Dacă, ajuns la o anumită vîrstă, te trezeşti bombănind tot mai des vremurile şi noile generaţii, e bine să ştii că există riscul de a fi preluat în corul străvechi al bătrînilor, care cred, de cînd lumea, că totul se termină cu ei. Capeţi un discurs de bunic, dintre cele care îi exasperează pe nepoţi. Asta pare să fie schema oricărei biografii: debutezi revoluţionar şi militant şi sfîrşeşti dezabuzat şi nostalgic.

Există, totuşi, mutaţii istorice de anvergură, fracturi ale timpului, de natură să capete un oarecare coeficient de „obiectivitate“. După Revoluţia Franceză, sau după instalarea la putere a sovietelor în Rusia şi a regimului comunist în România, afirmaţii de genul „Nimic nu mai e ca pe vremea mea!“ sună altfel decît în conversaţia previzibilă dintre moşnegii dintotdeauna şi tineret. Ruptura e evidentă şi radicală. Ceva cvasi-ireversibil s-a produs în măruntaiele istoriei. Lucrurile au luat o turnură cu totul nouă, în iureşul căreia nu mai poţi interveni. Eu unul cred că trăim un episod din această categorie. N-am cum să mă ocup, într-un articol de gazetă, de simptomatologia momentului. De cauzele, metabolismul şi perspectivele lui. Dar, cu ajutorul lui Alain Daniélou, am găsit un text, în literatura veche a Indiei (Linga Purana, II, 39-40), în cuprinsul căruia bombănelile mele şi ale altora par să fi fost anticipate cu vreo două-trei mii de ani în urmă (Puranas au apărut, în formă scrisă, în veacurile III-V de după Hristos, dar vin dintr-o tradiţie orală care, deja pe-atunci, era veche de peste un mileniu). Intuiţiile profetice ale hinduismului se referă la modul în care se va încheia actualul ciclu al civilizaţiei terestre. Nu e vorba de sfîrşitul lumii, ci de sfîrşitul unei lumi, urmat, inevitabil, de deschiderea unui nou ciclu. După lectura acestui text, nu mă mai simt, în melancoliile şi temerile mele, un bunic obosit. Mă simt mai curînd legitimat de o imemorială lamentaţie, ale cărei detalii explodează spectaculos pe scena lumii de azi. Iată o listă, selectivă, a simptomelor pe care le anunţă textul puranic, privind spre viitorul care e, acum, prezentul nostru. Cititorii vor judeca singuri.

Coeficientul de ură din sufletul fiecărui om va cunoaşte – spun textele – o alarmantă creştere. Oamenii vor deveni din ce în ce mai iritabili. Toate marile achiziţii de cunoaştere vor fi deturnate spre scopuri impure, adică spre amplificarea răului din lume. Se va înmulţi numărul şefilor de stat de extracţie joasă şi de proastă calitate. Lucrătorii manuali şi negustorimea vor fi înălţaţi la rang de intelectuali, iar intelectualii vor fi puşi în condiţii subalterne. Va avea loc, cu alte cuvinte, un destructurant amestec al „castelor“, o destrămare dramatică a ierarhiilor fireşti, o ireparabilă dezordine socială. Necinstea va căpăta o răspîndire fără precedent, la toate nivelele. Hoţii vor deveni lideri. (Rog să nu mi se atribuie nimic din toate aceste afirmaţii! Nu fac decît să citez un text multi-milenar! n.m., A.P.). Femeile nu vor mai pune preţ pe propria virtute. Proştii, impostorii, naturile rudimentare şi gălăgioase vor fi luaţi drept înţelepţi. Oamenii „drepţi“, de bună calitate, vor avea tendinţa de a se retrage din viaţa publică. În pieţe se va vinde mîncare gata-preparată (să recunoaştem că e de necrezut să auzim vorbindu-se, acum 2000 de ani, de „semipreparate“ şi de fast-food! n.m., A.P.). Limbile vor sărăci, vorbirea se va trivializa. Vor fi mai multe femei decît bărbaţi, vor prolifera asociaţiile criminale, va creşte numărul celor care nu găsesc de lucru. Se vor răspîndi, pretutindeni, bolile de stomac. Se va extinde moda părului purtat în dezordine şi se va generaliza starea de letargie, de lehamite, cu corolarul unei cronice incapacităţi de acţiune. Vor apărea nenumărate organizaţii religioase necanonice, blasfemia va convieţui cu fanatismul. Se va practica, pe scară largă, uciderea fătului în pîntecul matern şi se vor asasina direct sau simbolic eroii fiecărei comunităţi. Deţinătorii puterii nu o vor mai folosi în beneficiul popoarelor lor.

Ceva mai aproape de lumea noastră, Hesiod (Munci şi zile) are viziuni asemănătoare. „Epoca de fier“ se va recomanda prin semne caracteristice: discernămîntul (ca percepţie a deosebirii dintre bine şi rău) se va şubrezi, instituţia respectului va intra în derivă (vor fi respectaţi, preponderent, cei nedemni). Vor cîştiga teren neruşinarea, călcarea cuvîntului dat, invidia. Între părinţi şi copii vor apărea obstacole greu de trecut, forţa va prevala asupra dreptăţii, ospeţia va declina, vulgaritatea va împînzi totul.

Contemporanii noştri ar putea îmbogăţi acest diagnostic prin infinite amănunte, extrase din experienţa cotidiană. Evident, nu mi-am propus să furnizez cititorului o culegere, deprimantă, de toxine. Nu vreau, pur şi simplu, să-l indispun. Dar, pornind de la inventarul de mai sus, un igienic atac de spaimă, o mică ipohondrie nu i-ar strica. Ar fi, poate, un început de terapeutică…

Lupta împotriva păcatului pâna la sânge (Evrei 12:1-7)
Evrei 12:4 Voi nu v-ați împotrivit încă până la sânge, în lupta împotriva păcatului.

A te lupta până la sânge împotriva păcatului înseamnă să lupt cu toată puterea mea, să lupt fără să mă dau bătut, să lupt indiferent de câtă durere îmi pricinuiește această luptă, să lupt în așa fel încât sa câștig.
Păcatul este lipsa de conformitate față de legea lui Dumnezeu, față de Învățătura apostolilor dată de Dumnezeu Bisericii, față de Cuvântul lui Dumnezeu, prin faptă, morală sau atitudine. Păcatul este a avea o altă direcție decât cea cerută de Dumnezeu, referitor la orice domeniu din viață.
În ebraică există patru rădăcini principale ale cuvântului. Cel mai frecvent utilizat este ht’ (חָטָא transliterat chata, fonetic khaw-taw’) și împreună cu derivatele lui el reda ideea de-a nu lovi o țintă sau a devia de la direcția propusă.
Principalul termen folosit pentru păcat în Noul Testament este hamartia, care este echivalent cu ht’ din ebraica. În greaca clasică este folosit cu sensul de-a nu lovi o țintă sau de-a lua un drum greșit.
Alți termini folosiți cu sensurile lor sunt: paraptoma = eroare de măsură, gafa, nelegiuire – parabasis = călcare de lege, a trece dincolo de norma acceptată – Asebeia = lipsa de evlavie – Anomia = fărădelege, dispreț față de lege -Kakia și poneria = depravare morală și spiritual – adikia = nedreptate, strâmbătate, nelegiuire ectc, folosite pentru un rău făcut aproapelui.
Există păcate cu voie (cu știință ) și fără voie, există păcate de comitere și de omitere, cu fapta, vorba și gândul.
Consecințele păcatului: 
A.  Stricăciunea (degradarea), B.  Vinovăția (Este sentimentul de auto-condamnare a omului, bazată pe dezaprobarea lui Dumnezeu față de păcat. Este conștienta faptului că el merită să fie pedepsit, datorita faptului că a încălcat voia lui Dumnezeu. Atunci când omul își simte vinovăția+ datorita pacatului, exista tendinta de-as ascunde  responsabilitatea față de acel păcat.), C. Robia sau sclavia [Păcatul robește (Ioan cap 8:34-36) – Numai Domnul Isus poate elibera de robia păcatului. In Romani 6, Pavel aduce la cunoștință că un om este fie rob al păcatului fie rob al neprihănirii.], D.  Suferința [Păcatul aduce suferință atât pentru păcătos cât și pentru alții în jurul său. Cea mai mare parte a suferinței umane din aceasta lume se datorează păcatului. – (Gen 3:17-19) ], E. Orbirea morală și spiritualăF. Moartea (Trei aspecte ale morții: a. Moartea fizicăb. Moartea spirituală, c. Moartea veșnică sau moartea 2-a, înseamnă despărțirea definitivă de Dumnezeu.)
Ca sa nu avem parte de moartea veșnică noi trebuie să experimentăm o altă moarte, moartea față de păcat.
„Fiindcă prin moartea de care a murit, El a murit pentru păcat, o dată pentru totdeauna; iar prin viaţa pe care o trăieşte, trăieşte pentru Dumnezeu. Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de păcat, şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru. Deci păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor şi să nu mai ascultaţi de poftele lui.” (Rom 6:10-12)

Câteva realități biblice cu privire la lupta împotriva păcatului:

1. Biruința este dată doar prin credința în Isus (Evrei 12:2)
Romani 10:10 Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea, şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire,
În fața păcatului, noi nu putem să ne ancoram în altceva decât în Hristos Domnul.
Păcatul aduce moartea, despărțirea de Dumnezeu și prin firea pamântească omul este rob al păcatului, prin păcat omul este despărțit de Dumnezeu. Până când omul nu crede în Isus, firea îl conduce pe om în inima lui. Atunci când omul crede în Isus, se pocăiește de păcatele sale, de atunci Domnul prin Duhul Sfânt conduce și Domnește înăuntrul omului. Acolo se naște omul duhovnicesc din Dumnezeu, care se lasă condus de Duhul lui Dumnezeu.

„Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pământeşti: sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi. Dacă sunteţi călăuziţi de Duhul, nu sunteţi sub Lege.  Şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute şi sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea,  închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide,  pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.  Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia,  blândeţea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege.  Cei ce sunt ai lui Hristos Isus şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei.  Dacă trăim prin Duhul, să şi umblăm prin Duhul.” ( Galateni 5:17- 25)

“ Au plecat de la muntele Hor pe drumul care duce spre Marea Roşie, ca să ocolească ţara Edomului. Poporul şi-a pierdut răbdarea pe drum şi a vorbit împotriva lui Dumnezeu şi împotriva lui Moise: „Pentru ce ne-aţi scos din Egipt ca să murim în pustiu? Căci nu este nici pâine, nici apă şi ni s-a scârbit sufletul de această hrană proastă.” Atunci Domnul a trimis împotriva poporului nişte şerpi înfocaţi, care au muşcat poporul, aşa încât au murit mulţi oameni în Israel.  Poporul a venit la Moise şi a zis: „Am păcătuit, căci am vorbit împotriva Domnului şi împotriva ta. Roagă-te Domnului, ca să depărteze de la noi aceşti şerpi.” Moise s-a rugat pentru popor.  Domnul a zis lui Moise: „Fă-ţi un şarpe înfocat şi spânzură-l de o prăjină; oricine este muşcat şi va privi spre el va trăi.”” (Numeri 21:4-8)

“Şi, după cum a înălţat Moise şarpele în pustiu, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul omului,  pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.  Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.  Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El.” (Ioan 3:14-17)

“Găsesc, dar, în mine legea aceasta: când vreau să fac binele, răul este lipit de mine.  Fiindcă, după omul dinăuntru, îmi place Legea lui Dumnezeu;  dar văd în mădularele mele o altă lege care se luptă împotriva legii primite de mintea mea şi mă ţine rob legii păcatului care este în mădularele mele.  O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte…?  Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru! … Astfel, dar, cu mintea, eu slujesc Legii lui Dumnezeu; dar cu firea pământească slujesc legii păcatului. (Romani 7:21-25)

2. Păcatul se cuibărește în inimă, el trebuie mărturisit și să ne lepădăm de el

„Dar, ce iese din gură vine din inimă, şi aceea spurcă pe om.  Căci din inimă ies gândurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtişagurile, mărturiile mincinoase, hulele.” (Matei 15:18-19)
„Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi statornic!”(Psalmii 51:10)
„Sămânţa care a căzut pe pământ bun sunt aceia care, după ce au auzit Cuvântul, îl ţin într-o inimă bună şi curată şi fac rod în răbdare.” (Luca 8:15)
„Cercetează-mă, Doamne, încearcă-mă, trece-mi prin cuptorul de foc rinichii şi inima!” (Psalmii 26:2)
„Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Încearcă-mă şi cunoaşte-mi gândurile!” (Psalmii 139:23)

Păcatul trebuie identificat în inimile noastre, în funcție de dorințele din inimă, noi lăsăm și gândurile noastre să ne conducă.
Păcatul trebuie mărturisit și trebuie să ne lepădăm de el.
„Mărturisiţi-vă acum greşeala înaintea Domnului Dumnezeului părinţilor voştri şi faceţi voia Lui! Despărţiţi-vă de popoarele ţării şi de femeile străine.” (Ezra 10:11)
„Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.” (Iacov 5:16)
” Lepădaţi, dar, orice răutate, orice vicleşug, orice fel de prefăcătorie, de pizmă şi de clevetire;  şi, ca nişte prunci născuţi de curând, să doriţi laptele duhovnicesc şi curat, pentru ca prin el să creşteţi spre mântuire,  dacă aţi gustat în adevăr că bun este Domnul.” (1 Petru 2:1-3)
„Fugi de poftele tinereţii şi urmăreşte neprihănirea, credinţa, dragostea, pacea, împreună cu cei ce cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată.” (2 Timotei 2:22)

3. Inima trebuie umplută cu Cuvântul lui Dumnezeu, prin Duhul Sfânt
„Strâng cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!” (Psalmii 119:11)
„Însă nădejdea aceasta nu înşală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat.” (Romani 5:5)
Nu ştiţi că voi sunteţi templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? (1 Corinteni 3:16)
Ca să umpli inima cu cuvântul, trebuie să-ți folosești mintea, gândurile, să citești Cuvântul, să-L memorezi, să meditezi la El

„Ascultă, Israele! Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn.  Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta.  Şi poruncile acestea, pe care ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta.  Să le întipăreşti în mintea copiilor tăi şi să vorbeşti de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula.  Să le legi ca un semn de aducere aminte la mâini şi să-ţi fie ca nişte fruntare între ochi.  Să le scrii pe uşorii casei tale şi pe porţile tale.” (Deuteronom 6:4-9)
„Şi voi, după ce aţi auzit Cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt care fusese făgăduit” (Efeseni 1:13)
„Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.” (Romani 12:2)
„De aceea, încingeţi-vă coapsele minţii voastre, fiţi treji şi puneţi-vă toată nădejdea în harul care vă va fi adus la arătarea lui Isus Hristos.  Ca nişte copii ascultători, nu vă lăsaţi târâţi în poftele pe care le aveaţi altădată, când eraţi în neştiinţă.  Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră.   (1 Petru 1:13-15)
„Ei şi-au pierdut orice pic de simţire, s-au dedat la desfrânare şi săvârşesc cu lăcomie orice fel de necurăţie.  Dar voi n-aţi învăţat aşa pe Hristos;  dacă, cel puţin, L-aţi ascultat şi dacă, potrivit adevărului care este în Isus, aţi fost învăţaţi cu privire la felul vostru de viaţă din trecut, să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi care se strică după poftele înşelătoare;  şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre,  şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care o dă adevărul.” (Efeseni 4:19-24)

4. Practica vieții înseamnă lepădare de mine în detrimental păcatului
„Cine păzeşte poruncile Lui rămâne în El, şi El în el. Şi cunoaştem că El rămâne în noi prin Duhul pe care ni L-a dat.” (1 Ioan 3:24)
„Nu-i aşa? Dacă faci bine, vei fi bine primit; dar dacă faci rău, păcatul pândeşte la uşă; dorinţa lui se ţine după tine, dar tu să-l stăpâneşti” (Geneza 4:7)
„De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa;  cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia;  cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni.” (2 Petru 1:5-7)

Păcatul este de-o gravitate enormă, atât de grav încât Dumnezeu din Cer și-a dat Unicul Fiu să moară pentru noi, ca să fim mântuiți din păcat. Este singura soluție pentru a scăpa de păcat, venind la Hristos, crezând Evanghelia și trăind conform Cuvântului Său, în sfintenia cerută de Dumnezeu.
Am învățat astăzi câteva realități biblice cu privire la lupta împotriva păcatului: Biruința este dată doar prin credința în Isus. Păcatul se cuibărește în inimă, el trebuie mărturisit și să ne lepădăm de el. Inima trebuie umplută cu Cuvântul lui Dumnezeu, prin Duhul Sfânt. Practica vieții înseamnă lepădare de mine în detrimentul păcatului.

Suferința: Pentru bucuria care-I era pusă înainte – Partea 2

 

    Am citit cartea aceasta acum câţiva ani despre lupta din Iwo Jima din Al Doilea Război Mondial. Când am citit cartea aceasta, mă gândeam că dacă voi avea oportunitatea să vorbesc adolescenţilor, am să le povestesc despre ce am citit. Cred că sunteţi nişte tineri deosebiţi şi nu spun doar cuvinte goale, ci chiar cred că sunteţi deosebiți. Pentru că unii dintre voi aveţi părinţi remarcabili şi Îl laud pe Dumnezeu pentru lucrul acesta. Biserica Bethlehem este un loc bun în care să creşteţi. Nu vă supăraţi dacă vă numesc copii sau tineri. Ştiu cum e să fii tânăr şi să te preocupe felul în care arăţi, să te preocupe muzica, jargonul contemporan, filmele, hainele la modă şi petrecerile. Dar după ce am început să cresc, mi-am dat seama cât de irosiţi sunt anii dintre vârsta de 13-18 ani. Cred că mi-am irosit mare parte din adolescenţă, pentru că am vrut să fiu la fel ca toţi cei ce erau mişto. E un cuvânt interesant, şi dacă aţi urmări limbajul tinerilor din ultimii 40 de ani, multe expresii vin şi pleacă. Dacă încerc să folosesc expresiile voastre veţi râde de mine. Expresiile vin şi dispar în doi ani. Ştiţi care e un cuvânt care nu a dispărut? „Mişto.” L-am avut înainte să mă nasc şi va rămâne şi după ce mor eu. Toată lumea ştie ce înseamnă şi toţi vreţi să fiţi mişto. E interesant cum cuvântul acesta a rămas până acum. Deci când mă gândesc la unele lucruri pe care le-au făcut aceşti soldaţi tineri, mă gândesc cât de mişto erau!

Haideţi să vă citesc povestea lui Jack Lucas. Probabil nu era creştin şi nu a făcut ce trebuia să facă. Iwo Jima este o insulă de 8 mile în diametru, la o distanţă de 600 de mile sud de Japonia, în Oceanul Pacific. În Al Doilea Război Mondial avea două piste de aterizare care ar fi putut fi folosite de americani pentru a incheia acest război. 21.000 de japonezi apărau insula aceasta și forţele navale americane au hotărât să cucerească insula aceasta. În 19 februarie 1945, 800 de nave cu mii şi zeci de mii de soldaţi s-au adunat să cucerească insula aceasta de numai 8 mile în diametru. Cu nişte mijloace speciale de deplasare s-au apropiat de Iwo Jima. Timp de o lună au luptat pentru a cuceri insula aceasta. 680.000 de adolescenţi au murit pe plaja insulei acesteia. Spun adolescenţi, pentru că mulţi dintre soldaţi aveau doar 18, 19, 20 de ani. Deci doar cu câţiva ani mai mari decât majoritatea dintre voi. 680.000 de morminte sunt acolo pentru că în zilele acelea nu-i mai aduceau înapoi acasă. Puteţi merge să vedeţi crucile de pe morminte. Un batalion avea 1400 de băieţi, îi numeşte băieţi pentru că mulţi dintre ei erau adolescenţi, deşi aveau armele pe umeri. 1400 din batalionul acesta au ajuns pe insulă şi doar 177 au supravieţuit, 91 dintre ei au fost răniţi grav. Acestea erau şansele lor. Aici nu avem o „cetate stătătoare” ci doar o insulă de 8 mile şi suntem gata să ne dăm viaţa pentru două piste de aterizare, pentru ca avioanele să poată ateriza în drumul lor spre Tokyo pentru a-i bombarda. Pentru aceasta ne dăm viaţa! Creştinilor, vă spun că voi trăiţi pentru ceva de 10.000 de ori mai valoros decât câştigarea celui de Al Doilea Razboi Mondial. Deci ce a făcut Jack Lucas? Adolescenţii din 1940 fugeau de Al Doilea Război Mondial căutând comfortul personal, sau se avântau să se înscrie pentru luptă?

Jack Lucas a fost un exemplu. La vârsta de 14 ani s-a înscris în armată. Nu puteai să intri în armată decât la 18 ani. El era înalt şi i-a minţit. La 14 ani i-a păcălit prin statura lui musculoasă. A frecventat Academia Militară înainte de a se înscrie la armată. Misiunea de şofer pe camion în Hawaii îl frustra pentru că vroia să lupte. Aș vrea ca și voi să spuneți,”Vreau să fiu în misiune! Vreau să merg în misiune acum, nu vreau să aştept până termin liceul!” Deşi cred că ar trebui să terminaţi liceul, sau facultatea, dar să vreţi să fiţi implicaţi în prima linie de bătaie pentru că oamenii pier, şi mor de o moarte mult mai rea decât felul în care oamenii mureau în Al Doilea Război Mondial. „S-a ascuns într-un vagon ce mergea înspre Honolulu supravieţuind cu mâncarea ce i-o ofereau călătorii compătimitori. A ajuns la Iwo Jima fără nici o armă.” Pentru că nimeni nici nu ştia că era acolo. A fugit pe o barcă, nu avea nici o armă, a sărit într-un submarin fără nici o armă, pentru a ajunge pe plaja insulei acesteia. „A ajuns pe insulă fără nici o armă, dar a luat o armă pe care o găsise pe insulă şi a luptat înspre interior. În următoarea zi, Jack şi trei prieteni se târau printr-un șanț când 8 japonezi le-au ieşit în faţă. Jack a împuşcat pe unul dintre ei în cap, iar apoi arma lui s-a blocat şi în timp ce se chinuia cu arma, o grenadă a căzut la picioarele lui. A strigat un avertisment pentru ceilalţi şi a înfins grenada în pământ. Imediat a apărut încă o grenadă. Jack Lucas în vârstă de 17 ani a căzut pe o grenadă şi se gândea că va muri. Mai târziu a povestit unui reporter cum, forţa exploziei m-a aruncat în aer, am căzut pe spate, îmi ieşea sânge din gură şi nu mă puteam mişca şi am ştiut că voi muri. Camarazii lui au alergat să-i ia actele de identitate şi spre uimirea lor l-au găsit în viaţă şi în drum spre spital, doctorului nu-i venea să creadă. „Poate a fost prea tânăr să moară, poate a fost prea puternic să moară,” a spus unul dintre ei. A îndura 21 de operaţii, şi a devenit cel mai tânăr soldat care să primească Medalia de Onoare, şi singurul licean în posesia acesteia.” Cuvântul pe care l-aş folosi pentru a-l descrie este „mişto.” Colecţia voastră de CD-uri este misot, nu? Povestea aceasta este mişto! Credeţi că hainele la modă sunt mişto? Povestea aceasta este mişto! Credeţi că e mişto să jucaţi sporturi? Povestea aceasta este mişto! Cred că adolescenţii sunt gata să audă chemarea de a trăi precum Jack Lucas!

Haideţi să vă mai citesc încă un exemplu care m-a mişcat chiar mai mult. Nu ştiu ce vârstă avea, dar numele lui este Ray Dollins. Mi-e cunoscută povestea aceasta şi o ştiu pe de rost. Ray Dollins avea misiunea de a zbura  deasupra plajei. În timp ce alţi soldaţi încercau să ajungă pe plaja aceasta, el trebuia să zboare pe deasupra, deşi inamicul avea multă muniţie antiaeriană. În timp ce zbura pe deasupra, avionul lui a fost lovit şi distrus în aşa fel încât nu mai putea zbura. Simţea cum avionul pierdea din altitudine şi se îndrepta direct înspre soldaţii de la sol ce se îndreptau spre plajă. Aceştia îl vedeau de jos cum încerca orice manevră posibilă pentru a evita coliziunea cu camarazii lui. În ultimul moment, întoarce avionul cu susul în jos şi se prăbuşeşte exact între soldaţi, manevră ce l-a dus înspre moarte. Lucrul extraordinar este că soldaţii de jos puteau să-l audă prin staţia de comunicare cântând piesa „O, ce dimineaţă frumoasă.” Cânta! Cânta în timp ce încerca să nu-şi omoare colegii. Şi a avut succes. Asta este ceea ce numesc eu mişto! De fiecare dată când faceţi ceva ce toată lumea numeşte mişto, ceva mărunt despre care toţi vorbesc mai apoi, gândiţi-vă la Ray Dollins, Jack Lucas. Ce minunat să trăieşti viaţa la maxim, să trăiești în mod intens. Să trăieşti în felul acesta pentru lucrarea lui Hristos, care e mult mai importantă decât Al Doilea Război Mondial. Mulţumesc lui Dumnezeu pentru soldaţii care ne-au adus libertatea, că sunt într-o ţară liberă şi pot vota. Poate nici unul dintre voi nu sunteţi la vârsta la care să puteţi vota, dar cei care puteţi vota, mergeţi să votaţi. Tinerii aceştia au murit pentru dreptul acesta!

Avem ceva mult mai măreţ decât atât. Şi se numeşte Isus Hristos şi Evanghelia, bucuria veşnică în prezenţa Regelui regilor. Suferinţa nu e doar preţul pe care va trebui să-l plătiţi pe calea supunerii, susţinută de bucuria în Dumnezeu. Suferinţa a fost concepută de Dumnezeu pentru a mări bucuria voastră în El. E ca o spirală, ca un cerc ce se întoarce de unde a pornit. Suferinţa trebuie să fie întărită prin bucurie, pentru că dacă nu ai speranţa bucuriei, nu poţi suporta suferinţa. Dumnezeu îngăduie suferinţa pentru ca toate lucrurile pe care ne bazăm să fie îndepărtate pentru a avea doar un singur refugiu, adică Isus, care îţi intensifică bucuria în El. N-am auzit niciodată un creştin spunând că L-a cunoscut în mod profund pe Dumnezeu în zilele bune ale vieţii. Lucrul pe care îl aud mereu este că oamenii Îl cunosc într-un mod profund pe Dumnezeu în zilele cele mai grele ale vieţii. Cred că atunci când ajungi la punctul de unde nu mai poţi ieşi, atunci Îl vezi pe El.

Cred că atunci când treci prin probleme, te ajuntă să te concentrezi asupra lui Dumnezeu mult mai mult. Simt că atunci când trecem prin momente grele, realizăm cât de slabi suntem şi cât de mult greşim, şi că avem nevoie să ne bazăm pe o sursă mai mare şi o putere mai mare. Dumnezeu este sursa supremă a puterii. De multe ori mi se pare că Dumnezeu e o ultimă soluţie şi nu ar trebui să fie aşa. Doar atunci când eşti în necaz realizezi nevoia pe care o ai de El. Când avem probleme ne aducem aminte lucrurile pe care le-am uitat şi privim spre El să ne rezolve problemele, pentru că doar El poate.

La biserica noastră, biserica baptistă Betleem, iubim suveranitatea lui Dumnezeu. Recunosc că ne crează probleme unori, nu-i aşa? Când suferinţa vine în viețile voastre, veţi spune că Dumnezeu a fost suveran, deci prin urmare are un plan cu suferinţa aceasta? Ci nu o va folosi doar, deşi nu a vrut să îngăduie suferinţa, nu a ştiut că va veni, L-a surprins cumva. Mi-aş fi dorit să nu ai boala aceasta, mi-aş fi dorit să nu fi avut accidentul acela de maşină, sau că turnurile nu s-ar fi prăbuşit în 11 septembrie. Dar n-am putut face nimic cu privire la toate astea, dar acum pot folosi suferinţa provocată. Nu acesta-i Dumnezeul pe care îl avem în biserica Betleem! Avem un Dumnezeu care vede tot ce se întâmplă, are un plan pentru tot ce se întâmplă şi porunceşte tot ce se întâmplă. Acceptăm tot misterul acesta şi suntem cu mâinile larg deschise primind toate binecuvântările ce ni le aduce. Pentru că chiar dacă spunem că Dumnezeu este suveran asupra suferințelor noastre, ne creează probleme. Trebuie să aflu cum Dumnezeu este iubitor chiar şi atunci când mama are cancer, ca mama Dianei care are patru copii. A fost atât de minunat să ne rugăm cu prietenii şi diaconii mai mult de o oră pentru John şi Dianne Knight. Nu cred că i-ar deranja să le menţionez numele pentru că John în mod public şi-a arătat zelul lui pentru Dumnezeu în ultimul timp. Cred că ar vrea să-l folosesc ca ilustraţie pentru voi. Are un fiu orb, dacă îl cunoaşteţi pe Paul Knight care are 8 ani, iar mama lui are cancer în şold, la gât şi la spate. Ne rugăm ca Dumnezeu să o vindece pentru că are patru copii care au mare nevoie de ea. În ora aceea când ne rugam, nici un singur cuvânt de îndoială nu a ieşit din gura lor. Dumnezeu stăpâneşte asupra cancerului! Lucrul acesta îmi face slujba mea de păstor mai uşoară. E dureros, am vărsat lacrimi, dar cel puţin, nu a trebuit să-i aud spunând: „Unde este Dumnezeu?” Ei nu au spus lucrul acesta şi vreau ca nici voi să nu spuneţi lucrul acesta pentru că Dumnezeu e suveran.

El aduce suferinţa şi unii dintre voi treceţi prin suferinţă chiar acum şi scopul Lui este să vă scoată aur curat! Aurul are tot felul de particule ce n-ar trebui să fie prezente, dar la fel sunteţi şi voi acum. Toţi creştinii sunt la fel! Dacă pui aurul în cuptor, aurul va striga: Mă doare! Dar atunci când aurul se topeşte şi toate murdăriile dispar, aurul rămas este foarte rafinat. Vreau să închei cu câteva ilustraţii, unele mai îndepărtate, iar altele mult mai aproape de lucrurile ce s-au petrecut în ultimele săptămâni. Sunt ilustraţii despre oameni care au crezut că suveranitatea lui Dumnezeu stăpânește peste suferinţa lor, care şi-au folosit suferinţa pentru scopuri sfinte şi care Îl înalţă pe Dumnezeu prin perfecţionarea bucurie, adâncind-o tot mai mult în Dumnezeu.

Haideţi să începem cu Joni Erickson Tada. Ridicaţi mâna dacă aţi auzit vreodată de Joni Erickson Tada. Cei mai mulţi aţi auzit depre ea. Ea deţine o voce profetică şi uimitoare în zilele noastre. Cărţile ei sunt bune şi merită citite. Ea iubeşte suveranitatea lui Dumnezeu şi a acceptat să participe la conferinţa din toamna viitoare despre suferinţă şi suveranitatea lui Dumnezeu. Anul trecut am avut conferinţa „Sexul şi suveranitate lui Hristos” iar anul viitor tema va fi „Suferinţa şi suveranitatea lui Dumnezeu.” Joni a spus că vrea să particite şi vreau ca vocea ei să fie acolo la conferinţă. Vă citesc ce scrie în cartea ei: Dumnezeul pe care Îl iubesc, o viaţă întreagă în umblare cu Isus. „Doamne Isuse, răspunsul Tău cu privire la vindecarea mea fizică a fost Nu! Dar ai spus Da! cu privire la o vindecarea mult mai profundă, o vindecare mai bună. Răspunsul Tău m-a legat de alţi credincioşi şi am învăţat atât de multe lucruril despre mine. Ai curăţat păcatul din viaţa mea, mi-a întărit devoţiunea faţă de Tine, m-ai forţat să depind de harul Tău. Răspunsul Tău înţelept mi-a întărit speranţa, mi-a extins credinţa, m-a ajutat să Te cunosc mai bine şi eşti bun. Eşti atât de bun, îmi curg lacrimile. Nu Te-aş fi cunoscut, nu Te-aş fi iubit, nu cred că m-aş fi încrezut în Tine… Mă uit la picioarele mele paralizate Doamne Isuse, şi nu aş fi putut fi ceea ce sunt fără scaunul acesta cu rotile.” „Dacă nu ar fi fost acest scaun cu rotile.” În alte cuvinte, Dumenzeu a iubit-o atât de mult încât la vârsta de 17 ani şi-a rupt gâtul şi nu mai are capacitatea să se descurce singură. Slujeşte lumii întregi, în timp ce un grup mic de oameni o slujesc pe ea. Este un lucru frumos.

A doua ilustraţie este un articol pe care l-am citit, este scris de Steve Saint în revista Christianity Today. Când am citit articolul nu mi-a venit să cred ce citeam. Steve Saint este fiul lui Nate Saint unul dintre cei 5 misionari care au fost omorâţi în Ecuador cu săgeţi. Nate Saint, Jim Elliott, Roger Youderianm, Ed McCully şi Pete Fleming. În 1956 au luat un avion şi au aterizat  pe plaja aceea din Ecuador, au încercat să stabilească legături cu tribul wah-dah-nee, iar imediat după aceea săgeţile i-au străpuns şi ştiţi ce am aflat mai apoi, toţi cinci aveau pistoale. N-am ştiut lucrul acesta chiar când s-au petrecut lucrurile acestea. Ar fi putut să-i omoare foarte uşor, dar au împuşcat în sus, iar apoi au murit. Deşi au fost atacaţi prin surprindere, s-au oferit ca martiri în ultima secundă. Fiul lui Nate Saint, cel ce a fost omorât cu o săgeată, a realizat un documentar. L-am invitat şi pe el la conferinţă, dar nu a răspuns încă. Rugaţi-vă ca să vină pentru că vreau să vă povestească lucrurile acestea la conferinţa din toamna viitoare. Mă întreb dacă vreunul dintre voi aţi putea scrie lucrurile acestea dacă tatăl vostru ar fi fost omorât cu o săgeată când voi aveaţi şase ani. Când am citit nu-mi venea să cred ce citeam şi i-am scris să-l întreb dacă a fost o greşeală de tipar sau chiar aceasta este ceea ce a scris. Iar el a spus, „asta am scris, asta cred.”

„În timp ce povesteau despre amintirile lor,” vorbeşte despre tribul acela, se întrebă cum s-a întâmplat şi cum a murit tatăl lui? „În timp de povesteau despre amintirile lor, mi-am dat seama cât de ciudat ar fi fost ca să moară pe plaja aceea. A fost o anomalie, un lucru ciudat care nu ar fi trebuit să se întâmple. Nu pot explicat lucrurile petrecute, fără intervenţia divină.” Când am citit mă gândeam că a vrut să spună fix invers, că tatăl lui a murit pentru că nu a fost intervenţia divină! Asta a vrut să spună, nu-i aşa? Tatăl meu a murit pentru că Dumnezeu nu a intervenit, a lipsit interveniția divină. Circumstanţele au fost puţin probabile ca ei să întâlnească acest grup de oameni, sau să fie omorâţi de ei, dar nu pot explicat lucrurile fără a lua în considerare intervenția lui Dumnezeu.” Parafrazat ar suna astfel, „Când eu aveam şase ani, Dumnezeu a plănuit moartea tatălui meu.” Dumnezeu a dezlănţuit un impact asupra lumii în următorii 50 de ani datorită acestor cinci oameni care au murit şi pentru că aceste cinci familii au suferit, Dumnezeu a dezlănţuit un impact pentru gloria Lui şi pentru bucuria acestor oameni. Tribul acesta şi alte triburi au fost atinse într-un fel care nu s-ar fi putut realiza dacă ar fi trăit şi ar fi avut succes în misiunea lor! De aceea Dumnezeu face lucruri ciudate în lume.

Am o ultimă ilustraţie din ziarul nostru din Minneapolis. Este vorba despre accidentul în care Mathew, Jacob şi Justin Backstrom care au fost omorâţi într-un accident. Sper că vă aduceţi aminte de aceşti trei tineri creştini care Îl iubeau pe Isus, erau implicaţi într-o biserică luterană la tineret. Un băiat care era beat şi vorbea la telefon în timp ce conducea, a intrat pe banda lor şi i-a omorât pe toţi trei. Părinţii lor mai au alți doi copii, dar e ca şi cum Karsten, Benjamin şi Abraham, copiii mei ar fi omorâţi într-o seară. Ar fi greu să pierzi un copil, chiar doi, dar să pierzi trei copiii este copleşitor. Nathan Backstrom este tatăl lor şi a fost intervievat în faţa casei lui şi am copiat articolul de pe prima pagină a ziarului. A spus astfel: „Dumnezeu este în control. Nu avem toate răspunsurile, dar El le are şi ştim că într-o zi vom înţelege şi noi.” Iar apoi a spus ceva şi mai uimitor la sfârşit: „Mulţi ne-au întrebat cum suntem şi răspunsul meu este, Dumnezeu este credincios. Justin, Jacob şi Matthew au avut fiecare o relaţie personală cu Isus Hristos şi sunt în prezenţa Domnului nostru. Rugăciunea noastră este ca datorită vieţilor lor, alţii să fie schimbaţi şi Dumnezeu să fie slăvit.”

Vreau să creşteţi şi să fiţi şi voi părinţi la fel ca omul acesta. Pentru ca atunci când îţi mor trei adolescenţi, să puteți sta în faţa camerelor de filmat şi să spuneți, „Dumnezeu stăpâneşte peste toate!” Îţi curg lacrimile pe obraz, inima ţi-e frântă şi nu ai răspunsuri la întrebările tale dar ştii că Dumnezeu e suveran. Dumnezeu stăpâneşte şi nimic nu vine în viaţa mea din întâmplare. Nici o durere nu-i fără scop în lumea aceasta. Fie ca oamenii să-L vadă şi să-I dea slavă Lui! În momentele acelea, Dumnezeu îţi dă satisfacţia în Hristos mai presus de orice lucru, pentru ca să poţi spune, „Căci pentru mine a trăi este Hristos şi a muri este un câştig.” A fost atât de bine să petrec timp cu voi şi vă mulţumesc mult că m-aţi ascultat. Mă rog ca Dumnezeu să vă întărească şi să vă dea satisfacţia în Isus mai mult decât vă puteţi imagina şi să vă învrednicească să suferiţi pentru Numele Lui.

 

    Doamne, am spus la început că predica aceasta va fi una grea pentru că mi-i pot imagina pe Karsten, Benjamin, Abraham, Barnabas şi Talitha stând aici ascultându-mă spunând, haideţi să-L iubim pe Isus atât de mult încât să vrem să fim ca Jack Lucas! Să luptaţi pe prima linie de bătaie, în locul unde este greu să vorbiți despre Isus! Ştiu că băieţii mei au atitudinea aceasta plină de îndrăzneală şi ştiu că vor plăti preţul într-o zi. Doamne, mă rog să-i pregăteşti pe adolescenţii aceștia să devină „mişto” precum Jack Lucas şi Ray Dollins care au luptat pentru o cauză măruntă. Dar noi avem o cauză nobilă. Ajută-ne să trăim intens, să ne ridici din monotonia lumii acesteia în care ne irosim vieţile. Fie ca „Domnul să vă binecuvânteze şi să vă păzească. Domnul să facă să lumineze Faţa Lui peste voi şi să Se îndure de voi şi să vă dea pacea!” Acum şi în veci. Amin.

Suferința: Pentru bucuria care-I era pusă înainte – Partea 1

 

    Vreau să-mi exprim mulţumirea faţă de voi că aţi fost ascultători atât de buni. Vă mulţumesc că m-aţi ascultat cu atenţie. Dragostea mea pentru voi creşte cu cât petrec mai mult timp cu voi. La fel este şi cu slujirea şi este minunat să petrecem timp faţă în faţă, nu-i aşa? Este mult mai uşor pentru mine să-mi transfer afecţiunea pe care o am pentru cei cinci copii pe care îi am înspre voi, pentru că obişnuiau să mă asculte ca voi. În patru ani şi Talitha va fi aici cu voi, cu ajutorul lui Dumnezeu. Am un mesaj greu pentru voi în dimineaţa aceasta. Am să vorbesc despre suferinţă. Unii dintre voi suferiţi acum, alţii veţi suferi mai încolo, şi toţi veţi gusta suferinţa într-un final. Biblia spune, „În Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri.” Deci nu este o altă cale prin care să ajungem acolo. Dacă alegeţi să vă supuneţi în lucrarea de misiune şi slujire, va fi şi mai multă suferinţă. Nu vorbesc uşor când spun că trebuie să-L preţuiţi destul de mult pe Hristos încât să muriţi pentru El. Motivul pentru care îmi sunt răscolite sentimentele este pentru că am spus acelaşi lucru fiilor mei. Toţi au visat să misioneze şi au călătorit în ţări îndepărtate pentru misiune, toţi au visul acesta. Nu ştiu care dintre ei va fi misionar. Dar m-am gândit mult în ultimiii 33 de ani ca părinte, cum ar fi ca unul dintre ei să meargă în misiune şi să nu se mai întoarcă acasă. Vreau să vă spun că aş înțelege şi consider aceasta cea mai mare chemare a unui părinte să-mi dedic copilul lui Dumnezeu. Acelaşi lucrul îl facem atunci când aducem copiii la binecuvântare, nu-i aşa? Împreună cu părinţii tăi şi oamenii care te iubesc şi le pasă de credinţa ta, îi dedicăm lui Dumnezeu. Renunţând la viaţa pământească, te dedicăm lui Dumnezeu, în speranţa că vei aparţine total Lui. De fiecare dată când binecuvântăm în felul acesta bebeluşii, ştim că unii dintre ei vor fi total predaţi Domnului. Am pierdut şi bebeluși şi am pierdut şi tineri.

Vorbim despre suferinţă, dar haideţi să punem totul în contextul în care am discutat până acum, pentru a putea înţelege care a fost scopul week-end-ului acesta. Voi face o recapitulare şi sper să vă amintiţi despre ce am vorbit până aici. Tema a fost slava lui Dumnezeu şi bucuria omului. Pot acestea fi una? Pasiunea lui Dumnezeu pentru slava Sa şi dorinţa mea de a fi fericit, pot fi una fără a fi în conflict? Răspunsul este: da! Dumnezeu este slăvit în mine când sunt satisfăcut în El. Am văzut prin diferite texte cum Dumnezeu Îşi demonstrează slava Lui în toate lucrurile. Psalmul 19:1, Romani 3:25, 2 Tesaloniceni 1:10. Dumnezeu face toate lucrurile pentru a-Şi mări slava şi gloria. Iar apoi ne-am întrebat, poate veni lucrul acesta din dragoste? Da, după cum am văzut în Ioan 11 şi 17. Una dintre întrebările de la testul final poate fi, explicaţi cum Dumnezeu îşi demostreaza dragostea pentru voi prin faptul că Îşi măreşte slava. Cum aţi răspunde la întrebarea aceasta? Slava lui Dumnezeu este singurul lucru care ne poate satisface pentru totdeauna. Deci, dacă El nu Îşi arată slava Lui, nu o scoate în evindență, atunci nu îmi arată dragostea Lui. Dar dacă face toate lucrurile acestea, îmi oferă singurul lucru care îmi poate satisface sufletul pentru totdeauna. Primiţi nota zece dacă răspundeţi în felul acesta la întrebare.

Apoi ne-am pus întrebarea dacă bucuria noastră în Dumnezeu, Îl măreşte şi Îl glorifică pe El. Ne-am uitat la Filipeni 1:20-21: „a trăi este Hristos şi a muri este un câştig.” Îl alte cuvinte, vreau să-L măresc pe Dumnezeu în viaţa mea şi chiar şi în moartea mea. Moartea Îl măreşte pe Hristos dacă o consider un câştig, pentru că astfel Îl primesc pe Hristos. Deci sunt dispus să pierd totul aici şi să-L am pe El. Să consider toate lucrurile o pierdere, familia, sănătatea, planurile şi visele. Consider pierderea aceasta un câştig, pentru că Hristos a devenit atât de preţios şi valoros pentru mine. Sunt atât de satisfăcut în El și Pavel spune că prin aceasta Îl preţuim pe Hristos. Da! Bucuria în Hristos Îl măreşte pe Hristos, Îl prezintă pe Dumnezeu într-o lumină favorabilă. Deci dacă lucrul acesta este adevărat, atunci ar trebui să căutăm bucuria aceasta tot timpul, 24 din 24, fără oprire şi fără vreo piedică în calea noastră. Continuaţi să căutaţi bucuria aceasta în Dumnezeu pentru că aceasta Îl măreşte pe El. V-am dat opt motive biblice pentru care trebuie să căutaţi bucuria, iar două dintre ele vorbesc despre gloria lui Dumnezeu şi dragostea de semeni. V-am dat ilustraţia cu florile, în care îi spui soţiei că nu ai vrea să petreci timpul cu nimeni altcineva decât cu ea. Nimic nu mă face mai fericit decât să petrec seara cu tine. Nu tu eşti în centrul acestei fraze, deşi ai făcut referire la propria fericire. „Nimic nu mă face mai fericit decât să petrec seara cu tine.” Atenţia este asupra valorii celuilalt pentru tine. Când spui acelaşi lucru lui Dumnezeu, El primeşte glorie şi onoare. Îi scoţi în evidenţă valoarea. Nu aş vrea să fiu cu nimeni altcineva decât cu Tine, nimeni nu îmi poate da satisfacţie precum o faci Tu. Tânjesc după ceea ce îmi oferi prin Isus. Când vorbeşti în felul acesta, vorbeşti despre propria fericire şi despre gloria Lui. Deci atunci când cauţi bucuria aceasta, rezultatul e iubire pentru ceilalţi? Da! Am spus că nu poţi iubi oamenii dacă nu cauţi bucuria în Dumnezeu, pentru că 2 Corinteni 8:1-4 spune că, dragostea este revărsarea bucuriei în Dumnezeu, care împlineşte nevoile celorlalţi. Despre aceste lucruri am discutat până acum, acesta este un sumar.

Mai am de adăugat încât un lucrul atât pe partea verticală a închinării creştine hedoniste şi pe latura orizontală a creştinismului hedonist. Dumnezeu este glorificat în noi atunci când noi suntem satisfăcuţi în El, în mod special când avem satisfacţie în El când suferim. Este destul de uşor să fii creştin când toate merg bine, toţi din jurul tău sunt creştini, mama şi tata sunt creştini, un grup de prieteni de la şcoală sunt creştini, ai o biserică, şi toate îţi merg bine. Dar vine o zi când toate lucrurile pe care te bazai vor cădea la pământ una după alta, îţi pierzi prietenii, sănătatea, părinţii s-ar putea să se despartă într-un mod tragic, şi te vei întreba dacă toate lucrurile pe care le-ai avut au fost reale. Când cântai laude lui Isus, venea închinarea din inimă sau o făceai pentru că te simţeai bine? Va veni ziua aceea, dar când treci cu Isus prin suferinţă, El primeşte multă slavă! Multă slavă! Pe partea orizontală, dragostea este revărsată din bucuria în Dumnezeu, care împlineşte nevoile celorlalţi, şi dragostea străluceşte şi mai frumos când continui să-i iubeşti pe alţii chiar şi atunci când e greu şi te costă foarte mult. Deci am numit sesiunea aceasta: „Preţul bucuriei în Dumnezeu” sau „Preţul iubirii.” Vă invit să vă deschideţi Bibliile la Evrei 10.

