110 milioane de euro, este pozițioat pe locul 40 în Top 300. Grupul a avut de la înființare în jur de 6500 de fermieri români ca parteneri pe care i-a finanțat. Cea mai mare parte dintre aceștia au folosit serviciile Agrocover IFN, care anul trecut a oferit agricultorilor fonduri de 846 milioane de lei, mai scrie Capital.
A 48-a poziție a topului este ocupată de Adrian Porumboiu, având o avere estimată la 90-100 milioane de euro. Fostul arbitru este ptoprietarul grupul de firme Racova, care în 2013 depășea cifra de afaceri de 176 de milioane de euro. Tot în acel an, Porumboiu exploata 46.000 de hectare de teren, având un sistem integrat cu cu grâu, rapiță, floarea-soarelui și porumb, depozitate în silozuri cu capacitate de 300.000 de tone.
Pe locul 57 s-a plasat Mihai Miron, cu o avere de 86-87 milioane de euro. Deși principalul său sector de activitate este industria farmaceutică, controlând Ropharma, Mihail Miron deține peste 2000 de hectare de teren și importante suprafețe de livadă și o fermă zootehnică.
Constanțin Duluțe s-a poziționat pe locul 92 și are o avere estimată la 56-60 milioane de euro. Acesta este propietarul firmei Agricost, care în 2015 a raportat de afaceri de peste 80 mil. de euro.
Horia Clucescu și familia sa s-au pozițioant pe locul 95, cu o avere de 55-57 milioane de euro. Acesta deține un complex de sere încălzite pe un amplasament de 13 hectare în Pipera și mai multe firme cu activităţi în domeniu. Horia Culcescu deține Leader International, având de asemenea și o plantaţia de viță de vie la Ostrov de aproximativ 1.600 de hectare de teren.
Pe locul 95 se află Claudiu Necșulescu, deținătorul grupului Jidvei, deținând peste 2.500 de hectare de vie și patru carme. Averea acestuia este estimată la 55-56 milioane de lei.
Ceilalți oameni de afaceri din agricultură prezenți în top sunt:
Locul 98: Vasile Domente, cu afaceri în vititulcură, numele acestuia este legat de brandurile Budureasca și Domeniile Tohani, acesta activând de asemenea și în domeniile energetic și imobilier. Are o avere de 53-55 milioane de euro.
Locul 100: Luchi Georgescu are afaceri în agricultură și industrie alimentară și este proprietară a companiei viticole Vincon și a brandului de mezeluri Meda. Are o avere de 53-54 milioane euro.
Citește și: Tănăr fermier: Cea mai mare problemă a agriculturii românești este capitalul foarte scump
Locul 106: Ioan Simion este producător de utilaje pentru idustria farmaceutică, proprietarul unui cabinet dentar, dar este implicat și în agricultură, deținând 242 hectare de teren prin prima Confind. Averea sa este estimată la 57-60 de milioane de euro.
Locul 108: Gheorghe Manole are ca domeniu principal sectorul energetic și imobiliarele, dar rulează afaceri și în domeniul viticulturii. Avere pe care deține este estimată la 48-50 milioane de euro.
Locul 121: Ioan Grecu– pe lângă energie, acesta mai are afaceri în agricultură, deținând 1600 de hectare de teren și o fermă de capre. Averea sa este estimată la 44-46 milioane de euro.
Locul 127: Marian Andreev este agricultor și producător de ulei, are afaceri în distribuția de îngrășăminte, pesticide, semințe, face comerț cu materii prime agricole și este procesator de uleiuri vegetale. Acesta deține aproximativ 43-44 de milioane de euro.
Locul 135: Valentin Bițoiu, în afară de agricultură, mai are ca domenii de activitate construcțiile și turismul. Acesta produce pe propriul său domeniu agricol alimentele pentru Complexul Vlăsia din Snagov, pe care îl deține. Averea sa este estimată la 40-42 milioane de euro.
Locul 146: Eusebiu Guțu are afaceri în agricultură, panilicație și distribuție și proprietarul companiei Popasul Trebeș și Pambac SA. Averea sa este astimată la 50-52 de milioane de euro.
Locul 174: Critian și Marcela Moldovan sunt deținătorii Promat Comimpex, firmă de distribuţie şi comerţ agricol. Averea acestora este estimată la 24-25 milioane de euro.
Locul 192: Ștefan Poienaru, numele său este legat de compania Agrofarm Prod, deţine peste 20.000 de hectare de teren şi are o avere estimată la 30-34 milioane de euro.
Lcul 195: Familia Lață are afaceri în comețul cu îngrășăminte și cereale, având o avere estimată la 28-30 de milioane de euro.
Locul 197: Marius Ștef are afeceri în domeniul acvaculturii, producției și transporturilor, avea sa fiind estimată la 23-25 milioane de euro.
Locul 209: Dumitru Andreșoi are peste 14.000 de hectare de teren și o fermă cu peste 30.00 de ovine. Averea sa este estimată la 23-25 de milioane de euro.
Locul 256: Dănel Dinu are afaceri în domeniul agriculturii, producerii și comerțului de utilaje agricole și al restaurantelor. Averea sa este de 24-26 de milioane de euro.
Locul 261: Iosif Pazariuc deține Nutrientul SA, având afaceri în zootehnie și idustria alimentară. Averea sa este estimată la 22-23 milioane de euro.
Locul 270: Andrea Claudia Bencze deține compania Merpano și are acțiuni în Agrosami SRL. Averea sa este estimată la 21-13 de milioane de euro.
Locul 278: Mihail Puiu este acționar Blue Air, dar este implicat și în domeniul logisticii și comerțului cu cereale. Averea sa este estimată la 21-22 milioane de euro.
Locul 298: Raul Bălănescu are afaceri în domeniul distribuției și comerțului produselor congelate și în agricultură. Acesta deține Agrirom, Agrigros, Azoma și General Com Invest. Acesta deține 20-22 milioane de euro.
Topul fermierilor care au incasat subventii
Societatea Agricost SRL Brăila, controlată de Constantin Duluțe, a primit subvenții de 43,2 milioane de lei de la APIA anul trecut. Agricost a preluat 56.000 de hectare în Insula Mare a Brăilei, în concesiune de la Agenția Domeniilor Statului (ADS), prin atribuire directă, în anul 2012. ADS spune că i-a atribuit lui Duluțe terenul mănos din Insulă în baza unei hotărâri judecătorești, ca urmare a faptului că Agricost deținea o serie de instalații pe terenul respectiv.
Comcereal SA Vaslui, controlată de Adrian Porumboiu – a primit subvenții de 18,1 milioane de lei de la APIA.
Interagro SA Teleorman, controlată de omul de afaceri Ioan Niculae – a primit 11,7 milioane de lei.
Maria Trading SRL Călărași, deținută de un grup de oameni de afaceri libanezi, presedinte al companiei fiind Jihad El-Khalil – a primit subvenții de 6,4 milioane de lei.
Intercereal SA Movila Ialomița, controlată tot de Ioan Niculae, potrivit unor surse (deși acesta a negat) – a primit subvenții de 7,1 milioane de lei
- Intercereal SA Movila Ialomita a primit subventii de 7,1 milioane de lei in anul 2013. Exploatatia agricola este detinuta de o firma inregistrata in Belize, Mediterranean Design Inc. Potrivit unor surse din piata, omul de afaceri Ioan Niculae controleaza firma, insa el a negat.
- SC Emiliana Wst Rom SRL din judetul Timis a primit 7,6 milioane de lei subventii. Firma este controlat de omul de afaceri italain Martini Luciano.
- Agrocomplex Barlad SA , a primit subventii de 6,8 milioane de lei. Este detinuta de omul de afaceri Adrian Porumboiu.
- Cross Wind SRL din judetul Timis a primit subventii de 7,3 milioane de lei. Exploatatia este detinuta de Ingleby, un grup de ferme de familie danez.
- Delta Rom Agriculture SRL Tulcea a incasatat subventii de 10,3 milioane de lei. Este detinuta de Fri-EL International Holding, o firma inregistrata în Luxemburg.
- Cervina SA Dolj a primit subventii de 6,3 milioane de lei. Este controlata de omul de afaceri craiovean Mihai Anghel
OFERTA locurilor de munca in Portugalia
Agenţia Națională pentru Ocuparea Forţei de Muncă prin Agenţia Județeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba, serviciul de ocupare EURES Romania, anunță 300 locuri de muncă în domeniul agricol disponibile în Portugalia. Se caută 280 de culegători de zmeură și 20 de sefi de echipă.
Termenul limită pentru depunerea dosarelor este 20.01.2017, iar selecția va avea loc în perioada 25.01 – 26.01.2017, în municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița.
Persoanele cu domiciliul în județul Alba, care corespund cerințelor posturilor oferite, trebuie să se adreseze consilierului EURES din cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Munca Alba, la sediul din Alba Iulia, str. Nicolae Titulescu, nr. 10B, tel: 0742.281887, pentru a fi înregistrate în baza de date pentru muncă în străinătate. Înscrierea în baza de date pentru munca în străinătate se realizează pe baza următoarelor documente:
Durata contract: aproximativ 3 luni (pentru culegător zmeură) și aproximativ 3-6 luni (pentru șef de echipă), cu posibilitate de integrare permanentă în cadrul companiei. Timpul de lucru este de 40 de ore/săptămână, cu posibilitatea ca, în timpul campaniei, în funcție de producție, să se efectueze ore suplimentare. Data estimată de angajare: sfârșitul lunii februarie/ începutul lunii martie 2017.
Cerințe: sunt solicitate persoane fără cazier, apte pentru munca la câmp, avantaj pentru persoanele cu experiență în agricultură/experiență în recoltarea zmeurei sau în munca în sere.
Beneficii: Angajatorul asigură cazare contra cost – 1 euro/zi. Angajatorul oferă plata în avans a drumului până în Portugalia, iar aceasta se deduce din primele salarii. Angajatorul asigură călătoria înapoi acasă, în cazul în care angajatul rămâne până la sfârșitul campaniei.
Salariu: Salariul de bază pentru culegător zmeură (săptămâna de lucru 40 ore, 5 zile lucrătoare): 618,33 euro brut/lună; salariul pentru culegător zmeură cu ore suplimentare (48 de ore săptămână de lucru, 6 zile lucrătoare): 718,33 euro brut/lună. Salariul pentru șef de echipă: minim 691,71 euro brut/lună – maxim 1227 euro brut/lună.
-
OFERTA locurilor de munca in Spania,Danemarca si Germania
Cei care sunt în căutarea unui loc de muncă într-o ţară europeană se pot înscrie în reţeaua EURES, unde sunt vacante circa 1.800 de locuri de muncă.
Pentru aceste posturi concurează toţi cetăţenii UE, scrie Mediafax. Astfel, 806 de locuri de muncă sunt în Spania, fiind căutaţi în special muncitori necalificaţi în agricultură. Nu se solicită cunoaşterea limbii spaniole şi se oferă un salariu de 40,15 euro brut/zi plătibil la două săptămâni, așadar de 800 de euro brut pentru 20 de zile lucrătoare. Angajatul trebuie să achite lunar 2% impozit pe venit şi 113 euro asigurare socială.
Și Danemarca oferă 250 de posturi, tot în agricultură. Cerinţa este cunoaşterea limbii engleze nivel minim. Salariul minim pe lună pentru 172 de ore de lucru este de 690 de euro brut. Plata se face în funcţie de cantitatea de mazăre culeasă. Impozitul şi contributiile sociale se vor deduce din salariu, conform legislaţiei daneze.
Şi în Germania sunt libere aproximativ 200 de locuri de muncă. Companiile vor să angajeze lucrători în metalurgie (9 euro brut pe oră), bucătari (2.000 de euro brut lunar), asistenţi medicali (salariu negociabil în funcţie de experinţa profesională), electricieni (9-11 euro brut pe oră), dezvoltator web (de la 2.500 de euro brut pe lună) etc. Condiţia impusă de angajatori este cunoaşterea limbii germane.
OFERTA locurilor de munca in Spania
ANOFM – Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă – a informat marţi, într-un comunicat de presă, că este vorba despre 500 locuri de muncă vacante pentru femei şi 300 de locuri pentru cupluri.
Sunt solicitate persoane apte pentru munca la câmp, având vârsta cuprinsă între 18 şi 40 ani.
Durata contractului de muncă este de aproximativ 3 luni, iar timpul de lucru este de 6,5 ore pe zi, respectiv 39 ore pe săptămână împărţite în 6 zile. Ziua a 7-a este considerată zi de odihnă care poate, însă, să nu coincidă cu duminica.
Programul de lucru începe la primele ore ale dimineţii şi data de angajare aproximativă este 15 februarie 2017.
ANOFM precizează că salariul oferit este de 40,15 euro brut/zi, conform Convenţiei colective aplicabile plătibil la două săptămâni prin transfer bancar. Contribuţiile datorate lunar sunt de 2% impozit pe venit şi 113 euro asigurările sociale.
Cazarea este oferită de către angajator contra unei sume de 1,6 euro pe zi, cu precizarea că nu există posibilitatea cazării solicitanţilor bărbaţi în cadrul firmei.
Persoanele interesate pot obţine informatii suplimentare de la sediul AJOFM Ilfov sau la compartimentul EURES. Data şi locul de desfăşurare a bursei vor fi comunicate în perioada următoare.
Agenţii economici puneau la dispoziţie, la sfârşitul lunii august, 18.967 de locuri de muncă vacante, cele mai multe în Municipiul Bucureşti, arată datele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).
La nivel naţional, cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru: muncitor necalificat la asamblarea/montarea pieselor (1.259), agent de securitate (950), lucrător comercial (949), muncitor necalificat în industria confecţiilor (947), manipulant mărfuri (823), confecţioner asamblor articole textile (818), muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptuşeli zidărie, plăci mozaic, faianţă, gresie, parchet (603), femeie de serviciu (547), vânzător (484), şofer autocamion de mare tonaj (467).
Conform sursei citate, cele mai multe locuri de muncă sunt oferite în municipiul Bucureşti – 3.292, urmat de Ilfov – 1.245, Argeş – 1.084, Timiş – 934, Dolj – 921 şi Iaşi – 892, iar cele mai puţine în judeţele Sălaj – 89, Suceava – 65, Botoşani – 54, Caraş-Severin – 52, Bacău – 51 şi Mehedinţi – 6.
TOP cei mai buni fermieri din România. Cine ocupă primul loc, în județul Alba, în funcţie de producţiile înregistrate
Vasile Seneșan, patronul Mecsol Galda SRL, a reusit și anul acesta să ocupe primul loc în topul celor mai performanți fermieri din județul Alba.
Topul fermierilor din România – cultura mare:
Alba – Vasile SENESAN, S.C. Mecsol Galda S.R.L.;
Arad – COMBINATUL AGROINDUSTRIAL CURTICI S.A., dr. Ing. Muscă Dimitrie;
Arges – S.C. Fructigena S.R.L., Ilie Valentin, S.C. Romina Company S.R.L., Stănescu Valentin;
Bacau – Iosub Nelu – I.F. SASCUT;
Bihor – Corbuţ Dan, S.C. AGROIND CAUACEU S.A.;
Bistrita – Moldovan Ovidiu, S.C. Drosera S.R.L.;
Botosani – Niculăeş Gheorghe, S.C. Agroind Com S.R.L., comuna Răchiţi;
Brasov – Sucaciu Cleonic, S,C. GUSUTRI S.R.L./GRUP PRODUCĂTORI ŢARA FĂGĂRAŞULUI;
Braila – Dogărescu Marin, S.C. AGRIDOR S.R.L., loc. Chişcani;
Buzau – Florea Constantin P.F.A.;
Caras Severin – S.C. S-Burgmeyer, Oraviţa;
Calarasi – S.C. Eco Fruct S.R.L. Călăraşi. Aurel Petruş;
Cluj – Onişor Ovidiu, S.C. Ada Prod Com, loc. Viişoara
Constanta – Costea Florin, P.F.A.;
Covasna – Î.I. Orban Miklos, loc. Ilieni;
Dambovita – S.C. PROIECO S.R.L, Gheboianu Marius;
Dolj – I.F. DOBIE TOADER, Dobie Toader, Com. Poiana Mare, Loc. Poiana Mare;
Galati – ING BUJOR ION; S.C. AGROCOV S.R.L.;
Giurgiu – S.C. AGROZOOTEHNICA ADUNATII COPACENI S.A., administrator TEVANOV ION
Gorj – S.C. TALPASESTI 7 .S.R.L. Marinescu Constantin, Com. Băleşti, sat. Tălpăşeşti
Harghita – KERESZTES VICENŢIU – S.A. BURGABOTEK SÂNMARTIN;
Hunedoara – Gridan Viorel Ioan, S.C. Maiulact S.R.L. Harau;
Ialomiţa – Ilie Jean Cezar; S.C. Landagro S.R.L. Slobozia;
Iaşi – Ibănescu Gheorghe; S.C. Agrimarvas S.R.L.;
Maramureş – S.C. Caraintertrans S.R.L., Carabat Vasile, Loc. Seini;
Mehedinti – S.C. HASTRO ŞOVARNA S.R.L., STROESCU CORNEL,;
Mureş – S.C. Ceragrim Ungheni S.R.L., Orosan Petru,Ungheni;
Neamt – S.C. Agromec Roman S.A., Bucătaru Iulian;
Olt – S.C. Dumismar Ianca S.R.L, Mitrică Puiu;
Prahova – S.C. Cedagroplant S.R.L., Drăgăneşti, Ing. Duţă Constantin;
Satu Mare – S.C. Leul din Sisesti SRL Pomi, Verdes Doru;
Salaj – S.C. SALVATORE, Salvatore Digrigori;
Sibiu – S.C. Agroferm SRL, Aflat Toader, Loc.Brateiu;
Suceava – CHIRIAC GHEORGHESC, AGRODIM-S.R.L., loc. Bălcăuţi;
Teleorman – S.C. STOENESCU COM S.R.L., adm. STOENESCU SORIN, Com. MERENI;
Timis – S.C. EMILIANA WEST ROM. S.R.L., LOC. Dudestii Vechi, dr. Sebastiano Stopa – director comercial, dr. Gabriele Valmori – director tehnic;
Tulcea – S.C. Stilcom S.R.L., Dascălu Trandafir, Com. Izvoarele;
Vaslui – I.I. PÎRGARU, Ionut Florin, loc. OPRIŞIŢA, com. POIENEŞTI;
Valcea – S.C. AGRONEG PROD S.R.L., Negri Iuliu, oraş Bălceşti;
Vrancea – Scutaru Gelu, S.C. Comcereal Focşani S.A.;
Ilfov – S.C. GEO&COSTI S.R.L., Preda Gheorghe
GALA TOP AGRIBUSINESS 2016: Lista câștigătorilor, a FERMIERILOR PREMIAȚI DE COMPANII
|
Iata cei mai mari latifundiari ai Olteniei
Pământurile roditoare din Oltenia, mai ales cele din Dolj și Olt, au atras ca un magnet străini care s-au stabilit la țară, pentru a face agricultură. Ei s-au alăturat marilor fermieri locali. Au mai venit în agricultura locală și firme care au sediile în alte județe sau în București. GdS a realizat un top al primilor zece fermieri, având la bază datele de la APIA. Clasamentul este dominat de un singur grup de firme locale, care are în exploatare 23.624 de hectare și încasează anual subvenții de aproape 15 milioane de lei.
Cei mai mari zece fermieri din Oltenia utilizează, în total, 55.270 de hectare de teren, în special în județele Dolj și Olt. În topul latifundiarilor care sunt înregistrați cu aceste suprafețe în evidențele Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) se numără firme care, deși activează în Oltenia, fie provin din alte colțuri ale țării, fie au asociați sau acționari străini, care au decis să investească în agricultura din regiunea Oltenia și care au găsit aici condiții propice pentru dezvoltarea și pentru exploatarea suprafețelor arabile. Veți afla, în cele ce urmează, cine sunt cei mai mari latifundiari din Oltenia și cine este în spatele firmelor înregistrate în România și care utilizează cele mai mari suprafețe de teren, pe care le au în arendă sau le dețin în proprietate acei mari fermieri. Calculul subvențiilor obținute de acești fermieri s-a făcut de către APIA, potrivit sumelor aferente anului 2013 acordate pe suprafață. Pentru anul trecut, subvenția de la UE a fost de 139 de euro pe hectar, iar plățile compensatorii de la statul român, care de acum se numesc ajutoare naționale tranzitorii, au fost de 21 de euro pe hectar în anul anterior. Diferențele de sume din top se datorează unor penalizări efectuate pe fiecare fermier în parte, acolo unde a fost cazul, spun reprezentanții APIA.
Cervina și Oltyre încasează din subvenții peste 12 milioane de lei pe an
GdS a efectuat un top al celor mai mari latifundiari din regiune, pe baza datelor preluate de la APIA din toate cele cinci județe ale Olteniei: Dolj, Olt, Gorj, Mehedinți și Vâlcea, în funcție de suprafețele deținute de diverși agricultori. Pe locurile întâi și doi se situează firmele controlate de Mihai Anghel, SC Cervina Segarcea și Oltyre Segarcea. Cele două companii utilizează 19.181 de hectare în județele Dolj și Olt. Potrivit datelor de la APIA Dolj, Cervina Segarcea figurează în evidențe cu 9.883 de hectare și a încasat, în 2013, 6,2 milioane de lei sub formă de subvenții APIA. Oltyre lucrează 9.298 de hectare și a încasat la ultima campanie (pe anul 2013) 5,9 milioane de lei. Având și cea mai mare suprafață deținută în arendă și în proprietate, firmele controlate de Anghel au încasat într-un singur an subvenții APIA de peste 12,1 milioane de lei (adică peste 121 de miliarde de lei vechi).
Mihai Anghel nu este asociat în firmele Cervina și Oltyre
Controversatul om de afaceri Mihai Anghel, omul din spatele celor două companii care totalizează 19.181 de hectare în județele Dolj și Olt, nu figurează în acte ca acționar sau asociat. La firma Cervina SA acționar majoritar este Oltyre SRL, care, potrivit datelor de la Oficiul Național al Registrului Comerțului, deține 99,3% din acțiunile societății. Restul de 0,06% din acțiuni a fost preluat de fiul lui Anghel, Mihai-Andrei, născut în noiembrie 1990. Nici în cazul Oltyre SRL nu figurează Mihai Anghel senior. Compania este deținută în proporție de 100% de același Mihai-Andrei Anghel, în vârstă de 24 de ani.
