Generalul Ștefan Gușă către Ion Iliescu, care vroia armata sovietică în România: „Nu, domnule Iliescu, nu e nevoie. Nu faceţi greşeala asta!”
Sutanele turnatoare la Satane au facut pactul cu diavolul rosu dupa 1944,ca sa treaca puntea PeSeDisto-Globalista… Ortodoxism + comunism = love(le); Despre dezumanizarea comunistă din Rusia interbelică; Spirit si libertate – Nikolai Berdiaev; Cenaclul cultural “Lucian Blaga” s-a lansat la Madrid (Spania); Nichita Stănescu, inventatorul de cuvinte, ar fi împlinit 80 de ani; Nicolae Labis şi Nichita Stănescu; …Comunismul nu este ideologie, ci satanologie; Corneliu Grumăzescu şi presa bisericească din basarabia interbelică faţă cu tragedia ruşilor (cronică a dezumanizării comuniste); REVISTA LIMBA ROMÂNĂ- CĂRŢI ŞI ATITUDINI; Cartea care învinge războiul informațional al Rusiei împotriva României și Republicii Moldova, de Vlad CIORICI; Ce este marxismul cultural? De Lector: Vlad Mureșan; GATTO – Cum suntem imbecilizați. Curriculumul ascuns al școlarizării obligatorii; Biblioteca pierdută. Restabilirea Tradiției și demitizarea idolilor modernității;
SUTTON Wall Street și Revoluția Bolșevică; POSTMAN Distracția care ne omoară. Discursul public în epoca televizorului;”Cele opt păcate capitale ale omenirii civilizate”, de Konrad Lorenz; Top 5 cele mai bune filme văzute pe Netflix în ianuarie 2023, de Jovi Ene; Mario Vargas Llosa despre Gabriel García Márquez și Jorge Luis Borges, de Jovi Ene; JOHNSON Procesul lui Darwin; GATTO- Arme de instrucție în masă. Călătoria unui profesor prin lumea întunecată a școlarizării obligatorii; Cum de-nazificăm Rusia (II). Trista soartă a liberalismului rusesc de tranziţie;Globalizarea bate în retragere, pentru prima dată de la cel de-Al Doilea Război Mondial; Sfârșitul globalizării. ”La revedere, China, bun găsit, din nou, Europa!”PORTRET: David Rockefeller, Grupul Bilderberg şi Noua Ordine Mondială; Globalizarea și „Marea Resetare”; Matrita Tradarii si loviturii de stat care a intronat porno-hatia,haosul,coruptia,potopul -distrugerea si prigoana Poporului Roman etc nu se desrusifica nici moarta… ION ILIESCU, FURIBUND CATRE GLOBALISTI: ”NU PUTETI UNIFORMIZA PLANETA!” „Silviu Brucan a plănuit din apartamentul meu Lovitura de stat din ’89!”„Walesa și Havel au avut puterea de a recunoaște, din calitatea oficială de președinți, implicarea KGB în răsturnarea regimurilor comuniste din țările lor. Ion Iliescu nu a putut face asta”; Costul costurilor și criza tuturor crizelor; (Cotropitorii RUSI fac ce stiu mai “”bine”” )… Maia Sandu: Moldova a dejucat o lovitură de stat a Rusiei. Presupunea inclusiv atacuri armate și luări de ostatici…Sângele lui Isus, by Mary Fairchild; (Pentru spalarea de rapanul exterior,dar si de raia interioara -Marcu 7/14-23)…1 Ioan 1:7. Dar dacă umblăm în lumină,by john Fischer; Cu Ioan, Pavel, Hristos în Paradis, de Hugo Bouter; Spălarea(DOAR) pe mâini a lui Pilat; SALVAREA SUFLETULUI E POSIBILĂ DOAR PRIN ISUS; Există o putere absolută în sângele lui Isus Hristos; Sfințiți prin Duhul Sfânt;Ce beneficii ne-a adus Jertfa de sânge a lui Isus; Despre lucruri esențiale: Frica, păcatul, boala, Vaccinul. Sângele lui Isus și Harul’; Totul despre Botezul Biblic in Apa – FARA COMPROMIS;Ghidul 22 – Botezul lui Isus si botezul nostru; La Sfânta Părtăşanie se mănâncă trupul lui Isus şi se bea sângele lui Isus Hristos?Sângele Ispăşit- Ce înseamnă sângele ispăşitor pentru tine? Moartea lui Isus ca jertfă; Semnificația morții lui Cristos, de Adrian Buhai; Simbolismul Pâinii si Vinului. Conceptul scriptural; Prietenia Lumii;Komunismul a fost creat ca să lucreze fără Dumnezeu! De aceea s-a ales praful; Şi acum- globalismul adună ce a semănat împotriva Lui, devenind pulbere! Astfel…, PROFEȚIILE NAȘTERII LUI CRISTOS…Omule, Poporule, degeaba a murit, luptând Iisus până la sânge contra păcatului, dacă rămâi tot mort în păcat, dacă nu mori faţă de satan tu, care ai ca tată pe diavol(Ioan cap.8/44) ; Degeaba îl crezi, dacă nu-i permiţi să întrupeze Învăţătura Dumnezeiască -Constitutia Cerească- în omul lăuntric, născut din nou;Dacă nu-l ÎNTRONEZI drept căpetenie- biruitoare! Nu este nevoie să-ţi baţi singur cuie, dacă-l crezi că s-a jertfit şi în locul celui mai păcătos om, să moară pentru fiecare- precum bobul de grâu căzut în Ţarină, să rodească Belşugul Cristic în omul umplut cu Plinătatea Lui. În zadar crezi în răstignirea Lui, dacă nu te faci părtaş cu suferinţa Lui, pentru ingroparea eului (căci mortul de la groapă nu se mai întoarce); Astfel rămâi una cu moartea Lui eliberatoare, singura care te scapă de cârpeala creştină,de împietrirea, neputinţa, răutatea, curvia, propria “credinţă” (Gal.5/20), dimpreună cu tot ce ştii, ce faci şi ce ai în sine, (pentru că nimic bun nu locuieşte în omul neânoit Rom.cap.7)…Duhul Sfant trimis ca să nu rămânem orfani (Ioan 14/18) nu poate turna Gândirea Nou Testamentală în butoaiele mentalităţii învechite, dogite,ruginite (Mat.9/16,7)… Numai dacă prin Credinţa Cristică te botezi în Moartea Lui, poţi deveni una cu învierea, înălţarea, rodirea, bunătatea, blândeţea, iertarea, trăirea, iubirea, slujirea, credincioşia şi cu toate bunătăţile, sfinţeniile şi frumuseţile LuiCharles H. Spurgeon – Moartea lui Hristos… Urmează exemplul Domnului Isus în suferinţă… Desăvîrşiţi prin suferinţă- Pr. Ioan Hosu, România; Valoarea suferinţelor-Isaia 38.14-20, …Învierea lui Lazăr sau Pentru EL toţi sunt vii, Ioan 11.20-28, Luca 20.38…DOMNUL ISUS HRISTOS – Marea Lui Suferinţă dinaintea Biruinţei… Cateva Dovezi ale invierii lui Iisus Hristos (II) Michael G. Brown; Explicarea catorva PILDE… De ce a trebuit ca Iisus să se hraneasca din atât de multă suferință?… De ce este importantă învierea lui Iisus ? DOCTRINA INVIERII LUI ISUS HRISTOS… Învierea lui Lazăr sau Pentru EL toţi sunt vii, Ioan 11.20-28, Luca 20.38; Cum glorifica suferinta noastra pe Dumnezeu… Cateva versete pentru Suferinţa de dragul lui Cristos… „Biblioteca” lui IsusDe ce sa folosim mai mult ardeiul iute in alimentatie; Boli provocate de igiena orala precara; Alimente care confera efecte secundare neplacute; Utilizarea verzei in tratamentele externe; Preparate terapeutice care au la baza rozmarinul;In continutul unui borcan de mustar se pot gasi pana la 18 E-uri;Cate muraturi trebuie sa mancam pentru a ne intari sanatatea; Ce nu stiai despre detoxifiere; Alimente care ajuta la reducerea colesterolului; Cum recunoastem semnele incipiente in aparitia unei boli; Rezultate incredibile pentru sanatate oferite de catre dieta cu usturoi; Riscurile la care te expui atunci cand consumi alimente prajite; Planta care este un remediu natural pentru tuse; Ce trebuie sa stim atunci cand consumam smochine
Generalul Ștefan Gușă către Ion Iliescu, care vroia armata sovietică în România: „Nu, domnule Iliescu, nu e nevoie. Nu faceţi greşeala asta!”Sutanele turnatoare la Satane au facut pactul cu diavolul rosu dupa 1944,ca sa treaca puntea PeSeDisto-Globalista… Ortodoxism + comunism = love(le); Despre dezumanizarea comunistă din Rusia interbelică; Spirit si libertate – Nikolai Berdiaev; Cenaclul cultural “Lucian Blaga” s-a lansat la Madrid (Spania); Nichita Stănescu, inventatorul de cuvinte, ar fi împlinit 80 de ani; Nicolae Labis şi Nichita Stănescu; …Comunismul nu este ideologie, ci satanologie; Corneliu Grumăzescu şi presa bisericească din basarabia interbelică faţă cu tragedia ruşilor (cronică a dezumanizării comuniste); REVISTA LIMBA ROMÂNĂ- CĂRŢI ŞI ATITUDINI; Cartea care învinge războiul informațional al Rusiei împotriva României și Republicii Moldova, de Vlad CIORICI; Ce este marxismul cultural? De Lector: Vlad Mureșan; GATTO – Cum suntem imbecilizați. Curriculumul ascuns al școlarizării obligatorii; Biblioteca pierdută. Restabilirea Tradiției și demitizarea idolilor modernității;
SUTTON Wall Street și Revoluția Bolșevică; POSTMAN Distracția care ne omoară. Discursul public în epoca televizorului;”Cele opt păcate capitale ale omenirii civilizate”, de Konrad Lorenz; Top 5 cele mai bune filme văzute pe Netflix în ianuarie 2023, de Jovi Ene; Mario Vargas Llosa despre Gabriel García Márquez și Jorge Luis Borges, de Jovi Ene; JOHNSON Procesul lui Darwin; GATTO- Arme de instrucție în masă. Călătoria unui profesor prin lumea întunecată a școlarizării obligatorii; Cum de-nazificăm Rusia (II). Trista soartă a liberalismului rusesc de tranziţie;Globalizarea bate în retragere, pentru prima dată de la cel de-Al Doilea Război Mondial; Sfârșitul globalizării. ”La revedere, China, bun găsit, din nou, Europa!”PORTRET: David Rockefeller, Grupul Bilderberg şi Noua Ordine Mondială; Globalizarea și „Marea Resetare”; Matrita Tradarii si loviturii de stat care a intronat porno-hatia,haosul,coruptia,potopul -distrugerea si prigoana Poporului Roman etc nu se desrusifica nici moarta… ION ILIESCU, FURIBUND CATRE GLOBALISTI: ”NU PUTETI UNIFORMIZA PLANETA!” „Silviu Brucan a plănuit din apartamentul meu Lovitura de stat din ’89!”„Walesa și Havel au avut puterea de a recunoaște, din calitatea oficială de președinți, implicarea KGB în răsturnarea regimurilor comuniste din țările lor. Ion Iliescu nu a putut face asta”; Costul costurilor și criza tuturor crizelor; (Cotropitorii RUSI fac ce stiu mai “”bine”” )… Maia Sandu: Moldova a dejucat o lovitură de stat a Rusiei. Presupunea inclusiv atacuri armate și luări de ostatici…
Generalul Ștefan Gușă către Ion Iliescu, care vroia armata sovietică în România: „Nu, domnule Iliescu, nu e nevoie. Nu faceţi greşeala asta!”
După 15 ani de la momentul „Revoluției”, fiica generalului Ștefan Gușă, Daniela Veronica Gușă de Drăgan, a publicat mărturiile generalului despre acele zile. Adunate în cartea «Condamnat la adevăr», volumul apărut la Editura RAO aduc mărturie despre câteva momente determinante, așa cum au fost văzute și trăite de generalul Ștefan Gușă, șeful Marelui Stat Major al Armatei Române în decembrie 1989.
„În acele zile, în primul rând, trebuia să se evite producerea de incidente în interiorul granițelor. Pentru că nu era vorba doar de Timișoara. În toate orașele am dispus să se păzească obiectivele militare de maximă importanță. Pe lângă armament, muniții, am dispus și protejarea unor obiective economice de mare importanță, ca – spre exemplu – Solventul, Uzina Electrică etc. În același timp, eram preocupați să fim apți de ripostă, în cazul unei intervenții din afară”.
Interlocutor: Existau semnale în sensul acesta?
General Ștefan Gușă: Noi aveam niște informații. Din păcate, nu dispuneam de un volum prea mare de informații, dar aveam unele în legătură cu anumite mișcări de trupe în țări vecine sau ”prietene”.
– Mișcări de trupe sau de tatonare?
– Mișcări de trupe, activități de mobilizare, supraveghere aeriană. Informațiile acestea le-am primit înainte, chiar pe 17 și 18 decembrie. Sigur că eram preocupați de asemenea semnale. Ne faceam și niște planuri ca să acționăm hotărât cu ce aveam atunci, în zona respectivă și, mai ales, în garnizoana Timișoara. Vă precizez că, în modul meu de a vedea lucrurile, în calitate de șef al Marelui Stat Major, Armata nu avea ce să caute pe străzile orașului, în dezordine, ci trebuia să fie pregătită pentru eventualitatea unui atac din afara țării. Pentru aceasta nu-mi trebuiau ordine speciale, era datoria mea să fac acest lucru
– Ați primit indicații precise, din zona contrainformațiilor, cu privire la faptul că, la Timișoara, ar exista forțe din afară, persoane particulare, nu neapărat organizate?
– Am avut aceste informații abia atunci când am ajuns acolo. La început, când am plecat din București, nu știam mare lucru. Știam că s-a început o acțiune, din cauza evacuării pastorului Tokeș, dar nu știam exact ce s-a întâmplat de fapt. Vreau să vă spun că, atunci când am ajuns la Timișoara, evenimentele tocmai se consumau, erau în derulare (…)
Militarii au apărut în stradă fără să știe ce s-a întâmplat și ce au de făcut în asemenea situații. Dacă nici eu nu m-am putut informa exact la început… Dar, orice s-ar spune, e cert că în primă fază au fost niște acțiuni deosebit de violente, devastatoare. Eu am curajul să vreau să spun că au fost și acțiuni provocate și bine coordonate. Îmi puneam întrebarea de ce să se spargă magazinele. De ce să se fure? De ce să se incendieze? Ce are populația pașnică cu Armata? Ce are Armata cu populația? Au fost momente care m-au derutat și pe mine, dar mai ales pe cei din stradă. Pe urmă am început să mă lămuresc.
MINISTRUL. (…) Cu ministrul Apărării am vorbit mereu. M-a întrebat care e situația și i-am spus: lumea e nemulțumită, sunt probleme în sensul că oamenii cer: „Jos…!”, și i-am dat de înțeles cine. „Încercați să nu fie vărsare de sânge, să fie ordine, să nu cumva să se ocupe unitățile militare, să nu ajungă armament la civili, să nu se tragă în oameni. Să se tragă foc de avertisment, iar în situația când sunt atacați, să se tragă foc la picioare, deci chiar dacă sunt atacați, adică să nu omorâm oameni”. Asta a fost. Dacă cineva va încerca vreodată să spună că e altfel, înseamnă că ori e de rea-credință, ori slujește alte interese, dar acesta a fost ministrul Apărării Naționale, un om care a muncit foarte mult și care ținea la popor, ținea la Armată și care pur și simplu a suferit în momentul când ea a trebuit să fie angajată în această acțiune nenorocită. Deci în noaptea de 18 s-a tras la catedrală (…)
LA ELBA. În mijlocul curții erau un scaun și două difuzoare mari de la care se putea vorbi oamenilor. Probabil că cineva încercase înainte să le vorbească. Lumea scanda pe bună dreptate:
Ucigașilor, ce-ați făcut?
Totuși m-am dus. Nu mi-a făcut nimeni nimic. Am ajuns în mijloc unde era scaunul. Erau câteva femei în față, dar și tineri. Erau muncitori. Oamenii scandau:
Jos Ceaușescu! Vrem libertate! Ucigașilor!
Am căutat să-i liniștesc și am reușit în câteva rânduri. Mi se arătau tuburi de cartușe că s-a tras în ei. Ăsta e adevărul.
Ne-ați omorât copiii!
Le-am spus:
Nu noi v-am omorât copiii. În niciun caz Armata. Armata nu, Armata nu, Armata nu, dați dovadă de rațiune, Armata nu are nimic cu poporul. În Armată e copilul tău, fratele tău, le arătam la cei din față. E fratele tău, e fratele meu, nu Armata are ceva cu voi.
Se potoleau, iar începeau. Unii strigau, alții tăceau.
La un moment dat, cineva m-a întrebat:
Dar unde-i popa?
Nu știam care popă. După aceea mi-am dat seama. Era vorba de preotul Takeș, care a avut rolul ce l-a avut. Noi n-aveam nimic de-a face cu el. Mi se spusese că de aici a pornit. Apoi au cerut:
Să plece Armata!
Le-am spus:
De acord, va pleca Armata. Va pleca Armata, dar fiți oameni liniștiți, dați dovadă de rațiune. Nu mai atacați soldați, nu mai atacați magazinele.
Nu noi, nu noi am spart magazinele, nu noi am dat foc!
Deci oamenii spuneau niște adevăruri.
Bun, zic, atunci o să plece Armata.
Câțiva au aplaudat. Am auzit pentru prima oară:
DECI ARMATA E CU NOI!
E VORBA DE POPOR! Am plecat de-acolo și m-am dus la Comitetul Județean. Mașina fugise între timp, nu știu, i-a fost frică ofițerului să mai rămână. M-am dus cu o mașină de la Gărzile Patriotice până la Comitetul Județean și m-am prezentat la secretarul Coman. I-am spus:
Tovarașe secretar, nu e vorba de trei femei. Uitați ce cere lumea: Jos cutare, vrem libertate și așa mai departe…
Chiar așa s-a exprimat:
– Uite, băi Victore, – adresându-se generalului Stănculescu – uite, acesta s-a speriat de trei femei. Ha, ha, s-a speriat de femei.
Zic:
Nu e vorba de femei! Și vă rog să-mi dați voie să plec.
Și-am plecat imediat. Am plecat de-acolo și m-am dus la comandamentul diviziei. Mi-am dat seama că nu era vorba de niște derbedei, că de-acum era vorba de popor, nu mai era vorba de ăia care sparg, de ăia care incendiază, era vorba de popor.
CONTRADEMONSTRAȚIA. Tot în noaptea de 19 am primit telefon de la București, de la fostul ministru al Apărării Naționale, că la Timișoara se vor trimite în cursul nopții 22 de mii de luptători din trei județe, adică luptători din Gărzile Patriotice, care împreună cu gărzile din Timișoara să-i împrăștie pe demonstranți. Am rămas un pic dezorientat. Apoi a adăugat că ni se va trimite de la București, de la Marele Stat Major, un plan pe care îl va lucra generalul Eftimescu. După aceea am primit telefon și de la fostul șef al Statului Major al Gărzilor Patriotice, colonelul Pârcălăbescu, că luptătorii vin de la Olt și de la Dolj și sunt înarmați cu bețe. I-am zis:
Pentru ce să vină? Crezi tu că muncitorul din Olt va lovi muncitorul din Timiș?
Niște inepții care s-au făcut. S-a luat legătura cu Bucureștiul pentru ca să facem un plan. Le-am spus de la început că era o treabă hotărâtă de Ceaușescu. Că s-au format garnituri, că or să vină, că trebuie să ne gândim la cazare, și așa mai departe. În momentele alea nu mai era cazul să vină Gărzile Patriotice. De fapt s-a demonstrat că au venit de pomană și că nu trebuiau să vină. Mă rog, trec peste toate episoadele astea. S-a încercat o contrademonstrație, rețineți.
– De către cine?
– De către cei din Timișoara, primul secretar Bălan cu cel de la Municipiu, cu secretarul Mot, cu ceilalți, că în două întreprinderi, la UMT și la Solventul, nu, nu la Solventul, nu mai rețin exact, se organizează niște contrademonstrații și să participe și Armata la ele. I-am zis:
Cum să participe Armata? N-are ce căuta Armata!
COMANDO. Mi s-a ordonat în 21 de către secretarul Ion Coman să organizăm un „comando” cu regimentul de parașutiști care să-i captureze pe cei care vorbeau în Piața Operei, cu aparatură cu tot. Sigur că era o inepție. Acolo erau mii de oameni, cum să te duci să capturezi? Că cei de la Ministerul de Interne au planul clădirii și că știu tot și să facem un plan pe care să i-l prezint. I-am spus că am înțeles, am dat telefon la Inspectorat, cred că era generalul Mihalea (de la Inspectoratul General al Miliției) și i-am spus:
Dacă aveți de gând să faceți un plan, trimiteți-vă ofițerii la divizie, ai mei nu vin acolo.
L-am chemat la mine pe șeful Secției Cercetare, colonelul Ioniță, de la Marele Stat Major, și i-am spus: „Vezi că vor să facă un plan, dar în niciun caz nu se va executa”. Cei de la Interne au venit a doua zi de dimineață, deci pe 22. Secretarul Coman a zis:
Faceți planul și mi-l trimiteți!
La care eu am spus:
Riscul e foarte mare, nu se poate face așa ceva, ar însemna un măcel, e un risc extraordinar. De ce să-i ia, cum, cum să pătrundă acolo, n-am înțeles.
Faceți planul și mi-l trimiteți. Și mai mă suni.
Am înteles că nici el n-a fost întru totul de acord, dar… Au venit totuși la noi câțiva ofițeri. I-am băgat într-o sală. Înainte de asta însă am chemat la mine pe maiorul Ghergulescu, comandantul Batalionului de Cercetare de la Buzău, care era cu mine, pe comandantul Regimentului de Parașutiști și pe colonelul Ioniță și le-am spus: „Lucrați la plan, dar nu se execută nimic din el. Lucrați însă la el și trageți de el cât puteți”.
MOARTEA LUI MILEA. Lucrul care m-a șocat într-adevăr, și m-a șocat puternic, adică comunicatul dat cu privire la ministrul Apărării Naționale. Cu câteva minute înainte de asta am fost sunat să mă prezint la telefon cu Bucureștiul. Am fost sunat de șeful Comandamentului de Transmisiuni, actualul general Popescu Nicolae, și-mi spune:
Tovarășe general, nea Vasile… e… mort…
Cum măi???
Da, un glonț în piept.
Dar cum, cum??? Și pur și simplu am simțit că mi-a amorțit mâna pe telefon. Nea Vasile fiind ministrul Apărării.
Pur și simplu am rămas fără glas. N-am înțeles unde s-a întâmplat, afară, pe baricade, unde, cum? Dar, mă rog, asta a fost vestea la telefon. După care i-am transmis-o lui Coman: „Se pare că ministrul…”. „Bine, bine”, mi-a răspuns el. După aceea la televizor a fost dat comunicatul că ministrul a fost un trădător. În momentul acela am simțit că îmi pierd complet cumpătul și am afirmat că se face o mare mârșăvie, că se înscenează ceva îngrozitor. Era vorba de ministrul Apărării Naționale, pe care-l cunoșteam de foarte tânăr, pentru că mi-a fost comandant de școală militară, de unde această idee în toată țara că a ținut foarte mult la mine. Probabil. N-am fost rude, unii au și spus că am fost rude, n-am fost niciun fel de rude. M-a cunoscut ca elev în școala militară, apoi ca ofițer. Sigur că m-a ajutat în viață, în sensul că mi-a trasat sarcini să mă pregătesc și nu că m-a propulsat. Dar comunicatul m-a șocat fantastic și am afirmat de față cu cei care erau acolo că: „Asta e o mare mârșăvie și vreau neaparat să ajung la București să spun poporului român că e o înscenare îngrozitoare făcută de niște cretini, de niște oameni care n-au nimic sfânt”.
LA BUCUREȘTI. La minister m-am întâlnit pentru prima dată cu domnul Iliescu. Auzisem de el. Știam că a lucrat la Direcția Apelor, chiar era vecin cu mine, dar nu ne-am întâlnit niciodată. La minister erau foarte mulți generali, activi și în rezervă. Am intrat deci în biroul ministrului. Vă dați seama, eram după patru-cinci nopți de tracasare. S-a spus că trebuie să mergem neaparat la fostul sediu al Comitetului Central și să le vorbim oamenilor să se liniștească. Iliescu să vorbească poporului, iar eu să vorbesc Armatei. Era normal să fie așa, eram șeful Marelui Stat Major. Murise ministrul și trebuia să se spună ceva Armatei. Eu eram cel obligat prin natura funcției, a gradului, a funcției mai ales, că oamenii mă cunoșteau. Armata nu mai avea ministru, dar îl avea pe primul adjunct.
În birou s-a încercat să se facă nu o platformă, ci un comunicat care să se dea publicității. Fiecare spunea câte ceva. Eu am zis:
Din partea Armatei ridic două probleme: una – trupele de grăniceri, care cu trei zile înainte intraseră în subordinea Ministerului de Interne, să treacă înapoi la Ministerul Apărării Naționale. Erau trupe pe care noi le-am educat, noi le-am instruit, noi ne-am chinuit cu ele și au și acum necazuri mari de tot; a doua – să se închidă granițele, măcar pentru o perioadă, pentru că erau niște probleme.
AJUTORUL ”FRĂȚESC”
Un prim moment, pe care aș vrea să-l rețineți dumneavoastră și poporul român, a fost că s-a propus la un moment dat, datorită situației grele create, intervenția străină, cu trupe specializate, la care m-am opus categoric. Există martori în acest sens, că m-am opus. Vreau să trec peste unele amănunte: cum am ajuns, cine ce mi-a zis, ce-am făcut; e important pentru țară; e important pentru viitorul României. Mi s-a sugerat de domnul Iliescu, domnul Militaru, domnul Voican și cei care mai erau: „Domnule, ce facem? Nu vezi că e prăpăd, moare lumea, e omor, e scandal. Vă propunem să cerem ajutor, să chemăm o brigadă, un batalion. Cât are o brigadă? Cât are un batalion?”. Probabil că este momentul în care pe undeva se poate spune că am intrat în panică, și probabil că e adevărat. Într-adevăr, am intrat în panică. Nu voiam să transform România în al doilea Liban. Și am spus-o foarte clar și foarte ferm și mai există și azi martori, dacă n-or fi măsluiți și ăștia, dar nu cred, pentru că există un Dumnezeu și o dreptate. „Domnule, zic, faceți o mare greșeală, o mare eroare, iar eu cât voi fi șeful Marelui Stat Major al Armatei Române nu voi admite această treabă”. Probabil că am bătut și cu pumnul în masă. Așa este. Am fost nervos. Am fost nervos cu domnii care sunt acum în conducere când le-am spus: „Domnilor, aveți o mare răspundere, v-ați creat ad-hoc un guvern sau ce e. Faceți ceva, dați comunicate, spuneți ceva românilor, poporului, pentru că e haos. Ați zis că e vid. E vid, dar cât lăsăm vidul?”. Poate a deranjat această treabă. De ce spun poate? Pentru că mi-am dat seama ce se va întâmpla cu mine în viitor, în următoarele zile. Și atunci am chemat la mine pe colonelul Mircea și cred că și pe locotenent-colonelul Lungu. Nu! Am fost sunat de atașatul militar sovietic Mihailov:
Tovarăși, felicitări. E nevoie de ajutor?
Niciun fel de ajutor, domnule! Nu avem nevoie de niciun fel de ajutor.
Când și ei au sugerat să le cerem ajutor, am intrat în panică. Și atunci am chemat pe cei doi și am spus: „Sună la Moscova. Cheamă-l pe Moiseev, șeful Marelui Stat Major sovietic, omologul meu”. A răspuns Denisov, mi se pare, poate greșesc, sunt atâtea care s-au petrecut, și am spus: „Domnule, noi nu avem nevoie de niciun fel de ajutor de la voi, rețineți, de niciun fel de ajutor!”. S-a încercat, a doua oară, când eram în birou la mine, la Marele Stat Major:
Domnule, ce facem domnule, nu se termină! Moare lumea, panică, să chemăm…
Le-am spus:
Domnilor, eu v-am spus părerea mea. Nu accept, cât sunt șeful Marelui Stat Major, niciun fel de ajutor de la nimeni. Armata Română și noi ne vom rezolva singuri treburile.
Poate că greșesc, dar cred că este una din cauzele pentru care am ajuns acum să fiu oarecum exilat.
Totuși s-a încercat și s-a dat telefon. Eu am vorbit cu Moscova, reține. Așa. M-a sunat și atașatul militar ungur, care e și acum aici, Arady, că:
E nevoie de ajutor? Că îmi dă (indică) niște stații ale Securității care emit noaptea!
Domnule, nu e nevoie, le știm și noi.
Dar, mă rog, le-am notat, le am și acum, câteva din ele.
Deci s-au încercat niște treburi. M-a sunat Vatzic, sau din partea lui Vatzic, a cehilor, că:
Ați rămas fără muniții?
Era posibil să rămână România fără muniții pentru trei lulele, trei surcele, pentru cât s-a tras acolo la București? Deci, au fost, asta vreau să spun, niște treburi care trebuie lămurite. Cine a încercat această diversiune? Cu ce scop? După care am răspuns foarte categoric: „Nu avem nevoie de nimic. România, adică poporul și Armata Română, își rezolvă treburile cu forțele pe care le au”. Și slavă Domnului că avem destule forțe.
Deci au sunat la Moscova, au cerut, sigur că nu li s-a dat aprobare, deși mai spun și o altă treabă. Uite că iar revin înapoi, pentru că n-am fost pregătit pentru discuția asta și pentru interviul acesta, nu interviu, spovedanie, dragă, spovedanie. Domnule, au fost persoane care au vorbit prima dată cu Moscova, inclusiv Militaru – (Alio Maskva, ia bil gheneral Militaru). Pe mine asta… m-a panicat, poate greșesc, dar atunci mi-a produs panică. Alte persoane au cerut cu Gorbaciov și cu alții, cu Tiajelnikov, care e ambasadorul sovietic la București, n-am nimic, am respect pentru el. Nu vreau să le imput lor nimic, dar îmi imput mie faptul că am intrat în panică. De ce-am intrat în panică? Va înțelege cineva vreodată de ce am intrat în panică? Pentru că se vehiculau niște lucruri care și acum sunt valabile.
„Ajutor! Ce ajutor?”
Şef al Marelui Stat Major General în decembrie 1989, generalul Ştefan Guşă i s-a opus lui Ion Iliescu, devenit președintele Consiliului Frontului Salvării Naționale, refuzând cererea de sprijin armat sovietic.
În septembrie 1993, Guşă declara Comisiei Senatoriale pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989 că, în noaptea de 22 decembrie, Iliescu – care se afla în sediul Ministerului Apărării Naţionale – a încercat să-l convingă despre nevoia de a aduce Armata sovietică în România.
Potrivit documentelor rămase în arhiva Comisiei, Guşă i-ar fi spus, atunci, lui Iliescu: „Nu, domnule Iliescu, nu e nevoie. Nu faceţi greşeala asta! Nu avem nevoie de niciun ajutor. Nu asta ne mai trebuie!”. Pentru ca, enervat, în cele din urmă, să strige: „Nu, domnule Iliescu, nu! Dă-i în p… mea de ruşi!”. Guşă avea să moară la şase luni de la audieri, din cauza unui cancer galopant(PRODUS DE… cine?!)
https://anonimus.ro/2018/12/general-stefan-gusa-iliescu-armata-sovietica/
(Cotropitorii RUSI fac ce stiu mai “”bine”” )… Maia Sandu: Moldova a dejucat o lovitură de stat a Rusiei. Presupunea inclusiv atacuri armate și luări de ostatici
autor
CRISTIAN ANTON
Preşedinta Maia Sandu a anunţat luni că a fost dejucat un plan al Moscovei de a destabiliza Moldova prin acţiuni subversive, inclusiv luări de ostatici şi atacuri asupra unor instituţii, în care ar fi urmat să fie implicaţi cetăţeni „cu pregătire militară” din Federaţia Rusă, Belarus, Serbia şi Muntenegru, potrivit News.
CITEȘTE ȘI
josep borrell
Șeful diplomației UE îl atacă extrem de dur pe Serghei Lavrov, după declarațiile despre Moldova: Îl discreditează intelectual
Planul includea acţiuni ale unor diversionişti cu pregătire militară camuflaţi în civili, care să întreprindă acţiuni violente, atacuri asupra unor edificii ale statului şi luare de ostatici, a spus Maia Sandu, reacţionând la discuţiile din spaţiul public, apărute în ultimele zile, în legătură cu securitatea Republicii Moldova.
„Planul presupune folosirea persoanelor din afara ţării pentru acţiunile cu caracter violent”, a anunţat Maia Sandu, dând ca exemplu că au fost interceptate materiale care conţineau „instrucţiuni despre regulile de intrare în Republica Moldova pentru cetăţeni ai Federaţiei Ruse, Republicii Belarus, Serbiei şi Muntenegru”.
Chișinăul confirmă declarațiile lui Zelenski, potrivit căruia Rusia vrea să distrugă Moldova
Preşedinta Republicii Moldova a precizat în context că declaraţiile lui Volodimir Zelenski au fost confirmate de instituţiile de la Chişinău.
Planul Rusiei de a întreprinde acţiuni subversive pe teritoriul statului nostru nu este unul nou, a punctat Maia Sandu.
„Tentative de destabilizare a situaţiei şi de subminare a statului au existat şi în toamna anului trecut, dar ele nu şi-au atins obiectivul datorită intervenţiilor prompte ale instituţiilor noastre de securitate şi de asigurare a ordinii publice. În perioada octombrie-decembrie, poliţia şi Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS) au intervenit în mai multe cazuri de organizare a elementelor criminale şi au oprit tentativele de violenţă. În toamnă, accentul s-a pus pe criza energetică care trebuia să provoace nemulţumiri majore în rândul populaţiei şi să conducă la proteste violente.
Planul pentru perioada următoare presupune acţiuni cu implicarea unor diversionişti cu pregătire militară, camuflaţi în civili, care să întreprindă acţiuni violente, atac asupra unor edificii ale statului şi luare de ostatici”, a arătat preşedinta Maia Sandu.
„Prin acţiuni violente, mascate sub proteste ale aşa-numitei opoziţii, ar urma să se forţeze schimbarea puterii de la Chişinău. Documentele recepţionate de la partenerii noştri ucraineni demonstrează o bună documentare a locaţiilor şi aspectelor logistice pentru organizarea acestor activităţi subversive”, a precizat Maia Sandu. „De asemenea, planul presupune folosirea persoanelor din afara ţării pentru acţiunile cu caracter violent. De exemplu, materialele conţin instrucţiuni despre regulile de intrare în Republica Moldova pentru cetăţeni ai Federaţiei Ruse, Republicii Belarus, Serbiei şi Muntenegru”, a afirmat preşedinta Republicii Moldova.
Planul Rusiei urma să fie pus în aplicare de afaceriștii pro-ruși Șor și Plahotniuc, fugiți din țară
Ea a menţionat că acest plan urma să fie pus în aplicare cu complicitatea unor persoane fidele lui Ilan Şor şi Vladimir Plahotniuc, doi oameni de afaceri proruşi, fugari, daţi în căutare internaţională pentru fraudarea masivă a statului moldovean, care au fost puşi pe lista sancţiunilor de Statele Unite şi Marea Britanie.
Maia Sandu a cerut tuturor instituţiilor statului să dea dovadă de vigilenţă maximă şi a anunţat că Parlamentul Republicii Moldova va adopta, în cel mai scurt timp, proiecte de lege care vor oferi serviciului de informaţii şi securitate SIS şi Procuraturii „instrumentele necesare pentru a combate mai eficient riscurile la adresa securităţii ţării”.
Ea i-a asigurat pe cetăţeni că autorităţile rămân vigilente şi a subliniat că „toţi cei care participă în aceste acţiuni îndreptate împotriva statului Republica Moldova – elemente externe, membri ai partidelor politice şi grupărilor criminale, şi toţi cei care îi protejează pe aceştia, trebuie să fie traşi la răspundere”.
DISCURSUL INTEGRAL AL PREŞEDINTEI MAIA SANDU
„Dragi cetăţeni,
În ultimele zile, au apărut în spaţiul public discuţii cu privire la securitatea ţării noastre. Declaraţiile Preşedintelui Zelenski despre planurile Federaţiei Ruse de destabilizare a Republicii Moldova au fost confirmate de instituţiile noastre.
Planul Rusiei de a întreprinde acţiuni subversive pe teritoriul statului nostru nu este unul nou. Tentative de destabilizare a situaţiei şi de subminare a statului au existat şi în toamna anului trecut, dar ele nu şi-au atins obiectivul datorită intervenţiilor prompte ale instituţiilor noastre de securitate şi de asigurare a ordinii publice. În perioada octombrie-decembrie, poliţia şi Serviciul de Informaţii şi Securitate au intervenit în mai multe cazuri de organizare a elementelor criminale şi au oprit tentativele de violenţă.
În toamnă, accentul s-a pus pe criza energetică, care trebuia să provoace nemulţumiri majore în rândul populaţiei şi să conducă la proteste violente.
Planul pentru perioada următoare presupune acţiuni cu implicarea unor diversionişti cu pregătire militară, camuflaţi în civil, care să întreprindă acţiuni violente, atac asupra unor edificii ale statului şi luare de ostatici.
Prin acţiuni violente, mascate sub proteste ale aşa-numitei opoziţii, ar urma să se forţeze schimbarea puterii de la Chişinău.
Documentele recepţionate de la partenerii noştri ucraineni demonstrează o bună documentare a locaţiilor şi aspectelor logistice pentru organizarea acestor activităţi subversive. De asemenea, planul presupune folosirea persoanelor din afara ţării pentru acţiunile cu caracter violent. De exemplu, materialele conţin instrucţiuni despre regulile de intrare în Republica Moldova pentru cetăţeni ai Federaţiei Ruse, Republicii Belarus, Serbiei şi Muntenegru.
Vă asigur că instituţiile statului lucrează la prevenirea acestor provocări şi ţin situaţia sub control.
În realizarea planului, autorii mizează pe mai multe forţe interne, dar în special pe grupări criminale cum ar fi formaţiunea Şor şi toate derivatele ei, pe unii veterani, foşti angajaţi ai forţelor de ordine, şi pe mai multe persoane cunoscute pentru legăturile lor cu Plahotniuc.
Aşa cum am menţionat mai devreme, scopul acestor acţiuni este răsturnarea ordiniii constituţionale, schimbarea puterii legitime de la Chişinău pe una ilegitimă, care să pună ţara noastră la dispoziţia Rusiei, pentru a opri procesul de integrare europeană, dar şi pentru ca Moldova să poată fi folosită de Rusia în războiul ei împotriva Ucrainei.
Pentru a preveni acest scenariu, cer tuturor instituţiilor statului să dea dovadă de vigilenţă maximă.
Parlamentul Republicii Moldova trebuie să adopte, în cel mai scurt timp, proiectele de lege care vor oferi SIS şi procuraturii instrumentele necesare pentru a combate mai eficient riscurile la adresa securităţii ţării. Toţi cei care participă în aceste acţiuni îndreptate împotriva statului Republica Moldova – elemente externe, membri ai partidelor politice şi grupărilor criminale, şi toţi cei care îi protejează pe aceştia, trebuie să fie traşi la răspundere.
Siguranţa cetăţenilor şi securitatea ţării este preocuparea noastră principală şi în continuare vom face tot ce este necesar pentru a ne proteja statul şi cetăţenii, pacea şi ordinea publică. Vreau să vă rog să rămânem vigilenţi, să fim atenţi şi să credem informaţiilor oficiale, pentru că cea mai agresivă formă de atac este atacul informaţional.
Încercările Kremlinului de a aduce violenţa în ţara noastră nu vor reuşi. Să păstrăm calmul. Să credem în Republica Moldova!”
Sursa: News.ro
//////////////////////////////////////////
Costul costurilor și criza tuturor crizelor
Daniel Apostol
De-a lungul ultimei sute de ani lumea a traversat câteva crize economice severe, dar – era sau nu de așteptat – iată că trăim azi cea mai proastă perioadă de la Al Doilea Război Mondial încoace.
Marea Depresiune din 1929–39 este considerată cel mai mare dezastru financiar și economic al secolului al XX-lea. Depresiunea a durat aproape 10 ani și a dus la pierderi masive de venituri, rate record ale șomajului și pierderi de producție, în special în țările industrializate. Apoi, în 1973 lumea a fost lovită de costul petrolului, atunci când țările membre ale OPEC (Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol) au declarat embargoul țițeiului, oprind brusc exporturile către Statele Unite și aliații săi. Acest lucru a cauzat lipsuri majore și o creștere severă a prețurilor petrolului și a dus la o criză economică în SUA și țările dezvoltate, în care s-a manifestat apariția simultană a unei inflații foarte ridicate (declanșată de costul energiei) și a stagnării economice. Economiștii au numit-o perioadă de „stagflație” (stagnare plus inflație) și au fost nevoie de câțiva ani pentru ca producția să se redreseze, iar inflația să scadă la nivelurile sale precriză.
A urmat Marea Recesiune din 2007-2009, cea mai severă criză financiară de la Marea Depresiune, care a făcut ravagii pe piețele financiare din întreaga lume. Declanșată de prăbușirea bulei imobiliare din S.U.A., criza a adus multe instituții financiare și companii importante în pragul colapsului, spulberând milioane de locuri de muncă și venituri de miliarde de dolari și a necesitat intervenții guvernamentale de proporții fără precedent. A durat aproape un deceniu pentru ca lucrurile să revină la normal.
Acum avem în față „mama tuturor crizelor” sau „permacriza”: o stare de crize multiple ce riscă să se permanentizeze: un război în Ucraina care provoacă foamete în Africa și o severă criză energetică în Europa, o pandemie încă nerezolvată (devenită permanentă), o criză climatică (permanentă și ea) și o profundă criză economică și financiară (cu risc major să nu se sfârșească prea curând). Costul energiei și creșterea prețurilor la alimente erodează veniturile reale ale populației de pretutindeni, dar mai ales țările sărace și oamenii săraci vor suporta greul acestor șocuri. Pentru economia globală perspectiva este sumbră: riscul de recesiune, inflația alarmant de ridicată și persistentă și incertitudinile crescute cu privire la evoluțiile geo-politice aruncă lumea într-o criză globală a costului vieții.
Recent, profesorul Daniel Dăianu – președinte al Consiliului Fiscal – sublinia că trăim „sindromul economiilor de război”, care se vede mai ales prin inflația foarte ridicată. „Costul energiei este costul tuturor costurilor” (spunea Dăianu), îl regăsim și în prețul pâinii și al kilogramului de carne, dar și în prețul telefoanelor inteligente, al telecomunicațiilor sau al unei mașini noi.
Iar costul costurilor amplifică criza tuturor crizelor.
https://www.economistul.ro/editoriale/costul-costurilor-si-criza-tuturor-crizelor-46366/
/////////////////////////////////////////
„Walesa și Havel au avut puterea de a recunoaște, din calitatea oficială de președinți, implicarea KGB în răsturnarea regimurilor comuniste din țările lor. Ion Iliescu nu a putut face asta”
„Walesa și Havel au avut puterea de a recunoaște, din calitatea oficială de președinți, implicarea KGB în răsturnarea regimurilor comuniste din țările lor. Ion Iliescu nu a putut face asta. Cauza recunoașterii nu a fost curajul, ci legitimitatea. Ion Iliescu nu a putut face asta, din același motiv, dar al antagonicului”, spune istoricul Alex Mihai Stoenescu într-un dialog cu Marian Nazat.
Marian Nazat: – Mă tem că nu se va putea stabili decât un adevăr judiciar, care, la urma urmei, este un surogat de adevăr, o convenție negociată pe bază de probe, într-un proces penal, în fine… Alex, eu m-am întrebat de multe ori dacă un alt președinte decât Ion Iliescu ar fi însemnat o altă Românie acum? Tu ce crezi?
Alex Mihai Stoenescu: – Mai întâi o completare: atât Walesa, cât și Havel au avut puterea de a recunoaște, din calitatea oficială de președinți, implicarea KGB în răsturnarea regimurilor comuniste din țările lor. Cauza acestei recunoașteri nu a fost curajul, ci legitimitatea. Ion Iliescu nu a putut face asta, din același motiv, dar al antagonicului. Istoria este reconstituirea evenimentelor care s-au petrecut. Proiectarea unei istorii posibile, care să se fi petrecut altfel dacă nu intervenea x sau y, se numește uchronie.
Întrebarea ta este foarte bună și pentru că este prima dată când se pune după 27 de ani. În primul rand, trebuie înțeles contextul: destinderea a venit de la Moscova (perestroika), iar Occidentul a considerat de la început, cu excepția Poloniei, că problema aparține Moscovei, urmând să o sprijine. Mai ales atunci când procesul a evoluat (1987 – 1988), Occidentul a dat garanții explicite lui Gorbaciov că nu va pătrunde în Est cu „valorile democrației și economiei de piață” (Mitterrand, Bush). Atenție, este punctul de la care pleacă astăzi politica lui Vladimir Putin, care consideră că Occidentul nu și-a respectat angajamentul și a intrat în sfera sa de influență, avansând cu NATO și UE spre granițele Rusiei! Prin urmare, schimbarea regimului de la București, ca și din celelalte capitale, a fost în ochii Occidentului o treabă sovietică. Gorbaciov i-a dat semnale, apoi garanții lui Ceaușescu – am aflat că și în seara de 21 decembrie 1989, reprezentantul Ambasadei URSS la București i-a transmis mesajul lui Gorbaciov: „Retrage-te și vei avea toată protecția” – că nu va păți nimic dacă demisionează. N-o lungesc cu răspunsul lui Ceaușescu. Proiectul sovietic, vizibil în toate celelalte țări din lagăr, era reformarea partidului comunist cu lideri noi, perestroikiști, și transformarea treptată în partide socialiste sau social-democrate, după modelul eurocomunismului occidental, care participa la viața politică într-un regim democratic și capitalist. Gorbaciov și analiștii lui din comisiile paralele pe care le-a creat în afara Partidul Comunist din Uniunea Sovietică au fost convinși că legăturile ideologice și mai ales economice (dependența de resursele sovietice) vor fi atât de puternice încât să nu permită desprinderea, deoarece alternativa era prăbușirea economică și socială.
Ceea ce nu se înțelege la noi este faptul că rolul pregătit lui Ion Iliescu era acela de a prelua conducerea aripii reformiste din partid și încadrarea în proiectul gorbaciovist, după îndepărtarea lui Ceaușescu de la putere. Asta ar fi asigurat un element esențial al puterii: legitimitatea. Prin urmare, el nu trebuia implicat neapărat în succesiune, care se putea face, cum s-a întâmplat în celelalte țări, printr-un lider comunist intermediar. Dar în România, Ceaușescu s-a împotrivit total proiectului și a provocat o represiune sângeroasă, pentru a rămâne la putere. Când revolta – n-are importanță dacă a fost provocată sau spontană – s-a dezlănțuit, a fost nevoie ca influența sovietică să recupereze controlul și, mai ales, să împiedice evadarea imediată, previzibilă, a unei Românii eliberate de comunism spre Occident (mai ales Franța). Adică să împiedice apariția și dezvoltarea mișcării anticomuniste, dincolo de revolta anticeaușistă. Principala preocupare a lui Ion Iliescu în primele ore a fost partidul și modalitatea de a se impune la conducerea lui. Brucan i-a spus încă de la TVR că partidul nu mai poate fi recuperat și că trebuie altceva. Atunci s-a întors la soluția sovietică din anii ’80 – Frontul de Salvare Națională.
Ca să-ți răspund acum direct la întrebare, România ar fi avut o șansă de a face repede și pașnic tranziția după modelul pereistroikist, cu un lider de tip Ștefan Andrei, numit lucid de Ceaușescu. În plan istoric, al analizei complexe de caz politic, acest lucru era imposibil. Deci, ceea ce s-a întâmplat, a fost o revoltă – estimată de Moscova ca izbucnind spontan, și de aceea incontrolabilă, în primăvara anului 1990 – și o acțiune de înlăturare violentă a regimului, în care nevoia Armatei de a recupera imaginea ruinată și de a anula responsabilitatea criminală ca urmare a represiunii – aici trebuie să vedem niște generali, nu ofițerii și soldații – s-a aliat cu interesul sovietic de a recupera controlul, într-o revoltă populară ce se îndrepta rapid spre ruptură de sistem. Am văzut documentele sovietice: cea mai mare spaimă era să ajungă la conducerea României un grup prooccidental care să scoată țara unilateral din Tratatul de la Varșovia. Așa se explică de ce în Comunicatul CFSN din 22 decembrie, noaptea, se preciza clar rămânerea României în Tratatul de la Varșovia (pasaj impus și scris de Brucan), de ce, în dimineața de 27 decembrie 1990, Ion Iliescu îi dă ambasadorului sovietic garanții că vor împiedica „ajungerea forțelor de Dreapta la putere” (Stenograma Ministerului Afacerilor Externe a întâlnirii Iliescu – Tiajelnikov) și de ce toată mișcarea proocidentală a fost zdrobită în mineriade. În faptul evenimentelor de după îndepărtarea lui Ceaușescu prin lovitură militară și al evoluției revoltei spre mișcare anticomunistă, Ion Iliescu a fost plasat, mai ales prin efectele fenomenului terorist, într-o situație de putere în care nu avea legitimitate revoluționară – deși o pretinde cu disperare -, ci numai sprijinul, dar decisiv, al traseului loviturii de stat. Cei care au înțeles perfect situația au fost Corneliu Coposu și Radu Câmpeanu. Câmpeanu a hotărât să colaboreze cu regimul, pe care nu avea cum să-l răstoarne prin doctrina liberală, în timp ce Coposu a hotărât lupta de stradă, știind bine că, într-o perioadă de legitimitate revoluționară, o lovitură de stat nu poate fi anulată decât de o nouă revoltă populară. A fost învins de sistem, pentru că ceea ce a inițiat și condus Ion Iliescu în România a fost și este un tip de regim politic adaptat sistemului democratic, dar construit în afara lui. Pe de altă parte, îți răspund: am avut și alți președinți decât Ion Iliescu!
– Crezi, asemenea lui Silviu Brucan, că România se va face bine atunci când va dispărea și ultimul ins din generația participantă la ”revoluția” din 1989?
– Există această teorie a României profunde, care se referă de fapt la comportamentul „nostalgic” al unei părți a populației, mai ales de la țară, care s-a emancipat în comunism și votează de două decenii și jumătate Stânga. Teoretic, poporul născut în perioada cea mai grea a comunismului (1984 – 1989) și după 1989 nu are nicio „ancoră” psihologică în procesul alfabetizării, electrificării, industrializării, urbanizării, anunțurilor periodice de scădere a prețului obiectelor de consum, abundenței alimentare petrecute în perioada comunistă anterioară crizei. Dar realimentează exagerat și de aceea fictiv o stare de echilibru social, care a fost de fapt o nivelare forțată a societății – sigur, favorabilă, percepută ca atare, marii majorități subdezvoltate -, iar în planul politico-economic general al statului a fost o gestionare aparent egală a sărăciei. Că tot a murit recent Fidel Castro, care asta a făcut în Cuba.
Pe fondul guvernărilor proaste, al corupției și al îmbogățirii unora fără efect în social („să ne dea și nouă”) – baza popularității lui Gigi Becali -, sigur că mulți cred că era mai bine înainte. Pe de altă parte, presupunând că vom rezista noi doi ca ultimi supraviețuitori ai generațiilor dinainte de 1990, ceea ce vom observa la cel puțin două generații postdecembriste este analfabetismul în toate domeniile. Timp de douăzeci de ani școala și-a bătut joc de ei, iar ei și-au bătut joc de școală. Nu îmi ascund opinia: în următorii 15 – 25 de ani va fi un dezastru al competenței. Ideea că ne vor conduce tinerii școlarizați în Vest este și mai catastrofală, fiind îndoctrinați cu un Globalism care deja a eșuat acolo.
///////////////////////////////////////
„Silviu Brucan a plănuit din apartamentul meu Lovitura de stat din ’89!”
Revoluția din 1989 a fost de fapt o lovitură de stat, afirmă academicianul Eugen Mihăescu, care dezvăluie, pentru Evenimentul zilei, că „la sfârșitul verii 88, Silviu Brucan a locuit în apartamentul meu de la New York”.
„De acolo a vorbit cu Moscova, Londra și Washington”. Despre Ion Iliescu spune că era „extraordinar” în epoca dinaintea căderii lui Ceauşescu, după care setea de putere l-a transformat într-un fel de „mafiot care conduce clanul”.
– Cum priviți – cu experiența de viață de acum – Revoluţia din decembrie 1989?
– Nu a fost o Revoluție, ci o lovitură de stat și știu asta pentru că, la sfârșitul verii ’88, Silviu Brucan a locuit în apartamentul meu de la New York. De acolo a vorbit cu Moscova, Londra și Washington. Am fost și eu absorbit, tangențial, de evenimentele preparatorii. „Scrisoarea celor șase” s-a scris în apartamentul meu. Ce s-a văzut la Televiziunea Română „Liberă” a fost o mișcare de figuranți, la propriu, regizată de Sergiu Nicolaescu avându-l ca asistent pe Ion Caramitru, cel care a ordonat „Foc!” asupra Bibliotecii Centrale Universitare.
– De ce politică şi de ce Ion Iliescu?
– Aveam încredere în el. Am crezut că este singurul care poate să facă tranziţia. Nu am crezut că se agaţă de putere, că vrea să rămână. Și mai credeam atunci – şi aici este greşeala mea – că nu era un comunist cu cap pătrat, cum erau toţi ceilalți.
– Mai exact, ce îi reproșați lui Ion Iliescu?
– Trebuia să facă numai tranziţia şi să nu se agaţe de putere.
– Era prea însetat de putere?
– Când cineva e dublură timp 25 de ani şi nu apucă să cânte «Rigoletto», în momentul când moare solistul şi cântă el… nu se mai opreşte din cântat. A stat prea mult nevorbit şi necântat.
– Cum l-aţi caracteriza pe Ion Iliescu?
– Un om care era extraordinar în epoca dinaintea căderii lui Ceauşescu şi care după aia s-a schimbat. Puterea, în loc să-l echilibreze, l-a dezechilibrat, l-a apucat o ameţeală. Era uşor influenţabil. Credea pe ultimul venit.
– Ați spus că la Cotroceni a fost un coşmar. De ce?
– Aveam parte de o atmosferă strict fanariotă. Veneam pornit să fac un lucru şi mă înglodam în hârtii. Agenda era diferită de ce credeam eu că o să fie. România se cufunda în sărăcie şi mizerie şi unii se îmbogăţeau. Iliescu nu dorea să acumuleze nu ştiu ce averi, dar le-a permis celor din jur s-o facă. Spunea că un sărac cu un sărac nu fac un bogat şi trebuie să creăm capitalul românesc. A închis ochii și i-a lăsat pe unii să fure, să adune averi… ca un mafiot care conduce clanul.
– I-a lăsat în pace, iar ei l-au lăsat la putere?
– Cam așa ceva. Iliescu a considerat că trebuie să permită să apară această clasă a bogaţilor şi a capitalului românesc, care nu a făcut apoi nimic pentru ţară. Cei care au prosperat sub Iliescu, şi ulterior sub Băsescu, nu s-au gândit decât la ei, decât cum să se perpetueze la putere, vânzându-se – la fel cum se vindeau boierii pe vremea fanarioţilor – celor care credeau ei că decid pentru România, adică UE, americanilor şi mai puţin ruşilor.
„Nu există libertate. În România atunci când aveam un proiect mi se spunea că nu am voie să fac aia şi ailaltă. Când am ajuns în America a fost simplu. Mi s-a spus: „Ai voie să faci numai asta!” Andrei Koncealivski rezumă perfect diferenţa dintre sistemul comunist şi cel capitalist. Ai o libertate dacă eşti prieten cu gardianu-şef, de exemplu, dacă faci ce vor ei, fie că asta se întâmplă în comunism sau în ceea ce se spunea fals lumea liberă” – Eugen Mihăescu
„Silviu Brucan a plănuit din apartamentul meu Lovitura de stat din ’89!”
//////////////////////////////////////////
Matrita Tradarii si loviturii de stat care a intronat porno-hatia,haosul,coruptia,potopul-distrugerea si prigoana Poporului Roman etc nu se desrusifica nici moarta… ION ILIESCU, FURIBUND CATRE GLOBALISTI: ”NU PUTETI UNIFORMIZA PLANETA!”
Stupefacție maximă: zvonurile din ultimul an conform cărora Ion Iliescu a ajuns o legumă, din motive de vîrstă și de sănătate, ceea ce ar explica tăcerea de care s-a înconjurat, se dovedesc total false. Iliescu e mai viu ca oricînd și vorbește deschis și lucid despre mari probleme ale momentului; doar că nu pentru media românească, ci pentru cea din Rusia. Ceea ce înseamnă că Iliescu A ALES să tacă pentru români, din motive personale, nu că nu ar putea să vorbească, ori că nu ar mai avea ceva de spus. Ceea ce ar putea avea semnificații mai profunde decît am crede.
A 30-a aniversare a Revoluției din 1989 a adus la București o echipă rusească de jurnaliști pentru un interviu cu Ion Iliescu. Iar acesta a acceptat să vorbească, ba chiar a făcut-o atacînd frontal chestiuni de maximă importanță, într-un dialog cu legendarul corespondent al agenției TASS la București, Nikolai Morozov, cel care în zilele lui decembrie 89 transmitea chiar din Piața Universității.
Un dialog în care Iliescu vorbește despre parcursul de trei decenii al României post-decembriste, cu bune și rele, despre spinoasa relație cu Rusia, dar și despre cum amenință fenomenul globalizării România prezentului și a viitorului.
”România s-a schimbat în ultimii 30 de ani, per ansamblu aș zice că în bine, deși nu putem ignora părțile rele. Eu am militat cîndva pentru un model economic mixt, o economie socială de piață. Viața a decis altfel. După 1996, consensul intern a fost distrus și s-a declanașt privatizarea accelerată – pe mai nimic – a proprietății statului. Terapia de șoc, de care nu a scăpat nicio țară din Est, s-a dovedit un real dezastru. Unii s-au deșteptat mai din timp și s-au apucat să mai repare cîte ceva, alții mai cred că terapia de șoc din România a fost încă prea slabă” spune Iliescu.
Fostul președinte mai spune că Occidentul și-a deschis piețele pentru cei din Est, ”numai că, din păcate, Uniunea Europeană a ajuns acum să însemne doar o piață de desfacere, o zonă de comerț liber unde aspectele sociale sunt neglijate, iar inechitatea e în creștere. Așadar, UE trebuie să se întoarcă la rădăcinile sale, de astă dată umăr la umăr cu Estul, ținînd cont de caracteristicile acestuia, criza de identitate și moștenirea comunistă”.
El nu își ascunde uluirea față de un fenomen îngrijorător:
”Procesul de transformare a României e departe de a fi deplin, iar schimbările viitoare depind de tinerele generații. Viața trebuie să-i maturizeze pe cei tineri, să-i conducă la abandonarea individualismului care se promovează în acest moment, să-i facă să înțeleagă că amenințările moderne pot fi anihiliate doar printr-un efort colectiv. Și că asta nu se poate fără stat și fără democrație.
E foarte greu pentru mine să înțeleg cum, la 30 ani de la revoluție, jumătate dintre tinerii români se declară de acord cu un regim totalitar de mînă forte și cred că acesta ar putea rezolva problemele create de slăbiciunea unui stat care și-a pierdut caracterul social.(s.n.)
Numai că totalitarismul nu e parte a soluției, ci parte a problemei. Nu mi-aș dori ca tinerii de azi să înțeleagă asta pe pielea lor”.
Vorbind despre relația cu Rusia, fostul președinte e de părere că acestea sunt departe de a fi firești:
”Din niciun punct de vedere ele nu pot fi numite normale și satisfăcătoare. Vreau să punctez că viața în coasta imperiului nu a fost niciodată prea comodă pentru țări ca România, și nu toate amintirile istorice sunt plăcute. Dar, cea mai mare greșeală ar fi să absolutizăm amintirile triste și să nu identificăm nimic bun în trecut. În esență, asta înseamnă un mecanism care blochează orice tentativă de normalizare a relațiilor.
În cazul nostru, motivele ununui asemenea blocaj sunt reprezentate de problema tezaurului. Da, asta e o problemă nerezolvată, tocmai de aceea am agreat cu Valdimir Putin crearea unui cadru de dialog asupra chestiunii și transmiterea sa către istorici. Din păcate, ea a revenit la nivel politic.
În principiu, relațiile sunt bune atunci cînd vrem noi să fie bune. Pînă acum, România pare că nu vrea relații bune cu Rusia. În Ungaria se vrea, în Polonia da. Și în Cehia, Slovacia, chiar și în țările baltice. Și, între noi fie vorba, cred că aceste țări ar avea mai multe nemulțumiri față de Rusia decît noi, dacă privim la trecut. Dar, atît timp cît acolo se simte nevoia unei normalizări a relațiilor, istoria nu mai e folosită în acele țări ca instrument de blocaj. Și nici nu cred că din acest motiv ele au devenit membre NATO sau UE mai puțin responsabile.
Problema e că politica externă a României traversează un moment foarte prost, în care îi lipsesc perspectiva și imaginația. Sper ca politicienii români să înțeleagă că normalizarea relației cu Rusia, în paralel cu schimburile culturale ori comerciale, va spori capacitatea țării de a participa la rezolvarea problemelor din țări vecine, inclusiv Moldova sau Ucraina, unde avem interese directe”(s.n.).
Ion Iliescu atacă direct în interviu și criza societății liberale, dar, mai ales, fenomenul globalizării:
”Așa zisa societate liberală e în criză din cauza eșecului modelului economic neo-liberal, cu care în mod frivol s-a identificat. Liberalismul politic înseamnă respect pentru drepturile și libertățile civile, al căror principal garant e statul, în timp ce liberalismul economic neînfrînat încearcă să reducă statele la nivel unor forme goale în tentativa de a obține profituri maxime. Astfel, suveranitatea devine un pretext pentru a-i demoniza pe apărătorii independenței statului.
Nu puteți uniformiza planeta, nu puteți distruge indentitățile culturale și naționale, ar însemna că nu ați învățat nimic din lecțiile trecutului!(s.n.)” tună fostul președinte.
”Globalizarea are părți bune și părți rele. Cred, încă, că un asemenea proces ar trebui să se desfășoare după reguli stricte, în care accentul să cadă pe aspectele sociale. Motorul creșterii economice a României de azi e tocmai globalizarea, grație companiilor multinaționale. Din nefericire, prea puțin din profitul lor e lăsat în țară pentru dezvoltarea României și creșterea nivelului de trai. Acest mecanism transformă cu certitudine globalizarea în inamicul nostru.
Nu cred că ar trebui să punem la zid fenomenul în sine, ci doar felul în care unii comit abuzuri prin intermediul lui. Iar introducerea de mecanisme protecționiste, precum face SUA în războiul comercial cu China, nu aduce decît probleme suplimentare” mai avertizează, în final, Ion Iliescu. (Bogdan Tiberiu Iacob)
/////////////////////////////////////////
Globalizarea și „Marea Resetare”
Redactia ART-EMIS
Teorii ale conspirațiilor? NU! Punerea lor în practică !
În cele ce urmează vă prezentăm elucubrațiile celor care azi se cred dumnezeii planetei și stau în spatele războiului care bate la ușa României (Redacția ART-EMIS)
Despre ce civilizaţie, globalizare și ideologie ideologii vorbim?
„Pământul e bolnav de cancer, iar cancerul sunt oamenii” (Merton Lambert, formator în cadrul Fundației Rockefeller)
„Bătrânii trăiesc prea mult și este un risc pentru economia globală, trebuie făcut ceva” (Cristine Lagard, șefa F.M.I.)
„Depopularea ar trebui să fie cea mai mare prioritate a politicii externe faţă de lumea a treia, pentru că economia S.U.A. va necesita cantități tot mai mari de minerale din străinătate, în special din ţările mai puţin dezvoltate […] Puterea este cel mai puternic afrodiziac […] Persoanele în vârstă sunt consumatori inutili […]
Populaţia lumii trebuie să fie redusa cu 50%. […] Ilegal, o putem face imediat. Constituțional, va dura putin mai mult” (Dr. Henry Kissinger, New York Times, 28 octombrie 1973).
„Azi, America ar fi indignata dacă trupele ONU ar intra in Los Angeles pentru a restabili ordinea. Mâine vor fi recunoscători! Acest lucru va fi valabil mai ales dacă li s-a spus în prealabil că exista infiltrate in mijlocul lor amenințări din afara, indiferent dacă sunt reale sau fictive, care pun in pericol însăşi existenţa noastră. Aceasta va fi valabil și în cazul tuturor popoarelor din lume iar ele vor dori să fie eliberate de acest rău. Singurul lucru de care fiecare om se teme este necunoscutul. Atunci când este prezentat acest scenariu, drepturile individuale vor fi de bună voie abandonate de către oameni, mai ales dacă bunăstarea lor va fi garantată de către Guvernul Mondial” (Dr. Henry Kissinger, Conferinţa Bilderberg, Evians, Franţa, 1991).
„Suntem pe punctul de a realiza o transformare la nivel mondial. Tot ce avem nevoie este o criza majoră credibilă şi naţiunile vor accepta Noua Ordine Mondială” (David Rockefeller).
„Noi trebuie să vorbim mai clar despre sexualitate, contracepţie, despre avort, despre valoarea controlului populației, deoarece, pe scurt, criza ecologică este criza populaţiei. Reduceți populaţia cu 90%, iar apoi nu vor mai mai fi suficienți oameni pentru a face atât de multe daune ecologice” (Mihail Gorbaciov).
„În scopul de a stabiliza populația lumii, trebuie să eliminam 350.000 de oameni pe zi. Acesta este un lucru oribil pe care trebuie să il spun, dar este la fel de rău să nu-l spun” (J. Cousteau, 1991 explorator şi reprezentant U.N.E.S.C.O.).
„Eu cred că suprapopularea umană este problema fundamentală pe Pământ astăzi. Noi, oamenii, am devenit o boala: «Virusul-Om». Primele mele trei obiective principale ar fi : reducea populației umane la aproximativ 100 de milioane în întreaga lume, distrugerea infrastructurii industriale şi în al treilea rând să văd cât mai multe zone pustii” (Dave Foreman).
„Războiul şi foametea nu sunt eficiente. În schimb, boala a oferit cel mai eficient şi mai rapid mod de a ucide miliardele care trebuie să moară în curând pentru a fi rezolvata criza populației. SIDA nu este un criminal eficient, deoarece este prea lent. Candidatul meu favorit pentru eliminarea a 90 la sută din populaţia lumii este Ebola (Ebola Reston), deoarece este extrem de letală şi ucide în câteva zile, în loc de câțiva ani. Trebuie să creștem mortalitatea cu 90% la om. Uciderea oamenilor… Gândiţi-vă la asta… Știți, gripa aviară e buna, de asemenea. Pentru că cel care supraviețuiește, va îngropa mai apoi nouă” (Dr. Eric Pianka, profesor de ecologie evolutiva la Universitatea din Texasa – soluţii pentru reducerea populaţia lumii, declarație cu privire la controlul populaţiei).
„Nimeni nu va intra în Noua Ordine Mondială decât în cazul în care el sau ea va face o promisiune pentru a se închina lui Lucifer. Nimeni nu va intra în New Age cu excepţia cazului în care el va lua o iniţiere luciferica” (David Spangler, director al Iniţiativei Planetare, Organizaţia Naţiunilor Unite si unul din fondatorii curentului „New Age”).
„Astăzi lumea are 6.8 miliarde de oameni. Si ar putea creste până la aproximativ nouă miliarde. Acum, dacă am face o treabă foarte eficienta cu noile vaccinuri, cu asistenţa medicală, cu serviciile de sănătate si control a reproducerii, am putea reduce aceste cifre cu 10% sau chiar 15%..!” (Bill Gates).
„Direcția pe care o urmează Rockefellerii şi aliaţii lor este de a crea un guvern într-o lume care combină supercapitalismul şi comunismul în acelaşi cort, toate aflate sub controlul lor… Mă refer la o conspiraţie? Da. Si sunt convins că există un astfel de complot internaţional în domeniu, aplicat si planificat de mult timp, şi care este incredibil de rău intenţionat” (Congresmanul Larry P. McDonald, 1976).
„Un regim planetar ar trebui sa fie responsabil pentru determinarea populaţiei optime in întreaga lume dar şi in fiecare regiune şi pentru a arbitra diferitele ţări în împărțirile regionale. Controlul mărimii populaţiei ar putea să rămână responsabilitatea fiecărui guvern, dar regimul planetar ar trebui sa aibă puterea de a aplica limitele convenite” (John P. Holdren, consultant în știință a lui Obama)
„Sincer am crezut că la acea data Roe s-a decis si am avut temeri cu privire la creşterea populaţiei, în special de creştere în rândul populaţiilor care nu vrem să aibă prea mulți urmași” (Ruth Bader Ginsburg, Curtea Supremă de Justiție, SUA)
„Principiul care susține vaccinarea obligatorie este suficient de răspândit iar cel de tăiere a trompelor uterine ar trebui sa fie la fel. […] Este mai bine pentru toată lumea, dacă în loc de a aştepta executarea degeneraților pentru infracţiuni, sau de a-i lăsa să moară de foame în imbecilitatea lor, societatea îi va împiedica, pe cei care sunt în mod vădit inapți, să continue soiul lor… Trei generaţii de imbecili sunt de ajuns. (Oliver Wendell Holmes, Curtea Suprema de Justitie, SUA)
„Graviditatea ar trebui să fie o crima pedepsibila împotriva societăţii, cu excepţia cazului în care părinţii deţin un permis de la guvern. Toţi potenţialii părinţi ar trebui să fie îndemnați la a folosi produse chimice contraceptive, guvernul furnizând antidoturi cetăţenilor aleși pentru fertilizare…” (David Brower, directorul executiv Sierra Club).
„Dacă m-aş reîncarna, aş dori să revin pe pământ ca un virus ucigaș care sa reducă populația umană […] Creşterea populaţiei umane este, probabil, singura şi cea mai gravă ameninţare pe termen lung, pentru supravieţuire. Suntem în pragul unui dezastru major în cazul în care aceasta creștere nu este temperată – nu doar pentru lumea naturii, ci si pentru lumea oamenilor. Cu cât sunt mai multe persoane, cu atât mai multe resurse vor consuma, și implicit va fi mai multă poluare” (Prinţul Phillip, soţul ex-reginei Elisabeta, Ducel de Edinburgh, lider al World Wildlife Fund).
„Menţinerea umanității sub 500 milioane, în echilibru perpetuu cu natura” (Inscripție aflată pe una din plăcile Georgia Guidestones aruncate în aer în data de 6 iulie 2022 „nu se știe de către cine”).
„Femeile în Ţările de Jos, care sunt considerate de către stat că sunt mame improprii ar trebui să fie condamnate la a lua contraceptive pentru o perioadă determinată de doi ani” (Marjo Van Dijken – autor al proiectului de lege în Ţările de Jos).
„În America de Sud, guvernul Peruan merge din uşă în uşă facand presiuni asupra femeilor care urmează să fie sterilizate, acțiune finanţată cu USD” (Mark Earley în „The Wrong Kind of party Christian Post”, 27 octombrie 2008)
„Suprapopularea este în prezent vastă, mult dincolo de capacitatea planetei. Ea nu va răspunde la reducerea viitoare a ratei natalităţii prin metode contraceptive, sterilizare şi avort, dar trebuie ca să reducem în prezent cât mai mult populația. Acest lucru trebuie realizat prin orice mijloace” (Iniţiativa pentru Carta Naţiunilor Unite ECO-92 Pământ).
https://www.art-emis.ro/analize/globalizarea-si-marea-resetare
//////////////////////////////////////////
PORTRET: David Rockefeller, Grupul Bilderberg şi Noua Ordine Mondială
de Răzvan Moceanu
Luni, 12 iunie, se împlinesc 102 ani de la naşterea omului de afaceri şi filantropului american David Rockefeller, unul dintre cei mai excentrici miliardari din istorie. Întreaga sa viaţă, încheiată în primăvara anului 2017, este o poveste de roman, condimentată cu momente legate de bani, petrol, bănci, întâlniri şi influenţe oculte, globalizare, şase transplanturi de inimă şi două de rinichi, sau activităţi filantropice. În cele ce urmează vă invităm să descoperiţi câteva din cele mai importante întâmplări din viaţa acestui personaj fabulos dar şi din evoluţia imperiului familiei sale.
Istoria imperiului Rockefeller începe cu John Davison Rockefeller, născut în 8 iulie 1839, la Richford, New York. Ulterior familia sa se mută în Cleveland, iar în timpul Războiului Civil, JD a înfiinţat un mic business, prin care livra hrană pentru trupele unioniste, afacere care i-a adus circa 250.000 de dolari.
1957 / AFP PHOTO / STAFF
1957 / AFP PHOTO / STAFF
La sfârşitul războiului, a intervenit primul boom petrolier al țării, iar în 1865, JD investeşte într-o rafinărie de petrol, în cadrul unui parteneriat Rockefeller & Andrew.
A fost o afacere de succes, în urma căreia JD înfiinţează în anul 1870 compania Standard Oil, care controla iniţial circa 10% din petrolul rafinat în SUA, pentru ca după doar şapte ani, compania să controleze circa 90% din total, iar în anul 1879, Rockefeller se număra deja printre cei mai bogați 20 de oameni din America.
În anul 1896, Henry Ford a realizat primul automobil, iar acesta era momentul în care cererea de petrol pe plan mondial devenea uriaşă.
Pe fondul creşterii faimei şi a dominaţiei pe piaţă, compania a început să întâmpine probleme legate de legea antitrust – Legea Sherman, creată pentru controlul monopolurilor, dar să suporte şi acţiuni în instanţă, în perioada regimului Roosevelt, compania având o cifră de afaceri de circa 20 de ori mai mare decât a următorului competitor de pe piaţă.
Însă JD a intuit că trebuie să investească mai mult în imagine, iar primul astfel de gest îl reprezintă donaţia de 600.000 de dolari făcută Universității din Chicago, despre care ulterior acesta a spus că a reprezentat „cea mai bună investiție făcută vreodată”. În fapt, gestul este văzut în istorie ca cel care a pus bazele filantropiei moderne.
David Rockefeller s-a născut la 12 iunie 1915, în reşedinţa de la numărul 10 din West Fifty-fourth Street, pe atunci cea mai mare vilă din New York, devenită ulterior sediul Muzeului de Artă Modernă.
Marele crah bursier din anul 1929 a înjumătăţit averea familiei Rockefeller, însă chiar şi în aceste condiţii, în 1931 ei începeau construcția complexului Rockefeller Center, care a generat 75.000 de locuri de muncă, a însemnat o investiţie de 250 de milioane de dolari, iar în anul finalizării era considerat cel mai mare centru comercial privat dezvoltat vreodată.
David şi-a petrecut copilăria la proprietatea părinţilor săi de la Pocantico, iar în anul 1936 a absolvit magna cum laudae Universitatea Harvard.
A studiat, apoi, timp de un an la London School of Economics, unde l-a cunoscut pe John F. Kennedy, viitorul preşedinte al Statelor Unite ale Americii şi a avut o idilă cu sora acestuia, Kathleen.
În anul 1940, a obţinut doctoratul pentru lucrarea „Resurse şi pierderi neobişnuite în economie”, la Universitatea din Chicago, care fusese înfiinţată de familia sa în anul 1889.
În 1937, JD pleacă din această lume la vârsta de 98 de ani, fiind considerat cel mai bogat om din istoria Statelor Unite ale Americii. În urma lui a rămas un singur fiu, John D. Rockefeller Jr., care devine acționar majoritar la Chase Bank, şi treptat, familia face trecerea de la afaceri cu petrol la investiţii în domeniul imobiliar și bancar.
David a devenit secretar al primarului din New York, Fiorello La Guardia, iar salariul său era simbolic, de un dolar pe an.
În anul 1943 şi-a satisfăcut stagiul militar, perioadă în care s-a înscris la Officer Candidate School, unde a devenit căpitan în anul 1945.
În perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, a luptat în Franţa, fiind încadrat în serviciul militar de informaţii, fiind angajat, în acelaşi timp, ca ataşat militar în cadrul Ambasadei SUA la Paris.
În anul 1946, David a devenit cel mai de seamă bancher al familiei, după fuziunea dintre „Banco Rockefeller” şi „Chase National Bank”, devenită în timp „Chase Manhattan”, alături de unchii săi, Abby şi Winthrop Aldrich, fraţii mamei. Însă David nu s-a aflat din start în top managementul băncii, urcând, pas cu pas toate treptele ierarhice.
În anul 1952, David Rockefeller, alături de familia de bancheri Rothschild au început preparative pentru înfiinţarea unui grup pro-globalizare, care a avut prima întâlnire, secretă, în noaptea de 29 spre 30 mai 1954, la hotelul Bilderberg din Oosterbeek, Olanda, hotel de la care şi-a luat şi numele.
La acea întâlnire au fost invitate 130 de personalităţi din lumea academică, din mediul de afaceri dar şi din politică, dând naştere celei mai puternice organizaţii implicate în conducerea lumii. Timp de câteva zeci de ani, informaţiile despre organizaţie şi despre întâlnirile anuale ale acesteia au fost însoţite de un secret total, creând astfel mai multe legende, tocmai lipsa informaţiilor despre grup, dar şi în interiorul grupului, aducând asupra acestuia acuzaţia principală de orchestrare ocultă a mondializării economiei.
Nelson Mandela si David Rockefeller / AFP PHOTO / HENNY RAY ABRAMS
Nelson Mandela si David Rockefeller / AFP PHOTO / HENNY RAY ABRAMS
În sprijinul acestei teorii, se spune că Grupul de la Bilderberg este structurat pe trei ranguri: cercul exterior care este foarte extins, cuprinde peste 80% din participanții la reuniuni, însă ei nu cunosc decât o parte din strategiile și scopurile reale ale organizației. Urmează Comitetul director, un cerc mult mai restrâns, alcătuit din aproximativ 35 de membri, exclusiv europeni și americani, care cunosc în proporție de 90% obiectivele și strategia grupului, iar membrii americani ai acestui nivel sunt de asemenea și membri în CRE – Consiliul pentru Relații Externe. În fine, Comitetul Consultativ Bilderberg reprezintă nucleul grupării, fiind alcătuit din 12 membri, aceştia fiind singurii care cunosc în totalitate strategiile și scopurile reale ale organizației.
Un alt membru important al familiei Rockefeller a fost Nelson, fratele lui David, care a fost ales președinte al Rockefeller Center și care, mai apoi, a jucat un rol important în administraţia americană, fiind guvernator la New York.
John D. Rockefeller Jr. moare la vârsta de 86 de ani, în anul 1960, într-o perioadă în care Nelson candidează la funcția de președinte al SUA, dar pierde în fața lui Nixon.
Ca urmare a dispariţiei lui JD Jr., în 1960 David a devenit preşedinte al Chase Manhattan, funcţie în care s-a aflat timp de 11 ani. De asemenea, David a fost până de curând singurul acţionar al băncii.
Tot în 1960, David devine unul dintre fondatorii Chase International Advisory Committee, organizaţie care reunea iniţial 28 de importanţi oameni de afaceri din 19 ţări, şi care a devenit ulterior International Council, o entitate care a inclus de-a lungul timpului nume importante din business, precum Henry Kissinger, Riley P. Bechtel, Gianni Agnelli sau David Packard.
În primul an al mandatului său de preşedinte al Chase, s-a construit şi noul sediu central al băncii, situat chiar în Manhattan, inima financiară a SUA, fiind la acel moment cel mai maire edificiu bancar din lume. Tot în mandatul său, instituţia a început să devină principala bancă a clienţilor corporatişti puternici, cum este General Electric, companie care avea să devină şi administrator al Rockefeller Center, unde a închiriat o mare parte din spaţiu şi nu în ultimul rând, banca sa a devenit principala instuţie de afaceri a lumii petroliere, în care se manevrau sume cu adevărat importante.
Tot în mandatul său, Chase s-a extins exponenţial în întreaga lume şi a devenit banca principală a Naţiunilor Unite, ajungând la un moment dat la 50.000 de sucursale. De asemenea este de remarcat relaţia excelentă pe care instituţia a avut-o cu Banca Mondială, lucru demonstrat şi de faptul că trei preşedinţi ai acesteia – John J. McCloy, Eugene Black şi George Woods – au lucrat anterior la Chase.
/ AFP PHOTO / STEPHANE DE SAKUTIN
/ AFP PHOTO / STEPHANE DE SAKUTIN
În 1 iulie 1973, după eşuarea tentativei sale de a alătura Grupului Bilderberg şi Japonia, Rockefeller a creat Comisia Trilaterală, alături de prsonalităţi precum Henry Kissinger şi Zbigniew Brzezinski. Organizaţia, alcătuită din SUA, Europa şi Japonia, a devenit foarte activă, polarizând, graţie unui lobby agresiv, interesul giganţilor industriali şi economici din cele trei zone, şi ducând, se spune, la crearea definitivă a “noii ordini mondiale”.
În anul 1986, vizitându-l pe Rockefeller la reşedinţa „Hudson Pines”, însuşi Ronald Reagan a mărturisit că doar acasă la el se simte atât de bine ca aici. Dealtfel reşedinţele magnatului au găzduit vizite ale unor importanţi oameni politici. Spre exemplu, la Pocantico, proprietatea fastuoasă a familiei, Rockefeller are întâlniri cu oficiali ai Băncii Mondiale şi ai Fondului Monetar Internaţional, dar şi cu lideri mondiali, regi, preşedinţi. Tot la Pocatino, în celebra “Playhouse”, au loc reuniunile familiei programate în iulie şi decembrie, anual.
Interesant este şi faptul că, în anul 1989, David Rockefeller a vizitat URSS, alături de alţi membri ai comisiei – Henry Kissinger, ex-preşedintele Giscard d’Estaing, fostul premier japonez Yasuhiro Nakasone – iar discuţia cu Gorbaciov s-a axat pe integrarea Uniunii Sovietice în economia mondială.
În anul 2000, David a vândut Rockefeller Center lui Jerry Speyer, de la Tishman Speyer Properties, cei doi fiind dealtfel prieteni încă din vremea creării Muzeului de Artă Modernă.
Până în anul 2000, David, alături de alţi membri ai familiei au fost acţionari minoritari la Exxon Mobil, companie desprinsă din Standard Oil.
În anul 2002 Rockefeller şi-a publicat memoriile, o premieră în istoria familiei, însă demersul nu a fost unul chiar facil, magnatul având nevoie de nu mai puţin de zece ani pentru a aşterne pe hârtie incredibila poveste a vieţii sale.
Primul element care atrage atenţia este informaţia că pe baza experienţei sale în serviciile secrete, a căpătat abilitatea de a construi o reţea de surse de informare şi de influenţă, iar paragraful care a captivat se referă la mai vechea legendă pe tema participării sale la un soi de conspiraţie mondială care a avut ca scop globalizarea: „Timp de mai bine de un secol, extremişti ideologici aparţinând întregului spectru politic s-au folosit de ocazia unor incidente mediatizate pentru a ataca familia Rockefeller şi a pretinde că aceasta are o exagerată influenţă asupra instituţiilor politice şi economice americane. Unii dintre ei cred chiar că facem parte dintr-o conspiraţie secretă care lucrează împotriva intereselor Americii. Ne caracterizează pe mine şi familia mea ca fiind „internaţionalişti“ care conspiră la crearea unei structuri politice şi economice unice globale, o nouă lume, dacă vreţi. Da, aşa este, pledăm pentru globalizare“.
În 2003, David a fost „membru onorific” al juriului care a selectat proiectele de la concursul pentru memorialul ce urma să fie amplasat în World Trade Center.
În anul 2004, după moartea celor trei fraţi ai săi (John D – în 1978, Nelson – în 1979 şi Laurance în 2004), David a devenit moştenitorul unei părţi importante al imperiului Rockefeller. Astfel el a patrona „Habitation 5600”, cu biroul din Edificiul GE în Rockefeller Center, sau „Milbank, Tweed, Hadley & McCloy”, cu sediul în clădirea centrală a JP Morgan Chase.
În anul 2005, David a donat nu mai puţin de 100 milioane de dolari Muzeului de Artă Modernă şi 50 milioane Universităţii Rockefeller, două din cele mai importante instituţii ale familiei.
În anul 2011, CIA a desecretizat documente privind presupuse infectări cu sifilis și gonoree a sute de persoane pentru a testa un medicament, între anii 1945 și 1956, fără știința și aprobarea oamenilor, iar substanța vindecătoare nu a fost eficientă. Unii „voluntari” au transmis maladia generațiilor următoare și mulți au murit, iar acuzaţiile se îndreptau către Rockefeller Foundation şi spitalul Johns Hopkins din Baltimore, care au negat vehement implicarea, pentru ca apoi să scape de acuzațiile de participare la crime împotriva umanității.
În primăvara anului 2015 David Rockefeller, a suferit al șaselea transplant de inimă la vârsta de 99 de ani, la aproape 40 de ani de la primul, realizat după un dramatic accident de mașină în urma căruia a suferit un stop cardiac, însă el a fost operat la 24 de ore dupa acel infarct şi a reînceput să facă jogging la o săptămână după operaţie. El mai suferise şi două transplanturi de rinichi, în anii 1988 și 2004.
După ultimul transplant de cord, magnatul afirma că „De fiecare dată când primesc o inimă nouă, e ca şi cum un nou suflu de viaţă se răspândeşte în corpul meu. Mă simt energizat şi viu”.
David a fost căsătorit cu Margaret McGrath din anul 1940 şi până la decesul ei în anul 1996, iar în urma căsătoriei lor au rezultat şase copii.
/ AFP PHOTO / ADALBERTO ROQUE
/ AFP PHOTO / ADALBERTO ROQUE
Întrebat care este secretul longevității sale, Rockefeller a spus: ”Să trăiești o viață simplă, să te joci cu copiii, să te bucuri de lucrurile pe care le ai și să petreci timp alături de prieteni”.
În anul 2015, Forbes a estimat averea lui David Rockefeller la 3 miliarde de dolari.
A murit, în somn, în locuinţa sa din Pocantico Hills, New York, la 20 martie 2017, la vârsta de 101 ani.
Un alt membru proeminent al familiei din zilele noastre este Jay Rockefeller, fost senator în West Virginia în perioada 1985 – 2015. După cum aminteam, tot de numele familiei Rockefeller se leagă compania ExxonMobil, „moștenitoarea” companiei Standard Oil, și care este cea mai mare companie din lume la ora actuală în materie de venituri.
Impresionanta colecţie de artă a lui David, rămasă acum moştenitorilor săi, cuprinde pictori de la impresionişti până la postmodernişti, iar averea sa considerabilă este estimată la circa 3,2 miliarde dolari, însă membrii familiei Rockefeller n-au agreat niciodată topurile în care era măsurată bogăţia lor. Dealtfel se estimează că aproape jumătate din averea imperiului Rockefeller a fost direcţionată către proiecte filantropice: Universitatea din Chicago, Institutul Rockefeller pentru cercetări medicale, ori Fundaţia Rockefeller – înfiinţată în anul 1913 şi destinată promovării progresului ştiinţific în toate ţările lumii.
PORTRET: David Rockefeller, Grupul Bilderberg şi Noua Ordine Mondială
//////////////////////////////////////////////
Sfârșitul globalizării. ”La revedere, China, bun găsit, din nou, Europa!”
Ovidiu Nahoi
Pandemia și războiul din Ucraina au bulversat regulile comerțului liber. Și o nouă logică a blocurilor comerciale începe să se contureze. Revista franceză Courrier International dedică un număr special acestui fenomen al apusului mondializării, preluând articole pe această temă din Europa și Statele Unite.
„La revedere, China. Bun găsit, din nou, Europa!”- este titlul articolului din El Mundo care deschide dosarul propus de Courrier International și care rezumă o tendință recentă în comerțul mondial care s-ar putea dovedi a fi de durată.
În ultimii doi ani, perturbările s-au înmulțit până la punctul în care va trebui regândit întregul model de comerț liber global.
Deja multe companii plănuiesc să-și repatrieze fabricile în Europa și caută să-și diversifice furnizorii. „China, marele atelier al lumii, nu mai este la fel de ieftină și competitivă ca altădată, iar companiile din toate sectoarele își mută producția în țări mai apropiate (Turcia, Maroc, Portugalia), pentru a-și reduce dependența de gigantul asiatic” scrie cotidianul spaniol.
Acesta citează un expert al unei importante școli de afaceri cu filiale în Madrid și Barcelona, potrivit căruia ”modelul de a căuta mereu cele mai mici costuri nu mai este relevant. Problema nu este atât de mult Rusia, ci China, care a devenit o piață scumpă, forța de muncă nu mai este atât de ieftină acolo și politica ei „zero Covid” nu ajută, pentru că dacă fabricile se închid, poți pierde mai mult într-un săptămână decât ceea ce ai economisit producând acolo”.
Dar „nu este vorba doar despre relocare, ci despre schimbarea modelului”, explică The New York Times (NYT).
Odată cu pandemia, companiile au devenit conștiente de vulnerabilitatea lor și de riscurile blocajelor. Drept urmare, ele „reexaminează de unde provin achizițiile lor și își construiesc alternative”, chiar dacă le costă mai mult. O „reconfigurare a producției globale care riscă să alimenteze o inflație de lungă durată”, crede NYT.
Și totuși, cui folosește, pe termen lung?
După cum notează The Wall Street Journal, „conceptul de globalizare este abuzat de ani de zile, sub efectul rivalităților economice, al închiderii fabricilor din țările bogate, dar și al acelor voci care cred că deschiderea frontierelor comerciale nu este în interesul național , mai ales într-o criză”.
Sancțiunile împotriva Rusiei sunt într-adevăr o lovitură fatală pentru comerțul liber. „Aderarea Rusiei la Organizația Mondială a Comerțului, în 2012, a finalizat, în anumite privințe, zeci de ani de eforturi pentru a dărâma sistemul de blocuri care a caracterizat economia globală la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, până la prăbușirea Uniunii Sovietice. Astăzi, lumea riscă să revină la o logică periculoasă a blocajelor în comerț” avertizează ziarul.
”Dar ce câștigăm pe termen lung? Ar trebui democrațiile să mențină relații normale cu regimurile autocratice? Oare întoarcerea în sine să fie soluția?”, întreabă The Economist. Răspunsul nu este de la sine înțeles, crede săptămânalul britanic.
The Guardian, dimpotrivă, vede o oportunitate în această reconfigurare a globalizării totale. „Modelul actual de globalizare este rezultatul unor alegeri politice deliberate, iar viitorul va fi, de asemenea, dictat de alegeri politice deliberate.”
Dezbaterea a început – este concluzia dosarului propus de Courrier International.
https://www.rfi.ro/presa-internationala-145395-sfarsit-globalizare-revedere-china-bun-gasit-europa
//////////////////////////////////////////////
Globalizarea bate în retragere, pentru prima dată de la cel de-Al Doilea Război Mondial
De Alexandra Pele
Integrarea economică mondială a intrat în declin de la criza financiară globală din 2008-2010, ceea ce a dus la o nouă eră caracterizată de o ”globalizare lentă” sau chiar de o deglobalizare, notează specialiștii de la Institutul Peterson pentru Economie Internațională.
Urmărind deschiderea comerțului global – raportul dintre importurile și exporturile mondiale și PIB-ul mondial – se pot observa cinci epoci distincte de globalizare, începând cu 1870.
Progresele din sectorul transporturilor au adâncit integrarea economică internațională înainte de izbucnirea Primului Război Mondial. Dislocarea economică cauzată de război și protecționismul din timpul Marii Depresiuni au dus la o inversare a globalizării din 1914 până în 1945.
Integrarea economică a revenit după Al Doilea Război Mondial și a continuat să crească în a doua jumătate a secolului al XX-lea. Liberalizarea economiei a dus la eliminarea barierelor comerciale pe piețele emergente mari și a condus la niveluri fără precedent de cooperare economică internațională, atingând un vârf în 2008, de 60,1%.
De la această perioadă de glorie, integrarea economică a bătut în retragere, indicele de deschidere scăzând la 57,2% în 2021.
Din 2008, China și Statele Unite s-au orientat către ridicarea de bariere comerciale reciproce care au perturbat lanțurile de aprovizionare și au determinat răspândirea de bariere comerciale și în alte părți ale lumii. Sub președintele Xi Jinping și președintele Joseph Biden Jr., China și Statele Unite caută o mai mare autosuficiență în sectoarele avansate din punct de vedere tehnologic, punctează specialiștii.
Pandemia și invazia Ucrainei de către Rusia au adăugat un nou impuls deglobalizării. Penuria de produse cauzată de măsurile de limitare a răspândirii COVID-19 și deciziile guvernelor și companiilor de a reduce sau a întrerupe relațiile de afaceri cu Moscova au dus la reorganizarea lanțurilor de aprovizionare. De exemplu, Statele Unite au propus „friendshoring” – relocarea lanțurilor de aprovizionare în țările aliate – ca o posibilă soluție la instabilitatea recentă.
”Lumea se află într-un punct de inflexiune din cauza temerile tot mai mari cu privire la globalizare și interdependența economică. Chiar dacă tendința de globalizare lentă se reduce, inversarea daunelor care au fost deja făcute se va dovedi probabil dificilă”, scriu economiștii institutului.
https://cursdeguvernare.ro/globalizarea-bate-in-retragere-pentru-prima-data-de-la-cel-de-al-doilea-razboi-mondial.html
/////////////////////////////////////////////
Cum de-nazificăm Rusia (II). Trista soartă a liberalismului rusesc de tranziţie
Sorin Ionita
Rar a existat în istoria contemporană curent politic mai calomniat, persiflat ori trolat cu fake news avant la lettre decât liberalismul din Rusia după disoluţia URSS. Atacurile veninoase contra lui s-au dat de la stânga şi de la dreapta, dinăuntru şi din afara ţării, timp de 30 de ani, cu o violenţă demnă nu doar de o cauză mai bună, dar mai cu seamă de un adversar mai puţin firav decât modestele şi extrem de scurtele încercări de a liberaliza cât de cât economia şi societatea rusă după prăbuşirea comunismului.
Ele au venit din partea aceloraşi grupuri care tot timpul dădeau ochii peste cap şi făceau băşcălie de comentatori ca Timothy Snyder (istoric), Anne Applebaum (jurnalistă), Robert Lucas (jurnalist), Anders Aslund (economist) şi alţii la fel, buni cunoscători ai spaţiului fostei URSS, tot timpul calificaţi drept “rusofobi”, radicali anti-Putin, nişte tipi exageraţi când avertizau că în Rusia are loc o derivă către fascism, deci nefrecventabili în lumea bună a kommentariatului echidistant berlinez, parizian sau, de ce nu, bucureştean. Am experimentat pe pielea noastră genul ăsta de reacţie când am tradus şi publicat anul trecut la EFOR un raport al prestigioasei Chatham House, care explica fără menajamente ce se petrece în Rusia şi cum ar trebui să reacţioneze Occidentul la provocările şi patologia politică multi-seculară a Kremlinului. Micro-comentatori de Dâmboviţa au luat desigur la mişto colectivul de aproape 20 de istorici şi analişti de toate naţiile care au lucrat pentru think tankul britanic, aşa cum au făcut-o destui şi în Occident. Dar uite că analiza lor pare azi, după nici un an, chiar mai blândă cu Kremlinul decât era cazul: privind Rusia în durata lungă e istoriei se vede mai bine linia politicilor imperiului multinaţional şi pre-modern de care Moscova nu vrea să se dezică.
Dacă măcar în anii ’90 Rusia ar fi reuşit ruptura cu această tradiţie şi nu s-ar fi speriat fără motiv la jumătatea tranziţiei post-comuniste, războiul de azi n-ar fi existat iar Europa ar fi avut la graniţa de est un vecin normal. Din păcate, cum spuneam, liberalizarea Rusiei a eşuat şi de data asta. În fond n-a fost decât o repetare a unei istorii tragice vechi de două secole, începută atunci când revolta decembriştilor din 1825 a fost strivită de ţarism cu mai multă ferocitate decât au făcut-o celelalte imperii, inclusiv cel otoman, cu nucleele similare de gândire modernă, progresistă ale vremii. Ofiţerii aristocraţi care reveniseră la St Petersburg de prin lungile campanii în Europa cu idei iluministe de reformă socială n-au putut deveni paşoptiştii unei Rusii care să se modernizeze treptat, de-a lungul secolului XIX. Ei au fost ba lichidaţi pe loc, ba exilaţi în Siberia, ceea ce atunci însemna practic trimiterea pe o altă planetă. Cu viaţa frântă, în izolare, aplecarea lor iniţială către popor a dat în misticism narodnic şi slavofilie.
Politica din Rusia s-a radicalizat în vreme ce Europa se liberaliza şi punea cărămizile statului de drept – dacă politică se poate numi coteria de grupuscule mai mult literare decât orientate practic ce-şi vehiculau ideile la marginea legii, lucru inevitabil din moment ce căile de participare la decizie erau închise iar agitaţia socială reprimată. În alte state est-europene emergente, chiar mai sărace decât Imperiul Ţarist, apăreau partide şi dezbateri publice care angajau şi clasele medii; în Rusia totul a debuşat în fanatism şi idei abisale, creştin-populiste, eretic-utopice (nu ştiu cum să numesc altfel ciudăţenia de viziune socială a lui Tolstoi) sau anarhist revoluţionare, la fel de rupte de realitate. În loc să aibă şi ei bonjurişti care să reformeze ţara de la conducerea unor partide, în vreme ce scriitori şugubeţi precum Caragiale să facă băşcălie de ei, tot potenţialul Rusiei liberale s-a mutat în literatura cu şopârle politice şi s-a dus la extreme: frisoane radicaliste, idei trăznite şi un sentiment isteric al apocalipsei. Iraţionalul şi subiectivul s-au legitimat ca instrumente de analiză în chestiunile publice pentru toţi care se opuneau statului-mastodont.
Au existat în continuare liberali şi potenţial reformatori, dar ei s-au s-au mulţumit să lucreze mărunt, pe la marginile sistemului, făcând binele la metru pătrat, în jurul lor, fără să poată schimba fundamental mare lucru. Ăsta fost rezultatul reacţionarismului reflex al statului ţarist, prezentat ca entitate organică şi sacră, stat care s-a panicat periodic în faţa oricărei deschideri de tip liberal şi a pus capacul pe reforme: fie după asasinarea lui Alexandru al II-lea, cel care eliberase iobagii; fie, două decenii mai târziu, de teamă ca nu cumva mişcarea zemstvelor – autorităţi locale descentralizate care începeau să capete consistenţă, expertiză şi să rezolve probleme practice – să ia viteză şi să ducă la erodarea principiului autocraţiei centralizate.
Au fost false starturi şi mai târziu, de exemplu când guvernul liberal al prinţului Lvov, apoi al bizarului socialist Kerenski, n-au putut supravieţui convulsiilor politice generate de abdicarea ţarului în 1917 şi haosului generalizat, fiind măturaţi cu toţii de pe scenă de puciul bolşevic. Ori când modesta Nouă Politică Economică (NEP) din anii ’20 ce a urmat comunismului de război al lui Lenin, un fel de socialism de tip gulaş ori iugoslav, a fost abolită brutal de Stalin; ori eşecul similar de a schimba ceva în URSS-ul totalitar după 1945, când soldaţii Armatei Roşii întorşi din Europa au fost priviţi cu suspiciune, la fel ca decembriştii de la 1825, drept potenţiali purtători de idei destabilizatoare (iar prizonierii eliberaţi din lagăre germane au fost trimişi mintenaş în cele NKVD, din precauţie). Abia nişte decenii mai târziu, când îmbătrâniseră şi nu mai reprezentau un pericol, veteranii au fost scoşi de la fereală, suiţi în tribune la defilări şi s-a creat cultul sovietic binecunoscut al bunelului ori bunicii cu pieptul plin de medalii.
Imediat după 1991, în atmofera incertă a începutului tranziţiei post-comuniste, a apărut din nou o fereastră de oportunitate pentru a reclădi Rusia ca stat modern, democratic-liberal şi compatibil cu Occidentul, prin reforme economice şi politice. De fapt Moscova nu făcea decât să se mişte în aceeaşi direcţie cu toate ţările din Europa de Est, inclusiv România, care treceau prin aceleaşi incertitudini, dileme, dezbateri aprinse şi bâlbâieli legate mai ales de soarta economiei, a vechilor întreprinderi socialiste ineficiente, a fermelor agricole colective şi a serviciilor sociale sub-finanţate. Ca în mai toate statele foste socialiste, a existat şi în Rusia o polemică în jurul “terapiei de şoc” (macrostabilizare, privatizare etc), termen consacrat de fapt în Polonia prin “planul Balcerowicz”, care la Moscova a fost asociată cu guvernul lui Egor Gaidar, prim-ministru reformist din iunie şi până în decembrie 1992. Ca şi la noi, unele măsuri propuse au fost aplicate, altele au fost aplicate pe jumătate, iar altele deloc. Începutul tranziţiei a fost ca peste tot haotic, cu nelinişte socială, hiperinflaţie, privatizări ciudate (cupoane, metoda MEBO) şi multă corupţie. Unii din vechiul aparat de partid şi mai ales din serviciile secrete au profitat ca să sară primii în barca capitalismului de cumetrie (pentru România, vedeţi filmul lui Al Solomon, Kapitalism-Reţeta noastră secretă).
Sigur, nu toate statele foste comuniste au avut ghinionul unui preşedinte în degradare fizică progresivă din cauza alcoolismului, ca Boris Elţîn. Acesta a fost un mare ghinion istoric, pentru că Elţîn a fost probabil şeful de stat cel mai autentic democrat pe care l-a avut Rusia vreodată. Dar pe fond tranziţia în Rusia nu a avut nimic excepţional în context regional: traversarea “văii plângerii” a trebuit făcută de toată lumea, cu ajustările structurale dureroase presupuse de asta (vezi graficul). În caz că e o concluzie generală pe acolo, e mai curând aceea că ezitările şi întârzierile în reformă au sporit durata şi costurile totale ale tranziţiei. Nimic la începutul anilor ’90 nu prezicea că statele baltice ori Polonia vor fi neapărat exemple de succes, iar Rusia nu. E uşor să uităm azi cu ce dileme existenţiale şi constrângeri externe se confrunta atunci toată lumea şi nu e clar de ce Rusia ar fi fost defavorizată; dimpotrivă, ca ţară mare şi cu resurse imense, avea mai multă marjă de mişcare şi libertate de decizie proprie.
Ceea ce e unic în cazul Rusiei e însă naraţiunea construită ulterior, mai întâi din victimizare reflexă, iar apoi din interese propagandistice. E vorba de povestea ajunsă ortodoxie analitică astăzi care spune că “Rusia în anii ’90 sub Elţîn a suferit o umilinţă, un dezastru, în principal din cauza politicilor neoliberale, iar vinovat de asta e Occidentul care nu a ajutat, ori dacă a ajutat n-a tratat Rusia cu respect etc. Putin a venit şi a pus capăt acestei stări de fapt, aducând ordine şi prosperitate după 2000„. Este uluitor cum această versiune fake a istoriei, prin distorsiune şi omisiune, o versiune profund anti-liberală şi pro-Putin, a ajuns să fie acceptată de aproape toată lumea, inclusiv în Vest, fără a fi confruntată cu realităţile care o contrazic. Putem numi această calomniere a anilor ’90 şi a încercărilor timide de reformă, cu un termen uşor pompos, în buna tradiţie sovietică, Marea Naraţiune Pro-Putin (MNPP).
Realitatea, cum spuneam, e că anii ’90 au fost dificili pentru toate statele foste comuniste, care au trecut prin perioade la fel de dureroase de ajustare a economiei socialiste. Polonia, cu tot succesul ei stelar de azi, a început prin a avea şomaj în masă şi greve; Ungaria, privatizare coruptă; România, mineriade, fiind de câteva ori în pragul încetării de plăţi; Bulgaria a suferit o prăbuşire financiară, o perioadă când lumea îşi primea salariile în ouă şi papuci de plastic. Peste tot inegalitatea socială a crescut. Nu e nimic special în ce s-a întâmplat cu Rusia: ca şi România a bâjbâit cu măsuri ezitante şi o tranziţie mai lungă decât trebuia, cu mafioţi de partid şi furt prin scheme bancare şi privatizări, doar că la o scară mai mare. După anul 2000 toate statele socialiste şi-au revenit şi au intrat pe o traiectorie de creştere susţinută. Aşa-zisul “efect pozitiv Putin” e foarte greu de detectat pe dimensiunile economico-sociale ale tranziţiei în Rusia, când compari cu alte ţări din regiune (vezi încă o dată graficul de mai sus).
Unde există însă indiscutabil un efect Putin e în regresul democraţiei: în vreme ce alţi est-europeni s-au mişcat înainte către libertate şi stat de drept, în ciuda dificultăţilor de parcurs, ruşii au ales deliberat şi neforţaţi de cineva s-o ia îndărăt, distrugând nucleele de pluralism, presă liberă şi societate civilă apărută în perioada Elţîn. Demonizarea anilor ’90 a devenit instrumentul principal de legitimare a noului regim, folosit ca pretext pentru a arunca şi copilul democraţiei incipiente o dată cu apa murdară a corupţiei din copaie. Corupţie care, oricum, n-a fost eliminată, ci centralizată şi naţionalizată în beneficiul grupului de siloviki din care face parte şi Putin. Construirea unui Stat Centralizat Mafiot a fost o alegere perfect liberă făcută de elita rusă, faţă de care doar o mică minoritate s-a opus.
Este ridicol şi lipsit de orice dovadă istorică pretenţia că Rusiei “i s-a impus” ceva în anii ’90, deci alţii sunt vinovaţi pentru erori şi costurile sociale ale ajustării; ori că “Putin a fost nevoit” să facă ce-a făcut ulterior, cum pretinde MNPP. Toate acestea au fost decizii suverane ale elitei politice ruseşti, aşa cum arăta ea în fiecare din aceste momente; nimeni din afara nu i-a impus ceva, pentru că n-avea cum. Şi da, Marea Britanie şi Franţa erau şi ele puteri nucleare când au renunţat la imperiul colonial. Le-a fost greu să înghită “umilinţa”, dar au depăşit momentul şi n-au ameninţat pe nimeni cu bomba. Ca să nu mai spun că argumentul “you show me disrespect” ca pretext pentru derive autoritariste sau agresiuni militare repetate e complet ridicol, fiind un clişeu decupat din filmele cu gangsteri. Urmăriţi cu atenţie cine-l foloseşte şi la noi în retorica publică şi cine vehiculează MNPR-ul “Elţîn-dezastru, Putin-prosperitate”. Nu de alta, dar foarte probabil în câteva luni economia Rusiei va fi înapoi în perioada Elţîn – doar că fără democraţia de atunci, aşa imperfectă cum era ea.
La fel de ridicol e să spui că dificultăţile Rusiei din anii ’90 se datorează faptului că “ţara a fost condusă de neoliberali”, care au făcut şi au dres, o altă idee-forţă din meniul MNPP, îmbrăţişată de criticii ideologizaţi. În primii zece ani ca stat de sine stătător, Rusia a avut următorii primi-miniştri: reformistul Gaidar, corect încadrat ca liberal (“neo“ fiind doar prefixul de ocară aplicat de ideologi oricărui politician care a privatizat ceva vreodată, ca şi când puteai face altminteri la ieşirea dintr-o economie 100% de stat), a stat în funcţie 6 luni; apoi vechile cadre sovietice Cernomîrdin şi Primakov au fost prim-miniştri 8 ani (!), ultimul fiind un anti-occidental dur, iar primul, rămas în foclorul politic pentru remarca “noi am încercat să facem cum e mai bine, dar ne-a ieşit ca de obicei”. După aceştia, la finalul decadei, a fost instalat premier tânărul şi energicul … Vladimir Putin. E necesar un mare efort de fabulaţie ca să afirmi că primul deceniu al Rusiei comuniste a fost “neoliberal” iar dificultăţile perioadei se datorează Vestului, care a făcut sau n-a făcut ceva cu Rusia. Reformismul real, exagerat calificat drept “neoliberal”, a fost la putere la Moscova şase luni din zece ani – iar apoi a urmat ce se ştie.
De fapt lucrurile stau invers: Rusia nu a pierdut nici un teritoriu în calomniata „epocă Elţîn”. Nu a existat nici cea mai mică formă de agresiune contra ei din partea Occidentului în deceniul cât a fost “slăbită”, ca să folosim termenii consacraţi din MNPP. „Preocupările de securitate” la graniţa de Vest a Rusiei sunt o invenţie recentă a Kremlinului, motivată propagandistic ori pornind dintr-o paranoia autentică. Nu doar că Rusia nu a fost sancţionată după pierderea Războiului Rece, cum ai putea crede din tiradele delirante ale comentatorilor din TV-urile de stat, care fac paralele cu Tratatul de la Versailles, dar a beneficiat de investiţii enorme şi nu doar în sectoarele extractive, ci în industrii variate care au adus tehnologii moderne. Ţara a fost primită cu braţele deschise în lume, inclusă la cel mai înalt nivel în G8, iar ruşii de rând au putut călători peste graniţe fără agenţi KGB după ei. Jelania continuă a “decăderii Rusiei în anii 90 cu complicitatea Vestului” şi a “umilinţei”, ideea centrală din MNPP, nu se sprijină nici măcar pe un fake (adică o realitate manipulată cu agendă) ci pur şi simplu reprezintă opusul adevărului.
Ca excepţie la ce am argumentat mai sus, există totuşi un element structural care a făcut tranziţia către liberalism politic şi economic în Rusia obiectiv mai dificilă decât în celelalte state foste comuniste din Europa de est: blestemul resurselor naturale.
Rusia a moştenit de la fosta URSS grosul industriei de exploatare a subsolului. Or, după cum ne arată tonele de studii din teoria dezvoltării (am pus în link doar unul, dar sunt nenumărate), ăsta nu e un avantaj ci un puternic predictor de proastă guvernare. Sunt excepţii ţările de pe glob care, atunci când au dat peste petrol, gaz sau alte asemenea, erau deja democraţii consolidate cu instituţii puternice, deci au putut gestiona transparent şi eficient norocul care le lovise (Marea Britanie, Norvegia etc). Dimpotrivă, în ţările deja prost guvernate, cu instituţii slabe şi corupte, abundenţa de resurse naturale tinde să accentueze clientelismul politic şi să crească miza corupţiei, pentru că resursele subsolului sunt, nu-i aşa, o avuţie naţională gestionată de guverne. Aranjamentele oligopoliste sau companiile de stat din industriile extractive operează în mediu mai opac decât restul economiei, iar tentaţia politicienilor e să propună aranjamente populiste de tip “hai să scutim poporul de impozite directe şi să trăim ca rentierii din dividendele de exploatare”, ceea ce înstrăinează cetăţenii de decizia bugetară şi măreşte marja de negociere pe sub masă între oficialii statului şi (puţinii) manageri de top din aceste industrii puternic reglementate. Aceste ţări în care abundenţa de resurse naturale e de fapt un blestem sunt majoritatea, nu celelalte.
Pe scurt, sunt de acord că tranziţia economică în Rusia anilor ’90 a fost mai grea – dar nu în pofida, ci tocmai datorită faptului că guvernanţii aveau pe mână toate aceste resurse imense, vandalizate fără socoteală pe vremea URSS şi greu de transferat corect în noul sistem capitalist. Prognoza că ele vor genera proastă guvernare s-a verificat cu precizie de ceasornic, ca în majoritatea ţărilor din lumea a III-a care sunt în situaţie similară: procesul a generat corupţie astronomică, de proporţii nigeriene. Este acesta un “eşec al liberalismului rusesc” remediat ulterior sub Putin, cum eroic pretinde teoria MNPP? Putem argumenta la nesfârşit dacă rezultatul prost (corupţie şi oligarhizare) era inevitabil; un contrafactual istoric nu poate fi niciodată probat. Însă mi se pare absolut rizibil, privind la ce se întâmplă, să pretinzi că Putin a rezolvat ceva şi că a adus Rusia la prosperitate prin blocarea statului de drept, eliminarea pluralismului şi centralizarea corupţiei extractive la nivelul grupului său politico-administrativ, de unde foloseşte resursele la fel de păgubos şi mafiot ca vechii oligarhi, doar că adăugând în ecuaţie şi componenta geopolitică. În loc ca Rusia să meargă înainte către etapa a doua a tranziţiei, ca toate celelalte state foste comuniste, în care excesele şi erorile începutului au fost temperate prin noile instituţii ale statului de drept iar economia a început să se diversifice, ea a dat ceasul înapoi către un sistem de comandă şi control ineficient, fără viitor. Iar când lipsa de progres a devenit evidentă, s-a trecut la agresiune. Confruntat cu perspectiva stagnării, Putin a propus propriului popor şi planetei “hai mai bine să vorbim despre anul 1945, şi eventual chiar să facem o reluare cu costume”. Deriva asta este excelent explicată aici de Serghei Guriev (avertisment: clip lung dar care face toţi banii; celebrul economist rus demontează conspiraţiile şi bazaconiile populiste vehiculate despre prăbuşirea URSS).
Povestea “declinului Rusiei şi umilinţei naţionale din anii ‘90”, remediate de eroul Vladimir Putin, un mit cristalizat în formulele standard ale MNPP şi devenit ortodoxie de interpretare, nu este însă doar o poveste eronată şi inocentă. Ea serveşte nişte obiective politice clare: (1) scuteşte societatea rusă de răspundere pentru deciziile (bune, proaste) luate în tranziţie şi o coagulează în jurul centrului, cum se întâmplă în orice cetate asediată; (2) amână la nesfârşit discuţia necesară despre post-imperialism şi decolonizare pe teritoriul fostei URSS, pe care societatea rusă, cu mici excepţii, nu acceptă să o ducă; (3) crează platforma pentru politici revanşiste şi agresiune contra vecinilor.