Vreau să trecem prin ultimele 4 capitole din Evrei pentru a vă prezenta o temă ce mi-a transformat viaţa într-un mod profund. În capitolele 10, 11, 12, 13 din Evrei vreau să găsim pasaje care vorbesc despre bucurie şi originea bucuriei, şi despre bucuria pe care o găsim mai încolo, bucurie ce vă susţine şi vă poartă prin suferinţa din viaţa voastră. Să zicem că ajungeţi acasă azi la ora 5:30 şi primiţi o veste proastă. Găsiţi voi un exemplu. Ce v-am învăţat până acum, ce vă poate ajuta să înduraţi, să supravieţuiţi, să prosperaţi şi chiar să iubiţi pe alţii în mijlocul suferinţei? Aici este textul în care vom găsi răspunsul la această întrebare. Evrei 10:32-34. „Aduceţi-vă aminte de zilele de la început, când după ce aţi fost luminaţi.” Adică amintiţi-vă de ziua când aţi devenit creştini. „Aţi dus o mare luptă de suferinţe.” Din nou vedem, precum în Corinteni, că după ce devii creştin lucrurile merg mai rău. „Pe de o parte, eraţi puşi ca privelişte în mijlocul ocărilor şi necazurilor, şi pe de alta, v-aţi făcut părtaşi cu aceia care aveau aceeaşi soartă ca voi.” Haideţi să ne oprim aici. S-a stârnit o persecuţie atunci când au devenit creştini, deci nu au devenit creştini ca lucrurile să meargă mai bine. Au devenit creştini pentru că a-L cunoaşte pe Hristos, este cea mai mare şi eternă satisfacţie! Păcatele le-au fost iertate, au primit speranţă, au primit viaţa veşnică, deci dacă mureau, Îl aveau pe Hristos! Acesta este motivul pentru care au devenit creştini, nu pentru că lucrurile ar fi mers mai bine în viaţa lor. Unii au mers la închisoare, alţii nu au fost întemniţaţi. Cei care nu erau în închisoare se întrebau dacă să meargă să-i viziteze pe întemniţaţi. Pentru că dacă mergem, atunci vor afla că suntem creştini şi s-ar putea să ajungem şi noi în închisoare. Ce se va întâmpla cu copiii noştri în cazul acela? Acestea erau lucrurile cu care se confruntau. Haideţi să citim versetul 34. „În adevăr, aţi avut milă de cei din temniţă.” Adică înseamnă că până la urmă au mers să-i viziteze „Şi aţi primit cu bucurie răpirea averilor voastre.”

Haideţi să ne oprim aici puţin. Au avut o adunare de rugăciune şi au discutat posibiltatea de a-i vizita. Dacă mergem, putem fi arestaţi şi cine va avea grijă de copiii noştri? Dar dacă nu mergem, îi lăsăm să lâncezească în închisoare, pentru că pe atunci nu aveau mâncare şi televizor ca în închisorile din zilele noastre. Nu primeau mâncare şi dacă rudele nu îţi aduceau mâncare, atunci mureai în închisoare. Trebuie să mergem, sunt fraţii şi surorile noastre în Hristos, avem acelaşi Domn, facem parte din acelaşi trup, trebuie să mergem. Şi în timp ce-i vizitau, averile lor erau răpite. Nu ştiu dacă au fost confiscate oficial de autorităţi sau furate de mulţimi. Dar poate priveau înapoi şi vedeau casele lor arzând, geamurile sparte, grafiti pe pereţi şi aruncau mobila pe geam afară. E ca şi cum aţi merge acasă, şi s-ar putea să vină ziua când să vedeţi casa voastră în flăcări, părinţii n-au putut să vă contacteze, iar peste tot au scris: „Îi urâm pe creştini!” Aţi face ce au făcut oamenii aceştia? Oamenii aceştia erau foarte ciudaţi. Erau nebuni. „Aţi primit cu bucurie răpirea averilor voastre.” Cu bucurie! Cum ai putea să te uiți la casa ta distrusă şi să accepţi cu bucurie? Răspunsul este în continuarea versetului, „ca unii care ştiţi că aveţi în ceruri o avuţie mai bună, care dăinuieşte.”

Nu mulţi adolescenţi petrec mult timp gândindu-se la rai şi lucrul acesta este trist. În Hristos aveţi o mai mare bogăţie decât casa voastră, mai mare decât toată muzica voastră, toate DVD-urile. O bogăţie mai mare decât notele voastre, hainele voastre, mâncarea voastră preferată şi prietenii voştri. Aveţi o bogăţie mai mare şi numele Lui este Isus! El dăinuieşte pentru totdeauna. Când toate trec, El rămâne ca o stâncă puternică. O, dacă aţi cultiva o dragoste plăcută, profundă şi de neclintit pentru El, mai presus de orice altă dragoste! Pentru că atunci când casa voastră e distrusă de flăcări, cu lacrimi pe obraz şi un zambert pe buze să puteţi spune: Este un câştig! E mult mai bine să-L ai pe Hristos, am o Împărăţie ce nu se poate clătina! Îmi doaresc ca tinerii să fie aşa.

Evrei 11:24-26, „Prin credinţă Moise, când s-a făcut mare, n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon.” Deci ar fi putut fi şi ar fi beneficiat de toată bogăţia palatului din Egipt. „Ci a vrut mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului.” Subliniaţi-vă în Biblie lucrul acesta, pentru că n-am spus că plăcerile acestea nu sunt reale. Vă spun doar că sunt trecătoare! Plăcerile nu ţin mult, dar Hristos dăinuie pentru totdeauna! A ştiut că plăcerile din Egipt sunt trecătoare .”El socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogăţie decât comorile Egiptului.” E foarte ciudat să consideri ocara bogăţie. Foarte ciudat! Bogăţia înseamnă să ai mulţi bani în bancă, să poţi cumpăra tot ce vrei. Aceasta este bogăţia! El spune că ocara lui Hristos este bogăţie. E ciudat! Trebuie să vă puneţi pe genunchi şi să vă rugaţi să fiţi la fel de ciudaţi! Şi trebuie să faceţi lucrul acesta în fiecare zi.

Nu-i în natura mea să gândesc aşa, deşi sunt creştin de 52 de ani. Este o luptă pe care trebuie s-o duc în fiecare zi pentru a considera ocara bogăţie. Poţi să-L aduci pe Isus într-o conversaţie, într-o situaţie în care oamenii îşi dau ochii peste cap şi te batjocoresc pentru credinţa ta? Să o consideri bogăţie? Ca Petru şi Ioan în Fapte 5 unde spune că, „Au plecat dinaintea Soborului, şi s-au bucurat că au fost învredniciţi să fie batjocoriţi, pentru Numele lui Isus Hristos.” Este foarte ciudat, dar Isus a devenit într-un mod foarte profund o Comoară pentru ei. Am cântat că vrem să fim ca El. Ei au privit faţa Lui şi în timp ce aveau lacrimi în ochi, au ştiut că mergeau pe aceeaşi cale ca Isus înspre Calvar. Aceasta este bogăţia! Dar cum putem ajunge să gândim la fel? „El socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogăţie decât comorile Egiptului, pentru că avea ochii pironiţi spre răsplătire.” Unii dintre voi m-aţi întrebat despre răsplată şi când mă gândesc la răsplată, mă gândesc la prezenţa a lui Hristos din abundență în noi. Nu un teren de golf în rai, nu faptul că o voi vedea din nou pe mama în rai. Nu aceasta este răsplata mea! Răsplata este că voi fi cu Hristos pentru totdeauna. Dacă ai bucuria şi speranţa aceasta, poţi suferi orice.

Haideţi să mergem în capitolul 12. Aici este textul cel mai important pentru că Îl privim pe Isus, nu doar pe Moise şi creştinii de la început. Vedem cum a îndurat Isus suferinţa. Evrei 12:1-2: „Şi noi, dar fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică, şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne, şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte.” Ne stă în faţă un maraton. „Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.” Cum a putut suferi Isus patimile pe care le-aţi văzut în filmul „Patimile lui Hristos?” Cum a supraviețuit? Cum de nu a spus, „Doamne, am petrecut 33 de ani supus şi fără păcat şi asta mi-e răsplata?” Aşa răspund mulţi creştini când lucrurile merg rău. Am încercat să Te urmez şi îmi aduci lucrul acesta în viaţa mea? Isus a spus, „Cine vrea să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze.” Nu se referă la un coleg de bancă cu care ai mici neînţelegeri la ora de algebră. Trebuie să mori pe cruce cu mâinile pironite de cuie. Crucile sunt menite să aducă suferinţă şi moarte, nu-i aşa? Dacă vrei să fii ucenicul lui Isus, trebuie să suferi cu El. Te va costa enorm de mult dacă vrei să misiunezi în locurile unde nu a ajuns încă Evanghelia.

Când recrutăm misionari la biserica noastră, nu le spun oamenilor că va fi o călătorie romantică, iar apoi veniţi acasă la câţiva ani, aduceţi înapoi videouri pe care să le vedem, nu! Suntem într-o luptă! Musulmanii nu vă vor în ţara lor! Nici hinduşii şi budiştii nu ne vor în ţara lor, încercând să-i convertim. Dar Isus spune, „mergeţi şi faceți ucenici din toate neamurile.” Chiar dacă vă vor sau nu, chiar dacă ţara vă primeşte sau nu.” Dacă vrem să împlinit trimiterea aceasta în generaţia noastră, vom avea parte de moarte, suferinţă, ruşine şi pedeapsa cu închisoarea. Cum a supravieţuit biciuirea? Răspunsul este, „pentru bucuria care-I era pusă înainte.” Cum trebuie să începeţi să luptaţi pentru lucrul acesta? Trebuie să vă rugaţi, „Doamne, vreau să-L am pe Hristos comoara mea, fă-mi inima să fie satisfăcută într-un mod profund în comoara aceasta, Isus Hristos, ca orice s-ar întâmpla în viaţa mea, să rabd până la capăt.”

Încă un text în Evrei 13:12-13. Sper că observaţi tema aceasta în toate capitolele şi le-aţi subliniat şi le veţi citi din nou mai încolo. „De aceea şi Isus, ca să sfinţească norodul cu însuşi sângele Său, a pătimit dincolo de poartă. Să ieşim dar afară din tabără la El, şi să suferim ocara Lui.” Vedem din nou o invitaţie. Isus a ieşit din Ierusalim, din zona Lui de comfort, e un mod banal de a spune, dar toţi avem comfortul nostru. A ieşit din locul de siguranţă şi a murit acolo pentru noi, iar scriitorul spune, haideţi să mergem cu El! Cum? Cum vom avea o asemenea motivaţie? Versetul 14, „Căci noi nu avem aici o cetate stătătoare, ci suntem în căutarea celei viitoare.” Vă place oraşul Minneapolis, St. Paul, indiferent din ce oraş sunteţi? Vă place oraşul vostru? Mie îmi place Minneapolis şi cred că este unul dintre cele mai frumoase oraşe din America. Locuiesc în partea cea mai săracă din oraş şi mi se pare că e un paradis, comparat cu multe alte locuri în lume. Îmi place Minneapolis şi mă bucur că am putut să ne creştem copiii aici. Am crescut în Carolina de Nord, de acolo mi se trage accentul. Nu mă simt acasă în Minneapolis, nu m-aş simţi acasă dacă aş merge înapoi în Carolina de Nord. Am o casă şi merg acolo să fiu unde e Hristos. Dacă ar veni înapoi să-şi aşeze tronul în Minneapolis, aş fi fericit. Vreau să fiu unde e El. Nu am o cetate stătătoare aici. O bombă ar putea distruge oraşul nostru într-un minut, nu? Motivul pentru care putem suferi cu Hristos, deşi aţi crezut că viaţa înseamnă a-ţi căuta plăcerea maximă pe pământ, este pentru că „nu avem o cetate stătătoare, ci suntem în căutarea celei viitoare.” Nu alergați dupa plăcerile lumii. Vreau ca biserica Betleem şi toţi adolescenţii să fie diferiţi, să fie ai lui Hristos. Fiţi diferiţi! Fiţi creştini! Luaţi în serios lucrurile acestea acum, nu așteptați până ce vă veţi căsători şi veţi avea copii.

Cum sa primim mustrarea?

 

Proverbe 10: 17 “Cine isi aduce aminte de certare apuca pe calea vietii,

Dar cel ce uita mustrarea apuca pe cai gresite. ”

 

10: 18 “Cine ascunde ura, are buzele mincinoase

Si cine raspandeste barfeli este un nebun. ”

 

1.        CINE ISI AMINTESTE DE CERTARE APUCA PE CALEA VIETII.

Fiecare stim este certarea. Pe fiecare din noi ne-au certat parintii cand am facut ceva rau.

Nu ne-au certat de buni ce eram.

 

Certarea are rolul indreptarii. Corectiv. Primul pas in educarea fiecarui individ este certarea.

Al doilea pas, atunci cand cu cearta nu mai merge nimic, este pedeapsa.

Al treilea pas cand nu mai merge nici cu certarea nici cu pedeapsa este nuiaua.

 

Acum omul care aduna toate corecturile din viata sa trebuie sa unmble tare intelept. Umbla pe calea vietii.

 

Nu uita sfaturile pe care ti le-au dat parintii si fratii, nu uita certarea.

 

2.       DAR CEL CE UITA MUSTRAREA APUCA PE CAI GRESITE.

Mustrarea este o forma de certare.

Avem parte de mustrare in familie, in scoala si in biserica.

Trebuie sa consideram cateva reguli de aur legate de mustrare.

a)     Mustrarea este biblica. Dumnezeu mustra pe cine iubeste

Proverbs 3: 12  Cãci Domnul mustrã pe cine iubeste, ca un pãrinte pe copilul pe care-l iubeste!

Proverbs 15: 5  Nesocotitul dispreþuieste învãþãtura tatãlui sãu, dar cine ia seama la mustrare ajunge înþelept.

Proverbs 17: 10  O mustrare pãtrunde mai mult pe omul priceput, decât o sutã de lovituri pe cel nebun.

Proverbs 23: 13  Nu cruþa copilul de mustrare, cãci dacã-l vei lovi cu nuiaua, nu va muri.

Proverbs 27: 5  Mai bine o mustrare pe faþã decât o prietenie ascunsã.

 

b)     Cel ce te mustra trebuie privit ca un vas in mana lui Dumnezeu care te iubeste si doreste corectarea ta.

De obicei cei ce mustra sunt privit ca cioplitori ai caracterului – oameni rai care au intentii rele.

Nu, mustrarea este poruncita de Dumnezeu si de folos pentru corectare si indreptare.

2 Timotei 4: 2  propovãduieste Cuvântul, stãruieste asupra lui la timp si ne la timp, mustrã, ceartã, îndeamnã cu toatã blândeþea si învãþãtura.

Titus 2: 15  Spune lucrurile acestea, sfãtuieste si mustrã cu deplinã putere. Nimeni sã nu te dispreþuiascã.

 

Mustrarea trebuie facuta de oameni autorizati care sa aiba autoritate de la Dumnezeu si sa fie oameni cu convingeri puternice. Oameni care sa fie spirituali! Cel mai important in mustrare este DRAGOSTEA! ! ! Sa fie in DRAGOSTE.

Proverbs 9: 7  Cel ce mustrã pe un batjocoritor îsi trage dispreþ, si cel ce cautã sã îndrepte pe cel rãu se alege cu ocarã.

Proverbs 9: 8  Nu mustra pe cel batjocoritor, ca sã nu te urascã; mustrã pe cel înþelept, si el te va iubi!

Proverbs 25: 12  Ca o verigã din aur si o podoabã din aur curat, asa este înþeleptul care mustrã, pentru o ureche ascultãtoare.

Proverbs 28: 23  Cine mustrã pe alþii, gãseste mai multã bunãvoinþã pe urmã, decât cel cu limba lingusitoare.

Amos 5: 10  Ei urãsc pe cel ce-i mustrã la poarta cetãþii, si le este scârbã de cel ce vorbeste din inimã.

Intotdeuna oamenii intelepti vor primii mustrarea.

 

c)     Trebuie sa te intrebi ce vrea sa schimbe Dumnezeu in tine atunci cand cineva te mustra.

Proverbs 19: 25  Loveste pe batjocoritor, si prostul se va face înþelept; mustrã. . . pe omul priceput, si va înþelege stiinþa.

Cauta sa intelegi dorinta lui Dumnezeu si formarea ta.

Dumnezeu te accepta asa cum esti insa lucreaza la formarea caracterului tau.

Dumnezeu te mustra ca sa te indrepti – sa fii tot mai placut inaintea Sa.

 

d) Cauta sa vezi care sunt binecuvantarile pregatite de Dumnezeu in urma mustrarii.

Pentru cel intelept mustrarea are o lucrare.

Intotdeauna in urma mustrarii Dumnezeu vrea sa te binecuvinteze sa poti ajunge la starea in care sa primesti ceea ce a pregatit Dumnezeu pentru tine.

 

Asa ca nu uita intentiile lui Dumnezeu in mustrare sunt insotite de binecuvantari.

Nu uita mustrarea – sa nu ajungi pe cai gresite. Accepta mustrarea sip e cel ce te mustra priveste-l ca pe un vas al Domnului.

3.       CINE ASCUNDE URA ARE BUZE MINCINOASE.

BIBLIA ne invata ca orice relatie tensionata se poate rezolva prin confruntare. Nu prin ascundere. Atunci cand te ascunzi porti toata amaraciunea in inima ta. Toata ura si devii ipocrit – unul mascat care in inima are ura insa pe buze incearca sa puna dulceata. Este asa de greu si incomod. Cum sa-si rezolvi problema?

 

Contruntarea este calea lui Dumnezeu de a rezolva conflictele.

Matei 18: 15-17  Dacã fratele tãu a pãcãtuit împotriva ta, du-te si mustrã-l între tine si el singur. Dacã te ascultã, ai câstigat pe fratele tãu.

16  Dar, dacã nu te ascultã, mai ia cu tine unul sau doi insi, pentru ca orice vorbã sã fie sprijinitã pe mãrturia a doi sau trei martori.

17  Dacã nu vrea sã asculte de ei, spune-l Bisericii; si, dacã nu vrea sã asculte nici de Bisericã, sã fie pentru tine ca un pãgîn ºi ca un vames.

Adevarul ca nimanui nu-I place sa fie mustrat insa este imposibil sa cresti fara mustrare.

Confruntarea este exprimarea adevarului, intr-o intalnire fata in fata. Adevarul in DRAGOSTE

Iata cateva principii de ghidare.

 

4.       CINE RASPANDESTE BARFELI ESTE NEBUN.

a)      nu vorbi despre ei, vorbeste cu ei. Confruntare este facuta de rare ori direct si rare ori public.

Trebuie ca informatia sa fie comunicata clar, ferm insa cu dragoste si bunatate.

b)       prezinta exemple fara exagerare, spiritualitate falsa sau multa emotie.

David a fost mustrat direct si aceasta la ajuntat la indreptare. Nu fii general si inexact.

c)      arata-le o cale mai buna. Nu-I lasa sa se framante fara o directie clara. Ajuta-I sa vada calea mai buna.   Scopul este ajutorarea nu invinovatirea. Ridicarea si zidirea nu acuzarea si apasarea. . . Gal 6: 1

d)      arata compasiune si intelegere. Nu trebuie sa ratezi aceasta parte! Trebuie sa areti compasiune si oricine simte o inima compasiva va fi mai repede gata de acceptare.

OPRESTE-TE SA MAI RASPANDESTI BARFELI. NU ACEASTA ESTE CALEA DE A REZOLVA INIMA TA ZDROBITA.

Confruntarea este calea spre biruinta si restaurare. Avem cel mai frumos exemplu in Iosif si fratii sai.

Confruntarea este calea spre binecuvantare. Insa trebuie facuta in spiritul recuperarii si nu a distrugerii celuilalt.

DOAR LASA-L PE DUMNEZEU SA TE IUBEASCA

1. Pe cand eram noi inca pacatosi

2. Asa cum esti

3. Dragostea aduce inceputuri noi

4. Nu exista daca in dragostea lui Dumnezeu

 

INTRODUCERE:

Care este puterea care poate sa ne vindece mai mult ca orice in lumea asta? Facem tot ce putem ca sa fim vindecati psihic. Facem tot ce putem ca sa fim bine. Insa puterea de vindeare ne lipseste! De aceea prima nevoie in viata fiecarui om este: sa fie iubit de Dumnezeu. Stii insa care este a doua nevoie? Iti voi spune: este de a fi iubit de Dumnezeu. Si iti voi spune si care este cea de-a treia nevoie. Este de a te lasa iubit de Dumnezeu.

Cred ca sunt destul de clar ca este vorba de dragoste. “Si dragostea sta nu in faptul ca noi l-am iubit pe Dumnezeu, ci in faptul ca El ne-a iubit pe noi, si a trimis pe Fiul Sau ca jertfa de ispasire pentru pacatele noastre. ” 1Ioan 4: 10 “Noi il iubim pe EL pentru ca El ne-a iubit intai. ” 1Ioan 4: 19

Vreau sa stii ca dragostea lui Dumnezeu este aici prima, asa ca prima nevoie pentru orice vindecare este sa fii iubit de Dumnezeu. Dumnezeu te iubeste asa cum esti, si El continua sa ne iubeasca asa cum suntem. Dragostea Sa nu pretinde vreo schimbare; mai mult, ea produce schimbare. Daca poti accepta ceea ce comunica aceste randuri, dragostea Sa va face schimbari extraordinare in viata ta personala, in prieteniile tale, in casatoria ta, si in familia ta.

 

                  1.       PE CAND ERAM NOI INCA PACATOSI.

“Caci pe cand eram noi inca fara putere, Christos la vreamea cuvenita a murit pentru cei nelegiuiti. Pentru un un om neprihanit cu greu ar muri cineva; dar pentru binefacatorul lui, poate ca s’ar gasi cineva sa moara. Dar Dumnezeu isi arata dragostea fata de noi prin faptul ca, pe cand eram noi inca pacatosi, Christos a murit pentru noi. ”(Rom. 5: 5- 8

Isus Hristos si-a aratat dragostea fata de noi murind pentru noi! Sa ilustram aceasta: El nu doar ca ne iubeste, El a facut ceva sa dovedeasca aceasta. Noi nu am facut nimic. Noi nu a trebui sa ne pocaim ca sa fim iubiti de Dumnezeu. El ne-a iubit, chiar dincolo de pocainta noastra!

– Oare sugerez, ca noi putem trai in pacat. Nu, nicidecum! Spun doar ca dragostea Sa produce o schimbare, insa niciodata no pretinde. Lasa-te iubit de Dumnezeu asa cum esti! Nu incerca sa-L iubesti pe Dumnezeu! Nu incerca sa-i iubesti pe ceilalti, in momentul in care vei incerca ve-i falimenta! Doar lasa-te iubit de Dumnezeu! Accepta dragotea care niciodata nu te poate insela, o dragoste care niciodata nu se va schimba fata de tine.

               EL SE ODIHNESTE IN DRAGOSTE

“Domnul Dumnezeul tãu este în mijlocul tãu, ca un viteaz care poate ajuta; se va bucura de tine cu mare bucurie, va tãcea în dragostea Lui, si nu va mai putea de veselie pentru tine. ” (Tefania 3: 17) Isus Hristos si-a varsat sangele si a murit pe Cruce ca sa plateasca pentu pacatele noastre. El a fost ingropat si a inviat si s-a inaltat in ceruri. Datorita acestei lucrari, Dumnezeu se odihneste in dragostea Sa fata de noi! De aceea Romani 9: 16 ne spune ca dragotea Sa nu depinde “nici de cine vrea, nici de cine alearga, ci de Dumnezeu care are mila. ” In Ioan 1: 12 ni se spune ca “tuturor celor ce l-au primit le-a dat dreptul sa se faca copii de Dumnezeu, adica acelor care cred in Numele Lui…” El de buna voia Lui ne-a nascut prin Cuvantul Adevarului…” (Iacov1: 18)

            RELATIILE RELE SAU SCHIMBAT IN BUNE

Sa fiu foarte practice! Cum rezolv o relatie care este gresita? Ingrijorandu-ma, prin condamnare de sine sau prin a ma simti vinovat! Facand un compromis in firea pamanteasca (Gal. 6: 12) Nu! Cand o relatie este rea simplu ingadui Cuvantului lui Dumnezeu sa fie adevarat si il las pe El sa ma iubeasca. Daca falimentez il las pe Dumnezeu sa ma iubeasca. Eu nu am puterea sa schimb ceva; il las pe Dumnezeu sa ma schimbe. Oare dragostea Sa va falimenta? Nu, nu va falimenta. Se va schimba El? Nu, El nu se va schimba.

 

                   2.      ASA CUM ESTI

Un om m-a chemat recent la el. Se afla intr-o conditie foarte grea, a fost gasit pozitiv la testul de sida. El cazuse in slabiciunea sa de trei ori in cinsprezece ani. A treia oara a fost infectat cu HIV, si de acum dorea sa moara. A fost asa de rusinat cand ia marturisit sotiei sale aceasta. Ce putea face? El deja ura ceea ce facuse. Chiar acum acest om are nevoie de dragostea lui Dumnezeu la fel de mult cum avea nevoie si inainte de a contacta HIV. Al lasa pe Dumnezeu sa ne iubeasca nu produce legalism. Ba dimpotriva, ne invata sa negam pacatul si sa traim linistiti lasand Cuvantul lui Dumnezeu sa locuiasca din belsug in inimile noastre. Cel mai frumos lucru este sa-L lasi pe Dumnezeu sa te iubeasca asa cum esti. Am un motiv pentru care repet aceasta propozitie, pentru ca a-L lasa pe Dumnezeu sa te iubeasca este singura cale prin care memoria si sufletul pot fi vindecate. Singura cale prin care imginea de sine si atitudinile pot fi schimbate este prin a-L lasa pe Dumnezeu sa te iubeasca. Motivul pentru care unii oameni nu-si pot iubii punctele de vedere este foarte simplu: nu inteleg cum pot fi iubiti de Dumnezeu.

 

            ASEAMA-TE CU CHIPUL FIULUI SAU

“De altã parte, stim cã toate lucrurile lucreazã împreunã spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, si anume, spre binele celor ce Sunt chemati dupã planul Sãu.  Cãci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a si Hotãrât mai dinainte sã fie asemenea chipului Fiului Sãu, pentru ca El sã fie cel întâi-nãscut dintre mai multi frati. Si pe aceia pe care i-a Hotãrât mai dinainte, i-a si chemat; si pe aceia pe care i-a chemat, i-a si socotit neprihãniti; iar pe aceia pe care i-a socotit neprihãniti, i-a si proslãvit. ” (Rom. 8: 18-29) In atotcunoasterea Sa, Dumnezeu stia ca prin vointa mea voi crede in Fiul Sau! Am fost justificat, sfintit, si glorificat deoarece Dumnezeu a fost intotdeauna de partea mea. Si El se odihneste in dragostea Sa fata de mine deoarece pacatele mele au fost platite prin Isus Hristos.

Cineva dintr-o alta biserica m-a provocat. Mi-a zis: “te-am atacat, te-am urat, te-am blamat si condamnat inaintea lui Dumnezeu. ” Era un tanar de 29 de ani care era pe moarte si infestat cu SIDA a zis vreau sa ma pocaiesc a spus el. I-am spus ca singuru lucru pe care-l astept de la tine este sa-l lasi pe Dumnezeu sa te iubeasca. Daca cumva esti aici doar lasa-L sa te iubeasca. Cu toate ca facuse ceva gresit, singuru lucru de care avea nevoie era sa fie iubit de Dumnezeu. L-am vizitat in fiecare zi si am continuat sa-I zic “Dumnezeu te iubeste” dupa 12 luni, acel om rea afara din spital si a fost botezat in biserica pe care o urase in trecut. Dumnezeu l-a schimbat! Acest om a inceput sa actioneze, sa simta si sa decida in conformitate cu Adevarul lui Dumnezeu, inima lui fusese schimbata, sufletul I-a fost schimbat si mintea I-a fost innoita. A inceput sa-si iubeasca sotia pe care o urase si o urase cativa ani si a inceput sa le iubeasca pe cele doua fete. A inceput sa iubeasca biserica si sa-I iubeasca pe cei pierduti. Cheia acestui om a fost ca nu s-a m-a iubit pe sine insusi. De altfel el nu se putea iubi si nici nu credea ca Dumnezeu il poate iubi. El a marturisit in biserica ca Dumnezeu il vindecase de SIDA.

Dragostea poate face asta in voia lui Dumnezeu! Domnul nu a poruncit o schimbare, ci mai degraba a produs una prin dragostea Lui. Cu cat il lasi pe Dumnezeu sa te iubeasca fara sa te pui intr-o stare de incercare, cu cat il lasi sa te iubeasca mai mult fara resentimente si ura fata de altii, mai mult se vindeca parte din viata mea. In voia Suverana a lui Dumnezeu, voi fi vindecat, nu conteaza cat de mari is problemele. Inima mea, sufletul meu, si emotiile mele vor fi vindecate prin dragostea lui Dumnezeu!

 

3. DRAGOSTEA OFERA NOI INCEPUTURI

Intr-o zi o feita de 12 ani,   a venit la mine dintr-o viata de familie teribila. Parintii ei veneau cam rar pe acasa si nu stateau nici macar in weekwnduri impreun! Cand erau, se bateau si faceau multa galagie, acolo era alcoolismul! Fetita mi-a zis: “Mi-e frica sa merg acasa pentru ca nu stiu ce sa fac. Tu esti pastorul meu, nu ai putea sa mergi cu mine? ” Am mers cu ea acasa. Intr-un mod unic ea s-a adresat tatalui ei: “As vea sa-l asculti pe pastor. ” Asa ca am inceput sa discut cu el. “ Stii tu ca Isus Hristos cu mii de ani in urma stia ca eu voi fi azi in casa ta ca slujitor al Sau? ” I-am spus eu “ daca as putea sa pun in cuvinte cat de mult te iubeste Dumnezeu chiar acum, as vrea sa pot sa-ti spun. Daca as putea pune dragostea SA in cuvinte, iar daca tu ai putea sa crezi, lucrurile din casa aceasta s-ar schimba. ” El mi-a zis ca era de nefunctionala si dezbinata familia sa. “E adevarat” I-am zis eu. “Insa mai intai as vrea sa-l lasi pe Dumnezeu sa te iubeasca, fara condamnari. Eu nici macar nu-ti voi cere sa-ti schimbi obiceiurile alcoolice. Doar lasa-l pe Dumnezeu sa te iubeasca. ” El a plans ca un copil chiar atunci. In seara aceia dupa timpul de Biserica, am iesit impreuna si acel barbat l-a acceptat pe Isus Hristos. El nu a mai baut niciodata de atunci! Mai tarziu, si sotia sa l-a acceptat pe Mantuitotrul. Ei fost botezati impreuna, iar aceea fetita de 12 ani, a trait o zi fericita. Familia a facut o fotografie pe care im-a daruit-o mie. Ce marturie adanca a ceea ce inseamna al lasa pe Dumnezeu sa te iubeasca!

          UITAND TRECUTUL

Nu am mers la ei ca sa-I spun barbatului cat de rau este. In mod genetic, psihologic si emotional, puteam gasii tot felul de motive a felului in care se petreceau lucrurile. Insa eu ma mers acolo ca sa-I spun acestui om ca el a fost creat dupa Chipul lui Dumnezeu si cat de indragostit era Dumnezeu de el chiar in acel moment. Nu am discutat nimic despre pacat. Am lasat ca dragostea lui Dumnezeu sa produca pocainta. Tatal acelei fetite a fost schimbat si Dumnezeu I-a oferit un nou inceput. Dragostea lui Dumnezeu produce o noua imagine de sine. Dragostea lui Dumnezeu produce o constiinta noua. Produce credinta. Dragostea produce speranta. Dragoseta lui Dumnezeu descopera mila Sa! Descopera Harul Sau. Oamenii aceia insa au paralizat dragostea Sa! Au interiorizat-o, au inchis-o in ei. Dragostea lui Dumnezeu a fost impartasita cu ei si a devenit o parte din ei! De aceea nu este umbra de indoiala despre 1Cor. 13: 8 dragsotea nu esueaza niciodata.

          ADUS LA LUMINA

“Voi suferi mânia Domnului, cãci am pãcãtuit împotriva Lui, pânã ce El îmi va apãra pricina si-mi va face dreptate; El mã va scoate la luminã, si voi privi dreptatea Lui. ”(Mica 7: 9) Profetul Mica se simtea cazut cand scrie aceste cuvinte! Pacatuise, insa a inteles ca Dumnezeu continua sa-L iubeasca. Sita ca Dumnezeu era acolo cu el. Stia ca va fi aud din nou la lumina dragostei si ca va primi iertarea. Dragostea lui Dumnezeu garanteaza ca Dumnezeu te iubeste asa cum esti, ca pacatos fara nici o putere. De aceea El te-a indreptatit inca pe cand erai un pacatos. (Rom. 4: 5) Te face neprihanit fara lege si fara fapte! (Rom. 4: 6). Te sfinteste. Prin dragostea Sa, Isus Hristos a fost facut pentru noi “NEPRIHANIRE” SFINTIRE: si “RASCUMPARARE”. (1Cor. 1: 30) Dragostea lui Dumnezeu garanteaza ca tu, nu vei mai fi niciodata in slujba pacatului! Garanteaza deasemenea ca daca tu continui in pacat, dragostea lui Dumnezeu te va disciplina din pricina dragostei, nu inafara ei. Disciplina vine sa te protejeze, sa- ti descopere gandul lui Hristos, si in cele din urma sa te binecuvinteze.

 

                 4.      IN DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU NU EXISTA DACA

„Domnul mi Se aratã de departe: „Te iubesc cu o iubire vesnicã; de aceea îti pãstrez bunãtatea Mea! ” (Ier. 31: 3) Cand Dumnezeu a rostit aceste cuvinte Poporul Israel se inchina la idoli. El nu a spus: “Te voi iubii daca te vei indrepta. ” Nici nu a spus “Te voi iubii daca tu incetezi sa te mai inchini la idoli”. Nu Dumnezeu a spus “Te iubesc cu o iubire vescica. ” In relatiile noastre sunt atatea daca – asa multe daca- uri care impiedica vindecari mintale si emotionale si uneori stopeaza pana si vindecari fizice. Insa Dumnezeu nu spune: “ Te voi iubi daca…” El spune: “te-am iubit inca pe cand erai un pacatos. ” Oare tatal nu L-a iubit pe fiul sau cand era departe, acolo intr-o tara indepartata, tot asa de mult ca atunci cand acesta era acasa? Da, L-a iubit la fel de mult! Dragostea Tatalui nu s-a schimbat, chiar cand fiul risipitor traia in pacat! Dragostea Sa doar l-a asteptat rabdator pentru ai darui fiului Harul sau. Atunci cand vointa sa a decis iata ca a sosit timpul ca sa se intoarca acasa, asa cum era, fiul risipitor a primit iertare si curatie. Tatal I-a daruit un inel, ohaina, incaltaminte noi, si un binea-I venit calduros printr-o sarbatoare. Au taiat vitelul cel ingrasat ca sa sarbatoreasca, toate s-au datorat intoarcerii acasa a Fiului asa cum era el (Luca 15: 11-24). Gandeste-te la ceea ce se petrece in societate. Considera in cate pacate traieste societatea azi, gandeste-te la cat de afectata este familia si cat de afectat este individul. Cu toate acestea el merge inainte, astfel ca cea mai mare nevoie a rasei umane este sa inteleaga cat de mult ii iubeste Dumnezeu. Si mai ales cand avem de-a face cu pacatul, care este cea mai mare problema. Trebuie sa ai de-a face neaparat cu dragostea lui Dumnezeu sa stii cat de mult te iubeste El si atunci dragoseta lui va fi aceea care va rezolva pacatul. Dragostea lui Dumnezeu va produce schimbare.

 

            A FOST TURNATA INIMA

“Însã nãdejdea aceasta nu însalã, pentru cã dragostea lui Dumnezeu a fost turnatã în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat. ” (Rom. 5: 5) Duhul Sfant a turnat dragostea lui Dumnezeu in inimile noastre, iar dragostea este roada Duhului. Cand am primit dragostea Lui, am avut de-a face in mod direc cu El care ma iubea, asa ca dispozitia Sa a trecut peste. Temperamentul Lui a venit in mine. Nici macar nu pot realiza asta, insa accept ca natura Lui sa vina in mine si sa inceapa sa comunice si sa aiba partasie cu mine, iar natura lui Dumnezeu nu pacatuieste.

 

            DIRECTIA SCHIMBATA

Voi erati morti în greselile si în pãcatele voastre, în care trãiati odinioarã, dupã mersul lumii acesteia, dupã domnul puterii vãzduhului, a duhului care lucreazã acum în fiii neascultãrii.  Între ei eram si noi toti odinioarã, când trãiam în poftele firii noastre pãmântesti, când fãceam voile firii pãmântesti si ale gândurilor noastre, si eram din fire copii ai mâniei, ca si ceilalti. Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, cu toate cã eram morti în greselile noastre, ne-a adus la viatã împreunã cu Hristos (prin har Sunteti mântuiti).  El ne-a înviat împreunã, si ne-a pus sã sedem împreunã în locurile ceresti, în Hristos Isus, ”(Efes. 2: 2-6).

Nu conteaza cum umblii, in trecut, toti am umblat in conformitate cu mersul lumiiacesteia. Eram controlati de printul puterii intunericului din locul ceresc, eram copii ai maniei. Insa Dumnezeu ne-a castigat prin Har, ne-a gasit prin Indurare, datorita dragostei Sale! (Efes. 2: 4) Si datorita iubirii Sale au venit schimbarile. Pentru fiecare credincios, dragostea lui Dumnezeu a fost acolo! Cand am cunoscut cat de mult am fost iubiti de Dumnezeu ne-am lasat mantuiti prin harul Sau, prin credinta in Isus Hristos. El a venit in vietile noastre, iar dragoste Tatalui, a Fiului si a Duhului Sfant a devenit ceva interiorizat si personalizat! Valuri de dragoste pot trece zilnic prin tine. Nu sunt emotii umane ci dragotea divina! Tu spui “o nu am facut bine”. Accepta pentru aceasta dragostea divina pentru ceea ce ai facut tu gresit. Tu spui: “nu ma simt spiritual” Aceepta dragostea Sa chiar si cand nu simti nimic. Doar primeste dragostea Sa, si ea va produce nu doar dragoste ci si pace, bucurie, indelunga rabdare, bunatate, facere de bine, credinciosie, blindete si infranare.

 

          JUGUL CEL USOR AL DRAGOTEI

“Veniti la Mine, toti cei truditi si împovãrati, si Eu vã voi da odihnã.  Luati jugul Meu asupra voastrã, ai învãtati de la Mine, cãci Eu Sunt blând si smerit cu inima; si veti gãsi odihnã pentru sufletele voastre. Cãci jugul Meu este bun, si sarcina Mea este usoarã. ” (Mat. 11: 28-30). O, ai cunoscut tu jugul lui Isus? Este dragotea. Cand I-au jugul Sau asupra mea, in mod automat aleg sa Iau dragotea Sa asupra mea. “Si dragostea stã nu în faptul cã noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul cã El ne-a iubit pe noi, si a trimis pe Fiul Sãu ca jertfã de ispãsire pentru pãcatele noastre…Noi Îl iubim pentru cã El ne-a iubit întâi. ” (1Ioan 4: 10, 19). Nu este de mirare ca jugul lui este dragoste, ca a invata de la El produce odihna in suflet. Tatal se odihneste in dragotea Sa (Domnul Dumnezeul tãu este în mijlocul tãu, ca un viteaz care poate ajuta; se va bucura de tine cu mare bucurie, va tãcea în dragostea Lui, si nu va mai putea de veselie pentru tine. Tefania 3: 17). Cand iau jugul il las pe Isus Hristos sa ma iubeasca asa cum sunt. Si astfel El produce schimbare in mine datorita puterii dragostei, dinamismului dragostei, credinciosiei iubirii, harului iubitor si datorita prezentei iubirii. In cele din urma vine dragotea si ma vindeca.

 

           IUBETE-TE PE TINE MAI INTAI

Este o porunca in dragostea lui Dumnezeu! Nu sa-I iubestc pe altii mai intai; ci sa ma iuesc pe mine insumi. Nu-l pot iubi nici macar pe Dumnezeu pana ce nu ajung sa ma iubesc pe mine insumi. Trebuie sa-l las pe Dumnezeu sa ma iubeasca. Numai asa va merge. Mai intai il las pe El sa ma iubeasca. Apoi, ma iubesc pe mine insumi. Dupa care il iubesc pe Dumnezeu si in cele din urma sunt liber sa te iubesc pe tine si pe oricine altcineva – pana si pe dusmanii mei. Cand te iubesti pe tine, descoperi o lata imagine de de sine si o alta siguranta. Primesti un nou sens de a fi special, un nou sens de a fi facut neprihanit inaintea lui Dumnezeu prin sfintirea Sangelui lui Hristos. Nu mai este nimic intre tine si Dumnezeu, nu mai este nimic intre tine si ceilalti. Tu esti iubit si iubesti prin puterea Duhului Sfant! Nu vorbest despre sentimentalisme si carnalitate! Ci spun ceea ce Biblia spune despre dragostea care ne iubea pe cand eram noi pacatosi. Nu e minunta ca David a spus ca Domnul este milostiv si indurator (2Sam. 24: 14)? Nu este nici o mirare ca Petru il numeste “Dumnezeul oricarui har”(1Petru 5: 10) Pavel l-a numit “Parintele indurarilor si Dumnezeul oricarei mangaieri” (2Cor. 1: 3)

“Avrame” I-a zis Dumnezeu, tu nu mi-ai vorbit de 13 ani sa stii ca Eu inca te iubesc. “Iacove” tu ai fugit departe ai alunecat inapoi 20 de ani, sa stii ca inca te iubesc si am sa te folosesc. (Gen. 32) “Ghedeon” te ascunzi si nu vrei sa te lasi folosit. Sa stii ca te iubesc chiar aclolo unde esti. Iti voi linistii teama si voi adduce o mare victorie (Judecatori 6). “Samson” o ai gresit cu Dalila dar Eu te iubesc. Acum I-ati puterea inapoi si distruge-ti vrasmasii! (Jud. 16) “Petre” tu m-ai lepadat si chiar m-ai blestemat in timpul acela, in mod public m-ai parasit, insa sa stii ca te Iubesc. Tu ai sa predici acest mesaj maret multimilor dupa ce Duhul Sfant se va cobora peste tine. (Fapte 1) “Pavele” tu ai omorat crestini, te-ai uitat cum a fost Stefan improscat, dar sa stii ca inca te iubesc. Te-am mantuit si te voi trimite la neamuri. (Fapte. 22) In Ioan 13: 1 Biblia spune ca “El I-a iubit pana la capat”. Ce inseamna? Inseamna ca nimic nu l-a facut pe Isus Hristos sa-si schimbe dragostea pentru ucenicii Sai! I-a iubit pana la capat, asa cum te va iubi si pe tine si pe mine, pana la capat.

 

CONCLUZIE:

“Sunt încredintat cã Acela care a început în voi aceastã bunã lucrare, o va isprãvi pânã în ziua lui Isus Hristos. ” (Fil. 1: 6) Daca esti trantit in pacat lasa-l pe Dumnezeu sa te iubesca acolo unde esti, lasa-l pe El sa produca in tine o schimbare autentica. Treaba ta este doar sa raspunzi la dragotea Lui, asta este tot. Nadejdea mea este ca, aceste cuvinte te vor stimula sa te lasi iubit de Dumnezeu si sa mergin inainte. Dumnezeu este dragote. El este a toate iertator. Eu am fost iertat tu ai fost iertat. Noi am fost cutatiti, sfintiti prin credinta. Dragostea Sa nu falimenteaza niciodata si nu va falimenta ca sa ne schimbe. Dincolo de aceasta, dragostea  Sa niciodata nu va falimenta sa schimbe pe altii prin noi. Este cea mai dinamica putere din aceasta lume, asa ca haideti sa-I dam drumul.

Iertarea

Isaia 43: 25

Sunt unele texte sfinte care au fost folosite ca o mare binecuvantare pentru convertirea sufletelor. De aceea au fost numite texte mantuitoare. Nu stiu de ce este asa insa stiu ca Dumnezeu a folosit aceste texte pentru a aduce multi oameni la crucea lui Isus Hristos. Nu cred ca sunt mai inspirate ca altele insa se potrivesc mai bine cu conditia spirituala a oamemilor nemantuiti.

Sunt atatea stele frumoase in cer unele se pot vedea mai des nu pentru ca sunt mai frumoase sau mai stralucitoare ca altele insa sunt pozitionate in grupuri incat oridecate ori privesti spre cer cauti Carul mare, Gaina cu pui, si altele. Ceea ce nu inseamna ca le poti fixa mai bine.

Presupun ca aceste texte au fost folosite cu putere pentru ca stralucesc mai bine in ochii celor pacatosi si petru ca atrag atentia asupra Crucii lui Isus Hristos.

„Eu iti sterg faradelgile pentru Mine, si nu-mi voi mai aduce aminte de pacatele tale. ” Isaia 43: 25

Sa notam cateva puncte:

–          Recipientii indurarii: oamenii carora le vorbeste in mod special si personal Domnul.

–          Actul indurarii: „Eu iti sterg faradelegile pentru Mine. ”

–          Motivul indurarii: „Pentru Mine”

–          Promisiunea indurarii „Si nu-mi voi mai aduce aminte de pacatele tale.

 

I.             RECIPIENTII IERTARII „(cei ce primesc sau pot primi)

VREU CA toti sa ascultati.

Sunt unii aici care sunt cei mai mari dintre pacatosi.

Unii care au pacatuit impotriva lui Dumnezeu, impotriva luminii si cunoasterii.

Unii care si-au folosit toata puterea si autoritatea ca sa pacatuiasca, asa ca au venit aici manati de aceasta stare de autocondamnare.

Insa toti care ati venit ati venit in locul potrivit, pentru ca aici este persoana potrivita, care va poate oferi iertarea deplina.

Vreau sa va vorbesc despre dragostea rabdatoare a lui Dumnezeu.

Asa ca sa mergem sa descoperim impreuna din Biblie aceastE persoanE despre care vorbesc.

Sa primvim numai la 43: 22-25

Vedem ca sunt oameni care nu se roaga si care nu striga la Dumnezeu.

PE CARE II NUMIM Nerugativi.

„tu nu m-ai chemat Iacove. . . ”

Sunt aici din aceia care nu se roaga si nu s-au rugat. Care nu stiu ce este aceia rugaciune?

Pot sa vanez si sa spun despre unii de aici – tu nu esti dinacela care se roaga.