Agroexpert Industry este din București
Locul trei în topul celor mai mari fermieri din Oltenia este deținut de Agroexpert Industry SRL din București, care activează și pe teritoriul Doljului. Firma are o exploatație de 5.005 hectare, pentru care a încasat subvenții de 1,6 milioane de lei. Reprezentanții APIA Dolj au spus că societatea declarase că ar utiliza 5.259 de hectare, dar după verificări pe teren, angajații instituției au constatat că erau doar 5.005 hectare, în consecință și subvenția a fost mai mică. Firma are un punct de lucru în comuna Bistreț, satul Plosca. Societatea este deținută de trei asociați: Bogdan Alexandru Doicescu, Mircea Radu Sache și George Bodârcea, fiecare având câte 33,33% din părțile sociale. Nici unul nu s-a născut în Dolj. Primii doi sunt bucureșteni, iar cel de-al treilea este din Râmnicu Vâlcea.
Redias din Redea – controlată de același grup
Pe locul patru în topul realizat pe Oltenia se situează Redias din Redea, județul Olt, firmă controlată tot de Mihai Anghel. De altfel, societatea Redias este deținută de Oltyre SRL (99,97% din părțile sociale) și de fiul lui Anghel, Mihai-Andrei Anghel (0,03%). Redias a declarat la APIA Olt că ar avea o exploatație de 4.443 de hectare, iar subvenția totală obținută în 2013 a fost de 2,83 milioane de lei.
Dacă adăugăm și aceste sume încasate din Olt și suprafețele declarate în acel județ la cele declarate la APIA Dolj, rezultă că Mihai Anghel controlează, prin intermediul fiului său și al grupului de firme, fix 23.624 de hectare de teren în Oltenia. Subvenția totală încasată într-un singur an de acest grup de firme se ridică la peste 14,93 milioane de lei.
Mulți fermieri din Olt și din Teleorman, în topul pe regiune
Pe locul cinci figurează Longin SRL, deținută integral de Mircea Longin Drăghicescu, și care are sediul social în comuna Șerbănești din județul Olt – comună din care provine și patronul firmei. Potrivit datelor de la Registrul Comerțului, firma ar mai desfășura și alte activități, pe lângă cultivarea cerealelor, respectiv grădinărit peisagistic, comerț cu amănuntul al pâinii etc. Longin SRL a declarat la APIA Olt 4.378 de hectare, pentru care a obținut o subvenție de 2,83 milioane de lei.
Pe locul șase se află o fermă cu nume american – Renci SRL, declarată tot la Olt și care utilizează 4.134 de hectare de teren în zonă, pentru care obține 2,38 milioane de lei. Ferma activează în comuna Spineni din Olt, dar sediul social este în Craiova, pe Calea București. Ferma îi aparține unui cetățean italian, Antonio Pietro Cirillo.
Pe locul șapte se situează Agrifarm Aliprod SRL care are sediul secundar la Afumați, Dolj. De fapt, firma este din Alexandria (județul Teleorman) și este deținută de Dunărea Farms SRL din București, care deține cea mai mare parte din părțile sociale, dar și de Agromec Drăgănești SA, înregistrată în comuna Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman, potrivit datelor de la Registrul Comerțului.
Locul opt în topul fermierilor pe Oltenia este deținut tot de un fermier din județul Olt, Agromec Vișina SA, societate deținută de doi olteni, Ionel Savu (46% din acțiuni) și Alexandru Ștefan Stănescu (45%), iar restul de 8,2% este îm posesia altor acționari minoritari – persoane fizice. Exploatația Agromec Vișina se întinde pe 3.785 de hectare, iar, potrivit datelor de la APIA Olt, firma a încasat 2,5 milioane de lei într-o singură campanie (în tot anul 2013).
Locul nouă i-a revenit unei firme din Olt, Energia Verde SA, înregistrată chiar în august 2014, la Strejești (Olt), societatea fiind mutată din alt județ. Conform Registrului Comerțului, societatea este deținută de două firme italiene, de cetățeni italieni și de câțiva români. Se pare că, deși au afaceri mari în agricultura din Olt, partenerii de afaceri nu se mai înțeleg. Astfel, la ONRC figurează că „este înregistrată o hotărâre judecătorească de divizare definitivă, fără a fi irevocabilă“ și că „este menționată o opoziție“, dar firma este în funcțiune. Potrivit APIA Olt, Energia Verde SA exploatează 3.564 de hectare, iar subvenția încasată în 2013 a ajuns la 2,29 milioane de lei.
Un neamț, în topul fermierilor din Oltenia: Friedmann de la Agrifarm
Locul zece în topul celor mai mari fermieri din Oltenia îi revine unui fermier neamț, care face agricultură nemțească pe pământ românesc, la Întorsura. Agrifarm SRL are sediul în Craiova, dar este deținută de o firmă din Germania, FAHMRA BETEILIGUNGSSLLSCHAFT GMBH, iar împuternicit pentru acțiunile întreprinse de compania germană este cetățeanul de origine germană Andreas Friedmann Lavislav, care coordonează ferma de la Întorsura. Agrifarm SRL figurează în evidențele APIA cu 3.412 hectare, pentru care a obținut subvenții de 2,15 milioane de lei pe anul 2013.
Număr mare de străini, în agricultura doljeană
În topul marilor fermieri doljeni, realizat după suprafața lucrată, figurează mulți străini. De exemplu, Isolde Farms SRL este deținută de SC NORTH BRIDGE SCOTFARM ROMANIA LIMITED și îl are ca împuternicit pe ANDREW SHEGOG, cetățean britanic, iar ca administrator figurează în acte tot un britanic, CHARLES WILLIAM ASHBY. Britanicii au punct de lucru în Dolj, în satul Cârna, chiar lângă ferma Piscicola Dunăreni, dar mai există încă un punct de lucru la Goicea. Străini există și la Moțăței, cum ar fi Rodesco Agriculture. În topul efectuat pe Dolj, sunt și câteva firme autohtone, cum ar fi Negrea Trans SRL, înregistrată la Orodel și controlată de Petrișor Negrea.
Cei mai mari „fermieri“ din Gorj și Vâlcea sunt, de fapt, obștile și câteva consilii locale, care au pajiști, păduri și alte suprafețe de teren.
Top 10 fermieri mari din toată Oltenia*
Exploatație Județ Suprafață Subvenție
1. CERVINA SEGARCEA DOLJ 9.883 ha 6,2 mil. lei
2. OLTYRE SEGARCEA DOLJ 9.298 ha 5,9 mil. lei
3. AGROEXPERT INDUSTRY București SRL DOLJ 5.005 ha 1,60 mil. lei
4. REDIAS REDEA OLT 4.443 ha 2,87 mil. lei
5. LONGIN SRL OLT 4.378 ha 2,83 mil. lei
6. RENCI SRL OLT 4.134 ha 2,38 mil. lei
7. AGRIFARM ALIPROD SRL Afumați DOLJ 4.109 ha 1,07 mil. lei
8. AGROMEC VIȘINA OLT 3.785 ha 2,50 mil. lei
9. ENERGIA VERDE SA OLT 3.563 ha 2,29 mil. lei
10. AGRIFARM SRL CRAIOVA DOLJ 3.412 ha 2,15 mil. lei
*Clasament realizat de GdS, în urma datelor centralizate primite de la APIA județene
TOP 10 fermieri din Dolj*
EXPLOATAȚIE Sediu Suprafaţa Subvenţie
1. SC CERVINA SA SEGARCEA 9.883 ha 6,20 mil. lei
2. SC OLTYRE SA SEGARCEA 9.298 ha 5,90 mil. lei
3. AGROEXPERT INDUSTRY SRL BUCUREŞTI 5.005 ha 1,67 mil. lei
4. AGRIFARM ALIPROD SRL AFUMAŢI 4.109 ha 1,07 mil. lei
5. SC AGRIFARM SRL CRAIOVA 3.412 ha 2,15 mil. lei
6. SC ISOLDE FARMS SRL BUCUREŞTI 3.265 ha 2,06 mil. lei
7. CCDCPN DABULENI DĂBULENI 2.754 ha 1,65 mil. lei
8. AGROTERUEL SRL CLUJ-NAPOCA 2.619 ha 1,65 mil. lei)
9. SC NEGREA TRANS SRL ORODEL 2.287 ha 1,60 mil. lei
10. SC RODESCO AGRICULTURE SRL MOŢĂŢEI 2.229 ha 1,42 mil. lei
*Date transmise de APIA Dolj
Top 10 fermieri din județul Olt*
Exploatație Suprafață Subvenție
1. SC REDIAS REDEA 4.443 ha 2,877 milioane lei
2. SC LONGIN SRL 4.378 ha 2,832 mil. lei
3. SC ZAHĂR CORABIA SA 4.373 ha 2,810 mil. lei
4. SC RENCI SRL 4.134 ha 2,387 mil. lei
5. SC AGROMEC VIȘINA 3.785 ha 2,505 mil. lei
6. SC ENERGIA VERDE SA 3.563 ha 2,296 mil. lei
7. SC AGRO BECULEȘTI SRL 2.876 ha 1,859 mil. lei
8. UNIVERSITATEA CRAIOVA SCDA CARACAL 2.477 ha 1,606 mil. lei
9. SC MOLTAGRO NATURAL SRL 2.016 ha 1.307 mil. lei
10. SC EROS – N. TITULESCU SA 2.005 ha 1,294 mil. lei
*Date preluate de la APIA Olt
Top 10 fermieri din Mehedinți*
Exploatație Suprafață Subvenție
1. SC MANOLO Y ALBERTO SRL 1.457 ha 902.000 lei
2. SC HASTRO SOVARNA SRL 1.375 ha 815.000 lei
3. SC PRISTOL LAND SRL 1.210 ha 749.000 lei
4. AGRICULTURA MONTECAVALO SRL 1.123 ha 695.000 lei
5. S.C. TRANSPAN SRL 1.008 ha 624.000 lei
6. SC COSDEN-AGRO SRL 779 ha 482.000 lei
7. TUDOR MIHAI SERV SRL 689 ha 426.000 lei
8. BILCA NICOLAE II 549 ha 340.000 lei
9. SC DILAGRO 2008 SRL 542 ha 335.000 lei
10. SC CALANDRINE SRL 530 ha 328.000 lei
*Date preluate de la APIA Mehedinți
Top 10 fermieri și exploatații din Gorj*
Exploatație Localitate Suprafață
1. OBȘTEA PEȘTIȘANI PEȘTIȘANI 826 ha
2. OBȘTEA BERCEŞTI-VLĂDOI NOVACI 654 ha
3. OBȘTEA POCIOVALIŞTEA NOVACI 539 ha
4. VĂDUVA V. VASILE SORIN NOVACI 533 ha
5. RAGMAN EMIL PRIGORIA 508 ha
6. PRIMĂRIA COMUNEI RUNCU 490 ha
7. CONSILIUL LOCAL TÂRGU JIU 432 ha
8. OBȘTEA MOȘNENILOR SUȘENI MUNTELE STRAJA ȘI GRIVELE RUNCU 409 ha
9. TABAN GHEORGHE DĂNUȚ NOVACI 393 ha
10. OBȘTEA CERBUL NOVACI 343 ha
*Date preluate de la APIA Gorj
Top 10 exploatații din Vâlcea*
Exploatație Sediu Suprafață Subvenție
1. TOPI IMPORT-EXPORT SRL VÂLCEA 884 ha 397.344 lei
2. OBȘTEA ORAȘULUI HOREZU HOREZU 606 ha 1,55 mil. lei
3. OBȘTEA DE MOȘNENI TITEȘTI SCARA-MAZGAVU 559 ha 1,31 mil. lei
4. OBȘTEA REPEZI FRATOȘTEANU MALAIA 488 ha 1218466,07
5. SC. AGRONEG PROD SRL BĂLCEȘTI 474 ha 303708,09
6. ASOCIAȚIA CRESC. DE BOVINE HOREZEANCA HOREZU 443 ha 1,15 mil. lei
7. OBȘTEA MOȘNENILOR BĂRBĂTEȘTI BĂRBĂTEȘTI 422 ha 1,10 mil. lei
8. CONSILIUL LOCAL GALICEA GALICEA 413 ha 217.126 lei
9. ASOCIAȚIA VATRA STOENEȘTI 376 ha 171.243 mil. lei
10. OBȘTEA MOȘNENILOR GREBLEȘTI CÂINENI 373 ha 918.421 lei
*Date preluate de la APIA Vâlcea
Topul celor mai mari fermieri din Iaşi. Crescătorii de păsări şi porcine, în frunte
Cei mai importanţi 10 jucători din agricultura ieşeană au făcut în 2014 afaceri de 406 milioane de lei. Topul este dominat de crescătorii de păsări şi porcine, printre aceştia strecurându-se însă şi producători de îngrăşăminte sau cultivatori de plante.
În realizarea acestui clasament, „Ziarul de Iaşi“ a selectat firmele care au codul CAEN principal în domenii precum cultivarea plantelor, creşterea animalelor, activităţi în ferme mixte (cultură vegetală combinată cu creşterea animalelor), respectiv activităţi auxiliare agriculturii şi activităţi după recoltare.
Rom Trading Company, ocupanta primului loc, a înregistrat în 2014 o cifră de afaceri de circa 115,5 milioane lei, cu 6,6 milioane lei mai mult ca în urmă cu doi ani. Cu 326 salariaţi, societatea administrată de Cătălin Mihalache a declarat un profit net de 3,3 milioane lei la 31 decembrie 2014, aproape identic cu cel consemnat la finele lui 2013. Societatea Rom Trading Company, cunoscută public sub brandul Fermador, a fost înfiinţată în anul 1994, dar „saltul“ între cei mai producători de carne de pasăre din regiune a venit în 2008, odată cu inaugurarea abatorul modern din Podu Iloaiei. Investiţia în acest proiect a fost de 6,5 milioane euro, bani accesaţi prin fonduri SAPARD, şi a dus la creşterea producţiei companiei de la 200 tone pui vii pe lună la peste 1.000 tone pe lună. Un an mai târziu, conducerea societăţii bătea palma cu Carrefour România pentru comercializarea produselor Rom Trading Company sub marca proprie a retailerului, şi tot în acelaşi an a fost lansată pe piaţă şi marca „Fermador“. În prezent, în fermele companiei cresc aproximativ 4 milioane de pui pe an, iar abatorul de la Podu Iloaiei a ajuns la o capacitate de 20.000 tone de carne în viu pe an. Societatea Rom Trading Company mai dispune şi de o staţie proprie de incubaţie în judeţul Iaşi, situată în comuna Războieni, cu o capacitate de 10 milioane de pui de o zi pe an. În 2014 s-au produs aproximativ 7 milioane de pui de o zi. Rom Trading Company îşi comercializează în mod direct produsele în şapte oraşe din Moldova printr-o reţea de 15 magazine Fermador.
Apostol câştigă doar din creşterea păsărilor peste 50 milioane lei
Cu o valoare a afacerilor de 51,5 milioane lei anul trecut, Avi-Top Războieni se plasează pe locul doi în acest clasament. Faţă de 2013, cifra de afaceri a companiei a urcat cu 1,5 milioane de lei. Parte a Grupului de firme Kosarom, deţinut de omul de afaceri Neculai Apostol, firma ce activează în domeniul creşterii păsărilor a terminat anul 2014 cu un profit net de 1,5 milioane lei, de aproape zeci ori mai consistent faţă de cel din urmă cu doi ani. Anul trecut societatea a avut un număr mediu de aproape 300 salariaţi. În anul 2001, Apostol a achiziţionat complexul de creştere şi abatorizare a puilor de carne de la SC Prodavis SA Miroslava, judeţul Iaşi, actualul SC Avi-Top SA. În 2007, Avi-Top SA şi-a mutat activitatea la abatorul proiectat la Războieni, comuna Ion Neculce, unde se sacrifică aproximativ 6.500 tone de carne de pui pe an. Afacerile familiei Apostol în domeniul zootehnic nu se limitează doar la judeţul Iaşi. Spre exemplu, numai Suinprod SA Roman, parte a aceluiaşi holding, a avut o cifră de afaceri de peste 56 milioane lei în 2014 din creşterea porcinelor, iar Kosarom, din producţia şi conservarea cărnii, cod CAEN ce nu ţine de domeniul agriculturii, 121,2 milioane lei.
Producătorii de carne domină clasamentul
Tagro Grup SRL Iaşi încheie podiumul, având în 2014 o cifră a afacerilor de 49,3 milioane lei. Firma are ca domeniu principal de activitate creşterea porcinelor, cu 31 de salariaţi obţinând la 31 decembrie 2014 un profit net de 86.000 lei. Tagro Grup SRL a cumpărat în anul 2011 fostul complex de porci din comuna Vereşti, judeţul Suceava, întins pe o suprafaţă de 22 hectare, unde a investit peste 9 milioane de euro. Activitatea societăţii a început cu 4.000 de porci şi s-a ajuns la 27.000, cu intenţia de dezvoltare până la 40.000 capete, potrivit informaţiilor publicate de Monitorul de Suceava. În funcţia de administrator al societăţii figurează Constantin Bompa. Acesta deţine funcţia de directorul general şi la Nutrimold SA Iaşi, unul din cei mai importanţi producători de furaje din zona Moldovei.
În spatele celor trei se poziţionează Ferma nr. 1 Bivolari, cu afaceri în valoare de 47,2 milioane lei în 2014. Societatea deţine un sistem propriu de reproducţie şi incubaţie, o fabrică de nutreţuri combinate, abator şi sistem de distribuţie a cărnii de pasăre. Cu o capacitate de producţie de 1.000 de tone de carne pui refrigerată, respectiv 100 tone carne refrigerată de curcan pe lună, Ferma nr.1 Bivolari şi-a extins aria de desfacere a producţiei pe raza mai multor judeţe din Moldova dar şi în Ilfov. Firma este în portofoliul omului de afaceri băcăuan Mihail Lupu, aducându-i acestuia anul trecut un profit net de circa 110.000 lei.
Producătorul de îngrăşăminte Agrimarvas Iaşi, un jucător puternic şi pe segmentul distribuitorilor de seminţe şi produse pentru protecţia plantelor, a realizat anul trecut o cifră de afaceri de 36,4 milioane lei. Societatea a terminat „pe plus“ anul trecut, valoarea profitului net fiind de 2,8 milioane lei.
Agrocomplex Lunca Paşcani, cu o cifră de afaceri de 27,7 milioane lei şi un profit net de 4,2 milioane lei, se clasează pe locul 6 în top. La rând urmează Panifcom, cu afaceri de 25,6 milioane lei în 2014, şi Agricola 96 Ţigănaşi. Ultima enumerată, proprietatea antreprenorului Aurel Placinschi, a avut anul precedent o cifră de afaceri de 22 milioane lei, mai consistentă cu aproape 5 milioane lei faţă de 2013. Firma, specializată pe cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase şi a plantelor producătoare de seminţe oleaginoase, a obţinut şi un profit net de 2,3 milioane lei. Arcom International Company din Tomeşti, cu domeniul principal de activitate în creşterea păsărilor, şi Agro-Verd Butea, unde acţionar unic figurează elveţianul Michael Amschwand, se clasează pe locurile 9, respectiv 10 în acest top.
Topul celor mai performanti fermieri din Romania în 2016 – cultura mare
Senesan Vasile a reusit si anul acesta sa ocupe primul loc in topul celor mai performanti fermieri din judetul Alba. Alaturi de el, cel mai mare integrator din Romania, Dimitrie Musca, s-a clasat si in 2015 pe primul loc in judetul Arad.
Primul loc, la nivelul judetului Mehedinti, a fost ocupat de presedintele Camerei Agricole Nationale, Cornel Stroescu, la fel ca si in 2014.
In judetul Timis, primul loc este ocupat de EMILIANA WEST ROM, firma care se claseaza pe primele locuri si in topul beneficiarilor subventiilor platite de APIA.
Topul fermierilor din Romania in anul 2015 – cultura mare:
- Top fermieri Romania: Judetul Alba – Vasile SENESAN, S.C. Mecsol Galda S.R.L.;
- Top fermieri Romania: Judetul Arad – COMBINATUL AGROINDUSTRIAL CURTICI S.A., dr. Ing. Muscă Dimitrie;
- Top fermieri Romania: Judetul Arges – S.C. Fructigena S.R.L., Ilie Valentin, S.C. Romina Company S.R.L., Stănescu Valentin;
- Top fermieri Romania: Judetul Bacau – Iosub Nelu – I.F. SASCUT;
- Top fermieri Romania: Judetul Bihor – Corbuţ Dan, S.C. AGROIND CAUACEU S.A.;
- Top fermieri Romania: Judetul Bistrita – Moldovan Ovidiu, S.C. Drosera S.R.L.;
- Top fermieri Romania: Judetul Botosani – Niculăeş Gheorghe, S.C. Agroind Com S.R.L., comuna Răchiţi;
- Top fermieri Romania: Judetul Brasov – Sucaciu Cleonic, S,C. GUSUTRI S.R.L./GRUP PRODUCĂTORI ŢARA FĂGĂRAŞULUI;
- Top fermieri Romania: Judetul Braila – Dogărescu Marin, S.C. AGRIDOR S.R.L., loc. Chişcani;
- Top fermieri Romania: Judetul Buzau – Florea Constantin P.F.A.;
- Top fermieri Romania: Judetul Caras Severin – S.C. S-Burgmeyer, Oraviţa;
- Top fermieri Romania: Judetul Calarasi – S.C. Eco Fruct S.R.L. Călăraşi. Aurel Petruş;
- Top fermieri Romania: Judetul Cluj – Onişor Ovidiu, S.C. Ada Prod Com, loc. Viişoara
- Top fermieri Romania: Judetul Constanta – Costea Florin, P.F.A.;
- Top fermieri Romania: Judetul Covasna – Î.I. Orban Miklos, loc. Ilieni;
- Top fermieri Romania: Judetul Dambovita – S.C. PROIECO S.R.L, Gheboianu Marius;
- Top fermieri Romania: Judetul Dolj – I.F. DOBIE TOADER, Dobie Toader, Com. Poiana Mare, Loc. Poiana Mare;
- Top fermieri Romania: Judetul Galati – ING BUJOR ION; S.C. AGROCOV S.R.L.;
- Top fermieri Romania: Judetul Giurgiu – S.C. AGROZOOTEHNICA ADUNATII COPACENI S.A., administrator TEVANOV ION
- Top fermieri Romania: Judetul Gorj – S.C. TALPASESTI 7 .S.R.L. Marinescu Constantin, Com. Băleşti, sat. Tălpăşeşti
- Top fermieri Romania: Judetul Harghita – KERESZTES VICENŢIU – S.A. BURGABOTEK SÂNMARTIN;
- Top fermieri Romania: Judetul Hunedoara – Gridan Viorel Ioan, S.C. Maiulact S.R.L. Harau;
- Top fermieri Romania: Judetul Ialomiţa – Ilie Jean Cezar; S.C. Landagro S.R.L. SloboziA;
- Top fermieri Romania: Judetul Iaşi – Ibănescu Gheorghe; S.C. Agrimarvas S.R.L.;
- Top fermieri Romania: Judetul Maramureş – S.C. Caraintertrans S.R.L., Carabat Vasile, Loc. Seini;
- Top fermieri Romania: Judetul Mehedinti – S.C. HASTRO ŞOVARNA S.R.L., STROESCU CORNEL,;
- Top fermieri Romania: Judetul Mureş – S.C. Ceragrim Ungheni S.R.L., Orosan Petru,Ungheni;
- Top fermieri Romania: Judetul Neamt – S.C. Agromec Roman S.A., Bucătaru Iulian;
- Top fermieri Romania: Judetul Olt – S.C. Dumismar Ianca S.R.L, Mitrică Puiu;
- Top fermieri Romania: Judetul Prahova – S.C. Cedagroplant S.R.L., Drăgăneşti, Ing. Duţă Constantin;
- Top fermieri Romania: Judetul Satu Mare – S.C. Leul din Sisesti SRL Pomi, Verdes Doru;
- Top fermieri Romania: Judetul Salaj – S.C. SALVATORE, Salvatore Digrigori;
- Top fermieri Romania: Judetul Sibiu – S.C. Agroferm SRL, Aflat Toader, Loc.Brateiu;
- Top fermieri Romania: Judetul Suceava – CHIRIAC GHEORGHESC, AGRODIM-S.R.L., loc. Bălcăuţi;
- Top fermieri Romania: Judetul Teleorman – S.C. STOENESCU COM S.R.L., adm. STOENESCU SORIN, Com. MERENI;
- Top fermieri Romania: Judetul Timis – S.C. EMILIANA WEST ROM. S.R.L., LOC. Dudestii Vechi, dr. Sebastiano Stopa – director comercial, dr. Gabriele Valmori – director tehnic;
- Top fermieri Romania: Judetul Tulcea – S.C. Stilcom S.R.L., Dascălu Trandafir, Com. Izvoarele;
- Top fermieri Romania: Judetul Vaslui – I.I. PÎRGARU, Ionut Florin, loc. OPRIŞIŢA, com. POIENEŞTI;
- Top fermieri Romania: Judetul Valcea – S.C. AGRONEG PROD S.R.L., Negri Iuliu, oraş Bălceşti;
- Top fermieri Romania: Judetul Vrancea – Scutaru Gelu, S.C. Comcereal Focşani S.A.;
- Top fermieri Romania: Judetul Ilfov – S.C. GEO&COSTI S.R.L., Preda Gheorghe.
