Omule, Poporule, degeaba a murit, luptând Iisus până la sânge contra păcatului, dacă rămâi tot mort în păcat, dacă nu mori fata de satan tu, care ai ca tată pe diavol ; Degeaba îl crezi, dacă nu-l laşi să întrupeze Învăţătura Dumnezeiască -Constitutia Cerească- în omul lăuntric, născut din nou, dacă nu-l ÎNTRONEZI drept capetenie- biruitoare! Nu este nevoie să-ţi baţi singur cuie, dacă-l crezi că s-a jertfit şi în locul celui mai păcătos om, să moară pentru fiecare- precum bobul de grâu căzut în Ţarină, să rodească Belşugul Cristic în omul umplut cu Plinătatea Lui. În zadar crezi în răstignirea Lui, dacă nu te faci părtaş cu suferinţa Lui, dacă nu devii una cu ingroparea eului (căci mortul de la groapă nu se mai întoarce) şi una cu moartea Lui eliberatoare, singura care te scapă de cârpeala creştină, împietrirea, neputinţa, răutatea, curvia, propria “credinţă” (Gal.5/20), dimpreună cu tot ce ştii, ce faci şi ce ai în sine, pentru că nimic bun nu locuieşte în omul neânoit, şi nu poate turna Gândirea Nou Testamentală în butoaiele mentalităţii învechite (Mat.9/16,7)… Numai dacă prin Credinţa Cristică te botezi în Moartea Lui, poţi deveni una cu învierea, înălţarea, rodirea, bunătatea, blândeţea, iertarea, trăirea, iubirea, slujirea, credincioşia şi cu toate bunătăţile, sfinţeniile şi frumuseţile Lui

 Valoarea suferinţelor-Isaia 38.14-20, …Învierea lui Lazăr sau Pentru EL toţi sunt vii, Ioan 11.20-28, Luca 20.38…DOMNUL ISUS HRISTOS – Marea Lui Suferinţă dinaintea Biruinţei… Cateva Dovezi ale invierii lui Iisus Hristos  (II) Michael G. Brown
Explicarea catorva PILDE… De ce a trebuit ca Iisus să se hraneasca din atât de multă suferință?… De ce este importantă învierea lui Iisus ? DOCTRINA INVIERII LUI ISUS HRISTOS… Învierea lui Lazăr sau Pentru EL toţi sunt vii, Ioan 11.20-28, Luca 20.38
Cum glorifica suferinta noastra pe Dumnezeu… Cateva versete  pentru  Suferinţa de dragul lui Cristos… „Biblioteca” lui IsusCharles H. Spurgeon – Moartea lui Hristos… Urmează exemplul Domnului Isus în suferinţă… Desăvîrşiţi prin suferinţă-   Pr. Ioan Hosu, România

Întrebare: De ce a trebuit ca Iisus să se hraneasca din atât

  de multă suferință?

Răspuns:

Isaia 52:14 declară, “După cum pentru mulți a fost o pricină de groază—atât de schimonosită Îi era fața, şi atât de mult se deosebea înfățişarea Lui de a fiilor oamenilor.” Iisus a suferit foarte sever în timpul încercărilor, torturii şi crucificării (Matei 27; Marcu 15; Luca 23; Ioan 19). Oricât de îngrozitoare au fost suferințele Sale fizice, nu se puteau compara cu suferințele spirituale prin care El a trecut. 2 Corinteni 5:21 spune, “Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.” Iisus a purtat păcatele întregii lumi (1 Ioan 2:2). Păcatul L-a făcut pe Iisus să strige, “Dumnezeul meu, Dumnezeul Meu pentru ce M-ai părăsit?” (Matei 27:46). Aşadar, oricât de brutale au fost suferințele fizice ale lui Iisus, acest lucru era nimic comparativ cu faptul că a trebuit să îndure păcatele noastre şi să moară pentru a plăti pedeapsa pentru ele (Romani 5:8).

Isaia a profețit suferințele lui Iisus într-un limbaj foarte clar: “Disprețuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obişnuit cu suferința, era aşa de disprețuit că îți întorceai fața de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiți” (Isaia 53:3, 5). Psalmul 22:14-18 este un alt pasaj puternic care a prezis suferințele lui Mesia: “Am ajuns ca apa, care se scurge, şi toate oasele mi se despart; mi s-a făcut inima ca ceara, şi se topeşte înlăuntrul meu. Mi se usucă puterea ca lutul, şi mi se lipeşte limba de cerul gurii: m-ai adus în țărâna morții. Căci nişte câini mă înconjoară, o ceată de nelegiuiți dau țârcoale împrejurul meu, mi-au străpuns mâinile şi picioarele: toate oasele aş putea să mi le număr. Ei, însă, pândesc şi mă privesc; îşi împart hainele mele între ei, şi trag la sorț pentru cămaşa mea.”

De ce a trebuit ca Iisus să sufere aşa de rău? Unii cred că torturarea fizică a lui Iisus era parte a pedepsei Sale pentru păcatele noastre. Într-o oarecare măsură, este adevărat. În acelaşi timp, tortura la care a fost supus Iisus vorbeşte mai mult de ura şi cruzimea omenirii decât de pedeapsa lui Dumnezeu pentru păcat. Ura absolută a lui satan pentru Dumnezeu şi Iisus cu siguranță a fost parte a motivației din spatele acelor torturi şi abuzuri necruțătoare. Suferința pe care a îndurat-o Iisus este exemplul final al urii şi furiei pe care omul păcătos le simte față de un Dumnezeu sfânt (Romani 3:10-18).

Moartea si Invierea lui Isus

Moartea lui Isus nu a fost nicidecum o hotarare a lui Dumnezeu de dupa caderea in neascultare a lui Adam ca fiind o alta alternativa (planul B) dupa ce planul A a fost anulat prin caderea lui Adam in neascultare. Moartea lui Isus a fost asezata de Dumnezeu in planul veacurilor inca inainte de inceputul zidirii unde zice Scriptura: Caci stiti ca nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, ati fost rascumparati din felul desert de vetuire pe care-l mosteniserati de la parintii vostri, ci cu sangele scump al lui Hristos, Mielul fara cusur si fara prihana. El a fost cunoscut mai INAINTE DE INTEMEIEREA LUMII si a fost aratat la sfarsitul vremurilor pentru voi 1Petru 1:19,20. Moartea lui Isus a fost o hotarare cuprinsa in planul maret care nu putea fi schimbata nici anulata. Iata ce gasim scris in Geneza 3:21: Domnul Dumnezeu a facut lui Adam si nevestei lui haine de piele si I-a imbracat cu ele. Hainele de piele a fost hotararea lui Dumnezeu si nu a lui Adam. Hainele de piele erau un simbol unde Dumnezeu prin Isus Hristos Mielul junghiat va imbraca goliciunea lui Adam cu haina mantuirii: Iata Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii! Ioan 1: 29. Moartea lui Isus nu a fost considerata de Dumnezeu ca o alternativa, in cazul in care …. Daca o sa fie nevoie …. Daca nu o sa fie alta sansa, alta cale. Dumnezeu nu poate fi asemanat cu omul muritor, Dumnezeu nu poate fi afectat de nimeni si de nimic in lucrarile Sale, numai de Sine Insusi, deaceea Luca declara: Pe Omul acesta, dat in mainile voastre, dupa SFATUL HOTARAT SI DUPA STIINTA MAI DINAINTE a lui Dumnezeu, voi l-ati rastignit si L-ati omorat prin mana celor faradelege Fapte 2:23. Moartea lui Isus a fost declarata dealungul tuturor veacurilor ca o binecuvantare pentru neamul omenesc. Moartea lui Isus este o usa deschisa unde se poate vedea slava preafericitului Dumnezeu. Ei cercetau sa vada ce vreme si ce imprejurari avea in vedere Duhul lui Hristos, care era in ei, cand vestea mai dinainte patimile lui Hristos si SLAVA de care aveau sa fie urmate. 1Petru 1:11. Moartea lui Isus este unitatea de masura a dragostei lui Dumnezeu pentru lumea omeneasca: Fiind ca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea …Ioan 3:16. Deci moartea lui Isus trebuie ca are o mare valoare, mai ales pentru faptul ca in ea se manifesta puterea dragostei lui Dumnezeu. Proroci au considerat-o extrem de importanta deaceea au facut din mantuirea aceasta tinta cercetarilor si cautarii lor staruitoare 1 Petru 1:10.

Moartea lui Isus este cu adevarat o taina a lui Dumnezeu si numai prin Duhul Adevarului putem intelege valoarea tainelor ascunse in aceasta lucrare a lui Dumnezeu. Nu fara insemnatate sunt cuvintele Scripturi unde zice: De aceea, cand intra in lume, El zice: Tu n-ai voit nici jertfa, nici prinos, ci Mi-ai pregatit un trup. Atunci am zis: Iata-ma vin sa fac voia Ta Dumnezeule. Prin aceasta voie am fost sfintiti noi, si anume prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, o data pentru totdeauna Evrei 10:5-10. Voia lui Dumnezeu cu privire la venirea lui Hristos in lumea pacatului si a morti era pregatirea unui trup omenesc. Un trup omenesc supus pacatului si morti. Dumnezeu a PREGATIT acest trup. Cred eu ca pregatirea acestui trup a fost facuta potrivit cu voia, planul si intelepciunea lui Dumnezeu. Mentionez ca omul pamantesc prin cele 5 caracteristici pamantesti nu poate sa vada, sa auda, sa judece si sa inteleaga indeajuns voia, planul si intelepciunea lui Dumnezeu desfasurate in lucrarile Sale.

Fie dar ca bunatatea Tatalui Ceresc sa ne calauzeasca prin Duhul, care sa ne lumineze si in aceasta lucrare a lui Dumnezeu referitoare la trupul si moartea lui Isus. Sa luam in considerare cateva scripturi care vorbesc destul de puternic despre PREGATIREA trupului lui Isus. Si Cuvantul S-a facut trup si a locuit printre noi, plin de har si de adevar Ioan1: 14. Cuvantul S-a imbracat (dupa ce S-a desbracat mai intai) cu trupul omenesc pregatit de Dumnezeu, locuind printre noi oameni si devenind unul din noi, potrivit Scripturi care zice: El, (Cuvantul) macar ca avea chipul lui Dumnezeu, totusi n-a crezut ca un lucru de apucat sa fie deopotriva cu Dumnezeu, ci S-a desbracat pe Sine insusi (de chipul lui Dumnezeu) si a luat (S-a imbracat cu) un chip de rob, facandu-Se asemenea oamenilor. La infatisare a fost gasit ca un om, S-a smerit si S-a facut ascultator pana la moarte, si inca moarte de cruce Filipeni 2:6-8. Deasemenea in alta parte zice: Astfel dar, deoarece copiii sunt partasi sangelui si carnii, tot asa si El insusi a fost deopotriva partas la ele, pentru ca prin MOARTE sa nimiceasca pe cel ce are puterea mortii, adica pe diavolul, si sa izbaveasca pe toti aceia care, prin frica mortii, erau supusi robiei toata viata lor. Caci negresit, nu in ajutorul ingerilor vine El, ci in ajutorul semintiei lui Avraam. Prin urmare, a trebuit sa Se asemene fratilor Sai in toate lucrurile, ca sa poata fi, in ce priveste legaturile cu Dumnezeu, un Mare Preot milos si vrednic de incredere, ca sa faca ispasire pentru pacatele norodului. Si prin faptul ca El insusi A FOST ISPITIT in ceea ce a suferit, poate sa vina in ajutorul celor ce sunt ispititi Evrei 2:14-18. Prorocul Isaia declara acest mare adevar cand zice: El a crescut inaintea Lui ca o odrasla slaba, ca un Lastar care IESE DINTR_UN PAMANT USCAT. N-avea nici frumusete, nici stralucire ca sa ne atraga privirile, si infatisarea Lui n-avea nimic care sa ne placa. Dispretuit si parasit de oameni, Om al durerii si obisnuit cu suferinta, era asa de dispretuit ca iti intorceai fata de la El, si noi nu L-am bagat in seama. Totusi, El suferintele noastre le-a purtat, si durerile noastre le-a luat asupra Lui, si noi am crezut ca este pedepsit, lovit de Dumnezeu si smerit. Dar El era strapuns pentru pacatele noastre, zdrobit pentru faradelegile noastre. Pedeapsa, care ne da pacea, a cazut peste El, si prin ranile Lui suntem tamaduiti ……..Isaia 53:2-12.

Trupul pregatit de Dumnezeu trebuia sa se asemene cu trupul omului Adamic cazut in pacat  si-n moarte. Dumnezeu a osandit pacatul in firea pamanteasca, trimitand, din pricina pacatului, pe insusi Fiul Sau intr-o fire asemanatoare cu a pacatului. Da aceasta a fost voia lui Dumnezeu, ca in acest trup sa fie inclus tot neamul omenesc, toata rasa Adamica cazuta in pacat si-n moarte. Dumnezeu a judecat pacatul in firea, natura pamanteasca, adica in trupul lui Isus care era defapt de o fire, de o natura asemanatoare cu a pacatului. Pe Cel ce n-a cunoscut nici un pacat, El L-a facut pacat pentru noi, ca noi sa fim neprihanirea lui Dumnezeu in El. Potrivit acestor afirmatii si multe altele care nu sunt amintite aici prin lumina Duhului vedem ca Dumnezeu in planul voiei Sale a hotarat ca trupul pregatit pentru Isus sa fie supus pacatului si mortii. Asa dar cat priveste trupul Sau, Isus putea sa pacatuiasca ca oricare om pamantesc, ca oricare fiu al lui Adam. Totu- si iata ce se spune despre Isus referitor la trupul Sau: El n-a facut pacat si in gura Lui nu s-a gasit viclesug. Isus spre deosebire de Adam a implinit porunca Tatalui, El a umblat in ascultare, cu toate ca putea sa aleaga calea neascultarii. Isus a prezentat in final trupul Sau inaintea lui Dumnezeu  ca o jertfa sfanta si curata de un bun miros inaintea lui Dumnezeu. Trupul lui Isus a fost o jertfa sfanta pentruca El a inchinat, a supus, a daruit intreg trupul Sau lui Dumnezeu din dragoste. Trupul lui Isus a fost o jertfa curata inaintea lui Dumnezeu pentruca prin Duhul Sfant Isus a biruit chiar toate ambitiile, toate dorintele ieului Sau, toate gandurile au fost aduse roabe ascultari de Dumnezeu Tatal, asa cum gasim scris despre El: nu voia mea, ci in toate facase voia Ta, astfel trupul Sau a fost o jertfa curata.

Trupul lui Isus a fost o jertfa desavarsita, sau complecta, inaintea lui Dumnezeu pentruca nu a mai ramas nimic in natura Sa pamanteasca sa nu fie biruit, inchinat si daruit din dragoste inaintea lui Dumnezeu Tatal Sau. Cu privire la El sa implinit ceia ce era profetit, ca adica El trebuia sa fie Mielul fara cusur si fara prihana. Isus in trupul Sau a invatat sa asculte prin lucrurile pe care le-a suferit, El a suferit o impotrivire fata de sine si fata de pacat pana la moarte, adica pana cand a biruit, pentruca si El a fost ispitit in toate lucrurile ca si noi, dar fara pacat. Isus prin Duhul a prezentat inaintea Tatalui un trup omenesc complect jertfit, complect injunghiat unde orice dorinta, orice parere, orice gand, orice ambitie, orice voce, orice soapta, orice impotrivire, orice iubire de sine toate roadele naturi pamantesti au fost complect omorate si inlaturate. Dumnezeu a aceptat cu bucurie aceasta jertfa si prin ascultarea lui Isus multimea omeneasca este considerata in stare de neprihanire dupa cum declara apostolul Pavel: Caci, dupa cum prin neascultarea unui singur om, cei multi (multimea omeneasca) au fost facuti pacatosi, tot asa, prin ascultarea unui singur Om, cei multi (multimea omeneasca) vor fi facuti neprihaniti Romani 5:19. In acest trup al lui Isus a fost asezata vina si pacatul neascultari al intregi lumi. Trebuie mentionat faptul caci Isus prin trupul pregatit de Dumnezeu reprezinta, si este inclus tot neamul omenesc, asa dar ce sa intamplat lui Isus sa intamplat la toti oameni, oriunde a ajuns Isus au ajuns toti oameni.  Dumnezeu a asezat vina si pacatul omenirii in trupul lui Isus, ca prin ascultarea lui Isus trupul pacatului sa fie restignit, si astfel desbracat de puterea lui, ca omenirea sa nu mai fie roaba pacatului si-a mortii.

Odata ce Isus a ajuns pe muntele Golgota intreaga omenirea a ajuns pe muntele Golgota. Cand trupul lui Isus a fost rastignit pe cruce, intreaga omenirea a fost rastignita impreuna cu El. Stim bine ca omul nostru cel vechi a fost rastignit impreuna cu El, pentru ca trupul pacatului sa fie desbracat de puterea lui, in asa fel ca sa nu mai fim robi ai pacatului. Am fost rastignit impreuna cu Hristos si traiesc…dar nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine. Neamul omenesc nu numai ca a fost rastignit impreuna cu Isus dar cand Isus a murit, intreaga omenirea, toti oameni au murit impreuna cu Isus. Caci dragostea lui Hristos ne strange (adica ne pune impreuna, ne strange, ne aduna impreuna in unul singur, in Isus) fiindca socotim ca, daca Unul singur a murit pentru toti, toti deci au murit. Motivul pentru care a murit El pentru toti este pentru ca odata ce Isus a murit pentu ei, ei sa nu mai traiasca in continuare cum traiau mai inainte, adica sa traiasca pentu ei insisi, pentru natura pamanteasca, ci acum dupa ce au murit impreuna cu Isus sa traiasca pentru Cel ce a murit si a inviat pentru ei, adica sa traiasca o viata noua, viata adusa prin invierea lui Isus. El a purtat pacatele noastre in trupul Sau, pe lemn, pentru ca noi, fiind morti fata de pacate, sa traim pentru neprihanire, prin ranile Lui ati fost vindecati. Este important sa mentionez ca Scriptura dovedeste cu tarie moartea omului vechi, moartea lui Adam cazut in neascultare. Apostolul Pavel declara acest mare adevar unde zice: Tot astfel fratii mei, prin trupul lui Hristos, si voi ati murit in ce priveste Legea, ca sa fiti ai altuia, adica ai Celui ce a inviat din morti, si aceasta ca sa aduceti rod pentru Dumnezeu Romani 7:4. Acum daca am murit impreuna cu Hristos, credem ca vom si trai impreuna cu El. Rastignirea trupului lui Isus potrivit Scripturilor trece mult mai departe de granitele invataturi rastigniri inlocuitoare, unde Isus a fost rastignit IN LOCUL omului pacatos, dar omul pacatos a ramas nerastignit, deci in deplina putere sa pacatuiasca in continuare. Dragi cititori dragostea lui Dumnezeu este mult mai mare decat mintea omului pamantesc. Rastignirea trupului lui Isus este in adevar rastignirea OMULUI VECHI adica rastignirea rasei umane. In trupul lui Isus, Dumnezeu considera intreaga lumea de oameni rastignita fata de pacatul neascultari. Planul Calvarului continua mai departe aducand moartea odata pentru totdeauna a omului pamantesc, adica a intregi omenirii.

Nici moartea lui Isus nu a fost o MOARTE INLOCUITOARE. Daca un oarecare om comite fapte de crima si odata dovedite faptele si judecate, omul acesta este osandit la moarte. Sa presupunem ca un prieten bun cere judecatorului sa moara in locul omului vinovat de crima. Sa presupunem din nou ca judecatorul acepta cerinta pretenului bun si acest prieten este osandit la moarte in locul omului vinovat. Aceasta este numita moarte inlocuitoare, unde prietenul bun moare in locul omului vinovat. Omul vinovat in cazul acesta ramane mai departe neschimbat, netransformat, ramane mai departe in putere de a comite alte crime, starea vietii lui continua mai departe, patima si pacatul care era stapan peste fiinta lui ramane mai departe sa-l stapaneasca ajutandul sa comita alte crime, chiar daca prietenul lui bun ia luat locul, murind in locul lui. Cu totul diferit este cazul unde vinovatul moare el insusi fata de starea lui josnica, fata de patima si pacat, unde starea vietii vinovatului este adusa la sfarsit si ingropata in neputinta pentru totdeauna, unde cel vinovat nu mai traieste si toate faptele lui de crima si ocara au sfarsit pentru totdeauna. Dragi mei moartea lui Isus este considerata de Dumnezeu mult mai mult de cat o moarte inlocuitoare. Moartea lui Isus este moartea lui Adam cel pamantesc, este moartea pacatului si a faptelor firii pamantesti din viata tuturor oamenilor. Apostolul Petru prin Duhul declara ca suferinta si moartea lui Isus trebuie sa fie urmate de o slava, care slava era de fapt motivul suferintelor si morti lui Isus. Un parinte intelept si iubitor cearta pe copii sai si-I corecteaza prin pedeapsa dar toate acestea le face nu de dragul certei nici a pedepsei ce mult mai mult de dragul slavei care urmeaza. In planul lui Dumnezeu erau asezate toate acestea privitoare la Isus inca inainte de intemeierea lumii, nasterea, suferitele, rastignirea si moartea lui Isus, toate impreuna trebuia sa fie urmate de o mare slava.

Dragi mei aceasta lucrare este lucrarea lui Dumnezeu, cum este Dumnezeu asa sunt si lucrarile lui. Toate lucrarile Lui sfarsesc in slava, in glorie, in victoriea deplina a vietii si a bucuriei eterne. Daca rastignirea lui Isus a fost rastignirea intregului neam omenesc, daca moartea lui Isus a fost moartea tuturor oamenilor, ce reprezinta invierea lui Isus? Este invierea lui Isus slava despre care vorbeste apostolul Petru? Este invierea lui Isus motivul principal al rastignirii si al mortii lui Isus? In moartea si invierea lui Isus se intalnesc fata-n fata Sfarsitul si Inceputul. Sfarsitul purtari chipului celui pamantesc, si Inceputul purtari chipului Celui ceresc. Isus a murit din pricina faradelegilor noastre, si a inviat din pricina ca am fost socotiti neprihaniti Romani 4:25. Si invierea lui Isus este invierea noastra a tuturora dupa cum zice Scriptura: Pe voi care erati morti in greselile voastre si in firea voastra pamanteasca netaiata imprejur, Dumnezeu v-a adus la viata impreuna cu El, dupa ce ne-a iertat toate greselile Coloseni 2:13. Daca deci ati inviat impreuna cu Hristos, sa umblati dupa lucrurile de sus, unde Hristos sade la dreapta lui Dumnezeu. Caci daca moartea a venit prin om, tot prin Om a venit si invierea mortilor. Si dupa cum toti mor in Adam, tot asa, toti vor invia in Hristos 1 Corinteni 15:21,22.

Intreaga omenirea este reprezentata, este inclusa in primul si al doilea Adam, potrivit celor scrise in 1Corinteni 15:45-49 in limba Greaca primul si intaiul este una singura persoana, adica omul pamantesc. Al doilea si ultimul este o singura persoana adica Omul ceresc. Omul ceresc este al doilea om aratand faptul ca intre primul si al doilea nu a fost un alt om, apoi tot Omul ceresc este ultimul om aratand faptul ca dupa al doilea om nu mai este nici un alt om, Omul ceresc fiind al doilea si ultimul om. Omul dintai este din pamant, pamantesc, Omul al doilea este din cer. Cum este cel pamantesc asa sunt toti oameni veniti din samanta lui, adica si ei sunt pamantesti. Cum este Cel ceresc asa sunt toti oameni veniti din samanta lui adica si ei sunt ceresti. Si dupa cum bine stim ca tot neamul omenesc AM PURTAT chipul celui pamantesc, TOT ASA tot neamul omenesc VOM PURTA chipul Celui ceresc. Dar mai intai vine nu ce este ceresc, ci ce este pamantesc, ce este ceresc vine mai pe urma. Dupa cum toti oameni au fost asezati de Dumnezeu in Adam cel pamantesc si au fost deplin afectati de neascultarea lui, tot ce sa intamplat lui Adam cel pamantesc sa intimplat deasemenea intregului neam omenesc. Cand Adam a cazut in neascultare, tot neamul omenesc a cazut in neascultare impreuna cu el, cand Dumnezeu la izgonit afara din gradina Eden, tot neamul omenesc a fost izgonit din gradina impreuna cu el. Tot asa toti oameni au fost asezati de Dumnezeu in Adam Cel ceresc, din cauza ascultari Lui tot neamul omenesc a beneficiat de neprihanire, cand Isus a fost rastignit, tot neamul omenesc a fost rastignit impreuna cu El, cand Isus a murit, tot neamul omenesc a murit impreuna cu El, iar cand Isus a inviat din morti, tot neamul omenesc a inviat impreuna cu El. Si dupa cum toti oameni au murit in si odata cu Adam cel pamantesc, si totusi fiecare om gusta moartea la randul cetei sale desi toti au murit prin si impreuna cu Adam cel pamantesc, tot asa toti oameni au inviat in viata in si odata cu Isus, si totusi fiecare om gusta viata, vine la viata la randul cetei sale, desi toti au inviat prin si impreuna cu Isus. Dupa cum toti oameni morti in Adam nu gusta moartea toti deodata, ci fiecare la rindul lui, tot asa toti oameni inviati in Isus nu gusta invierea, adica viata toti deodata, ci fiecare la randul lui. Apostolul Pavel scrie fratilor din Corint despre invierea lui Isus declarand ca invierea lui Isus este in Adevar invierea mortilor, adica invierea tuturor mortilor morti in Adam, unde zice el: Daca nu este o inviere a mortilor, nici Hristos n-a inviat. Dar daca Hristos a inviat, atunci ce sa intamplat cu mortii? Deci invierea mortilor depinde de invierea lui Isus, dar dupa cum Isus a inviat in Adevar, toti morti au inviat impreuna cu El. Apoi continua Apostolul unde zice: Si daca n-a inviat Hristos, credinta voastra este zadarnica, VOI SUNTETI INCA IN PACATELE VOASTRE. Dar daca Isus a inviat ce sa intamplat cu pacatele lor?

Dragi cititori valoarea suferintelor, a morti si a invierii lui Isus este mult mai mare decat am vorbit in putinele cuvinte aratate mai sus. Valoarea si puterea suferintelor, crucificari, morti si invierii lui Isus trece mult mai departe de granitele invataturi de inlocuire, unde marea parte a crestinismului propovadueste ca Isus a suferit in locul nostru, a fost crucificat in locul nostru, a murit in locul nostru si a inviat in locul nostru, in care timp noi adica intreg neamul omenesc, toata samanta lui Adam cel pamantesc, am ramas tot sub puterea firii pamantesti, am ramas tot in pacatele noastre tot in moartea noastra, iar acum depinde de noi daca vrem sa fim eliberati din pacat si moarte. Adevarul este ca Isus nu a suferit pentru El, nu a fost crucificat pentru El nu a murit si-a inviat pentru El, ci toate acestea le-a facut din dragoste PENTRU NOI. Dupa cum Adam cel pamantesc nu a cazut in pacat si apoi in moarte in LOCUL NOSTRU, ci noi fiind asezati in el am pacatuit impreuna cu el si apoi am murit impreuna cu el, tot asa, nici Isus nu a murit si nu a inviat IN LOCUL NOSTRU, ci noi fiind asezati de Dumnezeu in El, am murit impreuna cu El si am inviat impreuna cu El Aleluia! In adevar, daca ne-am facut una cu El printr-o moarte asemanatoare cu a Lui, vom fi una cu El si printr-o inviere asemanatoare cu a Lui. Stim bine ca OMUL NOSTRU CEL VECHI a fost rastignit impreuna cu El, pentru ca trupul pacatului sa fie dezbracat de puterea lui, in asa fel ca sa nu mai fim robi ai pacatului. Caci cine A MURIT, de drept, ESTE IZBAVIT DE PACAT. Acum, daca am murit IMPREUNA CU HRISTOS, credem ca vom si trai impreuna cu El, intrucat stim ca Hristosul inviat din morti NU MAI MOARE, moartea nu mai are nici o stapanire asupra Lui. Tot asa si voi insiva, socotiti-va morti fata de pacat si vii pentru Dumnezeu, in Isus Hristos, Domnul nostru. Deci pacatul sa nu mai domneasca in trupul vostru muritor si sa nu mai ascultati de poftele lui. Sa nu mai dati in stapanirea pacatului madularele voastre, ca pe niste unelte ale nelegiuirii, ci dati-va pe voi insiva lui Dumnezeu, ca vii, din morti cum erati, si dati lui Dumnezeu madularele voastre, ca pe niste unelte ale neprihanirii. Aleluia!

Invierea lui Isus din morti este rodul binecuvantat al mortii Sale pe crucea Calvarului. Fara moartea biruitoare a lui Isus, nu putea sa fie o inviere in viata nemuritoare. Numai cine a murit este izbavit de pacat marturiseste cu indrasneala apostolul Pavel. Asupra omului mort pacatul nu are putere, omul mort nu mai poate fi ispitit de Satan si pacatul nu se mai poate naste. Pacatul are putere asupra omului pamantesc atata timp cat omul este in viata, cand omul moare devine liber fata de pacat dar continua sa fie rob al morti si al Locuintei Mortilor. Moartea omului pamantesc nu este o moarte biruitoare, moartea lui este o plata, sau un rod al pacatului. Omul pamantesc, omul pacatos nu poate niciunde si nicicand sa se impotriveasca sau sa se elibereze de sub puterea morti si a Locuintei mortilor. Cand omul se naste in lumea celor muritori, Satan incepe misiunea lui inca din primele zile a omului nou nascut. Misiunea lui Satan este ca prin veninul voarbelor si soaptelor lui inselatoare sa ispiteasca, sa provoace si chiar sa forteze omul in a umbla pe drumul neascultari, pe drumul pacatului. Cand omul acepta soapta si minciuna lui Satan inselatoare, atunci pacatul ia fiinta, atunci pacatul se naste in fiinta omului. Odata pacatul infaptuit, odata ce pacatul sa nascut prin viclenia si ispita adusa de Satan, moartea vine ca un soldat inarmat si leaga fiinta umana cu legaturile stapanirii ei. Ci fiecare este ispitit, cand este ATRAS de pofta lui insusi si momit. Apoi pofta, cand a zamislit, da nastere pacatului, si pacatul, odata faptuit, aduce moartea. Ferice de cel ce rabda ispita. Caci, dupa ce a fost gasit bun, va primi CUNUNA VIETII pe care a fagaduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc Iacov 1:14,15,12. Moartea lui Isus a fost si este mult diferita de moartea oricarui alt om. Isus a fost si ramane singurul om care a rabdat ispita pana chiar in ultima clipa a morti, Isus a fost judecat si El este singurul om care a fost gasit bun, El este primul rod al vietii, El este primul om care a primit cununa vietii. Moartea lui Isus a fost incununata cu biruinta: Biruinta asupra lui Satan, biruinta asupra pacatului si biruinta asupra omului vechi, omul pacatului. Isus a rabdat ispita.

Puterea intunericului actioneaza asupra omului dupa o randuiala stabilita de Dumnezeu. Puterea intunericului actioneaza asupra omului sub trei forme diferite, cunoscute in Scripturi sub numele de Domnii, Stapanirii si Puterii. Intotdeauna prima actiune asupra omului vine din partea lui Satan, din partea Domniei lui. A doua actiune asupra omului este actiunea Stapanirii pacatului si a treia actiune asupra omului este Puterea mortii. Fara un Satan ispititor, pacatul nu se poate naste, fara pacat moartea nu are putere asupra omului. In gradina Edenului sarpele ispititor a fost primul in actiune. Odata ce omul nu A RABDAT ISPITA, odata ce omul a aceptat soapta otravitoare a sarpelui, pacatul neascultari sa nascut in fiinta omului, iar cand pacatul a fost nascut adica infaptuit, nemiloasa moarte a legat omul cu legaturile trecatoare a timpului si l-a instrainat departe de cununa vietii. Moartea omului este o dovada netagaduita a neascultari lui. Dupa cum viata este rodul pomului Vietii, tot asa moartea este rodul pomului cunostintei binelui si raului. Moartea omului este plata, recompensa, rodul munci si a umblari omului pe drumul neascultari de porunca lui Dumnezeu. Moartea omului este dovada unui om infrant, a unui om biruit, moartea omului nu reflecta nici macar putina bucurie. Mult, foarte mult diferita a fost moartea lui Isus. Inca de la nasterea Sa, Isus a fost continu vizitat de puterea intunericului. Satan a folosit toate metodele lui, toate armele sofisticate, toti experti lui, Satan sa folosit de toate pacatele omenirii, de toate sa folosit ca de niste sageti otravitoare infipte adanc in fiinta lui Isus. Prin toate a incercat, cu toate sa luptat, pe toate le-a adunat, de toate sa folosit, uneori una cate una si de multe ori, multe, foarte multe o singura data, dar Isus A RABDAT ISPITA. Dupa randuiala asezata de Dumnezeu, Satan trebuia prima data sa ispiteasca, sa convinga, sa corupa, sa forteze pe Isus sa acepte macar una din soaptele vrajitoriei lui pentru ca pacatul sa se poata naste in fiinta lui Isus. Asa dar pacatul si moartea stateau in ordinea lor asteptand cu nerabdare rezultatul vicleniei lui Satan.

Suferinta, impotrivirea si rabdarea lui Isus au fost puternic dovedite inca de la nasterea Sa. Dupa cum vechiul Israel depindea de biruinta sau infrangerea tanarului David in lupta sa cu Goliatul Filistenilor, tot asa de biruinta sau infrangerea lui Isus in lupta Sa cu vechiul Sarpe depindea acum intreaga omenire. Rezultatul lui Isus urma sa fie rezultatul intregi omenirii. In lupta aceasta, in cea mai mare lupta din istoria omului, daca Isus putea sa fie ispitit sa faca unul singur pas gresit, numai o mica abatere de la porunca Tatalui. Prin aceia mica abatere pacatul stapanea in continuare iar moartea punea peceta ei peste generatiile de oameni din veacurile viitoare. Dar daca Isus, care reprezinta prin hotararea Tatalui tot neamul omenesc, ramane nemiscat, ramane neanvins de ispita lui Satan, atunci pacatul si moartea nu mai au nici o putere asupra omenirii. Dragi mei cititori, dragi prieteni, suferinta, impotrivirea si rabdarea lui Isus in nemasurata Lui dragoste fata de omenire, nu se poate descrie indeajuns, eu cel putin nu gasesc cuvinte vrednice care sa poarte in ele pe deplin puterea dragostei lui Dumnezeu aratata in Isus Hristos Fiul Sau. Apostolul Ioan repeta in scrierea lui cuvintele lui Isus acolo unde vorbeste El despre iubirea lui Dumnezeu fata de omenire: Fiindca ATAT DE MULT a iubit Dumnezeu lumea…Cat de mult? Cat de mare a fost si este iubirea Lui? Cat de departe a mers si merge iubirea Lui? Cand sa terminat sau cand se va termina iubirea Lui? Cat de puternica a fost si este iubirea Lui? Isus continua felul Lui tainic de vorbire unde zice: Ca a dat pe SINGURUL LUI FIU.  Dumnezeu in calitate de Parinte, in calitate de Tata avea unul singur Fiu. Dupa randuiala lui Dumnezeu stim ca un tata se extinde, se multiplica, se investeste in fiii lui. Daca are mai multi fii se extinde, se multiplica, se investeste in fiecare fiu intr-un fel diferit, in asa fel ca fiecare fiu reflecta o anumita parte a fiintei tatalui investita in el. Dar un tata care are UNUL SINGUR FIU se extinde, se multiplica, se investeste total in singurul lui fiu. Singurul lui fiu este singura lui expresie, este singura lui oglindire, este singura dovada vizibila a chipului si a asemanari lui. Ori unde este fiul acolo este tatal, oricine vede pe fiul vede chipul si asemanarea tatalui. Daca tatal acesta ar pierde pe singurul lui fiu, atunci tatal ramane limitat, ramane fara o cale de extindere. Numele, caracterul, chipul si asemanarea lui raman necunoscute in scurt timp. Cred eu ca la aceasta se refera cuvintele spuse de Isus cand a zis: Ca a dat pe singurul Lui Fiu. Iubirea lui Dumnezeu fata de lumea omeneasca a fost atat de mare pana unde El Tatal cuprins de focul fierbinte al iubirii trimite pe SINGURUL Lui Fiu, adica trimite TOT ce are, adica se trimite pe SINE insusi. Dumnezeu Tatal nu trimite o anumita parte, o anumita masura a caracterului Sau, o anumita masura a chipului si a bunatati Sale. Cand trimite pe Singurul Lui Fiu trimite PLINATATEA DRAGOSTEI SALE, trimite toate comorile si bogatiile fiintei Sale. In aceasta unica aventura a iubirii Sale se trimite pe El insusi pentru ca toti, oricine de oriunde crezand in Fiul sa nu piara, ci sa aiba, sa primeasca viata vesnica Aleluia!

Este adevarat ca prin neascultarea unui singur om toti oameni au cazut victima pacatului si morti. Si este foarte adevarat ca prin ascultarea unui singur Om toti oameni sunt eliberati de sub puterea pacatului si a morti si sunt declarati neprihaniti. Primul om Adam nu a purtat povoara unor oameni vinovati si pacatosi, el nu a luptat pana la sange in lupta lui impotriva pacatului. El nu a biruit ISPITA, el nu a depus nici o impotrivire, nici o suferinta, din potriva toti oameni purtam in fiintele noastre rodul neascultarii lui. Al doilea Om Isus, spre deosebire de Adam a fost de la inceputul Lui nevinovat si nu a adus omeniri nici o povoara. Povoara grea, neascultare si pacatul atat de felurit al intregi omenirii a fost asezat de Dumnezeu pe umerii SINGURULUI Lui Fiu. Isaia declara acest adevar cand zice: Dar El era strapuns pentru pacatele noastre, zdrobit pentru faradelegile noastre. .. Noi rataceam cu totii ca niste oi, fiecare isi vedea de drumul lui, dar Domnul a facut sa cada asupra Lui nelegiuirea noastra a tuturor Isaia 53: 5,6.  Dragi cititori, este foarte posibil ca fiecare om sa fi fost framantat de vreun anumit gand, de vreo anumita dorinta, pofta macar o data in viata.  Oameni sub presiunea diferitelor visuri, ganduri, soapte, dorinte, pofte de multe ori nu au mai dormit, nu au mai mancat si multi chiar au cazut victima bolilor si chiar si-au pierdut viata. Iata ce scrie Daniel despre o asemenea intamplare: Si in cheful vinului, a poruncit sa aduca vasele de aur si de argint, pe care le luase tatal sau Nebucadnetar din Templul de la Ierusalim, ca sa bea cu ele imparatul si mai marii lui, nevestele si tiitoarele lui…In clipa aceea, s-au aratat degetele unei maini de om si au scris, in fata sfesnicului, pe tencuiala zidului palatului imparatesc. Imparatul a vazut aceasta bucata de mana care a scris. Atunci imparatul a ingalbenit, si gandurile atat l-au tulburat ca I s-au desfacut incheieturile soldurilor, si genunchii I s-au izbit unul de altul…Toti inteleptii imparatului au intrat, dar n-au putut nici sa citeasca scrisoarea, nici s-o talmaceasca imparatului. Din pricina aceasta imparatul Belsatar s-a inspaimantat foarte tare, fata I s-a ingalbenit, si mai marii lui au ramas incremeniti Daniel 5: 1-9.

Cand povoara framantarilor, multimea gandurilor si toata murdaria poftelor a tuturor oamenilor din toate veacurile, au fost asezate pe umeri trupului lui Isus, si cand vicleanul sarpe a luat fiecare pacat in parte, fiecare vina, fiecare pofta, fiecare cuget si fiecare gand si in nenumarate ocazii lea introdus in mintea si in sufletul lui Isus producandu-I un nesfarsit chin, o nesfarsita tulburare. Dar El Isus sub aceasta grea si insuportabila presiune S-a impotrivit, a intampinat fiecare pacat si fiecare fel de pacat, fiecare vina, fiecare soapta si fiecare strigat strident cu acelasi raspuns: Nu voia Mea, ci voia Tatalui trebuie implinita. Nu a ramas pana la urma unul singur pacat, una singura vina care sa nu fi fost inmuiata deplin in veninul lui Satan si apoi trimisa cu viteza uri lui in nevinovatul Miel Dumnezeiesc. Dragul meu prieten, pacatul meu, pacatul tau, vina si gandurile mele murdare, vina si gandurile tale murdare au lovit cu putere in Fiinta iubirii si a dragostei lui Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care a profetit Isaia: El era STRAPUNS pentru, sau din partea pacatelor noastre, El era ZDROBIT pentru, sau din partea faradelegilor noastre. Iata suferinta lui Isus, iata cum a rabdat El ispita. Si toate acestea le-a facut pentru noi caci ne-a iubit. Asa a fost viata lui Isus, o viata daruita, o viata care nu era a Lui, viata lui a fost sa implineasca deplin VOIA Tatalui. Drumul CRUCI lui Isus este incununat de biruinta, El se ridica din nou prin puterea Duhului Sfant, ori de cate ori este doborat in tarana. El se ridica biruitor din lupta si ispita felurita a pustiei, El castiga neuitata lupta si chinul morti din gradina Ghetismani. Ajuns in fata cruci  Isus este obosit, Isus este aproape terminat. Fruntasi veacului aceluia, nu au cunoscut indeajuns secretul si taina crucii, daca ei ar fi descoperit taina crucii si a mortii lui Isus nu ar fi rastignit pe Isus. Daca Isus nu a putut fi biruit in pustia imparatiei lui Satan, acolo unde vicleanul sarpe a ridicat pe Isus pe un munte inalt, acolo unde Satan I-a oferit implinirea misiuni lui Isus pe o cale scurta, intr-o clipa putea sa devina Imparatul lumii, Salvatorul lumii, doar printr-o mica si foarte repede inchinare inaintea lui Satan. Daca Isus nu a putut fi biruit in gradina Ghetismani, unde Satan a torturat mintea si sufletul lui Isus, coborandu-l pana la potile mortii, unde Satan a incercat sa convinga pe Isus ca Dumnezeu acepta schimbarea paharului. Ca Dumnezeu iubeste pe Fiul indeajuns ca sa-I pregateasca un alt pahar putin mai usor, si ca poate sa-si implineasca misiunea chiar aici in gradina, fara sa mai derajeze gloata si multimea Ierusalimului.

Ajuns in final si ridicat pe cruce, Isus este tinta celor mai iscusite duhuri, aici este armata de elita, aici este guvernul imparatiei lui Satan, o ceata mare de nelegiuiti, niste caini, o multime de tauri, niste tauri din Basan. Se pare ca de inceput Satan are un plan, si totul decurge dupa planul final faurit cu toata viclenia si siretenia lui. Dar mai tarziu cand totul pare ca se apropie de sfarsit, si Isus ramane ca Muntele si ca marea Stanca a lui Dumnezeu nemiscata si neinfricata in fata valurilor oceanului atat de tulburat, da, atunci toata gloata, fiecare in felul lui, fiecare cu arma lui, se arunca ca un leu care sfasie si racneste asupra trupului atat de istovit al lui Isus. Satan care nu putea sa inteleaga deplin gandurile si planul voii lui Dumnezeu, considera drumul crucii lui Isus o alegere nu prea nimerita, o alegere facuta in pripa, o alegere negandita, o alegere personala a lui Isus, o alegere care putea fi inbunatatita sau chiar schimbata. Si aici pe crucea Golgotei ca si pana aici Satan foloseste toate armele arsenalului sau, pentru a clatina macar mersul atat de sigur si umblarea lui Isus pe drumul ascultari. Iata pe plan fizic reprezentanti armatei vicleniei lui Satan: Pe cand graia El inca, iata ca a venit o GLOATA. Si celce se cheama Iuda, unul din cei doisprezece, MERGEA IN FRUNTEA LOR…Isus a zis apoi Gloatei sau Cetei care era formata din: Preoti cei mai de seama, capeteniile strajerilor Templului si batranilor, care venisera impotriva Lui: Ati iesit dupa mine ca dupa un talhar, cu sabii si cu ciomege? In toate zilele eram cu voi in Templu, si n-ati pus mana pe Mine. Dar acesta este CEASUL VOSTRU SI PUTEREA INTUNERICULUI Luca 22: 47-53.

Gloata aceasta condusa personal de Satan, cat si trecatori, cat si ostasi Romani si chiar talharii, toti impreuna ametiti de veninul otravitor al lui Satan, calauziti de cele mai de seama duhuri, toata puterea firii pamantesti, toata puterea intunericului, sunt adunati aici in fata cruci lui Isus. Pacatul neascultari cu tot rodul lui, rodul tuturor generatiilor din toate veacurile, vina si nelegiuirea intregului neam omenesc, sunt transformate in sageti otravitoare, sunt transformate in strigate salbatice, in soapte chinuitoare, pacatul meu, pacatul tau, eram si noi atunci acolo.  La urletul disperatului Satan, toata ostirea vinovata, trimit multimea sagetilor lor, care venind din toate directiile pamantului, se infing adanc in trupul si in mintea Mielului lui Dumnezeu. Trecatori isi bateau joc de El, dadeau din cap si ziceau: Tu care strici Templul si-l zidesti la loc in trei zile, mantuieste-Te pe Tine insuti! Daca esti Tu Fiul lui Dumnezeu, coboara-Te de pe cruce! Preoti cei mai de seama, impreuna cu carturarii si batranii, isi bateau si ei joc de El si ziceau: Pe altii I-a mantuit iar pe Sine nu se poate mantui! Daca este El Imparatul lui Israel, SA SE COBOARE ACUM DE PE CRUCE, SI VOM CREDE IN EL! S-a increzut in Dumnezeu: sa-L scape acum Dumnezeu, daca-L iubeste. Caci a zis: Eu sunt Fiul lui Dumnezeu! Talharii care erau rastigniti impreuna cu El, Ii aruncau aceleasi cuvinte de batjocura Matei 27: 39-44.

Dragi mei, Mielul lui Dumnezeu era mult diferit de mieii oamenilor. Un miel firesc nu este dotat, nu este echipat cu arme de lovire, el nu are putere indeajuns sa se apere. Dar Mielul lui Dumnezeu avea toata puterea sa loveasca sa se razbune, sa se apere dupa cum declara El: Crezi ca n-as putea sa rog pe Tatal Meu, care Mi-ar pune indata la indemana mai mult de douasprezece legiuni de ingeri? Matei 26: 53. Cu toate ca avea putere si avea pe Tatal de partea Lui, totusi El se lupta cu El insusi sa nu raspunda cu batjocuri cand era batjocorit, si cand era chinuit, nu ameninta, ci Se supunea dreptului Judecator. Isus privea drept inainte spre bucuria care I-a fost pusa inainte, pentru a implini voia Tatalui si pentru ca ne-a iubit a ramas nebiruit, a ramas inca nemiscat din drumul ascultari. Isus a fost ispitit in toate dar fara de pacat.  Ajuns la capat de drum Isus nu mai arata a om, era asa de schimonosit ca I-ti intorceai fata de la El. Satan folosind prilejul slabiciuni se apropie de Isus si stapanindusi teama vorbeste dulce lui Isus: Acum este timpul cel mai potrivit, orice amanare poate sa fie o mare pierdere, ce stii Tu despre moarte? Ce stii Tu despre Locuinta mortilor? Cine a evadat vreo data din Locuinta mortilor? Cum poti Tu sa stii ca Tatal Tau te va izbavi din neanduplecata Locuinta a mortilor?  Nu mai risca este timpul tau, fii intelept, coboarate de pe cruce, aratati puterea, fati un nume, si noi toti vom crede in Tine. Cu cat trupul lui Isus slabeste si se apropie de portile vechi a morti, cu atat si chiar mult mai mult Duhul Lui ridica deasupra cruci steagul biruintei vestit de Dumnezeu prin gura tuturor profetilor. Isus era deja ametit de marea bucurie, El privea acum dincolo de granitele mortii, El vedea samanta Sa, o noua generatie de oameni.

Imparatia lui Satan se clatina, tronul vicleniei lui se prabuseste, locul lui nu mai este in Cer, adica locul lui nu mai este un loc de guvernare, nu mai este un loc de stapanire. Isus privind spre Tatal, inundat de bucurie El striga cu plina voce un strigat ce rasuna, un strigat nou, o veste buna. Sa ispravit, sa terminat necazul, Satan nu mai domneste, pacatul nu-si mai gaseste locul caci Mielul nare vina. Asa sfarseste drumul trasat de Dumnezeu, aici se pune steagul, aici este salvarea in biruinta jertfei Fiului lui Dumnezeu. Satan a fost deplin invins, el nu a reusit sa convinga pe Isus, el nu a reusit sa penetreze iubirea lui Isus, el nu a reusit sa cucereasca macar un milimetru din fiinta lui Isus. Pacatul a ramas fara lucru, pacatul nu avea dreptul sa se nasca in fiinta lui Isus fara a fi implinita mai intai macar o mica ispita din bagajul mincinilor lui Satan.

Aici in fata cruci, Satan priveste tulburat, e greu sa inteleaga ca veacul lung al nopti aici sa terminat. Se-apropie de cruce, de trupul lui Isus, si vede cum o usa acuma se deschide, se uita plin de spaima in vremuri viitoare si vede-o lume noua, o lume de lumina, o lume necorupta o lume fara vina. Aici in fata cruci Satan se lamureste, vorbeste-acum in soapte mai mult doar pentru sine: Isus tu esti Hristosul ce trebuia sa vina, acepta compromisul caci cine-I fara vina: trecutul este-al meu, iar viitoru-ti apartina. Satan umbrit de cruce si trupul lui Isus, se-ntoarce si priveste la veacul din trecut, atatea vremi de slava de generatiile multe ce inima te leaga. Atatia imparati, atitia regi si sfetnici ce nu-I mai tin in seama. Dar oricum el se-ntoarce spre vremile trecute, spre vremile de-aproape, se vede doar lumina, lumina ce soarele dreptati o aduce. Sfarsitul si-nceputul, trecutul veac si viitorul se intalnesc la cruce. Aici e taina mare a dragostei divine, daca Satan a pierdut generatia viitoare, generatia semintiei lui Isus, el ar fi fost multumit sa stapaneasca peste generatiile de oameni nascute inaintea venirii lui Isus, peste generatiile si samanta lui Adam, generatiile OMULUI VECHI. Dar cand le-a cautat nu mai erau in trecut, ele toate fusesera asezate de Dumnezeu in trupul lui Isus. Generatiile omului vechi au fost rastignite impreuna cu Isus, iar acum si aici, in fata crucii, ele erau moarte impreuna cu Isus. Asa dar Satan, pacatul au ramas complect fara lucru. Lucrarea lor a luat sfarsit aici pe crucea Calvarului. Aici Satan a fost desbracat de puterea lui, aici pacatul a fost ridicat si pus in mormantul uitarii pentru totdeauna, El in iubirea Lui ne-a SPALAT de pacatele noastre cu sangele Sau (cu daruirea vietii Sale) Apocalipsa 1: 5

In primul rand moartea lui Isus din partea Lui a fost jertfirea vieti Sale, o jertfa sfanta complect daruita ascultarii de porunca lui Dumnezeu, o viata fara de pacat, fara vina, fara pata, o viata jertfita si daruita lui Dumnezeu din curata dragoste, de buna voie, cu multa placere. In al doilea rand si din partea omenirii moartea lui Isus a fost moartea omului vechi odata pentru totdeauna. Trupul pacatului prin moartea lui Isus a fost complect desbracat de puterea lui. Iata importanta si insemnatatea mortii lui Isus. Trupul lui Isus a fost asezat in mormant ca un symbol si o marturie unde omul vechi si faptele neascultari lui sunt ingropate in groapa vesnicei uitari, iar sufletul Lui a fost dus in Locuinta mortilor.Toata viata, toata activitatea, toata suferinta, impotrivirea si rabdarea lui Isus, rastignirea si moartea Lui au fost prezentate inaintea tribunalului suprem al lui Dumnezeu. Si dupa ce a fost judecat, analizat, cantarit si apreciat, a fost gasit bun, a fost gasit VREDNIC sa primeasca CUNUNA VIETII Aleluia! Si unul din batrani mi-a zis: Nu plange, iata ca Leul din semintia lui Iuda, Radacina lui David, A BIRUIT ca sa deschida cartea si cele sapte peceti ale ei. Si la mijloc, INTRE scaunul de domnie si cele patru fapturi vii si INTRE batrani, am vazut STAND IN PICIOARE un Miel. Parea junghiat si avea sapte coarne si sapte ochi, care sunt cele sapte Duhuri ale lui Dumnezeu trimise in tot pamantul…Si cantau o cantare noua si ziceau: VREDNIC ESTI TU sa iei cartea si sa-I rupi pecetile: CACI AI FOST INJUNGHIAT SI AI RASCUMPARAT pentru Dumnezeu, cu sangele Tau, oameni din orice semintie, de orice limba, din orice norod si de orice neam…Ei ziceau cu glas tare: VREDNIC ESTE MIELUL, care a fost junghiat, sa primeasca puterea, bogatia, intelepciunea, taria, cinstea, slava si lauda! Apocalipsa 5. Daca moartea lui Isus este rodul ascultarii si a biruintei lui Isus, invierea lui Isus este raspunsul, este puterea dreptati lui Dumnezeu, este semnul de netagaduit unde Dumnezeu prin jertfa lui Isus considera tot neamul omenesc in drepturi depline pentru mostenirea vietii vesnice. Moartea lui Isus este puterea dragostei lui Dumnezeu, iar invierea lui Isus este puterea dreptati lui Dumnezeu. Moartea lui Isus este plata pacatului, unde pacatul este oprit, ridicat si anulat, iar invierea lui Isus este darul fara nici o plata al lui Dumnezeu daruit omenirii in Isus Hristos Aleluia!  Cu multa stima si respect David Ilea. http://www.kingdomplan.net

Cum glorifica suferinta noastra pe Dumnezeu

Ieri noapte tarziu, familiile s-au adunat in Sago Baptist Church in West Virginia. Incepusera sa auda zvonul circuland: „Sunt vii, sunt vii. Toti 12 sunt vii.” Asa ca SUA are prima pagina : „Sunt vii.” Nu sunt vii. Sunt morti. Toti in afara de unul, si el se afla in conditie critica. Stiri incredibile se sting.