Poate ca sunt unii care rostesc rugaciuni cu gura insa nu au dorinta de conversatie cu Dumnezeu. Le este o povara sa se roage. Nu le place rugaciunea. Cine iubeste pacatul nu se roaga insa cine se roaga nu pacatuieste.

Este oare rugaciunea o practica constanta a inimii tale?

Oare cati ar trebuie sa veniti aici in fata si sa marturisiti ca nu va place rugaciunea? Ca nu va place sa comunicati cu Dumnezeu? Ca nu va rugati prea des? Ca nu va faceti timp de conversatie cu Dumnezeu?

Sufletele fara rugaciune sunt sufletele fara de Cristos!

Nu poti avea o relatie de partasie cu Cristos, sau nu poti sa comunici tu Tatal, daca nu te apropii de scaunul Harului si petreci timp acolo.

Si daca te vezi acum asa cum esti este bine sa regreti aceasta stare si sa te apropii de Acela care iti poate sterge faradelegile din cauza Lui. Chiar dincolo de lipsa ta de interes fata de El.

Sunt altii aici care au dispretuit si dispretuiesc religia. Care nu sunt oameni religiosi.

Din aceia care nu s-au obosit cu cautarea lui Dumnezeu. 43: 22b.

Din aceia care au fost indiferenti fara de Dumnezeu si chiar dispretuitori, pe care nu i-a interesat nimic divin.

Carora nu le pasa de legile lui Dumnezeu, de dorintele lui Dumnezeu.

Insa care au mai mers la biserica duminica – din obicei.

Care mai tin sarbatorile insa pe care nu-i intereseaza planul lui Dumnezeu pentru ei.

Insa cu toate ca tie nu ti-a pasat de Dumnezeu lui Dumnezeu ii pasa de tine. Si EL promite ca iti va sterge faradelegile si nu-si va mai aduce aminte de pacatele tale.

Daca voua nu va pasa de Dumnezeu lui ii pasa de voi.

Sunt altii aici nemultumitori.

Isaia 43: 23-24a „Nu mi-ai adus oi ca ardere de tot si nu m-ai cinstit cu jertfele tale. ”

Care au fost nemultumitori. Care desi au belsug de binecuvantare si a caror bogatii se inmultesc insa care nu au adus nimic din toate acestea sa le inapoieze lui Dumnezeu.

Asa a vorbit Dumnezeu poporului sau pe care il hranea si adapa in fiecare zi si care era tare nemultumitor.

Cati oameni nemultumitori sunt si azi printre noi. Oameni care se fac vinovati de pacate cum este avaritia, zgarcenia, lacomia, egoismul si individualismul.

Care cred si se fac vinovati de pacatul ca isi atribuie toate reusitelor lor, puterii lor si capacitatilor lor.

Care uita de Dumnezeu.

Insa cu toate acestea ca voua nu v-a pasat de Dumnezeu lui Dumnezeu ii pasa de voi si vrea sa va de-a iertarea Sa in dar. Vrea sa stearga faradelegea aceasta si sa uite pacatele voastre1

Apoi sunt unii chiar nefolositori.

Care-l chinuie pe Dumnezeu cu pacatele lor si care-l obosesc cu nelegiuirile lor.

Scopul lui Dumnezeu este ca omul sa-l glorifice pe Dumnezeu. De aceea a creat Dumnezeu cerul si stelele. Marea si uscatul, ca toate sa-l glorifice pe El.

Tu poate esti dinacela care nu l-ai onorat pe Dumnezeu ci l-ai dispretuit si blestemat pe Dumnezeu. Intreaba-te ce ai facut? Ce ai facut tu pentru Dumnezeu? – ti-ai adunat o comoara de manie pentru ziua cea infricosata?

Nu ai facut nimic care sa-i placa lui Dumnezeu. Nu ai tinut cont de Cuvnatul Sau de voia Sa, de dorinta SA.

Insa cu toate acestea lui ii pasa de tine si vrea sa te ierte si sa-ti uite faradelegiel.

Sunt unii pe care ii putem numi pacatosii bisericii. (Pacatosii Sionului)

Acestia sunt copiii fratilor care au crescut in prezenta lui Dumnezeu in Sion – care insa s-au indepartat tare de Dumnezeu.

Care adesea spun: „o noi stim ce e in Sion, insa nu am vrut sa ramanem acolo.

Acesta este pacatul lor – pacat impotriva luminii si cunostintei de Dumnezeu. Acestia se fac vinovati de mare pacat – de rebeliune si dispret. Ei calca in picioare cunoasterea si lumina lui Dumnezeu si nici nu tin seama de lacrimile parintilor lor.

Tu ai crescut ca Timotei insa nu ai ajuns ca el, tu cunosti teoria mantuirii insa esti departe de ea. Desi il cunosti pe Dumnezeu te apropii de El nu ca un copil, ci ca un dusman! Ce dureros? Sa cresti langa Cristos si sa fii fara Cristos.

Acesti au devenit batjocoritori si hulitorii bisericii lui Dumnezeu. Acestia care s-au aliat lumnii si au luptat si lupta impotriva Fiului.

Multii vor fi in iad, multi dintre cei ce au crescut in Sion. Cat de trist.

Tu careia iti vorbesc azi nu te temi de Dumnezeu? Nu te inspaimanti de focul nimicitor?

Nu doresti tu iertarea lui Dumnezeu pentru toata tarasenia ta?

Fiul este aici nu sa te condamne ci sa te ierte. „El pe care l-ai cunoscut si dispretuit, El vrea sa te ierte si sa uite faradelegile tale. El iubitorul si induratorul Fiu lui Dumnezeu.

Apoi sunt unii care il obosesc pe Dumnezeu cu pacatele lor.

Acestia sunt cei care au umblat o vreme cu Dumnezeu insa l-au abandonat pe Dumnezeu. Care se numesc  apostati sau cazuti din credinta. Ei pot fi si in biserica si inafara ei. Unii mai vin altii nu mai vin. Insa nu este mare diferenta intre ei caci trairea lor este la fel. Si pacatele lor la fel de otravitoare.

Poit fi in Biserica fara credinta si poti fi in lume fara credinta. Sa fii otravit de sarpele.

Acum trebuie sa te decizi ori pentru Dumnezeu ori pentru Satan. Ori acceptat ori respins.

Insa cu toate ca ai ratacit ani multi de la credinta El vrea azi sa te ierte si sa te primesca asa cum esti. Sa te spele si sa uite faradelegile tale.

Unii pote spuneti cum poti spune asa ceva? Acestia nu merita iertarea. Insa nu decidem noi cine merita si cine nu merita. Ci Dumnezeu. Asa ca veniti toti asa cum sunteti. La Mielul lui Dumnezeu care vrea sa va ridice pacatele.

 

II.           ACTUL INDURARII, iertarii

Acum ca am aflat persoanele pe care Dumnezeu vrea sa le ierte, ce este aceia iertarea?

Este o iertare Divina.

Iertarea divina este singura si unica iertare posibila. Pentru ca nimeni nu poate ierta pacatele decat unul singur Dumnezeu. Nici preotul, nici papa nici sfintii. Numai Dumnezeu.

Eu iti iert(sterg) pacatele. ”

Iertarea este un act divin.

Exemplu: daca un om imi greseste, il pot ierta, insa daca ii greseste lui Dumnezeu eu nu il pot ierta. Si chiar daca eu il iert el tot nu este iertat. El trebuie sa caute iertarea lui Dumnezeu.

De aceia iertarea adevarata este de la Dumnezeu si numai de la Dumnezeu.

Sa presupunem ca sunt asa de pacatos incat regele uman nu ma iarta, si nici eu nu ma iert, insa daca ma iarta Dumnezeu aceasta este achitarea de care am nevoie pentru mantuire. Poate unii sa stea sub condamnarea legilor unei tari si sa nu pota fi achitati si iertati – insa ceea ce conteaza este sa fie iertati de Dumnezeu.

(De aceea avem misiunea prin inchisori. Unii pot fi neiertati de stat insa iertati de Dumnezeu. Care este cea mai frumoasa iertare si este tot ce trebuieste pentru mantuire. )

Daca Dumnezeu spune il iert este tot ce am nevoie pentru a intra in cer.

Numai Dumnezeu poate sa ierte deplin si satisfacator. Iertarea umana este afectata de egoismul uman si are inca probleme.

De aceea Dumnezeu este cel ce spune: „Eu, Eu iti sterg faradelegile, pentru Mine. ”

Este o iertare surprinzatoare.

Iata repetitia – EU, da Eu – este asa ca sa nu ne indim de aceasta. Orice repetie in textele Scripturii atrage atentia si enfatizeaza adevarul pe care Dumnezeu vrea sa-L comunice.

De aceea de doua ori Eu-  ca sa nu ne indoim de aceasta.

Asa ca bietul pacatos aproape ca nu-i vina sa creada asa ceva. Este prea de tot sa fie adevarat.

Se spune ca Alexandru inainte sa atace o cetate punea o lumina inaintea portilor ei; iar daca lucuitorii cetatii se predau inaite ca flacara sa se stinga ii ierta si le pastra viata, insa daca lumina se stingea – ii condamna la moarte.

Stapanul nostru este insa mai indurator ca acesta, pentru ca daca si-ar fi manifestat harul numai printr-o luminita, unde eram noi acum? Sunt unii aici care aveti multi ani si care inca mai aveti parte de harul si indurarea lui Dumnezeu – pentru ca inca mai arde lumina vietii pentru voi. Insa trebuie sa va predati azi acum.

Sunt unii care ati trait atatia ani in pacat – flacara inca mai arde pentru voi, insa nu va mai arde prea mult. .

Asa ca pana ce flacara mai arde;

Fie ca pacatosul sa se intoarca.

Este o iertare prezenta.

Nu spune ca iti voi sterge faradelegile, sau ca iti voi uita pacatul, ci spune ca acum o face.

Eu iti sterg faradelegil, iti iert acum – pacatele.

Sunt unii care cred ca nu se pot ierta pacatele in aceasta viata. Ca asta este numai pentru viata cealalta.

Ce saraci si nenorociti pot fi. Fara nadejde si fara siguranta.

Insa sa stiti ca Dumnezeu ne spune in Biblie ca noi putem avea iertare de pacate chiar acum. Acum aici.

Se poate oricand pacatosul crede in iertarea lui Dumnezeu.

Daca esti pacatosul pacatosilor sa stii ca azi poti sa te predai si sa fii iertat deplin. Sa fii cel mai mare dintre pacatosi iertat.

Iertat pentru totdeauna.

Este o iertare deplina.

Aceasta este iertare lui Dumnezeu – ea reflecta caracterul lui Dumnezeu. Nu mai se poate adauga nimic la ea.

El a facut prin Fiul sau totul pentru iertarea noastra.

Iar de pe Cruce Fiul lui Dumnezeu a strigat S-a sfarsit. Totul a fost infaptuit. Pentru a putea fi iertat pe deplin.

Poate crezi ca ar mai fi de platit ceva? Nu mai este nimic de platit. Totul a fost platit.

Poate ca uneori te vei confrunta cu soapta diavolului care va veni la tine precum la Martin Luther.

„Aduceti catalogul cu pacatele mele. ” A zis M. L. si i-au adus un sul mare si negru. „Acesta este tot”, a zis M. L.

Nu  a zis diavolul, asa ca M. L. a zis aduceti-l tot. Iar la urma a scris „Sangele Fiului Sau Isus Hristos mi-a sters toate pacatele. ” Asa este iertarea divina. Toatala.

 

III.         MOTIVUL IERTARII

Poate cineva zice: „De ce m-ar ierta pe mine Dumnezeu? ” Ca eu nu am facut nimic ca sa merit acesta iertrare? ”

Asculta ce spune Dumnezeu: „Eu nu te iert pentru cine esti tu ci pentru cine Sunt Eu. ”

Dar „Doamne nu voi fi multumit indeajuns? ” insa iertarea Mea nu este pentru cat de mult imi multumesti tu ci pentru Indurarea Mea. ”

„Insa Doamne nu cred ca am sa pot sa te slujesc cu toata puterea mea si nu cred ca voi fi vrednic de iertaera ta. ”

„Iertarea Mea nu este pentru ce poti face Tu, ci pentru ce pot face Eu. Si pentru ce am facut Eu. ”Zice Domnul.

Nu este nadejde aici?

Este cea mai mare nadejde posibila!

Pentru ca iertarea Sa nu se datoreaza puterii si socotelilor umane, ci Puterii si dorintei divine.

Daca un moribund sarac este salvat de doctor spune: ”nu am cu ce sa ma revansez doctore pentru tot binele pe cere mi l-ati facut? ”

La care doctorul spune: „dar nu ti-am cerut nimic. Te-am ajutat pentru ca asa am vrut eu si sa-mi incerc mai departe abilitatile. Si ca sa fac lumii de cunoscut ca am putere sa vindec boli.

Asa si Dumnezeu doreste sa vindece de aceasta boala si cu cat esti mai afectat de boala aceasta cu atat mai mult El doreste sa te vindece.

Vino la Cristos sarace pacatos – asa cum esti dezbracat, murdar, dezamagit, bolnav, pierdut si mort. Vino asa cum esti.

El te va primi pentru ceea ce este El nu pentru felul in care esti Tu.

Pentru ca motivul iertarii Sale este Dorinta si Dragostea Sa iertatoare si nu meritele tale.

 

IV.         PROMISIUNEA IERTARII

„Nu-mi voi mai aduce aminte de pacatele tale. ”

Iata sun unele lucruri pe care nici Dumnezeu nu le poate face! Cu toate ca este Omnipotet, El nu paote sa faca unele lucruri.

El nu poate sa minta! El nu-si poate uita poporul! Nu poate sa-si incalce Legamantul si El nu poate sa uite.

Este imposibil pentru Dumnezeu sa uite. El nu este ca oamenii finiti, iar in infinitatea Sa el nu poate fiu micsorat si finit de nimic. De aceea El nu poate sa uite este contrar naturii Sale infinite.

Insa ce vrea sa ne spuna insa aceasta expresie din punct de vedere teologic? Ce inseamna ca Dumnezeu nea-a uitat pacatele?

Mai intai: ca nu vom fi pedepsiti pentru ele cand vom sta inaintea Sa ca mare Judecator.

Crestinii vor avea multi acuzatori. Diavolul va veni si va spune: il stiu eu pe acesta este cel mai mare pacatos.   Insa Dumnezeu va spune: „O, nu-mi aduc aminte de el? ”

O acela, acuzatorul acela si persecutorul si inselatorul acela. Dumnezeu va zice „Nu-mi aduc aminte de asa ceva. ”

Asa ca se vor ridica multi sa parasca si sa ocarasca sfintii lui Dumnezeu. Insa Dumnezeu a spus: „Cine va ridica para inaintea alesilor lui Dumnezeu? ” iar daca Judecatorul nu-si aminteste de pacatele lor cu ce sa fie ei acuzati?

Toate au fost aruncate departe de noi in marea uitarii. Mica 7: 19 „El va avea iarasi mila de noi, va calca in picioare nelegiuirile noastre si va arunca in fundul marii toate pacatele lor. ”

Apoi a doua insemnatate: nu-mi voi aduce aminte de pacatele lor ca sa-i suspectez.

Se spune ca un tata avea un fiu care si-a luat partea de avere si care a trait cum a dorit el, insa intr-o zi s-a intors la tatal sau, iar tatal a spus: „Te voi ierta. ” A doua zi insa tatal i-a zis: „iata am afaceri de facut intr-un oras departe iata aici sunt prea multi banii ce ai sa faci. ” Iata-l pe tata care nu se poate increde in fiul risipitor chiar intors acasa. M-am increzut inainte in el si iata ce-a facut cu banii mei?

Tatal nostru din ceruri insa spune: „nu-mi voi mai aduce aminte de pacatele sale. ” El nu doar ca uita trecutul insa isi investeste darurile celor pe care i-a iertat. El nu-i suspecteaza niciodata. El ii iubeste chiar daca acestia nu au mers niciodata bine. El le incerdinteaza Evanghelia, face din ei misionari si pastori si invatatori si face din ei slujitorii Fiului Sau. Pentru ca El a spus: „nu-mi voi aduce aminte de pacatele lor. ” (Din oameni ratati face diamante ale Fiului sau. Din betivi, destrabalati, aroganti si egoisti – face vase alese ale harului. )

Dumnezeu nu este partinitor asta inseamna ca uita pacatele. El nu ne trateaza dupa pacatele pe care le-am facut cand eram in nestiinta si necredinta.

El ne trateaza in harul sau. Fara sa meritam – si pe fiecare ne trateaza asa.

Pentru ca aceasta este bunatatea si dragostea Sa.

Gaditi-va la Maria Magdalena

La Apostolul Pavel

La Apostolul Petru, etc.

El ne ofera aceiasi mostenire vesnica. Fara sa fie partinitor si partial.

GANDITI-VA LA NOI? LA TOTI CEILALTI?

Aici este binecuvantarea  care paote sa-ti de-a iertarea bietule pacatos.

Pleacate inaintea Crucii lui Isus Hristos si cere-ti iertare pentru toate pacatele tale?

Crezi ca nu te va ierta? Te va ierta pentru ceea ce este El si nu ceea ce esti tu?

Crezi ca ai pacate prea mari ca sa fie iertate. El are puterea de a ierta. Cu cat sunt mai mari cu tat harul lui va avea o extensie mai mare.

Nu stii cum sa vii? Vino asa cum esti El te va primi.

Pentru ca oricine va Chema Numele Domnului V-a fi mantuit.

Ceasul sa oprit, esti tu gata?

Dragi frati si surori in Domnul Isus si Dumnezeu Tatal, vreau sa va scriu cateva randuri in speranta ca Duhul Sfant ne va descoperii Adevarul pentru a ne pregati acum in ultimul ceas in care ne aflam. Stim si credem cu totii ca Ziua cea Mare a Domnului trebuie sa vina, insa nimeni nu stie ceasul si ora decat Dumnezeu Tatal. Am tot citit si rasfoit internetul sa aflu adevarul insa tot timpul aveam indoieli, asa ca mi-am indreptat atentia spre Cartea Sfanta Biblia caci stiu ca acolo gasesc CALEA, ADEVARUL si VIATA si nimeni nu poate sa ma covinga sa imi schimb parerea. Totul vuieste pe net, in adunari, in biserici… toti spun ca mai inainte de venirea Domnului pe norii cerului trebuie sa vina un ” necaz foarte mare „,” o lege duminicala ” „ca inca nu sa implinit tot ce trebuia ” etc. Eu cred ca Domnul vrea sa ne dezvaluie prin Cartea Sfanta ca acum traim la propriu ultimul ceas. Vreau sa trezesc in unii din dvs curiozitatea de a studia Biblia cu atentie iar pe altii care cred ca sunt Mantuiti sa ii trezesc cu dragoste din adormire cat inca se mai poate.

Prima data sa vorbim despre ” o lege duminicala” cum unii frati in Domnul cred ca se va intampla. Vreau sa ne uitam putin in timp si sigur descoperim ca in adevar a fost posibil acest lucru, atunci cand papalitatea avea putere peste a patra parte din pamant, au schimbat sabatul adevarat ( plus multe altele… ) si au fortat pe toti sa-l tina. Milioane de crestini au fost martirizati deoarece nu au vrut sa-si paraseasca credinta, asa fiind foarte simplu de a fii identificati. Acum in zilele de astazi cu atatea zeci de mii de religii in toata lumea sincer va spun celor ce asteptati o astfel de lege ca nu va veni. Cercetati dvs singuri daca este posibil ca oamenii sa mai fie persecutati, uitandu-va in lume cand toti fac ce vor, toti iubesc pacatul, preoti casatoresc barbat cu barbat si femeie cu femeie credeti ca le mai pasa de o lege ca aceasta cand ei vor sa uneasca toate religiile pentru asi sporii averile si de pierde cat mai multe suflete? Apoi intrebati-va unde se mai poate fugii? In Munti? Oare cu tehnologia de astazi este posibil sa ai timp si unde sa te ascunzi? Pe vremuri da, caci crestini erau la egalitate cu cei care, ii prigoneau, puteau sa se ascunda in munti insa astazi nu mai este la fel. Sunt multe de spus iar daca cineva din dvs are argumente care sa contrazica aceste cateva cuvinte il rog sa o faca si cu placere ii voi raspunde.

Acum pt cei ce asteapta ” necazul cel mare „, imi veti spune ca da, va fii un necaz de 3,5 ani si apoi va veni Domnul. Judecati singuri, o perioada de timp atat de scurta nu poate fi considerata un necaz atat de mare ci mai de graba o catastrofa. Uitandu-ne in urma cu peste 1900 de ani, pot spune ca de pe atunci a inceput Necazul Cel Mare si acum Sa Terminat. Daca ati fii trait in vremea prigonirii crestinilor in prima perioada a crestinismului cum ati cataloga-o? Amintiti-va ca imediat dupa ridicarea la cer a Domnului Isus, apostoli Lui cat si cei ce impartaseau aceeasi credinta au fost prigoniti pana la moarte. Apoi perioada in care biserica catolica a dominat lumea si imparatii, au omorat peste 100 milioane de crestini de-a lungul anilor cum o catalogati? . Apoi bolile, razboaiele care au avut loc in aceasta lunga perioada de timp au omorat miliarde de oameni, acum stim cati suntem pe pamant va intreb pe dvs sa imi spuneti cum credeti ca va arata necazul acesta de 3,5 ani, ce se va intampla? Cati vor trebuii sa moara ca sa fie considerat un necaz mare mare? Va indem pe toti sa cititi Biblia la ultima ei carte si sa va rugati Domnului sa va descopere adevarul si el o va face. Daca este cum spuneti dvs ca va fi un ” necaz mare sau o lege duminicala ” atunci dati-mi voie cu dragoste sa va mustru deoarece fara sa stiti contraziceti Cuvantul Domnului care spune: Iată, Eu vin ca un hoţ, Ferice de cel ce veghează şi îşi păzeşte hainele ca să nu umble gol… apoi: Să ştiţi că, dacă ar şti stăpânul casei la ce strajă din noapte va veni hoţul, ar veghea şi n-ar lăsa să-i spargă casa… apoi:   Vegheaţi, dar, pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru. De aceea, şi voi fiţi gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi… apoi: Luaţi seama la voi înşivă, ca nu cumva să vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mâncare şi băutură şi cu îngrijorările vieţii acesteia, şi astfel ziua aceea să vină fără veste asupra voastră. Căci ziua aceea va veni ca un laţ peste toţi cei ce locuiesc pe toată faţa pământului… apoi:   Se va întâmpla ca şi cu un om plecat în altă ţară, care îşi lasă casa, dă robilor săi putere, arată fiecăruia care este datoria lui şi porunceşte portarului să vegheze. Vegheaţi, dar, pentru că nu ştiţi când va veni stăpânul casei: sau seara, sau la miezul nopţii, sau la cântarea cocoşilor, sau dimineaţa. Temeţi-vă ca nu cumva, venind fără veste, să vă găsească dormind. Ce vă zic vouă, zic tuturor: Vegheaţi!   Luati va rog de cercetati si aceste cuvinte: Ce s-a întâmplat în zilele lui Noe, se va întâmpla la fel şi în zilele Fiului omului: mâncau, beau, se însurau şi se măritau până în ziua când a intrat Noe în corabie; şi a venit potopul şi i-a prăpădit pe toţi. Ce s-a întâmplat în zilele lui Lot, se va întâmpla aidoma: oamenii mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, zideau, dar, în ziua când a ieşit Lot din Sodoma, a plouat foc şi pucioasă din cer şi i-a pierdut pe toţi. Tot aşa va fi şi în ziua când Se va arăta Fiul omului. (Luca 17:6-30). Acum stim cu totii ca aceste cuvinte sunt adevarate, ele oare prevestesc un ” necaz mare, un dezastru, o catastrofa, o lege ” care vor avea loc inainte de venirea Fiului Omului? Pai daca pe timpul lui Noe ar fi plouat 2 luni in continuu ( nu ani) nu ar fi venit oamenii la corabie? Noe le spusese la toti dar ei nu l-au crezut, deci daca Dumnezeu le datea un semn de ploaie sigur sigur veneau cu totii. Apoi in cele 2 cetati bine cunoscute de noi, daca Dumnezeu le datea un semn cu cateva zile inainte cum a facut cu cetatea Ninive prin prorocul Iona oare ei nu se pregateau de ce are sa vina peste ei si poate se caiau? Oare ce hot ar fi acela care ar lasa semne inainte sa vina la furat? Multe ar mai fi de spus dar va las pe dvs sa judecati singuri si va astept sa discutam argumente, fara cearta doar din dragoste de Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos.

Un indemn: Va rog din suflet sa reflectatii la cele cateva cuvinte scrise mai sus si sa luati atitudine prompta in viata dvs, sa va treziti din adormire si sa vegheati la fel  ca cele 5 fecioare chibzuite ca nu cumva Domnul sa vina la noapte si sa va prinda nepregatiti, asteptand altceva si NU venirea Domnului, traind inca in pacat si nepasare zicand in inima dvs ca atunci cand voi vedea o lege, un necaz voi pune totul in ordine si ma voi pregati eu si familia mea. Nu va inselati singuri si pocaiti-va cu adevarat in inima dvs caci acolo cauta Dumnezeu, nu la fata omului. Cereti Lui sa va imblanzeasca inima, sa o curate de orice necuratire si sa va faca sfinti, pregatiti pentru Nunta Mielului care vine imediat. Nu adormiti in nepasare, ci studiati Cuvantul Sau, cercetati semnele si vremurile, vegheati asupra sufletului dvs si va rog spuneti-le tuturor cu care aveti ocazia sa discutati sa nu mai stea pe ganduri si sa se pocaiasca caci Domnul Isus vine. Ma rog ca Harul Domnului Dumnezeului nostru sa lucreze la inimile noastre si sa ne pastreze curati si sfinti gata sa plecam Acasa. Sunt multe  alte lucruri de spus, daca Domnul va vrea sa imi dea curaj si intelepciune, voi mai scrie si despre altceva. Dumnezeu sa va Binecuvanteze cu Harul Sau si sa aduca cat mai multe suflete la o Mantuire asa de Mare! Amin

De ce nu sunt ascultate rugaciunile?

Rugaciunea si vindecarea  Iacov 5:15

Exista vreun pacat in v ta care iL impiedica pe Domnul sa iti asculte rugaciunile?

Isaia 59: 1. Nu, mana Domnului nu este prea scurta ca sa mantuiasca, nici urechea Lui prea tare ca sa auda,   ci nelegiuirile voastre pun un zid de despartire intre voi si Dumnezeul vostru; pacatele voastre va ascund fata Lui si-L impiedica sa v-asculte!

Unul dintre motivele pt care rugile nu sunt ascultate este pacatul ocrotit: hotia, minciuna, vb de rau, privitul… promisiuni…

Pacatul trebuie parasit, el atrage necredinta, boala si moartea- fiecare sa se cerceteze

 

1: RUGACIUNEA E MIJLOCUL PRIN CARE CRESTE CREDINTA SI PACATUL E PARASIT!

Ruga este darul lui Dumnezeu

”va spun ca orice lucru veti cere, cand va rugati, sa credeti ca l-ati si primit, si-l veti avea.” (Marc. 11:24)

ILL: Eu insumi am fost salvat de la moarte si vindecat de mai multe ori si am vazut puterea lui Dumnezeu. Unii dr au zambit

–        ILL Orbul vindecat—-Ioan 9:31. Stim ca Dumnezeu n-asculta pe pacatosi; ci, daca este cineva temator de Dumnezeu si face voia Lui, pe acela il asculta.   alta predica…

–        Daca nu te rogi, nu vei avea incredere/credinta in Dumnezeu!      ILIE / Ana /Daniel/ Iov ce aveau comun?

ILL pastorul sarac cere 3 lucruri- biserica vrea sa le vada- “sunt in burta”=pastorul celei mai mari biserici

Ex copii si rugaciunea sacalaz: “am obs ca de cand ma rog eu m-am schimbat!”

De la nastere pana la final nu suntem educati sa ne rugam…    ex… grad, scoala, facultate, servici- comunism? Dar acum in libertate?  exista “specialisti”  de aceea orbecaim  pe la specialisti cand salvarea e Dumnezeu:

 

Iacov 5: 13…- 15. Rugaciunea facuta cu credinta va mantui pe cel bolnav, si Domnul il va insanatosi; si, daca a facut pacate, ii vor fi iertate.

Marcu 16:17. Iata semnele care vor insoti pe cei ce vor crede: in Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi in limbi noi;

18. vor lua in mana serpi; daca vor bea ceva de moarte, nu-i va vatama; isi vor pune mainile peste bolnavi, si bolnavii se vor insanatosi.”

  1. Foloseste ocaziile create de Domnul/roaga-te dis de dimineata pt ac ocazii 
  2. Incurajati-va reciproc povestind cum a lucrat Domnul in urma rugaciuni dvs 

Credinta creste prin exercitarea ei, ruga te aseaza in prezenta Domnului, singurul loc unde poate creste credinta si dragostea si pacatul este parasit!

daca din fiecare eveniment prin care trecem in viata am face un prilej

Cu fiecare rugaciune care primeste raspuns credinta noastra creste. .

Simion Ioanăș In El Avem # 15 http: //kingdomplan. net

 

   IN EL AVEM RASCUMPARAREA, PRIN SANGELE LUI, IERTAREA PACATELOR, DUPA BOGATIILE HARULUI SAU

 

