Publicat la:
Septembrie 30, 2021
Astfel devin fate mari-Matusile Tamarei-Afacerile lui Barna cu fonduri europene i-au adus 4 dosare la DNA: 3 sunt încă active, unul singur a fost clasat …Aelenei (AUR) – fost cadru medical – RESPINGE vaccinarea obligatorie a medicilor și asistentelor: „Se încalcă dreptul la muncă! Să vină la protest!”Lista celor mai influente 100 cărți scrise vreodată conform lui Martin Seymour-Smith, în ordine cronologică aproximativă.Recenzie „Amintiri din casa morților” de Feodor Dostoievski… Cele mai citite cărţi din toate timpurile. De la Biblie la „Alchimistul“ lui Coelho…Trăim o dictatură sanitară? In timp ce potopistul poporului, Ilicy, tradatorul si creierul loviturii de stat se lafaie peste cadavrele decembriadei/mineriadei- Fostul președinte al Franţei, Nicolas Sarkozy, a fost condamnat la închisoare pentru corupție
Proiect tip pentru realizarea unui adapost si a unei stane de oi (III)/ Gestatia la oi/ Recomandari pentru perioada fatarilor/ Reguli privind producerea si valorificarea produselor/ Recomandari privind producerea si comercializarea carnii de miel/ Tehnologii moderne pentru cresterea CAPRINELOR, etc 
Apocalipsa 6 – Mânia Mielului- Daniel Branzei…Sfârșitul lumii, așa cum îl descrie Biblia (1/3)… Cine sunt cei patru călăreți ai Apocalipsei? Capitolul 9:1-21, Walter Scott… Cum să studiezi Biblia, Cărţile profetice – Daniel şi profeţii mici si Cărţile profetice – De la Isaia la Ezechiel, de Samuel Ridout; Simplu și eficient: Care este semnificația jerfei lui isus? Top 10 carti crestine la Libraria Maranatha…
Apocalipsa 6 – Mânia Mielului
Durerile nașterii cui?
Cu acest capitol începe cascada de pedepse cumplite asupra pământului. Mai întâi vor fi rupte cele șapte peceți; la a șaptea pecete încep cele șapte trâmbițe, iar la cea de a șaptea trâmbiță se revarsă peste pământ cele șapte potire ale mâniei divine. Toate vin „ca durerile nașterii peste femeia însărcinată“: din ce în ce mai intense și mai dese (Mat. 24:8; Marcu 13:8). Suferințele de pe pământ vor fi din ce în ce mai mari și mai dese. Ce se va naște din aceste dureri? Împărăția lui Dumnezeu pe pământ!
Intrăm în teritoriul „zilei Domnului“ despre care au vorbit proorocii (Isaia 22; Ieremia 30:1-17; Ioel 1-2; Amos 5; Țefania 1; Ioel 2:30-32; Zaharia 14:1; Maleahi 4:1, 5). În ordinea creației din Geneza, ziua aceasta începe de seara și prima parte a ei este noapte întunecată. Apoi se va crăpa de ziuă și va răsări Luceafărul de dimineață. Partea întunecată a Zilei Domnului ține șapte ani de necaz și este acoperită de Apocalipsa 6-19, iar partea luminoasă care durează o mie de ani este descrisă doar în câteva versete din capitolul 20. Totul va începe însă cu o înșelătoare pace mondială:
„Când vor zice: „Pace şi linişte!”, atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei, ca durerile naşterii peste femeia însărcinată, şi nu va fi chip de scăpare“ (1 Tesaloniceni 5:3).
Oratoriul ceresc din Apocalipsa 4 și 5 merge mână în mână cu mânia dezlănțuită pe pământ în Apocalipsa 6-19. În cer se amplifică oratoriul slavei, pe pământ se amplifică asprimea pedepselor.
Alăturarea unor culmi ale închinării cu adâncimile teribile ale judecății s-ar putea să ne pară stranie, dar asta doar pentru că nu înțelegem deplin nici sfințenia lui Dumnezeu și nici păcătoșenia omului. Nu vedem nici imaginea completă a felului în care răul i se opune lui Dumnezeu și că, pentru binele și bunăstarea tuturor, răul trebuie eliminat total și de pretutindeni. Dumnezeu este îndelung răbdător, dar trebuie până la urmă să judece pământul și să le facă dreptate celor ce L-au slujit.
Paralele lămuritoare
Pentru cei cărora Apocalipsa li se pare o carte complicată și confuză am să spun două lucruri: (1) ea urmează seria de evenimente anunțate de Domnul Isus când era încă pe pământ în Evanghelii și (2) ea urmează schița celei de a șaptea săptămâni din profeția despre cele șaptezeci de săptămâni anunțată în cartea profetului Daniel.
Despre lucruri care încă nu sunt
În capitolul 24 al evangheliei lui Matei, Domnul Isus vorbește despre lucrurile viitoare în ceea ce putem numi „mica Apocalipsă“. El le descopere ucenicilor lucrurile viitoare, vorbindu-le despre dărâmarea Templului, despre pustiirea Ierusalimului și despre venirea Fiului omului.
Este suficient să recitim pasajele din Evanghelia lui Matei, Marcu sau Luca pentru a ne familiariza pe scurt cu ceea ce vom întâlni în Apocalipsa.
„Drept răspuns, Isus le-a zis: „Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva. Fiindcă vor veni mulţi în Numele Meu şi vor zice: ,,Eu sunt Christosul!“ ,,Şi vor înşela pe mulţi“ (Mat. 24:4-5)
„Când a rupt Mielul cea dintâi din cele şapte peceţi, m-am uitat şi am auzit pe una din cele patru făpturi vii zicând cu un glas ca de tunet: „Vino şi vezi!” M-am uitat şi iată că s-a arătat un cal alb. Cel ce sta pe el avea un arc; i s-a dat o cunună şi a pornit biruitor şi ca să biruiască“ (Apoc. 6:1-2).
Un arc fără săgeți simbolizează o biruință fără luptă. Antichrist va fi „invitat“ să conducă lumea ca o soluție la o criză mondială.
„Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie: vedeţi să nu vă înspăimântaţi, căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar sfârşitul tot nu va fi atunci. Un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie, împotriva altei împărăţii şi, pe alocuri, vor fi cutremure de pământ, foamete şi ciumi“ (Mat. 24:6-7).
„Când a rupt Mielul a doua pecete, am auzit pe a doua făptură vie zicând: „Vino şi vezi!” Şi s-a arătat un alt cal, un cal roşu. Cel ce sta pe el a primit puterea să ia pacea de pe pământ, pentru ca oamenii să se înjunghie unii pe alţii, şi i s-a dat o sabie mare“ (Apoc. 6:3-4).
În locul păcii promise, Antichristul va aduce un război cum n-a mai fost de la întemeierea lumii. Urmarea firească a războiului este foametea:
„ .. pe alocurea vor fi … foamete … Dar toate aceste lucruri nu vor fi decât începutul durerilor. “ (Mat. 24:7-8).
„Când a rupt Mielul pecetea a treia, am auzit pe a treia făptură vie zicând: „Vino şi vezi!” M-am uitat şi iată că s-a arătat un cal negru. Cel ce sta pe el avea în mână o cumpănă. Şi, în mijlocul celor patru făpturi vii, am auzit un glas care zicea: „O măsură de grâu pentru un dinar. Trei măsuri de orz pentru un dinar! Dar să nu vatămi untdelemnul şi vinul!” (Apoc. 6:5-6).
Ca întotdeauna, Antichristul va da vina pe copiii lui Dumnezeu și va porni împotriva lor o persecuție teribilă:
„Atunci vă vor da să fiţi chinuiţi şi vă vor omorî; veţi fi urâţi de toate neamurile pentru Numele Meu“ (Mat. 24:9).
„Când a rupt Mielul pecetea a patra, am auzit glasul făpturii a patra zicând: „Vino şi vezi!” M-am uitat şi iată că s-a arătat un cal gălbui. Cel ce sta pe el se numea Moartea şi împreună cu el venea după el Locuinţa morţilor. Li s-a dat putere peste a patra parte a pământului ca să ucidă cu sabia, cu foamete, cu molimă şi cu fiarele pământului“ (Apoc. 6:7-8).
Persecuția va fi cumplită și va cere un ceas de răzbunare din partea Domnului:
„Atunci, mulţi vor cădea, se vor vinde unii pe alţii şi se vor urî unii pe alţii. Se vor scula mulţi proroci mincinoşi şi vor înşela pe mulţi. Şi, din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci. Dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit“ (Mat. 24:10-13).
„Când a rupt Mielul pecetea a cincea, am văzut sub altar sufletele celor ce fuseseră înjunghiaţi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi din pricina mărturisirii pe care o ţinuseră. Ei strigau cu glas tare şi ziceau: „Până când, Stăpâne, Tu, care eşti sfânt şi adevărat, zăboveşti să judeci şi să răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor pământului?” Fiecăruia din ei i s-a dat o haină albă şi i s-a spus să se mai odihnească puţină vreme, până se va împlini numărul tovarăşilor lor de slujbă şi al fraţilor lor, care aveau să fie omorâţi ca şi ei“ (Apoc. 6:9-11).
Evenimentele de pe pământ vor fi însoțite de teribile semne cerești:
„Pe alocuri vor fi mari cutremure de pământ, foamete şi ciume, vor fi arătări înspăimântătoare şi semne mari în cer“ (Luca 21:11).
„Când a rupt Mielul pecetea a şasea, m-am uitat şi iată că s-a făcut un mare cutremur de pământ. Soarele s-a făcut negru ca un sac de păr, luna s-a făcut toată ca sângele şi stelele au căzut din cer pe pământ, cum cad smochinele verzi din pom când este scuturat de un vânt puternic. Cerul s-a strâns ca o carte de piele pe care o faci sul. Şi toţi munţii şi toate ostroavele s-au mutat din locurile lor. Împăraţii pământului, domnitorii, căpitanii oştilor, cei bogaţi şi cei puternici, toţi robii şi toţi oamenii slobozi s-au ascuns în peşteri şi în stâncile munţilor. Şi ziceau munţilor şi stâncilor: „Cădeţi peste noi şi ascundeţi-ne de Faţa Celui ce şade pe scaunul de domnie şi de mânia Mielului, căci a venit ziua cea mare a mâniei Lui şi cine poate sta în picioare?” (Apoc. 6:12-17).
Cei ce se tem de Apocalipsa ar trebui să se teamă și de Evangheliile Domnului Isus! Evenimentele viitoare sunt prea importante pentru ca să le ignorăm și tocmai de aceea au fost anunțate în mai multe cărți ale Bibliei. O foarte amănunțită cronologie a lor ne-a fost lăsată în cartea profetului Daniel.
Săptămâna profetului Daniel
În profeția lui Daniel ni s-a spus că „au fost hotărâte șaptezeci de săptămâni … până la ungerea Sfântului sfinților“ (Dan. 9:24-27). Ultima din acestea va fi săptămâna Necazului cel mare în care va avea loc ultima înfruntare dintre Christos și Antichrist:
„El va face un legământ trainic cu mulţi timp de o săptămână, dar la jumătatea săptămânii va face să înceteze jertfa şi darul de mâncare şi pe aripa urâciunilor idoleşti va veni unul care pustieşte, până va cădea asupra celui pustiit prăpădul hotărât” (Daniel 9:27).
Această septadă (săptămână) va debuta cu semnarea unui tratat de pace între Israel și un dictator mondial (Antichristul) și se va încheia când Christos se va întoarce pe pământ ca să judece pe cei răi și să instaureze Împărăția Lui glorioasă. Evenimentele acestei săptămâni de ani sunt descrise în Apocalipsa 6-19. Ni se numără chiar și câte luni și câte zile sunt în trei ani și jumătate:
„I s-a dat o gură care rostea vorbe mari şi hule. Şi i s-a dat putere să lucreze patruzeci şi două de luni“ (Apocalipsa 13:5).
„Voi da celor doi martori ai mei să proorocească îmbrăcaţi în saci o mie două sute şaizeci de zile” (Apocalipsa 11:3).
Din Daniel 9:27 știm că cea de a șaptezecea săptămână va debuta cu un legământ încheiat de Antichrist cu poporul Israel, în virtutea căruia li se va îngădui să rezidească Templul din Ierusalim. La jumătatea săptămânii, Antichristul va pângări acest templu și se va instaura ca singurul demn de închinare.
Paralel, în Apocalipsa 6 ni se vorbește despre un lider mondial care va veni promițând pace, dar care va declanșa război. În Apocalipsa 11 ni se spune că Templul anunțat de Daniel există deja la Ierusalim. Curtea lui de afară va fi călcată în picioare de Neamuri timp de 42 de luni:
„Dar curtea de afară a Templului las-o la o parte nemăsurată, căci a fost dată neamurilor, care vor călca în picioare sfânta cetate patruzeci şi două de luni“ (Apocalipsa 11:2).
În Apocalipsa 12 îl vom vedea pe Balaurul cel mare, un alt nume pentru Satan, urmărind-o pe femeia care-l reprezintă pe Israel. Ea fuge în pustie și acolo va sta exact 1.260 de zile, care sunt exact 42 de luni, care sunt exact trei ani și jumătate. Domnul Isus ne-a spus și despre aceasta în mica apocalipsa din Evanghelie:
„De aceea, când veţi vedea urâciunea pustiirii, despre care a vorbit prorocul Daniel, aşezată în Locul Sfânt – cine citeşte să înţeleagă! – atunci, cei ce vor fi în Iudeea să fugă la munţi; cine va fi pe acoperişul casei să nu se pogoare să-şi ia lucrurile din casă; şi cine va fi la câmp să nu se întoarcă să-şi ia haina. Vai de femeile care vor fi însărcinate şi de cele ce vor da ţâţă în zilele acelea! Rugaţi-vă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici într-o zi de Sabat. Pentru că atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi“ (Mat. 24:15-21).
Vom vedea că această septadă din profeția lui Daniel se împarte în Apocalipsa în trei părți: prima parte de trei ani și jumătate a săptămânii (Apocalipsa 6-9), evenimentele de la mijlocul săptămânii (Apocalipsa 10-14) și ultimii trei ani și jumătate ai septadei (Apocalipsa 15-19).
Ce este așa de important că trebuie să ne oprim la jumătatea celor șapte ani? Atunci se va întâmpla că Antichristul va rupe legământul cu poporul ales și în loc să-i mai protejeze îi va persecuta teribil (Dan. 9:27).
Ce mă privesc pe mine toate acestea?
Când studiați aceste capitole tumultoase, țineți în minte că ele au intenția de a-i încuraja pe creștinii din toate veacurile. Ioan nu scrie doar evenimente, ci face teologie, ajutându-ne să-L cunoaștem mai bine pe Dumnezeu în frumusețea atributelor Sale și principiile împărăției Lui.
Capitolele acestea descriu un conflict cosmic între Dumnezeu și Satan, între Noul Ierusalim și Babilon și arată partea care este rezervată „biruitorilor“.
Capitolul 6 ne arată retribuția divină pentru cei ce L-au refuzat pe Christos.
Această pedeapsă divină a fost vestită și de apostolul Pavel:
„Nu vă aduceţi aminte cum vă spuneam lucrurile acestea când eram încă la voi? Şi acum ştiţi bine ce-l opreşte ca să nu se descopere decât la vremea lui. Căci taina fărădelegii a şi început să lucreze; trebuie numai ca cel ce o opreşte acum să fie luat din drumul ei. Şi atunci se va arăta acel Nelegiuit, pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale şi-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale. Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase şi cu toate amăgirile nelegiuirii pentru cei ce sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi“ (2 Tesal. 2:5-12).
Biserica nu știe „ceasul în care va veni Christos“ și fiecare generație are privilegiul și obligația de a-L aștepta. Apocalipsa ne alimentează anticipația noastră cu informații despre lucrurile care au să se întâmple pentru a ne încuraja să stăm într-o stare de veghe. Ne întâlnim cu aceleași avertizări date bisericilor:
„Cine are urechi să audă!“ (Apoc. 13:9).
„Iată, Eu vin ca un hoţ. Ferice de cel ce veghează şi îşi păzeşte hainele, ca să nu umble gol şi să i se vadă ruşinea!”(Apoc. 16:15).
„Şi iată, Eu vin curând! Ferice de cel ce păzeşte cuvintele proorociei din cartea aceasta!” … Mărturisesc oricui aude cuvintele proorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta. Şi, dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărţii acestei proorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieţii şi din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta. Cel ce adevereşte aceste lucruri, zice: „Da, Eu vin curând”. Amin! Vino, Doamne Isuse!“(Apoc. 22:7, 18-20)
Apocalipsa 8 – Distrugerea ecosistemului planetar
Daniel Branzei
Ne întoarcem din sferele cerești pe pământ, reluăm timpul secvențial, cronologic și vedem că atunci când îngerul rupe cea de a șaptea pecete se dezlănțuie asupra pământului judecata celor șapte trâmbițe. Încă o dată, evenimente și acțiuni din dimensiunile sferelor cerești ascunse de noi au ca urmare evenimente catastrofale din lumea noastră.
Ele debutează într-o atmosferă solemnă, și aparent, ca răspuns la rugăciunile sfinților care au cerut răzbunare pentru sângele lor vărsat:
„Când a rupt Mielul pecetea a şaptea, s-a făcut în cer o tăcere de aproape o jumătate de ceas. Şi am văzut pe cei şapte îngeri care stau înaintea lui Dumnezeu; şi li s-au dat şapte trâmbiţe. Apoi a venit un alt înger, care s-a oprit în faţa altarului, cu o cădelniţă de aur. I s-a dat tămâie multă, ca s-o aducă, împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor, pe altarul de aur, care este înaintea scaunului de domnie. Fumul de tămâie s-a ridicat din mâna îngerului înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinţilor“ (Apoc. 8:1-4).
„Când a rupt Mielul pecetea a cincea, am văzut sub altar sufletele celor ce fuseseră înjunghiaţi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi din pricina mărturisirii pe care o ţinuseră. Ei strigau cu glas tare şi ziceau: „Până când, Stăpâne, Tu, care eşti sfânt şi adevărat, zăboveşti să judeci şi să răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor pământului?” (Apoc. 6:9-10).
„Apoi, îngerul a luat cădelniţa, a umplut-o din focul de pe altar şi l-a aruncat pe pământ. Şi s-au stârnit tunete, glasuri, fulgere şi un cutremur de pământ. Şi cei şapte îngeri, care aveau cele şapte trâmbiţe, s-au pregătit să sune din ele“ (Apoc. 8:5-6).
Înainte să analizăm judecățile declanșate pe pământ de fiecare dintre cele șapte trâmbițe, aruncăm o privire de ansamblu asupra lor și vedem că ele sunt simetrice, chiar paralele, cu judecățile care vor fi declanșate pe pământ, mai târziu, de revărsarea celor șapte potire, care vor culmina cu judecarea Babilonului și cu revenirea lui Isus Christos pe pământ. Acesta este lucrul care i-a făcut pe mulți să spună că asistăm la un fel de reluare a acelorași etape, ca la tipograf, când pagina de hârtie este expusă la straturi succesive de culori din care este compusă imaginea finală.
Intensitatea judecăților crește și se amplifică de la peceți, la trâmbițe și apoi la potire. În cadrul septadei care marchează cea de a șaptezecea săptămână finală din profeția lui Daniel, judecățile trâmbițelor au loc în prima jumătate a săptămânii, în partea dintâi a Necazului celui Mare, iar judecățile potirelor se petrec în cea de a doua jumătate, numită în altă parte „mânia lui Dumnezeu“:
„Şi una din cele patru făpturi vii a dat celor şapte îngeri şapte potire de aur, pline de mânia lui Dumnezeu, care este viu în vecii vecilor“ (Apoc. 14:10; 15:7).
Judecățile trâmbițelor se aseamănă foarte mult cu plăgile Egiptului și este normal să fie așa, pentru că asemeni faraonului de altădată, populația pământului va striga iar obraznic: „Și cine este Iehova ca să ascultăm de El?“
Ruperea celei de a șaptea peceți și sunetul primelor șase trâmbițe produc un efect dramatic:
„Când a rupt Mielul pecetea a şaptea, s-a făcut în cer o tăcere de aproape o jumătate de ceas“ (Apoc. 8:1).
Ziua Domnului
Judecățile teribile care marchează finalul istoriei și al stăpânirii lui Satan pe pământ sunt numite generic în profețiile Biblie cu termenul „Ziua Domnului“, în care Dumnezeu ia înapoi ceea ce este de drept al Lui. Am văzut deja în capitolul 5 câteva din aceste judecăți teribile. Ele au fost descrise acolo în termeni generali. Cu capitolul 8 ni se dau descrieri mult mai precise, cu amănunte care înspăimântă. Înfruntarea dintre forțele demonice și autoritatea lui Dumnezeu va fi teribilă.
Când am ajuns la cea de a cincea pecete din capitolul 6, sute de milioane de oameni au fost deja omorâți. Cea de a șasea pecete dezlănțuie tulburări cosmice despre care s-a mai vorbit încă de pe vremea Vechiului Testament:
„Vai de cei ce doresc ziua Domnului! Ce aşteptaţi voi de la ziua Domnului? Ea va fi întuneric, şi nu lumină. Veţi fi ca un om care fuge dinaintea unui leu, pe care-l întâlneşte un urs şi care, când ajunge acasă, îşi reazemă mâna pe zid şi-l muşcă un şarpe! Nu va fi oare ziua Domnului întuneric, în loc de lumină? Nu va fi ea întunecoasă şi fără strălucire? “ (Amos 5:18-20)
Am ajuns acum la cea de a șasea pecete, care, după părerea multora, cuprinde toate celelalte judecăți următoare, și cele ale trâmbițelor și cele ale potirelor, în total paisprezece judecăți.
Când a fost ruptă cea de a șaptea pecete am intrat într-o atmosferă plină de dramatism caracterizat de trei elemente: (1) tăcere, (2) tămâie, (3) trâmbițe.
