Semne ca ai un nivel scazut de estrogen si ce poti face

 

Numeri 21:4-9;Io.3:14-15

 

 

• A fost o necesitate vitala pentru toti cei muscati de serpii infocati.
  

• A fost o solutie a lui Dumnezeu.
  

• Sarpele – reprezinta imaginea cauzei primare a pacatului. In Eden, femeia a fost amagita de sarpe.

• Sarpele era de arama. Avem aici imaginea unui sarpe mort, iar moartea ne vorbeste de judecata.

• Sarpele de arama a fost atarnat pe o prajina, de lemn.
  

• Ei trebuiau sa accepte si sa recunoasca faptul ca sunt in pericol de moarte.
  

• Apoi ei trebuiau sa priveasca la sarpele de arama.
  

• Solutia lui Dumnezeu era oferita tuturor, dar trebuia acceptata personal si inainte de moarte
  

 

Lupta este in plina desfasurare

 

Top 10 cele mai dorite carti crestine pe www.clcromania.ro

 

 

 

 

   Tatăl Meu, dacă nu se poate să se îndepărteze de Mine paharul acesta, fără să-l beau, facă-se voia Ta!    Matei 26, 42

 

Lupta de moarte din grădina Ghetsimani

   Când Isus a ajuns în grădina Ghetsimani, a ştiut că acolo va fi prins şi că Îl vor duce la o succesiune de procese şi că Îl vor umili, şi în cele din urmă Îl vor răstigni fără milă. Da, când apostolul Ioan descrie sosirea soldaţilor însărcinaţi cu prinderea lui Isus, spune: »Isus, care ştia tot ce avea să I se întâmple, a mers spre ei, şi le-a zis: „Pe cine căutaţi?”« (Ioan 18, 4).

   Vedem mereu că scriitorii Evangheliilor scot în evidenţă atotştiinţa lui Isus în toate relatările despre suferinţele Lui. Ei se concentrează aproape exclusiv asupra faptului că El ştia totul mai dinainte şi avea în mâinile Lui toate lucrurile, care se petreceau în jurul Lui. Toţi scriitorii Evangheliilor arată clar că Isus »ştia tot ce avea să vină asupra Lui«. Nimic nu avea loc la întâmplare în noaptea aceasta. El ştia foarte exact ce urma să aibă loc. Nimic nu era, care să nu fie în mâna Lui şi în mâna Tatălui Lui.

   Aceasta înseamnă că Isus ştia în detaliu ce va aduce cu sine moartea Sa. A ştiut mai dinainte de toate durerile şi chinurile, batjocurile şi umilirile pe care va trebui să le îndure. Înainte să intre în grădina Ghetsimani a cunoscut adevărul îngrozitor cu privire la ce va trebui să îndure. Şi cu toate acestea a fost gata să se plece pe deplin şi fără nici o rezervă voii Tatălui, ca să înfăptuiască planul veşnic al răscumpărării.

   În rugăciunea Lui din noaptea aceasta lupta cu această întrebare, aşa de evident cum nu se poate mai clar. Este vorba de unul din locurile din Scriptură cele mai uimitoare şi tainice. Descrie lupta Sa cu realitatea cea mai îngrozitoare prin care va trece foarte curând. Aici ni se oferă o privire uimitoare în inima Dumnezeului devenit om.

   Probabil că Isus cu ucenicii Lui au ajuns în grădina Ghetsimani în jurul miezului nopţii. În acest timp târziu, toţi dădeau semne de oboseală. O săptămână încordată era aproape pe sfârşite, o zi foarte încărcată se încheia. Dar chestiunea lui Hristos în grădina Ghetsimani era mult mai importantă decât somnul, şi de aceea nimic nu-L va reţine să meargă acolo să se roage.

   Hristos a fost om adevărat în toate privinţele. El era expus aceloraşi îngrădiri corporale, ca toţi oamenii. Şi El a simţit oboseala (Ioan 4, 6; Marcu 4, 38). A ştiut ce înseamnă să fi înfometat (Matei 21, 18). Avea sete, ca orice om (Ioan 4, 7; 19, 28). El a trăit toate sentimentele omeneşti. Câteodată a fost văzut cum plânge şi era întristat (Ioan 11, 35; Luca 19, 41). În unele împrejurări Şi-a descoperit mânia  (Ioan 2, 15-17). Cu toate că Scriptura nu spune textual că El a râs, sau a zâmbit, s-ar trage o concluzie falsă dacă s-ar spune că El a mers prin viaţă cu faţa întunecată. Ştim că S-a bucurat, în mod deosebit când păcătoşii au venit la credinţă (Luca 15, 4-32). Renumele Lui printre farisei ne lasă să recunoaştem că El nu a fost un individualist morocănos, ci era Unul care răspândea bucurie, fiind deseori în societatea altora, »un prieten al vameşilor şi al păcătoşilor« (Luca 7, 34).

   În orice privinţă a fost om ca şi noi – cu excepţia însă a stării noastre de păcătoşenie. Dacă se pare că Scriptura scoate în evidenţă mai mult durerea şi întristarea Sa, decât bucuria, atunci o face numai pentru că, ştiind că El a trăit adâncul suferinţei umane într-o măsură nespus de mare, aceasta ne poate da o mare mângâiere în momentele noastre de necaz. În timpul rugăciunii Lui din această noapte se pare că toată suferinţa pe care El a cunoscut-o vreodată s-a năpustit deodată asupra Lui. La aceasta s-a adăugat un sentiment de frică în faţa încercării aspre de care va avea parte în ziua următoare. Toate acestea luate la un loc ne arată în mod deosebit pe »Omul Hristos Isus« şi lucrarea Lui de mijlocire făcută pentru noi.

   Ieremia a scris cartea Plângerile lui Ieremia ca un cântec de jale faţă de suferinţa prin care trecea Ierusalimul sub mâna Domnului, care-l încerca. Dar cu siguranţă, în afară de aceasta, versetul 12 din capitolul 1 este descrierea suferinţelor lui Hristos sub mâna lui Dumnezeu: »O! voi, care treceţi pe lângă Mine, priviţi şi vedeţi, dacă este vreo durere ca durerea Mea, ca durerea cu care M-a lovit Domnul în ziua mâniei Lui aprinse!«

   Niciodată nu a fost cuprins sufletul vreunui om de atâta suferinţă. Niciodată nu vom putea înţelege adâncimea chinurilor lui Hristos, pentru că – vorbind sincer – nu putem să pricepem grozăvia păcatului, aşa cum a cunoscut-o El. Nici nu suntem în stare să cunoaştem groaza mâniei divine, aşa cum a cunoscut-o El. De aceea nu înţelegem durerea exprimată în rugăciunea din grădina Ghetsimani. Să nu ne mirăm dacă nu înţelegem însemnătatea rugăciunii. Şi cu toate acestea, în locul acesta este o bogăţie de imagini, care deseori sunt trecute cu vederea.

   Evanghelistul Matei descrie în felul următor cele întâmplate:

»Atunci Isus a venit cu ei într-un loc îngrădit, numit Ghetsimani, şi a zis ucenicilor: „Şedeţi aici până Mă voi duce colo să Mă rog.” A luat cu El pe Petru şi pe cei doi fii ai lui Zebedei, şi a început să Se întristeze şi să Se mâhnească foarte tare. Isus le-a zis atunci: „Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte; rămâneţi aici, şi vegheaţi împreună cu Mine.” Apoi a mers puţin mai înainte, a căzut cu faţa la pământ, şi S-a rugat, zicând: „Tatăl Meu, dacă este cu putinţă, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuşi nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu.” Apoi a venit la ucenici, i-a găsit dormind, şi a zis lui Petru: „Ce, un ceas n-aţi putut să vegheaţi împreună cu Mine! Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită; duhul, într-adevăr, este plin de râvnă, dar carnea este neputincioasă.” S-a depărtat a doua oară, şi S-a rugat zicând: „Tatăl Meu, dacă nu se poate să se îndepărteze de Mine paharul acesta, fără să-L beau, facă-se voia Ta!” S-a întors iarăşi la ucenici, şi i-a găsit dormind; pentru că li se îngreuiaseră ochii de somn. I-a lăsat din nou, S-a depărtat, şi S-a rugat a treia oară, zicând aceleaşi cuvinte.« (Matei 26, 36-44)

   În această luptă a lui Hristos sunt scoase în evidenţă trei aspecte: întristarea Sa, rugăciunea Sa fierbinte şi supunerea Sa.

Întristarea Sa

   Grădina Ghetsimani era un loc cunoscut pentru ucenici. Chiar şi Iuda ştia unde va fi Isus în noaptea aceasta, potrivit cu relatarea evanghelistului Ioan, căci »Isus de multe ori Se adunase acolo cu ucenicii Lui« (Ioan 18, 2). Cu toată probabilitatea acest loc era o dumbravă cu măslini împrejmuită cu un zid. Se pare că avea numai o intrare, unde Isus a lăsat pe cei mai mulţi ucenici ai Săi, în timp ce a intrat cu Petru, Iacov şi Ioan ca să se roage. Aceşti trei constituiau cercul cel mai intim al însoţitorilor Lui. Deseori Isus a permis acestor trei ucenici să fie împreună cu El la diferite ocazii, în timp ce celorlalţi nu le-a permis să-L însoţească (compară cu Marcu 5, 37; Matei 17, 1).

   De ce a luat El pe aceşti trei cu El? În primul rând din pricina lor. Ei au avut privilegiul să fie martorii luptei înverşunate a lui Hristos în orele cele mai întunecate ale încercării Lui. În baza exemplului Lui, ei vor învăţa o lecţie deosebită, cum pot să iese dintr-o situaţie grea. Şi cu toate că mereu au adormit, au avut parte de multe, în timp ce Isus S-a rugat, ca să-şi dea seama cât de mare a fost chiunul pe care El l-a suferit.

   Ucenicii care au fost lăsaţi la intrarea în grădină au supravegheat în mod obişnuit poarta, ca Domnul să nu fie deranjat în timp ce se ruga. În această noapte deosebită ar fi trebuit ca şi ei să se dedice rugăciunii personale. Isus le spusese, că în curând vor trece printr-o încercare îngrozitoare. Ei puteau vedea, că El era îngrijorat. El a făcut tot ce a depins de El, ca să-i atenţioneze de pericolul care va veni. Evanghelistul Luca ne spune că Isus le-a zis: »Rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită« (Luca 22, 40). Evanghelistul Matei relatează că El a trezit pe Petru, Iacov şi Ioan, după ce ei de două ori au adormit, şi de fiecare dată i-a atenţionat. Cu toate acestea nu avem nici un indiciu că vreunul din ucenici ar fi rostit o rugăciune scurtă. Aceasta arată cât de mulţumiţi au fost cu ei înşişi în siguranţa lor. Nu este nici un indiciu că au fost alături de Isus, sau că L-au încurajat. Da, este o ironie mare în faptul că atotputernicul Fiu al lui Dumnezeu, Cel fără păcat, avea nevoie foarte mare de rugăciune în noaptea aceea, în timp ce ucenicii Lui slabi, uşor de atacat, nu aveau nici un simţ pentru ceea ce era aşa de necesar în ceasul acela. Erau surzi cu privire la ce le-a spus El.

   Aceasta este tipic pentru inima păcătoasă. Deseori, în starea noastră firească şi decăzută, nu suntem conştienţi de sărăcia noastră spirituală. Însă Hristos în starea Sa lipsită de păcat a ştiut foarte bine de slăbiciunea firii omeneşti, şi nu putea să doarmă, când convorbirea cu Dumnezeu era absolut necesară. Ucenicii au adormit cu toţii, cu toate că trebuiau să rămână treji.

   Cum au putut să adoarmă? Probabil că s-au simţit în siguranţă într-un loc cunoscut. După toate probabilităţile nu venea nimeni noaptea în locul acela. Uitând că unul dintre ei era trădătorul, şi-au închipuit că sunt în siguranţă. Au fost doborâţi de oboseala, pe care toţi o simţeau. Evanghelistul Luca spune că ei au adormit şi din cauză că erau cuprinşi de întristare (Luca 22, 45). Când suntem zdrobiţi de oboseală, dorim să dormim. Duhul lor îngrijorat a căutat o posibilitate de scăpare. Şi astfel au adormit şi au lăsat pe Isus să-Şi ducă singur chinurile sufletului.

   Isus nu a exagerat cu nimic, atunci când a spus ucenicilor Lui, că sufletul Lui este cuprins de o întristare ca de moarte. Chinurile, pe care le suferea în grădina Ghetsimani, erau în stare să-L ducă realmente în mormânt. Ar fi fost cu totul posibil, dacă Dumnezeu nu ar fi prevăzut pentru El o cu totul altfel de moarte. Evanghelistul Luca relatează că »sudoarea I se făcuse ca nişte picături mari de sânge, care cădeau pe pământ« (Luca 22, 44). Aceasta descrie o boală rară, dar bine documentată, cunoscută sub numele de haematidrosis şi care apare câteodată în stări de solicitare emoţională: când capilarele de sub piele se sparg din cauza încordării mari, apare la persoanele respective un amestec de sudoare cu sânge, care se scurge prin glandele sudoripare.

   De ce a simţit El un astfel de chin? S-ar părea că se temea de durerile şi chiunurile trupeşti legate de crucificarea Lui, de care va avea parte pe drumul spre Golgota. Însă mulţi au fost crucificaţi, fără ca gândul la crucificare să-i facă să transpire sânge şi apă. Presupunerea că Fiul lui Dumnezeu a suferit un chin aşa de mare din cauza fricii cu privire la ce I-ar putea face oamenii este de neimaginat. El Însuşi a învăţat: »Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul« (Matei 10, 28).

   Cu siguranţă, nu era moartea ca atare care a încolţit aşa de puternic sufletul Lui. El venise ca să meargă la moarte. Aceasta era ora pentru care venise. Este de neimaginat că în acest ceas târziu El a început să se îndoiască că trebuia să moară. În Ioan 12, 27 este notată o rugăciune a lui Isus, pe care El a rostit-o public mai înainte. El azis: »Acum sufletul Meu este tulburat. Şi ce voi zice? Tată, izbăveşte-Mă din ceasul acesta? Dar tocmai pentru aceasta am venit până la ceasul acesta!«

   Aici însă, în grădina Ghetsimani, El se roagă: »Tatăl Meu, dacă este cu putinţă, depărtează de la Mine paharul acesta!« Avea El îndoială cu privire la faptul că va trebui să moară? Se roagă El să fie salvat de la cruce? Unii comentatori, care vor să ocolească aceste urmări, au propus ca »paharul« de care voia să fie salvat, conform rugăciunii Lui, să fie înţeles ca fiind moartea prematură care Îl ameninţa în grădina Ghetsimani. După părerea lor, El S-a rugat ca planul de mântuire să nu fie zădărnicit prin moartea Sa prematură, înainte de moartea pe Golgota.

   Prin aceasta se trece cu vederea înţelesul biblic al »paharului«. Apostolul Ioan relatează cum Isus a fost prins scurt timp după aceea şi cum Petru a încercat să se folosească de sabia lui, ca să împiedice prinderea. Apoi se spune: »Isus a zis lui Petru: „Bagă-ţi sabia în teacă. Nu voi bea paharul, pe care Mi l-a dat Tatăl Meu să-l beau?« (Ioan 18, 11). Prin aceasta devine clar că la urma urmelor Tatăl a fost Cel care I-a dat paharul să-l bea.

   Ce se înţelege prin pahar? Nu este vorba numai de moarte. Nu sunt durerile trupului, pricinuite de crucificare. Nu era biciuirea sau umilirea. Nu era setea îngrozitoare, nu era chinul pricinuit de baterea cuielor în mâinile şi picioarele Sale, sau ruşinea de a fi scuipat, de a fi bătut. Nu erau nici măcar toate acestea la un loc. Toate aceste lucruri conţineau exact ce a spus Hristos că nu trebuie să ne temem de ele. El a spus: »Vă spun vouă, prietenii Mei; să nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, şi după aceea nu mai pot face nimic« (Luca 12, 4).

   »Am să vă arăt«, adaugă El, »de cine să vă temeţi. Temeţi-vă de Acela care, după ce a ucis, are putere să arunce în geenă; da, vă spun, de El să vă temeţi« (versetul 5). Prin aceasta este clar de ce Hristos se temea mai mult cu privire la cruce: paharul de care voia să fie salvat, dacă este posibil, cuprindea revărsarea mâniei divine, căreia El îi era expus din partea Tatălui Său sfânt.

   Paharul era un cunoscut simbol vechitestamental al mâniei divine faţă de păcat. În Isaia 51, 17 se spune: »Trezeşte-te, trezeşte-te! Scoală-te Ierusalime, care ai băut din mâna Domnului potirul mâniei Lui, care ai băut, ai sorbit până la fund potirul ameţelii.« În Ieremia 25, 15-16, Domnul spune profetului: »Ia din mâna Mea acest potir plin cu vinul mâniei Mele, şi dă-l să-l bea toate neamurile la care te voi trimite. Vor bea şi se vor ameţi şi vor fi ca nişte nebuni, la vederea săbiei, pe care o voi trimite în mijlocul lor.« El adaugă: »Să le spui: „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: >Beţi, îmbătaţi-vă, şi vărsaţi, şi cădeţi fără să vă mai ridicaţi, la vederea săbiei pe care o voi trimite în mijlocul vostru!<” Şi dacă nu vor vrea să ia din mâna ta potirul ca să bea, spune-le: „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: >Beţi!<”« (versetele 27-28).

   Paharul simbolizează aici judecata pe care o vor suferi cei necredincioşi, potrivit cu voia lui Dumnezeu. Ei beau până se îmbată şi li se face rău, aşa că vomită. Este ca şi cum Dumnezeu ar spune celui păcătos: „Iubeşti păcatul? Ei, bine. Atunci bea din paharul păcatului până se goleşte!” Şi El îi lasă să guste consecinţele propriilor păcate, aşa că lucrul după care aleargă ajunge să le devină judecată, pe care El o lasă să vină asupra lor în toată asprimea ei. Lucrul pe care îl iubeau devine blestem, care îi îmbolnăveşte şi în cele din urmă mor. Asemenea vorbire simbolică, care prezintă paharul ca pe un simbol al judecăţii divine, se găseşte în tot Vechiul Testament (compară Plângerile lui Ieremia 4, 21-22; Ezechiel 23, 31-34 şi Habacuc 2, 16).

   Dacă Hristos S-a rugat ca – dacă este posibil – paharul să fie luat de la El, atunci El a vorbit despre faptul că El a trebuit să bea paharul mâniei lui Dumnezeu. Niciodată să nu ne lăsăm induşi în eroare că Hristos S-a temut de durerile trupeşti pricinuite de răstignire! El n-a tremurat niciodată în aşteptarea a ceea ce oamenii Îi vor face. În El nu era nici o urmă de teamă faţă de oameni. Dar în ziua următoare El »va purta păcatele multora« (Evrei 9, 28). Şi din pricina aceasta plinătatea mâniei divine se va revărsa asupra Lui. Într-un fel cu totul tainic, pe care duhul nostru omenesc nu-l poate înţelege, Dumnezeu Îşi va întoarce faţa de la Hristos, în timp ce Hristos era expus întregii puteri a mâniei divine împotriva păcatului.

   Să ne amintim că în Isaia 53, 10 se spune: »Domnului I-a plăcut să-L zdrobească; L-a supus suferinţei« (vezi versiunea GBV 2001). Când Hristos atârna pe cruce, era încărcat cu păcatele poporului Său, suferind pentru ei mânia lui Dumnezeu. În 2 Corinteni 5, 21 este explicat în mod asemănător ce s-a petrecut pe cruce: »Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi.« Cu alte cuvinte: la cruce Dumnezeu a atribuit păcatele noastre lui Hristos şi pedeapsa pentru păcat a exercitat-o asupra Lui (compară cu 1 Petru 2, 24).

   Preţul păcatelor purtate de Hristos a fost văpaia mâniei divine. El l-a plătit pe deplin. Aceasta explică de ce în Matei 27, 46 a strigat cu toată durerea: »Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?« Acest strigăt venit de pe cruce reflectă cât de amar a fost paharul care I-a fost dat. Nu este de mirare că voia ca paharul să fie luat de la El.

   Nu a recunoscut El, că nu exista nici o altă alternativă ca paharul să fie luat de la El? Desigur că da. Dar de ce rosteşte în grădina Ghetsimani o astfel de rugăciune? Deoarece prin aceasta a exprimat sincer frica pe care o simţea în momentul acela. El ştia că nu putea să spere să fie scutit de misiunea pe care o avea de a fi Mielul jertfit pentru păcat. Şi aceasta devine clar din restul cuvintelor rugăciunii Sale: »Totuşi nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu« (Matei 26, 39). Să observăm că a doua oară S-a rugat în felul următor: »Tatăl Meu, dacă nu se poate să se îndepărteze de la Mine paharul acesta, fără să-l beau, facă-se voia Ta.« Când chinurile sufletului au crescut, hotărârea Sa de a face voia Tatălui Său a devenit mai mare.

   Rugăciunea lui Hristos conţine o mărturisire sinceră a simţămintelor omeneşti. Şi în această rugăciune se descoperă predarea sistematică a acestor simţăminte omeneşti voinţei divine.

   Când Hristos a luat chip de om, toate slăbiciunile naturale ale omului au devenit parte componentă a existenţei Sale pământeşti – cu excepţia acelor slăbiciuni, care sunt păcătoase. În Evrei 4, 15 se spune: »Căci n-avem un Mare Preot, care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre; ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat.« Aşa cum am constatat la începutul acestui capitol, Hristos a cunoscut prin propia experienţă, cu excepţia păcatului, toate caracteristicile naturii umane muritoare. A obosit; a simţit foamea; a suferit dureri. Şi aici în grădina Ghetsimani a suferit cele mai mari dureri, cea mai mare frică şi strâmtorare a sufletului Său – chiar până la limita cu moartea. În această rugăciune El face cunoscut aceste sentimente. Ele arată existenţa umană a lui Hristos aşa de clar, cum nici un alt loc din Scriptură o face.

   Ceea ce Îl face pe Hristos aici să Se roage nu este slăbiciunea păcătoasă, ci este expresia slăbiciunii omeneşti normale, care nu se deosebeşte de foamea Sa, de setea Sa, sau de epuizarea Sa. Cu siguranţă Hristos nu a iubit suferinţa în sensul masochist (unul care se chinuie singur). Ar fi fost străin de fiinţa Lui omenească, dacă nu ar fi privit crucea cu îngrijorare şi teamă faţă de cele ce se vor întâmpla. Aceasta nu este laşitate şi teamă. Este aceiaşi spaimă, care ne cuprinde pe noi toţi, şi aceiaşi presimţire, care ne cuprinde pe furiş, când ştim că stăm înaintea unui eveniment deosebit de dureros. În cazul lui Isus, chinurile sufleteşti, pricinuite de ce urma să aibă loc, au ieşit foarte clar în evidenţă.

   Scriptura nu ne spune în niciun loc, că dumnezeirea lui Isus L-ar fi făcut să Se înalţe peste starea omului obişnuit sau să-I fi oferit trăsături supraomeneşti. Potrivit Scripturii, natura divină a lui Hristos nu a lezat fiinţa Sa omenească şi nici nu a împiedecat dezvoltarea ei. Dimpotrivă: tot ce spune Scriptura despre misiunea lui Hristos ca Mântuitor al nostru se bazează pe faptul că El a fost în totul Om. Evrei 2, 17 subliniază acest punct: »A trebuit să se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un mare preot milos şi vrednic de încredere, ca să facă ispăşire pentru păcatele norodului.«

   Domnul nostru nu a simulat că este om. El a fost om în adevăratul sens al cuvântului. Cu excepţia păcatelor noastre, pe El L-a caracterizat toată natura noastră de muritori. Şi, în acest moment în grădina Ghetsimani s-a arătat caracterul Său omenesc, cum nu s-a arătat niciodată în viaţa Sa. Cu siguranţă putem să înţelegem sentimentele Lui: groază, în aşteptarea a ce cerea Dumnezeu de la El; consternare faţă de ceea ce însemna aceasta pentru El; şi o dorinţă foarte mare să fie cruţat de mânia lui Dumnezeu, dacă cumva ar fi fost posibil. Toate acestea au condus la acea stare de întristare extrem de mare, pe care o simţea când privea crucea.

   Pe scurt spus: Isus a fost foarte întristat, căci ştia că toată vina păcatelor tuturor răscumpăraţilor din toate timpurile va fi atribuită Lui. El va fi expus, în locul altora, mâniei divine dezlănţuite cu toată puterea. Fiul sfânt al lui Dumnezeu, care niciodată nu a cunoscut nici cel mai mic păcat, a fost făcut păcat. Pe El Îl va lovi mânia divină (2 Corinteni 5, 21). Gândul la acest fapt L-a făcut să transpire sânge şi apă în adevăratul sens al cuvântului.

Rugăciunea Sa fierbinte

   Când din cauza aceasta Hristos a mers la cruce, sentimentele Lui de frică şi presimţirile Lui sumbre conţin manifestarea emoţilor omeneşti. Dorinţa Lui de a scăpa de mânia lui Dumnezeu cuprindea un sentiment omenesc normal şi uşor de înţeles. Dar această dorinţă şi toate emoţiile Lui omeneşti s-au subordonat conştient şi intenţionat voinţei lui Dumnezeu. Simplul fapt că El a avut aceste sentimente, nu este niciun păcat. Păcatul constă în cedarea la sentimentele şi preferinţele omeneşti în defavoarea voinţei lui Dumnezeu. Deoarece Isus ştia aceasta, toată viaţa Lui a fost caracterizată de supunere conştientă şi de bună voie faţă de voinţa Tatălui Său. El a spus: »Totdeauna fac ce-I este plăcut« (Ioan 8, 29). »Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimes, şi să împlinesc lucrarea Lui« (Ioan 4, 34). »Eu nu pot face nimic de la Mine Însumi; judec după cum aud; şi judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui, care M-a trimes« (Ioan 5, 30). »Căci M-am pogorât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimes« (Ioan 6, 38).

   Cuvintele rugăciunii Sale din grădina Ghetsimani reflectă cum a avut loc această supunere. Rugăciunea exprimă în modul cel mai cinstit sentimentele umane ale lui Hristos. În aşteptarea mâniei divine S-a temut înlăuntrul Lui, iar după aceea a cerut ca, dacă este posibil, să nu aibă parte de ea.

   Dar de ce a formulat El această rugăciune tocmai în această oră? Din veşnicie, înainte de toate timpurile, se înţelesese cu Dumnezeu ca El să moară ca jertfă de ispăşire pentru păcate. El ştia cu certitudine că paharul mâniei lui Dumnezeu constituia o parte inevitabilă a lucrării de ispăşire.

   Cu toate că toate acestea sunt adevărate, Hristos în existenţa Lui umană trebuia să simtă povara într-un fel în care El niciodată nu a simţit-o. Omul Hristos Isus se apropia de ultimele lui ore pe pământ. Toate aceste sentimente umane normale trebuiau în mod inevitabil să se accentueze, pe măsură ce se apropia ora. Toată povara suferinţei şi fricii îngreuna înlăuntrul Lui în momentul când era gata să-Şi ia crucea. Aceste sentimente sunt exprimate în rugăciune. Este dovada că în orice privinţă El a fost om cu adevărat.

   Rugăciunea Sa din grădina Ghetsimani a slujit totodată unui alt scop stabilit de Dumnezeu. A fost un exemplu pentru Petru şi ceilalţi apostoli. Desigur, Isus ştia că nu era posibil să se dea la o parte dinaintea exercitării judecăţii mâniei lui Dumnezeu. Cu siguranţă, nu S-a întrebat în gândurile Lui dacă aceste lucruri s-ar fi putut evita. Şi cu toate acestea, cu această ocazie S-a rugat intenţionat cu voce tare.

   Isus S-a rugat deseori cu voce tare, din cauza celor care Îl ascultau (compară cu Ioan 11, 42). Există toate motivele să presupunem că această rugăciune din grădina Ghetsimani a fost formulată cu voce tare, pentru ca apostolii aflaţi în apropiere să audă. După ce Isus a luat cu Sine pe Petru, Iacov şi Ioan, când a intrat în grădină, i-a rugat să rămână în apropiere şi să vegheze împreună cu El. Deoarece Isus ştia că Satana voia să-i cearnă, cum se cerne grâul, rugăciunea Lui trebuia să fie un model pentru ei. Ei puteau să înveţe o mulţime de lucruri, dacă ar fi fost ascultători atenţi.

   Probabil că din acest motiv în timpul rugăciunii Lui permanente adresate Tatălui se adresează ucenicilor Săi, îndemnându-i la veghere. Să observăm cuvintele Lui din evanghelia după Matei capitolul 26 versetul 41: »Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită; duhul, în adevăr, este plin de râvnă, dar carnea este neputincioasă.« În aceste momente Isus lupta cu slăbiciunile propriei fiinţe umane. Încă o dată: acestea nu erau slăbiciuni păcătoase, şi erau afecţiuni omeneşti normale, nevoi şi sentimente care pot deveni păcate atunci când nu sunt supuse voinţei lui Dumnezeu.

   Petru a păcătuit, pentru că a dormit. Cu toate că în mod normal nu păcătuieşti dacă dormi, Hristos i-a încredinţat o misiune. El trebuia să rămână treaz alături de Hristos, să vegheze şi să se roage. Oboseala lui Petru, unită cu tristeţea mare din noaptea aceea, l-a făcut să-şi caute refugiu în somn. Cu toate că oboseala şi tristeţea nu sunt păcate în ele înşile, împrejurările trebuie subordonate voinţei lui Dumnezeu. Cu siguranţă duhul lui Petru a fost plin de voinţă (versetul 33). Dar carnea lui a fost neputincioasă. El trebuia să se roage, aşa cum a făcut Hristos – care în mod conştient Şi-a supus voiţa voinţei Tatălui şi a aşteptat de la Dumnezeu puterea pentru a rezista.

   Cuvintele rugăciunii lui Hristos lasă să se recunoască o mare intimitate între Tatăl şi Fiul. Oricând Isus S-a rugat, Isus S-a adresat lui Dumnezeu cu »Tată« (numai o singură dată a fost altfel: când atârna pe cruce şi simţea povara mâniei divine s-a rugat în aramaică cuvintele din Psalmul 22, 2 [»Eloi, Eloi, lama sabactani?«], care traduse înseamnă »Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?« – Marcu 15, 34). În ceea ce priveşte pe conducătorii iudei, era neobişnuit pentru ei să se adreseze lui Dumnezeu în rugăciune cu cuvântul »Tată«, căci după părerea lor aceasta arăta prea multă intimitate şi familiaritate. Da, ei au încercat de mai multe ori să omoare pe Isus, deoarece El numea permanent pe Dumnezeu Tatăl Său – înţelegând din aceasta că El Îşi revendica dreptul de Fiu al lui Dumnezeu, şi aceasta însemna o identitate absolută cu Tatăl (Ioan 5, 18; compară şi cu Ioan 10, 30-33). Filiaţiunea veşnică şi unică în felul ei a lui Isus dovedeşte identitatea Sa veşnică cu Tatăl (Evrei 1, 4-8). El este Fiul născut al lui Dumnezeu. Dar şi tuturor credincioşilor le este acordată o poziţie deosebită de filiaţiune prin primirea lor de către Dumnezeu ca fii (Galateni 4, 4-5). Şi de aceea Hristos a învăţat pe ucenicii Lui să se adreseze în rugăciune lui Dumnezeu cu cuvântul »Tată«.

   Aici în grădina Ghetsimani avem singurul loc din toată Scriptura unde Hristos în rugăciune se adresează lui Dumnezeu cu cuvintele »Tatăl Meu« (Matei 26, 39, 42 – vezi versiunea GBV 2001), unde intimitatea felului de exprimare este accentuată de pronumele »Meu«. Evanghelistul Marcu relatează că El S-a rugat astfel: »Ava, Tată, la Tine toate sunt posibile; depărtează paharul acesta de la Mine; dar nu ce vreau Eu, ci ceea ce vrei Tu fie« (Marcu 14, 36 – vezi GBV 2001). »Ava« înseamnă în limba aramaică »dragă Tată« sau »Tăticule« – o expresie mult mai intimă, da, copilărească, care vorbeşte de încredere şi simpatie.

   Rugăciunea lui Hristos a fost înainte de toate o rugăciune de supunere. Se recunoaşte aceasta din ceea ce de fapt este vorba: rugăciunea, dominată de rugămintea fierbinte a lui Hristos, nu cuprinde dorinţa ca paharul să se îndepărteze de la El, ci redă un ţel mai înalt, prezentat în dorinţa Sa repetată »… facă-se voia Ta!« (Matei 26, 42). De fiecare dată când a îngenunchiat să se roage, în centru a stat acelaşi lucru: »Tatăl Meu, dacă este cu putinţă, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuşi nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu« (versetul 39). »Tatăl Meu, dacă nu se poate să se îndepărteze de la Mine paharul acesta, fără să-l beau, facă-se voia Ta!« (versetul 42). »I-a lăsat din nou, S-a depărtat, şi S-a rugat a treia oară, zicând aceleaşi cuvinte« (versetul 44).

   Dorinţa Sa omenească normală a fost ca, dacă este posibil, să se depărteze judecata îngrozitoare care urma să aibă loc în curând. Dorinţa Lui de importanţă capitală – încuvinţarea finală a dorinţei, de care este vorba în rugăciune – consta însă în aceea, ca să se facă voia lui Dumnezeu.

Supunerea Sa

   Când Hristos se roagă: »Nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu«, nu trebuie să ne gândim, că voia Tatălui ar fi alta decât voia Fiului. Ce recunoaştem noi aici este faptul că Fiul S-a supus conştient, intenţionat şi de bună voie cu toate sentimentele Lui umane voii desăvârşite a Tatălui. Rugăciunea prezintă exemplul de neegalat cum Hristos în natura Sa umană a supus totdeauna, în toate lucrurile, voinţa Sa voinţei Tatălui – şi totodată că nu există nici o contradicţie între voinţa divină şi sentimentele Lui umane.

   Aici trebuie să învăţăm o lecţie foarte importantă. Să ne gândim că Isus nu a avut nici o dorinţă nestăpânită păcătoasă, nici o dorinţă alterată de păcat şi nici o înclinaţie de a face răul. Şi cu toate acestea a trebuit ca nevoile Lui şi afecţiunile Lui să le supună voii lui Dumnezeu cu o aşa conştienţă şi dăruire intenţionată. Cu cât mai mult avem noi nevoie să predăm lui Dumnezeu inima noastră, sufletul nostru, mintea noastră şi puterea noastră! Slăbiciunile noastre, dorinţele noastre, plăcerile noastre – da, voinţa noastră – trebuie să le subordonăm conştient voii lui Dumnezeu, dacă dorim să fim în stare să ducem o viaţă spre onoarea lui Dumnezeu.

  În rugăciunea lui Hristos nu este vorba ca paharul să se depărteze de la El cu orice preţ. El S-a rugat ca paharul să se depărteze de la El numai atunci când există o altă posibilitate pentru împlinirea planului lui Dumnezeu. Răspunsul lui Dumnezeu la această rugăciune lasă să se recunoască clar, că nu există nici o altă alternativă la jertfa Fiului Său, prin care păcătoşii pot fi mântuiţi. Dumnezeu nu a trimis pe Hristos ca El să moară în chip uşuratic. Dacă ar fi existat o altă cale, atunci ar fi ales-o pe aceasta. Dar pentru că nu exista o altă cale, paharul nu a fost luat de la Hristos.

   Este clar, că Hristos a ştiut aceasta, atunci când S-a rugat. Desfăşurarea acestor evenimente a fost stabilită în hotărârile veşnice ale lui Dumnezeu înainte de întemeierea lumii – cu mult timp înainte ca Hristos să vină pe pământ. El a ştiut că El va trebui să fie Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatele lumii. De aceea aceasta înseamnă că El, în această calitate, trebuia să suporte mânia lui Dumnezeu.

   Aceasta conduce la un alt motiv pentru care Hristos a formulat această rugăciune: în ea El a arătat nu numai cu adevărat afecţiunile Sale umane, făcând cunoscut frica Lui reală şi groaza de care era cuprins, gândind ce va însemna crucea pentru El. El a fost nu numai un exemplu remarcabil pentru Petru şi ceilalţi ucenici (ca şi pentru toţi creştinii tuturor timpurilor). Mult mai mult, El a descoperit taina cu privire la ce a fost în veşnicii, înainte de toate timpurile, între persoanele Dumnezeirii: Dumnezeu, Tatăl, şi Dumnezeu, Fiul, au hotărât împreună cu Duhul Sfânt să mântuiască pe cei aleşi. S-a hotărât ca Hristos să devină om şi să moară, ca să plătească preţul ispăşirii.

   Apostolul Pavel vorbeşte despre acest lucru în scrisoarea sa adresată lui Tit. El începe scrisoarea cu următoarele cuvinte: »Pavel, rob al lui Dumnezeu, şi apostol al lui Isus Hristos, potrivit cu credinţa aleşilor lui Dumnezeu şi cunoştinţa adevărului, care este potrivit cu evlavia, în nădejdea vieţii veşnice, făgăduite mai înainte de veşnicii de Dumnezeu, care nu poate să mintă ..« (Tit 1, 1-2). Dumnezeu a făgăduit viaţa veşnică mai înainte de veşnicii – înainte de a fi existat vre-o creatură, cărora să le fi dat făgăduinţa. De aceea se pune întrebarea: Cui a făgăduit-o? Este clar că aceasta descrie o înţelegere care a avut loc între Persoanele Dumnezeirii, care avea în vedere mântuirea celor aleşi.

   În 2 Timotei 1, 9 răsună adevărul din Tit 1, 2. Apostolul Pavel spune acolo, că Dumnezeu »ne-a mântuit şi ne-a dat o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui şi după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de veşnicii.« Cu alte cuvinte: arvuna veşnică a mântuirii noastre include o făgăduinţă, pe care Tatăl a dat-o Fiului înainte de veşnicii. Toată nădejdea noastră cu privire la viaţa veşnică constă în acea făgăduinţă veşnică, care a fost dată lui Hristos.

   În baza dragostei Lui veşnice faţă de Fiul Său, Dumnezeu, Tatăl, I-a făgăduit un popor de răscumpăraţi. De aceea Hristos vorbeşte deseori despre cei răscumpăraţi, ca despre aceia pe care Tatăl I i-a dat (Ioan 17, 9, 11; compară cu Ioan 6, 37-39).

   Hristos la rândul Lui a făgăduit să moară pentru cei ce fac parte din acest popor, în timp ce animalele de jertfă nu puteau să facă nici o ispăşire. Exista numai o posibilitate, prin care ei puteau fi mântuiţi. Un locţiitor uman – desăvârşit de drept, la care nu se putea găsi nici un fel de vină – va trebui să poarte pedeapsa pentru păcat în locul lor. Şi numai Fiul lui Dumnezeu devenit om a îndeplinit această condiţie. De aceea Hristos S-a declarat gata să vină pe pământ cu intenţia clară de a muri ca jertfă pentru păcat. Aceasta va fi partea Lui în înţelegerea cu privire la mântuirea noastră. Din dragoste S-a supus voinţei Tatălui, ca să dobândească mântuirea pentru poporul Său. Aceasta este afirmaţia de bază din Evrei 10, 4-9:

   »Căci este cu neputinţă ca sângele taurilor şi al ţapilor să şteargă păcatele. De aceea, când intră în lume, El zice: „Tu n-ai voit nici jertfă, nici prinos; ci Mi-ai pregătit un trup; n-ai primit nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat. Atunci am zis: >Iată-Mă (în sulul cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!<” După ce a zis întâi: „Tu n-ai voit şi n-ai primit nici jertfe, nici prinoase, nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat”, (lucruri aduse toate după Lege), apoi zice: „Iată-Mă, vin să fac voia Ta, Dumnezeule.”«

   În supunerea lui Hristos faţă de voia Tatălui s-a exprimat dragostea Sa veşnică faţă de Tatăl. Intuiţia normală este contrazisă şi este misterios să gândeşti că Fiul a murit şi că Tatăl Şi-a revărsat mânia asupra Fiului. Însă în adâncimea intenţiei de mântuire s-a exprimat dragostea curată dintre Tatăl şi Fiul. Şi de aceea mai înainte de veşnicii Fiul S-a supus conştient şi intenţionat voii Tatălui, aşa că drumul spre cruce era hotărât.

   Aceasta include adevărul cel mai important care ni se descoperă în rugăciunea lui Isus din grădina Ghetsimani. Aici recunoaştem un instantaneu al celor întâmplate, pe care îl descrie Filipeni 2, 6-8. Acolo se spune despre Isus Hristos: »El … n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine Însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce.« Rugăciunea Sa din grădina Ghetsimani ne oferă o privire în sufletul Său şi în inima Sa, atunci când a înfăptuit această trecere. Descopere cât de mare a fost jertfa pentru El, care a constat în a muri pentru noi.

   Când Hristos a terminat rugăciunea, I S-a dat victoria cerută. Din chinurile sufletului Său a trecut în armonia desăvârşită a voinţei Tatălui Său. A fost gata să meargă la cruce şi să golească paharul amar al mâniei divine asupra păcatului.

   Duşmanii Lui se apropiasără deja. Liniştea cu care Hristos le-a ieşit în întâmpinare, şi farmecul liniştit care-l reflecta pe tot drumul suferinţelor Lui sunt o dovadă clară că Dumnezeu, Tatăl, a auzit strigătul inimii Fiului Său din grădina Ghetsimani şi i-a răspuns.

 

 

 

Hotaraste-te

Pericolele unei credinţe superficiale. Trezirea din letargia spirituală A. W. Tozer   Detalii produs Număr pagini: 184 Codul produsului: 12963 Dimensiuni produs: 145 x 205 mm

Descrierea produsului

O chemare pentru toți creștinii să treacă de la o trăire superficială, la o credință profundă.

În „Pericolele unei credințe superficiale”, renumitul teolog A. W. Tozer îi avertizează pe credincioșii în Hristos împotriva marelui pericol al letargiei spirituale. El îi îndeamnă pe creștini să fie conștienți de vremurile în care trăiesc și să recunoască faptul că tentativa de a trăi „pe pilot automat” le subminează de fapt credința. Pentru Tozer, riscurile sunt atât de semnificative încât „ruperea de tirania letargiei spirituale – indiferent cu ce cost – ar trebui să fie prioritatea numărul unu a fiecărui creștin.”

În această compilație nepublicată până în prezent, cei ce-L urmează pe Hristos vor descoperi din nou importanța împotrivirii curajoase față de somnolența morală și spirituală. De asemenea, vor vedea importanța vegherii în contextul ispitelor și distracțiilor permanente.
Descoperă trezirea spirituală și schimbarea pe care Duhul Sfânt le poate aduce în viața ta pe măsură ce te supui în întregime lui Dumnezeu și umbli într-o credință mai profundă!

A. W. TOZER a început căutarea sa după Dumnezeu la vârsta de 17 ani, după ce a auzit un predicator pe stradă în Akron, Ohio, și a continuat toată viața. Teolog autodidact, Tozer a fost și pastor, scriitor și un editor a cărui remarcabilă îndemânare în folosirea cuvintelor continuă să capteze intelectul și să stimuleze sufletul credinciosului contemporan. Este autorul a peste 40 de cărți, „Urmărirea lui Dumnezeu”, „Cunoașterea Celui Preasfânt” și „Scopul omului” fiind considerate lucrări devoționale clasice.

 

CUPRINS

Cuvânt înainte de pastor Gary Wilkerson
Introducere: Un adevărat profet al bisericii

Partea I: Pericolele cu care se confruntă Biserica Evanghelică

1. Pe marginea apostaziei
2. Căutarea unui substitut pentru Dumnezeu
3. Platforma pentru falsa învățătură
4. Efectul letargiei spirituale
5. Procesul rătăcirii
6. Legea irepresibilă a consecinței

Partea a II-a: Provocări ale Bisericii Evanghelice

7. Surse de pericol în biserică
8. Pericolul victoriei și al înfrângerii
9. Pericolul robiei și al libertății
10. Pericolul lenevirii și al activismului
11. Pericolul prosperității și al adversităților
12. Pericolul trăirii amânate

Partea a III-a: Calea biruinței acestor provocări

13. Rezistând propagandei lumii
14. Meditând asupra căilor noastre
15. Trăind în dinamica Împărăției lui Dumnezeu
16. A fi gata să lupți lupta cea bună
17. Trăind asumat ca un creștin

O scurtă biografie a lui A. W. Tozer

 

Introducere

Un adevărat profet al bisericii

De-a lungul istoriei, Biserica a fost inundată de profeți autoproclamați. Ori de câte ori aud despre astfel de profeți, nu pot să nu mă gândesc la porunca lui Dumnezeu pentru Israel din Deuteronom 18:22: „Când ceea ce va spune proorocul acela în Numele Domnului nu va avea loc și nu se va întâmpla, va fi un cuvânt pe care nu l-a spus Domnul. Proorocul acela l-a spus din îndrăzneală; să n-ai teamă de el.”
E un lucru periculos pentru cineva să pretindă că e prooroc. Dintre toate slujbele prezentate în Scriptură aceasta e cea mai ușor de identificat, adică îți poți da seama când o persoană nu rostește cu adevărat un cuvânt profetic de la Dumnezeu. Poate că Pavel avea în minte tocmai acest lucru când a scris: „Cât despre prooroci, să vorbească doi sau trei și ceilalți să judece. Și dacă este făcută o descoperire unuia care șade jos, cel dintâi să tacă. Fiindcă puteți să proorociți toți, dar unul după altul, pentru ca toți să capete învățătură și toți să fie îmbărbătați. Duhurile proorocilor sunt supuse proorocilor, căci Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii, ci al păcii, ca în toate bisericile sfinților” (1 Cor. 14:29-33).
Din nefericire se pare că astăzi mulți din biserică acceptă pe oricine se pretinde prooroc. Se țin de fiecare cuvânt proorocit indiferent dacă ceea ce s-a proorocit se materializează sau nu. Ceea ce contează e oratoria de moment. Totuși, proorocii pe care îi găsim în Scriptură au rostit cuvinte care s-au împlinit. În Vechiul Testament, proorocii vorbeau despre lucruri viitoare; în Noul Testament ei slujeau pe post de depanatori ai Bisericii, indicând erorile și ereziile și apoi oferind soluția care să îndrepte grupul de credincioși înapoi la Hristos. Ei vedeau limpede, vorbeau precis, și erau rareori – dacă erau vreodată – apreciați pentru asta. Așa cum a spus și Isus atât de elocvent: „Nicăieri nu este prețuit un prooroc mai puțin, decât în patria și în casa lui” (Mat. 13:57).
Când e vorba despre un astfel de prooroc, A. W. Tozer iese în evidență dintre toți ceilalți. El își începe cartea afirmând că „am să-mi asum puțin riscul să proorocesc.” El spune că poate să întrevadă că va veni o vreme când cei din Biserică vor abandona învățătura evanghelică – o vreme când „casa va fi lăsată pustie și nu va mai fi între ei niciun om al lui Dumnezeu, un om în care să locuiască Duhul Sfânt.” Pe bună dreptate putem spune că am trăit să vedem începutul împlinirii acestei proorocii. Și din nefericire, ca în cazul profeților din vechime, biserica evanghelică l-a auzit pe Tozer, dar nu l-a ascultat.
Critica lui Tozer la adresa bisericii nu e pornită din malițiozitate, ci mai degrabă dintr-o dragoste profundă față de trupul lui Isus Hristos, credincioșii. El are o dragoste înfocată față de biserică, una adânc înrădăcinată în adevărul biblic ce nu se schimbă odată cu timpul. El a înțeles că multe din problemele cu care se confruntă biserica de azi, sunt cele cu care s-au confruntat și înaintașii săi cu câteva generații în urmă. Avea dreptate bătrânul propovăduitor din Eclesiastul când zicea „Ce a fost va mai fi și ce s-a făcut se va mai face; nu este nimic nou sub soare” (Eclesiastul 1:9).
De aceea, când Tozer a văzut că apar în adunare lucruri pe care le considera dăunătoare dezvoltării spirituale, se indigna și vorbea cu îndrăzneală împotriva lor. Totuși arăta și calea de îndreptare. Spunea pericolului pe nume, apoi oferea grupului pe care îl critica, soluția biblică centrată pe Hristos. În această carte, esența pericolului perceput de Tozer, este o credință superficială ce duce la letargie spirituală. Această condiție spirituală a bisericii o face vulnerabilă la atacurile vrăjmașului.
Remediul propus de Tozer este la fel de drastic pe cât de certă e condiția spirituală a bisericii. Unul din lucrurile semnalate de el a fost faptul că lumea a intrat prea mult în creștini și că cei credincioși trebuie să se separe de lume. Această idee a separării de lume s-a cam pierdut în această generație. Biserica este atât de întrețesută cu lumea din jur, încât cele două sunt în esență una și aceeași entitate. Tozer afirmă că dacă credincioșii nu se separă de lume, vor sucomba în letargie spirituală.
Tozer nu putea accepta atitudinea juvenilă între credincioșii din Biserică. Nu putea tolera creștinii care se plictisesc ușor și care se uită în jur după distracții pentru a scăpa de sentimentul de plictiseală. Pentru Tozer, distracțiile în biserică sunt forme prin care biserica se sincronizează cu lumea spre pierzarea ei. Pentru el, dorința bisericii de a „ține pasul cu lumea de azi” era un nonsens. O biserică lumească, în concepția lui Tozer, e un oximoron și cu totul anatema.
Pe măsură ce vei citi această carte, vei constata că problemele pe care le semnalează Tozer, se întâmplă și astăzi. Putem spune cu adevărat că Biserica a mai trecut pe-aici! Din cine știe ce motiv, fiecare generație de credincioși are impresia că trebuie să inventeze roata spirituală. Tozer a putut vedea dincolo de toate acestea pentru că el nu se concentra pe tendințele trecătoare. El știa că tendințele vin și trec și că odată ce oamenii se obișnuiesc cu o modă, a și trecut și o nouă tendință așteaptă după colț. Ca și profeții din Scriptură, el vedea limpede și vorbea precis. Diagnoza făcută de el bisericii a fost corectă în vremea lui, și este corectă și astăzi.
Această carte nu este doar o carte cu minusuri, deși le are în bună măsură; totuși în mijlocul minusurilor există și o speranță pozitivă pentru sufletul însetat după Dumnezeu.
— Rev. James L. Snyder

 

Arca lui Noe 

 

Arca lui Noe a fost o corabie imensă, pe care, potrivit Bibliei, Noe ar fi construit-o la îndemnul lui Dumnezeu ca să își salveze familia și animalele terestre de marele potop. Despre întâmplările lui Noe se poate citi în Sfânta Scriptură, în pasajele 6-8 din cartea întâi a lui Moise („Facerea„), 38 Matei ori 27 după Luca. Dimensiunile corăbiei, prezentate în Biblie, erau următoarele: lungimea de trei sute de coți, lățimea de cincizeci de coți iar înălțimea de treizeci de coți^[1], dimensiuni care, conform cercetărilor istoriografice, echivalau cu 137 de metri lungime, 23 de metri lățime și 14 metri înălțime^{[necesită citare]}. Conform surselor biblice, construcția a fost realizată cu ajutorul așa zisului lemn gofer. Existența și proveniența acestui material necunoscut ingineriei maritime este pusă sub semnul întrebării de către cercetătorii biblici.^[2][3]

Comentatorii Bibliei spun că potopul a avut loc în jurul anului 3300 î.Hr.

Comentatorii universitari ai Bibliei spun că actuala versiune cunoscută a apărut în secolul V î.Hr. Evreii ortodocși, creștinii și musulmaniifundamentaliști (adepți ai lecturii literale a Bibliei) resping varianta academică și spun că Noe este un personaj real și marele potop s-a întâmplat cu adevărat.

Povestiri asemănătoare cu cea descrisă în Biblie despre potop apar și în mitologia altor popoare antice, de pildă la sumerieni (în Epopeea lui Ghilgameș și într-o tăbliță denumită „Atra-Hasis”, ambele descriind circumstanțe similare potopului biblic^{[necesită citare]}) și la egipteni. Grecii Antichității au și ei o poveste similară cu cea biblică, anume povestea lui Pyra și Deucalion, evocată de Pindar în cea de-a noua Olimpică.

Povestea corăbiei este des întâlnită în scripturile religioase. Începând cu secolul al XVIII-lea s-au făcut cercetări de geologie și biogeografie în legătură cu arcă și potop. Având la origine o confuzie medievală provocată de proasta înțelegere a textului biblic original (semitic), s-au făcut numeroase săpături în Turcia, pe muntele Ararat,unde unii cred că Biblia spune că s-a oprit arca.^{[4][5][6][7][8][9]} În realitate textul biblic nu indică un munte anume, ci întreaga regiune muntoasă a Armeniei.

Realitatea arcei

Potopul și salvarea lui Noe de către Dumnezeu sunt descrise în Biblie, în cartea întâi a lui Moise (Facere): „Văzând Domnul stricăciunea oamenilor, I-a părut rău că a creat omul, așa că a decis să distrugă tot ce a creat până atunci”. Dumnezeu a văzut că Noe este om bun și cinstit așa că s-a gândit să-l salveze pe el și pe familia lui, mai exact nevasta și fiii săi Sem, Ham și Iafet, împreună cu nevestele acestora. Domnul a poruncit lui Noe să ia din fiecare animal câte o pereche, din păsări câte șapte perechi și să-i ducă pe arcă, ca să fie din nou animale pe pământ și după potop.

Se spune că potopul a durat 365 de zile, alții spun că au trecut 371 de zile până când arca a eșuat pe vârful muntelui Ararat. Alte 40 de zile au trecut până când apele s-au retras și munții au devenit vizibili. Noe a lăsat prima oară liber un corb, dar nu a găsit pământ uscat. După ce au trecut șapte zile, Noe a lăsat liber un porumbel care s-a întors cu o ramură. După alte șapte zile iar a lăsat liber un porumbel, care nu s-a mai întors. După un an și 10 zile de la începerea potopului, la porunca divină, Noe împreună cu toți cei care se aflau în arcă au ieșit afară.

După potop, Domnul i-a promis lui Noe că niciodată nu va mai șterge omenirea de pe pământ cu apă, și a creat primul curcubeu pe cer (Moise I. 9:11).

În privința realității arcei și a veracității descrierii biblice a peripețiilor lui Noe, punctul de vedere științific – exprimat de geologie, de ex. – este că de când oamenii populează Terra (istoria recentă a planetei) planeta n-a cunoscut un potop global, drept pentru care Noe și arca lui descrisă în Facere sunt cam tot atât de reali pe cât sunt și uriașii sau șerpii vorbitori ai Facerii (Genezei), măgarii vorbitori ai Numerilor, vrăjitoarele Ieșirii (Exodului), peștii uriași cu pântece locuibile ale lui „Iona” sau demonii Evangheliilor.^[10][11] Credibilitatea mitului biblic al potopului lui Noe^[12] a fost ruinată, acum aproape două secole deja, de descoperirile făcute în geologie^[13][14] și (doar puțin timp mai târziu) din biologie.^[15]

Istoria primului altar

 

 

Înainte de a-și construi o casă în care să stea împreună cu familia lui, Noe a construit un altar pe care l-a dedicat Dumnezeului său, ca semn de mulțumire pentru că l-a salvat de la moarte. Acest altar devine primul altar din istoria Terrei.^{[necesită citare]}

Descrierea arcei

 

 

Arca a avut lungimea de 140 de metri, lățimea de 23 de metri și înălțimea de 14 metri. Avea un singur geam și o singură ușă aflată la mijlocul corăbiei. Corabia a fost construită din lemn de gofer (chiparos), era împărțită în cămăruțe, tencuită cu smoală pe dinăuntru și pe dinafară. (Geneza 6,14)^[16]

Arca avea trei punți, sau trei nivele, ceea ce i-a mărit rezistența. Suprafața totală a punților era de 8.900 m². A fost construită probabil din chiparos, un arbore rășinos, deci rezistent la apă, fiind etanșată pe interior și exterior cu un strat de catran (Geneza 6:14–16). Nu se spune cum a îmbinat Noe bârnele. Însă, înainte de relatarea despre Potop, Biblia vorbește despre făuritori de unelte de aramă și de fier (Geneza 4:22). În orice caz, și în prezent se folosesc cuie de lemn la construirea unor ambarcațiuni de lemn.

Arca avea compartimente, o ușă pe lateral și un țohar înalt de un cot, care, după cât se pare, era un acoperiș mansardat, având probabil niște deschizături pentru ventilație și lumină. Relatarea biblică nu menționează însă nici un fel de chilă ori proră, nici pânze, vâsle sau cârmă. De fapt, același cuvânt ebraic redat prin „arcă” este folosit și pentru a descrie coșulețul dat cu smoală în care a fost pus micuțul Moise de mama lui pentru a pluti pe apele Nilului. — Exodul 2:3, 10.

Arca avea o lungime de șase ori mai mare decât lățimea și de zece ori mai mare decât înălțimea.

Tradiții medievale despre Arcă pe Ararat

 

 

În anul 1300, Marco Polo în jurnalul lui spunea că a văzut arca pe muntele Ararat. Afirmațiile extravagante din descrierile de călătorie ale lui Marco Polo trebuie privite cu mare scepticism, ținând cont de faptul că textul care există azi este trecut prin filtrul cenzurii pioase a numeroșilor editori care au scos sau modificat tot ceea ce acestora li se părea insuficient de pios sau ceea ce, din punctul lor de vedere, friza erezia.^[17] Nu trebuie uitat nici faptul că nu Marco Polo însuși a scris cartea despre peripețiile lui în Orient, ci un individ care în epocă era cunoscut ca fiind scriitor de povești de dragoste și romane cavalerești^[18], și care în afară de a fi așternut pe hârtie peripețiile povestite de Polo, și-a pus amprenta personală asupra textului,^[19], text manuscris care în plus, de-a lungul timpului, la rândul lui s-a „diversificat” (adică a fost modificat prin amputări de pasaje sau adausuri de text), sub influența fiecărui scrib care l-a reprodus după gust (suntem în epoca dinaintea apariției tiparului), astfel că azi originalul și așa romanțat de Rustichello este pierdut^[20], dar există în schimb 140 de versiuni de manuscris.^[21] Aceasta explică de ce în versiunile existente ale descrierilor călătoriei lui Marco Polo se găsesc tot felul de absurdități, cum e de exemplu afirmația că prin Sumatra există un trib de oameni cu coadă^[22], sau relatări despre un trib de oameni cu capete de câine^[23] („cynocephali”, această creatură fiind și ea un motiv frecvent în bestiarele medievale); este apoi extrem de puțin probabil că tânărul Polo, aflat cu tatăl și unchiul lui în misiune papală în drum spre China^[24], a escaladat în plin Ev Mediu (secolul XIII) un versant cu o înălțime de peste 5000 de metri ca să verifice dacă sunt sau nu acolo resturi din Arcă, afirmația lui explicându-se mai degrabă prin noua tradiție privitoare la locul presupus al opririi ambarcațiunii lui Noe după potop și care se înfiripase cu un secol și jumătate înaintea nașterii lui Marco Polo^[25][26] ca și prin mentalitățile^[27]puternic impregnate de creștinism ale epocii, care îl marcau așa cum e de așteptat și pe călătorul genovez.

Arca și știința

 

 

Din punct de vedere istoric, povestea Potopului și a Arcei lui Noe face parte din seria de mituri^[28] și legende biblice.^[29] Mitul biblic al Potopului este cel mai recent (prima jumătate a mileniului întâi î.e.n.^[30]) dintre miturile potopului în Orientul Mijlociu: cel mai vechi dintre ele fiind cel sumerian, datat la finele mileniului trei î.e.n.^[31] În legătură cu știrile din presa populară (toate fără fundament științific^[32]) despre descoperirea pe muntele Ararat a resturilor Arcei lui Noe (adică a resturilor unui artefact enunțat într-un mit!), cei mai serioși cercetători resping orice posibilitate ca lemnul unei ambarcațiuni construită acum mii de ani să fi supraviețuit până azi^[33], în timp ce guvernul turc susține că deține dovezi în legătură cu grupuri de indivizi care escaladează muntele pentru a plasa lemn pe înălțimi, doar pentru a-l „descoperi” mai târziu.^[34][35]

Încă din Antichitate lectorii atenți ai Bibliei au avut dificultăți în acceptarea descrierii înțelese în cheie literală a poveștii potopului lui Noe. Contemplând imposibilitatea evidentă a umplerii Arcei cu toate speciile de viețuitoare, Preafericitul Augustin alegea, de exemplu, să considere că asta nici nu e nevoie, pentru că oricum unele viețuitoare apar singure din pământ (o reluare a „generării spontane” cu care Aristotel explica apariția vieții), justificându-și convingerea cu versetul 24 din Facere capitol I („Să scoată pământul ființe vii, după felul lor: animale, târâtoare și fiare sălbatice după felul lor”. Și a fost așa.”).^[36] Lărgirea graduală a cunoștințelor făcea ca problema cea mai serioasă în materie de credibilitate a poveștii biblice a potopului să fie teza globalității inundației, și încă din secolul al V-lea unii creștini au emis rezerve în această privință,^[37], tradiția evreiască înregistrând și ea încă de la începuturi obiecții ale rabinilor sau erudiților iudaismului nonsacrificial în privința credibilității ideii de potop global.^[38]

Chiar de la începuturile dezvoltării aparatului critic în analiza literară, povestea biblică a Potopului lui Noe a reprezentat un exemplu didactic.^[39], înțelegându-se repede că ceea ce relatarea Facerii ne spune nouă în modernitate nu era tocmai și ceea ce pricepeau cei care erau contemporanii eroilor mitici^[40] ai acestor relatări.^[41] Relatarea biblică, derivată fiind din tradițiile mesopotamiene legate de inundații catastrofale^[42] și care la rândul lor se inspirau din fenomene naturale locale^[43], a căpătat o nouă interpretare o dată ce și în creștinism textul original în ebraica biblică a început să fie cunoscut și studiat de manieră rațională și luându-se în fine în considerare toate subtilitățile limbii.^[44] S-a putut constata faptul de altfel evident că în Biblie nu întotdeauna când se afirmă globalitatea sau totalitatea unui lucru sau fenomen, aceasta chiar e înțeleasă sau sugerată de autori a fi una în sens propriu, așa cum se înțelege ea azi.^[45] Ideea că Biblia vorbește în Facere de un potop global nu numai că nu ține seama de subtilitățile expresiei literare veterotestamentare, ea ridică totodată și o multitudine de probleme insurmontabile care ruinează complet credibilitatea relatării,^[46] Concluzia trasă de cercetători e că pentru reputația Bibliei și a autorilor ei cea mai favorabilă interpretare actuală e să considerăm că aceasta descrie un potop local.^[47], fiind din acest punct de vedere o șansă că textul însuși nu indică spre actualul și prea-înaltul munte Ararat ca loc al opririi arcei după potop^[48], așa cum în mod neglijent^[49][50] înțeleg unii. În Occident, începând cu secolul al XIX-lea chiar, opinia cvasiunanimă^[51]privitoare la relatarea biblică a potopului este că acesta a fost unul local, la o scară regională și nu globală.^{[52][53][54][55]}

Probleme referitoare la mitul biblic al Potopului și al Arcei lui Noe

 

• Noe n-ar fi avut cum să aducă câte două animale din fiecare specie. Ar fi trebuit să meargă în locuri neștiute pe atunci precum Australia, Japonia, America, insule din Pacific.^[56]Observația apare ca obiecție, de ex., într-o lucrare („Essai Sur Cette Question : Quand et Comment l’Amérique A-t-Elle Été Peuplée d’Hommes et d’Animaux?”) a savantului geograf elvețian Samuel Engel^[57], scrisă în 1767, anume la pagina 45 din ediția numerizată de Sabin Americana^[58] (în ediția numerizată de google^[59] la pagina 132) în capitolul 11 din volumul întâi, „cartea a doua” („Livre Second”) a „părții întâi” (Première Partie), intitulată „De Unde Au Venit Animalele în America?” („D’Où Sont Venus les Animaux De l’Amérique ?”).

• Animalele nu ar fi putut supraviețui toate în același loc. Diferența de temperatură ar fi fost o problemă majoră. Animalele adaptate la viața polară( ursul polar, foca, pinguinul ) nu ar fi avut cum să conviețuiască în același loc cu animale tropicale (crocodilul, cămila ).

• Pentru a ploua 365 sau 371 de zile încontinuu ar fi trebuit ca de undeva să se golească o cantitate foarte mare de apă, și dacă ar fi plouat, acea cantitate de apă s-ar fi întors în locul de unde a venit, și nu ar fi inundat Pământul.

• Geografic este imposibil să plouă atâtea zile.

• Dacă apa a ajuns peste toți munții, ea ar fi trebuit să se ridice peste 8848 m (vârful Everest). La acea înălțime aerul este rarefiat și respirația câtorva milioane de specii ar fi fost imposibilă. În mod similar, în capitolul 2 din cartea a patra („Preuves de la Non-Universalité du Déluge”) a părții a doua (p. 265-269 în ediția numerizată de Sabin Americana) din „Essai Sur Cette Question : Quand et Comment l’Amérique A-t-Elle Été Peuplée d’Hommes et d’Animaux?”, autorul (Samuel Engel) explică că odată ce nivelul apei a depășit plafonul de nori, nu mai putem avea de-a face cu „ploaie” cum pretinde Biblia (Facere capitol 7:13) și astfel nici „potop” care să fi acoperit realmente toată suprafața uscatului. Obiecția nu ține seama însă de faptul că autorii Bibliei credeau că ploaia își are originea în miticele „rezervoare”^[60] dumnezeiești aflate deasupra „tăriei”. Pentru anticii autori ai mitului Potopului biblic, dilema era deci evitată, pentru că evreii credeau că apa precipitațiilor provine din rezervoarele aflate deasupra boltei rigide („firmamentului”, tăriei) și transparente a cerului, peste care se afla tronul lui Dumnezeu care deschide jgheaburile pe unde iese apa din rezervoare, și nu din condensarea parțială a acumulărilor de vapori care sunt norii, așa cum se consideră azi.

Despre arcă 

• Dr. Henry Morris, Dr. John Whitcomb: The Genesis Flood; P&R Publishing (1998).

Note

 

 

Primul cuvânt de pe cruce – Iertarea

Isus zicea: »Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!«

                                                     Luca 23,34

În acele momente, Domnul nostru suferea primele chinuri ale răstignirii; călăii tocmai bătuseră cuiele în mâinile şi picioarele Sale. Pe lângă aceasta, El era foarte epuizat în urma luptei din Ghetsimani din noaptea anterioară, a biciuirii şi batjocurii aspre, pe care le-a îndurat pe parcursul dimineţii la Caiafa, Pilat, Irod şi garda pretoriană. Cu toate acestea, nimic nu-L putea împiedica să continue să Se roage, nici epuizarea îndurată şi nici suferinţele care urmau să vină. Mielul lui Dumnezeu a tăcut înaintea oamenilor, dar nu a tăcut înaintea lui Dumnezeu. Mut ca un miel înaintea celor ce-l tundeau, Domnul nostru nu a spus nici un cuvânt pentru a Se apăra; a continuat să strige în inima Sa spre Tatăl. Nici o durere şi nici o slăbiciune nu a făcut să amuţească rugăciunea Sa sfântă pentru alţii. Ce exemplu! Să continuăm să ne rugăm atât timp cât inima noastră bate! Nici o suferinţă, oricât de grea ar fi ea, să nu ne reţină de a merge înaintea tronului de har. Suferinţele vor să ne aducă mai aproape de El. Într-o cântare se spune: »Creştinii să se roage, atât timp cât trăiesc, căci numai dacă se roagă, ei trăiesc.«

  Dacă încetăm să ne rugăm, renunţăm la mângâierile de care avem nevoie. »Dumnezeule mare, ajută-ne să ne rugăm, oricât de descurajaţi şi oricât de doborâţi am fi!« Niciodată desperarea să nu ne îndepărteze de tronul de har.