52 de morti in Iraq ieri. 32 din ei au avut inmormantarea. Inundatii in California. Incendii arzand case in Sudest. Si, cine v-a sunat ieri la telefon? Permiteti-mi sa va arat inainte de a ma ruga o serie de versete din Biblie. Numai pentru ca… sentimentul acestui mesaj, cuvintele lui sa fie si in voi.

Matei 16:24: Atunci Isus a zis ucenicilor Sai: ,,Daca voieste cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea, si sa Ma urmeze.” „Daca voieste cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine… si sa-si ia crucea.” Iti multumim pentru cruce. Pentru a Lui si pentru a noastra. „Daca pe Stapanul casei L-au numit Beelzebul, cu cat mai mult vor numi asa, pe cei din casa lui?”

Matei 10:21 „Fratele va da la moarte pe frate-sau, si tatal pe copilul lui; copiii se vor scula împotriva parintilor lor, si -i vor omorî. Veti fi urati de toti, din pricina Numelui Meu; dar cine va rabda pana la sfarsit, va fi mantuit.”

Ioan 16:2 „Va veni vremea cand, oricine va va ucide, sa creada ca aduce o slujba lui Dumnezeu.” Toti musulmanii radicali cred aceasta, cand omoara un crestin.

2 Timotei 3:12 “De altfel, toti ceice voiesc sa traiasca cu evlavie în Hristos Isus, vor fi prigoniti.” Vreti sa fiti evlaviosi? Aceasta va veni la voi. Nu este alta cale.

1 Petru 4:12 „Prea iubitilor, nu va mirati de incercarea de foc din mijlocul vostru.” Nu este ceva ciudat! ,,…care a venit ca sa va incerce, ca de ceva ciudat.” Nu este ciudat! ,,Ci bucurati-va, intrucit aveti parte de patimile lui Hristos, ca sa va bucurati si sa va veseliti si la aratarea slavei Lui. Daca sunteti batjocoriti pentru Numele lui Hristos, ferice de voi! Fiindca Duhul slavei, Duhul lui Dumnezeu, Se odihneste peste voi.”

Romani 8:16 „Însusi Duhul adevereste împreuna cu duhul nostru ca suntem copii ai lui Dumnezeu. Si, daca suntem copii, suntem si mostenitori: mostenitori ai lui Dumnezeu, si împreuna mostenitori cu Hristos, daca suferim cu adevarat împreuna cu El, ca sa fim si proslaviti împreuna cu El. Eu socotesc ca suferintele din vremea de acum nu sunt vrednice sa fie puse alaturi cu slava viitoare.” Vine. Inca nu a-ti avut-o? Vine. Daca umblati cu El. Daca umblati cu El.

Filipeni 1:29 „Voua vi s-a dat harul nu numai sa credeti, ci sa si patimiti.” Va este daruita, va este data. Este un dar pentru voi cu o mare inclinatie ca veti suferi. 2 Timotei 1:8 „Sa nu-ti fie rusine dar de marturisirea Domnului nostru, nici de mine, întemnitatul Lui. Ci sufere împreuna cu Evanghelia, prin puterea lui Dumezeu.” Inca unul.

Fapte 5:41. „Ei au plecat dinaintea Soborului.” Petru, Ioan. „Ei au plecat dinaintea Soborului, si s-au bucurat ca au fost învredniciti sa fie batjocoriti, pentru Numele Lui.”

Scopul lui Dumnezeu in crearea Universului… este pentru a arata maretia slavei Harului Sau, in mod suprem prin suferinta Fiului Sau. Aceasta a fost ieri. Astazi, chemarea este: „O sa te unesti cu Fiul… in expunerea satisfactiei supreme a slavei harului, unindu-te cu El pe drumul de suferinta al Calvarului?” Pentru ca nu este nicio alta cale pentru ca lumea sa vada slava suprema a lui Hristos astazi, decat daca scapam din Disneyland-ul Americii si incepem sa traim vieti de sacrificiu misionar, care sa arate lumii ca comoara noastra este in cer, nu pe pamant. Este singura cale. Evanghelia prosperitatii nu va face ca nimeni sa Il slaveasca pe Isus; va face oamenii sa slaveasca prosperitatea. Clar ca vreau sa am un Isus, care imi da o masina. Cine nu ar vrea un Isus care sa imi dea sanatate, o masina, o casnicie buna… o sa iau pe acel Isus al tau daca plateste bine.

Acesta nu este felul in care veti castiga campusurile voastre. Imbracandu-va ca cei mai smecheri, conducand cea mai tare masina, tastand pe cel mai tare computer. Aceasta nu va aduce nici o slava Hristosului in suferinte. El va cheama in serviciul acesta, in conferinta aceasta, in viata aceasta, in lumea aceasta, in lumea aceea din ziare. Va cheama la o alta cale.

Sa ne rugam.

Tata, ajuta-ma sa asez bine baza biblica pentru aceasta. Nadejdea care este in aceasta, slava si puterea care sunt in ea, chemarea adresata noua prin ea. Ajuta-ma. Da-ne un gand Dumnezeule. Da-ne un gand. Fa ca gandul aceasta sa fie in Tine asa cum a fost si in Isus Hristos, care n-a crezut ca un lucru de apucat sa fie deopotriva cu Dumnezeu, ci S-a golit luand forma de rob. Fiind in forma umana a devenit ascultator pana la moarte, si inca moarte de cruce. Fa ca gandul acesta sa fie in noi Doamne. Creaza gandul acesta in aceasta incapere chiar acum, Te rog. In numele lui Isus. Amin.

Iubesc ce a trait Richard Wurbrand, romanul care a fost in puscarie mai mult de zece ani din cauza comunistilor. A spus o data o istorie despre un calugar Cistercian – este unul din ordinele Bisericii Catolice – el a fost intervievat de o televiziune italiana si… acesta este ordinul care este in tacere toatala. Ei canta impreuna, isi marturisesc pacatele unii altora si nu vorbesc in nici o alta ocazie. Si un reporter de la televiziune l-a intrebat pe calugar: „Si daca ti-ai da seama la sfarsitul vietii tale ca ateismul este adevarat, ca nu este Dumnezeu, spune-mi: Ce s-ar intampla daca ar fi asa?” Si asa a raspuns el: „Sfintenia, tacerea si sacrificiul sunt frumoase in ele insele. Chiar fara nici o promisiune de recompensa. Tot mi-as fi folosit bine viata.”

Eu citesc ceva foarte diferit in 1 Corinteni 15:19. Acestea sunt cuvintele apostolui Pavel: „Daca numai pentru viata aceasta ne-am pus nadejdea în Hristos,” in alte cuvinte, daca se termina… daca viata se termina, si nu este nimic mai departe… „atunci suntem, noi crestinii, suntem cei mai nenorociti dintre toti oamenii!” Si intrebarea mea este: De ce nu a zis Pavel ceea ce a zis si calugarul acesta? Nu este aceasta viata cea buna? Nu este crestinismul viata cea buna? Si daca este o amagire, chiar conteaza? Ne-am dus! Cui ii pasa daca e o amagire? Este viata cea buna!

GRESIT!

Nu este viata cea buna! Nu este nici o posibilitate ca Pavel sa fi zis: „Daca numai pentru viata aceasta ne-am pus nadejdea în Hristos… atunci suntem cei mai nenorociti, daca aceasta este viata cea buna.” O… cat de grestit am luat-o in America. Este cu adevarat greu sa fi crestin in America, cu adevarat greu. Este printre cele mai grele locuri din lume. Ne-am convins pe noi insine ca beneficiile psihologice de a crede in Isus… ca beneficiile relationale de a crede in Isus, ca beneficiile prosperitatii de a crede in Isus… ca beneficiile sanatatii de a crede in Isus… fac o viata destul de buna asa ca daca la urma este ceva gresit, nu conteaza prea mult. A fost o viata buna. Este atat de diferit fata ce a zis Pavel… Atat de diferit.

Ce se intampla cu Pavel? Ce se intampla cu tine? ,,Daca nu este inviere, suntem dintre toti oamenii cei mai nenorociti.” Vreau sa zic, uitati-va in jur! Pentru ce sa se planga de mila? Totul este bun nu? Este o sala mare, are aer conditionat, muzica buna si suntem imbracati si suntem bine si… Pentru ce sa se planga de mila, daca totul este fals? A fost o viata buna. Ne vedem mai tarziu.

Nu, nu ne vedem mai tarziu. Sa vedem. Raspunsul care Pavel l-ar da la „Ce se intampla cu tine Pavel?” este acesta: „Am ales de bunavoie sa imi asum atatea riscuri in viata mea din pricina slujirii Regelui meu… incat sufar mult mai mult decat as alege sa sufar daca as sti ca acest lucru ar fi fals.”

Este o cale mai buna pentru a maximiza placerea pe pamant ca a fi un Crestin. Sunt un crestin hedonist: este o cale mult mai buna pentru a maximiza placerea pe pamant, pe pamant! ca a fi crestin. De fapt Pavel a zis in versetul 32, capitolul 15 in 1 Corinteni: „Daca aceasta nu va fi urmata de inviere si recompensa… si a vedea pe Domnul Isus si a avea bucurii infinite tot mai mari in vesnicii… atunci ,,sa mancam si sa bem, caci maine vom muri.” Si cand a zis „sa mancam si sa bem,” nu a vrut sa zica sa fim betivani si gurmanzi. Si ei vor fi la fel de nenorociti ca crestinii, daca nu va fi inviere. Felul de a maximiza placerea in viata aceasta nu este devenind betiv si gurmand, ci doar sa ajungi de clasa medie. Sa conduci.. o masina buna. Sa ai o casa frumoasa, haine frumoase, nimic iesit din comun, nu betii ci doar la mijloc… Aceasta este calea inainte daca nu ar fi inviere.

Asa cum traiesc majoritatea crestinilor.

Pavel a zis: „Daca nu ar fi invierea, am fi cei mai nenorociti dintre toti oamenii.” Ascultati cum dovedeste aceasta prin propia sa experienta. A zis: „Daca nu înviaza mortii nicidecum, de ce sunt eu în primejdie în orice clipa? Atat este de adevarat lucrul acesta, fratilor, in lauda care o am în Hristos Isus, Domnul nostru. Mor in fiecare zi.” Zice deci doua lucruri: ,,Sunt in primejdie in orice clipa si mor in fiecare zi.”

,,Aleg, aleg atatea lucruri pentru a mari pe Isus in locurile unde este greu, ma raneste in fiecare zi. Nu as alege acestea daca nu ar fi fost adevarat. Daca nu as putea astepta o inviere din morti… unde totul imi va fi platit de o mie de ori mai mult decat tot ce am lasat in slujirea lui Isus, nu as merge pe calea aceasta. Sunt in primejdie in orice clipa. Mor in fiecare zi.”

Vreau sa intreb: ,,De ce, Pavel? La ce aspiri? Ce inseamna viata aceasta de alegere a riscului si a suferintei?” Si voi trebuie sa va puneti aceasta intrebare chiar acum. De ce as alege sa ma leapad de mici lucruri normale si inocente… si sa imi asum riscuri in viata mea din pricina lui Hristos? De ce as face asta?

Vreau sa mergem la Coloseni 1. Daca aveti Biblie puteti sa o vedeti… si apoi o vom vedea impreuna, daca doriti. O sa citesc Coloseni 1:24-29. „Ma bucur acum în suferintele mele pentru voi.” Era un om foarte ciudat, nu-i asa? „Ma bucur acum în suferintele mele pentru voi. si în trupul meu, împlinesc ce lipseste suferintelor lui Hristos… pentru trupul Lui, care este Biserica.” Sa ne oprim aici, este suficient. Ne vom concentra pe asta. „Ma bucur acum în suferintele mele pentru voi.” – vorbind Bisericii. „Si în trupul meu, împlinesc ce lipseste suferintelor lui Hristos, pentru trupul Lui, care este Biserica.” Aceasta este aproape o erezie. Aproape. Sa zici: ,,In trupul meu, in trupul meu cazut pacatos… eu completez sau implinesc ceea ce lipseste suferintelor lui Hristos?” Este aproape o erezie.

Ar fi o erezie daca ar fi vrut sa zica: „Suferintelor lui Hristos le lipseste ceva in valoarea lor ca ispasire. Nu este suficienta moartea prin care a platit pentru pacat. O sa adaug eu restul pentru ca lumea sa aiba o ispasire care sa fie suficienta pentru pacatele lor.” Asta este o erezie. Si nu asta a vrut sa zica. Ce a vrut sa zica? Ce a vrut sa zica? Cand a zis in trupul meu.. ce ati vrea voi sa ziceti? Daca maine iesiti de aici si ziceti: ,,Bine… Eu, daca Domnul ma ajuta, voi implini ceea ce lipseste suferintelor lui Hristos in campusul meu, sau printre oamenii neevanghelizati din lume.” – ce ati vrea sa ziceti?

Cred ca ar trebui sa fiti in stare sa ziceti aceasta, sper sa o ziceti. Cred ca ceea ce ar trebui sa vreti sa ziceti este, nu ca voi ati adauga vreun merit sau valoare mortii lui Hristos, ci ca adaugati extensia acelei suferinte la acei pentru care El a murit in propiile voastre trupuri si suferinte.

Lasati-ma sa va arat de unde iau asta. Ascultati, sau puteti urmari cu mine daca vreti. Este o declaratie paralela cu cea din Coloseni 1:24 in Filipeni 2. Situatia este ca biserica din Filipi il iubeste pe Pavel. Pavel este intemnitat in Roma, la sute de kilometri. Epafrodit zice: „Doresc sa iau oferirea si binecuvantarea pe care noi ca biserica vrem sa o aratam, dragostea noastra pentru Pavel, vrem sa o aratam.” Asa ca Epafrodit ia orice ar fi fost, nu ne zice: poate ar fi fost bani, poate carti, poate mancare. Orice, imbracaminte, si o duce la Roma, si aproape moare, sufere facand aceasta. Sufere intinzand dragostea filipenilor catre Pavel. Si apoi, aveti fraza in care Pavel incurajeaza oamenii sa laude pe acei ca Epafrodit. „Caci pentru lucrul lui Hristos a fost el aproape de moarte, si si-a pus viata în joc, ca sa împlineasca… ce lipsea slujbei voastre pentru mine.”

A zis aceasta filipenilor. Avem aproape aceleasi cuvinte din Filipeni 2:30 in Coloseni 1:24. Aproape aceleasi cuvinte: „Eu implinesc ceea ce lipseste suferintelor lui Hristos.” „Epafrodit implineste ceea ce lipseste slujbei filipenilor.” Acum, ce ii lipseste slujbei filipenilor? Ascultati pe comentatorul Marvin Wilson. Cred ca are perfecta dreptate. Zice asa

Darul pentru Pavel era un dar Bisericii ca trup. Era o jertfa de dragoste. Ceea ce lipsea era darea in persoana a acelui dar de catre Biserica. Aceasta era imposibil si Pavel reprezinta pe Epafrodit ca implinind aceasta lipsa prin slujirea lui cu afectiune si cu zel.

Cred ca este exact ceea ce inseamna Coloseni 1:24.

Dati-mi voie sa o spun in felul urmator; Cand Pavel zice: „Ma bucur acum în suferintele mele pentru voi; si împlinesc ce lipseste suferintelor lui Hristos, patimilor lui Hristos, in trupul meu, in carnea mea,” vrea sa zica: ,,Hristos a murit pentru milioane de oameni din toata lumea, oameni din campusul vostru, oameni din popoarele neevanghelizate ale lumii, datoria lor a fost platita… …si ei nu stiu aceasta.” Nu pot sa o guste, nu pot sa o simta… Ei nu pot canta cantarea: „Iti multumesc pentru cruce, Prietenul meu. Iti multumesc pentru cruce.” Lipseste ceva in suferinta aceasta. Si nu se mai arata o data! Nu se arata in 639 de grupuri neevanghelizate din lume cu o populatie de peste 100.000… care nu au nici o marturie de la oamenii din aceasta incapere sau de la mine.

Nu exista o conexiune.

Lipseste ceva in suferinte, si anume prezentarea, prezentarea suferintelor. Si iata aici lucrul nemaipomenit. Poate voi veti zice: „Evident… Evanghelia trebuie sa fie raspandita.” Nu-i asa, nu este evident in ceea ce zice aici. Nu zice doar ca Evanghelia trebuie sa fie raspandita. Zice: „Este prin trupul si prin suferintele mele ca suferintele lui Hristos ajung la popoarele neevanghelizate ale lumii, in campusul vostru.” Cum ajung suferintele lui Hristos in campusul vostru? Ajung prin suferinta voastra, acesta e intelesul lui Coloseni 1:24. „Ma bucur acum în suferintele mele pentru voi; si în trupul meu, împlinesc ce lipseste suferintelor lui Hristos.”

Este o afirmatie nemaipomenita! Doar ganditi-va o clipa la istoria misiunilor. Daca aveti vreo idee despre cum am ajuns astazi la 1.3 sau 4 bilioane de oameni care cred in Isus Hristos cand totul a inceput de la 12. Cum am ajuns pana aici? Stiti care este raspunsul? Suferinta! Niciodata nu a fost biruinta in vreun loc sau in vreun popor neevangelizat fara suferinta. Daca veti fi misionari, sa stiti aceasta: Durere, pierderea vreunui fiu, malarie… lupta in familie, tensiuni in echipa, opozitie demonica, martirizare. Vor veni. Sa nu credeti ca este ciudat cand va veni. Este pretul. El Si-a dat viata Lui pentru mantuirea noastra. Noi ne unim cu El in acea suferinta ca sa expunem natura ei.

Cum vor vedea ei cat de satisfacator este El in noi daca parem ca si cand computerul este cel cu adevarat satisfacator? Cred ca este minunat ceea ce Pavel zice in versetul acesta: „Ma bucur acum în suferintele mele pentru voi.” Nu va chem la o viata mizerabila. Va chem la o viata dureroasa. Dar in durerea aceasta in toata Biblia gasiti crestini bucurandu-se in necazuri… bucurandu-se de necazuri, pentru ca „necazul aduce rabdare, rabdarea aduce biruinta în încercare… iar biruinta aceasta aduce nadejdea. Însa nadejdea aceasta nu înseala… pentru ca dragostea lui Dumnezeu a fost turnata în inimile noastre.”

Vrei sa experimentezi bucuria profunda de a sti ca esti iubit de Dumnezeu? Da-ti viata pentru alta persoana. Asuma-ti riscuri in trupul tau. Asuma-ti riscuri cu mintea ta, cu banii tai, cu educatia ta. Ce lucru minunat: Dumnezeu ne cheama sa facem si sa fim.

„Crucea lui Hristos este pentru ispasire. Crucea noastra este pentru raspandire.” Acesta este un citat a lui Iosif Ton, alt roman. Dati-mi voie sa inchei cu cateva istorisiri pentru a va ilustra despre ce vorbesc.

J. Oswald Sanders este mort. Avea 89 de ani cand l-am ascultat la Trinity Seminary intr-o capela acum cativa ani. Cred ca era la inceputul anilor 90. Si ne-a spus o povestire despre calatoriile lui. Trebuie sa zic asta: Era un om batran nu? 89 de ani e batran. Si predica, si predica cu putere si a zis ca niciunul dintre noi nu trebuie sa ne pensionam vreodata… si a scris o carte in fiecare an de cand avea 70 de ani. M-a impresionat nespus de mult! 19 carti incepand de la 70 de ani. Vrei sa fi scriitor? Ai vreo 50 de ani sa te pregatesti. Si apoi da-i drumul la 70 de ani! O… America! Nu te duce in Mexic sau New Mexico sau Florida! Du-te la biblioteca! Sau… cu reducerea ta de pensionar ia un avion spre Oman.

Asa ca ne-a povestit o intamplare, si vreau sa v-o spun. Un misionar indigen mergea pe jos din sat in sat in India, unde el fusese. Greutatile lui erau multe. Dupa o zi lunga de multi kilometri si multa descurajare a ajuns la un anumit sat. Si a incercat sa evanghelizeze chiar inainte de apus. Si ei l-au respins… l-au dus afara din oras: „nu vrem sa te auzim.” Asa ca obosit si descurajat s-a pus sub un pom si a adormit. Tarziu seara s-a trezit brusc si tot satul era in jurul lui. Si liderul lor era asupra lui, si desi era uimit, omul acela a zis: „Am iesit sa vedem ce fel de om esti si cand am vazut umflaturile de la picioarele tale… ne-am simtit rau pentru ce am facut, asa ca am ajuns la concluzia ca esti un om sfant cu un mesaj important pentru noi. Si suntem aici sa te lasam sa ne vorbesti.” Si Oswald Sanders a concluzionat ca acele picioare, acelee frumoase picioare… „Cat de frumoase sunt pe munti picioarele celor ce vestesc pacea…” Ca acele picioare, cu umflaturi, au spus: „Am un mesaj care merita sa fie ascultat.”

Cred ca aceasta este o ilustratie perfecta pentru: „Implinesc in trupul meu, in suferintele mele… ceea ce lipsesste patimilor lui Hristos.” Hristos nu poate fi acolo in satul acela. Dar noi suntem trupul Lui pe pamant si Hristos are o suferinta principala sa ofere lumii. Si aceasta inseamna pentru misionari sa se ofere oamenilor.

Am o alta povestire. Billy Graham a avut o Conferinta de evanghelizare itineranta in Amsterdam. Cred ca in 1990. Un razboinic Massai a aparut acolo, si era evanghelist. Si Michael Card, de aici din orasul acesta, cantaret, a scris povestea aceasta intr-o revista pe care am citit-o. Si… dati-mi voie sa v-o citesc pentru ca este si mai dramatica decat cea dinainte. „Intro zi, Joseph…”- este razboinicul Massai care a aparut in Amsterdam din tribul lui. „Intr-o zi, Joseph, care umbla pe un drum calduros si murdar din Africa s-a intalnit cu cineva care a impartasit Evanghelia lui Isus Hristos cu el. Si atunci si acolo a acceptat pe Isus Hristos ca Domn si Mantuitor. Puterea Duhului Sfant a inceput sa transforme viata lui si a fost umplut cu atata entuziasm si bucurie incat primul lucru pe care a vrut sa il faca a fost sa se intoarca in satul lui si acolo… sa impartaseasca Vestea Buna cu membrii din tribul lui. Joseph a inceput sa mearga din usa in usa spunand la toata lumea care a intalnit despre Cruce…. suferinta. Si despre mantuirea pe care El a oferit-o… astepta sa vada fata lor luminandu-se, cum a fost cu el.

Dar spre surprinderea lui, satenii nu numai ca nu le-a pasat, dar ei au devenit violenti. Oamenii din sat l-au prins, si il tineau la pamant pe cand femeile il bateau cu fire de sarma ghimpata. A fost tarat afara din sat si lasat sa moara in tufisuri. Joseph a reusit sa ajunga pana la un izvor de apa si acolo, dupa ce a petrecut zile inconstient, a gasit putere sa se ridice. S-a intrebat despre receptia ostila pe care a primit-o de la oamenii pe care i-a cunoscut toata viata. A decis ca probabil spusese ceva gresit sau ca a omis ceva din povestea lui Isus. Dupa ce a exersat mesajul pe care il daduse si prima oara, a decis sa se intoarca si sa impartaseasca acel mesaj din nou.

A schiopatat pana in mijlocul colibelor, si a inceput sa Il vesteasca pe Isus: „A murit pentru voi pentru ca sa aveti iertarea si sa Il cunoasteti pe Dumnezeul adevarat.” – a spus. Din nou a fost prins de oamenii din sat si retinut pe cand femeile il bateau… redeschizand ranile care abia incepusera sa se vindece. Inca o data l-au tarat inconstient din sat si l-au lasat sa moara. A supravietui la prima bataie a fost ceva deosebit… a supravietui la a doua a fost un miracol.

Inca o data, zile mai tarziu Joseph s-a trezit in salbaticie – ranit, zgariat, decis a se intoarce. S-a intors la micul sat si de data aceasta l-au atacat inainte sa aiba oportunitatea de a deschide gura. Pe cand il inconjurau pentru a treia si posibil ultima data… le-a vorbit iarasi despre Domnul Isus Hristos. Inainte de a lesina ultimul lucru care l-a vazut a fost cum femeile care il bateau au inceput sa planga. De data aceasta s-a sculat in patul lui. Acei ce cu atata severitate l-au batut incercau acum sa ii salveze viata… si sa il ingrijeasca sa isi revina. Si satul intreg s-a intors la Hristos.

Cred ca acesta este un exemplu a ceea ce Pavel a vrut sa zica in Coloseni 1:24. „Ma bucur acum în suferintele mele pentru voi; si împlinesc ce lipseste suferintelor lui Hristos în trupul meu.”

Inca o poveste. Este aproape imposibil pentru noi sa apreciem povestea vaduvei cu banutul. Va amintiti… toti bogatii erau generosi din bogatiile lor pe cand puneau banii in templu. Si vaduva care avea doua monede a venit si ea le-a pus pe amandoua inauntru. Si Isus se uita si le zicea ucenicilor: „A pus mai mult decat oricare altul.” Nu trebuie sa fi o persoana mare sau bogata sau desteapta pentru ca sa Il impresionezi in mod deosebit pe Isus. A pus totul. Acum aproape toata lumea ar zice: „E o prostie. Cum isi va plati chiria acum?” Prudenta e… normala in bisericile locale. „Fii prudent, ai grija, nu-ti asuma prea multe riscuri… ca de exemplu sa dai tot ce ai.” Este greu sa ne imaginam aceasta in tara asta dar… va dau o ilustratie cu o poveste din Haiti care este o versiune moderna.

„Biserica avea o sarbatoare de multumire si fiecare crestin…” – este o istorisire a lui Stanford Kelly. „…fiecare crestin a fost invitat sa aduca o ofranda de dragoste la sarbatoarea multumirii. Un plic a unui haitian numit Edmund avea treisprezece dolari. Cantitatea aceea era salariul unui lucrator pe 3 luni acolo. Kelly a fost la fel de surprins ca si cei ce numara colecta duminicala in America si vad 6000 de dolari intr-un plic. S-a uitat dupa Edmund, dar nu l-a vazut. Apoi, Kelly l-a intalnit in sat si l-a intrebat. I-a cerut insistent sa ii dea o explicatie si a aflat ca Edmund si-a vandut calul… pentru ca sa poata da cei 13 dolari ca dar lui Dumnezeu pentru pricina Evangheliei. „Dar de ce nu ai venit la sarbatoare?” A ezitat si nu a vrut sa raspunda. Pana la urma Edmund a zis: „Pentru ca nu aveam nici o camasa de purtat.”

Scopul lui Dumnezeu in crearea universului, creandu-va pe voi toti 18.000, Scopul lui Dumnezeu creandu-va pe voi toti, si pe parintii vostri, si scolile voastre, si lumea aceasta… Scopul lui Dumnezeu in crearea voastra, a fost ca sa expuna maretia slavei harului Sau, in mod suprem prin suferinta Fiului Sau.

Apoi Fiul a zis: „Oricine vrea sa fie ucenicul meu, sa isi ia crucea… sa isi ia crucea si sa Ma urmeze.”

Si Pavel a zis: „Ma bucur acum în suferintele mele pentru voi, si împlinesc ce lipseste suferintelor lui Hristos. Implinesc ce lipseste suferintelor lui Hristos in trupul meu.”

Asa ca… pentru Isus, va indemn sa veniti si sa va uniti cu El pe drumul inspre Calvar pentru pricina natiunilor. Sunt atatea natiuni, si atatea campusuri, si atatia prieteni ai vostri, care au nevoie ca voi sa va asumati riscuri, expunandu-L pe Hristos lor.

Amin.

Suferinţele lui Isus


Referinţe: Evanghelia după Matei 26.36-46
36  Atunci Isus a venit cu ei într-un loc îngrădit, numit Ghetsimani şi a zis ucenicilor: „Şedeţi aici până Mă voi duce acolo să Mă rog.”
37  A luat cu El pe Petru şi pe cei doi fii ai lui Zebedei şi a început să Se întristeze şi să se mâhnească foarte tare.
38  Isus le-a zis atunci: „Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte; rămâneţi aici şi vegheaţi împreună cu Mine.”
39  Apoi a mers puţin mai înainte, a căzut cu faţa la pământ şi S-a rugat, zicând: „Tată, dacă este cu putinţă, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuşi nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu.”
40  Apoi a venit la ucenici, i-a găsit dormind şi i-a zis lui Petru: „Ce, un ceas n-aţi putut să vegheaţi împreună cu Mine!
41  Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită; duhul, în adevăr, este plin de râvnă, dar carnea este neputincioasă.”
42  S-a depărtat a doua oară şi S-a rugat, zicând: „Tată, dacă nu se poate să se îndepărteze de Mine paharul acesta, fără să-l beau, facă-se voia Ta!”
43  S-a întors iarăşi la ucenici şi i-a găsit dormind; pentru că li se îngreuiaseră ochii de somn.
44  I-a lăsat din nou, S-a depărtat, şi S-a rugat a treia oară, zicând aceleaşi cuvinte.
45  Apoi a venit la ucenici şi le-a zis: „Dormiţi de acum şi odihniţi-vă!.. Iată că a venit ceasul ca Fiul omului să fie dat în mâinile păcătoşilor.
46  Sculaţi-vă, haidem să mergem; iată că se apropie vânzătorul.”
Isus, aşa cum îl prezintă profetul Isaia în cartea lui, în capitolul 53, a fost omul suferinţei.
În ultimele zile ale vieţii Lui pe Pământ, Isus a avut parte de multă suferinţă.
1. Ghetsimani – semnifică suferinţa care provine din mâna lui Satan.
Ghetsimani este locul unde Diavolul îşi face simţit în mod direct atacul asupra omului, locul unde mâna Celui Rău apasă în mod direct asupra Fiului lui Dumnezeu.
La începutul lucrării Sale printre oameni, Domnul Isus a fost ispitit în pustie timp de patruzeci de zile. În felurite moduri, Împotrivitorul a încercat să-L convingă să renunţe la slujba Sa plină de slavă. N-a reuşit, aşa ca L-a lăsat… până la o vreme. În Ghetsimani, acea vreme revine.
Trăirile agoniei lui Mesia se văd din intensitatea rugăciunii Lui: nu doar simple cuvinte, ci luptă şi împotrivire în faţa Celui Rău.
În Ghetsimani Isus a înţeles, o dată-n plus, importanţa şi necesitatea jertfei Sale.
2. Gabata – locul în care mâinile păcătoşilor sunt îndreptate împotriva lui Isus.
Textul din Evanghelia după Ioan, capitolul 19, versetele 1-13 relevă aspecte negative ale naturii umane:
– Isus este trădat de Iuda
– ucenicii îl părăsesc
– soldaţii îl batjocoresc
3. Golgota – locul unde Mesia se află în mâinile Tatălui.
Evanghelia după Ioan, capitolul 19, versetele 16-17 sintetizează conjunctura prin care Isus Cristos ajunge în acest loc.
Chiar dacă se află în mâinile lui Dumnezeu, scena este înfiorătoare: Isus, Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu printre oameni, este dezbrăcat de hainele Sale, supus batjocurii şi torturii, iar în final, răstignit pe lemnul crucii.
 „Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă. Totuşi, El suferinţele noastre le-a purtat şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.”Isaia 53.3-5
– El a fost smerit pentru ca noi să fim înălţaţi
– El a fost batjocorit pentru ca noi să avem parte de slava lui Dumnezeu
– El a fost respins de Dumnezeu pentru ca noi să fim apropiaţi

Cateva versete  pentru  Suferinţa de dragul lui Cristos

Faptele Apostolilor 9:16 [+1/-0]
și îi voi arăta tot ce trebuie să sufere pentru Numele Meu.”
Matei 5:11 [+0/-0]
Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni și vor spune tot felul de lucruri rele și neadevărate împotriva voastră!
Matei 10:22 [+0/-0]
Veți fi urâți de toți, din pricina Numelui Meu; dar cine va răbda până la sfârșit va fi mântuit.
Matei 10:39 [+0/-0]
Cine își va păstra viața o va pierde; și cine își va pierde viața pentru Mine o va câștiga.
Matei 19:29 [+0/-0]
Și oricine a lăsat case, sau frați, sau surori, sau tată, sau mamă, sau nevastă, sau feciori, sau holde, pentru Numele Meu, va primi însutit și va moșteni viața veșnică.
Faptele Apostolilor 5:41 [+0/-0]
Ei au plecat dinaintea soborului și s-au bucurat că au fost învredniciți să fie batjocoriți pentru Numele Lui.
Romani 8:17 [+0/-0]
Și, dacă suntem copii, suntem și moștenitori: moștenitori ai lui Dumnezeu și împreună moștenitori cu Cristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim și proslăviți împreună cu El.
Romani 8:36 [+0/-0]
După cum este scris: „Din pricina Ta suntem dați morții toată ziua; suntem socotiți ca niște oi de tăiat.”
1 Corinteni 4:10 [+0/-0]
Noi suntem nebuni pentru Cristos; voi, înțelepți în Cristos! Noi, slabi; voi, tari! Voi, puși în cinste; noi, disprețuiți!
2 Corinteni 1:7 [+0/-0]
Și nădejdea noastră pentru voi este neclintită, pentru că știm că, dacă aveți parte de suferințe, aveți parte și de mângâiere.
2 Corinteni 4:5 [+0/-0]
Căci noi nu ne propovăduim pe noi înșine, ci pe Domnul Cristos Isus. Noi suntem robii voștri, pentru Isus.
2 Corinteni 4:11 [+0/-0]
Căci noi, cei vii, totdeauna suntem dați la moarte din pricina lui Isus, pentru ca și viața lui Isus să se arate în trupul nostru muritor.
2 Corinteni 11:23 [+0/-0]
Sunt ei slujitori ai lui Cristos? – vorbesc ca un ieșit din minți – eu sunt și mai mult. În osteneli, și mai mult; în temnițe, și mai mult; în lovituri, fără număr; de multe ori în primejdii de moarte!
2 Corinteni 12:10 [+0/-0]
De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Cristos; căci când sunt slab, atunci sunt tare.
Filipeni 1:29 [+0/-0]
Căci, cu privire la Cristos, vouă vi s-a dat harul nu numai să credeți în El, ci să și pătimiți pentru El
Filipeni 3:10 [+0/-0]
Și să-L cunosc pe El și puterea învierii Lui, și părtășia suferințelor Lui, și să mă fac asemenea cu moartea Lui;
2 Timotei 2:12 [+0/-0]
Dacă răbdăm, vom și împărăți împreună cu El. Dacă ne lepădăm de El, și El Se va lepăda de noi.
Evrei 11:25 [+0/-0]
ci a vrut mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului.
Iacov 5:10 [+0/-0]
Frații mei, luați ca pildă de suferință și de răbdare pe prorocii care au vorbit în Numele Domnului.
1 Petru 2:20 [+0/-0]
În adevăr, ce fală este să suferiți cu răbdare să fiți pălmuiți, când ați făcut rău? Dar, dacă suferiți cu răbdare, când ați făcut ce este bine, lucrul acesta este plăcut lui Dumnezeu.
1 Petru 3:14 [+0/-0]
Chiar dacă aveți de suferit pentru neprihănire, ferice de voi! „N-aveți nicio teamă de ei și nu vă tulburați!
1 Petru 4:16 [+0/-0]
Dimpotrivă, dacă suferă pentru că este creștin, să nu-i fie rușine, ci să proslăvească pe Dumnezeu pentru numele acesta.
1 Petru 5:10 [+0/-0]
Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Cristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți.

DOCTRINA INVIERII LUI ISUS HRISTOS

 

„Pentru ce cautati intre morti pe Cel ce este viu?”Luca 24:5-6a „Pentru ce cautati intre cei morti pe Cel ce este viu? Nu este aici, ci a inviat…”

 

 

Invierea lui Isus Hristos – Evenimentul central al istoriei omenirii. Voi dovedi ca nu folosesc cuvinte mari. Invierea din morti a lui Isus Hristos este exact ceea ce face Crestinismul sa fie incontestabil!

Stiti de ce nu se poate infirma Crestinismul (definit ca fiind omul mantuit din pacatele sale, omul iertat si nascut din nou din Duhul lui Dumnezeu)? Altfel spus, „am un motiv foarte simplu, dar puternic sa cred: INVIEREA DIN MORTI A LUI Hristos!

Invierea din morti a lui Hristos este, ori cea mai josnica, nemiloasa si vicleana farsa facuta vreodata oamenilor, ori este cel mai important eveniment din istoria omenirii.

Crestinismul nu se poate nega in conditii logice normale si pe baze rationale tocmai din pricina acestui eveniment extraordinar. Daca multi au incercat-o, au facut-o ocolind marturiile, invierii din morti a Domnului care sunt disponibile. De fapt, odata un crestin a fost intrebat la universitate si in mijlocul unei clase de filozofie daca Crestinismul se poate nega. Acesta a raspuns ca NU. Cand a fost intrebat de ce, a raspuns ca din cauzainvierii din morti a lui Isus Hristos! Nu pot evita si explica un eveniment istoric atat de fantastic!!!

Intr-adevar, daca privesti la purtarea crestinilor de-a lungul veacurilor, la nedreptatile facute in numele lui Dumnezeu (desi, nu cu voia Lui, ci impotriva ei!), la problemele bisericii, la crezurilor uneori aberante ale celor ce se numesc „crestini”, Crestinismul se poate nega. Insa, invierea lui Hristos este evenimentul care constituie cea mai mare piedica in calea negarii si nimicirii credintei crestine. Datorita acestuia, ea dainuieste, persista in timp si inca se raspandeste. Pentru ca, Hristos a inviat din morti si este viu!

Dupa aceea, privind la conditia spirituala a multor biserici astazi, la zelul stins al crestinilor, la apatia si letargia lor, avem toate conditiile negarii Crestinismului, dar invierea din morti a lui Hristos ne impiedica. De ce cautati intre cei morti pe Cel ce este viu? Nu aici se cauta Hristos. Crestinismul este „religia mormantului gol”! Religia este un „mantuitor mort”.

Theodorus Harnack spunea: „Dupa mine, pozitia pe care o ai privind faptul invierii, nu mai este teologie crestina. Pentru mine, crestinismul ramane in picioare sau se prabuseste odata cu invierea (lui Hristos)”. 60/437

O conversatie petrecuta intre un misionar crestin si un musulman ilustreaza acest adevar. Mahomedanul a vrut sa-l impresioneze pe crestin cu ceea ce el credea ca reprezinta superioritatea Islamului si-i spunea:

  • „cand noi mergem la Mecca, gasim cel putin un sicriu, un cavou unde avem dovezile existentei („moastele”) lui Mahomed, dar cand voi crestinii mergeti la Ierusalim, la „mecca” voastra, nu gasiti nimic decat un mormant gol!!”
  • „Exact in asta consta diferenta! Mahomed a murit si se gaseste in sicriul lui. Toate celelalte religii ale lumii si sisteme filozofice sunt in groapa, moarte in coparseele (sicriele) lor! Insa Hristos a inviat din morti si religia lui traieste!” Este practica si este practicabila!

Intr-adevar, se pare ca in Coran s-a afirmat prima data (nu prof. Venturini a facut-o!) ca Isus de fapt nu a murit pe cruce, ci doar a lesinat. Ca prin urmare, ucenicii au pus la cale povestea invierii care sa-l propulseze pe Isus in atentia lumii, sugereaza „cartea sfanta” a Islamului.

Crestinismul isi gaseste elementul activ in invierea din morti a lui Hristos, iar dainuirea acestuia este asigurata de prezenta vie dupa moarte a fondatorului ei. Unii au spus-o mai bine:

„Piatra de la intrarea in mormant a fost data la o parte nu pentru a-l lasa pe Hristos sa iasa afara, ci pentru a le ingadui necredinciosilor sa se convinga singuri” (Donald Grey Barnhouse)

Stiti cine au fost primii contestatari ai evenimentului?
Iudeii? Pacatosii vremii? Romanii? Nu! Au fost ucenicii! Cum pot pretinde unii ca acestia au pus la cale o conspiratie cand ei au fost primii care au contestat-o!

Cea mai mare „teapa” din istoria omenirii! Nu exista o inselatorie mai mare care sa fi influentat un numar mai mare de oameni ca si aceasta, daca nu s-a petrecut in realitate.

Daca simpatizezi ideea ca a fost cu neputinta ca Hristos sa invie din morti, ar fi bine sa incetezi sa mai cochetezi cu Crestinismul caci acesta devine cea mai mare inselatorie…cea mai impracticabila religie de pe Pamant!
Dar, Hristos a inviat, parga celor adormiti (1Cor.15:20).

Este singurul eveniment din istoria omenirii care a adus speranta intr-o lume disperata! Credinta crestina incepe si continua de la mormantul gol. Toata istoria s-a indreptat intr-acolo si se deruleaza de acolo. De la mormantul gol.

Au jefuit comoara din mormantul sfant!?
Cat de imbucuratoare au fost pentru Crestinatate vestile cuceririi Ierusalimului de catre generalul britanic Allenby, in primul razboi mondial. Totusi inainte de evacuarea turcilor din cetatea sfanta, ziarele au transmis urmatoarea stire de presa: „Turcii au jefuit mormantul sfant de toate comorile din el”. Nu chiar! Mormantul acela a fost lipsit de Comoara cea mai pret cu cateva mii de ani inainte, cand din el a iesit slavitul Hristos!

„Pastile sunt pentru credinta noastra ceea ce apa este pentru ocean, stanca este pentru munte si ceea ce sangele este pentru trup” (Raymond Linquist)

„Intr-un veac al necredintei si al scepticismului, putem observa ca invierea din morti a lui Hristos este evenimentul care rezista la orice ancheta ar fi supusa”. (adaptat dupa J.C.Ryle)

Crestinismul este singura religie a lumii care apeleaza la invierea din morti a fondatorului ei pentru a argumenta spusele Sale. Tot ceea ce Isus a invatat, a trait si a murit, depinde de invierea Lui din morti. Crestinismul nu este intemeiat pe un complex de idei filozofice sau teologice, in cel mai bun caz, ci pe un eveniment istoric fara seaman: invierea din morti a lui Hristos.

„INVIEREA DIN MORTI A LUI ISUS” = ULTIMUL CUVANT AL LUI DUMNEZEU in istoria lumii
Cand pacatul, moartea, lumea si diavolul, au crezut ca prin uciderea lui Hristos si-au spus ultimul cuvant, Dumnezeu a intervenit si El este Cel ce a avut ultimul cuvant de spus. Acesta este: „nu este aici, ci a inviat!”. Cu invierea, Dumnezeu a punctat istoria omenirii cu un „dar” definitiv!

Dar Dumnezeu…

Fapte 2:22-24 Barbati Israeliti, ascultati cuvintele acestea! Pe Isus din Nazaret, om adeverit de Dumnezeu inaintea voastra prin minunile, semnele si lucrarile pline de putere, pe cari le-a facut Dumnezeu prin El in mijlocul vostru, dupa cum bine stiti; pe Omul acesta, dat in mainile voastre, dupa sfatul hotarat si dupa stiinta mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L-ati rastignit si L-ati omorat prin mana celor faradelege. Dar Dumnezeu L-a inviat, dezlegandu-I legaturile mortii, pentru ca nu era cu putinta sa fie tinut de ea.

Se pare ca „dar Dumnezeu” devenise un tic verbal al apostolului Petru:

Fapte 10:37-41 Stiti vorba facuta prin toata Iudea, incepand din Galilea, in urma botezului propovaduit de Ioan; cum Dumnezeu a uns cu Duhul Sfant si cu putere pe Isus din Nazaret, care umbla din loc in loc, facea bine, si vindeca pe toti cei ce erau apasati de diavolul; caci Dumnezeu era cu El. Noi suntem martori a tot ce a facut El in tara Iudeilor si in Ierusalim. Ei L-au omorat, atarnandu-L pe lemn. Dar Dumnezeu L-a inviat a treia zi, si a ingaduit sa Se arate, nu la tot norodul, ci noua, martorilor alesi mai dinainte de Dumnezeu, noua, cari am mancat si am baut impreuna cu El, dupa ce a inviat din morti.

Pavel, in sinagoga din Antiohia Psidiei:

Fapte 13:26-30 Fratilor, fii ai neamului lui Avraam, si cei ce va temeti de Dumnezeu, voua v-a fost trimis Cuvantul acestei mantuiri. Caci locuitorii din Ierusalim si mai marii lor n-au cunoscut pe Isus; si prin faptul ca L-au osandit, au implinit cuvintele proorocilor, care se citesc in fiecare Sabat. Macar ca n-au gasit in El nici o vina de moarte, totusi ei au cerut lui Pilat sa-L omoare. Si, dupa ce au implinit tot ce este scris despre El, L-au dat jos de pe lemn, si L-au pus intr-un mormant. Dar Dumnezeu L-a inviat din morti.

Aceasta este intreruperea victoriei efemere a raului asupra lumii… asa a contrazis Dumnezeu pe diavol si pe omul pacatos…Ei l-au omorat pe Domnul vietii, DAR DUMNEZEU L-A INVIAT!!!

Totul s-a schimbat prin aceasta prepozitie! Insasi, istoria omenirii este modificata de „dar-ul” lui Dumnezeu.

Observati schimbarea produsa la acel „dar” al lui Dumnezeu :

Adam si Eva au pacatuit in gradina si au fost pedepsiti… dar Dumnezeu
Avraam l-a pus pe altar pe Isaac pentru jertfa … dar Dumnezeu
Moise a fost pus intr-un cos pe ape… dar Dumnezeu
Fapte 7:9 Iar patriarhii, care pizmuiau pe Iosif, l-au vandut, ca sa fie dus in EgiptDar Dumnezeu a fost cu el,
Evrei au fost dusi in robia Egiptului… dar Dumnezeu
Ezechia este asediat si infometat in cetate impreuna cu poporul, de catre Sanherib… dar Dumnezeu
Ilie, singur, inconjurat de sute de profeti falsi ai lui Baal, in prezenta Isabelei, o regina stricata, si a lui Ahab, un tradator… dar Dumnezeu a trimis foc din cer
David singur inaintea uriasului Goliat… dar Dumnezeu
Pavel era un prigonitor si un hulitor… Dar cand Dumnezeu – care m-a pus deoparte din pantecele maicii mele, si m-a chemat prin harul Sau, – a gasit cu cale sa descopere in mine pe Fiul Sau. (Gal.1:15)
Etc.
Etc. …

Isus a fost pus pe cruce, a murit si l-au ingropat, preotii si iudeii s-au bucurat… dar Dumnezeu!!

… dar Dumnezeu l-a inviat!

In aceasta consta misterul experientei crestine — „dar Dumnezeu”.

Introduceti aceasta prepozitie in fiecare perspectiva strict pamanteasca pe care o aveti asupra vietii si veti vedea cum totul se modifica:

  • am ramas fara serviciu si curentul e scump… dar Dumnezeu
  • mi-au murit copiii si barbatul… dar Dumnezeu
  • am pierdut un ochi…… dar Dumnezeu
  • poate prietenii te-au parasit… dar Dumnezeu

In fata celor mai sumbre si intunecate perspective asupra vietii noastre, acest „dar Dumnezeu” schimba totul. Cand te gasesti, vorba lui Cioran, pe culmile disperarii… dar Dumnezeu este ce-ti trebuie sa auzi sa prinzi speranta. Cand nu mai sunt cai de iesire, cand totul e pierdut, cand totul este distrus si mort …dar Dumnezeu

Este exact ceea ce el (Cioran) a refuzat sa vada, ca Dumnezeu este viu si adevarat. Ca prin Fiul Sau, El ni s-a facut cunoscut, iar prin invierea Lui din morti ne-a lasat un semn incontestabil al realitatii Sale.

De ce?

„Piatra de la intrarea in mormant nu a fost decat o farama de nisip pentru Stanca Veacurilor aflata inauntru!” (Fred Beck)

Vedeti, aceasta prepozitie, schimba TOTUL. Intreaga marturie a istoriei umane se rezuma in aceste cuvinte: … dar Dumnezeu
Omul si-a inventat armele si a creat conditiile de a se auto-distruge, de a eradica complet rasa umana de pe Pamant… dar Dumnezeu

Substituiti cuvintele, dezastru, nenorocire, moarte, foamete, frig, necinste, hotie, coruptie, disperare …etc., cu … dar Dumnezeu si vedeti ce aveti. Nu aveti speranta? Priviti la invierea din morti a lui Hristos!

Invierea lui Hristos, daca nimic altceva nu inseamna pentru noi, macar sa ne aminteasca ca atunci cand totul pare pierdut, absurd, si zadarnic, (cum ar fi viata noastra!), Dumnezeu a intervenit!

Domnia pacatului, a puterilor intunericului, a poftelor si a dorintelor criminale ale oamenilor, sunt intrerupte de acest „dar Dumnezeu„. Nu gasesti nimic mai sugestiv in toata Biblia pentru credinciosia lui Dumnezeu de a interveni pentru binele nostru, decat acest scurt cuvant, aceasta laconica expresie … dar Dumnezeu!

Dar Dumnezeu” este placuta noastra surpriza de Pasti — un singur cuvant poate sa exprime evenimentul de Pasti: SURPRIZA! Oamenii pacatosi l-au omorat pe Domnul vietii, si pentru o clipa intunericul a parut sa triumfedar Dumnezeu, surpriza … L-a inviat!

Acesta este miezul credintei crestine pe care nu avem voie sa-l luam de la sine. Trebuie sa realizam ca invierea din morti este actiunea lui Dumnezeu care intotdeauna ar trebui sa ne aminteasca ca El este un Dumnezeu viu care da speranta si care invie mortii!

Fapte 26:8 Ce? Vi se pare de necrezut ca Dumnezeu invie mortii?
Ioan 5:28-29 Nu va mirati de lucrul acesta; pentru ca vine ceasul cand toti cei din morminte vor auzi glasul Lui, si vor iesi afara din ele. Cei ce au facut binele, vor invia pentru viata; iar cei ce au facut raul, vor invia pentru judecata.

In ce priveste neamul nostru romanesc, conducatorii lui l-au vandut pe bani si averi, preotii l-au lasat in ignoranta pacatului si i-au exploatat credulitatea, aliati reali niciodata n-a avut, turcii il amagesc cu produsele lor, etc. … dar Dumnezeu

Recunoasteti ca in mijlocul deznadejdii, unica noastra speranta sta in acest mic cuvintel: dar Dumnezeu!!