Şi mai interesant de observat este că propagandiştii ruşi ai “umilinţei naţionale din anii ‘90” n-au fost de la început pro-Putin, ci au păstrat o rezervă sceptică faţă de el în primul său mandat (unii), ori l-au urât cu pasiune (alţii). În primii ani după 2000, până la sperietura cu “revoluţiile portocalii” şi Maidanul, de unde i s-a tras marea suceală, Vladimir Putin avea în vedere relaţii bune cu Occidentul şi chiar un dialog cordial cu NATO. Putin 1.0 nu era desigur vreun mare democrat, dar nici vreun războinic civilizaţional sau radical paseist, fiind mai curând un tip decolorat ideologic. Tocmai de aceea era criticat intens de diverse grupuri precum:
Sovieto-nostalgicii şi bătrânii cadrişti de pe vremea lui Brejnev, cărora nu le spusese încă faptul că “prăbuşirea URSS a fost cea mai mare tragedie”; declaraţia asta a apărut abia în 2005
Neo-bolşevicii literar-artistici cu priză în Occident, un bun exemplu fiind poetul playboy şi activist troţkist Eduard Limonov, fost dizident anti-sovietic, pentru care Putin era – previzibil, nu? – prea capitalist, chiar “neoliberal”
Grupul imens şi eterogen de activişti, scriitori şi influenceri din zona radicală de dreapta: slavofili, neo-ţarişti, naţionalişti ruşi, neofascişti care resuscitau idei interbelice ale “statului civilizaţional”, ori tot felul de inşi cu proiecte delirante, aici diversitatea fiind foarte mare. Pe ei îi nemulţumea Putin pentru că era prea moale, ezita să ridice steagul istoriei triumfaliste.
Grupul (a) a fost domesticit destul de repede, cel mai limpede sub forma opoziţiei de operetă, bine controlată de regim, a Partidului Comunist condus de Ziuganov. Mai interesante sunt grupurile (b) şi (c), formând o magmă culturală anti-liberală şi anti-occidentală de dimensiuni respectabile, care îl beşteleau cu orice ocazie pe Putin 1.0 de teamă că el va deveni un ţar moderat, europenizant care va demara în Rusia un nou proiect de liberalizare. Insignele şi ideile lor erau foarte diferite, dar îi unea spaima ca nu cumva Rusia să devină o ţară normală, plicticoasă, care-şi dizolvă sufletul unic în globalizare sau îşi uită misiunea planetară în urma occidentalizării şi îmburghezirii. A existat câţiva ani această situaţie ciudată, în care un întreg cor de radicali ce baleiau între bolşevism, narodnicism şi Sotniile negre, între Das Kapital şi Protocoalele înţelepţilor Sionului, îl criticau pe noul preşedinte Putin. Reputaţia în Occident a unora dintre ei le crea o platformă de vizibilitate, pentru că au existat totdeauna saloane pariziene sau newyorkeze care leşină pavlovian la poezia scrisă cu chirilice, văzând în fiecare exhibiţionist politic ca Limonov o reeditare a avangardei din anii ’20 sau a revoluţiei culturale produsă de Diaghilev cu Baletele Ruse. Ori, la extrema cealaltă, proiectând pe fiecare condeier care cu greu îşi ascundea pornirile neofasciste umbra lui Dostoievski.
Situaţia s-a schimbat complet pe măsură ce Putin s-a transformat în versiunea 2.0, începând cu discursurile conspiraţioniste în care vedea peste tot revoluţii portocalii inginerite de Vest; virajul către conservatorism din iarna 2011-12, când s-a confruntat cu primele mari contestări în stradă; apelul tot mai des la gânditorii fascişti ruşi din perioada interbelică; agresiunea contra Georgiei iar apoi ocuparea Crimeei în 2014; apoi declaraţia cu tonuri eugeniste din 2020 că “Rusia nu e doar o ţară, ci o civilizaţie deosebită de celelalte” ce trebuie protejată prin genetică şi alte tehnologii; şi în fine ieşirile recente în care propune soluţia finală pentru ucraineni, un popor care de fapt nici nu există deoarece a luat-o pe căi greşite şi nu doreşte să admită că e parte din această civilizaţie cu totul specială: Ruskii Mir.
Iar cu cât Putin se radicaliza, cu atât se aliniau mai loial în spatele său cei de mai sus. Nu l-au mai criticat, ci l-au acceptat ca instrument util viziunii lor, oricare ar fi aia. Limonov stângistul s-a convins că e mai important imperiul decât lupta de clasă şi a depus omagiile la Kremlin, dar a murit săracul acum doi ani şi n-a mai apucat să vadă steagul roşu cu secera şi ciocanul fluturând iarăşi glorios pe tancurile Rusiei în ofensivă. Alţi băieţi de mare anvergură culturală sunt surprinşi cu kalaşnikovul în braţe prin Donbas, silind prietenii ambarasaţi din Vest să şteargă frenetic poze şi postări mai vechi în care le treceau cu vederea răbufnelile misticoid-xenofobe. Mă gândesc cu groază unde s-ar fi plasat azi Soljeniţîn dacă trăia, pentru că şi el e un exemplu de fost dizident anticomunist dezamăgit de Occident, unde locuia confortabil şi suferea în mijlocul civilizaţiei materialiste, tânjind după colectivism şi acel je ne sais quoi abisal, misterios şi catastrofal numit “sufletul rus”.
Un singur adversar neîmpăcat le-a rămas categoriilor (a), (b) şi (c), în frunte cu patronul lor cel nou, Vladimir Putin 2.0: firavele rămăşiţe de liberalism din societatea rusă. Aceştia sunt viermii, coloana a 5-a, degeneraţii care mănâncă stridii (?), sub-oamenii care trebuie eliminaţi din civilizaţia organicistă a statului rus. Dar asta nu-i o noutate. Chiar în momentele lor de ciondăneală cu Putin 1.0, radicalii doar îşi dregeau de fapt vocea înainte de a se arunca în adevărata polemică cu miză: contra iluzoriului neoliberalism lăsat moştenire de Gaidar; apoi contra „elitistului” Boris Nemţov; iar azi contra lui Navalnîi.
Un întreg uragan de persiflare, minimalizare şi “cancel culture” a funcţionat în aceste decenii contra puţinilor oameni cu idei decente din politica rusă, iar unii nu scapă de el nici după moarte (cazul Nemţov). Hectare de hârtie s-au scris în Rusia, în Vest, dar şi în România despre cât de inadecvaţi şi desprinşi de popor sunt toţi aceştia, nişte loseri, ha ha, hi hi. Zicea ceva partiduleţul Yabloko? Pac, miştocăreala, glumiţele. Pun oamenii lui Navalnîi ceva pe internet despre corupţia la nivel înalt? Nu contează, altele sunt problemele noastre reale … Totul, desigur, bine aliniat cu politica Kremlinului de a nu legitima prin răspunsuri serioase vreo opoziţie de tip decent, ci doar pe măscăricii aprobaţi, gen Jirinovski, transmiţând astfel subliminal poporului mesajul că politica adevărată se face de oamenii de stat (ca Putin), iar ăştia care demonstrează prin pieţe sunt nişte ciudaţi pe care îi tolerăm ca să se vadă că e democraţie, o elită vândută pe arginţi şi deconectată de popor. Ei trebuie minimalizaţi prin ridiculizare şi hahaganda. “Da, sigur, Putin nu ne place (mai ales Putin 1.0, ăla spălăcit, desigur), dar….” şi aici relativiştii morali din grupurile (b) şi (c) porneau o tiradă agresivă şi complet disproporţionată ca intensitate faţă de şansele electorale oricum mici pe care le-au avut mereu liberalii în alegeri în Rusia, cu atât mai mult după ce au început să fie sistematic blocaţi, şicanaţi procedural şi, finalmente, asasinaţi.
Rusia n-o să dispară nici după gafele militare şi crimele în masă comise la acest început de 2022. De aceea ne interesează ce fel de stat va fi ea şi care ar fi şansele să fie scoasă din groapa cultural-politică extremistă în care a căzut, nu doar elita de la Kremlin ci şi, e clar, o parte din intelighenţie şi popor. De-nazificarea Rusiei e un proces legitim şi necesar, dar imposibil fără cooperarea societăţii ruse, care are aici rolul principal; poate fi cel mult ajutată din afară, în primul rând prin a spune adevărul şi a renunţa la tovărăşiile toxice, relativisme şi whataboutism. Care sunt punctele de sprijin pe acest drum şi cât sunt ele de solide, e o mare întrebare, iar de răspuns depinde cum va arăta Rusia de după Putin. În tot cazul, e clar că nu ne putem baza pe radicalii anti-occidentali de la ambele extreme, care nu vor renunţa niciodată la ideile lor social-economice ruinătoare, nici pe minionii care le fac galerie peste hotare, în marile capitale ale Europei. Injurăturile lor ocazionale la adresa lui Putin reprezintă un test insuficient al bunei credinţe: anti-liberalii motivaţi ideologic nu s-au schimbat în aceşti 20 de ani; Putin s-a schimbat, trecând decisiv de partea lor.
- Putem continua pe viu această dezbatere diseară la ora 20.00 la cinema Elvira Popesco, unde vom avea o discuţie cu sala după proiecţia documentarului Maidan al lui Serghei Lozniţa
Cum de-nazificăm Rusia (II). Trista soartă a liberalismului rusesc de tranziţie
//////////////////////////////////////////////
GATTO- Arme de instrucție în masă. Călătoria unui profesor prin lumea întunecată a școlarizării obligatorii
Descriere
Fragment din prefața semnată de Mihai-Vladimir Topan:
“Aveți în mână al doilea titlu al lui John Taylor Gatto în limba română, după isprava anterioară a Editurii Anacronic cu volumul Cum suntem imbecilizați (2016). Dacă nu v-ați mai întâlnit până acum cu scrierile lui (sau dacă nu l-ați văzut în vreunul din multele video-uri disponibile la liber „pe net” – câteva excepționale, multe foarte bune și toate utile), atunci trebuie să vă îndemn să vă puneți o mică centură existențială de siguranță. Adică să vă pregătiți să descoperiți – fără a vă panica – fața mai puțin văzută și discutată a sistemelor publice de învățământ moderne. Ca precizare de la bun început, Gatto face distincția între educație (acel proces firesc, omniprezent, permanent de îmbunătățire a sinelui, care poate avea și componente sau etape mai formalizate sau structurate și instituționalizate) și școlarizare – să-i spunem – procesul formal efectiv instituționalizat ca atare prin care se pretinde la nivel social că se livrează și transmite din generație în generație cea mai consistentă și relevantă parte a educației. Ba chiar putem spune că întreaga sa operă argumentează în favoarea ideii – experimentată de el pe propria piele timp de circa trei decenii ca profesor în mai multe școli din zona New York-ului – că școlarizarea s-a transformat în dușmanul și groparul educației.
Veți fi invitați să contemplați cu Gatto că „tot ceea ce știați despre școală este greșit”. Că sistemele moderne publice (în sensul de „deținute de stat” sau controlate sever de acesta) de învățământ, departe de a fi arene de împărtășire a luminii în mințile și inimile copiilor și tinerilor, sunt în primul rând scheme asistențiale pentru un contingent important de forță de muncă, între care profesorii sunt doar o mică parte, și probabil cea mai respirabilă (restul leviatanului educațional constând în miniștri, secretari de stat, inspectori generali și inspectori simpli, directori etc.; de asemenea, și dintr-o serie de agenți economici sau corporații care se conectea- ză la sistemul educațional din postura de furnizori ai diverselor resurse sau servicii de care acesta are, sau pare să aibă, nevoie: firme de testare, de certificare, de catering, imobiliare și construcții, birotică și consumabile, IT etc.). Că școala se predă în mod sigur numai pe sine însăși (Gatto: „în școală se predă școlarizarea”) – în esență înregimentare, mediocritate, plictis, standardizare, spirit gregar, obediență, împătimire în turmă, compartimentare mai mult sau mai puțin artificială a disciplinelor și a timpilor dedicați studiului acestora, dezinteres etc. Că școala a devenit tot mai mult o prelungire artificială a copilăriei sau adolescenței (în sensul lor mai puțin roz, de imaturitate, inconsistență, potențial pur lipsit de actualizări folositoare), un „acvariu uman” de deconectare de la lumea reală. Sau mai rău, un mic penitenciar juvenil în care încet, dar sigur, nici măcar siguranța fizică nu va mai putea fi garantată (darămite cea sufletească sau mintală). Și nu în ultimul rând, veți fi invitați să căutați împreună cu autorul buzunarele societale în care s-a mai refugiat educația persecutată în sistemul de școlarizare: în familie, în comunitate, în biserică, în forme instituționale pe dispa-riția cărora sistemul actual conta cumva (colegii de arte liberale sau grammar schools, de pildă) sau pur și simplu pe piața liberă (mă gândesc aici la fervoarea contemporană a tinerilor părinți de a-și da copiii să încerce, cu mai multă sau mai puțină perse-verență, orice le-ar putea deschide apetitul și abilitățile pentru un anumit domeniu: înot, tenis, schi, șah, dans, balet, teatru, astrofizică distractivă, pictură, limbi străine etc.; tot aici putem include terapia educațională de șoc prin care trec tinerii care intră pe piața muncii mai devreme sau mai târziu, în primele luni de angajare).”
Citește un interviu excelent cu John Taylor Gatto aici.
Citește un articol despre Gatto semnat de traducătoarea cărții, Iuliana Nistoroaia, aici.
Citește aici un fragment din prefața volumului Cum suntem imbecilizați. Curriculumul ascuns al școlarizării obligatorii, de John Taylor Gatto.
https://magazin.anacronic.ro/produs/arme-de-instructie/
/////////////////////////////////////////////
JOHNSON Procesul lui Darwin
Această investigație convingătoare și succintă taie ca o lamă prin presupozițiile neodarwiniste.
—Publishers Weekly
Phillip E. Johnson, doctor în drept și profesor emerit al Universității Berkeley din California, este considerat a fi părintele mișcării contemporane pentru design inteligent și unul dintre cei mai redutabili oponenți ai darwinismului.
Într-o vreme în care creaționiștii biblici se certau pe chestiuni legate de vârsta Pământului sau de interpretarea Facerii, iar materialiștii luau cu asalt cultura, Johnson a reorientat întreaga dezbatere către întrebarea esențială: este viața urmare a unor cauze naturale oarbe și lipsite de sens sau este rezultatul designului inteligent? Spre deosebire de mulți alți colegi din tabăra creaționistă, Johnson este un foarte bun cunoscător al argumentelor în favoarea evoluției, dar ajunge totuși la concluzia că evoluția neodarwinistă se bazează mai mult pe filosofia naturalismului decât pe dovezi. În viziunea lui Johnson, darwinismul, înțeles ca „evoluție complet naturalistă, ce implică mecanisme aleatoare și selecție naturală”, nu poate fi compatibil cu religia teistă, iar filosofia naturalistă din spatele doctrinei ar putea, pe termen lung, să corupă morala publică.
“Procesul lui Darwin” arată cum evoluția darwinistă a devenit un idol al tribului contemporan și cum ideile care o definesc, profund filosofice și religioase, au devenit parte a doctrinei intelectuale a zilelor noastre.
—Alvin Plantinga, Notre Dame University
Informații suplimentare
Descriere
“Procesul lui Darwin” este, fără îndoială, cea mai bună critică a darwinismului pe care am citit-o vreodată. Profesorul Johnson combină cunoașterea temeinică a biologiei cu logica incisivă a unui expert juridic de top într-un atac strălucit și devastator asupra întregului edificiu al credinței darwiniste.
—Michael Denton, genetician medical, autor al Evolution, a Theory in Crisis
Foarte impresionantă în examinarea dovezilor științifice în termenii lor. Atentă, justă și consistentă în aplicarea regulilor (și a spiritului lor) legate de dovezi. Johnson susține că evoluția naturalistă nu se bazează pe o evaluare corectă a dovezilor științifice. El conchide că evoluția nu este doar nedovedită, ci chiar se opune majorității covârșitoare a dovezilor științifice. Evoluția este un altfel de fundamentalism. Aceasta este o carte foarte bine scrisă. Abordarea profesorului Johnson este calmă, dar argumentele lui posedă o gravitate discretă care se dovedește atractivă pentru cititorul inteligent. Pledoaria lui este revigorantă și convingătoare.
—The Appellate Practice Journal and Update
Calmă, cuprinzătoare și extrem de convingătoare.
—Richard John Neuhaus, Editor First Things
///////////////////////////////////////////
Mario Vargas Llosa despre Gabriel García Márquez și Jorge Luis Borges, de Jovi Ene
Două cărți de dialoguri, de interviuri, de eseuri despre doi dintre cei mai importanți scriitori latino-americani ai secolului al XX-lea, Gabriel Garcia Marquez și Jorge Luis Borges. Și nu numai atât, pentru că autorul eseurilor, cel care și-a asumat sarcina intervievatorului este un alt autor de același calibri al literaturii lumii, Mario Vargas Llosa. Iată ce-am aflat din aceste două cărți splendide:
„Două singurătăți. Despre roman în America Latină”, Mario Vargas Llosa în dialog cu Gabriel García Márquez
Editura Humanitas Fiction, Seria de autor Mario Vargas Llosa, București, 2022
Ediția originală îngrijită de Luis Rodriguez Pastor
Traducere din spaniolă de Tudora Șandru Mehedinți
„Scriitorilor li se întâmplă ceva ce – mi se pare – nu li se întâmplă niciodată inginerilor, și nici arhitecților. De multe ori, lumea se întreabă la ce sunt buni. Lumea știe la ce e bun un arhitect, la ce e bun un inginer, la ce e bun un medic; dar, când e vorba de un scriitor, oamenii au îndoieli. Chiar și cei care cred că e bun la ceva nu știu exact la ce anume. Prima întrebare pe care vreau să i-o pun lui Gabriel este tocmai aceasta; să vă lămurească dumneavoastră problema și să mi-o lămurească și mie, fiindcă și eu am îndoieli. La ce crezi că ești bun tu, ca scriitor?” (Vargas Llosa, pag. 33)
Așa începe seria de două interviuri pe care Mario Vargas Llosa i le-a luat lui Gabriel García Márquez în 1967, când cei doi s-au întâlnit pe o scenă a Universității de Inginerie din Lima și au discutat liber în fața unui public entuziast. Ambii veneau după primele premii importante pentru romanele lor, așa că au ales ca temă principală chiar romanul latino-american, care avea parte atunci de un boom care l-a impus în bibliotecile întregii lumi. Ce a răspuns García Márquez, printre altele, la întrebarea de mai sus:
„Scriu pentru ca prietenii să mă iubească și mai mult.” (pag. 34)
Discuția dintre ei este plină de profunzimi, de vorbe meșteșugite și, pentru cititorul pasionat de operele celor doi, este antrenantă, interesantă și oferă multe detalii inedite, fie că vorbim despre roman, politică sau despre călătoriile lor. Vargas Llosa își asumă din nou rolul moderatorului, așa că în prim-plan este García Márquez, un bărbat tânăr, care nu aprecia să fie în centrul atenției, pe o scenă, ba chiar nici lectura cărților, dar care, în același timp, era un povestitor fermecător despre multele lumi reale sau imaginate în care trăia.
Iar tema principală – chiar dacă suita de interviuri este despre romanul din America Latină – mi se pare a fi una cu totul alta, în același timp una foarte atractivă inclusiv pentru zilele noastre: condiția scriitorului în lumea modernă. Se discută așadar despre ce înseamnă să fii scriitor, despre cum trebuie să te formezi ca scriitor, dacă trebuie să ai o implicare în societate și în politic etc. Iată câteva citate ilustrative în acest sens:
„Marea dificultate este, în primul rând, să înveți să scrii. Asta e partea care, cred, e misterioasă, e partea înnăscută, ceea ce face ca un om să fie scriitor sau stenograf. Se învață citind, lucrând, și mai cu seamă fiind conștient de un lucru: că a scrie e o vocație exclusivă, că tot restul e secundar; că tot ce-ți dorești este să scrii.” (GGM, pag. 57-58)
„Să vezi, am crezut multă vreme că o ajutau, însă în realitate totul îi face viața mai grea scriitorului, orice activitate secundară. Când vrei să fii scriitor, te deranjează și te supără mult tot restul, faptul că trebuie să faci alte lucruri. Eu nu sunt de acord cu ceea ce se spunea înainte: că scriitorul trebuie să se chinuie și să trăiască în sărăcie pentru a fi și mai bun ca scriitor. Cred cu adevărat că scriitorul scrie mult mai bine dacă îi sunt rezolvate perfect problemele casnice și economice, și că, fiind mai sănătos, și copiii lui fiind mai bine și soția lui fiind mai bine, la nivelul modest la care ne putem mișca noi, scriitorii, va scrie întotdeauna mai bine. Nu e adevărat că situațiile economice dificile ajută, pentru că scriitorul nu vrea să facă altceva decât să scrie și cel mai bine pentru a scrie este să aibă totul rezolvat.” (GGM, pag. 58-59)
„Cred că marea contribuție politică a scriitorului este să nu fugă nici de convingerile sale, nici de realitate, ci să ajute ca, prin opera lui, cititorul să înțeleagă mai bine care e realitatea politică și socială a țării lui, sau a continentului lui, a mediului lui, și cred că asta e o muncă politică pozitivă și importantă, și cred că asta e misiunea politică a scriitorului. Asta, și nimic altceva, ca scriitor; ca om, poate milita politic, și nu doar că poate milita, ci trebuie s-o facă, pentru că e o persoană care se bucură de audiență, și atunci trebuie să profite de ea, pentru a îndeplini o misiune politică.” (GGM, pag. 75)
Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas Fiction.
„Jumătate de secol cu Borges”, de Mario Vargas Llosa
Editura Humanitas Fiction, Seria de autor Mario Vargas Llosa, București, 2022
Traducere din spaniolă și note de Mariana Sipoș
„Este una dintre cele mai literare lumi pe care le-a creat vreodată un scriitor, pentru că în ea personajele, miturile și cuvintele făurite de alți scriitori de-a lungul timpului apar masiv și continuu și într-un mod atât de viu, încât înlocuiesc într-o mare măsură acel context al oricărei opere literare care este, de obicei, lumea obiectivă.” (pag. 82)
Din fiecare rând, din fiecare pagină din această carte, se vede că Mario Vargas Llosa l-a admirat foarte mult pe Jorge Luis Borges, pentru el scriitorul care s-a apropiat cel mai mult de perfecțiune. Volumul de față reunește câteva interviuri pe care i le-a luat lui Borges în diferite momente ale vieții, eseuri, articole, o conferință mai întinsă (intitulată „Ficțiunile lui Borges”), ba chiar și o poezie dedicată scriitorului argentinian.
Așa cum spuneam mai sus, Vargas Llosa este un excelent intervievator și interviurile succesive luate lui Borges demonstrează acest lucru, la care se adaugă și reușitele din eseurile mai lungi sau mai scurte, în care face un portret extrem de exact al personalității culturale pe care o tratează. Sigur, sunt și exerciții de admirație pentru unul dintre scriitorii desăvârșiți ai literaturii lumii, dar care surprind perfect și micile defecte sau capricii ale acestuia, inclusiv cele pe plan politic.
„Nu sunt prea multe cărți în casă, ținând cont că este casa lui. În afară de cele din dormitor, într-un colț al sufrageriei se află un raft dublu: literatură, filozofie, istorie și religie, într-o duzină de limbi. Dar ai căuta în zadar printre acele volume o carte de Borges sau despre Borges. Deși știu răspunsul dinainte, îl întreb de ce s-a exclus din biblioteca sa. ”Cine sunt eu să stau lângă Shakespeare sau Schopenhauer?” Și nu are cărți despre el pentru că subiectul nu-l interesează. A citit doar prima carte care i-a fost dedicată, în 1955, de Marcial Tamayo și Adolfo Ruiz Diaz: Borges, enigmă și cod de acces. A citit-o pentru că „enigma deja o cunoștea și era curios să afle codul”. Nu l-a găsit în carte.” (pag. 26-27)
Borges își dezvăluie precizia aproape matematică de a scrie literatură, pasiunea pentru proză scurtă, micile sau mai marile ambiții sau afilieri politice, dezinteresul total față de roman (pe care nu-l citește aproape niciodată, nu-l apreciază ca gen literar, promite deseori că nu va scrie niciodată așa ceva). Și, la fiecare pas, avem mici mostre de genialitate din partea sa:
„Cred că, pe termen lung, un om trăiește în mod esențial totul, și importante nu sunt experiențele, ci ceea ce faci cu ele.” (pag. 51)
„Jumătate de secol cu Borges” este o carte menită să ne facă să-l (re)descoperim pe adevăratul Jorge Luis Borges, așa cum este o carte care ne face să ne apropiem și mai mult de talentul lui Mario Vargas Llosa.
Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas Fiction.
https://filme-carti.ro/carti/mario-vargas-llosa-despre-gabriel-garcia-marquez-si-jorge-luis-borges-96876/
/////////////////////////////////////////
Top 5 cele mai bune filme văzute pe Netflix în ianuarie 2023, de Jovi Ene
Așa cum știți deja, sunt pasionat de mai multe genuri de filme: lungmetraje, seriale, documentare; de fiecare dată când concep acest top al filmelor mele preferate din fiecare lună, trebuie să scriu acest disclaimer: pentru mine, filmele sunt un gen mai complex, care cuprinde toate peliculele concepute pentru marele sau micul ecran. Și, în acest sens, avem și seriale, și animații, și documentare, și lungmetraje, și scurtmetraje. Tocmai din acest motiv, îmi puteți „ierta” acest top lunar, care cuprinde cele mai bune FILME de toate aceste specii și genuri văzute de mine în luna precedente. Enjoy!
- Fauda (2022, serial, sezonul 4, 12 episoade)
Am spus încă de când am vorbit despre primele trei sezoane ale Faudei că este unul dintre ele mai bune seriale de acțiune pe care le-am văzut în ultimii ani. Și îmi mențin afirmația și după acest al patrulea sezon, venit la o distanță de câțiva ani după precedentul, care are toate ingredientele unui film de acțiune spectaculos, dar și o analiză politică, socială, chiar și etnică a conflictului aproape perpetuu din zona palestiniano-israeliană. Fanii și cunoscătorii serialului știu că, în prim-plan, se află o unitate de securitate israeliană care încearcă, prin toate mijloacele, să deturneze posibilele și probabilele incursiuni teroriste ale Hamas, Hezbollah, Fatah din Orientul Mijlociu. Acum, acțiunea iese (și de aici vine spectaculozitatea crescută!) din Israel și din Palestina, ajungând în ghetourile din Bruxelles și în Liban. Și avem de toate: împușcături, atentate, atracții, dragoste, suferință, pasiuni, renunțări și multe încleștări violente profesionale (și reci!) sau personale. Unul dintre serialele mele preferate din ultimii ani! Nota: 9/10
- Inside Man (2022, miniserie, 4 episoade)
Pe de o parte, un condamnat la moarte (Stanley Tucci) ce își așteaptă execuția în timp ce rezolvă mistere ale oamenilor care vin să-i ceară sfaturi. Este doctor în criminologie, aflat la închisoare pentru că și-a ucis soția, iar faptul că acum face fapte bune (rezolvă crime sau dispariții) nu înseamnă decât o dorință prea târzie de a lăsa și ceva bun în spate. Pe de altă parte, avem un vicar, un om cu adevărat bun și vesel, care ia asupra sa vina unui om denaturat, stârnind un carusel al faptelor rele, al ilegalităților care pot culmina cu o altă moarte, cu tortura și cu o probabilă venire a Apocalipsei. Ciocnirea celor două lumi, de la distanță, este dură, neașteptată și ne face să ne întrebăm cât de aproape suntem fiecare dintre noi de o crimă. (Așa cum spune personajul lui Tucci, fiecare dintre noi poate fi criminal, are nevoie doar de un motiv și de o zi rea.) Un thriller excelent, cu interpretări foarte bune și cu mult suspans și tensiune. De văzut! Nota: 8,5/10
- The Swimmers (2022)
Yusra Mardini, la fel ca alte multe tinere din Siria, avea un vis, să ajungă la Jocurile Olimpice ca înotătoare în echipa națională. Dar, odată început războiul civil din Siria, un război complicat, întreținut și de puterile occidentale, și de Rusia, visul ei se destramă, iar familia ia decizia ca fetele înotătoare să plece în Germania și să continue de acolo sportul din copilărie. Pare o poveste simplă, dar e doar una simplificată: filmul regizat de Sally El Hosaini este cutremător, este povestea refugiaților din ultimele decenii care au urmat o rută complicată, din Siria/Eritreea/Afganistan prin Turcia, Grecia spre Occident. Yusra și Sara Mardini fac parte dintre acești refugiați, povestea lor este terifiantă, dar și exemplificativă pentru această perioadă și, deși filmul nu are substanța unei capodopere, este realist, este dureros și este emoționant. Așa cum am spus deseori, prefer un film care-mi stârnește emoții, care-mi răscolește sentimentele, decât unul realizat impecabil, dar care nu oferă nicio emoție. Nota: 7,5/10
- Le sauvage (1975)
Catherine Deneuve și Yves Montand interpretează cumva aici două roluri ale unor nebuni frumoși: ea este o tânără agitată, care nu stă niciodată locului, așa că nu-i de mirare că filmul începe furtunos cu renunțarea ei la o apropiată nuntă care ar fi închistat-o pentru totdeauna într-o familie din Venezuela; el este un bărbat aflat la a doua tinerețe, care și-a pus în minte să locuiască etern departe de civilizație, pe o insulă pustie și misterioasă. Întâlnirea dintre doi nebuni simpatici nu poate produce decât scântei, dar și dezvăluiri surprinzătoare despre felul în care s-a produs îndepărtarea lor de lumea „civilizată”. Sălbaticul este o comedie romantică simpatică, a cărei acțiune se petrece într-o insulă îndepărtată și foarte frumoasă din Caraibe și cu doi actori care se potrivesc perfect în rolurile lor nebune. Recomandare de weekend! Despre film, a scris Dan aici. Nota: 7/10
- Machos Alfa (2022, miniserie, 10 episoade)
Patru prieteni adevărați ajung la vârsta de 40-45 de ani și sunt supuși atacului societății contemporane, de la social media la influenceri, de la feminitate exacerbată la non-discriminare și corectitudine politică prea corectă politic. Viața normală s-a dus naibii, așa că soțiile sau prietenele au nevoie ba de antrenori de fitness, ba de relații deschise, ba de relații pe Tinder, ba pe creșterea bruscă a urmăritorilor pe rețelele sociale. Neglijându-i, desigur, pe ei. E asta o perspectivă macho? Doar aparent, pentru că și bărbații se simt vulnerabili, fiind câteodată puși la colț fără motiv, și au nevoie de o redescoperire a virilității fără să ofenseze decât pe cei care țin doar la părerea proprie, fie ei feminiști, sexiști sau dependenți de social media. Așadar, o contrapondere, o modalitate ca bărbații să-și descopere „masculinitatea”, vulnerabilă cum e ea și dependentă de sexul feminin. O excelentă comedie pentru toată familia, o critică directă și asupra societății pline de clișee din zilele noastre, prea politically correct, dar deloc critică la adresa derapajelor online! Nota: 7/10
Pentru alte filme, puteți căuta cu încredere și pe grupul de recomandări Netflix România.
https://filme-carti.ro/stiri/editorial/top-5-cele-mai-bune-filme-vazute-pe-netflix-in-ianuarie-2023-96860/
/////////////////////////////////////////
”Cele opt păcate capitale ale omenirii civilizate”, de Konrad Lorenz
Editura Humanitas, Colecția ”12 cărți despre lumea în care trăim”, București, 2017
Traducere din germană de Vasile V. Poenaru
În 1973, Konrad Lorenz, considerat unul dintre fondatorii etologiei moderne (știința care se ocupă de studiul comportamentelor animalelor și ființelor umane), a primit Premiul Nobel pentru Fiziologie/Medicină
În același an, el publicase în limba germană volumul ”Cele opt păcate capitale ale omenirii civilizate”, tradus apoi în limba engleză în anul imediat următor și publicat acum într-o ediție românească de colecție, în seria ”12 cărți despre lumea în care trăim”. În acest volum, care nu a îmbătrânit aproape deloc după 45 de ani de la apariția inițială, Konrad Lorenz trage câteva semnale de alarmă cu privire la viitorul omenirii, identificând opt tare, opt ”păcate capitale” care vor putea determina dispariția omenirii așa cum o știm noi dacă ele nu vor fi eradicate. Iată câteva cuvinte despre fiecare:
Suprapopularea
Această amenințare adusă omenirii este explicată prin lipsa contactului uman, care exista în comunitățile mici și a început să dispară în marile aglomerări umane. Ne aducem aminte că, la începutul tranziției post-comuniste, una dintre caracterizările pe care ni le aduceau emigranții români despre străinătate era aceea că nemții, francezii, americanii etc. sunt mult prea reci și nu se amestecă în discuție prea des cu vecinii. Peste ani, această caracterizare a început să apară din ce în ce mai mult și în privința românilor, odată ce ei au părăsit satele sau micile orașe pentru a se muta spre capitală sau orașele mari, iar simțul ospitalității și dragostei umane aproape că a dispărut. Răceala, neutralitatea, lipsa de implicare s-au răspândit, iar Konrad Lorenz oferă un exemplu personal în acest sens:
”Mi-am seama de acest lucru printr-o întâmplare de neuitat. Aveam ca oaspeți o pereche de americani din Wisconsin, ecologi prin vocație, ce locuiau în deplină singurătate într-o casă din pădure. Când eram pe punctul să ne luăm cina, cineva a sunat la ușă, iar eu am exclamat supărat: ”Cine o mai fi și acum!” N-aș fi putut să-i șochez mai mult pe oaspeții mei nici prin cea mai mare grosolănie. Faptul că cineva poate reacționa la sunetul soneriei altfel decât bucurându-se i-a scandalizat.” (pag. 19)
Pustiirea spațiului vital
Să distrugem tot ce ne înconjoară vine ca un corolar al primului ”păcat capital”. Devenind mai mulți, cât mai înghesuiți, este necesar să ne asigurăm că spațiul este doar al nostru și pentru asta facem acte de ”vandalism” asupra naturii înconjurătoare, asupra speciilor rare sau incomode ale florei și faunei. Desigur, de la apariția cărții și până acum, au fost începute nenumărate proiecte ecologice, unele specii au fost salvate de la dispariție, ba chiar sunt au trecut în extrema cealaltă (oare cum ar trebui să privim faptul că populația de lupi și de urși din România este cea mai mare din Europa, ba chiar amenință oamenii și animalele domestice?), dar există și lucruri alarmante, mai ales în ceea ce privește ”abrutizarea estetică și etică a omului civilizat”. Să nu uităm că și noi, oamenii, facem parte din acest spațiu vital, suntem o importantă parte componentă.
Întrecerea cu sine însuși
Este competiția cu ceilalți un semn al alienării? Sintagma ”Homo homini lupus” nu și-a schimbat prea mult sensul de-a lungul timpului. Iar întrecerea cu sine însuși nu înseamnă numai o întrecere între semeni, dar și o prea mare aglomerare de timpi morți sau nenecesari, reprezentați de lăcomia pentru bani și graba extenuantă. Este momentul ca Lorenz să accentueze, uneori corect, alteori forțat, discursul anti-capitalist, aruncând multe tare umane și în ograda corporațiilor, mai ales a celor comerciale, mai ales a celor din America. Trecând peste aceste ”atacuri”, autorul german are dreptate, în sens larg: această dorință de afirmare personală până peste puteri poate duce și la o deteriorare importantă a sănătății, cauzată în principal de stres.
Moartea termică a simțurilor
Viața oamenilor obișnuiți a devenit din ce în ce mai ușoară, cu foarte multe lucruri importante aflate chiar la mâna noastră, așa încât, treptat, simțurile noastre s-au atrofiat și plăcerile adevărate devin din ce în ce mai rare. Să luăm, de exemplu, mâncarea, care în timpurile memoriale trebuia vânată cu greutate, iar acum se găsește, în cantități nemăsurate, la market-ul de la colțul blocului, la costuri, de cele mai multe ori, reduse. Așa că una dintre plăcerile omenirii – gustul – a devenit neutru și fără substanță, în multe cazuri. Pe de altă parte, viața fiind o succesiune de plăceri neutre, fiecare neplăcere este percepută la nivel catastrofic:
”Deoarece continua scădere a capacității de a trăi plăceri se datorează în cea mai mare parte obișnuirii cu situații de stimulare din ce în ce mai puternice, nu e de mirare că oamenii blazați sunt necontenit în căutarea unor soluții noi de stimulare. Această ”neofilie” afectează cam toate relațiile cu obiectele din mediul ambiant de care omul e în stare. Pentru cel care a căzut pradă bolii culturale despre care vorbim, o pereche de pantofi, un costum sau un automobil își pierd după un timp de posesie forța de atracție în mod perfect analog cu iubita, prietenul sau chiar patria.” (pag. 47)
Decăderea genetică
Este, poate, cel mai dificil de înțeles ”păcat”, pentru că este nevoie de o întreagă teorie pentru a porni la drum și a descoperi ce înseamnă această decădere genetică. În esență, este vorba de moștenirea culturală a omului, care s-a imprimat genetic de-a lungul a milioane de generații, iar orice fel de rabat sau schimbare a acesteia duce la perturbare a umanității, în sens larg. Una dintre consecințe este creșterea infantilității, respectiv dispariția sentimentului de responsabilitate și de receptarea valorilor: oamenii se transformă în niște copii, încercând să ironizeze orice și să nu-și asume sarcini și responsabilități, ridiculizându-le.
Sfărâmarea tradiției
Derivând din păcatul nr. 5, noile generații se revoltă împotriva generațiilor anterioare, fie ele ale părinților sau bunicilor, fie ale strămoșilor. Asta înseamnă, pe de o parte, revolte individuale împotriva tuturor celor impuse de părinți, iar pe de altă parte, ”o dușmănie” împotriva a tot ceea ce este tradițional, împotriva tradițiilor oricărei culturi vechi sau a învățăturilor marilor religii. Pe undeva sunt reacții obișnuite ale tinerilor, care își vor reveni după ajungerea la maturitate, dar aceste reacții nu trebuie exagerate și transformate în extremism.
Receptivitatea la îndoctrinare
Îndoctrinarea înseamnă, în acest context, și manipulare, iar Konrad Lorenz face o critică acidă asupra marilor corporații, cele care reușesc să manipuleze (fin sau nu) oamenii prin intermediul produselor scoase la vânzare și mai ales prin intermediul celor cărora li se face publicitate puternică. Deciziile comerciale transformă oamenii în ”reprezentanți ideali” ai unui mod de viață, fie el american sau sovietic, cel puțin în timpurile scrierii cărții. Autorul consideră că ”cea mai eficientă metodă de a manipula mari mase de oameni prin uniformizarea năzuințelor lor o dă moda” și nu putem nega deloc că are dreptate.
Armele nucleare
No comment (nici autorul nu o face prea mult, este poate amenințarea cea mai directă și concretă).
O carte de studiat atent, chiar dacă discursul este pe alocuri vădit anti-capitalist, iar volumul a fost publicat inițial acum peste 40 de ani. Semnalele de alarmă au rămas aceleași, iar spusele lui Konrad Lorenz, într-un limbaj care îmbină erudiția și limbajul greoi al specialistului cu simplitatea și sinceritatea, au rămas de actualitate.
Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas/Libris.ro.
https://filme-carti.ro/carti/cele-opt-pacate-capitale-ale-omenirii-civilizate-69241/
//////////////////////////////////////////
POSTMAN Distracția care ne omoară. Discursul public în epoca televizorului
Nu mă pot gândi la o carte mai profetică, mai profundă, mai necesară – și, într-adevăr, mai distractivă – despre cultura media.
—Victor Navasky, The Nation
Ca propovăduitoare ferventă a Epocii Hollywoodului, m-am opus public perspectivei întunecate a lui Neil Postman asupra viitorului nostru saturat de media. Însă timpul i-a dat dreptate. El a anticipat bine că tinerii vor moșteni o cultură media a sclipiciului, bârfei și lăcomiei, frenetică și atotdevoratoare.
—Camille Paglia
Descriere
NEIL POSTMAN (n. 8 martie 1931, New York) a fost unul dintre cei mai remarcabili critici sociali și teoreticieni ai educației și comunicării din America în ultima treime a secolului XX, atrăgând, prin ideile și stilul său accesibil, numeroși adepți în întreaga lume. Profesor influent și venerat, a predat pentru mai bine de patruzeci de ani la New York University, unde a înființat faimosul program de studii în Ecologie Media. Înzestrat cu un spirit neobișnuit de cuprinzător, a fost autorul a mai mult de douăzeci de cărți, scriind lucrări fundamentale pe temele educației (Teaching as a Subversive Activity, The End of Education), copilăriei (The Disappearance of Childhood), limbajului (Crazy Talk, Stupid Talk), știrilor (How to Watch TV News, împreună cu Steve Powers) și impactului tehnologiei asupra culturii (Technopoly).
Distracția care ne omoară rămâne cea mai citită și mai influentă carte a sa, fiind tradusă în mai mult de douăsprezece limbi și continuând să fie un bestseller la 30 de ani de la apariție. O carte cu adevărat profetică, scrisă în 1985 și înfricoșător de proaspătă, adevărată și relevantă astăzi. Postman arată cum televiziunea a transformat prezentarea faptelor sau a ficțiunii în divertisment, afectând puternic educația, politica sau religia și canalizându-ne atenția, banii și energiile într-o manieră care ne face susceptibili de a fi mult mai ușor manipulați social, politic sau economic. Inspirat de această carte, Roger Waters, liderul trupei Pink Floyd, a realizat albumul Amused to Death (1992).
O carte strălucită, impresionantă și importantă. Ceea ce ne oferă Postman este un rechizitoriu, și încă unul de necombătut.
—Jonathan Yardley, The Washington Post Book World
Tot ce pot spune despre Distracția care ne omoară, strălucita carte a lui Neil Postman, este: da, sunt vinovat.
—Matt Groening
Una dintre cele mai importante, mai deștepte, mai bine și mai elegant scrise cărți care au apărut în ultimii 30 de ani. Probabil de aia s-a și vândut până acum în lume în peste 200.000 de exemplare. Așa că, dacă vi se pare că relația dintre cărți și TV e fix aceea de pe coperta cărții și dacă vi se pare că televizorul ne-a schimbat total lumea, viața și modul de a (nu mai) gândi, nu ratați minunăția asta de carte, publicată în condiții grafice excelente de Editura Anacronic.
—Silviu Man, traducătorul cărții
O carte pentru cei care vor să înțeleagă de ce cultura de azi nu mai este cultură, de ce educația nu mai poate fi numită educație. Noile canale de propagare a informației modifică nu doar calitatea informației. Produc mutații psihologice, generând o nouă tipologie umană: video-copilul, ahtiatul după distracție, neofilul, dependentul de „știri”, omul trivial, hedonistul hipertehnologizat. Un volum care a fost scris în 1985, din familia cărților profetice – „1984”, „Minunata lume nouă” -, dar și a textelor care încearcă să semnaleze iminența dezastrului- din care mai fac parte „Cele opt păcate capitale ale omenirii civilizate”, „Criza lumii moderne”, „Homo videns”, „Nihilismul – rădăcina Revoluției în epoca modernă”, „Criza spiritului american”, „O Americă înfricoșătoare”, „Fuga de Dumnezeu”.
—Ciprian Voicilă
https://magazin.anacronic.ro/produs/distractia-care-ne-omoara/
/////////////////////////////////////
SUTTON Wall Street și Revoluția Bolșevică
Informații suplimentare
Descriere
Prefața autorului
Încă din anii 1920, numeroase pamflete și articole, chiar unele cărți, au încercat să stabilească o legătură între „bancherii internaționali” și „revoluționarii bolșevici”. Rareori aceste încercări s-au bazat pe evidențe solide și niciodată n-au fost argumentate în cadrul contextului unei metodologii științifice. Firește, unele „evidențe” folosite în aceste încercări au fost frauduloase, unele au fost irelevante, multe altele nu pot fi verificate. Examinarea subiectului de către cercetătorii din mediul academic a fost evitată deliberat. Probabil pentru că ipoteza este împotriva distincției nete capitaliști versus comuniști (și oricine știe, desigur, că aceștia sunt dușmani ireconciliabili). În plus, pentru că s-au scris multe lucruri la limita absurdului pe această temă și o reputație academică poate fi ușor ridiculizată. Este un motiv suficient pentru a evita subiectul.
Din fericire, dosarul decimal al Departamentului de Stat, în particular secțiunea 861.00, conține o documentație extinsă asupra legăturii ipostaziate. Când evidența din aceste documente oficiale este pusă împreună cu cea neoficială din biografii, documente personale și istorii convenționale, de aici emerge o poveste cu adevărat fascinantă.
Descoperim că a existat o legătură între unii bancheri internaționali din New York și mulți revoluționari, inclusiv bolșevici. Acești domni din bănci – care sunt identificați aici – au avut o implicare financiară și au plantat rădăcinile Revoluției Bolșevice. Cine, de ce – și pentru cât – este istoria acestei cărți.
Antony C. Sutton
Fragment din prefața în limba română, semnată Ninel Ganea
„I saw, in fact, history being written not in terms of what happened but of what ought to have happened according to various ‘party lines’…” (George Orwell)
Pentru a face libertatea să dispară, mai întâi trebuie suprimată diseminarea adevărului, obișnuia să spună profesorul Sutton. În secolul trecut, adevărul nu a prisosit, chiar și în ceea ce s-a numit lumea liberă. Scriitorii care vorbeau, de pildă, despre mizeria totalitară, crimele și lagărele comuniste, erau marginalizați, contestați sau, pur și simplu, ignorați. Soarta lui Orwell și Panait Istrati este simptomatică. Mult mai comode și mai bine primite de mediul academic, bancar și cultural erau reportajele glorioase despre miracolul sovietic, publicate în ziarele prestigioase ale Occidentului[1]. A trebuit să treacă suficient de mult timp până când amploarea și profunzimea catastrofei provocate de bolșevici să fie acceptate, deși până astăzi se mai pot întâlni edulcorări și reevaluări. Și, pe urmele lui Sutton, ar putea fi deschisă o întreagă discuție dacă această acceptare a răului comunist a fost făcută sub presiunea dezvăluirilor sau din nevoia de a consolida, prin opoziție, un partener dialectic. Desigur că fenomenul nu s-a limitat doar la negarea crimelor comise de comuniștii ruși, ci a țintit întregul demers global-colectivist[2] .
Calea cea mai insidioasă de a suprima adevărul este acoperirea lui sub o mulțime de fapte irelevante și multe, nesfârșite, minciuni, rostogolite ad nauseam. Din acest punct de vedere, Antony Sutton mărturisea că pentru cercetările sale istorice privind legătura dintre sistemul bancar apusean și încarnările totalitare ale secolului XX„ a fost persecutat, dar nu penalizat, legal”. Opera sa impresionantă, tulburătoare, cu adevărat iconoclastă, demolatoare de presupoziții și lozinci bine întipărite, blindată exclusiv cu documente oficiale, imbatabile, a fost trecută cu vederea, ignorată, dar niciodată contestată.
Ceea ce făcea și încă face inacceptabile cărțile sale, ceea ce demonstra fără putință de tăgadă Sutton era ilustrarea complicității criminale pe care „establishmentul anglo-saxon” a avut-o, atât cu Revoluția Bolșevică, cât și în consolidarea puterii comuniste de-a lungul timpului, prin ajutoare financiare, militare, tehnologice și logistice.
Prefața integrală a ediției în limba română, aici
Un fragment din carte, aici
https://magazin.anacronic.ro/produs/wall-street-si-revolutia-bolsevica-precomanda/
////////////////////////////////////////
Biblioteca pierdută. Restabilirea Tradiției și demitizarea idolilor modernității
Când modelele vii sunt din ce în ce mai rare sau dispar, când Tradiția este înlocuită de imitații calpe ori ridiculizată, atunci singurul refugiu al celor însetați de viață și libertate îl reprezintă cărțile.
Primordial, rolul culturii nu ar trebui să fie altul decât acela de a furniza modele pentru comunitate, de a contura pentru cei care vin exemplele supreme, de a ilustra soluții onorabile.
Dar când cultura se transformă într-un rezervor de antimodele și antieroi, când cărțile au rolul de a dărâma, nu de a edifica o comunitate, când cultura devine o anticultură sau o subcultură, atunci rolul unei edituri tradiționale se schimbă.
ANACRONIC și-a propus să reînvie misiunea de edificare a cărții. Însă această misiune ar fi de la bun început sortită eșecului, dacă nu am avea în vedere și rolul sanitar pe care trebuie să îl joace o carte în zilele noastre. Așa că întregul nostru proiect editorial țintește simultan restabilirea coordonatelor unei tradiții și demitizarea idolilor modernității.
Avem nevoie, mai mult decât orice, să înțelegem cum am ajuns într-o fundătură culturală, politică și socială, care sunt erorile intelectuale comise de-a lungul timpului, cine sunt corifeii dezastrului cultural contemporan și cum putem restaura demnitatea omului și a culturii.
Debutul editurii a fost marcat de Procesul lui Darwin, o carte necesară pentru a pune rapid și inteligent sub semnul întrebării întreagă metafizică a progresului și a evoluției permanente. Dar acesta nu a fost decât primul pas. În curs de publicare la ANACRONIC sunt Rousseau și romantismul (Irving Babbitt, un critic cultural al începutului de secol XX, pe nedrept și deloc surprinzător uitat de programele de educație modernă) și Influența lui Augustin asupra Bisericii Ortodoxe, cartea părintelui Michael Azkoul despre erorile teologice ale Fericitului Augustin. Ne străduim ca ambele să apară la început de an 2019. Aceste trei cărți, imbatabile logic, sunt referințe obligatorii pentru deconstrucția presupozițiilor curente și parte indispensabilă din bibliografia omului cultivat. Îi pregătim, de asemenea, o demitizare serioasă celebrului și preainfluentului Sigmund Freud.
Însă, până la arcanele subtile de teologie dogmatică, am adus pe piața românească cinci volume despre educație, Distracția care ne omoară (Neil Postman), Cum suntem imbecilizați și Arme de instrucție în masă (John Taylor Gatto), Educația creștin-ortodoxă a copiilor în zilele noastre (Episcopul Grigorie Grabbe) și o carte despre mutilarea artei în menghina corectitudinii politice universitare, Siluirea maeștrilor (Roger Kimball). Obiectivul manifest a fost de a spulbera miturile educaționale legate de mass-media și școala publică, concomitent cu a oferi un model paideic tradițional, venit din partea unui reprezentant de seamă al Bisericii Ruse din Exil (ROCOR). În continuarea acestui demers, vor apărea la ANACRONIC alte titluri ale lui Johh Taylor Gatto (Istoria secretă a învățământului în America) sau Neil Postman (Technopoly și Dispariția copilăriei) și un volum clasic (apărut în 1948), mai actual în fiecare zi, despre declinul civilizației apusene, Ideile au consecințe al lui Richard M. Weaver.
Nu în cele din din urmă, ANACRONIC propune cititorului român o colecție de cărți istorice care vor încerca să schimbe perspectiva asupra unor evenimente clasate, atenuând în același timp din fascinația modelelor abstracte. Au apărut, astfel, cartea profesorului Peter Dale Scott despre Statul profund în America, urmată de excelentul volum al regretatului economist Anthony Sutton, Wall-Street și Revoluția Bolșevică, o carte document despre legăturile dintre bancherii americani și liderii sovietici. Urmează din nou Sutton (Wall Street și ascensiunea lui Hitler chiar în această vară și Establishmentul secret al Americii, o incursiune în culisele misterioasei societăți secrete de la Yale, Skull and Bones) și lucrarea lui Terry Melanson despre ordinul Illuminati, Perfectibiliștii. Acestea sunt doar primele nume dintr-o serie cu adevărat spectaculoasă. Dincolo de temele ocultate de educația modernă, întâlnirea cu această serie oferă o experiență rară a cunoașterii unor modele de integritate și meticulozitate în niște vremuri în care speculația și alinierea ideologică fac istoria.
A apărut la Anacronic Chiuind în fântână de Carmen Cătălina Alexa, prefațată de părintele Constantin Necula. O carte de povestiri, unele publicate deja pe anacronic.ro, majoritatea noi, ce vor ramâne doar în carte. Aceasta carte n-a fost nici în planul nostru, n-a fost nici în planul Cătălinei, așa le-a potrivit Dumnezeu. Și a ieșit bijuteria raftului Anacronic. Sunt foarte buni Gatto, Sutton, Postman, Johnson, Kimball sau Dale Scott. Dar pentru a-i citi cu duhul potrivit, e musai să începi cu Chiuind în fântână. Căci duhul cu care facem, spunem sau învățăm lucrurile le face bune sau rele, adevărate sau mincinoase. Greu de înțeles cum și l-a păstrat nestricat de asaltul modernității, dar pentru că ea l-a păstrat, putem și noi, citindu-i poveștile, să-l descoperim în noi, mai mult sau mai puțin ascuns, mai mult sau mai puțin uitat. Da, mai e ceva viu acolo. Profesoara de istorie de la Vaslui ne învața să ieșim din istorie. Anacronicii nu pot rata întâlnirea cu această carte.
Eforturile noastre sunt abia la început, iar succesul cărților ANACRONIC va fi un indiciu important că există o ieșire din dezumanizarea intitulată generic modernitate. Vă invităm să priviți raftul Anacronic ca pe o colecție consistentă și unitară care spune aceeași poveste, chiar daca volumele noastre pot părea mai aproape sau mai departe de căutările dumneavoastră intelectuale.
Anacronic pentru copii
Anacronic pentru copii, o pledoarie pentru clasic și cultivarea virtuților, o miză din ce în ce mai rară în zilele noastre. Intr-o lume în care literatura pentru copii este complet viciată de modernitate, în care copiii sunt tot mai devreme și mai agresiv luați din mâna părinților și dați “experților”, în care din Pinocchio sunt scoase toate momentele care implică greutăți și responsabilitate, în care “parentingul” ne învață că educația este o negociere în care copilul are ultimul cuvânt, în care copilăria în cea mai frumoasă formă a ei se comprimă și se stinge sub asaltul celor ce vin prea devreme, Anacronic pentru copii își propune să vă ofere o variantă sănătoasă.
În plină inflație de modele educaționale, mulți părinți continuă sau se întorc la maniere clasice de creștere a copiilor și de transmitere a cunoașterii. Ipostazei moderne cu părinți lipsă, înlocuiți cu străini sau cu tehnologie, cu super eroi, mai degrabă antimodele decât modele, cu cunoaștere obținută prin școală și media, Anacronic pentru copii își propune să vă ofere alternativa clasică de familie, educație, viață.
Pentru cei mai mici (4-7 ani) avem Pachetul Wanda Gag, un set de patru povestiri, aparute în condiții grafice de excepție. Astăzi, la un secol depărtare de lumea în care a trăit și a creat, poveștile ei ilustrate au frumusețea clasică a unor creații care au rezistat inovațiilor în cascadă din domeniul cărții pentru copii și farmecul unor texte care nu alterază cu nimic inocența vârstei celor care le ascultă.
Sunt povești pe care le-au auzit, atunci când erau copii, oameni care acum sunt străbunici, bunici și părinți și credem că, dincolo de mesaj, stil și frumusețea jocului de imaginație, faptul că și astăzi aceste povești continuă să fie traduse și tipărite în toată lumea este dovada clară că sunt încă vii și aducătoare de bucurie. Copiii de acum o sută de ani nu au fost cu nimic diferiți de cei de acum, a fost destul să-i țină cineva în brațe sau să le citească înainte de culcare o cărticică despre lumea care începea la un pas de ei și ei să înceapă să o înțeleagă mai întâi cu urechea, apoi cu inima.
Pisicuța cea slabă și murdară, șoriceii vrăjiți de orizont printr-un fir de ghem albastru, piticul care aștepta, în pragul peșterii lui întortocheate, toate viețuitoarele pădurii cu bunătăți felurite și cățeii cei cu urechi rotunde, cârlionțate sau invizibile ale Wandei Gag au prospețime, ingenuitate, umor, drăgălășenie, inteligență și mai au, peste toate, puterea de a scoate la iveală în orice copil calități similare. Scurte, sprințare, amuzante și cu final invariabil fericit, vorbesc discret despre bunătate, bucuria de a ajuta, despre necazurile neascultării și înțelepciunea pe care cei mici o pot dobândi, până cresc, doar prin dragostea și răbdarea celor mari. Despre faptul că viața stă mereu la răscrucea dintre curiozitate, greșeală, întoarcere și dragoste.
Cât despre părinții sau bunicii care le vor citi cu un copil în poală sau cu genele grele de somn, putem spune un singur lucru fără teama că am putea greși prea tare: poveștile Wandei Gag vor fi o călăuză spre acele unghere din suflet din care propria copilărie nu a plecat niciodată. În plus, citindu-le copiilor, cei mari vor înțelege că autoarea le-a vorbit, în altă cheie, și lor. Pentru că doar cei mari pot înțelege că a fugi „încoace și încolo, pe deasupra și pe dedesupt, în cercuri și zigzaguri, drept și ocolit” e ceva ce sunt nevoiți să facă în fiecare zi și-l înțeleg ca nimeni alții pe cățelul invizibil care, ca să ajungă să fie văzut, a trebuit să se trezească zilnic la răsăritul soarelui și să se învârtă iar și iar și iar. Pentru că „ mă învârtesc până amețesc, mă învârtesc până amețesc ” poate fi calea celui ce dorește cu tot dinadinsul să fie Ceva, și să nu se mulțumească să fie un Absolut Nimic.
Și, nu în ultimul rând, vorbim despre niște cărți pe care credem că părinții le vor păstra în bibliotecă mulți ani după ce copiii vor fi crescut și-și vor fi luat zborul, și cărți pe care copiii, odată ajunși oameni mari, vor dori într-o zi neapărat să le redeschidă și să le recitească. Fie pentru că vor avea proprii lor copii și vor ști, din amintire, că e o lectură perfectă pentru ei, fie pentru că li se va face dor de vocea unui părinte sau bunic rămasă asccunsă printre rândurile și desenele cărților Wandei Gag, cea care a bucurat, de un veac încoace, sute și mii și milioane de copii ai lumii.
Pentru cei mai mari (7-12 ani) avem celebra serie Căsuța din prerie, ajunsă la al șaptelea volum din cele nouă ale celei mai îndrăgite serii conservatoare pentru copii. Povestea familiei Ingalls, în anii 1870-1880, povestită chiar de Laura, cel de-al doilea copil al familiei. Este imaginea arhetipală a unei familii reușite, un model de armonie, cu greutăți și bucurii, cu pericole, aventuri și povești la gura sobei, cu multe detalii privind procurarea hranei, prepararea mancării, muncile câmpului, obiceiurile, educația. O imagine detaliată a lumii de ieri ușor și util de contrapus atât modului în care arată viața și familia modernă, cât și literaturii moderne pentru copii. Din păcate astfel de familii se găsesc tot mai greu în ziua de azi, iar pentru un model trebuie să ne întoarcem tot mai des privirea spre trecut. Seria Laurei Ingalls Wilder este de asemenea o lecție de istorie despre pionieratul american de la sfârșit de secol XIX. Despre traiul simplu în sălbăticie, înconjurați de lupi, pantere sau urși. Autoarea intră în detalii privind modul cum își construiau singuri casa, cum făceau mobila sau uneltele, untul sau gloanțele. O privire spre trecut, spre viața simplă și gospodăria autosuficentă, o lecție în același timp, parcă mult mai căutată în perioade de criză, așa explicându-se poate succesul uriaș avut la lansare, în timpul Marii Crize, acum aproape o sută de ani sau zilele acestea. O serie, veți vedea, în egală măsură pentru copii și adulți, tradusă deja în peste 40 de limbi, acum și în limba română. O superbă povestire a Cătălinei Alexa, nu doar despre Căsuța din prerie ci despre toate “Căsuțele”, aici
Nu în ultimul rând, Noi și puii animalelor. Cele șase povești ale volumului sunt întâmplări din gospodăria unui silvicultor din Kazahstan. Aventurile celor patru fetițe ale familiei cu doi pui de lup, un ren, două catârițe, un pui de tigru, o vulpe sau un cal, animale aduse de tatăl lor în gospodarie cuceresc prin autenticitatea pe care o au povestile scrise acum o suta de ani.
Sunt întâmplări cu Dianka și Tomcik, povestea celor doi pui de lup, despre cum s-au atașat ei mai mult de una dintre fetițe, despre prietenia lor cu câinii din gospodărie, prietenie care a adus și obiceiuri proaste cum ar fi furatul găinilor;
sau cu Miska, puiul de maral, un soi de ren asiatic, cel rămas fără mamă și adus în familia fetelor, să crească și el “odată cu copiii”, despre cum i se schimbau coarnele în fiecare an, despre distrugerile pe care le făcea în gospodărie, despre spectacolele pe care le dădea spre impresionarea vacilor, dar și despre plecarea definitivă când a apărut în zonă o turmă de reni și când ajunsese la vârsta la care era gata să se bată cu lumea întreagă ca să-și găsească o pereche.
E povestea cu Iska, catârița tânără cumpărată cu agoniseala fetelor. Iska crește sub oblăduirea lor, nărăvașă și zvârlind mereu din copite, lăsându-se mânată doar de cele doua fetițe mai mici, Iulia și Natașa care țopăiau pe spinarea ei cât era ziua de lungă.
Mai e Vaska – puiul de tigru adus de vânătorul kazah, cel care știa cu precizie când e ora mesei și care mânca la fel cu toți ceilalți ai casei sau povestea lui Frantik, puiul de vulpe care nu-și trădează renumele de hoțoman, făcându-se că doarme, chiar sforăind, ca să prindă găini sau furând acadele din buzunare;
sau povestea despre Ciubarîi, armăsarul devotat care le iubește și ocrotește mai presus de orice pe cele patru copile.
Le găsiți pe toate pe Magazin Anacronic cu recenzii, ilustrații, fragmente și alte detalii. Oferte speciale pentru grădinițe și școli. Anacronicii pot ajuta ducând către prieteni, mici grupuri și comunități, grădinițe sau școli vorba pe care motoarele și aplicațiile moderne o obturează.
/////////////////////////////////////////////
GATTO
Cum suntem imbecilizați. Curriculumul ascuns al școlarizării obligatorii
Descriere
Cea mai radicală critică a învățământului public, în care John Taylor Gatto ajunge la concluzia ca școlarizarea obligatorie produce oameni care sa asculte și să urmeze comenzi ca niște roboți industriali. Iată câteva fragmente:
“Eu predau cum toate lucrurile nu sunt legate între ele, o fragmentare fără margini, opusul coeziunii; ceea ce fac este mai aproape de haosul programelor de televiziune decât de un sistem al ordinii. Într-o lume în care acasă este doar o fantomă, din cauza ca ambii parinți lucrează, sau din cauza prea multor mutări, ori prea multor schimbări ale locului de muncă, ori ambițiilor prea mari, sau fiindcă altceva i-a făcut pe toți să cadă într-o confuzie mult prea mare ca să mai fie capabili să întrețină relația cu familia, eu vin și îi învăț pe elevi cum să accepte confuzia ca pe destinul lor. Aceasta este prima lecție pe care o predau.”
“Școala, așa cum a fost ea concepută, este un sistem esențial de sprijin pentru un model de inginerie socială, care îi condamnă pe cei mai mulți oameni sa fie pietre auxiliare într-o piramidă care se îngustează în sus, având punctul de control în vârf. Școala este un artificiu care face ca o astfel de ordine socială de tip piramidal să pară inevitabilă.”
“Tipul de școală obligatorie pe care îl avem este o invenție a statului Massachussets din jurul anului 1850. A întâmpinat rezistența – uneori armata – a aproximativ optzeci la sută din populația Massachussetsului, cu un ultim avanpost în Barnstable, pe Cape Cod, unde nu și-au predat copiii până în anii 1880, când locul a fost ocupat de armată, iar copiii au trebuit sa mărșăluiască, sub pază, spre școală.”
“Școlile au fost concepute de Horace Mann, de Sears și Harper de la Universitatea din Chicago, de Thorndyke de la Colegiul pentru Profesori al Universității Columbia și de alții în așa fel încât sa fie instrumente pentru o conducere științifică a maselor. S-a intenționat ca școlile să producă, prin aplicarea de șabloane, ființe umane șablon, al căror comportament să fie previzibil și controlabil.”
“Conducatorii instituțiilor au ajuns să se considere mari părinți artificiali ai milioanelor de copii artificiali, prin care înțeleg ai noștri, ai tuturor. Această teorie ne consideră pe toți ca fiind legați într-un soi de relație familială abstractă, în care statul este adevărata mama și adevăratul tată; în consecință, insistă asupra loialității noastre absolute în primul rând față de el.”
“Învățământul public îi distruge pe copii. Nu ne trebuie mai mult. Și, sub pretextul că este unul și același lucru cu educația, ne-a furat banii din buzunar, exact după cum a prezis Socrate cu mii de ani în urmă. Unul din cele mai sigure moduri de a recunoaște educația adevărată este faptul că nu costă prea mult, nu se bazează pe tot felul de jucării ori gadgeturi scumpe. Experiențele care îi dau naștere și conștiință de sine care o propulsează sunt aproape gratis. E greu să scoți un profit din educație. Dar învățământul este o cale extraordinară de a obține bani în mod necinstit, care tâlhărește tot mai mult pe zi ce trece.”
Vezi și un fragment din carte aici
Și un fragment din prefața semnată de Mihai-Vladimir Topan aici
https://magazin.anacronic.ro/produs/cum-suntem-imbecilizati-curriculumul-ascuns-al-invatamantului-obligatoriu-precomanda/
//////////////////////////////////////////////
- 1. Ce este marxismul cultural? De Lector: Vlad Mureșan
Prezentare generală
Istoria marxismului începe dinainte de Marx, mai precis din capitolul Stăpân și sclav al Fenomenologiei Spiritului. Opera a lui Marx poate fi considerată un vast comentariu polemic al problemei inegalității. „Socialism” a existat și în China antică, și în sectele milenariste medievale. Dar abia cînd socialismul este articulat dialectic avem marxism. Pentru Hegel dialectica „stăpânului și sclavului” este o constantă a istoriei deși el acceptă niveluri superioare ale manifestării eliberatoare a spiritului care au autonomie logică față de sfera puterii. Concepția acestui curs este că simplificarea binară procesului dialecticii recunoașterii fixează morfologia standard a tuturor cazurilor ulterioare de „marxism cultural” (inclusiv atunci când, ca și în cazul lui Derrida sau Deleuze se camuflează sub prestigiul retoricii anti-binare para-hegeliene: opoziția dintre deconstruibil și indeconstruibil sau opoziția dintre arborescent și rizomatic rămân dogmatic asigurate). Schema inegalitară „stăpân și sclav (servitor)” (Herr und Knecht) suferă la Marx prima reducție sub forma dialecticii burghezului și proletarului: (1) o relație ierarhică, (2) stabilirea unei categorii asupritoare și a unei categorii asuprite (3) o revoluție chemată să răstoarne actuala formă a relației. În toate cazurile cerința teoretică este egalitară dar rezolvarea practică este inegalitară (compensarea discriminării negative printr-o discriminare pozitivă și refacerea inversată a raportului stăpân/sclav).
- 2. Aporiile egalitarismului
Pe de altă parte, odată pusă problema inegalității economice este pusă implicit și problema inegalității transcendentale, adică a tuturor inegalităților posibile. Dar totul în univers implică o structură ierarhică, negentropia fiind condiția de posibilitate a cosmosului însuși. Conservarea diferenței include diferența verticală care este inegalitatea. Astfel că abolirea cu adevărat radicală (real-ontologică, nu proiectiv-socială) a inegalității reclamă revocarea diferenței prin nivelarea haoidă a cosmosului. Doar haosul este egalitate pură. Dar toate formele derivate de „luptă de clasă” (Klassenkampf) subsumabile conceptului de marxism cultural refac cu alți actori problema hegeliană și soluția marxistă adică „vânătoarea” fantomelor (Derrida). Impunerea egalității abstracte (ca dizolvare a diferențelor) declanșează aporetica egalitarismului: a) putem identifica exact câte inegalități dorim să găsim; b) fiecare critică inegalitatea pe care o vrea; c) nu toate inegalitățile imputate chiar există; d) nu toate inegalitățile sunt inechități; e) nu toate inegalitățile pot fi abolite; f) egalitatea înseamnă tratarea inegală a lucrurilor inegale; g) egalitatea procedurală este diferită de egalitatea substanțială; h) avocații egalității acționează ca o elită supraordonată inegalitar maselor etc.
- 3. De la revoluția economică la revoluția culturală
Rezultatul anticipat în fiecare stadiul al analizei, este că marxismul cultural este (printr-o mișcare retrogradă) convergent cu marxismul economic. Coimplicarea este complicitate iar dezbaterea între adepții marxismului economic („ortodox”) și marxismul cultural („heterodox”) este doar o divergență tactică în condițiile unui consens strategic. Dacă marxismul economic rezolvă lumea prin controlul statal al infrastructurii (al mijloacelor de producție economică), marxismul cultural rezolvă lumea prin controlul statal al suprastructurii (al mijloacelor de producție culturală). Revoluția culturală este deci analogon-ul suprastructural al revoluției economice infrastructurale. Absorbția politică a culturii este complementul recursiv al absorbției politice a economiei, fiecare membru producându-l în cerc vicios pe altul. Doar că revoluția economică asigură „Partidului” controlul materiei, pe când revoluția culturală asigură „Partidului” controlul spiritului. Prima suprimă libertatea exterioară (sfera proprietății), a doua suprimă libertatea interioară (sfera auto-proprietății). Împreună ele culminează cu instituirea ca „stăpâni” a celor ce s-au definit ca „sclavi”.
- 4. Negație dialectică și negație abstractă
În ambele cazuri este vorba despre o „revoluție gnostică” (Eric Voegelin) animată de o ură bivalentă față de ordinea existentă: a) negația dialectică, pasiune faustică a „distrugerii creatoare” și b) negația abstractă, pasiune nihilistă a „distrugerii pure”. Momentele principale subsumate conceptului de marxism cultural cuprind: Linkshegelianismus (hegelianismul de stânga), Marxismul pur (Diamat), Școala de la Frankfurt (Teoria critică), Postmodernismul (Neostructuralismul). În fond acestea sunt avataruri ale aceluiași spirit gnostic, în ciuda efortului fastidios bilateral de a distinge total neostructuralismul de marxism în cadrul disputelor sectare interne. Efortul dizolvării identității și opoziția față de recuperarea dialectică a diferenței la Derrida sau Deleuze sunt ontologic reductibile la dialectica negativă a lui Adorno (până la punctul de a fi considerate schematizări ale aceleiași categorii). Iar teoria critică și derivatele neostructuraliste sunt recuperate în praxis-ul revoluționar ca momente logice destructiv-negative preliminare marxismului teleologic-afirmativ. În ansamblu însă marxismul teleologic și teoria critică exprimă alternanța momentului dialectic pozitiv cu momentul dialectic negativ, adică accentele epocale distincte puse pe (ca să îl combinăm pe Hegel cu Goethe) negația dialectică (faustică), respectiv pe negația abstractă (mefistofelică) astfel încât însăși ideea regulativă a egalității abstracte orizontale să fie vertical impusă în toate sferele tocmai prin elitismul ideocratic al marxismului cultural. În acest sens, marxismul cultural și marxismul economic reprezintă fața și contrafața aceleiași metafizici isocratice totalitar-entropice.
- 5. Marxismul cultural ca gnoză politică polimorfă
Fascismul cultural are în comun cu marxismul cultural aceeași axiomă: totul este politic. Atât fascismul cultural („paranoic”) cât și marxismul cultural („schizofrenic”, cf. G. Deleuze) autorizează deci, fie pozitiv, fie negativ, incluziunea totalitară prin ontologizarea politicului. Dar a accepta că totul este politic implică legitimarea comportamentului autoritar al statului împotriva societății adică ideea că nu există nici o sferă privată exceptată de la discursul omnipotent al statului logocentric și ideocratic. Socialismul și fascismul „fierbinți” și sufocate emoțional diferă deci (termic) atât de liberalismul „rece”, cât și de conservatorismul „cald”. „Temperatura” ideologică este doar un indicator al gnozelor politice. Liberalismul sau conservatorismul admit criteriul transcendenței față de colectivitate fie sub forma negativ-individuală (atomară) fie sub forma pozitiv-comunitară (moleculară). Dar ambele au în comun „castrarea” statului predatorial (economic) și inchizitorial (cultural). Invers, marxismul cultural este o gnoză politică milenaristă. Marxismul cultural nu este „științific” ci „gnostic”. El este sociologia militans, o revelație dualistă (binară) care cere distrugerea și purificarea lumii alienate, murdărite de păcatul libertății și dominate de demiurgul cel rău al „capitalismului” sau al „sistemului”. Această revoluție evocă totalizarea emancipator-titanică a lumii sub controlul charismatic al unei elite gnostice salvatoare văzută ca avangarda progresistă a umanității. Șefii diverselor școli ale gnozei politice jocă rolul „șefilor paracletici” (Eric Voegelin) ai sectelor gnostice milenariste care organizează comunități puritane teroriste (cultural warriors): „sfinții” gnozei care judecă în ură. Statul este denunțat doar în măsura în care el nu este încă un stat terapeutic supus controlului vizionar al unor comisari iluminați. Dar odată cucerit statul, inchizitorii teologico-politici predestinați ai marxismului cultural folosesc forța lui de constrângere pentru a realiza revoluția culturală împotriva „poporului” prin „smulgerea prejudecăților” lui retrograde (Rousseau). Idealul revoluționarului de profesie este purificarea lumii prin războiul de anihilare a lumii vechi. „Pasiunea panthoclastică” (Luciano Pellicani) animă revoluția gnostică: destrucția definitivă a vechii lumi prin terorism ideologic și inaugurarea violent-palingenezică a „minunatei lumi noi”, împărăția lui Dumnezeu fără Dumnezeu – o egalitate spectrală inaccesibilă pe care resentimentul o folosește ca negativitate dizolvantă anti-mundană.
- 6. Prioritatea abordării filosofice față de cea politică
Caracterul acestui curs este prioritar filosofic. Acest lucru presupune deci nu o dispută orizontală (inevitabilă datorită axiomei „totul este politic”, care creează, practic, „inamicul”) ci o clarificare verticală cu marxismul cultural pornind de la problemele care sunt de fapt versiuni degradate ale filosofiei clasice germane. Degradarea rezultă din contragerea formei teoretice a filosofiei la forma practică a ideologiei. Orice conversie practic-politică a problemelor teoretic-filosofice reclamă o reducție prin care, doar, conceptul filosofic (multi-dimensional) poate deveni imperativ politic (bi-dimensional). Altfel spus, transcripția politică este naturaliter contracție cognitivă, „animalul politic” fiind o specie sub-filosofică. Rolul filosofiei însă este să înțeleagă lumea, nu să o distrugă. Astfel, de fiecare dată când negația solicită apocalitic abolirea unei determinații, filosofia are sarcina de a sesiza conceptul acestei determinații prin circumscrierea conținutului ei pozitiv și a limitelor ei negative, precum și de a stabili locul ei în ansamblul conexiunii lucrurilor pentru a verifica atât gradul de necesitate cât și gradul ei de contingență. Aceasta este diferența dintre gândirea concretă a filosofiei (critica ce concepe) și gândirea abstractă a ideologiei (critica ce atacă).
Tematica cursului
- G.W.F. Hegel. Stăpân și sclav. Teroare și libertate
Conștiința de sine dedublată. Lupta conștiințelor opuse. Stăpânirea. Frica mortiferă. Formarea. Alienare și emancipare. Răsturnare dialectică. Imposibilitatea egalitarismului: rotația termenilor și conservarea raportului ierarhic. Marxismul cultural ca simplificare binară consecventă a raportului stăpân și sclav. Substanța libertății absolute se ridică pe tronul lumii. Libertatea universală se poate realiza doar prin concentrarea într-un Sine singular exclusiv. Deducția transcendentală a terorii din utopia revoluției. Comentariul lui Nietzsche: geneza resentimentului și morala sclavilor. Timocrație și viclenie. Vinovăția ca otravă politică.
- Karl Marx. Alienare gnostică și titanism catastrofic
Comuna primitivă. Păcatul primordial: achiziția originară ca o cădere din paradisul indiviziunii. Inegalitatea, opresiunea și lupta de clasă ca o constantă istorică. Omonimia alienării: alienare creștină versus alienare gnostică. Lumea capitalistă ca lume străină, reificată și dezumanizată. Bază și suprastructură. Diviziunea muncii. Fetișismul mărfii. Capul ca mistificare a stomacului. Problema falsei structuri de conștiință. Nevoile false. Vocația apocaliptic-mesianică a proletariatului. Partidul ca biserică avangardă gnostică a istoriei revelate. Manuscrisele pariziene – titanism auto-soteriologic: reconcilierea esenței cu existența. Societatea comunistă ca halucinație colectivă pseudo-mistică: contradicție a „contradicțiilor non-antagonice”. De la Nicolaus Cusanus la Iosif Vissarionovici Stalin.
Evaluare critică: 1. Interpretarea eronată a alienării metafizice ca alienare empirică și soluții empirice pentru probleme transcendentale. 2. Comuna primitivă ca energie potențială, proprietatea privată ca energie cinetică. 3. Fără diviziunea muncii nu există actualizare: individul nu poate actualiza plenar potențialul macro-antropic al speciei. 4. Munca nu este o servitute socială exterioară ci o servitute ontlogic interioară: nu burghezul exploatează proletarul, ci stomacul proletarului exploatează proletarul; 5. Fetișismul mărfii: refuzul gnostic al reificării echivalează cu gregaritatea tribală. Necesitatea reificării ca moment logic al întrupării necesar procesului civilizării; 6. Problema falselor nevoi și poliția fantasmatică a Marelui Cenzor socialist. 7. Revoluție faustică: distrugerea-creatoare ca manipulare teurgică a apocalipsei. 8. Dictatura proletariatului adică a Partidului, adică a ”Tătucului”. 9. Comunismul: crimă transcendentală. Diferența dintre distrugerea-creatoare (economic-tehnologică) în capitalism (J. Schumpeter) și distrugerea-creatoare (politic-antropologică) în comunism este diferența dintre inovație și genocid.
- Antonio Gramsci. Lupta de clasă ca război cultural (pozitiv)
Note din închisoare. Hegemonia suprastructurală a capitalismului. Omul colectiv. Caracterul eretic al marxismului cultural față de marxismul ortodox. Statolatria. Aparatul ideologic de stat ca sinteză a represiunii cu fabricarea consimțămîntului. Conștientizarea priorității suprastructurii ca urmare a) a criticii idealiste și b) a eșecului revoluției comuniste. Revoluția culturală ca precondiție a revoluției politice. Statul cultural. Revoluția culturală ca expropriere a mijloacelor educative (familia, școala, mass-media, Biserica). Divinizarea Partidului: Partidul ca Principe machiavellic modern care ia locul divinității și imperativului moral în conștiința colectivă, impunând laicizarea întregii societăți.
Evaluare critică: 1. Violența ingineriei suprastructurale de stat. Programarea gândirii. 2. De la partitocrație la ideocrație. Deducția transcendentală a comisarilor gândirii. Marxismul cultural ca Agitprop. 3. De la neutralitatea pasivă a statului la caracterul activ-revoluționar și intruziv al statului.
- Horkheimer & Adorno. Lupta de clasă ca război cultural (negativ)
Dialectica luminilor. Aufklärungbegriff. Tirania rațiunii instrumentale. Alienare fără emancipare. Caracterul pur negativ al teoriei critice. Sterilitatea negației abstracte (în opoziție cu negarea negației în marxismul clasic). Critica mitului; critica religiei; critica raționalismului (tirania universalului împotriva particularului); critica sistemului capitalist (tirania valorii de schimb asupra valorii de întrebuințare). Critica progresului: de la praștie la bomba megatonică. Dialectica luminilor este dezvoltarea iraționalității din interiorul însuși al rațiunii autoreduse la rațiunea instrumentală. Critica industriei culturale. Inexistența unui punct arhimedic și identificarea criticului cu criticatul.
Evaluare critică: 1. Absența zdrobitoare a alternativei. 2. Capitalismul nu poate fi criticat din perspectiva unei utopii nirvanice ci din perspectiva alternativei real-existente. 3. Fără valoare de schimb societatea colapsează la economia de subzistență: saltul utopic în epoca de piatră. 4. De la critica burgheziei la critica proletarilor: capitalismul a îmburghezit proletarii. Sinteză: proletarii sunt pur și simplu nesimțiți pentru că au refuzat rolul mesianic epocal în favoarea bunăstării inculte a societății de comsum. 5. Identificarea unilaterală a cauzei degradării: complicitatea proletarilor cu industria culturală: cererea și oferta se creează reciproc. Socialismul nu mai poate fi decât fascist: proletarii trebuie constrânși la emancipare. 6. Teoria critică legitimează cultura de masă pe care o detestă: deconstrucția Decalogului legitimează inevitabil Vițelul de Aur.
- Herbert Marcuse. Lupta de clasă ca război între generații
Eros și civilizație. Ontogeneza individuală a refulării. Filogeneza civilizațională a refulării. Interdicția burgheză a plăcerii. Dialectica civilizației. Organizarea distrugerii instinctelor. Critica psihanalizei: eliberarea principiului plăcerii de principiul realității. Industria aprobării status-quo-ului. Fascismul supraeului și revoluția pulsională. Planificarea nevoilor false. Comandamentul sublimării (=desexualizării). Reprimare burgheză și emancipare boemă. Manifestul revoluției sexuale: emancipare nu prin sublimarea pulsiunilor ci prin eliberarea lor. Desublimare represivă și perversitate polimorfă. De la asceza revoluționară la hedonismul narcisist. Narcis versus Prometeu. De la „catehismul revoluționarului” la „etică libidinală”.
Evaluare critică: 1. Paradisul sexual al regresiei orgiastice; deducția lupanarului și critica socializării promiscue la Karl Marx; 2. Libertatea erotomană și geneza omului fără gravitate (Charles Melmant); 3. Omnipotența tiranică a copilului. Adolescentul perpetuu. Părinți și fii (Turgheniev). „Mândria satanică” a lui Bazarov: resentimentul ca inflație și ingratitudine paricidă. 4. Consecințele revoluției sexuale: degradarea femeii; degradarea dorinței prin distensia libidinală; degradarea subiectului civic: cei dominați de apetit sunt dominați de putere; 5. Sexul este o forță thanatică, nu o juisare ludică gratuită; 6. Respingerea Tatălui și supunerea față un guru gnostic al marxismului cultural; 7. Toleranța represivă și „Utopia totalitară” a Noi stângi (Kolakowski).
- Gilles Deleuze. Lupta de clasă ca luptă cu ordinea psihică
Anti-Oedip. Antifascism logic. Critica „Dasein-ului fascist”: toți suntem fasciști. Caracterul totalitar al criticii identității. Mașini dezirante: o psihiatrie materialistă. Critica psihanalizei: critica lui Freud – Sfânta familie și contestarea triunghiului psihanalitic tata-mama-eu. Critica lui Lacan: caracterul afirmativ, nu negativ al dorinței. Revoluția interioară: de la eliminarea barierei raționale la eliminarea barierei oedipale. Libertatea schizo-incestuosă. „Trei miliarde de perverși” (Guattari). Schizofrenia ca loc al adevărului. Barbarie fluidă și civilizație represivă. Schizo-revoluționarul fără un scop determinat: revoluția de dragul revoluției. Grupul-subiect ca „mașină revoluționară nomadică”: haita. Caracterul nevrotic al troțskismului: revoluția permanentă ca automatism de repetiție. Emanciparea dorinței de rigiditatea proporțională a legii valorii: utopia excesului gratuit sau consumerismul halucinativ al lui Deleuze.
Evaluare critică: 1. Rolul eliberator al interdicției oedipale (J. Lacan). 2. Doar Legea face posibilă libertatea (Sfântul Pavel & Immanuel Kant). 3. Chiar dacă dorințele ar fi împlinite, omul ar fi capabil să distrugă totul doar pentru a nu datora gratitudine (Dostoievski); 4. Distensia entropică a dorinței afirmative. 5. Vitalismul animalier este izomorf cu iraționalismul fascist. 6. Distrugerea schizonomadă a codificărilor este distrugerea civilizației, ergo barbaria 7. Dizolvarea subiectului: cine mai trebuie emancipat? Eliberarea subiectului de sine însuși și defenestrația nihilistă.
- Jaques Derrida. Lupta de clasă ca luptă cu metafizica clasică
Spectrele lui Marx. Deconstrucția ca marxism logic. De ce Derrida rămâne un gânditor binar. Diferanța ca permanentă deferire a sensului. Moartea comunismului, travaliul doliului și revenirea fantomei lui Marx: „no future without Marx”. Comunismul spectral revine după eșecul comunismului real. Necesitatea scindării masei succesorale marxiste. Critica justificată a materialismului dialectic, care nu acceptă spectralitatea (liminaritatea dintre sensibil și inteligibil) și este o vânătoare de fantome. Critica justificată a caracterului binar și totalitar al „proiectului teleo-eshatologic” marxist. Conversia regulativă a programului constitutiv al unei societății transparente. Mesianism detotalizant dar indeterminat. Noua internațională ca alianță mondială fără partid, fără țară, fără cetățenie, fără clasă. Comunismul spectral ca mesianism negativ care trebuie permanent să vină dar care nu este decât negativitate ce destituie. Chemare la o justiție amorfă care transcende valorea de schimb.
Evaluare critică: 1. Critica marxistă a „formalismului mesianic” (T. Eagleton); 2. Confuzia proporției dreptății cu disporporțiaiertării. 3. O justiție mesianică indistinctă este injustiție. 4. Incompatibilitatea topologică a utopiei cu realizarea ei; 5. De ce apologetul diseminării libere elogiază proiectul abolirii fuzional-aglutinante a diferențelor (=comunismul). Revoluția egalitară ca gândire abstractă și gnoză dualistă.
- Michel Serres. Lupta de clasă ca război între specii
Contractul natural. Principiul egalității biocentrice (Aldo Leopold). Drepturile animalelor (Peter Singer). Carnofalogocentrism (J. Derrida). Omul ca parazit ontologic. Istoria umanității ca istorie a violenței împotriva naturii și a reacției naturii la dezechilibru. De la Potop la poluare. Teroarea apocalipsei ecosistemice.„Poluarea culturală” e cauza „poluării industriale”: soluția războiului cultural. Trebuie abandonat narcisismul umanist și așezată natura în centru. Sensul istoriei: „sau moarte, sau simbioză”. Sensul legii este „limitarea acțiunii parazitului asupra gazdei”. Revolta obiectelor împotriva oamenilor: dacă obiectele devin subiecți de drept, tindem spre echilibru. Umanitatea trebuie să negocieze un contract cu natura pentru a trece de la parazitism la reciprocitate simbiotică. Declarația drepturior omului nu este universală, toate ființele trebuie să devină subiecți de drept. De la contractul social la contractul natural.
Evaluare critică: 1. Contractul reclamă mutuus consensus, capacitate juridică: contractul natural este contract fără două părți, fără acord de voință și fără capacitate juridică. 2. Dreptul nu poate fi definit fără totalitatea obligațiilor conexe. Duty and the Beast(Roger Scruton); 3. Contractul natural este, astfel, un contract artificial. 4. Contractul natural ca sinteză dadaistă a junglei cu polis-ul.
- Theodor Adorno. Lupta de clasă ca luptă cu arta
Teoria estetică: o filosofie atonală. Autonomia și heteronomia a artei. Arta ca opium și ca emancipare. Caracterul burghez și evazionist al artei. Necesitatea „pedepsirii” spectatorului (îm)burghez(it): „administrarea de otravă”. Arta ca depozitar al sensibilului reprimat. Disonanța ca simbol al puterii critice a artei. Pericolul fetișismului obiectului de artă. Ultima redută împotriva mecanismului subsumator al rațiunii. Unicitatea obiectului de artă. Arta ca gardian al ireductibilului. Avangarda ca libertate destructivă inasimilabilă: absurdul ca emancipare.
Evaluarea critică: 1. Critica criticii: ipocrizia ontologică a teoriei critice; complicitatea criticii ierarhiei valorilor cu consumerismul: masificarea este rezultatul destrucției ierarhiei valorilor. 2. Confuzia inutilității, absurdității și unicității produsului artistic cu arta însăși. 3. Caracterul eronat al prezumției că distrugerea conținutului artei ar fi eliberatoare datorită inasimilabilității. 4. Confuzia fetișismului cu snobismul și abolirea esenței datorită accidentului. Fetișizarea capodoperei nu afectează conținutul, ci doar consumatorul – prin urmare nu arta clasică trebuie dizolvată, ci doar consumatorul inept. 5. Abstractizarea atonală a lui Schönberg aspiră la abolirea nihilistă a „eternei repetiții tonale” dar devenirea infinită a muzicii atonale este infinitul rău (schlechte Unendlichkeit). Abolirea arhitectonicii tonale antrenează a) scindarea intelectului de sensibilitate; b) degradarea intelecției natural-noetice în intelecție artificial-combinatorică c) schizofrenia dintre muzica elitară și muzica masificată. 6. Destrucția tonalității ca tragedie a istoriei universale și orbire metafizică generalizată. Doktor Faustus și crima metafizică a atonalismului.
- Slavoj Zizek. Lupta de clasă ca luptă a heterodoxiei cu ortodoxia
Păpușa și piticul. Hermeneutica scurtcircuitului. Interpretarea politic-perversă a creștinismului. Scindarea monoteismului și depotențarea absolutului. Pozitivarea temporalității și răului. Gnoza căderii și viclenia Rațiunii. Satanologie pozitivă. Identificarea Noului Adam cu Supraomul: Iisus istoric simplificat la figura revoluționarului.
Evaluare critică: 1. Eshatologie și revoluție: dacă răul este binele și căderea este mântuirea, atunci și teroarea este emanciparea. 2. Judas Priest: preștiința nu este predeterminare (Sf. Ioan Damaschin); 3. Așa-numitul „socialism creștin” este sinteza anabaptistă a gnozei cathare cu erezia hiliastă. 4. Teologia violenței la Thomas Münzer. „Comunismul este în mod esențial ură” (Karl Marx).
- Recapitulare. Concluzii. Dezbateri
Bibliografie:
G.W.F. Hegel, Fenomenologia Spiritului, Ed. Academiei, 1965
*
Karl Marx, Capitalul. Critica economiei politice, vol. I, Editura Partidului Muncitoresc Român, 1956
Karl Marx & Friederich Engels, The Economic and Philosophical Manuscripts of 1844 and the Communist Manifesto, Prometheus, New York, 1988
Antonio Gramsci, Notes from the Prison (The Gramsci Reader. Selected Writings 1916-1935, ed. David Forgacs), New York University Press, 2000
Max Horkheimer & Theodor W. Adorno, Dialectica Luminilor, Ed. Polirom, Iași, 2012
Theodor W. Adorno, Teoria estetică, Ed. Paralela 45, 2005
Theodor W. Adorno, Philosophie der neuen Musik, Suhrkamp, Frankfurt am Main, 1975
Herbert Marcuse, Eros and Civilization, Beacon Press Boston, 1974
Gilles Deleuze, Diferență și repetiție, Ed. Babel, 1995
Deleuze, Gilles et Guattari, Félix, Capitalisme et schizophrenie, Paris, Minuit, t. I, L`Anti–Oedipe, 1977 Jacques Derrida, Forță de lege, Ed. Idea, Cluj, 2004
Jacques Derrida, Spectrele lui Marx, Ed. Polirom, Iași, 1999
Michel Serres, The Natural Contract, The University of Michigan Press, 1995
Slavoj Zizek, The Puppet and the Dwarf. The Perverse Core of Christianity, MIT Press, 2003
*
Eric Voegelin, Die Neue Wissenschaft der Politik, Wilhelm Fink Verlag, München, 2004
Nikolai Berdiaev, Sensul și originea comunismului rus, Ed. Dacia, Cluj, 1999
Nikolai Berdiaev, Filosofia lui Dostoievski, Institutul European, Iași, 1992
Alan Bloom, The Closing of the American Mind, Simon & Schuster, New York, 1988
Feodor Dostoievski, Frații Karamazov, Ed. Cartea Românească, București, 1986
Feodor Dostoievski, Demonii, Ed. Polirom, 2007
Luc Ferry, The New Ecological Order, University of Chicago Press, 1995
Manfred Frank, Was ist Neostrukturalismus?, Suhrkamp, Frankfurt am Main, 1984
Lesek Kolakowski, Principalele curente ale marxismului, vol. 1-3, Ed. Curtea Veche, 2009
F.V. Konstantinov & alia, Bazele filosofiei marxiste, Editura Politică, București, 1960
Erik von Kuehnelt-Leddihn, Leftism. From de Sade and Marx to Hitler and Marcuse, Arlinngton, New York, 1974
Alasdair MacIntyre, Herbert Marcuse. An Exposition and a Polemic, Viking Press, 1970
Thomas Mann, Doktor Faustus, Bertelsmann Verlag, München, 1987
Charles Melmant, Omul fără gravitate, Ed. Eikon, Cluj, 2016
Horia-Roman Patapievici, Omul recent, Ed. Humanitas, București, 2005
Luciano Pellicani, Revolutionary Apocalypticism. The Ideological Roots of Terrorism, Praeger, 2003
Jacob Taubes, Occidental Eschatology, Stanford University Press, 2009
Robert Tucker, Filosofie și mit la Karl Marx, Curtea Veche, București, 2011
I.S. Turgheniev, Părinți și copii, Litera Internațional, 2010
Roger Scruton, Animal Rights and Wrongs, Bloomsbury Academic, London/New York, 2006
Amanda Third, Gender and Politics. Deconstructing the Female Terrorist, Palgrave MacMillan, 2014
Rolf Wiggerhaus, The Frankfurt School, MIT Press, 1995
George Orwell, 1984, Penguin Books, London, 2000
Detalii pe Academia Privată
https://www.anacronic.ro/marxismul-cultural-o-introducere-sintetica/
//////////////////////////////////////////////
Cartea care învinge războiul informațional al Rusiei împotriva României și Republicii Moldova, de Vlad CIORICI
Este bine cunoscut faptul că Republica Moldova și-a dobândit independența față de URSS acum trei decenii. Însă odată cu separarea fizică, ea n-a reușit să se desprindă și de ideologia fostei metropole. Canalele de televiziune, posturile de radio, ziarele și revistele, internetul și alte medii de informare în limbă rusă prevalează spațiul mediatic dintre Prut și Nistru. Nu este secret că toți subiecții aceștia urmăresc scopul atragerii cetățeanului moldovean spre așa-zisa lume rusă, în care el să se deznaționalizeze, să gândească și să acționeze în interesele Rusiei. Ca o piesă distinctă în această paradigmă propagandistică străină, se înscriu memorialele și monumentele ruso-sovietice, precum și muzeele existente practic în fiecare localitate basarabeană, consacrate celui de al Doilea Război Mondial. Toate au la bază câte o legendă-două care, de regulă, se dovedesc a fi povești deplasate de la realitățile istorice.
Printre elementele organice de propagandă a lumii ruse în Republica Moldova se impune Complexul memorialistic Vasili Lomakin de la Răscăieți, Ștefan-Vodă, înalt de circa treizeci de metri și cu o mulțime de steluțe roșii bolșevice pe fațetele lui.
Un text eroic încrustat pe una din plăcile lui de granit a dat curs unei legende cu 11 eroi sovietici, vehiculată vicios trei sferturi de secol la rând, cu mare efect prin părțile locului. Cică într-o noapte de aprilie 1944, în preajma localităţii nominalizate, cei 11 voinici au traversat nevăzuți râul Nistru, pe mijloace plutitoare improvizate, au atacat prin surprindere liniile de apărare româno-germane, situate pe malul drept, au cucerit o colină importantă și au menţinut-o într-o luptă continuă timp de 36 de ore, până la venirea trupelor principale din spate. Se mai spune că, în timpul luptei lor mărețe, eroii au respins 17 atacuri româno-germane, nimicind 250 de inamici, au avansat ei înșiși de două ori la atac, capturând numeroase trofee și mai făcând prizonieri din rândul oponenților etc. Se mai informează că, în această bătălie „legendară” de 36 de ore, eroii sovietici au avut doar un camarad mort și doi răniţi. Pentru această faptă, toți cei 11 ostași au fost decorați cu înaltul titlu de Erou al Uniunii Sovietice.
Odată cu înălțarea sa, la sfârșitul anilor ’60 ai secolului trecut, memorialul de la Răscăieți a devenit reperul principal al educației „patriotice” în zona Ștefan-Vodă, mai cercând să-și asume veleități de obiectiv turistic. Numele eroului căzut în luptă, Vasili Lomakin, a fost purtat de colective de elevi și comsomoliste, de unele străzi și alte toponimice, a sunat mereu în diverse povestiri și înscenări teatrale cu tematica respectivă, multe spectacole jucându-se în aer liber, chiar în preajma monumentului. La Răscăieți, zeci de ani la rând, activează muzeul celor 11, iar colina care găzduiește memorialul a fost numită la fel, Cota Lomakin.
De curând, publicistul și istoricul Gheorghe Mărzencu a efectuat o investigație istorică, în baza documentelor inedite din arhivele militare ale Federației Ruse, proaspăt desecretizate, și a restabilit adevărul istoric al evenimentelor de război, din primăvara anului 1944, pe cursul inferior al râului Nistru. În consecință, câteva luni în urmă, a apărut cartea Minciuna, mai mare decât războiul sau cum eroul Lomakin a murit de trei ori.1
Cu calificativul „monografie publicistică de istorie și etică socială”, volumul cuprinde peste 270 de pagini și demonstrează incontestabil că istoria celor 11 ostași sovietici, vehiculată atâta timp în stilul indicat mai sus, constituie de fapt un fals, din cadrul unei operațiuni propagandistice bolșevice. A fost plăsmuit cu scopul atașării basarabenilor la cauza ostașului sovietic zis „eliberator”, țintind impactul lui până în zilele noastre. Și asta în paralel cu blamarea Armatei Române și soldaților ei, mulți dintre care, pe atunci, erau mobilizați chiar din localitățile zonei, apărându-și țara la vechiul hotar al lui Ștefan cel Mare.
Autorul a examinat în premieră peste o mie de pagini din arhivele militare ruso-sovietice și a evocat, rând pe rând, relatările operative, rapoartele de luptă și de sinteză ale mișcărilor de trupe, concluziile, rezumatele, prospectele de difuzare a experienței celor mai relevante operațiuni strategice și tactice, hărți, planuri grafice și scheme militare, ordine ale comandamentelor, listele și fișele celor decorați pentru merite de luptă etc. Pentru obiectivitate, Gheorghe Mărzencu a studiat și un șir de arhive germane și românești, pe care le-a contrapus reușit celor sovietice.
A stabilit că, deși numele celor 11 ostași sunt adevărate, faptele lor de eroism, „bătălia neîntreruptă de 36 de ore”, rezultatele fabuloase, trofeele capturate etc. formează de fapt o poveste fantastică, publicată mai întâi într-un ziar militar al frontului. Bunăoară, demersurile pentru acordarea înaltului titlu de erou, care au generat legenda frauduloasă, spunea că „atacul vitejesc și prin surprindere” al celor 11 s-ar fi produs la 17 aprilie 1944. Însă documentele cronologice militare abordate în lucrare arată alt tablou: pe sectorul Răscăieți-Cioburciu, trupele Armatei Roșii au pornit ofensiva malului drept al Nistrului mult mai devreme, în noaptea de 13 spre 14 aprilie. Cei 11 ostași nu aveau de unde să ajungă primii pe malul drept, odată ce luptele în acel loc continuau deja de 3-4 zile. Ei nici măcar nu constituiau un grup separat, dar făceau parte din șuvoaiele unor trei divizii sovietice de infanterie, cu un efectiv de circa 12 mii de oameni, plus unități blindate și de artilerie, susținute de aviație. Toate unitățile acestea au trecut pe malul drept al râului, în bărci performante de asalt și pășind peste două poduri plutitoare, construite ad-hoc de către geniști. Prin urmare, luptătorii în cauză nu aveau nicicum să doboare singuri tocmai 250 de români și germani, în cele 36 de ore de luptă separată, care n-a existat, mai făcând și numeroase trofee și mai luând prizonieri din rândurile oponenților.
Faptele „eroilor” nu se regăsesc în niciun document cronologic al unităților participante la luptele pe platou, în niciun raport de sinteză sau de propagare a experienței războiului, care de regulă înregistrau orice mișcare pe front. Povestirea bolșevicilor trasă din deget a luat-o razna, mai ales acolo unde a încercat să-i descrie moartea „nemuritoare” a eroului principal Lomakin. Cică ostașul, înconjurat de inamici, s-a sinucis cu o grenadă antitanc, omorând simultan și 12 oponenți. Gheorghe Mărzencu însă a consultat un expert militar din Armata Națională a Moldovei, care în subiectul problemei a infirmat un asemenea efect al grenadei nominalizate.
În graba lor de a făuri pe loc gol niște eroi, la care să se închine populația basarabeană până în secolul 21, scribii bolșevici au încurcat lucrurile lamentabil, indicând, chiar pe aceeași pagină, două date diferite ale morții lui Lomakin, una la 17 aprilie și alta – o zi mai târziu. Cercetătorul însă a găsit și a treia moarte a „eroului”, care vine tot din arhivele sovietice. Documentul funerar al diviziei relatează că Vasili Lomakin a murit în cu totul altă zi, la 19 aprilie 1944, în urma unui bombardament de aviație sau de artilerie, deoarece la acea dată nu s-au dat lupte directe de trupă pe platoul de la Răscăieți.
Autorul scrie că s-ar putea pune punct aici legendei cu 11 eroi, însă făcătura bolșevică este atât de mare că ar fi păcat să nu se mai cunoască și celelalte bazaconii staliniste, cu „eroi și dușmani”. Trei date ale unicei răniri pe câmpul de luptă sunt identificate și în cazul lui Vasilev-Kytin, comandantul plutonului, din care făcea parte grupul de eroi. Evident, și demersul acestuia pentru înaltul titlu suferă de enorme inexactități și situații inventate. Și în cadrul analizei celorlalte fișe de erou, autorul a stabilit numeroase exemple de atribuire a calităților supranaturale unor „voinici”, ca în scenariile de la Mosfilm, pe care le combate cu date exacte.
Fantasmagoriile politrucilor n-ar fi avut sorți de izbândă dacă nu erau aprobate de colonei și generali, susținuți de renumitul mareșal Tolbuhin, comandantul Frontului 3 Ucrainean și de conducătorul sovietic de la Kremlin Iosif Stalin, pe care autorul cărții i-a identificat în calitate de dirijori ai minciunii. În blocul de imagini publicat pe parcursul narațiunii și într-o anexă, cartea Minciuna mai mare decât războiul sau Cum eroul Lomakin a murit de trei ori găzduiește semnăturile marilor conducători sovietici, aplicate în favoarea decernării titlului de erou celor 11 de la Răscăieți. În context, volumul publică și iscălitura mareșalului Gheorghi Jukov, semnatarul Actului de Capitulare al Germaniei, dar și a lui Mihail Kalinin, președintele Prezidiului Sovietului Suprem al URSS, care a emis decretul de decorare a „eroilor”.
În volumul său, autorul nu s-a limitat la combaterea făcăturii bolșevice, ci a urmărit evoluția capului de pod sovietic dintre Cioburciu și Răscăieți până la lichidarea lui, în ziua de 13 mai 1944, de către trupele grupului militar româno-german Dumitrescu. Acest cap de pod sovietic, existent circa o lună, a fost spulberat în câteva ore. Însă trei sferturi de secol, propaganda ruso-sovietică a ascuns această pierdere, afirmând că platoul a existat până în august, de unde ostașii roșii și-ar fi început ofensiva spre Prut. De altfel, eroismul și jertfa Armatei Române în războiul pentru Basarabia trece ca un fir roșu prin tot subiectul cărții. Autorul accentuează de mai multe ori că, pe malul drept al Nistrului, Armata Română purta un război drept, având datoria sfântă de a-și apăra teritoriul răpit anterior, în urma pactului sovieto-nazist Molotov-Ribbentrop. În acest sens, autorul aduce mai multe exemple concludente de eroism al ostașilor români, la Nistrul anului 1944, și cheamă populația din zonă să nu-i dea uitării, cinstindu-le memoria lor, mai întâi de toate.
Lucrarea se încheie cu o notă ce conține date relevante despre a doua ocupație sovietică, cea din 1944, instaurată și cu ajutorul lui Lomakin, numită ipocrit de propaganda ruso-sovietică „eliberare”. Prin imagini și alte documente de arhivă, este prezentată teroarea bolșevică împotriva localnicilor, cu arestări și execuții în masă, foametea organizată din anii 1946-1947, cu extincția populației și cazurile de canibalism, sunt descrise cele trei valurile ale deportărilor în Siberia, este abordată deznaționalizarea românilor basarabeni etc. Gheorghe Mărzencu rezumă, în acest sens, că, în conformitate cu uzanțele morale universale, soldatul venit cu arma în mâini într-un teritoriu străin, pe nepoftite, nu poate fi considerat eliberator.
Pentru a discerne modele de comportament civic din contemporaneitate, autorul cărții accentuează repetat că, în august 1991, Republica Moldova și-a dobândit independența față de URSS, după eforturi susținute și jertfa mai multor luptători pentru libertate. Unul dintre exemplele relevante în acest sens constituie acțiunea de protest din timpul mișcării naționale de eliberare, la 7 noiembrie 1989, când mai mulți chișinăuieni au blocat cu trupurile lor tancurile sovietice și nu le-au permis să se miște la parada planificată pe străzile Chișinăului. În același timp, autorul regretă că mai mulți cetățeni au rămas în cleștele ideologic al fostei metropole, devenind victime ale războiului informațional al Rusiei, purtat în Republica Moldova și prin promovarea monumentelor și memorialelor de război.
În ultimul moment al scrierii, Gheorghe Mărzencu a mai abordat câteva surse ale minciunii bolșevice privind „grupul de eroi de la Răscăieți”, făcând o remarcă de postscriptum. După analiza unor monografii ale istoricilor și veteranilor de război sovietici din anii de pomină, pe care îi demască pentru neadevărurile semănate în societate, Gheorghe Mărzencu i-a identificat în rol de promotori ai minciunii de la Răscăieți și de apologeți ai armate străine ocupante pe președintele Republicii Moldova la acel moment, Igor Dodon, și ministrul apărării, Victor Gaiciuc.
Încercând să-și afișeze zelul slugarnic pentru vechea metropolă, Dodon și tovarășii săi au editat broșura Плацдармы победы на Днестре (Capurile de pod ale biruinței, la Nistru). În paginile ei, povestea inventată cu 11 „eroi” străini de la Răscăieți prinde iar contur și se încearcă difuzarea ei la vechea intensitate. Atitudinea înalților demnitari seamănă cu o trădare a poporului şi armatei de care sunt responsabili și se poate afirma cu certitudine că asemenea preşedinte şi asemenea ministru al apărării demonstrează că le este mai aproape un stat străin decât cel pe care au onoarea să-l reprezinte.
„Balonul propagandistic cu eroii de la Răscăieţi a plesnit, la prima atingere de adevăr. Întrebarea care nu poate fi evitată nicicând însă este următoarea: în asemenea realităţi, cât mai au de gând locuitorii Răscăieţilor sau Cioburciului, dar şi moldovenii din alte părţi să onoreze memoriale trucate, cu ostaşi ai trecutului sovietic, ridicate forțat pe osemintele băștinașilor? Când să găsească ei puterea necesară pentru a face diferența între valorile impuse de străini și cele firești, naționale, spre bunul viitor al lor și urmaşilor lor?..” – se întreabă autorul, în final.
Investigația istorică Minciuna mai mare decât războiul sau Cum eroul Lomakin a murit de trei ori constituie un volum de excepție prin care a fost câștigată o mare bătălie în combaterea războiului hibrid al Rusiei împotriva României și Republicii Moldova.
Notă:
1 În baza subiectului cărții, la București a fost realizat un film, sonorizat de actorul Cristian Alexandrescu, care poate fi găsit pe rețeaua youtube.com, sub titlul A mai căzut un mit cu eroi sovietici, mitul de la Răscăieți. Altă echipă de cineaști lucrează asupra unui documentar clasic, la același subiect. Actualmente, este în curs de apariție a doua ediție a monografiei.
https://limbaromana.md/index.php?go=articole&n=4077
/////////////////////////////////////////////
REVISTA LIMBA ROMÂNĂ- CĂRŢI ŞI ATITUDINI
Nr. 3-4, anul XXXII, 2022
Dan S. STOICA
Comuniune în jurul valorii
Stelian DUMISTRĂCEL
La izvoarele jurnalismului modern
Elis RÂPEANU
Gheorghe Bâlici – scriitorul cu limba de un hexametru
Daiana FELECAN
Din nou despre roman
Ion CIOCANU
Fructul publicisticii lingvistice
Viorica-Ela CARAMAN
Iluziile literaturii române. O carte a lui Eugen Negrici care nu trebuie tabuizată
Daniel CORBU
Grigore Vieru – poezia ca strigăt existenţial
Sava BOGASIU
Grigore Vieru – Luceafărul de dincolo de Prut al limbii române
Ştefan TUDOR
Alarma!
Viorica-Ela CARAMAN
Emil Cioran în căutarea… paradoxului
Aliona GRATI
Prolegomene pentru principiul dialogic de sistematizare a terminologiei literare
Theodor CODREANU
Aurelia Rusu şi prestigiul eminescologiei
Diana VRABIE
Prin Suburbiile municipale
Vitalie RĂILEANU
Masca ironică sau Triumful asupra uitării la Anatol Moraru
Mihai POSADA
Între Canada şi Bucovina – Viaţa, ca o vizită
Cristinel MUNTEANU
Vita brevis, lingua latina longa
Mihai POSADA
Margareta Constantinescu, Zi de târg la farmacia din Iara
Daiana FELECAN
Semantica textului şi problema referinţei nominale
Vasile C. IONIŢĂ
„Şi se ivi odată cu omul slobod munca”
Vitalie ZAGAIEVSCHI
Un colos monografic despre Cosăuţi
Cristinel MUNTEANU
Un eveniment cultural: Wilhelm von Humboldt în româneşte
Liuba AGAPI
Un itinerar deschis pentru prezent şi viitor
Viorica-Ela CARAMAN
Noua carte postumă a lui Mihai Ursachi – un monolog al „cărţilor pe faţă”
Elena UNGUREANU
Consideraţii despre o sintaxă a limbii române
Vasile BAHNARU
Gheorghe Popa, Locuţiunile în sistemul unităţilor nominative ale limbii române
Cristinel MUNTEANU
Rudolf Windisch – Ad maiorem linguae nostrae gloriam
Ion HADÂRCĂ
Gheorghe Marin – translatorul memoriei
Viorica-Ela CARAMAN
Cultura ca bio-grafie
Mihai CIMPOI
Constantin Ciopraga într-o panoramă sentimental-documentară
Viorica-Ela CARAMAN
Orizonturile eminesciene succesive în imediata noastră vecinătate
Viorica-Ela CARAMAN
Poeţi români postmoderni de Iulian Boldea sau Grup din Individualităţi
Ana DOBRE
Mitul, existenţa: între real şi suprarealitate
Tatiana CURMEI-FISTICANU
Despre o necesară poetică integrală
Irina Condrea. Studii de sociolingvistică
Cristinel MUNTEANU
Un important tratat de semiotică elaborat pe temeiuri coşeriene
Ioan S. CÂRÂC
Cristinel Munteanu, Sinonimia frazeologică în limba română din perspectiva lingvisticii integrale
Cristinel MUNTEANU
O antologie Coşeriu de referinţă
Theodor CODREANU
O breşă în mentalitatea generaţiei 2000
Doina CERNICA
Copil la ruşi de Leo Butnaru. Literatură cu majusculă (o recenzie în două reprize)
Titu POPESCU
Risipirea – o „cronică bucovineană”
Carletta Elena BREBU
Meandrele jurnalului
George BRAŞOVEANU
Anatol Eremia. Dicţionar explicativ şi etimologic de termeni geografici
Nicolae FELECAN
O frescă a realităţii
Adrian Dinu RACHIERU
Diana Vrabie, Urme pe nisip
Mihai CIMPOI
O sinteză literară documentară: Dicţionarul scriitorilor români din Basarabia (1812-2006)
Viorica-Ela CARAMAN
Urmele pe nisip – între certitudine şi fragilitate
Tatiana CURMEI-FISTICANU
Invitaţie la o altfel de lectură
Vlad POHILĂ
Ora eseisticii de vîrf într-o eră barbară
Tatiana CURMEI-FISTICANU
O nouă perspectivă de abordare a metaforei
Lucia CEPRAGA
O carte de strictă necesitate pentru alolingvi
Vlad POHILĂ
Despre „dificil, dar nu şi imposibil”: Istorie, teorie, practică
Diana VRABIE
Recuperând autenticul…
Nicolae RUSU
Maistru, dar şi calfă
Grigore CHIPER
4-10 octombrie 2004
Emilian GALAICU-PĂUN
29 noiembrie – 5 decembrie 2004
Cristinel MUNTEANU
O premieră în lexicografia românească – un dicţionar etimologic de antonime neologice
Iulian FILIP
Arc incandescent peste lecţiile noastre întrerupte
Viorica-Ela CARAMAN
Noua poezie basarabeană – o re-autentificare a literaturii
Iulian FILIP
Hăţişurile şi luminişurile rătăciţilor
Claudia BALABAN
Cărţile luminează – cunoaşterea încântă
Theodor CODREANU
Un bilanţ în eminescologie
Diana VRABIE
Eminescu sau brandingul de naţiune
Aurelian SILVESTRU
O lecţie a neuitării
Nicolae TURTUREANU
Un (alt) peregrin la curţile dorului
Iulian FILIP
Coadă călătoare, provocatoare
Titu POPESCU
Cărţi şi autori din afara graniţelor
Theodor CODREANU
Victor Teleucă şi Eminescu
Mircea V. CIOBANU
Un roman… „ecumenic”
Viorica-Ela CARAMAN
Invitaţie la singurătate cu Liliana Armaşu
Iustina BURCI
Tradiţie şi modernitate în onomastica românească
Iraida CONDREA
Cu omenie, despre oameni şi cărţi
Oliviu FELECAN
Teribilisme lingvistice
Onufrie VINŢELER
O lucrare utilă
Iulian CIOCAN
Jurnal scris fără părtinire
Vera OSOIANU
Cartea electronică – o ameninţare pentru cartea tipărită?