  Mântuitorul nostru slăvit a stăruit în rugăciune, chiar şi atunci când fierul rece străpungea venele Lui şi loviturile de ciocan zguduiau trupul şi sufletul Său. Această perseverenţă şi această rezistenţă au fost consecinţa obişnuinţei Lui de a Se ruga şi de a nu renunţa la rugăciune. Rugăciunea Sa pentru alţii era asemenea coborârii pe o pantă pe care nu te mai poţi opri. Nopţile acelea lungi şi reci pe înălţime, multele zile petrecute în singurătate, rugăciunile stăruitoare înălţate către cer, toate acestea au contribuit la consolidarea obişnuinţei Lui, pe care nici cele mai aspre furtuni nu puteau s-o schimbe. Dar era mai mult decât o obişnuinţă. Domnul nostru era scufundat în Duhul rugăciunii. El trăia în rugăciune, rugăciunea trăia în El. Rugăciunea era o parte componentă a vieţii Sale. Domnul nostru era asemenea unei mirodenii preţioase. Când o sfărâmi, ea nu-şi pierde parfumul, ci cu fiecare lovitură a uneltei de sfărâmat, parfumul se revarsă tot mai puternic. Parfumul Lui nu era la suprafaţă, ci el era o parte componentă a Fiinţei Lui. Zdrobirea în piuă a făcut să se elibereze parfumul şi să se descopere taina Lui. Aşa cum o legătură de mir răspândeşte parfumul ei sau aşa cum o pasăre cântă, căci nu poate să facă altceva, tot aşa Isus S-a rugat. Rugăciunea înconjura sufletul Lui ca o haină şi, astfel împodobit, inima lui ieşea în evidenţă. Repet: să învăţăm de la Domnul nostru, să nu încetăm să ne rugăm, oricare ar fi împrejurările, oricât de grea ar fi ispita şi oricât de apăsătoare ar fi asuprirea!

  Să observăm că Domnul nostru în această rugăciune S-a ţinut strâns de faptul că El este Fiul lui Dumnezeu. Nici cele mai mari încercări, cărora El de bunăvoie S-a expus, nu-L puteau face să renunţe la această convingere. El Şi-a început rugăciunea cu »Tată«. Nu fără intenţie ne-a învăţat să ne rugăm: »Tatăl nostru«. Dacă rugăciunea noastră va avea rezultate, depinde de încrederea pe care o avem în relaţia noastră cu Dumnezeu. Dacă avem parte de pierdere şi suntem prigoniţi, atunci suntem tentaţi să gândim că Dumnezeu nu ne tratează ca un Tată, ci ca un judecător aspru, care condamnă pe un tâlhar. Rugăciunea lui Hristos însă, făcută într-o situaţie în care noi niciodată nu vom ajunge, nu arată nici o şovăială sau îndoială cu privire la filiaţiunea Lui. În Getsimani, când sudoarea cădea la pământ ca nişte picături mari de sânge, El a început strigătul Său de durere – dacă este posibil să se îndepărteze paharul amar de la El – cu cuvintele: »Tatăl Meu«. Chiar şi după o noapte întunecată şi plină de durere, în care a strigat mereu la Dumnezeu, El Îl considera pe Dumnezeu ca Tată al Său. Şi aici, în primele Sale cuvinte pe cruce, a spus iarăşi »Tată«. Fie ca Duhul, care ne face să strigăm »Ava, adică Tată iubit« (Romani 8,15), să ne ajute ca totdeauna să strigăm aşa! Fie ca noi niciodată să nu devenim robii întrebării ispititoare: »Eşti Tu Fiul lui Dumnezeu?« (Matei 4,3) – sau dacă ispititorul ne va ataca vreodată, să triumfăm, aşa cum Isus a triumfat în pustia lipsită de pâine. Fie ca Duhul, care strigă în noi »Ava, Tată iubit«, să îndepărteze din noi orice teamă lipsită de credinţă. Dacă suntem pedepsiţi, aşa cum trebuie să fie (căci care este fiul pe care nu-l pedepseşte tatăl?), noi vrem în dragoste să ne supunem Tatălui, care ne dă Duhul, şi să trăim. În nici un caz nu dorim să devenim sclavii duhului robiei, ajungând să ne îndoim de dragostea Tatălui nostru milos şi îndurător şi de filiaţiunea noastră cu Dumnezeu.

  Mult mai remarcabil este faptul că Domnul nostru nu Se roagă pentru Sine. În mod sigur, chiar şi atunci când a fost pe cruce, El nu a încetat să se roage pentru Sine, iar strigătul »Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?« (Marcu 15,34) arată cât de personală era rugăciunea Sa. Dar prima rugăciune din cele şapte strigăte de rugăciune la cruce nu se referă nici măcar indirect la Cel care Se roagă. El a spus: »Tată, iartă-i.« Rugăciunea era exclusiv pentru alţii. Cu toate că aceste cuvinte fac aluzie la cruzimea de care El avea parte, ele nu erau o rugăciune pentru El Însuşi. Ai remarcat că El nu a spus: »Eu îi iert.« Aceasta este de la sine înţeles. Pare ca şi cum El nici nu a luat în seamă nedreptatea care i S-a făcut. Pe El Îl preocupa nedreptatea făcută Tatălui şi faptul că ei se ridicau împotriva Tatălui atacând persoana Fiului. Nu S-a gândit la Sine. Rugăciunea »Tată, iartă-i« era total dezinteresată. În rugăciunea Sa, El era ca şi cum n-ar fi. El a renunţat la Sine atât de mult, încât S-a pierdut pe Sine şi suferinţele Lui dinaintea ochilor Lui. Dacă au existat în viaţa Fiului Omului momente în care El putea să limiteze rugăciunea Sa la Sine, fără a exista pericolul de a fi învinuit că face aceasta, atunci acestea au fost atunci când El S-a aflat la începutul luptei Sale cu moartea. Este de mirare că unul care se află legat pe rug sau pironit pe cruce se roagă şi cere ajutorul exclusiv pentru sine? Observaţi însă că Domnul Isus Şi-a început rugăciunea cu o rugăminte făcută pentru alţii. Recunoşti tu ce fel de inimă se descoperă aici? Ce compasiune umplea pe Cel răstignit! Câtă asemănare cu Dumnezeu, ce divin este El! A existat vreodată cineva care ca şi El, sub chinurile morţii din rugăciunea Sa, să fi făcut o rugăciune pentru alţii? Fraţii mei, fiţi şi voi tot la fel de dezinteresaţi! Nu vă gândiţi numai la voi înşivă, gândiţi-vă la alţii! Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi! Caută să-L urmezi pe Hristos, să calci pe urmele Lui, Cel care ţi-a dat un aşa exemplu de lepădare de Sine!

  Însă o perlă întrece pe cealaltă în această cunună a dragostei minunate. Soarele neprihănirii apune pe Golgota într-o strălucire minunată. Printre culorile strălucitoare care glorifică apusul Lui este în mod deosebit aceasta: rugăciunea nu era făcută numai pentru alţii, ci ea era pentru cei mai barbari duşmani ai lui Hristos! Am spus »duşmani ai lui Hristos«? Ar trebui să ne mai gândim la un lucru. Nu erau duşmani, care cu ani în urmă I-au făcut ceva rău, ci aceia care aici şi acum Îl omorau. Mântuitorul nu S-a rugat atunci când nedreptatea a fost deja uitată şi când era un lucru mărunt să ierţi. În timp ce primele picături de sânge stropeau din mâinile străpunse şi în timp ce ciocanul s-a colorat în roşu-aprins, s-a deschis gura sfântă pentru o rugăciune plină de iubire: »Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!« Nu vreau să spun că această rugăciune se limita la soldaţii care executau sentinţa de moarte. Sunt convins că este vorba de o rugăciune care includea pe cărturari, pe farisei, pe Pilat şi Irod, pe iudei şi pe păgâni – da, întreaga omenire, căci noi toţi am luat parte la această ucidere. În primul rând însă era vorba de oamenii care acolo şi atunci L-au pironit pe Domnul pe crucea celor blestemaţi; peste ei s-a revărsat rugăciunea Lui ca un untdelemn preţios.

   Ce adâncimi cuprinde această rugăciune! Este de neegalat. Nici o alta nu se aseamănă cu ea. Este adevărat, şi Avraam, Moise şi profeţii s-au rugat pentru făcătorii de rele, dar nu pentru aceia care le-au străpuns mâinile şi picioarele. Este adevărat că începând din zilele acelea, creştinii au repetat această rugăciune. Ştefan a strigat: »Doamne, nu le ţinea în seamă păcatul acesta!« (Faptele Apostolilor 7, 60). Unii martiri fiind legaţi pe rug au făcut rugăciuni pentru prigonitorii lor. Dar noi ştim de la cine au învăţat ei aceasta. Să ne întrebăm: de la cine a învăţat El să se roage aşa? De la nimeni! Nu era ElOriginalul divin? Rugăciunea a rezultat din natura Sa divină. Suferinţa pentru alţii, care era specifică Lui, şi numai Lui, i-a pus această rugăciune pe buze, rugăciune care nu are nici un model. Dragostea Sa împărătească L-a făcut să rostească această rugăciune pentru alţii, demnă de reţinut, care ne poate sluji de model, dar pentru care nu există nici un model. Doresc să-L ador şi să-I aduc închinare divină. Dacă nu aş şti nimic altceva despre El, decât numai această rugăciune, ar trebui să-L ador, căci această rugăciune, de neîntrecut, pentru iertare mă convinge mai mult decât orice altceva de divinitatea Aceluia care a rostit-o şi îmi umple inima cu veneraţie şi simpatie.

   V-am prezentat prima rugăciune a Domnului nostru, rostită cu voce tare pe cruce. Voi încerca, dacă Dumnezeu ne ajută prin Duhul Său, să întrebuinţăm aceasta. Mai întâi dorim s-o privim ca o rugăciune pentru alţii făcută de Mântuitorul nostru; apoi ca un îndemn pentru lucrarea făcută de Adunare; în cele din urmă ca o încurajare pentru oamenii nemântuiţi.

Un exemplu al rugăciunii pentru alţii făcută de Domnul nostru

    El S-a rugat atunci pentru duşmanii Lui, El Se roagă şi acum pentru duşmanii Săi. Ceea ce s-a petrecut pe cruce este un exemplu pentru lucrarea făcută pe tron. Hristos Se află acum în locul de sus şi într-o stare mult mai bună, dar activitatea Lui este aceeaşi. El face mereu rugăciuni înaintea tronului veşnic pentru oameni vinovaţi şi strigă: »Tată, iartă-i.« Mijlocirea Sa în general se aseamănă oarecum cu mijlocirea de pe Golgota. De aceea rugăciunea de pe Golgota ne poate ajuta să înţelegem corect caracterul rugăciunii de mijlocire făcute pe tron.

   Prima trăsătură de caracter a rugăciunii pentru alţii este bunătatea extraordinară. Oamenii, pentru care Domnul S-a rugat, potrivit relatării, nu au meritat rugăciunea Sa. Ei nu au făcut nimic care să-L fi determinat ca să-i binecuvinteze sau să-i răsplătească. Dimpotrivă, erau oameni care au complotat să-L omoare. Ei L-au răstignit; şi L-au răstignit fiind călăuziţi de plăceri rele. Da, I-au luat viaţa Lui nevinovată. Batjocoritorii Lui nu meritau ca El să Se gândească la ei, nici măcar un gând, oricât de mic ar fi fost el. Ei nu L-au rugat ca El să intervină pentru ei. Aceasta ar fi fost ultimul lucru pe care ei şi l-ar fi dorit: »Intervino pentru noi, Tu, Împărat care eşti pe moarte! Roagă-te pentru noi, Tu, Fiu al lui Dumnezeu!« Sunt înclinat să presupun că rugăciunea nici nu a fost luată în seamă de ei sau au ascultat-o cu indiferenţă ori au batjocorit-o chiar. Poate că nu ne vine să credem că oamenii aceia au râs de o asemenea rugăciune, dar la cruce s-au petrecut lucruri care au fost destul de brutale. Eu îmi pot imagina că aşa a fost.

   Mântuitorul nostru S-a rugat pentru oameni care nu meritau aceasta, care meritau blestemul; pentru oameni care nu au luau în considerare rugăciunea de mijlocire, care se amuzau de astfel de rugăciuni. Aşa stă acum în cer Marele Preot şi face rugăciuni de mijlocire pentru oamenii vinovaţi – pentru oameni vinovaţi! Nu există nimeni pe pământ care merită rugăciunea de mijlocire. Isus Hristos nu mijloceşte pentru nici unul, pentru că el o merită. El este acolo singurul care Se roagă pentru cei vinovaţi. Nu atunci când cineva este neprihănit, ci »dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel neprihănit« (1 Ioan 2,1). Nu uita că Marele nostru Mijlocitor intervine pentru aceia care nu-L roagă să facă aceasta. Cei morţi în păcate şi fărădelegi sunt subiectul rugăciunii Sale de mijlocire înflăcărate. Chiar şi atunci când ei batjocoresc Evanghelia, inima Sa plină de dragoste imploră favoarea cerului pentru ei. Dacă aceasta este adevărat, atunci fă tot posibilul ca Domnul Isus Hristos să Se roage pentru tine înaintea lui Dumnezeu. Unii dintre voi L-aţi rugat pe Mântuitorul cu multe lacrimi şi cu multă seriozitate ca El să mijlocească pentru ei. Vă va respinge El? Există posibilitatea aceasta. Dar El Se roagă chiar şi pentru aceia care resping rugăciunea Lui; cu cât mai mult Se va ruga El pentru voi, care doriţi aceasta. Dacă în tine nu este absolut nimic bun şi dacă din cap până în picioare eşti rău, totuşi nimic nu-L va împiedica pe Hristos ca să fie Mijlocitorul tău. El va mijloci chiar şi pentru tine. Vino şi încredinţează-I problema ta! El va găsi circumstanţe atenuante şi atunci când tu ai ajuns la capăt cu iscusinţa ta. El va aduce cazul tău înaintea lui Dumnezeu, aşa cum a făcut cu ucigaşii Săi: »Tată, iartă-i.«

   A doua trăsătură de caracter a mijlocirii Sale este grija. Ea se arată de asemenea în cuvintele: »Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac.« Salvatorul nostru a cercetat în întregime inima duşmanilor Săi, ca să vadă ce putea să aducă în favoarea lor. Dar nu a găsit nimic, până în momentul când ochiul Său plin de bunătate s-a lovit de neştiinţa lor: »Nu ştiu ce fac.« Cât de amănunţit a cercetat El împrejurările şi persoana acelora pentru care a mijlocit! Tot aşa face şi acum în cer. Hristos nu este un apărător de drept superficial. El cunoaşte exact starea ta, vede starea inimii tale şi ştie ispita, căreia tocmai te împotriveşti. Mai mult chiar: El vede când vine ispita. Mijlocind El ia cunoştinţă de evenimentul care se apropie: »Simone, Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul. Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta« (Luca 22,31). Ce bunăvoinţă plină de dragoste a Marelui nostru Preot! El ne cunoaşte mai bine decât ne cunoaştem noi înşine. El înţelege durerea ascunsă. Nu trebuie să-ţi faci griji cu privire la formularea corectă a rugăciunii tale; El o va îmbrăca în cuvinte potrivite. Chiar şi în ceea ce priveşte înţelegerea corectă – chiar dacă tu dai greş, El nu va da niciodată greş. El ştie care este intenţia lui Dumnezeu; El ştie şi ce se petrece în tine. El poate găsi şi în tine un punct de legătură pentru har, pe care tu însuţi niciodată nu-l vei descoperi. Dacă în sufletul tău este aşa de mult întuneric şi beznă, încât rugăciunea ta nu mai are nici o temelie, iar tu nu mai vezi nici o posibilitate, priveşte atunci spre cer – Domnul nostru a prelucrat deja rugăciunea şi o face auzită înaintea tronului de har! Mijlocirea Sa este, aşa cum tu însuţi poţi vedea, plină de bunătate şi bine gândită.

   În continuare observăm seriozitatea şi fermitatea acestei rugăciuni. Nimeni, care citeşte cuvintele înflăcărate »Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac« nu se îndoieşte de faptul că ele au asaltat cerul. Fraţilor, puteţi fi absolut siguri, că Hristos ia în serios fiecare rugăciune! Aceasta se poate dovedi. Oamenii hotărâţi sunt în mod obişnuit deştepţi şi recunosc imediat unde au avantaje. Dacă este vorba de judecata cu privire la viaţa ta şi dacă numai un argument decisiv îţi poate salva viaţa, atunci cu siguranţă îl vei căuta pe acela pe care nici un altul nu-l va găsi. Isus a fost în cel mai înalt grad hotărât să salveze viaţa duşmanilor Lui. De aceea pentru iertarea lor, El a adus un argument, pe care un duh mai puţin angajat în această lucrare niciodată nu l-ar fi adus: »Nu ştiu ce fac.« În sens strict juristic, acest argument este dubios. Neştiinţa (care este intenţionată!) nu este o circumstanţă atenuantă. Mulţi oameni care stăteau sub cruce nu voiau să ştie despre ce era vorba! Ei puteau să ştie că Isus este Domnul slavei. Nu a fost Moise destul de clar? Nu a spus Isaia cuvinte destul de clare? Nu au fost dovezi şi semne de care nu te puteai îndoi, aşa cum nu te poţi îndoi de soarele de pe cer?

   Cu toate acestea, Mântuitorul a transformat cu iscusinţă într-un argument atenuant ceea ce nu părea să fie. El l-a formulat astfel: »Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac.« Ce plină de eficacitate trebuie să fi fost acum în cer rugămintea Sa! Să nu gândeşti că mijlocirea Sa este acum mai puţin luată în considerare, mai puţin pătrunzătoare şi mai puţin insistentă. Nu, inima lui Hristos luptă încă cu Dumnezeul veşnic. El nu este un Avocat adormit. Din pricina Sionului, El nu are linişte, şi din pricina Ierusalimului, El nu va ceda, până când neprihănirea va ieşi strălucind, iar mântuirea lui va fi ca o lampă care luminează.

   În al patrulea rând este de remarcat că această rugăciune are la bază statornicia, stăruinţa şi durata mijlocirii lui Hristos în ceruri. Aşa cum am remarcat: dacă Mântuitorul nostru ar fi vrut să înceteze cu mijlocirea, atunci El ar fi putut face aceasta atunci când L-au pironit pe cruce, atunci când duşmanii s-au făcut vinovaţi faţă de Persoana sa divină. Dar păcatul nu este în stare să lege limba Prietenului nostru care mijloceşte. Ce mângâiere! Tu ai păcătuit, ai întristat Duhul lui Dumnezeu, dar tu nu poţi aduce la tăcere limba care vorbeşte pentru tine, în favoarea ta. Poate nu ai adus nici un rod, fratele meu! Tu trebuie să fi tăiat aşa cum se taie un copac neroditor. Dar inutilitatea ta nu-L va face pe Apărătorul tău să cedeze; în acest moment, El intervine cu rugămintea: »Doamne, mai lasă-l şi anul acesta« (Luca 13,8).

   Păcătosule, tu L-ai provocat pe Dumnezeu prin faptul că ai respins cu încăpăţânare harul Său şi te-ai dedat tot mai mult la rău. Dar nici batjocorirea lui Dumnezeu, nici nedreptatea, nici necredincioşia nu-L vor reţine pe Hristos să nu intervină chiar şi pentru cel mai ordinar păcătos. Hristos trăieşte. Deoarece El trăieşte, El mijloceşte. Atât timp cât va exista pe pământ un păcătos care are nevoie de mântuire, va fi un Mijlocitor în cer care va interveni pentru el. Acestea sunt numai câteva gânduri, dar sper ca ele să te ajute să înţelegi slujba de Mijlocitor a Marelui nostru Preot.

   Rugăciunea Domnului făcută pe pământ se aseamănă cu rugăciunea făcută în cer prin înţelepciunea Sa. Hristos a vrut să obţină ceea ce are mai mult nevoie batjocoritorul Său şi ceea ce îi este mai mult de folos: »Tată, iartă-i.« Acesta a fost punctul hotărâtor. Înainte de toate, ei au avut nevoie de iertarea din partea lui Dumnezeu. Domnul nu a spus: »Tată, fă-i să înţeleagă, căci ei nu ştiu ce fac«, căci simpla recunoaştere a ceea ce făceau le-ar fi chinuit conştiinţa şi i-ar fi dus în iad. El a strigat: »Tată, iartă-i.« Picăturile sângelui preţios care se scurgea din răni susţinea rugăciunea, şi Dumnezeu a ascultat-o şi cu siguranţă i-a iertat. Primul har, de care păcătoşii au nevoie, este iertarea păcatelor. În înţelepciunea Sa, Hristos Se roagă pentru darul de care este cea mai mare nevoie. Tot aşa este şi în cer. Domnul Se roagă cu înţelepciune şi previziune. Lasă în seama Lui; El ştie ce poate să ofere! Păşeşte înaintea tronului de har şi spune-ţi dorinţele, aşa cum poţi! Dacă ai făcut aceasta, atunci spune: »Domnul meu Isus, nu-mi împlini nici o dorinţă care nu este după voia Ta! Dacă nu ştiu de ce am nevoie cu adevărat, atunci şterge-mi rugăciunea, căci Tu eşti cu mult mai înţelept decât mine.«

   Este minunat să ai un prieten atunci când eşti la judecată, care prelucrează cererile şi le dă o formă potrivită, înainte ca acestea să fie prezentate Marelui Împărat. Eu sunt pe deplin convins că înaintea lui Dumnezeu ajung numai rugăciuni desăvârşite. Înaintea Aceluia, care este Tatăl nostru, al tuturor, nu ajung rugăciuni cu greşeli. Nu lipseşte nimic, nimic nu trebuie şters. Cauza nu este că rugăciunile sunt mai dinainte desăvârşite. Mijlocitorul Isus Hristos în înţelepciunea Sa nemărginită le desăvârşeşte, aşa că ele ajung înaintea tronului de har fiind potrivite cu Fiinţa şi voia lui Dumnezeu. Dumnezeu nu va întârzia să împlinească aceste rugăciuni.

   Rugăciunea Domnului nostru crucificat se aseamănă mijlocirii Celui Înălţat şi în ceea ce priveşte greutatea. Mulţi din aceia, pentru care El S-a rugat, au primit iertarea. Ştii cum Domnul a poruncit ucenicilor Săi, ca ei să fie martorii Lui »în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria, şi până la marginile pământului« (Faptele Apostolilor 1,8); cum în ziua de Rusalii, Petru împreună cu cei unsprezece s-a ridicat şi a acuzat mulţimea că a răstignit şi a omorât pe Mântuitorul, şi cum după aceea trei mii dintre ei, cărora pe drept li s-a reproşat că L-au răstignit pe Domnul, au crezut în El şi au fost botezaţi în Numele Lui? Aceasta a fost o ascultare a rugăciunii lui Isus. Preoţii au avut toată responsabilitatea cu privire la omorârea Domnului nostru, ei au fost cei mai vinovaţi, şi cu toate acestea se spune: »şi o mare mulţime de preoţi veneau la credinţă« (Faptele Apostolilor 6,7). Aceasta a fost o altă ascultare a rugăciunii.

   Deoarece toţi oamenii în baza principiului de reprezentare au participat la omorârea lui Isus, atât neamurile, cât şi iudeii, Evanghelia a fost vestită mai întâi iudeilor şi scurt după aceea şi neamurilor. Nu se aseamănă rugăciunea »Tată, iartă-i« cu o piatră care a fost aruncată în apă? Mai întâi se formează un cerc mic, apoi altul mai mare, şi aşa mai departe, până întreg lacul este acoperit cu inele. Această rugăciune, aruncată în lume, a constituit mai întâi micul cerc al credincioşilor iudei, iar după aceea marele cerc de oameni ai imperiului roman. Astăzi câmpul de influenţă a veştii bune se întinde pe întreg pământul, aşa că mii şi mii de oameni devin mântuiţi prin greutatea şi importanţa acestei rugăciuni de mijlocire: »Tată, iartă-i.« Cu siguranţă, tot aşa este şi în cer. Dumnul nu Se roagă niciodată în zadar. Cu mâini sângerânde, El a obţinut victoria. Cu toate că picioarele Lui au fost prinse în cuie pe lemn, El a ieşit învingător. Părăsit de Dumnezeu şi dispreţuit de popor, El a triumfat prin rugăciunea Sa – cu cât mai mult astăzi, când cununa Îi acoperă capul, mâna Sa ţine sceptrul lumii şi este înălţat ca Împărat peste toţi împăraţii şi domnii.

   Dacă lacrimile şi strigătele, aduse în slăbiciune, au fost atotputernice, cu cât mai mult – dacă este posibilă o astfel de creştere – se dovedeşte autoritatea sfinţită, pe care Hristos ca Cel Înviat o are, atunci când El stă înaintea tronului Tatălui şi se referă la legământul pe care Tatăl l-a făcut cu El. Voi, credincioşilor, care tremuraţi şi ezitaţi, încredinţaţi-vă pe voi înşivă şi problemele voastre Lui! Voi, descurajaţilor, veniţi la Acela care pune meritele Sale pe talerul balanţei, astfel ca rugăciunile voastre să aibă greutate! Domnul vă va împlini rugăciunile.

Îndem pentru lucrarea făcută de Adunare

   Aşa cum Hristos a fost odinioară în lume, tot aşa trebuie să fie şi Adunarea Sa. Hristos nu a venit în lume ca să I se slujească, ci ca să slujească; nu ca să fie onorat, ci ca să mântuiască oameni. Adunarea Sa va şti, dacă ea şi-a înţeles bine lucrarea, că ea este aici nu ca să adune bogăţie şi onoare sau ca să ocupe în timpul acesta o poziţie de cinste. Ea trebuie să trăiască pe pământ în lepădare de sine şi, dacă este nevoie, să moară altruist pentru salvarea oilor pierdute, pentru mântuirea oamenilor păcătoşi. Rugăciunea lui Hristos pe cruce a fost în totalitate altruistă. Domnul nu S-a referit deloc la Sine. Tot aşa să fie şi rugăciunea exprimată în viaţa Adunării, şi anume intervenţia pentru păcătoşi. Ea nu trebuie să trăiască pentru lucrătorii ei sau pentru ea însăşi, ci permanent pentru oameni pierduţi. Îţi poţi imagina că se pot crea adunări numai cu scopul de a întreţine lucrători, că există adunări numai pentru a asigura salariul bărbaţilor cu poziţii de conducere? Fraţii mei, dacă acesta este scopul adunărilor, atunci este mai bine să fie desfiinţate.

   Adunările nu sunt create cu scopul ca bărbaţi cu darul vorbirii să se ridice duminica şi să ţină prelegeri şi astfel să-şi câştige pâinea zilnică de la admiratorii lor. Este vorba de cu totul altceva. Locuri în care se aduce adorarea nu se construiesc cu scopul ca tu să te aşezi comod şi să asculţi ceva plăcut, care să-ţi înfrumuseţeze ziua de duminică. O adunare care nu face nici un bine în cartierele sărace ale oraşului este o adunare care nu are dreptul la existenţă. O adunare care nu se opune păgânismului, nu luptă împotriva răului, nu biruieşte învăţătura greşită, nu aduce minciuna la lumină, o adunare care nu se pune de partea săracilor, care nu înfierează nedreptatea şi nu proclamă public dreptatea, nu are dreptul la existenţă. Nu pentru tine însuţi, dragă Adunare, eşti tu aici, tot aşa cum Hristos n-a fost pentru Sine aici! Slava Sa a constat în aceea că El a renunţat la prestigiu şi onoare, iar Adunarea îşi va găsi slava în aceea că va renunţa la acestea şi va socoti o onoare să adune pe cei repudiaţi şi să caute în mizerie şi mocirlă după perlele preţioase, pentru care Isus Şi-a vărsat sângele. Chemarea ei cerească este să salveze sufletele de la iad şi să le aducă la Dumnezeu – la speranţă, la cer. O, de ar deveni Adunarea tot mai conştientă de aceasta! Lăsaţi-i pe episcopi şi pe vestitorii Cuvântului, sprijiniţi-i, şi din pricina lui Hristos, să facem toate lucrurile aşa cum se cuvine şi ordonat, dar purtaţi de grijă ca să se facă ceea ce este mai important: convertirea celor desfrânaţi, învăţarea celor neştiutori, ajutorarea săracilor, respectarea dreptului, biruinţa asupra răului şi apărarea împotriva oricărui pericol care ameninţă Împărăţia şi cununa Domnului nostru Isus Hristos!

   Rugăciunea lui Hristos a fost îndreptată spre un mare ţel spiritual. La cruce S-a rugat numai pentru ceea ce este necesar pentru sufletul oamenilor: »Tată, iartă-i.« Este bine că Adunarea se gândeşte că ea nu are de luptat cu carnea şi cu sângele, cu căpeteniile şi cu stăpânirile, ci cu răutatea spirituală; că ea nu sprijină administraţia oraşului şi nu răstoarnă tirania, ci va întemeia o domnie spirituală, care câştigă inimile pentru Hristos şi îşi subordonează mintea poruncii adevărului Său. Sunt convins că Adunarea va lucra cu atât mai bine, cu cât ea se va preocupa mai mult – înaintea lui Dumnezeu – de iertarea păcătoşilor; cu cât se va osteni mai mult prin viaţa ei şi prin rugăciune să înveţe pe cei păcătoşi ce înseamnă păcatul, sângele lui Hristos, cerul şi iadul.

   Înainte, fraţilor, ca un om, ca să lucraţi la iertarea păcatelor! Nu ezitaţi, luptaţi împotriva răului, care creează omenirii atâtea probleme! Fiţi vigilenţi, sprijiniţi educaţia, participaţi la înfăptuirea reformelor politice şi religioase, în măsura în care aveţi timp şi putere pentru acestea – dar misiunea cea mai înaltă a fiecărui bărbat creştin şi a fiecărei femei creştine să fie îndreptată spre inima şi conştiinţa oamenilor! Nu te lăsa reţinut în răspândirea veştii bune a lui Dumnezeu, că există har pentru fiecare! Aceasta este prima şi ultima ta misiune. Spune păcătoşilor că păcatul îi va duce la judecata de condamnare, că numai Hristos poate birui păcatul! Fă din rugăciunea aceasta preocuparea ta cea mai importantă: »Tată, iartă-i! Iartă-i! Ajută-i să înţeleagă cum pot primi iertarea. Ajută-mă să înţeleg că este de ajuns să fiu o unealtă a Ta, ca să aduc păcătoşii pe drumul mântuirii, chiar şi pe cei mai vinovaţi dintre ei.« Rugăciunea Mântuitorului nostru învaţă Adunarea că misiunea şi lucrarea ei nu are graniţe. Hristos S-a rugat pentru cei răi, aş zice pentru cei mai răi, pentru ceata celor răzvrătiţi, care se înghesuia în jurul crucii Lui. El S-a rugat pentru cei neştiutori. N-a zis El: »ei nu ştiu ce fac«? El S-a rugat pentru prigonitorii Lui. Pe cel ce era cel mai înverşunat duşman al Său, pe acela l-a avut cel mai mult pe inimă. Adunare a lui Dumnezeu, misiunea ta nu este valabilă numai pentru opt personalităţi care se strâng în jurul predicatorului lor şi ascultă profund impresionaţi cuvintele sale! Misiunea ta nu este pentru oamenii de elită, pentru cei aleşi, cei intelectuali, care critică cuvintele tale şi pun fiecare propoziţie a mesajului tău pe talerul balanţei. Misiunea ta nu este pentru cei care te întâmpină cu prietenie, cu generozitate şi cordialitate – oricum, nu numai pentru aceştia. Dimpotrivă, tu ai de slujit prostituatelor, hoţilor, batjocoritorilor, beţivilor, celor decăzuţi din punct de vedere moral şi celor neînfrânaţi. Dacă nimeni nu se preocupă de ei, atunci trebuie s-o facă Adunarea. Dacă sunt oameni pentru care trebuie să te rogi mai întâi, atunci sunt aceştia, spre care, de regulă, gândurile noastre se îndreaptă în cele din urmă.

   În mod deosebit ar trebui să ne preocupăm de cei neştiutori. Nu este suficient dacă ei au înţeles mesajul nostru, dacă au primit o lecţie bună. Vestitorul trebuie să se gândească la aceia, pentru care cea mai simplă afirmaţie teologică este tot aşa de neînţeleasă ca şi o propoziţie într-o limbă străină. Chiar şi atunci când sunt puţini nemântuiţi care ascultă mesajul Cuvântului, să-şi dea toate silinţele ca să le facă cunoscut vestea cea bună. Evanghelia este valabilă şi pentru cei care prigonesc credinţa. Ea îndreaptă săgeţile iubirii spre inima duşmanilor. Dacă vrem să aducem pe cineva cu prioritate la Isus, atunci aceştia sunt cei ce stau departe de vestea bună şi sunt ostili ei. Roagă-te: »Tată, iartă-i. Dacă altora nu le ierţi vina, atunci iartă-i pe aceştia. Dacă nu scuzi pe nimeni pentru ce a făcut, atunci scuză-i pe aceştia!«

    Adunarea trebuie să fie serioasă şi hotărâtă, aşa cum a fost Hristos. Atunci va recunoaşte unde este speranţă pentru cei ce i-au fost încredinţaţi şi curând va şti cum poate să intervină la Dumnezeu pentru ei.

   Ea trebuie să spere. În mod sigur nu există nici o comunitate care să aibă mai multe motive să spere decât Adunarea lui Dumnezeu. Dacă neştiinţa este un argument valabil înaintea lui Dumnezeu, priveşte atunci la păgânii din zilele noastre, milioane de oameni care n-au auzit niciodată de Numele lui Hristos. »Dumnezeule Mare, iartă-i, căci ei cu adevărat nu ştiu ce fac!« Dacă neştiinţa dă dreptul să ai speranţă, atunci există multă speranţă pentru această lume mare. Nu trăiesc în jurul nostru sute de mii de oameni, pentru care cele mai simple adevăruri ale Evangheliei sunt cele mai mari noutăţi? Fraţilor, este un gând neliniştitor faptul că lumea mai este încă sub giulgiul neştiinţei. Însă vârful ţepuşului acestei realităţi dureroase va fi frânt atunci când noi vom citi aşa cum se cuvine şi vom înţelege rugăciunea Mântuitorului nostru: »Iartă-i, căci nu ştiu ce fac!«

   Adunarea are misiunea să meargă neîncetat la aceia care au căzut cel mai adânc şi sunt neştiutori. Ea nu trebuie să înceteze niciodată în a face binele. Dacă Domnul ar veni mâine, aceasta n-ar fi un motiv pentru creştini să se aşeze ca să se întărească sufleteşte, să vorbească şi să citească, uitând de mulţimea mare de oameni care merge la pierzare. Dacă lumea ar pieri în următoarele paisprezece zile, aceasta nu va schimba cu nimic obligaţiile şi lucrarea mea. Să vină Domnul meu când va voi El. Dacă eu sunt la lucru pentru El, atunci sunt gata şi pentru venirea Lui. Misiunea Adunării rămâne în continuare, şi anume mântuirea oamenilor. Dacă ea stă numai şi cască gura, aşa cum îi cer prorocii moderni să facă, dacă renunţă la misiunea ei şi se dedă la interpretări speculative ale Scripturii, atunci ea are toate motivele să se teamă de venirea Domnului ei. Dar dacă îşi face lucrarea, dacă fără oboseală face tot ce îi stă în putinţă ca să caute perle preţioase pentru Domnul ei, atunci ea nu va trebui să se ruşineze când va veni Mirele.

   Acest capitol este mult prea scurt pentru o temă aşa de cuprinzătoare. Aş dori ca cuvintele mele să fie tot aşa de tari ca şi tunetul, tot aşa de pătrunzătoare ca şi fulgerul. Cu bucurie aş dori să mobilizez pe orice creştin şi să-l entuziasmez pentru lucrarea sa. Fraţilor, nu trăiţi pentru voi înşivă! Economisiţi, educaţi, construiţi şi câştigaţi-vă existenţa vieţii! Dar dacă doriţi să fiţi asemenea lui Hristos – aşa cum ar trebui să fiţi, căci aţi fost răscumpăraţi cu sângele Lui preţios – atunci ar trebui să aveţi în vedere lucruri mai mari. Începeţi să trăiţi pentru alţii; faceţi clar tuturor oamenilor cu care veniţi în contact, că scopul şi ţinta existenţei voastre nu sunteţi voi înşivă. Interveniţi pentru alţii, ca astfel prin faptele voastre Dumnezeu să fie proslăvit, iar Hristos să recunoască în voi chipul Său şi să vă confirme ceea ce faceţi.

În încheiere un cuvânt adresat celor necredincioşi

   Citeşte atent frazele următoare. Vreau să le alcătuiesc cât se poate de scurt şi cuprinzător. Unii dintre voi nu sunt mântuiţi. Cu siguranţă, unii dintre voi au fost foarte neştiutori. Atunci când aţi păcătuit, n-aţi ştiut ce faceţi. Aţi ştiut ce-i drept că faceţi păcat, dar nu v-a fost clar cât de grozavă este vina voastră. Încă nu luaţi parte la orele de vestire a Cuvântului. Nu citiţi Biblia. Nu sunteţi într-o familie creştină. Gândiţi-vă la sufletul vostru. Reţineţi: neştiinţa voastră nu vă scuză, căci atunci Hristos n-ar fi spus »Iartă-i«. Chiar şi aceia care nu ştiu ce fac, trebuie să primească iertarea. Cu toate acestea, neştiinţa voastră vă dă o rază de speranţă. Atunci când aţi fost neştiutori, Dumnezeu a trecut cu vederea. Acum însă El porunceşte tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască. De aceea adu roade de pocăinţă! Dumnezeul pe care voi L-aţi desconsiderat în neştiinţa voastră, este gata să vă ierte. Aceasta este Evanghelia: încrede-te în Isus Hristos, care a murit pentru cei vinovaţi, şi vei fi mântuit. Dumnezeu să te ajute în aceste momente, şi tu vei deveni un om nou. Vei avea parte de o schimbare, de o naştere din nou. Vei deveni o făptură nouă în Hristos Isus.

    Însă, prietenii mei, printre noi sunt oameni pentru care Hristos nu poate să rostească rugăciunea »Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac«, căci voi ştiţi ce aţi făcut. Orice vestire a Evangheliei la care aţi luat parte şi orice efect pe care l-a avut Evanghelia asupra conştiinţei şi minţii voastre vă măreşte responsabilitatea şi vă reduce posibilitatea de a spune că nu ştiţi ce aţi făcut. Voi ştiţi că aici este lumea, iar acolo este Hristos şi că voi nu le puteţi avea în acelaşi timp pe amândouă. Ştiţi că există păcat şi că există Dumnezeu, şi că nu le puteţi sluji în acelaşi timp. Voi ştiţi de plăcerile dăunătoare şi de bucuria cerului şi că nu le puteţi avea ambele în acelaşi timp. Facă Dumnezeu ca Duhul Sfânt să vină să vă ajute să alegeţi ceea ce vă povăţuieşte adevărata înţelepciune! Hotărăşte-te astăzi pentru Dumnezeu, pentru Hristos, pentru cer! Domnul să te ajute să iei această hotărâre, din pricina Numelui Lui. Amin.

EU SI CASA MEA VOM SLUJI DOMNULUI

 

Imbracati-va in doliu …Evanghelia este tot mai palida si galbena la fata

Ce prognoza faceti crestinismului?

Va impartasesc o schita veche de predica personala. Simt ca aceste ganduri sunt tot mai reale azi.
Faptele Apostolilor 1:8
Ci voi veţi primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria, şi până la marginile pământului.”
Acelasi Duh Sfant care l-a insufletit pe Luca in scrierea cartii Faptele Apostolilor sa ne inspire si pe noi.

Ce se va intampla cu CRESTINISMUL in Cisnadie, in Sibiu, in Romania?
Daca Domnul nu va veni pana atunci.
SI ucenicii il asteptau pe Domnul ISUS sa revina chiar in timpul vietii lor, asa de proaspete si actuale erau momentele revenirii Lui.
Dar iata ca au trecut peste 2000 de ani si inca Domnul Isus Christos nu a venit.
In Luca 18:8 textul spune”

 

Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pământ?”

Noi azi suntem aici in biserica, in adunare, la rugaciune dimineata, la tineret…si suntem CREDINCIOSI!

Exemple uimitoare:

Franta: – a) acum 300 de ani era o tara crestina; dar au venit
1) epoca luminilor ( oamenii au crezut ca sunt mai intelepti decat Dumnezeu)
– Biserica a decazut
– si lumea a considerat Biblia o carte invechita ..demodata., irelevanta.
2) islamul – cu o dinamica de 10 X mai mare decat orice alta religie la ora actuala.
– Strategia islamica -are ca scop distrugerea Crestinismului din Europa.
– in Catedrala Notre Dame in loc de cruce vor pune o semiluna.
– multe biserici protestante in Belgia..Olanda …devin muzee ..sau moschei ocupate de musulmani.
b) China- crestere dinamica.
1% din populatia Chinei sunt crestini
-aici avem o crestere fenomenala din Asia si Africa- insa aceasta sa fie salvarea Crestinismului?

Ce perspective da apostolul Pavel crestinismului din primul secol?
Solutia gasita de el prin Duhul sfant este extrem de simpla:
” mai sunt oameni – spune el – care sunt gata sa il slujeasca pe Dumnezeu in aceste vremuri„.
Timotei- Tit- Priscila, Aquila, Eras, Tihic –
Principiul din 2 Timotei 2:2 2. Şi ce-ai auzit de la mine, în faţa multor martori, încredinţează la oameni de încredere, care să fie în stare să înveţe şi pe alţii.
Cum stim noi astazi ca acest principiu este valabil?
CEEA CE EI AU PRIMIT AU TRANSMIS SI ALTORA.

Va ganditi ca in cer vei putea sa iti vezi stra-stra-stra-stra bunicii tai spirituali?
Da.! Asa cum exista un arbore genealogic, tot asa exista si un arbore spiritual.

I veriga a fost Domnul ISUS- II- ucenicii si apostoliisi asa de 2000 de ani mesajul a ajuns pana la mine alex…si pana la tine….CE HAR !! DOAMNE CE HAR SA TE cunosc si tu sa ma cunosti.
In cer voi vedea cui voi multumi pentru mesajul ajuns pana la mine.

Solutia : Ei au primit si au trimis !

• Ce bine ar fi sa vezi ca si de veriga ta se va lega altcineva?
• Ce rusine te va cuprinde daca in acest lant veriga ta este ultima, si nu ai adus nici un rod la Christos?

De la tine nu va mai pleca nimic.
Ce-i vei spune Domnului?
Sau ce ii voi spune eu?
Si dupa tine sa nu mai vezi nimic, nu ti se va rupe inima de durere?

Poate ISUS iti va arata pe cineva din IAD..( da da Iad…ai mai auzit cuvantul asta..e chiar real- nu stiu cat se mai predica asta)…si Domnul ti-ar spune vezi:
– acela a fost prietenul tau cel mai bun , vecinul tau, colegul de servici, un membru chiar din casa ta, mama ta, tatal tau , fratele tau: DE CE NU I-AI transmis si aratat Mesajul ?

Ce ma invata azi Cuvantul lui Dumnezeu din 2 Timotei 2:2?
Daca astazi suntem aici in biserica, tineret, adunare- este datorita faptului ca unii au transmis ceva, au murit pentru proclamarea adevarului, a mantuirii prin har si nu prin sacramente.

Te intreb azi provocator : ” Va mai fi o alta veriga legata de viata ta?
Asa creste crestinismul si oamenii ajung sa il cunoasca personal pe Christos….daca verigile noastre raman unite in dragoste.

O ilustratie utila:
Domnul ISUS CHRISTOS statea de vorba cu ingerii in cer dupa inaltare si ingerii il intreaba:
1) Si care sunt oamenii pe care i-ai ales pentru misiune?
Este cumva Petru – cel care s-a lepadat de Tine?
DA
Este cumva Iacov si Ioan ce s-au maniat si au dorit sa cada foc din cer peste Samaria?
Da
Doar nu este si Toma care s-a indoit de puterea invierii Tale
DA
2) Dar sigur mai ai si cumva o alta alternativa?
Domnul ISUS a raspuns : NU !
ACESTA ESTE PLANUL .

Tu esti in veriga planului ?
Esti in istoria lui Dumnezeu?
Te salut si ma rog ca cel care citeste sa fie serios provocat de Dumnezeu.
UN crestin autentic este cel care aduce roade.
Fi binecuvantat din plin de Mesajul Vestii Bune.
si Nu uita…..”EI AU PRIMIT SI AU TRANSMIS„.

Este o eliberare si putere sa stii pentru cine traiesti…de ce traiesti si cum traiesti.
Dumnezeu sa te ajute .
CU bucurie sa faci pe altii bucurosi de relatia lor personala cu Dumnezeu.
Si sa traiasca si altii in iertare..pace …putere..dragoste si speranta mai buna.
A lui ISUS sa fie Gloria si Slava in veci
In HIs Service,
amen

Publicat de Alexandru Ioan la 18:14 Niciun comentariu:  

Trimiteți prin e-mailPostați pe blog!Distribuiți pe TwitterDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest

Etichete: Adevarata Forta, crestinism, Evanghelia, Gospel, Misiune, predica, prognoza crestinismului,Samanta Adevarului, sensul vietii, trezire

autoritatea vine din slujire

 

Dumnezeu este cel care in cer Isi va cladi si consolida o Imparatie bazata pe jertfire.

Doar cei care pe pamant s-au sacrificat in dragoste pentru altii vor fi slujiti din nou la masa de Mirele ISUS CHRISTOS.

Va las cateva versete si ganduri despre conducerea slujitoare, sa servesti pe altii dupa Modelul Christic.

2 corinteni 3:5-6

Nu ca noi prin noi insine suntem in stare sa gandim ceva ca venind de la noi. Destoinicia noastra, dimpotriva, vine de la Dumnezeu, care ne-a si facut in stare sa fim slujitori ai unui legamant nou, nu al slovei, ci al Duhului; caci slova omoara, dar Duhul da viata”.

SLUJIREA IN BISERICA LUI ISUS HRISTOS ESTE O LUCRARE SPIRITUALA

Slujirea in Biserica lui Isus Hristos este o lucrare spirituala. Fiindca ea este esentialmente o „cladire spirituala” a lui Dumnezeu si Duhul Sfant este energia ce o opereaza, lucrarea de slujire a ei trebuie sa fie spirituala. Lucrarea Duhului Sfant este o lucrare de slujire spirituala. Pentru ca ceea ce facem in Biserica sa-i fie de folos, sa dureze in timp si sa fie pe placul lui Dumnezeu, lucrarea noastra de slujire a ei nu poate fi decat spirituala!”

„Munca religioasa poate fi indeplinita si de oameni care nu au darurile Duhului, chiar foarte bine si cu pricepere. Insa munca destinata sa ramana in vesnicii poate fi indeplinita doar prin Duhul cel vesnic.”

1. W. Tozer (1897-1963)

„Reusita in slujire se poate astepta doar de cei nascuti in mod supranatural si care au fost salvati supranatural, sunt intariti supranatural si calauziti supranatural. Doar asa suntem creati supranatural pentru o lucrare ce a fost pregatita supranatural si care se poate implini doar supranatural” L. L. Legters

PENTRU A PUTEA SLUJI (LUI DUMNEZEU SI SEMENILOR NOSTRII)…ESTE NEVOIE SA MURIM FATA DE SINE, sa ne smerim…

„In inima fiecarui crestin exista o cruce si un tron, iar acesta (crestinul) se afla pe tron pana ce se pune pe cruce. Daca refuza cruce, ramane pe tron. Poate ca aceasta este explicatia caderii si lumescului multor credinciosi din zilele noastre. Vrem sa fim mantuiti dar insistam ca doar Hristos sa moara. Fara cruce nu are loc detronarea noastra si ca prin urmare moartea. Ramanem regii nostri din nevazuta Imparatie a sufletului omenesc purtandu-ne minuscula coroana cu demnitatea unor cezari, cand de fapt ne condamnam singuri la sterilitate spirituala si rusine” (A.W.Tozer – 1897-1963)

„Daca vei trai pentru slujirea semenilor tai, vei fi negresit strapuns de multe suferinte caci ci se va raspunde cu o nerecunostinta mai josnica decat cea a unui caine. Ti se rasplati cu asprime si cu fatarnicie, iar daca motivatia ta este dragostea pentru semenii tai, vei fi curand istovit in batalia vietii. Dar daca sursa slujirii tale este dragostea pentru Dumnezeu, atunci, nici nerecunostinta, nici un pacat, nici un inger sau nici un diavol, nu te pot impiedica de la a-ti sluji aproapele, indiferent de cum te trateaza. Poti sa-ti iubesti aproapele ca pe tine insuti, dar nu din mila ci dintr-o precisa atintirea a ta asupra lui Dumnezeu”. Oswald Chambers (1874-1917)

1. B. Meyerspunea: „Obisnuiam sa cred ca darurile lui Dumnezeu se aflau pe un raft, asezate unul peste altul, si ca doar daca cresteam in caracter puteam sa ajungem mai usor la ele. Acum insa, cred ca darurile lui Dumnezeu se afla asezate pe un raft, unul sub altul, (unul mai jos decat celalalt) si ca doar daca ma plecam jos si ma smeream indeajuns puteamsa ajung la cele mai bune daruri ale Sale! „

PENTRU CINE SLUJESTI? (o lectie extraordinara despre slujire)

O legenda ne povesteste cum intr-o zi in timp ce umblau ucenicii si-au ales fiecare de pe drum o piatra pe care sa o care pentru Isus. Se spune ca Ioan a ales cea mai mare piatra in timp ce Petru a ales-o pe cea mai mica. Dupa ce au umblat toata ziua pe seara au ajuns la un munte. Fiindca erau insetati si infometati Isus a poruncit ca pietrele fiecarui ucenic sa se transforme in paine! Fiecare ucenic a mancat pe masura pietrei pe care a carat-o pe brate, evident fiind de acum, ca Petru nu s-a saturat. Atunci Ioan i-a dat putin si lui.

Cu un alt prilej Isus este cel ce le cere ucenicilor sa care fiecare o piatra pentru El. De data aceasta Petru a cules de pe jos cea mai mare piatra. Ajungand insa la un rau, pe neasteptate Isus le porunceste tuturora sa-si arunce pietrele in rau. Foarte mirati ucenicii l-au privit intrebatori pe Isus. Atunci Isus i-a intrebat: „pentru cine ati carat de fapt pietrele?”

„Daca doresti sa fii un lider, vei fi repede frustrat, caci foarte putini oameni doresc sa fie condusi. Dar daca tintesti sa fii un slujitor, nu vei fi niciodata frustrat”

Frank F. Warren

„Gata pentru orice” este maxima plina de semnificatie ce sta scrisa pe frontispiciul Uniunii Misionare Baptiste. Ea reprezinta un bivol plasat intre un plug pe de-o parte si un altar, de cealalta.

„A sluji necesita, „a fi gata pentru orice”. Insa a „fi gata pentru orice” nu este o formula ce cuprinde doar activitatea. Aceasta poate insemna, „a astepta (fie o ora, sau o viata!), a invata, a rabda, a indura…Nu am putea sa fim gata si pentru oricare dintre acestea daca ne sunt cerute pe ziua de astazi? „

Frances Ridley Havergal (1836-1879)

„Marea Galileii si Marea Moarta sunt formate de aceleasi ape limpezi si racoroase, ce se scurg de pe inaltimile Hermonului si trec prin padurile Libanului. Dar in timp ce Marea Galileii naste frumuseti si duce la fertilitate, Marea Moarta isi merita numele. Care este explicatia? Marea Galileii, da mai departe ce primeste. Marea Moarta retine ce primeste.”

Harry Emerson Fosdick (1878-1969)

„Foarte putin daruiesti atunci cand dai din bunurile tale, insa doar atunci cand te dai pe tine insuti daruiesti cu adevarat”

Kahlil Gibran (1883-1931)

„Slujirea care nu te costa nimic, nu este buna la nimic”

John Henry Jowett (1864-1923)

„Nu dau mici lecturi, sau mici donatii. Cand dau, ma dau pe mine cu totul”

Walt Whitman

„Eu, niciodata nu am facut un sacrificiu. Nu s-ar cuveni sa vorbim de sacrificiu atunci cand pomenim marele sacrificiu pe care l-a facut Cel ce a parasit tronul din inalt al Tatalui pentru a se da (sacrifica) pentru noi”

David Livingstone (1813-1873)

„Daca Isus Hristos este Dumnezeu si a murit pentru mine, atunci nici un sacrificiu pe care eu il fac pentru El nu este prea mare”

Charles Thomas Studd (1862-1931)

„Ideea noastra despre sacrificiu (sau slujire) este sa ne fie smuls cu forta ceva ce nu vrem sa dam, si sa suferim multa durere si agonie din aceasta pricina. Insa ideea Bibliei despre sacrificiu (sau slujire) este sa dam din dragoste ce avem noi mai bun”

Oswald Chambers (1874-1917)

„Dumnezeu nu doreste atat de mult ca noi sa facem lucruri neobisnuite (extraordinare) pentru El, cat se asteapta sa facem lucrurile obisnuite (ordinare) (extraordinar) neobisnuit de bine”

William Barclay (1907-1978)

„Cand spunem ca un om face ceva pentru Dumnezeu sau da ceva pentru Dumnezeu, va spun cum este. Este ca si cum un copilas vine la tatal lui spunand, „Taticule, da-mi sase penii sa-ti cumpar un cadou de ziua ta”. Bineinteles ca tatal ii da si ca este multumit de cadoul copilului.”

1. S. Lewis (1898-1963)

„Dedica-ti ceva din viata ta altora. Darul tau nu va un sacrificiu, ci va fi cea mai imbucuratoare experienta”

Thomas Dooley

„Cel ce vede o nevoie si asteapta sa i se ceara ajutorul arata aceeasi nepolitete ca si cum ar refuza.”

Dante Alighieri (1265-1321)

„Cel ce-i slujeste lui Dumnezeu are un stapan bun.”

Torriano (C. 1666)

„Cand lucrezi pentru Dumnezeu, poate salariul nu-ti va fi prea grozav, insa nimic nu se poate compara cu pensia”

Anonim

FOARTE IMPORTANT! „Trebuie sa traiesti alaturi de oameni pentru a le cunoaste problemele si alaturi de Dumnezeu pentru a le rezolva”

1. T. Forsyth (1848-1921)

„Este mai de folos sa aprinzi o singura lumanare decat sa blestemi intunericul”

proverb chinezesc

„Viata este foarte asemanatoare tenisului: cel ce serveste bine, rareori pierde”

„La fel cum nimeni nu are dreptul de a duce o asemenea viata de contemplare incat in placerea lui sa uite de slujirea aproapelui, nici un om nu are dreptul sa fie atat de absorbit in activitate incat sa neglijeze contemplarea lui Dumnezeu”

Sfantul Augustin din Hippo (354-430)

„Crestinul care trage la vasle nu are timp sa legene barca”

Austin Alexander Lewis

„Lucratorul crestin trebuie sa fie trimis, el nu-si poate permite optiunea de a merge”

Oswald Chambers

„Cel mai nobil serviciu poate fi pregatit si adus in cele umile imprejurari. Fiul lui Dumnezeu a crescut in har si s-a intarit, in tacere, in asteptare, in umbra, in locurile neobservate, in anii fara intamplari deosebite, in indatoririle cele mai neinsemnate ale vietii”.

O inscriptie de pe capela Universitatii Stanford

Publicat de Alexandru Ioan la 16:10 Niciun comentariu:  

Trimiteți prin e-mailPostați pe blog!Distribuiți pe TwitterDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest

Etichete: Christos in tine, Evanghelia, Gospel, sensul vietii, slujire, trezire

Proclamarea Adevarului este ISUS CHRISTOS

Va recomand aceasta carte patrunzatoare, bazata pe discernamant spiritual si pe adevarul Cuvantului lui Dumnezeu din Sfanta Scriptura.

Cartea paradoxal, a fost prezentata anul trecut la Conferinţa Tineretului Creştin din România – Sibiu ( 20-25 august 2007) de catre Cristian Barbosu, anticipand vremurile in care traim.

Misiunea noastră este să raţionăm cu înţelepciune într-o lume lipsită de raţiune.

Noi, ca reprezentanţi ai lui Cristos, am îmbrăţişat concepţia vehementă a zilelor noastre conform căreia noi, ca indivizi, nu trebuie să punem la îndoială crezurile personale ale altora, fie din biserică, fie din afara acesteia. Mulţi sunt cei care cred că nu avem niciun drept să judecăm stilul de viaţă sau crezul altora. Ne-am pierdut abilitatea de a judeca lumea, pentru că am pierdut, întâi de toate, abilitatea de a ne judeca pe noi înşine.

Cine eşti tu, ca să judeci? este o carte despre discernământ: abilitatea de a distinge minciuna de adevăr; chiar mai mult, minciuna de adevărul pe jumătate. Responsabilitatea noastră ca membri ai bisericii este să distingem creştinismul biblic de spiritualitatea contrafăcută şi de valorile lumii acesteia ( paganism si traditionalism sincretic religios).
Erwin Lutzer ne invită într-o călătorie în care să învăţăm cum putem distinge corect adevărul, adevărul pe jumătate şi minciuna.

Dumnezeu ne cheamă la cunoaştere – dar totodată dincolo de cunoaştere, la înţelepciune. Această carte este o comoară de înţelepciune biblică. îl va echipa pe cititor cu discernământul atât de vital pentru zilele noastre.
Dr. R.C. Sproul, Director şi Preşedinte al Ligonier Ministries.

Dacă eşti cu adevărat în căutarea discernământului biblic în multe dintre dilemele spirituale cu care te confrunţi în fiecare zi, această carte este pentru tine. Cu greu am fi putut găsi un alt om al lui Dumnezeu care să ne călăuzească prin mările tulburi în care trăim. Mă bucur nespus că această carte a apărut şi în limba română.
Cristian Barbosu, pastor Biserica Metanoia Arad

Cuprins:

Înainte de a începe
De ce ne temem să judecăm?

Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi
Ar trebui să încetăm să mai emitem judecăţi?

Când judecăm doctrina
Oare chiar contează ce credem noi?

Când îi judecăm pe falşii profeţi
Cum îi putem recunoaşte?

Când judecăm minunile
Sunt ele de la Dumnezeu sau de la Diavol?

Când judecăm divertismentul
Cât de mult din Hollywood ar trebui să lăsăm să intre în casele noastre?

Când judecăm aparenţele
Care este relaţia dintre frumuseţe şi fericire?

Când judecăm neopăgânismul
Când devine fantezia realitate?

Când judecăm fantomele, îngerii şi locurile sfinte
Cum ar trebui să interpretăm lumea spirituală?

Când judecăm conduita
Putem cădea de acord în privinţa a ceea ce este bine sau rău ?

Când judecăm caracterul
Care sunt semnele integrităţii?

Aici o puteti comanda. CINE ESTI TU CA SA JUDECI?
Fiti binecuvantati cu Iubirea lui Dumnezeu.

Publicat de Alexandru Ioan la 13:03 Niciun comentariu:  

Trimiteți prin e-mailPostați pe blog!Distribuiți pe TwitterDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest

Etichete: aparente vs. caracter, Christos in tine, ecumenismul, erezie, Evanghelia, Gospel, New Age,paganism, trezire

3 ani de intunecare …cine se va trezi?

Calea Crucii pentru tineret

sursa : catholica.ro

 

13.03.2008, Sibiu: În data de 14 martie 2008, ora 19.00, cu începere de la Biserica Baptistă Betania, str. Pielarilor, nr. 6-8, se va desfăşura la Sibiu evenimentul interconfesional Calea Crucii – pentru tineret.

Calea Crucii este o devoţiune( ritual) importantă în tradiţia catolică. Ea urmăreşte drumul parcurs de Cristos de la casa lui Pilat din Pont până la mormânt.

În Sibiu, această comemorare a Căii Crucii, în formă interconfesională, a apărut cu mai puţin de un deceniu în urmă. A început întâi reunind la comemorare comună bisericile istorice. Biserica Baptistă, prin mişcarea tinerilor „Vox Dei” din cadrul ei, participă la marşul Calea Crucii de 3 ani. 

Practic, manifestarea Calea Crucii este o imitaţie a drumului Domnului Isus spre Calvar. Bisericile devin staţiuni, unde se comemorează un moment al Calvarului Domnului, printr-o meditaţie specifică, prin câteva cântări şi rugăciuni. Apoi, tinerii ies din lăcaşul de cult şi se îndreaptă, intonând imnuri creştine, spre o altă locaţie eclezială.

Anul acesta, marşul interconfesional al Căii Crucii începe de la Biserica Baptistă Betania şi se sfârşeşte la Catedrala Ortodoxă şi are ca motto: „Cristos, o prezenţă sigură, într-o lume nesigură”.

Pasajele care constituie sursa meditaţiilor fiecărei staţiuni se găsesc în Sfânta Evanghelie după Marcu, capitolul 15. Prima staţiune va genera o meditaţie despre judecarea Domnului Isus: Mc. 15, 1-15. Cea de-a doua staţiune va avea ca temă batjocorirea: Mc. 15, 16-20. Cea de-a treia oprire va comemora crucificarea Domnului: Mc. 15, 21-28. O altă reflecţie va fi despre Isus pe cruce: Mc. 15, 29-32. Penultima staţiune va fi sursa unei meditaţii despre moartea pe cruce: Mc. 15, 33-39. În sfârşit, staţiunile se vor termina în Biserica Ortodoxă, unde se va aminti despre luarea de pe cruce a trupului Domnului: Mc. 15, 40-47.

Marşul Calea Crucii este proiectul comun al Bisericilor creştine sibiene şi a fost realizat cu binecuvântarea următoarelor feţe bisericeşti: preot Cristi Almăjanu – Biserica Ortodoxă – departamentul de tineret, pastor Varro Sandor – Biserica Reformată, pastor Hans-Georg Junesch – Biserica Evanghelică Luterană, preot Cristi Voiculescu – Biserica Romano-Catolică, preot Nicolae Popa – Biserica Greco-Catolică „Sf. Ursula”, pastor Radu Câmpean – Biserica Baptistă Betania – departamenul tineret „Vox Dei”.

Fondurile rezultate în urma colectei din anul acesta vor fi folosite, prin bunăvoinţa domnului profesor de psihiatrie Ghiorghe Talau, pentru achiziţionarea unor produse alimentare care le vor fi dăruite bolnavilor psihici din Spitalul de Psihiatrie Sibiu, secţia a doua, în preajma Sărbătorilor Învierii Domnului Isus (29 martie 2008).

anunt publicat de: Andrei Pătrîncă

Publicat de Alexandru Ioan la 08:33 Niciun comentariu:  

Trimiteți prin e-mailPostați pe blog!Distribuiți pe TwitterDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest

Etichete: ecumenismul, New Age, trezire, trezirea baptistilor

Papa intenţionează să-l reabiliteze pe Martin Luther

Papa intenţionează să-l reabiliteze pe Martin Luther

In incercarea lor de a ameti si pe baptisti si protestanti, Papa se da bine pe langa pocaiti.
Ce teologie au studiat pastorii nostri la institut?
si ce carti au citit in tineretea lor?
Au auzit de reformatori , de cei ce au luptat pentru adevar?
Au auzit de cei care se luptau pentru mantuirea sufletelor?
Cred ca au citit mai degraba „cum sa ai o biserica de succes” .
alexandru

După intensificarea dialogului cu musulmanii, Papa Benedict al …

Papa Benedict al XVI-lea îl va reabilita pe Martin Luther, argumentând că acesta nu a dorit să divizeze Biserica Catolică. Reformatorul protestant din Saxonia a dorit doar să combată corupţia din sânul bisericii. Suveranul Pontif va face publică poziţia Vaticanului în acest sens în luna septembrie.

În prealabil, Papa va discuta implicaţiile gestului său împreună cu 40 de teologi catolici, cunoscuţi sub numele de „Ratzinger Schülerkreis”, la reşedinţa papală de vară de la Castel Gandolfo. Potrivit unor surse din cadrul Vaticanului, citate de cotidianul britanic „The Times”, Papa consideră că Martin Luther, excomunicat de Biserica Catolică sub acuzaţia de erezie, nu a fost, în realitate, un eretic.

Cardinalul Walter Kasper, şeful Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, a declarat că iniţiativa va ajuta la intensificarea dialogului ecumenic între catolici şi protestanţi. „Avem multe de învăţat de la Luther, începând cu importanţa pe care el a acordat-o cuvântului divin”, a precizat cardinalul Kasper.

Reabilitarea lui Luther face parte dintr-o ofensivă mai amplă a Papei care încearcă să-şi schimbe imaginea conservatoare şi să apropie Biserica Catolică de lumea modernă. În aceeaşi direcţie, Biroul de Presă al Vaticanului a anunţat că va fi ridicat un monument dedicat lui Galileo Galilei, un alt eretic, pentru a marca, în 2009, cea de-a 400-a aniversare a descoperirii teles­copului.

Excomunicat de Leon al X-lea

Punând sub semnul îndoielii autoritatea papală, Martin Luther a zguduit din temelii Biserica Catolică, în sec. al XVI-lea. El susţinea că Biblia este singura sursă a autorităţii religioase (sola scriptura).

După o vizită efectuată în 1510 la Roma, doctorul în teologie a fost şocat de puterea, bogăţia şi corupţia de la Vatican. În 1517 a protestat public faţă de comerţul cu indulgenţe, fiind judecat pentru erezie. Câţiva ani mai târziu a fost excomunicat de Papa Leon al X-lea, care l-a caracterizat drept „un german beat care îşi schimbă părerea când este treaz„.

sursa : ziarul ADEVARUL 

Publicat de Alexandru Ioan la 08:03 Niciun comentariu:  

Trimiteți prin e-mailPostați pe blog!Distribuiți pe TwitterDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest

Etichete: ecumenismul, New Age, trezirea baptistilor

Nu-L dau pe ISuS pe margele niciodata!

 

Pentru copilul lui Dumnezeu care se lasa prins, calea compromisurilor pare totdeauna pavata cu argumente bune si intentii laudabile. Dar porneste pe o panta nenorocita de pe care ii va fi greu sa se opreasca. Compromisul, cancer al crestinatatii de azi, este o tumoare maligna provenita din anomaliile vietii spirituale care se numesc: parasirea, negarea adevarului biblic, duh lumesc in biserica, sau pur si simplu lipsa credeului, a fundamentului doctrinar solid.