Mai ales, in neputinta si deznadejdea conditiei pacatoase a omului, in lumina condamnarii lui vesnice pentru pacatele sale, … dar Dumnezeu l-a trimis pe Fiul Sau sa moara pe cruce si sa invie pentru mantuirea noastra!

Vreti sa mai auziti si alte „dar-uri” de-ale lui Dumnezeu?

Fapte 3
12 Petru, cand a vazut lucrul acesta, a luat cuvantul, si a zis norodului: ,,Barbati Israeliti, pentru ce va mirati de lucrul acesta? De ce va uitati cu ochii tinta la noi, ca si cum prin puterea noastra sau prin cucernicia noastra am fi facut pe omul acesta sa umble?
13 Dumnezeul lui Avraam, Isaac si Iacov, Dumnezeul parintilor nostri, a proslavit pe Robul Sau Isus, pe care voi L-ati dat in mana lui Pilat; si v-ati lepadat de El inaintea lui, macar ca el era de parere sa-I dea drumul.
14 Voi v-ati lepadat de Cel Sfant si Neprihanit, si ati cerut sa vi se daruiasca un ucigas.
15 Ati omorat pe Domnul vietii, pe care (DAR) Dumnezeu L-a inviat din morti; noi suntem martori ai Lui.

17 Si acum, fratilor, stiu ca din nestiinta ati facut asa, ca si mai marii vostri.
18 Dar Dumnezeu a implinit astfel ce vestise mai inainte prin gura tuturor proorocilor Lui: ca, adica, Hristosul Sau va patimi.

Fapte 10:40 Dar Dumnezeu L-a inviat a treia zi, si a ingaduit sa Se arate,
Fapte 13:30 Dar Dumnezeu L-a inviat din morti.
Romani 5:8 Dar Dumnezeu Isi arata dragostea fata de noi prin faptul ca, pe cand eram noi inca pacatosi, Hristos a murit pentru noi.

Esti vinovat si mort in pacatele tale, fara speranta de a intra in ceruri, ia aminte la aceasta fraza, DAR DUMNEZEU care este bogat in mila…

Efeseni 2:4-6 Dar Dumnezeu, care este bogat in indurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, macar ca eram morti in greselile noastre, ne-a adus la viata impreuna cu Hristos (prin har sunteti mantuiti). El ne-a inviat impreuna, si ne-a pus sa sedem impreuna in locurile ceresti, in Hristos Isus,

Care a fost evenimentul central al propovaduirii apostolilor? Care a fost secretul cresterii miraculoase a bisericii primare? Care a fost forta mobilizatoare a raspandirii Evangheliei pe intregul pamant? Raspunsul la toate aceste intrebari il reprezinta invierea lui Isus Hristos. „A inviat!” era strigatul victorios al primilor crestini care le-a dus mesajul pana la capatul pamantului.

Pana ce nu acceptam ceea ce Scriptura declara despre inviere, intreg mesajul crestin, practic, se dezintegreaza. Accentul din propovaduirea din vremea apostolilor a fost pus pe faptul ca intr-o dimineata linistita, intr-o gradina obscura, omul a invins cel mai temut dusman al sau, intunecatul inger al mortii. Cu multe veacuri in urma, Satana l-a invins intr-o gradina pe primul Adam iar victoria lui a inaugurat domnia pacatului si a mortii asupra omenirii. Dar, acum, la vremea potrivita a lui Dumnezeu si dupa planul Sau, cel de-al doilea Adam il infrunta pe Satana, tot intr-o gradina, si „moartea a fost inghitita in biruinta” (vezi, 1Corinteni 15:54).

Din nefericire, unii oameni au tratat invierea ca nefiind decat o alta doctrinao declaratie de credinta, ce trebuie acceptata ca atare si nu ca pe un temei logic si rational pentru o speranta personala. Insa pentru apostoli, a fost insasi baza sperantei lor in mijlocul suferintei si a unei puternice persecutii.

Primii crestini si-au bazat invatatura lor despre o inviere viitoare a celor morti pe realitatea invierii Mesiei Israelului, „parga (cea dintai roada) a celor adormiti” (1Corinteni 15:20,23). Asta este ceea ce ei spuneau: la fel cum Hristos a inviat, tot asa El ii va aduce pe toti oamenii la o viata fizica, sau asa cum se spune in continuare, „si dupa cum toti mor in Adam, tot asa, toti vor invia in Hristos” (1Corinteni 15:22).

Fara indoiala Crestinismul este un crez ce trebuie crezut, dar mai reprezinta si o viata ce trebuie traita. Separat de Mantuitor crezul devine o farsa paguboasa, iar viata o lupta disperata de a te ajuta singur. Crestinismul inseamna mai presus de toate o Persoana, iar Aceasta este Fiul lui Dumnezeu.

Din pacate, unii resping categoric invierea sau se indoiesc de ea. Deoarece invierea presupune miraculosul, ea sfideaza mintea rationala a omului. Cand Pavel a predicat-o, a fost batjocorit si ridiculizat de catre filozofii greci ai vremii (vezi, Fapte 17:32), iar intr-o imprejurare a fost facut nebun de catre un domnitor pagan (Fapte 26:24). De aceea, nici noi nu ar trebui sa ne miram daca cei din zilele noastre nu o cred. Invierea din morti a lui Hristos pare mai degraba sa creeze dificultati credintei decat sa o incurajeze, si este asa pentru ca reprezinta un eveniment absolut iesit din comun.

OBIECTII:
Mai sunt altii care pretind ca …

  • cineva a furat trupul
  • ucenicii au avut halucinatii
  • Isus nu a murit de fapt pe cruce, ci doar a lesinat
  • Femeile au mers la alt mormant (teoria mormantului confundat, gresit) (stim insa ca a fost ingropat intr-un cimitir particular, al lui Iosif din Arimatea; Nu aveau cum sa confunde mormantul! Invierea din morti a lui Hristos desfiinteaza reincarnarea ca si concept vrednic de luat in seama.

Pentru ca a inviat din morti, Isus nu poate fi nesocotit in ce ne pretinde!
Invierea din morti a lui Isus este piatra de incercare a Crestinismului, temelia pe care acesta sta. Fiindca Isus a inviat din morti, tot ceea ce El a zis este vrednic de crezare si mai ales, solicita ascultarea noastra.

Invierea este un fapt istoric dovedit si demonstrat prin dovezi incontestabile. Daca este asa sa ne intrebam ce implicatii are pentru noi astazi?

El ne forteaza sa decidem ce facem cu acest Hristos. El ne-a poruncit sa-l urmam, ne-a poruncit sa ne lasam de pacate, sa-l iubim si sa-l slujim pe semenul nostru, iar invierea Sa din morti arata ca are dreptul sa ne ceara asa ceva. Ce facem? Daca era un altul care murea si putrezea, mai treaca mearga, puteam ignora poruncile lui. Dar, Isus a inviat din morti si e viu acum, de aceea, nu-l putem nesocoti! Cine o face o face pe riscul lui etern.

Avem marturia vietilor schimbate ale ucenicilor, marturia dusmanilor lui Isus (ce au nascocit de-a lungul vremurilor tot felul de teorii alternativ-conspirative la invierea Lui), avem marturiile documentare ale evangheliilor si ale intreg Noului Testament, ale istoriei seculare, ajungand sa fim pusi astazi fata-n fata cu obligatia de a ne decide asupra lui Hristos :

„Il vom asculta, urma, sluji, vom trai si vom muri pentru El, sau prin tactica strutului vom baga capul in nisip si vom pretinde ca n-am auzit nimic, ca sa nu fim coplesiti de multimea dovezilor si de realitatea prezentei Lui vii?”

O asemenea sfidare fatisa a realitatii nu se lasa nepedepsita!

Invierea din morti a lui Isus Hristos a constituit parte principala a mesajului propovaduirii primilor crestini.

Fapte 4:2 foarte necajiti ca invatau pe norod, si vesteau in Isus invierea din morti.
Fapte 17:18 Unii din filosofii epicurieni si stoici au intrat in vorba cu el. Si unii ziceau: ,,Ce vrea sa spuna palavragiul acesta?” Altii, cand l-au auzit ca vesteste pe Isus si invierea, ziceau: ,,Pare ca vesteste niste dumnezei straini.”
Fapte 23:6 Pavel, ca unul care stia ca o parte din adunare erau Saduchei, iar alta Farisei, a strigat in plin Sobor: ,,Fratilor, eu sunt Fariseu, fiu de Fariseu; din pricina nadejdii in invierea mortilor sunt dat in judecata.”
Fapte 24:11-15 Nu sunt mai mult de douasprezece zile, – te poti incredinta de lucrul acesta – de cand m-am suit sa ma inchin la Ierusalim. Nu m-au gasit nici in Templu, nici in sinagogi, nici in cetate, stand de vorba cu cineva, sau facand rascoala de norod. Asa ca n-ar putea dovedi lucrurile de care ma parasc acuma. Iti marturisesc ca slujesc Dumnezeului parintilor mei dupa Calea, pe care ei o numesc partida; eu cred tot ce este scris in Lege si in Prooroci, si am in Dumnezeu nadejdea aceasta, pe care o au si ei insisi, ca va fi o inviere a celor drepti si a celor nedrepti.

Sa luam sistematic pe rand ce a insemnat moartea Lui. Ce inseamna pentru mine astazi ca Hristos a inviat si este viu?

  1. Dovedeste Dumnezeirea lui Hristos:

Ioan 10:17-18 Tatal Ma iubeste, pentru ca Imi dau viata, ca iarasi s-o iau. Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere s-o dau, si am putere s-o iau iarasi: aceasta este porunca, pe care am primit-o de la Tatal Meu.”

Cel mai practic test la care il poti supune pe un impostor care pretinde ca este un dumnezeu, chiar Mesia, este intai sa-l ucizi pentru blasfemie si apoi sa vezi, daca revine din morti. Daca o face atunci, nu este vinovat de blasfemie, insa tu esti vinovat de ucidere si ai o problema cu acest dumnezeu, pe care trebuie sa o rezolvi!

Faptul ca Isus a spus ca are puterea sa-si dea viata si apoi sa si-o ia inapoi, demonstreaza concret ca este Dumnezeu. Un om mort nu are puterea de a se invia singur. Doar Dumnezeu poate invia mortii, iar Isus a demonstrat aceasta putere asupra trupului Sau inviindu-l din morti.

1 Pavel, rob al lui Isus Hristos, chemat sa fie apostol, pus deoparte ca sa vesteasca Evanghelia lui Dumnezeu,
2 pe care o fagaduise mai inainte prin proorocii Sai in Sfintele Scripturi.
3 Ea priveste pe Fiul Sau, nascut din samanta lui David, in ce priveste trupul,

Romani 1:4 ..iar in ce priveste duhul sfinteniei dovedit cu putere ca este Fiul lui Dumnezeu, prin invierea mortilor; adica pe Isus Hristos, Domnul nostru.

In privinta naturii Sale spirituale de Dumnezeu, Isus Hristos a fost confirmat / dovedit cu putere prin evenimentul invierii din morti. Invierea Sa a fost primul pas spre recapatarea de catre Isus a slavei pe care o avea la Tatal inainte de intemeierea lumii (Ioan 17:5 „Si acum, Tata, proslaveste-Ma la Tine insuti cu slava, pe care o aveam la Tine, inainte de a fi lumea.”) si pe care a ascuns-o la intrupare.

Prin invierea Lui, nu doar ca a fost dovedit ca Dumnezeu dar si ca este investit cu putere sa mantuiasca. Este ceea ce Petru subliniaza in predica lui din ziua Cincizecimii:

Fapte 2:36 Sa stie bine dar, toata casa lui Israel, ca Dumnezeu a facut Domn si Hristos pe acest Isus, pe care L-ati rastignit voi.”

Nu inseamna ca inainte de intrupare si inviere Hristos n-ar fi fost Domn si Mantuitor, ci subliniaza ca odata cu acel eveniment aceste titluri ale Sale au devenit cunoscute si sunt prezentate in toata gloria lor.

Aceasta „dovedire” a lui Isus ca este Fiul lui Dumnezeu (ca are deci natura Tatalui) a fost urmata de inaltarea lui la cer, de asezarea la dreapta Tatalui si de revarsarea Duhului Sfant. Este ceea ce-l separa pe Isus de orice pretins fiu al lui Dumnezeu al altor religii. Si anume, invierea din morti. Ea l-a confirmat fara putinta de tagada ca este Dumnezeu Fiul!

Adaptare dupa William Barclay – „Daca Isus ar fi trait doar o viata frumoasa si ar fi murit o moarte eroica, ar fi ramas un anonim. Putea intr-adevar sa fie pus alaturi de alti oameni mari si alti eroi umani, dar n-ar fi fost decat unul dintr-un lung sir de astfel de personaje. In schimb, unicitatea Sa este garantata pe veci de minunea invierii din morti, atestata istoric fara dubiu. Daca acestia au murit si au disparut dintre noi lasand in urma lor doar amintire, fiindca a inviat din morti Isus Hristos poate fi inca o prezenta vie, ne poate da viata si putere acum.”

  1. Invierea din morti a lui Isus demonstreaza ca El merita inchinarea noastra ca Dumnezeu:

Ioan 20:26-28 Dupa opt zile, ucenicii lui Isus erau iarasi in casa; si era si Toma impreuna cu ei. Pe cand erau usile incuiate, a venit Isus, a statut in mijloc, si le-a zis: ,,Pace voua!” Apoi a zis lui Toma: ,,Adu-ti degetul incoace, si uita-te la mainile Mele; si adu-ti mana, si pune-o in coasta Mea; si nu fi necredincios, ci credincios.” Drept raspuns, Toma I-a zis: ,,Domnul meu si Dumnezeul meu!”

Invierea lui Isus nu este o comemorare, ci sarbatoarea unei prezente vii!

  1. Viata dupa moarte? Isus a spus, „Eu sunt invierea si viata.Cine crede in Mine, chiar daca ar fi murit, va trai. Si oricine traieste, si crede in Mine, nu va muri niciodata(Ioan 11:25-26) — „moartea a murit cand Hristos a inviat”

Romani 8:10-12 Si daca Hristos este in voi, trupul vostru, da, este supus mortii, din pricina pacatului; dar duhul vostru este viu, din pricina neprihanirii. Si daca Duhul Celui ce a inviat pe Isus dintre cei morti locuieste in voi, Cel ce a inviat pe Hristos Isus din morti, va invia si trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Sau, care locuieste in voi. Asa dar, fratilor, noi nu mai datoram nimic firii pamantesti, ca sa traim dupa indemnurile ei.

Ioan 6:39 Si voia Celui ce M-a trimis, este sa nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci sa-l inviez in ziua de apoi.

1Tesaloniceni 4:14 Caci daca credem ca Isus a murit si a inviat, credem si ca Dumnezeu va aduce inapoi impreuna cu Isus pe cei ce au adormit in El.

Cei pacatosi (deci, care au ramas in pacatele lor si nu au vrut sa vina la Hristos), vor invia, dar nu in Hristos, ci vor fi inviati de catre El!
Oamenii investesc multi bani in „locurile de veci”… intotdeauna denumirea aceasta m-a intrigat pentru ca nu-s pe veci:

Ioan 5:28-29 Nu va mirati de lucrul acesta; pentru ca vine ceasul cand toti cei din morminte vor auzi glasul Lui, si vor iesi afara din ele. Cei ce au facut binele, vor invia pentru viata; iar cei ce au facut raul, vor invia pentru judecata.

„Inainte de invierea Lui, vesnicia se gasea la apus, insa dupa invierea lui Hristos, ea a rasarit si domina orizontul.” (Augustus H.Strong)

Vreti sa va revedeti cu cei dragi si sa nu mai existe despartire deloc?
De revazut ii veti revedea la inviere, dar daca veti ramanea pe vesnicie alaturi in prezenta lui Dumnezeu, ei trebuie sa asculte Evanghelia si sa se pocaiasca de pacatele lor.

Iov 19:25-27 Dar stiu ca Rascumparatorul meu este viu, si ca se va ridica la urma pe pamant. Chiar daca mi se va nimici pielea, si chiar daca nu voi mai avea carne, voi vedea totusi pe Dumnezeu. Il voi vedea si-mi va fi binevoitor; ochii mei Il vor vedea, si nu ai altuia. Sufletul meu tanjeste de dorul acesta inauntrul meu.

1Tesaloniceni 4:13-14, 18 Nu voim, fratilor, sa fiti in necunostinta despre cei ce au adormit, ca sa nu va intristati ca ceilalti, cari n-au nadejde. Caci daca credem ca Isus a murit si a inviat, credem si ca Dumnezeu va aduce inapoi impreuna cu Isus pe cei ce au adormit in El…. Mangaiati-va dar unii pe altii cu aceste cuvinte.

Natura ne arata prin anotimpurile ei si prin procesele ei ca totul are un nou inceput. Cum sa nu aiba existentele noastre?

  1. Valideaza mesajul crestin:

1Cor.15:15 Ba inca noi suntem descoperiti si ca martori mincinosi ai lui Dumnezeu; fiindca, am marturisit despre Dumnezeu ca El a inviat pe Hristos, cand nu L-a inviat, daca este adevarat ca mortii nu invie.

„Nu evangheliile explica invierea din morti a lui Hristos, ci aceasta (invierea) le explica” (John S. Whale)

  1. Invierea lui Hristos garanteaza judecata lui Dumnezeu– Pavel n-a avut nimic altceva sa le spuna batjocoritorilor decat ceea ce si ei aflasera si stiau deja bine:ca Isus inviase!

Fapte 17:31 pentru ca a randuit o zi, in care va judeca lumea dupa dreptate, prin Omul, pe care L-a randuit pentru aceasta si despre care a dat tuturor oamenilor o dovada netagaduita prin faptul ca L-a inviat din morti…”

  1. Mantuirea din pacat:

Romani 10:9 Daca marturisesti deci cu gura ta pe Isus ca Domn, si daca crezi in inima ta ca Dumnezeu L-a inviat din morti, vei fi mantuit.

„Daca Hristos n-a inviat, consecinta inspaimantatoare nu este ca moartea inseamna sfarsitul, ci ca noi ne gasim inca in pacatele noastre.” (G.A. Studdert Kennedy)

  1. Indreptatire inaintea lui Dumnezeu si mijlocire in favoarea noastra:

Romani 4:23-25 Dar nu numai pentru el este scris ca ,,i-a fost socotita ca neprihanire”; ci este scris si pentru noi, carora de asemenea ne va fi socotita, noua celor ce credem in Cel ce a inviat din morti pe Isus Hristos, Domnul nostru, care a fost dat din pricina faradelegilor noastre, si a inviat din pricina ca am fost socotiti neprihaniti.

Romani 8:31-34 Deci, ce vom zice noi in fata tuturor acestor lucruri? Daca Dumnezeu este pentru noi, cine va fi impotriva noastra? El, care n-a crutat nici chiar pe Fiul Sau, ci L-a dat pentru noi toti, cum nu ne va da fara plata, impreuna cu El, toate lucrurile? Cine va ridica para impotriva alesilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Acela, care-i socoteste neprihaniti! Cine-i va osandi? Hristos a murit! Ba mai mult, El a si inviat, sta la dreapta lui Dumnezeu, si mijloceste pentru noi!

1Corinteni 15:17 Si daca n-a inviat Hristos, credinta voastra este zadarnica, voi sunteti inca in pacatele voastre…

  1. Bucurie: o perspectiva cu adevarat optimista asupra vietii (optimismul este intemeiat de asta data!)

Matei 28:8-10 Ele au plecat repede de la mormant, cu frica si cu mare bucurie, si au alergat sa dea de veste ucenicilor Lui. Dar iata ca le-a intampinat Isus, si le-a zis: ,,Bucurati-va!” Ele s-au apropiat sa-I cuprinda picioarele, si I s-au inchinat. Atunci Isus le-a zis: ,,Nu va temeti; duceti-va de spuneti fratilor Mei sa mearga in Galilea: acolo Ma vor vedea.”

Cu adevarat, omul are motiv sa se bucure de acum inainte. Daca-l cunoaste pe Cel ce este invierea si viata. Acestea au fost primele cuvinte ale lui Isus dupa agonizantele ore de pe cruce si dupa tacerea mormantului pecetluit: BUCURATI-VA!

  1. Un ajutor nemaipomenit la vreme de nevoie (pentru ca El este viu! ):

2 Timotei 2:8 „Adu-ti aminte de Domnul Isus Hristos, din samanta lui David, inviat din morti, dupa Evanghelia mea…”

Timotei era un timid!
Datorita acestui eveniment, apostolii au devenit in decurs de o luna din lasi, niste eroi, martiri si marturisitori ai Evangheliei. Cine si-ar da viata pentru o minciuna? Pentru o iluzie, pentru o conspiratie? Ce avantaje le-ar fi adus ucenicilor aceasta conspiratie? Dupa cum am auzit, cu exceptia lui Ioan, toti ucenicii au murit ingrozitoare morti de martiri.

  1. Cel mai mare motiv pentru actiune si curaj.

Invierea a schimbat-o pe Maria dintr-o bocitoare intr-o marturisitoare. L-a schimbat pe Toma dintr-un sceptic, intr-un credincios. L-a schimbat pe Petru dintr-un las, intr-un predicator. L-a schimbat pe Saul dintr-un prigonitor, intr-un misionar. Primii crestini l-au predicat pe Isus si invierea Sa din morti oriunde s-au dus. In aceea zi, unii au batjocorit acest mesaj, au amanat sa-i raspunda, iar altii l-au crezut. Pentru aceia care l-au crezut, invierea a devenit o experienta de viata, le-a adus pace unor suflete impovarate de vina sangelui nevinovat varsat. Asta este ceea ce ne aduce invierea lui Hristos. Daca crezi in ea si consideri toate implicatiile pe care le are pentru viata ta, aceasta nu va mai fi niciodata aceeasi! O va pune intr-o perspectiva complet diferita.

  1. Ea explica intreg mesajul crestin. Este ceea ce-i da sens! Face Crestinismul sa fie o religie practicabila.

Invierea lui Hristos face ca toata gama de invataturi crestine sa fie valabile si aplicabile! Auziti? Aplicabile! Da, chiar ca legea lui Moise sa se poata implini in spiritul invataturilor ei! (vezi, Rom.8:3)
Face ca toate adevarurile Bibliei sa devina accesibile si practicabile. Dar pentru asta, omul trebuie sa intre in legatura cu Hristos. Trebuie sa i se supuna domniei Sale invizibile, cu toate acestea reale si prezente.

Nu este ceea ce l-am auzit pe Pavel afirmand mai sus? Daca Hristos n-a inviat, credinta noastra este inutila, este o pierdere de vreme, o gluma amara!

Exista multe aspecte ale credintei crestine care sunt admirabile si sunt apreciate de multi dintre cei ce nu sunt crestini. Am auzit de musulmani care in America isi dau copii la scoli si licee crestine pentru ca acestea au un standard moral superior. Ideea ca Dumnezeu este dragoste, este foarte binevenita in lumea noastra cruda. Ea nu este prezenta nici in natura, si nici in istorie. Ea este sustinuta doar de Biblie. Multi admira si apreciaza aceasta idee, fara ca ei insisi sa frecventeze o biserica crestina. Apoi, mai este si ideea ca intre oameni nu mai exista nici un fel de discriminari de la venirea lui Hristos, din nou, este o idee foarte apreciata si dorita in zilele noastre. Ideea iertarii de pacate si a curatirii de vina, a slujirii si iubirii aproapelui ca pe sine, toate acestea sunt admirate si apreciate.

Daca iti spun ca „Hristos a inviat!”, conform obiceiului imi vei raspunde cu gura ta, „Adevarat ca a inviat!” Dar in inima ta poate ca te intrebi, „si la ce imi ajuta ca El a inviat?” Daca sunteti sinceri, veti recunoaste ca este exact ceea ce simtiti in realitate. „La ce-mi foloseste mie ca a inviat El? Chiar daca a facut-o, nu-mi va ajuta la nimic. Nu-mi pune mancarea pe masa, nu-mi toarna bani in punga…etc.! Ba in plus, de marti ma voi duce la munca, asa cum am facut-o intotdeauna. Voi face aceleasi lucruri pe care le-am facut intotdeauna. Ca El a inviat, sau nu, nu are nici o legatura cu problemele si dilemele vietii mele de acum!”

In acest caz, fiindca Isus Hristos a inviat din morti se schimba complet situatia.

Ei bine in acest caz, faptul ca El a inviat din morti nu este doar un crez al crestinilor adunati aici sau aiurea! Este un eveniment istoric amplu demonstrat de-a lungul veacurilor. Este evenimentul centralal intregii existente umane. Invierea este evenimentul care-l schimba pe om asa cum n-a fost si cum nu-si poate inchipui ca poate deveni. De invierea Lui depinde totul. Viata ta si moartea ta. Destinul si vesnicia ta. Nimeni nu mai poate trai la fel dupa ce intr-adevar se confrunta cu acest eveniment. Nu exista nimic mai important in toata istoria omenirii.

Sugerez ca invierea lui Hristos este exact ceea ce da substanta acestor „idei” care intr-adevar iti pot schimba viata! Este ceea ce „pune carne pe scheletul” acestor idei minunate ale Crestinismului. Daca spun ca toate acestea sunt inutile, daca nu chiar impracticabile, tresare cineva? Dar daca spun ca Isus Hristos a inviat si este astazi viu si ca doar prin puterea Lui toate acestea pot fi reale pentru noi, tresare cineva? Are sens acum?

Invierea lui Hristos este exact ceea ce te poate transforma dintr-un crestin nominal, unul care doar se numeste cu numele, intr-unul practicant, autentic. Este ceea ce face Crestinismul sa fie mai mult decat propunerea de a face bineIl face sa devina insasi calea prin care se poate face „binele”.

Crestinismul este confirmat sau infirmat de invierea lui Hristos

Daca invierea lui Isus nu ar fi avut loc, nici unul dintre conceptele de baza ale Crestinismului, care-l fac atat de atragator, nu ar fi avut sens si nu ar fi fost aplicabil. Dati-mi voie sa spun ca in ciuda recunoasterii acestor concepte ca fiind necesare vietii, separat de Hristos, omul nu poate sa le puna in aplicare cu consecventa si sa traiasca dupa ele. Poate parea atragator sa-i iubesti pe dusmanii tai, dar este imposibil fara sa ai puterea de dupa inviere a lui Hristos.
Nici a fi impaciuitor, nici a fi sarac in duhul, nici a face bine si nici a-i hrani pe cei nevoiasi nu ar fi posibil daca Hristos n-ar fi inviat! Toate preceptele bune, n-ar fi ramas decat la nivelul intentiilor laudabile — dar inutile!

„Aceeasi putere care l-a adus inapoi din morti pe Hristos este prezenta si activa in cei ce-i apartin acum lui Hristos. Invierea este evenimentul ce continua (opereaza) neintrerupt” (Leon Morris)

Ai probleme cu un anume pacat, cu mai multe, chiar? Nu stii ca ai aceasta putere la dispozitie. Invierea din morti a lui Isus inseamna ca tu de fapt poti ajunge sa traiesti o viata sfanta si placuta lui Dumnezeu.

Pentru ce cautati intre morti pe Cel ce este viu? Oamenii il cauta pe Dumnezeu la biserica, pe campul de misiune, prin biserici — „turism spiritual”.

Ce misiune avem pentru ca Isus a inviat din morti!
In dimineata invierii s-a declansat cea mai mare operatiune (misiune) din istoria omenirii. Aceea de transmitere a mesajului mantuirii disponibile la Cel ce este viu pentru orice veac. Aceasta operatiune se afla in desfasurare si-n zilele noastre. Esti implicat in ea, sau nu? Aceasta nu se va incheia pana ce Isus nu se intoarce a doua oara.

Aceasta este obligatia noastra morala. Este stimulentul misionar esential!
Daca nu esti implicat in a te ruga pentru cei pierduti, a-i evangheliza, a le sluji, atunci nu consideri vestea invierii Sale destul de vrednica pentru sacrificiul tau, plus, faci ca vestea ei sa ramana necunoscuta celor ce au cea mai mare nevoie de ea! Este ca si cum ai sigila din nou mormantul lui Hristos, chiar, ii ingropi pe cei nemantuiti impreuna cu El!!

LENIN
V-ati intrebat vreodata de ce comunistii rusi au pastrat in mausoleu ramasitele pamantesti ale lui Lenin Nu cumva sa permanentizeze ceva ce credeau despre liderul lor, dar moartea lui i-a impiedicat?

Astfel, se pare ca despre Lenin s-au facut urmatoarele afirmatii care au fost gravate pe sicriul de cristal in care era depus in Piata Rosie din Moscova:

„El a fost cel mai mare lider al popoarelor si al neamurilor, din toate timpurile. A fost conducatorul unei noi omeniri. A unei lumi noi. El a fost Salvatorul lumii!”

Observati cum toate acestea se gasesc la timpul trecut pentru Lenin. In puternic contrast, vin cuvintele lui Hristos care a spus:

Apoc.1:18 …Am fost mort, si iata ca sunt viu in vecii vecilor. Eu tin cheile mortii si ale Locuintei mortilor.

Pentru Isus Hristos aceste lucruri sunt spuse la timpul prezent si vor rasuna neintrerupt in vesnicii.

Realitati de dupa inviere –Samuel Medley
El traieste triumfator asupra mormantului.
El traieste sa mantuiasca vesnic.
El traieste glorificat si inaltat in ceruri.
El traieste sa-mi hraneasca sufletul infometat.
El traieste sa ajute la vreme de nevoie.

  

Învierea lui Lazăr sau Pentru EL toţi sunt vii, Ioan 11.20-28, Luca 20.38

Învierea lui Lazăr, Ioan 11
Învierea lui Lazăr, Evanghelia după Ioan 11

Numai privind viaţa cu ochii Lui Dumnezeu (gândind ca EL), poţi să realizezi că orice lucru rău … îţi face bine !

Chiar şi decesul !

Un mesaj de mângâiere, (de folos la înmormântări), din Învierea lui Lazăr

Text : Evanghelia după Ioan 11 : 20 -28

Când a auzit Marta că vine Isus, I-a ieşit înainte ; iar Maria şedea în casă. Marta a zis lui Isus : „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu ! Dar şi acum, ştiu că orice vei cere de la Dumnezeu Îţi va da Dumnezeu.”

Isus i-a zis: „Fratele tău va învia.” „Ştiu”, I-a răspuns Marta, „că va învia la înviere, în ziua de apoi.” Isus i-a zis : „Eu sunt Învierea şi Viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta ?”

„Da, Doamne”, I-a zis ea, „cred că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vină în lume.” După ce a spus aceste vorbe, s-a dus şi a chemat în taină pe sora sa Maria şi i-a zis : „A venit Învăţătorul şi te cheamă”.


Numai privind viaţa cu ochii Lui poţi să realizezi că şi un lucru rău îţi poate face bine !

Dacă voieşti tot ce se întâmplă, se întâmplă numai ce voieşti. Supunându-te de bunăvoie celor mai grele încercări, acestea devin mai uşoare”. (Richard Wurmbrand)


Din întâmplarea descrisă de apostolul Ioan putem vedea cum au gândit contemporanii Domnului Isus şi cum a văzut El, (exact aceeaşi situaţie). Întrebarea este :

Cum văd eu necazul, acele momente în care El mi se pare a fi la capătul lumii ?


I. Gândirea omenească (cum au gândit contemporanii Domnului Isus, atunci când au avut probleme) ?

1. Rugăciunea a fost soluţia lor pentru ieşirea din problema pe care nu o puteau rezolva :

Un oarecare Lazăr din Betania, satul Mariei şi al Martei, sora ei, era bolnav. – Maria era aceea care a uns pe Domnul cu mir şi I-a şters picioarele cu părul ei, şi Lazăr cel bolnav era fratele ei. – Surorile au trimis la Isus să-I spună : „Doamne, iată că acela pe care-l iubeşti este bolnav”. (Evanghelia după Ioan 11 : 1 – 3)

2. Aşteptarea nu le-a fost împlinită. Domnul Isus nu a făcut ceea ce credeau (îşi doreau) surorile !

Dar Isus, când a auzit vestea aceasta, a zis : „Boala aceasta nu este spre moarte, ci spre slava lui Dumnezeu, pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie proslăvit prin ea.” Şi Isus iubea pe Marta şi pe sora ei şi pe Lazăr.

Deci când a auzit că Lazăr este bolnav, a mai zăbovit două zile în locul în care era ; şi în urmă a zis ucenicilor : „Haidem să ne întoarcem în Iudeea”. (Evanghelia după Ioan 11 : 4 – 7)

3. Reproşul făcut Domnului Isus, a fost mijlocul folosit de către ambele surori pentru înăbuşirea nădufului interior !

Marta a zis lui Isus : „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu !”. (Evanghelia după Ioan 11 : 21)

Maria, când a ajuns unde era Isus şi L-a văzut, s-a aruncat la picioarele Lui şi I-a zis : „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu”. (Evanghelia după Ioan 11 : 32)

Adică : „Dacă Mă ascultai, nu se ajungea la deces ! Dacă ai fi venit la timp, imediat după ce Te-am chemat ! Acum este prea târziu !”

În general, tot aşa procedează şi azi cei ce-I sunt credincioşi Lui Dumnezeu ! ÎL roagă, iar dacă Dumnezeu nu face cum vor ei, sunt dezamăgiţi !


II. Gândirea Divină

După aceste vorbe, le-a zis : „Lazăr, prietenul nostru, doarme ; dar Mă duc să-l trezesc din somn.” Ucenicii I-au zis : „Doamne, dacă doarme, are să se facă bine.”

Isus vorbise despre moartea lui, dar ei credeau că vorbeşte despre odihna căpătată prin somn. Atunci Isus le-a spus pe faţă :

„Lazăr a murit. Şi mă bucur că n-am fost acolo, pentru voi, ca să credeţi. Dar acum, haidem să mergem la el”. (Evanghelia după Ioan 11 : 11 – 15)

Cum vede Dumnezeu aceeaşi întâmplare (aceleaşi lucruri) ?

1. Nu e moarte, ci somn. Cuvântul cimitir înseamnă : dormitor !

Şi am auzit un glas din cer care zicea : „Scrie : Ferice de acum încolo de morţii care mor în Domnul !” „Da”, zice Duhul, „ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează !” (Apocalipsa 14 : 13)

2. Necazul este un prilej ca Isus să-ţi vină / fie … mai aproape. Suferinţa te apropie de Isus.

Atunci Isus le-a spus pe faţă : „Lazăr a murit. Şi mă bucur că n-am fost acolo, pentru voi, ca să credeţi. Dar acum, haidem să mergem la el”. (Evanghelia după Ioan 11 : 14 – 15) „Dar Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii, căci pentru El toţi sunt vii”. (Evanghelia după Luca 20 : 38)

Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mângâieri, care ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz ! Căci, după cum avem parte din belşug de suferinţele lui Hristos, tot aşa, prin Hristos avem parte din belşug şi de mângâiere”. (II Corinteni 1 : 3 – 5)

3. În încercări ai parte de intervenţiile Divine, de minuni, de promisiuni împlinite !

Isus i-a zis : „Fratele tău va învia.” … Şi mortul a ieşit cu mâinile şi picioarele legate cu fâşii de pânză şi cu faţa înfăşurată cu un ştergar. Isus le-a zis : „Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă”. (Evanghelia după Ioan 11 : 23, 44)


III. Cum gândesc eu ? Ca Isus (ca Dumnezeu) sau ca Marta şi Maria (ca omul de pe pământ) ?

1. Depinde de locul în care mă aflu (din punct de vedere spiritual) ! Dacă sunt mântuit, sau sunt încă nemântuit ?!

„ … filozofii, în majoritatea lor, au puncte de vedere individuale de la care privesc realitatea. Dar orice punct de vedere este un punct de orbire: el ne împiedică să mai considerăm valabile celelalte puncte de vedere.

Dintr-un anumit punct de vedere, camera în care scriu nu are uşă. Mă întorc împrejur. Acum văd uşa, însă încăperea nu are fereastră. Mă uit în sus. Din acest punct de vedere, odaia nu are podea. Privesc în jos, ea nu are tavan.

Numai eliminând puncte de vedere, putem căpăta o intuiţie a întregii realităţi. Idealul unui creştin este să devină “sfânt”, un cuvânt care în engleză derivă de la “întreg”, în rusă, cuvântul “sfânt” (sviatoi) sugerează ideea luminozităţii.

Acelaşi lucru este adevărat şi pentru limbile germanice. A fi sfânt înseamnă a abandona puncte de vedere”. (Umpleţi vidul, de Richard Wurmbrand, p. 19 – 20)

2. Pot vedea viaţa cu ochii Lui Dumnezeu, doar fiind mântuit. Ce să fac pentru a fi mântuit ?

După ce au auzit aceste cuvinte, ei au rămas străpunşi în inimă şi au zis lui Petru şi celorlalţi apostoli : „Fraţilor, ce să facem ?” „Pocăiţi-vă”, le-a zis Petru, „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre ; apoi veţi primi darul Sfântului Duh”. (Faptele Apostolilor 2: 37 – 38)

Ce să fac ? Să mă plec pe genunchi şi să vorbesc cu Isus, exact cum aş vorbi cu cineva apropiat mie : „Doamne Isuse, vino în viaţa mea !”. Din acel moment, totul va fi altfel. Omul care L-a primit pe Isus în viaţa lui poate spune exact ca apostolul Pavel :

Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc … dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine”. (Galateni 2 : 20)

Din momentul în care Hristos trăieşte în mine, voi vedea o întâmplare neplăcută, exact cum o vedea şi Isus, nu cum vedeau acelaşi fapt, cele două surori (decesul fratelui lor)!

3. Creştinul ştie că toate lucrurile care i se întâmplă, îi fac bine … chiar dacă pentru un timp nu înţelege cum !

De altă parte, ştim [lit. cunoaştemcă toate lucrurile [gr. panta, lit. “toate”, cuvântul lucrurile este subînţeles] lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său”. (Romani 8 : 28)

Noi ştim că în viaţa de zi cu zi, oamenii lucrează, nu lucrurile şi totuşi, apostolul Pavel scrie că în viaţa creştinilor până şi : „lucrurile lucrează împreună” !

  • New International Version : „Și noi știm că în toate lucrurile Dumnezeu lucrează pentru binele celor care îl iubesc, care au fost chemați după planul Său”.
  • Traducerea Emil Pascal : „Noi ştim că în toate Dumnezeu conlucrează spre binele celor ce-l iubesc, celor chemaţi potrivit planului Său”.

Isaia 38.14-20, Valoarea suferinţelor

Ochii-mi priveau topiţi spre cer : „Doamne, sunt în necaz, ajută-mă !” Ce să mai spun ? El mi-a răspuns şi m-a ascultat. Acum voi umbla smerit până la capătul anilor mei, după ce am fost întristat astfel.

  • Doamne, prin îndurarea Ta se bucură omul de viaţă, prin ea mai am şi eu suflare, căci
  • Tu mă faci sănătos şi îmi dai iarăşi viaţa. Iată, chiar suferinţele mele erau spre mântuirea mea ;
  • Tu ai găsit plăcere să-mi scoţi sufletul din groapa putrezirii. Căci ai aruncat înapoia Ta toate păcatele mele ! 

Căci nu Locuinţa morţilor Te laudă, nu moartea Te măreşte, şi cei ce s-au coborât în groapă nu mai nădăjduiesc în credincioşia Ta. Ci cel viu, da, cel viu Te laudă, ca mine astăzi. 

Tatăl face cunoscut copiilor săi credincioşia Ta. Domnul m-a mântuit ! De aceea, în toate zilele vieţii noastre vom suna din corzile instrumentelor noastre în Casa Domnului”. (Isaia 38 : 14 – 20)


Omul este comparat cu o operă de artă (capodoperă, a se vedea Efeseni 2 : 10 „Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele”). În blocul de piatră care este omul vechi, Dumnezeu Îşi ciopleşte chipul Lui : Isus.

De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său.

Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie Cel întâi născut dintre mai mulţi fraţi”. (Romani 2 : 28 – 29)


De ce unelte se foloseşte Dumnezeu pentru transformarea (modelarea) noastră ?


1. Îndurarea

Doamne, prin îndurarea Ta se bucură omul de viaţă, prin ea mai am şi eu suflare”. (Isaia 38 : 16)

Cum se îndură un tată de copiii lui, aşa Se îndură Domnul de cei ce se tem de El”. (Psalmul 103 : 13)

Căci Domnul nu leapădă pentru totdeauna. Ci, când mâhneşte pe cineva, Se îndură iarăşi de el, după îndurarea Lui cea mare : căci El nu necăjeşte cu plăcere, nici nu mâhneşte bucuros pe copiii oamenilor”. (Plângerile lui Ieremia 3 : 31 – 33)

Sinonime pentru îndurare sunt : „iertare, indulgență, îngăduință, milostivire … ”. (Dex)


2. Suferinţa fizică (de exemplu boala)

Tu mă faci sănătos şi îmi dai iarăşi viaţa. Iată, chiar suferinţele mele erau spre mântuirea mea”. (Isaia 38 : 16 – 17)

[Sinonime pentru suferinţă : „greutate, încercare, necaz, nevoie, vicisitudine ”. Dex]

În alte traduceri scrie :

  • Cu siguranță a fost în beneficiul meu că am suferit o astfel de suferință [frică cu sensul de nelinişte]”. (New International Version)
  • Da, această durere a fost bună pentru mine, pentru că m-ai salvat de la moarte și mi-ai iertat toate păcatele”. (New Living Translation)
  • Iată, pentru binele meu am avut o mare amărăciune … ”. (English Standard Version)
  • „ … tristețea pe care am experimentat-o a fost pentru beneficiul meu … ”. (NET Bible)
  • Acum experiența mea amară se transformă în pace … ”. (GOD’S WORD® Translation)
  • Iată, pentru pacea mea am avut o mare amărăciune … ”. (JPS Tanakh 1917)

Ce rol are  întristarea ?

Eclesiastul 7 : 3 „Mai bună este întristarea decât râsul ; căci, prin întristarea feţei, inima se face mai bună”.

II Corinteni 7 : 9 – 11 „ … întristarea voastră v-a adus la pocăinţă. Căci aţi fost întristaţi după voia lui Dumnezeu, ca să n-aveţi nicio pagubă din partea noastră.

În adevăr, când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mântuire şi de care cineva nu se căieşte niciodată ; pe când întristarea lumii aduce moartea.Căci uite, tocmai întristarea aceasta a voastră, după voia lui Dumnezeu,

  • ce frământare a trezit în voi ! Şi
  • ce cuvinte de dezvinovăţire !
  • Ce mânie !
  • Ce frică !
  • Ce dorinţă aprinsă !
  • Ce râvnă !
  • Ce pedeapsă ! În toate, voi aţi arătat că sunteţi curaţi în privinţa aceasta”.

Romani 8 : 28 „De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său”. (Contează însă foarte mult ce înţeleg prin bine) !


3. Dragostea

Tu ai găsit plăcere să-mi scoţi sufletul din groapa putrezirii. Căci ai aruncat înapoia Ta toate păcatele mele !” (Isaia 38 : 17)

[Conform Dex, a-ţi plăcea de cineva înseamnă : „A simți dragoste sau simpatie pentru …”, persoana respectivă].

  • Matei 3 : 17 „Şi din ceruri s-a auzit un glas care zicea : „Acesta este Fiul Meu preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea”.
  • Matei 12 : 18 „Iată Robul Meu pe care L-am ales, Preaiubitul Meu, în care sufletul Meu îşi găseşte plăcerea. Voi pune Duhul Meu peste El, şi va vesti Neamurilor judecata”.
  • Matei 17 : 5 „Pe când vorbea el încă, iată că i-a acoperit un nor luminos cu umbra lui. Şi din nor s-a auzit un glas care zicea : „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea Mea : de El să ascultaţi !

Toate acestea pot fi rezumate prin Romani 2 : 4, unde apostolul Pavel a scris că :

„ … bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă ?

Pilda negustorului căutător de perle de mare preţ (II), Matei 13.45-46

În Evanghelia după Matei în capitolul 13 sunt scrise şapte pilde. Nu toate au şi tâlcuirea … Pilda negustorului poate fi sintetizată astfel : „Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu un negustor [Isus] care caută mărgăritare frumoase.

Şi, când găseşte un mărgăritar de mare preţ [Biserica], se duce [pleacă] de vinde tot ce are [toate lucrurile, Jertfa de pe cruce] şi-l cumpără”. (Matei 13 : 45 – 46).


Cele trei preţuri

Preţ înseamnă şi : „Valoare, importanță, însemnătate”. (Dex)
Pentru a obţine lucruri de valoare trebuie plătit un preţ pe măsura valorilor dorite.

Avem cel puţin trei adevăruri pe care le putem învăţa din Pilda negustorului. Negustorul ÎL reprezintă pe Isus. El a plătit un preţ … Şi-a dat viaţa în locul meu. Cum L-au preţuit contemporanii Lui ? Cum ÎL preţuiesc eu ?

I. Isus : Preţul plătit de Domnul Isus pentru Biserică a fost viaţa Lui

În Vechiul Testament se ştia că omul nu se va putea duce singur, pe sine însuşi în Cer. În Psalmul 49 : 8 scrie :

Răscumpărarea sufletului lor este aşa de scumpă, că nu se va face niciodată”.

În Noul Testament, întrebarea, pe care Domnul Isus a pus-o este aceasta :

Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul ? Sau ce ar da un om în schimb pentru sufletul său ?” (Evanghelia după Matei 16 : 26)

Harul nostru constă în faptul că mântuirea a fost făcută posibilă prin Jertfa Domnului Isus :

Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică”. (Evanghelia după Ioan 3 : 27)

Domnul Isus a dat totul, Şi-a dat viaţa Lui ! Apostolul Pavel a scris, despre Domnul Isus : „ … care S-a dat pe Sine însuşi ca preţ de răscumpărare pentru toţi ; faptul acesta trebuia adeverit la vremea cuvenită”. (I Timotei 2 : 6)

Ce înseamnă aceasta pentru noi ?

  • I Corinteni 6 : 20 „Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu”.
  • Romani 3 : 24 „Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus”. În Efeseni 1 : 7 scrie că : „În El avem răscumpărareaprin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său”.

II. Cât a fost Domnul Isus de preţuit (sau de dispreţuit) de către unii dintre contemporanii Lui ?

Dispreţuit şi părăsit de oameni, Om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit, că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă”. (Isaia 53 : 3)

Cum L-a văzut Tatăl pe Isus, cum ÎL privea văzut Maria şi ce părere aveau despre Domnul Isus, Iuda Iscarioteanul şi mai marii din vremea aceea ?

Subevaluarea (preţul subevaluat) pe care un om îl acordă la piaţa pentru a cumpăra ceva, este un sinonim al dispreţului faţă de vânzător şi faţă de produsele lui.

Devalorizarea din minte sau supraaprecierea acordată, nu scade şi nici nu măreşte valoarea acelui lucru, ci doar îl face pe omul respectiv să profite de vânzător (sau onvers) şi să dea prea puţin (sau prea mult) pentru un lucru, dacă vânzătorul acceptă târgul !


1. Cum Îşi privea Fiul, Dumnezeu ?

De îndată ce a fost botezat, Isus a ieşit afară din apă. Şi în clipa aceea, cerurile s-au deschis, şi a văzut pe Duhul lui Dumnezeu coborându-Se în chip de porumbel şi venind peste El. Şi din ceruri s-a auzit un glas care zicea :

„Acesta este Fiul Meu preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea”. (Evanghelia după Matei 3 : 16 – 17)

2. Ce părere aveau unii dintre contemporanii Lui ?

Pentru unii Domnul Isus a fost privit doar ca :

  • fiul unui tâmplar : „Oare nu este El fiul tâmplarului? Nu este Maria mama Lui? Şi Iacov, Iosif, Simon şi Iuda, nu sunt ei fraţii Lui ?” (Evanghelia după Matei 13 : 55)
  • un rob. În Israel un rob costa treizeci de arginţi, (a se vedea Exod 21 : 31 – 32, numai că în original este folosit numeraul treizeci în loc de trei, cum apare în traducerea Cornilescu).

În Evanghelia după Matei 27 : 9 scrie că :

Atunci s-a împlinit ce fusese vestit prin prorocul Ieremia, care zice : „Au luat cei treizeci de arginţi, preţul Celui preţuit, pe care L-au preţuit unii din fiii lui Israel”.


III. Ce preţ are Isus pentru mine ? Harul scump şi Harul ieftin …

Şi dacă îmbrăţişaţi cu dragoste numai pe fraţii voştri, ce lucru neobişnuit faceţi ? Oare păgânii nu fac la fel ?”. (Evanghelia după Matei 5 : 47)

Harul este un cuvânt străin (grecesc) rămas netradus în limba română. Poate pentru totdeauna va rămânea neînţeles pentru noi.

Ucenicul pe care Domnul Isus l-a ales pentru a face parte din grupul apropiaţilor Lui, ajunge să îşi piardă sufletul, (Iuda Iscarioteanul), iar Baraba (tâlharul care a făcut chiar şi o crimă), scapă cu viaţă datorită Jertfei Domnului Isus. Noi am spune că este nedrept, dar Harul nu este drept, este un Dar nemeritat !

Câtă valoare are Isus pentru mine ? E simplu, cât Îi ofer Domnului Isus din mine ? Pe ce-mi dau banii, timpul, viaţa ? Aceea este valoarea pe care I-o atribui Lui !

  • Evanghelia după Matei 6 : 21 „Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră”.
  • Evanghelia după Luca 12 : 34 „Căci unde este comoara voastră, acolo este şi inima voastră”.

Din această pildă învăţăm despre valoarea renunţărilor (a lepădării de sine) pentru obţinerea valorii preţuite

Pilda smochinului neroditor, (I) Evanghelia după Luca 13.1-9

Pilda smochinului neroditorÎn vremea aceea au venit unii şi au istorisit lui Isus ce se întâmplase unor galileeni, al căror sânge îl amestecase Pilat cu jertfele lor. „Credeţi voi”, le-a răspuns Isus, „că aceşti galileeni au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi galileeni, pentru că au păţit astfel ? Eu vă spun : nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel.

Sau acei optsprezece inşi, peste care a căzut turnul din Siloam şi i-a omorât, credeţi că au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi oameni care locuiau în Ierusalim ? Eu vă spun : nu ; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel.”

El a spus şi pilda aceasta : „Un om avea un smochin sădit în via sa. A venit să caute rod în el, şi n-a găsit. Atunci a zis vierului : „Iată că sunt trei ani de când vin şi caut rod în smochinul acesta, şi nu găsesc. Taie-l. La ce să mai cuprindă şi pământul degeaba ?” „Doamne”, i-a răspuns vierul, „mai lasă-l şi anul acesta ; am să-l sap de jur împrejur şi am să-i pun gunoi la rădăcină. Poate că de acum înainte va face rod; dacă nu, îl vei tăia.” (Evanghelia după Luca 13 : 1 – 9)


De ce Îi spun acei oameni exact Domnului Isus despre ce li s-a întâmplat unor Galileeni veniţi la Ierusalim ? Pentru că se ştia că El a trăit foarte mult în Galileea şi probabil credeau că va spune ceva despre Pilat ?! Nu trebuie uitat că erau oameni care vânau de la Isus un cuvânt … pentru care să-L acuze !

Au început să pândească pe Isus ; şi au trimis nişte iscoditori care se prefăceau că sunt neprihăniţi ca să-L prindă cu vorba şi să-L dea pe mâna stăpânirii şi pe mâna puterii dregătorului”. (Evanghelia după Luca 20 : 20)

Câteva exemple despre trăirea Domnului Isus în Galileea :

  • Evanghelia după Matei 3 : 13 „Atunci a venit Isus din Galileea la Iordan, la Ioan, ca să fie botezat de el”.

  • Evanghelia după Matei 4 : 12 „Când a auzit Isus că Ioan fusese închis, a plecat în Galileea”.

  • Evanghelia după Matei 4 : 23 „Isus străbătea toată Galileea, învăţând pe norod în sinagogi, propovăduind Evanghelia Împărăţiei şi tămăduind orice boală şi orice neputinţă care era în norod”.

  • Evanghelia după Matei 4 : 25 „După El au mers multe noroade din Galileea, din Decapole, din Ierusalim, din Iudeea şi de dincolo de Iordan”.

  • Evanghelia după Matei 17 : 22 „Pe când stăteau în Galileea, Isus le-a zis : „Fiul omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor”.