Maria DANILOV
Bucoavne basarabene: tiraje, reeditări şi modele impuse de cenzura sinodală (1814-1863)
Ion CIOCANU
Contribuţii la salvarea şi dezvoltarea culturii româneşti în Basarabia (I)
Remy de GOURMONT
Plagiat, pastişă şi parodie*
Ion CIOCANU
Contribuţii la salvarea şi dezvoltarea culturii româneşti în Basarabia (II)
Ion CIOCANU
Un necesar florilegiu de argumente
Cristinel MUNTEANU
O lingvistică a „rostirii”
Tatiana CURMEI-FISTICANU
Lingvistica integrală coşeriană între exegeză şi creaţie
Lilia STEGĂRESCU
Nicolae JANTÂC
Îndrumarul urbonimic al Chişinăului
Constantin ŞCHIOPU
Perspective moderne de interpretare / căutare a identității artistice
Mina-Maria RUSU
O carte monumentală
Ioan HOLBAN
Ravel şi poezia din stinghia clopotniţei
Maria-Mara IGNAT
Un excurs onomastic în spațiul public românesc actual
Ioan S. CÂRÂC
O introducere în semantica structurală coşeriană
Adrian Dinu RACHIERU
Val Talpalaru, cu „reportofonul la bandulieră”
Sebastian DRĂGULĂNESCU
O carte provocatoare, deconstructivă
Victor SPINEI
Ionel CÂNDEA
Argument pentru „Basarabica”
Nicolae ENCIU
Problema basarabeană în noua istoriografie de la Chișinău
Alexandru GAFTON
Gheorghe Chivu – filologul cumpănit
Nicolae FELECAN
Historia magistra vitae
Mircea COLOŞENCO
Istoria ieroglifică. Modernitatea capodoperei cantemirene
Adelina Emilia MIHALI
O amplă lucrare despre nume și numire
Roxana PAŞCA
O contribuție valoroasă în domeniul onomasticii
Nicolae MĂTCAŞ
Să rămâi tu însuți, orice s-ar întâmpla
Constantin ŞCHIOPU
Eternizarea verii în care mama a avut ochii verzi
Luminița BOTOȘINEANU,
Florin-Teodor OLARIU
Veronica OLARIU
Primus inter pares. Ipostaze ale unui altfel de lider
Nicolae POPA
30 mai – 5 iunie 2005
Viorica-Ela CARAMAN
Pornind în relectura lui Eminescu…
Dan MĂNUCĂ
Temă pentru istorie
Theodor CODREANU
Grigore Vieru: ultime lucrări exegetice
Iordan DATCU
O monografie despre românii din Transnistria
Theodor CODREANU
Aurelia Rusu şi „materialismul” eminescian
Anatol EREMIA
Ion Dumbrăveanu, Studiu de derivatologie romanică şi generală, Chişinău, 2008, 250 p.
Ana BANTOŞ
Un antropolog în apărarea societății
Diana VRABIE
Memoriile cu destin (Viaţa unui om singur de Adrian Marino)
Adrian MARINO
Viaţa unui om singur (fragment)
Cristina GAVRILUŢĂ
Nicolae Râmbu, Valoarea sentimentului şi sentimentul valorii
Ana BANTOŞ
Creangă astăzi
Mihaela MUNTEANU SISERMAN
Daiana FELECAN, Aspecte ale polifoniei lingvistice. Teorie şi construcţie
Mihai PAPUC
Semănătorul de lumină
George RUSNAC
Mihai VINEREANU, Dicţionar etimologic al limbii române pe baza cercetărilor de indo-europenistică
Vlad ZBÂRCIOG
Poeţi din Basarabia de Adrian Dinu Rachieru
Ion CIOCANU
Cui îi este dor de limba „moldovenească”…
Theodor CODREANU
Victor Teleucă şi steaua limbii române
Doina CERNICA
Un roman extraordinar, romanul Bucovinei întregi
Nicolae DIMA
În gura foametei de Alexei Vakulovski
Viorica-Ela CARAMAN
Literatura şi diplomaţia literară
Vasile GAVRILAN
„M-a zărit ochiul destinului”
Adrian Dinu RACHIERU
Literatura pentru copii – parte integrantă din literatură
Rodica ZAFIU
Lecții de erudiție, înțelepciune și umor
Basarabia la un secol de la Marea Unire
Dorin CIMPOEŞU
Moldovenismul lui Igor Dodon
Carmen MÎRZEA VASILE
O valoroasă lucrare despre limba română din Basarabia
Andrei PROHIN
Pe urmele vechilor cazanii
Constantin ŞCHIOPU
Moartea unei veverițe de Dumitru Crudu și sfânta noastră naivitate
Antonina SÂRBU
Ei au schimbat registrul, noi am schimbat regimul
Ana BANTOŞ
Gheorghe PÂRJA. Miracolul la modul trecător
O carte a restituirii, a revoltei și a neuitării: Elită academică în închisoarea politică de la Sighet (1950 -1955)
Pantelimon HALIPPA
Un strigăt de alarmă
Sanda-Maria ARDELEANU
Lupta pentru limba romănească de N. Iorga. Comentarii pe marginea unei cărți
Nicolae Dan FRUNTELATĂ
Cronica unui secol tragic pentru România
Mircea COLOŞENCO
O reuşită de pattern cultural naţional: Ion Creangă redivivus
Elena UNGUREANU
Petronela Savin. Bucate din bătrâni. Frazeologie și cultură românească
Petru BUTUC
Leova. Localități. Oameni. Tradiții
Cristinel MUNTEANU
O reeditare binevenită: Iuliu Zanne, Proverbele românilor
Sanda-Maria ARDELEANU
Istoria învățământului romănesc de N. Iorga și lupta pentru limba noastră
Doina DRĂGUŢ
Ion Zamfirescu, Scrieri filosofice
Livia CIUPERCĂ
O cronică necunoscută din vremea lui Mihai Viteazul
Mariana SÁNDEZ
Un roman care sfidează miturile maternității
Ion HAINEȘ
Convorbiri cu Theodor Damian de Florentin Popescu
Viorica-Ela CARAMAN
Arheologia literară a exoticilor temperați
Dorin NĂDRĂU
O monografie realizată la adevăratele standarde valorice
Nicolae BUSUIOC
O remarcabilă sinteză critică
Petru BUTUC
Un Studiu asupra sincretismului sintactic la nivelul frazei joncţionale de prof. Vasile Bajureanu
Constantin BURAC
O carte de istorie cu miză diplomatică
Doina CERNICA
Grădina românilor pe cerul timpului
Ludmila BULAT
Hronicul unei biblioteci
Angela SAVIN-ZGARDAN
O carte necesară filologilor: Studii de gramatică și istorie a limbii române literare
Alina NOUR
Foka – simbol al deportării „binelui” în „rău” şi viceversa
Ion CIOCANU
Cugetări incitante, memorabile
Doina CERNICA
Ilie Boca şi drumul care se face mergând
Cristinel MUNTEANU
Actele unui colocviu internaţional dedicat lui Eugeniu Coşeriu
Anatol EREMIA
Gheorghe Bolocan, Elena Şodolescu-Silvestru, Iustina Burci, Ion Toma, Dicţionarul entopic al limbii române, Craiova, vol. I-II, Editura Universitaria, 2009
Vasile BAJUREANU
O carte necesară despre Nominativul temic
Maria ABRAMCIUC
Peisaje literare din Basarabia în dimensiunea istoriei
Nicolae DIMA
Jurnalul unui român basarabean
Ion CIOCANU
Început şi continuare
Lidia CODREANCA
O gramatică inedită din Basarabia sec. al XIX-lea
Iraida CONDREA
Model de investigaţie sociolingvistică
Lica MOVILĂ
O carte se simte bine atunci când e citită
Veronica POSTOLACHI
Forţa tămăduitoare a amintirii
Ioan S. CÂRÂC
- P. Hasdeu, Studii de ştiinţa limbii, Prologul editorului, studiu introductiv şi note de Cristinel Munteanu, Editura Institutul European, Iaşi, 2013
Ion CIOCANU
Două romane rezistente ale lui Mihail Gh. Cibotaru
Vasile BAJUREANU
Lingua Latina Iuridica – un imperativ inerent al demersului specializat
Cristinel MUNTEANU
Un eveniment literar: Serata crăiţelor de Valentin Popa
Ioan MILICĂ
Limbajul poetic eminescian
Alexandru Ovidiu VINTILĂ
Amintiri din hristosferă, un superlativ al lucidităţii
Roxana PAŞCA
O lucrare valoroasă în domeniul antroponomasticii
Marina ŢURCANU
„Îndoiala a fost şi rămâne principiul meu de viaţă”*
Alexandra MOCANU
Trei gramatici din Muntenia, lucrări ale unor autori cu vocație de întemeietori
Cristinel MUNTEANU
Despre importanţa tradiţiilor discursive
Cristinel MUNTEANU
Discursul publicitar din perspectiva lingvisticii integrale
Vasile MALANEŢCHI
Note pe marginea unui proiect editorial*
Republica Moldova – criza regimului parlamentar democratic
Theodor CODREANU
O „contraistorie” a literaturii române (I)
Doina GRECU
Prutul, un hotar geopolitic care desparte neamul românesc
Constantin ŞCHIOPU
De la autobiografie la cronica unei epoci și a unor destine
Stelian NECULA
Evadat din Basarabia cotropită (fragment)
Ion POPESCU-BRĂDICENI
Fondul umanist şi lumea simbolurilor în Gândurile de lumină ale Doinei Drăguţ
Theodor CODREANU
Basarabia între agonie și speranță
Constantin ŞCHIOPU
Misterul de Est de Lucreția Bârlădeanu: perspective de lectură
Vasile MALANEŢCHI
Vasile Vasilache și scrierile sale: câte ceva din povestea receptării
Tudor ȚOPA
Stalin ceru alfabet latin
Vlad CIORICI
Cartea care învinge războiul informațional al Rusiei împotriva României și Republicii Moldova
Lilia TRINCĂ
Eugeniu Coșeriu: vocația universalității
Ioan S. CÂRÂC
Cristinel Munteanu şi lingvistica integrală coşeriană
Crâmpeie din viața și activitatea lui Eugeniu Coșeriu
Eugeniu Coşeriu în paginile revistei „Limba Română”
Iulian BOLDEA
Leon Volovici. Textul și contextul etic
Anatol PETRENCU
Primul an de neutralitate a României (1914-1915) în Notele politice ale lui Alexandru Marghiloman
Ioan C. POPA
Dimitrie Gusti – Ideile fundamentale ale dreptului presei
Profesorul Stelian Dumistrăcel aniversat de comunitatea științifică românească
Mina-Maria RUSU
Lucian Blaga – mersul gândirii producătoare
Andrei PROHIN
Erudiție și devotament pentru cultura românească
Viorica-Ela CARAMAN
Despre frivolitatea ființei și alte lucruri disjuncte din viața noastră
Ioan C. POPA
O carte de referință despre renașterea Kazahstanului
Alexandru CRISTIAN
Calvarul românilor dezrădăcinaţi
Reinventarea capodoperei. Drumul prin oglindă de Ion Popescu-Brădiceni
Mirela NIȚĂ SANDU
„… Se scuturaseră toţi pomii de frică”
Alina FELEA
Între pace şi război – o carte pentru timpurile noastre
https://limbaromana.md/?go=numar&n=125&rubrica=6
////////////////////////////////////////////
Corneliu Grumăzescu şi presa bisericească din basarabia interbelică faţă cu tragedia ruşilor (cronică a dezumanizării comuniste)
Nina NEGRU
Motto:
Marxismul vede în Rău un drum ce duce spre Bine. Acesta ar fi sentimentul demoniac al marxismului, cunoscut îndeobşte sub denumirea de element dialectic.
Nikolai Berdiaev
Când vorbim despre presa bisericească din Basarabia, e de reţinut că, la începutul anului 1920, ea şi-a schimbat nu numai litera chirilică. Prin revista eparhială Luminătorul, jurnalismul creştin profesionist a demonstrat că poate influenţa decisiv conştiinţa unei societăţi dezorientate, deznaţionalizate. Întrucât Chişinăul se afla în vecinătatea iadului comunist, revista publica sistematic pagini de informaţii şi meditaţii despre tragedia Bisericii Ruse. Se trăia într-o epocă de eroism creştin şi teologii români treceau peste resentimente, solidarizându-se cu cei care suportau persecuţiile sovietelor bolşevice, mai teribile decât teroarea anticlericală din timpul revoluţiei de la 1789 în Franţa . De prin 1923 până în 1927, profesorul universitar Ştefan Berechet de la Iaşi, care devenise profesor şi la Şcoala Spirituală, iar apoi la Facultatea de Teologie din Chişinău, a fost pionierul misiei ortodoxe române prin tenacitatea cu care pregătea clerul ortodox pentru o eventuală cruciadă împotriva conspiraţiei satanice a bandei lui Lenin. Bun cunoscător al mai multor limbi străine, printre care şi rusa, Şt. Berechet a alimentat timp de mai mulţi ani cu ştiri din Rusia „Cronica externă” a Luminătorului. Din 1 decembrie 1927, îi ia locul Corneliu Grumăzescu, profesor la Seminarul Teologic din Galaţi şi referent cultural al Episcopiei Dunării de Jos. De la 1 octombrie 1928 şi până la începutul anului 1930, C. Grumăzescu îşi semnează articolele cu „Ic. St. Director al Seminarului Teologic din Edineţ”. De aici conchidem că se afla, de fapt, nu la Chişinău, ci în Eparhia Hotinului, chemat de Episcopul Visarion Puiu, care, probabil, îl cunoştea de la Galaţi. În 1943 C. Grumăzescu revenea în Luminătorul cu cronica externă, dar se afla de acum la Bârlad.
De remarcat că intelectualii regăţeni, cunoscători ai limbilor franceză, engleză şi rusă, au analizat mai profund decât basarabenii drama rusă din acei ani. Ei erau conştienţi că asistă la momentul instalării unui regim totalitar în statul vecin şi fixau simptomatologia fenomenului, sincronizându-se cu presa occidentală.
În context, amintim de afirmaţiile lui M. Heidegger din Scrisoare despre umanism (1946):
„Cine înţelege comunismul doar ca «partid» sau doar ca o «concepţie despre lume» gândeşte la fel de limitat ca cei care prin cuvântul «americanism» au în vedere doar un anumit stil de viaţă”. Referindu-se la această problemă, profesorul universitar dr. Vasile Iliescu de la München, într-un incitant articol intitulat Sindromul totalitar, delimitează trei faze prin care populaţia este măcinată de acest fenomen de psihologie colectivă cu importante implicaţii sociale:
- faza pretotalitară
- faza transtotalitară
III. faza posttotalitară.
Corneliu Grumăzescu evidenţiază în comentariile sale simptomatologia fazei transtotalitare, când partidul comunist ajuns la putere îşi organizase o poliţie specială de lichidare a presupuşilor duşmani şi trecuse la „teroarea în masă legală” (Al. Zinoviev).
În 1928, la 10 ani de la înfiinţarea Comisiei extraordinare de execuţii (CEKA) a guvernului sovietic, C. Grumăzescu publica în Luminătorul articolul Există un infern undeva pe pământ? Reţinem câteva cifre selectate de teologul nostru din statisticile oficiale asupra activităţii CEKA. Din decembrie 1917 până în septembrie 1921, CEKA a împuşcat 1.766.118 persoane: 815.000 ţărani, 200.000 soldaţi, 192.150 muncitori, 355.250 intelectuali ce exercitau profesiuni libere, 8.800 medici, 6.775 institutori, 1.243 preoţi. După 1921 informaţia de la CEKA devine secretă. Cu ajutorul presei, care minimaliza tragedia, s-au putut afla, totuşi, date aproximative despre jertfele bolşevismului în perioada 1921-1927: în 1921 (ultimele patru luni) – 18.451 de execuţii; în 1922 – 38.000, în 1923 – 112.000 (în urma răscoalelor ţărăneşti din Rusia); în 1924 – 80.000 (în urma răscoalelor din Georgia); în 1925 – 14.000; în 1.926 – 10.000; în 1927 – 9.574 execuţii.
Comunismul nu este ideologie, ci satanologie
Comisarul poporului pentru învăţământul public A. Lunacearski formula în acei ani deviza bolşevismului: „Noi urâm creştinismul şi pe creştini; chiar cei mai buni dintre ei trebuie socotiţi ca cei mai înverşunaţi duşmani ai noştri. Ei predică iubirea aproapelui, ceea ce este împotriva principiilor noastre. Jos dragostea de aproapele! Ceea ce ne trebuie este ura. Noi trebuie să ştim să urâm: numai cu acest lucru vom cuceri lumea”. C. Grumăzescu remarca însă că acelaşi om, la Geneva, cerea dezarmarea generală şi pacea universală.
Ca şi revoluţionarii francezi de la 1789, bolşevicii îşi propuneau să nimicească „regii pământului şi ai cerului”. Pentru a caricaturiza viziunea profetică a Patriarhului Iacob, pe coperta revistei Bezbojnik (Fără Dumnezeu) era desenat un monstru care se ridica pe o scară spre cer, având un ciocan în mână, ca să-l dărâme pe Dumnezeu. Imediat după 1917, A. Lunacearski a încercat o reformă a calendarului pentru a-i include în el pe „sfinţii” noii religii. Proiectul păstra veleatul erei creştine, însă denumirea zilelor săptămânii urma să se schimbe: duminica să se numească „Lenin”, lunea – „Ziua Sovietelor”, marţea – „Ziua Revoluţiei” etc. În săptămâna sovietică ziua de odihnă cădea marţea. Denumirile lunilor urmau să fie schimbate, excepţie făcând doar februarie şi octombrie. Ianuarie trebuia să se numească „Lenin”, martie – „Stalin” etc.
Mai multe valuri de persecuţii s-au abătut asupra creştinilor din U.R.S.S.: în 1918-1923, în 1928- 1934, în 1937-1938, în 1962-1964. Venit în Basarabia în 1927, la începutul celui de-al doilea val de persecuţii, C. Grumăzescu se afla în vecinătatea iadului comunist.
După faza „lirică” a revoluţiei, când în numai opt luni au fost asasinaţi 18 arhierei şi sute de preoţi şi monahi, Patriarhul Tihon Belavin şi Sinodul rus anulau rugăciunea de la Ectenia Mare pentru conducătorii ţării şi aruncau anatemă asupra bolşevicilor. Patriarhul este închis în mănăstirea Donskoi şi supravegheat de oamenii regimului până la 8 aprilie 1925, când moare. Un soldat din armata roşie, Krasniţki, numit „Arhiepiscop al întregii Rusii”, a condus treburile bisericeşti până la 4-5 aprilie 1925, când Tihon a făcut declaraţie de supunere faţă de Soviete. Între timp Sinodul din 1923 îl depusese din treaptă.
Armata roşie contra armatei albe, biserica roşie contra clerului negru
Primul articol publicat de C. Grumăzescu, la 1 decembrie 1927, în Luminătorul găsea în Basarabia un public cititor care ştia că din momentul înlăturării Patriarhului Tihon nu se mai putea vorbi despre o Biserică Rusă unitară, ci de biserici separate, care se duşmăneau şi se anatemizau între ele. Bătălia cea mai mare se dădea între „Biserica Patriarhală”, tihoniană şi „Biserica vie” sau Biserica Roşie, sinodală, care împrumuta ideologia comunismului pentru concepţiile religioase. Această Biserică de stânga, care a luat fiinţă în 1923, după dezinformarea intenţionată a arhiereilor eparhioţi privitor la izolarea Patriarhului Tihon, a obţinut la Sinodul din 1923 nu doar depunerea din treaptă a Patriarhului: la acest Sinod „Biserica roşie” s-a arătat favorabilă unor reforme periculoase, două dintre ele fiind comentate de Grumăzescu: desfiinţarea obligativităţii celibatului pentru episcopi şi aprobarea recăsătoriei preoţilor văduvi. Sinodul rus încălca în mod sfidător legislaţia Sinodului Trulan din 691. Mergând şi mai departe, el respingea în general instituţia monahală şi dogma despre cinstirea moaştelor.
Această „Biserică vie”, numită şi a „înnoitorilor”, şi care era condusă de un episcop căsătorit, Alexandr Vedenski, promova doleanţele clerului alb, în timp ce tihonienii şi masele de enoriaşi se arătau credincioşi episcopatului monastic sau clerului negru. Astfel, după ce populaţia Rusiei se divizase în albi şi roşii, se urmărea ca şi Biserica să se piardă în lupte intestine între albi şi negri. Alte trei Biserici ruse se duşmăneau în pribegie, conduse de delegaţii patriarhului Tihon: Mitropolitul Antonie la Carloviţ (Iugoslavia), Evloghie în Europa Apuseană şi Platon în America.
- Grumăzescu remarcă un lucru interesant în legătură cu poziţia Patriarhului Constantinopolului Grigorie al VII-lea, solicitat să se pronunţe în legătură cu divizarea Bisericii Ruse. Ceea ce considera C. Grumăzescu un adevărat „pericol de a se produce scandal în sânul ortodoxiei” era declaraţia Patriarhului ecumenic în favoarea sinodului de la Moscova, ţinut în 1923 de adversarii Patriarhului Tihon şi ai patriarhatului în general (dar simpatizanţi ai reformei calendarului).
Într-un alt articol despre starea religioasă din Rusia, publicat în nr.2 (15 ianuarie) din 1928 al Luminătorului, G. Grumăzescu arată reacţia tihonienilor la ceea ce ei numeau „trădarea patriarhilor din răsărit” (între timp şi Patriarhul Damian al Ierusalimului dăduse binecuvântare „înnoitorilor”). Mitropolitul Serghei Starogorodski, urmaşul lui Tihon, arestat în 1926 pentru că nu dorea să pactizeze cu sovieticii şi eliberat în urma protestelor muncitorilor, brusc se declară loial faţă de autorităţi, se desolidarizează de episcopii ruşi din emigraţie şi obţine în 1927 legalizarea sinodului patriarhal de către guvernul sovietic. Imediat însă unul dintre mitropoliţii numiţi de el, Iosif de la Leningrad, a declanşat mânia „înnoitorilor” de stânga pentru că a trimis o circulară de interzicere a pomenirii patriarhilor răsăriteni. În consecinţă, acesta a fost silit să părăsească Leningradul (va fi executat în timpul sângeroaselor epurări din 1937). Mai mult: comunităţile de pe lângă bisericile greceşti din Rusia, care obţinuseră autonomie şi se dăduseră de partea tihonienilor, au fost avertizate de Patriarhul ecumenic „să nu-şi atragă asupra capului urmările unui politicianism care nu este de dorit” şi să nu uite că se găsesc „nu în Grecia, ci în ţara Sovietelor”. C. Grumăzescu aranjează atât de bine aceste ştiri selectate din revista Biserica vie, încât comentariul nostru privitor la politicianism devine de prisos.
Eşecul bisericii naţionale a ucrainenilor
Dacă a profitat cineva de divizarea Bisericii Ortodoxe Ruse, aceştia au fost ucrainenii, care, neputând să dobândească independenţa politică, încercau să o obţină pe cea religioasă. C. Grumăzescu analizează principiul naţionalist, care a dat naştere, după revoluţia din 1917 (ca şi imediat după destrămarea U.R.S.S., în 1991), Bisericii Ortodoxe autocefale sinodale din Ucraina. S-a mai numit şi biserica „autosfinţiţilor”, pentru că primul ei episcop Vasili Lipkovsky, protoiereu caterisit de Patriarhul Tihon, a fost hirotonit episcop de 30 de preoţi şi mireni, membri ai Radei bisericeşti care proclamaseră autocefalia bisericii ucrainene, deşi acea biserică n-avea episcopi. Grumăzescu reţine cu umor acest procedeu, condamnat de tradiţia bisericească. Profesorul T. Titov din Iugoslavia va completa cu un nou detaliu episodul autohirotonirii din octombrie 1921: cei 30 de preoţi şi mireni l-au hirotonit pe V. Lipkovsky în biserica Sf. Sofia din Kiev, lângă racla cu moaştele Sfântului Macarie, punând mâna dreaptă a mucenicului pe capul protoiereului. T. Titov califică gestul ca pe o „profanare”, posibilă din cauza „pierderii echilibrului sufletesc”.
Peste doi ani această Biserică, născută din spirit naţionalist, avea deja 25 de episcopi, recunoscuţi de Moscova pentru că erau „pătrunşi de principiile înnoirii”. În anii ’30 însă, înscenându-se la Harkov un proces de răsunet, unul din aceşti episcopi s-a autocaterisit, biserica respectivă devenind „un cadavru viu”. Sovietele nu agreau formarea unor biserici naţionale.
Evanghelia urii în şcoala despărţită de biserică
„Biserica rusă a eşuat – scrie C. Grumăzescu la 1 martie 1928. – În trecut ea s-a discreditat prin tovărăşia cu ţarismul… Acum a fost purificată de sângele martirilor săi…şi chiar credincioşii declară că ea este destinată să fie instrumentul eliberării şi regenerării naţionale.” Dar „Biserica vie” cu cei 136 de episcopi (dintre care 100 erau căsătoriţi ori văduvi), strămutaţi mereu de la un scaun la altul, ca nişte funcţionari civili, deşi încerca să păstreze un embrion al Bisericii organizate, nu reuşea să câştige nici dragostea maselor, nici încrederea comuniştilor, care în 1928, după ce o legalizaseră, declanşează un nou val de teroare. C. Grumăzescu îi compătimea şi pe „înnoitorii” aparent fideli bolşevicilor, scriind despre ei: „este foarte greu să iubeşti sovietele cu o dragoste adevărată”. Pentru că ele „nu caută legăturile ce unesc pe oameni, ci pun războiul de clase, fără şir şi fără milă, pe primul plan al vieţii politice… În loc de a predica o evanghelie de dragoste, această nouă religie proclamă o evanghelie de ură”.
În numerele 3, 7, 9, şi 18 din 1928 ale revistei Luminătorul, C. Grumăzescu încearcă să descifreze această evanghelie a urii propovăduită în şcoala sovietică. Un pastor englez l-a întrebat pe un elev sovietic: „Crezi în Dumnezeu?” – „Dumnezeu nu există”, i-a răspuns copilul, arătând prin aceasta că şcoala sovietică nu este laică, ci cu precugetare antireligioasă.
Despre rezultatele funeste ale sistemului sovietic de educaţie – o adevărată pedagogie a răului – C. Grumăzescu s-a informat pe baza ştirilor din revistele La Russie nouvelle, Le Christianisme au XX-ième siecle, Foi et vie, Pravda, Biserica vie şi a cercetărilor profesorilor Charles Saralea din Scoţia, care şi-a publicat impresiile despre Republica roşie în cartea Ce qui j’ai vu en Russie Sovietique şi George Goyan care semnala, la sfârşitul anilor ’20, ofensiva intelectuală împotriva lui Dumnezeu în Rusia.
În nr.1 din 1928 al Luminătorului, sub titlul „Forţele morale: învăţământul şi cultura”, C. Grumăzescu comentează mai multe extrase dintr-o carte scrisă de un ziarist englez în urma discuţiilor avute de acesta cu Lunacearski în cabinetul său de lucru din Kremlin, „care semăna cu chilia unui călugăr”. Englezul se interesa cum revoluţia din 1917 a pus în valoare fiinţa omenească, pe care pretindea că a eliberat-o. Lunacearski îl informa că planul sovietic preconiza învăţământul uniform de clasă, fără deosebire dintre şcoala primară şi cea secundară; şcoala mixtă (băieţi, fete) de 9 ani, după care urma Universitatea. Programul proletar cerea scoaterea limbilor clasice din şcoală şi orientarea imediată a muncitorilor spre învăţământul superior. Astfel, fiecare universitate avea facultatea sa de muncitori, în conformitate cu propaganda bolşevică despre îmbinarea (zisă tolstoiană) muncii manuale cu munca intelectuală. În afară de facultăţile muncitoreşti, care le permiteau tinerilor să devină doar ingineri sau medici, Lunacearski se lăuda cu universităţile pentru popoarele din Răsărit (China, Japonia) şi Apus (Finlanda, Lituania), care pregăteau misionari, numiţi „apostolii noştri”. „Aceştia, – remarca Lunacearski – devin fanatici şi sunt pătrunşi de marxism în chip groaznic”.
Ceea ce nu recunoştea Lunacearski în faţa străinilor era „falimentul educaţiei bolşevice”. Despre aceasta scrie C. Grumăzescu în nr. 7 şi 18 din 1928 ale Luminătorului.
Chiar dacă bolşevicii şi-au concentrat toată atenţia asupra şcolii, „omul nou” demonstrează falimentul ideologiei lor. Şcoala ca pepinieră a comunismului n-a reuşit să dea decât ceea ce Zinoviev numea voios „homo sovieticus” ori „homocus”.
În Republica Sovietică, în 1928, existau mai puţine şcoli decât pe timpul ţarismului, 20% din ele urmând să se închidă din cauza sărăciei. Universităţile erau numai cu numele, căci, de fapt, nu se ridicau mai sus de nivelul şcolilor profesionale, ce produceau „tehnicieni şi medici”. Facultate de drept nu mai exista în ţara în care noţiunea de drept dispăruse. Nu se putea concepe o facultate de teologie acolo unde ateismul era doctrină oficială; nici o facultate de filosofie şi litere, unde acestea erau dispreţuite. Vechii profesori fuseseră concediaţi, expulzaţi, împuşcaţi, iar dintre cei noi mulţi se sinucideau. Cea mai dezvoltată ştiinţă era chimia, iar bibliotecile şcolare, şi aşa sărace, au fost triate de Gorki, consilier spiritual al bolşevismului, până a rămas în ele doar „literatura proletară mondială”.
În 1924 Rusia avea 7 milioane de copii orfani părăsiţi care hoinăreau prin întreaga ţară. Dintre ei doar 80.000 au fost primiţi în orfelinate. 20 de mii de elevi examinaţi la Petersburg (42%) au fost găsiţi afectaţi de anemie şi 36% de boli cardiace. În 1926 numai 800 de elevi din Petersburg au terminat cursurile, iar la Moscova doar 35% din copiii de vârsta şcolară făceau studii. Comerţul stradal, nepermis, în mare parte îl practicau minorii.
În 1924 118 copii, de la 9 la 20 de ani, au săvârşit 29.727 de crime. Soţia diplomatului Zinoviev propunea „naţionalizarea copiilor, pentru a-i înlătura de la înrâurirea primejdioasă a familiei”.
Ziarul Pravda din 20 mai 1927 publica cifre incredibile despre criminalitate. „În Petersburgul cu o populaţie de 600 mii de oameni, copiii au comis, în 1918, 8 mii de crime, iar în 1919 – 10 mii de crime”, scrie Ch. Saralea. Soţia lui Kalinin constată că există părerea ca „să fie strânşi copiii în lagăre de concentrare”.
Adolescenţa, considerată vârsta convertirii la Dumnezeu, în ţara sovietelor era vârsta când se ajungea în lagărul de concentrare. C. Grumăzescu conchide că „niciodată vreo organizare mai metodică, un program mai blestemat n-a căpătat rezultate mai grozave”.
În anii 1929-1930 problema educaţiei generaţiei tinere s-a pus într-un mod şi mai perfid: reeducarea ei în şcoli şi aziluri, în scopul extirpării egoismului care venea, chipurile, din familia burgheză. Profesorul Zutkind, citat de C. Grumăzescu, considera că foamea, frigul şi lipsa de jucării, tovarăşii şi strada vor lichida egoismul copiilor. Fetiţelor li se interzicea să se joace cu păpuşile, pentru a nu li se dezvolta sentimentul egoist al maternităţii. Exact cum îşi propusese Lunacearski: „Nu voim ca să fie crescuţi copiii în atmosferă de iubire”. Legile statului condamnau chiar şi manifestările particulare de religiozitate.
În Luminătorul, nr. 13-14, 1930, C. Grumăzescu publică instrucţiunile date învăţătorilor de ziarul Asociaţiei celor fără Dumnezeu, cu prilejul sărbătorii de Paşti:
„1. Copiilor de la 8 la 10 ani.
Să se aţâţe în ei pofta de a lupta împotriva sărbătorilor religioase. Să fie îndemnaţi să ceară frecventarea şcolii în zilele de Paşti. Să fie întrebaţi care dintre părinţi fac pregătiri pentru sărbători. Să li se explice caracterul contrarevoluţionar al sărbătorilor Paştilor etc.
- Copiilor de la 10 la 12 ani.
Să li se arate influenţa nefastă a preoţilor, a sectarilor şi a culacilor. Să se organizeze propaganda printre părinţi. Să se stăruie asupra primejdiei bolilor venerice provocate de sărutările religioase (sărutările de Paşti etc.)
- Copiilor de la 12 la 14 ani.
Să li se explice rolul contrarevoluţionar al clerului. Să se formeze grupări propagandiste. În timpul lecţiilor să se citească gazeta Fără Dumnezeu şi să li se aducă la cunoştinţă copiilor istoria sângeroasă a Bisericii creştine.”
Să cugetăm asupra ameninţării îndreptată contra lumii întregi prin această educaţie de ură împotriva lui Dumnezeu; nimicirea întregii convingeri religioase din conştiinţa noilor generaţii ale unui popor de 140 de milioane de oameni.
La sărbătorile creştine tineretul era obligat să însceneze în faţa credincioşilor ieşiţi de la biserică rituri bisericeşti parodiate, să facă orgii fiind îmbrăcaţi în veşminte bisericeşti, să batjocorească icoana, crucea, cădelniţa.
„Cine stăpâneşte astăzi tineretul, mâine va stăpâni viitorul” – acest dicton al ateiştilor bolşevici a ajuns să dea roade.
Aleksandr Soljeniţîn în cap. 17, Chiştocii, din cartea Arhipelagul Gulag scrie despre copiii sovietici care, înainte să ajungă cetăţeni ai propriei lor ţări, ajunseseră în puşcării: „În 1927 deţinuţii în vârstă de la 16 până la 24 de ani reprezentau 48% din totalul celor încarceraţi. Dar existau şi copii sub această vârstă care nu erau incluşi în statistici”. Autorul aminteşte despre un copil de şase ani închis în colonie conform art. 58, ca deţinut politic. Legile staliniste pentru „chiştoci” au fost în vigoare 20 de ani (până în 1954): pentru nişte spice furate din câmp sau pentru un buzunar de cartofi – opt ani de lagăr. Minorii erau judecaţi cu aplicarea tuturor măsurilor punitive, inclusiv pedeapsa cu moartea. „Deci, la 10 ani după revoluţia din octombrie, băieţii şi fetiţele, care în 1917 aveau de la 6 până la 14 ani, formau jumătate din populaţia penitenciară. Asta nu cadrează cu lupta împotriva rămăşiţelor conştiinţei burgheze”.
Chiştocii din cartea lui Soljeniţîn sunt ”pionierii lumii interlope”, produse ale pedagogiei de colonie a lui Makarenko. „Ei nu se prefac: ei nu recunosc pe nimeni ca fiinţă umană. Aşa au apucat să vadă lumea şi acum se ţin de această imagine. O dată cu ei creşte o ciumă pentru oameni – scrie Soljeniţîn. Dacă nu se transformă într-o mică fiară îndărătnică, pentru care nu a fost creată limba omenească, acel copil nu rezistă”. Tot la Soljeniţîn veţi citi despre vizita „sufletologului” Gorki la o colonie de copii. Un băiat, de 14 ani, iubitor de adevăr, i-a strigat: „Ascultă, Gorki, vrei să afli adevărul? Şi i-a spus pe nerăsuflate tot-tot-tot”. „Sufletologul” îl ascultă, iese cu ochii înlacrimaţi din baracă şi scrie în cartea de impresii… elogii stereotip la adresa uimitoarei energii a educatorilor comunişti. Vaporul cu care pleca Gorki nici nu apucă să se desprindă de mal şi băieţelul este împuşcat. „Sufletologul” ştia că asta îi va fi soarta, dacă nu-l va lua cu el.
În articolul Rusia Sovietică, publicat în nr. 19 al Luminătorului din 1929, C. Grumăzescu rezuma cuvântarea de mai multe ceasuri, ţinută de Buharin la o întrunire a c.c. al partidului comunist rus. Buharin a declarat că are patru duşmani în Rusia: 1. Antisemitismul, care „trebuie combătut printr-un război furios, păstrând mijloacele şi datoria de luptă alături de evrei”; 2. Naţionalismul, mişcare patriotică periculoasă în Rusia şi Turkestan; 3. Biserica, religia, care renaşte sub diferite forme la sate şi oraşe; 4. Culacii, adică ţăranii avuţi, care nu doresc să dea recolta pe preţul stabilit de stat (adică pe gratis).
În anii ’30 Rusia nu se mai certa pentru clerul alb sau negru; ea se împărţise în două tabere: pentru Dumnezeu şi împotriva lui Dumnezeu. C. Grumăzescu comentează protestele în legătură cu violenţa în lupta antireligioasă din Rusia, publicate (în Le temps, 11.III.1930) de autorităţile bisericeşti catolice, ortodoxe şi protestante din toate ţările. Reacţia rusească a fost următoarea: Societatea celor fără Dumnezeu a declanşat noi atacuri împotriva sărbătorilor Sfintelor Paşti, iar Mitropolitul Serghie implora mila corespondentului unui ziar german Kölnische Zeitung, care dorea să publice interviuri despre persecuţiile religioase din Rusia. În timp ce organizaţia celor fără Dumnezeu lucra prin toate mijloacele – presă, învăţământ, legislaţie – ca să distrugă Biserica şi să ucidă sufletul omenesc, mitropolitul, numit de C. Grumăzescu „un martir al minciunii”, nu îndrăznea să facă nici o declaraţie verbală. Concluzia străinilor, care vedeau de departe tragedia rusească, era următoarea: o dată ce Sovietele afirmă că n-au apelat niciodată la persecuţii religioase, ele vor continua în acelaşi mod „să nu mai persecute” (deşi ruşii refugiaţi povesteau cum cekiştii crucificau preoţi pe uşile altarului). C. Grumăzescu mai completează informaţiile referitoare la pedagogia răului cu un chestionar inchizitorial (publicat de revista Christliche Welt), pe care trebuia să-l completeze copiii ruşi în şcoli, fiindu-le interzis să-l poarte cu ei. Am selectat câteva întrebări din chestionar: Cărei naţionalităţi aparţii? Care este ocupaţia părinţilor tăi? Cine dintre ai tăi merge la biserică? Tu te duci la biserică? Te sileşte cineva să mergi la biserică? Ai reuşit să-ţi obţii dreptul de a nu merge la biserică? Porţi cruce? De ce? Te rogi? Ce spun părinţii tăi despre „desfiinţarea” duminicii? Dar tu? Te-ai înscris la cercul antireligios? Dacă nu, de ce?
În nr. 2 din 1930 al Luminătorului C. Grumăzescu traduce din Foi et Vie un articol zguduitor despre ateismul rusesc. În Apocalipsa timpului nostru V. Rozanov scria despre „perdeaua de fier care se coboară asupra Rusiei. Este timpul să îmbrăcăm blana şi să ne întoarcem acasă. Însă nici blana, nici casa nu pot fi găsite”. După pierderea patriei materiale, ruşii au pierdut şi patria sufletească. Într-un vagon murdar de scuipat şi de fum, un rus îi spunea altuia „Hristos a înviat!” şi i se răspundea: „Nu a existat!”. Această laconică afirmaţie este simbolul comunismului, al acelei flăcări „care, întinzându-se, a distrus lumea întreagă. Sufletul lumii este supus jafului şi stricat încet, pe ascuns, cărămidă cu cărămidă, până la temelia pe care orice lucru trebuie să se construiască”, semnalează Rozanov.
Alianţa Ateilor, constituită în 1925 din corespondenţii şi prietenii ziarului Ateul, avea două concepţii în privinţa mijloacelor de luptă antireligioasă: marxismul şi anarhismul. Biroul propagandei le recomandă să lucreze „mai mult prin fapte decât prin vorbe”, ca să câştige încrederea populaţiei: să clădească şcoli, orfelinate, să-i ajute pe nenorociţi, să repare poduri. Dar grija cea mare era ca personalul pedagogic şi programele şcolare să propage ateismul.
Alianţa Ateilor se înfăţişa ca o organizaţie ce a depăşit cadrul unei singure ţări. Din 1925 ea a intrat în Internaţionala cugetării libere şi, prin departamentul afacerilor externe, avea legături cu organizaţiile liber-cugetătorilor din întreaga lume. Alianţa Ateilor, „cârmuitor al lucrului religios universal”, desăvârşea în chip amănunţit metodele de lucru şi literatura antireligioasă printr-un sistem de şcoli antispirituale profesionale roşii.
Monstruoasele rătăciri ale materialismului şi ateismului au luat în stăpânire gândirea oamenilor mai mult decât se crede. Un comentator al istoriei revoluţiei franceze din 1789 afirma că Declaraţia Drepturilor Omului a marcat începutul unei crize, care nu se va încheia decât prin declararea tot atât de solemnă a drepturilor lui Dumnezeu.
Din 1789 până în 1870, în mai puţin de o sută de ani de campanii antireligioase şi de separare a bisericii de stat, Franţa atingea recordul criminalităţii între ţările europene. La Paris, dintre 100 de criminali, 89 frecventaseră şcolile laice ale statului şi doar 11 – şcolile confesionale.
Războiul civil din Spania anilor treizeci l-a determinat pe George Orwell să se preocupe de definirea totalitarismului de tip comunist. În 1949 a publicat romanul său 1984, în care est-europenii şi-au recunoscut „lagărul socialist”. Când în anii ’70, un alt scriitor politic, Al. Soljeniţîn, face portretul comunismului, de astă dată în calitate de martor ocular şi cronicar, opinia publică mondială îşi dă seama de gravitatea fenomenului.
Presa bisericească din România pusese însă diagnosticul chiar din anii douăzeci, prevăzând că dispreţul pentru Dumnezeu şi pentru viaţa omului nu poate rodi decât monştri. „Arta” pedagogică bolşevică, bazată pe evanghelia urii, în următoarele două generaţii a plodit un anume tip de mentalitate. La tot pasul răsună şi acum ecouri adânci ale regimului de opresiune şi minciună, instaurat în 1917. Destrămarea şi moartea sufletului a cuprins popoarele care au suportat acest tip de invazie. Vom cita în încheiere din Sindromul totalitar, de profesorul Vasile Iliescu, concluzii care se referă la efectele vizibile în faza a treia, posttotalitară: „societatea se atomizează – fiecare pentru sine – omul se închide în el însuşi, devine un schizoid claustrat, potenţial schizofrenic, animat în străfunduri de o ură turbată faţă de agresori şi de o agresivitate greu stăpânită faţă de membrii comunităţii din care face parte”.
Bibliografie:
- Heidegger M., Repere pe drumul gândirii, Bucureşti, 1988, p.321.
- Iliescu V., Sindromul totalitar, în revista Familia română, nr. 3-4, 2000, p. 44.
- Titov T., Situaţia Bisericii Ortodoxe Orientale în prezent, Chişinău, 1933, cap. V.
- Soljeniţîn Al., Arhipelagul Gulag, Bucureşti, 1997, vol. II, cap. XVII.
- Revista Luminătorul din perioada decembrie 1927 – februarie 1930 (articolele şi comentariile din care s-a citat în prezentul articol, în context fiind indicat numărul şi anul apariţiei).
https://limbaromana.md/index.php?go=articole&n=2615
////////////////////////////////////////
Nicolae Labis şi Nichita Stănescu
În anii ’50 ai secolului trecut, Nicolae Labiş (2 decembrie 1935 – 22 decembrie 1956) şi Nichita Stănescu erau doi poeţi foarte tineri, în plină ascensiune. Amândoi au devenit rapid celebri. Mai întâi Labiş. Puţin mai târziu, Nichita.
Un articol de Petre Ivan
Nicolae Labis şi Nichita Stănescu
Nicolae Labis era mai tânăr decât Nichita cu doi ani. Ceea ce nu se ştie este că Nichita a avut un adevărat „complex Labiş”, fiind tot timpul intimidat, inhibat de prezenţa fizică şi poemele autorului „Morţii căprioarei”.
„Când eram student la Universitate, Nicolae Labiş urma, alături de alţi viitori scriitori, „Şcoala de Literatură”, povestea Nichita unor prieteni, în 1979. Într-o zi, în pauză, am auzit cum o colegă urla ca un megafon :
– Stimaţi tovarăşi, printre noi se află marele poet Nicolae Labiş. Să-l rugăm să ne citească o poezie…
Bătrânilor, Labiş nu ne-a citit nimic. Ne-a recitat poemul „Moartea căprioarei”. Am fost copleşit… Până atunci credeam că sunt şi eu un poet mare. Ei bine, în momentele când Labis recita, mi-am dat seama cât de mare poet era el şi cât de prost eram eu. După asta mai mâzgăleam şi eu câte o poezie. Despre izvoare, să zicem. O transcriam frumos şi o arătam unui prieten.
– Da, e drăguţă, strâmba din nas prietenul. Îmi pare rău însă să-ţi spun că Nicolae Labiş a scris şi el o poezie pe această temă. A lui e genială, incomparabilă. E mai originală, are imagini mai reuşite, e o minune, ce mai.
Scriam o poezie de dragoste şi o arătam unei colege care îmi plăcea.
– Sigur, versurile tale sunt simpatice, spunea fata condescendent. Dar se compară ele cu celebrele versuri ale lui Labiş : „Azi m-am îndrăgostit, e-un curcubeu / Deasupra lumii sufletului meu” ? Mai încearcă, până la urmă nu-i rău deloc, spunea ea plictisită şi se îndepărta.
Ajunsesem să încui uşa când scriam ceva, de parcă aş fi săvârşit o crimă. Mi-era ruşine că scriu poezii atât de slabe în comparaţie cu ale lui Labis şi mă temeam tot timpul să nu mă fac de râs. În general, mă prefăceam că nu scriu nimic. Apoi s-a întâmplat groaznicul accident în care a pierit Labiş. Am suferit mult pentru dispariţia talentatutlui poet, pe care îl iubeam cu toţii şi pe care îl consideram liderul generaţiei noastre. El a trecut din viaţă direct în legendă. Peste un an sau doi, mă plimbam prin Cişmigiu cu prima mea iubită-scriitoare ( o poetă celebră în epocă, dar nu-i dăm numele – n.n.). Îi recitam din Rilke şi din poemele mele.nicolae labis
– Ştii cu cine m-am… culcat eu prima dată ? m-a întrebat fata pe neaşteptate şi fără nicio legătură cu ceea ce-i spuneam eu.
– Nu! Cu cine ?
– Cu Nicolae Labiş !
Ah, m-am gândit, Labiş ăsta nici mort nu mă lasă să trăiesc…
Treaba e, bătrânilor, că eu n-am îndrăznit niciodată, cât a trăit Labiş, să public vreo poezie. Labiş a murit în decembrie 1956, iar eu am debutat în primăvara lui 1957.”
* * * * *
P.S. „Mărturisirea” lui Nichita mi-a fost comunicată de un poet optzecist. Am verificat corectitudinea unor informaţii din monologul autorului celor „11 elegii” : într-adevăr, Nichita a debutat în martie 1957, cu trei poezii, în revistele „Tribuna” şi „Gazeta literară”.
Am revenit puţin asupra textului, amintindu-mi exact ritmul rapid al dialogului purtat de Nichita cu iubita lui. A mai fost şi o înjurătură la adresa lui Labiş, dar n-am mai reprodus expresia…
* articol preluat, cu amabilitatea autorului – prietenul ziarului nostru, scriitorul Şerban Tomşa – de pe blogul său, Colivii pentru idei.
CITIŢI ŞI:
NICOLAE LABIȘ. IPOTEZE DESPRE O MOARTE MISTERIOASĂ
Articole recomandate
Freddie Mercury, ultimele zile pe pământ
de
Anthony Quinn: Iubiți necondiționat! E cel mai important lucru din lume
de
Ultima seară pe pământ. De ce a murit Nichita Stănescu
de Monica Andronescu
Citiți în Ziarul Metropolis > https://www.ziarulmetropolis.ro/nicolae-labis-si-nichita-stanescu/
https://www.ziarulmetropolis.ro/nicolae-labis-si-nichita-stanescu/
//////////////////////////////////////////
Nichita Stănescu, inventatorul de cuvinte, ar fi împlinit …
Născut la 31 martie 1933, Nichita Hristea Stănescu, a rămas în amintirea tuturor prin calitatea poeziei sale, dar şi prin întâmplările prin care a trecut. Pe 31 martie 2013 ar fi împlinit 80 de ani
Un articol de Andrada Văsii
Nichita Stănescu, inventatorul de cuvinte, ar fi împlinit 80 de ani
Născut la 31 martie 1933, Nichita Hristea Stănescu, a rămas în amintirea tuturor prin calitatea poeziei sale, dar şi prin întâmplările prin care a trecut. Pe 31 martie 2013 ar fi împlinit 80 de ani.
Laureat al premiului Cununa de Aur la Struga în 1982, Nichita Stănescu a fost un inventator de cuvinte: „trimbulind“, „a ierbi“ şi „mitocosit“ sunt câteva dintre invenţiile sale literare.
Gândurile spectaculoase ale lui Nichita au fost înregistrate pe numeroase suporturi audio şi video. Şi acum, au rămas pe Youtube.
Iată câteva fraze spuse de Nichita Stănescu în interviurile sale:
„Nu m-a supărat în nici un fel de critica adusă versurilor mele. M-a supărat însă atacul la persoană; când un critic m-a făcut «bubos» și un altul mi-a spus ,,lipsit de caracter’’.
Despre procesul creator
Prefer să gândesc versuri cu nopți, iar după să le dictez soției, de-a valma. După ce ea le scrie, eu le privesc cu „ochiul rece“ și le perfecționez.
Dacă nu aș crede în mesajul meu literar, nu aș scrie. Cred în talentul și în vocația mea. Pentru asta mi-am jertfit întreaga existenţă ca să adaug o picătură de sensibilitate. Nu am impresii particulare, ci obiective.
Cărțile (n.r. publicate de către Nichita Stăneascu) nu stăteau nici măcar o zi în librării, la lansare.
Despre 11 elegii
În tinerețe eram un mare iubitor de icoane românești pe sticlă. Eram uluit câte Cine de taină sunt pictate pe sticlă și, la un moment dat, am văzut cum pictorul popular îl sculpta pe Iisus şi unu, doi, trei dintre apostoli. Am gândit (n.r. 11 elegii) ca pe o Cină cea de taină. Omul fantă este Iuda, care răstoarnă sensul elegiilor.
Cum am salvat un elev de la corigență
A venit o mamă la mine, plângând, să îmi spună că fiul ei a fost lăsat corigent la liceu din pricina faptului că a făcut o analiză proastă la o teză unde i se dăduse ca subiect o poezie de-a mea. Şi îmi spunea ,, Tovarășe maestru, dumneavoastră sunteți de vină, că mi-a căzut băiatul meu, care este bun la matematică.’’
Și îi spun „da stimată doamnă, eu sunt de vină. Ce să fac?“ ,, Păi duceți-vă la liceu și insistați pe lângă domnul profesor să îl treacă’’. Ce era să fac? M-am dus la liceu și m-am milogit de profesorul de limba română să îl treacă pe derbedeu.
În fine, fiind ploieștean și tinând la amintirea lui Caragiale, am practicat și eu lanțul slăbiciunilor, și până la urmă licheaua a trecut clasa. Nici până astăzi nu știu dacă licheaua a avut dreptate sau nu.
O întâmplare cu Nichita
Avea o generozitate ieșită din comun. De ziua mea a venit în vizită. Ce credeți că mi-a adus? O monedă de aur bizantină, din familia lui. Când a plecat mi-a spus: ,, Bătrâne, n-ai să îmi dai 100 de lei pentru taxi?” (medicul Ion Donoiu, într-un interviu cu John Gabrian Marinescu)
Chiar dacă a fost cel mai tânăr poet câștigător al premiului Herder (în 1975) și nominalizat în 1980 al premiului Nobel pentru Literatură ( pe care nu l-a primit din considerente de vârstă, sau pur și simplu pentru că nu era un opozant al regimului), Nichita Stăneascu era renumit pentru petrecerile pe care le făcea, dar și pentru felul său sincer de a fi.
CITIŢI ŞI:
FLORIN PIERSIC LA 87 DE ANI
Citiți în Ziarul Metropolis > https://www.ziarulmetropolis.ro/nichita-stanescu-inventatorul-de-cuvinte-ar-fi-implinit-80-de-ani/
https://www.ziarulmetropolis.ro/nichita-stanescu-inventatorul-de-cuvinte-ar-fi-implinit-80-de-ani/
/////////////////////////////////////////
Cenaclul cultural “Lucian Blaga” s-a lansat la Madrid (Spania)
Uniunea “Lucian Blaga” a Scriitorilor şi Artiştilor Români din Spania (preşedinte: scriitorul şi jurnalistul Ovidiu Constantin Cornilă) şi editura “Ego Liberum” au inaugurat Cenaclul “Lucian Blaga” în Madrid, Spania în data de 26 februarie 2022.
Un articol de Rhea Cristina
Acest eveniment special, înființarea primei ediții a Cenaclului “Lucian Blaga”, a fost organizat ca o reuniune regală a artelor, o punte de legătură spirituală între românii din diaspora și cei din țară, prin recunoașterea și punerea în valoare a operei scriitorului român Lucian Blaga în spațiul hispanic și european.
Astfel, în cadrul manifestării, au fost expuse diverse fațete culturale ale marelui gânditor și poet român, Lucian Blaga, și anume: exegeză, poezie, teatru, biografie.
În acelasi timp, un rol important în dinamica Cenaclului l-au avut creațiile personale ale membrilor acestuia, dar și ale invitaților: poezie, proză, eseu, expoziție de pictură.
Un liant spiritual aparte l-a constituit muzica: muzica ușoară, folk, dar și poezii blagiene care au fost puse pe portativ, un mare atractiv al evenimentului. La ediția inaugurală a Cenaclului “Lucian Blaga” a participat și scriitorul și jurnalistul român, rezident în Franța, Ciprian Apetrei.
Manifestarea a început cu un cuvânt de deschidere și inaugurarea Cenaclului (Ovidiu Constantin Cornilă), a urmat Lucian Blaga, personalitate polifatetică (Mihaela Petrișor), o punere în scenă a dramaturgiei blagiene, Destinul creator la Prometeu și la Meșterul Manole (Ciprian Apetrei), prezentarea expoziției Brâncuși (Ioan Oniciuc), exegeză blagiană, Lucian Blaga între chronos și etern (Ovidiu Constantin Cornilă), Creația poetică blagiană, reflecții (Gina Luca).
De asemenea, s-au lecturat poezii din creația poetului și filosofului din Lancrăm, dar și creații personale: Gabriela Tanțea, Violeta Andrei, Marin Dumitrescu (Nichita Stănescu, in memoriam), Ciprian Apetrei, Eugenia Petrușe etc.
Programul artistic a fost un moment special al evenimentului: artistele Elena Ninerica și Manuela Crina Pușcașu au interpretat piese din repertoriul folk național și internațional.
La finele activității, s-au oferit diplome de excelență și recunoștință tuturor membrilor Uniunii, dar și unora dintre invitați.
Evenimentul a fost înregistrat video integral de maestrul Narcis Pușcașu iar amfitrionul serii a fost Ioan Oniciuc, Președintele Uniunii Creatorilor de Artă din Madrid, Spania.
Inaugurarea acestui eveniment este o mare realizare a culturii din Diaspora română, dar și un vis împlinit, în care un simbol al culturalității și românității se află la loc de cinste.
Rhea Cristina Este scriitoare (a publicat 9 cărți în domeniul Literaturii, al Jurnalismului și al Științelor Comunicării), jurnalistă (licențiată a Facultății de Jurnalism și Știintele Comunicării din București). Din 2002, este membru al Uniunii Scriitorilor din România. In 2007 a fost bursierul fundației Kulturkontakt Austria, Programul de Rezidență artistică „Writers-in Residence“. În 2005 a fost admisă la Programul de Master în Jurnalism al Universităţii Indiana, Facultatea de Jurnalism, SUA, Graduate Studies (ofertă declinată). Este fondatoarea site-ului educativ “Great Fashion”, http://greatfashion.ro. Blogul ei de scriitor: http://cristinarhea.wordpress.com.
Citiți în Ziarul Metropolis > https://www.ziarulmetropolis.ro/cenaclul-cultural-lucian-blaga-s-a-lansat-la-madrid-spania/
///////////////////////////////////////
Spirit si libertate – Nikolai Berdiaev
Editura: Paideia
Autor: Nikolai Berdiaev
Descriere
Volumul prezinta incercarea lui Berdiaev de a analiza dimensiunea spirituala a existentei si de a observa cum se manifesta actul creator (si libertatea!) prin om: „Libertatea, cu dialectica ei interioara, cu destinul tragic ce il poarta in sine, e o experienta inerenta insusi crestinismului. Cel ce a depasit definitiv seductiile si tentatiile umanismului, cel ce a descoperit neantul divinizarii omului de catre om, niciodata nu mai poate renunta la libertatea ce l-a condus la Dumnezeu, la aceasta experienta definitiva ce l-a eliberat de Rau. Nu se poate mentine pe un teren abstract problema libertatii religioase si nici tratarea ei din punct de vedere static. Eu am venit la Hristos prin libertate, prin experienta intima a darurilor libertatii, credinta mea crestina nu este credinta datinilor patrimoniale primite ca mostenire, ci am mostenit-o printr-o torturanta experienta de viata interioara. Nu cunosc constrangere in viata mea religioasa, nu cunosc experienta credintei sau religiozitatii autoritare. Se pot opune acestui fapt formule dogmatice si teologii abstracte? Nu, caci pentru mine nu vor fi niciodata cu adevarat convingatoare. Libertatea m-a condus la Hristos si nu voi cunoaste alt drum ce duce la El”.
***
Potrivit lui Gheorghe Vladutescu: „Ideea existentei unei filosofii crestine determina situarea in alt referential, tocmai prin trecerea dincolo, in ordinea profunzimii, de „incercare”, de punere in situatie si in doctrinaristic, de acesta intr-o logica oarecum fictionalista, ce ar fi daca? (ce ar fi daca lucrurile ar sta in acest fel, in altul, platonic sau aristotelic sau hegelian) de aici si dificultatile in identificarea statutului, inmultite, din interior, de formele istorice ale filosofiei crestine insasi. Bunaoara, thomismul de azi, exemplifica Berdiaev, este o revenire la „gandirea catolica a Evului Mediu”, barthianismul la „sursele Reformei”. Or, era nevoie de o intoarcere „la origini” pentru o autentica innoire, mai exact, pentru determinarea „unei miscari creatoare” in crestinismul de azi. Cercetarea, la nivelul fundamentelor, a ideii de filosofie crestina tinea ea insasi de acest program. Aplicat in mai mare masura ordinii de exercitiu, Gilson, si ordinii de specificatie (sau naturii filosofiei), Maritain, amandoi treceau, la o justificare a filosofiei crestine, totusi, prea din interiorul filosofiei. Raportul dintre masurat si masura era, orice s-ar spune, inversat. Mai degraba insa trebuie pornit dinspre crestinism, pentru a fi in masura sa justificam ideea de filosofie crestina. Este ceea ce avea sa faca Berdiaev, de doua ori, memorabil: o data prin intoarcerea perspectivei, apoi prin aducerea punctului de vedere rasaritean, ortodox”.
https://www.editurauniversitara.ro/spiritualitate/spirit-si-libertate-nikolai-berdiaev.html
//////////////////////////////////////
Sutanele turnatoare la Satane au facut pactul cu diavolul rosu dupa 1944,ca sa treaca puntea PeSeDisto-Globalista… Ortodoxism + comunism = love(le)
Prin grija unei firme locale, teoretic am televiziune prin cablu. Din cele aproximativ 40 de posturi, vreo 30 sunt de umplutură. Vorba aia, firmă mică, buget pe măsură. Unul din posturi este și Trinitas TV, mutat de Daniel Ciobotea, patriarhul Daniel după numele de scenă, la București. Acum câteva zile, am nimerit întâmplător pe acest post și mi-a atras atenția o călugăriță de la Putna, cred, destul de în vârstă. Lasând la o parte că vorbea ca o cizmă în limba română, respectiva a adus un adevărat elogiu bisericii ortodoxe din timpul dictaturii comuniste. În opinia acestei starețe, ortodocșii din acea perioadă au adus biserica pe culmi nebănuite. Wau! Pentru cei cu memoria slabă, haideți să amintim câteva din faptele ortodocșilor lui Pește din timpurile în care oamenii erau uciși pentru opiniile lor.
Majoritatea preoților și-au turnat aproapele la Securitate, contrar doctrinei creștine.
Au făcut concesii majore regimului ateu bolșevic. Păi, și Hristos putea foarte simplu să scape de crucificare dacă-i trăgea o odă lui Pilat din Pont. Nu credeți? Și Hristos este modelul de creștin ce trebuie urmat. Așa încât, ortodocșii care au facut pactul cu diavolul rosu nu se pot numi creștini.
”Creștini” ortodocși cu limba în fundul dictatorului ateu: “Va asiguram, mult stimate domnule presedinte, ca, in ciuda clevetelilor ce se fac auzite in unele cercuri rauvoitoare din strainatate, dintotdeauna ostile poporului roman, noi sprijinim cu toate fortele noastre actuala modernizare a comunelor si satelor de pe plaiurile romanesti, modernizare care contribuie, evident, la ridicarea nivelului de trai al taranimii muncitoare spre un grad de civilizatie care sa reduca tot mai mult deosebirea dintre oras si sat.” (Nestor VORNICESCU, mitropolit, „Scinteia”, 15 aprilie 1989)
Creștini (???) ortodcși care s-au închinat unuia ce repeta intr-una că nu există Dumnezeu: “Asemenea tuturor fiilor patriei, si noi, slujitori cultelor, nutrim convingerea nestramutata ca avem la cirma natiunii noastre conducatorul care poarta neabatut crezul si vointa poporului roman, din mijlocul caruia s-a ridicat, veghind pururea, cu inima si cugetul inaripate, pentru rostuirea fericita si inteleapta a tarii, pentru soarta pacii si a vietii in intreaga omenire.” (TEOCTIST, patriarh, „Scinteia”, 24 mai 1985)
Dacă și ăștia sunt creștini, înseamnă că degeaba există Decalogul și inutil a murit Hristos pe cruce: “Pentru toata aceasta libertate, cu asentimentul reprezentantilor cultelor prezenti aici, as dori sa asigur plenara de sentimentele noastre patriotice si unanime de recunostinta fata de conducatorul nostru mult pretuit, domnul Nicolae Ceausescu, luptator neobosit.” (Antonie PLAMADEALA, mitropolit, Cuvint rostit la Plenara Consiliului National al Frontului Democratiei si Unitatii Socialiste, „Scinteia”, 1 decembrie 1988)
Și de aceea România arată cum arată azi: ortodoxia ucide România: “Domnul presedinte al Romaniei s-a impus in constiinta lumii ca o mare personalitate politica, indisolubil legata de marile si nobilele cauze ale umanitatii, ca unul din cei mai de frunte militanti pentru pace, pentru o lume mai buna si mai dreapta, pentru libertatea si independenta popoarelor.” („Luceafarul”, 28 ianuarie 1978, Iustin MOISESCU, patriarh)
De ce au făcut-o? Pentru avantaje materiale, precum Iuda. Doctrina creștină? O poveste pentru “fraieri”. De ce nu și-au cerut iertare poporului român? Din trufie. O atitudine total contrară creștinismului. România, țară creștină? Hă, hăăă, hăăăăăăăăăăă.
Citeste si articolele:
Atrocități comise în numele religiei
Guvernul penal Ponta dă ordonanțe la tot cartieru’
Episcopul Anton Durcovici, ucis de comuniști, beatificat de Vatican
Biserica Ortodoxă Română, una din aripile bogate ale USL
Biserica Ortodoxă Română, legătura României cu Evul Mediu
https://asapteadimensiune.ro/ortodoxism-comunism-lovele.html
/////////////////////////////////////////////////
Despre dezumanizarea comunistă din Rusia interbelică
Ce păcat că mulți românași cu creierul gol și satanizați la maxim, ce-și doresc revenirea la comunism, nu pot citi acest material.
Motto: „Marxismul vede in Rau un drum ce duce spre Bine. Acesta ar fi sentimentul demoniac al marxismului, cunoscut indeobste sub denumirea de element dialectic.” (Nicolai Berdeaev)
Comunismul nu este ideologie, ci satanologie
Comisarul poporului pentru invatamantul public, A. Lunacearski, formula in acei ani deviza bolsevismului in cel mai pur stil al Talmudului: “Noi uram crestinismul si pe crestini; chiar cei mai buni dintre ei trebuiesc socotiti ca cei mai inversunati dusmani ai nostri. Ei predica iubirea aproapelui, ceea ce este impotriva principiilor noastre. Jos dragostea de aproapele ! Ceea ce ne trebuie este ura. Noi trebuie sa stim sa uram: numai cu acest lucru vom cuceri lumea”. C. Grumazescu remarca insa ca acelasi om, la Geneva, cerea dezarmarea generala si pacea universala.
Ca si revolutionarii de la 1789, bolsevicii isi propuneau sa nimiceasca “regii pamantului si ai cerului”. Pentru a caricaturiza viziunea profetica a Patriarhului Iacob, pe coperta revistei “Bezbojnic” (“Fara Dumnezeu”) era desenat un monstru de om care se ridica pe o scara spre cer cu un ciocan in mana, ca sa-l darame pe Dumnezeu. Imediat dupa 1917, A. Lunacearski a incercat o reforma a calendarului pentru a-i instala pe “sfintii” noii religii. Proiectul pastra veleatul erei crestine, insa denumirea zilelor saptamanii urma sa se schimbe: duminica sa se numeasca “Lenin”, lunea – “Ziua Sovietelor”, martea – “Ziua Revolutiei” etc. In saptamana sovietica ziua de odihna cadea martea. Numele lunilor urmau sa fie schimbate, cu exceptia lui februarie si octombrie. Ianuarie trebuia sa se numeasca “Lenin”, martie – “Stalin” etc.
Chiar daca bolsevicii si-au concentrat toata atentia, asupra scolii, “omul nou” arata falimentul ideologiei lor. Scoala ca pepiniera a comunismului n-a reusit sa dea decat ceea ce Zinoviev numea voios “homo soveticus” ori “homocus”.
In Republica Sovietica existau in 1928 mai putine scoli decat pe timpul tarismului, 20 % din ele urmand sa se inchida din cauza saraciei. Universitatile erau numai cu numele, caci, de fapt nu se ridicau mai sus de nivelul scolilor profesionale, ce produceau “tehnicieni si medici”. Facultatea de drept nu mai exista intr-o tara in care notiunea de drept disparuse. Nu se putea concepe o facultate de teologie acolo unde ateismul era o doctrina oficiala, nici o facultate de filosofie si litere, unde acestea erau dispretuite. Vechii profesori fusesera impuscati, concediati, expulzati, iar cei noi se sinucideau. Cea mai dezvoltata stiinta era chimia, iar bibliotecile scolare, si asa sarace, au fost triate de Gorki, consilierul spiritual al bolsevismului, pana a ramas in ele doar “literatura proletara mondiala”.
In 1924 Rusia avea 7 milioane de copii orfani parasiti care hoinareau de la nordul la sudul Rusiei si invers. Dintre ei doar 80.000 au fost primiti in orfelinate. 20 de mii de elevi examinati la Peterburg (42 %) au fost gasiti atinsi de anemie si 36 % de boala de inima. In 1926 numai 800 de elevi din Peterburg au terminat cursurile, iar la Moscova doar 35 % din elevi mergeau la scoala. Comertul nepermis pe strazi era facut in mare parte de copii.
In 1924, 118 copii de varsta de la 9 la 20 de ani, au savarsit 29.727 de crime. Sotia diplomatului Zinoviev propunea “nationalizarea copiilor, pentru a-i inlatura de la inrauirea primejdioasa a familiei”.
Ziarul “Pravda” din 20 mai 1927 publica cifre incredibile despre criminalitate. “In Peterburgul cu o populatie de 600 mii de oameni ,in 1918 copii au comis 8 mii de crime, iar in 1919 – 10 mii de crime”, scrie Ch. Saralea. Sotia lui Kalinin constata ca exista parerea “sa fie stransi copiii in lagare de concentrare”. Ce rol important – de educatori – au primit brusc sotiile bolsevicilor lui Lenin.
Adolescenta, socotita varsta convertirii la Dumnezeu, in tara sovietelor era varsta cand se ajungea in lagarul de concentrare. C. Grumazescu conchide ca “niciodata vreo organizare mai metodica, un program mai blestemat n-a capatat rezultate mai grozave”.
In anii ’29 – ’30, problema educatiei generatiei tinere s-a pus intr-un mod si mai perfid: reeducarea ei in scoli si aziluri in scopul extirparii egoismului care venea chipurile din familia burgheza. Profesorul Zutkind, citat de C. Grumazescu ,considera ca foamea, frigul si lipsa de jucarii, tovarasii si strada vor lichida egoismul copiilor. Fetitelor li se refuzau papusile, pentru a nu le dezvolta sentimentul egoist al maternitatii. Exact cum isi propusese Lunacearski: “Nu voim ca copii sa fie crescuti in atmosfera de iubire”. Legile statului osandeau chiar si manifestarile particulare ale religiozitatii.
In “Luminatorul”, nr. 13-14, 1930, C. Grumazescu da publicitatii instructiunile date invatatorilor de ziarul Asociatiei celor fara Dumnezeu, cu prilejul sarbatorii de Pasti 1930:
- Copii de la 8 la 10 ani.
Sa se atate in ei pofta de a lupta impotriva sarbatorilor religioase. Sa fie indemnati sa ceara frecventarea scolii in zilele de Pasti. Sa fie intrebati care dintre parinti fac pregatiri de sarbatori. Sa li se explice caracterul contrarevolutionar al sarbatorilor Pastilor etc.
- Copii de la 10 la 12 ani.
Sa li se arate influenta nefasta a preotilor, a sectarilor si a culacilor. Sa se organizeze propaganda printre parinti. Sa se staruiasca asupra primejdiei bolilor venerice care le prezinta sarutarile religioase (sarutarile de Pasti etc.)
- Copii de la 12 la 14 ani.
Sa li se explice rolul contrarevolutionar al clerului. Sa se formeze gruparile propagandiste. Sa se citeasca gazeta “Fara Dumnezeu” in timpul lectiilor si sa se faca cunoscuta copiilor istoria sangeroasa a Bisericii crestine.
Soljenitin scrie in cap. 17 ,“Chistocii”, din cartea “Arhipelagul Gulag” despre copiii sovietici care inainte sa ajunga cetateni ai propriei lor tari, ajunsesera cetateni ai puscariilor: “In 1927 detinutii in varsta de la 16 pana la 24 de ani reprezentau 48 % din totalul celor incarcerati. Dar existau si copii sub aceasta varsta care nu erau inclusi in statistici”. Scrie despre un copil de sase ani inchis in colonie conform Art. 58, detinut politic. Legile staliniste pentru chistoci au dainuit 20 de ani (pana in 1954): pentru niste spice furate in camp sau pentru un buzunar de cartofi – opt ani de lagar. Minorii erau judecati cu aplicarea tuturor masurilor punitive, inclusiv pedeapsa cu moartea. “Deci la 10 ani dupa revolutia din octombrie, baietii si fetitele care in 1917 aveau de la 6 pana la 14 ani formau jumatate din populatia penitenciara. Asta nu cadreaza cu lupta impotriva ramasitelor constiintei burgheze”.
Sursa: Scrierile lui Corneliu Grumazescu in presa interbelica din Basarabia
Citeste si articolele:
Minciuna, acest împuțit brand comunist
Cum au torturat comuniștii oameni nevinovați pentru un singur cuvânt rostit
Continuă propaganda comunistă la televiziunile din România
Nostagicii comunismului criminal sunt formati in bancile scolii
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.
“Despre dezumanizarea comunistă din Rusia interbelică”
Rusia, adevărata față
[…] Despre dezumanizarea comunistă din Rusia interbelică […]
Sergiu Nicolaescu: “Vom munci în spiritul expunerii tovarășului Nicolae Ceaușescu” |
[…] Despre dezumanizarea comunistă din Rusia interbelică […]
Ion Mihai Pacepa despre Savanta de renume mondial
[…] Despre dezumanizarea comunistă din Rusia interbelică […]
Ion Mihai Pacepa: Ceaușescu nu și-a asumat responsabilitățile unui tată
[…] Despre dezumanizarea comunistă din Rusia interbelică […]
Evreii, mereu în apărarea comuniștilor criminali
[…] Despre dezumanizarea comunistă din Rusia interbelică […]
Un sfert de secol de circ paranoic bolșevic |
[…] Despre dezumanizarea comunistă din Rusia interbelică […]
https://asapteadimensiune.ro/despre-dezumanizarea-comunista-din-rusia-interbelica.html
//////////////////////////////////////////////
Sângele lui Isus, by Mary Fairchild; (Pentru spalarea de rapanul exterior,dar si de raia interioara -Marcu 7/14-23)…1 Ioan 1:7. Dar dacă umblăm în lumină,by john Fischer; Cu Ioan, Pavel, Hristos în Paradis, de Hugo Bouter; Spălarea(DOAR) pe mâini a lui Pilat; SALVAREA SUFLETULUI E POSIBILĂ DOAR PRIN ISUS; Există o putere absolută în sângele lui Isus Hristos; Sfințiți prin Duhul Sfânt;Ce beneficii ne-a adus Jertfa de sânge a lui Isus; Despre lucruri esențiale: Frica, păcatul, boala, Vaccinul. Sângele lui Isus și Harul’; Totul despre Botezul Biblic in Apa – FARA COMPROMIS;Ghidul 22 – Botezul lui Isus si botezul nostru; La Sfânta Părtăşanie se mănâncă trupul lui Isus şi se bea sângele lui Isus Hristos?Sângele Ispăşit- Ce înseamnă sângele ispăşitor pentru tine? Moartea lui Isus ca jertfă; Semnificația morții lui Cristos, de Adrian Buhai; Simbolismul Pâinii si Vinului. Conceptul scriptural; Prietenia Lumii;Komunismul a fost creat ca să lucreze fără Dumnezeu! De aceea s-a ales praful; Şi acum- globalismul adună ce a semănat împotriva Lui, devenind pulbere! Astfel…, PROFEȚIILE NAȘTERII LUI CRISTOS…
//////////////////////////////////////////////////////////
////////////////////////////////////////////////////////////////////
PROFEȚIILE NAȘTERII LUI CRISTOS
VIOREL ARDELEAN
Hampton Keathley, III , Th.M.
Introducere
Aş dori să vă invit să păşiţi alături de mine la bordul unei imaginare maşini a timpului pentru a demara o călătorie pasionantă înapoi în trecut. De ce vă invit să mă însoţiţi într-o astfel de călătorie? Ei bine, haideţi să privim la lumea din zilele noastre. În ciuda atâtor progrese tehnologice şi a atâtor programe sociale, trăim într-o lume sfâşiată de o concurenţă, omucidere şi depravare morală de cel mai înalt grad, suntem înconjuraţi de războaie şi veşti de războaie, cămine distruse (divorţ, copii abuzaţi, parteneri de viaţă abuzaţi), iar lista poate continua la nesfârşit. Disputa israeliano-arabă este în plină desfăşurare, fără a se întrevedea o soluţionare reală a acesteia. Poluarea, ameninţarea holocaustului nuclear şi distrugerea atâtor bunuri ni se îngrămădesc deasupra capului, şi cu toate acestea suntem neputincioşi în faţa rezolvării acestor probleme. Oamenii generează programe sociale pentru nevoiaşi şi reforme, formulează soluţii, însă problemele nu dispar. Nu numai că ele continuă să existe, însă par să ia proporţii, exact aşa cum ne previne Biblia (2 Tim.3.13).
Susţinătorii unităţii mondiale din societatea noastră văd, desigur, toate lucrurile într-o altă lumină. Spre exemplu, în ultimii ani am fost martorii unor schimbări de proporţii în Europa, dărâmarea zidului Berlinului, dizolvarea Uniunii Sovietice, deschiderea Rusiei, conferinţele continue despre pacea din Orientul Mijlociu. Am fost martorii aparentelor schimbări în vederea promovării păcii ce au avut loc în diferitele ţări ce-au aparţinut fostului bloc comunist, iar înaltele oficialităţi guvernamentale şi întreaga societate văd toată această mişcare ca un semn al apropierii generale de o nouă eră a păcii mondiale. De fapt, ceea ce afirmă cu toţii nu este nimic altceva decât nevoia noastră a tuturor ca pe scena istoriei umane să apară un lider influent, puternic şi carismatic, care să aducă întreaga planetă la unitate şi pace. Deci, lumea este în căutarea unei astfel de persoane, a cuiva care deţine îndemânarea, înţelepciunea, puterea politică şi carisma necesare atragerii unei lumi întregi într-o nouă eră a globalismului în care să domnească pacea.
Dar, dacă privim în rândurile liderilor actuali din lume, putem noi găsi o astfel de persoană? Nu, în nici un caz! Problemele actuale depăşesc orice capacitate a vreunui om. Scriptura însă ne promite exact un astfel de Mântuitor, deci datorită acestei promisiuni vă invit să luaţi parte la această călătorie. Însă tot ea ne avertizează că în vremea din urmă vor predomina trei elemente false, contrafăcute:
(1) Vremea din urmă va fi o vreme dominată de apostazie: Pe măsură ce parcurgem Scriptura, ea ne previne asupra faptului că va fi o revoltă universală progresivă împotriva autorităţii lui Dumnezeu şi a autorităţii care se va manifesta într-o formă de umanism în care omul, dând crezare vechii minciuni lansate de Satana că el îşi poate rezolva de unul singur problemele, devine centru, sursă şi răspuns la toate problemele sale (2 Tes. 2:3,11; 2 Tim.3:1, ş. urm.).
(2) Vremea din urmă va fi o vreme caracterizată de globalizare: Datorită războaielor, a frământărilor şi datorită ameninţării unor crize internaţionale care se vor naşte ca pregătire a scenariului Necazului celui Mare (Mat.24 şi Apoc.6-19), cât şi datorită umanismului omului [omul încrezător în sine], vom avea parte de un spirit de globalism (un Turn Babel al zilelor noastre). Rasa umană va semăna tot mai mult cu un sistem internaţional unic care va promite pace şi siguranţă (1 Tes.5.3).
(3) Zilele din urmă vor fi zilele unor falşi mesia: Această speranţă şi încercare asiduă de instaurare a unei forme de sistem mondial unic va duce la apariţia dorinţei şi a căutării după un om care să intre pe scena istoriei omenirii şi să aducă o lume întreagă la pace şi unitate. Zilele din urmă vor fi zilele unor falşi mesia, o vreme în care lumea va fi în căutarea unor persoane potrivite pentru acest rol de lider mondial, iar aceasta se va întâmpla până se va ridica o persoană sub forma Anticristului, a Fiarei din vremea Necazului (Mat.24.5, 23-24; 2 Tes.2:3b-4; Apoc.13:1, ş. urm.).
Vă rog să notaţi, acest nou globalism nu numai că va fi mascat în umanism, el însuşi o formă de religie, ci va presupune şi o religie universală care va fi atât mistică cât şi eclectică – adică va căuta să unească în sine toate religiile indiferent de crez. Va fi îngăduitoare cu orice formă de religie, exceptând, fireşte, creştinismul pe care-l va urî cu înverşunare şi pe care-l va persecuta în special din două motive:
(1) În exterior, aceasta se va întâmpla pentru că creştinismul autentic nu este nici eclectic şi nici cu vederi largi în acest sens. Deşi Biblia atinge prin mesajul său întreaga omenire, ea afirmă şi faptul că nu există decât o singură cale către cer – calea îngustă prin credinţa în Mântuitorul care Singur El este Calea, Adevărul şi Viaţa.
(2) În interior, această persecuţie va exista pentru că această mişcare a lumii unite şi oamenii care o formează vor fi animaţi de către Satana şi programul său anticristic.
Găsim în zilele noastre în scrierile mişcării New Age care sunt eroii săi religioşi: Buddha, Isus, Gandhi, Schweitzer, Teilhard de Chardin, Martin Luther King, Hammerskjold, şi U Thant. Este vorba de indivizi care au depăşit barierele propriei rase, naţiuni, şi ale propriului grup de apartenenţă şi se potrivesc excelent în ideologia lor globală. Însă în scrierile lor, asta în cazul în care-L menţionează şi pe Isus, El este descris ca fiind unul din mulţii mai mari ai lumii religioase. Este înconjurat de personalităţi precum Buddha şi Gandhi, astfel nesocotind afirmaţiile deschise ale acestora prin care resping pretenţiile Mântuitorului de a fi Fiul lui Dumnezeu, Unicul Mântuitor al lumii – Calea, Adevărul şi Viaţa. În cadrul recentului aşa-numit marş al milionarilor care a avut loc în Washington DC, Isus a fost ce-i drept menţionat, însă doar ca unul din mulţii lideri religioşi din lume, fapt care este echivalentul respingerii Lui.
Lumea se află realmente într-o mare încurcătură şi are nevoie disperată de eliberare. Avem într-adevăr nevoie de cineva care să vină şi să preia controlul vieţilor noastre, atât pe plan personal cât şi universal. Din nou, Biblia ne promite un astfel de Eliberator, dar de unde am putea noi recunoaşte care este adevăratul Eliberator atunci când acesta va intra în scenă? Cum vom putea noi să-l identificăm fără posibilitate de tăgadă şi să-l distingem din mijlocul înşelătorilor?
În scrierea sa adresată efesenilor, Pavel vorbea despre trecutul lor şi le-a reamintit că înainte să vină la Cristos ei erau exact la fel ca şi restul lumii păgâne. Erau „străini de legămintele făgăduinţei (lit. legămintele [plural] făgăduinţei [singular]), fără nădejde şi fără Dumnezeu în lume” (Efes.2.12). Toate legămintele şi caracteristicile lor particulare arătau în esenţa lor spre o mare promisiune – venirea lui Cristos. Lumea păgână nu avea nici o nădejde, pentru că nu avea sau nu cunoştea aceste legăminte şi această mare promisiune, care se găsesc întreţesute printre rândurile întregului Vechi Testament precum un fir din aur.
Scriindu-le romanilor, apostolul spune, „Şi tot ce a fost scris mai înainte, a fost scris pentru învăţătura noastră, pentru ca, prin răbdarea şi prin mângâierea pe care o dau Scripturile, să avem nădejde” (Rom.15.4). Versetele pe care le vom analiza pe parcursul acestui studiu sunt tocmai acelea care abordează cronologia lui Cristos şi profeţiile privitoare la naşterea Sa. Aceste profeţii, ca parte a acelei nădejdi, formează o incredibilă linie a adevărului şi o mărturie remarcabilă care autentifică pretenţiile ridicate de Cristos şi ne arată astfel adevărata semnificaţie a Crăciunului.
Cu ocazia fiecărui Crăciun am urmărit o serie de filme despre această sărbătoare. Majoritatea erau filme muzicale, iar multe dintre ele erau povestiri care urmăreau câte o temă specifică Crăciunului. Erau plăcute, reconfortante şi adesea căutau să comunice un mesaj drăguţ sau moral sau pozitiv cu privire la nădejde, dărnicie şi dragoste de semeni. Însă, în general, ele nu au reuşit nici pe departe să transmită adevărata nădejde a Crăciunului aşa cum este găsită ea în venirea lui Isus Cristos, potrivit cu relatarea Scripturii. După cum a afirmat apostolul, ei erau cu toţii lipsiţi de nădejdea cea adevărată.
Biserica primară şi scriitorii Noului Testament au apelat la o serie de lucruri pentru a pune bazele credinţei în Cristos ca fiind Mesia cel din Vechiul Testament şi Mântuitorul şi Fiul lui Dumnezeu, şi astfel o nădejde pentru fiecare. Au făcut apel la: (1) Semnul minunilor făptuite de El (Fapte 2.22; Evrei 2:3-4) (2) Învierea Sa ca eveniment culminant al vieţii Sale pământeşti din timpul primei sale veniri – fapt care L-a evidenţiat într-adevăr ca fiind Fiul lui Dumnezeu şi Mântuitorul oamenilor (Fapte 2:23-24). (3) Însă au mai fost şi caracterul Său, felul Său de viaţă, incluzând aici naşterea Sa, o incredibilă mărturie şi o uimitoare profeţie împlinită. Vechiul Testament, scris de-a lungul unei perioade de 1000 de ani şi cu câteva sute de ani înainte de venirea lui Cristos, conţine aproximativ trei sute de profeţii ale veniri lui Mesia. Faptul că aceste profeţii au fost scrise cu cel puţin două sute de ani înainte de Cristos este dovedită de Septuaginta [LXX], traducerea greacă a Vechiului Testament, scrisă în anul 200 î.d.C., şi de Sulurile de la Marea Moartă, dintre care unele sunt datate de asemenea a fi fost scrise cu 200 de ani înainte de Cristos. Toate aceste profeţii vechi şi-au găsit împlinirea în persoana lui Isus Cristos, şi ne oferă o confirmare solidă:
– pentru acreditarea Sa ca Mesia
– pentru pretenţiile Sale de a fi Fiul lui Dumnezeu şi Mântuitor
– pentru viaţa sa unică în comparaţie cu a oricărui alt om
– pe plan religios
– pentru liderii lumii, şi
– pentru nădejdea noastră şi încredinţarea că într-adevăr El şi numai El este Acela la care noi (şi restul lumii) trebuie să caute mântuirea şi sensul vieţii.
Probabilitatea ca toate acestea să se împlinească într-o singură persoană este atât de mică încât depăşeşte capacitatea noastră de înţelegere şi, din motive practice, este matematic imposibilă. Deşi tratează îndeosebi istoria popoarelor şi a lui Israel, întregul Vechi Testament vorbeşte în esenţă despre Mesia, Eliberatorul ce va să vină. Acest lucru este evident din următoarele versete din Scriptură:
Matei 5.17 „Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Proorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc.”
Luca 24.27 „Şi a început de la Moise, şi de la toţi proorocii, şi le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El.”
Luca 24.44 „Apoi le-a zis: „Iată ce vă spuneam când încă eram cu voi, că trebuie să se împlinească tot ce este scris despre Mine în Legea lui Moise, în Prooroci şi în Psalmi.”
Ioan 5.39 „Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine;
Există oare vreo cale prin care să putem identifica fără putinţă de tăgadă persoana lui Mesia atunci când acesta îşi face intrarea pe scena istoriei? Cum am putea şti oare că El este cu adevărat şi nu este vorba de un impostor – unul care să sfârşească ca un Hitler sau ca Fiara descrisă de Apocalipsa 13? Cum putem noi şti că acest Isus al Noului Testament este tocmai acest Eliberator pe care trebuie să-L aşteptăm?
Scriptura nu numai că promite venirea lui Mesia, însă o face şi în aşa fel încât noi să Îl putem identifica cu precizie. Acest amănunt este de o importanţă covârşitoare pentru că mulţi sunt cei care s-au ridicat şi au pretins că deţin răspunsurile pentru societate, de ordin politic sau social, iar Biblia ne previne că mulţi sunt cei care se vor mai ridica. Atunci, cum Îl putem identifica pe acesta Unul de care vorbeşte Scriptura?
Hai să spunem că dumneavoastră sunteţi un curier care transportaţi un document extrem de valoros, foarte dorit, care nu trebuie să ajungă în mâinile nepotrivite. Ceea ce trebuie dumneavoastră să faceţi este să înmânaţi acest document unei anume persoane pe care însă nu o cunoaşteţi şi pe care nu aţi mai văzut-o niciodată. Cum oare aţi putea recunoaşte acea persoană şi să fiţi siguri de îndată ce aţi întâlni persoana cu pricina că tocmai despre aceasta este vorba şi nu este vreun impostor? O modalitate este să deţinem un număr de semne de identificare. Cu cât sunt mai multe aceste semne de identificare (genul, mărimea, culoarea părului, culoarea pielii, locul de întâlnire, parola, etc.), cu atât cresc şansele de a identifica persoana potrivită. Şi exact asta este ceea ce ne oferă Biblia. Ne-a oferit zeci de căi prin care să-L recunoaştem pe Eliberatorul cel promis.
Folosind Biblia ca pe-o hartă de drum, vom urca la bordul maşinii noastre a timpului şi ne vom întoarce în istorie, până în Grădina Edenului de unde vom porni călătoria noastră prin coridoarele timpului având Cuvântul lui Dumnezeu ca un ghid care să ne lumineze calea. Având lumina Cuvântului, vom căuta indicatoarele de pe drum şi elemente de identificare pentru a ne ghida pe parcursul călătoriei noastre, încercând să găsim şi să identificăm această persoană despre care vorbeşte Scriptura, persoana promisă omenirii ca fiind unica soluţie la problemele lumii – şi totuşi exact această persoană este cea căreia o lume întreagă i se opune.
În timp ce privim indicatoarele risipite de-a lungul autostrăzii istoriei, trebuie să notăm faptul că fiecare astfel de indicator este înainte de toate un identificator. Multe dintre aceste semne sunt în acelaşi timp preziceri, uneori avertismente, dar şi promisiuni. Pornim de la Adam şi Eva şi fiecare nou semn sau profeţie va aduce noi detalii. Acest lucru va mătura în mod constant câmpul de posibili candidaţi până cânt toţi factorii importanţi de identificare au fost revelaţi. Prin urmare, nu poate exista nici o îndoială în ce priveşte planul de mântuire al lui Dumnezeu pentru omenire precum şi unde şi în cine poate fi găsită această mântuire.
În studiul nostru ne vom concentra doar asupra acelor indicatoare care se concentrează în principal asupra naşterii sau descendenţei Sale, însă mult mai multe sunt cele care atrag atenţia asupra vieţii şi lucrărilor Sale, elemente care vor contribui mai departe la identificarea şi dovedirea identităţii Sale ca fiind Unicul în care trebuie să ne punem nădejdea în vederea mântuirii care este oferită gratuit, fără bani – prin credinţă.
Pe cai, să ne punem deci centurile de siguranţă, şi fiind cu toţii îmbarcaţi, haideţi să ne întoarcem vreo 6500 de ani în timp şi ne vom trezi într-un loc numit Grădina Edenului.
Căderea Omului
Găsim faptul că Grădina Edenului a fost proiectată de Dumnezeu a fi un rai. Dar ia staţi puţin! Ceva pare să nu fie tocmai în ordine! E destul de evident faptul că s-a întâmplat ceva îngrozitor. Harta noastră ne indică faptul că, urmând îndemnul şarpelui, Adam şi Eva au căutat să trăiască independent de Dumnezeu, iar păcatul a intrat în scena omenirii.
Acolo unde bărbatul şi femeia aveau viaţă, acum guvernează moartea.
Acolo unde exista bucurie şi plăcere, şi-a făcut acum loc durerea.
Acolo unde exista o îndeletnicire plină de bucurie şi îmbelşugată, acum regula a devenit o supravieţuire încărcată de sudoare şi efort, şi naşterea plină de dureri a copiilor.
Acolo unde înainte exista părtăşia desăvârşită cu Dumnezeu şi unii cu alţii, acum descoperim înstrăinare şi teamă, condamnare, ascundere şi încercarea de a-şi acoperi goliciunea cu frunze.
Ei, şi-acum?
Indicatorul nr. 1: Sămânţa promisă (Geneza 3.15)
„Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul şi tu îi vei zdrobi călcâiul.”
În acest verset avem Indicatorul seminţei promise. Aceasta este adesea numită protevangelium, prima scăpărare a Evangheliei. Este doar o generalizare largă fără prea multe detalii, însă, deşi doar într-o formă embrionară, Geneza 3.15 este: (1) o profeţie, (2) un avertisment, şi (3) o promisiune. Însă mai presus de toate, este (4) fundamentul pentru multe promisiuni şi începutul multor indicatoare care ne vor însoţi pe parcursul călătoriei pe paginile Scripturii. Indicatoarele ce vor urma ne vor lămuri şi vor da naştere la mai multe detalii pe măsură ce progresează şi revelaţia lui Dumnezeu. Aceste detalii adăugate ne vor arăta în mod clar pe cel care urma să vină şi la ce ar trebui să ne aşteptăm.
Nişte observaţii importante cu privire la acest pasaj – de vreme ce acesta este fundamentul tuturor promisiunilor care urmează, este important să notăm câteva observaţii:
(1) Promisiunea din Geneza 3.15 îi este adresată şarpelui şi nu omului. Afirmaţia care îşi are începutul în 3.14, este parte a unei sentinţe de judecată adresate unuia care Îi este duşman atât lui Dumnezeu cât şi omului. Deşi conţine sub forma unei seminţe o promisiune pentru om, ea este în mod mult mai direct o sentinţă de judecată pentru şarpe (evident o referire la Satana). Aceasta ne învaţă că planul lui Dumnezeu „este în egală măsură privitor la conducerea lui Dumnezeu şi la nevoia omului.”[1]
(2) Deşi Geneza 3.15 reprezintă o nădejde imensă pentru om sub forma unei promisiuni, ea este în acelaşi timp o profeţie a vrăjmăşiei şi luptei. Termenul „vrăjmăşie” provine dintr-un cuvânt ebraic care înseamnă „a urî”. Acest prim indicator şi profeţie devine dintr-o dată un avertisment cu privire la un conflict intens şi prevesteşte lupta perpetuă şi mereu în creştere a activităţii puterilor satanice care se vor opune omului şi planului de mântuire al lui Dumnezeu prin Cel care urmează să vină. Pentru a fi siguri, Satana este un personaj care urăşte omul, în mod deosebit pe cei care se unesc cu Eliberatorul promis.
(3) „Vrăjmăşie” este un termen care nu este cu adevărat aplicabil fiarelor lipsite de intelect. Utilizarea acestui termen îl limitează, la fel ca şi rădăcina sa verbală, la vrăjmăşia dintre persoane sau dintre agenţi cu responsabilitate morală. Acest fapt împreună cu revelaţia Noului Testament descoperă figura Satanei în spatele şarpelui (Rom.16.20; Apoc.12.9; 20.2). Din aceasta derivă ideea de ostilitate primordială dintre om şi şarpe.
(4) Notăm faptul că lupta este purtată între şarpe şi femeie, între sămânţa şarpelui şi a femeii, şi între individ şi şarpe. Acest text ne spune, „Şi voi pune vrăjmăşie între tine (şarpe) şi femeie (Eva),… Aceasta (sămânţa femeii) îţi va zdrobi (şarpelui) capul şi tu (şarpele) îi vei zdrobi călcâiul (seminţei femeii).” Adam este pur şi simplu trecut cu vederea. Motivul pentru care el nu este menţionat în acest pasaj nu este evident din acest text, însă pe măsură ce ne vom continua călătoria prin istorie în lumina revelaţiei lui Dumnezeu vom descoperi atât cine este şarpele cât şi motivul pentru care Adam este trecut cu vederea. Motivul este naşterea din fecioară. Deşi poate că acest lucru nu a fost înţeles atunci, în Geneza avem anticiparea naşterii din fecioară. Înfrângerea lui Satana şi a seminţei sale (lumea necredincioasă) va veni din partea seminţei femeii. Se vorbeşte despre sămânţa ei, nu a lui (a bărbatului) şi nici a lor (a bărbatului şi femeii). Eliberarea avea să vină din femeie, fără vreun aport bărbătesc. Seminţele la care se face referire nu sunt menţionate în acest loc. Aceasta o va face însă revelaţia ulterioară, dar textul rămâne sugestiv prin sine însuşi:
Mai întâi, sămânţa şarpelui este un substantiv colectiv cu sensul de „urmaşi,” şi trebuie că se referă la copiii celui rău, cei care sunt în sens spiritual copiii diavolului. Ioan 8.44 spune, „Voi sunteţi ai tatălui vostru, ai diavolului; şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş; şi nu s-a lipit de adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbeşte pe limba lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii.” (Adaptare după NIV). Este evident că textul nu se referă la urmaşii şarpelui.
În al doilea rând, dacă „sămânţă” ar trebui să facă referire la o clasă în ansamblul ei şi ar fi folosită în sensul ei colectiv în prima jumătate a frazei, atunci „sămânţa” din cea de-a doua jumătate a ei trebuie să fie folosită de asemenea în sens colectiv pentru descendenţii sau posteritatea femeii. Vrăjmăşia este una care va exista de-a lungul istoriei între două grupuri, cel a şarpelui şi cel a femeii.
În al treilea rând, în ultima parte a versetului 15, oricum, sămânţa este redusă la singularul „el” şi la singularul „tu” care anticipă persoana – o sămânţă anume care se va război cu şarpele – care este Satana. (Deşi Galateni 3.16 şi 19 vorbeşte despre sămânţa lui Avraam, acest principiu rămâne totuşi aplicabil. Puteţi compara de asemenea cu Romani 16.20; Evrei 2:9-14 şi Apocalipsa 5).
(5) Două lucruri se afirmă despre seminţe şi vrăjmăşia dintre ele: Mai întâi, sămânţa ei va vătăma, va zdrobi capul şarpelui. Acest lucru ilustrează foarte clar o rană mortală, ceea ce înseamnă că sămânţa ei va fi victorioasă. Este anticipată o eliberare. În al doilea rând, şarpele va zdrobi călcâiul seminţei ei [a femeii]. Sămânţa ei va avea de suferit, dar nu de o rană letală sau de una care să-l înfrângă. Este promis un eliberator care suferă, dar care în cele din urmă iese învingător.
Deci, anticipăm un război însă şi o eliberare în acelaşi timp, săvârşită de Cineva care va suferi. Însă spre ce sau spre cine ar trebui noi să privim? Ce formă va lua acest război? Eva, mama tuturor făpturilor vii, urma să aibă mulţi fii şi fiice care probabil aveau să se răspândească pe toată suprafaţa pământului, deci la cine privim noi?
În Geneza 4 găsim prima menţionare a naşterii. Putea fi sămânţa promisă Cain al cărui nume înseamnă probabil, „obţinut” sau „primit.” „Cain” se pronunţă ca şi qana, verbul folosit aici care înseamnă „a primi, a obţine”? Literal evreul citeşte, „Am primit (obţinut) un om cu ajutorul Domnului.” Acesta a fost se pare un strigăt al credinţei, o aşteptare din partea Evei. Oare credea Eva că aceasta era sămânţa promisă?
Probabil Eva nu a ştiut sau nu a înţeles faptul că vrăjmăşia în rasa umană va fi atât de îndelungată. Probabil că s-a gândit că Cain era sămânţa promisă sau cel puţin primul dintr-un şir de seminţe care aveau să zdrobească şarpele şi să recupereze ceea ce fusese pierdut. Dar aşa cum ne arată pasajul, Cain nu a fost un om al credinţei, pentru că a adus o jertfă lipsită de viaţă. Însă fratele său Abel, a adus o jertfă vie care a fost primită de Dumnezeu. Făcând astfel, Abel şi-a manifestat încrederea într-un Eliberator ce va să vie, poate chiar înţelegând faptul că acest eliberator avea să fie unul care avea să sufere.
În consecinţă, Abel a reprezentat sămânţa duhovnicească, linia de descendenţă a Mântuitorului, în timp ce Cain a reprezentat sămânţa necredincioasă, linia Satanei.
Dar imediat vedem cum Cain îl ucide pe Abel. Aceasta este o primă ilustrare a vrăjmăşiei între cele două seminţe. Încă de timpuriu începem să vedem manifestarea distrugerii şi a înşelării. După cum ne arată Cain, nu toţi aveau să fie credincioşi, iar promisiunea din Geneza 3.15 a fost curând ignorată sau distorsionată de misticismul primitiv al Babilonului şi de un sistem religios care a fost numit „cultul mamă-copil.” Acesta a fost un fals reuşit al promisiunii din Geneza 3.15 care avea să înflorească pe tot cuprinsul pământului şi să renască în zilele din urmă.[2]
Pentru a păstra această promisiune neîntinată, Dumnezeu avea nevoie de o rămăşiţă, nişte descendenţi credincioşi care aveau să creadă promisiunea, s-o propovăduiască, şi să devină sursa seminţei femeii. Deci, în cronologia seminţei vom descoperi modul în care Dumnezeu a ocrotit promisiunea şi a eliminat milioane de posibilităţi în aşa fel încât noi să ştim unde să-L căutăm pe Mesia. Vom vedea cum Dumnezeu identifică sămânţa şi-Şi împlineşte promisiunea făcută lui Adam şi Evei, lui Avraam şi altora, în ciuda continuei opoziţii manifestate de şarpe.
Această linie de adevăr profetic cu privire la naşterea seminţei din femeie devine tot mai uimitoare şi mai miraculoasă. Aceste indicatoare ne vor ajuta să ochim cu un grad înalt de acurateţe exact cine este acest Eliberator, unde şi când şi cum avea El să se nască, şi alte detalii uimitoare prezise de Scriptură cu sute de ani mai devreme. Avem un şir impresionant de mărturii în favoarea unicităţii lui Isus Cristos. Aceste mărturii dovedesc faptul că El nu este doar unul din marii lideri religioşi ai lumii, ci şi faptul că El şi numai El este cu adevărat sămânţa promisă, răspunsul pentru multele nevoi ale omenirii, şi Cel în care popoarele vor fi binecuvântate.
Indicatorul nr. 2: Spiţa neamului lui Set – Sămânţa credincioasă (Geneza 4:25-26)
Şi Adam s-a împreunat iarăşi cu nevastă-sa; ea a născut un fiu şi i-a pus numele Set „căci” a zis ea „Dumnezeu mi-a dat un alt urmaş în locul lui Abel pe care l-a ucis Cain.” Lui Set i s-a născut şi lui un fiu şi i-a pus numele Enos. Atunci au început oamenii să cheme Numele DOMNULUI. [adaptat după traducerea folosită de autor în original].
„Set” este un cuvânt derivat dintr-un termen ebraic care înseamnă „a aşeza, a stabili, a destina.” Cu acest nume şi cu afirmaţia Evei din versetul 25b, devine evident faptul că acest copil devine cel hotărât spre a fi linia Domnească, linia de descendenţă din care avea să vină sămânţa femeii.
Cine a pus numele acestui copil? Eva, şi cred că acest lucru ilustrează din nou credinţa ei. Menţiunea unui „alt urmaş” în locul lui Abel, literal „o altă sămânţa”, preia promisiunea enunţată de Geneza 3.15 şi în esenţă, anunţă din care fiu al Evei avea să vină sămânţa. Deci este subliniată linia de descendenţă, însă observaţi faptul că în versetul 26 citim, „Atunci au început oamenii să cheme Numele Domnului.” Acest „atunci” se referă la consecinţa logică a naşterii lui Set şi a stabilirii liniei duhovniceşti din care avea să descindă sămânţa femeii. „Aceasta se află în contrast cu linia necredincioasă a lui Cain, care ‚a ieşit din Faţa Domnului’” (4.16).[3]
Haideţi să parcurgem câteva secole (cel puţin 1656 de ani după creaţie) şi poate chiar mai mult dacă această listă a fiilor lui Set nu este exhaustivă şi nu conţine lipsuri în înregistrare. Ryrie scrie, „Este probabil ca genealogia să fie selectivă, rezultând goluri în listă, fapt care ar muta data creaţiei mai devreme în timp.”[4]
Ne întoarcem în Geneza 6, în vremea lui Noe, însă din nou vedem vrăjmăşia şi urmele distrugerii şi înşelăciunii în istoria omenirii. Din nou Satana încearcă să înăbuşe promisiunea din Geneza 3.15. Geneza 6 este un pasaj extrem de încâlcit şi care ridică o mulţime de întrebări, pasaj care are o legătură foarte strânsă cu ideea potopului ca judecată a lui Dumnezeu asupra pământului. Timpul nu ne permite o discuţie asupra acestui pasaj în contextul său, dar pare destul de evident că, indiferent de ceea ce crede fiecare cu privire la „fii lui Dumnezeu” şi la „fiicele omului”, acest pasaj descrie încercarea Satanei de a „prelua conducerea asupra pământului şi de a nimici Numele lui Dumnezeu şi a lui Cristos de pe faţa acestei planete.”[5] Indiferent de modul în care înţelege fiecare acest pasaj, aceea a fost fără îndoială încercarea lui Satana de a nimici orice urmă de credinţă în Eliberatorul ce trebuia să vină şi să instituie cel mai îngrozitor grad de imoralitate.
Ross remarcă, „Geneza 6:1-4… descrie cât de coruptă a devenit lumea când violenţa a atins cote excesive. Este de asemenea o polemică împotriva credinţelor păgâne conform cărora uriaşii (Nephilim; conf. Num.13:32-33) şi oamenii cu nume (Gen.6.4) ar fi fost de origine divină, şi că nemurirea era obţinută prin imoralitate.”[6] Cu alte cuvinte, cel puţin în parte, acest pasaj prezintă încercarea Satanei de a-i orbi pe oameni faţă de adevăratul mesaj al vieţii veşnice sau mântuirii prin promisiunea din Geneza 3.15.
Însă Dumnezeu a înălţat un om, un propovăduitor al neprihănirii, al cărui nume era Noe. Noe, soţia lui, fiii lor şi soţiile acestora L-au crezut pe Dumnezeu şi timp de 120 de ani Noe a avertizat asupra judecăţii iminente care avea să dovedească în mod clar că aceşti eroi sau „oameni cu nume” nu erau nimic altceva decât carne pieritoare, aflaţi sub autoritatea şi în controlul lui Dumnezeu, şi care aveau să moară – cum s-a şi întâmplat în timpul potopului. Astfel Dumnezeu a nimicit rasa umană prin potop, exceptându-l doar pe Noe şi familia acestuia. Acum este evident că sămânţa femeii avea să descindă din Noe. Însă acesta avea trei fii, Sem, Ham şi Iafet care au devenit părinţii întregii omeniri. Care dintre ei avea să reprezinte linia de descendenţă divină, cel prin care avea să vină sămânţa?
Indicatorul nr.3: Binecuvântarea lui Sem (Geneza 9.26)
El a mai zis: „Binecuvântat să fie DOMNUL, Dumnezeul lui Sem, şi Canaan să fie robul lui!
Această formă de exprimare este surprinzătoare. În versetul 25, Noe spune, „Blestemat să fie Canaan!” însă aici, în loc de „binecuvântat să fie Sem,” spune „binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Sem.” Ideea este că moştenirea cea bună a lui Sem era rezultatul relaţiei sale cu Domnul ca Dumnezeu al său. Aceasta nu este doar o profeţie şi o enunţare a binecuvântării asupra lui Sem şi a posterităţii sale, ci acesta este modul în care Dumnezeu declară faptul că urmaşii lui Sem vor cunoaşte şi vor sluji singurului Dumnezeu adevărat. Descendenţii săi aveau să devină sămânţa sau linia duhovnicească. Din Sem avea să iasă Eliberatorul, sămânţa femeii şi mijlocul de binecuvântare pentru ceilalţi fraţi (Gen.9.27).
Vedem două elemente cheie pe măsură ce continuăm să căutăm sămânţa femeii.
(1) Sem a avut la rândul său mulţi fii. Deci la care să privim? Descendenţii lui Sem au devenit poporul semit, dintre care mulţi au trăit în Orient în zona ţării Şinear sau Babilon.
(2) Mai mult chiar, odată cu trecerea timpului, popoarele s-au răsculat sub conducerea unui om numit Nimrod, al cărui nume însemna chiar „să ne răsculăm”(Gen.10:8-10). „Numele Nimrod ‚fără îndoială că le-a sugerat Israeliţilor ideea de răzvrătit… împotriva lui Dumnezeu.’”[7][8] Turnul Babel al lui Nimrod a devenit prima încercare a lui Satan de instituire a unui sistem unic de guvernare mondială prin care omul a căutat unitate şi prosperitate departe de Dumnezeu. A fost evident un regat anti-Dumnezeu, umanist, şi prima încercare de fondare a Naţiunilor Unite.
Din nefericire, această revoltă a inclus şi poporul semit (descendenţii lui Sem), dintre care mulţi locuiau în Babilon şi dintre care toţi s-au implicat în acest sistem babilonian de idolatrie. Istoria ne învaţă că Nimrod a avut o soţie numită Semerimus care a generat o formă de închinarea ce poate fi numită „cultul mamă-copil.” Acesta a devenit falsul reuşit al lui Satan în schimbul promisiunii seminţei femeii. Aici s-a născut „Mama curvelor” din Apocalipsa 17:3-6.
Din nou vedem vrăjmăşia la lucru, urma sângelui şi a înşelării. Haideţi să coborâm mai mult prin tunelul timpului şi să analizăm alte indicatoare.
Indicatorul nr.4: Chemarea lui Avram şi legământul avraamic (Geneza 12:1-3)
Domnul zisese lui Avram: „Ieşi din ţara ta, din rudenia ta şi din casa tatălui tău şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta. Voi face din tine un neam mare şi te voi binecuvânta; îţi voi face un nume mare şi vei fi o binecuvântare. Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta şi voi blestema pe cei ce te vor blestema; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine.”
Lumea întreagă fusese păcălită de sistemul Satanei la fel cum se va întâmpla iarăşi în zilele din urmă şi în zilele Necazului celui Mare, descrise în cartea Apocalipsei. Lumea zace în umanism, panteism, idolatrie şi necredinţă. Însă Dumnezeu Şi-a avut întotdeauna omul Său şi rămăşiţa Sa şi, ca un Dumnezeu credincios şi suveran, El Îşi va împlini promisiunea şi scopurile. Deci, Dumnezeu a chemat un om pe numele său Avram. Ceea ce nu ni se spune însă, este că în timp ce Avram era în Ur din Caldeea, un centru prosper, populat şi sofisticat al idolatriei, Avram a auzit chemarea lui Dumnezeu şi L-a crezut.
După cum ne-a spus Scriptura deja, Avram este descendent al lui Sem din care avea să vină sămânţa. În acest text, ni se oferă alte câteva frânturi de informaţie.
(1) O bucată specifică de pământ este avută acum în vedere, care va deveni ulterior centrul lumii din perspectiva lui Dumnezeu. Sămânţa femeii va ieşi dintr-o anumită zonă a lumii, ţara Canaan, cunoscută mai târziu ca Palestina.
(2) Un popor special este avut acum în vedere, unul care va ieşi din coapsele lui Avram. Deci vom urmări un popor care se va naşte din descendenţii lui Avram.
(3) O binecuvântare universală este promisă tuturor naţiunilor, Sămânţa lui Avram avea să devină o poartă pentru binecuvântarea unei lumi întregi. Aceasta înseamnă că ne vom aştepta ca Eliberatorul şi Sămânţa promisă să vină din mijlocul poporului lui Avram.
În secţiunile următoare ale Genezei, Dumnezeu amplifică şi lărgeşte promisiunile acestea, însă de pe-acum noi ştim în care familie şi în ce ţară ar trebui să căutăm sămânţa femeii. Nu o vom căuta nici în China, nici în Babilon, nici în Asiria, sau India, nici în Europa de Vest şi nici în Italia, nici în Turcia şi nici pe continentul american. Nu, îl vom căuta pe acest Izbăvitor, această sămânţa a femeii, pe un petec restrâns de pământ aflat pe ţărmul Mării Mediterane, în ţara Israel.
Dar pe măsură ce noi ne continuăm călătoria noastră pe paginile Scripturii, învăţăm curând despre Avram care avea să devină tatăl unei mari mulţimi. Multe popoare se vor trage din Avram, atât de multe că Dumnezeu i-a schimbat chiar numele în Avraam, care înseamnă „părintele unei mari mulţimi” (Geneza 17:4-7).
„Iată legământul Meu pe care-l fac cu tine: vei fi tatăl multor neamuri. Nu te vei mai numi Avram, ci numele tău va fi Avraam., căci te fac tatăl multor neamuri. Te voi face nespus de rodnic; voi face din tine neamuri întregi şi din tine vor ieşi împăraţi. Voi face legământul Meu între Mine şi tine şi sămânţa ta după tine din neam în neam; acesta va fi un legământ veşnic în puterea căruia Eu voi fi Dumnezeul tău şi al urmaşilor tăi după tine.” [Traducere adaptată după NASB]
Acum la cine privim? Continuându-ne observaţiile mai departe de-a lungul Scripturii, găsim un nou indicator.
Indicatorul nr.5: În Isaac şi descendenţii săi (Geneza 17.19 & 21.12)
Geneza 17.19 Dumnezeu a zis: „Cu adevărat nevastă-ta, Sara, îţi va naşte un fiu; şi-i vei pune numele Isaac. Eu voi încheia legământul Meu cu el, ca un legământ veşnic pentru sămânţa lui după el.
Geneza 21.12 Dar Dumnezeu i-a zis lui Avraam: „Să nu te mâhneşti de cuvintele acestea, din pricina copilului şi din pricina roabei tale: fă-i Sarei tot ce-ţi cere; căci numai din Isaac va ieşi o sămânţă care va purta cu adevărat numele tău.
Trebuie să-l căutăm pe Izbăvitor printre descendenţii lui Isaac. Dar, ia staţi puţin! Isaac avea să aibă doi fii, şi două popoare aveau să iasă din el. Care popor avea să fie calea de venire a seminţei? Avea să fie Esau, tatăl Edomiţilor, sau Iacov, tatăl lui Israel?
Indicatorul nr.6: În Iacov şi descendenţii săi (Geneza 25:22-23 & 28:13-14)
Geneza 25:22-23 Copiii se băteau în pântecele ei; şi ea a zis: „Dacă-i aşa, pentru ce mai sunt însărcinată?” S-a dus să întrebe pe DOMNUL. Şi DOMNUL i-a zis: „Două neamuri sunt în pântecele tău şi două noroade se vor despărţi la ieşirea din pântecele tău. Unul din noroadele acestea va fi mai tare decât celălalt. Şi cel mai mare va sluji celui mai mic.”
Geneza 28:13-14 Şi DOMNUL stătea deasupra ei şi zicea: „Eu Sunt DOMNUL, Dumnezeul tatălui tău Avraam şi Dumnezeul lui Isaac.” Pământul pe care eşti culcat, ţi-l voi da ţie şi seminţei tale. Sămânţa ta va fi ca pulberea pământului; te vei întinde la apus şi la răsărit, la miazănoapte şi la miazăzi; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine şi în sămânţa ta.”
Din nou, indicatoarele lui Dumnezeu de pe acest drum, plasate cu grijă de-a lungul paginilor Scripturii şi de-o parte şi de alta a tunelului timpului, ne ghidează, iar linia se îngustează. Cu toate aceasta, pe măsură ce noi ne continuăm călătoria, descoperim că Iacov a avut 12 fii (Gen. 35:22b-27). Din care fiu trebuie noi să aşteptăm sămânţa femeii şi izbăvitorul şi sursa binecuvântării tuturor neamurilor? Să fie Ruben, Simion, Levi, Iuda, Isahar, Zabulon, Dan, Neftali, Gad, Aşer, Iosif sau Beniamin? Ca de obicei, Dumnezeu nu ne lasă să orbecăim.
Indicatorul nr.7: În seminţia lui Iuda (Geneza 49.10)
Toiagul de domnie nu se va depărta din Iuda, nici toiagul de cârmuire dintre picioarele lui, până va veni Şilo, şi de El vor asculta popoarele.
În Geneza 49 Iacov binecuvântează pe fiecare dintre fiii săi şi în timpul acestui proces, linia noastră se reduce la seminţia lui Iuda. Făcută pe patul său de moarte, aceasta este o profeţie a lui Iacov în care este descris viitorul lui Israel. În această profeţie, Dumnezeu nu numai că restrânge din nou spaţiul nostru de căutare, dar ne lărgeşte aşteptările şi ne încurajează să-L aşteptăm pe Cel care într-o zi va deveni conducător în Israel. Haideţi să notăm câteva dintre ingredientele acestei profeţii.
