Fiindcă Acela care este în toţi cei născuţi din nou este mai mare, mai tare şi mai sfânt decât oricine este în lume, aprindeţi şi înflăcăraţi Gândul Dumnezeiesc, Spiritul Cristic al Trezirii individuale, naţionale şi mondiale printr-un post global, studiu Biblic, rugăciuni fierbinţi şi Întruparea Învăţăturii Duhovniceşti! Astfel- ne prinde globalizarea Apocalipsei UNA cu El, dar şi cu toate mădularele Lui de pretutindeni, înzidite în Trupul Bisericii Lui! Înflăcăraţi apelul, pentru a înălţa până la Cer un Munte al Rugăciunii Duhovniceşti, mai măreţ şi prea sfânt- peste Muntele Moria, pe Altarul căruia să ne aducem inima, mintea şi trupul ca o jertfă vie, plăcută desăvârşită lui Dumnezeu (Rom.12/1-2), cum a făcut şi Avram când şi-a adus pe singurul lui fiu- ca o ardere de tot… Să învăţăm de la David (2 Samuel 24:24), ca nu cumva să-l aşteptăm pe Hristos cu un dar,( care nu ne costă nimic ), căci omul a fost creat ca să rămână corola creaţiei Lui, nu de batjocora satanei ; De aceea, prin Iisuss, suntem mai mult decât biruitori „pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruie lumea; şi ceea ce câştigă biruinţa asupra lumii este credinţa noastră. „1 Ioan 5/4

Plante medicinale pentru detoxifierea aparatului urinar/Trei alimente care fac minuni pentru inima; Sucul de morcov, FRUNZE de DAFIN; Planta romaneasca minune care vindeca ficatul si rinichii; Dieta si cu…Tărâțele de grâu… Tinctura de nuc opreste definitiv caderea parului – Reteta si modul de folosire corect…Dieta cu castraveţi…La recenta adunare ONU, conducătorii lumii au adoptat agenda pentru «socialismul global»… Noua Ordine Mondială – Lumea încotro?de Emilia KarevaMotto: „Tot ce avem nevoie este o criză majoră, iar naţiunile vor accepta Noua Ordine Mondială.”– David Rockefeller, într-un discurs din 23 septembrie 1994la un dineu al ambasadorilor ONU… Armele electromagnetice și controlul minții: Un sistem electronic sofisticat, care „vorbea” direct minţii ascultătorului, altera şi interfera cu undele sale cerebrale, manipula structura electroencefalogramei sale şi implanta în mod artificial stări emoţionale negative – frică, anxietate, disperare şi lipsa speranţei… ” O scurtă Istorie a Viitorului ” O CARTE CARE-ȚI DĂ FIORI- Cipul pentru creier…Legalizarea drogurilor etc …Muntele Templului: cui și cât a plătit împăratul David pentru el… Jertfa de pe muntele Moria… Dictatura financiară, soluţia dictată de grupul Bilderberg pentru rezolvarea crizei actuale…Muntele Templului… Înapoi în socialism – un strigăt de ajutor din America…Vești încurajatoare privind starea de sănătate a pastorului Daniel Brânzei!Pastor din Wuhan, scrisoare catre crestinii din intreaga lume: Epidemia nu ne poate desparti de dragostea lui Hristos! …Ești mai mult decât biruitor! Rugăciunea centrată pe Dumneze, de Zac Poonen; Cernut ca grâul (Să învăţ cine sunt eu) de J.N. Darby; O slujbă duhovnicească… Romani 12:1 – O jertfă vie… 21 de îndemnuri valoroase din scrisorile lui Pavel… EXPLICAȚII LA BIBLIE„CERCETAȚI SCRIPTURILE PENTRU CĂ ELE VORBESC DESPRE MINE“,de Daniel BranzeiCum au fost asasinati martorii Evenimentelor din 1989 de catre regimul KGB-istului Ion Iliescu…Filiera mafiei PSD-iste: Ceausescu, Iliescu, Nastase, Ponta, Dragnea…Mircea Diaconu a votat pentru legalizarea casatoriilor homosexualilor si a semnat pentru desfiintarea statelor nationale…Cum facea Mafia legea in Romania guvernata de partidul KGB-istului Ion Iliescusi…Cum era furată România…Analiza dictaturii comuniste (XXV)…Teroarea comunista a insemnat o crima impotriva fondului biologic al natiunii romane- REPRESIUNEA-Genocidul comunist în România…Reeducarea prin tortura in comunism

yyysas

” O scurtă Istorie a Viitorului ” O CARTE CARE-ȚI DĂ FIORI

Într-o carte pe care Henry Kissinger a numit-o „strălucită şi provocatoare… greu de respins“, Jacques Attali confirmă faptul că bancherii „Iluminați” sunt în curs de impunere a unei hidoase „Brave New World“ asupra omenirii, una care n-are nicio conexiune cu frumuseţea, bunătatea, adevărul sau realitatea.
Cartea „O scurtă istorie a viitorului“ descrie ordinea de zi a elitei pentru secolul XXI. Titlul este revelator, deoarece Attali defineşte istoria ca fiind „nimic mai mult decât gândirea celor mai puternici“. Așadar, lucrarea este o poveste predictivă a secolului XXI, în funcţie de planurile elitelor.
Jacques Attali, francez de origine evreiască (recent a afirmat în cadrul Congresului European Evreiesc că populaţia evreiască din lume trebuie să se ridice la 200 de milioane), este un înalt tehnocrat care lucrează pentru a instaura Noua Ordine Mondială.
Attali are un CV deosebit.Timp de zece ani a lucrat în calitate de consilier al fostului preşedinte francez François Mitterand. În 1980, el a început programul european Eureka (un program major privind noile tehnologii care a inventat, printre altele, MP3). În 1991, a participat în calitate de cofondator la înființarea Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. De asemenea, el se află la originea reformei învăţământului superior, cunoscută sub numele de LMD, concepută pentru a permite echivalarea tuturor studiilor superioare din Europa. A publicat peste 50 de cărţi, vândute în peste şase milioane de exemplare în întreaga lume. Acestea includ şi o biografie a bancherului german Siegmund Warburg, pe care îl admiră foarte mult.
A scris, de asemenea, o prezentare elogioasă la adresa lui Karl Marx, argumentând că Marx a fost un adept al pieţei libere care a favorizat capitalismul ca un pas decisive spre idealul său comunist, şi a prezis globalizarea aşa cum o ştim astăzi (de exemplu Noua Ordine Mondială).
În „O scurtă istorie a viitorului“, Attali prezice că secolul XXI se va desfăşura în trei faze distincte:
1. Super-imperiul
Mai întâi va fi o eră de privatizare în care societățile (corporațiile) impun ordinea de zi. El scrie: „Banii îl vor scăpa în cele din urmă de tot ceea ce-l amenință, inclusiv de statele-națiuni, care se vor distruge progresiv. Piața va deveni singura lege recunoscută în lume. Un sistem de putere a cărui structură rămâne evazivă, dar al cărui scop este global“.
2. Hiperconflictul
Super-imperiul va face implozie şi va exista o perioadă de haos la nivel mondial. Începând cu 2030, Attali prevede „războaie devastatoare, națiuni erodate, grupuri religioase, entități teroriste şi pirați ai piețelor libere care se vor lupta unul împotriva celuilalt“.
3. Hiperdemocrația
(2060). Extenuată de războaie şi de revolte sociale, populația lumii va accepta cu brațele deschise „crearea unui guven mondial democratic“. Acesta va fi un sistem colectivist, în care toată lumea lucrează pentru„binele comun“ (știm cu toții ce înseamnă acest „bine comun“ încă din vremea comunismului).

Vă prezentăm în continuare câteva teme abordate de Attali în această carte, pentru a vă oferi o idee despre viitorul pe care ni-l pregătesc „elitele”.

Iluminații şi sexualitatea

În viitor, oamenii nu se vor mai lega și nu vor mai crea familii. „Cuplul nu va mai fi principala bază a vieții și sexualității (nota mea: chiar dacă semnează 3 milioane). Oamenii vor prefera să aleagă, în deplină transparență, iubirea poligamă sau poliandră“. Forța motrice a acestei tendințe este utilizarea unor tehnologii care eliberează tineretul de controlul parental. Primul a fost radio-ul, care a permis tinerilor „Să danseze în afara sălilor de bal și, prin urmare, să fie liberi de orice supraveghere parentală – liberalizând sexualitatea, făcându-i deschiși la toate tipurile de muzică, de la jazz la rock, și anunțând astfel intrarea tinerilor în lumea consumației, a dorinței și a rebeliunii”.
O cultură dominată de mass-media va crea o populație egocentrică, ce „va fi loială numai ei înșiși“. Cu iubăreţii care vor eșua în fața problemelor impuse de viață, „lumea nu va mai fi decât o juxtapunere de singurătăți și dragostea o juxtapunere de masturbări“. Scopul elitei este de a elimina dragostea din cadrul relațiilor sexuale, astfel încât aceasta să poată controla reproducerea.
Attali scrie că, în secolul XX, societatea „a încercat să elimine rolul reproducător al sexualitații, făcând artificial maternitatea, prin utilizarea tot mai intensă de metode din ce în ce mai sofisticate, ca: pilule, provocarea de dureri premature ale facerii, fertilizarea în vitro, mame-surogat“. În viitor, societatea „va merge chiar atât de departe, încât să disocieze reproducerea și sexualitatea. Sexualitatea va fi împărăția plăcerii, reproducerea – o mașinărie“.
Generațiile viitoare „vor fabrica ființa umană ca pe un artefact făcut la comandă, într-un uter artificial, ceea ce va permite creierului să se dezvolte în continuare cu caracteristici alese în avans. Ființa umană va deveni astfel un obiect comercial“.

Supravegherea

Attali a descris o imagine a unui sistem de supraveghere care i-ar face și pe cei de la STASI (Departamentul pentru Securitatea Statului – fosta poliție politică a fostului stat RDG) să tresară. Chiar și mașinile noastre de spălat vor conspira împotriva noastră, în timp ce „ambalajele produselor alimentare, tapițeriile vehiculelor și bunurile de uz casnic vor deveni «comunicative»“. Vom trăi cu roboţi în care nu vom putea avea încredere. „Roboții domestici vor deveni o prezență universală în viața de zi cu zi. Ei vor fi permanent conectați la rețele de mare putere pe care le vor putea accesa oriunde s-ar deplasa. Aceștia vor funcționa ca ajutoare pentru treburile domestice, ca ajutoare pentru persoanele cu handicap sau în vârstă, ca lucrători și ca membri ai forțelor de securitate. În special, aceștia vor deveni «Watchers» (Supraveghetori).“
Toate datele noastre vor fi colectate de firmele de securitate privată și publică. Ca principală formă de supraveghere vor fi folosite dispozitivele portabile de divertisment. Germenele acestui lucru este astăzi iPhone-ul care trimite, fără să știți, date către NSA (Agentia Naționala de Securitate). Orice obiect transportabil va fi permanent urmărit. Toate datele pe care le conține, inclusiv imagini din viața de zi cu zi a fiecăruia, vor fi stocate și vândute întreprinderilor specializate și poliției publice și private. Până în 2050, aceste mașini vor evolua în ceea ce Attali numește „mașini de autosupraveghere“, care vor permite tuturor să se automonitorizeze în privința respectării de către ei înșiși a normelor impuse. Ne vom monitoriza consumul de apă, energie și materii prime. Vom avea chiar și „posibilitatea de a măsura, permanent sau periodic, parametrii (propriului) corp“. „Cip-urile electronice, purtate subcutanat, vor înregistra neîncetat bătăile inimii, tensiunea arterială și colesterolul. Microprocesoare conectate la diverse organe vor urmări funcționarea lor în raport cu normele“. Trăind în condiții nesigure și ducând o viață haotică, vom fi dependenți de societățile de asigurare pentru securitatea noastră. Aceste companii vor impune clienților cerințe tot mai mari și se vor asigura că ei „se conformează normelor, pentru a-și reduce la minim riscurile… Ei vor interveni treptat pentru a dicta norme planetare (Ce să mănânci?; Ce trebuie să cunoști?; Cum să șofezi?; Cum să te protejezi?; Cum să consumi?; Cum să produci?)“. Companiile de asigurare vor fi nemiloase, „Ele îi vor penaliza pe fumători, băutori, obezi, neangajați, neprotejați, agresivi, neatenți, neîndemanatici, prostănaci, risipitori. Ignoranța, expunerea la riscuri, oboseala și vulnerabilitatea vor fi considerate boli“. Penitenciarele „vor fi înlocuite treptat cu supravegherea de la distanță a unei persoane sub arest la domiciliu“ (v-ați lămurit?).

Imigrarea

Fluxurile de imigrare se vor extinde și vor scufunda statele-națiune. „Marea Britanie va deveni o țară-gazdă majoră, în special pentru cetățenii din țările Europei Centrale. În cele din urmă, aceștia vor spune la rândul lor bun venit muncitorilor ucraineni, ei înșiși înlocuiți de ruși și de vasta populație chineză.“ Țările durabile (rămase) vor învăța că „un aflux de populație este condiția ca ele să supraviețuiască“.
Într-un pasaj sinistru, Attali vorbește despre hoardele lumii a treia înghițind Vestul: „Mai numeroase ca niciodată, masele se vor arunca asupra porților Vestului. Ele deja numără sute de mii în fiecare lună; această cifră va crește la milioane, apoi zeci de milioane“.
Statele Unite vor fi cea mai populară destinație și, „în douăzeci de ani, populațiile hispanică și afro-americană vor constitui aproape o majoritate în Statele Unite“. Nomadismul va deveni, de asemenea, norma în Occident: „şi tot mai mulți oameni vor lăsa o țară pentru alta; în curând vor fi mai mult de zece milioane dintre ei care vor schimba țările în fiecare an“. Principalul nostru stimulant vor fi banii, dar mulți vor pleca, deoarece aceștia sunt dezgustați de propria patrie. „Ei nu mai doresc să depindă de o țară al cărei sistem de impozitare, legislație şi chiar cultură le resping şi, de asemenea, vor să dispară complet, pentru a trăi o altă viață. Lumea va fi astfel din ce în ce mai plină cu oameni care au devenit anonimi din propria lor inițiativă; va fi ca un carnaval în care fiecare – libertatea de final! – își va fi ales o nouă identitate pentru el.“

Viitorul SUA

Dolarul va rămâne moneda dominantă cel puțin până în 2025, când susținătorii străini vor începe să-l abandoneze și „piramida creditului, bazată pe valoarea locuințelor americane, se va prăbuși“.
SUA vor începe apoi să se dezintegreze, violența și haosul fiind urmarea crizei economice. Attali statuează: „Nu va exista pentru Africa de mâine o zi care să semene cu Vestul de azi, dar întregul Occident de mâine ar putea evoca Africa de astăzi.“ SUA vor trebui să-și remodeleze guvernul, pentru a recâștiga controlul. „Statele Unite ar putea deveni atunci un fel de social-democrație scandinavă sau o dictatură – și chiar, probabil, una după alta. Nu ar fi pentru prima dată când o astfel de surpriză s-ar produce: primul lider care a aplicat principiile necesare pentru a ieși din criză (ultima depresiune economică) a fost Mussolini, al doilea a fost Hitler și însuși Roosevelt a fost al treilea.
„Pe măsură ce haosul și violența vor înghiți lumea, creștinismul și islamismul se vor consolida. Zona strâns legată de Biblie din sudul Statelor Unite ale Americii se va mobiliza și ar putea domina politica SUA. Statele Unite ar putea ajunge în jurul anului 2040 să cadă pradă unei ispite teocratice, explicite sau implicite, sub forma izolaționismului teocratic în care democrația nu ar mai fi decât o umbră.“
Această mișcare creștină ar putea fi folosită într-un război împotriva unui islam mobilizat, care probabil ar slăbi și discredita ambele religii. O alianță creștină internațională „ar putea forma alianțe ici și colo cu pirați seculari și traficanți de arme, femei și droguri“. Această alianţă va „sta faţă în faţă împotriva Islamului – şi lupta va fi neobosită. Ea îi va apăra pe creştini în ţările în care aceştia sunt o minoritate, ca în Liban, Siria și Irak“. Înainte de sfârşitul secolului XXI, SUA vor fi dezintegrate şi se vor afla sub autoritatea unui guvern mondial colectiv.

Viitorul război

În jurul anului 2030, Attali vede începerea „hiperconflictului“, o perioadă de violenţă extraordinară şi de revolte, total diferită de „hiperdemocraţie”; un guvern comunitar unic va apărea în jurul lui 2060. Hiperconflictul va consta din „războaie devastatoare, naţiuni sărăcite, grupuri religioase, entităţi teroriste şi piraţi ai pieţei libere luptând unul împotriva celuilalt“. Războaiele viitoare se vor purta cu arme „chimice, biologice, bacteriologice, electronice şi nanotehnologice“. „Armele chimice vor fi capabile să caute şi să ucidă liderii fără a fi detectate; pandemii ar trebui să fie gata de declanşare la dorinţă; arme genetice complexe vor fi îndreptate în viitor în special împotriva anumitor grupuri etnice. Nanoroboţi la fel de mici ca un fir de praf, cunoscuţi sub numele de jeleuri gri, ar putea efectua pe furiş misiuni de supraveghere şi ataca celulele corpului inamicului.“ Chiar şi vacile vor fi utilizate de către pionierii armatei, „animale clonate ar putea îndeplini anumite misiuni – animale bombe-vii, monştri ieşiţi din coşmar“. Aceste arme vor fi disponibile pe scara largă. „Cele mai multe dintre aceste arme vor fi accesibile naţiunilor mici, non-statelor, corsarilor, piraţilor, mercenarilor, maquisarzilor (gherilelor) mafiei, teroriştilor şi oricărui tip de traficant… Într-un viitor nu atât de îndepărtat, va fi posibilă fabricarea unei e-bombe cu doar 400 dolari, constând dintr-un condensator, o rolă de sârmă de cupru şi un exploziv.“
Razboaiele vor izbucni în toată lumea: unele vor fi purtate pentru a obține puterea asupra resurselor, cum ar fi războaiele pentru apă, alte războaie vor fi pentru a dobândi influenţă sau între grupurile etnice pentru obţinerea autonomiei. Acestea vor conduce la o secesiune a ţărilor şi la apariţia unor noi naţiuni la nivel mondial. Naţiunile potrivite pentru un astfel de conflict includ Nigeria , Turcia , Iran şi Filipine. Chiar şi oraşele îşi vor proclama secesiunea; minorităţile etnice sau lingvistice îşi vor cere independenţa.
Împărţirea teritoriilor va merge prost. Attali crede că multe conflicte vor fi sălbatice. „Genocidurile vor fi comise în acele timpuri cu cele mai crude arme. Cel puţin trei masacre de acest gen – împotriva armenilor, evreilor şi tutsilor (un grup etnic din Africa Centrală care trăieşte azi în Rwanda, Burundi şi nord-estul Republicii Democratice Congo – fostul Zair –, care practică creştinismul combinat cu credinţele tradiţionale) – au fost comise în secolul XX. Iar cei care nu cred ar trebui doar să-şi amintească că, în 1938, nimeni nu se gândea că Shoah-ul (Holocaustul) ar fi posibil. „Naţiunile occidentale ar putea fi implicate în războaie mari, Coreea de Nord fiind considerată a fi un catalizator potrivit. Acum îndreptate către Japonia, rachetele Coreei de Nord vor ţinti într-o zi Statele Unite şi China . Rachetele Pakistanului căzute în mâinile fundamentaliştilor vor pune în pericol prima dată India , apoi Europa. Cele ale Hezbollah-ului, cu alte cuvinte ale Iranului – care acum ţintesc Israelul, într-o zi vor fi îndreptate (de la Beirut sau de la Teheran ) către Cairo, Riyadh, Alger, Tunis, Casablanca, Istanbul, apoi către Roma, Madrid, Londra şi Paris.“

Legalizarea drogurilor

Attali prezice o lume viitoare în care masele se îneacă singure în distracții, ca să scape de viața nesigură și lipsită de sens. Vor pretinde (deja pretind) dreptul de a avea stabilitate. Le va fi dor de zilele când frontierele erau închise și ocuparea forței de muncă pe durata vieții era garantată, obiectele erau folosite pe termen lung, căsătoriile erau pecetluite și rămâneau pecetluite, legile erau incasabile. Distracția va fi principala noastră scăpare. „Unii se vor izola singuri în autism, datorită utilizării asidue a obiectelor portabile (iPhone- uri, MP3, MP4 etc.). Ei vor fi narcisiști, obsedați de automonitorizare, ca și japonezii otaku – acei fanatici ai spațiului virtual, ai ascultării muzicii în căști și ai automonitorizării trupului.“
În complicitate cu divertismentul, drogurile vor fi legalizate pentru a ne amorți în fața nebuniei crescânde din jurul nostru. „Alcool, canabis, opiu, morfină, heroină, cocaină, produse sintetice (amfetamine, methamfetamine, Ecstasy). Droguri chimice, biologice sau electronice, distribuite de «autotămăduitori» vor deveni produse de consum într-o lume fără restricții legale, „ale cărei principale victime vor fi infranomazii.“ (infranomazii – săracii lumii).

Feminismul necesar socialismului

Jacques Attali este un pionier al microfinanțării, fondator al PlaNet Finance, a treia organizație de acest gen, ca mărime. Microfinanțarea constă în acordarea de împrumuturi pentru oamenii săraci și grupurile comunitare din întreaga lume, pentru a începe o afacere. Când a fost întrebat, într-un interviu acordat lui Charlie Rose, de ce 80% din microcredite sunt date femeilor, Attali a descris fenomenul ca pe „ceva ciudat“, dar în carte expune motivul real. Femeile vor avea încredere în colectivismul de stat. Până în 2060, Attali vede hiperdemocrația (un unic guvern colectivist) devenită o realitate, iar pe pionierii acestui sistem îi numește „transumani“. „Transumanii” vor găsi plăcere în slujirea altora în comunitățile lor. Ei vor „inaugura o economie a altruismului, a disponibilității de bunăvoie, a dăruirii reciproce, a serviciului public, a interesului general“. „Femeile vor deveni «transumani» mai ușor decât barbații, găsind plăcere în a da, plăcere care este specifică instinctului matern.“ „Creșterea progresivă a ponderii femeilor în fiecare dimensiune a economiei și societății în special, prin intermediul microfinanțării, va spori enorm numarul transumaniștilor.“

Cipul pentru creier 

Omul viitorului – va merge pe străzi îngrozit de propriile sale gânduri. El va avea implantat un brainchip (cip pentru creier). „Protezele bionice conectate direct la creier ne vor ajuta să construim punți între sferele de cunoaștere, să producem imagini mentale, să călătorim, să învățăm, să visăm şi să comunicăm cu alte minți. Această tehnologie „deja permite unui tetraplegic să scrie cincisprezece cuvinte pe minut printr-o simplă transmisie agândurilor, și să le trimită prin e-mail. Telepatia este astfel (deja) realitate.“ Vom culege cu toții „beneficiile“ acestei tehnologii. „Mâine, aceste procese vor permite să avem forme de comunicare directă prin intermediul minții, să ne îmbunătățim procesul de învățare și de creație în rețele de comunicare asistate electronic.” Consecința acestei evoluții va fi supravegherea sufocantă. Astăzi, statul are acces la profilul nostru de pe Facebook, mâine ne va cunoaște fiecare gând al nostru.
Într-o zi, consideră Attali, conștiința va fi stocată digital și va fi posibil să trăiască în gazde multiple. „Datorită progreselor uluitoare, putem aștepta de la nanoștiințe – şi toată lumea va spera chiar – să facă posibil transferul conștiinței de sine într-un alt organism, pentru ca fiecare să aibă propria sa dublură, copii ale persoanelor iubite, bărbați și femei visate, hibrizi construiți cu trăsături specific preselectate pentru a atinge obiective precise. Unii vor căuta chiar să preia supremația asupra speciei umane, printr-o formă de viață dotată cu o inteligență diferită şi superioară.“ Unii vor trăi mii de ani și vor intra într-o zonă de crepuscul între viață și moarte. Apoi omul, în cele din urmă fabricat ca un artefact, nu va mai cunoaște moartea. La fel ca toate obiectele industriale, el nu va mai putea să moară, deoarece nu s-a născut niciodată.

Nebunia Agendei

Cartea este plină de alte descrieri similare ale omului viitorului, ca fiind un obiect industrial, ecou al visului comunist despre „omul sovietic“. Copiii vor fi cultivați în laboratoare ca un „obiect comercial“, spune Attali (eu am văzut în coreea de Nord). El prevede că înainte de sfârșitul secolului XXI, Luna va fi colonizată și este interesant de notat descrierea făcută procesului psihologic cu care se confruntă omul (și eu am participat în 1980 la măsurarea distanței Pământ – Lună, la Cheng Chow, China).

Scopul final al NOW

Aproape de sfârșitul cărții, Attali ne spune scopul final al Noii Ordini Mondiale: distrugerea omenirii. El afirmă că hiperdemocrația va fi un Guvern mondial unic, stabilit de către ONU, care va impune forțat fiecărui cetățean obligații față de mediu și față de alte persoane. Hiperdemocrația va dezvolta un bine comun definit de o inteligență colectivă, care„este o inteligență specifică în sine, care gândește diferit de fiecare membru al grupului“, în același mod în care „un computer gândeşte diferit de fiecare procesor“. Apoi, ne vom şterge progresiv pe noi în;ine, datorită progreselor tehnologice. „În cele din urmă, în stadiul final al evoluţiei, vom putea asista la (s-ar putea să fim deja martori) o hiperinteligenţă a traiului, în care omenirea va fi doar o componentă infinitezimală (adică va tinde spre zero)“. Omenirea va muri apoi. „Istoria singulară a lui Homo sapiens sapiens ar atinge punctual final desăvârşirea.“

Lumea noastră sau a lor

Attali consideră că întreaga opoziţie la viitoarea ordine a lumii va fi inutilă (se aude, Dragnea?), deoarece nu va propune un alt sistem. „Majoritatea acestor noi contestatari (Piața Victoriei, cumva?) nu va propune un sistem înlocuitor… Aşteptaţi-vă la o mână (de oameni) care va propune o întoarcere la teocraţie.“
Încheiem prin a spune că a critica şi a expune noua ordine mondială nu este de ajuns. Trebuie să ne străduim să ne creăm propria noastră lume, înainte ca un cult nebun să ne distrugă pentru totdeauna.
“Nu poti învata nimic pe nimeni; poti doar sa ajuti pe cineva sa descopere.” Galileo Galilei

Despre autor:

Jacques Attali (născut la 1 noiembrie 1943) este teoretician , scriitor, consilier politic și funcționar public francez , care a fost consilier al președintelui François Mitterrand în perioada 1981-1991 și a fost primul șef a Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare în perioada 1991-1993. În 1997, la cererea ministrului educației, Claude Allègre , a propus o reformă a sistemului de studii superioare. În perioada 2008-2010, el a condus comisia guvernamentală pentru a declanșa creșterea economiei franceze, sub președintele Nicolas Sarkozy .

Attali a co-fondat programul european EUREKA dedicat dezvoltării noilor tehnologii. De asemenea, a fondat organizația non-profit PlaNet Finance și este șeful firmei Attali & Associates (A & A), companie internațională de consultanță în domeniul strategiei, finanțelor corporative și capitalului de risc. Interesat de arte, el a fost nominalizat pentru a servi în consiliul de la Musée d’Orsay . A publicat mai mult de 50 de cărți, inclusiv Noise: Economia politică a muzicii (1985), Labirintul în cultură și societate: Căile spre înțelepciune (1999) și O scurtă istorie a viitorului (2006).

În 2009, politica externă la recunoscut ca fiind unul dintre primii 100 de „gânditori globali” din lume
Jacques Attali sa născut la 1 noiembrie 1943 în Alger (Algeria), cu fratele său geamăn Bernard Attali, într-o familie evreiască . Tatăl său, Simon Attali, este o persoană cu auto-educație care a obținut succes în parfumerie (magazinul „Bib et Bab”) din Alger. Sa căsătorit cu Fernande Abécassis la 27 ianuarie 1943. La 11 februarie 1954, mama lui a născut sora sa, Fabienne. În 1956, la doi ani de la începutul războiului de independență din Algeria (1954-1962), tatăl său a decis să se mute la Paris, împreună cu familia sa (Jacques avea 13 ani).

Jacques și Bernard au studiat la Lycée Janson-de-Sailly , în arondismentul 16, unde l-au întâlnit pe Jean-Louis Bianco și pe Laurent Fabius . În 1966, Jacques a absolvit facultatea École polytechnique (prima clasă din 1963). De asemenea, a absolvit Facultatea de Științe , Științe Po și Școala Națională de Administrație (a treia a clasei din 1970).

În 1968, în timp ce făcea un stagiu la prefectura departamentului francez ( Nièvre ), sa întâlnit pentru a doua oară cu François Mitterrand , apoi președinte al departamentului, pe care la întâlnit pentru prima dată cu trei ani înainte.

în 1972, Jacques Attali a primit un doctorat. în economie de la Universitatea Paris Dauphine , pentru o teză scrisă sub supravegherea lui Alain Cotta . Michel Serres a fost printre juriul doctoratului său.

În 1970, când avea 27 de ani, a devenit membru al Consiliului de Stat . În 1972, în vârstă de 29 de ani, a publicat primele două cărți, Analiza economiei politice și Modèles politiques , pentru care a primit premiul Academiei de Științe.
Jacques Attali a predat economia în perioada 1968-1985 la Universitatea Dauphine din Paris , la Politehnica École și la École des Ponts et chaussées .

În cadrul laboratorului său din Dauphine, IRIS, el a reunit mai mulți tineri cercetători Yves Stourdzé (care a condus programul european de cercetare EUREKA co-fondat de Jacques Attali), Jean-Hervé Lorenzi și Érik Orsenna , dar și personalități de conducere în diverse domenii jurnalism, matematică, spectacol, analiză financiară).

wikipedia.org

Înapoi în socialism – un strigăt de ajutor din America

 (Scrisoare către Boris Reitschuster din parte unei prietene emigrată, cu ani în urmă,
din Rusia în SUA)
Sunt vremuri grele. Ultimele zile m-au rupt în bucăți. Pentru oricine a asistat, lucid, la preluarea puterii de către Putin în Rusia, și care își amintește cum s-a întâmplat și cum totul s-a schimbat sub ochii noștri, e ca și când ar trăi aceeași agresiune pentru a doua oară. Google, Apple, Facebook și Amazon care limitează libertatea de opinie, „democrații” care vor prelua, în câteva zile, o putere practic necontrolată, după niște alegeri foarte suspecte – totul e un coșmar. Încerc să mă adun. Soțul meu îmi spune că exagerez, că SUA nu e Rusia, că sunt aici instituții democratice, instanțe. Însă mi-e teamă. Și nu e clar ce e de făcut, mi se pare că tot ce este important și esențial se află sub o mare amenințare. Este și mai înfricoșător că orice spui public pe tema asta poate fi imediat umflat și denaturat. Riști să fii concediat. Chiar și să donezi pentru politicienii conservatori a devenit problematic. În mediul nostru, și e un mediu de oameni educați, nu există aproape nimeni cu aceleași opinii… pur și simplu au înnebunit și nu înțeleg spre ce marșează cu ura lor față de Trump și dorința lor de a construi, aici în America, o societate nouă, luminoasă. E înspăimântător. Am mai văzut asta o dată și a trebuit s-o înghit. Mă simt la fel de neajutorată cum eram prin anii 2000, când le spuneam tuturor că Putin e o veste rea. Nu mi-aș fi putut imagina că voi vedea așa ceva în America. Spre deosebire de Rusia în anii 2000, de aici nu mai am unde să fug.
Îmi amintesc cum stăteam la o cafenea din Moscova și vorbeam despre lucruri asemănătoare, doar că despre Rusia. Cine ar fi ghicit cum vor evolua lucrurile. Că va trebui să apărăm aceleași principii, dar în vest. Nu mi-aș fi închipuit nici în vis. Într-un fel, acum e chiar mai rău. Căci în Rusia mi se părea că nu am nimic de pierdut. Nu mă temeam atât de mult ca acum. Acum, aici, cu un copil, totul e o chestiune de supraviețuire. Oponenții de aici sunt motivați ideologic. În Rusia sunt meschini și mercantili. Și întrebarea e: cât de mult suntem pregătiți să sacrificăm pentru a încerca măcar să îi oprim?
Mă înspăimântă școlile. Au început efectiv să-i învețe pe copii că toți albii sunt rasiști, că în America „negrii sunt bătuți”. Mi se pare că este ca și când ar fi copiat totul din manualele comuniste sovietice. Fiul meu încă nu merge la școală. Când va merge, cu siguranță mă va ului.
Totul e aici înspăimântător. Auzim în mass-media prea puțin despre Europa. Vechiul continent ne e prezentat în cea mai roză lumină, ne spun că la voi totul e minunat. În ce privește migrația, e cam la fel ca la voi, dar cu latino-americani. Cum ei predomină în școli, se vorbește foarte puțin engleza. Trump măcar a încercat să contracareze lucrul ăsta. Acum vine Biden și va deschide complet granițele.
Să rămânem în contact, măcar să nu fiu atât de singură în nenorocire.

 

Vești încurajatoare privind starea de sănătate a pastorului Daniel Brânzei!

Dragii noștri,
Întrucât ieri am îndrăznit să vă adresez o chemare la rugăciune pentru fratele nostru Daniel Branzai, mai întâi, vă mulțumesc tuturor pentru solidariatea exprimată în rugăciune.
Către seară am primit vești încurajatoare din partea familiei. A apărut o ameliorare a condiției fratelui Daniel, iar medicii sunt optimiști în ceea ce privește evoluția cazului.
Mulțumim Domnului pentru răspunsul la rugăciuni, suntem recunoscători pentru înțelepciunea medicilor și continuăm să ne rugăm pentru tămăduirea fratelui Daniel și a sorei Dana Branzai.
Adrian Neiconi
 
Daniel Branzai a scapat aseară de „ventilator”! Se simte mai bine dar nu este în afară de orice pericol.
Mulțumim pentru toate rugăciunile si gesturile voastre de compasiune. și dragoste.
Stirea a venit tot pe un canal de familie. Dar cei patru cand au spart (desfacut ) acoperișul ca sa ajungă cu cel bolnav, inainte Domnului au făcut un gest independent, motivat de urgentă si dragoste.
Continuam sa il avem pe Daniel si ai lui in rugăciunile noastre.
Multumim Harului si dumneavoastră.
 
 
Florian Guler
 
Vezi și:

Daniel Brânzei la secția de urgență…

UPDATE: Apel la rugăciune pentru pastorul Daniel Brânzei! Starea sănătății s-a agravat…

Noua Ordine Mondială: Agenda 2030 și dezarmarea populației

Distribuie!by “Organizația Națiunilor Unite promovează în mod tacit controlul internațional al armelor În septembrie 2015, Organizația Națiunilor Unite a publicat un program de măsuri menit „să transforme lumea spre bine”, iar semnatarii au subliniat că își afirmă „angajamentul neechivoc de a realiza această Agendă până în anul 2030”. Documentul programatic al […]

Organizația Națiunilor Unite promovează în mod tacit controlul internațional al armelor

În septembrie 2015, Organizația Națiunilor Unite a publicat un program de măsuri menit „să transforme lumea spre bine”, iar semnatarii au subliniat că își afirmă „angajamentul neechivoc de a realiza această Agendă până în anul 2030”. Documentul programatic al Agendei 2030 constă în esență într-un set de 17 obiective centrate pe idea de „dezvoltare durabilă”.

La prima vedere toate aceste obiective sună foarte bine, referindu-se la eradicarea sărăciei, sănătatea populației, implementarea unor programe superioare de educație, reducerea inegalităților intra- și inter-naționale, protejarea mediului, pacea între popoare și… bineînțeles, dezvoltarea durabilă. Dar dincolo de aceste formulări ireproșabile, există oare și un sens mai puțin vizibil? Se pare că da.

Patrick Wood, renumit economist și autor al cărții Ridicarea Tehnocrației: Calul Troian al Transformării Globale, consideră că preocuparea pentru mediul înconjurător și dezvoltarea durabilă reprezintă un vehicul perfect pentru ca elita globalistă să implementeze un plan de control al populației lumii. Aceasta deoarece aproape orice formă posibilă de activitate umană afectează mediul în vreun fel. În cele din urmă, ei speră să reglementeze strict, în mod centralizat, tot ceea ce facem iar pentru toate măsurile pretextul invocat va fi acela că este necesar să „salvăm planeta”. Wood leagă Agenda 2030 de vechile planuri ale Elitelor de a institui Noua Ordine Mondială, dar subliniază că în acest scop utilizarea sintagmei „dezvoltare durabilă” este mult mai seducătoare și mai acceptabilă pentru populația care deja a început să fie suspicioasă.

La rândul său, Mike Adams, fondatorul Natural News – un site cu mare impact în media alternativă – este de părere că Agenda 2030 pregătită de ONU se referă în realitate la o preluare guvernamentală globală a fiecărei națiuni de pe planetă. În opinia sa, „obiectivele” acestui document nu sunt altceva decât cuvinte de cod pentru o agendă fascistă a guvernelor corporatiste. Și că respectiva agendă va închide omenirea într-un ciclu de monitorizare drastică, în timp ce controlul monopolist va fi exercitat prin corporații globale precum Monsanto și DuPont.

Este interesant (sau mai degrabă alarmant?) că documentul Agendei 2030 nu afirmă nicăieri în textul său că drepturile persoanei vor fi protejate.

Să luăm ca exemplu Obiectivul nr. 11, care urmărește „Să facem așezările și orașele umane inclusive, sigure, reziliente și durabile”. Ce înseamnă de fapt aceasta?

În „traducerea explicativă” a lui Mike Adams, această direcție de așa-zisă „dezvoltare durabilă” recomandă de fapt executorilor Agendei următoarele: „Interziceți toate armele deținute de către cetățeni privați, concentrând în schimb armele în mâinile unor slujbași supuși guvernării. Guvernatorii să ajungă să conducă o clasă de muncitori săraci, înrobiți și neînarmați. Căutați incriminarea celor care trăiesc în majoritatea zonelor rurale prin instituirea modelului Hunger Games (Jocurile Foamei; creați «zone protejate» despre care guvernul va pretinde că sunt deținute de popor, chiar dacă niciunui popor nu i se va permite să trăiască acolo. Forțați-i pe toți oamenii să ajungă în orașe aglomerate, bine controlate, unde vor fi supravegheați 24 de ore din 24 și unde se vor supune mai ușor manipulării de către guvern”.

Dacă aveți impresia că toate astea sunt exagerări, merită să luați în considerare pașii pe care organizațiile globaliste deja i-au făcut în direcția îndeplinirii „Obiectivului 11”.
Astfel, în mai 2018, Organizația Internațională de Acțiune pentru Armele de Calibru Mic (IANSA) din cadrul ONU a demarat o campanie care oficial îndeamnă „să susținem colectiv stoparea comerțului ilicit și a utilizării abuzive a armelor de dimensiuni mici și a armelor ușoare”.

Conform site-lui IANSA, în campania de dezarmare a cetățenilor pe plan internațional, „Implicarea organizațiilor media pentru a asigura controlul armelor și dezarmarea rămân o prioritate în țara dvs.”.
Iată deci că, într-adevăr, scopul campaniei politico-mediatice este ca populația (în special cea din Statele Unite) să renunțe la armele pe care le deține. Așa cum vom explica ceva mai detaliat în cele ce urmează, cetățenii SUA au în mod legal dreptul de a deține arme, conform Amendamentului II din Constituția SUA.

Următorul pas a fost Programul de acțiune al ONU pentru „prevenirea, combaterea și eradicarea comerțului ilicit cu arme de calibru mic și arme ușoare”. Detaliile programului indică foarte transparent același scop clar al dezarmării populației.

ONU a adoptat și Instrumentul internațional de urmărire (ITI), un instrument „obligatoriu politic”, care impune statelor să se asigure că armele sunt „marcate corespunzător” și că înregistrările armelor vândute sunt păstrate. În plus, ITI oferă un cadru pentru cooperarea internațională în domeniul identificării armelor îndeplinind astfel unul dintre angajamentele asumate de guverne pe baza Programului de acțiune al ONU. Neîntâmplător, „îmbunătățirea identificării armelor” face parte din Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă. Scopul acestui instrument de urmărire (ITI) este, în mod evident, același: restricționarea până la interzicere a dreptului cetățenilor de posesie de arme.

Haideți să clarificăm puțin aspectele legate de dreptul de posesie de arme. Constituția SUA prevede încă din anul 1791 că pentru a preîntâmpina tendința guvernanților de a oprima populația, este necesar să fie menținut dreptul inalienabil ca cetățenii să posede arme de foc. Ei sunt îndreptățiți să le folosească în caz că se impune să fie refăcută ordinea în țară. În acest sens, Amendamentul II din Constituția SUA specifică foarte clar: „O miliție bine reglementată este necesară pentru securitatea unui stat liber. Dreptul poporului de a păstra și de a purta arme nu va fi încălcat”.

Puține țări din lume au avut curajul să permită populației proprii astfel de libertăți. Dintre cele care au acordat acest drept, cele mai multe l-au anulat în scurt timp. În momentul de față doar trei țări din lume mai permit dreptul constituțional de a deține o armă: SUA, Mexic și Guatemala. Dar în timp ce în Mexic și Guatemala acest drept este puternic restricționat, în SUA nu există restricții constituționale. Americanii au dreptul să își protejeze cu arma proprietățile și s-au apărat de-a lungul timpului de mișcări și organizații periculoase cum ar fi Ku Klus Klan sau rețelele mafiote.

Desigur, multe țări sunt burdușite cu arme. Printre națiunile cu cele mai multe arme de foc se numără Serbia, Yemen, Elveția și Arabia Saudită. Dar pe cap de locuitor în SUA sunt cele mai multe. Mai exact, americanii dețin cam jumătate din toate armele civile din lume.

Cu toate acestea, din Amendamentul II a ajuns să lipsească o parte esențială: Milițiile locale care să apere comunitățile de abuzurile guvernanților. Acestea au căzut în desuetudine și au fost în cele din urmă încorporate în structura militară federală. Iar acum, așa cum vedem, se urmărește ca nici cetățenilor să nu li se mai permită dreptul de a deține o armă. Să nu uităm că SUA este principalul stat prin care globaliștii își impun agenda. Tocmai de aceea faptul că cei 300 de milioane de americani dețin arme cu care practic oricând pot începe o revoluție nu este deloc un detaliu neglijabil.

Prin urmare, pașii pe care îi face ONU au rolul de a dezarma în primul rând populația din Statele Unite, unde sunt cei mai mulți cetățeni simpli înarmați. Cei de la vârf sunt puțini și de aceea caută să reducă puterea și libertatea mulțimii. Poate acum înțelegem mai bine de ce Mike Adams a scris că „Ceea ce planifică ONU nu este altceva decât o tiranie guvernamentală globală care urmărește să înrobească întreaga omenire cu sloganuri de «dezvoltare durabilă» și «egalitate»”.”[1]

SURSE

  1. http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=20521
  2. Foto: Internet

Jertfa de pe muntele Moria

3. Ce a învăţat Avraam despre jertfă? Geneza 22:1-19

Ce a urmărit Dumnezeu prin această probă ieşită din comun la care l-a supus pe Avraam? De-a lungul vieţii, patriarhul s-a bucurat permanent de făgăduinţele divine: i-au fost promise o patrie, urmaşi şi multe binecuvântări; i-a fost promis un fiu şi i-a fost promisă ocrotire pentru Ismael. Avraam a sacrificat, dar a făcut-o întotdeauna în lumina unei făgăduinţe. Dar, în situaţia descrisă în Geneza 22, nu a mai primit nicio făgăduinţă din partea lui Dumnezeu, ci numai o poruncă de a-l aduce ca jertfă pe singurul fiu pe care îl primise prin făgăduinţă. Ascultând de această poruncă, el a demonstrat că, pentru el, Dumnezeu era mai important decât orice altceva.

„Pentru ca să imprime în mintea lui Avraam valoarea Evangheliei şi pentru a-i pune la probă credinţa, Dumnezeu îi poruncise să-l aducă jertfă pe fiul său. Chinul de moarte prin care a trecut în timpul zilelor de teribilă încercare a fost îngăduit pentru ca el să poată înţelege, din proprie experienţă, ceva din măreţia sacrificiului făcut de Dumnezeul cel veşnic pentru mântuirea omului. Nicio altă încercare nu i-ar fi pricinuit lui Avraam un astfel de chin sufletesc, ca aducerea fiului său ca jertfă. Dumnezeu L-a dat pe Fiul Său pradă unei morţi chinuitoare şi pline de ocară.” – Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, p. 154

În ceea ce priveşte jertfa, Avraam a înţeles că există două principii esenţiale. A înţeles, în primul rând, că numai Dumnezeu Însuşi poate aduce jertfa adevărată şi că numai El poate pune la dispoziţie calea spre mântuire. Domnul este Cel care va avea grijă şi care va trebui să aibă grijă de mielul pentru arderea-de-tot. Pentru a imortaliza acest principiu, el îi dă locului respectiv numele Iehova Iire, care înseamnă „Domnul va purta de grijă”. În al doilea rând, jertfirea unui animal are rol substitutiv, salvând viaţa lui Isaac. Berbecul este adus „în locul” lui Isaac (Geneza 22:13). Acest animal, pus la dispoziţie de Dumnezeu, este o prefigurare a Mielului lui Dumnezeu, Isus Hristos, asupra căruia „Domnul a făcut să cadă […] nelegiuirea noastră, a tuturor” (Isaia 53:6,7; Faptele 8:32).

Ce supunere uimitoare faţă de Domnul! Gândeşte-te la ultima ocazie în care ai fost nevoit să mergi înainte cu totul prin credinţă şi să faci un lucru care ţi-a adus multă durere. Ce ai învăţat din acţiunile tale şi cât de bine ţi s-au întipărit în minte aceste lecţii?

Muntele Templului: cui și cât a plătit împăratul David pentru el

Întrebare:

Am o nelămurire cu privire la două versete din Biblie (2 Samuel 24:24 și 1 Cronici 21:25). Iată întrebările mele :

  1. În aceste două texte este vorba despre același eveniment?
  2. Dacă da, atunci de ce sunt două nume pentru aceeași persoana?(Ornan şi Aravna).
  3. Dacă este vorba despre același eveniment, de ce într-un loc este suma de 50 de sicli de argint și în celălalt loc este 600 de sicli de aur?

Contextul ambelor capitole arată că este vorba despre unul și același eveniment. Confuzia apare din cauza numelui persoanei de la care împăratul David a cumpărat pământul și a sumei achitate. Să analizăm fiecare situație în parte.

De la cine a cumpărat împăratul David Muntele Templului (Muntele Moria)

La 2 Samuel 24 scrie că David a cumpărat aria de la Aravna, Iebusitul:

În ziua aceea, Gad a venit la David şi i-a zis: „Suie-te şi înalţă un altar Domnului în aria lui Aravna, iebusitul.” (2 Samuel 24:18)

Dar împăratul a zis lui Aravna: „Nu! Vreau s-o cumpăr de la tine pe preț de argint și nu voi aduce Domnului Dumnezeului meu arderi-de-tot care să nu mă coste nimic.” Și David a cumpărat aria și boii cu cincizeci de sicli de argint. (2 Samuel 24:24)

Iar la 1 Cronici scrie că împăratul David a cumpărat locul ariei de la Ornan, iebusitul:

Îngerul Domnului a spus lui Gad să vorbească lui David să se suie să ridice un altar Domnului în aria lui Ornan, iebusitul. (1 Cronici 21:18)

Și David a dat lui Ornan șase sute de sicli de aur pentru locul ariei. (1 Cronici 21:25)

În ambele cazuri este vorba despre procurarea unei arii și despre un proprietar iebusit. Chiar dacă în limba română găsim scris două nume diferite în aceste două texte, totuși ele nu sunt prea diferite în original (în limba ebraică). De exemplu, în limba rusă în ambele texte numele este identic: Orna. Este o eroare de traducere ca și în cazul numelui împăratului Babilonului, care a cucerit Ierusalimul pe vremea lui Daniel. În traducerea Cornilescu numele împăratului este tradus „Nebucadnețar”, iar în traducerea ortodoxă – Nabucodonosor. Când este vorba de nume, să nu uităm că în scrierea limbii ebraice vechi nu există vocale: ele sunt intuite în dependență de context. O altă problemă este faptul că cărțile Samuel și Cronici au fost scrise la un interval de aproximativ jumătate de mileniu. Se pare că variația „Aravna” și „Ornan” este ceva de genul „Mihai” și „Mihail” sau „Colea” și „Nicolai”.

Cât a achitat împăratul David pentru Muntele Templului (Muntele Moria)

A doua întrebare ține de suma care a fost achitată pentru procurarea acestui teritoriu. Diferența între sume este esențială: la 2 Samuel 24:24 scrie că David a achitat o sumă de cincizeci sicli de argint, iar la 1 Cronici 21:25 scrie că a dat 600 sicli de aur. Pentru a clarifica această nedumerire, este important să înțelegem când au fost scrise aceste cărți. Cărțile 1 și 2 Samuel au fost scrise de către prorocii Samuel, Gad și Natan (cum găsim scris la 1 Cronici 29:29) pe măsură ce se întâmplau evenimentele, iar cărțile 1 și 2 Cronici au fost scrise la un interval de aproximativ 500 de ani ca o retrospectivă a istoriei poporului Israel scrisă pentru iudeii întorși din robia Babilonului. Deci, carțile 1 și 2 Cronici ne oferă o informație mai complexă a evenimentelor. Astfel, la 2 Samuel 24:24 ni se spune că împăratul David a achitat cincizeci sicli de argint pentru arie și boi, iar la 1 Cronici 21:25 scrie că David a achitat 600 sicli de aur pentru locul ariei.

…Și David a cumpărat aria și boii cu cincizeci de sicli de argint. (2 Samuel 24:24b)

Și David a dat lui Ornan șase sute de sicli de aur pentru locul ariei. (1 Cronici 21:25)

Aria este o suprafață netedă și bătătorită unde se treieră cerealele. De obicei, aceasta nu este o suprafață mare. Cercetătorii Bibliei sunt de părerea că la 2 Samuel 24:24 autorul scrie despre prima sumă dată de împăratul David lui Ornan, iebusitul, nemijlocit pentru arie și boi, iar la 1 Cronici 21:25 cronicarul face referință la suma integrală achitată de David pentru muntele Templului (muntele Moria), adică pentru locul ariei. Astfel, David a procurat nu doar aria, ci și muntele Moria (sau muntele Templului) pe care mai târziu fiul său Solomon a construit Casa Domnului sau Templul:

Solomon a început să înalțe templul Domnului în Ierusalim, pe muntele Moria, unde Se arătase Domnul lui David, tatal său, și pe locul pe care-l pregătise David, în aria lui Ornan Iebuseul. (2 Cronici 3:1)

Concluzie:

  1. Aravna și Ornan sunt două nume folosite pentru iebusitul de la care a cumpărat împăratul David aria de pe muntele Moria, cunoscut acum ca și muntele Templului, fiindcă anume pe acest munte mai târziu fiul său Solomon a zidit Templul lui Dumnezeu.
  2. Suma de cincizeci de sicli de argint a fost achitată pentru arie și boi, iar suma de 600 sicli de aur a fost achitată pentru muntele Moria (sau Muntele Templului). Astfel, pretențiile Israeliților asupra muntelui Templului (muntele Moria) sunt întemeiate: împăratul David a cumpărat acest loc cu preț de aur.

Ești mai mult decât biruitor!

 
Ești mai mult decât biruitor!

Dar în toate acestea suntem mai mult decât biruitori, prin Acela Care ne-a iubit. (Romani 8, 37)

„Viața e grea… suntem oameni amărâți…” Asta mi-a spus, într-o zi de 31 decembrie, o fostă colegă de televiziune, în timp ce ne jucam de-a „reporterul și băbuța de la marginea peronului”, în Gara de Nord.
Am râs aproape cu lacrimi amândoi după ce a rostit cuvintele.
Eram tineri, ne făcuserăm treaba pe ziua respectivă (îi întrebam pe oameni unde își vor petrece Revelionul, din lipsă de subiecte mai interesante), și găsisem un răgaz să ne și distrăm.
Au trecut nouă ani de atunci și abia acum realizez cât de mult adevăr era în ce spunea, în glumă, Luciana la acea vreme.
Nu era nimic de râs. Dimpotrivă! Sunt mulți oameni amărâți în lumea asta, care suferă fără o explicație, care plâng fără să fie mângâiați, care își doresc fără să primească, mulți care ar oferi dar n-au cui, mulți care caută și nu găsesc sau care așteaptă și tot așteaptă… Sunt mulți pentru care viața e grea.
Poate că nu aș fi înțeles niciodată cât de dificil (dacă nu aproape imposibil) e să mergi înainte, dacă nu m-aș fi împiedicat și n-aș fi căzut în groapa propriilor greșeli. Cu siguranță, în lipsa unor planuri suspendate, a unor vise destrămate și a unei transformări lente și dureroase, nu aș fi știut ce înseamnă să fii cu adevărat om, să te lupți să supraviețuiești, să continui să speri în ciuda faptului că totul în jur îți spune că e zadarnic.
Dar toate acestea m-au învățat, m-au împuternicit să văd, să simt, să înțeleg și să spun cu certitudine că nici un necaz sau strâmtorare nu mă va lipsi de iubirea lui Hristos.
Nu voi cădea niciodată atât de jos încât să nu pot fi prins în mâinile Lui. Nu voi face niciodată un rău atât de mare încât să nu pot fi iertat, în urma regretului meu sincer. Nu voi putea să-L dezamăgesc niciodată pe Cel care nu dezamăgește. Și atunci, vorba apostolului, dacă Dumnezeu e pentru mine, cine (sau ce) poate sta împotriva mea? (Romani 8, 31-32)
Alături de Domnul, întotdeauna voi fi mai mult decât biruitor, căci El Însuși mă va purta prin valurile și arșița vieții (Isaia 43, 2) și mă va scoate de cealaltă parte curat ca aurul lămurit în foc, la loc deschis, plin cu tot ce am nevoie pentru a fi fericit (Iov 36, 16).
Viața e grea pentru că nu știm. Suntem prea ocupați ca să ne mai pese, mult prea grăbiți să mai întrebăm „Pentru ce?”. Nu ne mai interesează scopul vieții per ansamblu, ci doar obiectivele personale, egoiste. Suntem surzi la adevăr și dăm crezare oricărei minciuni a lumii care se prăbușește din ce în ce mai mult în abisul decadenței (Romani 1, 28-32).
Un popor slab de urechi poate fi trezit doar cu trâmbița suferinței. Altfel, va fi pierdut fără urmă. Ori, nu ne-am născut pentru a muri, ci pentru a trăi veșnic, în iubire (Ioan 10, 10).
Durerea face parte din viața oricărui om care trăiește, nu doar există. Ea este semnul că ești iubit, că ți se poartă de grijă (Evrei 12, 5-11), că ți se dă o nouă șansă. Ea este drumul pe care trebuie să mergi pentru a câștiga, nu pentru a pierde.
Ai încredere în Dumnezeu, căci El știe pentru ce te poartă prin aceste clipe grele (Ieremia 29, 11). Peste timp, când greutățile din prezent vor fi doar o amintire, vei realiza cu adevărat cât de multă fericire au lucrat lacrimile care ți se scurg acum pe obraji.
Atunci, vei spune ca psalmistul David: „Te voi înălța, Doamne, că m-ai ridicat și n-ai veselit pe vrăjmașii mei împotriva mea. Doamne, Dumnezeul meu, strigat-am către Tine și m-ai vindecat” (Psalmi 29, 1-2).
Ai credință, iubite frate, nu ești singur! Suntem împreună pe calea cea bună, a celor care înving!

Un pastor chinez a scris o scrisoare catre crestinii lumii, in care descrie situatia cu care se confrunta din cauza epidemiei de coronavirus, mentionand totodata oportunitatea de a-L predica pe Hristos, in acest context.

Pastorul, ramas anonim (din motive de securitate), este unul dintre milioanele de cetateni chinezi aflati in carantina totala impusa de autoritati pentru combaterea raspandirii virusului.

In timp ce China sufera, el crede ca se intampla ceva mult mai amplu si spune ca este timpul pentru crestini sa proclame Evanghelia intr-o tara in care credinta in Iisus este interzisa.

In continuare, cititi scrisoarea completa a pastorului din orasul Wuhan, epicentrul focarului de coronavirus mortal.

Frati si surori, Pacea Domnului sa fie asupra voastra:

In ultimele zile, pneumonia (cauzata de coronavirus) a fost in centrul gandurilor si a vietii mele. Ma uit mereu la ultimele stiri si ma gandesc la modul in care familia noastra si biserica ar trebui sa faca fata.

In ceea ce priveste familia, am facut rost de masti si mancare si le-am cerut sa iasa cat mai putin din casa. Cand am fost nevoit sa ies afara am folosit o masca, iar restul am lasat in mainile Domnului.

Referitor la biserica, la securitatea congregatiei, va marturisesc ca exista posibilitatea ca membrii sa poata contacta virusul, iar acest lucru ne ingrijoreaza. Este evident ca ne confruntam cu o proba a credintei noastre.

Situatia este extrem de critica, dar avem incredere in promisiunile Domnului, care spune: „Eu stiu gandurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, ganduri de pace, si nu de nenorocire, ca sa va dau un viitor si o nadejde.” (Ieremia 29:11).

Prin urmare, noi crestinii avem responsabilitatea de a ne ruga pentru cei care se tem in acest oras si in tara si de a le aduce pacea lui Hristos.

In primul rand, trebuie sa lucram ca pacea lui Hristos sa se instautreze in inimile lor. Iisus ne-a dat pacea sa, dar pacea nu este sa ne scoata din dezastru si moarte, ci sa avem pace in mijlocul dezastrului si a mortii, deoarece Hristos a depasit deja aceste lucruri (Ioan 14:27, 16:33). In caz contrar, nu am fi crezut in Evanghelia pacii (Efeseni 6:15) si, impreuna cu lumea, am fi ingroziti de epidemie si am pierde Speranta in fata mortii.

De ce doar crestinii au aceasta pace? Din cauza pacatului, oamenii au parte de incercarile si necazurile care vin asupra lor. Cei rai n-au pace, zice Domnul (Isaia 48:22). Cu totii eram pacatosi, dar Hristos, prin credinta, ne-a luat pedeapsa si ne-a dat pacea lui. Prin urmare, Pavel spune: Cine va ridica para impotriva alesilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Acela care-i socoteste neprihaniti! (Romani 8:33)

Crestinii s-ar putea confrunta cu aceleasi necazuri cu lumea, dar aceste necazuri nu mai sunt o pedeapsa, ci o noua oportunitate de a se apropia de Atotputernicul, de a-si purifica sufletele si o ocazie de a vesti Evanghelia.

Cu alte cuvinte, cand are loc un dezastru, acesta nu este altceva decat o forma a iubirii lui Dumnezeu. Si, asa cum credea Pavel cu fermitate, „Cine ne va desparti pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau stramtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de imbracaminte, sau primejdia, sau sabia?”

„Totusi, in toate aceste lucruri, noi suntem mai mult decat biruitori, prin Acela care ne-a iubit. Caci sunt bine incredintat ca nici moartea, nici viata, nici ingerii, nici stapanirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici inaltimea, nici adancimea, nicio alta faptura, nu vor fi in stare sa ne desparta de dragostea lui Dumnezeu care este in Isus Hristos, Domnul nostru” (Romani 8: 35-39).

Epidemia de azi din Wuhan nu ne poate desparti de dragostea lui Hristos; Domnul nostru Iisus Hristos ne iubeste. Aceste cuvinte sunt atat de puternice si reconfortante, incat am devenit deja trup cu Hristos. Avem o parte din suferintele pe care le-a indurat si avem o parte din gloria Lui, Hristos este al nostru si totul este al Lui Hristos. Prin urmare, Hristos este alaturi de noi pentru a face fata epidemiei din acest oras; Coronavirusul nu ne poate afecta. Daca murim, este o ocazie sa-L marturisim pe Hristos si chiar mai mult: sa fim partasi ai gloriei Lui!

De aceea, dragii mei frati si surori, va incurajez sa fiti puternici in dragostea lui Hristos. Daca vom trece prin experienta mortii in aceasta epidemie, intelegand si traind Evanghelia, vom experimenta mai profund iubirea lui Hristos. Si astfel ne vom apropia tot mai mult de Dumnezeu. Domnul nostru Iisus, prin credinta, a experimentat o suferinta incomparabila, dar Dumnezeu L-a inviat din morti si l-a asezat la dreapta Sa (Fapte 2: 32-36).

Daca citind aceste randuri inca nu aveti liniste, va incurajez sa cititi Scripturile citate mai sus si ma rog ca Domnul sa va dea putere pana cand pacea lui Hristos va domni in inima voastra. Ar trebui sa stiti ca acesta nu este doar un dezastru observabil, ci este si mai mult o lupta spirituala. In primul rand, trebuie sa lupti pentru inima ta si, in al doilea rand, sa lupti pentru sufletul acestui oras.

Stiti bine ca nici o vrabie nu cade fara voia Tatalui (Matei 10:29). Credeti ca atatea suflete care se confrunta cu aceasta situatie dificila, pot fi in afara vointei lui Dumnezeu? Tot ceea ce experimentam azi, nu seamana cu mijlocirea lui Avraam pentru Sodoma si cu Iona in fata cetatii Ninive?

Daca Dumnezeu, pentru un om neprihanit a retinut judecata asupra Sodomei sau pentru 120.000 de oameni care nu puteau deosebi stanga de dreapta si a amanat distrugerea, ce zice despre orasul Wuhan in care traim? Trebuie sa ne rugam ca Dumnezeu Sa-si reverse mila pentru acest oras si sa aduca pacea asupra acestui oras prin rugaciunile si marturiile noastre.

Cred ca aceasta este porunca lui Dumnezeu care ii cheama pe aceia dintre noi care traiesc in Wuhan.

Trebuie sa ne rugam pentru pacea acestui oras, pentru cei care sufera de aceasta boala, pentru personalul medical care se lupta cu efectele virusului, pentru toti oficialii guvernamentali de la toate nivelurile, pentru toti oamenii din Wuhan!

Si, prin intermediul retelelor online, sa ii putem ghida si mangaia pe prietenii nostri si pe toti cei care au nevoie, cu Evanghelia, amintindu-le ca viata nu este in mainile noastre, ci ale Lui Dumnezeu.

In ultimele zile am primit numeroase intrebari de la pastorii straini. Ei si intreaga Biserica sunt ingrijorati pentru acest oras si pentru noi; Chiar in fata acestei epidemii, au dorit sa ajute orasul alaturi de noi.

Prin urmare, va rog in mod special sa priviti doar la Iisus. Sa nu va faceti griji pentru viata mea, sau sa fiti agitati sau tematori, doar rugati-va in numele lui Iisus. Oamenii cu inima buna sunt in slujba acestui oras, prin actiunile lor, in special personalul medical care isi risca viata. Daca ei isi pot asuma astfel de responsabilitati lumesti, cum sa nu ne asumam noi mai usor responsabilitatile spirituale?

Daca nu simtiti nevoia de a va ruga, cereti Domnului sa va dea un suflet iubitor, o inima plina de rugaciune; Daca nu plangeti, cereti Domnului lacrimi. Pentru ca stim cu siguranta ca numai prin milostenia Domnului, acest oras va fi salvat .

Un pastor din Wuhan

Romani 12:1 – O jertfă vie

Context:

După cele 11 capitole de doctrină, urmează câteva de practică, de aplicații ale doctrinelor la viața credincioșilor. Ca un excelent expozitor, apostolul Pavel le așează în cercuri concentrice. Astfel …

12:1-2 – despre problema individului

12:3-21 – despre problema relațiilor din Biserică

13:1-10 – despre relația celor din Biserică cu Statul și societatea din jur

Primul cerc este o aplicație practică la doctrina din Romani 7:14-25, conflictul dintre firea cea nouă și firea pământească. Apostolul Pavel lansează o expresie nouă care surprinde un paradox: fiecare din noi trebuie să aducă ,,o jertfă vie“. Este ca și cum ai spune că ,,plecând, el a rămas cu noi“. Termenii nu se asociază, ci sunt opuși, contradictorii.

De fapt, primul verset din capitolul 12 subliniază câteva lucruri: Mai întâi, apostolul nu poate face din acest paradox o poruncă, ci dă doar un sfat, un îndemn puternic, dar care lasă fiecăruia dreptul să-l asculte sau nu. În al doilea rând, apostolul motivează acest îndemn pe existența harului nemărginit care ne-a fost acordat și despre care a vorbit în primele 11 capitole. În al treilea rând, apostolul prezintă alternativa unei alegeri între trăirile trupului și posibilitatea unei slujiri duhovnicești. Iată cum sună toate aceste trei lucruri așezate împreună:

,,Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească“ (Romani 12:1).

Nu este nici prima dată și nici singura dată când Pavel vorbește despre astfel de lucruri. Conflictul lăuntric dintre pornirile trupului și năzuința Duhului apare și în alte epistole. În Galateni, apostolul ne spune că acest conflict este o realitate generală care-i afectează pe toți creștinii:

,,Zic dar: umblaţi cârmuiţi de Duhul şi nu împliniţi poftele firii pământeşti. Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul, împotriva firii pământeşti; sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi“ (Gal. 5:16-17).

Avem un război civil înăuntrul ființei noastre. Suntem împinși din două părți și avem porniri contradictorii. Vai de cei care nu-și dau seama de aceasta! Trupul nostru mustind a fire pământească nu ne este un aliat, ci un dușman perfid.

Apostolul mărturisește că această realitate îl afectează și pe el însuși. Pavel nu se apucă să ne dea sfaturi înainte de a ne da un exemplu personal. Iată zbuciumul lui și iată hotărârea lui nestrămutată:

,,Eu, deci, alerg, dar nu ca şi cum n-aş şti încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveşte în vânt. Ci mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat“ (1 Corinteni 9:26-27).

Paradoxul din expresia ,,să aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie“ a părut interesant unora, dar el reflectă un pericol teribil. Pavel ne transmite prin acest paradox un avertisment important. El ne spune că, spre deosebire de animalele care odată aduse jertfă, mor și nu ne mai fac probleme, trupurile noastre, deși jertfite prin pocăință, vor continua să trăiască și să ne tulbure!

Trupul dominat de firea pământească ne va fi un dușman toată viața noastră. Împotrivirile lui ne vor sta în drum și în prima zi de după convertire și în ultima zi a vieții de credință.

Nu se poate să aduci Domnului o slujire duhovnicească decât în măsura în care-ți răstignești firea pământească purtându-ți crucea în fiecare zi.

Un om simplu se ruga mereu în adunare: ,,Doamne, fă să țină cuiele!“. Păstorul l-a luat deoparte și l-a întrebat ce vrea să spună cu aceasta. El se gândea că omul nu înțelege ceva din jertfa desăvârșită a lui Christos. Spre surprinderea sa, omul i-a explicat că auzise mai demult un predicator explicând că fiecare creștin trebuie să-și așeze trupul păcătos pe cruce și să nu-i dea voie să se dea jos de acolo. ,,De aceea mă tot rog Domnului să țină cuiele, ca nu cumva trupul ăsta care se tot zbate să reușească să se dea jos și să mă tragă iar spre păcat.“

Erau cuvintele unui om simplu, dar cererea lui ilustra o înțelegere clară a unei situații complexe. Când Domnul Isus ne spune să ne scoatem ochiul și să ne tăiem mâna păcătoasă, metaforele Lui sunt la fel de simple, dar puternice.

În America există o expresie ca un oftat: ,,TGIF!“ (Thanks God is Friday!), ,,Slavă Domnului că e Vineri și am terminat săptămâna de lucru!“ Trupul nostru istovit exaltă! Sâmbătă suntem la fel de vioi ca vițeii scăpați din grajd! Trupul nostru anticipează excursii, distracții și desfătări. Cum se face atunci că același trup care ne-a fugărit sâmbăta este prea obosit duminica să se scoale din pat ca să meargă la casa de rugăciune? Și cum se face că dacă-l târâm totuși până acolo dimineața, câștigând prima repriză a confruntării, ne face praf după amiaza și ne convinge că n-are rost să ne ,,jertfim“ încă o dată? Trupul ne va trage întotdeauna spre viața aceasta și spre plăcerile ei. ,,Să mâncăm și să bem că mâine murim“ este deviza lui. Rămân poezii nerostite, duete necântate, mângăieri neacordate celor în suferință, resurse financiare redirecționate nefericit de la lucrarea Domnului spre haine, podoabe, aparate electronice, lucruri, lucruri și iar lucruri …

Vedeți câtă dreptate are apostolul Pavel? ,,O jertfă duhovnicească“ nu poate fi adusă decât de cei care-și dau Domnului trupurile drept o ,,jertfă vie“. Altfel nu se poate!

Un comportament adecvat nu se dobândește decât printr-o totală schimbare a minții, iar aceasta este cea de a doua preocupare pe care ne-o recomandă apostolul Pavel în acest prim cerc al personalității creștinului. Este o lucrare mare, radicală, o desprindere din presiunea opiniei publice din societate și o ancorare puternică în opinia lui Dumnezeu:

Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită“ (Romani 12:2).

ROMANI

Epistola către Romani este „magnum opus”-ul apostolului Pavel. Nici una dintre celelalte scrieri ale sale nu este la fel de bogată sau de organizată. În această scriere întâlnim deopotrivă „cunoştinţele” lui Pavel şi „cunoştinţa” lui în arta de a le aranja într-un tratat de teologie sistematică. Dintre toate cărţile scrise cândva, aceasta este cea care a influenţat cel mai mult evoluţia şi cursul gândirii creştine.

Fiecare creştin ar trebui să studieze conţinutul acestei epistole. Ea este „alfabetul” credinţei, dar nu se opreşte aici, ci, în profunzimi, se dovedeşte busola tuturor călătoriilor prin doctrinele Bibliei. A deveni familiar cu învăţăturile acestei scrieri este tot una cu a fi „înrădăcinat” în credinţă şi a dobândi certitudini divine în problemele cruciale ale vieţii, morţii şi eternităţii.

Ca ,,scrisoare“, epistola către Romani este unică în literatura vremii. Scrisorile au fost foarte scumpe și foarte greu de trimis. Scrise pe papirus sau pe piele (2 Tim. 4:13), ele circulau pe rutele oficiale romane, ca documente imperiale, sau prin curieri trimiși special cu ele. Scrisoarea către Romani a fost purtată de la Corint la Roma de Fivi, diaconița bisericii din Chencrea (Rom. 16:1).

Ne-au rămas un total de aproximativ 14.000 scrisori din primele secole. Un astfel de document cuprindea deobicei între 20 și 200 de cuvinte. Scrisorile lungi erau foarte rare. Cea mai lungă scisoare a lui Cicero a numărat 2.500 de cuvinte, iar una a lui Seneca fost de 4.000 de cuvinte. Epistolele lui Pavel au avut în medie 1.300 de cuvinte, dar această scrisoare către cei din Roma numără nu mai puțin de 7.000 de cuvinte. Este cel mai lung document de această formă care ne-a rămas din lumea veche.
În excelentul comentariu la epistolele apostolului Pavel, în general și al epistolei către Romani, în special, pe care bineînțeles că încă nu l-am scris, aș căuta să explic „Ce este?“ și „Ce nu este?“, în viziunea apostolului, creștinismul.

Până la viitoarea apariție, vreau să vă împărtășesc ceva din cuprinsul viitoarei cărți. Toți cei care au scris vreodată o carte știu deja că cel mai greu lucru este să-i scrii cuprinsul. El reprezintă osătura cărții, scheletul pe care vor fi așezate toate ideile ei.

Un prolific autor de cărți m-a sfătuit odată să mă documentez asupra unui subiect ducându-mă la o bibliotecă și citind ,,cuprinsul“ cărților scrise de alții. Este cea mai bună metodă de documentare și o excelentă metodă de educare a propriei gândiri, ca să nu mai spun că este o excelentă scutire de timp …
Iată deci ce ne spune apostolul Pavel că „nu este creștinimul“:

  1. Creștinismul nu este un răspuns filosofic pentru cei ce caută înțelepciune (Neamurile)
  2. Creștinismul nu este un răspuns dat celor ce caută minuni supranaturale (Iudeii)
  3. Creștinismul nu este o licență pentru libertinaj, dar este prin unirea cu Christos în moarte, o eliberare față de acuzațiile Legii mozaice
  4. Creștinismul nu este o înlocuire a iudaismului

Iată și ce ne spune apostolul că ,,este creștinismul“:

  1. Creștinismul este o intervenție a lui Dumnezeu pentru rezolvarea crizei de vinovăție pe care o au toți oamenii înaintea dreptății divine (și Neamurile și Evreii).
  2. Creștinismul este o declarație de nevinovăție printr-un transfer de responsabilitate de la păcătoși la Fiul lui Dumnezeu.
  3. Creștinismul este o transferare de vinovăție de la om la Dumnezeu și o transformare de putere de la Dumnezeu la om.
  4. Creștinismul este o paranteză în istoria lui Israel pentru ca poporul ales să fie „întărâtat la gelozie“ prin „altoirea“ celor credincioși dintre Neamuri pe tulpina din care s-a dezvoltat istoric și Israelul.

Titlul: În originalul grec, cartea poartă titlul: „Pro Romaious” – „către Romani”. Cetatea Romei a fost fondată în anul 735 î.Cr. şi ajunsese pe vremea lui Pavel să fie cea mai măreaţă capitală a lumii, cu o populaţie de peste un milion de oameni.

Data: Pavel scrie această epistolă către creştinii din Roma în anul 57 d.Cr., pe când se afla în oraşul Corint, în casa lui Gaiu (Rom. 16:23; l Cor. 1:14). Scrierea a ajuns la Roma prin intermediul lui Fivi, diaconiţă a bisericii din Chencrea, unul din cartierele portuare ale Corintului (Rom. 16:1, 2).

Contextul istoric:

Strategia misionară a lui Pavel a fost să ,,nu zidească pe temelia pusă de altul“, ci să se ducă să înființeze biserici acolo unde încă n-a ajuns nimeni (Rom. 15:20-21). Trecuseră deja 22 de ani de când predica Evanghelia și pusese temelia multor adunări locale. Scopul lui a fost să înființeze adunări creștine, veritabile avamposturi ale Împărăției lui Dumnezeu, care să fie de sine stătătoare, care să se întrețină singure și care să fie suficient de puternice pentru a răspândi Evanghelia în jur. Făcuse lucrul acesta în majoritatea orașelor majore din Asia Mică și din Grecia.