  • Evanghelia după Matei 19 : 1 „După ce a sfârşit Isus cuvântările acestea, a plecat din Galileea şi a venit în ţinutul Iudeii, dincolo de Iordan”.

  • Evanghelia după Matei 28 : 10 „Atunci Isus le-a zis : „Nu vă temeţi ; duceţi-vă de spuneţi fraţilor Mei să meargă în Galileea : acolo Mă vor vedea.”

În Biblie omul este comparat cu pomul, de exemplu în Ieremia 17 : 7 – 8 scrie :

Binecuvântat să fie omul care se încrede în Domnul şi a cărui nădejde este Domnul ! Căci el este ca un pom sădit lângă ape care-şi întinde rădăcinile spre râu; nu se teme de căldură când vine, şi frunzişul lui rămâne verde ; în anul secetei nu se teme şi nu încetează să aducă rod”.

Domnul Isus a spus : „De la smochin învăţaţi pilda lui … ”. (Matei 24 : 32). Ce lecţie mai putem învăţa de la smochin ? Dumnezeu îl plantează, Dumnezeu îl îngrijeşte … şi Dumnezeu decide când să-l taie !


Trei adevăruri despre pom / om :

1. Dumnezeu îl plantează, îi dă viaţa, pe care El o crede de cuviinţă

El a spus şi pilda aceasta : „Un om avea un smochin sădit în via sa. A venit să caute rod în el, şi n-a găsit”. (Evanghelia după Luca 13 : 6).

În Deuteronom 32 : 39 este scris :

Să ştiţi, dar, că Eu sunt Dumnezeu şi că nu este alt dumnezeu afară de Mine ; Eu dau viaţă şi Eu omor, Eu rănesc şi Eu tămăduiesc, şi nimeni nu poate scoate pe cineva din mâna Mea”.

Un exemplu din Biblie este Iosif. Despre el, Iacov spunea că :

Iosif este vlăstarul unui pom roditor, vlăstarul unui pom roditor sădit lângă un izvor ; ramurile lui se înalţă deasupra zidului”. (Geneza 49 : 22).

Chiar dacă are parte de obstacole, de ziduri, viaţa lui merge mai departe ! El nu rămâne blocat la ce i s-a întâmplat cândva … la ce i-au făcut fraţii lui, care l-au vândut ca rob !

El ştie că : „Omul nu poate primi decât ce-i este dat din cer”. (Ioan 3 : 27). Ce i se întâmplă vine direct din Cer … pentru credinciosul care trăieşte în prezenţa lui Dumnezeu ! În I Corinteni 4 : 7 apostolul Pavel scria : „Ce lucru ai pe care să nu-l fi primit ?”.


2. Dumnezeu îl îngrijeşte, îi întreţine viaţa.

În Evanghelia după Luca 13 : 8 este scris :

„ … am să-l sap de jur împrejur şi am să-i pun gunoi la rădăcină”). Cu ce scop ?

În Proverbe 27 : 18 este scris că : „Cine îngrijeşte de un smochin va mânca din rodul lui … ”. Pentru ca pomul să rodească, Stăpânul poate decide săparea la rădăcină :

Doamne”, i-a răspuns vierul, „mai lasă-l şi anul acesta ; am să-l sap de jur împrejur şi am să-i pun gunoi la rădăcină”.

În Luca 13 : 8 – 9 este notat un răspuns pe care viticultorul îl dă Stăpânului :

Doamne”, i-a răspuns vierul, „mai lasă-l şi anul acesta ; am să-l sap de jur împrejur şi am să-i pun gunoi la rădăcină. Poate că de acum înainte va face rod ; dacă nu, îl vei tăia”.

Prin această săpare pomul este oxigenat. Pătrunde un nou suflu în el, iar lucruri vechi pe care le avea ascunse, sunt scoase la vedere ! Rămâne fără anumite lucruri şi va beneficia de ceva ce nu mai are !

Pomul / om nu ştie, că Altcineva discută despre el, că este supravegheat şi i se decide viitorul apropiat … în funcţie şi de alegerile lui !

Un exemplu clar este Iov. El avea nevoie de-o înnoire a relaţiei lui cu Dumnezeu ! În cer se purta un dialog, despre care el nu a aflat, dar urmările conversaţiei din Cer, s-au văzut pe pământ ! Dumnezeu decide cât să fie viaţa şi cum să fie viaţa, (averea, familia, sănătatea etc.) !

Prin săpare ni se surpă temeliile … acele lucruri sigure, pe care ne bizuimÎn cazul lui Iov, prin săpare a rămas :

  1. fără avere,

  2. fără copii şi

  3. fără sănătate, (Iov 1 : 13 – 212 : 1 – 10). Toate aceste lucruri când sunt îngropate şi rămânem fără ele, ne aduc în faţă noi realităţi spirituale, pe care de obicei le-am neglijat.

Care este relaţia mea cu Dumnezeu şi cu semenii ? Nu trăiesc oare pentru a-mi hrăni orgoliul, prin realizările spirituale, despre care eu spun, că le fac pentru slava lui Dumnezeu ?

Săparea aduce pocăinţa, refacerea relaţiei cu Dumnezeu, care duce implicit la normalizarea relaţiei cu semenii, pe care poate i-am supărat prin cuvintele folosite, în dialogurile avute cu ei !

După încercare, Iov a devenit un alt om … după reabilitarea spirituală, urmează şi reabilitarea materială şi fizică !


3. Dumnezeu îl taie, dacă nu face fructe.

În Evanghelia după Luca 13 : 6 – 7, 9 este scris :

Un om avea un smochin sădit în via sa. A venit să caute rod în el, şi n-a găsit. Atunci a zis vierului : „Iată că sunt trei ani de când vin şi caut rod în smochinul acesta, şi nu găsesc. Taie-l. La ce să mai cuprindă şi pământul degeaba ?” … Poate că de acum înainte va face rod ; dacă nu, îl vei tăia.Pilda smochinului

  • Dumnezeu a decis data naşterii şi a decesului, fiecărui om, omul poate decide cum îşi trăieşte viaţa, pentru el, sau pentru Dumnezeu !

Un exemplu deosebit de deces al unui pom, îl avem în Matei 21 : 18 – 21 :

Dimineaţa, pe când Se întorcea în cetate, I-a fost foame. A văzut un smochin lângă drum şi S-a apropiat de el ; dar n-a găsit decât frunze, şi i-a zis :

„De acum încolo, în veac să nu mai dea rod din tine !” Şi îndată smochinul s-a uscat. Ucenicii, când au văzut acest lucru, s-au mirat şi au zis : „Cum de s-a uscat smochinul acesta într-o clipă ?” Drept răspuns, Isus le-a zis :

„Adevărat vă spun că, dacă veţi avea credinţă şi nu vă veţi îndoi, veţi face nu numai ce s-a făcut smochinului acestuia … ”.

Orice pomicultor face ce spunea Ioan Botezătorul, în Matei 3 : 10 : „Iată că securea a şi fost înfiptă la rădăcina pomilor : deci orice pom, care nu face rod bun, va fi tăiat şi aruncat în foc”. Acest lucru este întărit de către Domnul Isus în Evanghelia după Matei 7 : 19, unde scrie :

Orice pom care nu face roade bune este tăiat şi aruncat în foc”. Dacă nu face fructe … să dea căldură ! Aşa că devine lemn de foc …

În Eclesiastul 9 : 12 este scris : „Căci omul nu-şi cunoaşte nici măcar ceasul, întocmai ca peştii prinşi în mreaja nimicitoare şi ca păsările prinse în laţ ; ca şi ei sunt prinşi şi fiii oamenilor în vremea nenorocirii, când vine fără veste nenorocirea peste ei”.


Concluzii :

  • Prin pilda spusă, Domnul Isus ne învaţă că există cineva, care vrea să ne distragă atenţia de la viaţa personală şi de la relaţia cu Dumnezeu, prin ceea ce li se întâmplă altora … prin problemele din exterior.

Acel cineva, cel rău este cel ce xeroxează zilnic ispita din Eden : „Ia şi mănâncă din pomul cunoştinţei” ! De ce ? Pentru a nu mai fi preocupat de Pomul Vieţii şi de viaţa veşnică !

De aceea şi există invazia de ştiri, de noutăţi / evenimente, cu care mintea credinciosului este asaltată zi de zi ! Cum au murit cei veniţi din Galileea, sau cei din Siloam etc.Turnul din Siloam, Luca 13.1-9

În Fapte 17 : 21, Luca notează : „Căci toţi atenienii şi străinii care stăteau în Atena nu-şi petreceau vremea cu nimic altceva decât să spună sau să asculte ceva nou”. Şi pe apostolul Pavel, astfel de oameni nu îl ascultă decât până la un anumit moment … Oare la ora actuală, oamenii diferă de cei din Atena ?

  • Pomul este plantat într-un anumit loc şi beneficiază de resursele locale, dar scopul este rodirea pentru Stăpân. Apostolul Pavel le scria romanilor : „În adevăr, niciunul din noi nu trăieşte pentru sine şi niciunul din noi nu moare pentru sine. Căci dacă trăim, pentru Domnul trăim ; şi dacă murim, pentru Domnul murim. Deci fie că trăim, fie că murim, noi suntem ai Domnului. Căci Hristos pentru aceasta a murit şi a înviat, ca să aibă stăpânire şi peste cei morţi, şi peste cei vii”. (Romani 14 : 7 – 9)

  • Dacă omul nu face fructe … vine săparea, prin care ne sunt aduse încercările, problemele, situaţiile complicate din viaţă, din care numai Dumnezeu ne poate scăpa ! Ne scapă … în primul rând de noi şi abia apoi de probleme !

  • Dacă omul nu se schimbă, urmează tăierea. Aceasta este hotărâtă în Cer, iar voia Lui Dumnezeu este adusă la îndeplinire pe pământ … prin anumite împrejurări întâmplări. De ce ? Pentru că omul care nu vrea să facă voia lui Dumnezeu …va face probleme altora …

A se vedea ce a făcut Ahab cu Nabot şi ce a făcut după aceea, Dumnezeu cu Ahab ! În I Împăraţi 22 : 19 – 23 este scris :

Şi Mica a zis : „Ascultă, dar, cuvântul Domnului ! Am văzut pe Domnul stând pe scaunul Lui de domnie şi toată oştirea cerurilor stând lângă El, la dreapta şi la stânga Lui. Şi Domnul a zis :

„Cine va amăgi pe Ahab, ca să se suie la Ramot din Galaad şi să piară acolo?” Şi au răspuns unul într-un fel, altul într-altul. Şi un duh a venit şi s-a înfăţişat înaintea Domnului şi a zis :

„Eu îl voi amăgi.” Domnul i-a zis : „Cum ?” „Voi ieşi”, a răspuns el, „şi voi fi un duh de minciună în gura tuturor prorocilor lui.” Domnul a zis : „Îl vei amăgi şi-ţi vei ajunge ţinta ; ieşi şi fă aşa !” Şi acum, iată că Domnul a pus un duh de minciună în gura tuturor prorocilor tăi care sunt de faţă. Dar Domnul a hotărât lucruri rele împotriva ta.”

Ce a crezut Ahab nu a mai contat … decizia din Cer a fost adusă la îndeplinire … iar pomul a fost tăiat !

Pilda smochinului neroditor, (II) Luca 13.1-9

În vremea aceea au venit unii şi au istorisit lui Isus ce se întâmplase unor galileeni, al căror sânge îl amestecase Pilat cu jertfele lor.

„Credeţi voi”, le-a răspuns Isus, „că aceşti galileeni au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi galileeni, pentru că au păţit astfel ? Eu vă spun : nu ; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel.

Sau acei optsprezece inşi, peste care a căzut turnul din Siloam şi i-a omorât, credeţi că au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi oameni care locuiau în Ierusalim ? Eu vă spun : nu ; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel.”

El a spus şi pilda aceasta : „Un om avea un smochin sădit în via sa. A venit să caute rod în el, şi n-a găsit. Atunci a zis vierului : „Iată că sunt trei ani de când vin şi caut rod în smochinul acesta, şi nu găsesc. Taie-l. La ce să mai cuprindă şi pământul degeaba ?”

„Doamne”, i-a răspuns vierul, „mai lasă-l şi anul acesta ; am să-l sap de jur împrejur şi am să-i pun gunoi la rădăcină. Poate că de acum înainte va face rod ; dacă nu, îl vei tăia”. (Evanghelia după Luca 13 : 1 – 9)


Orice text poate avea trei niveluri de interpretare, (înţelegere a lui) :

  • literal, (în cazul de faţă era vorba de un pom / un smochin),
  • spiritual, (smochinul poate fi o reprezentare a oricărui credincios) şi
  • profetic (aici era un cuvânt pentru poporul evreu, care în cei trei ani în care a lucrat Isus, nu L-a ascultat … dar în anul 70 avea să vină tăierea / judecata)!

Introducere.

Definirea termenilor. Rod / fruct. (În continuare va fi folosit termenul fruct, care este mai actual).

A rodi înseamnă : a produce roade.
Rod este un : „1. Nume generic dat produselor vegetale obținute de la plantele cultivate, în special fructelor ; fruct. 2. Fig. Urmare, rezultat, efect (al unei acțiuni). ♦ Folos, avantaj. 3. (Pop.) Copil, prunc, vlăstar, odraslă”. (Dex)


Fiecare om trăieşte prin Harul Lui Dumnezeu, datorită bunătăţii Lui Dumnezeu şi a mijlocirii Domnului Isus, (nu datorită meritelor lui) dar trebuie să ştie că Stăpânul aşteaptă ca el să-I fie folositor !


I. Fructul

Un om avea un smochin sădit în via sa. A venit să caute rod în el, şi n-a găsit. Atunci a zis vierului : „Iată că sunt trei ani de când vin şi caut rod în smochinul acesta, şi nu găsesc”. (Evanghelia după Luca 13 : 6 – 7)

Din punct de vedere Biblic, există cel puţin trei feluri de roade / fructe, pe care Dumnezeu le caută / aşteaptă de la mine :

I.1. Copiii, (naşterea de copii).

Ci să recunoască de întâi născut pe fiul aceleia pe care n-o iubeşte şi să-i dea o parte îndoită din averea lui ; căci fiul acesta este cel dintâi rod al puterii lui, şi lui i se cuvine dreptul de întâi născut”. (Deuteronomul 21 : 17)


I.2. Oamenii mântuiţi prin intermediul credinciosului.

  • Iar sămânţa căzută în pământ bun este cel ce aude Cuvântul şi-l înţelege ; el aduce rod : un grăunte dă o sută, altul şaizeci, altul treizeci”. (Evanghelia după Matei 13 : 23)
  • Nu voi M-aţi ales pe Mine ; ci Eu v-am ales pe voi; şi v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi rod, şi roada voastră să rămână, pentru ca orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, să vă dea”. (Evanghelia după Ioan 15 : 16)
  • Spuneţi sănătate şi bisericii care se adună în casa lor. – Spuneţi sănătate lui Epenet, preaiubitul meu, care a fost cel dintâi rod al Asiei pentru Hristos”. (Romani 16 : 5)
  • Încă un îndemn, fraţilor. Cunoaşteţi casa lui Stefana ; ştiţi că el este cel dintâi rod al Ahaiei şi că s-a pus cu totul în slujba sfinţilor”. (I Corinteni 16 : 15)

I.3. Caracterul înnoit constant, adică sfinţirea :

Dar acum, odată ce aţi fost izbăviţi de păcat şi v-aţi făcut robi ai lui Dumnezeu, aveţi ca rod sfinţirea, iar ca sfârşit viaţa veşnică”. (Romani 6 : 22)


II. Cauzele lipsei de fructe, (ale nerodirii)

Un om avea un smochin sădit în via sa. A venit să caute rod în el, şi n-a găsit. Atunci a zis vierului : „Iată că sunt trei ani de când vin şi caut rod în smochinul acesta, şi nu găsesc”. (Evanghelia după Luca 13 : 6 – 7)

II.1. Lumina insuficientă (în cazul pomului), necitirea Bibliei / neglijarea Cuvântului lui Dumnezeu (în cazul credinciosului).

Dacă nu are suficientă lumină, pomul va renunţa la frunzele care nu au parte de lumină şi practic pomul îşi consumă energia doar pentru a beneficia de lumină.

  • Psalmul 119 : 105 „Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea”.
  • Psalmul 119 : 130 „Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate”.
  • Proverbe 6 : 23 „Căci sfatul este o candelăînvăţătura este o lumină, iar îndemnul şi mustrarea sunt calea vieţii”.

Citind Cuvântul pot privi ca într-o oglindă, în care mi se arată starea mea şi ce trebuie să fac pentru a deveni ceea ce vrea Dumnezeu de la mine !


II.2.  Pământul sărac în resurse nutritive, rece şi greu. (Trăirea în păcat)

Apoi mi-a zis : „Să nu pecetluieşti cuvintele prorociei din cartea aceasta. Căci vremea este aproape. Cine este nedrept să fie nedrept şi mai departe ; cine este întinat să se întineze şi mai departe ; cine este fără prihană să trăiască şi mai departe fără prihană. 

Şi cine este sfânt să se sfinţească şi mai departe ! „Iată, Eu vin curând ; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui. Eu sunt Alfa şi Omega, Cel Dintâi şi Cel de pe Urmă, Începutul şi Sfârşitul”. (Apocalipsa 22 . 10 – 13)


II.3. Temperatura scăzută. Vânturile reci.

Problemele care îl fac să se supere pe Dumnezeu … învăţăturile greşite de care ascultă :

„ … ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire … ”. (Efeseni 4 : 14)

Prezenţa demonică din punct de vedere spiritual se manifestă printr-o răceală … prezenţa Divină se manifestă prin cădură, (fizică şi spirituală).


III.  Rodirea

Doamne”, i-a răspuns vierul,

  • mai lasă-l şi anul acesta ; 
  • am să-l sap de jur împrejur şi
  • am să-i pun gunoi la rădăcină.

Poate că de acum înainte va face rod ; dacă nu, îl vei tăia”. (Evanghelia după Luca 13 : 8 – 9)


Pentru ca un pom să rodească este nevoie de :

III.1.  Oxigenarea pomului. Necesitatea săpării la rădăcină.

Pomul are parte de îngrăşământ prin ceea ce cade din el, (frunzele) şi de pe el : coaja. Pentru a se dezvolta are nevoie de oxigen, de aceea trebuie săparea. Prin săpare se scoate din adânc la suprafaţă şi invers.

Din punct de vedere spiritual : Rugăciunea este respiraţia sufletului. De aici porneşte schimbarea, de la rugăciunea de mărturisire, de cerere a iertării ! Atenţie : Dacă nu ne pocăim singuri … ne va da Dumnezeu prilejurile de pocăinţă !

  • Dacă ne-am judeca singuri, n-am fi judecaţi. Dar, când suntem judecaţi, suntem pedepsiţi de Domnul, ca să nu fim osândiţi odată cu lumea”. (I Corinteni 11 : 31 – 32) Pomul din pildă a avut la dispoziţie trei ani pentru a-şi rezolva problema !

Copilaşilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta şi cu adevărul. Prin aceasta vom cunoaşte că suntem din adevăr şi ne vom linişti inimile înaintea Lui, în orice ne osândeşte inima noastră ; căci Dumnezeu este mai mare decât inima noastră şi cunoaşte toate lucrurile.

Preaiubiţilor, dacă nu ne osândeşte inima noastră, avem îndrăzneală la Dumnezeu. Şi orice vom cere vom căpăta de la El, fiindcă păzim poruncile Lui şi facem ce este plăcut înaintea Lui”. (I Ioan 3 : 18 – 22)


III.2.  Îngrăşarea soluluiGunoiul.

La un moment dat, am avut ocazia să stăm de vorbă cu un pomicultor, care se ocupa de pomicultura bio. Printre altele, cineva l-a întrebat de ce un prun (pe care el îl avea), făcea fructe, dar ele cădeau înainte de-a ajunge la coacere. Voia practic să ştie din ce cauză, pomul nu ţine rodul.

Pomicultorul i-a dat un răspuns total neaşteptat : Trebuie luată o probă de sol, deoarece pământul nu conţine tot ceea ce este necesar pentru prun.

Din punct de vedere spiritual, îngrăşământul (gunoiul) este acel ceva (cadoul) de care Dumnezeu îmi face parte, mai ales atunci când mă văd nevrednic înaintea Lui, care îmi dă imboldul interior de-a merge mai departe şi de-a-I fi folositor.

În viaţa lui David avem un astfel de exemplu, când el a ales să-i facă un bine cuiva care era duşmanul lui :

Pe câmp au dat peste un om egiptean, pe care l-au adus la David.

  • I-au dat să mănânce pâine şi
  • să bea apă şi
  • i-au mai dat şi o legătură de smochine şi două legături de stafide.

După ce a mâncat, i-au venit iarăşi puterile, căci nu mâncase şi nu băuse apă de trei zile şi trei nopţi”. (I Samuel 30 : 11 – 12)


III.3. Tăierea ramurilor crescute în exces. Seva greşit direcţionată, (viaţa de veghere şi sfinţirea).

Pe orice mlădiţă care este în Mine, şi n-aduce rod, El o taie; şi pe orice mlădiţă care aduce rod, o curăţă, ca să aducă şi mai mult rod”. (Evanghelia după Ioan 15 : 2)

Orice pom îşi foloseşte seva pentru :

  1. creştere.
  2. frunze,
  3. fructe.

Seva care rămâne de la creştere, este direcţionată spre frunze şi (în general) abia seva care mai rămâne după aceea este folosită pentru producerea fructelor. Pentru o rodire bună, este nevoie de curăţarea pomului, a viei, a plantelor etc.

Apostolul Pavel le-a scris credincioşilor din Roma că trebuie să-şi redirecţioneze energia pentru a face voia lui Dumnezeu :

Vorbesc omeneşte, din pricina neputinţei firii voastre pământeşti : după cum odinioară v-aţi făcut mădularele voastre roabe ale necurăţiei şi fărădelegii, aşa că săvârşeaţi fărădelegea, tot aşa, acum trebuie să vă faceţi mădularele voastre roabe ale neprihănirii, ca să ajungeţi la sfinţirea voastră !”. (Romani 6 : 19)


Concluzii :

  • Pot să mă verific, cum stau înaintea lui Dumnezeu cu roadele (fructele pe care El le aşteaptă de la mine. De exemplu : Câţi oameni sau întors la Dumnezeu prin intermediul meu ?)
  • Ce să fac dacă constat că sunt neroditor ? Să-I predau lui Dumnezeu controlul asupra vieţii mele ! Să se facă planul Lui pentru viaţa mea, nu planul meu pentru viaţa mea.
  • Eu nu sunt al meu, ci sunt proprietatea Lui. Isus a plătit costul pentru obţinerea sufletului meu !
  • Harul este că EL nu ne lasă după capul nostru, (chiar dacă ne îngăduie ca şi lui Cain, unele apucături, ci secerând din necazurile pe care singuri ni le semănăm, prin suferinţe ne ajută să ne întoarcem spre EL, mai ales atunci când ajungem în situaţiile limită, din care numai Dumnezeu ne mai poate scoate !

Un astfel de exemplu este pentru noi Ghedeon : ce planuri avea el şi ce planuri avea Dumnezeu pentru viaţa lui ? Era învăţat să facă ceva pentru EL … lucruri de care EL nu avea nevoie deloc ! Cadourilor făcute de Ghedeon special pentru EL, Îngerul Domnului le-a dat foc ! (A se vedea Judecători 6 : 14 – 21)

Smochinul şi Pilda smochinului neroditor, (III) Marcu 11:13-14, 20 şi Luca 13:1-9

Smochinul este un pom amintit în Noul Testament în special de către DOMNUL ISUS. În Evanghelia după Marcu scrie despre Domnul Isus că :

A zărit de departe un smochin, care avea frunze, şi a venit să vadă poate va găsi ceva în el. S-a apropiat de smochin, dar n-a găsit decât frunze, căci nu era încă vremea smochinelor. Atunci a luat cuvântul, şi a zis smochinului :

“În veac să nu mai mănânce nimeni rod din tine!” Şi ucenicii au auzit aceste vorbe… Dimineaţa, când treceau pe lângă smochin, ucenicii l-au văzut uscat din rădăcini”. (capitolul 11 : 13 – 14, 20)

Nu părea deloc a fi corect ce s-a întâmplat … dar ucenicii nu-L condamnă, (aşa cum facem noi uneori, în interiorul nostru, atunci când ni se întâmplă lucruri nedorite).

Din punct de vedere profetic, gestul Domnului Isus era clar. Avea să vină o zi peste ţară din care totul avea să se termine, iar viaţa lor ca popor avea să înceteze … pentru multă vreme. Dar ei, (ca şi noi, care ne facem că ascultăm Cuvântul), auzim despre judecata lui Dumnezeu, dar ceva în noi, ne spune :

Nu despre tine este vorba, tu eşti copilul Lui, cu tine se va purta altfel … Aşa şi este. Cu copilul Se poartă mai aspru … ca să fie sănătos în credinţă ! (Apostolul Pavel îl sfătuieşte pe Tit cum să procedeze cu cretanii : ” … mustră-i aspru, ca să fie sănătoşi în credinţă” Tit 1 : 13).

Şi acest text, (din Luca 11), este greu de înţeles, dacă nu este cunoscut un lucru din viaţa smochinului. De ce l-a blestemat dacă nu era vremea rodirii ? Era corect ?

Avem un smochin în grădină şi am observat mai clar acum câţiva ani, un aspect din viaţa acestui pom, care trebuie explicat.

În 2006 au rămas peste iarnă smochine mari, care nu au apucat să se coacă. S-au zbârcit, s-au închis la culoare, dar nu au căzut, deşi păreau uscate. Când a început să dea seva în primăvară, s-a petrecut un lucru deosebit.

Seva a intrat în smochine, care au înverzit şi au continuat să crească. Abia apoi au apărut şi fructele noi, precum şi frunzele. Iar în vară, smochinele rămase din anul anterior, au fost cele dintâi roade.

Acest lucru este specific smochinului; nu ştiu să existe un alt soi de pom care să fie la fel. Smochinul nu-şi pierde imediat fructele vechi, chiar dacă în perioada de iarnă, ele par moarte.

Dar, această revenire la viaţă nu este o regulă, ci mai degrabă o excepţie … fiindcă (de cât timp observ smochinul), acest lucru nu s-a întâmplat de două ori ! Cred că aşa este şi Harul! Vine de sus, (este nemeritat) …  dar ţine de Dumnezeu !

Prin Luca avem redată o altă pildă, care se referă la smochin, păstrând însă suspansul … în privinţa finalului lui, (la fel ca în Pilda fiului risipitor, din care nu aflăm şi ce s-a mai petrecut cu fiul cel mai mare).

De-abia după ce s-au întâmplat lucrurile, în anul 70, iar Israelul ca ţară a încetat să mai existe, cuvintele Domnului Isus au fost înţelese, de cei care credeau că Harul lui Dumnezeu este ceva de care se poate profita !

În contextul Pildei cu smochinul neroditor, este vorba despre fapte de senzaţie din rubricile de ştiri de pe atunci :

În vremea aceea au venit unii şi au istorisit lui Isus ce se întâmplase unor galileeni, al căror sânge îl amestecase Pilat cu jertfele lor.

„Credeţi voi”, le-a răspuns Isus, „că aceşti galileeni au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi galileeni, pentru că au păţit astfel ? Eu vă spun : nu ; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel.

Sau acei optsprezece inşi, peste care a căzut turnul din Siloam şi i-a omorât, credeţi că au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi oameni care locuiau în Ierusalim ? Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel.”(Luca 13 : 1 – 5). Ce înseamnă „dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel ?”

Toţi aveau să moară prin căderea unui turn peste ei ? Nu … turnul era deja căzut … peste cei care întâmplător erau acolo. Aparent, ceea ce relatau ei erau întâmplări nefericite, dar Domnul îi face conştienţi de faptul că există o justiţie Divină, iar Harul Lui are şi un punct final :

El a spus şi pilda aceasta: „Un om avea un smochin sădit în via sa. A venit să caute rod în el, şi n-a găsit. Atunci a zis vierului: „Iată că sunt trei ani de când vin şi caut rod în smochinul acesta, şi nu găsesc. Taie-l. La ce să mai cuprindă şi pământul degeaba ?” „Doamne”, i-a răspuns vierul, „mai lasă-l şi anul acesta; am să-l sap de jur împrejur şi am să-i pun gunoi la rădăcină.

Poate că de acum înainte va face rod; dacă nu, îl vei tăia.” (Luca 13 : 6 – 9). Stăpânul a ales să nu-l taie, să aibă încă o şansă … aşa că a fost aleasă metoda uscării, din rădăcini. Avea să-i fie păstrat doar locul, dar Israel (smochinul), timp de aproape 2.000 de ani, avea să existe doar cu numele … şi atât !

(Să nu uităm că pilda este spusă unor cunoscători ai Sfintelor Scripturi, care aveau în istorie un alt exemplu cu un pom ale cărui rădăcini erau lăsate în pământ … aşa că ei trebuiau să înţeleagă, mai mult decât înţelegem noi.

Împăratul a văzut pe un străjer sfânt coborându-se şi zicând: „Tăiaţi copacul şi nimiciţi-l ; dar trunchiul cu rădăcinile lui lăsaţi-l în pământ şi legaţi-l cu lanţuri de fier şi de aramă în iarba de pe câmp, ca să fie udat de roua cerului şi să stea la un loc cu fiarele câmpului, până vor trece şapte vremuri peste el.” (Daniel 4 : 23).

Nebunia este comparată cu o legare cu lanţuri făcute din două metale … ceea ce era legat în Cer era legat şi pe pământ !)

În Cântarea Cântărilor (7 : 13), Mireasa îi spune Mirelui : „ … deasupra uşii avem tot felul de roade bune, noi şi vechi, pe care, pentru tine, iubitule, le-am păstrat”.

Poate şi noi, am vrea să-I dăm Domnului ce este mai bun, (sau în limbaj Biblic, să rodim, să-L lăsăm pe Duhul Sfânt, să producă şi dragoste şi bucurie şi pace), pentru cei din jur … dar, uneori ne mai opunem !

Tot ai Lui suntem şi-atunci, iar Harul Lui ne ajută chiar şi atunci când viaţa noastră este asemenea smochinelor rămase peste iarnă în 2006. Aparent fără nicio şansă de supravieţuire !

Nici Israelul nu a fost întotdeauna neascultător. Şi ei au avut o perioadă foarte bună, despre care Dumnezeu spune :

Am găsit pe Israel ca pe nişte struguri în pustiu, am văzut pe părinţii voştri ca pe cele dintâi roade ale unui smochin în primăvară …” (Osea 9 : 10). Dumnezeu ne spune ce mari speranţe avea … pentru un nou început, aşa cum este primăvara după o iarnă grea … în care nu a mai existat rodirea, faţă de EL !

(Ca o paranteză : DUMNEZEU A VORBIT PENTRU NOI CĂ : „VA FI O IARNĂ SCURTĂ ŞI GREA !”) …

La final, un sfat al Domnului Isus : „Luaţi învăţătură de la smochin prin pilda lui. Când mlădiţa lui se face fragedă şi înfrunzeşte, ştiţi că vara este aproape” (Marcu 13 : 28).

Din punct de vedere calendaristic se apropie iarna, (pentru noi cei din România), dar spiritual … poate vara este mult mai aproape decât atunci când am crezut şi decât am crede! În calendarul Divin, vremea nu se socoteşte în funcţie de rotaţia pământului împrejurul Soarelui …

Pilda celor poftiţi la Cină, Luca 14.15-24 (schiţe de predici)

Mai fă un PAS ! Isus Îşi doreşte să stea cu tine, tu îţi doreşti să stai cu EL ?

Pilda celor poftiţi la Cină

Unul din cei ce şedeau la masă cu El, când a auzit aceste vorbe, I-a zis : „Ferice de acela care va prânzi în Împărăţia lui Dumnezeu !” Şi Isus i-a răspuns :

„Un om a dat o cină mare şi a poftit pe mulţi. La ceasul cinei, a trimis pe robul său să spună celor poftiţi : „Veniţi, căci iată că toate sunt gata.” Dar toţi, parcă fuseseră vorbiţi, au început să se dezvinovăţească.

Cel dintâi i-a zis : „Am cumpărat un ogor şi trebuie să mă duc să-l văd ; rogu-te să mă ierţi.” Un altul a zis : „Am cumpărat cinci perechi de boi şi mă duc să-i încerc : iartă-mă, te rog.” Un altul a zis : „Tocmai acum m-am însurat şi de aceea nu pot veni.”

Când s-a întors robul, a spus stăpânului său aceste lucruri. Atunci stăpânul casei s-a mâniat şi a zis robului său : „Du-te degrabă în pieţele şi uliţele cetăţii şi adu aici pe cei săraci, ciungi, orbi şi şchiopi.”

La urmă, robul a zis : „Stăpâne, s-a făcut cum ai poruncit, şi tot mai este loc.” Şi stăpânul a zis robului : „Ieşi la drumuri şi la garduri, şi pe cei ce-i vei găsi, sileşte-i să intre, ca să mi se umple casa. Căci vă spun că niciunul din cei poftiţi nu va gusta din cina mea”. (Luca 14 : 15 – 24)


Pilda celor poftiţi la Cină, poate fi o ilustrare a versetului din Apocalipsa 3 : 20 unde sunt scrise cuvintele Domnului Isus :

Dacă

  • aude cineva glasul Meu şi
  • deschide uşa,
    • voi intra la el,
    • voi cina cu el, şi
    • el cu Mine”. Domnul Îşi doreşte să stea cu mine, eu decid dacă Îl ascult !

Adevărul central : Isus îşi doreşte să stea cu tine, tu îţi doreşti să stai cu EL ?

Titlu : Mai fă un pas !


Introducere : Nu este destul să fii aproape de … !

  • Marcu 12 : 34 „Isus a văzut că a răspuns cu pricepere şi i-a zis : „Tu nu eşti departe de Împărăţia lui Dumnezeu.” Şi nimeni nu îndrăznea să-I mai pună întrebări”.
  • Isaia 46 : 13 „Eu Îmi apropii neprihănirea : nu este departe ; şi mântuirea Mea nu va zăbovi. Eu voi pune mântuirea Mea în Sion şi slava Mea peste Israel”.
    • Faptele apostolilor 17 : 27 „ … ca ei să caute pe Dumnezeu şi să se silească să-L găsească bâjbâind, măcar că nu este departe de fiecare din noi”.

Mai fă un pasPas este acronimul pentru oamenii :

Poftiţi
Aduşi
Siliţi


Domnul Isus ne vrea cu EL. Pentru aceasta ne pofteşte, ne aduce şi îi sileşte pe cei pe care-i vrea să fie cu EL …

I. Poftiţi (chemaţiinvitaţi, gr. ekalesen este folosit de zece ori în Noul Testament) :

În context este scris despre Domnul Isus :

„ … când a văzut că cei poftiţi la masă alegeau locurile dintâi … Când eşti poftit … cel ce te-a poftit … când eşti poftit … A zis şi celui ce-L poftise … Un om a dat o cină mare şi a poftit pe mulţi. La ceasul cinei, a trimis pe robul său să spună celor poftiţi … ”. (Luca 14 : 7, 8, 9, 10, 12, 16 – 17)

Pe vremea aceea invitaţia se făcea din timp, apoi se venea pentru confirmare : Totul este gata ! Aşa a procedat şi împărăteasa Estera în capitolul 5 : 8 (unde este descrisă invitaţia) :

Dacă am căpătat trecere înaintea împăratului şi dacă găseşte cu cale împăratul să-mi îndeplinească cererea şi să-mi facă dorinţa, să mai vină împăratul cu Haman şi la ospăţul pe care li-l voi pregăti, şi mâine voi da răspuns împăratului după porunca lui.

În ziua următoare (Estera 6 : 14) scrie : „Pe când îi vorbeau ei încă, au venit famenii împăratului şi au luat îndată pe Haman la ospăţul pe care-l pregătise Estera”.

În Pilda celor chemaţi la Cină, cei poftiţi folosesc scuzele, deşi Da-ul lor trebuia să fie Da : („Felul vostru de vorbire să fie : „Da, da; nu, nu”; ce trece peste aceste cuvinte vine de la cel rău”. Matei 5 : 37)

Stăpânul nu avea nevoie de scuzele lor, ci de ei. Înainte de masă este clar că iniţial a avut confirmarea lor !


II. Aduşi

Atunci stăpânul casei s-a mâniat şi a zis robului său : „Du-te degrabă în pieţele şi uliţele cetăţii şi adu [gr. eisagage] aici pe cei săraci, ciungi, orbi şi şchiopi”. (Luca 14 : 21)

Patru feluri de situaţii de viaţă prin care trece omul … şi prin care omul este adus la Mântuitor !

Gr. eisagage are două sensuri :

  • A conduce la : „Saul s-a sculat de la pământ; şi, măcar că ochii îi erau deschişi, nu vedea nimic. L-au luat de mâini şi l-au dus [gr. eisēgagonîn Damasc”. (Fapte 9 : 8) Prin boala incurabilă …
  • A aduce în : „El a venit în Templu, mânat de Duhul. Şi, când au adus [gr. eisagageinpărinţii înăuntru pe Pruncul Isus, ca să împlinească cu privire la El ce poruncea Legea”. (Luca 2 : 27)

III. Siliţi / constrânşi (sileşte-i, gr. anankason, provine de la verbul anagkazó şi înseamnă : „a impune, a obliga, a constrânge”):

Şi stăpânul a zis robului : „Ieşi la drumuri şi la garduri, şi pe cei ce-i vei găsi, sileşte-i să intre, ca să mi se umple casa”. (Luca 14 : 24)

Verbul este folosit în original în Faptele Apostolilor 28 : 19) : „Dar iudeii s-au împotrivit, şi am fost silit [gr. ēnankasthēnsă cer să fiu judecat de cezar, fără să am de altfel niciun gând să pârăsc neamul meu”.

Pilda robului nemilostiv, I, Contabilul, (Matei 18.21-35)

Pilda robului nemilostiv (necesitatea iertării acordate necondiţionat, la fel cum o primim şi noi de la Domnul Isus) :

Atunci Petru s-a apropiat de El şi I-a zis : „Doamne, de câte ori să iert pe fratele meu când va păcătui împotriva mea ? Până la şapte ori ?” Isus i-a zis : „Eu nu-ţi zic până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori câte şapte.

De aceea, Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un împărat care a vrut să se socotească cu robii săi. A început să facă socoteala şi i-au adus pe unul care îi datora zece mii de galbeni.

Fiindcă el n-avea cu ce plăti, stăpânul lui a poruncit să-l vândă pe el, pe nevasta lui, pe copiii lui şi tot ce avea, şi să se plătească datoria.

Robul s-a aruncat la pământ, i s-a închinat şi a zis : „Doamne, mai îngăduie-mă, şi-ţi voi plăti tot.” Stăpânul robului aceluia, făcându-i-se milă de el, i-a dat drumul şi i-a iertat datoria.

Robul acela, când a ieşit afară, a întâlnit pe unul din tovarăşii lui de slujbă care-i era dator o sută de lei. A pus mâna pe el şi-l strângea de gât, zicând : „Plăteşte-mi ce-mi eşti dator.”

Tovarăşul lui s-a aruncat la pământ, îl ruga şi zicea : „Mai îngăduie-mă, şi-ţi voi plăti.” Dar el n-a vrut, ci s-a dus şi l-a aruncat în temniţă, până va plăti datoria.

Când au văzut tovarăşii lui cele întâmplate, s-au întristat foarte mult şi s-au dus de au spus stăpânului lor toate cele petrecute.

Atunci stăpânul a chemat la el pe robul acesta şi i-a zis : „Rob viclean ! Eu ţi-am iertat toată datoria, fiindcă m-ai rugat.
Oare nu se cădea să ai şi tu milă de tovarăşul tău cum am avut eu milă de tine ?” Şi stăpânul s-a mâniat şi l-a dat pe mâna chinuitorilor, până va plăti tot ce datora.

Tot aşa vă va face şi Tatăl Meu cel ceresc, dacă fiecare din voi nu iartă din toată inima pe fratele său”. (Matei 18 : 21 – 35)


În pildă este vorba despre un contabil, un împărat şi un datornic ! Domnul Isus le-a explicat ucenicilor Lui, că un om, care a avut parte de iertarea divină, trebuie să ierte şi el necondiţionat, pe cel ce îi greşeşte !

Dacă decide să nu facă acest lucru, are garantată închisoarea precum şi chinurile sufleteşti, din care (şi de care) nu va scăpa, decât în momentul iertării depline acordată celui ce i-a greşit ! Şi nu contează deloc cu ce i-a greşit şi cu cât !


I. Contabilul

Atunci Petru s-a apropiat de El şi I-a zis : „Doamne, de câte ori să iert pe fratele meu când va păcătui împotriva mea ? Până la şapte ori ?” Isus i-a zis :

„Eu nu-ţi zic până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori câte şapte … Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un împărat care a vrut să se socotească cu robii săi.

A început să facă socoteala şi i-au adus pe unul care îi datora zece mii de galbeni … să se plătească datoria …

Robul acela, când a ieşit afară, a întâlnit pe unul din tovarăşii lui de slujbă care-i era dator o sută de lei. A pus mâna pe el şi-l strângea de gât, zicând : „Plăteşte-mi ce-mi eşti dator”. (Matei 18 : 21 – 25, 28)

Doamne, de câte ori să iert pe … când va păcătui împotriva mea ?” Cine întreba pe Cine ? Pilda i-a fost adresată în special lui Petru : Numărătorul de greşeli.

Petru era contabilul ce ţinea evidenţa greşelilor altuia, (le număra, ştia câte s-au adunat deja : „Are şase … şapte”, şi le nota în registrul minţii lui).

Dar Petru, se pare că uita că el era cel ce … tocmai păcătuise împotriva Domnului, ( a se vedea Matei 17 : 24 – 27), şi Domnul Isus, nu i-a reproşat cu nimic, pentru decizia luată în locul Lui !

Tocmai el s-a găsit să întrebe ce să facă … cu cel care îndrăzneşte să păcătuiască împotriva lui ?!


Domnul i-a explicat prin pildă, exact acest lucru :

„Nu uita că tu tocmai ai fost iertat de banii, pe care trebuia să-i dai celor ce strângeau taxa pentru Templu, (colectorilor de impozite) şi chiar tu te găseşti să întrebi de iertarea altora, când nici nu ţi s-a uscat bine cerneala pe iertarea Divină, (de care ai avut nevoie datorită promisiunii făcute în alb şi pe care nu ai avut bani s-o onorezi) … şi tu deja-ţi contabilizezi datornicii !?”


Practic prin această pildă, Domnul Isus ne-a explicat foarte frumos că şi noi, (asemenea lui Petru), trăim datorită Harului lui Dumnezeu !

El este Cel care ne iartă şi pe noi, de datoria făcută faţă de El, (care este asemenea banilor pe care Petru trebuia să-i dea colectorilor de impozite … şi nu-i avea). La fel sunt şi păcatele noastre pentru care Domnul Isus a plătit cu viaţa Lui !

Petru a făcut acel păcat, din cauză că nu L-a întrebat pe Domnul ce să facă, în situaţia respectivă fiind !

Şi noi păcătuim într-un mod asemănător, atunci când în viaţă se ivesc anumite situaţii complicate şi luăm unele hotărâri, fără să-L consultăm pe Isus, deşi am putea foarte uşor să facem acest lucru, (El nefiind departe de niciunul dintre noi) !

Pilda nunţii Fiului de Împărat, Matei 22.1-14

Isus a luat cuvântul şi le-a vorbit iarăşi în pilde. Şi a zis : „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un împărat care a făcut nuntă fiului său.

  • A trimis pe robii săi să cheme pe cei poftiţi la nuntă ; dar ei n-au vrut să vină.
  • A trimis iarăşi alţi robi şi le-a zis : „Spuneţi celor poftiţi : „Iată că am gătit ospăţul meu ; juncii şi vitele mele cele îngrăşate au fost tăiate ; toate sunt gata, veniţi la nuntă.” Dar ei, fără să le pese de poftirea lui, au plecat : unul la holda lui, şi altul la negustoria lui.

Ceilalţi au pus mâna pe robi, şi-au bătut joc de ei şi i-au omorât. Când a auzit împăratul, s-a mâniat ;

  • a trimis oştile sale, a nimicit pe ucigaşii aceia şi le-a ars cetatea. Atunci a zis robilor săi : 
    „Nunta este gata ; dar cei poftiţi n-au fost vrednici de ea. Duceţi-vă, dar, la răspântiile drumurilor şi chemaţi la nuntă pe toţi aceia pe care-i veţi găsi.”
    Robii au ieşit la răspântii, au strâns pe toţi pe care i-au găsit, şi buni şi răi, şi odaia ospăţului de nuntă s-a umplut de oaspeţi. Împăratul a intrat să-şi vadă oaspeţii ; şi a zărit acolo pe un om care nu era îmbrăcat în haina de nuntă.
    „Prietene”, i-a zis el, „cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă ?” Omul acela a amuţit. Atunci împăratul a zis slujitorilor săi : „Legaţi-i mâinile şi picioarele şi luaţi-l şi aruncaţi-l în întunericul de afară ; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor. Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi”. (Evanghelia după Matei 22 : 1 – 14)

Până nu este prea târziu, dacă vrei să fii mântuit cheamă-L pe Isus în viaţa ta, ca Stăpân şi Mântuitor …

şi trăieşte-ţi viaţa de credinţă cât poţi de bine !


Din Pilda nunţii Fiului de împărat putem învăţa (şi faptul) că, Cerul este comparat cu o sală de nuntă, care are :

I. Un număr de locuri exact

Robii au ieşit la răspântii, au strâns pe toţi pe care i-au găsit, şi buni şi răi, şi odaia ospăţului de nuntă s-a umplut de oaspeţi”. (Evanghelia după Matei 22 : 10)

Apostolul Pavel le scria credincioşilor din Roma : „Fraţilor, pentru ca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta : o parte din Israel a căzut într-o împietrire care va ţine până va intra numărul deplin al Neamurilor.

Şi atunci tot Israelul va fi mântuit, după cum este scris : „Izbăvitorul va veni din Sion şi va îndepărta toate nelegiuirile de la Iacov”. (Romani 11 : 25 – 26)


II. Un timp precis delimitat, în care se poate face accesul înăuntru

A trimis iarăşi alţi robi şi le-a zis : „Spuneţi celor poftiţi : „Iată că am gătit ospăţul meu ; juncii şi vitele mele cele îngrăşate au fost tăiate ; toate sunt gata, veniţi la nuntă”. (Evanghelia după Matei 22 : 4)

Fraţilor, pentru ca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta : o parte din Israel a căzut într-o împietrire care va ţine până va intra numărul deplin al Neamurilor.

Şi atunci tot Israelul va fi mântuit, după cum este scris : „Izbăvitorul va veni din Sion şi va îndepărta toate nelegiuirile de la Iacov”. (Romani 11 : 25 – 26)


Ce trebuie să iau în calcul ?

  • Nu ştiu data, ora, minutul şi secunda din care mântuirea nu va mai fi accesibilă Nemurilor, (neevreilor).
  • Plecarea mea de pe pământ, poate fi oricând. În Pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina, omul despre care istorisea Domnul Isus, îşi făcea planuri de viitor, (pe ani de zile înainte) dar a avut Harul de-a fi înştiinţat că decesul lui va surveni exact în acea noapte, (Evanghelia după Luca 12 : 18 – 20).
  • Răpirea Bisericii va fi tot într-o zi pe care noi nu o ştim : „Despre ziua aceea şi despre ceasul acela, nu ştie nimeni : nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl”. (Evanghelia după Matei 24 : 36)

Să nu uităm avertizarea Bibliei că există un prea târziu :

Evrei 4 : 1 „Să luăm, dar, bine seama, că atâta vreme cât rămâne în picioare făgăduinţa intrării în odihna Lui, niciunul din voi să nu se pomenească venit prea târziu”. Un exemplu de acest fel ne este dat în Pilda celor zece fecioare :

Mai pe urmă, au venit şi celelalte fecioare şi au zis : „Doamne, Doamne, deschide-ne !” Dar el, drept răspuns, le-a zis : „Adevărat vă spun că nu vă cunosc !”

Vegheaţi, dar, căci nu ştiţi ziua, nici ceasul în care va veni Fiul omului”. (Evanghelia după Matei 25 : 11 – 13)


III. Accesul interzis pentru cei care, (cu bună ştiinţă), nu se conformează pe deplin voii Lui Dumnezeu

Împăratul a intrat să-şi vadă oaspeţii ; şi a zărit acolo pe un om care nu era îmbrăcat în haina de nuntă.
„Prietene”, i-a zis el, „cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă ?” Omul acela a amuţit. Atunci împăratul a zis slujitorilor săi :

„Legaţi-i mâinile şi picioarele şi luaţi-l şi aruncaţi-l în întunericul de afară ; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor. Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi”. (Evanghelia după Matei 22 : 11 – 14)

Există un număr exact al celor mântuiţi, pe care noi nu îl ştim, poate şi de aceea, Domnul Isus a spus :

  • Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum, Împărăţia cerurilor se ia cu năvală, şi cei ce dau năvală pun mâna pe ea”. (Evanghelia după Matei 11 : 12)
  • Legea şi prorocii au ţinut până la Ioan ; de atunci încoace, Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu se propovăduieşte ; şi fiecare, ca să intre în ea, dă năvală”. (Evanghelia după Luca 16 : 16)

Cumva putem spune există o competiţie, care pentru a fi câştigată, presupune efort şi lupta creştinului cu sine însuşi, pentru a putea ajunge cu bine până la capăt ! Petru a scris despre :

„ … Isus Hristos, pe care voi Îl iubiţi fără să-L fi văzut, credeţi în El fără să-L vedeţi şi vă bucuraţi cu o bucurie negrăită şi strălucită, pentru că veţi dobândi, ca sfârşit al credinţei voastre, mântuirea sufletelor voastre”. (I Petru 1 : 7 – 9)

Tot apostolul Petru a scris : „De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta ; cu fapta, cunoştinţa … 

De aceea, fraţilor, căutaţi cu atât mai mult să vă întăriţi chemarea şi alegerea voastră ; căci, dacă faceţi lucrul acesta, nu veţi aluneca niciodată. În adevăr, în chipul acesta vi se va da din belşug intrare în Împărăţia veşnică a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos”. (2 Petru 1 : 5, 10 – 11)

De ce trebuie să caut să-mi întăresc chemarea şi alegerea (să fac tot ce ţine de mine) ? Fiindcă : „mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi”. (Evanghelia după Matei 22 : 14)

Alegerea o va face Stăpânul ! Să ne amintim că în pildă sunt descrise trei trimiteri : două pentru chemarea oamenilor la mântuire şi una pentru judecata celor care au respins chemarea Lui Dumnezeu !

Pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina, Corectarea gândirii greşite (Luca 12.13-24)

Unul din mulţime a zis lui Isus : „Învăţătorule, spune fratelui meu să împartă cu mine moştenirea noastră.”

„Omule”, i-a răspuns Isus, „cine M-a pus pe Mine judecător sau împărţitor peste voi ?”

Apoi le-a zis : „Vedeţi şi păziţi-vă de orice fel de lăcomie de bani ; căci viaţa cuiva nu stă în belşugul avuţiei lui.” Şi le-a spus pilda aceasta :

„Ţarina unui om bogat rodise mult. Şi el se gândea în sine şi zicea : „Ce voi face ? Fiindcă nu mai am loc unde să-mi strâng roadele.” „Iată”, a zis el, „ce voi face : îmi voi strica grânarele şi voi zidi altele mai mari; acolo voi strânge toate roadele şi toate bunătăţile mele ; şi voi zice sufletului meu :

„Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani ; odihneşte-te, mănâncă, bea şi înveseleşte-te !” Dar Dumnezeu i-a zis : „Nebunule ! Chiar în noaptea aceasta ţi se va cere înapoi [gr. apaitousin, din apo „de la” + aiteo „cere” este folosit o singură dată. Mai este şi gr. apaitei în Luca 6 : 30 „cere înapoi”] sufletul ; şi lucrurile pe care le-ai pregătit ale cui vor fi ?”