(1) Iuda înseamnă laudă. În această seminţie, Dumnezeu avea să facă tot felul de fapte care aveau să determine oamenii să-şi înalţe vocile spre El dându-I laudă.
(2) „Toiagul de domnie” şi „toiagul de cârmuire” se referă foarte clar la dreptul de a conduce sau la o linie regească.
(3) „Şilo” este evident un titlu mesianic pentru „sămânţa femeii, Izbăvitorul ce va să vină.”
(4) „Şilo” înseamnă probabil „plin de pace” sau „Împăciuitor” după promisiunea din Isaia 9.6 (conf. Efes.2:14-17). Sau poate însemna „a căruia este” sau „El cel căruia aparţine,” dreptul de a conduce.
Aceasta este deci o prezicere care ne transmite două elemente importante: Mai întâi, Iuda avea să devină linia regească, seminţia care va conduce în Israel şi care va conduce într-o bună zi lumea prin Izbăvitorul ce urmează să vină. În al doilea rând, nu afirmă că odată ce Iuda va ajunge la conducere nu va exista niciodată altcineva care să şadă pe tronul lui Israel. Mai degrabă este o declaraţie cum că dreptul de domnie va rămâne în Iuda şi că nu va exista nici un impostor nici chiar din însăşi ţara lui Israel care să şadă pe tronul lui Israel până când Şilo, Împăciuitorul, va ajunge la domnie şi va instaura regatul Său.
Acum în timp ce parcurgem mai departe paginile Scripturii şi ale istoriei descoperim seminţia lui Iuda care s-a înmulţit devenind de câteva mii de oameni. Din nou privim în Scriptură pentru a vedea: care avea să fie ramura?
Indicatorul nr.8: În familia lui Isai (1 Samuel 16.1 & Isaia 11:1, 10)
1 Samuel 16.1 DOMNUL i-a zis lui Samuel: „Când vei înceta să plângi pe Saul, pentru că l-am lepădat, ca să nu mai domnească peste Israel? Umple-ţi cornul cu untdelemn, şi du-te; te voi trimite la Isai, Betleemitul, căci pe unul din fiii lui Mi l-am ales ca împărat.”
Isaia 11:1, 10 Apoi o Odraslă va ieşi din tulpina lui Isai, şi un Vlăstar va da din rădăcinile lui… În ziua aceea, Vlăstarul lui Isai va fi ca un steag pentru popoare; neamurile se vor întoarce la El, şi slava va fi locuinţa Lui.
Indicatorul nr.9: În persoana lui David Profeţia: 1 Samuel 16:12-13; Isaia 9:6-7; 2 Samuel 7:12-16
1 Samuel 16:12-13 Isai a trimis să-l aducă. Şi el era cu păr bălai, cu ochi frumoşi şi faţă frumoasă. DOMNUL i-a zis lui Samuel: „Scoală-te, şi unge-l, căci el este!” Samuel a luat cornul cu untdelemn, şi l-a uns în mijlocul fraţilor lui. Duhul DOMNULUI a venit peste David, începând din ziua aceea şi în cele următoare. Samuel s-a sculat, şi s-a dus la Rama.
Isaia 9:6-7 Căci un Copil ni se va naşte, un Fiu ni se va da, şi domnia va fi pe umerii Lui; Îl vor numi: „Minunat Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii. El va face ca domnia Lui să crească, şi o pace fără sfârşit va da scaunului de domnie al lui David şi împărăţiei lui, o va întări şi o va sprijini prin dreptate şi neprihănire, de acum şi-n veci de veci: iată ce va face râvna DOMNULUI oştirilor. [Adaptat după traducerea folosită de autor în original]
2 Samuel 7:12-16 Când ţi se vor împlini zilele şi vei fi culcat cu părinţii tăi, Eu îţi voi ridica un urmaş după tine, care va ieşi din trupul tău, şi-i voi întări împărăţia. El va zidi Numelui Meu o casă, şi voi întări pe vecie scaunul de domnie al împărăţiei lui. Eu îi voi fi Tată şi el Îmi va fi fiu. Dacă va face răul, îl voi pedepsi cu o nuia omenească şi cu lovituri omeneşti; dar harul Meu nu se va depărta de la el, cum l-am depărtat de la Saul pe care l-am îndepărtat dinaintea ta. Ci casa ta şi împărăţia ta vor dăinui veşnic înaintea Mea, şi scaunul tău de domnie va fi întărit pe vecie.”
Împlinire: Luca 1:32-33; 3:23-38, Matei 1:1, 6-7
Acum vedem că profeţiile au devenit mult mai precise, aşa că nu numai că aflăm pe ce linie, ci şi când, unde şi cum. Când ajungem la genealogia şi naşterea Mântuitorului, acurateţea Scripturii şi unicitatea ei printre celelalte scrieri religioase este absolut incredibilă şi interesantă! De ce? Ce are asta a face cu noi? În aceste profeţii şi în genealogia lui Mesia descoperim câteva lucruri:
(1) Vedem ceva miraculos şi imposibil de conceput în lipsa intervenţiei şi a lucrării unui Dumnezeu personal în istoria omenirii.
(2) Vedem cum Dumnezeu a păstrat linia de identificare curată în aşa fel încât nici un impostor nu putea fi luat drept Mesia.
(3) Mai vedem şi cum Dumnezeu a împlinit fiecare frântură din Cuvântul Său în faţa vrăjmăşiei lui Satana şi a faptelor păcătoase ale oamenilor.
În 1 Samuel 8 poporul lui Israel a strigat în mijlocul răzvrătirii sale după un rege, la fel ca toate celelalte popoare (1 Sam. 8:4-10, 19-22). Era planul lui Dumnezeu să le dea un rege, însă unul după inima Sa care să conducă sub autoritatea lui Dumnezeu, avându-l pe Dumnezeu la controlul inimii acestui rege.
Primul rege ales de Dumnezeu a fost Saul din seminţia lui Beniamin şi nu din seminţia lui Iuda cum fusese profeţit de Iacov în Geneza 49. De ce? În Geneza 38:6-30 avem înregistrarea păcatului lui Iuda şi a copilului său nelegitim, Pereţ. A existat şi un frate geamăn, Zerah. Însă de vreme ce Pereţ a fost întâiul-născut, el a devenit sămânţa liniei regeşti (Matei 1.3; Luca 3.33). În orice caz, Deuteronom 23.2 declară faptul că un fiu nelegitim nu putea intra în adunarea Domnului până la a zecea generaţie. Ce înseamnă aceasta? Înseamnă că un astfel de fiu şi toţi urmaşii săi până la a zecea generaţie nu puteau sluji ca rege sau preot.
Isai, tatăl lui David era un urmaş al lui Pereţ şi, cum probabil aţi ghicit, era a noua generaţie, ceea ce făcea din David cea de-a zecea (conf. Rut 4:18-22 şi Matei 1:3-6). Prin urmare, Dumnezeu l-a ales pe Saul până când David a ajuns la vârsta adultă. În acest proces, (1) mii de persoane din linia lui Iuda au fost eliminate, (2) linia de identificare a fost păstrată neîntinată, şi (3) Cuvântul lui Dumnezeu nu a fost încălcat.
Indicatorul nr.10: Linia regească trece prin fiul lui David, Solomon Profeţie: 2 Samuel 7:12-17 şi 1 Cronici 28:4-5
2 Samuel 7:12-17 „Când ţi se vor împlini zilele şi vei fi culcat cu părinţii tăi, Eu îţi voi ridica… un urmaş după tine, care va ieşi din trupul tău, şi-i voi întări împărăţia. El va zidi Numelui Meu o casă, şi voi întări pe vecie scaunul de domnie al împărăţiei lui. Eu îi voi fi Tată şi el Îmi va fi fiu. Dacă va face răul, îl voi pedepsi cu o nuia omenească şi cu lovituri omeneşti; dar harul Meu nu se va depărta de la el, cum l-am depărtat de la Saul pe care l-am îndepărtat dinaintea ta. Ci casa ta şi împărăţia ta vor dăinui veşnic înaintea Mea, şi scaunul tău de domnie va fi întărit pe vecie.” Natan a spus lui David toate aceste cuvinte şi toată vedenia aceasta.
1 Cronici 28:4-5 „DOMNUL, Dumnezeul lui Israel, m-a ales din toată casa tatălui meu, ca să fiu rege al lui Israel pe vecie; căci pe Iuda l-a ales căpetenie, casa tatălui meu a ales-o din casa lui Iuda, şi dintre fiii tatălui meu a găsit plăcere în mine şi m-a pus să domnesc peste tot Israelul. Dintre toţi fiii mei – căci Domnul mi-a dat mulţi fii – a ales pe fiul meu Solomon, ca să-l pună pe scaunul de domnie al împărăţiei Domnului, peste Israel.
Împlinire: Matei 1:1, 6-7.
2 Samuel 7:12.17 prezintă legământul lui Dumnezeu cu David. În acest legământ (cunoscut sub numele de legământ davidic) Dumnezeu a trecut linia regească prin Solomon, odată cu câteva promisiuni necondiţionate. Dumnezeu l-a asigurat pe David că familia sa, tronul şi regatul său aveau să fie întărite pe vecie. Cu toate că dinastia lui David avea să se destrame şi cu toate că aveau să existe întreruperi în domnia casei sale, dreptul de domnie avea să rămână în familia lui David aşa cum fusese prezis în Geneza 49.10, şi într-o bună zi ea avea să fie instaurată definitiv prin Mesia (2 Sam. 7.16, conf. Luca 1:32,33).
Ceea ce se întâmplă în continuare este interesant şi în acelaşi timp miraculos prin evenimentele care au loc în linia regală a lui David prin Solomon. Următoarele profeţii (sau indicatoare de drum) de-a lungul cursului istoriei profetice vor aborda această linie regească până la naşterea lui Mesia.
Indicatorul nr.11: Mesia avea să fie precedat de un înainte-mergător Profeţia: Isaia 40.3, Maleahi 3.1
Isaia 40.3 Un glas strigă: „Pregătiţi în pustie calea DOMNULUI, neteziţi în locurile uscate un drum pentru Dumnezeul nostru!”
Maleahi 3.1 „Iată, voi trimite pe solul Meu; el va pregăti calea înaintea Mea. Şi deodată va intra în Templul Său Domnul pe care-L căutaţi: Solul legământului, pe care-L doriţi; iată că vine, zice DOMNUL oştirilor.
Împlinire: Marcu 1:2-4; Matei 3:1-3
Este prezis că Mesia avea să fie precedat de un înainte-mergător care avea să pregătească inimile oamenilor pentru Domnul. Comparaţi Marcu 1:2-4 unde Marcu citează Maleahi 3.1 pentru a introduce şi a explica înţelesul şi scopul pasajului din Isaia şi modul cum acest pasaj este împlinit în Ioan Botezătorul, înainte-mergătorul lui Cristos.
Indicatorul nr.12: Mesia avea să fie născut în mod minunat din fecioară. Profeţia: Isaia 7:13-14
Isaia 7:13-14 Isaia a zis atunci: „Ascultaţi totuşi, casa lui David! Nu vă ajunge oare să obosiţi răbdarea oamenilor, de mai obosiţi şi pe a Dumnezeului meu? De aceea Domnul însuşi vă va da un semn: Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un fiu, şi-i va pune numele Emanuel.”
Împlinire: Matei 1:18-25; Luca 1:26-35
Isaia 7:13-14 anunţă naşterea unui copil minunat din fecioară ca semn al eliberării întregii case a lui David – naşterea lui Mesia prin miracolul naşterii din fecioară. Acest pasaj, citat de înger în dialogul său cu Iosif când îi explica acestuia ceea ce se petrecuse, este inclus de Matei ca una dintre multele profeţii împlinite în ce-L priveşte pe Mesia, care s-au materializat în modul în care a conceput Maria, în naşterea şi viaţa lui Isus. Deşi acestea nu vor fi explicate în detaliu în acest pasaj, aş dori totuşi să subliniez câteva puncte esenţiale.
Există o promisiune şi o judecată asupra casei lui David (Isaia 7.14). Este important să notăm faptul că această secţiune se adresează întregii case ale lui David (v.13), şi nu doar lui Ahaz sau situaţiei imediate. Devine o promisiune făcută casei lui David însă totodată şi o judecată.
Mai întâi, prin semnul şi promisiunea din Isaia 7.14, Dumnezeu îl asigură pe David că această alianţă dintre Siria şi Israel (7:1-2) nu avea să dăinuie. Nici unui impostor nu avea să-i fie dat să urce pe tronul lui David.
În al doilea rând, cred că promisiunea unui semn şi a naşterii din fecioară nu făcea altceva decât să afirme că linia lui David care degenerase din punct de vedere spiritual avea să fie înlocuită de Unul care nu era întinat, şi totuşi aparţinând liniei regale ale lui David şi având toate drepturile regeşti de a aspira la tron. Dumnezeu avea să dea la o parte linia fizică a oamenilor simpli şi a casei degenerate ale lui David, care avea să degenereze tot mai mult în timpul regilor ce aveau să urce pe tron. Aceasta devine şi mai evident când ajungem la blestemul aruncat asupra lui Ieconia.
În fond, semnul garanta eliberarea oamenilor lui Dumnezeu şi întărirea definitivă a tronului lui David prin naşterea acestui copil extraordinar numit Emanuel, care înseamnă „Dumnezeu cu noi.” Nici un impostor nu avea să poată încălca dreptul de domnie din casa lui David.
Mulţi văd în aceasta o dublă împlinire. Prima împlinire consta în naşterea unui contemporan a cărui naştere reprezenta prezenţa lui Dumnezeu, iar împlinirea supremă se referea la Domnul Isus. Eu personal am dificultăţi în această privinţă şi m-am convins că aceasta este o profeţie mesianică directă care îşi găseşte împlinirea doar în naşterea şi persoana lui Isus Cristos. Sigur, lui Isaia i s-a născut într-adevăr un fiu care devine o confirmare a profeţiei privitoare la Mesia din 7.14, însă numele acestuia nu a fost Emanuel, ci Maher-Şalal-Haş-Baz, „grăbeşte de pradă, aruncă-te asupra prăzii” (Isaia 8.4). Afirmaţia din 8.8, „…vor umple întinderea ţării tale, Emanuele!” nu se adresează fiului lui Isaia, ci lui Mesia, şi declară faptul că ţara Sa va fi invadată de către Asiria.
Indiferent că cineva va vedea o împlinire dublă (una pe timpul lui Isaia şi una în venirea lui Mesia) sau una exclusiv mesianică (cu referire doar la Mesia), unul din scopurile iniţiale ale profeţiei au fost să prezinte faptul că linia păcătoasă, degenerată şi firească a lui Ahaz a devenit neputincioasă, şi că aceasta va fi înlocuită de Unul care era mai presus de om. Avea să fie Dumnezeul-om, Emanuel, conceput în mod miraculos în fecioară. El avea să fie Cel care avea să devină Fiul minunat din capitolul 9.6, Cel numit „Dumnezeu tare”, şi Odrasla din 11.1, Cel care într-o bună zi avea să lovească „pământul cu toiagul cuvântului Lui…” Mai mult chiar, nici unul dintre copiii despre care vorbeşte Scriptura nu au fost vreodată numiţi Emanuel. Nici unul dintre fiii lui Isaia sau ai lui Ezechia, şi nici vreo altă persoană contemporană cu Isaia nu a fost numită vreodată Emanuel. Atunci când S-a născut Cristos, El a fost numit „Isus,” niciodată „Emanuel.”
Ce înseamnă aceasta? „Emanuel” nu este un nume, un apelativ; a fost însă un titlu, o desemnare sau o descriere a ceea ce avea să fie acest Copil – Dumnezeu cu noi în trup, în acelaşi timp Dumnezeu şi om (Isaia 9.6; Mica 5.2).
„Fecioară” este traducerea termenului ebraic „`alma,” care înseamnă „o femeie matură, tânără, necăsătorită, şi castă”. „`Alma”… reprezintă o tânără, dintre ale cărei caracteristice una este fecioria. Acest lucru derivă din câteva evidenţe:
(1) Septuaginta, cu mult timp înainte să apară vreuna dintre controversele cristologice, a folosit termenul parthenos (termenul grec pentru fecioară) în două dintre cele şapte pasaje unde este utilizat ebraicul `alma, incluzând Isaia 7.14. Acesta este pasajul citat şi de înger în dialogul său cu Iosif ca prezicere a naşterii din fecioară.
(2) Nu există nici o posibilitate ca cineva să poată demonstra că `alma ar denumi o tânără femeie care nu este fecioară.[9]
(3) Mai mult chiar, este unicul cuvânt ebraic care desemnează o femeie necăsătorită. Nici un alt termen ebraic nu ar putea indica mai clar că persoana pe care-o desemnează este necăsătorită.[10]
(4) Uneori se invocă argumentul conform căruia limba ebraică ar avea un termen mult mai exact pentru „fecioară”, betulah, însă acest cuvânt desemnează şi o fecioară logodită sau una care a fost deja odată măritată (conf. Ioel 1.8). Într-un astfel de caz, naşterea copilului ar fi putut fi considerată ca fiind urmarea unei relaţii naturale soţ/soţie. Dacă Isaia ar fi folosit acest termen, ne-ar fi putut transmite o idee confuză sau chiar eronată (conform lui Young, pg.288). Însă lucrurile nu stau deloc aşa în cazul termenului `alma. Profetul vorbeşte despre o fecioară tânără, necăsătorită care naşte un copil în mod miraculos. `Alma a fost folosit pentru că combină totodată ideea de feciorie cu cea a condiţiei de a fi necăsătorită.
Astfel, se putea naşte cineva, însă nu prin calea normală de concepţie, ci prin lucrarea miraculoasă a lui Dumnezeu, astfel încât cel născut să nu fie doar în totalitate om, ci şi Dumnezeu în noi în sensul de a fi Dumnezeul-om (conf. Isaia 9.6a, c). Astfel, noi putem preconiza cu multă precizie ceea ce relatează evanghelia cu privire la naşterea lui Isus Cristos.
Indicatorul nr.13: Linia regală întreruptă şi blestemată, şi totuşi promisiunea rămâne valabilă.
Ieremia 22:28-30 ne arată în mod clar că linia regală a fost blestemată şi întreruptă. Ieconia (sau Conia)[11] a fost inclus în linia regească a lui David prin Solomon. Blestemul afirmă în mod clar că nici un urmaş fizic al lui Conia nu avea să urce pe tronul lui David. Aceasta înseamnă că linia regală a lui David prin Solomon a fost întreruptă. Dumnezeu a avut grijă ca această profeţie să fie dusă la îndeplinire prin următoarele condiţii:
(1) Captivitatea babiloniană şi a popoarelor care i-au urmat acestuia la conducerea lui Israel a avut ca rezultat faptul că nimeni nu a putut urca pe tronul lui Iuda sau al lui David. Popoarele care au urmat babilonienilor au fost medo-perşii, grecii şi în cele din urmă romanii.
(2) Aceste condiţii au fost menţinute de ceea ce Noul Testament numeşte „vremea neamurilor”, perioada dominaţiei păgâne care va continua până la cea de-a doua venire a lui Mesia, potrivit cu Luca 21.24.
Profetiile nasterii lui Isus
Dar cum stau lucrurile în privinţa promisiunii făcute de Dumnezeu lui David în ce priveşte tronul şi împărăţia sa? A fost ea abrogată şi astfel s-a împlinit în domnia spirituală a lui Dumnezeu în biserică, după cum propovăduiesc unii în zilele noastre? Şi-a terminat Dumnezeu lucrarea cu Israel? Atunci, nu va mai exista acea domnie de o mie de ani? Răspunsul este, şi subliniez, NU! Dumnezeu n-a închis subiectul Israel. Şi DA, va exista o domnie de o mie de ani! Promisiunile făcute de Dumnezeu lui David nu sunt abrogate, iar motivul pentru care lucrurile nu stau aşa este datorită promisiunii lui Emanuel şi a împlinirii acesteia în naşterea lui Isus Cristos. Cum împlineşte naşterea din fecioară aceasta? Prin naşterea din fecioară Isus a devenit fiul legal al lui Iosif prin adopţie, însă fiul fizic al lui David prin Maria. Iosif, care era în linia regală a lui David prin Solomon, i-a dat lui Isus titlul legal la tron prin adopţie (Mat.1:1-17). Maria, prin lucrarea miraculoasă săvârşită de Duhul a naşterii din fecioară, l-a făcut pe Isus fiul literal al lui David prin Natan, un alt fiu de-al lui David (Luca 3:23-38).
PROFEŢII DESPRE NAŞTEREA LUI CRISTOS
Aduceţi-vă aminte: spuneam că profeţiile despre naşterea lui Mesia, sau a seminţei femeii, sunt atât de precise încât ele nu numai că ne spun cum, (că Mântuitorul va veni prin miracolul naşterii din fecioară), că ne spun chiar şi când şi unde şi mult mai multe amănunte despre modul în care aceasta se va întâmpla!
Indicatorul nr.14: Vremea naşterii lui Mesia Profeţia: Daniel 9:24-27
„Şaptezeci de săptămâni au fost Hotărâte asupra poporului tău şi asupra cetăţii tale celei sfinte, până la încetarea fărădelegilor, până la ispăşirea păcatelor, până la ispăşirea nelegiuirii, până la aducerea neprihănirii veşnice, până la pecetluirea vedeniei şi prorociei, şi până la ungerea locului preasfânt. „Să ştii, deci, şi să înţelegi, că de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului, până la Unsul (Mesia), Cârmuitorul, vor trece şapte săptămâni şi şaizeci şi două de săptămâni; pieţele şi gropile vor fi zidite din nou, chiar şi în vremuri de strâmtorare. „După aceste şaizeci şi două de săptămâni, Mesia va fi stârpit, şi nu va avea nimic. Poporul unui domn care va veni, va nimici cetatea şi Sfântul Locaş. Iar sfârşitul lui va veni printr-un potop; este hotărât că războiul va ţine până la sfârşit şi împreună cu el şi pustiirile. „El va face un legământ trainic cu mulţi, timp de o săptămână, dar la jumătatea săptămânii va face să înceteze jertfa şi darul de mâncare, şi pe aripa urâciunilor idolatre va veni unul care pustieşte, până va cădea asupra celui pustiit prăpădul hotărât.” [adaptare după traducerea folosită de autor în original].
Împlinire: Marcu 11:1-11; Luca 19:29-38, Intrarea triumfală.
Daniel 9:24-27 aduce câteva adăugări impotante cu privire la Mesia: (1) Acest pasaj ne spune când va apărea Mesia pe scena istoriei. Anticipă evident momentul naşterii Sale. (2) Ne spune că după apariţia Sa, Mesia va fi respins de poporul Său, şi (3) că Mesia va fi stârpit pentru o vreme, şi se referă evident la cruce.
Versetul 25 se referă la o vreme specifică pentru venirea lui Mesia. Cele şapte săptămâni împreună cu cele şaizeci şi două fac 69 de săptămâni de ani (483 ani) până la venirea lui Mesia. Punctul de pornire pentru cei 483 ani a fost decretul pentru refacerea şi reconstruirea Ierusalimului. Aceasta este o referinţă la decretul dat în timpul lui Neemia în cel de-al douăzecilea an al domniei regelui Artaxerxes în 445 î.d.C. (Neemia 2:1-8). După această perioadă, Mesia avea să intre în scenă.
Cuvintele „până la Mesia, Cârmuitorul” se referă la vremea când Mesia avea să se manifeste ca Prinţ al lui Israel. Modul de manifestare este controversat, dar cu mare probabilitate se referă la intrarea triumfală a lui Cristos în Ierusalim, în Duminica Floriilor când S-a prezentat pe Sine şi a fost recunoscut de oameni ca Mesia Cârmuitorul. Aceasta se întâmpla în jurul anului 30-33 d.C., deci anul naşterii Sale ca Emanuel al lui Dumnezeu trebuie să fi fost în jurul anului 0-4 d.C.
Apropo, deşi este un subiect controversat, se crede că la vremea naşterii lui Cristos era o atmosferă de aşteptare în rândurile evreilor evlavioşi care îşi păstraseră nădejdea în Mesia.
Indicatorul nr.15: Locul naşterii lui Mesia Profeţie: Mica 5:2-3
„Şi tu, Betleeme Efrata, cu toate că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda, totuşi din tine Îmi va ieşi Cel ce va stăpâni peste Israel, şi a cărui obârşie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veşniciei. „De aceea îi va lăsa, până la vremea când va naşte cea care este în durerile naşterii. Atunci se va întoarce rămăşiţa fraţilor Săi la copiii lui Israel.”
Împlinire: Luca 2:1-7; Matei 2:1-6
Profeţia lui Mica era bine cunoscută de Israel, iar atunci când au sosit magii din Orient pentru a-l căuta pe Împăratul de curând născut al Evreilor şi au întrebat despre naşterea Sa, liderii religioşi i-au spus lui Irod cu precizie locul unde acesta se născuse, în Betleem.
Indicatorul nr.16: Anunţul ceresc despre naşterea lui Mesia Profeţie: Numeri 24.17
Numeri 24.17 Îl văd, dar nu acum, Îl privesc, dar nu de aproape. O stea răsare din Iacov, Un toiag de cârmuire se ridică din Israel. El străpunge laturile Moabului, şi prăpădeşte pe toţi copiii lui Set.
Împlinire: Matei 2:1-2
Matei 2:1-2 După ce S-a născut Isus în Betleemul din Iudea, în zilele împăratului Irod, iată că au venit nişte magi din Răsărit la Ierusalim, şi au întrebat: „Unde este Împăratul de curând născut al Iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în Răsărit, şi am venit să ne închinăm Lui.”
Întrebarea magilor în Matei 2:2a, „Unde este Împăratul de curând născut al Iudeilor?” şi motivul invocat de ei în 2b, „Fiindcă I-am văzut steaua în Răsărit, şi am venit să ne închinăm Lui,” este prezentată de Matei ca o altă mărturie identificatoare că acest Isus despre care scrie este cu adevărat mult aşteptatul Izbăvitor al aşteptării Vechiului Testament. De fapt, scopul suprem al lui Matei este de a-L prezenta pe Isus ca împlinire a multor profeţii ale Vechiului Testament şi de a dovedi că Isus este Izbăvitorul şi îndelung aşteptatul Mesia. Acest fapt este evident din cele zece împliniri citate de care se foloseşte în a-L prezenta pe Isus ca Mesia cel aşteptat.[12]
Privitor la magii din Matei 2, Wiersbe scrie:
Trebuie să mărturisim că ştim puţine despre aceşti oameni. Cuvântul tradus cu „înţelepţi” (magi) se referă la un grup de învăţaţi care studiau corpurile cereşti. Titlul lor îi leagă de magie, dar probabil că erau mai degrabă un fel de astrologi. În orice caz, prezenţa lor în relatarea biblică nu este o încurajare divină a astrologiei.
Dumnezeu le-a dat un semn special, o stea miraculoasă care anunţa naşterea unui Împărat.[13]
Unii au căutat dovezi istorice şi astronomice care să explice steaua ca fiind o super-nova, o cometă anume, sau o conjunctură de stele, însă eu personal cred că Pentecost are dreptate:
Deşi pare că există suficient sprijin din partea astronomiei pentru apariţia luminii cereşti de o asemenea proporţie pentru a indica acestor cercetători naşterea Împăratului iudeilor, e greu totuşi să cred că această interpretare este cea corectă. Nu a fost vorba despre vreun fenomen natural ci despre unul supranatural. Dacă aceşti oameni erau astronomi, ar fi fost familiarizaţi cu un astfel de fenomen şi l-ar fi explicat în mod natural. Însă era nevoie de ceva mai mult decât un simplu fenomen natural pentru a-i urni să pornească într-o astfel de călătorie.[14]
Această stea este mai bine definită ca fiind o manifestare a slavei strălucitoare a lui Dumnezeu, poate în forma unei stele pe care El a folosit-o pentru a-L revela şi a-L identifica pe Mântuitor. Nici una dintre stelele cerurilor îndepărtate nu putea indica atât de fidel direcţia. Probabil că aceşti oameni de la răsărit s-au familiarizat cu Scriptura evreilor prin exilaţii lui Israel în Babilon şi în Medo-persia. Dacă aşa stau lucrurile, profeţia care vorbea despre o stea şi care a făcut legătura între acea stea şi toiagul de cârmuire al Israelului se găseşte în Numeri 24.17, această profeţie determinându-i să asocieze această apariţie supranaturală cu naşterea Izbăvitorului în Israel.
În plus, profeţia lui Daniel despre cele şaptezeci de săptămâni din Daniel 9 crea o aşteptare intensă pentru venirea Regelui exact în acea vreme. Nu este lipsit de importanţă faptul că Daniel era cunoscut drept un „înţelept” la curţile regelui din Babilon. De vreme ce Magii erau astrologi, semnul stelei era de o importanţă imensă. Acest fapt împreună cu cunoştinţele lor evidente despre Vechiul Testament i-a adus la Ierusalim.
Matei susţine naşterea supranaturală a Regelui notând referirea pe care magii au făcut-o despre stea. Morgan scrie, „A fost o mişcare extraordinară şi specială în spaţiul stelar, destinată să-i conducă pe aceşti oameni la Cristos.” [G. Campbell Morgan, The Crises of the Christ, pg.98]. O asemenea derulare semnificativă pe bolta cerească avea să producă nu puţină agitaţie în rândul acelora care îl aşteptau pe regele promis. Faptul că la acea vreme ar fi existat o atmosferă de aşteptare universală a unui izbăvitor mondial este o idee controversată. Indiferent de poziţia pe care o adoptaţi, magii erau evident familiarizaţi cu profeţiile Vechiului Testament, şi datorită manifestărilor stelare după spusele lor, au venit la Ierusalim pentru a-L găsi pe Mesia Israelului.[15]
Mai avem şi alt semn de identificare şi încă unul deosebit cu care vom şi încheia. Este unul cu puncte interesante de aplicare pentru noi şi la care putem medita.
Matei ne spune că magii au venit „să I se închine.” În ce sens veniseră ei să I se închine? Eu unul cred că au venit să I se închine Lui ca Dumnezeu. În timp ce verbul utilizat aici s-ar putea referi la omagiile aduse de cineva unor oameni sau lui Dumnezeu, termenul se utiliza de obicei doar cu referire la Dumnezeu.[16] Acest lucru este susţinut mai departe de faptul că în Noul Testament acest verb, proskuneo, denotă exclusiv închinarea adresată lui Dumnezeu sau lui Isus Cristos ca Dumnezeu.[17] Dacă nu ar sta astfel lucrurile, de ce s-ar fi deranjat magii atâta drum pentru a veni la un popor neînsemnat pentru a se închina noului lor conducător? Nu, apariţia supranaturală alături de profeţiile Vechiului Testament Îl dezvăluie lor pe Isus Cristos ca Izbăvitorul Vechiului Testament şi ei au venit ca să I se închine.
Matei împărtăşeşte această istorie cu noi şi pentru faptul că ea scoate în evidenţă şi o altă chestiune importantă şi una de contrast. El atrage atenţia cititorului spre apatia şi dezinteresul liderilor religioşi ai Israelului şi ura acţiunilor lui Irod. Deşi ştiau unde avea să se nască Mesia, liderii religioşi nu au întreprins nimic, iar Irod a căutat să ucidă copilul. Din nou, Scriptura ne atrage atenţia asupra luptei şi a vrăjmăşiei din Geneza 3.15 continuând războiul dintre spiritual şi carnal, cele divine şi cele lumeşti, şi credinţă versus necredinţă.
Magii îl căutau pe Rege. Irod se opunea Regelui; iar preoţii evrei erau indiferenţi faţă de Rege. Preoţii cunoşteau Scripturile, dar le ignorau. Nu vi se pare trist că majoritatea oamenilor pot cunoaşte Cuvântul lui Dumnezeu şi în acelaşi timp acesta să le influenţeze viaţa într-o măsură atât de mică. „La fel este şi prăpastia înspăimântătoare între credinţa religioasă şi practică.”[18] Ei nici măcar nu-şi fac timp să meargă să I se închine personal. Acest fapt ne ilustrează cum putem noi înşine cunoaşte Biblia, şi totuşi să eşuăm în a ne-o apropia prin credinţă în aşa fel încât ea să poată schimba obiectul închinării noastre; într-adevăr, ea ne poate schimba în aşa fel încât să ne facă asemenea Domnului Isus.
Profetii ale nasterii lui Christos
Concluzie
Pe scurt, care sunt semnele de identificare ale Izbăvitorului care avea să vie şi care a şi venit?
Un copil de sex masculin, un fiu (Gen.3.15; Isaia 9.16)
Un copil născut în linia lui Sem, Avraam, Isaac, Iacov, Iuda, Isai, David şi Solomon.
Un descendent fizic al lui David şi un moştenitor legal la tron prin Solomon, totuşi nu un descendent fizic prin Ieconia.
Un copil născut din fecioară în circumstanţe care validează realitatea unei naşteri din fecioară, cum reiese din Matei 1 şi Luca 1.
Un descendent din David, fiu al lui Isai, însă nu până la a zecea generaţie după Pereţ.
Născut în jurul anului 4 d.C. în conformitate cu profeţia din Daniel 9:24 ş. urm.
Unul care avea să fie precedat de un înainte-mergător care avea să pregătească calea aşa cum a făcut-o Ioan Botezătorul (Mal.3.1; Marcu 1:1-4).
Născut în Betleemul Iudeii (Mica 5.2).
Născut în circumstanţe care aveau să-L identifice ca Mântuitor şi Stea a lui David, mult-aşteptatul Izbăvitor (Luca 2:9-14; Num.24.17; Mat.2:1-9).
Unul a cărui viaţă a împlinit de asemenea multe alte profeţii ale Vechiului Testament privitoare la Mesia.
Dumnezeu ne-a dat aceste semne clare ale identificării (indicatoare de drum) ca să nu putem fi înşelaţi, să nu credem pretenţiile eronate ale nenumăraţilor lideri religioşi care au apărut şi care vor mai apare pe scena istoriei umane. Este de datoria noastră să cunoaştem aceste mari profeţii şi să ne amintim mereu de avertismentul pe care ni l-a lăsat Domnul în Mat.24:4-5.
Drept răspuns, Isus le-a zis: „Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva. Fiindcă vor veni mulţi în Numele Meu, şi vor zice: ‚Eu Sunt Cristosul!’ Şi vor înşela pe mulţi.”
Fie ca mărturiile şi adevărul acestor minunate profeţii să vă mângâie şi să vă aducă bucurie ăn aceste sărbători ale Crăciunului!!
Note de subsol:
[1] Derek Kidner, Genesis, An Introduction and Commentary, Inter-Varsity Press, p. 70
[2] Pentru detalii cu privire la cultul mamă-copil din Babilonul antic, vezi The Two Babylons de Alexander Hislop, Loizeaux Brothers.
[3] Merrill F. Unger, Unger’s Commentary on the Old Testament, Vol. I, p. 31
[4] Note pe Geneza 5:3, Ryrie Study Bible, Expanded Edition, 1995, p. 11.
[5] Unger, p. 36.
[6] Allen Ross, The Bible Knowledge Commentary, Old Testament, John F. Walvoord şi Roy B. Zuck, Editori, p. 36.
[7] Pentru mai multe informaţii pe această temă, vezi J. Dwight Pentecost’s, Prophecy For Today, Zondervan, şi Hislop’s The Two Babylons, Loizeaux Brothers, p. 131ş. urm..
[8] A. Dillmann, Genesis, 1:350, citat din Unger, p. 48.
[9] Cf. Theological Journal of the Old Testament, volumul 2, p. 672.
[10] E. J. Young, The Book of Isaiah, p. 288.
[11] Compară Ieremia 22:28-30 cu Matei 1:1-17; Luca 3:17-38.
[12] Conf. 1:23 [Isa. 7:14]; 2:15 [Os. 11:1], 18 [Ier. 21:15], 23 [Isa 53:2-4]; 4:15 [Isa. 8:23]; 8:15 [Isa. 53:4]; 12:18-21 [Isa. 42:1-4]; 13:35 [Ps. 78:2]; 21:5 [Isa. 62:11]; and 27:9-10 [Zah. 11:13].
[13] Warren Wiersbe, Be Loyal, Victor Books, p. 18.
[14] J. Dwight Pentecost, The Words and Works of Jesus Christ, Zondervan, p. 67.
[15] Stanley D. Toussaint, Behold the King, Multnomah Press, p. 49.
[16] James Hope Moulton şi George Milligan, The Vocabulary of the Greek Testament, p. 549.
[17] Vezi The New International Dictionary of New Testament Theology, editat de Colin Brown, Vol. 2, p. 877.
[18] John Walvoord, Matthew, Thy Kingdom Come, p. 22.â
PROFEȚIILE NAȘTERII LUI CRISTOS
PROFEȚIILE NAȘTERII LUI CRISTOS
//////////////////////////////////////
Komunismul a fost creat ca să lucreze fără Dumnezeu! De aceea s-a ales praful; Şi acum- globalismul adună ce a semănat împotriva Lui, devenind pulbere! Astfel…, Grozave lucruri, uricioase lucruri se fac în ţară. Proorocii proorocesc neadevăruri, preoţii stăpânesc cu ajutorul lor şi poporului Meu îi plac aceste lucruri. Dar ce veţi face la urmă?” (Ier.5/30-31)…, Căci dela cel mai mic până la cel mai mare, toţi sunt lacomi de câştig; dela prooroc până la preot, toţi înşală. Leagă în chip uşuratic rana fiicei poporului Meu, zicând: Pace! Pace!` Şi totuş nu este pace! Sunt daţi de ruşine, căci săvârşesc uriciuni; şi totuş nu roşesc şi nu ştiu de ruşine. De aceea vor cădea împreună cu cei ce cad, vor fi răsturnaţi, când îi voi pedepsi, zice Domnul. Aşa vorbeşte Domnul: Staţi în drumuri, uitaţi-vă şi întrebaţi cari sunt cărările cele vechi, care este calea cea bună: umblaţi pe ea şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre!„ Dar ei răspund: Nu vrem să umblăm pe ele! Am pus nişte străjeri peste voi: Fiţi cu luare aminte la sunetul trâmbitei!„ Dar ei răspund: Nu vrem să fim cu luare aminte! De aceea, ascultaţi, neamuri şi luaţi seama la ce li se va întâmpla, adunare a poporelor! Ascultă şi tu, pământule! Iată, voi aduce peste poporul acesta o nenorocire, care va fi rodul gândurilor lui; căci n’au luat aminte la Cuvintele Mele şi au nesocotit Legea Mea. Ce nevoie am Eu de tămâia care”… (Ier.6/13-20)
http://www.informatii-agrorurale.ro/agropedia/avortul-salmonelic-al-oilor/
//////////////////////////////////////////////
Prietenia Lumii
Definiție
Iubire pentru prezenta lume rea, condusă de diavol. A sprijini planurile ei politice, comerciale și religioase sau a participa la dezmățul și plăcerile ei necurate. Persoana care ia un asemenea curs de acțiune, deși poate suține a fi creștin, demonstrează iubire pentru această lume.
Această lume consistă din “ceruri” demonice nevăzute și un “pământ” vizibil rău
2 Petru 3:7 Iar cerurile şi pământul de acum Sunt păzite şi păstrate, prin acelaşi Cuvânt, pentru focul din ziua de judecată şi de peire a oamenilor nelegiuiţi.
Această lume este controlată de satan
Matei 4:8, 9 Diavolul L-a dus apoi pe un munte foarte înalt, I-a arătat toate împărăţiile lumii şi strălucirea lor, şi I-a zis:„Toate aceste lucruri Ţi le voi da Ţie, dacă Te vei arunca cu faţa la pământ şi Te vei închina mie.”
2 Corinteni 4:4 „..a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu.”
1 Ioan 5:19 Ştim că Suntem din Dumnezeu şi că toată lumea zace în cel rău.
Psalmi 96:5 Căci toţi dumnezeii popoarelor Sunt nişte idoli, dar Domnul a făcut cerurile.
Efeseni 6:12 Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care Sunt în locurile cereşti.
Lucruri pe care le iubește lumea
Ieremia 5:30, 31 „Grozave lucruri, urîcioase lucruri se fac în ţară.Proorocii proorocesc neadevăruri, preoţii stăpânesc cu ajutorul lor, şi poporului Meu îi plac aceste lucruri. Dar ce veţi face la urmă?
1 Ioan 2:16 Căci tot ce este în lume: pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume.
Luca 12:29-31 Să nu căutaţi ce veţi mânca sau ce veţi bea, şi nu vă frământaţi mintea.
Căci toate aceste lucruri Neamurile lumii le caută. Tatăl vostru ştie că aveţi trebuinţă de ele.Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.
Apocalipsa 18:3, 23 „..pentru că toate neamurile au băut din vinul mâniei curviei ei, şi împăraţii pământului au curvit cu ea, şi negustorii pământului s-au îmbogăţit prin risipa desfătării ei.” Lumina lămpii nu va mai lumina în tine, şi nu se va mai auzi în tine glasul mirelui şi al miresei, pentru că negustorii tăi erau mai marii pământului, pentru că toate neamurile au fost amăgite de vrăjitoria ta.
Lumea urăște pe servii lui Dumnezeu
Ioan 17:14 Le-am dat Cuvântul Tău; şi lumea i-a urât, pentru că ei nu Sunt din lume, dupăcum Eu nu Sunt din lume.
1 Corinteni 4:13 „..când Suntem vorbiţi de rău, ne rugăm. Până în ziua de azi am ajuns ca gunoiul lumii acesteia, ca lepădătura tuturor.”
1 Ioan 3:13 Nu vă miraţi, fraţilor, dacă vă urăşte lumea.
Apocalipsa 18:24 „..şi pentru că acolo a fost găsit sângele proorocilor şi al sfinţilor şi al tuturor celor ce au fost junghiaţi pe pământ.”
Felul de gândire al acestei lumi nu este în armonie cu Dumnezeu
1 Corinteni 1:20-28 Unde este înţeleptul? Unde este cărturarul? Unde este vorbăreţul veacului acestuia? N-a prostit Dumnezeu înţelepciunea lumii acesteia?Căci întrucît lumea, cu înţelepciunea ei, n-a cunoscut pe Dumnezeu în înţelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioşi prin nebunia propovăduirii crucii.Iudeii, într-adevăr, cer minuni, şi Grecii caută înţelepciune; dar noi propovăduim pe Hristos cel răstignit, care pentru Iudei este o pricină de poticnire, şi pentru Neamuri o nebunie; dar pentru cei chemaţi, fie Iudei, fie Greci, este puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu. Căci nebunia lui Dumnezeu, este mai înţeleaptă decât oamenii; şi slăbiciunea lui Dumnezeu, este mai tare decât oamenii.De pildă, fraţilor, uitaţi-vă la voi care aţi fost chemaţi: printre voi nu Sunt mulţi înţelepţi în felul lumii, nici mulţi puternici, nici mulţi de neam ales.Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari. Şi Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii, şi lucrurile dispreţuite, ba încă lucrurile care nu Sunt, ca să nimicească pe cele ce Sunt;
1 Corinteni 3:18, 19 Nimeni să nu se înşele: Dacă cineva dintre voi se crede înţelept în felul veacului acestuia, să se facă nebun, ca să ajungă înţelept.Căci înţelepciunea lumii acesteia este o nebunie înaintea lui Dumnezeu. De aceea este scris: „El prinde pe cei înţelepţi în viclenia lor.”
Romani 8:6 Şi umblarea după lucrurile firii pământeşti, este moarte, pe când umblarea după lucrurile Duhului este viaţă şi pace.
Cursul de acțiune al lumii
2 Timotei 3:1-5 Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele.Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţămitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrînaţi, neîmblînziţi, neiubitori de bine,vânzători, obraznici, îngîmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu; având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia.
Iacov 3:14-16 Dar dacă aveţi în inima voastră pizmă amară şi un duh de ceartă, să nu vă lăudaţi şi să nu minţiţi împotriva adevărului. Înţelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pământească, firească (Greceşte: sufletească.), drăcească. Căci acolo unde este pizmă şi duh de ceartă, este tulburare şi tot felul de fapte rele.
1 Petru 4:3, 4 Ajunge, în adevăr, că în trecut aţi făcut voia Neamurilor, şi aţi trăit în desfrînări, în pofte, în beţii, în ospeţe, în chefuri şi în slujiri idoleşti neîngăduite. De aceea se miră ei că nu alergaţi împreună cu ei la acelaşi potop de desfrâu, şi vă batjocoresc.
Galateni 5:19-21 Şi faptele firii pământeşti Sunt cunoscute, şi Sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrînarea,închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, desbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările, şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.
Romani 1:29-31 Astfel au ajuns plini de ori ce fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase; Sunt şoptitori, bîrfitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi, fără pricepere, călcători de cuvânt, fără dragoste firească, neînduplecaţi, fără milă.
2 Petru 3:3, 4 Înainte de toate, să ştiţi că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, care vor trăi după poftele lor, şi vor zice: „Unde este făgăduinţa venirii Lui? Căci de când au adormit părinţii noştri, toate rămân aşa cum erau de la începutul zidirii!”
Propaganda înșelătoare a lumii
Matei 24:4, 5, 11, 24 Drept răspuns, Isus le-a zis: „Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva.Fiindcă vor veni mulţi în Numele Meu, şi vor zice: „Eu Sunt Hristosul!” Şi vor înşela pe mulţi. Se vor scula mulţi prooroci mincinoşi, şi vor înşela pe mulţi.
Căci se vor scula Hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, până acolo încît să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi.
Apocalipsa 16:14 Acestea Sunt duhuri de draci, care fac semne nemaipomenite, şi care se duc la împăraţii pământului întreg, ca să-i strângă pentru războiul zilei celei mari a
Dumnezeului Celui Atotputernic.
1 Ioan 4:1 Prea iubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh; ci să cercetaţi duhurile, dacă Sunt de la Dumnezeu; căci în lume au ieşit mulţi prooroci mincinoşi.
2 Ioan 1:7 Căci în lume s-au răspândit mulţi amăgitori, care nu mărturisesc că Isus Hristos vine în trup. Iată amăgitorul, iată Antihristul!
Apocalipsa 12:9 Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit Diavolul şi Satana, acela care înşeală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ; şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui.
Apocalipsa 13:13, 14 Săvârşea semne mari, până acolo că făcea chiar să se pogoare foc din cer pe pământ, în faţa oamenilor.Şi amăgea pe locuitorii pământului prin semnele pe care i se dăduse să le facă în faţa fiarei. Ea a zis locuitorilor pământului să facă o icoană fiarei, care avea rana de sabie şi trăia.
Apocalipsa 17:8 Fiara pe care ai văzut-o, era, şi nu mai este. Ea are să se ridice din Adânc, şi are să se ducă la pierzare. Şi locuitorii pământului, ale căror nume n-au fost scrise de la întemeierea lumii în cartea vieţii, se vor mira când vor vedea că fiara era, nu mai este, şi va veni.
Coloseni 2:8 Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filosofia şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Hristos.
Prietenia cu lumea este dușmănie cu Dumnezeu
Iacov 4:4 Suflete prea curvare! Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu? Aşa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu.
1 Ioan 2:15 Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în El.
Creștinul nu trebuie să ia un curs de acțiune conform acestei lumi
Romani 6:13- 16 Să nu mai daţi în stăpânirea păcatului mădulările voastre, ca nişte unelte ale nelegiuirii; ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi; şi daţi lui Dumnezeu mădulările voastre, ca pe nişte unelte ale neprihănirii.Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu Sunteţi sub Lege, ci sub har.Ce urmează de aici? Să păcătuim pentru că nu mai Suntem sub Lege ci sub har? Nicidecum.Nu ştiţi că, dacă vă daţi robi cuiva, ca să-l ascultaţi, Sunteţi robii aceluia de care ascultaţi, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare, care duce la neprihănire?
Iacov 1:27 Religiunea curată şi neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor, şi să ne păzim neîntinaţi de lume.
Romani 13:14 ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Hristos, şi nu purtaţi grijă de firea pământească, ca să-i treziţi poftele.
Prietenia cu această lume duce la nimicire împreună cu ea
Isaia 13:11 Voi pedepsi-zice Domnul-lumea pentru răutatea ei, şi pe cei răi pentru nelegiuirile lor; voi face să înceteze mândria celor trufaşi, şi voi doborî semeţia celor asupritori.
Isaia 24:5, 6 „..căci ţara a fost spurcată de locuitorii ei; ei călcau legile, nu ţineau poruncile, şi rupeau legământul cel veşnic!De aceea mănâncă blestemul ţara, şi sufăr locuitorii ei pedeapsa nelegiuirilor lor; de aceea Sunt prăpădiţi locuitorii ţării, şi nu mai rămâne decât un mic număr din ei.”
Matei 16:26 Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau, ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?
2 Petru 2:20 În adevăr, dacă, după ce au scăpat de întinăciunile lumii, prin cunoaşterea Domnului şi mântuitorului nostru Isus Hristos, se încurcă iarăşi şi Sunt biruiţi de ele, starea lor de pe urmă se face mai rea decât cea dintâi.
1 Corinteni 11:32 Dar când Suntem judecaţi, Suntem pedepsiţi de Domnul, ca să nu fim osîndiţi odată cu lumea.
Felul de a gândi și a acționa a lumii va dispărea
1 Corinteni 7:31 „…cei ce se folosesc de lumea aceasta, ca şi cum nu s-ar folosi de ea; căci chipul lumii acesteia trece.”
Isaia 65:17 „Căci iată, Eu fac ceruri noi şi un pământ nou; aşa că nimeni nu-şi va mai aduce aminte de lucrurile trecute, şi nimănui nu-i vor mai veni în minte.
1 Ioan 2:17 Şi lumea şi pofta ei trece; dar cine face voia lui Dumnezeu, rămâne în veac.
Coloseni 2:20 Dacă aţi murit împreună cu Hristos faţă de învăţăturile începătoare ale lumii, de ce, ca şi cum aţi trăi încă în lume?
Efeseni 2:1-3 Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre, în care trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării.Între ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământeşti, când făceam voile firii pământeşti şi ale gândurilor noastre, şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi.
Cursul de acțiune a lui Isus a adus asupra Lui judecata de condamnare a acestei lumi
Ioan 12:31 Acum are loc judecata lumii acesteia, acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară.
Ioan 16:11 „..în ce priveşte judecata: fiindcă stăpânitorul lumii acesteia este judecat.”
Creștinul biruiește acestă lume prin păstrarea integrității față de Dumnezeu
Ioan 16:33 V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.”
Apocalipsa 2:7 Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: „Celui ce va birui, îi voi da să mănânce din pomul vieţii, care este în raiul lui Dumnezeu.”
1 Ioan 5:4, 5 „..pentru că oricine este născut din Dumnezeu, biruieşte lumea; şi ceea ce câştigă biruinţă asupra lumii, este credinţa noastră.Cine este cel ce a biruit lumea, dacă nu cel ce crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu?”
Creștinul nu trebuie să aibă nicio legătură cu această lume
Ioan 15:19 Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei; dar, pentru că nu Sunteţi din lume, şi pentru că Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea vă urăşte lumea.
Ioan 17:16 Ei nu Sunt din lume, dupăcum nici Eu nu Sunt din lume.
Apocalipsa 18:4 Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: „Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei, şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei!
Galateni 1:4 El S-a dat pe Sine însuşi pentru păcatele noastre, ca să ne smulgă din acest veac rău, după voia Dumnezeului nostru şi Tatăl.
Spiritul lui Dumnezeu îi ajută pe creștini să-și păstreze integritatea față de Dumnezeu în acestă lume
Ioan 14:17, 16:8 „..şi anume, Duhul adevărului pe care lumea nu-l poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi, şi va fi în voi.”
Şi când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata.
Creștinul trebuie să fie bun și prietenos cu toți oamenii din lume
Galateni 6:10 Aşa dar, cât avem prilej, să facem bine la toţi, şi mai ales fraţilor în credinţă.
Luca 6:27-36 Dar Eu vă spun vouă, care Mă ascultaţi: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc,binecuvântaţi pe cei ce vă blastămă, rugaţi-vă pentru cei ce se poartă rău cu voi.Dacă te bate cineva peste o falcă, întoarce-i şi pe cealaltă. Dacă îţi ia cineva haina cu sila, nu-l opri să-ţi ia şi cămaşa.Oricui îţi cere, dă-i; şi celuice-ţi ia cu sila ale tale, nu i le cere înapoi. Ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel. Dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată vi se cuvine? Şi păcătoşii iubesc pe cei ce-i iubesc pe ei. Dacă faceţi bine celor ce vă fac bine, ce răsplată vi se cuvine? Şi păcătoşii fac aşa.Şi dacă daţi cu împrumut acelora de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce răsplată vi se cuvine? Şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să ia înapoi întocmai.Voi însă, iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi ceva în schimb. Şi răsplata voastră va fi mare, şi veţi fi fiii Celui Prea Înalt; căci El este bun şi cu cei nemulţămitori şi cu cei răi. Fiţi, deci, milostivi, cum şi Tatăl vostru este milostiv.
1 Corinteni 9:22,23 Am fost slab cu cei slabi, ca să câştig pe cei slabi. M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mântuiesc pe unii din ei.Fac totul pentru Evanghelie, ca să am şi eu parte de ea.
Evrei 12:14 Urmăriţi pacea cu toţi şi sfinţirea, fără care nimeni nu va vedea pe Domnul.
Romani 12:18-21 Dacă este cu putinţă, întrucît atîrnă de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii.Prea iubiţilor, nu vă răzbunaţi singuri; ci lăsaţi să se răzbune mânia lui Dumnezeu; căci este scris: „Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti” zice Domnul. Dimpotrivă: dacă îi este foame vrăjmaşului tău, dă-i să mănânce; dacă-i este sete, dă-i să bea; căci dacă vei face astfel, vei grămădi cărbuni aprinşi pe capul lui.” Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul prin bine.
Nu trebuie manifestată dușmănie față de conducători, dar poruncile contrare voii lui Dumnezeu vor fi ignorate datorită conștiinței
Fapte 25:8, 11 Pavel a început să se apere şi a zis: „N-am păcătuit cu nimic, nici împotriva Legii Iudeilor, nici împotriva Templului, nici împotriva Cezarului.”
Dacă am făcut vreo nedreptate sau vreo nelegiuire vrednică de moarte, nu mă dau înlături de la moarte; dar, dacă nu este nimic adevărat din lucrurile de care mă pîrăsc ei, nimeni n-are dreptul să mă dea în mâinile lor. Cer să fiu judecat de Cezar.”
Fapte 26:28, 29 Şi Agripa i-a zis lui Pavel: „Curând mai vrei tu să mă îndupleci să mă fac creştin!”„Fie curând, fie tîrziu” a răspuns Pavel „să dea Dumnezeu ca nu numai tu, ci toţi cei ce mă ascultă astă zi, să fiţi aşa cum Sunt eu, în afară de lanţurile acestea.”
Geneza 47:7 Iosif a adus pe tatăl său Iacov şi l-a înfăţişat înaintea lui Faraon. Şi Iacov a binecuvântat pe Faraon.
1 Petru 4:15 Nimeni din voi să nu sufere ca ucigaş sau ca hoţ sau ca făcător de rele sau ca unul care se amestecă în treburile altuia.
Creștinul nu se roagă pentru continuarea acestei lumi
Ioan 17:9 Pentru ei Mă rog. Nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceia pe care Mi i-ai dat Tu; pentru că Sunt ai Tăi.
1 Timotei 2:1, 2 Vă îndemn, deci, înainte de toate, să faceţi rugăciuni, cereri, mijlociri, mulţumiri pentru toţi oamenii,pentru împăraţi şi pentru toţi cei ce Sunt înălţaţi în dregătorii, ca să putem duce astfel o viaţă pacinică şi liniştită, cu toată evlavia şi cu toată cinstea.
Tribunalele sunt privite ca locuri potrivite de a apela spre apărare
Fapte 24:10 După ce i-a făcut dregătorul semn să vorbească, Pavel a răspuns: „Fiindcă ştiu că de mulţi ani eşti judecătorul neamului acestuia, voi răspunde cu încredere pentru apărarea mea.
Fapte 26:2, 25 „Mă socotesc fericit, împărate Agripa, că am să mă apăr astăzi înaintea ta, pentru toate lucrurile de care Sunt pîrît de Iudei; „Nu Sunt nebun, prea alesule Festus” a răspuns Pavel „dimpotrivă, rostesc cuvinte adevărate şi chibzuite.
Creștinul are unele legături cu lumea (predicare, munca de zi cu zi)
Ioan 17:15 Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău.
1 Corinteni 5:9-11 V-am scris în epistola mea să n-aveţi nici o legătură cu curvarii. Însă n-am înţeles cu curvarii lumii acesteia sau cu cei lacomi de bani sau cu cei răpareţi sau cu cei ce se închină la idoli, fiindcă atunci ar trebui să ieşiţi din lume. Ci v-am scris să n-aveţi nici un fel de legături cu vreunul care, măcarcă îşi zice „frate” totuşi este curvar sau lacom de bani sau închinător la idoli sau defăimător sau beţiv sau răpareţ; cu un astfel de om nu trebuie nici să mâncaţi.
Matei 28:19, 20 Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu Sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.
Creștinul nu trebuie să permită câștigurilor materiale să obstrucționeze lucrul Domnului
Iacov 4:13, 14 Ascultaţi, acum, voi care ziceţi: „Astăzi sau mâine ne vom duce în cutare cetate, vom sta acolo un an, vom face negustorie, şi vom câştiga!” Şi nu ştiţi ce va aduce ziua de mâne! Căci ce este viaţa voastră? Nu Sunteţi decât un abur, care se arată puţintel, şi apoi piere.
1 Timotei 6:10 Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; şi unii, care au umblat după ea, au rătăcit de la credinţă, şi s-au străpuns singuri cu o mulţime de chinuri.
Matei 6:19-21;25-34 Nu vă strângeţi comori pe pământ, unde le mănâncă moliile şi rugina, şi unde le sapă şi le fură hoţii;ci strângeţi-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile şi rugina şi unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură.Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră.
De aceea vă spun: Nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca sau ce veţi bea; nici de trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decât hrana, şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea? Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu samănă, nici nu seceră, şi nici nu strâng nimic în grînare; şi totuşi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu Sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele?Şi apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge măcar un cot la înălţimea lui? Şi de ce vă îngrijoraţi de îmbrăcăminte? Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp: ei nici nu torc, nici nu ţes;totuşi vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul din ei.Aşa că, dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp, care astăzi este, dar mâine va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor?Nu vă îngrijoraţi, deci, zicând: „Ce vom mânca?” Sau: „Ce vom bea?” Sau: „Cu ce ne vom îmbrăca?”Fiindcă toate aceste lucruri Neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele.Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.Nu vă îngrijoraţi, deci, de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăşi. Ajunge zilei necazul ei.
Eccleziastul 7:12 Căci ocrotire dă şi înţelepciunea, ocrotire dă şi argintul; dar un folos mai mult al ştiinţei este că înţelepciunea ţine în viaţă pe cei ce o au.
Proverbe 1:19 Aceasta este soarta tuturor celor lacomi de câştig: lăcomia aduce pierderea celor ce se dedau la ea.
Proverbe 15:27 Cel lacom de câştig îşi turbură casa, dar cel ce urăşte mita va trăi.
Conștiința creștinului nu este de la sine, ea trebuie instruită conform Cuvântului lui Dumnezeu
Ieremia 17:9 „Inima este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască?
Tit 1:15 Totul este curat pentru cei curaţi; dar pentru cei necuraţi şi necredincioşi, nimic nu este curat: până şi mintea şi cugetul le Sunt spurcate.
1 Timotei 1:13 „..măcarcă mai înainte eram un hulitor, un prigonitor şi batjocoritor. Dar am căpătat îndurare, pentru că lucram din neştiinţă, în necredinţă!”
Romani 10:2, 3 Le mărturisesc că ei au râvnă pentru Dumnezeu, dar fără pricepere: pentru că, întrucît n-au cunoscut neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, au căutat să-şi pună înainte o neprihănire a lor înşişi, şi nu s-au supus astfel neprihănirii pe care o dă Dumnezeu.
Ioan 8:31, 32 Şi a zis Iudeilor, care crezuseră în El: „Dacă rămâneţi în cuvântul Meu, Sunteţi într-adevăr ucenicii Mei;veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi.”
2 Timotei 3:16, 17 Toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie
desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.
1 Timotei 4:1, 2 Dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor,abătuţi de făţărnicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnaţi cu ferul roşu în însuşi cugetul lor.
Călcarea cu voia a conștiinței cauzează pierderea favorii lui Dumnezeu
Fapte 24:16 De aceea mă silesc să am totdeauna un cuget curat înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor.
1 Timotei 1:19 „..şi să păstrezi credinţa şi un cuget curat pe care unii l-au pierdut, şi au căzut din credinţă.”
Creștinii respectă conștiințele altora
1 Corinteni 8:7-12 Dar nu toţi au cunoştinţa aceasta. Ci unii, fiind obicinuiţi până acum cu idolul, mănâncă un lucru ca fiind jertfit unui idol; şi cugetul lor, care este slab, este întinat.Dar nu carnea ne face pe noi plăcuţi lui Dumnezeu: nu câştigăm nimic dacă mâncăm din ea, şi nu perdem nimic dacă nu mâncăm.Luaţi seama însă ca nu cumva această slobozenie a voastră să ajungă o piatră de poticnire pentru cei slabi.Căci dacă te vede cineva pe tine, care ai cunoştinţă, că şezi la masă într-un templu de idoli, cugetul lui, care este slab, nu-l va împinge pe el să mănânce din lucrurile jertfite idolilor?Şi astfel, el, care este slab, va pieri din pricina acestei cunoştinţe a ta: el, fratele, pentru care a murit Hristos! Dacă păcătuiţi astfel împotriva fraţilor, şi le răniţi cugetul lor slab, păcătuiţi împotriva lui Hristos.
1 Corinteni 10:27-29 Dacă vă pofteşte un necredincios la o masă, şi voiţi să vă duceţi, să mâncaţi din tot ce vă pune înainte, fără să cercetaţi ceva din pricina cugetului.Dar dacă vă spune cineva: „Lucrul acesta a fost jertfit idolilor” să nu mâncaţi, din pricina celui ce v-a înştiinţat şi din pricina cugetului; căci „al Domnului este pământul şi tot ce cuprinde el.”
Creștinii au poziția de ambasadori între națiuni
2 Corinteni 5:20 Noi, deci, Suntem trimeşi împuterniciţi ai lui Hristos; şi, ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Hristos: Împăcaţi-vă cu Dumnezeu!
Efeseni 6:19 „..şi pentru mine, ca, ori de câte ori îmi deschid gura, să mi se dea cuvânt, ca să fac cunoscut cu îndrăzneală taina Evangheliei, al cărei sol în lanţuri Sunt; pentruca, zic, să vorbesc cu îndrăzneală, cum trebuie să vorbesc.”
Filipeni 3:20 Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm ca mântuitor pe Domnul Isus Hristos.
Creștinul este neutru și nu se amestecă în conflictele, planurile sau politica lumii
2 Timotei 2:3, 4 Sufere împreună cu mine, ca un bun ostaş al lui Hristos.Nici un ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii, dacă vrea să placă celui ce l-a scris la oaste.
Ioan 6:15 Isus, fiindcă ştia că au de gând să vină să-L ia cu sila ca să-L facă împărat, S-a dus iarăşi la munte, numai El singur.
Ioan 18:36 „Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta” a răspuns Isus. „Dacă ar fi Împărăţia Mea din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu dat în mâinile Iudeilor; dar acum, Împărăţia Mea nu este de aici.”
1 Timotei 5:22 Să nu-ţi pui mâinile peste nimeni cu grabă: şi să nu te faci părtaş păcatelor altora: pe tine însuţi păzeşte-te curat.
1 Corinteni 14:8 Şi dacă trâmbiţa dă un sunet încurcat, cine se va pregăti de luptă?
Legea lui Dumnezeu dată națiunii lui Izrael scutea pe servii Lui
Numeri 1:47-54 Leviţii, după seminţia părinţilor lor, n-au intrat în numărătoarea aceasta.Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: „Să nu faci numărătoarea seminţiei lui Levi, şi să nu-i numeri capetele în mijlocul celorlalţi copii ai lui Israel. Dă în grija Leviţilor Cortul Întâlnirii, toate uneltele lui şi tot ce ţine de el. Ei vor duce cortul şi toate uneltele lui, vor face slujba în el, şi vor tăbărâ în jurul cortului.Când va porni cortul, Leviţii să-l desfacă; şi când se va opri cortul, Leviţii să-l întindă; iar străinul care se va apropia de el, să fie pedepsit cu moartea.Copiii lui Israel să tăbărască fiecare în tabăra lui, fiecare lângă steagul lui, după cetele lor. Dar Leviţii să tăbărască în jurul cortului întâlnirii, ca să nu izbucnească mânia Mea împotriva adunării copiilor lui Israel; şi Leviţii să aibă paza cortului întâlnirii.” Copiii lui Israel au făcut întocmai după toate poruncile pe care le dăduse lui Moise Domnul; aşa au făcut.
Creștinilor le este cerut să persevereze în serviciul de predicare
Matei 6:33 Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.
Matei 6:24 Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celalt; sau va ţine la unul, şi va nesocoti pe celalt: Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona.
Matei 15:24 Drept răspuns, El a zis: „Eu nu Sunt trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel.”
Luca 4:43 Dar El le-a zis: „Trebuie să vestesc Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu şi în alte cetăţi; fiindcă pentru aceasta am fost trimis.”
Matei 10:5, 6 Aceştia Sunt cei doisprezece pe care i-a trimis Isus, după ce le-a dat învăţăturile următoare: Să nu mergeţi pe calea păgînilor şi să nu intraţi în vreo cetate a Samaritenilor;ci să mergeţi mai de grabă la oile pierdute ale casei lui Israel.
Creștinii trebuie să vorbească adevărul dat lor de Dumnezeu fără cenzurare
2 Corinteni 4:2 Ca unii, care am lepădat meşteşugirile ruşinoase şi ascunse, nu umblăm cu vicleşug şi nu stricăm Cuvântul lui Dumnezeu. Ci, prin arătarea adevărului, ne facem vrednici să fim primiţi de orice cuget omenesc, înaintea lui Dumnezeu.
Fapte 4:18-20 Şi după ce i-au chemat, le-au poruncit să nu mai vorbească cu nici un chip, nici să mai înveţe pe oameni în Numele lui Isus. Drept răspuns, Petru şi Ioan le-au zis: „Judecaţi voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu;căci noi nu putem să nu vorbim despre ce am văzut şi am auzit.”
Exod 8:25, 26 Faraon a chemat pe Moise şi pe Aaron şi le-a zis: „Duceţi-vă de aduceţi jertfe Dumnezeului vostru aici în ţară.”Moise a răspuns: „Nu este deloc potrivit să facem aşa; căci am aduce Domnului, Dumnezeului nostru, jertfe care Sunt o urîciune pentru Egipteni. Şi dacă am aduce sub ochii lor jertfe care Sunt o urîciune pentru Egipteni, nu ne vor ucide ei oare cu pietre?
Exod 10:8-26 Au întors la Faraon pe Moise şi Aaron. „Duceţi-vă” le-a zis el „şi slujiţi Domnului, Dumnezeului vostru. Care şi cine Sunt cei ce vor merge?”Moise a răspuns: „Vom merge cu copiii şi cu bătrânii noştri, cu fiii şi fiicele noastre, cu oile şi boii noştri; căci vom ţine o sărbătoare în cinstea Domnului.”Faraon le-a zis: „Aşa să fie Domnul cu voi, cum vă voi lăsa eu să plecaţi, pe voi şi pe copiii voştri! Luaţi seama, căci este rău ce aveţi de gând să faceţi! Nu, nu; ci duceţi-vă, voi bărbaţii, şi slujiţi Domnului, căci aşa aţi cerut.” Şi i-au izgonit dinaintea lui Faraon.Domnul i-a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna peste ţara Egiptului, ca să vină lăcustele peste ţara Egiptului şi să mănânce toată iarba pământului, tot ce a lăsat piatra.”Moise şi-a întins toiagul peste ţara Egiptului; şi Domnul a făcut să sufle un vânt dinspre răsărit peste ţară toată ziua şi toată noaptea aceea. Dimineaţa, vântul dinspre răsărit adusese lăcustele. Lăcustele au venit peste ţara Egiptului şi s-au aşezat pe toată întinderea Egiptului; erau în număr atât de mare, cum nu mai fusese şi nu va mai fi un astfel de roi de lăcuste.Au acoperit toată faţa pământului, de nu se mai vedea pământul; au mâncat toată iarba de pe pământ şi tot rodul pomilor, tot ce lăsase piatra; şi n-a rămas nimic verde în copaci, nici în iarba de pe câmp, în toată ţara Egiptului.Faraon a chemat îndată pe Moise şi pe Aaron şi a zis: „Am păcătuit împotriva Domnului, Dumnezeului vostru şi împotriva voastră.Dar iartă-mi păcatul numai de data aceasta; şi rugaţi pe Domnul, Dumnezeul vostru, să depărteze de la mine şi urgia aceasta de moarte!”Moise a ieşit de la Faraon şi s-a rugat Domnului.Domnul a făcut să sufle un vânt foarte puternic dinspre apus care a luat lăcustele şi le-a aruncat în marea Roşie; n-a rămas o lăcustă pe toată întinderea Egiptului.Domnul a împietrit inima lui Faraon şi Faraon n-a lăsat pe copiii lui Israel să plece.Domnul i-a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna spre cer şi va fi întuneric peste ţara Egiptului, aşa de întuneric încît să se poată pipăi.”Moise şi-a întins mâna spre cer; şi a fost întuneric beznă în toată ţara Egiptului timp de trei zile. Nici nu se vedeau unii pe alţii şi nimeni nu s-a sculat din locul lui timp de trei zile. Dar în locurile unde locuiau toţi copiii lui Israel era lumină. Faraon a chemat pe Moise şi a zis: „Duceţi-vă şi slujiţi Domnului! Să nu rămână în ţară decât oile şi boii voştri; copiii voştri vor putea merge şi ei împreună cu voi.” Moise a răspuns: „Chiar să ne dai tu însuţi jertfele şi arderile-de-tot pe care le vom aduce Domnului, Dumnezeului nostru, şi turmele noastre tot trebuie să meargă cu noi şi să nu rămână o unghie din ele; căci din ele vom lua ca să slujim Domnului, Dumnezeului nostru, iar până vom ajunge acolo, nu ştim ce vom alege ca să aducem Domnului.”
Creștinii trebuie să lucreze împreună ca un singur om
Filipeni 1:27, 28 Numai, purtaţi-vă într-un chip vrednic de Evanghelia lui Hristos, pentruca, fie că voi veni să vă văd, fie că voi rămânea departe de voi, să aud despre voi că rămâneţi tari în acelaşi duh, şi că luptaţi cu un suflet pentru credinţa Evangheliei,fără să vă lăsaţi înspăimântaţi de potrivnici; lucrul acesta este pentru ei o dovadă de pierzare, şi de mântuirea voastră, şi aceasta de la Dumnezeu.
https://truth-time.com/ro/prietenia-lumii/
//////////////////////////////////////////////
Simbolismul Pâinii si Vinului. Conceptul scriptural.
Cele douå elemente folosite la practicarea Cinei Domnului au fost alese de Insusi Domnul Isus Cristos, de aceea ele imoun cea mai mare si cea mai plinå de grijå atentie. Alegând pâinea si vinul ca elemente care amintesc de trupul si de sângele Mântuitorului, Domnul nostru a subliniat, pe de o parte, o frumoaså si izbitoare simplitate, si pe de altå parte o adâncå, o nepåtrunså spiritualitate. Ce poate fi mai simplu decåt så frângi o pâine si så iei, cu reculegere din ea, så så bei în comuniune cu fratii de credintå din rodul vitei? Totusi, pårtåsia cu trupul care S-a adus Jertfå, cu sângele råscumpåråtor spune despre singura lucrare mântuitoare, rânduitå de Dumnezeu, si despre Singurul Mântuitor, Singurul în care este mântuire.
- Pâinea
Pe maså este o pâine si un pahar cu vin. In jurul mesei sunt crestini care sunt adunati în jurul Domnului Isus, invitati de El så-si aducå aminte “de moartea Lui, pânå va veni El” (1 Cor. 11:27). Ce adâncå semnificatie spiritualå oferå pâinea credinciosilor adunati pentru Cina Domnului!
– ei våd efectul gråuntelui de gråu, care a fost plantat în påmânt si a murit. Inainte ca boabele de grâu så fi devenit fåinå, ele au fost isåmântate în påmânt si au devenit spice care au dat boabe producåtoare de fåinå. La Marcu 4:28 se spune cå “påmântul rodeste singur: întâi un fir verde, apoi un spic, dupå aceea, gråu deplin în spic”. Cu alte cuvinte, ca så avem pâine, este mai întåi nevoie ca gråuntele de grâu så moarå. Domnul Isus spune la Ioan 12:24: “Adevårat, adevarat vå spun cå dacå gråuntele de gråu care a cåzut în pâmânt nu moare, râmâne singur, dar dacå moare, aduce multå roadå”. Pâinea spune mai întâi de moartea Domnului Isus. Si de faptul cå cei ce au crezut în El, credinciosii, sunt rodul jertfei Lui. Cum moartea este plata pâcatului (Romani 6:23), iar Domnul Isus Cristos a fost cu desåvârsire fårå pâcat (1 Ioan 3:5; 2 Cor. 5:21; 1 Petru 2:22), rezultå cå El a murit în chip voluntar, deplin de bunå voie. Cât de limpede atesta acesta adevår, cele spude de Domnul Isus Cristos, la Ioan 10:17-18: “Tatål Må iubeste, pentru câ Imi dau viata ca iaråsi s-o iau: nimeni nu Mi-o ia su sila ci o dau Eu, de la Mine. Am puterea s-o dau si am puterea s-o iau iaråsi – aceasta este porunca pe care am primit-o de la Tatål Meu”. Pe de altå parte, când la Ioan 10 se prezintå pe El Insusi drept “Pastrul cel Bum”, Domnul Isus spune: “Eu sunt Påstotul cel Bum. Pastorul cel Bun Isi då viata pentru oi.” Cu alte cuvinte, råstignirea Domnului Isus acea så fie fåcutå pentru altii sau în locul altora. Asta înseamnå cå El a murit ca Inlocuitorul, ca Sustitutul pâcåtosilor, a celor rânduiti så fie oile Lui. Ce frumos consunå acest adevår cu faptul cå îngerul îl anunta pe Iosif cå pruncului pe care Il va naste Maria îi va pune numele “Isus” – “pentru cå El va mâmtui pe poporul Lui, de påcatele Sale. Cristos a primit plata påcatelor, pentru cå El a murit în mod voluntary pentru altii, cu alte cuvinte ca Substitut pentru altii. Milioane si milioane sunt beneficiarii mortii substitutorii a Domnuli Isus Cristos pe cruce. El este “grauntele de gråu’ care, prin moartea Lui,. a adus o roadå infinit de mare – credinciosii våd în pâine un produs al gråului, care a fost zdrobit în valturile morilor, selectat, sitat si devenit fåinå din al cårei aluat, prin coacere la temperaturi ridicate a rezulat pâinea. Acest process spune despre Domnul Isus Cristos, “omul durerii si obisnuit cu suferinta, care era asa de dispretuit cå-ti întorceai fata de la El” (Isaia 53:3). Dacå meditåm la Ghetsimani si la Cruce, la patimile prin care a trecut Måntuitorul nosteru, suntem profound impresionati. El spune în Ghetsimani: “Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte; râmâneti aici si vegheati împreunå cu Mine” (Matei 26:38). La Luca 22:41-42 se spune câ Domnul Isus s-a deprtat de ucenici, ca la o aruncåturå de piatrå si a început så se roage. Zicând: Tatå, dacå voiesti, depårteazå paharul acesta de la Mine, Totusi, facå-se nu voia Mea ci voia Ta.” Batjocorit, båtut, scuipat, incununat cu spini, El a fost ca “un miel pe care il duci la måceårie”. “Mi-am dat spatele înaintea celor ce Må loveau si obrajii înaintea celor ce-mi smulgeau barba; nu MI-am ascuns fata de ocåri si de scuipåri” (Isaia 50:6). La suferintele fizice, sunt de considerat si sugerintele spirituale. “Domnul a fåcut så cadå asupra Lui, nelegiurea noastrå, a tuturor.” El era stråpuns pentru påcatele nostrea, zdrobit pentru fårådelegile noastre, pedeapsa care ne då nouå pacea, a cåzut peste El” (Isaia 53). “ Cel ce n-a cunoscut niciun påcat, a fost fåcut påcat pentru noi“. In cele trei ore pe cruce când Tatål Si-a întos fata de la El, Domul Isus a strigat cåtre Tatål cu versetele profetice din Psalmul 22: “Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu – pentruce M-ai påråsit?” (v. 1) “Pentru ce Te depårtezi fårå så-Mi ajut si fårå så asculti plângerile Mele?. “Strig ziua, Dumnezeule si nu-Mi råspunzi, stri si noapte si tot n-am odihnå” (v. 2). Påcatul meu si al dumitael, iubite cititor, La- desprtit tempora de Tatål pe Domnul Isus Cristos, în grelele momente ale crucii. Pe drept, Dumitru Cornilescu, într-un imn crestin spunea: Dar chinul cel de moarte E inlåuntrul Såu: De Tatål Il despsrte Påcatul Meu si-al tåu!Suferinte fizice si spirituale experimenate pe Cruce de Domnul Isus, iatå ce ne poate spune påinea pe care o privim si p frângem la celbrare Cinei Domnului. Tot astfel credinciosul Nicolae Moldoveanu spunea despre Domnul Isus:: Ca Pâine-a vietii, Ca sânge-al iertåtii, Ca jertfå curatå am fost dåruit, Iubirea eternal, cu bratele-ntinse M-a dat tuturora. Dar tu M-ai primt? b. Paharul cu vin Al doilea element cu semnificatie simblicå la Cina Domnului, este cupa cu rodul vitei, sau cum obsnuiesc altii så spunå “paharul xu vin”. Desigur. accentul se pune pe continutul paharului, iar semnificatia este legatå de acest continut. Despre semnificatia paharului, Domnul Isus spune la Luca 22:20: “Acest pahar este legåmântul cel nou, fåcut în sângele Meu, care se varså pentru voi.” Este limpede deci cå paharul cu vin sinbolizeazå sângele scump al lui Cristos, prin care s-a asigurat o måntuire vesnicå, multor påcåtosi. Sumarizând multiplele texte Vechi Testamentale cu privire la jerfele din rånduiala leviticå, la Evrei 9:22 se scrie: “Si dupå Lege, aproape totul este curåtit cu sânge si fårå vårsare de sânge, nu este iertare.” Fårå o jerfå substitutorie, însotitå de vårsarea sângelui curåtitor de pâcate, nu poate fi apropiere de Dumnezeu, nu poate fi iertare din partea lui Dumnezu, nici primire din partea Lui. Toate jertfele din rânduiala leviticå erau umbre al marei Jertfe de la Cruce a Domnului Isus Cristos. In legåturå cu råstignirea Lui pe Cruce, Dumnezeu a decretat, prin cele scris de Ap. Ioan ; “Sângele lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, curåteste de orice påcat” (1 Ioan 1:7), Vinul aminteste de sângele Domnului Isus si de faptul cå orice råscumpårat al lui Dumnezu a ajuns la acest privilegiu, prin sângele Mielului lui Dumnezeu. “Cåci stiti cå nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cau aur ati fos råscumpårati di felul desert de vietuire pe care l-ati mostenit de la pårintii vostri, ci cu sângele scum al lui Isus, Mielul fårå cusur si fårå prihanå” (1 Petru 1:18-19). Meditând la sâgele Domnului Isus, vårsat pe Cruce pentru Mântuirea pâcåtosilor care cred în Domnul Isus. Credinciosii au inimile pline de adorare: ei îl glorificå în adorare pe Tatål si pe Fiul pentru dragostea fårå margini care a fost revelatå în Domnul Isus, care I-a pus în partasie cu Intreit Unicul Dumnezeu si unii cu altii Sunt unii asa zisi “crestini moderni” care sustin cå amintirea de trupul si sångele Måntuitorului, de fapt, dezvåluie o fatå hidoaså a crestinismului. Sângele, spun ei, vorbeste despre moarte, iar frumusterea cretinismului constå în viata pe care o aduce, nu în moartea sângeroaså a Mâmtuitorului. Råspunsul la aceastå obiectiune, este clar: fårå Golgota, fårå sângele curs din belsug pentru noi, nu poate fi iertare de påcate, cu alte cuvinte, fårå sângele Mântuitor al Domnului Isus, nu ar exista crestinism. Dar obiectiunea cå se face prea mare paradå de sânge, de moarte, nu poate sta în picioare, Moartea lui Cristos ca Inlocuitor (Substitut) al påcåtosilor a fost mijlocul minunat ales de Dumnezeu ca så de viatå vesnicå påc♪tosilor, Ispåsirea, råscumpårarea. Împâcarea cu Dumnezeu, neprihånirea – au fost oferite de Dumnezeu datoritå mortii si lucrårii curåtitoare si înnoitoare a sângelui Domnului Isus. Da, sängele spune de moarte, dar este singura moarte care då viatå vesnicå. In uktima carte a Bibliei, în Apocalipsa, unul din chipurile în care apare Mântuitorul este chipul de Miel: El a fostjunghiat dar a înviat si est Ceo dintâi rod al învierii. Cina Domnului ne spune despre moartea Lui mântuitoare, dar si de venirea Lui izbåvitoare pentru credinciosii Lui, Nu, sângele prefigurat de vinul amintitor, spune nu doar despre moartea în dragoste a Domnului Isus Cristos ci si despre o mântuire mare oferitå în dar tuturor credinciosiloe Såi, care-L asteaptå cu drag. Asa zisii crestini care socotesx cå pomenirea sângelui lui Cristos nu este compatibilå cu demnitatea credintei crestine, så ia seama: prin obiectia lor frustreazå crestinismul de cea mai vie dovadå a a dragostei lui Dumnezeu: Cristos si Jertfa Lui, reprezuntå pentru vecie aceastå dovadå. În cer si pe påmânt. Altceva nu måntueste, decåt sångele lui Isus. Altcva nu fericeste decåt sângele Lui Isus. Al lui Isus scump så-L slâvim acum cu toti, Nu e nimic mai de pret decat sângele lui Isus!
https://heisable.wordpress.com/2007/11/30/6-simbolismul-painii-si-vinului/
//////////////////////////////////////////////
Semnificația morții lui Cristos, de Adrian Buhai
Vă fac cunoscut, fraţilor, Evanghelia pe care v-am propovăduit-o, pe care aţi primit-o, în care aţi rămas şi prin care sunteţi mântuiţi, dacă o ţineţi aşa după cum v-am propovăduit-o; altfel, degeaba aţi crezut. V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat, şi a înviat a treia zi, după Scripturi
(1 Corinteni 15:1-4)
Teorii actuale care contesta moartea lui Cristos
Teoria musulmană a substituirii
Coranul pretinde că Isus nu a fost răstignit pe cruce. In loc să permită ca Isus să fie răstignit, se spune că Alah și-a respectat profetul și L-a salvat prin răstignirea unui spectator care a fost făcut să arate ca Isus. Se ințelege că Simon din Cireana ar fi cel care L-a înlocuit pe Isus. În loc să fie răstignit, Isus s-a înălțat la cer, unde a rămas în viață până la revenirea pe pământ care va avea loc la sfârșitul vrremurilor.
Teoria leșinului
Unii pretind că Isus nu a murit pe cruce ci a leșinat. În răcoarea mormântului El și-a revenit din leșin.
Istorici din primul secol: Josephus, a scris despre moartea pe cruce si învierea lui Isus; Tacitus, a scris despre originile crestinismului – moartea lui Isus si prigonirea primilor crestini.
Parinţii bisericesti au scris despre moartea si învierea lui Isus Hristos
Ucenicii lui Isus au scris despre “ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am privit și ce am pipait cu mâinile noastre” (1 Ioan 1)
Relatarea evangheliștilor în legătură cu răstignirea lui Cristos
In gradina Ghetsimani Isus se roaga pregatindu-se pentru evenimentele ce aveau să vină (Matei 26:38,39)
Se roagă dacă este cu putință să fie scutit de ceea ce avea să I se întâmple
Deși îi este foarte greu accepta voia Tatălui
A ajuns într-un chin ca de moarte … sudoarea i se făcuse ca niște picături mari de sânge, cari cădeau pe pământ (Luca 22:44)
In gradina Getsimani Isus este tradat si parăsit de proprii ucenici
Pentru treizeci de arginti, Iuda aduce o gloata mare cu sabii și ciomege care îl arestează pe Isus (Matei 26:47,48)
Toți ucenicii îl părăsesc “Voi bate Păstorul și oile trumei vor fi risipite” (26:31,56)
Petru se leapădă de Isus de trei ori cu jurământ
Procesele lui Isus
După trădarea și arestarea Sa, Isus a trecut prin 6 procese distincte înainte de a fi răstignit.
Înaintea lui Ana – bătrânul mare preot
L-au dus întâi la Ana; căci el era socrul lui Caiafa, care era mare preot în anul acela. Marele preot a întrebat pe Isus despre ucenicii Lui şi despre învăţătura Lui…. Ana L-a trimis legat la marele preot Caiafa. (Ioan 18:13-24)
Înaintea lui Caiafa – marele preot numit de romani
Înaintea Soborului
Când s-a făcut ziuă, bătrânii norodului, preoţii cei mai de seamă şi cărturarii s-au adunat împreună şi au adus pe Isus în soborul lor. (Luca 22:66)
– Înaintea guvernatorului Roman Pilat din Pont (Matei 27:2)
“după ce L-au legat, L-au dus și L-au dat pe mâna dregătorului Pilat din pont”
Înaintea lui Irod
Când a auzit Pilat de Galileea, a întrebat dacă Omul acesta este galileean. Şi când a aflat că este de sub stăpânirea lui Irod, L-a trimis la Irod, care se afla şi el în Ierusalim în zilele acelea. (Luca 23:6,7)
– Din nou înaintea lui Pilat din Pont (Luca 23:11-25)
“Irod, cu ostaşii lui de pază, se purtau cu El cu dispreţ; şi, după ce şi-a bătut joc de El şi L-a îmbrăcat cu o haină strălucitoare, L-a trimis înapoi la Pilat. (Luca 23:11)
Capetele de acuzare aduse de evrei:
De ce atâta preocupare pentru un singur om? În timp ce evreii erau preocupați de implicațiile religioase ale acțiunilor lui Isus, romanii erau mult mai interesați de politică, economie și autoritatea Romei.
A amenințat că va distruge Templul “La urmă au venit doi şi au spus: „Acesta a zis: „Eu pot să stric Templul lui Dumnezeu şi să-l zidesc iarăşi în trei zile.” (Matei 26.61)
Este un făcător de rele “Pilat deci a ieşit afară la ei şi le-a zis: „Ce pâră aduceţi împotriva Omului acestuia?” Drept răspuns, ei i-au zis: „Dacă n-ar fi fost un făcător de rele, nu L-am fi dat noi în mâinile tale.”” (Ioan 18:29,30)
Instigare la revoltă
Interzice evreilor să plătească taxe Cezarului
Pretinde a fi Hristosul Fiul lui Dumnezeu
S-a făcut pe Sine Rege
“Şi au început să-L pârască şi să zică: „Pe Omul acesta L-am găsit aţâţând neamul nostru la răscoală, oprind a plăti bir cezarului şi zicând că El este Hristosul, Împăratul.”” (Luca 23:2)
Primele patru capte de acuzare erau false, aduse de martori mincinoși care au răstălmăcit învățăturile și lucrările Domnului. Față de aceste capte de acuzare Isus nu răspunde.
Ultimele două capete de acuzare sunt adevărate. Față de aceste capte de acuzare Isus pledează vinovat, lucru care ii atrage condamnarea la moarte prin răstignire.
Marele preot s-a sculat în picioare şi I-a zis: „Nu răspunzi nimic? Ce mărturisesc aceştia împotriva Ta?” Isus tăcea. Şi marele preot a luat cuvântul şi I-a zis: „Te jur, pe Dumnezeul cel Viu, să ne spui dacă eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu.” „Da”, i-a răspuns Isus, „sunt! Ba mai mult, vă spun că de acum încolo veţi vedea pe Fiul omului şezând la dreapta puterii lui Dumnezeu şi venind pe norii cerului.” Atunci marele preot şi-a rupt hainele şi a zis: „A hulit! Ce nevoie mai avem de martori? Iată că acum aţi auzit hula Lui. Ce credeţi?” Ei au răspuns: „Este vinovat, să fie pedepsit cu moartea.” (Matei 26:62-66)
Isus S-a înfăţişat înaintea dregătorului. Dregătorul L-a întrebat: „Eşti Tu „Împăratul iudeilor”?” „Da”, i-a răspuns Isus, „sunt.” (Matei 27:11)
Moartea prin răstignire
Citim ca Hristos a murit prin cruficicare. Crucificarea era probabil una dintre cele mai crude moduri de a muri pe care le putea suporta un om. Era o moarte atat de oribila incat cetatenii romani erau scutiti de la asa ceva. Era de asemenea ceva de care se temeau si evreii. Pentru evrei a fi crucificat sau spanzurat de un copac insemna a fi blestemat de Dumnezeu.
Biciuirea (Matei 27:26) la romani era o pedeapsa care se aplica inainte de crucificare. Victima era dezbracata de hainele sale și legata de un stalp cu minile prinse deasupra lui sau uneori aruncat la pamant. Gărzile stateau în picioare de fiecare parte a victimei si il bateau in mod progresiv cu un bici (flagel) făcut din piele cu bucăţi de plumb şi oase inserate în capetele lui. In timp ce evreii permiteau doar 39 de lovituri de bici, romanii nu aveau astfel de limită. Cand biciul lovea spatele, era apoi tras in asa fel incat sa se desprinda bucati de piele si de carne din spinarea celui lovit. Cand centurionul de serviciu decidea ca prizonierul este aproape mort, el opreste biciuirea.
O astfel de durere a trebuit sa indure Hristos. Apoi, dupa biciuire, este scris (Matei 27:29) ca I-au pus o cununa de spini. Se luau crengi dintr-un copac care aveau spini așa de lungi și se impingeau sau se zdrobeau de capul prizonierului asa incat spinii sa treaca prin piele, in muschi. Dupa ce i-au pus coroan de spini pe cap, soldatii au inceput sa-si bata joc de Isus spunand: „Plecaciune, regele iudeilor” De asemenea L-au scuipat si L-au batut cu o trestie inainte de a-L duce sa fie rastignit.
Apoi Isus a fost fortat sa-si care crucea (Ioan 19:17). Lemnul crucii putea sa aiba o greutate de 25-50 kilograme si era legat de umerii victimei pe partea superioara a spatelui, zona deja acoperita de rani profunde in urma biciuirii. Cand nu a mai putut sa care lemnul, probabil ca a cazut sub el, romanii au prins un trecator, pe Simon din Cirene, si l-au fortat sa duca crucea in locul lui Isus.
Odata ajunsa la locul executiei persoana condamnata era pironita sau legata pe curce. Este scris despre cuie lungi care au fost trecute prin mainile Lui, (Ioan 20:25). Piroanele erau batute prin incheietura miinii, ca sa sustina greutatea corpului.
Este scris ca nu i-au zdrobit picioarele lui Isus (Ioan 19:31-34). Cand voiau sa induca moartea mai rapida, zdrobeau picioarele victimei ca sa nu se mai poata ridica sa inspire aer. Si totusi, Isus, din cauza biciuirii si a ceea ce indurase era deja mort. Nu a fost nevoie sa i se zdrobeasca picioarele. Profetia din Vechiul Testament a fost ca nici un os sa nu ii fie zdrobit. Asa ca daca Hristos nu ar fi fost mort la acel moment, ar fi trebuit sa i se zdrobeasca oasele tibiilor ca sa moara.
Este scris ca i-a fost infipta o sulita in coasta (Ioan 19:34) si acesta era modul in care de multe ori se confirma moartea si asigurarea ca cineva era mort. Si cand au infipt sulita in Hristos, apa si sange au curs separat. Acesta este cel mai sigur semn al mortii – cand cele doua curg separat.
Romanii aveau patru tipuri de tortionari (calai). Fiecare dintre ei trebuia sa semneze ordinul de executie. Fiecare dintre ei, toti patru, analizau trupul ca sa se asigure ca acea persoana era moarta. Si apoi toti semnau pentru ca daca persoana data jos de pe cruce nu era moarta, atunci chiar aceste garzi romane si chiar acesti tortionari erau pedepsiti de catre romani. Asa ca atunci cand L-au dat jos pe Hristos de pe cruce, ei stiau ca era mort.
El a murit, luand asupra lui povara pacatelor noastre si ale intregii omeniri.
Totuşi El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi. (Isaia 53:4,5)
Intunericul de la 13-15 (Matei 27:45)
Abandonarea lui Isus pe cruce „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu pentru ce m-ai parasit?” (Matei 27:46)
Perdeaua dinluntrul Templului s-a rupt in doua de sus pana jos (matei 27:51)
Cutremurul de pamant si despicarea stancilor
Deschiderea mormintelor si Invierea sfintilor (52,53)
Recunoașterea soldatului Roman „Cu adevarat acesta a fost Fiul lui Dumnezeu” (54)
Relatarea evangheliștilor în legătură cu Înmormântarea lu Cristos
Întâmplări și obiceiuri relevante și măsurile speciale de precauție luate de către cei ce l-au răstignit pe Cristos pentru a se asigura că trupul său rămâne în mormânt
Evreii aveau un ritual pe care il respectau cand ingropau pe cineva. Intotdeauna era nevoie de doua persoane pentru acest lucru (Nicodim si Iosif). Apoi luau trupul si o bucata de panza de 30 de cm in latime. Pentru mort se foloseau trei tipuri de imbracaminte. O piesa era pentru jurul capului pentru a tine gura inchisa. O alta venea in jurul corpului, si o a treia peste cap. Apoi conform relatarilor evanghelistului Ioan s-au folosit100 litre romane, aproximativ 35 de kilograme, de mirt si aloe. Solutia pentru imbalsamare avea o consistenta gumata sau ca de ciment. Cand era indreptat trupul, incepeau sa o amestece si apoi sa infasoare trupul incepand de la picioare. Intre straturi se punea acea solutie gumata. Puneau solutia aceasta sub brate si apoi lipeau bratele de corp, incepeau de la degete, infasurau gatul si apoi foloseau bucati separate pentru cap si pentru bucata de panza care venea sub barbie pentru a tine gura inchisa. In acest fel a fost ingropat Hristos. (Ioan 19:38-42)
O piatra mare a fost rostogolita la intrarea in mormantul de piatra. Scriptura spune ca piatra aceasta era foarte mare. Expresia din limba greaca s-ar traduce cu: “Ooh, ce piatra uriasa!”. In mod normal, ceea ce faceau oamenii era sa rostogoleasca piatra in fata intrarii si asa s-a intamplat – era o piatra mare, o stanca pe care au rostogolit-o in fata intrarii. Ca sa se blocheze o intrare de 1,30 m pe 1,50 m la un mormant era nevoie de o stanca de aproximativ doua tone. (Matei 27:60)
Dupa asta este scris ca a fost adusa o unitate de soldati care sa pazeasca. Liderii evrei religiosi au mers la Pilat si au spus „Doamne, ne-am adus aminte că înşelătorul acela, pe când era încă în viaţă, a zis: „După trei zile voi învia.” Dă poruncă, dar, ca mormântul să fie păzit bine până a treia zi, ca nu cumva să vină ucenicii Lui noaptea să-I fure trupul şi să spună norodului: „A înviat din morţi!” Atunci înşelăciunea aceasta din urmă ar fi mai rea decât cea dintâi.” Pilat le-a zis: „Aveţi o strajă; duceţi-vă de păziţi cum puteţi.” (Matei 27:62-65). O straja romana era o unitate de 16 soldati pentru paza. Fiecare dintre acestia fiind o masina de lupta. Fiecare soldat avea in mod obisnuit 3 pana la 5 arme diferite asupra lui. 16 soldati, dispusi pe un patrat – cate 4 pe fiecare latura erau in stare sa protejeze o zona impotriva unui intreg batalion. Atat de bine erau antrenati. Istoria spune ca aveau pene mov si negre pe coifurile lor masive. Si penele acestea mov si negre ajungeau pana la 75 de cm. Motivul pentru care le purtau era ca ii faceau pe soldati sa para de doua ori mai mari decat erau, de la distanta. 16 asemenea barbati au fost pusi sa pazeasca mormantul lui Isus Hristos. Isus era o amenintare atat pentru Evrei cat si pentru Romani. Pilat trebuia sa se asigure ca mormantul ramanea ocupat. Pentru ca daca nu ramanea asa, vestea avea sa ajunga la urechile imparatului, iar Pilat avea sa isi piarda pozitia si puterea.
Biblia spune ca mormantul a fost sigilat. Sigiliul roman era pus numai in prezenta garzii romane. Cand garda romana punea sigiliul pe ceva cu insemnul imprimat, ei isi puneau viata in joc jurand sa protejeze ceea ce era acolo. In acest caz – era trupul lui Hristos. Sigiliul mai era un simbol al sigurantei – reprezenta puterea si marirea Imperiului roman. Oamenilor le era frica de acel sigiliu pentru ca daca acesta s-ar fi rupt, toate fortele de ordine din Imperiul roman ar fi fost mobilizate sa gaseasca faptasul. Cand gaseau vinovatul, il crucificau. Iar la aceste crucificari, sunau din trompete in toata cetatea pentru ca toti sa stie cat de severa era disciplina romanilor cand era vorba de ruperea unui sigiliu.
Si totusi ceva s-a intamplat, ceva care a transfomat vietile a miliarde de oameni de pe intreg pamantul. Mormantul a fost gasit gol si ca Hristos a fost inviat din morti si s-a aratat multora dintre ucenicii Lui.
Sigiliul a fost rupt
Garda romana a tremurat de frica si strajerii au ramas ca niste morti. A fost un cutremur.
Un inger al Domnului cu infatisarea ca fulgerul si imbracamintea alba a venit si a pravalit piatra.
Trupul lui Isus a disparut! Mormantul este gol!
Tesaturile erau impaturite si asezate intr-un anumit loc in mormant.
Garda romana a parasit postul, jumatate din ei au stat la mormant iar ceilalti au plecat la Marele Preot ca sa ii dea de stire
Isus s-a aratat ucenicilor, a mancat cu ei, i-a invatat (Maria, Ucenici, Toma si apoi la peste 500 de frati)
Semnificația morții lui Cristos
- Ispășire pentru păcate
Isus este prezentat ca Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatele lumii (Ioan 1:29) A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el şi a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!
Isus este prezentat ca Marele preot care intra in Sfanta Sfintelor cu insusi sangele sau “Dar Hristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare, a trecut prin cortul acela mai mare şi mai desăvârşit, care nu este făcut de mâini, adică nu este din zidirea aceasta, şi a intrat, o dată pentru totdeauna, în Locul Preasfânt, nu cu sânge de ţapi şi de viţei, ci cu însuşi sângele Său, după ce a căpătat o răscumpărare veşnică.” (Evrei 9:11,12)
Actul profetic al cinei Domnului „Apoi a luat un pahar şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, li l-a dat, zicând: „Beţi toţi din el; căci acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulţi, spre iertarea păcatelor.” (Matei 26:27,28)
- Relație cu Dumnezeu
Perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt în două, de sus până jos (Matei 27:51)
Perdeaua se afla in Templu si separa locul prea Sfant, locul prezentei lui Dumnezeu. Era un simbol al despartirii omului de Dumnezeu. Singura persoana care putea trece de acea bariera era Marele Preot, o singiura data pe an. Accesul la Dumnezeu era extreme de limitat. Prin mosartea lui Isus pe cruce perdeaua din Templu s-a rupt, simbol ca accesul la Dumnezeu nu mai este limitat. Dumnezeu ne face o invitatie valabila si pentru noi astazi. Putem veni la El pentru iertare si viata noua.
- Viață veșnică
Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. (Ioan 3:16)
Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi. (Ioan 14:1-3)
- Izbavire de păcat
“Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului; căci cine a murit, de drept, este izbăvit de păcat.”
(Romani 6:6)
https://adrianbuhai.com/2011/04/23/semnificatia-mortii-lui-cristos/
//////////////////////////////////////////////
Moartea lui Isus ca jertfă
Cum pot fi înțelese în mod corespunzător diferitele imagini și expresii biblice cu care autorii descriu mântuirea noastră prin Isus? Ce înseamnă că Isus S‑a dat pe Sine ca răscumpărare pentru noi? Care este importanța sângelui lui Isus? Care este mesajul pe care aceste imagini îl transmit în ceea ce privește viața creștină și relația noastră cu Dumnezeu?
Cuprins:
1 Moartea lui Isus: Răscumpărarea noastră
- Isus: Mielul de Paște
3 Isus: Jertfă, Preot și ”Scaun al îndurării”
3.1 Isus: Jertfă
3.2 Isus: Preot
3.3 Isus: ”Scaun al îndurării”
3.4 Sângele lui Isus
3.5 O jertfă umană?
3.6 În ce sens a fost necesară moartea lui Isus?
4 Isus: Biruitorul
1 Moartea lui Isus: Răscumpărarea noastră
În timp ce Isus era în drum spre Ierusalim, doi dintre ucenicii săi s‑au apropiat de El cu cererea de a ocupa o slujbă nobilă în Împărăția lui Dumnezeu. Drept răspuns, Isus a arătat scopul misiunii Sale:
Căci Fiul omului n‑a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi! (Marcu 10:45)
În timp ce Isus sărbătorea ultimul Paște împreună cu ucenicii Săi, în seara dinaintea morții Sale, probabil nu la mult timp după ce rostise aceste cuvinte, El a instaurat Cina Domnului și a lăsat‑o drept legământ cu toți cei care Îl vor urma. Cuvintele pe care le‑a spus Isus cu privire la pâine și vin arată cum a interpretat Isus moartea Sa:
Apoi a luat pâine; şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt‑o şi le‑a dat‑o, zicând: „Acesta este trupul Meu care se dă pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea. „Tot astfel, după ce au mâncat, a luat paharul şi li l‑a dat, zicând: „Acest pahar este legământul cel nou, făcut în sângele Meu care se varsă pentru voi.“ (Luca 22:19–20)
Isus a fost pe deplin conștient de faptul că moartea Sa nu a fost doar un accident sau o tragedie neașteptată. De asemenea, era conștient că nu era pur și simplu victima unei nedreptăți judiciare. El însuși și‑a dat trupul și sângele pentru noi.
El a fost trimis de Dumnezeu să-și dea viața pentru noi:
Tatăl Mă iubeşte, pentru că Îmi dau viaţa, ca iarăşi s‑o iau. Nimeni nu Mi‑o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere s‑o dau şi am putere s‑o iau iarăşi: aceasta este porunca pe care am primit‑o de la Tatăl Meu. (Ioan 10:17–18)
Faptul că și‑a dat viața nu înseamnă că și‑a căutat propria moarte. El a venit să lumineze pe toți oamenii (Ioan 1:9). A venit cu bucurie să vindece pe cei cu inima zdrobită, să‑i elibereze pe captivi și să vestească anul de îndurare al Domnului (Luca 4:18–19). Dar ai Săi nu L‑au primit (Ioan 1:11). Au răspuns cu ură și dispreț bunătății lui Dumnezeu care s‑a manifestat prin Fiul Său, dar El nu s‑a opus răutății oamenilor (Isaia 50:6, 53:7). Fiind în totalitate înrădăcinat în dragostea Tatălui, Isus s‑a supus de bună voie răutății dușmanilor Săi, întorcând răul în bine și aducând eliberare (Geneza 50:20). Isus, în ascultare față de voia Tatălui, a acceptat și a băut acest pahar, care, prin mila lui Dumnezeu, a devenit paharul noului legământ (Luca 22:20). Astfel și‑a exprimat devotamentul față de Tatăl și dragostea Sa pentru oameni. Isus, a cărui viață a fost de la început dragoste și devotament, S‑a dăruit chiar până la moarte.
Scopul Lui a fost libertatea noastră:
„Adevărat, adevărat vă spun“, le‑a răspuns Isus, „că oricine trăieşte în păcat este rob al păcatului… Deci dacă Fiul vă face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi. “ (Ioan 8:34,36)
Isus a văzut moartea Lui ca o îndeplinire a acestui scop. De aceea a numit moartea Sa „răscumpărare pentru mulți”. În antichitate, când cineva dorea să elibereze un rob, el trebuia să plătească un preț de răscumpărare. Isus a murit pentru libertatea noastră. De aceea, moartea Sa este o răscumpărare pentru noi. Încercarea de a determina cui i s‑a plătit răscumpărarea – lui Dumnezeu sau lui Satan – înseamnă a interpreta literal metafora pe care Isus a folosit‑o și a înțelege greșit afirmația lui Isus. Când Dumnezeu „a răscumpărat”1 pe poporul Său, Israel, din robia egipteană, nu s‑a pus întrebarea pentru cine a fost plătit prețul.
În Psalmul 49:15 psalmistul se roagă astfel:
Dar Dumnezeu va răscumpăra sufletul meu din mâna Locuinţei morţilor, pentru că mă va primi. (Versiunea GBV 2001)
Plin de încredere, psalmistul așteaptă cu nerăbdare să fie eliberat de la moarte și să aibă parte de înviere și de părtășia veșnică cu Dumnezeu. Cu toate acestea, nu a întrebat cu ce preț îl va răscumpăra Dumnezeu de puterea morții. El însuși probabil ar fi fost uimit de o astfel de întrebare.
Cui ar fi trebuit să plătească Isus această răscumpărare? Lui Satan?2 Aceasta ar presupune, pe de o parte, că Satan este stăpânitorul de drept al umanității căzute și, pe de altă parte, că Dumnezeu este un „partener de afaceri” egal. Pentru prima idee nu există nicio bază biblică. Iar al doilea gând, că Satan ar fi partenerul egal al lui Dumnezeu, este o blasfemie.
A avut Dumnezeu nevoie ca Isus să‑i plătească un preț de răscumpărare? Trebuia ca Isus să răscumpere omenirea de sub jugul mâniei lui Dumnezeu? Aceasta ar fi o blasfemie și mai mare decât cea anterioară! Dumnezeu, care este dragoste în sine, cum ar putea ține oamenii în robie?
Dar dreptatea lui Dumnezeu nu cere o pedeapsă dreaptă pentru păcate? Nu a purtat Isus, prin moartea Sa, pedeapsa cuvenită pentru toate păcatele, satisfacând dreptatea lui Dumnezeu?
Conceptul unui Dumnezeu care nu poate să-și învingă „personalitatea divizată”, de milă iubitoare și indignare mânioasă, decât prin sacrificarea propriului Său Fiu este un produs al fanteziei (in)umane care nu are nicio legătură cu Dumnezeul pe care ni L‑a revelat Isus.
La urmă, a trimis la ei pe fiul Său, zicând: „Vor primi cu cinste pe fiul meu!“ Dar vierii, când au văzut pe fiul, au zis între ei: „Iată moştenitorul; veniţi să‑l omorâm şi să punem stăpânire pe moştenirea lui.“ Şi au pus mâna pe el, l‑au scos afară din vie şi l‑au omorât. (Matei 21:37–39)
Dumnezeu a trimis pe Fiul Său să ne împace pe noi cu El – deoarece prin păcatele noastre am devenit dușmanii Lui – și nu pentru a‑și rezolva propriul conflict interior între mânia Sa dreaptă și iubirea milostivă! Dumnezeu este dragoste deplină, iar dreptatea Lui nu este altceva decât iubirea dăruitoare de sine pe care ne‑a făcut‑o cunoscută prin devotamentul lui Isus.
De aceea, tocmai în suferință și moarte, Dumnezeu a fost cel mai aproape de Isus:
Cel ce M‑a trimis este cu Mine; Tatăl nu M‑a lăsat singur, pentru că totdeauna fac ce‑I este plăcut. (Ioan 8:29)
Iată că vine ceasul, şi a şi venit, când veţi fi risipiţi fiecare la ale lui; şi pe Mine Mă veţi lăsa singur; dar nu sunt singur, căci Tatăl este cu Mine. (Ioan 16:32)
…că adică, Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neţinându-le în socoteală păcatele lor, şi ne‑a încredinţat nouă propovăduirea acestei împăcări. (2 Corinteni 5:19)
Căci Dumnezeu a vrut ca toată plinătatea să locuiască în El şi să împace totul cu Sine prin El, atât ce este pe pământ, cât şi ce este în ceruri, făcând pace prin sângele crucii Lui. (Coloseni 1:19–20)
Ce înseamnă atunci cuvintele lui Isus din Matei 27:46?
Şi pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: „Eli, Eli, lama sabactani?“, adică: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M‑ai părăsit?“
Trebuie să înțelegem aceste prime cuvinte ale Psalmului 22 pe care Isus le‑a citat în contextul întregului psalm. În mijlocul unei situații extrem de disperate, în care s‑ar părea că Dumnezeu l‑a părăsit pe cel neprihănit, credinciosul prigonit se întoarce cu încredere deplină spre Dumnezeu, care îl eliberează. Psalmul se încheie cu mulțumire și laudă:
Căci El nici nu dispreţuieşte, nici nu urăşte necazurile celui nenorocit şi nu-Şi ascunde faţa de el, ci îl ascultă când strigă către El. (Psalmul 22:24)
Psalmul 22 nu vorbește despre un om neprihănit despărțit de Dumnezeu (fie prin păcatele lui sau ale altora), ci despre credinciosul prigonit de oamenii răi. Tocmai în necaz și în suferință, când prezența lui Dumnezeu pare să lipsească, Dumnezeu este foarte aproape de ai Săi.
- Isus: Mielul de Paște
Curăţaţi drojdia veche, ca să fiţi un aluat nou, fără drojdie, cum de fapt şi sunteţi, întrucât Cristos, Mielul nostru de Paşte, a fost jertfit. Aşadar, să sărbătorim nu cu drojdia veche, nici cu drojdia răutăţii şi ticăloşiei, ci cu azimele sincerităţii şi adevărului. (1 Corinteni 5:7–8, Noua traducere în limba română)
Cu aceste cuvinte, Pavel i‑a mustrat pe credincioșii din Corint, deoarece nu au exclus din biserică o persoană care trăia într-un păcat grav. Pavel aplică sărbătoarea pascală a evreilor – numită și Sărbătoarea Azimilor, a pâinii nedospite – la biserică. Ce intenționa să spună?
Pe de o parte, intenția sa a fost să arate puritatea bisericii. La fel cum tot aluatul dospit trebuia înlăturat din casele israeliților înainte de sărbătoare, în același fel, toată răutatea și murdăria trebuiau îndepărtate din biserica lui Dumnezeu și din viața fiecărui creștin.
Pe de altă parte, făcând referire la Isus ca mielul de Paște jertfit, el face aluzie la eliberarea noastră. Paștele a fost sărbătoarea eliberării națiunii Israel din robia egipteană. Mielul nostru de Paște, Isus, ne‑a eliberat din robia păcatului. Prin urmare, nici creștini nu pot să rămână în păcatele lor anterioare și nici biserica nu poate tolera în mijlocul ei pe cei care nu prețuiesc libertatea oferită de Isus.
Aici nu este vorba despre conceptele de plată a răscumpărării sau de pedepsire a păcatelor. Israeliții nu au asociat aceste concepte cu mielul de Paște. Paștele era sărbătoarea eliberării. Creștinii trebuie să trăiască în libertatea pe care le‑a acordat‑o Isus prin dăruirea Sa.
3 Isus: Jertfă, Preot și ”Scaun al îndurării”
3.1 Isus: Jertfă
În Noul Testament există numeroase pasaje în care moartea lui Isus este comparată cu o jertfă:
Trăiţi în dragoste, după cum şi Hristos ne‑a iubit şi S‑a dat pe Sine pentru noi „ca un prinos şi ca o jertfă de bun miros — lui Dumnezeu. (Efeseni 5:2)
…care n‑are nevoie, ca ceilalţi mari preoţi, să aducă jertfe în fiecare zi, întâi pentru păcatele sale, şi apoi pentru păcatele norodului, căci lucrul acesta l‑a făcut o dată pentru totdeauna, când S‑a adus jertfă pe Sine însuşi. (Evrei 7:27)
…cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veşnic, S‑a adus pe Sine însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăţa cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului celui Viu! (Evrei 9:14)
Dar, deoarece chipurile lucrurilor care sunt în ceruri au trebuit curăţate în felul acesta, trebuia ca înseşi lucrurile cereşti să fie curăţate cu jertfe mai bune decât acestea. Căci Hristos n‑a intrat într-un locaş de închinare făcut de mână omenească, după chipul adevăratului locaş de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfăţişeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu. Şi nu ca să Se aducă de mai multe ori jertfă pe Sine însuşi, ca marele preot care intră în fiecare an în Locul Preasfânt cu un sânge care nu este al lui; fiindcă atunci ar fi trebuit să pătimească de mai multe ori de la întemeierea lumii; pe când acum, la sfârşitul veacurilor, S‑a arătat o singură dată, ca să şteargă păcatul prin jertfa Sa. Şi, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata, tot aşa, Hristos, după ce S‑a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ca să aducă mântuirea celor ce‑L aşteaptă. (Evrei 9:23–28)
De aceea, când intră în lume, El zice: „Tu n‑ai voit nici jertfă, nici prinos; ci Mi-ai pregătit un trup; n‑ai primit nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat. Atunci am zis: „Iată-Mă (în sulul cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!“ După ce a zis întâi: „Tu n‑ai voit şi n‑ai primit nici jertfe, nici prinosuri, nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat“ (lucruri aduse toate după Lege), apoi zice: „Iată-Mă, vin să fac voia Ta, Dumnezeule.“ El desfiinţează astfel pe cele dintâi, ca să pună în loc pe a doua. Prin această „voie“ am fost sfinţiţi noi, şi anume prin jertfirea trupului lui Isus Hristos o dată pentru totdeauna. Şi, pe când orice preot face slujba în fiecare zi şi aduce de multe ori aceleaşi jertfe, care niciodată nu pot şterge păcatele, El, dimpotrivă, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S‑a aşezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu şi aşteaptă de acum ca vrăjmaşii Lui să‑I fie făcuţi aşternut al picioarelor Lui. Căci printr‑o singură jertfă El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi. (Evrei 10:5–14)
Pasaje ca acestea se găsesc mai ales în Scrisoarea către Evrei. Scriitorul intenționează să explice cititorilor săi creștini evrei că jertfele Vechiului Testament nu mai sunt valabile odată cu mântuirea adusă de Isus. Astfel, Barnaba3 compară moartea lui Isus cu jertfele Vechiului Legământ, în special cu jertfa din Ziua ispășirii (Yom Kippur), arătând că jertfa lui Isus este singura care poate înlătura cu adevărat păcatele, spre deosebire de jertfele Vechiului Testament. De ce a putut jertfa lui Isus să aducă o iertare deplină? Barnaba răspunde la această întrebare cu un citat din Psalmul 40:7–8:
„Iată-mă că vin! — vreau să fac voia Ta, Dumnezeule!“
Moartea lui Isus a fost rezultatul vieții Sale sfinte. El a venit să facă voia lui Dumnezeu de la prima până la ultima Lui suflare pe acest pământ. Nu moartea Lui în sine sau sângele Său vărsat ne mântuiește. Dăruirea iubitoare a lui Isus s‑a manifestat mai întâi prin întruparea Sa, apoi în viața Lui ascultătoare, devotată și a atins cel mai înalt punct odată cu moartea Sa. Aceasta este jertfa plăcută lui Dumnezeu care ne va elibera de păcatele noastre dacă răspundem apropierii Lui iertătoare cu apropierea noastră.