Tăcerea anunță solemnitatea momentului. Până acum au vorbit îngerii și oamenii. Acum asistăm la cel mai important eveniment de la căderea lui Adam. Este ultima pecete. Nu mai este o alta! A venit sfârșitul și Dumnezeu are ultimul cuvânt, așa că tot ce este în jur tace:
„Orice făptură să tacă înaintea Domnului, căci El S-a şi sculat din locaşul Lui cel sfânt!“ (Zah. 2:13)
Este liniștea de dinaintea furtunii! Împreună cu tămâia, rugăciunile sfinților martirizați se înalță spre Dumnezeu și cer judecata celor vinovați. Acum va fi judecat cel rău. Păcatele vor fi pedepsite, iar Christos va fi înălțat înaintea tuturor. Să sune deci trâmbițele!
Judecățile trâmbițelor
Din alte texte ale Bibliei știm că pe pământ s-a înălțat deja Antichrist și și-a început teribila sa domnie. Credincioșii din poporul evreu și dintre Neamuri au fost deja masacrați. Cu o obrăznicie demonică, acest lider mondial va duce toată lumea în eroare și va lucra ca cel mai absolut dictator din istorie. Amănunte despre aceasta vom găsi în capitolele următoare din Apocalipsa.
Trâmbițele vor suna acum ca pe vremea când Iosua a cucerit Ierihonul. La cea de a șaptea trâmbiță s-au prăbușit atunci zidurile și tot la cea de a șaptea trâmbiță se va prăbuși acum tot sistemul păcătos al lumii.
Ca o primă observație efectul primelor patru trâmbițe este descris în doar șapte versete (Apoc. 8:7-13), dar efectele ultimelor două trâmbițe ocupă nu mai puțin de 50 de versete!
Primele patru sunt legate împreună și descriu distrugerea ecosistemului mondial, de care se vorbește așa de mult în ultima vreme. Dumnezeu i-a făcut omului o casă și acum i-o distruge.
Distrugerea ecosistemului planetar
Întâmplările acestea teribile trebuie luate literal, nu simbolic. Unii vor să vadă în aceste distrugeri metaforele unei judecăți politice, unei judecăți sociale, unei judecăți comerciale și a uneia economice. Astea sunt interpretări fanteziste. Astfel de judecăți vor avea loc în celelalte capitole ale Apocalipsei. Aici ni se descrie pur și simplu distrugerea mediului fizic în care-și duc oamenii existența. Dumnezeu a protejat până acum planeta și așa ceva nu s-a întâmplat, dar acum El își retrage mâna protectoare care a făcut din pământ marea excepție a cosmosului. Mai mult, El ne descopere că ecosistemul planetar n-a fost, nu este și nu va fi în administrarea noastră. Nu-l putem crea și nu-l putem distruge! Există forțe mult mai mari ca ale noastre la lucru aici. Sunt îngeri special responsabili de clima ecosistemului planetar. Patru îngeri puternici guvernează activitatea vânturilor (Apoc. 7:1) și un înger „al apelor“ este responsabil cu regimul hidrologic al lumii (Apo. 16:5)
Prima trâmbiță
„Îngerul dintâi a sunat din trâmbiţă. Şi au venit grindină şi foc amestecat cu sânge, care au fost aruncate pe pământ: şi a treia parte a pământului a fost ars, şi a treia parte din copaci au fost arşi, şi toată iarba verde a fost arsă“ (Apoc. 8:7)
A treia parte din ecosistemul natural este distrusă. Veriga lanțului vegetal este ruptă. Animalele nu mai au ce să mănânce, nu va mai fi lemn de construcție, pădurile care primenesc aerul vor dispare. Vor fi vremuri teribile, iar cei care se închină acum „mamei pământ“ și făpturii în locul Făcătorului ei vor fi pedepsiți aspru, împreună cu toți cei ce i-au simpatizat.
Cea de a doua trâmbiță
„Al doilea înger a sunat din trâmbiţă. Şi ceva ca un munte mare de foc aprins a fost aruncat în mare; şi a treia parte din mare s-a făcut sânge; şi a treia parte din făpturile care erau în mare şi aveau viaţă au murit; şi a treia parte din corăbii au pierit“ (Apoc. 8:8-9)
Acest „munte“ nu vine din spațiul cosmic, ci cade din relieful planetei. El are înfățișarea unui vulcan imens care produce un val uriaș (țunami) în oceanele și mările lumii. El va polua apa oceanelor și va omorî a treia parte din viețuitoarele marine.
Nu, Dumnezeu nu va mai distruge pământului cu apele unui potop, dar va folosi apele ca să îngenuncheze mândria încăpățânată a omenirii. Toate orașele portuare și a treia parte din vapoarele lumii vor fi distruse. Domnul Isus a prevestit aceste lucruri în Apocalipsa mică din Evanghelia lui Luca:
„Vor fi semne în soare, în lună şi în stele. Şi pe pământ va fi strâmtorare printre neamuri, care nu vor şti ce să facă la auzul urletului mării şi al valurilor; oamenii îşi vor da sufletul de groază în aşteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ, căci puterile cerurilor vor fi clătinate“. (Mat. 21:25-26)
Dacă aveți convingerea că oamenii distrug azi planeta, așteptați să vedeți ce va fi când Dumnezeu însuși o va distruge. Cel ce a distrus grădina Edenului va distruge și ecosistemul pe care ni l-a dăruit pentru o vreme. Marile corpuri de apă sărată ale planetei vor fi afectate.
Cea de a treia trâmbiță
„Al treilea înger a sunat din trâmbiţă. Şi a căzut din cer o stea mare, care ardea ca o făclie; a căzut peste a treia parte din râuri şi peste izvoarele apelor. Steaua se chema „Pelin” şi a treia parte din ape s-au prefăcut în pelin. Şi mulţi oameni au murit din pricina apelor, pentru că fuseseră făcute amare“ (Apoc. 8:10-11).
Acesta este un meteorit sau o cometă („asteros“ înseamnă asteroid) care va exploda la intrarea în atmosferă și își va răspândi pe toată suprafața planetei resturile poluante. Apa dulce va fi afectată.
Lipsa apei potabile va cauza moarte peste tot. Râurile vor curge, dar apa lor va cauza moartea, lacurile vor exista, dar apa lor va fi otrăvită. Oamenii însetați se vor uita la ele, dar apele nu vor mai fi vii, ci vor fi moarte, ca Marea Moartă de astăzi. Setea lor nu va mai putea fi stinsă și vor muri pe capete, ca muștele.
Cea de a patra trâmbiță
„Al patrulea înger a sunat din trâmbiţă. Şi a fost lovită a treia parte din soare, şi a treia parte din lună, şi a treia parte din stele, pentru ca a treia parte din ele să fie întunecată, ziua să-şi piardă a treia parte din lumina ei şi noaptea, de asemenea” (Apoc. 8:12).
Ne ridicăm acum deasupra planetei și asistăm la tulburarea bolții cerești. Creatorul care a adus bezna peste egipteni și a făcut întunerec în amiaza mare la răstignirea Fiului Său pe Golgota va face ca, pentru o vreme, energia primită din spațiul cosmic de planeta noastră să se micșoreze. Asta va tulbura ciclurile biologice, ciclurile naturale și clima planetei. S-ar prea putea ca aceasta să declanșeze pe suprafața planetei vânturi și furtuni distrugătoare cu o intensitate nemaivăzută. Nu trebuie să încercăm să explicăm cum se vor întâmpla aceste lucruri și să le căutăm niște cauze „naturale“. Cel ce a făcut luminătorii planetei poate oricând să facă lumina lor mai mică sau mai mare (cum vom vedea în celelalte capitole). Și ca și cum toate cele de până acum n-ar fi fost suficiente, făpturile cerești anunță alte judecăți, mai grozave decât acestea !
„M-am uitat şi am auzit un vultur care zbura prin mijlocul cerului şi zicea cu glas tare: „Vai, vai, vai de locuitorii pământului din pricina celorlalte sunete de trâmbiţă ale celor trei îngeri care au să mai sune!” (Apoc. 8:13).
Expresia „prin mijlocul cerului“ este unică în felul ei și foarte interesantă. Expresia originală este „cerul de mijloc“ și definește o întindere de dincolo de percepțiile noastre umane, din spațiul unor alte dimensiuni la care nu avem acces încă.
Toate aceste nenorociri descrise de primele patru trâmbițe sunt, parafrazându-l pe Domnul Isus, „doar începutul durerilor“. Pentru nașterea Împărăției viitoare vor veni și alte dureri, mai mari și mai apropiate unele de celelalte. Și asta doar pentru că oamenii n-au vrut și nu vor vrea să-L primească pe Fiul lui Dumnezeu ca Domn și n-au vrut să I se închine:
„Ceilalţi oameni, care n-au fost ucişi de aceste urgii, nu s-au pocăit de faptele mâinilor lor, ca să nu se închine dracilor şi idolilor de aur, de argint, de aramă, de piatră şi de lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble. Şi nu s-au pocăit de uciderile lor, nici de vrăjitoriile lor, nici de curvia lor, nici de furtişagurile lor“ (Apoc. 9:20-21).
Dumnezeu are o îndelungă răbdare, dar nu-l lasă nepedepsit pe cel rău sau așa cum spunea un comentator biblic:
„Chiar dacă sentința dată împotriva celor răi a părut uneori că întârzie, ea s-a declanșat nimicitor.
Izabela a putut să se zbenguie în vicleșugurile ei idolatre pentru o vreme, dar caii pedepsei i-au măcinat oasele până la urmă sub copite, iar câinii au mâncat-o și i-au lins sângele ei de împărăteasă.
Lumea veche a putut să-l batjocorească pe neprihănitul Noe și a crezut că poate să-și vadă nesimțitoare de distracțiile ei păcătoase, dar a pierit atunci sub apele nimicitoare trimise să spele fața unui pământ rușinat de păcatele lor.
Legea supremă a lui Dumnezeu nu va suferi la nesfârșit nedreptatea strigătoare la cer care I s-a făcut Fiului divin în sălile tribunalului lui Pilat. Ea nu poate ignora felul în care a fost batjocorit, scuipat și torturat în curțile imperiale. Pedeapsa va veni și împlinirea ei va fi trâmbițată prin sunete care vor cuprinde toată planeta. Tot ce a fost creat pentru fericirea și desfătarea oamenilor va fi întors împotriva lor pentru că n-au dat cinste Creatorului în a cărui casă au fost sortiți să trăiască vremelnic. Cei ce n-au vrut să cunoască dragostea lui Dumnezeu vor ajunge atunci să-i cunoască mânia, iar trupurile lor moarte vor acoperi pământul“.
Pentru recapitulare, iată un tabel cu cele șapte peceți:
In cateva cuvinte dorim sa va prezentam mai jos cele mai cautate carti crestine la Libraria Maranatha. Vom face un top 10 carti crestine dintre cele mai comandate de catre clientii nostri, din cele peste 2500 de titluri de carti crestine pe care le avem in rafturile noastre. Va reamintim ca Libraria Maranatha are un scop umanitar si toate cartile crestine comandate de catre dvs, sunt transformate in ajutor umanitar pentru cazurile umanitare in care suntem implicati. Topul celor 10 carti crestine de mai jos, este calculat pe toata perioada de cand Libraria Maranatha vinde carti crestine (respectiv Martie 2012) si pana in acest moment. Topul celor 10 carti crestine de mai jos, cuprinde toate categoriile de carti crestine de care dispunem, de la romane crestine, biblii, etc.
1. Cea mai cautata carte crestine a fost, este si ramane romanul crestin ,,Rascumparata prin iubire” de Francine Rivers. Aceasta carte este un roman crestin, o adaptare dupa viata lui Osea.
2. Pe locul doi dintre cele mai cautate si comandate carti crestine de la Libraria Maranatha, este cartea lui Cristian Barbosu ,,Cele sapte pacate cardinale”.
3. Locul trei este ocupat de cartea ,,Cand povestea de dragoste ti-o scrie Dumnezeu”. Este o carte crestina destinata adolescentilor, tinerilor si cuplurilor care se afla in pragul casatoriei.
4. Pe locul patru dintre cele mai cautate carti crestine la Libraria Maranatha este romanul crestin ,,Amintirile inimii”.
5. Pe locul cinci este cartea ,,Biserica condusa de scopuri” de Rick Warren, o carte destinata in mod special pastorilor, plantatorilor de biserici si misionarilor.
6. Pe locul sase dintre cele mai comandate carti crestine la Libraria Maranatha este cartea lui Max Lucado ,,El a ales piroanele. Ce a facut Dumnezeu ca sa-ti cucereasca inima”.
7. Locul sapte este ocupat de cartea ,,Vindecare de o viata banala” de Max Lucado. Aceasta carte este una dintre acele carti crestine destinate in mod special oamenilor ocupati, celor care au probleme si obstacole in viata.
8. Pe locul opt este cartea ,,Dezamagit de Dumnezeu” de Philip Yancey.
9. Locul noua dintre cele mai cautate carti crestine de la Libraria Maranatha este ,,Predici despre trezire” de Charles Haddon Spurgeon.
10. Locul zece din topul celor mai cautate carti crestine la Libraria Maranatha este ,,Vreau sa slabesc sanatos’.’
Dorim sa multumim tuturor celor care au comandat carti crestine de la Libraria Maranatha. Toate aceste comenzi de carti crestine ne-au oferit posibilitatea sa ne implicam in cazuri umanitare. Orice comanda de carti crestine de la Libraria Maranatha devine in mod indirect un ajutor umanitar.
Va multumim ca sunteti clientii nostri !
www.librariamaranatha.ro
Cele mai citite cărţi din toate timpurile. De la Biblie la „Alchimistul“ lui Coelho
Printre cele mai citite cărţi din toate timpurile se numără Coranul, Biblia, clasicul „Micul Prinţ“, alături de bestsellerurile ecranizate ale ultimilor ani: „Codul lui Da Vinci“, „Cronicile din Narnia“, „Hobbitul“, trilogia „Stăpânul inelelor“. Volumele s-au vândut în sute de mii de exemplare în întreaga lume. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Topul celor mai de succes francize din toate timpurile: câţi bani au f… Actorul Christopher Lee a murit la 93 de ani „Adevărul“ vă prezintă un top al celer mai vândute şi, respectiv, citite cărţi din lume, potrivit clasamentelor internaţionale. Printre cele mai citite se numără Coranul şi Biblia, alături de „Poveste despre două oraşe” de Charles Dickens, „Micul Prinţ” de Antoine de Saint-Exupery, Trilogia „Stăpânul Inelelor” de J.R.R. Tolkien, „Hobbitul” de J.R.R. Tolkien şi „Codul lui da Vinci” de Dan Brown. Dintre cărţile lui Paulo Coelho, vândute în peste 165 de milioane de exemplare, „Alchimistul” e pe primul loc în topul celor mai citite cărţi scrise de autorul brazilian. Cele mai citite cărţi din toate timpurile. TOP CINCI 1. Poveste despre două oraşe, de Charles Dickens Scris în 1859 de Charkes Dickens, „Poveste despre două oraşe” este un roman de ficţiune, vândut în peste 200 de milioane de exemplare. Ca multe alte opere literare, “Poveste despre două oraşe” este construită pe mai multe nivele. La nivelul cel mai superficial, opera prezintă relaţiile de rudenie şi dragoste pe fondul tumultuos al Revoluţiei franceze. Există întotdeauna implicaţii profunde, ceea ce le conferă un suspans sporit. Implicaţia cea mai importantă a romanului “ Poveste despre doua oraşe” este Revoluţia franceză. Spre deosebire de alte cărţi de gen de ficţiune istorică, Dickens a folosit doar o mână de personaje care au întruchipat cu succes istoria perioadei. Cititorii se pot întreba de ce Dickens a ales să se concentreze pe două oraşe, mai degrabă decât pe unul singur: Londra este un loc sigur, unde se poate trăi în linişte şi fericire. Paris, pe de altă parte, este exact opusul. 2. Micul Prinţ, de Antoine de Saint-Exupery De câteva decenii, Micul prinţ ne-a cucerit sufletele, devenind un mit care a captivat întreaga planeta. Un gen aparte, fiind în acelaşi timp şi poveste poetico-filosofică şi mit iniţiatic, cartea ne aduce în prim-plan valorile umane, responsabilitate şi legătura între oameni, toleranţă şi spirit de aventură. Este un titlu accesibil tuturor categoriilor de vârstă, o poveste simplă şi fermecătoare, spusă într-un limbaj simplu, dar plin de poezie. O poveste încântătoare despre copilărie, singurătate şi prietenie. „Micul Prinţ“, scrisă în 1943, este una din cele mai răspândite cărţi din lume, tradusă în aproximativ 110 limbi. 3.Cele mai citite cărţi din toate timpurile. Trilogia Stapanul Inelelor, de J.R.R. Tolkien Faimoasa trilogie s-a vândut în peste 150 de milioane de exemplare şi este considerată o adevărată capodoperă a genului fantasy. Trilogia luată în ansamblu este a treia cea mai bine vândută operă literară a tuturor timpurilor şi a stat la baza filmelor omonime, câştigătoare a numeroase premii Oscar. „Cititorii se împart în două categorii – cei care au citit Stăpînul Inelelor si cei care urmează să o facă”, scria Sunday Times. Stapinul inelelor, vol. 1 Frăţia inelului Lui Frodo, un hobbit din Comitat, i se încredinţează copleşitoarea misiune de a distruge Inelul Suprem al Puterii în Muntele de Foc, pentru a scăpa Pământul de Mijloc de ameninţarea cumplitului Sauron, împreună cu cei opt prieteni ai săi care alcătuiesc Frătia Inelului, hobbitul porneşte la drum cu putine sperante că îsi va împlini misia, căci primejdiile nu întârzie să apară. Tolkien a creat o lume imaginară si o nouă mitologie, pe cât de fascinante, pe atât de convingătoare.- Evening Standard Stapinul inelelor, vol. 2 Cele doua turnuri Frăţia Inelului s-a destrămat, după ce a trecut prin primejdii neînchipuite, s-a luptat cu fiinţele întunericului şi ale adâncului si a dat piept cu stihiile dezlănţuite ale naturii. Întîi a pierit Gandalf, în Minele Moriei. Apoi Boromir cade răpus de orci. Legolas, Gimli si Aragorn pornesc în căutarea lui Merry si Pippin, răpiţi de oştenii lui Sauron. Cât despre Frodo si Sam, credincioşi misiei lor, hotărăsc să plece singuri în căutarea Muntelui de Foc. Dar o fiinţă ciudată se târâie în urma lor printre dealurile duşmănoase ce mărginesc cumplitul Mordor. Un univers unic, alcătuit până în cele mai mici detalii, ajungând la noi din timpuri imemoriale, care ne captivează şi ne dezvăluie înţelesuri adânci. (New York Times Book Review) Stapinul inelelor, vol. 3 Intoarcerea regelui Nicicînd Pămîntul de Mijloc n-a văzut o bătălie mai cumplită. În Războiul Inelului, Sauron îşi aruncă în luptă cele mai hidoase făpturi şi cele mai distrugătoare maşinării, iar Prinţii Apusului primesc un ajutor neaşteptat din adâncuri. Dar soarta Războiului şi a lumii stă în cumpănă, atâta vreme cît Frodo încă se află pe drumul spre Muntele de Foc, în care a fost făurit Inelul Puterii. Iar peste acest munte veghează neîmblînzit Sauron, în vreme ce sângerosii săi războinici împresoară armia oamenilor.O poveste admirabil spusă, plină de culoare, de acţiune si, mai ales, de măreţie. ( New Statesman) Cele mai citite cărţi din toate timpurile. Locul 4 Hobbitul, de J.R.R. Tolkien Este de admirat modul în care Tolkien a creat cu lux de amănunte o lume fantastică şi plină de viaţă, Pământul de Mijloc, loc în care se desfăşoară acţiunea din Hobbitul şi Stăpânul Inelelor. „Hobbitul” s-a vândut în peste 100 de milioane de exemplare şi precede trilogia „Stăpânul Inelelor”, spunând povestea lui Bilbo Baggins şi cum ajunge să intre el în posesia inelului fermecat. În 2008, aproape o sută de milioane de exemplare ale Hobbitului au fost vândute în toată lumea. Popularitatea continuă a Hobbitului face din exemplarele vechi ale cărţii elemente de atracţie pentru colecţionari. Prima ediţie englezească s-a vândut la licitaţie pentru o sumă de 6.000 de lire sterline, iar preţul pentru prima ediţie semnată a ajuns la 60.000. Locul 5 Codul lui da Vinci, de Dan Brown „Codul lui da Vinci”, scris de autorul american Dan Brown, a fost publicat în 2003. Devenind în scurt timp un bestseller, cartea s-a vândut în întreaga lume în mai mult de 40 de milioane de copii până în martie 2006 şi a fost tradusă în 44 de limbi. Cartea îmbină stilul poliţist cu thriller-ul şi teoria conspiraţiei şi este a doua parte dintr-o trilogie ce a început cu romanul din 2000 al aceluiaşi autor, „Îngeri şi demoni”. În noiembrie 2004, Random House a publicat o ediţie specială a cărţii, în care aceasta este completată de 160 de ilustraţii. Cartea se deschide cu uciderea misterioasă a unui custode de la Luvru, chiar în interiorul muzeului. Jacques Saunieree fusese ultimul mare maestru al unei confrăţii secrete – Stareţia Sionului – care păstrează un secret ce ar duce la distrugerea bisericii creştine. Crima îi aduce împreuna pe Robert Langdon, un profesor de simbolistică de la Harvard şi nepoata victimei, criptografa Sophie Neveu. Ei dezleagă mesajele misterioase şi codurile numerice lăsate de bunicul lui Sophie şi intra în posesia unui criptex ce conţine harta care ar duce la Sfântul Graal. Împreuna cu istoricul milionar Leigh Teabing, ei fug din Paris la Londra, fiind urmăriţi de poliţie şi de un călugăr, reprezentantul organizaţiei catolice Opus Dei. Acest călugăr, care nu se opreşte de la nimic pentru a proteja secretul Sfantului Graal este de fapt ucigaşul lui Jacques Sauniere. Toată cartea se desfăşoară într-o singură noapte, punând în faţa cititorului o mulţime de coduri, mistere şi conspiraţii. Interesul lui Dan Brown pentru conspiraţii este dezvăluit chiar în cartea lui, în care a mentionat de doua ori propoziţia „Oamenilor le plac conspiraţiile”. Cele mai citite cărţi din toate timpurile. Coelho, vândut în 165 de milioane de cărţi Cărţile lui Paulo Coelho traduse în 80 de limbi şi editate în 170 de ţări atingând, până în prezent, vânzări de peste 165 de milioane de exemplare în întreaga lume. În România, cărţile lui Paulo Coelho s-au vândut în peste 1.300.000 de exemplare, potrivit Editurii Humanitas. Cel mai recent roman al lui Paulo Coelho, „Adulter“, a fost, în septembrie, pe locul 2 în celebrul clasament al bestsellerurilor din „The New York Times“. În 2015, cel mai vândut titlu de la Editura Humanitas Fiction, în România, este „Adulter”. Înainte să devină un adevărat fenomen literar, Coelho a fost un hippie rebel, apoi autor dramatic, director de teatru, jurnalist, poet. În 1986 face pelerinajul la Santiago de Compostela, eveniment care i-a marcat viaţa şi cariera. I s-au decernat 115 premii şi distincţii internaţionale, iar în 2007 a fost numit Ambasador al Păcii pentru Naţiunile Unite. Printre cele mai de success titluri ale lui Paulo Coelho se numără: „Jurnalul unui Mag“ (1987), „Alchimistul“ (1988), „La râul Piedra am şezut şi-am plâns“ (1994), „Al cincilea munte“ (1996), „Manualul războinicului luminii“ (1997), „Veronika se hotărăşte să moară“ (1998), „Diavolul şi domnişoara Prym“ (2000); „Unsprezece minute“ (2003), „Învingătorul este întotdeauna singur“ (2008). „Alchimistul” este cea mai cunoscută carte a lui Paulo Coelho: în mai 1993, HarperCollins a publicat circa 50.000 de exemplare ale cărţii Alchimistul, acesta fiind un record de vânzare a unei cărţi braziliene în Statele Unite. Cele mai citite cărţi din toate timpurile „1001 cărţi de citit într-o viaţă” Coordonatorul Peter Boxall a realizat o selecţie de „1001 cărţi de citit într-o viaţă“, în care integrează prezentări ale romanelor care merită citite într-o viaţă, cu titluri apărute în perioada de dinainte de 1800, în secolele XIX şi XX. Profesorul Boxall, care a editat enciclopedia în 2006, la „Quintet Publishing Ltd.“ din Londra, şi-a asumat aşadar o sarcină de Sisif, inspirându-se din numele „O mie şi una de nopţi“, iar numărul a căpătat, prin poveştile Şeherezadei, o rezonanţă mitică – aceea de a putea înfrunta moartea prin sublimul lecturilor fără de sfârşit. „1001 de cărţi de citit într-o viaţă“, tradusă din limba engleză de Editura Rao, sugerează aşadar amploare nemărginită, dar şi precizie şi o concizie incomode în a releva romanele şi scriitorii care au marcat momente de cotitură în evoluţia literaturii. Romanul este reprezentat în toată diversitatea sa, începând cu Antichitatea – Esop, Ovidiu, Chariton – şi terminând cu ficţiunea contemporană a lui Amis, Delillo sau Houellebecq. Dacă enciclopedia începe cu inegalabila „O mie şi una de nopţi“, se ajunge la „Pelerinajul“ lui Dorothy Richardson şi la „În căutarea timpului pierdut“ a lui Proust. Printre doamnele literaturii se numără Jane Austen, prezentă cu şase cărţi, Margaret Atwood, Emily Brontë şi Amélie Nothomb. Capitolul cel mai voluminos este consacrat secolului al XX-lea, cu 731 de titluri, printre care „Pă- durea spânzuraţilor“, de Liviu Rebreanu, şi „Pe culmile disperă rii“, de Emil Cioran. Enciclopedia, care are 960 de pagini, se încheie cu „Sâmbătă“, de Ian McEwan, în care vulnerabilitatea vieţii în faţa unor evenimente cataclismice este explorată pe fundalul terorismului internaţional, şi cu „Măsurarea lumii“, de Daniel Kehlmann. Cele mai citite cărţi din toate timpurile „Biblia şi Shakespeare. Aici e totul!” În volumul „Cărţile care ne-au făcut oameni”, publicat de Editura Humanitas în 2010, criticul Dan C. Mihăilescu recomandă următoarele titluri pentru lectură: „-Biblia şi Shakespeare. Aici e TOTUL! -Eminescu – poezia, proza, publicistica, omul – şi teatrul lui Caragiale, care compun rotundul Ideei româneşti. -Romanele lui Dostoievski – „Demonii”, „Fraţii Karamazov”, „Crimă şi pedeapsă”, „Idiotul” – m-au lovit năprasnic şi irevocabil la 17 ani. -„Cugetările” lui Pascal, împletite cu presocraticii traduşi de Simina Noica. Sufismul, „Patericul”, „Vieţile…” lui Diogene Laertios, „Învăţăturile lui Neagoe Basarab”. -Poezia lui Ioan Alexandru, de la „Cum să vă spun” şi „Viaţa deocamdată”, la „Imnele bucuriei” şi „Imnele Transilvaniei”. -Cărţile lui Gaston Bachelard despre „imaginaţia materiei” – „Psihanaliza focului”, „Aerul şi visele”, „Reveriile pământului”, „Poetica spaţiului” şi suita compusă din „Sufletul romantic şi visul”, de Albert Béguin, „Structurile antropologice ale imaginarului”, de Gilbert Durand, „Pietrele preţioase”, de Roger Caillois, „Rabelais”-ul lui Mihail Bahtin, „Barocul (Cyrce şi Păunul”) lui Jean Rousset, „Literatură şi senzaţie”, de Jean-Pierre Richard, „Metamorfozele cercului”, de Georges Poulet. -Marguerite Yourcenar, „Memoriile lui Hadrian”, şi Ernst Jünger, „Falezele de marmură”, care-mi compun romanul ideal -„Craii de Curtea-Veche”, în literatura română, plus „Ion” şi „Moromeţii”. -Hölderlin, Rilke, Beaudelaire, Rimbaud, Lautréamont, Claudel, Verlaine. -Cioran. De-a lungul şi de-a latul, de sus până jos. Opera lui este epilogul a toate”.