pe care l-a raspandit din belsug peste noi, prin orice fel de intelepciune si de pricepere; caci a binevoit sa ne descopere taina voii Sale, dupa planul pe care-l alcatuise in Sine insusi, ca sa-l aduca la indeplinire la implinirea vremurilor, spre a-Si uni iarasi intr-unul, in Hristos, toate lucrurile: cele din ceruri si cele de pe pamant. In El am fost facuti si mostenitori, fiind randuiti mai dinainte, dupa hotararea Aceluia care face toate dupa sfatul voii Sale, ca sa slujim de lauda slavei Sale, noi, care mai dinainte am nadajduit in Hristos. (Efeseni 1:7-12). Cred ca este de folos in inceputul acestui capitol sa aduc la conostinta cititorului ca unele zile ale anilor trecuti (2016-2017) au fost si vor ramane in numarul celor mai importante zile din viata mea de pana acum pentru bogatia harului lui Dumnezeu Tatal in care har mi-sa ingaduit sa-l intalnesc si sa incep sa-l cunosc personal pe Domnul meu Isus Hristos in pozitia Lui de MINUNATUL SI PREAIUBITUL MEU MIRE SI BARBAT. Despre aceasta taina mareata a Domnului meu unde El acum este si continua sa fie MIRELE SI BARBATUL MEU PREAIUBIT cu voia lui Dumnezeu voi scrie si voi vorbi poate in vremile viitoare. Caci sunt gelos de voi cu o gelozie dupa voia lui Dumnezeu, pentru ca V-AM LOGODIT CU UN BARBAT, ca sa va infatisez inaintea lui Hristos CA PE O FECIOARA CURATA. Dar ma tem ca, dupa cum sarpele a amagit pe Eva cu siretlicul lui, tot asa si GANDURILE VOASTRE SA NU SE STRICE de la curatia si credinciosia care este fata de Hristos. (2Corinteni 11:2,3). Si eu am vazut coborandu-se din cer, de la Dumnezeu, cetatea sfanta, Noul Ierusalim, gatita CA O MIREASA IMPODOBITA PENTRU BARBATUL EI. (Apoc. 21:2). Apoi unul din cei sapte ingeri, care tineau cele sapte potire pline cu cele din urma sapte urgii, a venit si a vorbit cu mine, si mi-a zis: „Vino sa-ti arat MIREASA, NEVASTA MIELULUI!” (Apoc. 21:9). Si DUHUL SI MIREASA zic: „Vino!”, si cine aude sa zica: „Vino!”, si celui ce ii este sete sa vina; cine vrea sa ia APA VIETII fara plata! (Apoc. 22:17). Aud glasul preaiubitului meu! Iata-l ca vine, sarind peste munti, saltand pe dealuri. Preaiubitul meu seamana cu o caprioara sau cu puiul de cerboaica. Iata-l ca este dupa zidul nostru, se uita pe fereastra, priveste printre zabrele. PREAIUBITUL MEU VORBESTE SI-MI ZICE: „Scoala-te, iubito, si vino, frumoaso! Caci iata ca a trecut iarna; a incetat ploaia si s-a dus. Se arata florile pe camp, a venit vremea cantarii si se aude glasul turturelei in campiile noastre. Se parguiesc roadele in smochin, si viile inflorite isi raspandesc mirosul. Scoala-te, iubito, si vino, frumoaso! Porumbita din crapaturile stancii, ascunsa in scobiturile prapastiilor, arata-mi fata ta si fa-ma sa-ti aud glasul! Caci glasul tau este dulce, si fata ta, placuta.” Prindeti-ne vulpile, vulpile cele mici care strica viile; caci viile noastre sunt in floare. PREAIUBITUL MEU ESTE AL MEU, SI EU SUNT A LUI; el isi paste turma intre crini. Pana la racoarea zilei si pana la lungirea umbrelor, intoarce-te! … IUBITULE, SARI CA O CAPRIOARA SAU CA PUIUL DE CERB PESTE MUNTII CE NE DESPART. (Cint. 2:8-17). Eu sunt un zid, si tatele mele sunt ca niste turnuri; IN OCHII LUI AM FOST CA UNA CARE A GASIT PACE. (Cint. 8:10). Inca din ani de copilarie am fost mereu vizitat mai ales in visurile din timpul nopti de Dumnezeu in persoana Domnului meu Isus Hristos. Faptul ca inima mea a fost treptat umpluta cu dorinta dea-l avea pe Isus aproape si dea-l cunoaste personal a fost harul maret care mi-a fost dat mie potrivit cu planul lui Dumnezeu facut in Sinea Lui inainte de facerea lumii. Factori principali de care sa folosit harul lui Dumnezeu inca din primi ani ai copilariei mele au fost parinti mei si imprejurarile in care era mereu vazuta si simtita prezenta Dumnezeului parintilor mei. Este adevarat ca am fost daruit de Dumnezeu unei familii care de la nasterea mea in casa lor am fost dus, dat si conectat cu Isus care era deja cunoscut de ei ca Mantuitor si Domn al vieti lor. Cat despre parinti mei au fost si au sfarsit calatoria lor pamanteasca intr-o stare mai de jos in privinta ordinei societati. Potrivit cunostintei mele de acum nici tatal meu Gheorghe Ilea, nici mama mea Veroana Durcau nu veneau dintr-un neam de oameni bogati in case, pamanturi si animale, nu veneau nici dintr-un nem de oameni puternici care au cucerit cetati si au stapanit peste cei cazuti in mainile lor. Mama a apsolvit doar doua clase primare dupa care cunostea marea parte a literilor si a cifrelor si spre marea ei bucurie de multe ori reusea sa-si scrie numele si sa corecteze pe tata in numararea banilor mai ales cand vroia sa puna de-o parte o hartie de 5 lei pentru unele preferinte ale ei. Tatal meu nu a fost, nu a participat niciodata in cursurile scolare a cunoscut cifrele mai mici mai ales cele de pe bancotele de o suta si urmatoarele mai mici. Pentru semnarea documentelor legale folosea un deget bine inbibat in cerneala care dupa aceia il presa pe document in locul rezervat pentru semnatura. Cu toate ca Tata a lucrat pentru guvernul communist numai in jur de 6 luni in timpul vieti lui, nu cunosc, nu-mi amintesc macar de o singura vreme in care sa fi fost nemultumit, stresat alergand dupa bogatiile trecatoare, ei au trait inaintea lui Dumnezeu intr-o stare de multumire si putinul lor nu sa terminat niciodata. Cred ca nu gresesc daca spun ca multi parinti care au trait mai mult sau mai putin intr-o stare limitata in bunurile pamantesti, depun mult efort, se roaga, doresc, sfatuiesc si uneori se sacrifica pentru copii lor dorindule si ajutandui sa traiasca o viata mai bogata in cele materiale si trecatore, sunt de adimrat astfel de parinti si copii lor ar trebuie sa le fie recunoscatori. Parintii mei Tata si Mama in privinta aceasta au fost mai interesati, au dorit mai mult, s-au rugat lui Dumnezeu, m-au sfatuit si chiar au luptat puternic pentru mine ca sa ma indrept, sa cunosc, sa alerg, sa fiu legat si sa primesc lucrurile duhovnicesti si vesnice mult mai mult decat lucrurile materiale si trecatoare. Osteneala, lupta lor cea buna a fost rasplatita, Dumnezeu in indurarea Lui a cantarit munca si dorinta lor si pentru bucuria lor a inceput sa ma atraga tot mai mult spre El, prin Duhul Sau cel Sfant sa fiu mereu indemnat, mereu si mereu condus, apropiat si adus in fata si in prezenta TAINEI VOII LUI DUMNEZEU care este Isus Hristos Fiul Sau IN CARE de fapt locuieste trupeste TOATA plinatatea Dumnezeirii. Isus Hristos care acum este CAPUL oricarei domnii si stapaniri. El Isus Hristos Domnul IN CARE, In El Avem TOTUL DEPLIN. Am fost atras si cucerit de puterea ce-a mare a harului lui Dumnezeu in care mi-a fost ingaduit ca Isus Domnul meu sa mi-se descopere in diferite aspecte, in diferite imprejurari ca un raspuns rasplatitor pentru dorinta, munca si osteneala lor, a lui Tata Gheorghe si a Mamei mele Veroana. Binecuvintez si multumesc din toata inima lui Dumnezeu care ma asezat in familia lor, si rog pe bunul Dumnezeu potrivit bogatiilor harului Sau sa gaseasca El pe Tata si pe Mama vredinici de slava Imparatiei Lui. Este foarte interesant felul in care suntem cautati, gasiti, intalniti si primiti de Celce a fost trimis la noi si pentru noi, de Isus Fiul lui Dumnezeu. Isus ni- se descopera, ne cauta si ne gaseste numai cand suntem pierduti si rataciti in pozitia Lui de CAUTATOR SI MANTUITOR. Isus ni-se descopera si ne vindeca boala si suferinta numai cand suntem bolnavi si in mare suferinta in pozitia lui de MEDIC, Isus se descopera ne iarta, opreste si ridica pacatul atunci cand suntem robi sau chiar morti sub stapanirea pacatului in pozitia lui de MIEL DE JERTFA. Isus se descopera in timpul vietii potrivit cu imprejurarile in care ne aflam si ne ajuta sa-l cunoastem. Dar oare cum este, cum arata El si cand se descopere El omului in pozitia Lui de MIRE si BARBAT (SOT)? ? ? Raspunsul bun la aceasta intrebare cred ca il are omul care a avut, sau care are harul de la Dumnezeu sa intalneasca si sa cunoasca pe Isus ca PREAIUBITUL MIRE si BARBAT sau ca SOT la care urmeaza sa-i fie SUPUS IN TOATE LUCRURILE si pentru care se GATESTE CA O MIREASA IMPODOBITA PENTRU BARBATUL EI. Omul care nu este pierdut si ratacit, mai bine zis: OMUL CARE NU STIE ca a fost sau ca inca este pierdut si ratacit nu va cunoaste pe Isus CAUTATORUL, omul care nu este bolnav si in suferinta sau omul care nu stie ca este bolnav si in suferinta nu va cunoste pe Isus MEDICUL CEL BUN, omul care nu stie ca a fost sau ca este rob sau mort sub stapanirea pacatului nu va cunoaste pe Isus MIELUL DE JERTFA. Oamenii care au fost si care sunt inca pierduti, bolnavi, orbi, schiopi, surzi, muti, saraci si pacatosi si ei nu sunt constienti de starea lor nu vor primi pe Isus si nu vor cunoaste pe Isus, nu vor avea ce spune despre ISUS CAUTATORUL SI MANTUITORUL, MEDICUL CEL BUN SI MIELUL DE JERTFA AL LUI DUMNEZEU. Ce saraci, ce slabi si ofiliti, ce fata trista si crispata, ce cuvinte fara farmec, ce ochi uscati, ce confuzie, ce predici fara bucurie, ce veste trista vestesc toti oameni care se socotesc neprihaniti, care se cred nerataciti, care se uita cu dispret la cei pacatosi, care zic ei ca nu au fost si nu sunt bolnavi, care zic ca au ochii deschisi, care vorbesc mult si sunt mandri de umblarea lor pe picioare sanatoase. Oare ce stiu ei despre Isus, despre bunatatea Lui, despre iertarea Lui, mila, indurarea, ridicare, impacarea, videcarea, rascumpararea Lui si toata bogatia fiintei Lui? Daca omul nu manca din pomul CUNOSTINTEI binelui si raului daca mai pe urma nu era izgonit afara din gradina cea placuta, izgonit de la pomul vietii si inchisa ia fost usa sau poarta de intrare pe singurul drum care ducea la pomul vietii, daca nu era indepartat de casa lui, de locuinta cea placuta din Eden si pierdut pentru o clipa in intunericul din Valea Plangerii ne mai gasind drumul bun de reantoarcere acasa, NU CUNOSTEA indeajuns, NU PUTEA PRICEPE LARGIMEA, LUNGIMEA, ADANCIMEA SI INALTIMEA dragostei Tatalui Ceresc, dreptatea si harul Sau si nici pe Isus Cautatorul si Mantuitorul celor pacatosi, indepartati si pierduti. Isus, cand a auzit acest lucru, le-a zis: „Nu cei sanatosi au trebuinta de DOCTOR, ci cei bolnavi. EU AM VENIT SA CHEM LA POCAINTA nu pe cei neprihaniti, ci pe cei pacatosi.” (Marc. 2:17). Acestia, cand s-au infatisat inaintea lui Isus, I-au zis: „Ioan Botezatorul ne-a trimis la Tine sa Te intrebam: „TU ESTI ACELA CARE ARE SA VINA sau sa asteptam pe altul?” Chiar in clipa aceea, Isus a vindecat pe multi de boli, de chinuri, de duhuri rele, si multor orbi le-a daruit vederea. Si, drept raspuns, le-a zis: „Duceti-va de spuneti lui Ioan ce ati vazut si auzit: ORBII VAD, SCHIOPII UMBLA, LEPROSII SUNT CURATITI, SURZII AUD, MORTII INVIE, SI SARACILOR LI SE PROPOVADUIESTE EVANGHELIA (Ioan 7:20-22). Si, dupa cum a inaltat Moise sarpele in pustiu, tot asa TREBUIE SA FIE INALTAT SI FIUL OMULUI, PENTRU CA ORICINE CREDE IN EL SA NU PIARA, ci sa aiba viata vesnica. Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, CA A DAT pe singurul Lui Fiu, pentru ca ORICINE CREDE IN El SA NU PIARA, ci sa aiba viata vesnica. Dumnezeu, in adevar, N-A TRIMIS PE FIUL SAU IN LUME CA SA JUDECE LUMEA, CI CA LUMEA SA FIE MANTUITA PRIN EL. (Ioan 3:14-17). Oare ce avea sa spuna omul despre Dumnezeu, cum il cunostea pe Dumnezeu, cum dorea omul sa se apropie, sa se alipeasca si sa priveasca fata slavei lui Dumnezeu daca omul nu era niciodata in nevoie de mana buna, in nevoie de bogatiile harului si-a indurarii lui Dumnezeu, daca ne era indepartat, daca nu era supus temporar in lumea celor trecatoare, daca nu era pacatos, murdar, bolnav, orb, schiop, lepros, surd, rob, sarac si mort? Este adevarat ca orice pedeapsa, deocamdata pare o pricina de intristare, si nu de bucurie; dar mai pe urma aduce celor ce au trecut prin scoala ei roada datatoare de pace a neprihanirii. (Evr. 12:11). Scopul principal al pedepsei data de Dumnezeu omului era ca dupa ce omul urma sa treaca prin scoala ei sa intalneasca, sa cunoasca si sa primeasca pacea si neprihanirea lui Dumnezeu. “Caci intristarile noastre USOARE, DE O CLIPA, lucreaza pentru noi tot mai mult O GREUTATE VESNICA DE SLAVA” (2Cor. 4:17). Cata bogatie, cat mister ceresc contin cuvintele Lui Isus asezate in pilde, parabole si diferite tablouri alegorice si icoane inchipuitoare de vorbire. Iata cum a prezentat Isus istoria OMULUI CARE COBOARA din cetatea Sfanta, din cetatea Pacii, si se afla in drumul coborator spre Ierihon cetatea palmierilor, cetatea blestemata, in drum spre Ierihonul intristarilor usoare si de-o clipa. Istoria omului care cade prada intristarilor usoare si de-o clipa si cum rodesc acestea intristari usoare si de-o clipa in partea de la urma acumuland o greutate vesnica de slava pentru omul trecut prin scoala si efectul lor. “Un invatator al Legii s-a sculat sa ISPITEASCA pe Isus si I-a zis: „Invatatorule, ce sa fac ca sa mostenesc viata vesnica?” Isus i-a zis: „Ce este scris in Lege? Cum citesti in ea?” El a raspuns: „Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau cu toata inima ta, cu tot sufletul tau, cu toata puterea ta si cu tot cugetul tau; si pe aproapele tau ca pe tine insuti.” „Bine ai raspuns”, i-a zis Isus,”fa asa, si vei avea viata vesnica.” Dar el, care voia sa se indreptateasca, a zis lui Isus: „SI CINE ESTE APROAPELE MEU?” Isus a luat din nou cuvantul si a zis: „Un om SE COBORA din Ierusalim la Ierihon. A CAZUT intre niste talhari, care l-au dezbracat, l-au jefuit de tot, l-au batut zdravan, au plecat si l-au lasat aproape mort. DIN INTAMPLARE, se cobora pe acelasi drum un preot; si, CAND A VAZUT pe omul acesta, a trecut inainte PE ALATURI. Un levit TRECEA SI EL prin locul acela; si, CAND L-A VAZUT, a trecut inainte PE ALATURI. Dar un samaritean, care ERA IN CALATORIE, A VENIT IN LOCUL UNDE ERA EL SI, CAND LA VAZUT, I S-A FACUT MILA DE EL. S-a apropiat de i-a legat ranile si a turnat peste ele untdelemn si vin; apoi l-a pus pe dobitocul lui, l-a dus la un han si a ingrijit de el. A doua zi, cand a pornit la drum, a scos doi lei, i-a dat hangiului si i-a zis: „Ai grija de el, si orice vei mai cheltui iti voi da inapoi la intoarcere.” Care dintre acestia trei ti se pare ca a dat dovada ca este aproapele celui ce cazuse intre talhari?” „Cel ce si-a facut mila cu el”, a raspuns invatatorul Legii.”Du-te de fa si tu la fel”, i-a zis Isus.”(Luca 10:25-37). Isus prezinta UN OM CARE SE COBORA DIN IERUSALIM, omul acesta “UN OM” putea fi oricare om din Ierusalim, oricare om care locuia in Ierusalim dar care intr-o anumita vreme cobora din Ierusalim. De ce oare Isus nu a prezentat un om care locuia si era in Ierusalim, un om care na parasit niciodata Ierusalimul? Erau multi oameni in Ierusalim care puteau sa fie aproapele invatatorului Legi. Un om care COBORA DIN IERUSALIM, un om care reprezinta si care putea fi orice om din Ierusalim, un om care reprezint pe toti oamenii care COBOARA din Ierusalim. Da omul acesta poate fi tatal tuturor celor ce COBOARA, UN SINGUR OM care poate fi orcare om sau care poate reprezenta pe toti oamenii in coborarea lor, un om care ma poate reprezenta pe mine si pe tine. Un om care in coborarea lui si in CADEREA lui in mreaja intristarilor USOARE SI DE-O CLIPA castiga fara lupta, castiga prin lupta altuia, mai bine zis primeste in dar O GREUTATE VESNICA DE SLAVA. Daca in coborarea si in caderea lui omul acesta nu era vizitat, intalnit, privit cu mila, vindecat si ingrijit, daca nu avea ocazia sa cunoasca si sa ramana pentru totdeuna conectat, lipit, inundat de dragostea Samariteanului milos, mult posibil ca dupa refacerea lui era pentru multa vreme cuprins de manie, de o neliniste, de un dor de razbunare si de o mare framantare si oriunde si oricand povestea lui, predica lui era o nesfarsita judecata si condamnare la adresa talharilor cei rai, si la adresa preotului nemilos si a levitului nepasator. Asa avea sa fie povestea omului in coborare daca nu era in mijlocul povestirii lui Isus cuvantul “DAR”, un cuvant care schimba povestea si istoria omului in coborarea si in caderea lui si o imbraca cu o greutate vesnica de slava: “DAR” UN SAMARITEAN, CARE ERA IN CALATORIE, A VENIT IN LOCUL UNDE ERA EL SI, CAND LA VAZUT, I S-A FACUT MILA DE EL. S-a apropiat de i-a legat ranile si a turnat peste ele untdelemn si vin; apoi l-a pus pe dobitocul lui, l-a dus la un han si a ingrijit de el. A doua zi, cand a pornit la drum, a scos doi lei, i-a dat hangiului si i-a zis: „Ai grija de el, si orice vei mai cheltui iti voi da inapoi LA INTOARCERE.” La reantoarcerea Samariteanului milos ce se va intampla oare cu omul dat in grija hangiului? Mult, foarte mult posibil ca Samariteanul milos I-l va lua cu El, sunt convins, sunt foarte sigur ca omul de la han, omul dat in grija hangiului, asteapta cu nerabdare reantoarcerea Samariteanului si va urma pe minunatul MIEL oriunde va merge EL Aleluia! Si acum in vremea anului 2018 inca se mai aude vocea plina de pace a omului ce fusese in coborare si cazut intre talhari. Da! Vocea lui purtata de vantul Dhului pana la marginile indepartate ale pamantului, este vocea si glasul omului de la hanul indurarilor lui Dumnezeu, este glasul celor ce fusesera desbracati de talharii fara mila, este vocea si glasul celor ce fusesera jefuiti de tot ce aveau, este vocea si glasul celor ce fusesera batuti zdravan, este vocea celor parasiti si lasati sa moara fara nici un ajutor si este vocea ce nu poate fi oprita a celor ce au fost vizitati de Isus Trimisul lui Dumnezeu. Este vocea celor ce au simtit atingera fermecatoare a Fiului lui Dumnezeu, a celor ce au auzit vocea, au privit fata stralucitoare, si au fost ridicati si readusi la viata de mana dreapta a Unsului lui Dumnezeu. Da! Este glasul bland si duios si vocea neprefacuta a rascumparatilor lui Dumnezeu, ei vorbesc, ei predica, ei propavaduiesc o greutate vesnica de slava, ei vorbesc cu bucurie despre mila si bogatia harului maret, despre ochi milostivi ai Lui Isus Medicul cel bun, despre frumusetea si stralucirea slavei fetei lui Isus Cautatorul, despre manile puternice a lui Isus Salvatorul, despre greutatea vesnica de slava de-a cunoaste tot mereu si tot mai mult pe Isus Hristos Domnul vietii, pe Isus Hristos Taina voii lui Dumnezeu, adevarata Dragoste eterna. Ei sunt cuprinsi de greutatea vesnica a slavei persoanei lui Isus deaceea ei nu sunt plini de ura, de manie, plini de razbunare pe talhari cei rai, pe preot si pe levitul cel nepasator, ei nu vestesc Moartea ETENA, nici Iadul ETERN, nici Pedeapsa ETERNA pentruca ei cunosc acuma si sunt pe veci inundati pe afara si pe dinauntru de Dragostea Eterna a lui Isus Hristos Domnul tuturora. Ei nu cunosc pe Isus din scrisul istoriei numai sau din cele ce au auzit vorbindu-se despre El numai, ei au fost vizitati de Isus in ceasul intristarilor si in clipa necazului lor. Ei au petrecut timpul necazului lor impreuna cu Isus, ei au auzit cu urecile lor si au vazut cu ochi lor comoara bogatiilor harului lui Dumnezu ascunsa in Isus Samariteanul Milos. Ei mereu declara uimiti de mila, indurarea si eterna dragoste a lui Isus o declaratie asemenea declaratiei lui Iov: “Iata, ochiul meu a vazut toate acestea, urechea mea a auzit si a luat seama. (Iov. 13:1).”Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine; dar acum ochiul meu Te-a vazut.” (Iov. 42:5). Cu siguranta daca nu erau cazuti intre talhari in coborarea lor din Ierusalim cetatea pacii, si daca nu erau intalniti, ingrijiti si luati cu Isus pentru totdeauna, veastea lor, predica si propavaduirea lor era ca a celora ce predica cu fata si cu fruntea incruntata, plini de manie si plini de dorul razbunarii vestind mai mult moartea decat viata, mai mult judecata si pedeapsa pentu pacatele omenirii decat mantuirea si iertarea celor vinovati si cazuti intre talhari. Asa predica multimea celor ce se simt nevinovati, nerataciti, necazuti intre talhari si toti care se cred in siguranta Ierusalimului pamantesc si care nu au simtit nevoia de ajutor, toti care n-au avut inca harul dea-l intalni si dea-l cunoaste PERSONAL pe Isus Samariteanul Milos pe drumul coborator si periculos, pe drumul asa zis al SINGELUI spre Ierihon. Sa presupunem ca Dumnezeu chema omul la judecata atunci cand a cazut in pacatul neascultari. Daca atunci, In ziua neascultarii lui, in ziua mortii lui, Dumnezeu in bogatia harului Sau dadea omului iertare si deptul de-a manca din pomul vieti neperitoare, cum credeti, cum va puteti imagia ca se raporta omul, cum raspundea omul, cum aprecia omul si cum era inima lui fata de Dumnezeu Creatorul lui, fata de iertarea pacatului neascultarii lui si fata de dreptul de-a manca din pomul vietii? Iata cateva aspecte despre om si nevasta lui in ziua caderi lor in pacatul neascultari si inainte de folosirea deplina a cunostintei binelui si raului pe drumul experintelor afara din gradina Edenului: “FEMEIA A VAZUT ca pomul era bun de mancat si placut de privit si ca pomul era de dorit ca sa deschida cuiva mintea. A luat deci din rodul lui si a mancat; a dat si barbatului ei, care era langa ea, si barbatul a mancat si el. ATUNCI LI S-AU DESCHIS OCHII LA AMANDOI; AU CUNOSCURT CA ERAU GOI, au cusut laolalta frunze de smochin si si-au facut sorturi din ele. ATUNCI AU AUZIT glasul Domnului Dumnezeu care umbla prin gradina in racoarea zilei: si OMUL SI NEVASTA LUI S-AU ASCUNS DE FATA Domnului Dumnezeu printre pomii din gradina. Dar Domnul Dumnezeu a chemat pe om si i-a zis: „Unde esti?” El a raspuns: „TI-AM AUZIT GLASUL IN GRADINA; SI MI-A FOST FRICA, PENTRU CA ERAM, GOL, SI M-AM ASCUNS.” Si Domnul Dumnezeu a zis: „Cine ti-a spus ca esti gol? Nu cumva ai mancat din pomul din care iti poruncisem sa nu mananci?” Omul a raspuns: „FEMEIA PE CARE MI-AI DAT-O CA SA FIE LANGA MINE, ea mi-a dat din pom si am mancat.” Si Domnul Dumnezeu a zis femeii: „Ce ai facut?” Femeia a raspuns: „SARPELE M-A AMAGIT SI AM MANCAT DIN POM.” Domnul Dumnezeu a zis sarpelui: „Fiindca ai facut lucrul acesta, blestemat esti intre toate vitele si intre toate fiarele de pe camp; in toate zilele vietii tale sa te tarasti pe pantece si sa mananci tarana. Vrajmasie voi pune intre tine si femeie, intre samanta ta si samanta ei. Aceasta iti va zdrobi capul, si tu ii vei zdrobi calcaiul.” Femeii i-a zis: „Voi mari foarte mult suferinta si insarcinarea ta; cu durere vei naste copii, si dorintele tale se vor tine dupa barbatul tau, iar el va stapani peste tine.” Omului i-a zis: „FIINDCA AI ASCULTAT DE GLASUL NEVESTEI TALE si ai mancat din pomul despre care iti poruncisem: „Sa nu mananci deloc din el”, blestemat este acum pamantul din pricina ta. Cu multa truda sa-ti scoti hrana din el in toate zilele vietii tale; spini si palamida sa-ti dea si sa mananci iarba de pe camp. In sudoarea fetei tale sa-ti mananci painea, pana te vei intoarce in pamant, caci din el ai fost luat; caci tarana esti si in tarana te vei intoarce.” Domnul Dumnezeu a facut lui Adam si nevestei lui HAINE DE PIELE SI I-A IMBRACAT CU ELE.” (Genesa 3:6-19,1). Cand Dumnezeu Creatorul a chemat omul in prtezenta Lui si cand I-a cerut omului sa dea socoteala pentru pacatul neascultarii, omul era deja cuprins de FRICA PENTRU CA ERA GOL si cauta sa se ASCUNDA. Frica de care a fost cuprins omul a fost FRICA MORTII, frica aceea care are cu ea pedeapsa. Frica aceasta nu era o reverenta pentru bunatatea, mila, indurarea si dragostea lui Dumnezeu. Omului nu I-a fost frica ca relatia, pretenia lui cu Dumnezeu poate fi rupta, nu I-a fost frica ca bunatatea, mila, indurarea si dragostea lui Dumnezeu puteau sa fie afectate de pacatul neascultarii lui, omul nu cunoscuse inca binele si raul, bogatiile harului lui Dumnezeu erau necunoscute inca omului. Frica lui era pentru ce se intampla cu el nicidecum pentru ce se intampla INTRE EL SI DUMNEZEU, deaceea omul si nevasta lui s-au ASCUNS DE FATA Domnului Dumnezeu, ei erau concentrati, ei si-au fixat acum privirile la GOLICIUNEA lor, la sine lor, la eul lor si nu la fata dragostei lui Dumnezeu care nu era inca cunoscuta lor, care dragoste urma sa fie descoperita si cunoscuta de om NUMAI DUPA izgonirea lui din gradina Edenului, numai prin rascumpararea lui si numai dupa ce manca cu placere din rodul pomului vietii vesnice. Astfel, dar, deoarece copiii sunt partasi sangelui si carnii, tot asa si El insusi a fost deopotriva partas la ele, pentru ca, prin moarte, sa nimiceasca pe cel ce are puterea mortii, adica pe diavolul, si sa izbaveasca pe toti aceia care, PRIN FRICA MORTII, erau supusi robiei toata viata lor. (Evr. 2:14,5). IN DRAGOSTE NU ESTE FRICA; CI DRAGOSTEA DESAVARSITA IZGONESTE FRICA; PENTRU CA FRICA ARE CU EA PEDEAPSA; si cine se teme n-a ajuns DESAVARSIT IN DRAGOSTE. (1Ioan. 4:18). Cand neascultarea omului a fost pusa in cantarul dreptatii si-a adevarului lui Dumnezeu omul si nevasta lui ne sunt prezentati inmaturi in cunostinta lor fata de pacatul neascultari lor. Atat omul cat si nevasta lui au motivat neascultarea lor aruncand vina pe alti din jurul lor.” Omul a raspuns: „FEMEIA PE CARE MI-AI DAT-O CA SA FIE LANGA MINE, ea mi-a dat din pom si am mancat.” Si Domnul Dumnezeu a zis femeii: „Ce ai facut?” Femeia a raspuns: „SARPELE M-A AMAGIT SI AM MANCAT DIN POM.” Nici omul, nici nevasta lui nu s-au simtit complect vinovati in neascultarea lor si nu au cazut in recunostinta cerand mila, indurarea si iertarea pacatului lor. Necunoscand binele si raul nu puteau inca sa-si dea seama de lungimea, largimea si adancimea pacatului lor, si cu siguranta nu cunosteau inca nici lungimea, largimea, inaltimea si adancimea dragostei lui Dumnezu. Daca Dumnezeu daruia iertare, curatire sau spalare de vina pacatului neascultari lor in ceasul si in ziua neascultari lor cu siguranta ca aveam acum o Biblie saraca, o Biblie fara sens, o Biblie cu cartea Genesa cuprinsa in 3 CAPITOLE (Genesa 1-3). Nadajduiesc sa fie de folos, si este potrivit din nou sa amintesc cititorului ce valoare, ce sens, ce vroia sa zica intreaga Biblie asa cum o avem azi cu comori ceresti, cu bogatiile harului lui Dumnezeu toate asezate cu buna voie si mare placere in Isus Hristos PENTRU OM. Dumnezeu nu a prezentat in Scripturi porunca si Legea pacatului si a morti in felul in care multime mare a Imperiului Babilonului Crestin cu ravna, cu placere chiar continua si acum sa o propavaduiasca. Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: „Poti sa mananci dupa placere din orice pom din gradina; dar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mananci, caci in ziua in care vei manca din el VEI MURI NEGRESIT.”(Genesa 2:16,7). Asa sta scris in cartea Genesa la capitolul 2:16,7, cuvantul ETERN nu este asezat dupa cuvantul MURI, adica nu este scris sub forma aceasta: VEI MURI ETERN NEGRESIT. In scrierile originale ale Vechiului Testament, cat si in scrierile originale ale Noului Testament cuvantul MOARTE nu este urmat niciunde de cuvatul ETERN. Daca plata pentru pacatul neascultari adica moarte era sa fie eternal, MOATEA ETERNA atunci omul nu mai avea ocazie sa manance din pomul vietii, omul nu cunostea niciodata bunatatea, mila, indurarea, dragostea si toata bogatia harului lui Dumnezeu si nici nu avea ocazia sa cunoasca sa priveasca fata luminata si ochi milostivi ai lui Isus Hristos Fiul lui Dumnezeu. Iata o fraza mereu trecuta cu vederea, neanteleasa de mintea omului pamantesc, iata un cuvant profetic cu privire la moartea omului sau cu privire la goliciunea lui de dupa caderea lui in neascultare: “Domnul Dumnezeu A FACUT lui Adam si nevestei lui HAINE DE PIELE SI I-A IMBRACAT CU ELE.”(Genesa 3:21). Scopul pedepsei omului pentru pacatul neascultari lui era 100% in favoarea si pentru binele omului, sa privim doar cateva marturii puternice si adevarate care aduc la lumina nemarginita intelepciune si scopul glorios a lui Dumnezeu pentru om descoperit in pedeapsa data omului pentru pacatul lui: CACI FIREA A FOST SUPUSA DESERTACIUNII-NU DE VOIE, CI DIN PRICINA CELUI CE A SUPUS-O-CU NADEJDEA INSA, CA SI EA VA FI IZBAVIT DIN ROBIA STRICACIUNII, ca sa aiba parte de slobozenia slavei copiilor lui Dumnezeu. (Romani 8:20-21). Adevarate sunt cuvintele scrise de apostolul Pavel unde scrie el: Fiindca Dumnezeu A INCHIS PE TOTI OAMENII IN NEASCULTARE, CA SA AIBA INDURARE DE TOTI. O, adancul bogatiei, intelepciunii si stiintei lui Dumnezeu! Cat de nepatrunse sunt judecatile Lui si cat de neintelese sunt caile Lui! (Romani 11:32,3). Stim insa ca tot ce spune Legea, spune celor ce sunt sub Lege, PENTRU CA ORICE GURA SA FIE ASTUPATA, SI TOATA LUMEA SA FIE GASITA VINOVATA INAINTEA LUI DUMNEZEU. Caci nimeni nu va fi socotit neprihanit inaintea Lui prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunostinta deplina a pacatului. Dar acum s-a aratat o neprihanire PE CARE O DA Dumnezeu, fara lege – despre ea marturisesc Legea si Prorocii – si anume, neprihanirea DATA DE Dumnezeu, care vine PRIN CREDINTA IN ISUS HRISTOS, pentru toti si peste toti cei ce cred in El. Nu este nicio deosebire. CACI TOTI AU PACATUIT SI SUNT LIPSITI DE SLAVA LUI DUMNEZEU. Si sunt socotiti neprihaniti, fara plata, prin harul Sau, prin rascumpararea care este in Hristos Isus. PE EL, DUMNEZEU L-A RANDUIT MAI DINAINTE SA FIE, PRIN CREDINTA IN SANGELE LUI, O JERTFA DE ISPASIRE, ca sa-Si arate neprihanirea Lui; caci trecuse cu vederea pacatele dinainte, in vremea indelungii rabdari a lui Dumnezeu; pentru ca, in vremea de acum, sa-Si arate neprihanirea Lui in asa fel, incat sa fie neprihanit, si totusi sa socoteasca neprihanit pe cel ce crede in Isus (Rom. 3:19-26). Atunci oare Legea este impotriva fagaduintelor lui Dumnezeu? Nicidecum! Daca s-ar fi dat o Lege care SA POATA DA VIATA, intr-adevar, neprihanirea ar veni din Lege. DAR SCRIPTURA A INCHIS TOTUL SUB PACAT, PENTRU CA FAGADUINTA SA FIE DATA CELOR CE CRED PRIN CREDINTA IN ISUS HRISTOS. Inainte de venirea credintei, noi eram sub paza Legii, INCHISI PENTRU CREDINTA care trebuia sa fie descoperita. Astfel, Legea ne-a fost un indrumator spre Hristos, ca sa fim socotiti neprihaniti prin credinta. Dupa ce a venit credinta, nu mai suntem sub indrumatorul acesta. Caci toti sunteti fii ai lui Dumnezeu, prin credinta in Hristos Isus. Toti care ati fost botezati pentru Hristos v-ati imbracat cu Hristos. (Galateni 3:21-27). “Caci intristarile noastre USOARE, DE O CLIPA, lucreaza pentru noi tot mai mult O GREUTATE VESNICA DE SLAVA” (2Cor. 4:17). Daca omul nu era lovit temporar pentru vina lui de boala nemiloasa si de suferinta nu intalnea mana cea buna, milostiva si INDURATOARE si nu era privit de ochii plini de mila ai lui Isus Doctorul cel bun. Prin neascultarea lui omul a fost coborat in stramtorare tocmai ca sa cunoasca mai tarziu largimea dragostei lui Dumnezeu. Omul a fost indepartat ca apoi sa cunoasca lungimea strbatuta de indurarea lui Dumnezeu pana la locul indepartari unde era el. Deasemenea omul a fost izgonit din locuinta lui placuta si a coborat in partile cele mai adanci ale pamantului ca sa priceapa mai tarziu adancimea milei Creatorul care a coborat pana la el, iar cand omul a fost ridicat din adancimea gropii si a fost inaltat in slava lui Dumnezeu in cerul locurilor inalte privind in jos a cunoscut inaltimea dragostei lui Dumnezeu asezata in Isus Domnul vietii. Toate acestea si multe altele erau si inca sunt parte foarte importanta din istoria facerii omului scrisa si adusa la deplina implinire de Maretul Creator in lungimea veacurilor folosind diferite unelte si diferite imprejurari pentru acelasi scop. Si-L rog ca, potrivit cu bogatia slavei Sale, sa va faca sa va intariti in putere, prin Duhul Lui, in omul dinauntru, asa incat Hristos sa locuiasca in inimile voastre prin credinta; pentru ca, avand radacina si temelia pusa in dragoste, SA PUTETI PRICEPE impreuna cu toti sfintii CARE ESTE LARGIMEA, LUNGIMEA, ADANCIMEA SI INALTIMEA; SI SA CUNOASTETI dragostea lui Hristos care intrece orice cunostinta, CA SA AJUNGETI PLINI de toata plinatatea lui Dumnezeu. (Efes. 3:16-19) Pomul cunostintei binelui si raului nu a aparut in gradina Edenului de la sine nici nu a fost plantat acolo de nimeni altul decat de Dumnezeu. Ordinea in care urma omul sa manance din pomii gradinei era deja stabilita de Dumnezeu in planul Sau, Planul Veacurilor. Ordinea progresiva in care urma omul sa manance din pomii gradinei era o parte importanta, poate cea mai importanta parte din FACEREA LUI. Omul pamantesc devenit un SUFLET VIU proaspat venit din mana maretului Creator a fost asezat de Dumnezeu in locuinta lui placuta in Gadina Edenului avand inaintea lui 3 categorii de pomi din care inca nu mancase niciodata, dar din care urma si TREBUIA sa manance intr-o ordine progresiva si la vremea stabilita de Dumnezeu in planul voii Sale. Prima categorie de pomi si primi pomi din care urma sa manance erau feluriti pomi placuti la vedere si buni la mancare dar care nu contineau in rodul lor CUNOSTINTA binelui si raului si care nu contineau in rodul lor VIATA VESNICA. O alta categorie de pomi si mai bine zis urmatoarea categorie de pomi din care urma omul sa manance era pomul CUNOSTINTEI binelui si raului. A treia si ULTIMA categorie de pomi din care omul prin voia lui Dumnezeu urma sa manance era POMUL VIETII. Acestea sunt cele 3 categorii de pomi in ordinea lor din care TREBUIA si TREBUIE omul sa manance si care cuprind in sinea lor ISTORIA FACERI OMULUI. Este foarte adevarat caci de la asezarea omului in gradina Edenului si pana la vremea randuit de Dumnezeu cand prin amagirea femeii omul a mancat din pomul cunostintei binelui si raului a fost mult timp. Timpul acesta, vremea sau veacul acesta este prima treapta a istoriei facerii omului. Despre felul cum era omul in prima lui perioada de la facerea lui din tarana pamantului devenit prin activarea Duhului de viata un suflet viu si pana la moartea lui potrivit legi pacatului si a mortii Scriptura ne spune mai multe, dintre care amintim doar cateva: “Domnul Dumnezeu a facut din pamant toate fiarele campului si toate pasarile cerului; si le-a adus la om, ca sa vada cum are sa le numeasca; si orice nume pe care-l dadea omul fiecarei vietuitoare, acela-i era numele. Si OMUL A PUS NUME tuturor vitelor, pasarilor cerului si tuturor fiarelor campului; dar pentru om nu s-a gasit niciun ajutor care sa i se potriveasca. Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a facut o femeie si a adus-o la om. Si OMUL A ZIS: „Iata in sfarsit aceea care este os din oasele mele si carne din carnea mea! EA SE VA NUMI „femeie”, pentru ca a fost luata din om.” Omul si nevasta lui ERAU AMANDOI GOI SI NU LE ERA RUSINE.” (Genesa 2:19,0, 22,3, 25). Acestea sunt cateva din minunatele caracteristici pe care le declara Scriptura despre omul in constructie, despre istoria facerii lui, despre om in PRIMA PERIOADA a faceri lui. Omul a folosit INTELEPCIUNEA data lui de Creator cand a pus nume TUTUROR, vitelor, pasarilor cerului si fiarelor campului. Omul A CUNOSCUT cine era femeia, omul a CUNOSCUT de unde a fost luata femeia si omul s-a folosit de INTELEPCIUNE cand I-a pus numele “femeie” Faptul ca omul si nevasta lui erau GOI, adica neambracati, neacoperiti nu a fost alegerea lor, era alegerea, hotararea si lucrarea voii lui Dumnezeu. Ce venea din partea celor doi era maretul fapt unde nu le era RUSINE de felul in care fusesera facuti de Creator. Omul si nevasta lui erau amandoi neacoperiti, chiar daca acesta era daor inceputul faceri lor, prima din cele trei faze de lucru totusi ei erau amandoi NEVINOVATI, ei nu vedeau nici o vina, nu aveau nici o frica pentru macar una singura vina, ei nu vedeau nici un defect, nici o greseala in fiinta lor venita proaspat din mana Creatorului. Dumnezeu nu a comis nici o gresala in lucru faceri lor asa dar nu le-a facut haine, imbracaminte, acoperitori pentu ca nu era nici un cusur, nici o gresala care trebuia sa fie ACOPERITA. Mai sunt multe in Scriptura care imbogatesc frumustea si maretia omului in prima parte a facerii lui, dar in toata aceasta frumusete si maretie sa nu uitam ca omul NU CUNOSTEA INCA BINELE SI RAUL, si omul nu era inca CUCERIT TOTAL, INAUNTRU SI AFARA DE PUTEREA NEANVINSA A VIETII VESNICE (omul nu era inca stapanit de viata eterna). Drumul progresiv al faceri omului si formarea lui progresiva in chipul si asemanarea lui Dumnezu atat in tabloul minunat al gradinii Edenului cat si in toate celelalte tablouri aratate in Sfantul Script intodeauna incep de afara si SFARSESC inauntru, incep de la ce este pamantesc si sfarsesc la ce este ceresc, de la ce este trecator la ce este vesnic, de la moarte spre viata. De la intrare in gradina Edenului spre centrul gradinii, spre pomul vietii, de la intrare in cortul lui Moise si mereu spre tronul indurarii lui Dumnezeu in Sfanta Sfintelor, din curtea de afara a Templului spre locul Presfant din launtru Templului, din Egipt spre Canaan, drumul progresiv al faceri omului incepe cu grupa pomilor ce nu contin viata vesnica si nici cunostinta binelui si raului la pomul cunostintei binelui si raului si apoi SFARSESTE la pomul vieti vesnice Aleluia! DESTINUL SI SFARSITUL FACERI OMULUI NU ESTE IADUL SAU PEDEAPSA CHINULUI ETERN, SFARSITUL FACERI OMULUI ESTE CHIPUL SI ASEMANAREA LUI DUMNEZEU, ESTE ACOLO UNDE OMUL MANANCA DIN ULTIMA CATEGORIE DE POMI, DIN RODUL POMULUI VIETII NEMURITOARE IAR DESTINUL LUI ESTE CA APOI IMBRACAT IN NEPRIHANIRE SI IN NEMURIRE SA STAPANEASCA PESTE TOATA LUCRAREA MANILOR LUI DUMNEZEU ALELUIA! Dovada aceasta, taina aceasta a facerii omului in chipul slavei lui Dumnezeu, si destinul sau inaltarea lui la tronul STAPANIRI lucrarilor lui Dumnezeu se formeaza si se inregeste din volumul bogat al Scripturilor care au prevestit si au condus in sinea lor in lungimea vremi taina aceasta mareata pana la implinirea ei potrivit planului si a voii lui Dumnezeu, implinita si dovedita MAI INTAI in omul Isus Hristos Fiul lui Dumnezeu. Apoi Dumnezeu a zis: „SA FACEM OM dupa chipul Nostru, dupa asemanarea Noastra; EL SA STAPANEASCA peste pestii marii, peste pasarile cerului, peste vite, peste tot pamantul si peste toate taratoarele care se misca pe pamant.” Dumnezeu A FACUT PE OM dupa chipul Sau, l-a facut dupa chipul lui Dumnezeu; parte barbateasca si parte femeiasca i-a facut. Dumnezeu I-A BINECUVANTAT si Dumnezeu le-a zis: „Cresteti, inmultiti-va, umpleti pamantul SI SUPUNETI-L; SI STAPANITI peste pestii marii, peste pasarile cerului si peste orice vietuitoare care se misca pe pamant.” Si Dumnezeu a zis: „Iata ca v-am dat orice iarba care face samanta si care este pe fata intregului pamant si orice pom care are in el rod cu samanta: aceasta sa fie hrana voastra. (Genesa 1:26-29). Cand privesc cerurile – lucrarea mainilor Tale – luna si stelele pe care le-ai facut, imi zic: Ce este omul, ca sa Te gandesti la el? Si fiul omului, ca sa-l bagi in seama? L-ai facut cu putin mai prejos decat Dumnezeu si L-AI INCUNUNAT CU SLAVA SI CU CINSTE. I-AI DAT STAPANIRE PESTE LUCRURILE MANILOR TALE, TOATE LE-AI PUS SUB PICIOARELE LUI: oile si boii laolalta, fiarele campului, pasarile cerului si pestii marii, tot ce strabate cararile marilor. Doamne Dumnezeul nostru, cat de minunat este Numele Tau pe tot pamantul! (Ps. 8:3-9). In adevar, nu unor ingeri A SUPUS El lumea viitoare despre care vorbim. Ba inca, cineva a facut undeva urmatoarea marturisire: „Ce este omul ca sa-Ti aduci aminte de el sau fiul omului, ca sa-l cercetezi? L-ai facut pentru putina vreme mai prejos de ingeri, l-ai incununat cu slava si cu cinste, L-AI PUS PESTE lucrarile mainilor Tale: toate le-ai supus sub picioarele lui.” In adevar, daca i-a supus toate, nu i-a lasat nimic nesupus. Totusi, ACUM, INCA NU VEDEM CA TOATE II SUNT SUPUSE. Dar pe Acela care a fost facut „pentru putina vreme mai prejos decat ingerii”, adica PE ISUS, IL VEDEM “INCUNUNAT CU SLAVA SI CU CINSTE” din pricina mortii pe care a suferit-o; pentru ca, prin harul lui Dumnezeu, EL SA GUSTE MOARTEA PENTRU TOTI. Se cuvenea, in adevar, ca Acela pentru care si prin care sunt toate si CARE VOIA SA DUCA PE MULTI FII LA SLAVA sa desavarseasca, prin suferinte, pe CAPETENIA mantuirii lor. (Evrei 2:5-10). IN EL AVEM RASCUMPARAREA, PRIN SANGELE LUI IERTAREA PACATELOR noi toti, toata rasa umana, pentru ca El este reprezentantul omenirii, El este CAPETENIA mantuirii noastre, pe El, Dumnezeu l-a randuit mai inainte de intemeierea lumii sa fie o jerfa de ispasire pentru intrega omenire. El a fost randuit de Dumnezeu sa fie RASCUMPARATORUL omenirii. Stim insa ca tot ce spune Legea, spune celor ce sunt sub Lege, PENTRU CA ORICE GURA SA FIE ASTUPATA, SI TOATA LUMEA SA FIE GASITA VINOVATA INAINTEA LUI DUMNEZEU. Caci nimeni nu va fi socotit neprihanit inaintea Lui prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine CUNOSTINTA DEPLINA a pacatului. Dar acum s-a aratat o neprihanire PE CARE O DA Dumnezeu, fara lege – despre ea marturisesc Legea si Prorocii – si anume, neprihanirea DATA DE Dumnezeu, care vine PRIN CREDINTA IN ISUS HRISTOS, pentru toti si peste toti cei ce cred in El. Nu este nicio deosebire. CACI TOTI AU PACATUIT SI SUNT LIPSITI DE SLAVA LUI DUMNEZEU. Si sunt socotiti neprihaniti, fara plata, prin harul Sau, prin rascumpararea care este in Hristos Isus. PE EL, DUMNEZEU L-A RANDUIT MAI DINAINTE SA FIE, PRIN CREDINTA IN SANGELE LUI, O JERTFA DE ISPASIRE, ca sa-Si arate neprihanirea Lui; caci trecuse cu vederea pacatele dinainte, in vremea indelungii rabdari a lui Dumnezeu; pentru ca, in vremea de acum, sa-Si arate neprihanirea Lui in asa fel, incat sa fie neprihanit, si totusi sa socoteasca neprihanit pe cel ce crede in Isus (Rom. 3:19-26). Dupa caderea omului in neascultare, adica dupa ce a mancat din rodul pomului cunostintei binelui si raului, istoria faceri omului continua. Potrivit planului lui Dumnezeu, potrivit cu ordinea progresiva a pomilor din gradina Edenului omul trebuia sa treaca in partea a treia si ultima parte a istoriei faceri lui, adica sa manance din rodul ultimului pom din gradina Edenului, din rodul pomului vietii. Numai dupa ce omul urma sa manance din rodul pomului vietii, numai dupa aceea istoria faceri omului ajungea la bun sfarsit. La sfarsitul incununat cu slava si cu cinste aratat si declarat deja de Dumnezeu Creatorul omului in cartea Genesa la capitolul 1. Este adevarat ca de la pacatul neascultarii omului si de la izgonirea lui din gradina Edenului pana la reantoarcerea lui la gradina si la pomul vietii au trecut mii de ani, posibil sa fi fost 4 veacuri, 4 vremi de robie petrecute departe de gradina Edenului in intinderea Campului pamantului locuind impreuna cu fiarele si tratoarele Campului. Dupa pacatul neascultari omului si dupa izgonirea lui din gradina si de la pomul vietii Dumnezeu na abandonat planul Lui cu privire la facerea omului, Dumnezeu nu a schimbat sfarsitul faceri omului si nici destinul stapanirii lui cum cred si cum declara multimea Imperiului Crestin. Asa zis IADUL ETERN nu a fost, nu este si nu va fi sfarsitul faceri omului, si asa zisa MOARTEA ETENA nu a fost, nu este si nu va fi destinul omului Ceresc facut si aratat de Dumnezeu in capitolul 1 al carti Genesa. Dumnezeu nu a fost ispitit de vreun vrajmas sau de vreun prieten si nu poate fi nevoit sau influientat in anularea, schimbarea sau intarzierea planului faceri omului si in aducerea lui la deplina indeplinire. Aproape 2 mii de ani in urma un apostol al lui Isus scria luminat si calauzit de Duhul Adevarului, cuvinte care aduc la lumina zilei taina facerii omului si a destinului stapanirii lui unde scria el: “In adevar, NU UNOR INGERI A SUPUS EL LUMEA VIITOARE despre care vorbim. Ba inca, cineva a facut undeva urmatoarea marturisire: „Ce este omul ca sa-Ti aduci aminte de el sau fiul omului, ca sa-l cercetezi? L-ai facut pentru putina vreme mai prejos de ingeri, L-AI INCUNUNAT CU SLAVA SI CU CINSTE, L-AI PUS PESTE LUCRARILE MANILOR TALE: TOATE LE-AI SUPUS SUB PICIOARELE LUI.” In adevar, daca i-a supus toate, nu i-a lasat nimic nesupus. Totusi, ACUM, INCA NU VEDEM CA TOATE II SUNT SUPUSE. Dar pe Acela care a fost facut „pentru putina vreme mai prejos decat ingerii”, adica PE ISUS, IL VEDEM “INCUNUNAT CU SLAVA SI CU CINSTE” din pricina mortii pe care a suferit-o; pentru ca, prin harul lui Dumnezeu, EL SA GUSTE MOARTEA PENTRU TOTI. Se cuvenea, in adevar, ca Acela pentru care si prin care sunt toate si CARE VOIA SA DUCA PE MULTI FII LA SLAVA sa desavarseasca, prin suferinte, pe CAPETENIA mantuirii lor.”(Evrei 2:5-10). Aproape 2 mii de ani in urma a fost adusa la lumina, si am fost indemnati sa privim cu fata descoperita taina acestui mare adevar, sa cunostem ca Dumnezeu nu a schimbat nimic din cele asezate de El in Planul Veacurilor. Ca lumea viitoare ramane sa fie SUPUSA omului nu unor ingeri, ca omul STAPANESTE peste toate lucrarile manilor lui Dumnezeu, ca toate sunt SUPUSE sub picioarele lui. Daca ACUM, scria apostolul, adica ATUNCI 2 mii de ani in urma, inca nu se VEDEA ca toate erau supuse omului, apostolul indemna pe frati Evrei sa nu se descurajeze sa priveasca la ce deja atunci se putea vedea. Sa priveasca la Omul Ceresc Isus care se putea vedea INCUNUNAT CU SLAVA SI CU CINSTE, sa priveasca si sa vada clar ca Omul ceresc Isus este Primul om care a fost inaltat la tronul Stapanirii. Sa vada clar ca El Isus este deci Capetenia rasei umane si a manturii lor. Sa vada ca Omul Ceresc Isus Capetenia omenirii este primul om care a ajuns la DESAVARSIRE, este primul om care este chipul si asemanarea lui Dumnezeu, primul om care mancand din pomul vietii mosteneste viata eterna, viata nemuritoare. El Isus este primul rod al istoriei faceri omului dar El este urmat de intreg neamul omenesc pe care El ca om I-l reprezinta si carui Capetenie este El. Da! El este urmat de multi fii care vor mosteni slava si cinstea promisa de Dumnezeu in planul voii Sale. Dupa aproape 2 mii de ani ce vedem noi oare, ce cunostem si care este convigerea noasta despre Isus Hristos Fiul lui Dumnezeu? ? ? In El Avem # 15 IN EL AVEM RASCUMPARAREA, PRIN SANGELE LUI, IERTAREA PACATELOR, DUPA BOGATIILE HARULUI SAU pe care l-a raspandit din belsug peste noi, prin orice fel de intelepciune si de pricepere; caci a binevoit sa ne descopere taina voii Sale, dupa planul pe care-l alcatuise in Sine insusi, ca sa-l aduca la indeplinire la implinirea vremurilor, spre a-Si uni iarasi intr-unul, in Hristos, toate lucrurile: cele din ceruri si cele de pe pamant. In El am fost facuti si mostenitori, fiind randuiti mai dinainte, dupa hotararea Aceluia care face toate dupa sfatul voii Sale, ca sa slujim de lauda slavei Sale, noi, care mai dinainte am nadajduit in Hristos. (Efeseni 1:7-12). Cred ca este de folos in inceputul acestui capitol sa aduc la conostinta cititorului ca unele zile ale anilor trecuti (2016-2017) au fost si vor ramane in numarul celor mai importante zile din viata mea de pana acum pentru bogatia harului lui Dumnezeu Tatal in care har mi-sa ingaduit sa-l intalnesc si sa incep sa-l cunosc personal pe Domnul meu Isus Hristos in pozitia Lui de MINUNATUL SI PREAIUBITUL MEU MIRE SI BARBAT. Despre aceasta taina mareata a Domnului meu unde El acum este si continua sa fie MIRELE SI BARBATUL MEU PREAIUBIT cu voia lui Dumnezeu voi scrie si voi vorbi poate in vremile viitoare. Caci sunt gelos de voi cu o gelozie dupa voia lui Dumnezeu, pentru ca V-AM LOGODIT CU UN BARBAT, ca sa va infatisez inaintea lui Hristos CA PE O FECIOARA CURATA. Dar ma tem ca, dupa cum sarpele a amagit pe Eva cu siretlicul lui, tot asa si GANDURILE VOASTRE SA NU SE STRICE de la curatia si credinciosia care este fata de Hristos. (2Corinteni 11:2,3). Si eu am vazut coborandu-se din cer, de la Dumnezeu, cetatea sfanta, Noul Ierusalim, gatita CA O MIREASA IMPODOBITA PENTRU BARBATUL EI. (Apoc. 21:2). Apoi unul din cei sapte ingeri, care tineau cele sapte potire pline cu cele din urma sapte urgii, a venit si a vorbit cu mine, si mi-a zis: „Vino sa-ti arat MIREASA, NEVASTA MIELULUI!” (Apoc. 21:9). Si DUHUL SI MIREASA zic: „Vino!”, si cine aude sa zica: „Vino!”, si celui ce ii este sete sa vina; cine vrea sa ia APA VIETII fara plata! (Apoc. 22:17). Aud glasul preaiubitului meu! Iata-l ca vine, sarind peste munti, saltand pe dealuri. Preaiubitul meu seamana cu o caprioara sau cu puiul de cerboaica. Iata-l ca este dupa zidul nostru, se uita pe fereastra, priveste printre zabrele. PREAIUBITUL MEU VORBESTE SI-MI ZICE: „Scoala-te, iubito, si vino, frumoaso! Caci iata ca a trecut iarna; a incetat ploaia si s-a dus. Se arata florile pe camp, a venit vremea cantarii si se aude glasul turturelei in campiile noastre. Se parguiesc roadele in smochin, si viile inflorite isi raspandesc mirosul. Scoala-te, iubito, si vino, frumoaso! Porumbita din crapaturile stancii, ascunsa in scobiturile prapastiilor, arata-mi fata ta si fa-ma sa-ti aud glasul! Caci glasul tau este dulce, si fata ta, placuta.” Prindeti-ne vulpile, vulpile cele mici care strica viile; caci viile noastre sunt in floare. PREAIUBITUL MEU ESTE AL MEU, SI EU SUNT A LUI; el isi paste turma intre crini. Pana la racoarea zilei si pana la lungirea umbrelor, intoarce-te! … IUBITULE, SARI CA O CAPRIOARA SAU CA PUIUL DE CERB PESTE MUNTII CE NE DESPART. (Cint. 2:8-17). Eu sunt un zid, si tatele mele sunt ca niste turnuri; IN OCHII LUI AM FOST CA UNA CARE A GASIT PACE. (Cint. 8:10). Inca din ani de copilarie am fost mereu vizitat mai ales in visurile din timpul nopti de Dumnezeu in persoana Domnului meu Isus Hristos. Faptul ca inima mea a fost treptat umpluta cu dorinta dea-l avea pe Isus aproape si dea-l cunoaste personal a fost harul maret care mi-a fost dat mie potrivit cu planul lui Dumnezeu facut in Sinea Lui inainte de facerea lumii. Factori principali de care sa folosit harul lui Dumnezeu inca din primi ani ai copilariei mele au fost parinti mei si imprejurarile in care era mereu vazuta si simtita prezenta Dumnezeului parintilor mei. Este adevarat ca am fost daruit de Dumnezeu unei familii care de la nasterea mea in casa lor am fost dus, dat si conectat cu Isus care era deja cunoscut de ei ca Mantuitor si Domn al vieti lor. Cat despre parinti mei au fost si au sfarsit calatoria lor pamanteasca intr-o stare mai de jos in privinta ordinei societati. Potrivit cunostintei mele de acum nici tatal meu Gheorghe Ilea, nici mama mea Veroana Durcau nu veneau dintr-un neam de oameni bogati in case, pamanturi si animale, nu veneau nici dintr-un nem de oameni puternici care au cucerit cetati si au stapanit peste cei cazuti in mainile lor. Mama a apsolvit doar doua clase primare dupa care cunostea marea parte a literilor si a cifrelor si spre marea ei bucurie de multe ori reusea sa-si scrie numele si sa corecteze pe tata in numararea banilor mai ales cand vroia sa puna de-o parte o hartie de 5 lei pentru unele preferinte ale ei. Tatal meu nu a fost, nu a participat niciodata in cursurile scolare a cunoscut cifrele mai mici mai ales cele de pe bancotele de o suta si urmatoarele mai mici. Pentru semnarea documentelor legale folosea un deget bine inbibat in cerneala care dupa aceia il presa pe document in locul rezervat pentru semnatura. Cu toate ca Tata a lucrat pentru guvernul communist numai in jur de 6 luni in timpul vieti lui, nu cunosc, nu-mi amintesc macar de o singura vreme in care sa fi fost nemultumit, stresat alergand dupa bogatiile trecatoare, ei au trait inaintea lui Dumnezeu intr-o stare de multumire si putinul lor nu sa terminat niciodata. Cred ca nu gresesc daca spun ca multi parinti care au trait mai mult sau mai putin intr-o stare limitata in bunurile pamantesti, depun mult efort, se roaga, doresc, sfatuiesc si uneori se sacrifica pentru copii lor dorindule si ajutandui sa traiasca o viata mai bogata in cele materiale si trecatore, sunt de adimrat astfel de parinti si copii lor ar trebuie sa le fie recunoscatori. Parintii mei Tata si Mama in privinta aceasta au fost mai interesati, au dorit mai mult, s-au rugat lui Dumnezeu, m-au sfatuit si chiar au luptat puternic pentru mine ca sa ma indrept, sa cunosc, sa alerg, sa fiu legat si sa primesc lucrurile duhovnicesti si vesnice mult mai mult decat lucrurile materiale si trecatoare. Osteneala, lupta lor cea buna a fost rasplatita, Dumnezeu in indurarea Lui a cantarit munca si dorinta lor si pentru bucuria lor a inceput sa ma atraga tot mai mult spre El, prin Duhul Sau cel Sfant sa fiu mereu indemnat, mereu si mereu condus, apropiat si adus in fata si in prezenta TAINEI VOII LUI DUMNEZEU care este Isus Hristos Fiul Sau IN CARE de fapt locuieste trupeste TOATA plinatatea Dumnezeirii. Isus Hristos care acum este CAPUL oricarei domnii si stapaniri. El Isus Hristos Domnul IN CARE, In El Avem TOTUL DEPLIN. Am fost atras si cucerit de puterea ce-a mare a harului lui Dumnezeu in care mi-a fost ingaduit ca Isus Domnul meu sa mi-se descopere in diferite aspecte, in diferite imprejurari ca un raspuns rasplatitor pentru dorinta, munca si osteneala lor, a lui Tata Gheorghe si a Mamei mele Veroana. Binecuvintez si multumesc din toata inima lui Dumnezeu care ma asezat in familia lor, si rog pe bunul Dumnezeu potrivit bogatiilor harului Sau sa gaseasca El pe Tata si pe Mama vredinici de slava Imparatiei Lui. Este foarte interesant felul in care suntem cautati, gasiti, intalniti si primiti de Celce a fost trimis la noi si pentru noi, de Isus Fiul lui Dumnezeu. Isus ni- se descopera, ne cauta si ne gaseste numai cand suntem pierduti si rataciti in pozitia Lui de CAUTATOR SI MANTUITOR. Isus ni-se descopera si ne vindeca boala si suferinta numai cand suntem bolnavi si in mare suferinta in pozitia lui de MEDIC, Isus se descopera ne iarta, opreste si ridica pacatul atunci cand suntem robi sau chiar morti sub stapanirea pacatului in pozitia lui de MIEL DE JERTFA. Isus se descopera in timpul vietii potrivit cu imprejurarile in care ne aflam si ne ajuta sa-l cunoastem. Dar oare cum este, cum arata El si cand se descopere El omului in pozitia Lui de MIRE si BARBAT (SOT)? ? ? Raspunsul bun la aceasta intrebare cred ca il are omul care a avut, sau care are harul de la Dumnezeu sa intalneasca si sa cunoasca pe Isus ca PREAIUBITUL MIRE si BARBAT sau ca SOT la care urmeaza sa-i fie SUPUS IN TOATE LUCRURILE si pentru care se GATESTE CA O MIREASA IMPODOBITA PENTRU BARBATUL EI. Omul care nu este pierdut si ratacit, mai bine zis: OMUL CARE NU STIE ca a fost sau ca inca este pierdut si ratacit nu va cunoaste pe Isus CAUTATORUL, omul care nu este bolnav si in suferinta sau omul care nu stie ca este bolnav si in suferinta nu va cunoste pe Isus MEDICUL CEL BUN, omul care nu stie ca a fost sau ca este rob sau mort sub stapanirea pacatului nu va cunoaste pe Isus MIELUL DE JERTFA. Oamenii care au fost si care sunt inca pierduti, bolnavi, orbi, schiopi, surzi, muti, saraci si pacatosi si ei nu sunt constienti de starea lor nu vor primi pe Isus si nu vor cunoaste pe Isus, nu vor avea ce spune despre ISUS CAUTATORUL SI MANTUITORUL, MEDICUL CEL BUN SI MIELUL DE JERTFA AL LUI DUMNEZEU. Ce saraci, ce slabi si ofiliti, ce fata trista si crispata, ce cuvinte fara farmec, ce ochi uscati, ce confuzie, ce predici fara bucurie, ce veste trista vestesc toti oameni care se socotesc neprihaniti, care se cred nerataciti, care se uita cu dispret la cei pacatosi, care zic ei ca nu au fost si nu sunt bolnavi, care zic ca au ochii deschisi, care vorbesc mult si sunt mandri de umblarea lor pe picioare sanatoase. Oare ce stiu ei despre Isus, despre bunatatea Lui, despre iertarea Lui, mila, indurarea, ridicare, impacarea, videcarea, rascumpararea Lui si toata bogatia fiintei Lui? Daca omul nu manca din pomul CUNOSTINTEI binelui si raului daca mai pe urma nu era izgonit afara din gradina cea placuta, izgonit de la pomul vietii si inchisa ia fost usa sau poarta de intrare pe singurul drum care ducea la pomul vietii, daca nu era indepartat de casa lui, de locuinta cea placuta din Eden si pierdut pentru o clipa in intunericul din Valea Plangerii ne mai gasind drumul bun de reantoarcere acasa, NU CUNOSTEA indeajuns, NU PUTEA PRICEPE LARGIMEA, LUNGIMEA, ADANCIMEA SI INALTIMEA dragostei Tatalui Ceresc, dreptatea si harul Sau si nici pe Isus Cautatorul si Mantuitorul celor pacatosi, indepartati si pierduti. Isus, cand a auzit acest lucru, le-a zis: „Nu cei sanatosi au trebuinta de DOCTOR, ci cei bolnavi. EU AM VENIT SA CHEM LA POCAINTA nu pe cei neprihaniti, ci pe cei pacatosi.” (Marc. 2:17). Acestia, cand s-au infatisat inaintea lui Isus, I-au zis: „Ioan Botezatorul ne-a trimis la Tine sa Te intrebam: „TU ESTI ACELA CARE ARE SA VINA sau sa asteptam pe altul?” Chiar in clipa aceea, Isus a vindecat pe multi de boli, de chinuri, de duhuri rele, si multor orbi le-a daruit vederea. Si, drept raspuns, le-a zis: „Duceti-va de spuneti lui Ioan ce ati vazut si auzit: ORBII VAD, SCHIOPII UMBLA, LEPROSII SUNT CURATITI, SURZII AUD, MORTII INVIE, SI SARACILOR LI SE PROPOVADUIESTE EVANGHELIA (Ioan 7:20-22). Si, dupa cum a inaltat Moise sarpele in pustiu, tot asa TREBUIE SA FIE INALTAT SI FIUL OMULUI, PENTRU CA ORICINE CREDE IN EL SA NU PIARA, ci sa aiba viata vesnica. Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, CA A DAT pe singurul Lui Fiu, pentru ca ORICINE CREDE IN El SA NU PIARA, ci sa aiba viata vesnica. Dumnezeu, in adevar, N-A TRIMIS PE FIUL SAU IN LUME CA SA JUDECE LUMEA, CI CA LUMEA SA FIE MANTUITA PRIN EL. (Ioan 3:14-17). Oare ce avea sa spuna omul despre Dumnezeu, cum il cunostea pe Dumnezeu, cum dorea omul sa se apropie, sa se alipeasca si sa priveasca fata slavei lui Dumnezeu daca omul nu era niciodata in nevoie de mana buna, in nevoie de bogatiile harului si-a indurarii lui Dumnezeu, daca ne era indepartat, daca nu era supus temporar in lumea celor trecatoare, daca nu era pacatos, murdar, bolnav, orb, schiop, lepros, surd, rob, sarac si mort? Este adevarat ca orice pedeapsa, deocamdata pare o pricina de intristare, si nu de bucurie; dar mai pe urma aduce celor ce au trecut prin scoala ei roada datatoare de pace a neprihanirii. (Evr. 12:11). Scopul principal al pedepsei data de Dumnezeu omului era ca dupa ce omul urma sa treaca prin scoala ei sa intalneasca, sa cunoasca si sa primeasca pacea si neprihanirea lui Dumnezeu. “Caci intristarile noastre USOARE, DE O CLIPA, lucreaza pentru noi tot mai mult O GREUTATE VESNICA DE SLAVA” (2Cor. 4:17). Cata bogatie, cat mister ceresc contin cuvintele Lui Isus asezate in pilde, parabole si diferite tablouri alegorice si icoane inchipuitoare de vorbire. Iata cum a prezentat Isus istoria OMULUI CARE COBOARA din cetatea Sfanta, din cetatea Pacii, si se afla in drumul coborator spre Ierihon cetatea palmierilor, cetatea blestemata, in drum spre Ierihonul intristarilor usoare si de-o clipa. Istoria omului care cade prada intristarilor usoare si de-o clipa si cum rodesc acestea intristari usoare si de-o clipa in partea de la urma acumuland o greutate vesnica de slava pentru omul trecut prin scoala si efectul lor. “Un invatator al Legii s-a sculat sa ISPITEASCA pe Isus si I-a zis: „Invatatorule, ce sa fac ca sa mostenesc viata vesnica?” Isus i-a zis: „Ce este scris in Lege? Cum citesti in ea?” El a raspuns: „Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau cu toata inima ta, cu tot sufletul tau, cu toata puterea ta si cu tot cugetul tau; si pe aproapele tau ca pe tine insuti.” „Bine ai raspuns”, i-a zis Isus,”fa asa, si vei avea viata vesnica.” Dar el, care voia sa se indreptateasca, a zis lui Isus: „SI CINE ESTE APROAPELE MEU?” Isus a luat din nou cuvantul si a zis: „Un om SE COBORA din Ierusalim la Ierihon. A CAZUT intre niste talhari, care l-au dezbracat, l-au jefuit de tot, l-au batut zdravan, au plecat si l-au lasat aproape mort. DIN INTAMPLARE, se cobora pe acelasi drum un preot; si, CAND A VAZUT pe omul acesta, a trecut inainte PE ALATURI. Un levit TRECEA SI EL prin locul acela; si, CAND L-A VAZUT, a trecut inainte PE ALATURI. Dar un samaritean, care ERA IN CALATORIE, A VENIT IN LOCUL UNDE ERA EL SI, CAND LA VAZUT, I S-A FACUT MILA DE EL. S-a apropiat de i-a legat ranile si a turnat peste ele untdelemn si vin; apoi l-a pus pe dobitocul lui, l-a dus la un han si a ingrijit de el. A doua zi, cand a pornit la drum, a scos doi lei, i-a dat hangiului si i-a zis: „Ai grija de el, si orice vei mai cheltui iti voi da inapoi la intoarcere.” Care dintre acestia trei ti se pare ca a dat dovada ca este aproapele celui ce cazuse intre talhari?” „Cel ce si-a facut mila cu el”, a raspuns invatatorul Legii.”Du-te de fa si tu la fel”, i-a zis Isus.”(Luca 10:25-37). Isus prezinta UN OM CARE SE COBORA DIN IERUSALIM, omul acesta “UN OM” putea fi oricare om din Ierusalim, oricare om care locuia in Ierusalim dar care intr-o anumita vreme cobora din Ierusalim. De ce oare Isus nu a prezentat un om care locuia si era in Ierusalim, un om care na parasit niciodata Ierusalimul? Erau multi oameni in Ierusalim care puteau sa fie aproapele invatatorului Legi. Un om care COBORA DIN IERUSALIM, un om care reprezinta si care putea fi orice om din Ierusalim, un om care reprezint pe toti oamenii care COBOARA din Ierusalim. Da omul acesta poate fi tatal tuturor celor ce COBOARA, UN SINGUR OM care poate fi orcare om sau care poate reprezenta pe toti oamenii in coborarea lor, un om care ma poate reprezenta pe mine si pe tine. Un om care in coborarea lui si in CADEREA lui in mreaja intristarilor USOARE SI DE-O CLIPA castiga fara lupta, castiga prin lupta altuia, mai bine zis primeste in dar O GREUTATE VESNICA DE SLAVA. Daca in coborarea si in caderea lui omul acesta nu era vizitat, intalnit, privit cu mila, vindecat si ingrijit, daca nu avea ocazia sa cunoasca si sa ramana pentru totdeuna conectat, lipit, inundat de dragostea Samariteanului milos, mult posibil ca dupa refacerea lui era pentru multa vreme cuprins de manie, de o neliniste, de un dor de razbunare si de o mare framantare si oriunde si oricand povestea lui, predica lui era o nesfarsita judecata si condamnare la adresa talharilor cei rai, si la adresa preotului nemilos si a levitului nepasator. Asa avea sa fie povestea omului in coborare daca nu era in mijlocul povestirii lui Isus cuvantul “DAR”, un cuvant care schimba povestea si istoria omului in coborarea si in caderea lui si o imbraca cu o greutate vesnica de slava: “DAR” UN SAMARITEAN, CARE ERA IN CALATORIE, A VENIT IN LOCUL UNDE ERA EL SI, CAND LA VAZUT, I S-A FACUT MILA DE EL. S-a apropiat de i-a legat ranile si a turnat peste ele untdelemn si vin; apoi l-a pus pe dobitocul lui, l-a dus la un han si a ingrijit de el. A doua zi, cand a pornit la drum, a scos doi lei, i-a dat hangiului si i-a zis: „Ai grija de el, si orice vei mai cheltui iti voi da inapoi LA INTOARCERE.” La reantoarcerea Samariteanului milos ce se va intampla oare cu omul dat in grija hangiului? Mult, foarte mult posibil ca Samariteanul milos I-l va lua cu El, sunt convins, sunt foarte sigur ca omul de la han, omul dat in grija hangiului, asteapta cu nerabdare reantoarcerea Samariteanului si va urma pe minunatul MIEL oriunde va merge EL Aleluia! Si acum in vremea anului 2018 inca se mai aude vocea plina de pace a omului ce fusese in coborare si cazut intre talhari. Da! Vocea lui purtata de vantul Dhului pana la marginile indepartate ale pamantului, este vocea si glasul omului de la hanul indurarilor lui Dumnezeu, este glasul celor ce fusesera desbracati de talharii fara mila, este vocea si glasul celor ce fusesera jefuiti de tot ce aveau, este vocea si glasul celor ce fusesera batuti zdravan, este vocea celor parasiti si lasati sa moara fara nici un ajutor si este vocea ce nu poate fi oprita a celor ce au fost vizitati de Isus Trimisul lui Dumnezeu. Este vocea celor ce au simtit atingera fermecatoare a Fiului lui Dumnezeu, a celor ce au auzit vocea, au privit fata stralucitoare, si au fost ridicati si readusi la viata de mana dreapta a Unsului lui Dumnezeu. Da! Este glasul bland si duios si vocea neprefacuta a rascumparatilor lui Dumnezeu, ei vorbesc, ei predica, ei propavaduiesc o greutate vesnica de slava, ei vorbesc cu bucurie despre mila si bogatia harului maret, despre ochi milostivi ai Lui Isus Medicul cel bun, despre frumusetea si stralucirea slavei fetei lui Isus Cautatorul, despre manile puternice a lui Isus Salvatorul, despre greutatea vesnica de slava de-a cunoaste tot mereu si tot mai mult pe Isus Hristos Domnul vietii, pe Isus Hristos Taina voii lui Dumnezeu, adevarata Dragoste eterna. Ei sunt cuprinsi de greutatea vesnica a slavei persoanei lui Isus deaceea ei nu sunt plini de ura, de manie, plini de razbunare pe talhari cei rai, pe preot si pe levitul cel nepasator, ei nu vestesc Moartea ETENA, nici Iadul ETERN, nici Pedeapsa ETERNA pentruca ei cunosc acuma si sunt pe veci inundati pe afara si pe dinauntru de Dragostea Eterna a lui Isus Hristos Domnul tuturora. Ei nu cunosc pe Isus din scrisul istoriei numai sau din cele ce au auzit vorbindu-se despre El numai, ei au fost vizitati de Isus in ceasul intristarilor si in clipa necazului lor. Ei au petrecut timpul necazului lor impreuna cu Isus, ei au auzit cu urecile lor si au vazut cu ochi lor comoara bogatiilor harului lui Dumnezu ascunsa in Isus Samariteanul Milos. Ei mereu declara uimiti de mila, indurarea si eterna dragoste a lui Isus o declaratie asemenea declaratiei lui Iov: “Iata, ochiul meu a vazut toate acestea, urechea mea a auzit si a luat seama. (Iov. 13:1).”Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine; dar acum ochiul meu Te-a vazut.” (Iov. 42:5). Cu siguranta daca nu erau cazuti intre talhari in coborarea lor din Ierusalim cetatea pacii, si daca nu erau intalniti, ingrijiti si luati cu Isus pentru totdeauna, veastea lor, predica si propavaduirea lor era ca a celora ce predica cu fata si cu fruntea incruntata, plini de manie si plini de dorul razbunarii vestind mai mult moartea decat viata, mai mult judecata si pedeapsa pentu pacatele omenirii decat mantuirea si iertarea celor vinovati si cazuti intre talhari. Asa predica multimea celor ce se simt nevinovati, nerataciti, necazuti intre talhari si toti care se cred in siguranta Ierusalimului pamantesc si care nu au simtit nevoia de ajutor, toti care n-au avut inca harul dea-l intalni si dea-l cunoaste PERSONAL pe Isus Samariteanul Milos pe drumul coborator si periculos, pe drumul asa zis al SINGELUI spre Ierihon. Sa presupunem ca Dumnezeu chema omul la judecata atunci cand a cazut in pacatul neascultari. Daca atunci, In ziua neascultarii lui, in ziua mortii lui, Dumnezeu in bogatia harului Sau dadea omului iertare si deptul de-a manca din pomul vieti neperitoare, cum credeti, cum va puteti imagia ca se raporta omul, cum raspundea omul, cum aprecia omul si cum era inima lui fata de Dumnezeu Creatorul lui, fata de iertarea pacatului neascultarii lui si fata de dreptul de-a manca din pomul vietii? Iata cateva aspecte despre om si nevasta lui in ziua caderi lor in pacatul neascultari si inainte de folosirea deplina a cunostintei binelui si raului pe drumul experintelor afara din gradina Edenului: “FEMEIA A VAZUT ca pomul era bun de mancat si placut de privit si ca pomul era de dorit ca sa deschida cuiva mintea. A luat deci din rodul lui si a mancat; a dat si barbatului ei, care era langa ea, si barbatul a mancat si el. ATUNCI LI S-AU DESCHIS OCHII LA AMANDOI; AU CUNOSCURT CA ERAU GOI, au cusut laolalta frunze de smochin si si-au facut sorturi din ele. ATUNCI AU AUZIT glasul Domnului Dumnezeu care umbla prin gradina in racoarea zilei: si OMUL SI NEVASTA LUI S-AU ASCUNS DE FATA Domnului Dumnezeu printre pomii din gradina. Dar Domnul Dumnezeu a chemat pe om si i-a zis: „Unde esti?” El a raspuns: „TI-AM AUZIT GLASUL IN GRADINA; SI MI-A FOST FRICA, PENTRU CA ERAM, GOL, SI M-AM ASCUNS.” Si Domnul Dumnezeu a zis: „Cine ti-a spus ca esti gol? Nu cumva ai mancat din pomul din care iti poruncisem sa nu mananci?” Omul a raspuns: „FEMEIA PE CARE MI-AI DAT-O CA SA FIE LANGA MINE, ea mi-a dat din pom si am mancat.” Si Domnul Dumnezeu a zis femeii: „Ce ai facut?” Femeia a raspuns: „SARPELE M-A AMAGIT SI AM MANCAT DIN POM.” Domnul Dumnezeu a zis sarpelui: „Fiindca ai facut lucrul acesta, blestemat esti intre toate vitele si intre toate fiarele de pe camp; in toate zilele vietii tale sa te tarasti pe pantece si sa mananci tarana. Vrajmasie voi pune intre tine si femeie, intre samanta ta si samanta ei. Aceasta iti va zdrobi capul, si tu ii vei zdrobi calcaiul.” Femeii i-a zis: „Voi mari foarte mult suferinta si insarcinarea ta; cu durere vei naste copii, si dorintele tale se vor tine dupa barbatul tau, iar el va stapani peste tine.” Omului i-a zis: „FIINDCA AI ASCULTAT DE GLASUL NEVESTEI TALE si ai mancat din pomul despre care iti poruncisem: „Sa nu mananci deloc din el”, blestemat este acum pamantul din pricina ta. Cu multa truda sa-ti scoti hrana din el in toate zilele vietii tale; spini si palamida sa-ti dea si sa mananci iarba de pe camp. In sudoarea fetei tale sa-ti mananci painea, pana te vei intoarce in pamant, caci din el ai fost luat; caci tarana esti si in tarana te vei intoarce.” Domnul Dumnezeu a facut lui Adam si nevestei lui HAINE DE PIELE SI I-A IMBRACAT CU ELE.” (Genesa 3:6-19,1). Cand Dumnezeu Creatorul a chemat omul in prtezenta Lui si cand I-a cerut omului sa dea socoteala pentru pacatul neascultarii, omul era deja cuprins de FRICA PENTRU CA ERA GOL si cauta sa se ASCUNDA. Frica de care a fost cuprins omul a fost FRICA MORTII, frica aceea care are cu ea pedeapsa. Frica aceasta nu era o reverenta pentru bunatatea, mila, indurarea si dragostea lui Dumnezeu. Omului nu I-a fost frica ca relatia, pretenia lui cu Dumnezeu poate fi rupta, nu I-a fost frica ca bunatatea, mila, indurarea si dragostea lui Dumnezeu puteau sa fie afectate de pacatul neascultarii lui, omul nu cunoscuse inca binele si raul, bogatiile harului lui Dumnezeu erau necunoscute inca omului. Frica lui era pentru ce se intampla cu el nicidecum pentru ce se intampla INTRE EL SI DUMNEZEU, deaceea omul si nevasta lui s-au ASCUNS DE FATA Domnului Dumnezeu, ei erau concentrati, ei si-au fixat acum privirile la GOLICIUNEA lor, la sine lor, la eul lor si nu la fata dragostei lui Dumnezeu care nu era inca cunoscuta lor, care dragoste urma sa fie descoperita si cunoscuta de om NUMAI DUPA izgonirea lui din gradina Edenului, numai prin rascumpararea lui si numai dupa ce manca cu placere din rodul pomului vietii vesnice. Astfel, dar, deoarece copiii sunt partasi sangelui si carnii, tot asa si El insusi a fost deopotriva partas la ele, pentru ca, prin moarte, sa nimiceasca pe cel ce are puterea mortii, adica pe diavolul, si sa izbaveasca pe toti aceia care, PRIN FRICA MORTII, erau supusi robiei toata viata lor. (Evr. 2:14,5). IN DRAGOSTE NU ESTE FRICA; CI DRAGOSTEA DESAVARSITA IZGONESTE FRICA; PENTRU CA FRICA ARE CU EA PEDEAPSA; si cine se teme n-a ajuns DESAVARSIT IN DRAGOSTE. (1Ioan. 4:18). Cand neascultarea omului a fost pusa in cantarul dreptatii si-a adevarului lui Dumnezeu omul si nevasta lui ne sunt prezentati inmaturi in cunostinta lor fata de pacatul neascultari lor. Atat omul cat si nevasta lui au motivat neascultarea lor aruncand vina pe alti din jurul lor.” Omul a raspuns: „FEMEIA PE CARE MI-AI DAT-O CA SA FIE LANGA MINE, ea mi-a dat din pom si am mancat.” Si Domnul Dumnezeu a zis femeii: „Ce ai facut?” Femeia a raspuns: „SARPELE M-A AMAGIT SI AM MANCAT DIN POM.” Nici omul, nici nevasta lui nu s-au simtit complect vinovati in neascultarea lor si nu au cazut in recunostinta cerand mila, indurarea si iertarea pacatului lor. Necunoscand binele si raul nu puteau inca sa-si dea seama de lungimea, largimea si adancimea pacatului lor, si cu siguranta nu cunosteau inca nici lungimea, largimea, inaltimea si adancimea dragostei lui Dumnezu. Daca Dumnezeu daruia iertare, curatire sau spalare de vina pacatului neascultari lor in ceasul si in ziua neascultari lor cu siguranta ca aveam acum o Biblie saraca, o Biblie fara sens, o Biblie cu cartea Genesa cuprinsa in 3 CAPITOLE (Genesa 1-3). Nadajduiesc sa fie de folos, si este potrivit din nou sa amintesc cititorului ce valoare, ce sens, ce vroia sa zica intreaga Biblie asa cum o avem azi cu comori ceresti, cu bogatiile harului lui Dumnezeu toate asezate cu buna voie si mare placere in Isus Hristos PENTRU OM. Dumnezeu nu a prezentat in Scripturi porunca si Legea pacatului si a morti in felul in care multime mare a Imperiului Babilonului Crestin cu ravna, cu placere chiar continua si acum sa o propavaduiasca. Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: „Poti sa mananci dupa placere din orice pom din gradina; dar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mananci, caci in ziua in care vei manca din el VEI MURI NEGRESIT.”(Genesa 2:16,7). Asa sta scris in cartea Genesa la capitolul 2:16,7, cuvantul ETERN nu este asezat dupa cuvantul MURI, adica nu este scris sub forma aceasta: VEI MURI ETERN NEGRESIT. In scrierile originale ale Vechiului Testament, cat si in scrierile originale ale Noului Testament cuvantul MOARTE nu este urmat niciunde de cuvatul ETERN. Daca plata pentru pacatul neascultari adica moarte era sa fie eternal, MOATEA ETERNA atunci omul nu mai avea ocazie sa manance din pomul vietii, omul nu cunostea niciodata bunatatea, mila, indurarea, dragostea si toata bogatia harului lui Dumnezeu si nici nu avea ocazia sa cunoasca sa priveasca fata luminata si ochi milostivi ai lui Isus Hristos Fiul lui Dumnezeu. Iata o fraza mereu trecuta cu vederea, neanteleasa de mintea omului pamantesc, iata un cuvant profetic cu privire la moartea omului sau cu privire la goliciunea lui de dupa caderea lui in neascultare: “Domnul Dumnezeu A FACUT lui Adam si nevestei lui HAINE DE PIELE SI I-A IMBRACAT CU ELE.”(Genesa 3:21). Scopul pedepsei omului pentru pacatul neascultari lui era 100% in favoarea si pentru binele omului, sa privim doar cateva marturii puternice si adevarate care aduc la lumina nemarginita intelepciune si scopul glorios a lui Dumnezeu pentru om descoperit in pedeapsa data omului pentru pacatul lui: CACI FIREA A FOST SUPUSA DESERTACIUNII-NU DE VOIE, CI DIN PRICINA CELUI CE A SUPUS-O-CU NADEJDEA INSA, CA SI EA VA FI IZBAVIT DIN ROBIA STRICACIUNII, ca sa aiba parte de slobozenia slavei copiilor lui Dumnezeu. (Romani 8:20-21). Adevarate sunt cuvintele scrise de apostolul Pavel unde scrie el: Fiindca Dumnezeu A INCHIS PE TOTI OAMENII IN NEASCULTARE, CA SA AIBA INDURARE DE TOTI. O, adancul bogatiei, intelepciunii si stiintei lui Dumnezeu! Cat de nepatrunse sunt judecatile Lui si cat de neintelese sunt caile Lui! (Romani 11:32,3). Stim insa ca tot ce spune Legea, spune celor ce sunt sub Lege, PENTRU CA ORICE GURA SA FIE ASTUPATA, SI TOATA LUMEA SA FIE GASITA VINOVATA INAINTEA LUI DUMNEZEU. Caci nimeni nu va fi socotit neprihanit inaintea Lui prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunostinta deplina a pacatului. Dar acum s-a aratat o neprihanire PE CARE O DA Dumnezeu, fara lege – despre ea marturisesc Legea si Prorocii – si anume, neprihanirea DATA DE Dumnezeu, care vine PRIN CREDINTA IN ISUS HRISTOS, pentru toti si peste toti cei ce cred in El. Nu este nicio deosebire. CACI TOTI AU PACATUIT SI SUNT LIPSITI DE SLAVA LUI DUMNEZEU. Si sunt socotiti neprihaniti, fara plata, prin harul Sau, prin rascumpararea care este in Hristos Isus. PE EL, DUMNEZEU L-A RANDUIT MAI DINAINTE SA FIE, PRIN CREDINTA IN SANGELE LUI, O JERTFA DE ISPASIRE, ca sa-Si arate neprihanirea Lui; caci trecuse cu vederea pacatele dinainte, in vremea indelungii rabdari a lui Dumnezeu; pentru ca, in vremea de acum, sa-Si arate neprihanirea Lui in asa fel, incat sa fie neprihanit, si totusi sa socoteasca neprihanit pe cel ce crede in Isus (Rom. 3:19-26). Atunci oare Legea este impotriva fagaduintelor lui Dumnezeu? Nicidecum! Daca s-ar fi dat o Lege care SA POATA DA VIATA, intr-adevar, neprihanirea ar veni din Lege. DAR SCRIPTURA A INCHIS TOTUL SUB PACAT, PENTRU CA FAGADUINTA SA FIE DATA CELOR CE CRED PRIN CREDINTA IN ISUS HRISTOS. Inainte de venirea credintei, noi eram sub paza Legii, INCHISI PENTRU CREDINTA care trebuia sa fie descoperita. Astfel, Legea ne-a fost un indrumator spre Hristos, ca sa fim socotiti neprihaniti prin credinta. Dupa ce a venit credinta, nu mai suntem sub indrumatorul acesta. Caci toti sunteti fii ai lui Dumnezeu, prin credinta in Hristos Isus. Toti care ati fost botezati pentru Hristos v-ati imbracat cu Hristos. (Galateni 3:21-27). “Caci intristarile noastre USOARE, DE O CLIPA, lucreaza pentru noi tot mai mult O GREUTATE VESNICA DE SLAVA” (2Cor. 4:17). Daca omul nu era lovit temporar pentru vina lui de boala nemiloasa si de suferinta nu intalnea mana cea buna, milostiva si INDURATOARE si nu era privit de ochii plini de mila ai lui Isus Doctorul cel bun. Prin neascultarea lui omul a fost coborat in stramtorare tocmai ca sa cunoasca mai tarziu largimea dragostei lui Dumnezeu. Omul a fost indepartat ca apoi sa cunoasca lungimea strbatuta de indurarea lui Dumnezeu pana la locul indepartari unde era el. Deasemenea omul a fost izgonit din locuinta lui placuta si a coborat in partile cele mai adanci ale pamantului ca sa priceapa mai tarziu adancimea milei Creatorul care a coborat pana la el, iar cand omul a fost ridicat din adancimea gropii si a fost inaltat in slava lui Dumnezeu in cerul locurilor inalte privind in jos a cunoscut inaltimea dragostei lui Dumnezeu asezata in Isus Domnul vietii. Toate acestea si multe altele erau si inca sunt parte foarte importanta din istoria facerii omului scrisa si adusa la deplina implinire de Maretul Creator in lungimea veacurilor folosind diferite unelte si diferite imprejurari pentru acelasi scop. Si-L rog ca, potrivit cu bogatia slavei Sale, sa va faca sa va intariti in putere, prin Duhul Lui, in omul dinauntru, asa incat Hristos sa locuiasca in inimile voastre prin credinta; pentru ca, avand radacina si temelia pusa in dragoste, SA PUTETI PRICEPE impreuna cu toti sfintii CARE ESTE LARGIMEA, LUNGIMEA, ADANCIMEA SI INALTIMEA; SI SA CUNOASTETI dragostea lui Hristos care intrece orice cunostinta, CA SA AJUNGETI PLINI de toata plinatatea lui Dumnezeu. (Efes. 3:16-19) Pomul cunostintei binelui si raului nu a aparut in gradina Edenului de la sine nici nu a fost plantat acolo de nimeni altul decat de Dumnezeu. Ordinea in care urma omul sa manance din pomii gradinei era deja stabilita de Dumnezeu in planul Sau, Planul Veacurilor. Ordinea progresiva in care urma omul sa manance din pomii gradinei era o parte importanta, poate cea mai importanta parte din FACEREA LUI. Omul pamantesc devenit un SUFLET VIU proaspat venit din mana maretului Creator a fost asezat de Dumnezeu in locuinta lui placuta in Gadina Edenului avand inaintea lui 3 categorii de pomi din care inca nu mancase niciodata, dar din care urma si TREBUIA sa manance intr-o ordine progresiva si la vremea stabilita de Dumnezeu in planul voii Sale. Prima categorie de pomi si primi pomi din care urma sa manance erau feluriti pomi placuti la vedere si buni la mancare dar care nu contineau in rodul lor CUNOSTINTA binelui si raului si care nu contineau in rodul lor VIATA VESNICA. O alta categorie de pomi si mai bine zis urmatoarea categorie de pomi din care urma omul sa manance era pomul CUNOSTINTEI binelui si raului. A treia si ULTIMA categorie de pomi din care omul prin voia lui Dumnezeu urma sa manance era POMUL VIETII. Acestea sunt cele 3 categorii de pomi in ordinea lor din care TREBUIA si TREBUIE omul sa manance si care cuprind in sinea lor ISTORIA FACERI OMULUI. Este foarte adevarat caci de la asezarea omului in gradina Edenului si pana la vremea randuit de Dumnezeu cand prin amagirea femeii omul a mancat din pomul cunostintei binelui si raului a fost mult timp. Timpul acesta, vremea sau veacul acesta este prima treapta a istoriei facerii omului. Despre felul cum era omul in prima lui perioada de la facerea lui din tarana pamantului devenit prin activarea Duhului de viata un suflet viu si pana la moartea lui potrivit legi pacatului si a mortii Scriptura ne spune mai multe, dintre care amintim doar cateva: “Domnul Dumnezeu a facut din pamant toate fiarele campului si toate pasarile cerului; si le-a adus la om, ca sa vada cum are sa le numeasca; si orice nume pe care-l dadea omul fiecarei vietuitoare, acela-i era numele. Si OMUL A PUS NUME tuturor vitelor, pasarilor cerului si tuturor fiarelor campului; dar pentru om nu s-a gasit niciun ajutor care sa i se potriveasca. Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a facut o femeie si a adus-o la om. Si OMUL A ZIS: „Iata in sfarsit aceea care este os din oasele mele si carne din carnea mea! EA SE VA NUMI „femeie”, pentru ca a fost luata din om.” Omul si nevasta lui ERAU AMANDOI GOI SI NU LE ERA RUSINE.” (Genesa 2:19,0, 22,3, 25). Acestea sunt cateva din minunatele caracteristici pe care le declara Scriptura despre omul in constructie, despre istoria facerii lui, despre om in PRIMA PERIOADA a faceri lui. Omul a folosit INTELEPCIUNEA data lui de Creator cand a pus nume TUTUROR, vitelor, pasarilor cerului si fiarelor campului. Omul A CUNOSCUT cine era femeia, omul a CUNOSCUT de unde a fost luata femeia si omul s-a folosit de INTELEPCIUNE cand I-a pus numele “femeie” Faptul ca omul si nevasta lui erau GOI, adica neambracati, neacoperiti nu a fost alegerea lor, era alegerea, hotararea si lucrarea voii lui Dumnezeu. Ce venea din partea celor doi era maretul fapt unde nu le era RUSINE de felul in care fusesera facuti de Creator. Omul si nevasta lui erau amandoi neacoperiti, chiar daca acesta era daor inceputul faceri lor, prima din cele trei faze de lucru totusi ei erau amandoi NEVINOVATI, ei nu vedeau nici o vina, nu aveau nici o frica pentru macar una singura vina, ei nu vedeau nici un defect, nici o greseala in fiinta lor venita proaspat din mana Creatorului. Dumnezeu nu a comis nici o gresala in lucru faceri lor asa dar nu le-a facut haine, imbracaminte, acoperitori pentu ca nu era nici un cusur, nici o gresala care trebuia sa fie ACOPERITA. Mai sunt multe in Scriptura care imbogatesc frumustea si maretia omului in prima parte a facerii lui, dar in toata aceasta frumusete si maretie sa nu uitam ca omul NU CUNOSTEA INCA BINELE SI RAUL, si omul nu era inca CUCERIT TOTAL, INAUNTRU SI AFARA DE PUTEREA NEANVINSA A VIETII VESNICE (omul nu era inca stapanit de viata eterna). Drumul progresiv al faceri omului si formarea lui progresiva in chipul si asemanarea lui Dumnezu atat in tabloul minunat al gradinii Edenului cat si in toate celelalte tablouri aratate in Sfantul Script intodeauna incep de afara si SFARSESC inauntru, incep de la ce este pamantesc si sfarsesc la ce este ceresc, de la ce este trecator la ce este vesnic, de la moarte spre viata. De la intrare in gradina Edenului spre centrul gradinii, spre pomul vietii, de la intrare in cortul lui Moise si mereu spre tronul indurarii lui Dumnezeu in Sfanta Sfintelor, din curtea de afara a Templului spre locul Presfant din launtru Templului, din Egipt spre Canaan, drumul progresiv al faceri omului incepe cu grupa pomilor ce nu contin viata vesnica si nici cunostinta binelui si raului la pomul cunostintei binelui si raului si apoi SFARSESTE la pomul vieti vesnice Aleluia! DESTINUL SI SFARSITUL FACERI OMULUI NU ESTE IADUL SAU PEDEAPSA CHINULUI ETERN, SFARSITUL FACERI OMULUI ESTE CHIPUL SI ASEMANAREA LUI DUMNEZEU, ESTE ACOLO UNDE OMUL MANANCA DIN ULTIMA CATEGORIE DE POMI, DIN RODUL POMULUI VIETII NEMURITOARE IAR DESTINUL LUI ESTE CA APOI IMBRACAT IN NEPRIHANIRE SI IN NEMURIRE SA STAPANEASCA PESTE TOATA LUCRAREA MANILOR LUI DUMNEZEU ALELUIA! Dovada aceasta, taina aceasta a facerii omului in chipul slavei lui Dumnezeu, si destinul sau inaltarea lui la tronul STAPANIRI lucrarilor lui Dumnezeu se formeaza si se inregeste din volumul bogat al Scripturilor care au prevestit si au condus in sinea lor in lungimea vremi taina aceasta mareata pana la implinirea ei potrivit planului si a voii lui Dumnezeu, implinita si dovedita MAI INTAI in omul Isus Hristos Fiul lui Dumnezeu. Apoi Dumnezeu a zis: „SA FACEM OM dupa chipul Nostru, dupa asemanarea Noastra; EL SA STAPANEASCA peste pestii marii, peste pasarile cerului, peste vite, peste tot pamantul si peste toate taratoarele care se misca pe pamant.” Dumnezeu A FACUT PE OM dupa chipul Sau, l-a facut dupa chipul lui Dumnezeu; parte barbateasca si parte femeiasca i-a facut. Dumnezeu I-A BINECUVANTAT si Dumnezeu le-a zis: „Cresteti, inmultiti-va, umpleti pamantul SI SUPUNETI-L; SI STAPANITI peste pestii marii, peste pasarile cerului si peste orice vietuitoare care se misca pe pamant.” Si Dumnezeu a zis: „Iata ca v-am dat orice iarba care face samanta si care este pe fata intregului pamant si orice pom care are in el rod cu samanta: aceasta sa fie hrana voastra. (Genesa 1:26-29). Cand privesc cerurile – lucrarea mainilor Tale – luna si stelele pe care le-ai facut, imi zic: Ce este omul, ca sa Te gandesti la el? Si fiul omului, ca sa-l bagi in seama? L-ai facut cu putin mai prejos decat Dumnezeu si L-AI INCUNUNAT CU SLAVA SI CU CINSTE. I-AI DAT STAPANIRE PESTE LUCRURILE MANILOR TALE, TOATE LE-AI PUS SUB PICIOARELE LUI: oile si boii laolalta, fiarele campului, pasarile cerului si pestii marii, tot ce strabate cararile marilor. Doamne Dumnezeul nostru, cat de minunat este Numele Tau pe tot pamantul! (Ps. 8:3-9). In adevar, nu unor ingeri A SUPUS El lumea viitoare despre care vorbim. Ba inca, cineva a facut undeva urmatoarea marturisire: „Ce este omul ca sa-Ti aduci aminte de el sau fiul omului, ca sa-l cercetezi? L-ai facut pentru putina vreme mai prejos de ingeri, l-ai incununat cu slava si cu cinste, L-AI PUS PESTE lucrarile mainilor Tale: toate le-ai supus sub picioarele lui.” In adevar, daca i-a supus toate, nu i-a lasat nimic nesupus. Totusi, ACUM, INCA NU VEDEM CA TOATE II SUNT SUPUSE. Dar pe Acela care a fost facut „pentru putina vreme mai prejos decat ingerii”, adica PE ISUS, IL VEDEM “INCUNUNAT CU SLAVA SI CU CINSTE” din pricina mortii pe care a suferit-o; pentru ca, prin harul lui Dumnezeu, EL SA GUSTE MOARTEA PENTRU TOTI. Se cuvenea, in adevar, ca Acela pentru care si prin care sunt toate si CARE VOIA SA DUCA PE MULTI FII LA SLAVA sa desavarseasca, prin suferinte, pe CAPETENIA mantuirii lor. (Evrei 2:5-10). IN EL AVEM RASCUMPARAREA, PRIN SANGELE LUI IERTAREA PACATELOR noi toti, toata rasa umana, pentru ca El este reprezentantul omenirii, El este CAPETENIA mantuirii noastre, pe El, Dumnezeu l-a randuit mai inainte de intemeierea lumii sa fie o jerfa de ispasire pentru intrega omenire. El a fost randuit de Dumnezeu sa fie RASCUMPARATORUL omenirii. Stim insa ca tot ce spune Legea, spune celor ce sunt sub Lege, PENTRU CA ORICE GURA SA FIE ASTUPATA, SI TOATA LUMEA SA FIE GASITA VINOVATA INAINTEA LUI DUMNEZEU. Caci nimeni nu va fi socotit neprihanit inaintea Lui prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine CUNOSTINTA DEPLINA a pacatului. Dar acum s-a aratat o neprihanire PE CARE O DA Dumnezeu, fara lege – despre ea marturisesc Legea si Prorocii – si anume, neprihanirea DATA DE Dumnezeu, care vine PRIN CREDINTA IN ISUS HRISTOS, pentru toti si peste toti cei ce cred in El. Nu este nicio deosebire. CACI TOTI AU PACATUIT SI SUNT LIPSITI DE SLAVA LUI DUMNEZEU. Si sunt socotiti neprihaniti, fara plata, prin harul Sau, prin rascumpararea care este in Hristos Isus. PE EL, DUMNEZEU L-A RANDUIT MAI DINAINTE SA FIE, PRIN CREDINTA IN SANGELE LUI, O JERTFA DE ISPASIRE, ca sa-Si arate neprihanirea Lui; caci trecuse cu vederea pacatele dinainte, in vremea indelungii rabdari a lui Dumnezeu; pentru ca, in vremea de acum, sa-Si arate neprihanirea Lui in asa fel, incat sa fie neprihanit, si totusi sa socoteasca neprihanit pe cel ce crede in Isus (Rom. 3:19-26). Dupa caderea omului in neascultare, adica dupa ce a mancat din rodul pomului cunostintei binelui si raului, istoria faceri omului continua. Potrivit planului lui Dumnezeu, potrivit cu ordinea progresiva a pomilor din gradina Edenului omul trebuia sa treaca in partea a treia si ultima parte a istoriei faceri lui, adica sa manance din rodul ultimului pom din gradina Edenului, din rodul pomului vietii. Numai dupa ce omul urma sa manance din rodul pomului vietii, numai dupa aceea istoria faceri omului ajungea la bun sfarsit. La sfarsitul incununat cu slava si cu cinste aratat si declarat deja de Dumnezeu Creatorul omului in cartea Genesa la capitolul 1. Este adevarat ca de la pacatul neascultarii omului si de la izgonirea lui din gradina Edenului pana la reantoarcerea lui la gradina si la pomul vietii au trecut mii de ani, posibil sa fi fost 4 veacuri, 4 vremi de robie petrecute departe de gradina Edenului in intinderea Campului pamantului locuind impreuna cu fiarele si tratoarele Campului. Dupa pacatul neascultari omului si dupa izgonirea lui din gradina si de la pomul vietii Dumnezeu na abandonat planul Lui cu privire la facerea omului, Dumnezeu nu a schimbat sfarsitul faceri omului si nici destinul stapanirii lui cum cred si cum declara multimea Imperiului Crestin. Asa zis IADUL ETERN nu a fost, nu este si nu va fi sfarsitul faceri omului, si asa zisa MOARTEA ETENA nu a fost, nu este si nu va fi destinul omului Ceresc facut si aratat de Dumnezeu in capitolul 1 al carti Genesa. Dumnezeu nu a fost ispitit de vreun vrajmas sau de vreun prieten si nu poate fi nevoit sau influientat in anularea, schimbarea sau intarzierea planului faceri omului si in aducerea lui la deplina indeplinire. Aproape 2 mii de ani in urma un apostol al lui Isus scria luminat si calauzit de Duhul Adevarului, cuvinte care aduc la lumina zilei taina facerii omului si a destinului stapanirii lui unde scria el: “In adevar, NU UNOR INGERI A SUPUS EL LUMEA VIITOARE despre care vorbim. Ba inca, cineva a facut undeva urmatoarea marturisire: „Ce este omul ca sa-Ti aduci aminte de el sau fiul omului, ca sa-l cercetezi? L-ai facut pentru putina vreme mai prejos de ingeri, L-AI INCUNUNAT CU SLAVA SI CU CINSTE, L-AI PUS PESTE LUCRARILE MANILOR TALE: TOATE LE-AI SUPUS SUB PICIOARELE LUI.” In adevar, daca i-a supus toate, nu i-a lasat nimic nesupus. Totusi, ACUM, INCA NU VEDEM CA TOATE II SUNT SUPUSE. Dar pe Acela care a fost facut „pentru putina vreme mai prejos decat ingerii”, adica PE ISUS, IL VEDEM “INCUNUNAT CU SLAVA SI CU CINSTE” din pricina mortii pe care a suferit-o; pentru ca, prin harul lui Dumnezeu, EL SA GUSTE MOARTEA PENTRU TOTI. Se cuvenea, in adevar, ca Acela pentru care si prin care sunt toate si CARE VOIA SA DUCA PE MULTI FII LA SLAVA sa desavarseasca, prin suferinte, pe CAPETENIA mantuirii lor.”(Evrei 2:5-10). Aproape 2 mii de ani in urma a fost adusa la lumina, si am fost indemnati sa privim cu fata descoperita taina acestui mare adevar, sa cunostem ca Dumnezeu nu a schimbat nimic din cele asezate de El in Planul Veacurilor. Ca lumea viitoare ramane sa fie SUPUSA omului nu unor ingeri, ca omul STAPANESTE peste toate lucrarile manilor lui Dumnezeu, ca toate sunt SUPUSE sub picioarele lui. Daca ACUM, scria apostolul, adica ATUNCI 2 mii de ani in urma, inca nu se VEDEA ca toate erau supuse omului, apostolul indemna pe frati Evrei sa nu se descurajeze sa priveasca la ce deja atunci se putea vedea. Sa priveasca la Omul Ceresc Isus care se putea vedea INCUNUNAT CU SLAVA SI CU CINSTE, sa priveasca si sa vada clar ca Omul ceresc Isus este Primul om care a fost inaltat la tronul Stapanirii. Sa vada clar ca El Isus este deci Capetenia rasei umane si a manturii lor. Sa vada ca Omul Ceresc Isus Capetenia omenirii este primul om care a ajuns la DESAVARSIRE, este primul om care este chipul si asemanarea lui Dumnezeu, primul om care mancand din pomul vietii mosteneste viata eterna, viata nemuritoare. El Isus este primul rod al istoriei faceri omului dar El este urmat de intreg neamul omenesc pe care El ca om I-l reprezinta si carui Capetenie este El. Da! El este urmat de multi fii care vor mosteni slava si cinstea promisa de Dumnezeu in planul voii Sale. Dupa aproape 2 mii de ani ce vedem noi oare, ce cunostem si care este convigerea noasta despre Isus Hristos Fiul lui Dumnezeu?