Referirea pe care o face Pavel la jertfa lui Isus în Efeseni 5:2 trebuie înțeleasă în context:
Urmaţi, dar, pilda lui Dumnezeu ca nişte copii preaiubiţi. Trăiţi în dragoste, după cum şi Hristos ne‑a iubit şi S‑a dat pe Sine pentru noi ca un prinos şi ca o jertfă de bun miros lui Dumnezeu. (Efeseni 5:1–2)
Dragostea și dăruriea Lui este modelul după care trebuie să iubim și noi; dăruirea Sa este un exemplu pentru dăruirea noastră. În versetele următoare Pavel explică în ce constă această viață de devotament: puritate, modestie, sobrietate, sinceritate — o viață în care Dumnezeu este glorificat. Comparația cu o jertfă exprimă faptul că tot ceea ce a făcut Isus, fie prin viața Sa, fie prin moartea Sa, a adus mulțumire și glorie lui Dumnezeu.
Prin urmare, găsim pasaje în Biblie care compară viața noastră creștină cu o jertfă de sacrificiu, fără a fi nevoie să conchidem că fiecare creștin ar trebui să moară ca martir.
Vă îndemn, dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. (Romani 12:1)
Prin El, să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică, rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui. Şi să nu daţi uitării binefacerea şi dărnicia; căci lui Dumnezeu jertfe ca acestea Îi plac. (Evrei 13:15–16)
Un pasaj potrivit în acest context, care nu folosește simbolul jertfelor, este cel din prima epistola a lui Ioan:
Noi am cunoscut dragostea Lui prin aceea că El Şi‑a dat viaţa pentru noi; şi noi deci trebuie să ne dăm viaţa pentru fraţi. (1 Ioan 3:16)
De asemenea, Efeseni 5:25–27:
Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S‑a dat pe Sine pentru ea, ca s‑o sfinţească, după ce a curăţat‑o prin botezul cu apă prin Cuvânt, ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană.
Dacă comparăm devotamentul lui Isus cu cel al unui soț iubitor, este evident că scopul dăruirii lui nu este moartea, ci devotamentul zilnic față de soția sa, viața împreună. Cu toate acestea, într‑o situație periculoasă, el ar fi dispus să își riște viața pentru a‑și salva soția, la fel cum bunul păstor își dă viața pentru oi și nu fuge când vede lupul venind (Ioan 10:11–12). Tot așa Isus Și‑a dat viața pentru noi și ne‑a mântuit.
3.2 Isus: Preot
În Scrisoarea către Evrei, Isus nu este comparat numai cu jertfa din Ziua ispășirii, ci și cu marele preot, căruia i s‑a permis să intre în Locul Preasfânt o dată pe an în această zi.
A fost datoria preoților Vechiului Testament să fie mijlocitori între Dumnezeu și oameni. Preoții au adus rugăciunile oamenilor înaintea lui Dumnezeu prin jertfe. Ei au oferit, de asemenea, jertfe pentru păcat încercând să acopere prăpastia care s‑a creat între Dumnezeu și om prin păcat. Datorită faptului că preoții înșiși au fost păcătoși nu au putut îndeplini acest rol decât într-un sens foarte limitat. Doar Isus, care este Dumnezeu și om într‑o singură persoană și care nu a păcătuit niciodată, a fost capabil să construiască podul perfect între Dumnezeu și om. El însuși este podul dintre Dumnezeu și om — singurul mijlocitor.
Căci este un singur Dumnezeu şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos, care S‑a dat pe Sine însuşi ca preţ de răscumpărare pentru toţi; faptul acesta trebuia adeverit la vremea cuvenită. (1 Timotei 2:5–6)
Ca om, Isus este pe deplin de partea noastră. El cunoaște toate slăbiciunile și ispitele noastre.
Pentru că nu avem un mare preot care să nu aibă parte cu noi în slăbiciunile noastre, ci unul ispitit în toate în acelaşi fel, în afară de păcat. (Evrei 4:15, Versiunea GBV 2001)
De aceea El este cel care ne poate ajuta în suferințele și slăbiciunile noastre. El nu a păcătuit niciodată, în ciuda faptului că a fost ispitit în toate felurile, și astfel ne dă putere să biruim păcatul în viața noastră. El este un Mare Preot sfânt.
Şi tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia: sfânt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi şi înălţat mai presus de ceruri, care n‑are nevoie, ca ceilalţi mari preoţi, să aducă jertfe în fiecare zi, întâi pentru păcatele sale, şi apoi pentru păcatele norodului, căci lucrul acesta l‑a făcut o dată pentru totdeauna, când S‑a adus jertfă pe Sine însuşi. (Evrei 7:26–27)
Prin învierea Sa a învins moartea și trăiește pentru totdeauna.
De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururi ca să mijlocească pentru ei. (Evrei 7:25)
Isus este Emanuel, care înseamnă „Dumnezeu este cu noi” (Matei 1:23). El este Dumnezeu care a devenit om.
Şi Cuvântul S‑a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava Singurului născut din Tatăl. (Ioan 1:14)
3.3 Isus: ”Scaun al îndurării”
Imaginea sărbătorii Yom Kippur din Vechiul Testament (în traducerile românești ziua ispășirii – vezi Levitic 16) a fost folosită în Noul Testament în diferite moduri pentru a exprima noi aspecte ale mântuirii lui Isus. Isus nu este înfățișat doar ca Jertfă și Mare Preot, ci și ca ”Scaun al îndurării”.
În Scrisoarea către Romani Pavel scrie:
Dar acum, fără lege, s‑a arătat o dreptate a lui Dumnezeu, mărturisită de lege şi de profeţi; o dreptate a lui Dumnezeu prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei care cred: pentru că nu este deosebire; pentru că toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de gloria lui Dumnezeu, fiind îndreptăţiţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus, pe care Dumnezeu L‑a rânduit ca ispăşire [Lit. „scaun al îndurării“, în greacă: hilasterion]4, prin credinţa în sângele Lui, pentru arătarea dreptăţii Sale, datorită trecerii peste păcatele făcute mai înainte, în îngăduinţa lui Dumnezeu, spre arătarea dreptăţii Sale în timpul de acum, astfel încât El să fie drept şi să‑l îndreptăţească pe acela care este din credinţa în Isus. (Romani 3:21–26, Versiunea GBV 2001)
În pasajul de mai sus, Pavel folosește cuvântul grecesc hilasterion în versetul 25, pe care cele mai cunoscute traduceri românești îl redau prin ”jertfă de ispășire” sau ”ispășire”. Cuvântul ”ispășire” implică ideea că Dumnezeu așteaptă o compensație sau o satisfacție pentru nedreptatea pe care i‑am cauzat‑o prin păcatele noastre. Această abordare este străină de conceptul biblic, pentru că Dumnezeu însuși este Cel care ne ia păcatele. Nu Dumnezeu este Cel care trebuie să se împace cu noi, ci noi trebuie să ne împăcăm cu Dumnezeu.
Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s‑au dus: iată că toate lucrurile s‑au făcut noi. Şi toate lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu, care ne‑a împăcat cu El prin Isus Hristos şi ne‑a încredinţat slujba împăcării; că adică, Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neţinându-le în socoteală păcatele lor, şi ne‑a încredinţat nouă propovăduirea acestei împăcări. Noi, dar, suntem trimişi împuterniciţi ai lui Hristos; şi, ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Hristos: împăcaţi-vă cu Dumnezeu! Pe Cel ce n‑a cunoscut niciun păcat, El L‑a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El. (2Corinteni 5:17–21)
De fapt, cuvântul grecesc hilasterion face referire la capacul care acoperea Chivotul Legământului. O singură dată pe an marele preot stropea capacul cu sângele țapului sacrificat (Levitic 16:15–16), act ce simboliza iertarea păcatelor poporului Israel și împăcarea cu Dumnezeu, așa cum citim în Levitic 16:30:
Căci în ziua aceasta se va face ispăşire (în traducere proprie: împăcare) pentru voi ca să vă curăţaţi: veţi fi curăţaţi de toate păcatele voastre înaintea Domnului.
În Noul Testament, în afară de Romani 3:25, cuvântul hilasterion se găsește doar în Evrei 9:5 și se referă în mod clar la capacul Chivotului Legământului:
…deasupra erau heruvimii slavei, umbrind scaunul îndurării. Nu este timpul să vorbim acum cu de-amănuntul despre ele. (Versiunea GBV 1990)
În Vechiul Testament, capacul Chivotului Legământului este și locul unde Dumnezeu S‑a întâlnit cu omul și unde S‑a revelat. Iată câteva exemple:
Şi să pui scaunul îndurării deasupra chivotului, şi în chivot să pui mărturia pe care ţi‑o voi da. Şi Mă voi întâlni cu tine acolo şi voi vorbi cu tine de pe scaunul îndurării, dintre cei doi heruvimi care sunt deasupra chivotului mărturiei, orice îţi voi porunci pentru fiii lui Israel. (Exod 25:21–22, Versiunea GBV 2001)
Şi când intra Moise în cortul întâlnirii ca să‑I vorbească, auzea glasul vorbindu‑i de pe scaunul îndurării, care era deasupra chivotului mărturiei, dintre cei doi heruvimi. Şi vorbea cu El. (Numeri 7:89, Versiunea GBV 2001)
Şi Domnul a zis lui Moise: „Vorbeşte lui Aaron, fratele tău, să nu intre oricând în sfântul locaş, înăuntrul perdelei dinaintea scaunului îndurării, care este peste chivot, ca să nu moară; pentru că Mă voi arăta în nor deasupra scaunului îndurării. (Levitic 16:2, Versiunea GBV 2001)
Prin urmare, pasajul din Romani 3:25–26 descrie modul în care Dumnezeu l‑a rânduit pe Isus ca loc al întâlnirii noastre cu El, revelația și împăcarea cu Dumnezeu.
Sângele lui Isus este viața eternă pe care o primim de la El. Primim această viață dacă credem în El și Îl urmăm. Prin moartea și învierea lui Isus, Dumnezeu s‑a făcut cunoscut pe Sine ca Cel care se apropie de noi și ne oferă împăcarea cu El.
Astfel, fiindcă avem un Mare Preot însemnat, care a străbătut cerurile — pe Isus, Fiul lui Dumnezeu — să rămânem tari în mărturisirea noastră. Căci n‑avem un Mare Preot care să n‑aibă milă de slăbiciunile noastre, ci Unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat. Să ne apropiem, dar, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie. (Evrei 4:14–16)
Faptul că în Noul Testament Isus este înfățișat ca Mare Preot, Jertfă și chiar ca Scaun al Îndurării arată că autorii au preluat diferite aspecte ale ritualurilor evreiești regăsite la sărbătoarea Yom Kippur. Toate aceste imagini vin să întărească faptul că prin Isus am fost împăcați cu Dumnezeu și nicidecum nu trebuie să le interpretăm literal.
Interesant este faptul că Noul Testament nu L‑a comparat pe Isus cu țapul izgonit în pustiu, pe capul căruia marele preot a ”pus” păcatele poporului (Levitic 16:21–22) așa cum unii obișnuiesc să o facă. În Vechiul Testament de asemenea, împăcarea a fost adusă prin țapul cel jertfit și nu prin țapul izgonit în pustiu. Țapul „pentru Azazel” (Levitic 16:8) a simbolizat înlăturarea păcatelor și nimic mai mult. Isus nu este țapul nostru ispășitor; El este Preotul și Domnul nostru.
3.4 Sângele lui Isus
La instituirea Cinei Domnului, Isus a vorbit despre sângele Său ca despre ”sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulţi, spre iertarea păcatelor” (Matei 26:28). Pornind de la cuvintele lui Isus, și apostolii, în scrierile lor, vorbesc despre sângele Lui folosind aceleași expresii. Menționăm mai jos câteva exemple:
…pe care Dumnezeu L‑a rânduit ca ispăşire [Lit. „scaun al îndurării“], prin credinţa în sângele Lui, pentru arătarea dreptăţii Sale, datorită trecerii peste păcatele făcute mai înainte, în îngăduinţa lui Dumnezeu. (Romani 3:25, Versiunea GBV 2001)
În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său… (Efeseni 1:7)
…făcând pace prin sângele crucii Lui. (Coloseni 1:20)
…cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veşnic, S‑a adus pe Sine însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăţa cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului celui Viu! (Evrei 9:14)
…ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană. (1 Petru 1:19)
Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţă de orice păcat. (1 Ioan 1:7)
Şi cântau o cântare nouă şi ziceau: „Vrednic eşti Tu să iei cartea şi să‑i rupi peceţile: căci ai fost junghiat şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam. (Apocalipsa 5:9)
Ei l‑au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor, şi nu şi-au iubit viaţa chiar până la moarte. (Apocalipsa 12:11)
Această listă din Noul Testament, care poate fi completată și cu alte exemple, arată ce mare importanță au atribuit apostolii sângelui lui Isus. Prin sângele Lui avem mântuirea, iertarea păcatelor, am fost răscumpărați și curățați. Prin sângele Mielului biruim. Sângele nu se referă în sens fizic la lichidul din corp. Acest lucru este evident și din expresia „prin sângele crucii Sale” (Coloseni 1:20). Pierderea de sânge în timpul răstignirii — deși aceasta a fost o pedeapsă foarte crudă — nu se poate compara în această privință cu alte forme de execuție, cum ar fi decapitarea.
Două pasaje din Vechiul Testament ne-ar putea ajuta în clarificarea acestui punct:
Căci viaţa oricărui trup stă în sângele lui care este în el. De aceea am zis copiilor lui Israel: „Să nu mâncaţi sângele niciunui trup; căci viaţa oricărui trup este sângele lui: oricine va mânca din el va fi nimicit.“ (Levitic 17:14)
Numai, vezi să nu cumva să mănânci sângele, căci sângele este viaţa (în ebraică: nefes = suflet); şi să nu mănânci sufletul împreună cu carnea. (Deuteronom 12:23)
Nici unul dintre aceste pasaje nu vorbește despre sângele oamenilor, ci despre sângele animalelor. Motivul pentru care în Vechiului Testament se interzice consumul de sânge este faptul că viața fiecărei creaturi este în sângele ei. Adică sângele este viața sa (sau forța, vitalitatea). Această relație între sânge și viață constituie probabil baza pentru înțelegerea sângelui în jertfele Vechiului Testament. Scopul jertfelor nu a fost să omoare un animal în locul păcătosului însuși, ci a exprimat dorința persoanei respective de a se apropia de Dumnezeu și a‑I dărui tot ce are mai bun, adică viața sa. Credinciosul îi dă înapoi viața Creatorului vieții.5
Ceea ce a ucis păcatul este adus la viață de către Dumnezeu. Sângele este un simbol al puterii dătătoare de viață a lui Dumnezeu.
Acest gând ne ajută să înțelegem valoarea sângelui lui Isus. Sângele Său reprezintă viața Sa, pe care a dat‑o pentru noi. Și‑a vărsat sângele, adică s‑a dat pe Sine pentru noi, până la moarte. Prin devotamentul Său avem iertare, suntem curățați de păcate și avem puterea să biruim.
Isus nu a fost numai om. În El, Dumnezeu a venit la noi în formă umană. Sângele, ca simbol al vieții, este, prin urmare, un simbol al vieții divine care ne‑a fost dată în Isus.
Dumnezeiasca Lui putere ne‑a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne‑a chemat prin slava şi puterea Lui, prin care El ne‑a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti6 , după ce aţi fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte. (2 Petru 1:3–4)
Vorbește Evrei 9:22 despre necesitatea absolută a vărsării de sânge pentru ca păcatul să fie iertat?
Şi, după Lege, aproape totul este curăţat cu sânge; şi fără vărsare de sânge nu este iertare. (Evrei 9:22)
Expresia „după Lege” ne oferă un indiciu că scopul autorului nu este de a formula un principiu universal, potrivit căruia Dumnezeu este incapabil să ierte fără vărsare de sânge.7 Barnaba vrea să sugereze că sângele a jucat un rol major în ritualul Vechiului Testament și că iertarea păcatelor a fost în general asociată cu vărsarea de sânge. Dar chiar și în Vechiul Testament găsim pasaje în care Dumnezeu a iertat păcatele fără vărsare de sânge, de exemplu în jertfele pentru păcat aduse de israeliții săraci (Levitic 5:11) sau în urma păcatului lui David, atunci când profetul Natan l‑a asigurat de iertarea lui Dumnezeu fără a cere nicio jertfă (2 Samuel 12:13). Mai mult, în Psalmul 32 și 103 psalmișii Îl laudă pe Dumnezeu pentru iertarea Lui și nu fac nicio referire la jertfă sau la vărsare de sânge.
În Noul Testament, Ioan Botezătorul a propăvăduit iertarea păcatelor doar cu o singură condiție — pocăința, exprimată prin semnul botezului (Luca 3:3–18).
De asemenea, Isus a iertat păcatele, fără să fie nevoie de o jertfă sângeroasă (Marcu 2:1–11; Luca 7:47–48). Isus a arătat în mod repetat că Dumnezeu ne poate ierta păcatele doar dacă și noi, la rândul nostru, suntem gata să iertăm păcatele altora (Matei 6:14–15, 18:21–35).
Există un episod interesant din viața lui David:
David a avut o dorinţă şi a zis: „Cine-mi va da să beau apă din fântâna de la poarta Betleemului?“. Atunci cei trei viteji au trecut prin tabăra filistenilor şi au scos apă din fântâna de la poarta Betleemului. Au adus‑o şi au dat‑o lui David; dar el n‑a vrut s‑o bea şi a vărsat‑o înaintea Domnului. El a zis: „Departe de mine, Doamne, gândul să fac lucrul acesta! Să beau sângele oamenilor acestora care s‑au dus cu primejdia vieţii lor?“ Şi n‑a vrut s‑o bea. Iată ce au făcut aceşti trei viteji. (2 Samuel 23:15–17)
Vitejii lui David și-au riscat viața pentru a‑i aduce apa dorită. De aceea, David numește această apă sângele lor. Acești oameni și-au dat sângele pentru David, dar fără a pierde nicio picătură de sânge.
Această relație dintre sânge, viață și ascultare este bine ilustrată în următorul pasaj:
- Deci cu atât mai mult, fiind îndreptăţiţi acum prin sângele Lui, vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu. […]
18…deci, după cum printr‑o singură greşeală a venit judecată către toţi oamenii spre condamnare, tot astfel, printr‑o singură dreptate împlinită, consecinţele au fost către toţi oamenii spre o îndreptăţire a vieţii.
- Pentru că, după cum prin neascultarea unui singur om cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa şi prin ascultarea Unuia singur, cei mulţi vor fi făcuţi drepţi. (Romani 5:9, 18–19, Versiunea GBV, 2001)
versetul 9: îndreptățiți prin sângele lui Isus
versetul 18: îndreptățiți prin dreptatea lui Isus
versetul 19: îndreptățiți prin ascultarea lui Isus
Isus și‑a dat sângele pentru noi. Valoarea mântuirii se găsește în dragostea, devotamentul și sfințenia Domnului nostru. Dumnezeu nu este interesat de câțiva litri de lichid. El nu este un idol setos de sânge care trebuie potolit printr-un ritual barbar. Întreaga Sa ființă este iubire și din această iubire S‑a dat pe Sine pentru noi în Fiul Său. El așteaptă să răspundem la dragostea Lui cu propria noastră dragoste și devotament, pe care El Însuși vrea să le lucreze în noi.
Dumnezeul păcii, care, prin sângele legământului celui veşnic, a sculat din morţi pe Domnul nostru Isus, marele Păstor al oilor, să vă facă desăvârşiţi în orice lucru bun, ca să faceţi voia Lui şi să lucreze în noi ce‑I este plăcut, prin Isus Hristos. A Lui să fie slava în vecii vecilor! Amin. (Evrei 13:20–21)
3.5 O jertfă umană?
Nu doar în secolul al 21-lea sacrificiul uman este considerat o atrocitate barbară. Deja din timpul Vechiului Testament israeliților le era strict interzisă practicarea unor astfel de ritualuri.
Un exemplu se găsește în Ieremia 7:31:
Au zidit şi locuri înalte la Tofet, în valea Ben-Hinom, ca să-şi ardă în foc pe fiii şi fiicele lor: lucru pe care Eu nu‑l poruncisem şi nici nu-Mi trecuse prin minte.
Practica sacrificiului uman răspândită la popoarele canaanite a fost strict interzisă israeliților. Era în contradicție absolută cu voia lui Dumnezeu, nici prin gând nu‑I trecuse așa ceva! Chiar povestirea despre jertfa lui Avraam din Geneza 22 demonstrează că Dumnezeu nu a dorit moartea lui Isaac. Ceea ce ceruse Dumnezeu de la Avraam era disponibilitatea de a renunța chiar la singurul său fiu, fiul promisiunii, iar nu jertfirea lui.
Îngerul a zis: „Să nu pui mâna pe băiat şi să nu‑i faci nimic; căci ştiu acum că te temi de Dumnezeu, întrucât n‑ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine.“ (Geneza 22:12)
Avraam a avut nevoie să înțeleagă faptul că fiul său nu este proprietatea sa, ci darul lui Dumnezeu și purtătorul promisiunii și pentru aceasta trebuie să‑l pună pe deplin la dispoziția lui Dumnezeu. Avraam a fost gata să‑i dăruiască lui Dumnezeu tot ce avea el mai scump și ce iubea mai mult. Această atitudine este jertfa plăcută lui Dumnezeu, o chemare adresată tuturor creștinilor:
Vă îndemn, dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. (Romani 12:1)
Singurul „sacrificiu uman” plăcut lui Dumnezeu din Vechiul Testament este în Numeri 8:11–15
Aaron să legene pe leviţi într‑o parte şi într-alta înaintea Domnului, ca un dar legănat din partea copiilor lui Israel; şi să fie închinaţi astfel în slujba Domnului. Leviţii să-şi pună mâinile pe capul viţeilor şi să aduci unul ca jertfă de ispăşire, şi altul ca ardere de tot, ca să faci ispăşire pentru leviţi. Să pui pe leviţi în picioare, înaintea lui Aaron şi înaintea fiilor lui, şi să‑i legeni într‑o parte şi într-alta, ca un dar legănat Domnului. Aşa să desparţi pe leviţi din mijlocul copiilor lui Israel; şi leviţii vor fi ai Mei. După aceea, leviţii să vină să facă slujbă în Cortul întâlnirii. Astfel să‑i cureţi şi să‑i legeni într‑o parte şi într-alta, ca un dar legănat. (Numeri 8:11–15)
Leviții sunt oferiți ca un „dar legănat” Domnului. Cu toate acestea, darul legănat nu a constat în uciderea celor doi viței, ci în slujba leviților. Leviții erau moștenirea de preț a lui Dumnezeu — întreaga lor slujbă era o jertfă plăcută Lui. Însă, un dar mult mai perfect decât leviții, care aveau nevoie să jertfească pentru propriile lor păcate, a fost Isus. Slujirea Lui a întrecut cu mult pe cea a leviților.
Chiar dacă oamenii ar fi ascultat chemarea lui Isus de a se pocăi și nu L‑ar fi ucis pe Isus, chiar și atunci viața Lui ar fi fost sacrificiul perfect pentru mântuirea lumii — un sacrificiu uman fără sânge.
3.6 În ce sens a fost necesară moartea lui Isus?
Numeroase pasaje din Noul Testament vorbesc despre mântuirea noastră prin moartea lui Isus. Oare înseamnă aceasta că Dumnezeu nu ne-ar fi putut mântui dacă Fiul Său cel nevinovat nu ar fi fost ucis? Trebuie să avem în vedere faptul că scriitorii Noului Testament au luat moartea și învierea lui Isus ca pe un fapt împlinit. Ei nu speculează despre modalități alternative prin care Dumnezeu ar fi putut aduce mântuirea. În acest sens am dori să menționăm câteva idei care trebuie luate în considerare.
Totuşi ceea ce propovăduim noi printre cei desăvârşiţi este o înţelepciune; dar nu a veacului acestuia, nici a fruntaşilor veacului acestuia, care vor fi nimiciţi. Noi propovăduim înţelepciunea lui Dumnezeu, cea tainică şi ţinută ascunsă, pe care o rânduise Dumnezeu, spre slava noastră, mai înainte de veci, şi pe care n‑a cunoscut‑o niciunul din fruntaşii veacului acestuia; căci, dacă ar fi cunoscut‑o, n‑ar fi răstignit pe Domnul slavei. (1 Corinteni 2:6–8)
Dacă „fruntaşii veacului acestuia” ar fi înțeles înțelepciunea lui Dumnezeu, nu l‑ar fi răstignit pe Domnul slavei. Altfel spus, chiar dacă Isus nu ar fi fost ucis, aceasta nu ar fi fost în contradicție cu înțelepciunea lui Dumnezeu. Voia lui Dumnezeu a fost și este pocăința tuturor oamenilor (1 Timotei 2:4). Dacă conducătorii evreilor ar fi ascultat de vocea lui Dumnezeu care le vorbea prin Isus și dacă poporul Israel ar fi crezut în Mesia cel promis, cu siguranță nici atunci mântuirea nu ar fi eșuat. Dumnezeu nu are nevoie de rău pentru a face bine!
Şi de ce să nu facem răul ca să vină bine din el, cum pretind unii, care ne vorbesc de rău, că spunem noi? Osânda acestor oameni este dreaptă. (Romani 3:8)
Isus Însuși a arătat în mod clar că scopul venirii Sale a fost să‑i conducă pe oameni înapoi la Dumnezeu, așa cum vedem în pilda lucrătorilor viei:
La urmă, a trimis la ei pe fiul său, zicând: „Vor primi cu cinste pe fiul meu!“ (Matei 21:37)
… sau în Matei 23:37:
Ierusalime, Ierusalime, care omori pe proroci şi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine! De câte ori am vrut să strâng pe copiii tăi cum îşi strânge găina puii sub aripi, şi n‑aţi vrut! (Matei 23:37)
Isus era pe deplin conștient de răutatea oamenilor la care Îl trimisese Tatăl Său. Dar El a răspuns cu iubire la răutatea lor, cu o iubire care a fost gata să se jertfească până la moarte. De aceea, cât de bine ar fi fost dacă oamenii ar fi răspuns cu dragoste la dragostea lui Dumnezeu! Prin moartea lui, Isus ne cheamă și pe noi să renunțăm la vrăjmașia față de Dumnezeu și să nu mai fugim de El.
…vă rugăm fierbinte, în Numele lui Hristos: împăcaţi-vă cu Dumnezeu! (2 Corinteni 5:20)
Cum să înțelegem următoarele cuvinte ale lui Isus?
Atunci Isus le‑a zis: „O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima, când este vorba să credeţi tot ce au spus prorocii! Nu trebuia să sufere Hristosul aceste lucruri şi să intre în slava Sa?“ (Luca 24:25–26)
Isus a trebuit să intre în gloria Sa prin suferință, dar nu în sensul că a trebuit să-și verse sângele pentru a satisface mânia lui Dumnezeu și a plăti pedeapsa pentru păcatele noastre. Isus nu a vrut să-și stabilească împărăția în această lume prin forță, ci prin slujire și devotament. Când Bunătatea absolută vine într‑o lume care trăiește în rebeliune față de bunătatea lui Dumnezeu și oamenii răi refuză să asculte de Cel Bun, reacția lor va fi ură și violență. Isus a rămas consecvent în dragostea Sa. De aceea a fost necesar să meargă pe calea suferinței și a morții, biruind astfel ura.
Voi v‑aţi lepădat de Cel Sfânt şi Neprihănit şi aţi cerut să vi se dăruiască un ucigaş. Aţi omorât pe Domnul vieţii, pe care Dumnezeu L‑a înviat din morţi; noi suntem martori ai Lui.
(…) Dar Dumnezeu a împlinit astfel ce vestise mai înainte prin gura tuturor prorocilor Lui: că, adică, Hristosul Său va pătimi. Pocăiţi-vă, dar, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare… (Faptele Apostolilor 3:14–15, 18–19)
4 Isus: Biruitorul
Moartea lui Isus își dobândește sensul deplin prin învierea Sa. Învierea dovedește faptul că Isus nu a fost unul dintre numeroșii idealiști care, în cele din urmă, fusese învins de răutatea omului. Învierea este o mărturie divină a adevărului cuvintelor lui Isus și a faptului că Dumnezeu a devenit om. Învierea demonstrează că moartea nu are ultimul cuvânt, deoarece Isus a biruit moartea tocmai prin devotamentul Său până la moarte. El a purtat răutatea păcătoșilor cu dragoste. Prin unitatea cu El putem experimenta și noi libertatea de păcat.
Şi pe voi, care eraţi morţi în greşelile şi în necircumcizia cărnii voastre, v‑a înviat împreună cu El, după ce ne‑a iertat toate greşelile, după ce a şters înscrisul cu porunci, care era împotriva noastră, care ne era potrivnic, şi l‑a înlăturat din cale, pironindu‑l pe cruce; dezbrăcând stăpânirile şi autorităţile, le‑a făcut de ruşine în public, triumfând asupra. (Coloseni 2:13–15, Versiunea GBV 2001)
Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos! De aceea, preaiubiţii mei fraţi, fiţi tari, neclintiţi, sporiţi totdeauna în lucrul Domnului, căci ştiţi că osteneala voastră în Domnul nu este zadarnică. (1 Corinteni 15:57–58)
Footnotes
Exodul 15:16 “… până va trece poporul Tău, Doamne! Până va trece poporul pe care Ţi l‑ai răscumpărat.” De comparat cu Psalmul 74:2, Isaia 50:1, 52:3. ↩
Aceasta fusese o explicație răspândită în primul mileniu d.Hr. ↩
Potrivit lui Tertulian (De pudicitia), Barnaba este autorul Scrisorii către evrei. ↩
Analizând traducerea cuvântului hilasterion în alte limbi putem vedea că nu obținem o imagine uniformă similară cu traducerea românească ”ispășire”. În cele mai cunoscute traduceri din limba germană, cum ar fi versiunea originală din 1545 a lui Luther, respectiv ediția din 1905 a lui Elberfeld (Elberfelder) și în limba engleză a lui J.N. Darby, cuvântul hilasterion este tradus ca „scaunul harului/milei” (germană: Gnadenstuhl, engleză: mercy seat). John Wycliffe a tradus hilasterion ca „forgiver” (cel care iartă). ↩
Această explicație este potrivită atât pentru jertfele pentru păcat, cât și pentru darurile de mulțumire. Interpretarea potrivit căreia animalul moare ca să substituie vina celui care sacrifică, nu se poate aplica la jertfe care nu au nicio legătură cu păcatul, ci au fost oferite pur și simplu din recunoștință. Mai mult, este important de menționat că pentru israeliții foarte săraci nu a existat conceptul de moarte ca substituție pentru păcat, deoarece jertfa lor a constat într‑o zecime de efă (aproximativ 2,2 litri, conform unei alte explicații, 4 litri) din floarea făinii (Leviticul 5:11). Numai dacă jertfa a reprezentat un dar de mulțumire, e posibil să înțelegem de ce oamenii săraci au putut să înlocuiască sângele cu făină. Un alt exemplu este povestirea lui Cain și Abel, care nu au adus ca dar lui Dumnezeu jertfe pentru păcat, ci jertfe de mâncare (Evrei 11:4, Genesa 4:1–4). ↩
Expresia „părtași firii dumnezeiești” nu înseamnă că nu mai suntem oameni, ci că avem o legătura strânsă cu Dumnezeu prin Isus. ↩
Unii fundamentaliști susțin că motivul pentru care Dumnezeu a respins jertfa lui Cain a fost faptul că a oferit numai plante și nu a vărsat sânge. ↩
https://www.crestini.info/moartea-lui-isus-ca-jertfa/
//////////////////////////////////////////////
Sângele Ispăşit- Ce înseamnă sângele ispăşitor pentru tine?
Plata pentru păcat trebuia onorată. Ceea ce nu am fost în stare să facem pentru noi înşine, a făcut Cristos în locul nostru!
Refrenul unei cântări vechi ne spune: “E puterea ce minuni face, Sângele Mielului.” Citind Biblia aflăm că, deasupra tuturor temelor pe care le cuprinde, Biblia preamăreşte ispăşirea înfăptuită de Domnul Isus Cristos. Citind Biblia învăţăm că Sângele lui Isus Cristos a fost preţul pentru răscumpărarea noastră. Totuşi, înţelegem noi pe deplin învăţăturile Bibliei cu privire la acest Sânge? Care este importanţa Sângelui lui Cristos pentru cineva care îl caută pe Dumnezeu?
Biblia nu descrie compoziţia chimică a sângelui în termeni ştiinţifici. Dar, totuşi, Biblia ne spune ceva care este un lucru de bază pentru înţelegerea noastră cu privire la acest fluid care circulă prin arterele şi venele noastre. În Leviticul 17:11 citim: “Căci viaţa trupului este în sânge. Vi l-am dat ca să-l puneţi pe altar, ca să slujească de ispăşire pentru sufletele voastre, căci prin viaţa din el face sângele ispăşire.”
Când l-a creat pe om, Dumnezeu a format trupul din ţărâna pământului, iar după aceea i-a suflat în nări suflare de viaţă. Când Adam a păcătuit, moartea şi-a făcut intrarea în spiţa familiei umane. Trupul omenesc a devenit subiectul stricăciunii şi morţii. Şi în acel stadiu timpuriu al istoriei omenirii, a avut loc prima reprezentare a lui Isus, Jertfa Desăvârşită. Sângele animalelor a fost vărsat când Dumnezeu a ucis animale pentru a-l îmbrăca pe Adam şi pentru a o îmbrăca pe Eva, după ce ei nu au ascultat de Dumnezeu. Cuvântul ispăşire înseamnă “o acoperire.” Singura modalitate prin care păcatul celor doi putea să fie acoperit a fost prin vărsarea de sânge.
Dovada Ispăşirii în Vechiul Testament
De-a lungul Vechiului Testament, aflăm dovezi suplimentare ale cerinţei de sânge ca singur mijloc de ispăşire. Jertfa de sânge adusă de Abel a fost primită de Dumnezeu, în timp ce jertfa din roadele pământului adusă de Cain nu a fost primită de Dumnezeu. Noe a adus şi el jertfe lui Dumnezeu când a ieşit din corabie după potop. Avraam a fost cunoscut pentru nenumăratele jertfe pe care le-a adus Domnului.
Când israeliţii au fost eliberaţi din sclavia egipteană, sângele unui miel fără cusur a fost pus pe stâlpii şi pe pragurile de sus ale uşilor caselor lor. Lucrul acesta i-a scăpat de la moarte, timp în care cel dintâi născut din fiecare casă egipteană a fost ucis. “Eu voi vedea sângele şi voi trece pe lângă voi, aşa că nu vă va nimici nicio urgie, atunci când voi lovi ţara Egiptului.” (Exodul 12:13). Dacă israeliţii nu ar fi băgat în seamă porunca de a pune sânge, dacă s-ar fi aventurat să iasă de sub sângele pus în noaptea aceea sau dacă ar fi pus cu totul altceva pe stâlpii şi pe pragurile de sus ale uşilor caselor lor, în locul sângelui poruncit de Dumnezeu, cei dintâi născuţi ai fiecărei familii israelite ar fi pierit şi ei.
Multe aspecte ale legii Levitice şi ale închinării din Cortul Întâlnirii priveau, de asemenea, înainte către vremea în care Isus, Mielul lui Dumnezeu, avea să-şi verse Sângele Lui pentru a răscumpăra omenirea. Jertfele zilnice îi amintea poporului de eficacitatea sângelui. Ţapul ispăşitor dus în pustiu cu ocazia Zilei Anuale a Ispăşirii îl reprezenta pe Cristos, care a luat asupra Sa atât condamnarea, cât şi blestemul păcatului. Când Marele Preot intra în Sfânta Sfintelor, ar fi fost lovit cu moartea dacă nu ar fi adus mai întâi sânge ca jertfă.
Referitor la Jertfa lui Cristos
Cu toate acestea, nu este îndeajuns doar a recunoaşte semnificaţia istorică a Sângelui lui Cristos. Într-o zi, cu aproape două mii de ani în urmă, toate felurile de umbre (ale lucrurilor viitoare, referitoare la Isus Cristos) care sunt consemnate în Vechiul Testament şi-au găsit apogeul la Calvar. Acolo s-a adus Jertfa Desăvârşită, iar răscumpărarea a fost plătită prin “Sângele scump al lui Cristos, Mielul fără cusur şi fără prihană” (1 Petru 1:19).
Cristos a fost vrednic să ispăşească pentru toate păcatele omenirii pentru că numai Sângele Lui a fost fără de păcat. Concepţia lui în pântecul Mariei a fost supranaturală. Un studiu al procesului concepţiei descoperă faptul că ovulul feminin în sine nu are sânge şi nici sperma bărbătească nu are sânge. Când ovulul şi sperma se unesc, atunci se produce concepţia şi astfel începe o nouă viaţă. La momentul unirii celor două celule se stabileşte tipul de sânge. Biblia afirmă clar că Duhul Sfânt, care s-a pogorât peste Maria, şi puterea Celui Preaînalt, care a umbrit-o, au determinat zămislirea lui Isus. Dumnezeu a sădit viaţa Fiului Său, care deja exista, în pântecul unei fecioare, iar astfel Sângele Fiului lui Dumnezeu a constituit un tip aparte şi scump de Sânge, întru totul curăţit de orice fel de pată a păcatului adamic.
Biblia proclamă cu claritate că toţi au păcătuit şi că au nevoie de răscumpărare. “Şi fără vărsare de sânge nu este iertare” (Evrei 9:22). Era de trebuinţă ca Cristos să moară în locul nostru pentru a satisface justiţia divină şi pentru a-l ierta pe păcătos. Sângele lui Isus a fost vărsat pentru fiecare om, “pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (Ioan 3:16).
Puterea în Sângele lui Isus
Puterea Sângelui ispăşitor nu este limitată la răscumpărare. Astfel, citim: “De aceea şi Isus, ca să sfinţească norodul cu însuşi sângele Său, a pătimit dincolo de poartă” (Evrei 13:12). Sfinţirea este a doua lucrare a harului prin care natura înnăscuă a păcatului este smulsă din vieţile noastre, făcându-ne curaţi şi sfinţi pe dinăuntru.
Sângele lui Isus foloseşte la vindecarea noastră. În Isaia 53:5 citim următoarele: “…şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.” Acest gând este repetat de Petru când a spus despre Cristos: “El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui aţi fost vindecaţi” (1 Petru 2:24).
Sângele lui Isus este de importanţă primordială în rugăciunea de mijlocire. Atunci, când cei care se supun fiecărei porunci cunoscute a lui Dumnezeu au nevoie de ocrotire, de eliberare sau de întărire, ei au acces la Dumnezeu prin Sângele lui Isus. “Astfel, dar, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul Preasfânt, …să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţă deplină, cu inimile stropite şi curăţate de un cuget rău şi cu trupul spălat cu o apă curată” (Evrei 10:19,22). Astăzi, Isus este Marele nostru Preot, care mijloceşte înaintea Tatălui pentru noi cu Sângele Său.
Orice încercare de a pune o valoare pe Sângele lui Cristos ar fi imposibilă. Valoarea este de neasemuit! Cu adevărat, există putere ce face minuni în Sângele lui Isus.
https://www.apostolicfaith.org/foreign/sangele-ispasitor
//////////////////////////////////////////////
La Sfânta Părtăşanie se mănâncă trupul lui Isus şi se bea sângele lui Isus Hristos ?
Am auzit de la unele persoane că atunci când merg la Sfânta Părtăşani, pâinea care o iau – este trupul lui Isus , iar vinul este sângele lui Isus .
În acest articol , vreau să scriu despre poziţia Bibliei referitor la acest subiect .
Pentru a răspunde la întrebarea din titlu am căutat pasajele din Scriptură care vorbesc despre Cina Domnului , şi iată ce am obţinut .
1 Prima menţionare
Prima menţionare a Domnului Isus despre trupul Său că ar fi pâinea este în Evanghelia după Ioan , capitolul 6 .
În acest capitol au loc câteva evenimente foarte importante .
În primul rând are loc înmulţirea pâinilor (5 pâini şi 2 peşti) . Domnul Isus a văzut seara că oamenii sunt flămânzi , şi a înmulţit pîinile şi peştii , astfel încât au fost strânse 12 coşuri cu fărâmituri . Poporul văzând că Isus i-a hrănit , au dorit cu tot înadinsul să-L caute , din simplul motiv – s-au săturat atunci şi doreau că aşa va fi tot timpul – Isus să-i hrănească .
„ Drept răspuns, Isus le-a zis: ,,Adevărat, adevărat, vă spun, că Mă căutaţi nu pentrucă aţi văzut semne, ci pentrucă aţi mîncat din pînile acelea, şi v’aţi săturat.
Lucraţi nu pentru mîncarea peritoare, ci pentru mîncarea, care rămîne pentru viaţa vecinică, şi pe care v’o va da Fiul omului; căci Tatăl, adică, însuş Dumnezeu, pe el L-a însemnat cu pecetea Lui.„”(Ioan 6:26-27)
În aceeaşi seară Isus a lăsat ucenicii să plece iar noaptea a venit pe mare la ei . Dar norodul a trecut marea şi-L căuta insistent .
Isus a folosit acest eveniment pentru ca să le vorbească despre Împărăţia cerului .
Însă iudeii puneau la îndoială cuvintele Lui :
„,,Ce semn faci Tu, deci„, I-au zis ei, ,,ca să-l vedem, şi să credem în Tine? Ce lucrezi Tu?”
Ei întreabă de semne şi cereau minuni chiar după ce Isus a înmulţit pâinile !!? Ce trebuia mai mult ?
Cum eşti tu ? Aştepţi o minune ca să accepţi pe Isus ca Dumnezeul vieţii tale ?
Aici se prezintă Isus ca şi Pâinea vieţii , a zis :
„,,Eu sînt Pînea vieţii. Cine vine la Mine, nu va flămînzi niciodată; şi cine crede în Mine, nu va înseta niciodată. Dar v’am spus că M’aţi şi văzut, şi tot nu credeţi.”
Deşi Isus le arată soluţia , ei tot nu doresc să o accepte .
„ Iudeii cîrteau împotriva Lui, pentrucă zisese: ,,Eu sînt pînea care s’a pogorît din cer.„ Şi ziceau: ,,Oare nu este acesta Isus, fiul lui Iosif, pe al cărui tată şi mamă îi cunoaştem? Cum dar zice El: ,Eu M’am pogorît din cer?„”
Apoi urmează versetele 53-57
„ Isus le-a zis: ,,Adevărat, adevărat, vă spun, că, dacă nu mîncaţi trupul Fiului omului, şi dacă nu beţi sîngele Lui, n’aveţi viaţa în voi înşivă. Cine mănîncă trupul Meu, şi bea sîngele Meu, are viaţa vecinică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi. Căci trupul Meu este cu adevărat o hrană, şi sîngele Meu este cu adevărat o băutură. Cine mănîncă trupul Meu, şi bea sîngele Meu, rămîne în Mine, şi Eu rămîn în el. După cum Tatăl, care este viu, M’a trimes pe Mine, şi Eu trăiesc prin Tatăl, tot aşa, cine Mă mănîncă pe Mine, va trăi şi el prin Mine.”
Deoarece am auzit aşa părere că la Sfânta Părtăşanie , pâinea şi vinul sunt trupul şi sângele lui Isus , trup şi sânge real – doar că ele nu arată a trup şi sânge ci arată ca şi pâine şi vin (?). Am căutat în Biblie dar nu am găsit aşa interpretare . Dar să vedem ce mai spune pasajul din Ioan 6 .
Mulţi ucenici nu au putut accepta această interpretare şi au plecat .
„ Mulţi din ucenicii Lui, după ce au auzit aceste cuvinte, au zis: ,,Vorbirea aceasta este prea de tot: cine poate s’o sufere?„”
„ Din clipa aceea, mulţi din ucenicii Lui s’au întors înapoi, şi nu mai umblau cu El.”
Pe mulţi ucenici i-a deranjat acest lucru , deoarece în cartea Levitic capitolul 7 , este scris :
„ Să nu mîncaţi sînge, nici de pasăre, nici de vită, în toate locurile în cari veţi locui.Cine va mînca vreun fel de sînge, va fi nimicit din poporul său!„” (Levitic 7:26-27)
Dar cum putea Dumnezeu să dea o poruncă în Vechiul Testament şi tocmai El să o încalce (căci atunci cel ce mânca sânge trebuia să fie nimicit ) ?
Desigur că nu acest lucru L-a presupus Domnul Isus : la început EL vorbeste despre faptul că este Pâinea vieţii – apoi spune că „cine mă mănâncă pe , va trăi şi el prin Mine ” . Iar în primul capitol din Evanghelia după Ioan ne spune că Isus este Cuvântul .
Aceste comparaţii sunt foarte importante , deoarece:
– pâinea este vitală pentru om , şi arată că fără ea (pâinea) oamenii nu pot trăi . Prin simplul fapt că face referire la mana cerească – unica sursa de hrană a evreilor timp de 40 de ani , şi prin exemplul care L-a dat – le-a dat lor pâine ca să poată trăi .
– Cuvântul (este numită şi Biblia – Cuvântul lui Dumnezeu ) -aceeaşi dependenţă pe care o are omul de hrană , trebuie să o aibă şi faţă de Cuvântul lui Dumnezeu .
3 Isus a venit să prezinte un legământ nou , mai bun decât cel care-l dădea Legea .
„Isus, Mijlocitorul legămîntului celui nou” .(Evrei 12:24)
Scopul lui Isus pe pământ a fost să iniţieze un legământ nou cu omenirea .
În perioada Vechiului Testament , orice legământ se făcea cu vărsare de sânge , deci Isus ca şi Mijlocitor al legământului a venit să-Şi verse propriul sânge .
2 La cina cea de taină .
Domnul Isus , în momentul cinei a zis ucenicilor :
„Pe cînd mîncau ei, Isus a luat o pîne; şi după ce a binecuvîntat, a frînt-o, şi a dat-o ucenicilor, zicînd: ,,Luaţi, mîncaţi; acesta este trupul Meu.„ Apoi a luat un pahar, şi, după ce a mulţămit lui Dumnezeu, li l-a dat, zicînd: ,,Beţi toţi din el; căci acesta este sîngele Meu, sîngele legămîntului celui nou, care se varsă pentru mulţi, spre iertarea păcatelor. Vă spun că, de acum încolo nu voi mai bea din acest rod al viţei, pînă în ziua cînd îl voi bea cu voi nou în ‘mpărăţia Tatălui Meu.„” (Matei 26:26-29)
Cum putea să fie trupul lui Isus şi sângele Lui , dacă El stătea cu ucenicii la masă . Nu le-a dat din trupul Său , ci le-a dat o pâine .
Nu le-a dat sânge ci le-a dat vin .
Am auzit părerea că la Sfânta Părtăşanie se mănâncă din trupul ceresc al lui Isus , care nu se muntuie . Bine , dar când Isus era la cină cu ucenicii – al cui trup l-au mâncat ?
Este evident !
4 Ce spune Pavel despre Sfânta Părtaşanie .
Deoarece Biserica din Corint , avea unele neclarităţi la felul de a primi cina Domnului , Sfântul Apostol Pavel le-a scris :
„ Căci am primit dela Domnul ce v’am învăţat; şi anume că, Domnul Isus, în noaptea în care a fost vîndut, a luat o pîne. Şi, după ce a mulţămit lui Dumnezeu, a frînt-o, şi a zis: ,,Luaţi, mîncaţi; acesta este trupul Meu, care se frînge pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.„ Tot astfel, după cină, a luat paharul, şi a zis: ,,Acest pahar este legămîntul cel nou în sîngele Meu; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea, oridecîte ori veţi bea din el.„ Pentrucă, oridecîteori mîncaţi din pînea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului, pînă va veni El.”” (1 Corinteni 11:23-26)
Deci unul din scopuri cu care se face cina (părtăşania ) este ca oamenii să-şi aducă aminte de Domnul Isus , Mijlocitorul legământului celui nou . Să recunoască faptul că salvarea nu vine prin faptele lor , nici prin tinerea unor tradiţii , nici prin rugăciunele unora , ci prin sângele lui Isus Hristos .
Alt motiv din care se face cina este : vestim moartea Domnului . Vestim lumii întregi că Domnul a murit pentru noi , şi noi avem salvare în El .
Deci , în concuzie :
La Cină (Sfânta Părtăşanie) nu se mănâncă din trupul şi sângele lui Isus Hristos .
Este un obicei instaurat de Domnul Isus , pentru a ne aduce aminte de jertfa Lui , şi legământul cel nou .
Dragul meu , cum iai cina ? Dar mai ales ,ai făcut legământ cu Domnul Isus ? Dacă nu , atunci urmează aceşti paşi .
Domnul să te binecuvinteze !
//////////////////////////////////////////////
Ghidul 22 – Botezul lui Isus si botezul nostru
Înainte ca Hristos să se înalțe la cer, El a dat ucenicilor Lui marea însărcinare:
“Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh. Și învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit. Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârșitul veacului” Matei 28:19,20.
Adevărata însemnătate și importanța botezului biblic reies clar din această ultimă însărcinare dată de Isus ucenicilor Lui. El le-a spus să se ducă și să învețe TOATE neamurile, învățând pe oameni să păzească TOT ce El a poruncit. Apoi ei trebuiau să boteze pe convertiți “în Numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh”.
- DE CE AFOST BOTEZAT ISUS?
Isus nu a dat numai o poruncă directă privind botezul, dar El Însuși a oferit un exemplu pozitiv, deoarece El Însuși a fost botezat.
“ATUNCI A VENIT ISUS DIN GALILEA LA IORDAN, LA IOAN, CA SĂ‚ FIE BOTEZAT DE EL. Dar Ioan căuta să-L oprească. Eu, zicea el, am trebuință să fiu botezat de Tine și Tu vii la Mine? Drept răspuns Isus i-a zis: Lasă-Mă acum, căci așa se cade SĂ‚ ÎMPLINIM TOT CE TREBUIE ÎMPLINIT. Atunci Ioan L-a lăsat. DE ÎNDATĂ‚ CE A FOST BOTEZAT, ISUS A IEȘIT AFARĂ‚ DIN APĂ‚. Și în clipa aceea cerurile s-au deschis și a văzut pe Duhul lui Dumnezeu coborându-Se în chip de porumbel și venind peste El. Și din ceruri s-a auzit un glas, care zicea: Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea” Matei 3:13-17.
Isus a spus lui Ioan Botezătorul că “așa se cade”, sau că așa se cuvine pentru noi, “să împlinim tot ce este drept”. Astfel că Ioan a intrat în apa Iordanului împreună cu Mântuitorul și L-a îngropat sub apă. Când Isus a ieșit din apă, El a văzut cerul deschis și pe Duhul lui Dumnezeu, în chip de porumbel, coborând asupra Lui. Apoi vocea lui Dumnezeu, Tatăl, a proclamat: “Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea”.
Botezul este un simbol al spălării tuturor păcatelor noastre prin sângele lui Hristos. Petru repeta porunca Domnului:
“POCĂ‚IŢI-VĂ‚… și fiecare din voi SĂ‚ FIE BOTEZAT în Numele lui Isus Hristos SPRE IERTAREA PĂ‚CATELOR VOASTRE; apoi veți primi darul Sfântului Duh” Fapte 2:38.
Ca agent curățitor, apa simbolizează o curățire mai profundă, curățirea inimii omenești prin sângele lui Isus Hristos, Domnul nostru.
De ce, atunci, a fost botezat Isus? Botezul Lui nu a fost un botez al pocăinței, care urmează mărturisirii păcatelor, fiindcă El “n-a cunoscut niciun păcat” 2Corinteni 5:21. Totuși, El a cerut să fie botezat. De ce? Răspunsul îl aflăm în cuvintele lui Hristos către Ioan: “Se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit”.
Isus n-avea nevoie de botez pentru spălarea păcatelor, deoarece El nu era păcătos. El n-avea nevoie de pocăință. Sfântul nostru Mântuitor a primit botezul nu ca pe o mărturisire a vinovăției Lui, ci pentru a Se identifica pe deplin cu păcătoșii. EL A FOST EXEMPLUL NOSTRU. El a făcut pașii pe care noi trebuie să-i facem.
Cuvintele lui Dumnezeu: “Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea” arată că Dumnezeu ia în seamă ascultarea credincioasă. Cum pot aceia care iubesc cu adevărat pe Isus să refuze să urmeze exemplul Lui de ascultare voioasă?
De ce a fost botezat Isus? Ţinta Lui cea mare a fost ca venind în această lume să transmită oamenilor pierduți plinătatea neprihănirii Lui.
“Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat (Hristos), El (Dumnezeu) L-a făcut păcat pentru noi, CA NOI SĂ‚ FIM NEPRIHĂ‚NIREA LUI DUMNEZEU ÎN EL” 2Corinteni 5:21.
Mijlocul divin de a transfera păcătoșilor pierduți neprihănirea este prin moartea lui Hristos ca înlocuitor al nostru și prin învierea Lui. Botezul este un simbol potrivit pentru acestea.
- DE CE TREBUIE SĂ‚ FIU EU BOTEZAT?
Mântuirea are în centru trei fapte mari ale lui Isus pentru noi. Apostolul zice:
“Hristos A MURIT pentru păcatele noastre, după Scripturi… A FOST ÎNGROPAT și A ÎNVIAT a treia zi, după Scripturi” 1Corinteni 15:3,4.
Hristos a făcut mântuirea noastră posibilă prin moartea, prin îngroparea și prin învierea Lui. El a murit pentru păcatele noastre. El s-a ridicat dintre morți ca să ne dea o viață nouă de neprihănire.
Botezul reprezintă moartea, îngroparea și învierea lui Isus Hristos. El simbolizează participarea noastră la moartea și la învierea lui Hristos.
“Nu știți că toți câți am fost botezați în Isus Hristos, am fost botezați în moartea Lui? Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropați împreună cu El, pentru ca după cum Hristos a înviat din morți, prin slava Tatălui, tot așa și noi să trăim o viață nouă” Romani 6:3,4.
Botezul înseamnă moartea față de păcat împreună cu Hristos, îngroparea omului vechi împreună cu Hristos și ridicarea împreună cu Hristos la o altă viață. Mântuirea este a noastră atunci când primim botezul ca un simbol al acestei experiențe și ca o mărturisire publică a credinței noastre în Mântuitorul nostru.
Cele trei părți ale actului botezului preînchipuie în mod potrivit cei trei pași al experienței spirituale. Candidatul este plecat pe spate în apă: are loc îngroparea (în apă) a corpului său. Ochii îi sunt închiși. Respirația este oprită. Apoi el este scos din apă. Isus a murit odată pentru totdeauna pentru păcatele noastre (Evrei 9:28). O jertfă ispășitoare ajunge. Chiar așa, o singură scufundare în apă prezintă semnificația spirituală a urmării lui Hristos în moartea, îngroparea și învierea Lui.
Ce înseamnă să mori împreună cu Hristos? Găsim răspunsul în Romani 6:6:
“Știm bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în așa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului”.
Aceasta înseamnă că noi acceptăm personal moartea lui Hristos în locul nostru, având vechea noastră fire păcătoasă răstignită împreună cu El. Înseamnă părăsirea oricărui păcat cunoscut, moartea față de toate căile păcătoase ale lumii și permisiunea dată lui Hristos de a scoate din viața noastră orice obicei sau practică protivnice voiei Lui.
Un tânăr dintr-o țară păgână îndepăratată, a auzit Evanghelia lui Isus, s-a întors de la felul său păgân de viață și a devenit un urmaș al lui Isus Hristos. El a invitat pe prietenii lui să vină a doua zi la el ca să fie martori la un eveniment foarte deosebit. El le-a spus că el urmează să fie îngropat în curtea din fața casei și dorea ca ei toți să fie prezenți. Firește, n-a trecut mult și vorba a ajuns în tot satul.
A doua zi, toți erau nerăbdători să vadă dacă într-adevăr Daniel va muri și va fi îngropat. Când mulțimea a început să se adune, l-au văzut pe flăcău săpând o groapă mare în curtea din față.
“Ce faci acolo?” l-au întrebat unii dintre prietenii lui.
“Îmi sap mormântul” a răspuns el.
Lumea a crezut că el înțelegea exact ce le spunea lor.
După ce lucrul a fost terminat, a sosit un misionar care l-a ajutat pe Daniel să umple groapa cu apă. Apoi, sătenii adunați în jur au fost martorii unei scene ciudate. Daniel a coborât în apă împreună cu misionarul, a fost scufundat în apă și a ieșit afară la o nouă viață cu Hristos.
Tânărul murise și fusese îngropat. El era de acum un om nou în Hristos. Viața lui a devenit o mărturie vie de puterea transformatoare a lui Isus Hristos. Fiind botezați, noi mărturisim că este scopul nostru să trăim o viață nouă pentru Dumnezeu.
“Dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus; iată că toate lucrurile s-au făcut noi” 2Corinteni 5:17.
Botezul simbolizează moartea față de păcat și îngroparea. El mai simbolizează învierea la o altă viață. Ieșirea mea din mormântul de apă este mărturia CREDINŢEI mele în Hristos cel înviat care a promis să trăiască viața Lui în mine.
“AM FOST RĂ‚STIGNIT ÎMPREUNĂ‚ CU HRISTOS și trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci HRISTOS TRĂ‚IEȘTE ÎN MINE. Și viața pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în CREDINŢA în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit și S-a dat pentru mine” Galateni 2:20.
Când un credincios iese din apa botezului, el mărturisește că singura lui speranță de a trăi o viață de biruință asupra firii lui celei vechi și păcătoase este în Domnul cel înviat.
- DE CE TREBUIE SĂ‚ FIU SCUFUNDAT?
Când înțelegem adevărata ÎNSEMNĂ‚TATE a botezului, avem foarte puțină dificultate să înțelegem FORMA adevăratului botez. Moartea cere îngropare. Chiar cuvântul “botez” vine din grecescul “baptizo” care înseamnă a afunda, a scufunda, a pune sub apă.
Mântuitorul nostru n-a fost botezat prin stropire sau turnare. El a fost botezat ÎN Iordan (Marcu 1:9).
“Ioan boteza și el în Enon, aproape de Salim, pentru că acolo era MULTĂ‚ APĂ‚ și oamenii veneau ca să fie botezați” Ioan 3:23 (King James).
Când Isus a venit la Ioan pentru botez, El a intrat în apă, a fost cufundat în apă și apoi “a ieșit afară din apă” (Matei 3:15). Botezul lui Hristos a împlinit simbolul morții, îngropării și al învierii. Trebuia “apă multă” ca acest rit să fie împlinit, dar nu ar fi trebuit să fie așa dacă botezul se făcea prin stropire sau prin turnarea unei cantități mici de apă pe capul sau corpul candidatului.
Când John Wesley a fost în America în 1737, el a fost judecat de un juriu de treizeci și cinci de jurați (asesori) într-un proces bisericesc pentru ciudata acuzație că a “refuzat să boteze pe copilul domnului Parker altfel decât prin scufundare”. Raportul acestei judecăți se află în arhiva tribunalului din Georgia. În felul acesta, părintele Metodismului a recunoscut că botez înseamnă scufundare.
Istoria bisericii arată clar că biserica creștină primară practica botezul prin scufundare. Că acest fel de botez era practicat și în secolele al doilea și al treilea este atestat de scrierea Ante-Nicene Fathers (Părinții Ante-Niceeni, vol. VII, p. 379 și vol. III, p. 94). Baptisterii pentru scufundarea candidaților la botez au fost găsite în multe dintre bisericile din Europa, Asia și Africa de Nord, a căror construcție se situează între secolele al patrulea și al paisprezecelea. Jean Calvin, reformatorul, declara: “Însuși cuvântul botez înseamnă a scufunda și este lucru sigur că scufundarea era practica Bisericii din vechime” Institutes of the Christian Religion, Bk. 4, Ch. 15, Sec. 19.
Dean Stanley, unul dintre cei mai învățați scriitori ai Bisericii Anglicane, declara că “Pentru primele treisprezece secole, practica aproape universală a botezului era aceea despre care citim în Noul Testament și care corespunde și însemnătății cuvântului botez, anume aceea de a scufunda sub apă pe cei care se botezau” Christian Institutions, p. 21.
De abia în 1311 Conciliul de la Ravenna a acceptat în mod oficial stropirea sau turnarea de apă ca fiind egale cu scufundarea. Avem mărturia Bisericii Romano-Catolice că scufundarea a fost practicată până atunci. Cardinalul Pullen din secolul al doisprezecelea explica astfel felul Botezului din timpul lui:
“În timp ce candidatul la botez este scufundat în apă, se sugerează moartea lui Hristos; în timp ce el se află sub apă și acoperit cu apă, este prezentată îngroparea lui Hristos; în timp ce el este ridicat din apă, se proclamă învierea lui Hristos”. Cardinal Pullen (Sec. al XII-lea), Patrologia Latina, Vol. 150, col. 315.
De ce a fost pusă la o parte scufundarea în favoarea stropirii sau turnării?
“Timp de multe secole după întemeierea creștinismului, botezul a fost în mos obișnuit afectuat prin scufundare, dar din secolul al doisprezecelea practica botezului prin turnare a căpătat întâietatea în Biserica Catolică, deoarece în felul acesta sunt mai puține inconveniențe decât pentru botezul prin scufundare” James Cardinal Giboon, Faith of Our Fathers, p. 277.
Trebuie să facem ce ne vine mai ușor, sau să urmăm exemplul lui Isus?
- TREBUIE BOTEZAŢI PRUNCII?
Înainte de botez, o persoană trebuie învățată calea mântuirii. Isus a poruncit: “Duceți-vă și FACEŢI UCENICI din toate neamurile, BOTEZÂNDU-I…” Matei 28:19. Multe alte traduceri sună: “Instruiți toate neamurile, botezându-i”.
În al doilea rând, candidatul trebuie să accepte adevărul așa cum este el în Isus, el trebuie să creadă. Când famenul a întrebat pe Filip ce trebuie să facă pentru a fi botezat, Filip i-a răspuns: “Dacă crezi cu toată inima ta, se poate” Fapte 8:37.
Al treilea pas în pregătirea pentru botez este pocăința. La Ziua Cincizecimii, când apostolii predicau cu mare putere, Petru a zis: “POCĂ‚IŢI-VĂ‚ și fiecare din voi SĂ‚ FIE BOTEZAT în NUMELE lui Isus Hristos pentru iertarea păcatelor” Fapte 2:38. Când ne pocăim și mărturisim păcatele noastre putem fi curățiți de păcat prin puterea lui Isus Hristos (1Ioan 1:9).
Părinții sunt răspunzători de instruirea copiilor lor în frica de Dumnezeu. Ei trebuie să-i învețe în mod credincios adevărurile din Biblie și să le ofere un bun exemplu de viață sfântă. Dar când este vorba de primirea lui Hristos și de botez, hotărârea trebuie să aparțină tânărului însuși (Ezechiel 14:20). Un prunc este incapabil să creadă, Să se pocăiască și să mărturisească; acestea însă sunt condiții care trebuie împlinite înainte de botez.
În 1807 James Haldane, după ce botezase prin stropire un bebeluș, a fost acostat de tânărul lui fiu cu întrebarea pătrunzătoare: “Tată, a crezut copilul acesta?”
“Nu”, a răspuns tatăl. “Dar de ce îmi pui așa o întrebare?”
“Fiindcă, tată, am citit tot Noul Testament și am găsit acolo că erau botezați cei care credeau. A crezut copilul?”
Întrebarea băiatului “A crezut copilul (ca să fie botezat)?” a frământat mintea tatălui, până ce, după o cercetare completă, el însuși a fost botezat prin scufundare. Fratele lui Robert i-a urmat exemplul. Biserici întregi au văzut lumina acestei porunci divine strălucind asupra lor. Mii dintre cei mai evlavioși din Scoția acelor zile, care luaseră Biblia ca singura lor regulă de credință, au urmat pe Domnul pe deplin în acest ritual sfânt.
Biblia are puțin de zis despre copiii care mor înainte de a fi destul de maturi încât să aleagă pe Hristos ca Mântuitor al lor personal și deci nu s-au botezat. Știm totuși că vor fi copii mântuiți în Împărăția lui Dumnezeu.
“Atunci lupul va locui împreună cu mielul și pardosul se va culca împreună cu iedul; vițelul, puiul de leu și vitele îngrășate vor fi împreună și le va mâna UN COPILAȘ” Isaia 11:6.
Putem încredința viitorul veșnic al copiilor noștri Mântuitorului care a zis:
“Lăsați copilașii să vină la Mine și nu-i opriți, căci Împărăția cerurilor este a celor ca ei” Matei 19:14.
- CÂT DE IMPORTANT ESTE BOTEZUL?
În conversația dintre Isus și Nicodim, conducător important care a venit la El noaptea, Isus a declarat:
“Dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu” Ioan 3:3.
Lui Nicodim nu-i era prea clar ce voia Hristos să spună prin aceste cuvinte. La urma urmelor, cum poate o persoană să se nască din nou? Așa că Isus a explicat:
“Dacă nu se naște cineva din apă și din Duh, nu poate să intre în Împărăția lui Dumnezeu” V. 5.
“Născut din apă” se referă la botezul cu apă. “Născut din Duh” înseamnă o completă schimbare a minții și inimii. În viața unuia care este născut din nou, aceste experiențe sunt vitale.
Botezul cu apă este simbolul vizibil al schimbării lăuntrice. Biserica are însărcinarea să boteze, ca dovadă că Duhul Sfânt a început transformarea caracterului unui om.
Dar cineva poate să întrebe: “Este chiar necesar să se boteze cineva prin scufundare?” Biblia răspunde cu înseși cuvintele lui Isus Hristos:
“Cine va CREDE și se va BOTEZA, va fi MÂNTUIT; dar cine nu va crede, va fi osândit” Marcu 16:16.
Isus a însărcinat pe ucenicii Lui să învețe pe toate neamurile, “botezându-i în Numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh” (Matei 28:18,19). În conformitate cu această poruncă apostolul Petru a spus poporului la Ziua Cincizecimii să se pocăiască și fiecare să fie botezat în Numele lui Isus Hristos pentru iertarea păcatelor (Fapte 2:38). Privind pe cei care au primit predicarea la Cezarea, se raportează că Petru “a poruncit să fie botezați în Numele Domnului Isus Hristos” (Fapte 10:48).
Cel care crede în Domnul Isus din toată inima, va dori cât mai curând să fie botezat. Când Saul din Tars l-a primit pe Hristos, el “a fost botezat” (Fapte 9:18). Altă ilustrație este experiența famenului etiopian raportată în Fapte 8:26-40.
Evanghelistul Filip a fost mânat de Duhul Sfânt să ajungă din urmă o trăsură în care călătorea un personaj important din Etiopia. Invitat în trăsură, Filip a găsit pe demnitar citind capitolul 53 din Isaia, marea profeție despre Isus Hristos.
“Când a fost chinuit și asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie, și ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura” Isaia 53:7.
Citește împlinirea așa cum este redată de Scriptură:
“Pe când își urmau ei drumul, au dat peste o apă. Famenul a zis: Uite apă: ce mă împiedică să fiu botezat? Filip a zis: Dacă crezi din toată inima, se poate. Famenul a răspuns: CRED CĂ‚ ISUS HRISTOS ESTE FIUL LUI DUMNEZEU. A poruncit să stea carul, S-AU COBORÂT AMÂNDOI ÎN APĂ‚ ȘI FILIP A BOTEZAT PE FAMEN. CÂND AU IEȘIT AFARĂ‚ DIN APĂ‚, Duhul Domnului a răpit pe Filip și famenul nu l-a mai văzut. În timp ce FAMENUL ÎȘI VEDEA DE DRUM PLIN DE BUCURIE…” Fapte 8:36-39.
Condiția esențială înainte de botez a fost credința din toată inima în Isus, Fiul lui Dumnezeu. Felul botezului este clar din faptul că amândoi oamenii au coborât și au intrat în apă. Famenul a fost botezat prin scufundare. El a crezut, a fost botezat, a ieșit afară din apă și și-a văzut de drum bucurându-se de asigurarea mântuirii.
Botezul lui a fost un pas pe drumul spre Împărăție. După cum spune Isus:
“Dacă nu se naște cineva din apă și din Duh, nu poate să intre în Împărăția lui Dumnezeu” Ioan 3:5.
- SUNT PIERDUŢI TOŢI CEI NEBOTEZAŢI?
Tâlharul de pe cruce n-a fost niciodată botezat, dar Isus i-a promis un loc în Împărăția Lui. Botezul lui Isus este suficient pentru aceia care, ca și tâlharul muribund de pe cruce, sunt în imposibilitate fizică să se boteze prin scufundare.
Tâlharul de pe cruce a fost născut “din Duh”. El a recunoscut pe Isus ca Domn al vieții. Era cu neputință pentru el să părăsească crucea și să fie scufundat în apă, ca semn al schimbării inimii lui. El a făcut singurul lucru pe care-l putea face: a mărturisi cu gura lui, credința lui în puterea mântuitoare a lui Isus. Și Isus a acceptat această mărturisire.
Tâlharul muribund nu era în stare să meargă la biserică, n-a fost botezat niciodată, n-a luat parte la Masa Domnului, n-a dat zecimi sau daruri. Dar Hristos i-a promis că va fi în Împărăția veșnică. Acesta este triumful credinței. Orice om, de oriunde, poate găsi mântuire dacă crede. Sigur, nimeni nu poate fi într-o situație mai disperată decât tâlharul de pe cruce. Totuși și el a găsit mântuirea în ceasul al unsprezecelea. Augustin observa: “Există un caz de pocăință pe patul morții, acela al tâlharului pocăit, ca nimeni să nu dispere; dar este numai unul, ca nimeni să nu-și facă iluzii”.
Isus Hristos nu iubește în secret: El și-a mărturisit deschis dragostea Lui pentru mine, murind în locul meu. Sinceritatea mea și completa mea supunere față de Hristos se vor dovedi printr-o mărturisire de care nu mă rușinez făcută la botez.
Trăiești cum a trăit Isus? Ai început viața nouă în Hristos? Ai fost botezat? Dacă nu, “ce zăbovești? Scoală-te, primește botezul și fii spălat de păcatele tale, chemând Numele Domnului” Fapte 22:16.
///////////////////////////////////////////////
Totul despre Botezul Biblic in Apa – FARA COMPROMIS
- Cand se realizeaza botezul si cand este botezul in apa valabil si biblic inaintea lui Dumnezeu?
- Cum se realizeaza botezul: prin scufundare, stropire sau turnare?
- Contribuie botezul la iertarea de pacate?
- Botezul trebuie realizat in public.
- Cel nascut din Dumnezeu trebuie botezat in apa?
- In Numele cui se face botezul?
- Botezul nu este un legamant, ci un act de ascultare.
- Cand se realizeaza botezul si cand este botezul in apa valabil si biblic inaintea lui Dumnezeu?
Ce era absolut necesar ca sa se intample inainte ca Ioan sa-i boteze pe oameni? Ce cerea Ioan Botezatorul sa se intample inainte ca cineva sa fie botezat? Cerea si era absolut necesar ca cei botezati sa se fi pocait de pacate si de vechea viata – Matei 3:8 Faceţi, dar, roade vrednice de pocăinţa voastră.
Pe toti care nu voiau sa se pocaiasca Ioan ii respingea.
Ce era botezul lui Ioan? Era botezul pocaintei.
Acum poate cineva intreaba, cine poate sa se boteze?
Vreau sa va dovedesc biblic ca numai cei care se pocaiesc de viata lor si de pacatele lor, cei care cred in Domnul Isus Hristos si traiesc conform Bibliei, au dreptul sa se boteze. Deci botezul este in urma credintei in Hristos cat si in urma pocaintei si nu oricum, ci pocainta care te va pune sub autoritatea Bibliei. Priviti exemplele care ne arata ca botezul se poate realiza numai si numai dupa ce omul a crezut in Hristos urmandu-L printr-o traire in ascultare si dedicare pentru Dumnezeu.
Fapte 2:38,41,42 –S-au pocait, au crezut si abia dupa au fost botezati si toti staruiau in Invatatura apostolilor.
Fapte 8:12 –Au crezut si abia dupa au fost botezati.
Fapte 8:37-38 –Famenul a crezut in Fiulul lui Dumnezeu si abia dupa a fost botezat.
Fapte 9:18 –Apostolul Pavel a crezut si abia dupa a fost botezat.
Fapte 10:43-48 –Corneliu si cei din casa lui au crezut si abia dupa au fost botezati.
Fapte 16:14-15 –Dumnezeu i-a deschis inima Lidiei, a crezut si abia dupa a fost botezata.
Fapte 16:31-33 –Temnicerul si toata casa lui au crezut in Domnul Hristos si abia dupa au fost botezati.
Fapte18:8 –Crips impreuna cu multi corinteni au crezut in Domnul si abia dupa au fost botezati.
Fapte 19:4-5 –Ucenicii au crezut in Hristos si abia dupa au fost botezati.
Ei bine daca ne uitam la toate aceste pasaje putem trage cateva concluzii clare:
- Botezul se realizeaza numai si numai in urma credintei omului in Hristos. Deci numai dupa schimbarea omului din starea lui, numai dupa ce s-a pocait poate intra in apa botezului.
- Nu exista niciun timp de asteptare in practica primilor crestini, intre momentul in care au inteles Evanghelia si botez. Intre momentul in care au crezut in Hristos si botez, nu vedem niciun timp de asteptare.
Nu exista niciun pasaj ca sa ne arate un moment de asteptare intre convertire si botez. Este utila catecheza din ziua de azi, dar nu asta a fost practica primilor crestini.
Repet, ucenicizarea numita catecheza inainte de botez este foarte buna si o recomand tuturor bisericilor, dar ce ne facem cu cei care chiar sunt convertiti de DUHUL SFANT precum famenul care a zis “ ce ma impiedica ca sa fiu botezat”? Cei care au inteles Evanghelia si vor sa fie botezati imediat, ce se intampla cu acestia, sunt cumva respinsi pe baza pretextului ca sa mai astepte 3-6 luni de catecheza ? Ca sa il trimiti pe un om la plimbare cu pretextul ca sa mai astepte luni intregi cand el arde ca sa se boteze si zice ca a inteles Evanghelia, s-a pocait si vrea sa fie botezat, iar unii nu il boteaza, eu cred ca este un mare rau. Sau ce ne facem cu cei care sunt mantuiti de Hristos Domnul, dar au o boala grava si ei cer sa fie botezati, sunt respinsi ca sa mai astepte cateva luni? Acesti lideri care resping sa boteze pe acesti noi convertiti care cu adevarat au primit DUHUL SFANT, nu au suport biblic. Totusi acestia sunt respinsi pe baza ca asa vor liderii sau asa e traditia lor, spunandu-le sa mai astepte, dar conform spuselor apostolului Petru in Fapte 10:47 “Se poate opri apa ca sa nu fie botezati acestia, care au primit Duhul Sfant ca si noi?” Raspunsul este nu, nu se cade sa fie oprita apa, dar totusi unii ii opresc pe altii sa se boteze, cu toate ca acestia au Duhul Sfant si au fost schimbati. Sau famenul din Fapte 8:36 care spune: “Uite apa, ce ma impiedica sa fiu botezat?” Cu toate ca Filip a botezat imediat pe famenul care a crezut cu adevarat in Hristos Domnul, totusi sunt unii care resping botezul unora pe baza ca nu au catecheza. Lucru nebiblic.
Repet, este utila catecheza si o recomant ca toti candidatii de botez sa fie cercetati de frati, sa fie invatati de frati, constientizati si formati, ca nu cumva dintr-un impuls produs de anturaj sau chiar unii sa fie impinsi de la spate, unii sa-si doreasca sa se boteze fara sa inteleaga Evanghelia si fara sa-L fi primit pe Domnul Hristos ca Domn si Mantuitor. Este absolut necesar ca toti sa fie cercetati inainte de botez pentru ca lucrurile Evangheliei sa se faca bine intelese in viata lor ca nu cumva multi sa fie botezati si totusi ei sa nu fie mantuiti. Este necesara catecheza mai ales atunci cand vezi ca unii candidati de botez nu sunt siguri pe unele lucruri. Dar mai sus unde am spus ca nu trebuie oprita apa ca cei mantutit sa fie botezati, am spus asta pentru ca ma refer la cei care cu adevarat au nasterea din Duhul Sfant prin credinta in Hristos si pocainta de pacate. Sunt multi care sunt de ceva vreme mantuiti si vin sa fie botezati si cer acest lucru liderilor, dar trist este ca acestia desi vor sa fie botezati si aduc evidente clare ca ei au inteles Evanghelia si ca sunt mantuiti, unii lideri nu ii boteaza pe baza sa mai astepte un timp pana se vor mai cunoaste sau sa parcurga catecheza. Acest lucru pe care unii lideri il fac nu au suport biblic, pentru ca Filip nu a asteptat sa-l mai cunoasca pe famen si nu a facut cu acesta catecheza, ci l-a botezat cand l-a vazut pe acesta mantuit. La fel a facut si Pentru in Fapte 10:47.
Toti cei botezati din cartea Faptele Apostolilor au avut anterior o opinie pentru Evanghelie.
Cei care sunt botezati au crezut si cred in Hristos ca Domn si Mantuitor. Ca Mantuitor, ca Hristos i-a scos de sub dreptatea lui Dumnezeu, din pacat si din moarte, iar ca Domn pentru ca Hristos domneste si controleaza fiecare aspect al vietii lor. Numai atunci omul poate primi botezul, cand Hristos este Domn si Mantuitor in viata lui. Deci botezul nu trebuie realizat pana ce omul nu este confruntat cu Evanghelia ca sa-i arate pacatele si pana cand omul nu crede cu vointa lui in Hristos.
Sunt unii care intreaba care este botezul corect, al adultilor sau al copiilor ? Ei bine conform Cuvantului lui Dumnezeu raspunsul este ca cei care au crezut si s-au pocait si au inteles mesajul Evangheliei au voie sa fie botezati. Deci cei care cred, iar ca unii sa creada trebuie sa ajunga la o varsta rezonabila sa inteleaga Evanghelia, s-o creada si sa se pocaiasca, iar numai apoi sa urmeze botezul.
Cei care boteaza copiii mici, ortodocsii sau tudoristii, acestia nu au inteles si nu vor sa accepte Cuvantul lui Dumnezeu asa cum este dat cu privire la botez. Nicaieri nu gasim in Biblie ca vreun prunc a fost botezat, ci ceea ce gasim in Biblie este ca numai cei care cred in Hristos si se pocaiesc de viata lor sunt botezati. Deci numai cei care inteleg mesajul Evangheliei si-l accepta pot fi botezati. Cum ar putea un prunc sa inteleaga sau sa creada mesajul proclamat de Hristos? Aici acestia trebuie sa se pocaiasca cu adevarat sau daca cineva a fost bagat in apa la ortodocsi sau tudoristi, sa nu creada ca au si fost botezati conform Bibliei, ci acestia vor trebui sa creada cu adevarat in HRISTOS, sa se pocaiasca si apoi sa se boteze. Deci ii indemn pe acestia ca sa iasa din aceste religii si sa caute o adunare unde se proclama si se practica cu adevarat Cuvantul lui Hristos asa cum este scris. Astfel tu care citesti, daca zici si sustii ca ai fost botezat de cand erai prunc, da-mi voie sa iti zic ca in primul rand ai fost obligat sa intri in apa, pentru ca nu cu voia ta ai zis ”da”, iar in al doilea rand, acel botez daca pot sa il numesc asa, nu este botez, ci este doar o spalare cu apa urmand o petrecere cu mare tam-tam.
Unul din argumentele acestora ca sa-si boteze copiii mici, bineinteles argument fals, il au din Fapte 16:33 “Temnicerul i-a luat cu el, chiar in ceasul acela din noapte, le-a spalat ranile si a fost botezat indata, el si toti ai lui.”
Ortodocsii si tudoristii si alte culte care boteaza copiii de mici, ei sustin ca temnicerul din vs. 33, a fost botezat dar impreuna cu copiii lui mici. Acestia nu au inteles acest pasaj, pentru ca aici unde zice ca au fost botezati ”temnicerul si toti ai lui”, nu putem deduce ca erau copii mici si pe deasupra versetul 31 si 32 ne arata ca Pavel si Sila au vestit Cuvantul Domnului “atat lui cat si tuturor celor din casa lui”. Deci acest cuvant “vestit”, pe care toti l-au auzit, toti l-au si perceput si l-au si inteles, iar argumentul clar si neclintit este ca in Romani 10:17 spune ca “Credinta vine in urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvantul lui Hristos. Deci din Fapte 16:31-33 reiese ca toti au fost destul de maturi ca sa inteleaga ce li se propovaduise si au crezut. Repet, ceea ce practica ortodocsii si tudoristii legat de botez, pentru ca de botez este vorba aici, ei practica lucruri nebiblice si astfel traiesc in neascultare de Dumnezeu, pentru ca ei boteaza copiii mici, prunci, iar pruncii nu pot sa creada si sa perceapa mesajul iertarii, al Evangheliei. Poate sunt multi nascuti din nou la tudoristi, dar cu privire la botez ei nu vor sa asculte de Cuvantul lui Dumnezeu ca sa boteze oamenii dupa ce ei cred si nu atunci cand sunt prunci. Apostolul Pavel spune clar in 1Corinteni 14:20 Fratilor, nu fiti copii la minte; ci la rautate fiti prunci; iar la minte fiti oameni mari.
Cuvantul “Crede” din Fapte 16:31, arata ca apostolii ca si in celelalte locuri, nu botezau oameni care nu credeau in Hristos. Deci botezul Biblic este in urma credintei si pocaintei tale in Domnul Hristos Isus.
Asta ne arata ca toti din familia temnicerului si toti din textele de mai sus au fost capabili sa auda Evanghelia si s-o creada, iar numai dupa aceea au fost botezati.
Sa nu te minti sustinand ca atunci cand ai fost mic, altul a crezut pentru tine in Hristos, asa zisi, nasul sau nasa, precum ei au raspuns la intrebarea lui popa, ca daca se leapada de satana, tu automat esti apt pentru botez sau esti chiar crestin. Nu prietene, nu te minti ca asa ceva nu scrie in Biblie si tot ceea ce se face acolo este o minciuna a satanei. Si nu nasul sau nasa trebuie sa se lepede de satana ca tu sa fii botezat, ci tu in persoana trebuie sa te lepezi nu numai de satana, ci si de tine si de tot ceea ce nu este voia lui Dumnezeu, iar numai atunci prin credinta in Hristos si pocainta reala esti apt sa te botezi. Asta ce inseamna ca daca eu sunt credincios lui Dumnezeu eu pot sa iau in contul meu exprimarea cuiva de a crede in Hristos si automat acel om devine apt pentru botez? Nicidecum, ci fiecare om trebuie sa creada el insusi personal in Hristos, sa se pocaiasca si sa inteleaga Evanghelia.
Concluzie: cei care au fost botezati de prunci, acela nu este botez, ci este o baie in plus. Daca dupa tot ce am scris aici si dupa toate versetele si dovezile Biblice, ca asta am si cautat sa vorbesc din textele din Biblie, inca nu crezi ca botezul inaintea lui Dumnezeu este valabil numai si numai dupa ce ai crezut in Hristos si te-ai pocait, atunci tu nu esti crestin si nu vei fi niciodata in starea aceasta.
Cei care s-au botezat in bisericile Evanghelice ( baptisti, penticostali sau crestini dupa Evanghelie) si acum sunt in lume si traiesc dupa voia lor, urmand poftele inimii lor desfranate, sa nu credeti ca prin botez sunteti intrati in Rai sau ca ati avut cu adevarat un botez Biblic, ci uitati-va la vietile voastre si daca inima voastra nu vrea voia lui Dumnezeu si nu traieste zilnic dupa Cuvatul Lui, voi nu aveti cum sa fiti mantuiti. Botezul pe care l-ati facut este o clatire la firea voastra pamantesca. Ca firea pamanteasca sa nu mai fie, ea trebuie rastignita la cruce impreuna cu Hristos, prin credinta in El asa cum scrie in Romani 6:6-13. Vs. 6 “ Stim bine ca omul nostru cel vechi a fost rastignit impreuna cu El, pentru ca trupul pacatului sa fie dezbracat de puterea lui, in asa fel ca sa nu mai fim robi ai pacatului.”
Deci voi toti care v-ati botezat in biserici evanghelice si totusi nu sunteti mantuiti ati pus calul dupa caruta si beciul in pod. Pocaiti-va, credeti in DOMNUL HRISTOS si apoi botezati-va pe bune. Ma intreb cati din adunarile noastre sunt botezati si totusi nu sunt mantuti ? Oare ce asteapta acestia, o invitatie speciala ? Nu va inselati, uitati-va la vietile voastre, pocaiti-va si veniti la Hristos si apoi si numai apoi ar trebui sa va puneti intrebarea daca cu adevarat botezul pe care l-ati facut inainte de mantuire a fost biblic. In Romani 6:4 spune “Noi deci, prin botezul in moartea Lui, am fost ingropati impreuna cu El, pentru ca, dupa cum Hristos a inviat din morti, prin slava Tatalui, tot asa si noi sa traim o viata noua.”
Vreau sa va intreb, pe baza versetului citit, ati fost ingropati cu Hristos? Ati fost inviati la o noua viata aici cu Hristos? Daca nu, voi toti care ati fost botezati in bisericile Evanghelice si traiti in placerile lumii si ale satanei, nu aveti parte de Imparatia lui Dumnezeu.
In Galateni 3:27 spune asa: “Toti care ati fost botezati pentru Hristos v-ati imbracat cu Hristos.” Acum vreau sa va intreb, toti cei din adunarile Evanghelice care inca traiesc in poftele lor, care inca slujesc firii lor si care isi gasesc placerea in a practica orice altceva in afara de voia lui Dumnezeu, acestia care au fost botezati si traiesc subjugati de pacate si pofte, conform versetului din Galateni 3:27 sunt ei imbracati cu Hristos? Nu va mintiti si nu va inselati, pentru ca atunci cand Hristos mantuie pe cineva il si schimba, iar acel om avand natura Duhului Sfant tanjeste dupa voia lui Dumnezeu si dupa sfintenie.
- Cum se realizeaza botezul: prin scufundare, stropire sau turnare ?
Botezul Biblic si adevarat este prin scufundare. Priviti in Fapte 8:39 “Cand au iesit afara din apa, Duhul Domnului a rapit pe Filip, si famenul nu l-a mai vazut. In timp ce famenul isi vedea de drum, plin de bucurie.”
Iar in Matei 3:16 “De indata ce a fost botezat, Isus a iesit afara din apa.”
Aceste doua pasaje ne arata ca botezul biblic trebuie realizat prin scufundare in apa si nu stropire sau turnare cu apa. Pentru ca dupa cum am citit in Fapte 8:39 si Matei 3:16, ei tocmai au iesit afara din apa. Cuvantul “iesit”ne arata ca cei botezati au iesit de sub scufundarea din apa nu de sub stropirea sau turnarea cu apa.
Stropirea sa face cu mainile sau alte obiecte de stropit, iar turnarea sa face cu cana sau un vas pentru turnat, lucruri nebiblice pe care multi le practica.
Botezul prin semnificatia lui din limba greaca, inseamna“a scufunda in apa”, nicidecum stropire sau turnare. Botezul prin insusi definitia lui este un act de imersiune in apa. Botezul ilustreaza identitatea crestinului cu moartea si invierea sa in Hristos la o noua viata. Romani 6:3-4.
Astfel botezul are doua actiuni Biblice:
- Actiunea de scufundare in apa ilustreaza moartea si ingroparea crestinului impreuna cu Hristos fata de lume si pacat. Acum va intreb pe voi toti care inca sustineti ca ati murit impreuna cu Hristos, de ce mai cautati pacat si placerile poftelor voastre ? Oare acest lucru nu este o contradictie la trairea biblica a crestinului autentic ?
- Actiunea de iesire din apa, ilustreaza invierea la o noua viata de ascultare si devotament fata de voia lui Dumnezeu. Ai fost inviat la o noua viata aici cu Hristos?
Astfel botezul prin imersiune sau scufundare, este singura metoda Biblica de botez care ilustreaza moartea, ingroparea si invierea cu Hristos. Altii care practica botezul prin stropire sau turnare, acela nu este botez, ci alte practici din afara Bibliei. Aceste practici nu le gasim in Biblie, ci au inceput odata cu practicarea botezului nebiblic si pagan a copiilor mici, precum ca copilul sa nu se inece, doar il stropesc sau ii toarna putina apa pe cap. Lucruri care nu au de-a face cu Hristos, lucruri care sunt facute doar pentru bani, inselare, traditii, minciuni, lucruri pe care Biblia le condamna ca fiind dracesti. 1 Timotei 4:1 Dar Duhul spune lamurit ca, in vremurile din urma, unii se vor lepada de credinta, ca sa se alipeasca de duhuri inselatoare si de invataturile dracilor,
- abatuti de fatarnicia unor oameni care vorbesc minciuni, insemnati cu fierul rosu in insusi cugetul lor.
Botezul prin scufundare, este modul biblic de botez, nu este cum cred unii o conditie pentru mantuire, ci este o expresie ca tu deja ai fost mantuit. Botezul este un act de ascultare si proclamare publica a credintei tale in Hristos si de indenditate cu El. Botezul exemplifica parasirea vietii vechi si explica schimbarea radicala a omului nascut din nou.
- Contribuie botezul la iertarea de pacate ?
Dar poate unii zic, dar cu talharul de pe cruce cum este ? El a primit garantia ca este iertat si ca va intra in Rai direct de la Domnul Isus fara sa fie botezat. Asta inseamna ca botezul nu este necesar pentru mantuire, pentru ca niciun act omenesc nu iarta pacatele, ci Unul Divin prin Duhul Sfant. Talharul s-a pocait de pacate atunci cand a zis “Pentru noi este drept, caci primim rasplata cuvenita pentru faradelegile noastre”si a si crezut in Hristos ca Domn, cand a zis “Doamne, adu-Ti aminte de mine, cand vei veni in Imparatia Ta!” Luca 23:41-43. Deci pentru iertarea de pacate este necesara o constientizare clara de pacate, o pocainta autentica de ele si de vechea viata si credinta in Domnul Isus Hristos ca Domn si Mantuitor. Nu actul botezului iarta pacatele asa cum pretind unii, ci dupa cum DUHUL SFANT a lasat pe paginile Scripturii aceaste randuri cu talharul de pe cruce, a fost lasat acest pasaj ca si celelalte pasaje, ca sa ne arate ca la iertarea de pacate nu contribuie botezul, ci numai DOMNUL HRISTOS. Propovaduirea Evangheliei si intelegerea ei este mai importanta decat botezul. Talharul nu a fost botezat in apa, dar totusi a fost mantuit de catre Hristos Domnul.
Dar daca talharul ar mai fi trait, cu siguranta ca Apostolii l-ar fi botezat si ca orice crestin nou nascut, el singur ar fi cerut asta prin rezultatul noii naturi, ca expresie a ascultarii si devotarii.
Deci botezul este un act de ascultare fata de Dumnezeu si nu un act de iertare de pacate precum spune si in 1 Petru 3:21”…botezul, care nu este o curatare de intinaciunile trupesti, ci marturia unui cuget curat inaintea lui Dumnezeu, prin invierea lui Isus Hristos.
Singurul care poate sa ierte pacatele este DOMNUL ISUS HRISTOS. Daca toti cei botezati de mici ar avea pacatele iertate precum sustin cei mai multi, de ce acestia continua in pacatele lor si traiesc departe de Dumnezeu ? Sangele Domnului Hristos ne curata de orice pacat, nu apa. Efeseni 1:7 In El avem rascumpararea, prin sangele Lui, iertarea pacatelor, dupa bogatiile harului Sau.
1Ioan 1:7 Dar daca umblam in lumina, dupa cum El insusi este in lumina, avem partasie unii cu altii; si sangele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curata de orice pacat.
Cuvintele lui Pavel din 1 Corinteni 1:16 “Da, am mai botezat si casa lui Stefana; incolo, nu stiu sa mai fi botezat pe altcineva.
- De fapt, Hristos m-a trimis nu sa botez, ci sa propovaduiesc Evanghelia.” Deci Pavel a fost trimis nu sa boteze, ci sa propovaduiasca EVANGHELIA. Propovaduirea Evangheliei si intelegerea ei este mai importanta decat botezul in apa. Iertarea de pacate nu se realizeaza prin botez, ca altfel Pavel zicea ca era trimis sa boteze, ci iertarea de pacate este prin credinta in Evanghelia Domnului Hristos. Propovaduirea Evangheliei si increderea in ea este mai de pret decat botezul, dar botezul este un act de ascultare imediat dupa nasterea din nou. Toti cei care pretind ca prin Botezul in apa a copiilor mici este Biblica si ca acest act ii spala de pacate, ii rog ca sa mai citeasca odata Noul Testament si sa imi raspunda la o intrebare: unde gasiti asa ceva in Biblie? Daca nu este asa ceva, atunci pocaiti-va. Va este greu sa lasati ecumenismul? Va spun ca daca nu va pocaiti, lucrarea voastra va fi data pe fata in ziua Domnului Isus si focul o va testa si tot ceea ce ati practicat nebiblic mai ales ca ati fost avertizati si totusi ati continuat in ecumenismul vostru, va spun ca nu va bine de voi. 1 Corinteni 3:11 “Caci nimeni nu poate pune o alta temelie decat cea care a fost pusa si care este Isus Hristos.
- Iar daca cladeste cineva pe aceasta temelie aur, argint, pietre scumpe, lemn, fan, trestie,
- lucrarea fiecaruia va fi data pe fata: ziua Domnului o va face cunoscut, caci se va descoperi in foc. Si focul va dovedi cum este lucrarea fiecaruia.”
Daca botezul in apa a copiilor mici iarta pacatele, atunci Hristos Domnul este pus la acelasi nivel cu Botezul in apa si este exclus de a mai merge la El ca sa ne ierte pacatele, pentru ca voi sustineti ca prin Botezul in apa, pruncilor li se spala pacatele. Este fals si nu Botezul in apa ierta sau curata pacatele, ci numai Sangele lui Hristos si punct. Priviti 1 Petru 1:18 “caci stiti ca nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, ati fost rascumparati din felul desert de vietuire pe care-l mosteniserati de la parintii vostri,
- ci cu sangele scump al lui Hristos, Mielul fara cusur si fara prihana.
1Petru 3:21…si anume botezul, care nu este o curatare de intinaciunile trupesti, ci marturia unui cuget curat inaintea lui Dumnezeu, prin invierea lui Isus Hristos”
1Ioan 1:7 Dar daca umblam in lumina, dupa cum El insusi este in lumina, avem partasie unii cu altii; si sangele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curata de orice pacat.
- Daca ne marturisim pacatele, El este credincios si drept ca sa ne ierte pacatele si sa ne curete de orice nelegiuire.
Din nou Biblia a vorbit si sustine ca nu prin Botezul in apa sunt oamenii curatiti de pacate asa cum multe culte practica si sustine, ci ceea ce iarta pacatele este numai Sangele Divin a Domnului Hristos. In Galateni 6:15, Pavel spune un lucru atat de clar, sustinand ca nici un act omenesc nu contribuie la iertarea de pacate asa cum si talharul de pe cruce a fost iertat de Hristos Domnul fara botez. Priviti textul din Galateni 6:15 “Caci, in Hristos Isus, nici taierea imprejur, nici netaierea imprejur nu sunt nimic, ci a fi o faptura noua.”
Vedem in text ca nici un act omenesc si nici un act facut de mana omeneasca nu este nimic si nu conteaza la nimic, ci ceea ce este ceva in ochii lui Dumnezeu este numai a fi o faptura noua. Actele omenesti sunt facute de oameni, dar faptura noua este facuta de un act Divin prin Duhul Sfant in Numele Domnului Hristos Isus. Botezul este si el un act omenesc care este este valid si luat in considerare de Dumnezeu numai si numai dupa ce un om crede in Domnul Hristos si se pocaieste, altfel nu este Biblic dupa cum am vazut in toate textele si nu este luat in considerare. Va rog sa vedeti ce sustine Biblia nu ce sustin cultele. Daca ai fost nascut din nou intr-o adunare evanghelica in care se practica botezul copiilor mici, iti zic ca daca tu care citesti este nascut din nou prin Duhul Sfant si ai fost botezat de mic vezi ceea ce iti spune Biblia, boteazate matur si Biblic si lasa-i pe ceilalti care nu vor sa se pocaiasca cu privire la aceasta invatatura si tu dute sa ai partasie cu cei care il cauta pe Domnul Dumnezeu printr-o inima curata si o invatatura Biblica, nu ecumenismul lor. Fi ca unul care este in acest pasaj din Fapte 2:41 “Cei ce au primit propovaduirea lui au fost botezati; si, in ziua aceea, la numarul ucenicilor s-au adaugat aproape trei mii de suflete.
- Ei staruiau in invatatura apostolilor, in legatura frateasca, in frangerea painii si in rugaciuni.”
Daca acestia dupa ce au primit EVANGHELIA si dupa ce au fost botezati in apa staruiau in invatatura apostolilor, atunci iti zic tie care esti nascut din nou si care totusi este botezat de mic, iti zic ca acestia care te-au botezat de mic cu privire la aceasta invatatura a botezului nu sunt Biblici si iti zic sa-l urmezi pe Domnul Hristos impreuna cu cei care stau in invatatura apostolilor clara sustinuta de Biblie, nu cum fac altii si sa te duci la liderii care boteaza copii de mici si sa ii confrunti cu Scriptura aratadu-le ca ceea ce practica ei nu este de la Dumnezeu si daca nu se vor pocai, tu dute sa ai partasie cu cei care sunt Biblici.
Cei nascuti din nou binenteles ca va trebui sa iasa din aceste culte care inca nu vor sa se pocaiasca de aceasta invatatura a botezului copiilor mici, ei va trebui sa iasa si sa se integreze intr-o adunare unde toate invataturile biblice se practica. Daca tu care esti nascut din nou continui sa ramai acolo unde se practica botezul in apa a copiilor mici, te faci partas cu ei la ceva nebiblic si nu cred ca vrei asta. Prin faptul ca stai si privesti la un act nebiblic facut in adunare, atunci inseamna ca tu dai acceptul la aceste lucruri si ca inchizi ochii la ceva nebiblic. Nu fi asa si nu fi nebiblic, ci vezi din nou ceea ce ne este clar scris. Repet, nu botezul in apa iarta si nu botezul in apa contribuie la iertarea de pacate, ci doar Domnul Isus Hristos, de aceea multi care sunt nascuti din nou sunt nascuti din nou de Domnul Hristos fara botezul in apa ca si talharul de pe cruce si acestia care sunteti nascuti din nou urmati-l pe Domnul Hristos in invatatura Lui nu in cultele care practica lucruri total opuse Bibliei.
Acestia care au fost nascuti din nou li se porunceste ca sa intre in apa si sa e boteze dupa nasterea din nou si sa nu mai ia in considerare botezul copiilor mici ca este nebiblic.
- Botezul trebuie realizat in public.
In cazul famenului din Fapte 8:36 ca si celor din Fapte 2:37, el singur cere sa fie botezat. Deci ceea ce invatam este ca cei care sunt nascuti din Duhul Sfant si cer botezul, sa si fie botezati. Trebuie sa le explicam oamenilor de ce sa fie botezati, dar este necesara cerinta lor pentru acest act. Duhul Sfant din omul mantuit, ii va spune credinciosului sa fie botezat. Deci orice om nascut din nou va tanji dupa botez inauntrul lui.
Botezul este intrarea publica in biserica. Orice om nascut din nou deja face parte din Biserica lui Hristos, fara botez, dar cine l-ar cunoaste daca acest om nu ar veni sa faca acest lucru public, daca nu s-ar boteza? De aceea cerinta, porunca si indemnarea Domnului Hristos pentru orice om este ca dupa ce a primit DUHUL SFANT si a fost schimbat, acesta sa intre in apa botezului marturisind asta cu toata fiinta lui.
Botezul a avut loc in toate cazurile din Biblie, in public, ca sa aiba martori vazuti si nevazuti si ca sa slujeasca de marturie pentru Domnul Hristos. Deci orice botez trebuie realizat in public. Si poate unii zic, da dar, famenul din Fapte 8 ce martori vazuti a avut ? Priviti in versetul 28,29,30, aici spune ca acest famen era in car si citea din Isaia, deci in car nu era singur, pentru ca el citea si carul mergea, ci famenul avea slujitori si ne dam seama foarte clar de acest lucru din versetul 38 unde ne arata ca famenul “a poruncit ca sa stea carul”. Deci a poruncit celor din car, a poruncit slujitorilor lui, sa opreasca ca el sa fie botezat. Repet ca in toate cazurile, botezul este realizat in urma credintei si este facut in public, cu martori. De asemenea botezul Domnului Hristos a fost in public. Atunci cand vine Hristos sa fie botezat de Ioan, intrebarea este daca avea nevoie Hristos Domnul sa fie botezat de Ioan? Acest botez L-a facut cunoscut pe Hristos ca Mesia, ca Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii si totodata era cunoscut ca Unicul Fiu al lui Dumnezeu. Ioan 1:29 A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el şi a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!”
Asa cum acest botez L-a facut cunoscut pe Hristos, tot asa botezul face cunoscut pe orice om devenind public urmas si ucenic al Domnului Hristos.
Botezul era si este un act de ascultare. Din momentul in care te-ai unit cu Hristos primul lucru pe care trebuie sa-l comunici public, este intrarea in apa. Este una din ocaziile in care omul zice public “Doamne te ascult, te-am inteles si te urmez pana la sfarsitul vietii”. Dovada ascultarii este botezul, sfintenia si o traire in curatie.
- Cel nascut din Dumnezeu trebuie botezat in apa ?
S-ar putea acum ca unii sa citeasca acest articol, care nu au trecut inca prin apa botezului dar care totusi s-au unit cu Hristos prin credinta si pocainta. Voua va zic cu tarie sa urmati porunca Domnului Hristos si sa va botezati. Ascultati de Duhul Sfant care locuieste in voi. Repet, daca ati fost nascuti din Duhul Sfant si daca viata voastra a fost schimbata de Hristos Domnul, conform Bibliei ca act de ascultare si de dovedire publica ca sunteti impreuna cu ceilalti credinciosi, trebuie sa va botezati. Omul nascut din nou oricum este in Biserica lui Hristos, dar botezul il arata pe fata ca acest om nu mai tine cont decat de poruncile Domnului Hristos.
Daca Hristos te-a schimbat, la ce te mai gandesti ca sa intri in apa ? Daca viata ta acum ii apartine lui Hristos si ai Duhul Sfant, actul imediat al ascultarii este botezul.
Nu cei care doar zic cu gura ca sunt nascuti din nou trebuie botezati, ci cei care zic ca sunt nascuti din nou si traiesc pe baza la ceea ce sustin. Pentru ca multi din adunari sunt obisnuiti cu predici si mesaje si poate au sute de evanghelizari prezente, dar nu cei ce stiu Cuvantul sunt apti pentru botezul in apa prin scufundare, ci cei care stiu Cuvantul si-l implinesc in vietile lor ca stil de viata. Actul botezului este precedat dupa o intelegere clara a Evangheliei si o pocainta reala de viata veche.
Pavel spune in 1Corinteni 1:17 “Hristos nu m-a trimis sa botez si sa propovaduiesc Evanghelia”.
Pavel ne comunica prin acest verset ca pentru el importanta era nu sa boteze cati mai multi pentru membrii sau alte scopuri, ci ca sa spuna Evanghelia, Mesajul prin care Tatal iarta pacatosii, ca toti sa fie mantuiti.
Deci, daca tu care citesti nu ai fost botezat in apa si vrei sa fii botezat in curand, este realitatea ca Evanghelia a ajuns la inima ta. Botezul este o expresie exterioara a expresiei interioare care a avut loc deja la nasterea din nou.
Am ascultat multe marturii si am stat de vorba cu multi noi nascuti din nou si ei mi-au zis ca toate au mers bine in familiile lor pana cand au decis sa se boteze. Atunci cand familia lor au aflat ca ei vor sa se boteze, au inceput certurile si amenintarile ca daca vor face asa ceva, ba ii scot afara din casa, ba spun ca pocaitii le-au spalat creierul sau ca au innebunit. Dar m-am bucurat ca am vazut implinirea Bibliei. Domnul Hristos spune in Matei 10:34. Sa nu credeti ca am venit s-aduc pacea pe pamant; n-am venit sa aduc pacea, ci sabia.
- Caci am venit sa despart pe fiu de tatal sau, pe fiica de mama sa si pe nora de soacra sa.
- Si omul va avea de vrajmasi chiar pe cei din casa lui.
Nu ma mira nimic. Isus Domnul a adus dezbinare in familii prin faptul ca de exemplu intr-o familie de cinci persoane, doi au crezut in Hristos si IL urmeaza, iar ceilalti trei inca traiesc departe de EL astfel exista conflict acolo, asa cum spune Luca 12:51-53. De aceea chiar si in aceste momente sa ne rugam pentru fratii si surorile noastre care au scandal in casele lor pentru ca ei vor sa-L urmeze pe Domnul si in botez. Ce vreau sa scot in evidenta este ca daca un om este cu adevarat nascut din Duhul Sfant, pe acel om nimic nu il poate da inapoi niciodata. Dupa cum actul nasterii din nou este o delimitare clara de lume si o rupere fata de tot ce nu este voia lui Dumnezeu, ei bine actul botezului este o delimitare fizica ca de aici incolo tu esti cu adevarat in Biserica lui Hristos.
Vreau sa te incurajez frate si sora care inca nu esti botezat/a, iti zic frate si sora pentru ca daca cu adevarat esti nascut/a din nou cu toate ca nu esti botezat/a conform Bibliei esti frate si sora cu mine si cu toti care au fost schimbati de Hristos, vreau sa te incurajez sa te rogi si sa citesti Faptele Apostolilor din Biblie si sa te gandesti serios la a face acest act al ascultarii, botezul. Daca ai fost unit cu Hristos prin credinta, marturiseste asta in apa botezului, marturiseste pentru slava lui Hristos, pentru bucuria fratilor si a cerului intreg conform Luca 15:7 “Tot asa, va spun ca va fi mai multa bucurie in cer pentru un singur pacatos care se pocaieste, decat pentru nouazeci si noua de oameni neprihaniti care n-au nevoie de pocainta.”
Daca esti al lui Hristos dovedeste ascultare fata de EL si implineste Iacov 1:17 unde zice sa fim implinitori ai Cuvantului, nu numai ascultatori inselandu-ne singuri. Boteaza-te, dar nu oriunde, ci acolo unde Biserica este vie pentru DOMNUL HRISTOS, acolo unde Hristos este inaltat ca Domn si Dumnezeu Atotputernic, acolo unde invatatura se bazeaza pe Invatatura Unica si Sanatoasa a Domnului Hristos, acolo unde TATAL FIUL SI DUHUL SFANT Domneste.
- In Numele cui se face botezul ?
Chiar la inceput vreau sa zic conform Bibliei ca botezul Biblic si valid inaintea lui Dumnezeu ESTE facut in Numele Tatalui, al Fiului si al Duhului Sfant. Repet, botezul biblic si valid inaintea lui Dumnezeu ESTE facut in Numele Tatalui, al Fiulul si al Duhului Sfant si NU doar in Numele lui Isus. Deci toti cei care au fost botezati diferit fata de porunca lui Hristos din Matei 28:19 au un botez nebiblic.
Stand de vorba cu multi oameni, cautand sa-i indrum spre Invatatura Sanatoasa a Evangheliei Domnului Hristos, am vazut diferiti oameni care cred si sustin ca botezul trebuie realizat in Numele Domnului Isus si nu dupa cum este clar scris in Matei 28:19, in Numele Tatalui, al Fiului si al Duhului Sfant. Inca de la inceput vreau sa spun apasat ca acesti oameni nu au dreptate si ca s-au abatut de la Scriptura, astfel au interpretat cuvintele lui Luca care a scris Faptele Apostolilor, crezand ei ca botezul se realizeaza doar in Numele lui Isus si nu in Numele Tatalui, al Fiului si al Duhului Sfant. Ei bine tot apasat spun ca Botezul Biblic a fost, este si va fi realizat mereu si mereu de Biserica lui Hristos in Numele Tatalui, al Fiului si al Duhului Sfant si acest lucru vreau sa-l dovedesc cu Biblia. Acum cu acestea spuse, haideti sa ne uitam clar de ce acesti oameni cauta sa intoarca pe unii de la adevar, crezand ca ei au dreptate. Mereu pe unde merg le zic la toti sa citeasca Biblia pana curge din ei Evanghelia, pentru ca astfel vom cunoaste clar toate lucrurile, astfel putem ajunge la toata cunostinta Domnului Hristos si astfel putem interpreta un text mereu si mereu in lumina altor texte, nu cum altii interpreteaza dupa parerile liderilor lor sau ale constiintei lor nebiblice.
Ei bine vreau sa pun intrebarea clar, de ce Luca in toata cartea Faptele Apostolilor, descrie ca toti au fost botezati in Numele lui Isus si nu in Numele Tatalui, al Fiului si al Duhului Sfant ?
Toti cei care sustin botezul in Numele lui Isus ca fiind biblic, spun ca nicaieri in biserica primara nu gasim botezul in Numele TATALUI, al FIULUI si al DUHULUI SFANT decat numai in Numele lui ISUS. Din nou spun ca acestia nu au dreptate si priviti de ce.
Dupa inviere si inainte de inaltare, cum a poruncit Hristos ca oamenii sa fie botezati ? Priviti versetul din Matei 28:19 Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.
Daca, dupa inaltarea Domnului Hristos am fi intrebat apostolii, cum se realizeaza botezul, cu siguranta ca ei ne-ar fi spus in Numele TATALUI, al FIULUI si al DUHULUI SFANT. Clar. Deci acesta era botezul lui Isus in Numele Tatalui, al Fiului si al Duhului Sfant. De ce spun ca acesta era botezul lui Isus ? Pentru ca cu acest botez a poruncit El ca toti sa fie botezati. Ba mai mult in Ioan 3:22 si Ioan 4:1-2 ucenicii lui ISUS urmand porunca Lui, botezau oamenii. Ar fi absurd sa credem ca in Ioan capitolul 3 si capitolul 4 apostolii botezau doar in Numele lui ISUS, iar dupa, insusi Domnul ISUS sa vina si sa dea porunca din Matei 28:19 ca toti sa fie botezati in Numele Tatalui, al Fiului si al Duhului Sfant. Interesant, nu?
Un alt motiv pentru care botezul in Numele Tatalui, al Fiului si al Duhului Sfant este biblic si adevarat, este ca la botezul lui Hristos Trinitatea a fost prezenta, deci la orice botez Trinitatea trebuie mentionata. La botezul lui Hristos, TATAL a vorbit din ceruri, FIUL era botezat in apa si DUHUL SFANT a venit in chip de porumbel.
William MacDonald spunea asa: “Cuvintele “ botezati-i in Numele TATALUI, al FIULUI si al DUHULUI SFANT este responsabilitatea trimisilor lui Hristos de a propovadui botezul si de a face demersuri pentru ca acesta sa fie acceptat ca o porunca ce trebuie indeplinita. In cadrul botezului credinciosilor, crestinii se indentifica public cu Dumnezeirea Trinitara. Ei recunosc ca Dumnezeu este Tatal lor, ca Isus Hristos este Domnul si Mantuitorul lor si ca Duhul Sfant este cel care locuieste inauntrul lor, le da putere si-i invata. In versetul 19 din Matei 28 substantivul “Numele” este la singular. Deci un singur nume sau esenta, dar trei Persoane – TATAL, FIUL SI DUHUL SFANT.”
Odata ce am stabiliat asta, de ce Luca in toata cartea Faptele Apostolilor a scris ca toti au fost botezati in Numele lui Isus ? Pun din nou intrebarea, care este botezul lui Isus? Raspunsul clar este cel din Matei 28:19, in Numele TATALUI, al FIULUI si al DUHULUI SFANT.
Mai am o intrebare, pana la Isus, toti iudeii cu ce botez erau ei obisnuiti? Raspunsul este cu botezul lui Ioan precum citim in Ioan 1:33 “Eu nu-L cunoşteam; dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă mi-a zis: „Acela peste care vei vedea Duhul coborându-Se şi oprindu-Se este Cel ce botează cu Duhul Sfânt.”Si Fapte 13:24 Înainte de venirea Lui, Ioan propovăduise botezul pocăinţei la tot norodul lui Israel.
Deci , unul dintre motivele pentru care Luca descrie in Faptele Apostolilor ca toti au fost botezati in Numele lui Isus este ca sa faca distinctie clara dintre botezul lui Ioan care era spre pocainta si botezul lui Isus care era realizat ucenicilor Sai in Numele Tatalui, al Fiului si Duhului Sfant. Repet, motivul pentru care Luca ii scrie lui Teofil si nu numai, ci la toti iudeii si neamurilor, este ca sa faca distinctie clara dintre botezul lui Ioan si botezul lui Isus. Deci ori de cate ori citim in Faptele Apostolilor ca toti au fost botezati de apostoli in Numele lui Isus, de fapt ei au fost botezati in Numele TATALUI, al FIULUI si al DUHULUI SFANT, asa cum Hristos le-a poruncit apostolilor, mentionand Trinitatea in actul botezului.