Cum de a scris el o epistolă bisericii din Roma, pe care o înființaseră alții?

Vă supun atenției această ipoteză de lucru: Apostolul Pavel a avut două motive.

Mai întâi, dorea să ajungă în Roma, cel mai strategic așezat oraș imperial pentru răspândirea Evangheliei. Dorea să-i viziteze ,,doar în treacăt“, pentru că avea dorința înfocată de a ajunge neapărat în Spania, capătul lumii civilizate de atunci (Rom. 1:8-15; 15:23-24).

În al doilea rând, Pavel a socotit că este necesar să se adreseze creștinilor din Roma care erau frământați de mari conflicte inter-etnice între cei proveniți dintre evrei și ceilalți. Cum se ajunsese la starea aceasta?

Împăratul Claudiu s-a supărat la un moment dat pe evrei și i-a alungat pe toți care locuiau în Roma. A fost unul din periodicele valuri de antisemitism stârnite de Satan în lume.

,,După aceea, Pavel a plecat din Atena şi s-a dus la Corint. Acolo, a găsit pe un iudeu numit Aquila, de neam din Pont, venit de curând din Italia, cu nevastă-sa Priscila, deoarece Claudiu poruncise ca toţi iudeii să plece din Roma“ (Fapte 18:1-2).

Bineînțeles că toți membrii creștini ai bisericii din Roma, unii dintre ei care probabil au fondat biserica și erau dintre conducătorii ei, au trebuit să plece și ei în alte părți. Prin plecarea lor, Biserica Romei a ajuns 100% compusă din Neamuri. Și-au ales alți lideri și lucrarea a continuat.

Peste câțiva ani, Nero a anulat decretul lui Claudiu și i-a chemat pe evrei înapoi. Au revenit și foștii lideri evrei ai bisericii. Numai că între ei și liderii apăruți între timp s-au născut rivalități și mari dispute ,,doctrinare“. Cine ,,merita“ să aibă întâietatea?

În loc să producă bucurie, revenirea evreilor a stârnit mai degrabă certuri. Pavel îşi numeşte cititorii când evrei (2:17-29; 4:1; 7:1), când neamuri (1:13; 11:13-32; 15:15, 16, etc.). În încheierea scrisorii, el salută 26 persoane, dintre care două treimi au nume greceşti.

Apostolul Pavel intervine în disputele de la Roma scriind această epistolă cu aceste idei principale:

  • există într-adevăr o „întâietate a iudeului“. Ea este cronologică și canonică. Ei au de partea lor istoria umblării cu Dumnezeu ca popor și primirea „oracolelor“ divine (Rom. 3:1-2).
  • evreii nu au însă și o întâietate „calitativă“, pentru că Dumnezeu i-a închis pe toți oamenii sub păcat ca să se poată îndura de toți (Rom. 2:1-29; 3:27-30).
  • Dumnezeu ne-a făcut o cale nouă spre neprihănire prin Christos. Ea este calea „credinței“. Oricine, indiferent de originea etnică, poate veni azi la Dumnezeu (Rom. 5 – 8).
  • Ca neam, iudeii se bucură și se vor bucura și în viitor de „credincioșia“ cu care Dumnezeu a făcut făgăduințele date lui Avraam, Isaac și Iacov. Din cauza acestui lucru, nimeni n-are voie să „se considere singur înțelept“ (Rom. 11:25) și să-i disprețuiască acum pe iudei. Dumnezeu n-a renunțat la chemarea pe care le-a făcut-o (Rom. 9 – 11). Viitorul le aparține lor în planul profetic.
  • În locul certurilor pentru întâietate sau poziție, creștinii din Roma sunt îndemnați la „consacrare“, „curăție“ și „caritate“(Rom. 12 – 15).

Providențial, epistola destinată romanilor s-a potrivit de minune și la alte adunări creștine ,,mixte“ din imperiul roman. Venise vremea unui asemenea tratat doctrinar. Comunităţile creştine se răspândiseră pretutindeni, apărând în toate colţurile Imperiului și trezind furia evreilor neconvertiți. Era inevitabil ca această nouă învăţătură să ridice întrebări chinuitoare în inimile celor ce o întâlneau pentru prima oară.

Cum se împăca Evanghelia iertării cu „dreptatea” lui Dumnezeu?
Ce mai rămânea din „neprihănirea” cerută de Dumnezeu dacă păcătoşii erau iertaţi prin oferta gratuită a „harului”?
Ce fel de relaţie era între „Evanghelie” şi „Legea lui Moise”? Nu-l desfiinţa ea pe Moise?
Ce mai rămânea din legământul „Avraamic”? Cum se putea ca „Neamurile” să aibă parte de privilegiile aceluiaşi legământ făcut cu evreii?
Ce se va alege din nivelul moral, dacă se răspândeşte acum vestea că Dumnezeu nu-i mai priveşte pe oameni prin filtrul pretenţiilor Legii, ci prin uşa deschisă a harului?
Nu vor ajunge oare oamenii să creadă că este bine să păcătuim mai mult ca să se înmulţească şi mai mult harul? Ce mai rămânea valabil din promisiunile făcute de Dumnezeu Israelului? Mai rămânea în picioare statutul de popor al „legământului”?
Va mai avea Israelul, care-L respinsese pe Mesia, un rol în istoria viitoare a lumii? Nu cumva „legământul cel nou” semnifica şi lepădarea Israelului ca popor?

Multora dintre evreii evlavioşi li se părea că noua „Cale” propusă de Pavel (Fapte 22:4; 24:22) aruncă pe fereastră tocmai tradiţiile şi moştenirile care le erau cele mai dragi. Iată deci că pentru mulţi se cerea o explicaţie mai clară şi cumva definitivă asupra noii învăţături apărute în Biserica creştină.

Autorul: Exista un singur om capabil de o asemenea lucrare! Dumnezeu pregătise deja un om care să primească această însărcinare! Lui Anania, Dumnezeu îi spusese:

„Du-te, căci el (Pavel) este un vas, pe care l-am ales, ca să ducă Numele Meu înaintea neamurilor, înaintea împăraţilor, şi înaintea fiilor lui Israel.” (Fapte 9:15)

Cu pregătirea lui temeinică de Fariseu, cu conştiinţa lui delicată şi cu credinţa lui puternică în religia evreilor, Pavel îşi dăduse seama, chiar mai mult decât împotrivitorii lui, de aspectul contradictoriu al învăţăturii ce-i fusese încredinţată. Dumnezeu a trebuit să-l convingă mai întâi pe el însuşi de temeinicia creştinismului. Faptul că a primit „Evanghelia lui” direct prin revelaţie dumnezeiască (Gal. 1:1, 11-17), nu l-a scutit pe Pavel de zbucium lăuntric şi de multă frământare sufletească. În capitolul 9 el face mărturisirea: „simt o mare întristare şi am o durere necurmată în inimă… pentru fraţii mei, rudele mele trupeşti” (9:2-3).

S-ar cuveni să spunem acum ceva, pe scurt, despre apostolul Pavel. Dar cine poate spune ceva „pe scurt” despre acest om extraordinar?

Iată ce scrie C.A. Fox despre marele apostol: „Mai multe calităţi, aparent contradictorii, au fost puse împreună de Dumnezeu pentru a împleti fiinţa lăuntrică a lui Pavel. Prin experienţa lui personală, el combină cunoştiinţe nemijlocite din cele trei sfere sociale care-i împărţeau pe oamenii din vremea lui. A fost ales din cea mai îngustă sectă a Iudaismului. Ca Fariseu, cunoştea legalismul evreu pe dinăuntru şi pe dinafară. A fost scos dintr-un mediu îmbibat cu cea mai aleasă cunoştiinţă a culturii greceşti, căci şi-a trăit anii formării lui într-unul dintre cele mai importante centre de educaţie helenistică, Tarsul Ciliciei, şi şi-a însuşit temeinic eleganţa literaturii greceşti. Mai mult, încă de la naştere, s-a bucurat de privilegiile multiple ale celui cu „cetăţenia Romană”.

Putem spune deci că Pavel a fost Evreu până la măduvă, Grec în cel mai deplin sens al cuvântului şi cetăţean Roman prin naştere. Dincolo de toate acestea, el a unit în personalitatea sa o neobişnuită vigoare intelectuală, o mare putere a voinţei, o simţire adâncă şi o mare compasiune pentru oameni.

Spunând toate acestea, mai trebuie să adăugăm un lucru, probabil cel mai important dintre toate. Iudaismul lui Pavel s-a frânt în întâlnirea directă cu Christos pe drumul Damascului. Convertirea lui bruscă şi capitularea lui necondiţionată, l-au făcut cel mai potrivit vas pentru a demonstra evreilor că Isus este viu şi că El este Mesia, Cel care trebuia să vină. Experienţa lui l-a ajutat să prezinte creştinismul nu ca pe ceva antagonist Iudaismului, ci ca pe o urmare firească, ca pe o continuare şi ca pe o împlinire a lui.

Iată câteva date și fapte mai puțin cunoscute despre  marele apostol:

Tarsus, localitatea unde s-a născut Pavel există de cel puțin 4.000 de ani. În 41 î.Cr., Antoniu și Cleopatra au serbat festiv în oraș una din întâlnirile lor.

Cel puțin șapte rude ale lui Pavel sunt pomenite pe nume în Noul Testament. La finalul scrisorii trimise color din Roma, Pavel îi salută pe Andronic și Iunia, care crezuseră în Christos înaintea lui, care făcuseră ani grei de temniță pentru aceasta și ajunseseră cu mare vază printre apostoli (16:7), pe Irodion, ruda mea (16:11), și pe Luciu, Iason și Sosipater, rudele mele (16:21). Pe lângă aceștia, apostolul mai amintește în Fapte 23:16-22 despre o soră a lui și despre băiatul ei care l-au ajutat să scape din cursa pe care i-o întindeau iudeii. Dați puțin drumul imaginației și închipuiți-vă ce fel de relații trebuie să fi fost între ,,prigonitorul Pavel“ și rudele lui întoarse la Domnul înaintea Lui !

Nu este imposibil ca ,,Luciu“ amintit în Romani 16:11, să fi fost în realitate ,,Luca“, autorul Evangheliei lui și a cărții Faptele Apostolilor. În cea de a doua călătorie misionară a sa, apostolul Pavel se poate să se fi dus la Troa (unde locuia Luca, sau, cel puțin, unde i s-a alăturat lui Pavel) pentru că știa că una din rubedeniile sale îl va putea găzdui (Fapte 16:8, 11).

,,Facerea corturilor“ amintită ca sursă de întreținere pentru apostol în timpul călătoriilor lui (Fapte 18:3) este în original un termen mai larg care poate include și ,,facerea încălțămintelor“, un fel de ,,lucrător în obiecte de piele“.

Apostolul Pavel, deși ales apostol al Neamurilor, a avut numeroase ocazii să le predice și evreilor. Pe vremea aceea, aproximativ patru milioane de evrei locuiau în afara granițelor țării lor. Cam toate cetățile mărișoare din Imperiul Roman aveau cel puțin câte o sinagogă, iar la Roma funcționau nu mai puțin de unsprezece. Populația de evrei din Roma depășise pe atunci cifra de 40,000–50,000.

Este evident că apostolul Pavel a fost un cititor al literaturii din vremea lui. În epistole, Pavel citează din Epimenides din Creta (Tit. 1:12), din Aratus din Cilicia (Fapte 17:28) și din Menander, autorul comediei grecești Thais (1 Cor. 15:33).

S-ar putea ca apostolul Pavel să fi citat strofe din cântările creștine ale vremii. Două astfel de pasaje, spun cercetătorii biblici, ar fi putut fi 1 Corinteni 13 și Filipeni 2:1-11.

Nu Evangheliile, așa cum se crede din cauza felului în care au fost așezate în Noul Testament, ci epistolele lui Pavel ne dau cele mai timpurii informații despre Domnul Isus. Cea mai veche citare a unei ziceri a Domnului se găsește în 1 Tesaloniceni (1 Tes. 4:15-17), pe care apostolul a scris-o prin anul 50 d.Cr. Alte citate din zicerile Domnului Isus se găsesc în 1 Corinteni 7:10-11; 9:14; 11:23-26.

Rembrandt l-a pictat pe apostolul Pavel ca pe un om foarte bătrân. În realitate, Pavel a trăit între anii 6 și 64 după Christos, murind deci cam la 58 de ani, o vârstă înaintată pentru un om care a trăit o viață așa de agitată ca a lui.

Conţinutul cărţii:

Epistola lui Pavel către Romani are ca temă ,,Neprihănirea lui Dumnezeu“ și este una din cele trei cărți ale Bibliei în care găsim explicații ale unei expresii din cartea profetului Habacuc: ,,Cel neprihănit va trăi prin credință“. Termenul ,,neprihănire“ este folosit într-o formă sau în alta de peste 40 de ori.

Ea se împarte foarte clar în trei secțiuni:

Cap. 1-8  ,, Neprihănirea lui Dumnezeu și salvarea lumii“
Cap. 9-11 ,,Neprihănirea lui Dumnezeu și salvarea poporului Israel“
Cap. 12-16 ,,Neprihănirea lui Dumnezeu în viața celor credincioși“

De ce le-a scris apostolul Pavel celor din biserica Romei și de ce a făcut-o exact în această formă?

Având în vedere componenţa Bisericii din Roma, Pavel construieşte o prezentare măiastră a adevărurilor măreţe ale creştinismului, care să-i dumirească şi pe evrei şi pe cei dintre neamuri. Cele trei secţiuni amintite mai sus sunt terminate fiecare cu câte o doxologie (8:38, 39; 11:33-36; 16:27-27).

Ca să pună capăt disputelor, în primele opt capitole ale epistolei apostolul tratează raportul corect dintre iudei și Neamuri. El îi declară pe toți păcătoși în fața Legii, pe care fie că n-au cunoscut-o, fie că n-au respectat-o și anunță că:

,,… acum s-a arătat o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu, fără lege – despre ea mărturisesc Legea şi Prorocii – şi anume neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Christos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nici o deosebire“ (Rom. 3:21-22).

Odată rezolvată această problemă a ,,întâietății“ în adunarea din Roma, apostolul Pavel, după ce le-a cam tăiat elanul evreilor, îi potolește puțin și pe cei dintre Neamuri, vorbind în capitolele 9-11 despre ,,neprihănirea lui Dumnezeu și salvarea poporului Israel“.

Logica lui Pavel este simplă: (1) Dumnezeu a ales să facă din Israel instrumentul lucrării lui printre Neamuri. Aceasta este ,,alegerea“ lui Israel. Dacă printr-un instrument ,,intrat în împietrire“ și ,,alunecat“ Dumnezeu a putut face salvarea Neamurilor altoite în rădăcina măslinului străbun, cu atât mai mult va realiza Dumnezeu salvarea Neamurilor când Israelul va ieși din impasul lor spiritual și-și va relua rolul de ,,lumină a Neamurilor“. Cu alte cuvinte, dacă printr-o lampă care abia mai pâlpâie Dumnezeu poate răspândi lumina în jur, cu cât va lumina El mai bine când fitilul lămpii va fi curățat și lampa va da lumina ei maximă?!

Tema disputelor dintre evrei și neamuri se scurge și apoi în cea de a treia secțiune a epistolei, destinată aplicării neprihănirii în viața celor credincioși. Este clar că disputele pe tema ,,alimentelor îngăduite“ s-a declanșat pe fondul acesta (Rom. 14:1-23). Principiul enunțat de Pavel pentru a pune capăt certurilor a rămas valabil pentru buna conviețuire a creștinilor de pretutindeni:

,,Noi, care suntem tari, suntem datori să răbdăm slăbiciunile celor slabi şi să nu ne plăcem nouă înşine. Fiecare din noi să placă aproapelui în ce este bine, în vederea zidirii altora“ (Rom. 15:1-2).

Nu este nici o îndoială că primele 8 capitole sunt doctrinare ocupându-se cu doctrinele fundamentale ale Evangheliei. Secţiunea de la mijloc are un caracter naţional, clarificând relaţia Israelului, ca naţiune, cu noua Evanghelie, iar ultima parte este o porţiune devoţională, care ilustrează pe scurt aplicarea noii învăţături la viaţa practică de toate zilele.

1. DOCTRINAL: expoziţie – Cum mântuieşte Evanghelia pe păcătoşi.
2. NAŢIONAL: explicaţie – Cum se aplică Evanghelia Israelului.
3. DEVOŢIONAL: aplicaţie – Cum se trăieşte Evanghelia.

O împărțire asemănătoare a conținutului cărții este propusă și de Chuck Missler în cartea sa „Learn The Bible in 24 Hours:

Epistola către Romani n-a fost scrisă pentru toată lumea, ci doar pentru cei credincioși. N-a fost scrisă nici către o biserică instituționalizată, ci către fiecare credincios individual în parte care se afla atunci în Roma. Textul epistolei nu este o predică pentru cei nemântuiți. Acestora nu li se poate spune „preaiubiți“:

„Deci, vouă tuturor, care sunteţi preaiubiţi ai lui Dumnezeu în Roma, chemaţi să fiţi sfinţi: Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos!“ (Rom. 1:8).

Epistola aceasta este un manual pentru sfinți. Cine sunt sfinții? Îmi place definiția dată de Donald Grey Barnhouse în comentariul său la această epistolă:

„Sfinții sunt un grup de oameni scoși din mediul lor, dezrădăcinați din cadrul lor natural și aflați în drum spre o destiunație extraterestră, care nu-i aparține acestei planete nici în origini și nicim în idealuri“.

Aceste cuvinte ne descriu pe noi. Dacă te simți câteodată străin de lucrurile și oamenii din jur, bucură-te. Când citești ziarul și vezi toate relele și lucrurile fără sens din lume, fii pe pace: ești doar în trecere pe aici!

Despre structura epistolei către Romani

Prima secțiune, capitolele 1 la 8 este doctrinală, un tratat magistral despre credință. Primele trei capitole din acestea conțin cel mai complet diagnostic al păcatului din Biblie. Ele vorbesc despre cele trei tipuri de bază ale umanității:

  • Omul păgân, care n-a auzit nioiciodată evanghelia
  • Omul Moral, care se străduiește să ducă o viață bună
  • Omul Religios, care dorește să respecte toate regulile și rânduielile

Toate aceste trei tipuri sunt condamnate pentru că nu reușesc să satisfacă standardele perfecțiunii unui Dumnezeu sfânt.

Cea de a doua secțiune, capitolele 9 la 11, tratează cea mai mare dilemă a lui Dumnezeu: Cum să ne iubească și să ne salveze fără să intre în conflict lăuntric cu propria lui natură, fără să încalce propria Lui dreptate, fără să încalce sfințenia Sa?

Dumnezeu a găsit o cale de a ieși din aceasă dilemă oferindu-ne cel mai măreț dar care poate fi imaginat – pe Fiul Său. Capitolele acestea pot fi numite și dispensaționale, pentru că ele se ocupă de trecutul, prezentul și viitorul poporului Israel. Discuția ne interesează nu pentru că am fi toți evrei, ci pentru că Neamurile au intrat în moștenirea harului prin cineva venit pentru evrei.

Cea de a treia secțiune, capitolele 12 la 16, explică procesul de sfințire și starea de pace cu Dumnezeu. Credincioșii nu sunt salvați numai de la pedeapsa pentru păcat (la timpul trecut), ci sunt salvați și de sub puterea păcatului (la timpul prezent), așteaptând să fie salvați și din prezența păcatului (la timpul viitor).

Cele trei secțiuni pot fi rezumate în trei cuvinte: „credința, nădejdea și dragostea“, sau „Doctrinal, Dispensațional și Devoțional.

(tradus din „Learn The Bible In 24 Hours“ de Dr. Chuck Missler)

Cuvinte cheie şi teme caracteristice: În faimoasa lui „Prefaţa (a studiul epistolei către Romani”, Martin Luther, celebrul reformator german, scrie următoarele:

„Ca să pornim la drum, trebuie mai întâi să lămurim câteva probleme de limbaj. Este absolut esenţial să nu începem studierea acestei epistole mai înainte de a vedea ce înţelege Sfântul apostol Pavel prin termeni ca: Lege, păcat, har, credinţă, neprihănire, fire pământească, duh, etc. Fără lămurirea acestor termeni, citirea epistolei poate rămâne fără nici o valoare practică.

Lege

Iată de exemplu acest cuvânt mic: „Lege”. El nu trebuie luat în înţelesul lui social obişnuit care defineşte normele după care cetăţenii ştiu ce trebuie să facă şi ce trebuie să nu facă. Acest aspect este valabil numai în ce priveşte legile sociale omeneşti în care sunt judecate şi apreciate numai faptele, fără să se ţină în socoteală atitudinea inimii.

Legea lui Dumnezeu este altfel. Dumnezeu judecă după ceea ce este în străfundurile inimii şi de aceea Legea Lui nu se opreşte la aspectul exterior al faptelor. Ea se pogoară în adâncimile fiinţei umane pretinzându-i nu numai un anumit fel de comportament, ci şi un anumit fel de simţire. Legea lui Dumnezeu pedepseşte chiar şi fapte aparent bune, atunci când acestea nu izvorăsc dintr-o pornire sinceră a inimii. Ipocrizia şi minciuna nu sunt tolerate.

Psalmul 116:11 decretează: „Orice om este înşelător”, făcându-i pe toţi oamenii mincinoşi în comportamentul lor. Într-adevăr, omul nu poate ţine din toată inima Legea lui Dumnezeu. Este în natura noastră să ne placă parcă dinadins răul şi să nu ne atragă ceea ce este bine. Şi dacă inima noastră nu-şi găseşte plăcerea în ce este bine, atunci este clar că nici un om nu poate ţine în mod absolut Legea divină. Aceasta nu înseamnă altceva decât că omul este păcătos în străfundul naturii sale şi că această stare de păcat atrage asupra noastră mânia lui Dumnezeu, indiferent dacă aparent trăim ca nişte oameni respectabili făcând în exterior fapte considerate de toţi ca fiind „bune”.

Concluzia pe care o trage Sfântul apostol Pavel în cuprinsul capitolului 2 din epistola către Romani este că până şi iudeii sunt păcătoşi, căci „nu cei ce aud Legea sunt neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu, ci cei ce împlinesc legea aceasta, vor fi socotiţi neprihăniţi” (2:13). El înţelege prin aceasta că niciunul, prin faptele făcute, nu este un împlinitor al legii. Dimpotrivă, el îi acuză pe toţi, direct în faţă, de comiterea celor mai flagrante încălcării ale Legii:

„Tu care zici: „Să nu preacurveşti”, preacurveşti?” (2:22).

„Căci prin faptul că judeci pe altul, te osândeşti singur; fiindcă tu, care judeci pe
altul, faci aceleaşi lucruri” (21).

Ce vrea să spună Pavel este aceasta: „Da, ştiu că tu trăieşti în exterior o viaţă care pare să respecte prevederile Legii şi că îi judeci pe ceilalţi care nu fac la fel ca tine; ştiu că eşti foarte priceput să vezi paiul din ochiul aproapelui tău, dar de bârna care îţi împiedică vederea n-ai habar!”

„Adevărul este că şi dacă ţii în aparenţă Legea, cu fapte exterioare, din pricina pedepsei sau de dragul răsplătirii, în lăuntrul fiinţei tale faci lucrarea aceasta fără nici o plăcere, împotriva pornirilor naturale şi numai împins de la spate. Dacă ţi s-ar da voie, ai face deîndată exact ceea ce acum Legea te opreşte.”

„Concluzia firească care se impune este că în lăuntrul tău, tu urăşti Legea. Atunci ce importanţă mai are că tu îi înveţi pe alţii să nu fure, când ştim că tu ai hoţia în inimă, şi ai fura din toată inima dacă te-ai lăsa dus de pornirile inimii tale? Nu vezi câtă ipocrizie se ascunde în dosul unei măşti de decenţă? Tu îi înveţi pe alţii, dar nu te poţi convinge nici pe tine însuţi. De fapt, respectând ceea ce tu, ca evreu, numeşti Lege, n-ai ajuns s-o şi înţelegi vreodată.”

Legea nu ne poate rezolva problemele, în capitolul 5 al epistolei, Pavel spune clar că Legea nu a venit ca să ne facă mai buni, ci doar ca să scoată în evidenţă păcatul. Cu cât Legea ne pretinde mai multe, cu atâta noi ne împotrivim ei, urând-o din toată inima.

Acesta este motivul pentru care, Pavel spune în capitolul 7:14 că: „Legea este duhovnicească, dar eu sunt… rob păcatului”. Cum se înţelege aceasta? Iată cum: dacă Legea ar fi fost dată numai pentru trupul exterior, ea ar fi putut fi satisfăcută prin fapte exterioare; dar atâta vreme cât Legea este duhovnicească, nimeni nu o poate împlini, pentru că ne este împotrivă firea noastră păcătoasă. Numai Dumnezeu ne poate schimba inima şi ne poate dărui una care îl poate ridica pe om la nivelul Legii lui Dumnezeu. Numai prin lucrarea de înnoire făcută de Duhul Sfânt putem ajunge să dorim să facem voia lui Dumnezeu, nu de frica pedepsei sau din obligaţie, ci dintr-o pornire sinceră a inimii.

„Legea, care este duhovnicească” nu poate fi împlinită decât de un om făcut „duhovnicesc” prin lucrarea de înnoire a Duhului. Acolo unde Duhul Sfânt încă nu a intrat, rămâne în continuare păcatul, rămâne împotrivirea tacită faţă de Lege şi duşmănia faţă de prevederile ei. Aceasta se întâmplă cu toate că, mintal, noi recunoaştem că voia lui Dumnezeu este bună, dreaptă şi sfântă.

Căutaţi să vă familiarizaţi cu felul acesta de gândire al lui Pavel şi veţi ajunge să vă daţi singuri seama că „făcând faptele Legii” şi „împlinirea Legii” sunt două lucruri cât se poate de deosebite. Faptele Legii sunt însumarea a tot ceea ce face cineva din dorinţa sinceră de a respecta perceptele divine prin strădaniile puterilor proprii. Oricât de sincere sunt însă aceste strădanii, ele sunt însoţite mereu de o stare de înverşunare a inimii şi de o constrângere a pornirilor lăuntrice, care fac în ultimă instanţă faptele exterioare tot una cu ipocrizia, golindu-le de orice valoare. Aceasta este cauza care-l face pe Pavel să scrie în Romani 3:20:

„Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui, prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului”.

Cât de caraghioşi sunt unii care-i învaţă pe cei din Biserici „să se pregătească să primească harul făcând faptele necesare”! Cum ar putea un om să se pregătească făcând faptele, atâta timp cât inima i se împotriveşte şi-l umple de fiere amară? Cum s-ar putea ca o astfel de „faptă” făcută din obligaţie sau constrângere a inimii să fie plăcută înaintea lui Dumnezeu?

Pe de altă parte, a împlini Legea înseamnă a face faptele ei din dragoste, cu o inimă voioasă şi binevoitoare, fără a simţi presiunea necesităţii sau apăsarea constrângerii. Această atitudine voioasă şi binevoitoare a inimii este produsul lucrării Duhului Sfânt în lăuntrul celui mântuit:

„…pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat” (5:5).

Dar Duhul Sfânt nu este dat decât „prin”, „în urma” şi „ca rezultat” al credinţei mântuitoare în Domnul Isus Christos. Aceasta este ceea ce spune Pavel în introducerea sa:

„Pavel… pus deoparte să vestească Evanghelia lui Dumnezeu, pe care o făgăduise mai înainte prin proorocii Săi în Sfintele Scripturi.

„Ea priveşte pe Fiul Său, născut din sămânţa lui David, în ce priveşte trupul, iar în ce priveşte duhul sfinţeniei dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea morţilor; adică pe Isus Christos, Domnul nostru, prin care am primit harul…” (Romani 1:1-5).

Schimbarea inimii se face prin lucrarea Duhului, care la rândul Său nu este dat decât ca rezultat al credinţei. Putem spune aşadar fără nici o ezitare că singurele fapte bune sunt cele care sunt o consecinţă a credinţei. Numai „neprihănirea care se capătă prin credinţă” poate împlini Legea, căci numai din meritul câştigat de Christos primim în dar lucrarea Duhului care ne transformă inima făcând-o să-i placă lucrurile cerute de Dumnezeu.

Aceasta este de altfel şi definiţia harului, care nu este un fel de certificat pentru libertatea de a face tot ceea ce ne pofteşte inima păcătoasă. Harul este dorinţa şi puterea pe care ne-o dăruieşte Dumnezeu pentru a-I împlini voia Sa sfântă.

Deosebit de ceilalți apostoli ai Domnului Isus, Pavel este definit ca ,,apostolul Neamurilor“. Este mult mai corect să-l numim însă ,,apostolul Harului“, ca opus al Legii. Urmăriți cu atenție și veți observa că fiecare epistolă scrisă de el se termină cu o încredințare a destinatarilor în grija Harului lui Dumnezeu (Rom. 16:24; 1 Cor. 16:23; 2 Cor. 13:14; Gal. 6:18; Efes. 6:24; Filip. 4:23; Col. 4:18;1 Tes. 5:28; 2 Tesal. 3:18).

Credinţa nu desfiinţează faptele Legii, ci le face accesibile celui mântuit:

„Deci, prin credinţă desfinţăm noi Legea? Nicidecum. Dimpotrivă, noi întărim Legea” (Rom. 3:31).

romansideas

Păcatul

„Păcatul” este un alt termen care trebuie explicat. În Sfânta Scriptură, păcatul nu este numai săvârşirea faptelor care încalcă prevederile Legii, ci denumeşte un întreg complex de sentimente şi atitudini ale inimii care ne îndeamnă să călcăm Legea.

Dumnezeu nu se opreşte la aparenţe, ci pune degetul direct pe rană atunci când „nu se uită la ce izbeşte ochiul, ci priveşte la inimă”. Înainte de a deveni fapte, păcatele noastre erau ascunse în cutele infinit de sensibile ale inimii:

„Dar ce iese din gură, vine din inimă, şi aceea spurcă pe om. Căci din inimă ies gândurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtişagurile, mărturiile mincinoase, hulele. Iată lucrurile care spurcă pe om” (Matei 15:17-20).

Prin urmare, credinţa este singura noastră cale spre neprihănire, căci credinţa ne aduce în inimă lucrarea Duhului Sfânt.

În Ioan 16:8-9, Domnul Isus spune că singurul păcat care nu li se va ierta oamenilor este necredinţa:

„Când va veni El (Duhul Sfânt) va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata.

În ce priveşte păcatul: fiindcă ei nu cred în Mine”.

Cel ce crede are deschisă calea spre neprihănirea pornită dintr-o inimă spălată de sângele Domnului Isus şi înnoită de lucrarea transformatoare a Duhului. Dintr-o astfel de inimă vor curge apoi „râuri de apă vie, cum zice Scriptura” (Ioan 7:38).

Înainte de a exista fapte bune sau rele, există o inimă stăpânită de credinţă sau de necredinţă. Inima firii pământeşti este rădăcina tuturor relelor. Ea este„capul şarpelui” despre care vorbeşte Scriptura şi despre care i-a fost promis lui Adam că va fi zdrobit sub picioarele seminţei lui (Gen 3-15)”.

+++

Scurte studii

Romani 1-8

Romani 1-8 vorbesc despre mântuirea prin har și credință. Finalul din capitolul 8 este apoteotic!

,,Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? După cum este scris:

„Din pricina Ta suntem daţi morţii toată ziua; suntem socotiţi ca nişte oi de tăiat”.

Totuşi în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit. Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare,nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru“ (Rom. 8:35-39).

Evanghelistul D.L. Moody a spus:

,,Prefer să fiu în Romani 8 decât să fiu în grădina Edenului. În Eden există pericolul căderii. Capitolul 8 din Romani însă, începe cu ,,nici o osândire și se încheie cu ,,nici o despărțire“. Nimic și nimeni nu-l mai poate despărți pe cel salvat de Dumnezeul mântuirii lui. Aleluia!

 Capitolul 8 din epistola apostolului Pavel către Romani este lung și dens. El marchează finalul secțiunii despre doctrina mântuirii prin Christos, un veritabil manual de Teologie Sistematică pentru Biserică.

Conținutul capitolului este complex și, pentru unii, complicat. Asemenea unui ghemotoc de fire, el se așează însă ordonat, într-un șir coerent de idei, dacă ști de unde să-l apuci. Totul este să știi de unde să începi … Vă propun să-l apucăm de ultima expresie din versetul 28, adesea neglijată, când nu este omisă de-a dreptul:

,,De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său“ (Rom. 8:28).

Care este acest plan despre care amintește Pavel?

Este planul de a înlocui omenirea și lumea născută la facerea lui Adam de o altă omenire și o altă lume adusă la ființă prin lucrarea ultimului Adam, Isus Christos.

În rezumat, capitolul 8 din epistola către Romani ne vorbește despre acest ,,plan al Său“, prin care toate lucrurile trebuiesc înnoite. În scopul acesta, ,,toate lucrurile lucrează împreună“, iar ce lucrează ele este ,,spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu“. Ei ,,sunt acum în Christos“, au primit înfierea în familia divină prin Duhul Sfânt, trăiesc mai mult decât biruitori într-o lume robită de păcat și nu mai pot fi despărțiți niciodată de dragostea lui Dumnezeu.

I. Citând din text, putem spune deci că starea de păcat a oamenilor (descrisă în Romani 1:1-3:20) a dus la o cădere și decădere a întregii creații. Întâiul Adam a prăbușit odată cu sine și întâia creație, cea adamică. Al doilea și ultimul Adam, Isus Christos, aduce cu Sine o ,,făptură nouă“, o creație christică:

,,De asemenea, şi firea aşteaptă cu o dorinţă înfocată descoperirea fiilor lui Dumnezeu. Căci firea a fost supusă deşertăciunii – nu de voie, ci din pricina celui ce a supus-o – cu nădejdea însă că şi ea va fi izbăvită din robia stricăciunii, ca să aibă parte de slobozenia slavei copiilor lui Dumnezeu. Dar ştim că, până în ziua de azi, toată firea suspină şi suferă durerile naşterii. Şi nu numai ea, dar şi noi, care avem cele dintâi roade ale Duhului, suspinăm în noi şi aşteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru. Căci în nădejdea aceasta am fost mântuiţi. Dar o nădejde care se vede nu mai este nădejde, pentru că ce se vede se mai poate nădăjdui? Pe când, dacă nădăjduim ce nu vedem, aşteptăm cu răbdare“ (Rom. 8:19-25).

II. După păcatul primului Adam a urmat apoi epoca Legii lui Moise, care a scos în evidență păcatul și de care am fost izbăviți nu prin ascultare, ci prin credința în ispășirea și înnoirea (Romani 3:21-5:21) lucrate de Dumnezeu prin Christos:

,,Acum dar nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului. În adevăr, legea Duhului de viaţă în Hristos Isus m-a izbăvit de legea păcatului şi a morţii. Căci – lucru cu neputinţă Legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere – Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimiţând, din pricina păcatului, pe Însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului, pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.
În adevăr, cei ce trăiesc după îndemnurile firii pământeşti umblă după lucrurile firii pământeşti, pe când cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului umblă după lucrurile Duhului. Şi umblarea după lucrurile firii pământeşti este moarte, pe când umblarea după lucrurile Duhului este viaţă şi pace. Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu şi nici nu poate să se supună. Deci cei ce sunt pământeşti nu pot să placă lui Dumnezeu. Voi însă nu mai sunteţi pământeşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi.
Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui. Şi dacă Hristos este în voi, trupul vostru, da, este supus morţii din pricina păcatului, dar duhul vostru este viu din pricina neprihănirii. Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi“ (Romani 8:1-11).

III. Consecința ispășirii și înnoirii prin Christos este că am primit (Romani 6:1-7:25) o viață nouă, superioară celei a  primului Adam, o natură nouă, o nădejde nouă și o relație nouă cu Dumnezeu prin Duhul Sfânt:

,,Aşadar, fraţilor, noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei. Dacă trăiţi după îndemnurile ei, veţi muri, dar, dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi. Căci toţi cei ce sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu. Şi voi n-aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică, ci aţi primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: „Ava!”, adică „Tată!” Însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi, dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună-moştenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El. Eu socotesc că suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită faţă de noi“ (Rom. 8:12-18).

IV. Toate aceste etape ale planului etern, făcut înainte de întemeierea lumii de Dumnezeu, este realizat acum, în timp, prin Isus Christos:

,,De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său. Căci, pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie Cel întâi născut dintre mai mulţi fraţi. Şi pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat, şi pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi, iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit“ (Rom. 8:28-30).

V. Fiind un plan făcut în eternitate, el nu mai poate fi influențat sau invalidat de ceea ce se întâmplă acum în lumea văzută sau nevăzută. Credincioșii în Christos se bucură de siguranța destinului lor veșnic:

,,Deci ce vom zice noi în faţa tuturor acestor lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?
Cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu?
Dumnezeu este Acela care-i socoteşte neprihăniţi!
Cine-i va osândi?
Hristos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi!
Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia?
După cum este scris: „Din pricina Ta suntem daţi morţii toată ziua; suntem socotiţi ca nişte oi de tăiat”. Totuşi în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit. Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nicio altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru“ (Rom. 8:31-39).

Salvarea omenirii prin credința în Christos a fost, este și va fi planul făcut de un Dumnezeu al harului pentru cei care altfel nu s-ar fi putut salva niciodată. Lucrul acesta l-am găsit într-o scris cum nu se poate mai frumos într-o scurtă meditație din seria celor trimise de Bob & Debby Gass și care, paradoxal, mi-a sosit chiar în aceste zile. Încrederea în planul divin infailibil ne poate da convingerea că, într-adevăr, ,,toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce Îl iubesc pe Dumnezeu“ (Rom. 8:28).

„El… face toate după sfatul voiei Sale” (Efeseni 1:11)

Biblia spune: „Domnul… nu lipseşte de nici un bine pe cei ce duc o viaţă fără prihană” (Psalmul 84:11).

Uneori ne rugăm pentru un anumit lucru, crezând că este bun pentru noi. Însă Dumnezeu, care are un plan pentru viața noastră, știe ce „este bun” și ce nu este. Soția lui Billy Graham, Ruth, a spus că dacă Dumnezeu i-ar fi răspuns la toate rugăciunile când era tânără, s-ar fi căsătorit cu omul nepotrivit – de mai multe ori!

Se spune că două lacrimi pluteau pe râul vieții. Una a întrebat-o pe cealaltă: „Tu cine ești?” Aceasta i-a răspuns: „Eu sunt lacrima fetei care a iubit un băiat și l-a pierdut. Dar tu cine ești?” Cea de-a doua lacrimă i-a răspuns: „Eu sunt lacrima fetei care l-a cucerit.”

Așa este în viață, nu-i așa? Noi plângem după lucrurile pe care nu le avem, fără să ne dăm seama că am fi putut plânge de două ori mai mult dacă Dumnezeu ni le-ar fi dat. Expresia „umblare prin credință” înseamnă să crezi că planul lui Dumnezeu este desăvârșit și că ți se va revela pe măsură ce ai nevoie să-l cunoști.

Pavel a spus: „M-am deprins să fiu mulţumit cu starea în care mă găsesc” (Filipeni 4:11).

În mod clar, această mulțumire nu a venit din lucrurile înconjurătoare, întru-cât și-a petrecut în temniță mulți ani din cei în care a fost angrenat în lucrare. Așadar, de unde a venit mulțumirea sa? Din cunoașterea faptului că Dumnezeu „face toate după sfatul voiei Sale.” Să însemne asta că Pavel a înțeles fiecare amănunt din planul lui Dumnezeu? Nu, însă atunci când nu a înțeles planul, el s-a încrezut în Cel ce a făcut planul! Iată izvorul păcii, bucuriei și mulțumirii lui Pavel. Același lucru este valabil și pentru tine!

SCHIŢA CĂRŢII

EPISTOLA CĂTRE ROMANI – „Neprihănirea dată-n dar”

INTRODUCERE (1:1-17)

1. Neprihănirea lui Dumnezeu este ceea ce ne trebuie 

1:18-1:32 – Omenirea L-a părăsit pe Dumnezeu şi a pierdut neprihănirea.
2:1-2:16 – Neamurile, fără Lege, sunt vinovate.
2:17-3:8 – Iudeii, sub Lege, sunt şi ei vinovaţi.
3:9-3:20 – Rezultatul: Vinovăţia întregii omeniri.

2. Neprihănirea lui Dumnezeu ne este dăruită 

3:21 – Nu prin ţinerea Legii.
3:22, 23 – Prin credinţă (calea).
3:24 – Din harul divin acordat (izvorul).
3:24, 25 –  În urma morţii lui Christos (prilejul).
3:26-31 – Fără plată pentru neamuri, ca şi pentru evrei (scopul).
4:1-25 – Exemplificată în Avraam şi în David (exemplele).
5:1-11 – Are ca urmare mari binecuvântări (rezultatul).
5:12-21 – Rezumatul: Mântuirea este oferită întregii omenirii.

3. Neprihănirea lui Dumnezeu este realizată în noi 

6:1-13 – Noi am murit faţă de păcat şi trăim pentru Dumnezeu.
6:14-7:25 – Noi am murit faţă de Lege şi trăim sub har.
8:1-13 – Noi am murit faţă de fire şi trăim prin Duhul.

4. Neprihănirea lui Dumnezeu ne este asigurată 

8:14-25 – Suntem fii şi ne aşteaptă slava.
8:26-27 – Mijlocirea Duhului
8:28-34 – Scopul etern al Tatălui
8:35-39 – Dragostea statornică a Fiului.

5. Neprihănirea lui Dumnezeu și salvarea evreilor 

Cap.9 – Israelul a fost ales în trecut.
Cap. 10 – Israelul este îndepărtat în prezent.
Cap.11 – Israelul va fi restaurat în viitor.

6. Neprihănirea lui în viața credincioșilor 

Cap.12, 13-  În cadrul activităţilor spirituale, sociale şi cetăţeneşti.
Cap.14-16 – În cadrul părtăşiei şi slujirii noastre creştine.

===

Scurte studii în Romani

Plata fărădelegii – Rom. 1:27

Realități surprinzătoare în expresia: ,,Cei doi se vor face un singur trup“

Ani de zile m-am întrebat ce poate însemna informația din versetul: ,,Nu ştiţi că trupurile voastre sunt mădulare ale lui Hristos? Voi lua eu mădularele lui Hristos şi voi face din ele mădulare ale unei curve? Nicidecum! Nu ştiţi că cine se lipeşte de o curvă este un singur trup cu ea? Căci este zis: „Cei doi se vor face un singur trup” (1 Cor. 6:15-16). Iată că cercetătorii moderni au confirmat realitatea descrisă de Biblie! Mai mult, cred că există ceva care explică și ,,pedeapsa“ pe care o iau ,,automat“ homosexualii când păcătuiesc:,, …au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor.“ (Rom. 1:27).

+++

Femeile absorb celule vii de ADN ale bărbaţilor cu care au întreţinut relaţii sexuale

Oana Bujor |

Corpul femeilor este purtător al ADN-ului viu al tuturor bărbaţilor cu care acestea au întreţinut relaţii sexuale, este concluzia unui studiu realizat de specialişti din cadrul Universităţii din Seattle în colaborare cu Centrul de Cercetare a Cancerului Fred Hutchinson.

Specialiştii au realizat descoperirea din întâmplare, iniţial aceştia dorind să determine dacă femeile purtătoare a unui făt de sex masculin erau mai predispuse la anumite afecţiuni neurologice. Conform YourNewsWire, creierul femeilor este mult mai diferit decât se aşteptau cercetătorii.

În urma studiului a fost descoperit că în creierul femeilor se află un ”microchimerism masculin”, cu alte cuvinte este prezent ADN-ul al altor indivizi care sunt genetic diferiţi de restul celulelor femeii. Conform studiului, ”63% dintre femeile testate deţineau microchimerism masculin în creierul lor. Acesta era prezent în diferite regiuni ale creierului”. Aşadar, 63% dintre femei sunt purtătoare ale celulelor vii de ADN. Specialiştii susţin că ADN-ul masculin din creierul femeilor provine din mai multe surse, de la sarcini, transferate de la un frate mai mare în timpul sarcinii sau din cadrul relaţiilor sexuale.

Având în vedere că primele surse nu se aplică tuturor femeilor, cea mai comună sursă de provenienţă a ADN-ului masculin ar fi relaţiile sexuale, notează studiul. Practic, spermatozoizii sunt o celulă vie, cei care râman îşi găsesc adăpost în corpul femeii. În al doilea caz, cei care ajuns prin intermediul sexului oral în cavitatea bucală ajung să traverseze canalul nazal, urechea internă şi ajung apoi în spatele ochilor. De aici, spermatozoidul ajunge în fluxul sanguin şi apoi în creier şi coloana vertebrală, se mai arată în studiu.

Bebelușul poate semăna cu primul partener sexual al mamei, chiar dacă ea a rămas însărcinată cu alt bărbat! Cum e posibil?

Texte obscure din Biblie conțin adevăruri clare. Au trebuit însă sp treacă secole până când ,,știința“ să le confirme.Un text care mi-a trezit curiozitatea a fost acesta:

,,Nu ştiţi că trupurile voastre sunt mădulare ale lui Hristos? Voi lua eu mădularele lui Hristos şi voi face din ele mădulare ale unei curve? Nicidecum!
Nu ştiţi că cine se lipeşte de o curvă este un singur trup cu ea? Căci este zis: „Cei doi se vor face un singur trup.”  Dar cine se lipeşte de Domnul este un singur duh cu El. Fugiţi de curvie! Orice alt păcat pe care-l face omul este un păcat săvârşit afară din trup, dar cine curveşte păcătuieşte împotriva trupului său.“ – 1 Corinteni 6:15-18

Păcatul nu este doar împotriva lui Dumnezeu, ci și (mai ales) împotriva noastră, a păcătoșilor. Lucrurile pe care ni le-a interzis Dumnezeu nu sunt niciodată spre binele nostru.

Un alt text biblic care ne informează aproximativ despre aceleași lucruri este acesta:

,,Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase, căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor într-una care este împotriva firii; tot astfel, şi bărbaţii au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor.“ (Romani 1:26-27)

Iată un articol preluat din Ampres.ro, care confirmă informațiile din textul Bibliei:

tatălO teorie a doctorilor și cercetătorilor nu a babelor care ghicesc în bobi, ar putea pune pe gânduri multe familii. Telegonia este o teorie demonstrată cu ajutorul geneticii, care susţine că primul partener sexual din viaţa unei femei este, de fapt, tatăl genetic al copiilor sai. De aici, reiese ideea că, indiferent de bărbatul cu care femeia rămâne gravidă, copilul ar putea semăna cu primul ei partener. Mai mult, fiecare partener sexual contribuie la dezvoltarea structurii ADN-ului
copiilor săi.

Telegonia a fost dovedită de biologul şi filosoful francez Felix Le Dantec. Cel mai concludent exemplu este cel al unei iepe care a fost împerecheată cu un mascul zebră. Bineînţeles că nu a rezultat nimic, pentru că genomurile celor două specii sunt incompatibile, dar, mai târziu, când aceeaşi iapă a fost împerecheată cu un cal, spre surprinderea tuturor, mânjii au ieşit vărgaţi! Această întâmplare a fost, de fapt, punctul de pornire al teoriei telegoniei.

Cromozomii au capacitatea de a memora informaţie și pe cale cale ondulatorie, adică prin undele emise de molecule şi de atomi. Cercetările au arătat că spermatozoizii zebrei au rămas o vreme în corpul iepei, apoi s-au ventilat. Rămași sub formă de corpusculi ondulatorii, adică informaţii ce rămân în memoria celulelor, aceştia ies la iveală mai târziu. La fel stau lucrurile şi în genetică umană.

Geneticienii au explicat și cum a fost posibil să vină pe lume un copil negru rezultat dintr-un cuplu de albi. Pentru că primul iubit al mamei fusese un bărbat de culoare, informaţia genetică rămasă intactă a influenţat structura genetică al copilului, chiar dacă acesta a fost conceput cu un bărbat alb. Telegonia este astfel o realitate, chiar dacă acest lucru nu este pe placul tuturor, iar corpul uman se supune unor legi stricte din punct de vedere genetic.

Biologii moderni găsesc o posibilă explicaţie a fenomenului telegoniei prin „allele”, o secvenţă reprezentată de poziţia ocupată de un număr din codul ADN în cromozom. Aceste secvenţe de ADN alcătuiesc codul unei gene, iar un set de „allele” dau genotipul individual. Mai exact, primul bărbat din viaţa unei femei poate avea nişte secvenţe dominante care să se „lipească” de secvenţe din cromozomii femeii, producând un efect întârziat. Coincidență sau nu, „al lele”, cum se pronunţă conform dicţionarului Encarta, posibil de origine protolatina, seamănă mult cu vorba românească străveche „al lelei”, care se referă la un copil cu tată incert.

În concluzie, telegonia caută să demonstreze că păstrarea virginităţii până la căsătorie nu este doar un principiu moral, ci şi unul care ține de genetică. Informaţiile genetice dezordonate, care ajung în corpul viitoarei mame odată cu sperma străină, mai devreme sau mai târziu, determină zestrea genetică a fătului, care se naşte cu o mulţime de afecțiuni. Aceasta este cauza pentru care in ziua de astăzi copiii nu mai sunt la fel de sănătoși ca în trecut, spun cercetătorii care au studiat fenomenal telegoniei.

În prezent, femeile întrețin relații sexuale cu parteneri diferiți până să devină mame, iar informațiile genetice pozitive, dar si negative, rămân în organismul ei, influențând dezvoltarea fătului. Potrivit datelor Ministerul Sănătăţii, în 1999, vârsta medie la care tinerii aveau primul contact sexual a fost de 19 ani şi jumătate, în descreştere faţă de anul 1993, când această vârstă era de 20 de ani şi jumătate. Astăzi, vârsta a scăzut la 17-18 ani. Sursa – doctorulzilei.ro

Pentru o abordare științifică a fenomenului, citiți și:

http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4282758/

+++

Romani 7 – Creștinul izbăvit de Lege

Legea și harul – contradicții?

Legea a fost dată prin Moise; harul și adevărul au venit prin Isus Hristos. – Ioan 1.17Dintr-un anumit punct de vedere, legea și harul sunt la fel, fiindcă ambele ne așază înainte standarde foarte înalte. Din toate celelalte puncte de vedere, ele sunt perfect opuse.Legea lui Moise a fost dată la Muntele Sinai (Exod 19 și 20). Dumnezeu Și-a făcut acolo în mod explicit cunoscut dreptatea și cerințele Sale sfinte. Dacă oamenii ascultau, erau binecuvântați; dacă nu ascultau, erau sub blestemul solemn al legii.

De cealaltă parte, harul înseamnă că toate cerințele drepte și sfinte ale lui Dumnezeu au fost împlinite prin moartea și învierea lui Hristos. Tuturor celor care cred le sunt dăruite iertarea și Duhul Sfânt, astfel ca ei să aibă putere pentru a se conforma standardului care, sub har, nu este altul decât Hristos Însuși.

Esența însăși a legii este deci cerința; esența însăși a harului este înzestrarea. Sub lege, Dumnezeu ne spune: „Dă-Mi! Oferă-Mi dragostea și ascultarea datorate!“. Sub har, El stă cu brațele întinse, spunând: „Primește dragostea și puterea Mea mântuitoare!“.

Legea spune: „Împlinește și vei avea viața!“. Harul spune: „Ai viața, acum împlinește!“.

Credincioșii nu sunt sub lege, ci sub har. În Galateni 4.4,5 găsim cum a avut loc această schimbare de poziție:

„Când a venit împlinirea timpului, Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său, venit din femeie, venit sub lege, ca să-i răscumpere pe cei de sub lege, ca să primim înfierea“.

Schimbarea deci este întemeiată pe acest cuvânt: răscumpărare, iar răscumpărarea a implicat moartea Răscumpărătorului. El a fost făcut blestem pentru noi prin moartea Sa pe cruce (Galateni 3.13), de aceea credinciosul este îndreptățit să se socotească „mort față de lege“ (Romani 7.4).

Legea nu a murit; Domnul Isus a murit sub blestemul ei, iar acum Dumnezeu Își suspendă mânia și proclamă tuturor harul Său. Credinciosul a murit față de lege în Persoana marelui său Reprezentant. Acum el este sub autoritatea unei puteri diferite, iar această putere este într-o Persoană – în Fiul înviat al lui Dumnezeu. – F. B. Hole

+++

Romani 12:1 – O jertfă vie

Context:

După cele 11 capitole de doctrină, urmează câteva de practică, de aplicații ale doctrinelor la viața credincioșilor. Ca un excelent expozitor, apostolul Pavel le așează în cercuri concentrice. Astfel …

12:1-2 – despre problema individului

12:3-21 – despre problema relațiilor din Biserică

13:1-10 – despre relația celor din Biserică cu Statul și societatea din jur

Primul cerc este o aplicație practică la doctrina din Romani 7:14-25, conflictul dintre firea cea nouă și firea pământească. Apostolul Pavel lansează o expresie nouă care surprinde un paradox: fiecare din noi trebuie să aducă ,,o jertfă vie“. Este ca și cum ai spune că ,,plecând, el a rămas cu noi“. Termenii nu se asociază, ci sunt opuși, contradictorii.

De fapt, primul verset din capitolul 12 subliniază câteva lucruri: Mai întâi, apostolul nu poate face din acest paradox o poruncă, ci dă doar un sfat, un îndemn puternic, dar care lasă fiecăruia dreptul să-l asculte sau nu. În al doilea rând, apostolul motivează acest îndemn pe existența harului nemărginit care ne-a fost acordat și despre care a vorbit în primele 11 capitole. În al treilea rând, apostolul prezintă alternativa unei alegeri între trăirile trupului și posibilitatea unei slujiri duhovnicești. Iată cum sună toate aceste trei lucruri așezate împreună:

,,Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească“ (Romani 12:1).

Nu este nici prima dată și nici singura dată când Pavel vorbește despre astfel de lucruri. Conflictul lăuntric dintre pornirile trupului și năzuința Duhului apare și în alte epistole. În Galateni, apostolul ne spune că acest conflict este o realitate generală care-i afectează pe toți creștinii:

,,Zic dar: umblaţi cârmuiţi de Duhul şi nu împliniţi poftele firii pământeşti. Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul, împotriva firii pământeşti; sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi“ (Gal. 5:16-17).

Avem un război civil înăuntrul ființei noastre. Suntem împinși din două părți și avem porniri contradictorii. Vai de cei care nu-și dau seama de aceasta! Trupul nostru mustind a fire pământească nu ne este un aliat, ci un dușman perfid.

Apostolul mărturisește că această realitate îl afectează și pe el însuși. Pavel nu se apucă să ne dea sfaturi înainte de a ne da un exemplu personal. Iată zbuciumul lui și iată hotărârea lui nestrămutată:

,,Eu, deci, alerg, dar nu ca şi cum n-aş şti încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveşte în vânt. Ci mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat“ (1 Corinteni 9:26-27).

Paradoxul din expresia ,,să aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie“ a părut interesant unora, dar el reflectă un pericol teribil. Pavel ne transmite prin acest paradox un avertisment important. El ne spune că, spre deosebire de animalele care odată aduse jertfă, mor și nu ne mai fac probleme, trupurile noastre, deși jertfite prin pocăință, vor continua să trăiască și să ne tulbure!

Trupul dominat de firea pământească ne va fi un dușman toată viața noastră. Împotrivirile lui ne vor sta în drum și în prima zi de după convertire și în ultima zi a vieții de credință.

Nu se poate să aduci Domnului o slujire duhovnicească decât în măsura în care-ți răstignești firea pământească purtându-ți crucea în fiecare zi.

Un om simplu se ruga mereu în adunare: ,,Doamne, fă să țină cuiele!“. Păstorul l-a luat deoparte și l-a întrebat ce vrea să spună cu aceasta. El se gândea că omul nu înțelege ceva din jertfa desăvârșită a lui Christos. Spre surprinderea sa, omul i-a explicat că auzise mai demult un predicator explicând că fiecare creștin trebuie să-și așeze trupul păcătos pe cruce și să nu-i dea voie să se dea jos de acolo. ,,De aceea mă tot rog Domnului să țină cuiele, ca nu cumva trupul ăsta care se tot zbate să reușească să se dea jos și să mă tragă iar spre păcat.“

Erau cuvintele unui om simplu, dar cererea lui ilustra o înțelegere clară a unei situații complexe. Când Domnul Isus ne spune să ne scoatem ochiul și să ne tăiem mâna păcătoasă, metaforele Lui sunt la fel de simple, dar puternice.

În America există o expresie ca un oftat: ,,TGIF!“ (Thanks God is Friday!), ,,Slavă Domnului că e Vineri și am terminat săptămâna de lucru!“ Trupul nostru istovit exaltă! Sâmbătă suntem la fel de vioi ca vițeii scăpați din grajd! Trupul nostru anticipează excursii, distracții și desfătări. Cum se face atunci că același trup care ne-a fugărit sâmbăta este prea obosit duminica să se scoale din pat ca să meargă la casa de rugăciune? Și cum se face că dacă-l târâm totuși până acolo dimineața, câștigând prima repriză a confruntării, ne face praf după amiaza și ne convinge că n-are rost să ne ,,jertfim“ încă o dată? Trupul ne va trage întotdeauna spre viața aceasta și spre plăcerile ei. ,,Să mâncăm și să bem că mâine murim“ este deviza lui. Rămân poezii nerostite, duete necântate, mângăieri neacordate celor în suferință, resurse financiare redirecționate nefericit de la lucrarea Domnului spre haine, podoabe, aparate electronice, lucruri, lucruri și iar lucruri …

Vedeți câtă dreptate are apostolul Pavel? ,,O jertfă duhovnicească“ nu poate fi adusă decât de cei care-și dau Domnului trupurile drept o ,,jertfă vie“. Altfel nu se poate!

Un comportament adecvat nu se dobândește decât printr-o totală schimbare a minții, iar aceasta este cea de a doua preocupare pe care ne-o recomandă apostolul Pavel în acest prim cerc al personalității creștinului. Este o lucrare mare, radicală, o desprindere din presiunea opiniei publice din societate și o ancorare puternică în opinia lui Dumnezeu:

Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită“ (Romani 12:2).

Romani 12:2 – O minte înnoită

21 de îndemnuri valoroase din scrisorile lui Pavel

When we apply these exhortations to our lives we get life-changing results.

8 minute · 

Scrisorile lui Pavel

Scrisorile (epistolele) lui pavel au fost scrise către bisericile cu care el a lucrat atunci când Evanghelia abia începea să se împrăștie în lume. Fiecare îndemn pe care l-a scris i-a fost descoperit de Dumnezeu și de aceea fiecare cuvânt este relevant și aplicabil vieților noastre în timpul nostru. Când practicăm aceste cuvinte, se întâmplă lucruri în viețile noastre. Progresăm în sfințire, roadele Duhului cresc, suntem transformați și primim viață veșnică în interiorul nostru!

Aici am colectat doar câteva dintre cele mai esențiale îndemnuri de-ale lui:

Relația cu ceilalți

Scrisorile lui Pavel sunt pline de sfaturi cu privire la interacțiunea cu oamenii. Ai luat aceste îndemnuri în întregimea lor și le-ai aplicat relațiilor tale? Ai observat cum îți afectează interacțiunea cu ceilalți? Poți mărturisi că relațiile tale devin mai bune și mai bune din cauza îndemnurilor date de Pavel?

„Dragostea să fie fără prefăcătorie. Fie-vă groază de rău, şi lipiţi-vă tare de bine.” Romani 12:9-21.

„Să nu ne mai judecăm, dar, unii pe alţii. Ci mai bine judecaţi să nu faceţi nimic care să fie pentru fratele vostru o piatră de poticnire sau un prilej de păcătuire.” Romani 14:13.

„Orice amărăciune, orice iuţeală, orice mânie, orice strigare, orice clevetire şi orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru. Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos.” Efeseni 4:31-32.

„Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă; ci, în smerenie, fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora.” Filipeni 2:3-4

„Astfel, dar, ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi preaiubiţi, îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă răbdare. Îngăduiţi-vă unii pe alţii, şi dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertaţi-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, aşa iertaţi-vă şi voi. Dar mai presus de toate acestea, îmbrăcaţi-vă cu dragostea, care este legătura desăvârşirii.” Coloseni 3:12-14.

Citește mai mult despre cum poți avea relații bune: Secretul relațiilor fără conflicte

Mort față de păcat și viu pentru Dumnezeu, în Hristos

Te-ai considerat mort față de păcat și viu pentru Dumnezeu, în Hristos? Ai meditat la ce înseamnă de fapt asta? Să-ți sacrifici propria voie, propriile pofte și dorințe ca să obții virtuțile lui hristos este întregul scop al vieții unui ucenic.

„Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de păcat, şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru. Deci păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor şi să nu mai ascultaţi de poftele lui. Să nu mai daţi în stăpânirea păcatului mădularele voastre, ca nişte unelte ale nelegiuirii; ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi; şi daţi lui Dumnezeu mădularele voastre, ca pe nişte unelte ale neprihănirii.” Romani 6:11-13.

„Vă îndemn, dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.” Romani 12:1-2.

„Suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtorare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiţi; prigoniţi, dar nu părăsiţi; trântiţi jos, dar nu omorâţi. Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru. Căci noi, cei vii, totdeauna suntem daţi la moarte din pricina lui Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru muritor. ” 2 Corinteni 4:8-11.

„Cei ce sunt ai lui Hristos Isus şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei. Dacă trăim prin Duhul, să şi umblăm prin Duhul.” Galateni 5:24-25.

„Dacă deci aţi înviat împreună cu Hristos, să umblaţi după lucrurile de sus, unde Hristos şade la dreapta lui Dumnezeu. Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ. Căci voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu.” Coloseni 3:1-3.

Citește mai mult despre ce înseamnă să te consideri mort față de păcat aici: Cum ne putem considera morți față de păcat?

Îndemnuri specifice

Ai lucrat cu aceste lucruri în viața ta? Ai observat cum ea se schimbă datorită lor? Ia câteva dintre aceste îndemnuri din epistolele lui Pavel asupra cărora să te concentrezi în zilele și săptămânile următoare și vezi ce rezultate de transformare îți aduc.

„Să ştiţi: cine seamănă puţin, puţin va secera; iar cine seamănă mult, mult va secera. Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui: nu cu părere de rău sau de silă, căci „pe cine dă cu bucurie îl iubeşte Dumnezeu.” 2 Corinteni 9:6-7.

„Mulţumiţi totdeauna lui Dumnezeu Tatăl, pentru toate lucrurile, în Numele Domnului nostru Isus Hristos.” Efeseni 5:20.

„Faceţi toate lucrurile fără cârtiri şi fără şovăieli, ca să fiţi fără prihană şi curaţi, copii ai lui Dumnezeu, fără vină, în mijlocul unui neam ticălos şi stricat, în care străluciţi ca nişte lumini în lume.” Filipeni 2:14-15.

„Stăruiţi în rugăciune, vegheaţi în ea cu mulţumiri.” Coloseni 4:2.

„Să căutaţi să trăiţi liniştiţi, să vă vedeţi de treburi şi să lucraţi cu mâinile voastre, cum v-am sfătuit.” 1 Tesaloniceni 4:11.

„Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus.” Filipeni 4:6-7.

„Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă, aceea să vă însufleţească. ” Filipeni 4:8.

„…şi dă-te pe tine însuţi pildă de fapte bune, în toate privinţele. Iar în învăţătură, dă dovadă de curăţie, de vrednicie.” Tit 2:7.

Îndemnuri pentru Timotei

Timotei era un tânăr, dar Pavel l-a numit cel mai de încredere conlucrător al lui! Indiferent la ce vârstă ești, dacă urmezi acest îndem vei fi condus de a deveni un conlucrător pentru Evanghelie. Poți fi un exemplu pentru toți cei pe care-i întâlnești în viață!

„Nimeni să nu-ţi dispreţuiască tinereţea; ci fii o pildă pentru credincioşi: în vorbire, în purtare, în dragoste, în credinţă, în curăţie. Până voi veni, ia seama bine la citire, la îndemnare şi la învăţătura pe care o dai altora.” 1 Timotei 4:12-13.

„Fii cu luare aminte asupra ta însuţi şi asupra învăţăturii pe care o dai altora; stăruie în aceste lucruri, căci, dacă vei face aşa, te vei mântui pe tine însuţi şi pe cei ce te ascultă.” 1 Timotei 4:16.

„Iar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri, şi caută neprihănirea, evlavia, credinţa, dragostea, răbdarea, blândeţea. Luptă-te lupta cea bună a credinţei; apucă viaţa veşnică, la care ai fost chemat şi pentru care ai făcut acea frumoasă mărturisire înaintea multor martori.” 1 Timotei 6:11-12.

Când preluăm aceste îndemnuri ale lui Pavel, care sunt dătătoare de viață, vedem că viața trăită ca creștin nu este deloc pasivă! Înseamnă să iei măsuri drastice, cu zel, pentru a împlini aceste îndemnuri. Vedem, de asemenea, că atunci când facem asta, obținem rezultate spectaculare!

O slujbă duhovnicească

”Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.” (Romani 12:1-2)

Copiii lui Dumnezeu sunt chemați să depună mărturia nașterii lor din nou și să fie sarea pământului și lumina lumii. Acesta este statutul pe care Domnul Isus îl stabilește în Predica de pe munte. Iar Apostolul Petru întărește cele de mai sus când spune: ”Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor, pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată.”/2Petru 4:9/. Ce onoare! Dar și ce responsabilitate enormă! Preoți. Oameni chemați să facă slujbă pentru alții. În Legământul harului preoția este transferată asupra tuturor celor ce sunt copii ai lui Dumnezeu. Nu mai există o clasă a preoților, ci o adunare de preoți. Oameni aleși să proclame puterea lui Dumnezeu pentru salvarea celor din întunerec și păcat. Poate că n-ați înțeles bine niciodată această chemare divină. Nimic complicat. Slujba aceasta se face în trei feluri:

1. Cu trupul. Îndemnul Scripturii este simplu și clar: ”… să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. /Rom.12:1/. O slujbă duhovnicească folosind trupul pe care Dumnezeu ni L-a dăruit prin nașterea noastră în această lume. Corpul nostru reprezintă un vehicul destinat să-L onoreze pe Creator. Nu un motiv de destrăbălare și de păcat, ci el este: ”Templul Duhului Sfânt, care locuieşte în voi” iar slujba ce trebuie să o facem este: ”Proslăviţi dar pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.”/1Cor.6:19-20/. Cum se face asta? Simplu: ”Păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor, şi să nu mai ascultaţi de poftele lui.”/Rom.6:12/. Ai auzit de rugăciune și post? Dacă da, atunci este acesta modul tău de viață ca și copil al lui Dumnezeu? Este trupul tău o jertfă plăcută Lui și prin aceasta faci tu o slujbă duhovnicească? Iată cum creionează Apostolul Pavel portretul pocăiților adevărați: ”Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru.”/2Cor.4:10/. În trupul nostru… la modul general. Dar în trupul tău? (la modul personal). E timpul să te oprești și să trăiești în așa fel ca Domnul Isus să ia chip în tine. Altfel… te așteaptă iadul.

2. Cu mintea. În trupul nostru Dumnezeu a pus mintea. Ea reprezintă ”facultatea de a cugeta (medita), înțelege, concepe și judeca” precum și ”judecată sănătoasă, mod just de a raționa, înțelepciune, chibzuință.” (DEX). Ce vrea Dumnezeu să facem cu mintea și cum să o folosim ca să facem o slujbă spirituală? Răspunsul este foarte simplu și foarte clar: ”să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.”/Rom.12:2/. Este vorba aici de o transformare a minții (metanoia/grec/=înnoirea minții) proces care se numește naștere din nou sau – pe românește – pocăință. De-aici pornește totul. Din momentul convertirii, mintea noastră slujește lui Dumnezeu și prin Duhul Sfânt caută să-L cunoască pe El și să împlinească voia Lui 24/7, voie care este ”bună, plăcută și desăvârșită.” Asta presupune citirea Bibliei și cunoașterea Cuvântului Său precum și practicarea lui în viața de fiecare zi. Exact cum spune și mesajul unei cântări: ”Mintea-mi va gândi mereu, /Ne-ncetat la lucrul Tău.” Un pocăit are o singură dorință: ”să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui, şi să mă fac asemenea cu moartea Lui.”/Fil.3:10/. Este adevărat acest mesaj și în viața ta? Nu glumi cu pocăința! S-ar putea să te coste enorm.

3. Cu darurile. Când un om Îl primește pe Domnul Isus ca Mântuitor și Domn și se pocăiește, Duhul Sfânt intră în viața lui. Dar el nu vine cu mâna goală, ci îl echipează pe credincios cu daruri. Dar aceste daruri ca să fie eficiente trebuie puse la lucru ca să producă roada Duhului. /vezi Galateni 5:22-23/. Exact asta vrea să spună Fratele Pavel la Romani 12:6: ”… avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat” și pentru că nu se pune în discuție că nu le avem, trebuie să le identificăm și să ne apucăm de lucru. De la versetul 6 până la finele capitolului 12 există o listă impresionantă de daruri cu care se poate sluji și acoperi nevoile din lucrarea Lui. Necazul este că pocăiții sunt leneși și nu vor să-și cunoască darurile, iar dacă le cunosc nu le pun la lucru. Pedeapsa a fost mare pentru cel care și-a ascuns talantul ce l-a primit de la Stăpânul său. Cum stau lucrurile în dreptul tău? Întreabă-l pe Tata ce dar ți-a dat și recuperează ce-ai pierdut. Timpul este scurt și Domnul poate veni în orice moment. Va trebui să dai socoteală în ziua judecății de timpul tău, de sănătatea și libertatea ta, de casa, mașina, banii, diploma și tot ce El a îngăduit să ai pe acest pământ ca să administrezi și să aduci profit maxim pentru Împărăția Lui! A sosit timpul să te trezești și să te apuci de lucru. Astăzi! Mâine s-ar putea să fie prea târziu. Mă rog să se întâmple asta chiar în timp ce citești aceste rânduri scrise dintr-o inimă sinceră.

RUGĂCIUNE

Îți mulțumim Tată pentru că ai conceput ființa noastră ca să fie pusă în slujba Ta în întregime: duh, suflet și trup. Iartă nerodirea noastră și lucrează în noi pocăință sinceră ca să ne apucăm de lucru. Vei veni curând și dorim sa fim găsiți vrednici în acea zi. Dorim deasemenea ca și mulți nemântuiți din jurul nostru să te cunoască pe Tine. Amin!

Romani 12:1-2 – Care este sensul textului ?

„Vă îndemn deci pe voi fraţilor, prin îndurările lui Dumnezeu, să prezentaţi corpurile voastre: sacrificiu viu, sfânt, bine-plăcut lui Dumnezeu; el este serviciul sacru al vostru: raţional. Să nu vă conformaţi epocii aceasta; ci, transformaţi-vă prin înoirea minţii voastre, pentru ca voi să deosebiţi care este voinţa lui Dumnezeu cea bună, şi bine-plăcută şi perfectă” – Romani 12:1-2, SCC.

Apostolul Pavel inspirat de Spiritul Adevărului, îi îndemnă pe creştinii din Roma, şi prin extensie pe toţi creştinii (2Timotei 3:16-17), ca ei prin îndurările Tatălui ceresc, să prezinte corpurile lor ca un scrificiu viu, sfânt bine plăcut Lui. La ce s-a referit el aici?

În primul rând, ca să ajungem la nivelul de a deveni un corp sacrificat pe altarul cerului, este nevoie de îndurarea lui Dumnezeu! De multe ori vom greşi şi nu vom atinge ţinta care este: voia lui Dumnezeu; „cea bună, şi bine-plăcută şi perfectă”.

Perseverând prin îndurarea Lui, ajungem la nivelul perfecţiunii, şi apoi de a ne prezenta coprurile noastre ca un sacrificiu viu, sfânt bine plăcut: Tatălui! Aceasta însemnă că jertfa noastră nu va consta din trupuri moarte pe un altar, ci coprurile noastre vor fi vii, dar fără păcat! Fiind fără cusur (comp. cu Levitic 1:3), fără carne (firea păcătoasă), sfinte, bine plăcute lui Dumnezeu.

Cum vom realiza aceasta?

Folosindu-ne de minte, de raţiune, în greacă: „logikos”, care însemnă: logic, raţional, intelectual. Acest serviciu sacru raţional îl putem face prin faptul că ascultăm de îndemnul din v. 2: „Să nu vă conformaţi epocii aceasta; ci, transformaţi-vă prin înoirea minţii voastre, pentru ca voi să deosebiţi care este voinţa Zeului cea bună, şi bine-plăcută şi perfectă”.

Având o minte înoită, şi viaţa noastră se transformă într-un sacrificiu viu, plăcut lui Dumnezeu, deorece prin înnoirea minţi primim puterea (discernământul) să deosebim voinţa bună, plăcută şi perfectă de îngăduinţă, sau păcat!

Sacrificiul viu sau jertfa vie a trupului nostru se dă DUPĂ ce noi ne-am însuşit mintea lui Cristos (1Corinteni 2:16) şi ne-am curaţat de modul de gândi şi trăi după epoca (veacul) aceasta. Atunci puteam aduce Tatălui un serviciu sacru raţional!!! În greacă pentru serviciu sacru este: „latreia”, care însemnă: serviciu sacru, serviciu divin.

Doar răstignind carnea (firea) păcătoasă (Romani 6:6) puteţi: să prezentaţi corpurile voastre: sacrificiu viu, sfânt, bine-plăcut lui Dumnezeu”.

Cernut ca grâul (Să învăţ cine sunt eu)

de J.N. Darby

Cât de bine şi de preţios este că Îl avem pe Domnul pentru a privi la El oricând; căci dacă ochii noştri ar trebui să fie aţintiţi asupra noastră, nu numai că nu am avansa deloc, dar am fi cu totul descurajaţi la gîndul răului care locuieşte în noi. Noi ca oameni ne limităm la ideea despre rău, şi astfel singuri ne privăm de puterea care-l poate birui.