(John H. Alexander)

Klaus Schwab, unul din demenții tătuci ai Marii Resetări: „Nu veți mai deține nimic și veți fi fericiți pentru asta!” „Profeții” Forumului Economic Mondial anunță că Era Post-Corona se resetează pe urmele lui Karl Marx…(Dupa nationatizarea comun istilor,urmeaxa eradicarea mondialistilor…)„Nu veți deține nimic și veți fi fericiți!”; MAREA RESETARE: ”PLANETA ASTA NUMAI ARE NEVOIE de marea majoritate a populației, oamenii sunt prea mulți și inutile! Suntem prea mulți și inutili! Anunț șocant despre depopularea planetei; Tehnologie și drepturi. Invazia Inteligenței Artificiale în viața noastră; Orașe mai „sigure”. China folosește inteligența artificială ca să-și spioneze cetățenii; Dublarea actorilor, următoarea slujbă care va dispărea. Inteligența artificială învie și vocile morților; Tehnologia avansată, dincolo de binefacere: creierul uman, sub controlul total al Inteligenței Artificiale!; Autoritarism La Scară Globală; Noua Ideologie Woke Și Abandonul Copiilor Noștri; Philip Giraldi: Fabrica americană de minciuni; Alvaro Penas: Un avertisment în privința viitorului. Legi care ne distrug națiunea; „Cele mai importante 10 previziuni” ale Societății Mondiale a Viitorului pentru următorul deceniu și dincolo de acesta; Botniță pentru oameni și informații: Informațiile neagreate de sistem sunt etichetate «teoria conspirației», «fake news» și sunt cenzurate (I)si (II) ; Marea Resetare: Conspirația ‘BBB – COVID’ iese la lumină…Planul datează din 2015 și prevede folosirea unui dezastru pentru înlocuirea capitalismului cu un comunism global; Manipularea mondială cu coronavirusul pregătește «Marea Resetare» globalistă; (Inceputul finisului…)Cum accelerează Marea Resetare în Tirania Globală; Gemenii răi ai tehnocrației și transumanismului; Gemenii siazieni ai tehnocrației și transhumanismului ; Avertisment din Marea Britanie: Tehnocrația și tehnatul global sunt iminente; DR. JOSEPH MERCOLA  : controlul tuturor datelor absolute despre tine te controlează absolut …Tehnocrația a declarat clar în 1934 că intenționează să urmărească toată producția și consumul și să țină un dosar detaliat pentru fiecare persoană. Tehnocrații s-au strecurat apoi în Germania nazistă pentru a colecta toate datele despre indezirabili precum țiganii, negrii, invalizii și evreii și i-au dus pe toți în lagăre de concentrare și camere de gazare…….Această mișcare de a colecta totul nu este o glumă. Este complet periculos. Zdrobirea societății este un lucru; zdrobirea și uciderea persoanelor din interiorul său este un genocid intenționat. ⁃ TN Editor; Delirul dughinist din mintea lui Putin: “Să construim Imperiul Mondial, aceasta este sarcina noastră, știm cum s-o facem. Pentru că noi suntem Roma. Pentru că Roma suntem noi. Iar cei care ni se opun sunt Cartagina”;Fost comandant NATO: „Cât timp Putin se află la Kremlin, nu poate exista pace în Europa“. Generalul britanic consideră retragerea rușilor de lângă Kiev “o recunoaștere a eșecului”; Globalizarea bate în retragere, pentru prima dată de la cel de-Al Doilea Război Mondial; Analiză / Istoria nu se va repeta: cele 3 valuri ale globalizării și noua deglobalizare; Francis Fukuyama, în Financial Times, despre sfârșitul „sfârșitului Istoriei”: Războiul declarat de Putin ordinii liberale; Yuval Noah Harari: Vladimir Putin se îndreaptă spre o înfrângere istorică;Să schimbăm povestea: românii plecați în străinătate, în ultimii 15 ani, au ajutat Europa cel puțin la fel de mult pe cât ne-a ajutat Europa pe noi; Dacă ne invadează rușii, orașul nostru e cea mai sigură zonă din România pentru că e misiune imposibilă să ajungă cineva aici; „- Bună ziua, căutăm un sclav…” Am fost la un interviu de job, iar doamna de la HR mi-a făcut o ofertă „de nerefuzat”… Kalaii de stanga si nemasonii de dreapta au batut palma si se folosesc de Vladimir cel GOGolist/Demonist…Este Vladimir Putin omul globaliștilor?Globaliștii în impas: Putin și Xi Jinping refuză Noua Ordine Mondială; Corneliu Vlad: La Davos, globaliștii au declanșat „faza ucigașă” a Marii Resetări. Cum vor elimina populația? Planul lui Rothschild, Rockeffeler, Schwab, Soros și Gates în 5 puncte; Grupul Bilderberg, întâlnire secretă la Washington! Elita a planificat Noua Ordine Mondială – Cine a fost invitat la discuții? Putin rupe tăcerea: Lumea este condusă de Reptilieni – Elita mondială nu este umană, e formată din hibrizi cu sânge rece; Dr. Michael Yeadon: „Guvernul vă minte în așa hal încât v-ar putea duce la moarte, pe voi și pe copiii voștri”. Fostul vicepreședinte Pfizer face declarații neașteptate; (Pe langa satan cu aghiotantii sai,iata…)Apropiaţii lui Putin: cine l-ar putea influenţa pe președintele Rusiei în războiul din Ucraina? PUTEM UITA TRAGEDIA DIN 16 MAI 1812 ?Colonizarea forţată a Basarabiei după 1812.A fost o vreme în care Siberia exista ca stat separate; Poftele Kremlinului şi expansiunea „lumii ruse”. Vladimir Putin a aprobat o nouă doctrină de politică externă ; Ungaria și Rusia, acțiuni concertate împotriva României cu sprijinul UDMR – partea II; EXPANSIUNEA rusească la Marea Neagră. STUDIU de Gheorghe I. Bratianu, martir pentru Basarabia și Bucovina; Limba rusă – instrument de expansiune al Federației Ruse; Istoria oficială a Rusiei e o enciclopedie de falsuri! Rusificare; Evoluția teritorială a Rusiei; Vladimir Putin și noua identitate imperială rusăl Serviciile speciale – instrument al expansiunii imperiului Rus şi U.R.S.S.; K.G.B. – duşmanul poporului român din Basarabia și Transnistria-Col. (r) Dr. Alexandru Ganenco, Chişinău  13 August 2017; „Planeta maimuțelor”; Anghel Rugină, americanul român care ne-a avertizat despre toate manipulările mondiale. Criza coronavirus este o astfel de înșelătorie; Dumnezeu ar spune: Nu mai da vina pe mine pentru viața ta nenorocită!

 

 

////////////////////////////////////////////////////////\

 

Jurnale, de George Orwell

Editura Polirom, Iasi, 2010
Traducere din limba engleza si note de Vali Florescu

 

 

https://filme-carti.ro/carti/jurnale-de-george-orwell-6974/

 

 

////////////////////////////// //

 

Dumnezeu ar spune: Nu mai da vina pe mine pentru viața ta nenorocită!

 

  Oficial Media  

Când Einstein a susținut prelegeri la universitățile din SUA, întrebarea recurentă pe care studenții i-au adresat-o cel mai mult a fost:

 

– Crezi în Dumnezeu?

Și el a răspuns întotdeauna:

 

– Cred în Dumnezeul Spinozei.

 

Baruch de Spinoza a fost un filosof olandez considerat unul dintre marii raționaliști ai filozofiei secolului al XVII-lea, alături de Descartes.

 

 

(Spinoza): Dumnezeu ar spune:

Nu te mai ruga.

Ceea ce vreau să faci este să ieși în lume și să te bucuri de viața ta. Vreau să cânți, să te distrezi și să te bucuri de tot ce am făcut pentru tine.

 

Nu mai intra în acele temple întunecate și reci pe care le-ai construit singur și spune că sunt casa mea. Casa mea este în munți, în pădure, râuri, lacuri, plaje. Acolo locuiesc și acolo îmi exprim dragostea pentru tine.

 

Nu mai da vina pe mine pentru viața ta nenorocită; Nu ți-am spus niciodată că e ceva în neregulă cu tine sau că ești un păcătos sau că sexualitatea ta este un lucru rău. Sexul este un cadou pe care ți l-am făcut și cu care îți poți exprima dragostea, extazul, bucuria. Așa că nu mă învinovăți pentru tot ceea ce te-au făcut să crezi.

 

Nu mai citi presupuse scripturi sacre care nu au nimic de-a face cu mine. Dacă nu mă poți citi într-un răsărit de soare, într-un peisaj, în aspectul prietenilor tăi, în ochii fiului tău … nu mă vei găsi în nicio carte!

 

Nu mă mai întreba „îmi vei spune cum să-mi fac treaba?” Nu mai fi atât de speriat de mine. Nu te judec sau nu te critic, nici nu mă enervez, nici nu mă deranjez. Sunt iubire pură.

 

Nu mai cere iertare, nu e nimic de iertat. Dacă te-am făcut … te-am umplut cu pasiuni, limitări, plăceri, sentimente, nevoi, neconcordanțe … liber arbitru.

 

Cum te pot învinovăți dacă răspunzi la ceva ce am pus în tine? Cum te pot pedepsi pentru că ești așa cum ești, dacă eu sunt cel care te-a făcut? Crezi că aș putea crea un loc în care să-mi ard toți copiii care se comportă urât pentru restul eternității? Ce fel de zeu ar face asta?

 

Respectă-ți colegii și nu face ceea ce nu vrei pentru tine. Tot ceea ce îți cer este să fii atent în viața ta, că vigilența este ghidul tău.

 

Dragii mei, această viață nu este o încercare, nu un pas pe drum, nu o repetiție și nici un preludiu al paradisului. Această viață este singurul lucru aici și acum și este tot ce ai nevoie.

 

Te-am eliberat absolut, fără premii sau pedepse, fără păcate sau virtuți, nimeni nu poartă un marker, nimeni nu ține o evidență.

Ești absolut liber să creezi în viața ta: Rai sau Iad.

 

Nu pot să vă spun dacă există ceva după această viață, dar vă pot da un sfat… Trăiește ca și când nu există. De parcă aceasta este singura ta șansă de a te bucura, de a iubi, de a exista.

 

Așadar, dacă nu mai există nimic, atunci te vei bucura de ocazia pe care ți-am dat-o. Și dacă există, fiți siguri că nu vă voi întreba dacă v-ați comportat corect sau greșit, vă întreb. Ți-a plăcut? Te-ai distrat? Ce v-a plăcut cel mai mult? Ce ai învățat?…

 

Nu mai crede în mine; a crede este a presupune, a ghici, a imagina. Nu vreau să crezi în mine, vreau să crezi în tine. Vreau să mă simți în tine când o săruți pe iubita ta, când îți alinți în fetița ta, când îți mângâi câinele, când te scaldi în mare.

 

Nu mă mai lăuda! Ce fel de Dumnezeu egomaniac crezi că sunt?

 

Mă plictisesc să fiu lăudat. M-am săturat să mi se mulțumească. Te simți recunoscător? Dovedește! Având grijă de tine, de sănătatea ta, de relațiile tale, de lume. Exprimă-ți bucuria! Acesta este modul de a mă lăuda.

 

Nu mai complica lucrurile și nu mai repeta ca un papagal ceea ce ai fost învățat despre mine.

 

Pentru ce ai nevoie de mai multe minuni? Atât de multe explicații?

 

Singurul lucru sigur este că ești aici, că ești viu, că lumea asta este plină de minuni.

 

(Spinoza)

 

Citește și

 

Trăiți starea de împlinire ca ființe ale acestui Rai. V-ați născut liberi și în bunăstare

Vrem schimbare dar niciodată a noastră

Energia feminină – puntea dintre lumea văzută și nevăzută

Este timpul să le lăsăm pe ale noastre deoparte și să ne ocupăm mai mult de copiii noștri

Cum să îți protejezi Energia atunci când te simți extra senzitiv

Toți părinții își fac speranțe și prin aceste speranțe își distrug copiii

Am trăit și raiul și iadul. Acum am renunțat la tot ce nu îmi cere universul

Noi trăim unii cu alţii, dar nu ştim ce înseamnă să trăieşti în cuplu

Ne putem ”repara” dacă vom folosi ingredientul M A G I C

https://oficialmedia.com/dumnezeu-ar-spune-nu-mai-da-vina-pe-mine-pentru-viata-ta-nenorocita/

 

///////////////////////////////////////////

 

Anghel Rugină, americanul român care ne-a avertizat despre toate manipulările mondiale. Criza coronavirus este o astfel de înșelătorie

 

 

  Cristi Iordache  

 

Pe la începutul anilor 2000, Marius Tucă, într-una dintre emisiuni l-a avut că invitat pe renumitul economist şi academician Anghel Rugină, profesor universitar de anvergură mondială, corespondent al Academiei Statelor Unite, şef de comisii economice şi consilier în diferite guverne americane, dar care, din păcate, s-a stins din viaţa de ceva timp. Dezvăluirile lui de la acea vreme au fost privite ca scenarii SF de catre opinia publică, dar şi de cea mai mare parte a clasei politice de la acea vreme.

 

Anghel Rugină, americanul român care ne-a avertizat

Timpul a trecut, Anghel Rugină s-a înălţat la ceruri, dar mărturisirile acestuia din acea emisiune ar trebuie să le dea mult de gândit celor care astăzi sunt la butoanele României. “Dragii mei, lumea asta este condusă de un fel de guvern mondial, format dintr-un grup de circa 250-300 de persoane, super-bogate, super-puternice şi super-bine-informate, care trăiesc “ca în sânul lui Avraam”!

 

Anghel Rugină – americanul român care ne-a avertizat

Oamenii ăşţia deţ̧in puterea absolută pe planetă. În afară de accesul imediat la toate resursele economice şi la cele mai recente descoperiri tehnico- ştiinţifice, multe ţinute în secret, au la dispoziţie, în toate ţările lumii, institute de cercetări psiho-sociologice, cu ajutorul cărora ţin sub control toate popoarele planetei. Acestea le indică̆ personajele politice cele mai “potrivite” pentru a “câştiga alegerile”, în mod “democratic” în cele mai importante state ale lumii; importante nu numai că număr de locuitori, dar mai ales prin resursele lor naturale, prin puterea economică, militară sau prin poziţia lor strategică.

Practic toţi conducătorii statelor importante ale planetei sunt “aleşi” cu “binecuvântarea” acestui “GRUP”, şi toţi cei aleşi nu fac altceva decât să pună în practică “directivele” trasate de acesta”, mărturisia Anghel Rugină.

 

Atunci, un telespectator l-a întrebat telefonic dacă şi România parte dintre ţările vizate de “GRUP”? “Da. Şi ca dovadă vă aduc faptul că, înainte cu două luni de alegerile din 2000, persoana care a că̂ştigat alegerile prezidenţiale, a fost în vizită “privată” în Statele Unite, iar la două să̆ptămă̂ni de la câşţigarea alegerilor, primul ministru proaspăt numit a făcut acelaş̧i lucru. Au fost amândoi să-şi ia „foaia de drum”… „Adică dumneavoastră vreţi să spuneţi că pe preş̧edintele nostru ni l-au ales americanii?”, a replicat telespectatorul. “Nu o spun eu. Aş̧a este.

Numai că nu americanii, ci “GRUPUL” care conduce. În America a avut loc doar acceptarea şi instruirea personajelor.”

 

Telespectatorul a fost iritat de replica renumitul economist şi l-a acuzat pe aceste de interese ascunse, dar răspunsul lui Anghel Rugină a fost unul magistral. “Dragă domnule, te felicit!… Te felicit că ai ajuns la vârsta la care ai capul plin de păr alb şi că ai trăit până acum cu impresia că ai putere! Că votul tău contează! Poţi să mori fericit în cazul ăsta! Eu nu am vorbit pentru cei care au vârsta şi convingerile dumitale. Eu am vorbit pentru cine are urechi să audă şi minte să înţ̧eleagă!.. În ceea ce priveşte votul, nu uitaţi vorbele lui Stalin, care zicea că nu contează cine şi ce votează, contează doar cine numără voturile!

 

Astăzi cu voturile centralizate electronic treaba asta a devenit un simplu joc pentru un informatician: cu un program deştept, printr-o simplă atingere a unei anumite taste, voturile in plus ale unui candidat se adună discret la cel care trebuie să iasă. Îmi spui că nu şţii ce interes am… Am interesul că POPORUL MEU SĂ̆ AFLE… Să afle şi SĂ ÎNŢELEAGĂ̆!… Să înţ̧eleagă că la nivel global “cărţile sunt făcute”!

 

Oamenii ăşţia sunt prea deştepţi şi prea puternici!…” Dar cine sunt acei oameni? „ Pe oamenii ăşţia nu-i cunoaşte nimeni… Adică nimeni dintre “muritorii de rând”! Ce, sultan? Ce, Bill Gates? Ăşţia sunt mici copii, pe lângă cei din “GRUP”! Trebuie să înţ̧elegeţi că adevăraţ̧ii bogaţi ai lumii nu apar în nici un top, al niciunei reviste… Se bucură de anonimat pentru că astfel să aibă libertate deplină de mişcare. Doar un număr limitat de persoane, alese pe sprânceană, cunoaşte identitatea unora dintre ei, alte persoane “alese”, cunosc pe altele, şi tot aş̧a. Nimeni nu poate pune toate piesele acestui puzzle împreună…

Nici măcar preşedinţii marilor state ale lumii. Directivele ajung la ei prin interpuşi. V-am spus că este vorba despre oameni deosebit de inteligenţi şi despre o organizare perfectă!…”Sunt şi evrei dar nu sunt majoritari!”… “Sunt şi arabi? Că ăştia au petrol…”… “Dragii mei, sunt reprezentanţi de peste tot, într-o proporţie echilibrată. În asta şi constă succesul “GRUPULUI”, deciziile în interiorul lui se iau într-un mod absolut democratic, iar locul în acest “GRUP” se moş̧teneşte, pe principii monarhice, cei ce urmează să între fiind foarte bine testaţi şi pregătiţi în acest sens…

 

Se zice că acest “GRUP” a luat fiinţă cam pe la începutul anilor 1800, cu scopul declarat de a prelua conducerea lumii. Prima mişcare cu relevanţă la nivel planetar ar fi fost iniţierea valului de revoluţii din Europa anilor 1848. Apoi “GRUPUL” a încercat preluarea puterii pe tot globul prin intermediul ideologiei comuniste.”…

 

Deci totul este al tuturor şi în particular al nimănui. Şi chiar dacă nu sunt ale nimănui, după victoria planetară a comunismului, aceste bunuri trebuiesc totuşi “administrate” de cineva. Şi de ce acel cineva n-ar putea fi un “GRUP”, de administratori la nivel mondial de, să zicem… 250-300 de persoane!… “

 

Toată lumea rămâne mută. Inclusiv Marius Tucă… Şi domnul profesor a continuat: “Toate mişcările de rezonanţă mondială̆ de după̆ 1848, s-ar fi produs cu acceptul acestui “GRUP”. Totul bine studiat. Totul cu un scop precis.

Bineînţ̧eles că au apărut şi evenimente neprevăzute. La un moment dat, liderii comunişţi, supuşi unei propagande deşănţ̧ate cu scopul creării cultului personalităţii, pe criterii de marketing politic, au început ei înşişi să creadă în ceea ce propovăduiau şi să se creadă nişte zei în viaţă, aş̧a că au scăpat de sub control. Şi atunci a fost nevoie de crearea unei ideologii care să contrabalanseze comunismul şi anume fascismul. Şi aş̧a a pornit cel de-al doilea război mondial… Şi când şi fascismul a început să aibă derapaje i s-a opus o coaliţie mondială şi pentru că nu fusese înfrânt comunismul “independent”, a fost nevoie de un “război rece”, care s-a încheiat aşa cum ştim cu toţii, cu victoria “GRUPULUI”, asupra copilului rebel – comunismul! Acum suntem în faza în care “GRUPUL” se concentrează asupra unei noi strategii de putere şi anume “GLOBALIZAREA”.

 

Au fost create organisme la nivel global în sprijinul acestui concept: NATO, G8, G20, FMI, Banca Mondială̆, BERD, Comunitatea Europeană, etc… Trebuie să recunoaş̧tem că acest “GRUP” a avut un rol foarte important în menţinerea unui echilibru strategic la nivel mondial. În perioada dominaţiei acestuia, nivelul de trai al populaţiei a crescut în mod constant, nu peste tot e drept dar încă se mai lucrează la acest lucru prin intermediul organismelor mondiale controlate de “GRUP”. De asemenea, nivelul tehnologic a cunoscut un progres uriaş̧ care nu ar fi fost posibil fără direcţionarea resurselor necesare în acest sens. “Drepturile omului” sunt impuse permanent pe ordin de zi a tuturor reuniunilor la nivel mondial, sau regional, acolo unde acestea nu sunt la înălţimea momentului. În general se impune o nouă ordine mondială, care încearcă să înlăture haosul, anarhia şi pericolele potenţiale la nivel planetar… V-am spus că este vorba despre persoane deosebit de inteligente. 

 

E drept, uneori sunt mai răi câinii, ca stăpânii, dar sunt sigur că la momentul oportun, stăpănii îşi vor pune căinii cu botul pe labe!…” Însă, Marius Tucă uimit de afirmaţiile lui Anghel Rugină încearcă să afle dacă acestuia nu îi este frică să facă asemenea dezvăluiri. Replică renumitul economist a fost: “În primul rând, am o vârstă: “mi-am trăit traiul, mi-am mâcat mălaiul”, şi apoi sunt lucruri, repet, deja cunoscute, iar scopul pentru care am făcut-o este de a limpezi cumva apele şi de a potoli spiritele înfierbântate din România, care încă mai cred că tot ceea ce zboară se mănâncă!…” Tucă insistă: “Şi noi ce trebuie să facem?”. “Aici am vrut să ajungem cu discuţia noastră!…

Pentru noi, important este să ne facem viaţa frumoasă în jurul nostru. Să lăsăm gândurile mari, la scară internaţională, că acolo jocurile sunt făcute şi echilibrele nu trebuiesc rupte! Nu avem nici informaţiile, nici competenţa, nici resursele şi nici mijloacele necesare să acţionăm la un nivel atât de înalt. Putem în schimb să ne comportăm civilizat, să ne educăm bine copiii, să ne conservăm şi să ne protejăm mediul în care trăim, să ne respectăm şi să ne ajutăm, pe scurt: să ne trăim viaţa liniştiţi…”, a avertizat Anghel Rugină. Au vreo valoare profeţiile lui Anghel Rugină ?! Greu de spus, greu de răspuns.

 

 

Citește și:

Medicul Flavia Groșan a dezvăluit schema de tratament pentru vindecarea coronavirusului

Malpraxis în Spitalul Județean Constanța: A murit în chinuri groaznice legată de pat și cu mâncarea aruncată în batjocură

Anonymous România dă ultimatum guvernului: ”Așteptați-vă ceasul că venim după voi!”

Virusolog: Vaccinarea în masă va genera variante de virus extrem de contagioase

Balerina de la Opera Națională: Nu mai fac niciun rapel. Am fost ca și moartă

Medicul Monica Pop: Moartea post vaccin devine CRIMA perfectă!

Profesorul Benedek Imre, AMENINȚAT după dezvăluirile legate de moartea fratelui său

Avocatul poporului: Libertatea de exprimare este victima absoluta a acestei pandemii

Deputat Carmen Holban: ”Premierul Cîțu reacționează taliban și îi face teroriști pe cei care își pun întrebări”

Spitalele groazei: I-au găurit genunchii cu bormaşina pe viu. Tortura prin care a trecut Daniel Jurje până și-a dat ultima suflare

Fostul director al Liceului German din Oradea a murit după ce a făcut rapelul la vaccinul Moderna

Mesaj către MAPN: Alegeți să fiți de partea noastră pe 20 Martie 2021, sau veți suporta consecințele opresiunii popoarelor la nivel global

Sunt un profesor oarecare din România, dar îmi pasă de școala românească. Dumneavoastră, domnule ministru, vă pasă?

Diana Șoșoacă: ”Domnule PREMIER și TOȚI CEI CARE CONDUCEȚI ROMÂNIA, SUNTEȚI CRIMINALI!”

Va mai fi nevoie de profesori dacă se instaurează Noua Ordine Mondială?

Se pregătește al doilea Tribunal Nuremberg – cel mai mare proces din toate timpurile

Protestatari cretini nu creștini, spune Radu Tudor de la Antena3. Medicul Răzvan Constantinescu l-a numit ”oligofren”

Asistenta de la Spitalul din Sibiu: ”Se miza mai mult pe oamenii care n-aveau aparținători”

Un cadru medical spune adevărul: ”Și eu am omorât oameni!” Dezvăluiri șocante din secția ATI

 Urmariti-ne pe OficialMediaChannel

Citește și:

 

Un cadru medical spune adevărul: ”Și eu am omorât oameni!” Dezvăluiri șocante din secția ATI

Dan Bittman: ”Dacă mai aveam 20 de politicieni ca Diana Șoșoacă, eram Suedia nu România”

Protestatari cretini nu creștini, spune Radu Tudor de la Antena3. Medicul Răzvan Constantinescu l-a numit ”oligofren”

Energia feminină – puntea dintre lumea văzută și nevăzută

LIVE – Proteste masive ACUM în București și în mai multe orașe din țară

Comisar de Poliție, Christian Ciocan: Cum trebuie sa procedăm cu amenzile aplicate pentru nepurtarea pe faţă a măştii

Se sparge COVIDUL: Jaf ca-n codru în perioada stării de urgență!

Deputat Carmen Holban: Viitorul unei națiuni sunt copiii!

ALDE are nevoie de cumpătare nu de războaie interne

Un bărbat de 45 de ani a decedat la câteva ore după vaccin

Declarații șocante: Vasile Dîncu (PSD), de acord cu pașaportul de vaccinare, din rațiuni de „igienă socială”

Toți românii alături de Diana Șoșoacă! VIDEO – Nu o lăsați să lupte singură

O informație corectă! Susține proiectul ADEVĂR PENTRU CITITOR!

 

 

Cristi Iordache

călător pe la reviste pe la câteva edituri „…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă

 

https://oficialmedia.com/anghel-rugina-americanul-roman-care-ne-a-avertizat-despre-toate-manipularile-mondiale-criza-coronavirus-este-o-astfel-de-inselatorie/

///////////////////////////////

 

 

„Planeta maimuțelor”

 

Ion Măldărescu 

Romanul „Planeta maimuţelor”, al lui Pierre Boulle (1968), una dintre celebrele referinţe în literatura şi filmul science-fiction ne teleportează cu câteva decenii în urmă, când astronautul Leo Davidson se prăbuşeşte cu nava pe care o pilota pe o planetă stranie, unde maimuţele sunt stăpâne, iar oamenii sclavi. Aceasta era ideea care domină romanul ecranizat sub regia lui Tim Burton în filmul cu titlu omonim care, la vremea vizionării a șocat spectatorii. Să fi fost un semnal de alarmă timpurie pe care oamenii nu l-au tratat cu atenția cuvenită? Se pare că da.

 

„La nivel global «cărţile sunt făcute»! Oamenii ăştia sunt prea deştepţi şi prea puternici!…”

 

Astăzi „maimuțele” despre care Anghel Rugină ne avertiza au ajuns stăpânii lumii: „Dragii mei, lumea asta este condusă de un fel de guvern mondial […]. Oamenii ăştia deţin puterea absolută pe planetă. În afară de accesul imediat la toate resursele economice şi la cele mai recente descoperiri tehnico-ştiinţifice, multe ţinute în secret, au la dispoziţie, în toate ţările lumii, institute de cercetări psiho-sociologice, cu ajutorul cărora ţin sub control toate popoarele planetei. […] Practic toţi conducătorii statelor importante ale planetei sunt «aleşi» cu «binecuvântarea» acestui «Grup», şi toţi cei aleşi nu fac altceva decât să pună în practică „directivele» trasate de acesta.[…] Am interesul ca poporul eu să afle… Să afle şi să înţeleagă! Să înţeleagă că la nivel global «cărţile sunt făcute»! Oamenii ăştia sunt prea deştepţi şi prea puternici!…”[1].

 

În prezent (re)trăim întâmplările din filmul „Planeta maimuţelor”[2] nu virtual, ci „pe viu”. Maimuțele dominante actuale au măști umanoide și pun în practică nu „teoria conspirației”, ci planul de depopulare care nu mai poate fi negat. Unele pot fi văzute în imaginea care însoțește rândurile de față, însă „Bilderbergii GloboCap” au numeroase „maimuțe” deja înșurubate pe post de șefi de state și guverne în majoritatea țărilor Uniunii Europene, în SUA, Australia, Canada, Noua Zeelandă, Franța, Germania, Austria, Italia, U.K.… Sunt și state rebele care încearcă să-și păstreze suveranitatea și demnitatea națională: Spania, Portugalia, Serbia, Ungaria, Polonia, Grecia… N-am menționat în nicio „tabără” România pentru că România nu mai este țară, ci o colonie corporatistă suprasaturată de baze militare și potere străine gata oricând nu să-i apere pe români, ci să tragă în plin în ei în caz de revoltă. Puținii oșteni aflați încă sub Tricolor sunt „expulzați” pe post de jandarmi pe alte coclauri cu care România nu are nici în clin nici în mânecă. Ce-au căutat în Afganistan? Dar în Kosovo? Dar…

 

De ce nu-i păstrăm lângă noi, aici, acasă? Ei sunt frații și copiii noștri nu hoardele americane, belgiene, franțuzești, italiene și de care or mai fi? Gem strămoșii.

 

N.A.T.O., GO HOME ! sau unde vreți voi, nu aici! Când plecați, luați și slugile-otrepe autohtone, luați-i cu voi pe președinte, guvernul și trei sferturi din parlamentari. Cetățenilor ai României, dacă vreți să supraviețuim cereți RoExit!

 

Trăiască România liberă!

https://www.art-emis.ro/editoriale/planeta-maimutelor

 

/////////////////////////////////////////////

K.G.B. – duşmanul poporului român din Basarabia și Transnistria

Col. (r) Dr. Alexandru Ganenco, Chişinău  13 August 2017

 

Analiza unui vast material factologic ne îndreptăţeşte să afirmăm că, dincolo de nuanţe şi de evoluţiile sinuoase pe care le-a cunoscut acest fenomen, esenţa regimului totalitar comunist a rămas aceeaşi: un regim bazat pe o doctrină a revanşei, dogmatic, măcinat de contradicţii interne între scopurile afirmate şi practica social-politică din viaţa cotidiană, dezumanizant şi opus libertăţii omului. Un regim care, contrar idealurilor proclamate, consfinţeşte lipsa de valoare a omului, transformat într-o abstracţie, o ficţiune. „Ideologia totalitarismului consideră fiinţele umane individuale drept instrumente, mijloace de realizare a unui proiect politic, chiar cosmic”, scrie Ţvetan Todorov. Un regim care aspira, totuşi, la o valoare de model şi deci, la universalitate. Manifestul Cominternului, adoptat la Congresul al II-lea al acestei organizaţii din vara anului 1920, sublinia în limbajul belicos al bolşevismului: „Internaţionala Comunistă consideră cauza Rusiei Sovietice ca fiind propria ei cauză. Proletariatul internaţional nu-şi va vâră sabia în teacă până ce Rusia Sovietică nu va deveni o verigă a Federaţiei republicilor sovietice din întreaga lume”.

 

Lenin a murit prematur, dar obiectivele globaliste au rămas: un an mai târziu de la dispariţia sa, Plenara lărgită din 1925 a Executivului Internaţionalei Comuniste a stabilit ca ţinte ale bolşevizării pe plan internaţional „crearea unui partid comunist mondial…, partidul mondial al leninismului”, şi desfăşurarea unei activităţi neîncetate pentru convingerea maselor că „epoca în care trăim, luptele economice şi politice ale clasei muncitoare nu pot fi câştigate decât conduse de un centru internaţional unic”. Înfiinţarea CEKA s-a suprapus în linii mari cu desfiinţarea instituţiilor specifice oricărui stat mai mult sau mai puţin democratic: suprimarea libertăţii presei şi sfărâmarea aparatului de justiţie. Decretând că Rusia Sovietică trece prin împrejurări excepţionale, Lenin nu se sfia să invoce dreptul autorităţilor bolşevice de a recurge la măsuri excepţionale pentru a face faţă. Nevoit, de pildă, să dea explicaţii publice pentru ordinul de arestare şi încarcerare a întregului personal diplomatic şi consular român, precum şi a membrilor Misiunii militare române de la Petrograd, din 31 decembrie 1917/13 ianuarie 1918, Lenin a declarat că acest act s-a produs în virtutea unor circumstanţe excepţionale, care nu sunt prevăzute în niciun fel de tratate diplomatice şi de niciun fel de cutume diplomatice.

 

La 11 august 1937 a fost emis Ordinul N.K.V.D. (strict secret) nr. 00485 care demara „operaţiunea poloneză”, iar o săptămână mai târziu, la 17 august, printr-o directivă a N.K.V.D. acest ordin era extins şi asupra spionilor români. Ordinul 00485 preconiza, totodată, crearea unui organ extrajudiciar special la nivel central – dvoika (numit în documente Consiliu Special al N.K.V.D. din U.R.S.S.), avându-i în componenţă pe Nikolai Ejov, comisar al afacerilor interne şi comisar general al securităţii statului, şi pe Andrei Vîşinski, procuror general al U.R.S.S. Ordinul respectiv mai prevedea modul de întocmire a dosarelor penale, asemănătoare unor albume, a căror examinare de către dvoika se făcea în lipsa acuzaţiilor, doar după listele din dosar. Operaţiunea „culăcească” şi cea împotriva „spionilor” s-au desfăşurat de fapt concomitent, troicile speciale ocupându-se de toate categoriile de persoane care intrau în sfera ordinelor lui Ejov şi erau aprobate de Biroul Politic.

 

Arestările în cadrul „operaţiunii române” au început chiar în luna august 1937, în fosta Republică Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (R.A.S.S.M.) din stânga Nistrului, iar dosarul primului lot de acuzaţi a fost „judecat” de dvoika de la Moscova (N. Ejov-A. Vîşinski), la 12 septembrie 1937. Potrivit datelor încă incomplete provenite din arhive desecretizate în ultimii ani, în timpul operaţiunilor de reprimare a foştilor culaci, a elementelor antisovietice şi a „spionilor români”, desfăşurate în perioada august 1937 – noiembrie 1938, în RASSM au fost arestate 6947 persoane, din care: 4886 (70,3%) au fost condamnate la moarte prin împuşcare; 2004 persoane (28,9%) condamnate la internare în Gulag; dosarele 4 57 persoane (0,8%) au fost returnate pentru a fi reexaminate. Numai în perioada 12 septembrie 1937 – 28 martie 1938, în RASSM au fost arestate 2185 de persoane, în marea lor majoritate (2019 persoane, respectiv 92,4%) sub învinuirea de spionaj în favoarea României.

 

Românii basarabeni sub teroare bolşevică

 

În linii generale, represiunile staliniste din Basarabia sunt asemănătoare cu cele din nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa. Într-o primă perioadă, aceste represiuni se suprapun nu doar ca manieră de înfăptuire, dar şi în timp. Cele trei teritorii ocupate la sfârşitul lunii iunie 1940 au fost tratate încă de la început prin prisma existenței în fiecare dintre ele a unei majorități covârșitoare românești cu privirea ațintită permanent spre România.

Basarabia, ca şi nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa, a fost alipită U.R.S.S. în urma ultimatumului sovietic adresat guvernului Regatului României la 26 iunie 1940, urmat de un al doilea ultimatum o zi mai târziu. În cel mai scurt timp, organele puterii bolşevice existente în republica autonomă moldovenească nistreană au fost extinse şi în Basarabia, iar la 2 august 1940 Sovietul Suprem al Uniunii Sovietice aproba formarea Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti (R.S.S.M.), prin „unirea” a şase judeţe basarabene şi a oraşului Chişinău cu şase raioane (din 11) ale fostei R.A.S.S.M.

 

La 10 februarie 1941, printr-o lege specială s-a trecut de la alfabetul latin la alfabetul rus (chirilic), extinzându-se astfel şi reglementările lingvistice din fosta R.A.S.S.M. pe întregul teritoriu al Moldovei Sovietice. În iunie 1941, cu zece zile înainte de începerea războiului germano-sovietic şi a trecerii Prutului de către armata română, 22 643 de persoane din R.S.S. Moldovenească, declarate elemente antisovietice sau periculoase social, au fost arestate și deportate de organele securității sovietice. Basarabenii vor intra într-un regim de cruntă ocupație străină, care va depăși prin amploarea crimelor și a ororilor sale vechea ocupaţie ţaristă. Lipsurile generate de război erau amplificate de „politica agresivă şi de samavolniciile administraţiei sovietice revenite…, de căutare a duşmanilor de clasă… Populaţia era epuizată fizic şi dezbinată pe criterii social-economice şi naţionale”. Selecţionaţi şi aduşi din afara Basarabiei, reprezentanţii puterii sovietice „se comportau deseori ca nişte cotropitori pe un teritoriu cucerit.

 

O caracteristică generală a ocupaţiei sovietice în R.S.S.M. a constituit-o discriminarea sistematică a populaţiei majoritare româneşti, fapt demonstrat şi recunoscut astăzi pe baza a numeroase mărturii şi documente de arhivă. La această discriminare generală se adăuga o a doua, între locuitorii din stânga şi cei din dreapta Nistrului, inclusiv între cetăţenii de aceeaşi etnie. „Sovieticii făceau distincţie între românii transnistreni (din fosta R.A.S.S.M.) şi cei basarabeni, manifestând faţă de ultimii permanent neîncredere”, scrie Veaceslav Stăvilă într-un studiu documentar având ca temă componenţa naţională a elitei din R.S.S.M.

 

În prima jumătate de an de la reinstaurarea Puterii sovietice în Transnistria şi Basarabia (până la 1 februarie 1945), Direcţia de cadre a C.C. al P.C.(b)U.S. a întărit rândurile C.C. al P.C.(b) al Moldovei cu 558 de persoane verificate de pe cuprinsul U.R.S.S., numite în posturi de instructori şi îndrumători, după cum urmează: 408 pentru munca de partid; 76 pentru activitatea de propagandă; 67 pentru munca din cadrul sovietelor; 7 pentru activitatea jurnalistică. În ceea ce priveşte organele Securităţii de Stat ale RSSM, braţul înarmat al Partidului comunist, în fapt principalul instrument de punere în aplicare a măsurilor de reprimare a românilor basarabeni şi transnistreni, distribuţia cadrelor pe criterii etnice arăta, la 1 ianuarie 1945, următoarea situaţie: 625 ruşi, 92 ucraineni. 47 evrei si doar 40 de moldoveni. De altfel, numirea unui moldovean în fruntea K.G.B. al R.S.S.M. s-a realizat abia în ianuarie 1989, când pe fondul acutizării relaţiilor interetnice din U.R.S.S., la conducerea secţiunilor Securităţii de Stat în republicile unionale au început să fie numite „cadre naţionale”. Cu acel prilej, rusul Gavriil Volkov, aflat în fruntea K.G.B. al R.S.S.M. din 1979, a fost înlocuit cu moldoveanul Gheorghe Lavranciuc.

 

Ca măsură complementară înfiinţării Biroului C.C. al P.C.(b)U.S. pentru R.S.S.M., Moscova a instituit în R.S.S.M. şi funcţia de împuternicit al comisariatelor poporului pentru securitatea de stat şi, respectiv, pentru afacerile interne ale U.R.S.S. În acest post a fost desemnat generalul-maior N. A. Golubev, care a sosit în R.S.S.M. în aprilie 1945, preluând de facto conducerea unică a organelor securităţii statului şi ale afacerilor interne moldoveneşti. Datorită neajunsurilor apărute pe parcurs, a suprapunerilor de sarcini şi a cheltuielilor supradimensionate, după patru ani de funcţionare, în 1949, Biroul C.C. al P.C.(b)U.S. pentru Moldova a fost desfiinţat, în locul său fiind numit un Împuternicit al C.C. al P.C.(b)U.S. pentru R.S.S.M., cu un aparat de lucru mai redus. Pe măsură ce controlul sovietic în Basarabia s-a consolidat, Moscova a decis să închidă, cel puţin formal, reprezentanţele sale politico-administrative permanente în RSSM. La 14 iulie 1950, printr-o hotărâre a Biroului Politic al C.C. al P.C.(b)U.S., Leonid Ilici Brejnev era numit în funcţia de prim-secretar al C.C. al P.C.(b) al Moldovei şi, concomitent, a fost desfiinţată funcţia de împuternicit al C.C. al P.C.(b)U.S. pentru RSSM.

 

Continuarea represiunilor din timpul R.A.S.S.M.. Foametea din 1946-1947

 

Reînfiinţarea R.S.S.M., în 1944, a însemnat, totodată, revenirea pe scară largă la metodele de represiune experimentate în fosta R.A.S.S.M. Am amintit mai înainte primul val al deportărilor din vara anului 1941. Documente de arhivă, declasificate şi publicate în ultimii ani la Chişinău, aduc la lumină dovezi elocvente despre valurile de represiuni şi deportări, precum şi despre dimensiunile acestora. Represiunile în Transnistria şi Basarabia au fost declanşate simultan cu preluarea controlului militar al acestor teritorii de către Armata Roşie. Ele au fost organizate şi instrumentate sistematic, în fiecare localitate, într-o primă etapă de către unităţile speciale Smerş (Moarte spionilor, n.n.) ce însoţeau ofensiva trupelor sovietice, apoi de către direcţiile specializate ale securităţii de stat şi afacerilor interne care erau instalate în republică.

 

Iată, un exemplu, cazul fostului primar de Mălăiești Cangaş Arion Dementevici, la’14 aprilie 1944, acesta a fost arestat de către departamentul Smerş al diviziei 19 de puşcaşi sovietici, anchetat şi judecat în regim de urgenţă sub acuzaţia de „susţinător activ al ocupanţilor româno-germani”, fără a se aduce dovezi despre eventuale crime sau alte fapte grave comise. La 22 aprilie 1944, după o înscenare sumară, a fost condamnat la moarte prin spânzurătoare şi confiscarea averii personale pentru „trădarea Patriei”. Sentinţa, conform ordinului dat de generalul-maior Lazarev, comandantul diviziei 19 de puşcaşi, a fost dusă la îndeplinire în aceeaşi zi, fostul primar fiind spânzurat în satul Mălăieşti, în prezenţa locuitorilor şi a unor militari, „în număr de 400 de persoane”. Potrivit documentelor de arhivă, pentru a îngrozi populaţia, în baza aceluiaşi ordin dat de generalul Lazarev, trupul fostului primar a stat în spânzurătoare două zile, până la 24 aprilie, orele 24,00, când a fost înhumat la o distanţă de 2 kilometri de sat. Concomitent, a fost luată măsura deportării familiei sale, „în concordanţă cu directiva Securităţii de Stat (G.P.U.) a U.R.S.S.”, după cum consemnează documentele.

 

Măsurile de reprimare s-au desfăşurat metodic, pe baza unor planuri stabilite înainte. În prima perioadă s-a acordat prioritate arestării „complicilor, trădătorilor şi vânzătorilor de ţară”, după cum erau calificate persoanele care colaboraseră într-un fel sau altul cu autorităţile româneşti. Totodată, noile organe de represiune au primit sarcina să întocmească „evidenţa operativă a elementelor contrarevoluţionare şi luarea în lucru operativ a acestora. Drept urmare, numai din aprilie 1944 şi până la sfârşitul războiului (mai 1945), organele Comisariatului poporului pentru afaceri interne al R.S.S.M. au arestat 2.911 persoane, considerate ca reprezentând „agentura inamicului”, „trădători şi complici”, majoritatea acestora fiind executate prin împuşcare. Pe parcursul întregului an 1945, numărul persoanelor arestate de organele afacerilor interne se ridica la 2.546, în majoritate calificate ca „trădători şi complici ai ocupanţi lor”. Separat, din aprilie 1944 până la 1 septembrie 1946, organele securităţii de stat din R.S.S.M. desfășuraseră o şi mai amplă activitate de „demascare” şi lichidare a „duşmanilor”, arestând în total 5 402 persoane, după cum raporta la Moscova, în octombrie 1946, Iosif Mordoveţ, şeful acestor structuri.

 

Iosif Lavrentievici Mordoveţ (1899-1976), etnic ucrainean, născut în familia unui muncitor miner din raionul Krivoi-Rog, a activat în Armata Roşie în timpul Războiului civil, apoi în diverse organizaţii sindicale şi de partid. La 31 de ani, în 1930, în plin avânt al stalinismului, a fost recrutat de organele Direcţiei Politice de Stat (G.P.U.) şi trimis să activeze în secţiile raionale ale G.P.U.-N.K.V.D. din regiunile Dnepropetrovsk, Vinniţa şi Kameneţ-Podolsk, din Ucraina.

În 1940, după înfiinţarea R.S.S.M., a fost numit vice-comisar al noii republici pentru afaceri interne. În timpul războiului a activat pe mai multe fronturi, fiind inclusiv adjunct al şefului unei direcţii Smerş. În 1944, a fost numit comisar al poporului pentru securitatea statului al R.S.S.M., funcţie deţinută până după moartea lui Stalin, în 1953.

În 1954-1955, I. Mordoveţ a fost preşedinte al secţiunii K.G.B. a RSSM, apoi trecut în activităţi secundare şi pensionat în 1956.

Pe măsură ce perioada războiului rămânea în urmă, sarcinile organelor de represiune din R.S.S.M., sub directa îndrumare a împuterniciţilor Moscovei trimişi în teritoriu, cunoşteau o diversificare continuă, în atenţia lor intrând rând pe rând toate straturile şi categoriile sociale.

 

O încercare dramatică pentru populaţia Basarabiei reintrată sub dominaţie sovietică a reprezentat-o foametea din 1946-1947, care a marcat profund fizionomia unei societăţi debusolate, ajunse la cheremul unui regim atotputernic şi nemilos. Cercetările numeroase care s-au efectuat de la acel tragic episod din istoria Basarabiei converg spre concluzia că seceta puternică din vara anului 1946, un fenomen natural fără legătură cu regimul politic, s-a suprapus cu măsurile mereu restrictive şi acaparatoare luate de autorităţile bolşevice pentru secătuirea ţăranilor individuali, printr-un sistem draconic de cote şi impozite, care au lăsat satele moldoveneşti fără resurse şi fără capacitatea de supravieţuire. Consecinţele au fost devastatoare: zeci şi sute de mii de oameni, din care o mare parte copii, suferind de distrofie; apariţia în diverse zone şi localităţi a canibalismului; înregistrarea unor decese în masă datorită foametei, care au dus, conform unor estimări oficiale, la diminuarea populaţiei rurale basarabene cu 193 900 de oameni în intervalul 1 ianuarie 1947-1 ianuarie 1948, unii istorici afirmă ca au pătimit de foame și au decedat peste 300 mii de basarabeni.

 

Foametea din 1946-1947, desfăşurată „sub semnul secetei”, dar şi al „sistemului de cote obligatorii”, acesta din urmă având chiar „rolul decisiv”, a constituit „o experienţă traumatizantă, fără termeni de comparaţie în istoria ţinutului”, după cum scrie cercetătoarea Aurelia Pelea. În pofida presiunilor, arestărilor, execuţiilor şi deportărilor în masă, duşmanii Puterii sovietice continuau să se manifeste pretutindeni. Către sfârşitul deceniului 1940-1950, ţăranii basarabeni reprezentau o categorie specială care „se opunea cu îndârjire politicii de înfiinţare a colhozurilor şi de lichidare a proprietăţii private”. Pentru lichidarea rezistenţei ţărănimii basarabene trebuia concepută şi pusă în aplicare o operaţiune specială, de amploare.

 

Operaţiunea „Iug” (Sud). Deportările din 1949.

 

Operaţiunea codificată „Iug” (Sud) s-a derulat în vara anului 1949, sub controlul autorităţilor politice şi cu implicarea masivă a organelor de represiune. Aceste deportări au anumite particularităţi care le individualizează. Războiul mondial se încheiase de patru ani, URSS dobândise o putere discreţionară asupra ţărilor Europei Centrale şi de Est. Represiunile din iulie 1949 nu s-au mai desfăşurat sub semnul răzbunării, al improvizaţiei şi al impulsurilor generate de precipitarea unor evenimente neprevăzute. Dimpotrivă, documentele scoase la iveală dezvăluie un scenariu planificat cu sânge rece, pregătit şi înfăptuit metodic timp de aproape şase luni.

– La 17 februarie 1949, Iosif Mordoveţ informa Moscova că în evidenţele Securităţii moldoveneşti figurează 40 854 de „culaci şi alte elemente duşmănoase” care ar trebui deportate.

– La 6 aprilie 1949, Biroul Politic al CC al PC(b)US aproba numărul familiilor (11 280) şi al membrilor acestora (în total, 40 850 de persoane) care urmau să fie deportate pe vecie din RSS Moldovenească în regiuni din Kazahstanul de Sud, R.S.S. Kazahă, precum şi în ţinutul Altai, regiunile Kurgan, Tiumeni, Irkuţk şi Tomsk ale R.S.F. Ruse. Erau precizate, totodată, zilele şi orele în care să se desfăşoare operaţiunea (6 iulie, ora 2,00 – 7 iulie, ora 20,00).

– La 28 iunie 1949, când se celebrau nouă ani de la „eliberarea” Basarabiei (iunie 1940), Consiliul de Miniştri al R.S.S.M. adoptă Hotărârea cu caracter strict secret nr. 509, la care anexează 67 de liste cuprinzând 11 342 familii (un număr mai mare deci decât cel aprobat de Biroul Politic al C.C. al P.C.(b)U.S.), cu indicaţia de a se încredinţa Ministerului Securităţii Statului sarcina „înfăptuirii tuturor acțiunilor în legătură cu deportarea chiaburilor”. Două zile mai târziu, Sovietul Miniştrilor de la Chişinău adopta o hotărâre suplimentară privind confiscarea averii persoanelor deportate şi responsabilitatea pentru furtul sau irosirea ei.

 

Să mai precizăm că, aşa cum rezultă din documentele desecretizate din arhivele KGB, la operaţiunea „Sud” au fost mobilizate 4 496 cadre din serviciul operativ, 13 774 soldaţi şi ofiţeri din unităţile Securităţii de Stat, 24 705 cadre din activul de grăniceri. De asemenea, au fost utilizate 4 069 camioane, inclusiv 2 563 de camioane ale unităţilor Districtelor militare Carpaţi şi Odessa. în zilele de 7-8 iulie 1949, deportaţii au fost evacuaţi din R.S.S.M. spre Siberia în 30 de eşaloane, îmbarcaţi în 1 573 de vagoane.

Un ultim val de deportări din Basarabia s-a înregistrat în 1951, când, în baza unei Hotărâri a Consiliului de Miniştri al URSS şi a ordinului strict secret nr. 00193/05.03.1951 al Ministerului Securităţii de Stat sovietic, din RSSM au fost evacuate pe viaţă încă 700 de familii, învinuite că aparțin sectei iehoviste, declarată duşman al puterii bolşevice.

 

Alexandru Moraru în lucrarea sa „Victimele terorii comuniste în Basarabia. Documentele secrete sovietice 1944/1954″ a tradus din limba rusă în limba română și a publicat un număr de 304 de astfel de sentințe revizuite, care constituie un eșantion stabilit pe baze non probabiliste, ce poate servi pentru un studiu explorator.

 

Aparatul represiv din Basarabia

 

N.K.V.D. (redenumit K.G.B.) după ocuparea Basarabiei de sovietici în 1940 au trimis peste 1200 de ofițeri și peste 3000 de grăniceri, care momentan sau postat pe Prut. Sub diferite motive nu erau lăsați românii să se repatrizeze. Ce a urmat istoriografia fixează – arestați – împușcați după legile sovietice. După război din 1944 când s-a format departamentul securității comisar a devenit I. Mordoveți, 1944-1955, un calau sadea al popasului român din Basarabia (operația Iug (Sud); confiscarea în 1945 a 240 mii tone de cereale pentru front, împușcarea a mii de patrioți. După el a venit colonelul A. Procopenco, educat în tradiții staliniste a desfășurat lupta cu „dușmanii puterii sovietice”. Au mai apărut și alte priorități. Sa început din 1957-1958 lupta contra bisericii, comunismul nu dorea o altă religie și o socotea dușman al puterii. Atmosfera în Basarabia devenise incendiară. Un exemplu servește și răscoala sătenilor ortodocși din satul Răciula unde au ieșit mii de oameni în apărarea a credinței și bisericii creștine. Ei, indignați de închiderea mânăstirii au avut adevărate lupte cu furci și topoare.

 

Arkadi Razorin

 

Fost jurist al ziarului „Gudoc” ulterior activist de partid, el a avansat în rândurile C.S.S.-ului până la gradul de general-locotenent, iar înainte de a fi numit președinte al C.S.S. din Moldova a exercitat funcția de șef al unei direcții regionale de securitate din Rusia. Din ordinul K.G.B.-ului a fost format o nouă structură și direcție operativă așa numitul „obiect 24″ adică România. O trăsătură specifică perioadei ragoziniene, a constituit-o intensificarea supravagherii tuturor relațiilor moldo-române, și, în primul rând, a celor din presă, domeniul pentru care avea o predilecție aparte. Deoarece nu poseda limba română, el a cooptat în aparatul de supraveghere a presei traducători speciali care-l familiarizau cu materialele apărute în limba română. De asemenea, în timpul lui Rogozin, a fost activizată și „munca de profilaxie” în instituțiile științifice și de cultură.

El declara la o întrunire a activului de partid ca securitate Moldova are peste 50000 de informatori.

 

K.G.B. – (I.F.S., S.I.E.) a Uniunii Sovietice (Federația Rusă) ne-au „fericit” cu „republica Transnistreană” și autonomia găgăuzilor.

 

În 1991 după declarația independenții Moldovei din efectivul CSS au plecat 78 de ofițeri. Ei au fost aranjați la posturi înalte în Rusia, Ucraina, ca mai apoi să vină în Tiraspol (generalul Iacob Pogonii, col. Vladimirov, Ivanov, Lucasov, Tatenia, Șevcenco, care au activat rețelele agenturii beloruse din Moldova în scopul destabilizării situației politice. Au adus cosacii pe capul nostru în războiul pierdut de Moldoveni în fața armatei a 14 rusă în 1992. Presiunea serviciilor secrete a Rusiei asupra Republicii Moldova și a populației românilor din Transnistria a realizat prin multiple canale: Ambasada Rusiei unde sunt prezenți spionii lor, rezidenturile din Tiraspol și Comrat, presa plătită de ruși prin persoanele racolate de ofițerii serviciilor secrete din Rusia.

 

Bibliografie:

– A. Meniei „Teroarea comunistă în RASSM (1924-1940) și în RSSM (1944-1947) Ed. Serebia. Chișinău 2012.

– Ioan Popa „Destine friante. Patimi despre români din est. (1917-1954). Editura Academiei Române. București. 2014.

– T. Botnaru. A. Ganenco. Istoria serviciilor secrete (Breviar). Museum. Chișinău 2004

1938. Tască. Operațiunea Română din R.S.S. Moldovenească în Marea Teroare Stalinistă 1937-1938.

– Ioan Popa, Luiza Popa. România, Basarabia și Transnistria. Fundația Europeană Titulescu, Centrul de studii strategice. București 2012.

 

Notă: Textul face parte din comunicarea expusă în cadrul Sesiunii de Comunicări și Dezbateri Științifice „2016 – 100 de ani de la Războiul de Intregire, 75 de ani de la Războiul de Reîntregire Naţională” – Maia, 2016 organizată sub egida Academiei Oamenilor de Știință din România, în zilele de 9-10 septembrie 2016, de Filiala Maia-Catargi a Asociației Cavalerilor de Clio și Asociația ART-EMIS.

 

https://www.art-emis.ro/istorie/kgb-dusmanul-poporului-roman-din-basarabia-si-transnistria

 

////////////////////////////////////////////

 

Serviciile speciale – instrument al expansiunii imperiului Rus şi U.R.S.S.

Col. (r) Dr. Alexandru Ganenco, Chişinău  10 Octombrie 2018

Col. (r) Alexandru Ganenco Imperiile în toate timpurile au dus o geopolitică expansionistă, îndreptată spre alte teritorii şi formaţii statale limitrofe. Imperiul Ţarist (format după Petru cel Mare în sec. XVII-XVIII), cum precizează Nicolae Iorga, a fost un imperiu de substiţie sau imitaţie faţă de prototipul lor european – Imperiul Roman şi cel Bizantin. Numai că el având experienţa lui Ginghis Han a acaparat şi subjugat zeci de popoare. Multe din care şi aveau statalitate un teritoriu pe care dăinuiai de secole. Cum tătarii Crimeiei, uzbecii, cazahii şi popoarele altaice. De fapt, a fost un imperiu colonial cu cea mai numeroasă colecţie de naţiuni subjugate cuprinzând spre sfârşitul secolului XIX continentul euro-asiatic (aproape 20 mln km2). Neoimperiul sovietic bazat pe ideologia lui Marx, Lenin, Stalin, Troţkii, a devenit cel mai agresiv şi sângeros. În numele comunismului au fost săvârşite crime apocaliptice. După datele istoricilor ruşi şi cercetătorilor apuseni Stalin şi acoliţii lui au omorât zeci de milioane (unii estimează la 100 de milioane) de „duşmani” ai U.R.S.S. Au fost suprimate biserica ortodoxă şi cea musulmană. A apărut o nouă pseudo-religie ideologia marxist-leninistă. Enunţurile susnumite confirmă activitatea antiumană a ideologiei comuniste.

 

Pentru politica externă a Rusiei au fost antrenate două instituţii ale Statului â serviciul diplomatic şi poliţia politică. Pe timpul lui Petru I şi urmaşilor lui Preobrajenski Prikaz (Conducătorii Goliţân, Matveev, Tolstoi, Hilcov). La doar câteva luni de la întronare Nicolai I a creat serviciul său secret aşa-numita Secţia a Treia a cancelariei imperiale în frunte cu contele A. Benkendorf. După pierderea războiului din Crimeea, ţarismul (Alexandru II) şi-a constituit Departamentul Poliţiei de Stat şi general Kvartirmeistvo (Serviciul militar de informaţie) care trimitea în ţările Europei agenţii militari (de regulă, aceştia erau ofiţeri ai Statului Major instruiţi pentru spionare şi în acest sens obligaţi să-şi constituie filiere de informatori). Pe timpul împăratului Alexandru III poliţia politică se numea Ohranka care era „legea legilor”. Până la urmă, nici poliţia secretă, nici serviciul de informare a Statului Major n-a apărat ţarismul. Nicolae II a fost detronat de cadeţii lui Kerenskii, iar mai târziu puterea, cu ajutorul serviciilor secrete germane, au preluat-o bolşevicii lui Lenin, Troţkii. Aceştia au păstrat cu sfinţenie tradiţia rusească seculară. Fiecare conducător a U.R.S.S. şi-a creat propriul serviciu special, poliţia politică.

 

Lenin şi Dzerjinskii au numit noua organizaţie C.E.K.A. (Всероссийская Чрезвычайная Комиссия – Comisia Extraordinară pentru combaterea contrarevoluţiei, sabotajului şi a speculaţiei). Prin decretul semnat de Lenin acest monstru a primit puteri nelimitate (arestări, omucideri fără judecată etc.). De la început CEKA avea câteva zeci de angajaţi, spre 1940 erau peste 250 de mii. De remarcat că Cominternul format de sovietici era o filială docilă a C.E.K.A., mai apoi a. (Государственное политическое управление Н.К.В.Д. Р.С.Ф.С.Р. sau Direcţia politică de Stat). Stalin, în 1934, a arestat întreaga conducere a GPU pentru a şterge urmele crimelor comise de bolşevici din ordinele lui Lenin şi ale lui. Apoi a format un nou serviciu – N.K.V.D. (Народный комиссариат внутренних дел – Comisariatul poporului pentru afacerile interne). De remarcat că a lansat această structură într-o iepurare, genocid sângeros, în urma căreia au pierit după diferite date (Hruşciov, Volkogonov) de la 7 până la 9 milioane de oameni. N. Hruşciov a rebotizat poliţia politică a U.R.S.S. în K.G.B. (Комите́т госуда́рственной безопа́сности (КГБ), – Comitetul securităţii de Stat) şi a declarat că „noua” instituţie nu are nimic comun cu crimele lui Stalin.

 

În anul 1642 ţarul Mihail Romanov l-a trimis în cercetare la Iaşi pe Afanasii Ordân Naşciochin, unde cu daruri şi pocloane şi-a câştigat încrederea domnitorului N. Lupu şi a boierilor moldoveni. Timp mai mult de un an în suita voievodului a cules informaţii despre situaţia militară şi planurile Porţii Otomane, a Poloniei. Şi-a constituit o vastă filieră de informatori (agenţi) din Moldova, Valahia, Stambul, Podolia ş.a. Acest Ordân Naşcichin cunoştea limbile turcă, polonă, slavona veche. El a stabilit contacte cu episcopii români, greci, monahii pelerini şi cu mulţi boieri negustori care plecau în Stambul, Varşovia, Valahia, Serbia. Aceştia îi furnizau informaţii despre planurile militare ce vizau Rusia ţaristă, care a suferit un atac devastator al polonezilor nu demult (1606-1612). Ei ocupaseră şi Moscova. Mai târziu acest iscusit spion a fost trimis şi în Ţările Baltice pentru a estima forţa militară a Suediei ce domina Baltica.

 

În anii ’60 Afanasii Nasetocin a devenit sfetnicul ţarului şi primul conducător a Posolskii prikaz (Departamentul ce se ocupa cu politica externă a Rusiei). Cu venirea ţarului Petru la cârma Rusiei lucrurile s-au schimbat radical. Ţara a devenit un actor de vază în câmpul de luptă al Europei. Duşmanii ei erau la nordul Suediei şi la sudul Imperiului Otoman. Ţarul care abia îşi înfiripa armata regulată şi o flotă avea nevoie de un răgaz şi, desigur, de informaţie despre pregătirile militare a Suediei şi Turciei.

 

În 1702 ambasador al Rusiei la Poarta Otomană a fost numit Petru Tolstoi. El a primit de la ţar instrucţiuni de a afla starea politică şi militară a turcilor, posibila pregătire pentru un război cu Rusia. Ce armată şi flotă în Marea Neagră are otomanii, care este armamentul lor, artileria, cavaleria, cam câte forţe pasibile pentru un război pot mobiliza paşalele sultanului. Un rol deosebit în misiunea de spionaj politic în Balcani şi în Imperiul otoman l-a jucat ambasadorul Rusiei la Stambul Petru Tolstoi (1700-1712). Petru I l-a instruit personal şi i-a cerut să-şi facă o filieră de informaţie din cercul sultanului, domnitorii principatelor şi popoarele vasale ale turcilor. Numitul Tolstoi, având sume considerabile, blănuri de samur, nevestuică, pietre scumpe a mituit paşale, dregători de la curte şi, de asemenea, pe bei-zadelele din teritoriile vasale printre care fiii domnitorilor ţărilor romane Brâncoveanu şi Cantemir, prin care a făcut cunoştinţă cu demnitarii Valahiei şi Moldovei.

De remarcat că în misiunea lui un ajutor consistent (considerabil) l-au avut ierarhii şi enoriaşii bisericilor ortodoxe a Greciei, Ierusalimului, Bulgariei, Serbiei, Ţărilor Româneşti, dat fiind că situaţia geopolitică impunea unirea eforturilor popoarelor ortodoxe împotriva ofensivei turceşti musulmane. Un pilon important în misiunea lui Tolstoi a fost patriarhul Ierusalimului, Dosoftei. El a mobilizat mulţi monahi şi preoţi din Turcia, Grecia pentru a culege informaţie militară pentru ruşi.

 

După misiunile de succes ale lui Ordân-Nasciochin, ţarul Alexei Romanov, în 1654, a instituit aşa-numitul „Pricaz tainâh del” – un departament de cercetare în care erau antrenaţi diplomaţi, militari, negustori, monahi-pelerini. Dar numai în timpul lui Petru cel Mare spionajul devine un instrument al politicii expansive. În statutul militar cercetarea şi culegerea informaţiei capătă legalitate. S-a format un aşa-numit „General – kvartimeiskaia slujba”, ce se supune ţarului. În corespondenţa sa a introdus cifrarea. În acest organ al ţarului lucrau maeştrii spionajului ca A. Matveev, P. Tolstoi, A. Hîlcov şi străinii care jurau credinţă Patriei. Ca exemplu pot servi grecii D, Castrioti, Panait, românii fraţii David şi Tudor Corbea, Danilă Apostol, Bour, D. Cantemir (pe când era la Stambul, marele cărturar şi diplomat Nicolae Milescu-Spătaru). Oamenii aceştia de o inteligenţă deosebită, cunoscători a câtorva limbi (greaca, turca, slava, sârba şi, desigur, româna) aveau posibilitatea de a călători şi a cerceta tot arealul Europei de Răsărit, Balcanii, Polonia ş.a. David Corbea, după cum afirma istoricul A. Moraru (Labirintul Documentelor Secrete, pag. 162-165), boier de la curtea lui Constantin Brâncoveanu a îndeplinit misiuni importante pentru Ţara Românească şi pentru Rusia fiind oficial angajat de Petru I. A avut misiuni diplomatice informative în Polonia, Transilvania de unde a adus ţarului date despre intenţiile voievodului Transilvaniei Racoti al II-lea de a se alia cu Rusia împotriva Turciei. Scopul misiunii a fost realizat. La Varşovia Racoti şi D. Corbea, ca reprezentant plenipotenţiar al lui Petru I au semnat un tratat de alianţă militară şi prietenie.

 

Un agent de forţă al serviciului secret rus (General – Kvartirmeistvo) a fost comerciantul Manuc Bei (numele său armenesc fiind cel de Emanuel Mârzaian) (1769-1817). Negustor de succes în Stambul, avea trecere la curtea vizirului şi a sultanului ca furnizor de nestemate pe care le primea („cumpăra”) de la ruşi. În schimb culegea informaţie despre politica turcilor, forţele militare care i-au servit lui Kutuzov în războiul de la începutul sex. XIX (1806-1812). Ca agent al politicii imperiului Rus, împreună cu D. Moruzi, a participat la negocierile din 1812 pentru încheierea Tratatului de la Bucureşti dintre imperiul Rus şi cel Otoman, desfăşurat în hanul lui din capitala României. El a fost intermediarul mituirii oficialilor turci pentru cedarea Basarabiei către ruşi. După această „reuşită” a plecat în Sibiu şi Viena unde, în 1815, a fost primit de împăratul Alexandru I. Pentru servicii aduse Rusiei a fost răsplătit cu dărnicie, a primit de la ruşi câteva sute de mii de ruble-aur, moşii întinse în Basarabia (Hânceşti, unde şi astăzi stau edificiile palatului lui), a defrişat de stejari seculari codrii Tigheciului pe care i-a vândut cu bani grei în Austria. A avut un sfârşit tragic. În 1817, după o cafea preparată de un bucătar turc, a murit.

 

La începutul secolului XX contradicţiile imperiilor au căpătat agresivitate sporită. Imperiul Rus ce avea influenţă asupra slavilor balcanici – Serbia, Bulgaria, Muntenegru avea nevoie de informaţii despre planurile Imperiului Austro-Maghiar (Ungar). Un succes în această perioadă a fost racolarea ofiţerului cartierului-general din Viena Alfred Riedl, cunoscător al limbii ruse (în 1900 a urmat stagierea în şcoala militară din Kazani). După cum afirma ediţia „Очерки истории Российской внешней разведки” („Eseuri despre istoria serviciului de informaţie militară a Rusiei”) – (Moscova, 1996, v. 2, p. 215-218) peste câtva timp a fost contactat de colonelul I. Batiuşin, care i-a propus contra unei sume ce era de zece ori mai mare decât salariul anual al proaspătului căpitan… să colaboreze cu serviciul secret militar al ruşilor. Riedl a fost de acord. A urmat zece ani de colaborare în care colonelul a furnizat ruşilor planurile secrete de mobilizare a armatei, numărul efectiv al ostaşilor, armamentul şi echipamentul lor, planurile de atacare a Rusiei, Serbiei, Muntenegrului ş.a. Dar neglijenţa sa şi a ruşilor l-a adus la sinucidere. Pe numele unui oarecare Nicetas au fost trimise 7 mii de coroane. Cei care lustrau corespondenţa au deschis-o. Finalul este melodramatic. A. Riedl a fost prins când a ridicat banii şi, probabil, fiind constrâns, s-a sinucis în cabinetul lui. Cartierul general vienez a muşamalizat cazul, rufele se spălau în familie.