Cum suferinta noastra Il glorifica pe Dumnezeu

Autor: John Piper 

 

Ieri noapte tarziu, familiile s-au adunat in Sago Baptist Church in West Virginia. Incepusera sa auda zvonul circuland: „Sunt vii, sunt vii. Toti 12 sunt vii.” Asa ca SUA are prima pagina : „Sunt vii.” Nu sunt vii. Sunt morti. Toti in afara de unul, si el se afla in conditie critica. Stiri incredibile se sting.

52 de morti in Iraq ieri. 32 din ei au avut inmormantarea. Inundatii in California. Incendii arzand case in Sudest. Si, cine v-a sunat ieri la telefon? Permiteti-mi sa va arat inainte de a ma ruga o serie de versete din Biblie. Numai pentru ca… sentimentul acestui mesaj, cuvintele lui sa fie si in voi.

Matei 16:24: Atunci Isus a zis ucenicilor Sai: ,,Daca voieste cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea, si sa Ma urmeze.” „Daca voieste cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine… si sa-si ia crucea.” Iti multumim pentru cruce. Pentru a Lui si pentru a noastra. „Daca pe Stapanul casei L-au numit Beelzebul, cu cat mai mult vor numi asa, pe cei din casa lui?”

Matei 10:21 „Fratele va da la moarte pe frate-sau, si tatal pe copilul lui; copiii se vor scula împotriva parintilor lor, si -i vor omorî. Veti fi urati de toti, din pricina Numelui Meu; dar cine va rabda pana la sfarsit, va fi mantuit.”

Ioan 16:2 „Va veni vremea cand, oricine va va ucide, sa creada ca aduce o slujba lui Dumnezeu.” Toti musulmanii radicali cred aceasta, cand omoara un crestin.

2 Timotei 3:12 “De altfel, toti ceice voiesc sa traiasca cu evlavie în Hristos Isus, vor fi prigoniti.” Vreti sa fiti evlaviosi? Aceasta va veni la voi. Nu este alta cale.

1 Petru 4:12 „Prea iubitilor, nu va mirati de incercarea de foc din mijlocul vostru.” Nu este ceva ciudat! ,,…care a venit ca sa va incerce, ca de ceva ciudat.” Nu este ciudat! ,,Ci bucurati-va, intrucit aveti parte de patimile lui Hristos, ca sa va bucurati si sa va veseliti si la aratarea slavei Lui. Daca sunteti batjocoriti pentru Numele lui Hristos, ferice de voi! Fiindca Duhul slavei, Duhul lui Dumnezeu, Se odihneste peste voi.”