Natura cărnii şi orbirea inimii omeneşti sunt demne de remarcat. Ce lucruri nebuneşti se interpun între noi şi Dumnezeu, pentru a ascunde de ochii noştri ceea ce ar trebui să vedem! De asemenea, cât de ciudat este să vezi cum gândurile inimii fireşti îşi urmează cursul natural (chiar când Domnul este aproape de noi), şi ne lipsesc de conştienţa celor mai izbitoare lucruri, care au un efect ce se face simţit în jurul nostru! Vedem acest aspect prezentat în pasajul dinaintea noastră.

Domnul Isus era gata să împlinească acea lucrare care nu poate fi comparată cu alta; El urma să sufere sub mânia lui Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi Se afla astfel în împrejurări care ar fi trebuit să atingă inimile ucenicilor Săi. Tocmai vorbise, folosind cele mai mişcătoare cuvinte, de Paştile pe care dorise să le mănânce încă o dată cu ei înainte de a suferi. Le spusese, de asemenea, că unul din ei avea să-L trădeze. Toate acestea ar fi trebuit să le ocupe mintea şi să le umple inima. Dar ei? Ei se certau ca să ştie care dintre ei avea să fie socotit ca cel mai mare.

Pentru noi cortina este dată la o parte; şi când citim acest pasaj ne este greu să înţelegem cum puteau ei să fie preocupaţi cu astfel de lucruri; însă noi ştim ce urma să aibă loc. Cât de multe lucruri au putere să ne întoarcă chiar pe noi, care avem mai multă lumină decât aveau ei atunci, de la gândul care umplea inima Domnului Isus! Astfel se prezintă inima omului în prezenţa celor mai serioase şi solemne lucruri. Moartea Domnului ar trebui să exercite aceeaşi influenţă asupra inimilor noastre ca cea pe care trebuia să o exercite asupra inimilor ucenicilor; ea trebuie să fie scumpă pentru noi.

Domnul este cu noi atunci când suntem strânşi împreună pentru Numele Lui; şi totuşi cunoaştem bine gândurile care ne străbat mintea şi inima în astfel de momente. Aici vedem acelaşi lucru, însă în împrejurări menite a atinge inima în cel mai înalt grad. Isus spune ucenicilor că sângele Său urma să fie vărsat pentru ei, că “mâna vânzătorului Meu este cu Mine la masa aceasta,…dar vai de omul acela prin care este vândut Fiul Omului” (Luca 22:21-22); iar ucenicii se întreabă între ei care era acela care avea să facă acest lucru. Ai putea presupune că nu se gândesc la altceva decât la moartea Învăţătorului lor; dar nu! “A fost o ceartă între ei, ca să ştie care dintre ei avea să fie socotit cel mai mare” (Luca 22:24). Ce contrast! Dar, din nefericire, dacă ne cercetăm propriile inimi vom descoperi aceste două lucruri care în general stau împreună, anume, simţăminte reale care dau mărturie despre dragostea noastră pentru Domnul, dar şi, probabil în aceeaşi jumătate de oră, gânduri care sunt la fel de nevrednice ca cearta dintre ucenici. Aşa ceva demonstrează nebunia şi deşertăciunea inimii omului; el nu este decât ca puţinul praf de pe o balanţă.

Domnul, mereu plin de delicateţe şi de smerenie, Se uită pe Sine, în grija Lui pentru ucenici, şi le spune: “cel mai mare dintre voi să fie ca cel mai tânăr; şi cel care cârmuieşte, ca cel care serveşte” (Luca 22:26). El ştie cum să-i înveţe, prin propriul exemplu, ce înseamnă dragostea lui Dumnezeu. Şi în acelaşi timp le arată harul care este în El, precum şi toată credincioşia pentru care Îi erau îndatoraţi. Este ca şi cum le-ar fi zis: “Nu este nevoie să vă înălţaţi voi înşivă. Tatăl Meu vă va înălţa”. “Voi sunteţi aceia care aţi rămas necontenit cu Mine în încercările Mele. De aceea vă pregătesc o împărăţie, după cum Tatăl Meu Mi-a pregătit-o Mie, ca să mâncaţi şi să beţi la masa Mea, în împărăţia Mea, şi să staţi pe scaune de domnie, judecând pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel” (Luca 22:28-30).

În loc să fie iritat de comportamentul nesăbuit al ucenicilor Săi, El le arată că, dacă nu există deloc har în oameni, există totuşi într-un Om, anume în El Însuşi. Acest har este perfect în Isus, şi El îi aduce pe ucenicii Săi în el, oricare ar fi purtarea lor faţă de El. Domnul îi întemeiază adânc în principiul harului, în locul celui al cărnii care tocmai se manifestase între ei, spunându-le: “Eu sunt numai har cu privire la voi, şi vă încredinţez împărăţia”.

Noi suntem sub har, a cărui voce se face mereu auzită. Harul ne asigură că, în ciuda slăbiciunilor noastre, noi am rămas împreună cu Isus şi că El ne dă împărăţia Sa aşa cum Tatăl I-a dat-o Lui. Totuşi, sufletul care urmează să aibă parte de aceste lucruri trebuie exersat. Este nevoie ca firea păcătoasă să ne fie descoperită în grozăvia ei, ca astfel să înţelegem de ce este nevoie de încercările prin care trecem. Însă Isus ne face capabili să mergem înainte, fiindcă Îi aparţinem Lui. Dacă El spune ucenicilor: “Vă pregătesc o împărăţie…să staţi pe scaune de domnie”, etc., tot El are grijă să le arate şi ce înseamnă carnea.

“Simon, Simon, iată, Satan a cerut să vă cearnă ca pe grâu. Dar Eu M-am rugat pentru tine ca să nu ţi se micşoreze credinţa” (Luca 22:31-32). El nu spune: “Nu vei fi ispitit; îl voi împiedica pe Satan să te cearnă”. Nu, El n-a spus şi nici n-a făcut asta. Vedem aici că Dumnezeu adesea îi lasă pe copiii Săi în prezenţa vrăjmaşului lor, pe care încă nu-l nimiceşte; însă, chiar în timp ce ei se află acolo, El veghează asupra lor, aşa cum vedem în Apocalipsa 2:10: “Diavolul va arunca în închisoare pe unii dintre voi, ca să fiţi încercaţi. Fii credincios până la moarte şi-ţi voi da cununa vieţii”.

Petru ar fi putut spune Domnului: “Tu poţi să împiedici să fiu cernut”, aşa cum Marta şi Maria au crezut că Isus ar fi putut împiedica moartea lui Lazăr. Într-adevăr, Cel ce poate da cununa vieţii ne poate feri de necaz, însă nu face asta, pentru ca noi să fim încercaţi. Satan a dorit să-l cearnă pe Iov ca pe grâu, iar Dumnezeu i-a îngăduit; şi acelaşi lucru se întâmplă şi cu noi. Adesea spunem în sinea noastră: “De ce a procedat El aşa cum mine? De ce m-a pus într-un astfel de cuptor?”. Satan este cel care a dorit asta, iar Dumnezeu i-a îngăduit. Se întâmplă adeseori lucruri pe care nu le putem înţelege; ele au scopul de a ne arăta ce înseamnă carnea.

Când Dumnezeu urmează să folosească un creştin în lucrarea Sa, El îl ia pe acela care a mers cel mai departe pe drumul încercării. Prin urmare, este spus: “Satan a cerut să vă cearnă ca pe grâu”. Pericolul este prezentat tuturor, însă El adaugă, adresându-se lui Petru: “M-am rugat pentru tine”, pentru tine în mod special. Astfel că Domnul îl deosebeşte de ceilalţi din pricină că Petru luase o poziţie mai proeminentă decât de ei, fiind astfel mai expus, măcar că toţi au fost cernuţi la moartea lui Isus.

Domnul spune apoi către Petru: “După ce te vei întoarce, să întăreşti pe fraţii tăi” (Luca 22:32). Nici un ucenic nu avea să fie cruţat de cernere, însă Petru urma să fie cel mai sever încercat şi, în consecinţă, cel mai potrivit pentru a-şi întări apoi fraţii. În ciuda tuturor acestor lucruri, Petru este plin de încredere în el însuşi. “Sunt gata să merg cu Tine chiar şi în închisoare şi la moarte” (Luca 22:33). Însă Isus răspunde: “Nu va cânta astăzi cocoşul până te vei lepăda de trei ori că nu Mă cunoşti” (Luca 22:34).

Firea care acţiona în Petru n-a avut putere să-l ducă decât până la momentul încercării, iar acolo a cedat. Petru s-a lepădat de Domnul chiar în prezenţa Lui. El ar fi putut să-L vadă pe Mântuitorul său dacă inima nu i s-ar fi întors de la El. Isus privea la Petru, şi totuşi acesta s-a lepădat de El în faţa slujnicei, spunând: “Nu-L cunosc!” (Luca 22:57). Fusese avertizat, iar Domnul n-a îngăduit să fie susţinut de puterea divină în acel moment, fiindcă Petru avea nevoie să înveţe prin experienţă ce era el în sine însuşi.

Dacă observăm tot ceea ce a făcut Hristos, vom vedea cum a vegheat El asupra ucenicului Său în tot acest timp. Harul Lui i-a ieşit în întâmpinare, ca să zicem aşa, şi a avut grijă de el de-a lungul întregii încercări. Primul lucru pe care Isus îl spune lui Petru este că S-a rugat pentru el. Nu pocăinţa lui Petru a dus la mijlocirea lui Isus, ci mijlocirea lui Isus a produs pocăinţa lui Petru. “M-am rugat pentru tine” şi “Domnul S-a întors şi a privit la Petru”. În ce-l priveşte pe Iuda, el s-a lepădat de Domnul; şi, când conştiinţa i-a fost trezită, s-a sinucis. De îndată ce a înfăptuit nelegiuirea, toată îndrăzneala i-a pierit şi s-a dus şi s-a spânzurat. Însă, aici, efectul rugăciunii lui Isus a fost păstrarea credinţei în adâncul inimii lui Petru, aşa încât, atunci când a privit la el, Petru a fost zdrobit.

Prin urmare, primul lucru de remarcat este că Domnul Se rugase pentru Petru, iar al doilea, că El întotdeauna l-a avut în gând pe ucenicul Său, aşa că, imediat după ce a cântat cocoşul, Isus S-a uitat la el, iar Petru a plâns cu amar. Astfel lucrează Domnul în ce ne priveşte; Se roagă pentru noi şi îngăduie să intrăm în ispită. El ne îndeamnă, într-adevăr, să ne rugăm ca să nu intrăm în ea, însă Dumnezeu îngăduie să ajungem acolo fiindcă vede sfârşitul care va urma. Dacă Petru ar fi fost conştient de propria-i slăbiciune, n-ar fi îndrăznit să intre la marele preot. Această încercare a fost consecinţa firească a ceea ce era el în carne; însă a fost scopul lui Dumnezeu ca să-l folosească şi chiar să-l pună într-o poziţie proeminentă în lucrarea Sa. Cauza căderii lui a fost încrederea în sine; carnea a fost la lucru acolo.

Dumnezeu a întors toate spre binele lui, iar Petru a văzut care era puterea cernerii lui Satan. Ceilalţi ucenici, neavând aceeaşi putere firească, au fugit imediat. Ei nu posedau atât de multă încredere în ei înşişi ca Petru; iar Dumnezeu l-a lăsat să se lupte cu Satan, şi Isus S-a rugat pentru el ca, în ciuda căderii sale, credinţa lui să nu cedeze. În momentul în care Petru a căzut, ochii Domnului s-au aţintit asupra lui. Acea privire nu i-a oferit pace, ci l-a făcut să i se umple faţa de ruşine. Petru a plâns, a ieşit afară, şi totul s-a terminat. De-acum învăţase cine era el. Căderea avusese loc, păcatul fusese comis, şi nu putea fi desfiinţat. Putea fi iertat, însă niciodată şters ca şi cum nu s-ar fi întâmplat. Petru nu mai putea uita că-L trădase pe Domnul, însă Isus S-a folosit de căderea lui pentru a-l vindeca de infatuarea care-l caracteriza.

La fel se întâmplă şi cu noi. Adesea comitem greşeli care sunt ireparabile, din prea multă încredere în carne. Iar când nu mai există posibilitatea de a-ţi repara greşelile, ce e de făcut? Singura resursă este să te abandonezi harului lui Dumnezeu. Când carnea este prea puternică, Dumnezeu adesea îngăduie să cădem, fiindcă nu ne aflăm în acea stare scumpă de dependenţă care ne-ar fi ţinut la adăpost. Iacov îl jignise prea adânc pe Esau ca să nu se teamă de mânia lui; totuşi Dumnezeu nu l-a lăsat pe Iacov în mâinile acestuia, ci i-a dat credinţă îndeajuns care să-l poarte prin încercare. Dumnezeu S-a luptat cu Iacov şi acesta din urmă a biruit, însă a simţit cu siguranţă în inima lui ce înseamnă să ai de a face cu răul. Dumnezeu n-a îngăduit ca el să cadă pradă urii lui Esau, iar la sfârşitul vieţii Iacov a putut spune (Geneza 48:15,16): “Dumnezeul care m-a păstorit de când m-am născut până în ziua aceasta, Îngerul care m-a răscumpărat din orice rău”, etc.

Când Dumnezeu încearcă inima în felul acesta, El o lasă câteodată în mâinile lui Satan, însă niciodată nu lasă conştiinţa copiilor Săi în mâinile vrăjmaşului. Conştiinţa lui Iuda a fost în mâinile lui Satan şi, în consecinţă, el a căzut în disperare. Inima lui Petru a fost în mâinile Celui Rău pentru un timp, însă conştiinţa lui niciodată. Prin urmare, în loc de disperare, ca în cazul lui Iuda, dragostea lui Isus, exprimată printr-o privire, a avut putere să-i atingă inima.

Harul acţionează direct în inimă şi o face conştientă de păcat; însă, în acelaşi timp, dragostea lui Hristos atinge conştiinţa, adâncind simţământul păcatului. Iar dacă acest simţământ este adânc, este fiindcă şi cel al dragostei lui Hristos este adânc. Deşi iertarea lui Petru a fost perfectă, el n-a putut uita niciodată păcatul său. Nu numai că a fost iertat pe deplin, însă conştiinţa lui se afla în mâna Domnului atunci când Duhul Sfânt i-a descoperit plinătatea inimii lui Hristos faţă de el. Conştiinţa lui a fost atât de complet curăţită încât a putut să-i acuze pe iudei de chiar păcatul pe care el însuşi îl comisese în împrejurările cele mai solemne. “V-aţi lepădat de Cel Sfânt şi Drept” (Fapte 3:14), au fost cuvintele lui. Sângele lui Hristos îi curăţise pe deplin conştiinţa, însă dacă se punea problema puterii sale în carne, tot ceea putea să spună despre el era: “M-am lepădat de Domnul, şi dacă n-ar fi doar pentru harul Lui, nu mi-aş putea deschide gura”.

Isus nu i-a reproşat niciodată lui Petru păcatul pe care-l făcuse în întâlnirile pe care le-a avut cu el după aceea. N-a existat niciodată întrebarea: “De ce te-ai lepădat de Mine?”. Nu; El nu-i reaminteşte de căderea sa, ci din contră, acţionează după acea expresie de dragoste a Duhului Sfânt: “Nu-mi voi mai aduce aminte de păcatele lor” (Evrei 8:12). Isus dăduse totul uitării. Însă exista un lucru pe care trebuia să i-l arate lui Petru: era rădăcina păcatului comis, punctul unde falimentase. Ispita lui Satan, combinată cu lipsa de dragoste a lui Petru, constituiseră cauza căderii sale şi îi distruseseră încrederea. Dar acum, conştiinţa fiindu-i atinsă, era nevoie ca să-i fie formată înţelegerea spirituală. Petru se lăudase că avea mai multă dragoste pentru Isus decât ceilalţi, şi a căzut mai adânc decât ei toţi.

Isus l-a întrebat: “Mă iubeşti tu mai mult decât aceştia?” (Ioan 21:15). Unde este acum încrederea în sine a lui Petru? Isus repetă de trei ori: “Mă iubeşti tu?”, însă nu aminteşte nimic despre ce se petrecuse. Răspunsul lui Petru este: “Tu toate le ştii: ştii că Te iubesc!”. El apelează la Isus şi la cunoştinţa Lui divină. “Tu ştii că Te iubesc”. Iată ce a făcut Domnul Isus pentru Petru, şi asta după căderea lui.

Isus îi prevestise căderea, iar aici El îl întreabă: “Mă iubeşti tu mai mult decât aceştia?”. Petru nu poate spune nimic, decât că a priceput cât este de slab şi că L-a iubit pe Domnul mai puţin decât ceilalţi ucenici. Relaţia dintre Isus şi Petru este formată toată din har; el nu avea altă resursă decât să se încreadă în Isus, iar acum putea fi un martor pentru El; simţise puterea unei priviri a Domnului.

Petru pare să spună: “Mă încred în Tine; Tu ştii cum m-am lepădat de Tine. Fă cu mine ceea ce crezi de cuviinţă”. Apoi Îl vedem pe Isus întărind inima ucenicului Său, ca nu cumva Satan să-i fure încrederea, şi cu alte cuvinte îi spune: “După ce te vei întoarce, să întăreşti pe fraţii tăi!”. Ce-l făcea în stare pe Petru să-şi întărească fraţii? Lepădarea sa de Domnul îl învăţase aşa de bine ce înseamnă carnea, încât nu mai voia să se sprijine pe vreun lucru; ştia că nu poate face altceva decât să se încreadă în Dumnezeu. Oricare ar fi fost incapacitatea sa de a se împotrivi lui Satan, el putea apela la harul Aceluia care cunoaşte toate lucrurile. Cunoaşterea faptului că se putea încrede în Isus era ceea ce-l făcea puternic. Numai după ce l-a conştientizat de totala neputinţă a cărnii, Domnul îi încredinţează oile Sale: “Paşte mieluşeii Mei” – şi doar acum era Petru în stare să-şi întărească fraţii.

Carnea posedă o anumită încredere în ea însăşi, şi aceasta este adesea capcana în care noi cădem. Este prin urmare necesar ca să ne cunoaştem pe noi înşine prin intermediul conflictului cu Satan. Fiecare creştin trebuie să înveţe ce este el, cu ajutorul împrejurărilor prin care trece. Dumnezeu ne lasă în ele ca să fim cernuţi de Satan, ca astfel să ne cunoaştem inima. Dacă am avea destulă umilinţă şi credincioşie încât să spunem: “Nu pot să fac nimic fără Tine”, Dumnezeu nu ne-ar face parte de o astfel de experienţă dureroasă a slăbiciunii noastre. Când suntem cu adevărat slabi, Dumnezeu nu ne părăseşte; însă, dacă nu suntem conştienţi de slăbiciunile noastre, trebuie să le cunoaştem prin experienţă.

Dacă un creştin nu umblă cu simţământul constant al slăbiciunii sale, Dumnezeu îl lasă în prezenţa lui Satan, ca să înveţe acolo acest lucru. Tot atunci se întâmplă ca el să comită greşeli adesea ireparabile; şi aceasta este partea cea mai dureroasă a lucrurilor.

Iacov a şchiopătat toată viaţa. De ce? Din pricină că şchiopătase, din punct de vedere moral, timp de douăzeci şi unu de ani. El s-a luptat cu putere, totuşi ar fi trebuit să fie conştient de cât de slab era în carne, măcar că Dumnezeu nu l-a lăsat să se lupte cu Esau. Nu trebuie să ne surprindă niciodată că Domnul ne lasă pradă dificultăţilor. Asta se întâmplă din pricină că există ceva în noi care trebuie să fie zdrobit şi de care trebuie să devenim conştienţi; însă harul este întotdeauna în spatele acestor lucruri. Hristos este numai har, şi dacă El ne lasă câteodată să ne cunoaştem slăbiciunea, totuşi El este har, har desăvârşit faţă de noi.

Nu atunci când Petru şi-a întors ochii către Domnul S-a arătat Acesta către el; în ce priveşte comuniunea, într-adevăr, aşa stau lucrurile, însă Isus îi spusese înainte de cădere: “M-am rugat pentru tine”, fiindcă întotdeauna harul este acela care ne-o ia înainte şi lucrează. Isus vede ceea ce Satan doreşte şi ne lasă pradă acestei dorinţe, însă are grijă ca să fim păstraţi. Nu când Petru a privit la Isus, ci când Isus a privit la Petru, acesta din urmă a plâns cu amar. Dragostea lui Hristos întotdeauna merge în întâmpinarea celor ai Săi; ne însoţeşte, ne-o ia înainte în dificultăţi şi ne poartă peste toate obstacolele. În timp ce ne lasă în mâinile lui Satan, ca să învăţăm în mod experimental ceea ce suntem, dragostea este întotdeauna aproape de noi şi ştie cum să ne păzească de răutăţile vrăjmaşului. Aici vedem bunătatea desăvârşită şi harul Aceluia care ne iubeşte nu numai atunci când inima ne este întoarsă către El, şi care Se adaptează fiecărei greşeli din caracterul nostru, ca să putem fi din belşug şi complet binecuvântaţi potrivit planurilor lui Dumnezeu.

Toate aceste lucruri ar trebui să ne înveţe să ne smerim sub mâna puternică a lui Dumnezeu, ca El să ne înalţe la timpul potrivit. Când mă simt dărâmat şi întristat gândindu-mă la mine însumi după o cădere, nu trebuie să încep să caut mângâiere, oricât de natural ar fi aşa ceva; nu, nu asta trebuie să caut, ci mai degrabă, şi mai înainte de toate, pe Hristos care este acolo în acea împrejurare. Trebuie să învăţ lecţia pe care Dumnezeu a stabilit-o pentru mine.

Dacă, în mijlocul împrejurărilor dureroase, spui că nu le poţi înţelege scopul, Dumnezeu ştie care este acest scop şi te lasă ca să fii cernut, pentru a te aduce astfel la o mai adâncă cunoaştere a Lui şi a ta. El doreşte să-ţi arate tot ceea ce El Însuşi a văzut în tine, aşa că nu trebuie să ne dăm înapoi de la această cernere, ci mai degrabă să căutăm să ne însuşim lecţia preţioasă pe care Domnul ne-o oferă prin ea. Astfel vom obţine o mult mai profundă cunoaştere a ceea ce înseamnă El pentru noi.

Trebuie să învăţăm să cedăm sub mâna Lui tare, până când El ne va înălţa. Dumnezeu să ne dea har să-L cunoaştem pe El! Dacă ar trebui să cunoaştem doar ceea ce suntem noi, am fi dărâmaţi şi ne-am scufunda în disperare. Însă, oferindu-ne o cunoaştere a ceea ce suntem şi în acelaşi timp a harului Său, scopul Lui este de a ne conduce la un final binecuvântat.

Atunci putem spune: “Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele şi voi locui în casa Domnului zile îndelungate” (Psalmi 23:6).

Rugăciunea centrată pe Dumneze

scris de:   Zac Poonen

Introducere

Există două elemente esențiale pentru rugăciunea eficientă.

Primul este că trebuie să avem o ÎNCĂRCARE dată de Dumnezeu. Rugăciunea este ca un cerc care începe cu Dumnezeu și se termină cu Dumnezeu. Prima jumătate a cercului este că Dumnezeu ne dă o povară în inimile noastre prin Duhul Sfânt. A doua jumătate a cercului este să-i spunem înapoi Tatălui nostru rugăciunea inspirată de Dumnezeu. În acest fel ajungem la cerc complet. Acesta este sensul expresiei „a te ruga în Duh”.

Al doilea element esențial este CREDINȚA. Dumnezeu se așteaptă ca noi să avem încredere în el. Îl dezonorăm prin necredință – pentru că necredința înseamnă că Dumnezeu este mai puțin preocupat de noi decât părinții pământești despre copiii lor.

Rugăciunea nu este cu adevărat rugăciune în ochii lui Dumnezeu, dacă cererile noastre sunt făcute doar în mintea noastră sau în limba noastră. Doar atunci când sunt cele mai profunde dorințe ale inimii noastre, ele devin o adevărată rugăciune.

Rugăciunea este în esență o chestiune de viață. Iar eficacitatea rugăciunilor noastre va depinde de dreptatea vieții noastre. Adevărata dreptate face o persoană centrată pe Dumnezeu. Acest lucru înseamnă că el începe să „privească lucrurile din punctul de vedere al lui Dumnezeu“ ( Col 1: 9; vag tradus) , el nu mai arată la oameni sau lucruri sau circumstanțe dintr – un punct de vedere uman. (2 Corinteni 5:16.). Toate lucrurile în jurul lui poate rămâne neschimbat, dar omul centrat pe Dumnezeu a fost mutat în regiunile cerești și acum privește pe toți oamenii și toate lucrurile în felul în care Dumnezeu îi vede.

Numai o astfel de persoană se poate ruga după inima lui Dumnezeu.

Rugăciunea ar trebui să fie pentru spiritul nostru ceea ce este respirația pentru corpul nostru. Respirația este o activitate fără efort în care suntem implicați tot timpul. Nu avem nevoie de cărți care să ne învețe să respirăm! Într-adevăr, dacă respirația devine dificilă pentru noi, este un semn al unei boli!

Asta nu înseamnă că rugăciunea nu este o muncă grea. Isus s-a rugat „cu strigăte puternice și cu lacrimi” (Evrei 5: 7). Apostolii „s-au luptat cu seriozitate în rugăciunile lor” (Col 4:12). Toți creștinii serioși se vor simți la fel în ceea ce privește rugăciunea, pentru că „trebuie să ne luptăm cu duhurile rele de sub cer” (Efeseni 6:12 ). Dar când rugăciunea devine un ritual monoton, este un semn sigur că pacientul este ” astm spiritual „.

Astfel de creștini sunt bolnavi și trebuie să-și dea seama. Pentru a fi vindecați, nu mai au nevoie să învețe cum să se roage, ci să învețe cum să își alinieze prioritățile în viață.

Despre asta este vorba despre această carte.

Dacă suntem centrați în Dumnezeu și prioritățile noastre sunt corecte, vom fi vindecați de acest „astm”. Rugăciunea va fi în continuare amestecată cu țipete puternice și lacrimi, și va fi osteneală și luptă, dar nu va mai fi un ritual. Va fi o plăcere și o bucurie.

Dacă doriți o viață ca aceasta, citiți mai departe …


Cum să nu te rogi

„Și când te rogi, nu ar trebui să fii ca ipocriții cărora le place să stea în sinagogi și la colțurile străzii și să se roage pentru ca oamenii să-i vadă. Adevărat vă spun că au avut deja salariile lor. Dar când te rogi, intră în cămăruța ta și închide ușa și roagă-te Tatălui tău, care este în taină; iar Tatăl tău, care vede în ascuns, te va răsplăti.

Iar când te rogi, nu trebuie să bâlbâi la fel ca păgânii; pentru că ei cred că vor fi auziți dacă vor spune atâtea cuvinte. Prin urmare, nu ar trebui să fiți ca ei. Pentru că tatăl tău știe de ce ai nevoie înainte să-l întrebi. De aceea ar trebui să te rogi astfel:

Tatăl nostru Ceresc! Sfânt să fie numele tău. Vine regatul tău. Fie-se voia Ta pe pământ, așa cum este în ceruri. Pâinea noastră zilnică Dă-ne azi. Și iartă-ne datoriile noastre, așa cum iertăm și noi debitorii noștri. Și nu ne duce în ispită, ci izbăvește-ne de rău. Căci a ta este împărăția și puterea și slava pentru totdeauna. Amin.

Căci dacă iertați oamenilor faptele lor greșite, Tatăl vostru ceresc vă va ierta și pe voi. Dar dacă nu ierți pe oameni, nici Tatăl tău nu te va ierta pentru nelegiuirea ta ”(Mt 6: 5-15).

Aceasta este singura rugăciune pe care Iisus și-a învățat-o vreodată ucenicii. Deci, trebuie să ne fie foarte util să o înțelegem corect.

Isus a spus că, de fiecare dată când ne rugăm, ar trebui să ne rugăm așa (v. 9). Asta nu înseamnă că trebuie să repetăm ​​această rugăciune de fiecare dată când ne rugăm. Dar înseamnă că toate rugăciunile noastre ar trebui să urmeze acest model.

Nu strică dacă spunem această rugăciune dacă ne referim cu adevărat la fiecare propoziție din ea. Dar nu este ușor, așa cum vom vedea într-o clipă.

Înainte ca Isus să-și învețe discipolii cum să se roage, El i-a învățat mai întâi cum să nu se roage.

Nu ca ipocriții

Primul lucru pe care Iisus l-a spus despre modul în care să nu ne rugăm este că nu trebuie să ne rugăm ca ipocriții (vv. 5-6).

Când citiți Evangheliile, veți descoperi că Isus a avut multe de spus despre ipocrizie. El i-a condamnat clar pe farisei pentru că sunt ipocriți. Fariseii aveau multe puncte bune. Se rugau în fiecare zi. Posteau de două ori pe săptămână. Nu numai că au zeciuit din banii lor, ci și din mărar și semințe de chimen care au crescut în grădina lor de legume. Au fost extrem de atenți să urmeze micile detalii despre ceea ce au înțeles că sunt legile lui Dumnezeu. În exterior, erau foarte morali și drepți. Nu au ratat niciodată o întâlnire de sabat în sinagogă. Au fost instruiți temeinic în scripturi. Dar Isus i-a condamnat pentru că acțiunile lor aveau ca scop primordial să primească onoare de la cei din jur. „Au preferat să aibă onoare cu oamenii decât cu Dumnezeu” (Ioan 12:43).

Urmașii fariseilor – cei care iubesc lauda liderilor lor și a altora mai mult decât lauda lui Dumnezeu – trăiesc acum în mijlocul fiecărei biserici și comunități din lume.

Cuvântul „ipocrit” provine dintr-un cuvânt grecesc care înseamnă „actor”. Gândiți-vă la un om care a jucat rolul lui Ioan Botezătorul într-un film de la Hollywood. În viața reală, el poate fi un bețiv și seducător care a avut deja două sau trei divorțuri. Dar în film își joacă rolul de sfânt profet al lui Dumnezeu. Acesta este ceea ce constituie un ipocrit – cineva care joacă un rol în fața oamenilor, dar care este de fapt ceva complet diferit în viața reală.

Un ipocrit poate juca un rol ca un creștin pe deplin devotat în fața altor credincioși. Dar dacă ai vedea cum își tratează soția acasă, cum interacționează cu oamenii din birou, ai vedea o persoană complet diferită. De ce? El nu acționează acolo. Acasă și în birou, el este cine este cu adevărat. Este o persoană religioasă, nu spirituală.

Un actor vrea ca publicul său să aprecieze modul în care își joacă rolul. Acest lucru se aplică și tuturor ipocriților. Așa a fost cu fariseii în primul secol și așa este cu fariseii din secolele XX și XXI. Secol. Orice ar face, chiar dacă este o activitate la fel de sacră ca rugăciunea, vor ca oamenii să o aprecieze. S-ar putea să se roage frumos – dar cu intenția de a-i determina pe oameni să-i observe.

Dacă suntem sinceri, va trebui să mărturisim că ne-am rugat ca fariseii de multe ori – mai atent ca oamenii, mai degrabă decât Dumnezeu să ne asculte. Poate că trebuie să-i mărturisim Domnului că atunci când ne rugăm în public nu ne rugăm la fel ca atunci când suntem singuri. Putem folosi un limbaj înflorit și fierbinte în rugăciunea noastră publică pentru a impresiona oamenii. Isus ne-a avertizat să nu ne rugăm în acest fel, deoarece acest tip de rugăciune nu ajunge deloc la Dumnezeu.

Dacă trebuie să fim eliberați de ipocrizie, fie în predicile noastre, fie în viața noastră, fie în rugăciunea noastră, trebuie să-I cerem lui Dumnezeu să se teamă atât de mult de el încât să privim mai mult lauda Lui decât lauda oamenilor sunt considerate. Până când vom învăța să ne temem de Dumnezeu în mod corespunzător, vom continua să fim actori care își joacă rolul în fața oamenilor în toate domeniile vieții lor.

Isus a condamnat ipocrizia mai mult decât orice alt păcat.

Nu da impresia greșită

Primul păcat despre care am citit în biserica primară a fost ipocrizia. În Faptele 5 citim despre Anania și Safira.

Care a fost păcatul lor?

A fost pentru că nu au adus toți banii răscumpărați din vânzarea pământului și i-au dat lui Dumnezeu? Nu. Dacă îți vinzi proprietatea pentru 100.000 de rupii și alegi să îi dai lui Dumnezeu doar 50.000 de rupii, nu este un păcat. Chiar dacă alegeți să nu dați nimic lui Dumnezeu, nu este un păcat. Cât de mult îi oferi este chiar propriul tău lucru. Dumnezeu iubește pe cel ce dăruiește fericit; iar dacă nu dai vesel, s-ar putea la fel de bine să nu dai nimic. Dumnezeu nu are nevoie de banii tăi. Are mai mult decât suficient argint și aur!

Atunci de ce au murit Anania și Sapphira? Motivul a fost acesta: Anania s-a prefăcut că ceea ce a pus la picioarele apostolilor a fost suma totală a vânzării. Cu o privire sfântă, evlavioasă pe față, Anania părea la fel de sfințită ca și celelalte. Era actor, ipocrit.

Dar Petru era un om al lui Dumnezeu și nu a fost păcălit. Dumnezeu i-a dat discernământ pentru a vedea adâncimea devoțiunii lui Anania. El a spus: „Anania, de ce ți-a umplut Satana inima că ai mințit Duhului Sfânt?” (Fapte 5: 3).

Ce minciună a spus Anania? Nu deschisese gura.

Ce înseamnă să spui o minciună? Înseamnă să dai impresia greșită; poți da impresia greșită fără să deschizi măcar gura.

Anania a făcut exact asta. A vrut ca alții să-l aplaude pentru că a fost un discipol pe deplin dedicat. Dar nu a fost. Păstrase ceva pentru el. După cum am spus, nu a fost un păcat. Dacă ar fi spus el, „Frate Peter, mi-am vândut câmpul. Dar nu simt că ar trebui să-i dau toate vânzările lui Dumnezeu așa cum fac alții. Iată câțiva din banii mei „- dacă ar fi spus asta, nu ar fi murit. Asta ar fi fost sincer și Dumnezeu ar fi apreciat asta.

Dar prefăcea ceva. Acesta a fost păcatul lui și acesta a fost motivul pentru care a murit. La scurt timp a intrat soția lui și ea și-a jucat bine rolul! Și ea se prefăcuse că dă totul. Și a murit și ea.

Această ipocrizie era ca un mic aluat care ajunsese în biserica timpurie; și Dumnezeu știa că, dacă nu va fi îndepărtată imediat, întreaga biserică va fi în curând coruptă. Din această cauză, a ucis-o imediat.

Dacă nu ai grijă la ipocrizie în toate domeniile vieții tale, nu vei putea niciodată să învingi ipocrizia în viața ta de rugăciune. Dacă te rogi pentru ca alți oameni să te aprecieze, atunci Isus îți spune: „Ți-ai făcut deja salariul” (Mt 6: 2). Dorința ta nu este ca Dumnezeu să fie proslăvit prin rugăciunea ta, ci că alți oameni ar trebui să știe cât de bine vă rugați și veți primi această răsplată.

Dar asta e tot ce primești Asta ai vrut și asta vei obține.

Este un principiu în viața creștină că obținem ceea ce cerem din toată inima, nu ceea ce cerem cu buzele noastre. Vă rog, și veți afla ce căutați cu adevărat!

Când vom sta în fața scaunului de judecată al lui Hristos, toată fațada noastră exterioară va fi dezbrăcată. Acolo nu vom mai fi văzuți ca actori, ci așa cum suntem cu adevărat. Acesta este motivul pentru care Biblia ne spune să fim atenți la modul în care mergem astăzi, astfel încât într-o zi să nu ajungem expuși, goi și rușinați.

În 1 Ioan 2:28 scrie: „Și acum, copii, rămâneți în el, pentru ca atunci când va fi descoperit să avem încredere și să nu ne fie rușine înaintea lui.” Oamenii care se vor rușina în această zi sunt cei care și-au trăit viața aici pe pământ ca actori.

Acum vorbesc cu creștinii. Pentru cine a fost pronunțată „Predica de pe munte”? Dacă vă întoarceți la Matei 5: 1-2 , veți descoperi că Isus le-a adresat aceste cuvinte ucenicilor săi. Ucenicii săi cărora le-a spus: „ Aveți grijă de evlavia voastră, că nu practicați în fața oamenilor „(Mt 6: 1). El le-a spus ucenicilor săi: „Feriți-vă de aluatul fariseilor, este ipocrizie” (Lc 12,1 ).

Mergeți în lumină

Biblia spune în 1 Ioan 1: 7 că nu putem avea părtășie cu Dumnezeu dacă nu umblăm în lumină. Când mergem în lumină, cu siguranță nu putem ascunde nimic, deoarece lumina dezvăluie totul. Persoana care merge pe întuneric este cea care are ceva de ascuns în viața sa. Când mergem în lumină, viața noastră este ca o carte deschisă. Putem apoi invita oamenii să ne examineze viața privată, conturile bancare și orice altceva. Nu vrem să ascundem nimic. Asta nu înseamnă că trebuie să fim perfecți. Nu, înseamnă doar că suntem sinceri.

Primul lucru pe care Dumnezeu ni-l cere este onestitatea – onestitatea absolută. Dacă suntem gata să fim sinceri mai întâi, multe dintre problemele noastre vor fi rezolvate rapid. Vom face salturi în viața noastră dacă trăim după această regulă de bază a onestității în fața lui Dumnezeu și a omului.

Dar veți descoperi că este o luptă. Puteți spune: „Voi lua în serios această avertisment. Voi fi sincer de acum înainte. „Dar veți descoperi înainte de sfârșitul acestei săptămâni că sunteți încercat din nou să fiți actor și să căutați laude de la oameni în loc de Dumnezeu. Deci, trebuie să vă hotărâți să fiți acesta Luptați și câștigați.

Este o mare întristare pentru Dumnezeu că există atât de mulți creștini astăzi care s-au născut din nou cu 20, 30 sau patruzeci de ani în urmă, dar care nu au făcut progrese spirituale pentru că nu au învățat această lecție fundamentală despre a fi cinstiți. Nu putem face progrese atunci când există ipocrizie în viața noastră. Rugăciunile noastre nu vor primi răspuns. Putem avea întâlniri de rugăciune toată noaptea, dar ne pierdem timpul. Rugăciunile noastre nu vor primi răspuns decât dacă scăpăm mai întâi de ipocrizia noastră.

Trebuie să recunoaștem că adevărata noastră valoare spirituală este ceea ce suntem în fața lui Dumnezeu și nimic mai mult. Starea noastră spirituală nu este determinată de cunoștințele noastre despre Biblie, de cât de mult ne rugăm sau de numărul de întâlniri la care participăm sau de ceea ce cred bătrânii sau alții din biserică despre noi. Dimpotrivă, puneți-vă întrebarea: „Ce crede Dumnezeu despre mine, care poate vedea fiecare domeniu al vieții mele?” Răspunsul la acest lucru arată adevărata măsură a cât de spiritual sunteți. Trebuie să ne amintim zilnic sau altfel vom afla că vom deveni din nou actori.

Îmi plac acele cuvinte pe care Iisus le-a spus despre Natanael: „Iată un adevărat israelit în care nu este nicio greșeală” (Ioan 1:47) Dacă Isus ar putea spune asta despre tine și despre mine, ar fi mai multă laudă decât orice altceva .Nathanael nu era perfect – era imperfect. Dar era sincer cu privire la imperfecțiunile sale. Nu se prefăcea a fi ceva ce nu era. Era diferit de Anania și Saphira în acest sens.

Fără repetări fără sens

Un al doilea punct despre care ne-a avertizat Isus a fost folosirea repetării lipsite de sens în rugăciune, așa cum fac neamurile atunci când se roagă.

Dumnezeu nu vede atât numărul de cuvinte pe care le folosim, cât mai degrabă dorințele inimilor noastre. Rugăciunea adevărată este dorința inimii. Dorința se ridică la Dumnezeu și primește un răspuns.

Repetarea cuvintelor este în regulă dacă vrei să spui ceea ce spui. În grădina Ghetsimani, Isus s-a rugat de trei ori cu aceleași cuvinte (Mt 26:44). Dar cuvintele sale nu erau o repetare goală. De fiecare dată când se ruga, cuvintele îi veneau cu o povară din inimă. Vă puteți ruga cu aceleași cuvinte de zece ori pe zi, iar Dumnezeu vă va răspunde dacă vă rugați sincer din inimă de fiecare dată.

Creștinii sunt vinovați că spun mai multe minciuni duminica decât în ​​orice altă zi a săptămânii. Stii de ce? Pentru că duminica cântă atât de multe imnuri de genul „Îi dau totul lui Iisus”, „Ia-mi argintul și aurul, nu voi reține niciun acarian” etc.

Puteți cânta aceste cuvinte pentru că sunt într-o carte de imnuri. Dar nu prea te referi la ea. Și nu îți dai seama că vorbești direct cu Dumnezeu când cânți astfel de cântece. Poate ești mai conștient de melodie decât de cuvinte. Dar îi spui lui Dumnezeu o minciună.

Isus a spus că în Ziua Judecății trebuie să dăm socoteală despre fiecare cuvânt fără valoare pe care l-am rostit (Mt 12, 36). Pentru că trăim într-o generație de creștini care nu se tem de Dumnezeu, astfel de avertismente de la Domnul nostru nu sunt luate în serios.

Repetarea goală este semnul distinctiv al neamurilor care intră nechibzuit în prezența lui Dumnezeu și spun lucruri pe care nu le înseamnă. Nu ar trebui să fie niciodată cazul rugăciunii noastre și al cântării noastre.

Nu te încrede în rugăciunile lungi

Isus a mai spus că neamurile credeau că, datorită multor lor cuvinte, vor fi auzite.

Unii creștini simt că, dacă țin o întrunire de rugăciune toată noaptea, Dumnezeu este obligat să le răspundă doar pentru că s-au rugat atât de mult timp. Acest tip de rugăciune este caracteristic neamurilor.

Îți amintești vremea de pe Muntele Carmel când Ilie stătea pe o parte și 450 de profeți ai zeului păgân Baal pe cealaltă și cum amândoi au încercat să dea foc din cer pentru a afla cine era adevăratul Dumnezeu. Profeții lui Baal au avut o lungă întâlnire de rugăciune. S-au rugat și s-au rugat și s-au rugat; și apoi au sărit și au dansat și au țipat tare. Dar nu a fost niciun foc. Dumnezeu le-a văzut inimile și nu a fost impresionat de izbucnirile lor de emoție și de zgomotul lor (1 Regi 18: 20-29).

Există și creștini care se roagă așa! Ei cred că, din cauza tuturor sentimentelor și plângerilor lor, Dumnezeu îi va auzi.

Apoi Ilie s-a rugat. Rugăciunea sa a durat mai puțin de un minut, dar a adus foc din cer. Acesta este testul – nu dacă te rogi un minut sau toată noaptea, ci dacă Dumnezeu răspunde sau nu!

„O persoană vede ceea ce este în fața ochilor săi; dar Domnul privește inima ”(1Sam 16: 7).

„O rugăciune dreaptă poate face mult atunci când este gravă” (Iac 5:16). Iacov continuă referindu-se la exemplul lui Ilie. Rugăciunea lui Ilie a primit răspuns nu pentru că a strigat atât de multe ore către Dumnezeu, ci pentru că a fost un om drept. Viața din spatele rugăciunii face ca rugăciunea să fie eficientă. Nu ar trebui să uităm niciodată asta.

Acestea sunt câteva dintre lecțiile de bază pe care Isus le-a predat discipolilor săi înainte de a-i învăța cum să se roage. Nu putem învăța niciodată să ne rugăm corect dacă nu învățăm mai întâi cum să nu ne rugăm.

Aș dori să adaug aici un ultim cuvânt pentru a nu fi înțeles greșit.

A avea o întâlnire de rugăciune care durează toată noaptea cu siguranță nu este greșit. Cu o anumită ocazie, Isus însuși s-a rugat toată noaptea (Lc 6:12 ). Ceea ce a condamnat Isus nu a fost să ne rugăm mult, ci să ne încredem în multe cuvinte. Există o diferență uriașă între multe cuvinte și multă rugăciune. Dacă rugăciunea noastră este doar o mulțime de cuvinte, atunci este o pierdere de timp. Isus s-a putut ruga eficient toată noaptea pentru că inima lui era sinceră și pentru că avea o povară dată de Dumnezeu.

Cu toate acestea, nu timpul petrecut în rugăciune determină dacă Dumnezeu răspunde sau nu. Viața persoanei care se roagă determină dacă se răspunde sau nu unei rugăciuni.

Doamne care este tatăl nostru

„Tatăl nostru din ceruri”

Copiii se roagă de obicei Domnului Isus Hristos și nu este nimic în neregulă cu asta. Dar este bine să ne amintim că în singura rugăciune pe care Iisus i-a învățat pe ucenicii săi, el i-a învățat să-și îndrepte rugăciunile către Dumnezeu Tatăl. Ne rugăm ÎN SPIRIT PRIN Fiu Tatălui.

Cu toate acestea, nu toată lumea se poate adresa lui Dumnezeu ca Tatăl lor; aici, pe pământ, puteți numi doar omul prin care ați fost născut Tatăl vostru. Trebuie să recunoaștem acest lucru atunci când ne rugăm lui Dumnezeu. Numai când cineva se îndepărtează de păcat și se dăruiește lui Iisus Hristos ca Domn al vieții sale, se va naște din nou ca un copil al lui Dumnezeu. Abia atunci îl poate numi pe Dumnezeu „Tată”.

Privilegiul Noului Testament

Israelii nu puteau să-l numească niciodată pe Dumnezeu Tatăl lor. Acest titlu a fost introdus pentru prima dată de Isus. Acesta a fost titlul pe care Isus însuși l-a folosit în mod constant în comunicarea sa cu Tatăl său Ceresc. Nu ne dăm seama ce privilegiu este să-l numim pe Dumnezeu Tatăl nostru.

În Vechiul Testament, Dumnezeu i-a învățat pe evrei sfințenia sa inabordabilă prin a avea ridicată o cortină în templu, în spatele căreia a locuit el sfântul sfintelor. Nimeni nu putea intra în acest loc decât o dată pe an marele preot. Dacă cineva s-ar fi dus la acești evrei în urmă cu 2500 de ani și le-ar fi spus că într-o zi Dumnezeu va deschide această cale pentru ca toți oamenii să intre nestingheriți în prezența lui, ar fi crezut că este imposibil.

Dar acesta este privilegiul care ni se oferă astăzi sub noul legământ. Cortina a fost sfâșiată, astfel încât să avem libertatea de a avea acces direct la prezența lui Dumnezeu; și îl putem numi „Tată”. Trebuie să citim Vechiul Testament dacă dorim să apreciem în mod adecvat privilegiile noastre din Noul Testament.

Este minunat să vezi Tatăl Inima lui Dumnezeu în pilda fiului risipitor. Fiul se întoarce după ce a risipit proprietatea tatălui și a stricat numele tatălui. De îndată ce tatăl îl vede, aleargă la el să-l îmbrățișeze. Aici vedem o imagine a lui Dumnezeu Tatăl. Este singurul loc din Biblie în care îl vedem pe Dumnezeu alergând – și el aleargă să îmbrățișeze un păcătos pocăit! (Lc 15 , 20).

Acesta a fost modul în care Isus l-a prezentat pe Dumnezeu poporului. El a vrut să le șteargă din minți concepțiile greșite pe care le-au dat învățăturile cărturarilor și fariseilor.

După înviere, când Maria Magdalena l-a întâlnit pe Iisus în afara mormântului, Iisus i-a spus: „Mă înalț la Tatăl meu și la Tatăl vostru” (Ioan 20:17). Prin moartea și învierea lui Hristos, ucenicii săi au fost una Relația cu Dumnezeu care nu a mai existat până acum. Ei ar putea acum să-l numească pe Dumnezeu tatăl lor. La fel cum un copil poate sta pe poala tatălui său, oamenii pot fi acum la fel de intim legați de Dumnezeu.

Un tată iubitor

Mulți au concepția greșită că Dumnezeu este o persoană foarte strictă și că numai Iisus îi iubește. Aceasta este o perversiune satanică a adevărului. Iubirea Tatălui a fost trimisă de Isus ca să ne mântuiască de păcatele noastre. Isus le-a spus ucenicilor săi: „Căci El însuși, Tatăl, te iubește ” (Ioan 16:27). El le-a mai spus că, dacă Tatăl tău ceresc hrănește păsările și îmbracă florile, cu siguranță că și pentru ele Deci nu era nevoie ca ei să fie preocupați, deoarece Tatăl lor Ceresc știa toate nevoile lor (Mt 6: 25-34).

El le-a mai spus: Dacă părinții pământești ar ști să ofere daruri bune copiilor lor, Tatăl lor ceresc ar da cu siguranță și daruri bune copiilor săi (Mt 7:11).

S-ar putea spune că toate acestea sunt foarte elementare. Cu toate acestea, adesea, când venim la Dumnezeu în rugăciune, nu credem cu adevărat că Dumnezeu ne va îndeplini cererea noastră, deoarece nu suntem siguri de grija Sa plină de compasiune, iubire și părinte. Prin urmare, Îl limităm pe Dumnezeu prin necredința noastră. Chiar crezi că, în timp ce te rogi, vorbești cu un Tată iubitor care este bucuros să audă de la tine și care va avea grijă de tine?

Unii ar putea simți că Dumnezeu îi va auzi numai dacă sunt sfinți maturi. Ce zici de un tată pământesc? Dacă are un număr de copii, îl ascultă pe fiul său de 20 de ani mai mult decât pe fiica sa de 3 ani? El îi spune fiicei mici: „Ești prea tânăr ca să vorbești cu mine. Nu te pot asculta? „Cu siguranță nu. Într-adevăr, tatăl este mai probabil să-l asculte pe cel mai mic copil decât copiii săi mai mari. Așa este la Dumnezeu.

El spune: „Căci toți mă vor recunoaște (ca tată) , de la cel mai mic (cel mai mic) la cel mai mare ( cel mai bătrân) ” (Evrei 8:11 ). Rețineți că cei mai tineri sunt numiți mai întâi! Chiar dacă doar ieri din nou născut, poți veni la Dumnezeu și să spui cu îndrăzneală: „O Doamne, tu ești tatăl meu, eu sunt copilul tău și, prin urmare, am dreptul să-ți vorbesc”. Acesta este modul în care Isus și-a încurajat discipolii să vină la Dumnezeu în rugăciune.

De fiecare dată când ne rugăm, trebuie să ne apropiem de Dumnezeu ca un Tată care ne iubește, se îngrijește de noi și se preocupă de noi. Numai așa se poate produce credința; și fără credință este inutil să ne rugăm deloc.

Dumnezeu este un zeu bun. Îi face plăcere să ofere daruri bune copiilor săi. Biblia spune în Psalmul 84 , 12: „Nu este bine să ne oprim celor drepți.” În Psalmul 37 , 4 se spune: „Încântă-te în Domnul, care îți va da ceea ce inima ta dorește” Aceste promisiuni din Vechiul Testament sunt afirmate, afirmate și extinse de Isus în Noul Testament, împreună cu multe alte promisiuni.

Aceasta este temelia credinței noastre – recunoașterea conștientă a lui Dumnezeu ca Tatăl nostru iubitor.

Un zeu sfânt

Trebuie să ne adresăm lui Dumnezeu ca Tatăl nostru CARE ESTE ÎN CER. Nu numai că El este Tatăl nostru, ci și Dumnezeu Atotputernic. Trebuie să avem în vedere aceste două fapte cu fermitate în timp ce venim la el în rugăciune.

Ne apropiem de el cu uimire pentru că este un Dumnezeu care este un foc mistuitor (Evrei 12:29 ).

Mulți creștini se gândesc la Dumnezeu ca la un bunic! Știi cât sunt bunicii – sunt întotdeauna îngăduitori cu nepoții și trec cu vederea răul pe care îl fac. Mulți creștini cred că și Dumnezeu este așa și, prin urmare, nu își iau păcatele în serios. Această idee este total greșită. Dumnezeu este tată.

Dar el este și Dumnezeu. El este cel în fața căruia serafimii din cer își acoperă fața și exclamă: „Sfânt, sfânt, sfânt” (Isaia 6: 3). Acești serafimi nu au păcătuit niciodată. Dar când se apropie de Dumnezeu, trebuie să-și acopere fața pentru că nu suportă să se uite la sfințenia lui Dumnezeu, care ne spune ceva despre puritatea infinită a lui Dumnezeu pe care mintea noastră limitată nu o poate înțelege niciodată.

Observați efectul viziunii lui Dumnezeu asupra unora dintre marii oameni din Biblie. Isaia a simțit că este un păcătos teribil când a văzut slava lui Dumnezeu (Is. 6: 5). Moise și-a acoperit fața pentru că îi era frică să se uite la Dumnezeu (Ex. 3: 6). Daniel a simțit că toată puterea lui se scurge de la el (Dan 10: 8), iar apostolul Ioan a căzut ca un mort la picioarele lui (Apocalipsa 1:17).

Deoarece majoritatea creștinilor nu Îl cunosc pe Dumnezeu în acest fel, viața lor rămâne superficială și superficială.

Există două extreme la care oamenii tind să se apropie de Dumnezeu. Există cei care cred că Dumnezeu este departe; și fără să știe nimic despre dragostea lui, ei trăiesc în frică constantă de el și încearcă să-l liniștească în diferite moduri. La cealaltă extremă se află unii creștini care au dobândit o familiaritate atât de sfântă cu Dumnezeu, încât nu se mai tem de El ca un foc mistuitor.

Cel care se apropie de Dumnezeu fără temere nu-l cunoaște deloc pe Dumnezeu. Cu cât îl cunoaștem mai mult, cu atât îl vom teme și ne vom teme când vom veni la el în rugăciune. Venim la el cu îndrăzneală pentru că el este tatăl nostru. Dar venim și la el cu venerație pentru că este Dumnezeu.

Ai observat că în cele 13 scrisori (de la Romani la Filemon) Pavel începe întotdeauna cu salutul „Har și pace de la DUMNEZEU TATĂLUL NOSTRU” ? Pavel l-a cunoscut ca Dumnezeu și ca Tată; alții ajung să-l cunoască în același mod.

Un conducător suveran

„Cine este în Rai” ne amintește, de asemenea, că Cel căruia ne rugăm este Conducătorul Suprem și Atotputernicul care stăpânește în ceruri.

Deja în Vechiul Testament, Dumnezeu a încercat să-și impresioneze poporul cu suveranitatea sa. El le-a spus: „Relaxați-vă și dați seama că sunt Dumnezeu! Vreau să fiu venerat de toate popoarele, venerat peste tot în lume! ” (Ps 46 , 11; NASB) El stăpânește întregul pământ ca conducător suprem și acesta este motivul pentru care ne putem relaxa!

Poate că cel mai mare adevăr pe care biserica trebuie să îl cunoască astăzi este adevărul suveranității lui Dumnezeu și al autorității totale a lui Isus Hristos asupra tuturor națiunilor și puterilor.

Luați în considerare ceva care s-a întâmplat la mulți dintre noi cât am fost în viață. Știm cu toții că Rusia [fosta Uniune Sovietică] este astăzi unul dintre cei mai mari dușmani ai Israelului. Rusia ar fi fericită dacă Israelul ar putea fi distrus. Dar în mai 1948, când Marea Britanie nu a reușit să-și țină promisiunea de a le oferi țara Palestinei, vocea Rusiei în numele Israelului a permis Organizației Națiunilor Unite să accepte înființarea statului Israel. Desigur, scopul Rusiei era de a-i alunga pe britanici din Palestina. Dar arată totuși cum Dumnezeu, în suveranitatea sa, ar putea folosi chiar și o națiune ateistă pentru a-și împlini cuvântul și a-i ajuta să-i aducă pe evrei înapoi în țara lor când o așa-zisă națiune „creștină” și-a retras promisiunea.

Dumnezeu este pe tronul său și controlează complet toate afacerile din lume. Numai când credința noastră este înrădăcinată și întemeiată pe acest adevăr, inimile noastre se pot odihni, indiferent de ceea ce se poate întâmpla în jurul nostru în viitor.

Biblia ne spune să ne rugăm pentru guvern (1 Timotei 2: 1-2). Nu are rost să facem asta dacă nu credem că rugăciunile noastre vor schimba situațiile existente. În orice caz, nu mi-aș pierde timpul rugându-mă pentru cei de la putere dacă nu aș crede că Dumnezeu este suficient de suveran pentru a influența deciziile guvernului și chiar comportamentul alegătorilor în momentul alegerilor ca răspuns la rugăciune. Ne-am rugat pentru țara noastră în trecut și am văzut că rugăciunile noastre au adus rezultate minunate – pentru avansarea scopurilor lui Dumnezeu în țara noastră!

„Inima împăratului este în mâna Domnului ca râurile de apă; el îl direcționează acolo unde vrea. „(Prov 21: 1) Dumnezeu poate face ca cel mai mare conducător din lume să-și schimbe deciziile atunci când ne rugăm.

Ce diferență ar face în atitudinea ta față de problemele și dificultățile cu care te confrunți în viața ta dacă prim-ministrul Indiei ar fi tatăl tău. Dacă proprietarul tău te-ar fi amenințat sau șeful tău ți-ar îngreuna viața sau cineva te-ar trata nedrept sau dacă ar trebui să faci ceva urgent, ai avea vreo grijă? Nu, ar trebui doar să-l suni pe tatăl tău și să-i ceri să-ți rezolve problema.

Nu este Domnul mai mare decât primul ministru al Indiei? Ce facem când ne confruntăm cu o problemă din viața noastră? Să spunem: „Ei bine, voi spune doar Tatălui meu Ceresc despre asta. El stăpânește universul și sigur poate rezolva această problemă? „Sau să spunem:„ Aș vrea să știu un ministru de cabinet influent sau un ofițer de poliție care să mă poată ajuta acum? ” Care este prima noastră reacție?

Mulți creștini sunt atei când vine vorba de problemele practice ale vieții de zi cu zi. Ei vorbesc despre credința în Dumnezeu în întruniri și chiar în casele lor. Dar când vine vorba de probleme pământești, ca un ateu, acestea sunt pline de frică și îngrijorare.

Nu a existat niciodată atât de multă teamă cât este astăzi. Isus a spus că în zilele din urmă inimile oamenilor vor pieri de teamă în așteptarea lucrurilor viitoare (Lc 21:26). Dar tocmai într-un astfel de moment suntem îndemnați să ne ridicăm cu frică inimile și să privim la întoarcerea lui Hristos (Lc 21:28).

Securitate totală

Avem un tată atotputernic și cu siguranță nu suntem orfani. Prin urmare, nu ar trebui să ne comportăm ca orfani. Când ești speriat și anxios, îți insulti Tatăl Ceresc – pentru că, făcând acest lucru, exprimi că nu ai încredere în el și că crezi că el nu poate face nimic în situația ta dificilă, fie că este fie neputincios, fie nu este el însuși are grijă! Aceasta este mărturia unei inimi necredincioase.

Dacă ai crede cu adevărat că Dumnezeu te iubește și are grijă de tine și este atotputernic, de ce ai fi vreodată îngrijorat? Există o poveste despre două păsări care m-a provocat de multe ori:

Robinul i-a spus vrabiei: „Aș vrea să știu de ce acești timizi sunt atât de grăbiți și îngrijorați.” Vrabia a spus robinului: „Prietene, cred că motivul trebuie să fie că nu au un Tată ceresc are grijă de ea așa cum el are grijă de tine și de mine „.

Isus a spus: „De aceea nu vă temeți, sunteți mai buni decât multe vrăbii ” (Mt 10:31). Dacă Isus este Domnul asupra vieții noastre și dacă nu avem altă dorință decât să facem voia lui Dumnezeu, atunci putem fi siguri că „toate lucrurile vor servi pentru binele nostru”, indiferent ce se întâmplă în jurul nostru (Rom 8:28).

Dumnezeu dorește ca noi să fim complet siguri de dragostea lui tatălă și de grija pentru viața noastră. Trebuie să fim convinși că grija lui pentru noi a început înainte de a ne naște. El a stabilit cine ar trebui să fie părinții noștri, care ar trebui să fie temperamentele noastre, câtă educație am primi, unde am locui etc. După ce suntem convinși de acest lucru, vom constata că trăim într-un calm perfect, fără nici o plângere. circumstanțele noastre, sau părinții noștri, sau împotriva altcuiva (Ps 139: 16).

Dumnezeu poate folosi chiar mânia oamenilor pentru a-l onora (Ps 76:11 ). Una dintre cele mai clare dovezi în acest sens se găsește în viața lui Iosif. Când folosiți capitolele 37-50 din prima carte din Geneza citește, veți vedea cum Dumnezeu a adus puterea suverană că tot răul pe care oamenii l-au făcut lui Iosif, i-au servit propriul bine, pur și simplu pentru că era credincios Dumnezeului său.

Dumnezeu le-a promis israeliților că cei care și-au onorat părinții vor trăi mult timp pe pământ (Ef 6: 2-3). Cum ar putea Dumnezeu să promită acest lucru dacă nu ar putea salva o astfel de persoană de la ucidere, de cancer, de la moarte într-un accident, etc. Dumnezeu este foarte capabil să facă asta – chiar și astăzi . Numai necredința noastră ne împiedică să ne bucurăm de binecuvântările puterii suverane a lui Dumnezeu.

Tatăl unei familii

În cele din urmă, amintiți-vă că Isus a spus că ar trebui să-l numim pe Dumnezeu „Tatăl NOSTRU” și nu „Tatăl meu”. Acesta este un punct important. Aceasta este o rugăciune de familie. Tatăl Meu Ceresc are mulți copii și trebuie să recunosc acest fapt când vin la El. Sunt doar unul dintre multii lui copii. Nicio persoană din această familie nu este mai privilegiată decât alta. Toate sunt la fel. El este tatăl NOSTRU.

Așadar, nu pot avea o relație verticală adecvată cu Dumnezeu dacă relația mea orizontală cu colegii mei din această familie nu este corectă. Crucea are două bare – una verticală și una orizontală. Comunitatea are, de asemenea, o bară verticală și orizontală. Cu alte cuvinte, atunci când relația mea cu frații și surorile mele din familia lui Dumnezeu este greșită, atunci când încetez să mai vorbesc cu unii dintre ei, când am ranchiună împotriva unuia dintre ei sau când sunt supărat pe cineva sau Dacă nu am iertat pe cineva, atunci nu pot veni la Dumnezeu și să spun „Tatăl NOSTRU” . Nu este el și tatăl acelei persoane pe care nu l-am iertat?

Nu putem veni la Dumnezeu dacă disprețuim pe orice persoană din trupul lui Hristos. Îți amintești cum s-a rugat fariseul: „Îți mulțumesc lui Dumnezeu că nu sunt ca alți oameni … sau chiar ca acest vameș” (Lc 18:11). Cu o astfel de atitudine nu putem veni niciodată la Dumnezeu în rugăciune. Nu vă puteți ruga această rugăciune decât dacă sunteți dispus să coborâți la nivelul tuturor colegilor voștri credincioși și să recunoașteți că, în ceea ce îl privește pe Dumnezeu, statutul și educația voastră socială și chiar și clerul vostru nu sunt în niciun fel deasupra lor. toți membrii unei familii.

A fost intenția lui Dumnezeu ca părtășia oricărei biserici locale să aibă o atmosferă familială, unde frații și surorile sunt ca membrii familiei și unde vizitatorii străini simt că intră în familie. Dacă nu este cazul, este pentru că copiii lui Dumnezeu de acolo nu au recunoscut ceea ce a învățat Isus în această rugăciune.

Prin urmare, de fiecare dată când ne rugăm, trebuie să ne apropiem de Dumnezeu pe această bază: recunoașterea paternității Sale și grija iubitoare și, prin urmare, venirea la El cu îndrăzneală; recunoscând că este un Dumnezeu sfânt și, prin urmare, vine la el cu venerație; recunoscând că este conducătorul suprem din cer și, prin urmare, vine la el prin credință; realizând că este tatăl unei familii numeroase și, prin urmare, venim la el ca parte a familiei respective.


Slava numelui lui Dumnezeu

„Binecuvantat sa fie numele tau”

Rugăciunea este în esență o chestiune a vieții noastre și de aceea Isus ne-a spus să ne rugăm în permanență (Lc 18,1 ). Asta nu înseamnă că ar trebui să fim în genunchi tot timpul. Avem vremurile în care ne rugăm în genunchi o vreme. Dar trebuie să fim în permanență într-un spirit de rugăciune. Rugăciunea trebuie să ne influențeze toată viața.

Priorități corecte în rugăciune

Rugăciunea pe care Iisus ia învățat-o pe discipolii săi a dezvăluit care sunt prioritățile vieții noastre și care ar trebui să fie cele mai mari dorințe ale noastre. Conține șase petiții. Primele trei îl privesc pe Dumnezeu: „Numele Tău să fie sfințit. Vine regatul tău. Voia Ta se va face pe pământ așa cum este în ceruri. ” Următoarele trei petiții ne privesc: ” Dă-ne astăzi pâinea noastră zilnică. Iartă-ne datoriile noastre, precum și noi iertăm pe debitorii noștri. Nu ne duce în ispită, ci izbăvește-ne de rău . „

Aici trebuie să ne amintim ceva foarte important: principalele noastre solicitări nu ar trebui să se refere la propriile noastre probleme. S-ar putea să avem multe probleme, poate chiar spirituale, dar ele nu ar trebui să fie primele în rugăciunea noastră. Gloria lui Dumnezeu trebuie să fie prima.

Pe măsură ce ne examinăm viețile și vedem ce are prioritate în inimile noastre în timp ce ne exprimăm dorințele înaintea lui Dumnezeu, putem constata că rareori, dacă vreodată, am urmat această ordine. Aceasta arată că nu am luat în serios această învățătură a lui Isus. Căci, dacă am fi citit cu atenție și cu atenție Cuvântul lui Dumnezeu, am fi descoperit că Isus ne-a învățat să ne rugăm doar într-un fel – cu Dumnezeu și slava Sa ca prioritate maximă.

Centrat pe Dumnezeu

Acesta este modul în care Dumnezeu l-a creat pe om. Dumnezeu ar trebui să fie capul și omul să fie ca trupul care se află sub cap. În corpul nostru, capul este deasupra – nu numai fizic, ci stăpânește și corpul. Și atâta timp cât capul nostru controlează funcțiile corpului, totul este în regulă. Când capul (mintea) nu funcționează corect, este incapabil să-și controleze corpul și am numi o astfel de persoană deranjată sau nebună. Dumnezeu nu l-a planificat niciodată pe om așa.

Domnul vrea să „ umblăm în poziție verticală ” spiritual (Lev 26:13). Problema cu mulți credincioși este că capetele lor sunt deplasate. Nu-i dau lui Dumnezeu locul care ar trebui să fie în viața lor. Dacă Dumnezeu ar avea primul loc în viețile noastre, în dorințele noastre, în dorințele noastre și în ambițiile noastre și dacă Dumnezeu și slava Sa ar fi pasiunea arzătoare a vieții noastre, ar deveni clar de fiecare dată când venim la Dumnezeu în rugăciune ajunge la exprimare.

Motivul pentru care multe lucruri nu merg împreună în viața noastră și de ce există confuzie și haos este pentru că Dumnezeu nu este primul. Și chiar și atunci când ne rugăm, râvnim darurile mai mult decât dătătorul. Un semn al unei persoane spirituale este că el dorește cel ce dăruiește mai mult decât darul; și îl iubește pe dătător chiar și atunci când nu primește cadouri.

Acesta este unul dintre testele pe care le putem folosi pentru a evalua dacă ne gândim spiritual sau nu: Suntem mulțumiți chiar dacă Dumnezeu nu răspunde la rugăciunile noastre așa cum era de așteptat?

Cum se face că mulți creștini bâjbâie și gem când Dumnezeu nu răspunde la rugăciunile lor? Pentru că își doreau doar darurile lui. Nu erau atât de dornici de dătător. Erau ca fiul risipitor care, când a primit ceea ce își dorea de la tatăl său, s-a îndepărtat pentru a se bucura de el însuși. Voia doar darurile tatălui său. El s-a întors la tatăl său numai după ce și-a consumat toate darurile și și-a dorit ceva mai mult (Lc 15: 11-24).

Observați că 50% din această rugăciune are legătură cu Dumnezeu și cu slava Lui. Nu că spunem doar într-un fel de ritual: „Doamne, mai întâi vreau ca numele tău să fie proslăvit” și apoi să petrec următoarea oră oferindu-i o „listă de cumpărături” cu toate dorințele noastre. Nu vorbim despre nicio formă anume de rugăciune, ci mai degrabă despre schimbarea atitudinilor și reorientarea minții noastre, astfel încât Dumnezeu și slava Sa să fie acum primele în mintea noastră.

Autocentrarea – rădăcina tuturor păcatelor

Dumnezeu a creat totul în acest univers pentru a fi centrat pe el.

Uită-te la soare, lună, planete și stele. Nu ai voință proprie. Ei își ascultă necondiționat Creatorul. Pământul se învârte în jurul soarelui fără a pune nicio întrebare. Stelele se mișcă pe orbitele lor fixe de milenii. Ei au rămas credincioși pe calea pe care Dumnezeu a conceput-o pentru ei. Dar Dumnezeu nu se bucură de astfel de obiecte neînsuflețite. Vrea să aibă fii și fiice.

El a creat mai întâi îngerii cu un liber arbitru. Lucifer, capul îngerilor, s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu pentru că nu voia să fie centrat pe Dumnezeu. Păcatul a început atunci când o ființă creată a vrut să ducă o viață egocentrică (Is 14: 12-15).

Este foarte important pentru noi să înțelegem acest lucru. Pentru că dacă vrem să înțelegem ce este păcatul, trebuie să înțelegem de unde a venit. Atunci vom înțelege că păcatul nu este doar adulter, crimă, mânie sau gelozie și așa mai departe. Păcatul își are rădăcina în egocentrism.

Egocentrismul a transformat într-o clipă un înger în diavol; iar egocentrismul îi va transforma pe oameni în diavoli chiar și astăzi.

Egocentrismul l-a transformat pe Adam într-un om păcătos, căzut. Cei doi copaci din Grădina Edenului – arborele vieții și arborele cunoașterii binelui și răului – simbolizau două principii de viață prin care Adam putea trăi; unul reprezenta o viață centrată pe Dumnezeu și cealaltă o viață egocentrică. Satana a ispitit-o pe Eva să mănânce din copacul interzis cu aceste cuvinte: „Ochii tăi vor fi deschiși și vei fi ca Dumnezeu. Atunci poți trăi în independență față de Dumnezeu. „Adam și Eva au ales această viață – să fie centrate pe ei înșiși și independenți de Dumnezeu.

Dumnezeu nu ne cere să ne concentrăm asupra lui pentru că vrea ceva pentru el. Nu, este pentru binele nostru că ne spune să-l punem pe primul loc în viața noastră. Dacă nu ne închinăm lui Dumnezeu, cu siguranță vom ajunge să venerăm altceva – fie noi înșine, fie diavolul, fie lumea. Când Dumnezeu spune: „Învață să mă închini. Învață să fii centrat pe mine „, face acest lucru pentru a ne salva de autodistrugere prin închinarea falsă – este pentru mântuirea noastră și pentru binele nostru.

Dumnezeu a creat pământul pentru a se învârti în jurul soarelui. Dacă într-o zi pământul ar decide că s-ar fi saturat să se învârtă în jurul soarelui și de acum înainte ar vrea ca soarele să se învârtă în jurul lui, ce s-ar întâmpla? Prin urmare, pământul nu va respecta legea lui Dumnezeu și, prin urmare, nu va mai exista schimbarea anotimpurilor și toată viața de pe pământ va pieri foarte curând. Neascultarea de poruncile lui Dumnezeu duce întotdeauna la moarte.

Așa a venit moartea spirituală pe lume. Dumnezeu l-a creat pe om pentru a fi centrat pe el. Dar omul a refuzat să-L recunoască pe Dumnezeu ca fiind centrul său și în acea zi a murit. Când vom vedea acest lucru, vom înțelege că mântuirea înseamnă a fi eliberat de egoism.

Noul Testament ne învață că, pentru a fi mântuită, o persoană trebuie mai întâi să se pocăiască. A te pocăi înseamnă a te îndepărta de vechiul mod de viață. Înseamnă mult mai mult decât renunțarea la unele obiceiuri proaste, cum ar fi băuturile, jocurile de noroc etc. Vechiul nostru mod de viață este o viață egocentrică; și să te pocăiești înseamnă să spui: „Doamne, m-am săturat să fiu centrat pe mine și acum vreau să mă întorc spre tine și să fiu centrat pe tine”.

Mântuirea de egoism

Isus a venit să ne mântuiască de păcat. Cu alte cuvinte, el a venit să ne salveze de la a fi egocentrați.

În Noul Testament, înlocuiți cuvântul „egocentrism” cu cuvântul „păcat” și veți vedea semnificația care iese la lumină în multe pasaje. „Păcatul nu te va stăpâni” devine „ egoismul nu te va stăpâni” (Rom. 6:14). Aceasta este dorința lui Dumnezeu pentru poporul său.

Și totuși, când ne trecem în revistă viețile, constatăm că există egoism chiar și în cele mai sacre dorințe ale noastre. A cere lui Dumnezeu să ne umple de Duhul Sfânt poate fi o dorință centrată pe ego dacă dorim ca această putere să fie un mare predicator sau un mare vindecător etc. Este o dorință la fel de egoistă ca și dorința de a fi mare în această lume. Vedeți păcatul invadând chiar și cel mai sfânt loc?

Acesta este motivul pentru care Isus a învățat că primul lucru de făcut nu este să ne rugăm ca noi să fim plini de Duhul Sfânt, ci ca numele lui Dumnezeu să fie sfințit.

Numai o persoană cu adevărat spirituală poate ruga sincer această rugăciune. Desigur, oricine poate repeta această rugăciune. Chiar și un papagal o poate face. Dar, pentru a o spune cu adevărat din inimile noastre, va necesita o predare totală către Dumnezeu acolo unde El se află pe primul loc în viața noastră, unde suntem centrați pe el și unde nu căutăm atât de mult binecuvântarea lui ca el însuși. Dacă ne dă darurile sale, totul este bine. Dacă nu ne dă niciunul dintre darurile sale, este bine și la noi, pentru că dorim după el, nu după darurile sale.