 

Odată cu venirea la putere absolută a lui Stalin s-a procedat la formarea unui nou instrument de spionaj şi influenţă externă (I.N.O. al G.P.U.) controlat personal de el. Conducătorii acestui departament Mihail Abramovici Trilisser (născut în Elveţia), Artur Artuzov, Abrani Sluţki, prin Comintern controlat de I.N.O. aveau sarcina să creeze „armate subterane” în fiecare ţară capitalistă. De obicei, acestea erau comunişti-revoluţionari locali sau cei trimişi de I.N.O. în misiune de spionaj. După eşecul „revoluţiei” şi războiului civil din Spania, ofiţerii sovietici au racolat sute de agenţi din rândurile „Brigăzilor Roşii Internaţionale” care, mai târziu, au fost plasaţi în fruntea partidelor comuniste din Europa. După biruinţa U.R.S.S. asupra lui Hitler toate serviciile de spionaj a Bulgariei, Cehoslovaciei, Germaniei, Poloniei, României, Ungariei erau formate din foşti ofiţeri şi agenţi ai I.N.O.. Aşa s-a derulat expansiunea imperiului sovietic cu suportul serviciilor secrete, diplomaţilor acoperiţi şi a Cominternului format expres pentru revoluţie.

 

Ilegali în perioade interbelice în România după Mitrohin au fost peste 200 de persoane printre care Pantiuşa Bondarenko, Todres Cruteanschii (alias Carin Tudor), Pavel Tcacenco ş.a.

 

Un spion sovietic, ilegal trimis de I.N.O. (Иностранный Отдел) al temutului serviciu secret C.E.K.A., condus de Dzerjinskii. În 1922-1924, ca rezident a lucrat în România, Austria, Bulgaria cu nume de cod Alexandru Koritnîi. A îndeplinit cu succes misiunea de a forma filiere de agentură în România şi instalarea conducerii partidului comunist din România.

Mai târziu a plecat rezident în China. După câteva operaţiuni în SUA şi în Franţa, unde a structurat rezidentura O.G.P.U. (fosta C.E.K.A.) a fost numit şeful Departamentului 1 al Serviciului de Informaţii Externe O.G.P.U., care opera în SUA şi Europa. După 1935 a lucrat în grupul de spionaj şi agent sovietic din China şi Japonia. Conducătorul filierei de spionaj „Ramsau” din Japonia a fost vestitul spion sovietic, Rihard Sorge. Cel care l-a informat pe Stalin că Germania va ataca U.R.S.S. la 22 iunie 1941 (planul „Barabrosa”).

 

Imperiul Rus şi succesoarea sa U.R.S.S. prin forţa lor politico-militară şi cu potenţia de penetrare a serviciilor de acapararea a ţărilor limitrofe (Polonia, România, Finlanda, Ţările Baltice, a Europei de Est ş.a.). Dacă ţarismul culegea informaţia cu „mănuşi” albe, apoi sovieticii au impus noi reguli, ca de exemplu exportul revoluţiilor (China, Ungaria, Germania ş.a.)teroarea roşie, îndreptată împotriva oponenţilor politici (L. Troţlii, Raik) agenţi sovietici detectori.

Istoria civilizaţiei demonstrează că bătălia surdă a serviciilor secrete, dusă pentru asigurarea politicilor imperiilor a adus schimbări spectaculoase în Europa şi în lumea întreagă.

 

Notă: Textul face parte din comunicarea prezentată în cadrul Sesiunii de comunicări și dezbateri ştiințifice „2017 – 140 de ani de la Războiul de Independenţă, 100 de ani de la bătăliile de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, 75 de ani de la confruntarea de la Cotul Donului – Stalingrad”, organizată sub egida Academiei Oamenilor de Știință din România, în zilele de 8-9 septembrie 2016, de Filiala Maia-Catargi a Asociației Cavalerilor de Clio și Asociația ART-EMIS.

 

Bibliografie selectivă:

1. Boldur, Alexandru: Basarabia şi relaţiunile româno-ruse. Chestiunea Basarabiei şi dreptul internaţional. Bucureşti, 1927.
2. Buzatu, George, Istorie interzisă. Editura Curierul doljean, Craiova, 1990.
3. Cojocaru, George, Cominternul şi originile moldovenismului. Studii şi documente. Editura Civitas. Chişinău, 2000.
4. Colesnic, Iurie, Basarabia necunoscută. Editura Universitas, vol. 17, editura Leuseum (vol. 2-7) 1993-2010.
5. Очерки истории Российской внешней разведки. Е.М. Примаков. «Международные отношения», Москва, 1996, том I-II. (Eseuri din Istoria Serviciului de informaţie externă a Rusiei).

 

https://www.art-emis.ro/istorie/serviciile-speciale-instrument-al-expansiunii-imperiului-rus-si-urss

 

/////////////////////////////////////

 

 

Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă

Cosmin POPA

Publicat în Dilema Veche nr. 944 din 12 – 18 mai 2022

 

Ceea ce încearcă astăzi Putin e să schițeze o nouă identitate imperială rusă şi o modalitate de desăvîrşire a construcţiei naţionale ruseşti. Noua identitate imperială rusă are o preistorie, o istorie, un prezent: un fir roşu. Acesta este reprezentat de ideile pe care regimul politic rusesc, aşa cum s-a structurat el după destrămarea Uniunii Sovietice, le-a plantat în societatea rusă. Acum, în funcţie de circumstanţe, sînt scoase la suprafaţă, într-o formă distorsionată sau în acord cu intenţia originală, însă acţionează ca un ferment asupra intelectului colectiv rusesc.

 

De ce chestiunea imperială? Sîntem aici într-un spaţiu pe care unii l-ar cataloga ca fiind de extracţie culturală germanică. În cazul german, ca şi în cazul rusesc, problema imperială este inextricabil legată de chestiunea naţională. Odată desăvîrşită construcţia naţională germană, să spunem la jumătatea secolului al XIX-lea, în mod automat s-a pus problema imperialismului german, factorului imperial german. De ce? Pentru că aceste două ţări sînt în esenţa lor prea mari pentru Europa şi prea mici pentru lume. Ceea ce predispune la dezechilibre pe care evenimentele politice violente le rezolvă parțial (sau nu…). O altă specificitate a construcţiei istorice ruseşti este capacitatea personalităţilor foarte puternice de a construi în jurul lor sisteme politice.

 

Prima şi cea mai importantă dintre aceste personalităţi care au modelat civilizaţia politică rusă este Ivan cel Groaznic. El a reușit să construiască un sistem politic legat direct de persoana sa, care se prăbuşeşte odată cu dispariţia sa. Acelaşi lucru se întîmplă şi cu Petru cel Mare, la 1725. Deşi fundamentele dinastiei păreau a fi asigurate, ea intră într-o criză de succesiune care se repetă pînă la începutul secolului al XIX-lea, ca urmare a faptului că Petru desfiinţează prin decret principiile eredităţii pe linie masculină, odată cu uciderea fiului său în baza acuzaţiilor de complot împreună cu Carol al XII-lea al Suediei. A treia personalitate este desigur Stalin. Nu insist asupra evenimentelor care au urmat după 1953, deşi imperialiştii de astăzi definesc Uniunea Sovietică ca fiind forma perfectă a imperiului rus, de natură să rezolve, să escamoteze principala dilemă a Rusiei, care fiind structurată conform principiilor unui stat naţional se comportă ca un imperiu multinaţional fără să admită acest lucru; totuşi, Uniunea Sovietică, după moartea lui Stalin, nu a reuşit niciodată să iasă dintr-o criză structurală la care Stalin însuși a predispus-o.

 

Acestea sînt trei linii de forţă sub amprenta cărora evoluează putinismul. Există astăzi o falsă dilemă: cum se face că o naţiune capabilă să genereze o cultură atît de puternică e incapabilă să genereze o politică raţională? Mi se pare o dilemă de natură artificială. Pentru că, aşa cum bine se exprima unul din editorialiştii agenţiei Rial Novosti din zilele războiului ucrainean, de multe ori literatura rusă umblă pe căile armatei ruse. Sub cultura clasică rusească, pe care regimurile politice ruseşti au folosit-o ca vitrină a bunelor intenţii, se dezvoltă o subcultură oficială care argumentează şi fundamentează planurile politice ale acestor regimuri. Acesta este şi cazul Rusiei.

 

 

Sînt mai multe elemente care contribuie la asta. Prima ipoteză este că vecinătatea agresivă a Rusiei a reprezentat un factor geopolitic permanent. Asta înseamnă că începînd cu Hoarda de Aur, continuînd cu Ducatul Livonian, Polonia, Imperiul Otoman, încercuirea capitalistă, imperiul rus, indiferent de forma pe care a luat-o, s-a dezvoltat într-un mediu ostil, lucru care, spun ei, ar fi valabil şi astăzi. Într-un fel sau altul, regimul politic rusesc se pune singur într-o dilemă pe care n-o poate rezolva decît prin intermediul războiului. A doua ipoteză de lucru este aceea că formula politică şi militară de organizare a populaţiei ruse s-a dovedit mult mai eficientă decît cea a vecinilor săi, prin orientarea preponderentă a resurselor materiale şi intelectuale către întreţinerea şi dezvoltarea maşinii de stat şi a armatei.

 

În baza acestor două ipoteze de lucru este formulată şi a treia, şi anume că există două tipuri de preţ aferente acestei formule istorice de dezvoltare a imperiului, şi anume că puterea imperială presupune în mod absolut absenţa libertăţii, pentru că libertatea este un preţ plătit pentru existenţa imperiului, iar a doua este legată de sistemul economic şi pleacă de la o teză dezvoltată de unul dintre cei mai respectabili istorici ai Rusiei, academicianul Milov, care spune că dezvoltarea unui model economic bazat pe munca aservită este cel care a potenţat dezvoltarea puterii imperiale ruseşti.

 

Există o manieră de interpretare oarecum detaşată de evenimentele politice, de drama umană de astăzi, care priveşte această expansiune a Rusiei către Ucraina ca pe o direcţie facilă de expansiune a Rusiei, a unui regim care este forţat să se consolideze prin intermediul războiului. Şi aş face o analogie legată de una dintre cele mai bune perioade pentru dezvoltarea politică a românilor, cea care a urmat după Războiul Crimeei, de exemplu. Sîntem la jumătatea secolului al XIX-lea, în care are loc ceea ce mulţi istorici români numesc „decolarea politică a României”. Avem în prima parte a secolului al XIX-lea o reintrare a României, a românilor în istoria politică europeană, care are loc pe fondul unei prezenţe extrem de contondente a Rusiei în Balcani, şi o decolare politică, formarea statului şi ulterior independenţa, care au loc pe fondul unei retrageri tactice a Rusiei din Europa, din Balcani. Sigur, pentru români aceasta funcţionează. Pentru ruşi, deşi perioada cuprinsă între 1856 şi 1877 este descrisă ca fiind „jugul” Congresului de la Paris, ea înseamnă paradoxal cea mai rapidă expansiune teritorială rusească. Este perioada expansiunii teritoriale din Asia Centrală şi din Caucazul de Nord, în care Rusia abordează spaţii facile din punct de vedere tehnologic, politic şi militar şi obţine rezultate spectaculoase, pe care nu le-a pierdut nici astăzi, rezultate pe care, deşi sîntem tentaţi să explicăm succesele militare şi politice ale Rusiei prin performanţele aparatului militar, vom vedea, apropiindu-ne de materialul istoric, că ele sînt ceva mai rafinate și vin din modelul de interacţiune cu elitele locale din Asia Centrală, dar mai ales din Caucaz. Un model integraţionist, în care elitele politice din Caucaz sînt asimilate nobilimii ruseşti de la Sankt Petersburg, primesc titluri nobiliare şi reuşesc să fie introduse în sistem. Deci asta este una dintre explicaţiile pentru care veţi vedea că astăzi regimul Putin a simţit nevoia să folosească în campania sa din Ucraina preponderent soldaţi recrutaţi din regiunile de sud, pentru care loialitatea faţă de Rusia este o chestiune care nu ţine de aderenţa la valori civice sau politice, ci ţine cu precădere de aderenţa la nişte valori specifice clanului.

 

 

Gîndirea asta imperială a lucrat foarte mult pe principiul bombelor cu explozie întîrziată. Anumite idei au fost lăsate să fermenteze şi abia acum sînt detonate de regimul politic. Ceea ce se întîmplă acum în Rusia este practic o răsturnare a unei gîndiri imperiale care a existat încă de la începutul anilor 2000 şi care a fost formalizată chiar în 2003 de unul dintre actorii politici importanţi pe care astăzi îl vom descoperi în ipostaze oarecum inedite. Este o basculare de la tipul de imperialism liberal, în baza căruia a funcţionat Rusia post-sovietică din 1991 pînă la începutul anilor 2000, imperialism liberal văzut ca un efort rusesc de occidentalizare a întregului spaţiu post-sovietic. Sigur că acest imperialism liberal, care pleca de la premisa necesităţii modernizării şi colaborării cu Occidentul, avea o agendă naţională rusească la bază, însă fundamentul ideologic şi politic al acestui liberalism era modernizarea, adecvarea întregului spaţiu post-sovietic la Occident, evident văzut ca spaţiu de dominaţie politică absolută rusească, dar într-o manieră dacă vreţi sincronică cu ceea ce se întîmpla în Occident. În momentul de faţă are loc o basculare către reversul acestui imperialism economic, şi anume o punere a accentului pe îngustarea oportunităţilor modernizării şi alimentarea logicii confruntaţionale cu Occidentul. Preistoria acestei logici confruntaționale începe în 1991, atunci cînd, în primul său discurs adresat foştilor cetăţeni sovietici, Boris Elţîn a pus în mod explicit problema compatrioţilor ruşi rămaşi în graniţele noului stat. La vremea respectivă, Boris Elţîn nu prea ştia ce să facă cu aceşti compatrioţi, nu avea pentru ei nici un program politic, însă lucrurile au evoluat în paralel cu ceea ce Rusia a perceput ca fiind respingerea Occidentului. O respingere a Occidentului care a venit nu atît în baza unui program occidental de excludere a Rusiei, ci mai degrabă în urma incapacităţii Rusiei de a administra rațional această tranziţie. Ceea ce a asigurat una dintre premisele fundamentale ale putinismului de astăzi, şi anume asocierea democraţiei şi a liberalismului cu anarhia şi decăderea.

 

Lucrurile au evoluat în decurs de numai cinci ani, între 1991 şi 1996. În 1991, una dintre soluţiile propuse de Elţîn a fost introducerea unei cetăţenii a Comunităţii Statelor Independente, care să cuprindă toate statele. Belarusul, Kazahstanul, Uzbekistanul au acceptat această iniţiativă, dar Ucraina a respins-o energic, din raţiuni care ţineau nu numai de componenţa etnică a acestei republici, dar şi de agenda politică a preşedintelui de atunci, Leonid Kravciuk. În 1996, istoria ia o nouă întorsătură. Elţîn a lansat un apel (pe care eu l-am resimţit ca pe un semnal de alarmă) către întreaga comunitate intelectuală, umanistă din Rusia, de a elabora o nouă idee naţională. Rusia se afla, la fel ca şi acum, într-o psihologie, într-o isterie a urgenţei ideologice. Puterea politică, într-o manieră evidentă, contesta faptul că deşertul cultural-ideologic lăsat de dispariţia Uniunii Sovietice nu fusese înlocuit decît cu autoritatea preşedintelui, fără ca în jurul acesteia să se acumuleze un corpus de idei care să dea o direcţie de dezvoltare, o direcţie civilizaţională acestei dictaturi. Şi atunci apare în 1996 acest apel.

 

Apelului lui Elţîn i-a răspuns un etnograf și sociolog, Vladimir Kabuzan, care a publicat rezultatele unui studiu extins al istoriei colonizării populaţiei ruse pe întreaga suprafaţă a Uniunii Sovietice, un studiu care conţinea şi o hartă etno-lingvistică a populaţiei ruse din fosta Uniune Sovietică, în care el susţinea că Rusia fie trebuie să anexeze, fie trebuie să găsească o formulă de colaborare, de autonomizare lingvistică teritorială şi culturală cu o serie de zone, printre care sud-estul Ucrainei, nordul Kazahstanului, o parte a Letoniei şi a Estoniei şi desigur a Transnistriei. Kabuzan pleca de la o premisă aparent sănătoasă, o premisă apărută pe fondul primului război ruso-cecen, care spunea că, în aceste condiţi,i Rusia trebuie să fie gata să renunţe la posesia unor zone de graniţă cu populaţie non-rusă. Acesta este momentul cînd apare această gîndire legată de compatrioţi, de comunităţile ruseşti din străinătatea apropiată, dusă la un nivel ştiinţific, însă ea a fost rapid preluată de puterea politică. În perioada sfîrşitului anilor ’90-2000, această interacţiune a Rusiei cu comunităţile ruseşti din străinătatea apropiată avea iarăşi un substrat economic, pornea de la premisele necesităţii modernităţii în condiţiile menţinerii acestor legături, dar ea a fost formalizată exact în anul 2000 sub titlul unui document numit „Strategia pentru Rusia – agenda preşedintelui 2000”. Acest document spunea că Rusia trebuie să îşi reinstaureze influenţa politică, economică şi culturală în zonele unde există comunităţi ruseşti compacte, prin preluarea, în primă instanţă, a controlului economic. Iar ideea acestei strategii a anului 2000, strategie menită să fie aplicată de preşedintele Putin, a fost preluarea controlului rusesc asupra infrastructurii energetice a acestor republici în contra stingerii datoriilor acumulate de aceste republici imediat după destrămarea URSS. Ceea ce s-a şi întîmplat.

 

 

(textul de față este o versiune prescurtată a conferinței susținute de Cosmin Popa în cadrul Conferințelor Dilema veche de la Arad, aprilie 2022)

 

Cosmin Popa este cercetător științific la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, fiind specializat în istoria Rusiei și a Uniunii Sovietice.

 

 

https://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/vladimir-putin-si-noua-identitate-imperiala-rusa-635324.html

 

 

//////////////////////////////////////

Evoluția teritorială a Rusiei

 

Evoluția teritorială a Rusiei a consemnat modificări prin mijloacele cuceririlor teritoriale și unirilor politice și ideologice din cursul a peste cinci secole, din 1533 până în prezent.

 

 

Evoluția teritorială a Rusiei (1300–1945)

Țaratul și Imperiul Rus

 

Evoluția teritorială a Marelui Cnezat al Moscovei între 1390 and 1533

Numele Rusia a fost folosit în legătură cu Marele Cnezat (Ducat) al Moscovei de pe la sfârșitul secolului al XV-lea și a utilizare acestuia a devenit comună odată cu crearea Țaratului Rusiei din 1547. Un alt punct istoric de reper important a fost încheierea în 1480 a dominației Hoardei de Aur asupra Cnezatului Moscovei, după retragerea tătarilor odată cu retragerea de pe Ugra. Ivan al III-lea, (care a domnit între 1462–1505), și Vasili al III-lea (care a domnit între 1505–1533), reușiseră să extindă mult frontierele Cnezatului Moscovei (1283–1547) prin anexarea Republica Novgorodului (1478), Cnezatul Tverului (1485), Republica Pskovului (1510), Apanajul Volokolamskului (1513) și cnezatele Riazan (1521) și Novhorod-Siverskîi (1522).

 

După lunga perioadă de instabilitate din 1598– 613, au venit la putere Romanovii (1613) și procesul de extindere și colonizare a continuat. În vreme ce Europa Occidentală a colonizat Lumea Nouă, Țaratul Rusiei și-a extins granițele terestre spre răsărit, nord și sud.

 

Aceasta a continuat pentru mai multe secole. Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, Imperiul Rus se întindea de la Marea Neagră la Oceanul Pacific. Pentru o perioadă de timp Imperiul Rus a inclus și teritoriile din America de Nord. (1732–1867) și o colonie efemeră neoficială în Africa (1889) pe teritoriul Djiboutiului contemporan.

 

Expansiunea în Asia

Prima etapă a extinderii în Asia a avut loc din 1582 până în 1650 și a vizat teritoriile din nord-est, de la Urali până la Pacific. Mai multe expediții geografice au cartografiat cea mai mare parte a Siberiei. A doua etapă din 1785 – 1830 a vizat teritoriile din sud, dintre Marea Neagră și Marea Caspică. Cele mai importante teritorii ocupate au fost cele ale Armeniei și Georgiei. În această perioadă au fost obținute teritorii de la Imperiul Otoman și cel Persan. Până în 1829, Rusia și-a asigurat controlul asupra întregului Caucaz, lucru consfințit și prin semnarea Tratatului de la Adrianopol. A treia etapă din 1850 – 1860, a fost îndreptată spre Orient, fiind anexate regiunile de la valea fluviului Amur până în Manciuria. Cea de-a patra etapă din 1865 – 1885 a dus la încorporarea Turkestanului și a căilor nordice de acces spre India, ceea ce i-a îngrijorat pe britanici și i-a împins în Marele Joc – confruntarea politică și diplomatică pentru controlul asupra Afganistanului și a teritoriilor învecinate din Asia Centrală și Sudică.

 

 

Listă a modificărilor teritoriale…………………………………………………………………

Cont. aici…….https://www.wikiwand.com/ro/Evolu%C8%9Bia_teritorial%C4%83_a_Rusiei

 

/////////////////////////////////////////////

 

Rusificare

 

Si…2

= Evoluția teritorială a Rusiei

https://www.wikiwand.com/ro/Evolu%C8%9Bia_teritorial%C4%83_a_Rusiei

 

From Wikipedia, the free encyclopedia

 

 

 

Rusificarea este adoptarea voluntară sau silită a limbii ruse sau a altor atribute ale culturii rusești de către comunitățile neruse. Într-un sens mai larg, rusificarea este folosită pentru a denumirea influența limbii ruse asupra limbilor slave, baltice sau a altor limbi vorbite în regiunile care au fost sau continuă să fie controlate fie direct de Imperiul rus sau de Uniunea sovietică, fie indirect de Rusia modernă, care au dus la apariția importurilor lingvistice masive în unele limbi, așa cum este limba bielorusă sau limba ucraineană. În sens istoric, termenul se referă la politicile oficiale sau neoficiale din Imperiul Rus și Uniunea Sovietică cu privire națiunile constituente ale țării și la minoritățile naționale supuse dominației imperiale.

 

 

Zona rusofonă în zilele noastre

Principalele zone de interes ale rusificării sunt cele ale politicii și culturii. În politică, principalul element al rusificării a fost și rămâne în continuare practica numirea rușilor în poziții administrative importante în instituțiile naționale ale altor popoare componente ale Imperiului Rus sau ale Federației Ruse. În cultură, rusificarea se manifestă în primul rând prin dominația limbii ruse în afacerile oficiale și prin puternica influență a limbii ruse asupra limbilor naționale. Modificarea compoziției etnice a regiunilor dominate de Imperiul Rus sau Federația Rusă în favoarea rușilor este de asemenea considerată de asemenea o acțiune de rusificare.

 

Unii cercetători fac o distincție între rusianizare: anume diseminarea neconstrânsă a limbii și culturii ruse și a rușilor în regiunile și culturile neruse, și rusificare: anume procesul de schimbare prin constrângere a identității naționale a unei persoane neruse într-una rusă. Din acest punct de vedere, răspândirea limbii și culturii ruse și a etnicilor ruși (rusianizare) nu este echivalentă nici cu asimilarea culturală a nerușilor (rusificare) nici cu comunizarea societății și economiei (sovietizare) chiar dacă cele trei procese sunt compatibile și se pot desfășura concomitent.

 

Istoric

Exemplul cel mai vechi de rusificare a avut loc în secolul al XVI-lea în Hanatul Kazanului după cucerirea acestuia de către ruși. Cel mai important element al acestui proces a fost creștinarea unei părți dintre tătari și impunerea limbii ruse ca singură limbă folosită în administrație și biserică.

 

 

Polonia și Lituania

După dezmembrarea Uniunii statale polono-lituaniană și ocuparea a unei părți a Poloniei, Lituaniei, Bielorusiei și Ucrainei în secolul al XIX-lea, s-a început înlocuirea limbilor poloneză, lituaniană, belaruse și ucrainene cu limba rusă în comerț și în administrația de stat. După revolta polonezilor din 1831, procesul de rusificare s-a intensificat, și a ajuns la apogeu după răscoala din ianuarie 1863 a polonezilor și lituanienilor. În 1864, limbile poloneză și belarusă au fost interzise în locurile publice. În penultimul deceniu al secolului al XIX-lea, limba poloneză a fost interzisă în școlile și birourile Poloniei Congresului, iar studierea și predarea limbii și istoriei poloneze sau a catolicismului au fost interzise. Aceste măsuri au dus la crearea unei rețele clandestine de învățământ, care a inclus și o vestită universitate clandestină („Universitatea zburătoare/plutitoare”).

 

Un proces asemănător a avut loc și în Lituania. Guvernatorul general al Lituaniei, Mihail Muraviov, a interzis folosirea limbii lituaniene și a închis școlile cu predare în lituaniană și polonă, iar în regiune au fost aduși profesori vorbitori doar de limbă rusă, care să predea în școlile lituaniene. Muraviov a interzis folosirea alfabetului latin sau a celui gotic în publicații. Lui i se atribuie spusele: „Ceea ce nu au realizat baionetele rusești va desăvârși școala rusă”. („”что не доделал русский штык — доделает русская школа.””) Împotriva acestei interdicții, care a fost ridicată doar în 1904, au luptat așa numiții „knygnešiai” – contrabandiștii lituanieni de carte. Campania de rusificare a promovat ortodoxismul rus în defavoarea catolicismului. S-au luat măsuri pentru închiderea unor mănăstiri catolice, s-a interzis în mod oficial construirea de noi biserici catolice, iar unele dintre cele vechi au fost transferate bisericii ortodoxe. Au fost interzise școlile catolice, în schimb au fiind înființate școli de stat în care se învăța numai dogma ortodoxă. Preoților catolici li s-a impus să slujească numai în cadrul unor ceremonii aprobate oficial, iar catolicilor care doreau să se căsătorească cu ortodocși li se impunea convertirea. Nobilii catolici erau obligați să plătească o taxă suplimentară de 10% din profiturile lor, iar țăranilor catolici li s-a impus o limită a suprafeței de teren agricol deținut. S-a impus trecerea de la calendarul gregorian (folosit de catolice]] la cel iulian (folosit de membrii bisericii ortodoxe ruse). După răscoalele din 1861 și 1863, au fost confiscate un mare număr de moșii și proprietăți agricole mari ale nobililor polonezi sau lituanieni, acuzați că ar fi sprijinit rebeliunile. Aceste proprietăți au fost oferite sau vândute nobililor ruși. Sătenii care au sprijinit rebeliunile au fost deportați, iar în locul lor au fost colonizați ruși. Universitatea din Vilnius a fost închisă în 1832. Lituanienilor și polonezilor li s-a interzis să ocupe funcții publice (plus cele de profesor sau de doctor) în Lituania. În acest fel, intelectualii lituanieni au fost forțați să se mute în alte regiuni ale Imperiului Rus.

 

 

Ucraina

Articol principal: Rusificarea Ucrainei.

În 1876, prin Ucazul din Ems s-a interzis folosirea limbii ucrainiene.

 

 

Marele Ducat al Finlandei

Articol principal: Rusificarea Finlandei.

Rusificarea Finlandei (1899-1905, 1908-1917, „sortokaudet” (timpul opresiuni în limba finlandeză) a fost o politică guvernamentală în Imperiul Rus prin care s-a încercat eliminarea autonomiei Marelui Ducat al Finlandei.

 

 

Basarabia

Articol principal: Rusificarea românilor.

În Basarabia, procesul de rusificare s-a desfășurat în trei etape cu durate diferite :

 

prima, de 105 ani, începe cu anexarea în 1812 a părții dintre Prut și Nistru a principatului Moldovei odată cu raialele otomane ale Hotinului și Bugeacului, formînd împreună gubernia Basarabiei a imperiului țarist. În 1816 Basarabia a obținut un statut de autonomie, dar numai până în 1828. În 1829, utilizarea limbii române a fost interzisă în administrație de către ocupanții ruși. În 1833 utilizarea limbii române a fost interzisă în biserici. În 1842 predarea în limba română a fost interzisă în școlile secundare; apoi a fost interzisă și în școlile primare începând cu 1860;

 

a doua etapă este cea sovietică, de o durată de 48 de ani, care începe prin anexarea Basarabiei de către URSS în urma pactului Hitler-Stalin și a ocupației de către Armata Roșie în 1940, se întrerupe timp de trei ani între 1941 și 1944, apoi este reluată după prima și a doua ofensivă Iași-Chișinău în 1944 care readuc Basarabia în cadrul stăpînirii sovietice (până în 1991): autoritățile sovietice au proclamat limba română, rebotezată „moldovenească” (româna scrisă cu alfabetul chirilic) ca fiind limba „poporului locuitor al RSS Moldovenești diferit de cel român”; apărătorii alfabetului chirilic ocultau faptul că din punct de vedere istoric româna/moldoveneasca a fost scrisă cu alfabetul chirilic român, nu cu cel „moldovenesc” adaptat din cel rus. În școli, limba principală de predare a fost cea rusă, „limbă de comunicare interetnică” iar numele de locuri au fost cu toatele rusificate (ceeace nu a fost cazul în țările baltice, ale căror limbi, alfabet și toponime au fost respectate). Acestea au dus la o rusificare a elitelor și după aceea a altor categorii sociale, cu atît mai ușor, cu cît în perioada sovietică, deportarea românilor moldoveni a fost însoțită de colonizarea slavilor în Basarabia, în special a rușilor și ucrainenilor;

a treia etapă, de 26 de ani (în 2019) începe prin transformarea Uniunii sovietice în CSI, în cadrul zonei de influență a Federației ruse, cadru care a împiedicat unirea Republicii Moldova cu România și a favorizat declanșarea războiului de la Nistru, renașterea și creșterea partidului comunist, abandonarea doctrinei „un popor, două state” promovată de Mircea Snegur, reapariția „moldovenismului” ca doctrină constituțională și oficială, și federalizarea Republicii Moldova.

 

Blocul răsăritean

În toate țările blocul răsăritean au existat perioade mai lungi sau mai scurte în care limba rusă a fost limbă obligatorie de studiu, iar cultura rusă a fost puternic promovată în noile state socialiste. După 1965, numai în România nu mai erau obligatorii lecțiile în limba rusă.

 

 

Perioada Uniunii Sovietice

 

După revoluția bolșevică, autoritățile sovietice au hotărât să interzică folosirea alfabetului arab în republicile vorbitoare de limbi turcice sau persană din Asia Centrală, Caucaz și zona fluviului Volga, (inclusiv în Tatarstan). Noul alfabetal acestor limbi a fost bazat pe cel latin și a fost inspirat de alfabetul turc. O hotărâre asemănătoare a fost luată și pentru RSSA Moldovenească. Această inițiativă avea la bază teoria lingvistului Nicolai Iakovlevici Marr, care postula că limbile moderne au tendința să se unească într-o singură limbă a societății comuniste. Totuși, la sfârșitul deceniului al patrulea, politica în această privință a fost schimbată, guvernul sovietic reînființând anumite instituții ale Imperiului Țarist. În perioada 1939-1940, guvernul central sovietic a hotărât ca anumite limbi – limba tătară, limba kazahă, limba uzbecă, limba turkmenă, limba tadjică, limba kîrgîză, limba azeră și limba bașkiră și limba moldovenească – să folosească din acel moment diferite variante ale alfabetului chirilic rus. S-a afirmat că această schimbare a fost făcută „ca urmare a cererilor oamenilor muncii” din republicile respective. Se pare că a fost vorba doar de o asprire a politicii de rusificare, în 1938 trecându-se de altfel la impunerea în toate școlile a limbii ruse ca materie obligatorie de studiu.

 

Indigenizarea – începutul deceniului al treilea – mijlocul deceniului al patrulea

Articol principal: Korenizația.

În anii de început a puterii sovietice, politica în domeniul naționalităților a fost ghidată de politica indigenizării (în rusă коренизация) în timpul căreia noul regim a încercat să oprească și să vindece efectele pe termen lung ale politicii țariste de rusificare a populațiilor neruse din imperiu. Noul regim se străduia să-i fie recunoscută puterea legitimă pe întinsul întregului fost imperiu, și a aprobat constituirea unor unități administrative regionale, conduse de lideri ai naționalităților dominante din respectivele zone. În sus-numitele unități administrative, limbile locale au fost promovate în administrația de stat locală, în justiție, în învățământ și în mass media. Guvernul promova ideea unor culturi locale „socialiste în conținut și naționale în formă”. Din acest motiv, culturile naționale trebuiau să fie remodelate pentru a se conforma proiectelor Partidului Comunist de creare a societății sovietice ca un tot, în condițiile în care naționalitățile urmau să participe în mod activ, conducerea acestora urmând să fie asigurată de lideri locali în limbile naționale.

 

 

Reînvierea politicii de rusificare – sfârșitul deceniului al patrulea și perioada războiului

Politica națională timpurie trebuia să asigure controlul Partidului Comunist asupra tuturor aspectelor vieții în URSS – politică, economie și viața socială. Politica timpurie sovietică de promovare a ceea ce a fost numită „particularism etnic” sau „multinaționalism instituționalizat”, avea un obiectiv dublu. Pe de-o parte, era un efort de contracarare a șovinismului rusesc prin asigurarea unui loc bine definit a culturilor și limbilor neruse în nou formata uniune. Pe de altă parte, era un efort de prevenire a formării unor mișcări politice alternative bazate pe etnicitate sau religie, sau panturcism. Una dintre căile prin care se putea ajunge la rezultatul dorit de autoritățile centrale sovietice era promovarea a diferențelor dintre diferitele grupuri etnice și dintre limbile și dialectele vorbite de aceste în defavoarea promovării amalgămării acestor grupuri și a folosirii unei limbi comune din regiune.

 

Politica sovietică a naționalităților din primii ani a cătat să asigure un anumit grad de autonomie culturală a naționalităților neruse, cu păstrarea lor în sistemul federal al puterii, prin păstrarea puterii mololitice a Partidului Comunist. Sistemul federal oferea un statut superior naționalităților titulare ale republicilor unionale, un statu inferior inferior naționalităților titulare ale republicilor, regiunilor și okrugurilor autonome. În total, 50 de naționalități au avut republici, regiuni sau okruguri în care dețineau controlul nominal, în cadrul sistemului federal. Federalismul și asigurarea învățământului în limbile materne au asigurat educația a numeroși neruși în limbile grupurilor lor etnice și a ajutat la identificare unor „patrii” în cadrul teritoriului Uniunii Sovietice. Pe la sfârșitul deceniului al patrulea însă s-a petrecut o schimbare importantă. Epurările din anumite regiuni și republici se manifestaseră încă de la începutul deceniului, așa cum a fost cazul în Ucraina. Mai înainte de schimbarea de politică cu privire la ucrainizare din 1933, eupurarean din 1939 a lui Veli Ibrahimov și a apropiaților lui din conducerea RSSA Crimeeană pentru „deviații naționale” a dus la treptata rusificare a conducerii republicii autonome, a învățământului și a mass mediei cât și la crearea unui alfabet special pentru tătari, care să înlocuiască alfabetul latin. Dintre cele două pericole pe care le identificase Stalin în 1923, naționalismul burghez (naționalismul local) era considerat ca fiind mai actual decât șovinismul Rusiei Mari (șovinismul marii puteri). În 1937, Faizulla Hodjaev și Akmal Ikramov au fost îndepărtați de la conducerea RSS Uzbekă în 1938, și în timpul celui de-al treilea proces-spectacol de la Moscova din 1938 au fost condamnați la moarte pentru presupuse activități antisovietice și naționaliste.

 

Treptat, limba rusă a câștigata o tot mai mare importanță. În 1938, limba rusă a devenit obiect obligatoriu de studiu în toate școlile sovietice, inclusiv în cele în care limbile naționale erau folosite pentru studierea restului materiilor, așa cum era matematica, științele naturale sau cele sociale. În 1939, toate limbile pentru care partidul hotărâse în deceniul al treilea să se folosească alfabetul latin au trebuit să treacă la alfabetul chirilic. Una dintre explicațiile date la acea vreme a fost că Uniunea Sovietică trebuie să se pregătească pentru războiul care părea că se apropie și că singura limbă de comandă în Armata Roșie era rusa.

 

În perioada interbelică și în timpul celui de-al doilea război mondial, Stalin a deportat în Asia Centrală și în Siberia mai multe grupuri etnice importante pentru presupusa lor colaborare cu invadatorii germani: germanii din regiunea Volgii, tătarii din Crimeea, cecenii, ingușii, balkarii, calmîcii și alții. După încheierea războiulu, Stalin a ordonat deportarea a numeroși ucraineni și baltici.

 

După încheierea războiului, rolul conducător al poporului rus în familia sovietică de națiuni și naționalități a fost puternic promovat de Stalin și urmașii lui. Această schimbare de atitudine a fost clar subliniată în timpul discursului cu ocazia celebrării victoriei împotriva Germanie din mai 1945:

 

Doresc să ridic un pahar în sănătatea poporului nostru sovietic și, mai înainte de orice, a poporului rus.

 

Beau, mai înainte de toate, în sănătatea poporului rus, deoarece în acest război au câștigat aprecierea generală ca forță conducătoare a Uniunii Sovietice printre toate naționalitățile patriei noastre.

 

Desemnarea națiunii ruse ca „prima între egali” a fost o schimbare radicală pentru Stalin, care cu 20 de ani mai înainte fusese promotorul politicii „korenizația”, (prin care se considera că „sarcina imediată a Partidului este combaterea cu vigoare a supraviețuitorilor șovinismului Rusiei Mari”). Deși în documentele oficiale cu privire la naționalități și limbi a continuat să se vorbească în anii care au urmat despre 130 de limbi egale în URSS, în realitate se crease o ierahie, prin care unor naționalități și limbi li s-a acordat un statut special sau au fost văzute ca având un viitor pe termen lung.

 

 

Sfârșitul deceniului al șaselea până în deceniul al nouălea – rusificarea avansată

 

Reforma educație 1958-1959 – părinții aleg limba de predare pentru copiii lor

La o analiză a cărților de școală se remarcă că învățământul era cel puțin în clasa I diversificat în 67 de limbi între 1934 – 1940. Reformele învățământului întreprinse după ce Nikita Hrușciov a devenit Prim secretar al CC al PCUS la sfâșitul deceniului al șaselea a dus la înlocuirea școlilor neruse cu unele cu predare în limba rusă pentru naționalitățile care aveau un statut inferior în sistemul federal sau ale căror membri erau deja bilingvil  În mod oficial, acest proces era ghidat de principiul „alegere voluntară de către părinți”. În fapt erau luați în considerație și alți factori, printre care mărimea și statutul politic de până atunci a grupului respectiv în ierarhia federală sovietică și gradul de bilingvism printre adulții naționalitățîi. La începutul deceniului al optulea, școlile în care limbile neruse serveau ca principală limbă de predare funcționau pentru 45 de limbi, în vreme ce încă șapte limbi erau folosite pentru predare pentru cel puțin un an. În deceniul următor, școlile cu predare în limbile neruse se reduseseră pentru 35 de limbi ale popoarelor URSS, aproape jumate față de situația din deceniul al patrulea.

 

Mai mult, în cele mai multe dintre aceste limbi, școlarizarea nu se făcea complet în limba națională pentru întreaga perioadă de 10 ani de studiu. De exemplu în cadrul RSFS Rusă, în 1959, școlarizarea se făcea în limbile popoarelor federației pentru ciclul complet de 10 ani în numai trei limbi: limba rusă, limba tătară și limba bașkiră. Mai multe naționalități se bucureau de o școlarizare limitată în limba națională sau erau obligate să se instruiască exclusiv în limba rusă. În 1962-1963, în rândurile naționălităților neruse din RSFS Rusă, studiau exclusiv în limba rusă 27% dintre copii cursul primar (clasele I-IV), 53% dintre cei din cursul gimnazial (clasele V-VIII) și 66% dintre cei din calsele IX-X. Deși exista un mare număr de limbi neruse oferite ca obiect de studiu în clasele din cursul superior, modelul folosirii limbii ruse ca limbă principală de studiu s-a accelerat după programul de reforme al lui Hrușciov.

 

Presiunile care se făceau pentru schimbarea limbii de predare în favoarea rusei era mai puternice în zonele urbane. De exemplu, în 1961-1962, doar 6% dintre copii tătari care locuiau în orașe frecventau școli în care limba de predare era tătară. În Daghestan, în 1965, școlile în care se preda în limba indigenilor funcționau doar în mediul rural. Situația era asemănătoare în restul republicilor sovietice, cu o notă specială pentru Ucraina și Belarus, unde proporția școlilor din zonele urbane cu predare în limba rusă era mult mai ridicată decât în restul uniunii.

 

 

Doctrina ajunge din urmă practica: apropierea și fuziunea (сближение – слияние)

Promovarea federalismului și limbilor neruse a fost tot timpul o decizie strategică care avea ca obiectiv menținerea și extinderea controlului Partidului Comunist. Pe plan teroretic, doctrina oficială a PC al URSS afirma că în cele din urmă diferențele naționale și naționalitățile aveau să dispară în cele din urmă. În cadrul doctrinei oficiale a partidului, așa cum a fost formulată documentele Congresului al XXII-lea al PC al URSS din 1961, se afirma că deși distincțiile etnice vor dispărea în cele din urmă, iar naționalitățile din Uniunea Sovietică vor adopta până în cele din urmă o singură „lingua franca”, dispariția diferențelor naționale, și în mod special a diferențelor de limbă, este un proces considerabil mai lung decât dispariția diferențelor de clasă. În acel moment se aprecia că națiunile și naționalitățile sovietice duceau la îndeplinire un proces dual de înflorire a propiilor culturi și de apropiere (сближение) într-o uniune mai puternică. În raportul la Programul Congresului, Hrușciov a folosit expresii chiar mai puternice: în procesul de apropiere și de mai strânsă unitate a națiunilor se va ajunge la fuziunea naționalităților (слияние). Formula lui Hrușciov apropiere-fuziune a fost ușor îndulcită după venirea la putere a lui Leonid Brejnev în 1964. Brejnev a afirmat că apropierea va duce în cele din urmă la „unitatea” completă (единство) a naționalităților. „Unitate” era un termen ambiguu, deoarece implica atât menținerea identităților naționale separate, în condițiile unei mai ridicate atracții mutuale, dar în aceiași măsură implica și dispariția diferențelor etnice. În contextul politic al acelui moment, lansarea noului concept „apropiere – unitate” (сближение – единство) a fost considerată o îndulcire a presiunii rusificatoare promovată de Hrușciov. La cel de-al 24-lea Congres al Partidului, s-a lansat însă ideea unui nou „popor sovietic” (советский народ) în curs de formare pe teritoriul URSS, care urma să aibă ca limbă comună limba rusă, în conformitate cu rolul pe care îl jucau rușii pentru națiunile și naționalitățile frățești de pe teritoriul uniunii. Această noua comunitate era etichetată ca popor (народ = narod), nu ca națiune (нация = nația ), numai că „poporul” implica o comunitate „etnică”, nu doar o comunitate civică sau politică.

 

Astfel, până la prăbușirea Uniunii Sovietice, au fost întreprinsă o raționalizare doctrinală a pașilor practici în domeniile învățământului și mass mediei. Astfel, procesul de transformare a numeroase „școli naționale” în școli cu predare în limba rusă inițiat în vremea lui Hrușciov a continuat până în deceniul al nouălea. Mai apoi, noua doctrină era folosită pentru justificarea locului special de care se bucura limba rusă ca „limba de comunicare internațională” în URSS (язык межнационального общения). Folositea termenului „internațional” (международное) era îndreptată în mod special spre rolul „intern” al limbii ruse, mai degrabă decât spre rolul de limbă a discursului între popoarele lumii. Pentru a justifica rolul special de care se bucura limba rusă în guvernare, învățământ și mass media era aminti faptul că rusa era limba care era vorbită de cel mai numeros popor al Uniunii Sovietice și era înțeleasă de majoritatea populației țării.

 

La Congresul al XXVII-lea al Partidului Comunist din 1986, Mihail Gorbaciov, programul partidului a reiterat formulările programului anterior.

 

Caracteristic pentru relațiile naționale în țara noastră sunt atât înflorirea continuă a națiunilor și naționalităților și a faptului că ele se apropie continuu și voluntar pe bazele egalității și cooperării frățești. Niciun indemn artificial, nici o reținere a tendințelor obiective ale dezvoltării nu sunt admisibile aici. Din perspectiva istorică pe termen lung, această dezvoltare va duce la unitatea completă a națiunilor…

 

Dreptul egal al tuturor cetățenilor URSS la folosirea limbilor lor materne și dezvoltarea liberă a acestor limbi vor fi asigurate de asemenea în viitor. În același timp, învățarea limbii ruse, care a fost acceptată în mod voluntar de poporul sovietic ca agent de comunicare între diferitele naționalități, în afară de limba unei singure naționalități, lărgește accesul individual la realizările științei și tehnologiei și la cultura sovietică și mondială.

 

 

Rusificarea lingvistică și etnică

 

Factori care au fovorizat rusificarea

Progresele în generalizarea folosirii limbii ruse ca a doua limbă și înlocuirea treptată a altor limbi ca primă limbă vorbită poate fi urmărită în rezultatele recensămintelor sovietice. Recensămintele din anii 1926, 1937, 1939 și1959 includeau o întrebare despre „limba națională” (родной язык) și una despre „naționalitate”. În cadrul recensămintelor din 1970, 1979 și 1989 a mai fost adăugată o întrebare cu privire la „alte limbi ale popoarelor URSS” pe care respondenții o „stăpâneau liber” (свободно владеть). Scopul explicit al acestei noi întrebări asupra celei de-a doua limbi cunoscute era aceea de monitorizare a generalizării cunoașterii limbii ruse ca limbă de comunicare interetnică.

 

Fiecare teritoriu național din cadrul Uniunii Sovietice era considerat ca unica și veșnica zonă de existență a naționalității titulare și a limbii acesteia, în vreme ce limba rusă era considerată ca limbă pentru comunicație interetnică pentru întreaga uniune. Din acest motiv, pentru cea mai mare parte a perioadei sovietice, în special după încetarea politicii de indigenizare în deceniul al patrulea, școlile în care erau învățate limbile neruse sovietice se aflau aproape în exclusivitate în respectivele unități administrative etnice în care limbile erau vorbite. În același fel se punea problema și a instituțiilor culturale. Au fost făcute anumite excepții pentru a evita aprinderea rivalirităților istorice sau a politicilor de asimilare dintre grupurile naționale neruse învecinate din Rusia (de exemplu tătarii și bașkirii) sau dintre cele mai importante naționalități din Asia Centrală. Astfel, în deceniul al optulea, în RSS Uzbecă, învățământul public era disponibil în cel puțin șase limbi: rusă, uzbekă, tadjikă, kazahă, turkmenă și karakalpakă.

 

Deși din punct de vedere oficial, toate limbile erau egale, în aproape toate republicile sovietice bilingvismul era „asimetric”: în timp ce membrii națiunii titulare învățau rusește, emigranții ruși nu învățau în general limbile locale.

 

În plus, mulți neruși care trăiau în afara unităților administrative naționale aveau tendința să se rusifice din punct de vedere lingvistic. Astfel, ei nu doar foloseau limba rusă ca o a doua limbă, dar adoptau rusa ca limbă de comunicare în familie, în ciuda faptului că încă pastrau sentimentul apartenenței la o anumită etnie, alta decât cea rusă. Această include atât comunitățile naționale tradiționale (lituanienii din nord-vestul Belarusului sau din Regiunea Kaliningrad) și comunitățile care au apărut în perioada sovietică, (muncitorii ucraineni sau belaruși din Kazahstan sau Letonia, ai căror copii au învățat în limbi cu predare în limba rusă, generațiile următoare ajungând să vorbească limba rusă ca primă limbă. Astfel 57% din ucrainenii din Estonia, 70% din belarușii din Estonia și 37% dintre letonii din Estonia declarau în cadrul referendumului din 1989 că limba rusă este limba lor maternă. De asemenea, comunitățile evreiești din cadrul Uniunii Sovietice au schimbat limba idiș ca limbă principală cu limba rusă.

 

Altă consecință a amestecului naționalităților și a răspândirii bilingvismului și a rusificării lingvistice a fost creșterea numărului de familii mixte și întărirea procesului de rusificare „etnică”. Astfel au ajuns să se considere ruși (ca naționalitate sau etnie) nu doar cei care vorbeau rusește ca primă limbă ci și cei care o vorbeau ca a doua limbă. În ultimele decenii de existență a Uniunii Sovietice, rusificarea etnică (sau asimilarea etnică) se dezvolta foarte rapid pentru unele naționalități precum karelienii sau mordvinii. Până la urmă, în cazul familiilor în care unul dintre părinți era rus, copii erau crescuți și educați ca ruși funcție de context. De exemplu, majoritate copiilor din familiile care trăiau în Kazahstan, în care un părinte era rus și altul ucrainean, alegeau să naționalitatea „rusă” pentru a fi completată în pașaportul intern – actul național de identitate – care se eliberea oricărui cetățean sovietic la vârsta de 16 ani. Însă, copii din familiile mixte ruso-estone ai căror părinți trăiau în Tallinn (capitala Estoniei), din familiile mixte ruso-letone ai căror trăiau în Riga (capitala Letoniei), sau familiile mixte ruso-lituaniene ai căror trăiau în Vilnius (capitala Lituaniei) alegeau de cele mai multe ori să li se completeze la rubrica naționalitate din pașaportul intern numele națiunii titulare a republicii lor, nu naționalitatea rusă. În general, modelele asimilării lingvistice și etnice – a rusificării – erau mai complexe și nu puteau fi puse doar pe seama unui singur factor așa cum era popitica educațională. Într-o măsură cel puțin egală erau culturile tradiționale și religioase ale grupului, domiciliul în regiunile urbane sau rurale, contactul și expunerea la limba rusă sau la grupul etnic rus, și mulți alți factori.

 

 

Anumiți factori care au întârziat rusificarea

Este posibil ca unul dintre factorii care au întârziat procesul de rusificare etnică a fost practica cu o lungă tradiție de folosire a etichetărilor naționale în documentele oficiale. De exemplu, „naționalitatea” cetățenilor sovietici era fixată în pașaportul intern – actul de identitate care era eliberat cetățenilor sovietici începând cu vârsta de 16 ani, naționalitate care era determinată de cea a părinților. Doar în cazul copiilor rezultați din căsătorii mixte exista posibilitatea subiectului să aleagă între naționalitățile părinților. În continuare, naționalitatea indivizilor era inscrisă în documentele școlare, cele militare (pentru bărbați) și în cărțile de muncă. Deși întrebările recensămintelor asupra naționalității era de presepus să aibă un răspuns sincer și nu determinat de naționalitatea oficială declarată în documentele de identitate, fixarea unei naționalități oficiale în atât de multe documente ar fi putut întări identitate nerusă. Pentru anumite grupuri etnice, așa cum era cazul evreilor, folosirea generalizată a unei naționalități oficiale în actele de identitate era considerată ca un factor generator de atitudini discriminatorii.

 

Un alt factor care este posibil să fi redus presiunea rusificării etnice a fost reducerea sau chiar inversarea migrației rușilor către anumite republici unionale la sfârșitul deceniului al șaptelea. La sfârșitul deceniului al șaptelea s-a făcut simțită o migrație a rușilor dinspre Georgia și Armenia. În deceniul al nouălea s-a făcut remarcată de asemenea o migrație a rușilor dinspre republicile Asiei Centrale. În plus, în deceniul al nouălea, rușii și-au redus foarte mult migrația spre țările baltice și Ucraina, Belarus și Moldova. În plus, datorită ratei natalității diferite printre diferitele grupurti etnice, proporția rușilor în populația Uniunii Sovietice a scăzut la aproape 51% în momentul recensământului din 1989. În deceniul care precedase recensământul, rușii avuseseră o parte de doar 33% din creșterea netă a populației sovietice. Dacă Uniunea Sovietică ar mai fi continuat să existe și tentințele din 1989 s-ar fi păstrat, rușii ar fi pierdut statutul de naționalitate majoritară în populația URSS la începutul secolului al XXI-lea.

 

 

În prezent

Numeroși cercetători declară că politicile rusificatoare continuă în republicile postsovietice, în special în Belarus în timpul guvernării lui Alexandr Lukașenko. Organizațiile neguvernamentale internaționale susțin că politicile rusificatoare continuă să se manifeste cu putere în republicile componente ale Federației Ruse precum Mari El, dar administrația lui Putin a negat cu tărie astfel de acuzații, mai mult, a acuzat ONG-urile încearcă să destabilizeze republicile din regiunea râului Volga, tot așa cum au făcut, după opinia președintelui rus, și în cazul Ceceniei. Mai trebuie spus că anumite republici componenete ale Federației Ruse ar fi dorit să schimbe alfabetul chirilic cu cel latin, dar o asemenea reformă a fost interzisă în mod oficial pentru limbile oficiale ale federației. O asemenea poziție oficială a fost explicată prin două motive:

 

• O asemenea schimbare ar presupune resurse financiare, resurse care sunt limitate și, • Este dificil să faci oamenii din generațiile mai vechi să se obișnuiască cu noul alfabet.

 

Criticii președintelui Putin afirmă că acestea sunt în mod evident rămășițe ale politicii de rusificare.

 

Limba rusă a rămas limba principală sau secundară a multor persoane cu educație superioară, a oamenilor de afaceri din toate regiunile Rusiei. În republici precum Kazahstanul, Belarusul, Kîrgîstanul, rusa a fost declarată limbă oficială, (în Kazahstan rusa este considerată în mod oficial „limbă de comunicare interetnică”). În Ucraina, problema limbii ruse și a statutului ei de limbă oficială a fost un subiect al campaniei prezidențiale din 2004: Viktor Ianukovici sprijinea statutul de limbă oficială a limbii ruse, pe când Viktor Iușcenko se opunea. În ciuda politicilor oficiale ucrainiene, limba rusă este folosită pe scară largă în televiziune  iar circulația ziarelor de limbă rusă este foarte ridicată în toată țara  Arhivat în 12 februarie 2007, la Wayback Machine.. (În estul și sudul Ucrainei, limba rusă este de altfel limba dominantă). O situație similară este prezentă în Kazahstan. Atât în Ucraina, și într-o măsură mai mică în Kazahstan, s-au făcut încercări pentru transformarea limbii oficiale în principala limbă a presei (încercare proclamată drept derusificare), dar succesul acestor măsuri a fost limitat. În Belarus, orice încercare de derusificare a fost stopată în 1994, odată cu venirea la putere a lui Lukașenko și, ca urmare, cea mai mare parte a proceselor administrative, educațioanal, legislativ și a afacerilor se desfășoară în limba rusă în prezent.

 

 

Bibliografie

Barbara A. Anderson și Brian D. Silver. 1984. „Equality, Efficiency, and Politics in Soviet Bilingual Education Policy: 1934-1980”, American Political Science Review 78 (decembrie): 1019-1039.

John A. Armstrong, 1968. „The Ethnic Scene in the Soviet Union: The View of the Dictatorship”, în Erich Goldhagen, Ethnic Minorities in the Soviet Union (New York: Praeger): 3-49.

Vernon V. Aspaturian, 1968. „The Non-Russian Peoples”, în Allen Kassof, Prospects for Soviet Society. New York: Praeger: 143-198.

Jeremy R.Azrael, 1978. „Soviet Nationality Policies and Practices”, New York: Praeger.

Yaroslav Bilinsky,. 1962. „The Soviet Education Laws of 1958-59 and Soviet Nationality Policy” Soviet Studies 14 (octombrie 1962): 138-157.

Grand défi. Varșovia, Most. 1992. p. 186. |first1= lipsă |last1= în Authors list (ajutor)

The nation killers. Houndmills, Macmillan Press. 1977. p. 222. ISBN ISBN 0-333-10575-3 Verificați valoarea |isbn=: invalid character (ajutor). Parametru necunoscut |fisrt= ignorat (ajutor)

Lubomyr Hajda și Mark Beissinger, 1990, „The Nationality Factor in Soviet Politics and Society”, Boulder, CO: Westview.

Robert Kaiser și Jeffrey Chinn. 1996, „The Russians as the New Minority in the Soviet Successor States”, Boulder, CO: Westview.

Karklins, Rasma. 1986, „Ethnic Relations in the USSR: The Perspective from Below”, Boston and London: Allen & Unwin.

Kreindler, Isabelle. 1982, „The Changing Status of Russian in the Soviet Union”, International Journal of the Sociology of Language 33: 7-39.

1. Glyn Lewis, 1972, „Multilingualism in the Soviet Union: Aspects of Language Policy and its Implementation”, The Hague: Mouton.

Brian D. Silver, 1974 „The Status of National Minority Languages in Soviet Education: An Assessment of Recent Changes”, Soviet Studies 26 (ianuarie): 28-40.

Brian D. Silver, 1986, „The Ethnic and Language Dimensions in Russian and Soviet Censuses”, în Ralph S. Clem, Research Guide to the Russian and Soviet Censuses (Ithaca: Cornell University Press): 70-97.

Edward C Thaden, 1981, „Russification in the Baltic Provinces and Finland, 1855-1914”, Princeton: Princeton University Press, ISBN 0691053146

Ronald Wixman, 1984 „The Peoples of the USSR: An Ethnographic Handbook”, New York: M.E. Sharpe and London, Macmillan.

Zarys polityki caratu wobec szkolnictwa ogólnokształcącego w Królestwie Polskim w latach 1815-1915 (Schiță a politicii țariste cu privire educația generală în Regatul Poloniei între 1815-1915). Wrocław, AWF. 1983. p. 1982. |first1= lipsă |last1= în Authors list (ajutor)

Polacy w służbie Moskali (Polonezi în serviciul Moscovei). Kraków, PWN. 1999. p. 257. ISBN ISBN 83-01-12753-8 Verificați valoarea |isbn=: invalid character (ajutor). |first1= lipsă |last1= în Authors list (ajutor)

Nation and state in late Imperial Russia: nationalism and Russification on the western frontier, 1863-1914. DeKalb, Illinois, Northern Illinois University Press. 1996. p. 297. ISBN ISBN 0-87580-216-8 Verificați valoarea |isbn=: invalid character (ajutor). |first1= lipsă |last1= în Authors list (ajutor)

Russian colonialism: the Tsarist and Soviet empires. New York, Frederick A. Praeger. 1958. p. 97. |first1= lipsă |last1= în Authors list (ajutor)

Natsional’na politika tsarizmu na pravoberežniy Ukrayni (Politica națională a tărismului în ucraina de pe malul drept). Kiev, Kyiv Shevchenko University Press. 1997. p. 89. ISBN ISBN 5-7763-9036-2 Verificați valoarea |isbn=: invalid character (ajutor). |first1= lipsă |last1= în Authors list (ajutor)

Russian nationality policy in the Western provinces of the Empire (1863-1905). Lublin, Scientific Society of Lublin. 1998. p. 295. ISBN ISBN 83-87833-06-1 Verificați valoarea |isbn=: invalid character (ajutor). |first1= lipsă |last1= în Authors list (ajutor)

John Morison, ed. (2000). Ethnic and national issues in Russian and East European history; selected papers from the Fifth World Congress of Central and East European Studies. Houndmills, Basingstoke, Macmillan Press; New York, St. Martin’s Press. p. 337. ISBN ISBN 0-333-69550-X Verificați valoarea |isbn=: invalid character (ajutor). |first1= lipsă |last1= în Authors list (ajutor)

Problemy nacional’nogo soznaniâ pol’skogo naseleniâ na Belarusi (Problemele identității nationale ale polonezilor din Belarus). Grodno, Societatea polonezilor din Belaris. 2003. p. 288. |first1= lipsă |last1= în Authors list (ajutor)

Revolution from abroad; the soviet conquest of Poland’s western Ukraine and western Belorussia. Princeton, Princeton University Press. 2000. p. 396. ISBN ISBN 0-691-09603-1 Verificați valoarea |isbn=: invalid character (ajutor). |first1= lipsă |last1= în Authors list (ajutor)

Vezi și

Autocrație, ortodoxie și caracter național

Învățământul în Uniunea Sovietică

Korenizația

Transferul de populație în Uniunea Sovietică

Prometeism

Rusofobie

Sovietizare

Polonizare

Germanizare

Legături externe

Derusificarea și tătarizarea Arhivat în 26 septembrie 2007, la Wayback Machine.

Rusificarea în Lituania

Misiunea permanentă a Institutului pentru Fundația Democrației din Tskhinvali – Regnum News Agency (Rusia), 9 decembrie 2005

Tatarstanul respinge rolul dominant al rușilor Arhivat în 30 septembrie 2007, la Wayback Machine. – ziarul Kommersant, 6 martie 2006

Note

Vernon V. Aspaturian, , „The Non-Russian Peoples (New York: Praeger, 1968): 143-198. Aspaturian face o distincție între rusianizare și rusificare pe de-o parte, și sovietizare pe de alta: anume răspândirea instituțiilor comuniste sovietice și a restructurării sovietice a relațiilor sociale și economice în conformitate cu politica Partidului Comunist al Uniunii Sovietice.

Kevin O’Connor, „The History of the Baltic States”, Greenwood Press, ISBN 0313323550, Google Print, pag.58

Gheorghe Negru, Politica etnolingvistică în R.S.S. Moldovenească, ed. „Prut Internațional”, Chișinău 2000, 132 pp., ISBN 9975-69-100-5.

Nikolai Feodorovici Bugai, «Выселение произвести по распоряжению Берии…» О депортации населения из Молдавской ССР в 40-50- е годы – Исторические науки в Молдавии. no 1. Кишинев, 1991. 1.0); Deportarea popoarelor din RSS Bielorusia, Ucraina și Moldova, ed. Dittmar Dahlmann și Gerhard Hirschfeld, Essen, Germania 1999 (Депортация народов из Украины, Белоруссии и Молдавии : Лагеря, принудительный труд и депортация. Германия. Эссен. 1999. 1.3, p. 567-581; Prikazul Nr. 1290-467cc al Politbiuroului Comitetului Central al PCUS ordonează NKVDiștilor să îndeplinească operația „Iug” (« Sud »): .

Florent Parmentier, articol „État, politique et cultures en Moldavie”, în Revue internationale et stratégique n° 54, 2004/2 (pp. 152 – 160) .

Yuri Slezkine, „The USSR as a Communal Apartment, Or How a Socialist State Promoted Ethnic Particularism,” „Slavic Review” 53, nr. 2 (vara 1994): 414-452.

Rogers Brubaker, „Nationhood and the National Question in the Soviet Union and Post-Soviet Eurasia: An Institutionalist Account,” „Theory and Society” 23 (februarie 1994): 47-78.

Aceasta nu a fost o politică focalizată exclusiv pe religie. În perioada revoluționară și imediat postrevoluționară, după ce la cooptat la început pe reformatorului religios tătar Sultan Galiev într-o funcție de conducere din Partidul Bolșevic, regimul sovietic și-a schimbat poziția și a combătut proiectul lui Galiev de unire a popoarelor musulmane într-o mișcare națională liberală largă.

See Slezkine și Ronald Wixman, „Language Aspects of Ethnic Patterns and Processes in the North Caucasus”, University of Chicago Geography Research Series, nr. 19, 1980.

În vederea desfășurării în bune condiții a referendumului din 1924, oamenii de știință sovietici au trebuit să definească rapid noțiunea de naționalitate, astfel încât recensământul să poată fi făcut pe baza definirii apartenenței naționale a fiecărui individ, nu ca în cazul recensământului țarist din 1897, care s-a bazat pe religie și limbă pentru definirea apartenenței naționale. Vedeți: Francine Hirsch, „The Soviet Union as a Work in Progress: Ethnographers and Category Nationality in the 1926, 1937, and 1939 Censuses,” „Slavic Review” 56 (vara 1997): 256-278.

142. B. Paksoy, „Crimean Tatars,” in „Modern Encyclopedia of Religions in Russia and Soviet Union” (Academic International Press, 1995), vol. VI: 135-142.

Robert Conquest, „The Nation Killers: The Soviet Deportation of Nationalities” (London: MacMillan, 1970) (ISBN 0-333-10575-3); S. Enders Wimbush și Ronald Wixman, „The Meskhetian Turks: A New Voice in Central Asia,” „Canadian Slavonic Papers” 27, nr. 2 și 3 (1975): 320-340; și Alexander Nekrich, „The Punished Peoples: The Deportation and Fate of Soviet Minorities at the End of the Second World War” (New York: W. W. Norton, 1978) (ISBN 0-393-00068-0).

Traducere de pe CyberUSSR.com: http://www.cyberussr.com/rus/new.html

De exemplu cartea lui M. I. Isaev, Сто тридцать равноправных; о языках народов СССР. (130 cu drepturi egale; despre limbile popoarelor URSS), Moscova, editura Nauka, 1970.

În litereatura de specialitate din domeniul sociolingvistic care s-a dezvoltat în deceniul al șaptelea și în continuare, cercetătorii descriau o asemenea ierahie ale funcțiilor sociale, plasând rusa în vârful sus-numitei ierarhii ca „limbă de comunicație interetnică”, după care urmau „limbile literaturilor naționale” ale națiunilor mari (ucraineana, estona, uzbeca, etc), și apoi „limbile literare” ale națiunilor și naționalităților mici (ciuvașa, mordvina, etc), pentru ca la sfârșit să fie plasate limbile micilor grupuri etnice. <re> Iu. D. Deșeriev și I. F. Protcenko, Равитие языков народов СССР в советскую эпоху (Dezvoltarea limbilor popoarelor URSS în epoca sovietică), Moscova, editura Prosveshchenie, 1968.

John A. Armstrong, „The Ethnic Scene in the Soviet Union: The View of the Dictatorship,” înn Erich Goldhagen „Ethnic Minorities in the Soviet Union”, New York, edituea Praeger, 1968

Barbara A. Anderson și Brian D. Silver, „Equality, Efficiency, and Politics in Soviet Bilingual Education Policy: 1934-1980,” „American Political Science Review” 78 (decembrie 1984): 1019-1039.

Yaroslav Bilinsky, „The Soviet Education Laws of 1958-59 and Soviet Nationality Policy,” „Soviet Studies” 14 (octombrie 1962): 138-157.

Brian D. Silver, „The Status of National Minority Languages in Soviet Education: An Assessment of Recent Changes,” „Soviet Studies” 26 (ianuarie 1974): 28-40; Isabelle Kreindler,”The Changing Status of Russian in the Soviet Union,” „International Journal of the Sociology of Language” 33 (1982): 7-39; Anderson și Silver (1984).

Silver (1974).

Bilinsky (1962).

Cercetătorii atribuie în mod eronat de multe ori emiterea ideii de „fuziune” (слияние) Programului Partidului, dar termenul este întâlnit doar în raportul lui Hrușciov la acest Program, în condițiile în care a apărut în literatura oficială a partidului din anii care au urmat.

În această perioadă, în cele mai multe regiuni neruse, Ministerul educației a distribuit trei variante educație școlară. Prima era a școlilor ruse, în care toate materiile erau predate în limba rusă, cu excepția limbilor străine moderne, a doua era cea școlilor naționale, în care erau folosite limbile indigene pentru studierea materiilor de studiu, în care limba rusă era obiect separat de studiu, (ceea ce era considerată școala națională tradițională) și a treia era cea a școlilor „naționale” în care limba indigenă era materie separată de studiu, iar restul materiilor erau predate în limba rusă. Acest ultim tip de școală era noul tip de „școală națională” înfințat după reformele educației din 1958-1959. Au mai existat unele tipuri hibrid de școli „naționale”, în care un număr variabil de materii erau studiate în limbile indigene, iar restul în limba rusă. Vezi Anderson și Silver (1984).

Brian D. Silver, „“The Ethnic and Language Dimensions in Russian and Soviet Censuses,” în Ralph S. Clem, „Research Guide to the Russian and Soviet Censuses”, Ithaca: Cornell Univ. Press, 1986

Barbara A. Anderson and Brian D. Silver, „Some Factors in the Linguistic and Ethnic Russification of Soviet Nationalities: Is Everyone Becoming Russian?” în Lubomyr Hajda and Mark Beissinger, „The Nationality Factor in Soviet Politics and Society” (Boulder: Westview, 1990): 95-130.