Citeste mai mult: adev.ro/pbd5s4
Despre puterea limitată a Diavolului & extratereștri
Știm că Dumnezeu e omnipotent, dar oare ce puteri are Diavolul? Putem fi siguri că, dacă nu îi stă Dumnezeu împotrivă, Satana poate face multe distrugeri (2 Tes. 2:7). Și oare ce spune Biblia despre extratereștri?
Scriem acest articol pe motiv că nu trăim paralel de istorie, ci urmărim semnele vremurilor. Așa cum Dumnezeu își revarsă Duhul Lui cu mai multă abundență (Ioel 2:28), tot așa, activitatea demonică a crescut. Istoria va ajunge la momentul acela că dracii vor locui printre oameni (Apoc. 18:2), dar oamenii nu vor părea deranjați de asta, ci minunați de puterile lor și li se vor închina (Apoc. 13:13, 1 Tim. 4:1 și Apoc. 9:20). Satana își arată puterea întunecată tot mai mult, să înșele mai lesne omenirea, știind că pedeapsa veșnică îi este aproape. Din această cauză, n-ar fi de mirare ca înșelătoarea mass-media, atunci când va avea loc Învierea Drepților, să eticheteze Învierea și luarea la cer a credincioșilor (1 Tes. 4:16-17) drept activitate extraterestră.
Magicienii zilelor noastre lucrează cu puterea Satanei
Nevoia publicului de senzațional i-a determinat pe unii magicieni de scenă să facă pact cu Diavolul. Așadar mulți nu mai fac doar iluzii optice și trucuri explicabile, ci lucrează și cu puterea Satanei, făcând lucruri imposibile. Îi știm cine sunt, sunt magicienii cei mai bine plătiți ai zilelor noastre.
Iane și Iambre, vrăjitorii lui Faraon
Dar asta nu este ceva nou. În Egiptul Antic, preoții puteau face minuni satanice. Când Moise s-a dus pentru prima dată la Faraon, pentru a-i demonstra că Dumnezeu există și că îi cere să îi lase pe israeliți să plece, i-a cerut lui Aaron să arunce toiagul în fața lui Faraon. Dumnezeu a făcut ca toiagul să se transforme în șarpe. Însă și vrăjitorii lui Faraon au putut face același lucru. Numele celor doi vrăjitori ai lui Faron era Iane și Iambre.
După cum Iane și Iambre s-au împotrivit lui Moise, tot așa și oamenii aceștia se împotrivesc adevărului, ca unii care sunt stricați la minte și osândiți în ceea ce privește credința.
(2 Timotei 3:8)
Iane și Iambre, amintiți în cărțile apocrife
Cartea Exodului nu menționează numele celor doi vrăjitori. Apostolul Pavel citează o carte apocrifă a Vechiului Testament, unde numele celor doi vrăjitori ai lui Faraon este menționat. În respectiva carte apocrifă se spune că Iane și Iambre erau frați, slujitori ai lui Belial, iar tatăl lor era chiar Balaam. Iane și Iambre sunt amintiți în Cartea lui Iașer (numită și Cartea Dreptului, deoarece iașer — יָשָׁר — înseamnă drept). Cartea lui Iașer este o aprocrifă, însă este amintită în Biblie în Iosua 10:13 și 2 Samuel 1:18 sub numele de Cartea Dreptului. Tot în Cartea lui Iașer e amintită și istoria lui Beor, tatăl lui Balaam. Așadar, cartea apocrifă din care citase Apostolul Pavel să îi amintească pe Iane și Iambre e citată și de Iosua, și de Samuel. Citatul (apocrif) în care sunt amintiți e următorul:
Când ei plecaseră, Faraon a trimis după Balaam magicianul și după Iannes și Iambres, fiii lui, și după toți magicienii și conjuratorii și sfetnicii care îi aparțineau.
(Cartea Dreptului 79:27, pag. 209)
Citește și descarcă AICI această carte apocrifă, CARTEA DREPTULUI (Cartea lui Iașer)!
Cartea Dreptului trebuie citită cu discernământ și înțelepciune. Sunt menționate personaje pe care istoricii nu le-au validat niciodată și sunt prezente unele metafore care, dacă sunt luate de bune, pot zdruncina credința dvs. creștină. De exemplu, se spune că primul vrăjitor a fost Cainan, fiul lui Enos, care domnea peste demoni, dar domnia lui e o metaforă despre stăpânirea artei vrăjitoriei. Știm că demonii sunt domniți de Diavol, iar Diavolul se află sub controlul lui Dumnezeu, cum e descris în Cartea lui Iov: Diavolul nu s-a putut atinge de Iov până când Dumnezeu nu i-a dat voie (Iov 1:12). Așadar, dacă o citiți (Cartea lui Iașer), să o citiți cu discernământ.
Iane și Iambre mai sunt amintiți în Manuscrisele de la Marea Moartă:
În vremuri străvechi, Moise și Aaron s-au înfățișat în puterea Domnului Luminilor, dar și Belial a ridicat cu viclenie pe Iane și pe fratele său, atunci când pentru prima dată a căutat să facă rău poporului Israel.
(Manuscrisele de la Marea Moartă)
Vrăjitorii sunt slabi pe lângă puterea lui Dumnezeu
Iane și Iambre nu s-au putut opune lui Moise decât în trei din unsprezece ocazii. Prima ocazie în care s-au opus a fost când toiagul lui Aaron a fost prefăcut de Dumnezeu în șarpe, iar vrăjitorii au putut imita această minune (Exod 7:11). A doua oară a fost când Dumnezeu a dat prima urgie, transformând apa în sânge. Magicienii au reușit să imite și asta (Exod 7:22). A treia oară, Dumnezeu a adus broaște peste egipteni, dar și vrăjitorii au putut să acopere țara de broaște (Exod 8:7). A patra oară, însă, vrăjitorii au recunoscut că Moise nu face trucuri, ci e „degetul lui Dumnezeu” la lucru (Exod 8:18-19).
Ce e de reținut din asta e că vrăjitorii n-au putut îndepărta urgiile, doar să le imite. Numai Dumnezeu a putut îndepărta urgiile. Dar Dumnezeu a arătat că are putere peste puterea Satanei când toiagul lui Aaron, transformat în șarpe, a înghițit ceilalți șerpi, făcuți din toiegele vrăjitorilor (Exod 7:12). Vrăjitorii n-au putut face ca șerpii lor să mănânce și nici să oprească urgiile date de Dumnezeu. Ba încă Dumnezeu își bate joc de asemenea oameni și le amintește că pedeapsa lor este focul veșnic. E un foc care nu e deloc plăcut și pe lângă care nu-ți vine să stai.
Vino dar cu descântecele tale și cu mulțimea vrăjitoriilor tale, cărora ți-ai închinat munca din tinerețe; poate că vei putea să tragi vreun folos din ele, poate că vei izbuti. […] Iată-i, au ajuns ca miriștea pe care o arde focul și nu-şi vor scăpa viaţa din flăcări, căci nu va fi ca un cărbune la care se încălzește cineva, nici ca un foc la care stă.
(Isaia 47:12-14)
La amiază, Ilie şi-a bătut joc de ei (prorocii lui Baal) şi a zis: „Strigaţi tare, fiindcă este dumnezeu; se gândeşte la ceva sau are treabă sau este în călătorie sau poate că doarme şi se va trezi.”
(1 Împărați 18:27)
Diavolul poate cauza cutremure și intemperii
Diavolul este un dușman feroce al credincioșilor. Uneori, înainte de împlinirea unei promisiuni făcute de Dumnezeu, Diavolul încearcă să fure binecuvântarea respectivă printr-o imitație. Când Dumnezeu i-a promis lui Ilie că se va întâlni cu el, Diavolul a încercat să îi fure lui Ilie acea întâlnire extraordinară.
Domnul i-a zis: „Ieși și stai pe munte înaintea Domnului!” Și iată că Domnul a trecut pe lângă peșteră.
Și înaintea Domnului a trecut un vânt tare și puternic, care despica munții și sfărâma stâncile. Domnul nu era în vântul acela. Și, după vânt, a venit un cutremur de pământ. Domnul nu era în cutremurul de pământ. Și după cutremurul de pământ, a venit un foc. Domnul nu era în focul acela. Și după foc, a venit un susur blând și subțire.
Când l-a auzit, Ilie și-a acoperit fața cu mantaua, a ieșit și a stat la gura peșterii. Și un glas i-a vorbit zicând: „Ce faci tu aici, Ilie?”
(1 Împărați 19:11-13)
Vântul care despica munții, cutremurul de pământ și focul au fost lucrările Diavolului. Oricine poate fi sceptic că era doar o coincidență, însă când citești că după cutremur venise foc, îți dai seama că nu e vorba de fenomene naturale. În același fel, Anticristul îi va amăgi pe oameni, făcând lucruri ieșite din comun:
Făcea semne mari până acolo că făcea chiar să se coboare foc din cer pe pământ, în fața oamenilor.
(Apocalipsa 13:13)
E posibil că Diavolul a încercat să-l omoare pe Iisus când era în corabie cu ucenicii, printr-o furtună pe mare. Ciudat este modul în care furtuna a venit: brusc. Marea pe care o traversau poate fi trecută cu barca în aproape 30 de minute. Orice marinar poate identifica semnele unei furtuni, măcar cu 30 de minute înainte. E greu de imaginat că pe Marea Galileii ar fi valuri atât de mari încât să scufunde o corabie, de aceea unii teologi spun că furtuna respectivă a fost lucrarea Diavolului, iar Domnul Iisus a mustrat marea și vântul să asculte de stăpânul lor, de Dumnezeu, nu de Diavol.
Da, Dumnezeu vorbește cu marea ca și cum poți vorbi cu un om (Iov 38:11), iar marea Îl ascultă.
S-a stârnit o mare furtună de vânt, care arunca valurile în corabie, așa că mai că se umplea corabia. Și El dormea la cârmă, pe căpătâi. Ucenicii L-au deșteptat și I-au zis: „Învățătorule, nu-Ți pasă că pierim?” El S-a sculat, a certat vântul și a zis mării: „Taci! Fără gură!” Vântul a stat și s-a făcut o liniște mare.
(Marcu 4:37-39)
Diavolul poate manipula armate
Exemplul lui Iov este la îndemână când vine vorba de a deduce care sunt puterile Diavolului. Diavolul nu s-a putut atinge de neprihănitul Iov până când Dumnezeu i-a dat voie. Însă Diavolul poate manipula armate fiindcă sistemul corupt al lumii acesteia este „opera” sa.
A venit la Iov un sol, care a zis: „Boii arau și măgărițele pășteau lângă ei. Şi s-au aruncat niște sabeeni asupra lor, i-au luat și au trecut pe slujitori prin ascuțișul sabiei. Numai eu am scăpat, ca să-ți dau de știre.” Pe când vorbea el încă, a venit un altul și a zis: „Focul lui Dumnezeu a căzut din cer și a aprins oile și pe slujitorii tăi și i-a ars de tot. Numai eu am scăpat, ca să-ți dau de știre.”
Pe când vorbea el încă, a venit un altul și a zis: „Niște haldeeni, înșirați în trei cete, s-au aruncat asupra cămilelor, le-au luat și au trecut pe slujitori prin ascuțișul sabiei. Numai eu am scăpat, ca să-ți dau de știre.” Pe când vorbea el încă, a venit un altul și a zis: „Fiii tăi și fiicele tale mâncau și beau vin în casa fratelui lor întâi născut. Şi deodată, a venit un vânt mare de dincolo de pustie și a izbit în cele patru colțuri ale casei; casa s-a prăbușit peste tineri și au murit. Şi am scăpat numai eu, ca să-ți dau de știre.”
(Iov 1:14-19)
Unul din soli a greșit: acela nu era focul lui Dumnezeu care coborât din cer, acela era focul Diavolului. Am văzut în cazul lui Ilie că Diavolul poate coborî foc din cer, iar Anticristul chiar va face asta (Apoc. 13:13). Un verset mai limpede în ceea ce privește capacitatea Diavolului de a manipula armatele este următorul:
Apoi am văzut ieșind din gura balaurului și din gura fiarei și din gura prorocului mincinos trei duhuri necurate, care semănau cu niște broaște. Acestea sunt duhuri de draci, care fac semne nemaipomenite și care se duc la împărații pământului întreg, ca să-i strângă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului celui Atotputernic.
(Apocalipsa 16:13-14)
Diavolul nu atacă fățiș și e un laș fiindcă fuge (Iacov 4:7). Nu de puterea Diavolului trebuie să ne temem, ci să fim atenți la viclenia lui.
Diavolul poate lovi cu boli
Îngăduit de Dumnezeu, Diavolul poate lovi oamenii cu boli. Pe Iov, Diavolul l-a lovit cu bube, astfel încât toată pielea i-a fost acoperită de boală.
Și Satana a plecat dinaintea Domnului. A lovit pe Iov cu bubă rea, din talpa piciorului până în creștetul capului.
(Iov 2:7)
Însuși Iisus Hristos spune că unele boli sunt cauzate de Diavol.
Dar femeia aceasta, care este o fiică a lui Avraam și pe care Satana o ținea legată de optsprezece ani, nu trebuia oare să fie dezlegată de legătura aceasta în ziua Sabatului?”
(Luca 13:16)
Ce nu poate face Diavolul?
În primul rând, Diavolul nu poate face nimic fără ca Dumnezeu să îi îngăduie. Însă sunt unele lucruri pe care Diavolul pur și simplu nu le poate face fiindcă nu are acea capacitate.
Diavolul nu poate prezice viitorul
Sigur că Diavolul e inteligent și poate calcula probabilități, dar Diavolul nu poate prezice viitorul cu exactitate. De aceea, oricine susține că este proroc, iar prorocia lui nu se împlinește 100%, este doar un ghicitor precum ghicitoarea din Filipi (Fap. Ap. 16:16). Acestea sunt vremurile din urmă, iar în aceste vremuri se ridică mulți proroci mincinoși (Mat. 24:11). De unde știm că Diavolul nu poate prezice viitorul cu exactitate? Fiindcă Dumnezeu l-a provocat să o facă și n-a putut.
Cine a făcut prorocii ca Mine (să spună și să-Mi dovedească!), de când am făcut pe oameni din vremurile străvechi? Să vestească viitorul și ce are să se întâmple!
(Isaia 44:7)
Există doar două forțe supranaturale: puterea lui Dumnezeu și puterea Diavolului. Și, citind versetul de mai sus, ne putem da seama că Dumnezeu provoacă la întrecere pe oricine crede că poate prevesti viitorul, inclusiv pe Diavol și vrăjitorii lui. Nimeni nu poate prezice viitorul în afară de Dumnezeu. Oricine a fost la vrăjitoare pentru a afla viitorul, a comis un păcat și s-a păgubit financiar fiindcă viitorul nu îl știe decât Dumnezeu.
Diavolul nu poate citi gânduri
Diavolul poate pune gânduri în inima omului (Ioan 13:2), dar Diavolul nu poate citi gânduri. Ca Diavolul să nu mai poată pune gânduri în inimă, credinciosul trebuie să ceară în rugăciune pacea lui Dumnezeu (Filipeni 4:7). Dar Diavolul nu poate citi gânduri.
Lucrează și răsplătește fiecăruia după căile lui, Tu, care cunoști inima fiecăruia, căci numai Tu cunoști inima tuturor copiilor oamenilor.
(1 Împărați 8:39)
Dumnezeu știe chiar și ce gândește Diavolul (Isaia 14:13), ce își spune în inima lui. Citește AICI material despre rebeliunea lui Lucifer! Există vreo altă situație în Biblie în care ni se prezintă faptul că Diavolul nu poate citi gânduri? Da, există.