Acum vreau sa scot in evidenta ceva important, chiar foarte important. Cuvantul “Apostol” inseamna cel care a umblat cu Hristos si a primit Invatatura Lui direct, gura catre gura. Insarcinarea Apostolilor de catre Hristos a fost mereu si mereu ca ei sa duca Invatatura Sanatoasa a Lui la toti, motiv pentru care chiar il vedem pe Pavel in epistolele lui unde spune apasat ca toti sa se tina de Invatatura Sanatoasa. Il vedem pe Ioan in epistolele lui ca scrie acelasi lucru si pe Petru la fel. Acum dragii mei, cu aceste lucruri spuse, credeti voi ca Apostolii lui Hristos au gresit facand un botez doar in Numele lui Isus si nementionand in timpul actului botezului Numele Tatalui, al Fiului si al Duhului Sfant? Nu, nu, nu. Apostolii Domnului Hristos niciodata nu au gresit, ci ei au botezat pe toti asa cum Isus Domnul le-a poruncit in Matei 28:19. Ei mereu au stiut ce au de facut, mereu erau calauziti si plini de DUHUL SFANT si mereu au scris epistole clare. Asa ca ei au botezat pe toti oamenii in Numele TATALUI, al FIULUI si al DUHULUI SFANT, dar Luca descrie evenimentele din FAPTE ca toti au fost botezati in Numele lui Isus stiind ca toti deja stiau ca botezul lui ISUS era cel din Matei 28:19 (in Numele Tatalui, al Fiului si al Duhului Sfant) si astfel facand distintie clara dintre botezul lui Ioan si al lui Isus.
William MacDonald spunea urmatoarele: “Luca unde scrie in Fapte 8:16, 10:48, 19:5, ca toti au fost botezati in Numele lui ISUS, asta nu inseamna ca exista vreo deosebire fata de botezul in Numele TATALUI, al FIULUI si DUHULUI SFANT. Luca nu consemneaza o formula ce se folosea, ci pur si simplu reda un fapt istoric. Toti credinciosii adevarati declara bucurosi loialitatea lor fata de unitatea cu Sfanta Treime.”
- Botezul nu este un legamant, ci un act de ascultare.
Pe unde am umblat am auzit pe multi care spun ca au facut legamant cu Domnul in apa botezului sau ca se pregatesc sa faca legamant cu Domnul in apa botezului. Aceasta afirmatie este nebiblica si nu are niciun suport biblic, precum botezul este un legamant. Nicaieri nu gasim in Biblie asa ceva si toti care sustin acest lucru o fac unii din nestiinta, iar altii din invatarea incorecta din adunarile lor.
Legamantul biblic si adevarat nu este in actul botezului. Priviti la ce legamant se refera Dumnezeu cand vorbeste despre un legamant intre El si om. Ieremia 31:31 “Iata, vin zile, zice Domnul, cand voi face cu casa lui Israel si cu casa lui Iuda un legamant nou.
- Nu ca legamantul pe care l-am incheiat cu parintii lor, in ziua cand i-am apucat de mana sa-i scot din tara Egiptului, legamant pe care l-au calcat, macar ca aveam drepturi de sot asupra lor, zice Domnul.
- Ci iata legamantul pe care-l voi face cu casa lui Israel dupa zilele acelea, zice Domnul: Voi pune Legea Mea inauntrul lor, o voi scrie in inima lor; si Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu.”
Ca sa vedem clar la ce legamant se refera, priviti textul din Matei 26:27 “Apoi a luat un pahar si, dupa ce a multumit lui Dumnezeu, li l-a dat, zicand: Beti toti din el;
- caci acesta este sangele Meu, sangele legamantului celui nou, care se varsa pentru multi, spre iertarea pacatelor.”
Deci, cand Dumnezeu se refera la un legamant intre El si om, la ce se refera? Clar la Legamantul facut in Sangele Domnului Isus Hristos. Legamantul de pace intre Dumnezeu si om, legamantul de iertare al lui Dumnezeu pentru om care este facut in Sangele Domnului Isus Hristos.
Romani 5:9 “Deci cu atat mai mult acum, cand suntem socotiti neprihaniti, prin sangele Lui, vom fi mantuiti prin El de mania lui Dumnezeu.”
1 Corinteni 11:25 “Tot astfel, dupa Cina, a luat paharul si a zis: “Acest pahar este legamantul cel nou in sangele Meu; sa faceti lucrul acesta spre pomenirea Mea, ori de cate ori veti bea din el.”
Evrei 8:6 “Dar, acum, Hristos a capatat o slujba cu atat mai inalta cu cat legamantul al carui mijlocitor este El, e mai bun, caci este asezat pe fagaduinte mai bune.”
Deci, botezul nu e un legamant, ci este doar un act de ascultare. Legamantul este in Sangele Domnului Isus Hristos. Deci toti cei care au fost nascuti din nou, din Duhul Sfant si au fost schimbati din starea de pacat in voia lui Dumnezeu, ei de fapt au intrat in legamantul lui Dumnezeu prin Sangele Domnului Hristos. Talharul de pe cruce care nu a fost botezat in apa, el intrase in legamant prin Sangele Domnului Hristos intre el si Dumnezeu atunci cand s-a pocait si a crezut in Domnul.
Nu mai spuneti ca botezul este un legamant, ci spuneti ca in urma pocaintei si credintei voastre in Domnul Isus Hristos, ati intrat in Legamantul lui Dumnezeu facut in Sangele Domnului Hristos si vreti sa va botezati urmand porunca Lui.
Astfel, inchei urmand si proclamand cuvintele Apostolului Pavel din Efeseni 4:5 “Este un singur Domn, o singura credinta, un singur botez.”
Te intreb:
Tu IL ai pe acest DOMN in viata ta ? Tu ai aceasta singura si adevarata CREDINTA in viata ta ? Tu ai acest singur BOTEZ adevarat in viata ta ?
Domnul Isus Hristos sa ne dea intelepciune si sa urmam Cuvantul lui fara compromis.
Pentru o amanuntita descriere a botezului in apa ascultati predica de mai jos:
http://www.faracompromis.ro/alin-lolos-totul-despre-botezul-nou-testamental-in-apa/
Alin Lolos
http://www.faracompromis.ro/totul-despre-botezul-biblic-in-apa/
/////////////////////////////////////
Despre lucruri esențiale: Frica, păcatul, boala, Vaccinul. Sângele lui Isus și Harul.
Timpul s-a scurtat, mult, de aceea azi vom vorbi despre lucruri deosebit de importante. Și unul dintre ele este nevoia de a-L cunoaște pe Dumnezeu, mai ales în aceste zile pe care le trăim în timpul pandemiei cu coronavirus.
Și viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, si pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu. (Ioan 17:3).
Dar să vedem ce scrie în Luca 21, acolo unde se vorbește despre revenirea lui Hristos. Isus a fost întrebat când se va întâmpla acest lucru. Unul dintre lucrurile pe care le-a spus este și acela al prezenței unui tsunami:
- Vor fi semne in soare, in luna si in stele. Si pe pamant va fi stramtorare printre neamuri, care nu vor sti ce sa faca la auzul urletului Mării si al valurilor; 26. oamenii isi vor da sufletul de groază, in asteptarea lucrurilor care se vor intâmpla pe pământ; căci puterile cerurilor vor fi clatinate. 27. Atunci vor vedea pe Fiul omului venind pe un nor cu putere si slavă mare. 28. Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitați in sus si să vă ridicați capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie.” (Luca 21)
Luca 21:25 vorbește despre urletul valurilor Mării, apoi în versetul 26 spune că oamenii își vor da sufletul de groază în așteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ. Teama, va fi una dintre caracteristicile zilelor din urmă și oamenii vor leșina de frică, de groază. Frica le va cuprinde mintea așa de mult, frica de una și de cealaltă, frica de ce se va întâmpla în viitor, de ce se va întâmpla cu mine sau cu copiii, să fac tot ce-mi stă în putință să mă păstrez sănătos. Toate acestea având frica ca motivație. Este unul din semnele zilelor din urmă. Versetul 27 spune că deodată îl vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori.
Deci, ce-ar trebui să faci? Când se vor întâmpla aceste lucruri, ridicați-vă capetele în sus, pentru că izbăvirea voastră este aproape. Când veți vedea lumea plină de frică, este timpul să ne ridicăm capul în sus și să spunem:
– Slavă Ție, Doamne! Venirea Ta este aproape, Te aștept.
Mie nu-mi va fi frică. De ce? Ceea ce le-a spus Isus cel mai des ucenicilor Săi (de 366 de ori) nu a fost: Să nu păcătuiți!, ci: Să nu vă temeți!
Dacă nu mă credeți, citiți Evanghelia. El a spus de nenumărate ori Nu vă temeți!
Când erau în barcă și erau pe cale să se scufunde, El le-a spus Nu vă temeți, poate credeți că Eu dorm, dar nu dorm. Dumnezeu e treaz, El nu doarme niciodată. Domnul nu dormitează, nici nu doarme.
Nu vă temeți, nu vă panicați. O durere mică în corp și noi… Ah! Nu te teme. Ai încredere în Mine. Este așa de important în aceste zile, această atitudine de-a nu avea frică.
Și vă spun, frica și credința, sunt opuse una celeilalte; este ca negru și albul, ca întunericul și lumina. Să nu îți imaginezi că ai credință dacă ai frică în inima ta. Nu există! Vine frica, pleacă credința. Nu poți să le ai pe amândouă locuind în aceeași inimă. E imposibil. E ca și atunci când vine întunericul, lumina pleacă. Dacă vine lumina, pleacă întunericul. Este ca ziua și noaptea. Răsare soarele, întunericul dispare. Când soarele apune, vine întunericul.
La fel este și cu frica. Cu cât vine în interior, cu atât va pleca credința. Nu se va întâmpla însă deodată, așa cum întunericul se instalează treptat. Ca și lumina, ea nu vine deodată, treptat se luminează, tot treptat vine și întunericul. Treptat pleacă și credința. Treptat vine și frica ca să preia controlul.
Frica și credința sunt în opoziție. În inima unui copil al lui Dumnezeu nu este loc pentru frică.
Da, trebuie să fii atent să te îngrijești de lucruri, asta da. Trebuie să fii atent dacă mergi printr-o pădure, pe unde pot fi șerpi, trebuie să fii atent să ai și o lanternă cu tine pentru caz că te prinde noaptea-întunericul și alte măsuri de precauție. Dar, Isus a spus mereu: Nu te teme, nu îți fie frică, Eu sunt cu tine totdeauna. Este foarte important să ne învățăm copiii noștri că Domnul este eu ei. Și ca ei să-și păstreze totdeauna conștiința curată. Iar, atunci când copiii fac ceva rău, trebuie să-i învățăm să-și ceară scuze. Să-i ceară Domnului să-i ierte pentru răul pe care l-au făcut. Să-și ceară iertare fratelui sau sorei pentru orice greșeală sau lucru rău făcut.
Dacă ne învățăm copiii că trebuie să aibă o conștiință bună, în orice lucru, cât de mic ar fi, asta e important. Să nu luăm ca glumă, de exemplu când un copil îl lovește pe celălalt, sau dacă vorbește urât cu părinții lor. Este un lucru foarte serios dacă un copil vorbește urât părinților săi, altfel, va crește și va fi un răzvrătit. Și-mi pare rău să spun că sunt oameni care n-au ascultat și copiii lor au crescut și au ajuns niște răzvrătiți; pentru că ei nu au luat în serios neascultarea față de părinți. Cinstește pe tata și pe mama ta ca să-ți meargă bine, să fii fericit și să ai multe zile pe pământ. Dacă nu-i înveți așa pe copiii tăi, înseamnă că tu ca părinte nu le dorești să le meargă bine, de aceea le permiți copiilor tăi să nu asculte, să vorbească urât cu tine.
Frați și surori, frica, este ceea ce va domina lumea pe măsură ce ne apropiem de sfârșitul vremurilor. Oamenii își vor da sufletul de groază, adică vor leșina de frică. Și este foarte important ca într-o asemenea vreme, cum spune în Luca 21: 28, să privim în sus, să ne ridicăm capul, pentru că izbăvirea noastră se apropie.
“Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitați in sus si să vă ridicați capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie.” (Luca 21:28)
Deci asta ar trebui să fie atitudinea noastră pe măsură ce ne apropiem de sfârșitul vremii.
Nu avem răspuns la orice lucru. Dar să mai vedem un verset din 1 Petru 2:24 unde scrie că prin rănile Lui ați fost vindecați.
El a purtat pacatele noastre in trupul Sau, pe lemn, pentru ca noi, fiind morti fata de pacate, sa traim pentru neprihanire; prin ranile Lui ati fost vindecati. (1 Petru 2:24)
Adică, asta înseamnă, am fost vindecați de păcat pentru a trăi în neprihănire. Deci trebuie să compar atitudinea mea, față de păcat și față de boală.
În VT, lepra era imaginea bolii. De exemplu cu acest coronavirus care este răspândit acum. Gândiți-vă, dacă cineva ar descoperi acum tratamentul împotriva lui, ca să fii vindecat imediat 100%, acel om ar primi premiul Nobel pentru medicină. Știți că exact acest lucru l-a făcut sângele lui Isus împotriva păcatului? Sută la sută, deci complet, păcatul a fost curățat, nu mai este nici urmă de el (vorbesc de omul credincios, un ucenic al lui Hristos Isus). Dar credeți că oamenii iau în serios acest lucru? Ar lua mai degrabă o tabletă de medicament care vindecă coronavirus pe deplin… dar … WOW, ce lucru minunat, este acesta! Ce persoană extraordinară este acesta care a descoperit tratamentul!
Însă noi avem sângele Domnului Isus care ne curățește de orice urmă a păcatului, dacă îl mărturisim și îl abandonăm. Și până și creștinii nu îl consideră atât de minunat și de extraordinar lucru (din obijnuință sau ignorare). Nu sunt așa de entuziaști și de mulțumitori. Acesta este tratamentul pentru păcat.
Și cum ar fi dacă cineva ar descoperi un Vaccin care te-ar proteja să nu te îmbolnăvești? Acesta este alt lucru.
Medicamentul vindecă o boală, iar vaccinul previne boala.
La începutul secolului 20, pe vremea bunicilor unora dintre noi, erau mulți oameni în partea din India care au murit de variolă. Aveau 25…30 de ani și mureau de variolă, foarte mulți. Și, atunci când eram copil, am primit vaccinul de anti-variolă. Acum nu mai este nevoie de vaccinul ăsta pentru că boala asta, varioala, este eradicată. Dar eu țin minte că am primit acest vaccin ca să nu fac variolă. Era un vaccin care mă proteja. Acesta e diferit de medicamentul care vindecă boala.
Dar, în Noul Testament le avem pe amândouă la dispoziție. Medicamentul care vindecă este sângele lui Isus Hristos. Când am păcătuit, păcatul trebuie curățat. Ca și cum ai coronavirus: poftim, ai aici medicamentul.
În Noul Testament le avem pe amândouă la dispoziție, prin Isus.
Mai este și un vaccin care mă protejează ca să nu fac boala; și acesta este ceea ce numește Biblia har.
Păcatul să nu stăpânească peste voi, pentru că aveți har. Și astfel, astăzi, sunt protejat (vaccinat).
Vă puteți imagina cât de bucuroși ar fi oamenii dacă ar fi un vaccin să-i protejeze de orice răceală sau de orice virus. Cât de bucuroși sunt creștinii să primească harul, harul adevărat de la Dumnezeu! Care să mă ajute să nu păcătuiesc, care să mă vaccineze /protejeze împotriva păcatului.
Aceasta e întrebarea care trebuie noi ca și creștini să ne-o punem. E păcatul meu (și în dreptul copiilor mei) tot așa de serios, precum boala?
Prin rănile Lui suntem vindecați, pentru ca să fim morți față de păcat și să trăim (vii) pentru neprihănire. Asta citim în 1 Petru 2:24.
Deci, în mijlocul unei lumi care trăiește cu frică, noi ne ridicăm capetele în sus, pentru că inima noastră este întărită prin har, după cum scrie în Evrei 13:9.
Inima este întărită prin har, este vaccinată împotriva păcatului. Cât timp? Atâta timp cât continui să primesc acest har. Așa ar trebui să trăim și să fim o binecuvântare în biserică.
Harul lui Dumnezeu face căsnicii puternice și familii sănătoase. De ce? Harul nu este o învățătură, o doctrină, o formulă sau colo un cuvânt special. Harul este o persoană, iar Numele Lui este Isus. Harul este personificat de Domnul nostru Isus. Te poți raporta la el ca la o persoană. Harul lui ne este de ajuns. Poți să îi vorbești, să petreci timp cu El, să te sfătuiești cu El. Și, când Îl vei vedea pe Domnul, ca pe o persoană cu care poți să vorbești, și vei vedea frumusețea, bunătatea, gloria, harul, dragostea, desăvârșirea și iertarea Lui, nu vei dori nicidecum să ai un stil de viață care nu-L glorifică și nu-i onorează Numele Său.
- Caci harul lui Dumnezeu, care aduce mantuire pentru toti oamenii, a fost aratat 12. si ne invata s-o rupem cu paganatatea si cu poftele lumesti si sa traim in veacul de acum cu cumpatare, dreptate si evlavie, 13. asteptand fericita noastra nadejde si aratarea slavei marelui nostru Dumnezeu si Mantuitor Isus Hristos. 14. El S-a dat pe Sine insusi pentru noi, ca sa ne rascumpere din orice faradelege si sa-Si curete un norod care sa fie al Lui, plin de ravna pentru fapte bune. (Tit 2:11-14)
Pe măsură ce privim și cunoaștem persoana lui Isus, El ne învață să renunțăm la lipsa de evlavie (loialitate față de Hristos Isus) și la poftele lumești.
Am transcris de la min.46 până la sfârșit de aici……………. Zac Poonen – ÎL CUNOŞTI TU PE DUMNEZEU?https://www.youtube.com/watch?v=zQJjz53eopk&t=43s
https://armoniamagazineusa.com/2020/05/02/despre-lucruri-esentiale-frica-pacatul-boala-vaccinul-sangele-lui-isus-si-harul/#more-59927
//////////////////////////////////////////
Ce beneficii ne-a adus Jertfa de sânge a lui Isus
Sângele lui Isus a adus numeroase beneficii pentru omul credincios lui Dumnezeu:
1) Ne curăță de orice păcat – cf. 1 Ioan 1:7
2) Ne-a apropiat de Dumneze – cf. Efeseni 2 13
- Ne socotește neprihăniți – cf. Romani 5:8-9
- Ne răscumpără din starea de păcat – cf. Efeseni 1:7 și Fapte 20:27
- Ne sfințește – cf. Evrei 13:12
- Ne împacă cu Dumnezeu, făcând pace – cf. Coloseni 1:20
- Intrăm în Noul legământ cu Dumnezeu – cf. Marcu 14:24
- Ne curăţa cugetul de faptele moarte – cf. Evrei 9:14
- Ne face desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi – cf. Evrei 10:14 și pct.5
- Putem veni cu încredere înaintea lui Dumnezeu – cf. Evrei 10:19-22
- Ne-a izbăvit de sub puterea întunericului si ne-a strămutat în Impărăția Fiului dragostei Lui – de sub domnia Diavolului, strămutați sub Domnia lui Isus Hristos – cf. Coloseni 1:13
Schimbul de la cruce pentru omul credincios
- El s-a lăsat pedepsit, pentru ca noi să fim iertați
- El s-a lăsat rănit, pt ca noi să fim vindecați
- El S-a făcut păcat, pt ca noi să devenim neprihăniți prin El
4.El a murit moartea noastră, pt ca noi să fim părtași la viața Lui
- El a devenit sărac, experimentând sărăcia, pt ca noi să fim îmbogățiți cu bogăția Lui
- El a îndurat rușinea noastră, scuipat, bătut, insultat, dezgolit ….etc, pt ca noi să fim părtași la gloria Lui
- El a îndurat respingerea noastră, pt ca noi să fim acceptați ca și copii ai lui Dumnezeu (și unii de alții)
- El a devenit blestem, ca noi să primim binecuvântarea Lui Dumnezeu
////////////////////////////////////////////
Sfințiți prin Duhul Sfânt
- Ce ne spun despre sfințire textele din 1 Corinteni 6:11; Tit 3:5 și Evrei 13:12?
1 Corinteni 6:11
Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, în Numele Domnului Isus Hristos şi prin Duhul Dumnezeului nostru.
Tit 3:5
El ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt,
Evrei 13:12
De aceea şi Isus, ca să sfinţească norodul cu însuşi sângele Său, a pătimit dincolo de poartă.
Sfințirea noastră este adusă la îndeplinire în virtutea credinței (Evrei 11:6), prin puterea Duhului Sfânt (2 Tesaloniceni 2:13; 1 Petru 1:2). Isus realizează creșterea noastră în sfințenie pe toată durata vieții noastre, prin dezvoltarea virtuţilor cunoscute ca „roada Duhului”. Schimbarea noastră după chipul Său are loc „prin Duhul Domnului” (2 Corinteni 3:18).
Evrei 11:6
Şi, fără credinţă, este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.
2 Tesaloniceni 2:13
Noi însă, fraţi preaiubiţi de Domnul, trebuie să mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, căci de la început Dumnezeu v-a ales pentru mântuire, în sfinţirea Duhului şi credinţa adevărului.
1 Petru 1:2
după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu Tatăl, prin sfinţirea lucrată de Duhul spre ascultarea şi stropirea cu sângele lui Isus Hristos: Harul şi pacea să vă fie înmulţite!
2 Corinteni 3:18
Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.
- Citește Galateni 5:16,17. Ce ne spune Pavel în aceste versete?
Galateni 5:16-17
- Zic, dar: umblaţi cârmuiţi de Duhul şi nu împliniţi poftele firii pământeşti.
- Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pământeşti: sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi.
În fiecare credincios se dă o luptă. Cauza acestei tensiuni o constituie locuirea păcatului în noi (Romani 7:20). Apostolul era conștient de această luptă pentru că a declarat spre finalul vieții: „Eu nu cred că l-am apucat încă, dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus” (Filipeni 3:13,14).
Romani 7:20
Şi dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine.
Filipeni 3:13-14
- Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte,
- alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.
- Citește Evrei 12:1,2. În ce constă lupta credinței?
Evrei 12:1-2
- Şi noi, dar, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte.
- Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.
Lupta pe care suntem chemați să o ducem constă în a ne uita țintă „la Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre” (Evrei 12:2). Prea adesea, ne ațintim privirea spre propria persoană. Ne lăsăm distrași de biruințele și de înfrângerile noastre, în loc să privim la Dumnezeu, singurul care ne poate da biruința asupra păcatului. Când privim la Isus, cu ajutorul Duhului Sfânt, nu mai vrem să păcătuim și dăm la o parte orice piedică (Evrei 12:1). Când însă facem o obsesie din păcatele și metehnele noastre, privim la noi înșine. În situația aceasta, suntem ușor de învins, deoarece ne descurajăm ușor. Dar, dacă privim la Isus, avem curaj și putem duce o viață de biruință.
Dacă te-ar întreba cineva: „Cum pot obține biruința asupra păcatului, care este promisă în Biblie?”, cum i-ai răspunde și de ce? Pregătește-te să împărtăşeşti răspunsul în grupă.
https://studiu-biblic.ro/studiu-majori/2017/02/07/sfintiti-prin-duhul-sfant.html
///////////////////////////////////////
Există o putere absolută în sângele lui Isus Hristos
Unele minuni încep după un timp, sau după rugăciuni, dar unii au nevoie de zile, săptămâni, luni și chiar ani pentru a finaliza (unele rugăciuni de vindecare și mântuire). În această perioadă mărturisirile dvs. vor fi foarte importante negativ sau pozitiv. Este, de asemenea, un moment pentru a-ți testa hotărârea și răbdarea. Una dintre cele mai mari surse de putere și minuni nu este orice sânge, ci prețiosul Sânge al lui Isus Hristos.
Creștinul este liber să accepte și să folosească sângele lui Isus Hristos pentru mai multe lucruri, cum ar fi mântuirea, protecția, vindecarea, eliberarea și multe altele. Sângele este o substanță misterioasă și conține viață. Scoateți sângele din orice creatură și acea creatură este moartă pentru că viața este în afara ei. Viața este în sânge. Imaginați-vă transfuzia de sânge primită de o persoană pe moarte și viața este restabilită. Biblia ne spune că viața trupului este în sânge (Lev. 17:11). Toată viața vine de la Dumnezeu Atotputernic. Amintiți-vă că omul nu poate crea omul. Viața umană este purtată în sânge și aceasta este spirituală și, de asemenea, poartă viața lui Dumnezeu. Amintiți-vă cântecul care scrie „Iisuse, sângele regal curge acum prin venele mele”. Omul și Zeitatea locuiesc ambele în sânge și aceasta face parte din misterul sângelui.
În băncile de sânge ale spitalului, sângele este stocat, înghețat, dar forța vitală dinamică nu este afectată. Sângele poartă viața, nu culoarea pielii, a culturii sau a rasei. La moarte, viața în sânge se lasă deoparte, deoarece viața în sânge nu este afectată de sângele morților. Acesta este un alt mister al sângelui. Sângele lui Isus a venit de la Dumnezeu, nu de la Maria sau de la Iosif. Nu a existat nicio legătură între sângele Mariei și cel al lui Isus Hristos. Pruncul Iisus a fost implantat de Duhul Sfânt și nu a avut nici o pată a păcatului lui Adam care este în fiecare om. Implantarea pruncului Iisus în pântecele Mariei a fost un act supranatural și are sânge supranatural (Evrei 10: 5). Sângele din vena lui Isus Hristos este viața lui Dumnezeu și de aceea El a spus că eu sunt viața (Ioan 11:25).
Este bine să ne amintim că păcatul a corupt sângele omului prin Adam. De aceea, Iisus Hristos a venit în mod supranatural prin sângele lui Dumnezeu, fără păcat pentru a salva omenirea. Tot ceea ce era necesar pentru mântuirea omului și refacerea de la păcatul lui Adam era sângele sfânt al lui Dumnezeu, numai rezident într-un trup pregătit de Dumnezeu numit Isus Hristos. Prin dungile Sale de la postul de biciuire, El a plătit bolile și bolile noastre (Isa. 53: 5). La Calvar, El și-a vărsat sângele pentru iertarea păcatelor noastre. Oricine crede acestea în inima lor și mărturisește că va fi mântuit și se poate bucura și folosi puterea din sângele lui Isus.
Orice lucru negativ, păcatul, bolile și moartea pot fi urmărite până la sângele lui Adam; contaminat de păcat. Dar ajutorul, viața, iertarea, eliberarea, restaurarea vin prin ispășirea și puritatea sângelui lui Isus Hristos. Alegerea de a rămâne în păcat (Adam) sau dreptate (Iisus Hristos) este absolut în mâna ta și timpul poate să se epuizeze pentru a rămâne neutru. Ultimul Adam (Iisus Hristos) are viață cu prețiosul sânge. Potrivit ev. 2: 14-15 „Și i-au izbăvit pe cei care, prin frica de moarte, au fost supuși la robie toată viața”, care a venit de Adam. Costul răscumpărării umane este vărsarea, sângele sfânt și prețios al lui Isus Hristos, o răscumpărare pentru mulți. Acceptați-l pe Iisus Hristos acum ca salvator și Domn al vostru și scăpați de condamnarea adamică acum și pentru totdeauna. Evrei 9:22 afirmă: „fără vărsare de sânge nu este iertare de păcat”. A crede în sângele lui Iisus Hristos implică credință, mărturisire, muncă și mers. Când vorbim despre Sânge, ne amintim că toți suntem condamnați de păcatul lui Adam. Cu toții suntem sub moarte, boală și durere și avem nevoie de eliberare și mântuire. Aceasta vine numai din sângele lui Isus Hristos.
Când îl acceptăm pe Iisus Hristos și El vine în inima și viața noastră prin credință, ne igienizează întreaga noastră existență, deoarece Sângele lui Iisus Hristos dă viață veșnică. El dă puterea vieții nesfârșite, care se găsește numai în Isus Hristos, Amin. Demonii nu se apropie de Sângele lui Iisus Hristos. Asigurați-vă de tipul de sânge care curge prin vene. Satana fuge de orice este acoperit de sângele lui Isus Hristos prin credință. Trebuie să aveți sângele lui Hristos în sângele și corpul vostru prin credință înainte de al putea folosi. Adu-ți aminte de Faptele Apostolilor 3: 3-9, „așa cum am pe tine ți-l dau”, a spus, Petru. Nu poți da ceea ce nu ai. Dacă încercați să oferiți ceea ce nu aveți, vă faceți un mincinos sau un impostor sau ambii. Apocalipsa 5: 9 „El ne-a răscumpărat la Dumnezeu prin sângele Său, din orice neam și limbă, popor și neam”. Sângele este pentru toți cei care cred prin credința în Isus Hristos. Crezi în Domnul Isus Hristos?
Ca adevărați credincioși, când Dumnezeu se uită la tine, El vede sângele ispășirii lui Hristos și nu păcatele noastre. Amintiți-vă că sângele este singurul lucru ceresc acceptabil, pentru ispășirea sufletului, deoarece viața este în sânge. Iisus Hristos și-a vărsat sângele și și-a dat viața pentru omenire pe crucea Calvarului. „Căci atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât El L-a dat pe singurul Său fiu născut” (Ioan 3:16). În Vechiul Testament sângele taurilor, caprelor, oilor și porumbeilor a fost folosit pentru a acoperi păcatul sau a face ispășire. Dar Hristos a venit cu sângele Său sfânt al Noului Testament, nu pentru a acoperi păcatul, ci pentru a ne spăla și a ne șterge păcatele pentru totdeauna, dacă credem. Da, El este credincios și drept să ierte păcatele care I-au fost mărturisite, nu unui preot. Prin credință, atunci când îl accepți pe Iisus Hristos, păcatele tale negre sau de culoare stacojie devin albe ca zăpada: când vine în contact cu sângele lui Iisus Hristos, când este mărturisit. Tu devii drept și sfânt numai prin sângele Lui.
Sângele lui Hristos este întotdeauna disponibil și nu se epuizează niciodată. Folosește-l pentru orice, pentru a asigura recunoașterea lui Hristos în treburile tale. Când am gânduri negative sau păcătoase, îmi vin în minte, folosesc sângele lui Hristos împotriva acestora și nu mi-a ratat niciodată. Repet doar sângele lui Iisus Hristos prin credință mereu în credință și încredere. Nu există nicio alternativă pentru sângele lui Isus Hristos și Numele Său, împotriva lui Satana și a demonilor săi. Indiferent de cantitatea de laudă, devoțiunea pe care o puteți folosi împotriva forțelor malefice, Sângele lui Hristos Isus este puterea și apărarea supremă. Dacă ești atent, vei vedea că nu multe grupuri creștine folosesc sau vorbesc despre sângele lui Isus Hristos. Ceea ce face cu adevărat și că este o armă majoră împotriva diavolului. Această atitudine este amăgirea și înșelarea diavolului asupra bisericilor. În Gen. 4:10, „Vocea sângelui fratelui tău strigă către mine de la sol”. Aceasta vă arată că sângele omului este puternic și vorbește: Dar apoi imaginați-vă Sângele lui Isus Hristos.
Este posibil doar prin credință și credință, în Cuvântul lui Dumnezeu, să iei sângele lui Isus Hristos prin credință (act spiritual): și apoi să-l vorbești în manifestare împotriva tuturor lucrurilor contrare cuvântului. Pe măsură ce plângem sângele lui Isus Hristos, aducem mai multă putere și presiune de purtat împotriva puterilor întunericului. Trebuie să folosiți sângele prin credință, nu prin repetarea zadarnică fără credință. Numai un creștin care, prin credință, a acceptat lucrarea totală a lui Isus Hristos este privilegiat să folosească sângele. Este periculos pentru necredincioși și creștinul călduț să încerce să folosească sângele. Amintiți-vă și citiți Fapte 19: 14-16.
Când sângele a fost folosit în cartea Exodului. 12:23, în timpul Paștelui, Dumnezeu a spus să aplice sângele pe stâlpi și pe buiandrug și când voi aduce moartea peste Egipt, „Când voi vedea sângele, voi trece peste tine”. Același lucru este valabil și în ziua de azi și multe altele. Când tu, ca credincios, folosești sângele lui Isus Hristos, ești acoperit de toate forțele răului. Când Dumnezeu îngăduie forțelor malefice, ele pot trece peste tine doar pentru că nu ești acoperit cu sângele lui Isus Hristos, care este atât o barieră, cât și un sigiliu de proprietate asupra Domnului. Cel Rău este în general tulburat atunci când, în credință, noi, creștinii, vorbim, cântăm, pledăm sau vorbim despre Sângele lui Iisus Hristos. Tabăra lui Satana face o batjocură când sângele lui Hristos se repetă iar și iar în credință și adorație. Puterea este în sânge. Crede.
Când vorbiți cu credință sângele lui Isus Hristos, îi reamintiți diavolului că crucea lui Hristos este o lucrare terminată, păcatul a fost ispășit, iertarea este acordată, pedeapsa pentru păcat plătită și ușa unei vieți nesfârșite deschisă. Toate acestea sunt în Hristos Isus care și-a dat viața pentru prietenii Săi, Marele preot al mântuirii noastre. Dacă sângele unui om vorbește, ca în Gen. 4:10, când Dumnezeu i-a spus lui Cain: „ce ai făcut?” „Glasul sângelui fratelui tău strigă la mine de la pământ”, spune Domnul. Acesta este glasul lui Abel mort, dar sângele său a avut o voce și a strigat către Dumnezeu. Atunci imaginați-vă Sângele lui Hristos. Vocea în sânge, El a înviat și nu este mort în pământ. Imaginați-vă, de asemenea, sângele a nenumărați copii avortați sau uciși, ceea ce vocea sângelui lor îi spune lui Dumnezeu chiar acum. Cunoașteți vreunul dintre acești bebeluși sau le auziți vocea? Dumnezeu știe toate lucrurile și aude aceste voci căindu-se că judecata este aproape. Iisus Hristos este singura cale de ieșire. „Exod. 12:13 – Și când voi vedea sângele, voi trece peste tine și ciuma nu va fi asupra ta să te distrugă ”.
Când ați vărsat sângele lui Isus Hristos, amintiți-vă că El este în cer, veghând asupra cuvântului Său și promite să le îndeplinească, atunci când toate condițiile sunt corecte. Când vărsați sângele, puneți cu adevărat încredere totală în mila, protecția și asigurarea Lui. Pe măsură ce plătiți, vorbiți, cântați și vorbiți despre sânge, folosiți-l pentru orice nevoi, amintiți-vă că El este în ceruri mijlocind pentru noi. El a spus că, chiar înainte de a ne ruga, El știe de ce avem nevoie. Atunci imaginați-vă folosind Sângele Său prin credință, aceasta este puterea. Păcatul este singurul lucru care îl poate lăsa pe diavol să traverseze linia de sânge (protecție). De aceea este necesar să vă mărturisim păcatele imediat, altfel diavolul este mereu în jur pentru a se strecura în linia noastră de greșeală și a încerca să provoace un cutremur sau un cutremur mai bun de păcat. Amintiți-vă Apocalipsa 12:11, „și l-au biruit prin sângele mielului și prin cuvântul mărturiei lor; și nu și-au iubit viața până la moarte ”. El, aici este diavolul, Sângele aici este Sângele lui Iisus Hristos. Venitorii de aici sunt de pe pământ, au folosit sângele lui Isus Hristos pentru a birui pe Satana și pe demoni și acest lucru le-a dat mărturia, chiar dacă moartea a fost implicată. Acum putem vedea cu toții importanța sângelui lui Iisus Hristos, să-l vorbim, să-l folosim, să-l pledăm, să-l cântăm, să facem un război bun cu el și să ne construim mărturiile cu el, Amin.
https://thetranslationalert.org/ro/predici/exist%C4%83-o-putere-absolut%C4%83-%C3%AEn-s%C3%A2ngele-lui-Iisus-Hristos/
////////////////////////////////////////////
SALVAREA SUFLETULUI E POSIBILĂ DOAR PRIN ISUS
Dumnezeu a creat omul, după chipul și asemănarea Lui, ca să aibă o relație de părtășie cu el, bazată pe alegerea personală a omului. După ce Adam și Eva au păcătuit, acceptând minciuna diavolului drept adevăr, ignorând ce le-a cerut Dumnezeu și încălcând singura restricție pe care le-a impus-o, păcatul a pus un zid de despărțire între om și Dumnezeu.
Isaia 59:1-2 Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă, ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund Faţa Lui şi-L împiedică să v-asculte!
Avem marele privilegiu de a trăi după ce Isus Cristos, Fiul Lui Dumnezeu, și-a dat viața pe cruce, ca să plătească pentru toate păcatele omenirii. Isus s-a întrupat, prin Duhul Sfânt, fiind născut printr-o fecioară. A trăit în limitările impuse de un trup uman cu toate neajunsurile pe care acesta le implică, și nu a comis nici un păcat! Viața Lui Isus, pe care o avem prezentată din unghiuri diferite, în cele patru Evanghelii (Matei, Marcu, Luca și Ioan) este modelul perfect pe care trebuie să-L urmăm.
După ce Duhul Sfânt convinge o persoană de păcat și de adevărul că Isus Cristos este Fiul Lui Dumnezeu, vine momentul alegerii. Fiecare este liber să accepte acest adevăr și să-L roage pe Isus să devină Domnul vieții lui, începând o viață nouă sau să-l respingă și să continue să trăiască ca mai înainte, fără Isus.
Ascultarea de Dumnezeu ne aduce nouă cele mai multe beneficii, nu Domnului. Dumnezeu Își dorește un popor care să fie al Lui pentru eternitate și ar vrea ca orice om să creadă în Isus ca „să nu piară ci să vină la viața veșnică” (Ioan 3:16b). Pentru om, mântuirea face diferența dintre viața veșnică petrecută în bucuria, pacea, împlinirea, dragostea și fericirea absolută în rai, în prezența Lui Dumnezeu și eternitatea petrecută ca mort spiritual în iad, în absența Lui Dumnezeu și a tot ce reprezintă El, în chinul veșnic al durerii, suferinței, tristeții, urii, întunericului și al focului etern.
Ioan 3:16-17 „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El.”
Dragostea Lui Dumnezeu a ajuns la apogeu când și-a trimis propriul Fiu, ca soluție pentru plata păcatului. Pentru că Isus Cristos a murit în locul nostru, noi avem păcatele nu doar iertate, ci și șterse din memoria Lui Dumnezeu, spălate de sângele Lui Isus, vărsat pe cruce.
Dar ce trebuie făcut pentru ca jertfa Lui Isus să devină reală pentru cineva și să i se ierte păcatele?
Romani 10:9,10,17 Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit. Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea, şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire,[…] Astfel, credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Cristos.
Isus a murit pentru toți oamenii, dar numai cei care cred în inima lor că Isus Cristos este Fiul Lui Dumnezeu, că a murit pentru păcatele lor, iar Dumnezeu L-a înviat din morți și Îl cheamă să fie Domn peste viața lor, vor fi iertați și vor ajunge la mântuire.
Să remarcăm ce spune versetul de mai sus. Credința din inimă aduce „neprihănirea”, care conform DEX, înseamnă: „calitate a ceea ce este fără prihană, fără păcat, fără vină, pur; curățenie, puritate;”. –„Ne”- + „prihănire”, adică păcat, vină, prihană.
Deci iertarea păcatelor, a vinei, poate fi primită doar prin credința că jertfa Fiului Lui Dumnezeu, Isus Cristos iartă păcatele personale.
Și versetul continuă cu: „prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire”. Știm cu toții că este adevărat ce spunea Isus, că „din prisosul inimii vorbește gura.” (Luca 6:45). Cu alte cuvinte, subiectele pe care le abordăm când conversăm, sunt rezultatul a ceea ce avem în inimă. Ce iubim, ce ne place, ce ne dorim, precum și ce ne deranjează, ce ne îngrijorează, cu alte cuvinte, tot ce ne preocupă… Dacă inima ne este plină de dragoste pentru Isus, cei cu care vom conversa vor afla repede acest lucru. Și este exact ceea ce trebuie să se întâmple pentru ca să continue procesul transformării din „noul-născut” în Cristos, în creștinul matur spiritual care să ajungă în rai. Suntem chemați să predicăm vestea bună a Evangheliei „la orice făptură”, pentru ca fiecare să aibă șansa mântuirii.
Prin mărturisirea cu gura ne întărim propria credință, pentru că omul crede și stochează cel mai bine informația pe care o aude rostită de propria gură. Credința din inimă devine tot mai puternică și mai greu de clintit, cu cât mărturisim mai mult altora calea spre Isus și ce înseamnă trăirea creștină.
Simpla rostire a unei rugăciuni de predare înaintea Domnului, în atmosfera entuziastă a unei evanghelizări sau cruciade sau sub impulsul de moment, fără ca persoana să fie convinsă și să continue procesul schimbării, nu va duce pe nimeni în rai. Nașterea din nou din sămânța Cuvântului Lui Dumnezeu, care nu e supus putrezirii (1 Petru 1:23), prin lucrarea Duhului Sfânt, are loc în duhul nostru, în omul interior al inimii sau „omul dinăuntru”, care se schimbă complet.
În conversația cu Nicodim, Isus arăta că doar cine este născut din nou poate ajunge în rai, în Impărăția Lui Dumnezeu.
Ioan 3:3-5 „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.” Nicodim I-a zis: „Cum se poate naşte un om bătrân? Poate el să intre a doua oară în pântecele maicii sale şi să se nască?” Isus i-a răspuns: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu.”
Cine a trăit experiența convertirii, a nașterii din nou știe că a experimentat ceva unic și măreț. Nici o altă experiență nu se poate compara cu lucrarea pe care o face Duhul Sfânt în inima omului (și nu mă refer la organul fizic care pompează sângele în organism, ci la ceea ce Biblia numește inimă, adică „kardia” în limba greacă originală, care este centrul voinței și intențiilor individului, omul interior). Pacea care inundă pe cel născut din nou, depășește experiențele anterioare ale persoanei respective.
Dacă nu ați avut încă un astfel de moment, nu este prea târziu să vă cereți iertare pentru păcate, să-L rugați pe Domnul Isus să intre cu adevărat în inima dumneavoastră și să vă conducă viața.
Mulți cred că Isus le poate fi Mântuitor, fără să le fie Domn. În realitate, Isus nu ajunge Mântuitorul cuiva fără să-i fie Domn. Dacă după convertire, nu-L lăsăm pe Isus să ne conducă viața, nu vom reuși să ne schimbăm ci vom continua să trăim după vechile noastre reguli, pentru noi înșine. Putem trăi pentru Isus, doar dacă El este Domnul. Fiecare dintre noi știm că nu am reușit să fim buni conducători ai propriei vieți în toate situațiile. Știm și faptul că au fost situații în care chiar dacă știam că vom ajunge să regretăm decizia luată, am continuat pe acel drum. Și bineînțeles, ne-a costat. Omul este limitat de propria cunoaștere și propriile neputințe, deci și rolul de lider al vieții personale va fi unul cu multe eșecuri. Isus, este Dumnezeu și deci este Omniscient (știe totul), Omnipotent (poate totul), Omniprezent (este prezent peste tot). Doar avându-L pe Isus Domn peste viața noastră, cerându-i sfatul și apoi urmându-L, vom reuși să trăim vieți victorioase și să ne încheiem călătoria pe acest Pământ în brațele Tatălui Ceresc.
Recunoașterea limitelor proprii înaintea Lui Dumnezeu, nu ne face slabi, dimpotrivă, este un act corect, onest și foarte necesar în trăirea cu Isus. Dumnezeu nu ne forțează să facem binele și nici să-L urmăm. Nici după ce L-am ales ca Domn, nu ne forțează să facem ce este bine. Duhul Sfânt ne atenționează, ne face conștienți când păcătuim, ca să ne cerem iertare, dar noi alegem dacă ascultăm sau nu.
Omul este duh, are suflet și trăiește într-un trup. Mintea, voința și emoțiile unei persoane, formează sufletul. Duhul nostru, omul dinăuntru, este născut din nou și este perfect, din momentul convertirii. Dar restul este la fel ca înainte și pentru a ne transforma mintea, voința și emoțiile, trebuie să dorim schimbarea și apoi să-L rugăm pe Duhului Sfânt să ne ajute să ne schimbăm. Ca să ajungem acolo unde gândurile, emoțiile și voința naturii firești, carnale să se supună conducerii Duhului Sfânt, unit cu duhul nostru născut din nou, este nevoie de determinare, consecvență și multă auto-disciplină. Dar slavă Domnul, nu trebuie s-o facem singuri. Duhul Sfânt ne ajută și prin El avem în noi și roada Sa, din care face parte și autocontrolul. Schimbarea este un proces de durată, care începe cu reînnoirea minții prin Cuvântul Lui Dumnezeu și continuă practic cât timp trăim pe acest Pământ. Pavel ne îndeamnă în,
Romani 12:2 Să nu vă potriviți chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.
Doar prin studierea Cuvântului Lui Dumnezeu, cerând ajutorul Duhului Sfânt, care ne călăuzește în tot adevărul și prin care Isus locuiește în inimile noastre, vom putea să ne schimbăm mintea, modul de gândire, sistemul de valori, principiile după care ne ghidăm în viața de zi cu zi, mentalitatea în orice domeniu și implicit felul în care relaționăm cu ceilalți oameni. Dragostea, compasiunea și iertarea iau locul urii, indiferenței, neiertării și amărăciunii. Pacea și bucuria înlocuiesc stresul, îngrijorările și teama. Siguranța în purtarea de grijă a Lui Dumnezeu ne ține tari și liniștiți.
Creștinii sunt chemați la părtășie și unitate unii cu ceilalți și este minunat să deveniți parte a unei biserici care predică adevărul Bibliei sau a unui grup de studiu Biblic, unde prin părtășia cu creștini autentici, care trăiesc ceea ce predică, să puteți crește și să ajungeți maturi spiritual. Vă încurajez să nu primiți învățături care nu au bază biblică (adică, orice învățătură să fie susținută de cel puțin două versete citite în context, așa cum spune și Isus în Ioan 8:17), indiferent din ce sursă. De-a lungul anilor această practică a cercetării Cuvântului m-a salvat de multe învățături greșite și Duhul Sfânt m-a condus spre adevăr, ajutându-mă să rămân în Cristos.
Poate ați avut în trecut un moment sincer de pocăință, dar nu ați reușit să-i dați Domnului tot ceea ce vă lega de lume, prin păcat și încet, încet ați alunecat din nou în vechile obiceiuri și stil de viață. Isus vă iubește, nu a încetat niciodată să vă iubească și e gata să vă acorde o nouă șansă, indiferent ce minciuni vă șoptește diavolul, încercând să vă țină sub robia păcatului. Cu cât mai repede Îi cereți ajutorul ca să vă reîntoarceți la El, cu atât mai bine. Isus a murit pe cruce în locul meu și al dumneavoastră, El a făcut tot ce era nevoie, acum depinde doar de dumneavoastră să intrați în posesia beneficiilor jertfei Sale!
Viața cu Isus, în lumina adevărului și a prezenței Lui este singura care merită trăită. Orice altceva, nu oferă decât satisfacții de moment urmate de un gol imens, regrete și gustul amar al vinovăției. Ce sentiment eliberator să știm că Isus a plătit pentru toate păcatele noastre și atâta timp cât este Domnul vieții noastre și trăim în ascultare de El, nimeni și nimic nu ne poate smulge din mâna Lui, nu ne poate separa de dragostea Lui și nu ne poate fura mântuirea (Ioan 10:27-29). Facem fapte bune, pentru că inima noastră a fost schimbată și dorim să facem ce este bine ca să trăim pe placul Lui Dumnezeu, nu ca să ne câștigăm mântuirea.
Suntem mântuiți prin har, prin credință, nu prin fapte (Efeseni 2:8)! Faptele bune vin ca urmare a transformării interioare, pentru că nu mai iubim răul, nici minciuna, ci binele și adevărul! Mântuirea este cadoul Lui Dumnezeu! Mulțumim Doamne!
Alte versete despre mântuire și iertarea de păcate
Efeseni 2:8-10 Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Cristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.
Romani 8:11 Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Cristos Isus din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi.
Tit 3:4-6 Dar, când s-a arătat bunătatea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, şi dragostea Lui de oameni, El ne-a mântuit nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt, pe care L-a vărsat din belşug peste noi prin Isus Cristos, Mântuitorul nostru;
Iacov 1:21 De aceea lepădaţi orice necurăţie şi orice revărsare de răutate şi primiţi cu blândeţe Cuvântul sădit în voi, care vă poate mântui sufletele.
1 Timotei 2:3-4 Lucrul acesta este bun şi bine primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, care voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului.
Marcu 16:15-18 Apoi le-a zis: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură. Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit; dar cine nu va crede va fi osândit. Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi; vor lua în mână şerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşi.”
Matei 28:18-20 Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei şi le-a zis: „Toată puterea (autoritatea) Mi-a fost dată în cer şi pe pământ. Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” Amin.
Faptele Apostolilor 2:36-42 Să ştie bine, dar, toată casa lui Israel, că Dumnezeu a făcut Domn şi Cristos pe acest Isus pe care L-aţi răstignit voi.” După ce au auzit aceste cuvinte, ei au rămas străpunşi în inimă şi au zis lui Petru şi celorlalţi apostoli: „Fraţilor, ce să facem?” „Pocăiţi-vă”, le-a zis Petru, „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Cristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh. Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.” Şi, cu multe alte cuvinte, mărturisea, îi îndemna şi zicea: „Mântuiţi-vă din mijlocul acestui neam ticălos.” Cei ce au primit propovăduirea lui au fost botezaţi; şi, în ziua aceea, la numărul ucenicilor s-au adăugat aproape trei mii de suflete. Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni.
Faptele Apostolilor 16:30-34 I-a scos afară şi le-a zis: „Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?” Pavel şi Sila i-au răspuns: „Crede în Domnul Isus şi vei fi mântuit, tu şi casa ta.” Şi i-au vestit Cuvântul Domnului, atât lui, cât şi tuturor celor din casa lui. Temnicerul i-a luat cu el chiar în ceasul acela din noapte, le-a spălat rănile şi a fost botezat îndată, el şi toţi ai lui. După ce i-a dus în casă, le-a pus masa şi s-a bucurat cu toată casa lui că a crezut în Dumnezeu.
1 Ioan 3:5 Şi ştiţi că El (Isus) S-a arătat ca să ia păcatele; şi în El nu este păcat.
1 Ioan 4:10 Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre.
Apocalipsa 1:5 Și din partea lui Isus Cristos, Martorul credincios, Cel întâi născut din morţi, Domnul împăraţilor pământului! A Lui, care ne iubeşte, care ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său.
ALTE ARTICOLE DESPRE MÂNTUIRE
MÂNTUIREA
Ce spune Scriptura despre mântuirea sufletului.
ÎNTOARCEȚI-VĂ LA DOMNUL
Mai există iertare pentru cine vrea să se întoarcă la Cristos!
MENIU PRINCIPAL
https://www.rapturebibletruth.com/salvarea-sufletului-e-posibil258-doar-prin-isus.html
//////////////////////////////////////////
Spălarea(DOAR) pe mâini a lui Pilat
În scena judecății lui Isus de către Pilat (Marcu 15:2), după ce acesta îl întreabă pe Iisus: ‘Ești tu Împăratul Iudeilor?’, Iisus răspunde ‘Da, sunt’ (‘Este așa cum spui’ sau – mai puțin asumat – ‘Tu o spui’, după altă traducere), iar apoi nu mai spune nimic (în alte locuri – vezi Luca cap. 23 – Iisus nu răspunde la nici o întrebare pe tot parcursul audierii, iar în Ioan cap. 18 recunoaște că este ‘Regele Iudeilor’, dar completează că regatul său nu este în această lume). Rezultă – din evanghelii – că acest stil laconic sau obscur a lui Iisus de a se apăra a fost suficient pentru a-l convinge pe Pilat că Iisus era nevinovat și că merita o șansă în fața mulțimii. Pilat este prezentat aici ca un om rezonabil și chiar conciliant.
Potrivit relatării din Evanghelia după Matei, Pilat se spală pe mâini, în fața mulțimii, declarându-se ‘nevinovat de sângele acestui om drept’ și aruncând vinovăția în spatele mulțimii (care se declară bucuros să o accepte): ‘Sângele lui asupra noastră şi asupra copiilor noştri [să cadă]!”… iar în Evanghelia după Petru (apocrifă), Pilat nu doar că ‘își spală mâinile’, dar, mai târziu, chiar recunoaște divinitatea lui Iisus: ‘ Sunt nevinovat de vărsarea sângelui Fiului lui Dumnezeu’.
Mai departe, la insistența evreilor, Pilat îl trimite pe Iisus la moarte și ordonă ca deasupra lui Iisus, pe cruce, să fie plasată o pancartă inscripționată cu cuvintele ‘Iisus din Nazaret – Regele Iudeilor’ (ceea ce i-ar fi făcut pe preoți să se opună și să ceară ca semnul să indice că Iisus doar ar fi pretins că era Regele Iudeilor).
Dar adevărata față a lui Pilat a fost diferită de cea prezentată în Noul Testament. Pilat din Pont a fost unul dintre cei mai cruzi guvernatori din întregul Împeriu. Philo din Alexandria și, mai târziu, istoricul roman de origine evreiască Flavius Josephus (Iosif Flaviu) au descris modul brutal în care Pilat lovea în sensibilitățile evreilor. De fapt, în anul 37 EN, Pilat a fost înlocuit din funcția de prefect al Iudeei tocmai datorită caracterului și comportamentului său foarte sângeros și vicios. Philo afirma că Pilat ‘avea un caracter răzbunător și furios’, că era ‘inflexibil, o combinație de egocentrism și obstinație’ și că guvernarea sa în Iudeea a fost marcată de ‘corupția sa, de actele sale de insolență, de deposedarea [de averi a] altora, de obiceiul de a insulta oamenii, de cruzimea sa, de uciderea continuă de oameni nejudecați și necondamnați, de nesfârșita, gratuita și teribila sa lipsă de umanitate’. (Philo, Despre misiunea diplomatică la Caius – Cartea XXXVIII).
Într-o provincie cucerită de romani (și condusă de un prefect roman) a fi acuzat că te intitulai rege – și a recunoaște acest lucru (sau a nu afirma contrariul) – era ceva extrem de grav, iar în Iudeea, a răspândi zvonuri mesianice sau a te declara Mesia – indiferent de semnificația pe care o dădeai acestui personaj – era suficient pentru a fi considerat o amenințare politică și suspect de cea mai înaltă trădare. Mai mult ca sigur că Pilat cunoștea semnificația aspirațiilor mesianice ale iudeilor și știa cât de periculoase sunt ele pentru romani.
Mă gândesc că dacă, cu adevărat, Pilat l-ar fi considerat pe Iisus nevinovat, atunci inscripția de pe cruce nu ar fi avut nici un rost. Această inscripție pare a fi o confirmare a faptului că, prin omorârea lui Isus, Pilat vroia să dea un exemplu în rândul evreilor, o atenționare pentru oricine ar mai fi încercat să promoveze mesianismul iudaic.
Probabil că Iisus a fost acuzat și că ar fi încercat să convingă oamenii să nu-și plătească taxele, ceea ce, în Imperiul Roman, era o acuză suficientă pentru a conduce la pedeapsa capitală (iar din Biblie rezultă că Iisus a reușit să convingă vameși / colectori de taxe – ca Levi (Matei) și poate și Zaheu – să-și abandoneze slujbele și să-l urmeze). Acest lucru nu l-ar fi făcut pe Pilat să arate clemență față de Isus.
În plus, din Noul Testament rezultă că Pilat nu știa nimic despre Iisus, ceea ce indică cât de necunoscut era Iisus, și cât de puțin impact a avut el – în timpul vieții – în rândul evreilor! Oricum, ideea că Pilat l-ar fi considerat pe Iisus un ‘om drept’ este abracadabrantă, dar dacă totuși a fost așa, poate ar trebui să ne întrebăm de ce Pilat, după ce, în marea sa ‘înțelepciune’ și ‘compasiune’, i-a ținut partea lui Iisus, a permis totuși soldaților să-l batjocorească atât de tare câteva minute mai târziu. Nu ar fi putut el să influențeze modul în care soldații romani urmau să-l trateze pe Iisus? Nu știa el cum se poartă soldații săi cu condamnații? Nu ar fi putut el să-i oblige pe soldați să manifeste decență?
Bun, dar să vedem de ce Pilat a fost descris ca nevinovat (sau chiar laș și temător), iar evreii sunt descriși ca vinovați de moartea lui Iisus? Răspunsul este destul de evident. Adepții lui Iisus – mai ales cei influențați de Pavel – au vrut să răspândească credința sectei creștine în lumea greco-romană. Ei și-au dat seama că nu au nici o șansă de a-i convinge pe conaționalii lor evrei de divinitatea lui Iisus și de interpretarea mesianică a vieții și morții acestuia, așa că au vrut să scoată secta lor în afara Iudaismului. Prin faptul că nu l-au recunoscut pe Mesia (și pe Dumnezeu) în profetul lor apocaliptic, creștinii au promovat ideea că evreii nu mai sunt demni să fie considerați ‘poporul ales’ al lui Dumnezeu și că poartă vinovăția prigonirii și uciderii Acestuia. Poporul evreu este pus în analogie cu țapul lui Azazel (deci al Diavolului) izgonit în pustietate, pe când Isus este asemănat cu țapul ispășitor sau cu mielul blând sacrificat pentru iertarea păcatelor.
Dacă ar fi venit la Roma să spună ceva de genul: ‘iată, voi, romanii, ne-ați ucis liderul, dar acesta s-a dovedit a fi neprihănitul Fiu al lui Dumnezeu, care a înviat și, în curând, va veni din nou’, mesajul ar fi creat o contradicție cognitivă. A spune cuiva că, pentru a crede ceva (ce oricum este aproape imposibil de crezut), mai întâi trebuie să admită că a greșit, nu este cea mai bună cale de a-l convinge; primul lucru pe care un om îl face este să încerce să se apere de acuza care i se aduce și să opună astfel rezistență la noua idee.
Dar faptul că adepții lui Iisus au avansat ideea: ‘de fapt, prefectul vostru nu i-a găsit nici o vină, iar voi romanii nu sunteți responsabili de moartea lui Iisus; evreii sunt cei care nu l-au recunoscut și l-au dat la moarte’ a fost o mișcare strategică care i-a ajutat să-și avanseze ideile în interiorul lumii greco-romane.
O mână spală pe alta, și amândouă spală fața lucrurilor… În viziunea mea, scena ‘spălării mâinilor’ a fost modul în care creștinii au ‘reîncadrat’ și au ‘cosmetizat’ implicarea romanilor (în frunte cu Pilat) în scena condamnării și morții lui Iisus pentru a-și putea răspândi credința în Imperiul Roman. Cei care ‘s-au spălat pe mâini’ de adevărul cu privire la ceea ce s-a petrecut la procesul lui Isus au fost – mai mult ca sigur – chiar creștinii.
https://poartaluihades.ro/spalarea-pe-maini-a-lui-pilat/
//////////////////////////////////////////
- Cu Ioan în Paradis
Hugo Bouter
“Ferice de cei ce îşi spală hainele ca să aibă drept la pomul vieţii şi să intre pe porţi în cetate!” (Apocalipsa 22:14 ).
Fericirea de a intra în cetatea sfântă
Aceasta este ultima dintre toate “urările de fericire din cartea Apocalipsa” (în total sunt şapte în această carte). Această urare de fericire este în legătură cu Noul Ierusalim, capitala cerească a Împărăţiei păcii. Este fericirea de a intra în aceasta (compară cu Evrei 12:22-24 ). Vedem aici că este o condiţie importantă pentru a intra în cetate – spălarea hainelor – şi observăm dreptul de cetăţean al cetăţii cereşti care este cuprins aici. Este vorba în primul rând de dreptul de a savura din pomul vieţii şi în al doilea rând de a intra prin porţile cetăţii. Amândouă aceste privilegii ne sunt acordate prin credinţă: a avea parte cu Hristos şi de a locui în cetatea lui Dumnezeu intrând pe porţi şi anume în Adunarea glorificată. Apoi vedem şi reversul cu privire la ceilalţi: care sunt afară. Contrastul este izbitor “Afară sunt câinii, vrăjitorii, curvarii, ucigaşii, închinătorii la idoli şi oricine iubeşte minciunea şi trăieşte în minciună” (Apocalipsa 22:15 ). Sfinţenia lui Dumnezeu obligă această excludere, acest afară. Există un “înăuntru” şi “afară” desluşit şi acest lucru are un caracter definitiv. Această exprimare aminteşte de ceea ce scrie Pavel referitor la limitarea Adunării lui Dumnezeu aici pe pământ (1. Corinteni 5:12-13 ).
În cartea Neemia găsim un pasaj unde poporul binecuvânta pe toţi bărbaţii care voiau să locuiască de bună voie în Ierusalim căci cetatea era mare dar numărul locuitorilor era mic (Neemia 7:4 ; 11:1-2 ). În Ierusalimul ceresc situaţia este total alta. Timpul, decizia luată de a locui acolo a trecut. Este de asemenea o mulţime care nu se poate număra, care va locui cetatea. Deasupra tuturor este Domnul care este aici lăudat. El personal este Cel care vorbeşte în acest verset şi anume de la Apocalipsa 22:6 . Aceste “urări de fericire” din acest capitol sunt exprimate de El Însuşi.
Condiţia pentru a putea primi cetăţenia în Sionul ceresc este spălarea hainelor noastre. Aceasta vorbeşte de curăţirea prin sângele lui Hristos şi despre transformarea totală a felului nostru de umblare care este urmarea corespunzătoare. În exprimarea laudei din Apocalipsa capitolul 1 citim că El ne-a mântuit prin sângele Lui de păcatele noastre (Apocalipsa 1:5 ). Unele manuscrise citează aici că El ne-a spălat în sângele Lui de păcatele noastre. În primul rând este vorba de mijlocul (sângele) pentru curăţarea noastră care a fost necesar; în ultimul rând de preţul care a trebuit plătit pentru mântuirea noastră. A fost necesar sângele lui Hristos pentru ca să ne răscumpere (aşa cum este confirmat şi în Apocalipsa 5:9 ), dar totodată să ne spele şi să ne curăţească.
Despre credincioşii care vin din necazul cel mare se spune: “…Ei şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului” (Apocalipsa 7:14 ). Aşadar ei îşi spală chiar hainele lor pentru ca ele să fie albite în sângele Mielului. Aceasta subliniază responsabilitatea noastră proprie prin recunoaşterea vinei şi printr-o stare de judecată de sine să ne apropiem de Dumnezeu dar şi cu o credinţă sinceră de mijlocul de salvare pe care ni l-a oferit Dumnezeu. Un alt mijloc de curăţire şi de iertare a păcatelor nu există: “sângele lui Isus Hristos Fiul Lui ne curăţeşte de orice păcat” (1. Ioan 1:7 ). Paragraful din Apocalipsa 22 foloseşte de asemenea această formă activă: “Ferice de cei ce îşi spală hainele…” (Apocalipsa 22:14 ).
Consecinţa curăţirii noastre
Spălarea hainelor are două urmări: curăţirea prin sângele Mielului ne dă dreptul în primul rând la viaţa eternă (şi anume mâncând din pomul vieţii) şi în al doilea rând dreptul la intrarea în Noul Ierusalim. Noi primim astfel putere deplină sau dreptul de a ne hrăni din pomul vieţii precum şi privilegiul de a intra pe poarta cetăţii. Celor necredincioşi le este interzis sau nu le sunt acceptate aceste două privilegii (Apocalipsa 22:19 ). În viziunea cetăţii sfinte care este prezentată aici lucrurile sunt descrise clar. Era privilegiul apostolului Ioan de a fi răpit în cer şi în final să vadă soţia Mielului – Ierusalimul ceresc -, în toată splendoarea frumuseţii ei (Apocalipsa 4:1-2 ; 21:9 ; 22:5 ). Cerul s-a deschis pentru el şi el a urcat acolo – în extazul duhului – aceasta înseamnă “în duh” – şi a văzut un tron în cer. Acest tron vorbeşte despre guvernarea dreaptă a lui Dumnezeu şi despre domnia Mielului.
La sfârşitul cărţii Apocalipsa se arată că tronul este şi izvorul fericirii şi al binecuvântării . Din tronul lui Dumnezeu şi al Mielului izvorăşte fluviul apei vieţii şi în mijlocul cetăţii, pe strada cetăţii şi pe cele două laturi ale fluviului este pomul vieţii care în fiecare lună are rod şi frunzele pomului sunt pentru vindecarea naţiunilor.
Limbajul folosit pentru a ilustra pomul vieţii este preluat din primul capitol al cărţii Geneza. Această descriere apare şi în promisiunea pentru cel care va birui din Efes (Apocalipsa 2:7 ). A mânca din roadele pomului vieţii este ca şi cum ai mânca din pâinea vieţii, o ilustraţie în a avea părtăşie cu Domnul Isus Hristos. Avem permisiunea (ilustrativ vorbind) de a ne hrăni cu El şi de a primi adevărata viaţă din Dumnezeu şi de a rămâne în El (vezi Ioan 6 ).
Imaginea porţilor cetăţii prin care vom avea permisiunea să intrăm în cetate este cuprinsă în cartea Isaia. Poarta este locul unde se vorbeşte bine. Porţile ilustrează intrarea, singura intrare spre cetate. Numai cei drepţi vor intra prin acestea (compară Isaia 26:2 ; 60:1-22 ). Locul nostru ca cetăţeni din punct de vedere legal ca şi credincioşi este înăuntrul zidului sigur al cetăţii pe care Dumnezeu a pregătit-o. Puterea lui, a acestui zid îi protejează pe ai Săi şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul şi vom fi în preajma tronului lui Dumnezeu şi al Mielului pentru a-I servi Lui şi pentru a-I aduce închinare, pentru a-L adora. Vei avea şi tu parte de această fericire?
Pomul vieţii în mijloc
Primul lucru pe care Ioan l-a văzut în cer (după ce a fost dus de Duhul acolo) a fost tronul şi Cel ce şedea pe tron (Apocalipsa 4:2 ). Era tronul lui Dumnezeu şi al Mielului. Acesta este Hristos (Apocalipsa 22:1 ). În Apocalipsa 5 .6 Mielul este în mijlocul tronului. Aici în Apocalipsa 22 Ioan vede râul apei vieţii strălucind ca cristalul, acel râu care izvorăşte din tronul lui Dumnezeu şi al Mielului. Mielul este izvorul vieţii: viaţa curge din Domnul Isus ca un râu care înviorează. Hristos este viaţa noastră (Coloseni 3:4 ).
Această viziune aminteşte de râul din templu din Împărăţia păcii care urmează să vină, de construcţia templului din care va izvorî din locul tronului lui Dumnezeu (Ezechiel 47:1-12 ). Şi alte amănunte din Apocalipsa 22 cuprind lucrul acesta. Realitatea cerească care depăşeşte gândirea şi cunoştinţa noastră se va oglindi în binecuvântări pământeşti în timpul Împărăţiei de o mie de ani.
Pe cele două laturi ale râului dar şi în mijlocul străzii cetăţii sfinte Ioan vede pomul (sau pomii) vieţii. Râul şi pomii care îl înconjoară este pus aici în legătură cu strada (singular!). În mod vizibil râul curge de-a lungul străzii din aur curat.
Gândind la stradă ne putem gândi la Hristos – drumul sau calea, pentru că Domnul Hristos este Calea. Privind râul gândul ne conduce la curăţie, la prospeţime ceea ce stă în prim plan. Mielul înjunghiat este izvorul apei vieţii, a apei care ne-a curăţit, care ne-a dăruit o viaţă nouă (compară cu Ioan 3:5 ). Dar strâns în legătură cu aceasta vedem pomul vieţii în mijlocul străzii şi pe cele două laturi ale râului (Apocalipsa 22:2 ). Aici este vorba mai mult de viaţă, această roadă care nu se poate compara cu nimic.
Un pom este în Scriptură deseori simbolul unei puteri omeneşti puternice pe pământ (vezi de exemplu Daniel 4 ), însă Hristos este pomul vieţii în Ierusalim, în Ierusalimul de sus. El este Prinţul puternic al vieţii care dăruieşte viaţa cui vrea El (Ioan 5:21 ; 17:2 ). Şi viaţa pe care El o dă este potrivită pentru cer. Dacă Îl cunoaştem pe El prin credinţă avem în El viaţa eternă şi suntem potriviţi în mod desăvârşit să putem apărea în prezenţa lui Dumnezeu.
Hristos este El Însuşi viaţa eternă care a fost la Tatăl şi care ne-a fost descoperită (1. Ioan 1:2 ). El S-a dat pe Sine Însuşi pentru noi la moarte pentru ca să ne poată da viaţa: viaţa unei noi ordini, viaţa care a biruit moartea şi prin care se primeşte cerul. Această viaţă ne-a fost dăruită prin credinţa în Numele Lui. Astfel Hristos este Capul unei noi generaţii de oameni, a devenit Capul unei noi generaţii de oameni: cum este Cel ceresc aşa sunt şi cei cereşti (1. Corinteni 15:48 ). În Ierusalimul ceresc vedem acum pomul vieţii; pomul cunoştinţei binelui şi răului nu este amintit nicăieri în ultima carte a Bibliei. Cum a fost plantat pomul vieţii în mijlocul grădinii Eden aşa este Hristos punctul central al Paradisului lui Dumnezeu (Apocalipsa 2:7 ). Hristos este aici pentru toţi centrul binecuvântării, al vieţii şi al adorării, al închinării. Aici nu mai este păcat, cădere, cuget care să acuze, nici o condamnare, nu este moarte, nu este nici un fel de despărţire de prezenţa lui Dumnezeu. Domnul Isus Hristos a luat asupra Lui toate urmările negative a faptului că omul a mâncat din pomul cunoştinţei binelui şi răului şi astfel El este “pomul vieţii” pentru toţi; a devenit “pomul vieţii” pentru toţi care Îi aparţin Lui. Domnul Isus în mijloc, numai Domnul Isus singur!
În oraşul sfânt cu străzi de aur curge râul apei vieţii.
Acolo este lumină minunată
cum nu a văzut nimeni, dar gloria este:
faptul că acolo Îl vedem pe Domnul Isus Hristos.
https://comori.org/biblia-studiu-biblic/in-paradis/5-cu-ioan-in-paradis/
////////////////////////////////////////////////////
- Cu Hristos în Paradis
Hugo Bouter
“Unul din tâlharii răstigniţi Îl batjocorea şi zicea: nu eşti Tu Hristosul; mântuieşte-Te pe Tine Însuţi şi mântuieşte-ne şi pe noi. Dar celălalt l-a înfruntat şi i-a zis: nu te temi tu de Dumnezeu, tu care eşti sub aceeaşi osândă. Pentru noi este drept, căci primim răsplata cuvenită pentru fărădelegile noastre, dar Omul acesta n-a făcut nici un rău. Şi a zis lui Isus: Doamne, adu-Ţi aminte de mine când vei veni în împărăţia Ta. Isus a răspuns: Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai” (Luca 23:39-43 ).
Testamentul Domnului nostru
Aşa cum reiese din Evanghelie, Domnul Isus Hristos a strigat de şapte ori în timp ce atârna pe cruce. Trei din aceste cuvinte de pe cruce au fost rostite înaintea celor trei ore de întuneric şi trei după acestea în timpul celor trei ore de întuneric. Aproape de sfârşitul lor auzim numai un cuvânt şi anume strigătul inimii din Psalmul 22 : “Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Matei 27:46 ; Marcu 15 : 34). Cu aceasta Domnul dă expresie suferinţelor pe care le îndură pe nedrept şi anume părăsirea de Dumnezeu datorită păcatelor noastre care au fost puse deasupra Lui.
Într-un sens precis aceste şapte cuvinte exprimă ultimele dorinţe, respectiv testamentul spiritual al Mântuitorului care murea. Primele trei cuvinte de pe cruce formează o mărturie deosebită a valorii şi a puterii lucrării lui Hristos. Putem auzi deja aici ce vor însemna urmările suferinţelor de pe cruce. Vedem în aceasta bogăţiile spirituale pe care El pe baza lucrării Sale desăvârşite ni le-a lăsat. Aici este vorba de trei binecuvântări care au fost dăruite prin moartea Lui:
- Iertarea păcatelor corespunzător rugăciunii Domnului către Tatăl în Luca 23:34 ;
- Un loc în Paradis corespunzător promisiunii din Luca 23:43 ;
- Un loc al dragostei care îngrijeşte în mijlocul “familiei” lui Dumnezeu aici pe pământ aşa cum reiese din Ioan 19:26-27 .
În aceste ultime lucruri pe care Mântuitorul le pune la dispoziţie sunt aşadar cuprinse bunurile spirituale pe care le primesc ai Lui prin moartea Sa. El este Cel care lasă moştenire şi se îngrijeşte pentru trecut, prezent şi viitor. Astfel vedem într-o altfel de ordine:
- În ce priveşte trecutul: păcatele noastre sunt spălate prin sângele Său scump. Noi avem iertarea păcatelor;
- În ceea ce priveşte prezentul: El ne dăruieşte un loc de refugiu sau de adăpost în mijlocul familiei copiilor lui Dumnezeu;
- În ceea ce priveşte viitorul: Paradisul lui Dumnezeu în cer este deschis. Ce am putea cere mai mult?
Astăzi vei fi cu Mine în Paradis
Acum despre al doilea cuvânt de pe cruce care cuprinde promisiunea unui loc în Paradisul ceresc: “Adevărat îţi spun: astăzi vei fi cu Mine în rai”. Domnul vorbeşte cu autoritate dumnezeiască. Cuvântul “adevărat” înseamnă “Amin”. Nu este posibilă nici o îndoială privind împlinirea acestei promisiuni. Deşi Domnul Isus era crucificat în slăbiciune, El trăieşte prin puterea lui Dumnezeu. Ceea ce promite, El şi adevereşte.
Din acest verset reies patru concluzii:
- Nu este necesar un timp intermediar (de purificare şi curăţire) înainte ca cel credincios să ajungă în fericire. Domnul Isus spune tâlharului că el chiar azi va fi cu El în rai. Mai departe, în ceea ce priveşte somnul morţii doar trupul se va odihni în mormânt până la înviere. Aceasta contrazice în mod indirect învăţătura despre somnul sufletului care susţine că cei sfinţi care au murit se găsesc într-un fel de “stare de somn” până la înviere.
- Dimpotrivă, cei care au adormit în Hristos se găsesc deja acum în prezenţa nemijlocită a Lui şi sunt conştienţi de lucrul acesta “astăzi vei fi cu Mine în Paradis”. Aşa sună promisiunea Domnului pentru tâlharul care a crezut în El. Acest om aştepta împărăţia mesianică; el credea că Domnul era Împăratul iudeilor şi că El, la timpul hotărât de Dumnezeu, va lua în primire împărăţia Sa: o împărăţie în care şi sfinţii înviaţi vor avea un loc. De aceea el spera că i se va permite să aibă privilegiul şi favoarea Regelui sau Împăratului şi totuşi, iată, a venit ceva mult mai bun: un loc în Paradisul lui Dumnezeu unde putea să se găsească deja în prezenţa nemijlocită cu Domnul la masă.
- În Luca 16 acest loc este denumit “sânul lui Avraam” însă acest lucru era pe când lucrarea Domnului Isus nu fusese încă desăvârşită sau împlinită. După ce El a înviat şi a fost glorificat la dreapta lui Dumnezeu, Avraam, tatăl celor credincioşi nu mai este în centrul atenţiei. La Hristos şi cu Hristos este acum cea mai bună parte. Acest lucru este valabil nu numai pentru starea de tranziţie. Aşadar pentru timpul dintre moarte şi înviere. Pentru învierea celor adormiţi şi transformarea credincioşilor care trăiesc pe pământ până la răpirea Adunării – este valabilă această promisiune: “Şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul” (1. Tesaloniceni 4:17 ).
- Acest loc se numeşte “Paradisul” ca o replică a locului ceresc a grădinii Edenului. Hristos este acolo adevăratul pom al vieţii şi Duhul Sfânt este izvorul de apă vie. Setea şi foamea inimii sunt satisfăcute în orice privinţă. Cei adormiţi în Domnul sunt aşadar deja acum în mod inexprimabil fericiţi.
https://comori.org/biblia-studiu-biblic/in-paradis/3-cu-hristos-in-paradis
//////////////////////////////////////////
- Cu Pavel în Paradis
Hugo Bouter
“E nevoie să mă laud măcar că nu este de folos. Voi veni totuşi la vedeniile şi descoperirile Domnului. Cunosc un om în Hristos care acum patrusprezece ani a fost răpit până la al treilea cer (dacă a fost răpit nu ştiu; dacă a fost în trup nu ştiu: Dumnezeu ştie). Şi ştiu că omul acesta (dacă a fost în trup sau fără trup nu ştiu: Dumnezeu ştie), a fost răpit în rai şi a auzit cuvinte care nu se pot spune şi pe care nu-i este îngăduit unui om să le rostească. Cu un astfel de om mă voi lăuda, dar întrucât mă priveşte pe mine însumi nu mă voi lăuda decât cu slăbiciunile mele” (2. Corinteni 12:1-5 ).
Un om în Hristos
Deoarece învăţători rătăciţi şi apostoli falşi aveau acces în Corint, Pavel vedea că este necesar să aibă o poziţie faţă de ei şi să aibă relaţii cu ei. Aceşti lucrători înşelători se lăudau “după fire”, aceasta înseamnă că ei mergeau sau se orientau după originea lor, după cinstea lor, după felul în care arătau ca şi oameni fireşti. Pavel nu voia totuşi să se laude. Pavel nu voia însă să se laude cu el însuşi, ci numai cu un “om în Hristos”.
La ce se referă acest lucru? Când cineva este unit cu Hristos prin credinţă, Dumnezeu nu mai îl vede în starea lui firească ca şi copil al lui Adam. Aşadar cineva este “în Hristos” – aceasta înseamnă că el este strâns legat cu El, este unit cu El. El stă înaintea feţei lui Dumnezeu pe o nouă temelie în teritoriul învierii şi al Duhului de viaţă în Domnul Isus Hristos (Romani 8:12 ). Aşa este cel care este “în Hristos” – o nouă creaţie – şi acesta este singurul lucru pe care apostolul îl considera necesar (2. Corinteni 5:16-17 ; Galateni 6:12-16 ).
Atunci când cineva se laudă ca fiind un “om în Hristos” – nu este aşadar vorba de el însuşi; sau atunci când ne lăudăm cu o persoană ca un “om în Hristos” – nu este aşadar vorba de noi înşine, de propria noastră onoare sau cinste, sau de starea noastră proprie, pentru că acestea dispar toate în lumina cunoştinţei lui Hristos care întrece orice lucru (Filipeni 3:8 ). Aşadar nu este vorba de o experienţă spectaculoasă pe care o facem (o “înălţare la cer” sau chiar corespunzător acesteia o “coborâre în iad”), aceasta ieşind din contextul Bibliei. În Apocalipsa aceasta este complet nesemnificativ şi chiar aceste lucruri complet nesemnificative, ele fiind chiar lucruri care conduc la rătăcire.
“Un om în Hristos” datorează totul lui Hristos: moartea Lui, învierea Lui şi înălţarea Lui la cer. Pe aceasta trebuie pus tot accentul. Aceasta caracterizează poziţia noastră ca şi credincioşi. Noi suntem răstigniţi cu Hristos şi îngropaţi cu Hristos şi înviaţi cu El, chiar mutaţi în locurile cereşti. “Un om în Hristos” este desăvârşit în El, aşezat înaintea lui Dumnezeu (Efeseni 1:4 ; 6:2-6 ). Nu este locul omului firesc, a copiilor oamenilor căzuţi. Este locul tuturor care sunt în Hristos, care s-au făcut una cu El. În principiu aceasta este deja compoziţia oricărui credincios adevărat ca un “om în Hristos”. Curând însă gloria poziţiei va fi descoperită. “De asemenea şi firea aşteaptă cu o dorinţă înfocată descoperirea fiilor lui Dumnezeu” (Romani 18 – 19 ). Noi deducem poziţia noastră înaintea lui Dumnezeu de oameni ai cerului prin faptul că suntem uniţi cu Domnul Isus: “căci cum este Cel ceresc aşa sunt şi cei cereşti” (1. Corinteni 15:48 ). La reîntoarcerea lui Hristos aceasta se va vedea în glorie şi în ceea ce priveşte trupul nostru: aşa cum noi am purtat imaginea primului om – al lui Adam – cel material, cel pământesc, aşa vom purta imaginea ultimului Adam, a Omului glorificat în cer (1. Corinteni 15:49 ).
La Pavel este într-adevăr vorba de “vedenii şi descoperiri” (2. Corinteni 12:1 ) pe care el ca şi “un om în Hristos” le-a experimentat. Nu erau imaginaţii sau invenţii omeneşti şi mă gândesc că există şi o legătură cu viziunea chemării apostolului cum găsim în cartea Faptele Apostolilor 9:22-26 . Când Pavel a fost luminat de lumina din cer a priceput pentru întâia oară că Isus pe care el Îl prigonea este Capul din cer cu care erau uniţi toţi cei care Îi aparţineau aici pe pământ. Hristos trăieşte în mădularele Sale de pe pământ şi invers: ei sunt uniţi cu Capul lor în cer. Hristos în noi şi noi în Hristos: aceasta este taina Adunării a cărei administraţie o primise Pavel.
Paradisul şi al treilea cer
Pavel – el însuşi – nu se lăuda cu descoperirile pe care le primise în contradicţie cu publicitatea care se face în timpul nostru. El vorbeşte foarte rar despre acestea. Trecuseră deja patrusprezece ani de când fusese răpit în al treilea cer (o perioadă de timp remarcată şi în Galateni 2:1 ).
Apostolul dădea cinste lui Hristos Căruia I se cuvine toată cinstea. El – Pavel – se numeşte pe sine însuşi “un om în Hristos”. Urmare a lucrării lui Hristos sunt uniţi toţi credincioşii adevăraţi cu El cu Domnul Isus în cer. Capul ceresc reprezintă sau coordonează mădularele Lui. Unde este El, Domnul Isus, suntem şi noi înaintea Feţei lui Dumnezeu. Ca şi “oameni în Hristos” suntem binecuvântaţi şi suntem plăcuţi în Domnul Isus Preaiubitul. De aceea locul tuturor credincioşilor adevăraţi este în al treilea cer şi aceasta se va aduce la îndeplinire curând devenind o realitate deplină când Adunarea va fi ridicată.
Al treilea cer este “cerul cerurilor” (Psalmul 148:4 ). Acesta este locul locuirii nemijlocite a lui Dumnezeu. Putem gândi la încorporarea templului şi a cortului: după curtea din faţă şi locul sfânt urmează locul prea sfânt sau “sfânta sfintelor”. Acesta era locul unde Dumnezeu era pe tron şi unde în ziua cea mare a împăcării în sângele jertfei pentru păcat care era adusă de marele preot în locul sfânt înfăptuia împăcarea (Levitic 16 ; Evrei 13:11 ).
Făcând legătura, Pavel spune că el a fost răpit şi în Paradis (2. Corinteni 12:3-4 ). Eu nu cred că este vorba de cu totul alt loc decât al treilea cer referitor la Paradis despre care el a vorbit întâi. Presupunem că este o parte a celui de al treilea cer sau o parte a cerului al treilea. Este vorba de aceeaşi persoană (un om în Hristos), şi Pavel repetă în final că el nu ştie dacă lucrurile s-au petrecut în trup sau în afara trupului. Paradisul (un spaţiu înconjurat cu un zid, o grădină a desfătărilor) cuprinde savoarea şi binecuvântările care sunt în acest loc. Această grădină cerească este plină de gloria lui Dumnezeu. După aceasta, Pavel face referire la “cuvinte inexprimabile” care se aud acolo. Asupra semnificaţiei lor vom fi încunoştinţaţi imediat.
Răpit în trup sau în afara trupului
Pavel a fost răpit în al treilea cer. Aceasta constituie o experienţă care s-a petrecut instantaneu (compară cu Matei 11:12 ; Ioan 10:12 ; 28:29 ; Faptele Apostolilor 8:39 ; 23:10 ; 1. Tesaloniceni 4:17 ; Iuda 23 ; Apocalipsa 12:5 ). Această răpire poate fi o răpire a simţului, un extaz al duhului (compară Faptele Apostolilor 22:17 şi 2. Corinteni 5:13 ), dar poate să fie şi în realitate “în trup”. Istoria evanghelistului Filip confirmă că această ultimă prezumţie nu era imposibilă căci Duhul Domnului l-a luat şi l-a răpit astfel că famenul etiopian nu l-a mai văzut (Faptele Apostolilor 8:39 ).
Aceasta este important pentru subiectul nostru pentru că noi ca şi credincioşi vom fi curând luaţi împreună dintr-odată de pe pământ şi vom merge cu Domnul în văzduh. Aceasta nu este un este un extaz al duhului. Acest lucru va fi “în trup”: şi anume în trupul transformat al vieţii până la sosirea Domnului, respectiv în trupul înviat de Domnul Isus, trupul celor adormiţi. Aceasta are loc după cuvintele apostolului din 1. Tesaloniceni 4:15-17 la răpirea Adunării. Credincioşii vor fi luaţi de pe pământ la răpire în mod neaşteptat. Unele traduceri nu vorbesc despre “luare” ci despre “răpire” a Adunării (în engleză “rapture”, în olandeză “wegvoering”, spaniolă “arrebatamiento”).
Pavel spune de două ori că el într-adevăr nu ştie dacă ceea ce s-a petrecut s-a petrecut în trup sau în afara trupului “Dumnezeu ştie” (2. Corinteni 12:2-3 ). Aceasta Îi era cunoscut numai lui Dumnezeu. Despre Ioan se spune de fapt în ultima carte a Bibliei de câteva ori că el era “în duh” sau entuziasmat în duh (Apocalipsa 1:10 ; 4:2 ; 17:3 ; 21:10 ). Aceasta a avut loc aşadar evident în afara trupului deşi tot ceea ce el vedea şi auzea după de a fost “ridicat” în cer (Apocalipsa 4:1 ) el a putut sesiza foarte exact.
Însă Pavel a fost luat şi ridicat dintr-odată de pe pământ şi aceasta atât de instantaneu încât nu a putut constata dacă a fost un entuziasm al duhului sau o realitate (compară şi Apocalipsa 12:9 ). Aşadar ambele variante puteau fi adevărate şi, privite biblic, ambele reale, căci credincioşii care au adormit sunt deja acum “în afara trupului” cu Hristos în Paradis însă curând ei vor fi luaţi în casa Tatălui şi împreună cu ei şi noi cei care suntem în viaţă la sosirea Domnului şi aceasta în realitate “în trup” şi anume duşi în al treilea cer în casa Tatălui; şi aşa vom fi acolo totdeauna cu Domnul!
Patru lucruri inexprimabile
Atunci ni se va permite şi nouă – cine ştie cât de curând – să fim martori ai cuvintelor inexprimabile care se aud acolo. Pavel nu aminteşte de către cine se exprimă aceste cuvinte: de sfinţii din cer, de îngeri sau de Dumnezeu Însuşi. Aceasta ne rămâne ascuns. În ultima carte a Bibliei asistăm la numeroase comunicări şi descoperiri profetice prin personajele din cer. În mod clar acolo nu este vorba doar de o categorie de “cuvinte inexprimabile”. Ioan a trebuit să pecetluiască numai ce vorbeau cele şapte tunete (Apocalipsa 10:4 ). La fel de puţin putem să acceptăm că Pavel nu ar fi înţeles aceste “cuvinte inexprimabile”. Dimpotrivă erau “extraordinare” sau “nemaipomenite” descoperiri pe care le-a înţeles (2. Corinteni 12:17 ). Le-a înţeles, altfel n-ar fi necesar să i se pună un ţepuş în carne şi de fapt nu ar fi fost pericolul ca el să se mândrească şi să se autosupraaprecieze.
Poate trebuie să gândim la numeroase descoperiri pe care Pavel le-a primit cu privire la adevărurile despre Hristos şi despre Adunare, taine cu privire la viitorul precum şi la reabilitarea poporului Israel, cu privire la răpirea Adunării şi altele. Foarte multe din acestea sunt cuprinse în epistolele lui. Caracterul lor inexprimabil are legătură cu felul ceresc, dumnezeiesc al acestor taine aşa cum se va experimenta în Paradis. Totuşi nu a fost permis niciunui om de pe pământ să rostească aceste experienţe cereşti. Duhul Sfânt a comunicat acestea lui Pavel şi celorlalţi apostoli deja aici pe pământ în adevărul cu totul dumnezeiesc (Ioan 16:13 ).
Nu este aşadar nici o îndoială că apostolul a luat cunoştinţă într-adevăr de aceste descoperiri cereşti pe care noi le vom cunoaşte în curând în totalitate (1. Corinteni 13:12 ). În timp ce el era în al treilea cer, savurarea acestor lucruri nu însemna pentru el nici o problemă. Însă de îndată ce el a fost din nou pe pământ, pentru el era necesar un ţepuş în trupul lui (este posibil să fie vorba despre o suferinţă sau o durere a ochilor; Galateni 4:13-15 ) pentru ca el să nu se mândrească datorită cunoaşterii acestor descoperiri extraordinare. Pavel era pe pământ; nici el nu era desăvârşit.
Credincioşii adormiţi savurează însă deja în Paradis aceste lucruri minunate cereşti. Fericirea în starea de tranziţie nu se deosebeşte în felul ei de starea care aşteaptă pe cei credincioşi în eternitate pentru că Domnul Isus Hristos este nemijlocit cu cei care au adormit în Hristos (Filipeni 1:23 ) şi lucrul acesta aduce fericirea. Scriptura nu face nici o deosebire în ceea ce priveşte starea de tranziţie şi starea eternă şi această deosebire nu se face nici cu privire la cei necredincioşi: seriozitatea şi caracterul chinurilor din iad şi a iazului de foc sunt de aceeaşi măsură.
Aici pe pământ totuşi ne bucurăm deja “în Hristos” cu o bucurie negrăită şi strălucită (1. Petru 1:8 ). Această bucurie cerească nu se poate cuprinde în cuvinte dar noi vedem strălucirea ei între altele pe faţa lui Ştefan (Faptele Apostolilor 6:15 ; 7:55 ); de aceea putem să mulţumim permanent lui Dumnezeu şi Tatăl pentru darul Lui “inexprimabil” (2. Corinteni 9:15 ) şi anume pentru darul Fiului Său preaiubit şi pentru darul Duhului Sfânt (Ioan 4:10 ). Cine poate cuprinde bogăţia acestor daruri dumnezeieşti?
De acum înainte Duhul Însuşi se roagă cu “suspine negrăite” (Romani 8:26 ). Duhul care locuieşte în cei credincioşi produce în inimile noastre rugăciuni “după voia lui Dumnezeu”, mijlociri pentru “sfinţi” (Romani 8:27 ). Bogăţiile inexprimabile ale unui Dumnezeu trinitar ne stau aşadar aici pe pământ la dispoziţie!
https://comori.org/biblia-studiu-biblic/in-paradis/4-cu-pavel-in-paradis
/////////////////////////////////////////
(Pentru spalarea de rapanul exterior,dar si de raia interioara -Marcu 7/14-23)…1 Ioan 1:7. Dar dacă umblăm în lumină,by john Fischer
1 Ioan 1:7. Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuş este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sîngele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat.
Cuvantul aduce in atentie cate-va conditii celor care pretind ca sunt credinciosi. Zic credinciosi, pentruca putini cunosc acest termen de copil al lui Dumnezeu. Si o sa vedem ceva mai jos despre ce este vorba cand fac diferenta intre crestini si copii ai lui Dumnezeu.Ori care ar fi omul este pacatos si aceste pacate nu pot fi inlaturate cu nimic altceva decat prin spalarea cu sangele Domnului Hristos.Apostolul Ioan insuflat de Duhul lui Dumnezeu aduce inaintea noastra acest adevar de necontestat. Cu toate ca sunt unii religiosi care aduc, pun langa acest singe sfant al Fiului lui Dumnezeu apa.Am primit aceste cuvinte pe care le redau mai jos.Si in viziunea celor “credinciosi” nu mai este nevoie de acest sange sfant al Fiului lui Dumnezeu. Iata ce spune un articol al celor care se chem ei insusi crestini.Izvorul Tămăduirii, apa care spală păcatele…..
Am copiat doar aceste cuvinte ca sa arat in ce intuneric poate sta cea mai mare parte din asa zisi compatriotii ai nostri de neam.La nivel national tara se numeste crestina. Si nu e rau, numai ca nu sunt calificati sa fie numiti crestini de Sfanta Scriptura care este Cuvantul lui Dumnezeu, avand intreaga autoritate.Iata ce citim la inceputul acestui verset,Dar dacă umblăm în lumină, Negresit ca ap, Ioan vorbeste unora care se adunau in jurul Domnului Hristos. Acestia recunosteau singura sursa de spalare a pacatelor Sangele scump al Domnului Hristos.Dar ca sa stim ca suntem ai Domnului Hristos este necesar sa ne incadram in aceasta condite aratata de Cuvantul lui Dumnezeu.umblăm în lumină,Am o intrebare la care personal am si raspuns.Se gaseste lumina in multimea care se considera crestina?Raspunsul la aceasta intrebare este usor de dat. Negresit ca prin viata pe care o au si o traiesc este dominata de pacat.
Advertisements
REPORT THIS ADPRIVACY
Se aplica versetul de mai sus la toata multimea care se numeste crestina? Ne gresit ca nu.Iata dece am spus ceva mai sus ca poporul din care facem si noi parte traieste in intuneric.Acestia dupa cum stim resping acest nume scump al Domnului Hristos. Si totusi sunt amagiti crezand in sinea lor ca, apa poate spala pacatele Si uite cata ignoranta ca mai cheama si Izvorul Tămăduirii,Am zis crezand,ca au si ei o credinta naturala pe care o exerseaza. Nu este vorba de credinta data de Dumnezeu ca dar si care te duce la sangele Domnului Hristos nu la APA.Singurul care in decursul vieti lui pe pamant care a tamaduit, vindecat si fizic dar si sufleteste a fost Domnul Hristos.Oamenii se amagesc ei isusi si mai sunt amagiti si de cei care pretind ca sunt slujitori ai lui Dumnezeu.Am sa inchei ca nu-mi place sa vorbesc decat despre cei rascumparati.Si despre ce are Cuvantul de spus cu privire la ei si la relatia lor unul cu altul ca frati in Domnul Hristos.
Nu suntem indreptati sa ne gidam dupa niciun om ci numai dupa Cel ce este lumina.după cum El însuş este în lumină, Despre care om in decursul istoriei s-a putut spune ca el este lumina ca oameniii sa il urmeze?.Nu a fost niciunul pe care am putea sa il asemanam cu Mantiuitorul nostru iubit.Nu ne cere Cuvantul nimic mai mult decat sa ne uitam la Cel ce ne-a rascumparat.Rezultatul umblari in lumina este acesta:avem părtăşie unii cu alţii; Deseori relatiile intre frati sunt intrerupte din pricina ca unul sau altul nu umbla in lumina.Nu poate sta intunericul la olalta cu lumina. Iata dece ap, Ioan indeamna pe frati sa umble in lumina, ca relatia lor a unuia cu a altuia sa nu se intrerupa de intunericul care ar putea veni prin interpunerea unui pacat in viata unuia sau a altuia din cei ce se strang la olalta.
Apoi umbland in lumina vom avea partasie cu Cel ce este lumina.Daca dintrun motiv sau altul intunericul a patruns in viata avem asigurarea ca; sîngele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat.Ma intorc putin la ideeia ca apa poate curati pacatele dupa cum sustin cei care nu au nici-o partasie cu Domnul Hristos care este lumina.Iata dece Mantuitorul a venit pe pamant ca sa-si verse sangele Lui la cruce,ca sa poata spala pacatele.Si aici este o intrebare care se poate pune bazata tot pe Cuvantul lui Dumnezeu. Cei mai multi care sunt cat de cat constienti ca Pacatele nu vor fi spalate decat de sangele Fiului lui Dumnezeu.Unii poate vor argumenta si vor spune ca spalarea este a intregi lumi.Lucrurile nu stau asa cum am vrea noi cei mai multi. Ele au un raspuns in Cuvant prin cuvintele Mantuitorului.Ioan 6:44. Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimes; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.Asa ca,ramane sa intelegem ca acest sange neprihanit al Domnul;ui Hristos nu va spala decat pacatele celor care sunt directati de Dumnezeu la aceasta sursa de curatire.
Advertisements
REPORT THIS ADPRIVACY
Est usor sa vedem dece lumea is alege aceasta alternativa APA, crezand ei ca are acelasi efect ca si sangele Domnului Isus.Sau pur si simplu ignorand sangele si alegand apa pe care o vad cu acesti ochi trupesti.Apocalipsa 7: 14…….ei şi-au spălat hainele, şi le-au albit în sîngele Mielului. Nu citim ca si-au spalat in APA.Daca apa at fi putut sa spele, nu mai era necesar sa sufere, sa moara Fiul lui Dumnezeu. Acest sacrificiu a fost enorm.Nu poti sa iti dai seama cat la costat pe Fiul lui Dumnezeu acest sacrificiu, numai atunci cand esti adus la viata si ai aceleasi simtaminte ca ale Mantuitorului.Cei ce au fost adusi la vita nu au nici-o motivatie, dar apsolut nici una ca sa se duca la om si sa is marturiseasca pacatele. Citim ca acest sange curateste de orice păcat.Dece curateste apsolut toate pacatele?Pentruca din clipa aduceri la viata cel curatit traieste intr-o partasie sfanta cu Domnul Isus.Inaintea Lui, mizeria nu poate sta.Ochiul Lui este prea curat sa o poata privi.Iata dece cei mantuiti ar trebui sa aiba deplina incredere ca ei vor intalni pe Mantuitorul lor la venirea Lui pe nori cerului. Si ca vor fi cu El vesnic.Conditia sa avem partasie unii cu alti este,”Umblarea in lumina”
John Balarie
Los Angeles California!
////////////////////////////////////////////
Sângele lui Isus, by Mary Fairchild
Explorați importanța sângelui lui Isus Hristos
Biblia privește sângele ca simbol și sursă de viață. Leviticul 17:14 afirmă: „Căci viața fiecărei făpturi este sângele ei: sângele este viața ei …” ( ESV )
Sânge joacă un rol major în Vechiul Testament.
La primul Paște din Exod 12: 1-13 , sângele unui miel a fost afișat pe partea superioară și pe partea laterală a fiecărei rame a ușii, ca semn că moartea ar fi avut deja loc, așa că Îngerul morții va trece peste el.
O dată pe an, în Ziua Ispășirii (Yom Kippur) , marele preot va intra în Sfânta Sfintelor pentru a oferi un sacrificiu de sânge pentru a ispăși păcatele poporului. Sângele unui taur și al unei țapi a fost stropit pe altar. Viața animalului a fost vărsată, dată în numele vieții poporului.
Când Dumnezeu a încheiat un tratat de legământ cu poporul său la Sinai, Moise a luat sângele boilor și a stropit jumătate din el pe altar și pe jumătate pe poporul lui Israel. (Exod 24: 6-8)
Sângele lui Isus Hristos
Din cauza relației sale cu viața, sângele înseamnă oferirea supremă a lui Dumnezeu. Sfințenia și dreptatea lui Dumnezeu cer ca pedeapsa să fie pedepsită. Singura pedeapsă sau plată pentru păcat este moartea veșnică. Oferirea unui animal și chiar moartea noastră nu sunt suficiente pentru a plăti pentru păcat. Ispășirea necesită un sacrificiu perfect, fără pată, oferit în mod corect.
Isus Hristos , singurul Dumnezeu-om desăvârșit, a venit să ofere jertfa pură, completă și veșnică pentru a face plata pentru păcatul nostru.
Evrei capitolele 8-10 explică frumos cum Hristos a devenit eternul Mare Preot, care a intrat o dată pentru totdeauna în cer (Sfântul Sfintelor) nu prin sângele animalelor sacrificate, ci prin sângele său prețios pe cruce. Hristos și-a revărsat viața în sacrificiul ispășitor pentru păcatul nostru și păcatele lumii.
În Noul Testament, sângele lui Isus Hristos devine astfel temelia noului legământ al harului lui Dumnezeu. La Cina cea de Taină , Isus le-a spus ucenicilor Săi: „Aceas pahar care este turnat pentru voi este legământul cel nou în sângele Meu” (Luca 22:20, ESV)
Piesele imorale exprimă natura prețioasă și puternică a sângelui lui Isus Hristos. Să cercetăm Scripturile acum pentru a afirma semnificația lor profundă.
Sângele lui Isus are puterea de a:
Răscumpărați-ne
În El avem răscumpărarea prin sângele Său, iertarea greșelilor noastre, după bogățiile harului Său … ( Efeseni 1: 7, ESV)
Cu sângele său – nu sângele de capre și viței – a intrat în Sfânta Sfinte pentru totdeauna și ne-a asigurat răscumpărarea pentru totdeauna. (Evrei 9:12, NLT )
Ne apropiați de Dumnezeu
Căci Dumnezeu la prezentat pe Isus ca jertfă pentru păcat. Oamenii sunt făcuți drept cu Dumnezeu atunci când ei cred că Isus și-a sacrificat viața, vărsându-și sângele … ( Romani 3:25, NLT)
Plătește răscumpărarea noastră
Căci știi că Dumnezeu a plătit o răscumpărare pentru a te salva de viața goală pe care ai moștenit-o de la strămoșii tăi. Iar răscumpărarea pe care a plătit-o nu era doar aur sau argint. Era sângele prețios al lui Hristos, Mielul păcătos și fără pată al lui Dumnezeu. (1 Petru 1: 18-19, NLT)
Și au cântat o cântare nouă spunând: „Vrednic ești să iei cartea și să-ți deschizi sigiliile, căci tu ai fost ucis, și prin sângele tău ai răscumpărat poporul lui Dumnezeu din orice trib, limbă, popor și națiune …” ( Apocalipsa 5 : 9, ESV)
Spălați pacatul departe
Dar dacă trăim în lumină, așa cum Dumnezeu este în lumină, atunci avem părtășie unul cu celălalt, iar sângele lui Isus, Fiul Său, ne curăță de orice păcat. (1 Ioan 1: 7, NLT)
Iertati-ne
Într-adevăr, sub lege aproape totul este curățat cu sânge și fără vărsarea sângelui nu există iertare a păcatelor . (Evrei 9:22, ESV)
Gratuit pT noi
… și de la Isus Hristos. El este martorul credincios al acestor lucruri, primul care a înviat din morți și conducătorul tuturor împăraților lumii. Toată gloria față de cel care ne iubește și ne-a eliberat de păcatele noastre, vărsându-și sângele pentru noi. (Apocalipsa 1: 5, NLT)
Justificați-ne
Deoarece, prin urmare, am fost îndreptățiți acum prin sângele Său, cu atât mai mult vom fi mântuiți de el din mânia lui Dumnezeu. (Romani 5: 9, ESV)
Curăță conștiința noastră vinovată
Sub vechiul sistem, sângele caprelor și taurilor și cenușa unei tinere vacă ar putea curăța corpurile oamenilor de impurități ceremoniale. Gândește-te doar cu cât mai mult sângele lui Hristos ne va purifica conștiințele de fapte păcătoase pentru a ne putea închina Dumnezeului cel viu. Căci prin puterea Duhului cel veșnic, Hristos Sa oferit lui Dumnezeu ca o jertfă perfectă pentru păcatele noastre.
(Evrei 9: 13-14, NLT)
Sfințiți-ne
De asemenea, Isus a suferit și în afara porții, pentru a sfinți poporul prin sângele său. (Evrei 13:12, ESV)
Deschideți calea spre prezența lui Dumnezeu
Dar acum v-ați unit cu Hristos Isus. Odată ce ați fost departe de Dumnezeu, dar acum v-ați apropiat de el prin sângele lui Hristos. (Efeseni 2:13, NLT)
Și astfel, dragi frați și surori, putem intra cu îndrăzneală în Sfânta Sfintelor din cer, datorită sângelui lui Isus. (Evrei 10:19, NLT)
Dă-ne pace
Căci Dumnezeu, cu toată plinătatea lui, a fost încântat să trăiască în Hristos și prin el Dumnezeu a împăcat totul cu el însuși. El a făcut pace cu tot ce este în cer și pe pământ, prin sângele lui Hristos pe cruce. ( Coloseni 1: 19-20, NLT)
Depășiți dușmanul
Și l-au biruit prin sângele Mielului și prin cuvântul mărturiei lor și nu i-au iubit viața până la moarte. (Apocalipsa 12:11, NKJV )
https://ro.eferrit.com/sangele-lui-isus/
Omule, Poporule, degeaba a murit, luptând Iisus până la sânge contra păcatului, dacă rămâi tot mort în păcat, dacă nu mori faţă de satan tu, care ai ca tată pe diavol(Ioan cap.8/44) ; Degeaba îl crezi, dacă nu-i permiţi să întrupeze Învăţătura Dumnezeiască -Constitutia Cerească- în omul lăuntric, născut din nou;Dacă nu-l ÎNTRONEZI drept căpetenie- biruitoare! Nu este nevoie să-ţi baţi singur cuie, dacă-l crezi că s-a jertfit şi în locul celui mai păcătos om, să moară pentru fiecare- precum bobul de grâu căzut în Ţarină, să rodească Belşugul Cristic în omul umplut cu Plinătatea Lui. În zadar crezi în răstignirea Lui, dacă nu te faci părtaş cu suferinţa Lui, pentru ingroparea eului (căci mortul de la groapă nu se mai întoarce); Astfel rămâi una cu moartea Lui eliberatoare, singura care te scapă de cârpeala creştină,de împietrirea, neputinţa, răutatea, curvia, propria “credinţă” (Gal.5/20), dimpreună cu tot ce ştii, ce faci şi ce ai în sine, (pentru că nimic bun nu locuieşte în omul neânoit Rom.cap.7)…Duhul Sfant trimis ca să nu rămânem orfani (Ioan 14/18) nu poate turna Gândirea Nou Testamentală în butoaiele mentalităţii învechite, dogite,ruginite (Mat.9/16,7)… Numai dacă prin Credinţa Cristică te botezi în Moartea Lui, poţi deveni una cu învierea, înălţarea, rodirea, bunătatea, blândeţea, iertarea, trăirea, iubirea, slujirea, credincioşia şi cu toate bunătăţile, sfinţeniile şi frumuseţile Lui
Întrebare: De ce a trebuit ca Iisus să se hraneasca din atât de multă suferință?
Răspuns:
Isaia 52:14 declară, “După cum pentru mulți a fost o pricină de groază—atât de schimonosită Îi era fața, şi atât de mult se deosebea înfățişarea Lui de a fiilor oamenilor.” Iisus a suferit foarte sever în timpul încercărilor, torturii şi crucificării (Matei 27; Marcu 15; Luca 23; Ioan 19). Oricât de îngrozitoare au fost suferințele Sale fizice, nu se puteau compara cu suferințele spirituale prin care El a trecut. 2 Corinteni 5:21 spune, “Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.” Iisus a purtat păcatele întregii lumi (1 Ioan 2:2). Păcatul L-a făcut pe Iisus să strige, “Dumnezeul meu, Dumnezeul Meu pentru ce M-ai părăsit?” (Matei 27:46). Aşadar, oricât de brutale au fost suferințele fizice ale lui Iisus, acest lucru era nimic comparativ cu faptul că a trebuit să îndure păcatele noastre şi să moară pentru a plăti pedeapsa pentru ele (Romani 5:8).
Isaia a profețit suferințele lui Iisus într-un limbaj foarte clar: “Disprețuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obişnuit cu suferința, era aşa de disprețuit că îți întorceai fața de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiți” (Isaia 53:3, 5). Psalmul 22:14-18 este un alt pasaj puternic care a prezis suferințele lui Mesia: “Am ajuns ca apa, care se scurge, şi toate oasele mi se despart; mi s-a făcut inima ca ceara, şi se topeşte înlăuntrul meu. Mi se usucă puterea ca lutul, şi mi se lipeşte limba de cerul gurii: m-ai adus în țărâna morții. Căci nişte câini mă înconjoară, o ceată de nelegiuiți dau țârcoale împrejurul meu, mi-au străpuns mâinile şi picioarele: toate oasele aş putea să mi le număr. Ei, însă, pândesc şi mă privesc; îşi împart hainele mele între ei, şi trag la sorț pentru cămaşa mea.”
De ce a trebuit ca Iisus să sufere aşa de rău? Unii cred că torturarea fizică a lui Iisus era parte a pedepsei Sale pentru păcatele noastre. Într-o oarecare măsură, este adevărat. În acelaşi timp, tortura la care a fost supus Iisus vorbeşte mai mult de ura şi cruzimea omenirii decât de pedeapsa lui Dumnezeu pentru păcat. Ura absolută a lui satan pentru Dumnezeu şi Iisus cu siguranță a fost parte a motivației din spatele acelor torturi şi abuzuri necruțătoare. Suferința pe care a îndurat-o Iisus este exemplul final al urii şi furiei pe care omul păcătos le simte față de un Dumnezeu sfânt (Romani 3:10-18).
Întrebare: De ce este importantă învierea lui Iisus Hristos?
Moartea si Invierea lui Isus
Moartea lui Isus nu a fost nicidecum o hotarare a lui Dumnezeu de dupa caderea in neascultare a lui Adam ca fiind o alta alternativa (planul B) dupa ce planul A a fost anulat prin caderea lui Adam in neascultare. Moartea lui Isus a fost asezata de Dumnezeu in planul veacurilor inca inainte de inceputul zidirii unde zice Scriptura: Caci stiti ca nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, ati fost rascumparati din felul desert de vetuire pe care-l mosteniserati de la parintii vostri, ci cu sangele scump al lui Hristos, Mielul fara cusur si fara prihana. El a fost cunoscut mai INAINTE DE INTEMEIEREA LUMII si a fost aratat la sfarsitul vremurilor pentru voi 1Petru 1:19,20. Moartea lui Isus a fost o hotarare cuprinsa in planul maret care nu putea fi schimbata nici anulata. Iata ce gasim scris in Geneza 3:21: Domnul Dumnezeu a facut lui Adam si nevestei lui haine de piele si I-a imbracat cu ele. Hainele de piele a fost hotararea lui Dumnezeu si nu a lui Adam. Hainele de piele erau un simbol unde Dumnezeu prin Isus Hristos Mielul junghiat va imbraca goliciunea lui Adam cu haina mantuirii: Iata Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii! Ioan 1: 29. Moartea lui Isus nu a fost considerata de Dumnezeu ca o alternativa, in cazul in care …. Daca o sa fie nevoie …. Daca nu o sa fie alta sansa, alta cale. Dumnezeu nu poate fi asemanat cu omul muritor, Dumnezeu nu poate fi afectat de nimeni si de nimic in lucrarile Sale, numai de Sine Insusi, deaceea Luca declara: Pe Omul acesta, dat in mainile voastre, dupa SFATUL HOTARAT SI DUPA STIINTA MAI DINAINTE a lui Dumnezeu, voi l-ati rastignit si L-ati omorat prin mana celor faradelege Fapte 2:23. Moartea lui Isus a fost declarata dealungul tuturor veacurilor ca o binecuvantare pentru neamul omenesc. Moartea lui Isus este o usa deschisa unde se poate vedea slava preafericitului Dumnezeu. Ei cercetau sa vada ce vreme si ce imprejurari avea in vedere Duhul lui Hristos, care era in ei, cand vestea mai dinainte patimile lui Hristos si SLAVA de care aveau sa fie urmate. 1Petru 1:11. Moartea lui Isus este unitatea de masura a dragostei lui Dumnezeu pentru lumea omeneasca: Fiind ca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea …Ioan 3:16. Deci moartea lui Isus trebuie ca are o mare valoare, mai ales pentru faptul ca in ea se manifesta puterea dragostei lui Dumnezeu. Proroci au considerat-o extrem de importanta deaceea au facut din mantuirea aceasta tinta cercetarilor si cautarii lor staruitoare 1 Petru 1:10.
Moartea lui Isus este cu adevarat o taina a lui Dumnezeu si numai prin Duhul Adevarului putem intelege valoarea tainelor ascunse in aceasta lucrare a lui Dumnezeu. Nu fara insemnatate sunt cuvintele Scripturi unde zice: De aceea, cand intra in lume, El zice: Tu n-ai voit nici jertfa, nici prinos, ci Mi-ai pregatit un trup. Atunci am zis: Iata-ma vin sa fac voia Ta Dumnezeule. Prin aceasta voie am fost sfintiti noi, si anume prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, o data pentru totdeauna Evrei 10:5-10. Voia lui Dumnezeu cu privire la venirea lui Hristos in lumea pacatului si a morti era pregatirea unui trup omenesc. Un trup omenesc supus pacatului si morti. Dumnezeu a PREGATIT acest trup. Cred eu ca pregatirea acestui trup a fost facuta potrivit cu voia, planul si intelepciunea lui Dumnezeu. Mentionez ca omul pamantesc prin cele 5 caracteristici pamantesti nu poate sa vada, sa auda, sa judece si sa inteleaga indeajuns voia, planul si intelepciunea lui Dumnezeu desfasurate in lucrarile Sale.
Fie dar ca bunatatea Tatalui Ceresc sa ne calauzeasca prin Duhul, care sa ne lumineze si in aceasta lucrare a lui Dumnezeu referitoare la trupul si moartea lui Isus. Sa luam in considerare cateva scripturi care vorbesc destul de puternic despre PREGATIREA trupului lui Isus. Si Cuvantul S-a facut trup si a locuit printre noi, plin de har si de adevar Ioan1: 14. Cuvantul S-a imbracat (dupa ce S-a desbracat mai intai) cu trupul omenesc pregatit de Dumnezeu, locuind printre noi oameni si devenind unul din noi, potrivit Scripturi care zice: El, (Cuvantul) macar ca avea chipul lui Dumnezeu, totusi n-a crezut ca un lucru de apucat sa fie deopotriva cu Dumnezeu, ci S-a desbracat pe Sine insusi (de chipul lui Dumnezeu) si a luat (S-a imbracat cu) un chip de rob, facandu-Se asemenea oamenilor. La infatisare a fost gasit ca un om, S-a smerit si S-a facut ascultator pana la moarte, si inca moarte de cruce Filipeni 2:6-8. Deasemenea in alta parte zice: Astfel dar, deoarece copiii sunt partasi sangelui si carnii, tot asa si El insusi a fost deopotriva partas la ele, pentru ca prin MOARTE sa nimiceasca pe cel ce are puterea mortii, adica pe diavolul, si sa izbaveasca pe toti aceia care, prin frica mortii, erau supusi robiei toata viata lor. Caci negresit, nu in ajutorul ingerilor vine El, ci in ajutorul semintiei lui Avraam. Prin urmare, a trebuit sa Se asemene fratilor Sai in toate lucrurile, ca sa poata fi, in ce priveste legaturile cu Dumnezeu, un Mare Preot milos si vrednic de incredere, ca sa faca ispasire pentru pacatele norodului. Si prin faptul ca El insusi A FOST ISPITIT in ceea ce a suferit, poate sa vina in ajutorul celor ce sunt ispititi Evrei 2:14-18. Prorocul Isaia declara acest mare adevar cand zice: El a crescut inaintea Lui ca o odrasla slaba, ca un Lastar care IESE DINTR_UN PAMANT USCAT. N-avea nici frumusete, nici stralucire ca sa ne atraga privirile, si infatisarea Lui n-avea nimic care sa ne placa. Dispretuit si parasit de oameni, Om al durerii si obisnuit cu suferinta, era asa de dispretuit ca iti intorceai fata de la El, si noi nu L-am bagat in seama. Totusi, El suferintele noastre le-a purtat, si durerile noastre le-a luat asupra Lui, si noi am crezut ca este pedepsit, lovit de Dumnezeu si smerit. Dar El era strapuns pentru pacatele noastre, zdrobit pentru faradelegile noastre. Pedeapsa, care ne da pacea, a cazut peste El, si prin ranile Lui suntem tamaduiti ……..Isaia 53:2-12.