Tot aşa este şi cu cel ce îşi adună comori pentru el, şi nu se îmbogăţeşte faţă de Dumnezeu. Isus a zis apoi ucenicilor Săi :

„De aceea vă spun : nu vă îngrijoraţi cu privire la viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca, nici cu privire la trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. Viaţa este mai mult decât hrana, şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea.

Uitaţi-vă cu băgare de seamă la corbi : ei nu seamănă, nici nu seceră, n-au nici cămară, nici grânar; şi totuşi Dumnezeu îi hrăneşte. Cu cât mai de preţ sunteţi voi decât păsările !”. (Evanghelia după Luca 12 : 13 – 24)

Prin faptul că trăieşti, (deoarece Dumnezeu ţi-a dat viaţa), trebuie să ştii că Dumnezeu îţi garantează şi întreţinerea ei !


Ce se poate să fii gândit greşit omul şi de aceea Domnul i-a explicat / l-a corectat prin pildă :

I. „Dacă aş avea mai mulţi bani, aş duce-o mai bine !

Cândva un creştin spunea că există trei trepte ale nivelului de trai :

1. Lucrezi pentru alţii.

În Geneza 29 : 20 scrie că :

Astfel Iacov a slujit şapte ani pentru Rahela ; şi anii aceştia i s-au părut ca vreo câteva zile, pentru că o iubea”.).

2. Lucrezi pentru tine, (Geneza 30 : 30 „Acum, când am să muncesc şi pentru casa mea ?”).

3. Dai tu de lucru la alţii, (Geneza 32 : 16 „Le-a dat robilor săi, turmă cu turmă, deosebit, şi a poruncit robilor săi”).

Dar în viaţa omului, în inima lui (în ceea ce noi numim : pământul inimii, adică în natura umană), omul este predispus la producerea de spini.

În Geneza 3 : 18, blestemul a fost acesta (pământul) :

„ … spini şi pălămidă să-ţi dea şi să mănânci iarba de pe câmp”.

Şi spiritual vorbind, mai uşor producem spini, (ce ne place nouă), decât să ne ocupăm cu producerea voii lui Dumnezeu pentru noi (cu sfinţirea, a se vedea I Tesaloniceni 4 : 3).

Domnul Isus ne-a explicat care sunt spinii din viaţa omului :

Sămânţa care a căzut între spini închipuieşte pe aceia care, după ce au auzit Cuvântul, îşi văd de drum şi-l lasă să fie înăbuşit de grijile, bogăţiile şi plăcerile vieţii acesteia şi n-aduc rod care să ajungă la coacere”. (Evanghelia după Luca 8 : 14)

Spinii sunt un simbol pentru :

  • griji, (îngrijorările pe care le are de exemplu omul sărac, din cauza lipsurilor) ;
  • bogăţii (avuţiile au ataşate de ele … tot îngrijorările, numai că sunt de altă natură decât cele ale săracului) ;
  • plăceri …

Ce şi-a dorit Iacov la început ? Numai strictul necesar :

Iacov a făcut o juruinţă şi a zis : „Dacă va fi Dumnezeu cu mine şi mă va păzi în timpul călătoriei pe care o fac, dacă-mi va da pâine să mănânc şi haine să mă îmbrac, şi dacă mă voi întoarce în pace în casa tatălui meu, atunci Domnul va fi Dumnezeul meu”. (Geneza 28 : 20 – 21)

În foarte scurtă vreme, Dumnezeu i-a îndeplinit dorinţa, dar Iacov, s-a ţinut de cuvânt ? Nu ci de la grija zilei de mâine, a trecut la acumularea de averi … Iar după averi, pentru orice om cu o situaţie materială bună, (care nu este credincios), pot să urmeze plăcerile !

Credincioşii au fost avertizaţi că :

Spini şi curse sunt pe calea omului stricat : cel ce-şi păzeşte sufletul se depărtează de ele”. (Proverbe 22 : 5)

Exact lucrul acesta îl făcea Domnul Isus, pentru omul căruia i-a spus Pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina !


II. Dacă ai avea mai mulţi bani, ai avea mai multe griji … nu ai putea să dormi bine nici măcar noaptea !

„ … în noaptea aceasta … ” (v. 20).

Despre valoarea insomniilor. Poate uneori nu adormi … pentru că Dumnezeu vrea să vorbească … cu tine ! În Eclesiastul 5 : 12 este descrisă viaţa obişnuită :

Dulce este somnul lucrătorului, fie că a mâncat mult, fie că a mâncat puţin ; dar pe cel bogat nu-l lasă îmbuibarea să doarmă”. Deşi scrie clar :

Căci, cei ce dorm, dorm noaptea …”. (1 Tesaloniceni 5 : 7)


III. Calitatea vieţii nu este dată de cantitatea de lucruri / de avere, ci de relaţia cu Dumnezeu !

Apoi le-a zis : „Vedeţi şi păziţi-vă de orice fel de lăcomie de bani ; căci viaţa cuiva nu stă în belşugul avuţiei lui”… Viaţa este mai mult decât hrana, şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea”. (Evanghelia după Luca 12 : 15, 23)

Poţi avea bani şi să-ţi cumperi lucruri … dar mobilierul pentru suflet, nu se găseşte de cumpărat … la magazin nu poţi obţine nici dragoste, nici pace, nici bucurie …

Ele vin numai de la Dumnezeu, în special pentru cel care îşi păstrează viaţa curată, după ce L-a primit pe Domnul Isus în viaţa lui, (adică smulge spinii din ogorul sufletului lui) !

Domnul Isus a spus clar :

Nicio slugă nu poate sluji la doi stăpâni ; căci sau va urî pe unul, şi va iubi pe celălalt sau va ţine numai la unul, şi va nesocoti pe celălalt. Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona”. (Evanghelia după Luca 16 : 13)

Omul nu are resurse suficiente pentru a se putea ocupa de ambele domenii. Limitările umane îşi spun cuvântul ! „Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi banului”, de aceea trebuie să aveţi priorităţile existenţei ! Domnul Isus a mai spus :

Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra”. (Evanghelia după Matei 6 : 33)

Ordinea corectă este aceasta :

  • Asigură-te mai întâi că eşti mântuit, iar după aceea vei observa că Dumnezeu se va ocupa şi de partea materială a vieţii tale !

Omul care I S-a adresat Domnului Isus, căuta mai întâi să se asigure că va obţine banii, dar îşi neglija exact sufletul nemântuit, (cea mai importantă valoare a lui), aceasta deşi era în prezenţa Mântuitorului

Suferinţele lui Hristos

Citeşte Isaia 53:1-6. Ce spune profetul că avea să experimenteze Domnul întrupat?

Isaia 53:1-6
1. Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut braţul Domnului?
2. El a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un lăstar care iese dintr-un pământ uscat. N-avea nici frumuseţe, nici strălucire ca să ne atragă privirile, şi înfăţişarea Lui n-avea nimic care să ne placă.
3. Dispreţuit şi părăsit de oameni, Om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit, că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă.
4. Totuşi El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit.
5. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.
6. Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.

În Isaia 53:4 se spune că Isus a purtat suferinţele şi durerile noastre, deci şi pe ale lui Iov! Şi nu numai pe ale lui, ci şi pe ale întregii lumi. El a murit pe cruce pentru păcatul tuturor oamenilor care au trăit vreodată.

Aşadar, numai prin prisma jertfei lui Isus putem vedea cartea lui Iov în adevărata ei perspectivă. Acolo, Dumnezeul care i S-a descoperit lui Iov, Acela la a cărui poruncă se înalţă vulturii şi care menţine ordinea în interiorul atomilor – a suferit mai mult decât a suferit sau ar putea suferi vreodată vreun om. Suferinţele şi durerile pe care noi le cunoaştem individual, El Şi le-a asumat pe toate la un loc; de aceea, nu-I poate ţine nimeni predici despre suferinţă Aceluia care a purtat, în natura Sa umană, greul tuturor nenorocirilor produse de păcat pe tot pământul. Noi cunoaştem numai durerea proprie, numai suferinţa proprie, dar, pe cruce, El a purtat, a trăit suferinţele noastre, ale tuturor.

Dumnezeul care l-a întrebat pe Iov: „Cunoşti tu legile cerului? Sau tu îi orânduieşti stăpânirea pe pământ?” (Iov 38:33) ni Se înfăţişează a fi şi mai minunat când ne gândim că El, care a adus la existenţă „legile cerului”, a luat asupra Sa trup omenesc şi a murit în acest trup ca „să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe Diavolul” (Evrei 2:14).

Privită prin prisma jertfei lui Isus, cartea lui Iov capătă mai mult sens, deoarece jertfa Sa oferă răspuns la multele întrebări neclarificate. Iar cea mai mare întrebare dintre toate e aceasta: Este drept ca Dumnezeu să rămână în cer în timp ce Iov este obligat să sufere pe pământ atât de mult, doar pentru a fi respinse acuzaţiile lui Satana? Sacrificiul de la Golgota ne arată că, oricât de mult a suferit Iov sau altcineva în lumea aceasta, Domnul nostru a suferit de bunăvoie cu mult mai mult, pentru a ne oferi speranţa şi făgăduinţa mântuirii.

Pentru Iov, Dumnezeu era Creatorul; pentru noi, astăzi, El este şi Creatorul, şi Răscumpărătorul sau, mai bine zis, este Creatorul care a devenit Răscumpărător (Filipeni 2:6-8). Pentru aceasta, El a trebuit să sufere din cauza păcatului atât de mult, cât nicio fiinţă umană, nici chiar Iov, n-a suferit şi nici n-ar putea suferi vreodată. În faţa scenei patimilor Sale nu putem decât să exclamăm asemenea lui Iov: „Mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă” (Iov 42:6).​

DOMNUL ISUS HRISTOS – Marea Lui Suferinţă dinaintea Biruinţei   

 3 Dispreţuit şi părăsit de oameni, Om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit, că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă.
  • 4 Totuşi El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit.
  • 5Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi. (Isaia 53:3-5).

 Dupa vreo 700 de ani, aceasta proorocie transmisa de DUMNEZEU prin proorocul Isaia, s-a implinit matematic, spre binele tuturor oamenilor care accepta jertfa DOMNULUI ISUS HRISTOS!

  • 11 Dar preoţii cei mai de seamă au aţâţat norodul să ceară lui Pilat să le sloboadă mai bine pe Baraba.
  • 12 Pilat a luat din nou cuvântul şi le-a zis: „Dar ce voiţi să fac cu Acela pe care-L numiţi Împăratul iudeilor?”
  • 13 Ei au strigat din nou: „Răstigneşte-L!”
  • 14 „Dar ce rău a făcut?”, le-a zis Pilat. Însă ei au început să strige şi mai tare: „Răstigneşte-L!”
  • 15 Pilat a vrut să facă pe placul norodului, şi le-a slobozit pe Baraba; iar pe Isus, după ce a pus să-L bată cu nuiele, L-a dat să fie răstignit.
  • 17 L-au îmbrăcat într-o haină de purpură, au împletit o cunună de spini şi I-au pus-o pe cap.
  • 18 Apoi au început să-I ureze şi să zică: „Plecăciune, Împăratul iudeilor!”
  • 19 Şi-L loveau în cap cu o trestie, Îl scuipau, îngenuncheau şi I se închinau.
  • 33 La ceasul al şaselea, s-a făcut întuneric peste toată ţara, până la ceasul al nouălea.
  • 34 Şi, în ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: „Eloi, Eloi, lama sabactani”, care tălmăcit înseamnă: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?
  • 37 Dar Isus a scos un strigăt tare şi Şi-a dat duhul.
  • 38 Perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt în două, de sus până jos.    ( Marcu 15, versetele mentionate ).
        In Exodul capitolul 12 ni se arata cum au fost instituite Pastele de catre DUMNEZEU, cand fiecare familie trebuia sa sacrifice ” un miel fara cusur, de parte barbateasca de un an „ , cu ocazia scoaterii Israelului din robia egipteana, de catre DUMNEZEU, prin Moise.
 
       Acest miel IL prefigura, cu 1500 de ani inainte, pe FIUL LUI DUMNEZEU, DOMNUL ISUS HRISTOS, ” Mielul Lui DUMNEZEU care ridica pacatul lumii! „(Ioan 1:29), pe care DUMNEZEU L-a sacrificat pentru a scoate din robia pacatului pe toti cei care vor accepta jertfa LUI, din intreaga omenire!

     Invierea Domnului ISUS HRISTOS, Pastele de azi, este o Sarbatoare a Bucuriei, si e normal sa fie asa, pentru ca e biruinta VIETII asupra mortii! E bine sa fim bucurosi la aceasta sarbatoare si mai ales e important ca motivul bucuriei noastre sa fie nu atat hainele noi, cadourile, etc. cat Invierea Domnului ISUS!

    Daca bucuria invierii Domnului Isus a fost mare atunci pentru ucenicii Sai si e mare si azi pentru cei care-L servesc pe El, tristetea si drama dinaintea invierii a fost pe masura! Pentru ca Invierea Domnului Isus presupune mai intai moartea Lui, iar inainte de moarte, marea Lui suferinta! Aceasta a avut semnificatii si implicatii deosebite.
    Toti cei patru evanghelisti (Matei, Marcu, Luca, Ioan), care descriu rastignirea, arata ca Domnul Isus inainte de a fi rastignit, a fost mai intii batjocorit, scuipat, batut, torturat. Batjocurile si torturile au fost manifestarea exterioara a urii din inimile celor care au dorit, si au indeplinit actul rastignirii Domnului. (Privind in lumea animalelor, vom observa ca ele nu au astfel de comportare).

Dar uitati-va si vedeti Cine a fost batjocorit: FIUL LUI DUMNEZEU, PRINTUL

UNIVERSULUI! Biblia arata ​asta ​la Filipeni 2:9-11:
  • 9 De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult şi I-a dat Numele care este mai presus de orice nume;
  • 10 pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ,
  • 11 şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul.
El e, asadar, Cel care a contribuit la crearea Universului si a omului (1 Cor. 8:6), adica chiar a fiintei care-L batjocorea! E parca incredibil, dar din nefericire, e adevarat! Ce groaznica scena!

   Locul unde a fost batjocorit si rastignit Isus Hristos, este Pamantul, o mica planeta din Sistemul Solar, Calea Lactee, o farama a Universului.

     Cine sunt, in fond, cei care L-au batjocorit pe Fiul lui Dumnezeu?
 
     Vorbind la modul general, omul a fost in stare de asa ceva, adica fiinta creata de Dumnezeu sa-L serveasca pe El si sa-I aduca slava Lui si Fiului Lui. Creatura si-a batut joc de Creator! Un „nimic” s-a gasit sa-si bata joc de cel Atotputernic! Am vrut sa fac o comparatie cu ceva din lumea noastra, sau din universul cunoscut de noi, dar nu am gasit nimic care sa poata fi comparat cu acest eveniment.
 
    Specific vorbind, Biblia ne arata toate categoriile de oameni care s-au comportat intr-un mod incalificabil.  ​

 Ea ne spune ca si-au batut joc de El, trecatorii, cei carora Domnul Isus nu le facuse nici un rau, ba dimpotriva. (Poate ca printre ei au fost si din aceia pe care Domnul Isus i-a vindecat de boli, i-a hranit, i-a invatat, etc.). Oricum toti cei din jurul Lui primisera cel putin un lucru pretios de la El, si anume, viata. In loc sa-I multumeasca, ei Il scuipau, Il batjocoreau!

    Alta categorie de batjocoritori si tortionari au fost soldatii romani (Imperiul Roman se intindea atunci si peste Israel). Acestia erau pagani si nu aveau de-a face cu Dumnezeul adevarat. Ei parca ar avea o scuza, dar numai la prima vedere, pentru ca ei preferau sa se inchine unor lucruri facute de ei – zei din aur, argint, lemn, etc. -, in loc sa se inchine Dumnezeului adevarat si Domnului Isus de ale carui minuni ei au avut ocazia sa auda, sau poate chiar sa le vada!
 
De asemenea, ne spune Cuvantul Sfant, ca isi bateau joc de El, oameni din poporul evreu – descendentii lui Avraam -, cei care purtau un nume minunat: oameni din „Poporul lui Dumnezeu”! Cind strainii isi bat joc de tine desigur ca te doare, dar cind ai tai, cind rudeniile, poate chiar cei din familia ta, te batjocoresc, atunci asta te doare mult mai mult. Biblia confirma asta cand spune: 
A venit la ai Sai, si ai Sai nu L-au primit. (Ioan 1:11).
     Printre cei ce si-au batut joc de Domnul Isus a fost si unul dintre cei doi talharicare au fost rastigniti alaturi de El. Ultimul om, pleava societatii, plaga societatii, s-a incumetat sa-L ironizeze pe Fiul lui Dumnezeu! Poate credeti ca nefiind „dus pe la biserica”, cum se spune, nu stia cine este Cel rastignit! Din dialogul celor doi talhari se vede clar ca ei au stiut cine era cel rastignit alaturi de ei (Luca 23: 39-42).
 
     La urma amintesc citeva grupuri de oameni care s-au facut vinovati in mai mare masura de evenimentele dinaintea rastignirii, si a rastignirii propriu zisa a Domnului Isus. Aceste categorii sunt:
 
    Fruntasii poporului evreu. Cei care erau in fruntea poporului, conducatorii, cei care ar fi trebuit sa conduca poporul in directia buna, au instigat, au directiont oamenii spre rau, spre crima (Luca 23:35).
 
    Carturarii. Cei cu scoala, cei care cunosteau Scripturile, cei culti, care au stiut ca Mesia va veni, au facut pe ignorantii, au derutat cu buna stiinta pe oamenii simpli (Matei 27:41). 
     Batranii poporului. Barbatii cu parul alb, cei care ar fi trebuit sa fie intelepti, retinuti si echilibrati, un bun exemplu pentru popor, au fost tocmai cei care au induplecat poporul ca sa ceara lui Pilat sa-L condamne pe Isus Hristos la moarte. (Matei 27:20).

     Preotii cei mai de seama. Capii religiosi ai vremii, cei care slujeau in Templu (pe Dumnezeu, ziceau ei ca-L slujesc), cei care cunosteau Scripturile si astfel aveau menirea sa invete poporul frica de Dumnezeu si respectul pentru semeni, au fost cei mai inversunati,cei mai dornici sa-L vada pe Fiul lui Dumnezeu, mort.(Marcu 15:11)
 
    Cardasia celor patru grupe de oameni, a fost redata asa de clar de evanghelistul Marcu (15:1), care a scris: 
„Dimineata, preotii cei mai de seama au facut indata sfat cu batranii, carturarii si tot Soborul. Dupa ce au legat pe Isus, L-au dus si L-au dat in miinile lui Pilat „.
 
   Acestia sunt oamenii (daca-i putem numi asa) care L-au batjocorit, L-au scuipat, L-au batut si apoi L-au rastignit pe Fiul lui Dumnezeu- Domnul Isus Hristos -, pe Cel care nu a avut nici o vina. Istoria poporului Israel, confirma ca fapta lor josnica, precum si cuvintele usuratice spuse atunci de ei: 
 ​
„Singele Lui sa fie asupra noastra si asupra copiilor nostri” 
(Matei 27:25), a avut urmari si implicatii deosebit de grave de 2.000 de ani asupra acestui popor care purta cel mai frumos nume.
 
    Desigur consideram ca cei de atunci au fost oameni falsi, rai, josnici, calai, criminali.
 
   Intrebarea pe care ar trebui sa ne-o punem fiecare din noi acum, este, daca nu cumva eu, care ma consider om religios – fie ca sunt preot ori simplu enorias, fie ca sunt un om in varsta sau tanar, ca sunt cu multa scoala sau cu mai putina, ca sunt fruntas al poporului sau om de rand (doar un simplu trecator prin viata aceasta) , iL batjocoresc pe Fiul lui Dumnezeu, pe urmasii Lui, sau pe semenii mei.
 
   Aceasta intrebare se impune pentru ca felul in care iL putem batjocori pe Isus Hristos imbraca o multime de forme si metode: de la simpla indiferenta fata de suferinta Lui, pana la vorbele urate la adresa Lui; de la injuraturi pina la fapte reprobabile, poate chiar crime.

    Daca ai facut asta pana acum, te indemn chiar in momentul in care citesti aceste rinduri, sa te opresti in a-L mai batjocori si rastigni a doua oara pe Isus Hristos, prin purtarea ta sau prin indiferenta ta, si sa vii cu credinta, pocainta si multumire inaintea Lui! Numai astfel te vei putea bucura de Invierea Domnului ISUS HRISTOS, si de Propria-TI Inviere la o viata noua,

Doctrina Învierii lui Isus Hristos

Duminica aceasta aveţi privilegiul de a auzi a doua oară consecutiv vorbindu-se despre învierea lui Isus Hristos şi implicaţiile ei pentru noi.

„Pentru ce căutaţi între morţi pe Cel ce este viu?”

Luca 24:5-6a „Pentru ce căutaţi între cei morţi pe Cel ce este viu? Nu este aici, ci a înviat…”

Învierea lui Isus Hristos – Evenimentul central al istoriei omenirii. Voi dovedi că nu folosesc cuvinte mari. Învierea din morţi a lui Isus Hristos este exact ceea ce face Creştinismul să fie incontestabil!

Ştiţi de ce nu se poate infirma Creştinismul (definit ca fiind omul mântuit din păcatele sale, omul iertat şi născut din nou din Duhul lui Dumnezeu)? Altfel spus, „am un motiv foarte simplu, dar puternic să cred: ÎNVIEREA DIN MORŢI A LUI Hristos!

Învierea din morţi a lui Hristos este, ori cea mai josnică, nemiloasă şi vicleană farsă făcută vreodată oamenilor, ori este cel mai important eveniment din istoria omenirii.

Creştinismul nu se poate nega în condiţii logice normale şi pe baze raţionale tocmai din pricina acestui eveniment extraordinar. Dacă mulţi au încercat-o, au făcut-o ocolind mărturiile, învierii din morţi a Domnului care sunt disponibile. De fapt, odată un creştin a fost întrebat la universitate şi în mijlocul unei clase de filozofie dacă Creştinismul se poate nega. Acesta a răspuns că NU. Când a fost întrebat de ce, a răspuns că din cauza învierii din morţi a lui Isus Hristos! Nu pot evita şi explica un eveniment istoric atât de fantastic!

Într-adevăr, dacă priveşti la purtarea creştinilor de-a lungul veacurilor, la nedreptăţile făcute în numele lui Dumnezeu (deşi, nu cu voia Lui, ci împotriva ei!), la problemele bisericii, la crezurilor uneori aberante ale celor ce se numesc „creştini”, Creştinismul se poate nega. Însă, învierea lui Hristos este evenimentul care constituie cea mai mare piedică în calea negării şi nimicirii credinţei creştine. Datorită acestuia, ea dăinuieşte, persistă în timp şi încă se răspândeşte. Pentru că, Hristos a înviat din morţi şi este viu!

După aceea, privind la condiţia spirituală a multor biserici astăzi, la zelul stins al creştinilor, la apatia şi letargia lor, avem toate condiţiile negării Creştinismului, dar învierea din morţi a lui Hristos ne împiedică. De ce căutaţi între cei morţi pe Cel ce este viu? Nu aici se caută Hristos. Creştinismul este „religia mormântului gol”! Religia este un „mântuitor mort”.

Theodorus Harnack spunea: „După mine, poziţia pe care o ai privind faptul învierii, nu mai este teologie creştină. Pentru mine, creştinismul rămâne în picioare sau se prăbuşeşte odată cu învierea (lui Hristos)”. 60/437

O conversaţie petrecută între un misionar creştin şi un musulmanilustrează acest adevăr. Mahomedanul a vrut să-l impresioneze pe creştin cu ceea ce el credea că reprezintă superioritatea Islamului şi-i spunea:

  • „când noi mergem la Mecca, găsim cel puţin un sicriu, un cavou unde avem dovezile existenţei („moaştele”) lui Mahomed, dar când voi creştinii mergeţi la Ierusalim, la „mecca” voastră, nu găsiţi nimic decât un mormânt gol!!”
  • „Exact în asta constă diferenţa! Mahomed a murit şi se găseşte în sicriul lui. Toate celelalte religii ale lumii şi sisteme filozofice sunt în groapă, moarte în copârşeele (sicriele) lor! Însă Hristos a înviat din morţi şi religia lui trăieşte!” Este practică şi este practicabilă!

Într-adevăr, se pare că în Coran s-a afirmat prima dată (nu prof. Venturini a făcut-o!) că Isus de fapt nu a murit pe cruce, ci doar a leşinat. Ca prin urmare, ucenicii au pus la cale povestea învierii care să-l propulseze pe Isus în atenţia lumii, sugerează „cartea sfântă” a Islamului.

Creştinismul îşi găseşte elementul activ în învierea din morţi a lui Hristos, iar dăinuirea acestuia este asigurată de prezenţa vie după moarte a fondatorului ei. Unii au spus-o mai bine:

„Piatra de la intrarea în mormânt a fost dată la o parte nu pentru a-l lăsa pe Hristos să iasă afară, ci pentru a le îngădui necredincioşilor să se convingă singuri” (Donald Grey Barnhouse)

Ştiţi cine au fost primii contestatari ai evenimentului?
Iudeii? Păcătoşii vremii? Romanii? Nu! Au fost ucenicii! Cum pot pretinde unii că aceştia au pus la cale o conspiraţie când ei au fost primii care au contestat-o!

Cea mai mare „ţeapă” din istoria omenirii! Nu există o înşelătorie mai mare care să fi influenţat un număr mai mare de oameni ca şi aceasta, dacă nu s-a petrecut în realitate.

Dacă simpatizezi ideea că a fost cu neputinţă ca Hristos să învie din morţi, ar fi bine să încetezi să mai cochetezi cu Creştinismul căci acesta devine cea mai mare înşelătorie…cea mai impracticabilă religie de pe Pământ!
Dar, Hristos a înviat, pârga celor adormiţi (1Cor.15:20).

Este singurul eveniment din istoria omenirii care a adus speranţă într-o lume disperată! Credinţa creştină începe şi continuă de la mormântul gol. Toată istoria s-a îndreptat într-acolo şi se derulează de acolo. De la mormântul gol.

Au jefuit comoara din mormântul sfânt!?
Cât de îmbucurătoare au fost pentru Creştinătate veştile cuceririi Ierusalimului de către generalul britanic Allenby, în primul război mondial. Totuşi înainte de evacuarea turcilor din cetatea sfântă, ziarele au transmis următoarea ştire de presă: „Turcii au jefuit mormântul sfânt de toate comorile din el”. Nu chiar! Mormântul acela a fost lipsit de Comoara cea mai preţ cu câteva mii de ani înainte, când din el a ieşit slăvitul Hristos!

„Paştile sunt pentru credinţa noastră ceea ce apa este pentru ocean, stânca este pentru munte şi ceea ce sângele este pentru trup” (Raymond Linquist)

„Într-un veac al necredinţei şi al scepticismului, putem observa că învierea din morţi a lui Hristos este evenimentul care rezistă la orice anchetă ar fi supusă”. (adaptat după J.C.Ryle)

Creştinismul este singura religie a lumii care apelează la învierea din morţi a fondatorului ei pentru a argumenta spusele Sale. Tot ceea ce Isus a învăţat, a trăit şi a murit, depinde de învierea Lui din morţi. Creştinismul nu este întemeiat pe un complex de idei filozofice sau teologice, în cel mai bun caz, ci pe un eveniment istoric fără seamăn: învierea din morţi a lui Hristos.

„ÎNVIEREA DIN MORŢI A LUI ISUS” = ULTIMUL CUVÂNT AL LUI DUMNEZEU în istoria lumii
Când păcatul, moartea, lumea şi diavolul, au crezut că prin uciderea lui Hristos şi-au spus ultimul cuvânt, Dumnezeu a intervenit şi El este Cel ce a avut ultimul cuvânt de spus. Acesta este: „nu este aici, ci a înviat!”. Cu învierea, Dumnezeu a punctat istoria omenirii cu un „dar” definitiv!

Dar Dumnezeu…

Fapte 2:22-24 Bărbaţi Israeliţi, ascultaţi cuvintele acestea! Pe Isus din Nazaret, om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin minunile, semnele şi lucrările pline de putere, pe cari le-a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum bine ştiţi; pe Omul acesta, dat în mâinile voastre, după sfatul hotărât şi după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L-aţi răstignit şi L-aţi omorât prin mâna celor fărădelege. Dar Dumnezeu L-a înviat, dezlegându-I legăturile morţii, pentru că nu era cu putinţă să fie ţinut de ea.

Se pare că „dar Dumnezeu” devenise un tic verbal al apostolului Petru:

Fapte 10:37-41 Ştiţi vorba făcută prin toată Iudea, începând din Galilea, în urma botezului propovăduit de Ioan; cum Dumnezeu a uns cu Duhul Sfânt şi cu putere pe Isus din Nazaret, care umbla din loc în loc, făcea bine, şi vindeca pe toţi cei ce erau apăsaţi de diavolul; căci Dumnezeu era cu El. Noi suntem martori a tot ce a făcut El în ţara Iudeilor şi în Ierusalim. Ei L-au omorât, atârnându-L pe lemn. Dar Dumnezeu L-a înviat a treia zi, şi a îngăduit să Se arate, nu la tot norodul, ci nouă, martorilor aleşi mai dinainte de Dumnezeu, nouă, cari am mâncat şi am băut împreună cu El, după ce a înviat din morţi.

Pavel, în sinagoga din Antiohia Psidiei:

Fapte 13:26-30 Fraţilor, fii ai neamului lui Avraam, şi cei ce vă temeţi de Dumnezeu, vouă v-a fost trimis Cuvântul acestei mântuiri. Căci locuitorii din Ierusalim şi mai marii lor n-au cunoscut pe Isus; şi prin faptul că L-au osândit, au împlinit cuvintele proorocilor, care se citesc în fiecare Sabat. Măcar că n-au găsit în El nici o vină de moarte, totuşi ei au cerut lui Pilat să-L omoare. Şi, după ce au împlinit tot ce este scris despre El, L-au dat jos de pe lemn, şi L-au pus într-un mormânt. Dar Dumnezeu L-a înviat din morţi.

Aceasta este întreruperea victoriei efemere a răului asupra lumii… aşa a contrazis Dumnezeu pe diavol şi pe omul păcătos…Ei l-au omorât pe Domnul vieţii, DAR DUMNEZEU L-A ÎNVIAT!!!

Totul s-a schimbat prin această prepoziţie! Însăşi, istoria omenirii este modificată de „dar-ul” lui Dumnezeu.

Observaţi schimbarea produsă la acel „dar” al lui Dumnezeu :

Adam şi Eva au păcătuit în grădină şi au fost pedepsiţi… dar Dumnezeu
Avraam l-a pus pe altar pe Isaac pentru jertfă … dar Dumnezeu
Moise a fost pus într-un coş pe ape… dar Dumnezeu
Fapte 7:9 Iar patriarhii, care pizmuiau pe Iosif, l-au vândut, ca să fie dus în EgiptDar Dumnezeu a fost cu el,
Evrei au fost duşi în robia Egiptului… dar Dumnezeu
Ezechia este asediat şi înfometat în cetate împreună cu poporul, de către Sanherib… dar Dumnezeu
Ilie, singur, înconjurat de sute de profeţi falşi ai lui Baal, în prezenţa Isabelei, o regină stricată, şi a lui Ahab, un trădător… dar Dumnezeu a trimis foc din cer
David singur înaintea uriaşului Goliat… dar Dumnezeu
Pavel era un prigonitor şi un hulitor… Dar când Dumnezeu – care m-a pus deoparte din pântecele maicii mele, şi m-a chemat prin harul Său, – a găsit cu cale să descopere în mine pe Fiul Său. (Gal.1:15)
Etc.
Etc. …

Isus a fost pus pe cruce, a murit şi l-au îngropat, preoţii şi iudeii s-au bucurat… dar Dumnezeu!!

… dar Dumnezeu l-a înviat!

În aceasta constă misterul experienţei creştine — „dar Dumnezeu”.

Introduceţi această prepoziţie în fiecare perspectivă strict pământească pe care o aveţi asupra vieţii şi veţi vedea cum totul se modifică:

  • am rămas fără serviciu şi curentul e scump… dar Dumnezeu
  • mi-au murit copiii şi bărbatul… dar Dumnezeu
  • am pierdut un ochi…… dar Dumnezeu
  • poate prietenii te-au părăsit… dar Dumnezeu

În faţa celor mai sumbre şi întunecate perspective asupra vieţii noastre, acest „dar Dumnezeu” schimbă totul. Când te găseşti, vorba lui Cioran, pe culmile disperării… dar Dumnezeu este ce-ţi trebuie să auzi să prinzi speranţă. Când nu mai sunt căi de ieşire, când totul e pierdut, când totul este distrus şi mort …dar Dumnezeu

Este exact ceea ce el (Cioran) a refuzat să vadă, că Dumnezeu este viu şi adevărat. Că prin Fiul Său, El ni s-a făcut cunoscut, iar prin învierea Lui din morţi ne-a lăsat un semn incontestabil al realităţii Sale.

De ce?

„Piatra de la intrarea în mormânt nu a fost decât o fărâmă de nisip pentru Stânca Veacurilor aflată înăuntru!” (Fred Beck)

Vedeţi, această prepoziţie, schimbă TOTUL. Întreaga mărturie a istoriei umane se rezumă în aceste cuvinte: … dar Dumnezeu
Omul şi-a inventat armele şi a creat condiţiile de a se auto-distruge, de a eradica complet rasa umană de pe Pământ… dar Dumnezeu

Substituiţi cuvintele, dezastru, nenorocire, moarte, foamete, frig, necinste, hoţie, corupţie, disperare …etc., cu … dar Dumnezeu şi vedeţi ce aveţi. Nu aveţi speranţă? Priviţi la învierea din morţi a lui Hristos!

Învierea lui Hristos, dacă nimic altceva nu înseamnă pentru noi, măcar să ne amintească că atunci când totul pare pierdut, absurd, şi zadarnic, (cum ar fi viaţa noastră!), Dumnezeu a intervenit!

Domnia păcatului, a puterilor întunericului, a poftelor şi a dorinţelor criminale ale oamenilor, sunt întrerupte de acest „dar Dumnezeu„. Nu găseşti nimic mai sugestiv în toată Biblia pentru credincioşia lui Dumnezeu de a interveni pentru binele nostru, decât acest scurt cuvânt, această laconică expresie … dar Dumnezeu!

Dar Dumnezeu” este plăcuta noastră surpriză de Paşti — un singur cuvânt poate să exprime evenimentul de Paşti: SURPRIZĂ! Oamenii păcătoşi l-au omorât pe Domnul vieţii, şi pentru o clipă întunericul a părut să triumfedar Dumnezeu, surpriză … L-a înviat!

Acesta este miezul credinţei creştine pe care nu avem voie să-l luăm de la sine. Trebuie să realizăm că învierea din morţi este acţiunea lui Dumnezeucare întotdeauna ar trebui să ne amintească că El este un Dumnezeu viu care dă speranţă şi care învie morţii!

Fapte 26:8 Ce? Vi se pare de necrezut că Dumnezeu învie morţii?
Ioan 5:28-29 Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui, şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele, vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul, vor învia pentru judecată.

În ce priveşte neamul nostru românesc, conducătorii lui l-au vândut pe bani şi averi, preoţii l-au lăsat în ignoranţa păcatului şi i-au exploatat credulitatea, aliaţi reali niciodată n-a avut, turcii îl amăgesc cu produsele lor, etc. … dar Dumnezeu

Recunoaşteţi că în mijlocul deznădejdii, unica noastră speranţă stă în acest mic cuvinţel: dar Dumnezeu!!

Mai ales, în neputinţa şi deznădejdea condiţiei păcătoase a omului, în lumina condamnării lui veşnice pentru păcatele sale, … dar Dumnezeu l-a trimis pe Fiul Său să moară pe cruce şi să învie pentru mântuirea noastră!

Vreţi să mai auziţi şi alte „dar-uri” de-ale lui Dumnezeu?

Fapte 3
12 Petru, când a văzut lucrul acesta, a luat cuvântul, şi a zis norodului: ,,Bărbaţi Israeliţi, pentru ce vă miraţi de lucrul acesta? De ce vă uitaţi cu ochii ţintă la noi, ca şi cum prin puterea noastră sau prin cucernicia noastră am fi făcut pe omul acesta să umble?
13 Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov, Dumnezeul părinţilor noştri, a proslăvit pe Robul Său Isus, pe care voi L-aţi dat în mâna lui Pilat; şi v-aţi lepădat de El înaintea lui, măcar că el era de părere să-I dea drumul.
14 Voi v-aţi lepădat de Cel Sfânt şi Neprihănit, şi aţi cerut să vi se dăruiască un ucigaş.
15 Aţi omorât pe Domnul vieţii, pe care (DAR) Dumnezeu L-a înviat din morţi; noi suntem martori ai Lui.

17 Şi acum, fraţilor, ştiu că din neştiinţă aţi făcut aşa, ca şi mai marii voştri.
18 Dar Dumnezeu a împlinit astfel ce vestise mai înainte prin gura tuturor proorocilor Lui: că, adică, Hristosul Său va pătimi.

Fapte 10:40 Dar Dumnezeu L-a înviat a treia zi, şi a îngăduit să Se arate,
Fapte 13:30 Dar Dumnezeu L-a înviat din morţi.
Romani 5:8 Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi.

Eşti vinovat şi mort în păcatele tale, fără speranţa de a intra în ceruri, ia aminte la această frază, DAR DUMNEZEU care este bogat în milă…

Efeseni 2:4-6 Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi). El ne-a înviat împreună, şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus,

Care a fost evenimentul central al propovăduirii apostolilor? Care a fost secretul creşterii miraculoase a bisericii primare? Care a fost forţa mobilizatoare a răspândirii Evangheliei pe întregul pământ? Răspunsul la toate aceste întrebări îl reprezintă învierea lui Isus Hristos. „A înviat!” era strigătul victorios al primilor creştini care le-a dus mesajul până la capătul pământului.

Până ce nu acceptăm ceea ce Scriptura declară despre înviere, întreg mesajul creştin, practic, se dezintegrează. Accentul din propovăduirea din vremea apostolilor a fost pus pe faptul că într-o dimineaţă liniştită, într-o grădină obscură, omul a învins cel mai temut duşman al său, întunecatul înger al morţii. Cu multe veacuri în urmă, Satana l-a învins într-o grădină pe primul Adam iar victoria lui a inaugurat domnia păcatului şi a morţii asupra omenirii. Dar, acum, la vremea potrivită a lui Dumnezeu şi după planul Său, cel de-al doilea Adam îl înfrunta pe Satana, tot într-o grădină, şi „moartea a fost înghiţită în biruinţă” (vezi, 1Corinteni 15:54).

Din nefericire, unii oameni au tratat învierea ca nefiind decât o altă doctrinăo declaraţie de credinţă, ce trebuie acceptată ca atare şi nu ca pe un temei logic şi raţional pentru o speranţă personală. Însă pentru apostoli, a fost însăşi baza speranţei lor în mijlocul suferinţei şi a unei puternice persecuţii.

Primii creştini şi-au bazat învăţătura lor despre o înviere viitoare a celor morţi pe realitatea învierii Mesiei Israelului, „pârga (cea dintâi roadă) a celor adormiţi” (1Corinteni 15:20,23). Asta este ceea ce ei spuneau: la fel cum Hristos a înviat, tot aşa El îi va aduce pe toţi oamenii la o viaţă fizică, sau aşa cum se spune în continuare, „şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos” (1Corinteni 15:22).

Fără îndoială Creştinismul este un crez ce trebuie crezut, dar mai reprezintă şi o viaţă ce trebuie trăită. Separat de Mântuitor crezul devine o farsă păguboasă, iar viaţa o luptă disperată de a te ajuta singur. Creştinismul înseamnă mai presus de toate o Persoană, iar Aceasta este Fiul lui Dumnezeu.

Din păcate, unii resping categoric învierea sau se îndoiesc de ea. Deoarece învierea presupune miraculosul, ea sfidează mintea raţională a omului. Când Pavel a predicat-o, a fost batjocorit şi ridiculizat de către filozofii greci ai vremii (vezi, Fapte 17:32), iar într-o împrejurare a fost făcut nebun de către un domnitor păgân (Fapte 26:24). De aceea, nici noi nu ar trebui să ne mirăm dacă cei din zilele noastre nu o cred. Învierea din morţi a lui Hristos pare mai degrabă să creeze dificultăţi credinţei decât să o încurajeze, şi este aşa pentru că reprezintă un eveniment absolut ieşit din comun.

Cateva Dovezi ale invierii lui Iisus Hristos  (II)

Michael G. Brown

 

Este important sa intelegem ca credinta noastra se bazeaza pe adevaruri istorice. In vremea de acum oamenii separa stiinta, care se ocupa cu masurarea si analizarea informatiilor, de credinta. Pentru multi credinta este parte din categoria opiniilor personale, spiritualitate; ea nu are de-a face cu informatii verificabile, este orice lucru care te ajuta in viata, iar stiinta este ceva cu totul diferit. Oamenii spun adesea ca nu conteaza cine este Iisus care a trait in istorie, ci doar ceea ce inseamna Iisus pentru tine. Prin urmare, poti avea un Iisus personal diferit de Iisus cel din istorie. Crestinismul neaga lucrul acesta, caci daca lucrurile nu s-au petrecut dupa cum gasim in Biblie, nu are sens sa fii crestin. Daca Iisus nu a inviat din morti, putem face ceea ce spune apostolul Pavel: sa bem si sa mancam caci maine vom muri. Daca Iisus a inviat din morti atunci merita sa traiesti ca crestin.
restinismul ramane in picioare sau de darama in functie de adevarul acestui eveniment. Daca Iisus nu a fost inviat din morti, atunci rastignirea Lui nu a fost decat o alta rastignire, iar romanii rastigneau multi oameni in vremea aceea, Rastignirea, ca tip de pedeapsa capitala, a fost inventata de fenicieni, a fost dezvoltata si perfectionata de romani. Romanii erau un popor civilizat si sofisticat care a servit, in anumite privinte, ca model pentru multe forme de guvernamant actuale. Erau, de asemenea, ingineri, au construit drumuri, viaducte, multe din constructiile lor inca mai sunt si astazi, peste tot in Europa poti gasi ruine romane. Totodata, romanii pretuiau foarte mult ordinea in civilizatia lor. In expansiunea imperiului dinspre Roma inspre celelalte natiuni, romanii cucereau aceste natiuni, stabileau guvernarea, hotarau un conducator roman, stabileau taxe, si aplicau cu strictete legea pentru a mentine ordinea. Poate ati auzit de Pax Romana (pacea romana), un sistem de ordine care a durat sute de ani. In cadrul acestui sistem era aplicata pedeapsa capitala, printre care si moartea prin rastignire. Nu era permisa aplicarea acestei pedepse unui cetatean roman din cauza brutalitatii si severitatii formei de executie. Condamnatii erau batuti, biciuiti, uneori erau chiar omorati si apoi atarnati de cruce, in afara orasului pentru a fi vazuti de oameni, transmitandu-le teama. Era o moarte crunta, in care condamnatii se deshidratau, iar pentru a lua o gura de aer trebuiau sa faca un efort sa se inalte,

n zilele lui Iisus, in primul secol, erau multi insuretionisti, luptatori pentru libertate patrioti care doreau sa fie urmatorii Iuda Macabeul, alungandu-i pe romani, Asadar, in acea vreme aveau loc multe rastigniri, Iisus a fost unul dintre cei care a suferit aceasta moarte. El nu a fost condamnat pentru ca era insurectionist sau pentru ca a luptat pentru libertate, ci dintr-un motiv greu de inteles de Pilat (Pilat era guvernatorul stabilit de Romani pentru a conduce si supraveghea regiunea Palestinei), singura acuzatie adusa de evrei fiind blasfemia. Cu toate acestea, Iisus merge la cruce si moare – referitor la aceasta exista martori, nu doar in Biblie, ci si martori externi. Istoricii sunt de acord ca demult a fost cineva numit Iisus, Intrebarea este: a inviat Acesta din morti? Daca nu a inviat din morti atunci crestinismul este fals, nu avem de ce sa credem lucrurile pe care le-a spus Iisus, deoarece de nenumarate ori a spus ca va invia din morti in cea de-a treia zi. El nu poate fi decat un mincinos, pentru ca a zis ca va invia, dar nu a inviat, sau a fost un lunatic, a crezut ca va invia, dar nu a inviat sau daca a inviat cu adevarat, este Domn. Acestea sunt singurele optiuni. Nu putem spune ca a fost un om bun, dar nu a fost Dumnezeu. Daca Iisus a inviat putem crede ca promisiunea iertarii pacatelor si viata vesnica sunt adevarate.

Inainte de a relua enumerarea dovezilor as dori sa clarific cateva lucruri legate de inviere. In primul rand, atunci cand vorbim despre inviere nu ne referim la resuscitare. Invierea si resuscitarea sunt doua lucruri diferite: nu spunem ca trupul lui Iisus a fost in mormant, iar apoi a fost resuscitat, nu a fost inviat nici in acelasi fel in care Lazar a fost inviat, ci atunci cand Iisus a inviat din morti a inviat avand un trup glorificat; trupul Sau a fost transformat. Asta e ceea ce asteptam noi, glorificarea noastra; nu resuscitarea, ci invierea. Este vorba de o viata fundamental si calitativ diferita, desi va fi o continuitate in ce priveste trupul actual (acest trup va fi inviat), va fi, la inviere, si o diferenta calitativa intre trupul actual si trupul glorificat.

In al doilea rand, invierea nu inseamna a muri si a merge in Cer. Adesea, conceptul de „Cer” nu este inteles corect. Exista acea stare pe care o numim, starea intermediara. Atunci cand murim, trupul si sufletul se separa, in asta consta moartea (Filipeni 1, 2 Cor. 5). Suntem formati atat din trup, cat si din suflet. De multe ori la inmormantari auzim spunandu-se ca, de fapt, trupul pe care il vedem in cosciug nu este persoana in sine, ci persoana respectiva acum se afla in alt loc. Lucrul acesta nu este adevarat, trupul din cosciug este persoana care a murit, dar sufletul sau a mers la Domnul, iar la inviere si revenirea lui Hristos cele doua vor fi reunite.

Toti crestinii care au murit sunt impreuna cu Domnul in mod constient, in Cer, iar aceasta nu este starea finala, starea finala nu va fi undeva intr-o alta galaxie, pe vre-un nor, departe, Biblia ne spune ca vom trai aici, pe pamant. Romani 8 vorbeste despre un pamant nou, creatia suspina dupa acest pamant nou. Nu trebuie sa ne gandim ca Cerul va fi un loc ciudat, ambiguu, nefizic, aceasta este o idee platonista, nebiblica care separa materia fizica de spiritual. In platonism tot ce e fizic este rau, iar ceea ce e spiritual e bun, sufletul e captiv in trup ca intr-o temnita, din care e eliberat la moarte. Biblia insa spune ca Dumnezeu e Cel care a creat materia si a declarat-o buna. Universul va fi inviat, si noi vom trai in el. In 1 Cor. 15, Pavel vorbeste foarte clar despre faptul ca Hristos este primul rod, Singurul care a fost inviat, care are un trup glorificat, si ca restul recoltei, noi toti, cei pe care Hristos a venit sa-i mantuiasca, vor fi inviati trup si suflet atunci cand va reveni. Hristos ve reveni intr-un mod vizibil si glorios. Trupul Sau va fi unul fizic. Atunci cand a inviat, trupul Sau a putut fi atins, corzile Sale vocale au vibrat emitandu-i vocea care a putut fi auzita de urechile oamenilor. In Ioan 21 citim despre Iisus mancand. Asadar, invierea nu inseamna doar a muri si a merge in Cer, ci asteptam cu nerabdare ceea ce marturisim duminica de duminica in Crezul Apostolic: „Cred in invierea trupului si viata vesnica”. Oamenii nu vor avea trupurile inviate in Cer, in 1 Tesaloniceni, 1 Cor. 15 scrie ca invierea va avea loc in ultima zi, nu in Cer. Stiu ca adesea spunem anumite lucruri avand o intentie buna, dorind sa-i facem pe oameni sa se simta mai bine, lucruri care nu sunt adevarate precum: „Bunica acum salta si canta pe strazi de aur”. Nu avem dreptul sa spunem astfel de lucruri, trebuie sa ne oprim acolo unde se opreste Cuvantul lui Dumnezeu

 

Asadar, de unde cunoastem ca toate aceste lucruri sunt adevarate?

Sa ne amintim de cateva dintre dovezile invierii:

1. Mormantul gol. Evangheliile si cartea Faptele Apostolilor afirma ca mormantul era gol, lucru care coincide cu datele pe care le avem: obiceiuri de inmormantare, constructia mormintelor, perioada si evenimentele ceremoniale, lucruri care nu au fost niciodata respinse de cei ostili crestinismului: romanii care au fost responsabili de executia lui Iisus si pazirea mormantului si liderii evrei, care doreau ca ideea ca Iisus a inviat din morti sa dispara. Ei aveau mijloacele, motivele si oportunitarea de a o face, puteau face rost imediat de trupul mort al lui Hristos, daca nu a inviat cu adevarat din morti. Este dovada care respinge teoria ce afirma ca femeile s-au dus la mormantul gresit. Daca femeile chair s-au dus la mormantul gresit, romanii si evreii puteau merge la mormantul corect si demonstra ca nu a inviat cu adevarat. Un istoric evreu Geza Vermes in „Iisus, evreul: Citirea Evangheliilor de Catre un Istoric” (1973): „Dupa ce fiecare argument in parte a fost luat in considerare si analizat, singura concluzie acceptabila istoricului trebuie sa fie ca parerile crestinilor care sustin crezurile antice, ale simpatizantilor liberali si ale agnosticilor critici deopotriva – si poate chiar a ucenicilor – sunt interpretari ale unui adevar stanjenitor: anume ca femeile care au plecat la mormantul lui Iisus, spre uimirea lor, au gasit nu un trup, ci un mormant gol.” Asadar, exista un mormant gol, fie Iisus a inviat din morti sau trupul Sau a fost luat.

2. Martorii oculari: Cei 12 ucenici si inca 500 de oameni. Au fost acestia doar inselati, precum gruparea din Rancho Santa Fe care credea ca va veni o nava spatiala si ii va lua? Ei nu s-au otravit toti deodata, asta e usor, ci dupa ce L-au vazut pe Iisus, au mers in locuri diferite marturisind ce au vazut si nu s-au oprit aici, ci au si inregistrat ceea ce au vazut. Medicul Luca isi incepe Evanghelia spunand: „Fiindcă mulţi s-au apucat să alcătuiască o istorisire amănunţită despre lucrurile care s-au petrecut printre noi, după cum ni le-au încredinţat cei ce le-au văzut cu ochii lor de la început şi au ajuns slujitori ai Cuvântului, am găsit şi eu cu cale, preaalesule Teofile, după ce am făcut cercetări cu de-amănuntul asupra tuturor acestor lucruri de la obârşia lor, să ţi le scriu în şir unele după altele.” Nu este vorba despre niste oameni care si-au pierdut mintile, ei l-au vazut pe Iisus cu ochii lor, de aceea Petru afirma, in cea de-a doua epistola, ca marturisirea sa nu este fundamentata pe „basme mestesugit alcatuite”, iar in ziua Cincizecimii, in predica lui, a marturisit ca Dumnezeu L-a inviat pe Iisus din morti, spunand ca au fost cu totii martori la aceasta. Asadar, daca nu L-ar fi vazut pe Domnul Iisus, el nu ar fi iesit in mijlocul oamenilor, punandu-si viata in pericol si a celorlalti ucenici, in mod special dupa ce au stat ascunsi cu cateva zile in urma. Trebuie sa luam in calcul acest adevar. Adevarul unui eveniment istoric este determinat de probabilitatea dovezilor de care este sustinut, iar aceasta este o dovada puternica.