E vorba de visul lui Nebucadnețar, pe care nu i l-a putut spune nimeni, în afară de profetul Daniel, care primise destăinurea din partea lui Dumnezeu. Din asta putem deduce că Diavolul nu poate ști ce ai visat, cu excepția cazului în care visul a fost de la Diavol, adică ai fost vizitat de groaza nopții. (Citește AICI articol despre Groaza Nopții!) Nebucadnețar se prefăcuse că uitase visul pe care l-a avut, să încerce puterile magicienilor săi, însă niciunul nu i-a putut destăinui și interpreta visul pe care l-a avut (Daniel 2:5). Dacă ar fi uitat cu adevărat visul, magicienii i-ar fi putut spune orice vis, că n-ar fi știut dacă l-a visat sau nu, era ceva ușor de manipulat. Dacă Diavolul ar fi putut citi gânduri, ar fi putut citi visul lui Nebucadnețar chiar în timp ce îl visa. Dar Diavolul nu are capacitatea de a citi gânduri.
Ce zice Biblia despre extratereștri?
Nu există viață pe alte planete. Dumnezeu a făcut viața pe o singură planetă, adică Terra. Capitolul 1 al Genezei nu menționează că Dumnezeu a făcut viață pe alte planete, în lumea văzută. Singurul loc în care mai există viață e în afara acestui univers, acolo unde locuiește Dumnezeu. Știm că Dumnezeu locuiește acolo fiindcă Iisus Hristos, după ce S-a înălțat, stă la dreapta Tatălui.
Cel ce S-a coborât este același cu Cel ce S-a suit mai presus de toate cerurile, ca să umple toate lucrurile.
(Efeseni 4:10)
„Iată, văd cerurile deschise și pe Fiul omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu.”
(Faptele Apostolilor 7:56)
Deci Dumnezeu Și-a pus scaunul de domnie mai presus de ceruri. Uitându-te printr-un telescop, n-o să îi găsești niciodată scaunul de domnie, oricât de departe te-ai uita. Însă despre acest univers știm că va fi distrus.
Ziua Domnului însă va veni ca un hoț. În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cerești se vor topi de mare căldură și pământul, cu tot ce este pe el, va arde.
(2 Petru 3:10)
Versetul este destul de limpede: totul va arde. Nimic nu va rămâne. Dacă totul va arde, iar Dumnezeu ar fi creat extratereștri, ei ar arde de vii. Universul a fost atins de păcat și suspină sub apăsarea acestuia, să se termine odată totul.
Dar știm că, până în ziua de azi, toată firea suspină.
(Romani 8:22)
Vedenia lui Ezechiel
Când Israel părăsise pe Domnul, iar poporul fusese dus în Babilon din această cauză, Templul nu mai era locuit de Dumnezeu, ci de idoli. Dumnezeu i-a ales pe Ezechiel și pe Daniel să fie profeții săi. Fiindcă prezența lui Dumnezeu nu mai era în Templu, Dumnezeu S-a hotărât să își arate slava în mod miraculos lui Ezechiel. Dumnezeu stătea pe tron, tronul stătea pe o întindere cristalină, iar întinderea cristalină stătea pe niște roți.
M-am uitat și iată că au venit de la miazănoapte un vânt năprasnic, un nor gros și un snop de foc, care răspândea de jur împrejur o lumină strălucitoare, în mijlocul căreia lucea ca o aramă lustruită, care ieșea din mijlocul focului.
Tot în mijloc, se mai vedeau patru făpturi vii, a căror înfățișare avea o asemănare omenească.Fiecare din ele avea patru fețe și fiecare avea patru aripi.
Picioarele lor erau drepte și talpa picioarelor lor era ca a piciorului unui vițel și scânteiau ca niște aramă lustruită.
Sub aripi, de cele patru părți ale lor, aveau niște mâini de om și toate patru aveau fețe și aripi.Aripile lor erau prinse una de alta. Și când mergeau, nu se întorceau în nicio parte, ci fiecare mergea drept înainte.
Cât despre chipul fețelor lor, era așa: înainte, toate aveau o față de om; la dreapta lor, toate patru aveau câte o față de leu; la stânga lor, toate patru aveau câte o față de bou, iar înapoi, toate patru aveau câte o față de vultur.Aripile fiecăreia erau întinse în sus, așa că două din aripile lor ajungeau până la cele învecinate, iar două le acopereau trupurile.
Fiecare mergea drept înainte, și anume încotro le mâna duhul să meargă, într-acolo mergeau, iar în mersul lor nu se întorceau în nicio parte.
În mijlocul acestor făpturi vii era ceva ca niște cărbuni de foc aprinși, care ardeau, și ceva ca niște făclii umbla încoace și încolo printre aceste făpturi vii; focul acesta arunca o lumină strălucitoare și din el ieșeau fulgere.Făpturile vii însă, când alergau și se întorceau, erau ca fulgerul.
Mă uitam la aceste făpturi vii și iată că pe pământ, afară de făpturile vii, era o roată la fiecare din cele patru fețe ale lor.
Înfățișarea acestor roți și materialul din care erau făcute păreau de crisolit și toate patru aveau aceeași întocmire. Înfățișarea și alcătuirea lor erau de așa fel, încât fiecare roată părea că este în mijlocul unei alte roți.
Când mergeau, alergau pe toate cele patru laturi ale lor și nu se întorceau deloc în mersul lor.Aveau niște obezi de o înălțime înspăimântătoare și, pe obezile lor, cele patru roți erau pline cu ochi de jur împrejur.
Când mergeau făpturile vii, mergeau și roțile pe lângă ele și, când se ridicau făpturile vii de la pământ, se ridicau și roțile.Unde le mâna duhul să meargă, acolo mergeau, încotro voia duhul, și împreună cu ele se ridicau și roțile, căci duhul făpturilor vii era în roți.
Când mergeau făpturile vii, mergeau și roțile; când se opreau ele, se opreau și roțile; când se ridicau de pe pământ, se ridicau și roțile; căci duhul făpturilor vii era în roți.Deasupra capetelor făpturilor vii era ceva ca o întindere a cerului, care semăna cu cristalul strălucitor și se întindea în aer sus, peste capetele lor.
Sub cerul acesta, aripile lor stăteau drepte, întinse una spre alta, și mai aveau, fiecare, câte două aripi, care le acopereau trupurile.
Când umblau, am auzit vâjâitul aripilor lor ca vâjâitul unor ape mari și ca glasul Celui Atotputernic. Când mergeau, era un vuiet gălăgios, ca al unei oștiri, iar când se opreau, își lăsau aripile în jos.Și venea un vuiet care pornea de deasupra cerului întins peste capetele lor, iar când se opreau își lăsau aripile în jos.
Deasupra cerului care era peste capetele lor, era ceva ca o piatră de safir, în chipul unui scaun de domnie; pe acest chip de scaun de domnie se vedea ca un chip de om, care ședea pe el.Am mai văzut iarăși o lucire de aramă lustruită, ca niște foc, înăuntrul căruia era omul acesta și care strălucea de jur împrejur; de la chipul rărunchilor lui până sus și de la chipul rărunchilor lui până jos, am văzut ca un fel de foc și, de jur împrejur, era înconjurat cu o lumină strălucitoare.
Ca înfățișarea curcubeului, care stă în nor într-o zi de ploaie, așa era și înfățișarea acestei lumini strălucitoare care-l înconjura. Astfel era arătarea slavei Domnului. Când am văzut-o, am căzut cu fața la pământ și am auzit glasul Unuia care vorbea.
Roțile văzute de Ezechiel pot fi imitate de Diavol [UPDATE]
Știm că Diavolul încearcă să îl imite pe Dumnezeu, așa cum a încercat folosindu-se de vrăjitorii lui Faraon. Fără îndoială că Diavolul încearcă să imite ceea ce Ezechiel a văzut, pentru a amăgi oamenii să i se închine. Dacă ceea ce spun oamenii despre întâlnirile lor cu extratereștri este real, putem trage două concluzii: (1) că fenomenul OZN-urilor și extratereștrilor este unul clandestin, adică cei care îl cauzează se tem să iasă la lumină respectiv (2) când Diavolul se va arăta lumii împreună cu dracii pe care îi eliberează din Adânc (Apoc. 9:1), va adopta orice șiretlic, doar să înșele omenirea (Apoc. 20:8). Biblia spune că oamenii vor muri de frică așteptând să vină niște lucruri:
Iar oamenii vor muri de frică şi de aşteptarea celor ce au să vină peste lume, căci puterile cerurilor se vor clătina.
Luca 21:26 (Biblia Ortodoxă)
Nu se folosește cuvântul LUME (adică populație sau grup etnic), ci al locului pe care îl locuiește toată lumea.
1904 mai este folosit să descrie și pogorârea Duhului Sfânt pe pământ (Fap. Ap. 1:8, AICI).
Biblia prezice, așadar, că va fi o isterie a unor ființe/lucruri care vor veni.
TON (3588) este articol hotărât plural, atât masculin, cât și feminin și neutru, precum CELOR în română: celor doi băieți, celor două fete, celor două lucruri. De această dată, versiunea bună a versetului se află în Biblia Ortodoxă.
Diavolul poate lua orice formă dorește, doar ca să înșele (2 Corinteni 11:14), chiar și de înger de lumină. Ciudat este că aceia care spun că s-au întâlnit cu extratereștri, descriu experiența ca fiind una neplăcută, ca o întâlnire cu groaza nopții (click).Asta ne dă indiciu despre cine ar fi în spatele fenomenelor OZN-urilor. La urma urmei, unii îngeri s-au împreunat cu femeile, dând naștere uriașilor, nu este ieșit din comun ca spiritele rele să facă astfel de abominații
Cărţile profetice – Daniel şi profeţii mici,de Samuel Ridout
Daniel, după cum sugerează şi numele, este profetul naţiunilor. În această carte ne aflăm în timpul naţiunilor. Este, după cum vedeţi, al patrulea în listă, corespunzând astfel cărţii Numeri, cartea pustiei sau a lumii. Nu avem de-a face în primul rând cu Israel.
Acţiunea se petrece în îndepărtatul Babilon, care a uzurpat Ierusalimul, avându-l pe Nebucadneţar ca rege, în locul unui urmaş al lui David. Avem de-a face cu naţiunile pământului, dar numai în măsura în care se referă la scopurile lui Dumnezeu.
Există foarte multe trăsături pline de învăţăminte în această carte. Să observăm că exact aşa cum cartea Numeri conţine în primele capitole ceva ce caracterizează, sau ar trebui să caracterizeze oamenii pe care îi vedem în acea carte – având poziţia şi mărturia unui nazireu – aşa vedem şi în primul capitol al cărţii Daniel, poziţia nazireului. Când ne referim la aşezarea copiilor lui Dumnezeu în lume şi la modul în care trebuie să umble în ea, care este primul mare principiu care trebuie să ne ghideze? Cartea Numeri ne spune asta. În capitolul 6 al acestei cărţi, vedem că pentru ca un om să fie un adevărat pelerin, un martor credincios pentru Dumnezeu în această lume, el trebuie să fie un nazireu; el trebuie să se despartă de tot ceea ce-l înconjoară. Avraam a fost pelerinul-model, el a fost omul care a locuit într-un cort, izolat de ceilalţi. În acelaşi fel, Lot ne este prezentat ca fiindcopilul lui Dumnezeu, pus de obicei în legătură cu lumea, întinat de ea, mărturia lui fiind distrusă, iar el însuşi salvat ca prin foc.
Nazireatul este singura putere prin care putem umbla în această lume pentru Dumnezeu, dacă vrem să fim o mărturie pentru El. Dacă vrem ca numele Lui să fie cinstit de noi, acest lucru trebuie realizat în mod categoric prin separarea noastră de tot ceea ce ne-ar întina, degrada şi trage în jos. Cât de des este stinsă lampa mărturiei din cauza faptului că oamenii lui Dumnezeu se alătură lumii, din cauza faptului că trăim aici ca cei care au interese şi lucruri în comun cu lumea.
Repet, în Numeri avem ideea principală a întregii cărţi, în capitolul cu privire la nazireu – separarea în mijlocul murdăriei. Iar aici în cartea Daniel, cartea unde lumea se pregăteşte să-şi înalţe capul şi să îşi arate puterea, cartea în care vom avea dezvăluită înaintea noastră istoria celor dintre naţiuni, esenţa tuturor acestor lucruri este nazireatul lui Daniel şi al fraţilor lui la curtea împăratului Babilonului. Gândiţi-vă la acei bărbaţi tineri luaţi din Ierusalim – Ierusalimul însuşi fiind tot în ruine – mutaţi în curţile împăratului din Babilon, prima naţiune a pămîntului; Babilonul însuşi fiind prima cetate a pământului, cu tot ceea ce aputea să atragă, tot ceea ce l-ar putea ademeni pe omul firesc, iar el însuşi fiind introdus nu într-o oarecare poziţie smerită şi inferioară, ci luat pentru a fi unul dintre însoţitorii împăratului însuşi, luat pentru a fi în primul şir al promoţiei, pentru a avea o viaţă de succes. Dar ce face el? Primul lucru pe care îl face e să taie funia care l-ar putea lega de tronul Babilonului. „Daniel a hotărât în inima lui să nu se întineze cu mâncărurile alese ale împăratului”, iar în acea decizie a inimii schiţez succesul – dacă aş putea folosi un astfel de cuvânt – vieţii sale pentru Dumnezeu aici jos pe pământ. În acea separare de delicatesele împăratului Babilonului, în acea despărţire de plăcerile şi atracţiile acelui oraş al lumii, schiţez secretul acelor descoperiri minunate pe care Dumnezeu i le-a făcut lui Daniel.
Pentru a ilustra acelaşi lucru, să-l vedem pe Ioan în cartea Apocalipsa, unde i-a fost dezvăluită o viziune mult mai mare, unde ochii săi cuprind nu numai pământul, ci şi cerurile, nu numai timpul ci şi eternitatea; ochii lui cuprind întreaga sferă privitoare la modul lui Dumnezeu de a se ocupa de oameni, şi scopurile Lui în legătură cu Fiul Său binecuvântat. Care este gândul – cheie al acestei cărţi? „Eram în insula numită Patmos, pentru Cuvântul lui Dumnezeu şi pentru mărturia lui Isus.” Despărţit de toată gloria şi puterea acestei lumi, Ioan, prizonierul singuratic, în singurătate, vede viziuni pe care niciun ochi muritor nu le poate vedea; aude cuvinte pe care nimeni în afară de urechea unsă nu le poate auzi, şi ne dezvăluie descoperirea tuturor căilor lui Dumnezeu, introducându-ne în eternitatea însăşi.
Vreţi să înţelegeţi profeţia? Vreţi să staţi pe culmea de unde puteţi privi toate regatele acestei lumi şi gloria lor? Vă amintiţi de Acela care a stat pe vîrful muntelui şi a privit toată acea glorie, toată acea splendoare a acestei lumi şi împărăţiile ei, nemişcat, neatras de ea? Era binecuvântatul Fiu al lui Dumnezeu; iar când Satan I-a arătat toate lucrurile şi s-a oferit să I le dea Lui, Acest binecuvântat, adevăratul Nazireu, separat în inima Lui de toate acestea, nu a vrut să aibă nimic din toate acestea, până când Tatăl Său nu I le-a dat. Aşadar, inima nazireului, poziţia nazireului, despărţirea în inimă a nazireului de lucrurile lumii care ar întina şi ar împovăra, este singura stare potrivită în care ne putem apropia şi înţelege profeţia.
Profeţia este pentru inimă. Nu ştiu nimic care să amortizeze mai mult, nimic mai vătămător pentru bunăstarea noastră spirituală decât de a fi ocupaţi cu profeţia într-un mod rece, intelectual. Să privim la apostolul Pavel în Romani capitolul 11. El dezvăluie modul lui Dumnezeu de a se ocupa de Israel şi de naţiuni, în capitolele 9, 10 şi 11. El citează versete din Scriptură privitoare la profeţie, prevestind timpul când Israel va fi restabilit ca naţiune de către Domnul; dar inima lui începe să ardă pentru aceste lucruri. Inima sa le absoarbe şi pe măsură ce continuă cu acest subiect, izbucneşte în laudă: „O, adânc al bogăţiilor şi al cunoştinţei şi al înţelepciunii şi al cunoştinţei lui Dumnezeu!” Dacă ne aflăm în adevăratul duh al nazireatului, ocupaţi cu aceste subiecte profetice, vom vedea că ele ne introduc în sfântul locaş al lui Dumnezeu Însuşi, vom fi ocupaţi cu El, lăudându-L şi închinându-ne Lui.
Aşadar, aceasta este explicaţia – punctul de observaţie în care se află Daniel. El este un bărbat care are Babilonul la picioare şi el stă ca un om liber al lui Dumnezeu acolo, fiind o mărturie pentru El, cu amintirea Sionului în inima sa. Poate privi fără a fi impresionat de splendoarea lui Nebucadneţar şi gloria Babilonului, şi să se gândească totuşi la timpul când sfinţii celui Preaînalt vor lua în stăpânire împărăţia şi când Israel, risipit, sărac, dispreţuit şi respins, va domni într-o zi – va domni în pace şi va triumfa asupra tuturor naţiunilor.
Când ne preocupăm cu cartea însăşi, găsim în ea subiecte de un mare interes şi beneficiu. Aş putea spune că în cartea Daniel avem detalii mai multe decât în aproape orice altă carte. Profeţiile variatele, distinctele şi clarele cu privire la viitor, fac din cartea Daniel o carte de un interes deosebit. Aici, de exemplu, în al doilea capitol, avem viziunea lui Nebucadneţar. Nebucadneţar are o viziune pe care nu şi-o mai aminteşte. A uitat-o pe toată. Nu numai că eşuează în a-i înţelege semnificaţia, aşa cum şi Faraon a eşuat în a înţelege semnificaţia visului pe care l-a avut despre foametea din Egipt – cei şapte ani de foamete şi cei şapte ani de belşug – ci Nebucadneţar uită ce a visat, astfel încât apelează la înţelepţii Babilonului, iar ei nu trebuie numai să-i spună semnificaţia viziunii, ci să reproducă viziunea însăşi.
Acest lucru, desigur, înfăţişează neputinţa înţelepţilor Babilonului. Şi spre cine se poate el întoarce într-o astfel de situaţie, dacă nu spre acei evrei dispreţuiţi, spre acei bărbaţi care refuzaseră, am putea spune, locul de onoare pe care li l-a dat el? Daniel vine în faţă şi nu numai că îi spune semnificaţia, dar îi şi reaminteşte viziunea pe care a avut-o în noapte – acel chip glorios care stătea înaintea lui cu capul de aur, cu pieptul de argint, cu coapsele de aramă şi cu picioarele din fier amestecat cu lut.
În capul de aur îl vedem pe Nebucadneţar însuşi, încredinţându-i-se putere şi autoritate de la Dumnezeu, iar acest lucru ne oferă una din cele mai deosebite teme ale cărţii – istorisirea timpurilor naţiunilor. Timpurile naţiunilor sunt acelea în care trăim în momentul actual. Noi nu trăim în timpul lui Israel, nici nu suntem puşi în legătură cu un Dumnezeu care nu are de-a face în mod direct cu nicio naţiune de pe pământ. El lucrează providenţial acum pe pământ şi totul, pus în legătură cu acest lucru, are de-a face cu ceva dincolo de vreo naţiune pământească.
Când cele două seminţii, care alcătuiau regatul lui Iuda au fost duse în captivitate în Babilon, au început timpurile naţiunilor. Veţi vedea de altfel că descrierea chipului pe care Nebucadneţar l-a văzut începe cu un cap de aur şi se termină cu picioarele de fier şi de lut. Nu există nimic cu privire la Israel în acest chip, niciun singur cuvânt. Prima dată vedem în acest chip împărăţia Babilonului, sau mai bine spus pe Nebucadneţar însuşi, apoi Imperiul Medo-Persan, apoi Imperiul Greciei, iar la sfârşit Imperiul Roman, coborându-se până la acel Imperiu care se va manifesta în zilele din urmă, când vedem lutul democraţiei amestecat cu tăria de fier a puterii imperiale a Romei.
Nu vedem niciun cuvânt, repet, privitor la Israel; este mult mai important să ne amintim că poziţia lui Israel din timpul primei lui captivităţi, e aceea de străin. Israel nu este poporul lui Dumnezeu recunoscut în mod public. E adevărat că El i-a dus înapoi în ţară după şaptezeci de ani. I-a dus înapoi ca pe un popor liber, dar să ne amintim că am văzut în cărţile lui Ezra şi Neemia că ei nu erau acolo ca un popor independent cu un împărat deasupra lor, ci ca un popor dependent de împăratul Persiei. Ei locuiau acolo ca servitori ai puterilor naţiunilor.
Când Fiul lui Dumnezeu Însuşi s-a născut, Împăratul lui Israel, in ce circumstanţe a avut loc aceasta? Cine ocupa tronul lui Israel? Un edomit, regele Irod. Cine era deasupra lui? De ce fiara însăşi e reprezentată în capitolul şapte de către conducătorul Imperiului Roman? Timpurile naţiunilor veniseră, iar Fiul lui Dumnezeu, Împăratul lui Israel îşi avea locul într-o iesle, nici măcar în han, locul străinilor, ci tocmai printre animale. O fiară sălbatică ocupa tronul ţării, iar locul Lui, care avea tot dreptul să domnească, era printre animalele din staulul din Betleem. Acest lucru ne arată, aşa cum niciun alt lucru n-ar putea, că era timpul naţiunilor. Când adevăratul Împărat al lui Israel vine, El nu are niciun loc în ţară. Nu mai e nevoie să-i trasăm viaţa, pentru că El niciodată nu a avut un loc la tronul lui Israel, cum de altfel nici nu a avut vreun loc în inimile lor. Aş putea spune că atunci când va veni timpul ca Israel să se pocăiască şi să se întoarcă la Domnul, atunci El va avea un loc în inimile lor, iar când aceasta se va întâmpla, El va avea un loc pe tronul lui Israel. El va fi Împăratul lor, într-adevăr, dar până când ei Îl vor primi, El nu va fi Împărat. Timpurile naţiunilor continuă.