Romani 8:16 „Însusi Duhul adevereste împreuna cu duhul nostru ca suntem copii ai lui Dumnezeu. Si, daca suntem copii, suntem si mostenitori: mostenitori ai lui Dumnezeu, si împreuna mostenitori cu Hristos, daca suferim cu adevarat împreuna cu El, ca sa fim si proslaviti împreuna cu El. Eu socotesc ca suferintele din vremea de acum nu sunt vrednice sa fie puse alaturi cu slava viitoare.” Vine. Inca nu a-ti avut-o? Vine. Daca umblati cu El. Daca umblati cu El.

Filipeni 1:29 „Voua vi s-a dat harul nu numai sa credeti, ci sa si patimiti.” Va este daruita, va este data. Este un dar pentru voi cu o mare inclinatie ca veti suferi. 2 Timotei 1:8 „Sa nu-ti fie rusine dar de marturisirea Domnului nostru, nici de mine, întemnitatul Lui. Ci sufere împreuna cu Evanghelia, prin puterea lui Dumezeu.” Inca unul.

Fapte 5:41. „Ei au plecat dinaintea Soborului.” Petru, Ioan. „Ei au plecat dinaintea Soborului, si s-au bucurat ca au fost învredniciti sa fie batjocoriti, pentru Numele Lui.”

Scopul lui Dumnezeu in crearea Universului… este pentru a arata maretia slavei Harului Sau, in mod suprem prin suferinta Fiului Sau. Aceasta a fost ieri. Astazi, chemarea este: „O sa te unesti cu Fiul… in expunerea satisfactiei supreme a slavei harului, unindu-te cu El pe drumul de suferinta al Calvarului?” Pentru ca nu este nicio alta cale pentru ca lumea sa vada slava suprema a lui Hristos astazi, decat daca scapam din Disneyland-ul Americii si incepem sa traim vieti de sacrificiu misionar, care sa arate lumii ca comoara noastra este in cer, nu pe pamant. Este singura cale. Evanghelia prosperitatii nu va face ca nimeni sa Il slaveasca pe Isus; va face oamenii sa slaveasca prosperitatea. Clar ca vreau sa am un Isus, care imi da o masina. Cine nu ar vrea un Isus care sa imi dea sanatate, o masina, o casnicie buna… o sa iau pe acel Isus al tau daca plateste bine.

Acesta nu este felul in care veti castiga campusurile voastre. Imbracandu-va ca cei mai smecheri, conducand cea mai tare masina, tastand pe cel mai tare computer. Aceasta nu va aduce nici o slava Hristosului in suferinte. El va cheama in serviciul acesta, in conferinta aceasta, in viata aceasta, in lumea aceasta, in lumea aceea din ziare. Va cheama la o alta cale.

Sa ne rugam.

Tata, ajuta-ma sa asez bine baza biblica pentru aceasta. Nadejdea care este in aceasta, slava si puterea care sunt in ea, chemarea adresata noua prin ea. Ajuta-ma. Da-ne un gand Dumnezeule. Da-ne un gand. Fa ca gandul aceasta sa fie in Tine asa cum a fost si in Isus Hristos, care n-a crezut ca un lucru de apucat sa fie deopotriva cu Dumnezeu, ci S-a golit luand forma de rob. Fiind in forma umana a devenit ascultator pana la moarte, si inca moarte de cruce. Fa ca gandul acesta sa fie in noi Doamne. Creaza gandul acesta in aceasta incapere chiar acum, Te rog. In numele lui Isus. Amin.

Iubesc ce a trait Richard Wurbrand, romanul care a fost in puscarie mai mult de zece ani din cauza comunistilor. A spus o data o istorie despre un calugar Cistercian – este unul din ordinele Bisericii Catolice – el a fost intervievat de o televiziune italiana si… acesta este ordinul care este in tacere toatala. Ei canta impreuna, isi marturisesc pacatele unii altora si nu vorbesc in nici o alta ocazie. Si un reporter de la televiziune l-a intrebat pe calugar: „Si daca ti-ai da seama la sfarsitul vietii tale ca ateismul este adevarat, ca nu este Dumnezeu, spune-mi: Ce s-ar intampla daca ar fi asa?” Si asa a raspuns el: „Sfintenia, tacerea si sacrificiul sunt frumoase in ele insele. Chiar fara nici o promisiune de recompensa. Tot mi-as fi folosit bine viata.”

Eu citesc ceva foarte diferit in 1 Corinteni 15:19. Acestea sunt cuvintele apostolui Pavel: „Daca numai pentru viata aceasta ne-am pus nadejdea în Hristos,” in alte cuvinte, daca se termina… daca viata se termina, si nu este nimic mai departe… „atunci suntem, noi crestinii, suntem cei mai nenorociti dintre toti oamenii!” Si intrebarea mea este:  De ce nu a zis Pavel ceea ce a zis si calugarul acesta? Nu este aceasta viata cea buna? Nu este crestinismul viata cea buna? Si daca este o amagire, chiar conteaza? Ne-am dus! Cui ii pasa daca e o amagire? Este viata cea buna!

GRESIT!

Nu este viata cea buna! Nu este nici o posibilitate ca Pavel sa fi zis: „Daca numai pentru viata aceasta ne-am pus nadejdea în Hristos… atunci suntem cei mai nenorociti, daca aceasta este viata cea buna.” O… cat de grestit am luat-o in America. Este cu adevarat greu sa fi crestin in America, cu adevarat greu. Este printre cele mai grele locuri din lume. Ne-am convins pe noi insine ca beneficiile psihologice de a crede in Isus… ca beneficiile relationale de a crede in Isus, ca beneficiile prosperitatii de a crede in Isus… ca beneficiile sanatatii de a crede in Isus… fac o viata destul de buna asa ca daca la urma este ceva gresit, nu conteaza prea mult. A fost o viata buna. Este atat de diferit fata ce a zis Pavel… Atat de diferit.

Ce se intampla cu Pavel? Ce se intampla cu tine? ,,Daca nu este inviere, suntem dintre toti oamenii cei mai nenorociti.” Vreau sa zic, uitati-va in jur! Pentru ce sa se planga de mila? Totul este bun nu? Este o sala mare, are aer conditionat, muzica buna si suntem imbracati si suntem bine si… Pentru ce sa se planga de mila, daca totul este fals? A fost o viata buna. Ne vedem mai tarziu.

Nu, nu ne vedem mai tarziu. Sa vedem. Raspunsul care Pavel l-ar da la „Ce se intampla cu tine Pavel?” este acesta: „Am ales de bunavoie sa imi asum atatea riscuri in viata mea din pricina slujirii Regelui meu… incat sufar mult mai mult decat as alege sa sufar daca as sti ca acest lucru ar fi fals.”

Este o cale mai buna pentru a maximiza placerea pe pamant ca a fi un Crestin. Sunt un crestin hedonist: este o cale mult mai buna pentru a maximiza placerea pe pamant, pe pamant! ca a fi crestin. De fapt Pavel a zis in versetul 32, capitolul 15 in 1 Corinteni: „Daca aceasta nu va fi urmata de inviere si recompensa… si a vedea pe Domnul Isus si a avea bucurii infinite tot mai mari in vesnicii… atunci ,,sa mancam si sa bem, caci maine vom muri.” Si cand a zis „sa mancam si sa bem,” nu a vrut sa zica sa fim betivani si gurmanzi. Si ei vor fi la fel de nenorociti ca crestinii, daca nu va fi inviere. Felul de a maximiza placerea in viata aceasta nu este devenind betiv si gurmand, ci doar sa ajungi de clasa medie. Sa conduci.. o masina buna. Sa ai o casa frumoasa, haine frumoase, nimic iesit din comun, nu betii ci doar la mijloc… Aceasta este calea inainte daca nu ar fi inviere.

Asa cum traiesc majoritatea crestinilor.

Pavel a zis: „Daca nu ar fi invierea, am fi cei mai nenorociti dintre toti oamenii.” Ascultati cum dovedeste aceasta prin propia sa experienta. A zis: „Daca nu înviaza mortii nicidecum, de ce sunt eu în primejdie în orice clipa? Atat este de adevarat lucrul acesta, fratilor, in lauda care o am în Hristos Isus, Domnul nostru. Mor in fiecare zi.” Zice deci doua lucruri: ,,Sunt in primejdie in orice clipa si mor in fiecare zi.”

,,Aleg, aleg atatea lucruri pentru a mari pe Isus in locurile unde este greu, ma raneste in fiecare zi. Nu as alege acestea daca nu ar fi fost adevarat. Daca nu as putea astepta o inviere din morti… unde totul imi va fi platit de o mie de ori mai mult decat tot ce am lasat in slujirea lui Isus, nu as merge pe calea aceasta. Sunt in primejdie in orice clipa. Mor in fiecare zi.”

Vreau sa intreb: ,,De ce, Pavel? La ce aspiri? Ce inseamna viata aceasta de alegere a riscului si a suferintei?” Si voi trebuie sa va puneti aceasta intrebare chiar acum. De ce as alege sa ma leapad de mici lucruri normale si inocente… si sa imi asum riscuri in viata mea din pricina lui Hristos? De ce as face asta?

Vreau sa mergem la Coloseni 1. Daca aveti Biblie puteti sa o vedeti… si apoi o vom vedea impreuna, daca doriti. O sa citesc Coloseni 1:24-29. „Ma bucur acum în suferintele mele pentru voi.” Era un om foarte ciudat, nu-i asa? „Ma bucur acum în suferintele mele pentru voi. si în trupul meu, împlinesc ce lipseste suferintelor lui Hristos… pentru trupul Lui, care este Biserica.” Sa ne oprim aici, este suficient. Ne vom concentra pe asta. „Ma bucur acum în suferintele mele pentru voi.” – vorbind Bisericii. „Si în trupul meu, împlinesc ce lipseste suferintelor lui Hristos, pentru trupul Lui, care este Biserica.” Aceasta este aproape o erezie. Aproape. Sa zici: ,,In trupul meu, in trupul meu cazut pacatos… eu completez sau implinesc ceea ce lipseste suferintelor lui Hristos?” Este aproape o erezie.

Ar fi o erezie daca ar fi vrut sa zica: „Suferintelor lui Hristos le lipseste ceva in valoarea lor ca ispasire. Nu este suficienta moartea prin care a platit pentru pacat. O sa adaug eu restul pentru ca lumea sa aiba o ispasire care sa fie suficienta pentru pacatele lor.” Asta este o erezie. Si nu asta a vrut sa zica. Ce a vrut sa zica? Ce a vrut sa zica? Cand a zis in trupul meu.. ce ati vrea voi sa ziceti? Daca maine iesiti de aici si ziceti: ,,Bine… Eu, daca Domnul ma ajuta, voi implini ceea ce lipseste suferintelor lui Hristos in campusul meu, sau printre oamenii neevanghelizati din lume.” – ce ati vrea sa ziceti?

Cred ca ar trebui sa fiti in stare sa ziceti aceasta, sper sa o ziceti. Cred ca ceea ce ar trebui sa vreti sa ziceti este, nu ca voi ati adauga vreun merit sau valoare mortii lui Hristos, ci ca adaugati extensia acelei suferinte la acei pentru care El a murit in propiile voastre trupuri si suferinte.

Lasati-ma sa va arat de unde iau asta. Ascultati, sau puteti urmari cu mine daca vreti. Este o declaratie paralela cu cea din Coloseni 1:24 in Filipeni 2. Situatia este ca biserica din Filipi il iubeste pe Pavel. Pavel este intemnitat in Roma, la sute de kilometri. Epafrodit zice: „Doresc sa iau oferirea si binecuvantarea pe care noi ca biserica vrem sa o aratam, dragostea noastra pentru Pavel, vrem sa o aratam.” Asa ca Epafrodit ia orice ar fi fost, nu ne zice: poate ar fi fost bani, poate carti, poate mancare. Orice, imbracaminte, si o duce la Roma, si aproape moare, sufere facand aceasta. Sufere intinzand dragostea filipenilor catre Pavel. Si apoi, aveti fraza in care Pavel incurajeaza oamenii sa laude pe acei ca Epafrodit. „Caci pentru lucrul lui Hristos a fost el aproape de moarte, si si-a pus viata în joc, ca sa împlineasca… ce lipsea slujbei voastre pentru mine.”

A zis aceasta filipenilor. Avem aproape aceleasi cuvinte din Filipeni 2:30 in Coloseni 1:24. Aproape aceleasi cuvinte: „Eu implinesc ceea ce lipseste suferintelor lui Hristos.” „Epafrodit implineste ceea ce lipseste slujbei filipenilor.” Acum, ce ii lipseste slujbei filipenilor? Ascultati pe comentatorul Marvin Wilson. Cred ca are perfecta dreptate. Zice asa

„Darul pentru Pavel era un dar Bisericii ca trup. Era o jertfa de dragoste. Ceea ce lipsea era darea in persoana a acelui dar de catre Biserica. Aceasta era imposibil si Pavel reprezinta pe Epafrodit ca implinind aceasta lipsa prin slujirea lui cu afectiune si cu zel.”

Cred ca este exact ceea ce inseamna Coloseni 1:24.

Dati-mi voie sa o spun in felul urmator; Cand Pavel zice: „Ma bucur acum în suferintele mele pentru voi; si împlinesc ce lipseste suferintelor lui Hristos, patimilor lui Hristos, in trupul meu, in carnea mea,” vrea sa zica: ,,Hristos a murit pentru milioane de oameni din toata lumea, oameni din campusul vostru, oameni din popoarele neevanghelizate ale lumii, datoria lor a fost platita… …si ei nu stiu aceasta.” Nu pot sa o guste, nu pot sa o simta… Ei nu pot canta cantarea: „Iti multumesc pentru cruce, Prietenul meu. Iti multumesc pentru cruce.” Lipseste ceva in suferinta aceasta. Si nu se mai arata o data! Nu se arata in 639 de grupuri neevanghelizate din lume cu o populatie de peste 100.000… care nu au nici o marturie de la oamenii din aceasta incapere sau de la mine.

Nu exista o conexiune.

Lipseste ceva in suferinte, si anume prezentarea, prezentarea suferintelor. Si iata aici lucrul nemaipomenit. Poate voi veti zice: „Evident… Evanghelia trebuie sa fie raspandita.” Nu-i asa, nu este evident in ceea ce zice aici. Nu zice doar ca Evanghelia trebuie sa fie raspandita. Zice: „Este prin trupul si prin suferintele mele ca suferintele lui Hristos ajung la popoarele neevanghelizate ale lumii, in campusul vostru.” Cum ajung suferintele lui Hristos in campusul vostru? Ajung prin suferinta voastra, acesta e intelesul lui Coloseni 1:24. „Ma bucur acum în suferintele mele pentru voi; si în trupul meu, împlinesc ce lipseste suferintelor lui Hristos.”

Este o afirmatie nemaipomenita! Doar ganditi-va o clipa la istoria misiunilor. Daca aveti vreo idee despre cum am ajuns astazi la 1.3 sau 4 bilioane de oameni care cred in Isus Hristos cand totul a inceput de la 12. Cum am ajuns pana aici? Stiti care este raspunsul? Suferinta!Niciodata nu a fost biruinta in vreun loc sau in vreun popor neevangelizat fara suferinta. Daca veti fi misionari, sa stiti aceasta: Durere, pierderea vreunui fiu, malarie… lupta in familie, tensiuni in echipa, opozitie demonica, martirizare. Vor veni. Sa nu credeti ca este ciudat cand va veni. Este pretul. El Si-a dat viata Lui pentru mantuirea noastra. Noi ne unim cu El in acea suferinta ca sa expunem natura ei.

Cum vor vedea ei cat de satisfacator este El in noi daca parem ca si cand computerul este cel cu adevarat satisfacator? Cred ca este minunat ceea ce Pavel zice in versetul acesta: „Ma bucur acum în suferintele mele pentru voi.” Nu va chem la o viata mizerabila. Va chem la o viata dureroasa. Dar in durerea aceasta in toata Biblia gasiti crestini bucurandu-se in necazuri… bucurandu-se de necazuri, pentru ca „necazul aduce rabdare, rabdarea aduce biruinta în încercare… iar biruinta aceasta aduce nadejdea. Însa nadejdea aceasta nu înseala… pentru ca dragostea lui Dumnezeu a fost turnata în inimile noastre.”

Vrei sa experimentezi bucuria profunda de a sti ca esti iubit de Dumnezeu? Da-ti viata pentru alta persoana. Asuma-ti riscuri in trupul tau. Asuma-ti riscuri cu mintea ta, cu banii tai, cu educatia ta. Ce lucru minunat: Dumnezeu ne cheama sa facem si sa fim.

„Crucea lui Hristos este pentru ispasire. Crucea noastra este pentru raspandire.” Acesta este un citat a lui Iosif Ton, alt roman. Dati-mi voie sa inchei cu cateva istorisiri pentru a va ilustra despre ce vorbesc.

J. Oswald Sanders este mort. Avea 89 de ani cand l-am ascultat la Trinity Seminary intr-o capela acum cativa ani. Cred ca era la inceputul anilor 90. Si ne-a spus o povestire despre calatoriile lui. Trebuie sa zic asta: Era un om batran nu? 89 de ani e batran. Si predica, si predica cu putere si a zis ca niciunul dintre noi nu trebuie sa ne pensionam vreodata… si a scris o carte in fiecare an de cand avea 70 de ani. M-a impresionat nespus de mult! 19 carti incepand de la 70 de ani. Vrei sa fi scriitor? Ai vreo 50 de ani sa te pregatesti. Si apoi da-i drumul la 70 de ani! O… America! Nu te duce in Mexic sau New Mexico sau Florida! Du-te la biblioteca! Sau… cu reducerea ta de pensionar ia un avion spre Oman.

Asa ca ne-a povestit o intamplare, si vreau sa v-o spun. Un misionar indigen mergea pe jos din sat in sat in India, unde el fusese. Greutatile lui erau multe. Dupa o zi lunga de multi kilometri si multa descurajare a ajuns la un anumit sat. Si a incercat sa evanghelizeze chiar inainte de apus. Si ei l-au respins… l-au dus afara din oras: „nu vrem sa te auzim.” Asa ca obosit si descurajat s-a pus sub un pom si a adormit. Tarziu seara s-a trezit brusc si tot satul era in jurul lui. Si liderul lor era asupra lui, si desi era uimit, omul acela a zis: „Am iesit sa vedem ce fel de om esti si cand am vazut umflaturile de la picioarele tale… ne-am simtit rau pentru ce am facut, asa ca am ajuns la concluzia ca esti un om sfant cu un mesaj important pentru noi. Si suntem aici sa te lasam sa ne vorbesti.” Si Oswald Sanders a concluzionat ca acele picioare, acelee frumoase picioare… „Cat de frumoase sunt pe munti picioarele celor ce vestesc pacea…” Ca acele picioare, cu umflaturi, au spus: „Am un mesaj care merita sa fie ascultat.”

Cred ca aceasta este o ilustratie perfecta pentru: „Implinesc in trupul meu, in suferintele mele… ceea ce lipsesste patimilor lui Hristos.” Hristos nu poate fi acolo in satul acela. Dar noi suntem trupul Lui pe pamant si Hristos are o suferinta principala sa ofere lumii. Si aceasta inseamna pentru misionari sa se ofere oamenilor.

Am o alta povestire. Billy Graham a avut o Conferinta de evanghelizare itineranta in Amsterdam. Cred ca in 1990. Un razboinic Massai a aparut acolo, si era evanghelist. Si Michael Card, de aici din orasul acesta, cantaret, a scris povestea aceasta intr-o revista pe care am citit-o. Si… dati-mi voie sa v-o citesc pentru ca este si mai dramatica decat cea dinainte. „Intro zi, Joseph…”- este razboinicul Massai care a aparut in Amsterdam din tribul lui. „Intr-o zi, Joseph, care umbla pe un drum calduros si murdar din Africa s-a intalnit cu cineva care a impartasit Evanghelia lui Isus Hristos cu el. Si atunci si acolo a acceptat pe Isus Hristos ca Domn si Mantuitor. Puterea Duhului Sfant a inceput sa transforme viata lui si a fost umplut cu atata entuziasm si bucurie incat primul lucru pe care a vrut sa il faca a fost sa se intoarca in satul lui si acolo… sa impartaseasca Vestea Buna cu membrii din tribul lui. Joseph a inceput sa mearga din usa in usa spunand la toata lumea care a intalnit despre Cruce…. suferinta. Si despre mantuirea pe care El a oferit-o… astepta sa vada fata lor luminandu-se, cum a fost cu el.

Dar spre surprinderea lui, satenii nu numai ca nu le-a pasat, dar ei au devenit violenti. Oamenii din sat l-au prins, si il tineau la pamant pe cand femeile il bateau cu fire de sarma ghimpata. A fost tarat afara din sat si lasat sa moara in tufisuri. Joseph a reusit sa ajunga pana la un izvor de apa si acolo, dupa ce a petrecut zile inconstient, a gasit putere sa se ridice. S-a intrebat despre receptia ostila pe care a primit-o de la oamenii pe care i-a cunoscut toata viata. A decis ca probabil spusese ceva gresit sau ca a omis ceva din povestea lui Isus. Dupa ce a exersat mesajul pe care il daduse si prima oara, a decis sa se intoarca si sa impartaseasca acel mesaj din nou.

A schiopatat pana in mijlocul colibelor, si a inceput sa Il vesteasca pe Isus: „A murit pentru voi pentru ca sa aveti iertarea si sa Il cunoasteti pe Dumnezeul adevarat.” – a spus. Din nou a fost prins de oamenii din sat si retinut pe cand femeile il bateau… redeschizand ranile care abia incepusera sa se vindece. Inca o data l-au tarat inconstient din sat si l-au lasat sa moara. A supravietui la prima bataie a fost ceva deosebit… a supravietui la a doua a fost un miracol.

Inca o data, zile mai tarziu Joseph s-a trezit in salbaticie – ranit, zgariat, decis a se intoarce. S-a intors la micul sat si de data aceasta l-au atacat inainte sa aiba oportunitatea de a deschide gura. Pe cand il inconjurau pentru a treia si posibil ultima data… le-a vorbit iarasi despre Domnul Isus Hristos. Inainte de a lesina ultimul lucru care l-a vazut a fost cum femeile care il bateau au inceput sa planga. De data aceasta s-a sculat in patul lui. Acei ce cu atata severitate l-au batut incercau acum sa ii salveze viata… si sa il ingrijeasca sa isi revina. Si satul intreg s-a intors la Hristos.

Cred ca acesta este un exemplu a ceea ce Pavel a vrut sa zica in Coloseni 1:24. „Ma bucur acum în suferintele mele pentru voi; si împlinesc ce lipseste suferintelor lui Hristos în trupul meu.”

Inca o poveste. Este aproape imposibil pentru noi sa apreciem povestea vaduvei cu banutul. Va amintiti… toti bogatii erau generosi din bogatiile lor pe cand puneau banii in templu. Si vaduva care avea doua monede a venit si ea le-a pus pe amandoua inauntru. Si Isus se uita si le zicea ucenicilor: „A pus mai mult decat oricare altul.” Nu trebuie sa fi o persoana mare sau bogata sau desteapta pentru ca sa Il impresionezi in mod deosebit pe Isus. A pus totul. Acum aproape toata lumea ar zice: „E o prostie. Cum isi va plati chiria acum?” Prudenta e… normala in bisericile locale. „Fii prudent, ai grija, nu-ti asuma prea multe riscuri… ca de exemplu sa dai tot ce ai.” Este greu sa ne imaginam aceasta in tara asta dar… va dau o ilustratie cu o poveste din Haiti care este o versiune moderna.

„Biserica avea o sarbatoare de multumire si fiecare crestin…” – este o istorisire a lui Stanford Kelly. „…fiecare crestin a fost invitat sa aduca o ofranda de dragoste la sarbatoarea multumirii. Un plic a unui haitian numit Edmund avea treisprezece dolari. Cantitatea aceea era salariul unui lucrator pe 3 luni acolo. Kelly a fost la fel de surprins ca si cei ce numara colecta duminicala in America si vad 6000 de dolari intr-un plic. S-a uitat dupa Edmund, dar nu l-a vazut. Apoi, Kelly l-a intalnit in sat si l-a intrebat. I-a cerut insistent sa ii dea o explicatie si a aflat ca Edmund si-a vandut calul… pentru ca sa poata da cei 13 dolari ca dar lui Dumnezeu pentru pricina Evangheliei. „Dar de ce nu ai venit la sarbatoare?” A ezitat si nu a vrut sa raspunda. Pana la urma Edmund a zis: „Pentru ca nu aveam nici o camasa de purtat.”

Scopul lui Dumnezeu in crearea universului… creandu-va pe voi toti 18.000… Scopul lui Dumnezeu creandu-va pe voi toti… si pe parintii vostri, si scolile voastre, si lumea aceasta… Scopul lui Dumnezeu in crearea voastra… a fost ca sa expuna maretia slavei harului Sau… in mod suprem prin suferinta Fiului Sau.

Apoi Fiul a zis: „Oricine vrea sa fie ucenicul meu, sa isi ia crucea… sa isi ia crucea si sa Ma urmeze.”

Si Pavel a zis: „Ma bucur acum în suferintele mele pentru voi… si  împlinesc ce lipseste suferintelor lui Hristos. Implinesc ce lipseste suferintelor lui Hristos in trupul meu.”

Asa ca… pentru Isus, va indemn sa veniti si sa va uniti cu El pe drumul inspre Calvar pentru pricina natiunilor. Sunt atatea natiuni… si atatea campusuri… si atatia prieteni ai vostri… care au nevoie ca voi sa va asumati riscuri… expunandu-L pe Hristos lor.

Amin

Oameni gresesc Deoarece aleg.

Tot aud o afirmație foarte des.
OAMENI GREȘESC DEOARECE SUNT OAMENI (Total greșit,părerea mea)
Omul greșește din doua motive
Unul că, este in neștiință, nu cunoaște și face alegeri greșite.
Doi: Omul alege sa greșească și este total conștient de păcat și consecințe.

Aș dori să iau niște exemple Biblice Din Geneza.
Când șarpele a venit la Eva și ia zis „Oare a zis Dumnezeu să nu mâncați din pomul cunoștinței binelui și răului, oare chiar a zis?” Eva s’a îndoit în inima ei.
Dar ea știa că, Dumnezeu ia zis clar, că poate să mănânce din orice pom numa din acela nu.
Dar ea a Ales să mănânce, mâncatul acelui fruct din Pom a fost alegerea ei, șarpele ia zis doar, dar el nu a forțat-o.
După ce a mâncat a dat și soțului ei Adam.
Adam la rândul lui Știa, era conștient de cauză și știa că Dumnezeu le-a zis sa nu mănânce din acel pom, Dar în schimb el ales să încalce porunca.

Pe scurt ei au ales sa încalce porunca lui Dumnezeu.
Cum și NOI Oameni din ziua de azi, noi știm că este total greșit să facem un anume lucru păcătos, Dar NOI ALEGEM să îl tot facem știind ca Dumnezeu n-e arată în cuvântul lui ce să facem și ce nu.

Biblia ne spune că orice ispită care ne este dată în față, ea nu este atât de mare încât sa nu o putem birui. Pe scurt când ispita apare, apare și mijlocul prin care sa poți să ieși din ea, tu doar trebuie sa-l vezi și să ieși.

source my mind

 Cum tratăm păcatele din viaţa noastră?

 

Fericiţi sunt cei care au fărădelegile iertate, păcatele acoperite şi Dumnezeu nu le ţine în seamă nelegiuirea.” Psalmul cap. 32,1

“Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu pentru ca oricine crede în El să nu piară ci să aibă viaţa veşnică.” Ioan 3,16

Orice neascultare de poruncile lui Dumnezeu, orice atitudine sau comportament, orice fapte sau vorbe care nu sunt după voinţa Lui este păcat (Romani cap.3,23). Dumnezeu este prezentat în Sfânta Scriptură şi cunoscut ca Dumnezeul Atotputernic şi Sfânt, Creatorul nostru şi Suveranul întregului univers. Nu trebuie ofensat prin păcatul nostru (Iacov cap.4,17; 1Ioan cap.3,4-6). Teama de Dumnezeu înseamnă a avea înţelepciune şi a fi cu băgare de seamă pentru a nu păcătui (1 Ioan cap. 5,18). Ceea ce desparte pe om de Dumnezeu este păcatul din inima lui. Să ne gândim la experienţa lui David şi a relaţiei lui cu Dumnezeu (2Samuel cap.12,1-14). David, după ce a păcătuit, a fost avertizat de cele întâmplate de către profetul lui Dumnezeu şi, prin Duhul Sfânt, a fost mustrat pentru păcatele săvârşite. Atunci a fost trezită conştiinţa lui, ceea ce l-a făcut să regrete amar, căci a păcătuit şi a supărat pe Dumnezeul pe care-L iubea. Dumnezeu, văzând reacţia lui David şi pocăinţa sa, îi dăruieşte iertare şi uşurare sufletului său apăsat (Psalmul 32).

Bunul nostru Tatăl ceresc, prin harul Său, prin jertfa şi meritele Domnului Hristos ne dăruieşte iertare pentru păcatele noastre şi nu numai atât, ne dă şi puterea să nu le mai repetăm (1Ioan cap.1,7-9). Atunci când ne dăm seama că am păcătuit în vreun fel ce trebuie să facem? Căci nu este om care să nu păcătuiască şi de cele mai multe ori fără să-şi dea seama. Păcatele şi faptele care nu sunt după voia lui Dumnezeu ar trebui să ne îngrozească şi aceasta se întâmplă numai dacă Îl iubim cu adevărat pe Dumnezeu (Ioan cap.14,15; 1Ioan cap.3,9-10). Să fim sinceri, să nu găsim scuze pentru păcatele noastre, şi să le recunoaştem înaintea lui Dumnezeu prin rugăciunile noastre, făcute din toată inima, cu regrete şi cu inima zdrobită, cerând, pe lângă iertare, şi ajutor şi putere de la Dumnezeu pentru a nu le repeta (Ps.51). Lipsa de veghere sau de atenţie asupra noastră şi a comportamentului nostru, duce la grava situaţie când nu conştientizăm păcatul din viaţa noastră manifestat prin stil de viaţă şi comportare în familie, în biserică şi în societate: vorbire nechibzuită şi fără rost, gânduri necurate, lipsă de dragoste pentru Dumnezeu şi pentru semeni; cuvinte care rănesc pe semenul şi pe fratele nostru şi altele care nu sunt în armonie cu învăţăturile Sfintei Scripturi. În aceste situaţii nu suntem asemenea Domnului Isus Hristos în caracter şi în fapte (Matei cap.5,1-16 şi vers. 38-48). Apostolul Pavel ne spune în Romani cap. 6,1-4 “Ce vom zice dar? Să păcătuim mereu ca să se înmulţească harul? Nicidecum! Noi care am murit faţă de păcat cum să mai trăim în păcat? Noi deci prin botezul în moartea Domnului Hristos, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru că după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă” de neprihănire şi sfinţenie. Trebuie să ne verificăm în permanenţă gândurile, vorbele şi faptele prin lumina celor scrise în Biblie şi să ne lăsăm stăpâniţi şi conduşi de Duhul Sfânt. Să ne aşezăm înaintea oglinzii, Legea lui Dumnezeu, pentru a ne descoperi defectele de caracter. Să lepădăm păcatele şi să cerem Domnului Hristos, cu credinţă, spălarea caracterului nostru prin sângele Său cel sfânt şi Domnul să ne ia în stăpânire întreaga noastră fiinţă. Foarte uşor putem înfăptui greşeli şi păcate (chiar dacă avem un legământ încheiat cu Dumnezeu) şi când nu ne dăm seama de ele (Ps. Cap.19,12-13). Să ne gândim ce înseamnă viaţa de neprihănire, sfinţenie şi lumina pe care Dumnezeu o doreşte de la noi. Nu putem face o reformă personală asupra sufletului şi a vieţii noastre, atâta timp cât conştiinţa nu ne este trezită de Duhul Sfânt. Şi aceasta se întâmplă datorită împietririi şi răzvrătirii inimii noastre. Să ne amintim cum a reacţionat David atunci când i s-au adus la cunoştinţă păcatele. Nu a căutat să le ascundă şi le-a recunoscut întocmai şi s-a pocăit de ele.

Pentru a avea parte de viaţa veşnică, oricărui suflet i se cere să fie de partea lui Dumnezeu şi a binelui. Să-şi iubească aproapele, să fie îngăduitor, iertător, cinstit şi să urască păcatul de orice fel. Să primească mântuirea oferită prin harul divin şi încă multe altele pe care, fiecare în parte ştim din Sfintele Scripturi că trebuie să le facem (Ioan cap.5,39; Matei cap.16,24). Ceea ce ar trebui să ne trezească pentru viaţă, în ce privesc faptele chiar şi cele mai mărunte, este jertfa supremă a scumpului nostru Mântuitor care a plătit cu atâta suferinţă pentru orice păcat al nostru. Căci înaintea lui Dumnezeu orice neascultare de voia Lui este păcat şi poate rămâne înregistrat în cărţile cerului, dacă nu ne cerem iertare cu pocăinţă sinceră Domnului Isus, care mijloceşte în ceruri la dreapta Tatălui pentru fiecare din noi (Maleahi cap.3,16-18; 1Ioan cap.2:1-5). Să dăm la o parte mândria şi iubirea de deşertăciuni şi plăceri pe care ni le îngăduim acum şi care izgonesc din inimă dragostea Domnului Isus Hristos. Să spunem Domnului Isus de fiecare dată, prin rugăciune, ceea ce am greşit, cu o inimă sinceră şi pocăită. În 1Ioan cap.1,9 avem această făgăduinţă:” Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.” Să căutăm să nu păcătuim pe cât se poate şi atârnă de voinţa şi vegherea noastră. Să avem asigurată, prin credinţă, făgăduinţa iertării lui Dumnezeu prin meritele Domnului Isus Hristos şi prin sângele Său cel sfânt vărsat la cruce. Pentru aceasta trebuie să ne aducem contribuţia prin atitudinea noastră faţă de păcat, prin felul cum ne rugăm Domnului (cât de sincere ne sunt rugăciunile) şi cum ne pocăim de păcatele iertate. Prin rugăciuni aduse cu evlavie şi dintr-o inimă curată căpătăm iertare dar şi îndurare şi milă de la Dumnezeu. Bunul nostru Dumnezeu ne trimite ajutor şi izbăvire din toate nevoile şi necazurile noastre. El este ocrotirea noastră, numai noi să ne lăsăm conduşi de El. Să ascultăm de învăţăturile Cuvântului Său şi al Duhului Sfânt. “Dar acum odată ce aţi fost izbăviţi de păcat şi v-aţi făcut robi ai lui Dumnezeu, aveţi ca rod sfinţirea, iar ca sfârşit: viaţa veşnică. Fiindcă plata păcatului este moartea: dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru.” (Romani cap.6:22-23). Cel ce se încrede în Domnul va avea parte de ocrotire şi fericire. Dar cei răi care se împotrivesc lui Dumnezeu vor avea parte de dureri şi necazuri (Ps. Cap.34). David, simţindu-se păcătos înaintea lui Dumnezeu, s-a rugat astfel: “Cine îşi cunoaşte greşelile făcute din neştiinţă? Iartă-mi greşelile pe care nu le cunosc! Păzeşte de asemenea pe robul Tău de mândrie, ca să nu stăpânească ea peste mine! Atunci voi fi fără prihană, nevinovat de păcate mari.” Ps.19,12-13. “Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta” (Ps.119,11). Să ne reamintim de Petru care a păcătuit, lepădându-se de Domnul Isus Hristos, dar după ce conştiinţa lui a fost trezită din cauza păcatului său, el s-a retras într-un loc singur şi a plâns cu amar. Domnul Isus a văzut regretul din inima lui sinceră şi i-a dăruit iertare (Matei cap.26:69-75). Să nu păcătuiţi cu voia – ne îndeamnă cuvântul Domnului în Evrei cap 6:4-8. O dată ce am fost spălaţi şi iertaţi prin sângele jertfei Domnului Hristos de la Calvar, care s-a adus o dată pentru totdeauna.

Motive pentru ca rugăciunile să ne fie ascultate şi ca să primim răspuns la ele: să dăm la o parte păcatul sau abaterile din viaţa noastră, din inimă, din gânduri, din vorbire şi din fapte. Să fim treji şi să nu acţionăm nechibzuit ci să cerem în permanenţă, pentru orice împrejurare a vieţii noastre înţelepciune şi călăuzirea lui Dumnezeu. Inima să ne fie plină de gânduri bune, de iubire şi de încredere în Dumnezeu, cât şi iubire pentru semenii noştri şi pentru tot ce a creat Dumnezeu. Să citim şi să studiem cu rugăciune, în fiecare zi, Cuvântul Său pentru a asculta de El. “Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea lui prea tare ca să audă, ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru, păcatele voastre vă ascund faţa Lui şi Îl împiedică să vă asculte!” (Isaia 59:1-2).

Apostolul Pavel, în epistola către Efeseni cap. 4,30-32, ne îndeamnă:” Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt a lui Dumnezeu prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării. Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie, orice strigare, orice clevetire şi orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru. Dimpotrivă fiţi buni unii cu alţii, miloşi şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos.” Îndemnul este să dovedim că suntem copii ai lui Dumnezeu prin viaţa de sfinţenie şi neprihănire în toate aspectele ei. Printr-o dragoste profundă pentru Dumnezeu, ascultare de toate poruncile Sale care să ne ducă la sfinţirea caracterelor şi la asemănarea cu Domnul Isus Hristos. “Să ascultăm dar încheierea tuturor învăţăturilor. Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om. Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată şi judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău.” Eclesiastul cap.12,13-14

În ce constă pregătirea noastră pentru întâlnirea cu Domnul Isus? Îl aşteptăm noi pe El, ne este dor de El şi de făgăduinţa revenirii Lui? Apoc. Cap.3,20 şi cap. 22,12

„Părinte ceresc, te rog în Numele Domnului Isus, iartă-ne păcatele, dă-ne putere pentru a ne sfinţi viaţa şi ajută-ne să fim gata în orice vreme pentru întâlnirea cu Domnul Isus Hristos şi pentru împărăţia Ta cea veşnică. AMIN ”

Olga Bucaciuc, Suceava

.

Puterea păcatului poate fi zdrobita, daca lupti impreuna cu El,caci despartiti de Mine nu puteti face nimic (bun)

 

Păcatul are o putere extraordinară. O putere distructivă, bine-nțeles. Nu degeaba din cauza lui a trebuit să vină pe planeta noastră Însuși Fiul lui Dumnezeu. La Evrei capitolul 12 ni se spune că păcatul ne înfășoară atât de ușor. Ca să ne înfășoare nu-i trebuie mult timp, nu-i trebuie metode sofisticate. Ne înfășoară lesne. Adică are putere mare. Păcatul l-a făcut pe Iuda să-și pună ștreangul la gât. Păcatul l-a doborât pe Lucifer din sfera Luminii în sfera întunericului.

Doresc să ofer un exemplu din experiențele personale de acum aprox doi ani. Via din grădina din spatele garajului a început bine anul acela. Se întrevedea o recoltă de struguri foarte bogată. Am fi putut servi struguri toată toamna noi și toți ceilalți din familia mea. DAR A INTERVENIT CEVA. La început am văzut doar niște pete brune pe unele frunze. Apoi acele pete s-au răspândit și la alte frunze. Am început să culeg informații să văd ce fel de boală e. Recunosc, nu prea m-am grăbit să culeg informații. Am cules informații în ritm relaxant. Totuși după aproximativ o săptămână am reușit să identific boala. Dar știți ce? Era prea târziu. Boala se numește Black rot și e grozavă. În acea primă fază strugurii nu erau afectați dar știam ce urmează. După 2-3 săptămâni boabele au început să se înegrească, să se zbârcească, apoi să cadă. Recolta a fost compromisă.Tratementul trebuia început chiar în faza inițială. Ce putere distructivă are o boală netratată la timp! De fapt și cancerul dacă e depistat în faza incipientă și tratat are șanse să fie vindecat.

Așa e și păcatul. Are putere foarte mare. Cum îl tratăm?

 

1. SĂ RECUNOAȘTEM REALITATEA LUI IMEDIAT CE APARE.

Orice neglijare atrage după ea grave consecințe. La fel stau lucrurile și în cazul minimalizării păcatului. Uneori tendința e să spunem că nu-i chiar așa de grav. Unii interpretează greșit învățătura Scripurii spunînd că odată ce s-au predat și au cunoscut nașterea din nou nu mai pot păcătui. Aceștia se numesc perfecționiști. Sunt puțini perfecționiști prin biserici și totuși sunt. Am cunoscut unul când încă mai eram în România. Auzindu-i teoria m-am dus la un frate cu multă experiență în lucrare și i-am spus de fratele care a afirmat că odată cu nașterea din nou el nu mai păcătuiește. Nu pot să uit răspunsul dat de lucrătorul acela cu multă experiență : „Chiar în clipa când a făcut acea afirmație a păcătuit”  De fapt iată ce afirmă Biblia în această privință: 8. Daca zicem ca n-avem pacat, ne inselam singuri, si adevarul nu este in noi.

9. Daca ne marturisim pacatele, El este credincios si drept ca sa ne ierte pacatele si sa ne curete de orice nelegiuire.

10. Daca zicem ca n-am pacatuit, Il facem mincinos, si Cuvantul Lui nu este in noi. (I Ioan 1:8-10)


Când apare boala ne ducem la doctor. Prin asta recunoaștem că suntem bolnavi. Când apare păcatul primul pas e recunoașterea lui. Nu degeaba păcatul e asemănat cu lepra. Dacă se neglijează se lățește, se răspândește atât de tare că nu mai poate fi ținut sub control.

 

2. CONFRUNTAREA LUI.

Dacă stăm cu mâinile în sân păcatul profită de ocazie. Pătrunde și face ravagii. La Evrei 12: 4  găsim un cuvânt interesant: “Voi nu v-ați împotrivit până la sânge în lupta împotriva păcatului”  Ce-a vrut să spună aici autorul? A vrut să spună că nu au confruntat păcatul ci l-au lăsat să-și facă lucrarea. A ne purta cu mănuși cu păcatul înseamnă a invita dezastru în viețile noastre. De fapt viața creștină e o luptă; o luptă împotriva păcatului. Există în limba română o expresie cam așa: “a prinde taurul de coarne” Așa trebuie tratat păcatul din clipa când apare pe scenă: trebuie confruntat cu multă hotărâre spre a-l îndepărta.

 

3. SĂ CUCERIM PĂCATUL.

Să nu rămânem la recunoaștere și confruntare. Păcatul trebuie  cucerit. Nu ne place să păcătuim. Dar alunecări pot interveni. Dacă cineva alunecă în noroi, se duce imediat să-și spele trupul și hainele, să nu-l confundăm cu unul care îi place să se tăvălească în noroi. În Psalmul 32: 1 David nu fericește pe cel ce nu păcătuiește ci pe cel cu păcatul acoperit. Ce înțelegem aici? Păcatul a fost recunoscut de noi, a fost confruntat, dar de-aci încolo singuri nu putem face nimic. De-aci încolo numai cu ajutorul lui Dumnezeu îl vom putea birui și va fi iertat, sau acoperit. Și va fi trecut în marea iertării. Deci cucerirea totală a păcatului e o muncă minunată de colaborare. Dumnezeu furnizează mijloacele(Duhul Sfânt, Cuvântul, mesaje etc) iar noi le acceptăm și căutăm să înfăptuim voia Lui care e sfințirea zilnică a vieților noastre. Păcatul e puternic dar cea mai mare forță din Univers e sângele vărsat la cruce. Diavolul e puternic, da, dar Dumnezeu e atotputernic; nimeni nu ne poate smulge din mâinile Lui.

 

George Cornici

Intimitate cu Dumnezeu –

Autor: Francis Chan  |

    Am avut o călătorie minunată, am fost 500 de oameni care ne-am împărţit în grupuri de câte 30 să mergem în diferite locuri. Deşi călătoria aceasta a fost în urmă cu două săptămâni, unele grupuri au mers înapoi pentru că prima călătorie nu a fost destul de lungă. Un grup a mers săptămâna trecută în acelaşi loc şi e captivant. Serviciile sunt atât de plăcute acolo. Toţi vorbeau despre mulţumirea pe care o ai cu privire la tot ce ai atunci când te întorci acasă. Am avut experienţa aceasta ca familie, să mergem şi să slujim împreună. Şi nu am văzut-o ca o povară. M-am simţit mizerabil, dar am făcut lucrul acesta pentru Dumnezeu. Nu a fost aşa! Ci am văzut-o ca pe o experienţă uimitoare şi sunt atât de recunoscător că pot să-L slujesc pe Dumnezeu. Lucrul acesta este atât de important pentru că dacă nu avem recunoştinţa aceasta, chiar şi în slujirea noastră, atunci n-am înţeles nimic. Avem multă slujire în biserică şi săptămâna aceasta avem oameni care slujesc în Louisiana. Sunt acolo să ofere cina din Ziua Recunoştinţei pentru victimele din urma uraganului Katrina. Mulţi dintre voi aţi umplut cutii cu mâncare ce vor merge în toată lumea, şi vă vom arăta videouri în câteva săptămâni. Facem slujirile acestea în fiecare săptămână şi slujirea este importantă în biserica noastră. De aceea vreau să vorbesc despre slujire azi. Dacă nu suntem atenţi, slujirea poate deveni un lucru rău în biserică. Dacă mă credeţi sau nu, dacă nu slujim cu o atitudine corectă, putem ajunge să-L minimalizăm pe Dumnezeu.

Psalmul 50 vorbeşte despre oameni care Îi aduc jertfe Domnului, aduc daruri, vin să se închine lui Dumnezeu, iar Dumnezeu spune: „nu am nevoie de aşa ceva”. Am fost bolnav zilele trecute şi am luat medicamente şi simt că nu mi-au ieşit din sistem. Şi de obicei nu măsor siropul, ci doar beau direct din sticlă. Aseară am băut puţin iar apoi m-am trezit în mijlocul nopţii tuşind şi am mai luat o gură, iar dimineaţa am mers la Starbucks să-mi iau o cafea. Am crezut că va contracara efectul medicamentelor. Dar se pare că nu are prea mare efect. Deci dacă nu înţelegeţi ce vreau să spun, atunci uitaţi-vă la mesajul de săptămâna trecută. Mesajul a fost mai clar.