Topul celor mai performanti horticultori din Romania in 2015

Clasamentul celor mai mari horticultori a fost realizat in functie de productiile inregistrate in campania 2014-2015. De asemenea, vor fi acordate premii pentru tineri fermieri si zootehnisti. Ierarhia celor mai mari horticultori din Romania a fost realizata, la nivelul fiecarui judet, de catre Directiile agricole judetene din Romania.
Top horticultori Romania 2015:
- Top horticultori Romania: Judeţul Alba – CSIKI IULIU ŞTEFAN, S.C. Super Rosa Csiki S.R.L.;
- Top horticultori Romania: Judeţul Arad – Ec. Piper Gheorghe, S.C. AGROCODLEA S.R.L.;
- Top horticultori Romania: Judeţul Argeş -;
- Top horticultori Romania: Judeţul Bacău – S.C. Asociaţia Pomicolă Iţeşti S.R.L., Florea Lucian Mugurel;
- Top horticultori Romania: Judeţul Bihor – Anca Adrian, S.C. AGRO VITIS VINIFERA S.R.L.;
- Top horticultori Romania: Judeţul Bistriţa – Botiş Adrian, S.C. Ateliere Banica – Horticultura S.R.L., Lechinţa,
- Top horticultori Romania: Judeţul Botoşani – Cosmin Huţanu, S.C. Agrimpex S.R.L., comuna Creţeşti;
- Top horticultori Romania: Judeţul Braşov – Benea Ioan, S.C. SIT AGRO S.R.L./ HIBRIDUL S.A. HARMAN;
- Top horticultori Romania: Judeţul Brăila – Dunose Ionel I.I., Loc. Jirlău;
- Top horticultori Romania: Judeţul Buzău – S.C. Legume-Fructe Buzău S.A., Negoiţă Cristina Maria;
- Top horticultori Romania: Judeţul Caraş Severin – ;
- Top horticultori Romania: Judeţul Călăraşi – S.C. Arfix Impex S.R.L. Călăraşi, Aron Petre;
- Top horticultori Romania: Judeţul Cluj – Maxim Ioan Ovidiu, S.C. Crama la Salina S.R.L,
- Top horticultori Romania: Judeţul Constanţa – Adil Abdil, S.C. NOSTALGIC SRL;
- Top horticultori Romania: Judeţul Covasna – Peter Laszlo, S.C. Elitagro S.R.L, localitatea Cernat;
- Top horticultori Romania: Judeţul Dâmboviţa – P.F.A. Ionescu Elena Camelia;
- Top horticultori Romania: Judeţul Dolj – S.C.FLORA FRUCT S.R.L., Berzoi Iuri, Com.Breasta, sat. Valea Lungului;
- Top horticultori Romania: Judeţul Galaţi – ING. DONICI ALINA, S.C.D.V.V. BUJORU;
- Top horticultori Romania: Judeţul Giurgiu – S.C. OXIGEN AGRO PRODUCT COMPANY S.R.L., Mihailesti-Novaci, administrator VOCHIN IONUT;
- Top horticultori Romania: Judeţul Gorj – S.C. DAVRI COMPANY, Potecaru Ilie, Punct de lucru Târgu Carbuneşti;
- Top horticultori Romania: Judeţul Harghita – DARVAS BÉLA – S.C. AGROMEC SÂNCRĂIENI SA;
- Top horticultori Romania: Judeţul Hunedoara – Toth Stefan, S.C. Hortimex Impex S.R.L. – Hateg;
- Top horticultori Romania: Judeţul Ialomiţa – Gaina Andrei, S.C. Tehnoplant S.R.L. Scinteia;
- Top horticultori Romania: Judeţul Iaşi – Horaţiu Titus, S.C. Livada lui Andrei
- Top horticultori Romania: Judeţul Maramureş – S.C. Natural Invest S.R.L., Bujor Daniel – Loc. Somcuţa Mare;
- Top horticultori Romania: Judeţul Mehedinţi – CERBU ALIS DIANA P.F.A.;
- Top horticultori Romania: Judeţul Mureş – S.C. Sucmerom S.R.L, Ormenişan Dumitru, Reghin;
- Top horticultori Romania: Judeţul Neamţ – ;
- Top horticultori Romania: Judeţul Olt – S.C. Legumicola Izbiceni S.R.L.;
- Top horticultori Romania: Judeţul Prahova – S.C. Jolie Fructal Prod S.R.L., Podenii Noi, Ing. Oproescu Camelia;
- Top horticultori Romania: Judeţul Satu Mare – S.C. Schwab Agro Prod S.R.L. Ardud, Schita Mihai;
- Top horticultori Romania: Judeţul Sălaj – S.C. AGROVITICOLA, Dregan Florin;
- Top horticultori Romania: Judeţul Sibiu – S.C. Prod. Fruct SRL, Jula Ioan, Loc. Cisnădie;
- Top horticultori Romania: Judeţul Suceava – ONEA PAVE L, S.C. MĂRUL ARGINTIU S.R.L., loc. Fălticeni;
- Top horticultori Romania: Judeţul Teleorman – P.F. DRACSANU GICA, com. Peretu;
- Top horticultori Romania: Judeţul Timiş – S.C. CRAMELE RECAS S.A., loc. Recas, dipl. ing. Georgiu Ioan, dipl. ing. Iova Gheorghe, dipl. ing. Philip Cox
- Top horticultori Romania: Judeţul Tulcea – S.C. Fruvinis S.A., Canciu Gheorghe, Loc. Isaccea;
- Top horticultori Romania: Judeţul Vaslui – S.C ,,MARUL DE AUR” S.R.L. Iaşi, administrator Manea Bogdan;
- Top horticultori Romania: Judeţul Vâlcea – S.C. MECICAPROD S.R.L., Vasile Nicolae Ionuţ, com.Bălteni;
- Top horticultori Romania: Judeţul Vrancea – S.C. VinGex Trans S.R.L., Gura Caliţei, Ţigănuş Gheorghe, Focşani;
- Top horticultori Romania: Judeţul Ilfov – S.C. LEOSER S.A, Trică Valeria;
- Top horticultori Romania: Bucureşti – Ing.Radu Ionut, sef ferma (legumicola-tomate -13 ha.), sere Pipera, S.C. Leader International S.A.
Topul celor mai performanti tineri fermieri din Romania
Clasamentul tinerilor fermieri a fost realizat in functie de productiile inregistrate in campania 2014-2015. De asemenea, vor fi acordate premii pentru horticultori si zootehnisti. Ierarhia tinerilor fermieri a fost realizata la nivelul fiecarui judet, de catre Directiile agricole judetene din Romania.
Top tineri fermieri din Romania 2016:
- Tanar fermier Judeţul Alba: Andrei Szekely, S.C. Sipig Ferm S.R.L.;
- Tanar fermier Judeţul Arad: ing. Muscă Calin, S.C. Porc Prod S.R.L.;
- Tanar fermier Judeţul Argeş: Pop Anca, S.C. Oua de tara SRL, Creştere păsări în sistem ecologic;
- Tanar fermier Judeţul Bacău: Pantelimon Maria Alina, S.C. CROPLANT S.R.L.;
- Tanar fermier Judeţul Bihor: Tîrpe Bogdan, S.C. SEMCEREAL S.R.L.;
- Tanar fermier Judeţul Bistriţa: Bodiu Florin P.F.A., localitatea Dumitra;
- Tanar fermier Judeţul Botoşani: Nichiteanu Tiberiu, S.C. Nikvitib SRL, comuna Rădăuţi Prut;
- Tanar fermier Judeţul Braşov: I.I. Căţean Silviu;
- Tanar fermier Judeţul Brăila: Iancu Nicoleta/ I.I.Iancu Gigel, Loc. Ianca;
- Tanar fermier Judeţul Buzău: Paraschiv George Cătălin P.F.A., com. C.A. Rosetti;
- Tanar fermier Judeţul Caraş Severin: Lolea Ovidiu Ionel, P.F.A.;
- Tanar fermier Judeţul Călăraşi: I.I. Martagiu Ionuţ, S.C. Agro Fulvia SRL – Caluţ Victor Alexandru;
- Tanar fermier Judeţul Cluj: Dobocan Dragoş Eugen, S.C. Agroavis Gold SRL- Gherla;
- Tanar fermier Judeţul Constanţa: Bojin Adrian P.F.A.;
- Tanar fermier Judeţul Covasna: Muller Zoltan, P.F.A, localitatea Bixad;
- Tanar fermier Judeţul Dâmboviţa: S.C. AGRO ALEX OANA SRL Tachianu Alexandru;
- Tanar fermier Judeţul Dolj: I.I. RADUT EUGEN CRISTIAN, Radut Eugen Cristian;
- Tanar fermier Judeţul Galaţi: ing.GRIGORE COSTIN, S.C. SIMONGRIG S.R.L.;
- Tanar fermier Judeţul Giurgiu: S.C. AGROHOLDING S.A., administrator OLARU OCTAVIAN;
- Tanar fermier Judeţul Gorj: P.F. Făsuescu Ştefan, Com. Polovraci;
- Tanar fermier Judeţul Harghita: DEÁK DÉNES – S.C. AGROFRUCT S.A. COBÂTEŞTI;
- Tanar fermier Judeţul Hunedoara: P.F. Bugariu Adrian Vasile;
- Tanar fermier Judeţul Ialomiţa: Costandache Cristian Ionut, S.C. Euro Crops SRL Perieti;
- Tanar fermier Judeţul Iaşi: Băianu Bogdan, S.C. Fructis Trading;
- Tanar fermier Judeţul Maramureş: MIHALCA IOANA, PETROVA;
- Tanar fermier Judeţul Mehedinţi: LAZARESCU MARIANA RAMONA P.F.A.;
- Tanar fermier Judeţul Mureş: P.F.A. Mărginean Valentin, Adămuş;
- Tanar fermier Judeţul Neamţ: S.C. John AVIA Prod S.R.L., Jipa Ioan Alin;
- Tanar fermier Judeţul Olt: S.C. Agro MIM Prod SRL, Nicola Valentin Mihai;
- Tanar fermier Judeţul Prahova: S.C. Pim Agricola S.R.L. Lipăneşti, Ec. Pătraşcu Răzvan Adrian;
- Tanar fermier Judeţul Satu Mare: S.C. Crypton PMV S.R.L. Bogdand, MOZA VLAD PAUL;
- Tanar fermier Judeţul Sălaj: Catana Ovidiu Ionut;
- Tanar fermier Judeţul Sibiu: I.F. Munteanu Gabriel, Loc.Poplaca;
- Tanar fermier Judeţul Suceava: CÎRCU STEFAN, S.C. SCÂNTETA S.R.L., Loc.Todireşti;
- Tanar fermier Judeţul Teleorman: S.C. AGROIND MIHAI, adm. STAN MIHAI, com. Stejaru;
- Tanar fermier Judeţul Timiş: dr. ing. Jivan Alin, loc. Bulgarus;
- Tanar fermier Judeţul Tulcea: S.C. UNIC Agrocrinul SRL, Ene Constantin, com. Somova;
- Tanar fermier Judeţul Vaslui: P.F. BODESCU Cristinel;
- Tanar fermier Judeţul Vâlcea: S.C. PORCELLINO GRASSO SRL, Barbu Dorel, com. FRANCESTI, S.C. NICULESCU S.R.L. Cristina NICULESCU, com. Stoeneşti;
- Tanar fermier Judeţul Vrancea: S.C.V&G. Oil 2002 S.R.L., Unirea Odobeşti, Pamfil Nicu;
- Tanar fermier Judeţul Ilfov: S.C. AGRAL PROD, Mara Bogdan.
Lista ASOCIAŢIILOR ACREDITATE pentru efectuarea COP la BOVINE
INFORMAŢII ESENŢIALE PENTRU FERMIERI! Subvenţii de sute de euro pe cap de animal depind de înscrierea animalelor în Registrul Genealogic al rasei.
Pentru a putea înscrie animalele în Registrul Genealogic al rasei, fermierii trebuie să se adreseze asociaţiilor acreditate pentru efectuarea Controlului Oficial al Performanţelor la lapte/carne (COP) din judeţul de reşedinţă şi să îndeplinească mai multe condiţii.
AGROINFOvă spune CE TREBUIE SĂ FACEŢI ca să vă ÎNSCRIEŢI VACILE ÎN REGISTRUL GENEALOGICal rasei şi CARE SUNT ASOCIAŢIILE ACREDITATE de Agenţia Naţională pentru Zootehnie pentru EFECTUAREA COP la BOVINE.
1. ASOCIAŢIA JUDEŢEANĂ A CRESCĂTORILOR DE BOVINE „GENETICA”- SATU MARE
Loc. Viile Satu Mare, Str. Codrului nr. 20A, jud. Satu Mare, geneticasm@yahoo.ro; Tel./Fax: 0361/408166; 0721219868
2. COOPERATIVA AGRICOLĂ SOMEŞ ARIEŞ – CLUJ – COP inclusiv pentru producţie de carne
Loc. Sănduleşti, Nr. 91A, jud. Cluj, pcluj@gmail.com; Tel.: 0731358314
3. ASOCIAŢIA CRESCĂTORILOR DE ANIMALE „OPERATORUL IA”- NEAMŢ
Loc. Tărgu Neamţ, Str. Batalion nr. 13, jud. Neamţ, acaoperatorulianeamt@yahoo.com; Tel./Fax: 0233/662824
4. ASOCIAŢIA JUDEŢEANĂ A CRESCĂTORILOR DE ANIMALE DOMESTICE ŞI PĂSĂRI- BIHOR
Loc. Tărian, nr. 643, jud. Bihor, ajcadp_bihor@yahoo.ro; Tel.: 0751040034
5. ASOCIAŢIA CRESCĂTORILOR DE BOVINE „NARCISA”- TIMIŞ
Loc. Masloc, nr. 68, jud. Timiş, asociatiabovine.narcisa@yahoo.com; Tel. /Fax: 0256/231256
6. ASOCIAŢIA JUDEŢEANĂ A CRESCĂTORILOR DE TAURINE BACĂU
Loc. Bacău, Str. Bucovinei nr. 21, jud. Bacău, ajctbacau@yahoo.com; Tel./Fax: 0234/516163
7. ASOCIAŢIA CRESCĂTORILOR DE BOVINE ŞI A OPERATORILOR ÎNSĂMÂNŢĂTORI DOBROGEA – CONSTANŢA
Loc. Constanţa, Str. Dezrobirii nr. 133, bl.IV7, sc. C, ap. 54, jud. Constaţa, aoia_constanta@yahoo.com; Tel.: 0734799397
8. ASOCIAŢIA JUDEŢEANĂ A CRESCĂTORILOR DE BOVINE COVASNA
Sfântu Gheorghe, Str. Arcușului, nr. 2; Covasna; codleanustefan@yahoo.com Tel.: 0267/310020
9. ASOCIAŢIA GENERALĂ A CRESCĂTORILOR DE TAURINE –FILIALA CĂLĂRAŞI
Călăraşi, Str. Flacăra, bl. B1, sc. A, ap. 1; agctrcalarasi@yahoo.com, Tel.: 0242/313066
10. ASOCIAŢIA PENTRU CONTROLUL OFICIAL AL PRODUCŢIILOR ZOOTEHNICE VRANCEA
Focşani, Str. Brăilei nr. 121; jud. Vrancea; acopzvrancea@yahoo.com; Tel.: 0726600724
11. ASOCIAŢIA CRESCĂTORILOR DE TAURINE IAŞI
Iaşi, Aleea M. Sadoveanu nr. 10 bis; Tel.: 0744389821, actiasi91@yahoo.ro
12. ASOCIAŢIA CRESCĂTORILOR DE VACI „HOLSTEIN RO”
Bd. Ion Ionescu de la Brad, Nr. 8, sec. 1, București; ionut.lupu@holsteinro.ro, Tel.: 0722326953; 0723664394
13. ASOCIAŢIA GENERALĂ A CRESCĂTORILOR DE TAURINE – FILIALA OLT
Slatina, Str. Crişan nr. 1; jud. Olt; agctrolt@yahoo.com; Tel.: 0249/424950, 0787868421
14. ASOCIAŢIA CRESCĂTORILOR DE TAURINE FILIALA GIURGIU
Giurgiu, Str. Şoseaua Ghizdarului nr. 2; actgr@yahoo.com, Tel.: 024/6212367; 0722433340
15. ASOCIAŢIA JUDEŢEANĂ A CRESCĂTORILOR DE TAURINE SATU MARE
Loc. Satu Mare, B-dul Cloşca nr. 94, jud. Satu Mare; ajctsm@yahoo.com, Tel: 0261711072, 0744243042
16. ASOCIAŢIA CRESCĂTORILOR DE ANIMALE BÂRLAD-VASLUI
Bârlad, Str. Al. Ioan Cuza nr. 125B, jud. Vaslui; acabarlad@yahoo.com; Tel.: 0749990371
17. ASOCIAŢIA CRESCĂTORILOR DE TAURINE “HUNEDOREANA” HUNEDOARA
Orăştie, Str. Plantelor nr. 2, jud Hunedoara; asociatiahunedoreana@yahoo.com; Tel.: 0743043323
18. ASOCIAŢIA CRESCĂTORILOR DE VACI BĂLŢATĂ ROMÂNEASCĂ TIP SIMMENTAL
Loc Harman, Str. Mihai Viteazu, nr. 382, jud. Braşov; office@baltataromaneasca.ro, Tel.: 0268/367890
19. ASOCIAŢIA JUDEŢEANĂ A CRESCĂTORILOR DE BOVINE „BOVISIB” SIBIU
Loc. Şura Mare, Str. Principală nr. 246; jud. Sibiu; bovisib@ymail.com; Tel.: 0269/543303
20. ASOCIAŢIA CRESCĂTORILOR DE TAURINE DIN JUDEŢUL MUREŞ
Târgu Mureş, Str. Budiului nr. 76, jud. Mureş, actjm91@gmail.com; Tel.: 0265/261931
21. S.C. BIAGEN SELECT SRL – BISTRIŢA
Bistriţa, Str. Drumul Tarpiului nr. 21A, jud. Bistriţa Năsăud, biagenswissgenetics@gmail.com, Tel.: 0731338951
22. ASOCIAŢIA ABERDEEN ANGUS ROMÂNIA – SIBIU
Loc. Sibiu, str. Octavian Goga, nr. 1, jud. Sibiu, office@aberdeenangus.ro; Tel.: 0731358314
23. ASOCIAŢIA CRESCĂTORILOR DE TAURINE DIN JUDEŢUL CONSTANŢA
Constanţa, Str. I.C. Brătianu nr. 248; actconstanta@yahoo.ro, actconstanta@yahoo.com, Tel.: 0722450176
24. ASOCIAŢIA CRESCĂTORILOR DE ANIMALE A JUDEŢULUI GALAŢI
Mun. Tecuci, Str. Mureş, Nr. 4, jud. Galaţi, Tel.: 0723733125
25. ASOCIAŢIA ANGUS RO –SUCEAVA
Loc. Baia, sat Baia, Str. Nicolaie Stoleru, nr. 12, jud. Suceava, aangus_ro@yahoo.com; Tel.: 0752372305
26. ASOCIAŢIA JUDEŢEANĂ A CRESCĂTORILOR ŞI LUCRĂTORILOR ÎN REPRODUCŢIA ANIMALELOR BIHOR
Loc. Oradea, Str. Navigatorilor, nr. 43/A, jud. BIHOR, aliabihor@yahoo.com; Tel.: 0723836104
27. ASOCIAŢIA CRESCĂTORILOR DE ANIMALE ARAD
Com Mişca, Sat Satu Nou, nr. 283, jud. ARAD, asc.anard@yahoo.ro; Tel.: 0743816661
28. ASOCIAŢIA GENERALĂ A CRESCĂTORILOR DE TAURINE (AGCTR)
Loc. Baloteşti, Calea Bucureşti, nr. 1, jud. Ilfov, agctr1@gmail.com; Tel.: 0723392173
29. ASOCIAŢIA CRESCĂTORILOR DE TAURINE BOTOŞANI
Loc. Botoşani, Aleea Albina, nr. 19, jud. Botoşani, actbotosani@yahoo.com; Tel.: 0231539324
30. ASOCIAŢIA CRESCĂTORILOR DE BOVINE PENTRU CARNE
Loc. Vornicenii Mici, Com Moara, str. Fermei, jud. Suceava, asociatia@acbcr.ro; Tel.: 0740216433, 0762632476
31. ASOCIAŢIA CRESCĂTORILOR DE BIVOLI DIN TRANSILVANIA – COP bubaline
Loc. Dej, str. Valea Codrului, nr. 61 B, jud. Cluj, acb_transilvania@yahoo.com; calinzanc@bivoli.com Tel.: 0264206037; 0730123633
32. ASOCIAŢIA CRESCĂTORILOR DE BOVINE SĂLAJ
Loc. Zalău, Str. Ioan Nechita, nr. 11, Bl. F4A, Ap. 15 , jud. Sălaj, acbsalaj@yahoo.ro; Tel.: 0260660157
33. COOPERATIVA AGRICOLĂ – OBȘTEA SĂRMAȘULUI
Loc. Sărmaș, Sat. Fundoaia, Nr. 798/A, Jud Harghita, obsteasarmasului@gmail.com
34. ASOCIAȚIA CRESCĂTORILOR DE TAURINE BRUNĂ-SCHWYZ
Loc. Sighetul Marmației, Sat. Bogdan Vodă, Nr. 240, Jud Maramureș, act_bruna@rdslink.ro, Tel.: 0723260831; Fax: 0262314522
35. ASOCIAȚIA CRESCĂTORILOR DE TAURINE RASA BRUNĂ-FILIALA PRAHOVA
Loc. Blejoi, Strada Gării, Nr. 812, Jud Prahova, act_prahova@yahoo.ro, Tel.: 0731695938
36. COOPERATIVA AGRICOLĂ TIMLACTAGRO – TIMIȘ
Loc. Orăștioara, Jud Timiș, timlactagro@yahoo.com, Tel.: 0740075336; Fax: 02563936105
(sursa: ANZ)
Topul primarilor latifundiari din Botosani
Foarte mulți primari din Botoșani pot fi oricând incluși în topul celor mai bogați oameni din județ. Cu zeci sau sute de hectare de terenuri, cu case și apartamente pe numele lor, dar și cu mașini scumpe, cumpărate în special […]
Multi primari din Botoșani pot fi oricând incluși în topul celor mai bogați oameni din județ. Cu zeci sau sute de hectare de terenuri, cu case și apartamente pe numele lor, dar și cu mașini scumpe, cumpărate în special în timpul mandatelor, primarii par să fie oamenii lipsiți de grija zilei de mâine.