Să urmărim subiectul puţin mai departe. După crucificarea Domnului, şi fiind predicat de Petru în ziua Cincizecimii, încă Îl vedem prezentat iudeilor, pentru ca ei să-L primească. Dacă L-ar fi primit, El ar fi venit din nou, aşa cum a profeţit Petru, iar atunci ei şi-ar fi avut Împăratul pe tron. Însă ei L-au respins, şi şi-au confirmat cuvintele faţă de Pilat- acelea că ei nu aveau rege decât pe Cezar. Dacă ar fi avut cunoştinţă profetică, ar fi însemnat că ei nu aveau alt împărat decît Fiara; nimeni altul nu domnea asupra lor, decât acel chip pe care Nebucadneţar l-a văzut în viziunea sa cu picioarele din fier şi din lut.
Aşadar aceste timpuri au trecut, ele sunt acum şi vor continua până când Hristos îşi va institui Împărăţia şi va domni aici pe pământ. Aceasta vedem în viziunea lui Nebucadneţar. Piatra care s-a desprins de pe munte fără mâini loveşte chipul. Împărăţia lui Hristos desprinsă de muntele scopurilor lui Dumnezeu vine şi loveşte nu capul chipului, nici vreo altă parte a corpului său, ci picioarele care erau parte din fier şi parte din lut murdar. Aceasta înseamnă că, atunci când Hristos va veni ca Împărat, va lovi cu judecată acele 10 părţi ale Împărăţiei pe care le avem în cele zece degete de la picioare, parte din fier- putere imperială- amestecat cu lutul murdar al democraţiei. Cu alte cuvinte, acest lucru se va întâmpla când puterea imperială a Europei de Vest se va reuni într-un fel de formă democratică, parte din fier, parte din lut, iar acea Împărăţie alcătuită din zece părţi va avea o singură persoană care s-o conducă, numită Fiara, la fel ca în cartea Apocalipsei. Atunci Hristos va veni cu judecată şi va lovi această formă a Împărăţiei; atunci întregul chip al autorităţii umane care vorbeşte despre gândurile şi speranţele omului cu privire la lume, se vor sfărâma în praf. Împărăţia omului va fi prefăcută în praf şi va fi înlăturată pentru totdeauna din vedere, iar Împărăţia binecuvântatului nostru Dumnezeu, cu Hristos ca şi conducător al ei, acea pietricică ce s-a desprins de pe munte fără mâini, va creşte şi va deveni un munte măreţ, aducând pace, binecuvîntare şi dreptate pe pământ.
Aceasta este viziunea pe care a avut-o Nebucadneţar, iar aceasta este interpretarea pe care Daniel i-o dă. Dacă am avea timp, am vedea cât de asemănătoare este viziunea lui Daniel din capitolul şapte al aceleiaşi cărţi. Acolo, din nou avem o împărăţie alcătuită din patru părţi; cu toate acestea, nu ne este prezentată într-o formă umană, ci sub forma unor fiare crude şi sălbatice. Cele patru fiare corespund celor patru împărăţii de care am vorbit mai înainte. Ultima împărăţie cu cele zece coarne este aceeaşi pe care o vedem în cele zece degete ale chipului, fiind adăugat cornul cel mic, fiara insăşi despre care vorbeam, conducătorul imperial al Imperiului Roman restabilit. În locul pietrei desprinse de pe munte Îl vedem pe Fiul Omului Însuşi, venind şi luând Împărăţia, însă semnificaţia generală a viziunilor este identică. Este uimitor, totuşi, că în capitolul şapte nu ne este prezentat chipul unui om (aşa cum vede lumea), ci ceea ce vede Dumnezeu. Toată autoritatea şi puterea acestei lumi este a Fiarei. „Omul pus în cinste şi fără pricepere este asemenea fiarelor care pier.” El nici măcar nu este om. Aceasta explică cele două capitole fundamentale ale cărţii, chipul din capitolul doi şi fiara din capitolul şapte. Un studiu atent al acestor două capitole ne va reda istoria timpurilor naţiunilor.
Găsim multe alte lucruri în carte de un deosebit interes. De exemplu, în capitolul următor, în cel de-al treilea, ni se istoriseşte despre chipul de aur pe care Nebucadneţar l-a făcut. Se pare că omul a uitat aproape imediat lecţia pe care Dumnezeu l-a învăţat. El a văzut acel chip spulberându-se în praf şi dispărând, şi totuşi, ce face el? Se închină lui Dumnezeu? Posedă el autoritatea Lui? El înalţă acest chip pentru a i se închina, chipul pe care fără îndoială l-a văzut în viziunea sa. Toţi trebuiau să se închine acestui chip, iar dacă nu o făceau, erau aruncaţi în cuptorul cu foc. Aici suntem transportaţi în zilele din urmă, timpul în care se va restabili „chipul fiarei”, după cum este numită în Apocalipsa; vedem astfel o legătură între aceste două capitole din Daniel.
Când chipul este înălţat, toţi cei care nu se vor pleca pentru a i se închina, vor fi aruncaţi în ceea ce se cheamă cuptorul cu foc. Acela va suferi marele necaz. În acest capitol al treilea vedem rămăşiţa, pe Şadrac, Meşac şi Abed-Nego. Aceştia erau bărbaţi care şi-au luat, după cum spuneam, locul nazireului, iar când vine timpul ca să se închine chipului, de a se închina oricărei autorităţi care L-ar detrona pe Dumnezeu, aceşti bărbaţi separaţi sunt singurii care pot refuza. Să facem o aplicaţie practică, pentru un moment. Când Hristos ne umple inimile astfel încât refuzăm lucrurile lumii, acestea nu vor mai avea niciun farmec pentru a ne mai închina lor. Când ne luăm adevăratul loc al nazireului, Satan nu ne va mai face să ne închinăm lui, nici lucrurilor sale. Nu s-a înfiorat sufletul tău de atâtea ori când ai citit capitolul al treilea al cărţii Daniel? Imaginează-ţi acea imensă adunare strânsă împreună în câmpia Dura. Toţi bărbaţii de seamă, bărbaţii puternici, regii şi bărbaţii de vază ai imperiului Babilonului erau adunaţi acolo şi ascultau muzica plăcută a variatelor instrumente- psalterionul, lira şi lăuta, tot ceea ce ar pune în mişcare poporul şi l-ar ţine atent la ceea ce se petrecea acolo. Însă trei bărbaţi sunt singurii care stau în picioare acolo, trei bărbaţi îl sfidează pe cel mai puternic împărat al întregului pământ, stând în picioare, în faţa adorării universale a acelui chip, cu capetele acoperite şi drepţi, ca martori ai lui Dumnezeu, iar toată puterea măreaţă a lui Nebucadneţar nu-i poate face să se plece. Tot exemplul acestei mulţimi adunate nu-i poate face să cedeze. Toată muzica plăcută a acesei orchestre minunate nu-i poate influenţa să-şi plece genunchiul în faţa acelui chip. Nici cuptorul cu foc încins de şapte ori mai mult decât se obişnuia, nici ameninţările nu-i pot face să renunţe la credincioşia lor faţă de Dumnezeu.
Unde mai vedem astfel de bărbaţi astăzi? Nu mai trăim în timpurile cuptorului cu foc, dar putem auzi muzica, putem auzi lira, psalterionul şi lăuta şi toate aceste lucruri ademenitoare care ar atrage poporul lui Dumnezeu. Unde sunt cei care, într-un fel sau altul, nu se închină chipului, urmând mulţimea? Ce onoare să stai ferm pentru Dumnezeu într-un timp de apostazie universală. Dacă citim în Biblie, vom vedea că într-un astfel de timp lumina mărturiei străluceşte cel mai luminos. Să vedem viaţa persoanelor în parte. Veţi vedea că în cele mai negre zile ale istoriei împăraţilor lui Israel, au trăit Iosia şi bărbaţi ca el. Chiar dacă suntem puţini, ca acei bărbaţi din Israel, Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, iar toată lumea urmează chipul unui dumnezeu fals, dacă Îi suntem credincioşi Lui, putem avea o mărturie ca a lor. Ei au fost aruncaţi în cuptor, dar ei Îl cunoşteau pe Dumnezeu şi i-au spus lui Nebucadneţar: „Dumnezeul nostru ne poate scăpa din mâna ta.” Ce cuvinte au fost spuse puternicului conducător, care credea că are toate lucrurile în mâinile sale: „Dumnezeul nostru poate să ne scape şi dacă nu,” aici nu spune dacă El nu poate să ne scape, ci dacă El nu alege să ne scape- „Să ştii împărate, că nu ne vom închina chipului pe care l-ai înălţat.” Lasă-ne să intrăm în cuptor, încălzeşte-l de şapte ori mai mult, nu vei face altceva decât să-ţi arzi proprii tăi oameni şi legăturile omeneşti care ne-au legat, dar nu ne poţi face rău. Ei vor intra în cuptor, însă numai pentru a găsi acolo un însoţitor, care este nimeni altul decât Fiul lui Dumnezeu. Aceasta este tot ce poate să facă focul persecuţiei, tot ceea ce pot face ameninţările lumii, să ne pună într-un loc unde numai legăturile noastre sunt arse. Nu credeţi că aşa este? În timpurile voastre de prosperitate aţi văzut că lumea îşi încolăcea funiile de mătase în jurul vostru, ţinându-vă strâns. Când însă a venit vreo nenorocire, poate persecuţie, cum au fost arse acele funii de mătase care vă ţineau şi care erau aşa de puternice, iar voi aţi umblat in focul de care v-aţi temut că v-ar putea mistui. Nu trebuie să vă temeţi niciodată din cauza a ceea ce a venit peste voi datorită credincioşiei şi devotamentului faţă de Domnul.
Dar trebuie totuşi să continuăm, pentru că avem alte subiecte, deşi sunt sigur că ne place să zăbovim la aceste lecţii practice, pentru a vedea ce are Domnul pentru sufletele noastre. În capitolul trei îl vedem pe Nebucadneţar cu chipul lui strălucitor înălţat, acest chip fiind dispreţuit de o mână de bărbaţi credincioşi. În capitolul următor, îl vedem pe Nebucadneţar învăţându-şi lecţia pe care a refuzat să o înveţe mai înainte. Îl vedem pe el, bărbatul puternic, cel mai puternic conducător de pe pământ, smerit datorită mândriei lui. Voi cita doar un singur verset din acest capitol: „Pe cei care umblă cu mândrie, El ştie cum să-i smerească.”
Acestea sunt cuvinte rostite de buzele lui Nebucadneţar, atunci când el şi-a învăţat lecţia. Iată-l pe puternicul împărat, capul de aur- printre fiare- iar aici, cei care urmăresc acest aspect pot vedea din nou o legătură uimitoare între capitolele doi şi şapte. El este pus printre fiare şi mănâncă iarbă ca boii- acest conducător puternic. Este ca şi cum Dumnezeu l-a învăţat lecţia pe care am citat-o puţin mai în urmă, „Omul pus în cinste şi fără pricepere este asemenea fiarelor care pier.” Iar el va afla că Dumnezeu Îi smereşte pe cei care umblă cu mândrie. Va fi bine pentru această lume şi pentru bărbaţii ei puternici, atunci când vor învăţa că mândria este cel mai rău duşman al lor; şi, făcând din nou o aplicaţie practică, bine este pentru noi când învăţăm, indiferent cât de dureroasă e smerirea, indiferent cât de neplăcută e, să nu ne încredem în carne. Atunci vom putea, la fel ca Nebucadneţar în acest capitol patru, să-L înălţăm pe Dumnezeul oricărui har, pentru că ne-am luat adevăratul loc.
În capitolul următor vedem groaznica răutate ce are loc între naţiuni, reprezentată de Belşaţar şi ospăţul său. El spune „Aduceţi toate vasele de aur şi tot ce a fost luat din Ierusalim.” El foloseşte aceste vase la un ospăţ lipsit de evlavie şi păgân. El aduce blasfemie la adresa Domnului când se închină idolilor săi de aur şi de argint. Acesta este sfârşitul împărăţiei Babilonului şi a asupririi naţiunilor. Este un capitol profetic care face refeire la sfârşit, atunci când Dumnezeu este blasfemiat, la modul in care va fi El blasfemiat în acele zile din urmă, când nimănui care n-a primit semnul fiarei pe frunte sau în mână, nu i se va permite să cumpere sau să vândă. Atunci apare scrisul pe perete: „Ai fost cântărit în balanţă şi ai fost găsit prea uşor.” „Mene, Mene, Techel, Ufarsin.” Istoria naţiunilor este una a apostaziei.
Cât de prostesc este gândul unui om care crede că lumea se îmbunătăţeşte în lumina acestor adevăruri solemne. Nebucadneţar a fost cel mai bun împărat pe care l-au avut naţiunile; el i-a fost mai credincios lui Dumnezeu decât oricine altcineva şi totuşi cât de jos avea să coboare. Belşaţar este reprezentantul corespunzător al culminării puterii naţiunilor, într-o apostazie şi blasfemie deschisă a zilelor din urmă. Scrisul este pe perete; toţi cei care au ochi, să vadă aşa cum vedea Daniel scrisul de pe perete al acestei săli de ospăţ a lumii. Auzim de Parlamentul naţiunilor, de Confederaţia lumii şi de progres peste tot. Ah, în mijlocul acestui dezmăţ al celebrării progresului omului şi al dezvoltării sale, vedem degetul lui Dumnezeu scriind acolo „totul este cântărit în balanţă şi găsit prea uşor.”
Al şaselea capitol ne oferă desfăşurarea finală a lucrurilor şi anume, că oricine face cerere oricui, lui Dumnezeu sau unui om, altuia decât împăratului Darius, să fie aruncat în groapa leilor. Aici avem o altă imagine reprezentativă. Este culminarea finală. Am văzut apostazia reprezentată de ospăţul lui Belşaţar, dar aici vedem înălţarea împăratului ca Dumnezeu Însuşi. Darius pare a fi un bărbat, de care personal, putem fi înteresaţi, un bărbat căruia i-a părut rău de ce a făcut, dar care de fapt reprezintă Fiara- apostazia absolută a omului. Daniel reprezintă rămăşiţa, acei puţini credincioşi din zilele din urmă care vor refuza să renunţe a se închina lui Dumnezeu. Drept consecinţă, ei sunt aruncaţi în groapa leilor, trec prin marele necaz al zilelor din urmă, când Satan, „leul care răcneşte”, i-ar devora, dar are gura închisă; şi vor ieşi din aceasta situaţie încercaţi, credincioşi şi loiali lui Dumnezeu, martorii Lui şi nucleul împărăţiei lui Hristos pe pământ.
Aceasta ne oferă încheierea întregii relatări. Restul cărţii Daniel continuă într-un alt fel. Am făcut deja referire la capitolul 7. În capitolul 8 vedem istoria împărăţiei de răsărit în locul celei de apus, pe cand în capitolele 7 şi 9 vedem acea profeţie remarcabilă despre cele şaptezeci de săptămâni care, după cum cei care sunt familiarizaţi cu profeţiile ştiu, este atât de importantă pentru înţelegerea corectă a timpurilor în care Dumnezeu se preocupă cu lumea. Pentru interpretarea acestei profeţii, trebuie să vă recomand alte cărţi, şi să trecem mai departe chiar mai repede.
{* “Scurte explicaţii ale cărţii Daniel” de W. Kelly; „Daniel, profetul”, de E. Dennett; şi alţii}
Ultimele trei capitole ne oferă desfăşurarea evenimentelor, în mod deosebit în Răsărit unde, cu multe amănunte care şi-au găsit împlinirea într-o bună măsură, vedem în mod evident trăsăturile lui Antihrist, împăratul neascultător, asociat în Apocalipsa 13 cu fiara.
Este foarte frumos să îl vedem pe Daniel singur în primul capitol, şi pe Daniel singur din nou în ultimul capitol al acestei cărţi. Toată gloria acestei lumi trece pe dinaintea noastră, dar bărbatul care rămâne ferm pentru Dumnezeu, singur la început, este bărbatul care va fi singur şi la sfârşit. „Dar tu, mergi pe drumul tău până la sfârşit; şi tu te vei odihni şi te vei ridica în partea ta de moştenire, la sfârşitul zilelor.” Chiar dacă lumea triumfă acum, în această scurtă zi a omului, acei oameni puşi deoparte pentru Dumnezeu acum, vor sta singuri în ziua binecuvântării: „Cine face voia lui Dumnezeu rămâne pentru eternitate.”
Aici avem, în modul cel mai incomplet, câteva gânduri cu privire la această importantă profeţie a cărţii Daniel. Aş recomanda ca această carte să fie studiată în amănunt. Cartea Daniel defineşte în cel mai frumos mod ceea ce este personal şi ceea ce se poate împărţi. Oferă hrană pentru sufletul nostru ca de altfel şi pentru intelectul nostru şi vedem, după cum am spus mai înainte, că un astfel de studiu al profeţiei ne face închinători, în loc de a ne face nişte colecţionari reci de statistici şi de argumentări scripturistice.
Aici se încheie a patra parte a acestei împărţiri principale, timpul naţiunilor, rămânându-ne cei doisprezece aşa-numiţi profeţi mici, pentru a completa pentateuhul profetic. Aici ne este oferită a cincea parte, Deuteronomul profeţilor. Că acest lucru nu este arbitrar, ci pur şi simplu urmăreşte scopul obişnuit, este un lucru bine-cunoscut pentru mulţi dintre cei care studiază Biblia. Sunt multe motive care justifică acest lucru: toate sunt cărţi scurte, iar temele asemănătoare permit ca ele să fie strâns grupate împreună. Observăm în mod deosebit că în cei douăsprezece profeţi regăsim numărul guvernamental; iar asta este ceea ce vedem în a cincea parte a cărţilor.
Este vorba despre modul lui Dumnezeu de a lucra, de principiile lui Dumnezeu în guvernare, iar aceasta este ceea ce găsim de-a lungul celor douăsprezece cărţi – numărul guvernării înseşi. Nu avem timp de a vedea argumentele pentru aceasta, însă îi datorez altuia gruparea acestor cărţi, care este clar indicată în momentul în care le veţi vedea. Pot spune că ordinea acestor cărţi în Biblia noastră engleză, nu este ca cea din original, şi nu are nicio aprobare. Dar există o ordine a subiectelor care este foarte remarcabilă. De exemplu, să luăm cartea Osea: acest profet se ocupă în mare parte cu Israel, mai degrabă decât cu Iuda, aşa cum fac majoritatea profeţilor, cum ar fi Isaia şi Ieremia. Insă Osea pare a se ocupa la fel de mult cu Israel, cât şi cu Iuda. La fel se întâmplă şi în cazul lui Amos şi al lui Mica. Ei toţi au amândouă regatele înaintea lor, iar subiectele lor sunt asemănătoare. Cartea Osea este foarte fumoasă. Îmi amintesc cum, cu ani în urmă, Osea a fost primul profet, cred că chiar înainte de Isaia, care mi-a câştigat inima.
{*Vezi „Structura numerică a Scripturii”, de F. W. Grant}
Vedem o implorare a inimii lui Dumnezeu în Osea, Dumnezeu coborându-se la nivelul omului, ca un om implorând faţă către faţă un popor pe care El Îl iubeşte. Necredincioşia lui Efraim, hrănindu-se cu vântul de răsărit – Efraim, a cărui nebunie am numit-o ca fiind aceea a unei porumbiţe proaste – şi totuşi, un popor iubit, la care El n-a putut renunţa. Înduplecările Sale sunt stârnite una după alta. El tânjeşte după acel popor şi după Iuda, făcându-L să-i implore şi să-i roage stăruitor să se întoarcă. Este o rugăminte minunată. El nu ocupă un loc distant, stând în cer şi rostind judecată asupra lor, ci în persoana profetului, El coboară la adevărata lor condiţie, se coboară la necredincioşia lor faţă de El şi Îi imploră să se întoarcă.
Observăm în ultimul capitol efectul acestei rugăminţi stăruitoare: „Israele, întoarce-te la Domnul Dumnezeul tău! Pentru că ai căzut prin nelegiuirea ta. Luaţi cu voi cuvinte şi întoarceţi-vă la Domnul.” Şi observăm că, atunci când Dumnezeu Îşi imploră poporul, El nu lasă nimic nefăcut pentru a-i convinge să se întoarcă. El va pune cuvintele în gura lor; El le va spune ce să vorbească. Nu ştim ce să-i spunem lui Dumnezeu? Atunci El ne pune cuvinte pe buze. El spune: „Ziceţi-i: Iartă toată nelegiuirea şi primeşte-ne cu milă şi-ţi vom aduce lauda buzelor noastre. Asiria nu ne va salva (i.e. puterile lumii), nu vom călări pe cai (puterea Egiptului, aşa cum vedem în capitolul 30 al cărţii Isaia), nici nu vom mai zice către lucrarea mâinilor noastre (idolatrie): Dumnezeul nostru!, pentru că la Tine găseşte îndurare orfanul.”
Ce cuvinte să pună pe buzele unui popor păcătos care s-a îndepărtat de la El! Care este răspunsul Lui la acestea? „Voi vindeca necredinţa lor, îi voi iubi nestingherit; pentru că mâna Mea s-a întors de la el. Voi fi ca roua pentru Israel; va înflori ca un crin şi îşi va întări rădăcinile ca Libanul. Ramurile lui se vor întinde şi măreţia lui va fi ca măslinul şi mireasma lui ca Libanul.”
Dumnezeu se preocupă cu acest crin mic, cu frumuseţea lui, acea floare mică şi totuşi mai frumoasă decât Solomon în gloria lui; se preocupă de cedrul Libanului în toată măreţia lui, în toată puterea lui şi spune că poporul Lui sărac, cu inima zdrobită, pocăit, acel popor necredincios, când se va întoarce la El, va fi vindecat, va fi frumos precum crinul, şi la fel de măreţ şi puternic ca Libanul însuşi; splendoarea lui va umple pământul. Acesta este sfârşitul preocupării lui Dumnezeu cu ei, iar aceasta este ceea ce vedem la acest profet.