De ce i-a învățat Dumnezeu pe israeliți din toată inima să-l iubească pe el și pe vecinii lor ca pe ei înșiși? Doar pentru a-i elibera de egoismul lor.

Există un poem acrostic pentru cuvântul englezesc „VESELIE”, care spune: „ Puneți J J esus) în primul rând; O ( O thers ) – alte persoane în continuare, și Y (Eng. Y ou) – pune-te pe ultimul loc. Atunci vei avea bucurie. ”

Dumnezeu este mereu plin de bucurie. Nu există întristare sau îngrijorare în cer, pentru că totul este centrat pe Dumnezeu. Îngerii sunt întotdeauna fericiți pentru că sunt centrați pe Dumnezeu.

Motivul pentru care ne lipsește bucuria, pacea și alte virtuți spirituale este că nu ne-am găsit centrul potrivit. Avem tendința de a-L folosi pe Dumnezeu în scopurile noastre. Și chiar rugăciunea degenerează apoi în așa ceva: „Doamne, te rog, crește-mi afacerea … Ajută-mă să primesc o promoție în slujba mea … Te rog, fă-mă să obțin o casă mai bună …” etc. Vrem ca Dumnezeu să ne fie slujitor pentru a ne face viața pământească mai confortabilă – ca fantoma din povestea lui Aladdin și a lămpii sale magice.

Acesta este genul de Dumnezeu la care se roagă mulți credincioși – unul care este un mijloc pentru propria lor avansare și folos în această lume. Dar Dumnezeul Noului Testament nu este cineva care să te ajute să câștigi 100 de metri la olimpiadă sau să-ți superi concurentul într-o afacere.

Rugăciunile noastre dezvăluie cât de egocentrici suntem.

„Bucură-te de Domnul”, spune Biblia, „El îți va oferi ceea ce dorește inima ta” (Ps 37: 4). A avea pofta noastră în Domnul înseamnă a-L pune pe Dumnezeu în centrul vieții noastre. Și așa este doar o persoană centrată pe Dumnezeu care poate avea toate dorințele inimii acordate.

„Domnul nu va lăsa pe cei drepți să nu le lipsească nimic” (adică pe cei care l-au lăsat pe Dumnezeu să-și conducă viața) (Psalm 84:12 ).

„Rugăciunea celor drepți poate face mult atunci când este gravă” – iar cel neprihănit este o persoană centrată pe Dumnezeu (Iac 5:16). În contrast, rugăciunea fierbinte a persoanei egocentrice, chiar dacă se roagă toată noaptea, va fi în zadar. Genul de viață pe care îl trăim este cel care dă valoare rugăciunii pe care ne rugăm.

De aceea primele trei dorințe ale vieții tale ar trebui să fie: „Tată, să fie sfințit numele tău. Vine regatul tău. Voia ta se va întâmpla „.

S-ar putea să avem multe alte cereri, cum ar fi „Vindecă-mi durerile de spate; ajută-mă să găsesc o casă mai bună; ajută-l pe fiul meu să-și găsească un loc de muncă „, etc. Acestea sunt cereri bune. Dar dacă spui:„ Părinte, chiar dacă nu-mi acordi aceste cereri, principala mea dorință este ca numele tău să fie slăvit „- atunci ești unul spiritual Om.

Onorați numele lui Dumnezeu

Ce face această primă petiție, „sfințească – se numele tău“ înseamnă? Cuvântul „sfintit“ vine din aceeași rădăcină din care multe alte cuvinte din Noul Testament vin, cuvinte ca „sfinte“, „sfinți“, „sfânt“ etc. înseamnă că „A fi separat” – adică „a fi separat de tot ceea ce este rău și necurat”.

Deci, cererea este: „Părinte, numele tău să fie temut, respectat, onorat și proslăvit.” Cu alte cuvinte, deoarece aceasta este prima cerere, aceasta implică faptul că cea mai mare dorință a inimilor noastre este ca Dumnezeu să fie temut pe pământ Este într-adevăr cea mai mare dorință a noastră?

Vinovăția omului poate fi rezumată într-o singură propoziție: „NU ESTE FRICĂ DE DUMNEZEU CU TINE” (Rom 3:18). „Frica de Domnul este începutul cunoașterii” (Prov 1: 7). Cu alte cuvinte, frica de Dumnezeu este alfabetul vieții creștine. Dacă nu-ți înveți ABC-urile, nu poți învăța geometrie, chimie, fizică sau orice altceva. La fel, nu puteți face progrese spirituale decât dacă învățați ABC-ul vieții creștine, frica de Dumnezeu.

Un test bun al clerului este dacă sunteți mai preocupat de numele lui Dumnezeu decât de al vostru. Cum ați reacționa dacă ați auzi pe altcineva să vă strice numele? Poate într-un mod violent? Cum reacționezi când îți dai seama că numele lui Isus este hulit? Numele lui Dumnezeu este hulit astăzi printre neamuri din cauza comportamentului poporului lui Dumnezeu (Rom. 2:24). Ne deranjează?

Te doare când vezi numele lui Isus dezonorat în India? Te-a adus vreodată în genunchi înaintea lui Dumnezeu cu o povară pe inimă ca numele Domnului să fie onorat în țara noastră? Acesta este unul dintre testele clerului nostru.

În Fapte 17: 6 citim că Pavel a fost furios în duhul său când a văzut toți idolii venerați de atenieni. Era supărat pe Satan. Dacă suntem plini de Duhul Sfânt, și noi vom fi agitați de mânie împotriva lui Satan când vom vedea idolatria în țara noastră.

Spiritul lui Isus a fost furios când a văzut oameni câștigând bani în templu în numele lui Dumnezeu. Dacă suntem în armonie cu Dumnezeu, și noi vom fi supărați de rușinea adusă asupra pământului nostru în numele Domnului de oamenii care fac bani în numele lui Hristos.

Totul pentru slava lui Dumnezeu

Vezi 2 Împărați 17:33, care spune: „Ei s-au temut de Domnul și au slujit și propriilor lor dumnezei.” Aplicarea acestui lucru pentru noi înșine ar însemna că ne închinăm în mod simbolic lui Dumnezeu duminica, dar de fapt ne închinăm la al nostru tot timpul închinați idolilor.

Cu toții am crescut și am considerat că anumite activități sunt sacre, cum ar fi citirea Bibliei, rugăciunea, împărțirea tractelor, predicarea etc. Avem alte activități precum mâncare, băut, dormit, vorbind și cumpărarea de lucruri de pe piață etc. considerat lumesc.

Rezultatul acestui tip de gândire este că puteți simți că activitățile voastre religioase trebuie făcute pentru gloria lui Dumnezeu. Dar, după ce ai făcut asta, poți avea o viață diferită acasă și în lume – bâlbâind, bârfind, certându-te cu oamenii etc. Atunci când mergi la întâlniri câteva zile mai târziu, simți că ai terminat din nou trebuie să fie sfânt. Aceasta este ipocrizie. Pavel a spus în 1 Corinteni 10:31: „Fie că mănânci sau bei sau orice faci, fă totul pentru slava lui Dumnezeu.” Fiecare activitate din viața noastră trebuie făcută pentru slava lui Dumnezeu.

Nicholas Herman (cunoscut în mod obișnuit ca „Fratele Lawrence”) a fost bucătar într-o mănăstire cu mulți ani în urmă, spunea: „Fie că spăl vesela, cu toate zgomotele de farfurii din jurul meu, fie că lucrez în bucătărie „Pot să-mi păstrez sufletul în prezența lui Dumnezeu cu atâta seninătate ca atunci când iau din pâine și potirul [la Cina Domnului] pe genunchi”. Asta înseamnă să trăim în prezența lui Dumnezeu în orice moment – realizând că tot ceea ce facem este sacru.

Motive corecte în rugăciune

Dacă înțelegem corect această cerere în această rugăciune, aceasta va influența și motivele rugăciunii noastre. Foarte des rugăciunile noastre nu primesc răspuns deoarece sunt prezentate cu un motiv greșit. Dar dacă o persoană se roagă cu adevărat „Sfânt să fie numele tău” ca principală preocupare, nu poate avea un motiv greșit în rugăciunile sale. Rugăciunea sa este: „Doamne, indiferent de circumstanțele mele, indiferent dacă îmi dai sau nu cererea mea, a ta”. Numele poate fi glorificat „.

David avea o dorință puternică de a construi un templu pentru Dumnezeu. A fost o dorință bună. Dar citim în 2 Samuel 7: 12-13 că Dumnezeu a spus: „Nu, nu te voi folosi pentru a construi templul. Îl voi folosi pe Solomon pentru aceasta. ” Când David a auzit acest lucru, nu s-a supărat. Nu s-a plâns. Tot ce a spus a fost: „ Numele tău va fi mare pentru totdeauna „(2 Sam 7:26). David era bine pregătit pentru a fi lăsat deoparte dacă numai numele lui Dumnezeu ar fi glorificat. Acesta este un bun exemplu pe care trebuie să-l urmăm cu toții.

Ne putem ruga astfel: „Părinte, trimite o înviere a sfințeniei în țara noastră; și dacă alegeți să începeți renașterea de la o altă biserică, atunci este perfect pentru mine. Trimite-i indiferent de cost. Și dacă te hotărăști să folosești pe altcineva, este în regulă și el. Lasă numai numele tău să fie proslăvit ”.

Ne eliberează de o mulțime de motive egoiste atunci când ne putem ruga cu adevărat: „Părinte, să fie sfințit numele tău – indiferent de cost”

Slăviți numele tatălui

Amintiți-vă cuvintele lui Isus: „A sosit ceasul ca Fiul Omului să cadă pe pământ ca un bob de grâu, să fie călcat în picioare de oameni și să moară. Ce pot sa spun? Ar trebui să spun: Părinte, ajută-mă să ies din această oră? Nu. Părinte, glorifică-ți numele cu orice preț, chiar dacă înseamnă moartea mea ” Ioan 12 , 24.27-28; tradus liber).

Isus a practicat ceea ce a predicat. Chiar dacă însemna moarte, el dorea ca numele tatălui să fie glorificat.

Acesta este motivul pentru care, la sfârșitul vieții sale pământești, a putut să-i spună Tatălui: „Te-am proslăvit pe pământ” (Ioan 17: 4).

Majoritatea creștinilor nu se ridică niciodată la acest nivel în întreaga lor viață. Ei nu știu nimic despre această minunată viață centrată pe Dumnezeu; și astfel nu știu nimic despre ceea ce înseamnă să fii cu adevărat spiritual. Spiritul tău este complet străin de spiritul cerului.

În cer, rugăciunea tuturor este: „Doamne, numele tău va fi proslăvit.” Dacă nu ne împărtășim acum cu această gândire, cum vom trăi în ceruri pentru eternitate? Dumnezeu vrea ca noi să fim aici pe pământ, în duhul cerului. Acesta este motivul pentru care ne-a dat Duhul Său Sfânt. Când cântăm: „Cerul a coborât și slava mi-a umplut sufletul”, vrem să spunem că dorințele oamenilor din cer au devenit și ale noastre. .

În cele din urmă, să privim scriptura din Maleahi 3:16 : „Dar cei drepți se mângâie unii pe alții. Domnul o observă și o aude, și o carte de pomenire este scrisă înaintea Lui pentru cei care se tem de Domnul și își amintesc numele Lui „.

Dumnezeu are o listă de nume – cei care se tem de el și care sunt preocupați de onoarea numelui său. Și Dumnezeu spune despre acești oameni că sunt proprietatea lui, comoara sa specială, bijuteriile sale (v. 17). Dumnezeu are o mulțime de vase de pământ în casa lui, dar are și vase de aur și argint! (2 Timotei 2 , 20-21).

Tot ce pot spune este: „Vreau ca numele meu să fie scris în această carte memorială a lui Dumnezeu, să fie printre cei care se tem de el, care sunt preocupați de numele său și a căror cea mai mare dorință este pentru numele Domnului este proslăvit, A COSTAT CE A VREAT. ”

Fraza care vine la sfârșitul celei de-a treia petiții – „ca în cer, așa și pe pământ” se aplică tuturor primelor trei petiții.

Și, așadar, rugăciunea noastră este: „Tată, fii sfințit pe pământ așa cum este în ceruri. Așa cum îngerii se tem de tine, își acoperă fețele și te venerează cu cuvintele „sfânt, sfânt, sfânt”, îmi doresc din toată inima ca și colegii mei credincioși să mă tem și să te ador mereu. Amin.”

Împărăția lui Dumnezeu

„Vine regatul tău”

Mântuirea reală ar trebui să ne dea dorința de a fi eliberați de egoism, astfel încât Dumnezeu să devină acum centrul vieții noastre și centrul cererilor noastre în rugăciune. Noi, care odată am fost „răsturnați”, am fost întorși în picioare de Domnul, astfel încât acum avem dorința de a-L pune pe Dumnezeu pe primul loc în fiecare domeniu al vieții noastre.

Persoana care vine la Dumnezeu cu dorința de a fi centrată asupra lui spune: „Tatăl nostru ceresc. Cea mai mare dorință din inima mea este ca numele tău să fie proslăvit și venerat peste tot în lume. „Apoi își dă seama că numele lui Dumnezeu nu este venerat pe pământ, așa că continuă la următoarea cerere și spune:” Tată, Îmi doresc să vii și să-ți întemeiezi împărăția pe pământ, astfel încât întreg pământul să se teamă de tine și să se închine numelui tău. ”

Aceasta este o rugăciune pe care toți bărbații și femeile lui Dumnezeu s-au rugat de mai bine de 1900 de ani. Timpul pentru un răspuns la acea rugăciune este aproape.

Un tărâm al justiției

Numai unul care este dezgustat de răul din această lume poate spune această rugăciune. „Așteptăm un cer nou și un pământ nou conform făgăduinței Lui, în care sălășluiește neprihănirea” (2 Pt 3:13 ).

Uită-te la violența și imoralitatea care există astăzi în lume. Când citim ziarele, una dintre rugăciunile principale care urcă din inimile noastre spre cer ar trebui să fie: „Părinte, tânjesc să vină împărăția ta. Nu cer acest lucru pentru confortul meu personal. Tânjesc ca guvernul tău al justiției să vină în curând, pentru ca numele tău să fie glorificat pe acest pământ creat pentru slava ta. ”

Isus a spus că ultimele zile vor fi ca timpul lui Noe. Noe a fost un om drept în mijlocul unei lumi corupte și rele. El a fost un predicator al dreptății și trebuie să fi fost dezgustat de ceea ce a văzut în jurul său (2 Pt 2: 5). El a vrut dreptate din suflet și a predicat-o fără compromisuri. Și rugăciunea lui trebuie să fi fost similară: „Împărăția ta vine”.

Toți creștinii vor recunoaște că Hristos se va întoarce în curând pentru a-și stabili Împărăția pe pământ. Dar care este dovada că credem cu adevărat asta? În 1 Ioan 3 : 3 scrie: „Și oricine are o astfel de speranță în el se curăță la fel cum este el curat”.

Dovada că credem cu adevărat în Hristos este că ne pregătim, că ne pregătim ca o mireasă pentru mirele ei. Asta va însemna că trăim o viață curată, că ne plătim datoriile, că ne soluționăm disputele – acum că ne curățim pe noi înșine așa cum este el pur. Numai o astfel de persoană poate ruga această rugăciune „Împărăția Ta vine” .

Să te rogi această rugăciune fără a te purifica pentru a fi pregătit pentru întoarcerea lui Hristos înseamnă a reduce această rugăciune la un ritual.

Disponibilitate constantă pentru venirea sa

Unele confesiuni creștine au următoarea rugăciune în liturghia lor: „Doamne, mântuiește-ne de moartea bruscă.” Rugăciunea a fost în mod evident scrisă de o persoană neconvertită pentru o persoană neconvertită. Oamenii egocentrați, desigur, au nevoie de ceva timp înainte de a muri pentru a-și rezolva disputele și își rambursează datoriile, etc., înainte de a-și întâlni Creatorul. Nu au intenția de a reglementa aceste aspecte în timp ce sunt încă sănătoși. Astfel de oameni nu se tem de Dumnezeu și nu pot fi niciodată convertiți până nu se pocăiesc pentru egocentrismul lor.

Un adevărat creștin nu trebuie să se roage niciodată pentru o astfel de rugăciune, deoarece este întotdeauna pregătit. „Conturile” sale sunt mereu actualizate și astfel se poate ruga oricând „Vine împărăția Ta” .

De unde știm dacă suntem cu adevărat nerăbdători să vină împărăția lui Dumnezeu? Să ne uităm doar la un domeniu – viața noastră domestică.

Să presupunem că într-o zi, în timp ce te uiți prin fereastra ta, l-ai vedea pe Domnul Isus mergând spre casa ta. Care ar fi reacția ta? Acesta este un test destul de bun dacă sunteți sau nu gata pentru venirea împărăției lui Dumnezeu.

Ar trebui să fugiți pentru a ascunde unele dintre acele cărți în biblioteca dvs. pentru că nu doriți ca Isus să le vadă? Probabil că ar trebui să ascunzi și televizorul dacă ai avea unul.

Atâta timp cât Iisus a rămas cu tine, conversațiile tale nu ar mai consta în bârfele obișnuite care caracterizează comunitatea în timpul meselor.

Ai avea nevoie de îngrijire suplimentară în aceste zile pentru a fi prietenos și politicos față de membrii familiei și servitori și pentru a evita remarcile dure care caracterizează modul în care vorbești?

Ai fi fericit să-I permiți Domnului să-ți întâlnească toți prietenii sau ai vrea ca unii dintre ei să nu te viziteze în timp ce Isus este cu tine?

Ai fi fericit dacă Iisus a rămas cu tine așa pentru totdeauna? Sau ați lăsa un oftat de ușurare când vizita sa se termină în sfârșit și a dispărut?

Fii sincer cu tine.

O modalitate de a obține răspunsul la această întrebare este să ne întrebăm dacă comportamentul nostru de acasă diferă în vreun fel atunci când există oaspeți pe care vrem să-i impresionăm. Dacă da, cât de diferit ar trebui să fie comportamentul nostru dacă Isus însuși ar veni să rămână cu noi câteva zile!

Nu are sens să ne rugăm „vine împărăția Ta ” dacă nu vrem ca Isus să trăiască cu noi și să fie Domnul casei noastre în fiecare zi. La urma urmei, împărăția lui Dumnezeu este un loc în care Isus va fi prezent ca Domn tot timpul – și nu doar pentru câteva zile. Dacă se dovedește a fi o povară să-l avem în casă doar câteva zile, cum ar trebui să petrecem veacuri cu el?

Comori în cer

Persoana care se roagă „Împărăția Ta vine” este una care își direcționează mintea, afecțiunea și dorința către ceea ce este deasupra. El nu este cel care îmbracă o haină de creștinism și sfințenie. Clerul său este nu superficial. Trece chiar prin fibrele ființei sale. El este mai interesat să adune comori în cer decât comori pe pământ.

Atitudinea unui creștin față de bani este una dintre cele mai clare probe ale nivelului său spiritual și dacă are cu adevărat dorința ca împărăția lui Dumnezeu să vină sau nu.

Îmi amintesc o poveste despre un fermier care într-o zi i-a spus soției sale: „Vaca noastră tocmai a născut doi viței, unul alb și unul brun. Și m-am gândit că ar trebui să-i dăm una dintre ele Domnului atunci când va deveni mai mare. „Soția lui l-a întrebat:” Pe cine îi vei da Domnului, maro sau alb? El a răspuns: „Putem decide asta mai târziu, când au devenit mai mari „.

Vițeii au crescut și s-au îngrășat din ce în ce. Într-o zi, fermierul a venit acasă cu un chip trist și i-a spus soției sale: „Am vești proaste pentru tine. Vițelul destinat Domnului tocmai a murit. Soția sa a spus: „Dar de unde ai știut care ar fi vițelul pentru Domnul? Nu te-ai hotărât încă. „El a spus:” Oh, tot timpul am avut în minte să-i dau vițelul maron stăpânului;

Este similar cu majoritatea creștinilor. Întotdeauna vițelul Domnului moare! Ei dau ceea ce a rămas lui Dumnezeu după ce toate nevoile lor au fost satisfăcute. Și pentru că nu sunt „bogați cu Dumnezeu” , ei rămân săraci spiritual toată viața (Lc 12,21).

În Vechiul Testament , Dumnezeu a făcut o lege, potrivit căreia copiii lui Israel „cel mai bun dintre primele roade ale câmpului“ , a spus dl Me Go (2Mo 23,19). Aceasta a fost singura modalitate prin care „cinstim pe Domnul“ s -a putut (Proverbe 3 , 9). La fel e și astăzi. Nu-l putem onora pe Domnul dacă nu facem tot posibilul pentru el.

Cum este în viața noastră? Există întotdeauna vreo scuză de ce nu-i putem da tot ce este mai bun lui Dumnezeu? Atunci asta arată unde este cu adevărat inima noastră. Acolo unde este comoara unui om, acolo va fi și inima lui.

Dar persoana care se roagă „Vine împărăția Ta” este una care a fost eliberată de dragostea de bani și de lucrurile materiale. El trăiește acum pentru Dumnezeu și pentru eternitate.

Conducerea absolută a lui Dumnezeu

Împărăția lui Dumnezeu înseamnă guvernarea lui Dumnezeu, conducerea absolută a lui Dumnezeu. Înseamnă a face din Iisus Hristos Domnul absolut în fiecare domeniu al vieții noastre.

Dacă vrem să vină împărăția lui Dumnezeu, ea trebuie să vină mai întâi în inimile noastre, în familiile noastre și în bisericile noastre. În aceste locuri nu trebuie să acordăm spațiu lui Satana sau cărnii. Dorința noastră ar trebui să fie ca împărăția lui Dumnezeu să ne umple inimile, familiile și bisericile în așa fel încât să nu mai existe loc pentru altceva.

Duhul Sfânt a venit să aducă „împărăția lui Dumnezeu cu putere” pe pământ (Mc 9, 1). Bisericile noastre locale ar trebui să fie o demonstrație pentru lumea de astăzi a modului în care împărăția lui Dumnezeu – care într-o zi va acoperi întregul pământ. voința – este – este locul în care am eșuat pe Domnul.

Când Isus ne-a spus să căutăm mai întâi împărăția lui Dumnezeu și să nu ne îngrijorăm de lucrurile pământești, el a spus că preocuparea noastră ar trebui să fie ca împărăția lui Dumnezeu să vină pe pământ, așa cum este în ceruri când ne întâlnim într-adevăr ar trebui să fie preocupat de ceva (Mt 6:33). Câți dintre noi sunt împovărați cu acest tip de îngrijorare – preocuparea pentru puritatea bisericii și pentru venirea împărăției lui Dumnezeu?

Dumnezeu să găsească mulți dintre noi care și-au pus împărăția pe primul loc.


Voia lui Dumnezeu

„Fie-se voia Ta pe pământ, așa cum este în ceruri”

Îl putem numi pe Isus Domn doar atunci când suntem gata să facem voia Lui în viața noastră de zi cu zi. Conversia reală nu are loc atunci când o persoană este agitată în mintea sa sau în sentimentele sale, ci atunci când își dă voia cu cuvintele: „Doamne, nu a mea, ci voia ta se va face în viața mea.” Dacă avem această atitudine continuu menținuți în fața Domnului, vom deveni tot mai sfințiți.

Secretul sfințeniei

Isus însuși s- a rugat Tatălui de-a lungul vieții sale pământești cu cuvintele „Nu a Mea, ci voia Ta să fie făcută” (Ioan 6:38). Dacă a fost necesar chiar ca Iisus să trăiască așa ca să-i placă Tatălui, atunci putem Asigurați-vă că nu există nici o altă cale de a ne plăcea lui Dumnezeu și că nu putem progresa în mersul nostru cu Domnul decât dacă este atitudinea constantă din viața noastră.

Putem să ne rugăm ore în șir, să studiem scripturile și să participăm la sute de întâlniri. Dar dacă toate acestea nu ne aduc la acest punct în care spunem: „Voia Ta se va face pe pământ (mai întâi în viața noastră) așa cum este în ceruri”, atunci ne-am irosit timpul. Orice mijloc de har trebuie să ne ducă la acel punct unde spunem din inimă: „Tată, nu voia Mea, ci voia Ta se poate împlini”.

Aici se află secretul adevăratei sfințenii.

Când Pavel le-a scris galatenilor despre conflictul dintre carne și Duh, el se referea la acel conflict dintre voința omului și voința lui Dumnezeu.

Carnea cu toate dorințele sale poate fi rezumată într-un singur cuvânt: VOȘTE PROPRIE. Oriunde ați citi despre „dorințele cărnii” în Noul Testament, ați putea înlocui acea expresie cu „dorințe de sine și dorințe egocentrice”. Atunci vei înțelege ce înseamnă aceste versete.

De exemplu, citim că Duhul Sfânt se opune trupului (Gal 5:17 ). Aceasta înseamnă că mintea luptă întotdeauna împotriva voinței noastre și a dorințelor egocentrice. Duhul Sfânt știe că El nu ne poate face niciodată vrednici de cer, de sfinți sau de Hristos fără să ne ucidă voința de sine și dorințele egocentrice.

Calea sfințeniei și a sfințirii este calea morții sinelui spunând „nu” nouă înșine și „da” lui Dumnezeu. Înseamnă să spui: „Părinte, nu am dorințe, planuri sau ambiții pentru viața mea în afara voinței tale. Nu vreau nimic din afara voinței tale perfecte „.

Crucea în viața de zi cu zi

Isus a spus: „Cine vrea să mă urmeze, se lepădă de sine și își ia crucea zilnic și urmează-mă” (Lc 9,23). Ne găsim crucea în punctul în care voința lui Dumnezeu ne traversează voința în fiecare zi. A lua crucea înseamnă a spune: „Tată, nu al meu, ci al tău să fie făcut”.

Doar cineva care a spus NU propriei sale voințe, propriilor sale planuri, propriilor sale dorințe, propriilor sale ambiții etc. și care a spus: „Doamne, vreau să-mi iau crucea, să mor din dorințele mele și să te urmez și singur fă voia ta ”, această rugăciune „ voia Ta să se facă pe pământ așa cum este în ceruri ”se poate ruga cu adevărat .

Isus a spus: „Vino la mine, toți cei necăjiți și împovărați; Vreau să te reîmprospătăm „(Mt 11:28). Dar el nu s-a oprit în acel moment. El a continuat și ne-a spus cum ne va da această odihnă.

El a spus: „Luați jugul meu asupra voastră și învățați înaintea mea; căci sunt blând și smerit cu inima; deci veți găsi odihnă pentru sufletele voastre „(Mt 11:29). Cu alte cuvinte, nu veți găsi niciodată odihna aceasta până nu veți lua crucea și nu veți spune” nu „propriei voințe. Toate neliniștile provin din a ne face propria voință. Nu puteți veni la Domnul dacă nu doriți să luați crucea.

Numai un adevărat discipol se poate ruga „Fă-se voia Ta pe pământ așa cum este în ceruri .” Isus însuși s-a rugat această rugăciune de-a lungul vieții sale. El a trăit ca ființă umană și cea mai mare dorință a lui a fost să facă voia Tatălui său. .

De ce a venit Isus pe pământ? Răspunsul este: Să faci voia Tatălui. El însuși a spus acest lucru în Ioan 6:38: „Căci am venit din cer, nu ca să fac voia mea, ci voia celui care m-a trimis.” El nu a venit în primul rând pentru a proteja păcatele lumii. Nu, a venit să facă voia Tatălui său, a mers la Calvar și a murit doar pentru că a făcut parte din voința Tatălui pentru viața sa.

Isus a spus în Ioan 4:34: „Mâncarea mea este să fac voia celui ce m-a trimis și să-și termine lucrarea.” Așa cum o persoană flămândă strigă după mâncare, tot întreaga ființă a lui Isus a strigat pentru ea Voința Tatălui de a face Urmarea lui Isus înseamnă a avea o dorință similară de a face Voia Tatălui în toate domeniile vieții noastre.

Motivul pentru care există atât de multă fericire în cer și nici o întristare este că acolo voința Tatălui este perfect realizată. Voia lui Dumnezeu este ceva care îi face pe oameni extrem de fericiți și plini de bucurie.

Petru scrie: „Pentru că Hristos a suferit în trup, înarmați-vă cu aceeași minte; căci oricine a suferit în trup a încetat să mai păcătuiască, astfel încât restul timpului în trup nu va trăi dorințele oamenilor, ci VOLEA LUI DUMNEZEU ”(1Pt 4 , 1-2).

Apostolul Ioan scrie: „Și lumea trece cu pofta ei; dar oricine face voia lui Dumnezeu rămâne în veci ”(1Io 2 , 17).

Sarcina rugăciunilor apostolilor asupra credincioșilor era că aceștia „stau fermi, desăvârșiți și plini de tot ceea ce este VOLEA LUI DUMNEZEU” (Coloseni 4:12). Apostolii știau că mântuirea consta doar în iertarea păcatelor. fără a face ca o persoană să-și dea restul vieții pentru a face voia lui Dumnezeu a fost o răscumpărare falsă. Iertarea păcatelor se presupune că este doar o ușă prin care putem parcurge drumul îngust pentru a face toată voința lui Dumnezeu, a intra.

Cum se face voia lui Dumnezeu în ceruri

Ar trebui să ne rugăm: „Voia Ta se va face pe pământ AȘA CĂ ESTE ÎN CER.” Cum se face voia lui Dumnezeu în cer? Vreau să menționez patru puncte:

Ca Întâi sunt îngerii într-o stare perpetuă de AȘTEPTARE PE DUMNEZEU, pentru a primi ordinele sale. Nu aleargă în ceruri pentru a „face ceva pentru Dumnezeu” în propriile condiții. Nu, așteaptă ca Dumnezeu să le vorbească mai întâi – și abia apoi acționează.

Dumnezeu spune: „Dar mă uit la cel care va aștepta și se va uita la mâna mea care flutură, care se va uita la ochii mei – cine va face lucrarea pe care i-o dau eu și cine va face lucrarea pe care o fac nu-l va da sau îl va părăsi. Și ce bucurie îmi aduce atunci când pot găsi o astfel de persoană – o persoană care îmi va face TOATE voințele, care este afară să studieze mintea Domnului său „.

Așadar, atunci când ne rugăm, „Fă-se voia Ta pe pământ așa cum este în ceruri”, înseamnă în primul rând că vrem să auzim ce are Dumnezeu să ne spună.

În al doilea rând, când Dumnezeu vorbește, îngerii se supun IMEDIAT. Nu spui: „Doamne, voi aștepta câteva zile și mă voi gândi la asta. Vreau să aflu ce cred ceilalți îngeri despre asta. „Nu există așa ceva în cer. Când Dumnezeu a vorbit, este final. Ascultarea este imediată.

Rugăciunea noastră ar trebui să fie atunci: „Părinte, ajută-mă să nu ezit când îți aud vocea. Nu vreau să fiu înaintea timpului tău, dar odată ce ai vorbit, vreau să mă supun imediat „.

În al treilea rând, dacă Dumnezeu poruncește ceva în ceruri, acesta va fi ÎNTREGUT. Acești îngeri nu au ieșit și s-au supus doar parțial lui Dumnezeu. Rugăciunea noastră ar trebui, așadar, să fie: „Părinte, ajută-mă să fac TOATE voințele TALE din viața mea – să ascult în totalitate fiecare poruncă, indiferent de cost”

Și în cele din urmă , ascultarea îngerească este VESELĂ. Ei nu se supun cu reticență cu plângeri. Niciun înger nu-și compară slujba cu cea a altuia și spune: „Doamne, de ce mi-ai dat o slujbă mai dificilă decât acel alt înger?” Etc. Auzim astfel de plângeri chiar și printre credincioși. „De ce ar trebui să fac toate aceste sacrificii? cu el / ea? ” etc. Dar nu auzim niciodată astfel de cuvinte de la îngerii din ceruri. Ei consideră că este un privilegiu să facă orice pentru Dumnezeu și se bucură de orice ocazie de a-L asculta.

Deci, pe măsură ce rostim această rugăciune, cerem ca voia lui Dumnezeu să se facă în viața noastră în acest fel – cu bucurie și fără plângeri și fără a ne compara cu alții.

Pentru totdeauna fără regrete

Dacă faci voia lui Dumnezeu pe pământ așa, nu vei avea niciun regret când vei merge în cer.

Când îl vom vedea pe Domnul față în față, vom dori să-i dăm mai mult din viața noastră și să-l ascultăm mai pe deplin. Raiul își va pierde o parte din dulceața sa pentru tine, dacă vei veni acolo fără a asculta imediat, complet și cu bucurie, toate poruncile lui Dumnezeu de pe pământ.

SadhuSundar Singh spunea: „Nu veți avea niciodată altă ocazie de a purta crucea pentru Hristos odată ce părăsiți acest pământ.” Dacă doriți să vă demonstrați dragostea față de Domnul, acum este momentul să faceți acest lucru. – și nu când te duci în rai.

Amintiți-vă cele trei petiții la care ne-am uitat: „Părinte, să fie sfințit numele tău. Lasă-ți să vină împărăția. Să se facă voia ta pe pământ așa cum se face în ceruri. „Chiar înainte de a cere iertarea păcatelor atât de necesare, Domnul ne-a învățat mai întâi pentru sfințirea numelui Tatălui, pentru venirea împărăției sale și pentru aceia Împlinindu-și voința de a se ruga în viața noastră.

Să învățăm ceea ce Domnul încearcă să ne învețe.

Nevoile noastre fizice

„Pâinea noastră zilnică Dă-ne azi”

Dumnezeu este interesat de satisfacerea tuturor nevoilor noastre fizice. Dar aceste nevoi trebuie satisfăcute în așa fel încât să nu fim răniți de ele. Prosperitatea materială și binecuvântările fizice pot duce la ruina spirituală a oamenilor dacă nu știu cum să-L pună pe Dumnezeu pe primul loc în viața lor.

Zece mii de rupii pot fi folosite foarte benefic de către o persoană spirituală matură; dar ar putea distruge un băiat descurajat și iresponsabil. Și așa Dumnezeu așteaptă ca noi să fim centrați pe El înainte de a ne binecuvânta fizic și material.

Mai întâi nevoile noastre fizice

Există trei petiții în această rugăciune legate de nevoile noastre personale. În mod uimitor, prima nu este o rugăciune pentru bunăstarea noastră spirituală! Nu este interesant? Prima petiție despre noi înșine nu este „Eliberează-ne de rău” sau „Dă-ne victoria asupra păcatului” sau chiar „ne umple cu Duhul Sfânt.” Nu, prima cerere este „Doamne, dăruiește”. pentru nevoile mele fizice. ”

Biblia spune că omul este o ființă tripartită. El are un spirit care îi permite să intre în contact cu Dumnezeu; un suflet, care este personalitatea sa (mintea, sentimentele și voința sa) și un corp (1Th 5 , 23).

Cele trei cereri de aici se referă la aceste trei părți ale ființei noastre. Primul se ocupă de nevoile corpului nostru; al doilea se referă la vinovăția păcatului nostru care ne poate chinui mintea (sufletele); iar al treilea se referă la mintea noastră pentru a fi răscumpărați de rele spirituale. Mintea noastră este cea mai importantă parte a ființei noastre. Cu toate acestea, Domnul ne-a învățat să ne rugăm mai întâi pentru nevoile noastre trupești.

În creștinism există două puncte de vedere extreme asupra corpului. Unii au punctul de vedere ascetic care ne învață că nu putem fi sfinți decât dacă trupul este îmblânzit și nu i se refuză orice amenință. Dar trupul nu poate fi cauza păcatului – căci Satana, care nu are trup, este plin de păcat, în timp ce Isus, care avea un trup, nu a păcătuit niciodată.

Doctrina ascetică consideră chiar că relația de căsătorie este păcătoasă. Dar amintiți-vă că Dumnezeu a creat dorința sexuală la om și a fost numită „foarte bună” (1Mo 1.31). Dorința de hrană, de pace și de sex – toate acestea sunt nevoi fizice bune și normale care au fost create de Dumnezeu. Nu trebuie să ne fie rușine de niciuna dintre acestea. Trebuie doar să fim atenți să nu satisfacem acele nevoi în moduri pe care Dumnezeu le-a interzis.

Cealaltă extremă găsită printre unii creștini este că Dumnezeu vrea ca noi să fim bogați. Acest lucru duce la faptul că ne răsfățăm corpurile.

Dar învățătura lui Isus nu a fost nici extremul ascezei, nici extremul plăcerii și materialismului. A constat în asigurarea nevoilor legitime ale trupului, astfel încât acesta să fie potrivit pentru slujirea lui Dumnezeu.

Grija lui Dumnezeu pentru corpul nostru

Din cauza concepției greșite pe care o au mulți creștini că Dumnezeu nu este interesat de corpurile noastre, ei nu se gândesc să-i ceară lui Dumnezeu vindecare atunci când sunt bolnavi. La fel ca Asa, ei și-au pus credința în doctori și nu în Domnul (2Cr 16:12 ). Dumnezeu poate folosi medici și medicamente și chiar intervenții chirurgicale pentru a ne vindeca. Nu putem dicta cum să ne răspundem la rugăciuni. Dar cu siguranță nu se așteaptă ca copiii săi să aibă încredere în oameni. Dumnezeu este foarte interesat de corpul nostru – că este sănătos și potrivit să fie folosit pentru gloria Lui.

Iată trei adevăruri minunate pe care Biblia ni le învață despre corpurile noastre:

(i) dacă „trupul este pentru Domnul, atunci Domnul este pentru trup”;

(ii) „Corpurile noastre sunt membre ale lui Hristos” și

(iii) „trupul nostru este un templu al Duhului Sfânt” (1 Cor. 6: 13-19).

Prin urmare, putem folosi cu siguranță puterea lui Dumnezeu pentru corpul nostru.

Fizicul nu este cu siguranță mai important decât cel spiritual. Am văzut deja că Dumnezeu ar trebui să vină primul în viața noastră și orice altceva ar trebui să fie secundar. Dar dacă ne rugăm cu adevărat mai întâi: „Numele Tău să fie sfințit, Împărăția ta să vină, voia Ta să se împlinească” , atunci este corect să spunem în continuare: „Dă-ne astăzi pâinea noastră zilnică” – căci cerem pâine numai în scopul ei îl putem slăvi pe Dumnezeu făcând voia Lui aici pe pământ, așa cum se face în ceruri.

Starea noastră spirituală depinde și într-o oarecare măsură de starea noastră fizică. Am citit despre Ilie că s-a descurajat și l-a rugat pe Dumnezeu să-și ia viața după ce a chemat focul și ploaia din cer. Acest bărbat curajos, care stătea singur împotriva a 850 de profeți falși, a fugit de teama de a amenința o femeie (1 Regi 18:19).

Cum sa întâmplat asta? Timp de mai bine de trei ani trăise singur pentru el. Și acum, la sfârșitul acestei zile obositoare pe Muntele Carmel, el era epuizat fizic. Și când stătea descurajat sub un tufiș de ienupăr, Dumnezeu nu i-a predicat! Nu, Dumnezeu i-a trimis un înger cu mâncare și băutură. Ilie a mâncat, a băut și a dormit. Și când s-a trezit, Dumnezeu i-a dat mai mult să mănânce și să bea (1 Regi 19: 1-8). Dumnezeu știa că Ilie era obosit și epuizat și că avea nevoie de hrană, nu de avertisment. Exact de asta avem nevoie uneori – nu predici lungi, ci mâncare bună și odihnă.

Unii creștini au o atitudine super-spirituală față de trupurile lor și spun: „Vreau să mă ard pentru Dumnezeu.” Și astfel își încep „slujirea” pentru Dumnezeu – dimineața, prânzul, seara, șapte zile pe săptămână – în fiecare săptămână. Și apoi devin complet epuizați și deprimați! Activitatea lor a fost o activitate mentală. Depresia ta are o cauză fizică, nu spirituală. Domnul trebuie să le spună acestor oameni: „Mergeți singur într-un loc singuratic și odihniți-vă puțin” (Mc 6,31).

După ce Isus a fost odată într-o barcă, am citit că dormea. Era evident obosit și nu-i era rușine că oamenii îl vedeau dormind. Au fost momente când îi era sete și foame și a recunoscut asta. Nu-i era rușine de nevoile sale fizice. Trupul nostru este templul Duhului Sfânt și trebuie să avem grijă de el.

Dumnezeu este interesat să ne ofere tot ce avem nevoie pentru trupurile noastre. El știe că avem nevoie de hrană, îmbrăcăminte și adăpost pentru viața noastră pământească. Și dacă nu a considerat potrivit să vă permită să dețineți o casă, puteți fi sigur că va fi interesat să vă permită să închiriați o casă [sau un apartament]. Cel care a pregătit un „loc de odihnă” în deșert pentru israeliți poate găsi cu siguranță și unul pentru voi (Numeri 10:33).

Pentru a corecta neînțelegerile despre Dumnezeu pe care le aveau oamenii, Isus a plasat cererea pentru nevoile fizice în primul rând din ultimele trei cereri din această rugăciune.

Îngrijirea lui Dumnezeu pentru nevoile noastre pământești

Toate nevoile noastre fizice sunt rezumate în această cerere: „Dă-ne astăzi pâinea noastră zilnică” (Mt 6:11). Inclusă în această cerere este: „Dă-mi un loc de muncă. Dă-mi o casă în care să pot trăi. Dă-mi și haine pe care să le poarte familia mea. Oferiți copiilor mei o educație, deoarece într-o zi și ei vor avea nevoie de pâinea lor zilnică. ” Dumnezeu este interesat de toate aceste lucruri. Și când vom învăța să punem Împărăția lui Dumnezeu pe primul loc, aceste lucruri ni se vor adăuga.

Știți de ce suntem atât de preocupați de aceste lucruri pământești – mâncare, îmbrăcăminte, muncă, casă, educația copiilor etc. -? Pentru că adânc în inimile noastre simțim că Dumnezeu nu este cu adevărat interesat să ne ajute cu aceste lucruri materiale. Credem că lui Dumnezeu îi interesează numai bunăstarea noastră spirituală.

Dacă numai Duhul Sfânt ne-ar putea convinge odată pentru totdeauna că lui Dumnezeu îi pasă de fiecare parte a noastră – spirit, suflet și trup! Dumnezeu vrea ca noi să îi cerem nevoile noastre pământești – și nu vrea să ne îngrijorăm vreodată. De aceea, Biblia ne spune: „Nu vă îngrijorați de nimic, dar în toate lucrurile, cererile voastre să fie făcute cunoscute lui Dumnezeu în rugăciune și rugăciune cu mulțumire” (Fil 4: 6).

Un tată pământesc nu are nicio obligație să asigure nevoile tuturor celor din jur. Dar cu siguranță are obligația de a-și asigura propria familie. Dumnezeu este atât de bun încât dă chiar mâncare păsărilor. Cu cât se va îngriji mai mult de nevoile propriilor săi copii!

Când o femeie canaanită l-a rugat pe Iisus să-și vindece fiica, el a spus: „Să se hrănească mai întâi copiii” (Mc 7,27). Ea a răspuns că va fi fericită doar cu firimiturile care au căzut de pe masă. Și fiica ei a fost complet vindecată. Gândiți-vă: firimiturile au fost suficiente pentru a obține libertatea de a avea posesia demonică. Atunci imaginați-vă ce ar face o pâine întreagă pentru noi, care suntem copiii lui Dumnezeu! Și amintiți-vă că Isus a spus: „Să FIE PRIMI COPII”. Și astfel ne rugăm cu îndrăzneală: „Tatăl nostru, dă-ne astăzi pâinea noastră zilnică”.

Satisfacția față de grija lui Dumnezeu

Observați aici că Isus nu ne-a învățat să cerem lux. Nu ne rugăm: „Părinte, dă-ne azi înghețata noastră zilnică”, ci mai degrabă „dă-ne astăzi pâinea noastră zilnică!” Promisiunea este: „Dumnezeul meu vă va remedia toate lipsurile ” (Fil 4:19 )– nu tot ce vrem, ci tot ce avem nevoie. Există o diferență uriașă între ceea ce vrem și ceea ce avem nevoie. S-ar putea să doriți o mașină, dar Dumnezeu văd că nu aveți nevoie de una și așa El nu vă va da una. S-ar putea ca altcineva să aibă nevoie de unul și el să le dea o mașină. Nu trebuie să fii gelos pe el și nu trebuie să mormăiești împotriva lui Dumnezeu acum. Fii mulțumit de ceea ce ai. Nu cere lux. Când Dumnezeu ne dă lux, îl putem accepta și folosi pentru gloria Lui. Dar dacă nu ne dă unul, îl vom lăuda pe Domnul.

Să nu ne comparăm cu ceilalți oameni. Dumnezeu știe ce este mai bine pentru noi. Dacă îi cerem pâine, nu ne va da o piatră, iar dacă îi cerem o piatră, nu ne va da o piatră. El ne va da în schimb pâine!

Fii mulțumit de grija lui. Unul dintre secretele vieții lui Pavel a fost că era perfect mulțumit. În Filipeni 4:11 el spune: „Am învățat să fiu mulțumit așa cum sunt”.

Aprovizionare zilnică

Rugăciunea este: „ Dă-ne astăzi pâinea noastră ZILNICĂ .” Dumnezeu ne poate da pâine pentru multe zile la un anumit moment, dar cererea aici este doar pentru nevoile fizice pentru o singură zi. Isus ne-a spus să nu ne facem griji nici măcar pentru asta. ce s-ar întâmpla mâine. Dumnezeu nu vrea să ne facem griji pentru viitor, ar trebui să fim dependenți de el zi de zi.

Domnul i-a învățat minunat pe israeliți această lecție în pustie. Trebuiau să iasă în fiecare zi și să adune mana în fiecare dimineață. Nu l-au putut colecta mai multe zile la rând. Ar trebui să depindeți de Dumnezeu zi de zi. Au trebuit să trăiască așa 40 de ani. Crezi că a fost o povară? Nu, sunt sigur că nu a fost. Trebuie să fi fost palpitant!

Dacă Dumnezeu ne-ar da prea mult la un moment dat, inimile noastre s-ar îndepărta de el. Și, prin urmare, Dumnezeu ordonează circumstanțele vieții noastre în așa fel încât unele nevoi apar adesea pe tărâmul fizic – deoarece fizicul ne atinge adesea mult mai mult decât spiritualul. Dumnezeu permite nevoilor să apară și ne întoarcem la el din nou și din nou. În acest fel putem învăța lecția dependenței continue de Dumnezeu.

Chiar dacă mana a căzut din cer, Dumnezeu nu a scăpat-o direct în gura ta! Israelienii au trebuit să iasă dimineața devreme și să adune mana. O persoană leneșă nu ar fi primit nimic. Deci, atunci când ne rugăm, „Dă-ne astăzi pâinea noastră zilnică”, nu îi cerem lui Dumnezeu să facă o minune și să ne satisfacă nevoile fără să facem nimic. Nu, Biblia spune: „Dacă nu vrei să lucrezi, nu mâncați ” (2Th 3 , 10). Isus a spus că Dumnezeu hrănește păsările. Dar nu lasă mâncarea în cioc. Trebuie să zboare și să-și găsească mâncarea. La fel, Dumnezeu se așteaptă ca noi să lucrăm din greu și să avem încredere în el. Credința nu înlocuiește munca grea.

Sănătate pentru a face numele lui Dumnezeu

Această rugăciune este, de asemenea, legată de cererea anterioară: „Voia Ta se va face pe pământ așa cum este în ceruri .” Îi cerem lui Dumnezeu sănătate fizică și putere pentru a face voia Sa.

Când bolnavii m-au rugat să mă rog pentru vindecarea lor, mi-am pus deseori întrebarea: „Are bolnavul sănătate, astfel încât să poată fi suficient de puternic pentru a-I sluji lui Dumnezeu? Sau vrea să se simtă bine să trăiască pentru sine? Ar trebui să-I cerem lui Dumnezeu să-l vindece pentru a putea trăi pentru lume? ”Isus ne-a învățat să ne rugăm pentru nevoile noastre fizice, astfel încât să putem face voia lui Dumnezeu, nu a noastră.

O rugăciune în familie

De asemenea, rețineți că rugăciunea este „Dă-NE” și nu „Dă-MI” .

Cel care îl pune pe Dumnezeu pe primul loc în viața lor va descoperi că nu se pot pune pe al doilea. Suntem membri ai unei familii care stă la masa tatălui; iar tatăl nu dorește copii egoisti la masa lui care smulg toată mâncarea fără să ia în considerare dacă ceilalți de la masă au suficient de mâncat. Un astfel de comportament este considerat un comportament rău chiar și în rândul celor neconvertite. Cât de mult pentru un creștin!

Amintește-ți ce a spus Isus despre Ziua Judecății. Când se așează pe tronul său pentru a judeca oamenii, le va spune multora dintre ei: „M-ai văzut flămând, dar nu mi-ai dat niciodată mâncare. M-ai văzut gol, dar nu m-ai îmbrăcat niciodată. Știai că sunt bolnav, dar nu ai venit niciodată să mă vezi. ” Și ei vor spune: ” Doamne, când a fost asta? Nu te-am văzut niciodată gol sau flămând „. Atunci Domnul le va răspunde: „Eu trăiesc în cei care s-au născut din nou; și când ai văzut că acest frate al meu are nevoie, nu ai știut că am nevoie. Eu eram înfometat și însetat ” Mt 25 , 31-46; tradus liber).

Aceasta este una dintre diferențele fundamentale dintre cer și iad. Iadul este plin de păcat, plin de egocentrism. Fiecare trăiește pentru sine și nu are loc pentru Dumnezeu sau pentru ceilalți. Este invers, în cer. Dumnezeu este primul și toți ceilalți după.

Am auzit de povestea unui om care a avut un vis care a fost o parabolă despre iad și cer. S-a dus mai întâi în iad; acolo a văzut pe toată lumea stând la o masă cu o mulțime de mâncăruri delicioase în fața lor. Cu toate acestea, toți erau slabi, bolnavi și nenorociți. El a descoperit că nu pot mânca mâncarea care era în fața lor, deoarece lingurile lor de aproximativ patru picioare erau lipite de mâinile lor. Și bineînțeles, cu o lingură de aproximativ 120 de centimetri atașată la mână, este imposibil să consumi mâncarea din fața ta.

Apoi, în visul său, acest om s-a suit în cer și a văzut acolo aceleași mâncăruri delicioase pe masă; iar oamenii care stăteau în jurul mesei din cer aveau și linguri de aproximativ patru picioare, care erau atașate de mâini. Dar toți erau sănătoși și puternici. El l-a întrebat pe unul dintre ei: „Cum se face că sunteți cu toții atât de sănătoși și de puternici?” Omul a răspuns: „Ei bine, puteți vedea că îmi dau seama că nu mă pot hrăni singur. hrănește pe altcineva care este mai jos pe masă și cineva care este mai sus pe masă mă hrănește cu lingura sa; astfel fiecare dintre noi ne ajunge să mâncăm. ”

Așadar, în visul său, acest om s-a întors în iad și le-a spus oamenilor de acolo: „Iată metoda în care ar trebui să mâncați cu toții. Fiecare dintre voi ar trebui să permiteți altcuiva să mănânce din farfuria dvs. și ar trebui să hrăniți pe altcineva care stă mai jos pe masă. „Dar toți i-au dat același răspuns:” Nu voi lăsa pe nimeni să mănânce din farfuria mea, pentru că cum pot să știu că altcineva îmi va permite să mănânc de pe farfurie? ”

Acest tip de egoism „ciocan gelos” este caracteristic pentru Iad și pentru toți cei care merg acolo. Tot ceea ce îi interesează este propria lor pâine zilnică.

Dacă nu aveți nici o compasiune pentru frații și surorile voastre în Hristos, atunci nu vă puteți ruga această rugăciune pentru pâinea voastră zilnică.

A existat o perioadă în viața lui Avraam când așteptase 25 de ani să aibă un fiu prin Sarah și încă nu a avut acel copil. Se rugase și se rugase. Nu a fost nici un raspuns. Când era în Gerar, a observat că Dumnezeu i-a judecat pe oamenii de acolo, făcându-le sterile pe femei. Avraam s-a rugat imediat pentru aceste femei ca Dumnezeu să le dea copii (Geneza 20:17). Amintiți-vă că rugăciunea lui Avraam pentru propria soție încă nu a primit răspuns. Dumnezeu a răspuns la rugăciunea lui Avraam și le-a dat copii acestor femei sterile. Dar Dumnezeu s-a oprit aici? Nu, el ia dat și lui Sara fiului său promis în acel moment (Geneza 21: 1). Când Avraam s-a rugat pentru alți oameni, Dumnezeu și-a îndeplinit și propria nevoie!

Cei care se gândesc mai întâi la Dumnezeu și la alții primesc cel mai bun lucru al lui Dumnezeu. „Și Domnul a întors soarta lui Iov când a mijlocit pentru prietenii săi” (Iov 42,10). Aceasta este calea lui Dumnezeu.

Cererea cu privire la nevoile noastre fizice este între alte două cereri. Pe de o parte există cererea „Fă-se voia Ta pe pământ așa cum este în ceruri”, iar pe de altă parte „Iartă-ne datoriile noastre, precum și noi iertăm pe debitorii noștri”. Ești zelos să faci voia lui Dumnezeu și să ierți pe alții care te-au rănit? Sau ești ca acel copil mic care, când primește un biscuit umplut cu cremă, vrea doar să mănânce crema dintre cei doi biscuiți? Te interesează doar satisfacerea nevoilor tale materiale – „Dă-ne astăzi pâinea noastră zilnică” – și neglijezi solicitările care vin înainte și după?

Deci, vedem că creștinii sunt predispuși la două extreme. Unii sunt atât de super-spirituali încât consideră că este greșit să ceri lucruri materiale. Alții se roagă doar pentru nevoile lor fizice și materiale.

Fericiți cei care înțeleg echilibrul predat de Isus.

Iertarea păcatelor

„Iartă-ne datoriile noastre așa cum ne iertăm și pe debitori”

Păcatul este o datorie față de Dumnezeu – indiferent dacă acest păcat trebuie să nu respecte standardele lui Dumnezeu sau dacă este o încălcare și să depășească ceea ce Dumnezeu a permis.

Valoarea conștiinței

Dintre toate ființele create pe acest pământ, numai omul se simte vinovat dacă a făcut ceva greșit. Aceasta este o caracteristică specială care o deosebește de animale.

Un câine nu se simte vinovat pentru că a greșit decât dacă a fost antrenat să se simtă vinovat de stăpânul său. Dar este diferit la oameni. Puteți merge în junglă, la cei care nu au auzit niciodată de religie, care nu au fost niciodată învățați de nimeni sau la cei care nu au pus niciodată mâna pe o Biblie și veți găsi acolo oameni care sunt vinovați simt. Conștiința lor le spune că și-au întristat Creatorul, așa că încearcă să-l liniștească într-un fel. Dar nu veți găsi niciodată o maimuță sau un câine religios nicăieri!

Conștiința noastră este unul dintre cele mai mari daruri ale lui Dumnezeu pentru noi. Ne avertizează când ceva nu este în regulă în relația noastră cu Dumnezeu – la fel cum ne avertizează durerea când ceva nu este în regulă în corpul nostru. Prin urmare, trebuie să avem grijă să menținem în permanență o conștiință sensibilă.

Sinceră mărturisire a păcatului

Există mulți oameni care spun: „Tată, iartă-ne greșelile noastre”, care nu își dau seama că nu-i putem cere iertare lui Dumnezeu decât dacă îi mărturisim mai întâi păcatele Lui. Trebuie să ne mărturisim păcatele cu o sinceritate absolută.

Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Cel care își neagă păcatul nu va avea succes ” (Prov. 28:13). Cel care încearcă să-și ascundă păcatele se poate ruga: „Tată, iartă-mă, iartă-mă”. Dar nu este iertat. Versetul continuă după cum urmează: „… dar oricine le mărturisește și le lasă va primi milă.” Biblia mai spune: „Dar dacă ne mărturisim păcatele (aceasta este partea noastră), atunci el (Dumnezeu) este credincios și drept că ne iartă păcatele și ne curăță de orice nedreptate ” (aceasta este partea lui Dumnezeu) ” (1 Ioan 1: 9). Dacă ne facem partea, putem fi siguri că Dumnezeu va fi credincios să facă partea sa!

De când Adam a căzut în păcat, omul a avut tendința de a-și acoperi păcatul în loc să-l mărturisească. Care a fost prima ta reacție când Adam și Eva au păcătuit? Au alergat imediat la Dumnezeu să spună: „O, Doamne, am păcătuit, am făcut ceea ce ne-ai interzis să facem.” Nu, au fugit de Dumnezeu și au încercat să ajungă în fața lui. ascunde. Ce nebunie! Adam și Eva s-ar putea ascunde de Dumnezeu în spatele unui copac? Păcatul face cu siguranță o persoană proastă.

O a doua calitate umană este de a învinui pe alții pentru păcatele lor. Când Dumnezeu a descoperit păcatul lui Adam, El l-a întrebat: „Ai mâncat din acel copac?” Care a fost răspunsul lui Adam? El a dat vina pe soția sa, iar soția lui a dat vina pe șarpe!

Toți am primit această natură de la Adam și Eva. Încercăm întotdeauna să ne justificăm și susținem că nu suntem responsabili pentru greșelile pe care le-am făcut. Și când suntem prinși în flagrant, spunem că am făcut-o într-un moment de slăbiciune și sub presiune. Încercăm să ne acoperim păcatele în loc să le mărturisim. De aceea nu putem primi iertarea lui Dumnezeu.

Mergeți în lumină

Când Isus a vorbit despre venirea în lumină, a spus: „Oamenii iubeau întunericul mai mult decât lumina, pentru că faptele lor erau rele. Cine face RĂU, urăște lumina și nu vine la lumină, astfel încât lucrările sale să nu fie expuse. Dar oricine face ADEVĂRUL vine la lumină … „(In 3 , 19-21).

Observați diferența aici! Pe de o parte, Isus a spus că oricine face răul urăște lumina. De vreme ce opusul „a fi rău” este „a fi bun”, s-ar crede că Isus ar continua să explice că oricine face BINE vine la lumină. Dar nu a spus asta. El a spus că oricine face ADEVĂRUL vine la lumină.

Ai observat diferența Ceea ce ne cere Isus nu sunt mai întâi fapte bune, ci adevăr – realitate și onestitate. Cu alte cuvinte, Isus a spus: „Omul rău este necinstit. Dar persoana care vine la lumină este o persoană cinstită, chiar dacă nu este perfectă. „Dacă am ieși la lumină doar când am fost perfect buni, atunci niciunul dintre noi nu ar putea ajunge acolo Dar Dumnezeu îi invită pe cei care sunt cinstiți să vină la El și acei oameni cinstiți vor deveni treptat buni.

Putem ruga rugăciunea „iartă-ne păcatele noastre” doar dacă vrem să fim sinceri. Poți fi imperfect, dar poți totuși să intri în lumina lui Dumnezeu dacă ești sincer cu privire la imperfecțiunile tale. este cinstit, poate ieși la lumină și-și recunoaște păcatul și atunci păcatul lui va fi șters.

„Dar dacă umblăm în lumină așa cum este El în lumină, avem părtășie unul cu celălalt și sângele lui Isus Fiul său ne curăță de orice păcat” (1 Ioan 1 , 7).

Sunt mulți care se îndreaptă pretinzând ultima parte a acestui verset, „… sângele lui Isus ne curăță de orice păcat .” Dar este incorect să cităm versetul în acest fel. îndeplinește condiția menționată în prima parte a acestui verset – cei care umblă în lumină.

Lasă-mă să folosesc o poză. Să presupunem că este foarte întuneric în jurul meu. A intra în lumină ar însemna să mă dezvăluie. Dacă tricoul meu este murdar, veți vedea. Lumina nu-mi curăță cămașa. Lumina dezvăluie doar faptul că cămașa mea este murdară. Asta înseamnă să fiu sincer în ceea ce văd în mine în loc să încerc să ascund. Acesta este sensul de bază al ieșirii la lumină.

Cu toții trebuie să înțelegem clar acest lucru, deoarece acest lucru se aplică nu numai relației noastre cu Dumnezeu, ci și relației noastre cu ceilalți.

În creștinism există o relație verticală cu Dumnezeu și există o relație orizontală cu colegii noștri credincioși. Nu poți avea una fără cealaltă. Nu poți avea părtășie cu Dumnezeu dacă nu ai părtășie cu semenii tăi credincioși.

„Dacă cineva spune:„ Îl iubesc pe Dumnezeu și îl urăsc pe fratele său, el este un mincinos ” (1Io 4:20 ). Dacă îl iubești cu adevărat pe Dumnezeu, îți vei iubi și fratele.

O relație orizontală corectă

La fel cum trebuie să mărturisim lui Dumnezeu nedreptatea pe care i-am făcut-o lui, tot așa trebuie să mărturisim semenilor noștri lucrurile cu care le-am greșit. Nu există iertare fără o asemenea mărturisire.

Dacă înșelăm pe cineva din bani, trebuie să îi dăm înapoi. Altfel Dumnezeu nu ne poate ierta. Singurul mod în care putem arăta că ne-am căit cu adevărat este mărturisindu-l persoanei pe care am greșit-o și dând înapoi ceea ce am luat în mod greșit.

Dacă ați călătorit în trenuri fără a cumpăra un bilet, este ușor să mergeți la Dumnezeu și să spuneți: „Îmi pare rău. Am înșelat calea ferată. „Dar modul costisitor – modul prin care demonstrezi că te-ai căit cu adevărat – este să mergi la ghișeul căii ferate și să cumperi un bilet pentru călătoria respectivă, apoi să rupi biletul În caz contrar, pocăința dvs. va consta în cuvinte goale.

Iată un motiv pentru care mulți oameni nu intră într-o părtășie profundă cu Dumnezeu. Se pocăiesc doar cu buzele și nu cu inimile. Îi mărturisesc păcatele lui. Dar nu mărturisesc semenilor lor dacă au păcătuit împotriva lor.

Unul dintre cele mai grele lucruri de făcut este să spui cuiva: „Îmi pare rău, a fost greșeala mea. Vă rog să mă iertați. „De ce? Pentru că ne omoară pe noi înșine. Cu toții suntem oameni mândri în principiu și nu ne place să ne umilim și să recunoaștem că am făcut o greșeală!

Cum ne simțim atât de liberi să ne mărturisim păcatele unui Dumnezeu sfânt, dar ne este greu să ne mărturisim păcatul unui frate nesfințit? Motivul ar putea fi că atunci când intrăm în camera noastră și pretindem că ne mărturisim păcatele lui Dumnezeu, într-adevăr le mărturisim doar nouă înșine! Nu le mărturisim deloc lui Dumnezeu. Testul dacă te-ai umilit cu adevărat în fața lui Dumnezeu este dacă ești dispus să-ți ceri scuze tuturor celor pe care i-ai rănit.

Există o noțiune în cultura indiană că doar femeile trebuie să caute iertare de la soții lor – niciodată invers. Parcă bărbatul aparține unei clase superioare!

Nu există nici un fel de a fi mai înalt sau inferior atunci când vine vorba de a cere iertare. Chiar dacă sunteți directorul unei agenții și ați greșit persoana cea mai în vârstă din acea agenție, trebuie să vă smeriți și să vă apropiați de ei și să le spuneți: „Îmi pare rău. Asta a fost vina mea. Vă rog să mă iertați. „Creștinismul adevărat nu este nimic mai puțin decât atât.

Există oameni în multe biserici cu relații rupte care nu se reunesc pentru a rezolva lucrurile. Ei au resentimente reciproce și nu se vizitează reciproc. Și totuși ei se numesc creștini! Nu sunt deloc creștini. Când astfel de oameni cred că se află în împărăția lui Dumnezeu, se înșeală pe ei înșiși.

Dacă nu sunteți dispuși să vorbiți cu un frate sau să vizitați o soră și totuși să luați parte la taină, aceasta este o blasfemie. Nu putem avea părtășie cu Dumnezeu în aceste condiții. Nu poți avea o relație verticală cu Dumnezeu dacă relația ta orizontală cu colegii tăi credincioși nu este corectă.

Dar dacă într-adevăr ți-ai mărturisit păcatele lui Dumnezeu și omului, atunci Dumnezeu ne va curăța atât de temeinic încât amintirea trecutului nostru nu va mai fi în fața Lui. Și dacă EL nu se gândește la păcatele noastre anterioare, de ce să ne gândim la ele? (Evrei 8:12 ).

Iertare completă

Biblia spune că suntem îndreptățiți prin sângele lui Isus (Romani 5: 9). Când Dumnezeu ne curăță, El ne justifică și pe noi. Cuvântul „îndreptățit” înseamnă „La fel ca și când nu aș fi păcătuit niciodată în viața mea și ca și cum aș fi acum perfect neprihănit”. Ce minunat!

Ne putem imagina păcatele ca multe cuvinte pe o tablă neagră. Acum, această placă a fost ștearsă cu o cârpă umedă. Acum, când te uiți la tablă, ce vezi? Nimic. Este ca și cum nu ar fi existat niciodată nimic pe ea. În acest fel sângele lui Isus ne curăță – temeinic și complet.

Dacă ne-am mărturisit cu adevărat păcatele lui Dumnezeu, atunci este suficient să le mărturisim o dată. Dumnezeu le șterge instantaneu. Iar promisiunea lui este: „… ȘI NU ÎM AMINTIRI MAI MULTE DE PĂCATELE TALE” (Evr . 8:12 ). Ce calm vine în inimile noastre când ne dăm seama că am fost cu adevărat iertați și că nu ne vom repeta păcatele Domnului din nou și din nou trebuie să mărturisească.

Permiteți-mi să adaug că atunci când ne rugăm „Iartă-ne datoriile noastre” , cel mai bine este să fim specifici . Mulți oameni se roagă în mod general: „Doamne, poate că am făcut atâtea păcate” Aceasta înseamnă că nu sunt siguri de păcatele lor. O astfel de mărturisire nu are nici o valoare, deoarece îți dai seama că este posibil să nu fi păcătuit deloc!

Cel mai bine este să fii specific și să te rogi: „Doamne, acesta este păcatul. Îi rânjesc împotriva acestei persoane. Nu am iertat această persoană. Eram gelos pe această persoană. Motivul meu pentru a face acest lucru a fost complet egoist. Am făcut-o pentru propriul meu credit etc. „Trebuie să fii sincer.

Și după ce am mărturisit toate păcatele de care suntem conștienți, trebuie totuși să ne rugăm ca David: „Iartă-mi păcatele ascunse” – pentru că toți am păcătuit inconștient (Ps 19:13 ).

Iartă-i pe alții

Această cerere de iertare este una dintre cele mai importante cereri în această rugăciune, deoarece este singura cerere pe care Iisus a repetat-o ​​la sfârșitul rugăciunii sale.

Ai observat

Dintre cele șase cereri din această rugăciune, Isus a subliniat una la sfârșit. El a spus: „Căci dacă ierți oamenilor faptele lor greșite, Tatăl tău ceresc te va ierta și pe tine. Dar dacă nu iertați pe oameni, nici Tatăl vostru nu vă va ierta pentru nelegiuirea voastră ”(Mt 6: 14-15).

Mulți creștini nu se bucură de o relație deplină și nestingherită cu Dumnezeu, deoarece nu au luat în serios această cerere.

Isus a relatat o parabolă a unui rege care într-o zi a verificat conturile slujitorilor săi și a constatat că era unul care îi datora 40 de milioane de rupii. Când acest slujitor a spus: „Nu am bani, Doamne, te rog să mă ierți”, regele l-a iertat complet. Auzind acest lucru, regele l-a chemat pe slujitorul nemilos și i-a spus: „Ți-am iertat atât de generos datoria de 40 de milioane de rupii. Nu i-ai putea ierta acestui om datoria sa de 40 de milioane de rupii?” Și l-a predat chinuitorilor. Atunci Isus a spus: „Iată ce vă va face Tatăl meu ceresc, dacă nu vă iertați unii pe alții din inima voastră, fiecare fratele său”, 35). Chinuitorii sunt duhuri rele care au permisiunea să ne chinuiască până când învățăm să fim plini de compasiune față de ceilalți.

Isus a folosit această parabolă pentru a ilustra datoria pe care Dumnezeu ne-a iertat-o ​​și cât de nemilos și rău este pentru noi să nu iertăm pe cineva care ne-a rănit.

Te-a vătămat cineva? Poate cineva a spus o poveste greșită despre tine. Poate că vecinul tău, soția sau tatăl tău sau soacra ți-au făcut ceva rău. Poate că ți-au stricat viața într-un fel. Poate medicul care te-a operat a făcut o greșeală care ți-a provocat o suferință de nedescris. Dar Domnul spune că toate aceste păcate luate împreună sunt atât de mici în raport cu datoria pe care ai dat-o lui Dumnezeu și pe care Dumnezeu ți-a iertat-o. Deci nu există absolut niciun motiv pentru care nu ar trebui să poți ierta în mod liber pe toți acești oameni din inima ta.

Partea importantă din Matei 18:35 este „din inimă.” Dacă nu sunteți gata să iertați aproapele din inima voastră, atunci nu vă pierdeți timpul venind înaintea lui Dumnezeu și spunând: „Iartă-ne datoriile noastre”, pentru că Dumnezeu nu va asculta rugăciunea ta. Dacă există o singură persoană în întreaga lume pe care nu ați iertat-o, atunci nu puteți primi iertare; și atunci vei fi pierdut pentru totdeauna – pentru că nicio persoană care nu a fost iertată nu poate intra în prezența lui Dumnezeu. Acest lucru este mult mai grav decât ne dăm seama.

Rugăciunea este: „Iartă-ne așa cum I-am iertat pe ceilalți.” Dumnezeu vede exact cum i-am iertat pe ceilalți. Isus a învățat că Dumnezeu ne dă în aceeași măsură pe care o dăm și altora. El a spus: „Dă, așa va fi O măsură completă, apăsată, zdruncinată și debordantă, va fi dată în poala ta, pentru că CU MĂSURA CU CARE MĂSURI VOR MĂSURA DIN NOU „(Lc 6,38 ).

„Fericiți cei milostivi, căci vor primi milă” (Mt 5: 7). Cu cât ești mai milostiv față de ceilalți, cu atât mai milostiv va fi Dumnezeu cu tine în ziua judecății. Dar „o judecată nemiloasă va veni asupra celui care nu A făcut milă „(Jam 2,13).

Prin urmare, dacă îi ierți pe alții într-un mod sărac și zgârcit, Dumnezeu te va ierta la fel. Dar dacă le dai o privire caldă și iertătoare celor care te-au rănit, Dumnezeu îți va arăta și tu o privire caldă, iertătoare. Dumnezeu te va trata la fel cum îi tratezi și pe alții.

Remediați relațiile

Iisus a spus: Dacă ai pus oferta ta pe altar, când vii să te rogi la Dumnezeu sau de a pune banii în vistierie, și apare la tine că ai rănit pe fratele tău, atunci ar trebui „ mai întâi cu a ta Frate să se împace și abia apoi să vină și să aducă jertfa „(Mt 5 , 22-24). Altfel Dumnezeu nu va accepta banii sau rugăciunea ta.

Standardul Vechiului Testament era pur și simplu: „VOI nu vă veți răzbuna și nu veți avea ranchiună împotriva copiilor poporului vostru” (Lev 19:18). A fost ușor de păstrat.

Însă standardul Noului Testament este mai ridicat: „Dacă FRATUL TĂU are râvnă împotriva ta, atunci du-te și rezolvă-l.” Desigur, vor exista întotdeauna frați și surori care au ceva împotriva noastră, deși noi nu suntem de vină. Isus și ei apostolii au avut mulți dușmani pentru că s- au ridicat pentru adevăr. Dar , aici , în acest context, Isus se referă la un frate care are pică pe noi , pentru că au vorbit în mod grosolan cu el (Mt 5 , 22). este un Resentiment cauzat de ceva păcătos pe care l-am făcut, în astfel de cazuri trebuie mai întâi să mergem la El, să ne mărturisim păcatul și să cerem iertarea Lui și abia atunci putem oferi sacrificiul nostru lui Dumnezeu.

Dacă mergem la Dumnezeu și spunem: „Doamne, vreau deplinătatea puterii Noului Testament în viața mea”, Domnul ne va spune: „Dacă îți dau puterea Noului Testament, va aduce responsabilitatea Noului Testament cu ea”.

Mulți creștini nu se bucură de puterea noului legământ, deoarece trăiesc după standardele Vechiului Testament. Rămân neputincioși pentru că nu sunt dispuși să meargă și să caute iertare de la cineva.

Fii milostiv

Cu toții avem un singur trup și trăim cu alții care au un singur trup. Și astfel suntem în permanență în pericolul de a ne răni reciproc în cunoștință de cauză sau fără să știm. Singurul loc în care nu mai suntem niciodată răniți de nimeni este în cer. Așa că trebuie să ne iertăm unii pe alții atâta timp cât trăim aici pe acest pământ. A greși este uman, dar iertarea este divină.

Unul dintre semnele distinctive ale Iadului este că nu există milă. Și în măsura în care îți lipsește compasiunea în inima ta pentru ceilalți, cu atât mai mult ai un pic de Iad în inima ta. Puteți fi considerat foarte evlavios de către alții pentru toate activitățile voastre religioase. Dar ai tot acel mic iad în tine tot timpul. Și nu puteți merge în cer în această stare – pentru că nu puteți lua iadul în cer cu voi. Trebuie să scapi de ea înainte de a părăsi acest pământ.

Acesta este motivul pentru care Domnul ne-a învățat să ne rugăm: „Iartă-ne așa cum i-am iertat și pe alții”.

Eșecul de a ierta pe alții poate afecta și corpurile noastre. Neascultarea de legile lui Dumnezeu duce adesea la suferință fizică.

Dacă țineți o ranchiună în inimă împotriva cuiva sau dacă sunteți gelos pe cineva și încălcați legea iubirii lui Dumnezeu, aceasta vă poate afecta în cele din urmă corpul. Există creștini care au astăzi artrită, migrene, reumatism, astm, etc., care nu pot fi vindecați – pentru că au resentimente împotriva cuiva. Este posibil să ia o mulțime de pastile, dar nu vor fi vindecați până nu vor învăța să-i ierte pe ceilalți. Cauza acestor boli nu este organică. Nu se află în trupul ei, ci în sufletul ei.