Cel mai bogat primar din județ este cel din comuna Rădăuți Prut, Viorel Nichiteanu
Viorel Nichiteanu, care deține, alături de soția sa, Viorica, și fiul său Tiberiu, 300 de hectare de teren agricol în comună, dar și o casă de 350 mp. Deși acesta are mai multe mașini de lux, acesta nu sunt trecute în declarația de avere, ele fiind înscrise pe firma Nicvitib SRL. În 2015, Nichiteanu a avut venituri din dividende de la firma Nicvitib de 606.000 lei, din arenda terenurilor de 120.000 de lei, la care s-au adăugat veniturile din salarii de 34.122. Soția a avut venituri de 20.618 lei de la Primăria Rădăuți Prut, plus 11.010 din arendă. Și fiul primarului a încasat 100.018 lei din arendă, 40.018 din dividente și 17.488 lei din salarii.
Pe locul al doilea se află primarul de Cristinești, Marinel Stredie, care deține, în nume propriu, nu mai puțin de 248,23 hectare de teren. Stredie, care are și un proces pe rol cu Agenția Națională de Integritate, mai are pe numele său o casă de 496 mp și un autoturism VW Golf, fabricat în 2014. În 2015, el a avut venituri de 34.118 lei din funcția de primar, iar soția sa 11.600 de lei de la societatea Agromec SA Dragalina, pe care o deține, și 35.420 de lei de la Stredie Daniela Întreprindere Individuală.
Pe locul al treilea al clasamentului se află primarul comunei Concești, Costel Nazare, care deține, personal, 157 de hectare de teren în zonă, dar și două case, două apartamente, dintre care unul la Botoșani și unul la Suceava, două spații comerciale, dar și depozite bancare de 87.200 de lei. El a avut, anul trecut, venituri de 32.000 de lei de la Primărie, la care se adaugă 30.000 de lei in subvenții pe teren. Soția sa a câștigat 230.000 de lei din salarii, din subvenții și din vânzarea de produse agricole.
Pe poziția a patra în topul primarilor bogați se află Aneta Gireadă de la Mihai Eminescu. Soția deputatului Verginel Gireadă are, în coproprietate cu acesta, 95,6 hectare de teren, dintre care 41,8 hectare dintr-o donație făcută în 2015, o casă la Mihai Eminescu, dar și un apartament în Botoșani. Aneta Gireadă mai are bijuterii de 10.000 de euro, active financiare de 275.000 de euro (plasate la Company SRL), un autoturism Audi A8 și un Hyundai. De asemenea, în declarația de avere mai sunt trecute un tractor și două utilaje agricole. Primărița din Ipotești are venituri de 34.122 lei de la Primărie, iar deputatul 59.400 de lei de la Parlament și 295.000 de lei din exploatarea fermei agricole pe care o dețin.
Și noul primar al comunei Manoleasa, Cristinel Aroșculesei, stă bine la proprietăți imobiliare, el fiind un cunoscut fermier din zonă. El are nu mai puțin de 90 de hectare de teren, dar și un depozit de 50.000 de lei la bancă. În 2015, acesta a avut venituri de 46.272 lei din funcția de administrator al firmei Agrotehnicași 40.000 de lei din subvenții. Soția acestuia, Liliana, a câștigat de la Primăria Manoleasa, une este angajată, 26.784 lei.
Top șase primari este completat de șeful administrației locale din Coțușca, Dan Vezeteu, care are în proprietate 83,2 hectare de teren, o casă de 150 de metri pătrați la Nichiteni, un apartament în Botoșani, dar și un VW Phaeton și o Dacia. În 2015, el a avut venituri de 34.122 de lei de la Primărie și 30.142 lei din arendarea terenurilor. Soția sa, Daniela, a avut venituri de 17.485 de lei din salarii. Cei doi au mai încasat, fiecare, dividente de câte 21.000 de lei.
Bovine de carne
http://www.bovinedecarne.ro/index.php?p=membrii#
Contact Asociatie
Asociatia Crescatorilor de Bovine de Carne din Judetul Timis
300038 Timisoara, Str. Semenic Nr. 6, Ap. 2
Tel.: 0256 294 692
Fax: 0256 491 632
email: info@bovinedecarne.ro
Contact Membrii Asociati
SC AGRILANDIA SRL – tel.fix: 0256/437 920; mobil: 0751/167 524;
email: agrilandia.office@yahoo.com, persoana de contact LISZKAI IRINA
SC AGRO-BUCHER SRL – tel. fix: 0256/393 003, mobil: 0740/907 453;
email: franz-bucher@gmx.de, persoana de contact
site: www.agro-bucher.ro si www.galloway.ro
SC AGROSOLARE SRL – tel. fix: 0256/294 692; mobil: 0723/443 172;
email: agristudio_srl@hotmail.com, persoana de contact LAZZARINI CARLO
SC EMILIANA WEST ROM SRL – tel. fix: 0256/306 445, mobil: 0724/529 868;
email: rocchi.p@emilianawestrom.com, persoana de contact ROCCHI PAOLO
SC FIELD SRL – tel. fix: 0256/245 212; mobil: 0746/040 066;
email: field_sc@yahoo.com, persoana de contact OPRIS NITA
SC QUINTINO AGRICULTURE SRL – tel. fix: 0256/235 120, mobil: 0726/110 060;
email: quintino-agriculture@libero.it, persoana de contact SBROCCHI QUINTINO
AGRILANDIA
cu sediul in comuna Denta (Complex Agrilandia), reprezentata de Masera Aldo in calitate de administrator, detine 500 hectare de teren arabil si 412 bovine rasa de carne. Este singurul crescator din Romania de Aubrac, faimoasa rasa de carne Francesa. Bovinele respective se exporta in Italia.
tel.fix: 0256/437 920; email: agrilandia.office@yahoo.com
AGRO BUCHER
este singurul crescator din Romania de rasa Galloway care este o rasa pura si totodata una dintre cele mai vechi rase de bovine din lume. Caracteristica de baza a acestei rase este ca nu au coarne. Alte caracteristici: sunt animale robuste, rezistente, se inmultesc usor si au o durata lunga de viata. Traiesc tot timpul anului in libertate si au o rezistenta fizica extrem de buna. Femelele sunt mame ideale pentru viteii lor. Viteii la randul lor se hranesc doar cu lapte de la mama. Bovinele din rasa Galloway traiesc in medie mult (in jur de peste 20 de ani). Aceste animale sunt foarte fertile si au o grija deosebita fata de viteii lor. Ele traiesc in cireada, nu izolate. Va amintim ca sunt niste animale pasnice si se ataseaza de oameni. Bovinele respective se exporta in Italia.
tel.fix: 0256/393 003; email: franz-bucher@gmx.de
AGROSOLARE
cu sediul in satul Dolat, comuna Livezile. Ferma isi desfasoara activitatea de crestere a animalelor din anul 2005. Crescatoria este sistem vaca – vitel si certificata ecologic de 5 ani, la o suprafata de 400 ha si un efectiv de 350 capete bovine. Animalele stau la pasune 6-7 luni pe an, iar viteii stau cu mamele lor pana la varsta de 7-8 luni. Avem 4 tauri de reproductie, autorizati de ORSA (3 Limousine si 1 Angus), care se incruciseaza cu rasa BR in F1, cu rasa Limousine, Angus si Bluebelgique in F2. Taurasii se vand de doua ori pe an (la sfarsitul primaverii si toamna), prin export la ingrasatori (de obicei in Italia), avand varsta cuprinsa intre 6-12 luni si cu o greutate medie de 300 kg. Bovinele respective se exporta in Italia.
tel.fix: 0256/294 692; email: agristudio_srl@hotmail.com
EMILIANA WEST ROM
are sediul in localitatea Dudestii-Vechi, Jud. Timis. „Bijuteria” firmei este Ferma Zootehnica de Bovine de la Teremia mica, populate cu animale din cea mai buna linie genetica a rasei LIMOUSINE. Efectivul total de animale din aceasta ferma este de aproape 1200, din care: 12 tauri de reproductie genetica, 700 vaci, 200 juninci, 300 tineret bovin. Bovinele respective se exporta in Italia.
tel.fix: 0256/306 445; email: rocchi.p@emilianawestrom.com
FIELD
cu sediul in localitatea Birda – jud. Timis, este administrata de dl. Bonometti Natale. A fost populata in 2005 cu un anumit numar de capete juninci din rasa Simmental si juninci din rasa Blue Belgique. Pana in prezent s-au facut incrucisari intre Simmental si Bleu Belgique cu tauri Lymuzine. Bovinele respective se exporta in Italia.
tel.fix: 0256/245 212; email: field_sc@yahoo.com
QUINTINO-AGRICULTURE
cu sediul in localitatea Jamu Mare – jud. Timis, are in cultura 500 de hectare langa ferma si este singurul crescator de bovine de carne rasa Romagnola. Bovinele respective se exporta in Italia.
tel.fix: 0256/235 120; email: quintino-agriculture@libero.it
Crescători de bovine de Top in România avem;Dar sunt prea multi boi care ne trag si la stanga si pe dreapta…
Locul 1.Familia Șoneriu – 1.755 de capete
Familia Șoneriua înțeles de acum câțiva ani care este secretul profitului din creșterea animalelor. Potrivit datelor APIA,fostul secretar de stat Valentin Șoneriu și familia sa dețin 1.755 de capete de bovine în județul Brașov, afacerile CarmOlimp fiind localizate, mai exact în comuna Ucea de Jos.
CarmOlimp este un business de familie pornit de Olimpiu și Carmen Șoneriu, ajutați astăyi de cei doi fii – Paul și Valentin. Cu activitate în sistem integrat, mergând de la agricultură, ferme, fabrici de procesare, până la lanţ de distribuţie propriu al produselor, afacerea brașoveană s-a extins pe verticală, de la un abator şi o fabrică de mezeluri cu o capacitate de 15 tone, la unul dintre cei mai importanţi furnizori de carne proaspată şi produse de carne din România. În 2013, când familia Șoneriu figura în Agrointel Top 100 cei mai bogați fermieri din România pe locul 34, business-ul includea cel puțin 50 de magazine proprii și 2.500 de capete de bovine din fermă, 1.000 de vaci de lapte, iar restul de 1.500 erau crescute pentru carne (rasa Limousine). Conform datelor APIA, în ultimul an, efectivul de bovine s-ar fi redus, însă în piață nu sunt zvonuri despre CarmOlimp că și-ar fi restrâns activitatea sau că ar fi avut un an mai slab.
Afacerea familiei Șoneriu funcționează cu 334 de angajați.
Locul 2. Familia Paraschiv – 1.275 de capete
Pajo Holding din Prahova este cel de-al doilea mare proprietar de bovine din România, afacerea aparținând lui Iustin Paraschiv și familiei sale. Business-ul figurează astăzi ca fiind trecut sub numele Andrei Paraschiv, soția afaceristului cunoscut ca fiind unul dintre cei mai tineri miliardari ai țării și care, anul trecut, a petrecut ceva timp în arest, fiind eliberat sub control judiciar în februarie 2014, în timp ce dosarul în care este acuzat de evaziune este încă pe rol.
Pajo Holding, înființat în 2006, are ca obiect de activitate fabricarea furajelor, comerțul cu animale vii, agricultură și creșterea animalelor. În 2012, holdingul a avut o cifră de afaceri de peste 30 de milioane de euro și 126 de angajați. Una dintre principalele surse de venit pe care mizează familia Paraschiv sunt exporturile, dar comercializarea produselor se face și în rețeaua proprie de magazine.
Locul 3. Dimitrie Muscă (IAC Curtici) – 858 de capete
Recunoscut drept cel mai performant fermier din România care an de an obține producții record la ferma sa din Curtici, Dimitrie Muscă primește subvenții pentru 858 de capete deținute în 2013 prin IAC din Arad. Totuși, din declarațiile sale pentru Ziarul Financiar, efectivul de bovine de la Curtici s-a mărit anul trecut ajungând la circa 1.200 de capete ce îi aduc fermierului un profit anual de 500.000 de euro. ”Am vaci de carne, și vaci de lapte. Tot ce produc, carne și lapte, este vândut în magazinele grupului”, a declarat Muscă cotidianului economic.
Compania | Județul | Acționar majoritar | Număr de capete |
1.CarmOlimp | Brașov | Familia Șoneriu | 1.755 |
2.Pajo Holding | Prahova | Andra Paraschiv | 1.275 |
3.IAC | Arad | Dimitrie Muscă | 858 |
4.Agroindaf Afumați | Ilfov | Claudiu Davițoiu | 854 |
5.Agroserv Măriuța | Ialomița | Nicușor Șerban | 802 |
6.N/A | Mureș | Gheorghe Damian | 798 |
7.Romespa | Bihor | Sandor Darabont | 795 |
8.Asociația Crescătorilor de Bovine Ovine Caprine Porcine Cabaline Pcs | Vrancea | N/A | 787 |
9.Teletex | Ialomița | Diana Chiș | 785 |
10.Suinprod Pig | Maramureș | Irina-Floare Cozma | 757 |
11.Societatea Agricolă Petrești | Satu Mare | N/A | 710 |
12.Lactate CH | Alba | Horia Ciufudean | 697 |
13.Agrointer | Teleorman | Răzvan Adrian Balauru | 678 |
14.Agroind Focșani | Vrancea | N/A | 662 |
15.Agro-Carmolact | Bistrița-Năsăud | Alin Simion Neagoș | 661 |
16.Agrimat Matca | Galați | Gavrilă Tuchiluș | 654 |
17.Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Creșterea Animalelor | Iași | N/A | 648 |
18.Agro-Ardeal | Bistrița-Năsăud | Ioan Viorel Peica | 642 |
19.Panifcom | Iași | Liviu Bălănici | 640 |
20.Saris Com 96 | Argeș | Șerban Roibu | 621 |
*Rezultatele financiare ale Agroind Focșani și Agro-Ardeal sunt pe 2016
Topul a fost realizat , luând în considerare efectivul de animale dețiunut pe o singură firmă. Astfel, spre exemplu, Adrian Porumboiu deține un efectiv total de 1.57 de bovine, dar acestea sunt în proprietatea a două firme separate (Agrocomplex Bărlad și Comcereal Vaslui), astfel că latifundiarul nu a intrat în topul de mai sus.
În fruntea Topului 15 solicitanți ai ajutoarelor naționale tranzitorii în sectorul zootehnic – specia bovină, în funcție de numărul de animale solicitate în cererea unică pe 2014, se clasează SC Pajo Holding SRL, potrivit datelor furnizate de APIA Producătorul din Prahova a derulat afaceri în valoare de peste 162,24 milioane de lei în 2013, înregistrând un profit mai mare de 11,2 milioane de lei în 2013, conform datelor raportate la Ministerul Finanțelor.
Pe locul secund se află Carmolimp Brașov, urmat de Koplax Prahova și Maria Trading, care a reușit în 2013 să realizeze un profit de peste 2 milioane de lei.
Cu o cifră de afaceri zero și pierderi de 5.588 de lei în 2013, Tracian Beef din Prahova ocupă locul al cincilea în topul celor mai mari ferme de creștere a bovinelor, în funcție de numărul de capete notificate la APIA în vederea obținerii ajutoarelor naționale tranzitorii în sectorul zootehnic în 2014.
Top 15 solicitanți ai ajutoarelor naționale tranzitorii în sectorul zootehnic – specia bovină, în funcție de numărul de animale solicitate în cererea unică pe 2014:
- SC Pajo Holding SRL Prahova
- SC Carmolimp SRL Brașov
- SC Koplax SRL Prahova
- SC Maria Trading SRL Călărași
- SC Tracian Beef SRL Prahova
- SC Lacto Agrar SRL Hunedoara
- SC DN Agrar Apold SRL Alba
- SC Alsali Impex SRL Galați
- SC Coremans Zootehnia SRL Arad
- SC Cerealcarni SRL Timiș
- Asociația Comunală Calita Vrancea
- A.I.L. Asociația Crescătorilor de bovine ovine caprine porcine cabaline pcs Vrancea
- SC Interglobal SRL Arad
- SC Romespa SRL Bihor
- SC Karpaten Meat Trading SRL Sibiu
În vreme ce alte stațiuni și institute de cercetare nu au fonduri nici pentru plata facturilor sau a salariilor, Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Cartof şi Sfeclă de Zahăr (INCDCSZ) Braşov a reușit să își extindă activitatea. Astfel, INCDCSZ Brașov ocupă primul loc în rândul beneficiarilor ajutorului specific acordat producătorilor de lapte și carne de vacă din zonele defavorizate în funcție de nr. de animale solicitate la plată pe cererea unică 2014, potrivit datelor furnizate de APIA la solicitarea stiriagricole.ro.
De asemenea, în acest top regăsim din nou pe unul dintre principalii jucători din piață, familia Șoneriu din Brașov, cea care controlează Carmolimp.
Top 15 solicitanți ai ajutorului specific acordat producătorilor de lapte și carne de vacă din zonele defavorizate în funcție de nr. de animale solicitate la plată pe cererea unică 2014:
- INCDCSZ Brașov
- SC Gusutri Com SRL Brașov
- Agroindustriala Râșnov Brașov
- Csiki Tej SRL Harghita
- Arpad Domokos Harghita
- SC Oliclado SRL Brașov
- Sebestyen Erzsebet II Harghita
- SC Vigerox Trans SRL Brașov
- Ada Prod Com SRL Cluj
- Damaschin Liviu Ispas Alba
- SC Agrolact SRL Alba
- SC Agro-Ardeal SRL Bistrița-Năsăud
- Ciurus Zootehnie SRL Bistrița-Năsăud
- Olimpiu Șoneriu Brașov, Iulia Cornelia Șoneriu Brașov, Mihaela Georgiana Șoneriu Brașov, SC Carmolimp SRL Brașov, Paul Daniel Șoneriu Brașov, Bastoimport Export SRL Cluj, Lazaer Brandus Hunedoara
- SCITL Agrocomplex Lechința Bistrița-Năsăud
Cativa PARTENERI AI PROFITULUI
Cel mai mare distribuitor de produse pentru protecția plantelor și de semințe din România și unul dintre principalii jucători pe piața de distribuție a îngrășămintelor,va ofera Solutiile PROFITULUI
BUMPER 250 CE, ”arma” potrivita in lupta contra bolilor foliare din culturile de cereale paioase
Cu certitudine, in lipsa tratamentului preventiv cu fungicide, bolile foliare si ale spicului la cereale paioase duc la pierderi serioase si o productie finala de slaba calitate.
Fermierii iscusiti au la indemana BUMPER 250 CE, un fungicid excelent pentru primul tratament (T1). El actioneaza ca un scut protector protejand tinerele plante de fainare, septorioza, fuzarioza, sfasierea frunzelor sau rugini. Se poate aplica de la infratirea cerealelor si pana la sfarsitul impaierii (BBCH 21-35).
Cum sa scapam de buruienile din porumb? Simplu, apelam la erbicide precum Astral, Meristo sau Temsa!
1,5 l de Astral, impreuna cu 1,5 l de Temsa sau 1,5 l de Astral cu 0,25 l Meristo reprezinta “solutia iscusita” pe care dumneavoastra o aveti la dispozitie in pachetele tehnologice de la ALCEDO. De ce sa achizitionati pachetele Silver Meristo si Silver Temsa? Pentru ca Meristo cat si Temsa se pot aplica atat in preemergenta cat si in postemergenta, combat un spectru mare de buruieni cu frunza lata, dar si unele graminee. In postemergenta, se pot aplica cand buruienile sunt in stadii timpurii de dezvoltare (cele cu frunza lata pana la stadiul de 4-6 frunze, iar buruienile graminee inainte de infratire). Nu uitati! Porumbul trebuie sa fie pana la stadiul de 8 frunze! Mai mult, in postemergenta cele doua erbicide se pot utiliza impreuna cu erbicidul Astral 40 SC, produs romanesc, cu o formulare foarte moderna si care combate excelent buruienile graminee anuale si perene, inclusiv costreiul din rizomi. Pentru mai multe detalii, accesati link-ul http://www.alcedoltd.ro/produse/promotii/oferta-speciala-primavara/oferta-speciala-pentru-porumb/
Cum combateti buruienile din culturile de porumb sau floarea-soarelui?