Trupul pregatit de Dumnezeu trebuia sa se asemene cu trupul omului Adamic cazut in pacat si-n moarte. Dumnezeu a osandit pacatul in firea pamanteasca, trimitand, din pricina pacatului, pe insusi Fiul Sau intr-o fire asemanatoare cu a pacatului. Da aceasta a fost voia lui Dumnezeu, ca in acest trup sa fie inclus tot neamul omenesc, toata rasa Adamica cazuta in pacat si-n moarte. Dumnezeu a judecat pacatul in firea, natura pamanteasca, adica in trupul lui Isus care era defapt de o fire, de o natura asemanatoare cu a pacatului. Pe Cel ce n-a cunoscut nici un pacat, El L-a facut pacat pentru noi, ca noi sa fim neprihanirea lui Dumnezeu in El. Potrivit acestor afirmatii si multe altele care nu sunt amintite aici prin lumina Duhului vedem ca Dumnezeu in planul voiei Sale a hotarat ca trupul pregatit pentru Isus sa fie supus pacatului si mortii. Asa dar cat priveste trupul Sau, Isus putea sa pacatuiasca ca oricare om pamantesc, ca oricare fiu al lui Adam. Totu- si iata ce se spune despre Isus referitor la trupul Sau: El n-a facut pacat si in gura Lui nu s-a gasit viclesug. Isus spre deosebire de Adam a implinit porunca Tatalui, El a umblat in ascultare, cu toate ca putea sa aleaga calea neascultarii. Isus a prezentat in final trupul Sau inaintea lui Dumnezeu ca o jertfa sfanta si curata de un bun miros inaintea lui Dumnezeu. Trupul lui Isus a fost o jertfa sfanta pentruca El a inchinat, a supus, a daruit intreg trupul Sau lui Dumnezeu din dragoste. Trupul lui Isus a fost o jertfa curata inaintea lui Dumnezeu pentruca prin Duhul Sfant Isus a biruit chiar toate ambitiile, toate dorintele ieului Sau, toate gandurile au fost aduse roabe ascultari de Dumnezeu Tatal, asa cum gasim scris despre El: nu voia mea, ci in toate facase voia Ta, astfel trupul Sau a fost o jertfa curata.
Trupul lui Isus a fost o jertfa desavarsita, sau complecta, inaintea lui Dumnezeu pentruca nu a mai ramas nimic in natura Sa pamanteasca sa nu fie biruit, inchinat si daruit din dragoste inaintea lui Dumnezeu Tatal Sau. Cu privire la El sa implinit ceia ce era profetit, ca adica El trebuia sa fie Mielul fara cusur si fara prihana. Isus in trupul Sau a invatat sa asculte prin lucrurile pe care le-a suferit, El a suferit o impotrivire fata de sine si fata de pacat pana la moarte, adica pana cand a biruit, pentruca si El a fost ispitit in toate lucrurile ca si noi, dar fara pacat. Isus prin Duhul a prezentat inaintea Tatalui un trup omenesc complect jertfit, complect injunghiat unde orice dorinta, orice parere, orice gand, orice ambitie, orice voce, orice soapta, orice impotrivire, orice iubire de sine toate roadele naturi pamantesti au fost complect omorate si inlaturate. Dumnezeu a aceptat cu bucurie aceasta jertfa si prin ascultarea lui Isus multimea omeneasca este considerata in stare de neprihanire dupa cum declara apostolul Pavel: Caci, dupa cum prin neascultarea unui singur om, cei multi (multimea omeneasca) au fost facuti pacatosi, tot asa, prin ascultarea unui singur Om, cei multi (multimea omeneasca) vor fi facuti neprihaniti Romani 5:19. In acest trup al lui Isus a fost asezata vina si pacatul neascultari al intregi lumi. Trebuie mentionat faptul caci Isus prin trupul pregatit de Dumnezeu reprezinta, si este inclus tot neamul omenesc, asa dar ce sa intamplat lui Isus sa intamplat la toti oameni, oriunde a ajuns Isus au ajuns toti oameni. Dumnezeu a asezat vina si pacatul omenirii in trupul lui Isus, ca prin ascultarea lui Isus trupul pacatului sa fie restignit, si astfel desbracat de puterea lui, ca omenirea sa nu mai fie roaba pacatului si-a mortii.
Odata ce Isus a ajuns pe muntele Golgota intreaga omenirea a ajuns pe muntele Golgota. Cand trupul lui Isus a fost rastignit pe cruce, intreaga omenirea a fost rastignita impreuna cu El. Stim bine ca omul nostru cel vechi a fost rastignit impreuna cu El, pentru ca trupul pacatului sa fie desbracat de puterea lui, in asa fel ca sa nu mai fim robi ai pacatului. Am fost rastignit impreuna cu Hristos si traiesc…dar nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine. Neamul omenesc nu numai ca a fost rastignit impreuna cu Isus dar cand Isus a murit, intreaga omenirea, toti oameni au murit impreuna cu Isus. Caci dragostea lui Hristos ne strange (adica ne pune impreuna, ne strange, ne aduna impreuna in unul singur, in Isus) fiindca socotim ca, daca Unul singur a murit pentru toti, toti deci au murit. Motivul pentru care a murit El pentru toti este pentru ca odata ce Isus a murit pentu ei, ei sa nu mai traiasca in continuare cum traiau mai inainte, adica sa traiasca pentu ei insisi, pentru natura pamanteasca, ci acum dupa ce au murit impreuna cu Isus sa traiasca pentru Cel ce a murit si a inviat pentru ei, adica sa traiasca o viata noua, viata adusa prin invierea lui Isus. El a purtat pacatele noastre in trupul Sau, pe lemn, pentru ca noi, fiind morti fata de pacate, sa traim pentru neprihanire, prin ranile Lui ati fost vindecati. Este important sa mentionez ca Scriptura dovedeste cu tarie moartea omului vechi, moartea lui Adam cazut in neascultare. Apostolul Pavel declara acest mare adevar unde zice: Tot astfel fratii mei, prin trupul lui Hristos, si voi ati murit in ce priveste Legea, ca sa fiti ai altuia, adica ai Celui ce a inviat din morti, si aceasta ca sa aduceti rod pentru Dumnezeu Romani 7:4. Acum daca am murit impreuna cu Hristos, credem ca vom si trai impreuna cu El. Rastignirea trupului lui Isus potrivit Scripturilor trece mult mai departe de granitele invataturi rastigniri inlocuitoare, unde Isus a fost rastignit IN LOCUL omului pacatos, dar omul pacatos a ramas nerastignit, deci in deplina putere sa pacatuiasca in continuare. Dragi cititori dragostea lui Dumnezeu este mult mai mare decat mintea omului pamantesc. Rastignirea trupului lui Isus este in adevar rastignirea OMULUI VECHI adica rastignirea rasei umane. In trupul lui Isus, Dumnezeu considera intreaga lumea de oameni rastignita fata de pacatul neascultari. Planul Calvarului continua mai departe aducand moartea odata pentru totdeauna a omului pamantesc, adica a intregi omenirii.
Nici moartea lui Isus nu a fost o MOARTE INLOCUITOARE. Daca un oarecare om comite fapte de crima si odata dovedite faptele si judecate, omul acesta este osandit la moarte. Sa presupunem ca un prieten bun cere judecatorului sa moara in locul omului vinovat de crima. Sa presupunem din nou ca judecatorul acepta cerinta pretenului bun si acest prieten este osandit la moarte in locul omului vinovat. Aceasta este numita moarte inlocuitoare, unde prietenul bun moare in locul omului vinovat. Omul vinovat in cazul acesta ramane mai departe neschimbat, netransformat, ramane mai departe in putere de a comite alte crime, starea vietii lui continua mai departe, patima si pacatul care era stapan peste fiinta lui ramane mai departe sa-l stapaneasca ajutandul sa comita alte crime, chiar daca prietenul lui bun ia luat locul, murind in locul lui. Cu totul diferit este cazul unde vinovatul moare el insusi fata de starea lui josnica, fata de patima si pacat, unde starea vietii vinovatului este adusa la sfarsit si ingropata in neputinta pentru totdeauna, unde cel vinovat nu mai traieste si toate faptele lui de crima si ocara au sfarsit pentru totdeauna. Dragi mei moartea lui Isus este considerata de Dumnezeu mult mai mult de cat o moarte inlocuitoare. Moartea lui Isus este moartea lui Adam cel pamantesc, este moartea pacatului si a faptelor firii pamantesti din viata tuturor oamenilor. Apostolul Petru prin Duhul declara ca suferinta si moartea lui Isus trebuie sa fie urmate de o slava, care slava era de fapt motivul suferintelor si morti lui Isus. Un parinte intelept si iubitor cearta pe copii sai si-I corecteaza prin pedeapsa dar toate acestea le face nu de dragul certei nici a pedepsei ce mult mai mult de dragul slavei care urmeaza. In planul lui Dumnezeu erau asezate toate acestea privitoare la Isus inca inainte de intemeierea lumii, nasterea, suferitele, rastignirea si moartea lui Isus, toate impreuna trebuia sa fie urmate de o mare slava.
Dragi mei aceasta lucrare este lucrarea lui Dumnezeu, cum este Dumnezeu asa sunt si lucrarile lui. Toate lucrarile Lui sfarsesc in slava, in glorie, in victoriea deplina a vietii si a bucuriei eterne. Daca rastignirea lui Isus a fost rastignirea intregului neam omenesc, daca moartea lui Isus a fost moartea tuturor oamenilor, ce reprezinta invierea lui Isus? Este invierea lui Isus slava despre care vorbeste apostolul Petru? Este invierea lui Isus motivul principal al rastignirii si al mortii lui Isus? In moartea si invierea lui Isus se intalnesc fata-n fata Sfarsitul si Inceputul. Sfarsitul purtari chipului celui pamantesc, si Inceputul purtari chipului Celui ceresc. Isus a murit din pricina faradelegilor noastre, si a inviat din pricina ca am fost socotiti neprihaniti Romani 4:25. Si invierea lui Isus este invierea noastra a tuturora dupa cum zice Scriptura: Pe voi care erati morti in greselile voastre si in firea voastra pamanteasca netaiata imprejur, Dumnezeu v-a adus la viata impreuna cu El, dupa ce ne-a iertat toate greselile Coloseni 2:13. Daca deci ati inviat impreuna cu Hristos, sa umblati dupa lucrurile de sus, unde Hristos sade la dreapta lui Dumnezeu. Caci daca moartea a venit prin om, tot prin Om a venit si invierea mortilor. Si dupa cum toti mor in Adam, tot asa, toti vor invia in Hristos 1 Corinteni 15:21,22.
Intreaga omenirea este reprezentata, este inclusa in primul si al doilea Adam, potrivit celor scrise in 1Corinteni 15:45-49 in limba Greaca primul si intaiul este una singura persoana, adica omul pamantesc. Al doilea si ultimul este o singura persoana adica Omul ceresc. Omul ceresc este al doilea om aratand faptul ca intre primul si al doilea nu a fost un alt om, apoi tot Omul ceresc este ultimul om aratand faptul ca dupa al doilea om nu mai este nici un alt om, Omul ceresc fiind al doilea si ultimul om. Omul dintai este din pamant, pamantesc, Omul al doilea este din cer. Cum este cel pamantesc asa sunt toti oameni veniti din samanta lui, adica si ei sunt pamantesti. Cum este Cel ceresc asa sunt toti oameni veniti din samanta lui adica si ei sunt ceresti. Si dupa cum bine stim ca tot neamul omenesc AM PURTAT chipul celui pamantesc, TOT ASA tot neamul omenesc VOM PURTA chipul Celui ceresc. Dar mai intai vine nu ce este ceresc, ci ce este pamantesc, ce este ceresc vine mai pe urma. Dupa cum toti oameni au fost asezati de Dumnezeu in Adam cel pamantesc si au fost deplin afectati de neascultarea lui, tot ce sa intamplat lui Adam cel pamantesc sa intimplat deasemenea intregului neam omenesc. Cand Adam a cazut in neascultare, tot neamul omenesc a cazut in neascultare impreuna cu el, cand Dumnezeu la izgonit afara din gradina Eden, tot neamul omenesc a fost izgonit din gradina impreuna cu el. Tot asa toti oameni au fost asezati de Dumnezeu in Adam Cel ceresc, din cauza ascultari Lui tot neamul omenesc a beneficiat de neprihanire, cand Isus a fost rastignit, tot neamul omenesc a fost rastignit impreuna cu El, cand Isus a murit, tot neamul omenesc a murit impreuna cu El, iar cand Isus a inviat din morti, tot neamul omenesc a inviat impreuna cu El. Si dupa cum toti oameni au murit in si odata cu Adam cel pamantesc, si totusi fiecare om gusta moartea la randul cetei sale desi toti au murit prin si impreuna cu Adam cel pamantesc, tot asa toti oameni au inviat in viata in si odata cu Isus, si totusi fiecare om gusta viata, vine la viata la randul cetei sale, desi toti au inviat prin si impreuna cu Isus. Dupa cum toti oameni morti in Adam nu gusta moartea toti deodata, ci fiecare la rindul lui, tot asa toti oameni inviati in Isus nu gusta invierea, adica viata toti deodata, ci fiecare la randul lui. Apostolul Pavel scrie fratilor din Corint despre invierea lui Isus declarand ca invierea lui Isus este in Adevar invierea mortilor, adica invierea tuturor mortilor morti in Adam, unde zice el: Daca nu este o inviere a mortilor, nici Hristos n-a inviat. Dar daca Hristos a inviat, atunci ce sa intamplat cu mortii? Deci invierea mortilor depinde de invierea lui Isus, dar dupa cum Isus a inviat in Adevar, toti morti au inviat impreuna cu El. Apoi continua Apostolul unde zice: Si daca n-a inviat Hristos, credinta voastra este zadarnica, VOI SUNTETI INCA IN PACATELE VOASTRE. Dar daca Isus a inviat ce sa intamplat cu pacatele lor?
Dragi cititori valoarea suferintelor, a morti si a invierii lui Isus este mult mai mare decat am vorbit in putinele cuvinte aratate mai sus. Valoarea si puterea suferintelor, crucificari, morti si invierii lui Isus trece mult mai departe de granitele invataturi de inlocuire, unde marea parte a crestinismului propovadueste ca Isus a suferit in locul nostru, a fost crucificat in locul nostru, a murit in locul nostru si a inviat in locul nostru, in care timp noi adica intreg neamul omenesc, toata samanta lui Adam cel pamantesc, am ramas tot sub puterea firii pamantesti, am ramas tot in pacatele noastre tot in moartea noastra, iar acum depinde de noi daca vrem sa fim eliberati din pacat si moarte. Adevarul este ca Isus nu a suferit pentru El, nu a fost crucificat pentru El nu a murit si-a inviat pentru El, ci toate acestea le-a facut din dragoste PENTRU NOI. Dupa cum Adam cel pamantesc nu a cazut in pacat si apoi in moarte in LOCUL NOSTRU, ci noi fiind asezati in el am pacatuit impreuna cu el si apoi am murit impreuna cu el, tot asa, nici Isus nu a murit si nu a inviat IN LOCUL NOSTRU, ci noi fiind asezati de Dumnezeu in El, am murit impreuna cu El si am inviat impreuna cu El Aleluia! In adevar, daca ne-am facut una cu El printr-o moarte asemanatoare cu a Lui, vom fi una cu El si printr-o inviere asemanatoare cu a Lui. Stim bine ca OMUL NOSTRU CEL VECHI a fost rastignit impreuna cu El, pentru ca trupul pacatului sa fie dezbracat de puterea lui, in asa fel ca sa nu mai fim robi ai pacatului. Caci cine A MURIT, de drept, ESTE IZBAVIT DE PACAT. Acum, daca am murit IMPREUNA CU HRISTOS, credem ca vom si trai impreuna cu El, intrucat stim ca Hristosul inviat din morti NU MAI MOARE, moartea nu mai are nici o stapanire asupra Lui. Tot asa si voi insiva, socotiti-va morti fata de pacat si vii pentru Dumnezeu, in Isus Hristos, Domnul nostru. Deci pacatul sa nu mai domneasca in trupul vostru muritor si sa nu mai ascultati de poftele lui. Sa nu mai dati in stapanirea pacatului madularele voastre, ca pe niste unelte ale nelegiuirii, ci dati-va pe voi insiva lui Dumnezeu, ca vii, din morti cum erati, si dati lui Dumnezeu madularele voastre, ca pe niste unelte ale neprihanirii. Aleluia!
Invierea lui Isus din morti este rodul binecuvantat al mortii Sale pe crucea Calvarului. Fara moartea biruitoare a lui Isus, nu putea sa fie o inviere in viata nemuritoare. Numai cine a murit este izbavit de pacat marturiseste cu indrasneala apostolul Pavel. Asupra omului mort pacatul nu are putere, omul mort nu mai poate fi ispitit de Satan si pacatul nu se mai poate naste. Pacatul are putere asupra omului pamantesc atata timp cat omul este in viata, cand omul moare devine liber fata de pacat dar continua sa fie rob al morti si al Locuintei Mortilor. Moartea omului pamantesc nu este o moarte biruitoare, moartea lui este o plata, sau un rod al pacatului. Omul pamantesc, omul pacatos nu poate niciunde si nicicand sa se impotriveasca sau sa se elibereze de sub puterea morti si a Locuintei mortilor. Cand omul se naste in lumea celor muritori, Satan incepe misiunea lui inca din primele zile a omului nou nascut. Misiunea lui Satan este ca prin veninul voarbelor si soaptelor lui inselatoare sa ispiteasca, sa provoace si chiar sa forteze omul in a umbla pe drumul neascultari, pe drumul pacatului. Cand omul acepta soapta si minciuna lui Satan inselatoare, atunci pacatul ia fiinta, atunci pacatul se naste in fiinta omului. Odata pacatul infaptuit, odata ce pacatul sa nascut prin viclenia si ispita adusa de Satan, moartea vine ca un soldat inarmat si leaga fiinta umana cu legaturile stapanirii ei. Ci fiecare este ispitit, cand este ATRAS de pofta lui insusi si momit. Apoi pofta, cand a zamislit, da nastere pacatului, si pacatul, odata faptuit, aduce moartea. Ferice de cel ce rabda ispita. Caci, dupa ce a fost gasit bun, va primi CUNUNA VIETII pe care a fagaduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc Iacov 1:14,15,12. Moartea lui Isus a fost si este mult diferita de moartea oricarui alt om. Isus a fost si ramane singurul om care a rabdat ispita pana chiar in ultima clipa a morti, Isus a fost judecat si El este singurul om care a fost gasit bun, El este primul rod al vietii, El este primul om care a primit cununa vietii. Moartea lui Isus a fost incununata cu biruinta: Biruinta asupra lui Satan, biruinta asupra pacatului si biruinta asupra omului vechi, omul pacatului. Isus a rabdat ispita.
Puterea intunericului actioneaza asupra omului dupa o randuiala stabilita de Dumnezeu. Puterea intunericului actioneaza asupra omului sub trei forme diferite, cunoscute in Scripturi sub numele de Domnii, Stapanirii si Puterii. Intotdeauna prima actiune asupra omului vine din partea lui Satan, din partea Domniei lui. A doua actiune asupra omului este actiunea Stapanirii pacatului si a treia actiune asupra omului este Puterea mortii. Fara un Satan ispititor, pacatul nu se poate naste, fara pacat moartea nu are putere asupra omului. In gradina Edenului sarpele ispititor a fost primul in actiune. Odata ce omul nu A RABDAT ISPITA, odata ce omul a aceptat soapta otravitoare a sarpelui, pacatul neascultari sa nascut in fiinta omului, iar cand pacatul a fost nascut adica infaptuit, nemiloasa moarte a legat omul cu legaturile trecatoare a timpului si l-a instrainat departe de cununa vietii. Moartea omului este o dovada netagaduita a neascultari lui. Dupa cum viata este rodul pomului Vietii, tot asa moartea este rodul pomului cunostintei binelui si raului. Moartea omului este plata, recompensa, rodul munci si a umblari omului pe drumul neascultari de porunca lui Dumnezeu. Moartea omului este dovada unui om infrant, a unui om biruit, moartea omului nu reflecta nici macar putina bucurie. Mult, foarte mult diferita a fost moartea lui Isus. Inca de la nasterea Sa, Isus a fost continu vizitat de puterea intunericului. Satan a folosit toate metodele lui, toate armele sofisticate, toti experti lui, Satan sa folosit de toate pacatele omenirii, de toate sa folosit ca de niste sageti otravitoare infipte adanc in fiinta lui Isus. Prin toate a incercat, cu toate sa luptat, pe toate le-a adunat, de toate sa folosit, uneori una cate una si de multe ori, multe, foarte multe o singura data, dar Isus A RABDAT ISPITA. Dupa randuiala asezata de Dumnezeu, Satan trebuia prima data sa ispiteasca, sa convinga, sa corupa, sa forteze pe Isus sa acepte macar una din soaptele vrajitoriei lui pentru ca pacatul sa se poata naste in fiinta lui Isus. Asa dar pacatul si moartea stateau in ordinea lor asteptand cu nerabdare rezultatul vicleniei lui Satan.
Suferinta, impotrivirea si rabdarea lui Isus au fost puternic dovedite inca de la nasterea Sa. Dupa cum vechiul Israel depindea de biruinta sau infrangerea tanarului David in lupta sa cu Goliatul Filistenilor, tot asa de biruinta sau infrangerea lui Isus in lupta Sa cu vechiul Sarpe depindea acum intreaga omenire. Rezultatul lui Isus urma sa fie rezultatul intregi omenirii. In lupta aceasta, in cea mai mare lupta din istoria omului, daca Isus putea sa fie ispitit sa faca unul singur pas gresit, numai o mica abatere de la porunca Tatalui. Prin aceia mica abatere pacatul stapanea in continuare iar moartea punea peceta ei peste generatiile de oameni din veacurile viitoare. Dar daca Isus, care reprezinta prin hotararea Tatalui tot neamul omenesc, ramane nemiscat, ramane neanvins de ispita lui Satan, atunci pacatul si moartea nu mai au nici o putere asupra omenirii. Dragi mei cititori, dragi prieteni, suferinta, impotrivirea si rabdarea lui Isus in nemasurata Lui dragoste fata de omenire, nu se poate descrie indeajuns, eu cel putin nu gasesc cuvinte vrednice care sa poarte in ele pe deplin puterea dragostei lui Dumnezeu aratata in Isus Hristos Fiul Sau. Apostolul Ioan repeta in scrierea lui cuvintele lui Isus acolo unde vorbeste El despre iubirea lui Dumnezeu fata de omenire: Fiindca ATAT DE MULT a iubit Dumnezeu lumea…Cat de mult? Cat de mare a fost si este iubirea Lui? Cat de departe a mers si merge iubirea Lui? Cand sa terminat sau cand se va termina iubirea Lui? Cat de puternica a fost si este iubirea Lui? Isus continua felul Lui tainic de vorbire unde zice: Ca a dat pe SINGURUL LUI FIU. Dumnezeu in calitate de Parinte, in calitate de Tata avea unul singur Fiu. Dupa randuiala lui Dumnezeu stim ca un tata se extinde, se multiplica, se investeste in fiii lui. Daca are mai multi fii se extinde, se multiplica, se investeste in fiecare fiu intr-un fel diferit, in asa fel ca fiecare fiu reflecta o anumita parte a fiintei tatalui investita in el. Dar un tata care are UNUL SINGUR FIU se extinde, se multiplica, se investeste total in singurul lui fiu. Singurul lui fiu este singura lui expresie, este singura lui oglindire, este singura dovada vizibila a chipului si a asemanari lui. Ori unde este fiul acolo este tatal, oricine vede pe fiul vede chipul si asemanarea tatalui. Daca tatal acesta ar pierde pe singurul lui fiu, atunci tatal ramane limitat, ramane fara o cale de extindere. Numele, caracterul, chipul si asemanarea lui raman necunoscute in scurt timp. Cred eu ca la aceasta se refera cuvintele spuse de Isus cand a zis: Ca a dat pe singurul Lui Fiu. Iubirea lui Dumnezeu fata de lumea omeneasca a fost atat de mare pana unde El Tatal cuprins de focul fierbinte al iubirii trimite pe SINGURUL Lui Fiu, adica trimite TOT ce are, adica se trimite pe SINE insusi. Dumnezeu Tatal nu trimite o anumita parte, o anumita masura a caracterului Sau, o anumita masura a chipului si a bunatati Sale. Cand trimite pe Singurul Lui Fiu trimite PLINATATEA DRAGOSTEI SALE, trimite toate comorile si bogatiile fiintei Sale. In aceasta unica aventura a iubirii Sale se trimite pe El insusi pentru ca toti, oricine de oriunde crezand in Fiul sa nu piara, ci sa aiba, sa primeasca viata vesnica Aleluia!
Este adevarat ca prin neascultarea unui singur om toti oameni au cazut victima pacatului si morti. Si este foarte adevarat ca prin ascultarea unui singur Om toti oameni sunt eliberati de sub puterea pacatului si a morti si sunt declarati neprihaniti. Primul om Adam nu a purtat povoara unor oameni vinovati si pacatosi, el nu a luptat pana la sange in lupta lui impotriva pacatului. El nu a biruit ISPITA, el nu a depus nici o impotrivire, nici o suferinta, din potriva toti oameni purtam in fiintele noastre rodul neascultarii lui. Al doilea Om Isus, spre deosebire de Adam a fost de la inceputul Lui nevinovat si nu a adus omeniri nici o povoara. Povoara grea, neascultare si pacatul atat de felurit al intregi omenirii a fost asezat de Dumnezeu pe umerii SINGURULUI Lui Fiu. Isaia declara acest adevar cand zice: Dar El era strapuns pentru pacatele noastre, zdrobit pentru faradelegile noastre. .. Noi rataceam cu totii ca niste oi, fiecare isi vedea de drumul lui, dar Domnul a facut sa cada asupra Lui nelegiuirea noastra a tuturor Isaia 53: 5,6. Dragi cititori, este foarte posibil ca fiecare om sa fi fost framantat de vreun anumit gand, de vreo anumita dorinta, pofta macar o data in viata. Oameni sub presiunea diferitelor visuri, ganduri, soapte, dorinte, pofte de multe ori nu au mai dormit, nu au mai mancat si multi chiar au cazut victima bolilor si chiar si-au pierdut viata. Iata ce scrie Daniel despre o asemenea intamplare: Si in cheful vinului, a poruncit sa aduca vasele de aur si de argint, pe care le luase tatal sau Nebucadnetar din Templul de la Ierusalim, ca sa bea cu ele imparatul si mai marii lui, nevestele si tiitoarele lui…In clipa aceea, s-au aratat degetele unei maini de om si au scris, in fata sfesnicului, pe tencuiala zidului palatului imparatesc. Imparatul a vazut aceasta bucata de mana care a scris. Atunci imparatul a ingalbenit, si gandurile atat l-au tulburat ca I s-au desfacut incheieturile soldurilor, si genunchii I s-au izbit unul de altul…Toti inteleptii imparatului au intrat, dar n-au putut nici sa citeasca scrisoarea, nici s-o talmaceasca imparatului. Din pricina aceasta imparatul Belsatar s-a inspaimantat foarte tare, fata I s-a ingalbenit, si mai marii lui au ramas incremeniti Daniel 5: 1-9.
Cand povoara framantarilor, multimea gandurilor si toata murdaria poftelor a tuturor oamenilor din toate veacurile, au fost asezate pe umeri trupului lui Isus, si cand vicleanul sarpe a luat fiecare pacat in parte, fiecare vina, fiecare pofta, fiecare cuget si fiecare gand si in nenumarate ocazii lea introdus in mintea si in sufletul lui Isus producandu-I un nesfarsit chin, o nesfarsita tulburare. Dar El Isus sub aceasta grea si insuportabila presiune S-a impotrivit, a intampinat fiecare pacat si fiecare fel de pacat, fiecare vina, fiecare soapta si fiecare strigat strident cu acelasi raspuns: Nu voia Mea, ci voia Tatalui trebuie implinita. Nu a ramas pana la urma unul singur pacat, una singura vina care sa nu fi fost inmuiata deplin in veninul lui Satan si apoi trimisa cu viteza uri lui in nevinovatul Miel Dumnezeiesc. Dragul meu prieten, pacatul meu, pacatul tau, vina si gandurile mele murdare, vina si gandurile tale murdare au lovit cu putere in Fiinta iubirii si a dragostei lui Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care a profetit Isaia: El era STRAPUNS pentru, sau din partea pacatelor noastre, El era ZDROBIT pentru, sau din partea faradelegilor noastre. Iata suferinta lui Isus, iata cum a rabdat El ispita. Si toate acestea le-a facut pentru noi caci ne-a iubit. Asa a fost viata lui Isus, o viata daruita, o viata care nu era a Lui, viata lui a fost sa implineasca deplin VOIA Tatalui. Drumul CRUCI lui Isus este incununat de biruinta, El se ridica din nou prin puterea Duhului Sfant, ori de cate ori este doborat in tarana. El se ridica biruitor din lupta si ispita felurita a pustiei, El castiga neuitata lupta si chinul morti din gradina Ghetismani. Ajuns in fata cruci Isus este obosit, Isus este aproape terminat. Fruntasi veacului aceluia, nu au cunoscut indeajuns secretul si taina crucii, daca ei ar fi descoperit taina crucii si a mortii lui Isus nu ar fi rastignit pe Isus. Daca Isus nu a putut fi biruit in pustia imparatiei lui Satan, acolo unde vicleanul sarpe a ridicat pe Isus pe un munte inalt, acolo unde Satan I-a oferit implinirea misiuni lui Isus pe o cale scurta, intr-o clipa putea sa devina Imparatul lumii, Salvatorul lumii, doar printr-o mica si foarte repede inchinare inaintea lui Satan. Daca Isus nu a putut fi biruit in gradina Ghetismani, unde Satan a torturat mintea si sufletul lui Isus, coborandu-l pana la potile mortii, unde Satan a incercat sa convinga pe Isus ca Dumnezeu acepta schimbarea paharului. Ca Dumnezeu iubeste pe Fiul indeajuns ca sa-I pregateasca un alt pahar putin mai usor, si ca poate sa-si implineasca misiunea chiar aici in gradina, fara sa mai derajeze gloata si multimea Ierusalimului.
Ajuns in final si ridicat pe cruce, Isus este tinta celor mai iscusite duhuri, aici este armata de elita, aici este guvernul imparatiei lui Satan, o ceata mare de nelegiuiti, niste caini, o multime de tauri, niste tauri din Basan. Se pare ca de inceput Satan are un plan, si totul decurge dupa planul final faurit cu toata viclenia si siretenia lui. Dar mai tarziu cand totul pare ca se apropie de sfarsit, si Isus ramane ca Muntele si ca marea Stanca a lui Dumnezeu nemiscata si neinfricata in fata valurilor oceanului atat de tulburat, da, atunci toata gloata, fiecare in felul lui, fiecare cu arma lui, se arunca ca un leu care sfasie si racneste asupra trupului atat de istovit al lui Isus. Satan care nu putea sa inteleaga deplin gandurile si planul voii lui Dumnezeu, considera drumul crucii lui Isus o alegere nu prea nimerita, o alegere facuta in pripa, o alegere negandita, o alegere personala a lui Isus, o alegere care putea fi inbunatatita sau chiar schimbata. Si aici pe crucea Golgotei ca si pana aici Satan foloseste toate armele arsenalului sau, pentru a clatina macar mersul atat de sigur si umblarea lui Isus pe drumul ascultari. Iata pe plan fizic reprezentanti armatei vicleniei lui Satan: Pe cand graia El inca, iata ca a venit o GLOATA. Si celce se cheama Iuda, unul din cei doisprezece, MERGEA IN FRUNTEA LOR…Isus a zis apoi Gloatei sau Cetei care era formata din: Preoti cei mai de seama, capeteniile strajerilor Templului si batranilor, care venisera impotriva Lui: Ati iesit dupa mine ca dupa un talhar, cu sabii si cu ciomege? In toate zilele eram cu voi in Templu, si n-ati pus mana pe Mine. Dar acesta este CEASUL VOSTRU SI PUTEREA INTUNERICULUI Luca 22: 47-53.
Gloata aceasta condusa personal de Satan, cat si trecatori, cat si ostasi Romani si chiar talharii, toti impreuna ametiti de veninul otravitor al lui Satan, calauziti de cele mai de seama duhuri, toata puterea firii pamantesti, toata puterea intunericului, sunt adunati aici in fata cruci lui Isus. Pacatul neascultari cu tot rodul lui, rodul tuturor generatiilor din toate veacurile, vina si nelegiuirea intregului neam omenesc, sunt transformate in sageti otravitoare, sunt transformate in strigate salbatice, in soapte chinuitoare, pacatul meu, pacatul tau, eram si noi atunci acolo. La urletul disperatului Satan, toata ostirea vinovata, trimit multimea sagetilor lor, care venind din toate directiile pamantului, se infing adanc in trupul si in mintea Mielului lui Dumnezeu. Trecatori isi bateau joc de El, dadeau din cap si ziceau: Tu care strici Templul si-l zidesti la loc in trei zile, mantuieste-Te pe Tine insuti! Daca esti Tu Fiul lui Dumnezeu, coboara-Te de pe cruce! Preoti cei mai de seama, impreuna cu carturarii si batranii, isi bateau si ei joc de El si ziceau: Pe altii I-a mantuit iar pe Sine nu se poate mantui! Daca este El Imparatul lui Israel, SA SE COBOARE ACUM DE PE CRUCE, SI VOM CREDE IN EL! S-a increzut in Dumnezeu: sa-L scape acum Dumnezeu, daca-L iubeste. Caci a zis: Eu sunt Fiul lui Dumnezeu! Talharii care erau rastigniti impreuna cu El, Ii aruncau aceleasi cuvinte de batjocura Matei 27: 39-44.
Dragi mei, Mielul lui Dumnezeu era mult diferit de mieii oamenilor. Un miel firesc nu este dotat, nu este echipat cu arme de lovire, el nu are putere indeajuns sa se apere. Dar Mielul lui Dumnezeu avea toata puterea sa loveasca sa se razbune, sa se apere dupa cum declara El: Crezi ca n-as putea sa rog pe Tatal Meu, care Mi-ar pune indata la indemana mai mult de douasprezece legiuni de ingeri? Matei 26: 53. Cu toate ca avea putere si avea pe Tatal de partea Lui, totusi El se lupta cu El insusi sa nu raspunda cu batjocuri cand era batjocorit, si cand era chinuit, nu ameninta, ci Se supunea dreptului Judecator. Isus privea drept inainte spre bucuria care I-a fost pusa inainte, pentru a implini voia Tatalui si pentru ca ne-a iubit a ramas nebiruit, a ramas inca nemiscat din drumul ascultari. Isus a fost ispitit in toate dar fara de pacat. Ajuns la capat de drum Isus nu mai arata a om, era asa de schimonosit ca I-ti intorceai fata de la El. Satan folosind prilejul slabiciuni se apropie de Isus si stapanindusi teama vorbeste dulce lui Isus: Acum este timpul cel mai potrivit, orice amanare poate sa fie o mare pierdere, ce stii Tu despre moarte? Ce stii Tu despre Locuinta mortilor? Cine a evadat vreo data din Locuinta mortilor? Cum poti Tu sa stii ca Tatal Tau te va izbavi din neanduplecata Locuinta a mortilor? Nu mai risca este timpul tau, fii intelept, coboarate de pe cruce, aratati puterea, fati un nume, si noi toti vom crede in Tine. Cu cat trupul lui Isus slabeste si se apropie de portile vechi a morti, cu atat si chiar mult mai mult Duhul Lui ridica deasupra cruci steagul biruintei vestit de Dumnezeu prin gura tuturor profetilor. Isus era deja ametit de marea bucurie, El privea acum dincolo de granitele mortii, El vedea samanta Sa, o noua generatie de oameni.
Imparatia lui Satan se clatina, tronul vicleniei lui se prabuseste, locul lui nu mai este in Cer, adica locul lui nu mai este un loc de guvernare, nu mai este un loc de stapanire. Isus privind spre Tatal, inundat de bucurie El striga cu plina voce un strigat ce rasuna, un strigat nou, o veste buna. Sa ispravit, sa terminat necazul, Satan nu mai domneste, pacatul nu-si mai gaseste locul caci Mielul nare vina. Asa sfarseste drumul trasat de Dumnezeu, aici se pune steagul, aici este salvarea in biruinta jertfei Fiului lui Dumnezeu. Satan a fost deplin invins, el nu a reusit sa convinga pe Isus, el nu a reusit sa penetreze iubirea lui Isus, el nu a reusit sa cucereasca macar un milimetru din fiinta lui Isus. Pacatul a ramas fara lucru, pacatul nu avea dreptul sa se nasca in fiinta lui Isus fara a fi implinita mai intai macar o mica ispita din bagajul mincinilor lui Satan.
Aici in fata cruci, Satan priveste tulburat, e greu sa inteleaga ca veacul lung al nopti aici sa terminat. Se-apropie de cruce, de trupul lui Isus, si vede cum o usa acuma se deschide, se uita plin de spaima in vremuri viitoare si vede-o lume noua, o lume de lumina, o lume necorupta o lume fara vina. Aici in fata cruci Satan se lamureste, vorbeste-acum in soapte mai mult doar pentru sine: Isus tu esti Hristosul ce trebuia sa vina, acepta compromisul caci cine-I fara vina: trecutul este-al meu, iar viitoru-ti apartina. Satan umbrit de cruce si trupul lui Isus, se-ntoarce si priveste la veacul din trecut, atatea vremi de slava de generatiile multe ce inima te leaga. Atatia imparati, atitia regi si sfetnici ce nu-I mai tin in seama. Dar oricum el se-ntoarce spre vremile trecute, spre vremile de-aproape, se vede doar lumina, lumina ce soarele dreptati o aduce. Sfarsitul si-nceputul, trecutul veac si viitorul se intalnesc la cruce. Aici e taina mare a dragostei divine, daca Satan a pierdut generatia viitoare, generatia semintiei lui Isus, el ar fi fost multumit sa stapaneasca peste generatiile de oameni nascute inaintea venirii lui Isus, peste generatiile si samanta lui Adam, generatiile OMULUI VECHI. Dar cand le-a cautat nu mai erau in trecut, ele toate fusesera asezate de Dumnezeu in trupul lui Isus. Generatiile omului vechi au fost rastignite impreuna cu Isus, iar acum si aici, in fata crucii, ele erau moarte impreuna cu Isus. Asa dar Satan, pacatul au ramas complect fara lucru. Lucrarea lor a luat sfarsit aici pe crucea Calvarului. Aici Satan a fost desbracat de puterea lui, aici pacatul a fost ridicat si pus in mormantul uitarii pentru totdeauna, El in iubirea Lui ne-a SPALAT de pacatele noastre cu sangele Sau (cu daruirea vietii Sale) Apocalipsa 1: 5
In primul rand moartea lui Isus din partea Lui a fost jertfirea vieti Sale, o jertfa sfanta complect daruita ascultarii de porunca lui Dumnezeu, o viata fara de pacat, fara vina, fara pata, o viata jertfita si daruita lui Dumnezeu din curata dragoste, de buna voie, cu multa placere. In al doilea rand si din partea omenirii moartea lui Isus a fost moartea omului vechi odata pentru totdeauna. Trupul pacatului prin moartea lui Isus a fost complect desbracat de puterea lui. Iata importanta si insemnatatea mortii lui Isus. Trupul lui Isus a fost asezat in mormant ca un symbol si o marturie unde omul vechi si faptele neascultari lui sunt ingropate in groapa vesnicei uitari, iar sufletul Lui a fost dus in Locuinta mortilor.Toata viata, toata activitatea, toata suferinta, impotrivirea si rabdarea lui Isus, rastignirea si moartea Lui au fost prezentate inaintea tribunalului suprem al lui Dumnezeu. Si dupa ce a fost judecat, analizat, cantarit si apreciat, a fost gasit bun, a fost gasit VREDNIC sa primeasca CUNUNA VIETII Aleluia! Si unul din batrani mi-a zis: Nu plange, iata ca Leul din semintia lui Iuda, Radacina lui David, A BIRUIT ca sa deschida cartea si cele sapte peceti ale ei. Si la mijloc, INTRE scaunul de domnie si cele patru fapturi vii si INTRE batrani, am vazut STAND IN PICIOARE un Miel. Parea junghiat si avea sapte coarne si sapte ochi, care sunt cele sapte Duhuri ale lui Dumnezeu trimise in tot pamantul…Si cantau o cantare noua si ziceau: VREDNIC ESTI TU sa iei cartea si sa-I rupi pecetile: CACI AI FOST INJUNGHIAT SI AI RASCUMPARAT pentru Dumnezeu, cu sangele Tau, oameni din orice semintie, de orice limba, din orice norod si de orice neam…Ei ziceau cu glas tare: VREDNIC ESTE MIELUL, care a fost junghiat, sa primeasca puterea, bogatia, intelepciunea, taria, cinstea, slava si lauda! Apocalipsa 5. Daca moartea lui Isus este rodul ascultarii si a biruintei lui Isus, invierea lui Isus este raspunsul, este puterea dreptati lui Dumnezeu, este semnul de netagaduit unde Dumnezeu prin jertfa lui Isus considera tot neamul omenesc in drepturi depline pentru mostenirea vietii vesnice. Moartea lui Isus este puterea dragostei lui Dumnezeu, iar invierea lui Isus este puterea dreptati lui Dumnezeu. Moartea lui Isus este plata pacatului, unde pacatul este oprit, ridicat si anulat, iar invierea lui Isus este darul fara nici o plata al lui Dumnezeu daruit omenirii in Isus Hristos Aleluia! Cu multa stima si respect David Ilea. http://www.kingdomplan.net
Cum glorifica suferinta noastra pe Dumnezeu
Ieri noapte tarziu, familiile s-au adunat in Sago Baptist Church in West Virginia. Incepusera sa auda zvonul circuland: „Sunt vii, sunt vii. Toti 12 sunt vii.” Asa ca SUA are prima pagina : „Sunt vii.” Nu sunt vii. Sunt morti. Toti in afara de unul, si el se afla in conditie critica. Stiri incredibile se sting.
52 de morti in Iraq ieri. 32 din ei au avut inmormantarea. Inundatii in California. Incendii arzand case in Sudest. Si, cine v-a sunat ieri la telefon? Permiteti-mi sa va arat inainte de a ma ruga o serie de versete din Biblie. Numai pentru ca… sentimentul acestui mesaj, cuvintele lui sa fie si in voi.
Matei 16:24: Atunci Isus a zis ucenicilor Sai: ,,Daca voieste cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea, si sa Ma urmeze.” „Daca voieste cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine… si sa-si ia crucea.” Iti multumim pentru cruce. Pentru a Lui si pentru a noastra. „Daca pe Stapanul casei L-au numit Beelzebul, cu cat mai mult vor numi asa, pe cei din casa lui?”
Matei 10:21 „Fratele va da la moarte pe frate-sau, si tatal pe copilul lui; copiii se vor scula împotriva parintilor lor, si -i vor omorî. Veti fi urati de toti, din pricina Numelui Meu; dar cine va rabda pana la sfarsit, va fi mantuit.”
Ioan 16:2 „Va veni vremea cand, oricine va va ucide, sa creada ca aduce o slujba lui Dumnezeu.” Toti musulmanii radicali cred aceasta, cand omoara un crestin.
2 Timotei 3:12 “De altfel, toti ceice voiesc sa traiasca cu evlavie în Hristos Isus, vor fi prigoniti.” Vreti sa fiti evlaviosi? Aceasta va veni la voi. Nu este alta cale.
1 Petru 4:12 „Prea iubitilor, nu va mirati de incercarea de foc din mijlocul vostru.” Nu este ceva ciudat! ,,…care a venit ca sa va incerce, ca de ceva ciudat.” Nu este ciudat! ,,Ci bucurati-va, intrucit aveti parte de patimile lui Hristos, ca sa va bucurati si sa va veseliti si la aratarea slavei Lui. Daca sunteti batjocoriti pentru Numele lui Hristos, ferice de voi! Fiindca Duhul slavei, Duhul lui Dumnezeu, Se odihneste peste voi.”
Romani 8:16 „Însusi Duhul adevereste împreuna cu duhul nostru ca suntem copii ai lui Dumnezeu. Si, daca suntem copii, suntem si mostenitori: mostenitori ai lui Dumnezeu, si împreuna mostenitori cu Hristos, daca suferim cu adevarat împreuna cu El, ca sa fim si proslaviti împreuna cu El. Eu socotesc ca suferintele din vremea de acum nu sunt vrednice sa fie puse alaturi cu slava viitoare.” Vine. Inca nu a-ti avut-o? Vine. Daca umblati cu El. Daca umblati cu El.
Filipeni 1:29 „Voua vi s-a dat harul nu numai sa credeti, ci sa si patimiti.” Va este daruita, va este data. Este un dar pentru voi cu o mare inclinatie ca veti suferi. 2 Timotei 1:8 „Sa nu-ti fie rusine dar de marturisirea Domnului nostru, nici de mine, întemnitatul Lui. Ci sufere împreuna cu Evanghelia, prin puterea lui Dumezeu.” Inca unul.
Fapte 5:41. „Ei au plecat dinaintea Soborului.” Petru, Ioan. „Ei au plecat dinaintea Soborului, si s-au bucurat ca au fost învredniciti sa fie batjocoriti, pentru Numele Lui.”
Scopul lui Dumnezeu in crearea Universului… este pentru a arata maretia slavei Harului Sau, in mod suprem prin suferinta Fiului Sau. Aceasta a fost ieri. Astazi, chemarea este: „O sa te unesti cu Fiul… in expunerea satisfactiei supreme a slavei harului, unindu-te cu El pe drumul de suferinta al Calvarului?” Pentru ca nu este nicio alta cale pentru ca lumea sa vada slava suprema a lui Hristos astazi, decat daca scapam din Disneyland-ul Americii si incepem sa traim vieti de sacrificiu misionar, care sa arate lumii ca comoara noastra este in cer, nu pe pamant. Este singura cale. Evanghelia prosperitatii nu va face ca nimeni sa Il slaveasca pe Isus; va face oamenii sa slaveasca prosperitatea. Clar ca vreau sa am un Isus, care imi da o masina. Cine nu ar vrea un Isus care sa imi dea sanatate, o masina, o casnicie buna… o sa iau pe acel Isus al tau daca plateste bine.
Acesta nu este felul in care veti castiga campusurile voastre. Imbracandu-va ca cei mai smecheri, conducand cea mai tare masina, tastand pe cel mai tare computer. Aceasta nu va aduce nici o slava Hristosului in suferinte. El va cheama in serviciul acesta, in conferinta aceasta, in viata aceasta, in lumea aceasta, in lumea aceea din ziare. Va cheama la o alta cale.
Sa ne rugam.
Tata, ajuta-ma sa asez bine baza biblica pentru aceasta. Nadejdea care este in aceasta, slava si puterea care sunt in ea, chemarea adresata noua prin ea. Ajuta-ma. Da-ne un gand Dumnezeule. Da-ne un gand. Fa ca gandul aceasta sa fie in Tine asa cum a fost si in Isus Hristos, care n-a crezut ca un lucru de apucat sa fie deopotriva cu Dumnezeu, ci S-a golit luand forma de rob. Fiind in forma umana a devenit ascultator pana la moarte, si inca moarte de cruce. Fa ca gandul acesta sa fie in noi Doamne. Creaza gandul acesta in aceasta incapere chiar acum, Te rog. In numele lui Isus. Amin.
Iubesc ce a trait Richard Wurbrand, romanul care a fost in puscarie mai mult de zece ani din cauza comunistilor. A spus o data o istorie despre un calugar Cistercian – este unul din ordinele Bisericii Catolice – el a fost intervievat de o televiziune italiana si… acesta este ordinul care este in tacere toatala. Ei canta impreuna, isi marturisesc pacatele unii altora si nu vorbesc in nici o alta ocazie. Si un reporter de la televiziune l-a intrebat pe calugar: „Si daca ti-ai da seama la sfarsitul vietii tale ca ateismul este adevarat, ca nu este Dumnezeu, spune-mi: Ce s-ar intampla daca ar fi asa?” Si asa a raspuns el: „Sfintenia, tacerea si sacrificiul sunt frumoase in ele insele. Chiar fara nici o promisiune de recompensa. Tot mi-as fi folosit bine viata.”
Eu citesc ceva foarte diferit in 1 Corinteni 15:19. Acestea sunt cuvintele apostolui Pavel: „Daca numai pentru viata aceasta ne-am pus nadejdea în Hristos,” in alte cuvinte, daca se termina… daca viata se termina, si nu este nimic mai departe… „atunci suntem, noi crestinii, suntem cei mai nenorociti dintre toti oamenii!” Si intrebarea mea este: De ce nu a zis Pavel ceea ce a zis si calugarul acesta? Nu este aceasta viata cea buna? Nu este crestinismul viata cea buna? Si daca este o amagire, chiar conteaza? Ne-am dus! Cui ii pasa daca e o amagire? Este viata cea buna!
GRESIT!
Nu este viata cea buna! Nu este nici o posibilitate ca Pavel sa fi zis: „Daca numai pentru viata aceasta ne-am pus nadejdea în Hristos… atunci suntem cei mai nenorociti, daca aceasta este viata cea buna.” O… cat de grestit am luat-o in America. Este cu adevarat greu sa fi crestin in America, cu adevarat greu. Este printre cele mai grele locuri din lume. Ne-am convins pe noi insine ca beneficiile psihologice de a crede in Isus… ca beneficiile relationale de a crede in Isus, ca beneficiile prosperitatii de a crede in Isus… ca beneficiile sanatatii de a crede in Isus… fac o viata destul de buna asa ca daca la urma este ceva gresit, nu conteaza prea mult. A fost o viata buna. Este atat de diferit fata ce a zis Pavel… Atat de diferit.
Ce se intampla cu Pavel? Ce se intampla cu tine? ,,Daca nu este inviere, suntem dintre toti oamenii cei mai nenorociti.” Vreau sa zic, uitati-va in jur! Pentru ce sa se planga de mila? Totul este bun nu? Este o sala mare, are aer conditionat, muzica buna si suntem imbracati si suntem bine si… Pentru ce sa se planga de mila, daca totul este fals? A fost o viata buna. Ne vedem mai tarziu.
Nu, nu ne vedem mai tarziu. Sa vedem. Raspunsul care Pavel l-ar da la „Ce se intampla cu tine Pavel?” este acesta: „Am ales de bunavoie sa imi asum atatea riscuri in viata mea din pricina slujirii Regelui meu… incat sufar mult mai mult decat as alege sa sufar daca as sti ca acest lucru ar fi fals.”
Este o cale mai buna pentru a maximiza placerea pe pamant ca a fi un Crestin. Sunt un crestin hedonist: este o cale mult mai buna pentru a maximiza placerea pe pamant, pe pamant! ca a fi crestin. De fapt Pavel a zis in versetul 32, capitolul 15 in 1 Corinteni: „Daca aceasta nu va fi urmata de inviere si recompensa… si a vedea pe Domnul Isus si a avea bucurii infinite tot mai mari in vesnicii… atunci ,,sa mancam si sa bem, caci maine vom muri.” Si cand a zis „sa mancam si sa bem,” nu a vrut sa zica sa fim betivani si gurmanzi. Si ei vor fi la fel de nenorociti ca crestinii, daca nu va fi inviere. Felul de a maximiza placerea in viata aceasta nu este devenind betiv si gurmand, ci doar sa ajungi de clasa medie. Sa conduci.. o masina buna. Sa ai o casa frumoasa, haine frumoase, nimic iesit din comun, nu betii ci doar la mijloc… Aceasta este calea inainte daca nu ar fi inviere.
Asa cum traiesc majoritatea crestinilor.
Pavel a zis: „Daca nu ar fi invierea, am fi cei mai nenorociti dintre toti oamenii.” Ascultati cum dovedeste aceasta prin propia sa experienta. A zis: „Daca nu înviaza mortii nicidecum, de ce sunt eu în primejdie în orice clipa? Atat este de adevarat lucrul acesta, fratilor, in lauda care o am în Hristos Isus, Domnul nostru. Mor in fiecare zi.” Zice deci doua lucruri: ,,Sunt in primejdie in orice clipa si mor in fiecare zi.”
,,Aleg, aleg atatea lucruri pentru a mari pe Isus in locurile unde este greu, ma raneste in fiecare zi. Nu as alege acestea daca nu ar fi fost adevarat. Daca nu as putea astepta o inviere din morti… unde totul imi va fi platit de o mie de ori mai mult decat tot ce am lasat in slujirea lui Isus, nu as merge pe calea aceasta. Sunt in primejdie in orice clipa. Mor in fiecare zi.”
Vreau sa intreb: ,,De ce, Pavel? La ce aspiri? Ce inseamna viata aceasta de alegere a riscului si a suferintei?” Si voi trebuie sa va puneti aceasta intrebare chiar acum. De ce as alege sa ma leapad de mici lucruri normale si inocente… si sa imi asum riscuri in viata mea din pricina lui Hristos? De ce as face asta?
Vreau sa mergem la Coloseni 1. Daca aveti Biblie puteti sa o vedeti… si apoi o vom vedea impreuna, daca doriti. O sa citesc Coloseni 1:24-29. „Ma bucur acum în suferintele mele pentru voi.” Era un om foarte ciudat, nu-i asa? „Ma bucur acum în suferintele mele pentru voi. si în trupul meu, împlinesc ce lipseste suferintelor lui Hristos… pentru trupul Lui, care este Biserica.” Sa ne oprim aici, este suficient. Ne vom concentra pe asta. „Ma bucur acum în suferintele mele pentru voi.” – vorbind Bisericii. „Si în trupul meu, împlinesc ce lipseste suferintelor lui Hristos, pentru trupul Lui, care este Biserica.” Aceasta este aproape o erezie. Aproape. Sa zici: ,,In trupul meu, in trupul meu cazut pacatos… eu completez sau implinesc ceea ce lipseste suferintelor lui Hristos?” Este aproape o erezie.
Ar fi o erezie daca ar fi vrut sa zica: „Suferintelor lui Hristos le lipseste ceva in valoarea lor ca ispasire. Nu este suficienta moartea prin care a platit pentru pacat. O sa adaug eu restul pentru ca lumea sa aiba o ispasire care sa fie suficienta pentru pacatele lor.” Asta este o erezie. Si nu asta a vrut sa zica. Ce a vrut sa zica? Ce a vrut sa zica? Cand a zis in trupul meu.. ce ati vrea voi sa ziceti? Daca maine iesiti de aici si ziceti: ,,Bine… Eu, daca Domnul ma ajuta, voi implini ceea ce lipseste suferintelor lui Hristos in campusul meu, sau printre oamenii neevanghelizati din lume.” – ce ati vrea sa ziceti?
Cred ca ar trebui sa fiti in stare sa ziceti aceasta, sper sa o ziceti. Cred ca ceea ce ar trebui sa vreti sa ziceti este, nu ca voi ati adauga vreun merit sau valoare mortii lui Hristos, ci ca adaugati extensia acelei suferinte la acei pentru care El a murit in propiile voastre trupuri si suferinte.
Lasati-ma sa va arat de unde iau asta. Ascultati, sau puteti urmari cu mine daca vreti. Este o declaratie paralela cu cea din Coloseni 1:24 in Filipeni 2. Situatia este ca biserica din Filipi il iubeste pe Pavel. Pavel este intemnitat in Roma, la sute de kilometri. Epafrodit zice: „Doresc sa iau oferirea si binecuvantarea pe care noi ca biserica vrem sa o aratam, dragostea noastra pentru Pavel, vrem sa o aratam.” Asa ca Epafrodit ia orice ar fi fost, nu ne zice: poate ar fi fost bani, poate carti, poate mancare. Orice, imbracaminte, si o duce la Roma, si aproape moare, sufere facand aceasta. Sufere intinzand dragostea filipenilor catre Pavel. Si apoi, aveti fraza in care Pavel incurajeaza oamenii sa laude pe acei ca Epafrodit. „Caci pentru lucrul lui Hristos a fost el aproape de moarte, si si-a pus viata în joc, ca sa împlineasca… ce lipsea slujbei voastre pentru mine.”
A zis aceasta filipenilor. Avem aproape aceleasi cuvinte din Filipeni 2:30 in Coloseni 1:24. Aproape aceleasi cuvinte: „Eu implinesc ceea ce lipseste suferintelor lui Hristos.” „Epafrodit implineste ceea ce lipseste slujbei filipenilor.” Acum, ce ii lipseste slujbei filipenilor? Ascultati pe comentatorul Marvin Wilson. Cred ca are perfecta dreptate. Zice asa
Darul pentru Pavel era un dar Bisericii ca trup. Era o jertfa de dragoste. Ceea ce lipsea era darea in persoana a acelui dar de catre Biserica. Aceasta era imposibil si Pavel reprezinta pe Epafrodit ca implinind aceasta lipsa prin slujirea lui cu afectiune si cu zel.
Cred ca este exact ceea ce inseamna Coloseni 1:24.
Dati-mi voie sa o spun in felul urmator; Cand Pavel zice: „Ma bucur acum în suferintele mele pentru voi; si împlinesc ce lipseste suferintelor lui Hristos, patimilor lui Hristos, in trupul meu, in carnea mea,” vrea sa zica: ,,Hristos a murit pentru milioane de oameni din toata lumea, oameni din campusul vostru, oameni din popoarele neevanghelizate ale lumii, datoria lor a fost platita… …si ei nu stiu aceasta.” Nu pot sa o guste, nu pot sa o simta… Ei nu pot canta cantarea: „Iti multumesc pentru cruce, Prietenul meu. Iti multumesc pentru cruce.” Lipseste ceva in suferinta aceasta. Si nu se mai arata o data! Nu se arata in 639 de grupuri neevanghelizate din lume cu o populatie de peste 100.000… care nu au nici o marturie de la oamenii din aceasta incapere sau de la mine.
Nu exista o conexiune.
Lipseste ceva in suferinte, si anume prezentarea, prezentarea suferintelor. Si iata aici lucrul nemaipomenit. Poate voi veti zice: „Evident… Evanghelia trebuie sa fie raspandita.” Nu-i asa, nu este evident in ceea ce zice aici. Nu zice doar ca Evanghelia trebuie sa fie raspandita. Zice: „Este prin trupul si prin suferintele mele ca suferintele lui Hristos ajung la popoarele neevanghelizate ale lumii, in campusul vostru.” Cum ajung suferintele lui Hristos in campusul vostru? Ajung prin suferinta voastra, acesta e intelesul lui Coloseni 1:24. „Ma bucur acum în suferintele mele pentru voi; si în trupul meu, împlinesc ce lipseste suferintelor lui Hristos.”
Este o afirmatie nemaipomenita! Doar ganditi-va o clipa la istoria misiunilor. Daca aveti vreo idee despre cum am ajuns astazi la 1.3 sau 4 bilioane de oameni care cred in Isus Hristos cand totul a inceput de la 12. Cum am ajuns pana aici? Stiti care este raspunsul? Suferinta! Niciodata nu a fost biruinta in vreun loc sau in vreun popor neevangelizat fara suferinta. Daca veti fi misionari, sa stiti aceasta: Durere, pierderea vreunui fiu, malarie… lupta in familie, tensiuni in echipa, opozitie demonica, martirizare. Vor veni. Sa nu credeti ca este ciudat cand va veni. Este pretul. El Si-a dat viata Lui pentru mantuirea noastra. Noi ne unim cu El in acea suferinta ca sa expunem natura ei.
Cum vor vedea ei cat de satisfacator este El in noi daca parem ca si cand computerul este cel cu adevarat satisfacator? Cred ca este minunat ceea ce Pavel zice in versetul acesta: „Ma bucur acum în suferintele mele pentru voi.” Nu va chem la o viata mizerabila. Va chem la o viata dureroasa. Dar in durerea aceasta in toata Biblia gasiti crestini bucurandu-se in necazuri… bucurandu-se de necazuri, pentru ca „necazul aduce rabdare, rabdarea aduce biruinta în încercare… iar biruinta aceasta aduce nadejdea. Însa nadejdea aceasta nu înseala… pentru ca dragostea lui Dumnezeu a fost turnata în inimile noastre.”
Vrei sa experimentezi bucuria profunda de a sti ca esti iubit de Dumnezeu? Da-ti viata pentru alta persoana. Asuma-ti riscuri in trupul tau. Asuma-ti riscuri cu mintea ta, cu banii tai, cu educatia ta. Ce lucru minunat: Dumnezeu ne cheama sa facem si sa fim.
„Crucea lui Hristos este pentru ispasire. Crucea noastra este pentru raspandire.” Acesta este un citat a lui Iosif Ton, alt roman. Dati-mi voie sa inchei cu cateva istorisiri pentru a va ilustra despre ce vorbesc.
J. Oswald Sanders este mort. Avea 89 de ani cand l-am ascultat la Trinity Seminary intr-o capela acum cativa ani. Cred ca era la inceputul anilor 90. Si ne-a spus o povestire despre calatoriile lui. Trebuie sa zic asta: Era un om batran nu? 89 de ani e batran. Si predica, si predica cu putere si a zis ca niciunul dintre noi nu trebuie sa ne pensionam vreodata… si a scris o carte in fiecare an de cand avea 70 de ani. M-a impresionat nespus de mult! 19 carti incepand de la 70 de ani. Vrei sa fi scriitor? Ai vreo 50 de ani sa te pregatesti. Si apoi da-i drumul la 70 de ani! O… America! Nu te duce in Mexic sau New Mexico sau Florida! Du-te la biblioteca! Sau… cu reducerea ta de pensionar ia un avion spre Oman.
Asa ca ne-a povestit o intamplare, si vreau sa v-o spun. Un misionar indigen mergea pe jos din sat in sat in India, unde el fusese. Greutatile lui erau multe. Dupa o zi lunga de multi kilometri si multa descurajare a ajuns la un anumit sat. Si a incercat sa evanghelizeze chiar inainte de apus. Si ei l-au respins… l-au dus afara din oras: „nu vrem sa te auzim.” Asa ca obosit si descurajat s-a pus sub un pom si a adormit. Tarziu seara s-a trezit brusc si tot satul era in jurul lui. Si liderul lor era asupra lui, si desi era uimit, omul acela a zis: „Am iesit sa vedem ce fel de om esti si cand am vazut umflaturile de la picioarele tale… ne-am simtit rau pentru ce am facut, asa ca am ajuns la concluzia ca esti un om sfant cu un mesaj important pentru noi. Si suntem aici sa te lasam sa ne vorbesti.” Si Oswald Sanders a concluzionat ca acele picioare, acelee frumoase picioare… „Cat de frumoase sunt pe munti picioarele celor ce vestesc pacea…” Ca acele picioare, cu umflaturi, au spus: „Am un mesaj care merita sa fie ascultat.”
Cred ca aceasta este o ilustratie perfecta pentru: „Implinesc in trupul meu, in suferintele mele… ceea ce lipsesste patimilor lui Hristos.” Hristos nu poate fi acolo in satul acela. Dar noi suntem trupul Lui pe pamant si Hristos are o suferinta principala sa ofere lumii. Si aceasta inseamna pentru misionari sa se ofere oamenilor.
Am o alta povestire. Billy Graham a avut o Conferinta de evanghelizare itineranta in Amsterdam. Cred ca in 1990. Un razboinic Massai a aparut acolo, si era evanghelist. Si Michael Card, de aici din orasul acesta, cantaret, a scris povestea aceasta intr-o revista pe care am citit-o. Si… dati-mi voie sa v-o citesc pentru ca este si mai dramatica decat cea dinainte. „Intro zi, Joseph…”- este razboinicul Massai care a aparut in Amsterdam din tribul lui. „Intr-o zi, Joseph, care umbla pe un drum calduros si murdar din Africa s-a intalnit cu cineva care a impartasit Evanghelia lui Isus Hristos cu el. Si atunci si acolo a acceptat pe Isus Hristos ca Domn si Mantuitor. Puterea Duhului Sfant a inceput sa transforme viata lui si a fost umplut cu atata entuziasm si bucurie incat primul lucru pe care a vrut sa il faca a fost sa se intoarca in satul lui si acolo… sa impartaseasca Vestea Buna cu membrii din tribul lui. Joseph a inceput sa mearga din usa in usa spunand la toata lumea care a intalnit despre Cruce…. suferinta. Si despre mantuirea pe care El a oferit-o… astepta sa vada fata lor luminandu-se, cum a fost cu el.
Dar spre surprinderea lui, satenii nu numai ca nu le-a pasat, dar ei au devenit violenti. Oamenii din sat l-au prins, si il tineau la pamant pe cand femeile il bateau cu fire de sarma ghimpata. A fost tarat afara din sat si lasat sa moara in tufisuri. Joseph a reusit sa ajunga pana la un izvor de apa si acolo, dupa ce a petrecut zile inconstient, a gasit putere sa se ridice. S-a intrebat despre receptia ostila pe care a primit-o de la oamenii pe care i-a cunoscut toata viata. A decis ca probabil spusese ceva gresit sau ca a omis ceva din povestea lui Isus. Dupa ce a exersat mesajul pe care il daduse si prima oara, a decis sa se intoarca si sa impartaseasca acel mesaj din nou.
A schiopatat pana in mijlocul colibelor, si a inceput sa Il vesteasca pe Isus: „A murit pentru voi pentru ca sa aveti iertarea si sa Il cunoasteti pe Dumnezeul adevarat.” – a spus. Din nou a fost prins de oamenii din sat si retinut pe cand femeile il bateau… redeschizand ranile care abia incepusera sa se vindece. Inca o data l-au tarat inconstient din sat si l-au lasat sa moara. A supravietui la prima bataie a fost ceva deosebit… a supravietui la a doua a fost un miracol.
Inca o data, zile mai tarziu Joseph s-a trezit in salbaticie – ranit, zgariat, decis a se intoarce. S-a intors la micul sat si de data aceasta l-au atacat inainte sa aiba oportunitatea de a deschide gura. Pe cand il inconjurau pentru a treia si posibil ultima data… le-a vorbit iarasi despre Domnul Isus Hristos. Inainte de a lesina ultimul lucru care l-a vazut a fost cum femeile care il bateau au inceput sa planga. De data aceasta s-a sculat in patul lui. Acei ce cu atata severitate l-au batut incercau acum sa ii salveze viata… si sa il ingrijeasca sa isi revina. Si satul intreg s-a intors la Hristos.
Cred ca acesta este un exemplu a ceea ce Pavel a vrut sa zica in Coloseni 1:24. „Ma bucur acum în suferintele mele pentru voi; si împlinesc ce lipseste suferintelor lui Hristos în trupul meu.”
Inca o poveste. Este aproape imposibil pentru noi sa apreciem povestea vaduvei cu banutul. Va amintiti… toti bogatii erau generosi din bogatiile lor pe cand puneau banii in templu. Si vaduva care avea doua monede a venit si ea le-a pus pe amandoua inauntru. Si Isus se uita si le zicea ucenicilor: „A pus mai mult decat oricare altul.” Nu trebuie sa fi o persoana mare sau bogata sau desteapta pentru ca sa Il impresionezi in mod deosebit pe Isus. A pus totul. Acum aproape toata lumea ar zice: „E o prostie. Cum isi va plati chiria acum?” Prudenta e… normala in bisericile locale. „Fii prudent, ai grija, nu-ti asuma prea multe riscuri… ca de exemplu sa dai tot ce ai.” Este greu sa ne imaginam aceasta in tara asta dar… va dau o ilustratie cu o poveste din Haiti care este o versiune moderna.
„Biserica avea o sarbatoare de multumire si fiecare crestin…” – este o istorisire a lui Stanford Kelly. „…fiecare crestin a fost invitat sa aduca o ofranda de dragoste la sarbatoarea multumirii. Un plic a unui haitian numit Edmund avea treisprezece dolari. Cantitatea aceea era salariul unui lucrator pe 3 luni acolo. Kelly a fost la fel de surprins ca si cei ce numara colecta duminicala in America si vad 6000 de dolari intr-un plic. S-a uitat dupa Edmund, dar nu l-a vazut. Apoi, Kelly l-a intalnit in sat si l-a intrebat. I-a cerut insistent sa ii dea o explicatie si a aflat ca Edmund si-a vandut calul… pentru ca sa poata da cei 13 dolari ca dar lui Dumnezeu pentru pricina Evangheliei. „Dar de ce nu ai venit la sarbatoare?” A ezitat si nu a vrut sa raspunda. Pana la urma Edmund a zis: „Pentru ca nu aveam nici o camasa de purtat.”
Scopul lui Dumnezeu in crearea universului, creandu-va pe voi toti 18.000, Scopul lui Dumnezeu creandu-va pe voi toti, si pe parintii vostri, si scolile voastre, si lumea aceasta… Scopul lui Dumnezeu in crearea voastra, a fost ca sa expuna maretia slavei harului Sau, in mod suprem prin suferinta Fiului Sau.
Apoi Fiul a zis: „Oricine vrea sa fie ucenicul meu, sa isi ia crucea… sa isi ia crucea si sa Ma urmeze.”
Si Pavel a zis: „Ma bucur acum în suferintele mele pentru voi, si împlinesc ce lipseste suferintelor lui Hristos. Implinesc ce lipseste suferintelor lui Hristos in trupul meu.”
Asa ca… pentru Isus, va indemn sa veniti si sa va uniti cu El pe drumul inspre Calvar pentru pricina natiunilor. Sunt atatea natiuni, si atatea campusuri, si atatia prieteni ai vostri, care au nevoie ca voi sa va asumati riscuri, expunandu-L pe Hristos lor.
Amin.
Suferinţele lui Isus
Referinţe: Evanghelia după Matei 26.36-4636 Atunci Isus a venit cu ei într-un loc îngrădit, numit Ghetsimani şi a zis ucenicilor: „Şedeţi aici până Mă voi duce acolo să Mă rog.”
37 A luat cu El pe Petru şi pe cei doi fii ai lui Zebedei şi a început să Se întristeze şi să se mâhnească foarte tare.
38 Isus le-a zis atunci: „Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte; rămâneţi aici şi vegheaţi împreună cu Mine.”
39 Apoi a mers puţin mai înainte, a căzut cu faţa la pământ şi S-a rugat, zicând: „Tată, dacă este cu putinţă, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuşi nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu.”
40 Apoi a venit la ucenici, i-a găsit dormind şi i-a zis lui Petru: „Ce, un ceas n-aţi putut să vegheaţi împreună cu Mine!
41 Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită; duhul, în adevăr, este plin de râvnă, dar carnea este neputincioasă.”
42 S-a depărtat a doua oară şi S-a rugat, zicând: „Tată, dacă nu se poate să se îndepărteze de Mine paharul acesta, fără să-l beau, facă-se voia Ta!”
43 S-a întors iarăşi la ucenici şi i-a găsit dormind; pentru că li se îngreuiaseră ochii de somn.
44 I-a lăsat din nou, S-a depărtat, şi S-a rugat a treia oară, zicând aceleaşi cuvinte.
45 Apoi a venit la ucenici şi le-a zis: „Dormiţi de acum şi odihniţi-vă!.. Iată că a venit ceasul ca Fiul omului să fie dat în mâinile păcătoşilor.
46 Sculaţi-vă, haidem să mergem; iată că se apropie vânzătorul.”Isus, aşa cum îl prezintă profetul Isaia în cartea lui, în capitolul 53, a fost omul suferinţei.
În ultimele zile ale vieţii Lui pe Pământ, Isus a avut parte de multă suferinţă.
1. Ghetsimani – semnifică suferinţa care provine din mâna lui Satan.
Ghetsimani este locul unde Diavolul îşi face simţit în mod direct atacul asupra omului, locul unde mâna Celui Rău apasă în mod direct asupra Fiului lui Dumnezeu.
La începutul lucrării Sale printre oameni, Domnul Isus a fost ispitit în pustie timp de patruzeci de zile. În felurite moduri, Împotrivitorul a încercat să-L convingă să renunţe la slujba Sa plină de slavă. N-a reuşit, aşa ca L-a lăsat… până la o vreme. În Ghetsimani, acea vreme revine.
Trăirile agoniei lui Mesia se văd din intensitatea rugăciunii Lui: nu doar simple cuvinte, ci luptă şi împotrivire în faţa Celui Rău.
În Ghetsimani Isus a înţeles, o dată-n plus, importanţa şi necesitatea jertfei Sale.
2. Gabata – locul în care mâinile păcătoşilor sunt îndreptate împotriva lui Isus.
Textul din Evanghelia după Ioan, capitolul 19, versetele 1-13 relevă aspecte negative ale naturii umane:
– Isus este trădat de Iuda
– ucenicii îl părăsesc
– soldaţii îl batjocoresc
3. Golgota – locul unde Mesia se află în mâinile Tatălui.
Evanghelia după Ioan, capitolul 19, versetele 16-17 sintetizează conjunctura prin care Isus Cristos ajunge în acest loc.
Chiar dacă se află în mâinile lui Dumnezeu, scena este înfiorătoare: Isus, Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu printre oameni, este dezbrăcat de hainele Sale, supus batjocurii şi torturii, iar în final, răstignit pe lemnul crucii.
„Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă. Totuşi, El suferinţele noastre le-a purtat şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.”Isaia 53.3-5
– El a fost smerit pentru ca noi să fim înălţaţi
– El a fost batjocorit pentru ca noi să avem parte de slava lui Dumnezeu
– El a fost respins de Dumnezeu pentru ca noi să fim apropiaţi
Cateva versete pentru Suferinţa de dragul lui Cristos
Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni și vor spune tot felul de lucruri rele și neadevărate împotriva voastră!
Veți fi urâți de toți, din pricina Numelui Meu; dar cine va răbda până la sfârșit va fi mântuit.
Cine își va păstra viața o va pierde; și cine își va pierde viața pentru Mine o va câștiga.
Și oricine a lăsat case, sau frați, sau surori, sau tată, sau mamă, sau nevastă, sau feciori, sau holde, pentru Numele Meu, va primi însutit și va moșteni viața veșnică.
Ei au plecat dinaintea soborului și s-au bucurat că au fost învredniciți să fie batjocoriți pentru Numele Lui.
Și, dacă suntem copii, suntem și moștenitori: moștenitori ai lui Dumnezeu și împreună moștenitori cu Cristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim și proslăviți împreună cu El.
După cum este scris: „Din pricina Ta suntem dați morții toată ziua; suntem socotiți ca niște oi de tăiat.”
Noi suntem nebuni pentru Cristos; voi, înțelepți în Cristos! Noi, slabi; voi, tari! Voi, puși în cinste; noi, disprețuiți!
Și nădejdea noastră pentru voi este neclintită, pentru că știm că, dacă aveți parte de suferințe, aveți parte și de mângâiere.
Căci noi nu ne propovăduim pe noi înșine, ci pe Domnul Cristos Isus. Noi suntem robii voștri, pentru Isus.
Căci noi, cei vii, totdeauna suntem dați la moarte din pricina lui Isus, pentru ca și viața lui Isus să se arate în trupul nostru muritor.
Sunt ei slujitori ai lui Cristos? – vorbesc ca un ieșit din minți – eu sunt și mai mult. În osteneli, și mai mult; în temnițe, și mai mult; în lovituri, fără număr; de multe ori în primejdii de moarte!
De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Cristos; căci când sunt slab, atunci sunt tare.
Căci, cu privire la Cristos, vouă vi s-a dat harul nu numai să credeți în El, ci să și pătimiți pentru El
Și să-L cunosc pe El și puterea învierii Lui, și părtășia suferințelor Lui, și să mă fac asemenea cu moartea Lui;
Dacă răbdăm, vom și împărăți împreună cu El. Dacă ne lepădăm de El, și El Se va lepăda de noi.
ci a vrut mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului.
Frații mei, luați ca pildă de suferință și de răbdare pe prorocii care au vorbit în Numele Domnului.
În adevăr, ce fală este să suferiți cu răbdare să fiți pălmuiți, când ați făcut rău? Dar, dacă suferiți cu răbdare, când ați făcut ce este bine, lucrul acesta este plăcut lui Dumnezeu.
Chiar dacă aveți de suferit pentru neprihănire, ferice de voi! „N-aveți nicio teamă de ei și nu vă tulburați!
Dimpotrivă, dacă suferă pentru că este creștin, să nu-i fie rușine, ci să proslăvească pe Dumnezeu pentru numele acesta.
Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Cristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți.
DOCTRINA INVIERII LUI ISUS HRISTOS
„Pentru ce cautati intre morti pe Cel ce este viu?”Luca 24:5-6a „Pentru ce cautati intre cei morti pe Cel ce este viu? Nu este aici, ci a inviat…”
Invierea lui Isus Hristos – Evenimentul central al istoriei omenirii. Voi dovedi ca nu folosesc cuvinte mari. Invierea din morti a lui Isus Hristos este exact ceea ce face Crestinismul sa fie incontestabil!
Stiti de ce nu se poate infirma Crestinismul (definit ca fiind omul mantuit din pacatele sale, omul iertat si nascut din nou din Duhul lui Dumnezeu)? Altfel spus, „am un motiv foarte simplu, dar puternic sa cred: INVIEREA DIN MORTI A LUI Hristos!
Invierea din morti a lui Hristos este, ori cea mai josnica, nemiloasa si vicleana farsa facuta vreodata oamenilor, ori este cel mai important eveniment din istoria omenirii.
Crestinismul nu se poate nega in conditii logice normale si pe baze rationale tocmai din pricina acestui eveniment extraordinar. Daca multi au incercat-o, au facut-o ocolind marturiile, invierii din morti a Domnului care sunt disponibile. De fapt, odata un crestin a fost intrebat la universitate si in mijlocul unei clase de filozofie daca Crestinismul se poate nega. Acesta a raspuns ca NU. Cand a fost intrebat de ce, a raspuns ca din cauzainvierii din morti a lui Isus Hristos! Nu pot evita si explica un eveniment istoric atat de fantastic!!!
Intr-adevar, daca privesti la purtarea crestinilor de-a lungul veacurilor, la nedreptatile facute in numele lui Dumnezeu (desi, nu cu voia Lui, ci impotriva ei!), la problemele bisericii, la crezurilor uneori aberante ale celor ce se numesc „crestini”, Crestinismul se poate nega. Insa, invierea lui Hristos este evenimentul care constituie cea mai mare piedica in calea negarii si nimicirii credintei crestine. Datorita acestuia, ea dainuieste, persista in timp si inca se raspandeste. Pentru ca, Hristos a inviat din morti si este viu!
Dupa aceea, privind la conditia spirituala a multor biserici astazi, la zelul stins al crestinilor, la apatia si letargia lor, avem toate conditiile negarii Crestinismului, dar invierea din morti a lui Hristos ne impiedica. De ce cautati intre cei morti pe Cel ce este viu? Nu aici se cauta Hristos. Crestinismul este „religia mormantului gol”! Religia este un „mantuitor mort”.
Theodorus Harnack spunea: „Dupa mine, pozitia pe care o ai privind faptul invierii, nu mai este teologie crestina. Pentru mine, crestinismul ramane in picioare sau se prabuseste odata cu invierea (lui Hristos)”. 60/437
O conversatie petrecuta intre un misionar crestin si un musulman ilustreaza acest adevar. Mahomedanul a vrut sa-l impresioneze pe crestin cu ceea ce el credea ca reprezinta superioritatea Islamului si-i spunea:
- „cand noi mergem la Mecca, gasim cel putin un sicriu, un cavou unde avem dovezile existentei („moastele”) lui Mahomed, dar cand voi crestinii mergeti la Ierusalim, la „mecca” voastra, nu gasiti nimic decat un mormant gol!!”
- „Exact in asta consta diferenta! Mahomed a murit si se gaseste in sicriul lui. Toate celelalte religii ale lumii si sisteme filozofice sunt in groapa, moarte in coparseele (sicriele) lor! Insa Hristos a inviat din morti si religia lui traieste!” Este practica si este practicabila!
Intr-adevar, se pare ca in Coran s-a afirmat prima data (nu prof. Venturini a facut-o!) ca Isus de fapt nu a murit pe cruce, ci doar a lesinat. Ca prin urmare, ucenicii au pus la cale povestea invierii care sa-l propulseze pe Isus in atentia lumii, sugereaza „cartea sfanta” a Islamului.
Crestinismul isi gaseste elementul activ in invierea din morti a lui Hristos, iar dainuirea acestuia este asigurata de prezenta vie dupa moarte a fondatorului ei. Unii au spus-o mai bine:
„Piatra de la intrarea in mormant a fost data la o parte nu pentru a-l lasa pe Hristos sa iasa afara, ci pentru a le ingadui necredinciosilor sa se convinga singuri” (Donald Grey Barnhouse)
Stiti cine au fost primii contestatari ai evenimentului?
Iudeii? Pacatosii vremii? Romanii? Nu! Au fost ucenicii! Cum pot pretinde unii ca acestia au pus la cale o conspiratie cand ei au fost primii care au contestat-o!
Cea mai mare „teapa” din istoria omenirii! Nu exista o inselatorie mai mare care sa fi influentat un numar mai mare de oameni ca si aceasta, daca nu s-a petrecut in realitate.
Daca simpatizezi ideea ca a fost cu neputinta ca Hristos sa invie din morti, ar fi bine sa incetezi sa mai cochetezi cu Crestinismul caci acesta devine cea mai mare inselatorie…cea mai impracticabila religie de pe Pamant!
Dar, Hristos a inviat, parga celor adormiti (1Cor.15:20).
Este singurul eveniment din istoria omenirii care a adus speranta intr-o lume disperata! Credinta crestina incepe si continua de la mormantul gol. Toata istoria s-a indreptat intr-acolo si se deruleaza de acolo. De la mormantul gol.
Au jefuit comoara din mormantul sfant!?
Cat de imbucuratoare au fost pentru Crestinatate vestile cuceririi Ierusalimului de catre generalul britanic Allenby, in primul razboi mondial. Totusi inainte de evacuarea turcilor din cetatea sfanta, ziarele au transmis urmatoarea stire de presa: „Turcii au jefuit mormantul sfant de toate comorile din el”. Nu chiar! Mormantul acela a fost lipsit de Comoara cea mai pret cu cateva mii de ani inainte, cand din el a iesit slavitul Hristos!
„Pastile sunt pentru credinta noastra ceea ce apa este pentru ocean, stanca este pentru munte si ceea ce sangele este pentru trup” (Raymond Linquist)
„Intr-un veac al necredintei si al scepticismului, putem observa ca invierea din morti a lui Hristos este evenimentul care rezista la orice ancheta ar fi supusa”. (adaptat dupa J.C.Ryle)
Crestinismul este singura religie a lumii care apeleaza la invierea din morti a fondatorului ei pentru a argumenta spusele Sale. Tot ceea ce Isus a invatat, a trait si a murit, depinde de invierea Lui din morti. Crestinismul nu este intemeiat pe un complex de idei filozofice sau teologice, in cel mai bun caz, ci pe un eveniment istoric fara seaman: invierea din morti a lui Hristos.
„INVIEREA DIN MORTI A LUI ISUS” = ULTIMUL CUVANT AL LUI DUMNEZEU in istoria lumii
Cand pacatul, moartea, lumea si diavolul, au crezut ca prin uciderea lui Hristos si-au spus ultimul cuvant, Dumnezeu a intervenit si El este Cel ce a avut ultimul cuvant de spus. Acesta este: „nu este aici, ci a inviat!”. Cu invierea, Dumnezeu a punctat istoria omenirii cu un „dar” definitiv!
Dar Dumnezeu…
Fapte 2:22-24 Barbati Israeliti, ascultati cuvintele acestea! Pe Isus din Nazaret, om adeverit de Dumnezeu inaintea voastra prin minunile, semnele si lucrarile pline de putere, pe cari le-a facut Dumnezeu prin El in mijlocul vostru, dupa cum bine stiti; pe Omul acesta, dat in mainile voastre, dupa sfatul hotarat si dupa stiinta mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L-ati rastignit si L-ati omorat prin mana celor faradelege. Dar Dumnezeu L-a inviat, dezlegandu-I legaturile mortii, pentru ca nu era cu putinta sa fie tinut de ea.
Se pare ca „dar Dumnezeu” devenise un tic verbal al apostolului Petru:
Fapte 10:37-41 Stiti vorba facuta prin toata Iudea, incepand din Galilea, in urma botezului propovaduit de Ioan; cum Dumnezeu a uns cu Duhul Sfant si cu putere pe Isus din Nazaret, care umbla din loc in loc, facea bine, si vindeca pe toti cei ce erau apasati de diavolul; caci Dumnezeu era cu El. Noi suntem martori a tot ce a facut El in tara Iudeilor si in Ierusalim. Ei L-au omorat, atarnandu-L pe lemn. Dar Dumnezeu L-a inviat a treia zi, si a ingaduit sa Se arate, nu la tot norodul, ci noua, martorilor alesi mai dinainte de Dumnezeu, noua, cari am mancat si am baut impreuna cu El, dupa ce a inviat din morti.
Pavel, in sinagoga din Antiohia Psidiei:
Fapte 13:26-30 Fratilor, fii ai neamului lui Avraam, si cei ce va temeti de Dumnezeu, voua v-a fost trimis Cuvantul acestei mantuiri. Caci locuitorii din Ierusalim si mai marii lor n-au cunoscut pe Isus; si prin faptul ca L-au osandit, au implinit cuvintele proorocilor, care se citesc in fiecare Sabat. Macar ca n-au gasit in El nici o vina de moarte, totusi ei au cerut lui Pilat sa-L omoare. Si, dupa ce au implinit tot ce este scris despre El, L-au dat jos de pe lemn, si L-au pus intr-un mormant. Dar Dumnezeu L-a inviat din morti.
Aceasta este intreruperea victoriei efemere a raului asupra lumii… asa a contrazis Dumnezeu pe diavol si pe omul pacatos…Ei l-au omorat pe Domnul vietii, DAR DUMNEZEU L-A INVIAT!!!
Totul s-a schimbat prin aceasta prepozitie! Insasi, istoria omenirii este modificata de „dar-ul” lui Dumnezeu.
Observati schimbarea produsa la acel „dar” al lui Dumnezeu :
Adam si Eva au pacatuit in gradina si au fost pedepsiti… dar Dumnezeu
Avraam l-a pus pe altar pe Isaac pentru jertfa … dar Dumnezeu
Moise a fost pus intr-un cos pe ape… dar Dumnezeu
Fapte 7:9 Iar patriarhii, care pizmuiau pe Iosif, l-au vandut, ca sa fie dus in Egipt. Dar Dumnezeu a fost cu el,
Evrei au fost dusi in robia Egiptului… dar Dumnezeu
Ezechia este asediat si infometat in cetate impreuna cu poporul, de catre Sanherib… dar Dumnezeu
Ilie, singur, inconjurat de sute de profeti falsi ai lui Baal, in prezenta Isabelei, o regina stricata, si a lui Ahab, un tradator… dar Dumnezeu a trimis foc din cer
David singur inaintea uriasului Goliat… dar Dumnezeu
Pavel era un prigonitor si un hulitor… Dar cand Dumnezeu – care m-a pus deoparte din pantecele maicii mele, si m-a chemat prin harul Sau, – a gasit cu cale sa descopere in mine pe Fiul Sau. (Gal.1:15)
Etc.
Etc. …
Isus a fost pus pe cruce, a murit si l-au ingropat, preotii si iudeii s-au bucurat… dar Dumnezeu!!
… dar Dumnezeu l-a inviat!
In aceasta consta misterul experientei crestine — „dar Dumnezeu”.
Introduceti aceasta prepozitie in fiecare perspectiva strict pamanteasca pe care o aveti asupra vietii si veti vedea cum totul se modifica:
- am ramas fara serviciu si curentul e scump… dar Dumnezeu
- mi-au murit copiii si barbatul… dar Dumnezeu
- am pierdut un ochi…… dar Dumnezeu
- poate prietenii te-au parasit… dar Dumnezeu
In fata celor mai sumbre si intunecate perspective asupra vietii noastre, acest „dar Dumnezeu” schimba totul. Cand te gasesti, vorba lui Cioran, pe culmile disperarii, … dar Dumnezeu este ce-ti trebuie sa auzi sa prinzi speranta. Cand nu mai sunt cai de iesire, cand totul e pierdut, cand totul este distrus si mort …dar Dumnezeu
Este exact ceea ce el (Cioran) a refuzat sa vada, ca Dumnezeu este viu si adevarat. Ca prin Fiul Sau, El ni s-a facut cunoscut, iar prin invierea Lui din morti ne-a lasat un semn incontestabil al realitatii Sale.
De ce?
„Piatra de la intrarea in mormant nu a fost decat o farama de nisip pentru Stanca Veacurilor aflata inauntru!” (Fred Beck)
Vedeti, aceasta prepozitie, schimba TOTUL. Intreaga marturie a istoriei umane se rezuma in aceste cuvinte: … dar Dumnezeu
Omul si-a inventat armele si a creat conditiile de a se auto-distruge, de a eradica complet rasa umana de pe Pamant… dar Dumnezeu
Substituiti cuvintele, dezastru, nenorocire, moarte, foamete, frig, necinste, hotie, coruptie, disperare …etc., cu … dar Dumnezeu si vedeti ce aveti. Nu aveti speranta? Priviti la invierea din morti a lui Hristos!
Invierea lui Hristos, daca nimic altceva nu inseamna pentru noi, macar sa ne aminteasca ca atunci cand totul pare pierdut, absurd, si zadarnic, (cum ar fi viata noastra!), Dumnezeu a intervenit!
Domnia pacatului, a puterilor intunericului, a poftelor si a dorintelor criminale ale oamenilor, sunt intrerupte de acest „dar Dumnezeu„. Nu gasesti nimic mai sugestiv in toata Biblia pentru credinciosia lui Dumnezeu de a interveni pentru binele nostru, decat acest scurt cuvant, aceasta laconica expresie … dar Dumnezeu!
„Dar Dumnezeu” este placuta noastra surpriza de Pasti — un singur cuvant poate sa exprime evenimentul de Pasti: SURPRIZA! Oamenii pacatosi l-au omorat pe Domnul vietii, si pentru o clipa intunericul a parut sa triumfe, dar Dumnezeu, surpriza … L-a inviat!
Acesta este miezul credintei crestine pe care nu avem voie sa-l luam de la sine. Trebuie sa realizam ca invierea din morti este actiunea lui Dumnezeu care intotdeauna ar trebui sa ne aminteasca ca El este un Dumnezeu viu care da speranta si care invie mortii!
Fapte 26:8 Ce? Vi se pare de necrezut ca Dumnezeu invie mortii?
Ioan 5:28-29 Nu va mirati de lucrul acesta; pentru ca vine ceasul cand toti cei din morminte vor auzi glasul Lui, si vor iesi afara din ele. Cei ce au facut binele, vor invia pentru viata; iar cei ce au facut raul, vor invia pentru judecata.
In ce priveste neamul nostru romanesc, conducatorii lui l-au vandut pe bani si averi, preotii l-au lasat in ignoranta pacatului si i-au exploatat credulitatea, aliati reali niciodata n-a avut, turcii il amagesc cu produsele lor, etc. … dar Dumnezeu
Recunoasteti ca in mijlocul deznadejdii, unica noastra speranta sta in acest mic cuvintel: dar Dumnezeu!!
Mai ales, in neputinta si deznadejdea conditiei pacatoase a omului, in lumina condamnarii lui vesnice pentru pacatele sale, … dar Dumnezeu l-a trimis pe Fiul Sau sa moara pe cruce si sa invie pentru mantuirea noastra!
Vreti sa mai auziti si alte „dar-uri” de-ale lui Dumnezeu?
Fapte 3
12 Petru, cand a vazut lucrul acesta, a luat cuvantul, si a zis norodului: ,,Barbati Israeliti, pentru ce va mirati de lucrul acesta? De ce va uitati cu ochii tinta la noi, ca si cum prin puterea noastra sau prin cucernicia noastra am fi facut pe omul acesta sa umble?
13 Dumnezeul lui Avraam, Isaac si Iacov, Dumnezeul parintilor nostri, a proslavit pe Robul Sau Isus, pe care voi L-ati dat in mana lui Pilat; si v-ati lepadat de El inaintea lui, macar ca el era de parere sa-I dea drumul.
14 Voi v-ati lepadat de Cel Sfant si Neprihanit, si ati cerut sa vi se daruiasca un ucigas.
15 Ati omorat pe Domnul vietii, pe care (DAR) Dumnezeu L-a inviat din morti; noi suntem martori ai Lui.
…
17 Si acum, fratilor, stiu ca din nestiinta ati facut asa, ca si mai marii vostri.
18 Dar Dumnezeu a implinit astfel ce vestise mai inainte prin gura tuturor proorocilor Lui: ca, adica, Hristosul Sau va patimi.
Fapte 10:40 Dar Dumnezeu L-a inviat a treia zi, si a ingaduit sa Se arate,
Fapte 13:30 Dar Dumnezeu L-a inviat din morti.
Romani 5:8 Dar Dumnezeu Isi arata dragostea fata de noi prin faptul ca, pe cand eram noi inca pacatosi, Hristos a murit pentru noi.
Esti vinovat si mort in pacatele tale, fara speranta de a intra in ceruri, ia aminte la aceasta fraza, DAR DUMNEZEU care este bogat in mila…
Efeseni 2:4-6 Dar Dumnezeu, care este bogat in indurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, macar ca eram morti in greselile noastre, ne-a adus la viata impreuna cu Hristos (prin har sunteti mantuiti). El ne-a inviat impreuna, si ne-a pus sa sedem impreuna in locurile ceresti, in Hristos Isus,
Care a fost evenimentul central al propovaduirii apostolilor? Care a fost secretul cresterii miraculoase a bisericii primare? Care a fost forta mobilizatoare a raspandirii Evangheliei pe intregul pamant? Raspunsul la toate aceste intrebari il reprezinta invierea lui Isus Hristos. „A inviat!” era strigatul victorios al primilor crestini care le-a dus mesajul pana la capatul pamantului.
Pana ce nu acceptam ceea ce Scriptura declara despre inviere, intreg mesajul crestin, practic, se dezintegreaza. Accentul din propovaduirea din vremea apostolilor a fost pus pe faptul ca intr-o dimineata linistita, intr-o gradina obscura, omul a invins cel mai temut dusman al sau, intunecatul inger al mortii. Cu multe veacuri in urma, Satana l-a invins intr-o gradina pe primul Adam iar victoria lui a inaugurat domnia pacatului si a mortii asupra omenirii. Dar, acum, la vremea potrivita a lui Dumnezeu si dupa planul Sau, cel de-al doilea Adam il infrunta pe Satana, tot intr-o gradina, si „moartea a fost inghitita in biruinta” (vezi, 1Corinteni 15:54).
Din nefericire, unii oameni au tratat invierea ca nefiind decat o alta doctrina, o declaratie de credinta, ce trebuie acceptata ca atare si nu ca pe un temei logic si rational pentru o speranta personala. Insa pentru apostoli, a fost insasi baza sperantei lor in mijlocul suferintei si a unei puternice persecutii.
Primii crestini si-au bazat invatatura lor despre o inviere viitoare a celor morti pe realitatea invierii Mesiei Israelului, „parga (cea dintai roada) a celor adormiti” (1Corinteni 15:20,23). Asta este ceea ce ei spuneau: la fel cum Hristos a inviat, tot asa El ii va aduce pe toti oamenii la o viata fizica, sau asa cum se spune in continuare, „si dupa cum toti mor in Adam, tot asa, toti vor invia in Hristos” (1Corinteni 15:22).
Fara indoiala Crestinismul este un crez ce trebuie crezut, dar mai reprezinta si o viata ce trebuie traita. Separat de Mantuitor crezul devine o farsa paguboasa, iar viata o lupta disperata de a te ajuta singur. Crestinismul inseamna mai presus de toate o Persoana, iar Aceasta este Fiul lui Dumnezeu.
Din pacate, unii resping categoric invierea sau se indoiesc de ea. Deoarece invierea presupune miraculosul, ea sfideaza mintea rationala a omului. Cand Pavel a predicat-o, a fost batjocorit si ridiculizat de catre filozofii greci ai vremii (vezi, Fapte 17:32), iar intr-o imprejurare a fost facut nebun de catre un domnitor pagan (Fapte 26:24). De aceea, nici noi nu ar trebui sa ne miram daca cei din zilele noastre nu o cred. Invierea din morti a lui Hristos pare mai degraba sa creeze dificultati credintei decat sa o incurajeze, si este asa pentru ca reprezinta un eveniment absolut iesit din comun.
OBIECTII:
Mai sunt altii care pretind ca …
- cineva a furat trupul
- ucenicii au avut halucinatii
- Isus nu a murit de fapt pe cruce, ci doar a lesinat
- Femeile au mers la alt mormant (teoria mormantului confundat, gresit) (stim insa ca a fost ingropat intr-un cimitir particular, al lui Iosif din Arimatea; Nu aveau cum sa confunde mormantul! Invierea din morti a lui Hristos desfiinteaza reincarnarea ca si concept vrednic de luat in seama.
Pentru ca a inviat din morti, Isus nu poate fi nesocotit in ce ne pretinde!
Invierea din morti a lui Isus este piatra de incercare a Crestinismului, temelia pe care acesta sta. Fiindca Isus a inviat din morti, tot ceea ce El a zis este vrednic de crezare si mai ales, solicita ascultarea noastra.
Invierea este un fapt istoric dovedit si demonstrat prin dovezi incontestabile. Daca este asa sa ne intrebam ce implicatii are pentru noi astazi?
El ne forteaza sa decidem ce facem cu acest Hristos. El ne-a poruncit sa-l urmam, ne-a poruncit sa ne lasam de pacate, sa-l iubim si sa-l slujim pe semenul nostru, iar invierea Sa din morti arata ca are dreptul sa ne ceara asa ceva. Ce facem? Daca era un altul care murea si putrezea, mai treaca mearga, puteam ignora poruncile lui. Dar, Isus a inviat din morti si e viu acum, de aceea, nu-l putem nesocoti! Cine o face o face pe riscul lui etern.
Avem marturia vietilor schimbate ale ucenicilor, marturia dusmanilor lui Isus (ce au nascocit de-a lungul vremurilor tot felul de teorii alternativ-conspirative la invierea Lui), avem marturiile documentare ale evangheliilor si ale intreg Noului Testament, ale istoriei seculare, ajungand sa fim pusi astazi fata-n fata cu obligatia de a ne decide asupra lui Hristos :
„Il vom asculta, urma, sluji, vom trai si vom muri pentru El, sau prin tactica strutului vom baga capul in nisip si vom pretinde ca n-am auzit nimic, ca sa nu fim coplesiti de multimea dovezilor si de realitatea prezentei Lui vii?”
O asemenea sfidare fatisa a realitatii nu se lasa nepedepsita!
Invierea din morti a lui Isus Hristos a constituit parte principala a mesajului propovaduirii primilor crestini.
Fapte 4:2 foarte necajiti ca invatau pe norod, si vesteau in Isus invierea din morti.
Fapte 17:18 Unii din filosofii epicurieni si stoici au intrat in vorba cu el. Si unii ziceau: ,,Ce vrea sa spuna palavragiul acesta?” Altii, cand l-au auzit ca vesteste pe Isus si invierea, ziceau: ,,Pare ca vesteste niste dumnezei straini.”
Fapte 23:6 Pavel, ca unul care stia ca o parte din adunare erau Saduchei, iar alta Farisei, a strigat in plin Sobor: ,,Fratilor, eu sunt Fariseu, fiu de Fariseu; din pricina nadejdii in invierea mortilor sunt dat in judecata.”
Fapte 24:11-15 Nu sunt mai mult de douasprezece zile, – te poti incredinta de lucrul acesta – de cand m-am suit sa ma inchin la Ierusalim. Nu m-au gasit nici in Templu, nici in sinagogi, nici in cetate, stand de vorba cu cineva, sau facand rascoala de norod. Asa ca n-ar putea dovedi lucrurile de care ma parasc acuma. Iti marturisesc ca slujesc Dumnezeului parintilor mei dupa Calea, pe care ei o numesc partida; eu cred tot ce este scris in Lege si in Prooroci, si am in Dumnezeu nadejdea aceasta, pe care o au si ei insisi, ca va fi o inviere a celor drepti si a celor nedrepti.
Sa luam sistematic pe rand ce a insemnat moartea Lui. Ce inseamna pentru mine astazi ca Hristos a inviat si este viu?
- Dovedeste Dumnezeirea lui Hristos:
Ioan 10:17-18 Tatal Ma iubeste, pentru ca Imi dau viata, ca iarasi s-o iau. Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere s-o dau, si am putere s-o iau iarasi: aceasta este porunca, pe care am primit-o de la Tatal Meu.”
Cel mai practic test la care il poti supune pe un impostor care pretinde ca este un dumnezeu, chiar Mesia, este intai sa-l ucizi pentru blasfemie si apoi sa vezi, daca revine din morti. Daca o face atunci, nu este vinovat de blasfemie, insa tu esti vinovat de ucidere si ai o problema cu acest dumnezeu, pe care trebuie sa o rezolvi!
Faptul ca Isus a spus ca are puterea sa-si dea viata si apoi sa si-o ia inapoi, demonstreaza concret ca este Dumnezeu. Un om mort nu are puterea de a se invia singur. Doar Dumnezeu poate invia mortii, iar Isus a demonstrat aceasta putere asupra trupului Sau inviindu-l din morti.
1 Pavel, rob al lui Isus Hristos, chemat sa fie apostol, pus deoparte ca sa vesteasca Evanghelia lui Dumnezeu,
2 pe care o fagaduise mai inainte prin proorocii Sai in Sfintele Scripturi.
3 Ea priveste pe Fiul Sau, nascut din samanta lui David, in ce priveste trupul,
Romani 1:4 ..iar in ce priveste duhul sfinteniei dovedit cu putere ca este Fiul lui Dumnezeu, prin invierea mortilor; adica pe Isus Hristos, Domnul nostru.
In privinta naturii Sale spirituale de Dumnezeu, Isus Hristos a fost confirmat / dovedit cu putere prin evenimentul invierii din morti. Invierea Sa a fost primul pas spre recapatarea de catre Isus a slavei pe care o avea la Tatal inainte de intemeierea lumii (Ioan 17:5 „Si acum, Tata, proslaveste-Ma la Tine insuti cu slava, pe care o aveam la Tine, inainte de a fi lumea.”) si pe care a ascuns-o la intrupare.
Prin invierea Lui, nu doar ca a fost dovedit ca Dumnezeu dar si ca este investit cu putere sa mantuiasca. Este ceea ce Petru subliniaza in predica lui din ziua Cincizecimii:
Fapte 2:36 Sa stie bine dar, toata casa lui Israel, ca Dumnezeu a facut Domn si Hristos pe acest Isus, pe care L-ati rastignit voi.”
Nu inseamna ca inainte de intrupare si inviere Hristos n-ar fi fost Domn si Mantuitor, ci subliniaza ca odata cu acel eveniment aceste titluri ale Sale au devenit cunoscute si sunt prezentate in toata gloria lor.
Aceasta „dovedire” a lui Isus ca este Fiul lui Dumnezeu (ca are deci natura Tatalui) a fost urmata de inaltarea lui la cer, de asezarea la dreapta Tatalui si de revarsarea Duhului Sfant. Este ceea ce-l separa pe Isus de orice pretins fiu al lui Dumnezeu al altor religii. Si anume, invierea din morti. Ea l-a confirmat fara putinta de tagada ca este Dumnezeu Fiul!
Adaptare dupa William Barclay – „Daca Isus ar fi trait doar o viata frumoasa si ar fi murit o moarte eroica, ar fi ramas un anonim. Putea intr-adevar sa fie pus alaturi de alti oameni mari si alti eroi umani, dar n-ar fi fost decat unul dintr-un lung sir de astfel de personaje. In schimb, unicitatea Sa este garantata pe veci de minunea invierii din morti, atestata istoric fara dubiu. Daca acestia au murit si au disparut dintre noi lasand in urma lor doar amintire, fiindca a inviat din morti Isus Hristos poate fi inca o prezenta vie, ne poate da viata si putere acum.”
- Invierea din morti a lui Isus demonstreaza ca El merita inchinarea noastra ca Dumnezeu:
Ioan 20:26-28 Dupa opt zile, ucenicii lui Isus erau iarasi in casa; si era si Toma impreuna cu ei. Pe cand erau usile incuiate, a venit Isus, a statut in mijloc, si le-a zis: ,,Pace voua!” Apoi a zis lui Toma: ,,Adu-ti degetul incoace, si uita-te la mainile Mele; si adu-ti mana, si pune-o in coasta Mea; si nu fi necredincios, ci credincios.” Drept raspuns, Toma I-a zis: ,,Domnul meu si Dumnezeul meu!”
Invierea lui Isus nu este o comemorare, ci sarbatoarea unei prezente vii!
- Viata dupa moarte? Isus a spus, „Eu sunt invierea si viata.Cine crede in Mine, chiar daca ar fi murit, va trai. Si oricine traieste, si crede in Mine, nu va muri niciodata„(Ioan 11:25-26) — „moartea a murit cand Hristos a inviat”
Romani 8:10-12 Si daca Hristos este in voi, trupul vostru, da, este supus mortii, din pricina pacatului; dar duhul vostru este viu, din pricina neprihanirii. Si daca Duhul Celui ce a inviat pe Isus dintre cei morti locuieste in voi, Cel ce a inviat pe Hristos Isus din morti, va invia si trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Sau, care locuieste in voi. Asa dar, fratilor, noi nu mai datoram nimic firii pamantesti, ca sa traim dupa indemnurile ei.
Ioan 6:39 Si voia Celui ce M-a trimis, este sa nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci sa-l inviez in ziua de apoi.
1Tesaloniceni 4:14 Caci daca credem ca Isus a murit si a inviat, credem si ca Dumnezeu va aduce inapoi impreuna cu Isus pe cei ce au adormit in El.
Cei pacatosi (deci, care au ramas in pacatele lor si nu au vrut sa vina la Hristos), vor invia, dar nu in Hristos, ci vor fi inviati de catre El!
Oamenii investesc multi bani in „locurile de veci”… intotdeauna denumirea aceasta m-a intrigat pentru ca nu-s pe veci:
Ioan 5:28-29 Nu va mirati de lucrul acesta; pentru ca vine ceasul cand toti cei din morminte vor auzi glasul Lui, si vor iesi afara din ele. Cei ce au facut binele, vor invia pentru viata; iar cei ce au facut raul, vor invia pentru judecata.
„Inainte de invierea Lui, vesnicia se gasea la apus, insa dupa invierea lui Hristos, ea a rasarit si domina orizontul.” (Augustus H.Strong)
Vreti sa va revedeti cu cei dragi si sa nu mai existe despartire deloc?
De revazut ii veti revedea la inviere, dar daca veti ramanea pe vesnicie alaturi in prezenta lui Dumnezeu, ei trebuie sa asculte Evanghelia si sa se pocaiasca de pacatele lor.
Iov 19:25-27 Dar stiu ca Rascumparatorul meu este viu, si ca se va ridica la urma pe pamant. Chiar daca mi se va nimici pielea, si chiar daca nu voi mai avea carne, voi vedea totusi pe Dumnezeu. Il voi vedea si-mi va fi binevoitor; ochii mei Il vor vedea, si nu ai altuia. Sufletul meu tanjeste de dorul acesta inauntrul meu.
1Tesaloniceni 4:13-14, 18 Nu voim, fratilor, sa fiti in necunostinta despre cei ce au adormit, ca sa nu va intristati ca ceilalti, cari n-au nadejde. Caci daca credem ca Isus a murit si a inviat, credem si ca Dumnezeu va aduce inapoi impreuna cu Isus pe cei ce au adormit in El…. Mangaiati-va dar unii pe altii cu aceste cuvinte.
Natura ne arata prin anotimpurile ei si prin procesele ei ca totul are un nou inceput. Cum sa nu aiba existentele noastre?
- Valideaza mesajul crestin:
1Cor.15:15 Ba inca noi suntem descoperiti si ca martori mincinosi ai lui Dumnezeu; fiindca, am marturisit despre Dumnezeu ca El a inviat pe Hristos, cand nu L-a inviat, daca este adevarat ca mortii nu invie.
„Nu evangheliile explica invierea din morti a lui Hristos, ci aceasta (invierea) le explica” (John S. Whale)
- Invierea lui Hristos garanteaza judecata lui Dumnezeu– Pavel n-a avut nimic altceva sa le spuna batjocoritorilor decat ceea ce si ei aflasera si stiau deja bine:ca Isus inviase!
Fapte 17:31 pentru ca a randuit o zi, in care va judeca lumea dupa dreptate, prin Omul, pe care L-a randuit pentru aceasta si despre care a dat tuturor oamenilor o dovada netagaduita prin faptul ca L-a inviat din morti…”
- Mantuirea din pacat:
Romani 10:9 Daca marturisesti deci cu gura ta pe Isus ca Domn, si daca crezi in inima ta ca Dumnezeu L-a inviat din morti, vei fi mantuit.
„Daca Hristos n-a inviat, consecinta inspaimantatoare nu este ca moartea inseamna sfarsitul, ci ca noi ne gasim inca in pacatele noastre.” (G.A. Studdert Kennedy)
- Indreptatire inaintea lui Dumnezeu si mijlocire in favoarea noastra:
Romani 4:23-25 Dar nu numai pentru el este scris ca ,,i-a fost socotita ca neprihanire”; ci este scris si pentru noi, carora de asemenea ne va fi socotita, noua celor ce credem in Cel ce a inviat din morti pe Isus Hristos, Domnul nostru, care a fost dat din pricina faradelegilor noastre, si a inviat din pricina ca am fost socotiti neprihaniti.
Romani 8:31-34 Deci, ce vom zice noi in fata tuturor acestor lucruri? Daca Dumnezeu este pentru noi, cine va fi impotriva noastra? El, care n-a crutat nici chiar pe Fiul Sau, ci L-a dat pentru noi toti, cum nu ne va da fara plata, impreuna cu El, toate lucrurile? Cine va ridica para impotriva alesilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Acela, care-i socoteste neprihaniti! Cine-i va osandi? Hristos a murit! Ba mai mult, El a si inviat, sta la dreapta lui Dumnezeu, si mijloceste pentru noi!
1Corinteni 15:17 Si daca n-a inviat Hristos, credinta voastra este zadarnica, voi sunteti inca in pacatele voastre…
- Bucurie: o perspectiva cu adevarat optimista asupra vietii (optimismul este intemeiat de asta data!)
Matei 28:8-10 Ele au plecat repede de la mormant, cu frica si cu mare bucurie, si au alergat sa dea de veste ucenicilor Lui. Dar iata ca le-a intampinat Isus, si le-a zis: ,,Bucurati-va!” Ele s-au apropiat sa-I cuprinda picioarele, si I s-au inchinat. Atunci Isus le-a zis: ,,Nu va temeti; duceti-va de spuneti fratilor Mei sa mearga in Galilea: acolo Ma vor vedea.”
Cu adevarat, omul are motiv sa se bucure de acum inainte. Daca-l cunoaste pe Cel ce este invierea si viata. Acestea au fost primele cuvinte ale lui Isus dupa agonizantele ore de pe cruce si dupa tacerea mormantului pecetluit: BUCURATI-VA!
- Un ajutor nemaipomenit la vreme de nevoie (pentru ca El este viu! ):
2 Timotei 2:8 „Adu-ti aminte de Domnul Isus Hristos, din samanta lui David, inviat din morti, dupa Evanghelia mea…”
Timotei era un timid!
Datorita acestui eveniment, apostolii au devenit in decurs de o luna din lasi, niste eroi, martiri si marturisitori ai Evangheliei. Cine si-ar da viata pentru o minciuna? Pentru o iluzie, pentru o conspiratie? Ce avantaje le-ar fi adus ucenicilor aceasta conspiratie? Dupa cum am auzit, cu exceptia lui Ioan, toti ucenicii au murit ingrozitoare morti de martiri.
- Cel mai mare motiv pentru actiune si curaj.
Invierea a schimbat-o pe Maria dintr-o bocitoare intr-o marturisitoare. L-a schimbat pe Toma dintr-un sceptic, intr-un credincios. L-a schimbat pe Petru dintr-un las, intr-un predicator. L-a schimbat pe Saul dintr-un prigonitor, intr-un misionar. Primii crestini l-au predicat pe Isus si invierea Sa din morti oriunde s-au dus. In aceea zi, unii au batjocorit acest mesaj, au amanat sa-i raspunda, iar altii l-au crezut. Pentru aceia care l-au crezut, invierea a devenit o experienta de viata, le-a adus pace unor suflete impovarate de vina sangelui nevinovat varsat. Asta este ceea ce ne aduce invierea lui Hristos. Daca crezi in ea si consideri toate implicatiile pe care le are pentru viata ta, aceasta nu va mai fi niciodata aceeasi! O va pune intr-o perspectiva complet diferita.
- Ea explica intreg mesajul crestin. Este ceea ce-i da sens! Face Crestinismul sa fie o religie practicabila.
Invierea lui Hristos face ca toata gama de invataturi crestine sa fie valabile si aplicabile! Auziti? Aplicabile! Da, chiar ca legea lui Moise sa se poata implini in spiritul invataturilor ei! (vezi, Rom.8:3)
Face ca toate adevarurile Bibliei sa devina accesibile si practicabile. Dar pentru asta, omul trebuie sa intre in legatura cu Hristos. Trebuie sa i se supuna domniei Sale invizibile, cu toate acestea reale si prezente.
Nu este ceea ce l-am auzit pe Pavel afirmand mai sus? Daca Hristos n-a inviat, credinta noastra este inutila, este o pierdere de vreme, o gluma amara!