Dacă nu ți-ai iertat fratele sau sora, Dumnezeu nu va asculta rugăciunea ta. Biblia spune în Psalmul 66:18 : „Dacă aș fi avut nelegiuire în inima mea, Domnul n-ar fi auzit.” Nu numai că nu răspunde, dar nici măcar NU ascultă rugăciunea noastră.

Să nu ne amăgim pe noi înșine. Iertarea adevărată urmează ruperii și mărturisirii păcatului, iar aceasta include recunoașterea corupției cărnii noastre, disponibilitatea de a face orice reparare necesară și, dacă este necesar, cererea de iertare dacă asta nu face decât să adauge relația noastră Dumnezeu poate fi făcut drept.

În cele din urmă, amintiți-vă că cererea este „iertați- ne”. Vrem ca și frații noștri să fie iertați. Uneori este posibil să avem o speranță secretă pe care un frate o are pentru modul în care ne-a tratat O astfel de atitudine este satanică – pentru că doar diavolul vrea ca oamenii să fie pedepsiți de Dumnezeu.

Isus a spus: „Eu v-am spălat picioarele și trebuie să vă spălați și voi unul pe celălalt” (Ioan 13:14 ), ceea ce înseamnă că atunci când vedeți murdărie (spirituală) pe picioarele fratelui vostru, aveți dorința că și el este curățat.

„Iartă-ne” înseamnă: „Tată, nu mă voi mulțumi dacă îmi ierți numai păcatele. Am frați și surori în jurul meu. Vreau să le ierți și păcatele. Amin”


Eliberarea de rău

„Și nu ne duce în ispită, ci izbăvește-ne de rău”

Există două părți ale acestei cereri – una în care îi cerem lui Dumnezeu să ne protejeze și cealaltă în care îi cerem lui Dumnezeu să ne răscumpere.

După ce am cerut răscumpărarea din vina păcatului în petiția anterioară, ne rugăm acum pentru răscumpărarea din puterea păcatului. Dacă vrem doar iertare și nu răscumpărare de păcat, ar fi un indiciu că pocăința noastră nu a fost reală. Iertarea păcatului ar trebui să fie o poartă de acces care ne conduce spre viața sfântă, nu spre a profita de harul lui Dumnezeu.

Fericire și putere

Toți creștinii caută fericirea. Dar Iisus a spus: „Fericiți cei curați de inimă” (Mt 5: 8). Cuvântul „binecuvântat” înseamnă și „fericit”. Deci, ceea ce a spus Isus a fost că fericirea reală curge din sfințenia reală. Fericirea este doar pentru că este și un loc al sfințeniei perfecte.

Mulți creștini îl caută pe Dumnezeu pentru a avea putere în viața lor. Dar acest lucru nu ar trebui să fie separat din nou de o dorință la fel de mare pentru sfințenie. În caz contrar, această forță poate fi periculoasă. A pune puterea în mâinile unei persoane sfinte poate fi mai periculos pentru Dumnezeu decât ca un chirurg să opereze cu un instrument nesteril. Asta ar aduce moartea în loc de viață.

De aceea Dumnezeu nu poate da mult din puterea Sa multor creștini. Ea i-ar ruina și distruge. Trebuie să-i mulțumim lui Dumnezeu că El nu ne-a dat toate darurile supranaturale pe care le-am cerut! Există multe cazuri de creștini care au fost distruși de darurile primite pentru că nu erau suficient de umili și sfinți pentru a fi folosiți în mod corespunzător. Ar trebui să poftim la sfințenie și la putere deopotrivă. Doar atunci suntem în siguranță.

Cum îl folosește Dumnezeu pe Satana

Sfințenia reală este rezultatul unei lupte. Creștinul confortabil care stă într-un fotoliu și se sprijină confortabil și „vrea să fie dus în cer pe un pat de mângâiere” nu-l atinge.

Ne putem întreba atunci: „Dacă diavolul este un astfel de obstacol în calea sfințeniei noastre, de ce nu îl distruge Dumnezeu?”

Răspunsul la aceasta este că, într-un anumit sens, diavolul este necesar pentru creșterea noastră spirituală, la fel cum este necesar un cuptor pentru a purifica aurul. Numai când mușchii noștri sunt expuși la rezistență, ei devin puternici. Altfel am rămâne grăsimi și șchiopătând. La fel este și în domeniul spiritual. Avem nevoie de rezistență dacă vrem să fim puternici spiritual. De aceea Dumnezeu îi permite lui Satana să ne ispitească.

Persoana care are un drum ușor prin viață va rămâne spiritual slabă, șchiopătată și sărăcită. El nu va putea face tot ce vrea Dumnezeu. Dar cel care a trecut cu succes presiunile și încercările va fi puternic și capabil să facă toată voia lui Dumnezeu.

Acesta este cel puțin un motiv pentru care Dumnezeu nu l-a distrus pe Satana.

De ce a pus Dumnezeu un copac interzis în Grădina Edenului? Unii ar putea crede că Adam nu ar fi păcătuit niciodată dacă Dumnezeu nu ar fi pus acel copac acolo. Dar acest copac era necesar pentru ca Adam să devină sfânt. Nu poate exista sfințenie pentru om fără ispită. De aceea Dumnezeu i-a îngăduit lui Satan să vină în Grădina Edenului.

Adam a fost nevinovat – dar inocența nu înseamnă sfințenie. Adam ar fi rămas nevinovat toată viața și nu ar fi devenit niciodată sfânt dacă nu ar fi fost ispitit. Inocența este o stare de neutralitate și, pentru a deveni sfânt din acea stare de neutralitate, Adam a trebuit să facă o alegere. El a trebuit să spună „nu” ispitei și „da” lui Dumnezeu. Abia atunci va deveni sfânt. Și așa trebuia încercat. Din păcate, el a spus „nu” lui Dumnezeu și, prin urmare, a devenit un păcătos.

Ispita și păcatul

Isus a fost, de asemenea, ispitit în tot ca noi (Evr. 4:15 ). Dar diferența dintre el și Adam era că el îi spunea întotdeauna „da” lui Dumnezeu. Pentru a deveni un om perfect, genul de om pe care Dumnezeu îl dorește tuturor ființelor umane, Isus a trebuit să fie ascultător prin lucrurile pe care le-a suferit. Învățați (Evrei 5: 8-9). El s-a confruntat cu ispite și a biruit și, prin urmare, a fost „făcut perfect”.

Acesta este motivul pentru care Isus sa rugat pentru ucenicii Săi cu cuvintele : „Tată, te rog să nu – i iei din lume, ci să – i ferească de rău“ (Ioan 17:15 .) Isus știa că ucenicii săi nu ar putea deveni niciodată sfinți dacă ar fi scutiți de toate presiunile, încercările și ispitele pe care le-au întâmpinat în această lume.

Trebuie să facem distincția între păcat și ispită. Dacă suntem tentați brusc de ceva ce se întâmplă să vedem, nu este un păcat. Dar dacă continuăm să ne uităm sau să ne gândim la ceea ce încearcă să ne facă să simțim, atunci suntem păcătoși. Nu putem evita să fim tentați. Dar cu siguranță putem lua decizia de a ne întoarce ochii și mintea de la ceea ce ne încearcă. Modul în care ne facem voința va determina dacă suntem sfinți sau păcătoși.

Dumnezeu nu crede că suntem vinovați pentru că suntem ispitiți. Dar el vrea cu siguranță să rezistăm tentației. După cum a spus cineva: „Nu pot opri păsările să-mi zboare peste cap, dar le pot opri să-mi construiască un cuib în părul meu.” Nu poți opri tentația să se apropie de tine, dar o poți opri ca să-ți iasă în minte!

Cuvântul lui Dumnezeu nu ne învață că ar trebui să fim tentați cât mai mult posibil pentru a arăta cât de puternici suntem. Nu, ar trebui să fugim de ispită. Pavel îl instruiește pe Timotei să fugă de lucrurile care îl încearcă (2 Timotei 2:22 ). Trebuie să fugim de dragostea de bani, de flirtul femeilor și de tot ceea ce ne va îndepărta de Dumnezeu.

Atitudinea noastră față de tentație ar trebui să fie: „Vreau să stau cât mai departe de ea.” Nu ar trebui să fim ca niște copii mici care încearcă să-și dea seama cât de aproape de marginea unei stânci pot merge fără să cadă sau cât de aproape de margine pot fi Stai pe peron fără să fii lovit de tren. Acesta nu este un sfat pe care orice părinte sănătos îl va da copilului lor. Le spunem copiilor noștri să stea cât mai departe de astfel de pericole. Același lucru ne spune Dumnezeu.

Cererea înseamnă cu adevărat: „Tată, nu mă lăsa să mă confrunt cu o tentație prea puternică pentru mine.” Este strigătul unei persoane care știe că carnea lor este slabă și care își dă seama că este ușoară. poate cădea.

Fii pregătit să faci față ispitei

În grădina Ghetsimani, Isus le-a spus lui Petru, Iacov și Ioan: „Vegheați și rugați-vă ca să nu cădeați în ispită!” (Mt 26:41 ) Isus știa că ispitele le sunt înaintea și a încercat să le pregătească pentru aceasta, Drept urmare, când a venit ispita, Petru a tăiat urechea unui soldat. A căzut în păcat pentru că nu se uita și nu se ruga. Isus, totuși, s-a comportat într-o manieră pură și iubitoare, pentru că se rugase.

Dumnezeu este întotdeauna credincios și ne avertizează din timp. Fiecare dintre noi trebuie să fi auzit vocea Duhului în inimile noastre ocazional, spunând: „Petreceți câteva minute acum în rugăciune”. Ați recunoscut asta ca glasul lui Dumnezeu care vă cheamă la o încercare care urmează să vină înaintea voastră? laic, a încercat să se pregătească?

Ce făceai de obicei în astfel de momente? S-ar putea să vă placă că discipolii au ignorat acea voce. Și când a venit ispita, ai căzut. Dumnezeu a încercat să te pregătească pentru ispită. Dar nu ai auzit.

Orice ispită poate fi depășită

Dumnezeu ne-a dat o promisiune minunată în Cuvântul Său că nu va permite niciodată să vină ispita asupra noastră, care este prea greu de suportat sau de biruit (1 Corinteni 10:13). Cu alte cuvinte, el va examina fiecare încercare și ispită pentru a vedea dacă suntem capabili să o depășim. Abia atunci va permite ispitei să ne întâlnească. Un profesor bun nu ar da niciodată un examen de clasa a IX-a unui elev de clasa a II-a. El ar atribui doar o lucrare de examen care să corespundă nivelului elevului.

În lumina acestui verset, este corect să crezi că orice ispită sau încercare cu care te confrunți este prea puternică pentru tine? Nu. Este evident că Dumnezeu nu o vede așa. Altfel nu l-ar fi lăsat să te întâlnească. Faptul că Dumnezeu ți-a permis să înfrunți o încercare este o dovadă că ești suficient de puternic pentru a o depăși.

Deci, trebuie să privim astfel ispita: „Dumnezeu a îngăduit această ispită. Deci asta este un indiciu că are încredere în mine. Știe că pot chiar să depășesc asta; și cu siguranță îmi va da puterea spiritului său pentru a trece testul. „Când privim ispitele și încercările în acest fel, putem depăși orice ne vine.

De asemenea, Dumnezeu a promis că ne va scrie legea în inimile și mințile noastre (Ev 8:10 ). Prin spiritul său, el lucrează voința și împlinirea voinței sale desăvârșite în noi (Fil 2:13 ). Prin urmare, nu trebuie să fim înfrânți niciodată.

Mântuirea de puterea păcatului

Rugăciunea „Și nu ne duce în ispită” este urmată de cererea „Izbăvește-ne de rău”.

Cuvântul „răscumpără” ar putea fi tradus aici prin „atrage-ne la tine” . Așadar, rugăciunea este „Trageți-ne de la rău la voi”. Dumnezeu și răul merg în două direcții diferite. Și noi spunem: „Tată, simt această atracție a răului în trupul meu. Dar nu mă lăsa să calc această cale. Nu vreau să cedez acestei aspirații. Vă rog să mă trageți pe drum. ” Această dorință și foamea de a fi atrași de Dumnezeu sunt esențiale pentru o viață de biruință asupra păcatului.

Unul dintre motivele pentru care promisiunea din Romani 6:14 – „Păcatul nu te va stăpâni” – nu găsește împlinire în viața multor creștini este pentru că, în adâncul inimilor lor, este foamea insuficientă de eliberare de păcat. nu striga: „O, Doamne, izbăvește-mă de păcat, indiferent de cât costă!” Nu îți este sete de ea. Ar fi strigat către Dumnezeu dacă ar fi grav bolnavi. Dar ei cred că păcătuirea nu este la fel de rea ca a fi bolnav! Nu e de mirare că rămân învinși.

În al doilea Moise, de la 2.23 la 25, se spune: „Copiii lui Israel au oftat de robie și au plâns, iar strigătul lor despre robia lor a venit înaintea lui Dumnezeu … și Dumnezeu i-a văzut pe israeliți și a luat-o.” Acesta este punctul Dumnezeu ne va lua în seamă și pe noi – când vom începe să strigăm cu disperare pentru eliberare. Dumnezeu spune: „Mă vei căuta și vei găsi, pentru că dacă mă vei căuta din toată inima, te voi lăsa să mă găsești „(Ier 29 , 13).

Este un principiu al Scripturii că, pentru orice lucru de valoare pe care îl primim de la Dumnezeu, trebuie mai întâi să ne fie foame și sete. Abia atunci învățăm să-l apreciem suficient. Și așa Dumnezeu așteaptă până când ne este foame și sete; și atunci Dumnezeu ne dă ceea ce vrem cu adevărat.

Viața creștină este o luptă împotriva lui Satan. Și în această bătălie, Satan are unul dintre agenții săi chiar în interiorul nostru – carnea noastră. Întrucât carnea noastră este de partea inamicului, ea va face tot posibilul pentru a ne împiedica să fim eficienți în lupta împotriva lui Satan. Nu uita niciodata ca. De aceea trebuie să dorim răscumpărarea totală din carne dacă vrem să-l biruim pe Satan.

Eliberarea de tot răul

Există mulți creștini care se roagă: „O, Doamne, protejează-mă de orice rău pe care diavolul și ceilalți oameni încearcă să mi-l facă”. orice vrea, atunci Dumnezeu nu-i poate elibera de tot răul.

Să căutăm mai întâi eliberarea de dorințele noastre carnale. Atunci ne va fi ușor să-l biruim pe Satana. Atunci vom descoperi că nimic rău de la oameni sau demoni nu ne poate atinge.

În Romani 7: 14-25 citim despre dorința lui Pavel de a fi complet eliberat de dorințele cărnii. Apoi citim în Romani 8:28 că Dumnezeu „face ca toate lucrurile să slujească în bine”. Observați ordinea. Unul urmează celălalt. Promisiunea din Romani 8:28 poate deveni o realitate în viața noastră doar dacă căutăm mai întâi mântuirea de la agentul inamicului – carnea.

Ce promisiune minunată Romani 8:28 este că niciun rău nu poate veni vreodată în viața noastră. Chiar crezi că TOATE lucrurile – nu doar unele lucruri, sau multe lucruri, sau cele mai multe lucruri, nici măcar 99 la sută din lucruri, ci TOATE lucrurile – sunt cele mai bune?

Când priviți aceste „lucruri” în mod individual, ele pot părea îngrozitoare. Dar ÎMPREUNĂ toate vor lucra pentru cel mai bun dacă îl iubiți pe Dumnezeu și sunteți chemați la sfatul Său. Și sfatul Său este să fiți complet fără păcat și după chipul Său Ar trebui să fie făcut ca Hristos, așa cum spune versetul următor (Rom 8:29) Dacă ai dorința de a fi liber de păcat, Dumnezeu promite că TOT CE ți se întâmplă va fi spre binele tău. Aliluia!

Gândește-te la Iosif. El a încercat să ducă o viață evlavioasă și a căutat să fie răscumpărat de rău în funcție de lumina pe care o avea. El a încercat să-i placă lui Dumnezeu și Dumnezeu l-a binecuvântat. Dar cum a fost tratat de alți oameni? Cei zece frați ai săi erau atât de gelosi pe el încât l-au vândut în Egipt. Arăta ca ceva rău. Dar în cele din urmă vedem că aceasta a făcut parte din planul lui Dumnezeu de a-l face pe Iosif al doilea conducător în Egipt. Răul pe care i l-au făcut frații lui a fost spre binele său.

Când a venit în Egipt, a fost vândut ca sclav al casei lui Potifar. Acolo soția lui Potifar l-a încercat, dar el a refuzat să cedeze ispitei. A fugit de scena ispitei. A fost acuzat în mod fals de ea și aruncat în închisoare. Și asta arăta ca ceva rău. Dar Dumnezeu a fost cel care a planificat drumul lui Iosif către tron ​​prin închisoare – căci în această închisoare Iosif l-a întâlnit pe pahararul faraonului și a fost ulterior prezentat lui Faraon în acest fel (Geneza 39-41).

Răul pe care alți oameni au încercat să-i facă lui Iosif din răutate și ură i-a permis lui Dumnezeu în suveranitatea sa să facă totul pentru a-și îndeplini planul în viața lui Iosif.

Poate fi la fel și pentru noi – toate lucrurile funcționează împreună pentru a îndeplini cel mai bine ceea ce a planificat Dumnezeu pentru viețile noastre – pentru a ne transforma în chipul lui Hristos. Dar trebuie să o credem – pentru că putem primi doar promisiunea lui Dumnezeu în legătură cu credința noastră.

În Cartea Esterei citim despre Haman care pregătește o spânzurătoare pe care să-l spânzure pe Mardoheu. Dar, în cele din urmă, Haman însuși este spânzurat de această spânzurătoare (Est 7 , 10). Dumnezeu a întors mesele asupra dușmanului poporului său. Dumnezeu îi face același lucru și lui Satana. Întoarce mesele asupra lui în așa fel încât, în loc să ne agățăm de spânzurătoare, diavolul atârnă de aceeași spânzurătoare pe care ni le-a pregătit! Aliluia!

Avem nevoie unul de celălalt

De asemenea, rețineți că rugăciunea noastră cu privire la această cerere nu este „Eliberează-mă”, ci „Eliberează-ne”. Se spune: „Izbăvește-mă pe fratele meu și pe mine de rău. Eliberează-ne, tată. ”

Avem nevoie unul de celălalt. Avem nevoie de părtășie unii cu alții pentru a fi răscumpărați de rău. „E mai bine pentru doi decât singuri … Dacă unul dintre ei cade, tovarășul său îl va ajuta să se ridice. Vai de cel care este singur când cade ”(Eclesiastul 4: 9-10).

Acesta este motivul pentru care diavolul încearcă să împartă creștinii și să creeze diviziune între ei. Acesta este motivul pentru care încearcă să împartă și soțul și soția. Satana este cel care provoacă mici neînțelegeri. Îi face pe o persoană să creadă un lucru și pe cealaltă să creadă pe altul; și fără să se întâmple nimic grav, diavolul îi desparte.

Satana știe că, după despărțirea creștinilor, îi este mai ușor să îi doboare. Atâta timp cât sunt uniți, el nu poate face asta. De aceea îi separă. Și după ce a reușit să-i facă pe fiecare creștin să trăiască pentru ei înșiși fără să-i pese de celălalt, nu va trece mult până când vor pierde orice eficiență pentru Dumnezeu.

Trebuie să recunoaștem că avem un singur dușman – și acesta este Satana. Deci, să nu ne luptăm între noi. Să ne rugăm unul pentru celălalt.

Simpatie pentru un frate căzut

„Izbăvește-ne” înseamnă, de asemenea , că nu mă bucur când îl văd pe fratele meu căzând în păcat. Nu fac scandal din el. Dimpotrivă, simt tristețe, mă rog pentru el și caut să-l restabilesc.

În pilda bunului samaritean, există un contrast puternic între atitudinea preotului și cea a samariteanului. Preotul s-a uitat la bărbatul întins pe pământ și probabil și-a spus: „Slavă Domnului că nu am fost îmbrăcat ca el” și a continuat (Lc 10: 30-37). Așa se comportă unii creștini când Un alt creștin a căzut în păcat. Ei spun altora: „Vedeți cum a căzut”, implicând indirect: „Vedeți, nu am căzut!”

Dar ce a făcut bunul samaritean? El nu i-a mulțumit lui Dumnezeu pentru propria victorie. S-a aplecat, l-a ridicat pe bărbatul rănit și l-a târât până unde putea fi vindecat. Iar Iisus ne spune: „Mergeți și faceți la fel” (Lc 10,37).

Este aceasta atitudinea ta față de un frate în care vezi slăbiciuni sau care poate cădea într-o anumită zonă? Îl ridici în rugăciune și îl duci la Isus pentru a fi vindecat? Acesta este un test destul de bun dacă sunteți sau nu aliniat cu Dumnezeu.

Din cauza nevoii egocentrice de a părea mai spirituali decât alții, nu ne pasă dacă altcineva cade în păcat. Este un spirit rău, satanic, care ne determină să ne arătăm că suntem superiori altora. Când ne rugăm: „Părinte, izbăvește-ne de rău”, nu mai poate exista nicio dorință de a ne arăta mai spiritual decât alții.

Suntem un singur trup în Hristos. Când mâna stângă este rănită, mâna dreaptă este imediat gata să vindece acea leziune. Și nu doar mâna mea dreaptă, ci toate mecanismele mele fizice sunt avertizate pentru a aduce această rană vindecarea instantanee. Deci trebuie să fie în trupul lui Hristos.

Cele două cele mai mari porunci

Moise a coborât de pe Muntele Sinai cu două tăblițe de piatră în mână. Pe una au fost scrise primele patru porunci, care se refereau la relația cu Dumnezeu. Pe cealaltă parte erau scrise cele șase porunci care se refereau la relațiile cu aproapele.

Domnul Isus a spus că aceste două tăblițe de piatră pot fi rezumate în două porunci: „Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, din toată inima ta, din tot sufletul tău și din toată mintea ta”, iar al doilea: „Îți vei iubi aproapele ca pe tine însuți el însuși „(Mt 22 , 37-39).

Isus a subliniat aceste două porunci în rugăciunea pe care ne-a învățat-o. Primele trei cereri se referă la prima poruncă. Iar următoarele petiții se referă la a doua poruncă, așa cum a fost prelungită de Isus în noua poruncă pe care a dat-o ucenicilor săi când a spus: „Iubiți-vă unii pe alții așa cum v-am iubit pe voi” (Ioan 13:34) ).

Un adevărat discipol al lui Isus încearcă să fie complet centrat pe Dumnezeu în natura sa conștientă și inconștientă – întreaga sa voință este complet în armonie cu Dumnezeu; nu are nicio dorință, aspirație sau simțire în afara voinței lui Dumnezeu pentru viața sa. În același timp, el se străduiește să-și iubească fratele pe deplin așa cum l-a iubit Isus.

Cu toate acestea, este conștient în mod constant că atitudinea sa în aceste două direcții nu este atât de perfectă pe cât ar trebui. Dar el continuă să lucreze pentru atingerea acestui obiectiv și este întotdeauna gata să plătească orice preț pentru a ajunge acolo.

A ne iubi frații și surorile înseamnă că avem grijă de ei. Nu putem simpatiza cu toată lumea din lume. Numai Dumnezeu are această capacitate. Dar ar trebui să avem grijă de colegii noștri credincioși pe cât putem; iar această avere ar trebui să crească.

La început nu avem o astfel de atitudine. Primul pas este să ne iubim membrii familiei acasă așa cum ne-a iubit Isus. Dar nu ne oprim aici. Mergem înainte și căutăm să ne iubim frații și surorile din familia lui Dumnezeu așa cum ne-a iubit Isus.

Perfecțiunea este un scop la care ajungem. Dar ar trebui să fim hotărâți să o realizăm. Aceasta este direcția în care s-a îndreptat Pavel când a spus: „Dar un lucru spun: uit ce se află în urmă și întind ceea ce este în față și urmăresc obiectivul stabilit, premiul celor cerești. Îl chemăm pe Dumnezeu în Hristos Isus ” (Fil 3 , 13-14). Chemarea lui Dumnezeu este că suntem complet centrați pe Dumnezeu, că îl iubim pe Dumnezeu în cel mai înalt grad și îi iubim pe colegii noștri credincioși așa cum Iisus ne-a iubit pe noi și pe vecinii noștri ca să ne iubim pe noi înșine.


Slava se datorează lui Dumnezeu

„Căci a ta este împărăția și puterea și slava pentru totdeauna. Amin.”

Această rugăciune începe cu Dumnezeu: „Sfânt să fie numele tău. Vine regatul tău. Fă-se voia Ta pe pământ așa cum este în ceruri. ” Și se încheie cu Dumnezeu: ” Căci a ta este împărăția și puterea și slava „.

Dumnezeu a spus în Cuvântul Său: „Eu sunt Alfa [Alfa] și Omega [Omega] ” (Apocalipsa 1: 8). În viața fiecărui discipol, Dumnezeu trebuie să fie primul și ultimul gând. Dumnezeu trebuie să fie și centrul. periferia vieții noastre, în care trăim și ne mișcăm – în cercul pe care el l-a desenat pentru noi și în acest cerc îl vom găsi întotdeauna (Fapte 17: 26-27).

Ultimele trei afirmații de la sfârșitul acestei rugăciuni pot fi comparate cu cele trei ispite pe care Domnul le-a întâlnit în pustie.

Împărăția aparține lui Dumnezeu

Prima afirmație este: „A ta este împărăția”.

Comparați acest lucru cu a treia ispită când diavolul i-a arătat lui Iisus toate împărățiile acestei lumi și a spus: „Coboară înaintea mea și ia-le.” Dar Isus a spus: „Nu, împărăția aparține Tatălui, numai El este Împărat”. Și astfel Iisus a refuzat să ia împărăția din mâna lui Satana.

Acesta este motivul pentru care Isus nu a vrut niciodată să fie rege în zilele cărnii sale. Când oamenii au încercat să-l facă rege, el a fugit (Ioan 6:15 ). El a trăit ca un slujitor al tuturor oamenilor.

Acest lucru ne învață că nici nu ar trebui să aspirăm să fim regi peste ceilalți. Persoana care tânjește să fie un lider sau cunoscut ca un conducător creștin, care vrea să fie ridicat într-un fel într-un fel deasupra colegilor săi de credință, nu poate să se roage: „Tată, numai tu ești vrednic să fii rege” în Biserica lui Dumnezeu. Numai Dumnezeu va fi rege: vom fi slujitori, nu regi.

Puterea aparține lui Dumnezeu

Următoarea afirmație este: „A ta este puterea”.

Puterea este cu Dumnezeu (Ps 62:12 ). El ne dă putere ca împrumut temporar pe care să-l folosim în onoarea sa. Dumnezeu nu ne dă putere să ne folosim pentru propriile noastre scopuri egoiste.

Comparați acest lucru cu prima ispită. Diavolul i-a spus Domnului: „Ai puterea de a transforma pietrele în pâine și de a-ți satisface foamea. Folosește-l acum. „Isus a spus:” Nu, toată puterea aparține Tatălui. Nu o voi folosi până când El nu mi-ar spune. ”

Mulți creștini sunt infideli în această privință. Când Dumnezeu le dă un dar spiritual, încep să-l folosească în scopurile lor egoiste.

Orice dar – spiritual sau natural – ați putea avea – fie că este darul profeției, al vindecării sau al muzicii, amintiți-vă că puterea aparține lui Dumnezeu. El nu ne dă niciodată nici o putere de a ne înălța pe noi înșine.

Dacă folosim darurile lui Dumnezeu în moduri egoiste sau în scopuri personale, vom ajunge în cele din urmă ca schimbătorii de bani din templul pe care Isus a trebuit să-l alunge. Ce făceau acolo? Au câștigat mulți bani pentru ei în numele religiei. Au spus: „Îi slujim lui Dumnezeu”, dar ei slujeau de fapt.

Există astfel de oameni astăzi – își fac nume pentru ei în numele lui Isus Hristos, câștigă bani pentru ei și membrii familiei lor – folosindu-și numele în scopuri egoiste.

Este un mare rău să faci ceva în numele lui Isus Hristos și să obții un beneficiu pentru tine însuți – fie că sunt bani, faimă, onoare, poziție, comoditate sau orice altceva. Pentru noi, evlavia nu trebuie să fie niciodată un mijloc de a obține profit (1 Timotei 6: 5). Chiar și astăzi, profeții lui Dumnezeu din Biserică trebuie să alunge schimbătorii de bani din templu.

Slava aparține lui Dumnezeu

A treia afirmație este: „Slava ta este a ta”

După ce ne-am rugat sincer această rugăciune spirituală și după ce am realizat această viață spirituală și după ce i-am făcut o slujire minunată Domnului, la sfârșitul acesteia nu putem decât să spunem: „Suntem slujitori inutili, am făcut doar ceea ce ar trebui să facem făcând erau vinovați ”(Lc 17:10 ).

Și ne referim la ceea ce spunem. Nu spunem aceste cuvinte cu falsă smerenie precum cei care spun „Dumnezeu m-a ajutat”, dar care, adânc în inimile lor, se cred că au făcut acest lucru.

Comparați această afirmație cu a doua ispită cu care s-a confruntat Isus în deșert. Satana a încercat să-l determine să se arunce de pe culmea templului pretinzând protecția lui Dumnezeu și ajungând astfel nevătămat pe pământ, astfel încât să poată primi onoare și aprobare de la oameni ca Mesia lor. Dar Isus a spus: „Nu, toată onoarea este numai Tatălui”.

Dumnezeu este un Dumnezeu gelos și nu își va împărtăși slava cu noi (Is. 42: 8). Nu va exista niciodată nimic în ceruri pentru ca orice ființă umană să fie onorată pentru totdeauna. Toată cinstea îi aparține lui Dumnezeu.

Persoana care are spiritul cerului în inima sa va avea deja această atitudine. El va încerca să rămână în fundal, nevăzut și necunoscut, astfel încât atenția oamenilor să fie atrasă către Dumnezeu și nu spre el sau lucrarea sa. În acest fel toată gloria îi va aparține lui Dumnezeu.

O astfel de persoană nu va conștientiza ceea ce a făcut pentru Dumnezeu sau ceea ce este spiritual. El nu are nimic din ceea ce nu a primit și, prin urmare, nu se poate lăuda cu nimic (1 Corinteni 4: 7). El spune împreună cu Pavel: „Departe de mine să mă laud ca singura cruce a Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea a fost răstignită pentru mine și eu pentru lume” (Gal 6:14 ).

„Uit ce se află în spate”, a spus Pavel în Filipeni 3:13 . Ce se afla în spatele lui Pavel? O viață învingătoare și un serviciu puternic către Domnul. El a îndepărtat toate acestea din mintea lui, pentru că a fost Dumnezeu pentru viața sa și a acordat credit deplin pentru serviciul său.

Isus a vorbit despre două grupuri de oameni care vor sta în fața lui în ziua judecății.

Un grup ar spune: „Doamne, am profețit în numele tău, am izgonit duhurile rele și am făcut multe minuni.” Ei sunt atât de conștienți de tot ceea ce au făcut pentru Domnul. Și Domnul le spune: „Îndepărtați-vă de la mine, răufăcătorilor ”(Mt 7: 22-23).

Cealaltă grupă, Domnul îi va spune: „Mi-ai dat să mănânc când îmi era foame; m-ai îmbrăcat când eram gol; m-ai vizitat când eram bolnav și în închisoare. ” Dar ei nu știu că au făcut aceste lucruri! Răspunsul lor este: ” Doamne, când am făcut toate acestea? Nu ne amintim aceste lucruri . ” Nu este minunat? Și Domnul spune: „Ești binecuvântat. Ești vrednic să moștenești împărăția mea ” ( Mt 25 , 31-40; tradus liber).

Cei drepți fac bine și uită lucrurile pe care le-au făcut! Cu toate acestea, cei nedrepți păstrează o evidență spirituală a tot binele pe care l-au făcut.

Suntem conștienți de toate lucrurile bune pe care le-am făcut pentru Domnul și pentru alții? Atunci suntem într-un grup greșit!

În toată eternitatea

Și apoi rugăciunea continuă cu „pentru totdeauna” – nu pentru câțiva ani, ci pentru toată eternitatea.

Aceasta este ceea ce vom face pentru eternitate – lăudați-L pe Dumnezeu și dați-i onoarea pe care o merită numele său. Acesta este un mod minunat de a încheia o rugăciune – oferindu-i lui Dumnezeu toată lauda, ​​toată cinstea și toată gloria, astfel încât să nu avem deloc merit.

Ar trebui să ne străduim întotdeauna să aducem atenția oamenilor departe de noi către Dumnezeu. Ar trebui să ne propunem întotdeauna să fim ascunși și în fundal. Atunci Dumnezeu poate realiza mult mai mult pentru scopurile Sale – pentru noi, în noi și prin noi.

Așa ar trebui să fie

Ultimul cuvânt al rugăciunii este „Amin”.

Nu vrem să lăsăm deoparte niciun cuvânt din această minunată rugăciune și cu siguranță nu ultimul cuvânt „Amin”.

Ce înseamnă „Amin”? Din păcate, a devenit unul dintre acele cuvinte goale pe care creștinii le-au îngrămădit în vocabularul lor religios.

Dar te-ai gândit vreodată la ce te referi de fiecare dată când spui „Amin”?

„Amin” înseamnă: „Așa ar trebui să fie”. Este cuvântul ebraic pentru „a crede” folosit în Geneza 15: 6 , care spune: „Avraam l-a crezut pe Dumnezeu ”. Dumnezeu i-a spus lui Avram, când nu avea copii, că va avea urmași la fel de numeroși ca stelele de pe cer. Și despre acest lucru imposibil, Avraam a spus: „Amin. Așa ar trebui să fie, Doamne, pentru că ai spus-o. „

Acesta este sensul „Amin.” Este o afirmare a credinței. Cu alte cuvinte, ne încheiem rugăciunea spunând:

„Părinte, cred că tot ce m-am rugat VOR fi acordat .

Numele tău va fi sfințit atât în cer, cât și pe pământ.

Împărăția voastră va veni pe pământ așa cum este acum în ceruri.

Voia Ta se va face pe pământ așa cum este în ceruri.

Tu VA dă – ne pâinea noastră de zi cu zi.

Ne vei ierta de păcatele noastre.

Tu VA ne permite să iertăm pe alții așa cum ne – ai iertat.

Tu VA NU conduce noi în ispită , care este prea puternic pentru noi.

Vei ne elibera de rău.

Împărăția, puterea și slava VA fi a ta singur pentru eternitate.

Așa ar trebui să fie , tată. O cred din toată inima ”.

Amin, da amin!

Muntele Templului

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Muntele Templului
Jerusalem-2013(2)-Aerial-Temple Mount-(south exposure).jpg
Panorama
Altitudine 740
Localizare Ierusalim, Israel
Aparține de Munții Iudeei
Roci Meleke
Hartă
Location map Jerusalem.png

Muntele Templului, (cunoscut în ebraică și în iudaism) ca Har haBáit (ebraică:הַר הַבַּיִת‎, în arabă: جبل الهيكل Djebel Al-Heikal, și în arabă și în islam) ca Haram Ash-Sharif (arabă: الحرم القدسي الشريف‎, Al-Haram al-Qudsī ash-Sharīf, Sanctuarul Nobil), este unul dintre cele mai importante locuri religioase din Vechiul Oraș al Ierusalimului. Muntele Templului a servit drept loc de cult celor trei religii monoteiste – iudaismulislamulcreștinismul, dar in cursul istoriei a cunoscut și momente politeiste, în vremea ievusiților, cea a conviețuirii temporare dintre iudaism și politeismul canaanit-israelit, și în vremea ocupanților seleucizi și romani. Numele său mai vechi din Biblia ebraică era Moria. Muntele Templului se află în partea de est a Orașului vechi al Ierusalimului și are o altitudine de 743 metri deasupra suprafeței mării. Pe culmea lui se întinde o esplanadă având suprafață de 14 hectare, care a fost zidită în secolul I î.e.n. în timpul domniei regelui IudeeiIrod cel Mare. În acest loc s-a înălțat Cel de-al Doilea Templu al Ierusalimului, iar înaintea acestuia, Primul Templu. În vremurile noastre pe esplanada Muntelui Templului se înalță sanctuarul musulman Cupola StânciiMoscheea Al-Aqsa și o serie de clădiri anexe. Platforma Muntelui Templului este înconjurată de ziduri de susținere, dintre care cel mai vestit este Zidul de apus sau Zidul Plângerii.

Muntele Templului este locul cel mai sacru al religiei iudaice și al poporului evreu și locul sfânt al treilea ca însemnătate al Islamului sunit. Credincioșii evrei se închină de trei ori pe zi în direcția lui și se roagă pentru reclădirea Templului din Ierusalim din vechime, în cadrul rugăciunii Amidá, care este rostită în slujba de dimineață – Shaharit, cea de prânz – Minha, și cea de seară – Arvit:

„Și la Ierusalim orașul tău, întoarce-te cu îndurare, și locuiește într-însul precum ai făgăduit. Rezidește-l în curând, în zilele noastre, ca o zidire de veci[1]

și

„Întoarce slujba la tinda casei tale[2]

După tradiții religioase diverse, Muntele Templului este locul din care ar fi fost creată lumea (Even Hashtiyá), în care a avut loc întâmplarea Sacrificiului lui Isaac și tot de pe el s-ar fi înălțat Mohamed spre cer, în compania îngerului Jibril (Arhanghelul Gabriel) în așa numitul Mi’raj descris în Coran.

Muntele Templului este un loc de înaltă sensibilitate politică internațională, aflându-se in centrul a numeroase conflicte între evrei și musulmani, de la începutul dezvoltării islamului. În vremea noastră el și esplanada lui se află sub suveranitate israeliană (nerecunoscută de alte state ale lumii), dar sunt administrate oficial de către Oficiul Waqfului musulman, aflat sub auspiciile Iordaniei.

Originea numelui[modificare | modificare sursă]

Numele ebraic mai vechi al locului, Muntele Moria (Har Hamoria), este menționat prima dată în Biblia ebraică, în pasajele care relatează zidirea Primului Templu de către regele Solomon. În schimb „Țara Moria” (Eretz Moria) este pomenită încă în Cartea Facerii din Biblie ca o regiune, în care se afla acel munte pe care Avraam a fost chemat de divinitate să-l jertfească pe fiul său, Isaac. Numele Muntele Templului (Har Habáit) apare pentru întâia oară în prorocia catastrofei a lui Ieremia din cartea prorocului Ieremia (26,18), pusă în gura prorocului Miheia (Miha), și care este citată și în Cartea acestui din urmă profet:

„צִיּוֹן שָׂדֶה תֵחָרֵשׁ, וִירוּשָׁלַיִם עִיִּים תִּהְיֶה, וְהַר הַבַּיִת לְבָמוֹת יָעַר”
„Sionul va fi arat ca un ogor, Ierusalimul va ajunge o movilă de dărămături și muntele templului acestuia va fi un deal împădurit”[3] ”

Sensul denumirii Muntele templului este acea înălțime pe care a fost clădit Templul din Ierusalim.

Geografie și geologie[modificare | modificare sursă]

Vârful Muntelui Templului cu stânca de pe planșeul Sanctuarului islamic Cupola Stâncii din Ierusalim, fotografie din anul 1910, în limba ebraică „Even Hashtiá”

Muntele Templului este scund in raport cu împrejurimile lui, vârful său atingând altitudinea de 743 metri deasupra nivelului mării.[4]. Muntele este mai înalt doar față de ramificația Orașului lui David, aflată la sud.

La est muntele este delimitat de râul Kidron, care îl separă de lanțul Muntelui Măslinilor. La vest este mărginit de Valea Centrală (Hagay Hamerkazí), iar la nord de râul Nahal Beit Zeta. La marginea de sud se află o prelungire a Dealului Ofel, din care se ramifică colina Orașului lui David.

Ca urmare a construcției esplanadei Muntelui Templului în secolul I î.e.n. în vremea regelui Irod, traseul topografic originar al muntelui a dispărut aproape cu desăvârșire, fiind „îngropat” dedesubtul ei și în spatele zidurilor de susținere zidite de Irod. Marea esplanadă pătrunde dincolo de limitele muntelui topografic, și se sprijină și pe Muntele Sion în sud-vest, și pe lanțul Beit Zeta la nord. Înălțimea esplanadei în raport cu nivelul solului atinge 50.6 metri în locul cel mai înalt – la colțul dintre Zidul de răsărit și Zidul de miazăzi.

În cursul construirii precinctului, a fost lăsat intact vârful originar al Muntelui Moria, care se ivește în sectorul unde se află astăzi Mistabba – bănci scunde pentru ședere din perioada mamelucă. El nu se găsește în centrul esplanadei, ci în partea lui de vest, alcătuind podeaua naturală a sanctuarului islamic Cupola Stâncii, pe care o înconjoară vizitatorii. După tradiția evreiască, aceasta este Even Hashtiá, din care a fost creată lumea.

Istoria[modificare | modificare sursă]

După scriptura biblică, episodul Sacrificiului lui Isaac s-a desfășurat pe Muntele Moria, care este identic cu Muntele Templului. Când a fost împărțită Țara Canaanului între triburile israelite, Ierusalimul, inclusiv Muntele Moria, era o cetate rămasă neanexată de evrei și se afla în posesia ievuseilor. El se învecina cu teritoriul atribuit tribului Iuda (Yehuda) și cu cel al tribului Beniamin (Binyamin). Ierusalimul însuși se numea Yevus[5]. În acea vreme locul nu este amintit aproape de loc în Biblie.

Până în prezent s-a găsit pe Muntele Templului doar un singur vestigiu arheologic din epoca ievusită din mileniul al III-lea î.e.n.: după opinia arheoloagei israeliene Rivka Gonrn este vorba de un mormânt în formă de puț, cioplit în stâncă de pe vârful muntelui . [6]

Perioada Primului Templu[modificare | modificare sursă]

După relatarea biblică, după ce a cucerit Ierusalimul, sfătuit de prorocul Gad, regele israelit David a cumpărat cu o sumă mare de bani aria lui Aravna Ievuseul, apoi a ridicat acolo un altar și a jertfit ofrande pentru a opri epidemia de ciumă ce lovise poporul.(Samuil 2 sau după Biblia ortodoxă Cartea a doua a regilor, 24,18-25, de asemenea cartea Cronici I,21,18-26). Exact în acel loc, numit Muntele Moria, se povestește că a zidit mai târziu (prin 967 î.e.n.?) regele Solomon, fiul lui David, cel dintâi Templu din Ierusalim (Cartea Cronici II, 3,1)

După Biblie, Templul lui Solomon a fost ridicat pe Muntele Templului pentru a sluji cultul lui Yahve, unicul zeu al iudaismului monoteistic și al poporului Israel (Elohey Israel). Templul a devenit centrul principal de cult al israeliților, în care slujeau preoții (cohanim) și înțelepții (hahamim) evrei. Construcția templului imita pe cea a Tabernacolului pe care îl făurise Moise în Deșertul Sinai, dar având dimensiuni cu mult mai mari și fiind mult mai fastuos și sofisticat. Arheologi au găsit în descrierea biblică un numar de parametri care caracterizau și alte temple antice din Levantul antic. După descrierea biblică însăși, în anumite perioade, Templul a găzduit și culte politeiste, ale unor alți zei decât Yahve, aceasta mai ales in timpul domniei regelui Manase (Menashe). Primul Templu a dăinuit până în 586 î.Hr.. când a fost dărâmat și prădat în cursul campaniei de pedeapsă a regelui babilonean Nabucodonosor al II-lea împotriva Ierusalimului, pe atunci capitală a Iudeei, care se răsculase împotriva sa. Elita poporului iudeu a fost surghiunită în Babilonia. Identificarea locului unde a ființat Primul Templu este cu totul dificilă. După majoritatea opiniilor, el s-a aflat în locul unde se înalță astăzi sanctuarul islamic Cupola Stâncii, dar unii îl localizează mai la nord sau mai la sud de acesta. După opinia unor arheologi, ca Israel Finkelstein, găsirea de urme ale Templului și ale Palatului lui Solomon este aproape imposibilă în primul rând din cauza lucrărilor de mare amploare efectuate pe Muntele Templului în timpul regelui Irod cel mare. În acelaș timp Finkelstein însuși, care pe baza lipsei de probe arheologice, tinde să minimalizeze puterea politică și militară precum și întinderea teritoriului aflat sub dominația primilor regi evrei David și Solomon, admite totuși că este neverosimil ca un conducător al israeliților din secolul al 10-lea î.e.n, cum a fost, de pildă, Solomon, să nu fi construit un palat și templu propriu în capitala sa, așa cum au făcut și alte state și orașe-state contemporane din regiune[7].

Perioada celui de-al Doilea Templu[modificare | modificare sursă]

Dominația persană și elenistică[modificare | modificare sursă]

Inscripția ebraică „La Casa Trâmbițelor” („Leveit Hatekiá”) din vremea celui de al Doilea Templu, descoperită de arheologul Binyamin Mazar la picioarele zidului de sud al Muntelui Templului

Rămășițele Arcului Robinson ,numit după descoperitorul său din sec.al XIX-lea, și colțul de sud-vest al Muntelui Templului

Regele persan Cirus cel Mare, care a acordat libertate de cult mai multor popoare din imperiu, a dat, conform scripturii biblice, o proclamație și în ceea ce privește evreii antici, în care ar fi amintit în mod detaliat și reclădirea Templului din Ierusalim. Cirus a permis așa numita Întoarcere în Sion (Shivat Tzion) – întoarcerea a unei părți a exilaților iudei din Exilul Babilonean în Țara Israel (Eretz Israel). Existența decretului este pusă la îndoială de istorici[8]. După cum povestește Biblia, evreii repatriați au reclădit Templul (prin 516 î.Hr.), care a devenit cunoscut ca Cel de-al Doilea Templu. Clădirea acestuia a fost de dimensiuni relativ mai mici decât Templul lui Solomon, dar asemănător acestuia, a devenit centrul principal, religios-spiritual, public, juridic și economic al țării, care era în acea perioadă o provincie a Imperiului persan al Ahemenizilor.În incinta lui s-au întrunit Adunările mai mici sau mai mari cunoscute ulterior sub denumirea de origine greacă Sanhedrin (Sanhedriot). Vreme de secole de atunci încolo s-au desfășurat în Templu, sub diverse stapâniri, străine și locale, principalele ceremonii ale cultului iudaic antic. Ieșită din comun a fost o perioadă în timpul domniei regelui elen seleucid Antioh al IV-lea Epifan.

Revolta Hasmoneilor și restabilirea regatului iudeu[modificare | modificare sursă]

Când marele preot din Ierusalim, Iason, care fusese înlăturat din funcție, a încercat să pună stăpânire pe oraș cu ajutorul familiei Tuvia (Beit Tuvya), regele Antioh a oprit asediul Alexandriei și a revenit de îndată în Asia pentru a face ordine la Ierusalim. El a ocupat orașul, i-a schimbat numele în Antiohia, a jefuit tezaurul Templului și a transformat sanctuarul iudaic într-un templu al lui Zeus, impunând divinitatea grecească ca dumnezeu al evreilor. În cadrul ritualului păgân introdus în templu au început să se aduca și jertfe de porci, animale care erau considerate impure de către religia evreilor. Se consideră că acest eveniment a aprins scânteia revoltei în rândurile iudeilor, care, sub conducerea familiei Hasmoneilor (Hashmonaím) s-au ridicat la lupta care a dus la scuturarea jugului siro-elen, restabilirea cultului strămoșesc în Templul ce fusese pângărit și restaurarea regatului iudeu independent în Țara Israel. În primăvara anului 63 î.Hr. generalul Gnaeus Pompeius Magnus, comandantul roman al Asiei Mici, a profitat de conflictul pentru succesiune la tronul Iudeei între membrii familiei Hasmoneene, și a intervenit în favoarea lui Hyrkan al II-lea în fața fratelui acestuia, Aristobul al II-lea. Aristobul și tabăra sa nu au acceptat judecata romană și s-au baricadat în cetatea Alexandrion (Sartaba) în sud-estul Samariei și pe Muntele Templului. După ce Aristobul și oștenii săi aflați la Alexandrion s-au supus, oamenii săi au continuat să opună rezistență pe Muntele Templului. Romanii au asediat muntele , au ridicat în jurul său o circumvalațiune și au adus berbece în partea de nord și de vest. Dupa un asediu de trei luni intre-o sâmbătă, Pompei a cucerit muntele, ucigând mii dintre apărătorii iudei. A intrat el însuși în Templu, în Sfânta Sfintelor, dar nu a permis păgubirea lacașului și a autorizat reluarea ceremoniilor de cult.

Proiectele arhitectonice ale lui Irod cel Mare și urmașilor săi[modificare | modificare sursă]

În ultimul său secol de existență, cel de-al Doilea Templu a fost în mod amplu restaurat și lărgit de către regele Irod cel Mare (Hordos sau Herodes), care era vasal al Romei. El a construit pe culmea muntelui o platformă largă și netedă, care se vede până în zilele noastre, aceasta prin munci de tăiere în munte, zidirea de arcuri, scări și ziduri de susținere, și umplere artificială cu pământ. În centrul esplanadei a fost rezidit Templul ca un edificiu mai mare și mai fastuos, devenit exemplul cel mai de seamă al proiectelor arhitectonice din Ierusalimul antic.

Irod a schimbat cu totul topografia zonei Muntelui Templului pentru a extinde espalanada de pe culme. Înaintea muncilor pe care le-a inițiat, Muntele Templului avea conturul unui pătrat al cărui dimensiuni era aproximativ de 500×500 de coți (250 metri x 250 metri) (după Mishna, Tractatul Midot) În sudul Muntelui se înălța citadela, cunoscută sub numele Akra (în ebraică Hakra). Irod a extins suprafața muntelui în trei direcții (Extinderea principala s-a făcut în directia sud și nord, în măsură mică spre vest). El a netezit partea de munte, mai înaltă, care se afla la nord de Muntele Templului și a umplut cu pământ vâlceaua care îi despărțea, ceea ce a dus la extinderea esplanadei spre nord. De asemenea el a dărâmat citadela din sudul muntelui (el a construit o nouă citadelă, Antonia, in nordul esplanadei), și a lărgit esplanada spre sud, susținând-o cu ajutorul unor construcții în arcuri.

Macheta Muntelui Templului în vremea lui Irod cel Mare și Irod Antipa, aflată la Muzeul Israel din Ierusalim

Pe zidul de est al Muntelui Templului se pot vedea până în zilele noastre punctele de asamblare dintre construcția hasmoneeană precedentă și cea herodiană care a lărgit muntele spre sud.[9] Această zonă de asamblare se află la 23 metri nord de capătul de sud-est al zidului Muntelui Templului de astăzi. Descrierea lucrărilor se află în cartea Antichități iudaice a lui Yosef ben Matityahu, cunoscut sub numele Josephus Flavius[10] Cultul religios în templu a continuat fără întrerupere în tot cursul lucrărilor. Templul lui Irod a fost cunoscut curând ca o perlă arhitectonică, fiind cel mai mare proiect arhitectonic efectuat vreodată pe teritoriul Țării Israelului sau Palestinei;[11] . Din timpul lui Irod au fost găsite de arheologi ruinele terasei „Casei Trâmbițelor” și grilajul cu inscripția care interzice accesul ne-evreilor de pe esplanada Muntelui Templului spre Templu. Cel de-al Doilea Templu a dăinuit până în anul 70 d.Hr., an în care Ierusalimul a fost cucerit de oastea romană a lui Titus în timpul înăbușirii Marii Răscoale a evreilor. iar templul a fost dărâmat și incendiat.

Dominația romană[modificare | modificare sursă]

În anul 130 d.Hr împaratul roman Adrian a vizitat Iudeea și a decis să înființeze la Ierusalim un oraș roman numit în cinstea sa Aelia Capitolina. Se știe că ar fi avut intenția de a construi pe Muntele Templului un templu al lui Jupiter, însă dovezile istorice in legatură cu zidirea de fapt a unui asemenea templu sunt sporadice, iar dovezile arheologice pe munte nu permit tragerea unei concluzii asupra existentei reale a templului lui Jupiter. Cercetătorii diverg în opinii și în legătură cu faptul ca această decizie a lui Adrian s-a numărat cu adevărat printre factorii însemnați ai izbucnirii răscoalei lui Shimon Bar Kokhba sau ea a fost o măsură de represalii după înăbușirea revoltei. O altă chestiune care îi preocupă pe cercetători este în ce măsură a avut succese această revoltă înainte de a fi reprimată de romani. Au reușit răsculații evrei să controleze Ierusalimul pentru o bucată de vreme, și dacă da, au izbutit să treacă la restaurarea Templului? Majoritatea cercetătorilor tind să creadă că rebelii nu au reușit să ajungă la Ierusalim, dar sunt și unii care sunt de opinia contrară, și unii care chiar sunt convinși că răsculații au restaurat templul, sau cel puțin altarul templului și au reluat acolo aducerea de jertfe. După reprimarea răscoalei lui Bar Kohba, autoritățile romane au interzis evreilor să se așeze la Ierusalim.

Sub Roma creștină[modificare | modificare sursă]

Zidul de sud al Muntelui Templului cu parcul Davidson

Odată cu ordinul de la Milano (313) de proclamare a creștinismului ca religie oficială a Imperiului Roman de către împăratul Constantin cel Mare, Ierusalimul a devenit un oraș sfânt al creștinismului și centrul religios al Imperiului Bizantin. Muntele Templului rămăsese în stare de ruină, ca o „mărturie” silențioasă a căderii evreilor care l-au respins pe Iisus și ca o împlinire a prorociei lui Iisus, pe urmele profeților evrei dinaintea sa,

„ Nu va rămâne piatră peste piatră, să nu se risipească”

(Evanghelia lui Marcu, 13,2,Evanghelia lui Luca 21, 24)

De jur împrejurul muntelui s-au clădit numeroase biserici. În anul 333 „Pelerinul din Bordeaux” a văzut pe Muntele Templului semne de distrugere și prăpăd.Mai se găseau acolo încă și statui ale împăratului Adrian. Evreii, povestea el, veneau o dată pe an (n.n. după cum se vede, cu ocazia postului de Tisha B’Av) la o piatră numită Lapis pertusus (în ebraică Even nekubá) pe care o ungeau cu ulei, și în jurul căreia plângeau amar distrugerea Templului.

În anul 361 împăratul Iulian Apostatul, în numele luptei sale contra creștinismului, a dat dispoziții pentru rezidirea Templului evreilor. Numai că încercarea a eșuat, deoarece în timpul lucrărilor a izbucnit un incendiu, iar împăratul însuși a murit la scurt timp după aceea.

Perioada bizantină[modificare | modificare sursă]

După opinia predominantă în rândul cercetătorilor, în vremea stăpânirii bizantine în Palestina, Muntele Templului a rămas pustiu, și chiar a servit uneori drept rampă de gunoi. Nicio mărturie a călătorilor veniți în acei ani în regiune nu menționează pe munte vreo activitate, nici religioasă, nici comercială. Până și pe harta de la Madaba Muntele Templului este cu totul absent. Pe aceasta hartă a Ierusalimului mărimea elementelor desenate le exprima însemnătatea, ceea ce arată că absența Muntelui reflecta lipsa lui de importanță. Se presupune că aceasta se datora pierderii însemnătății locului în narativul creștin al Ierusalimului, care concentra întreaga atenție asupra locurilor legate de patimile lui Iisus, crucificarea și învierea lui, și deci, în primul rând Bisericii Sfântului Mormânt. Tradițiile care se legaseră înainte de Muntele Templului fuseseră transferate noului sanctuar, inclusiv statutul de centru al lumii. Încă odată, pustietatea Muntelui confirma prorocia lui Iisus că nu va rămâne din el „piatră pe piatră.”

Numai că, în cursul lucrărilor de triere minuțioasă a pământului de pe Muntele Templului, efectuate sub conducerea lui Gavriel Barkai si a lui Itzhak Dvira (Zweig) s-a descoperit o mare bogăție de vestigii din epoca bizantină , inclusiv fragmente de mozaicuri, ceramică, monete si ruine unor mari edificii, care ar putea să semnalizeze existența acolo a unei biserici sau cel puțin a unui centru de activități destul de variate. Pe deasupra, fotografiile publicate de G.Barkai dintr-o arhivă a Sectiei de antichități a regimului mandatar britanic , dovedesc dezvelirea unei dușumele de mozaic datate din secolul al V-lea. Acest planșeu a fost dezvelit dedesubtul unor dale vechi de pe podeaua Moscheii Al Aqsa în timpul unor lucrări de remont, efectuate din inițiativa Waqfului musulman în urma cutremurului de pământ din Palestina din anul 1927. Cu toate acestea rămâne deschisă întrebarea de ce călătorii străini au făcut totuși abstracție de activități care au avut loc în acest loc. Răspunsul ar putea fi că de fapt la fața locului nu ar fi existat pe atunci decât un han, sau dacă a existat o biserică, ea a ființat acolo doar pentru scurtă vreme, sau că ignorarea locului de către acei pelerini se datora necesității ideologice de a nu contrazice prorocia distrugerii amintită din Evanghelie.

Perioada islamică timpurie[modificare | modificare sursă]

Sanctuarul Cupola Stancii și în fața sa, Cupola Lanțului

După ce în anul 638 au cucerit Palestina din mâinile bizantinilor, arabii musulmani au început să zideasca pe Muntele Templului moschei și alte edificii legate de islam. Pe partea de sud a Muntelui a fost ridicată Moscheea Al Aqsa mai întâi ca o construcție în lemn. Data precisă a construcției nu este cunoscută. Unele tradiții o atribuie perioadei califului cuceritor Omar Ibn Al-Hattab.Datarea cea mai târzie probabilă ar fi anul 679, când , după mărturia oculară a călugarului Arculf, clădirea era deja existentă. Activitatea de construcții pe munte a luat un avânt deosebit mai ales sub califii omeiazi, și în primul rând Abd al-Malik, care în anul 691 a înălțat sanctuarul Cupola Stâncii. Clădirile originare au fost dărâmate în cursul anilor de cutremure de pământ, au fost apoi restaurate și redate uzului credincioșilor. În zilele noastre Cupola Stâncii este edificiul musulman cel mai vechi din lume care este încă folosit.

Perioada cruciată[modificare | modificare sursă]

În anul 1099 cruciații au cucerit Ierusalimul în cursul primei cruciade. Ei au transformat Cupola Stâncii în „Templul Domnului” (Templum Dominis), iar Moscheea Al Aqsa în „Templul lui Solomon” (Templum Salomonis). De la acesta și-a luat numele mai târziu, în 1118, Ordinul Cruciat al Templierilor – sub numele său întreg „Ordinul Cavalerilor Templului lui Solomon”. Ei și-au stabilit comandamentul în fosta Moschee Al Aqsa, pe care o identificaseră greșit cu palatul regelui Solomon din antichitatea biblică. Vastul spatiu din colțul sud-estic al Muntelui a primit în acea vreme numele Grajdurile lui Solomon. Pe Cupola Stâncii cruciații au arborat o cruce mare de aur, care cu timpul a devenit un simbol al Regatului creștin al Ierusalimului, iar mai târziu al Ordinului franciscanilor. Drept consecință a cuceririi cruciate, Cupola Stâncii și Biserica Sfântului Mormânt au servit drept model multor biserici templiere din Europa, dintre care cea mai faimoasă a fost Biserica Temple din Londra.

Perioada islamică mijlocie:ayubită și mamelucă[modificare | modificare sursă]

Chioșcul de vară pentru predicatori și minaretul Porții cu lanț Bab al Salsila, edificii ridicate pe Muntele Templului de către mameluci pentru înfrumusețarea locului

După succesul asediului din 1187 al Ierusalimului de către Salah ad-Din, au fost redeschise moscheea și sanctuarul Cupolei Stâncii. Însă, dat fiind locul marginal pe care îl deținea Ierusalimul în acea vreme în cadrul lumii musulmane, a scăzut și interesul pentru Muntele Templului.

În epoca mamelucă arabii au construit mai multe arcuri de supradenivelare pe povârnișurile muntelui, în partea dinafară a Zidului de apus. Aceste arcuri au devenit suportul unor noi construcții în sectorul dintre strada Al Wad (în ebraică Hagay, a Albiei) și Muntele Templului, ceea ce a făcut ca Zidul de apus să fie până astăzi în cea mai mare parte ascuns sub clădiri ale cartierului musulman. Tunelurile Zidului care permit vederea acestei părți a zidului, trec dedesubtul acestor clădiri. În epoca mamelucă Muntele Templului a stat în centrul activitătii de construcții la Ierusalim. Muncile s-au făcut de către stăpânirea mamelucă, puține fiind inițiativele locale. O excepție a constituit Hanka Fahriye, aflată la colțul sud-vestic al Muntelui, și care a fost zidită din inițiativa judecătorului local Fahr ad-Din. Lucrările s-au concentrat în nordul și apusul Muntelui. Muntele a fost înconjurat la nord și la vest de colonade fastuoase, în care au fost incluse intrările în Madrasat Ashrafiye și Madrasat As’ardiye. Sultanii mameluci au zidit arcadele cunoscute sub numele de Balanța Zilei Judecății de apoi care înconjură platforma ridicată pe care se înalță edificiul Cupola Stâncii.Viceregele Siriei, Tankiz, a construit locul de purificare denumit Paharul, aflat între sanctuarul Cupola Stâncii și Moscheea Al Aqsa. Tot în secolul al XIV-lea, în zilele sultanului Kaitabai, s-au construit Chioșcul de vară , care este un „minbar” pentru predici în afara moscheilor, precum și Sabilul care poartă numele lui Kaitabai. Lucrarea cea mai semnificativa executată de mameluci pe Muntele Templului a fost, la urma urmei, elevarea sectorului de la vestul esplanadei, până la înălțimea acesteia, și deschiderea de porti care au permis pentru prima dată credincioșilor să aibă un acces comod spre Munte în ceasurile de rugăciune. Aceste porți – Poarta vânzătorilor de bumbac, Poarta de Lanț, Poarta de fier și altele, sunt folosite până în zilele noastre la intrarea pe Munte,

Perioada islamică târzie: Perioada Otomană[modificare | modificare sursă]

În anul 1517 Ierusalimul si Muntele Templului au intrat, fără prea mult zgomot, în stăpânirea sultanului turc Selim I și a Imperiului Otoman,. care a cucerit sultanatul mameluc al Egiptului și posesiunile acestuia în Asia. Fiul lui Selim, Soliman I Magnificul, a investit mult în construcțiile din Ierusalim, culmea lor fiind reprezentată de ridicarea și repararea zidurilor cetății (numită în zilele noastre Orașul vechi), inclusiv zidurile Muntelui Templului. Pe deasupra, în anul 1552 el a adăugat pereților Cupolei Stâncii tăblițele de ceramică de Iznik (Niceea), așa cum se amintește și în inscripția de deasupra porții de nord a edificiului.

În cea mai mare parte a perioadei otomane, a fost interzis accesul nemusulmanilor pe Muntele Templului. În 1839, însă, în urma reformelor Tanzimat ale administrației și legislației otomane, nemusulmanii au obtinut dreptul de a vizita Muntele Templului, dar numai cu un permis special din partea guvernatorului Ierusalimului. În acest fel s-a putut cerceta pentru prima dată Muntele Templului.

Perioada Mandatului britanic în Palestina[modificare | modificare sursă]

Muntele Templului în anul 1938, vedere aeriană

În Primul Război Mondial, ca urmare a conflictului dintre Imperiul Otoman și Marea Britanie, Palestina inclusiv Ierusalimul au fost cucerite de armata britanică. Muntele Templului a ajuns iarăși de la vremea cruciaților, în mâinile unui stat creștin. În acei ani, paralel cu Declarația Balfour și cu creșterea amploarei mișcarii sioniste în rândurile evreilor, și cu întărirea curentelor naționale arabe în Orientul Apropiat, s-a intensificat și la Ierusalim și în restul Palestinei mișcarea națională a arabilor palestineni. Sub conducerea și inspirația lui Hadj Amin Al Husseini, care devenise muftiul Ierusalimului, această mișcare a primit o tot mai puternică amprentă religioasă musulmană. Al Husseini a contribuit și el la transformarea Muntelui Templului într-unul din principalele simboluri ale naționalismului arab palestinean. În cuvântările sale înflăcărate el a alarmat adesea opinia arabă că sioniștii au intenția de a pune stăpânire pe Muntele Templului. Predicile de vineri din moscheile de pa Muntele Templului au devenit principala arena de atâțare a spiritelor religioase, care au alimentat organizarea politică a luptei pentru combaterea dominației britanice și a creșterii ponderii evreilor în Palestina mandatară și au contribuit la cristalizarea identității naționale arabe palestiniene. Cu toate acestea, la vremea sa, muftiul Al Husseini nu a negat faptul că în antichitate Muntele Templului a fost un loc de cult al evreilor.

Muftiul a exprimat aspirația de a crea odată pe Muntele Templului un fel de „Panteon” al oamenilor mari ai islamului, și națiunii arabe și ai poporului palestinian. În prizma acestei idei, el a acționat pentru aducerea spre înhumare pe munte a rămășițelor pământești ale lui Mawlana Muhammad Ali, conducător al musulmanilor din India, care a murit la Londra în anul 1931. De asemenea, în acelaș an a permis un gest asemănător față de fostul rege hașemit al HedjazuluiHussein Ibn Ali, care murise în exil la Amman. În 1934 a fost înmormântat acolo și unchiul muftiului, Mussa Khatem Al Husseini, fost primar al Ierusalimului și el însuși lider al mișcării naționale palestiniene.

Perioada iordaniană[modificare | modificare sursă]

În cursul Războiului arabo-israelian în Palestina în anul 1948 Legiunea iordaniană a pus stăpânire pe Muntele Templului. În urma eșecului Operației Kedem a armatei Israelului care viza cucerirea Orașului Vechi, acesta a rămas în mâinile Legiunii iordaniene, ceea ce a permis anexarea lui la Emiratul Transiordaniei. Noul regim arab a conferit Waqfului musulman din Ierusalim, dominat de clericii musulmani palestineni, administrația Muntelui Templului. La 20 iulie 1951 emirul hașemit al Transiordaniei, Abdallah, fiul lui Hussein Ibn Ali, și care, în urma anexării de teritorii din fosta Palestină mandatară, devenise rege al Iordaniei, a fost asasinat prin împușcare in timpul vizitei pe Muntele Templului, în momentul în care intra în Moscheea Al Aqsa pentru a se ruga. Atentatul a fost săvârșit de extremiști palestineni, care erau în legătură cu ex-muftiul Amin Al Husseini, și care exprimau un val de nemulțumire a localnicilor și a refugiaților palestineni față de politica regelui. În timpul atentatului a scăpat cu viață nepotul lui Abdallah, tânărul Hussein Ibn Talal, care în anul următor avea să fie încoronat rege al Iordaniei.

În anii 1958-1962 autoritățile iordaniene au procedat la largi lucrări de reparații ale sanctuarului Cupola Stâncii din centrul esplanadei Muntelui Templului, cu ajutorul unor donații din întreaga lume islamică. În cadrul acestor lucrări cupola cenușie de plumb a clădirii a fost înlocuită cu o cupolă de aluminiu aurit, ceea ce a dat lăcașului și muntelui aspectul strălucitor cunoscut în zilele noastre.

La începutul Războiului de Șase Zile Legiunea Iordaniană a plasat pe turnul Moscheei Al Aqsa o poziție de trăgători care au tras focuri de armă către soldați israelieni.

Perioada israeliană[modificare | modificare sursă]

În cursul Războiului de Șase Zile, după ce Iordania a atacat Israelul în semn de solidaritate cu Egiptul și Siria, unități de parașutiști israelieni a cucerit Muntele Templului, iar comandantul lor, Mordekhay Gur a dat anunțul care a intrat în istoria evreilor din Israel și a celor din Diaspora:„Muntele Templului e în mâinile noastre!” (Har Habayit beyadeynu). Ocuparea Muntelui Templului de către Israel a fost primită cu consternare în lumea musulmană. În vara anului 1967 perimetrul Muntelui a fost administrat de către Șef Rabinatul armatei israeliene avându-l în frunte pe rabinul Shlomo Goren.În această perioadă, la recomandarea ministrului israelian al apărării, Moshe Dayan și sub influența presiunii a unor factori diverși, guvernul Israelului a decis să transfere autoritatea administrativă pe Muntele Templului Waqfului musulman, și să îndepărteze semnele suveranității israeliene de pe tot cuprinsul zonei, inclusiv seminarul rabinic creat la fața locului de către șef rabinatul militar. Rabinul Goren a încercat să conducă o luptă publică împotriva acestei hotărâri, dar a eșuat.

Muntele Templului este considerat unul din locurile cele mai sensibile din punct de vedere politic și al securității de pe teritoriile controlate de Israel. Din această prizmă guvernul israelian a văzut nu odată în aceasta zonă un „butoi de pulbere” potențial. În cursul anilor s-au produs câteva încercări de a lovi instituțiile și simbolurile musulmane aflate pe munte. Astfel, în anul 1969 un turist creștin australian, Michael Rohan, călăuzit de idei mesianice extremiste, a dat foc Moscheii Al Aqsa și a provocat daune amvonului (Minbar). O rețea subterană evreiască de extremiști național-religioși a planificat în anii 1980 să arunce în aer moscheile de pe Muntele Templului:sanctuarul Cupola Stâncii și Moscheea Al Aqsa. La 11 aprilie 1982 un terorist de origine evreiască, în acea vreme soldat în armata israeliană, Allan Goodman, a dat buzna pe Muntele Templului, a împușcat mortal pe paznicul din partea Waqfului, a rănit câțiva polițiști, apoi a pătruns în clădirea Cupolei Stâncii, unde a început să tragă cu arma sa de tip M 16.

Tulburările produse pe Munte de către demonstranți musulmani în anul 1990 au dus la omorârea a 17 dintre ei de către politiști israelieni. În zilele primului guvern condus de Binyamin Netanyahu deschiderea de către Israel a unui acces la tunelul Zidului de apus dinspre cartierul musulman a dus la „Tulburările Tunelului Zidului”. La sfârșitul verii anului 2000 vizita liderului opoziției israeliene, Ariel Sharon și a suitei sale pe esplanada Templului a fost semnalul declanșării celei de-a Doua Intifade sau „Intifadat Al-Aqsa”. S-a afirmat de atunci că tulburările au fost preparate dinainte de către conducerea palestineană în frunte cu Yasser Arafat. După vizita lui Sharon au izbucnit pe munte tulburări, în care au fost uciși 7 palestinieni. Răzmerița din estul Ierusalimului s-a extins sub forma unor demonstrații violente pe tot cuprinsul Cisiordaniei și a antrenat și un număr mare de arabi de pe cuprinsul Statului Israel – așa numitele Evenimentele din octombrie 2000. Manifestațiile au degenerat apoi în anii 2000-2004 într-un lung val de atentate, unele dintre ele atentate sinucigașe cu sprijinul Autorității Naționale Palestiniene, răzmeriță violentă fără precedent, cunoscută sub numele de Intifada Al-Aqsa, după numele Moscheii Al Aqsa. În cursul ei și-au pierdut viețile circa o mie de evrei, mulți dintre ei civili.

În deceniile 1980-2010 în opinia publică evreiască s-au ridicat plângeri împotriva construcțiilor și săpăturilor efectuate de către Waqful musulman pe Muntele Templului și în profunzimea acestuia, de asemenea au fost formulate și proteste ale musulmanilor contra excavațiilor arheologice efectuate de către Israel în jurul Muntelui. În anul 1988 Waqful a inițiat lucrări în scopul zidirii unei moschei subterane în sectorul numit al Grajdurilor lui Solomon, iar grupul naționalist evreiesc „Fidelii Muntelui Templului” a înaintat o petiție în fața Curții Supreme a Israelului cerând ca aceasta să ordone autorităților israeliene să aplice legile și regulamentele existente în legătură cu construcția pe Muntele Templului. Judecătorii Curții Aharon Barak, Menahem Eilon și Gavriel Bach au dezbătut chestiunea și au vizitat Muntele. După ce instituțiile vizate au început să se ocupe de subiectul plangerii, ei au respins petiția. Arheologi israelieni conduși de Ayelet Mazar au apreciat că în cadrul lucrărilor efectuate de Waqful musulman pe Muntele Templului au fost distruse obiecte arheologice iudaice și de alte surse din vechime. Într-un manifest public la finele anului 2001 numeroase personalități israeliene între care și scriitorii Amos Oz,A. B. YehoshuaS.Izhar și fostul președinte al Curții Supreme, judecătorul Meir Shamgar, au avertizat în legătură cu primejdia lezării și ștergerii mărturiilor trecutului evreiesc al Muntelui Templului.

În urma protestului public a fost creat „Comitetul pentru prevenirea distrugerii vestigiilor antice de pe Muntele Templului”. În acelaș timp, arheologii Tzahi Zweig si Gavriel Barkayi au inițiat Proiectul de triere a pământului îndepărtat în urma lucrărilor de pe Munte. Triajul este efectuat în parcul național Emek Tzurim, cu participarea a numeroși voluntari, mulți dintre ei membri ai organizațiilor de tineret si a elevilor de pe tot cuprinsul Israelului. Până în prezent în cadrul acestui proiect au fost decelate vestigii din epoci diverse, cel mai faimos fiind o pecete (bulla) cu o inscripție ebraică din vremea Primului Templu.

În Israel activează câteva grupări politice extremiste care pretind preluarea administrării Muntelui Templului de către guvernul israelian. Cea mai cunoscută dintre ele este Fidelii Muntelui Templului (Neemaney Har Habait) condusă de Gershon Salomon. Membrii acesteia considera ca Muntele Templului este cheia spre impunerea suveranității Israelului asupra întregii Palestine istorice. Alte astfel de grupări sunt „Institutul Templului” (Makhon Hamikdash) inființată de rabinul Israel Ariel, „Mișcarea pentru reînființarea Templului”. Principala manifestare a activității lor constă în încurajarea vizitei și rugăciunilor evreilor în mod privat pe esplanada Muntelui Templului, deși acest lucru este prohibit de o mare parte din autoritățile rabinice în frunte cu Rabinatul Șef al Israelului.