Cum cea mai buna combatere este preventia, puteti utiliza erbicidele SILBA sau TENDER
Silba si Tender sunt doua erbicide complete si complexe. Astfel, Tender este partenerul ideal in preemergenta atat la porumb cat si la floarea-soarelui, impotriva buruienilor graminee, dar si a unora cu frunza lata; doza recomandata este de 1-1,5 l/ha. La floarea-soarelui se aplica inainte de semanat, cu incorporare superficiala (ppi) cu ajutorul combinatorului, sau preemergent, fara incorporare, daca exista umiditate suficienta. Atentie! Solul trebuie sa fie bine pregatit. Pentru cultura de porumb se foloseste preemergent, fara incorporare imediat dupa semanat, in conditii de umiditate suficienta. Silba este eficient impotriva buruienilor graminee si a celor cu frunza lata, fiind aplicat la porumb atat in preemergenta cat si in postemergenta timpurie, in doza de 4,0-5,0 l/ha. La floarea-soarelui poate fi aplicat in preemergenta, pentru combaterea buruienilor anuale cu exceptia speciilor Xanthium, Solanum, Sinapis, in doza de 3,5-4,0 l/ha.
Ambele produsele le gasiti in pachetele tehnologice de la ALCEDO la preturi deosebit de avantajoase. Mai multe informatii comerciale gasiti accesand linku-rile: http://www.alcedoltd.ro/produse/promotii/oferta-speciala-primavara/oferta-speciala-pentru-floarea-soarelui/
http://www.alcedoltd.ro/produse/promotii/oferta-speciala-primavara/oferta-speciala-pentru-porumb/
Cu FertiGrow® Starter, pornirea in vegetatie este cu pana la 30% mai rapida!
Cum nu mai e mult timp pana cand samanta de porumb sau floarea-soarelui va ajunge in pamant, pe langa fertilizarea de baza, recomandam aplicarea de FertiGrow® Starter B&Z si FertiGrow® Starter NP MicroMIX – ingrasaminte starter microgranulate. Continutul de NPK, completat cu magneziu, zinc, bor sau sulf din FertiGrow® Starter B&Z si FertiGrow® Starter NP MicroMIX asigura o nutritie echilibrata plantelor inca din stadiile de plantuta. Aplicarea lor este o decizie “iscusita”, deoarece planta va avea la dispozitie hrana in primele perioade de vegetatie. Retineti! Aceste ingrasaminte sunt utilizate de plante in proportie de peste 95%. Inradacinarea mai rapida inseamna rasarire uniforma, pornire rapida in vegetatie si se traduce in final in cresterea rezistentei culturilor la boli si daunatori.
Pentru detalii tehnice sau comerciale, luati legatura cu echipa de vanzari ALCEDO accesand linkul: http://www.alcedoltd.ro/produse/toamna/ingrasaminte/ingrasaminte-microgranulate-starter/
REVELLER, un nou fungicid in protofoliul ALCEDO
REVELLER este a doua denumire comerciala a produsului ACANTO PLUS, un fungicid recunoscut al firmei DUPONT, aflat din acest an in oferta dedicata fermierilor ALCEDO. Omologat la grau si orz, in doza de 0,5 l/ha REVELLER, combate cele mai pagubitoare boli precum fainarea, rugina, septorioza, sfasierea si arsura frunzelor, precum si fuzarioza. Il recomandam pentru aplicare preventiva, pozitionat ca al doilea tratament (T2). Se poate utiliza si la floarea-soarelui si rapita, in doza de 0,6 l/ha pentru a combate si toate putregaiurile si patarile. E foarte important sa retineti ca REVELLER poate fi cumparat singur, insa va recomandam sa-l achizitionati in cadrul pachetelor tehnologice ALCEDO, pentru a beneficia de preturi atractive. Dati click aici, pentru a va alege optiunea perfecta http://www.alcedoltd.ro/produse/promotii/oferta-speciala-primavara/
Nou in portofoliul ALCEDO! Erbicidul STARANE, a doua denumire comerciala a produsului CERLIT
Incepand cu anul acesta, ALCEDO are in portofoliu, STARANE, a doua denumire comerciala a produsului CERLIT, erbicid recunoscut al firmei DOW AgroSciences. Omologat la grau, porumb, ovaz, mar si ceapa combate un spectru mare de buruieni, precum: turita, in orice stadiu de dezvoltare, lungurica, volbura, macris, rocoina, hrisca, zarna, mazariche, cupa vacii, etc. La grau si orz se poate aplica singur, in doza de 0,8 l/ha sau asociat cu erbicidele din familia Rival (Rival Star 75 GD si Rival Superstar 75 GD), in doza de 0,4 l/ha. STARANE este tolerat de cerealele paioase, intr-o fereastra foarte larga de aplicare, primavara de la infratire pana la aparitia spicului. Erbicidul STARANE nu afecteaza germinatia semintelor, deci poate fi utilizat cu succes in combaterea buruienilor cu frunza lata din loturile semincere. Poate fi combinat cu ingrasaminte foliare, cu un test de compatibilitate in prealabil.
Puteti achizitiona acest produs singur sau puteti opta pentru pachetul tehnologic RIVAL Plus, beneficiind de un pret avantajos. Pentru a vizualiza oferta noastra, dati click aici http://www.alcedoltd.ro/produse/promotii/oferta-speciala-primavara/
Atentie la patarea rosie a frunzelor de samburoase
Pentru cei ce detin plantatii de prun, cais, piersic, migdal, cires si visin, ii informam ca in primavara, acestea pot fi atacate de patarea rosie a frunzelor de samburoase. Va aducem in atentie aceasta boala pagubitoare deoarece una din metodele foarte eficace de distrugere a rezervelor de spori de rezistenta ai ciupercii este realizarea unui tratament cu produse fungicide inainte de desfrunzire, care are loc in aceasta perioada.
Patarea rosie a frunzelor de samburoase este o boala frecventa in toate livezile de samburoase, aparand agresiv indeosebi in primaverile umede. In timpul vegetatiei, agentul patogen poate produce un numar mare de generatii, de picnidii, cu picnospori ce dezvolta infectiile secundare si se pot mentine, ori transmite de la un an la altul prin resturile vegetale ramase pe sol, cu precadere in livezile neingrijite sau batrane.
Desi produce mari neajunsuri plantatiilor de samburoase (indeosebi prunului, ciresului, visinului si migdalului) este tratata cu usurinta de cultivatori ceea ce a dus la o rezerva biologica considerabila de germeni infectiosi ai ciuperciiPolystigma rubrum.
Produse chimice recomandate de ALCEDO pentru prevenirea si combaterea ciupercii Polystigma rubrum la samburoase:
Produsul | Doza/conc. | Spectru de actiune |
ALCUPRAL 50 PU | 0,2% (2 kg/ha) | patarea rosie a frunzelor de prun, ciuruirea frunzelor, monilioza |
BRAVO 500 SC | 0,15% | patarea rosie a frunzelor de prun, monilioza |
DITHANE M-45 | 0,2% | patarea rosie a frunzelor de prun |
FOLPAN 80 WDG | 0,2% (2 kg p.c./1000 l apa/ha) | patarea rosie a frunzelor de prun, ciuruirea frunzelor |
SIGNUM | 0,05% (0,5 kg/ha) | patarea rosie a frunzelor de prun, monilioza |
De ce sa utilizati Topsin 500 SC in cultura de floarea-soarelui?
Suprafetele cultivate cu floarea-soarelui au cunoscut in ultimii ani cresteri semnificative, fiind o cultura preferata de foarte multi fermieri.Combaterea bolilor florii-soarelui a devenit o preocupare majora pentru agricultori, asa ca venim din timp cu informatii pretioase despre acest lucru.
Asadar, unele dintre bolile care creaza probleme grave in cultura florii-soarelui sunt: putregaiul alb (Sclerotinia sclerotiorum), putregaiul cenusiu (Botrytis cinerea), patarea bruna si necrozarea tulpinilor, innegrirea tulpinilor (Phoma lingam), patarea bruna si frangerea tulpinilor (Phomopsis helianthi).
Trebuie stiut ca in cazul in care cultura de floarea-soarelui revine pe acelasi teren la doar 2-3 ani dupa floarea-soarelui sau rapita, pentru combaterea bolilor enumerate mai sus se recomanda aplicarea fungicidului Topsin 500 SC, in doza de 1,4 l/ha. In functie de presiunea de atac se pot efectua 1 sau 2 tratamente. Primul tratament se va efectua pana in faza de 6-8 perechi de frunze ale culturii, iar cel de-al doilea tratament se va aplica cand este format butonul floral. Primul tratament este foarte important in vederea combaterii frangerii tulpinilor. Asta chiar daca cultura arata foarte bine si pare ca nu ar necesita tratament cu fungicide, in aceasta faza se realizeaza o combatere eficienta a acestei boli.
Mentionam ca Topsin 500 SC are actiune fungicida, de contact si sistemica, fiind absorbit de plante prin frunze si radacini, avand un foarte bun efect preventiv si curativ fata de un spectru larg de agenti fitopatogeni care provoaca boli ale plantelor, cu infectie de suprafata si sistemica.
Pentru cei dintre dumneavoastra care doriti sa va protejati culturile de floarea-soarelui cu Topsin 500 SC, il puteti cumpara de la reprezentantul ALCEDO din zona dumneavoastra agricola.
NUPRID OIL 004 CE si ALCUPRAL 50 PU, solutia optima la pomi si vita de vie, inainte de pornirea in vegetatie
Secretul reusitei tratamentelor cu insecticide si fungicide la speciile pomicole si vita de vie, impotriva majoritatii daunatorilor (paduchele din San Jose, acarianul rosu si cel comun, afide – oua de rezistenta, paduchele testos, etc), a unor bacterioze (focul bacterian al rosaceelor – Erwinia amylovora) la unele specii pomicole, dar si a unor ciuperci patogene, o constituie tratamentele din perioada repausului vegetativ si inceputul dezmuguririi. In acest sens, va recomandam sa utilizati in aceasta perioada insecticidul NUPRID OIL 004 CE, dar si fungicidul ALCUPRAL 50 PU.
De ce va sfatuim sa faceti aceste tratamente pana la inceputul dezmugurii? Pentru ca rezerva de daunatori, cat si cea de agenti patogeni hibernanti va fi diminuata, ceea ce va duce la efectuarea unui numar redus de tratamente in vegetatie. Deci, nu omiteti sa faceti aceste tratamente, mai ales ca in acest an fereastra de aplicare ar putea fi una scurta, iar daunatorii vor fi mai greu de combatut in vegetatie, si evident, costurile vor fi mult mai mari. Atentie!Tratamentul cu NUPRID OIL 004 CE se aplica numai pana la dezmugurirea pomilor si a vitei de vie.
Pentru detalii despre aceste produse, dati click pe aceste link-uri: http://alchimex.ro/product/nuprid-oil-004-ce/; http://alchimex.ro/product/alcupral-50-pu/
Echipa ALCEDO
Sase fungicide “iscusite”pentru tratamentele fitosanitare la cereale paioase
Stiati ca fara tratamente cu fungicide puteti compromite culturile de cereale paioase? ALCEDO va aduce in atentie 6 fungicide “iscusite”: Bumper 250 CE, Salvator 25 EW, Topsin 500 SC, Chefara, Priori Xtra si Reveller. Astfel, la cerealele paioase pentru primul tratament va sfatuim sa utilizati unul dintre fungicidele: Bumper 250 CE, Salvator 25 EW, Topsin 500 SC sau Chefara. Protectia, insa, trebuie sa fie asigurata pe toata perioada de vegetatie, si de aceea pentru al doilea tratament, acolo unde cultura impune, puteti sa utilizati fungidele Topsin 500 SC, Priori Xtra si Reveller.
Gasiti aceste fungicide la preturi deosebit de avantajoase in pachetele tehnologice de la ALCEDO. Pentru mai multe detalii, dati click pe acest link: http://www.alcedoltd.ro/produse/promotii/oferta-speciala-primavara/
Echipa ALCEDO
Despre noi
Înființată în 1990, ALCEDO este o companie ce activează în domeniul distribuției de inputuri pentru agricultură, lucrând, în momentul de față, pentru aproximativ o treime din fermierii de pe piața românească.
Astăzi, după un sfert de secol, ALCEDO se bucură să fie cel mai mare distribuitor de produse pentru protecția plantelor și de semințe din România și unul dintre principalii jucători pe piața de distribuție de îngrășăminte.
Din anul 2011, datorită calității serviciilor și performanței echipei, Sumitomo Corporation, una dintre cele mai mari companii din Japonia și din lume, care are afaceri la nivel mondial de aproximativ 72 mld. dolari, devine acționar majoritar.
Din grupul ALCEDO, face parte și Alchimex, cel mai mare formulator local de produse de protecția plantelor și îngrășăminte foliare din Romania. Produsele formulate în Alchimex acoperă 6% din produsele de protecția plantelor utilizate de fermierii români.
Dezvoltarea ALCEDO s-a făcut în mai multe direcții: de la activități de distribuție la cele de preluare a producției agricole și vânzarea către companiile cu care există parteneriate. Astăzi, ALCEDO este distribuitorul numărul 1 în România, pentru numeroase companii internaționale, fie că sunt din domeniul produselor de protecția plantelor, semințelor sau îngrășămintelor.Contact
S.C. ALCEDO S.R.L.
Cod Unic de Înregistrare: 350278
Nr. Înmatriculare: J40/2896/1991Strada Alexandru Constantinescu, nr. 63, Sector 1, Bucuresti.
Cod postal: 011472
Tel/fax: 004 021 310.83.49
004 021 310.83.50
e-mail: office@alcedoltd.ro
Web: www.alcedoltd.ro.Magazin:
Calea Grivitei 46,
Tel. 021 311 71 81, 0722 759 001, Voinea Maria
Oferta Mig Vas Calarasi
De ce sa ne alegeti:
01.
PROFESIONALISM
02.
SERIOZITATE
03.
EXPERIENTA
04.
PRODUSE DE CALITATE SUPERIOARA
05.
RAPORT BUN CALITATE/PRET
Partenerii nostrii sunt companii de renume mondial, avand zeci de ani de experienta in cercetare si printre cel mai bine cotate produse, pe piata de pesticide.
MIG VAS distribuie seminte, pesticide si ingrasaminte intr-o gama variata din 2005, desi a inceput sa actioneze pe piata inputurilor pentru agricultura din 2001. Pana in prezent MIG VAS a servit cu produse peste 300 de fermieri, in conditii competitive de piata. Cea mai mare parte a produselor de protectie a plantelor si a ingrasamintelor au fost livrate direct la ferma, dand astfel fermierilor beneficiul de a comanda si primi in timp util produsele de care au nevoie atunci cand au nevoie de ele.
Produsele noastre:
- Erbicide
- Dual Gold, Pantera, Mistral, Fusilade, Granstar, Titus, Glyphogan, Gat Motion, Pulsar…
- Insecticide
- Actara, Karate Zeon, Fastac, Sumialpha, Nuprid, Avaunt, Mavrik, Coragen…
- Fungicide
- Tilt, Ridomil Gold, Bumper, Orius, Shavit, Java, Fantic M, Manzate, Cuproxat…
- Seminte
- Porumb, Floarea soarelui, Soia, Rapita, Sorg…
- Ingrasaminte
- Plantfert, Route, NPK…
Tehnologii agricole:
- BASF
- Caussade
- Chemtura
- Euralis
- KWS
- Limagrain
- Makhteshim Agan
- Nufarm
- Pioneer Du-Pont
- Procera
- Saaten Union
- Sumi Agro
Potrivit datelor MADR, citate de Agerpres, în 2016, exporturile au însumat 5,95 miliarde euro, în creștere cu 3,8% față de 2015, însă importurile crescut cu 11,8%, până la 6,51 miliarde euro.
Analiza MADR arată că, deşi în schimburile comerciale cu ţările terţe România a fost pe plus cu 1,256 miliarde euro, în schimburile cu statele UE, deficitul comercial a atins un nivel record de 1,814 miliarde euro, aproape dublu faţă de anul 2015. Per total, deficitul comercial cu produse agrialimentare a fost de 557,4 milioane euro.
Uniunea Europeană a fost principalul partener în comerţul agroalimentar al României în 2016: exporturile către state UE au avut o pondere valorică de 60,7% din total exporturi, iar achiziţiile de produse agroalimentare din statele membre au deţinut o pondere de 83,4% din total importuri.
Grâul, pe primul loc la export, cu cantităţi importate din Ungaria şi Bulgaria pentru re-export
Pe primul loc în topul exporturilor de produse agroalimentare a fost grâul. România a exportat în 2016, aproximativ 7 milioane tone de grâu, de două ori mai mult decât în 2015, din care a încasat 1,14 miliarde euro. Însă, o parte importantă din grâul exportat în 2016 a provenit din achiziții din Ungaria și Bulgaria în vederea re-exportului prin Portul Constanța.
Comparativ cu 2015, în 2016 s-au încasat mai mulţi bani din exporturile de semințe de rapiță (1,46 de milioane tone): 549 milioane euro (+248,2 milioane euro), semințe de floarea-soarelui(1,18 milioane tone): 489,9 milioane euro (+37,6 milioane euro), bovine vii: 159 milioane euro (+32,5 milioane euro față de 2015), preparate alimentare: 112,6 milioane euro (+25,3 milioane euro), ciocolată: 71,3 milioane euro (+18,1 milioane euro), produse de brutărie, patiserie și biscuiți: 107,1 milioane euro (+16,7 milioane euro), carne de porc: 49 milioane euro (+14,1 milioane euro), ovine sau caprine vii: 166,3 milioane euro (+12 milioane euro) și cârnați, salamuri și produse similare: 42,8 milioane euro (+7,2 milioane euro față de 2015).
Pe de altă parte, în 2016 au scăzut exporturile de porumb cu 257,5 milioane euro, până la 702,4 milioane euro, pentru o cantitate de 3,43 milioane tone. Anul trecut, s-au diminuat și exporturile de țigări cu 176,4 milioane euro, cele de orz cu 107,3 milioane euro, ulei de floarea-soarelui, cu 41,9 milioane euro şi șrot de floarea-soarelui, cu 26,9 milioane euro.
Deși în termeni cantitativi exportul de carne de pasăre s-a menținut relativ constant – 66.500 tone, încasările au scăzut cu 21,2 milioane euro, până la 112,3 milioane euro.
IMPORTURI MAI MARI LA TOATE PRODUSELE: CARNE DE PORC ŞI DE PASĂRE, BRÂNZETURI, LAPTE, TOMATE
În ceea ce privește importurile de produse agroalimentare, carnea de porc se menține în top, cu o cantitate de 197.000 tone, în valoare de 343,6 milioane euro. Față de 2015, am plătit mai mult cu 16,2% (+47,9 milioane euro).
De asemenea, au crescut și importurile de grâu, până la 2,156 milioane tone, în general pentru a fi re-exportate, valoarea acestora fiind de 330,9 milioane euro, dar și produsele de brutărie, patiserie și biscuiți (+44 milioane euro) și ciocolată (+43 milioane euro).
Potrivit MADR, au mai fost importate 63.500 tone de brânzeturi, în valoare de 178 milioane euro (+39 milioane euro față de 2015), preparate alimentare de 226 milioane euro (+38 milioane euro), cafea de 197,6 milioane euro (+27,9 milioane euro), citrice de 163 milioane euro (+23,8 milioane euro), banane de 125,4 milioane euro (+17,2 milioane euro) și carne de pasăre de 161,7 milioane euro, în plus cu 15,4 milioane euro față de anul 2015.
40.000 tone lapte importat în plus faţă de 2015
Analiza MADR arată o creștere și la importurile de lapte și smântână, de la 150.900 tone în 2015, la 190.700 tone în 2016, mai mult cu 26,3% faţă de 2015. Valoric, am plătit 74,9 milioane euro pe aceste importuri, mai mult cu 14,6 milioane euro decât în 2015.
La tomate, importurile din 2016 s-au ridicat la 76.300 tone, o creștere cu 32,7% față de 2015, iar valoric au atins 70,2 milioane euro (+17,3 milioane de euro).
Pe de altă parte, au scăzut sumele plătite pe importurile de șrot de soia (-73,6 milioane euro), tutun brut (-42,6 milioane euro) și porcine vii (-6,8 milioane euro).
Anii trec,dar prostia romaneasca dainuie:Tanarul fermier al anului 2014,de la Cluj lupta si acum cu sistemul: modelul austriac al fermei sale nu “bate” cu fondurile europene
Tanarul fermier al anului 2014 la Cluj lupta de cativa ani cu sistemul: modelul austriac al fermei sale nu “bate” cu fondurile europene. La decernarea premiilor Fermierul anului 2014, Clujul a fost reprezentat de Ioan Oprita, un agricultor de 35 de ani din Gadalin, atat la categoria Tanarul fermier al anului 2014, cat si la categoria Afacere de familie. El a relatat pentru Ziar de Cluj cum si-a alcatuit ferma dupa model austriac, a cumparat juninci din Germania si a investit in tehnologie si despre neimplinirea sa cea mare: nu a reusit pana acum sa acceseze fonduri europene.
Festivitatea acordarii premiilor a avut loc in cadrul Balului Fermierului, organizat de Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) a avut loc la Bucuresti marti, 9 septembrie. De la Cluj au fost premiati Emil Turdeanu , de la Agroindustrial Impex, Doina Tor de la SC Ariesul Turda, Ovidiu Onisor de la Adaprodcom, Mircea Ciurea de la Crisan & Company SRL a fost declarat Fermierul de mijloc al anului, iar Ioan Oprita de la Sortimpex Prod Serv Com a fost numit tanarul fermier a anului 2014 la Cluj.
“Castigatorii premiilor „Fermierul Anului 2014” au fost fermieri care au declarat la directiile agricole judetene productiile obtinute în 2014 la culturile de grau, rapita si orz, precum si tinerii fermieri si administratorii fermelor de familie, care au devenit afaceri de succes”, au explicat oficialii MADR.
Fermierul Ioan Oprita se incadreaza si la acest din urma criteriu, cu ferma sa dupa model austriac.
“Am fost unul dintre primii tineri fermieri care a inceput activitatea asta asa, ca un nebun, pe cont propriu. M-am tot lovit de probleme, de autoritati, dar am luptat si m-am autorizat si am fost, probabil, o voce mai sonora decat altii. Eu nu mai consider a fi cel mai buni dintre cei buni, dar sunt acolo undeva, incerc sa fac performanta si sa fac un business care sa ne sustina traiul, mie si familiei. Am participat si la multe programe de pregatire, in special in afara tarii si am incercat sa le punem in practica, atat cat am putut”, a apreciat el motivul pentru care a fost premiat.
Ferma sa este inspirata dupa una din Austria, la care a stat in pregatire doua saptamani si a urmat chiar si niste cursuri de instruire. In urma acestei vizite si a inchegarii unei mici ferme dupa acel model, Directia Agricola si a Dezvoltarii Rurale (DADR) a trimis multi tineri in stagii de pregatire la Gadalin, unde se afla businessul.
Oprita este absolvent de stiinte economice la baza, insa, in urma cu 12-13 ani a inceput “o mica afacere cu 10 vacute”, dupa care a inceput sa se documenteze cum sa treaca mai departe de stadiul de hobby.