3. Schimbarea persistenta a apostolilor. Dupa moartea lui Iisus, ucenicii se ascundeau de romani si de iudei, pentru a nu-si pierde viata. Ce i-a facut ca din oameni lasi sa devina predicatori plini de curaj? Duhul Sfant, la Cincizecime, se coboara peste ei si ii umple de indrazneala – aceasta este trasatura ce caracterizeaza predicarea apostolilor in cartea Faptele Apostolilor. Daca Hristos nu ar fi inviat din morti apostolii nu ar fi fost curajosi, invierea fiind chiar mesajul predicarii lor. Daca le cititi predicile, invierea ocupa un loc central: Iisus din Nazaret a inviat din morti, apoi citeaza pasaje din Psalmi si alte pasaje din Vechiul Testament care vorbesc despre asta, spunand ca la asta am fost martori cu totii. Ucenicii nu au fost transformati doar pentru cateva zile, ci toata viata, pana la moarte. Daca am vorbi despre numai doi sau trei oameni (ca Mohamed) e mai greu de crezut ca ce marturisesc acestia este adevarat. Au renuntat la multe lucruri, ganditi-va la Saul din Tars: cum putem justifica transformarea lui? Ce putea face ca un invatat evreu distins, membru al partidei evreiesti a fariseilor si cetatean roman, om zelos in distrugerea crestinismului, sa proclame mai apoi crestinismul. Mai inainte considera ca crestinismul este o erezie periculoasa pentru iudaism, persecuta biserica, ce l-a transformat intr-un apostol zelos? Banii? Puterea? Ce l-a facut sa se schimbe asfel? Pavel a fost ultimul apostol, ultimul care L-a vazut pe Iisus inviat si trimis de Hristos. Iacov, fratele lui Ioan a fost decapitat in Ierusalim de Irod, Filip a fost crucificat in Grecia, Andrei a fost crucificat pe o cruce in forma de X in Grecia, Matei a fost tintuit de pamant si decapitat in Etiopia, Petru a fost crucificat cu capul in jos in Roma, Toma a fost ucis cu sageti in India, Bartolomeu a fost jupuit de viu in Armenia, Matia (cel care l-a inlocuit pe Iuda Iscarioteanul) a fost ucis cu pietre si decapitat in Ierusalim, Iuda, fiul lui Tadeu a fost crucificat in Grecia, Simon a fost martirizat in Persia. Oamenii acestia au fost transformati de Duhul Sfant, datorita unui eveniment.

4. Interpretarea profetiei Vechiului Testament. Toata revelatia biblica atesta acest fapt. Este important sa intelegem ca a existat o asteptare a invierii poporului lui Dumnezeu in ziua de pe urma. Un pasaj care vorbeste despre lucrul acesta este Isaia 25:6-9. In profetie, Isaia, care proclama judecata asupra poporului datorita pacatului lor, le ofera, de asemenea, speranta si vorbeste, in multe locuri, despre inviere. Pasajul acesta spune: „Domnul oştirilor pregăteşte tuturor popoarelor (nu doar evreilor, ci si celorlalte popoare), pe muntele acesta, un ospăţ de bucate gustoase, un ospăţ de vinuri vechi, de bucate miezoase, pline de măduvă, de vinuri vechi şi limpezite. Şi, pe muntele acesta, înlătură mahrama care acoperă toate popoarele şi învelitoarea care înfăşoară toate neamurile (adica moartea – care este comuna tuturor natiunilor indiferent de limba, culoare, regiune. Moartea a venit ca urmare a blestemului lui Dumnezeu datorita pacatului, la inceput. Nu am fost creati sa murim, Adam si Eva nu au fost creati pentru a muri, moartea vine doar in cazul incalcarii poruncii de a nu manca din fructul pomului interzis, dupa ce au mancat, Adam si Eva au inceput sa moara din punct de vedere fizic, cu totii suntem, din momentul in care suntem nascuti, intr-un mars spre inmormantarea noastra. Cu toate acestea, in Vechiul Testament a existat o promisiune, in Geneza 3:15 unde Domnezeu spune ca va trimite pe Unul care va zdrobi capul sarpelui si care va aduce omul la acel pom al vietii, la care Adam nu a putut sa aiba acces); nimiceşte moartea pe vecie: Domnul Dumnezeu şterge lacrimile de pe toate feţele (moartea e ceva strain de noi, ceva nenatural, ceva care ne produce mahnire si durere, ceva ce uram.Dumnezeu va invinge moartea si va fi o zi cand vom trai plini de bucurie, fara aceasta teama, frustrare si lacrimi.) şi îndepărtează de pe tot pământul ocara poporului Său; da, Domnul a vorbit. În ziua aceea vor zice: „Iată, acesta este Dumnezeul nostru în care aveam încredere că ne va mântui. ”

Asadar, vedem ca Vechiul Testament are locuri precum acesta in care se vorbeste despre inviere. Criticii invierii care apar la televizor, in perioada Pastelui, nu interactioneaza cu Vechiul Testament.

Daniel 12:1,2: „În vremea aceea se va scula marele voievod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului tău; căci aceasta va fi o vreme de strâmtorare cum n-a mai fost de când sunt neamurile şi până la vremea aceasta. Dar în vremea aceea, poporul tău va fi mântuit, şi anume oricine va fi găsit scris în carte. Mulţi din cei ce dorm în ţărâna pământului se vor scula: unii pentru viaţa veşnică, şi alţii pentru ocară şi ruşine veşnică.”  Exista aceasta promisiune ca oamenii vor invia din morti pentru a avea viata vesnica. Amintiti-va cand Iisus vorbeste cu sora lui Lazar, Marta, care spune: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu!”  Isus i-a zis apoi: „Fratele tău va învia.” „Ştiu”, I-a răspuns Marta, „că va învia la înviere, în ziua de apoi.” Ea astepta aceasta inviere. Care a fost raspunsul lui Iisus? El spune: „Eu sunt Învierea şi Viaţa” Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?” Noi asteptam chiar si acum aceasta inviere promisa, din ziua de pe urma. Dar pentru ca lucrul acesta sa aiba loc trebuie sa vina Mesia, care vine sa sufere pentru pacatul nostru, dupa cum spune Isaia 53, si sa invie.

Psalmul 16 profeteste despre invierea lui Mesia, unde scrie: „De aceea inima mi se bucură, sufletul mi se înveseleşte, şi trupul mi se odihneşte în linişte. Căci nu vei lăsa sufletul meu în Locuinţa morţilor, nu vei îngădui ca preaiubitul Tău să vadă putrezirea. Îmi vei arăta cărarea vieţii; înaintea feţei Tale sunt bucurii nespuse şi desfătări veşnice în dreapta Ta.” Bucurii nespuse, desfatari vesnice, impreuna cu oameni pe care-i iubim si mai presus de toate, in prezenta Domnului, prin Cel Sfant care nu a vazut putrezirea (Iisus). El este, dupa cum spune Pavel, Cel dintai rod al recoltei.

Amintiti-va, de asemenea, de unde vine numele Evei. Adam nu a numit-o niciodata in Gradina pe Eva astfel, numele ei era doar: femeie. Adam o numeste Eva pe sotia sa, dupa promisiunea lui Dumnezeu, fiind mama tuturor celor vii. Prin ea va veni Cel care ii va duce la viata glorificata simbolizata in Pomul Vietii. Intreaga Biblie este despre Iisus, despre ceea ce va realiza, despre viata, moartea si invierea Lui. In El trebuie sa ne punem increderea.

Majoritatea dintre noi consideram Levitic o carte obositoare, dar o idee pentru a trece mai usor prin aceasta carte este sa luati un creion si sa subliniati de fiecare data cand apar cuvintele „a face ispasire”. De fiecare data cand fac lucrul acesta sunt binecuvantat, Dumnezeu este Cel care asigura ispasirea. Tot in Levitic gasim profetii importante, una din ele se afla in Levitic 23: 9-11: „Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: „Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: <Când veţi intra în ţara pe care v-o dau şi când veţi secera semănăturile, să aduceţi preotului un snop, ca pârgă a secerişului vostru. El să legene snopul într-o parte şi într-alta înaintea Domnului, ca să fie primit: preotul să-l legene într-o parte şi într-alta, a doua zi după Sabat.”

De multe ori, ne gandim ca Cincizecimea nu este decat o alta sarbatoare, intr-un lung sir de sarbatori si legi, ca atunci cand incerci sa-ti tii ochii deschisi cand citesti Codul Penal. Aduceti-va aminte de ce a numit Pavel pe Iisus Cel dintai rod? Are legatura cu pasajul citit mai sus. Imaginati-va ca sunteti evrei, si ca evreu iti plantezi pamantul, este vremea recoltei, iar primele roade se coc, iar ce trebuie sa faci este sa-I aduci multumire lui Dumnezeu, luand acele roade si ducandu-le preotului. Preotul leagana roadele inaintea Domnului, pentru ca tu sa fii primit. Lucrul acesta se facea in prima zi de dupa Sabat, prima zi a saptamanii. Totul se leaga de Hristos. El a inviat din morti in prima zi a saptamanii si se inalta la Cer pentru a fi reprezentantul nostru si pentru a fi primiti de Dumnezeu. De aceea, Pavel foloseste aceasta analogie a recoltei, suntem primiti nu pe baza a ceea ce am facut noi, ci El. Asadar, Vechiul Testament contine imaginea folosita de Noul Testament pentru a explica invierea. Din multe puncte de vedere, este motivul pentru care ucenicii au fost luati prin surprindere, ei credeau in invierea trupului din ziua de pe urma, dar nu au inteles ca mai intainte va fi cel dintai rod al recoltei, si ca acel rod va fi Iisus. Iudaismul a fost singura religie care avea o convingere puternica privitoare la invierea din morti. Aceasta convingere era fondata pe speranta venirii lui Mesia, Cel promis, care va zdrobi capul sarpelui si care va deschide o cale catre Pomul Vietii, biruind moartea. Invierea lui Hristos de catre Dumnezeu, Creatorul, este atat modelul, cat si mijlocul prin care ii va invia pe toti ai Sai care au fost rascumparati.

5. Matorii externi. Prin martorii externi ne referim la cei din afara Bibliei care vorbesc despre un om numit Iisus din Nazaret, despre care unii spuneau ca a murit si a inviat din morti. Nu este vorba despre cum simt eu in inima mea, ci este o chestiune istorica, despre ce s-a intamplat in istorie. Acestia sunt, de asemenea, necrestini. Iosephus, probabil unul dintre cei mai respectati istorici evrei din primul secol, mentioneaza rastignirea lui Iisus in „Antichitati Iudaice” 33.3, Philo din Alexandria, in primul secol, a scris o istorie a iudeilor in care vobeste despre crestinii care afirma ca Iisus a inviat din morti, Epistole, volumul 10, capitolul 96 si ca autoritatile spuneau ca trupul a fost furat. Talmudul, o carte care cuprinde traditii iudaice orale, mentioneaza rastignirea lui Iisus. Tacitus si Plinius cel Tanar, istorici romani din primul secol, afirma ca toata controversa crestinismului se refera la acest Hristos despre care se spune ca a inviat din morti. Asadar, sunt oameni considerati istorici credibili, din primul secol, care vorbesc despre inviere.

De asemenea, sunt oameni din istoria recenta care au hotarat sa adune toate dovezile, pentru a vedea daca se poate reconstrui „locul crimei”. Unul dintre acestia a fost Simon Greenleaf, un om necredincios care a dorit sa dovedeasca faptul ca Iisus nu a inviat din morti, prin a strange toate dovezile din Biblie, dovezile martorilor externi si sa reconstruiasca evenimentul pentru a dovedi ca lucrurile acestea nu au luat loc, Iar in procesul acesta a devenit crestin. Iar el nu este singurul, s-a intamplat de multe ori lucrul acesta. Pinchas Lepide, istoric si autor evreu, care, la fel, a analizat toate dovezile, a ajuns la concluzia ca Iisus a inviat din morti, dar cu toate acestea nu crede ca El este Mesia, ci un profet. Desi exista dovezi privitoare la inviere, oamenii continua sa nu creada. De ce? Datorita impietririi inimii care nu vrea sa se supuna lui Dumnezeu. Le este teama de ceea ce vor pierde. Adevarul este ca renuntand la viata noastra vom dobandi totul, viata vesnica, iertarea pacatelor, libertate, pace, speranta si promisiunea invierii. Crestinismul ne indeamna sa punem intrebari, sa investigam dovezile, sa cercetam, nu avem nimic de ascuns. Dovezile sunt valide.

Semnificatia invierii este o chestiune teologica, adevarul invierii este o chestiune istorica. Semnificatia invierii este viata vesnica. Daca invierea a avut loc, asta e ceea ce ne-a oferit Dumnezeu. Lucrurile acestea nu s-au petrecut in acuns, dupa cum spune apostolul, ci sub ochii multor martori. Intrebarea este: Credem noi lucrul acesta?

Cateva dintre teoriile impotriva invierii sunt:

Teoria lesinului, care sustine ca Iisus nu a fost cu adevarat mort atunci cand a fost ingropat, astfel El s-a trezit din lesin si a rasturnat piatra de pe mormant. Reconstructiile arheologice ale mormintelor oamenilor bogati din Palestina, din primul secol, arata faptul ca aveau morminte foarte mari, sapate in munte, aveau o intrare de la care era construita un fel de rampa si o piatra uriasa rotunda si plata, care putea fi deplasata pe rampa respectiva de mai multe persoane. Iisus singur nu putea face asta, iar daca ne gandim la ucenici, trebuie sa explicam cum au trecut de garzile romane. Dovezile spun ca ucenicilor le era frica de romani si de evrei. Este nevoie de mai multa credinta in a crede ca ucenicii au avut curajul sa se lupte cu aceste garzi. Ideea ca Iisus putea sa scape cu viata dupa ce a fost biciuit si rastignit este absurda.

Publicatia seculara medicala „The Journal of American Medical Society” a ajuns la concluzia (pagina 1463, Martie 21, 1986): „Este clar ca dovezile medicale si istorice indica faptul ca Iisus a fost mort inainte de a fi strapuns in piept si sustin perspectiva traditionala ca sulita a trecut printre coaste, probabil perforand nu doar plamanul drept, ci si pericardul si inima, asigurand moartea. Prezumptia ca Iisus nu a murit cu adevarat este contrara cunoasterii medicale prezente.”

Teoria trupului furat. Matei spune ca liderii evrei au incercat sa raspandeasca acest zvon mituind soldati care sa il propage. Aceasta teorile nu ia in calcul faptul ca ucenicii, care ipotetic ar fi putut fura trupul, nu au devenit bogati, nu i-a lovit norocul imediat dupa aceea, ci vietile lor au devenit mult mai grele, nimeni nu a recunoscut ca totul e o minciuna, ci cu totii au murit datorita mesajului pe care-l propovaduiau in diverse locuri si moduri.

Apoi este teoria mormantului gresit. Femeile s-au dus la mormantul gresit, dar ce se intampla cu ceilalti martori despre care vorbeste Bbilia?

Mai este si teoria care spune ca ucenicii au avut halucinatii, ca atat de mult si-au dorit ca Iisus sa fie viu incat au avut vedenii, dar martorii ostili, precum romanii si iudeii puteau sa spulbere crestinismul aratand oamenilor trupul mort al lui Hristos. La fel putem raspunde teoriei fratelui geaman, romanii si iudeii puteau gasi trupul.

Teoria care sustine ca totul a fost o legenda, ca Iisus nu a fost luat jos de pe cruce sau a fost lasat sa putrezeasca acolo si sa fie mancat de pasari sau aruncat intr-un mormant comun si mancat de caini, nu ia in calcul afirmatia evreilor care spuneau ca trupul lui Iisus a fost furat, afirmatie care presupune ca trupul lui Iisus a fost ingropat si ca mormantul a fost gasit gol.

 

Articolul de mai sus este o adaptare a seriei „Evidences for the Resurrection” sustinuta de pastorul Michael G. Brown la Christ United Reformed Church din Santee.

http://www.christurc.org/adult-catechism/

 

„Biblioteca” lui Isus

viata-lui-isusInflexiunile limbii ebraice vechi pot fi foarte inselatoare chiar si pentru savanti – si amagitoare au fost si in traducerea Bibliei. Insa, din informatiile pe care le avem, putem aduce la lumina niste lucruri putin stiute de multi.
Iacov era probabil singurul care cunostea intregul adevar despre viata lui Isus. Pana si Pavel recunoaste, probabil in semn de respect, ca Isus cel Inviat s-a aratat pentru prima oara lui Iacov. Ceea ce nu intelegem este cum invatatura lui Iacov a devenit „erezia ebionitilor” iar speculatiile lui Pavel au devenit „crestinism”. Pavel n-a respectat nici macar o singura dorinta a lui Isus. Si totusi… nu l-a propovaduit pe Isus, ci l-a transformat in Hristos, a proiectat istoricul in cosmic.
El cunoastea valoarea cuvantului, stia ca elenismul ii va universaliza crestinismul.
viata-lui-isus-300x209Dar cine a fost defapt Isus?
In Islamism, Isus este considerat unul dintre cei mai importanti profeti, insa nu este recunoscut ca fiind divin, ci un invatator. La fel era considerat si de ebioniti, urmasi ai invataturii lui Isus.

Isus din Nazaret s-a nascut intre 7-2 i.e.n, si a murit in 25 – 36 e.n. Este cunoscut ca Isus Hristos si este figura centrala a crestinismului.

Nasterea lui Isus

Potrivit unor surse, data de 25 decembrie s-a ales ca data de nastere a lui Isus deoarece coincidea cu festivitatea romana Sol Invictus, „Soarele neinvins”.

In Luca 2:1 gasim urmatorul fragment:
„In vremea aceea a iesit o porunca de la Cezar Augustus sa se inscrie toata lumea. Toti se duceau sa se inscrie, fiecare in cetatea lui. Iosif s-a suit si el din Galilea, din cetatea Nazaret, ca sa se duca in Iudea, in cetatea lui David, numita Betleem, – pentru ca era din casa si din semintia lui David, – sa se inscrie impreuna cu Maria, logodnica lui, care era insarcinata. Pe cand erau ei acolo, s-a implinit vremea cand trebuia sa nasca Maria.”

nasterea-lui-isusEvanghelistii nu s-au preocupat de data nasterii lui Isus si nici nu au scris o bibliografie a acestuia. Se mentioneaza doar „in vremea aceea, a iesit o porunca de la Cezar Augustus”. Afland data decretului, am putea afla cu aproximatie macar, luna in care s-a nascut Isus.
Un alt indiciu provine din „inscrierea aceasta s-a facut intaia data pe cand era dregator in Siria Quirinius”. Quirinius a fost de doua ori dregator, o data intre anii 8 – 6 i.e.n, iar a doua oara in 7 e.n. Cu siguranta este vorba de prima guvernare a lui Quirinius si anume 8 – 6 i.e.n.
Unii cercetatori banuiesc ca Isus s-a nascut primavara sau vara.

Calatoria lui Iosif si a Mariei a durat probabil 5 zile, distanta intre Nazaret si Betleem fiind de 170 km fiind o adevarata provocare pentru Maria, insarcinata in luna a noua. Maria a trebuit sa indure drumul greu, alimentatia neregulata si lipsa unui loc de innoptare.
Tot in Luca, gasim fragmentul: „Si a nascut pe Fiul ei intai nascut”. Luca relateaza simplu si concis faptul ca Isus a fost cel mai mare dintre copiii Mariei si ai lui Iosif. Desi biserica crede ca expresia „intai nascut” inseamna „singurul nascut”, trebuie constatat ca in acel fragment gasim „prototokos”, insemnand „primul nascut”, nu „monogenes”, „singurul nascut”. Acest lucru confirma faptul ca Isus nu a fost singurul copil al Mariei si al lui Iosif, ci a fost primul dintre ei. Lucru confirmat si de alte documente istorice, ce arata ca Isus a mai avut inca patru frati si doua surori (sau chiar mai multe).

Copilaria lui Isus

Fara indoiala Isus a fost un copil inteligent, asta reiese si din numeroasele texte ce vorbesc despre el.

Minunile facute de Isus in copilaria sa apar in mai multe texte apocrife, cu anumite adaugari si schimbari, insa ele lipsesc din evangheliile canonice. In evangheliile canonice Isus dispare pe la varsta de 12 ani, dupa ce predica in Templu si reapare la varsta de aproape 30 de ani, cand a fost botezat de Ioan Botezatorul.
Spatiul acesta este umplut insa de evangheliile apocrife, care ne formeaza o imagine total diferita a lui Isus, fata de cum il stim din evangheliile Noului Testament.
In Evanghelia dupa Matei copilaria lui Isus lipseste total. In Marcu, apare doar in momentul in care parintii il pierd pe Isus, regasindu-l in Templul din Ierusalim, aflat printre invatati. Nici in Evanghelia dupa Ioan nu avem indicii cu privire la copilaria lui Isus, acesta incepand cu venirea lui Ioan Botezatorul. In Evanghelia lui Luca aflam mai multe despre nasterea lui Ioan Botezatorul, iar Isus apare doar la varsta de 12 ani, predicand la Templu. Urmeaza apoi un spatiu gol unde nu gasim nimic despre el, si reapare la varsta de 30 de ani.
Copilaria sa poate fi gasita in Evanghelia lui Pseudo-Toma si in numeroase texte apocrife si legende. Nu stim insa daca acestea relateaza adevarul, cert este ca toate scrierile despre Isus referitoare la copilaria acestuia au fost declarate apocrife si nu au fost acceptate.

Evanghelia lui Pseudo-Toma relateaza multe intamplari din copilaria lui Isus care nu sunt incluse in Evangheliile canonice.

In „Evanghelia lui Pseudo-Toma” sau „Povestirile lui Toma” gasim parca un alt Isus. Acest text enumera o serie de minuni pe care Isus le-ar fi facut in vremea copilariei sale.
Evanghelia lui Pseudo-Toma relateaza o intamplare pe cand Isus avea cinci ani:
„Copilul Isus, pe cand avea cinci ani, se juca dupa ploaie in albia unui suvoi: aduna apele murdare in cateva gropi si le limpezea cu un singur cuvant poruncitor. Framantand apoi cu mainile noroiul moale a plasmuit douasprezece vrabii. A facut aceasta intr-o sambata. Mai mult copii se jucau impreuna cu el. Un iudeu care a vazut ca Isus se juca in ziua de sabat a alergat si l-a parat tatalui sau zicand: Iata, fiul tau se joaca la parau; a facut douasprezece pasari de noroi profanand ziua sabatului. Iosif veni la parau si vazandu-l pe Isus incepu sa-l certe: De ce faci in zi de sabat ce nu este ingaduit? Dar Isus, lovindu-si palmele una de cealalta, striga vrabiilor de noroi: Luati-va zborul! Si pasarile au batut din aripi si s-au indepartat cu mare larma.
Iudeii care erau de fata s-au inspaimantat. Apoi au mers si au povestit mai marilor lor isprava lui Isus.”
Cand un alt copil ii tulbura apa cu care se juca, Isus il usca asemenea unui copac – ceea ce va face multi ani mai tarziu cu pomul fara rod, probabil singurul act de „cruzime” al varstei adulte.

Aceste intamplari ce-l descriu pe Isus ca pe un mic vrajitor cu cunostinte de Kabbalah si alchimie, ce poate da viata pasarilor din lut, dar care si omoara copii nevinovati, pot fi o sursa pentru cei in cautare de senzational. Interesant este faptul ca toti marii fondatori de religii – desi el se pare ca nu si-a dorit sa se enumere printre ei – au coagulat in jurul lor o serie de traditii cu marturisiri fabulatorii, in cadrul carora insusirile personajului principal sunt exacerbate pana la ridicol.
Pe un alt copil, care il imbranceste in fuga, il blesteama, iar copilul se prabuseste mort. Parintii care vin sa se planga blajinului Iosif de cruzimea lui Iisus raman aproape imediat orbi. Nici Iosif, care il mustra, nu scapa de amenintari : „Oare nu stii ca sunt al tau ? De ce ma superi? ” Invatatorii care incearca sa il invete tainele literelor sunt inmarmuriti in fata intelepciunii lui Isus, dar un dascal ce indrazneste sa il loveasca moare in clipa urmatoare. Chiar daca ii iarta la un moment dat pe cei cazuti „sub puterea blestemului” sau, textul nu ne spune daca si cei morti au fost inviati. Un Isus straniu, crud, violent in puterea sa nelimitata, un Mantuitor care se joaca la varsta copilariei cu puterea ce i-a fost data. Intelept, stiind ca este un invatator si ca va trebui sa ii mantuiasca pe ceilalti, nu ezita sa ii pedepseasca insa cu cruzimea unui copil.

Aceste fapte aveau mai tarziu sa-i provoace probleme, din ce in ce mai multi oameni il doreau mort. Mai tarziu Isus va fi dus alungat din Egipt. „Dupa moartea lui Irod, Iosif a iesit din Egipt si l-a dus pe Isus in pustiu pana cand aveau sa se potoleasca cei din Ierusalim, care doreau sa ia viata copilului (Isus).”

Tot in aceasta evanghelie, Isus ii tine lui Zaheu ” care incercase sa-l invete literele alfabetului ” o predica cel putin ciudata, si este arogant cu invatatorul.

Restul Evangheliei dupa pseudo-Toma (a nu se confunda cu Evanghelia dupa Toma) este o insiruire de minuni realizate de Isus in primii ani ai vietii sale. Persoajul Isus cel crud dispare in ce-a de-a doua jumatate a evangheliei, lasand loc celui cu iubire pentru oameni, care le castiga iubirea prin miracolele sale.
Isus invie un copil care cazuse de pe acoperis, invie un taietor de lemne, il vindeca pe Iacob (probabil este vorba de fratele sau) dupa ce acesta fusese muscat de o vipera, invie un copil rapus de o boala, invie un zidar in timp ce acesta isi construia casa.
Evanghelia lui Pseudo-Toma este destul de ciudata, in prima parte prezentandu-ne un Isus crud si nemilos, ca mai apoi acesta sa devina unul milostiv care-si ajuta aproapele. Sa fie oare adaugari din mituri si legende iudaice sau din alte apocrife crestine?

„Cand avea doisprezece ani parintii sai au mers, ca de obicei, sa petreaca Pastile la Ierusalim. Si dupa ce-a trecut sarbatoarea au pornit inapoi spre casa. Pe drum insa copilul s-a razgandit si s-a intors la Ierusalim. Parintii nevazandu-l, socoteau ca o fi cu alti tovarasi de calatorie.
Trecu o zi. Dupa ce l-au cautat pe la rude si nu l-au gasit, s-au ingrijorat si au hotarat sa mearga iar la Ierusalim. Abia dupa trei zile au dat de el, asezat in Templu, in mijlocul invatatilor pe care-i asculta si intreba despre Lege.
Cu totii priveau si se minunau cum un copil poate sa inchida gura batranilor si invatatorilor poporului, explicand foarte limpede capetele Legii si parabolele profetilor.”

Evanghelia araba a copilariei Mantuitorului

Un alt text important in care gasim relatari cu privire la copilaria lui Isus este Evanghelia araba a copilariei Mantuitorului.
Nu putem spune din start ca aceste evanghelii, considerate eretice, sunt false si neadevarate pentru ca nu avem nicio baza pentru a afirma acest lucru. Nu se afla in nicio contradictie cu vreo evanghelie canonica pentru ca in cele canonice nu s-a vorbit nimic despre aceasta perioada a copilariei sale. Probabil tocmai din acest motiv…
Desi aceste carti nu au fost pana acum acceptate, unele din invataturile lor au fost trimise pe cale orala, in ciuda bisericii. Astfel, ne aducem aminte probabil de orele de religie din scoala primara, unde ne-a fost povestit cum Isus a dat viata pasarilor din lut.
In aceasta evanghelie gasim multe intamplari relatate si in Evanghelia lui Pseudo-Toma. Invierea copilului cazut de pe acoperis, vrabiile din noroi, blestemul unui copil care l-a imbrancit pe Isus, intamplarile cu „invatatorul neinvatat” care dorea sa-l invete pe Isus literele alfabetului etc.
Aici mai gasim niste fragmente in care Isus vorbeste despre astronomie, fizica, medicina, despre calitatile trupului, despre tumori si efectele lor si despre altele care „mintea nici unei creaturi nu le-ar putea cuprinde.” Acestea sunt prezentate intr-un dialog cu un filozof de la Templu, in cele 3 zile cat acesta a stat acolo.

Nici aici nu gasim prea multe informatii despre viata lui Isus dupa 12 ani si pana la botezul sau.
„Din ziua aceea isi ascunse minunile tainice si se ocupa cu studiul Legii pana la varsta de 30 de ani.”

Evanghelia lui Pseudo-Matei

Evanghelia lui Pseudo-Matei aduce detalii surprinzatoare cu privire la copilaria lui Isus, insa nici aceasta carte nu poate fi considerata veridica si de luat in seama pentru a completa puzzle-ul vietii lui Isus. Aici sunt prezentate scene in care Isus „mergea inaintea balaurului si le poruncea sa nu faca rau nimanui”, sau cum ii porunceste unui palmier sa isi aplece crengile si apoi sa le ridice etc.
Aceste relatari pot fi interpretate doar simbolic sau alegoric, fapt ce ar putea da nastere unor interpretari grosiere. Cartea este plina de invataturi, insa nu ofera nimic despre istoricul Isus.

Isus intre 12 si 30 de ani

Nu se cunosc prea multe despre Isus in aceasta perioada. Insa despre cum acesta isi castiga traiul gasim urmatorul incidiu: „Nu este acesta tamplarul, feciorul Mariei, fratele lui Iacov, al lui Iose, al lui Iuda si al lui Simion? Si nu sunt surorile Lui aici intre noi?” (Marcu 6.3).
Acest pasaj confirma faptul ca Isus isi castiga existenta lucrand ca tamplar si pana la varsta de 30 de ani a stat probabil pe langa tatal sau, ajutandu-l la diverse munci.
Isus era un tamplar, insa isi petrecea mult timp invatand. Una din regulile evreiesti pentru copii de parte barbateasca, daca simteau chemarea, era ca pana la varsta de 11 ani sa cunoasca Torah, primele 5 carti ale Vechiului Testament. Isus era un om care cunostea foarte bine Scriptura, lucru ce l-a ajutat sa devina mai apoi invatator.

Este asadar destul de cert faptul ca Isus intre varsta de 12 si 30 de ani a stat in casa tatalui sau Iosif unde invata si practica mestesugul tamplariei pentru a-si castiga in mod cinstit existenta.

isus-reconstituireIsus dupa 30 de ani

Isus era un rabi, un invatator al Legii (i se spunea „Rabuni” sau „Invatatorule”) si-a petrecut mult timp in lucrarea de la Templu si isi castiga existenta ca tamplar. (In stanga in imagine, reconstituirea fetei lui Isus)

Isus a inceput sa predice dupa ce a fost botezat de catre Sfantul Ioan Botezatorul, la varsta de aproape 30 de ani. Dupa botezare, Isus a facut mai multe minuni.
Prima minune a lui Isus a fost minunea de la Cana, unde a preschimbat apa in vin. Printre cele mai cunoscute minuni ale sale se enumera scoaterea duhurilor rele din oameni, vindecari (orbi, ciungi, leprosi), potolirea furtunii, inmultirea painilor si a pestilor etc.

Isus a vindecat oameni de duhurile rele, ritual practicat si astazi.
Exorcismul este un ritual prezent in multe religii si culturi. Cele mai vechi referinte cu privire la posedare provin de la sumerieni. Acestia credeau ca toate bolile trupului si ale mintii sunt cauzate de niste spirite ale mortilor care salasluiau in Infern.
Mai tarziu, ritualurile de exorcizare sunt mentionate si in Noul Testament.
Potrivit invataturii Bisericii, diavolul are o anumita stapanire asupra oamenilor. Apostolul Pavel il numeste dumnezeul al acestei lumi. Si Isus il descrie pe diavol drept stapanitor al acestei lumi (2 Cor 4, 4). Si Isus a practicat astfel de ritualuri de exorcizare.
El si-a dedicat toata viata invingerii raului. Numeroase episoade din Evanghelii unde Isus elibereaza indracitii sunt si astazi jucate de preotii crestini si catolici.
In vremea respectiva se atribuiau Satanei tot ce era rau, inclusiv anumite fenomene care astazi tin de domeniul psihiatriei. Orice boala era de vazuta ca un semn al puterii Raului asupra omului, iar interpretarea putin exagerata a scripturilor, cum ca scotea – la propriu – draci din oameni este cel putin periculoasa. Oamenii erau bolnavi, iar Isus ii vindeca de Rau / boala (Satan).

In acea perioada, lumea era una a supranaturalului, in care multi oameni considerati magi faceau asemenea minuni: imparatul Vespasian vindeca oameni, Apollonius din Tyana savarsea vindecari miraculoase, etc.

isus-si-discipoliiScripturile nu ne dau prea multe amanunte despre cum vindeca el bolnavii, acestea raman inca un mister.

Aceste vindecari facute de Isus au ajuns si la urechile rudelor lui. Gasim in Marcu 3:21 : Rudele lui Isus, cand au auzit cele ce se petreceau, au venit sa puna mana pe El. Caci ziceau: „Si-a iesit din minti.”
Marcu 3:22 Si carturarii, care se pogorasera din Ierusalim ziceau: Este stapanit de Beelzebul; scoate dracii cu ajutorul domnului dracilor.

Isus nu numai ca a devenit cunoscut prin invataturile sale, insa a provocat multe suspiciuni. Din acel fragment ne dam seama ca nici rudele sale nu intelegeau ce se intampla cu el.

Familia lui Isus

Franturile, puse cap la cap, ne ofera astazi cateva informatii pretioase. Ebionitii, urmasii invataturilor lui Isus, sustineau ca acesta a fost fiul natural al Mariei si al lui Iosif. Insa Isus nu a fost singurul copil al Mariei si al lui Iosif. Din Marcu 6.3 si din alte cateva surse aflam ca Isus mai avea inca patru frati si doua surori: Iacov (unele surse indica numele Iacob), Iose (Iosif), Iuda si Simion. Numele celor doua surori nu este cunoscut, iar in biblie femeile nu sunt mentionate, cu mici exceptii.

Unele scrieri indica faptul ca Isus ar fi fost insurat si ar fi avut – destul de probabil – si copii.
Maria Magdalena s-a nascut probabil intr-un oras de pescari foarte sarac, numit Magdala. Papa Grigore a spus ca Maria Magdalena era o femeie cu un statut de femeie usoara. Isus ar fi salvat-o de la uciderea cu pietre de catre iudei, apoi ea si-ar fi cerut iertare, spalandu-i picioarele. Acest ritual facea parte din traditia evreiasca a casatoriei, unde femeia era supusa barbatului.
Gasim intr-o evanghelie a lui Filip, descoperita la Nag Hammadi:
„Si in compania Mantuitorului a fost Maria Magdalena. Hristos a iubit-o mai mult decat pe toti ucenicii, [si o] saruta adesea pe ea pe gura. Restul ucenicilor au fost jigniti de catre aceasta si si-a exprimat dezaprobarea”.

Nu se stie cu certitudine daca Isus a fost insurat, sau daca aceasta chiar a fost sotia lui. Biblia nu mentioneaza acest lucru. Interesant este faptul ca nici sotiile ucenicilor nu sunt mentionate: nici sotia lui Petru, sotia lui Iuda, Ioan, Matei etc. Motivul fiind – probabil – ca femeile aveau un statut inferior, nu detineau bani si erau supuse barbatului dupa legea vechiului testament.

Judecata lui Isus

Isus a fost arestat de catre cohorta romana din Ierusalim in Gradina Ghetsimani, de unde a fost dus legat la Ierusalim, unde preotii urmau sa-l judece. Acolo s-a aflat si Nicodim si Iosif din Arimateea, discipolii lui Isus.
Isus a fost dus la Ana, fostul mare preot si socrul lui Caiafa, apoi la Caiafa, actualul mare preot de atunci.
Au fost adusi martori ce aduceau acuzatii lui Isus ca el ar fi: incercat sa darame templul si sa-l reconstruiasca in 3 zile, prorociile false, hulirea, autoploclamarea ca Fiu al lui Dumnezeu, etc.
Caiafa l-a intrebat, din curiozitate, pe Isus daca e chiar Fiul lui Dumnezeu. Isus a facut celebra afirmatie: „Da, sunt si de acum inainte il veti vedea la dreapta Tatalui Meu.” La aceste cuvinte Caiafa isi rupse vesmantul; era clar, Isus il hulise pe Dumnezeu iar asta insemna condamnarea la moarte.
Isus este batut, scuipat de multime, de soldati si de preoti.

pilat2A fost dus la guvernatorul roman al Iudeei, pe atunci Pilat din Pont. Pilat, desi un om crud, devine milos cu Isus. Gasindu-l nevinovat si la cererea sotiei sale, Claudia, cerandu-i eliberarea sa, il trimite la regele Irod Antipa. Nici Irod nu-i gaseste o vina, in schimb il batjocoreste, punandu-I o hamalida alba, la adresa ca el era proclamat: „Imparatul iudeilor”. Acesta l-a trimis inapoi la Pilat pentru a-l judeca.
Dupa multe intrebari adresate lui Isus dar care au ramas fara raspuns, Pilat ii trimite pe soldati sa-l biciuiasca, ca dupa aceasta pedeapsa sa-l elibereze.
Pilat se sinucide mai tarziu, in anul 36.

In anul 1961 arheologii italieni au descoperit o tabla de piatra pe care este gravat numele lui Pilat din Pont. Piatra masoara 80 de centimetri inaltime, 60 latime si 20 grosime. Pe piatra este scris „S TIBERIEVM” insemnand Tiberiu, iar pe al doilea rand, NTIVS PILATVS (Pontius Pilatus). Pe al treilea rand gasim si indiciul care ne confirma ca este vorba chir de Pilat, prefectul Iudeii: ECTVS IVDAE (Prefect al Iudeii).
Fapt ce contrazice evanghelia lui Luca unde este scris ca Pilat era procurator. Acest detaliu nu are o importanta deosebita. In anii 6 – 41 Iudeea era condusa de prefecti, iar intre anii 44 – 66 de procuratori.

passion-of-the-christ-3Potrivit traditiei crestine, Isus ar fi primit intre 36 – 56 de lovituri de bici. S-au folosit biciuri cu tepi de fier, facute de romani, numite flagellum. Tortura nu s-a oprit aici, scrierile crestine spun ca i s-a pus o cununa facuta din spini pe cap, l-au batut apoi cu bete de trestie si l-au batjocorit prin punerea unei hlamide rosii, semn distinctiv intalnit la consulii si imparatii romani, fiind proclamat Imparatul Iudeilor.
Daca toate acestea nu l-au omorat, nu se stie cum a carat mai apoi crucea imensa de lemn. In mod normal, dupa ce a fost biciuit, trebuia sa-l elibereze. Acest lucru nu s-a intamplat.

Isus a fost condamnat la moarte prin crucificare si a fost nevoit sa-si poarte crucea pana pe Dealul Golgota. Datorita epuizarii, pierderii de sange si a caldurii, Isus nu mai putea sa-si care propria cruce. Astfel, soldatii romani l-ar fi luat pe Simion din Cirene sa-i duca crucea.
Scrierile crestine spun ca pe drum, o anumita femeie ar fi venit la el si ar fi sters sudoarea si sangele provocat de cununa de spini cu valul ei.

Crucificarea

Crucificarea este o metoda antica de executie dureroasa in care condamnatul este legat de un lemn in forma de cruce (sau alte forme) si lasat sa atarne pana acesta murea. Termenul provine din latina „crucifixio” fiind format din „cruci” (cruce) + „ficere” (a fixa)
Crucificarea era folosinta de persi, cartagieni si de romani intre anii 600 i.e.n. si 337 e.n., cand imparatul Constantin I a scos aceasta forma de executare.
Isus Nazarineanul a fost cea mai faimoasa victima a crucificarii.

Dupa ce au ajuns pe Dealul Golgota, unde a fost ingropat Adam, primul om conform Bibliei, acolo l-au legat pe Isus de cruce de maini si de picioare, si inaltata in fata tuturor, alaturi de cei 2 talhari. Evreii si soldatii romani il batjocoreau. Isus il iarta pe un talhar si ii promite un paradis dupa moarte. Alaturi de el, statea Maria, mama lui, Maria Magdalena (anumite scrieri apocrife o considera sotia lui) si Ioan, ucenicul sau. Ioan a dus-o acasa pe Maria, mama sa, ca sa nu sufere mai mult.

isus-pe-cruceIn evangheliile sinoptice (Matei, Marcu si Luca) si in multe evanghelii apocrife si gnostice descoperite la Nag Hammadi este mentionat intunericul care s-a facut cand Isus era pe cruce. In Evanghelia lui Bartolomeu gasim: „Si cand intunericul a venit, am privit si am vazut ca ai disparut de pe cruce,” (I, 7)
In Evaghelia lui Petru, scrisa intre anii 36 – 70: „Era in miezul zilei cand intunericul a cuprins Iudeea. Multi umblau cu faclii aprinse crezand ca s-a facut noapte”. „Si a trimis Pilat dupa iudeii si le-a zis: Ati vazut ce s-a intamplat? Iar ei au raspuns: N-a fost decat o eclipsa de Soare”.
Intamplarile relatate de evanghelii s-au petrecut intr-un cerc irational de fictiune si iluzii si nu este de mirare ca fiecare dintre evanghelisti povesteste altceva.
Se pare ca doar Ioan a fost martor la crucificare. Insa nici el probabil nu a stat pana ce Isus a murit, fiind trimis de Isus sa o duca acasa pe Maria. Ceilalti evanghelisti s-au inspirat din alte zvonuri si povestiri transmise pe cale orala. Cateodata un evanghelist ori altul, pentru dramatizarea naratiunii ori pentru scoaterea in evidenta a vreunei teze, adauga produsul propriei sale imaginatii.
Insa nici intamplarile scrise de Ioan nu stim cat de veridice sunt. El si-a scris evanghelia in jurul anului 97, adica la 64 de ani de la moartea lui Isus. Se pare ca el nu si-a mai amintit de intunericul produs cand Isus era pe cruce (poate pentru ca el nu a fost prezent?).
Este posibil oare, odata cu trecerea anilor, sa se fi transmis in popor ca atunci cand Isus era pe cruce s-a facut intuneric peste pamant, pentru a i se da o dimensiune cosmica, divina, a lui Isus?

Dupa-amiaza, Isus striga cu voce tare Tatalui sau, ca si-a indeplinit sarcina pe Pamant si ca duhul sa plece din corp. Isus moare in cele din urma.

Astfel Isus a fost arestat, judecat si condamnat la moarte prin crucificare.
Suferinta si moartea lui Isus reprezinta un aspect al doctrinei salvarii in teologia crestina. Crestinii il privesc pe Isus ca pe un Mesia si inteleg moartea sa ca fiind o necesitate pentru a li se ierta pacatele.

Crucificarea lui Isus este descrisa in toate patru evanghelii, atestate si de alte surse din acea perioada.

Raţiunile Crucii lui Christos – De ce a fost necesară jertfa?

Numele lui Iisus ne aduce în minte darul dumnezeirii în trup omenesc – cu înfăptuiri supranaturale, înţelepciune uimitoare, bunătate incomparabilă, nevinovăţie absolută, jertfă supremă, mântuire oferită şi singura speranţă sigură.

Puţini sunt cei care nu au auzit nimic despre Iisus, deşi se spune că ar exista şi creştini care nu deosebesc figura simbol a creştinismului de semnul plus. Dar jertfa lui Iisus şi rosturile ei sunt asociate adesea doar cu ceva mai mult decât un mit frumos, un act de nedreptate, o realitate abstractă şi mistică, fără rezonanţe în cuget. Dacă învierea Lui este acceptată doar de creştinii conservatori, moartea Lui este recunoscută de toţi credincioşii şi necredincioşii. Însă care este semnificaţia acestei morţi?

Imersiune în christologie

Pentru cei care L-au condamnat, moartea lui Iisus a fost o necesitate. Un eretic blasfemator, posedat, înşelător periculos, a trebuit să fie executat, după un simulacru de judecată, chiar dacă prin aceasta se viola legea iudaică şi dreptul roman. Pentru o parte dintre simpatizanţi, Iisus a fost doar victima unei conspiraţii clericale, un profet martir. Pentru alţii, Iisus a fost un alt condamnat politic, un revoluţionar printre alţii crucificaţi în acele vremuri. Pentru anumite versiuni de creştinism, Iisus S-a jertfit doar ca exemplu inspirator. Noţiunea de ispăşire substituţionară este negată vehement în cercurile raţionalist-creştine. Dacă jertfa Lui a ispăşit păcatele altora, atunci este o nedreptate, zic ei, şi nu se poate admite.

Într-adevăr, dacă Iisus ar fi fost victima deciziei lui Dumnezeu, aşa cum copiii canaaniţi erau uneori victimele deciziei taţilor de a-i jertfi lui Moloch, ar fi fost o mare nedreptate. Dar Iisus nu a fost o victimă a lui Dumnezeu, deoarece El este Dumnezeu. Atât înainte de întrupare, cât şi în viaţa Lui pământească, Iisus a fost şi a rămas Dumnezeu. Dumnezeirea nu poate înceta să existe, la fel cum nici nu se poate naşte. Ca Dumnezeu, Christos Îşi asumase voluntar natura umană, moartea ispăşitoare şi tot ce decurgea de aici. Fără întrupare, moartea nu ar fi fost posibilă. Dar asumarea voluntară a jertfei nu ar fi fost suficientă, dacă aceasta ar fi fost doar voinţa Sa dumnezeiască, anterioară întrupării. De asemenea, alegerea Lui nu ar fi fost suficientă dacă era doar voinţa Logosului Divin impusă trupului sau unei conştiinţe umane. Dacă ar fi fost doar atât, atunci s-ar fi putut spune că omul Iisus a fost o victimă a Dumnezeirii care locuia în El.

Pentru a înţelege această situaţie, este foarte semnificativă ortodoxia credinţei care afirmă paradoxul celor două naturi ale lui Christos („Dumnezeu adevărat şi om adevărat”), şi în acelaşi timp, personalitatea Lui hipostatică unitară şi indivizibilă. Christos este în acelaşi timp om şi Dumnezeu, nu semizeu şi semiom, ci o unire tainică Dumnezeu-Om, care exprimă condescendenţa lui Dumnezeu într-un mod unic. Această unire s-a realizat în aşa fel, încât nu a rezultat o combinaţie spirituală siameză, cu două personalităţi, ci o singură persoană, cu o singură conştiinţă de sine. Acest gând profund este o concluzie care reiese din Evanghelie. Iisus Şi-a trăit viaţa într-o conştiinţă umană, într-o voinţă umană liber dăruită puterii Spiritului Sfânt. Întruparea Lui nu a însemnat o conştiinţă divină în trup omenesc, nici două conştiinţe în aceeaşi fiinţă, exprimându-se alternativ sau concomitent.

Faptul că Iisus S-a dezvoltat psihologic ca orice copil (Luca 2:52), că mintea Sa era limitată, în sensul că nu putea cunoaşte mai mult decât Îi descoperea Dumnezeu (Matei 24:36; Marcu 13:32), că putea fi ispitit ca şi noi (Evrei 4:15; Matei 4:1-10; Iacov 1:13), arată în mod convingător că Iisus Şi-a trăit viaţa în conştiinţă umană, nu numai în natură umană. Aceasta înseamnă că, atunci când era nou născut, în iesle, deşi era Dumnezeu întrupat, conştiinţa Lui nu gândea despre sine: „Eu sunt Dumnezeu, dar acum încă nu am voie să vorbesc!” Când S-a confruntat cu Satan în pustie, ispitele au fost reale, nu doar pentru stomacul chinuit de junghiurile foamei, ci şi pentru conştiinţa Sa umană, care nu se prevala de memoria preexistenţei Sale cereşti şi care avea o puternică dorinţă de realizare a dreptăţii şi păcii pe pământ. Ispita nu putea fi reală dacă s-ar fi adresat unei conştiinţe divine.

Dacă suferinţa lui Iisus ar fi fost doar în trup, dacă toate aceste grozăvii le-ar fi privit de la înălţimea unei conştiinţe divine, Iisus ar fi pătimit cu seninătate şi tărie, ba chiar cu bucurie şi speranţă, asemenea martirilor credinţei, care ştiau că moartea mai degrabă îi apropie de Dumnezeu. Dar experienţa lui Iisus a fost complet diferită. La început, El anticipase jertfa plin de curaj şi de speranţă pentru mântuirea lumii, ştiind că a treia zi va învia[1]. Dar, apropiindu-Se ceasul, şi înţelegând mărimea reală a jertfei, aceasta I-a cutremurat toată fiinţa.

Toate acestea arată că Iisus Şi-a trăit viaţa în conştiinţă umană. De aceea, asumarea jertfei Lui doar în calitate de Dumnezeu nu ar fi fost suficientă. El Şi-a asumat destinul jertfei ca om: mai întâi prin botez, apoi prin rugăciunea din grădină (Matei 26:36-44). Astfel, jertfa lui Christos a fost în orice sens voluntară. Dacă a fost o victimă, a fost cu siguranţă victima păcatelor noastre şi, cu mult mai mult, a fost victima propriei Sale iubiri, de Om şi Dumnezeu.

Nu există teologie care să fi aprofundat toate implicaţiile jertfei ispăşitoare a lui Iisus. El a murit nu ca victimă a unui sistem corupt. Puterea Lui supranaturală L-ar fi putut ajuta oricând să evite scandalul Crucii. Moartea Lui a fost o ispăşire. Dar nu păcatele proprii le-a ispăşit, ci păcatele altora, şi nu în urma unei erori judiciare, ci cu acceptare nesilită şi motivat de o iubire neînţeleasă. De aceea, ispăşirea făcută de Iisus este substituţionară sau înlocuitoare.

Iisus Şi-a dat viaţa ca jertfă ispăşitoare pentru păcatele noastre. Dar nu simpla încetare din viaţă a Mântuitorului a ispăşit păcatele lumii. Dacă moartea în sine ar fi fost plata suficientă, S-ar fi putut renunţa la torturile sufleteşti pe care le-a îndurat.

Dacă ispăşirea făcută de El este pedeapsă înlocuitoare, înseamnă că El a trebuit să plătească datoria păcatului pentru oricine. Iisus nu a suferit doar pentru cei mai nevinovaţi. El a suferit pentru toţi păcătoşii pe care îi invită la pocăinţă. Dacă Iisus este dispus să ierte un asasin, cu condiţia pocăinţei, aceasta înseamnă că El a trebuit să sufere şi pedeapsa meritată de asasini. El nu l-ar fi putut ierta pe teroristul de pe crucea din dreapta, dacă nu ar fi fost dispus să-i ia pedeapsa în faţa legii divine, indiferent de faptul că acela era deja condamnat de Legea mozaică şi romană. Iar această pedeapsă divină implica nu doar încetarea din viaţă, nu o injecţie letală, ci includea suferinţa fizică meritată de păcătosul care i-a făcut pe alţii să sufere fizic.

Nu numai moartea lui Iisus a fost ispăşitoare, ci şi viaţa Lui bogată în adversităţi şi suferinţă, viaţă de purtare a crucii. Lipsurile îndurate de El, posturile, ispitele, jignirile, asalturile din partea semenilor şi din partea spiritelor rele, toate acestea, pe care El le-a suportat, cu credinţă şi dragoste, sunt ispăşitoare. Crucea a fost doar partea culminantă a vieţii lui de suferinţă ispăşitoare.

Cea mai mare suferinţă

Totuşi, cea mai mare suferinţă a Domnului nu a fost nici viaţa de suferinţă, nici patimile crucii, faţă, de care moartea (încetarea din viaţă) ar fi devenit o eliberare. Perspectiva morţii nu i-a adus lui Iisus un sentiment de eliberare. El era obişnuit cu suferinţa, şi nu aceasta Îl înspăimânta. Cu toate acestea, până şi condamnaţii cei mai vinovaţi, care nu au nicio speranţă dincolo de mormânt, şi-au privit moartea cu mai puţină spaimă decât Iisus.

Aceasta nu este o speculaţie teologică, ci suma unor afirmaţii din Evanghelie. Christos Şi-a asumat Crucea cu bucurie, purtând-o toată viaţa. Spre deosebire de martirii din toate timpurile, care nu ştiau când va veni ziua învierii, Iisus ştia că El va învia a treia zi, deci nu avea de ce să Se teamă. Ca Fiu al lui Dumnezeu şi ca sfânt al sfinţilor, era de aşteptat ca Iisus să ne dea cea mai strălucită lecţie de exaltare triumfală şi de sfidare a morţii. În schimb, El S-a dat de trei ori înapoi în faţa jertfei ispăşitoare, în Ghetsemani, înainte de a o accepta. Iar pe cruce a murit mult prea devreme pentru un crucificat.