Cartea Amos are un fundament diferit. El nu coboară şi imploră poporul, ci declară în mod solemn judecata lui Dumnezeu. Nu vă uimeşte acest lucru? Cât de frumoase sunt căile Lui. Într-un loc Îl vedem implorându-i şi punându-le cuvinte pe buze, pentru a se pocăi şi a se întoarce la El. Într-un alt loc El stă la distanţă şi le denunţă păcatul şi le declară judecata ce va cădea peste ei pentru aceasta.
În întreaga carte Amos găsim acea declaraţie solemnă a judecăţii, atât asupra lui Iuda, cât şi asupra lui Israel, iar aceasta mai mult decât asupra lui Edom, Moab, Amon, şi asupra naţiunilor care sunt puse în legătură cu Israel şi care ocupă teritoriul lor în zilele din urmă. Nu avem timp să ne oprim asupra acestei cărţi, dar vedem că este foarte asemănătoare cu Osea, cu excepţia faptului că elementul de infinită tandreţe nu este prezent în cartea Amos, ci vedem mai degrabă declaraţia păcatelor lor şi îndepărtarea lor de Dumnezeu.
Trecând la cartea Mica, ce completează primul grup de trei, vedem aici sfinţenia lui Dumnezeu în persoana lui Hristos. Să privim de exemplu, capitolul cinci: „Şi tu, Betleeme, Efrata, deşi eşti mic între miile lui Iuda, din tine Îmi va ieşi cel care va fi Stăpânitor în Israel, ale cărui origini sunt din vechime, din zilele eternităţii.” În legătură cu Hristos, vedem pocăinţa poporului şi binecuvântarea lor în zilele din urmă.
Să examinăm pe scurt acele trei părţi. În Osea se vorbeşte despre îndurarea divină îmbinată cu dreptatea divină. În cartea Amos este vorba despre declaraţia judecăţii lui Dumnezeu asupra păcatului şi consecinţele acesteia şi despre momentul când păcatul este judecat, Dumnezeu ridicând templul lui David din nou, în zilele din urmă. Însă în cartea Mica, după păcatul poporului, înstrăinarea lor faţă de Dumnezeu este pusă înaintea lor, astfel încât Hristos Însuşi, pe care ei L-au respins, să poată apărea ca Cel prin care va veni binecuvântarea lor. Chiar şi lucrarea Lui ne este prezentată aici, pentru că ni se spune că Judecătorul lui Israel va fi lovit peste obraz; şi totuşi, acest Judecător este cel care va domni peste ei, a cărui naştere a fost profeţită că va fi în Betleem şi pe care chiar cărturarii, fariseii şi Irod o puteau indica, după cum şi profetul a arătat, locul în care se va naşte Hristos.
Venim acum la al doilea grup, începând cu Ioel. El ne pune înainte judecata naţiunilor. Vedem aici în cartea Ioel şi de fapt, în toţi cei trei profeţi care urmează, naţiunile care vin. Avem cărţile Ioel, Obadia şi Iona. Ioel ne vorbeşte despre judecata generală asupra lui Israel şi asupra naţiunilor ca întreg, apoi vedem în zilele din urmă împlinirea acelei profeţii pe care o ştim, când Dumnezeu va turna Duhul Său peste orice făptură. Obadia ne prezintă în mod deosebit judecata asupra lui Edom; iar apoi Iona, ultimul din cei trei, ne prezintă ameniţarea cu judecata asupra lui Ninive, dar şi îndurarea lui Dumnezeu. Vom stărui puţin asupra cărţii Iona, pentru că aici vedem câteva lucruri foarte interesante, chiar dacă familiare multora. Iona nu se ocupă numai cu viaţa personală a profetului, ci de asemenea ne prezintă istoria tipică a lui Israel. Israel trebuia să fie martorul dreptăţii lui Dumnezeu printre naţiuni. Dumnezeu i-a trimis să fie o mărturie faţă de întreaga lume, am putea spune. Ce au făcut ei? Au refuzat să meargă şi să depună mărturie pentru Dumnezeu. Ei mai degrabă merg spre Tarsis. Îşi iau locul pe mare, care este printre naţiuni şi sunt aruncaţi în mare la fel ca Iona, şi pierduţi printre naţiuni. Asta este situaţia lui Israel astăzi; îngropat printre naţiuni, îngropaţi în adâncul mării; însă Iona este o carte a învierii, iar aici îl vedem pe Israel izgonit dintre naţiuni şi mergând să le predice atunci, în zilele din urmă, ceea ce nu au făcut la început, mergând să spună mesajul lui Dumnezeu naţiunilor, simbolizaţi de Ninive, conducătorul lor.
Când mesajul lui Dumnezeu este transmis, vedem pocăinţa din partea cetăţii Nninive şi de asemenea vedem lecţia lui Dumnezeu cu privire la răbdarea şi îngăduinţa faţă de toată omenirea, dezvăluită în ultimul capitol. Avem timp doar să facem referire la aceasta în acest fel, iar al doilea grup, aceşti trei despre care am vorbt, Ioel, Obadia şi Iona, ne prezintă, judecata lui Dumnezeu asupra naţiunilor, dar şi binecuvântarea Lui asupra lor, pusă în legătură cu Israel restabilit, înălţat din nou.
Aceasta ne conduce la al treilea grup. Profetul Naum se ocupă în mare parte cu conducătorul naţiunilor, asiriranul, şi cu mândria omului, reprezentată de acea naţiune. Sunt lucruri foarte frumoase aici despre care chiar nu putem vorbi, dar, puse în legătură cu ceea ce urmează în Habacuc, profetul prezintă acea minunată parte a Scripturii asupra căreia Pavel insistă atât de mult- „dar cel drept va trăi prin credinţa lui.” (Habacuc 2:4 ) În Habacuc 3:17, 18 vedem că „deşi smochinul nu va înmuguri şi rod nu va fi în viţe, rodul măslinului va lipsi şi ogoarele nu vor da hrană, turma va fi nimicită din staul şi nu va fi nicio cireadă în grajduri, eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi veseli în Dumnezeul salvării mele.” Este vorba despre salvarea lui Dumnezeu prin credinţă, care satisface sufletul profetului în mijlocul singurătăţii abundente care este peste tot. El strigă „Doamne, însufleţeşte lucrarea Ta”, dar în mijlocul a tot, încrederea lui e în Domnul.
Ţefania, următorul profet, pus al treilea la momentul potrivit, ne prezintă aceste principii ale sfinţeniei lui Dumnezeu în judecată şi de asemenea consecinţa. Pot doar cita o caracteristică a acesteia în Ţefania 3:13: „Rămăşiţa lui Israel nu va lucra nedreptate, nici nu va vorbi minciuni, nici nu se va găsi în gura lor o limbă înşelătoare; ci ei vor paşte şi se vor culca şi nimeni nu-i va înspăimânta. Saltă de bucurie, fiică a Sionului! Strigă de veselie, Israele! Bucură-te şi veseleşte-te din toată inima, fiică a Ierusalimului.” Iar apoi, în versetul 17 vedem: „Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău ca un viteaz care va salva; El se va bucura de tine cu bucurie: va tăcea în dragostea Lui, se va veseli de tine cu cântare de bucurie.” Cât de frumos este să vedem bucuria lui Dumnezeu în dragostea Sa pentru poporul Său; şi ce a făcut El ca să se bucure de ei? El i-a iertat: a îndepărtat nedreptatea de la ei, El a înfăţişat acel popor sărac şi smerit despre care vorbeşte în versetul 12; El i-a făcut un popor curat şi sfânt, iar acum ei pot să cânte şi să se bucure. Dumnezeu se poate bucura de ei, pentru că judecăţile Lui au avut efect asupra lor. Acesta este întotdeauna modul lui Dumnezeu de a lucra. Naum ne vorbeşte despre mândria omului smerită. Habacuc ne vorbeşte despre faptul că „cel drept va trăi prin credinţa lui.” În Ţefania vedem că Dumnezeu se bucură de poporul Său, pentru că ei au învăţat lecţia sfinţeniei.
Aceasta ne duce la ultimul grup al acestor 12 profeţi, Hagai, Zaharia şi Maleahi. Ei sunt, după cum ştim, puşi în legătură cu timpurile întoarcerii din Babilon şi cu ceea ce a urmat după aceea. Toţi ceilalţi profeţi erau înainte de captivitate; aceşti ultimi profeţi sunt profeţii captivităţii. Hagai vorbeşte despre reconstruirea templului, Zaharia prezintă restabilirea Muntelui Sion şi a cetăţii Ierusalimului ca centru al binecuvântării, în timp ce Maleahi face referire mai departe la acea abatere universală, chiar când au fost scoşi din Babilon, şi face referire la timpul binecuvântării, ca fiind încă un timp viitor. Să ne ocupăm pentru un moment cu aceştia trei.
Citim în cartea Ezra despre construirea templului care a prosperat prin profeţia lui Hagai şi Zaharia. Dar vreau să observăm cum a prosperat: nu prin ceea ce noi numim încurajare, nici prin ceea ce noi am numi un cuvânt de ajutor. Cred că dacă Hagai ar fi fost printre noi, am fi spus că cuvintele sale au fost prea dure; acestea vor ofensa sfinţii, vor împiedica lucrarea Domnului. El le spune deschis ceea ce făceau ei. El le spune: Priviţi la casa Domnului stând pustiită; priviţi la casele voastre cu toată bunăstarea voastră. Voi căutaţi propriile voastre lucruri, neglijând lucrurile lui Dumnezeu. Şi aşteptaţi binecuvântare? Sunteţi surprinşi că semănaţi mult şi adunaţi puţin? Adunaţi şi economisiţi şi puneţi într-o pungă pe care o găsiţi spartă. Apucaţi-vă de construirea casei Domnului şi veţi găsi binecuvântare pentru voi înşivă. A fost un cuvânt usturător pentru conştiinţa lor, dar un cuvânt care a avut efect, aşa cum orice cuvânt al lui Dumnezeu va avea un efect, atunci când îl luăm acasă în inimile noastre.
Neglijăm noi astăzi lucrurile lui Dumnezeu? Ne gândim noi mai mult la interesele noastre decât la ale Lui? Nu trebuie să fim surprinşi dacă sufletele noastre sunt sărace, când lumea intră în contact cu noi şi are putere asupra noastră şi chiar firea însăşi ne duce în altă parte. Dacă punem în prim plan lucrurile lui Dumnezeu, dacă punem gloria Lui pe primul loc, atunci toate lucrurile vor lua forma lor adevărată. Vom vedea cât de adevărat este ceea ce spune Domnul: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Sa.” Fie ca interesele Sale să fie supreme. Fie ca gloria lui Hristos să fie primul scop al vieţilor noastre, iar noi ne putem odihni asiguraţi că El va avea grijă de cele mai mici lucruri de care avem nevoie. Fie ca El să fie glorificat, iar creaturile Sale să fie binecuvântate. Fie ca El să fie preamărit de noi, iar noi vom vedea, aşa cum le spunea Hagai lor, că toată binecuvântarea va izvorî din aceasta. El face referire la timpul când gloria celei din urmă case va fi mai măreaţă decât acea a templului pe care l-a construit Solomon; iar acest timp nu este încă împlinit, ci va fi împlinit când templul Domnului va fi umplut cu gloria Domnului pe muntele Sion, iar toate popoarele vor curge spre el.
Zaharia ne prezintă într-un mod foarte remarcabil de-a lungul întregii sale profeţii, faptul că Dumnezeu îngrijeşte de bunăstarea acelei cetăţi iubite. Vedem caii ca simboluri ale guvernării providenţiale a lui Dumnezeu printre naţiuni. Acestea şi toate celelalte viziuni din prima parte a acestei cărţi ne vorbesc despre planurile lui Dumnezeu toate centrate asupra Ierusalimului. Apoi, în ultima parte, vedem că profetul foloseşte un limbaj mai clar decât limbajul acelei viziuni, limbaj care face referire mai departe la timpul când Ierusalimul, încercuit de armate şi asaltat de către naţiuni, va fi scăpat; iar atunci, de asemenea, mult mai important decât salvarea lui, este faptul că Ierusalimul se va întoarce de la păcatul lui.
Profetul ne spune că vine timpul când casa lui Israel va boci, fiecare în parte, fiecare familie în parte, vor jeli pentru păcatele lor. Ne vorbeşte de asemenea despre timpul când vor privi la Acela pe care L-au străpuns – profeţie directă privitoare la Hristos cel respins. „Ei vor privi spre Acela pe care L-au străpuns – şi vor boci pentru El.” Aici vedem două feluri de bocete: pentru păcatul şi necredincioşia lor şi pentru faptul că L-au străpus pe Cel binecuvântat prin care va veni binecuvântarea lor viitoare.
El profeţeşte în cel mai distinct mod respingerea lui Hristos, trădarea Lui de către Iuda, risipirea oilor când Păstorul este lovit; ba mai mult, ne vorbeşte chiar şi despre Antihrist, acel păstor-idol, acel fals păstor, care va încerca să domnească peste poporul lui Dumnezeu. Antihrist este judecat, Israel pocăit, naţiunile, asirianul, vor fi toţi risipiţi, iar Israel va fi restabilit în binecuvântare în ţara lui, Ierusalimul fiind bucuria întregului pământ; iar apoi naţiunile vor veni de peste tot să ţină sărbătoarea Corturilor. Este o profeţie minunată.
Nici nu conştientizăm ce pierdem prin neglijarea studiului sârguincios, atent al profeţilor. Probabil că cunoaştem epistolele către Romani, către Galateni, dar oh, să ne coborâm la un studiu atent, complet şi la buna cunoaştere a acestor profeţi ai Vechiului Testament. Primim lecţii pentru sufletul nostru şi o viziune a planurilor lui Dumnezeu privitoare la pământul care ne va face să umblăm ca împăraţi acum, aşa după cum vom fi împăraţi atunci. Nu vom fi împăraţi pe tron, ci împăraţi cu voia lui Dumnezeu întronată în inimile noastre şi, la fel ca David, împăratul renegat, împărat în Adulam, aşa şi noi, asociaţi cu gândurile Sale, putem fi împăraţi chiar aici în inimă, în timp ce cercetăm lumea.
Acum nu ne mai rămâne decât Maleahi, care este foarte trist, deoarece ne reaminteşte despre faptul că nu contează ce ar face Dumnezeu pentru poporul Său, nu contează cum i-ar putea aduce înapoi din Babilon, căci ei sunt acelaşi popor. Ei trebuie să se nască din nou. Ei nu au inimă pentru Dumnezeu, nici lucruri pentru Dumnezeu, iar astfel vedem în Maleahi o situaţie foarte nenorocită. Aş putea spune că aceste patru capitole ale cărţii Maleahi se aseamănă cu anumite părţi din Evanghelia după Matei. Cărturarii şi fariseii sunt în ascensiune, totul e religie, dar nu realitate. Ei pot aduce jertfe lui Dumnezeu dintre cele şchioape sau oarbe, orice le face plăcere. Maleahi îi străpunge pe toţi cu ascuţişul sabiei când spune: „Ia du-o guvernatorului tău: îi vei fi plăcut? sau te va primi el?” Apoi el continuă să spună poporului că ei Îl înşală pe Dumnezeu, Îl înşală prin exercitarea unei dedicări pe care ei nu o au. Este o privelişte tristă, însă, spre sfârşitul cărţii, lumina începe să strălucească. În primul rând vedem mărturia rămăşiţei: „Atunci cei care se temeau de Domnul vorbeau adesea unul cu altul; şi Domnul a luat aminte şi a ascultat”, iar El spune: „Şi ei vor fi ai Mei, o comoară deosebită”. Apoi el continuă şi profeţeşte că profetul Ilie va veni ca înainte-mergătorul Domnului. Noi ştim că aceasta s-ar fi putut împlini la Ioan Botezătorul, la prima venire a lui Hristos, dacă poporul era pregătit; dar ei nu erau, aşa că Domnul a trebuit să moară. Aşadar, lucrarea lui Ioan e doar pregătitoare. Totuşi, vine timpul când va fi o mărturie ca cea din partea lui Ilie către popor, o mărturie a depărtării lor de Dumnezeu.
Apoi, la sfârşit profetul spune: „Şi vouă, care vă temeţi de Numele Meu, vă va răsări Soarele dreptăţii cu vindecarea în aripile lui; şi veţi ieşi şi veţi zburda ca viţeii de îngrăşat.” Pentru Maleahi, cu toată îndepărtarea unui popor parţial restabilit în jurul lui, cu toată descurajarea ce izvorăşte din eşecul în ceea ce priveşte mărturia redusă din acea vreme, singura mângâiere, singura lui speranţă este aceeaşi mângâiere şi speranţă pe care tu şi eu o putem avea. Dumnezeu poate ridica o mărturie din nou şi din nou, dar ah, doar un singur lucru ne poate da mângâiere aici. Aceasta nu este în nicio mărturie pe care ei ar putea să o dea aici, ci se află în Soarele dreptăţii care va veni cu vindecarea pe aripile lui. Iar Maleahi, după ce a văzut poporul restabilit adunat în jurul lui acolo – continuând cu fariseismul lor făţarnic, continuând cu respingerea lui Hristos – ochiul lui poate doar să privească înainte la timpul despre care David spunea în ultimele sale zile, în 2. Samuel 23 , când vorbeşte despre acelaşi Împărat care va stăpâni peste toţi oamenii, drept, cu teamă de Dumnezeu. El spune: „Şi va fi ca lumina dimineţii, ca răsăritul soarelui, o dimineaţă fără nori, când din strălucirea soarelui după ploaie, iarba verde încolţeşte din pământ.” Peste tot în Israel, peste tot în lume domneşte un întuneric total, dar credinţa este pusă în legătură cu lumina dintr-o altă sursă; credinţa vede scopurile lui Dumnezeu, vede timpul când Hristos va deţine controlul aici, în lumea unde El este respins.
Singura speranţă pe care profetul o putea avea – pe care tu sau eu o putem avea, este venirea Fiului lui Dumnezeu, iar aceasta este concluzia adecvată a cărţilor profeţilor. Indiferent de scopul lor, indiferent de gândul lor, nu contează unde arată degetul lor – iar ei au examinat întreaga lume, au cuprins toate naţiunile şi toate primcipiile divine – totul este centrat pe acea singură speranţă pe care toţi o aşteptăm, „Soarele dreptăţii va răsări cu vindecarea în aripile lui.” Când acel soare răsare peste acest biet pământ blestemat de păcat, întunericul va dispărea şi va fi ca dimineaţa, o dimineaţă fără nori după ploaie, iar câmpul cosit, care este uscat şi pârjolit, va înmuguri şi va înflori; sau, aşa cum Maleahi spune atât de frumos, „ei vor zburda ca viţeii de îngrăşat.” Cât de aproape este! Vă amintiţi cu siguranţă că speranţa noastră este „Steaua strălucitoare de dimineaţă”, ceva chiar înainte de revărsatul zorilor, înainte de venirea Fiului Omului ca Soarele dreptăţii, călărind un cal alb. Însă acestea sunt doar două aspecte ale venirii Sale. Noi aşteptăm venirea Sa, asta e tot. Noi învăţăm voia Sa, căutăm să I ne supunem, să dăm mărturie despre El, dar ah, nu este nimic altceva care să fie fundamentul speranţei noastre, ca venirea Sa din nou. Noi aşteptăm aceasta şi nimic nu poate înlocui acest lucru. Cand El a venit prima dată pe acest pământ, era ca şi cum ar fi fost pe aripile unui porumbel aducând îndurare şi mântuire prin moartea Sa. Când va veni din nou, va fi pe aripi din nou, aducând vindecare şi binecuvântare chiar prin judecată. Aşteptăm noi acea zi? Aşteptăm noi venirea Domnului? Sunt inimile noastre într-adevăr atât de lipite de a Lui, astfel încât nu este nicio bucurie mai mare decât a-L vedea pea El – să-L privim şi privindu-L să ştim că toţi ai Lui vor fi ca El, pentru că Îl vor vedea pe El? Fie ca noi să dorim acea venire şi să aşteptăm şi să veghem pentru El. Şi astfel, trebuie să încheiem studiul nostru incomplet al acestor minunate cărţi. Cât de incomplet este totul. Fie ca aceasta să ne conducă să o luăm de la capăt cu aceste cele mai neglijate părţi ale Cuvântului lui Dumnezeu.
Cărţile profetice – De la Isaia la Ezechiel,de Samuel Ridout
Trecând mai departe la cărţile profetice, poate că se ridică întrebarea: „De ce să trecem la Profeţi, în loc de cărţile poetice, care în Bibliile noastre vin imediat după cele istorice?”
În capitolul 24 din Evanghelia după Luca există un verset, versetul 44, care cred că ne arată că ordinea aceasta nu este străină de Scriptură: „Şi le-a spus: „Acestea sunt cuvintele pe care vi le-am spus pe când eram încă împreună cu voi, că trebuie să fie împlinite toate cele scrise despre Mine în legea lui Moise şi în profeţi şi în psalmi”. Observaţi că aici Vechiul Testament este împărţit în trei părţi: Legea, Profeţii şi Psalmii; şi că ordinea în care sunt enumerate este: întâi Legea, apoi Profeţii, şi, la sfârşit, Psalmii. Fără îndoială că mulţi ştiţi că profeţii sunt împărţiţi în două categorii, profeţii istorici, şi profeţii care au scris în mod direct mesajul lui Dumnezeu către popor.
Aşadar avem aici toţi profeţii în ordine: mai întâi, pe cei istorici, şi apoi pe cei „din urmă”, care transmit profeţii propriu-zise; şi doar apoi versetul aminteşte Psalmii, care includ toate cărţile poetice. Prezint acest gând ca să nu credeţi că am ales în mod arbitrar să discutăm întâi despre profeţi şi să îi prezentăm în cea de a treia parte a studiului noastru. Şi aş putea adăuga şi că în Biblia ebraică, scrierile sfinte, cărţile poetice sunt puse toate după profeţi.