“Am facut un import de 20 de juninci din Germania, dupa care am facut grajdul, sala de muls si am tot crescut si am facut investitii peste investitii si credite. Nu am gasit animale cu genetica ridicata la noi. Nu ca nu sunt, dar nu erau de vanzare. Fermele care aveau nu vindeau ce era bun. Am dat un ban in plus, dar performantele au inceput sa apara”, a explicat el.
Laptele este valorificat prin Cooperativa Somes Aries, din care fermierul face parte ca membru fondator.
“Deocamdata, marea cantitate o dam la Friesland, dar livram si la alti procesatori”, a punctat fermierul.
Tot in cadrul fermei este produsa si hrana vitelor.
“Masa furajera ne-o producem noi. Avem terenuri luate in arenda, pentru ca preturile la terenuri sunt foarte mari, cel putin in zona noastra. Chiar si cerealele le producem noi, in mare parte”, a precizat el.
Ioan Oprita are si o moara si pana nu demult facea si paine pentru oamenii din sat, insa a renuntat de curand la aceasta activitate, “din mai multe motive”.
Marele lui of este faptul ca nu a reusit pana acum sa acceseze fonduri europene.
“In primul an cand am depus a fost o adevarata brambureala. Era o concurenta foarte mare. La urmatoarea data cand am accesat fonduri europene mi s-a dat raspunsul dupa un an. Mi s-a spus ca proiectul este eligibil, dar nu finantabil. Am o retinere foarte mare referitor la fondurile europene pentru ca stiu ca se obtin foarte greu. Nu prea sunt de acord cu politica agricola a tarii in unele chestiuni, pentru ca se face sprijin la nivel mic si micro in conditiile in care de acolo nu mai vine nimic inapoi. Nu sunt sprijinite societatile comerciale, nu sunt sprijiniti agentii economici cu credite performante, cu accesari mai facile de fonduri europene. Nu pot sa fiu de acord sa aiba prioritate start-up-urile. Daca am avut o activitate de 10 ani pe care ma straduiesc sa o fac asa cum trebuie, sa ii dea bani pentru ceva aflat la inceput. Dam la tineri fermieri, e ok, dar sa se concretizeze ceva. Deocamdata, 90 la suta din tinerii fermieri si-au facut plantatii de tuia. Ne batem cu sistemul, ce sa facem”, s-a plans Oprita.
Proiectul depus de el in acest sens ar fi constat in modernizarea fermei.
“Am vrut sa o tehnologizez cu utilaje performante. Un proiect dureaza doi ani pana se poate implementa. Eu nu pot astepta doi ani pana sa imi iau o masina de erbicidat, o vidanja. O parte din acestea mi le-am procurat. Ca sa ridic punctajul, ar fi trebuit sa iau inca o data acestea.
Am fost dezavantajat si pentru ca sunt asociat in firma cu tatal meu. El nu poate sa aiba 40 de ani, nu a avut copii la 16 ani pentru asta. Am pierdut din start la punctaj din aceasta cauza. In Germania fondurile europene se acceseaza mult mai simplu: depui un dosar, vine o comisie care evalueaza si apoi primesti raspunsul. La noi trebuie aprobare de la fiecare autoritate, sa te umilesti in fata lor, sa faci anticamera in fiecare secretariat, pentru cate o semnatura si o stampila”, a mai spus fermierul.
La aceasta ora, ferma are in total patru angajati.
“Vreau sa accesez fonduri europene ca sa achizitionez utilaje, deci sa nu mai am nevoie de multi oameni. La accesarea fondurilor una dintre conditii ar fi sa angajez oameni, deci ne invartim in jurul cozii”, a atras atentia clujeanul.
O alta problema ar fi si faptul ca nu prea mai sunt oameni care sa isi doreasca sa lucreze in agricultura.
“Nu gasesc, de pilda, un mecanizator, pentru ca lipsesc scolile de profil. Toata lumea vrea sa faca liceu si facultate acum, nu mai invata meserie”, a subliniat Ioan Oprita.
Concediile estivale sunt o raritate in viata de la ferma.
“Imi iau concediu, dar nu mai mult de o saptamana si mai mult iarna. Imi place sa merg sa schi si vara sunt foarte ocupat. Terminam o campanie si incepem alta.
Intalnirea de la Bucuresti cu fermierii este apreciata de clujean drept “benefica”.
“Intalnirile astea sunt utile de fiecare data, pentru ca se discuta multe, propunem, vedem cu ce idei putem veni. Putem lua pulsul agriculturii din tara, in cazul de fata problemele care sunt cu boala limbii albastre si cu altele de acest fel, fiind o ramura in care suntem destul de uniti, mai ales ca s-a dovedit ca numai noi ne putem ajuta”, a explicat acesta.
In ciuda problemelor cu “sistemul”, fermierul este decis sa isi faca datoria de cetatean si sa mearga la vot.
“O sa ma duc, desi am zis ca nu mai fac asta. E o mare dezamagire ce se intampla dupa vot. In cine iti pui sperante, te cam uita dupa aceea. Toti au avut nevoie de sustinerea ta, dar apoi uita ce au promis”, a justificat el.
Ce si-ar dori sa schimbe statul in agricultura?
“Creditare cu dobanzi subventionate exact cum e afara si cu termene de rambrusare, de 10-11 ani si nu 5 ani cum e acum. Ar mai trebui o lege a comasarii terenului, pentru ca aici, in nord-vest e foarte faramitat, nu avem, cum au colegii nsotri din sud, parcele de sute de hectare”, a incheiat tanarul fermier.
Afacere cu solarii. Cum a reușit un fermier mic să aibă chiar și 15 comenzi pe zi
Dorința de a le oferi hrană sănătoasă copiilor a schimbat destinul a trei familii tinere din Sibiu, care și-au dat seama rapid că pot dezvolta o adevărată afacere din cultivarea plantelor în solarii.
”Grădina Verde” din Șelimbăr a fost înființată de un economist, un jurist, un director de vânzări, un mecanic și un organizator de evenimente. Acești oameni ale căror meserii nu îi recomandă pentru o carieră în agricultură au reușit să prindă contracte cu restaurante mari din Sibiu și să aibă chiar și 15 comenzi într-o singură zi.
Cum a început totul și primele recolteAnul trecut, în iulie, micul grup de oameni a cumpărat solariile, iar în noiembrie au fost plantate primele semințe / răsaduri. Au avut o primă producție în primăvară și de atunci au continuat să producă, fără oprire, verdețuri și legume proaspete.
„Am început cu produse care rezistau perioadei reci – spanac, salată, ceapă verde, ridichi -, cu astea am început. Cu timpul am început să diversificăm producția, am pus roșii, ardei gras de două feluri, gogoșari, ardei capia, castraveți, vinete de două feluri. Asigurăm și partea de verdețuri, pătrunjel, mărar, pătrunjel creț care e folosit pentru decor, mentă, busuioc. Încercăm să asigurăm și partea aceasta de plante aromatice, busuioc, salvie, oregano, rozmarin, cimbrișor, care vor fi comercializate la ghiveci”, spune Lucian Mihalache, unul din cei care au pus pe picioare mica afacere
1000 de metri pătrați de solarii, pentru început
Cele trei familii au reușit să ridice până acum 4 solarii, fiecare cu o suprafață de 240 de metri pătrați. Planul pentru viitorul apropiat prevede ridicarea a încă 1000 mp de solarii.
„Cererea e destul de mare și, din păcate, acum e asigurată de importuri sau de produse aduse de la mare distanță. Atuul nostru ar fi tocmai acesta, că noi aducem legumele proaspete clienților, acestea sunt culese cu cel mult o zi înainte, iar la livrările pe care le facem persoanelor fizice produsele sunt culese în ziua respectivă. Noi ne dorim ca oamenii să ne recunoască pentru calitatea produselor”, mai spune Lucian Mihalache.
Cum se realizează desfacerea
Cei de la Grădina Verde au contracte cu șase restaurante din Sibiu. Chiar dacă cea mai mare parte dintre produsele vândute restaurantelor constă în legume și verdețuri tradiționale, antreprenorii au fost mereu deschiși la nou. De exemplu, atunci când un client mare le-a sugerat că ar fi interesat să cumpere mazăre dulce, ei nu au ezitat să o cultive în solariile lor.
În plus, există zile cu 15 comenzi venite direct (din recomandări, în special) sau online, de la clienți interesați de legume și verdețuri sănătoase și proaspete. ”Grădina” livrează gratuit la domiciliul clientului dacă valoarea comenzii trece de 30 de lei.
Semințe folosite și tratamente inedite pentru plante
Legumele și verdețurile din solarii sunt obținute din semințe tradiționale. Excepție face cultura de roșii ecologice, pentru care cei de la Grădina Verde cumpără răsaduri de la un producător sibian.
Antreprenorii spun că, până acum, nu au stropit nici măcar o plantă cu insecticid.
„Am cumpărat un fertilizator ecologic, dar o singură dată am stropit cu el. Secretul nostru, dacă pot să spun așa, constă în faptul că folosim ceaiuri naturale, există anumite rețete tradiționale care ajută legumele. Se folosește usturoi, ardei iute, coada calului, există o anumită tehnologie, se amestecă și se stropesc legumele pe frunze. Noi am folosit la roșii anumite ceaiuri realizate din plante pentru că alungă dăunătorii, iar pe marginea rândurilor am pus usturoi, pentru că, de asemenea, alungă anumiți dăunători. E drept că nefolosind tot felul de lucruri care ar ajuta să crească mai repede produsele nu putem obține cantitățile pe care le au cei care fac producții intensive”, arată Lucian Mihalache.
Fără angajați, investiție la comun
De solarii și desfacere se ocupă chiar membrii celor trei familii, fără a avea nevoie de angajați.
Investiția de până acum este estimată la circa 100.000 de euro, însă o afacere cu solarii poate fi începută și cu o sumă mult mai mică (de exemplu, un fermier la început de drum poate construi un singur solar, de 100-200 de metri pătrați).
Planul investitorilor este să acceseze fonduri europene în perioada imediat următoare, dar după extinderea cu încă 1000 de metri pătrați de solarii.
„După ce facem extinderea vrem să accesăm fonduri europene, pentru că în baza suprafeței pe care o avem, vom deveni eligibili pentru a accesa aceste fonduri. Până la acest moment, în ceea ce privește suma investită, ajungem undeva la 100.000 euro, dar cumva, investiția e împărțită în trei, ce se vede acum e investiția făcută de sora mea, terenul aparține finilor și extinderea va fi investiția mea”, mai spune Lucian.
Certificarea bio, o treabă de 3 ani
Cultivatorii din Șelimbăr vor să obțină și certificarea bio, însă, spun ei, procesul durează chiar și trei ani. Timp în care ei produc legume și verdețuri 100% naturale, dar pe care, în lipsa acestei certificări, nu le pot prezenta clienților drept bio.
Ce invataminte tragem de la bancherul Robert Rekkers
Fermierul roman care primeste bani cu imprumut pentru a-si finanta afacerile are macar 100 de hectare de teren, experienta in agricultura si nu are datorii mari, spune, intr-un interviu acordat StartUpCafe, bancherul Robert Rekkers, care conduce acum institutia financiara nebancara Agricover. El mentioneaza, insa, ca vrea sa scada la 50 de hectare pragul de la care sa le acorde fermierilor romani credite pentru afacerile lor.
Cu toate acestea, doar 1,25% dintre fermierii romani (din sectorul vegetal) se incadreaza in nivelul de exigente pe care il are olandezul pentru a le acorda imprumuturi. In anul 2013, in Romania erau 13.100 de ferme cu peste 100 de hectare de teren arabil, potrivit datelor Ministerului Agriculturii. Daca pragul despre care vorbeste Rekkers scade la 50 ha, s-ar mai adauga abia inca 8.600 de ferme care sa poata accesa aceste credite.
Romania are unele dintre cele mai faramitate exploatatii agricole din Europa. Peste 830.000 de ferme romanesti aveau, in anul 2013, 1-5 hectare, ramanand la nivelul de subzistenta. Suprafata medie de teren agricol pe ferma in Romania era de 3,4 hectare, mult sub media UE, care era de 14,2 hectare.
In Olanda, tara din care bancherul a venit in Romania, media era de aproape 26 hectare pe ferma.
Olandezii au si cea mai mare productivitate a fermelor: 14.800 de euro la hectar in anul 2014, potrivit datelor Eurostat. Spre comparatie, Romania a avut o productivitate medie de 1.160 de euro la hectar.
StartupCafe: Una dintre problemele pe care agricultorii mici din Romania le mentioneaza este reticenta bancilor in a le acorda credite. Cat de prudenti sunteti in a oferi credite acestei categorii de clienti din Romania?
Robert Rekkers: Daca vorbim de cultura mare, in acest moment oferim credite fermierilor mici ce lucreaza peste 100 de hectare si ne propunem sa coboram acest prag la 50 hectare, lansand noi produse pentru acestia. De asemenea, finantam fermieri mici din pomicultura, legumicultura si zootehnie (cei cu ferme sub 100 de capete).
Avem apetit pentru risc, avem resurse si suntem pregatiti sa oferim finantare. Deschiderea pe care o avem pentru a oferi credite fermierilor mici vine din cunoasterea si intelegerea domeniului agricol ce ne permite sa gasim cele mai potrivite solutii adaptate nevoilor fermierilor, atat din sectorul vegetal cat si din zootehnie. Stim ce nevoie de capital de lucru au, ce valoare au activele fermei si colateralele aduse drept garantie, cat valoreaza recolta lor sau veniturile pe care le genereaza ferma, iar toate aceste informatii ne ajuta sa construim politica de creditare si risc adecvata.
StartupCafe: Care sunt criteriile pe care le aveti in vedere cand decideti sa acordati un credit unui fermier mic?
Robert Rekkers: Avem in vedere doua directii de analiza atunci cand decidem acordarea unui credit. In primul rand, din puncte de vedere cantitativ, analizam situatia financiara a fermei si respectiv incadrarea intr-o anumita clasa de bonitate. Un alt aspect foarte important, de aceasta data din punct de vedere calitativ, il reprezinta experienta fermierului, reputatia si chiar expertiza si traditia familiei in domeniu.
StartupCafe: Care este „portretul” fermierului mic care primeste credit de la Agricover IFN?
Robert Rekkers: Sunt fermieri care doresc sa faca performanta, au initiative de crestere, pregatesc proiecte de dezvoltare, au ambitia de a evolua, insa in acelasi timp sunt echilibrati in termen financiar (grad de indatorare) si comercial (nu fac achizitii supradimensionate care pot afecta stabilitatea afacerii).
StartupCafe: Care este „portretul” fermierului caruia NU ii veti acorda credit?
Robert Rekkers: Agricultura este un domeniu in care expertiza se dobandeste in timp, si este un element cheie in asigurarea succesului si performantei business-ului. De aceea, finantarea unui start-up sau a unor investitori fara experienta in acest domeniu este destul de dificil de realizat. In ceea ce priveste fermierii care activeaza deja in acest domeniu si au un nivel relevant de know-how, gradul de indatorare si investitiile in active supradimensionate pot reprezenta o bariera in acordarea finantarii.
Structura exploatatiilor agricole din Romania, in anul 2013 (Sursa: Ministerul Agriculturii)
StartUpCafe: Ce servicii si produse de creditare acceseaza fermierii romani cel mai des de la dumneavoastra?
Robert Rekkers: Fermierii mici acceseaza cu precadere creditele de tip fast/ prefinantare cu acordare rapida pentru achizitia input-urilor agricole, factoring pentru plata facturilor catre furnizori si credite garantate cu teren arabil.
O categorie de finantare care incepe usor sa creasca in randul fermierilor mici o reprezinta creditele pentru investitii pe durata de 5 ani pentru achizitia de teren si echipamente.
StartupCafe: Alti factori care influeneaza decizia de creditare?
Robert Rekkers: Intr-adevar, sunt factori externi care influenteaza dinamica si evolutia pietei agricole, iar odata cu aceasta si deschiderea noastra pentru finantarea anumitor zone. Putem vorbi, de exemplu, in cazul pomiculturii de embargoul rusesc sau in zootehnie de anularea cotei de lapte care ne-au facut sa fim mai prudenti in acordarea creditelor catre aceste sectoare. De asemenea, daca ne uitam pe piata de carne si, respectiv, la fluctuatiile de pret putem spune ca suntem precauti in a acorda credite producatorilor de carne.
StartupCafe: Care a fost volumul de credite acordate catre fermieri in anul 2014?
Robert Rekkers: Valoarea totala a creditelor acordate in agricultura este de peste 12 miliarde de lei. Agricover Credit a acordat, anul trecut, credite in valoare de 840 milioane lei, din care aproximativ 80% au fost pentru cultura mare (respectiv cultura de grau, porumb, floarea soarelui, rapita), iar restul de 20% au fost acordate domeniilor zootehnie si horticultura.
Nota: StartUpCafe a solicitat interviuri cu lideri ai mai multor banci comerciale care ofera servicii de finantare pentru afaceri mici si mijlocii, inclusiv in agricultura, insa numai CEO-ul Agricover IFN, Robert Rekkers, a raspuns solicitarii publicatiei.
Cei mai apreciati fermieri din Braila
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a organizat marți, 9 septembrie, prima ediție a „Balului Fermierilor”, singurul eveniment de acest tip de anvergură națională, în cadrul căruia au fost recunoscute eforturile și rezultatele deosebite înregistrate în acest an de producători agricoli din întreaga țară, atât cei care derulează activități în sectorul vegetal, cât și în zootehnie.
Câștigătorii premiilor „Fermierul Anului 2014” au fost fermieri care au declarat la Direcțiile Agricole Județene producțiile obținute în 2014 la culturile de grâu, rapiță și orz, precum și tinerii fermieri și administratorii fermelor de familie, care au devenit afaceri de succes.
Prin acordarea premiilor „Fermierul Anului 2016”, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale dorește atât să încurajeze producătorii agricoli să continue investițiile și eforturile, astfel încât agricultura românească să devină principalul motor al creșterii economice, cât și aducă în prim plan producătorii agricoli care au contribuit la obținerea acestor rezultate extraordinare, prin care demonstrează că, în România, se poate face agricultură performantă, la standarde europene, cu respectarea cerințelor consumatorului.
Câștigătorii premiilor ”Fermierul Anului 2014” pentru județul Brăila sunt:
1. SC AGRICOST SRL (Director general : Culiță Tărâță jr.)
2. SC FIRSTFARMS AGRO EAST SRL (Administrator : Florin Zănoagă)
3. SC ROMINSEM SRL (Administrator : Thierry Bourgoing)
FERMIERUL DE MIJLOC: SC RIGASI TRANS SRL (Administrator : Nicu Ardeleanu)
Conform datelor anunțate în timpul evenimentului, ca urmare a producției declarate că au fost obținute pe cele 55.000 de ha de Agricost SRL , aceștia au obținut 7.200 kg grâu/ha, 3.500 kg rapiță la ha și 6.000 kg/ ha la orz.
Igor Grosu: „Ceva-i putred în această ogradă”

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, spune că noua putere vrea să-și asume politic numirile din justiție, schimbând legea dacă e cazul, pentru că asta așteaptă și alegătorii. Grosu a vorbit într-un interviu pentru Europa Liberă, acordat Lilianei Barbăroșie, după ce și președinta Maia Sandu a respins acuzațiile aduse noii puteri de societatea civilă, despre faptul că ar fi încălcat procedurile democratice la modificarea legilor din justiție, pentru a-i putea înlocui pe cei pe care îi consideră obstacole în calea luptei anticorupție. „Noi astăzi nu avem stat de drept, ca să vină societatea civilă și să ne spună că atentăm la independența statului de drept”, a spus Sandu joi seara la Pro TV Chișinău. „Noi suntem la etapa la care trebuie să creăm acest stat de drept. Îl vom crea și abia atunci vom avea grijă ca el să nu stea la cheremul politicienilor și să nu fie influențat politic”, a spus șefa statului. Cum comentează această filosofie a schimbării președintele parlamentului?
Igor Grosu: „Cetățenii noștri – și eu îmi permit să spun lucrul acesta, pentru că mă întrețin cu ei des acum și în campania electorală –, deci ei ne spun în felul următor: „S-a făcut reforma în justiție, s-au votat legi (vorbesc de când îi pornită reforma), s-au ridicat salariile (haideți să le dăm salarii, dle, ca să nu se gândească ce mănâncă și ce le pun pe masă copiilor), le-au dat garanții sociale, le-au reparat judecătoriile, edificiile am în vedere, procuratura, i-au mutat în sediul ăla central, i-au fugărit pe toți de acolo. Țineți minte scandalul cela cu tot felul de întreprinderi care închiriau? Bine, i-au scos pe toți, au creat toate condițiile. Și? Deci, noi am investit atât de mult în ceea ce s-a numit atunci… Au venit experți, am adoptat legi, am modificat ș.a.m.d. și nu funcționează, nu funcționează. Deci, din păcate, dacă ne referim la aceeași Procuratură Generală sau la Procuratura Anticorupție constatăm că lucrurile nu funcționează.
Noi cumva am conservat o corporație de procurori care se susțin unul pe altul…
Nu-i firesc ca ei cumva să se susțină. Ultima evaluare care a avut loc acolo, spunea cineva că din 17 sau câți au fost și au trecut evaluarea, toți eu trecut excelent evaluarea. Totu-i excelent. Și atunci te întrebi: înseamnă că ceva îi putred în această ogradă și trebuie să intervii cu metode – cum să zic? – mai puțin pe placul lor? Haideți să mai dăm ani, trebuie să mai dăm timp… Doi ani de zile, iată, actualul management al Procuraturii, CSP-ul, organul ăsta al lor de autoadministrare a avut doi ani la dispoziție, acum nu mai poți să zici: „Dle, perioada plahotniuchistă”, că acela îi chema, dădea indicații cine trebuie să intre la mititica, cine să iasă ș.a.m.d. Na, ați fost într-o perioadă post-oligarhie, 5 luni am fost noi la guvernare, după aceea au fost la guvernare PD-ul cu PSRM-ul, acum am revenit noi. Care-i?… Da, trebuie să evaluăm prestația, și nu doar a procurorului general, a tuturor, trebuie să evaluăm prestația tuturor.”
Europa Liberă: Și uitați-vă, formula pe care Dvs. o propuneți, simplific din ceea ce a spus Maia Sandu: „încălcăm legea să facem ceea ce credem de cuviință, apoi refacem legea la loc”.
Igor Grosu: „Nu, eu vreau să mă asigur că „bisturiul” care e în mâna unui procuror este folosit cu bună intenție. Dar atâta timp cât noi toți, inclusiv cetățenii vedem că șmecherii care au dat tunuri în sistemul bancar, în sistemul de asigurări, multe tunuri, laundromatul ș.a., ei pleacă nestingheriți și neopriți de nimeni peste hotare și care stă la Londra, care stă în Cipru, care în Israel și ne trimit saluturi de acolo. Și atunci de la noi cer cetățenii: „Voi așa luptați cu corupții?”.”