Iisus a murit cu inima sfâşiată de durere, strigând ca în Psaltire: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?” (Marcu 15:34, 44; Psalmul 22/21:1) Acest sentiment înfricoşător şi sfâşietor, de însingurare absolută şi părăsire, care părea să le confirme caiafelor că Iisus era într-adevăr vinovat şi pedepsit de Dumnezeu, nu poate fi înţeles cu adevărat de nimeni, pentru că nimeni dintre noi nu a suferit încă sentimentul despărţirii definitive de Dumnezeu – izvorul vieţii. Păcătosul se desparte de Dumnezeu în această viaţă, prin gândurile şi faptele lui. Uneori o face cu nonşalanţă sau chiar bravând, dar el nu ştie ce înseamnă cu adevărat să vezi iadul cu ochii. Iisus a fost singurul care a simţit amărăciunea iadului, gustată în locul altora, – acea întristare indescriptibilă pe care o vor simţi, murind condamnaţi în ziua judecăţii, toţi aceia care au refuzat împăcarea cu Dumnezeu.

Unii se grăbesc să-şi ia viaţa, desconsiderând astfel darul lui Dumnezeu. Alţii se sinucid lent, printr-o viaţă de păcat, cu sentimentul că, oricum, despărţirea finală de Dumnezeu nu va fi mare lucru. Dar oroarea lui Iisus faţă de acest fel de moarte, care este despărţirea veşnică de Dumnezeu, venea dintr-o conştiinţă diferită de a păcătosului. El îl cunoştea pe Dumnezeu, El trăise bucuria relaţiei cu Dumnezeu şi anticipase triumful final, ziua în care urma să Se bucure de roadele suferinţei Lui. Cu toate acestea, în faţa grozăviei iadului, a adevăratei cruci nevăzute, în mod cu totul misterios, nu mai putea anticipa nicio bucurie pentru Sine Însuşi.

Singurul scop, în numele căreia a decis să meargă înainte, a fost salvarea altora. În mijlocul acestui întuneric al despărţirii veşnice de Dumnezeu, pocăinţa şi rugăciunea tâlharului din dreapta au fost un răspuns preliminar al lui Dumnezeu, care I-a înviorat inima. „Adevărat îţi spun astăzi, vei fi cu Mine în Paradis!” este o dovadă că în ciuda evidenţei condamnării Sale de legea divină, pentru ispăşirea păcatelor altora, Iisus S-a prins prin credinţă, de cunoaşterea iubirii lui Dumnezeu. Totuşi, strigătul „De ce M-ai părăsit?” a venit după această asigurare, ceea ce arată nota dominantă a suferinţei lui Iisus pe cruce. Când a strigat „S-a sfârşit!”, chiar înainte de a muri, nu a fost strigătul triumfului puterii, nici triumful cunoaşterii mistice. A fost triumful iubirii care Îl ţintuise pe cruce. Credinţa şi speranţa nu ar fi fost suficiente ca să-I dea victoria.

Care era iadul de care se temea Iisus?

Imaginea iadului, împrumutată din poezia biblică şi mitologia greacă, este folosită în Biblie doar ca metaforă a distrugerii complete, ca simbol al morţii a doua, moartea aceea teribilă şi pentru totdeauna, pe care o vor suferi cei vinovaţi, care vor învia la sfârşitul mileniului apocaliptic. Jertfa lui Iisus dezvăluie şi acest sens al iadului, sens pe care unii îl socotesc exotic şi raţionalist, deoarece nu coincide cu învăţătura creştină tradiţională.

Odată cu acea distrugere definitivă, iadul va pieri nimicindu-se pe sine (Apocalipsa 20:14a). Iadul nu a fost inventat de Dumnezeu ca să creeze locuri de muncă pentru demoni. Iadul sau gheena nu pot fi un loc de tortură veşnică a păcătoşilor, deoarece creaturile sunt muritoare: Dumnezeu în gheenă distruge şi sufletul, nu doar trupul (Matei 10:28). Numai Dumnezeu are nemurirea (1 Timotei 6:16). Iar un păcat, oricât de mare ar fi, nu poate fi pedepsit mai aspru decât permite o viaţă şi o moarte de om. De aceea şi Iisus, suferind în locul celor care merită iadul, nu a rămas veşnic în chinuri.

Jertfa şi nemurirea sufletului. O lecţie de teologie pe care ne-o dă jertfa lui Iisus este subliniată de Oscar Cullman, în cartea sa (1958) „Nemurirea sufletului sau învierea morţilor?” Cullman i-a uluit şi tulburat pe gânditorii creştini, observând comparativ atitudinea faţă de propria moarte în cazurile „Socrate” şi „Christos”. Socrate se resemnează şi bea curajos paharul, deoarece credea în nemurirea sufletului. Iisus, Se cutremură din toată fiinţa în faţa paharului Său simbolic, cerând de trei ori să-I fie luat, dacă se poate, iar pe cruce moare în sentimentul sfâşietor al părăsirii de Dumnezeu. Pornind de la această realitate, Cullman argumentează că Iisus nu credea în teoria nemuririi sufletului, că pentru El moartea însemna moarte, nu un alt fel de existenţă, superioară sau larvară. Exemplul jertfei lui Iisus, cu sau fără Cullman, ne ajută să înţelegem că noi nu avem nemurirea în noi înşine. Nici Adam pe când era perfect, în paradis, nu avea nemurirea în sine, ci era condiţionată de ascultare (Geneza 3:22). Nici măcar sfinţii înviaţi nu vor avea nemurirea în sine, ci tot în dependenţă de Dumnezeu (Ap 2:2; 22:2.14.19). Până atunci, între moarte şi înviere nu există timp pentru conştiinţa celor adormiţi. De aceea se poate spune că, în sens subiectiv, ei se duc la viaţă veşnică sau la pierzare veşnică, deşi în sens obiectiv ei se duc în pământ, unde timp de ani sau milenii aşteaptă marea zi a Domnului.

Jertfa şi legea divină. Dacă jertfa este înţeleasă ca ispăşire substituţionară, nu doar ca exemplu, atunci Crucea lui Iisus este amvonul de pe care Dumnezeu în Christos predică adevărata evanghelie, adică realitatea inseparabilităţii legii divine de harul divin. Legea mozaică (din inspiraţie profetică) şi legea romană (din tradiţie şi raţiuni omeneşti) aveau rolul de a-L apăra pe Christos, nu de a-L condamna. Nu L-au apărat pentru că întotdeauna există oameni care se cred mai presus de lege. Dar există şi un alt motiv, mult mai important. În spatele celor două legi încălcate de judecătorii vremii, era legea divină care L-a adus pe Iisus la moarte, principiul de neschimbat al suveranităţii, al voinţei şi cuvântului lui Dumnezeu.

Dumnezeu este iubire. Nu putea El să ierte, fără această jertfă înfricoşătoare, pe lângă milioanele de animale jertfite de-a lungul timpului? De ce nu-l iartă Dumnezeu pe păcătos, pur şi simplu, fără nevoia unei ispăşiri personale sau înlocuitoare? El nu a zis: „Hai să trecem peste asta, copii! Nu-i nimic, aţi greşit. Aveţi o veşnicie la dispoziţie ca să exersaţi ascultarea. Vă iert chiar şi de şaptezeci de ori câte şapte! Începând de astăzi intră în acţiune harul, şi suspend legea – o păstrez doar pentru îngeri!” Voinţa lui Dumnezeu exprimată, cuvântul lui Dumnezeu care porunceşte ceva, este lege. Este expresia autorităţii Creatorului, Suveran al universului şi al tuturor conştiinţelor. Din partea tuturor creaturilor inteligente, supunerea faţă de legea Lui este şi un act de închinare, nu doar un exerciţiu de înţelepciune şi de binefacere propriului suflet.

Când Dumnezeu a zis: „În ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit!”, El nu putea să mai rămână credibil şi respectat, dacă nu-Şi lua în serios cuvântul. Dacă Adam nu a pierit în ziua aceea, după dreptate, a fost numai pentru că, în aceeaşi zi, pedeapsa a fost transferată asupra lui Christos, Care avea să vină („Sămânţa Femeii” – Geneza 3:15), iar lui Adam şi soţiei lui le-a făcut Dumnezeu cămăşi de blăniţă, ceea ce sugerează introducerea ritualului sacrificial, care a dominat era Vechiului Testament. Milioane de cornute mici şi mari, râuri de sânge, nori de fum şi de tămâie s-au adus de-a lungul timpului numai pentru a grava în inimă acest adevăr, că plata păcatului, adică a călcării legii divine, este moartea şi că păcătosul nu poate avea iertare şi viaţă decât prin transferul vinei în mod simbolic şi didactic, nu prin ignorarea ei.

Dacă Dumnezeirea nu a găsit o cale mai bună de soluţionare a problemei păcatului decât jertfa înlocuitoare a Fiului lui Dumnezeu, înseamnă că realitatea legii divine nu putea fi ignorată sub nicio formă. Dumnezeu a arătat pe această cale că, nici măcar de dragul Fiului Său cel nevinovat, nu s-a putut schimba sau ignora legea. Pe cruce a fost ţintuită legea jertfelor cu toate ceremoniile care arătau spre Christos. Şi tot pe cruce a fost ţintuită şi legea păcatului şi a morţii, cărora Iisus le-a adus sfârşitul de drept. Dar legea divină, care este exprimată în principii universale: în formă incompletă, în diverse legi omeneşti, şi în formă completă, în cele două testamente ale Scripturii, nu a fost ţintuită pe cruce. Dimpotrivă, legii divine i-a crescut autoritatea pentru totdeauna (Romani 3:31).

Jertfa şi dragostea divină. Vestea cea bună este că prin meritele acestui sacrificiu de neînţeles al lui Iisus, păcătosul cel mai abject poate fi iertat, împăcat cu Dumnezeu şi pus în armonie cu legea Lui: sfinţit, înnobilat, ca să poarte din nou chipul lui Dumnezeu pe care l-a pierdut prin păcat. Evanghelia nu este o veste bună pentru păcatul care locuieşte în natura umană, ci pentru conştiinţa păcătosului, care este sensibilizată de lege prin Spiritul lui Dumnezeu şi eliberată de vina, dar şi de puterea păcatului. Dumnezeu a ales o cale pentru a asigura supremaţia legii Lui, oferind în acelaşi timp iertare şi împăcare. Legea îşi putea asigura dreapta ei autoritate şi fără jertfa lui Iisus. Distrugerea celui vinovat este o ispăşire suficientă. Dar o asemenea soluţie nu-L mulţumeşte pe Dumnezeu. El nu Şi-a dorit un imperiu universal legalist-teocratic. După cum Dumnezeu nu a fost mulţumit să creeze fiinţa umană „perfectă”, fără posibilitatea de a zice „nu”, tot aşa nu putea fi mulţumit să-Şi asigure loialitatea supuşilor doar prin raportarea la sfânta dreptate şi la teama de consecinţe. Doar religia falsă domneşte pe principiul intimidării şi numai dictatorii şi despoţii sunt fericiţi când toate sunt „în ordine”, ei fiind deasupra legii.

Singurul gest care putea exprima în acelaşi timp perfecţiune a dreptăţii şi iubire totală faţă de fiinţa creată a fost exemplul condescendenţei incomparabile a lui Dumnezeu. În persoana lui Christos, Dumnezeu a coborât sub lege, S-a îmbrăcat cu toate neputinţele şi păcătoşia omenirii şi a adus o jertfă vie care a culminat cu crucea. Prin jertfa Lui răscumpărătoare, El a deschis o cale directă spre Dumnezeu, pentru mântuirea tuturor celor care cred povestea adevărată a Crucii şi a Învierii, supunându-se legii lui Christos din iubire şi recunoştinţă.

Charles H. Spurgeon – Moartea lui Hristos 

Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă… Dar, după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile, şi lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui.” (Isaia 53:10)

Ce miriade de ochi aruncă priviri spre soare! Ce mulţimi de oameni îşi ridică ochii, şi privesc bolta cerească! Acestea sunt privite încontinuu de mii de oameni, dar există o mare tranzacţie în istoria lumii care în orice zi atrage de departe mai mulţi spectatori decât acel soare care iese din odaia lui ca un mire şi se aruncă în drumul lui cu bucuria unui viteaz. Există un eveniment măreţ, care în orice zi inspiră mai multă admiraţie decât soarele şi luna şi stelele când cutreieră pe cărările lor. Evenimentul acesta este moartea Domnului nostru Isus Hristos. Spre ea ochii tuturor sfinţilor care au trăit înainte de era creştină s-au îndreptat întotdeauna, şi invers, prin miile de ani de istorie, privesc ochii tuturor sfinţilor moderni. La Hristos îngerii în cer se uită mereu. „Lucruri… în care chiar îngerii doresc să privească” a zis apostolul. La Hristos miriadele de ochi ai celor răscumpăraţi se uită ţintă, şi mii de pelerini, prin lumea aceasta a plângerii, nu au niciun ţel mai înalt pentru credinţa lor, şi nicio dorinţă mai bună pentru vederea lor, decât să-L vadă pe Hristos aşa cum este El în cer, şi în părtăşie să-I privească persoana. Preaiubiţilor, vom avea mulţi cu noi în această dimineaţă cât timp ne întoarcem faţa spre muntele Calvarului. Nu vom fi spectatori solitari ai tragediei înfricoşătoare a morţii Mântuitorului nostru. Doar vom arunca o privire scurtă la acel loc care este focarul bucuriei şi desfătării cerului, crucea Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos. Cu textul nostru, deci, ca şi ghid, propunem să vizităm Calvarul, sperând să avem ajutorul Duhului Sfânt cât timp ne întoarcem privirile spre El care a murit pe cruce.

Aş vrea să băgaţi de seamă în această dimineaţă, în primul rând, cauza morţii lui Hristos – „Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească”. „Yahweh a găsit cu cale să-L zdrobească,” zice originalul, „prin suferinţă”. În al doilea rând, motivul morţii lui Hristos – „după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat”. Hristos a murit pentru că a fost o jertfă pentru păcat. Şi apoi, în al treilea rând, efectele şi consecinţele morţii lui Hristos. „Va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile, şi lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui”. Vino, Duhule Sfânt, acum, cât timp încercăm să vorbim de aceste teme fără pereche.

I. MAI ÎNTÂI, aici avem ORIGINILE MORŢII LUI HRISTOS. „Yahweh a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă.” Cine citeşte viaţa lui Hristos ca pe o simplă istorie atribuie moartea lui Hristos duşmăniei iudeilor şi caracterului schimbător al guvernatorului roman. În aceasta el face dreptate, căci crima şi păcatul morţii Mântuitorului trebuie puse în contul omenirii. Această rasă a noastră şi-a ucis propriul Dumnezeu, pironindu-şi Mântuitorul pe lemn. Dar cine citeşte Biblia prin ochii credinţei, dorind să descopere tainele ei ascunse, vede în moartea Mântuitorului mai mult decât cruzime romană sau răutate evreiască: vede hotărârea solemnă a lui Dumnezeu îndeplinită de către oameni, care au fost instrumentele ignorante, dar vinovate, ale realizării ei. Priveşte peste suliţa şi cuiul roman, peste reproşul şi batjocura evreiască, până la fântâna sacră, din care curg toate lucrurile, şi urmăreşte răstignirea lui Hristos până în sânul Dumnezeirii. Crede împreună cu Petru „pe Omul acesta, dat în mâinile voastre, după sfatul hotărât şi după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L-aţi răstignit şi L-aţi omorât prin mâna celor fărădelege”. Nu îndrăznim să imputăm lui Dumnezeu păcatul, dar totuşi moartea lui Hristos, împreună cu toate efectele ei minunate în răscumpărarea lumii, trebuie urmărită până la fântâna sacră a dragostei divine. Aşa face proorocul. Zice: „Yahweh a găsit cu cale să-L zdrobească.” Îi trece cu vedere pe Pilat şi Irod, şi o urmăreşte până la Tatăl ceresc, prima persoană din Sfânta Treime. „Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă.” Acum, preaiubiţilor, sunt mulţi care cred că Dumnezeu Tatăl, în cel mai bun caz, nu este decât un spectator indiferent al mântuirii. Alţii greşesc şi mai mult. Îl privesc ca şi o Fiinţă neiubitoare şi severă, care n-a avut dragoste pentru rasa umană, şi n-a putut să fie făcut iubitor decât prin moartea şi agoniile Mântuitorului nostru. Acum, aceasta este o calomnie josnică împotriva harului frumos şi glorios al lui Dumnezeu Tatăl, căruia să-I fie onoarea în veci. Căci Isus Hristos n-a murit ca să-L facă iubitor pe Dumnezeu, ci pentru că Dumnezeu era iubitor.

„Isus n-a coborât din cer
Să moară şi să-nvieze
Ca dragostea lui Dumnezeu
Să se înflăcăreze.
Prin moartea Lui pe cruce
Şi suferinţa Sa
N-a câştigat dragostea Tatălui:
Era dragoste deja.”

Hristos a fost trimis în lume de către Tatăl Lui ca şi consecinţă a afecţiunii Tatălui pentru poporul Său. Da, „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” Adevărul este că Tatăl a hotărât mântuirea atât de mult, a aplicat-o atât de mult, şi S-a desfătat în ea atât de mult, la fel cum au făcut şi Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt. Şi când vorbim despre Mântuitorul lumii, trebuie să includem întotdeauna, atunci când vorbim la modul general, Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt. Textul lasă la o parte orice gând necinstitor despre Tatăl, prin a ne zice că Yahweh a găsit cu cale să-L zdrobească pe Isus Hristos. Moartea lui Hristos poate fi urmărită chiar până la Dumnezeu Tatăl. Să încercăm să vedem dacă este aşa.

1. În primul rând poate fi urmărită în hotărâre. Dumnezeu, singurul Dumnezeu al cerului şi al pământului, ţine în mână întreaga carte a destinului. În cartea aceea nu este nimic scris de mâna unui străin. Scrisul cărţii solemne a predestinării este divin în întregime de la început până la sfârşit.

„Iată o carte lângă tron,
Cu soarta omului
Şi chipul fiecărui înger
Scrisă de mâna Lui.”

Nicio mână inferioară n-a schiţat nici măcar cele mai mici părţi ale providenţei. Totul, de la Alfa până la Omega, de la prefaţa ei divină până la sfârşitul solemn, a fost marcat, desenat, schiţat, şi planificat de mintea lui Dumnezeu Cel atotştiutor şi desăvârşit de înţelept. Astfel nici măcar moartea lui Hristos n-a fost scutită de ea. El care trimite îngerul şi călăuzeşte vrabia, care ne fereşte perii capului ca să nu cadă prematur la pământ, care ia seamă la lucruri atât de mici, nu este probabil că ar fi omis din hotărârile Lui solemne cea mai mare dintre minunile pământului, moartea lui Hristos. Nu, pagina aceea pătată de sânge din acea carte, pagina aceea care prin cuvinte aurii face glorios şi trecutul şi viitorul, pagina aceea pătată de sânge, zic eu, a fost scrisă de Yahweh la fel ca toate celelalte. El a hotărât ca Hristos să se nască de fecioara Maria, să sufere sub Pilat din Pont, să Se coboare în Hades, de acolo să învieze, luând robia roabă, pentru ca apoi să domnească pentru totdeauna la dreapta Măririi în locurile prea înalte. Ba, încă zic eu că Scriptura va fi de partea mea când spun că acesta este adevăratul ajun al predestinării, şi moartea lui Hristos este adevăratul centru şi motivul principal din care a modelat Dumnezeu toate celelalte hotărâri ale Lui, făcând lucrul acesta fundamentul şi temelia de piatră pe care clădirea sacră trebuie să fie zidită. Hristos a fost omorât prin absoluta ştiinţă mai dinainte şi hotărârea solemnă a lui Dumnezeu Tatăl, şi în sensul acesta „Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă”.

2. Dar puţin mai departe, venirea lui Hristos în lume ca să moară a fost efectul voinţei şi plăcerii Tatălui. Hristos n-a venit în această lume fără să fi fost trimis. Stătuse în sânul lui Yahweh mai dinainte de toate lumile, desfătându-Se din veşnicie în Tatăl Lui, şi fiind El însuşi bucuria eternă a Tatălui Lui. La „împlinirea vremii” Dumnezeu Şi-a rupt Fiul de la sânul Lui, Singurul Lui Fiu, şi L-a dat fără plată pentru noi toţi. În aceasta a fost dragoste fără pereche, că judecătorul jignit ar permite ca Fiul Lui, egal cu El însuşi, să sufere durerile morţii pentru răscumpărarea unui popor răzvrătit. Vreau să vă imaginaţi timp de un minut o imagine din vremuri străvechi. Este un patriarh bărbos, care se trezeşte dis de dimineaţă şi-l trezeşte pe fiul lui, un tânăr plin de tărie, şi-l cheamă să-l urmeze. Se grăbesc silenţios, fără zgomot, înainte de a se trezi mama. Se duc un drum de trei zile cu slujitorii lor, până când sosesc la muntele de care a vorbit Domnul. Îl ştiţi pe patriarh. Numele lui Avraam este întotdeauna proaspăt în gândurile noastre. Pe drum, acel patriarh nu-i spune nici măcar un singur cuvânt fiului lui. Inima lui este prea plină pentru a putea rosti ceva. Este copleşit de întristare. Dumnezeu i-a poruncit să-şi ia fiul, singurul lui fiu, şi să-l omoare pe munte ca jertfă. Se duc împreună, şi cine poate descrie durerea nespusă din sufletul tatălui cât timp merge alături de acel fiu preaiubit al cărui călău trebuie să fie?

Vine a treia zi, slujitorilor li se spune să stea la poala dealului, cât timp se duc ei să se închine lui Dumnezeu acolo. Poate vreo minte să-şi imagineze cum întristarea tatălui se revarsă peste toate malurile sufletului lui când, în timp ce urca dealul, fiul lui îi spune: „Tată! Iată focul şi lemnele; dar unde este mielul pentru arderea-de-tot?” Îţi poţi închipui cum îşi înăbuşe simţămintele şi cu suspinuri exclamă, „Fiule, Dumnezeu însuşi va purta grijă de miel”? Vezi, tatăl i-a comunicat fiului lui faptul că Dumnezeu îi cere viaţa. Isaac, care ar fi putut să se lupte şi să scape de tatăl lui, declară că este gata de a muri, dacă Dumnezeu a hotărât aşa. Tatăl îşi ia fiul, îi leagă mâinile la spate, îngrămădeşte pietrele, face un altar, aşază lemnele şi focul lui este gata. Acum unde este pictorul care să poată zugrăvi suferinţa din înfăţişarea tatălui când cuţitul este scos din teacă şi ţinut sus, gata de a-şi omorî fiul? Dar aici cade perdeaua. Acum scena neagră dispare la sunetul unui glas din cer. Berbecul încurcat în tufiş serveşte ca substitut, şi nu este nevoie ca ascultarea credinţei să meargă mai departe.

Ah, fraţilor! Vreau să vă duc de la scena aceasta la una de departe mai mare. Ceea ce credinţa şi ascultarea l-au făcut pe om să facă, dragostea L-a constrâns pe Dumnezeu însuşi s-o facă. N-a avut decât un singur Fiu, şi Fiul acela fiind desfătarea inimii Sale; a făcut un legământ să-L dea pentru răscumpărarea noastră, şi nu Şi-a călcat făgăduinţa. Căci la împlinirea vremii, a trimis pe Fiul Său ca să Se nască din fecioara Maria, ca să sufere pentru păcatele omului. O! Poţi descrie măreţia acelei dragoste care L-a făcut pe Dumnezeu cel veşnic nu doar să-Şi pună Fiul pe altar, ci de fapt să înfăptuiască lucrul acesta şi să înfigă cuţitul de sacrificiu în inima Fiului Său? Eşti în stare să înţelegi ce copleşitoare a trebuit să fie dragostea lui Dumnezeu pentru rasa umană când a realizat în faptă ceea ce a făcut Avraam doar în gând? Uită-te, şi vezi locul unde singurul Lui Fiu a atârnat mort pe cruce, victima sângerândă a judecăţii stârnite! Aceasta este dragoste într-adevăr, şi astfel vedem cum a fost faptul că Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească.

3. Acest lucru îmi dă posibilitatea să extrag din acest text încă un lucru. Preaiubiţilor, nu este adevărat doar că Dumnezeu a plănuit şi a permis de bună voie moartea lui Hristos, dar pe lângă asta, este adevărat că agoniile nespuse care au îmbrăcat moartea Mântuitorului cu spaimă supraomenească au fost efectul rănirii lui Hristos de către Tatăl chiar în acţiune şi faptă. Într-o temniţă este un martir; lanţurile îi sunt pe încheieturile mâinilor, şi totuşi cântă. A fost anunţat că mâine este ziua arderii lui. Bate din palme chiar vesel şi zâmbind spune, „Va fi o treabă cam intensă mâine, voi avea aici jos un mic dejun de încercări de foc, dar după aceea voi cina cu Hristos. Mâine este ziua nunţii mele, ziua după care oftam de mult, când îmi voi semna mărturia vieţii printr-o moarte glorioasă.” Vine ceasul; oamenii cu halebardele îl precedă pe uliţe. Băgaţi de seama seninătatea înfăţişării martirului. Se întoarce la unii care se uită la el, şi exclamă, „Apreciez aceste lanţuri de fier de departe mai mult decât dacă ar fi fost de aur; este un lucru dulce să mor pentru Hristos.” Puţini dintre cei mai îndrăzneţi sfinţi se adună în jurul rugului, şi dezbrăcându-se înainte de a se urca pe mănunchiurile de vreascuri ca să-şi primească osânda, le spun că este un prilej de bucurie să fie un ostaş al lui Hristos, să-i fie permis să-şi dea trupul spre a fi ars, şi dă mâna cu ei, şi le spun „la revedere” cu veselie. S-ar crede că se duce la o nuntă în loc de moarte pe rug. Se urcă pe mănunchiurile de vreascuri, lanţul îi este pus pe la mijloc, şi după o scurtă rugăciune, de îndată ce focul începe să se înalţe, vorbeşte oamenilor cu îndrăzneală bărbătoasă. Dar ascultă! Cântă cât timp ramurile pocnesc şi fumul se ridică în sus. Cântă, şi când mădularele lui sunt arse, mai cântă un psalm străvechi. „Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor, care nu lipseşte niciodată în nevoi. De aceea nu ne temem, chiar dacă s-ar zgudui pământul, şi s-ar clătina munţii în inima mărilor.”

Imaginaţi-vă alta scenă. Iată Mântuitorul mergând la crucea Lui, slab şi palid din cauza suferinţei. Sufletul Îi este bolnav şi trist înăuntrul Lui. În El nu este stăpânire de sine divină. Atât de tristă este inima Lui, încât leşină în uliţe. Fiul lui Dumnezeu leşină sub o cruce pe care mulţi criminali ar fi putut s-o ducă. Îl pironesc pe lemn. Nu este nicio cântare de laudă. El este înălţat în aer, şi atârnă acolo pregătit pentru moarte. Nu se aude niciun strigăt de bucurie. Faţa Lui este sever crispată, ca şi cum o agonie nespusă I-ar fi rupt inima, ca şi cum încă odată Ghetsimani ar fi fost interpretat pe cruce-ca şi cum sufletul Lui încă ar fi zis, „Tată, dacă este cu putinţă, depărtează de la Mine crucea aceasta! Totuşi nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu.” Ascultă! Vorbeşte. Nu va cânta cântări mai dulci decât au venit vreodată de pe buzele unui martir? Ah! nu; este o îngrozitoare văicăreală de suferinţă care nu se poate imita niciodată. „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” Martirii n-au spus asta; Dumnezeu a fost cu ei. Martorii de demult n-au strigat aşa când au venit la moarte. Au strigat de bucurie acolo pe rug, şi L-au lăudat pe Dumnezeu fiind traşi pe roată. De ce? Pentru ce suferă Mântuitorul aşa? Dar, preaiubiţilor, este pentru că Tatăl L-a zdrobit. Lumina feţei lui Dumnezeu, care înveselea mulţi sfinţi în timpul morţii, a fost luată de la Hristos; conştiinţa acceptării cu Dumnezeu, care a făcut mulţi oameni sfinţi să îmbrăţişeze crucea cu bucurie, n-a fost dată Răscumpărătorului nostru, de aceea a suferit în bezna de agonie mintală. Citeşte Psalmul 22 şi învaţă cum a suferit Isus. Reflectează la cuvintele solemne în primul, al doilea, al şaselea, şi următoarele versete. Dedesubtul bisericii sunt braţele cele veşnice, dar dedesubtul lui Hristos n-au fost braţe deloc, ci mâna Tatălui Lui a apăsat greu asupra Lui; pietrele de râşniţă de deasupra şi de dedesubt ale mâniei divine L-au apăsat şi L-au zdrobit, şi nu I-a fost permisă niciun strop de bucurie sau consolare. „Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă.” Aceasta, fraţii mei, a fost culmea suferinţei Mântuitorului, că Tatăl Lui S-a întors de la El, şi L-a zdrobit. Astfel am expus prima parte din subiect – originea celei mai rele suferinţe ale Mântuitorului nostru, şi anume plăcerea Tatălui.

II. Al doilea capitol trebuie să-l explice pe primul, altfel ar fi un mister nerezolvat faptul că Dumnezeu Şi-ar zdrobi Fiul, care era nevinovăţia desăvârşită, pe când bieţii martori şi martiri failibili nu aveau parte de nicio suferinţă de la El în timpul încercării lor. CARE A FOST MOTIVUL SUFERINŢEI MÂNTUITORULUI? Ni se spune aici, „Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat”. De aceea Hristos a fost tulburat, pentru că sufletul Lui a fost o jertfă pentru păcat.

Acum, voi fi cât se poate de clar, cât timp predic încă odată doctrina preţioasă a ispăşirii lui Hristos Isus Domnul nostru. Hristos a fost o jertfă pentru păcat, în sensul unui substitut. Dumnezeu a dorit puternic să mântuiască; dar, dacă un astfel de cuvânt poate fi îngăduit, Dreptatea I-a legat mâinile. „Trebuie să fiu drept”, a zis Dumnezeu; „este o necesitate a firii Mele. Atât de sever ca destinul, şi atât de neschimbător ca imuabilitatea, este adevărul că Eu trebuie să fiu drept. Însă Îmi doreşte inima să ierte, să trec cu vederea fărădelegile omului şi să le șterg. Cum se poate face asta?” Înţelepciunea a intervenit şi a zis „Se va face în acest fel:” şi Dragostea a fost de acord cu Înţelepciunea. „Hristos Isus, Fiul lui Dumnezeu, va sta în locul omului, şi va fi oferit pe Calvar în locul omului.”

Acum, bagă de seamă: când Îl vezi pe Hristos urcându-Se pe Muntele Pierzării, îl vezi pe om acolo; când Îl vezi pe Hristos trântit pe spate, pe lemn, vezi întreaga mulţime a aleşilor Lui acolo; şi când vezi cuiele bătute în mâinile şi picioarele Lui binecuvântate, întregul trup al bisericii Lui, în substitutul lor, este pironit acolo pe lemn. Şi acum ostaşii ridică crucea, şi o înfig în locul pregătit pentru ea. Toate oasele I se dislocă, şi astfel trupul Lui este rupt în agonii care nu pot fi descrise. Acolo suferă omenirea, acolo suferă biserica, în substitut. Şi când moare Hristos, trebuie să priveşti moartea lui Hristos, nu ca fiind doar moartea Lui, ci şi a tuturor celor pentru care a stat El ca ţapul pentru Azazel şi substitutul. Fără îndoială, a murit însuşi Hristos cu adevărat; dar este egal de adevărat faptul că n-a murit pentru Sine, ci a murit ca substitut în locul tuturor credincioşilor.

Când veţi muri, veţi muri pentru voi înşivă; când a murit Hristos, a murit pentru tine, dacă crezi în El. Când treci prin porţile mormântului, te duci acolo singur; nu eşti reprezentantul unei mulţimi de oameni, ci treci prin porţile morţii individual; dar, adu-ţi aminte, când a trecut Hristos prin suferinţele morţii, a fost Capul reprezentativ al tuturor oamenilor Lui. Înţelegeţi, deci, sensul în care Hristos a fost făcut o jertfă pentru păcat. Dar aici se află gloria acestui lucru. Ca substitut pentru păcat El a suferit pedeapsă de fapt şi cu adevărat pentru păcatul tuturor aleşilor Lui. Când zic acest lucru, nu trebuie să se înţeleagă că folosesc un fel de figură de stil. De fapt, spun exact ce vreau să spun. Omul, pentru păcatul lui, a fost osândit la foc veşnic. Când Dumnezeu L-a luat pe Hristos ca substitut, este adevărat că nu L-a trimis pe Hristos în foc veşnic, dar a turnat pe El o suferinţă aşa de grozavă încât era o plată validă chiar şi pentru o veşnicie de foc. Omul a fost osândit să trăiască pentru totdeauna în iad. Dumnezeu nu L-a trimis pe Hristos pentru totdeauna în iad, dar a pus asupra Lui o pedeapsă care era echivalentă cu aceasta. Măcar că nu I-a dat lui Hristos de gustat cu adevărat iadul pentru cei credincioşi, I-a dat quid pro quo, ceva care să fie echivalent cu aceasta. În paharul agoniei lui Hristos a pus suferinţa, mizeria, durerea, aşa cum numai Dumnezeu Îşi poate imagina sau poate visa, atât de mult încât să fie echivalentul exact pentru toată suferinţa, toată durerea, şi toate chinurile veşnice ale fiecăruia care va sta în cele din urmă în cer, răscumpărat cu sângele lui Hristos. Şi spuneţi, „Hristos l-a băut chiar până la fund?” A suferit tot? Da, fraţii mei, a luat paharul, şi

„Dintr-o înghiţitură triumfătoare şi iubitoare,
A băut pierzarea până la fund.”

A suferit toată oroarea iadului: a căzut peste El într-o ploaie torenţială de mânie, cu grindina mai mare ca un talant; şi a durat până norul negru s-a golit de tot. Iată datoria noastră, mare şi imensă; El a plătit cel din urmă bănuţ din tot ce datorau oamenii Lui; acum nu mai este nici măcar un cent sau un bănuţ cu care să fim datori dreptăţii lui Dumnezeu în ce priveşte pedeapsa pentru orice credincios; şi măcar că datorăm lui Dumnezeu recunoştinţă, măcar că suntem datori dragostei Lui, nu suntem datori deloc dreptăţii Lui, căci în ceasul acela Hristos a luat toate păcatele noastre trecute, prezente şi viitoare, şi a fost pedepsit pentru toate acolo şi atunci, pentru ca noi să nu fim pedepsiţi niciodată, pentru că a suferit El în locul nostru.

Vedeţi, deci, pentru ce Dumnezeu Tatăl L-a zdrobit? Dacă nu ar fi făcut aşa, agoniile lui Hristos nu au fi putut să fie un echivalent pentru suferinţele noastre, căci iadul constă în ascunderea feţei lui Dumnezeu de la cei păcătoşi, şi dacă Dumnezeu nu Şi-ar fi ascuns faţa de la Hristos, Hristos nu ar fi putut – eu nu văd cum ar fi putut – să suporte o suferinţă care să poată fi acceptată ca şi echivalent pentru nenorocirile şi agoniile poporului Lui.

Cred că am auzit pe cineva zicând, „Vrei să înţelegem această ispăşire pe care ai propovăduit-o acum ca fiind un fapt literal?” Zic, cu toată solemnitatea, da. Există în lume multe teorii ale ispăşirii, dar nu pot să văd nicio ispăşire în niciuna din ele, decât în teoria aceasta a substituirii. Mulţi teologi spun că atunci când Hristos a murit a făcut ceva ce I-a dat lui Dumnezeu posibilitatea de a fi neprihănit şi totuşi să socotească neprihănit pe cel nedrept. Care anume este acest lucru, nu ne spun. Ei cred într-o ispăşire făcută pentru toată lumea, însă ispăşirea lor este doar atât. Ei cred că ispăşirea a fost făcută pentru Iuda Iscarioteanul, ca şi pentru Petru; cred că cei osândiţi în iad au fost obiectul sacrificiului lui Isus Hristos, atât cât şi cei mântuiţi în cer; şi cu toate că nu spun acest lucru cu aceste cuvinte, totuşi trebuie să mai creadă, că există o implicaţie dreaptă, şi anume că în cazul mai multora, Hristos a murit degeaba, căci a murit pentru ei toţi, spun ei; însă aşa de ineficientă a fost moartea Lui pentru ei încât măcar că a murit pentru ei, încă sunt osândiţi după aceea. Acum, o aşa ispăşire o dispreţuiesc-o resping.

Poate că voi fi numit antinomianist sau calvinist pentru că propovăduiesc o ispăşire limitată, dar mai degrabă aş crede într-o ispăşire limitată care să fie eficace pentru toţi cei pentru care a fost plănuită, decât o ispăşire universală care să nu fie eficace pentru nimeni, dacă voinţa omului nu ar fi adăugată la ea. Păi, fraţii mei, dacă ispăşirea prin moartea lui Hristos ar fi fost făcută pentru noi doar atât încât după aceea oricine dintre noi ar fi putut să se mântuiască pe sine, ispăşirea lui Hristos n-ar fi meritat un bănuţ, căci nu este niciun om dintre noi care să se poată mântui pe sine; căci dacă am să fiu mântuit prin credinţă, dar această credinţă trebuie să fie propria mea faptă, fără ajutorul Duhului Sfânt, sunt atât de incapabil să mă mântuiesc pe mine prin credinţă la fel cât sunt de incapabil să mă mântuiesc prin fapte bune.

Şi până la urmă, cu toate că oamenii zic că aceasta este o ispăşire limitată, este la fel de eficace precum doctrinele lor eronate şi putrede ale răscumpărării pot pretinde să fie. Dar ştiţi limita acesteia? Hristos a răscumpărat „o mare gloată pe care nu putea s-o numere nimeni”. Limita este tocmai aceasta: a murit pentru păcătoşi; oricine în această congregaţie recunoaşte cu mâhnire lăuntrică faptul că este păcătos, Hristos a murit pentru el; oricine Îl caută pe Hristos, va şti că Hristos a murit pentru el; căci simţul nostru de nevoie de Hristos, şi căutarea noastră după Hristos, sunt dovezi infailibile că Hristos a murit pentru noi. Şi iată ceva temeinic.

Arminianul zice că Hristos a murit pentru el, şi apoi, bietul om, nu are parte decât de puţină consolare din aceasta, căci zice, „Ah! Hristos a murit pentru mine; asta nu dovedeşte prea mult. Doar dovedeşte că pot să fiu mântuit dacă am grijă de scopul pe care îl urmăresc. S-ar putea să uit de mine, s-ar putea să păcătuiesc şi să pier. Hristos a făcut foarte mult pentru mine, dar nu chiar îndeajuns, dacă nu fac ceva şi eu.” Dar cine primeşte Biblia aşa cum este ea zice „Hristos a murit pentru mine, de aceea viaţa mea veşnică este sigură. Ştiu,” zice el, „că Hristos nu poate să fie pedepsit în locul unui om, şi acel om să fie pedepsit după aceea.” „Nu,” zice el, „cred într-un Dumnezeu drept, şi dacă Dumnezeu este drept, nu-L va pedepsi pe Hristos mai întâi, şi apoi să-i pedepsească pe oameni după aceea. Nu, Mântuitorul meu a murit, şi acum sunt eliberat de orice poruncă a răzbunării lui Dumnezeu, şi pot să umblu în siguranţă prin lumea aceasta, fulgerul nu mă poate lovi, şi pot să mor fiind sigur că pentru mine nu este nicio flacără a iadului, şi nicio groapă săpată, căci Hristos, preţul meu de răscumpărare, a suferit în locul meu, şi astfel sunt izbăvit pe deplin.”

O! Doctrină glorioasă! Aş vrea să mor propovăduind-o! Ce mărturie mai bună putem aduce despre dragostea şi credincioşia lui Dumnezeu decât mărturia unei substituiri care să fie desăvârşit de satisfăcătoare pentru toţi cei ce cred în Hristos? Aici citez mărturia acelui teolog suprem de profund, doctorul John Owen: „Răscumpărarea este eliberarea unui om din mizerie prin intervenţia unui preţ răscumpărător. Deci, când un preţ este plătit pentru libertatea unui întemniţat, oare nu cere dreptatea să aibă şi să se bucure de acea libertate cumpărată pentru el printr-o consideraţie valoroasă? Dacă aş plăti o mie de livre pentru izbăvirea unui om din robie celui ce-l deţine, care are putere să-l pună în libertate şi este mulţumit cu preţul pe care îl dau, nu ar fi injurios faţă de mine şi de bietul întemniţat dacă izbăvirea lui nu ar fi realizată? Oare se poate concepe să fie o răscumpărare pentru unii oameni, dar ca aceşti oameni să nu fie răscumpăraţi? Ca un preţ să fie plătit, şi răscumpărarea să nu fie împlinită? Dar toate acestea trebuie să fie adevărate, şi alte nenumărate absurdităţi, dacă o răscumpărare universală este afirmată. Un preţ este plătit pentru toţi, dar puţini izbăviţi, răscumpărarea tuturor este împlinită, dar puţini dintre ei răscumpăraţi; judecătorul este mulţumit, temnicerul învins, şi întemniţaţii încă închişi! Fără îndoială, cuvintele ‘răscumpărare’ şi ‘universală,’ unde cei mai mulţi oameni pier, sunt atât de neîmpăcate ca ‘romană’ şi ‘catolică‘. Dacă este o răscumpărare universală a tuturor, deci toţi oamenii sunt răscumpăraţi. Dacă sunt răscumpăraţi, deci sunt izbăviţi de toată mizeria, de orice fel, pentru care au fost închişi, prin intervenţia unui preţ de răscumpărare. De ce, deci, nu sunt toţi mântuiţi? Într-un cuvânt, răscumpărarea făcută de Hristos cu preţul sângelui Lui fiind izbăvirea deplină a oamenilor răscumpăraţi de toată mizeria în care au fost legaţi nu poate să fie concepută ca fiind universală dacă nu toţi sunt mântuiţi. De aceea părerea celor ce aderă la doctrina răscumpărării universale nu se potriveşte răscumpărării.”

Mă opresc încă odată, căci aud un suflet timid care spune „Dar, domnule, mi-e teamă că n-am fost ales, şi dacă este aşa, Hristos n-a murit pentru mine.” Opreşte, domnule! Eşti păcătos? Simţi că eşti? Dumnezeu Duhul Sfânt te-a făcut să te simţi că eşti un păcătos pierdut? Doreşti mântuirea? Dacă nu o doreşti, faptul că nu ţi-a fost pregătită nu te va supăra; dar dacă simţi cu adevărat că o doreşti, eşti dintre cei aleşi ai lui Dumnezeu. Dacă ai o dorinţă de a fi mântuit, o dorinţă dată ţie de Duhul Sfânt, această dorinţă este un semn bun. Dacă ai început să te rogi cu credinţă pentru mântuire, ai în aceasta o dovadă sigură că eşti mântuit. Hristos a fost pedepsit pentru tine. Şi dacă acum poţi spune,

„Nimic în mână nu aduc
Numai crucea o apuc”.

Poţi fi atât de sigur că eşti dintre cei aleşi ai lui Dumnezeu la fel cum eşti sigur de propria ta existenţă; pentru că aceasta este dovada infailibilă a alegerii – un simţ al nevoii de mântuire şi setei după Hristos.

III. Şi acum doar trebuie să închei prin a observa EFECTELE BINECUVÂNTATE ale morţii Mântuitorului. Am să fiu foarte sumar. Primul efect al morţii Mântuitorului este acesta: „va vedea o sămânţă de urmaşi.” Oamenii vor fi mântuiţi de Hristos. Oamenii au urmaşi prin viaţă; Hristos a avut urmaşi prin moarte. Oamenii mor, îşi lasă copiii, şi nu-şi văd sămânţa; Hristos trăieşte, şi în orice zi Îşi vede sămânţa adusă în unirea credinţei. Unul dintre efectele morţii lui Hristos este mântuirea unor mulţimi. Observaţi, nu o mântuire la întâmplare. Când a murit Hristos îngerul nu a spus, aşa cum unii l-au zugrăvit, „Acum prin moartea Lui mulţi ar putea fi mântuiţi”; cuvântul prorociei stinsese orice „însă” sau „poate”; „Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulţi oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu.” Moartea Mântuitorului n-a implicat contingenţă nici măcar de mărimea unui atom. Hristos a ştiut ce cumpără când a murit, şi ceea ce a cumpărat va avea – atât, nu mai mult şi nici mai puţin. Nu este niciun efect al morţii lui Hristos care este lăsat la întâmplare. „Va”-urile au făcut legământul sigur: moartea sângeroasă a lui Hristos va realiza scopul ei solemn. Toţi moştenitorii harului se vor aduna în jurul scaunului de domnie,

„Lăudând minunile harului Său,
Vestind orice minunăţie”.

Al doilea efect al morţii lui Hristos este: „va trăi multe zile.” Da, binecuvântat să fie Numele Lui, când a murit nu Şi-a sfârşit viaţa. N-a putut să fie ţinut mult timp prizonier în mormânt. A treia dimineaţă a venit, şi biruitorul, trezindu-Se din somn, a rupt legăturile de fier ale morţii, şi a ieşit din temniţă, şi nu pentru a mai muri vreodată. A aşteptat acele patruzeci de zile şi, apoi cu strigăte de cântare sacră, „a luat robia roabă şi S-a suit sus”. „Fiindcă prin moartea de care a murit, El a murit pentru păcat, odată pentru totdeauna; iar prin viaţa pe care o trăieşte, trăieşte pentru Dumnezeu”, şi nu va mai muri.

„Acum şade la dreapta Tatălui,
Şi acolo domneşte triumfător,”

Biruitorul morţii şi iadului.

Şi, în ultimul rând, prin moartea lui Hristos buna plăcere a Tatălui a fost realizată şi a propăşit. Buna plăcere a lui Dumnezeu este ca lumea aceasta într-o zi să fie răscumpărată pe deplin din păcat; buna plăcere a lui Dumnezeu este ca această biată planetă, învelită de mult în întuneric, să strălucească în curând ca lumina, ca un soare nou-născut. Moartea lui Hristos a făcut-o. Apa ce a curs din coasta Lui pe Calvar va curăţi lumea de toată negura ei. Acea oră de întuneric la amiază a fost răsăritul unui nou soare de neprihănire, care niciodată nu va mai înceta să strălucească pe pământ. Da, va veni ceasul în care săbiile şi suliţele vor fi lucruri uitate, când armele de război şi toată fala vor fi lăsate de-o parte pentru a fi hrana viermilor sau contemplarea celor curioşi. Ceasul se apropie în care Roma veche se va clătina pe cele şapte dealuri ale ei, în care semiluna lui Mahomed va descreşte şi nu va mai creşte, în care toţi dumnezeii păgânilor îşi vor pierde scaunele de domnie şi vor fi aruncaţi afară cârtiţelor şi liliecilor; şi apoi, când de la ecuator până la poluri Hristos va fi cinstit ca Domn suprem al pământului, când din ţară în ţară, de la râu până la marginile pământului, un singur Împărat va domni, un singur strigăt se va înălţa, „Aleluia! Domnul, Dumnezeul nostru Cel Atotputernic, a început să împărăţească.” Apoi, fraţii mei, se va vedea ce a realizat moartea lui Hristos, căci „lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui.”

(Mesajul a fost predicat de Charles H. Spurgeon în ziua Domnului din 24 ianuarie 1858 la Music Hall, Royal Surrey Gardens, Londra.

CE LIPSESTE SUFERINTELOR LUI…?!  

La Coloseni 1:24 citim o afirmatie aparent intriganta, in care apostolul Pavel spune asa celor din Colose:
“Mã bucur acum în suferintele mele pentru voi; si în trupul meu, împlinesc ce lipseste suferintelor lui Hristos, pentru trupul Lui, care este Biserica.”
De fapt ce vrea sa spuna apostolul?!
La 1 Petru 4:12-13 apostolul Petru stipuleaza ceva similar :
“Prea iubitilor, nu vã mirati de încercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca sã vã încerce, ca de ceva ciudat, care a dat peste voi;  dimpotrivã, bucurati-vã, întrucît aveti parte de patimile lui Hristos, ca sã vã bucurati si sã vã veseliti si la arãtarea slavei Lui.”

Citind textele de mai sus, ne rascolesc imediat tot felul de intrebari…!
Avem noi parte de “patimile lui Hristos”?!  Nu au fost patimile Lui unice?  Oare putem suferi si noi, ca si El, pentru ispasirea pacatelor?  Nu au fost patimile lui Hristos suficiente pentru ispasire, din moment ce Pavel spune “împlinesc ce lipseste suferintelor lui Hristos”?  E nevoie sa adaugam si noi ceva la suferinta Lui pentru pacat?  Au cumva dreptate bisericile care afirma ca patimile lui Isus Hristos au inceput ispasirea pacatelor noastre, iar noi trebuie sa ne facem partea noastra, pentru a completa si definitiva acea ispasire?  Au cumva dreptate cei care spun ca noi ne mantuim?  De fapt ce “lipseste suferintelor lui Hristos”?!

Cei care studiaza serios, temeinic, Cuvantul lui Dumnezeu, stiu ca Domnul Isus Hristos a avut de indurat doua tipuri de suferinte:

I)Isus Hristos a suferit pentru ispasirea pacatelor noastre, si ale intregei omeniri.  Jertfa Lui de la calvar, de la cruce, a spalat/sters total vinovatia noastra inaintea lui Dumnezeu, iar noi n-am contribuit cu nimic la aceasta lucrare.  El, “Mielul lui Dumnezeu, care ridica pacatul lumii”, atunci cand a finalizat lucrarea de ispasire pentru pacatele noastre a intarit aceasta si prin acea declaratie directa si ferma: “S-a sfarsit!”.

II)Isus Hristos a indurat si suferinta pentru desavarsirea creatiei ce se afla in procesul rascumpararii.  Aceasta suferinta nu este una ISPASITOARE, ci una DESAVARSITOARE!
La aceasta suferinta, menita sa desavarseasca Biserica, suntem chemati sa participam si noi, cei care am beneficiat de jertfa Lui pentru pacate.  Astfel noi am fost iertati pentru faradelegile noastre, pentru pacatele noastre, am fost nascuti din nou si am devenit “copii ai lui Dumnezeu, frati ai lui Hristos, asa ca putem activa acum ca “impreuna lucratori” cu Fiul.

La Romani 8:17 citim ca “dacã suntem copii, suntem si mostenitori: mostenitori ai lui Dumnezeu, si împreunã mostenitori cu Hristos, dacã suferim cu adevãrat împreunã cu El, ca sã fim si proslãviti împreunã cu El”.
Acest text vorbeste despre patimile Domnului la prezent, ceea ce inseamna ca nu se refera la suferinta Lui pentru pacate, fiindca aceea a luat sfarsit!

Cum insa sufera Domnul in prezent, din moment ce El a fost glorificat dupa inviere?  Daca El sufera, desi este in slava, ce garantie avem ca nu vom suferi si noi dupa glorificarea noastra prin inviere?
Adevarul este ca Domnul Isus Hristos, acum glorificat, nu mai poate suferi, dar “trupul Sau, care este Biserica”, n-a fost inca glorificat.  Noi, cei credinciosi, alcatuim trupul Lui, care trebuie dus la desavarsire, aceasta facandu-se prin ‘cioplire’, ‘slefuire’, etc., adica prin ‘procesari’ care de regula dor…!

Aceste suferinte ale Bisericii (nu ale denominatiunii BOR, sau “x” sau “y”), ale credinciosilor autentici de pretutindeni, sunt suferintele ce lipsesc Domnului Isus, si noi, cei ‘nascuti din nou’, suntem chemati sa le implinim.  Daca Il iubim pe Domnul, suntem gata sa si patimim pentru El, iar daca vine suferinta peste noi, din pricina Numelui Sau, din pricina Evangheliei sau din pricina ca facem binele, n-avem decat sa-I multumim, cu bucurie!  Ii multumim ca si noi suntem invredniciti a implini ceea ce lipseste suferintelor Sale, pentru glorificarea tuturor celor “rascumparati”.