Muntele Templului în iudaism[modificare | modificare sursă]

Muntele Moria, Sacrificiul lui Isaac[modificare | modificare sursă]

Muntele Templului pe care s-au aflat în vechime Primul și Al Doilea Templu, este locul cel mai sacru al religiei iudaice. După tradiția evreiască, Muntele Templului „este locul pe care îl va alege Domnul”, amintit de numeroase ori în cartea a cincea a lui Moise, Deuteronomul (Dvarim).[12] El este identificat cu muntele Țării Moria, pe care s-a desfășurat scena Sacrificiului lui Isaac. În cartea Cronici Muntele Templului este chiar numit Muntele Moria. Avraam însuși l-a numit Iahve ire sau „În munte Domnul se arată”. În Talmudul babilonean, in tratatul Taanit există un midraș, un comentariu, care susține că acesta este muntele de unde vine „Hahoraa ”(învățămintele, instrucțiunea) pentru poporul Israel, fiind după câte se pare vorba de Sanhedrinul care se reunea în Sala numită Lishkat Hagazit [13]. Muntele este amintit și ca locul de unde a fost luata țărâna pentru plăsmuirea primului Om, Adam, unde acesta a zidit primul său altar, unde Cain și Abel și-au oferit jertfele lui Dumnezeu, și unde chiar și Noe și-ar fi făurit altarul atunci când a coborât din Arcă, deși se spune că Arca ar fi ajuns tocmai pe Muntele Ararat. (Maimonide -Mishne Tora, Beit Habehira 1,1,2 )

Templul evreilor la Ierusalim[modificare | modificare sursă]

Muntele Templului a devenit locul spre care se îndreaptă rugăciunile fiilor lui Israel, așa cum a declarat regele Solomon în rugăciunea sa la inaugurarea Templului pe care l-a ridicat.

„”…וְהִתְפַּלְלוּ אֶל ה’ דֶּרֶךְ הָעִיר אֲשֶׁר בָּחַרְתָּ בָּהּ, וְהַבַּיִת אֲשֶׁר בָּנִתִי לִשְׁמֶךָ:””
„și se vor ruga către Tine, întorcându-se spre pământul care l-ai dat părinților lor, spre cetatea care ți-ai ales-o și spre templul pe care l-am zidit numelui Tău”

(Regi I,8,48 , în Biblia creștină ortodoxă Cartea Regi III). Și după distrugerea Templului, de către babilonieni, și apoi de către romani, privirile credincioșilor evrei s-au îndreptat în vreme de rugăciune spre Ierusalim, spre Muntele Templului.

În zilele de apoi[modificare | modificare sursă]

Cartea prorocului Isaia prorocește Muntelui Templului o însemnătate universală:

„l. Vedenia pe care a văzut-o Isaia, fiul lui Amos, pentru Iuda si Ierusalim.2. Fi-va în vremurile cele de pe urmă, ca muntele templului Domnului va fi întărit peste vârfurile munților și se va ridica pe deasupra dealurilor. Și toate popoarele vor curge într-acolo.

3. Multe popoare vor veni și vor zice: “Veniți să ne suim în muntele Domnului, în casa Dumnezeului lui Iacov, ca El să ne învețe căile Sale și să mergem pe cărările Sale”. Căci din Sion va ieși legea și cuvântul lui Dumnezeu din Ierusalim”

(Isaia 2, 1-4)

În acelaș spirit s-a exprimat și prorocul Micha (Miheia) (4,1):

„ Și în zilele cele de apoi, muntele templului Domnului se va înălța peste vârfurile munților și mai sus decît dealurile și către el vor curge popoarele”

Disputa religioasă cu privire la accesul pe Munte în zilele noastre 

Deoarece Muntele Templului are pentru religia iudaică statutul de loc cel mai sacru din lume, legislația religioasă evreiască cuprinde numeroase prevederi care se refera la intrarea în perimetrul Muntelui. Există numeroase interdicții ale vizitării locului de către „impuri”, neevrei, israeliți de rând și „cohanim” (adică evreii din neam de preoți). După Maimonide, și după dărâmarea Templului, locul unde s-a aflat își păstrează sfințenia. De aceea până în zilele noastre continuă polemica religioasă și juridică religioasă dintre cei care interzic accesul oricărui om în aria Muntelui, pentru a nu intra în locul unde s-a aflat Templul, aceia care nu văd în intrarea evreilor pe Munte ceva ilegal, cu condiția de a urma prescripțiile de purificare și de a trece prin anumite zone bine stabilite și aceia care, din contră, văd în vizitarea și rugăciunile pe Muntele Templului un imperativ religios.

Vaca roșie[modificare | modificare sursă]

Practic, majoritatea autorităților rabinice necontestate interzic intrarea in area Muntelui Templului din următoarele motive: sunt, pe de o parte, necesare proceduri speciale de purificare, iar pe de altă parte, trebuie strict evitate anumite porțiuni de pe Munte. Chiar cine s-a purificat cum trebuie, nu va ști cu siguranță care a fost locul exact al Templului istoric și locul unde s-a aflat Sfânta Sfintelor – HaEzra și există riscul de a intra din greșeală în locul interzis accesului de către legea iudaică celor impuri prin contact cu morții (tmeéy met). Majoritatea publicului este atinsă de această impuritate, după ce s-a aflat în preajma unor oseminte, sau a stat într-o clădire unde se afla un mort. Purificarea necesară în aceste cazuri necesită folosirea cenușii provenite de la o vacă cu totul roșie, care este, însă, imposibil de găsit. Cine încalcă cu știință această interdicție este în primejdie de moarte (Karét). De aceea majoritatea credincioșilor practicanți ai iudaismului ortodox se feresc de a urca pe Muntele Templului.

Alți rabini, mai ales din rândurile curentului național-religios sau sionist religios, și o minoritate din rândurile rabinilor ultraortodocși, considera ca se poate vizita Muntele, cu condiția îmbăierii în baia rituală, Mikve, după regulile religiei, si a ocolirii anumitor locuri unde se crede că se afla pe vremuri Sfânta Sfintelor – Ezrá. Pe sentințele acestor rabini se bazează acea minoritate din rândurile evreilor practicanți care obișnuiesc să urce pe Muntele Templului și în zilele noastre.

Muntele Templului în religia creștină

Iisus din Nazaret a trăit și activat în perioada celui de-al Doilea Templu, și anume a restaurării și amplificării grandioase a clădirii acestuia de către Irod cel Mare – Templul lui Irod. Templul este de aceea menționat în numeroase episoade din narațiunea vieții lui Iisus, așa cum apare ea în Noul Testament. Evanghelia după Luca povestește despre Regăsirea în Templu, un episod din copilăria lui Iisus, care la 12 ani, s-a pierdut de părinții săi la Ierusalim, în cursul pelerinajului anual. În cele din urmă aceștia l-au găsit în Templu, unde i-a uimit pe învățați cu înțelepciunea și erudiția sa. (Luca, 2:42-51). La maturitate, Iisus a predicat adesea în curtea Templului, a tămăduit bolnavi și invalizi, și a provocat tulburări, atunci când a încercat să curețe locul, răsturnând tarabele și izgonind pe schimbătorii de bani și negustorii de carne care făceau comerț acolo. (Marcu 11,15-17).El a început să aibă o aversiune față de instituția Templului și obiceiurile înrădăcinate acolo, cu buna știre a marilor preoți, văzând în ea un bastion al corupției și lăcomiei. El s-a exprimat în acest spirit în predicile sale, și a prorocit chiar distrugerea Templului (Matei, 24,2).

„Și au venit în Ierusalim. Și, intrând în templu, a început sa dea afară pe cei ce vindeau și pe cei ce cumpărau în templu, iar mesele schimbătorilor de bani și scaunele vânzătorilor de porumbei le-a răsturnat.Și nu îngăduia să mai treacă nimeni cu vreun vas prin templu.Și-i învăța și le spunea: Nu este, oare, scris: “Casa Mea casă de rugăciune se va chema, pentru toate neamurile”? Voi însă ați făcut din ea peșteră de tâlhari”

(Marcu, 11, 15-17)

„Și ieșind Iisus din templu, S-a dus și s-au apropiat de el ucenicii Lui, ca să-I arate clădirile templului. Iar El, răspunzând, le-a zis: Vedeți toate acestea? Adevărat grăiesc vouă: Nu va rămâne aici piatră pe piatră, care să nu se risipească.”

(Matei, 24, 1-2)

Din pricina acestei imagini negative a Templului, așa cum se oglindește în învățătura lui Iisus, Muntele Templului nu este considerat un loc sfânt pentru creștinism și nu s-au zidit pe el biserici care să cinstească momente din viața și activitatea sa, spre deosebire de multe alte locuri identificate ca semnificative din acest punct de vedere. Totuși, în epoca cruciaților moscheile de pe munte au fost transformate în sanctuare creștine, dar aceasta s-a datorat mai mult rațiunilor politice decât caracterului sacru al locului. Locul a fost venerat însă și în prizma adopțiunii creștine a Vechiului Testament (ex. Templul lui Solomon). Chiar daca există credințe creștine care leagă a doua venire a lui Iisus de reclădirea Templului, pentru majoritatea lumii creștine Muntele Templului nu are aureola de loc sacrosanct și el este considerat secundar ca importanță față de locurile din vecinătate legate de episoade din viața și patimile lui Iisus. Este posibil și ca aceasta, ca și în cazul interzicerii religioase a accesului pe Munte din prizma iudaismului, se datorește și unor motivații de realism politic, în fața lungii dominări a locului de către cultul musulman.

Incepand din secolul al XIX-lea, a crescut interesul comunităților creștine în lume pentru cercetarea arheologică a ariei, pentru a găsi mărturii istorice suplimentare în legatură cu evenimentele descrise în Noul Testament despre Iisus din Nazaret și epoca sa. Unele culte creștine neoprotestante evangheliste din America și alte părți ale lumii acordă însemnătate destinului mesianic al Templului și sprijină micile grupări mesianiste extremiste evreiești ca de exemplu „Fidelii Muntelui Templului” în aspirațiile lor la restabilirea cultului iudaic pe Muntele Templului. Marile biserici creștine tradiționale, catolice, ortodoxe, protestante, nu ridică nici un fel de pretenții în legătură cu Muntele Templului.

Muntele Templului în religia islamică[modificare | modificare sursă]

Numele uzual al Muntelui Templului în limba arabă, limba sacră a islamului, este Al Haram ash-Sharif الحرم الشريف. El este al treilea loc sfânt ca importanță pentru islam, după Mecca și Medina. Pelerinajul spre Haram ash Sharif nu este o poruncă obligatorie pentru musulmani. Cuvântul „Haram” cu accentul pe penultimă silabă înseamnă „sanctuar”, „loc inviolabil”.Mecca și Medina sunt numite uneori „haraman” sau „haramayn”, adică sanctuare sau cele două sanctuare. A existat o polemică in islam în legaturî cu statutul de haram al Muntelui Templului și al Grotei Patriarhilor din Hebron (AL Halil). Învățatul Ibn Taymiya susținea ca unicele locuri sfinte care se pot numi haram sunt Mecca, Medina și poate valea Wadj din Ta’if, dar in nici un fel Iersualimul sau Hebronul. În cele din urmă o formulă de compromis a denumit Ierusalimul, respectiv Muntele Templului, este numit în mod oarecum paradoxal „al treilea dintre cele două locuri sfinte” (Thalith al-haramayn).

După tradiția islamică, o rugăciune pe esplanada moscheilor egalează în valoare o rugăciune în Moscheea Al Aqsa însăși, și face cât cincisute rugăciuni făcute în împrejurări obișnuite. Sfințenia locului pretinde interdicția tăierii de pomi. Din acest motiv pe Muntele Templului se află câțiva din copacii cei mai vechi din Palestina-Israel, mai ales măslinichiparoși și sâmbovine.

Călătoria nocturnă a lui Mahomed[modificare | modificare sursă]

Sfințenia locului este legată în mare măsură de versetul (aya) coranic 1 din surata 17 Al Isra:

„سبحان الذي أسرى بعبده ليلاً من المسجد الحرام إلى المسجد الأقصى الذي باركنا حوله لنريه من آياتنا إنه هو السميع البصير” (سورة الإسراء”
„Mãrire Celui care l-a dus pe robul Sãu în timpul unei nopți de la Moscheea Al-Haram la Moscheea Al-Aqsa (Îndepartată) , a cãrei împrejmuire am binecuvântat-o, ca sã-I arãtãm din semnele Noastre. El este cu adevărat”

(Coranul)

[14] În rândurile învățaților musulmani s-a cristalizat devreme opinia că moscheea îndepărtată era pe locul pe Muntele Templului unde Omar Ibn Al Khattab a construit o moschee de lemn, cunoscută sub numele de Masdjid Ilia

„ لا تُعْمَلُ الْمَطِيُّ إِلا إِلَى ثَلاثَةِ مَسَاجِدَ ، إِلَى الْمَسْجِدِ الْحَرَامِ ، وَإِلَى مَسْجِدِي هَذَا وَإِلَى مَسْجِدِ إِيلْيَا أَوْ بَيْتِ الْمَقْدِسِ”

în vreme ce moscheea sfântă era cea de la Mecca.

În tradiția atribuită lui Ibn Hisham, citată în „As-Sira an-Nabwiyia” (Istoria vieții profetului) stă scris: Atunci a fost purtat Profetul, Pacea și rugăciunea fie asupra sa, de la Moscheea sfântă la Moscheea îndepărtată, care este Bet al Muqades de la Ilia.

„ثم أُسـْرِيَ برسول الله صلى الله عليه وسلم من المسجد الحرام إلى المسجد الأقصى وهو بيت المقدس من إيلياء”

Cercetatorii islamului presupun că Beit Al Muqades este arabizarea denumirii ebraice Beit Hamikdash, adică Templul. Ilia ,de asemenea, nu este alta decât Ierusalimul, numit dupa 131 e.n. în latină, Aelia Capitolina. Alte istorisiri tradiționale (Hadith) adaugă detalii cu privire la acest eveniment. Ele menționează animalul miraculos Al Burak, pe care a călărit Mohamed în cursul călătoriei nocturne. Ajungand la Ierusalim, el a urcat șapte ceruri până la scaunul lui Dumnezeu (Allah) și a dezbătut cu divinitatea asupra numărului de rugăciuni cotidiene care vor deveni obligatorii pentru credincioșii musulmani.

În acel timp, și de fapt, în tot cursul vieții lui Mahomed Ierusalimul nu avea locuitori musulmani. De aceea nu era posibil să existe acolo în vremea sa o moschee, în sensul acceptat în zilele noastre. Institutia moscheei însăși încă nu se cristalizase în acea perioada timpurie a islamului. De aceea,cuvântul moschee menționat de Coran în contextul călătoriei nocturne, se referea desigur la un loc de cult sau de închinăciune. Denumirea „Moscheea cea indepartată” poate avea explicații diverse, și identificarea ei cu Muntele Templului nu poate fi dedusă in mod explicit din textul coranic. Muntele Templului a fost identificat de musulmani cu Al Aqsa datorită semnului de egalitate pus în scrierile tradiției între Moscheea îndepartată și Beit al Muqades din „Ilia”,adică Templul din Ierusalim.

Direcția rugăciunii[modificare | modificare sursă]

Ierusalimul a fost pentru prima dată relevant pentru islam atunci când în anul 622 Mahomed a fugit de la Mecca la Yatrib (ulterior Al Medina) si a poruncit adepților săi să se roage în direcția (qibla) în care se roagă evreii, adică spre Piatra de căpătâi (în ebraică Even Hashtiya) de pe Muntele Templului din Ierusalim. Dar, cam după un an și jumătate, Mahomed și-a schimbat instrucțiunile și a indicat ca direcție de rugăciune Kaaba din Mecca. De aceea in Islam i se spune Ierusalimului, si mai ales Muntelui Templului „Direcția dintâi”, „Qibla cea dintâi”-„Ula al-Qiblatain” (أولى القبلتين)

Accesul pe Muntele Templului – Haram ash-Sharif[modificare | modificare sursă]

Afiș prin care Șef Rabinatul Israelului anunța în 1967 că legea iudaică interzice oricărei persoane (adam) să urce pe Muntele Templului, din cauza sfințeniei acestuia

De la recucerirea muntelui de către musulmani și până la mijlocul secolului al XIX-lea a fost interzis accesul nemusulmanilor pe esplanada Muntelui. În urma reformelor Tanzimat(1839) ale administrației și legislației otomane, în anul 1853 a fost în cele din urmă admisă vizitarea locului și de către adeptii altor culte, cu condiția de a primi un permis special al guvernatorului orașului.

În anul 1967 în urma reunirii orașului, sub dominație israeliană, a fost permis accesul adepților tuturor religiilor pe munte, acesta făcându-se printr-o singură intrare: Poarta Maghrebienilor. În schimb, rugăciuni și slujbe religioase ale cultelor neislamice, inclusiv iudaismul, la fața locului, au rămas interzise. După cucerirea Muntelui Templului, Șef-Rabinatul Israelului a anunțat că în epoca contemporană evreilor nu le este permisă urcarea pe Munte, din cauza necunoașterii precise a localizării Templului în perimetrul Muntelui și a riscului de profanare religioasă, potrivit cu legea religioasă iudaică Halahá.

După izbucnirea tulburărilor de pe Muntele Templului la finele anului 2000, ceea cea declanșat așa numita Intifada Al-Aqsa, s-a interzis accesul pe munte pentru toți nemusulmanii. Accesul a fost permis iarăși în anul 2003 din ordinul ministrului israelian al poliției, Tzahi Hanegbi. Poliția israeliană limitează în perioadele de neliniște accesul unei părți din credincioșii musulmani, mai ales tineri și celibatari, la rugăciunile în masă de vineri dimineața, pentru a preveni izbucnirea de răzmerițe violente.

În anul 2012 au vizitat Muntele Templului circa 370,000 turiști de diverse confesiuni și nationalități, inclusiv musulmani, creștini și evrei. În afara acestora, numărul evreilor, care din motive religioase, educative sau naționale, au urcat pe munte, a fost de 9,000.

Porțile Muntelui Templului[modificare | modificare sursă]

Porțile dinspre vest[modificare | modificare sursă]

  • Poarta Maghrebienilor (în ebraică: שער המוגרבים Shàar Hamograbim, în arabă:باب المغاربة Bab Al-Maghàriba), denumit de evrei tradiționaliști și „Shaar Harambam” (Poarta lui Rambam, adică a lui Maimonide). Maghrebienii sunt locuitorii Maghrebului, adică ai Vestului sau Marocului.

Ea se află în apropierea Zidului de apus și este unica poartă folosită astăzi pentru intrarea nemusulmanilor, turiști sau cetățeni israelieni nemusulmani și membri ai forțelor de ordine israeliene, spre platforma de pe Muntele Templului. Este și unica poartă controlată exclusiv de poliția israeliană, spre deosebire de celelalte porți care se află sub controlul Wakfului islamic.La începutul anului 2007 Serviciul arheologic israelian a început excavări în vederea construirii unui nou pod spre munte, ceea ce a prilejui grave tulburări de ordine în partea de est a Ierusalimului, locuită mai ales de arabi.

  • Poarta lanțului (în ebraică שער השרשרת Shàar Hasharshèret, în arabă باب السلسلة Bab Al-Salsila) se află în zidul de apus al Muntelui, între Poarta Maghrebienilor și Poarta Purificării, și este alcătuită din două porți – „Poarta lanțului” propriu zisă și Poarta Prezenței divine.

Poarta lanțului, al carei nume a fost preluat de întreaga stradă adiacentă, de numește așa după un lanț care era atârnat de ea, care avea însușiri deosebite în judecăți și faceri de dreptate. Tradiția musulmană povestește că părțile în litigiu, ajungând în fața lanțului, trebuiau să se întreacă în a-l prinde. Cauza celui care nu izbutea, fiindcă lanțul îi scăpa din mâini, era considerată pierdută. Poarta a fost clădită peste una din vechime, și strada care duce spre ea este zidită peste arcul Wilson. Casa porții, dinspre stradă, provine din epoca cruciaților și este o mărturie că în vechime strada era de două ori mai largă decât în zilele noastre.

  • Poarta purificării (în ebraica: שער הטהרה Shàar Hatohorá, în arabă:باب المطهرةBab Al-Muttahara) este o poartă mică, care servește în prezent doar ca loc de trecere spre WC-urile publice ale Muntelui Templului, care se află în afara precinctului Muntelui Templului, și spre băile rituale musulmane din apropiere – Hammam Ash-Shafa și Hammam Al-Ayn.
  • Poarta vânzătorilor de bumbac (în ebraică: שער מוכרי הכותנה Shàar mohrey hakutná, în arabă:باب القطانين Bab Al-Qatanin) a fost zidită în anii 13361337 de către Tankiz, guvernator mameluk al Damascului, în vremea domniei sultanului An-Nasser Muhammad Ben Qalawun. Poarta a fost concepută în stilul ablaq în culorile roșie, galbenă, neagră și albă, iar în partea ei superioară este decorată în genul muqarnas

La origine poarta avea o fațadă dublă, din care s-a prezervat doar cea îndreptată spre apus, spre piață. Ea se află la circa 240 m la nord de capătul sudic al Zidului de apus și este poarta cea mai apropiată de sanctuarul Cupola Stâncii, fiind exact vis a vis de aceasta. Piața vânzătorilor de bumbac ,în arabă Suk Al-Qatanin, care duce spre aceasta poartă, a fost și ea construită de Tankiz și a servit pe vremuri drept loc de acces principal spre Muntele Templului.

  • Poarta de fier (în ebraică: שער הברזל Shàar Habarzel,în arabă باب الحديد Bab Al-Haddíd) se găsește la nord de Poarta vânzătorilor de bumbac. Se presupune ca își datorează numele faptului că în trecut era singura dintre porțile Muntelui care fusese confecționată din fier, spre deosebire de celelalte porți de lemn. În zilele noastre și ea este făcută din lemn. Poarta aceasta este cunoscută mai ales din pricina apropierii de „Micul Zid al Plângerii” (Hakòtel Hakatan – Zidul cel mic), care servește drept loc de rugăciune pentru evrei.
  • Poarta supraveghetorului (în ebraică שער המשגיח Shaar Hamashgiakh), în arabă – Poarta Consiliului (باب المجلس Bab al Madjlis) se află pe strada Ala Ad-Din și servește drept una din intrările principale pe munte. Unii cred că se numește așa din cauza proximității biroului Waqfului islamic, care supraveghează activitatea pe Muntele Templului. După alții, numele îi vine de la vecinătatea cu închisoarea principală a orașului și comandamentul poliției în perioada dinaintea construirii clădirii Kıșle
  • Poarta Seraiului (în ebraică שער הסראיה Shaar Haseraya sau Poarta guvernământului שער הממשל Shaar Hamamshal , în arabă باب السرايا Bab As-Saraya) este o poartă mică la nord de poarta supraveghetorului, în zilele noastre este astupată.
  • Poarta Bney Ghuanima (în ebraică: שער בני ע’ואנימה , în arabă باب الغوانمة Bab Ar-Ghuanima) este localizată la colțul de nord-vest al Muntelui, dedesubtul Bibliotecii Școlii Umariye. Numele porții și al turnului anexat evocă Poarta oilor (Shaar HaTzon שער הצאן – Bab Al-Ghnam) care se afla lângă Turnul Secolului și Turnul Hananel la extremitatea vestică zidului de nord.

Porțile dinspre nord[modificare | modificare sursă]

  • Poarta Întunecată ( în arabă:Bab Al-Atim باب العتم, în ebraică:השער החשוך Hashaar Hahashukh,) sau Poarta Feisal (după Feisal I, emir, rege în Siria și apoi regele Irakului) construită într-un tunel lung și întunecat dedesubtul Școlii islamice Omariye, pornind din Via Dolorosa.
  • Poarta Iertării (în ebraică שער הסליחה Shaar Haslihá, după arabă:باب حطة– Bab Hutta), cunoscută și ca „Poarta Antonia”. Cartierul aflat în vecinătatea ei se numește de aceea Bab Hutta.
  • Poarta Triburilor (în ebraică, שער השבטים Shaar Hashvatim, după arabă: Bab Al-Asbat باب الأسباط, referință la cele 12 triburi ale Israelului biblic) se află la unghiul nord-estic al Muntelui Templului. Ea este in apropierea Poartei Leilor (Shaar Haarayot), din zidul cetății, care s-a numit și ea odată Poarta Triburilor. Poate că a servit în trecutul îndepărtat la accesul evreilor pe Muntele Templului, deoarece în apropiere se mai afla locuri ale căror nume evoca prezența evreilor: „Bazinul Israil” și turnul „Fiilor lui Israil”. În Războiul de Șase Zile prin Poarta Triburilor au pătruns pe Muntele Templului și de acolo la Zidul de Apus parașutiștii din divizia 55 a armatei israeliene.

Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Gabi Barkai Tmurot beHar Habáit baasor haaharon (Schimbări pe Muntele Templului în ultimul deceniu) în „Ariel” 175 p. 47-53
  • Proyekt sinun heafar meHar Habáit (Proiectul de triere a pământului de pe Muntele Templului : raport preliminar), în A. Barukh , C. Grinhut si A. Faust -(red) Hidushim beheker Yerushalayim (Noutăți în cercetarea Ierusalimului) vol. 11 o, 213-283,
  • G.Barkai Hidushim bemifal sinun heafar meHar Habáit, al doilea raport preliminar, in E. Miron (red) Mehkerey Ir David virushalayim hakduma, p. 27-68
  • Itzhak Zweig – Meida hadash mehafirot shonot beHar Habáit bameá hashanim haaharonot în A.Barukh, A. Levi-Reifer, A. Faust (red) Hidushim behéker Yerushalaiym vol 14 p. 297, 298

Armele electromagnetice și controlul minții: Un sistem electronic sofisticat, care „vorbea” direct minţii ascultătorului, altera şi interfera cu undele sale cerebrale, manipula structura electroencefalogramei sale şi implanta în mod artificial stări emoţionale negative – frică, anxietate, disperare şi lipsa speranţei

Distribuie!by “Modalităţi de psiho-control Neurologul Allan Frey, cunoscut pentru cercetările realizate în timpul războiului rece asupra efectului auditiv al microundelor, arăta pericolul pe care îl reprezintă undele radio asupra fiinţei umane, datorită slăbirii barierei hemato-encefalice (BHE), pe care o realizează acestea. Această frontieră anatomică şi fiziologică, bariera hemato-encefalică, protejează creierul […]

Modalităţi de psiho-control

Neurologul Allan Frey, cunoscut pentru cercetările realizate în timpul războiului rece asupra efectului auditiv al microundelor, arăta pericolul pe care îl reprezintă undele radio asupra fiinţei umane, datorită slăbirii barierei hemato-encefalice (BHE), pe care o realizează acestea.

Această frontieră anatomică şi fiziologică, bariera hemato-encefalică, protejează creierul de multe substanţe şi agenţi patogeni, pe care noi îi luăm din mediul înconjurător prin respiraţie şi alimentaţie, ea fiind permeabilă doar la apă, oxigen, dioxid de carbon şi anumite substanţe mici liposolubile.

Multe din substanţele din mediul înconjurător, care ar ajunge la nivel cerebral în absenţa sau prin permeabilizarea în exces a BHE ar putea interfera, global sau în diferite arii ale creierului, activitatea neuronilor, modificând procesele de transmitere a informaţiilor în reţelele neuronale. Acest aspect ar putea avea un efect puternic de distorsionare a percepţiilor asupra realităţii înconjurătoare, asupra gândirii etc.

Ca o confirmare a celor spuse de Frey, în raportul final al proiectului ce viza „Cerinţele pentru cercetarea biotehnologică în domeniul sistemelor aeronautice” pe anul 2000, se preciza: „Folosind unde radio de frecvenţă joasă este posibil să se sensibilizeze grupuri militare mari la substanţe chimice sau biologice dispersate în mediu, substanţe faţă de care populaţia neiradiată ar fi imună”.

Pe de altă parte, cercetările privind câmpul bioelectric al organismului au avansat atât de mult, încât în prezent există posibilitatea de a urmări de la distanţă o persoană, dacă i se cunoaşte frecvenţa specifică a undelor electromagnetice emise de organismul său.

Din diferite documente a reieşit că NSA (National Security Agency – Agenţia pentru securitate Naţională, din SUA) poate face aceasta, dacă cunoaşte frecvenţa specifică a câmpului bioelectric al persoanei respective, întrucât acest aspect este la fel de specific omului, ca şi amprentele digitale şi vocea.

Pe de altă parte, NSA posedă sistemul RNM, care poate transmite la distanţă, în mintea oamenilor, unde electromagnetice, care vor determina apariţia unor imagini, semnale sonore subliminale, care par a fi sunete audibile şi chiar gânduri.

Iniţial, aceste invenţii tehnice au fost gândite, de cei care le-au realizat, pentru a-i ajuta pe cei care suferă de diferite fobii, nevroze şi chiar boli să se vindece prin inducerea de la distanţă a gândurilor benefice şi chiar a unor stări armonioase. Din păcate, aşa cum se observă, această tehnologie a fost confiscată de către sistemele de control populaţional.

În articolul „Military use of mind control weapons” din numărul pe lunile octombrie/noiembrie 1998 al revistei Nexus Magazine, Judy Wall expune o anumită tehnologie de manipulare de la distanţă a oamenilor:

„Subliminal, o mult mai puternică tehnologie era la lucru: un sistem electronic sofisticat ,care „vorbea” direct minţii ascultătorului, altera şi interfera cu undele sale cerebrale, manipula structura electroencefalogramei sale şi implanta în mod artificial stări emoţionale negative – frică, anxietate, disperare şi lipsa speranţei. Acest sistem subliminal nu îi spunea persoanei să simtă o emoţie, ci o făcea să simtă; implanta emoţia respectivă în mintea lor.”

„Mecanismul de alterare a gândurilor/emoţiilor ce apar în minte este bazat pe o tehnologie ce implică un transportor subliminal: spectrul de răspândire a sunetelor silenţioase (the Silent Sound Spread Spectrum), uneori denumit S-quad sau Squad. Acesta a fost dezvoltat de dr. Oliver Lowry din Norcross, Georgia şi este descris în patentul de invenţie US Patent #5.159.703, „Silent Subliminal presentation System”, din 27 octombrie 1992.

În rezumatul descrierii se precizează: «un sistem silenţios de comunicaţii, în care transportori non-aurici din spectrul foarte jos sau foarte înalt de frecvenţe audio sau adiacent frecvenţei ultrasunetelor sunt modulaţi în amplitudine şi frecvenţă, cu inteligenţa dorită şi propagaţi acustic sau vibraţional, pentru a induce frecvenţele respective în creier, tipic prin intermediul difuzoarelor, căştilor auditive sau transductorilor piezoelectrici. Transportorii modulaţi pot fi transmişi direct în timp real sau pot fi înregistraţi la modul convenţional pe medii mecanice, magnetice sau optice pentru transmisii repetate sau tardive.”

„Doctorul Michael Persinger, profesor de psihologie şi neuroştiinţe la Universitatea Laurentian din Ontario, Canada, a scris un articol acum câţiva ani, intitulat: «Despre posibilitatea accesării directe a fiecărui creier uman, prin inducerea electromagnetică a unor algoritmi fundamentali».

În conținutul acestui articol se spune: «neuroştiinţa contemporană sugerează existenţa unor algoritmi fundamentali, prin care orice transmisie senzorială este tradusă într-un cod intrinsec specific creierului. Stimularea directă a acestor coduri în interiorul lobului temporal sau a cortexului limbic prin aplicarea unor tipuri de unde electromagnetice pot necesita niveluri energetice care să fie în interiorul gamei cuprinse între activitatea geomagnetică şi reţelele de comunicare contemporane.

Un proces care este cuplat la banda îngustă a temperaturii creierului poate permite ca toate creierele umane normale să fie afectate de o subarmonică a cărei frecvenţă se situează la aproximativ 10Hz şi ar varia doar cu 0,1Hz». El încheie articolul astfel: «în ultimele două decenii, un potenţial care era improbabil, dar acum este marginal fezabil, a ieşit la suprafaţă.

Acest potenţial este capacitatea tehnică de a influenţa direct marea parte a celor peste 6 miliarde de creiere ale speciei umane, fără medierea prin modalităţile clasice senzoriale, generând o informaţie neuronală într-un mediu fizic în care toţi membrii acestei specii sunt scufundaţi».” De asemenea, tot în acest articol el spune:

„Conform literaturii puse la dispoziţie de Silent Sounds Inc., în prezent este posibil, cu ajutorul unor supercomputere, să analizezi tiparele electroencefalografice emoţionale umane şi să se duplice, apoi să se stocheze aceste «amprente emoţionale» pe alt computer şi, la voinţă, în mod silenţios să se inducă unei alte persoane şi să se modifice astfel starea emoţională a fiinţe umane respective”.

Directorul companiei Silent Sounds, Edward Tilton, afirma că „sistemul a fost folosit în operaţiunea Desert Storm, în timpul războiului din Irak”. „Secretul care acoperă dezvoltarea tehnologiei de alterare prin mijloace electromagnetice a minţii reflectă puterea uriaşă care este inerentă acesteia. Pentru a spune pe şleau, cine controlează această tehnologie, controlează minţile oamenilor.”

Tentative oficiale de a limita utilizarea tehnologiilor de manipulare a minţii

În ianuarie 1999, Parlamentul European a înaintat o rezoluţie în care se cerea „o convenţie internaţională de introducere a unei interdicţii globale în ceea ce priveşte dezvoltarea armelor care ar putea permite orice formă de manipulare a fiinţei umane”. Obiectivul major era acela de a informa marele public despre pericolul real pe care îl constituie aceste arme pentru drepturile omului şi democraţie.”[1]

SURSE

  1. http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=5965
  2. Foto: Internet

Dictatura financiară, soluţia dictată de grupul Bilderberg pentru rezolvarea crizei actuale

Cum se încearcă realizarea (cu banii noştri) a unei etape cheie de pe agenda Noii Ordini Mondiale

de Angela Anghel şi Mihai Vasilescu

Motto:„Vom vorbi acum succint despre programul nostru financiar pe care special l-am păstrat pentru sfârşit, ca fiind punctul cel mai greu care totodată este culminant şi hotărâtor al planurilor noastre de acaparare a puterii asupra întregului pământ. Crizele economice au fost şi vor fi deseori provocate cu abilitate chiar de noi cu scopul de a retrage (n.n. pentru noi) bani din circulaţie.” – Al XX-lea protocol secret francmasonic 

Primul-ministru al Marii Britanii, preşedintele Franţei şi alţi înalţi oficiali internaţionali cer instaurarea unei dictaturi financiare pentru a rezolva actuala criză economică. De data aceasta, şi cei mai sceptici vor trebui să recunoască evidenţa: actuala criză financiară este folosită de cei care urmăresc să conducă această planetă, pentru a instaura Noua Ordine Mondială. Soluţia de creare a unei autorităţi financiar-bancare unice, la care s-a ajuns chipurile după mai multe întâlniri ale liderilor mondiali, a fost de fapt decisă la întâlnirea Bilderberg din iunie 2008. Scenariul prin care s-a ajuns aici nu este nici pe departe unul nou: el a mai fost utilizat în 1815, în 1907, în 1929, în 1944 şi în 1971 sub acelaşi pretext: asigurarea stabilităţii şi creşterii economice. De fiecare dată a urmat însă o nouă criză, şi mai amplă, şi mai gravă, care a mărit tot mai mult puterea guvernului financiar din umbră.

9 iunie 2008 – Timothy Geithner, preşedintele Băncii Federale din New York, cere implementarea unui organism unic de control al băncilor de pe întreaga planetă

La întâlnirea Bilderberg de anul acesta au participat foarte multe persoane cheie din sistemul bancar şi financiar: Timothy Geithner (preşedintele Băncii Federale din New York), Ben Bernanke (preşedintele Federal Reserve), Henry Paulson (Secretarul Trezoreriei SUA), Jean-Claude Trichet (preşedintele Băncii Centrale Europene), Robert Zoellick (preşedintele Băncii Mondiale). Unii autori care au avut curajul să facă  dezvăluiri despre conspiraţia mondială au avertizat atunci (în iunie 2008) că scopul întâlnirii Bilderberg de anul acesta este discutarea modalităţii de implementare a guvernului unic mondial utilizând o criză financiară.

Nici nu se încheiase bine întâlnirea Bilderberg (desfăşurată la Washington între  5 şi 8 iunie 2008) că Timothy Geithner se plângea în Financial Times de gravele probleme financiare create de actualul sistem. „Vina”, spunea el, „o poartă existenţa băncilor centrale, iar problema se va rezolva doar prin instaurarea unui unic organism, care să controleze întregul sistem bancar. Instituţiile care joacă un rol central pe pieţele monetare şi de capital, incluzând aici principalele bănci active la nivel global, dar şi băncile de investiţii, au nevoie să opereze sub tutela unui cadru unic, care să ofere o mai puternică supraveghere consolidată. Pentru că principala sa responsabilitate este asigurarea stabilităţii întregului (!) sistem financiar, Federal Reserve va trebui să joace un rol central în stabilirea acestui cadru, colaborând strâns cu supervizorii din SUA şi alte ţări. Avem nevoie de o mai bună capacitate de a răspunde la crize.”

Sistemul băncilor centrale sau naţionale a fost însă creat tot de cei care acum vor (numai aparent) să îl distrugă (dar în realitate, vor să îl extindă). Prima din această serie a fost Federal Reserve din SUA. O bancă centrală are puterea de a emite bani pentru o întreagă naţiune şi, prin acest mecanism, controlează rata dobânzilor, rezervele de monedă şi stabileşte, retrăgând sau lansând bani lichizi pe piaţă, valoarea monedei naţionale. O bancă centrală poate da bani cu împrumut guvernului, însă evident că face aceasta în schimbul unei dobânzi.

Federal Reserve, ca bancă centrală a SUA, este singurul organism care poate produce dolari. Scriitorul Peter T. Whitte a avut curiozitatea să îl întrebe, într-un documentar difuzat de National Geographic, pe un înalt oficial al Federal Reserve, de unde vin dolarii. Iată ce a răspuns acesta „Păi, noi creăm dolarii. Sunt bani care nu au existat înainte.” „Există vreo limită la asta?” l-a întrebat Whitte. „Nu, niciuna, doar judecata sănătoasă şi conştiinţa celor din Federal Reserve.” Atunci când dă cu împrumut dolarii produşi astfel, Federal Reserve cere o dobândă, care intră buzunarul celor care o conduc şi determină o creştere a cantităţii de bani pe care aceştia o pot apoi din nou împrumuta. E un cerc vicios fără sfârşit, iar la ora actuală nu există niciun alt mecanism mai ingenios şi mai diabolic de îmbogăţire. În lăcomia şi inconştienţa lor, cei care l-au creat îşi doresc acum să îl extindă la nivel planetar.

25 septembrie – Jeffrey Garten, membru CRE, cere crearea Autorităţii Monetare Globale (Global Monetary Authority, GMA)

Jeffrey Garten, membru CRE (Consiliul Relaţiilor Externe, Council of Foreign Relations) a participat şi el la întâlnirea Bilderberg şi îşi aduce aportul la punerea în aplicare a celor decise de acest guvern mondial din umbră. Într-un articol din Financial Times având ca titlu  „Avem nevoie de o nouă Autoritate Monetară Globală” (We need a new Global Monetary Authority) anunţă că omenirea se confruntă cu o criză globală, care cere soluţii globale.

Iată ce scrie el în Financial Times: „Chiar dacă operaţiunea de pompare masivă de fonduri din partea statului are succes, ea va trebui să fie urmată de o soluţie pe termen lung: instaurarea unei Autorităţi Globale Monetare. Washingtonul recunoaşte că această criză a devenit globală. Hank Paulson, secretarul Trezoriei americane solicită imperios naţiunilor lumii să îşi stabilească propriile programe de salvare. Băncile centrale au început deja să realizeze acţiuni sincronizate de injectare de fonduri în pieţele de capital (n.n. la acel moment, ţările europene încă nu luaseră oficial această decizie, dar ordinul fusese deja dat şi liderii europeni se vor conforma conştiincioşi la scurtă vreme). Aceasta ar trebui să ducă la un răspuns internaţional coerent,  menit nu doar să stingă focarele create, ci şi să reconstruiască şi să menţină pieţele de capital pe termen lung.

Aparatul instituţional actual nu este capabil să facă previziuni. Sistemul financiar evoluează. FMI este nerelevant în această criză, iar G7 nu are nicio legitimitate într-o lume în care China, Brazilia şi alte ţări au devenit jucători importanţi. Federal Reserve este mult prea solicitată ca să acţioneze ca o bancă centrală globală. Acest vid de autoritate este periculos pentru toată lumea. America depinde de intrările masive de capital străin (în valoare brută de 3 miliarde de dolari pe zi), iar acestea vor creşte în mod sigur în anii ce vor urma. Wall Street şi Washington nu vor fi capabile să facă faţă, fără o strânsă cooperare cu alte pieţe. Pe lângă aceasta, dimensiunile internaţionale ale finanţelor sunt dincolo de orice imaginaţie. Activele globale au crescut de la 12.000 de miliarde de dolari în 1980 la aproape 200.000 de miliarde de dolari în 2007. O cantitate în continuă creştere din acest capital se află acum în Asia şi în zona Golfului, nu în SUA sau în Europa.

Toate aceste considerente indică necesitatea unei noi Autorităţi Monetare Globale (GMA). GMA va superviza la sânge activităţile autorităţilor naţionale, mai acerb decât FMI-ul  şi va controla implementarea unor reglementări globale. Va monitoriza riscurile globale şi va instaura un sistem de avertizare mai eficient. Va acţiona ca o Curte de judecată a falimentelor pentru companiile globale de o anumită mărime. Cele mai mari companii financiare globale vor trebui să se înregistreze la GMA şi vor fi obligate să se supună monitorizării acestuia. Dacă nu se vor conforma, vor fi trecute pe lista neagră. Aici vor fi incluse băncile, companiile comerciale, fondurile de protecţie împotriva riscurilor (hedge fonds), agenţiile de rating, dar şi fondurile naţionale de sănătate. Comitetul de conducere al GMA va include bancheri din SUA, Marea Britanie, Uniunea Europeană, Japonia, China, Arabia Saudită şi Brazilia. Va fi finanţat prin contribuţii obligatorii de fiecare ţară care se va angaja la aceasta şi de prime de tip asigurare plătite de companiile financiare globale, publice sau private.”

Ceea ce Jeffrey Garten descrie în articolul său este de fapt o dictatură financiară globală. Şi nu este doar o teorie, ci un plan care începe să fie pus în aplicare.

13 octombrie – Gordon Brown, primul ministru al Marii Britanii cere „o nouă arhitectură financiară mondială pentru o eră globală”

„Uneori este nevoie de o criză, pentru ca oamenii să accepte, că ceea ce era de mult evident şi ar fi trebuit făcut încă de mulţi ani nu mai poate fi amânat acum,” spune Gordon Brown într-un discurs. „Trebuie să creăm o nouă arhitectură financiară internaţională pentru o eră globală. Trebuie să avem un nou sistem Bretton Woods, să construim o nouă arhitectură financiară internaţională pentru anii ce vor urma.”

Acordul Bretton Woods a fost adoptat în iulie 1944 pentru a reconstrui sistemul economic internaţional după al Doilea Război Mondial. El stabilea un sistem de management monetar, dictând regulile pentru schimburile comerciale şi financiare între ţările industrializate. Aşa au fost create Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială, ca organisme menite „să garanteze stabilitatea financiară şi creşterea economică la nivel internaţional” (adică exact acelaşi pretext care este servit şi astăzi).

„Fondatorii Bretton Woods au stabilit reguli pentru o lume în care circulaţia capitalului era limitată,” continuă Gordon Brown. „Noi trebuie să stabilim noi reguli, pentru o lume în care circulaţia capitalului este globală.”

În acelaşi discurs, Gordon Brown compară sarcina actualilor lideri mondiali cu acţiunile lui Winston Churchill (premierul Marii Britanii) şi ale lui Franklin Delano Roosevelt (preşedintele SUA) de la acea vreme. „Chiar şi în toiul bătăliei”, a spus el, „ei se gândeau tot la cadrul general care va fi necesar după război. Cooperarea internaţională este singura cale pentru ca în economia globală să nu se mai repete problemele pe care le-am văzut cu toţii în timpul actualei crize.”

15 octombrie – Nicolas Sarkozy, preşedintele Franţei cere un „guvern financiar mondial”

Nicolas Sarkozy este un alt personaj cheie în acest joc. Instaurat în fruntea Franţei cu sprijinul masoneriei şi al CIA-ului (este de notorietate faptul că în spatele său se află Alain Bauer, fost Mare Maestru al Marelui Orient al Franţei şi agent CIA), Sarkozy conduce acum grupul liderilor europeni. Deloc întâmplător, Franţa se află acum la preşedenţia Comisiei Europene, exact în perioada deznodământului actualei crize financiare. Nici nu se putea om mai potrivit pentru a aduce ţările Europei la linia trasată de Bilderberg.

La ultima întâlnire care a avut loc pe 15 octombrie la Bruxelles cu liderii ţărilor membre UE, Nicolas Sarkozy a vorbit de un guvern financiar mondial:  „propun ca, la finalul acestui Consiliu, să venim cu un mesaj unitar. În acest spirit am propus un summit internaţional până la finalul acestui an, de preferinţă la New York, acolo unde a început totul, pentru refondarea sistemului financiar internaţional. Doresc ca, în ceea ce priveşte acest subiect, noi, europenii, să fim deplin uniţi. Criza actuală este criza prea-multului. Trebuie să refondăm sistemul, iar această refundamentare trebuie să fie globală. Nicio instituţie financiară nu trebuie să scape reglementării şi supravegherii.”

Sistemul nu trebuie refondat, ci trebuie pur şi simplu să se renunţe la el cu totul, întrucât s-a dovedit deja că este păgubos pentru omenire şi ineficient în a asigura mult râvnita stabilitate economică. Însă Sarkozy nu face decât să îşi joace rolul: el trebuie să determine toate ţările aflate sub tutela UE să se conformeze la linia trasată de  Bilderberg.

„Suntem încrezători că lucrând împreună vom depăşi provocările actuale şi vom reinstaura stabilitatea economiilor noastre şi prosperitatea,” a fost primul mesaj al G8 la începutul lui octombrie 2008. Prin grija lui Sarkozy, şefii de stat şi de guvern din cele 27 de state membre ale UE au cântat pe 15 octombrie, fără să cârtească, acelaşi refren şi au subscris la ruşinoasa soluţie de a aloca miliarde de euro din banii statelor pe care îi conduc pentru a „salva” băncile (în realitate pentru a finanţa noul guvern financiar mondial).

Principalul consilier economic al preşedintelui Sarkozy, François Perol, a explicat presei că „pentru a răspunde crizei financiare, cea mai gravă de după cea din anii ’30, trebuie să lucrăm în trei direcţii. Acest nou Bretton Woods  va implica în primul rând un sistem de reglementare financiară bazat pe controlul tuturor agenţilor financiari, a fondurilor de protecţie împotriva riscurilor (hedge fonds), a agenţiilor de rating şi a băncilor.” Acelaşi lucru îl spunea şi Jeffrey Garten.

Al doilea punct propus de Franţa (ţinând cont de cele de mai sus, este evident că Franţa nu face decât să reproducă papagaliceşte ideile trasate de Bilderberg) este „crearea unui guvern economic mondial, care să nu fie redus la G8, pentru că din acesta nu fac parte două dintre ţările cele mai populate din lume, China şi India, şi nici Brazilia, Mexic sau vreo ţară africană.” Până aici nicio noutate. Şi al treilea punct: „Instituirea unui sistem de cooperare monetară între marile state, pentru că unul dintre motivele actualei crize îl constituie dereglările monetare din anii ’90 şi de la începutul anilor 2000, care au determinat Statele Unite, China şi Europa, fiecare pentru sine, să elaboreze o politică diferită”.

Concluzia acestei mascarade? În urma summitului de la Bruxelles, liderii UE au făcut presiuni asupra Washington-ului pentru ca acesta să reformeze rapid şi în profunzime sistemul financiar actual. Iar Washington-ul a fost extrem de mulţumit să subscrie planului care fusese lansat chiar de el, ca instrument docil al Bilderberg.

Istoria se repetă sub acelaşi slogan: „Ordo ab chao” (la ordine prin haos) 

Toate cele de mai sus nu sunt altceva decât repetarea pas cu pas a unei vechi strategii, care a mai fost utilizată de câteva ori de-a lungul istoriei, cu aceleaşi consecinţe dezastruoase pentru omenire. De fiecare dată scenariul a fost identic: s-a creat o situaţie de criză, s-a oferit o soluţie, chipurile pentru a menţine stabilitatea şi apoi au fost implementate măsuri care au creat un şi mai mare control din partea aşa-zisei elite mondiale. Conspiraţioniştii numesc această strategie „dialectica hegeliană a tezei-antitezei şi sintezei”. Masonii o numesc „Ordo ab chao” (la ordine prin haos sau mai bine spus la Noua Ordine Mondială prin haos). Au instaurat-o chiar ca deviză a celui mai înalt grad din Ritul Scoţian, gradul 33.

În 1815, Nathan Rothschild a preluat controlul asupra economiei europene, provocând o cădere a bursei din Londra. În acel moment, Europa era sătulă de război, iar viitorul întregului continent depindea de deznodământul bătăliei de la Waterloo. Dacă armata lui Napoleon ieşea victorioasă, Imperiul francez urma să deţină puterea asupra Europei. Dacă, din contră, câştiga armata coaliţiei anglo-pruso-olandeze, condusă de ducele de Wellington, ajungea Anglia într-o poziţie de putere. Oricum Rothschild nu avea nimic de pierdut, întrucât finanţase ambele tabere. După cum se ştie, bătălia de la Waterloo a avut ca rezultat înfrângerea lui Napoleon.

Cel care a finanţat reconstrucţia Europei şi stabilizarea sistemului economic după războaiele napoleoniene a fost Rothschild. Fondurile din care el a împrumutat naţiunilor Europei, îndatorându-le, au provenit dintr-o înşelăciune celebră. Utilizând reţeaua sa de spioni, Nathan Rothschild a aflat înaintea celorlalţi englezi care era rezultatul importantei bătălii de la Waterloo. Le-a transmis agenţilor săi de la bursă să vândă puternic acţiuni, lucru care i-a determinat pe ceilalţi să creadă că el ştie ceva şi că ducele de Wellington a pierdut bătălia de la Waterloo. Toată lumea a intrat în panică, grăbindu-se să scape de acţiunile britanice „fără valoare”, pentru a-şi salva măcar o parte din averi. După câteva ore, bursa din Londra se prăbuşise total. Când a sosit ştirea oficială că Wellington câştigase de fapt bătălia de la Waterloo, era deja prea târziu. Rothschild cumpărase cea mai mare parte din piaţă pe o sumă de nimic. În câteva secunde, acţiunile britanice au crescut peste valoarea lor iniţială şi iată cum peste noapte, averea deja fabuloasă a lui Rothschild s-a multiplicat de 20 de ori. Din aceşti bani, clanul Rothschild a dat apoi împrumuturi (evident cu dobânzile de rigoare) ţărilor europene, atât de dornice să se refacă după lunga perioadă de război (finanţată tot de Rothschild) şi să ajungă la… stabilitate economică.

Tot stabilitatea economică a fost invocată şi pentru a justifica crearea Federal Reserve. Prima bancă supranaţională din lume a apărut în urma unei false crize financiare, declanşate de un alt membru al elitei,  bancherul J. P. Morgan. În 1907, J. P. Morgan a început să răspândească zvonul că băncile au dificultăţi şi nu vor mai putea face rambursări. Ca şi în exemplul anterior cu Nathan Rothschild, acest zvon a căpătat credibilitate pentru că venea de la o persoană despre care se presupunea că ştie ce spune. S-a creat panică, toată lumea s-a înghesuit să îşi retragă depozitele din bănci, lucru ce a dus la falimente în lanţ (aproape 5400 de bănci au dispărut atunci). Apoi Congresul american a demarat o anchetă pentru a stabili care este cauza acestui dezastru şi cum poate fi el evitat. Comisia însărcinată cu această misiune era condusă de senatorul Nelson Aldrich. Acesta era liderul partidei republicane din Senat, dar şi trezorier al lojii masonice din Rhode Island şi omul bancherilor (de altfel avea să devină membru al clanului Rockeffeler, fiica sa Abby Greene Aldrich căsătorindu-se cu John D. Rockefeller Jr.). Aldrich a propus ca soluţie „salvatoare” crearea unei Bănci Centrale care să vegheze pentru ca dezastrul din 1907 să nu se mai repete niciodată. Istoria a arătat că el s-a mai repetat de atunci de mai multe ori.

În 1910, Federal Reserve Act a fost semnat iniţial, nu de legislatorii americani aşa cum era firesc, ci de bancheri, în cadrul unei întâlniri secrete, organizate în casa  lui J.P. Morgan din Jekyll Island. Apoi documentul i-a fost dat lui Aldrich care l-a prezentat Congresului. Iniţial nu a avut sorţi de izbândă, dar în 1913, când Woodrow Wilson a devenit preşedinte al SUA, a fost aprobat. În schimbul susţinerii financiare şi politice în alegeri, Wilson le promisese bancherilor că, odată ajuns preşedinte, va aproba fără să clipească constituirea Federal Reserve. Cu două zile înainte de Crăciun, când o mare parte din membrii Congresului american nu erau prezenţi, Federal Reserve Act a fost transformat în lege, fiind aprobat de Congres şi de preşedintele SUA.

După mulţi ani, Woodrow Wilson scria cu regret: „Naţiunea americană este controlată de sistemul de credit. Sistemul de credit este unul privat, creşterea naţiunii şi toate activităţile noastre sunt în mâinile a doar câţiva oameni, care nu fac altceva decât să controleze şi să distrugă libertatea economică. Am ajuns să fim una din cele mai prost guvernate, cele mai complet controlate şi mai dominate guverne din lumea civilizată. Nu avem un guvern cu opinie liberă, mânat de propriile convingeri, ci un guvern aservit opiniei şi supus presiunilor unui mic grup de oameni care îl controlează.”

Senatorul Louis McFadden spunea în 1932 în Congresul american: „Prin constituirea Federal Reserve a fost construit un sistem bancar mondial. Un superstat, controlat de bancherii internaţionali care acţionează împreună pentru a transforma lumea în sclavul lor. Federal Reserve a uzurpat guvernul. ”

Publicului i s-a spus atunci că Federal Reserve este soluţia ideală şi unică pentru a menţine stabilitatea economică. (Sună cunoscut, nu-i aşa?) Străzile şi ziarele erau pline de afişe în care americanilor li se arăta cum inflaţia, şomajul şi criza economică sunt de acum de domeniul trecutului, datorită apariţiei Federal Reserve. A urmat însă marea criză economică din 1929 (The great depression), care a predat SUA cu totul în mâinile bancherilor. În 1944 a fost implementat sistemului Bretton Woods pentru a restabili economia după al Doilea Război Mondial (o altă criză generată cu finanţarea aceloraşi bancheri). Cu acest prilej au apărut alte instituţii financiare de genul Federal Reserve, dar pe scară mai extinsă: Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială. În 1971, Federal Reserve a oprit convertibilitatea dolarului în aur, producând o nouă criză pe piaţă, care a transformat dolarul american în principala monedă de schimb (mai ales pentru comerţul cu petrol) a planetei. De fiecare dată s-a invocat nevoia de stabilitate economică.

Lista utilizării acestui scenariu este lungă şi se încheie (sperăm) cu actuala criză financiară, orchestrată de aceeaşi bancheri din umbră prin intermediul organizaţiilor lor: Federal Reserve, Banca Mondială, FMI şi băncile centrale (naţionale) ale celor mai mari puteri ale lumii. Aplicând cu scrupulozitate scenariul cunoscut, acestea au creat acum panica necesară acceptării unei noi autorităţi financiare, unice la nivel mondial, conduse de acelaşi grup restrâns care vrea să domine întreaga planetă.

Guvernanţii din umbră construiesc Banca Unică Globală cu banii noştri

Contribuabil = termen generic (din seria consumator, cap de locuitor etc.) utilizat pentru a desemna fiinţa umană plătitoare de taxe şi impozite. Termenul se opune celui de franc-mason (franc=liber, utilizat de-a lungul istoriei pentru a-i desemna pe cei care erau scutiţi de taxe, impozite, dări).

Liderii celor mai bogate ţări ale lumii au anunţat de curând că unica rezolvare a crizei financiare actuale este să pompeze bani publici în instituţiile aflate în pericol de faliment. Banii publici sunt după cum se ştie, banii colectaţi de la contribuabili prin sistemul de impozite şi taxe, pentru a susţine instituţiile de stat, menite să le ofere cetăţenilor servicii publice şi să vegheze la respectarea intereselor lor.

Pe 14 octombrie, premierul britanic Gordon Brown a ţinut poporului englez un discurs atât de patetic şi hilar, pentru a justifica această ruşinoasă decizie, încât merită să fie reprodus:

„După cum ştiţi, Marea Britanie are o puternică tradiţie financiară. Am fost pionierii sistemului bancar de azi care este construit pe încredere. Nu este nevoie să spun nimănui de aici că sistemul nostru bancar joacă un rol central în tot ceea ce facem ca naţiune. Ştiţi mai bine decât oricine altcineva că băncile nu sunt doar entităţi economice, ele se împletesc intim chiar cu vieţile noastre, sunt vitale pentru cei ce vor să facă economii, pentru cei care au credite ipotecare, pentru afaceri şi pentru familii. Ceea ce spun acum nu este ceva abstract. Este vorba despre ceea ce vor discuta mamele şi taţii în seara aceasta, stând pe canapea în sufragerie, imediat ce copiii s-au dus la culcare. Pentru că dacă problemele din America îi fac pe oameni să se întrebe dacă mai pot obţine vreun credit ipotecar, ştim că trăim vremuri de excepţie. În astfel de vremuri, pieţele normale încetează să mai lucreze. Nu putem să îi lăsăm pe oameni fără apărare, pe cont propriu. Să lăsăm lucrurile la voia întâmplării ar fi o negare a responsabilităţii. Este exact unul dintre acele momente în care oamenii privesc spre guvernele lor pentru ca ele să le dea o direcţie. Şi după cum am spus acum câteva zile, noi nu vom fugi de responsabilitate.”

„Guvernul nostru unic şi absolut nu va uita atunci să pozeze cu multă abilitate în rolul său de părinte şi apărător,” spune cel de-al XX-lea protocol masonic. Ce au făcut deci aceşti apărători atât de vajnici ai intereselor cetăţenilor şi famililor? Au decis să aloce din fonduri publice miliarde de euro care ajung direct în buzunarele bancherilor internaţionali. Germania a aprobat deja 470 de miliarde de euro, Franţa vorbeşte de 300 de miliarde de euro, Anglia de 500 de miliarde de lire sterline (echivalentul a 636 miliarde de euro), SUA de 700 de miliarde de dolari.

Cel puţin, după întâlnirea G7, comunicatul de presă dat către poporul american nu a fost atât de ipocrit ca discursul premierului britanic Gordon Brown. Americanii au spus pe şleau că miliardele pompate în mega-corporaţiile financiare au ca scop „să redea încrederea în bănci pentru ca acestea să poată acorda în continuare împrumuturi populaţiei şi societăţilor comerciale”. „Ne angajăm să continuăm să conlucrăm pentru a stabiliza pieţele financiare şi pentru a restabili fluxul de creditare, ca să fie susţinută creşterea economică mondială,” se arată în comunicatul Trezoreriei americane dat în numele G7. Tot mai mulţi analişti economici au dezvăluit însă că de fapt creşterea economică din ultimele decenii este o mare păcăleală. Realitatea este că atât indivizii, cât şi ţările sunt datori vânduţi băncilor internaţionale.

Auzind concluziile G7, americanii au fost în culmea fericirii că îşi vor putea plăti creditele pe care le au deja şi că pot face în continuare altele. Tristă imagine a stadiului în care au fost aduse fiinţele umane! Ce om cu capul pe umeri ar accepta să dea cuiva bani, dacă ar ştii că acela va utiliza banii săi pentru  a-l împrumuta tot pe el, cerându-i în plus o grasă dobândă şi făcându-l dator pe viaţă?

Epilog

Este posibil ca toate aceste detalii financiare să-i obosească pe unii cititori. Din păcate, guvernul mondial ne-a obişnuit să lăsăm chestiunile economice şi financiare, atât de complicate, pe seama „experţilor” (care sunt instruiţi să gândească şi să acţioneze numai în interesul „elitei” mondiale, fiind nişte instrumente ale guvernului din umbră). Pentru cei pe care detaliile îi ostenesc (mai ales pentru a-i convinge de importanţa acestora) vă oferim următoarea povestioară cu tâlc (culeasă de pe Internet), care rezumă pe înţelesul tuturor ce este în neregulă cu actuala criză financiară, cum a fost ea creată de guvernul din umbră şi cum singurii care au de pierdut de pe urma ei nu sunt nici instituţiile financiare aflate în aşa-zis faliment, nici Banca Mondială, nici preşedinţii şi miniştrii care fac jocurile lor, ci fiecare dintre noi.

Într-un sătuc de câmpie, a venit un investitor însoţit de secretarul lui. A bătut la prima poartă întâlnită în cale şi i-a spus proprietarului: „Uite, eu sunt colecţionar de broscuţe (verzi!). Dacă îmi aduci o broscuţă, am să îţi dau pe ea 10 euro. Ţăranul a fugit repede la balta din spatele casei şi a luat o broscuţă. I-a dat-o investitorului şi a încasat cei 10 euro. Apoi le-a povestit vecinilor ce afacere bună a făcut el. A doua zi, fiecare ţăran s-a dus la investitor cu câte o broscuţă, pe care a vândut-o cu 10 euro.

După câteva zile, investitorul le-a spus sătenilor: „Văd că afacerea merge. De azi, pentru fiecare broscuţă am să vă plătesc câte 20 de euro.”
Ţăranii, bucuroşi nevoie mare, au dat fuga la baltă, au cules câte broscuţe au putut şi i le-au predat investitorului, primind fiecare câte 20 de euro pe bucată. După alte câteva zile, acesta s-a întors acasă la el şi l-a lăsat pe secretarul său să mai adune broscuţe încă două săptămâni.  Înainte de a pleca, le-a spus: „Dragii mei, sunt nevoit să mă întorc urgent la mine acasă ca să mă ocup de afaceri. Vă promit însă că la întoarcere, am să cumpăr de la voi broscuţele cu 60 de euro bucata.”  Şi a plecat, în uralele sătenilor.

A doua zi, secretarul investitorului i-a adunat pe sătenii şi le-a ţinut următorul discurs: „Fraţilor, m-am gândit la o afacere pentru voi. Şeful meu se va întoarce peste două săptămâni şi vă va plăti câte 60 pe euro de broscuţă. Daca vreţi, eu vă pot vinde înapoi broscuţele pe care mi le-aţi dat, pentru 35 de euro bucata, iar voi le veţi vinde cu 60 şi veţi câştiga astfel câte 25 de euro. Profitul vostru va fi frumuşel şi fără niciun efort. Ce spuneţi?”

Sătenii s-au adunat la sfat şi au decis că o aşa afacere nu mai prind ei curând. Au pus mână de la mână, s-au împrumutat care pe unde a putut şi au cumpărat broscuţele înapoi cu 35 de euro bucata. Secretarul investitorului a luat banii şi s-a făcut nevăzut. Iar sătenii au rămas cu broscuţele, cu banii daţi şi cu datorii la creditori.

Noua Ordine Mondială – Lumea încotro?

de Emilia Kareva

Motto: „Tot ce avem nevoie este o criză majoră, iar naţiunile vor accepta Noua Ordine Mondială.”
– David Rockefeller, într-un discurs din 23 septembrie 1994
la un dineu al ambasadorilor ONU

Conducătorii lumii încearcă să convingă întreaga umanitate că singura soluţie în stabilirea şi menţinerea „păcii mondiale” este crearea Noii Ordini Mondiale, prin unificarea tuturor superputerilor lumii. În realitate, Noua Ordine Mondială înseamnă planuri masive de reducere a populaţiei, sfârşitul democraţiei şi distrugerea suveranităţii naţiunilor.

Dacă aceste schimbări ar fi anunţate deschis, ar genera aproape sigur proteste masive şi violente la scară mondială. De aceea, planurile conducătorilor din umbră sunt păstrate secrete şi implementate gradat. Populaţia este masiv dezinformată prin mass-media. Utilizarea puternicelor grupuri de presiune şi a avantajelor financiare pentru coruperea politicienilor, folosirea unei reţele de activişti poziţionaţi strategic şi utilizarea mijloacelor de informare corporatiste pentru muşamalizarea adevărului şi răspândirea propagandei, dovedesc că pregătirile pentru întreaga operaţiune au necesitat mult timp şi planificare. Lipsa opoziţiei substanţiale în interiorul sistemului dovedeşte, de asemenea, prezenţa unei reţele de colaboratori benevoli care au infiltrat sistemul şi prestează „munca murdară” pentru aşa-zisă Elită mondială. Deseori este greu de crezut că elitele au reuşit să-şi extindă puterea peste atât de multe posturi de control, peste spectrul combinat al economicului, politicului şi vieţii sociale. Poate aici îşi au originile scepticismul şi sintagma „teoria conspiraţiei”. Din nefericire, faptul că toate schimbările se îndreaptă într-o singură direcţie exclude posibilitatea unei coincidenţe. Oportunismul şi conformismul sunt larg răspândite într-o societate care continuă să se elibereze de orice restricţie, inclusiv de valorile morale.
Noua Ordine Mondială nu mai este astăzi un concept vag formulat. În plină criză economică, Noua Ordine Mondială devine sub ochii noştri o realitate care, treptat, prinde contur.

Vă prezentăm în acest articol fapte confirmate istoric, declaraţii publice. Poate că în urmă cu 10 ani o minte sceptică ar mai fi putut categorisi aceste adevăruri drept „teorii ale conspiraţiei”. Dar astăzi, când liderii mondiali vorbesc pe faţă despre moneda unică, guvernul mondial, statul unic supranaţional, armata unică mondială, nu putem decât să ne plecăm în faţa evidenţei: planul conducătorilor francmasoni din umbră este instaurarea Noii Ordini Mondiale.

Obiectivul nostru – o nouă ordine mondială

Mihail Gorbaciov a fost primul lider mondial care a vorbit în mod public despre „o nouă ordine mondială”. În discursul rostit în faţa Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) în 7 decembrie 1988, preşedintele Uniunii Sovietice a făcut această declaraţie profetică: „Continuarea progresului global este posibilă numai printr-o ajungere la un consens universal în acţiunile întreprinse în vederea constituirii Noii Ordini Mondiale.” În acelaşi discurs, Gorbaciov dădea glas idealului masonic pe care îl slujea: „Idealul nostru este o comunitate mondială de state, bazate pe domnia legii, state care să-şi subordoneze activităţile de politică externă legii internaţionale.”

George Bush Senior (foto) a demonstrat că este un servitor dedicat al acestei „frăţii”, el fiind primul care a făcut din acest plan al Noii Ordini Mondiale principalul său obiectiv. În discursul din 11 septembrie 1990, susţinut într-o sesiune a Congresului american, George Bush rostea profetic: „Din mijlocul acestor timpuri tulburi, obiectivul nostru –  o nouă ordine mondială – poate sa apară… Astăzi acea lume nouă se chiuie să se nască, o lume mult diferită de cea pe care o cunoaştem.” Tot atunci, înainte de plecarea sa la Helsinki pentru a discuta despre criza Golfului Persic cu preşedintele sovietic Gorbaciov, preşedintele George Bush şi-a exprimat speranţa ca „bazele creării unei noi ordini mondiale să fie puse la Helsinki” sub patronajul Naţiunilor Unite. La conferinţa de presă ce a urmat întâlnirii celor doi, preşedintele Bush a declarat optimist: „dacă naţiunile lumii continuă să colaboreze, vom aşeza piatra de temelie a unei ordini internaţionale care va aduce mai multă pace decât am cunoscut până acum”. Într-un alt discurs din 16 ianuarie 1991, fostul preşedinte american se referea la o Nouă Ordine Mondială în care „domnia legii să guverneze naţiunile”, iar „Organizaţia Naţiunilor Unite, devenită credibilă, să-şi folosească rolul său de menţinere a păcii cu scopul de a împlini promisiunea şi viziunea fondatorilor Naţiunilor Unite”. Boutros Boutros-Ghali, Secretar General al ONU între 1992 şi 1996, în raportul său „O agendă pentru pace” (iunie 1992) afirma fără niciun echivoc: „Timpul suveranităţii absolute şi exclusive a trecut.” Aceasta deşi articolul 2, Secţia 7 a Cartei Naţiunilor Unite interzice intervenţia ONU în „chestiuni care ţin în mod esenţial de jurisdicţia internă a fiecărui stat”.

Consens sau cucerire?

De-a lungul timpului multe personalităţi politice, care au jucat roluri cheie în istorie, au făcut declaraţii despre Noua Ordine Mondială.
Edward Mandell House (1858-1938), cunoscut drept Colonelul House, unul dintre cei mai puternici oameni ai politicii americane, susţine într-un discurs din 15 decembrie 1922 ideea unui guvern mondial, idee pe care o actualizează în revista Foreign Affairs: „adevărata problemă este astăzi cea a unui guvern mondial”. Edward Mandell House a fost consilierul personal al preşedinţilor Woodrow Wilson şi Franklin D. Roosevelt, apropiat al dinastiei bancare Morgan şi al puternicelor familii financiare europene. Se credea despre el că este reprezentat al consorţiul Rothschild. Sub influenţa sa, preşedintele Wilson a acceptat proiectele de introducere a taxei pe venit, precum şi crearea Rezervei Federale. Edward Mandell House este cel care reorganizează Institutul de Afaceri Internaţionale sub numele de Consiliul pentru Relaţii Externe (CRE) – Council of Foreign Relations (CFR).

O altă figură cheie în ofensiva Noii Ordini Mondiale este James Paul Warburg, membru al Clubului Bilderberg, consilier al lui Roosevelt, fiul lui Paul Warburg – autor al Federal Reserve Act – şi nepot al lui Max Warburg – finanţatorul lui Hitler. În 17 februarie 1949, acesta declara: „marea problemă a timpului nostru nu este dacă putem crea o lume unitară, ci dacă această lume poate fi creată prin mijloace paşnice. Vom avea un guvern mondial, indiferent că vrem sau nu. Problema este doar dacă acest guvern va fi instaurat prin consens sau prin cucerire”.

Clanul Rockefeller

În filele istoriei Americii, numele familiei Rockefeller este omniprezent. Rockefeller activează în domeniul petrolului (Standard Oil Company, astăzi Exxon Mobil, a avut multă vreme monopol asupra acestei pieţe), în cel bancar, dar are şi numeroase fundaţii, deţine uriaşe clădiri în New York şi chiar o universitate. John D. Rockefeller (1839-1937), fost guvernator al Virginiei de Vest, senator SUA, este considerat a fi cel mai bogat om al tuturor timpurilor. Acesta a donat importante sume de bani pentru constituirea Consiliului Relaţiilor Externe (CRE). Urmaşul său, David Rockefeller (foto), a devenit în 1949 cel mai tânăr director pe care l-a avut vreodată CRE şi a ajuns apoi, la scurtă vreme, preşedinte al acestei organizaţii globaliste. În prezent este preşedinte onorific. Chester Ward, amiral şi fost judecător în Marina Militară SUA, membru în CRE timp de 15 ani afirma: „scopul principal al CRE este slăbirea suveranităţii SUA şi a independenţei naţionale şi supunerea ei unui guvern unic mondial”.
Nelson Rockefeller (1908-1979) a fost guvernator al statului New York (1959-1973) şi apoi cel de al 41-lea vicepreşedinte al SUA (1974-1977), în timpul mandatului preşedintelui Gerald Ford. Într-un articol intitulat „O chemare la construirea unei Noi Ordini Mondiale”, publicat în New York Times în februarie 1962, acesta afirma: „Naţiunile Unite nu au fost şi nu sunt capabile să aducă o Nouă Ordine Mondială, cerută de evenimentele actuale. Este necesar ca SUA să preia conducerea tuturor popoarelor şi să pună în practică conceptele şi aspiraţiile de suveranitate naţională printr-o viziune federală.” În acelaşi an, în articolul „Viitorul federalismului”, Nelson Rockefeller subliniază că evenimentele curente cer instalarea Noii Ordini Mondiale. Cităm: „Există o febră a naţionalismului… însă statul-naţiune este tot mai puţin capabil să-şi îndeplinească sarcinile politice internaţionale.” În timpul campaniei electorale prezidenţiale din 1968, Nelson Rockefeller pledează: „ca preşedinte aş face toate eforturile pentru instaurarea Noii Ordini Mondiale”. În 1974, conform unui raport Associated Press, acesta reafirmă că va lupta pentru crearea unei Noi Ordini Mondiale.

Lumea se teme de necunoscut

Nelson Rockefeller a fost susţinut şi consiliat de un alt personaj cheie: masonul Henry Alfred Kissinger, participant la ritualurile satanice de la Bohemian Grove, membru Shriner. În prezent acesta este membru în conducerea celor trei mari organizaţii globaliste care reprezintă Noua Ordine Mondială: Consiliul pentru Relaţii Externe, Grupul Bilderberg şi Comisia Trilaterală. Kissinger a fost secretar de stat al SUA în timpul lui Richard Nixon şi al lui Gerald Ford, consilier pe probleme de securitate naţională, implicat în războiul din Vietnam şi în bombardarea Cambogiei de către SUA. El a condus toate acţiunile militare americane şi ale CIA în întreaga lume în perioada 1969-1977.
Henry Kissinger (foto) declara la conferinţa grupului Bilderberg din Evian, Franţa, în 1991: „Azi, America ar fi scandalizată dacă trupele ONU ar intra în Los Angeles pentru a restabili ordinea (referindu-se la protestele din 1991). Mâine – ea ne va mulţumi! Asta este cu atât mai evident dacă li s-ar spune că există o ameninţare externă, o invazie extraterestră sau de ordin terorist, fie ea reală sau doar declarată, care ar ameninţa existenţa Americii. În acest fel, toate popoarele lumii ne vor ruga să îi scăpam de această nenorocire. Toate lumea se teme de necunoscut. Când le vom pune pe tapet acest scenariu, drepturile omului vor fi cedate de bunăvoie în favoarea garantării bunăstării şi a siguranţei de către Guvernul Mondial.” În iulie 1993, Henry Kissinger scria în Los Angeles Times despre NAFTA (Tratatul de Comerţ Liber din America de Nord): „Ceea ce Congresul va avea în faţă nu va fi doar o convenţională înţelegere comercială, ci chiar arhitectura unui nou sistem internaţional, primul pas în instaurarea Noii Ordini Mondiale.”
În 1985, în săptămânalul Human Events din Washington, Norman Cousins, preşedinte de onoare al Grupului Bilderberg, spunea: „Guvernul mondial apare. Este inevitabil. Niciun argument favorabil sau nefavorabil nu poate schimba acest fapt.”