Acum trebuie să ne întrebăm dacă şi în această secţiune poziţia ca număr coincide cu tema, aşa cum am văzut până acum.
Aşa cum am văzut, cărţile legii au fost primele; legea lui Dumnezeu este fundamentală. Apoi, în al doilea rând, cărţile istorice reprezintă cel de al doilea grup de cărţi, şi aceasta nu doar pentru că ne prezintă continuarea cronologică a istoriei poporului Israel, ci ele prezintă şi progresul şi evoluţia adevărului lui Dumnezeu încredinţat poporului Său, şi relatarea feluritelor izbăviri lucrate de El. Venind la cea de a treia secţiune, vedem că trei este numărul trezirii, al învierii; de aceea, ne putem aştepta ca în aceste cărţi ale profeţilor să vedem puterea divină a învierii. Trei este totodată şi numărul sanctuarului, şi unde veţi găsi locul sfânt prezentat mai clar decât în principiile trezirii despre care vorbesc profeţii? Vă amintiţi că în Samuel aveam ridicarea profeţilor pe fondul falimentului preoţiei. Eli, reprezentat al întregului ordin preoţesc, a eşuat; s-a îndepărtat de la sfinţenia care ar trebui să caracterizeze casa lui Dumnezeu şi pe preoţii lui Dumnezeu. Drept urmare vedeţi cum Samuel, cel dintâi dintre profeţi, se ridică pentru a lua locul preoţiei decăzute.
La fel şi aici, în această secţiune, veţi vedea cum lucrarea profetică s-a ridicat pentru a lua locul a ceea este în ruină în poporul lui Dumnezeu. Aşa cum am spus, suntem puşi în faţa principiilor sfinte ale adevărului lui Dumnezeu, care trebuiau să domnească în sanctuar, şi lucrurile sunt cu atât mai vii şi mai reale cu cât nu se petrec înăuntrul locului sfânt. Prezenţa profetului, aşa cum am spus, înseamnă că preotul a fost dat deoparte şi, o dată cu el, întregul sistem de rânduieli stabilit de Dumnezeu în popor. Printre profeţi nu vedem nimic de felul unei succesiuni din tată în fiu. Profetul este ridicat de Dumnezeu pentru o lucrare specială; el îşi primeşte mesajul direct de la Dumnezeu şi îl transmite poporului; nu există niciun fel de intermediar. Şi atunci când lucrarea sa este împlinită, în loc să transmită slujba sa mai departe, ea încetează până când Dumnezeu începe o lucrare nouă.
[Faptul că Ilie l-a uns pe Elisei ca succesor al său, deşi pare o contradicţie cu ceea ce am spus mai sus, nu este aşa. Mărturia lui Dumnezeu pentru Israel a mers mai departe. Ilie a eşuat în a înţelege deplin gândurile lui Dumnezeu – deşi a fost un slujitor deosebit de onorat – iar Elisei continuă lucrarea profetică.]
Atunci când ne apropiem de profeţi, ne apropiem de Dumnezeu Însuşi. Ce bucurie este că în acest număr al învierii găsim ceea ce ne vorbeşte despre restabilire, care este însă mai mult decât simpla recuperare a ceea ce am pierdut. Pentru că restabilirea lucrată de Dumnezeu este întotdeauna o înviere, ne aduce întotdeauna într-o sferă nouă, în puterea unei stări noi, cu totul superioară celei din care noi înşine am căzut.
Priviţi la cel mai măreţ exemplu dintre toate. Omul a căzut din poziţia sa de creaţie perfectă a Creatorului. Şi harul a intervenit pentru a îl recupera pe sărmanul om pierdut. Îl pune însă înapoi în Eden, în paradisul omului? Cine ar da în schimb paradisul lui Dumnezeu, pe care cei mai nenorociţi păcătoşi iertaţi îl vor împărţi cu El, pentru cel mai desăvârşit paradis al omului?
Dumnezeu ne dă întotdeauna ceva mai bun decât ceea ce noi am distrus. Aşadar vedem în profeţi mai mult decât ordinea lui Dumnezeu, decât adevărul Său pentru restabilirea poporului Său în locul de unde au căzut. De exemplu, scopul lucrării profetice nu este să restabilească poporul împărţit şi să pună pe un fiu al lui David ca împărat peste tot poporul. Ea priveşte dincolo de toate eforturile jalnice şi sărăcăcioase ale omului, dincolo de vremea de acum, spre vremea viitoare când Cel care merită va lua împărăţia. Ea ne ridică spre planul gloriei lui Hristos, al împărăţiei lui Hristos.
Cât de bun este Dumnezeul nostru! Adevărul Său este ca o spirală; se poate răsuci în jurul axei proprii, dar întotdeauna merge în sus, întotdeauna urcă spre înălţimi tot mai mari.
Dacă privim acum la cărţi în sine, vedem aceeaşi împărţire familiară în cinci cărţi. Mai întâi este Isaia, corespunzătoare Genezei, cel puţin prin faptul că este cartea începutului; este cea care Îl prezintă pe Dumnezeu ca izvor al binecuvântării poporului Său, şi al planurilor Sale pentru cei aleşi. Ea începe cu Dumnezeu, la fel cum şi Geneza începe cu El. Este gloria lui Dumnezeu, planul lui Dumnezeu, puterea lui Dumnezeu care va aduce binecuvântările Sale. Vedem suveranitatea manifestată în căile Sale. Dumnezeu are un plan, are un scop pentru poporul Său, şi oricât de mare ar fi falimentul lor, aşa cum cântăm uneori: „Planurile Sale se vor îndeplini, fiecare la timpul său”. Şi tot în această primă carte a profeţilor sunt prezentaţi atât de evident aleşii Săi.
În Ieremia avem ceva destul de diferit; Ieremia, la care se adaugă Plângerile, pentru că, aşa cum ştiţi, Plângerile ocupă acelaşi loc ca şi cartea Rut faţă de Judecători. La fel cum acestea două constituie practic o singură carte, tot aşa şi Ieremia şi Plângerile, împreună, corespund cu Exodul. Ele ne prezintă „durerea divină şi mântuirea divină pentru un popor păcătos”. Cuvintele accentuate aici ar fi durere, mântuire şi păcătos. Nicăieri nu este prezentată mai evident starea grozavă de păcat a poporului; nicăieri nu veţi vedea durerea divină turnată într-un vas de pământ aşa cum o vedem în Ieremia. Şi această carte ne arată în mod minunat şi mântuirea, răscumpărarea.
Apoi, în cel de al treilea rând, Ezechiel corespunde cu Leviticul, şi subiectul său ar putea fi numit „curăţirea sanctuarului pentru un popor întinat”. Nu este în primul rând o chestiune de mântuire, ci de curăţire.
Apoi Daniel ne aduce printre naţiuni, experienţa pustiei, a profetului care trăieşte în lume. Ea vorbeşte în primul rând de puteri dintre neamuri, şi nu de iudei. Scrisă în vremea naţiunilor, ea este cartea Numeri, şi ne vorbeşte despre „vremurile, punerea la încercare şi falimentul naţiunilor”.
Ne mai rămân cei doisprezece profeţi mici, grupaţi ca un întreg, după cum vom vedea mai târziu. Ei sunt un rezumat al căilor lui Dumnezeu – ca şi în Deuteronom – al principiilor şi căilor guvernării divine. Vom atinge câteva puncte principale în fiecare dintre acestea – scoţând puţină apă din fântâni inepuizabile.
Isaia, ca şi Geneza, este prinţul profeţilor, şi în mod minunat vedem că profeţia sa este împărţită în şapte părţi, cartea în sine fiind pecetluită cu numărul perfecţiunii. Prima dintre acestea cuprinde primele doisprezece capitole; şi acestea prezintă întreaga istorie a poporului, a păcatului lor, a milei lui Dumnezeu care îi restabileşte, şi toate acestea sunt centrate, aşa cum vedem în capitolul 11, pe Hristos, vlăstarul lui Isai, şi Mlădiţa care va creşte din rădăcinile sale. În persoana Sa binecuvântată se împlinesc planurile lui Dumnezeu; în El, naţiunea care şi-a pierdut gloria şi dreptul la orice fel de binecuvântări este restabilită. Întregul capitol ne prezintă atât de frumos braţul lui Dumnezeu care strânge poporul Său împrăştiat, aducându-i înapoi şi unindu-i în ţară, iar steagul Său fluturat peste ei este dragostea nepieritoare a lui Hristos, conducătorul şi Domnul lor, Cel pe care ei L-au respins. Tot în această diviziune a cărţii, în capitolul 7, El este prezentat ca fiul fecioarei, profeţie citată apoi în primul capitol din Matei.
Un alt capitol remarcabil din această secţiune a cărţii, capitol pe care toţi îl cunoaşteţi bine, este cel de al şaselea, unde este prezentată în mod izbitor măreţia şi gloria lu Dumnezeu, care pe de o parte dă la iveală păcatul şi, pe de altă parte, mărturiseşte despre binecuvântări şi dreptate. Aici profetul este adus în prezenţa sfântă a lui Dumnezeu, şi tot ceea ce poate rosti este: „vai de mine!”. Am fost uimit de faptul că acest vai este cel de al şaptelea din acest pasaj. Veţi observa că în capitolul 5 se spune de şase ori „vai”. Vai de acesta şi vai de acela, de fiecare categorie de oameni care fac răul, iar apoi, venind la capitolul următor, la cel de al şaptelea vai, nu mai este vorba despre vreun păcat special, sau despre a acuza pe alţii, ci omul adus în prezenţa lui Dumnezeu spune: „vai de mine, pentru că sunt necurat, un om cu buze necurate”. Astfel, capitolul şase ne oferă una dintre cheile acestei secţiuni.
Următoarea parte a profeţiei lui Isaia începe cu capitolul 13, şi continuă până la capitolul 26. Remarcaţi faptul că în această secţiune sunt prezentate judecăţile divine, judecăţi deosebite asupra neamurilor, dar şi asupra lui Israel, da, asupra întregului pământ, executate pentru ca mântuirea lui Dumnezeu să se poată desfăşura neîmpiedicată de nimic.
Este atât de frumos să vedem că, dacă braţul lui Dumnezeu dă lovitură după lovitură – profeţia împotriva Babilonului – profeţia împotriva Moabului – profeţia împotriva Tirului – profeţia împotriva tuturor naţiunilor mari şi puternice de pe pământ, profeţia împotriva poporului Său ales şi preaiubit, a lui Israel, profeţia împotriva întregii lumi – el face aceasta doar pentru a stabili şi a întemeia gloria Sa pentru totdeauna într-un fel care nu poate fi clătinat; după cum scrie în alt context în epistola către Evrei: „de aceea, primind o împărăţie neclătinată”. Şi este bine să observăm că la sfârşitul acestei secţiuni, după judecăţile profetice prezentate până la capitolul 24, în capitolul 25 vedem cum vede profetul toată această pustiire ca urmare a judecăţii lui Dumnezeu: „Dumnezeule, Tu eşti Dumnezeul meu; Te voi înălţa, voi lăuda Numele Tău, pentru că ai făcut lucrări minunate, planuri de demult, care sunt credincioşie şi adevăr”. Privind la toate judecăţile, el îşi înalţă glasul şi laudă pe Dumnezeu. Atunci când omul este umilit, atunci când puterea sa este prăbuşită în ţărână, atunci doar Dumnezeu este glorificat, Numele Său este preamărit.
Şi apoi, capitolul 26 încheie atât de frumos această secţiune, cu o cântare de mântuire: „În ziua aceea, în ţara lui Iuda se va cânta cântarea aceasta: „Avem o cetate tare; El a pus mântuirea drept ziduri şi întărituri”. Vedeţi cât de frumos este? Nuiaua lui Dumnezeu prăvăleşte totul în ţărână; oraşele sunt nimicite, locurile întărite sunt pustiite, măreţul Babilon şi toate locurile măreţe de pe pământ sunt ca şi nimic. Şi totuşi, în mijlocul acestei ruine, credinţa îşi înalţă cu bucurie cântarea şi spune: „Avem o cetate tare; El a pus mântuirea drept ziduri şi întărituri”. Cine poate clătina ceea ce este întemeiat pe viziunea ruinei tuturor lucrurilor, pe puterea măreaţă a lui Dumnezeu Însuşi? Acum citiţi din nou profeţiile, având în minte gândul acesta ca o cheie a lor, şi veţi simţi dorinţa să vă alăturaţi acestei cântări de laudă care încheie secţiunea. Ce zi va fi pentru Israel atunci când cu bucurie Ierusalimul, cetatea preaiubită, acum călcată în picioare de neamuri, va străluci în toată splendoarea ei, aşa încât se va împlini ceea ce a spus psalmistul care zice: „Lucruri glorioase se spun despre tine, cetate a lui Dumnezeu”.
Trecem mai departe la cea de a treia secţiune a cărţii, care începe cu capitolul 27 şi continuă până la capitolul 35. În aceasta avem aproape în exclusivitate prezentarea sfinţeniei lui Dumnezeu, în contrast cu păcatul lui Israel. În cea de a doua secţiune s-a vorbit şi despre mântuire, dar înainte de a înţelege mântuirea, trebuie ca ei să înţeleagă adâncimile stării lor de păcat. Aşadar, această a treia secţiune vorbeşte despre sfinţenia liu Dumnezeu, şi arată necurăţia şi păcatul lor, şi doar după ce acestea sunt date la iveală, Dumnezeu poate să binecuvânteze. Doar atunci când păcătosul îşi vede nu doar starea pierdută, ci înţelege adâncimea stării sale deznădăjduite, se poate ca el să primească binecuvântarea deplină. Cred că în zilele noastre adesea nu ne bucurăm deplin de binecuvântare pur şi simplu pentru că ne mulţumim cu mântuirea de judecata pe care o meritam; pentru că nu înţelegem bucuria de a fi făcuţi părtaşi naturii divine. Dumnezeu ne iubeşte atât de mult încât a dat pe Fiul Său preaiubit nu doar ca să poarte păcatele noastre, ci ca să înlăture păcatul, şi, în moartea Sa, nu văd numai răscumpărarea mea pecetluită pentru veşnicie prin sângele Său, ci mă văd şi pe mine, eliberat prin acea moarte de legea păcatului; deci dacă dorim să avem bucurie adevărată, putere adevărată, eliberare adevărată, trebuie ca într-un anumit fel să trecem prin ceea ce prezintă această secţiune a cărţii, să privim sfinţenia lui Dumnezeu pusă în contrast cu necurăţia noastră.
Şi veţi observa că şi aici avem în încheiere un cântec. De fiecare dată când prezintă un subiect, el încheie cu o cântare de laudă. Tot aşa şi aici, când tema a fost una întunecată – aşa încât ai putea spune că profetul şi-a făcut datoria, şi-a îndeplinit misiunea, şi a făcut cunoscut poporului lui Dumnezeu păcatul lor, şi cu aceasta poate să încheie. Dar nu, după ce a spus toate aceste lucruri, el începe să laude şi să adore. Floarea cântării de biruinţă poate răsări şi în pământul sumbru şi întunecos al convingerii de păcat. Vedeţi capitolul 35: „Pustiul şi ţara uscată se vor bucura, şi pustietatea se va veseli şi va înflori ca trandafirul, va înflori din belşug”. Şi tot aşa în versetul 8: „şi va fi un drum larg şi o cale şi ea se va numi Calea Sfinţeniei. Cel necurat nu va trece pe ea, ci va fi pentru cei sfinţi; cei care merg pe calea aceasta, chiar nebuni, nu se vor rătăci. Niciun leu nu va fi acolo, nicio fiară răpitoare nu se va sui pe ea, nici nu se va afla acolo, ci cei răscumpăraţi vor umbla pe ea. Şi cei răscumpăraţi ai Domnului se vor întoarce şi vor veni cu cântări de bucurie în Sion; şi o bucurie eternă le va încununa capul; veselia şi bucuria îi vor ajunge din urmă, iar durerea şi suspinul vor fugi”. Căile sfinte ale lui Dumnezeu, şi lumina care mă face să îmi văd păcatele şi natura păcătoasă sunt binevenite, atunci când cercetarea înaintea Sa conduce la o asemenea izbucnire de bucurie şi cântare, ca aceea la care tocmai am privit; pustiul este transformat în pământ roditor, unde cresc toate roadele binecuvântate ale Domnului, pentru gloria Sa!
Trecem mai departe la cea de a patra secţiune, care se întinde de la capitolul 36 până la 39. După cum ştiţi, este partea istorică a acestei cărţi, o bucăţică de istorie aruncată parcă în mijlocul profeţiei. Ea relatează atacul Asiriei împotriva Ierusalimului în vremea lui Ezechia, şi felul în care ei nu sunt învinşi prin putere, ci prin slăbiciune. Ezechia nu conduce o armată, nu poate să le iasă în întâmpinare ca unul care este mai puternic şi-l învinge pe cel slab. El ia poziţia de slăbiciune şi pune înaintea lui Dumnezeu toate ameninţările împăratului Asiriei, iar Dumnezeu intervine, aşa cum face întotdeauna. El dovedeşte că slăbiciunea este doar o ocazie ca El să-Şi arate puterea. Cele patru capitole sunt de fapt patru subdiviziuni, şi corespund exact structurii lor numerice.
Ajungem apoi la cea de a cincea secţiune, care este şi cea mai importantă, de la capitolul 40 până la 48, care se încheie cu cuvintele: „Pentru cei răi nu este pace, zice Domnul”. Este remarcabil că în primele trei secţiuni ale cărţii judecata este tema principală, şi ele se încheie cu câte o cântare de laudă, în timp ce în ultimele trei secţiuni tema principală este îndurarea, şi ele se încheie cu câte o avertizare solemnă la sfârşit. După cum aici se spune „pentru cei răi nu este pace, zice Domnul”, tot aşa la sfârşitul următoarei secţiuni, şi apoi la sfârşitul cărţii, vedem cum pieirea celor neevlavioşi vine asupra lor înaintea ochilor tuturor. Lucrul acesta este interesant şi ne arată că Dumnezeu păstrează întotdeauna echilibrul între adevărurile Sale preţioase.
În acest capitol 40 avem ceea ce ne place tuturor. Cine nu s-a întors de atâtea ori spre acel prim verset, „Mângâiaţi, mângâiaţi pe poporul Meu, zice Dumnezeeul vostru”. Este un capitol minunat pentru a fi citit în momente de durere, sau în orice alte momente. Dar observaţi construcţia lui: ce credeţi că vine exact înainte de mângâirea pentru profet şi pentru popor, şi de odihna lui Dumnezeu? Este profeţia cu privire la captivitatea în Babilon, cu privire la lepădarea şi judecarea naţiunii. În mijlocul pustirii, în mijlocul judecăţii împotriva necredincioşiei lor, cuvântul lui Dumnezeu priveşte spre vremea restabilirii lor. Oriunde ne-am afla, sau cât de severă a fost nuiaua lui Dumnezeu care a trebuit să ne mustre, El va mângâia pe poporul Său, şi va aduce binecuvântare chiar în mijlocul nebuniei şi falimentului nostru.
Aşadar în acest capitol, ca şi în întreaga secţiune, Îl vedem pe Dumnezeu cu poporul Său, pentru că este a cincea secţiune. El discută cu ei despre idolatrie. De ce au dat gloria Sa unor chipuri cioplite, lucrări ale mâinilor omului? Aceasta este controversa care străbate întreaga secţiune. Începem acum cea de a şasea secţiune, de la capitolul 49. Numărul şase ne spune despre două lucruri, despre puterea deplină a omului, dar şi despre puterea lui Dumnezeu care stăvileşte, sau pune o limită. Omul poate lucra şase zile, dar apoi Dumnezeu Îşi pune mâna peste el şi-l face să se oprească. Legat de fiara care reprezintă chintesenţa puterii şi energiei omului (Apocalipsa 13 ), veţi vedea că numărul ei este şase, repetat de trei ori, ca şi cum ea ar fi făcut un efort întreit pentru a atinge perfecţiunea, dar nu a putut ajunge decât la cea mai înaltă formă de putere omenească. Şi acelaşi număr şase ne spune despre o mână care este pusă asupra acelei fiare, chiar atunci când ea îşi arată măreţia, când se înalţă pe sine, şi când îi obligă pe toţi să i se închine ca Dumnezeu, chiar şi atunci mâna lui Dumnezeu este asupra ei.
Acum, în această a şasea secţiune, de la capitolul 49 până la 59, am fost izbit în mod special e un lucru. Aici există capitolul 53, pe care toţi îl preţuim atât de mult în inimile noastre, pentru că el prezintă adevărul preţios despre Hristos care a fost dus ca un miel la tăiere, şi ca o oaie mută înaintea celor care o tund. În acel capitol minunat pare că Duhul lui Dumnezeu a rupt perdeaua subţire dintre trecut şi viitor, şi în loc să vorbească despre ceea ce va fi, vorbeşte despre viitor ca şi cum deja ar fi fost. El Îl vede pe Isus înaintea sa; aşa că atunci când Filip se întâlneşte cu famenul care se întorcea de la Ierusalim citind acel capitol, Filip nu trebuie să se întoarcă în altă parte a cărţii pentru a îi spune despre mântuire, ci începând de la acel verset i-L poate vesti pe Isus. Isus este atât de frumos prezentat acolo, ca jertfă ispăşitoare. Dar acel capitol minunat este în secţiunea care vorbeşte despre cea mai înaltă formă a răului, stăvilită totuşi, şi învină prin puterea divină. Cel mai mare păcat dintre toate a fost răstignirea şi respingerea Domnului gloriei. Acolo unde eforturile zadarnice ale omului a atins punctul lor maxim, acolo unde a părut că el a obţinut victoria, când tocmai Domnul gloriei se găsea în mâinile lui necurate, acolo unde vinovăţia sa se arată în toată hidoşenia ei – tot acolo mâna Dumnezeului veşnic este pusă asupra victoriei omului, şi victoria măreaţă a harului aduce cu sine împlinirea tuturor planurilor îndurării Sale. „Acolo unde păcatul a prisosit, harul a prisosit şi mai mult”.