Toată viaţa mea am avut o zbatere cu privire la slujire. Totdeauna am slujit cu o atitudine de mândrie. De fiecare dată când slujeam, mergeam în misiune spuneam, „Uite ce am făcut pentru Tine”. Într-un fel aveam senzaţia asta de împlinire, senzaţia că îi dau ceva înapoi lui Dumnezeu. „Doamne, ştiu că ai făcut atât de multe pentru mine, dar uite ce îţi ofer în schimb.” Am vorbit recent cu o femeie care mi-a spus că nu crede că I-a plătit lui Dumnezeu pentru tot ceea ce a primit. Şi întrebarea mea a fost: „Chiar crezi că ai putea? Crezi că există un lucru care să aibă aceeaşi valoare ca darul Fiului Lui care a murit pe cruce pentru tine? Dar este atât de uşor să ai mentalitatea aceasta şi ştiu că unii dintre voi aţi crescut în religii bazate pe fapte. Şi e greu să vă scoateţi lucrul acesta din minte. Trebuie să fac suficient, să câştig aprobarea lui Dumnezeu. Trebuie să-mi câştig cumva mântuirea! Nu-i uşor să-ţi schimbi gândirea. Nu te trezeşti într-o dimineaţă schimbat. În mod special când lucrurile acestea au fost sădite în tine. Încercăm să câştigăm raiul, dar Dumnezeu spune că nu trebuie să încercăm să facem asta, pentru că niciodată nu vom ajunge acolo. Unii dintre voi nu din mândrie vă gândiţi că Îi veţi răsplăti lui Dumnezeu sau că veţi ajunge acolo pe cont proporiu, ci acţionaţi aşa din cauza insecurităţilor. Aţi fost crescuţi în familii în care dacă nu atingeaţi un anumit standard, nu eraţi iubiţi de familie. Dacă nu fac totul perfect, dacă nu sunt într-un anumit fel, îşi vor retrage dragostea lor. Transferăm lucrul acesta în relaţia cu Dumnezeu şi ne întrebăm: „Am făcut de-ajuns? Mă poţi accepta? Sunt destul de bun?” Ne luptăm împotriva păcatului pentru a câştiga aprobarea cuiva pentru a câştiga dragostea lor. Facem lucrul acesta, şi pentru mulţi dintre noi nu-i uşor să renunţi la atitudinea aceasta ci ne luptăm. Fie că e mândria aceasta de a câştiga pe cont propriu tot ceea ce ai, inclusiv raiul, fie că ai insecuritatea aceasta, prin care te întrebi dacă Dumnezeu te iubeşte suficient de mult, dacă eşti destul de bun. Ambele atitudini sunt atât de periculoase pentru că niciodată nu vei înţelege mulţumirea cu adevărat, niciodată nu vei putea mulţumi lui Dumnezeu cu adevărat, dacă toată viaţa încerci să lucrezi suficient pentru El sau să fii bun pentru El. Niciodată nu vei putea să-I mulţumeşti lui Dumnezeu pentru harul Lui, pentru bunătatea Lui, să-I mulţumeşti că te iubeşte. Pentru unii dintre noi este foarte greu să luăm o respiraţie adâncă şi să acceptăm dragostea lui Dumnezeu. Şi să realizăm că nu putem face nimic pentru a primi mai multă dragoste. Nu putem renunţa la vreun păcat pentru a primi mai multă dragoste. El vă iubeşte în ciuda păcatului vostru, vă iubeşte în ciuda neajunsurilor voastre şi ideea de slujire nu-I pentru a câştiga ceva sau pentru a fi în graţiile Lui, ci doar pentru a spune: „mulţumesc, mulţumesc, mulţumesc.”

Vorbim despre intimitatea cu Dumnezeu, dar pentru mulţi există un zid. Și până ce zidul acesta nu este dat la o parte, zidul acesta care ne spune că trebuie să câştigăm dragostea aceasta, că trebuie să o obţinem, să fim destul de buni, să am succes. Trebuie să distrugem zidul acesta. Sper ca Scripturile să vă ajute să faceţi lucrul acesta azi. Daţi-mi voie să spun lucrul acesta de la bun început: Dumnezeu nu are nevoie de voi. De ce ar avea nevoie de la voi? În mod special în lumina mesajului de săptămâna trecută. Când priveşti Universul şi galaxiile, pămânul e atât de mic. Ce aş putea eu face pentru El? Nimic. Cu ce scop ar avea nevoie de mine? Nici unul. Dar adevărul uimitor cu privire la cartea aceasta şi cred că tema principală a cărţii este că, Dumnezeu din ceruri declară, „Nu am nevoie de tine, dar te vreau.” Este uimitor adevărul lui Dumnezeu care spune, „N-am nevoie să lucrezi pentru Mine. Ce crezi că faci pentru Mine? Îmi dai lucruri pe care nu le-am avut dinainte? Nu am nevoie de tine, dar te doresc.” Este uimitor adevărul acesta, pentru că avem oameni în viaţa noastră care nu vorbesc cu noi decât dacă au nevoie de ceva de la noi, nu? Sunt puţini oameni care te vor pe tine aşa cum te vrea Dumnezeu. Dumneze spune, „Ce vrei să adaugi existenţei Mele? Dar te doresc, te iubesc, te vreau.” Slujirea noastră nu este pentru că Dumnezeu are nevoie de ceva, ci e modalitatea de a-I mulţumi. Doamne, e aşa de bine să te slujim, e bine să te ascultăm. Tot ce fac pentru Tine îmi înfrumuseţează viaţa. Nu vom înţelege intimitatea cu Dumnezeu până ce nu înţelegem ce înseamnă mulţumirea.

În Psalmul 50 vedem oameni care Îl slujeau pe Dumnezeu, dar Îl slujeau din motive greşite. Psalmul începe într-un mod intens. Dumnezeu stabileşte cine este El şi spune că El va judeca faptele noastre. Versetul 1 din Psalmul 50 începe cu putere şi atât de multă autoritate şi spune, „Dumnezeu, da, Dumnezeu, Domnul, vorbeşte şi cheamă pământul, de la răsăritul soarelui până la asfinţitul lui. Din Sion, care este întruparea frumusetiii desăvârşite, de acolo străluceşte Dumnezeu. Dumnezeul nostru vine şi nu tace. Înaintea Lui merge un foc mistuitor şi împrejurul Lui o furtună puternică. El strigă spre ceruri sus şi spre pământ, ca să judece pe poporul Său: „Strângeţi-Mi pe credincioşii Mei, care au făcut legământ cu Mine prin jertfă! Atunci cerurile vor vesti dreptatea Lui, căci Dumnezeu este cel ce judecă.” Începe cu aceste imagini puternice cu privire la El. Dumnezeu va veni şi cheamă pe toată lumea la El. Dumnezeu, această fiinţă minunată, cheamă pe toată lumea să dea socoteală. Tot pământul vine înaintea Lui. Îmi place ultima propoziţie care spune, „Căci Dumnezeu este cel ce judecă.” El e judecătorul. Punct! El Însuşi e singurulJ. Şi e o frază atât de evidentă, dar în ziua de azi nu-i chiar aşa.

Vorbesc cu atât de mulţi oameni care, cu aroganţă, Îl judecă pe Dumnezeu. „De ce îngăduie Dumnezeu un lucrul sau altul? De ce a făcut un lucru sau altul? Abia aştept să vorbesc cu El pentru că am multe întrebări.” Cu mentalitatea noastră şi cu aroganţă, credem că toate lucrurile se învârt în jurul nostru, a creierului nostru şi a cunoştinţei noastre, a înţelepciunii noastre şi credem că de fapt, noi Îl judecăm pe Dumnezeu? În prima secţiune explică faptul că lucrurile nu se învârt în jurul nostrum şi nu noi îl judecăm pe Dumnezeu. „Eu şi numai Eu sunt judecător!” Şi vorbeşte despre Fiinţa aceasta, perfectă, frumoasă şi strălucitoare încât „înaintea Lui merge un foc mistuitor.” Deci Fiinţa aceasta divină se coboară pe pământ şi focul acesta înghite totul în calea Lui. „Şi împrejurul Lui o furtună puternică.” O furtună înfuriată deasupra Lui, un foc înaintea Lui şi tu te gândeşti, „Abia aştept să vină să pot să-L judec?” El vine şi El ne cheamă pe noi. Aţi înţeles lucrul acesta? Nu vine să întrebe, „Cum i-ai lăsat pe cei din jur să moară de foame?” El priveşte de sus şi te trage la răspundere că i-ai lăsat pe oameni să moară de foame. El e judecătorul. El cheamă pe oameni la judecată.

Aţi înţeles din mesajul de săptămâna trecută că lumea nu se învârte în jurul vostru? Se învârte în jurul Creatorului şi El vine. El vine şi lucrurile pe care le spune sunt relevante pentru noi. El vorbeşte poporului Israel, oamenilor care Îi aduceau jertfe şi le spune în versetul 7, „Ascultă, poporul Meu, şi voi vorbi; ascultă, Israele, şi te voi înştiinţa. Eu sunt Dumnezeu, Dumnezeul tău. Nu pentru jertfele tale te mustru, căci arderile tale de tot sunt necurmat înaintea Mea. Nu vin să vă cer sau să vă mustru pentru jertfele voastre.” Nu spune, „Voi nu-Mi aduceţi jertfe după cum v-am cerut, niciodată nu-Mi aduceţi nimic. Ci spune că sunt necurmat înainte Mea. Deci nu vă confrunt cu privire la lucrul acesta. Voi Mă slujiţi, Îmi aduceţi daruri, Îmi oferiţi sacrificii, nu vă mustru pentru lucrul acesta.” Dar veţi vedea în versetele următoare că îi mustră pentru felul în care fac slujbele acestea şi oferă sacrificiile lui Dumnezeu. Versetul 9 spune, „Nu voi lua tauri din casa ta, nici țapi din staulele tale. Căci ale Mele sunt toate dobitoacele pădurilor, toate fiarele munţilor cu miile lor. Eu cunosc toate păsările de pe munţi, şi tot ce se mişca pe câmp este al Meu. Dacă Mi-ar fi foame, ţi-aş spune ţie, căci a Mea este lumea şi tot ce cuprinde ea. Oare mănânc Eu carnea taurilor? Oare beau Eu sângele ţapilor? Adu ca jertfă lui Dumnezeu mulţumiri şi împlineşte-ţi juruinţele făcute Celui Prea Înalt. Cheamă-mă în ziua necazului şi Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi.”

Se pare că poporul lui Israel aducea jertfele lui Dumnezeu ca şi cum I-ar face o favoare, ca şi cum El ar fi avut nevoie de ele. Iar El spune: „Ce credeţi? Că eu am nevoie de jertfele acestea? Că Eu în rai nu aveam ce mânca până ce aţi jerfit voi un taur? Dacă Mi-ar fi foame, aţi fi ultimii la care aş apela. Nu am nevoie de nimic de la voi.” Îi aud pe unii oameni care vorbesc ca şi cum Dumnezeu chiar nu se putea descurca fără ei, fără slujirea lor. Gândiţi-vă cine sunteţi şi cine-i Dumnezeu. Fiţi siguri că nu slujiţi într-un mod care Îl micșorează pe Dumnezeu. Se pare că oamenii aceştia încercau să transfere din ritualurile lor păgâne, în închinare lor pentru Dumnezeu. Aveau ritualurile acestea în care sacrificau carne idolilor lor şi credeau că idolii cu adevărat mâncau jertfă. Deci se gândeau că Dumnezeu are nevoie de acelaşi lucru. Făceam acelaşi lucru ca şi copil în Hong Kong. Ardeam mâncare pentru idoli. Când cineva murea, ardeam bani falşi, crezând că persoana urma să-i primească în rai. Făceam asta pentru statuete, pentru idoli, crezând că îi ajutăm oferind bani şi mâncare. Se pare că Israel aplica ritualurile păgâne în închinarea înaintea Dumnezeului atotputernic. Dumnezeu spune, „Nu credeţi că voi mă ajutaţi pe Mine. Eu sunt eliberatorul! Nu am nevoie să-Mi daţi lucrurile acestea.”

În versetul 14 spune, „Vreau jertfe de mulţumire. Vreau să-Mi multumiți. Nu vreau să-Mi daţi nimic şi nu vreau să credeţi că puteţi câştiga ceva de la Mine, ci vreau doar să-Mi mulţumiţi. Daţi-Mi jertfe de mulţumire.” Jertfele de mulţumire sunt interesante şi citim despre ele în Levitic capitolul 7. Ofereai o jertfă de mulţumire atunci când erai copleşit de binecuvântările lui Dumnezeu în viaţa ta. Ştiţi ce simţiţi atunci când cineva vă dă ceva şi vreţi să-i sunaţi imediat să le mulţumiţi. Sunteţi atât de copleşiţi încât vreţi să vă arătaţi aprecierea într-un fel sau altul. La fel e cu jertfa de mulţumire. „Doamne, mi-ai dat binecuvântări, vreau să-Ți ofer taurul acesta, vreau să sacrific porumbei, cereale, să spun mulţumesc, mulţumesc, mulţumesc.” În versetul 14 menţionează ideea aceasta: „Împlineşte-ţi juruinţele făcute Celui Prea Înalt.” Juruinţele sunt asociate cu rugăciunile pentru că uneori cereau lucruri lui Dumnezeu şi se rugau pentru ceva şi promiteau roade din recoltă şi promiteau să facă un lucrul sau altul. Dacă faci o juruinţă, trebuie s-o împlineşti.  Biblia ne avertizează cu privire la juruinţe. Nu spune în mod ușuratic: „Dacă mă ajuţi nu voi mai face lucrul acesta niciodată. ” Dacă mă uit la viaţa mea, am spus şi eu lucruri din acestea şi m-am simţit prost, m-am întrebat de ce am promis aşa ceva? Ați făcut vreodată lucrul acesta? Vă simţiţi atât de prost din cauza unui păcat şi veniţi înainta lui Dumnezeu şi spuneţi, „Doamne, iartă-mă şi îţi promit că nu mai fac nicioată?” Şi ce faceţi? Păcătuiţi din nou! „De data asta chiar vorbesc serios, Doamne. Dacă faci un lucrul pentru mine, Doamne, atunci fac şi eu ceva pentru Tine.” Biblia ne avertizează cu privire la lucrul acesta. Să fim atenţi pentru că într-un fel, lucrul aceasta reprezintă aroganța noastră. Dar dacă faceţi o juruinţă, împliniţi-o. De aceea considerăm căsătoria ca ceva sacru. Dumnezeu din punct de vedere biblic consideră căsătoria sacră. Este unul dintre puţine momente în viaţă în care stai înaintea lui Dumnezeu şi declari, „Doamne, promit şi jur înaintea Ta, la bine şi la greu, în bogăţie şi în sărăcie, în sănătate şi în boală, ştiu cât de greu va fi, dar Îţi promit Domane, că o voi iubi pe persoana aceasta toată viaţa.” Iar Dumnezeu spune că dacă faci juruinţa aceasta, atunci trebuie s-o împlineşti. „Nu poţi veni în prezenţa Mea şi în mod uşuratic să faci promisiuni, iar apoi să nu le împlineşti.” Aceasta este o juruinţă.

Ideea jertfelor de mulţumire era că atunci când eşti binecuvântat şi Îl iubeşti pe Dumnezeu, să-I mulţumeşti şi să-I arăţi recunoştinţă. La fel trebuie să fie jertfele şi slujirile noastre. Nu ca să câştigăm ceva. De aceea imediat Dumnezeu spune, „Ca tu să Mă chemi în ziua necazului și Eu să te izbăvesc. Nu vă chem Eu din ceruri pentru că Mi-e foame şi am nevoie să-Mi gătiţi ceva. Nu în felul în care funcţionează relaţia aceasta. Trebuie să înţelegeţi!” Nu voi câştigaţi ceva, nu voi Îl ajutaţi pe Dumnezeu, ci voi Îl chemaţi şi El vă izbăveşte. La fel cum El este singurul judecător, la fel El este singurul dătător. Nu voi daţi. Totul vine de la El, nu-i aşa? Ce aveţi care să nu fi primit? El spune, „Eu am creat totul, totul Îmi aparţine şi Eu vă dau totul. Nu vă gândiţi că voi îmi daţi Mie ceva. Eu am creat animalele căci ale Mele sunt toate dobitoacele. Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el.” Trebuie să-mi trăiesc viaţa gândindu-mă că nu eu sunt dătătorul. Şi dacă mă gândesc că Îi dau lui Dumnezeu ceva ce El nu avea deja, atunci greșesc şi nu-L apreciez pe Dumnezeu căruia Îi aparţin toate.

Dacă aveţi Bibliile, în Fapte 17, versetul 24 Dumnezeu vorbeşte foarte clar. Îmi place mult pasajul acesta. „Dumnezeu, care a făcut lumea şi tot ce este în ea, este Domnul cerului şi al pământului, şi nu locuieşte în temple făcute de mâini. El nu este slujit de mâini omeneşti, ca şi când ar avea trebuinţă de ceva, El care dă tuturor viaţa, suflarea şi toate lucrurile. El a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi dintr-unul singur, să locuiască pe toată faţa pământului; le-a aşezat anumite vremi şi a pus anumite hotare locuinţei lor, ca ei să caute pe Dumnezeu, şi să se silească să-L găsească bâjbâind, măcar că nu este departe de fiecar din noi.” Are nevoie Dumnezeu de voi să adunaţi bani pentru a construi clădirea aceasta pentru că nu are unde locui? „Ce vă gândiţi că faceţi pe pământ? Construiţi temple pentru Mine ca să am unde să locuiesc? Credeţi că am nevoie să fiu slujit de mâini omeneşti? Credeţi că Dumnezeul atotputernic are nevoie de oameni? N-am nevoie de mâini omeneşti, n-am nevoie de o locuinţă! Aduceţi-vă aminte că Eu v-am dat viaţă. Sunteţi în viaţă datorită Mei. Eu v-am dat totul. De ce v-am aşezat pe pământ, în vremea în care trăiţi şi în circumstanţele ce vă înconjoară în viaţă? Ca să Mă căutaţi, să mă vreţi, să aveţi părtăşie cu Mine, ca să Mă căutaţi şi să Mă găsiţi pentru că nu sunt departe de voi.” E un pasaj atât de frumos, nu-i aşa? Dumnezeu spune, „Tot ce vreau este să am o relaţie cu voi. Nu vă irosiţi viaţa făcând lucruri pentru Mine ca şi cum aş avea nevoie de voi. Nu vă irosiţi viaţa încercând să câştigaţi iertarea sau să reconciliaţi răul pe care l-aţi făcut. Căutaţi-Mă, chemaţi-Mă ca să vă izbăvesc.” Adevărul trist este că în timp ce Dumnezeu ne spune, „Nu am nevoie de voi, dar vă vreau”, de multe ori noi Îi răspundem, „Știu că am nevoie de Tine, dar nu Te vreau. Nu vreau poruncile Tale şi nu vreau să mă supun lor. Nu vreau să Te slujesc, ci mai bine aş folosi timpul pentru mine însumi.” Îl doriţi pe Dumnezeu?

V-am vorbit cu ceva timp în urmă cum la începutul credinţei vedem poruncile ca pe o povoară. „Ştiu că am nevoie de Tine pentru salvare, deci am să încerc să mă supun poruncilor Tale, dar nu-mi plac poruncile Tale. Ştiu că trebuie să Te slujesc şi am văzut videoul din Mexic şi data viitoare am să încerc să merg şi eu, pentru că ar trebui.” Dumnezeu din cer a făcut totul pentru noi. Ne-a dat viaţă, ne-a dat porunci pentru binele nostru. Şi sper să ajungi la un punct în viaţa ta în care să iubești poruncile Lui şi să-I mulţumeşti pentru ele. „De fiecare dată când mă supun lor, se pare că viaţa merge mai bine. Cu adevărat Tu ştii ce-i cel mai bine pentru mine. De fiecare dată când cei din jurul meu se supun poruncilor Tale, viaţa mea merge mai bine. Poruncile acestea duc la viaţă şi Cuvântul Tău spune că sunt bune.” E bine când nu omorâm pe cineva, nu? E bine când putem avea încredere unii în alţii, când nu vedem adulter, minciună, înşelăciune. E bine când nu lucrăm până picăm jos, ci ne luăm o zi să ne odihnim şi toate lucrurile acestea sunt bune. Iar atunci când slujim, simţim atâta plăcere.

Când m-am întors din Africa unde am văzut orfanii aceea pentru care am construit o clădire, voi i-aţi sponsorizat şi toţi au haine şi mâncare. Când i-am văzut pe toţi aplaudând şi strigând am realizat că nu există o astfel de împlinire pe pământ. E cu mult mai bine să dai decât să primeşti! Când pleci din Mexic şi vezi că ai construit o casă pentru o familie şi vezi zâmbetul de pe faţa lor, îţi aduci aminte de momentul acela pentru tot restul vieţii tale. Ai toate momentele acestea în viaţă în care credeai că-L slujeai pe Dumnezeu, când în realitate era pentru binele tău. Primeşti atât de multă împlinire şi de fiecare dată când dai bani, realizezi că eşti binecuvântat financiar şi El îţi poartă de grijă. Ţi se pare că cu cât dai mai mult, cu atât ai mai mult. De fiecare dată când încerci să dai lui Dumnezeu, nu reuşeşti. Şi realizezi că El e singurul dătător. Orice lucru bun vine de la El. Tânjeşti după poruncile Lui, îţi place să trăieşti pentru El?

Biblia spune că dacă dispreţuieşti legea Lui, acesta este semnul celor răi. Versetul 16 spune, `Dumnezeu spune însă celui rău: „Ce tot înșiri legile Mele şi ai în gură legământul Meu, când tu urăşti mustrările, şi arunci cuvintele Mele înapoia ta? Dacă vezi un hoț, te uneşti cu el, şi te însoţeşti cu preacurvarii. Dai drumul gurii la rău şi limba ta urzeşte vicleşuguri. Stai şi vorbeşti împotriva fratelui rău, cleveteşti pe fiul mamei tale. Iată cei ai făcut, şi Eu am tăcut. Ţi-ai închipuit că Eu sunt ca tine. Dar te voi mustra, şi îţi voi pune totul sub ochi! Luaţi seama dar, voi care uitaţi pe Dumnezeu, că nu cumva să vă sfâşii, şi să nu fie nimeni să vă scape. Cine aduce mulţumiri, ca jertfă, acela Mă proslăvește, şi celui ce veghează asupra căii lui, aceluia îi voi arăta mântuirea lui Dumnezeu.” Dumnezeu spune celor răi, „Vă arătaţi răutatea prin faptul că aţi aruncat la o parte poruncile Mele. Când cineva minte, vă alăturaţi şi voi. Când cineva fură te uneşti cu el. Comiteţi adulter şi aveţi relaţii sexuale înafara căsătoriei. Prin faptul că faceţi lucrurile acestea îmi arătaţi că urâţi poruncile Mele şi faceţi toate lucrurile acestea. Pentru că nu v-am pedepsit şi am tăcut, voi credeţi că sunt ca voi şi credeţi că sunt de-acord cu lucrurile pe care le faceţi. Dar v-am spus că nu sunt de acord.” În Romani spune că bunătatea şi îndurarea lui Dumnezeu ar trebui să ne îndemne la pocăinţă, dar de multe ori ne gândim că dacă Dumnezeu nu ne pedepseşte, scăpăm şi putem face şi alte lucruri. Dar în Romani 2 spune că „îţi aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei.” „Răbdarea Mea ar trebui să vă îndemne la pocăinţă. Dar voi vă gândiţi că totul e bine din moment ce nu Şi-a vărsat mânia asupra noastră.” Şi ne explică aici că va veni o zi când nu va mai tăcea. Va veni cu o furtună puternică şi cu un foc aprins. Va veni şi va judeca şi nu va mai tăcea. „Luaţi seama dar, voi care uitaţi pe Domnuezeu, ca nu cumva să vă sfâşii, şi să nu fie nimeni să vă scape.”

Trăim într-o lume de aroganţi şi avem mentalitatea aceasta prin care Îi spunem lui Dumnezeu că nu are nici un drept să ne judece. Şi cum poate un Dumnezeu iubitor se ne pedepsească? Nu ai voie să ne pedepseşti dacă ne iubeşti! Aplicăm aceeaşi mentalitate şi cu copiii noştri şi nu-i pedepsim pentru că îi iubim, iar apoi îi scăpăm de sub control. Avem ideea aceasta că dragostea şi pedeapsa nu se potrivesc împreună. Dar Dumnezeu spune că se potrivesc. Nu poţi fi drept şi să nu pedepseşti. Dumnezeu spune că ne va sfâşia şi se va întâmpla lucrul acesta. Puteţi filozofa cât vreţi şi puteţi spune că Dumnezeu nu poate să ne pedepsească şi că nu se poate întâmpla aşa ceva, dar Dumnezeu spune că va veni o zi în care vom şi sfâşiaţi. Nu vreau să spun că mă bucur că va veni şi va distrânge oamenii şi nu mă bucur de judecată şi de pedeapsa Lui. Dar nu sunt dispus să pretind că nu se va întâmpla, doar pentru că nu-mi place. Nu vreau să încerc să reinterpretez pasajele acestea, cum face restul lumii. Oamenii fac lucrul acesta cu toată Scriptura. Pasajul acesta nu poate însemna chiar ce spune. Trebuie să fie o altă semnificaţie. Cuvântul „a sfâşia” poate avea multe alte semnificaţii. Asta-i logica mea şi nu ştiu cum altfel să interpreteze textul. Nu ştiu ce altă semnificaţie poate avea o mare de foc în care oamenii sunt chinuiţi zi şi noapte. Nu ştiu cum altfel să înţeleg textul decât în mod literal. Deci sunt cu luare aminte la lucrurile acestea. Dumnezeu va veni, El este judecătorul. Nu eu sunt judecătorul. El va veni şi are tot dreptul.

Îmi place cum încheie în versetul 23 şi vreau să luaţi în considerare lucrul acesta. „Cine aduce mulţumiri, ca jertfă, acela Mă proslăveşte, şi celui ce veghează asupra căii lui, aceluia îi voi arăta mântuirea lui Dumnezeu.” Acesta este motivul pentru care trebuie să înţelegeţi mulţumirea. Atunci când înţelegeţi că nu voi sunteţi judecători şi că nu trebuie să daţi decât mulţumire, când înţelegeţi lucrul acesta, uşa mântuirii se deschide pentru voi. De aceea este foarte important. Dacă nu înţelegeţi principiul mulţumirii, atunci nu înţelegeţi ce este mântuirea. Conceptul mântuirii îl înţelegi atunci când nu faci nimic, ci doar spui, „Mulţumesc, mulţumesc, mulţumesc pentru cruce. Mulţumesc pentru cruce, Tu ai făcut totul şi eu nu mai pot adăuga nimic. Am fost neajutorat, dar Ţi-ai trimis Fiul să moară pe cruce pentru mine şi vreau să-Ți mulţumesc pentru tot. Singura mea responsabilitate este să accept darul acesta gratuit.” Când înţelegi lucrul acesta, se deschide uşa mântuirii. Dar când mergi prin viaţă gândindu-te că Îi vei plăti înapoi, că vei face un lucru sau altul, tu primeşti toată atenţia. „Voi fi bun, voi trăi o viaţă prin care să fiu vrednic să fiu botezat, vrednic de cina Domnului, vrednic de rai.” Eu, eu, eu, eu, eu… când El e singurul dătător. Când trăieşti viaţa cu mulţumire, El primeşte toată gloria. „Mulţumesc pentru cruce, mulţumesc că mi-ai dat viaţă. Mulţumesc că mi-ai dat mâini şi picioare să merg să-i hrănesc pe cei din Mexic.” Tu, Tu, Tu, Tu. El primeşte toată gloria. Este acesta felul în care trăieşti? Totul depinde de El.

Ştiu că mulţi aţi venit aici cu multe poveri; şi eu am multe poveri. O viaţă întreagă de mândrie şi insecurităţi. Ori spunem, „Am să-Ți plătesc înapoi”, ori ne îngrijorăm că nu suntem suficient de buni. Şi lucrăm din motive greşite. În loc să-I aducem jertfe de mulţumire. Mântuirea noastră depinde de asta, deci trebuie să înţelegeţi lucrul acesta. Nu puteţi avea intimitate cu Dumnezeu dacă încercați ca toată viaţa să munciţi pentru El, să faceţi suficient. Niciodată nu veţi ajunge acolo. Niciodată nu veţi înţelege mulţumirea şi ce înseamnă cu adevărat, până ce nu vă opriţi din alergare, vă opriţi şi începeţi să-I mulţumiţi Lui. La fel este şi la Cină când luaţi pâinea şi vinul, nu faceţi nimic pentru Dumnezeu. Unii aţi crescut în religii care vă spuneau că trebuie să faceţi ceva pentru Dumnezeu și că trebuie să-I câştigaţi favoarea prin faptul că luaţi pâinea şi vinul. Aşa a spus Isus? A spus, „Să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea. Doar ca să vă amintiţi de Mine. Să vă amintiţi ce am făcut pentru voi.” De ce ne amintim de cruce? Ca să-I mulţumim. Când iau pâinea şi paharul, îmi aduc aminte să-I mulţumesc. Datorită paharului, a sângelui, sunt total iertat. Nu pot adăuga nimic la paharul acesta. Trupul Fiului Tău a fost zdrobit şi n-am făcut nimic să merit lucrul acesta.

Vom împărţi pâinea şi vinul pentru aceia care cred. Dacă nu credeţi că Isus a murit pentru voi şi nu sunteţi aici doar să-I mulţumiţi, atunci lăsaţi pâinea şi paharul să treacă pe lângă voi. Biblia ne avertizează cu privire la lucrul acesta. Este un moment sacru, un moment intim. Veniţi înaintea Lui şi spuneţi, „Doamne, nu am nimic să-Ţi ofer, decât să spun mulţumesc. Ne loveşte în mândria noastră pe cei ce vrem să plătim şi să câştigăm vrednicia. Ce pot oferi Celui ce a creat lumea şi căruia Îi aparţin toate lucrurile?” Acceptă darul acesta şi mulţumeşte-I şi atunci se va deschide uşa mântuirii. Poate unii dintre voi vă gândiţi că niciodată nu aţi acceptat darul acesta pentru că aţi crezut că trebuie să fiţi suficient de buni. Niciodată nu am fost botezat pentru că am vrut să fac unele lucruri înainte de botez ca să fiu vrednic. Dacă vreodată vă simţiţi vrednici să fiţi botezaţi, atunci nu ar trebui s-o faceţi. Botează-te doar atunci când ajungi să realizezi că nu merți nimic. „Nu merit pâinea, nu merit paharul.” Spuneți mulțumesc și uşa mântuirii se deschide pentru voi. Dacă aveţi nevoie de rugăciune sunt la dispoziţia voastră. Iar ceilalţi, în timp ce luaţi cina, mulţumiţi lui Dumnezeu. Nu faceţi promisiuni, nu faceţi juruinţe, ci doar spuneţi, „Doamne, Îţi mulţumesc.”

Dumnezeu și suferința

    Bine ați venit la cea mai grea și incomodă întrebare dintre toate întrebările pe care le au oamenii de înfruntat, indiferent dacă ei cred sau nu în Dumnezeu. Problema suferinței și a durerii este întrebarea grea care împiedică mai mulți oameni să creadă în Dumnezeu decât orice altceva cunosc eu. Așadar, voi încerca să vorbesc despre ea și, pur și simplu, să vă împărtășesc câteva moduri de a o aborda, pe care eu le găsesc utile. Nu pretind că am soluții în acest sens. Vom avea sper, un timp considerabil pentru întrebări și răspunsuri, iar pentru a-l face productiv, vă sugerez să ascultați gândindu-vă la întrebări și să le scrieți pe parcursul cuvântării mele, iar eu le voi colecta la mijlocul ei, apoi dacă mai sunt alte întrebări, le putem primi pe loc, din public. Dar ascultând un seminar și gândindu-te la întrebări, rămâi cu informații de aproape o sută de ori mai multe decât dacă îl asculți pasiv, fără a pune întrebări. Deci face parte din metoda didactică ce mie mi se pare util să o întrebuințez. Aceasta este o întrebare complexă.

În primul rând, are două laturi profund de diferite. O carte faimoasă despre Spania, scrisă cu mulți ani în urmă, a redat un observator stând la balcon, privind călătorii târâindu-și picioarele și deplasându-se pe drumul lor către oriunde. Unul privea, iar ceilalți participau. Și cu această problemă aveți aceleași două chestiuni. Cancerul arată foarte diferit pentru tânăra femeie de 30 de ani căreia doar ce i s-a spus că mai are șase luni de trăit, față de cum arată pentru profesorul de oncologie care o tratează. Există o latură a observării și există o latură a participării. Ceea ce înseamnă inevitabil că orice abordare trebuie să fie foarte sensibilă la care dintre aceste două lucruri predomină. Analiza intelectuală ar fi importantă. Consilierea și solidaritatea pastorală ar fi probabil chiar mai importante.

Și vedeți aceasta exemplificată în Noul Testament în povestea Martei, Mariei și a lui Isus la mormântul lui Lazăr. Marta și El au avut o discuție, nu departe de mormânt, despre învierea în ziua de apoi; a fost profund teologică. Domnul nu a încercat să dezbată sau să discute cu Maria. El a găsit-o plângând, așa că a plâns și El. Și din aceste două abordări către aceste două surori cu temperamente profund diferite, cred că primim o înțelegere din inima lui Dumnezeu despre acest subiect. Răspunsurile sunt importante. Și Domnul le-a dat. Înțelegerea, empatia, consolarea, mângâierea sunt chiar mai importante. Și Domnul le-a acordat și pe acestea.

Cum poate cineva să aducă speranță în situații care sunt atât de devastatoare și deseori ireversibile? Poți să repari un picior rupt, dar nu un copil pierdut sau soție sau soț. Și astfel întrebările vin: „De ce a fost el ucis, iar eu am fost lăsat în viață?”, „Unde pot găsi speranță sau asta e doar iraționalism sentimental și nu există speranță?” Deci e important să înțelegem că această poveste a Mariei și a Martei în Ioan 11 arată că Noul Testament cunoaște problema. Unul dintre lucrurile care mă convinge de inspirația divină și de autoritatea Scripturii este conștientizarea și analiza marilor probleme. Pentru că vă amintiți că cele două surori au trimis un mesaj urgent lui Isus despre starea lui Lazăr, El nu a răspuns imediat, iar Lazăr a murit. Și când Isus a ajuns în sfârșit în Betania, când Maria l-a văzut, a căzut la picioarele Lui și I-a zis: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu.”A fost o mustrare blândă, dar tot mustrare a fost. Și când în cele din urmă s-au îndreptat către mormânt, și Isus a întrebat: „Unde l-ați pus?”, ele au răspuns: „Doamne, vino și vezi.” Și avem acea afirmație profund emoționantă: „Isus plângea” – cel mai scurt verset din toată Biblia. „Atunci iudeii au zis: ‘Iată cât îl iubea de mult!’ Și unii din ei au zis: ‘El, care a deschis ochii orbului, nu putea face ca nici omul acesta să nu moară?’”

Deci iată întrebarea. Și ce aș vrea să scot în evidență pentru propria dumneavoastră gândire (analiză, judecată) este: contextul (conjunctura) acestei istorisiri care le-a făcut pe surori foarte aproape de a se îndoi de dragostea lui Dumnezeu este însăși dragostea lui Dumnezeu. Iar și iar, de la începutul povestirii se repetă ca să înțelegem: Isus iubea pe Marta, pe sora ei și pe Lazăr. Deci trebuie să citim povestirea contrar conceptului de Dumnezeu al dragostei care este tocmai, desigur, problema ce ni se aduce. Și întrebările se adună… De ce nu a făcut Dumnezeu o lume în care să nu poată răni oamenii? De ce nu a făcut oameni care să nu poată răni alți oameni? Și așa mai departe.

Vom reveni la acestea imediat. Dar vreau să citesc două pasaje foarte importante din Scriptură care au legătură cu asta. Unul este din Vechiul Testament, celălalt din Noul Testament. Primul pasaj este din cartea Iov, capitolul 1. Iov este o carte mare, o profundă analiză a acestei probleme. Dar vreau pur și simplu să citesc din Iov 1, de la versetul 13 ce s-a întâmplat cu Iov și familia sa.

„Într-o zi, pe când fiii şi fiicele lui Iov mâncau şi beau vin în casa fratelui lor cel întâi născut, a venit la Iov un sol, care a zis: ‘Boii arau şi măgăriţele păşteau lângă ei. Şi s-au aruncat nişte Sabeeni asupra lor, i-au luat şi au trecut pe slujitori prin ascuţişul sabiei. Numai eu am scăpat, ca să-ţi dau de ştire.’ Pe când vorbea el încă, a venit un altul şi a zis: ‘Focul lui Dumnezeu a căzut din cer şi a aprins oile şi pe slujitorii tăi şi i-a ars de tot. Numai eu am scăpat, ca să-ţi dau de ştire.’ Pe când vorbea el încă, a venit un altul şi a zis: ‘Nişte Haldeeni, înşiraţi în trei cete, s-au aruncat asupra cămilelor, le-au luat şi au trecut pe slujitori prin ascuţişul sabiei. Numai eu am scăpat, ca să-ţi dau de ştire.’ Pe când vorbea el încă, a venit un altul şi a zis: ‘Fiii tăi şi fiicele tale mâncau şi beau vin în casa fratelui lor întâi născut. Şi deodată, a venit un vânt mare de dincolo de pustiu şi a izbit în cele patru colţuri ale casei: casa s-a prăbuşit peste tineri, şi au murit. Şi am scăpat numai eu, ca să-ţi dau de ştire.’ Atunci Iov s-a sculat, şi-a sfâşiat mantaua şi şi-a tuns capul. Apoi, aruncându-se la pământ, s-a închinat şi a zis: ‘Gol am ieşit din pântecele mamei mele şi gol mă voi întoarce în sânul pământului. Domnul a dat şi Domnul a luat – binecuvântat fie Numele Domnului!’ În toate acestea, Iov n-a păcătuit deloc şi n-a vorbit nimic necuviincios împotriva lui Dumnezeu. ”

Și al doilea pasaj este din Noul Testament, în Evanghelia după Luca, capitolul 13, de la versetul 1: „În vremea aceea au venit unii şi au istorisit lui Isus ce se întâmplase unor galileeni, al căror sânge îl amestecase Pilat cu jertfele lor. ‘Credeţi voi, le-a răspuns Isus, că aceşti galileeni au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi galileeni, pentru că au păţit astfel? Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel. Sau acei optsprezece inşi, peste care a căzut turnul din Siloam şi i-a omorât, credeţi că au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi oameni care locuiau în Ierusalim? Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel.’”

Ceea ce ilustrează aceste pasaje, așa cum vom vedea, este că există două surse ale durerii și suferinței, distincte din punct de vedere logic. Deși, în practică, sunt uneori aproape imposibil de separat. Prima este „răul moral”, adică suferința și durerea cauzată de oameni asupra oamenilor. Și următoarea este „răul natural”, adică suferința pentru care oamenii nu sunt responsabili în mod direct sau chiar indirect: cutremure, tsunami și cancer. Așadar, este important să distingem între problema răului moral și problema răului natural. Dificultatea cu răul natural rezidă în faptul că răul este un concept moral. Astfel, mulți oameni preferă, destul de corect cred, să denumească a doua problemă „problema durerii”. Și C.S. Lewis face asta. Așadar, există problema răului moral (ceea ce-și fac oamenii unii altora) și problema durerii (ce face cosmosul în deranjamentele sale). Și va trebui să ne uităm la amândouă.

Ele sunt ilustrate bine de două catedrale. Am ajuns în Noua Zeelandă la două zile după cutremur. Catedrala din Christchurch de care m-am apropiat era o reprezentare tristă a ceea ce era mai demult. Și se putea vedea că ceva grav i se întâmplase. Am fost, ca mulți dintre voi, la catedrala din Coventry, care a fost distrusă în ultimul război. Și catedralele dărăpănate sunt imagini puternice. Cunoaşteţi că în timpul cutremurului catedrala din Christchurch a fost folosită în mod constant ca un simbol al acelei tragedii. Şi la fel s-a întâmplat şi cu Catedrala din Coventry. Şi aceste două catedrale oferă două impresii conflictuale, fiecare din ele. Amândouă poartă încă urmele designului original de frumuseţe şi eleganţă pe care o aveau, dar poartă şi cicatricile dezastrului. Ele prezintă o imagine amestecată a dezastrului şi a frumuseţii. Şi ne amintesc că nu este cu putinţă să existe răspunsuri simpliste la aceste întrebări profunde.

Dar există o diferenţa majoră între cele două catedrale, nu-i aşa? Catedrala din Christchurch a fost distrusă de cutremur, catedrala din Conventry de bombardamentele germane, la fel cum Catedrala Dresden a fost distrusă de către aliaţi. Unii oameni compară ceea ce s-a întâmplat catedralei din Christchurch cu tragedia din 11 septembrie în ceea ce priveşte proporţia efectului asupra ţării, dar bineînţeles, diferenţa este că ceea ce s-a întâmplat în 11 septembrie este un rău moral. Dezastrul catedralei din Christchurch reprezintă problema durerii. Acum, veţi observa imediat din aceste două pasaje biblice că cele două surse ale răului sunt confundate. Acesta este lucrul cel mai izbitor cu privire la ele. Şi asta pentru că în Iov, după cum vedeţi, unele dintre dezastre au fost comise de triburi războinice. Sabeeni au trecut pe slujitori prin ascuţişul sabiei. Pe de altă parte, dezastrul final a fost produs de un vânt mare care a lovit casa. Aşadar, avem răul moral şi răul natural. Şi în Luca este la fel, când Isus se gândea la groaznica faptă a lui Pilat care măcelărise câţiva iudei care aduceau jertfe la Templu, este răul moral. Dar apoi, trece imediat la prăbuşirea turnului, a unei clădiri înalte, şi este vorba despre răul natural. Şi tocmai acest lucru, că în aceste amândouă pasaje din Scriptură, ambele surse ale durerii şi suferinţei apar împreună, îmi dau mie impresia că, ne amintesc că în cele din urmă nu pot fi separate în mod decisiv.

Este evident, bineînţeles, atunci când te gândeşti că una poate duce la cealaltă. Exploatatorii lacomi despăduresc o parcelă a unei ţări şi o transformă într-un deşert care duce la malnutriţie şi la foamete. Şi vedem această legătură, de cele mai multe ori este şocantă în ceea ce priveşte timpul, şi răul moral are loc cu mult înainte că răul natural să se producă. Dar ele sunt interconectate într-un mod intim. Aşadar, nu putem să le separăm în mod decisiv.

Cum reacţionăm noi? Şi bineînţeles că reacţia depinde de perspectiva asupra vieţii. Dar aceasta este o chestiune atât de mare încât reacţia este cea care de cele mai multe ori modelează perspectiva asupra lumii. Are loc un proces cu două direcţii. Cum abordezi această întrebare va depinde de perspectiva pe care o ai asupra vieţii, setul tău de răspunsuri la întrebările existenţiale. Dar aceasta, mai presus de toate celelalte probleme, poate să schimbe şi chiar să modeleze perspectiva oamenilor asupra lumii. Şi am întâlnit atât de mulţi oameni care atunci când tragedia i-a lovit pe ei sau pe familiile lor în vreun fel, au trecut de la credinţa într-un dumnezeu oarecare la ateism sau agnosticism. Aşadar, este o întrebare esenţială, care influenţează perspectiva asupra lumii în acel sens. Şi răspunsul este atât de important încât poate sfârşi prin a-ţi modela perspectiva asupra vieţii.

James Sire ne aminteşte în cartea pe care dacă nu aţi citit-o ar trebui să o citiţi, Universul de lângă noi, în ediţia recentă, el evidenţiază faptul că există trei familii de perspective asupra lumii. Există familia teistă şi, bineînţeles, există familia materialist-naturalistă-ateistă şi, în al treilea rând, există familia panteistă, familiară religiilor şi filozofiilor estice. Şi ca să dau câte un exemplu din fiecare. Creştinul ar putea foarte bine să răspundă cu psalmul 46: „Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi. De aceea nu ne temem chiar dacă s-ar zgudui pământul şi s-ar clătina munţii în inima mărilor. Chiar dacă ar urla şi ar spumega valurile mării şi s-ar ridica până acolo de să se cutremure munţii.” Se face o referire explicită la cutremur.

Sau am putea să răspundem ca panteiştii care spun că cei ce suferă o fac datorită păcatelor pe care le-au comis în vieţile anterioare, că suferinţa trebuie lăsată să-şi urmeze cursul pentru că îi ajută să-şi schimbe karma în aşa fel încât în vieţile care urmează să o ducă mai bine. Şi lucrul acesta va încheia procesul de purificare şi dacă i-am ajuta, nu am face altceva decât să le facem rău. Este cât se poate de evident, nu-i aşa? Ca instinctele noastre naturale să se răzvrătească împotriva a ceea ce eu privesc că pe o perspectiva destul de crudă asupra universului. Dar mulţi oameni o îmbrăţişează. Sau am putea spune, de exemplu, că este vorba de pedeapsa lui Dumnezeu aşa cum mulţi oameni din Noua Zeelandă şi Japonia au spus.

Şi mai sunt şi aceia care nu sunt siguri dacă există un Dumnezeu sau nu, şi care întreabă unde este Dumnezeu şi alte întrebări de acest gen. Şi mulţi spun că nu poate exista. Şi această problema este antică, datează cel mai probabil dinaintea lui Epicur, dar lăsaţi-mă să vă citez ceea ce se citează în mod normal, în cuvintele lui David Hume, filozoful iluminist scoţian care este responsabil pentru ateismul unui număr mare dintre colegii mei de la Oxford şi din alte părţi: „Întrebările lui Epicur încă nu şi-au primit răspuns. Vrea Dumnezeu să împiedice răul, dar nu poate? Atunci este neputincios? Poate, dar nu vrea? Atunci este răuvoitor. Și poate şi vrea? Prin urmare este rău.” Aşadar aceasta este problema.

Acum, în acest punct mulţi atei vor dori să intervină, şi dacă doriţi să vă spun ceva despre acest lucru, vă voi spune în timpul întrebărilor şi răspunsurilor. Depinde de voi. Şi vor dori să le arate oamenilor ca mine, mie în mod special, pentru faptul că provin din Irlanda de Nord, că religia este o parte a problemei. Pentru că a fost vorba despre o cantitate mare de suferinţă, durere şi rău cauzate de religie. Este o întrebare foarte serioasă, dar eu voi trece peste, nu voi vorbi despre toate lucrurile pentru că este un subiect imens, aşa că voi încheia capitolul întrebărilor şi dacă doriţi să vă spun mai multe despre ele, voi face asta cu mare plăcere. Aceasta a fost una dintre întrebări. Aş dori totuşi să spun, în sens profilactic, că orice analiză care pune jihadul islamic în aceeaşi categorie cu gruparea amish, este foarte puţin probabil să ne ajute. Dar ne vom întoarce la acea întrebare dacă doriţi.

În lumea noastră, în acest moment, televizoarele noastre sunt pline cu ororile din Ucraina, Siria, Irak, Fâşia Gaza, diverse locuri din Africa şi aşa mai departe. Şi urmărim aceste lucruri într-un mod detaşat, ele sunt urmate de reclame la motociclete. Şi grotescul este lipsit de sensibilitate, şi cu toate acestea realismul ne spune că dacă te duci la doctor săptămâna viitoare şi eşti suspect de cancer, acest lucru va cântări în mintea ta mai mult decât ce se întâmplă în Siria, Irak sau Ucraina. Lucrul acesta este inevitabil, doamnelor şi domnilor. Cu cât este mai aproape de casă cu atât este mai mare. Poate că încercaţi să vă apropiaţi de cineva care suferă de o boală terminală, sau să mângâiaţi pe cineva care a suferit un viol, sau să arătaţi, pur şi simplu, că cineva a fost abuzat sexual. Şi aceste lucruri, în mod natural vor fi mai mari decât ceea ce vedeţi că se întâmplă la distanţă.