Preşedinţii americani ai Noii Ordini Mondiale

Robert Kennedy şi Richard Nixon nu ies din tiparul Noii Ordini Mondiale. „Cu toţii vom fi judecaţi după măsura efortului de a contribui la construirea Noii Ordini Mondiale,” susţinea Robert Kennedy în 1967. „Dezvoltarea unei gândiri coerente a regiunii Asiei este reflectată în dispoziţia de a considera problemele în termeni regionali şi de a trece apoi la necesităţile de dezvoltare a unei Noi Ordini Mondiale,” declara Richard Nixon, în octombrie 1967. În 1972, în timpul unei vizite în China a preşedintelui Nixon şi a întâlnirii cu premierul chinez Chou En-lai, Nixton închină un toast pentru „speranţa pe care fiecare dintre noi o nutreşte de a construi o Nouă Ordine Mondială”.
În 1968, Richard Gardner, fost asistent delegat al Secretariatului de Stat spune: „Sfârşitul dă târcoale suveranităţii naţionale, erodând-o fărâmă cu fărâmă, provocându-ne mai puternic să făurim o ordine mondială.” În articolul „Greul drum spre Ordinea Mondială”, apărut în 1974 în Foreign Affairs, Gardner a declarat: „Pe scurt, casa ordinii mondiale va trebui construită de la temelie spre vârf şi nu invers. Va părea asemeni unei mari, explozive, zgomotoase confuzii, pentru a folosi faimoasa descriere a realităţii, exprimată de William James, dar un ocol dat suveranităţii naţionale, erodând-o bucată cu bucată, va realiza mult mai mult decât învechitul asalt frontal.” În acelaşi registru se înscriu şi declaraţiile lui George Soroş făcute la Forumul Economic de la Davos, Elveţia, din 27 ianuarie 1995: „Lumea are nevoie de o Nouă Ordine Mondială şi vă avertizez că urmează o perioadă de puternică dezordine în întreaga lume.” „Până în 2020 va exista un guvern mondial unic”, susţine Ray Kurywell, în 1999.

Richard Gardner era un apropiat al lui Zbigniew Brzezinski (foto), cel care împreună cu David Rockefeller a fondat Comisia Trilaterală, împlinind astfel directiva stabilită în cadrul întâlnirii Grupului Bilderberg din 1972. Brzezinski, un „profet” sclipitor al idealismului unei lumi unite, a fost profesor la Universitatea Columbia şi este autor al câtorva cărţi ce au servit drept „ghiduri în materie de politică” pentru Comisia Trilaterală. Brzezinski a ocupat funcţia de prim director executiv al Comisiei, din momentul debutului acesteia în 1973 până la sfârşitul anului 1976, când a fost numit asistent prezidenţial în probleme de Securitate Naţională de către preşedintele Jimmy Carter.
În ianuarie 1977, Comisia Trilaterală a avut întâlnirea plenară anuală în Tokyo, Japonia. Carter şi Brzezinski nu au putut participa, fiind ocupaţi cu procesul de reorganizare la Casa Albă. Cu toate acestea au trimis scrisori personale adunării, scrisori ce au fost republicate de Trialogue, revista oficială a Comisiei. Iată un fragment din scrisoarea lui Carter: “Împărtăşim nelinişti comune în ceea ce priveşte economia, politica şi securitatea, îngrijorări ce fac logică urmărirea unei crescânde cooperări şi înţelegeri. Şi această cooperare este esenţială, nu numai celor trei regiuni ale noastre, ci şi în procesul global de obţinere a unei mult mai juste şi echitabile ordini mondiale.” Aceeaşi idee o subliniază şi Brzezinski: „Rămân convins că, în chestiunile arhitecturale impresionante de astăzi, colaborarea regiunilor noastre este de o necesitate extremă. Această colaborare trebuie să fie dedicată şlefuirii unei mult mai juste şi echitabile ordini mondiale. Aceasta va necesita un proces prelungit, dar cred că putem privi înainte cu încredere şi putem fi mândri de contribuţia pe care Comisia o aduce.” Într-o declaraţie mai recentă, Brzezinski afirmă: „regionalizarea se desfăşoară conform planului Comisiei Trilaterale, având ca scop convergenţa gradată a Estului şi Vestului către un Guvern Unic Mondial. Suveranitatea naţională nu mai este un concept viabil”.
Comisia Trilaterală, care reuneşte lideri din Europa occidentală, America de Nord şi Japonia se vrea o „agenţie particulară” cu scopul declarat la înfiinţare, în 1973, de a realiza o cooperare între cele trei regiuni „în cadrul unei noi ordini mondiale”.

Despre globalism

În 15 decembrie 1987, senatorul american Jesse Helms, unul dintre cei mai cunoscuţi politicieni de dreapta din Statele Unite, care a făcut parte din Senatul SUA timp de 30 de ani, a tras un semnal de alarmă. Cele afirmate de el în discursul său au fost probate în scurt timp: „O examinare atentă a ceea ce se petrece în spatele uşilor închise arată că grupuri de interese de pe lângă Departamentul de Stat, Departamentul de Comerţ, marile centre bancare, marile reţele mass-media, universităţi, industria filmului, mari fundaţii non-profit, acţionează împreună cu stăpânii de la Kremlin în slujba a ceea ce unii numesc Noua Ordine Mondială. Organizaţii private precum Consiliul pentru Relaţii Externe, Comisia Trilaterală, Grupul Bilderberg, etc. sunt puse să răspândească şi să coordoneze planurile în vederea realizării aşa-numitei Noi Ordini Mondiale […] Astăzi ideologia acestor grupuri se numeşte globalism […] Din punctul de vedere globalist, statele şi graniţele naţionale nu mai contează. Filozofiile şi principiile politice par să devină o chestiune relativă. Chiar şi constituţiile devin irelevante în exercitarea puterii. Globalismul consideră că activităţile forţelor financiare şi industriale trebuie să fie orientate spre transpunerea în viaţă a proiectului unei singure societăţi globale. Aceasta se va realiza în principal prin convergenţa sistemelor american şi sovietic. Singurul lucru care contează cu adevărat pentru aceste grupuri este obţinerea de profituri maxime, profituri rezultate dintr-o practică pe care eu o numesc capitalism financiar, un sistem bazat pe doi mari piloni: îndatorarea ţărilor şi politica de monopol. Acesta nu este capitalismul real, este drumul spre concentrarea monopolistă a activităţii economice şi spre sclavie politică”.

Ideologie

Născut la mijlocul secolului trecut, capitalismul financiar internaţional a fost dintotdeauna dedicat conceptului de „economie globală”, controlată din marile centre financiare. Într-o monumentală „Istorie a lumii din timpurile noastre”, de peste 1300 de pagini, intitulată „Tragedie şi speranţă”, apărută în 1966 – Carroll Quigley, profesor la Universitatea din Georgetown, analizează modul şi mijloacele prin care „confreria financiara internaţională” şi-a propus încă din 1914 „nici mai mult nici mai puţin decât să creeze un sistem mondial de control financiar în mâini private, în stare să domine sistemul politic al fiecărei ţări şi întreaga economie mondială”. Mărturiile lui Carroll Quigley, care a fost profesorul preşedintelui american Bill Clinton la Universitatea Georgetown, devenind mentorul său, sunt cu atât mai importante, cu cât Quigley afirmă că el însuşi face parte din cercurile de putere care controlează finanţele mondiale: „Cunosc operaţiunile acestei reţele, deoarece am studiat-o timp de 20 de ani şi chiar mi-a fost permis timp de doi ani, la începutul anilor 60, să îi studiez documentele şi înregistrările secrete. Sunt de acord cu marea majoritate a scopurilor sale şi am fost, pe parcursul vieţii mele, un apropiat al acesteia precum şi al instrumentelor sale de acţiune.” Iată câteva dintre afirmaţiile sale: „Puterea capitalismului financiar va avea un rol transcedental, care este nici mai mult, nici mai puţin decât crearea unui sistem de control financiar mondial în proprietate privată, capabil să domine sistemul politic al fiecărei ţări şi economia lumii, ca pe un întreg”. Marile familii de bancheri americani şi europeni, precum Rothschild, Morgan, Warburg joacă de asemenea un important rol în planul Noii Ordini Mondiale. După Carroll Quigley aceştia au creat „un singur sistem financiar la scară mondială care manipulează cantitatea şi fluxurile de capital aşa încât sunt capabili să influenţeze, sau chiar să controleze guvernele, pe de o parte, şi industriile, pe de altă parte.”
Într-o carte despre Sistemul Federal de Rezerve al Statelor Unite, „Creatura din Insula Jekyll”, autorul american Edward Griffin afirmă: „Expresii cum ar fi mecanisme de coordonare monetară, ordinea economică mondială modernă, convergenţa valorilor politice, sau noua ordine mondială nu au un înţeles foarte concret. Ele îi sună plăcut şi nevinovat omului de rând. Totuşi, pentru cei care cunosc dedesubturile, ele sunt expresii codificate, care au un înţeles specific: înlăturarea suveranităţii naţionale şi crearea guvernului mondial.” Aceeaşi idee o regăsim şi la H. G. Wells, socialist fabian, care afirmă în cartea sa „Conspiraţia la vedere”: „Lumea politică trebuie să slăbească, să încorporeze sau să înlăture guvernele existente. Va fi o religie mondială, întreaga populaţie a lumii va deveni o nouă comunitate umană.”

Primul proiect modern al unei federaţii mondiale apare în timpul perioadei de declin a imperialismului colonial european (1884-1914). El aparţine lui Cecil Rhodes, unul dintre cei mai bogaţi şi influenţi oameni politici ai Imperiului Britanic din acea perioadă. Rhodes şi un grup de prieteni au pus bazele unei societăţi secrete, care îşi propunea extinderea Imperiului Britanic şi organizarea lui într-un sistem federal mondial, garant al păcii lumii. Membrii grupului sperau să atragă Statele Unite în viitoarea ordine mondială, ba chiar să transforme Washingtonul în capitala plănuitei federaţii imperiale. Societatea secretă a lui Cecil Rhodes a fost treptat internaţionalizată, ieşind „la lumină” printr-o reţea de influente „Grupuri ale Mesei Rotunde”. În 1919, grupul din Anglia a înfiinţat Royal Institute of International Affairs (RIIA), a cărei ramură americană a fost şi este CRE. „Pe această bază” – precizează Carroll Quigley – „s-a dezvoltat în secolul XX o structură de putere între Londra şi New York a cărei influenţă s-a răsfrânt puternic în viata universitară, presa şi politica externă.” Carroll Quigley, vorbind despre puterea colosală a unui anumit grup de bancheri, afirma: Scopul acestui grup de bancheri  este acela de a crea un sistem mondial care să depună controlul financiar al acestei lumi în care trăim, în mâna câtorva indivizi. Ei doresc de asemenea să domine economia mondială şi sistemul politic al fiecărei ţări. Această Nouă Ordine se doreşte a fi  controlată în manieră feudală, prin intermediul băncilor  centrale ale lumii şi prin tratate secrete. Această reţea care este una cu Grupurile Mesei Rotunde, nu are nicio aversiune de a colabora destul de des cu diferite grupuri, chiar comuniste.”

Liga Naţiunilor, FMI, Banca Mondială, ONU

Un alt proiect de guvernare mondială a fost introdus sub paravanul Ligii Naţiunii, înfiinţată la Paris, pe data de 28 aprilie 1919. Preşedintele american Woodrow Wilson, promotorul entuziast al Ligii, n-a putut însă convinge Senatul american de multiplele aşa-zise avantaje pe care le prezenta chipurile pentru Statele Unite un organism suprastatal internaţional. Spre dezamăgirea lui Wilson şi a cercurilor mondialiste (în special cele finanţate de Andrew Carnegie), Statele Unite nu s-au alăturat Ligii, ceea ce a transformat-o într-o organizaţie „de mucava”. Cel ce îi va succeda lui Wilson la preşedinţia Americii, republicanul Warren G. Harding va pune punctul pe i: „un superguvern mondial este împotriva a tot ceea ce noi consideram demn de admirat, el nu poate primi încuviinţarea Republicii noastre”. „Anihilarea” Ligii Naţiunilor de către Senatul american i-a adus pe promotorii guvernului mondial cu picioarele pe pământ. Ei au înţeles că omenirea nu era pregătită să accepte dintr-o dată o confederaţie mondială. Pentru atingerea obiectivului final nu putea fi urmată decât o strategie graduală a „micilor paşi” – simbolul socialiştilor fabiani este broasca ţestoasă. Încă din 1939, unii dintre arhitecţii americani ai viitoarei Organizaţii a Naţiunilor Unite (mulţi dintre ei membri CRE), reuniţi în influenta Comisie de Studiu a Organizării Păcii (CSOP), propuneau stabilirea unui număr de sisteme regionale – Statele Unite ale Europei, un Sistem asiatic, şi o Uniune Pan Americană, reunite într-o confederaţie mondială. „Este necesar – apreciau membrii comisiei – să recunoaştem inadecvarea statului naţional în actualele condiţii de interdependenţă economică şi culturală; în consecinţă, lumea este pusă în faţa a două alternative: un imperiu a la Hitler sau o federaţie mondială, singura compatibilă cu democraţia.”

Încă un pas în direcţia implementării Noii Ordini Mondiale a fost acordul Bretton Woods, adoptat în iulie 1944 pentru a reconstrui sistemul economic internaţional după al Doilea Război Mondial. El stabilea un sistem de management monetar, dictând regulile pentru schimburile comerciale şi financiare între ţările industrializate. Aşa au fost create Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială, ca organisme menite „să garanteze stabilitatea financiară şi creşterea economică la nivel internaţional”. „Părinţii lor fondatori” sunt John Maynard Keynes, un proeminent economist englez, adept al ideilor socialiste fabiane, şi americanul Harry Dexter White, care era secretar adjunct al Trezoreriei americane, dar care s-a dovedit ulterior a fi spion sovietic. De la bun început, cele două instituţii au stârnit reacţii critice. S-a invocat argumentul că, pe lângă obiectivul oficial, cele două organizaţii aveau şi o misiune „internaţionalistă”: „Existau, fără îndoială, şi alte raţiuni pentru care comuniştii au primit cu entuziasm înfiinţarea FMI şi a Băncii Mondiale” – afirmă Edward Griffin în „Creatura din Jekyll Island” – „în ciuda faptului că Uniunea Sovietică nu s-a alăturat organizaţiilor. Scopul lor era să creeze o monedă mondială, o bancă centrală mondială şi un mecanism de control al economiilor tuturor naţiunilor. În acest scop, Statele Unite urmau să cedeze, în mod necesar, poziţia lor dominantă. De fapt, ar fi trebuit reduse doar la o parte din întregul colectiv. O situaţie care se potrivea de minune cu planul sovietic.” Aranjamentul de la Bretton Woods mulţumea atât marile carteluri bancare, cât şi pe politicieni, întrucât urma să anuleze folosirea aurului ca baza a schimburilor valutare internaţionale.
În joc intră, din 1945, Organizaţia Naţiunilor Unite. Semnificativ este faptul că sediul ONU din New York a fost construit pe un teren donat de David Rockefeller. Despre ONU am mai vorbit în acest articol, în contextul declaraţiilor făcute de Bush, Gorbaciov şi Boutros Boutros-Ghali.

Bill Clinton şi Noua Ordine Mondială

În 1993, Noua Ordine Mondială a fost recunoscută public drept un principal obiectiv naţional de către social-democratul Bill Clinton. Preşedintele Clinton a fost bursier Rhodes; este francmason, membru al Comisiei Trilaterale şi membru al CRE. De asemenea, a participat la întâlnirile grupului francmasonic Bilderberg, care au loc în fiecare an, când într-o ţară, când în alta.
Ce înseamnă că Bill Clinton a fost bursier Rhodes? Cecil Rhodes, finanţat de bancherii Rothschild, a stors o avere din minele de aur şi diamante din Africa de Sud. A avut toată viaţa două dorinţe: să-şi mărească averea şi să subjuge toate naţiunile lumii într-o singură mare colonie a vorbitorilor limbii engleze. Prin testament, el a înfiinţat o bursă pentru tinerii vorbitori de limba engleză, care să se dedice realizării dorinţei lui. Un bursier Rhodes este un ostaş care luptă pentru realizarea guvernului francmasonic mondial. „Dintre cei 1372 de bursieri Rhodes americani până în 1953”, scrie Rene Wurmser, „431 au ocupat posturi înalte în învăţământ (31 dintre ei au fost preşedinţi la diverse universităţi), 113 au ocupat posturi în guvern; 70 au ocupat posturi în presă şi la radio şi 14 au fost şefii altor fundaţii.”

Atât George Bush, cât şi Bill Clinton, aparţin aceluiaşi ordin secret masonic şi astfel probabil că au manipulat schimbarea preşedintelui. Bush participa de fapt la o campanie politică în vederea pierderii  preşedinţiei.
Globaliştii au considerat că este perioada cea mai favorabilă democraţiei: prin manipulare, sistemul democratic a instalat un lider mondial, socialist New Age, care mai deţinea şi o putere charismatică în genul lui John F. Kennedy şi care era cu totul la dispoziţia lor.
În timpul guvernării lui Bill Clinton, socialiştii Noii Ordini Mondiale au ieşit din anonimat, intrând în lumina reflectoarelor în parlamentul Statelor Unite. „Practic ne redefinim ideile neschimbate după care ne-am ghidat de la început,” declara preşedintele Bill Clinton. Trebuie doar să ne uităm la metodele politice ale lui Clinton cu privire la strategia economică a cheltuielilor şi taxelor, pentru a realiza că libertatea şi independenţa erau obiectivele care se doreau a fi minimalizate, dacă nu chiar distruse.
În cei mai simpli termeni, administraţia Clinton se reducea la transferul – de inspiraţie socialistă – de avere precum şi la un guvern federal care controla afacerile americane, sănătatea, educaţia. Pentru acest guvern federal, „familia americană” era o afacere ca oricare alta pe care dorea să o controleze. Acţiunile lui Clinton demonstrează că el a intenţionat mai mult decât o reînnoire sau o reformă: el a dorit de fapt să creeze o nouă societate controlată de un guvern socialist mare. Administraţia Bush continuă cu sârg munca de implementare a Noii Ordini Mondiale.

Doar frunzărind ziarele de azi remarcăm folosirea intensă a sintagmei „Noua Ordine Mondială”. Criza economică este fundalul pe care importanţi oameni politici, ce se află în poziţii strategice, ies la rampă cu declaraţii despre planurile elitei: Timothy Geithner, preşedintele Băncii Federale din New York, cere implementarea unui organism unic de control al băncilor de pe întreaga planetă. Jeffrey Garten, membru CRE, solicită crearea Autorităţii Monetare Globale, de fapt o dictatură financiară globală. Nicolas Sarkozy, preşedintele Franţei cere un „guvern financiar mondial”.
Subiectul este extrem de vast şi acest articol este departe de a fi exhaustiv. Internetul oferă sute de mii de pagini de informaţii despre planurile elitei, despre francmasonerie şi Noua Ordine Mondială. Tot mai multe filme, realizate de oameni curajoşi, demască planurile diabolice ale celor care ne conduc din umbră. (Vă recomandăm călduros să vizionaţi, dacă nu aţi făcut-o deja, documentarul lui Alex Jones, Joc Final)

Noua Ordine Mondială nu este o povestire fantastică, futuristă, speculativă, profetică, ci o realitate a lumii în care trăim. Mecanismele şi pârghiile istoriei au fost modificate şi iată că un joc Monopolly la scară foarte mare a fost jucat: cu bani reali, cu schimburi de proprietăţi reale, iar învingătorii şi învinşii sunt la fel de reali.

Citiţi şi:
Dictatura financiară, soluţia dictată de grupul Bilderberg pentru rezolvarea crizei actuale
Feudalism…Capitalism… Noua Ordine Mondială

La recenta adunare ONU, conducătorii lumii au adoptat agenda pentru «socialismul global»

Un complot ONU de perspectivă, care implică reconstrucția lumii civilizate şi impunerea socialismului global, numit Agenda 2030 sau Agenda pentru Dezvoltare Durabilă, a fost lansat vineri, 25 septembrie 2015 cu „ropote de ovații și aplauze în picioare”, a transmis Departamentul de Informaţii Publice al ONU. Fiecare din cele 193 de guverne ale statelor planetei, membre ONU – de la dictaturi comuniste și islamice până la regimurile care conduc ce a mai rămas din „lumea liberă” – s-au angajat ferm să ajute la impunerea controversatelor obiective ale ONU asupra popoarelor lor. Potrivit Organizației Națiunilor Unite şi acordului global în sine, niciunei ființe umane nu îi va fi permis să scape de ceea ce un proeminent internaţionalist a descris în mod ameninţător ca fiind următorul „mare salt înainte”.

După cum mulți analiști au arătat în ultimul timp, faptul că cele 17 aşa-numite „obiective ale dezvoltării durabile” ale Agendei 2030 a ONU, cu cele 169 de puncte ale acestora sunt în fond o reţetă pentru socialismul global şi corporatocrație, este un subiect prea puțin supus dezbaterilor. De exemplu, Obiectivul nr. 10 solicită ONU, guvernelor naţionale şi fiecărei persoane de pe planetă să „reducă inegalitatea din şi dintre ţări”. Îndeplinirea acestui obiectiv, spune acordul, „va fi posibilă doar dacă se împarte bogăţia şi dacă se acţionează asupra inegalităţii veniturilor”. Brutala dictatură comunistă care conduce China chiar s-a mândrit cu „rolul crucial” pe care l-a avut în crearea agendei ONU. Dar aşa cum arată clar documentul Organizației Națiunilor Unite, implementarea socialismului naţional pentru „combaterea inegalității” în interiorul statelor nu este de ajuns – este necesar socialismul internaţional pentru a lupta cu inegalitatea „dintre” națiuni.

Cu alte cuvinte: contribuabili vestici, pregătiţi-vă să fiţi jecmăniţi astfel ca averea dumneavoastră să fie redistribuită internaţional. Desigur, așa cum se petrece de generaţii, majoritatea bogăţiei provenite din sectorul productiv din ce a mai rămas din lumea liberă va fi redistribuită către ONU şi regimurile lumii a treia – iar nu către victimele acestor regimuri, sărăcite în mare măsură prin politici socialiste interne impuse de aceleaşi administrații corupte, care vor fi sprijinite cu şi mai mult ajutor vestic. Un număr de guverne şi dictatori au anunţat deja că „vor alinia planurile lor naţionale de dezvoltare cu Agenda pentru Dezvoltare Durabilă”, asigurând de fapt o sursă tot mai mare de oameni săraci pentru a fi exploataţi ca pretext pentru impunerea și mai multor măsuri socialiste globale sub egida ONU.

Documentul ONU, intitulat formal Transformarea lumii: Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă, a  fost adoptat vineri, 25 septembrie 2015, la începutul adunării ONU pe tema dezvoltării durabile care a avut loc la New York timp de trei zile. În discursul de la ceremonia de deschidere, secretarul general al ONU, Ban Ki-Moon, a oferit unele indicii despre cât de departe se urmărește să se ajungă cu acest complot. „Noua agendă este o promisiune a conducătorilor faţă de oamenii de pretutindeni”, a explicat el,  confundând probabil noțiunea de „conducători” cu gangsteri ucigaşi de mase precum Kim Jong-un, Raul Castro şi Robert Mugabe care au reușit cumva să preia controlul asupra unor întregi naţiuni. „Este o viziune universală, integrată şi transformatoare pentru o lume mai bună”.

Cu toate planurile socialiste şi totalitare, agenda controversată a ONU a fost oferită publicului folosindu-se platitudini vagi, fără sens cum ar fi, de exemplu, crearea unei lumi „mai bune” şi „eradicarea” sărăciei – sloganuri obişnuite printre tiranii secolelor trecute. „Este o agendă pentru oameni, pentru eliminarea sărăciei în toate formele ei”, a continuat Ban. „Este o agendă pentru prosperitate împărtășită de toți, pace şi  parteneriat, care transmite urgenţa de a acționa pentru rezolvarea problemelor legate de climă, şi care își are rădăcinile în egalitatea sexelor şi respectarea drepturilor tuturor. Mai presus de toate, promite să nu lase pe nimeni în urmă”. Dar „adevăratul test al angajării în Agenda 2030”, a adăugat el, va fi implementarea acesteia. „Avem nevoie de acţiune din partea tuturor, peste tot”, a spus Ban, atrăgând atenția asupra „ghidării” oferite de cele 17 obiective ale dezvoltării durabile. „Acestea sunt o listă de puncte care trebuie realizate pentru oameni şi pentru planetă, cât şi un plan pentru succes.”

Acum”, a continuat Ban, „trebuie să folosim obiectivele pentru a transforma lumea”. „Instituţiile vor trebui să se alinieze pentru un scop nou şi mare”, a spus el. „Trebuie să antrenăm toţi actorii, aşa cum am făcut în punerea la punct a Agendei. Trebuie să includem parlamentele şi guvernele locale, şi să lucrăm cu oraşele şi zonele rurale. Trebuie să raliem afacerile şi antreprenorii. Trebuie să implicăm societatea civilă în definirea şi implementarea politicilor – şi să îi dăm posibilitatea de a ne trage la răspundere. Trebuie să îi ascultăm pe cercetători şi pe cei din mediul academic. Vom avea nevoie să îmbrăţişăm o revoluţie a informaţiilor. Cel mai important, trebuie să ne punem pe muncă – acum”.

Rămâne să vedem dacă adulţii lumii pot fi convinși să se alăture în mod voluntar politicilor Organizației Națiunilor Unite. Dar atunci când vine vorba de copii, ONU nu riscă, alocând un întreg „obiectiv” de pe agenda sa pentru a se asigura că toţi copiii, de pretutindeni, vor fi transformați în ceea ce ONU numeşte „agenţii schimbării”, gata să accelereze planul pentru noua ordine globală. „Copiii şi tinerii de ambele sexe sunt agenţi cruciali ai schimbării şi vor găsi în noile Obiective o platformă pentru a-și canaliza infinitele lor capacităţi pentru activism în crearea unei lumi mai bune”, se arată în documentul organizației.

În acordul adoptat în unanimitate se definește explicit în ce fel de activişti speră ONU să îi transforme pe copiii dumneavoastră. „Până în 2030, se va asigura ca toţi elevii să dobândească atât cunoaşterea cât şi abilităţile necesare pentru a promova dezvoltarea durabilă, prin educaţie pentru dezvoltare durabilă şi stiluri de viaţă sustenabile, drepturile omului, egalitatea sexelor, promovarea unei culturi a păcii şi non-violenţei, cetăţenia globalistă şi aprecierea diversităţii culturale şi a contribuţiei culturii la dezvoltarea durabilă, printre altele”, statuează planul global pentru 2030. Având în vedere ceea ce înțelege ONU prin „dezvoltare durabilă” – controlul populaţiei, planificare centralizată, guvernare globală şi multe altele – agenda pentru copiii dumneavoastră prezintă tonuri chiar sinistre.

Totul a sunat foarte încântător pentru unii din cei mai brutali dictatori ai lumii, încât cu greu şi-au putut abţine manifestările de bucurie pentru noua lume care va veni. „Această agendă promite o lume nouă curajoasă (sic), o lume nouă pe care trebuie să o construim în mod conştient, o lume nouă care cheamă la crearea unui cetăţean nou, global”, a izbucnit dictatorul marxist Robert Mugabe, ucigașul în masă care ţine în sclavie Zimbabwe şi care deţine şi funcţia de preşedinte a Uniunii Africane. „Vreau să cred că ne ridicăm la înălţimea acestei îndatoriri pe care ne-am asumat-o noi înșine în mod voluntar şi colectiv. Succesul nostru, şi în particular promisiunea unei noi lumi care ne aşteaptă, depind de acest angajament.” El a promis, de asemenea, să impună în mod viguros Agenda 2030 a ONU asupra victimelor înfometării şi sărăcirii dominate de regimul său.

Între timp, tiranii brutali care conduc China comunistă au fost, de asemenea, suporteri entuziaști ai obiectivelor ONU – pe care regimul le-a văzut ca jucând un „rol crucial” în dezvoltare. Printre alte „angajamente”, dictatura a promis să cheltuiască 2 miliarde de dolari în ţări străine pentru a îndeplini obiectivele ONU în „educaţie” şi „sănătate”, urmând ca finanțarea să crească la 12 miliarde de dolari până în 2030. În timp contribuția este destul de mică (ONU afirmă că agenda sa va costa undeva între 3-5 trilioane de dolari pe an), faptul că Beijing este atât de entuziast față de noua agendă este revelator. Ca un ecou al retoricii preşedintelui Mao, globalistul Javier Solana de la NATO şi UE a spus: „Cu un angajament susţinut din partea tuturor ţărilor, atât a celor dezvoltate cât și a celor în curs de dezvoltare, lumea poate fi sigură că va celebra un alt mare salt înainte în 2030”.

Administraţia Obama, care se pare că nu intenționează să prezinte planurile ONU Senatului Americii pentru ratificare, aşa cum cere Constituţia SUA, a apărat cu putere agenda organizației. Vorbind la adunarea ONU duminică, 27 septembrie 2015, după ce a afirmat că va implica SUA în planul global, Obama a pretins că planul ONU „este una din cele mai inteligente investiţii în viitorul nostru pe care le putem face”. El a spus adunării dictatorilor şi reprezentanţilor de guverne că 800 de milioane de oameni trăiesc cu mai puţin de 1,25 de dolari pe zi, bineînțeles, fără a menţiona cauzele acestei sărăcii extinse: politicile Marelui Guvern care sunt în mod remarcabil similare noii agende ONU în multe aspecte. Obama, care a desfăşurat multe războaie neconstituţionale, a susținut, de asemenea, că „intervenţiile militare ar fi putut să fie evitate de-a lungul anilor” dacă guvernele ar fi avut mai multă grijă de cetăţenii lor nefericiţi.

Chiar cea mai proeminentă figură religioasă a lumii, papa Francisc, s-a adresat guvernelor membre ONU solicitându-le să susţină obiectivele agendei organizației. „Adoptarea Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă la summit-ul mondial, care se deschide astăzi, este un important semn al speranței”, a spus el. Totuși, este demn de notat faptul că nu toți cei din ierarhia Bisericii Catolice au fost la fel de entuziasmați de planurile agendei. De exemplu, în Declaraţia comună a episcopilor Africii şi Madagascarului făcută publică înaintea adunării ONU, episcopii Africii au denunțat vehement „agenţii civilizaţiei morţii” şi au cerut stoparea majorității planurilor de pe agendă. „Vă implorăm să încetaţi campaniile mizerabile care promovează o civilizaţie a morţii pe continentul nostru”, au solicitat ei, criticând dur „renaşterea terifiantă a unui spirit colonialist sub masca noțiunilor atrăgătoare – libertate, egalitate, drepturi, autonomie, democraţie şi dezvoltare”.

Dincolo de guverne şi figuri religioase, cea mai mare parte a sectorului privat a susţinut, de asemenea, cu entuziasm noile obiective. Printre megacorporaţiile care susţin planurile se află și primele trei motoare de căutare ale lumii: GoogleBing de la Microsoft şi Yahoo. Încă nu se știe dacă suportul acestor corporaţii pentru agenda ONU va afecta presupusa imparţialitate a rezultatelor căutărilor, dar critici ai planurilor ONU au tras deja un semnal de alarmă în acest sens. Aşa cum a transmis The New American în luna mai a acestui an, canalele de ştiri de top din întreaga lume participă între timp la campania de propagandă masivă pentru susţinerea agendei ONU.

Sigur că Obama nu are autoritatea constituţională sau statutorie pentru a implica poporul american în planul radical al ONU pentru umanitate. Însă dacă majoritatea partidului republican din Congres nu decide să oprească finanţarea „dinozaurilor” administraţiei, fără nicio îndoială Casa Albă îşi va folosi stiloul, telefonul şi fondurile din taxe furnizate de membrii republicani ai Congresului. Cei care fac legile şi care sunt serioşi în ceea ce priveşte jurământul depus pentru funcția pe care o ocupă ar trebui să lucreze pentru a frâna aceste demersuri ale administraţiei Obama, şi pentru a determina guvernul SUA să renunţe la titlul de membru ONU. În faţa unei agende totalitare a Organizației Națiunilor Unite pentru un socialism global sub masca „dezvoltării durabile”, acum ar fi o perioadă excelentă pentru a acționa.

Citiţi şi:
Scopurile ONU pentru omenire vizează copiii ca «agenţi ai schimbării»
Etapele insidioase ale instaurării sinistrei Noi Ordini Mondiale
Noua ordine mondială – lumea încotro?

Plante medicinale pentru detoxifierea aparatului urinar

In primul rand, in cura de detoxifiere ai grija sa bei cate 1,5- 2 litri de lichide pe zi in forma de apa si ceaiuri.Este important sa reduci (sau sa elimini daca este posibil) din alimentatie zaharurile (acest lucru inseamna ca si cantitatea de fructe trebuie redusa in aceasta perioada), cafeina, produsele rafinate si semipreparate, lactatele si grasimile animale in general deoarece aceste produse determina o suprasolicitare a aparatului urinar si au tendinta de a creea o hipersensibilitate a acestei zone. De asemenea daca exista infectii, zaharul si lactatele sunt principalele alimente care influenteaza cresterea bacteriilor in aparatul urinar.
Frunzele de strugurii ursului au un efect astrigent, antiseptic si diuretic, tonifiind organele sistemului urinar; se folosesc mai ales pentru pietre si nisip la nivelul rinichilor si a vezicii urinare; ca adjuvant in infectii urinare precum cistita; se folosesc sub forma de infuzie
Turita/lipicioasa – diuretic, tonic, antiimflamator si astrigent; sub forma de infuzi
Matase de porumb – afectiuni renale, mai ales in cazul infectiilor si a pietrelor: sub forma de infuzie, dar si ca capsule sau extract
Dragaica/sanzienele – sub forma de infuzie
Frunzele de papadie – sub forma de infuzie
Urzica; sub forma de infuzie (4 linguri de planta uscata se infuzeaza pe timpul noptii cu un litru de apa clocotita; trebuie folosit un borcan de sticla inchis ermetic)
Urzica moarta galbene – in cazul in care problemele tractului urinar sunt combinate cu probleme ginecologice; sub forma de infuzie

Radacina de rehmannia glutinosa este privita ca un tonic suprarenal (al glandelor adrenale), activitate demonstrata in diferite studii experimentale. De asemenea este un bun diuretic si este folosita in mod deosebit de femei.
Ginkgo biloba si gentiana maresc circulatia sangelui la nivelul rinichilor si au proprietati anti-oxidante si anti-inflamatorii; se folosesc sub forma de capsule, extract si/sau infuzii
Coada calului este cea mai importanta planta in sanatatea si curatare sistemului urinar. Poate fi folosita ca infuzie, bai de sezut si bai de sezut cu aburi. Aceasta planta medicinala face minuni in cazul infectiilor renele, in cazul pietrelor de la rinichi si la vezica urinara. De asemenea, folosirea coada calului inalta la bai de sezut tonifica rinichii – acestia pe langa multe functii, au si un rol important in sanatatea ginecologica si in fertilitate.
Stiu ca lista de plante este lunga si pentru detoxifierea rinichilor este necesara doar 3-4 plante din lista de mai sus. De aceea iti propun urmatoarea schema : infuzie din plantele urzica moarta galbena, frunze de papadie si matase de porumb. Daca este vorba si de o infectie activa la nivelul aparatului renal adauga si frunze de strugurii ursului. Se amensteca plantele in cantitati egale si se infuzeaza o lingurita la o cana de apa clocotita timp de 10 minute. Se beau 3-6 cani de ceai pe zi pe o perioada de 3 -10 zile, in functie de gravitatea problemei (3 zile este pentru mentinere si 10 zile pentru probleme cronice de lunga durata).
Pe langa infuzia de baut sunt indicate baile de sezut cu coada calului inalta. Infuzia se prepara din 100 gr planta uscata. Se pune planta dimineata intr-o oala si se umple cu apa rece. Se lasa la infuzat toata ziua. Seara se incalzeste infuzia pana ajunge la temperatura de fierbere (dar fara sa fiarba) se mai lasa la infuzat inca 10 minute (oala trebuie sa fie acoperita). Se strecoara infuzia intr-un lighian sau o cadita pentru bebelusi (infuzia trebuie sa acopere rinichii) si se amesteca cu apa calda de la robinet – temperatura baii trebuie sa fie cat de fierbinte suporti, fara sa te oparesti. Infuzia poate fi pastrata si reincalzita inca de 2 ori (in total trei bai). Se fac trei bai pe saptamana.
Daca ai nisip sau pietre la rinichi sau la vezica urinara in timpul bailor se bea cate o ceasca fierbinte de ceai de coada calului (cea scurta). Dupa baie, se urineaza cu jet puternic.

Un lucru foarte important pentru sanatatea noastra este acela de a ne detoxifia rinichii deoarece ei indeplinesc mai multe functii, iar atunci cand nivelul de toxine creste, pot aparea infectii ale tractului urinar si retentie de apa. Alimentele precum iaurtul, fructele de padure sau semintele de dovleac ajuta la curatarea si detoxifierea rinichilor, insa exista si cateva plante si sucuri recomandate.

Infuzii din plante pentru detoxifiera naturala a rinichilorily
Papadia. Papadia este unul dintre cele mai bune remedii pentru detoxifierea rinichilor. Baut cu regularitate, ceaiul de papadie creste productia de urina secretand sarea in exces si apa din rinichi. In plus, papadia este un medicament natural pentru a vindeca bolile de rinichi.

Ceaiul din coaja de mesteacan. Ceaiul din coaja de mesteacan curata rinichii in mod natural si dizolva pietrele la rinichi, fiind un remediu natural pentru a trata infectiile urinare. Daca suferiti de arsuri la urinare, beti o ceasca de ceai din coaja de mesteacan.

Patrunjelul. Patrunjelul dizolva pietrele la rinichi si indeparteaza toxinele. Puteti adauga patrunjel in mancarurile pe care le preparati sau puteti consuma ceai de patrunjel.

Sucuri naturale pentru detoxifierea rinichilor
Sucul de merisoare. Sucul de merisoare este extraordinar de bun pentru detoxifierea rinichilor. Merisoarele contin antioxidanti care indeparteaza acidul uric si ureea din rinichi. In plus, ajuta la pierderea in greutate.

Sucul de struguri. Sucul de struguri este foarte bun pentru rinichi, dar si pentru sistemul digestiv. Va ajuta sa va controlati poftele alimentare, asa ca, mai ales ca acum este sezonul strugurilor, incercati sa consumati cate un pahar de suc de struguri proaspat in fiecare zi.
Detoxifierea rinichilor

Rinichii ajuta la eliminarea deseurilor si toxinelor, cum ar fi ureea si amoniacul. Acestia controleaza nivelul de fosfat, sulf si sodiu din corp si reglementeaza productia de celule sanguine, mentinand corespunzator pH-ul din corpurile noastre.
Rinichii nu se odihnesc niciodata si deseori devin supraincarcati
Beti multa apa
Rinichii sunt proiectati sa se ocupe de toxine si sunt destul de rezistenti, dar si acestia au anumite limite. Cand sunt diluate cu apa, toxinele devin mai putin puternice. Prin consumul suficient de apa, nu doar ca veti contribui la eliminarea toxinelor din organism, ci si la diluarea toxinelor care trec prin rinichi.
Cel mai bun mod de a sti daca beti sau nu suficienta apa, este de a verifica urina Aceasta trebuie sa aiba o culoare deschisa sau sa fie foarte limpede. Daca urina dumneavoastra este de culoare galben stralucitor, inseamna ca beti suficienta apa. Amintiti-va totusi, ca anumite vitamine pot transforma urina in culoare galben auriu.

Eliminati sarea

De cele mai multe ori, bolile de rinichi si consumul de sodiu sunt interdependente. Ar trebui sa renuntati la sare?
Chiar daca nu aveti hipertensiune arteriala, tot ar trebui sa incercati sa eliminati cat mai multe surse de sare din meniul zilnic, dupa cum puteti. Faceti-va un obicei din a citi etichetele produselor alimentare, in scopul de a reduce aportul de sodiu. Sarea se gaseste in cantitati destul de mari in alimente si valorile acesteia sunt deosebit de ridicate in:
O nutritie adecvata

De asemenea, asigurati-va ca va hraniti suficient. O vitamina nu poate inlocui o mancare buna si elementele nutritive gasite in alimentele proaspete. Acest lucru nu inseamna ca nu aveti nevoie de vitamine, ci doar ca trebuie sa luati vitamine de calitate si sa va hraniti bine si sanatos.
Prin dieta puteti ajuta la minimizarea acumularii de deseuri si lichid in sange si veti putea reduce povara asupra rinichilor. In stadiile incipiente ale bolilor renale este important sa controlati cantitatea de sodiu, fosfor, proteine, iar aportul caloric trebuie sa fie corect.
Alimente utile pentru detoxifiere si curatare

– Struguri sunt potriviti pentru curatarea rinichilor. Strugurii sunt o sursa bogata de potasiu care au capacitatea de a stimula in mod regulat si a mentine alcalinitatea sangelui (care sustine functia optima a rinichilor
Strugurii ajuta la curatarea ficatului si rinichilor prin eliminarea produselor reziduale, cum ar fi acidul uric. Un pahar proaspat de suc de struguri, fara adaos de apa si zahar, baut dimineata sau dupa-amiaza, va asigura o functionare adecvata a rinichilor. Se pot consuma in mod regulat struguri proaspeti, in loc de suc de struguri. Oricum, strugurii ar trebui sa faca parte din dieta pentru curatarea si detoxifierea rinichilor.
– Merisor – Merisorul este o sursa bogata de chinina, care se transforma intr-un alt element chimic constituent numit acid hipuric, cand ajunge in ficat. Acest acid ajuta la eliminarea toxinelor, cum ar fi urea si acidul uric cand exista tendinta ca acesta sa se acumuleze si astfel, ar putea sa apara boli grave.
O ceasca de merisor pasat la blender, cu o cantitate potrivita de apa si o lingura de suc proaspat de lamaie, va ajuta rinichii sa functioneze eficient.
– Urzica si papadia – Supa de urzica sau ceaiul de papadie sunt foarte eficiente pentru curatarea rinichilor si eliminarea toxinelor. Ceaiurile de plante pot fi consumate de doua-trei ori pe zi.
– Radacina de ghimbir si ceaiul de curcuma (tumeric) – Radacina de ghimbir este un alt aliment foarte util pentru detoxifierea rinichilor. Pentru beneficii maxime se va adauga curcuma, intrucat aceasta are proprietati antiseptice excelente. Radacina de ghimbir decojita si fiarta, la care se adauga cateva prafuri de pulbere de curcuma, strecurata, filtrata si consumata, poate actiona eficient pentru eliminarea toxinelor rinichilor.
– Plante aromatice:
• Armurariu – aceasta este o planta minunata de care vor beneficia, atat ficatul, cat si rinichii.
• Dracila – este o planta excelenta pentru un tratament de dezintoxicare al rinichilor. . Dracila nu trateaza durerea din fazele acute, dar are o influenta asupra mecanismelor care stau la baza dezvoltarii acestei conditii.
• Coada soricelului – considerata deseori o buruiana, coada soricelului este o planta cu multe proprietati medicinale, printre acestea enumerandu-se curatarea rinichilor si ameliorarea problemelor digestive si chiar traume sau leziuni.

Trei alimente care fac minuni pentru inimavc

Alimentatia este foarte importanta in mentinerea sanatatii inimii. Iata trei alimente care te vor ajuta sa ai o inima in perfecta stare:
Semintele de in
Continutul ridicat de acid linolenic alfa a reusit sa transforme aceasta planta antica – inul – intr-un aliment modern miraculos. Acidul alfa linolenic este un tip de organism din care provin acizii grasi omega 3, similari celor care se gasesc in pestii oceanici.
Beneficiile semintelor de in au fost demonstrate cu ajutorul mai multor cercetari, printre care se regasesc si studii pentru scaderea nivelului de colesterol LDL (colesterolul „rau”), unde inul a dat rezultate remarcabile. Alte benefiicii ale semintelor de in sunt: scaderea trigliceridelor din sange si scaderea presiunii sanguine. Poti adauga semintele in cerealele consumate la micul-dejun sau in salate.

Uleiul de masline
Bogat in grasimi mononesaturate, uleiul de masline scade colesterolul si reduce riscul aparitiei bolilor de inima. Rezultatele mai multor studii care descopera incidenta bolilor cardiovasculare pe glob, au aratat ca desi foarte multi barbati din Creta au predispozitie pentru colesterol marit, foarte putini dintre ei mor din cauza bolilor de inima deoarece dieta lor este axata pe grasimi bune care se gasesc in uleiul de masline. Specialistii recomanda sortimentele extravirgine sau virgine care sunt cel mai putin procesate si folosirea lor la gatit in locul untului.
Spanacul
Spanacul te ajuta sa-ti mentii sanatatea inimii datorita continutul de luteina, folati, potasiu si fibre. In general, cresterea consumului de verdeturi este benefica pentru inima ta. In cadrul unui studiu recent au fost examinate mai mult de 15.000 de persoane, timp de un an si care nu sufereau de boli cardiovasculare. Cei care au consumat mai mult de doua portii si jumatate de legume pe zi au prezentat un risc de a dezvolta boli ale inimii cu 25% mai scazut, in comparatie cu cei care nu au mancat deloc astfel de alimente. Fiecare portie noua reduce riscul cu inca 17%, spun specialistii.sursa: sanatate.bzi.ro

Sucul de morcov, cel mai bun prieten al ficatului și ochilor

Aliment ideal datorita combinatiei sale de elemente ce hranesc intreg organismul, morcovul se adreseaza atat uzului intern (sub forma de suc), cat si uzului extern (ca decoct, sub forma de morcov ras, cataplasme din frunze de morcov proaspete, pisate, lotiuni din decoct de frunze). Sucul de morcovi constituie cea mai importanta sursa de vitamina A si in special de provitamina A (binecunoscutul caroten, cu efecte benefice pentru vedere si piele), pe langa o serie de alte vitamine: B, C, D, E, G, K. Sucul ofera un bogat continut de zaharuri (levuloza si dextroza), cat si de saruri minerale (brom, calciu, cupru, fosfor, magneziu, mangan, potasiu, sulf, etc.), asparagina si daucarina.

Sucul de morcovi stimuleaza pofta de mancare, contribuie la cicatrizarea formatiunilor ulceroase gastro-intestinale, dizolva formatiunile canceroase si are un aport important in mentinerea structurii dintilor.

Sucul de morcovi contine vitamina A (utila in tratarea afectiunilor oculare, ale celor respiratorii si infectioase).

Cat suc de morcovi trebuie sa bem?

Baut in combinatie cu alte legume, dimineata, putem consuma 400 – 600 ml suc pe stomacul gol.
Specialistii recomanda morcovii sau sucul de morcovi ca pe un aliment care ar trebui sa nu lipseasca din alimentatia zilnica, dar in privinta cantitatii de suc ce poate fi consumata zilnic, parerile sunt impartite – multi specialisti spun ca volumul nu ar trebui sa depaseasca 50 – 60 ml pe zi (evident, vorbim despre un consum constant si de lunga durata si nu despre cura cu suc de morcovi). Sucul de morcovi este usor asimilabil, avand un gust placut, dar poate reprezenta in acelasi timp un important ingredient al diferitelor combinatii de sucuri de legume. Astfel, in cura cu suc de morcovi, putem bea 200 ml pe zi, dimineata, inainte de masa, timp de trei saptamani, cu pauza de o saptamana. In cazuri speciale, in care sucul de legume devine aliment de baza, se pot bea pana la doi litri pe zi. Desigur, daca nu exista alte tipuri de sensibilitati.
Morcovii tineri, proaspat culesi si puternic colorati au efecte terapeutice mai puternice. Tine cont de faptul ca partea verde de la capatul morcovului nu se foloseste in prepararea sucului, deoarece poate avea efecte iritative asupra tubului digestiv. De asemenea, e recomandabil sa bei sucul cat este proaspat, fara sa-l tii prea mult la conservat.

Proprietatile tamaduitoare ale sucului de morcovi

Daca lista de boli pentru care se recomanda aceasta bautura miraculoasa – sucul de morcovi – este extrem de larga, calitatile sale terapeutice sunt pe masura de variate:

Una dintre formele cele mai recomandate de consum este sucul de morcov proaspăt preparat, care păstrează intactă toată gama de vitamine şi săruri minerale pe care această miraculoasă rădăcină le conţine. Uşor de preparat (prin stoarcerea la mixer a rădăcinilor bine spălate şi curăţate), acesta poate fi consumat în formă concentrată sau diluat cu apă, consituind o adevărată porţie de sănătate. Iată câteva dintre afecţiunile pentru recomandă consumul sucului de morcov:

Afectiuni – Calitati terapeutice
– Contribuie la cresterea numarului de globule rosii si la procentajul hemoglobinei
– Reintinereste celulele
– Stimuleaza functiile hepatice
– Este un factor important ce se opune gastritelor si ulcerelor gastroduodenale
– Este un important factor de crestere la copii
– Are rol de reglementator intestinal, antiputrid si cicatrizant gastric si depurative

Cercetarile stiitifice realizate pana in prezent demonstreaza capacitatile vindecatoare ale sucului de morcov in tratarea bolilor de piele. Constituie o sursa importanta de vitamina A, care are un rol primordial in mentinerea sanatatii pielii.

– pentru mineralizarea organismului, creşterea imunităţii şi a rezistenţei la infecţii este indicat consumul a 100-300 ml de suc pe zi, de preferat dimineaţa, pe stomacul gol;
– consumul a 100 de ml de suc pe zi, timp de 3 săptămâni, are efecte contra viermilor intestinali, inclusiv teniază;
– consumul a un litru de suc pe zi ajută în tratarea bolilor de rinichi, în mărirea acuităţii vizuale, în refacerea ficatului după hepatită, ciroză şi ascită şi în mărirea secreţiei biliare;
– consumul de suc de morcov amestecat cu puţină smântână proaspătă are rolul de a îmbunătăţi calităţile gustative;
– dacă sucul este amestecat cu lapte dulce, devine un excelent expectorat pentru bolnavii cu afecţiuni pulmonare, astm bronşic, tuberculoză;
– amestecând 100 ml suc cu 100 g miere se obţine un remediu cu acţiuni antiseptice, hrănitoare şi cicatrizante în vindecarea rănilor, a eczemelor uscate sau supurânde, a infecţiilor externe, a afecţiunilor bucale şi a leziunlor mucoaselor.
– amestecul a 300 ml suc de morcovi şi 180 ml suc de spanac este recomandat pentru a trata hipertensiunea arterială, ateroscleroza, diabetul şi diferite afecţiuni ale aparatului digestiv (colite, constipaţie, gastrită hiperacidă), pneumonie şi bronşite, diverse afecţiuni cutanate (acnee, eczeme, furunculoză);
– amestecul de suc de morcov cu miere de albine sau cu felii de lămâie are proprietăţi reconfortante, diuretice şi vermifuge. Totodată este un excelent remediu contra afecţiunilor gâtului şi un bun energizant (se bea câte o cană dimineaţa sau înainte de mese).

Protejeaza pielea de actiunea radiatiilor solare
Sucul de morcovi este recunoscut pentru proprietatile curative si protectia pe care o ofera pielii. Fiind cel mai intins organ al corpului, pielea este prima bariera in calea factorilor de risc din mediul inconjurator. De aceea, pentru a incetini procesul de imbatranire trebuie sa ne asiguram ca pielea noastra este perfect hidratata, consumand sucuri proaspete si multa apa. Substantele nutritive din sucul de morcovi au proprietatea de a reduce fotosensibilitatea, protejand pielea de actiunea nociva a razelor solare.

Sfaturi utile:
Nu curata morcovii de coaja, spala-i bine de pamant si perie-i sub un jet de apa rece; Aplicat pe piele 30 de minute, sucul de morcovi intinereste tesuturile; Morcovul sporeste numarul globulelor rosii si procentajul hemoglobinei (pe care o reinnoieste); Morcovul reintinereste celulele si stimuleaza functiile hepatice; Morcovul este o gustare sanatoasa ce poate inlocui biscuitii, de exemplu; Betacarotenul este un bun agent antioxidant impotriva radicalilor liberi care grabesc imbatranirea.

Planta romaneasca minune care vindeca ficatul si rinichii;

Infloreste din iunie, de la inceputul verii, si pana inspre mijlocul toamnei. Substantele amare din compozitie, ca si flavonoidele, fac din siminoc o planta de neocolit in tratamentele naturiste si cu proprietati terapeutice care au uimit pana si companiile producatoare de medicamente clasice.
Siminocul este o planta ierboasa frumoasa, cu flori rezistente si galbene ca soarele, cunoscuta in popor sub diferite denumiri: ciresar, flori de paie, iarba flocoasa, imortele, margica, ochisori sau siminic.

Numit stiintific Helichrysum arenarium, siminocul se foloseste in tratarea unor boli ale aparatului digestiv, rezultate excelente constatandu-se in hepatita, insuficienta hepatica, dischinezie biliara, inflamatii ale vezicii biliare, colecistite cornice, hipoaciditate gastrica, tulburari digestive, helmintiaza.

De asemenea,simiocul ajuta in ameliorarea durerilor reumatice si artritice, in caz de guta si tulburari metabolice.

Florilor de siminoc li se mai spune si imortele pentru ca isi pastreaza culoarea vie chiar si dupa ce se usuca. Despre aparitia acestei flori pe pamant, legenda spune ca, pe cand Fecioara il plangea pe Iisus rastignit, langa piciorul Crucii a inflorit o buruiana, udata de lacrimile Mariei. Cand l-a inmormantat pe Iisus, Maria a impodobit mormantul cu florile acelea galbene. Era siminocul, caruia, de atunci, i se mai spune si floarea nemuririi.

Infuzia se prepara din 30 g flori uscate la un litru de apa clocotita. Se infuzeaza zece minute, se filtreaza printr-o strecuratoare cat mai fina si se bea cate o cana, de doua, trei ori pe zi.

In medicina populara, florile de siminoc se fierbeau in rachiu si bautura se administra intern pentru stimularea secretiei gastrice, combaterea parazitilor intestinali si in diferite boli, precum galbinare, guta sau reumatism. Trebuie spus ca siminocul nu are contraindicatii si nu interactioneaza cu medicamentele.

Infuzia de siminoc creste secretia biliara si de suc gastric, scade colesterolul, diminueaza spasmele create de bila lenesa. Siminocul este, de asemenea, un bun diuretic, la nivelul aparatului urinar tratand retentia de apa. Dupa patru, cinci zile de folosire a infuziei, se constata cresterea presiunii sanguine si o imbunatatire a starii generale a organismului.

Ca remediu pentru rinichi se prepara o fiertura dintr-un sfert de litru de lapte in care se pune o lingurita de planta. Amestecul se fierbe cinci minute dupa care se strecoara. Se pot bea doua cani pe zi. Are efect diuretic si ajuta chiar si la eliminarea nisipului format la rinichi.

Datorita proprietatilor sale antialergice, antiinflamatorii si astringente, siminocul se foloseste si pentru ingrijirea pielii, ajutand la indepartarea celulelor moarte si curatind pielea in profunzime. Sub forma de comprese cu infuzie, preparata mai concentrat, dintr-o lingura de planta la o cana de apa, siminocul ajuta la vindecarea cicatricelor si in tratamentul acneei, a dermatitelor si furunculelor.

Tinctura de nuc opreste definitiv caderea parului – Reteta si modul de folosire corect

 

Pentru cei care au probleme cu caderea parului luna iulie este unul dintre cele mai bune momente pentru a prepara celebra din frunze de , probabil unul dintre cele mai bune remedii naturiste verificate impotriva caderii parului si de regenerare a firelor de par degradate in urma vopsirii repetate.
tinctura-frunze-nuc de nuc se recoltează din luna mai până în august, când au conţinutul cel mai ridicat în substanţe active benefice. Pentru a nu vătăma arborii, nu se recoltează de pe acelaşi copac mai mult de 2-3 kg de frunze proaspete. Un lucru important, pentru a pastra calitatile frunzelor intacte si a putea prepara o tinctura de buna calitate, frunzele trebuie uscate cât mai re­pede după recoltare, pe cale naturală, în strat subţire, ferite de soare. Cele mai bune frunze pentru prepararea tincturii sunt frunzele de nuc tinere si ferme din capătul ramurilor, motivul fiind ca acestea sunt cele mai bogate în compusi activi terapeutici.

Frunzele de nuc mai prezintă o serie de proprietăți foarte benefice pentru organismul uman. Prin prepararea lor sub diverse forme, dar mai ales sub forma de tinctura sau de infuzie se pot trata stomacale, intestinale, hepatice și multe altele. Astfel, frunzele de nuc devin un panaceu pe care strămoșii noștri îl foloseau ori de câte ori aveau nevoie și astfel își mențineau calitatea superioară a vieții până la adânci bătrâneți.

Reteta tinctura de nuc impotriva caderii parului

Ingredientele necesare
• 30 grame de frunze de nuc bine uscate (asta inseamna cam 2-3 linguri de frunze uscate maruntite)
• 150 ml de alcool sau alt produs dis­tilat, obţinut în gospodărie
• 100 ml de apă de izvor sau minerala plata

Modul de preparare al tincturii

Trebuie tinut cont ca pentru a prepara corect aceasta tinctura, frunzele de nuc folosite trebuie sa fie foarte bine uscate. Apoi se pot farmita gros­cior frecandu-le in palme(mainile trebuie spalate bine inainte). Apoi se introduc intr-un recipent(sticla sau borcan) si se toarna peste ele cei 150 ml de alcool si apa. Ticntura trebuie lasata la macerat doua saptamani, insa trebuie agitata zilnic de 2-3 ori pentru a se intrepatrunde bine.

Dupa incheierea intervalului de macerare, amestecul trebuie filtrat prin tifon si lasat inca 5-6 zile in frigider pentru a se limpezi si apoi trece uşor partea limpede într-un alt recipient, aruncandu-se eventualul reziduu care s-a depus pe fundul vasu­lui.

Se păstrează în flacoane de sticlă sau plastic prevăzute cu dop picu­rător. Tinctura de nuc are ter­menul de valabilitate de 2 ani de la data preparării, deci ne poate fi de folos destul de mult timp. Dacă se observă depuneri pe perioada păstrării, se pot aparea in general in cel de al doilea an de la preparare, trebuie agitat flaconul de utilizare.

Proprietatile si utilizarea tincturii de nuc

Dupa fiecare spalare pe cap, se prepara un amestec format din 10-12 picaturi din tinctura din frunze de nuc si un litru de apa si se clateste parul cu ea apoi se maseaza bine pielea scalpului. Amestecul trebuie bine agitat inainte de folosire pntru a se dizolva tinctura de nuc care este foarte puternica. Dupa 8-10 clatiri cu aceasta solutie efectul va fi deja vizibil, firele de par vor fi mult mai ferme recapatandu-si vitalitatea si sanatatea, si veti observa ca parul nu mai cade. Un efect benefic suplimentar vizibil va fi ca si firele de par albe se vor mai inchide la culoare.

Efectul benefic al frunzelor de nuc asupra firelor de par se datoareaza substanțelor active pe care le acestea le conţin (uleiuri volatile, minerale, iuglona, tirozina), acestea regenerează părul şi îl ajuta să devină mai bogat şi mai sănătos. Deasemenea frunze de nuc contin o cantitate importanta de care da stralucire parului, stralucire remarcata si de bunicii nostri care foloseau des acesta tinctura.

Pe langa utilizarea excelenta pentru a combate caderea parului, tinctura din frunze de nuc mai are cateva utilizari remarcabile, laudate de terapeutii din intreaga lume:

interne
– Boli ale aparatului cardio-vascular – boală coronariană, hipertensiune, angină pectorală, infarct miocardic: câte 20 de picături din frunze de nuc, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai din frunze de ginkgo biloba sau saschiu
– Boli ale aparatului circulator periferic – varice, tromboflebite, hemoroizi, fragilitate capilară: se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai din frunze de ginkgo biloba sau saschiu.- Boli ale aparatului digestiv – dispepsii, regurgitaţii, colici, diaree de natură bacteriană, flatulenţă, balonări: se iau câte 30 de picături de tinctura, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai de .
– Boli metabolice şi endocrine – zaharat, hipotiroidie: se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai de teci de fa­sole.
– Boli de natură inflamatorie tip reumatic: câte 30 de picături din tinctura de frunze de nuc, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai de salcie
Obezitate se ia câte 1/2 linguriţăde tinctura, înainte de mesele principale

De ce trebuie sa pui FRUNZE de DAFIN in mancare

 

Dafinul este originar din Levant şi în prezent este cultivat mai ales în regiunile mediteraneene. Florile sale, de culoare gǎlbuie, poziţionate pe axul frunzei, sub formǎ de bucheţele.Medicii greci foloseau mult frunzele şi fructele de . Dafinul era  un simbol al victoriei în antichitate, fiind dedicat lui Apolo. Sub formǎ de coroniţe(lauri) era oferit poeţilor şi generalilor victorioşi.

Frunzele de dafin, în formǎ de lance, degajǎ o aromǎ puternica, fiind foarte bogate în uleiuri esenţiale, uleiuri ce ii conferǎ proprietǎţi medicinale miraculoase. In zilele noastre dafinul este recunoscut pentru efectele sale antiseptice, antivirale şi .

Este un remediu eficace împotriva plǎgilor, aftelor şi abceselor dentare si  este considerat un . Infuzia are o acţiune beneficǎ asupra sistemului nervos, aducând echilibrul în caz de sau . Stimuleazǎ digestia leneşǎ, creşte pofta de mâncare, combate fermentaţia. Este recomandat ca un expectorant  foarte preţios în rǎceli şi bronşite. Scade , si este folosit cu succes în combaterea bronşitelor, laringitelor, faringitelor, precum şi a gripei.

FRUNZELE DE DAFIN folosite pentru UZ INTERN

Digestie grea (atonie digestiva) – Se pune in mancarei 1-2 de dafin. Se face tratament naturist cu foi de dafin vreme de o luna cu cate trei frunze de dafin pe zi, mestecate pe stomacul gol, cate una dimineata, la pranz si seara.Cei care au incercat aceasta metoda de fortificare a digestiei cu frunze de dafin spun efectele de intarire a digestiei sunt remarcabile

Dureri stomacale: O alta reteta care ajuta si pentru combaterea durerilor stomacale: 2 frunze de dafin se fierb 4-5 minute impereuna cu 5-6 cuişoare. Se consuma 2-3 căni pe zi. Efectul curativ ar trebui sa se vada foarte repede.

Foi de dafin pentru Infecţii intestinale – se ia după fiecare masă câte o linguriţă cu ulei de dafin ajutând astfel la distrugerea germenilor patogeni din intestine şi la calmarea durerii.

Intoxicaţii – 15 – 25 frunze de dafin se pun la 200 ml(o cana) apă clocotită. Se acopera infuzia 15 minute iar apoi se strecoară. Aceasta cu foi de dafin are efect antivomitiv imediat. Ca sa aiba efect este nevoie ca persoana care are nevoie de acest preparat să bea toată cantitatea cu infuzia de frunze dee dafin pe loc.

Folosirea foilor de dafin pentru Normalizarea nivelului glicemiei cand nu este prea mare – se pun 12 frunze de dafin la 500 ml de apă şi se fierb la foc mic timp de 15 minute. Preparatul, împreună cu frunzelede dafin, se peune apoi într-un termos, unde se lasă timp 2 ore, după care se împarte în 3 porţii egale, ce ajung pentru un tratament de 3 zile. O porţie se consumă de-a lungul a 12 ore, altfel se poate provoca hemoragie internă. După o săptămînă de pauză, se beau celelalte 2 porţii, pe parcursul a 2 zile. În zilele de tratament se respectă dieta vegetariană.
Tratamentul se poate face doar o singura data pe an.

Gastralgii – see foloseste undecoct din foi de dafin în care se adauga si 1 lingurita cu cuişoare, sau se poate lua intern câte 1 linguriţă de ulei de dafin în cazul durerilor.

I s-au decoperit şi virtuţi diuretice şi antireumatice. Pulberea din frunze de dafin are proprietatea de a scǎdea febra.Este folosit cu success în dispepsie, balonare şi .

Din fructele de se extrage un ulei gras, consistent, ca un unt. Acesta este folosit la prepararea de unguente şi emulsii analgezice, folosite în cazurile de artritǎ, şi .

• Ceaiul de dafin curata sinusurile si amelioreaza indigestia

• Macerarea, 24 de ore, a frunzelor de dafin in untura topita proaspat si apoi stoarse devine rezultatul unei alifii care poate sa amelioreze puseurile de reumatism ale articulatiilor.

• Frunzele de dafin arse pe jaratic produc un miros foarte frumos in camera si alunga insectele.

• Mestecand o frunza de dafin putem vindeca rapid o stomatita

• Decoctul obtinut din frunze de dafin si baut pe parcursul unei zile are darul de a intari sistemul imunitar


• 20-30 frunze de dafin oparite cu o cana de apa clocotita si infuzate 20 minute pot fi folosite cu succes in caz de intoxicatie si otravire pentru ca duc la un efect vomitiv instantaneu

• Cate o frunza de dafin mestecata pe stomacul gol dimineata, la pranz si seara se amelioreaza digestia

• Frunzele de dafin oparite cu apa clocotita reprezinta, dupa racire, gargara pentru vindecarea raguselii si a infectiilor gingivale

Uleiul din fructele de dafin este o armǎ redutabilǎ împotriva insectelor şi paraziţilor, puricilor şi acarienilor.

Uleiul de dafin poate fi şi ca un produs pentru îmfrumuseţare. Este suficient sǎ diluaţi câteva picǎturi în apa de baie (este iritant, aşa cǎ nu il utilizaţi în stare purǎ). Este indicat mai ales pentru tenul gras şi pentru pǎrul degradat, echilibrând tenul şi stimulând regenerarea firului de pǎr.

Reţete naturale cu frunze de dafin

Ulei din frunze de dafin pentru reumatism

Mǎrunţiţi 100 g de frunze uscate de dafinşi adǎugaţi-le în 100 g de alcool, pǎstraţi într-un vas bine închis timp de 24 de ore. Adǎugaţi apoi un litru de ulei de mǎsline şi încǎlziţi pe bain-marie timp de 6 ore. (baia de apǎ nu trebuie sǎ fiarbǎ). Pǎstraţi acest preparat într-un loc rǎcoros.

Infuzia de dafin

Infuzaţi 125 g de frunze într-un litru de apǎ. Este uneori folositǎ pentru frecţii împotriva nevralgiilor.

Tărâțele de grâu fac minuni în terapia bolilor digestive și în cura de slăbire

S-a demonstrat ca taratele de grau contin substante care ataca alimentele ajunse in stomac, facand astfel digestia rapida si usoara.
Acestea se vor lua in cantitate cat mai mare, dar numai macinate foarte fin cu rasnita de cafea. Este indicat sa nu se puna in alimente care au temperaturi mai mari ca temperatura corpului. Se vor putea lua insa cu apa, lapte, ceai sau ca atare. Se pot lua inainte de masa sau dupa, indiferent in ce perioada a zilei. Cel mai bine insa este sa se ia de mai multe ori pe zi, in 5-6 prize.

Este necesar sa se consume in cantitate mare, pentru ca altfel glandele nu vor avea cu ce sa regleze organismul din cauza lipsei de „materie prima”. Se iau in special la curele de slabire. Daca se consuma suficiente tarate de grau, bine macinate, organismului nu-i mai lipseste decat calciul care se poate lua din iaurt si cateva legume si fructe crude. Totul depinde deci de cantitatea de tarate care se consuma zilnic.
Cu ajutorul taratelor se poate face si o eficienta cura de slabire – cu cat cantitatea consumata este mai mare, cu atat scaderea in greutate va fi mai rapida, cu rezultate vizibile intr-un timp relativ scurt (doua saptamani).

Retine: 2 linguri de tarate pe zi ingrasa, dar mai multe ajuta la slabit.
Continutul taratelor de grau
Vitamine: beta-caroten, B1, B2, B3, B5, B6, B8, B9, E (alfa-tocoferol, beta- tocoferol).
Aminoacizi: alanina, arginina, acid aspartic, cistina, acid glutamic, glicina, histidina, izoleucina, leucina, lizina, metionina, fenilalanina, prolina, serina, treonina, triptofan, tirosina, valina.
Aminoacizi grasi esentiali: acid palmitic, acid stearic, acid palmitoleic, acid oleic, acid linoleic, acid linolic.
Carbohidrati: fructoza, sucroza, amidon, celuloza, acid poliuronic, acid fitic.
Purine: adenina, guanina.
Fosfolipide: fosfatidilcolina, fosfatildiletanolamina.
Steroli: beta-setesterol.
Minerale: sodiu, potasiu, magneziu, calciu, mangan, fier, fosfor, cobalt, cupru, zinc, nichel, crom, molibden, fosfor, clor, fluor, iod, bor, seleniu, silicon.
Proprietati medicinale: antimicrobian, antiinflamator, regleaza digestia, emolient in special pentru stomac si intestine, laxativ, nutritiv, reconfortant, remineralizant, tonic general. Indicata pentru urmatoarele afectiuni: ‘ demineralizare ‘ afectiuni endocrine (regleaza glandele datorita continutului mare de minerale, aminoacizi si vitamine) ‘ anemie ‘ cancer ‘ diabet zaharat ‘ obezitate ‘ afectiuni neuro-musculare ‘ afectiuni neurologice si ale sistemului neuro-vegetativ ‘ afectiuni cardiace ‘ ateroscleroza (se ia si usturoi zilnic) ‘ afectiuni digestive, ale ficatului, colita, constipatie cronica, dispepsie, dureri epigastrice ‘ hemoroizi ‘ meteorism ‘ adenom de prostata ‘ fibrom uterin ‘ impotenta sexuala, prostatita, sterilitate ‘ afectiuni renale, cistita, retentie urinara ‘ laringita ‘ rahitism ‘ depresie nervoasa, nevroze, psihastenie ‘ sarcina ‘ reumatism ‘ afectiuni degenerative ‘ convalescenta.

Administrarea taratelor de grau

Pulbere de tarate: cate 1-2 linguri – se pot adauga la mancare de 3-5 ori pe zi.
Apa de tarate: mai putin eficienta in obezitate, dar utila pentru anemii si boli nervoase. Se pun 3-4 linguri de tarate in 2 litri de apa si a doua zi se consuma apa.
Se poate, de asemenea, folosi grau incoltit in loc de paine, mai ales pentru combaterea obezitatii.

Pune tarate praf in ciorbe, ceai sau orice alt lichid, principalul este sa nu aiba temperaturi mai mari de 40 grade, ca sa nu distruga vitaminele. Este bine ca orice om sa consume cel putin cate 1 lingurita de 3 ori pe zi, chiar daca are o greutate normala si daca este perfect sanatos.

Daca ai anumite alimente pe care nu le suporti, presara putina tarata praf deasupra si consuma-le fara nicio teama. In acest fel nu se mai produc balonari dureroase, intrucat enzimele din tarate ajuta la digestie.

Nu exista absolut nicio contraindicatie la tratamentul cu tarate, nici macar pentru copii si nu creeaza obisnuinta. Acestea regleaza digestia si inlatura problemele gastro-intestinale. Consuma deci cat mai multe tarate, nu numai in timpul curei de slabire, ci si dupa ce ai ajuns la greutatea dorita. Acest lucru te va feri de boli care ar putea aparea din cauza faptului ca nu ai suficiente oligoelemente sau vitamine in corp.
Pentru o cura de slabire eficienta poti, de asemenea, stabili o zi pe saptamana in care sa consumi numai fructe si tarate fara nimic altceva.

Cura de slabire cu tarate de grau

Pentru a slabi mai repede se va consuma, pe langa tarate, si cate o cana de apa calda inaintea fiecarei mese. Aceasta poate fi si un ceai verde. Ceaiul sau apa calda luata cu 10-15 minute inaintea meselor va face sa se dilueze sucurile gastrice existente in stomac, care vor contribui la digerarea mai inceata a alimentelor consumate si prin aceasta se obtine disparitia senzatiei de foame. In plus, alimentele vor sta mai mult timp in stomac si vor fi eliminate multe dintre ele aproape nedigerate, pentru ca sucurile gastrice care ar trebui sa le digere sunt diluate si nu mai pot face acest lucru in mod eficient.

REGULA: Taratele de grau se vor consuma de fiecare data inaintea meselor!

Consumul de tarate de grau in unele cazuri duce la senzatia de balonare care nu-ti va da voie sa mai consumi prea multe alimente. Totusi, organismul are suficiente minerale si vitamine pentru a-si putea desfasura in conditii foarte bune activitatea. Principalul este sa ingerezi suficiente tarate de grau zilnic si mai ales sa fie foarte fin maruntite.
Daca se mai adauga si o zi pe saptamana in care se consuma exclusiv numai legume si fructe crude se poate obtine si o piele mult mai catifelata, iar eliminarea grasimilor se va face in mod natural.
Avantajul este ca, dupa o asemenea cura, se poate mentine greutatea in limite normale, deci nu mai exista pericolul de a se pune la loc kilogramele care au fost date jos.