Vedeți și Rasma Karklins, „Ethnic Relations in the USSR: The Perspective from Below” (Boston și Londra: Allen & Unwin), 1986.

Brian Silver, „Social Mobilization and the Russification of Soviet Nationalities,” „American Political Science Review” 68 (martie 1974): 45-66; Brian D. Silver, „Language Policy and the Linguistic Russification of Soviet Nationalities,” în Jeremy R. Azrael, „Soviet Nationality Policies and Practices” (New York: Praeger, 1978): 250-306.

1. I. Kozlov, Динамика численности народов (Dinamica numărului popoarelor) (Moscova, Nauka, 1969).

Barbara A. Anderson și Brian D. Silver, „Growth and Diversity of the Population of the Soviet Union,” „Annals of the American Academy of Political and Social Science” 510 (iulie 1990): 155-177.

 

https://www.wikiwand.com/ro/Rusificare

//////////////////////////////////////////

 

Istoria oficială a Rusiei e o enciclopedie de falsuri!

 

Scris de: ZIUA NEWS

 

 

Dacă studiați istoria Rusiei scrisă de autori ruși, mai ales după 1946, veți găsi niște neconcordante flagrante fata de istoria scrisă de autori străini. Mitul rusesc spune ca numele de Rusia a existat dintotdeauna in conștiința populară.

 

Însă din sinteza istoriilor scrise de autori străini faptele sunt cu totul diferite. Țarul Petru cel Mare în secolul al XVII-lea numește Rusia, pământurile Moscovei si ruși pe locuitorii țării. Dar in evul mediu, grecii (bizantinii) numeau teritoriile unde domnea Ivan cel Groaznic, Rusi si Moscovie. Petru își justifica numele preluat de la greci rebotezandu-le Rusia mică si Rusia mare, pentru a pretinde dreptul suveran asupra Principatelor vecine. Au urmat războaie, jafuri, anexări teritoriale.

 

Deci nu din totdeauna rusii au fost conștienți ca ei aparțin Maicii Rusia. Acesta este mitul oficial, realitatea este cu totul alta. Petru cel Mare este cel care a anexat teritorii din jur, cu etnii diferite și a articulat începutul imperiului tarist. Abia cu vreo 450 de ani in urma. Pana atunci doar grecii numeau acea populație rusi, in rest erau Kieveni, Moscoviți, parte din marea familie slava. O alta vrăjeala fără fundament istoric, care însă devine mit fondator al istoriei oficiale ruse, este epică Bătălie de la Kulikovo. Prima pagina de glorie eroica dintr-o istorie măreață! Rusii spun ca după ce au învins trupele mongolo-tatare, Cnezatul Moscovei si-a dobândit independenta!

 

Realitatea este iar profund diferită: independenta Moscovei a fost proclamata abia in secolul XVI, iar locuitorii cnezatului au plătit tribut Hoardei de Aur, pana la prabusirea hanatelor… aproape trei secole mai târziu. Este ca și cum noi, romanii am fi invocat istoric ca am căpătat independenta fata de otomani la 1578 și nu la 1878… Inima istoriei oficiale rusești și totodata mitul ei cu pretenții europene este ca statalitatea începe cu primul mare oraș Kiev. Dar, din nou varianta nu corespunde cronicilor clasice. Kiev era un teritoriu care se întindea in Belarusul de astăzi și Ucraina, și era un Cnezat, ca și Moscova.

 

Mulți istorici considera că istoria Rusiei începe cu secolele XIII – XIV cu formarea cnezatului Moscoviei și mai târziu în secolele XIV – XV se formează naționalitatea rusă. Ce s-a întâmplati însă, in restul imensului teritoriul al Rusiei moderne până la apariția cnezatului Moscoviei, abia prin anii 1200? Ucrainienii, bielorușii, populațiile Asiei centrale nu erau ruși… aveau propriile lor etnii cu mituri fondatoare și tradiții diferite, multe mult mai vechi decât cele rusești.  Abia după expansiunea Romanovilor in imperiul rus, toți cetățenii erau declarați ruși, chiar dacă nu erau…

 

Elevii din Rusia învață istoria Uralului, Siberiei, Altaiului și Extremului Orient începând cu perioada cuceririi de către Ermakovi și Dezhneva, care au avut loc in secolul al XVII-lea. Poate crede cineva ca înainte de anii 1600 acolo nu a existat nimeni și nimic? Nu erau rușii – deci nu existau nici ei? Da, pentru că nu există loc în istoria Rusiei pentru nimic ce nu este rus, nu este loc pentru istoria reală a popoarelor care formează astăzi această Rusie. La fel cum nu a existat loc în Rusia țaristă și în URSS pentru istoria reală a Ucrainei și Belarusului, pentru cultura și limba popoarelor din Asia Centrală, nu exista nici in istoria de azi. Și dacă era ceva menționat, fie era minimizată valoarea, fie numai cu privire la rolul nativilor din aceste popoare în statul rus, care imediat se grăbeau să-i declare ruși.

 

Cu toate acestea, ei nu aveau dreptul să scrie în limba lor maternă sau să învețe și, de multe ori, chiar să se numească cu numele poporului său. Istoria consemnata de occidentali prezintă existența unor populații omogene, organizate care aveau propriile tradiții și vorbeau limbi sistemice diferite care trăiau pana la 1600 pe teritoriul de astăzi al Federatiei Ruse după cum urmează:

◦ Slavii estici, grupul etnic din care se trag popoarele rus, ucrainean și belarus.

◦ Rusia Kieveană poate fi considerată ca unul și primul dintre statele predecesoare a celor trei națiuni slave răsăritene din zilele noastre: Bielorușii, Ucrainenii și Rușii.

 

Un alt abuz istoric grav este propagarea mitului ca Ucraina este Rusia și ca termenul provine din rusescuk Krai care înseamnă margine. Termenul apare pentru prima oară abia in secolul al XIX-lea. Însă, de exemplu, istoricul și cartograful francez, Guillame V de Beauplan, care a călătorit in secolul al XVII-lea in regiune a notat atât pe hărți cât și in scrierile sale despre Ucraina-pământul cazacilor. Iar Moscoviții erau descriși ca locuitorii din Marea Tătarie, întrucât plăteau tribut Hoardelor de Aur. O alta inadvertența istorica este mitul ca Volga este un rău rusesc dintotdeauna. Ei bine, nu-i așa. Abia intre secolele XVIII-XIX, Romanovii integrează teritoriile in imperiu. Pana atunci era raul tătarilor și al bulgarilor.

 

Apropos, pana la rusificarea forțată, care culminează in secolul al XIX-lea, și continuata apoi după 1946, pe pământurile vaste ale țării erau populații de sine stătătoare: meria, vesi, mordvini, vepsi, komi, udmurți, permi, ciudi și alte grupuri . Întrebarea, după ce citim și alte izvoare istorice decât cele rusești, este: unde era Rusia canonica, tărâmul ortodoxiei pravoslavnice, mileniul de statalitate rus? Poate doar in jurul cnezatului Moscovei… Republicile Ucraina, Belarus, Iakutia, Buriatia, Komi care ocupa 70 % din teritoriul de azi al Federatiei Ruse nu sunt rusești…

 

Dacă studiem cronicile istoriografice bizantine și latine aflam ca popoarele meria, vesi, muroma, vepsi etc, nu au făcut parte din vechea Rusie – ele au trăit în sec. VIII – X, le găsim și în sec. XII – XIV, dar deja între XV – XVI și mai târziu au devenit deja popoare „ruse”. Popoarele krivici, dregovici, siverți, poliani au format vechea Rusie (Rusi), vorbeau limba rusă veche, se considerau rusini și cum trăiau pe pământurile lor în sec. IX și X așa trăiesc și în sec. XXI, dar se consideră ucraineni și belaruși. Orașele Novgorod și Suzdali au fost acaparate și distruse, libertățile și ordinea de care se bucurau locuitorii acestora au fost anulate prin atacurile cnezilor moscoviți. Nobilii și negustorii fie că erau uciși, fie că erau obligați să se mute la Moscova. Așadar, putem înțelege de ce pentru ruși, istoria nu este universala, ci o suma de mituri construite cu atentie de vreo 500 de ani incoace…

 

Oreste Teodorescu

 

https://m.ziuanews.ro/editorial/istoria-oficial-a-rusiei-e-o-enciclopedie-de-falsuri-1569422

////////////////////////////////////////

Limba rusă – instrument de expansiune al Federației Ruse

Anatol PETRENCU

 

Există deja o istoriografie referitoare la importanța limbii ruse ca instrument al expansiunii Federației Ruse în lume. Astfel, Agnia  Grigas, expert în cadrul Consiliului Atlantic și autoarea cărții Crimeea și noul Imperiu rus, tradusă în limba română și publicată la Editura Corint, în 2017, la Capitolul 2 Reimperializarea Rusiei. De la politica necoercitivă la anexare, necoercitiv însemnând „capacitatea unui stat de a-și exercita influența pe baza culturii sale, a valorilor politice și a politicilor externe practicate, care trebuie percepute ca fiind legitime și având autoritate morală” (p. 58-59), remarcă următoarele: „Limba rusă constituie un instrument important și un pretext pentru Rusia de a recurge la metode mai blânde sau mai dure, cu scopul de a-și păstra influența în anumite zone” (p. 61).

 

Cunoscutul ziarist ucrainean Pavel Kazarin consideră că V. Putin a transformat limba rusă într-o armă de expansiune. El scrie că „președintelui FR nimeni nu i-a explicat cauza popularității limbii engleze. Lui nimeni nu i-a spus că studierea limbii îl face pe om parte a «lumii engleze». În urma manualelor nu vin corpurile expediționare. Limba engleză nu atentează asupra identității: francezul care a învățat [limba engleză], rămâne francez, iar chinezul – chinez. De aceea nimeni în lume nu va percepe [limba engleză] ca pe o amenințare”1. Pavel Kazarin afirmă că Kremlinul „vinde” limba rusă ca pe „o marfă la pachet”. În „pachet” intră: „loialitatea față de imperiu, solidaritatea cu tratarea rusească a istoriei și antioccidentalismul latent. Atunci când este vorba de vecinii Rusiei, aici limba rusă este adusă ca pretext pentru intervenție: orice purtător [de limbă rusă] este declarat proprietate a Rusiei, pe care Moscova este obligată s-o apere”2. Iată de ce, scrie P. Kazarin, dacă limba engleză este învățată pentru a obține o foaie de drum în viață, atunci limba rusă a devenit primejdioasă. „Și nu e de mirare, continuă autorul citat, că în țările vecine [oamenii] încearcă să se apere nu atât de limba rusă, cât de toate cele ce Rusia caută cu insistență să impună alături de această limbă în cadrul „pachetului de propuneri”. Atunci însă când statele vecine nu vor să ia astfel de „propuneri”, Kremlinul reacționează cu agresiuni și cu tone de propagandă murdară…”

 

Ne-am limitat la citarea acestor doi specialiști pentru a demonstra că limba rusă este în centrul atenției oamenilor de știință și, pe baza analizelor, sunt expuse pericolele reale ale întrebuințării ei necugetate.

 

Există autori care consideră că FR are dreptul să promoveze nestingherit limba rusă în lume, ea, limba rusă, fiind un instrument de cucerire a lumii. Astfel, politologul rus Leonid Radzikovski scrie următoarele: „Deoarece limba rusă este una dintre marile limbi ale omenirii, iar literatura rusă, potrivit opiniei generale, este una dintre cele mai mari din lume, atunci, pentru cucerirea lumii, trebuie să facem export de cultură… Rusia are doi aliați în lume, limba rusă și literatura rusă. De aceea adevăratul pericol pentru Rusia nu este NATO, ci expansiunea culturală occidentală…”3

 

Leonid Radzikovski este un simplu propagandist al politicii externe ruse. Dar ce zic autoritățile, oficialii?

 

Pe data de 5 noiembrie 2019, la Moscova, a avut loc ședința ordinară a Consiliului prezidențial în domeniul limbii ruse. Problemele puse în discuție au fost: păstrarea și dezvoltarea limbii ruse, asigurarea competitivității ei mondiale, apărarea ei de factorii ce încearcă s-o marginalizeze. Informația am preluat-o de la Pervîi kanal. Prezentatorul știrilor, Vitalii Eliseev spune: „Limba [rusă] asigură securitatea, unitatea și identitatea națiunii ruse. Orice ofensivă asupra ei [înseamnă] încălcarea drepturilor omului în privința limbii și culturii materne”4.

 

La ședință, președintele rus Vladimir Putin a rostit un discurs din care cităm: „Ne lovim de tentative artificiale, – eu vreau să subliniez aceasta, anume artificiale –, de reducere grosolană, uneori absolut fără pic de jenă a spațiului limbii ruse în lume, de gonire a ei la periferie. Nu doar rusofobii de peșteră, – noi și aceasta observăm, cred, nu este un secret –, [dar și] marginali de tot felul care activează și naționaliștii agresivi declară război limbii ruse. Cu regret, în unele țări [această atitudine față de limba rusă] devine pe deplin o politică oficială de stat. În spatele [numitei politici], – și aceasta de asemenea trebuie să fie clar și pe înțelesul tuturor, – este aceeași presiune, [este] încălcarea drepturilor omului, în același rând a dreptului la limba și cultura maternă, la memoria istorică”5.

 

Vladimir Tolstoi, consilier al președintelui FR, președintele Consiliului prezidențial în domeniul limbii ruse, a spus: „Războiul purtat de așa-numita lume civilizată împotriva cuvântului, limbii ruse, ne permite să considerăm [limba rusă] ca o armă extraordinar de înspăimântătoare, ceea ce înseamnă că această armă trebuie să fie gata de luptă”6. V. Putin l-a contrazis: „Haideți să nu folosim astfel de cuvinte, „armă”, […] pentru că dacă vom folosi cuvântul „armă” asta înseamnă că împotriva acestei arme vor lupta. Da, [limba rusă] este o forță, într-o oarecare măsură, este o putere blândă, și asta este de ajuns”.

 

În opinia prezentatorului informației (Iurii Lipatov) limba rusă, ca limbă de comunicare între națiuni, a favorizat mult ca FR să se formeze, să se întărească și să devină una din cele mai stimate și de mare autoritate țări din lume și că păstrarea acestor poziții în multe privințe este o problemă de securitate națională a Rusiei.

 

 

 

Degradarea limbii ruse în cultură

 

Mai este ceva obligatoriu de spus: calitatea limbii ruse. Ascultați cum vorbesc rușii. Cele mai nevinovate expresii sunt „бля.ь”, „ё. твою мать”, „сука”, „пи.дец”. Partea proastă pentru ruși este că frazele acestea sunt difuzate la posturile de radio și TV, că sunt spuse de artiști notorii de pe scenele sălilor de concerte, unde sunt și copii, dar și oameni care nu pot accepta un astfel de vocabular. Și în 2019, limba rusă, întrebuințată în mass-media, a fost plină de înjurături, sudalme, cuvinte obscene. Vom aduce câteva exemple. Una din cele mai populare artiste ruse, Lolita Mileavskaia, de pe scenă spune publicului din sala arhiplină, unde erau și copii „Da poșli oni na.ui”7.

 

Cunoscuții artiști de estradă ruși Filip Kirkorov și Nicolai Baskov au lansat un filmuleț de o scârboșenie ieșită din comun Ibiza8: înjurături, rahat, desfrâu, scene de violență. De așa „cultură” avem noi nevoie?

 

Nu întâmplător, în octombrie 2019, unul dintre marii intelectuali ruși, de origine azeră, profesorul de limbă rusă Gasan Guseinov a spus: „[În Moscova] ziua, în amiaza mare, nu poți [auzi] nimic în alte limbi, decât în sărăcăcioasa limbă rusă de cloacă, în care vorbește și scrie această țară”, adică Rusia9. Profesorul G. Guseinov consideră că Rusia  este o țară care „a sălbăticit foarte mult”10. Vorbind de limba de cloacă, profesorul G. Guseinov a avut în vedere limba folosită la TV și alte surse mass-media, la limba politicienilor ruși, care nu s-au debarasat de sovietisme. De fapt, profesorul G. Guseinov s-a pronunțat în apărarea limbii ruse literare.

 

 

 

Limba rusă în Republica Moldova

 

Dodon consideră cum că RM este un stat multinațional, iar limba rusă trebuie să fie limbă de comunicare între aceste națiuni și ridicată la rangul de limbă oficială. Este o prezentare eronată a situației: în RM populația românească (unii din românii basarabeni continuă să se numească „moldoveni”, unii din lipsă de cunoștințe, alții – cu rea-credință sau cu bună știință o fac, fiind plătiți pentru asta) alcătuiesc 82%, republica fiind națională. Populația acestui stat independent, indiferent de apartenența etnică, ar trebui să stimeze și să cunoască limba acestui popor – limba română. Cu regret, suntem martorii când categorii întregi de specialiști și lucrători din diverse sfere sunt obligați să folosească o altă limbă decât limba oficială a statului Republica Moldova.

 

Concluzia ar fi următoarea: această expansiune a limbii ruse, expansiune „blândă” și „necoercitivă”, duce nu doar la rusificare și deznaționalizarea românilor basarabeni, ci la impunerea unui mod specific de gândire, de impunere a dorinței de revenire la sânul unui mare imperiu, prosper și puternic, just și cu o populație asigurată material etc., etc., dar care sunt doar iluzii false. Asta pentru că în realitate Rusia de astăzi este cu totul alta decât ceea ce văd telespectatorii moldoveni în melodramele ecranizate rusești. Iată de ce sarcina pe care trebuie să ne-o punem în față este ocrotirea valorilor noastre naționale, apărarea limbii și culturii noastre românești. Noi trebuie să-i convingem pe concetățenii noștri de alte etnii, ucraineni, găgăuzi, ruși, evrei, rromi etc., să cunoască limba statului în care trăiesc.

 

 

 

https://limbaromana.md/index.php?go=articole&n=3819

 

/////////////////////////////////////////

EXPANSIUNEA rusească la Marea Neagră. STUDIU de Gheorghe I. Bratianu, martir pentru Basarabia și Bucovina

 

 

Gheorghe I. Brătianu, marele istoric român, dar și om politic, s-a născut la 3 februarie 1898, la Ruginoasa, județul Iași. A fost nepotul lui I. C. Brătianu și fiul lui Ionel I. C. Brătianu – două dintre personalitățile reprezentative al vieții politice ale României moderne. Primul a fost prim-ministru al țării în timpul războiului din 1877-1878, care a dus la cucerirea Independenței de Stat a României. Al doilea a fost prim-ministru în timpul Războiului pentru Întregirea Neamului. Membru al Academiei Române, el merge pe front ca voluntar în Războiul Sfânt pentru reintregirea națională și eliberarea Basarabiei de hoardele bolșevice. După război, în noaptea de 7/8 mai 1950 este arestat împreună cu elitele românești de securitatea sovietică stăpână în România și întemnițat în închisoarea din Sighet, fără să i se intenteze proces. Este supus la torturi groaznice și i se slăbește starea de sănătătate. Grav bolnav, i se oferă tratament medical în schimbul retragerii tuturor afirmațiilor sale privitoare la Basarabia și Bucovina ca pământuri românești și scrierii unui text prin care să admită că sunt teritorii străvechi rusești. Refuză. Moare la Sighet în noaptea de 23 spre 24 aprilie 1953, chiar de ziua lui de Sfânt. Avea 55 de ani. În studiile sale, cum este extrasul de mai jos, a abordat adeseori problematica expansiunii rusești prin ocuparea Gurilor Dunării și controlul Mării Negre.

 

 

„Frumoasele perspective pentru chestiunea Mării Negre, libertatea de navigație și liberă trecere prin Strâmtori au fost în mod progresiv închise de condițiile care prevăd criza actuala și războiul.

 

 

Ne-am oprit prezentarea la Tratatul de la Lausanne. Acest tratat are deschise mari și frumoase perspective, care s-au dovedit a fi iluzii. Pentru prima dată s-a realizat pentru Marea Neagră un regim de asimilare a acesteia cu alte mări, libertate prin Strâmtori, nu numai pentru navele comerciale dar și pentru navele de război. A existat doar o singură limitare: faptul că tonele navelor de război străine să nu depașească pe cele ale acelora din țările riverane la Marea Neagra – ceea ce înseamnă, de fapt, puterea flotei rusești.

 

Cu toate acestea, în comparație cu fostele prevederi, a fost un important pas înainte în normalizarea regimului naval pentru această mare și care dă o perspectiva foarte interesanta pentru țara noastră, pentru care regimul de la Marea Neagră și din Strâmtori a fost recent descris ca fiind plămânii României. Situația încă depinde de câțiva factori permanenți, descriși de către istoricul american Gibbons în istoria sa a Imperiului Otoman din 1916, de la care eu însumi am împrumutat informații despre comerțul genovez la Marea Neagră: atâta timp cât această mare va avea apă și va fi grâu pe plaiurile Rusiei întotdeauna vor fi probleme în Strâmtori. (…)

 

Între timp a apărut o noutate, ceva care perturbă toate datele – așa cum perturbă toate problemele geopolitice ale acestei lumi. Nu aș îndrăzni să spun că este ceva permanent pentru că nu știm dacă acest nou element va rămâne timp de secole, nu se va schimba (…) trebuie să spunem că este vorba despre petrol – acesta este noul element care a apărut la sfârșitul secolului trecut, devenind din ce în ce mai important pentru timpurile noastre. Deja se caută o înlocuire pentru această resursă, pregătind lumea pentru timpurile în care nu va mai fi disponibil. Sunt unii care spun chiar că aceste timpuri nu sunt atât de departe: copiii copiilor noștri e posibil că nu vor cunoaște ce este extracția de petrol.

 

Dezvoltarea industriei de petrol implica ambele extremități ale Mării Negre. Pe de o parte, în latura de est a Mării Negre, din ce în ce mai multe regiuni sunt deschise pentru extracția de petrol – a început la Baku, Peninsula Apcheron, către Groznîi, atât în Caucaz cât și în Maikop. Această regiune  pare a fi în întregime un lanț de câmpuri de extracție. De asemenea, nu este nici un secret că în jurul Mării Caspice, aceste câmpuri de petrol ajung mai departe în est. Începând cu momentul în care resursele caspice curg către Batumi, petrolul devine elementul decisiv pentru Marea Neagră, prin dezvoltarea industriei petroliere în România, curgând spre Dunare. (…)

 

 

Mult regretatul Take Ionescu a avut dreptate spunând acestea, la o reuniune a partidului său: „Va fi o vreme când se va dovedi că atmosfera grea ce presează asupra României conține niște vapori de petrol”. (…)

 

În același timp cu dezvoltarea industriei românești de petrol, dincolo de Marea Neagră s-a dezvoltat industria caucaziana de petrol. Unii dintre autorii care s-au ocupat de această problemă, ne relateaza o conversație avută între Țarul Rusiei Alexandru al III-lea și ministrul său de finanțe; Țarul era interesat în materie de petrol, mai ales că, la Baku, se desfășura o activitate intensă, iar monarhul avea nevoie de informații despre acest subiect, astfel întrebându-și ministrul, contele Witte: „În cele din urmă, spune-mi, ce este acest petrol? – Înălțimea Voastră – a răspuns ministrul – petrolul este un lichid ce izvorăște din pamant și are un miros urât. – Ce fel de miros? – Înălțimea Voastră, miroase a aur!” (…)

 

Spre deosebire de România – din cauza dimensiunilor sale – Rusia și-a apărat mai bine interesele. Majoritatea acestor interese în extracția de petrol în Caucaz se aflau în mâini rusești încă înainte de Marele Război – pentru că însuși Grupul Nobel a fost un grup rusesc.

 

Trusturi străine sunt din ce în ce mai mult interesate de aceasta situație, industria petrolieră era în plină expansiune, iar fluxul produselor sale la Marea Neagră explică în mare parte interesul rusesc pentru această mare și controlul strâmtorilor sale. (…)

 

Expansiunea sovietică la Marea Neagră între cele două războaie este un nou capitol. Această problemă are două laturi: una politică, dar de asemenea, alta economică. (…) La un moment dat a existat o adevarată descărcare pe piață a petrolului sovietic. Se poate afirma că petrolul a fost agentul principal al politicii sovietice în timpul deceniului al treilea al secolului XX. De asemenea, petrolul este explicația pentru cum regimul sovietic s-a menținut pe sine și capacitațile sale financiare într-o țară răvășită de razboaie și experimente sociale – precum și ridicarea sa pe plan mondial ca și mare putere. Acțiunea dublă a răspândirii petrolului sovietic și a propagandei comuniste a fost simțită peste tot. (…)

 

(Odată cu avansul german, după preluarea puterii de către Hitler) politica europeană a intrat într-o nouă fază, iar aceasta a fost folosită de către Turcia și Soviete pentru a aduce o schimbare în politica Mării Negre. Tratatul de la Lausanne a fost modificat într-o conferință de la Montreux, Elveția, când, pe data de 20 iulie 1936, s-a semnat un nou tratat, în care au fost schimbate dispozițiile de la Lausanne în sensul că regiunea din jurul Strâmtorilor, declarată neutră, nu se mai afla sub acest statut. Turcia a avut de atunci dreptul de a fortifica Strâmtorile și l-a folosit.

 

A doua schimbare a fost limitarea tonelor de deplasare pentru navele de război care intrau în Marea Neagră. S-a convenit asupra unei limite de 30.000 de tone, care ar putea fi ridicată la 40.000.

 

Al treilea punct era perioada în care navele de război străine aveau să rămână în Marea Neagră: 21 de zile. Fortificarea Strâmtorilor a fost un avantaj pentru Turcia, iar limitarea pentru navele de război străine a fost un avantaj pentru Rusia.

 

 

Acest lucru a fost subliniat de catre ministrul sovietic Litvinov: „Conferința a recunoscut, chiar dacă nu complet, drepturile speciale ale statelor riverane la Marea Neagră, la fel ca și situația geografică specială a Mării Negre unde nu se poate aplica în întregime ideea de libertate absolută a mărilor”. (…)

 

Acum, dați-mi voie să revin asupra ideii pe care am folosit-o pentru a deschide acest curs. Am spus că problema Mării Negre ne amintește de cei doi factori permanenți ai istoriei noastre: munții și marea. Munții – de unde provenim – și marea – de unde putem respira aerul libertății.

 

Aleg pentru acest curs problema mării din două motive. În primul rând, pentru că această parte a mării ne aduce în câmpul universal: prin mare intrăm în istoria lumii. Partea muntoasă este o problemă națională, limitată în spațiu. În al doilea rând, deoarece cred că această problemă a mării ar trebui inscripționată mai adânc în conștiința noastră.

 

A vorbi despre munți este precum am bate la uși deschise. Nu este nevoie să vorbim despre problema munților, căci se află adânc înrădăcinată în conștiința noastră; orice român își are gândurile ațintite în această direcție. Problema mării este una națională. Nu este pentru prima dată când avem această dilemă a inimii față de rațiune. În 1916 am ales inima, pentru că problema mării nu a fost așa de importantă precum este astăzi. Pe partea mării am avut o Rusie în cădere, în timp ce astăzi problema mării conține amenințarea unei puteri formidabile, Uniunea Sovietică de azi. (…)

 

Problema mării ne presează judecată mai mult decât cea a generațiilor trecute. Ni se cere, prin urmare, să avem o conștiință activă a datoriei noastre individuale și colective față de aceste probleme, să rămânem uniți, lăsând deoparte factorii care ne aduc diferențe naționale și sociale. Numai uniți vom fi capabili să rezolvăm aceste probleme și să apărăm existența însăși a poporului nostru.”

 

„Problema Mării Negre”, de Gheorghe I. Brătianu, Curs susținut la Universitatea din București, 1942-1943.

 

 Russian expanssion at the Black Sea – by Gheorghe I. Brătianu (martyr for Romania)

https://www.activenews.ro/stiri/EXPANSIUNEA-ruseasca-la-Marea-Neagra.-STUDIU-de-Gheorghe-I.-Bratianu-martir-pentru-Basarabia-si-Bucovina-173163

 

 

/////////////////////////////////////////////

Ungaria și Rusia, acțiuni concertate împotriva României cu sprijinul UDMR – partea II

de Ciprian Demeter    

 

În parteneriat cu UDMR și Consiliul Național Secuiesc, Laszlo Petsy a demarat strângerea de semnături pe teritoriul României, personajele implicate în campania Minority Safepack reușind să strângă 271.665 de semnături în România.

 

Laszlo Petsy a reușit să colecteze peste 1,3 milioane de semnături doar în trei state, respectiv România, Ungaria și Slovacia, cam cât cerea Uniunea Europeană pentru ca dezbaterea acestei inițiative să ajungă în Parlamentul European. Multe semnături au fost strânse pe ultima sută de metri prin campanii online din cauza pandemiei de coronavirus.  

Laszlo Petsy cu Katinka Hosszú, chipul publicitar al campaniei în limba engleză

Laszlo Petsy a recunoscut într-un interviu că guvernul ungar și partidul de guvernământ FIDESZ au susținut campania de promovare a inițiativei ”Minority Safepack” prin numeroșii săi miniștri, secretari de stat și alte instituții, de la ministrul Justiției, Judit Varga, la ministrul Cancelariei, Gergely Gulyás, autointitulatul Ministru al Umbrei. Se pare că și guvernul Orban are prostovanii lui, acest personaj crezând că joacă un rol principal într-un film S.F. cu iz de thriller, conform pozei de pe propria pagină de facebook.

Probabil că guvernul Orban joacă într-un film care ar putea fi nominalizat la Oscar, ”Eu și umbrele mele”, dar poate că nu ar trebui să le dăm idei acestor actori politici aspiranți.

 

 

 

Campania de promovare a inițiativei ”Minority Safepack” a fost susținută și de Katalin Novák, președinta Ungariei, o mare valoare a societății maghiare cu aptitudini artistice în pictură și care și-a făcut debutul în acest domeniu prin vopsirea bornelor kilometrice din așa-zisul ”Ținut Secuiesc” în culorile steagului maghiar, precum și de liderul fracțiunii Fidesz, Máté Kocsis. În același timp, primarul Budapestei, Gergely Karácsony, politicianul din opoziție care deține cea mai înaltă funcție administrativă și András Fekete-Győr, unul dintre cei mai importanți oameni ai celui mai puternic partid de opoziție, au fost printre primii care au semnat inițiativa.

 

Laszlo Pesty, omul de legătură cu serviciile secrete ruse

 

 

În demersul său, Laszlo Petsy a găsit sprijin la Moscova cu ajutorul unor persoane suspectate că ar fi agenți ai statului maghiar, aceștia fiind intermediarii unei colaborări cu o firmă apropiată Kremlinului. Compania rusească responsabilă de campania online a inițiativei ”Minority Safepack” are ca parteneri Televiziunea de stat Russia1 și serviciul rus de informații numit Serviciul Federal de Protecție (FSO).

 

László Pesty a călătorit de mai multe ori la Moscova pentru a stabili legături cu agenți ai serviciilor secrete ruse, deoarece Rusia s-a implicat în colectarea de semnături care a fost inițiată de UDMR, campanie în care s-au investit sute de milioane de forinți din banii guvernului maghiar. Sub conducerea lui Laszlo Pesty, inițiativa a început ca o colectare de semnături spre binele Uniunii Europene, însă în spatele campaniei a stat o adevărată maskirovka (tactică de război) ce putea detona Bruxelles-ul.

 

Adoptarea ”Minority Safepack” și punerea sa în practică crea în cadrul mai multor state UE, precum România, Slovacia sau Spania regiuni separatiste precum regiunile Donbas și Lugansk din Ucraina. Într-adevăr, în Ucraina, Kremlinul acționează făcând referire la interesele minorității ruse din regiunile separatiste, supuse „Eradicării limbii și culturii ruse și presiunii de asimilare continuă”, așa cum a declarat președintele rus, Vladimir Putin, în discursul său televizat din 21 februarie 2022. La scurt timp după aceea, au fost recunoscute republicile separatiste din Ucraina, apoi armata rusă, în 24 februarie, a atacat Ucraina.

 

Rusia, dacă situația o va impune, va profita de motivele legitime, din punctul de vedere al rușilor, de protecție a minorităților pentru a-și afirma interesele geopolitice nu numai în Ucraina, ci și în țările baltice. Nu este exclus ca referitor la aceste demersuri, utile din punct de vedere strategic, Rusia să încerce să găsească aliați și în alte țări, spre exemplu, secuii din România.

 

Moscova s-a implicat în colectarea de semnături inițiată de UDMR și condusă de László Pesty, finanțată de statul maghiar.

 

De asemenea, Szilárd Kiss, un fost diplomat maghiar la Moscova, se află în spatele campaniei de strângere de semnături  în rândurile minorităților vorbitoare de limbă rusă din Țările Baltice. Cu ajutorul lui Szilárd Kiss, László Pesty, care a militat inițial pentru o petiție inițiată de UDMR, a stabilit o relație cu partenerii ruși din Letonia care se află în vizorul organelor de securitate națională.

 

Pe lângă aventura sa din Letonia, László Pesty a călătorit de mai multe ori la Moscova în perioada campaniei, acesta fiind surprins la hotelul Marriot cu Irina Romanova.

 

Conform profilului ei de socializare, Irina Romanova este co-fondatoare a agenției ruse de marketing expli.ru. Potrivit site-ului web al agenției, printre clienții lor se numără serviciul rus de informații, numit Serviciul Federal de Protecție (FSO) și Televiziunea de Stat rusă, Russia 1.

 

Această organizație este responsabilă de protecția liderilor de cel mai înalt nivel în Rusia și de protecția clădirilor cheie, Kremlin, precum și de siguranța președintelui rus, Vladimir Putin. Înainte de 1990, FSO făcea parte din KGB, dar după prăbușirea Uniunii Sovietice, KGB-ul a fost reorganizat în mai multe servicii de informații. Datorită faptului că FSO este un serviciu care se ocupă cu protecția persoanelor din fruntea Rusiei, acesta deține foarte multe informații deoarece are acces direct la liderii importanți.

 

Fostul ministru de externe al Ungariei în perioada 2009 – 2010, Péter Balázs, a declarat că „Dacă Laszlo Pesty merge la Moscova în problema secuilor, bate la ușa greșită”, iar pentru Átlátszó.hu a declarat „Cazul secuilor depinde doar de statul român și de starea politică de acolo. Deci nimeni nu va da undă verde acolo, doar majoritatea română. Trebuie să fii de acord cu ei. Ele ar putea să fie influențate de Franța, Germania, dar și de autorități europene. Adversarul istoric al românilor este expansiunea rusă. A fost mereu.”

 

„Îmi vine în minte expansiunea Rusiei, care este foarte vie, de la estul Ucrainei până la granița baltică. Deci doar ridică suspiciuni. Vladimir Putin nu este un înger al păcii sau un înger al minorităților” a declarat cu altă ocazie Balázs, care a fost și comisarul maghiar al CE în 2004.

Rusia exploatează fiecare breșă pe care o constată în cadrul NATO

 

Licențiat în istorie, Attila Demkó a lucrat la Ministerul Apărării din Ungaria timp de 16 ani, inclusiv ca șef al departamentului de politică de apărare între 2014 și 2018. În urmă cu câțiva ani, Demkó a publicat un thriller geopolitic remarcabil, Máglyatůz, care a adus în prim-plan subiectul utilizării de către Rusia a instrumentelor serviciilor secrete cu scopul de a spori tensiunea etnică maghiară-română în Ținutul Secuiesc.

 

„Rusia exploatează fiecare falie pe care o vede în cadrul NATO”, a spus Attila Demkó pentru Átlátszó.hu

 

Balázs Izsák de la Consiliul Național Secuiesc a coordonat campania de strângere de semnături în România, dar Laszlo Petsy a luat banii Guvernului Maghiar.

Deși principalul organizator oficial al colectării de semnături a fost Balázs Izsák, guvernul ungar a plătit 673 de milioane de forinți către  Írdalá.hu și Nonprofit Kft., deținute de László Pesty, pentru a conduce campania.

 

În acest demers, László Pesty s-a folosit și de relațiile cu foști diplomați maghiari și a fost susținut de guvernul maghiar, chiar și de Viktor Orbán. Deputatul Fidesz, István Bajkai, care este membru al echipei de campanie, este adesea menționat în presă drept avocatul familiei Orbán. „Știu că László Pesty și István Bajkai au discutat de multe ori”, a spus una dintre sursele apropiate campaniei ”Minority Safepack”.

 

László Pesty a declarat pentru Átlátszó.hu că István Bajkai a avut o relație contractuală cu o firmă de avocatură numită SBGK și că a primit consiliere juridică internațională de la aceștia. Cabinetul de avocatură al lui János Pécsváradi a lucrat și pentru personalul de campanie, numele lui fiind asociat acum câțiva ani cu personaje apropiate guvernului maghiar, dar și cu privire la unele achiziții imobiliare din Uruguay.

 

László Petsy a apelat și la aparatul maghiar de afaceri externe pentru ajutor și sfaturi. „Prin medierea secretarului de stat Tamás Menczer, ministrul de externe, Péter Szijjártó, mi-a eliberat pașaportul diplomatic în câteva zile, mai precis trei zile”, a declarat László Pesty. Mai mult decât atât, acesta s-a lăudat în anumite cercuri că toate ambasadele și consulatele maghiare din misiunile diplomatice îl vor ajuta în demersul său prin furnizarea de informații și contacte.

 

Trebuie menționat că așa-zișii secui sunt victime ale revizionismului maghiar, pentru a cărui reușită, UDMR împreună cu serviciile maghiare și rusești nu doresc decât să amplifice ura dintre maghiari și români, două popoare care au trăit de-a lungul secolelor în armonie. Mai mult decât atât, se impun câteva întrebări: cum este posibil ca aceștia să ceară autonomie când la ultimul recensământ erau doar câteva mii? Cine și de ce i-a prostit pe acești secui să se declare maghiari?

 

Prin această asociere, au făcut jocul UDMR-ului și al Budapestei, deoarece secuii, în urma acestei decizii, și-au pierdut tradiţiile, și-au vândut conştiinţa, negociindu-și ca la piață identitatea etnică.

 

Budapesta nu-și dorește și nu a recunoscut niciodată că își dorește un ”Ținut Secuiesc” militând, de fapt, pentru un ”ținut maghiar ”.

 

Trebuie menționat că cercetările biologice interbelice efectuate de cercetătorul conf. univ. dr. Petru Râmneanţu, bazate de analiza sângelui, au dus la concluzia că între secui și maghiari sunt diferenţe rasiale majore, aceste două etnii neavând nimic în comun.

 

Va urma

 

https://jurnalul.ro/editorial/ungaria-si-rusia-actiuni-concertate-impotriva-romaniei-cu-sprijinul-udmr-partea-ii-916268.html

 

/////////////////////////////////////////////

Poftele Kremlinului şi expansiunea „lumii ruse”. Vladimir Putin a aprobat o nouă doctrină de politică externă

 

 

Președintele rus Vladimir Putin a aprobat luni o nouă doctrină de politică externă, construită în jurul conceptului privind „lumea rusă”, folosit de Kremlin pentru justificarea intervenţiilor militare în afara ţării.

 

Este vorba de un document de 31 de pagini, în care Kremlinul se obligă „să protejeze, să salveze și să promoveze tradițiile și idealurile lumii ruse”.

 

Astfel, politica externă a Federaţiei Ruse se va baza oficial pe idei legate de apartenenţă naţională, cultură și religie, pe care Kremlinul şi propagandiştii săi le-au folosit pentru a justifica ocuparea de către Moscova a unor părți din Ucraina și sprijinul pentru entitățile separatiste pro-ruse din estul țării.

 

„Federația Rusă oferă sprijin compatrioților săi care trăiesc în străinătate în îndeplinirea drepturilor lor, pentru a asigura protejarea intereselor lor și păstrarea identității lor culturale rusești”, se arată în noua doctrină de politică externă a Moscovei.

 

În documentul semnat de Putin se menţionează că legăturile Rusiei cu compatrioții săi din străinătate i-au permis „să își consolideze pe scena internațională imaginea de țară democratică care luptă pentru crearea unei lumi multipolare”.

 

În noua doctrină se reiterează poziţia promovată de Puțin despre pretinsa tragedie a aproximativ 25 de milioane de etnici ruși care au ajuns să locuiască în afara patriei lor după ce Uniunea Sovietică s-a prăbușit în 1991.

 

Noua doctrină mai spune că Rusia ar trebui să își intensifice cooperarea cu națiunile slave, cu China și India și să își consolideze legăturile cu Orientul Mijlociu, America Latină și Africa. De asemenea, Moscova ar trebui să-și aprofundeze și mai mult legăturile cu Abhazia și Osetia, două regiuni georgiene recunoscute ca independente de Rusia după războiul său împotriva Georgiei din 2008, precum și cu cele două entități separatiste din estul Ucrainei, autointitulatele republici populare Donețk și Lugansk.

 

https://anticoruptie.md/ro/stiri/poftele-kremlinului-si-expansiunea-lumii-ruse-vladimir-putin-a-aprobat-o-noua-doctrina-de-politica-externa

///////////////////////////

 

 

 

A fost o vreme în care Siberia exista ca stat separat

 

Irina Baranova

 

Hanatul din Sibir a fost un vechi stat turcic aflat pe teritoriul Siberiei actuale. Era mai vechi decât Rusia, dar în cele din urmă a fost distrus și absorbit …

 

Siberia este o regiune din Asia de Nord, separată de teritoriul primar al Rusiei de Munții Ural în vest și delimitată de Oceanul Pacific în est. În nord și sud, este delimitat de granița de stat rusă. Siberia acoperă o suprafață de peste 13 milioane de km pătrați și reprezintă 77% din suprafața de azi a Rusiei.

 

A existat o perioadă în care „Siberia” era numele unei țări separate scrie situl https://www.rbth.com.. Cum a apărut și de ce a dispărut această țară?

 

De unde vine numele „Siberia”?

 

Nimeni nu știe sigur, dar există mai multe teorii. În limbile turcești „Siber / Chiber” înseamnă „frumos”, în limba tătară „seber” înseamnă „viscol”, iar în limba mongolă „shibir” se traduce prin „mlaștină”. Numele „Siberia” ar putea proveni din oricare dintre aceste cuvinte. În Istoria secretă a mongolilor – datând din anii 1240, este cel mai vechi text mongol care a supraviețuit – cuvântul „shibir” este menționat în legătură cu o poveste despre cucerirea ținuturilor și a popoarelor care trăiesc în sudul Shibirului între râurile Ob ‘ și Irtysh de fiul lui Genghis Khan, comandantul militar Jochi.

 

În cele din urmă, conform celei mai captivante teorii, numele Siberia vine de la „sipyr” – un popor care a trăit în tundra Nenets dincolo de cercul polar (în zilele noastre districtul autonom Yamalo-Nenets). Oamenii „sipyr” erau numiți și „sikhirtya”. Oamenii Nenets credeau că sikhirtya trăia în pământ și păstorea „cerbi de pământ” – sau mamuți. Anterior, acest grup etnic era considerat a fi total mitic, dar noi descoperiri arheologice  (link în rusă) au fost făcute în ianuarie 2020, iar arheologii ar fi putut găsi așezări sikhirtya.

 

Cine a populat Siberia?

În jurul anului 1500 î.Hr., triburile iraniene au început să se stabilească pe teritoriul siberian, iar un mileniu mai târziu în secolul al VI-lea î.Hr., aici își făceau apariția popoarele turcice. Prin secolele XII-XIII d.Hr., ca rezultat al amestecului triburilor iraniene, turce și indigene, s-a dezvoltat grupul etnic al tătarilor siberieni.

 

Cum a luat ființă Hanatul Sibirului?

La începutul secolului al XIII-lea, Imperiul Mongol al lui Genghis Khan a subjugat triburile care locuiau în Siberia. Pentru a-și proteja viața și prosperitatea ținuturilor sale, unul dintre conducătorii locali, prințul Taibuga, a fost de acord să se supună lui Genghis Khan.

 

Taibuga a început să colecteze tribut de pe teritoriile sale pentru Genghis Khan și a fondat Chimgi-Tura, capitala primului stat din Siberia cunoscut de noi, Hanatul din Tjumen (care a devenit ulterior Hanatul din Sibir).

Ginghis Han (Temüügin: Întemeietorul) a fost unul dintre cei mai mari cuceritori din toate timpurile.A cucerit o mare parte din Asia, punând temeliile Imperiului Mongol. Dispunând de o uriașă forță armată, bine organizată și extrem de mobilă, Ginghis și principalii săi comandanți militari au întreprins numeroase războaie de cucerire, încheiate cu importante câștiguri teritoriale: Siberia (1207), China de Nord (1211-1215) și Asia Centrală (1219-1221). A invadat India (1221) și Rusia (1223).

 

În 1224, nu cu mult înainte de moartea sa, Genghis Khan și-a împărțit bunurile între fiii săi. Țările viitoarei Hoarde de Aur, inclusiv viitorul Hanat de Tyumen, au mers ca un ulus – adică o moștenire teritorială din care s-a impus tributul – fiului lui Jingis Khan Jochi și nu după mult timp, după moartea sa, către nepotul lui Genghis Khan Shayban [ sau Shiban]. Acesta din urmă a fondat dinastia Shaybanid, conducători ai Ulus din Shayban. Când, la sfârșitul secolului al XIII-lea, puternicul domnitor Öz Beg a devenit liderul Hoardei de Aur, a permis ulusului, care era deja cunoscut sub numele de Tyumen Ulus, să-și păstreze autonomia și autoguvernarea. Öz Beg a reformat toate celelalte ulusuri ale Hoardei de Aur și și-a supus prinții.

 

Cu toate acestea, la începutul secolului al XV-lea, ca urmare a unei crize politice în Hoarda de Aur, dinastia Shaybanid ulus și-a declarat independența, iar în 1420 a apărut Hanatul din Tjumen. Fondatorul său a fost Shaybanid Khoja Muhammad. În 1495, un khan ostil, Taibuga, a atacat Khanatul din Tjumen, l-a ucis pe Shaybanid Ibak Khan și a mutat capitala khanatului de la Chimgi-Tura la Kashlyk, care se numea și Sibir. De atunci, Taibugidii au devenit conducătorii noului hanat, cunoscut până atunci ca Hanatul Sibirului.

 

 

Hanatul din Sibir era o țară multinațională, cu multe credințe, în care populația turcică domina triburile locale indigene Khanty, Mansi și altele. Șeful statului era un han ales de aristocrația turcă, care locuia într-un palat fortificat construit din cărămizi de lut. Pentru construcția unor astfel de clădiri, de obicei erau aduși arhitecți din Asia Centrală. Astfel de palate erau însă de scurtă durată datorită materialului din care fuseseră făcute și nici măcar ruinele lor nu rezistat până astăzi.

 

Populația se ocupa cu creșterea vitelor, vânătoare și pescuit. Pământul era cultivat pe suprafețe mici. Meșteșugurile au înflorit: olărit, țesut și prelucrarea metalelor. În interiorul orașului, cetățenii obișnuiți locuiau în yurte [corturi rotunde], aliniate de-a lungul unor străzi întregi.

 

În Hanatul din Sibir s-a dezvoltat comerțul, deoarece se afla pe rutele comerciale dinspre Asia spre Europa.

 

De ce a dispărut Hanatul din Sibir?

Cucerirea Siberiei de către Ermak   Vasily Surikov

Arta războaielor Rusiei

 

În secolul al XVI-lea, Țaradul Moscovei a cucerit hanatul Kazan și Astrahan, mari „sfărâmături” ale Hoardei de Aur care rezistaseră autorității țarului rus. Confiscarea Kazanului a fost deosebit de acerbă.

 

Deși Hanatul din Sibir a fost separat de Moscova de Munții Ural abia trecători, în 1555 hanul Taibugid, Edigei, a recunoscut autoritatea Moscovei și chiar a început să plătească tribut.

 

În 1563, Khan Kuchum, a preluat puterea în hanat. În 1571 a trimis la Moscova un tribut uriaș de 1.000 de blănuri de zimbru, însă, în urma acestui gest generos, Kuchum a întrerupt aranjamentele de tribut și un an mai târziu și-a trimis nepotul său Makhmet-Kul într-o „recunoaștere” în țările rusești. Makhmet-Kul a hărțuit populațiile satelor aparținând familiei comercianților Stroganov, care extrageau sare în minele de sare Perm – el a jefuit mai multe sate și le-a capturat locuitorii. Temându-se că hoardele tătarilor le vor strica afacerea, Stroganovii au început să caute protectori și l-au angajat pe liderul cazac Ataman Yermak și druzhina sa [armata privată].

 

În 1582, Yermak, cu câteva sute de luptători bine înarmați, a plecat din Oryol-Gorodok, reședința fortificată a Stroganovilor, a traversat munții și a capturat vechea capitală a Khanatului din Tjumen, Chimgi-Tura. Curând după aceea a avut loc bătălia decisivă de la Capul Chuvash.

 

 La confluența râurilor Tobol și Irtysh, Makhmet-Kul a adunat 15.000 de soldați tătari nomazi, dar au fost spulberate de druzhina lui Yermak, care era mică, dar înarmată cu arcabuze, un tip timpuriu de arme cu arme. Trei săptămâni mai târziu, Yermak l-a apucat pe Kashlyk, din care Khan Kuchum scăpase deja în stepe.

 

 

 

Cum a devenit Hanatul Sibirului parte a Rusiei?

Harta țaratului Moscovei în comparație cu Hanatul Siberian. Săgețile negre indică ruta aproximativă a armatei lui Yermak .Irina Baranova

 

Yermak nu s-a mai întors niciodată din campania sa siberiană – a fost ucis într-una dintre lupte – și Khan Kuchum nu s-a predat niciodată țarului Moscovei, dispărând în stepă și atacând garnizoanele rusești mult timp, până la sfârșitul secolului al XVI-lea. Dar pe urmele lui Yermak, alți druzhini și cuceritori ruși, care acum se temeau mai puțin de tătarii învinși, au început să facă ieșiri dincolo de Ural.

Tobolsk la începutul secolului al XVIII-lea.

 

Curând au apărut cetățile din Tjumen, Beriozov și Tobolsk. Acesta din urmă, fondat la 17 km de Kashîk, a fost numit mult timp „orașul Sibir”.

 

Tobolsk a devenit centrul colonizării Rusiei în Siberia. S-a dezvoltat treptat și în 1708 a devenit capitala guvernării Siberia, cea mai mare din Rusia.

 

 

PUTEM UITA TRAGEDIA DIN 16 MAI 1812 ?

 

Ambasada Rusiei la Bucureşti consideră că anexarea Basarabiei în …

Presa de la Chişinău, dar şi cea de peste Prut, și trece falnic şi fără păs peste data de 16 mai, o zi neagră în istoria neamului românesc.

Pe 16 mai 1812, la Bucureşti a fost semnat Tratatul de pace ruso-turc potrivit căruia Moldova din stânga Prutului (numită apoi şi Basarabia) a fost ruptă din trupul Ţării Moldovei şi anexată la Imperiul ţarist.

Au trecut de atunci  mai mult de două secole, dar acest pământ nu şi-a mai găsit liniştea.

Noapte bună, Basarabia! – Buciumul

Două secole de umilinţă, deznaţionalizare, rusificare, sovietizare, comunizare, foamete organizată, deportări, lagăre de concentrare… Convulsiile „geopolitice” în care se zbate astăzi R. Moldova îşi au începutul în acel „tratat de pace” de la Bucureşti, încheiat de Turcia și Rusia în detrimentul românilor. în disprețul total al legilor internaționale.

  Cum va fi marcat acest jubileu la Bucureşti astăzi? Dar la Chişinău?

În general, care va fi replica noastră, a românilor, la „tratatul de pace” care  a tras sârma ghimpată peste genunchii noştri şi a tăiat o ţară în două?

ARHIVA TIMPUL md

mai, 2010

Constantin Tănase

 

 

 

 

 

Colonizările forțate – un instrument odios de rusificare a populației din Basarabia cotropită de Rusia

 

 

 

/////////////////////////////////////////////////

 

Colonizarea forţată a Basarabiei după 1812

 

 

Una din cele mai grave şi odioase crime pe care le-a săvârşit Rusia ţaristă în Basarabia după 1812 a fost colonizarea forţată a acestei regiuni cu populaţie eterogenă, străină intereselor naţionale a românilor basarabeni.

Noi numim şi comparăm colonizarea cu fenomenul „tsunami”, care distruge totul în calea lui. Unii istorici scriu că, chipurile, „schimbarea componenţei etnice a populaţiei Basarabiei a contribuit la „dezvoltarea demografică a ţinutului”. Se intensifică simţitor procesul de urbanizare”. „Din 1819 până la 1856 populaţia urbană a crescut de la 43 de mii până la 196 de mii de oameni, de circa 4,6 ori” („Istoria Republicii Moldova”, Chişinău, 1997, p. 100). Însă, în realitate, Rusia ţaristă ducea o politică meschină şi sângeroasă de colonizare şi schimbare a componenţei etnice a populaţiei, de lichidare a populaţiei româneşti din această regiune.

După 1812, Basarabia a fost transformată într-o simplă gubernie rusească. Elita politică a Rusiei ţariste (Alexandru I, Mihail Kutuzov, Ivan Garting, Alexandru Bahmetiev, Filip Vighel, Mihail Voronţov, Ivan Inzov, Ivan Lipromdi, Pavel Ciceagov, A. Kornilevici, S. Tucikov şi mulţi alţii) s-a ocupat cu colonizarea Basarabiei. În multe documente scrise şi trimise la Petersburg se afirma precum că Basarabia este o regiune „pustie”, ceea ce nu corespundea realităţii.

La 22 ianuarie 1814, Alexandru I a permis strămutarea de colonişti nemţi în Basarabia, dându-le aceleaşi drepturi, acordate bulgarilor şi sârbilor care s-au aşezat în această regiune românească mai înainte.

În 1814, coloniştii nemţi întemeiază în sudul Basarabiei prima lor colonie, Tarutino, iar din 1815 sunt formate coloniile nemţeşti Krasnoe, Culmea, Maloiaroslaveţ, mai apoi, din 1816, s-au format localităţile nemţeşti Brien, Arciz, Borodino, Leipzig, Kleistitz, Verschanpenaus şi Berezino, iar coloniştii bulgari întemeiază satul Valea Perjei.

Colonia Katzbach a fost întemeiată în 1821, iar colonia Sarata în 1812. În acest an, prin decretul lui Alexandru I coloniştii nemţi şi bulgari sunt scutiţi de plata taxei către stat pe lemnul adus din Herson pentru a-l utiliza la construirea caselor de locuit şi a clădirilor publice.

Mai târziu au fost formate coloniile nemţeşti Maloiaroslaveţ II şi Verschanpenaus (1823), Gnadental (1830), Friedenstal (1833) etc. La 23 februarie 1832, Nicolae I a aprobat denumirile coloniilor bulgare şi găgăuzeşti: Ferapontovka, Tvardiţa, Chiuriutnea, Tabac (Bolgrad), Vaisal, Derment-Dere, Iserli, Devlet-Agaci, Pandacli, Glavans, Galiţî, Selioglu, Traianul Vechi, Ciumlechioi, Ghiulmen, Cuporom, Burgugi, Deljelere, Iscopolos, Beimagala, Dragodan, Trapoclu, Camcic, Culevcea etc.

Mai apoi, la 29 decembrie 1819, Alexandru I a emis un decret privind stabilirea în Basarabia a bulgarilor şi altor colonişti. Toţi aceşti venetici, sosiţi în Basarabia, aveau „toate drepturile şi privilegiile acordate străinilor declaraţi colonişti, aşezaţi în guberniile Novorosiei şi în Basarabia”. Aceşti colonişti au fost scutiţi pe un termen de trei ani de impozitele de stat şi prestaţiile în folosul statului. Mai mult, toţi coloniştii care au venit în Basarabia în timpul războiului de cotropire din 1806-1812 au beneficiat „de aceeaşi scutire pe un termen de şapte ani” (Dinu Poştarencu, „O istorie a Basarabiei în date şi documente”, 1812-1940. Chişinău, 1998, p. 101).

 

Tot pământul din sudul Basarabiei a fost împărţit arbitrar în patru districte.

1. Districtul Prut cu 14 localităţi;
2. Districtul Cahul cu 12 sate;
3. Districtul Ismail cu 13 localităţi şi
4. Districtul Bugeac cu 19 sate.

Din toate aceste 58 de localităţi, 26 erau sate româneşti, iar 32 erau sate bulgăreşti, ruseşti, ucrainene, găgăuzeşti. Din această perioadă s-a pus baza răpirii sudului Basarabiei şi alipirea lui la Novorosia, iar mai apoi la Ucraina sovietică în 1940. Colonizarea Basarabiei a adus la schimbarea denumirii satelor. Comuna Tabac a fost în 1819 botezată în Bolgrad, iar satul Bairamcea ruşii l-au numit Nikolaevka-Novorossiiskaia, pentru că aici veniseră hoardele de cazaci din Novorosia.

Cea mai mare primejdie pentru românii basarabeni a fost colonizarea Basarabiei cu populaţie rusească şi ucraineană. Ţarismul a decis ca prin colonizarea acestei provincii cu populaţie slavă s-o transforme mai apoi în „pământ rusesc”.

În iulie 1812, Pavel Ciceagov l-a obligat pe noul numit guvernator al Basarabiei Scarlat Sturdza, să aibă grijă de colonizarea acestei regiuni cu populaţie străină, să atragă „atenţia popoarelor vecine asupra acestei provincii” şi să supună sub controlul Rusiei „sufletul acestor popoare” (Dinu Poştarencu, „O istorie a Basarabiei în date şi documente”, 1812-1940. Chişinău, 1998, p. 66-67, 112). În 1825, Mihail Voronţov a format o Comisie specială de stat care se ocupa cu ocârmuirea coloniştilor („Oficiul coloniştilor din Basarabia”).

În 1833 acest Oficiu a fost desfiinţat, iar pentru administrarea tuturor coloniilor din sudul Rusiei a fost menţinut Comitetul tutelar al coloniştilor străini din Rusia, sub preşedinţia lui Ivan Inzov, având reşedinţa la Odesa.

Prima categorie de ţărani ruşi care au venit în Basarabia au fost aşa-numiţii ţărani „fugari”. În secolele XVIII-XIX în Basarabia au năvălit ca lăcustele foarte mulţi ţărani ruşi şi ucraineni.

În Rusia ţaristă se răspândeau diferite „zvonuri”, „ştiri false” („sluhi”) precum că Basarabia „are un pământ de aur”, „este un pământ de rai”, „de paradis” (C. V. Cistov, „Russkie narodnîie soţialino-utopiceskie leghendî”, M., 1967). De aceea aceşti ţărani şerbi nu mai voiau să lucreze gratis, degeaba la boierii ruşi. Ei lăsau casele lor, moşiile boierilor şi se refugiau în Basarabia. Numai în 1810-1811 au venit în Bugeac peste 15 mii de ţărani fugari ruşi şi ucraineni (Anţupov I. A. „Russkoe naselenie Bessarabii i levoberejnogo Podnestrovia v konţe XVIII-XIX v.”, Chişinău, 1996, p. 14). Dacă în 1812 în 12 sate ruseşti din Bugeac locuiau 312 familii, apoi în 1822 deja locuiau peste 1248 familii ruseşti. (ANRM, f. 1, inv. 1, d. 3998, f. 18-23; f. 5, inv. 3, d. 747, f. 182-186).

A doua categorie de ţărani ruşi care au colonizat Basarabia erau „rascolnicii”, reprezentanţii credinţei de rit vechi ortodox. Ei nu au acceptat reforma bisericească a patriarhului Nikon din 1655-1656 şi s-au refugiat în mai multe regiuni ale ţărilor vecine, inclusiv în Basarabia. Trăiau izolat de moldoveni, se ocupau cu agricultura, creşterea animalelor şi manufactura de casă, nu au studiat limba română, aplicau obiceiurile ritului vechi ortodox. În 1868 în Basarabia locuiau 9800 de rascolnici.

După datele publicate de I. A. Anţupov, în 1861-1865, în judeţul Orhei trăiau 865 de rascolnici, inclusiv 250 în comuna Teleneşti. De asemenea, ei mai activau în satele Ivancea şi Izbeşti. Din 1656 şi până în 1903, în zona de nord a Basarabiei s-au refugiat circa 10 mii de rascolnici.

A treia categorie de ţărani ruşi care au venit în Basarabia au fost ţăranii colonişti aduşi de către administraţia ţaristă. La 21 septembrie 1826 a fost confirmată decizia cu privire la strămutarea în Basarabia a 20.000 de ţărani din guberniile Cernigov, Poltava, Oriol, Kursk, Kaluga, Tula şi Reazan.

Această decizie ne vorbeşte despre faptul că ţarismul a decis să mărească numărul coloniştilor ruşi ca un mecanism eficient de consolidare a regimului de ocupaţie rusesc. O mare parte de ţărani ruşi şi ucraineni se angajau ca muncitori agricoli, alţii lucrau la întreprinderile industriei alimentare, în construcţie, la calea ferată etc. Ei foloseau orice formă de lucru pentru a rămâne în Basarabia.

Colonizarea era calea mai fină de subjugare totală a românilor basarabeni. Pentru a se camufla adevăratul scop al colonizării, ea era prezentată ca o necesitate de a valorifica aceste pământuri, chipurile, slab populate. În realitate, densitatea populaţiei Basarabiei de 1,2 oameni la km2 era mai mare decât în guberniile ruseşti, precum Vologda, Arhanghelsk, Kuban, Stavropol etc. („Basarabia şi basarabenii”, p. 164). Pe de altă parte, ţarismul a împărţit mai mult pământ la colonişti decât aveau ţăranii români din Basarabia. Conducerea imperială nu se putea baza numai pe elementele nobilimii autohtone.

Ţarismul a atras de partea sa acele elemente ruse, care erau străine tradiţiilor şi intereselor populaţiei româneşti din Basarabia. El le-a atribuit sub formă de cadou pământul românilor basarabeni. În 1812-1835 ţarul a dăruit contelui Karl Neselrode, generalului Ivan Sabaneev, principelui Volkovski câte 10.000 de desetine de pământ în Basarabia; generalul Mihail Roler a primit 3000 desetine, consilierul de stat Constantin Catacazi, moştenitorii generalului Cornilovici, Dumitru Moruzi au primit câte 6000 desetine, colonelul Canarin – 25.000, generalul Alexandru Benkendorf – 28.000, colonelul Afanasiev – 7 mii desetine de pământ arabil („Basarabia şi basarabenii”, p. 166-168).

În această perioadă, ţarismul a donat boierilor ruşi şi celor rusificaţi 300.560 de desetine de pământ. Acest pământ aparţinea ţăranilor basarabeni. Dar acest teritoriu a fost colonizat de boierimea rusească.

Către 1843-1844, în Basarabia locuiau 48.963 de evrei, 15.410 ruşi, 64.686 bulgari şi găgăuzi, 119.248 ucraineni, 15.477 germani, 2.356 armeni, 2.824 greci şi 2.612 – alte etnii (ANRM, f. 2, inv. 1, d. 4126, f. 10-22). În urma colonizării forţate a Basarabiei, deportării populaţiei autohtone în această regiune în 1897 locuiau: 47,5% români moldoveni, 19,62% ucraineni, 11,79% evrei, 8,05% ruşi, 5,33% bulgari, 3,11% nemţi, 2,88% turci (găgăuzi), alte etnii – 1,1% (D. Poştarencu, „O istorie a Basarabiei în date şi documente”, 1812-1940. Chişinău, 1998, p. 126).

Colonizarea ţaristă a influenţat asupra componenţei populaţiei din judeţul Orhei. Către 1901 în acest judeţ locuiau 191.766 români moldoveni, 17.539 ruşi, 26.005 evrei, 296 armeni, 493 polonezi şi 189 găgăuzi.

În concluzie, vom menţiona că sistemul colonial ţarist a format o bază socială eterogenă, care a apărat regimul de ocupaţie rusesc în Basarabia în anii 1812-1917.

Autocraţia ţaristă a creat în Basarabia mai multe probleme naţionale, care până astăzi nu sunt rezolvate. Problema ruşilor, ucrainenilor, bulgarilor şi găgăuzilor îşi trage rădăcinile din perioada războiului de ocupaţie ruso-turc din 1806-1812, care s-a desfăşurat pe pământul românesc fără nici un drept legal.

Încercarea de a rezolva aceste probleme trebuie să înceapă cu studierea istoriei apariţiei acestor etnii pe teritoriul suveran al Ţării Moldovei şi mai apoi al Basarabiei. Datele statistice, documentele istorice ne arată că sudul şi parţial nordul Basarabiei, Transnistria şi oraşele Ismail, Akkerman, Tighina, Orhei, Bălţi, Soroca, Hotin şi Chişinău au devenit în timp de 200 de ani de dominaţie rusească centrele principale de colonizare, rusificare, denaţionalizare şi distrugere a populaţiei româneşti din această regiune.

Colonizarea a concentrat puterea ţaristă şi sovietică în aceste centre basarabene, a format anumite focare de promovare a politicii expansioniste a Federaţiei Ruse, de distrugere a limbii, istoriei românilor, vieţii spirituale, naţionale româneşti, de implementare a tuturor atrocităţilor celui mai antiuman regim ruso-sovietic de ocupaţie.

Regimul colonial ţarist şi sovietic timp de 200 de ani totuşi nu a fost în stare să stopeze, să blocheze năzuinţa şi aspiraţiile românilor basarabeni spre o prosperare naţională şi socială, spre unirea liberă, de bunăvoie cu ţara noastră – România.

Anton Moraru,

1. hab. în istorie, prof. univ.

https://www.timpul.md/articol/colonizarea-fortata-a-basarabiei-dupa-1812-33486.html

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/tag/expansiunea-rusa/

 

//////////////////////////////////////

(Pe langa satan cu aghiotantii sai,iata…)Apropiaţii lui Putin: cine l-ar putea influenţa pe președintele Rusiei în războiul din Ucraina?

Televiziunea din Rusia a tot arătat consfătuiri la mese lungi cu numeroşi participanţi. Dar în spatele uşilor închise, preşedintele Putin are puţini apropiaţi când vine vorba de războiul din Ucraina.

 

 

Săptămâna trecută, ministrul ucrainean de Externe, Dmytro Kuleba, a avut discuţii cu omologul său rus sperând într-o încetare a focului. Dar a ieşit cu mâna goală de la întâlnirea cu Serghei Lavrov, dând de înţeles că nici măcar ministrul de Externe al Rusiei „nu are mandat de negociere”. Kuleba a subliniat: „Se pare că există în această privinţă alţi factori de decizie în Rusia.”

 

Într-adevăr mulţi analişti politici ruşi sunt de părere că Vladimir Putin se ocupă cu mâna lui de acest război, lăsând un spaţiu de manevră foarte redus principalilor săi miniştri.

 

„Rolul lui Putin în luarea deciziilor s-a schimbat. Înainte era un soi de preşedinte al consiliului de administraţie al „Rusia S.A.”, ascultând ce aveau de spus şi ceilalţi acţionari. Dar acum a început să se poarte ca un ţar”, a declarat Nikolai Petrov, cercetător în cadrul Chatham House, care se ocupă în prezent de procesul de luare a deciziilor, adesea secret, de la Kremlin.

 

„Tot mai frecvent Putin ia deciziile singur, fără să se îngrijească să ajungă la un compromis cu alţi jucători importanţi”, a explicat el.

 

Cine a ştiut despre invazie

Cine ar mai putea exercita influenţă asupra lui Putin? Pentru a răspunde la această întrebare, merită să ne întoarcem la primele ore ale zilei de 24 februarie. Cine ştia că invazia este pe cale să înceapă?

 

În acel moment Putin declarase deja public independenţa republicilor separatiste din Donbas, în estul Ucrainei. Dar observatori media evidenţiază că până şi elitele de la Kremlin responsabile cu supravegherea mass media de stat au fost luate prin surprindere de ştirea invaziei, inclusiv cele care au legătură directă cu administraţia prezidenţială.