Şi acest lucru ne duce la următorul mare pas al suferinţei, ce este la distanţă şi ce este aproape. Este proporţia suferinţei, adică numărul celor care suferă şi de cele mai multe ori se referă la distanţă. Şi apoi aproapele, părinţii mei, copiii mei, prietenii mei şi aşa mai departe. Şi trebuie să încercăm să înţelegem cum stau lucrurile. Şi trebuie să vă spun că eu am multă simpatie pentru foarte mulţi oameni din viaţa mea care au stat lângă mine şi au spus: „Îmi pare rău, eu mi-am pierdut toate rudele la Auschwitz şi nu pot să cred în Dumnezeu.” Am fost la Auschwitz de multe ori, doamnelor şi domnilor, şi am plâns de fiecare dată. Nu este un loc din care poţi să pleci râzând. Inima mea se întreaptă către acei oameni care au avut această experienţă în viaţă. Şi unii dintre prietenii mei atei, şi da, îi privesc ca pe nişte prieteni. Christopher Hitchens, la vârsta de 22 de ani a fost rugat să identifice trupul mamei sale care tocmai se sinucisese cu un preot caterisit. Ce va crede un băiat ca acesta despre Dumnezeu? Trebuie să abordăm această problemă cu simpatie pentru că toţi suntem la un nivel sau altul ruinaţi şi cu inimile frânte. Oare nu-i aşa?

N-am să uit niciodată când m-am întâlnit cu un grup de evrei în Austria în urmă cu câţiva ani. Dar s-a mai întâmplat de multe ori de atunci, şi mi-au spus că nu cred în Dumnezeu, dar nu doreau să-mi spună de ce. Au spus că nu vor să-mi afecteze credinţa pentru că o admiră. Şi le-am spus că respect acest lucru, dar dacă credinţa mea nu poate întâlni nicio obiecţie nu merită să o cred. În cele din urmă mi-au spus ce li s-a întâmplat. Fiind evrei cu credinţă în Dumnezeu, îşi citeau literatură unul altuia în fiecare seară, şi citeau o carte care a câştigat premiul nobel, Sclavul, de Bashevis Singer care a câştigat premiul pentru literatură. În carte, Bashevis Singer descrie ocazia în care copiii şi femeile evreice erau îngropaţi de vii. Şi nu sunt sigur dacă Singer sau prietenii mei, sau ambii, au spus: „Pot să-I iert lui Dumnezeu orice, dar nu asta!” Atunci au renunţat la credinţă, şi aşa au rămas. Dacă nu poţi înţelege acest lucru, atunci nu te poţi numi om. Dar eu sunt sigur că toţi putem să înţelegem asta, pentru că acel sentiment deranjant ne-a atins pe toţi, toate inimile şi minţile noastre într-o anumită perioadă de timp.

Există oare cu adevărat dovezi care să ne convingă să ne menţinem credinţa în Dumnezeu în lumina lucrurilor de acel gen? Şi dacă nu ne întrebăm noi înşine, ne întreabă prietenii noştri, aşa că mai bine întrebăm noi primii. Acum, lăsaţi-mă să mă ocup puţin de partea intelectuală, iar dacă nu vă place logica şi argumentarea, vă voi trezi eu în câteva minute. Este sistemul ateist singura reacţie rezonabilă la problema geamănă a răului şi a durerii? Păi, eu nu cred asta pentru că apare o problemă. Ateii vorbesc despre problema răului, dar dacă nu există niciun Dumnezeu, de unde au luat conceptul de rău? Această întrebare este foarte importantă, nu doar din punct de vedere filozofic, dar şi practic. Îşi ridică capul într-un mod faimos în romanul lui Dostoievski, Fraţii Karamazov. Ruşii, după cum bine ştiţi, sunt romancieri foarte inteligenţi şi filozofia lor ne este comunicată sub forma romanelor. Este diferit de stilul nostru vestic de scriere a filozofiei. Ei dacă vor să discute despre problema răului şi a suferinţei, scriu un roman. Şi în acel roman există o declaraţie destul de faimoasă: „Dacă Dumnezeu nu există, înseamnă că totul este permis.” Și dacă totul este permis, înseamnă că nu există moralitate.

Trebuie să faceţi o mică verificare aici. Dostoievski nu spune că ateii nu se pot comporta moral, bineînţeles că pot. Pot să ne facă pe fiecare dintre noi de ruşine. Biblia consemnează, într-un mod foarte cinstit, când unii, chiar şi dintre pionierii credinţei au fost făcuţi de ruşine de necredincioşi, ca Avraam, de exemplu. Fiecare bărbat şi femeie, din locul în care stau eu, şi din locul în care staţi voi, este o fiinţă morală făcută după chipul lui Dumnezeu, iar indiferent dacă cred în Dumnezeu sau nu, sunt capabili de răspunsuri şi comportamente morale. Bineînţeles că sunt. Şi trebuie să înţelegem acest lucru într-un mod foarte clar, altfel nu vom putea niciodată să comunicăm, fie cu ateii fie cu persoanele de alte religii. Trebuie să le arătăm că le respectăm judecata morală pentru că vine de la Dumnezeu şi este o parte din ceea ce credem că stă la bază. Dostoievski nu a vrut să spună asta. A vrut să spună că dacă nu există Dumnezeu, nu există niciun garant moral pentru conceptele de bine şi rău.

Acest lucru poate să ne ducă la o discuţie extrem de interesantă. Vreau să mai înaintez puţin pe fir, dar mă preocupă foarte mult această întrebare şi de aceea, acum câţiva ani, am decis, în mod prostesc, să merg înainte şi înapoi de la Londra la Oxford, timp de un an, şi să-mi iau o diplomă în bioetică, ca să încerc să înţeleg ce se întâmplă aici. Lăsaţi-mă să formulez o parte a acestei situaţii. Şi este aceasta: Dacă Îl respingi pe Dumnezeu ca sursă de moralitate… Acum, Dumnezeu a fost sursa moralităţii în vest, mai mult sau mai puţin, de foarte mult timp. A avut loc o dimensiune transcendentă. Și legile statelor din vest au urmat aproximativ aceeaşi paralelă. Noi trăim în prima generaţie care contestă acest lucru pentru că dimensiunea transcendentă, verticală, către Dumnezeu, a fost pierdută. Din punct de vedere logic, încă trebuie să găsim o bază pentru moralitate. Şi unele dintre cele mai luminate minţi din lume încearcă cu disperare să ajungă la un concept de moralitate raţională care să nu depindă de Dumnezeu. Şi se lovesc de dificultăţi enorme. Lăsaţi-mă să vă ilustrez asta foarte simplu: dacă ai fi un om bun, cu o barbă lungă ca Charles Darwin şi ai observa furnicile şi ai vedea că ele cooperează, ai putea să spui că ai găsit o bază raţională pentru altruism în regnul aminal. Dar dacă s-ar întâmpla să fii contemporanul lui Darwin, Spencer care a văzut lupta şi supravieţuirea celui mai puternic, dacă adaugi asta la moralitate, obţii eugenia şi camerele de gazare.

Problema este, doamnelor şi domnilor, că odată ce pierzi dimensiunea verticală a lui Dumnezeu, şi reduci fiinţele umane la nivelul celorlalte specii, dacă încerci apoi să-ţi creezi moralitatea bazându-te pe un studiu comportamental al animalelor, poţi să obţii orice tip de moralitate doreşti. Şi exact asta se întâmplă. Exact asta se întâmplă. Puteam să prezicem asta. Este o întrebare enormă şi nu este doar intelectuală, dar şi practică. Pentru că dacă înveţi copiii o perioadă îndelungată că nu sunt cu nimic mai speciali decât mucegaiul atunci toate tipurile de comportament sunt valide. Cine eşti tu să vorbeşti? Pentru că atunci moralitatea devine o chestiune de convingeri personale, cu un mic avertisment. Moralitatea de grup va fi determinată de cel mai puternic. Aceste idei sunt foarte serioase şi sunt enorme. Şi poate vă doriţi să le dezvoltăm puţin în timpul întrebărilor şi răspunsurilor. Eu doar le amintesc, nu pot să încep să le descos. Am vrut doar să vă spun că acest lucru este foarte important.

Acum, există o logică inevitabilă ca dacă Îl negi pe Dumnezeu – şi cred că Dostoievski a avut perfectă dreptate – nu poţi deduce niciun fel de moralitate raţională din ceea ce este mai prejos de om. Datorită faptului că moralitatea este proprietatea definitorie a fiinţelor umane şi nu a animalelor. O albină nu poate păcătui, dacă nobilul leu din grădina zoologică mănâncă mâine capul îngrijitorului, nu va apărea a doua zi în faţa judecătorului pentru tentativă de omor. Un leu, în acest sens, nu poate păcătui, el nu este o fiinţă responsabilă moral. Fiinţele umane sunt, pentru că au fost create după chipul lui Dumnezeu. Şi Geneza 2 şi 3, defineşte acea moralitate, constând în cele din urmă în faptul dacă asculţi sau nu Cuvântul lui Dumnezeu. Observaţi că este îndreptată spre Dumnezeu. Şi lucrul acesta este esenţial pentru înţelegerea ei. Relatarea din Geneza, prima povestire a creaţiei îţi spune că ea este rezultatul unui proces înţelept bazat pe o serie de acte de vorbire: „Şi Dumnezeu a spus”. Dar a doua relatare a creaţiei, şi care întâmplător nu o contrazice pe prima, dar asta este o altă poveste, a doua relatare scoate în evidenţă faptul că Dumnezeu le-a spus ceva, era Cuvântul Său: „Dacă veţi mânca veţi muri cu siguranţă.” Ei aveau doar Cuvântul lui Dumnezeu. Adică moralitatea a fost definită şi nu doar atât, dar a fost şi definitorie pentru relaţia lor cu Dumnezeu. Aşadar, dacă pierzi dimensiunea lui Dumnezeu, privind la ea prin lentilele Scripturii, poţi observa imediat că totul este deschis, şi că totul se va rezuma la o opinie sau la putere. Şi acest lucru este incredibil de periculos pentru că imediat, demnitatea umană este pierdută.

Mulţi intelectuali ruşi mi-au spus: „Credeam că putem să renunţăm la Dumnezeu şi să păstrăm valoarea fiinţei umane, dar am descoperit prea târziu că nu se poate.” Aceste chestiuni sunt foarte importante şi eu am menţionat una în plus pentru aceia dintre voi care aveţi înclinaţii filozofice. Şi ceea ce se întâmplă este o intenţie orchestrată de a rezolva o problemă menţionată de David Hume. Şi el spunea că a observat oameni vorbind şi scriind, şi au fost descrişi ca situaţii, ceea ce ESTE, şi dintr-o dată discursul lor ia o direcţie morală, ceea ce TREBUIE. Şi el spune: „Nu poţi să scoți un TREBUIE dintr-un ESTE.” Şi dacă vreţi să vă distraţi şi nu puteţi să dormiţi diseară, căutaţi pe google: problema este-trebuie. Şi voi, oameni inteligenţi, încercaţi şi vedeţi ce este în neregulă cu soluţia lui John Searle. Şi mai important, Sam Harris crede că a rezolvat-o. Şi ani la rând Richard Dawkins a spus că este foarte dificil să înţelegi o moralitate, în special o moralitate absolută fără Dumnezeu. Dar nu, Sam Harris a rezolvat-o, în cartea sa, Peisajul moral. Şi din acest motiv am amânat publicarea micuţei mele cărţi, această carte, Gunning for God, care se ocupă de aceste întrebări, până când am văzut care sunt argumentele lui Harris. Şi după cum bănuiam este scrisă şi în celelalte cărți. Dar ar fi bine să analizaţi asta pentru că l-a convins chiar şi pe Dawkins că poţi avea o bază solidă pentru moralitate fără Dumnezeu.

După cum spuneam acestea sunt chestiuni enorme. Ele sunt importante pentru că determină lipsa unui poziţii în multe dintre naţiunile vestice. Richard Dawkins are o problemă. L-am folosit ca ilustraţie pentru simplul fapt că este faimos, dar veţi înţelege imediat. El este o fiinţă umană, făcut după chipul lui Dumnezeu şi de aici rezultă că este o fiinţă morală. Şi nu prea ştie ce să facă cu asta pentru că logica poziţiei sale filozofice îl duce la asta: „Într-un univers al forţelor fizice oarbe şi replicare genetică, unii oameni vor fi răniţi, alţi oameni vor avea noroc şi nu veţi găsi nicio rimă sau raţiune în ea şi nicio justiţie. Universul pe care îl observăm are tocmai proprietăţile la care ar trebui să ne aşteptăm dacă nu există niciun design, niciun scop, niciun rău, niciun bine, nimic în afară de indiferenţa nemilosă. ADN-ul nu ştie şi nici nu-i pasă, ADN-ul, pur şi simplu, este şi noi dansăm pe muzica sa.”

Acum, implicaţiile acestui lucru, şi le-am discutat de mai multe ori la întâlnirile noastre, acesta este sfârşitul moralităţii. Nu există niciun bine şi niciun rău. Dar stai puţin. El este cel care scrie o carte despre, Dumnezeu: o amăgire, şi în care vorbeşte despre Dumnezeul Vechiului Testament ca fiind rău. De unde a luat acest concept? El însuşi crede că teoriile sale au dizolvat aceste concepte. Dar cum încearcă să iasă din încurcătură? Pentru că o face. El spune: „Păi, noi suntem produsul unor gene egoiste, dar suntem singurii care putem să ne răzvrătim împotriva acestor gene.” Şi mulţi atei au râs şi au spus că este absurd: „Dacă suntem aşa cum spui, produsul unor gene egoiste, atunci ce principiu non-material ar putea exista care ar putea să ne ajute să ne răzvrătim împotriva lor?” Este vorba despre umanitate, el vede că este o fiinţă morală. Însă filozofia sa nu-i permite să fie o fiinţă morală. Aşadar a fost prins, dar din nefericire filozofia este incredibil de influentă.

Şi acesta este motivul pentru care mulţi tineri nu cred că există bine şi rău, şi nu pot distinge între bine şi rău. Şi dacă toate comportamentele posibile sunt în mod egal valide, aşa cum sociologii atei au evidenţiat de curând în Marea Britanie, atunci îi lăsăm pe copii fără apărare. Aceste lucruri sunt cât se poate de importante, încât trebuie să-i încurajăm pe aceia dintre voi care sunteţi mai tineri decât mine, adică majoritatea, ca dacă puteţi să investigaţi aceste lucruri şi să începeţi să apăreţi în public, să aveţi încrederea să le discutaţi. Dacă într-adevăr nu facem altceva decât să dansăm pe muzică ADN-ului nostru, atunci crimele din Cambogia, Rwanda, Siria şi Ucraina, reprezintă doar oamenii care dansează pe muzica ADN-ului. Cum ai putea să învinovăţeşti pe cineva dacă tot comportamentul lor este un dans determinat de ADN-ul lor? S-o punem în alte cuvinte, să te răzvrăteşti împotriva răului moral, dintre care apropo, cei mai mulţi sunt atei şi nu oponenţii lor, şi bineînţeles că aşa şi trebuie să fie. Dar această răzvrătire morală nu este justificată pentru că propriile lor teorii subestimează exact acele concepţii morale pe care le folosesc.

Cum ar putea exista un standard obiectiv al binelui dacă nu există Dumnezeu? Aşadar, aşa numita problemă a răului moral se dizolvă şi ajunge ce? Indiferenţa nemiloasă a materiei nepăsătoare. Charles Taylor care a scris o carte fascinantă, intitulată, Această epocă seculară, aprobă: „Epoca modernă refuză din ce în ce mai puţin idea unor legiuitori divini, cu toate acestea încearcă să reţină idea binelui şi a răului, fără să observe că dându-L la o parte pe Dumnezeu au abolit, de asemenea, şi condiţiile înţelesului pentru binele şi răul moral. Prin urmare, până şi persoanele educate declară uneori că lucruri ca războiul sau avortul, şi care reprezintă violări ale anumitori drepturi sunt imorale şi îşi imaginează că au spus ceva adevărat şi important. Cu toate acestea, oamenilor educaţi nu ar trebui să li se spună că întrebările ca acestea nu şi-au găsit niciodată răspunsul în afara religiei.” Şi uitaţi ironia supremă. Moralitatea folosită de Richard Dawkins şi Hitchens pentru a condamna ceea ce s-a întâmplat în 11 septembrie se găseşte în Biblie, de acolo au luat-o. Dawkins face această prostească declaraţie cum că nimeni nu-şi ia moralitatea din Biblie. Şi el îşi instituie cele 10 noi porunci, fiecare dintre ele fiind din Biblie, după cum am analizat din nou în această carte.

Thomas Jefferson, care nu este un creştin renumit, a spus: „Dumnezeu care ne-a dat viaţa, ne-a dat libertate. Poate libertatea unei naţiuni să fie sigură când am îndepărtat convingerea din mintea acestor oameni cum că libertatea este un dar de la Dumnezeu?”

Aşadar, dacă ne pierdem credinţa în Dumnezeu, viitorul este sumbru pentru că nu mai putem în niciun fel să apărăm valorile libertăţii pe baza relativităţii morale, care mai rămâne când ne-am pierdut încrederea în Dumnezeu. Veţi observa că nicio moralitate seculară n-a rezistat la Stalin, Hitler sau Mao. Şi nicio moralitate seculară nu se poate împotrivi secularismului sau fanatismului religios din ziua de azi. Persoana care a văzut lucrul acesta mai clar decât oricare altă persoană a fost Friedrich Nietzsche. El a observat care sunt consecinţele abandonării moralităţii biblice din inima civilizaţiilor vestice. Şi el a prezis că moartea lui Dumnezeu va rezulta din imperativele darwiniene care exprimă dorinţa după putere, cel puternic trebuie să-l elimine pe cel slab. Ascultaţi asta: „Interdicţia biblică, ‘Să nu ucizi’ este un semn de naivitate. Viaţa însăşi nu recunoaşte nicio solidaritate, nici urmă de “drepturi egale” între cei sănătoşi şi partea degradantă a unui organism: primul trebuie să-l execute pe cel de-al doilea ca să nu moară tot întregul.”

Nietzsche dispreţuieşte moralitatea creştină ca fiind moralitatea sclavilor, el scoate în evidenţă faptul că moartea lui Dumnezeu va duce la moartea compasiunii, bunătăţii şi iertării. Citez: „Când o persoană renunţă la credinţa creştină, prin urmare acea persoană se privează de dreptul la moralitatea creştină. Moralitatea creştină este o poruncă, originea ei este transcendentă, deţine adevărul doar dacă Dumnezeu este adevărul, rămâne în picioare sau se prăbuşeşte împreună cu credinţa în Dumnezeu.” Cu totul adevărat, nu-i aşa? El a văzut foarte clar. Şi apoi pune întrebarea: „De ce este nevoie de moralitate? Când viaţa, natura, istoria sunt amorale.” El ar crede, aşa cum o fac mulţi, inclusiv eu, că ateii contemporani sunt în cea mai mare parte atei slabi. Ei vor să reţină valorile democraţiei liberale vestice fără Dumnezeu, şi Neitzsche ar spune: „Nu puteţi face asta, pur şi simplu nu puteţi. Vă păcăliţi singuri.”

Faptul este că moralitatea există, faptul este că cei mai mulţi oameni au convingeri morale absolute. Una dintre ele este că torturarea copiilor este un lucru greşit. Acest lucru este foarte important de observat. Un filozof ateu foarte proeminent de la Oxford, J.L. Mackie, care este faimos pentru cărţile sale, a spus: „Etica constituie un ciudat mănunchi de calităţi şi relaţii care sunt cel mai puţin probabil să se fi născut în cursul obişnuit al evenimentelor, fără un Dumnezeu atotputernic care să le fi creat. Dacă valorile morale există, ele fac existenţa unui Dumnezeu mult mai probabilă decât ar fi fost fără ele. Prin urmare, avem în cele din urmă, un argument uşor de susţinut de la moralitate la existenţa lui Dumnezeu.” Exact asta evidenţiază şi Romani 1 şi 2. Conştiinţa noastră, la fel ca şi creaţia, este un indicator către Dumnezeu, şi inteligenţa sa raţională, şi gloria, şi frumuseţea. La fel cum conştiinţa noastră morală este un îndrumător către Dumnezeu. Şi aceasta este o simplă confirmare din partea unui filozof ateu.

Şi, bineînţeles, din această cauză se ridică, întorcându-ne la ceea ce vorbeam înainte, cei care dormiţi vă rog să vă treziţi în acest moment, se ridică problema răului. Problema răului poate exista doar dacă crezi în Dumnezeu. Dar ne-am uitat puţin la ceea ce se numeşte soluţia ateistă şi este foarte uşor să treci cu vederea peste ceva foarte important. Ateii cred că au o soluţie, extrema lui Dawkins: aşa este Universul, nu e pe tocmeală. Aceasta este soluţia. Dar nu reprezintă o soluţie în niciun fel în care să aibă sens şi să aducă mângâiere. El recunoaşte că este o soluţie sumbră şi când i-am confirmat acest lucru, a spus că nu înseamnă neapărat că este greşită. Şi i-am spus că este corect, dar asta nu înseamnă nici că este adevărată. Acest lucru trebuie decis pe temeiuri complet diferite. Ateismul într-adevăr înlătură ceva, înlătură tot ceea ce prin definiţie se referă la speranţă. Aşadar, până şi o analiză superficială poate să-ţi arate că ateismul poate să facă o problemă de mii de ori mai rea. Şi ateul care răspunde de cancerul soţiei sale sau unei persoane iubite, care spune că nu există Dumnezeu, rămâne în continuare cu boala şi, pe lângă asta, nu are nicio speranţă. Nicio raţiune, nimic care să poată fi interpretat, este doar felul în care funcţionează Universul. Este vechiul ADN care se fracturează potrivit cu procesele întâmplătoare, care sunt oarbe şi care nu pot să prevadă consecinţele din creierul în care au creat o tumoare. Înlătură orice speranţă şi va trebui să ne întoarcem înapoi.

Dar acum, o altă problemă. De ce permite Dumnezeu, şi mă întorc la întrebările lui Epicur, oare nu ne putea crea fără această capacitate de a înfăptui răul moral? Nu putea să prevadă că totul va lua o întorsătură rea? Şi dacă este atotputernic, nu putea să prevină asta creând oameni care nu pot să facă rău? Bineînţeles că putea. La urma urmelor şi noi putem să facem asta. Şi în cele mai multe universităţi de top, inclusiv Universitatea Sydney, există un department de robotică. Pentru că noi, mai puţin decât Dumnezeu, creăm fiinţe care nu pot să păcătuiască în adevăratul sens al cuvântului pentru că sunt fiinţe amorale, sunt doar roboţi automaţi. Lucrul acesta mi se pare foarte important. Dumnezeu putea să creeze astfel de fiinţe, dar nu ar mai fi fost fiinţe umane. Ei nu ar mai fi fost făcuţi, în plinătatea cuvântului, după chipul lui Dumnezeu, pentru că o parte esenţială a acestui fapt, după cum vedem în Scriptură, este că noi am fost înzestraţi cu o capacitate unică, nu doar de a raţiona, dar prin comunicarea cu Dumnezeu ni s-a oferit libertatea de a spune da sau nu. Şi tocmai această libertate crează posibilitatea dragostei. Şi într-un Univers în care nu există posibilitatea de-a urî, nu există nici posibilitatea de-a iubi. Din această cauză mintea noastră se împotmoleşte. Cel mai mare dar pe care ni L-a oferit Dumnezeu este acea abilitate de-a te încrede, de a spune da sau nu.

La un nivel uman normal, a fost un eveniment important pentru mine acum 46 de ani, când o domnişoară, dintr-un anumit motiv mi-a spus „da”. Şi eu i-am spus ei „da” pentru toate motivele. Şi acea relaţie s-a înfăptuit, dar într-un Univers al roboţilor aşa ceva ar fi imposibil, în cel mai bun caz ai avea în epoca contemporană, o soţie robot cu un mini i-pad cu un manual de instrucţiuni în faţă. Şi ai veni acasă şi ai apăsa pe meniu, şi cuvântul sărut ar apărea şi apeşi. Şi ai avea parte de un sărut electronic care te-ar încânta nespus de mult. Nu te-ar încânta, aşa-i? Mă bucur că râdeţi pentru că putem observa absurditatea acestei situaţii. Vedeţi, doamnelor şi domnilor? Dacă începeţi prin a spune: mi-ar plăcea să trăiesc într-o lume unde aceste lucruri ar fi imposibile. Atunci nu aţi putea să trăiţi în acea lume pentru că nu aţi mai fi dumneavoastră. Cereţi ceva care din punct de vedere logic este imposibil, să pierdeţi toate acele lucruri care sunt umane. Şi acum, bineînţeles, asta va ridica un întreg nou set de probleme. Şi sunt conştient de asta. Dar haideţi să le luăm pas cu pas.

Abilitatea de-a iubi este legată în mod intim de posesiunea a ceea ce noi numim liber arbitru, care bineînţeles că nu este nelimitată. Nu am libertatea de-a fugi cu 60 de km la ora, ca să nu mai zic că acum nu pot să fug nici cu 5 km pe ora. Dar asta este cu totul altă problemă. Vedeţi, dacă ne întoarcem la Geneza unde totul este atât de clar. „Puteţi să mâncaţi din toţi pomii din grădină fără nicio problemă, dar să nu gustaţi din acela!” Această interdicţie n-ar fi avut rost dacă ei nu ar fi avut capacitatea să mănânce din el. Şi relaţia cu Dumnezeu avea să fie determinată de felul în care îşi exercitau această capacitate. Chiar şi la un nivel mai mic, când fiinţele umane se împrietenesc, oare cum se întâmplă asta? Rezultă din pricina faptului că cineva a decis de bună voie să se încreadă în noi şi noi în acea pesoană. În asta constau prieteniile. Şi bineînţeles, având perspectiva Evangheliei, de aceea este esenţial să înţelegem, Evanghelia după Ioan este plină de aşa ceva. Plină în mod absolut de la început până la sfârşit. Ioan ne încurajează să folosim acea încredere, acea capacitate pe care o avem toţi, în relaţia cu Dumnezeu. O avem toţi, bineînţeles. O soţie non-creștină este perfect capabilă să se încreadă în soţul ei, nu-i aşa? Şi vice-versa.

Aşadar, provocare este: suntem noi, sunt eu dispus să folosesc acel dar minunat de la Dumnezeu acea capacitate de-a mă încrede, şi s-o fac de bună voie şi să mă încred în Dumnezeu? Şi ştiu că Noul Testament specifică foarte clar că vom fi judecaţi pentru necredinţă şi desigur că asta se aplică când respingem acea capacitate morală de-a crede, altfel Dumnezeu este un monstru moral, ceea ce eu nu sunt gata să cred. Aceste probleme legate de liberul arbitru, nu sunt expresii folosite în Biblie, dar sunt îndeajuns de raţionale pentru că Geneza specifică foarte clar că aveau puterea să calce interdicţia. Şi bineînţeles că asta au făcut. Şi asta i-a aruncat în lume. Roboţii nu ar fi cunoscut conceptul de iubire şi Jean Paul Sartre, un ateu francez şi scriitor existenţialist, zugrăveşte asta: „Persoana care vrea să fie iubită nu vrea să posede un robot, şi dacă ne dorim să o umilim trebuie doar să încercăm să o convingem că pasiunea persoanei iubite este rezultatul determinismului psihologic.” Mie nu mi-ar plăcea ca cineva să-mi sugereze că dragostea soţiei mele pentru mine este pur şi simplu determinism psihologic. Că ea dansează pe muzica ADN-ului său, pentru că o goleşte de înţeles. Determinismul este un lucru periculos. Mulţi atei i se opun. Dar mai sunt şi alţii care se opun, pentru că goleşte viaţa de orice înţeles. „Dacă persoana iubită este transformată într-un robot, iubitul rămâne singur.”

Şi bineînţeles că, dacă facem un pas în spate, Dumnezeu Şi-a asumat un risc creându-ne pe noi. Nu-i aşa? Putem oare să înţelegem? Bineînţeles că putem. Aveţi copii? Nu v-aţi asumat un risc dându-le viaţă? Nu aţi ştiut, când aţi avut acel copil, că atunci când va creşte s-ar putea să vă respingă? Atunci de ce aţi făcut-o? Vedeţi, această problema a fost deja rezolvată. Eu am trei copii şi 7 nepoţi. De ce am riscat, şi îmi amintesc ţinându-l în braţe pe primul, o fetiţă micuţă, şi mă gândeam: „Această fiinţă a început să trăiască şi a fost menită să trăiască veşnic. Vai de mine, şi tot eu trebuie s-o cresc.” Şi putea să crească având capacitatea de a-mi spune da sau nu. De ce să risc? Ştim cu toţii de ce riscăm, pentru că valoarea unui copil iubitor şi a familiei întrece cu mult orice altceva. Reflectă prin acele legături sensul fundamental al Universului, Dumnezeu care ne dă voie să-I fim copii, ca şi noi la rândul nostru să avem copii. Putem să înţelegem riscul, nu-i aşa? Şi merită să medităm la asta. Pentru unii, după cum am spus, problema este la nivelul uman. Şi sunt părinţi în această încăpere, inclusiv eu, care au plâns pe genunchi pentru copii lor. Nu-i aşa? În această lume unde valoarea este atât de vastă, rar nu sunt probleme, probleme familiale foarte serioase în creşterea copiilor. Şi ne-ar plăcea să fie altfel, nu? Este bine să fii sincer, este important să fii sincer pentru că toţi suferim de „condiţia umană”. Suntem fiinţe umane şi este important să înţelegem că şi noi ne asumăm riscuri şi este un mic portal către faptul că şi Dumnezeu şi-a asumat un risc. Nu v-aţi dori roboţi în loc de copii, aşa-i?

Degradezi o persoană dacă o reduci la un automat, şi poţi s-o faci într-un mod foarte subtil. Dar nu poţi s-o faci într-un mod subtil când eşti irlandez ca mine. Ni se spune mereu: „Tu spui asta pentru că eşti irlandez!” Aţi mai auzit asta? Sau: „Tu ai făcut asta pentru că eşti femeie!” Aţi mai auzit asta doamnelor? Nu? Şi acest lucru este foarte interesant de analizat din punct de vedere folozofic pentru că ceea ce ţi se spune este: „Noi putem să dăm o explicaţie pentru comportametul tău, din această cauză este fără sens. Noi putem să stabilim relaţia cauză-efect.” Acesta este începutul determinismului. Şi va diseaca din fiinţa morală iresponsabilă care sunteţi, spunând: „Tu spui asta pentru că eşti irlandez, sau pentru că eşti orice altceva.” Golesc viaţa de înţeles dându-i o explicaţie cauzală. Şi aceasta este inima logicii determinismului şi puţini oameni nu au observat-o.

Nu vrem ca copiii noştri să fie degradaţi la nivelul roboţilor şi nu vrem ca libertatea umană să fie degradată la rangul de iluzie. Dacă ne dorim o altă lume, s-ar putea la fel de bine să ne luăm adio de la existenţă, pentru că s-ar putea să fie o lume în care relaţiile de dragoste şi umanitatea adevărată să fie imposibile din punct de vedere logic. Şi C.S. Lewis punctează foarte bine: „Dacă aşa ar sta lucrurile, lumea materială ar putea să aibă un fel de natură fixă, ar avea un grad de autonomie,” după cum spune el. „Imaginaţi-vă, spune el, dacă Dumnezeu ar fi creat o lume în care o grindă ar rămâne tare şi puternică când o folosim la constrirea casei, dar care ar deveni moale ca iarba atunci când îmi lovesc vecinul. Sau dacă aerul refuză să poarte minciunile şi insultele, într-adevăr, spune el, dacă acest principiu ar duce la o concluzie logică, până şi gândurile ar fi imposibile pentru că materia cenuşie pe care o folosim atunci când gândim, ar refuza sarcina dacă am încerca să gândim rău. Vechea materie din cartierul unui om rău ar fi pasibilă de modificări imprevizibile.” El zugrăveşte problema într-un mod genial. Şi asta ar nega, în cele din urmă, orice sentiment de libertate şi orice potenţial pentru dragoste.

Tot ce am spus până acum, şi vă voi da o pauză în curând, argumentul liberului arbitru nu se aplică dezastrelor naturale. Veţi observa asta imediat. Şi vreau să spun ceva despre asta înainte de pauză. Haideţi să ne uităm la cutremure. Într-un mod ciudat, înainte să merg în Noua Zeelandă, am citit din întâmplare o carte fascinantă, intitulată, Rare Earth, scrisă de geologul Peter Ward şi astronomul Donald Brownlee, ambii fiind de la Universitatea Washington. Citeam, nimic în mod special, capitolul intitulat, Importanţa surprinzătoare a plăcilor tectonice. Şi argumentul este acesta, că dacă plăcile tectonice ale pământului încetează să se mai mişte, extincţia în masă a vieţii pământului va începe în cele din urmă. Mişcarea plăcilor tectonice este absolut esenţială pentru ca tu să fii în viaţă. Asta complică lucrurile, nu-i aşa? Asta cu siguranţă complică lucrurile. Sunt câteva motive principale: plăcile tectonice sunt esenţiale în formarea de noi continente, menţinerea echilibrului dintre pământ, munţi şi mare, acţionează ca un termostat global prin reciclarea chimicalelor care sunt cruciale în menţinerea unui nivel echilibrat şi uniform al dioxidului de carbon. Mişcarea tectonică este deasemenea responsabilă pentru menţinerea apei în stare lichidă. Şi ei argumentează că mişcarea tectonică menţine câmpul magnetic al pământului care protejează de razele cosmice, care ar fi fatale pentru viaţă. Concluzia lor este următoarea: S-ar putea ca mişcarea tectonică să fie o necesitate centrală pentru viaţa de pe o planetă, şi este necesară pentru menţinerea proviziilor de apă.

Aşadar, pe baza acestor lucruri, mişcarea tectonică a pământului nu este în ea însăşi un dezastru, ea este esenţială. Dezastrul constă în faptul că oamenii îşi construiesc casele pe fâşiile de avarie. Aşa avem o situaţie complexă. Pe de o parte, avem procesul care este esenţial pentru menţinerea vieţii fizice şi care distruge viaţa fizică. Nu este un subiect uşor, nu-i aşa? Şi întâmplător, există pericolul de a gândi că cutremurul este rezultatul karmei sau judecata asupra oamenilor care sunt mai răi decât alţii. Am putea să ne gândim că au fost două cutremure în Christchurch. Unul s-a petrecut în septembrie, cu 6 luni înaintea celui devastator. Şi nimeni nu a murit. Și au fost servicii religioase unde oamenii au mulţumit pentru acest lucru. Păi, Dumnezeu i-a cruţat şi apoi S-a răzgândit după 6 luni? Asta este foarte puţin probabil. Şi decanul catedralei din Christchurch, Peter Beck, a spus exact ce trebuia: „Acest cutremur nu este un act al lui Dumnezeu, este pământul care face ceea ce face în mod obişnuit.”

Dar acum lăsaţi-mă să reiau idea. În jurul pământului există un cerc de foc, din Alaska până jos în Pacific şi mai departe. Este un cerc de foc foarte mare, dar între colegii mei de la Oxford, am o poziţie specială în sensul că sunt singurul profesor cu normă întreagă care mai este şi capelan, pastor-consilier, după cum îmi spun colegii mei. O studentă m-a sunat, nu cu mult timp în urmă, şi mi-a spus despre propriul ei cutremur. Unul dintre părinţi a sunat-o şi i-a spun că celălalt este grav bolnav. Şi m-a izbit, gândind în retrospectivă, că acea veste era importantă pentru ea, exact ca ceea ce s-a întâmplat în Christchurch cu cei afectaţi direct de dezastru. Pentru că, bineînţeles, importanţa unui dezastru este măsurată după importanţa pe care o are în viaţa celor implicaţi, a indivizilor implicaţi. Nu există niciun calcul simplu al suferinţei, fie că vorbim de cutremurele exterioare sau de cele interioare, ca tumorile pe creier, cancerul, accidentul vascular cerebral. Efectul produs asupra individului sau a celor apropiaţi este aproape identic.

Şi dacă doriţi o persoană de referinţă, acum 7 ani nu ar fi trebuit să mai trăiesc mai mult de câteva secunde, pentru că doctorii au descoperit prea târziu că artera principală a inimii mele era complet blocată. Şi au făcut operaţia, iar chirurgul mi-a spus la sfârşit: „Profesor Lennox, nu ştiu ce să-ţi spun, ar trebui să fi mort. Dar nu eşti, nu ai suferit nicio leziune, poţi să mergi acasă, am pus un stent şi eşti în regulă.” Şi oamenii m-au întrebat: „I-ai mulţumit lui Dumnezeu pentru asta?” Şi am spus că da, bineînţeles că am făcut-o. Dar, în acelaşi timp, sora mea, a avut o fiica de 22 de ani care s-a căsătorit cu un pastor de tineret. A dezvoltat o tumoare pe creier care a curăţat-o în câteva luni. I-am mulţumit lui Dumnezeu pentru asta? Putem să fim foarte simplişti, doamnelor şi domnilor. Îi mulţumim lui Dumnezeu când ne merge nouă bine, dar ce facem cu cei apropiaţi şi dragi nouă? Trebuie să fim capabili să fim măsuraţi după afecţiune. Nu-i aşa? Este mult mai greu decât atât. Fiţi cu băgare de seama când îndemnaţi oamenii să-I fie mulţumitori lui Dumnezeu pentru vindecarea unei boli simple. Ei ar putea să aibă boli terminale, aşa că fiţi cu băgare de seamă şi fiţi afectoşi.

Vedeţi, ironia este că Dumnezeu nu a crezut că nepoata mea este mai rea decât alţi oameni. Nu este o problemă morală, aşa cum a menţionat Domnul nostru: „Credeţi că oamenii peste care a căzut turnul Siloamului erau mai răi decât ceilalţi? Nu.” Asta este perspectiva lui Hristos. Aşadar, trebuie să fim foarte atenţi la cum judecăm ceea ce se întâmplă. Şi Domnul Isus spune un lucru foarte puternic: „Dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi muri la fel.” Şi bineînţeles că nu a vrut să spună că un turn se va prăbuşi peste ei toţi. Dar El a vrut să evidenţieze că, fie că e vorba de o scară mai mare sau mai mică, toate aceste lucruri: cancerul, cutremurul, ne amintesc că toţi vom muri şi ne îndeamnă să ne întrebăm care este relaţia noastră cu Dumnezeu. Pentru că toţi trebuie să murim şi apoi vine judecata. Şi am să revin la acest punct, dar după pauză pentru că este crucial. Dar permiteţi-mi să vă las o întrebare. Sunt sigur că aţi mai făcut asta, şi eu am făcut-o aproape întraga viaţă, practic suntem studenţi, şi am argumentat ce ar fi trebuit să facă un Dumnezeu bun. Ce ar fi făcut un Dumnezeu atotputernic. Şi discutăm şi discutăm, dar aţi auzit vreodată vreo soluţie satisfăcătoare la acea argumentare? Aţi auzit? Nu. Eu nu am auzit.

Eu am făcut-o, încă o fac, şi într-un fel nu te satisface deloc, nu-i aşa? Pentru că după ce argumentele se învârt în cerc şi o iau de la capăt, şi cuantificăm şi clasificăm, adăugăm, sustragem, înmulţim, şi după toate acestea suntem lăsaţi cu o lume care ne prezintă două catedrale. Şi cu o imagine mixtă. Rămânem cu frumuseţe şi distrugere. Rămânem cu splendoarea munţilor şi substanţele chimice. Rămânem cu camerele de tortură şi gloria galaxiei ADNromeda. Când se epuizează toate argumentele. Aşadar, ajungând nicăieri cu întrebarea aceasta circulară: Ce ar fi trebuit Dumnezeu să facă – şi toate întrebările de acest gen, nu aş ajunge nicăieri cu asta, aşa că m-am gândit la o altă întrebare. Şi este următoarea: Știind că avem de-a face cu o imagine mixtă, știind asta, există vreo dovadă oriunde în lume cum că există un Dumnezeu în mâinile Căruia putem să-I încredinţăm răspunsul? Aceasta este întrebarea. Pentru că imaginea va fi mixtă până când vei muri. Soţia mea spune deseori: „Am să plec în veşnicie cu multe întrebări.” Cu toţii o vom face, doar dacă nu suferim deja de moarte cerebrală.

Aşadar, aceasta este întrebarea cheie. În mod garantat există un risc. A făcut Dumnezeu îndeajuns de multe provizii, în caz că lucrurile, aparent, iau o întorsătură greşită? Putem să ne întrebăm la nesfârşit dacă Dumnezeu ar fi putut să facă un foc care să nu fie periculos, oare putea să facă plăci tectonice care să nu producă dezastre? Şi, la final rămânem cu această imagine mixtă. Întrebarea mea este: Există vreo dovadă pe care putem să o comunicăm? Că există un Dumnezeu în care putem să ne încredem pentru răspunsul ultim, pentru aceste margini zimţate? Şi bineînţeles, lucrul central de aici este crucea pentru că ea ne spune că Dumnezeu a devenit oarecum parte a problemei, a suferinţei şi că El nu a rămas distant. Ea ne mai spune şi că moartea nu este sfârşitul.

Anul trecut am stat în punctul zero din Manhattan, New York, şi am ascultat citirea listei cu nume pe care o aveau cu ocazia aniversării evenimentului din 11 septembrie. A fost foarte interesant, nu am auzit nicio expresie ateistă în întreaga perioadă de 3 ore. Nici măcar una. Şi lucrul interesant a fost că ascultăndu-l pe cel care citea numele celor dragi la televizor, a fost foarte mişcător să-i ascult adresându-se celor care au murit ca şi cum aceştia ar mai fi fost în viaţă. „Tati, eşti eroul meu, la mulţi ani!” A fost probabil cel mai mişcător mesaj din câte am auzit.

Un creştin, şi au fost atâtea afirmaţii în acea zi despre credinţa creştină, a fost uluitor, nicio urmă de ateism, şi informații constante despre credinţa creştină. Un creştin nu este o persoană care a rezolvat problema suferinţei şi a durerii şi a răului. Ci este o persoană care a ajuns să se încreadă şi să iubească un Dumnezeu care a suferit. Şi aceia care se încred în Hristos primesc o făgăduinţă la care voi face referire pentru că are legătură cu întrebarea: Va fi o lume în care nu va mai exista suferinţă, în care nu va mai fi durere şi moarte. C.S. Lewis a scris cuvinte care sunt valabile astăzi ca în ziua când le-a scris: „O carte despre suferinţă care nu suflă o vorbă despre paradis lasă deoparte aproape o întreagă latură a problemei. Scriptura şi tradiţia pun de obicei în balanţă bucuriile din cer cu suferinţele de pe pământ, şi nicio rezolvare a problemei durerii care nu face aşa nu poate fi numită creştină. Ne simţim în zilele noastre foarte stingheri până şi să pomenim de paradis. Ne temem să nu fim batjocoriţi că suntem cu capul în nori. Dar paradisul fie există, fie nu. Dacă nu există, creştinismul este fals, căci această doctrină este prinsă în ţesătura sa. Dacă există, atunci adevărul acesta, ca şi oricare altul, trebuie privit în faţă.”

Pionierul creştin, apostolul Pavel, a scris (Romani 8): „Eu socotesc că suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită faţă de noi. Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru.” Nu sunt cuvintele unui filozof fără practică, ci a unui om care a văzut şi a experimentat viaţa în cele mai dure chipuri, fiind bătut, întemniţat şi aşa mai departe.

Acum că ne apropiem de încheierea acestei sesiuni, vreau să mai menţionez o problemă mare şi fatală pe care o regăsim în perspectiva ateistă asupra lumii şi anume negarea definitivă a dreptăţii. Acel citat pe care l-am luat de la Richard Dawkins, cum că nu există niciun bine şi niciun rău, dacă mai înaintam puţin, el spunea că nu există dreptate. De-a lungul anilor, milioane de oameni au suferit mari nedreptăţi şi după vieţi pline de nefericire au murit fără nicio alinare. Majoritatea oamenilor care trăiesc astăzi în lume se află într-o situaţie similară. Tot ce poate face ateismul este să scuture din cap şi să spună: „Ghinion.” Adevărul este nu ai avut niciodată o speranţă reală că ţi se va face dreptate şi acum, bineînţeles, nu vei avea parte de ea pentru că nu există Dumnezeu şi moartea încheie totul. Şi asta înseamnă bineînţeles că teroriştii scapă în cele din urmă. Un Hitler poate să se împuşte singur după ce a terminat treaba şi cu asta basta.

Acesta este un afront adus simţului moral, doamnelor şi domnilor. Şi Biblia afirmă exact opusul, afirmă că Dumnezeu este autoritatea din spatele legii morale şi că El va fi Răzbunătorul în persoana Judecatorului care va veni. Va avea loc o judecată finală unde se va face o dreptate desăvârşită. Pentru că Dumnezeu va demonstra că simţul tău moral şi de dreptate nu este o amăgire şi nici o iluzie. Mulţi oameni resping ideea unei judecăţi, nu le place un astfel de Dumnezeu, dar apoi protestează împotriva răului moral. Ei cred în forţele de poliţie. Este un lucru foarte ciudat în care să crezi dacă nu crezi într-o dreptate finală. Şi trebuie să recunoaştem că judecata promisă în Vechiul Testament este ceva glorios. Un Dumnezeu care nu ar judeca nu ar fi un Dumnezeu al dragostei. Şi noi trebuie să înţelegem asta. Este atât de important.

În Vechiul Testament, în poezie, oamenii spun: „Să se bucure dealurile şi să cânte, munţii să bată din palme pentru că Dumnezeu vine să judece lumea.” Era un concept glorios. Când suntem mânioşi arătăm groaznic, cei mai mulţi dintre noi. Când Dumnezeu este mânios, dreptatea Lui este magnifică. Aţi observat vreodată că îngerii din Apocalipsa care aduc mânia lui Dumnezeu sunt îmbrăcaţi cu măreţie? Nu sunt în negru, macabru şi îngrozitor. Pentru că dreptatea adevărată este ceva măreţ. Şi noi trebuie să ne proclamăm credinţa în ea. Este incredibil de important şi asta schimbă totul. Nu este vorba doar despre cruce, ci şi de înviere. Isus, Omul, un Om perfect şi, totuşi, Dumnezeu, El va fi Judecătorul. Şi se va asigura că dreptatea va fi împlinită. Toată cartea Apocalipsei este despre acest subiect. Şi să ştiţi că uneori, când sunt împins spre această întrebare, spun: Bănuiesc că dacă L-ai vedea Dumnezeu care iubeşte oamenii mai mult decât mine, dacă ai vedea ce a făcut cu nevinovatul care a suferit, nu ai mai avea nicio întrebare.