Europa Liberă: De ce vă critică în cazul acesta societatea civilă?
Igor Grosu: „Bine, societatea civilă probabil ar vrea ca lucrurile să aibă o viteză nu atât de mare cum o vedem noi, pentru că noi trebuie să ne mișcăm foarte repede, în opinia noastră. Probabil, ei consideră că noi trebuie să stăm mai mult timp să discutăm, iar noi considerăm că timpul discuțiilor a cam trecut.”
Europa Liberă: Credeți că e vorba de viteză?
Igor Grosu: „Da, e vorba de viteză.”
Europa Liberă: Vreau să vă citez dintr-un comentariu al lui Igor Boțan de la ADEPT: „Eu nu pun la îndoială sinceritatea, integritatea clasei politice care a venit la guvernare, dar noi știm cu toții că puterea corupe, știm că se corup și sunt corupți cei care se află la guvernare, mai puțin cei din opoziție. În această situație mi se pare că tunurile în lupta cu corupția se pun pe cei care au fost anterior la guvernare, dar din vizor pot scăpa cei care au ajuns la guvernare și care treptat-treptat se pot încrede că însăși providența divină i-a pus în funcție”. E limpede?
Igor Grosu: „Nu, e o afirmație care e valabilă pentru orice guvernare care vine și schimbarea de guvernare. Aici nu-i nimic nou. Da, există acest risc, tocmai de aceea e nevoie de o societate civilă care de fiecare dată când consideră că se încalcă legea sau se face abuz să vorbească despre lucrul acesta, presa trebuie să vorbească despre lucrul acesta.”
Europa Liberă: Deci, societatea civilă trebuie să vă creadă că n-o să vă corupeți?
Igor Grosu: „Nu, ei nu trebuie să mă creadă, ei trebuie să ne monitorizeze și să spună de fiecare dată când consideră că ceva nu este corect, iar noi avem nevoie de justiție care să ia la întrebări și guvernarea, și opoziția care a fost la guvernare pentru faptele pe care le-a comis. Iată de așa justiție noi avem nevoie.”
Europa Liberă: Păi, iată, societatea civilă vă monitorizează și spune în felul următor: „Noi așteptăm reguli clare de desfășurare a unor concursuri, ca aceste numiri să nu fie politice, ci să fie competiții reale, atunci oamenii din afara politicii, din afara partidelor vor veni, pentru că vor avea încrederea că sunt concursuri pe bune, competiții pe bune”.
Igor Grosu: „Am înțeles. Mersi, chiar mi-ați ales, mi-ați ridicat mingea la fileu. Noi am avut concursuri, la care a participat și societatea civilă și noi am văzut în ce se transformau acele concursuri, acele emblematice, punctajul cela emblematic la alegerea directorului CNA și la alegerea procurorului general, că pur și simplu s-a trișat, indiferent.”
Europa Liberă: Poate nu le-ați făcut bine?
Igor Grosu: „Nu, noi le-am făcut bine. Cei care erau rău intenționați, să le trișeze, le-au trișat. I-au pus „1”, chiar dacă altul îi punea, nu știu, scorul era maxim „30”, îi punea „27”. Care era rău intenționat, îi punea „1”, dar nu poți să pui, nu poate să fie o așa discrepanță dintre aceiași oameni care stau în fața unui candidat și-l intervievează.
Evident că se trișează…
Și acum răspund criticilor noștri din societatea civilă – noi, scuzați-mi lipsa de modestie, cel puțin suntem sinceri și spunem: „Da, noi ne asumăm politic numiri ale unor persoane într-o funcție sau alta, conform așteptărilor noastre, profesionalismului, de ce să facă un lucru sau altul”. Noi ne asumăm și nu ne ascundem după concursuri, spunând: „Dlor, noi l-am înaintat în concurs, dar asta este, acolo a fost societatea civilă, a fost și cela, și celălalt, așa a fost, așa s-a întâmplat”, ca și în cazul Comisiei Electorale Centrale.”
Europa Liberă: Poate aceste argumente ar ține dacă n-ar fi fost anul 2010, când exact așa s-au împărțit funcții pe criterii politice și după asta societatea s-a trezit că numirile acestea tot politice au rămas?
Igor Grosu: „Nu, acum noi n-o să avem pe cine da vina, noi ne asumăm, de aceea și spun: „Noi ne asumăm responsabilitatea pentru oamenii pe care îi promovăm”. Și dacă oamenii aceștia într-un timp rezonabil, scurt, n-o să așteptăm ani de zile, n-au să livreze rezultate, atunci noi o să le spunem: „Mulțumim frumos, altă dată”…”
Europa Liberă: Mai aveți nevoie de loialitatea societății civile în acest proces?
Igor Grosu: „Eu am nevoie de societatea civilă care foarte franc, cu argumente să-mi spună de fiecare dată ce e bine și ce nu e bine.”
Europa Liberă: Citez din Vladislav Gribincea, CRJM, e cunoscut nume: „Opinia mea despre modificarea modului de demitere a procurorului general – este o idee proastă! Sergiu Litvinenco propune introducerea în lege a posibilității demiterii procurorului pentru lipsa de performanțe. Nu vreau să iau apărarea procurorului. Performanța domnului Stoianoglo este sub așteptări. Totuși, nu cred că legea trebuie modificată de fiecare dată când guvernării nu îi place procurorul general. Asemenea practici creează precedente periculoase și pun procurorul general la cheremul politicienilor. Oricât de bine intenționați ar fi ultimii, un procuror dependent de politic este mai periculos decât unul cu performanțe modeste”. Nu știu ce vorbesc acești oameni?
Igor Grosu: „Nu, nu! Haideți așa, când solicităm opinia unor exponenți ai societății civile, trebuie să ne mai uităm dacă există și acolo un conflict de interese, pentru că unii exponenți ai societății civile au fost implicați un anumit timp într-un proces de creație legislativă, au promovat niște lucruri și lor probabil acum când perspectiva aceea ideală care era atunci promovată, inclusiv susținută a dat faliment, pentru că vedem, cum am spus: le-am dat legi, le-am dat salariu, le-am dat pachet social, le-am reparat tot și nu livrează. Și atunci?”
Europa Liberă: Deci, s-ar putea să fie conflict de interese, pentru că Vladislav Gribincea a participat la scrierea acelei reforme?
Igor Grosu: „Dar nu vorbesc neapărat despre dumnealui. În general e bine ca, atunci când noi suntem implicați într-un proces și am avut o contribuție, să ținem cont și de lucrul acesta. Atunci e mai imparțială părerea, dar eu repet: nimic nu-i perfect, dar deosebirea dintre societatea civilă la care eu țin foarte mult, eu am activat în cadrul societății civile, eu am mâncat și pâinea din ceea ce înseamnă societatea civilă, am văzut și ce înseamnă să lucrezi în executiv, acum văd ce înseamnă să lucrezi în legislativ și vreau să le spun că ipostazele sunt cam diferite. Ele toate sunt importante, dar eu pot să-mi permit să spun că oamenii pur și simplu nu poți să-i hrănești la nesfârșit cu procese. Noi tot timpul o să argumentăm: „Dlor, trebuia să treacă nu știu cât timp pentru asta”, pe urmă: „Hai să mai lăsăm încă vreo două luni să vedem ce propuneri mai vin”. Este process-oriented și result oriented, deci trebuie să găsim…”
Europa Liberă: După mine, problema e că se menține acest control politic asupra procurorului și nu puteți să convingeți pe nimeni că nu se va menține acest control.
Igor Grosu: „Dacă la etapa aceasta de dezvoltare a societății procurorul general se ocupa de dosare, nu de toate dosarele, dar de cele mai de rezonanță și livra ceva, și nu venea să-mi spună că „dle, eu nu fac dosare politice”… Eu când aud argumentul acesta că procuratura nu mai face dosare politice, asta ca și cum ar zice cineva dintr-o instituție, nu vreau să dau acum o profesie ca să nu-i jignesc, „noi nu mai luăm mită”.
Extraordinar ce realizare!
De parcă era în fișa de post cumva trecut cu un șrift micuț acolo undeva, știți, când procurăm ceva sau în contracte scris aproape invizibil: „noi nu mai luăm mită”. Ce realizare! Repet: dacă procuratura, alte instituții ar fi livrat, ar fi demonstrat pe dosarele cele mai importante… Iată acum revenim la protagoniștii discuției noastre: șase condiționalități pentru a accesa următoarea tranșă de la Uniunea Europeană. Noi trebuia ultimele patru acum să le onorăm, pe trei avem progres, pe a patra nu avem. Știți care-i a patra?”
Europa Liberă: Recuperarea furtului bancar.
Igor Grosu: „Exact!”
Europa Liberă: Deși procurorul zice că nu-i adevărat.
Igor Grosu: „Păi, sigur! Ce o să spună? Aici trebuie să ai și oleacă de caracter și să fii oleacă de om politic și cel puțin să vii și să spui: „Am încercat asta, am încercat aceea…” Ceva ai făcut proactiv, că nu ține numai de procuratură, ține și de instanțele de judecată, arată, vino. Nu vii și îmi prezinți mie, tu prezinți unei instituții, o instituție prezintă altei instituții și nu-i vorba de nicio subordonare. Dacă ar fi fost lucrul acesta, atunci toată lumea ar fi fericită. Dar așa? Nu se întâmplă.
Și atunci în situații de acestea când cineva, scuzați, se complace sau spune că „eu sunt inamovibil. Dar cine sunteți voi să mă evaluați?”, dar scuzați-mă, vă rog, nimeni nu-i cu stea în frunte în țara asta, nimeni nu-i intangibil. Dle, ești în slujba publică, ești bine mersi salarizat, da? Eu pot să spun și salariul pe care îl ridică. Să primești un salariu de 35-36 de mii de lei pe lună și să spui că „am făcut 16 ședințe comune cu CNA sau cu SIS-ul ș.a.m.d.”, nu prea ține la alegătorul nostru de rând, nu prea ține. Și hoții fug, că „nu era motiv să-i interzicem”, nu știu, cuiva acolo, să nu dau nume acum, „interdicție de a părăsi teritoriul, nu erau motive”. A plecat. – „Noi n-am știut că el o să plece”. După aceea, cetățenii noștri îl filmează în subway sau pe eroul acela cu verdele de briliant îl filmează pe străzile din Londra? Asta-i insultă! Scuzați-mă, asta-i insultă. Hai, dincolo de faptul că respectul față de politicieni e altul, asta-i insultă la adresa cetățenilor.”
Europa Liberă: Deci, alegerea e să sacrificăm procedurile ca să obținem…
Igor Grosu: „Nu sacrificăm procedurile, nu ne cramponăm în niște proceduri, pentru că noi suntem meșteri în țara asta să ne… Legislația nu permite, iată, după ce am făcut audierile acestea așa, în formatul care am reușit, în Biroul permanent al parlamentului, că acolo au venit de la cele cinci instituții, înainte de ședința în plen: „Dle, legislația e imperfectă!”. Iată asta este scuza de serviciu: „Legislația e imperfectă; nu avem pârghii, comisiile rogatorii, țările acelea unde ajung banii furați sau și-au cumpărat proprietăți hoțomanii aceștia nu sunt cooperanți”.
Ca să fie cooperanți, ei trebuie să vadă că aici este o vână, fac ceva, mișcă, bat alarma…
Eu le-am spus la toți demnitarii publici pe care îi conduc, care sunt cumva sub control parlamentar: „Da, era situația complicată, dar tu când vezi, dacă tu ești conducătorul unei instituții, dacă tu nu ești de acord cu decizia colectivă a acelei instituții, ieși tu și spune: da, a fost decizia aceasta, dar eu ca cetățean mă disociez”.”
Europa Liberă: Continuăm. E clar punctul Dvs. de vedere. Propun să ne uităm la inițiativele înregistrate de ministrul justiției, cele vizând conducerea ANRE, CC, ca să fie clar – Consiliul Concurenței, Consiliul Audiovizualului, Agenția Națională de Soluționare a Contestațiilor și Comisia Națională a Pieței Financiare sunt instituții create pentru a reglementa niște domenii, au o anumită autonomie. În Republica Moldova au obținut această autonomie urmare a unor reforme monitorizate de UE, mai vechi, mai noi aceste reforme. Autorul legilor de acum spune că oricum sunt controlate politic și propune din nou evaluarea și, eventual, demiterea directorilor. Din nou, această problemă a controlului politic nu se omite, nu-i așa?
Igor Grosu: „Of! Deci, până acum erau coaliții și, cum spuneți Dvs., partajau: mie asta, mie ceea, mie ceea, mie ceea… Acum, în virtutea unui vot fără precedent, cetățenii ne-au mandatat pe cei noi, cei de la PAS, ne-au dat 63 de mandate. Noi suntem sinceri și spunem așa cum este: oamenii aceștia care au fost până acum în instituțiile acestea de reglementare: ANRE, Consiliul Concurenței, Consiliul Audiovizualului, CNPF, alți eroi care mai sunt acolo, CNA ș.a.m.d. au avut timp suficient la dispoziție să demonstreze că pot livra; alții mai vechi, încă de prin 2019, încă până a veni de la alegerile celea din 2019 au avut suficient timp, n-au livrat.
Acum eu ce să fac și noi, cei care am ajuns la putere? Să-i tolerăm? Și iarăși, dacă vorbim de Vamă, vorbim de Fisc s-au flancat cu tot felul de decizii, dacă-i demisionat un angajat de la Ministerul de Finanțe, el revine la Fisc, dar de la Fisc nu-l poți da afară timp de jumătate de an după ce revine la Fisc. Iaca niște „portițe” de acestea, s-au închis cu tot felul de hotărâri de guvern, modificări. Deci, noi spunem foarte sincer: ne asumăm responsabilitatea pentru evaluarea acestor indivizi, acestor cetățeni, numiți-i cum vreți, care au fost în aceste funcții și calificativul dacă o să fie negativ, atunci noi o să propunem demisia și o să numim alții, pe care noi ni-i asumăm. N-o să fie livrate rezultate conform așteptărilor cetățenilor, noi o s-o încasăm de la cetățeni. Noi o să vedem că nu livrează, noi o să-i schimbăm, noi o să-i dăm afară. Și atunci eu o să ajung în fața…”
Europa Liberă: Și din nou, președinta Sandu zice că nu sunt soluții elegante ca să remaniezi oamenii aceștia.
Igor Grosu: „Cu soluții elegante noi am încercat.”
Europa Liberă: De ce nu v-ați consultat cu societatea civilă, poate vă sugerau o soluție mai elegantă, pentru că…
Igor Grosu: „Eu știu care soluție avea să fie.”
Europa Liberă: Care?
Igor Grosu: „Concurs public…”
Europa Liberă: Da, reguli clare, haideți să ne gândim cum le facem.
Igor Grosu: „Dar de ce nu? Și noi reguli clare avem. Foarte clar o să punem criterii de profesionalism, experiență, prestație civică, publică ș.a.m.d. Da? Și noi ni-i asumăm, îi numim, n-au făcut treabă – următorul. Și tot așa, pentru că problema e că noi, iată, după 30 de ani de independență ajungem să constatăm că noi nu avem instituții. Iată, noi nu avem instituții!”
Europa Liberă: Credeți că multe instituții europene au să agreeze acest gen de abordare?
Igor Grosu: „Noi o să le comunicăm, o să le explicăm. N-o să fie simplu, noi ne dăm bine seama, dar o să le explicăm. Eu practic în fiecare zi am întâlniri cu ambasadori, cu reprezentanți ai organizațiilor internaționale, le explic, le spun prin prisma și experienței de guvernare.”
Europa Liberă: Au îngrijorări?
Igor Grosu: „Nu-i vorba de îngrijorări, e firesc să ne întrebe de ce am procedat într-un anume fel, dar nu în felul următor. Noi nu așteptăm carte blanche sau din prima să ne…”
Europa Liberă: Uitați-vă, guvernarea se bucură de o încredere fără precedent din partea instituțiilor europene, partenerii, donatorii care dau bani, iată, vizita recentă a Dvs. în România e o dovadă, dar încrederea asta s-ar putea risipi dacă dați greș cu aceste lucruri.
Igor Grosu: „De acord! Dar eu mai bine încerc…”
Europa Liberă: Nu e un fel de muchie de cuțit?
Igor Grosu: „Nu! Aici ai două opțiuni – să nu faci nimic și să încerci să te acoperi iarăși cu scuze: dar cadrul legal, dar stabilitatea în funcții ș.a.m.d. și a doua opțiune – să acționezi. Când acționezi, trebuie să-ți asumi niște riscuri. Sunt mai mari riscurile decât în situația în care nu faci nimic; acționezi – este pe riscul tău, dar aici deja nu mai ai încotro, aici trebuie de acționat, de asumat toate consecințele. Și credeți-mă, noi, colegii mei nu suntem născuți în funcțiile acestea: ori facem ceva, ori ne căutăm de viața noastră în alte domenii.”
Ceva n-o să fie perfect, o să recunoaștem, o să corectăm
Europa Liberă: Și dacă nu e reușită formula?
Igor Grosu: „Eu nu cred că „dacă nu”. Ceva n-o să fie perfect, o să recunoaștem, o să corectăm. Vorba ceea, eu nu sunt om fudul, când am greșit… Cum a fost la începutul acestei sesiuni, a fost acolo o gafă, da, am încredințat cuiva, cineva a făcut, a considerat așa, n-am verificat până la capăt…”
Europa Liberă: La ce vă referiți?
Igor Grosu: „Când cu componența Biroului permanent…”
Europa Liberă: A, erau mai puțini de la socialiști, după aceea ați rectificat…
Igor Grosu: „Da, am revenit, le-am spus: scuzați…”
Europa Liberă: Apropo, Alexandr Stoianoglo, procurorul general, s-a plâns Consiliului Europei, Comisiei de le Veneția, azi a depus o plângere la Curtea Constituțională. Aveți emoție în legătură cu aceste plângeri?
Igor Grosu: „Oare nu-i asta democrație? Foarte bine! O să meargă la Curte, o să-și prezinte argumentele instituției, noi o să prezentăm argumentele noastre, Înalta Curte o să tranșeze și este un proces cu reguli corecte, are drept de apel. Poftim, s-o facă! Mi-aș dori să fi fost la fel de vocal până la schimbarea legii și în toată perioada aceasta cât a avut mandat. Da, a făcut uz de acest drept acum. Foarte bine! Ale cui argumente o să fie mai convingătoare, o să vedem acum.”
Europa Liberă: Da. Și dacă aveți un răspuns negativ de la Comisia de la Veneția, vă chem la interviu.
Igor Grosu: „Vă rog.”
Europa Liberă: Să lămurim încă câteva dispute din ultima vreme care vizează guvernarea. Dvs. reprezentați partidul guvernării și vă întreb despre vaccinarea sau testarea contra cost a profesorilor, nu sunteți străin domeniului educației. S-a înțeles, cred, deja de toată lumea că ar fi fost poate o măsură necesară, dar prea coercitivă a ieșit, prea asemănătoare cu șantajul, cumva s-a înțeles din această măsură: o să plătiți un test-două și o să alergați să vă vaccinați. Și mulți profesori s-au simțit jigniți, dar nici nu-i asta cea mai mare problemă, nu s-au luat în calcul anumite subtilități. S-ar putea să existe profesori care să aibă contraindicații medicale la vaccinare și acești profesori nu ar trebui, probabil, să-și plătească testele. Așa ar fi corect, nu credeți astfel?
Igor Grosu: „Haideți așa, dacă ar fi să aplic aceeași situație la colegii mei din fracțiune, eu la fel, după ce ne-am convocat în noul parlament, la prima ședință am spus: „Colegi, ridicați mâna cine-i vaccinat”. Pădure de mâini era. Și-mi zic: „E greu să-i estimez, facem altfel: Cine nu s-a vaccinat?” Și au fost câteva mâini. Zic: „Bine! Vă îndemn, dacă e nevoie de ajutor, vă îndemn să nu vă vaccinați, pentru că e interesul nostru, al vostru ș.a.m.d.”
Europa Liberă: Vorbeam despre cei cu contraindicații…
Igor Grosu: „O clipă! S-au apropiat câțiva colegi și mi-au spus: „Eu am contraindicații de la medic”. Da, există așa lucru, dar sunt excepții care nu devin efect de masă. Eu am un pedagog în familie, un pedagog și un medic. Ambii s-au vaccinat, pentru că pedagogul merge în fața copiilor, zilnic are lecții, interacționează cu copiii, eu am doi copii de școală care zilnic merg la școală și eu mă gândesc la condiția lor – o să ia, o să aducă ceva acasă… Dar revenim la cazul cu profesorii. În cazurile în care sunt contraindicații, sigur nimeni nu-i impune…”
Europa Liberă: Ba da, trebuie să-și plătească testul.
Igor Grosu: „Nu, nu, aici pot fi găsite soluții, adică nu poți să spui că toți trebuie să se vaccineze, indiferent au contraindicații sau nu au contraindicații, dar noi trebuie să înțelegem că unica soluție la momentul actual este vaccinul. Și atunci sistemul acesta… Eu urmăresc ce spun medicii, fiindcă eu prefer să ascult medicii și mai puțin politicienii. Avem aici un gradonacialinik, scuzați-mi termenul, care tare vocal a devenit acum. Iată când se devaliza orașul de terenuri și hoțomanii, dezvoltatorii de tot felul de complexe la Botanica ș.a.m.d. puneau mâna pe terenuri nu era așa vocal, acum a devenit vocal. Asta-i politică!
Noi trebuie să ascultăm medicii, iar medicii spun foarte clar că în toamnă, din păcate, ne așteaptă al patrulea val și locuri la Terapie intensivă mai sunt, dar lucrurile încep să se complice. De aceea unica soluție, stimați cetățeni, este să ne vaccinăm. Slavă Domnului, avem ofertă de care vrem. Vrei cu iz geopolitic – alege, vrei cu…”
Europa Liberă: Nu pun la îndoială deloc ceea ce spuneți Dvs., ceea ce încerc să vă spun e că cu acești oameni nu s-a discutat în termenii aceștia.
Igor Grosu: „Bine, comunicarea tot timpul e o problemă și admit că trebuie atent să abordezi subiectele când ține de…”
Europa Liberă: …mai ales cei care au promis să fie altfel.
Igor Grosu: „Da, eu admit, dar, credeți-mă, lucrul acesta poate nu s-a făcut din rea intenție, probabil în vâltoarea evenimentelor ș.a.m.d., dar să revenim, noi avem acum un fenomen regretabil.
Apropo am văzut și în România, că am fost zilele acestea acolo, vaccinarea-i la chiuvetă și compar: când a venit primul lot de 24 de mii, 26 de mii de vaccin, unii au făcut abuz și au plătit, au sărit rândul, cum s-ar spune, și s-au vaccinat, acum avem un contra-fenomen: ei plătesc ca să primească un certificat fals, că el, chipurile, îi vaccinat.”