 

„De obicei maşinăria de propagandă a Rusiei este foarte bine pregătită pentru toate evenimentele mari”, explică Roman Dobrokotov, fondatorul grupului de jurnalism de investigaţie The Insider. „Joi, în fiecare săptămână, directorii posturilor noastre publice de televiziune şi alte companii media mari de stat se reunesc la Kremlin şi primesc instrucţiuni. Li se spune cum să relateze despre una sau alta. Dar nimeni nu le-a spus că va fi război în Ucraina. Toţi au crezut că e vorba să fie recunoscut Donbasul ca un stat independent.”

 

Dobrokotov a declarat că linia mass media de stat a fost următoarea: trupele ruseşti staţionate la graniţa cu Ucraina se vor întoarce acasă curând, iar discuţiile privind un posibil război sunt „fake, o isterie a vestului”. „Vladimir Putin cu ministrul Apărării şi cu serviciile secrete. Numai aceştia au ştiut”, a declarat el pentru DW.

 

Oamenii influenţi la Kremlin

Analistul politic Nikolai Petrov este de aceeaşi părere. El crede că între cei care sigur ştiau că începe războiul au fost aşa-numiţii „siloviki”, membri ai serviciilor secrete ruse şi ai ministerelor de forţă, care şi-au sporit considerabil influenţa în ţară în ultimii ani.

 

Din acest grup fac parte ministrul Apărării, Serghei Şoigu, şi şeful Marelui Stat Major al Forţelor Armate Ruse, Valeri Gherasimov. Amândoi probabil conduc acum operaţiunile de zi cu zi ale armatei ruse în Ucraina. În luna septembrie a anului trecut, Şoigu l-a însoţit pe Putin într-o excursie în taigaua siberiană. Unele instituții media relatează că Putin l-ar fi informat atunci pe Şoigu că are de gând să cucerească Kievul.

 

Şefii spionilor ruşi, Alexander Bortnikov, directorul serviciului de informaţii interne FSB, şi Serghei Narîşkin, directorul serviciului de informaţii externe SVR, trebuie să fi ştiut şi ei că războiul bate la uşă, câtă vreme ei lucrează cu Putin încă din anii 1970. Dar Petrov spune că nici Bortnikov nici Narîşkin „nu arată ca nişte gânditori care pun la cale o strategie, oricare ar fi aceasta” şi nu au avut un rol în pregătirea invaziei.

 

 

În schimb Petrov arată spre altcineva care a lucrat cu Putin în KGB încă din perioada sovietică: Nikolai Patruşev, cunoscut pentru adversitatea sa faţă de vest. El este în prezent secretarul Consiliului de Securitate al Ţării, condus de Putin personal. Patruşev „comunică adesea cu Putin, deoarece Consiliul de Securitate are săptămânal câte o şedinţă”, spune Nikolai Petrov.

 

Patruşev este unul din principalii autori ai noii strategii de securitate a Rusiei, publicată în mai 2021. Acolo se arată că Rusia ar putea folosi „metode întemeiate pe forţă” pentru a răspunde la acţiuni neprietenoase ale unor ţări străine.

 

Izolare în creştere

Dacă cercul de oameni cu care Putin se consultă este restrâns, numărul persoanelor care vorbesc cu liderul de la Kremlin trebuie să fie şi mai mic. Se ştie că Putin a luat măsuri extreme pentru a se proteja de Covid-19. De la debutul pandemiei, el a apărut de obicei la TV vorbind de la reşedinţa sa de la Novo Ogaryovo din apropiere de Moscova. Aceasta fusese dotată cu un tunel special de dezinfectare a vizitatorilor. Politicianul de opoziţie Alexei Navalnîi, aflat în detenţie, îl poreclise pe Putin „bătrânul din buncăr”. Oricine vrea să se întâlnească personal cu Putin trebuie să stea anterior 14 zile în carantină, sau să se aşeze în capul unei mese foarte lungi, departe de el.

 

Petrov crede că, drept rezultat al acestor măsuri de precauţie, majoritatea celor implicaţi în guvernarea ţării vorbesc cu el prin legătură audio-video, fiindcă nu au atâta timp să stea în carantină.

 

Vor fi epurări în Rusia?

La mai bine de două săptămâni de la începerea războiului, servicii de securitate din vest au afirmat public că avansul armatei ruse în Ucraina se încetineşte.

 

Dacă este adevărat, atunci este posibil să însemne că Putin s-a înfuriat pe unii din anturajul său apropiat, crede Abbas Gallyamov, analist politic şi fost autor de discursuri la Kremlin. „Pe cine vrea să epureze – desigur şefii Ministerului Apărării, poate ai FSB. Pe cei care nu l-au avertizat că acesta va fi un război îndelungat şi sângeros, nu un ‘blitzkrieg’ facil”, a declarat Gallyamov pentru DW.

 

„Dar nu o va face acum, fiindcă se află în război. Şi a-l pedepsi pe ministrul Apărării, de exemplu, sau pe şeful Marelui Stat Major, ar însemna să admită greşeli”, a conchis analistul politic. 

 

 

Autoare/Autor Emily Sherwin

https://www.dw.com/ro/apropia%C5%A3ii-lui-putin-cine-l-ar-putea-influen%C5%A3a-pe-pre%C8%99edintele-rusiei-%C3%AEn-r%C4%83zboiul-din-ucraina/a-61107746

////////////////////////////////////////

Dr. Michael Yeadon: „Guvernul vă minte în așa hal încât v-ar putea duce la moarte, pe voi și pe copiii voștri”. Fostul vicepreședinte Pfizer face declarații neașteptate

 

de Ionescu Bianca

Dr. Michael Yeadon a fost vicepreședintele Pfizer și este om de știință specializat în alergii și boli respiratorii. Acesta avertizează că guvernele vor continua să înșele populațiile și să mintă oamenii cu privire la diagnosticul, transmiterea și riscul bolilor infecțioase, scrie LifeSiteNews.

Subjugarea oamenilor

Omul de știință avertizează că guvernele și companiile farmaceutice vor continua să înșele oamenii.

 

În interviul dat publicației citate, dr. Yeadon spune că atât Pfizer, cât și alte companii de medicamente manipulează, constrâng și controlează mass-media și guvernele pentru a manipula oamenii în scopul profitului.

 

Cuvintele fostului vicepreședinte Pfizer

Nu există „nici o posibilitate” ca variantele actuale ale COVID-19 să scape de imunitate. Este „doar o minciună”.

 

Cu toate acestea, guvernele din întreaga lume repetă această minciună, indicând că asistăm nu doar la „oportunism convergent”, ci la o „conspirație”. În același timp, mass-media și platformele Big Tech sunt dedicate aceleiași propagande și cenzurării adevărului.

 

Companiile farmaceutice au început deja să dezvolte vaccinuri „de completare” („rapel”) inutile pentru „variantele” coronavirusului. Companiile intenționează să fabrice miliarde de flacoane, în plus față de cele din actuala campanie experimentală „vaccin” COVID-19 .

 

Vaccinuri inutile?

„Agențiile de reglementare, cum ar fi Administrația SUA pentru Alimente și Medicamente (FDA) și Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA), au anunțat că, din moment ce aceste vaccinuri „suplimentare” vor fi atât de similare cu injecțiile anterioare care au primit aprobare pentru autorizația utilizării de urgență, companiile medicamentoase nu vor mai fi obligate să „efectueze studii clinice de siguranță.

 

Astfel, acest lucru înseamnă practic că proiectarea și implementarea vaccinurilor ARNm repetate și constrânse „trec de pe ecranul computerului unei companii farmaceutice în mușchii brațelor a sute de milioane de oameni, (injectând) o secvență genetică pentru care nu este nevoie și nici justificare”.

 

Depopulare în masă

„În ultimul an mi-am dat seama că guvernul și consilierii acestuia mint în fața poporului în legătură cu tot ce ține de coronavirus. Cu absolut tot! Este o aberație această idee a transmiterii asimptomatice astfel încât chiar dacă nu aveți simptome, totuși sunteți o sursă de transmitere a virusului. Precum și faptul că lockdown-urile ar funcționa, că măștile ar avea un rol protector evident pentru dvs. sau pentru cei din jur și că variantele virusului ar fi ceva de temut, deci va fi nevoie chiar să închidem granițele internaționale în caz că pătrund unele dintre aceste variante străine urâte”.

 

„Or, că veni vorba, pe lângă lista actuală de „vaccinuri” pe bază de terapie genică pe care le-am creat ca prin farmec, vor fi niște „vaccinuri de completare” pentru a combate variantele care scapă sitemului imunitar”.

 

„Tot ce v-am spus, fiecare aspect în parte este demonstrabil fals. Dar întreaga noastră politică națională pornește de la premisa că toate acestea sunt universal valabile, deși toate sunt greșite”.

 

Pașapoarte de vaccinare

„Cred că jocul final va fi că toată lumea primește un vaccin. Tot omul se va vedea convins, lingușit, nu tocmai obligat, dar constrâns să facă o injecție”.

 

„După ce o vor face, fiecărui individ din lume va avea un nume sau o identitate digitală unică și un statut sanitar, acela de vaccinat sau nevaccinat … iar oricine deține asta, un fel de bază de date unică, operabilă centralizat, aplicabilă pretutindeni pentru a controla, pentru a acorda un „privilegiu”. Puteți fie să treceți acest prag specific și să realizați această tranzacție specifică sau să nu depindeți de ceea ce decid controlorii acelei baze de date unice de evidență a populației. Și cred că despre asta este vorba în toată această poveste, pentru că odată intrați în sistem, devenim niște marionete, iar lumea poate deveni așa cum își doresc cei care controlează acea bază de date.

 

„De exemplu, puteți descoperi că, după o actualizare bancară, veți putea face cheltuieli doar prin intermediul unei aplicații care, de fapt, alimentează această bază de date cu ID-ul, numele și statutul d-voastră sanitar”.

 

„Și, da, bineînțeles că trecerea frontierelor internaționale este cea mai evidentă întrebuințare a așa-numitelor „pașapoarte de vaccinare”, însă am auzit deja vorbindu-se despre ele că v-ar putea fi necesare și pentru a avea acces la spații publice, mai ales la cele interioare. Mă aștept ca, pe viitor, să nu puteți nici măcar ieși din casă dacă nu aveți un privilegiu specific acordat prin intermediul aplicației”.

 

„Mi-a devenit foarte clar, chiar și când vorbesc cu oameni inteligenți, prieteni, cunoștințe ș.a., că ei realizează că le spun ceva foarte important, dar, când ajung în punctul în care le arăt că guvernul îi minte într-un fel care ar putea duce la moartea lor și a copiilor lor, ei nu pot să conceapă așa ceva. Și cred că poate 10% dintre ei înțeleg ce le-am spus, iar la 90% dintre ei le stă mintea în loc deoarece e prea greu de priceput. Îngrijorarea mea este că vom pierde această bătălie, pentru că oamenii nu pot concepe posibilitatea ca cineva să fie într-atât de malefic”…

 

Doar Dumnezeu ne poate salva

„Sunt om de știință și vă pot spune că, pentru a-i aborda pe oamenii obișnuiți, nu pot folosi știința ca instrument. Va eșua. Deci, avem nevoie de filosofi, de oameni care înțeleg logica, religia. Ei trebuie să se lupte cu asta și să înceapă să vorbească pe limba oamenilor. Pentru că, dacă o lăsăm în sarcina oamenilor de știință, ca mine, deși sunt bine intenționat, aș fi un extraterestru care delirează în ochii majorității oamenilor de rând. Nu vor crede că guvernul îi minte, nu cred că guvernul ar face vreodată ceva care să le dăuneze, dar este exact ceea ce se întâmplă”.

 

„În ultimul timp, am început să îmi închei comunicările cu formularea „Dumnezeu să ne izbăvească!”, pentru că cred că avem nevoie de Dumnezeu acum mai mult decât oricând, de la Al Doilea Război Mondial încoace”, a concluzionat în cele din urmă dr. Yeadon într-un e-mail trimis redacției LifeSiteNews, ulterior interviului.

 

Dr. Michael Yeadon: „Guvernul vă minte în așa hal încât v-ar putea duce la moarte, pe voi și pe copiii voștri”. Fostul vicepreședinte Pfizer face declarații neașteptate

 

/////////////////////////////////////////

 

Putin rupe tăcerea: Lumea este condusă de Reptilieni – Elita mondială nu este umană, e formată din hibrizi cu sânge rece

 

de Informația Liberă

 

 

Următorul articol este prezentat ca o caracteristică interesantă. Unii oameni cred în aceste lucruri, alții sunt sceptici. Cu toate acestea, cu siguranță merită să ne gândim puțin la lucrurile invizibile din lume care sunt ascunse.

Potrivit unor surse, președintele rus, Vladimir Putin, a făcut o dezvăluire absolut șocantă, afirmând că “95% din clasele conducătoare ale lumii nu sunt umane, ci au sânge rece”, formate din ”hibrizi, membri ai unui cult străvechi”.

Putin declară că elita politică și financiară a lumii aparține Reptilienilor, entităților hibrid cu sânge rece.

În cadrul unei întâlniri cu ușile închise – cu reprezentanți ai celor mai înalte niveluri de guvernare, precum și oficiali din orașul său natal, Sankt Petersburg – Putin a răspuns unor întrebări cu privire la situația din Panama, evidențiind faptul că în spatele complotului se află guvernul SUA, agențiile de spionaj și OCCRP a lui George Soros. 

“George Soros, dragon viclean, ăsta e război…”, ar fi spus Putin, care a promis că va spori sancțiunile împotriva Societății Deschise Soros.

Atunci când a fost chestionat cu privire la definiția termenului de “dragon” (un cuvânt neobișnuit în limba rusă), Putin – după un oftat adânc – a spus că nimic nu este ceea ce pare, mai ales în ceea ce privește modul în care este condusă lumea.

 

De asemenea, Putin a menționat că dovezile sunt pretutindeni și că deține personal informații despre toate aceste lucruri diabolice care se petrec.

„Nu sunt unul dintre ei, deși au încercat să mă atragă în cultul lor babilonian antic. Le este teamă de mine”, a precizat președintele rus.

 

“Dovezile – atât antice, cât și moderne – sunt uriașe”, a mai spus acesta.

Putin a declarat, totodată, că umanitatea a fost și este în continuare manipulată, pentru a deveni inconștientă – prin utilizarea programării de către mass-media și clasa politică.

Clasa conducătoare a lumii deține control tiranic asupra hranei, apei și rezervelor de aer și brutalizează în mod constant masele.

 

Sursa: MISTERELE

 

 

 

Videoclipul atașat a fost filmat pe vremea lui Barack Obama, unde unul dintre oamenii confidențiali ai președintelui SUA s-a transformat într-o creatură ciudată, extraterestră în fața camerelor.

 

 

https://davidicke.com/2022/01/07/multiple-testimonies-about-reptilian-entities/

 

Prima este soția lui Phil Schneider, care a murit în 1996, în timp ce se afla în procesul de dezvăluire a existenței entităților reptiliene și gri pe care le-a întâlnit în timp ce ajuta la construirea de baze subterane pentru armata SUA.

 

Putin rupe tăcerea: Lumea este condusă de Reptilieni – Elita mondială nu este umană, e formată din hibrizi cu sânge rece (+VIDEO)

 

////////////////////////////////////

Grupul Bilderberg, întâlnire secretă la Washington! Elita a planificat Noua Ordine Mondială – Cine a fost invitat la discuții?

 

de Informația Liberă

 

 

Cea de-a 68-a ediție a reuniunii grupului Bilderberg, care a avut loc în perioada 2 – 5 iunie, la Washington, în SUA, a reunit 120 de participanți din 21 de țări. Pe lângă selecția personalităților din lumea politică, din industrie, finanțe, mediul academic și mass-media, merită menționată participarea oamenilor din mediul marilor companii tehnologice, supranumite Big Tech.

 

Numele Bilderberg este derivat de la locul primei întâlniri din 1954 în Olanda, Hotelul Bilderberg din Oosterbeek.

 

Agenda globalistă, peste suveranitatea națiunilor

La scurt timp după reuniunea Forumului Economic Mondial de la Davos, într-un climat de secret absolut, elitele globale au dezbătut agenda mondială pentru următoarele luni în cadrul reuniunii grupului Bilderberg – grup cu agendă globalistă, care afirmă că noțiunea de suveranitate națională este depășită.

 

De menționat că „bilderbergii” sunt elita care controlează toată celelalte „grupuri” de dialog/ planificare, inclusiv faimosul Forum Economic de la Davos sau teribila Comisie Trilaterală.

 

 

 

Puține răzbat în urma întâlnirilor grupului Bilderberg, secretomania întâlnirilor și refuzul grupului de a emite comunicate de presă generând acuzații că elita adunată aici se află la originea unor comploturi mondiale.

 

 

 

 

 

Elite politice, Big Pharma, bancheri, spioni

Printre participanții celei de-a 68-a reuniune anuală s-au numărat directorul general al Pfizer, Albert Bourla, Henry Kissinger și directorul CIA, William J. Burns, germanii Paul Achleitner de la Deutsche Bank, directorul general al Springer, Mathias Döpfner, și secretarul de stat al Cancelariei, Jörg Kukies.

 

Austria i-a trimis pe șefa NEOS, Beate Meinl-Reisinger, și pe bancherul ERSTE, Andreas Treichl.

 

 

 

 

„Omerta” Catham House

„Bilderbergii” sunt mândri să aplice așa-numita regulă Chatham House. Aceasta le permite participanților să folosească liber orice informație valoroasă pe care o doresc. O singură condiție este pusă: participanții la aceste întâlniri sunt obligați să nu dezvăluie sursa informațiilor sensibile sau ce anume s-a discutat acolo! Acest lucru ajută la asigurarea secretului legendar al grupului.

 

Cu toate acestea, temele generale au fost anunțate public.

 

Grupul Bilderberg a discutat subiecte precum realinierile geopolitice, provocările NATO, China, realinierea regiunii Indo-Pacific, competiția tehnologică dintre China și SUA, Rusia, perturbarea sistemului financiar mondial, dezinformarea, securitatea și durabilitatea energetică, sănătatea după o pandemie, fragmentarea societăților democratice, comerțul și deglobalizarea, Ucraina.

 

Adversarii globalizării, reduși la tăcere

După cum se poate observa, membrii (două treimi dintre participanți din Europa și restul din America de Nord) au discutat (sau planificat?!) modalitățile de a gestiona apariția unei lumi bipolare – Occidentul împotriva Rusiei și Chinei, scrie Vikendi.

 

De asemenea, ordinea de zi a părut să încline spre restrângerea libertății omului, vezi discuțiile numeroase purtate în jurul subiectului „dezinformării”. Practic, acest lucru înseamnă că elitele globaliste vor pur și simplu să își reducă la tăcere adversarii! Dar acest lucru va însemna, de asemenea, că mass-media liberă și independentă va fi supusă unei presiuni și mai mari decât este deja.

 

https://www.national.ro/stiri-externe/reuniunea-grupului-bilderberg-elita-globalista-a-planificat-noua-ordine-mondiala-big-pharma-si-big-tech-la-masa-verde-764934.html#:~:text=Tema%20principal%C4%83%20a,Beijingul%20%C3%AEn%20dificultate.

 

Sursa:Tudor Bercea/ Ziarul National

 

Grupul Bilderberg, întâlnire secretă la Washington! Elita a planificat Noua Ordine Mondială – Cine a fost invitat la discuții?

 

////////////////////////////////////////

Corneliu Vlad: La Davos, globaliștii au declanșat „faza ucigașă” a Marii Resetări. Cum vor elimina populația? Planul lui Rothschild, Rockeffeler, Schwab, Soros și Gates în 5 puncte

de Informația Liberă

 

 

Globaliștii au încheiat o săptămână de mare euforie la Davos. Ei frisoneaza la gândul că a venit timpul lor, timpul să lanseze cea mai dificilă fază a Marii Resetări, prin ceea ce ei numesc a patra revoluție industrială.

A patra revoluție industrială, a explicat Klaus Schwab, căpetenia Forumului Economic Mondial, va duce la o „fuziune” a identităților fizice, biologice și digitale ale fiecărei ființe umane.

Practic, ar fi vorba de începutul unei noi ere, bazată pe transumanism și tehnocrație, ceva asemănător coșmarului din romanul distopic „Brave New World” al lui Aldous Huxley, apărut acum 90 de ani.

Dar nu pot ajunge acolo până nu resetează, adică până nu-i omoară pe „cei vechi” pentru a aduce „noul”. Aceasta nu-i include pe ei, pentru că dintre invitați de seamă de la Davos, Soros, de exemplu, a depășit 90 de ani iar Kissinger 99 de ani, împliniți chiar ieri, pe 27 mai.

 

Dar resetarea lumii nu se poate face doar apăsând un buton. Este nevoie de o serie de crize globale bine concepute, după cum spun până la obsesie Schwab și consilierul său principal Yuval Noah Hariri.

 

Spre deosebire de „presa oficială”, care a tras perdeaua peste summitul globaliștilor, cum scrie și Alin Alexandru din Canada, presa alternativă americană a analizat în detaliu noile direcții date de secretarul general al Marii Resetări și a ajuns la concluzia că se pregătește „faza ucigașă” a ei, după cum puteți citi în continuare.

 

Deci, globaliștii s-au întâlnit săptămâna aceasta la Geneva la Adunarea Mondială a Sănătății și la Davos la summitul Forumului Economic Mondial. La aceste două întâlniri, globaliștii au primit instrucțiuni despre ce să facă și la ce să se aștepte în următoarele 12 luni. Și denumesc această fereastră de un an salva de deschidere a fazei de distrugere a Marii Resetări.

 

Schwab a deschis întâlnirea de la Davos spunând „viitorul nu doar se întâmplă; viitorul este construit de noi, de o comunitate puternică, așa cum sunteți aici, în această incintă.”

 

„Trebuie să ne pregătim pentru o lume mai furioasă”, avertizează Schwab . Ceea ce e un semn rău că globaliștii devin anxioși, simțind că, dacă nu iau măsuri drastice în curând, toate planurile lor de a instala un guvern global, șansa ar putea fi pierdută.

 

Schwab a adăugat că „avem mijloacele pentru a îmbunătăți statul în lume, dar sunt necesare două condiții: „Primul este să acționăm ca părți interesate ale comunităților mai mari. Și al doilea este să colaborăm.”

 

„Întrebarea mea pentru Klaus – comentează reporterul american Leo Hohmann pe site-ul alternativ Beforeitsnews.com -, este următoarea : Să colaborați la ce? Și ce inseamnă, mai exact, îmbunătățirea stării lumii? Îmbunătățire pentru cine? Cred că se referă la condiții îmbunătățite pentru cei 1 la sută care conduc marile bănci și corporațîi și slujitorii lor, care ar putea crește până la 3 sau 4 la sută. Pentru noi ceilalți, ei au o agendă de mizerie”.

 

„Agenda Forumului Davos/ONU, susținută din plin de guvernele SUA, Marii Britanii, UE, Canadei și Australiei, totul indică o sacrificare în masă a populației umane. S-a declanșat faza ucigasă .

 

Din retorica lor, se poate presupune că sacrificarea ar fi necesară pentru a salva planeta și resursele ei pentru ei, adică pentru elitele globaliste reprezentate la Davos și Geneva.

 

Elitiștii globalisti și-au anunțat planurile lor din timp, ca un adevărat avertisment: Nu vom deține nimic, nu vom avea intimitate și vom învăța să ne placă să fim total dependenți de guvern și de partenerii săi corporatiști pentru supraviețuirea noastră.

 

În discursul său la Forum, David Beasley, directorul executiv al Programului Alimentar Mondial al Națiunilor Unite a explicat că situația alimentară globală era deja proastă înainte de războiul din Ucraina, dar că de atunci situația a escaladat, devenind ceea ce el a numit cea mai gravă criză umanitară de după al doilea război mondial.

 

O copertă înfricosătoare a revistei „The Economist”, publicație deținută de Rothschild, care se adresează globaliștilor de elită, infățișează un câmp, cu semințe de grâu reprezentate ca niște cranii, cu titlul „Catastrofa alimentară care vine”.

 

„Conservative Playlist” relatează că Fundația Rockefeller, un alt club globalist care are legături cu Bill Gates, Schwab și Forumul, a avertizat recent că o criză alimentară globală de proporții biblice este programată să intre în casele noastre în cinci-șase luni.

 

Președintele Fundației Rockefeller, Rajiv Shah, a vorbit de o „ criză alimentară masivă, iminentă ”, care se va declanșa în curând și vă lovi întreaga lume, făra a crută nicio țară.

 

Autorul acestei proiectate grozăvii este tehnocrația, care folosește puterea de colectare a datelor și tehnologia avansată de supraveghere și pe care o valorifică masiv – în domeniul medical, în mass-media și social media, știință, educație, la nivel de retail, la nivel militar și de biosecuritate.

 

Dar cum vor reuși ei să ne facă să nu deținem nimic și să închiriem totul de la miliardari și multimilionari? – se întreabă oamenii.

 

Creând din ce în ce mai mulți bani și reducând în mod deliberat valoarea dolarului, căci Rezerva Federală și sistemul bancar vă vor obliga să plătiți mai mult pentru mai puțin. Pentru a supraviețui, indiferent dacă faci parte din clasa de mijloc, vei plăti mai mult pentru același galon de benzină, aceleași alimente, aceleași îmbrăcăminte ca și înainte. Puteți cumpăra o perioadă doar cumpărând mai puțin și eliminând deșeurile, dar după un timp veți căuta să vă restrangeți în ce privește mașinile, casele, consumul de alimente, totul.

 

Mayer Rothschild a spus-o clar: „Nu îmi pasă cine face legile unei țări atâta timp cât îi controlez banii”.

 

Planul este să te chibzuiești până la punctul în care să închiriezi un apartament mic în oraș lângă o linie de cale ferată, înlocuindu-ți SUV-ul cu o mini mașină electrică (dacă îți poți permite asta) sau chiar cu o bicicletă. China, acesta este viitorul pe care l-au plănuit pentru noi.

 

Cu cât este mai multă durere, cu atât elitele sunt mai aproape de a putea implementa Marea Resetare, cu coduri QR digitale atașate fiecărei ființe umane, conținând toate dosarele de sănătate pe o aplicație pentru telefonul mobil și conectând acea aplicație și la contul dvs. bancar, și la contul dvs. cu posibilitatea de a vă conecta la internet. Acesta este scopul.

 

Elitele globaliste miliardare știu că planul lor este nepopular. Ele știu că cel puțin jumătate din populația din țările bogate nu va accepta niciodată acest plan de bunăvoie. Ea va trebui constrânsă într-o perioadă de criză îngrozitoare precum războiul sau un val de „urgențe de sănătate publică” și privarea extremă pe care o provoacă astfel de crize.

 

Deoarece marea majoritate a americanilor cred în normalitate, ei nu pot vedea ce urmează. Vor fi complet surprinși. Acești oameni cred că penuriile sporadice pe care le văd acum în magazinele alimentare sunt doar o defecțiune temporară care se va rezolva în curând. Și nu-și fac griji.

 

Ei nu văd că războiul și foametea sunt chiar după colț. Iar când vor ajunge peste ei, vor fi cuprinși de frică și confuzie. Nivelurile de anxietate vor spori spectaculos.

 

Majoritatea se vor supune sistemului bestial care se ridică pe coama acestor crize prestabilite.

 

Undeva între 25 și 30 la sută dintre ei nu se vor supune niciodată unui astfel de sistem. Cum s-a văzut anul trecut cu vaccinurile, când aproximativ 70 la sută dintre americani au capitulat în fața presiunii oficiale. Dar 30 la sută au rezistat puternic.

 

Acum, Stephane Bancel, CEO al Moderna, recunoaște că nimeni nu dorește vaccinurile și trebuie să arunce 30 de milioane de doze.

 

Concluzia, pentru elite, este că populația este prea numeroasă și de necontrolat pentru tipul de societate bazată pe resurse, cu control total, cerut de tehnocrația lor distopică. Și dacă există ceva ce o tehnocrație nu poate tolera, este o mulțime considerabilă de oameni care încă mai cred în libertatea de exprimare și în toate asemenea lucruri de modă veche.Trebuie eliminați.

 

Faza de ucidere: Cum vor elimina populația?

 

Din acest motiv, am intrat în faza de ucidere a Marii Resetări.

 

Tot ceea ce planuiesc sau fac elitele globaliste în acest moment sunt menite să provoace moartea prematură a oamenilor în „țări cheie”, cu populații mari din clasa de mijloc care sunt obișnuite să trăiască o viață relativ liberă. Întreaga activitate a vieții lor va fi monitorizată pentru a calcula și urmări amprenta de carbon a fiecăruia și pentru a evalua scorul general al creditului social.

 

Iată câteva din punctele de fricțiune din societate în acest moment, care sunt promovate de elitele globaliste care conduc totul, de la sistemele monetare și bancare la marile corporații la mass-media, Big Pharma și Big Tech:

 

– Întreruperea lanțului de aprovizionare a produselor manufacturate, penuria de alimente, îngrășăminte și combustibil, toate vor duce la foamete.

 

– Promovarea vaccinurilor ucigașe și a vaccinurilor de rapel cu revenirea la mandatele de vaccinare probabil până în această toamnă.

 

– Instrumentarea tulburărilor civile, a crimelor în masă și a incitării deținătorilor americani de arme cu retorică incendiară oficială. De la masacrele din Buffalo și Uvalde, Texas, Joe Scarborough și Mika Brzezinski au transmis la televiziune mesajul că acum este momentul ca guvernul să declare anumite arme ilegale. Acest tip de retorică, care amenință că îi va dezarma pe americanii care respectă legea într-un moment în care criminalitatea scapă de sub control, îi va face pe mai mulți oameni să dorească să cumpere arme pentru protecție.

 

– Extinderea războiului proxy împotriva Rusiei într-un război regional și, în cele din urmă, într-un război mondial. China va acționa militar pentru Taiwan, iar Iranul împotriva Israelului. Chiar dacă Rusia și China sunt mai pregătite pentru acest război decât SUA și Europa.

 

– Incitând obsesia globalistă cu mania transsexuală LGBTQ peste tot, dar în primul rând în fața copilului tău, la școală, la tabăra de vară a copiilor și adolescenților, chiar și la multe biserici. Acest lucru slăbește și mai mult grupurile de tineri, producând confuzie cu privire la propriul gen și, împreună cu impulsul gay și lesbiene, ceea ce va duce în perspectivă la nașterea a mai puțini copii.

 

Toate politicile de mai sus conduc la un singur lucru, la depopularea în masă.

 

Firma de armament Deagel a publicat în 2014 o prognoză de reducere masivă a populației SUA până în anul 2025. Populația Americii ar urma să scadă la doar 99 de milioane de oameni de la peste 330 de milioane în 2014. Statele vest-europene, în special Marea Britanie și Germania, ar înregistra scăderi la fel drastice ale populației.

 

Pe baza estimărilor lui Deagel, cele mai nesigure locuri de locuit în următorii trei ani vor fi Statele Unite și Marea Britanie, urmate de Germania și de restul statelor UE. Această prognoză a populației a fost atât de controversată, căci arătau reduceri ale populației cu 80% în Statele Unite și între 50 și 80% pentru aproape fiecare țară din Europa de Vest, încât studiul a dispărut în mod misterios de pe site-ul Deagel post Covid în martie 2022.

 

Până la impactul „pandemiei” Covid și al campaniei de vaccinare în masă care a urmat, mulți cercetători erau nedumeriți în timp ce examinau previziunile Deagel. Dar acum lucrurile încep să aibă mai mult sens.

 

Cercetătorul Craig Paardekooper a lansat recent un Raport despre previziunile depopulării globale bazate pe o actualizare a prognozelor Deagel El afirmă că până în 2025 SUA vor pierde 70,2% din populație și Marea Britanie 78,5%.

 

Predicțiile lui Deagel păreau atât de exagerate în 2014, încât unii oameni l-au acuzat că s-a implicat într-o operațiune psihologică. Dar poate că Deagel a avut surse bune pentru a-și susține analiza. La urma urmei, Fundația Rockefeller prevedea în analiza „Lockstep” din 2010 că pandemiile majore vor ucide zeci de milioane de oameni.

 

Prima sentință gravată în monumentul Georgia Guidestones afirmă: „Menține umanitatea sub 500.000.000, în echilibru perpetuu cu natura”, ceea ce reprezenta o reducere de peste 90% a populației Pământului. Un obiectiv care părea scandalos, dar pe care amploarea asasinatelor și apoi perspectiva foametei globale și a celui de-al treilea război mondial l-a așezat în rândul știrilor zilnice.”

 

Concluzia ziaristului american Leo Hohmann la capătul rememorării traseului macabru al proiectelor Marii Resetări nu este deloc optimistă: „Trăim vremuri ciudate și cred că sunt vremurile de sfârșit. Cu toții trebuie să ne concentrăm pe efortul de a ne întări fizic, mental și emoțional pentru ceea ce va urma”.

 

Corneliu Vlad: La Davos, globaliștii au declanșat „faza ucigașă” a Marii Resetări. Cum vor elimina populația? Planul lui Rothschild, Rockeffeler, Schwab, Soros și Gates în 5 puncte

 

/////////////////////////////////////////

 

 

Corneliu Vlad: La Davos, globaliștii au declanșat „faza ucigașă” a Marii Resetări. Cum vor elimina populația? Planul lui Rothschild, Rockeffeler, Schwab, Soros și Gates în 5 puncte

 

////////////////////////////////////////////

 

 

Globaliștii în impas: Putin și Xi Jinping refuză Noua Ordine Mondială

 

Să stabilim mai întâi câteva adevăruri elementare. Retorica oficială ne prezintă relațiile internaționale ca fiind determinate de statele naționale, între care cele mai puternice ar fi SUA, China, Rusia sau statele care compun Uniunea Europeană. Această raportare este în realitate o imensă manipulare. Cel mai important actor pe scena lumii nu este nici măcar pomenit. El este de fapt constituit de o uriașă, veche și extrem de puternică organizație trans-națională, căreia îi putem spune „Oculta Globalistă”.

Membrii acestei organizații globaliste, care cuprinde o întreagă rețea complexă de societăți secrete, doresc înființarea unui Guvern Mondial, a Noii Ordini Mondiale sau declanșarea Marii Resetări. Chiar dacă existența acestei structuri este asociată cu „teoria conspirației”, este semnificativ că ea a fost menționată cu fermitate de numeroase personalități care știau foarte bine despre ce vorbesc. Între aceștia amintesc câțiva președinți ai Americii din ultima sută de ani, cum ar fi: Theodore Roosevelt, Dwight Eisenhower, John Kennedy sau Donald Trump.

 

Trebuie să mai precizez un alt fapt elementar: globaliștii s-au infiltrat în majoritatea statelor printr-o operare insisdioasă și sistematică. Au distrus ierarhiile sociale ce existau acum 2-300 de ani, au subminat credința în Dumnezeu în rândul popoarelor și au falsificat grosolan istoria oficială. Ei au inventat sloganul „Libertate, Egalitate, Fraternitate” al Revoluției Franceze, în 1789. Ei au adaptat principiile democrației, cunoscută din antichitate, pentru a servi în mod mascat intereselor lor. Ei au creat „revoluții”, au creat comunismul și tot ei au creat ordinea liberală. Tot globaliștii au provocat cele două războaie mondiale, prăbușirea Uniunii Sovietice sau „atentatul” (înscenarea) din 11 septembrie 2001. Iar pLandemia actuală, o mascaradă cum nu s-a mai văzut în istoria omenirii, este tot „opera” lor.

 

Să intrăm acum în subiect. Există în prezent state pe care globaliștii le controlează în foarte mare măsură (cum ar fi România) și există state în care controlul lor este mult mai redus. Desigur, focalizarea a fost pe marile puteri și pe statele semnificative geostrategic. România este foarte importantă din acest al doilea punct de vedere, fiind parte din „cordonul sanitar” ce divide Eurasia. În geopolitică, Eurasia este „centrul-pivot” al lumii, al cărei control permite hegemonia globală.

 

Prin așa-numitul „Deep State”, globaliștii controlează o parte semnificativă din SUA. Puterea lor a fost serios amenințată de președinția lui Donald Trump, dar prin cea mai mare fraudă electorală din istorie (altă mare „performanță”), au reușit (deocamdată) să îl dea jos de la putere. Spun „deocamdată” pentru că Trump, care este susținut de generali patrioți și alte structuri puternice din America, a preferat să evite un război civil în SUA, care cu siguranță ar fi avut loc dacă el nu pleca de la Casa Albă. Dar șansele lui Trump să revină la putere cresc pe zi ce trece pentru că americanii sunt în mare parte conștienți de frauda din noiembrie 2020 și de faptul că Biden e o marionetă care nu este în stare să joace nici măcar un teatru ieftin. Să mai clarificăm și că „hegemonia americană” este de fapt hegemonia globalistă, America fiind folosită doar ca braț principal al Ocultei, interfața prin care aceasta își exercită puterea politică, economică și militară. În realitate SUA are cea mai mare datorie financiară din lume, în mare parte către sistemul bancar privat (Federal Reserve și altele), care creează bani din nimic (îi tipărește sub formă de Note ale Rezervei Federale) și pe care apoi îi „împrumută” (cu dobândă cu tot) statului american. Kennedy a vrut să schimbe asta și știm ce a pățit.

 

Federația Rusă are la rândul ei o „coloana a cincea” trădătoare, prin care globaliștii reușesc să tragă anumite sfori în interiorul său. Imaginea Rusiei este folosită mai ales în Vest pe post de „sperietoare” care să justifice existența NATO. Se afirmă că ar avea tendințe expansioniste, fiind o continuatoare a URSS. Aceasta este o mare și tragică minciună. În primul rând pentru că cele multe victime ale comunismului (zeci de milioane de oameni) au fost tocmai dintre ruși. Comunismul a fost adus în Rusia țaristă, la începutul secolului XX, de mii de alogeni susținuți financiar de bancherii occidentali. Planul comunismului a fost să unească „proletarii din toate țările” prin Internaționala Comunistă, care să distrugă clasele sociale bazate pe ierahia aristoctatică și religioasă. Planul a eșuat definitiv odată cu venirea la putere a lui Stalin, în 1927. Stalin a inversat obiectivul socialist prin trecerea de la internaționalism la naționalism. Și el vroia expansiunea socialismului, dar din cu totul alte motive, mai mult ca o reacție de apărare față de liberalismul capitalist. Stalin a fost asasinat în 1953 prin manevrele globaliștilor și de atunci infiltrarea acestora în URSS a crescut până la punctul culminant al conducerii sabotoare a lui Mihail Gorbaciov și a lui Boris Elțin. Este de notorietate, de exemplu, că Elțin a fost susținut cu milioanele de dolari pompați din SUA. Problema pentru globaliști a reapărut în Rusia odată cu venirea la conducere a lui Putin, care deși a acceptat să le facă anumite concesii, păstrează linia creștină și naționalistă rusă.

 

China este variabila care crește exponențial în ecuația geopolitică a ultimilor ani. Iar asta îi alarmează peste măsură pe „stăpânii lumii”. Este adevărat, și în China există o facțiune aservită Ocultei. Aceasta a colaborat cu globaliștii pentru propagarea pLandemiei din Wuhan. A se vedea conexiunile cu finanțările din America, implicarea lui Obama, a lui Bill Gates, Anthony Fauci și a celorlalți. Partea mai dificilă pentru Ocultă este că președintele chinez, Xi Jinping, este naționalist. Ca și Putin sau Trump. China a creat un sistem paralel cu hegemonia globalistă și deja l-a depășit economic. Eficiența Chinei se datorează amestecului de socialism și capitalism, chiar dacă e un sistem autocratic. Ca să ne facem o ideea mai clară, este util să știm că una dintre expresiile dictaturii chineze o reprezintă abuzurile cumplite asupra mișcării spirituale Falun Gong, cu zeci de mii de oameni absolut pașnici uciși pentru că produc o alternativă prea atractivă față de autoritatea partidului unic. Cu toate acestea, mai de frică, mai din convingere, populația colaborează în principiu cu autoritățile. China are peste 1,5 miliarde de locuitori. Practic unul din cinci oameni ai planetei este chinez. Unitatea acestora este ținută cu o mână de fier. Iar expansiunea lor economică, susținută de o forță de muncă ieftină, extrem de muncitoare și foarte ascultătoare, nu a putut fi stopată. Însă din moment ce China este naționalistă, asta nu a convenit deloc globaliștilor. Crearea pLandemiei a avut rolul de a reseta întreaga ordine internațională prin scoaterea din joc a lui Trump, prin blocarea sistemelor economice non-corporatiste (naționaliste) și prin sclavizarea populației îndobitocite, la nivel mondial. Probabil că în jocul pLandemic a fost nevoit să intre și Xi Jinping, cel puțin la început. Așa cum au făcut-o și Putin sau Trump, care au cântat pe strunele „pandemiei” și vaccinării. Presiunile interne sunt mai mari decât ne imaginăm. Am văzut câte ceva despre asta în lupta lui Trump cu Deep State, dar cu siguranță că și în Rusia sau China șantajul globalist are, de asemenea, mijloace de constrângere redutabile. Cert este că pLandemia nu a funcționat suficient în privința Chinei, care nu a fost stopată din ascensiunea sa, ba chiar are în continuare cea mai mare creștere economică din lume.

 

Aici intervine summit-ul NATO de săptămâna trecută și întâlnirea păpușoiului Biden cu Putin. Mai întâi, China a fost declarată pe față ca reprezentând o „amenințare” pentru ordinea internațională. Dar nu atât pentru pLandemie (deși se încearcă ceva și cu asta), cât mai ales cu acuzații-pretext privind „ilegalități economice” sau „nerespectarea drepturilor omului”. Acuzații clasice, care au dus în alte cazuri la „intervenții umanitare” prin forța armelor și la asasinarea președinților nesupuși. A se vedea cazul Iugoslaviei (1999), Irak (2003) sau Libia (2013). Problema este că globaliștii nu pot recurge la manevrele clasice în cazul Chinei sau Rusiei.

 

Așa că strategia Ocultei a fost ca după ce China a fost declarată „inamicul public nr. 1”, Biden să îi propună un târg lui Putin: dacă treci de partea globalistă și te aliezi cu noi împotriva lui Xi Jinping, nu te vom mai șantaja că: ai alipit Crimeea la Rusia (Crimeea e oricum leagănul istoric al Rusiei și s-a reunificat cu aceasta prin referendum); că vrei să dai gaz ieftin Germaniei prin Nord Stream 2 și în felul acesta „te infiltrezi politic” în „lumea liberă” euro-atlantică; ne retragem din Ucraina și îți lăsăm sub control republicile Donbas și Donetsk; ne oprim cu acuzațiile că nu respecți drepturile omului în cazul „liderului opoziției” (Aleksei Navalnîi, o marionetă a serviciilor externe, care de fapt este condamnat și închis pentru fapte penale prevăzute de legea rusă). Circumstanțele întâlnirii lui Biden cu Putin erau oricum din start compromise. Cu câteva luni în urmă, Biden afirmase (pentru a crea impresia că e cocoș) că Putin ar fi un „criminal”. O acuzație fără niciun suport, la care Putin a răspuns cu o (aparentă) glumă: „cine spune, ăla este”. Tentațiile fluturate de Biden pe la nasul lui Putin, cu renunțarea la presiuni, nu au avut niciun efect. Putin nu are nevoie de aprobarea globaliștilor nici pentru a menține Crimeea (unde globaliștii vroiau să instaleze o bază NATO după ce au creat „revoluția portocalie” din Ucraina, în 2014); nici pentru a pune în funcțiune conducta Nord Stream 2 (ultra-dorită de Germania, care are nevoie de energie și nu agreează alternativa gazului lichefiat american, extras prin fracturare hidraulică și vândut la un preț mult mai mare decât gazul rusesc); și nici pentru a ține sub control „rebelii ruși”, sprijiniți în secret din afara țării. Mai mult, la aluziile lui Biden privind „drepturile omului” în Rusia, Putin a dat clar de înțeles că dacă se vor face presiuni asupra sa și a Rusiei, va da publicității informații care dovedesc frauda electorală prin care Biden se preface că e președinte și multe altele.

 

Așadar, tocmai am asistat la un eșec dur al Ocultei. A fost o mutare la care a recurs din disperare. Dacă nu a putut domina Rusia și China, a încercat măcar să le atragă într-o cursă. Bineînțeles, chiar dacă nu a reușit, agenda globalistă va trece la etapa următoare. Se pare că acum se pregătește „pandemia cibernetică” prin care toate comunicațiile online să fie blocate cu pretextul unui „atac terorist”. Deja e anunțată o simulare identică celei care a precedat isteria Covid (Event 201). Combinația criminală „vaccin + 5G”, pregătită de ani de zile și aflată în derulare, va intra și ea în funcțiune, probabil, nu peste mult timp. Sunt ultimele atacuri ale unei fiare apocaliptice care nu vrea să admită că i-a sosit sfârșitul. Tocmai de aceea se grăbește atât de tare și abia dacă își mai disimulează înșelăciunile. Cu China și Rusia însă nu îi va fi deloc ușor pentru că acestea două devin tot mai puternice și au o alianță întărită de conștientizarea că dacă nu stau umăr la umăr vor fi distruse. Totul se accelerează pe lună ce trece. Să fim atenți la mișcările trio-ului Putin, Xi Jinping și (probabil) Trump.

Globaliștii în impas: Putin și Xi Jinping refuză Noua Ordine Mondială

 

///////////////////////////////////////////

Kalaii de stanga si nemasonii de dreapta au batut palma si se folosesc de Vladimir cel GOGolist/Demonist…Este Vladimir Putin omul globaliștilor?

 Prof. univ. dr. Corvin Lupu 

 

În spațiul public din România au apărut unele păreri, exprimate timid și fără prea multe argumentații în afara câtorva poze, că președintele Rusiei, Vladimir Putin, ar fi omul globaliștilor și al evreilor din S.U.A., cei care sunt mai marii „Lumii Occidentale”, lume de care am fost și noi agățați, după „Acordul de la Malta” și evenimentele din decembrie 1989.  La propunerea unei cititoare – doamna Caroline Gunderode – jurnalistul Sterie Ciumetti i-a adresat profesorului Corvin Lupu întrebarea: „Este Vladimir Putin omul globaliștilor ?”. Redăm comentariul domnului profesor Corvin Lupu:

 

Am auzit și eu la anumite persoane această părere. Formularea acestei păreri se justifică prin prisma unor pași pe care Vladimir Putin i-a făcut în perioada ascensiunii sale profesionale și politice și în prima parte a carierei lui, în timpul secretarului general al PCUS, Mihail Gorbaciov și al președintelui Federației Ruse, Boris Elțîn. Acești doi conducători s-au confruntat cu dificultăți politice, sociale și economice, datorită cărora au cedat mult din suveranitatea Uniunii Sovietice/Federației Ruse și au promovat o politică de apropiere exagerată față de Occident, care a permis acestuia să penetreze viața economică și apoi și pe cea politică din Rusia și să erodeze puterea acestei țări din interior. Mihail Gorbaciov a făcut o serie de experiențe social-economice falimentare, încercând să introducă în societatea sovietică modele de tip vest-european care nu sunt deloc potrivite mentalităților slavilor și nici popoarelor asiatice din componența fostei Uniuni Sovietice. Interzicerea consumului de alcool (care se dovedise total ineficientă și în S.U.A.), „Glasnost” și „Perestroica”, precum și alte măsuri au agravat criza social-economică a țării.

 

În acest timp, al anilor 1985-1999, Rusia s-a globalizat într-o măsură destul de mare. Corupția a explodat și au apărut oligarhii economiei rusești, care s-au înmulțit ca ciupercile după ploaie. Interesant este că, precum și în alte părți ale lumii, majoritatea lor zdrobitoare erau kazaro-evrei, sau persoane din anturajul acestora. Oligarhii au ajuns foarte influenți, încât au ajuns să controleze nu numai cea mai mare parte din economia Rusiei, ci și viața politică și administrația.

 

Președintele alcoolic Boris Elțîn a ajuns prizonierul din Kremlin al acestor oligarhi. Rusia a fost îndatorată cu sume uriașe și plătea dobânzi grele bancherilor kazaro-evrei din S.U.A.. Cu cât îi era Uniunii Sovietice/Rusiei mai rău, cu atât era ea mai lăudată în mass-media din Occident, lăudați fiind mai ales cei doi conducători amintiți, pe care Vladimir Putin avea să-i numească, în anul 2014, ca fiind „doi trădători”.

 

În acest context social-politic, după revenirea din misiunea în Germania, în 1989, și-a început Vladimir Putin marea ascensiune în carieră: viceprimar al orașului-colos Sankt-Petersburg, șef al Serviciului Federal de Securitate al Rusiei, prim-ministru al Federației Ruse și apoi președinte al țării. Această ascensiune fulminantă a trebuit să se deruleze în condițiile concrete de atunci din Rusia. El a avut nevoie de sprijinul unui mare număr de oameni foarte influenți din conducerea politică a țării, din administrația centrală, din rândul marilor oligarhi kazaro-evrei, din armată și, mai ales, de la vârful serviciilor secrete ale Rusiei. Putin a trebuit să se facă „frate cu mulți draci”, până a ajuns la vârful conducerii Rusiei.

 

Ca urmare, Vladimir Putin a trebuit să obțină sprijinul la care m-am referit, acționând ca parte a sistemului oligarhic de model kazaro-evreesc occidental. Cu sprijinul unor colaboratori și naționaliști ruși din F.S.B., el a fost ajutat să obțină sprijinul la care ne referim, culminând cu influențarea inclusiv a fostului președinte Boris Elțîn de a-l sprijini. Pentru această perioadă de timp, se justifică afirmația că Putin a fost „omul oligarhiei globaliste evreiești”.

 

Imediat după ajungerea la putere, în paralel cu promovarea unei echipe proprii, Putin a început un lung drum de refacere a suveranității naționale și a autorității conducerii centrale a Federație Ruse, grav afectată în timpul lui Mihail Gorbaciov și a lui Boris Elțân. Occidentul și oligarhia kazaro-evreiască au simțit repede că Vladimir Putin este un adversar al supunerii Rusiei față de Occident, fapt pe care președintele Bill Clinton i l-a spus drept în față lui Boris Elțân, sub formă de reproș, încă din anul 2000, când președintele american a vizitat Rusia, în ultimul său an de mandat prezidențial.

 

Unii analiști foarte atenți la ceea ce s-a întâmplat, au considerat că nu a fost întâmplătoare nici escaladarea celui de al doilea război al cecenilor împotriva Rusiei, din primii ani în care Putin a condus Rusia. Cecenii au fost susținuți de state musulmane, inclusiv de Arabia Saudită, care pe atunci era un aliat al SUA. Cât timp Vladimir Putin a avut mari probleme cu cecenii, proiectele sale suveraniste, antiglobaliste și împotriva oligarhilor au avansat încet. În Cecenia, președintele Rusiei a acționat foarte dur pe front și, în paralel, cu multă diplomație și persuasiune, a reușit să-și apropie familia Kadîrov (tatăl și fiul), cea mai influentă familie din Cecenia, a pacificat Caucazul de Nord, a încheiat războiul, a dat drepturi cecenilor, a finanțat refacerea Ceceniei și a făcut din Cecenia și din Kadîrov fiul, actualul conducător al cecenilor, niște aliați fideli.

 

De 23 de ani, neîntrerupt, cu multă abilitate, președintele Vladimir Putin și colectivul de conducere colectivă al Rusiei, format din etnici ruși, a dus un război surd, dar dur, împotriva oligarhilor kazaro-evrei. El a început acest război și l-a continuat multă vreme dând impresia că el nu este împotriva sistemului oligarhic, pe care l-ar agrea de fapt, ci că el are niște dispute și conflicte personale cu unii oligarhi, care au ajuns în pușcării, „s-au sinucis”, au fugit din Rusia etc. Înlăturarea oligarhilor s-a făcut individual, unul câte unul.

 

Multă vreme Vladimir Putin a jucat dublu, în drumul său perseverent pentru a deglobaliza Rusia și a o elibera de sub controlul economic și social-politic al oligarhilor kazaro-evrei.

 

Declanșarea operațiunilor militare ruse din Ucraina, în 24 februarie 2022, despre care Vladimir Putin a spus că sunt doar o etapă din cadrul unui proiect mult mai vast, a însemnat atacul final al statului rus asupra oligarhilor. Am mai arătat acest lucru. În prima săptămână de război, când valoarea rublei s-a înjumătățit, când bursa din Moscova s-a prăbușit și când valoarea acțiunilor companiilor oligarhilor ruși, listate la bursa din Moscova și la burse din întreaga lume, s-au prăbușit de asemenea, guvernul Rusiei, care a anticipat/premeditat/ conștientizat ceea ce se va întâmpla, s-a mișcat imediat și a cumpărat toate acțiunile prăbușite, deposedând oligarhii de o foarte mare parte din companiile lor, în ansamblu, sau parțial, din acțiunile companiilor lor.

 

În paralel, a fost declanșată o operațiune împotriva acestor oligarhi. Președintele Putin a ținut în luna martie 2022 un discurs foarte dur împotriva lor, de data aceasta împotriva tuturor oligarhilor și împotriva sistemului oligarhic în ansamblu. Concomitent, în Occident, unele guverne au profitat de situația grea a oligarhilor și le-au blocat/confiscat conturi, le-au confiscat iahturi, vile și alte proprietăți.

 

O serie de oligarhi, într-un mod greu de înțeles, „s-au îmbolnăvit de deces”. Dintre numeroșii oligarhi care au murit după începerea războiului din Ucraina, eu am reținut câteva cazuri, foarte suspecte, prezentate și de presa din România. Iată opt dintre ele.

 

Președintele „Lukoil”, Ravil Maganov, a murit la începutul lunii septembrie 2022, după ce a căzut pe fereastra unui spital din Moscova, potrivit agenției de știri de stat ruse TASS.

 

Un alt oligarh, manager de top „Lukoil”, Alexander Subbotin, a fost găsit mort în luna mai în pivnița casei unui șaman din Mîtişci, regiunea Moscovei. Proprietarul locuinței a declarat anchetatorilor că omul de afaceri a ajuns la el într-o stare severă de intoxicație cu alcool și droguri. Cadavrul fostului director al „Lukoil” a fost găsit într-o cameră folosită pentru ritualuri voodoo jamaicane.

 

În primul dintre decesele raportate anul acesta, un director executiv de la Gazprom, Leonid Shulman, a fost găsit mort în cabana sa din satul Leninsky, lângă Sankt-Petersburg, pe 30 ianuarie 2022, potrivit publicației de stat ruse RIA Novosti.

 

Alexander Tyulakov, director în cadrul „Gazprom”, a fost descoperit mort în garajul său pe 25 februarie, potrivit „Novaya Gazeta”, un ziar independent rus, care menționa că el s-ar fi sinucis.

 

Vladislav Avayev, fostul vicepreședinte al Gazprombank, a fost găsit mort împreună cu soția și fiica sa în apartamentul său din Moscova pe 18 aprilie 2022, potrivit TASS.

 

Doar o zi mai târziu, pe 19 aprilie, Serghei Protosenia, un fost director la producătorul de gaze Novatek, care este parțial deținut de Gazprom, a fost găsit mort la locuința sa din Lloret de Mar, o stațiune mediteraneană de lângă Barcelona. Cadavrele soției și ale fiicei sale, care prezentau semne că au suferit violențe, au fost găsite în locuința de lux a familiei, în timp ce cadavrul lui Protosenia a fost găsit spânzurat în grădină.

 

Mihail Watford, un miliardar rus de petrol și gaze născut în Ucraina, a fost găsit mort în casa sa din Surrey, Anglia, pe 28 februarie 2022.

 

Un alt om de afaceri rus, Vasily Melnikov, a fost găsit mort, alături de familia sa, la Nijni Novgorod, potrivit ziarului rus „Kommersant”. Melnikov deținea MedStom, o companie de consumabile medicale. Ei au fost găsiți înjunghiați mortal pe 23 martie.

 

În ultima vreme și cu deosebire după declanșarea operațiunilor militare, discursul lui Vladimir Putin este unul naționalist-suveranist, nedisimulat, iar Rusia a rupt-o cu globalismul, pe care nu mai vrea să-l accepte sub nici o formă. Acest pas uriaș nu putea fi făcut de la începutul domniei sale, din 1999. A fost nevoie de un drum lung și anevoios. Globaliștii au țesut o pânză de păianjen întinsă care a cuprins și Rusia. Războiul este acum unul cald, după care ne așteptăm la un război rece mai dur decât cel din perioada 1946-1989.

 

După cum este bine cunoscut, o parte a datoriei acumulată de Ucraina, în cea mai mare oparte după anul 2014, în timpul președinților kazaro-evrei Poroșenko și Zelensky, a fost preluată de Grupul de Investiții Financiare „Franklin Templeton”, care aparține familiei Rothschild, cea mai bogată și mai influentă familie kazaro-evreiască de pe Glob. În schimbul preluării acestei părți din datoria Ucrainei, familia Rotschild a primit toate activele statului ucrainean: fabrici, uzine, șantiere navale, companii de toate felurile, terenuri agricole foarte mănoase etc. Artileria rusă a bombardat o mare din ele și, se pare, continuă să distrugă active ale familiei Rothschild. Astfel, președintele Vladimir Putin este fără îndoială cel mai mare inamic al kazaro-evreimii din SUA. În aceste condiții, a-l suspecta pe Vladimir Putin de a fi „unealta” kazaro-evreimii globaliste este, fără îndoială, o eroare de fond.

 

Pe de altă parte, Putin este un om cerebral, care nu gândește cu sufletul, ci cu mintea. Indiferent de situație, de adversitatea lui cu globaliștii, de războiul actual per care îl poartă contra a 40 de țări, Rusia și Putin, iar după Putin următorul președinte de la Kremlin, trebuie să coopereze cu SUA și Marea Britanie, cu puterile învingătoare din al doilea război mondial, alături de care s-au semnat toate tratatele care sunt astăzi în vigoare și care stabilesc organizarea lumii de astăzi: tratatul de pace, tratatele secrete, sferele de influență, O.N.U., Consiliul de Securitate, Actul Final al O.S.C.E. din 1975, care le revalida pe precedentele.

 

Dacă aceste tratate nu mai sunt recunoscute de marile puteri, așa cum S.U.A. și N.A.T.O. nu au mai vrut să recunoască unele angajamente pe care și le-au luat față de Rusia, atunci toată arhitectura clădită după al doilea război mondial se năruiește și omenirea intră într-o mare anarhie, iar războiul actual, pe care Papa de la Roma l-a numit „Al Treilea Război Mondial”, se va extinde peste tot.

 

În acești 23 de ani de conducere a Rusiei, încet, încet, Vladimir Putin s-a înconjurat cu tot mai mulți etnici ruși, cărora le-a dat tot mai multă influență, în dauna influenței oligarhilor. Astăzi, conducerea colectivă a Rusiei, Siloviki (Cиловики́ – „cei puternici” – ) cum este ea numită, cuprinde etnici ruși foarte influenți. Cei mai importanți sunt Vladimir Putin, Dmitri Medvedev, Nikolai Patrușev, Serghei Narîșkin, Iuri Borisov, Serghei Shoigu, Dmitri Rogozin, Vitali Gherasimov, Alexander Borotnikov, Viaceslav Volodin, Mihail Vladimirovici Mișuștin, Serghei Lavrov. Deci, fără kazaro-evrei.

 

Desigur că au o influență importantă și alții, cum ar fi Patriarhul Chiril sau liderul Ceceniei, Ramzan Ahmatovici Kadîrov, sau guvernatori importanți ai provinciilor bogate. În guvern, administrația prezidențială și în Duma de stat mai sunt și alte persoane cu oarecare influență, de alte etnii, inclusiv evrei, dar decizia majoră este luată de etnicii ruși, în frunte cu „Siloviki”. (Силовики – Agenția de aplicare a legii din Rusia modernă)

 

Astăzi, regimul politic din Federația Rusă este un regim politic naționalist-suveranist. Din această cauză, globaliștii kazaro-evrei de pe Wall Street luptă cu atâta înverșunare împotriva Rusiei, mobilizând în această direcție nu mai puțin de 40 de țări, toate implicate într-un fel sau altul în acest război, în ciuda faptului că au fost obligate să impună Rusiei o serie de sancțiuni, care s-au întors toate împotriva lor înșile.

 

Fiindcă am răspuns pe scurt la această întrebare, domnule Sterie Ciumetti, v-aș spune și o constatare și uimire în același timp, a mea personală. Am întâlnit oameni care sunt patrioți români, naționaliști, susținători ai modelului politic suveranist, chiar adversari ai politicii anti-naționale practicată de regimul euro-atlantic și de birocrații de la Bruxelles și slugile lor din România, în frunte cu președintele Johannis, care, legat de războiul din Ucraina, susțin tabăra kazaro-evreiască, sunt adversari ai naționaliștilor ruși, confundă Rusia naționalistă de astăzi cu Uniunea Sovietică judeo-bolșevică și și-ar dori ca Rusia să fie înfrântă. Acesta este semnul că încă o parte a opiniei publice românești nu a înțeles foarte bine evoluțiile politice internaționale și faptul că războiul actual între suveranism și globalism este unul real și „pe viață și pe moarte”.

 

În ceea ce mă privește, ca cercetător al istoriei, nu pot să fiu un susținător al kazaro-evreimii internaționale, cea care a făcut și face și astăzi poporului român foarte mult rău. Sufletește, nu pot să-i susțin pe kazaro-evrei în nici o situație. În ceea ce privește analiza, aceasta o fac la rece, fără să țin cont nici măcar de propriile mele sentimente personale, care nu au legătură cu știința politică, cu studiile de securitate sau cu relațiile internaționale[1].

 

Mulțumiri pentru comentariu și sper că aveți dreptate. Informațiile oferite dau de gândit, în special seria de „accidente” pe care le-au suferit alogenii oligarhi din Rusia  (Sterie Ciumetti).

 

————————————

[1] Sursa – https://www.incorectpolitic.com/intrebarea-zilei-cu-profesorul-corvin-lupu-este-vladimir-putin-omul-globalistilor/ – 12 octombrie 2022

https://www.art-emis.ro/analize/este-vladimir-putin-omul-globalistilor

 

 

///////////////////

Cristina  Bulai

 

 

 

„- Bună ziua, căutăm un sclav…” Am fost la un interviu de job, iar doamna de la HR mi-a făcut o ofertă „de nerefuzat”

 

 

 

Zilele trecute m-am dus la un interviu. După mult timp, am acceptat sa mă prezint la ora si în locul stabilit, gândindu-mă că poate lucrurile s-au mai schimbat din 2010, anul crizei economice din sistemul privat și nu numai, când unii dintre noi am fost concediaţi si ulterior reangajaţi pe o leafă diminuată consistent, dar cu o fişă a postului burduşită cu responsabilităţi vechi si noi.

 

Aşadar, la ora si în locul stabilit, am fost întâmpinată de o doamnă drăguţă şi zâmbitoare, aşa ca mai toate prezenţele feminine din departamentul HR plus întrebarea „un ceai sau poate o cafea?”. Evident, am început discuţia în acelaşi stil clasic, cu aceleaşi întrebări gen de ce doriţi să plecaţi, ce v-ar motiva la noul loc de muncă si inevitabil ce proiecte de viitor aveţi. După care, a urmat partea cea mai interesantă a discuţiei despre ce aveţi de făcut – multe responsabilităţi frumos ambalate într-o fişa de post, și programul de lucru.

 

Să ne înţelegem. Nu are importanţă postul pentru care concuram însă, trebuie să ne punem de acord că avem şi viaţa personală, indiferent dacă suntem studenţi, absolvenţi, în floarea vârstei sau în prag de pensie.

 

Îți recomandăm

În pelerinaj la Arsenie Boca al corporatiștilor

 Mihnea Rudoiu

 

Dacă tu, cel ce citești acum, te știi workaholic şi nu îţi doreşti seara, când ajungi acasă, să te aştepte iubitul sau iubita cu o porţie de carbonara cu multă gorgonzola şi un pahar de vin roşu de Toscana, atunci nu are rost să mai citeşti. Îţi spun doar atât: există viaţă şi după orele petrecute la birou. Dacă nu eşti curios(ă) să o experimentezi, spor la treabă!

 

 Aşadar, doamna din faţa mea, rimelată si cu zâmbetul pe buze, îmi spunea senină ca un cer de vară că timpul de lucru este de 8 ore de luni până vineri, plus sâmbăta de la 8 la 19, plus duminica de la 9 la 17. Şi, cireaşa de pe tort, după ce m-a întrebat dacă am copii, mi-a răspuns fericită că, neavând cine să mă plângă acasă, nu crede că ar mai fi vreo problemă din partea mea să accept.

 

Pe scurt, cu toate taxele plătite, se căuta un sclav. Sclavia în lumea modernă devine funcţie, musai cu o denumire alambicată, ca să ne simţim importanţi, identitatea devine id tipărit pe o cartelă de acces iar deadline-urile pentru proiecte, cafea, masă de prânz etc. devin chestii normale.

 

Nu am acceptat propunerea pentru că mie îmi place să mă aştepte seara acasă iubitul cu acea portie de carbonara. Nu am acceptat pentru că îmi place să-mi petrec zilele de sâmbătă sau duminică cu prietenii, să jucăm Monopoly sau să mă duc la un curs de desen sau de gătit, de ce nu? Eu am ales să trăiesc. Dar să şi muncesc în condiţii normale, nu de sclavie în care să sper că într-o buna zi stăpânul o să mă trimită în arenă ca un gladiator!

 

Îți recomandăm

„Am 42 de ani și nu mă mai cheamă nimeni la interviuri”. Drama corporatistului care credea că are „un job sigur”

 Radu Georgescu

 

Trist este faptul că se acceptă aceste condiţii pentru o remuneraţie de maximum 2000 lei pe lună şi cu probabilitatea unor bonusuri dacă, evident, atingi nişte obiective trasate cu grijă de un superior cu multă „viziune” şi gândite astfel încât să nu le îndeplineşti. Şi, da, am observat că în jurul cubului de sticlă, locul în care se desfăşura interviul, roiau angajaţii cu id pe cartela de acces în loc de nume și cu posibilitatea de a-și comanda pentru prânz o porţie de carbonara la o firmă de catering.

 

Da, sclavia modernă te face să accepţi condiţiile impuse pentru că eşti student şi vrei să faci carieră. Aşa ţi-ai propus, nu? Pentru că o carte de vizită cu o funcţie împopoţonată, lăsată unei tipe cunoscută la o seară cu băieţii intr-un pub, te face să te simţi important.

 

 Da, toate acestea se întâmplă pentru că, în spatele unor denumiri  exotice care abia încap pe o carte de vizită, acceptăm să fim exploataţi şi indirect să participăm la satisfacerea dorinţelor extravagante ale celor ce sunt în funcţii cheie. Şi da, am spus sclavi cu acte în regulă, pentru că acum se plăteşte zâmbetul cu care s-a semnat un contract  de credit pentru 30 de ani, la un curs euro de 4,5 lei pe euro acum, față de 3,5 atunci, pentru doar 2 camere supraevaluate de o piaţă imobiliară din care au câștigat doar cei deştepţi.

 

Te-ai gândit vreodată dacă nu cumva eşti un exemplu prost pentru copiii tăi şi dacă nu îi pregăteşti să devină sclavii lumii moderne de mâine, ca şi tine? Sau poate zicala românească potrivită generaţiei părinţilor noştri „capul plecat, sabia nu-l taie” îndeamnă tocmai la supunere totală şi doar atât?

 

Unde se sfârşeşte normalul şi începe anormalul?