Exista multe aspecte ale credintei crestine care sunt admirabile si sunt apreciate de multi dintre cei ce nu sunt crestini. Am auzit de musulmani care in America isi dau copii la scoli si licee crestine pentru ca acestea au un standard moral superior. Ideea ca Dumnezeu este dragoste, este foarte binevenita in lumea noastra cruda. Ea nu este prezenta nici in natura, si nici in istorie. Ea este sustinuta doar de Biblie. Multi admira si apreciaza aceasta idee, fara ca ei insisi sa frecventeze o biserica crestina. Apoi, mai este si ideea ca intre oameni nu mai exista nici un fel de discriminari de la venirea lui Hristos, din nou, este o idee foarte apreciata si dorita in zilele noastre. Ideea iertarii de pacate si a curatirii de vina, a slujirii si iubirii aproapelui ca pe sine, toate acestea sunt admirate si apreciate.
Daca iti spun ca „Hristos a inviat!”, conform obiceiului imi vei raspunde cu gura ta, „Adevarat ca a inviat!” Dar in inima ta poate ca te intrebi, „si la ce imi ajuta ca El a inviat?” Daca sunteti sinceri, veti recunoaste ca este exact ceea ce simtiti in realitate. „La ce-mi foloseste mie ca a inviat El? Chiar daca a facut-o, nu-mi va ajuta la nimic. Nu-mi pune mancarea pe masa, nu-mi toarna bani in punga…etc.! Ba in plus, de marti ma voi duce la munca, asa cum am facut-o intotdeauna. Voi face aceleasi lucruri pe care le-am facut intotdeauna. Ca El a inviat, sau nu, nu are nici o legatura cu problemele si dilemele vietii mele de acum!”
In acest caz, fiindca Isus Hristos a inviat din morti se schimba complet situatia.
Ei bine in acest caz, faptul ca El a inviat din morti nu este doar un crez al crestinilor adunati aici sau aiurea! Este un eveniment istoric amplu demonstrat de-a lungul veacurilor. Este evenimentul centralal intregii existente umane. Invierea este evenimentul care-l schimba pe om asa cum n-a fost si cum nu-si poate inchipui ca poate deveni. De invierea Lui depinde totul. Viata ta si moartea ta. Destinul si vesnicia ta. Nimeni nu mai poate trai la fel dupa ce intr-adevar se confrunta cu acest eveniment. Nu exista nimic mai important in toata istoria omenirii.
Sugerez ca invierea lui Hristos este exact ceea ce da substanta acestor „idei” care intr-adevar iti pot schimba viata! Este ceea ce „pune carne pe scheletul” acestor idei minunate ale Crestinismului. Daca spun ca toate acestea sunt inutile, daca nu chiar impracticabile, tresare cineva? Dar daca spun ca Isus Hristos a inviat si este astazi viu si ca doar prin puterea Lui toate acestea pot fi reale pentru noi, tresare cineva? Are sens acum?
Invierea lui Hristos este exact ceea ce te poate transforma dintr-un crestin nominal, unul care doar se numeste cu numele, intr-unul practicant, autentic. Este ceea ce face Crestinismul sa fie mai mult decat propunerea de a face bine. Il face sa devina insasi calea prin care se poate face „binele”.
Crestinismul este confirmat sau infirmat de invierea lui Hristos
Daca invierea lui Isus nu ar fi avut loc, nici unul dintre conceptele de baza ale Crestinismului, care-l fac atat de atragator, nu ar fi avut sens si nu ar fi fost aplicabil. Dati-mi voie sa spun ca in ciuda recunoasterii acestor concepte ca fiind necesare vietii, separat de Hristos, omul nu poate sa le puna in aplicare cu consecventa si sa traiasca dupa ele. Poate parea atragator sa-i iubesti pe dusmanii tai, dar este imposibil fara sa ai puterea de dupa inviere a lui Hristos.
Nici a fi impaciuitor, nici a fi sarac in duhul, nici a face bine si nici a-i hrani pe cei nevoiasi nu ar fi posibil daca Hristos n-ar fi inviat! Toate preceptele bune, n-ar fi ramas decat la nivelul intentiilor laudabile — dar inutile!
„Aceeasi putere care l-a adus inapoi din morti pe Hristos este prezenta si activa in cei ce-i apartin acum lui Hristos. Invierea este evenimentul ce continua (opereaza) neintrerupt” (Leon Morris)
Ai probleme cu un anume pacat, cu mai multe, chiar? Nu stii ca ai aceasta putere la dispozitie. Invierea din morti a lui Isus inseamna ca tu de fapt poti ajunge sa traiesti o viata sfanta si placuta lui Dumnezeu.
Pentru ce cautati intre morti pe Cel ce este viu? Oamenii il cauta pe Dumnezeu la biserica, pe campul de misiune, prin biserici — „turism spiritual”.
Ce misiune avem pentru ca Isus a inviat din morti!
In dimineata invierii s-a declansat cea mai mare operatiune (misiune) din istoria omenirii. Aceea de transmitere a mesajului mantuirii disponibile la Cel ce este viu pentru orice veac. Aceasta operatiune se afla in desfasurare si-n zilele noastre. Esti implicat in ea, sau nu? Aceasta nu se va incheia pana ce Isus nu se intoarce a doua oara.
Aceasta este obligatia noastra morala. Este stimulentul misionar esential!
Daca nu esti implicat in a te ruga pentru cei pierduti, a-i evangheliza, a le sluji, atunci nu consideri vestea invierii Sale destul de vrednica pentru sacrificiul tau, plus, faci ca vestea ei sa ramana necunoscuta celor ce au cea mai mare nevoie de ea! Este ca si cum ai sigila din nou mormantul lui Hristos, chiar, ii ingropi pe cei nemantuiti impreuna cu El!!
LENIN
V-ati intrebat vreodata de ce comunistii rusi au pastrat in mausoleu ramasitele pamantesti ale lui Lenin Nu cumva sa permanentizeze ceva ce credeau despre liderul lor, dar moartea lui i-a impiedicat?
Astfel, se pare ca despre Lenin s-au facut urmatoarele afirmatii care au fost gravate pe sicriul de cristal in care era depus in Piata Rosie din Moscova:
„El a fost cel mai mare lider al popoarelor si al neamurilor, din toate timpurile. A fost conducatorul unei noi omeniri. A unei lumi noi. El a fost Salvatorul lumii!”
Observati cum toate acestea se gasesc la timpul trecut pentru Lenin. In puternic contrast, vin cuvintele lui Hristos care a spus:
Apoc.1:18 …Am fost mort, si iata ca sunt viu in vecii vecilor. Eu tin cheile mortii si ale Locuintei mortilor.
Pentru Isus Hristos aceste lucruri sunt spuse la timpul prezent si vor rasuna neintrerupt in vesnicii.
Realitati de dupa inviere –Samuel Medley
El traieste triumfator asupra mormantului.
El traieste sa mantuiasca vesnic.
El traieste glorificat si inaltat in ceruri.
El traieste sa-mi hraneasca sufletul infometat.
El traieste sa ajute la vreme de nevoie.
Învierea lui Lazăr sau Pentru EL toţi sunt vii, Ioan 11.20-28, Luca 20.38
Numai privind viaţa cu ochii Lui Dumnezeu (gândind ca EL), poţi să realizezi că orice lucru rău … îţi face bine !
Chiar şi decesul !
Un mesaj de mângâiere, (de folos la înmormântări), din Învierea lui Lazăr
Text : Evanghelia după Ioan 11 : 20 -28
„Când a auzit Marta că vine Isus, I-a ieşit înainte ; iar Maria şedea în casă. Marta a zis lui Isus : „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu ! Dar şi acum, ştiu că orice vei cere de la Dumnezeu Îţi va da Dumnezeu.”
Isus i-a zis: „Fratele tău va învia.” „Ştiu”, I-a răspuns Marta, „că va învia la înviere, în ziua de apoi.” Isus i-a zis : „Eu sunt Învierea şi Viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta ?”
„Da, Doamne”, I-a zis ea, „cred că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vină în lume.” După ce a spus aceste vorbe, s-a dus şi a chemat în taină pe sora sa Maria şi i-a zis : „A venit Învăţătorul şi te cheamă”.
Numai privind viaţa cu ochii Lui poţi să realizezi că şi un lucru rău îţi poate face bine !
„Dacă voieşti tot ce se întâmplă, se întâmplă numai ce voieşti. Supunându-te de bunăvoie celor mai grele încercări, acestea devin mai uşoare”. (Richard Wurmbrand)
Din întâmplarea descrisă de apostolul Ioan putem vedea cum au gândit contemporanii Domnului Isus şi cum a văzut El, (exact aceeaşi situaţie). Întrebarea este :
Cum văd eu necazul, acele momente în care El mi se pare a fi la capătul lumii ?
I. Gândirea omenească (cum au gândit contemporanii Domnului Isus, atunci când au avut probleme) ?
1. Rugăciunea a fost soluţia lor pentru ieşirea din problema pe care nu o puteau rezolva :
„Un oarecare Lazăr din Betania, satul Mariei şi al Martei, sora ei, era bolnav. – Maria era aceea care a uns pe Domnul cu mir şi I-a şters picioarele cu părul ei, şi Lazăr cel bolnav era fratele ei. – Surorile au trimis la Isus să-I spună : „Doamne, iată că acela pe care-l iubeşti este bolnav”. (Evanghelia după Ioan 11 : 1 – 3)
2. Aşteptarea nu le-a fost împlinită. Domnul Isus nu a făcut ceea ce credeau (îşi doreau) surorile !
„Dar Isus, când a auzit vestea aceasta, a zis : „Boala aceasta nu este spre moarte, ci spre slava lui Dumnezeu, pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie proslăvit prin ea.” Şi Isus iubea pe Marta şi pe sora ei şi pe Lazăr.
Deci când a auzit că Lazăr este bolnav, a mai zăbovit două zile în locul în care era ; şi în urmă a zis ucenicilor : „Haidem să ne întoarcem în Iudeea”. (Evanghelia după Ioan 11 : 4 – 7)
3. Reproşul făcut Domnului Isus, a fost mijlocul folosit de către ambele surori pentru înăbuşirea nădufului interior !
„Marta a zis lui Isus : „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu !”. (Evanghelia după Ioan 11 : 21)
„Maria, când a ajuns unde era Isus şi L-a văzut, s-a aruncat la picioarele Lui şi I-a zis : „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu”. (Evanghelia după Ioan 11 : 32)
Adică : „Dacă Mă ascultai, nu se ajungea la deces ! Dacă ai fi venit la timp, imediat după ce Te-am chemat ! Acum este prea târziu !”
În general, tot aşa procedează şi azi cei ce-I sunt credincioşi Lui Dumnezeu ! ÎL roagă, iar dacă Dumnezeu nu face cum vor ei, sunt dezamăgiţi !
II. Gândirea Divină
„După aceste vorbe, le-a zis : „Lazăr, prietenul nostru, doarme ; dar Mă duc să-l trezesc din somn.” Ucenicii I-au zis : „Doamne, dacă doarme, are să se facă bine.”
Isus vorbise despre moartea lui, dar ei credeau că vorbeşte despre odihna căpătată prin somn. Atunci Isus le-a spus pe faţă :
„Lazăr a murit. Şi mă bucur că n-am fost acolo, pentru voi, ca să credeţi. Dar acum, haidem să mergem la el”. (Evanghelia după Ioan 11 : 11 – 15)
Cum vede Dumnezeu aceeaşi întâmplare (aceleaşi lucruri) ?
1. Nu e moarte, ci somn. Cuvântul cimitir înseamnă : dormitor !
„Şi am auzit un glas din cer care zicea : „Scrie : Ferice de acum încolo de morţii care mor în Domnul !” „Da”, zice Duhul, „ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează !” (Apocalipsa 14 : 13)
2. Necazul este un prilej ca Isus să-ţi vină / fie … mai aproape. Suferinţa te apropie de Isus.
„Atunci Isus le-a spus pe faţă : „Lazăr a murit. Şi mă bucur că n-am fost acolo, pentru voi, ca să credeţi. Dar acum, haidem să mergem la el”. (Evanghelia după Ioan 11 : 14 – 15) „Dar Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii, căci pentru El toţi sunt vii”. (Evanghelia după Luca 20 : 38)
„Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mângâieri, care ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz ! Căci, după cum avem parte din belşug de suferinţele lui Hristos, tot aşa, prin Hristos avem parte din belşug şi de mângâiere”. (II Corinteni 1 : 3 – 5)
3. În încercări ai parte de intervenţiile Divine, de minuni, de promisiuni împlinite !
„Isus i-a zis : „Fratele tău va învia.” … Şi mortul a ieşit cu mâinile şi picioarele legate cu fâşii de pânză şi cu faţa înfăşurată cu un ştergar. Isus le-a zis : „Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă”. (Evanghelia după Ioan 11 : 23, 44)
III. Cum gândesc eu ? Ca Isus (ca Dumnezeu) sau ca Marta şi Maria (ca omul de pe pământ) ?
1. Depinde de locul în care mă aflu (din punct de vedere spiritual) ! Dacă sunt mântuit, sau sunt încă nemântuit ?!
„ … filozofii, în majoritatea lor, au puncte de vedere individuale de la care privesc realitatea. Dar orice punct de vedere este un punct de orbire: el ne împiedică să mai considerăm valabile celelalte puncte de vedere.
Dintr-un anumit punct de vedere, camera în care scriu nu are uşă. Mă întorc împrejur. Acum văd uşa, însă încăperea nu are fereastră. Mă uit în sus. Din acest punct de vedere, odaia nu are podea. Privesc în jos, ea nu are tavan.
Numai eliminând puncte de vedere, putem căpăta o intuiţie a întregii realităţi. Idealul unui creştin este să devină “sfânt”, un cuvânt care în engleză derivă de la “întreg”, în rusă, cuvântul “sfânt” (sviatoi) sugerează ideea luminozităţii.
Acelaşi lucru este adevărat şi pentru limbile germanice. A fi sfânt înseamnă a abandona puncte de vedere”. (Umpleţi vidul, de Richard Wurmbrand, p. 19 – 20)
2. Pot vedea viaţa cu ochii Lui Dumnezeu, doar fiind mântuit. Ce să fac pentru a fi mântuit ?
„După ce au auzit aceste cuvinte, ei au rămas străpunşi în inimă şi au zis lui Petru şi celorlalţi apostoli : „Fraţilor, ce să facem ?” „Pocăiţi-vă”, le-a zis Petru, „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre ; apoi veţi primi darul Sfântului Duh”. (Faptele Apostolilor 2: 37 – 38)
Ce să fac ? Să mă plec pe genunchi şi să vorbesc cu Isus, exact cum aş vorbi cu cineva apropiat mie : „Doamne Isuse, vino în viaţa mea !”. Din acel moment, totul va fi altfel. Omul care L-a primit pe Isus în viaţa lui poate spune exact ca apostolul Pavel :
„Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc … dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine”. (Galateni 2 : 20)
Din momentul în care Hristos trăieşte în mine, voi vedea o întâmplare neplăcută, exact cum o vedea şi Isus, nu cum vedeau acelaşi fapt, cele două surori (decesul fratelui lor)!
3. Creştinul ştie că toate lucrurile care i se întâmplă, îi fac bine … chiar dacă pentru un timp nu înţelege cum !
„De altă parte, ştim [lit. cunoaştem] că toate lucrurile [gr. panta, lit. “toate”, cuvântul lucrurile este subînţeles] lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său”. (Romani 8 : 28)
Noi ştim că în viaţa de zi cu zi, oamenii lucrează, nu lucrurile şi totuşi, apostolul Pavel scrie că în viaţa creştinilor până şi : „lucrurile lucrează împreună” !
- New International Version : „Și noi știm că în toate lucrurile Dumnezeu lucrează pentru binele celor care îl iubesc, care au fost chemați după planul Său”.
- Traducerea Emil Pascal : „Noi ştim că în toate Dumnezeu conlucrează spre binele celor ce-l iubesc, celor chemaţi potrivit planului Său”.
Isaia 38.14-20, Valoarea suferinţelor
„Ochii-mi priveau topiţi spre cer : „Doamne, sunt în necaz, ajută-mă !” Ce să mai spun ? El mi-a răspuns şi m-a ascultat. Acum voi umbla smerit până la capătul anilor mei, după ce am fost întristat astfel.
- Doamne, prin îndurarea Ta se bucură omul de viaţă, prin ea mai am şi eu suflare, căci
- Tu mă faci sănătos şi îmi dai iarăşi viaţa. Iată, chiar suferinţele mele erau spre mântuirea mea ;
- Tu ai găsit plăcere să-mi scoţi sufletul din groapa putrezirii. Căci ai aruncat înapoia Ta toate păcatele mele !
Căci nu Locuinţa morţilor Te laudă, nu moartea Te măreşte, şi cei ce s-au coborât în groapă nu mai nădăjduiesc în credincioşia Ta. Ci cel viu, da, cel viu Te laudă, ca mine astăzi.
Tatăl face cunoscut copiilor săi credincioşia Ta. Domnul m-a mântuit ! De aceea, în toate zilele vieţii noastre vom suna din corzile instrumentelor noastre în Casa Domnului”. (Isaia 38 : 14 – 20)
Omul este comparat cu o operă de artă (capodoperă, a se vedea Efeseni 2 : 10 „Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele”). În blocul de piatră care este omul vechi, Dumnezeu Îşi ciopleşte chipul Lui : Isus.
„De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său.
Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie Cel întâi născut dintre mai mulţi fraţi”. (Romani 2 : 28 – 29)
De ce unelte se foloseşte Dumnezeu pentru transformarea (modelarea) noastră ?
1. Îndurarea
„Doamne, prin îndurarea Ta se bucură omul de viaţă, prin ea mai am şi eu suflare”. (Isaia 38 : 16)
„Cum se îndură un tată de copiii lui, aşa Se îndură Domnul de cei ce se tem de El”. (Psalmul 103 : 13)
„Căci Domnul nu leapădă pentru totdeauna. Ci, când mâhneşte pe cineva, Se îndură iarăşi de el, după îndurarea Lui cea mare : căci El nu necăjeşte cu plăcere, nici nu mâhneşte bucuros pe copiii oamenilor”. (Plângerile lui Ieremia 3 : 31 – 33)
Sinonime pentru îndurare sunt : „iertare, indulgență, îngăduință, milostivire … ”. (Dex)
2. Suferinţa fizică (de exemplu boala)
„Tu mă faci sănătos şi îmi dai iarăşi viaţa. Iată, chiar suferinţele mele erau spre mântuirea mea”. (Isaia 38 : 16 – 17)
[Sinonime pentru suferinţă : „greutate, încercare, necaz, nevoie, vicisitudine ”. Dex]
În alte traduceri scrie :
- „Cu siguranță a fost în beneficiul meu că am suferit o astfel de suferință [frică cu sensul de nelinişte]”. (New International Version)
- „Da, această durere a fost bună pentru mine, pentru că m-ai salvat de la moarte și mi-ai iertat toate păcatele”. (New Living Translation)
- „Iată, pentru binele meu am avut o mare amărăciune … ”. (English Standard Version)
- „ … tristețea pe care am experimentat-o a fost pentru beneficiul meu … ”. (NET Bible)
- „Acum experiența mea amară se transformă în pace … ”. (GOD’S WORD® Translation)
- „Iată, pentru pacea mea am avut o mare amărăciune … ”. (JPS Tanakh 1917)
Ce rol are întristarea ?
Eclesiastul 7 : 3 „Mai bună este întristarea decât râsul ; căci, prin întristarea feţei, inima se face mai bună”.
II Corinteni 7 : 9 – 11 „ … întristarea voastră v-a adus la pocăinţă. Căci aţi fost întristaţi după voia lui Dumnezeu, ca să n-aveţi nicio pagubă din partea noastră.
În adevăr, când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mântuire şi de care cineva nu se căieşte niciodată ; pe când întristarea lumii aduce moartea.Căci uite, tocmai întristarea aceasta a voastră, după voia lui Dumnezeu,
- ce frământare a trezit în voi ! Şi
- ce cuvinte de dezvinovăţire !
- Ce mânie !
- Ce frică !
- Ce dorinţă aprinsă !
- Ce râvnă !
- Ce pedeapsă ! În toate, voi aţi arătat că sunteţi curaţi în privinţa aceasta”.
Romani 8 : 28 „De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său”. (Contează însă foarte mult ce înţeleg prin bine) !
3. Dragostea
„Tu ai găsit plăcere să-mi scoţi sufletul din groapa putrezirii. Căci ai aruncat înapoia Ta toate păcatele mele !” (Isaia 38 : 17)
[Conform Dex, a-ţi plăcea de cineva înseamnă : „A simți dragoste sau simpatie pentru …”, persoana respectivă].
- Matei 3 : 17 „Şi din ceruri s-a auzit un glas care zicea : „Acesta este Fiul Meu preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea”.
- Matei 12 : 18 „Iată Robul Meu pe care L-am ales, Preaiubitul Meu, în care sufletul Meu îşi găseşte plăcerea. Voi pune Duhul Meu peste El, şi va vesti Neamurilor judecata”.
- Matei 17 : 5 „Pe când vorbea el încă, iată că i-a acoperit un nor luminos cu umbra lui. Şi din nor s-a auzit un glas care zicea : „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea Mea : de El să ascultaţi !”
Toate acestea pot fi rezumate prin Romani 2 : 4, unde apostolul Pavel a scris că :
„ … bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă ?”
Pilda negustorului căutător de perle de mare preţ (II), Matei 13.45-46
În Evanghelia după Matei în capitolul 13 sunt scrise şapte pilde. Nu toate au şi tâlcuirea … Pilda negustorului poate fi sintetizată astfel : „Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu un negustor [Isus] care caută mărgăritare frumoase.
Şi, când găseşte un mărgăritar de mare preţ [Biserica], se duce [pleacă] de vinde tot ce are [toate lucrurile, Jertfa de pe cruce] şi-l cumpără”. (Matei 13 : 45 – 46).
Cele trei preţuri
Preţ înseamnă şi : „Valoare, importanță, însemnătate”. (Dex)
Pentru a obţine lucruri de valoare trebuie plătit un preţ pe măsura valorilor dorite.
Avem cel puţin trei adevăruri pe care le putem învăţa din Pilda negustorului. Negustorul ÎL reprezintă pe Isus. El a plătit un preţ … Şi-a dat viaţa în locul meu. Cum L-au preţuit contemporanii Lui ? Cum ÎL preţuiesc eu ?
I. Isus : Preţul plătit de Domnul Isus pentru Biserică a fost viaţa Lui
În Vechiul Testament se ştia că omul nu se va putea duce singur, pe sine însuşi în Cer. În Psalmul 49 : 8 scrie :
„Răscumpărarea sufletului lor este aşa de scumpă, că nu se va face niciodată”.
În Noul Testament, întrebarea, pe care Domnul Isus a pus-o este aceasta :
„Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul ? Sau ce ar da un om în schimb pentru sufletul său ?” (Evanghelia după Matei 16 : 26)
Harul nostru constă în faptul că mântuirea a fost făcută posibilă prin Jertfa Domnului Isus :
„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică”. (Evanghelia după Ioan 3 : 27)
Domnul Isus a dat totul, Şi-a dat viaţa Lui ! Apostolul Pavel a scris, despre Domnul Isus : „ … care S-a dat pe Sine însuşi ca preţ de răscumpărare pentru toţi ; faptul acesta trebuia adeverit la vremea cuvenită”. (I Timotei 2 : 6)
Ce înseamnă aceasta pentru noi ?
- I Corinteni 6 : 20 „Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu”.
- Romani 3 : 24 „Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus”. În Efeseni 1 : 7 scrie că : „În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său”.
II. Cât a fost Domnul Isus de preţuit (sau de dispreţuit) de către unii dintre contemporanii Lui ?
„Dispreţuit şi părăsit de oameni, Om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit, că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă”. (Isaia 53 : 3)
Cum L-a văzut Tatăl pe Isus, cum ÎL privea văzut Maria şi ce părere aveau despre Domnul Isus, Iuda Iscarioteanul şi mai marii din vremea aceea ?
Subevaluarea (preţul subevaluat) pe care un om îl acordă la piaţa pentru a cumpăra ceva, este un sinonim al dispreţului faţă de vânzător şi faţă de produsele lui.
Devalorizarea din minte sau supraaprecierea acordată, nu scade şi nici nu măreşte valoarea acelui lucru, ci doar îl face pe omul respectiv să profite de vânzător (sau onvers) şi să dea prea puţin (sau prea mult) pentru un lucru, dacă vânzătorul acceptă târgul !
1. Cum Îşi privea Fiul, Dumnezeu ?
„De îndată ce a fost botezat, Isus a ieşit afară din apă. Şi în clipa aceea, cerurile s-au deschis, şi a văzut pe Duhul lui Dumnezeu coborându-Se în chip de porumbel şi venind peste El. Şi din ceruri s-a auzit un glas care zicea :
„Acesta este Fiul Meu preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea”. (Evanghelia după Matei 3 : 16 – 17)
2. Ce părere aveau unii dintre contemporanii Lui ?
Pentru unii Domnul Isus a fost privit doar ca :
- fiul unui tâmplar : „Oare nu este El fiul tâmplarului? Nu este Maria mama Lui? Şi Iacov, Iosif, Simon şi Iuda, nu sunt ei fraţii Lui ?” (Evanghelia după Matei 13 : 55)
- un rob. În Israel un rob costa treizeci de arginţi, (a se vedea Exod 21 : 31 – 32, numai că în original este folosit numeraul treizeci în loc de trei, cum apare în traducerea Cornilescu).
În Evanghelia după Matei 27 : 9 scrie că :
„Atunci s-a împlinit ce fusese vestit prin prorocul Ieremia, care zice : „Au luat cei treizeci de arginţi, preţul Celui preţuit, pe care L-au preţuit unii din fiii lui Israel”.
III. Ce preţ are Isus pentru mine ? Harul scump şi Harul ieftin …
„Şi dacă îmbrăţişaţi cu dragoste numai pe fraţii voştri, ce lucru neobişnuit faceţi ? Oare păgânii nu fac la fel ?”. (Evanghelia după Matei 5 : 47)
Harul este un cuvânt străin (grecesc) rămas netradus în limba română. Poate pentru totdeauna va rămânea neînţeles pentru noi.
Ucenicul pe care Domnul Isus l-a ales pentru a face parte din grupul apropiaţilor Lui, ajunge să îşi piardă sufletul, (Iuda Iscarioteanul), iar Baraba (tâlharul care a făcut chiar şi o crimă), scapă cu viaţă datorită Jertfei Domnului Isus. Noi am spune că este nedrept, dar Harul nu este drept, este un Dar nemeritat !
Câtă valoare are Isus pentru mine ? E simplu, cât Îi ofer Domnului Isus din mine ? Pe ce-mi dau banii, timpul, viaţa ? Aceea este valoarea pe care I-o atribui Lui !
- Evanghelia după Matei 6 : 21 „Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră”.
- Evanghelia după Luca 12 : 34 „Căci unde este comoara voastră, acolo este şi inima voastră”.
Din această pildă învăţăm despre valoarea renunţărilor (a lepădării de sine) pentru obţinerea valorii preţuite
Pilda smochinului neroditor, (I) Evanghelia după Luca 13.1-9
„În vremea aceea au venit unii şi au istorisit lui Isus ce se întâmplase unor galileeni, al căror sânge îl amestecase Pilat cu jertfele lor. „Credeţi voi”, le-a răspuns Isus, „că aceşti galileeni au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi galileeni, pentru că au păţit astfel ? Eu vă spun : nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel.
Sau acei optsprezece inşi, peste care a căzut turnul din Siloam şi i-a omorât, credeţi că au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi oameni care locuiau în Ierusalim ? Eu vă spun : nu ; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel.”
El a spus şi pilda aceasta : „Un om avea un smochin sădit în via sa. A venit să caute rod în el, şi n-a găsit. Atunci a zis vierului : „Iată că sunt trei ani de când vin şi caut rod în smochinul acesta, şi nu găsesc. Taie-l. La ce să mai cuprindă şi pământul degeaba ?” „Doamne”, i-a răspuns vierul, „mai lasă-l şi anul acesta ; am să-l sap de jur împrejur şi am să-i pun gunoi la rădăcină. Poate că de acum înainte va face rod; dacă nu, îl vei tăia.” (Evanghelia după Luca 13 : 1 – 9)
De ce Îi spun acei oameni exact Domnului Isus despre ce li s-a întâmplat unor Galileeni veniţi la Ierusalim ? Pentru că se ştia că El a trăit foarte mult în Galileea şi probabil credeau că va spune ceva despre Pilat ?! Nu trebuie uitat că erau oameni care vânau de la Isus un cuvânt … pentru care să-L acuze !
„Au început să pândească pe Isus ; şi au trimis nişte iscoditori care se prefăceau că sunt neprihăniţi ca să-L prindă cu vorba şi să-L dea pe mâna stăpânirii şi pe mâna puterii dregătorului”. (Evanghelia după Luca 20 : 20)
Câteva exemple despre trăirea Domnului Isus în Galileea :
-
Evanghelia după Matei 3 : 13 „Atunci a venit Isus din Galileea la Iordan, la Ioan, ca să fie botezat de el”.
-
Evanghelia după Matei 4 : 12 „Când a auzit Isus că Ioan fusese închis, a plecat în Galileea”.
-
Evanghelia după Matei 4 : 23 „Isus străbătea toată Galileea, învăţând pe norod în sinagogi, propovăduind Evanghelia Împărăţiei şi tămăduind orice boală şi orice neputinţă care era în norod”.
-
Evanghelia după Matei 4 : 25 „După El au mers multe noroade din Galileea, din Decapole, din Ierusalim, din Iudeea şi de dincolo de Iordan”.
-
Evanghelia după Matei 17 : 22 „Pe când stăteau în Galileea, Isus le-a zis : „Fiul omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor”.
-
Evanghelia după Matei 19 : 1 „După ce a sfârşit Isus cuvântările acestea, a plecat din Galileea şi a venit în ţinutul Iudeii, dincolo de Iordan”.
-
Evanghelia după Matei 28 : 10 „Atunci Isus le-a zis : „Nu vă temeţi ; duceţi-vă de spuneţi fraţilor Mei să meargă în Galileea : acolo Mă vor vedea.”
În Biblie omul este comparat cu pomul, de exemplu în Ieremia 17 : 7 – 8 scrie :
„Binecuvântat să fie omul care se încrede în Domnul şi a cărui nădejde este Domnul ! Căci el este ca un pom sădit lângă ape care-şi întinde rădăcinile spre râu; nu se teme de căldură când vine, şi frunzişul lui rămâne verde ; în anul secetei nu se teme şi nu încetează să aducă rod”.
Domnul Isus a spus : „De la smochin învăţaţi pilda lui … ”. (Matei 24 : 32). Ce lecţie mai putem învăţa de la smochin ? Dumnezeu îl plantează, Dumnezeu îl îngrijeşte … şi Dumnezeu decide când să-l taie !
Trei adevăruri despre pom / om :
1. Dumnezeu îl plantează, îi dă viaţa, pe care El o crede de cuviinţă
„El a spus şi pilda aceasta : „Un om avea un smochin sădit în via sa. A venit să caute rod în el, şi n-a găsit”. (Evanghelia după Luca 13 : 6).
În Deuteronom 32 : 39 este scris :
„Să ştiţi, dar, că Eu sunt Dumnezeu şi că nu este alt dumnezeu afară de Mine ; Eu dau viaţă şi Eu omor, Eu rănesc şi Eu tămăduiesc, şi nimeni nu poate scoate pe cineva din mâna Mea”.
Un exemplu din Biblie este Iosif. Despre el, Iacov spunea că :
„Iosif este vlăstarul unui pom roditor, vlăstarul unui pom roditor sădit lângă un izvor ; ramurile lui se înalţă deasupra zidului”. (Geneza 49 : 22).
Chiar dacă are parte de obstacole, de ziduri, viaţa lui merge mai departe ! El nu rămâne blocat la ce i s-a întâmplat cândva … la ce i-au făcut fraţii lui, care l-au vândut ca rob !
El ştie că : „Omul nu poate primi decât ce-i este dat din cer”. (Ioan 3 : 27). Ce i se întâmplă vine direct din Cer … pentru credinciosul care trăieşte în prezenţa lui Dumnezeu ! În I Corinteni 4 : 7 apostolul Pavel scria : „Ce lucru ai pe care să nu-l fi primit ?”.
2. Dumnezeu îl îngrijeşte, îi întreţine viaţa.
În Evanghelia după Luca 13 : 8 este scris :
„ … am să-l sap de jur împrejur şi am să-i pun gunoi la rădăcină”). Cu ce scop ?
În Proverbe 27 : 18 este scris că : „Cine îngrijeşte de un smochin va mânca din rodul lui … ”. Pentru ca pomul să rodească, Stăpânul poate decide săparea la rădăcină :
„Doamne”, i-a răspuns vierul, „mai lasă-l şi anul acesta ; am să-l sap de jur împrejur şi am să-i pun gunoi la rădăcină”.
În Luca 13 : 8 – 9 este notat un răspuns pe care viticultorul îl dă Stăpânului :
„Doamne”, i-a răspuns vierul, „mai lasă-l şi anul acesta ; am să-l sap de jur împrejur şi am să-i pun gunoi la rădăcină. Poate că de acum înainte va face rod ; dacă nu, îl vei tăia”.
Prin această săpare pomul este oxigenat. Pătrunde un nou suflu în el, iar lucruri vechi pe care le avea ascunse, sunt scoase la vedere ! Rămâne fără anumite lucruri şi va beneficia de ceva ce nu mai are !
Pomul / om nu ştie, că Altcineva discută despre el, că este supravegheat şi i se decide viitorul apropiat … în funcţie şi de alegerile lui !
Un exemplu clar este Iov. El avea nevoie de-o înnoire a relaţiei lui cu Dumnezeu ! În cer se purta un dialog, despre care el nu a aflat, dar urmările conversaţiei din Cer, s-au văzut pe pământ ! Dumnezeu decide cât să fie viaţa şi cum să fie viaţa, (averea, familia, sănătatea etc.) !
Prin săpare ni se surpă temeliile … acele lucruri sigure, pe care ne bizuim. În cazul lui Iov, prin săpare a rămas :
-
fără avere,
-
fără copii şi
-
fără sănătate, (Iov 1 : 13 – 21, 2 : 1 – 10). Toate aceste lucruri când sunt îngropate şi rămânem fără ele, ne aduc în faţă noi realităţi spirituale, pe care de obicei le-am neglijat.
Care este relaţia mea cu Dumnezeu şi cu semenii ? Nu trăiesc oare pentru a-mi hrăni orgoliul, prin realizările spirituale, despre care eu spun, că le fac pentru slava lui Dumnezeu ?
Săparea aduce pocăinţa, refacerea relaţiei cu Dumnezeu, care duce implicit la normalizarea relaţiei cu semenii, pe care poate i-am supărat prin cuvintele folosite, în dialogurile avute cu ei !
După încercare, Iov a devenit un alt om … după reabilitarea spirituală, urmează şi reabilitarea materială şi fizică !
3. Dumnezeu îl taie, dacă nu face fructe.
În Evanghelia după Luca 13 : 6 – 7, 9 este scris :
„Un om avea un smochin sădit în via sa. A venit să caute rod în el, şi n-a găsit. Atunci a zis vierului : „Iată că sunt trei ani de când vin şi caut rod în smochinul acesta, şi nu găsesc. Taie-l. La ce să mai cuprindă şi pământul degeaba ?” … Poate că de acum înainte va face rod ; dacă nu, îl vei tăia.”
-
Dumnezeu a decis data naşterii şi a decesului, fiecărui om, omul poate decide cum îşi trăieşte viaţa, pentru el, sau pentru Dumnezeu !
Un exemplu deosebit de deces al unui pom, îl avem în Matei 21 : 18 – 21 :
„Dimineaţa, pe când Se întorcea în cetate, I-a fost foame. A văzut un smochin lângă drum şi S-a apropiat de el ; dar n-a găsit decât frunze, şi i-a zis :
„De acum încolo, în veac să nu mai dea rod din tine !” Şi îndată smochinul s-a uscat. Ucenicii, când au văzut acest lucru, s-au mirat şi au zis : „Cum de s-a uscat smochinul acesta într-o clipă ?” Drept răspuns, Isus le-a zis :
„Adevărat vă spun că, dacă veţi avea credinţă şi nu vă veţi îndoi, veţi face nu numai ce s-a făcut smochinului acestuia … ”.
Orice pomicultor face ce spunea Ioan Botezătorul, în Matei 3 : 10 : „Iată că securea a şi fost înfiptă la rădăcina pomilor : deci orice pom, care nu face rod bun, va fi tăiat şi aruncat în foc”. Acest lucru este întărit de către Domnul Isus în Evanghelia după Matei 7 : 19, unde scrie :
„Orice pom care nu face roade bune este tăiat şi aruncat în foc”. Dacă nu face fructe … să dea căldură ! Aşa că devine lemn de foc …
În Eclesiastul 9 : 12 este scris : „Căci omul nu-şi cunoaşte nici măcar ceasul, întocmai ca peştii prinşi în mreaja nimicitoare şi ca păsările prinse în laţ ; ca şi ei sunt prinşi şi fiii oamenilor în vremea nenorocirii, când vine fără veste nenorocirea peste ei”.
Concluzii :
-
Prin pilda spusă, Domnul Isus ne învaţă că există cineva, care vrea să ne distragă atenţia de la viaţa personală şi de la relaţia cu Dumnezeu, prin ceea ce li se întâmplă altora … prin problemele din exterior.
Acel cineva, cel rău este cel ce xeroxează zilnic ispita din Eden : „Ia şi mănâncă din pomul cunoştinţei” ! De ce ? Pentru a nu mai fi preocupat de Pomul Vieţii şi de viaţa veşnică !
De aceea şi există invazia de ştiri, de noutăţi / evenimente, cu care mintea credinciosului este asaltată zi de zi ! Cum au murit cei veniţi din Galileea, sau cei din Siloam etc.
În Fapte 17 : 21, Luca notează : „Căci toţi atenienii şi străinii care stăteau în Atena nu-şi petreceau vremea cu nimic altceva decât să spună sau să asculte ceva nou”. Şi pe apostolul Pavel, astfel de oameni nu îl ascultă decât până la un anumit moment … Oare la ora actuală, oamenii diferă de cei din Atena ?
-
Pomul este plantat într-un anumit loc şi beneficiază de resursele locale, dar scopul este rodirea pentru Stăpân. Apostolul Pavel le scria romanilor : „În adevăr, niciunul din noi nu trăieşte pentru sine şi niciunul din noi nu moare pentru sine. Căci dacă trăim, pentru Domnul trăim ; şi dacă murim, pentru Domnul murim. Deci fie că trăim, fie că murim, noi suntem ai Domnului. Căci Hristos pentru aceasta a murit şi a înviat, ca să aibă stăpânire şi peste cei morţi, şi peste cei vii”. (Romani 14 : 7 – 9)
-
Dacă omul nu face fructe … vine săparea, prin care ne sunt aduse încercările, problemele, situaţiile complicate din viaţă, din care numai Dumnezeu ne poate scăpa ! Ne scapă … în primul rând de noi şi abia apoi de probleme !
-
Dacă omul nu se schimbă, urmează tăierea. Aceasta este hotărâtă în Cer, iar voia Lui Dumnezeu este adusă la îndeplinire pe pământ … prin anumite împrejurări / întâmplări. De ce ? Pentru că omul care nu vrea să facă voia lui Dumnezeu …va face probleme altora …
A se vedea ce a făcut Ahab cu Nabot şi ce a făcut după aceea, Dumnezeu cu Ahab ! În I Împăraţi 22 : 19 – 23 este scris :
„Şi Mica a zis : „Ascultă, dar, cuvântul Domnului ! Am văzut pe Domnul stând pe scaunul Lui de domnie şi toată oştirea cerurilor stând lângă El, la dreapta şi la stânga Lui. Şi Domnul a zis :
„Cine va amăgi pe Ahab, ca să se suie la Ramot din Galaad şi să piară acolo?” Şi au răspuns unul într-un fel, altul într-altul. Şi un duh a venit şi s-a înfăţişat înaintea Domnului şi a zis :
„Eu îl voi amăgi.” Domnul i-a zis : „Cum ?” „Voi ieşi”, a răspuns el, „şi voi fi un duh de minciună în gura tuturor prorocilor lui.” Domnul a zis : „Îl vei amăgi şi-ţi vei ajunge ţinta ; ieşi şi fă aşa !” Şi acum, iată că Domnul a pus un duh de minciună în gura tuturor prorocilor tăi care sunt de faţă. Dar Domnul a hotărât lucruri rele împotriva ta.”
Ce a crezut Ahab nu a mai contat … decizia din Cer a fost adusă la îndeplinire … iar pomul a fost tăiat !
Pilda smochinului neroditor, (II) Luca 13.1-9
„În vremea aceea au venit unii şi au istorisit lui Isus ce se întâmplase unor galileeni, al căror sânge îl amestecase Pilat cu jertfele lor.
„Credeţi voi”, le-a răspuns Isus, „că aceşti galileeni au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi galileeni, pentru că au păţit astfel ? Eu vă spun : nu ; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel.
Sau acei optsprezece inşi, peste care a căzut turnul din Siloam şi i-a omorât, credeţi că au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi oameni care locuiau în Ierusalim ? Eu vă spun : nu ; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel.”
El a spus şi pilda aceasta : „Un om avea un smochin sădit în via sa. A venit să caute rod în el, şi n-a găsit. Atunci a zis vierului : „Iată că sunt trei ani de când vin şi caut rod în smochinul acesta, şi nu găsesc. Taie-l. La ce să mai cuprindă şi pământul degeaba ?”
„Doamne”, i-a răspuns vierul, „mai lasă-l şi anul acesta ; am să-l sap de jur împrejur şi am să-i pun gunoi la rădăcină. Poate că de acum înainte va face rod ; dacă nu, îl vei tăia”. (Evanghelia după Luca 13 : 1 – 9)
Orice text poate avea trei niveluri de interpretare, (înţelegere a lui) :
- literal, (în cazul de faţă era vorba de un pom / un smochin),
- spiritual, (smochinul poate fi o reprezentare a oricărui credincios) şi
- profetic (aici era un cuvânt pentru poporul evreu, care în cei trei ani în care a lucrat Isus, nu L-a ascultat … dar în anul 70 avea să vină tăierea / judecata)!
Introducere.
Definirea termenilor. Rod / fruct. (În continuare va fi folosit termenul fruct, care este mai actual).
A rodi înseamnă : a produce roade.
Rod este un : „1. Nume generic dat produselor vegetale obținute de la plantele cultivate, în special fructelor ; fruct. 2. Fig. Urmare, rezultat, efect (al unei acțiuni). ♦ Folos, avantaj. 3. (Pop.) Copil, prunc, vlăstar, odraslă”. (Dex)
Fiecare om trăieşte prin Harul Lui Dumnezeu, datorită bunătăţii Lui Dumnezeu şi a mijlocirii Domnului Isus, (nu datorită meritelor lui) dar trebuie să ştie că Stăpânul aşteaptă ca el să-I fie folositor !
I. Fructul
„Un om avea un smochin sădit în via sa. A venit să caute rod în el, şi n-a găsit. Atunci a zis vierului : „Iată că sunt trei ani de când vin şi caut rod în smochinul acesta, şi nu găsesc”. (Evanghelia după Luca 13 : 6 – 7)
Din punct de vedere Biblic, există cel puţin trei feluri de roade / fructe, pe care Dumnezeu le caută / aşteaptă de la mine :
I.1. Copiii, (naşterea de copii).
„Ci să recunoască de întâi născut pe fiul aceleia pe care n-o iubeşte şi să-i dea o parte îndoită din averea lui ; căci fiul acesta este cel dintâi rod al puterii lui, şi lui i se cuvine dreptul de întâi născut”. (Deuteronomul 21 : 17)
I.2. Oamenii mântuiţi prin intermediul credinciosului.
- „Iar sămânţa căzută în pământ bun este cel ce aude Cuvântul şi-l înţelege ; el aduce rod : un grăunte dă o sută, altul şaizeci, altul treizeci”. (Evanghelia după Matei 13 : 23)
- „Nu voi M-aţi ales pe Mine ; ci Eu v-am ales pe voi; şi v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi rod, şi roada voastră să rămână, pentru ca orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, să vă dea”. (Evanghelia după Ioan 15 : 16)
- „Spuneţi sănătate şi bisericii care se adună în casa lor. – Spuneţi sănătate lui Epenet, preaiubitul meu, care a fost cel dintâi rod al Asiei pentru Hristos”. (Romani 16 : 5)
- „Încă un îndemn, fraţilor. Cunoaşteţi casa lui Stefana ; ştiţi că el este cel dintâi rod al Ahaiei şi că s-a pus cu totul în slujba sfinţilor”. (I Corinteni 16 : 15)
I.3. Caracterul înnoit constant, adică sfinţirea :
„Dar acum, odată ce aţi fost izbăviţi de păcat şi v-aţi făcut robi ai lui Dumnezeu, aveţi ca rod sfinţirea, iar ca sfârşit viaţa veşnică”. (Romani 6 : 22)
II. Cauzele lipsei de fructe, (ale nerodirii)
„Un om avea un smochin sădit în via sa. A venit să caute rod în el, şi n-a găsit. Atunci a zis vierului : „Iată că sunt trei ani de când vin şi caut rod în smochinul acesta, şi nu găsesc”. (Evanghelia după Luca 13 : 6 – 7)
II.1. Lumina insuficientă (în cazul pomului), necitirea Bibliei / neglijarea Cuvântului lui Dumnezeu (în cazul credinciosului).
Dacă nu are suficientă lumină, pomul va renunţa la frunzele care nu au parte de lumină şi practic pomul îşi consumă energia doar pentru a beneficia de lumină.
- Psalmul 119 : 105 „Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea”.
- Psalmul 119 : 130 „Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate”.
- Proverbe 6 : 23 „Căci sfatul este o candelă, învăţătura este o lumină, iar îndemnul şi mustrarea sunt calea vieţii”.
Citind Cuvântul pot privi ca într-o oglindă, în care mi se arată starea mea şi ce trebuie să fac pentru a deveni ceea ce vrea Dumnezeu de la mine !
II.2. Pământul sărac în resurse nutritive, rece şi greu. (Trăirea în păcat)
„Apoi mi-a zis : „Să nu pecetluieşti cuvintele prorociei din cartea aceasta. Căci vremea este aproape. Cine este nedrept să fie nedrept şi mai departe ; cine este întinat să se întineze şi mai departe ; cine este fără prihană să trăiască şi mai departe fără prihană.
Şi cine este sfânt să se sfinţească şi mai departe ! „Iată, Eu vin curând ; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui. Eu sunt Alfa şi Omega, Cel Dintâi şi Cel de pe Urmă, Începutul şi Sfârşitul”. (Apocalipsa 22 . 10 – 13)
II.3. Temperatura scăzută. Vânturile reci.
Problemele care îl fac să se supere pe Dumnezeu … învăţăturile greşite de care ascultă :
„ … ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire … ”. (Efeseni 4 : 14)
Prezenţa demonică din punct de vedere spiritual se manifestă printr-o răceală … prezenţa Divină se manifestă prin cădură, (fizică şi spirituală).
III. Rodirea
„Doamne”, i-a răspuns vierul,
- „mai lasă-l şi anul acesta ;
- am să-l sap de jur împrejur şi
- am să-i pun gunoi la rădăcină.
Poate că de acum înainte va face rod ; dacă nu, îl vei tăia”. (Evanghelia după Luca 13 : 8 – 9)
Pentru ca un pom să rodească este nevoie de :
III.1. Oxigenarea pomului. Necesitatea săpării la rădăcină.
Pomul are parte de îngrăşământ prin ceea ce cade din el, (frunzele) şi de pe el : coaja. Pentru a se dezvolta are nevoie de oxigen, de aceea trebuie săparea. Prin săpare se scoate din adânc la suprafaţă şi invers.
Din punct de vedere spiritual : Rugăciunea este respiraţia sufletului. De aici porneşte schimbarea, de la rugăciunea de mărturisire, de cerere a iertării ! Atenţie : Dacă nu ne pocăim singuri … ne va da Dumnezeu prilejurile de pocăinţă !
- „Dacă ne-am judeca singuri, n-am fi judecaţi. Dar, când suntem judecaţi, suntem pedepsiţi de Domnul, ca să nu fim osândiţi odată cu lumea”. (I Corinteni 11 : 31 – 32) Pomul din pildă a avut la dispoziţie trei ani pentru a-şi rezolva problema !
„Copilaşilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta şi cu adevărul. Prin aceasta vom cunoaşte că suntem din adevăr şi ne vom linişti inimile înaintea Lui, în orice ne osândeşte inima noastră ; căci Dumnezeu este mai mare decât inima noastră şi cunoaşte toate lucrurile.
Preaiubiţilor, dacă nu ne osândeşte inima noastră, avem îndrăzneală la Dumnezeu. Şi orice vom cere vom căpăta de la El, fiindcă păzim poruncile Lui şi facem ce este plăcut înaintea Lui”. (I Ioan 3 : 18 – 22)
III.2. Îngrăşarea solului. Gunoiul.
La un moment dat, am avut ocazia să stăm de vorbă cu un pomicultor, care se ocupa de pomicultura bio. Printre altele, cineva l-a întrebat de ce un prun (pe care el îl avea), făcea fructe, dar ele cădeau înainte de-a ajunge la coacere. Voia practic să ştie din ce cauză, pomul nu ţine rodul.
Pomicultorul i-a dat un răspuns total neaşteptat : Trebuie luată o probă de sol, deoarece pământul nu conţine tot ceea ce este necesar pentru prun.
Din punct de vedere spiritual, îngrăşământul (gunoiul) este acel ceva (cadoul) de care Dumnezeu îmi face parte, mai ales atunci când mă văd nevrednic înaintea Lui, care îmi dă imboldul interior de-a merge mai departe şi de-a-I fi folositor.
În viaţa lui David avem un astfel de exemplu, când el a ales să-i facă un bine cuiva care era duşmanul lui :
„Pe câmp au dat peste un om egiptean, pe care l-au adus la David.
- I-au dat să mănânce pâine şi
- să bea apă şi
- i-au mai dat şi o legătură de smochine şi două legături de stafide.
După ce a mâncat, i-au venit iarăşi puterile, căci nu mâncase şi nu băuse apă de trei zile şi trei nopţi”. (I Samuel 30 : 11 – 12)
III.3. Tăierea ramurilor crescute în exces. Seva greşit direcţionată, (viaţa de veghere şi sfinţirea).
„Pe orice mlădiţă care este în Mine, şi n-aduce rod, El o taie; şi pe orice mlădiţă care aduce rod, o curăţă, ca să aducă şi mai mult rod”. (Evanghelia după Ioan 15 : 2)
Orice pom îşi foloseşte seva pentru :
- creştere.
- frunze,
- fructe.
Seva care rămâne de la creştere, este direcţionată spre frunze şi (în general) abia seva care mai rămâne după aceea este folosită pentru producerea fructelor. Pentru o rodire bună, este nevoie de curăţarea pomului, a viei, a plantelor etc.
Apostolul Pavel le-a scris credincioşilor din Roma că trebuie să-şi redirecţioneze energia pentru a face voia lui Dumnezeu :
„Vorbesc omeneşte, din pricina neputinţei firii voastre pământeşti : după cum odinioară v-aţi făcut mădularele voastre roabe ale necurăţiei şi fărădelegii, aşa că săvârşeaţi fărădelegea, tot aşa, acum trebuie să vă faceţi mădularele voastre roabe ale neprihănirii, ca să ajungeţi la sfinţirea voastră !”. (Romani 6 : 19)
Concluzii :
- Pot să mă verific, cum stau înaintea lui Dumnezeu cu roadele (fructele pe care El le aşteaptă de la mine. De exemplu : Câţi oameni sau întors la Dumnezeu prin intermediul meu ?)
- Ce să fac dacă constat că sunt neroditor ? Să-I predau lui Dumnezeu controlul asupra vieţii mele ! Să se facă planul Lui pentru viaţa mea, nu planul meu pentru viaţa mea.
- Eu nu sunt al meu, ci sunt proprietatea Lui. Isus a plătit costul pentru obţinerea sufletului meu !
- Harul este că EL nu ne lasă după capul nostru, (chiar dacă ne îngăduie ca şi lui Cain, unele apucături, ci secerând din necazurile pe care singuri ni le semănăm, prin suferinţe ne ajută să ne întoarcem spre EL, mai ales atunci când ajungem în situaţiile limită, din care numai Dumnezeu ne mai poate scoate !
Un astfel de exemplu este pentru noi Ghedeon : ce planuri avea el şi ce planuri avea Dumnezeu pentru viaţa lui ? Era învăţat să facă ceva pentru EL … lucruri de care EL nu avea nevoie deloc ! Cadourilor făcute de Ghedeon special pentru EL, Îngerul Domnului le-a dat foc ! (A se vedea Judecători 6 : 14 – 21)
Smochinul şi Pilda smochinului neroditor, (III) Marcu 11:13-14, 20 şi Luca 13:1-9
Smochinul este un pom amintit în Noul Testament în special de către DOMNUL ISUS. În Evanghelia după Marcu scrie despre Domnul Isus că :
„A zărit de departe un smochin, care avea frunze, şi a venit să vadă poate va găsi ceva în el. S-a apropiat de smochin, dar n-a găsit decât frunze, căci nu era încă vremea smochinelor. Atunci a luat cuvântul, şi a zis smochinului :
“În veac să nu mai mănânce nimeni rod din tine!” Şi ucenicii au auzit aceste vorbe… Dimineaţa, când treceau pe lângă smochin, ucenicii l-au văzut uscat din rădăcini”. (capitolul 11 : 13 – 14, 20)
Nu părea deloc a fi corect ce s-a întâmplat … dar ucenicii nu-L condamnă, (aşa cum facem noi uneori, în interiorul nostru, atunci când ni se întâmplă lucruri nedorite).
Din punct de vedere profetic, gestul Domnului Isus era clar. Avea să vină o zi peste ţară din care totul avea să se termine, iar viaţa lor ca popor avea să înceteze … pentru multă vreme. Dar ei, (ca şi noi, care ne facem că ascultăm Cuvântul), auzim despre judecata lui Dumnezeu, dar ceva în noi, ne spune :
Nu despre tine este vorba, tu eşti copilul Lui, cu tine se va purta altfel … Aşa şi este. Cu copilul Se poartă mai aspru … ca să fie sănătos în credinţă ! (Apostolul Pavel îl sfătuieşte pe Tit cum să procedeze cu cretanii : ” … mustră-i aspru, ca să fie sănătoşi în credinţă” Tit 1 : 13).
Şi acest text, (din Luca 11), este greu de înţeles, dacă nu este cunoscut un lucru din viaţa smochinului. De ce l-a blestemat dacă nu era vremea rodirii ? Era corect ?
Avem un smochin în grădină şi am observat mai clar acum câţiva ani, un aspect din viaţa acestui pom, care trebuie explicat.
În 2006 au rămas peste iarnă smochine mari, care nu au apucat să se coacă. S-au zbârcit, s-au închis la culoare, dar nu au căzut, deşi păreau uscate. Când a început să dea seva în primăvară, s-a petrecut un lucru deosebit.
Seva a intrat în smochine, care au înverzit şi au continuat să crească. Abia apoi au apărut şi fructele noi, precum şi frunzele. Iar în vară, smochinele rămase din anul anterior, au fost cele dintâi roade.
Acest lucru este specific smochinului; nu ştiu să existe un alt soi de pom care să fie la fel. Smochinul nu-şi pierde imediat fructele vechi, chiar dacă în perioada de iarnă, ele par moarte.
Dar, această revenire la viaţă nu este o regulă, ci mai degrabă o excepţie … fiindcă (de cât timp observ smochinul), acest lucru nu s-a întâmplat de două ori ! Cred că aşa este şi Harul! Vine de sus, (este nemeritat) … dar ţine de Dumnezeu !
Prin Luca avem redată o altă pildă, care se referă la smochin, păstrând însă suspansul … în privinţa finalului lui, (la fel ca în Pilda fiului risipitor, din care nu aflăm şi ce s-a mai petrecut cu fiul cel mai mare).
De-abia după ce s-au întâmplat lucrurile, în anul 70, iar Israelul ca ţară a încetat să mai existe, cuvintele Domnului Isus au fost înţelese, de cei care credeau că Harul lui Dumnezeu este ceva de care se poate profita !
În contextul Pildei cu smochinul neroditor, este vorba despre fapte de senzaţie din rubricile de ştiri de pe atunci :
„În vremea aceea au venit unii şi au istorisit lui Isus ce se întâmplase unor galileeni, al căror sânge îl amestecase Pilat cu jertfele lor.
„Credeţi voi”, le-a răspuns Isus, „că aceşti galileeni au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi galileeni, pentru că au păţit astfel ? Eu vă spun : nu ; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel.
Sau acei optsprezece inşi, peste care a căzut turnul din Siloam şi i-a omorât, credeţi că au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi oameni care locuiau în Ierusalim ? Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel.”(Luca 13 : 1 – 5). Ce înseamnă „dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel ?”
Toţi aveau să moară prin căderea unui turn peste ei ? Nu … turnul era deja căzut … peste cei care întâmplător erau acolo. Aparent, ceea ce relatau ei erau întâmplări nefericite, dar Domnul îi face conştienţi de faptul că există o justiţie Divină, iar Harul Lui are şi un punct final :
„El a spus şi pilda aceasta: „Un om avea un smochin sădit în via sa. A venit să caute rod în el, şi n-a găsit. Atunci a zis vierului: „Iată că sunt trei ani de când vin şi caut rod în smochinul acesta, şi nu găsesc. Taie-l. La ce să mai cuprindă şi pământul degeaba ?” „Doamne”, i-a răspuns vierul, „mai lasă-l şi anul acesta; am să-l sap de jur împrejur şi am să-i pun gunoi la rădăcină.
Poate că de acum înainte va face rod; dacă nu, îl vei tăia.” (Luca 13 : 6 – 9). Stăpânul a ales să nu-l taie, să aibă încă o şansă … aşa că a fost aleasă metoda uscării, din rădăcini. Avea să-i fie păstrat doar locul, dar Israel (smochinul), timp de aproape 2.000 de ani, avea să existe doar cu numele … şi atât !
(Să nu uităm că pilda este spusă unor cunoscători ai Sfintelor Scripturi, care aveau în istorie un alt exemplu cu un pom ale cărui rădăcini erau lăsate în pământ … aşa că ei trebuiau să înţeleagă, mai mult decât înţelegem noi.
„Împăratul a văzut pe un străjer sfânt coborându-se şi zicând: „Tăiaţi copacul şi nimiciţi-l ; dar trunchiul cu rădăcinile lui lăsaţi-l în pământ şi legaţi-l cu lanţuri de fier şi de aramă în iarba de pe câmp, ca să fie udat de roua cerului şi să stea la un loc cu fiarele câmpului, până vor trece şapte vremuri peste el.” (Daniel 4 : 23).
Nebunia este comparată cu o legare cu lanţuri făcute din două metale … ceea ce era legat în Cer era legat şi pe pământ !)
În Cântarea Cântărilor (7 : 13), Mireasa îi spune Mirelui : „ … deasupra uşii avem tot felul de roade bune, noi şi vechi, pe care, pentru tine, iubitule, le-am păstrat”.
Poate şi noi, am vrea să-I dăm Domnului ce este mai bun, (sau în limbaj Biblic, să rodim, să-L lăsăm pe Duhul Sfânt, să producă şi dragoste şi bucurie şi pace), pentru cei din jur … dar, uneori ne mai opunem !
Tot ai Lui suntem şi-atunci, iar Harul Lui ne ajută chiar şi atunci când viaţa noastră este asemenea smochinelor rămase peste iarnă în 2006. Aparent fără nicio şansă de supravieţuire !
Nici Israelul nu a fost întotdeauna neascultător. Şi ei au avut o perioadă foarte bună, despre care Dumnezeu spune :
„Am găsit pe Israel ca pe nişte struguri în pustiu, am văzut pe părinţii voştri ca pe cele dintâi roade ale unui smochin în primăvară …” (Osea 9 : 10). Dumnezeu ne spune ce mari speranţe avea … pentru un nou început, aşa cum este primăvara după o iarnă grea … în care nu a mai existat rodirea, faţă de EL !
(Ca o paranteză : DUMNEZEU A VORBIT PENTRU NOI CĂ : „VA FI O IARNĂ SCURTĂ ŞI GREA !”) …
La final, un sfat al Domnului Isus : „Luaţi învăţătură de la smochin prin pilda lui. Când mlădiţa lui se face fragedă şi înfrunzeşte, ştiţi că vara este aproape” (Marcu 13 : 28).
Din punct de vedere calendaristic se apropie iarna, (pentru noi cei din România), dar spiritual … poate vara este mult mai aproape decât atunci când am crezut şi decât am crede! În calendarul Divin, vremea nu se socoteşte în funcţie de rotaţia pământului împrejurul Soarelui …
Pilda celor poftiţi la Cină, Luca 14.15-24 (schiţe de predici)
Mai fă un PAS ! Isus Îşi doreşte să stea cu tine, tu îţi doreşti să stai cu EL ?
Pilda celor poftiţi la Cină
„Unul din cei ce şedeau la masă cu El, când a auzit aceste vorbe, I-a zis : „Ferice de acela care va prânzi în Împărăţia lui Dumnezeu !” Şi Isus i-a răspuns :
„Un om a dat o cină mare şi a poftit pe mulţi. La ceasul cinei, a trimis pe robul său să spună celor poftiţi : „Veniţi, căci iată că toate sunt gata.” Dar toţi, parcă fuseseră vorbiţi, au început să se dezvinovăţească.
Cel dintâi i-a zis : „Am cumpărat un ogor şi trebuie să mă duc să-l văd ; rogu-te să mă ierţi.” Un altul a zis : „Am cumpărat cinci perechi de boi şi mă duc să-i încerc : iartă-mă, te rog.” Un altul a zis : „Tocmai acum m-am însurat şi de aceea nu pot veni.”
Când s-a întors robul, a spus stăpânului său aceste lucruri. Atunci stăpânul casei s-a mâniat şi a zis robului său : „Du-te degrabă în pieţele şi uliţele cetăţii şi adu aici pe cei săraci, ciungi, orbi şi şchiopi.”
La urmă, robul a zis : „Stăpâne, s-a făcut cum ai poruncit, şi tot mai este loc.” Şi stăpânul a zis robului : „Ieşi la drumuri şi la garduri, şi pe cei ce-i vei găsi, sileşte-i să intre, ca să mi se umple casa. Căci vă spun că niciunul din cei poftiţi nu va gusta din cina mea”. (Luca 14 : 15 – 24)
Pilda celor poftiţi la Cină, poate fi o ilustrare a versetului din Apocalipsa 3 : 20 unde sunt scrise cuvintele Domnului Isus :
„Dacă
- aude cineva glasul Meu şi
- deschide uşa,
- voi intra la el,
- voi cina cu el, şi
- el cu Mine”. Domnul Îşi doreşte să stea cu mine, eu decid dacă Îl ascult !
Adevărul central : Isus îşi doreşte să stea cu tine, tu îţi doreşti să stai cu EL ?
Titlu : Mai fă un pas !
Introducere : Nu este destul să fii aproape de … !
- Marcu 12 : 34 „Isus a văzut că a răspuns cu pricepere şi i-a zis : „Tu nu eşti departe de Împărăţia lui Dumnezeu.” Şi nimeni nu îndrăznea să-I mai pună întrebări”.
- Isaia 46 : 13 „Eu Îmi apropii neprihănirea : nu este departe ; şi mântuirea Mea nu va zăbovi. Eu voi pune mântuirea Mea în Sion şi slava Mea peste Israel”.
- Faptele apostolilor 17 : 27 „ … ca ei să caute pe Dumnezeu şi să se silească să-L găsească bâjbâind, măcar că nu este departe de fiecare din noi”.
Mai fă un pas. Pas este acronimul pentru oamenii :
Poftiţi
Aduşi
Siliţi
Domnul Isus ne vrea cu EL. Pentru aceasta ne pofteşte, ne aduce şi îi sileşte pe cei pe care-i vrea să fie cu EL …
I. Poftiţi (chemaţi, invitaţi, gr. ekalesen este folosit de zece ori în Noul Testament) :
În context este scris despre Domnul Isus :
„ … când a văzut că cei poftiţi la masă alegeau locurile dintâi … Când eşti poftit … cel ce te-a poftit … când eşti poftit … A zis şi celui ce-L poftise … Un om a dat o cină mare şi a poftit pe mulţi. La ceasul cinei, a trimis pe robul său să spună celor poftiţi … ”. (Luca 14 : 7, 8, 9, 10, 12, 16 – 17)
Pe vremea aceea invitaţia se făcea din timp, apoi se venea pentru confirmare : Totul este gata ! Aşa a procedat şi împărăteasa Estera în capitolul 5 : 8 (unde este descrisă invitaţia) :
„Dacă am căpătat trecere înaintea împăratului şi dacă găseşte cu cale împăratul să-mi îndeplinească cererea şi să-mi facă dorinţa, să mai vină împăratul cu Haman şi la ospăţul pe care li-l voi pregăti, şi mâine voi da răspuns împăratului după porunca lui.”
În ziua următoare (Estera 6 : 14) scrie : „Pe când îi vorbeau ei încă, au venit famenii împăratului şi au luat îndată pe Haman la ospăţul pe care-l pregătise Estera”.
În Pilda celor chemaţi la Cină, cei poftiţi folosesc scuzele, deşi Da-ul lor trebuia să fie Da : („Felul vostru de vorbire să fie : „Da, da; nu, nu”; ce trece peste aceste cuvinte vine de la cel rău”. Matei 5 : 37)
Stăpânul nu avea nevoie de scuzele lor, ci de ei. Înainte de masă este clar că iniţial a avut confirmarea lor !
II. Aduşi
„Atunci stăpânul casei s-a mâniat şi a zis robului său : „Du-te degrabă în pieţele şi uliţele cetăţii şi adu [gr. eisagage] aici pe cei săraci, ciungi, orbi şi şchiopi”. (Luca 14 : 21)
Patru feluri de situaţii de viaţă prin care trece omul … şi prin care omul este adus la Mântuitor !
Gr. eisagage are două sensuri :
- A conduce la : „Saul s-a sculat de la pământ; şi, măcar că ochii îi erau deschişi, nu vedea nimic. L-au luat de mâini şi l-au dus [gr. eisēgagon] în Damasc”. (Fapte 9 : 8) Prin boala incurabilă …
- A aduce în : „El a venit în Templu, mânat de Duhul. Şi, când au adus [gr. eisagagein] părinţii înăuntru pe Pruncul Isus, ca să împlinească cu privire la El ce poruncea Legea”. (Luca 2 : 27)
III. Siliţi / constrânşi (sileşte-i, gr. anankason, provine de la verbul anagkazó şi înseamnă : „a impune, a obliga, a constrânge”):
„Şi stăpânul a zis robului : „Ieşi la drumuri şi la garduri, şi pe cei ce-i vei găsi, sileşte-i să intre, ca să mi se umple casa”. (Luca 14 : 24)
Verbul este folosit în original în Faptele Apostolilor 28 : 19) : „Dar iudeii s-au împotrivit, şi am fost silit [gr. ēnankasthēn] să cer să fiu judecat de cezar, fără să am de altfel niciun gând să pârăsc neamul meu”.
Pilda robului nemilostiv, I, Contabilul, (Matei 18.21-35)
Pilda robului nemilostiv (necesitatea iertării acordate necondiţionat, la fel cum o primim şi noi de la Domnul Isus) :
„Atunci Petru s-a apropiat de El şi I-a zis : „Doamne, de câte ori să iert pe fratele meu când va păcătui împotriva mea ? Până la şapte ori ?” Isus i-a zis : „Eu nu-ţi zic până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori câte şapte.
De aceea, Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un împărat care a vrut să se socotească cu robii săi. A început să facă socoteala şi i-au adus pe unul care îi datora zece mii de galbeni.
Fiindcă el n-avea cu ce plăti, stăpânul lui a poruncit să-l vândă pe el, pe nevasta lui, pe copiii lui şi tot ce avea, şi să se plătească datoria.
Robul s-a aruncat la pământ, i s-a închinat şi a zis : „Doamne, mai îngăduie-mă, şi-ţi voi plăti tot.” Stăpânul robului aceluia, făcându-i-se milă de el, i-a dat drumul şi i-a iertat datoria.
Robul acela, când a ieşit afară, a întâlnit pe unul din tovarăşii lui de slujbă care-i era dator o sută de lei. A pus mâna pe el şi-l strângea de gât, zicând : „Plăteşte-mi ce-mi eşti dator.”
Tovarăşul lui s-a aruncat la pământ, îl ruga şi zicea : „Mai îngăduie-mă, şi-ţi voi plăti.” Dar el n-a vrut, ci s-a dus şi l-a aruncat în temniţă, până va plăti datoria.
Când au văzut tovarăşii lui cele întâmplate, s-au întristat foarte mult şi s-au dus de au spus stăpânului lor toate cele petrecute.
Atunci stăpânul a chemat la el pe robul acesta şi i-a zis : „Rob viclean ! Eu ţi-am iertat toată datoria, fiindcă m-ai rugat.
Oare nu se cădea să ai şi tu milă de tovarăşul tău cum am avut eu milă de tine ?” Şi stăpânul s-a mâniat şi l-a dat pe mâna chinuitorilor, până va plăti tot ce datora.
Tot aşa vă va face şi Tatăl Meu cel ceresc, dacă fiecare din voi nu iartă din toată inima pe fratele său”. (Matei 18 : 21 – 35)
În pildă este vorba despre un contabil, un împărat şi un datornic ! Domnul Isus le-a explicat ucenicilor Lui, că un om, care a avut parte de iertarea divină, trebuie să ierte şi el necondiţionat, pe cel ce îi greşeşte !
Dacă decide să nu facă acest lucru, are garantată închisoarea precum şi chinurile sufleteşti, din care (şi de care) nu va scăpa, decât în momentul iertării depline acordată celui ce i-a greşit ! Şi nu contează deloc cu ce i-a greşit şi cu cât !
I. Contabilul
„Atunci Petru s-a apropiat de El şi I-a zis : „Doamne, de câte ori să iert pe fratele meu când va păcătui împotriva mea ? Până la şapte ori ?” Isus i-a zis :
„Eu nu-ţi zic până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori câte şapte … Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un împărat care a vrut să se socotească cu robii săi.
A început să facă socoteala şi i-au adus pe unul care îi datora zece mii de galbeni … să se plătească datoria …
Robul acela, când a ieşit afară, a întâlnit pe unul din tovarăşii lui de slujbă care-i era dator o sută de lei. A pus mâna pe el şi-l strângea de gât, zicând : „Plăteşte-mi ce-mi eşti dator”. (Matei 18 : 21 – 25, 28)
„Doamne, de câte ori să iert pe … când va păcătui împotriva mea ?” Cine întreba pe Cine ? Pilda i-a fost adresată în special lui Petru : Numărătorul de greşeli.
Petru era contabilul ce ţinea evidenţa greşelilor altuia, (le număra, ştia câte s-au adunat deja : „Are şase … şapte”, şi le nota în registrul minţii lui).
Dar Petru, se pare că uita că el era cel ce … tocmai păcătuise împotriva Domnului, ( a se vedea Matei 17 : 24 – 27), şi Domnul Isus, nu i-a reproşat cu nimic, pentru decizia luată în locul Lui !
Tocmai el s-a găsit să întrebe ce să facă … cu cel care îndrăzneşte să păcătuiască împotriva lui ?!
Domnul i-a explicat prin pildă, exact acest lucru :
„Nu uita că tu tocmai ai fost iertat de banii, pe care trebuia să-i dai celor ce strângeau taxa pentru Templu, (colectorilor de impozite) şi chiar tu te găseşti să întrebi de iertarea altora, când nici nu ţi s-a uscat bine cerneala pe iertarea Divină, (de care ai avut nevoie datorită promisiunii făcute în alb şi pe care nu ai avut bani s-o onorezi) … şi tu deja-ţi contabilizezi datornicii !?”
Practic prin această pildă, Domnul Isus ne-a explicat foarte frumos că şi noi, (asemenea lui Petru), trăim datorită Harului lui Dumnezeu !
El este Cel care ne iartă şi pe noi, de datoria făcută faţă de El, (care este asemenea banilor pe care Petru trebuia să-i dea colectorilor de impozite … şi nu-i avea). La fel sunt şi păcatele noastre pentru care Domnul Isus a plătit cu viaţa Lui !
Petru a făcut acel păcat, din cauză că nu L-a întrebat pe Domnul ce să facă, în situaţia respectivă fiind !
Şi noi păcătuim într-un mod asemănător, atunci când în viaţă se ivesc anumite situaţii complicate şi luăm unele hotărâri, fără să-L consultăm pe Isus, deşi am putea foarte uşor să facem acest lucru, (El nefiind departe de niciunul dintre noi) !
Pilda nunţii Fiului de Împărat, Matei 22.1-14
„Isus a luat cuvântul şi le-a vorbit iarăşi în pilde. Şi a zis : „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un împărat care a făcut nuntă fiului său.
- A trimis pe robii săi să cheme pe cei poftiţi la nuntă ; dar ei n-au vrut să vină.
- A trimis iarăşi alţi robi şi le-a zis : „Spuneţi celor poftiţi : „Iată că am gătit ospăţul meu ; juncii şi vitele mele cele îngrăşate au fost tăiate ; toate sunt gata, veniţi la nuntă.” Dar ei, fără să le pese de poftirea lui, au plecat : unul la holda lui, şi altul la negustoria lui.
Ceilalţi au pus mâna pe robi, şi-au bătut joc de ei şi i-au omorât. Când a auzit împăratul, s-a mâniat ;
- a trimis oştile sale, a nimicit pe ucigaşii aceia şi le-a ars cetatea. Atunci a zis robilor săi :
„Nunta este gata ; dar cei poftiţi n-au fost vrednici de ea. Duceţi-vă, dar, la răspântiile drumurilor şi chemaţi la nuntă pe toţi aceia pe care-i veţi găsi.”
Robii au ieşit la răspântii, au strâns pe toţi pe care i-au găsit, şi buni şi răi, şi odaia ospăţului de nuntă s-a umplut de oaspeţi. Împăratul a intrat să-şi vadă oaspeţii ; şi a zărit acolo pe un om care nu era îmbrăcat în haina de nuntă.
„Prietene”, i-a zis el, „cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă ?” Omul acela a amuţit. Atunci împăratul a zis slujitorilor săi : „Legaţi-i mâinile şi picioarele şi luaţi-l şi aruncaţi-l în întunericul de afară ; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor. Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi”. (Evanghelia după Matei 22 : 1 – 14)
Până nu este prea târziu, dacă vrei să fii mântuit cheamă-L pe Isus în viaţa ta, ca Stăpân şi Mântuitor …
şi trăieşte-ţi viaţa de credinţă cât poţi de bine !
Din Pilda nunţii Fiului de împărat putem învăţa (şi faptul) că, Cerul este comparat cu o sală de nuntă, care are :
I. Un număr de locuri exact
„Robii au ieşit la răspântii, au strâns pe toţi pe care i-au găsit, şi buni şi răi, şi odaia ospăţului de nuntă s-a umplut de oaspeţi”. (Evanghelia după Matei 22 : 10)
Apostolul Pavel le scria credincioşilor din Roma : „Fraţilor, pentru ca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta : o parte din Israel a căzut într-o împietrire care va ţine până va intra numărul deplin al Neamurilor.
Şi atunci tot Israelul va fi mântuit, după cum este scris : „Izbăvitorul va veni din Sion şi va îndepărta toate nelegiuirile de la Iacov”. (Romani 11 : 25 – 26)
II. Un timp precis delimitat, în care se poate face accesul înăuntru
„A trimis iarăşi alţi robi şi le-a zis : „Spuneţi celor poftiţi : „Iată că am gătit ospăţul meu ; juncii şi vitele mele cele îngrăşate au fost tăiate ; toate sunt gata, veniţi la nuntă”. (Evanghelia după Matei 22 : 4)
„Fraţilor, pentru ca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta : o parte din Israel a căzut într-o împietrire care va ţine până va intra numărul deplin al Neamurilor.
Şi atunci tot Israelul va fi mântuit, după cum este scris : „Izbăvitorul va veni din Sion şi va îndepărta toate nelegiuirile de la Iacov”. (Romani 11 : 25 – 26)
Ce trebuie să iau în calcul ?
- Nu ştiu data, ora, minutul şi secunda din care mântuirea nu va mai fi accesibilă Nemurilor, (neevreilor).
- Plecarea mea de pe pământ, poate fi oricând. În Pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina, omul despre care istorisea Domnul Isus, îşi făcea planuri de viitor, (pe ani de zile înainte) dar a avut Harul de-a fi înştiinţat că decesul lui va surveni exact în acea noapte, (Evanghelia după Luca 12 : 18 – 20).
- Răpirea Bisericii va fi tot într-o zi pe care noi nu o ştim : „Despre ziua aceea şi despre ceasul acela, nu ştie nimeni : nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl”. (Evanghelia după Matei 24 : 36)
Să nu uităm avertizarea Bibliei că există un prea târziu :
Evrei 4 : 1 „Să luăm, dar, bine seama, că atâta vreme cât rămâne în picioare făgăduinţa intrării în odihna Lui, niciunul din voi să nu se pomenească venit prea târziu”. Un exemplu de acest fel ne este dat în Pilda celor zece fecioare :
„Mai pe urmă, au venit şi celelalte fecioare şi au zis : „Doamne, Doamne, deschide-ne !” Dar el, drept răspuns, le-a zis : „Adevărat vă spun că nu vă cunosc !”
Vegheaţi, dar, căci nu ştiţi ziua, nici ceasul în care va veni Fiul omului”. (Evanghelia după Matei 25 : 11 – 13)
III. Accesul interzis pentru cei care, (cu bună ştiinţă), nu se conformează pe deplin voii Lui Dumnezeu
„Împăratul a intrat să-şi vadă oaspeţii ; şi a zărit acolo pe un om care nu era îmbrăcat în haina de nuntă.
„Prietene”, i-a zis el, „cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă ?” Omul acela a amuţit. Atunci împăratul a zis slujitorilor săi :„Legaţi-i mâinile şi picioarele şi luaţi-l şi aruncaţi-l în întunericul de afară ; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor. Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi”. (Evanghelia după Matei 22 : 11 – 14)
Există un număr exact al celor mântuiţi, pe care noi nu îl ştim, poate şi de aceea, Domnul Isus a spus :
- „Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum, Împărăţia cerurilor se ia cu năvală, şi cei ce dau năvală pun mâna pe ea”. (Evanghelia după Matei 11 : 12)
- „Legea şi prorocii au ţinut până la Ioan ; de atunci încoace, Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu se propovăduieşte ; şi fiecare, ca să intre în ea, dă năvală”. (Evanghelia după Luca 16 : 16)
Cumva putem spune există o competiţie, care pentru a fi câştigată, presupune efort şi lupta creştinului cu sine însuşi, pentru a putea ajunge cu bine până la capăt ! Petru a scris despre :
„ … Isus Hristos, pe care voi Îl iubiţi fără să-L fi văzut, credeţi în El fără să-L vedeţi şi vă bucuraţi cu o bucurie negrăită şi strălucită, pentru că veţi dobândi, ca sfârşit al credinţei voastre, mântuirea sufletelor voastre”. (I Petru 1 : 7 – 9)
Tot apostolul Petru a scris : „De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta ; cu fapta, cunoştinţa …
De aceea, fraţilor, căutaţi cu atât mai mult să vă întăriţi chemarea şi alegerea voastră ; căci, dacă faceţi lucrul acesta, nu veţi aluneca niciodată. În adevăr, în chipul acesta vi se va da din belşug intrare în Împărăţia veşnică a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos”. (2 Petru 1 : 5, 10 – 11)
De ce trebuie să caut să-mi întăresc chemarea şi alegerea (să fac tot ce ţine de mine) ? Fiindcă : „mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi”. (Evanghelia după Matei 22 : 14)
Alegerea o va face Stăpânul ! Să ne amintim că în pildă sunt descrise trei trimiteri : două pentru chemarea oamenilor la mântuire şi una pentru judecata celor care au respins chemarea Lui Dumnezeu !
Pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina, Corectarea gândirii greşite (Luca 12.13-24)
„Unul din mulţime a zis lui Isus : „Învăţătorule, spune fratelui meu să împartă cu mine moştenirea noastră.”
„Omule”, i-a răspuns Isus, „cine M-a pus pe Mine judecător sau împărţitor peste voi ?”
Apoi le-a zis : „Vedeţi şi păziţi-vă de orice fel de lăcomie de bani ; căci viaţa cuiva nu stă în belşugul avuţiei lui.” Şi le-a spus pilda aceasta :
„Ţarina unui om bogat rodise mult. Şi el se gândea în sine şi zicea : „Ce voi face ? Fiindcă nu mai am loc unde să-mi strâng roadele.” „Iată”, a zis el, „ce voi face : îmi voi strica grânarele şi voi zidi altele mai mari; acolo voi strânge toate roadele şi toate bunătăţile mele ; şi voi zice sufletului meu :
„Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani ; odihneşte-te, mănâncă, bea şi înveseleşte-te !” Dar Dumnezeu i-a zis : „Nebunule ! Chiar în noaptea aceasta ţi se va cere înapoi [gr. apaitousin, din apo „de la” + aiteo „cere” este folosit o singură dată. Mai este şi gr. apaitei în Luca 6 : 30 „cere înapoi”] sufletul ; şi lucrurile pe care le-ai pregătit ale cui vor fi ?”
Tot aşa este şi cu cel ce îşi adună comori pentru el, şi nu se îmbogăţeşte faţă de Dumnezeu. Isus a zis apoi ucenicilor Săi :
„De aceea vă spun : nu vă îngrijoraţi cu privire la viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca, nici cu privire la trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. Viaţa este mai mult decât hrana, şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea.
Uitaţi-vă cu băgare de seamă la corbi : ei nu seamănă, nici nu seceră, n-au nici cămară, nici grânar; şi totuşi Dumnezeu îi hrăneşte. Cu cât mai de preţ sunteţi voi decât păsările !”. (Evanghelia după Luca 12 : 13 – 24)
Prin faptul că trăieşti, (deoarece Dumnezeu ţi-a dat viaţa), trebuie să ştii că Dumnezeu îţi garantează şi întreţinerea ei !
Ce se poate să fii gândit greşit omul şi de aceea Domnul i-a explicat / l-a corectat prin pildă :
I. „Dacă aş avea mai mulţi bani, aş duce-o mai bine !”
Cândva un creştin spunea că există trei trepte ale nivelului de trai :
1. Lucrezi pentru alţii.
În Geneza 29 : 20 scrie că :
„Astfel Iacov a slujit şapte ani pentru Rahela ; şi anii aceştia i s-au părut ca vreo câteva zile, pentru că o iubea”.).
2. Lucrezi pentru tine, (Geneza 30 : 30 „Acum, când am să muncesc şi pentru casa mea ?”).
3. Dai tu de lucru la alţii, (Geneza 32 : 16 „Le-a dat robilor săi, turmă cu turmă, deosebit, şi a poruncit robilor săi”).
Dar în viaţa omului, în inima lui (în ceea ce noi numim : pământul inimii, adică în natura umană), omul este predispus la producerea de spini.
În Geneza 3 : 18, blestemul a fost acesta (pământul) :
„ … spini şi pălămidă să-ţi dea şi să mănânci iarba de pe câmp”.
Şi spiritual vorbind, mai uşor producem spini, (ce ne place nouă), decât să ne ocupăm cu producerea voii lui Dumnezeu pentru noi (cu sfinţirea, a se vedea I Tesaloniceni 4 : 3).
Domnul Isus ne-a explicat care sunt spinii din viaţa omului :
„Sămânţa care a căzut între spini închipuieşte pe aceia care, după ce au auzit Cuvântul, îşi văd de drum şi-l lasă să fie înăbuşit de grijile, bogăţiile şi plăcerile vieţii acesteia şi n-aduc rod care să ajungă la coacere”. (Evanghelia după Luca 8 : 14)
Spinii sunt un simbol pentru :
- griji, (îngrijorările pe care le are de exemplu omul sărac, din cauza lipsurilor) ;
- bogăţii (avuţiile au ataşate de ele … tot îngrijorările, numai că sunt de altă natură decât cele ale săracului) ;
- plăceri …
Ce şi-a dorit Iacov la început ? Numai strictul necesar :
„Iacov a făcut o juruinţă şi a zis : „Dacă va fi Dumnezeu cu mine şi mă va păzi în timpul călătoriei pe care o fac, dacă-mi va da pâine să mănânc şi haine să mă îmbrac, şi dacă mă voi întoarce în pace în casa tatălui meu, atunci Domnul va fi Dumnezeul meu”. (Geneza 28 : 20 – 21)
În foarte scurtă vreme, Dumnezeu i-a îndeplinit dorinţa, dar Iacov, s-a ţinut de cuvânt ? Nu ci de la grija zilei de mâine, a trecut la acumularea de averi … Iar după averi, pentru orice om cu o situaţie materială bună, (care nu este credincios), pot să urmeze plăcerile !
Credincioşii au fost avertizaţi că :
„Spini şi curse sunt pe calea omului stricat : cel ce-şi păzeşte sufletul se depărtează de ele”. (Proverbe 22 : 5)
Exact lucrul acesta îl făcea Domnul Isus, pentru omul căruia i-a spus Pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina !
II. Dacă ai avea mai mulţi bani, ai avea mai multe griji … nu ai putea să dormi bine nici măcar noaptea !
„ … în noaptea aceasta … ” (v. 20).
Despre valoarea insomniilor. Poate uneori nu adormi … pentru că Dumnezeu vrea să vorbească … cu tine ! În Eclesiastul 5 : 12 este descrisă viaţa obişnuită :
„Dulce este somnul lucrătorului, fie că a mâncat mult, fie că a mâncat puţin ; dar pe cel bogat nu-l lasă îmbuibarea să doarmă”. Deşi scrie clar :
„Căci, cei ce dorm, dorm noaptea …”. (1 Tesaloniceni 5 : 7)
III. Calitatea vieţii nu este dată de cantitatea de lucruri / de avere, ci de relaţia cu Dumnezeu !
„Apoi le-a zis : „Vedeţi şi păziţi-vă de orice fel de lăcomie de bani ; căci viaţa cuiva nu stă în belşugul avuţiei lui”… Viaţa este mai mult decât hrana, şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea”. (Evanghelia după Luca 12 : 15, 23)
Poţi avea bani şi să-ţi cumperi lucruri … dar mobilierul pentru suflet, nu se găseşte de cumpărat … la magazin nu poţi obţine nici dragoste, nici pace, nici bucurie …
Ele vin numai de la Dumnezeu, în special pentru cel care îşi păstrează viaţa curată, după ce L-a primit pe Domnul Isus în viaţa lui, (adică smulge spinii din ogorul sufletului lui) !
Domnul Isus a spus clar :
„Nicio slugă nu poate sluji la doi stăpâni ; căci sau va urî pe unul, şi va iubi pe celălalt sau va ţine numai la unul, şi va nesocoti pe celălalt. Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona”. (Evanghelia după Luca 16 : 13)
Omul nu are resurse suficiente pentru a se putea ocupa de ambele domenii. Limitările umane îşi spun cuvântul ! „Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi banului”, de aceea trebuie să aveţi priorităţile existenţei ! Domnul Isus a mai spus :
„Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra”. (Evanghelia după Matei 6 : 33)
Ordinea corectă este aceasta :
- Asigură-te mai întâi că eşti mântuit, iar după aceea vei observa că Dumnezeu se va ocupa şi de partea materială a vieţii tale !
Omul care I S-a adresat Domnului Isus, căuta mai întâi să se asigure că va obţine banii, dar îşi neglija exact sufletul nemântuit, (cea mai importantă valoare a lui), aceasta deşi era în prezenţa Mântuitorului
Suferinţele lui Hristos
Citeşte Isaia 53:1-6. Ce spune profetul că avea să experimenteze Domnul întrupat?
Isaia 53:1-6
1. Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut braţul Domnului?
2. El a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un lăstar care iese dintr-un pământ uscat. N-avea nici frumuseţe, nici strălucire ca să ne atragă privirile, şi înfăţişarea Lui n-avea nimic care să ne placă.
3. Dispreţuit şi părăsit de oameni, Om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit, că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă.
4. Totuşi El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit.
5. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.
6. Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.
În Isaia 53:4 se spune că Isus a purtat suferinţele şi durerile noastre, deci şi pe ale lui Iov! Şi nu numai pe ale lui, ci şi pe ale întregii lumi. El a murit pe cruce pentru păcatul tuturor oamenilor care au trăit vreodată.
Aşadar, numai prin prisma jertfei lui Isus putem vedea cartea lui Iov în adevărata ei perspectivă. Acolo, Dumnezeul care i S-a descoperit lui Iov, Acela la a cărui poruncă se înalţă vulturii şi care menţine ordinea în interiorul atomilor – a suferit mai mult decât a suferit sau ar putea suferi vreodată vreun om. Suferinţele şi durerile pe care noi le cunoaştem individual, El Şi le-a asumat pe toate la un loc; de aceea, nu-I poate ţine nimeni predici despre suferinţă Aceluia care a purtat, în natura Sa umană, greul tuturor nenorocirilor produse de păcat pe tot pământul. Noi cunoaştem numai durerea proprie, numai suferinţa proprie, dar, pe cruce, El a purtat, a trăit suferinţele noastre, ale tuturor.
Dumnezeul care l-a întrebat pe Iov: „Cunoşti tu legile cerului? Sau tu îi orânduieşti stăpânirea pe pământ?” (Iov 38:33) ni Se înfăţişează a fi şi mai minunat când ne gândim că El, care a adus la existenţă „legile cerului”, a luat asupra Sa trup omenesc şi a murit în acest trup ca „să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe Diavolul” (Evrei 2:14).
Privită prin prisma jertfei lui Isus, cartea lui Iov capătă mai mult sens, deoarece jertfa Sa oferă răspuns la multele întrebări neclarificate. Iar cea mai mare întrebare dintre toate e aceasta: Este drept ca Dumnezeu să rămână în cer în timp ce Iov este obligat să sufere pe pământ atât de mult, doar pentru a fi respinse acuzaţiile lui Satana? Sacrificiul de la Golgota ne arată că, oricât de mult a suferit Iov sau altcineva în lumea aceasta, Domnul nostru a suferit de bunăvoie cu mult mai mult, pentru a ne oferi speranţa şi făgăduinţa mântuirii.
Pentru Iov, Dumnezeu era Creatorul; pentru noi, astăzi, El este şi Creatorul, şi Răscumpărătorul sau, mai bine zis, este Creatorul care a devenit Răscumpărător (Filipeni 2:6-8). Pentru aceasta, El a trebuit să sufere din cauza păcatului atât de mult, cât nicio fiinţă umană, nici chiar Iov, n-a suferit şi nici n-ar putea suferi vreodată. În faţa scenei patimilor Sale nu putem decât să exclamăm asemenea lui Iov: „Mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă” (Iov 42:6).
DOMNUL ISUS HRISTOS – Marea Lui Suferinţă dinaintea Biruinţei
- 4 Totuşi El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit.
- 5Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi. (Isaia 53:3-5).
Dupa vreo 700 de ani, aceasta proorocie transmisa de DUMNEZEU prin proorocul Isaia, s-a implinit matematic, spre binele tuturor oamenilor care accepta jertfa DOMNULUI ISUS HRISTOS!
- 11 Dar preoţii cei mai de seamă au aţâţat norodul să ceară lui Pilat să le sloboadă mai bine pe Baraba.
- 12 Pilat a luat din nou cuvântul şi le-a zis: „Dar ce voiţi să fac cu Acela pe care-L numiţi Împăratul iudeilor?”
- 13 Ei au strigat din nou: „Răstigneşte-L!”
- 14 „Dar ce rău a făcut?”, le-a zis Pilat. Însă ei au început să strige şi mai tare: „Răstigneşte-L!”
- 15 Pilat a vrut să facă pe placul norodului, şi le-a slobozit pe Baraba; iar pe Isus, după ce a pus să-L bată cu nuiele, L-a dat să fie răstignit.
- 17 L-au îmbrăcat într-o haină de purpură, au împletit o cunună de spini şi I-au pus-o pe cap.
- 18 Apoi au început să-I ureze şi să zică: „Plecăciune, Împăratul iudeilor!”
- 19 Şi-L loveau în cap cu o trestie, Îl scuipau, îngenuncheau şi I se închinau.
- 33 La ceasul al şaselea, s-a făcut întuneric peste toată ţara, până la ceasul al nouălea.
- 34 Şi, în ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: „Eloi, Eloi, lama sabactani”, care tălmăcit înseamnă: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?
- 37 Dar Isus a scos un strigăt tare şi Şi-a dat duhul.
- 38 Perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt în două, de sus până jos. ( Marcu 15, versetele mentionate ).
Invierea Domnului ISUS HRISTOS, Pastele de azi, este o Sarbatoare a Bucuriei, si e normal sa fie asa, pentru ca e biruinta VIETII asupra mortii! E bine sa fim bucurosi la aceasta sarbatoare si mai ales e important ca motivul bucuriei noastre sa fie nu atat hainele noi, cadourile, etc. cat Invierea Domnului ISUS!
Dar uitati-va si vedeti Cine a fost batjocorit: FIUL LUI DUMNEZEU, PRINTUL
- 9 De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult şi I-a dat Numele care este mai presus de orice nume;
- 10 pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ,
- 11 şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul.
Locul unde a fost batjocorit si rastignit Isus Hristos, este Pamantul, o mica planeta din Sistemul Solar, Calea Lactee, o farama a Universului.
Ea ne spune ca si-au batut joc de El, trecatorii, cei carora Domnul Isus nu le facuse nici un rau, ba dimpotriva. (Poate ca printre ei au fost si din aceia pe care Domnul Isus i-a vindecat de boli, i-a hranit, i-a invatat, etc.). Oricum toti cei din jurul Lui primisera cel putin un lucru pretios de la El, si anume, viata. In loc sa-I multumeasca, ei Il scuipau, Il batjocoreau!
Daca ai facut asta pana acum, te indemn chiar in momentul in care citesti aceste rinduri, sa te opresti in a-L mai batjocori si rastigni a doua oara pe Isus Hristos, prin purtarea ta sau prin indiferenta ta, si sa vii cu credinta, pocainta si multumire inaintea Lui! Numai astfel te vei putea bucura de Invierea Domnului ISUS HRISTOS, si de Propria-TI Inviere la o viata noua,
Doctrina Învierii lui Isus Hristos
Duminica aceasta aveţi privilegiul de a auzi a doua oară consecutiv vorbindu-se despre învierea lui Isus Hristos şi implicaţiile ei pentru noi.
„Pentru ce căutaţi între morţi pe Cel ce este viu?”
Luca 24:5-6a „Pentru ce căutaţi între cei morţi pe Cel ce este viu? Nu este aici, ci a înviat…”
Învierea lui Isus Hristos – Evenimentul central al istoriei omenirii. Voi dovedi că nu folosesc cuvinte mari. Învierea din morţi a lui Isus Hristos este exact ceea ce face Creştinismul să fie incontestabil!
Ştiţi de ce nu se poate infirma Creştinismul (definit ca fiind omul mântuit din păcatele sale, omul iertat şi născut din nou din Duhul lui Dumnezeu)? Altfel spus, „am un motiv foarte simplu, dar puternic să cred: ÎNVIEREA DIN MORŢI A LUI Hristos!
Învierea din morţi a lui Hristos este, ori cea mai josnică, nemiloasă şi vicleană farsă făcută vreodată oamenilor, ori este cel mai important eveniment din istoria omenirii.
Creştinismul nu se poate nega în condiţii logice normale şi pe baze raţionale tocmai din pricina acestui eveniment extraordinar. Dacă mulţi au încercat-o, au făcut-o ocolind mărturiile, învierii din morţi a Domnului care sunt disponibile. De fapt, odată un creştin a fost întrebat la universitate şi în mijlocul unei clase de filozofie dacă Creştinismul se poate nega. Acesta a răspuns că NU. Când a fost întrebat de ce, a răspuns că din cauza învierii din morţi a lui Isus Hristos! Nu pot evita şi explica un eveniment istoric atât de fantastic!
Într-adevăr, dacă priveşti la purtarea creştinilor de-a lungul veacurilor, la nedreptăţile făcute în numele lui Dumnezeu (deşi, nu cu voia Lui, ci împotriva ei!), la problemele bisericii, la crezurilor uneori aberante ale celor ce se numesc „creştini”, Creştinismul se poate nega. Însă, învierea lui Hristos este evenimentul care constituie cea mai mare piedică în calea negării şi nimicirii credinţei creştine. Datorită acestuia, ea dăinuieşte, persistă în timp şi încă se răspândeşte. Pentru că, Hristos a înviat din morţi şi este viu!
După aceea, privind la condiţia spirituală a multor biserici astăzi, la zelul stins al creştinilor, la apatia şi letargia lor, avem toate condiţiile negării Creştinismului, dar învierea din morţi a lui Hristos ne împiedică. De ce căutaţi între cei morţi pe Cel ce este viu? Nu aici se caută Hristos. Creştinismul este „religia mormântului gol”! Religia este un „mântuitor mort”.
Theodorus Harnack spunea: „După mine, poziţia pe care o ai privind faptul învierii, nu mai este teologie creştină. Pentru mine, creştinismul rămâne în picioare sau se prăbuşeşte odată cu învierea (lui Hristos)”. 60/437
O conversaţie petrecută între un misionar creştin şi un musulmanilustrează acest adevăr. Mahomedanul a vrut să-l impresioneze pe creştin cu ceea ce el credea că reprezintă superioritatea Islamului şi-i spunea:
- „când noi mergem la Mecca, găsim cel puţin un sicriu, un cavou unde avem dovezile existenţei („moaştele”) lui Mahomed, dar când voi creştinii mergeţi la Ierusalim, la „mecca” voastră, nu găsiţi nimic decât un mormânt gol!!”
- „Exact în asta constă diferenţa! Mahomed a murit şi se găseşte în sicriul lui. Toate celelalte religii ale lumii şi sisteme filozofice sunt în groapă, moarte în copârşeele (sicriele) lor! Însă Hristos a înviat din morţi şi religia lui trăieşte!” Este practică şi este practicabilă!
Într-adevăr, se pare că în Coran s-a afirmat prima dată (nu prof. Venturini a făcut-o!) că Isus de fapt nu a murit pe cruce, ci doar a leşinat. Ca prin urmare, ucenicii au pus la cale povestea învierii care să-l propulseze pe Isus în atenţia lumii, sugerează „cartea sfântă” a Islamului.
Creştinismul îşi găseşte elementul activ în învierea din morţi a lui Hristos, iar dăinuirea acestuia este asigurată de prezenţa vie după moarte a fondatorului ei. Unii au spus-o mai bine:
„Piatra de la intrarea în mormânt a fost dată la o parte nu pentru a-l lăsa pe Hristos să iasă afară, ci pentru a le îngădui necredincioşilor să se convingă singuri” (Donald Grey Barnhouse)
Ştiţi cine au fost primii contestatari ai evenimentului?
Iudeii? Păcătoşii vremii? Romanii? Nu! Au fost ucenicii! Cum pot pretinde unii că aceştia au pus la cale o conspiraţie când ei au fost primii care au contestat-o!
Cea mai mare „ţeapă” din istoria omenirii! Nu există o înşelătorie mai mare care să fi influenţat un număr mai mare de oameni ca şi aceasta, dacă nu s-a petrecut în realitate.
Dacă simpatizezi ideea că a fost cu neputinţă ca Hristos să învie din morţi, ar fi bine să încetezi să mai cochetezi cu Creştinismul căci acesta devine cea mai mare înşelătorie…cea mai impracticabilă religie de pe Pământ!
Dar, Hristos a înviat, pârga celor adormiţi (1Cor.15:20).
Este singurul eveniment din istoria omenirii care a adus speranţă într-o lume disperată! Credinţa creştină începe şi continuă de la mormântul gol. Toată istoria s-a îndreptat într-acolo şi se derulează de acolo. De la mormântul gol.
Au jefuit comoara din mormântul sfânt!?
Cât de îmbucurătoare au fost pentru Creştinătate veştile cuceririi Ierusalimului de către generalul britanic Allenby, în primul război mondial. Totuşi înainte de evacuarea turcilor din cetatea sfântă, ziarele au transmis următoarea ştire de presă: „Turcii au jefuit mormântul sfânt de toate comorile din el”. Nu chiar! Mormântul acela a fost lipsit de Comoara cea mai preţ cu câteva mii de ani înainte, când din el a ieşit slăvitul Hristos!
„Paştile sunt pentru credinţa noastră ceea ce apa este pentru ocean, stânca este pentru munte şi ceea ce sângele este pentru trup” (Raymond Linquist)
„Într-un veac al necredinţei şi al scepticismului, putem observa că învierea din morţi a lui Hristos este evenimentul care rezistă la orice anchetă ar fi supusă”. (adaptat după J.C.Ryle)
Creştinismul este singura religie a lumii care apelează la învierea din morţi a fondatorului ei pentru a argumenta spusele Sale. Tot ceea ce Isus a învăţat, a trăit şi a murit, depinde de învierea Lui din morţi. Creştinismul nu este întemeiat pe un complex de idei filozofice sau teologice, în cel mai bun caz, ci pe un eveniment istoric fără seamăn: învierea din morţi a lui Hristos.
„ÎNVIEREA DIN MORŢI A LUI ISUS” = ULTIMUL CUVÂNT AL LUI DUMNEZEU în istoria lumii
Când păcatul, moartea, lumea şi diavolul, au crezut că prin uciderea lui Hristos şi-au spus ultimul cuvânt, Dumnezeu a intervenit şi El este Cel ce a avut ultimul cuvânt de spus. Acesta este: „nu este aici, ci a înviat!”. Cu învierea, Dumnezeu a punctat istoria omenirii cu un „dar” definitiv!
Dar Dumnezeu…
Fapte 2:22-24 Bărbaţi Israeliţi, ascultaţi cuvintele acestea! Pe Isus din Nazaret, om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin minunile, semnele şi lucrările pline de putere, pe cari le-a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum bine ştiţi; pe Omul acesta, dat în mâinile voastre, după sfatul hotărât şi după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L-aţi răstignit şi L-aţi omorât prin mâna celor fărădelege. Dar Dumnezeu L-a înviat, dezlegându-I legăturile morţii, pentru că nu era cu putinţă să fie ţinut de ea.
Se pare că „dar Dumnezeu” devenise un tic verbal al apostolului Petru:
Fapte 10:37-41 Ştiţi vorba făcută prin toată Iudea, începând din Galilea, în urma botezului propovăduit de Ioan; cum Dumnezeu a uns cu Duhul Sfânt şi cu putere pe Isus din Nazaret, care umbla din loc în loc, făcea bine, şi vindeca pe toţi cei ce erau apăsaţi de diavolul; căci Dumnezeu era cu El. Noi suntem martori a tot ce a făcut El în ţara Iudeilor şi în Ierusalim. Ei L-au omorât, atârnându-L pe lemn. Dar Dumnezeu L-a înviat a treia zi, şi a îngăduit să Se arate, nu la tot norodul, ci nouă, martorilor aleşi mai dinainte de Dumnezeu, nouă, cari am mâncat şi am băut împreună cu El, după ce a înviat din morţi.
Pavel, în sinagoga din Antiohia Psidiei:
Fapte 13:26-30 Fraţilor, fii ai neamului lui Avraam, şi cei ce vă temeţi de Dumnezeu, vouă v-a fost trimis Cuvântul acestei mântuiri. Căci locuitorii din Ierusalim şi mai marii lor n-au cunoscut pe Isus; şi prin faptul că L-au osândit, au împlinit cuvintele proorocilor, care se citesc în fiecare Sabat. Măcar că n-au găsit în El nici o vină de moarte, totuşi ei au cerut lui Pilat să-L omoare. Şi, după ce au împlinit tot ce este scris despre El, L-au dat jos de pe lemn, şi L-au pus într-un mormânt. Dar Dumnezeu L-a înviat din morţi.
Aceasta este întreruperea victoriei efemere a răului asupra lumii… aşa a contrazis Dumnezeu pe diavol şi pe omul păcătos…Ei l-au omorât pe Domnul vieţii, DAR DUMNEZEU L-A ÎNVIAT!!!
Totul s-a schimbat prin această prepoziţie! Însăşi, istoria omenirii este modificată de „dar-ul” lui Dumnezeu.
Observaţi schimbarea produsă la acel „dar” al lui Dumnezeu :
Adam şi Eva au păcătuit în grădină şi au fost pedepsiţi… dar Dumnezeu
Avraam l-a pus pe altar pe Isaac pentru jertfă … dar Dumnezeu
Moise a fost pus într-un coş pe ape… dar Dumnezeu
Fapte 7:9 Iar patriarhii, care pizmuiau pe Iosif, l-au vândut, ca să fie dus în Egipt. Dar Dumnezeu a fost cu el,
Evrei au fost duşi în robia Egiptului… dar Dumnezeu
Ezechia este asediat şi înfometat în cetate împreună cu poporul, de către Sanherib… dar Dumnezeu
Ilie, singur, înconjurat de sute de profeţi falşi ai lui Baal, în prezenţa Isabelei, o regină stricată, şi a lui Ahab, un trădător… dar Dumnezeu a trimis foc din cer
David singur înaintea uriaşului Goliat… dar Dumnezeu
Pavel era un prigonitor şi un hulitor… Dar când Dumnezeu – care m-a pus deoparte din pântecele maicii mele, şi m-a chemat prin harul Său, – a găsit cu cale să descopere în mine pe Fiul Său. (Gal.1:15)
Etc.
Etc. …
Isus a fost pus pe cruce, a murit şi l-au îngropat, preoţii şi iudeii s-au bucurat… dar Dumnezeu!!
… dar Dumnezeu l-a înviat!
În aceasta constă misterul experienţei creştine — „dar Dumnezeu”.
Introduceţi această prepoziţie în fiecare perspectivă strict pământească pe care o aveţi asupra vieţii şi veţi vedea cum totul se modifică:
- am rămas fără serviciu şi curentul e scump… dar Dumnezeu
- mi-au murit copiii şi bărbatul… dar Dumnezeu
- am pierdut un ochi…… dar Dumnezeu
- poate prietenii te-au părăsit… dar Dumnezeu
În faţa celor mai sumbre şi întunecate perspective asupra vieţii noastre, acest „dar Dumnezeu” schimbă totul. Când te găseşti, vorba lui Cioran, pe culmile disperării, … dar Dumnezeu este ce-ţi trebuie să auzi să prinzi speranţă. Când nu mai sunt căi de ieşire, când totul e pierdut, când totul este distrus şi mort …dar Dumnezeu
Este exact ceea ce el (Cioran) a refuzat să vadă, că Dumnezeu este viu şi adevărat. Că prin Fiul Său, El ni s-a făcut cunoscut, iar prin învierea Lui din morţi ne-a lăsat un semn incontestabil al realităţii Sale.
De ce?
„Piatra de la intrarea în mormânt nu a fost decât o fărâmă de nisip pentru Stânca Veacurilor aflată înăuntru!” (Fred Beck)
Vedeţi, această prepoziţie, schimbă TOTUL. Întreaga mărturie a istoriei umane se rezumă în aceste cuvinte: … dar Dumnezeu
Omul şi-a inventat armele şi a creat condiţiile de a se auto-distruge, de a eradica complet rasa umană de pe Pământ… dar Dumnezeu
Substituiţi cuvintele, dezastru, nenorocire, moarte, foamete, frig, necinste, hoţie, corupţie, disperare …etc., cu … dar Dumnezeu şi vedeţi ce aveţi. Nu aveţi speranţă? Priviţi la învierea din morţi a lui Hristos!
Învierea lui Hristos, dacă nimic altceva nu înseamnă pentru noi, măcar să ne amintească că atunci când totul pare pierdut, absurd, şi zadarnic, (cum ar fi viaţa noastră!), Dumnezeu a intervenit!
Domnia păcatului, a puterilor întunericului, a poftelor şi a dorinţelor criminale ale oamenilor, sunt întrerupte de acest „dar Dumnezeu„. Nu găseşti nimic mai sugestiv în toată Biblia pentru credincioşia lui Dumnezeu de a interveni pentru binele nostru, decât acest scurt cuvânt, această laconică expresie … dar Dumnezeu!
„Dar Dumnezeu” este plăcuta noastră surpriză de Paşti — un singur cuvânt poate să exprime evenimentul de Paşti: SURPRIZĂ! Oamenii păcătoşi l-au omorât pe Domnul vieţii, şi pentru o clipă întunericul a părut să triumfe, dar Dumnezeu, surpriză … L-a înviat!
Acesta este miezul credinţei creştine pe care nu avem voie să-l luăm de la sine. Trebuie să realizăm că învierea din morţi este acţiunea lui Dumnezeucare întotdeauna ar trebui să ne amintească că El este un Dumnezeu viu care dă speranţă şi care învie morţii!
Fapte 26:8 Ce? Vi se pare de necrezut că Dumnezeu învie morţii?
Ioan 5:28-29 Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui, şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele, vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul, vor învia pentru judecată.
În ce priveşte neamul nostru românesc, conducătorii lui l-au vândut pe bani şi averi, preoţii l-au lăsat în ignoranţa păcatului şi i-au exploatat credulitatea, aliaţi reali niciodată n-a avut, turcii îl amăgesc cu produsele lor, etc. … dar Dumnezeu
Recunoaşteţi că în mijlocul deznădejdii, unica noastră speranţă stă în acest mic cuvinţel: dar Dumnezeu!!
Mai ales, în neputinţa şi deznădejdea condiţiei păcătoase a omului, în lumina condamnării lui veşnice pentru păcatele sale, … dar Dumnezeu l-a trimis pe Fiul Său să moară pe cruce şi să învie pentru mântuirea noastră!
Vreţi să mai auziţi şi alte „dar-uri” de-ale lui Dumnezeu?
Fapte 3
12 Petru, când a văzut lucrul acesta, a luat cuvântul, şi a zis norodului: ,,Bărbaţi Israeliţi, pentru ce vă miraţi de lucrul acesta? De ce vă uitaţi cu ochii ţintă la noi, ca şi cum prin puterea noastră sau prin cucernicia noastră am fi făcut pe omul acesta să umble?
13 Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov, Dumnezeul părinţilor noştri, a proslăvit pe Robul Său Isus, pe care voi L-aţi dat în mâna lui Pilat; şi v-aţi lepădat de El înaintea lui, măcar că el era de părere să-I dea drumul.
14 Voi v-aţi lepădat de Cel Sfânt şi Neprihănit, şi aţi cerut să vi se dăruiască un ucigaş.
15 Aţi omorât pe Domnul vieţii, pe care (DAR) Dumnezeu L-a înviat din morţi; noi suntem martori ai Lui.
…
17 Şi acum, fraţilor, ştiu că din neştiinţă aţi făcut aşa, ca şi mai marii voştri.
18 Dar Dumnezeu a împlinit astfel ce vestise mai înainte prin gura tuturor proorocilor Lui: că, adică, Hristosul Său va pătimi.
Fapte 10:40 Dar Dumnezeu L-a înviat a treia zi, şi a îngăduit să Se arate,
Fapte 13:30 Dar Dumnezeu L-a înviat din morţi.
Romani 5:8 Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi.
Eşti vinovat şi mort în păcatele tale, fără speranţa de a intra în ceruri, ia aminte la această frază, DAR DUMNEZEU care este bogat în milă…
Efeseni 2:4-6 Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi). El ne-a înviat împreună, şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus,
Care a fost evenimentul central al propovăduirii apostolilor? Care a fost secretul creşterii miraculoase a bisericii primare? Care a fost forţa mobilizatoare a răspândirii Evangheliei pe întregul pământ? Răspunsul la toate aceste întrebări îl reprezintă învierea lui Isus Hristos. „A înviat!” era strigătul victorios al primilor creştini care le-a dus mesajul până la capătul pământului.
Până ce nu acceptăm ceea ce Scriptura declară despre înviere, întreg mesajul creştin, practic, se dezintegrează. Accentul din propovăduirea din vremea apostolilor a fost pus pe faptul că într-o dimineaţă liniştită, într-o grădină obscură, omul a învins cel mai temut duşman al său, întunecatul înger al morţii. Cu multe veacuri în urmă, Satana l-a învins într-o grădină pe primul Adam iar victoria lui a inaugurat domnia păcatului şi a morţii asupra omenirii. Dar, acum, la vremea potrivită a lui Dumnezeu şi după planul Său, cel de-al doilea Adam îl înfrunta pe Satana, tot într-o grădină, şi „moartea a fost înghiţită în biruinţă” (vezi, 1Corinteni 15:54).
Din nefericire, unii oameni au tratat învierea ca nefiind decât o altă doctrină, o declaraţie de credinţă, ce trebuie acceptată ca atare şi nu ca pe un temei logic şi raţional pentru o speranţă personală. Însă pentru apostoli, a fost însăşi baza speranţei lor în mijlocul suferinţei şi a unei puternice persecuţii.
Primii creştini şi-au bazat învăţătura lor despre o înviere viitoare a celor morţi pe realitatea învierii Mesiei Israelului, „pârga (cea dintâi roadă) a celor adormiţi” (1Corinteni 15:20,23). Asta este ceea ce ei spuneau: la fel cum Hristos a înviat, tot aşa El îi va aduce pe toţi oamenii la o viaţă fizică, sau aşa cum se spune în continuare, „şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos” (1Corinteni 15:22).
Fără îndoială Creştinismul este un crez ce trebuie crezut, dar mai reprezintă şi o viaţă ce trebuie trăită. Separat de Mântuitor crezul devine o farsă păguboasă, iar viaţa o luptă disperată de a te ajuta singur. Creştinismul înseamnă mai presus de toate o Persoană, iar Aceasta este Fiul lui Dumnezeu.
Din păcate, unii resping categoric învierea sau se îndoiesc de ea. Deoarece învierea presupune miraculosul, ea sfidează mintea raţională a omului. Când Pavel a predicat-o, a fost batjocorit şi ridiculizat de către filozofii greci ai vremii (vezi, Fapte 17:32), iar într-o împrejurare a fost făcut nebun de către un domnitor păgân (Fapte 26:24). De aceea, nici noi nu ar trebui să ne mirăm dacă cei din zilele noastre nu o cred. Învierea din morţi a lui Hristos pare mai degrabă să creeze dificultăţi credinţei decât să o încurajeze, şi este aşa pentru că reprezintă un eveniment absolut ieşit din comun.
Cateva Dovezi ale invierii lui Iisus Hristos (II)
Michael G. Brown
Este important sa intelegem ca credinta noastra se bazeaza pe adevaruri istorice. In vremea de acum oamenii separa stiinta, care se ocupa cu masurarea si analizarea informatiilor, de credinta. Pentru multi credinta este parte din categoria opiniilor personale, spiritualitate; ea nu are de-a face cu informatii verificabile, este orice lucru care te ajuta in viata, iar stiinta este ceva cu totul diferit. Oamenii spun ades