Trucuri care taie pofta de mancare

Apa minerala carbogazoasa consumata intre mese, cu inghitituri mici, are darul de a anestezia, pur si simplu, terminatiile nervoase de la nivelul limbii, care ne fac sa simtim gusturile. Rezultatul va fi ca pofta pentru anumite alimente va fi mult diminuata, aceasta fiind o excelenta metoda de temperare a apetitului.
Apa fierbinte, consumata cu 10 minute inainte de masa, inhiba digestia si implicit scade pofta de mancare. Cei care fac excese alimentare la masa pot scapa de aceasta problema consumand un pahar de apa fierbinte in care s-a stors o lamaie inainte de a manca si unul dupa masa. Bananele confera rapid o senzatie de satietate si sunt mult mai sarace in calorii decat alimentele obisnuite.
Consuma doua banane la inceputul mesei, ca aperitiv, pentru a diminua, fara sa suferi de foame, portia de mancare.
De asemenea, atunci cand ai dori sa mananci ceva dulce, consuma acest fruct, care nu doar ca e agreabil la gust, dar este mult mai sanatos decat orice produs de cofetarie.
Ceaiurile fierbinti consumate seara in mari cantitati (2-3 cani) sunt un mare ajutor in mentinerea la cote rezonabile a greutatii corporale. Ele ajuta la eliminarea apei din organism, reduc apetitul, ajuta la arderea caloriilor. Iti recomand in mod special ceaiul verde sau ceaiul de soc sau tei.
Nicio zi fara miere! Consumata in cantitati suficiente, mierea taie, la fel ca si bananele, pofta de mancare. Atat inainte, cat si dupa fiecare masa, ia o lingura de miere cu putina apa.
Atentie! Taratele de grau care se vand in pungi de nailon sau celofan nu sunt indicate deoarece acestea pot sa contina mucegai. De asemenea, taratele de la mori nu sunt nici ele indicate pentru ca pot sa contina alte seminte din plantele care cresc in grau. Se vor folosi doar taratele de la producatorii de paine, obtinute prin cernerea fainii de grau si acestea se vor macina fin cu rasnita de cafea, cel mult pentru trei zile o data. Cu cat sunt mai fin macinate, cu atat sunt mai eficiente.

Dieta cu castraveţi

Castravetele este o legumă sanatoase,uşoară şi foarte gustoasă, care se potriveşte perfect în curele de slăbire, deoarece conţine foarte multă apă şi numai 13 calorii la 100 de grame.

În plus, castravetele este depurativ şi un excelent diuretic şi este foarte bogat în fibre, fiind util în eliminarea surplusului de grăsimi. Conţine cantităţi importante de minerale, mai ales oligoelemente, necesare oricărui organism. Dintre acestea, cel mai mare conţinut este de fosfor, 23 mg/100 grame şi calciu, 19 mg/100 grame. Castraveţii mai conţin şi fier, magneziu şi potasiu, dar şi vitaminele A, B, C, E şi PP.

Două kilograme în două zile

Pe perioada acestei diete nu vei avea senzaţia de foame, deoarece în afară de castraveţi vei avea voiesă mănânci şi altceva. Vei slăbi rapid şi sigur două kilograme, iar dacă doreşti să slăbeşti mai mult vei putea repeta dieta. În funcţie de gusturile tale culinare, poţi alege una dintre cele două variante ale dietei cu castraveţi.

Varianta I

Ziua 1

Micul dejun: o felie de pâine cu seminţe unsă cu o linguriţă de unt degresat şi o salată din 200 de grame de castravete cu verdeaţă
Gustare: un pahar de kefir degresat (125 ml), amestecat cu un castravete şi câteva picături de suc proaspăt de lămâie
Prânz: doi castraveţi umpluţi: se scobesc castraveţii şi se prepară umplutura formată din cremă de brânză şi smântână, amestecată cu ceapă tocată şi mărar. Se lasă pasta de brânză câteva minute la frigider şi apoi de umplu castraveţii.
Gustare: salată cu castraveţi proaspeţi cu verdeaţă în cantităţi nelimitate
Cină: cartofi gratinaţi: ai nevoie de 200 de grame de cartofi şi 200 de grame de legume, după preferinţă. Aceste ingrediente se fierb, apoi se amestecă cu puţină şuncă slabă de pui (două felii subţiri), puţin lapte şi condimente, în funcţie de gust. Pe deasupra se rade puţină brânză şi se coace la cuptor.

Ziua 2

Micul dejun: 100 de grame de fructe, la alegere, cu 30 de grame de muesli şi un pahar cu 150 de grame de iaurt degresat
Gustare: un măr
Prânz: file de vită cu castravete: 80 de grame de file de vită preparat la grătar, doi cartofi fierţi (de mărime medie) pătrunjel şi castravete
Gustare: un castravete
Cină: salată de cartofi cu castravete: se taie mărunt 200 de grame cartofi fierţi şi un castravete, apoi se amestecă. Deasupra se toarnă un sos obţinut din sucul proaspăt al unei lămâi, două linguri de lapte, ceapă verde mărunţită, muştar şi piper, după gust.

Varianta a II-a

Micul dejun: un pahar cu iaurt degresat (125 ml) şi o felie de pâine neagră sau graham
Gustare (după trei ore): o salată din 100 de grame de castraveţi, puţin mărar şi câteva picături de suc proaspăt de lămâie
Prânz: o salată: castraveţi, o roşie, varză tocată şi o lingură de brânză de vaci, în cantitate nelimitată
Gustare (ora 16.00): o salată din 80 de grame de castraveţi cu mărar şi suc de lămâie
Cină: o salată de varză (200 de grame) şi un ceai de mentă neîndulcit
Pe parcursul întregii zile se beau doi litri de apă plată

Castravetele, şi dietă şi tratament

Vitaminele şi mineralele din compoziţia castraveţilor fac ca această legumă să aibă beneficii importante asupra sănătăţii. Aşa că merită să le amintim, deoarece castravetele este vedeta acestei diete. Prin efectele sale diuretice, dar şi prin aportul de apă, vitamine şi minerale, castravetele îţi curăţă rinichii de toxine, ajută la eliminarea calculilor biliari şi ameliorează durerea de articulaţii.

Un alt beneficiu al consumului de castraveţi este acela de reglare a tensiunii arteriale. Datorită conţinutului ridicat de potasiu, castraveţii au un rol important în reglarea tensiunii arteriale, mai ales când aceasta oscilează şi are valori ridicate. Şi, nu în ultimul rând, consumul de castraveţi stimulează funcţiile ficatului. Aceştia conţin o enzimă denumită erepsină, care stimulează ficatul să digere proteinele şi să elimine toxinele din sânge. Absorbţia vitaminelor şi mineralelor în organism este foarte bună, deoarece castravetele este consumat în stare crudă.

Dieta nu este indicată persoanelor care suferă de ulcer şi celor a căror digestie nu se împacă foarte bine cu castraveţii.

În cazuri rare, castraveţii provoacă indigestie, dureri abdominale sau stare de greaţă. Aceste simptome pot dispărea dacă se îndepărtează seminţele înainte de a fi consumat.

Mircea Diaconu a votat pentru legalizarea casatoriilor homosexualilor si a semnat pentru desfiintarea statelor nationale

Mâncătorul de rahat voiculescian Mircea Diaconu, “revoluționarul” din gașca lui Ilici Iliescu, a votat în legislativul UE în favoarea legalizării căsătoriilor între persoane de același sex

Să mai spună cineva că Latrina 3 nu face „bine” României. După ce Latrina 1 țiganizează la greu această țară, Antena 3 aduce în prim-plan tot soiul de scursuri umane ce vor funcții publice cât mai bine plătite. Prin ce s-a remarcat Mircea Diaconu după 1989, în afară de mâncat rahat cu polonicul la Antena 3? Nu am auzit de vreo inițiativa a acestui actoraș roșu, de salvare a patrimoniului național, de exemplu. O inițiativă aplicabilă, adică, nu bla-bla-uri. Sau poate trebuie să-i dăm functii pentru rolurile tovărășești din perioada dictaturii comuniste, acolo unde tovarășul Mircea Diaconu ne îndemna să construim societatea socialistă multilateral înapoiată. Sau, poate, merită trimis în Parlamentul European pentru contribuția la Furtul Revoluției din 1989 de către gasca de KGB-iști din jurul lui Ion Iliescu?

Diaconu Mircea, cu limba în fundul lui Dan „Felix” Voiculescu, a semnat, în Parlamentul European, pentru desființarea statelor naționale

Iată ce scrie pe această temă regizorul și publicistul Iulian Capsali.

“Pentru mocofanii care l-au trimis pe Diaconu în PE ca fiind o soluție „antisistem”

Soluțiile naționale sunt soluții ale trecutului. Scopul nostru este o Europă federală post-națională, o Europă a cetățenilor. Acesta este visul părinților fondatori atât de greu de înfăptuit. A fost proiectul lui Altiero Spinelli. Această Europă o vrem. Pentru această Europă ne luptăm. Pentru că aceasta este Europa viitorului.”
(manifest al grupului Spinelli din PE)
Semnat de parlamentarii români Mircea Diaconu, Renate Weber și Marinescu Marian Jean.
Spinelli a fost un comunist italian care a conceput, ca „părinte fondator” al UE, direcția federalistă și a pus la punct manifestul Ventotene semnat de comuniști și stânga italiană pe insula care i-a dat numele, devenit ulterior program al Mișcării Federaliste Europa, fondată de Altiero Spinelli în 1943.”

Citeste si articolele:

Filiera mafiei PSD-iste: Ceausescu, Iliescu, Nastase, Ponta, Dragnea…

Nicoale Ceaușescu, sultanul comunist al României, i-a educat și pregătit pe viitorii mafioți

Toți, dar absolut toți, au învățat să fure și să mintă în comunism. De la regimul fanariot al lui Ceașcă au fost deprinse “tainele” hoției multilateral dezvoltate și ingineriilor financiare la umbra secerei și ciocanului, devenite între timp buchetul de trei trandafiri simbolizând prostia turmei de idioți ce votează PSD-ul, incapacitatea societății de azi de a se curăța de mafioții PSD-iști și lipsa de reacție a autorităților statului la marile distrugeri de după 1989 (să nu-mi spuneți că arestul la domiciliu este o reacție a unui stat ce-și apără cetățenii de mafioți deoarece nu cred așa ceva). Tot răul produs de mafia PSD-istă își are rădăcinile în politica de căcat a regimului comunist: un regim unde înflorea hoția, minciuna, nepotismul, traficul de influență etc. Dacă vreți să scăpați de mafioți, scoateți limba din curul lui Ceaușescu și nu mai lăudați un cizmar diabolic ce a transformat România într-o imensă mahala, unde toți mitocanii și toți neaveniții ajung în funcții de conducere. Ne mirăm că azi un Negoiță de la PSD și-a luat Bacalaureatul la 31 de ani, dar uităm de Emil Bobu, un idiot ce era ditamai ministru de interne, sau de Elena Ceausescu, cea care a fost declarată de bolșevici “academician doctor inginer”, deși avea numai 4 clase primare absolvite.

Iliescu, Năstase, Ponta, Dragnea reprezintă rezultatul firesc al continuității Partidului Comunist Român, după 1989, sub denumirea de Partidul Social Democrat

Iliescu n-a apărut din neant. El este un produs al comunismului, un om nou, creat în laboratoarele KGB-ului, acolo unde Ilici a învățat diversiunea și manipularea. Este un produs al centrului de copii și juniori bolșevic, iar marginalizarea sa nu s-a produs din cauza faptului că a devenit, brusc, un adept al democrației occidentale, ci pentru că Ceaușescu a văzut în el un posibil succesor, un posibil dușman, dispus să-i ia locul Prințișorului Nicu Ceausescu, cel mult prea ocupat cu alcoolul, violuri de minore, accidente de circulație și alte asemenea. Năstase, Ponta și Dragnea sunt rezultatul “occidentalizării” bolșevismului, adică tovarășii au trecut la aplicarea în practică a hoției multilateral dezvoltate, adică noi furăm tot, dă-i în mă-sa de fraieri. Și uite-așa am ajuns să ne căutăm job-uri în Occident, iar mafioții PSD-iști să rămână doar cu asistații sociali și pensionarii, cei care fac posibilă, prin votul lor, continuitatea tradiției mafioto-bolșevice în spațiul carpato-danubiano-pontic.

Citeste si articolele:

Cum au fost asasinati martorii Evenimentelor din 1989 de catre regimul KGB-istului Ion Iliescu…

S-au ocupat de aceste asasinate structuri ale fostei Securități, specializate în crime la comandă, precum: Secția K din Direcția VI Cercetări Penale a DSS (Departamentul Securității Statului), numărând, în 1989, 72 de cadre, dintre care 36 de ofițeri; UM 0195 de Contrainformații externe, cu 451 cadre, dintre care 386 ofițeri, comandată de gral. mr. Ioan Moț și comasată cu DIE/CIE (UM 0544). Aici avem ca reper dosarul K/103/0666 – 143/1987; grupul Z al DIE din Berlinul de Est, aflat sub comanda KGB (Spețbiuro).

Morți suspecte sau, dacă vreți, persoane incomode pentru regimul KGB-istului Ion Iliescu

Martori importanți ai Evenimentelor din 1989 au fost găsiți morți în zilele, săptămânile, lunile și anii următori așa-zisei Revoluții din 1989. Și sunt doar o parte dintre ei, cei cunoscuți și care au putut fi identificați. O altă parte necunoscută rămâne învăluită în mister. Așa s-a clădit regimul mafiot PSD-ist de azi, început de Ilici Iliescu și continuat de Adrian Năstase, Victor Ponta și Liviu Dragnea. Haideți să ne amintim de cei uciși pentru că puteau vorbi despre adevărații vinovați de masacrul din 1989.

  • Constantin Nuță
    Fost gral. mr. adjunct al Ministerului de Interne și șef al Inspectoratului General al Miliției (IGM), doborât la 23.12.1989 de tirurile unei baterii antiaeriene, lângă Alba Iulia, în timp ce se deplasa cu elicopterul. În acelasi elicopter se afla și fostul gral. mr. Velicu Mihaela, adjunct al șefului IGM, ucisă și ea în aceleași condiții.
  • Petre Moraru
    Colonel, locțiitor al șefului IGM, fost comandant al Direcției VI Cercetări penale din DSS, spânzurat în arest la Timișoara.
  • Marin Ceaușescu
    Șeful Agenției Comerciale Române din Viena, placa turnantă a tuturor afacerilor valutare ale dictatorului. L-au sinucis prin spânzurare la 28.XII. 1989 și hoitul a fost ciopârțit de dr. Bauer din Viena și apoi la IML, de medicul legist Valer Popa. În urma sa au rămas pe drumuri câteva miliarde de dolari, despre care se presupune că aua juns la fosti securiști, astăzi foarte bogați, precum Dan Voiculescu. Mai mult, din acești bani au fost finanțate toate campaniile electorale ale KGB-istului ce a pus mâna pe putere în 1989, Ion Iliescu.
  • Emil Macri
    Gral. mr., șef al Direcției II Contrainformații economice din DSS, decedat în condiții suspecte la 18.04.1991.
  • Gică Popa
    Gral. mr., fost președinte al completului de judecată al Ceaușeștilor, a fost sinucis într-o unitate militară, la un an și jumătate de la pronunțarea sentințelor. Au pățit la fel avocatului lui Ceausescu și medicul care i-a transportat pe Ceaușești de la Titu la Târgoviște, iar mai mulți militari din unitatea de la Târgoviște, unde au fost împușcați Ceaușeștii, au murit în condiții suspecte, după lăsarea la vatră.
  • Cerbu și Marin Bălteanu
    Ambii gral. mr. au făcut au fost ajutați să faca infarct și au decedat.
  • Ștefan Ispas
    Gral. mr., comandantul Academiei Militare Tehnice, a facut, în mod suspect, comoție cerebrală și a murit.
  • Petre Ioniță
    Colonel, comandantul Trupelor de jandarmi, mort în condiții suspecte.
  • Gheorghe Bărbieru
    Căpitan, cercetaș în Batalionul 404 DIA și care i-a asigurat garda generalului Gușă la revoluție, a murit în aprilie 1990, într-un bizar accident de circulație. Încă un cercetaș din Batalionul 404, care i-a asigurat generalului Gușă legătura la Timișoara, s-a înecat la malul Mării Negre, într-o apă de o jumătate de metru.
  • Au decedat în condiții suspecte, începând din 1990, peste 20 de revoluționari, dintre cei care au luptat în CC al PCR, între 22 – 26 (28) decembrie 1989.
  • Darian Ionescu
    Maior în Direcția V a DSS, anchetat pentru terorism într-o unitate de aviație. Eliberat din lipsă de probe este ucis prin înjunghiere la 12.02.1990.
  • Ștefan Gușă
    Gral. col., fost șef al MStM, fost comandant al Armatei a II-a Buzău, a decedat în mod suspect la 28.03.1994, în urma unui cancer osos.
  • Gheorghe Ardelean
    Colonel în CIE (DIE) și din 1986 șef la USLA, decedat în condiții suspecte la 15.06.1993, într-un spital din județul Bihor.
  • Nicolae Doicaru
    Gral. mr., fost director DIE, sinucidere suspectă în 1993.
  • Ion Lazăr
    Maior în Direcția V a DSS, a pilotat la 22.12.1989 unul din cele două elicoptere MI-17, care au asigurat fuga dictatorului. A decedat într-un accident de mașină la 13.06.1990.
  • Vasile Maluțan
    Col. (r) în Direcția V a DSS, pilotul care i-a transportat la 22.12.1989 pe Ceaușești la Boteni, via Snagov. S-a prăbușit cu elicopterul la 26.05.1995, la Fundulea.
  • Ștefan Andreescu
    Întreprinzător, probabil ofițer acoperit în fosta DSS, participant la revoluție, prieten al generalului Cernat, împușcat cu 9 gloanțe în fața locuinței din str. Precupeții Vechi, în primăvara anului 1992. Asasinatul n-a fost elucidat și nici revendicat.
  • Alexandru Stark
    Readctor TVR, implicat în revoluție și decedat de cancer la Paris, în 1993.
  • Virgil Tatomir
    Redactor TVR, implicat în revoluție, coautor la serialului “Revoluția română în direct”, decedat în 1992 de infarct miocardic.
  • Victor Pleșcan
    Secretar II al Ambasadei Federației Ruse la București, implicat, probabil, la revoluție, a fost înecat la Neptun, la 21.08.1992.
  • I. Șpan
    Locotenent, șeful Serviciului Circulație din Poliția județului Maramureș, s-a împușcat în 1990, fiind implicat într-o afacere cu pașapoarte în alb.
  • Ioan Târpea
    Colonel, fost șef al Serviciului Circulație din Poliția județului Maramureș, sinucis prin împușcare de la 20 de metri, la 23.04.1993.
  • Dragoș Trașcu
    Lt. col., adjunct al Direcției Pașapoarte și Poliție Frontieră din IGP, se împușcă în cap cu o armă de vânătoare, la 13.05.1995.
  • Mircea Juravle
    Șef al Secției Cercetări Penale din Inspectoratul județean al Poliției Botoșani, se spânzură la 15.05.1995.
  • Gheorghe Ungureanu
    Lt. col., ofițer în Secția Cercetări Penale din IJP Iași și fost șef al Poliției Municipiului Iași între 1991-1994, se spânzură la sfârșitul lunii mai 1995.
  • Toți cei 6 polițiști amintiți mai sus erau implicați în afacerile de frontieră ale partidului de guvernământ din acea vreme (PDSR, actualul PSD), asigurând bani negri pentru finanțarea partidului.
  • A mai decedat în condiții suspecte și Cornelia Pinta – avocata lui Ioan Stoica în procesul CARITAS.
  • Ion Radu
    Viceprim-ministru în 1989, sinucis cu armă de vânătoare la 10.05.1995.
  • Radu Bălan
    Membru supleant al CPEx (Comitetul Politic Executiv), răpus de cancer.
  • Ioan Totu
    Membru supleant al CPEx, fost ministru de externe, externat prin spânzurare.
  • Nicolae Giosan
    Fost președinte MAN (Marea Adunare Națională), atac de cord.
  • Gogu Rădulescu
    Membru CPEx, răpus pur și simplu.
  • Miu Dobrescu
    Membru CPEx, căzut din dragoste de țară.

Articol preluat din “Academia Catavencu”, nr. 187/1995, autor Cornel Ivanciuc.

Citeste si articolele:

Cum facea Mafia legea in Romania guvernata de partidul KGB-istului Ion Iliescusi…Cum era furată România…

în absența DNA-ului, cu KGB-istul Ion Iliescu, tătucul mafioților, la Cotroceni: afacerea “Sabina” pe înțelesul cretinilor și retardaților care pun botu’ la gogoșile mafioților PSD-iști. Sau, spus altfel, cum au rămas fraierii care au depus bani la “Sabina” cu buza umflată, la fel ca la “Caritas”, atunci când DNA-ul nu-l împiedica pe mafiotul Tăriceanu să fure fără probleme în Românica

La 7 septembrie 1995, revista “Capital” dădea primul semnal de alarmă despre escrocheria SABINA, care a expandat cu iuțeala fulgerului în toată presa. La 25 septembrie 1995, SABINA PRODUCT SRL l-a angajat pe Dan Octavian Hanea, de la firma SC EXCOSA SRL, expert contabil. Hanea a evaluat că societatea este în incapacitate de plată. La 26 septembrie 1995, s-au suspendat plățile pentru 35 de zile bancare. Luată cu asalt de o parte dintre depunătorii cu contracte de asociere în participațiuni, SC SABINA PRODUCT SRL găsește o soluție diabolică pentru a ieși din impas: transformarea sereleului în societate pe acțiuni.Or, pentru asta, patrimoniul inițial trebuia evaluat în acțiuni, abligațiuni (minim 10% din total) și bani.

Mutarea nr. 1

Se constituie, cronologic și în cel mai mare secret, SC SABINA INVEST SA, cu următorii asociați: Sergiu Băhăian, Laura Petrov, Raluca Dumitru, Ilie Comănescu, Dan O. Hanea și Răzvan Enescu, firmă de brokeraj și evaluări mobiliare, cu un capital de 50 milioane de lei.

Mutarea nr. 2

Se constituie, la lumina lămpașelor, SC SABINA HOLDING SA, în care Sergiu Băhăian și Laura Petrov dețineau 70% din acțiuni, iar restul de 30% revenea Ralucăi Dumitru, lui Ilie Comănescu și lui Dan O. Hanea. Capitalul social al firmei SABINA HOLDING a rămas necunoscut.

Mutarea nr. 3

Creată ca pârghie, pentru a-l scoate pe Băhăian pe scara de evacuare, SC SABINA INVEST SA evaluează patrimoniul sereleului inițial, în vederea transformării, prin subscripție publică, în societate pe acțiuni. Printr-un contract civil, SC SABINA HOLDING SA preia de la sereleu toate activele – adică patrimoniul, adică datorii zero minus pasivele, adică datoriile față de contractanți, neevaluate încă, din lipsa unei contabilități riguroase.

Mutarea nr. 4

Sereleul SABINA PRODUCT se transformă, deci, în societate pe acțiuni cu datorii zero. Lipsit de suma-tampon, Băhăian este în incapacitate de a restitui cererea de lichidități a contractanților fostului sereleu. SABINA INVEST expertizează HOLDINGUL și înaintează Raportul expertului de la Comisia Națională de Valori Mobiliare (CNVM), prin sforile trase de Hanea. Cu praful de pe tobă în buzunare, noua și imaculata SABINA PRODUCT SA inițiază subscripție de capital, cu binecuvântarea CNVM, și pune în vânzare 2 milioane de acțiuni, a câte 25.000 lei/buc., cu o valoare totală de 50 miliarde lei. Cu acțiunile vândute, nimic altceva decât o enormă izmană pe extraterestru, se plătesc o parte dintre datoriile față de contractanții fostului sereleu, prin Biroul acționat, condus de ubicuul Dan O. Hanea și Constantin Barna. Banul gros scapă ca vaca-n trifoi și ca trântoru-n caprifoi, în buzunarele necontabilizate ale lui Băhăian.

Mutarea nr. 5

Între timp, SABINA HOLDING SA se pregătea să facă aceeași manevră, adică să pună în vânzare tot 2 milioane de acțiuni a câte 25.000 lei/buc. Campania de imagine publică la subscripții ar fi urmat să fie condusă de Mihai Antonescu, director imagine, care se ocupă, contra unor comisioane substanțiale, de clienți ajunși la ananghie. Asaltat întruna de aversa de cereri de lichidare a contractelor de asociere în participațiuni, dintre cei 5000 de depunători, Băhăian recurge la serviciile lui Marian Măciucă, fost director în Corpul de Control al Primului-Ministru (era vorba, în 1995, de Nicolae Văcăroiu – n.m.) și, în prezent, membru în Consiliul de Administrație al Băncii Române de Dezvoltare (BRD).

Mutarea nr. 6

Disperat, Băhăian solicită un împrumut de 2,72 miliarde lei la BRD și, culmea!, Consiliul de Administrație al băncii îl aprobă! Nici nu e de mirare, de vreme ce Măciucă figurează cu patru contracte la SABINA PRODUCT SRL, totalizând 144.200 $, sumă care în mod logic nu poate aparține unui modest funcționar de stat. Dând dovadă de profesionalism, directorul BRD aprobă acordarea unui împrumut eșalonat, întrucât Băhăian nu prezintă garanții, de vreme ce întregul său patrimoniu a fost evaluat la doar 400 milioane lei.

Mutarea nr. 7

La 10 octombrie 1995, Băhăian este somat să restituie, până sâmbătă 14 octombrie 1995, o datorie de 500.000 $, uneia din cele șase mafii care operează în București și care a intrat în combinațiile SABINA prin diverși intermediari. Srâns cu ușa, Băhăian face o centralizare a datoriilor și află că are un minus de 63 miliarde lei. Își vinde precipitat autoturismele, terenurile și aparatura electronică din Studioul SABINA MUSIC, însă nu reușește să strângă decât circa 400.000 $. Se pare că ar fi restituit mafiei jumătate din acest total, iar cu restul șterge putina (cum a făcut și mafiotul PSD-ist Sebastian Ghiță, în 2016, atunci când a fugit cu banii furați de la “fraierii” de români – n.m.), în noaptea de 12/13 octombrie 1995, împreună cu Laura Petrov, Raluca Dumitru și Ilie Comănescu. Dacă nu l-ar fi amenințat mafia, Băhăian rămânea liniștit în țară, riscând în cel mai rău caz o amendă penală și țepuind probabil încă 100 miliarde lei prin vânzarea de acțiuni a căror valoare n-ar fi crescut în vecii vecilor.

Temă pentru acasă

Autorul acestui pervers mecanism este întâi de toate Dan O. Hanea pe care Poliția nu l-a investigat încă până acum (era sfârșitul lui noiembrie 1995 – n.m.). Între 13 – 18 octombrie 1995, împricinatul disparea de la domiciliu, distrugând, probabil, ceea ce trebuia mătrășit din documentația firmelor. Există bănuiala că Hanea ar fi fost delegat de Băhăian ca director și administrator unic al societăților SABINA. Proveniența sumelor contractate la SABINA PRODUCT nu a făcut obiectul unici unei anchete din partea Poliției (așa vor mafioții să fie și azi, atunci când atacă DNA-ul – n.m.). Listele cu contractele de asociere prezintă mai multe versiuni și tocmai de aceea sumele depuse pot fi mult mai mari. Ne exprimăm, însă, îndoiala, la modul cel mai serios, că Poliția ar avea interesul să clarifice dedesubturile acestei oneroase afaceri, în care colcăie bani fără adresă precisă ai unor persoane din structurile Puterii lui Iliescu.

Articol preluat din “Academia Cațavencu”, nr. 211/1995

Citeste si articolele:

Analiza dictaturii comuniste (XXV)

Uniunea Tineretului Comunist din România

Uniunea Tineretului Comunist din România are mai multe date de naştere. Istoria sa timpurie este efemeră, intermitentă şi neclară, fiind, ulterior, după venirea comuniştilor la putere, falsificată şi reinventată.
În 1951, PMR a format o Comisie care să stabilească data înfiinţării UTC-ului, dar aceasta nu s-a putut hotărî asupra unui moment precis386. Până la urmă, s-a optat
383 V. I. Lenin, Sarcinile Uniunilor Tineretului, ediţia a XI-a, Bucureşti, Editura Tineretului, 1959.
384 I. Stalin, Despre sarcinile Comsomolului, Bucureşti, Editura Tineretului a CC al UTM, 1953.
385 În timpul războiului civil, tinerii din Comsomol au activat pe post de agitatori, comisari sau trupe de şoc. La Congresul al V-lea (octombrie 1922), Uniunea a luat sub patronajul său flota navală de război. În al doilea război mondial, comsomoliştii au constituit o resursă umană importantă pentru Armata Roşie. În plan economic, Comsomolul a fost mobilizat, asemeni celorlalte organizaţii de masă, pentru realizarea planurilor cincinale, care au demarat în 1928. Dintre membrii organizaţiei s-au recrutat o bună parte a stahanoviştilor. Tinerii activişti au fost trimişi cu miile pentru a participa la lichidarea „kulacilor” şi pentru a sprijini colectivizarea. Au avut de asemenea un rol important în epurările din învăţământ. Comsomolul însuşi a trecut prin mai multe valuri de epurări. Marea Teroare s-a soldat cu decimarea aparatului central al organizaţiei. Totuşi, vechea gardă a partidului a fost afectată într-o mai mare măsură de represiunea stalinistă, aşa încât, din deceniul patru, comsomoliştii au început să preia posturile din partid şi din stat rămase vacante. După război, accentul în preocupările Comsomolului s-a mutat dinspre economie spre educaţie politică şi activităţi „cultural-sportive”; vezi Ralph Talcott Fisher, Pattern for Soviet Youth. A Study of the Congresses of the Komsomol, 1918-1954, New York, Columbia University Press, 1959; Merle Fainsod, The Komsomols – a Study of Youth under Dictatorship, în „The American Political Science Review”, vol. 45, no. 1, Mar. 1951, pp. 18-40; M. I. Kalinin, Drumul glorios al Comsomolului, ediţia a II-a, Bucureşti, Editura Tineretului, 1948.
386 ANIC, fond CC al PCR – Secţia Organizatorică, dosar nr. 106/1951, ff. 1-6.
pentru 19-20 martie 1922, când a avut loc la Bucureşti „Conferinţa generală a tineretului socialist”. În fapt, Conferinţa nu a fost decât o tentativă între altele a comuniştilor autohtoni, ghidaţi de Internaţionala Tineretului Comunist (KIM), de a radicaliza tineretul cu orientare de stânga şi de a deturna organizaţiile de tineret social-democrate sau sindicale în scopul creării unei organizaţii de masă comuniste. KIM a fost creată de Comintern, în noiembrie 1919, la Berlin, pentru a servi ca interfaţă internaţională a regimului bolşevic de la Moscova în efortul de a atrage tineretul din diferite zone ale lumii de partea comunismului387. Reţeta aplicată de KIM era aceeaşi care a dus la propria formare: infiltrarea, radicalizarea şi scindarea organizaţiilor social-democrate şi socialiste, urmată de constituirea unei organizaţii comuniste unitare.
Întocmai s-au petrecut lucrurile şi în România, unde comuniştii locali şi KIM au încercat să preia organizaţiile de tineret ale Partidului Socialist (fostul Partid Social Democrat din România, rebotezat în 1918). După sciziunea Partidului Socialist în timpul Congresului de la Bucureşti din mai 1921 (cunoscut, în istoriografia comunistă, ca prim congres al Partidului Comunist Român) şi arestarea delegaţilor care au votat în favoarea afilierii la Internaţionala a III-a, tinerii comunişti aflaţi în libertate au intenţionat să provoace o sciziune similară în mişcarea de tineret social-democrată. Tentativele de „unificare” a organizaţiilor tineretului de pe întreg teritoriul României sub conducerea comuniştilor şi de afiliere a acestora la KIM au eşuat, în mare parte, ca urmare a opoziţiei social-democraţilor, a Comisiei Generale a Sindicatelor, dar mai ales din cauza măsurilor punitive ale autorităţilor, care priveau gruparea comunistă ca pe o mişcare anti-sistem. Singurul rezultat concret a fost desprinderea din organizaţiile socialiste şi sindicale a unor lideri şi grupuscule radicale, care au activat sub diferite titulaturi. Cel mai activ grup a fost Comitetul Central provizoriu al Mişcării Tineretului Socialist, care a decis, în martie 1923, transformarea în Uniunea Tineretului Socialist (UTS) – nume înşelător, ales pentru a-i atrage pe social-democraţi. Acest grup a convocat „Conferinţa generală a tineretului socialist”, aleasă se regimul comunist ca dată de naştere a UTC388.
Între timp, Partidul Comunist din România, reorganizat în străinătate de Comintern, a preluat iniţiativa, anunţând, pentru 1 mai 1924, transformarea UTS în Uniunea Tineretului Comunist din România (UTCdR) şi afilierea acesteia la KIM. A fost un act formal, pe hârtie, decis conspirativ, neavând loc un congres propriu-zis de constituire389.
Primul statut al UTCdR, elaborat în 1925, specifica în articolul 1 că Uniunea este secţie a KIM, iar, la articolul 3, că este „complet subordonată” PCR din punct de vedere politic. Deveneau membri aceia care recunoşteau nu doar statutul PCR, ci şi pe acela al KIM. Membrii erau datori să respecte, sub ameninţarea sancţiunilor, regulile strictei discipline revoluţionare şi normele de conspirativitate390.
Chiar în aceeaşi perioadă, între aprilie şi decembrie 1924, autorităţile au emis mai multe decizii de interzicere a activităţii organizaţiilor comuniste, culminând cu Legea Mârzescu care a scos PCR şi UTCdR în afara legii. Până spre sfârşitul celui de-al doilea război mondial, comuniştii au activat în ilegalitate, nedepăşind statutul de mişcare
387 Gh. Moţ, V. Ştefănescu, C. Mocanu, Contribuţii la istoria organizaţiei marxist-leniniste de tineret din Romînia, vol. I, Bucureşti, Editura Tineretului, 1959, pp. 79 şi urm.
388 Constantin Petculescu, Crearea Uniunii Tineretului Comunist, Bucureşti, 1972.
389 „Tineretul Socialist”, 1 mai 1924.
390 Statutul provizoriu al Uniunii Tineretului Comunist din România, în Documente din istoria Uniunii Tineretului Comunist din Romînia, 1917-1944, Bucureşti, Editura Tineretului, 1958, pp. 103-115.
marginală. Activitatea UTCdR, care nu a numărat mai mult de câteva sute de membri391, s-a rezumat la publicistica şi propaganda clandestină şi la organizarea de acţiuni greviste şi subversive. Conducerea Uniunii, care era numită şi controlată de KIM, a fost măcinată, asemeni conducerii Partidului Comunist, de nenumărate lupte interne şi epurări. În plus, a fost în permanenţă hărţuită şi decimată de autorităţi.
În 1936, pe fondul slabelor performanţe, UTCdR s-a autodizolvat, ca urmare a deciziei KIM. Internaţionala Tineretului Comunist va dispărea şi ea, odată cu dizolvarea Cominternului în 1943392.
În februarie 1939, PCR a calificat desfiinţarea UTCdR drept „o greşeală” şi a hotărât reînfiinţarea Uniunii. Nici de data aceasta UTCdR nu s-a bucurat de aderenţă de masă şi nici de libertate de mişcare, organizaţia fiind persecutată de regimul antonescian.
Uniunea Tineretului Comunist (UTC) s-a reactivat după 23 august 1944, de data aceasta într-un mediu incomparabil mai favorabil, aflându-se sub protecţia Armatei Roşii, a autorităţilor şi a unui Partid Comunist din ce în ce mai puternic. Primul secretar general al UTC după 23 august a fost Nicolae Ceauşescu, care activase în Uniune în perioada interbelică şi după 1939, fiind de mai multe ori închis. În fruntea UTC, Ceauşescu a păstrat metodele clandestine utilizate în perioada interbelică, nesesizând noul context politic, drept pentru care în scurt timp a primit alte însărcinări, în provincie393.
Uniunea Tineretului Comunist a fost o piesă importantă în strategia „frontului popular” pe care Partidul Comunist a utilizat-o în ascensiunea sa spre putere. Asemeni Partidului Comunist, UTC a urmat politica de „compromisuri” recomandată de Lenin, căutând să se asocieze cu alte grupări de tineret, sub titulatura generoasă şi înşelătoare a unor organizaţii-umbrelă, pentru a obţine sprijin de masă. După cum explica Teohari Georgescu, Uniunea Tineretului Comunist a ajuns să fie considerată de către liderii comunişti, în primii ani de după război, „o organizaţie prea îngustă, îngustă şi din punct de vedere politic prin denumirea sa care împiedica o parte din tineret să vină în Organizaţia Tineretului Comunist, şi îngustă din punct de vedere al numărului mic de membri”394. În 1945, UTC cuprindea circa 63 000 de membri395.
Ca urmare, au fost create diferite paravane organizatorice în jurul UTC: Frontul Unic al Tineretului Muncitoresc (constituit în septembrie 1944, după modelul Frontului Unic Muncitoresc, din tineri comunişti şi social-democraţi), Frontul Naţional Democrat al Tineretului (creat formal în octombrie 1944, după modelul Frontului Naţional Democrat) şi Mişcarea Tineretului Progresist din România (ianuarie 1945, formată, pe lângă comunişti şi social-democraţi, din tinerii Frontului Plugarilor, partidul lui Petru Groza creat în 1933, şi din alte grupări care gravitau în jurul PCR). Nici una din aceste formule organizatorice nu a dus la rezultatele scontate. La Plenara din martie 1945, UTC admitea acest lucru, iar o lună mai târziu decidea formarea unei alte organizaţii-umbrelă, Tineretul Progresist (TP), care se va dovedi ceva mai eficientă. Preşedintele TP, Constantin Drăgoescu, era şi secretar al organizaţiei UTC. În TP vor intra comuniştii, social-democraţii, „tineretul plugăresc”, tinerii ţărănişti din facţiunea lui Anton
391 ANIC, fond 3 (CC al UTC), dosar nr. 615/1933, ff. 1-7.
392 Documente din istoria Uniunii Tineretului Comunist…, pp. 93 şi urm.; C. Bărbulescu ş.a., File din istoria UTC, Bucureşti, 1971, passim.
393 ANIC, fond CC al PCR – Secţia Cadre, dosar C 2050, Nicolae Ceauşescu, ff. 1-24; Paul Sfetcu, 13 ani în anticamera lui Dej, Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române, p. 171.
394 Ibidem, fond CC al PCR – Secţia Organizatorică, dosar nr. 84/1949, ff. 4-5.
395 Ibidem, fond CC al PCR – Cancelarie, dosar nr. 32/1945.
Alexandrescu, cei liberali din facţiunea Gheorghe Tătărescu, precum şi alte grupări mai mici. Pentru a da credibilitate noii organizaţii, UTC se autodizolvă oficial în iunie 1945. Programul TP era general şi generos, promiţând promovarea intereselor tineretului şi nefăcând decât vag menţiuni la comandamentele comuniste. Activiştii comunişti au fost instruiţi să nu facă „paradă de marxism” şi să-şi disimuleze activitatea politică în spatele unor acţiuni culturale, sportive sau sindicale. Filialele organizaţiilor se constituiau în jurul unor „comitete de iniţiativă”, urmând ca alegeri pentru desemnarea conducerii să aibă loc doar atunci când era asigurată victoria comuniştilor. „Ce, noi suntem legalişti? Noi suntem comunişti. Noi spunem: alegerile sunt bune atâta vreme cât dau rezultate democratice”, spunea Miron Constantinescu în primăvara anului 1946 la un instructaj cu tinerii activişti396. „Democratic” însemna, în idiomul comunist, „favorabil comuniştilor”.
Activitatea TP s-a lovit de boicotul organizaţiilor de partid ale liberalilor, ţărăniştilor şi social-democraţilor, de opoziţia unor organizaţii sindicale, profesionale şi religioase, precum şi de rezistenţa tinerilor neîncadraţi, în special a celor din mediul universitar şi din zona rurală.
Drept urmare, la Plenara din ianuarie 1946, Partidul Comunist califica din nou desfiinţarea UTC drept o greşeală, cerând reactivarea ei. Concomitent, continua să înfiinţeze organizaţii de masă satelit. În august 1946 s-a înfiinţat Federaţia Naţională a Tineretului Democrat din România (FNTDR), ca o interfaţă internă pentru Federaţia Mondială a Tineretului Democrat (FMTD), creată în octombrie 1945 de Uniunea Sovietică pentru a prelua o parte din funcţiile KIM.
În perioada următoare, pe măsură ce Partidul Comunist îşi consolida puterea, au fost înfiinţate organizaţii de tineret pe categorii: Frontul Democrat Universitar, transformat în mai 1947 în Uniunea Naţională a Studenţilor din România (care număra, în 1948, 40 000 de membri dintr-un număr de 59 000 de studenţi), Organizaţia Tineretului Sătesc (februarie 1948, cuprinzând 235 000 din cele 2 milioane de tineri ţărani), Uniunea Asociaţiilor de Elevi (februarie 1948, numărând 200 000 de membri din 380 000 de elevi), Tineretul Uniunii Populare Maghiare (cuprinzând, tot în 1948, 32 000 de membri, din cei 90 000 de tineri maghiari), Frontul Tineretului Democrat Evreu (cu 30 000 de membri din circa 50 000 de tineri evrei)397. În fine, după constituirea Partidului Muncitoresc Român (PMR) prin unificarea PCR cu o parte din PSD, în februarie 1948, s-a format Uniunea Tineretului Muncitoresc (UTM)398. În această perioadă, secretar general al Uniunii era Mihai Dalea. În UTM intrau, la începutul anului 1948, 300 000 din cei 450 000 de tineri muncitori şi din cei 3 300 000 de tineri ai României399.
Începând cu 1948400, după cucerirea deplină a puteri, PMR şi-a pus problema unificării şi epurării organizaţiilor de tineret. Concomitent, tinerii au fost vizaţi de mai multe valuri de arestări. Iniţial, din 1945, au fost arestaţi participanţii la manifestaţiilor anticomuniste, iar din 1948 au început arestările pe categorii, fiind urmăriţi membrii
396 Ibidem, fond CC al PCR – Secţia Organizatorică, dosar nr. 41/1948, ff. 1-22.
397 Ibidem, dosar nr. 124/1948, ff. 35-43.
398 ANIC, fond 3 (CC al UTC), dosar nr. 4/1948. Uniunea Tineretului Muncitoresc a fost, la origine, denumirea unei organizaţii formate de muncitorii ceferişti în februarie 1947, care a fost preluată imediat de PCR.
399 Ibidem, f. 36; Ibidem, fond CC al PCR – Secţia Organizatorică, dosar nr. 86/1949, f. 7.
400 În 1948, conducerea UTM era asigurată de Gheorghe Florescu – secretar general, Petre Lupu, Pavel Lala, Drăgan Ilie, Manea Anton – secretari; Ibidem, fond 3 (CC al UTC), dosar nr. 52/1948, f. 24.
organizaţiilor de tineret liberale, ţărăniste şi legionare. Organizaţiile de tineret politice şi religioase au fost desfiinţate401.
Plenara CC al PMR din 22-24 decembrie 1948 a decis formarea organizaţiei unice de tineret, după modelul Comsomolului402. De altfel, Comsomolul a avut un rol decisiv în luarea acestei hotărâri, unificarea fiind cerută în cursul vizitei unei delegaţii UTM la Moscova, în 1948403. Anunţarea intenţiei PMR şi „prelucrarea” rezoluţiei PMR în organizaţiile de tineret a stârnit proteste şi incidente violente în mai multe zone din ţară404.
Congresul de „unificare”, de fapt de absorbţie, a tuturor organizaţiilor de tineret în Uniunea Tineretului Muncitor a avut loc, în prezenţa liderilor comunişti, la Sala Ateneului Român, în zilele de 19-21 martie 1949. Gheorghe Florescu, un fost tipograf, în vârstă de 38 de ani, care a fost şi preşedinte al FNTD, a devenit prim-secretar al UTM, rămânând în funcţie până în 1952405.
Rezoluţia Congresului a schiţat sarcinile UTM în stilul gongoric al epocii: organizaţia era datoare să mobilizeze tineretul în producţie pentru realizarea şi depăşirea planului de stat în industrie şi agricultură; să selecteze cadre pentru funcţiile de partid şi de stat; să educe tineretul în spiritul marxism-leninismului, al moralei proletare, al eroismului şi patriotismului, al iubirii faţă de Uniunea Sovietică, PCUS şi Stalin, faţă de Republica Populară Română şi PMR; să cultive vigilenţa de clasă, ura neîmpăcată împotriva exploatatorilor, împotriva agenţilor slugarnici ai duşmanului de clasă dinăuntrul şi din afara ţării; să contribuie la ridicarea nivelului pregătirii profesionale şi a nivelului cultural al tineretului, la lichidarea analfabetismului, la dezvoltarea sportului de masă; să combată putregaiul ideologiei burgheze, huliganismul, beţia, atitudinile netovărăşeşti faţă de femeie, ploconirea nedemnă faţă de cultura imperialismului şi deprinderile burgheze406. Toate acestea vor fi preluate şi în Statutul UTM, nerespectarea sarcinilor putând duce la sancţiuni sau la excluderea din organizaţie.
Aşa cum se poate observa, UTM, ca şi PMR, nu se rezuma la un set de cerinţe strict politice, fixând standarde etice, atitudinale şi caracteriale (şi ele cu substrat ideologic) prin care urmărea o normare in extenso a gândirii şi comportamentului membrilor. Acest lucru va permite intruziunea în viaţa personală a tinerilor, orice amănunt biografic din viaţa privată putând constitui pretext pentru o sancţiune politică.
Statutul şi structura de organizare a UTM au copiat modelul Comsomolului – definiţia organizaţiei, natura relaţiilor cu partidul, organizarea, funcţiile şi modul de funcţionare fiind, cu deosebiri nesemnificative, aceleaşi. Între conducerea UTM şi aceea a Comsomolului au avut loc întâlniri frecvente la sfârşitul anilor 1940, partea sovietică ghidând atent structurarea UTM407. Au fost organizate periodic pelerinaje la Moscova ale
401 Ioana Boca, Studenţii în anii ’50, în „Anuarul Institutului Român de Istorie Recentă”, volumul I, 2002, pp. 234-235; Maria Someşan, Universitate şi politică în deceniile 4-6 ale secolului XX. Episoade şi Documente, Bucureşti, Editura Universităţii Bucureşti, 2004, pp. 241 şi urm.
402 Rezoluţia Şedinţei Plenare a CC al PMR din 22-24 decembrie 1948 asupra activităţii Partidului în rândurile tineretului, Bucureşti, Editura Partidului Muncitoresc Român, 1949.
403 Raport asupra problemelor discutate de delegaţia CC al UTM cu conducerea Comsomolului la Moscova; ANIC, fond CC al PCR – Secţia Organizatorică, dosar nr. 124/1948, f. 6.
404 Ibidem, dosar nr. 74/1949, ff. 103-106.
405 Ibidem, dosar nr. 88/1949, f. 1.
406 Rezoluţia Congresului de unificare a tineretului muncitor, 19-21 martie 1949, Bucureşti, Editura Tineretului, 1949.
407 ANIC, fond CC al PCR – Secţia Organizatorică, dosar nr. 84/1949, ff. 39-66.
liderilor şi membrilor UTM, iar câteva zeci dintre ei au urmat Şcoala Centrală de Cadre a Comsomolului408. Au fost traduse sau scrise, în cantităţi industriale, materiale, broşuri şi cărţi privind „experienţa Comsomolului”409. Orice discurs privind tineretul din anii 1940-1950 începea cu invocarea modelului sovietic.

Citeste si articolele:

Analiza dictaturii comuniste (XXV)Teroarea comunista a insemnat o crima impotriva fondului biologic al natiunii romaneREPRESIUNEA

Genocidul comunist în România

Conceptul de genocid1

Câteva cuvinte despre conceptul de genocid, care este astfel definit de Convenţia pentru reprimarea crimei de genocid, aprobată de Adunarea Generală ONU din 9 decembrie 1948: „… Genocidul se referă la oricare din actele de mai jos, comise cu intenţia de a distruge, în totalitate sau numai în parte, un grup naţional, etnic sau religios, cum ar fi: a) omorârea membrilor unui grup; b) atingerea gravă a integrităţii fizice sau mentale a membrilor unui grup; c) supunerea intenţionată a grupului la condiţii de existenţă care antrenează distrugerea fizică totală sau parţială…”
O faptă intenţionată cu caracter de genocid o reprezintă torturarea şi întemniţarea în condiţii de exterminare a deţinuţilor politici, în închisori şi lagăre de muncă. Despre privarea populaţiei de căldură, în timpul iernii, de hrană şi apă în cantităţi normale, de asistenţă medicală corespunzătoare, de protecţie ecologică etc s-ar putea eventual considera ca fiind lipsite de intenţia distrugerii fizice sau parţiale a unor categorii de cetăţeni ai ţării. În ceea ce ne priveşte, considerăm că acele căpetenii comuniste care au gândit şi aplicat aceste măsuri erau perfect conştiente de efectele lor catastrofale, dar le disimulau machiavelic, sub paravanul unor „obiective socio-economice importante pentru ţară”.
Pregătirea genocidului
La începutul anului 1939, România încheia o perioadă relativ fericită a istoriei sale, perioadă care a durat numai 20 de ani. Evenimentele dramatice din Europa anilor 1938 şi 1939, culminând cu pactul Molotov-Ribbentrop care avea să ducă la invadarea Poloniei de către Germania şi URSS şi începerea, la 1 septembrie 1939, a celui de-al doilea război mondial au marcat profund situaţia României pe plan politic şi economic, precum şi pe plan intern şi internaţional. În contextul abandonării de facto a ţării noastre de către aliaţii săi tradiţionali, Franţa şi Anglia, România practic înconjurată de neprieteni a fost silită, după cum se ştie, să cedeze Rusiei Sovietice, Basarabia şi Bucovina de Nord, Ungariei – Ardealul de Nord, iar Bulgariei – Cadrilaterul. A urmat abdicarea regelui Carol al II-lea şi, în condiţiile dictaturii mareşalului Ion Antonescu, subordonarea politică, economică şi militară a ţării către Germania nazistă. Angajându-se într-un război, care la început părea menit să redea patriei Basarabia şi Bucovina răpite de sovietici, ţara noastră a fost treptat antrenată într-o aventură militară fără nici o şansă, împotriva colosalelor forţe militare ale coaliţiei antihitleriste, totul soldându-se, după imense sacrificii umane şi materiale, cu actul de la 23 august 1944, care a marcat începutul celei mai întunecate epoci din istoria modernă a ţării.
Astfel, în primele zile de după 23 august 1944, au avut loc şi primele fapte de genocid: capturarea unui număr important de prizonieri (aproximativ 100 000 de militari şi civili) pe frontul de la Iaşi, deşi ostilităţile dintre români şi sovietici (ca urmare a declarării stării de armistiţiu) încetaseră, iar armata noastră nu numai că încetase să opună rezistenţă ruşilor, ci, la ordinul regelui, trecuse de partea lor, împotriva germanilor. În ceea ce ne priveşte, apreciem că această acţiune a fost o represiune în masă, petrecută pe teritoriul ţării noastre, împotriva unei armate care nu mai opunea rezistenţă, ci, practic, devenise aliată.
1 Pentru detalii, vezi Gheorghe Boldur-Lăţescu, Genocidul comunist în România, Bucureşti, Editura Albatros; vol. I, (1992), vol. II (1994), vol. III (1998), vol. IV (2003, în colaborare cu Filip-Lucian Iorga); idem, The Communist Genocide of Romania, New York, Editura Nova Science Publishers Inc., 2004.
– Eliberarea prizonierilor români s-a făcut cu o întârziere nemaiîntâlnită în istoria conflictelor militare, mulţi dintre aceştia fiind exterminaţi în lagăre de muncă sau închisori, fără ca guvernele României să fi făcut proteste energice pentru eliberarea lor (supravieţuitorii fiind eliberaţi după 6 şi chiar 12 ani de detenţii în URSS). În iarna 1944-1945, Armata română a luptat din greu, dând noi sacrificii de sânge pe frontul de vest, iar în ţară comuniştii, sprijiniţi de ocupanţii sovietici, se organizau pentru a pune mâna pe putere, deşi numărul membrilor de partid era de doar câteva mii. Cei care îi sprijineau din teamă, oportunism sau pur şi simplu din pasivitate erau însă mult mai mulţi. La 6 martie 1945, Vîşinski, trimis de Stalin, impune formarea guvernului Groza, dominat de comunişti. Nu încape îndoială că, la această capitulare a conducerii ţării, în faţa presiunilor sovieto-comuniste, a contribuit decisiv şi atitudinea de dezinteresare a puterilor aliate occidentale. România era pur şi simplu vândută ruşilor pentru mai multe decenii!
– În acest context politic avea să se desfăşoare deportarea în URSS a zeci de mii de saşi şi şvabi, din ordinul Moscovei şi cu complicitatea căpeteniilor comuniste din ţară.
– La 8 noiembrie 1945, agenţii lui Teohari Georgescu, ministrul de Interne comunist, au înăbuşit în violenţă şi sânge o grandioasă manifestare anticomunistă în Bucureşti – ultima de acest fel până la 15 noiembrie 1987 (Braşov).
– Măsluirea grosolană a alegerilor din noiembrie 1946 a oficializat instalarea regimului comunist. Spre cinstea lor, partidele istorice, Naţional-Ţărăniştii, Liberalii şi Social-Democraţii conduşi de Titel Petrescu, s-au luptat cu curaj înainte, în timpul şi după alegeri, înfruntând teroarea. Însă şansele lor erau practic nule. La Ialta, România fusese abandonată cu cinism în ghearele sovieticilor.
– Cele mai dramatice evenimente ale anului 1947 au fost începerea proceselor politice împotriva opoziţiei, culminând cu judecarea şi aruncarea în temniţă a celor mai populari oameni politici români, Iuliu Maniu şi Ion Mihalache, liderii PNŢ, precum şi abdicarea impusă Regelui.
Totul era pregătit pentru ca, începând cu anul 1948, România să devină o „republică populară”, în realitate – un satelit al Moscovei.
Teroarea dezlănţuită
Înfiinţată la mijlocul anului 1948, Securitatea (şi Trupele sale speciale, ajutate direct de Miliţie) a reprezentat principalul instrument al represiunii comuniste împotriva poporului român. Modalităţile de a exercita teroarea au fost multiple, începând cu represiunea violentă: arestări, anchete, torturi, stabilirea condamnărilor (justiţia, în special cea militară era practic aservită Securităţii), continuând cu teroarea psihologică – organizarea unei formidabile reţele de informatori, punerea la punct a unui diabolic sistem de diversiune şi dezinformare a maselor, ameninţări, şantaj şi încheind cu presiunile făcute asupra întregului aparat de stat, economic şi administrativ.
Declanşarea pe scară mare a terorii politice s-a produs în primăvara anului 1948. Data de 14 mai a acestui an, un adevărat „Sfânt Bartolomeu” al României, a marcat lansarea arestărilor politice în masă. „Campania” de arestări din acest an a început cu membrii Mişcării Legionare, cu care Teohari Georgescu încheiase în anul 1945 un „pact de neagresiune, şi a continuat cu arestările masive ale naţional-ţărăniştilor, liberalilor şi social-democraţilor rămaşi fideli lui C. Titel Petrescu, precum şi asupra numărului de organizaţii anticomuniste apărute spontan, ca urmare a unui reflex naţional de respingere a comunismului, în special în rândurile tineretului.
Este locul să arătăm că, abandonată de Occident, ocupată de trupele sovietice şi cu un odios regim represiv la putere, România a găsit forţa de a organiza cea mai numeroasă şi mai activă Rezistenţă anticomunistă din toate ţările est-europene.
O categorie specială o reprezintă rezistenţa din munţii României unde, între anii 1945-1965, au luptat cu arma în mână mii de patrioţi, cei mai mulţi dintre ei căzând în timpul luptelor.
Crima împotriva fondului biologic al naţiunii
În România, la fel ca în toate ţările unde au guvernat timp de decenii, comuniştii au manifestat un profund dispreţ pentru viaţa cetăţenilor ţării.
„Moartea unui om este o tragedie, dar moartea unui milion de oameni este o cifră statistică”. Acest sinistru sofism, atribuit lui Stalin, rezuma „filosofia” puterii comuniste privind „grija faţă de om”.
Enumerăm succint, în cele ce urmează, tragicele efecte pe care le-a avut, pentru viaţa poporului nostru, politica Partidului Comunist Român, inspirată din demagogiile şi mincinoasele lozinci staliniste:

  • Întemniţarea şi, în multe cazuri, asasinarea în închisori şi lagăre de muncă a sute de mii de deţinuţi politici, oameni de toate vârstele şi de toate categoriile sociale şi profesionale. De asemenea, au fost asasinaţi, la marginile satelor, mii de oameni, ridicaţi în toiul nopţii din casele lor (estimarea numărului tuturor acestora se va face într-un alt paragraf);
  • Rata mortalităţii, în special a mortalităţii infantile, a fost dintre cele mai ridicate din Europa, ca rezultat al condiţiilor economice mizere, al dezastruoasei asistenţe medicale, precum şi al unei politici demografice criminale;
  • Morbiditatea în România a fost extrem de ridicată în comparaţie cu ţările dezvoltate. Subalimentaţia la nivel de masă, condiţiile mizerabile de locuit, lipsa de igienă şi de educaţie sanitară, asistenţa medicală precară şi, în ultimii ani, frigul din locuinţe, fabrici, şcoli, birouri şi spitale au determinat o creştere dramatică a morbidităţii;
  • Locul întâi în Europa, în ceea ce priveşte numărul de persoane cu handicap la mia de locuitori;
  • Capacitatea de efort fizic şi intelectual a fost în permanentă scădere în cei aproape 50 de ani de comunism;
  • Irosirea timpului din cauza penuriei generalizate de produse, care a generat fenomenul „cozilor”, necunoscut în România antebelică;
  • Şubrezirea psihică a demoralizării, la nivel de masă, ca urmare a terorii, propagandei şi subminării valorilor tradiţionale ale naţiunii; scăderea rezistenţei psihice a avut urmări nefaste asupra vigorii biologice a naţiunii.

Gulagul românesc în cifre
Două probleme sunt esenţiale pentru cunoaşterea adevărului despre fenomenul concentraţionar din perioada comunistă:
1. Câţi deţinuţi politici au fost în ţara noastră în perioada 23 august 1944-22 decembrie 1989?
2. Câţi deţinuţi politici au murit în condiţii de detenţie sau din cauza detenţiei?
Câteva precizări preliminare. În categoria deţinuţilor politici îi includem pe toţi cei care au fost privaţi de libertate din motive politice, fiind închişi în penitenciare, aresturi ale Securităţii, locuinţe conspirative, lagăre de muncă, zone de deportare sau spitale psihiatrice. Din raţiuni care ţin de posibilitatea de a estima numărul deţinuţilor politici, i-am considerat numai pe cei care au fost privaţi de libertate minimum două luni. Este o convenţie evident arbitrară, dar absolut necesară pentru procesul de cuantificare.
Perioada în care numărul deţinuţilor politici a fost foarte mare în ţara noastră se întinde din primăvara anului 1948 până în vara anului 1964. După 1964, au existat în continuare deţinuţi politici, dar numărul lor a fost mai mic şi îl vom estima separat.
Numărul închisorilor şi al altor locuri de detenţie cu relativ mulţi ocupanţi a fost de peste 1302. Lista acestora, întocmită de AFDPR, a fost publicată în Albumul Memorial apărut în 2004. Întrucât au existat închisori sau lagăre de muncă cu cel puţin 5000 de deţinuţi în anumite perioade (Gherla, Aiud, Poarta Albă etc), dar cele mai multe cu 1000-3000 de deţinuţi, precum şi penitenciare cu 400-500 „locuri”, vom estima capacitatea medie a unui penitenciar la 800 de locuri. Aşadar, capacitatea totală a Gulagului din România a fost de 130 x 800 = 104 000 locuri. (Deşi după datele Fundaţiei Academia Civică şi nu numai, numărul locurilor de detenţie depăşeşte cu mult cifra de 200). Dacă admitem că nu toate erau în permanenţă „pline”, în perioada de „vârf” (1948-1964) numărul mediu de deţinuţi închişi la un moment dat, într-un penitenciar, a fost de aproximativ 75 000.
2 A se vedea Harta Gulagului românesc, întocmită de Gheorghe Mazilu, fost deţinut politic, în „Memoria“ nr. 1 din 1990.
Durata medie de detenţie politică trebuie estimată ţinând seama că mulţi dintre cei condamnaţi primeau pedepse mari (3-8 ani) sau foarte mari (9-25 ani) dar, pe de altă parte, foarte mulţi erau cei reţinuţi pentru anchetă sau condamnaţi „administrativ” pe perioade de la 6 luni până la 60 de luni. Am considerat deci durata medie de detenţie politică, în perioada 1948-1964, de 2 ani.
Din datele de mai sus, se poate deduce numărul deţinuţilor politici din perioada amintită: 16:2 x 75 000 = 600 000. La acest număr trebuie adăugaţi:
• „prizonierii” capturaţi la Iaşi de sovietici (vezi paragraful 2 de mai sus): aproximativ 100 000 (informaţia provine de la Colonelul Ion Boldur Lăţescu, veteran al celor două războaie mondiale, care a lucrat la Comisia Română de Armistiţiu în anii 1944-1945);
• etnicii germani din Romdeportaţi de sovietici (aceeaşi sursă de informaţie): 150.000;
• deportaţii în Bărăgan şi Dobrogea şi în alte zone din ţară, în perioada 1949-1962, în timpul colectivizării şi al războiului ideologic cu Iugoslavia lui Tito: alţi 200 000.
În privinţa deţinuţilor politici din intervale 1945-1948 şi 1965-1989, deci într-un răstimp de 27 de ani, estimăm un număr mediu de 3000 de deţinuţi, cu o durată de detenţie de un an. Vom avea deci:
27 x 3000 = 81 000 deţinuţi politici.
Aşadar, pe baza estimărilor prudente de mai sus, rezultă totalul deţinuţilor şi deportaţii din perioada 1945–1989:
600 000 + 100 000 + 150 000 + 200 000 + 81 000 = 1 131 000 oameni, la care se adaugă numărul oamenilor arestaţi şi reţinuţi pentru perioade scurte de timp, până la 3 luni: 1945-1948 = 80 000; 1948-1964 (26 ani x 30 000) = 780 000.
Aceasta înseamnă că (aşa cum rezultă din calculele AFDPR), prin închisorile, lagărele şi alte locuri de detenţie şi deportare, au trecut 2 000 000 de oameni!3
Estimarea numărului celor care au decedat în condiţii de detenţie politică sau din cauza detenţiei este foarte dificilă. În ce priveşte numărul celor morţi în detenţie, executaţi, asasinaţi, lichidaţi, torţionarii au avut o tehnică atât de perfecţionată a ştergerii urmelor, iar arhivele au rămas atât de incomplete şi inaccesibile, încât nu va putea fi cunoscut niciodată.
În calculele noastre nu am ţinut seama de cetăţenii asasinaţi în luptele din munţi, fără judecată, sau fără a trece prin închisori. Că au existat asemenea crime o atestă gropile comune găsite în diferite locuri din ţară; numai la Căciulaţi au fost numărate într-o groapă comună peste 300 schelete. Un adevărat Katyn românesc!

Citeste si articolele:

Reeducarea prin tortura in comunism

Reeducarea prin tortură

În vara anului 1948, la penitenciarul Suceava, Securitatea şi conducerea închisorii organizează o acţiune de „reeducare paşnică” a deţinuţilor politici, majoritatea acestora fiind studenţi cu condamnări pentru „activitate legionară” desfăşurată în perioada 1940-1948. Aceştia înfiinţează în penitenciar o organizaţie cu scop de „reeducare” denumită „Organizaţia Deţinuţilor cu Convingeri Comuniste – ODCC”. În partea a doua a anului 1948, Eugen Ţurcanu, şi el student condamnat pentru activitate legionară şi participant la „reeducarea” condusă de studentul Alexandru Bogdanovici, se declară nemulţumit de modul „nesincer” în care îşi desfăşoară acesta din urmă activitatea şi propune radicalizarea acţiunii.
În primăvara anului 1949, sunt transferaţi, de la Suceava la penitenciarul Piteşti, 80 de deţinuţi, printre care şi majoritatea celor care participaseră la „reeducare”. Ajuns la Piteşti, Ţurcanu ia imediat legătura cu Securitatea şi cu directorul închisorii, Alexandru Dumitrescu, în vederea continuării reeducării. Conform instrucţiunilor primite de la generalul Alexandru Nicolschi, adjunct al ministrului de interne, acţiunea intră într-o fază violentă.
Momentul care marchează începerea torturilor bestiale şi generalizate coincide cu noaptea de Crăciun a anului 1949 şi are loc în încăperea „4 spital”, o celulă mare cu aproximativ 100 de locuri, unde
3 În absenţa unor date complete şi sigure, Andrei Pippidi e de părere că aceste estimãri depăşesc cifra reală. După o informaţie comunicată în 1982 de Maria Golescu, care discutase şi cu alţi supravieţuitori ai Gulagului, ar fi fost 350000.
vreo 50 de „reeducaţi”, după o invitaţie la „reeducare” adresată celor din tabăra rezistenţilor şi refuzată de aceştia din urmă, trec la atac înarmaţi cu bâte şi scânduri desprinse din priciuri. Are loc o confruntare disperată, la care, la un moment dat, balanţa înclină de partea „rezistenţilor”. Atunci, au intervenit gardienii penitenciarului care, timp de câteva ore, i-au masacrat literalmente pe cei care se opuneau „reeducării”, transformându-i pe toţi într-o masă de carne sângerândă, având însă grijă să nu omoare pe nici unul dintre ei.
„Operaţiunea 4 Spital” – seria I (vor urma şi alte serii), a reprezentat începutul unui coşmar care a durat trei ani. Devine clar pentru victime că nu mai poate fi vorba de rezistenţa făţişă împotriva torţionarilor, ci doar de încercarea de a supravieţui în faţa tăvălugului distrugător declanşat de Securitate cu ajutorul uneltelor acesteia – studenţii „reeducaţi”. Supravieţuire, însă cu ce preţ? Cu preţul denunţării în scris a unor fapte nedeclarate la Securitate („demascarea exterioară”) şi a dezvăluirii de către fiecare victimă a gândurilor celor mai intime privind valorile supreme (credinţa în Dumnezeu, Patria, Familia, Prietenia) în scopul terfelirii acestora („demascarea interioară”).
La 25 ianuarie 1950 urmează seria a II-a la camera 4 spital, în care a fost torturat şi Gheorghe Boldur Lăţescu, care poartă şi acum, după mai bine de 56 de ani, amintirile loviturilor lui Ţurcanu (fractură de stern cu dureri iradiind în tot toracele). Au urmat apoi alte şi alte serii, în mai toate celulele închisorii Piteşti. Pe parcursul tragic al „reeducării” prin tortură, căreia i-au fost supuşi mii de tineri patrioţi, zeci dintre ei au fost ucişi, iar mai multe sute au fost schilodiţi. Sinistră ironie a soartei, unul dintre primii ucişi a fost Alxandru Bogdanovici, primul conducător al „reeducării” la Suceava. „Reeducarea” de la Piteşti, sub conducerea lui Ţurcanu, a durat până la transferarea acestuia la penitenciarul Gherla, în septembrie 1951. Între timp, primele metastaze ale fenomenului Piteşti aveau să apară la Canal, odată cu trimiterea la muncă silnică a unui grup de studenţi trecuţi prin „reeducare”, în anul 1950. Apoi la penitenciarul Gherla, tot în anul 1950, unde, până la venirea lui Ţurcanu, „operaţiile” de reeducare erau conduse de adjunctul acestuia – Ţanu Popa.
La Gherla, reeducarea a luat forme demenţiale. Pe lângă bătăile sălbatice aplicate în timpul demascărilor, extinse şi la deţinuţii netrecuţi prin Piteşti, s-au organizat veritabile ritualuri satanice pentru distrugerea morală a victimelor. În această perioadă, mulţi tineri s-au prăbuşit moralmente şi au trecut în tabăra torţionarilor.
Fenomenul Piteşti s-a extins, în forme specifice, şi în alte închisori, cum ar fi Târgu Ocna, Ocnele Mari, Târgşor, Baia Sprie, Aiud, dar, datorită numărului mai mic de „reeducaţi” trimişi să aplice tehnicile de tortură, precum şi curajului deţinuţilor, care, în unele închisori (Târgu Ocna) au reuşit să se opună, „reeducarea” nu a luat formele apocaliptice de la Piteşti şi Gherla.
E greu de stabilit cu exactitate când şi de ce conducerea partidului comunist, care a organizat şi supervizat „experimentul” Piteşti, a luat hotărârea de a-l opri. Cert este faptul că, în primăvara anului 1952, Securitatea declanşează primele anchete privind ororile petrecute în penitenciarele şi lagărele de muncă amintite mai sus.
Anchetele prin care au trecut torţionarii au fost, în unele cazuri, extrem de dure, fără a atinge însă nivelul de maximă bestialitate a torţionarilor în timpul „reeducării”. La data de 20 septembrie 1954, la Tribunalul Militar Bucureşti, începe procesul lotului Ţurcanu care cuprinde 22 de acuzaţi, împotriva cărora se reţin, în principal, învinuirile de „acte de teroare”, „crimă împotriva securităţii interne” precum şi „înaltă trădare”. Şedinţele Tribunalului Militar, prezidat de faimosul general Alexandru Petrescu sunt secrete, iar în şedinţa din 10 noiembrie 1954 acesta îi condamnă pe toţi la moarte.
La data de 17 decembrie 1954 sunt executaţi, la Jilava, prin împuşcare, Eugen Ţurcanu şi alţi 15 condamnaţi din acelaşi lot.
În data de 22 iunie 1955 este executat, tot la Jilava, Puşcaşu Vasile din acelaşi lot, în timp ce sentinţele lui Ţanu Popa, Voinea Octavian şi ale altor condamnaţi sunt comutate în „muncă silnică pe viaţă”.
În anul 1957 Securitatea organizează al doilea proces al „reeducării” (procesul Vică Negulescu) cu scopul de a arunca vina ororilor petrecute în închisorile româneşti asupra mişcării legionare care ar fi organizat întreaga acţiune spre a sabota „opera de reeducare a deţinuţilor”. Înscenarea eşuează datorită curajului şi inteligenţei celor acuzaţi pe nedrept, ei arătând, în cursul procesului, că totul a fost organizat
din ordinul Securităţii. Întregul lot de 8 acuzaţi a fost condamnat la pedepse între 15-22 ani muncă silnică. Cei condamnaţi, împreună cu 6 alţi deţinuţi politici consideraţi foarte periculoşi, sunt transferaţi la Jilava unde sunt literalmente zidiţi în celule de exterminare special amenajate. Aici îşi vor găsi moartea 8 dintre ei, din cauza tuberculozei şi diareei deshidratante.
Colectivizarea agriculturii
Caracterul criminal şi efectele tragice ale colectivizării agriculturii sunt bine cunoscute de toţi românii.
Consecinţa cea mai tragică şi cu efecte pe termen lung a colectivizării a fost desfiinţarea clasei ţărăneşti ca principală producătoare a avuţiei naţionale. Ţăranii mijlocaşi şi aşa-zişii „chiaburi” reprezentau cea mai aptă categorie socială pentru adaptarea la exigenţele unei agriculturi moderne, potenţial competitivă pe plan internaţional. Această categorie socială nu mai există, fie din cauza represiunilor din perioada colectivizării şi de după aceea, fie în urma migraţiei la oraş unde s-a constituit o categorie socială nedefinită, nici ţărani, nici orăşeni, un fel de lumpenproletariat fără nici o perspectivă socială4.
Dezastrul economic
Datele oficiale privind evoluţia economică din perioada 1938–1989 dezorientează pe cel ce le analizează. Astfel, datele publicate la finele anului 1988 indică o creştere a venitului naţional de 24 de ori faţă de anul 1938, ceea ce, ţinând seama de mărimea numărului de locuitori, înseamnă o creştere de aproximativ 16 ori a venitului naţional pe locuitor. Acesta este estimat la 2500 de dolari pentru 1938, deci în 1938 venitul pe locuitor ar fi fost de 155 dolari, cifră aberant de mică, dacă facem comparaţie cu alte ţări, de exemplu Grecia. Insistând puţin în comparaţie cu această ţară, pentru care statisticile internaţionale indică un venit naţional pe locuitor de 500 de dolari în 1938 şi 3000 de dolari în 1988, deci o creştere de 6 ori în 50 de ani, reiese clar falsitatea datelor statistice publicate de regimul comunist din România. Într-adevăr, valoarea de 155 de dolari este mult prea mică pentru România ţinând seama de raportul real între economia celor două ţări în 1938, iar valoarea de 2500 de dolari este mult prea mare dacă avem în vedere că economia Greciei era relativ prosperă în 1988, iar situaţia României dezastruoasă. Rezultă că nici nu poate fi vorba de o creştere de 16 ori a venitului nostru naţional pe locuitor. Care a fost creşterea lui reală în cei 50 de ani la care ne referim? După părerea noastră, mai mică decât cea a Greciei, care am arătat că a fost de 6 ori; deci, pentru România se poate vorbi de o creştere de 3-4 ori. Rezultă dimensiunea minciunii oficiale: de la 3-4 la 16, deci o deformare a realităţii prin umflarea de 4 ori a raportărilor.
Industrializarea aberantă, efectuată de regimul comunist în cei 40 de ani, cât a deţinut puterea, reprezintă una din principalele componente ale dezastrului economic naţional. Ideea industrializării, corectă în principiu, a fost compromisă din cauza modului cum a fost gândită şi pusă în practică de comunişti. Pe de altă parte, nu tot ce s-a întreprins pe linia industrializării a fost greşit, există incontestabil şi unele realizări. Tragic este însă faptul că efortul supraomenesc, impus poporului român în cei 45 de ani de comunism, s-a risipit, în cea mai mare parte, în construcţia unor investiţii aberante, neproductive şi nefuncţionale, în crearea unor ramuri parazitare, şi deci, a unor produse, de regulă de proastă calitate, nevandabile pe piaţa internaţională sau vandabile în pierdere, toate acestea amplificate de uriaşele pierderi cauzate de imbecilitatea planificării şi conducerii hipercentralizate a economiei.
Lista erorilor criminale comise de comunişti în conducerea economiei cuprinde şi alte puncte dintre care amintim: colectivizarea agriculturii (vezi paragraful precedent), cheltuirea unor sume uriaşe pentru „ajutorarea” regimurilor teroriste, cheltuielile imense pentru organizarea aparatului represiv, a propagandei de partid, precum şi pentru viaţa ultraluxoasă a nomenclaturii şi familiei Ceauşescu.

Citeste si articolele:

Adauga un comentariu

You must be logged in to post a comment.