 

Îți recomandăm

6 angajați supracalificați în jurul unui fax, șefii toxici și managerii schimbării. Cum am trecut prin prima restructurare, în zorii corporatismului din România

 

Claudiu Tuhuț

Cum recunoști un șef toxic. „Când decid să-și dea demisia, angajații părăsesc managerii, nu compania”…

 

 

//////////////////////////////////////

 

Octavian Herța

 

 

 

Dacă ne invadează rușii, orașul nostru e cea mai sigură zonă din România pentru că e misiune imposibilă să ajungă cineva aici

 

 

 

Am un văr care locuiește în Năvodari. Vorbeam aseară cu văru’ Vali despre invazia Ucrainei de către ruși și l-am simțit destul de îngrijorat. Îmi spunea că la cel mai mic semn că vor rușii să ajungă și în România, își urcă familia în mașină și pleacă din zona Constanței, vulnerabilă în caz de război, din punctul lui de vedere. L-am sfătuit să vină acasă, la Vâlcea, că e zonă sigură. Sub nicio formă nu ajung rușii până aici.

 

În primul rând, nu există autostrăzi. N-ai cum să nu apreciezi cât de vizionare au fost autoritățile în acest caz. De-abia acum înțeleg cât de inteligentă le-a fost strategia. Nu s-au construit autostrăzi exact din motivul ăsta: dacă începe un război, dușmanilor le-ar fi silă să vină aici. Asta înseamnă să fii deștept, să descurajezi adversarul. Nu-l văd pe Putin să-și trimită blindatele pe DN7, pe o singură bandă, să se mai și răstoarne în curba aia nesuferită de pe Dealul Drăganului.

 

Vâlcea a fost prevăzută din vreme, din rațiuni militare, cu tot felul de capcane. Dacă soldații ruși ar vrea să invadeze Vâlcea dinspre Pitești și ar reuși, printr-o minune, să treacă de ambuteiajele din Bascov și să nu se răstoarne în curbele ac de păr de pe Dealul Negru, s-ar împotmoli sigur la Dedulești, obiectiv geostrategic al României. I-ar aștepta acolo lansatoarele cu mici nucleari, dotați cu focoase de bicarbonat, care fac ravagii de fiecare dată. Nu-i văd pe ruși să scape teferi după un atac cu mici de Dedulești. Sigur nu s-ar abține și ar trage pe dreapta transportoarele, ca să se ospăteze. Până acolo le-ar fi. După un carton cu mici, o balegă de muștar și un Pepsi la jumate, nu mai ai cum să conduci un blindat, darămite să mergi la război. O armată hrănită cu mici de la Dedulești mai este capabilă doar să râgâie intens, să doarmă sau să moară în chinuri, de salmonela.

 

Dinspre Sibiu, e și mai rău. Să nu uităm că Vâlcea are, probabil, cea mai puternică flotă din România, la Călimănești – Căciulata. Vaporașul de agrement care face curse regulate pe Olt nu e chiar ceea ce pare. Sub acoperișul ăla de pânză, aparent inofensiv, ar putea să zacă un adevărat arsenal nuclear. E suficient spațiu, printre picioarele călătorilor, pentru câteva rachete Iskander cu rază medie de acțiune.

 

Ca să nu mai zic despre trupele de infanterie din stațiune, formate din detașamente de pensionari veniți la băi. Când or începe babacii să elimine toate gazele din apa cu miros de ouă clocite băută la tratament, s-a terminat. Încercați să dați o raită prin Căciulata și o să vedeți despre ce vorbesc. Dinspre Băile Olănești, ce să mai zic. Nu-l sfătuiesc pe Putin să-și trimită trupele pe Aleea Izvoarelor. Pute acolo de zici s-a detonat o bombă cu sulf. Mai rău ca în Siria.

 

 

Îți recomandăm

Cheltuielile lunare ale tinerei care a avut „obrăznicia” să ceară la angajare un salariu de 500 de euro pe lună. 3 povești despre motivarea angajaților

 

Să zicem că armata rusă vine dinspre Drăgășani, ca să cucerească reședința de județ, Râmnicu Vâlcea. Să zicem că Putin a auzit de Uzina Mecanică, unde se dezamorsează proiectile. Să zicem că i s-ar părea oportun să cucerească uzina, considerând-o un pericol. Până acolo i-ar fi. Ceea ce s-ar putea să nu știe Putin e că printre lucrătorii din uzină se numără și agenți kamikaze, care se aruncă în aer fără motiv, sub pretextul că dezamorsează mine antipersonal. S-a întâmplat recent, se poate întâmpla oricând. D-aia e bine să avem incompetență în România. În caz de război, se poate întoarce în favoarea noastră.

 

Prin absurd, armata rusă trece de toate obstacolele și ajunge în Râmnicu Vâlcea. Vă rog să mă credeți, vâlcenii nu au motive de îngrijorare. E atât de mult plictiseală în oraș, încât nicio armată din lume nu va dori să rămână aici mai mult decât să alimenteze blindatele la Petrom, să cumpere o sacoșă cu merdenele și să bea o cafea. Pur și simplu, nu-i nimic de făcut în Râmnicu Vâlcea. Rușii vor fi convinși că-i un oraș părăsit și vor pleca mai departe, spre Sibiu sau Brașov, așa cum fac, de altfel, și vâlcenii atunci când vor să vadă cum arată un oraș adevărat.

 

Așadar, îl sfătuiesc pe văru-meu să vină dracu’ acasă, la Râmnicu Vâlcea, că-i cel mai sigur loc de pe pământ în cazul în care pornesc rușii războiul. Și oricum, dacă chiar încearcă Putin să se aventureze prin oraș, ne putem ascunde toți în buncărul gri din buricul târgului. Care, ce să vezi, e chiar noul centru al orașului, camuflat la derută în centru civic construit cu bani europeni. Să mai ziceți voi că nu le duce mintea pe autorități… L-au făcut așa urât cu un singur scop: să ne protejeze de invazii.

https://republica.ro/daca-ne-invadeaza-rusii-orasul-nostru-e-cea-mai-sigura-zona-din-romania-pentru-ca-e-misiune-imposibila

 

////////////////////////////////////////

 

Dragoș Damian

 

 

Să schimbăm povestea: românii plecați în străinătate, în ultimii 15 ani, au ajutat Europa cel puțin la fel de mult pe cât ne-a ajutat Europa pe noi

 

 

1 Decembrie 2022. România este o țară incredibilă, puternică, doar că noi, românii, generație după generație, încă nu ne dăm seama de ce România este așa puternică.

 

Poate pentru că românii care au plecat de aici, căutând o viață mai bună și lăsând famiile în urmă, au ajutat Europa în ultimii 15 ani la fel de mult pe cât ne-a ajutat ea pe noi?

 

Sau pentru că am arătat că oricând avem curajul necesar să fim alături de un vecin la nevoie?

 

Sau pentru că primim cu prietenie toți străinii, chiar dacă uneori ei ne folosesc sau ne vorbesc pe la spate?

 

Sau pentru că nu ne dăm bătuți, chiar dacă la fiecare patru sau cinci ani votăm conducători care ne dezamăgesc, știind că într-o zi o vom nimeri?

 

Sau pentru că, după ce am pierdut mai mult decât trebuia din bogății și resurse, acum suntem văzuți ca o speranță pentru reconstrucția din regiune?

 

Vedem ceva la România, nu știm încă ce este, dar e ceva care ne dă speranță.

 

De 1 Decembrie, după parada militară, ia-ți de mână copiii sau nepoții și cumpără ceva fabricat în România de la târgul de Crăciun. Oricât de imperfectă ar fi, România merge înainte și rămâne puternică pentru că tu îi stai alături.

 

La mulți ani, România!

https://republica.ro/

 

 

////////////////////////////////////////

 

 

 

Raluca Ion

Editor

Yuval Noah Harari: Vladimir Putin se îndreaptă spre o înfrângere istorică

 

Scriitorul Yuval Noah Harari, autorul cărților „Sapiens: Scurtă istorie a omenirii” și „Homo: Deus Scurtă istorie a viitorului”, a explicat într-un articol de opinie publicat în The Guardian de ce crede că Vladimir Putin „a pierdut deja războiul”.

 

„După o săptămână de război, pare din ce în ce mai probabil că Vladimir Putin se îndreaptă spre o înfrângere istorică. El poate câștiga toate bătăliile, dar va pierde războiul. Visul lui Putin de a reconstrui imperiul rus s-a bazat întotdeauna pe minciuna că Ucraina nu este o națiune reală, că ucrainenii nu sunt un popor adevărat și că locuitorii din Kiev, Harkov și Liov tânjesc după stăpânirea Moscovei. Aceasta este în totalitate o minciună – Ucraina este o națiune cu mai mult de o mie de ani de istorie, iar Kievul era deja o metropolă majoră când Moscova nu era nici măcar un sat. Dar despotul rus și-a spus minciuna de atâtea ori, încât se pare că o crede el însuși”, a scris Harari.

 

Putin s-a bazat pe o victorie rapidă asupra Ucrainei și pe înlocuirea conducerii țării cu un regim marionetă și a pariat că ucrainenii vor fi dispuși să fie conduși de păpuși ale Kremlinului. Însă, cu fiecare zi care trece, pariul lui Putin se dovedește pierzător, subliniază autorul „Sapiens”.

 

„Poporul ucrainean rezistă din toată inima, câștigă admirația lumii întregi și câștigă războiul. Urmează multe zile negre. Rușii pot cuceri în continuare întreaga Ucraină. Dar pentru a câștiga războiul, rușii ar trebui să poată păstra controlul asupra țării și pot face asta doar dacă ucrainenii îi lasă. Acest lucru pare din ce în ce mai puțin probabil să se întâmple.

 

Fiecare tanc rusesc distrus și fiecare soldat rus ucis sporește curajul ucrainenilor de a rezista. Și fiecare ucrainean ucis adâncește ura ucrainenilor. Ura este cea mai urâtă dintre emoții. Dar pentru națiunile asuprite, ura este o comoară ascunsă. Îngropată adânc în inimă, poate susține rezistența pentru generații. Pentru a restabili imperiul rus, Putin are nevoie de o victorie relativ lipsită de sânge care să ducă la o pace relativ lipsită de ură. Vărsând din ce în ce mai mult sânge ucrainean, Putin poate fi sigur că visul său nu va fi niciodată realizat. Nu va fi numele lui Mihail Gorbaciov scris pe certificatul de deces al imperiului rus: va fi al lui Putin. Gorbaciov i-a lăsat pe ruși și ucraineni să se simtă ca niște frați; Putin i-a transformat în dușmani și s-a asigurat că națiunea ucraineană se va defini de acum înainte în opoziție cu Rusia.

 

Națiunile sunt în cele din urmă construite pe povești. Fiecare zi care trece adaugă mai multe povești pe care ucrainenii le vor spune nu numai în zilele întunecate care urmează, ci și în deceniile următoare și pentru generațiile viitoare. Președintele care a refuzat să fugă din capitală, spunând Statelor Unite că are nevoie de muniție, nu de o plimbare; soldații din Insula Șerpilor care i-au spus unei nave de război rusești „du-te dracului”, civilii care au încercat să oprească tancurile rusești punându-se în calea lor. Acestea sunt materialele din care sunt construite națiunile. Pe termen lung, aceste povești contează mai mult decât tancurile”, a scris Harari, care crede că poveștile curajului pe care ucrainenii l-au dovedit în aceste zile dau forță nu doar acestui popor, ci întregii lumi.

 

Citiți articolul integral scris de Yuval Noah Harari în „The Guardian”.

 

https://republica.ro/yuval-noah-harari-vladimir-putin-se-indreapta-spre-o-infrangere-istorica-el-poate-castiga-toate-bataliile

 

///////////////////////////////////////////

Francis Fukuyama, în Financial Times, despre sfârșitul „sfârșitului Istoriei”: Războiul declarat de Putin ordinii liberale

 

Francis Fukuyama

Raluca Ion

Editor

Atacul oribil al Rusiei asupra Ucrainei îl face pe Francis Fukuyama să vorbească despre „sfârșitul sfârșitului Istoriei”. În urmă cu 3 decenii, după căderea Uniunii Sovietice, Fukuyama lansa conceptul de „sfârșit al Istoriei”, ceea ce însemna că democrația liberală de tip occidental urma să fie forma de guvernare a omenirii. Acum, politologul remarcă întoarcerea omenirii în timp.

 

„Criza actuală a demonstrat că nu putem lua ca de la sine înțeleasă ordinea mondială liberală existentă. Este ceva pentru care trebuie să ne luptăm constant și care va dispărea în momentul în care lăsăm garda jos”, scrie politologul american Francis Fukuyama pentru Financial Times, într-un eseu intitulat „Războiul declarat de Putin ordinii liberale”. Aceste fraze vin la trei decenii după ce Fukuyama proclama victoria definitivă a democrației liberale, în urma căderii Uniunii Sovietice. În cartea „Sfârșitul istoriei și ultimul om”, autorul scria atunci că asistăm la „sfârșitul evoluției ideologice a omenirii și la universalizarea democrației liberale vestice, ca formă finală de guvernământ a umanității”.

 

Cu exact o lună înainte ca Vladimir Putin să înceapă invazia asupra Ucrainei, Fukuyama atrăgea atenția asupra mizei pe care această țară o reprezintă pentru întreaga lume. „Ucraina este astăzi linia de front în lupta geopolitică globală dintre democrație și autoritarism. Europenii care prețuiesc democrația liberală trebuie să înțeleagă că nu pot fi spectatori în acest conflict. Putin are ambiții mult dincolo de Ucraina; el a subliniat în ultimele săptămâni că ar dori să inverseze câștigurile democrației europene din 1991 și să creeze o sferă de influență rusă pe întreg teritoriul fostului Pact de la Varșovia. Dincolo de Europa, chinezii urmăresc foarte îndeaproape modul în care Occidentul răspunde la această criză, în timp ce își calculează perspectivele de reîncorporare a Taiwanului. Acesta este motivul pentru care apărarea Ucrainei ar trebui să fie de o importanță urgentă pentru oricine ține la democrația globală”, argumenta el atunci.

 

Fukuyama subliniază această idee și în începutul celui mai recent eseu al său, din Financial Times: „invazia oribilă asupra Ucrainei” are implicații ce trec mult dincolo de granițele acestei țări. Putin a spus clar „că dorește să aducă înapoi cât mai mult din fosta Uniune Sovietică, încorporând Ucraina în Rusia și creând o sferă de influență care se extinde prin toate statele est-europene care au aderat la NATO începând din anii ‘90”.

 

Prin acțiunile sale, dictatorul care conduce de 22 de ani Rusia a declarat război democrației liberale. Însă „problemele cu care se confruntă societățile liberale de astăzi nu au început și nu se termină cu Putin și ne vom confrunta cu provocări foarte serioase, chiar dacă acesta este blocat în Ucraina”, subliniază Fukuyama. China, Iran, Venezuela și Cuba stau în așteptare. la fel și populiștii din țările vestice.

 

Atacat atât de curentele de stânga, cât și de cele de dreapta, șubrezit pe măsură ce avansul tehnologiei informației a dus, în mod paradoxal, la subminarea autorității științifice, liberalismul a ajuns cu timpul să se transforme în iliberalism.

 

„Liberalismul este apreciat cel mai mult atunci când oamenii experimentează viața într-o lume iliberală”, explică Fukuyama. A trecut, continuă el, mai mult de o generație de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial. Unii au început să uite, iar alții nu au trăit niciodată în dictatură. Așa s-a ajuns ca „în această lume nouă, UE, care a reușit în mod spectaculos să prevină războiul european”, să existe oameni care se simt tiranizați și care pun chiar semnul egal între obligativitatea de a te vaccina anti-Covid și tratamentul aplicat de Hitler evreilor. „Asta e ceva care s-ar putea întâmpla doar într-o societate sigură și mulțumită, care nu are experiența unei dictaturi reală”, notează scriitorul în Financial Times.

 

Însă „spiritul din 1989 nu a murit”, continuă el. „Agresiunea rusă neprovocată și bombardarea orașelor pașnice ucrainene Kiev și Harkiv le-a amintit oamenilor în cel mai viu mod posibil care sunt consecințele dictaturii iliberale”. Iar eroismul și disperarea cu care ucrainenii luptă împotriva ei „inspiră oamenii din lumea întreagă”.

 

Citiți integral eseul publicat de Francis Fukuyama în Financial Times.

 

https://republica.ro/francis-fukuyama-in-financial-times-despre-sfarsitul-zsfarsitului-istoriei-razboiul-declarat-de-putin

 

///////////////////////////////////////////////

 

 

Analiză / Istoria nu se va repeta: cele 3 valuri ale globalizării și noua deglobalizare

 

De Alexandra Pele

Istoria nu se va repeta, iar amploarea dezintegrării ce ar putea urma retragerii actualului val de globalizare ar putea avea efecte transfrontaliere profunde, însă acestea depind, în mare măsură, de deciziile factorilor politici, scrie Neil Shearing, economist șef al grupului Capital Economics într-o amplă analiză pe această temă.

 

În ultimii 150 de ani au avut loc trei „valuri” mari de globalizare, scrie el într-un raport transmis investitorilor, care au schimbat fundamental economia mondială.

 

Primul a avut loc între 1870 și 1914. În această perioadă, o combinație între reducerea tarifelor vamale și dezvoltarea de noi tehnologii (în principal utilizarea la scară largă a vapoarelor cu aburi) au dus la o explozie a comerțului internațional. În doar patru decenii, exporturile mondiale de bunuri au crescut de la 5% la 10% din PIB-ul global.

 

 

 

 

Al doilea val al globalizării s-a produs în perioada 1945-1970. Și acesta a fost sprijinit de o combinație între politici de liberalizare a piețelor și tehnologie.

 

Rundele succesive ale Acordului General privind Tarifele și Comerțul (sau GATT) au condus la o reducere constantă a tarifelor comerciale. Tratatul de la Roma, care a fost semnat în 1957, a creat Comunitatea Economică Europeană și a deschis calea unei integrări economice substanțiale în Europa.

 

 

Totodată, utilizarea tot mai mare a transportului aerian de marfă și dezvoltarea unor nave mai mari și mai eficiente au redus costurile de transport și au crescut viteza de deplasare a mărfurilor.

 

Ca urmare a tuturor acestor evoluții, exporturile globale de bunuri au crescut la peste 15% din PIB-ul global la finalul perioadei.

 

(Citiți și: ”Interviu cu dr. Klaus-Jürgen Gern / Muzica în economie vine din SUA și din China – Rusia va trebui să-și găsească un alt loc”)

 

 

 

„Primele două valuri de globalizare au împărtășit câteva trăsături comune. Mai exact, trăsătura centrală a ambelor a fost o creșterea comerțului de mărfuri”, notează specialistul Capital Economics.

 

Al treilea val de globalizare – care a început odată cu căderea Zidului Berlinului în 1989 și a fost accelerat de aderarea Chinei la OMC în 2001 – a fost, de asemenea, caracterizat de o creștere semnificativă a comerțului global de bunuri. Între 1990 și 2010, exporturile globale de bunuri au crescut de la 20% la 30% din PIB-ul mondial.

 

Specificul ultimului val al globalizării

„Dar, spre deosebire de primele două valuri, integrarea a depășit comerțul cu bunuri. Exporturile de servicii s-au dublat ca pondere din PIB-ul global – de la aproximativ 3,5% în 1990 la peste 7% în 2019. Și, cel mai important, al treilea val de globalizare a avut o componentă financiară semnificativă”, explică Neil Shearing.

 

Între 1990 și 2018, a existat o creștere de cinci ori a fluxurilor transfrontaliere de obligațiuni și acțiuni și de șapte ori a fluxurilor de investiții străine directe.

 

Activele externe ale principalelor economii ale lumii au crescut și în primele două valuri de globalizare, dar creșterea a fost modestă. În schimb, în timpul celui de-al treilea val de globalizare, activele externe ale economiilor avansate au crescut de la aproximativ 30% la peste 100% din PIB-ul global.

 

(Citiți și: ”Între SUA și China, UE e subminată de aversiunea la risc: a oamenilor, a capitalurilor – Interviu cu prof. dr. Rolf J. Langhammer, fost vicepreședinte al Institutului Kiel pentru Economia Mondială din Germania”)

„Pe lângă globalizarea producției, am experimentat și globalizarea finanțelor.”

 

 

„Al treilea val al globalizării este, de acum, istorie, dar istoria ilustrează căile radical diferite care s-ar putea deschide în față noastră”, scrie economistul.

 

Pașii înapoi ce au urmat retragerii valurilor globalizării

După primul val al globalizării factorii de decizie politică au avut o reacție puternică împotriva integrării. În 1930, SUA a introdus tarifele Smoot-Hawley, care au dus la creșterea taxelor pentru circa 20 de mii de produse. Marea Britanie a impus la rândul său un tarif vamal general de 10% în 1932. Exemplul a fost urmat și de alte state, așa încât la sfârșitul anilor ’30, tarifele se dublaseră. Până în 1935, exporturile globale scăzuseră, ca pondere în PIB, sub nivelul din anii 1870.

 

În schimb, cel de-al doilea val de globalizare care a urmat celui de-al Doilea Război Mondial nu a dus la o „reversare” a integrării, ci mai degrabă la o stagnare a acesteia. „Șocul Nixon” din 1971 a anulat convertibilitatea dolarului în aur și a pus capăt sistemului Bretton Woods de guvernanță economică globală, care a susținut integrarea postbelică.

 

Au urmat politicile de restricționare a comerțului din partea administrației Reagan, din anii 1980, menite să limiteze importurile din Europa și Japonia. Dar respingerea globalizării a fost de scurtă durată în comparație cu evenimentele din anii 1930. Europa a continuat să se integreze și alte țări (în special din Asia) și-au deschis economiile. Exporturile globale nu au scăzut ca pondere în PIB-ul mondial.

 

Lecțiile istoriei

„Lecția crucială a istoriei este că amploarea inversării integrării, care va urma celui de-al treilea val al globalizării depinde în mare măsură de acțiunile guvernelor”, notează Neil Shearing.

 

În opinia sa, impactului noilor tehnologii va juca un rol important, imprimarea 3D având potențialul de a genera un val de relocalizare a afacerilor, spre exemplu, dar aceasta este o pistă greșită. „Acțiunile factorilor de decizie politică vor fi mai importante.”

 

(Citiți și: ”Interviu Fredrik Erixon: ”Va fi o perioadă  urâtă pentru clasa de mijloc. Prea mulți bani aleargă după prea puține produse ””)

O a doua lecție ar fi că principalele caracteristici ale integrării anterioare vor „încadra” orice decuplare ulterioară.

 

Primele două valuri de globalizare s-au concentrat în mare măsură pe integrarea comercială, în special în domeniul mărfurilor. Ultimul val a fost mult mai larg. Comerțul cu servicii a crescut substanțial, dar a existat și o integrare financiară și tehnologică semnificativă între țări.

 

„Amploarea fracturării va fi determinată de acțiunile factorilor de decizie. Dar, în comparație cu primele două valuri de globalizare, este probabil ca impactul să fie mult mai larg, afectând totul, de la fluxurile financiare transfrontaliere și transferurile de tehnologie, până la standardele de muncă, de calitate și de securitate a lanțului de aprovizionare. Aceasta, la rândul său, va avea implicații majore pentru economia și piețele globale”, avertizează el.

 

***

 

(Citiți și: ”Cristian Grosu / Sfârșitul sfârșitului Istoriei”)

 

https://cursdeguvernare.ro/analiza-istoria-nu-se-va-repeta-valuri-globalizare-deglobalizare.html

 

 

//////////////////////////////////////////

Globalizarea bate în retragere, pentru prima dată de la cel de-Al Doilea Război Mondial

De Alexandra Pele

 

Integrarea economică mondială a intrat în declin de la criza financiară globală din 2008-2010, ceea ce a dus la o nouă eră caracterizată de o ”globalizare lentă” sau chiar de o deglobalizare, notează specialiștii de la Institutul Peterson pentru Economie Internațională.

 

Urmărind deschiderea comerțului global – raportul dintre importurile și exporturile mondiale și PIB-ul mondial – se pot observa cinci epoci distincte de globalizare, începând cu 1870.

 

Progresele din sectorul transporturilor au adâncit integrarea economică internațională înainte de izbucnirea Primului Război Mondial. Dislocarea economică cauzată de război și protecționismul din timpul Marii Depresiuni au dus la o inversare a globalizării din 1914 până în 1945.

 

 

 

Integrarea economică a revenit după Al Doilea Război Mondial și a continuat să crească în a doua jumătate a secolului al XX-lea. Liberalizarea economiei a dus la eliminarea barierelor comerciale pe piețele emergente mari și a condus la niveluri fără precedent de cooperare economică internațională, atingând un vârf în 2008, de 60,1%.

 

De la această perioadă de glorie, integrarea economică a bătut în retragere, indicele de deschidere scăzând la 57,2% în 2021.

 

Din 2008, China și Statele Unite s-au orientat către ridicarea de bariere comerciale reciproce care au perturbat lanțurile de aprovizionare și au determinat răspândirea de bariere comerciale și în alte părți ale lumii. Sub președintele Xi Jinping și președintele Joseph Biden Jr., China și Statele Unite caută o mai mare autosuficiență în sectoarele avansate din punct de vedere tehnologic, punctează specialiștii.

 

Pandemia și invazia Ucrainei de către Rusia au adăugat un nou impuls deglobalizării. Penuria de produse cauzată de măsurile de limitare a răspândirii COVID-19 și deciziile guvernelor și companiilor de a reduce sau a întrerupe relațiile de afaceri cu Moscova au dus la reorganizarea lanțurilor de aprovizionare. De exemplu, Statele Unite au propus „friendshoring” – relocarea lanțurilor de aprovizionare în țările aliate – ca o posibilă soluție la instabilitatea recentă.

 

 

 

”Lumea se află într-un punct de inflexiune din cauza temerile tot mai mari cu privire la globalizare și interdependența economică. Chiar dacă tendința de globalizare lentă se reduce, inversarea daunelor care au fost deja făcute se va dovedi probabil dificilă”, scriu economiștii institutului.

https://cursdeguvernare.ro/globalizarea-bate-in-retragere-pentru-prima-data-de-la-cel-de-al-doilea-razboi-mondial.html

 

/////////////////////////////////////

 

Fost comandant NATO: „Cât timp Putin se află la Kremlin, nu poate exista pace în Europa“. Generalul britanic consideră retragerea rușilor de lângă Kiev “o recunoaștere a eșecului”

 

Lumea nu va avea liniște cât timp Putin va domni la Kremlin, avertizează fostul comandant adjunct al forțelor NATO în Europa : The Telegraph

Nu va exista pace în Europa atât timp cât Putin va rămâne la putere în Rusia, avertizează generalul Sir Richard Shirreff, fostul comandant suprem adjunct al forțelor NATO în Europa, citat de BBC. Generalul în vârstă de 66 de ani spune că, „la fel ca majoritatea oamenilor”, are suspiciuni profunde cu privire la promisiunea Rusiei de a reduce atacurile asupra Kievului și Cernihivului.

Sir Richard Shirreff a fost unul dintre ofițerii superiori ai armatelor occidentale care au avertizat permanent asupra intențiilor criminale și agresive ale administrației Putin și este un excelent cunoscător al problemei rusești. În 2016, generalul britanic a publicat o carte intitulată: „2017 – Război cu Rusia. Un avertisment urgent de la un ofițer superior”. Cartea e doar parțial ficțiune, sugerând că Rusia ar putea foarte ușor invada țările baltice, ceea ce ar face posibil războiul între Rusia și NATO.

 

Acum, când războiul a izbucnit, fostul comandant adjunct al NATO e ascultat cu mai multă atenție. El are mari suspiciuni în privința așa-zisei dorințe de pace a lui Putin. Ceea ce se întâmplă acum, cu retragerea unor batalioane ale Rusiei din nordul Ucrainei, nu reprezintă decât o schimbare de strategie și, pe fond, renunțarea la vechiul plan pentru a încerca un altul, spune Sir Richard Shirreff: „Aceasta este aproape sigur o recunoaștere a faptului că încercarea de a avansa pe mai multe axe a eșuat și este foarte probabil să prevestească o concentrare de forțe într-o altă zonă”.

 

Generalul îl descrie pe Putin ca fiind “un autocrat pătat de sânge” în care nu trebuie investită niciun fel de încredere: „De asemenea, nu aș exclude nici o formă de înșelăciune. Cât timp Putin se află la Kremlin, nu poate exista pace în Europa”.

 

El spune că NATO trebuie să se asigure că războiul „rămâne un război rece și nu un război fierbinte” cu Rusia, iar acest lucru se poate întâmpla doar dacă NATO se pregătește pentru război din toate punctele de vedere. „Nu am văzut încă acea creștere a capacității NATO, care cred că va fi esențială pentru ca NATO să descurajeze orice altă agresiune.”

 

https://ziaristii.com/fost-comandant-nato-cat-timp-putin-se-afla-la-kremlin-nu-poate-exista-pace-europa-generalul-britanic-considera-retragerea-rusilor-de-langa-kiev-o-recunoastere-esecului/

 

////////////////////////////////////

Delirul dughinist din mintea lui Putin: “Să construim Imperiul Mondial, aceasta este sarcina noastră, știm cum s-o facem. Pentru că noi suntem Roma. Pentru că Roma suntem noi. Iar cei care ni se opun sunt Cartagina”

de Matei Udrea  

 

„Câinii solari ai Rusiei” se intitulează una din conferințele lui Dughin, care face apologia imperiilor și explică de ce e rău ca acestea să se prăbușească – o paralelă cu dispariția Uniunii Sovietice

Scopurile reale și ideile imperialiste ale lui Vladimir Putin în războiul început pe 24 februarie în Ucraina capătă un contur foarte clar și limpede dacă îl urmărim pe ideologul oficial al Kremlinului, profesorul și filosoful Alexandr Dughin. Elementele principale din retorica dughinistă se regăsesc în fiecare din discursurile lui Putin, dar contactul direct cu teoriile acestui “Rasputin modern” îi pot face părul măciucă oricărui cititor întreg la minte.

Dughin susține războiul pornit în Ucraina cu un amestec de teorii politice, conspiraționiste și mistice terifiant. Filosoful, care îi este mentor ideologic lui Putin, afirmă că Rusia are misiunea sfântă de a “restabili ordinea, justiția, proprietatea și standardele de viață decente” în Ucraina și „va aduce cu ea libertatea”.

 

 

Aprofundarea cazului naște automat cele mai sumbre temeri despre sănătatea mintală a celor care conduc acum prima putere nucleară a lumii (Rusia are cele mai multe bombe atomice).

 

 

 

Misiunea divină a Rusiei, prezentată drept „A Treia Romă”, este să distrugă „Puterile Mării”, adică Occidentul, definite ca fiind „Prostituata din Babilon”

Dughin a dezvoltat o întreagă construcție narativă privind rolul pe care Divinitatea l-a încredințat Rusiei să facă un nou Imperiu Mondial și să distrugă “Puterile Mării”, adică țările anglo-saxone. Filosoful spune că Rusia este A Treia Romă (idee preluată din timpul perioadei țariste) și că acum se află în luptă cu Noua Cartagină – adică puterile comerciale SUA și Marea Britanie. Acestea trebuie rase de pe fața pământului, la fel cum Roma originală a făcut cu Cartagina în urmă cu 2.200 de ani. Puterile comerciale sunt caracterizate drept „Prostituata din Babilon”, făcându-se aluzie la Biblie: „Acum – chiar acum, în foc, praf și sânge – a treia Romă pune o limită Noii Cartagina“.

 

 

Agresiunea militară brutală și sângeroasă a Rusiei împotriva unui vecin mai slab devine astfel, în viziunea lui Dughin, o misiune nobilă, o cruciadă împotriva Occidentului decadent.

Într-o postare pe contul său de Facebook, publicată pe 19 aprilie, Dughin spune că, dintre toate popoarele slave, doar rușii știu, pot și trebuie să construiască Imperiul Mondial. Au mai încercat mulți alții, printre care sârbii și bulgarii, dar numai rușii sunt cei care au și reușit, afirmă ideologul lui Putin.

 

Acesta spune că misiunea istorică „sacră” a “estului rusesc” (adică Rusia) este de a salva „vestul rusesc” (adică Ucraina, Belarus, țările baltice etc) de „vestul ne-rusesc” – adică Europa.

 

Finalul este apoteotic: „Pentru că noi suntem Roma. Pentru că Roma suntem noi“.

 

 

 

 

Teoria excepționalismului în variantă slavă: Rusia este „Inima Pământului”, rușii sunt „proprietarii și locuitorii Marelui Spațiu Continental, pivotul geografic al istoriei”

 

Această teorie este însă foarte amplu și stufos dezvoltată într-o serie de analize, conferințe, discursuri, articole și demonstrații făcute de Dughin. Totul pleacă de la ideea excepționalismului rusesc promovată de acesta. Rusia este „Inima Pământului”. „Noi, rușii, suntem proprietarii și locuitorii Marelui Spațiu Continental, Inima Ținutului, «pivotul geografic al istoriei», «Inima» sau, cum o numesc teoreticienii englezi, Marea «Insulă a Lumii»“, proclamă Dughin.

 

Prin contrast, SUA și Marea Britanie, marii inamici, sunt „Sea Power”, puterile „Civilizației Mării”. Dughin îl citează pe Sir Halford John Mackinder (1861-1947), geograf și politician britanic creditat ca fiind părintele fondator al geopoliticii și geostrategiei, care a împărțit marile puteri, de-a lungul istoriei, în două categorii:

 

 

1. cele care se exind din Inima Pământului spre periferie prin războaie și cuceriri,

 

 

2. cele care avansează din „semiluna exterioară” către centrul continentului eurasiatic încercând să se impună prin comerț.

 

În prima categorie intră acum Rusia, așa cum în trecut au fost Sparta și Roma. În cea de-a doua intră puterile anglo-saxone (SUA, Marea Britanie), așa cum odinioară au fost Atena și Cartagina.

 

În unele din discursurile sale, Dughin scrie de-a dreptul celebra expresie „Carthago delenda est” („Cartagina trebuie distrusă”), folosită de senatorul roman Cato cel Bătrân în fiecare discurs al său acum aproape 2.200 de ani, pentru a-și convinge conaționalii să nimicească poporul rival cartaginez. În cele din urmă, romanii au atacat Cartagina și au șters-o de pe fața pământului în anul 146 Înainte de Hristos, după un asediu de 3 ani. Acesta este considerat de istorici primul genocid din istorie, pentru că poporul cartaginez a fost efectiv exterminat.

 

 

Modelul Romei în conflictul cu Cartagina îi inspiră acum pe Dughin și pe discipolul său, Putin.

 

Mesajul postat de Alexandr Dughin, ideologul Kremlinului, în data de 19 martie

 

Textul publicat pe 19 martie de Alexandr Dughin, ideologul care-i influențează viziunea politică lui Putin

„În Ucraina, Rusia va restabili ordinea, justiția, prosperitatea și standardele de viață decente. Rusia aduce cu ea libertatea. Rusia este singurul stat slav care a reușit să devină un Imperiu Mondial, adică o putere absolut suverană. Nimeni altcineva dintre slavi – nici din est, nici din vest, nici din sud – nu a reușit acest lucru. Mulți au încercat – bulgarii și sârbii au fost la mare distanță de ea. Dar numai rușii au reușit să atingă linia finală. Noi nu suntem primii în toate. Și o recunoaștem cu umilință. Și suntem gata să învățăm și să fim recunoscători celor care sunt mai buni decât noi. Dar să construim Imperiul Mondial, aceasta este sarcina noastră, știm cum să o facem. De aceea suntem Roma. Iar cei care ni se opun – sunt Cartagina. Cartagina. Și ea era mare, puternică și puterea ei părea să nu aibă limite. Această limită a fost stabilită de Roma. Acum – chiar acum, în foc, praf și sânge – a treia Romă pune o limită Noii Cartagina, răsturnând omnipotența Prostituatei din Babilon. Nu putem renunța niciodată-niciodată la tiparele istoriei sacre, care se repetă constant din veac în veac… Și, din veac în veac, Estul rusesc salvează Vestul rusesc de Vestul ne-rusesc. Pentru că noi suntem Roma. Pentru că Roma suntem noi.“

 

 

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Trompetele Rusiei pregătesc circul anti-Zelenski în Parlament. Șoșoacă și Coarnă s-au ploconit la Ambasada Rusiei, AUR dă comunicate ultimative

* Rușii au mințit din nou: nu se retrag din regiunea Kiev, ci atacă violent capitala Ucrainei. Lupte grele la Kiev și Cernihiv

* Fost comandant NATO: „Cât timp Putin se află la Kremlin, nu poate exista pace în Europa“. Generalul britanic consideră retragerea rușilor de lângă Kiev “o recunoaștere a eșecului”

* „În apropierea biroului președintelui Zelenski s-au tras 4 focuri de armă. Rușii nu încetează să încerce să-l asasineze”

* „Durii lui Putin” i-au otrăvit pe negociatorii ucraineni și pe Abramovici! „Nu exista intenţia de a ucide, a fost doar un avertisment”

* VIDEO. Discursul istoric al lui Joe Biden în Polonia. „Ucraina nu va fi niciodată a Rusiei, nu vă temeți!” / „Voi, poporul rus, nu sunteți dușmanul nostru!”

* „Șoigu e în stare critică din cauza otrăvirii ordonate de Putin!” Ministru interimar la Apărare a fost numit un general de 73 de ani, veteran al războiului din Afganistan

* VIDEO. „Măcelarii” ceceni din Mariupol sunt conduși de ucigașul lui Boris Nemțov, opozantul rus asasinat în 2015 la comanda lui Putin

* Al 7-lea general rus căsăpit de ucraineni într-o lună de război. Generalul Rezanțev era „comandantul de aur al Kremlinului”

* „La Kremlin se formează un pluton de execuție circular, toți cei prezenți își îndreaptă armele unii spre alții. Regimul Putin se clatină pentru prima oară” – analiza profesorului Galeotti, expert în Rusia lui Putin

* Medic faimos despre Putin: „Trăim lângă un câine turbat. Nu trebuie să-l tachinăm, ci să devenim urgent atât de puternici, încât să nu ne mai fie frică de el”

* Deportări ca pe vremea lui Stalin: ucrainenii sunt duși de ruși pe insula Sahalin din Extremul Orient, în Pacific!

* Un militar rus s-a înfuriat pe comandantul său și a trecut cu tancul peste el! Brigada condusă de colonelul Medvedev pierduse 50% din personal pe frontul ucrainean

* Ucraina îi amenință pe Putin și pe lacheii săi că vor sfârși ca Eichmann (spânzurat) sau ca Bin Laden (împușcat). „Vom veni după voi! Nu vă veți putea ascunde nici în buncărul din Urali!”

* Un fost președinte al Ucrainei le cere rușilor: „Spânzurați-l pe acest bătrân senil în Piața Roșie, lângă mausoleul lui Lenin!”

* Senatorul Lavric, lider AUR: „Depinde cine va câștiga, Putin sau globaliștii. Se vrea distrugerea națiunilor creștine”. Rusia devine astfel, din agresor, un erou care luptă pentru libertate

* Radu Banciu, declaraţii scandaloase despre naţionala feminină a României: “În Iran cred că primeau 225 de lovituri de bici, de căciulă. Aici au fost primite cu îmbrățișări”

 

https://ziaristii.com/delirul-dughinist-din-mintea-lui-putin-sa-construim-imperiul-mondial-aceasta-este-sarcina-noastra-stim-cum-sa-o-facem-pentru-ca-noi-suntem-roma-pentru-ca-roma-suntem-noi-iar-cei-care-ni/

 

///////////////////////////////////

 

Avertisment

 

POSTAT DE: DR. JOSEPH MERCOLA  : controlul tuturor datelor absolute despre tine te controlează absolut …Tehnocrația a declarat clar în 1934 că intenționează să urmărească toată producția și consumul și să țină un dosar detaliat pentru fiecare persoană. Tehnocrații s-au strecurat apoi în Germania nazistă pentru a colecta toate datele despre indezirabili precum țiganii, negrii, invalizii și evreii și i-au dus pe toți în lagăre de concentrare și camere de gazare.

Această mișcare de a colecta totul nu este o glumă. Este complet periculos. Zdrobirea societății este un lucru; zdrobirea și uciderea persoanelor din interiorul său este un genocid intenționat. ⁃ TN Editor

 

 

 

POVESTE PRIVIND O privire

> Great Reset este un plan globalist care avansează cu viteza luminii. Pandemia de COVID-19 a fost parte integrantă a acestui plan, dar pentru a îndeplini cu adevărat ambițiile tehnocraților, este probabil necesar un război de vreun fel.

 

> Au nevoie de haos, pierderi în masă și haos financiar pentru a crea disperarea necesară ca oamenii să renunțe la libertăți și să cedeze controlului tiranic.

 

> Forumul Economic Mondial (WEF) promovează de ani de zile implementarea identificării digitale și asigurarea faptului că toată lumea de pe planetă are o identitate digitală legală face parte din Obiectivele de Dezvoltare Durabilă 2030 ale Națiunilor Unite.

 

> Există o mare diferență între identitate și identificare. Identificarea se referă la documentele care dovedesc că ești cine spui că ești. O identitate digitală NU este doar o formă de identificare. „Identitatea” ta este cine ești de fapt, iar o identitate digitală va păstra o evidență permanentă a alegerilor și comportamentelor tale, 24/7. Aceste date pot fi apoi folosite împotriva dvs

 

> WEF a declarat clar că identitatea noastră digitală va determina „ce produse, servicii și informații putem accesa – sau, dimpotrivă, ce ne este închis”

 

Indiferent dacă oamenii își dau seama sau nu, The Great Reset este un plan globalist care avansează cu viteza luminii. Pandemia de COVID-19 a făcut parte integrantă din acel plan, așa cum este detaliat în cartea lui Klaus Schwab, „COVID-19: The Great Reset”.1 dar pentru a îndeplini cu adevărat ambițiile tehnocraților, probabil că este nevoie de un anumit război. După cum a raportat Dr. Vernon Coleman cu The Exposé:2

 

„Acum, că cei mai mulți oameni se ghemuiesc în spatele canapelei sau sub pat din cauza amenințării false legate de COVID, au introdus două noi amenințări în meniu: război și furtuni… urmau să facă mereu asta… Ca să ne țină pe noi. degetele noastre unele dintre furtuni vor fi feroce. Acestea vor fi probabil cele fabricate.

 

Și vor fi valuri de căldură, zăpadă abundentă și probabil un tsunami sau două (create cu ușurință, după cum am explicat anterior, cu o explozie subacvatică). Bineînțeles, nu poți ucide miliarde cu vreme rea, dar poți crește prețurile alimentelor și energiei și poți ucide milioane prin economii distruse, sărăcie și foamete.

 

Furtunile recente din Marea Britanie au dus la închiderea imediată a școlilor și a căilor ferate („doar în cazul în care un copac a căzut și a rănit pe cineva”) și la oprirea livrărilor la supermarketuri. Toate acestea au fost evident exagerate pentru a face mai multe daune societății și economiei. Trebuie să ne amintim că controlul populației este unul dintre scopurile a tot ceea ce se întâmplă.

 

Vin și războaie – așa cum au amenințat cu ceva timp în urmă. În mod clar ne îndreptăm către un alt război rece lung cu Rusia și China pe de o parte și America și Europa pe de altă parte.

 

Este greu de evitat senzația că Schwab se află în culise trăgând sforile și dacă, în urma invadării Ucrainei de către Rusia, Occidentul decide să intervină militar, va fi pentru că conspiratorii vor să se întâmple și o văd ca o modalitate de a continua. dăunează economiei globale și provoacă câteva milioane de morți.

 

Amintiți-vă că distrugerea economiei globale este un pas esențial pe drumul către Marea Resetare. Retorica venită de la Washington și Londra sugerează cu siguranță că atât Biden, cât și Johnson sunt disperați să agraveze situația, să provoace mai multă teroare, să crească prețurile la energie și să îngrozească pe toată lumea.

 

Odată ce vă dați seama care este planul lor, este ușor să vedeți ce se va întâmpla în continuare… Amintiți-vă: frauda COVID a fost doar începutul. Conspiratorii tocmai au început campania pentru a prelua controlul total.”

 

Control total prin ID-uri digitale

Din păcate, are dreptate. Fără îndoială, evenimentele meteorologice dezastruoase și războiul mondial au făcut parte din plan încă de la început. Au nevoie de haos, pierderi în masă și haos financiar pentru a crea disperarea necesară ca oamenii să renunțe la libertățile lor și să cedeze controlului tiranic.

 

Dar bățul nu este singurul instrument din cutia de instrumente a tehnocraților. De asemenea, folosesc morcovi, iar confortul perceput este unul des folosit. Caz concret: ID-uri digitale. Forumul Economic Mondial (WEF), fondat de Schwab, a promovat de ani de zile implementarea ID-urilor digitale, iar asigurarea faptului că toată lumea de pe planetă are o identitate digitală legală face parte din Obiectivele de Dezvoltare Durabilă 2030 ale Națiunilor Unite.3

 

„Conveniența” este un stimulent cheie pentru ID-urile digitale. Cu un ID digital central pe telefon (și în cele din urmă cu un cip implantat), veți putea face totul, de la verificarea în cabinetul unui medic până la asigurarea unui credit ipotecar.

 

Într-un articol4 argumentând pentru ID-uri digitale, WEF subliniază, de asemenea, că milioane de oameni care își părăsesc patria din cauza războiului sau persecuției nu își pot asigura statutul de refugiat din cauza faptului că și-au pierdut documentele de identitate în confuzie. Aparent, vor să ne credem că nimeni nu ar fugi vreodată de o situație fără telefonul mobil să-și dețină identitatea digitală. Sau poate sar direct la implanturi?

 

Ei susțin, de asemenea, că aproape un miliard de oameni nu au identitate legală și, prin urmare, nu pot deschide un cont bancar, nu pot obține un împrumut sau nu pot vota. Dar este această justificare suficientă pentru a impune ID-uri digitale tuturor, indiferent dacă aveți nevoie reală de ele sau nu? Nu, nu e vorba de nevoie. Nu e vorba de comoditate. Este vorba despre ei să obțină controlul asupra noastră.

 

Transparența financiară – Cui îi este cu adevărat?

În același articol,5 WEF analizează o aplicație de identificare digitală cu un „motor de transparență” ingenios. Argumentul este că această funcție ar permite organizațiilor caritabile să „urmărească banii pe care îi trimit proiectelor”. În acest fel, ei pot explica unde au mers toate donațiile.

 

Oricine a analizat planurile WEF pentru omenire știe că acest exemplu este o prostie. Un sistem de transparență financiară nu va fi niciodată utilizat pentru a oferi o perspectivă populară obișnuită asupra tranzacțiilor financiare ale unei organizații. Va fi folosit pentru a oferi tehnocrației conducătoare o perspectivă asupra tranzacțiilor noastre financiare – ale tale și ale mele.

 

Convoiul canadian pentru libertate și invocarea primului ministru Justin Trudeau a Legii privind situațiile de urgență au oferit o privire rară asupra puterii pe care o doresc asupra finanțelor tale. Ei vor să fie capabili să evidențieze fiecare persoană care contribuie la o cauză anti-establishment, chiar dacă este doar câțiva dolari mizerici, și să pună mâna pe tot ce aveți ca răzbunare. Trudeau a trebuit să invoce puteri extraordinare de urgență pentru a face asta.

 

Pe viitor, caballele conducătoare vor să poată face acest lucru automat și continuu. Nu vă înșelați, digitalizarea identității și a finanțelor dvs. înseamnă că vor avea puterea de a vă limita finanțele dacă vă porți greșit. În cel mai rău caz, ei vor avea puterea de a te transforma într-o non-entitate, blocându-te complet de acreditările tale de identitate.

 

Chiar nu pot exagera pericolul digitalizării și conectării tuturor înregistrărilor tale personale. După cum a menționat chiar și WEF, identitatea noastră digitală „determină ce produse, servicii și informații putem accesa – sau, dimpotrivă, ce ne este închis”.6 Asta nu-ți spune tot ce trebuie să știi?

 

Înțelegerea domeniului de aplicare a „identității digitale”

Într-un articol despre The Sociable, Tim Hinchliffe avertizează:7

 

„Identitatea ta digitală poate fi folosită împotriva ta în cazul unei resetări majore… [În timp ce identitățile digitale arată o mare promisiune pentru îmbunătățirea mijloacelor de trai a milioane de oameni, ele sunt, de asemenea, folosite de guvernele autoritare pentru a profila și a controla comportamentul cetățenilor în baza unui credit social. sistem.8

 

Ideea din spatele identităților digitale este destul de simplă. Toate datele colectate din fiecare interacțiune online pe care o faci cu sectorul privat și public sunt implicate în formarea identității tale digitale. Aceste date pot include:

 

Istoricul căutărilor

Interacțiuni în rețelele sociale

Profiluri online

Locația dispozitivului

Dosarele medicale

Registre financiare

Documente legale

Și altele

Conectându-vă fiecare interacțiune online/offline, WEF prevede ca identitatea dvs. digitală să fie conectată la:

 

Fiecare clic, comentariu și distribuire pe care îl faci pe rețelele sociale

Fiecare tranzacție financiară pe care o înregistrați

Locația dvs. și unde călătoriți

Ce cumperi și vinzi

Datele dumneavoastră personale de sănătate și fișele medicale

Site-urile web pe care le vizitați

Participarea dumneavoastră la funcții civice (de exemplu, vot, impozite, beneficii etc.)

Câtă energie consumați

Și altele

Astfel, identitatea ta digitală devine un cont al comportamentului tău social, care poate fi controlat… [V]a exista un sistem de clasă în care oamenilor li se oferă acces la informații, produse și/sau servicii privilegiate pe baza datelor înregistrate în datele lor digitale. identități.”

 

Graficul de mai jos, de la WEF, ilustrează ideea lor despre modul în care identitatea ta digitală va interacționa cu lumea. Fiecare ultim lucru la care te poți gândi este să fii conectat la identitatea ta digitală, iar comportamentul, convingerile și opiniile tale vor dicta ce poți și ce nu poți face în societate. Va debloca ușile în care cineva ca tine este binevenit și le va încuia pe cele unde nu ești tu.

 

Dacă credeți că ideea pașapoartelor pentru vaccinuri este o nebunie, așteptați până când accesul dvs. la infrastructura și serviciile critice depinde nu doar de starea dvs. de vaccinare, ci și de ce cărți ați cumpărat, ce idei ați împărtășit și cine ați avut. dat bani sau sprijin emoțional.

 

identitate digitală

Diferența dintre identificare și identitate digitală

Hinchliffe notează cu exactitate că există o mare diferență între identitate și identificare. Identificarea se referă la documentele care dovedesc că ești cine spui că ești. O identitate digitală NU este doar o formă de identificare. După cum puteți vedea din listele scurte de mai sus, este mult, mult mai mult. „Identitatea” ta este cine ești de fapt, iar o identitate digitală va păstra o evidență permanentă a alegerilor și comportamentelor tale, 24/7.

 

„Identitatea cuprinde tot ceea ce te face unic.” Hinchliffe notează,9 „Și identitatea ta este ceea ce interesează cu adevărat WEF. Ieși din linie și fiecare interacțiune cu rețelele sociale la care participi, fiecare ban pe care îl schimbi și fiecare mișcare pe care o faci poate fi folosită împotriva ta.”

 

Într-adevăr, a avea acces la identitatea digitală a fiecăruia este cheia pentru manipularea și controlul cu succes al populației globale. Scriind pentru Coin Telegraph, hackerul și directorul tehnologic Trent Lipinski a subliniat de asemenea că:10

 

„Cu câteva modificări ale codului, blockchain-ul poate fi corupt de autoritari pentru a construi sisteme de aservire a creditelor sociale. Dacă guvernele lumii legifera tehnologia de criptare pentru propriile lor scopuri și pervertează mecanismele de consens pentru propriile lor sisteme centralizate de aservire, vom ajunge cu monede digitale care pot fi folosite împotriva oamenilor lumii.”

 

A patra revoluție industrială

Oamenii nu sunt doar confuzi cu privire la ceea ce presupune de fapt identitatea digitală. De asemenea, majoritatea nu înțeleg scopul propus al celei de-a patra revoluții industriale, un alt concept inventat de Schwab și promovat prin WEF.

 

Schwab și aliații săi tehnocrați visează să transforme omenirea în cyborgi cu capacitate limitată sau inexistentă de a liber arbitru. Incapacitatea de a înțelege sau de a accepta cât de deformați și de înfometați de putere sunt acești indivizi, este un obstacol psihologic pe care trebuie să-l depășim.

A patra revoluție industrială este de fapt doar un alt nume pentru transumanism. Presupun că au decis că ar fi mai ușor să păcălească oamenii cu acest termen decât să-l numească așa cum este de fapt.

 

Schwab și aliații săi tehnocrați visează să transforme omenirea în cyborgi cu capacitate limitată sau inexistentă de a liber arbitru. Bănuiesc că, pentru majoritatea, asta sună mai mult ca din ce sunt făcute coșmarurile. Incapacitatea de a înțelege sau de a accepta cât de deformați și de înfometați de putere sunt acești indivizi, este un obstacol psihologic pe care trebuie să-l depășim.

 

Schwab însuși a declarat că „A patra revoluție industrială va duce la o fuziune a identităților noastre fizice, digitale și biologice”.11 Dincolo de propria persoană „îmbunătățită” conectată la cloud 5G, WEF prevede un viitor apropiat în care identitatea digitală a tuturor este conectată între ele printr-un Internet of Bodies (IoB).12,13

 

Internetul Corpurilor

 

 

În documentul său informativ din 2020 privind IoB,14 WEF descrie IoB ca un ecosistem de „un număr fără precedent de senzori”, inclusiv senzori emoționali, „atașați, implantați sau ingerați în corpurile umane pentru a monitoriza, analiza și chiar modifica corpurile și comportamentul uman”.

 

Vezi, nu eu sunt cel care prezic că ar putea dori să-ți modifice comportamentul și să-ți controleze realitatea psihologică. EI sunt cei care afirmă că asta intenționează să facă. Fiecare nouă tehnologie, fiecare nouă oportunitate de supraveghere pe care o prezintă este pentru a promova acest obiectiv.

 

„Acum, cine ar putea beneficia de consolidarea masivă a fiecărui detaliu intim al vieții tale?” întreabă Hinchliffe.15 „Conform unui raport recent al corporației RAND,16 IoB „ar putea declanșa descoperiri în cunoștințele medicale […] Sau ar putea permite o stare de supraveghere de intruziune și consecințe fără precedent”.

 

Partidul Comunist Chinez (PCC) a luat noțiunea de IoB pentru a crea un stat de supraveghere orwellian care leagă identitățile digitale ale „netizenilor” săi la un sistem de creditare socială.

 

Din aplicațiile de urmărire a contactelor „deadbeat debtor” care alertează cetățenii cu un avertisment ori de câte ori vin cu 500 de metri de cineva care are datorii17 la fenotiparea ADN-ului18 de peste 1 milion de uiguri trimiși în „tabere de reeducare”19 — PCC este un exemplu viu al unora dintre modurile oribile prin care identitățile digitale pot fi exploatate…

 

Marea resetare nu este un mandat al poporului – este o ideologie fabricată inventată de un grup de globalişti nealeşi care încearcă să influenţeze „părţile interesate” să creeze o nouă economie şi o nouă structură socială din distrugerea vechiului… soarta să fie mandatată de la elita din Davos?”

 

Am fost jucați ca niște lăutari

Realitatea șocantă este că pandemia de COVID nu a fost un „act al lui Dumnezeu”. Făcea parte din plan, ca orice altceva. În 2018 și 2019, această cabală globală și-a planificat, exersat și coordonat răspunsurile în timpul exercițiilor de masă pentru pandemie (Clade X și Evenimentul 201). Soluțiile inventate în timpul acestor scenarii de pandemie „au fost în pas cu Marea Resetare”, notează Hinchliffe.20

 

Cu alte cuvinte, toate contramăsurile împotriva pandemiei prin care le-am trăit cu toții în ultimii doi ani au avut un singur scop și nu au avut nimic de-a face cu salvarea de vieți. A avut de-a face cu promovarea obiectivelor The Great Reset, care necesită guvernare de sus în jos.

 

Schwab însuși s-a lăudat că a pregătit și a instalat lideri politici în guvernele lumii,21 care răspunde la întrebarea cum și de ce atât de mulți lideri au acceptat de bunăvoie politici care sunt în mod clar distructive pentru propriile lor economii și societăți.

 

Singurul mod în care acest lucru are sens este acceptând că cabala tehnocratică, care de zeci de ani a tras în secret pârghii în spatele cortinei precum Vrăjitorul din Oz, vrea ca economiile să eșueze. Ei doresc ca acestea să eșueze, astfel încât să le poată înlocui cu un nou sistem complet digital în care au acces la portofelul tău și pot controla comportamentul tău prin sancțiuni financiare pentru comportamente nedorite.

 

Ei vor afaceri mici din drum, așa că monopolurile lor sunt tot ce a mai rămas. Ei vor morți în masă, deoarece roboții și inteligența artificială preiau cea mai mare parte a locurilor de muncă disponibile în prezent. Planul este de a institui un salariu universal, astfel încât cu cât sunt mai puțini oameni, cu atât mai bine.

 

Își doresc copii înspăimântați, needucați și inepți din punct de vedere social, deoarece sunt mai ușor de transformat în negânditori ascultători care vor accepta lucruri precum instrumente de urmărire emoționale și IA care vă spune când să luați o pastilă.

 

Nu le pasă de ceea ce vrei tu, pentru că pentru ei nici măcar nu ești om. Sunt oameni; ești doar o marfă, iar ei și-au dat seama cum să profite de fiecare mișcare pe care o faci, și apoi ceva.22

 

Toate aceste discuții despre binele comun, corectitudine și echitate, asta este doar PR. Ideea tehnocraților despre corectitudine și echitate este că toată lumea este la același nivel de săraci. După cum a declarat WEF, „până în 2030, nu veți deține nimic”. Atunci cine va deține totul? Ei vor.

 

Urmează un atac cibernetic?

Într-un alt articol mai recent Sociable,23 Hinchliffe evidențiază riscurile emergente de securitate cibernetică și poligonul cibernetic al WEF din iulie 202224 eveniment, care se va concentra pe „creșterea rezilienței cibernetice globale” în sectoarele care utilizează servicii cloud, cum ar fi finanțele, comerțul cu amănuntul, îngrijirea sănătății, transportul și multe altele. Potrivit lui Schwab, „lipsa securității cibernetice a devenit un pericol clar și imediat pentru societatea noastră din întreaga lume”. În 2020, el a declarat:25

 

„Avem nevoie de vaccinuri pentru a ne imuniza. Același lucru este valabil și pentru atacurile cibernetice… Trebuie să construim infrastructuri IT care să aibă anticorpi digitali încorporați în mod inerent pentru a se proteja…

 

Cu toții cunoaștem, dar încă nu acordăm suficientă atenție, scenariul înspăimântător al unui atac cibernetic cuprinzător, care ar opri complet alimentarea cu energie, transportul, serviciile spitalicești, societatea noastră în ansamblu… Criza COVID-19 ar fi văzută. … ca o mică perturbare în comparație cu un atac cibernetic major.”

 

Pe baza modului în care alte exerciții s-au manifestat magic în lumea reală, nu este nerezonabil să bănuiești că un atac cibernetic major este planificat de către aceleași persoane care susțin că vor să-l prevină.

 

Dar chiar dacă acest lucru nu se întâmplă, un lucru de care putem fi complet siguri este că orice măsuri de securitate cibernetică cu care vor veni vor servi agendei tehnocratice, care, din nou, este să înrobească omenirea într-un ecosistem cyborg 5G și să se ridice la statutul lor. a zeilor, microgestionarea vieții fiecărei persoane prin utilizarea algoritmilor și a inteligenței artificiale.

 

Prevenirea acesteia va necesita un nivel fără precedent de unitate și solidaritate între oamenii lumii. Suntem miliarde și poate doar câteva mii dintre ei, dar controlul lor tehnologic și financiar încă face din aceasta o luptă David contra Goliat.

 

Diferența dintre situația noastră din lumea reală și versiunea biblică este că nimeni David nu poate câștiga singur această luptă. Trebuie să ne unim și să fim una, ca miliarde de furnici care formează un singur corp. Poate că nu avem armele pe care le au ele, dar avem avantajul numărului absolut.

 

Cred că răspunsul este să refuzăm toate „soluțiile” care vin din această cabală globală, în masă, și să ne construim propriile noastre societăți și industrii paralele – o „resetare”, dar pe care o dorim de fapt și nu cea pe care o au. planificat pentru noi. Nu va fi ușor, dar alternativa este distrugerea umanității.

 

 

 

Surse și referințe

1 COVID-19: Marea resetare de Klaus Schwab (PDF)

 

2 The Expose’ 28 februarie 2022

 

3, 4, 5 Forumul Economic Mondial 20 noiembrie 2020

 

6 Raportul WEF Insight, Identity in a Digital World Septembrie 2018

 

7, 9, 11, 15, 20 The Sociable 23 noiembrie 2020

 

8 Business Insider 29 octombrie 2018

 

10 Coin Telegraph 12 aprilie 2020

 

12 Rand Corporation 29 octombrie 2020

 

13 Rand Corporation IoB: Viitorul nostru conectat

 

14 WEF, Shaping the Future of the Internet of Bodies, iulie 2020

 

16 Rand Corporation, Internetul corpurilor

 

17 WEF The Global Risks Report 2019

 

18 The Sociable 19 decembrie 2019

 

19 The Sociable 6 decembrie 2019

 

21 Twitter James Melville 26 ianuarie 2022

 

22 Revista PC 27 aprilie 2020

 

23, 25 The Sociable 16 februarie 2022

 

24 Cyber ​​Polygon 2022

 

Articole pe aceeaşi temă:

AOC la moartea petrolului: „Îți place absolut să-l vezi”

 

 

Greenwald: Comitetul 1/6 al Congresului pretinde putere absolută în timp ce investighează cetățenii fără limite judiciare

 

Mercola: Tratatul OMS privind pandemia se apropie de controlul absolut asupra biosecurității globale

 

Înțelegerea avertismentului Eisenhower privind preluarea tehnologică a elitei

 

Medicii, oamenii de știință scriu o avertizare urgentă scrisoare deschisă despre preocupările privind siguranța vaccinului COVID-

Avertisment: Metaversul este un pericol grav pentru dezvoltarea copilului

Atenție: Apple adaugă ID-uri de stat pe iPhone

 

 

https://ro.technocracy.news/avertisment-controlul-tuturor-datelor-absolute-despre-tine-%C3%AEnseamn%C4%83-controlul-absolut-pe-tine/

////////////////////////////////

Avertisment din Marea Britanie: Tehnocrația și tehnatul global sunt iminente

 

POSTAT DE: IAIN DAVIS PRIN SUBSTACK

 

 

 

Așa cum alți scriitori văd Tehnocrația pentru ceea ce este: „Un Technate degradează cetățeanul la statutul de câine sau de mașină. Existăm doar pentru a servi direcțiilor Continental Control și Function Sequence. Aceștia vor fi conduși de o clasă de paraziți de neatins, care pretind drepturi de ciugulire și autoritate absolută asupra tuturor.” Este esențial de înțeles distincția dintre simpla guvernare tehnocratică și un Technate în întregime. ⁃ TN Editor

În ultimii doi ani, întrebarea de guvernare tehnocratică a devenit un punct de discuție în societatea occidentală. Dezbaterea se referă la gradul în care experții calificați ar trebui să influențeze sau chiar să controleze politica.

 

În mare parte din cauza deziluziei față de clasa politică, mulți oameni susțin pe scară largă această idee. Prin urmare, este crucial să înțelegem că guvernarea tehnocratică este doar un aspect al tehnocrației.

 

Un tehnat — tehnocrația aplicată întregii societăți — nu se limitează la guvernarea tehnocratică. Merge mult mai departe și este o construcție sociopolitică nouă și distinctă.

 

Un tehnat vs guvernare tehnocratică

În timpul pseudopandemia, membri proeminenți din cadrul Grupului de consultanță științifică pentru situații de urgență (SAGE) al guvernului Regatului Unit nu doar oferă sfaturi, ci aparent conduceau politica. Oameni precum Chris Whitty și Patrick Vallance au fost „văzuți” de milioane de telespectatori ca să conducă deciziile guvernamentale. Mantra însoțitoare a politicienilor din Marea Britanie a fost că aceștia erau „conduși de știință”.

 

Oamenii au presupus că aceasta este tehnocrație. Nu este și este vital să înțelegem implicațiile complete și oribile ale tehnocrației autentice.

 

Dacă noi uita-te mai atent la aceasta relatie între expert — tehnocratul — și politician în timpul pseudopandemiei, este poate mai corect să spunem că știința a fost aleasă de politicieni pentru că le susținea politicile. Acestea fiind spuse, politica care este condusă cu adevărat de tehnocrați nu este neobișnuită în Occident, în special politica monetară.

 

Răspunsul politic și economic la Covid-19, de ambele maluri ale Atlanticului, exemplifica influența și controlul tehnocratic. De exemplu, economiștii și finanțatorii din băncile centrale – „experții” – s-au angajat pe contribuabilii din Uniunea Europeană (UE) să finanțeze politici fără nicio supraveghere semnificativă din partea politicienilor.

 

Christine Lagarde, șefa Băncii Centrale Europene (BCE), vorbind în 2020, A declarat:

 

Consiliul guvernatorilor se angajează să facă tot ce este necesar în cadrul mandatului său pentru a ajuta zona euro să treacă prin această criză. [. . .] Este pe deplin pregătit să-și mărească dimensiunea programului său de achiziție de active[.]

 

Consiliul guvernatorilor BCE a decis că cetățenii UE trebuie să investească inițial mai mult de 1 trilion de euro pentru a proteja în mod eficient lichiditatea băncilor comerciale. BCE este complet independent din partea Parlamentului European, a Comisiei UE și a tuturor guvernelor statelor membre ale UE:

 

Nici BCE, nici băncile centrale naționale (BCN), nici vreun membru al organelor lor de decizie nu au voie să solicite sau să primească instrucțiuni de la instituțiile sau organismele UE, de la orice guvern al unui stat membru al UE sau de la orice alt organism.

 

Consiliul guvernatorilor BCE Mandat este „a formula politica monetară pentru zona euro”. Astfel, la a măsură semnificativă, politica economică a UE este modelată și de tehnocrați nealeși. Se spune că impozitarea fără reprezentare este tiranie, dar nimeni nu pare îngrijorat. Comisia UE dorește să sublinieze acest lucru UE reprezintă o „democrație care se opune autocrației”.

 

Indiferent de dezbaterea privind meritele și slăbiciunile relative ale guvernării tehnocratice, de la dezvoltarea durabilă globală și politica de sănătate publică până la politica economică și de apărare, tehnocrații conduc în mod observabil formularea politicii în întreaga lume. Dar numai asta nu este tehnocrație.

 

În 1933 Technocracy inc. a publicat-o Curs de studiu în tehnocrație care a furnizat specificațiile tehnice pentru o tehnocrație continentală propusă din America de Nord. O societate bazată pe principiile tehnocrației se numește Technate:

 

Tehnocrația constată că producerea și distribuirea unei abundențe de bogăție fizică la scară continentală pentru uzul tuturor cetățenilor continentali poate fi realizată numai printr-un control tehnologic continental, o guvernare a funcției, un Technate.

 

 

Ce este tehnocrația?

Tehnocrația este o încercare aparent naivă a unui mic grup de ingineri, economiști, sociologi și alți nebuni de a aborda toate problemele sociale, economice și politice, așa cum le-au perceput ei. Acest lucru ar fi făcut prin înlocuirea sistemului capitalist occidental și, în special, a sistemului monetar cu tehnocrație. Pentru restul articolului vom numi acest grup „tehnocrații”.

 

Anumite aspecte ale tehnocrației, cum ar fi critica sa la adresa „sistemului de prețuri” (sistemul monetar) și a sistemului juridic, nu au fost lipsite de merit. Obiectivul de a oferi oamenilor „vieți din abundență” a fost lăudabil.