Europa Liberă: Să revenim la profesori. Ziceați de 36 de mii, salariul procurorului general, profesorii nu au așa salarii, nu le-a dat nimeni așa salarii ca să plătească testele și cei cu contraindicații ar putea miza pe o subvenționare a acestor teste.
Igor Grosu: „Ar putea, sunt de acord. Ar putea beneficia cei care au interdicții de la medici, dar, repet: nu trebuie să generalizăm lucrul acesta, pentru că este vorba de securitatea noastră, e vorba de copiii noștri și eu asta vreau să spun, că noi cumva ne-am relaxat, crezând că vara, iată, a scăzut numărul, dar toamna lucrurile n-au să fie frumoase.”
Europa Liberă: Și apropo, pentru că am ajuns aici, parada de Ziua Independenței, concertul cela pe care l-a văzut toată lumea în Grădina botanică sau la Dendrariu, nu mai știu exact, și aproape 800 de cazuri în aceste zile au vreo legătură, în opinia Dvs.?
Igor Grosu: „Evenimente de acestea, în special unde se consumă alcool, unde lumea chiar dacă le spui de nenumărate ori: „Păstrați distanța și purtați masca!”, aici trebuie să se intervină foarte hotărât.”
Europa Liberă: Și de ce nu s-a intervenit?
Igor Grosu: „Eu cred că o să se intervină, pentru că nu este altă…”

Anatolie Topală: Prioritățile sunt sănătatea copiilor și să aducem cât mai mulți copii în școli
Europa Liberă: Vă întrebam de ce nu s-a intervenit, ca să nu se riște?
Igor Grosu: „Bine, la 30 de ani, în centrul Chișinăului…, așa a fost decizia. Și eu am participat la discuții, am zis că e un eveniment o dată la 30 de ani, în spațiul public, s-au dat măști, n-a fost așa, foarte multă lume ș.a.m.d. Ne-am asumat și noi niște riscuri, dar a fost un eveniment care, mă rog, nu se compară cu fest-urile și cu alte festivaluri.”
Pe mine mă interesează condiția cetățenilor noștri din stânga Nistrului și aceasta-i preocuparea principală
Europa Liberă: Încă un subiect nuanțat. În 2018, Chișinăul a adoptat o măsură – toate mașinile din regiunea transnistreană să fie dotate cu plăcuțe neutre. Cei de acolo nu și-au dotat mașinile, de călătorit vor să călătorească, măsura s-a amânat de câteva ori, Kievul a zis, la un moment dat, gata, ajunge, nu mai trec aceste mașini fără plăcuțe neutre pe teritoriul nostru și Chișinăul cere, repetat, ca să se răzgândească Kievul. E cam ciudat, nu?
Igor Grosu: „Nu e ciudat. Eu, la fel, am participat la discuții, am analizat…”
Europa Liberă: De asta vă întreb. Bănuiesc că nu sunteți străin acestor…
Igor Grosu: „Da, da, vă spun cum este. Deci, toate analizele noastre arătau că de această interdicție acum, la 1 septembrie, aveau să pătimească, în primul rând, cetățenii, nu administrația, nu liderii de acolo, nu cei care deja fie au plăcuțe neutre, fie au plăcuțe moldovenești și nu au nevoie să se deplaseze de fiecare dată în Ucraina.”
Europa Liberă: Dl Krasnoselski zice că dl Kozak v-a convins să cereți această amânare.
Igor Grosu: „Ceea ce spune dumnealui, pe mine mai puțin mă interesează, pe mine mă interesează condiția cetățenilor noștri din stânga Nistrului și aceasta-i preocuparea principală. Și vă mai dau un detaliu: acum, chiar dacă ar fi fost o alternativă, și alternativa ar fi transport public sau de rută, hai să zicem de rută, care ar fi avut soluția numerelor neutre și ar putea servi drept alternativă pentru cetățeni: „Dle, nu mă pot deplasa cu automobilul meu sau nu parcurg procedura aceasta că nu am bani și, uite, folosesc transportul de rută”, dar la acest moment el nu este, de aceea noi am considerat corect să mai amânăm, să vedem de ce nu apelează atât de mult la procedura aceasta de înmatriculare…”
Europa Liberă: Și dl Kozak a fost de acord cu Dvs.?
Igor Grosu: „Nu, că decizia ne-a aparținut nouă, nu dlui Kozak. Noi ne-am asumat-o și de fiecare dată noi o să ne-o asumăm, toate deciziile ni le asumăm noi, pentru că atunci, în ianuarie, a fost nepregătită, a fost lăsată baltă chiar de către predecesori.”

Chișinăul păstrează tăcerea după ce Ucraina a interzis accesul mașinilor cu numere transnistrene
Europa Liberă: Și Kievul?
Igor Grosu: „Este decizia dânșilor. Noi am luat act de decizia Kievului, așa au considerat dumnealor. În același timp, noi am spus că ar mai fi o oportunitate pentru cetățenii noștri, pentru că ne gândim la oameni, nu ne gândim la liderii separatiști.”
Europa Liberă: Ca să ce, să le dați o rezervă de timp să-și înregistreze aceste autoturisme?
Igor Grosu: „Ca să le dăm mai mult timp și să apară alternativa, dar am spus, ca alternativă ar putea să apară transportul de rută și atunci omul are o alternativă și are de ales între una sau alta. La momentul de față nu era lucrul acesta și atunci în afară decât disconfort pentru cetățenii simpli, și aici trebuie să vedem diferența, pentru cetățenii simpli se creează disconfortul, care se duc la rude, se duc la Odesa să facă cumpărături, pentru ei apare disconfortul. De aici noi am pornit, de la interesul oamenilor.”
https://moldova.europalibera.org/a/igor-grosu-parlament-justitieinterviu/31442481.html
Dictatura CIP-uirii isi arata coltii…Sute de cadre medicale italiene, suspendate după ce nu s-au vaccinat
Autorităţile sanitare din oraşul italian Milano au comunicat miercuri prin scrisori adresate unui număr de 420 de cadre medicale din regiunea Lombardia suspendarea lor din activitate pentru că nu s-au vaccinat anti-COVID-19, conform dispoziţiilor legale, scrie cotidianul Corriere della Sera, citat de agenţia EFE.
Scrisorile au fost expediate către 120 de medici şi 300 de asistente din centre medicale publice sau private din Milano şi din localitatea apropiată Lodi. Cadrele medicale suspendate nu-şi vor mai putea continua activitatea şi nu vor mai fi plătite.
Autorităţile sanitare din Milano estimează la circa 3.000 numărul lucrătorilor sanitari care nu s-au vaccinat anti-COVID-19.
Cum ne-au ucis bolsevicii rusofoni oamenii de stiinta geniali
Cea mai citată lucrare științifică din lume are un co-autor român
Cea mai citata lucrare stiintifica din lume vine din domeniul biochimiei si are drept autori pe Oliver H. Lowry et al., fiind publicata acum 61 de ani in Journal of Biological Chemistry, sub titlul : Protein Measurement with the Folin Phenol Reagent (in traducere aproximativa: Dozarea proteinelor cu reactivul pentru fenoli Folin). Din 1951 si pana astazi, lucrarea lui Lowry a fost pomenita in peste 228.000 de alte lucrari stiintifice! Impresionant, nu? Putina lume stie insa ca succesul enorm al lui Lowry se datoreaza tocmai utilizarii reactivului respectiv, care a fost inventat de Folin si de … un roman!
Co-inventatorul roman al reactivului Folin
Daca va uitati cu atentie la prima pagina a lucrarii lui Lowry (vedeti imaginea de mai jos), veti vedea ca asa-zisul reactiv Folin de dozare a fenolilor se numeste de fapt Folin-Ciocâlteu. In consecinta, titlul corect al lucrarii trebuia sa fie: „Dozarea proteinelor cu reactivul Folin-Ciocâlteu”. Asadar, reactivul utilizat de Lowry (un amestec de acid fosfowolframic si de acid fosfomolibdic), a fost inventat in 1927, de 2 cercetatori: Otto Knut Olof Folin (profesorul) si Vintilă Ciocâlteu (studentul) si se utilizeaza pe scara larga si azi, atat la determinarea fenolilor cat si la titrarea/dozarea proteinelor.
Cine este Vintilă Ciocâlteu?
Un oltean foarte destept, nascut in 1890, in Plenita (Dolj), care avea sa devina poetul (la 35 ani debuteaza in revista Gandirea), co-invetatorul reactivului Folin-Ciocâlteu (la 37 ani), profesorul de biochimie (la 48 ani) la Facultatea de Medicina din Bucuresti, prima victima a politicii comuniste de înlocuire a cadrelor universitare cu oameni devotati regimului (la 57 ani) si unul din marii romani peste care s-a asternut pe nedrept uitarea semenilor. Acesta este Vintilă Ciocâlteu. Nu-l cautati pe wikipedia.ro, ca n-o sa-l gasiti!
Simion Oeriu: ucigasul moral al lui Ciocâlteu
Comunistii l-au epurat pe Ciocâlteu in cel mai pur stil stalinist de la conducerea catedrei al carei sef era din 1938, murind prematur la scurta vreme dupa aceea. In Impactul comunismului asupra medicinii romanesti, prof. dr. Dinu M. Antonescu relateaza cum totul a inceput dupa 1944, cu presiunile ministrului educatiei de la acea vreme, Stefan Voitec, menite sa-l determine pe Ciocâlteu sa ceara “de bunavoie” scindarea catedrei de biochimie si numirea ca profesor a numitului Simion Schaeffer Oeriu, politruc comunist, comisar general in comisia de armistitiu, devenit intre timp ministru subsecretar de stat. Oeriu il santajeaza pe Ciocâlteu cu vederile legionare ale fiului sau, exprimate in adolescenta si obtine de la Voitec inlaturarea sa, in pofida faptului ca o comisie de epurare ii analizase dosarul si nu-i gasise nici o vina. Decanul facultatii, G.T. Popa, protesteaza si obtine cu greu reintegrarea lui Ciocâlteu, pana la lamurirea situatiei. Pentru Ciocâlteu, insa, venisera timpuri de zbucium cumplit…
Profesorul Ciocâlteu, isi expune punctul de vedere, dupa care se aseaza pe scaun, face un accident vascular cerebral si moare in plina sedinta
In sedinta consiliului profesoral din 3 februarie 1947, in care se discuta situatia catedrei de biochimie, profesorul Ciocâlteu, isi expune punctul de vedere, dupa care se aseaza pe scaun, face un accident vascular cerebral si moare in plina sedinta. Arghezi avea sa scrie mai apoi tableta Doctorul Ciocâlteu, pe care Adevarul va refuza s-o publice, in care ii sugereaza ucigasului moral al lui Ciocâlteu sa-si dea demisia: Eu m-as demite. Catedra n-ar mai fi o izbanda si o bucurie. Ar fi o suferinta.
Oeriu nu si-a dat demisia ci a profesat in locul celui caruia i-a curmat zilele
Bineinteles ca Oeriu nu si-a dat demisia ci a profesat in locul celui caruia i-a curmat zilele. A fost mediocru, atat in ce priveste cunostintele cat si ca har profesoral. De la noua pozitie, insa, proaspatul profesor universitar a avut ocazia sa contribuie constiincios la crearea, dupa model sovietic, a noului sistem sanitar romanesc si sa puna umarul atat la distrugerea medicinii romanesti, cat si la compromiterea viitorului acesteia. Putea posteritatea sa trateze cu indiferenta un asemenea caracter? O simpla cautare pe wikipedia.ro va va da raspunsul… amar.
Ciocâlteu ramane cunoscut mai mult pe coclauri, decat printre cei din mijlocul carora s-a ridicat
Cand intr-o enciclopedie libera faptele calaului sunt cunoscute, dar ale victimei sunt date prada uitarii, ajungi sa te intrebi invariabil daca nu cumva ai in fata ochilor nu un util instrument de informare, ci o jalnica unealta de manipulare… La 65 de ani de la moartea sa, profesorul Ciocâlteu ramane cunoscut mai mult pe coclauri, decat printre cei din mijlocul carora s-a ridicat…
Citeste si articolele:
- Şi nepoata lui George Enescu a cunoscut temniţele comuniste … din interior
- Bolşevicii, veniţi pe tancurile sovietice, au ucis zeci de mii de oameni nevinovaţi
- Securiştii – criminali odioşi ce-şi plimbă acum nepoţii prin parc, la umbra unor pensii foarte mari
- Meseria de securist era bine plătită în vieţi omeneşti
- Comunismul, religia urii
Cum i-au macelarit comunistii pe crestinii din Romania
Pupincuriști bolșevici, scoateți limba din fundul lui Ceașcă și mai puneți mâna pe o carte de istorie
Sunt înscris în câteva grupuri pe Facebook care nu au nicio legătură cu neocomuniștii din PSD. Am și niște prieteni, nu foarte mulți, tot pe Facebook, ce nu pot fi bănuiți de simpatii PSD-iste. Și cu toate acestea atunci când vine vorba de Prea Târziu Împușcatul foarte puțini sunt cei care nu plâng după biciul tătucului. Dar vor să dispară PSD-ul (hăă, hăăăă, hăăăăăă). Ei nu înțeleg tocmai faptul că rădăcinile PSD-iste sunt în Partidul Comunist Român. Ei nu vor să înțeleagă faptul că votanții PSD-ului, în marea lor majoritate, bocesc de mama focului după cizmarul care le dădea pâine la cartelă, demola biserici și monumente istorice, demola sate, izola România etc. Vreți ca PSD-ul să nu fie mereu la butoane în România? Reduceți procentul nostalgicilor comuniști și veți avea o țară ca afară.
“Ce dacă Ceașcă a fost ateu?”
Într-un comentariu recent de pe Facebook, o doamnă cu democratia măcelărită în sufragerie (pot să-i spun “țoapă”?) îmi spunea ceva de genul “De ce spun că Ceausescu a fost ateu? Ce, ăștia de azi dacă sunt creștini nu fură, distrug etc.”. Sincer, mi se rupe că Ceașcă a fost ateu, mahomedan sau extraterestru. Dar edevărul este că a fost ateu, fiind un bolșevic. Ce poți să spui altceva. Legat de ăștia de azi, sunt creștini doar cu numele, în realitate nu au nicio treabă cu învățăturile biblice. Păi, de exemplu, Puie Monta s-ar mai fi dus la curve minore dacă era cu adevărat creștin? Ar mai minți cum respiră dacă ar fi cu trăirile biblice la zi?
“Eu nu cred în istorie”
Un alt cititor îmi scrie că nu crede în istorie (probabil crede în Sfânta Elena Ceaușescu). Îmi mai spune că locurile de muncă de azi sunt prost plătite (wau!). Dragă tinere, hai să-ți spun cum erau platite locurile de muncă în comunism. Bunica mea a lucrat 20 de ani la CAP (bunicul a fost pe front în al doilea război mondial, fiind ținut de rușii lui Ceașcă 7 ani într-un lagăr din Siberia, după ce a fost luat prizonier, dacă tot veni vorba de istorie). După cei 20 de ani de muncă la CAP avea “imensa” pensie de 70 de lei. Și ca să înțelegem ce însemna 70 de lei atunci, o franzelă, în anii ’80 ai secolului trecut, avea prețul de aproximativ 5 lei. Cu alte cuvinte, bunica mea putea cumpăra din acea pensie, în dictatura după care plâng pupincuriștii bolșevici, 14 franzele. Asta însemna că trebuia să mănânce jumătate de pâine pe zi, timp de o lună, și nimic altceva, pentru a putea trăi “foarte bine”, după cum afirmați voi, jeguri ce plângeți după comunism.
Cum i-au măcelărit comuniștii pe creștinii din România
Comuniștii, după care plâng unii, au făcut “numai bine”. De exemplu, au ucis sau au aruncat în temnițe preoți și credincioși pentru vina de a fi creștini, au închis sau au dărâmat biserici, au făcut presiuni asupra clerului, au infiltrat securiști în rândul clerului pentru a-i putea supraveghea, au dus o continuă propagandă ateistă, în școli și nu numai, urmărind îndepărtarea românilor de Biserică etc. Dar, nu-i așa, ce contează niște sute de preoți morți, greco-catolici, ortodocși etc. Ne doare pe noi, pupincuriștii lui Ceașcă, la bască. Dacă au fost fraieri și s-au opus comunismului, adică nu s-au închinat sfântului Stalin sau sfântului Ceaușescu! Noi azi (adică ei), în cumplita dictatură a Occidentului decadent, avem curajul să lăudăm comunismul în fiecare secundă. Suntem eroi, nu alta. Curajul celor din temnițele comuniste este nimic în comparație cu ce facem noi azi pe Facebook, urmăriți de masonerie, corporații, marțieni etc. Doamne, o asemenea țară de rahat, plină de idioți care oricând te-ar deporta în Siberia, chiar nu merită nimic. Și au exact ce merită: un PSD mafiot și un Puie Monta de căcat.
Citeste si articolele:
Securiştii – criminali odioşi ce-şi plimbă acum nepoţii prin parc, la umbra unor pensii foarte mari
Pentru securişti, să omoare un om sub anchetă era absolut normal, dacă nu chiar banal. Ucideau cu aceeaşi indiferenţă cu care respirau. Dacă ai fi întrebat un securist torţionar când i-a luat viaţa lui cutare, ar fi ridicat din umeri, neştiind ce să spună, era ca şi cum l-ai fi întrebat când a respirat pentru a două sute şaizeci miliarda oară. Normal, n-a numărat de câte ori a tras aer în piept, la fel cum n-a ţinut cont nici la câţi oameni şi când anume le-a luat suflarea în timpul serviciului său.
Cea mai bună dovadă că se ucidea în anchetă pe bandă rulantă, fără număr, este că familia unei victime a primit oficial două acte de deces, cu date diferite. Costin Ioan a fost arestat de Securitate în 1948, pe motiv că făcea legătura între grupurile de luptători anticomunişti din Munţii Făgăraş, din Munţii Arnota şi din Pădurea Sarului. Din documentele CNSAS rezultă că anchetatorilor le-a fost imposibil să obţină de la Costin Ioan numele partizanilor pe care-i ajuta. Iar anchetatorii au făcut tot ce ştiau ca să-l determine să dea nume. Ca să fie mai convingători s-au gândit să-l şi omoare puţin. Aveau trecută în fişa postului şi această atribuţiune. Dar probabil că li se întâmpla atât de des la locul de muncă să recurgă la astfel de soluţii, încât au uitat să-şi noteze în carneţel pe cine şi când au trimis pe lumea ailaltă.
Aşa se face că , în 1956 (la opt ani după), autorităţile au trimis familiei lui Costin Ioan două certificate de deces. Într-unul se spunea că moartea a survenit în urmă cu opt ani, în mai 1948, din cauze necunoscute, iar în celălalt decesul era datat iunie 1949, de asemenea cu cauze incerte. Într-unul dintre certificate se spunea că pe mama răposatului o chema Elena, în timp ce în toate actele de identitate ale lui Costin Ioan ea apare cu numele de Anica. Nişte scăpări neimportante. Până la urmă, i se putea întâmpla oricărui român şi oricând să moară din cauze secrete la Securitate, deci detaliile de nume şi dată chiar nu mai contau.
Preluare din “Academia Caţavencu”, nr.29/2008.
Citeste si articolele:
- Meseria de securist era bine plătită în vieţi omeneşti
- La Antena1, există (auto)cenzură, atunci când nu ştii cum va reacţiona patronul-fost-securist Voiculescu
- “Specialiştii” Securităţii comuniste n-au şomat deloc după 1989
- Pentru posturile tv ale securistului Dan Voiculescu, România = familia Băsescu
- Pentru cei care n-au medicamente compensate azi, trebuie reţinut că bolşevicii ofereau medicamente gratuite … în puşcării
“Specialiştii” Securităţii comuniste n-au şomat deloc după 1989
Aud din ce în ce mai des justificarea “Şi ce dacă a fost securist, dom’le? N-a facut poliţie politică, şi-a servit ţara, aşa cum face orice angajat din serviciul secret al unei ţări”. Se încearcă reabilitarea securiştilor dându-se impresia că aveau şi ei o îndeletnicire foarte normală şi necesară: culegeau informaţii. Cum ai spune că culegeau porumb sau dude, adică ocupaţii de-astea obişnuite. În fapt, în raniţa oricărui general de Securitate este mai vechiul baston de poliţist politic. Cel mai bun exemplu este generalul securist Mihai Caraman, care are un palmares unic. E considerat cel mai tare spion antiNATO al tuturor timpurilor, din ţările comuniste, şi a devenit primul şef al Serviciului de Informaţii Externe după simularea de revoluţie din ’89, iar ulterior consilier de taină al lui Adrian Năstase. Genial pe partea de spionaj, Caraman s-a dedulcit şi el din când în când cu porţii de poliţie politică ordinară. În 1973, Caraman dădea dispoziţie să fie urmărite persoanele care au intrat în contact cu Aurora Basarab, fostă deţinută politic. Femeia fusese arestată în 1953, pe când avea 16 ani. Condamnată la şase ani de puşcărie, torturată până la provocarea de fracture, a fost eliberată după doi ani, pentru că până şi o instanţă comunistă a admis că a fost arestată fără să fie vinovată. Chiar şi nevinovată, cu doi ani de puşcărie executaţi fără motiv, Aurora Basarab a fost urmărită de Securitate mai departe, timp de 34 de ani. Din arhiva CNSAS rezultă că ani la rând s-a ştiut ce face pas cu pas, i-au fost instalate microfoane în casă, au fost urmăriţi şi cei cu care intra în contact. Securitatea a dictat, de asemenea, ca tinerei să nu i se dea dreptul să-şi termine studiile, să nu i se permită să se angajeze undeva. Ba chiar a ordonat, există documente, să fie concediată după ce a reuşit până la urmă să-şi gasească de lucru. Asta făcea Securitatea! Pentru ţară, bineînţeles.
Preluare din “Academia Caţavencu”, nr.26/2008 (autor Alexandru Căutiş)
Alte informaţii şi legături găsiţi la acest link. Printre altele, o legătură către un site în limba engleză cu ultimele 100 de zile ale dictatorului şi articole din presa internaţională a vremii. Există şi un site dedicat victimelor regimului comunist https://www.comunism.ro/.
Citeste si articolele:
- Pentru posturile tv ale securistului Dan Voiculescu, România = familia Băsescu
- Pentru cei care n-au medicamente compensate azi, trebuie reţinut că bolşevicii ofereau medicamente gratuite … în puşcării
- Bufonul securistului
- Securistul Felix şi “urmaşii” Romei
- Televiziuni de cacao: antenele securistului Voiculescu