Vrei sa arati ca si tu Il iubesti pe Domnul?
(Vezi si articolul  “Iubim pe Domnul ?! )
Accepta suferinta pentru El, pentru “trupul Sau”!  Astfel primesti si garantia ca “toate lucrurile lucreaza impreuna” ca sa produca binele in viata ta.
Fie ca toti credinciosii sa procedam asa!
Cei care “avem parte de patimile lui Hristos”, acceptam suferinta cu bucurie, fiindca vine ziua cand si noi “vom fi partasi slavei Sale”!
Apostolul Pavel, legat de acest aspect, declara:
“Eu socotesc cã suferintele din vremea de acum nu sunt vrednice sã fie puse alãturi cu slava viitoare, care are sã fie descoperitã fatã de noi” (v. Romani 8:18)…, si cine-i intelept, va lua bine seama la aceste cuvinte

Urmează exemplul Domnului Isus în suferinţă

1 Petru 2:21-25 ( Filipeni 2:5-8)

Scopul lecţiei: Să descoperim exemplul pe care ni l-a lăsat Domnul Isus atunci când a îndurat suferinţa şi să înţelegem de ce trebuie să urmăm acelaşi model.

Contextul lecţiei: În studiul trecut am învăţat că apostolul Petru i-a chemat  pe cei ce treceau prin necazuri la supunere faţă de autorităţi (1 Petru 2:13-14) şi la supunere faţă de angajatori (stăpâni) (1 Petru 2:18-20). El şi-a motivat aceste îndemnuri arătând că cei ce se supun autorităţilor împlinesc voia lui Dumnezeu (1 Petru 2:15/a) şi devin o puternică mărturie (1 Petru 2:15/b), iar cei ce se supun angajatorilor fac un lucru onorabil (lăudabil) (1 Petru 2:19), care este plăcut înaintea lui Dumnezeu (1 Petru 2:20).

Ca să întărească aceste imperative, apostolul Petru se foloseşte de exemplul pe care l-a lăsat Domnul Isus atunci când a trecut prin suferinţă. Aleşii lui Dumnezeu nu sunt singurii ce se confruntă cu suferinţa şi cu necazul, pentru că înaintea lor, prin acelaşi cuptor a trecut şi Domnul Isus (1 Petru 2:21-25; Isaia 53:1-12).

Conţinutul lecţiei:
 Luând în considerare felul în care apostolul Petru a prezentat suferinţele prin care a trecut Domnul Isus, descoperim:


1.    Modelul lăsat de Domnul Isus în suferinţă
  1 Petru 2:21-23

În timpul slujirii din lumea aceasta, Domnul Isus a fost un exemplu prin întreaga Sa viaţă. Tot ceea ce ne-a arătat El prin caracterul, învăţăturile şi lucrările Sale este pentru noi un exemplu al desăvârşirii. Frumuseţea acestei mărturii străluceşte însă într-un mod cu totul deosebit prin exemplul pe care Domnul Isus ni l-a lăsat în mijlocul suferinţelor.

Vorbind despre această mărturie, apostolul Petru arată că Domnul Isus este un adevărat model, fiindcă în mijlocul suferinţelor n-a păcătuit  (1 Petru 2:22; Evrei 4:15; 2 Cor.5:21; 1 Ioan 3:5), n-a lucrat cu viclenie (1 Petru 2:22; Isaia 53:9; Matei 12:39; 26:1-4), n-a batjocorit (1 Petru 2:23; Isaia 53:7; Matei 27:39-44; Luca 23:34);n-a ameninţat (1 Petru 2:23; Matei 26:47-56), ci a suferit cu răbdare, supunându-se dreptului judecător (1 Petru 2:23; Isaia 53:7; Evrei 12:3).

2.    Măsura suferinţelor prin care a trecut Domnul Isus 1 Petru 2:24/a; Fil. 2:5-8

Pentru a evidenţia mărturia lăsată de Domnul Isus în mijlocul suferinţelor, apostolul Petru prezintă măsura acestor suferinţe folosind declaraţia : „El a purtat păcatele nostre în trupul Său, pe lemn…”(1 Petru 2 24/a; Ioan 1:29). Prin această declaraţie apostolul Petru arată că pentru Domnul Isus suferinţa a însemnat „moartea pe cruce”, cea mai crudă pedeapsă din acea vreme (Fil. 2:5-8; Luca 23:26-33; Deut. 21:23; Gal. 3:13).

3.    Motivul suferinţelor îndurate de Domnul Isus  1 Petru 2:24

După ce a prezentat mărturia lăsată de Domnul Isus în mijlocul suferinţelor şi măsura suferinţelor pe care le-a îndurat Fiul lui Dumnezeu, apostolul Petru prezintă cauza acestor suferinţe. Domnul Isus n-a suferit pentru faptele Sale, ci din pricina păcatului nostru (1 Petru 2:24/a; Isaia 53:5-7; 9-12). El a îndurat aceste suferinţe pentru ca prin moartea Lui noi să avem parte de vindecare şi viaţă (1 Petru 2:24/b; Romani 6:2-11; Isaia 53:5; Gal. 2:20; 1 Petru 1:18-21).

4.    Misiunea împlinită de Domnul Isus prin suferinţă 
 1 Petru 2:25

Prin suferinţa pe care a îndurat-o, Domnul Isus a împlinit dreptatea lui Dumnezeu (Romani 6:23) şi misiunea pentru care a venit în această lume (1 Petru 2:25; Ioan 10:7-15; Luca 15:1-7). În acelaşi timp însă, Domnul Isus nu este numai Marele Păstor care Îşi dă viaţa pentru oile Sale, ci şi Episcopul sufletelor noastre (Cel care ne poartă de grijă şi veghează asupra vieții noastre) (1 Petru 2:25; 5:2; Evrei 13:20-21). Motivaţi de modelul pe care ni L-a lăsat Domul Isus, noi trebuie să călcăm pe urmele Lui (1 Petru 2:21), să murim faţă de păcat (1 Petru 2:24) şi să trăim pentru neprihănire (1 Petru 2:24).

Întrebări pentru discuţii:

1.    Cui trebuie să se supună cei ce trec prin suferinţă şi necazuri?
2.    Ce exemplu a folosit apostolul Petru pentru a întări această atitudine ?
3.    Ce mărturii arată că în suferinţă Domnul Isus a fost un adevărat model ?
4.    Ce atitudine au cei ce nu-L cunosc pe Dumnezeu atunci când trec prin necazuri ?
5.    Ce lucruri ne arată măsura suferinţelor îndurate de Domnul Isus ?
6.    Care a fost motivul suferinţelor îndurate de Domnul Isus ?
7.    Ce responsabilităţi au cei credincioşi faţă de modelul lăsat de Domnul Isus prin suferinţă ?

 

Desăvîrşiţi prin suferinţă-   Pr. Ioan Hosu, România

„Binecuvîntat să fie Dummnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mîngăieri, care ne mîngîie în toate necazurile noastre, pentru ca prin mîngăierea cu care noi înşine sîntem mîngăiaţi de Dumnezeu, să putem mîngîia pe cei ce se află în vreun necaz! Căci după cum avem parte din belşug de suferinţele lui Hristos, tot aşa prin Hristos avem parte din belşug şi de mîmgîiere.” 2Corinteni 1:3-5.

Mă bucur nespus de mult că mă aflu printre voi şi că Dumnezeu a adus acest timp binecuvîntat ca să ne întîlnim din mai multe ţări, cu aceia care poartă cu drag pe umerii lor mesajul scump al credinţei „dată sfinţilor   odată pentru totdeauna”.

Noi visam şi chiar aveam convingerea că acest timp are să vină, dar numai la înnoirea tuturor lucrurilor, despre care Dumnezeu a vorbit „prin gura tuturor sfinţilor Săi prooroci”. Ca şi Ilie odinioară simţeam că am rămas singuri, dar mulţumiri să-i fie aduse lui Dumnezeu că El şi-a păstrat mai mult de şapte mii de bărbaţi care „nu şi-au plecat genunchiul înaintea lui Baal”.

Dragii mei, fiind pentru prima dată la o convenţie de acest fel, sînt deosebit de emoţionat şi încă de la propunerea fraţilor din ţară, persistă în mintea mea un gînd ca şi lui Moise: „Ah! Doamne, trimite pe cine vei vrea să trimiţi”, sau cum a spus Ieremia: „Ah! Doamne Dumnezeule, vezi că eu nu ştiu să vorbesc, căci sînt un copil.” – Ieremia 1:6. Dar cuvintele marelui apostol Pavel m-au întărit că: puterea lui Dumnezeu „în slăbiciuni este făcută desăvîrşită” şi „cînd sînt slab atunci sît tare.” 2 Corinteni 12:9,10.

Încă din cele mai vechi timpuri, de cînd a început Dumnezeu să negocieze cu omul căzut în păcat, prin mediatori, de atunci Dumnezeu a folosit metodele sale proprii, necunoscute de oameni. Sfîntul apostol Pavel, încercînd să urmărească la timpul său filozofia planului de răscumpărare şi să cunoască gîndul lui Dumnezeu cu privire la unele lucruri, la un moment dat a exclamat: „O, adîncul bogăţiei înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! Cît de nepătrunse sînt judecăţile Lui, şi cît de neînţelese sînt căile Lui.” Romani 11:33.

Să observăm în istoria patriarhilor, cum a lucrat Dumnezeu cu servul său Iacov. Încă din tinereţe, Iacov preţuieşte binecuvîntarea şi se foloseşte de prilejul de a o cumpăra, cînd fratele său Esau, o vinde cu uşurinţă. Deşi devenise pe drept cuvînt posesorul binecuvîntării dumnezeieşti, Iacov a fost nevoit să iasă cu mîinile goale din casa tatălui său, şi părăsind ţara, să locuiască, pentru o vreme, ca străin în Mesopotania. Ajungînd ginerele lui Laban, Iacov este înşelat de acesta, atît în căsătoarie cît şi în schimbarea sîmbriei.

Oare de ce a permis Dumnezeu peste el aceste lucruri? Cu toate că a trecut prin aceste stări nefericite, Tatăl a permis în continuare umiliri. Întîlnirea cu fratele său Esau, l-a zguduit puternic, auzind de furia lui şi că vine înarmat, cu 400 de oameni împotrivă. Deşi Iacov a avut mărturia că Dumnezeu îi poartă de grijă, vorbindu-i prin vis şi prin ingeri, totuşi proba grea îl face să strige în rugăciune şi să zică: „Nu mi-ai zis tu Doamne, întoarce-te în ţara ta şi în locul tău de naştere şi voi îngriji ca să-ţi meargă bine? Eu sînt prea mic pentru toate îndurările şi pentru toată credincioşia pe care ai arătat-o faţă de robul Tău; căci am trecut Iordanul acesta numai cu toiagul meu şi iată că acum fac două tabere. Izbăveşte-mă, te rog, din mîna fratelui meu, din mîna lui Esau!” Genesa 32:9-11.

Întîlnindu-se cu   fratele său Esau, Israel s-a umilit pînă acolo, încît s-a aplecat de şapte ori pînă la pămînt, împreună cu nevestele, copiii şi roabele, numindu-se chiar robul fratelui său, deşi avea dreptul de întîi născut şi binecuvîntarea primită. Încercarea lui Iacov nu s-a terminat acolo. El trebuie să se despartă de femeia sa iubită, Rahela. Cînd se părea că viaţa lui începe să fie mai liniştită, un alt val de necaz se abate peste el, pentru a-l zdruncina încă o dată. Dispariţia lui Iosif, foametea cumplită şi ducerea în Egipt a lui Beniamin, toate acestea l-au zdrobit sufleteşte pe Iacov, i-au amărît existenţa, astfel cînd ajunge în Egipt îi zice lui Faraon: „Zilele anilor vieţii mele au fost puţine la număr şi rele”. Genesa 47:9.

Cu toate că viaţa lui a fost adeseori foarte aspră, nimic nu i-a pătat caracterul şi nu a îngenunchiat sub povara încercărilor, ci de dragul Dumnezeului său Iahve, Dumnezeul părinţilor săi, Avraam şi Isac, a suferit cu eroism orice probe care au venit peste el.

Cine oare nu s-a cutremurat de viaţa plină de încercări a neprihănitului Iov? Intr-o singură zi îşi pierde toate turmele de animale cît şi toţi copiii săi. Aproape nimenea dintre noi, nu poate suporta mai mult sau măcar cît a suferit Iov. Suferinţele amare şi dezumanizarea sa fizică, îl face să fie părăsit de prieteni şi neînţeles nici chiar de navasta lui, care îi zice: „Tu rămîi tare în neprihănirea ta, bleastămă pe Dumnezeu şi mori!” Iov în toate acestea n-a păcătuit cu buzele lui, ci parcă îl auzim şi noi zicînd: „Domnul a dat şi Domnul a luat – binecuvîntat să fie Numele Domnului.”

Apostolul Pavel scriind Evreilor despre credinţă, în capitolul 11 din epistola sa ne lasă şi nouă o autentică mărturie despre cei ce de-a lungul veacurilor, umblînd prin credinţă, căutau o patrie mai bună. „Prin credinţă au astupat ei gurile leilor şi au stins puterea focului. Alţii au suferit batjocuri, bătăi, lanţuri şi închisoare; au fost ucişi cu pietre, tăiaţi în două cu ferestrăul, chinuiţi; au murit ucişi de sabie, au pribegit îmbrăcaţi cu cojoace şi în piei de capre, lipsiţi de toate, prigoniţi, munciţi – ei, de care lumea nu era vrednică – au rătăcit prin pustiuri, prin munţi, prin peşteri şi prin crăpăturile pămîntului. Toţi aceştia măcar că au fost lăudaţi pentru credinţa lor, totuşi n-au primit ce le fusese făgăduit”.

Toţi demnitarii Vechiului Testament, deşi nu aveau înainte de ei multe modele de credincioşie, totuşi în mijlocul expierenţelor aspre, aveau ochii pironiţi spre răsplătire. Bazaţi pe făgăduinţele divine, ei nădăjduiau că va veni un timp cînd capul şarpelui va fi zdrobit şi toate familiile pămîntului vor fi binecuvîntate.

În acest spirit a vorbit Domnul nostru Isus despre Avraam că: „El   a văzut ziua mea şi s-a bucurat”, la drept vorbind Avraam a văzut această zi doar cu ochii credinţei.

Cu toate că aceşti campioni ai credinţei din veacurile trecute, au ţinut sus stindardul Dumnezeului lor, şi au înfruntat ordinea lumii impusă de adversar, totuşi n-au putut pune nici o picătură de ulei pe ranele celui căzut pe drumul de la Ierusalim la Ierihon. Dreptatea lui Dumnezeu trebuia mulţumită şi atunci, pe scena lumii a apărut marele Mihail; cel fără cusur şi fără prihană, pe umerii căruia Dumnezeu a pus toată povara neamului omenesc. Urcînd cu crucea-n spate „via Doloroza” sau calea durerii, a pecetluit cu însuşi sîngele lui actul final al răscumpărarii, deve-nind speranţa solidă pentru toţi oamenii. Despre Domnul nostru Isus Hristos, profetul Isaia vorbeşte în capitolul 53 versetele 3,4 şi 5 ca de un „dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit că îţi întorceai faţa de la El şi   noi nu l-am băgat în seamă. Totuşi, El   suferinţele noastre le-a purtat şi durerile noastre le-a luat asupra Lui şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit. Dar El era străpuns pentru păcatele naostre, zdrobit pentru fărădelegile naostre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El şi prin ranele Lui sîntem tămăduiţi”. Versetul 10 ne spune că: „Domnul a găsit cu cale să-l zdrobească prin suferinţă.”

Întocmai ca şi Ioan Botezătorul, care ve-nind să-i pregătească calea strigă în pustia Iudeii: „Pocăiţi-vă, căci împărăţia cerurilor este aproape”, tot aşa şi Isus şi-a început misiunea lui pe pămînt cu aceleaşi cuvinte: „Pocăiţi-vă, căci împărăţia cerurilor este aproape”. Chemîndu-i la El pe toţi cei trudiţi şi împovăraţi, invitîndu-i să ia jugul său asupra lor, Isus le-o promite tuturor odihna sufletească.

Adresîndu-se ucenicilor prin cuvintele: „Dacă voieşte cineva   să vină după mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să mă urmeze”, El de fapt i-a chemat pe ucenici să se ataşeze Lui predicînd Regatul mesianic, punînd temeliile de granit a marelui edificiu de pace şi dreptate.

În drum spre Ierusalim, pe cînd Isus le vesteşte despre moartea şi învierea Sa, unii din ucenici i-au cerut să le asigure un loc de frunte în împărăţie. „Nu ştiţi ce cereţi”, le-a zis Isus. „Puteţi voi să beţi paharul pe care am să-l beau Eu, sau să fiţi botezaţi cu botezul cu care am să fiu botezat Eu?” (Marcu 10:38) Răspunsul ucenicilor a fost afirmativ. Şi în adevăr, vedem mai tîrziu cum ucenicii s-au fortificat atît de puternic în această credinţă încît Ştefan plin de duhul sfînt, deşi lovit cu pietre, adoarme ca maestrul său cu cuvintele pe buze: „Doamne, nu le ţinea în seamă păcatul acesta” (Faptele Apostolilor 7:60).

Petru în temniţă, păzit de ostaşi, doarme liniştit, deşi Irod omorîse cu sabia pe Iacov fratele lui Ioan, şi acum urma el.

Pavel şi Sila, bătuţi cu nuiele, aruncaţi în temniţă şi puşi cu picioarele în butuci, pe la miezul nopţii se rugau şi cîntau cîntări de laudă lui Dumnezeu.

Desigur iubiţilor, că oamenii care nu cu-nosc pe Dumnezeu, văzînd toate aceste lucruri, le consideră o nebunie. După părerea oamenilor, El (Isus) îşi consuma viaţa fără sens şi ei ziceau: „are drac”. Apostolii şi urmaşii lor au fost de asemenea taine pentru lume prin aceea că au renunţat la ambiţiile şi interesele lumeşti, pentru a predica iertarea păcatelor prin Isus Domnul. Pavel a părăsit o situaţie înaltă şi alţii la fel. Aceasta a fost aşa de misterios pentru unii că au zis: „Pavele, tu eşti nebun! Învăţătura ta cea multă te face să dai în nebunie” (Faptele Apostolilor 26:24). Dar apostolii şi toţi urmaşii lor de-a lungul vîrstei, n-au fost afectaţi de aceste consideraţii ale lumii. Ei s-au bucurat de fiecare dată cînd au fost învredniciţi să sufere pentru cauza sfîntă a Părintelui ceresc. Apostolul Pavel scrie Romanilor în capitolul 8 versetul 18: „Eu socotesc că suferinţele din vremea de acum nu sînt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare”. „De altă parte ştim”, zice în versetul 28, că „toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu”.

Iubită adunare, deşi trăim într-un timp de tranziţie, cînd regatele acestei lumi se dizolvă şi Regatul marelui Emanuel se ridică tot mai sus, totuşi pe această „mare de sticlă amestecată cu foc”, trebuie să întrebuinţăm toată isteţimea şi înţelepciunea pe care am primit-o, ca să putem sta neclintiţi în această stare. Ne mîngîie asigurările date de psalmist că: „Dumnezeu ne ajută în revărsatul zorilor”. Cu toate că „neamurile se frămîntă şi împărăţiile se clatină. . ., Domnul oştirilor este cu noi” (Psalm 46:6,7).

Profetul Isaia vorbind despre acest timp, zice în capitolul 24 începînd cu versetul 17: „Groaza, groapa şi laţul, vin peste tine locuitor al ţării! Cel ce fuge dinaintea strigătelor de groază cade în groapă şi cel ce se ridică din groapă se prinde în laţ; căci se deschid stăvilarele de sus şi se clatină temeliile pămîntului! Pămîntul se rupe, pămîntul se sfărîmă, pămîntul se crapă, pămîntul se clatină ca un om beat, tremură ca o colibă; păcatul lui îl apasă, cade şi nu se mai ridică. În ziua aceea, Domnul va pedepsi în cer oştirea de sus, iar pe pămînt pe împăraţii pămîntului”.

Profetul Ţefania de asemenea spune despre timpul de mare strîmtorare că: „şi viteazul va striga cu amar”.

De către apostolul Petru sîntem informaţi că: „şi cel drept va scăpa cu greu” şi dacă toate aceste lucruri au să se întîmple, ce fel de oameni trebuie să fim noi?

Cuvintele Domnului nostru Isus ne spun că va fi un necaz cum n-a mai fost, nici nu va mai fi şi că forţele mobilizatoare ale adversarului, vor căuta să înşele chiar şi pe cei aleşi. Această intenţie a lui Satan nu seamănă în noi seminţele îndoielii şi nici nu tremurăm în faţa inamicului, ci dimpotrivă îmbrăcăm toată armătura lui Dumnezeu, ca să neutralizăm orice săgeţi arzătoare îndreptate împotriva noastră. Nu împotriva creaturilor ne luptăm. Căci înaintea lui Dumnezeu, zice dreptul Iov, „noi sîntem semenii lor şi noi ca şi ei am fost făcuţi din noroi”, ci lupta noastră este „împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpînitorilor întunerecului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sînt în locurile cereşti”. Armele luptei noastre, ne spune apostolul Pavel, „nu sînt supuse firii pămînteşti, ci sînt puternice, întărite de Dumnezeu să surpe întăriturile”. Satan, generalul şef al armatei păcatului, este foarte abil şi viclean, capabil de surprize foarte mari. Noi n-avem de luptat direct împotriva lui, ci împotriva influenţelor sale dezastruoase. Dacă n-ar fi de partea noastră „Mihail”, ocrotitorul copiilor lui Dumnezeu, lupta noastră contra acestui „heruvim”, ar fi sortită eşecului. Mulţumiri să-i fie aduse lui Dumnezeu că atît în cele mici cît şi în cele mai înverşunate lupte, ajutorul său ne este garantat. În această luptă sîntem asiguraţi că pînă şi perii capului ne sînt număraţi. Noi am primit siguranţa credinţei: „nici de cum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi”. „Chiar dacă mama îşi va uita copilul pe care-l alăptează, Eu cu nici un chip n-am să te uit”. Toate aceste asigurări ne umplu inimile de încredere şi privim cu bucurie spre Sion – „cetatea sărbătorilor noastre” (Isaia 33:20).

Trăind în ziua bătăliei, fraţilor, noi nu avem voie să lupătm sau să recunoaştem alt steag, decît pe Hristos şi cuvîntul Său. Aceasta este siguranţa noastră împotriva tuturor inamicilor. Faptul că Dumnezeu ne-a făgăduit ajutor, pentru a putea învinge nu înseamnă că am şi cîştigat lupta. La război, zice profetul: „trebuie chibzuinţă şi putere” (Isaia 36:5). Clipe de întristări şi necazuri, probe de foc pentru disciplinarea şi echilibrarea caracte-rului nostru, vor fi permise de Tatăl ceresc. Aşa după cum pe Domnul nostru Isus Hristos, Tatăl a găsit cu cale să-l deăsvîrşească prin suferinţă, deşi era perfect ca fiinţă umană („Se cuvenea, în adevăr, ca Acela pentru care şi prin care sînt toate lucrurile şi care voia să aducă pe mulţi fii la slavă, să desăvîrşească prin suferinţe pe Căpetenia mîntuirii lor” – Evrei 2:10), tot aşa urmaşii săi trebuie să fie pregătiţi a se împărtăşi de acelaşi pahar.

Tatăl nostru va permite probe şi încercări, precum a permis peste Fiul său în grădina Ghetsemani. Locul nostru este totdeauna, lîngă Omul durerilor, din grădina Teascurilor. Acolo vom înţelege mai bine, de ce Dumnezeu nu l-a ascultat cînd s-a rugat să treacă de la El, dacă este cu putinţă, paharul. Tot aşa apostolul Pavel s-a rugat de trei ori ca ţepuşul din carnea lui să fie luat, dar Dumnezeu l-a refuzat, iar mai tîrziu, apostolul comsimte cu bucurie refuzul Domnului. Sfinţii din toate timpurile au trecut prin încercări şi probe pentru ca să fie făcuţi desăvîrşiţi prin suferinţă, ca şi Domnul lor, să devină la timpul potrivit, monumente de milă dumnezeiască. Atunci fiecare credincios privind înapoi, va lăuda valea plină cu spini pe care „Căpetenia mîntuirii lor” i-a condus la triunful învingerii. Domnul „va şterge orice lacrimă din ochi, şi moarte nu va mai fi. Nu va mai fi nici tînguire, nici ţipăt, nici durere, petru că lucrurile dinţîi au trecut”, au fost nimicite şi li s-a şters pomenirea.

Avînd aceste făgăduinţe nespus de mari, să facem în fiecare zi, paşi importanţi şi progrese considerabile spre idealul măreţ care este Hristos Domnul. Viaţa care ne-a rămas de trăit în trup, s-o trăim cu cumpătare, dreptate şi evlavie, aşteptînd fericita naostră nădejde, arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi mîntuitor Isus Hristos. Să avem o continuă şi arzătoare dorinţă de-a pătrunde tot mai adînc în aceea admirabilă lumină care străluceşte de la faţa lui Isus, într-o măreţie neschimbăcioasă. Fiecare pas făcut în această lumină, este o creştere în har şi cunoştinţă.

Există în viaţa fiecărui creştin, un timp al maturizării, al maturizării în cunoştinţă şi în aprecierea voinţei dumnezeieşti. Aceasta este condiţia pe care o cere Dumnezeu de la noi, să devenim oameni maturi în   Christos, care şi-au încredinţat toate interesele lor spirituale Domnului. Numai silindu-ne în fiecare zi a vieţii pe „munţii cei sfinţi” vom beneficia de pacea lăuntrică şi liniştea sufletească pe care Dumnezeu o dă numai acelora care s-au predat cu totul Lui şi gustă viaţa din sanctuarul său. O bucurie inefabilă se vede pe feţele lor. Ei pot spune împreună cu profetul Habacuc: „Chiar dacă smochinul nu va înflori, viţa nu va da nici un rod, rodul măslinului va lipsi, şi cîmpiile nu vor da hrană, oile vor pieri din staule şi nu vor mai fi boi în grajduri, eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeu mîntuirii mele” (Habacuc 3:17, 18). Această stare fraţilor, trebuie să ne caracterizeze la timpul acesta. Pe drumul Sionului nu vom înceta să cîntăm cîntarea lui Moise şi a Mielului, în ciuda oricăror restricţii impuse de adversar. În toate timpurile s-au găsit persoane care i-au descurajat pe cei ce căutau o patrie mai bună, dar tot atît de adevărat este că de fiecare dată Dumnezu a ridicat pe un Iosua credincios şi un Caleb neînfricat care prin mărturia lor, ne-au fortificat şi mai puternic caracterele în credinţa dată odată sfinţilor pentru totdeauna. Ori în care timp ne-am afla fraţilor, să nu cădem în extrema că toate lucrurile   lui Dumnezeu s-au terminat şi noi nu mai trebuie să facem nimic şi că lupta noastră ar fi de prea puţină importanţă. Noi desigur ca nişte cercetători înţelepţi şi tînjind după o patrie mai bună, am dorit fiecare să ştim unde ne aflăm pe fluviul vremii, cînd se va tremina cursul pămîntesc. De aceea am întrbat srăjerul: „mai este mult din noapte?” şi atunci străjerul ne-a răspuns: „Vine dimineaţa, dar este tot noapte.”

Noi am aflat că unele lucruri din a-ranjamentul dumnezeiesc s-au îndeplinit, dar să nu credem că în planul lui Dumnezeu există sincope şi Dumnezeu după ce-şi termină munca lasă lumea să-şi continue cursul. Nu, fraţilor! Însăşi faptul că existăm la timpul acseta, Dumnezeu îndeplineşte prin noi unele puncte din planul Său. Este important faptul că sîntem întrebuinţaţi ca masageri ai veştilor bune pentru întreg neamul omenesc. Şi acei ce înţeleg această misiune sacră, avînd o evlavie după voia lui Dumnezeu, vor fi cei dintîi binecuvîntaţi din ţara lui Emanuel. Deci în condiţiile prezente, rămîne să urmăm îndemnul apostolului Pavel din Evrei 3:1: „De aceea fraţi sfinţi, care aveţi parte de chemarea cerească, aţintiţi-vă privirile la Apostolul şi Marele Preot al mîntuirii naostre, adică la Isus”.

Să păstrăm comuniunea cu Domnul nostru şi noi între noi, meditînd la cuvintele fratelui Russel că, singura legătură care leagă pe copiii lui Dumnezeu laolaltăm, este numai legătura iubirii, bazată pe două regulamente fundamentale: credinţa în jertfa de răscumpărare şi o deplină consacrare de a face voia lui Dumnezeu.

„Încolo fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă, aceea să vă însufleţească.” Filipeni 4:8.

Ca adevăraţi ostaşi ai lui Christos, care au înţeles valoarea chemării noastre şi misiunea ce o avem de îndeplinit sub flamura regească, să luptăm cu cinste şi devotament în prima linie de bătaie, să ne cheltuim şi să ne   lăsăm cheltuiţi în această cauză dreaptă, pentru că nu-i mai scump nimic azi pe pămîntul acesta, decît a fi un erou pentru Dumnezeu şi pentru triumful Regelui Regelor.

Noi nu vom mumura, nici nu ne vom supăra, contra la ce Providenţa Domnului prevede şi permite, deoarece: „Credinţa puternică se poate încrede Lui, vie ori şi ce”.

Harul Domnului nostru Isus Christos, dragostea lui Dumnezeu şi părtăşia spiritului sfînt să rămînă cu noi, cu toţi.

Salutul meu pentru toţi fraţii este din Filipeni 4:1: „De aceea, prea iubiţii şi mult doriţii mei fraţi, bucuria şi cununa mea, rămîneţi astfel tari în Domnul prea iubiţilor”.

Amin.

La crucea lui Isus

Ai fost la crucea lui Isus Cristos? Este o intrebare care la prima vedere poate parea ciudata. Cum putea sa fie vreunul dintre noi la crucea lui Isus, cand acest eveniment a avut loc cu mai bine de 2000 de ani in urma?

Ex. Visul pelerinului care mergea spre tara promisa, dar pe drum adesea se oprea sa isi scurteze crucea care era foarte grea.

Nu faptul ca purtam o cruce grea ne duce in ceruri, dar daca suntem oameni rascumparati Isus ne cheama sa purtam si noi crucea sa pana la capat, ca sa putem fi vrednici de El, Matei 10:38. Dragii mei, cu cat vrei sa fie mai usoara crucea pe care o porti cu atat va fi mai slaba marturia ta. Orice crestin care nu isi supune viata total crucii lui Cristos, va fi ineficient si lipsit de roada in Imparatia Sa.

Crucea lui Isus nu are nici o legatura cu medalioanele pe care milioane de oameni le poarta la gat. Crucea era cea mai barbara metoda de a omora pe cineva. Suferinta produsa de moartea pe cruce nu se compara cu nici o altfel de pedeapsa. Pur si simplu erai lasat atarnat acolo pana se scurgea toata viata din tine. Pe cruce erau executati cei mai blestemati dintre criminali. Deasemenea umilinta de a muri pe cruce era maxima. Toti cei ce primeau o astfel de condamnare erau dezbracati complet, lasati goi si expusi de rusine in fata tuturor oamenilor.

Asadar crucea este dovada celei mai inalte forme de dragoste, dar si dovada profunzimii pacatului nostru. Nu inteleg de ce sunt atat de mandri de ei aceia care poarta o cruce la gat. Crucea lui Isus nu face omul se se simta mai bine in propria piele, ci il smereste ca apoi sa il poata inalte; il omoara inainte sa ii dea viata. Crucea ii spune omului ca el merita verdictul lui Pilat si ca merita iadul. La crucea lui Isus intelegem cat de mult ne-a iubit de fapt Dumnezeu si tot acolo vedem uratenia pacatului pe care zi de zi il sarutam.

Mesajul central al crestinismului este ca Isus Cristos a trebuit sa treaca prin moartea pe cruce pentru ca noi cei pacatosi sa fim scapati de la condamnarea vesnica. Asta aflam cand stam la crucea lui Isus, iar cine nu a trecut inca pe acolo nu cred ca este cu adevarat un om rascumparat. Crucea lui Isus nu este un accesoriu, o bratara sau un medallion, ci este insasi esenta vietii crestine.

Sunt atatia oameni care sunt miscati atunci cand se gandesc la suferinta lui Isus de pe cruce. Multi varsa lacrimi cand se uita la filme sau documentare despre moartea lui Isus, dar putini dintre ei plang la fel pentru pacatul lor. Pacatul lor a fost cel care au adus suferinta si moartea pe cruce a singurului Fiu al Creatorului. Degeaba plangem pentru suferuinta lui Isus, daca nu plangem si pentru pacatele noastre care l-au pus pe acea cruce. Crucea lui Isus trebuie sa produca pocainta nu emotii.

Suferinta lui Isus a fost ingrozitoare pentru ca pacatul nostru este ingrozitor. Moartea de care a avut parte Domnul Isus nu face decat sa reflecte perfect mizeria pacatului nostru. Deasemenea nu trebuie sa uitam ca suferinta cea mai mare a Domnului Isus nu a fost pricinuita de tortura si umilinta fizica, ci de despartirea spirituala de Tatal. Este o suferinta si o agonie pe care tu si cu mine astazi nu trebuie sa o cunoastem datorita Lui, Luca 22:39-44. Isus a trebuit sa bea acest  pahar al suferintei si despartirii de Tatal ca eu sa nu fiu nevoit sa il beau.

O casa a fost cuprinsa de flacari si toti membri familiei cu exceptia unuia dintre copii au murit arsi de vii. Cand focul ardea cu putere un strain a intrat in casa si l-a scos in brate pe copil, dupa care s-a facut nevazut in intunericul noptii. Peste cateva zile la tribunal trebuia sa se decida cine urma sa aba grija de acest copil. Mai multe rude si prieteni cerusera custodia copilulului si spuneau fiecare inaintea judecatorului motivele pentru care ei ar trebui sa fie ei cei care sa primeasca custodia. La un moment dat in sala de tribunal intra un strain care se apropie de judecator si spune ca el este cel ce trebuie sa primeasca custodia acestui copil, dupa care ii arata mainile arse de foc din noaptea cand il salvase pe copil din flacarile casei sale. Ranile Domnului Isus de la cruce sunt cele care ii ofera dreptul asupra noastra. Mainile Lui sunt cele ce au fost strapunse de piroane pentru ca vietile noastre sa fie salvate, Ioan 20:19-28.

Un predicator englez care a trait in sec.19 spunea ca “este nevoie de o biserica rastignita pentru a putea duce inaintea ochilor lumi pe Cristos cel rastignit.” Ateul Nietzsche spunea ca “ar putea crede in Cristos, daca ar vedea ca cei rascumparati de El traiesc asa cum a trait Isus.” Realitatea este ca mesajul evangheliei va putea fi real si viu pentru cei pierduti daca se va vedea ca este trait in vietile crestinilor. Prea multa teorie si prea putina traire exista astazi in crestinism. Prea multi dintre cei ce isi spun pocaiti merg duminica la biserica doar ca sa isi multumeasca constiinta si sa se simta bine in pielea lor. Mult legalism religios si prea putina dragoste inpiedica pe cei mai multi sa vina la crucea lui Isus si sa il cunoasca astfel pe Cel ce atat de mult i-a iubit. Pocaitii sunt preocupati de batice, de fuste sub genunchi, de podoabe si sa nu existe muzica si bautura la nunti ca nu este crestineste, iar in tot acest timp mii si mii de oameni mor fara sa il cunoasca prin ei pe Cristos.

Oare ce a vrut Domnul Isus sa spuna cand a afirmat ca trebuie sa ne purtam crucea? Cu siguranta ca nu se referea la un medallion de aur purtat la gat. El vorbea despre faptul ca trebuie sa traim purtand pe umeri povara de a fi crestini, suferind nedreptati pe care nu le-am cunoaste daca nu am fi crestini. Asa cum lumea l-a urat si l-a respins pe El, asa ar trebui sa se intample la un moment dat si cu noi. Asa cum crucea i-a adus suferinta lui Isus, la fel trebuie sa ne aduca si noua celor ce spunem ca suntem ai Sai.

Isus nu a mantuit lumea prin minuni, ci prin ceea ce a facut la cruce. Crucea trebuie sa reprezinte pentru noi schimbarea valorilor vietii. Sa facem din ceea ce oamenii urasc, ceea ce Dumnezeu iubeste si din ceea ce oamenii iubesc, ceea ce Dumnezeu uraste. La crucea lui Isus dobandim un set nou de valori, aspiratii diferite si o interpretare diferita a vietii.

Dietrich Bonhoeffer un pastor luteran german anti Nazism si anti Hitler i-a intrebat in timpul razboiului pe conationalii sai germani: “Cine este Isus Cristos pentru voi?” Acum pentru noi Isus Cristos sunt evreii. Bonhoeffer a fost arestat si inchis intr-unul dintre lagarele de concentrare naziste. Cu doar doua saptamani inainte ca fortele aliate sa castige razboiul, Boenhoeffer a fost omorat prin spanzurare. Asta inseamna sa porti crucea lui Cristos. Despre asta vorbea Domnul Isus, nu despre batice pe cap si fuste pana la pamant.

Cine este Isus Cristos pentru mine astazi? Cine este cel caruia ii dau sa bea, il hranesc, il imbrac, il iert, il iubesc chiar sic and nu merita sau il vizitez cand este pe patul de spital?

Daca vrem ca oamenii sa creada in Rascumparatorul nostru, atunci trebuie sa incepem sa aratam mai mult ca oameni rascpumparati, iar pentru asta trebuie sa il urmam pe Mantuitorul nostru la cruce. La crucea lui Isus incepe totul.

Unde putem găsi forţa interioară pentru a face faţă temerilor, tragediilor, dezastrelor şi atacurilor teroriste? Pentru ce anume ne putem baza pe Dumnezeu?

Cât de mult ne putem baza că Dumnezeu va fi cu noi? Este El o persoană la care putem apela… atunci când trecem prin necaz ca şi atunci când suntem liniştiţi?

Unde este Dumnezeu?

Dumnezeu este Creatorul universului, care doreşte foarte mult ca noi să-L cunoaştem. De aceea ne aflăm aici pe pământ. Dorinţa Lui este ca noi să ne bazăm pe El şi să experimentăm puterea, dragostea, dreptatea, sfinţenia şi mila Lui. Prin urmare, El le spune tuturor care doresc: „Veniţi la Mine”.

Spre deosebire de noi, Dumnezeu ştie ce se va întâmpla mâine, săptămâna viitoare, anul viitor, peste zece ani. El spune: „Eu sunt Dumnezeu şi nu este altul ca Mine. Eu am vestit sfârşitul de la început”1. El ştie ce se va întâmpla în lume. Mult mai important, El ştie ce se va întâmpla în viaţa ta şi poate fi alături de tine dacă ai ales să Îl incluzi în viaţa ta. El ne spune că poate fi „adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi”2. Dar trebuie să Îl căutam cu sinceritate. El spune: „Mă veţi căuta şi Mă veţi găsi dacă Mă veţi căuta din toată inima”3.

Acest lucru nu înseamnă că cei care Îl cunosc pe Dumnezeu nu vor avea perioade dificile, pentru că vor avea. Când un atac terorist produce suferinţă şi moarte, şi cei care Îl cunosc pe Dumnezeu vor suferi. Dar prezenţa lui Dumnezeu le ve da pace şi putere. Un urmaş al lui Cristos a spus aşa: „Suntem apăsaţi din toate părţile, dar nu zdrobiţi; suntem dezorientaţi, dar nu disperaţi; suntem persecutaţi, dar nu abandonaţi; suntem doborâţi la pământ, dar nu omorâţi”4. Realitatea ne spune că în viaţă vom avea probleme. Totuşi, dacă trecem prin ele cunoscându-L pe Dumnezeu, putem reacţiona având o perspectivă diferită şi o putere care nu este a noastră. Nici o problemă nu este de netrecut pentru Dumnezeu. El este mai mare decât toate problemele care ne lovesc şi nu suntem lăsaţi să ne confruntăm singuri cu ele.

Cuvântul lui Dumnezeu ne spune: „Domnul este bun. El este un loc de adăpost în ziua necazului şi-i cunoaşte pe cei care se încred în El”5. Şi: „Domnul este lângă toţi cei care-L cheamă, lângă cei care-L cheamă cu toată inima. El le împlineşte dorinţele celor care se tem de El, le aude strigătul şi îi scapă”6.

Iisus Cristos le-a spus ucenicilor aceste cuvinte pline de alinare: „Nu se vând oare două vrăbii pe un dinar? Şi totuşi, niciuna dintre ele nu va cădea pe pământ fără voia Tatălui vostru. Cât despre voi, până şi firele de păr din cap vă sunt numărate. Prin urmare, nu vă temeţi; voi sunteţi mai de preţ decât multe vrăbii”7. Dacă te întorci la Dumnezeu cu adevărat, El se va îngriji de tine aşa cum nu a mai facut-o nimeni şi cum nimeni nu o poate face.

Voinţa noastră liberă

RazboiDumnezeu a creat omul cu capacitatea de a alege. Aceasta înseamnă că nu suntem forţaţi să intrăm într-o relaţie cu El. El ne îngăduie să Îl respingem şi să comitem şi alte fapte rele. El ne-ar fi putut forţa să fim iubitori. Ne-ar fi putut forţa să fim buni. Dar atunci, ce fel de relaţie am fi avut cu El? Nu ar mai fi fost deloc o relaţie, ci o ascultare forţată şi controlată. Dar El ne-a dat demnitatea umană a voinţei libere.

Fireşte, strigăm din adâncul inimii noastre: „Dar Doamne, cum ai putut lăsa ceva atât de grav să mi se întâmple mie”?

Cum am vrea să acţioneze Dumnezeu? Vrem ca El să controleze acţiunile oamenilor? Care ar fi numărul acceptabil de morţi, pe care Dumnezeu să îl îngăduie, în cazul unui atac terorist? Ne-am simţi mai bine dacă Dumnezeu ar îngădui să moară numai câteva sute de persoane? Am prefera ca Dumnezeu să permită doar moartea unei singure persoane? Dar dacă Dumnezeu ar împiedica moartea unei singure persoane, nu ar mai exista libertatea de a alege. Oamenii aleg să Îl sfideze pe Dumnezeu, să meargă pe calea lor şi să comită fapte oribile unii împotriva altora.

Lumea noastră

Planeta aceasta nu este un loc sigur. E posibil să fim împuşcaţi de cineva sau să fim loviţi de o maşină. E posibil să fie necesar să sărim de pe o clădire atacată de terorişti. Şi mai sunt o mulţime de alte lucruri care ni s-ar putea întâmpla în acest mediu nemilos numit Pământ, locul unde voia lui Dumnezeu nu este întotdeauna urmată.

Totuşi, Dumnezeu nu stă la mila oamenilor, ci lucrurile stau exact invers. Din fericire, noi suntem la mila lui Dumnezeu. Dumnezeu este Cel care a creat universul cu mulţimea lui de stele, prin simpla rostire a cuvintelor: „Să fie nişte luminători pe întinderea cerului”8. Acesta este Dumnezeul care spune că El „domneşte peste naţiuni”9. Puterea şi înţelepciunea Lui sunt nelimitate. Deşi problemele ni se par de netrecut, avem un Dumnezeu extraordinar de capabil, care ne reaminteşte: „Iată, Eu sunt Domnul Dumnezeul oricărei făpturi. Este ceva cu neputinţă pentru Mine?”10 El poate să le lase oamenilor libertatea de a alege şi totuşi să Îşi ducă la îndeplinire voia. Dumnezeu spune foarte clar: „Eu am plănuit şi eu voi înfăptui”11. Dacă vieţile noastre Îi sunt supuse, putem sta liniştiţi, ştiind toate aceste lucruri. „Căci Dumnezeu este împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har.”12

Unde este Dumnezeu acum?

Mulţi dintre noi – nu, noi toţi – alegem uneori să-L respingem pe Dumnezeu şi căile Lui. În comparaţie cu alţii, şi în mod cert în comparaţie cu un terorist, ne-am putea considera persoane respactabile şi iubitoare. Dar dacă ar fi să stăm înaintea lui Dumnezeu în toată sinceritatea, am fi conştienţi de păcatele noastre. În momentul în care începem să ne adresăm lui Dumnezeu în rugăciune, nu ne cuprinde oare acel sentiment că El ne cunoaşte foarte bine gândurile, acţiunile şi egoismul noastru? Prin vieţile şi prin acţiunile noastre ne-am distanţat de Dumnezeu. Adesea am trăit ca şi cum ne-am conduce foarte bine vieţile şi fără El. Biblia spune: „Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui”13.

Consecinţa? Păcatul nostru ne-a separat de Dumnezeu şi afectează nu numai această viaţă. Pedeapsa pentru păcat este moartea sau separarea veşnică de Dumnezeu. Totuşi, Dumnezeu a pregătit o cale prin care noi să fim iertaţi şi să Îl cunoaştem.

Putere interioară prin dragostea lui Dumnezeu

-Dumnezeu a venit pe pământ pentru a ne salva. „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci Dumnezeu nu L-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El”14.

Dumnezeu cunoaşte durerea şi suferinţa cu care ne confruntăm în această lume. Iisus a părăsit siguranţa casei Sale şi a intrat în acest mediu nemilos, în care trăim noi. Lui Iisus I S-a făcut foame şi sete, a obosit, a înfruntat acuzaţii din partea altora şi a fost ostracizat de familie şi de prieteni. Numai că Iisus a exeprimentat mult mai mult decât greutăţi de zi cu zi. Iisus, Fiul lui Dumnezeu în trup omenesc, a luat de bună voie păcatele noastre asupra Sa şi a plătit pedeapsa cu moartea în locul nostru. „Dragostea stă în faptul că El Şi-a dat viaţa pentru noi.”15 A fost torturat, a murit de o moarte lentă şi umilitoare, sufocându-se pe cruce, pentru ca noi să putem fi iertaţi.

Iisus le-a spus celorlalţi cu mult înainte că va fi crucificat. El a mai spus că va învia după trei zile, demonstrând că este Dumnezeu. Nu a spus că se va reîncarna. (Dacă s-ar fi reîncarnat, cine ar ştii că este El cu adevărat?) El a spus că după ce va sta în mormânt trei zile, se va arăta fizic celor care L-au văzut crucificat. A treia zi, mormântul lui Iisus a fost găsit gol şi mulţi oameni au depus mărturie că L-au văzut înviat.

Acum ne oferă viaţă veşnică. Nu o merităm. E darul pe care Dumnezeu ni-l oferă, dar pe care-l primim atunci când Îi cerem să intre în viaţa noastră. „Darul lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Cristos Iisus.”16 Dacă ne pocăim de păcatele noastre şi ne întoarcem la El, putem avea darul vieţii veşnice prin Iisus Cristos. E foarte simplu. „Dumnezeu ne-a dat viaţa veşnică, iar această viaţă este în Fiul Său. Cine Îl are pe Fiul are viaţa; cine nu-L are pe Fiul lui Dumnezeu nu are viaţa.”17 El doreşte să intre în viaţa noatră.

Putere interioară prin planul lui Dumnezeu

Ce putem spune despre cer? Biblia spune că Dumnezeu a „pus în om gândul veşniciei”18. Poate că asta înseamnă că ştim, în inimile noastre, cum ar arăta o lume mai bună. Moartea celor pe care îi iubim ne convinge de faptul că ceva nu e bine cu viaţa şi cu lumea aceasta. Undeva în adâncul sufletului nostru ştim că trebuie să fie un loc mai bun, lipsit de dureri şi dificultăţi chinuitoare. Fără îndoială, Dumnezeu chiar are un loc mai bun, pe care ni-l oferă. Va fi o lume complet diferită, în care voia Lui se va face în permanenţă. În acea lume, Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii oamenilor. Nu va mai fi jale, plâns, moarte sau durere.19 Iar Dumnezeu, prin Duhul Său, va locui în inimile oamenilor în aşa fel, încât aceştia nu vor mai păcătui niciodată.20

Atacurile teroriste sunt înfricoşătoare. Dar a refuza o relaţie veşnică cu Dumnezeu, pe care ţi-o oferă Iisus, este şi mai rău. Şi aceasta nu numai în lumina vieţii veşnice, pentru că în această viaţă nu există nicio altă relaţie care să poată fi comparată cu cunoaşterea lui Dumnezeu. El este scopul nostru în viaţă, sursa noastră de mângâiere, înţelepciunea noastră în vremuri tulburi, puterea şi speranţa noastră. „Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul! Binecuvântat este omul care se încrede în El.”21

Unii au spus că Dumnezeu este doar o cârjă. Dar e foarte probabil că El este singura pe care te poţi spijini.

Iisus a spus: „Vă las pacea Mea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu vi se înspăimânte”22. Iisus a spus că cei care se încred în El în timpul vieţii sunt ca cei ce îşi zidesc casa pe Stâncă. Indiferent de dificultăţile cu care te confrunţi în viaţă, El te poate ţine tare.

Putere interioară prin Fiul lui Dumnezeu

Îl poţi primi pe Iisus în viaţa ta chiar acum. „Tuturor celor care L-au primit, adică celor care cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să devină copii ai lui Dumnezeu.”23 Prin Iisus Cristos ne putem întoarce la Dumnezeu. Iisus a spus: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”24. Iisus ne mai spune: „Iată, Eu stau la uşă şi bat; dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el”25.

Chiar acum Îl poţi ruga pe Dumnezeu să între în viaţa ta. Poţi face acest lucru printr-o rugăciune. Prin rugăciune vorbeşti deschis cu Dumnezeu. Chiar în acest moment Îl poţi chema pe Dumnezeu, spunându-I în mod sincer ceva de genul acesta:

„Dumnezeule, m-am îndepărtat de Tine, dar vreau să schimb acest lucru. Vreau să Te cunosc. Vreau să Îl primesc pe Iisus Cristos şi iertarea Lui în viaţa mea. Nu mai vreau să fiu despărţit de Tine. Fii Dumnezeul vieţii mele de azi înainte. Mulţumesc, Doamne”.

L-ai rugat chair acum în mod sincer pe Dumnezeu să între în viaţa ta? Dacă da, te aşteaptă multe lucruri frumoase. Dumnezeu a promis că îţi va da o satisfacţie şi mai mare în viaţă prin faptul că Îl cunoşti pe El.26 Unde este Dumnezeu? El a promis că va face din inima ta casa în care va locui.27 Şi El îţi dă viaţă veşnică.28

Indiferent de ce se întâmplă în jurul tău, Dumnezeu poate fi acolo lângă tine. Cu toate că oamenii nu urmează căile lui Dumnezeu, El poate folosi circumstanţele oribile pentru a-Şi împlini în final planul Său. Dumnezeu este în ultimă instanţă în control peste evenimentele din lume. Dacă Îi aparţii lui Dumnezeu, te poţi bucura de promisiunea că „Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce Îl iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său”29.

Iisus Cristos a spus: „Vă las pacea Mea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu vi se înspăimânte. În lume veţi avea necazuri, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea”30. El promite că nu ne va lăsa şi nu ne va părăsi niciodată.31

Pentru a creşte în cunoaşterea lui Dumnezeu şi a voii Sale pentru viaţa ta, citeşte cărţile Matei, Marcu, Luca şi Ioan din Biblie.

Tocmai L-am chemat pe Isus în viaţa mea (urmează câteva informaţii utile)…

Poate vreau să-L chem pe Isus în viaţa mea; vă rog, spuneţi-mi mai multe despre acest lucru…

Am o întrebare…

(1) Isaia 46:9 (2) Psalmul 46:1 (3) Ieremia 29:13 (4) 2 Corinteni 4:8-9 (5) Naum 1:7 (6) Psalmul 145:18-19 (7) Matei 10:29-31 (8) Geneza 1:14 (9) Psalmul 47:8 (10) Ieremia 32:27 (11) Isaia 46:11 (12) Iacov 4:6 (13) Isaia 53:6 (14) Ioan 3:16-17 (15) 1 Ioan 3:16 (16) Romani 6:23 (17) 1 Ioan 5:11-12 (18) Eclesiastul 3:11 (19) Apocalipsa 21:4 (20) Apocalipsa 21:27; 1 Corinteni 15:28 (21) Psalmul 34:8 (22) Ioan 14:27 (23) Ioan 1:12 (24) Ioan 14:6 (25) Apocalipsa 3:20 (26) Ioan 10:10 (27) Ioan 14:23 (28) 1 Ioan 5:11-13 (29) Romani 8:28 (30) Ioan 14:27 şi 16:33 (31) Evrei 13:5

Adauga un comentariu

You must be logged in to post a comment.