 

Din păcate, la fel ca multe idei aparent bine intenționate, numeroasele deficiențe epistemice ale tehnocrației, cum ar fi eșecul complet de a recunoaște motivația, au făcut-o instrumentul perfect pentru autoritari. În mâinile celor care sunt motivați să exercite puterea globală, acesta este cel mai cuprinzător sistem de control social conceput vreodată. De aici și apelul său la clasa paraziților.

 

În modelul tehnocrației, „clasa”, în sensul socio-economic, se presupune că este eliminată. Acesta este un alt eșec al modelatorilor: tehnocrația creează cea mai rigidă structură de clasă imaginabilă.

 

În eforturile lor de a ne scăpa de clasa socio-economică, tehnocrații au redenumit structura de clasă „peck-rights”. Ei au echivalat imensa complexitate a societății umane cu „drepturile de ciocănire” observate în turmele de vaci și cotele de găini. În consecință, ei au ajuns la concluzia că cea mai bună organizare socială pentru umanitate a fost aceea „în care indivizii [sunt] plasați cât mai aproape posibil în raport cu ceilalți indivizi, în conformitate cu drepturile de picătură”.

 

Drepturile de picătură, au susținut ei, au fost câștigate de cei cu abilitățile tehnice necesare și capacitatea naturală de a conduce. Se presupune că, atunci, drepturile de picătură sunt esențiale pentru ca societatea umană să funcționeze cât mai eficient posibil. Cursul de studiu al tehnocrației afirmă:

 

Nu trebuie să existe, pe cât posibil, nicio inversare a „drepturilor” naturale ale bărbaților.

 

Tehnocrații și-au numit noțiunea de drepturi de ciocănit „baza priorității naturale spontane”. În felul lor destul de năzuit, se pare că încercau să descrie „ordinea spontană” sugerată de filozofii iluminismului scoțian, care mai târziu au fost propuse oficial de economiști precum Friedrich Hayek și Milton Friedman.

 

În aparenta lor naivitate, tehnocrații au ignorat „teoria elitei” a lui Vilfredo Pareto, Gaetano Mosca, Roberto Michels și alții, care a demonstrat că puterea politică este deținută de cei care controlează resursele. La fel ca tehnocrații, teoreticienii de elită au oferit că oligarhia este rezultatul unui fel de meritocrație.

 

În timp ce atât teoria elitei, cât și tehnocrația au considerat această ordine socială ca inevitabilă, spre deosebire de tehnocrație, teoria elitei a recunoscut modul în care puterea ar putea fi coruptă și abuzată. Tehnocrații nu erau aparent conștienți, sau au ales să ignore, probabilitatea ca această corupție să continue în sistemul lor tehnocratic reproiectat.

 

În Technocracy inc. Curs de studiu cuvântul „tehnocrat” nu este referit. În schimb, „sediul central” cu personal de „personal instruit tehnic” administrează „întreaga operațiune socială și toate evidențele de producție și distribuție” pentru Technate. Se spunea că toate „funcțiile” sociale, industriale și tehnologice sunt interdependente și, prin urmare, întregul sistem funcțional ar putea fi planificat și gestionat central.

 

Se presupune că Technate ar funcționa printr-un control atent al diferitelor „secvențe funcționale”:

 

Unitatea de bază a acestei organizații este Secvența funcțională. O secvență funcțională este una dintre unitățile industriale sau sociale mai mari, ale căror părți sunt legate una cu cealaltă într-o secvență funcțională directă. Astfel, printre secvențele industriale majore avem transportul (căi ferate, căi navigabile, căi aeriene, autostrăzi și conducte); comunicare (poștă, telefon, telegraf, radio și televiziune); agricultura (agricultură, fermă, producție de lapte etc.); și marile unități industriale, cum ar fi textile, fier și oțel, etc. Printre secvențele de servicii se numără educația (aceasta ar cuprinde formarea completă a tinerei generații) și sănătatea publică (medicină, stomatologie, igiena publică și toate spitalele și industria farmaceutică). instalaţii precum şi instituţii pentru defecte).

 

 

Au fost propuse secvențe funcționale „speciale” suplimentare. Toată dezvoltarea tehnologică și științifică ar fi controlată prin Secvența de Cercetare Continentală. „Secvența relațiilor sociale” ar supraveghea legea și ordinea. Juriile urmau să fie desființate, iar Secvența de Relații Sociale va crea toate „regulile”, iar directorii săi vor investiga și judeca ulterior pe toți cei care nu funcționau eficient. Deoarece și proprietatea privată ar fi desființată, nu ar exista litigii sau dispute cu privire la proprietate.

 

Spre meritul lor, tehnocrații nu au considerat problema legalității ca fiind definitivă în determinarea moralității unei presupuse „crime”. Ei chiar au evitat cuvântul „crimă”. În mod ironic, ei au subliniat că sistemul juridic este corupt la nesfârșit și că așa-zisa justiție ar putea fi cumpărată. Dar ei nu au putut înțelege natura corupției pe care au identificat-o.

 

Tehnocrația cade pe față pentru că tehnocrații nu puteau empatiza cu semenii lor. În consecință, ei nu au avut o apreciere interdisciplinară a ceea ce Wilhelm Dilthey a sunat „științele umane”. Ei au încercat să reproiecteze societatea, fără să aprecieze ce este sau cum se formează.

 

Acest defect fundamental în abordarea lor a fost exemplificat prin conceptul lor de „crimă”. Indiferent dacă sunt ilegale sau nu, ei credeau că toate crimele sunt în întregime produsul „sistemului de prețuri” și au divorțat de avariție sau răutate. Tehnocrații au ignorat motivele și faptele rele și au atribuit toate crimele numai mijloacelor și oportunității.

 

Secvența Forțelor Armate ar urma să pună în aplicare regulile impuse de Secvența Relații Sociale și să acționeze în conformitate cu deciziile strategice ale Secvenței Afaceri Externe. Secvența Forțelor Armate nu va coordona doar apărarea militară a Tehnatului, ci și securitatea internă și pregătirea și echiparea Poliției Continentale.

 

Toată securitatea internă ar urma să fie controlată sub „o singură jurisdicție”, iar Continental Constabulary va pune în aplicare regulile stabilite de Direcția Secvență Relații Sociale.

 

Continentul nord-american urma să fie împărțit în regiuni gestionate de „Secvența de control a zonei”. Toate secvențele funcționale ar fi supravegheate de Secvența de control continentală.

 

Astfel, în tehnocrație, întregul Tehnat este condus de un singur organism auto-numit:

 

Personalul tuturor Secvențelor Funcționale se va piramida pe baza abilităților șefului fiecărui departament din cadrul Secvenței, iar personalul general rezultat al fiecărei Secvențe va face parte din Controlul Continental. Un guvern al funcției! Directorul Continental, după cum sugerează și numele, este directorul executiv al întregului mecanism social. În personalul său imediat se află directorii Forțelor Armate, Relații Externe, Cercetări Continentale și Relații Sociale și Control Zonal. [. . .] Directorul Continental este ales dintre membrii Controlului Continental de către Controlul Continental. Datorită faptului că acest control este compus doar din aproximativ 100 de membri, toți care se cunosc bine, nu există nimeni mai potrivit să facă această alegere decât ei.

 

Technocracy Inc. ar fi sperat să creeze un sistem care să ofere tuturor „vieți din abundență”, dar reducerea tehnocraților a oamenilor la mașini biologice a însemnat că aceștia au îndreptat spre zenitul totalitarismului inuman. În ciuda aluziilor sale la ordine spontană, tehnocrația răstoarnă mecanismele economice și sociale care ar putea posibil să permită înflorirea ordinii spontane. Le înlocuiește cu sistemul suprem de putere centralizată și control al resurselor.

 

Acesta este tocmai mecanismul care permite puterii să asuprească populațiile în sistemul sociopolitic actual. Ca tehnat, la scară continentală și globală, acea putere poate acționa fără reținere.

 

 

Știința Ingineriei Sociale

În 1938 în Revista Technocrat vol. 3 nr. 4 , revista internă a Technocracy inc., tehnocrația a fost descrisă astfel:

 

Știința ingineriei sociale, funcționarea științifică a întregului mecanism social de a produce și distribui bunuri și servicii către întreaga populație.

 

După cum este descris mai sus, un Technate se manifestă ca un „guvern al funcției”. Aceasta înseamnă că „producția și distribuția” tuturor bunurilor, serviciilor și resurselor sunt coordonate central printr-un singur sistem de „control tehnologic”. Deoarece toți cetățenii din Technate se bazează pe deciziile Continental Control, acest lucru permite o inginerie socială extinsă prin „operarea științifică” a societății însăși.

 

După ce se presupune că a eradicat clasa sociopolitică – înlocuind-o cu drepturi de ciugulire – societatea într-un Technate se spune că este împărțită în trei clase „funcționale”. Copiii și tinerii sunt clasificați drept cei care nu și-au început încă „serviciul social la o anumită funcție”, adulții care lucrează își îndeplinesc „funcția de serviciu” până când ajung la pensie, pe care tehnocrații au descris-o drept „sfârșitul perioadei de serviciu până la moartea individului.”

 

În consecință, funcționarea științifică a societății permite „serviciului” „animalului uman” să acționeze ca „motor uman” pentru funcționarea eficientă a diferitelor secvențe funcționale. Sunt stabilite limite pentru cheltuirea totală a resurselor în întregul Technate, inclusiv resursele umane. Pentru ca secvențele funcționale să rămână „eficiente”, acestea nu trebuie depășite:

 

Atingerea acestor scopuri va rezulta dintr-un control centralizat cu o organizare socială construită pe linii funcționale, asemănătoare cu cea a forței de operare a oricărei unități funcționale mari a prezentului, cum ar fi sistemul telefonic sau sistemul energetic. [. . .] Populația trebuie să fie astfel instruită și organizată încât să mențină continuarea operațiunii în limitele specificate.

 

Tehnocrații vedeau „mintea”, „conștiința” și „voința” umană ca concepte redundante întemeiate în „trecutul ignorant, barbar” al umanității. O ființă umană era considerată un obiect „care face o anumită varietate de mișcări și zgomote”, asemănător cu un câine sau un vehicul. Scopul Technate a fost de a proiecta social comportamentul „animalului uman” pentru propriul său bine. Cursul de studiu, vorbind despre umanitate, a remarcat:

 

Ei pot fi condiționați să nu folosească un anumit limbaj, să nu mănânce anumite alimente în anumite zile, să nu muncească în anumite zile, să nu se împerecheze în lipsa anumitor cuvinte ceremoniale rostite peste ele, să nu pătrundă într-un magazin alimentar pentru mâncare chiar și deși poate că nu au mâncat de zile întregi.

 

„Sistemul de prețuri” capitalist a fost considerat „ineficient”, deoarece „banii” erau produsul datoriei care, prin urmare, nu generau altceva decât risipă. Prin stingerea „sistemului de prețuri” capitalist, Tehnocrația a propus ca costul bunurilor și serviciilor să poată fi determinat pe baza costului energiei de producție. Un număr corespunzător de „certificate energetice” ar fi creat bianual, supravegheat de Continental Control, proporțional cu cheltuielile totale de energie planificate ale Technatei:

 

[E]nergia este măsurabilă în unități de lucru – ergi, jouli sau lire-picior. [. . .] Există un număr mare de dispozitive de contabilitate diferite prin care pot fi păstrate distribuția și evidența ratei de consum a întregii populații. [. . .] Prin acest sistem toate registrele și registrele referitoare la consum sunt ținute de Secvența de Distribuție a mecanismului social. Venitul se acordă publicului sub formă de certificate energetice.

 

Acest lucru ar permite o stare de supraveghere cuprinzătoare care ar monitoriza și controla tranzacțiile fiecărui cetățean din Technate:

 

Evidența veniturilor și a ratei sale de cheltuieli este ținută de Secvența de Distribuție, astfel încât este o chestiune simplă în orice moment pentru Secvența de Distribuție să constate starea soldului unui client necunoscut.

 

Ideea tehnocraților a fost că toți cetățenii ar avea o cotă egală de certificate energetice necomercializabile, alocate acestora, cu care să achiziționeze bunuri și servicii. Acest lucru ar fi mai mult decât suficient pentru nevoile lor și, astfel, ar eradica sărăcia și ar asigura că toți au trăit o viață din abundență.

 

Certificatele energetice alocate ar înregistra, de asemenea, toate datele personale ale cetățeanului destinatar individual. Combinat cu colectarea de date a Secvenței de distribuție, acest lucru ar permite ingineria precisă a societății, asigurându-se că cetățeanul își folosește certificatele energetice așa cum este specificat pentru a menține eficiența secvenței de funcții relevante:

 

Semnificația acestui lucru, din punctul de vedere al cunoașterii a ceea ce se întâmplă în sistemul social și al controlului social, poate fi cel mai bine apreciată atunci când se analizează întregul sistem în perspectivă. În primul rând, o singură organizație gestionează și operează întregul mecanism social. Aceeași organizație nu numai că produce, dar și distribuie toate bunurile și serviciile. Prin urmare, există un sistem uniform de evidență pentru întreaga operațiune socială și toate evidențele de producție și distribuție clare la un singur sediu central. Tabelarea informațiilor [conținute pe certificatele energetice] oferă o înregistrare completă a distribuției sau a ratei de consum public pe mărfuri, pe sex, pe diviziune regională, pe ocupație și pe grupe de vârstă.

 

Din păcate, înțelegerea tehnocraților asupra puterii oligarhilor era peurile. Încercând să creeze un sistem echitabil de distribuție a bogăției, ei au inventat de fapt un model care se pretează perfect unei noi forme de desfășurare. capitalismul de prieteni.

 

Critica lui Technocracy Inc asupra „bogăției”, subliniată în 1933 în publicație Introducere în tehnocrație, nu s-a opus bogăției în sine, ci a redefinit modul în care poate fi măsurată și distribuită:

 

În cadrul unui sistem de prețuri, bogăția apare numai prin crearea de datorii. [. . .] Bogăția fizică, pe de altă parte, este produsă prin transformarea energiei disponibile în forme de utilizare și servicii. [. . .] Tehnologia a introdus o nouă metodologie în crearea bogăției fizice.

 

Tehnocrații au decis, de asemenea, că celor cu drepturi de ciocănit „trebuie” să li se acorde „o marjă largă de libertate pentru exprimarea inițiativei individuale”. Atunci când acești factori sunt combinați cu distribuția propusă a certificatelor energetice, sfera pentru un nou model de capitalism de prieteni este aproape nelimitată:

 

[Energia poate fi alocată în funcție de utilizările cărora urmează să fie dată. Suma necesară pentru o nouă fabrică, inclusiv drumuri, case, spitale, școli etc., și pentru transportul și comunicațiile locale va fi dedusă din total ca un fel de cheltuieli generale și nu va fi percepută persoanelor fizice. După ce toate aceste deduceri sunt făcute, [. . .] restul va fi dedicat producției de bunuri și servicii pentru a fi consumate de publicul larg. [. . .] Astfel, dacă sunt disponibile mijloacele de producere a bunurilor și serviciilor [. . .] fiecărei persoane i-ar fi acordat un venit[.]

 

Distribuția „echitabilă” preconizată a certificatelor energetice către populație a reprezentat „restul”. Continental Control și toți directorii și indivizii talentați care au libertate de a-și exercita drepturile individuale de picătură, decid mai întâi cât trebuie să-și aloce pentru a menține „funcționarea științifică a întregului mecanism social”. Oamenilor li se alocă ceea ce rămâne „dacă” există „disponibil”.

 

Abordările tehnocrației globale

În America anilor 1930, ideile prezentate de tehnocrați erau absurde. Sistemul de supraveghere „tot-pervaziv” necesar era o imposibilitate tehnologică. Asta nu este cazul astăzi.

 

Capacitatea tehnologică există deja de a împuternici noua generație de tehnocrați să gestioneze populația prin controlul accesului nostru la resurse. Progresele în tehnologia digitală, descrise de Forumul Economic Mondial ca a 4-a revoluție industrială, a permis construirea de retele inteligente, internetul Lucrurilor (IoT) și necesar sistem de supraveghere atotpervaziv. Certificatele energetice sunt acum pe deplin fezabile.

 

UE și-a avertizat deja populația să se pregătească raționalizarea energiei. Există toate motivele să bănuim că acest lucru se va aplica în curând și în cazul nostru individual. De exemplu, prin intermediul dvs. personal tracker amprenta de carbon care ar putea fi legat destul de ușor de plățile efectuate către dvs. cu Moneda digitală a Băncii Centrale (CBDC), sau o variație a acestuia.

 

CBDC este „bani programabili” care pot fi controlați de emitent pentru a restricționa anumite tranzacții. Fostul guvernator adjunct al Băncii Chinei și actualul director general adjunct al Fondul Monetar Internațional (FMI), Bo li, a declarat simpozionului FMI despre Monede digitale ale Băncii Centrale pentru incluziune financiară: riscuri și recompense:

 

CBDC poate permite agențiilor guvernamentale și actorilor din sectorul privat să programeze [CBDC] pentru a crea contracte inteligente, pentru a permite funcții de politică țintite. De exemplu[,] plăți sociale [. . .], cupoane de consum, [. . .] bonuri de masa. Prin programare, banii CBDC pot fi direcționați precis [către] ce fel de [lucruri] pot deține oamenii și ce fel de utilizare [pentru care] acești bani pot fi utilizați.

 

Acesta este tocmai „mecanismul de control social” pe care îl susține tehnocrația. După cum se prevede în Cursul de studiu:

 

Ființele umane, atunci când sunt hrănite, găzduite și îmbrăcate, într-o manieră care nu este prea incomodă, și atunci când le sunt permise relații sociale normale între ele, tind să-și cristalizeze activitățile de rutină în obiceiuri sociale nevariabile. [. . .] Dacă totuși [. . . ] aceste obiceiuri devin incompatibile cu aceleași necesități biologice de hrană, îmbrăcăminte etc., obiceiurile sociale se observă mereu a fi reajustate [. . .] „Schimbarea socială”, a remarcat succint Howard Scott, „tinde să se producă într-un ritm direct pe măsură ce se apropie partea din față a stomacului de coloana vertebrală”. [. . .] Atâta timp cât ființele umane sunt aprovizionate în mod amplu cu necesitățile biologice de bază, hrana, cantitățile necesare de îmbrăcăminte și locuințe și debușeuri gregare și sexuale, ei vor funcționa într-o manieră de rutină, fără a deranja nici răspunsurile lor condiționate, nici inhibițiile lor condiționate. Se vor confrunta literalmente cu gloanțe în detrimentul dezaprobarii sociale.

 

Cei care prețuiesc guvernarea tehnocratică și cred că este tehnocrație și, prin urmare, presupun că tehnocrația nu trebuie să fie îngrijorat, nu înțeleg ce este tehnocrația. Un Technate este cea mai cuprinzătoare formă de tiranie concepută vreodată de omenire.

 

S-ar putea să nu fie ceea ce intenționau tehnocrații, dar au fost împiedicați de mândria lor de propria lor obiectivitate pretinsă. I-a orbit de realitatea naturii umane, pe care nici nu au înțeles-o și nici nu au explicat-o.

 

Un Technate degradează cetățeanul la statutul de câine sau de mașină. Existăm doar pentru a servi direcțiilor Continental Control și Function Sequence. Aceștia vor fi conduși de o clasă de paraziți de neatins, care pretind drepturi de picătură și autoritate absolută asupra tuturor.

 

Personal, sunt împotriva ideii.

 

Citește povestea completă aici …

 

Articole pe aceeaşi temă:

Analiză: atacul cibernetic la scară largă este acum imminent

 

 

Tehnocrația în China: primul tehnat din lume – Partea 1

 

 

AVERTISMENT: Rishi Sunak va inaugura o epocă tehnocratică a totalitarismului global folosind monedele digitale ale băncii  

Atenție: Apple adaugă ID-uri de stat pe iPhone

 

Avertisment: coronavirusul este real, panica este orchestrate

 

 

Înțelegerea avertismentului Eisenhower privind preluarea tehnologică a …

 

Medicii, oamenii de știință scriu o avertizare urgentă scrisoare deschisă despre preocupările privind siguranța vaccinului COVID-19

 

Avertisment: controlul tuturor datelor absolute despre tine te controlează absolut

 

https://ro.technocracy.news/tehnocra%C8%9Bia-de-avertizare-%C8%99i-tehnatul-global-sunt-iminente/

 

/////////////////////////////////

Gemenii siazieni ai tehnocrației și transhumanismului

POSTAT DE: PATRICK WOOD   

Tehnocrația și transumanismul au fost întotdeauna unite la șold. Tehnocrația își folosește „știința ingineriei sociale” pentru a fuziona tehnologia și societatea. Transumanismul își folosește domeniul NBIC pentru a contopi tehnologia direct cu oamenii.

 

Cu alte cuvinte, tehnocrația este pentru societate ceea ce este transumanismul pentru oamenii care trăiesc în ea.

 

Transumanismul ca filozofie crește de secole, dar numai în domeniul metafizic. Scopul său final este ca oamenii să scape de moarte și să trăiască pentru totdeauna într-o stare de nemurire. Odată cu avansarea științei în ultimii 30 de ani, transhumanii au migrat în mod natural de la metafizic la fizic pentru a-și converti credințele în realitate.

 

Crackpot, zici? Fii atent la ceea ce ridiculizezi, deoarece atât tehnocrația, cât și transumanismul controlează cursul istoriei umane chiar în acest moment. Așa cum am scris pe larg despre amândoi de mulți ani, acest lucru se produce de foarte mult timp.

 

NBIC înseamnă Nano (nano-tehnologie), Bio (bio-tehnologie), Info (tehnologia informației) și Cogno (științe cognitive). Aceste patru discipline științifice au rămas căi de studiu separate în universitățile din întreaga lume până la începutul anilor 1970. Astăzi, NBIC a devenit o disciplină proprie stabilită în majoritatea universităților importante, cu personalul contribuit de la fiecare departament separat.

 

De ce NBIC? Deoarece limbajul care stă la baza fiecărui câmp este de natură digitală. Genetica (ADN, ARN) este exprimată în termeni digitali. Creierul (Cogno) este considerat digital, ca un supercomputer biologic. Nanotehnologia este digitală pe măsură ce oamenii de știință descoperă cum să manipuleze materia însăși cu tehnologia computerizată.

 

Împreună, NBIC oferă un cazan științific transhumanilor în încercarea lor de a crea Humans 2.0.

 

Când se înțelege NBIC, nu este de mirare că tehnocratul Elon Musk a fondat Neuralink. Realitatea lui Musk este de a conecta tehnologia de calcul (Info) direct la creier (Bio) folosind fire microscopice (Nano) care sunt cusute în craniu. Aceasta este tehnologia care a luat naștere din știința NBIC.

 

De asemenea, nu este de mirare că viitorul vaccin pentru COVID-19 produs de Moderna folosește, de asemenea, știința NBIC pentru a realiza o fuziune a corpului uman cu tehnologia avansată. Administrația Trump are contractat cu Moderna să livreze 100 de milioane de doze din vaccinul său de investigație, aparent pentru a fi echipat și transportat în țară de către armata SUA.

 

 

Vaccinul Moderna a modificat ARN (Bio), precursorul formării ADN-ului, pentru a fi livrat cu micro-ace (Nano) pentru a plasa vaccinul plus markeri digitali permanenți în piele care sunt codați cu informații digitale (Info). Conform acestuia ,

 

ARN-ul mesager sau ARNm joacă un rol fundamental în biologia umană, transferând instrucțiunile stocate în ADN pentru a face proteinele necesare în fiecare celulă vie. Abordarea noastră este de a utiliza medicamente ARNm pentru a instrui propriile celule ale pacientului să producă proteine ​​care ar putea preveni, trata sau vindeca bolile.

 

În videoclipul de mai jos, Dr. Carrie Madej oferă o perspectivă medicală asupra viitorului vaccin Moderna și a faptului că agenda transumană îl conduce. Rețineți că numele Moderna este o contracție a „Mod” și „ARN”.

 

https://youtu.be/ywuCRVJVDqs

 

În conformitate cu Revista de timp,

 

Cercetătorii de la Moderna au conectat acest proces prin împachetarea vaccinului cu ARNm, materialul genetic care provine din ADN și produce proteine. Ideea lui Moderna este de a-și încărca vaccinul împotriva coronavirusului cu ARNm care codifică proteinele coronavirus corecte și apoi îl injectează în organism. Celulele imune din limfă pot procesa acel ARNm și pot începe să producă proteina în modul corect, pentru ca alte celule imune să le recunoască, astfel încât să poată răspunde împotriva unei infecții virale reale. Dr. Stephen Hoge, președintele Moderna, explică acest lucru „ARNm este într-adevăr ca o moleculă software în biologie”. „Așadar, vaccinul nostru este ca un program software pentru organism, care apoi merge și produce proteinele [virale] care pot genera un răspuns imun.” (accent adăugat)

 

De asemenea, este de remarcat faptul că „Colaboratorii strategici” ai Modernei includ DARPA (Defense Advanced Research Projects Agency) al Pentagonului, omologul său civil, BARDA (Biomedical Advanced Research and Development) și Fundația non-guvernamentală Bill și Melinda Gates Foundation.

 

În mod independent, Fundația Gates a finanțat dezvoltarea așa-numitului „Tatuaj cu puncte cuantice ” tehnologie la MIT care putea urmări cine a primit vaccinarea sau nu.

 

Concluzie

Scopul acestui articol este de a conștientiza obiectivele comune ale tehnocrației și transumanismului și de a arăta legăturile dintre ambele. Tehnocrații conduc pandemia ca „Marea Panică a anului 2020” pentru a închide economia globală pentru a face loc Marii Resetări în Dezvoltare Durabilă, cunoscută și ca Tehnocrație. Transhumani își îndreaptă propriile obiective asupra pandemiei pentru a declanșa Humans 2.0.

 

Pentru a repeta afirmația mea de mai sus, „Tehnocrația este pentru societate ceea ce este transumanismul pentru oamenii care trăiesc în ea”. Ambele sunt extrem de periculoase pentru toată omenirea și trebuie respinse înainte de a fi prea târziu pentru a le opri.

 

Articole pe aceeaşi temă:

Gemenii răi ai transumanismului și ai tehnocrației

 

 

Samsung spune că 6G va aduce „gemeni digitali”

 

AWS anunță serviciul IoT TwinMaker pentru a construi gemeni digitali

 

Tucker Carlson se apropie de tehnocrație și transumanism

 

Ziua 5: montarea tehnocrației și a transhumanismului

Mercola: Tehnocrația și transumanismul acum în faza a II-a a preluării totale

 

 

Știința, nu știința, conduce tehnocrația și transumanismul

 

https://ro.technocracy.news/gemenii-siamesi-ai-tehnocra%C8%9Biei-%C8%99i-transumanismului/

////////////////////////////////////////

 

Gemenii răi ai tehnocrației și transumanismului

POSTAT DE: PATRICK WOOD

 

 

Tehnocrația și transumanismul au devenit aliați în încercarea de a cuceri umanitatea, natura și sistemul mondial. La baza acesteia se află filosofia rea ​​a științificului, care este venerarea științei. Această gândire mecanicistă tratează oamenii la același nivel cu animalele, insectele sau chiar copacii din pădure. Astfel, acești noi „designeri inteligenți” nu au nicio problemă în a-și aplica știința pentru a te schimba pe tine și lumea din jurul tău.

 

 

 

Gemenii răi ai tehnocrației și transumanismului cantitate

 

Descriere

Aceasta este introducerea fiecărui om în Tehnocrație și Transumanism, care se bazează pe cărțile mele anterioare despre Tehnocrație. Ambele sunt esențiale pentru Marea Resetare a Forumului Economic Mondial, în parteneriat cu Națiunile Unite, pentru a înlocui capitalismul cu un sistem economic alternativ numit Dezvoltare Durabilă, alias Tehnocrația. În plus, oamenii înșiși sunt vizați de transumaniști pentru a schimba condiția umană în Humans 2.0 prin inginerie genetică. Astfel, Tehnocrația transformă structura și sistemul economic al lumii, în timp ce transumanismul transformă oamenii care locuiesc acolo.

 

Tehnocrația vrea să conducă pământul într-un panoptic de dictatură științifică. Transumaniștii vor să trăiască veșnic și să devină omniscient. Ambele sunt sisteme mecaniciste care văd natura ca pe ceva ce trebuie studiat, manipulat și cucerit. Ambii se consideră noii designeri inteligenți ai lumii, inclusiv oameni. Ambele caută să creeze un viitor pentru planeta Pământ pe care nimeni nu l-a cerut, votat sau dorit.

 

Orice soluții care ar putea apărea care ne permit să respingem tehnocrația și transumanismul nu pot funcționa decât dacă avem o înțelegere clară a ambelor.

 

Sper că această carte nu vă va deprima, ci mai degrabă vă va încuraja să vă ocupați locul potrivit în lume, făcându-vă partea pentru a pune capăt „gemenilor răi ai tehnocrației și transumanismului”.

 

https://ro.technocracy.news/produs/gemenii-r%C4%83i-ai-tehnocra%C8%9Biei-%C8%99i-transumanismului/

 

 

///////////////////////////////////////

 

 

(Inceputul finisului…)Cum accelerează Marea Resetare în Tirania Globală

 

POSTAT DE: DR. JOSEPH MERCOLA

 

Vă rugăm să împărtășiți această poveste!

PDF 📄

Din 1978, am declarat că obiectivul elitei globale este de a obține toate resursele lumii, fără a lăsa proprietate privată pentru nimeni altcineva. Când am descoperit tehnocrația istorică, era clar că acesta era mijlocul folosit pentru a face acest lucru. Astăzi, este evident în fața ta. Dacă vor avea succes, va reprezenta cel mai mare jaf din istoria lumii. ⁃ Editor TN

 

 

POVESTE PRIVIND O privire

> Agenda Forumului Economic Mondial pentru 2030 include dictumul că „nu veți deține nimic și veți fi fericiți”. Implicația nedeclarată este că resursele lumii vor fi deținute și controlate de elita tehnocratică și va trebui să plătiți pentru utilizarea temporară a tuturor

 

> Agenda WEF pentru 2030 face parte din ceea ce este acum promovat ca Marea Resetare

 

> De asemenea, o parte din Marea Resetare este trecerea de la capitalismul acționar la „capitalismul părților interesate”, despre care liderii mondiali susțin că vor oferi „echitate” pentru toți

 

> În realitate, capitalismul părților interesate distruge libertatea și mută puterea asupra națiunilor de la guverne alese la corporații private și alte „părți interesate” nealese, cum ar fi WEF

 

> Începând cu primul trimestru al anului 2020, am avut deja o probă a ceea ce va însemna Marea Resetare pentru sănătatea publică. Premisa de bază este aceea a unei stări de biosecuritate, în care „părțile interesate” nealese decid ce este cel mai bine pentru toată lumea

 

Agenda Forumului Economic Mondial pentru 2030 include dictonul ciudat de rău augur potrivit căruia „nu veți deține nimic și veți fi fericiți”. Implicația nedeclarată este că resursele lumii vor fi deținute și controlate de elita tehnocratică și va trebui să plătiți pentru utilizarea temporară a absolut totul.

 

Nimic nu îți va aparține de fapt. Toate articolele și resursele trebuie utilizate de către colectiv, în timp ce proprietatea efectivă este limitată la un strat superior al clasei sociale. Cum te va face fericit această iobăgie impusă?

 

Din nou, implicația nedeclarată este că lipsa de proprietate este o comoditate – doar îți fac viața mai ușoară. Închiriați o oală și apoi returnați-o. Nu aveți nevoie de spațiu de stocare! Imaginați-vă libertatea! Promit chiar comoditatea livrării automate a dronelor direct la ușa dvs.

 

Inteligența artificială – care vă sifonează datele despre fiecare aspect al existenței dvs. prin aproape fiecare piesă de tehnologie și aparat pe care o dețineți – vă va conduce viața, prezicându-vă fiecare dispoziție și dorință, satisfăcând fiecare capriciu. Ah, luxul de a nu fi nevoit să iau decizii!

 

Furt planificat sub acoperirea unei pandemii

 

 

Aceasta este mentalitatea pe care încearcă să o programeze în tine. Ca doar un exemplu, într-un anunț video de la jumătatea lunii noiembrie 2020, premierul canadian Justin Trudeau a spus:1

 

„Această pandemie a oferit o oportunitate de resetare. Aceasta este șansa noastră de a accelera eforturile noastre pre-pandemice de a ne reimagina sistemele economice care abordează de fapt provocările globale precum sărăcia extremă, inegalitatea și schimbările climatice. ”

 

Cu toate acestea, unii încep să-și dea seama că aceste narațiuni despre „reconstruirea mai bună” și „resetarea” economiei pentru a se asigura „echitatea” sunt capcane proverbiale ale șoarecilor. Odată ce muști brânza, vei fi blocat, tăiat de libertatea ta pentru totdeauna.

 

În videoclipul de mai sus, autorul Douglas Kruger explică de ce libertatea este imposibilă fără dreptul la proprietate privată. Elita tehnocratică nu vrea, desigur, să înțelegeți ramificațiile din lumea reală a ceea ce au planificat, motiv pentru care încearcă să vândă această idee diabolică ca ceva care va aduce beneficii societății și, în cele din urmă, va face viața corectă pentru toată lumea. Este o narațiune atractivă, dar o fantezie periculoasă de cumpărat. După cum sa menționat pe 16 noiembrie 2020, de către fișierul național:2

 

„… Trudeau a sugerat că virusul COVID-19 a oferit o„ oportunitate pentru o resetare… pentru a re-imagina sistemele economice ”. Aceasta a fost luată ca o aprobare a unui plan al Forumului Economic Mondial de concentrare a majorității proprietății private în mâinile mega-corporațiilor Big Tech.

 

Planul „Marea Resetare” implică o colaborare între guvernele naționale și organismele internaționale pentru a „reseta capitalismul” cu un stat transnațional integrat de asistență / supraveghere tehnocratică până în anul 2030 …

 

Corporațiile membre WEF și partenerii guvernamentali ar realiza „resetarea” prin utilizarea politicii economice pentru a desființa practic proprietatea individuală și pentru a concentra aproape toată averea în mâinile mega-corporațiilor internaționale.

 

Ideea ar fi să folosim statul bunăstării și economia gigantului pentru a înlocui status quo-ul economic al proprietății individuale cu unul în care majoritatea nevoilor individuale sunt închiriate în loc. ”

 

Aflați să recunoașteți minunatele resetări

 

 

Agenda 2030 a WEF face parte integrantă din ceea ce este acum promovat sub numele de The Great Reset,3 un plan care își are originea în ceva numit Global Redesign Initiative, elaborat de WEF în urma crizei economice din 2008. Site-ul web al Institutului transnațional descrie inițiativa drept „multi-stakeholderism” ca „o nouă formă de guvernanță globală”.4

 

Pe o notă laterală, pe măsură ce introduceam referința Institutului transnațional, am observat că adresa URL conținea cuvintele „termen de taxonomie ștergere de rezervă mai târziu”. Nu știu dacă asta înseamnă ceva, dar am arhivat5 pagina pentru orice eventualitate. Alți termeni și sloganuri care descriu diverse fațete ale acestei agende globale de preluare includ:

 

A patra revoluție industrială, care face parte din mișcarea transumanistă.6 În videoclipul de mai sus, fondatorul WEF, Klaus Schwab, descrie aceste planuri

Reveniți mai bine

Green New Deal

„Echitate”

Capitalismul părților interesate

În ultimele zile, am văzut o mulțime de lideri mondiali ieșiți în pas cu pas pentru a denunța capitalismul, spunând că avem nevoie de „capitalismul părților interesate”. Printre aceștia se numără și președintele Camerei, Nancy Pelosi, care, la 17 septembrie 2021, s-a pronunțat împotriva capitalismului la o întâlnire la Londra.7,8

 

„În America, capitalismul este sistemul nostru, este sistemul nostru economic, dar nu a servit economiei noastre așa cum ar trebui”, ea a spus. „Deci, ceea ce vrem să facem nu este să ne îndepărtăm de acest lucru, ci să îl îmbunătățim.

 

Nu puteți avea un sistem în care succesul unor izvorăște din exploatarea lucrătorilor și izvorăște din exploatarea mediului și a restului și trebuie să corectăm acest lucru. ”

 

Președintele Biden este primul președinte american care a îmbrățișat capitalismul părților interesate pe nume,9 și democrați de frunte, inclusiv vicepreședintele Kamala Harris și senatoarea Elizabeth Warren, au prezentat propuneri de politici care ar înscrie capitalismul părților interesate în lege.10

 

Ce este capitalismul părților interesate?

Dar ce este capitalismul părților interesate? Dacă este mai corect și îi face pe toți mai prosperi decât sistemul capitalist acționarist pe care îl avem în prezent, nu ar trebui să-l susținem cu toții? Problema este că modul în care este descris nu este modul în care funcționează de fapt în lumea reală. Sună grozav în teorie, dar rezultatul final nu va aduce beneficii unei persoane obișnuite.

 

După cum a raportat Ivan Wecke despre Democrația deschisă, într-un articol intitulat „Teoriile conspirației în afară, există ceva înșelător despre marea resetare”:11

 

„Setul de teorii ale conspirației din jurul Marii Resetări este nebulos și greu de identificat, dar împărțirea lor ne oferă ceva de genul acesta: Marea Resetare este planul elitei globale de a instaura o ordine mondială comunistă prin abolirea proprietății private în timp ce se utilizează COVID- 19 pentru a rezolva suprapopularea și înrobirea a ceea ce rămâne din omenire cu vaccinuri.

 

Intrigat … am decis să aflu despre ce se referă cu adevărat planul Great Reset al WEF. În centrul teoriilor conspirației sunt presupuse agende secrete și intenții rău intenționate.

 

Deși acestea pot lipsi din inițiativa Great Reset a WEF, ceea ce am găsit a fost ceva aproape la fel de sinistru ascunzându-se la vedere. De fapt, mai sinistru pentru că este real și se întâmplă acum. Și implică lucruri la fel de fundamentale ca hrana noastră, datele noastre și vaccinurile noastre.

 

Cuvintele magice sunt „capitalismul părților interesate”, un concept pe care președintele WEF, Klaus Schwab, îl bate de zeci de ani și care ocupă locul principal în planul Great Reset al WEF din iunie 2020.

 

Ideea este că capitalismul global ar trebui transformat astfel încât corporațiile să nu se mai concentreze exclusiv pe servirea acționarilor, ci să devină custodi ai societății prin crearea de valoare pentru clienți, furnizori, angajați, comunități și alte „părți interesate”.

 

Modul în care WEF vede că se realizează capitalismul părților interesate este printr-o serie de „parteneriate multi-părți interesate” care reunesc sectorul privat, guvernele și societatea civilă în toate domeniile guvernanței globale.

 

Ideea capitalismului părților interesate și a parteneriatelor multipartite ar putea părea caldă și neclară, până când vom săpa mai adânc și ne vom da seama că acest lucru înseamnă, de fapt, acordarea corporațiilor mai multă putere asupra societății și instituțiilor democratice mai puțin. ”

 

Capitalismul părților interesate crește puterea corporațiilor

Inițiativa Global Redesign, care a servit ca bază pentru Marea Resetare, a fost descrisă drept „cea mai cuprinzătoare propunere pentru reproiectarea guvernanței globale de la formularea Națiunilor Unite în timpul celui de-al doilea război mondial”.12 Deci, aceasta nu este o modificare mică. Este o revizuire completă a modului în care facem afaceri și guvernăm națiunile, nu numai în SUA, ci la nivel global.

 

În acest model cu mai multe părți interesate, guvernul este doar unul dintre părțile interesate dintre mulți. Alte părți interesate care ar trebui luate în considerare includ organizații neguvernamentale precum WEF însuși și corporații multinaționale. Cu alte cuvinte, acești alți actori vor avea un cuvânt de spus în modul în care sunt guvernate națiunile.

 

Observați că liderii mondiali vor sublinia faptul că părțile interesate includ mediul și lucrătorii. Adevărul este însă că nevoile și dorințele lucrătorilor și ale lumii naturale sunt cu greu în centrul acestui model. După cum a explicat Wecke:13

 

„În loc de corporații care deservesc multe părți interesate, în modelul multi-părți interesate de guvernanță globală, corporațiile sunt promovate să devină părți interesate oficiale în procesul de luare a deciziilor la nivel mondial, în timp ce guvernele sunt retrogradate ca fiind una dintre multele părți interesate.

 

În practică, corporațiile devin principalele părți interesate, în timp ce guvernele joacă un rol secundar, iar societatea civilă este în principal vitrina. ”

 

Capitalismul părților interesate este preluat de Stealth

Wecke subliniază că acest ecosistem cu mai multe părți interesate a fost deja implementat și se extinde cu fiecare zi care trece. Nu este ceva ce propun să pună în aplicare în viitor. În schimb, practic ne spun acum ce fac deja de ani de zile.

 

„Grupurile multi-părți interesate s-au răspândit în toate sectoarele sistemului de guvernanță global”, spune Wecke, menționând că există deja „mai mult de 45 de grupuri multi-părți globale care stabilesc standarde și stabilesc orientări și reguli într-o serie de domenii”.

 

Aceste grupuri, care nu au nicio responsabilitate democratică, sunt formate din mari corporații multinaționale, care recrutează persoane din interiorul guvernului, societății civile și instituțiilor de învățământ. Împreună, ei pretind că rezolvă tot felul de probleme care afectează societatea.

 

În esență, ei cred că știu ce este mai bine pentru toată lumea și, fără să fi fost aleși să vorbească și să acționeze în numele nostru, iau decizii unilaterale care vor dicta modul în care trăim, creștem și prosperăm.

 

Începând cu primul trimestru al anului 2020, am avut deja o idee despre ceea ce va însemna Marea Resetare pentru sănătatea publică. Practic, se bazează pe premisa că trăim într-o stare de biosecuritate, în care acești „părți interesate” nealese decid ce este cel mai bun pentru noi, indiferent de modul în care ne simțim în legătură cu aceasta.

Ca doar un exemplu de „ecosistem” cu mai multe părți interesate care este deja în funcțiune este inițiativa COVAX, al cărei scop este de a accelera lansarea vaccinurilor COVID-19. Această inițiativă a fost creată de două grupuri cu mai multe părți interesate, GAVI și Coaliția pentru Inovații în Pregătirea Epidemiei (CEPI), în parteneriat cu Organizația Mondială a Sănătății și finanțată de guverne.

 

GAVI și CEPI sunt ambele legate de WEF, Fundația Bill & Melinda Gates și o listă lungă de companii farmaceutice. După cum a menționat Wecki, în timp ce guvernele finanțează inițiativa COVAX, coalițiile centrate pe corporații (GAVI și CEPI) supraveghează și culeg profiturile din muncă.

 

Ni s-a dat deja o privire asupra problemei de bază cu acest sistem, care este că este în întregime bazată pe profit. În 2020, Africa de Sud și India au încercat să ridice normele de proprietate intelectuală privind tehnologiile vaccinului COVID-19 pentru a stimula producția în țările în curs de dezvoltare. GAVI, Gates însuși și industria medicamentelor s-au opus cu tărie, așa cum v-ați aștepta să facă.

 

De ce? Deoarece sănătatea publică nu este stimulentul sau motivația lor principală. Profitul este. Profitul este principalul lor interes și, ca „părți interesate” principale, interesele lor trebuie să fie puse în balanță cu interesele altor părți interesate, cum ar fi dorința și dorința oamenilor de a nu se îmbolnăvi și de a muri. Și ei bine, ei sunt în centrul structurii puterii, deci ghiciți a cui interes câștigă și va câștiga întotdeauna?

 

Capitalismul părților interesate va distruge libertatea

Wecke descrie multi-stakeholderismul ca „actualizarea multilateralismului de către WEF”, care este sistemul prin care națiunile lumii lucrează împreună în prezent. La bază se află Națiunile Unite.

 

Până în prezent, acest sistem este încă democratic, cel puțin teoretic, deoarece liderii aleși sunt cei adunați împreună pentru a lua decizii globale. Problema cu care ne confruntăm este că capitalismul părților interesate propus acum nu va aprofunda democrația, ci o va elimina cu totul.

 

Proiectarea sa pune în afara guvernelor și plasează părțile interesate nealese, în principal corporațiile transnaționale, în scaunul conducătorului auto, oferindu-le autoritatea supremă de a lua decizii pentru întreaga lume, ceea ce tocmai am început să experimentăm din ce în ce mai mult în timpul acestei pandemii. După cum a explicat Wecke:14

 

„Pe scurt, parteneriatele cu mai multe părți interesate sunt parteneriate public-privat pe scena globală. Și au implicații în lumea reală pentru modul în care sunt organizate sistemele noastre alimentare, cât de mare este tehnologia guvernată și modul în care sunt distribuite vaccinurile și medicamentele noastre ”.

 

De asemenea, dorim o resetare medicală

Începând cu primul trimestru al anului 2020, am avut deja o probă a ceea ce va însemna Marea Resetare pentru sănătatea publică. Practic, se bazează pe premisa că trăim într-o stare de biosecuritate, în care acești „părți interesate” nealese decid ce este cel mai bun pentru noi, indiferent de modul în care ne simțim în legătură cu aceasta.

 

De exemplu, spitalele din SUA sunt instruite să folosească cele mai letale tratamente COVID imaginabile, iar medicii care sfidează îndrumarea și fac de fapt ceea ce este mai bun pentru pacienții lor au permisele medicale amenințate. Simpla vorbire despre tratamentele COVID eficiente va pune un bullseye pe spatele unui medic.

 

În țările de pretutindeni, oamenilor li se spune că împușcăturile COVID sunt singura cale de urmat, iar pașapoartele vaccinale – odată deranjate ca o teorie paranoică a conspirației – sunt în curs de implementare. Cine a luat aceste decizii? Nimeni nu admite sursa reală a acestor decizii, dar putem fi siguri că provin dintr-un hub central, condus de oameni pe care nimeni nu i-a votat vreodată la putere.

 

În întreaga lume, se joacă un joc mintal răsucit, unde liderii mondiali ne spun acum că pașapoartele de vaccin sunt „biletul nostru spre libertate”, ignorând complet faptul că libertatea noastră nu este și nu poate fi bazată pe alegerile noastre medicale. .

 

Trudeau, de exemplu, a declarat recent că pașapoartele de vaccin sunt „totul despre”, informându-vă că „dacă ați făcut lucrurile corecte, veți fi în siguranță” oriunde ați merge.15 Iar cei care refuză să facă „ceea ce trebuie”, ei bine, pur și simplu nu au dreptul la aceleași „libertăți”.

 

 

Este clar că contramăsurile bolii pe care le vedem în prezent pentru COVID-19 nu se vor termina cu COVID-19. Deja, președintele Biden a semnat un ordin executiv care adaugă rujeola pe lista bolilor pentru care o persoană poate fi pusă în carantină și / sau forțată să se autoizoleze „pentru a proteja sănătatea publică”.16

 

Din nou, ceea ce se construiește în jurul nostru este o stare de biosecuritate care va controla fiecare aspect al vieții noastre sub auspiciul „protejării sănătății publice”, fără să facă așa ceva. Este de netăgăduit că contramăsurile COVID au provocat mult mai multe distrugeri decât a făcut-o de fapt virusul, iar aceste contramăsuri continuă să distrugă vieți și să ucidă oamenii inutil, toate sub stindardul de a ne menține „în siguranță” împotriva bolilor.

 

Faptul că oamenii mor din cauza suicidului, a foamei, a problemelor medicale netratate și a leziunilor provocate de vaccin, nu contează. Ne protejează de COVID! Bineînțeles, asta va fi extins pentru a ne proteja de alte infecții du jour.

 

În concluzie, capitalismul părților interesate este în esență o formă de fascism global, în care națiunile sunt conduse nu doar de guverne alese, ci de corporații nealese în parteneriat cu guvernul. În ceea ce privește „echitatea”, nu mi-aș ține respirația pentru ca acest lucru să devină realitate. Echitatea despre care vorbesc este că toți suntem în aceeași poziție mizerabilă de a nu deține nimic și de a nu avea drepturi ale omului.

 

 Surse și referințe

1, 2 Dosar Național 16 noiembrie 2020

 

3 Wakeup World 20 noiembrie 2021

 

4 Inițiativa Global Redesign a Institutului transnațional

 

5 Inițiativa globală de reproiectare a Institutului transnațional (arhivată)

 

6 Bazat pe Underground 14 iunie 2021

 

7 Twitter Nancy Pelosi 17 septembrie 2021

 

8 Business Insider 17 septembrie 2021

 

9 Just Capital 30 noiembrie 2020

 

10 Fast Company 15 decembrie 2020

 

11, 12, 13, 14 Open Democracy 16 august 2021

 

15 Twitter Rebel News 19 septembrie 2021

 

 

Articole pe aceeaşi temă:

Cum vor băncile mari să-i forțeze pe americani să se

Neofeudalism: Marea resetare nu este grozavă și nu este  

Tehnocrații de elită în spatele „Marei reset”

 

„Marea resetare”: o defalcare a planului general al elitei globale

Tehnocrația globală și „Marea resetare” vin ca un tren  

Resetare minunată: Agenda tehnocrată va conduce societatea globală către supravegherea și controlul masiv

 

Descoperind marea resetare și războiul global irațional asupra  

 

Sistemul alimentar controlat este în vigoare și se accelerează

DESPRE EDITOR

 

Patrick Wood

Patrick Wood este un lider important și critic în dezvoltarea durabilă, economia ecologică, agenda 21, agenda 2030 și tehnocrația istorică. Este autorul revistei Technocracy Rising: The Trojan Horse of Global Transformation (2015) și co-autor al Trilaterals Over Washington, Volumes I and II (1978-1980) cu regretatul Antony C. Sutton.

 

https://ro.technocracy.news/how-the-great-reset-is-accelerating-into-global-tyranny/?fbclid=IwAR0f6hr_ZgEM_ER3j9HFeSgzYoVCv-IhbAdznKsyDo09cMyuzODVCxUqhSs

 

///////////////////////////////////////////

Manipularea mondială cu coronavirusul pregătește «Marea Resetare» globalistă

  

 

 

Ianuarie 2021, prima confruntare cu „Marea Resetare”

 

„Marea Resetare este recunoaşterea binevenită a faptului că această tragedie umană poate reprezenta o chemare la trezire.” – Antonio Guterres, Secretar General al ONU

 

 

 

Nu este pentru prima dată în istorie când se sugerează necesitatea unui nou început, inclusiv nevoia reorganizării în totalitatea sa a lumii în care trăim. În numele acestei idei s-au declanşat războaie devastatoare, au fost aruncate la gunoi ideologii benefice omenirii, au fost dărâmate guverne, destrămate state, sacrificate milioane de vieţi şi schimbate din temelii destinele a miliarde de oameni.

 

Să ne pregătim pentru o nouă Mare Schimbare?

 

Elveţia, Geneva, 3 iunie 2020. Într-o conferinţă on-line dedicată organizării viitorului Forum Economic Mondial (FEM) din ianuarie 2021, aflaţi sub presiunea existenţei pandemiei COVID-19, participanţii au convenit ca tema centrală care va marca cel de al 51-lea meeting al FEM de la Davos să fie „Marea Resetare” („The Great Reset”). Organizată într-o configuraţie unică, cu participare fizică dar şi on-line, la reuniunea din frumosul oraş alpin elveţian urmează să participe lideri ai guvernelor, reprezentanţi de vârf ai lumii afacerilor, ai societăţii civile, ai unor alte organizaţii interesate de evoluţia economiei mondiale, de pe întregul glob şi nu numai.

 

În anul 2021, pentru prima dată în istoria sa, la lucrările FEM de la Davos vor avea acces mii de tineri din aproape 400 mari oraşe ale lumii. Prin intermediul internetului, ei vor fi interconectaţi cu liderii prezenţi la lucrări. Se urmăreşte astfel ca la dialogul din sală să aibă acces, în direct, reprezentanţii masei largi a cetăţenilor, în principal a tinerilor. Se mai intenţionează ca, prin mobilizarea exemplară a mass-media, milioane de oameni să fie informaţi asupra problemelor puse în discuţie şi, eventual, să-şi poată exprima punctele de vedere în dialog direct cu participanţii la reuniune.

 

Începutul de an 2021, asupra căruia din punct de vedere epidemiologic persistă încă incertitudinea, ne va arăta în ce măsură au putut fi traduse în practică generoasele intenţii ale organizatorilor.

 

Asupra problemei Marii Resetări, tema unică a viitorului summit de la Davos, s-au pronunţat deja personalităţi de primă mărime ale timpului nostru. Cuvintele lor par a încerca să ne convingă că Marea Resetare este absolut necesară, chiar benefică pentru viitorul fiecăruia dintre noi.

 

Economistul Muhammad Yunus, posesor al Premiului Nobel pentru Pace, Bangladesh: „Pandemia coronavirus a dat lumii şansa să reflecteze şi să ia decizii de o îndrăzneală scandaloasă pentru a crea o nouă ordine unde să nu este încălzire globală, concentrare a bogăţiei şi şomaj (…) După cum am spus, există şansa, corona ne-a oferit o şansă să reflectăm… În condiţii normale nu am fi acordat atenţie tuturor acestor aspecte. Suntem prea ocupaţi să facem bani.”

 

Prinţul de Wales: „Pentru a ne asigura viitorul şi pentru a prospera, noi este necesar să evoluăm în privinţa modelului nostru economic şi, în centrul realizării unor valori globale, să punem popoarele şi planeta. Dacă ar fi să învăţăm o lecţie critică de la această criză, aceasta este că e necesar să aşezăm natura în centrul preocupărilor noastre. Pur şi simplu să nu mai irosim timp.”

 

Profesorul Klaus Schwab, Preşedinte Executiv şi fondator al FEM: „O Mare Resetare este necesară pentru a construi un nou contract social menit să onoreze demnitatea fiecărei fiinţe umane. Criza globală de sănătate a arătat în toată goliciunea sa cât de nesustenabil este bătrânul nostru sistem în ceea ce priveşte coeziunea socială, lipsa oportunităţilor şi incluziunii egale. Nu putem întoarce spatele relelor rasismului şi discriminării. Este necesar să construim în acest nou contract social responsabilitatea noastră integraţionalistă, să ne asigurăm că trăim mai presus de aşteptările tinerilor (…) COVID-19 a accelerat trecerea noastră în era celei de a patra revoluţii industriale. Este necesar să ne asigurăm că noile tehnologii din lumea digitală, biologică şi psihică păstrează omul în centru şi servesc societăţii în întregul său, asigurând tuturor un acces corect.”

 

Antonio Guterres, Secretarul General al ONU: „Marea Resetare este recunoaşterea binevenită a faptului că această tragedie umană poate reprezenta o chemare la trezire.”

 

Care este esenţa Marii Resetări?

 

 

 

Pe site-ul oficial al FEM sunt enumerate câteva dintre ideile de bază ale „Resetării” precum şi liniile directoare care vor marca trecerea economiei mondiale prin ceea ce, cu o oarecare emfază, s-ar numi Marea Resetare:

 

• „Marea Resetare” reprezintă obligaţia de a construi, împreună şi urgent, fundaţia sistemului nostru economic şi social pentru un viitor mult mai echitabil, durabil şi optimist.
• „Marea Resetare” impune un nou contract social centrat pe demnitatea umană, pe justiţie socială şi în care progresul societăţii să nu se afle în urma dezvoltării economice.
• Criza de sănătate globală a marcat o ruptură de lungă durată în economiile şi societăţile noastre, şi a creat o criză socială care necesită în mod urgent locuri de muncă decente.

 

Substanţa Marii Resetări a fost surprinsă sintetic şi în declaraţia Directorului Executiv al FEM, Klaus Schwab: „Avem numai o planetă şi cunoaştem că schimbarea climei poate conduce la următorul dezastru global însoţit de consecinţe mult mai dramatice pentru omenire. În intervalul scurt care ne mai rămâne este necesar să decarbonizăm economia şi să aducem felul în care gândim şi comportamentul nostru încă o dată în armonie cu natura.”

 

Ar fi o greşeală de neiertat să considerăm că ideea Marii Resetări aparţine exclusiv FEM, o organizaţie non-profit elveţiană. O naivitate la fel de mare ar fi să credem că Resetarea se va rezuma la aducerea economiei mondiale (ajunsă deja în stadiul de factor principal al distrugerii mediului natural) în armonie cu natura.

 

Privind înspre înaltele personalităţile politice care s-au pronunţat în favoarea Marii Resetări, pare că „Resetarea” se vrea a fi ceva mai mult decât o simplă restructurare economică dictată de o situaţie de moment. Descoperim printre cei 1430 de înscrişi la cuvânt nu numai economişti, dar şi formatori de opinie ori lideri ai unor organizaţii în mai mică legătură cu economia concretă. Prin urmare nu ne este dificil să înţelegem că miza Marii Resetări depăşeşte cu mult ceea ce ni se arată acum. Poate că adevărata intenţie a lansării acestei mari provocări este rezumată într-o singură propoziţie. Este propoziţia rostită tot de prof. Klaus Schwab: „In short, we need a ‘Great Reset’ of capitalism” („Pe scurt, noi avem nevoie de o «Mare Resetare» a capitalismului”).

 

Ce se află dincolo de „The Great Reset”?

 

Având în minte declaraţia de mai sus, brusc, ni se ridică ceaţa de pe ochi şi zărim în toată grozăvia sa adevărata, uriaşa, dimensiune a conceptului „The Great Reset”! Ştergerea şi rescrierea unui sistem atât de amplu cum este capitalismul ne aruncă în cu totul altă dimensiune a ambiţiilor. Practic, pare a se intenţiona remodelarea întregului sistem economic bazat pe proprietatea privată şi pe piaţa liberă. Economia de piaţă fiind aceea care dictează unde să investeşti, ce să produci, care să fie preţurile practicate în schimburile de bunuri şi servicii. În ultimă instanţă, ceea ce se vrea schimbat este Capitalismul, motorul vehiculului care azi poartă omenirea spre viitor! Este el depăşit? A sosit timpul să-l aruncăm la gunoi? Cu ce îl vom înlocui?

 

Fără a ne aventura pe terenul atât de alunecos al speculaţiilor, nu putem trece cu vederea gigantica dimensiune a ceea ce s-a numit deja Marea Resetare şi, de asemenea, nu putem ocoli gândul că „The Great Reset” reprezintă numai o parte a unui program mai larg. A unui plan care are în vedere resetarea bazelor, a structurii întregii societăți omeneşti aşa cum o cunoaştem noi azi.

 

Există o mulţime de semne care ne conduc spre această concluzie. Iar timpul până la care ne vom confrunta cu efectele funcţionării mecanismului în care Marea Resetare reprezintă doar o minusculă rotiţă se scurtează cu fiecare zi care trece.

 

Citiţi şi:

 

Corona-criză – intersecția istorică a civilizației noastre

 

Farsa și agenda diabolică a unui «blocaj universal»

 

https://yogaesoteric.net/manipularea-mondiala-cu-coronavirusul-pregateste-marea-resetare-globalista/

///////////////////////////////////////////

Marea Resetare: Conspirația ‘BBB – COVID’ iese la lumină…Planul datează din 2015 și prevede folosirea unui dezastru pentru înlocuirea capitalismului cu un comunism global

 

Ce straniu: nimeni nu suflă o vorbuliță! Aruncându-ne ca orbeții cu capul înainte sub al doilea val de covid, tocmai am prăpădit 80 de miliarde de euro. Este suma care era necesar să revină țării noastre din pachetul de 750 de miliarde de euro, convenit de UE, în iulie, pentru a ajuta țările membre să depășească criza economică provocată de epidemie.

 

 

 

Intrând într-un nou lockdown, România și întreaga Europă deschid larg porțile pentru o nouă criză economică. În condițiile în care prima nu a trecut. Consecințele se anunță devastatoare.

 

Reuniți într-o videoconferință, la 3 noiembrie, miniștrii de Finanțe din Zona Euro au exclus categoric vreun nou ajutor pentru statele membre. Comisarul european pentru Economie, Paolo Gentiloni, a declarat că, din cauza valului doi de covid, statele membre ar putea fi obligate să ia măsuri suplimentare. Acestea ar urma să fie finanțate din împrumuturi, profitând de suspendarea regulilor privind deficitul. În ceea ce privește un eventual nou pachet de ajutoare, Gentiloni a retezat scurt orice speranță: „La ora actuală, obiectivul principal este aplicarea (măsurilor deja luate)”.

 

Klaus Regling, șeful Mecanismului European de Stabilitate (MES) – fondul de salvare al UE – a subliniat și el necesitatea unor eforturi suplimentare la nivel național. Însă, la scară europeană, „nu cred că este necesar să facem altceva pentru moment”.

 

Așadar, pentru traversarea celei de-a doua crize economice, UE binecuvântează „metoda Câțu”: împrumutul până la capăt. România s-a împrumutat până acum cu 130 de miliarde de lei, vreo 27 de miliarde de euro. Adică o treime din banii pe care îi așteptăm de la UE. Care vin și ei cu anumite condiții. Și din care jumătate reprezintă tot împrumuturi, care e necesar să fie și ele restituite.

 

România avea în 2019 una dintre cele mai mici datorii din UE, ca pondere din PIB: 35,4%, în condițiile unei medii la nivel european de aproape 80%. Împrumuturile lui Câțu au aruncat-o în iulie la 42,2% din PIB, iar UE prognozează că va ajunge la 63,6% în 2022. Așadar, o dublare a datoriei naționale în doar doi ani! În condițiile în care, atenție!, pentru o economie precum a României, nivelul recomandabil de îndatorare nu este recomandat să depășească 45% din PIB.

 

Nu doar România, ci întreaga Europă se înglodează în datorii din cauza priponirii economiilor pe motiv de covid. Datoria medie a UE va depăși 86% din PIB anul acesta, pentru a ajunge la anul să depășească 100%. Cele mai îndatorate țări sunt Grecia (a cărei datorie națională va fi de 207% din PIB la sfârșitul lui 2020), Italia (160%), Portugalia (135%), Spania (120%), Franța (120%).

 

Împrumutul nu are nimic rău în sine. Este doar un instrument economic: depinde cum este folosit. Însă a combate criza economică prin împrumuturi, la dobânzi din ce în ce mai mari, în condițiile în care economiile sunt ținute închise, este o sinucidere. Un colaps anunțat, către care Europa și cea mai mare parte a lumii civilizate se îndreaptă cu ochii închiși. Pare că asistăm la o sinucidere în masă.

 

Nimeni nu garantează că valul doi de covid va fi și ultimul. Bill Gates, acest „tătuc” al virușilor, prognoza în septembrie că epidemia se va termina „în cel mai bun caz, probabil, în 2022”.

 

După 7-8 luni, deja economiile (inclusiv cele mai performante) gâfâie. Peste tot în lume, traiul oamenilor s-a degradat dramatic, devenind sub-viețuire. Viață de pușcăriaș. Singurul aspect permis omului este munca. Orice distracție sau balsam pentru suflet sunt interzise. Cum va arăta lumea peste doi ani, când distrugerile economice, sociale și culturale vor fi incalculabile?

 

Peisajul mondial seamănă astăzi frapant cu Bucureștiul anilor 1980, când Ceaușescu a dat ordin ca tot orașul vechi, cu farmecul său patriarhal, cu istoria lui mirosind a tei și a regina-nopții, să fie ras de pe fața pământului, iar pe ruinele sale să înalțe un coșmar de beton.

 

„Build Back Better.” BBB. „A construi la loc mai bine.” Este un concept adoptat de ONU în 2015, care își propune „să folosească un dezastru ca pe un impuls pentru a construi țări și societăți mai viguroase decât înainte”.

Build Back Better este unul dintre sloganele electorale lui Joe Biden! Dar îl auzi adesea în gurile globaliștilor, de la Prințul Charles la Justin Trudeau și de la Emmanuel Macron la Angela Merkel. În octombrie, de pildă, Melinda Gates spunea: „Viața se va schimba definitiv… o vom construi la loc mai bine”.

 

 

 

Planul pentru aplicarea principiului BBB a fost botezat The Great Reset (Marea Resetare) și va fi bătut în cuie la Forumul Economic Mondial (FEM) de la Davos, din ianuarie 2021. Cu ocazia unei reuniuni virtuale, organizată de FEM anul acesta, în iunie, la care au participat unii dintre cei mai puternici oameni de afaceri de pe planetă, oficiali guvernamentali și activiști, au fost schițate câteva principii generale. În esență, Marea Resetare își propune să înlocuiască capitalismul cu un comunism planetar. Un fel de Komintern II.

 

„Fiecare țară, de la Statele Unite la China, este necesar să participe, și fiecare industrie, de la petrol și gaze la tehnologiile digitale, este necesar să fie transformată”, afirmă Klaus Schwab, fondatorul și președintele FEM, într-un articol publicat pe site-ul Forumului.

 

„Pe scurt, avem nevoie de o Mare Resetare a capitalismului”, conchide Schwab.

Dar schimbările nu se vor rezuma doar la industrie. „Toate aspectele societăților și economiilor noastre” trebuie „restructurate”, „de la educație la contractele sociale și condițiile de muncă”.

 

Alături de Schwab, la reuniunea virtuală a FEM din iunie au participat Prințul Charles, unul dintre primii partizani ai Marii Resetări, Gina Gopinath, economist șef al FMI, Antonio Guterres, secretarul general al ONU și președinții unor corporații importante, precum Microsoft sau BP. De asemenea, au participat activiști de la grupuri precum Greenpeace International și profesori universitari, toți partizani ai Marii Resetări.

 

Deși detaliile nu se cunosc, totul pare un amestec sulfuros de Bernie Sanders cu Greta Thunberg.

 

Așa cum arăta încă din 2015 planul BBB al ONU, era nevoie de un „declanșator”. Iar acesta a fost pandemia covid.

„Avem o strălucită oportunitate să extragem ceva bun din această criză – undele sale de șoc fără precedent i-ar putea face pe oameni mai receptivi față de marile viziuni ale schimbării”, a spus Prințul Charles în alocuțiunea sa.

„Este o oportunitate pe care nu am mai avut-o niciodată și probabil că nu o vom mai avea vreodată”, a subliniat moștenitorul tronului britanic.

 

Declarația sa seamănă uimitor cu cea pe care George Soros o făcea cu o lună înainte, tot despre formidabila oportunitate pe care covid o reprezintă pentru globalism: „Suntem într-un moment revoluționar, în care putem realiza ceea ce părea de neconceput”.

 

Ultima carte a lui Klaus Schwab, care se numește chiar așa, Covid-19: Marea Resetare, nu lasă nicio îndoială că pandemia de coronavirus este „oportunitatea de aur” pentru a accelera ritmul schimbărilor către un „nou normal”:

„La data la care scriu (iunie 2020), pandemia continuă să se agraveze în toată lumea. Mulți dintre noi se întreabă când situaţia va reveni la normal. Răspunsul este scurt: niciodată. Nimic nu va mai întoarce la sentimentul «pervertit» al normalității care domnea înainte de criză, deoarece pandemia de coronavirus marchează un punct de cotitură fundamental în traiectoria noastră globală.”

 

Se dezleagă astfel și misterul grabei cu care liderii politici – mondiali și dâmbovițeni – ne vesteau că „lumea nu va mai fi niciodată la fel”, când nici nu ajunsese epidemia bine în Europa. Ei, liderii, erau la curent cu Marele Plan.

 

 

Citiţi şi:

Manipularea mondială cu coronavirusul pregătește «Marea Resetare» globalistă

Marea Resetare – Planul diabolic de supunere a lumii, căruia i se opune Donald Trump

Marea Resetare Globală – teorie a conspirației sau intrarea în aşa-zisul ‘nou normal’?

 

https://yogaesoteric.net/marea-resetare-conspiratia-bbb-covid-iese-la-lumina/

 

 

///////////////////////////////////////

Botniță pentru oameni și informații: Informațiile neagreate de sistem sunt etichetate «teoria conspirației», «fake news» și sunt cenzurate (II)