Aceasta ne aduce la cea din urmă secţiune pe care o mai avem înainte, de la capitolul 60 până la sfârşitul cărţii. Suntem oare surprinşi dacă la începutul capitolului 60 profetul spune: „Ridică-te, străluceşte, pentru că lumina ta a venit”? Ce îi mai rămâne Sionului decât să se scuture de praf şi să se ridice şi să strălucească, nu în lumina sa proprie, ci cu lumina glorioasă a Domnului care a strălucit peste el, şi care nu va mai apune niciodată? În cea de a şaptea secţiune vedem împlinirea planurilor lui Dumnezeu, a scopurilor Sale, da, chiar şi mai departe de gloria împărăţiei de o mie de ani. În capitolul 65 avem o privire spre gloria eternă, spre cerurile noi şi pământul nou, unul dintre puţinele pasaje din Vechiul Testament care vorbesc despre aceasta – despre descoperirea gloriei lui Dumnezeu, pentru veşnicie, iar toţi cei răscumpăraţi ai Săi intră în odihnă veşnică. Vai, vai, judecata celor răi are loc şi ea în final.
Am zăbovit mai mult asupra cărţii Isaia, nu doar pentru că este profeţia cea mai de seamă şi cea mai completă, ci şi pentru că arată că toate celelalte cărţi pot fi analizate în acelaşi fel. Trebuie să trecem mai repede prin Ieremia. Atunci când ajungi la această carte eşti izbit de unul sau două lucruri. Profetul simte fiecare cuvânt pe care îl spune. Fie că le vorbeşte despre judecata care a căzut peste ei, fie că le spune de păcatul lor, toate acestea îl marchează atât de profund încât îşi doreşte să nu se fi născut niciodată, pentru a nu avea de transmis un asemenea mesaj. Atunci când le vorbim păcătoşilor pierduţi despre starea lor, simţim şi noi are grozăvia acestui mesaj? aşa cum spune Pavel: „cunoscând deci frica de Domnul”. Nu ar trebui să lucreze şi în sufletul nostru acea milă divină, care să implore şi să înduplece, da, care să plângă pentru soarta lor? Priviţi în capitolul 9 unde Ieremia priveşte la păcatele poporului, pe care le denunţă cu toată solemnitatea. „De mi-ar fi capul ape şi ochiul meu izvor de lacrimi, ca să-i plâng zi şi noapte pe cei ucişi ai fiicei poporului meu!”. Nu vedem nicio urmă de indiferenţă, ci o durere care, deşi este omenească, şi deşi îl face uneori pe profet să se plângă chiar împotriva lui Dumnezeu, are şi o măsură de milă divină care se manifestă prin ea. Nu este oare durerea Aceluia care, venind lângă cetatea preaiubită şi privind-o aşezată pe dealurile despre care Dumnezeu spusese că vor fi temelia ei pentru veşnicie, plânge pentru ea şi spune: „Dacă ai fi cunoscut şi tu, măcar în această zi a ta, cele care sunt spre pacea ta! Dar acum sunt ascunse de ochii tăi”. Ce durere atunci când spune: „Ierusalime, Ierusalime, cetate care omoară pe profeţi şi ucide cu pietre pe cei trimişi la ea! De cât ori am vrut să adun pe copii tăi cum îşi adună o găină puii sub aripi, şi n-aţi vrut!”. Durere, milă, dor pentru poporul Său preaiubit, toate acestea le veţi găsi în Ieremia. Este o carte profund umană.
Celălalt gând proeminent este mântuirea. Este cea de a doua carte, la fel ca şi Exodul, vorbind despre izbăvire, şi am să ilustrez lucrul acesta cu un pasaj din capitolul 31: „Un glas s-a auzit în Rama, jale şi plângeri amare: Rahela, plângându-şi fiii, refuză să fie mângâiată pentru fiii ei, pentru că nu mai sunt”. Aşa zice Domnul: „Opreşte-ţi glasul de la plâns şi ochii de la lacrimi, pentru că este o răsplată pentru lucrarea ta”, zice Domnul; „şi ei se vor întoarce din ţara vrăjmaşului. Şi este speranţă pentru viitorul tău”, zice Domnul, „şi fiii tăi se vor întoarce în ţinutul lor”. Vă amintiţi că o parte din această profeţie este citată în evanghelia după Matei, partea care cuprinde cuvintele de jale: Rahela plânge pentru copii ei, care nu mai sunt, şi nu vrea să fie mângâiată. Cât de minunată avem aici prezentată mântuirea care va veni după ceea ce constituie tema profeţiei.
După judecăţile divine asupra poporului, asupra lor va veni mântuirea divină. Citiţi puţin mai departe. Mai jos, în acelaşi capitol, în versetul 23: „Aşa zice Domnul oştirilor: „Din nou vor spune cuvântul acesta în ţara lui Iuda şi în cetăţile lui, când îi voi întoarce pe captivii lor: „Domnul să te binecuvânteze, locuinţă a dreptăţii, munte al sfinţeniei!”. Şi Iuda va locui în el şi în toate cetăţile lui împreună, şi cei care lucrează pământul şi cei care merg cu turma. Pentru că am săturat sufletul obosit şi am îndestulat orice suflet întristat”. La aceasta m-am trezit şi m-am uitat; şi somnul îmi fusese dulce”. El a trebuit să le spună veşti triste, a trebuit să verse lacrimi pentru un popor vinovat, dar aici el poate să le aducă un mesaj de mântuire şi eliberare. Vă puteţi imagina bucuria cu care el vesteşte un astfel de mesaj care înviorează inimile obosite cu astfel de cuvinte de dragoste de la Dumnezeu Însuşi.
În acelaşi capitol avem un alt aspect al mântuirii, care ne arată eternitatea ei. Versetul 31 spune: „Iată, vin zile” zice Domnul, „când voi încheia un legământ nou cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda” şi apoi versetul 33: „Pentru că acesta este legământul pe care-l voi încheia cu casa lui Israel după zilele acelea”, zice Domnul, „Voi pune legea Mea înăuntrul lor şi o voi scrie în inima lor. Şi Eu le voi fi Dumnezeu şi ei Îmi vor fi popor”. Este noul legământ, sigur, şi statornicit în toate privinţele, care nu poate fi înlăturat atât timp cât va dăinui creaţia lui Dumnezeu.
Ar fi bine ca cei care cred că trebuie să spiritualizeze tot ceea ce are de a face cu Israel să privească spre cerurile întinse şi să înţeleagă că, la fel de sigur cum soarele şi luna vor dăinui, tot aşa va dăinui şi Israel ca naţiune înaintea lui Dumnezeu.
Acum trecem mai departe pentru a spune câteva lucruri despre Plângeri. Aşa cum am spus mai înainte, este un fel de apedix al cărţii Ieremia. Ea prezintă plângerile sale, o revărsare deosebit de frumoasă a inimii profetului sub călăuzirea Duhului Sfânt, şi în ea poţi vedea o structură alfabetică remarcabilă şi deosebit de interesantă. Fiecare capitol este un acrostih alfabetic, mai puţin ultimul; adică, în fiecare capitol sunt cele 22 de litere ale alfabetului în ordine, iar ultimul capitol are 22 de versete. În capitolul 3, numărul învierii, alfabetul este de teri ori; adică, sunt trei versete pentru fiecare literă a alfabetului, pecetluind în felul acesta ordinea numerică a întregii cărţi.
Ezechiel. Aceasta este cartea levitică, cea de a treia, cartea locului sfânt, şi este străbătută de la un capăt la altul de gândul sfinţeniei preoţeşti. În primul capitol, în versetul 3, vedem că profetul aparţine unei familii preoţeşti. El nu este profet doar pentru că este preot, însă preoţia caracterizează întreaga carte. Priviţi de exemplu la două sau trei teme foarte proeminente în ea. Din capitolul 40 şi până spre sfârşitul cărţii avem restabilirea sanctuarului lui Dumnezeu în mijlocul poporului; ordinea preoţească, jertfele, reconstruirea templului; de fapt, întreaga ţară este un loc sfânt pentru Domnul. Întreaga ţară este împărţită între cei din popor, şi vedem cum cetatea este în mijlocul acelei ţări care este gloria tuturor ţărilor; cetatea cu cele doisprezece porţi ale ei, o imagine a celei descrise în ultima parte din Apcalipsa. Şi numele ei atât de frumos, Iehova-Şama, Domnul este acolo.
Acolo unde sfinţenia este tema principală, ea dă la iveală tot ceea ce este contrar ei. Un altul a observat că în numele lui Isaia şi Ieremia găsim numele lui Dumnezeu în relaţia Sa cu Israel; Isaia înseamnă Mântuirea Domnului (Iehova) şi la fel şi numele lui Ieremia vorbeşte despre Domnul („Iah”), în timp ce în numele lui Ezechiel şi Daniel nu avem numele Domnului, ci „El” sau „Dumnezeul Atotputernic”, privit ca Unul care este în afara poporului Său.
Ezechiel nu doar că prezintă sfinţenia despre care am vorbit, dar ne spune şi că Dumnezeu este în afara poporului Său. Ezechiel este printre captivii de la râul Chebar, şi în timp ce era acolo el a văzut gloria Domnului, gloria care era deasupra heruvimilor, acei agenţi măreţi ai puterii divine, adevăraţii heruvimi, nu cei din aur. În afara ţării, lângă îndepărtatul Chebar, un profet al cărui nume nu vorbeşte despre Dumnezeul care a încheiat un legământ cu Israel, vede o viziune a lui Dumnezeu în afara lui Israel. Dacă deschideţi la capitolul 3 al aceleiaşi cărţi, la versetul 23 puteţi citi: „Şi m-am ridicat şi am ieşit în vale; şi, iată, gloria Domnului stătea acolo, ca gloria pe care o văzusem lângă râul Chebar; şi am căzut cu faţa la pământ”. Este gloria lui Dumnezeu.
Din nou, în capitolul 8, versetele 3 şi 4: „Şi El a întins chipul unei mâini şi m-a apucat de o buclă a capului meu. Şi Duhul m-a ridicat între pământ şi ceruri şi m-a adus în viziunile lui Dumnezeu la Ierusalim, la intrarea porţii dinăuntru, care priveşte spre nord, unde era scaunul idolului geloziei, care întărâtă la gelozie. Şi, iată, gloria Dumnezeului lui Israel era acolo, ca viziunea pe care o avusesem în vale”. Aici este gloria lui Dumnezeu pusă faţă în faţă cu idolul care Îl provoca la gelozie. El a ieşit deja din ţară, dar acum le arată că a fost drept să facă aşa. El îl aduce pe Ezechiel, îl ridică prin cu mână atotputernică, şi îl aşează din nou în Ierusalim, ca şi cum i-ar spune: „îţi voi arăta motivul absenţei mele din oraşul unde am promis că Numele Meu va locui pentru totdeauna”.
Tocmai aici, în locul sfânt, idolul geloziei şi gloria lui Dumnezeu; aproape că spune: Puneţi gloria Mea lângă ceea ce este urâciune pentru Mine, şi ce pot face eu? Pe tot parcursul capitolului 8, El îl conduce pe profet pentru a îi arăta o urâciune după alta. El îi arată cum bătrânii poporului său se închină soarelui care răsare, cum femeile îl plâng pe Tamuz. Şi astfel întinăciunea groaznică a poporului este pusă alături cu gloria Sa, a unui Dumnezeu gelos. Ce este de făcut? Să privim mai departe. În capitolul 9 şi versetul 3: „Şi gloria Dumnezeului lui Israel se înălţase de la heruvimul deasupra căruia era, la pragul casei; şi El a strigat la bărbatul îmbrăcat în in, care avea cornul cu cerneală de scriitor la brâu. Şi Domnul i-a zis: „Treci prin mijlocul cetăţii, prin mijlocul Ierusalimului, şi fă un semn pe frunţile oamenilor care suspină şi care strigă din cauza tuturor urâciunilor care se fac în mijlocul lui”.
Priviţi aici cum harul minunat lucrează împreună cu sfinţenia divină. Gloria face primul pas pentru a se retrage din templul unde era pus Numele lui Dumnezeu. Onoarea Sa nu poate rămâne acolo unde El este dezonorat; El nu va mai sta acolo unde gloria Sa este dată altora. Dar aici este un om îmbrăcat cu haine albe de in, simbol al sfinţeniei lui Dumnezeu, cu un corn de cerneală pentru a îi însemna pe toţi; şi El îi spune: Înainte de a pecetlui pieirea acestui loc blestemat, caută-i pe cei care constituie rămăşiţa, care Mă iubesc şi mă onorează. Dar cum vor fi cunoscuţi? După bucuria lor strălucitoare? Prin faptul că sunt oameni deosebiţi? În mijlocul apostaziei Dumnezeu are oameni care sunt recunoscuţi prin faptul că suspină şi strigă din cauza urâciunilor.
Priviţi la gloria care se ridică, parcă ezitând. „Cum să te predau”, auzim; „îndurările Mele s-au aprins toate împreună”. El se opreşte, şi îl trimite pe mesagerul Său pentru a vedea câţi sunt în oraş care încă Îl iubesc şi cărora le pasă de El. În capitolul 10, versetul 4, gloria lui Dumnezeu nu mai poate întârzia în acel loc nelegiuit şi corupt.
„Şi gloria Domnului a plecat de deasupra pragului casei şi a stat deasupra heruvimilor. Şi heruvimii şi-au întins aripile şi s-au înălţat de pe pământ înaintea ochilor mei, când au ieşit; şi roţile erau lângă ei; şi s-au oprit la intrarea porţii dinspre răsărit a casei Domnului; şi gloria Dumnezeului lui Israel era peste ei, deasupra”. Ce privelişte solemnă şi îngrozitoare! Gloria lui Dumnezeu care pleacă, din cauza întinării şi a urâciunilor din ţară! Citiţi mai departe, în capitolul 11, la versetul 23: „Şi gloria lui Dumnezeu s-a suit din mijlocul cetăţii şi s-a oprit pe muntele care este pe partea de răsărit a cetăţii”. Acolo a plecat – a părăsit cetatea.
Aceasta ne prezintă latura responsabilităţii omului, necurăţia poporului păcătos.
Dar harul va interveni; şi aceasta o găsim în ultima parte a profeţiei, în capitolul 43, atunci când lucrarea lui Dumnezeu este încheiată şi poporul s-a pocăit de păcatele sale, şi a fost adus din nou în ţară. „Şi m-a dus la poartă, la poarta care priveşte spre răsărit” (tocmai poarta prin care gloria a plecat) „şi, iată, gloria Dumnezeului lui Israel venea pe calea dinspre răsărit; şi glasul Său era ca glasul unor ape mari; şi pământul era luminat de gloria Sa”. Aici, gloria se întoarce, şi ea va acoperi cetatea preaiubită, pentru că „darurile şi chemarea lui Dumnezeu sunt fără părere de rău”. În acea glorie care se întoarce în templu, şi îl umple din nou – da, îl umple într-un fel în care nu a mai fost umplut niciodată, pentru că este în legătură cu Hristos Însuşi – găsim binecuvântare pentru toate nemurile. Apele care curg din tronul lui Dumnezeu, din locul sfânt al templului Său către Marea Moartă. Şi ele aduc fertilitate şi binecuvântare oriunde ajung. Aceasta ne arată tema profeţiei. Vedeţi, există armonie în descrierea sfinţeniei şi a milei lui Dumnezeu, care, după ce îi pedepseşte, îi aduce înapoi în binecuvântări depline.
Am să mai adaug unul sau două gânduri. În capitolul 37 avem încă o caracteristică a acestei a treia secţiuni, şi anume reînvierea lui Israel ca naţiune. Trei, aşa cum ştiţi, este numărul învierii, aşa cum de exemplu Domnul a înviat a treia zi. În acest capitol, aveţi înainte învierea lui Israel, nu în mod literal a celor care au murit, ci a poporului împrăştiat printre naţiuni. Aceasta se vede în viziunea profetului cu oasele uscate în vale, care sunt aduse la viaţă şi se ridică, alcătuind o armată măreaţă.
În acelaşi capitol, avem adus înaintea noastră atât de frumos şi unirea lui Israel cu Iuda, aduşi din nou împreună pentru a forma un singur popor. El ia două bucăţi ale unui toiag în mână, şi ele se unesc împreună. Cât de minunat este că, în ziua lui Dumnezeu, atunci când Domnul va lua toiagul lui Israel şi a lui Iuda, în mâna Sa ele vor deveni un singur toiag. Vor fi una, aşa cum nu au mai fost niciodată de la despărţirea lor. Toate eforturile din trecut au fost inutile. Roboam a vrut să se lupte pentru a aduce înapoi triburile răzvrătite, dar în zadar. La fel au fost şi eforturile celorlalţi împăraţi: Ezechia îi poate invita cu bunăvoinţă pe cei din Israel să se întoarcă la Dumnezeul părinţilor lor; câţiva se pot întoarce; dar este doar ceva parţial şi temporar. Dar atunci când Fiul măreţ al lui Dumnezeu ia stăpânirea asupra poporului Său, toiagul frânt va fi reunit şi va deveni una, o nuia, un sceptru prin care El va domni asupra întregului pământ. Aşa ni se arată în această carte învierea naţiunii şi reunirea lor ca un singur popor care va arăta înaintea întregului pământ puterea de înviere a lui Dumnezeu.
Cum să studiezi Biblia, de Samuel Ridout
Gânduri introductive
S-ar putea ca multora să li se pară inutilă o carte despre acest subiect, şi să o considere ca un amestec în chestiuni în care fiecare ar trebui să decidă pentru sine sub îndrumarea Duhului Sfânt. Alţii, care deja sunt activi în acest domeniu s-ar putea să considere că nu le sunt de prea mare ajutor; dar sperăm că un mare număr dintre copii lui Dumnezeu care doresc fierbinte să cunoască tot mai bine conţinului Cuvântului Său vor găsi câteva sugestii folositoare în paginile care urmează.
Cred că ar fi de folos să menţionez aici câteva gânduri introductive.
1. Nicio metodă de studiu biblic, oricât de folositoare şi de sugestivă ar fi în sine, nu poate elimina necesitatea absolută a pocăinţei şi a naşterii din nou. Mintea naturală este „străină de viaţa lui Dumnezeu”, şi niciun fel de educaţie, nici chiar cunoaşterea cuvântului adevărului nu va putea să schimbe singură caracterul a ceea ce este „vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu”. Învăţătorul de şcoală duminicală nu trebuie să uite aceasta atunci când stă săptămână după săptămână în faţa unei clase pline cu tineri inteligenţi şi sclipitori. Dacă nu au fost aduşi la pocăinţă faţă de Dumnezeu şi credinţă prin Domnul nostru Isus Hristos, atunci în ei nici măcar nu a început lucrarea măreaţă care va fi apoi temelia întregii lor vieţi. Bine ar fi ca toţi cei care caută să explice Cuvântul lui Dumnezeu să îşi amintească aceasta, şi, cu acelaşi entuziasm cu care se străduiesc să deschidă această comoară minunată înaintea elevilor lor, să lupte în rugăciune stăruitoare pentru mântuirea celor care le-au fost încredinţaţi în înţelepciunea lui Dumnezeu.
Acelaşi lucru se aplică desigur şi tuturor celor care vin înaintea Scripturilor înainte de a Îl cunoaşte pe Dumnezeu şi iertarea păcatelor. Deşi suntem gata să le fim de ajutor în orice fel am putea acestor persoane, să nu uităm niciodată că „un singur lucru este necesar”. Ne temem că acest principiu este trecut cu vederea în multe din iniţiativele de studiu biblic din zilele noastre, şi fără îndoială că apariţia şi dezvoltarea curentelor precum „critica înaltă” („Higher Criticism” – curent teologic care pune la îndoială autoritatea şi inspiraţia Scripturii, n. tr.) se datorează în mare parte mânuirii Scripturii de către oameni neîntorşi la Dumnezeu, prin intermediul raţiunii. Fără îndoială că o mare parte din amestecul care există în bisericile oficiale se datorează participării fără deosebire a celor credincioşi şi necredincioşi la explicarea unor adevăruri care pot fi învăţate doar spiritual.
2. În acelaşi fel, chiar şi pentru copii lui Dumnezeu, nicio metodă de studiu biblic nu poate înlocui călăuzirea nespus de binecuvântată a Duhului Sfânt care locuieşte în cel credincios. „El vă va călăuzi în tot adevărul” este în primul rând o promisiune făcută apostolilor, o garanţie a inspiraţiei infailibile a tot ceea ce Dumnezeu a dorit să dea adunării Sale în forma Cuvântului scris, dar, într-un sens mai general, Duhul Sfânt este Cel care iluminează minţile sfinţilor, conducându-i în tot ceea ce le este de folos şi necesar pentru zidirea lor pe credinţa preasfântă.
Cele mai complete şi mai logice metode de studiu biblic, urmărite cu cea mai mare perseverenţă, cu ajutoare potrivite de orice fel, sunt inutile dacă nu există călăuzirea dominantă şi clară a Celui care Îşi găseşte plăcerea în a lua din lucrurile lui Hristos şi a ni le descoperi. Cât de necesar şi de preţios este privilegiul de a Îl avea prezent cu noi pe Autorul Cuvântului perfect şi infinit al lui Dumnezeu, nu doar pentru a ne descoperi frumuseţile şi desăvărşirile lui nespus de felurite, pentru a ne oferi cheia pentru înţelegerea lui, pentru a ne conduce pas cu pas în cunoaşterea planului măreţ cuprins în el, dar mai mult, de a avea această Persoană divină locuind în noi! – făcând ca prin har inimile noastre să fie capabile să aprecieze ceea ce El ne descoperă şi să asimileze adevărurile acelor adâncimi pe care doar Duhul le cercetează, şi de a le trăi apoi în vieţi de ascultare. Şi aici, ca şi în orice altă situaţie, „fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folos” şi „noi am primit nu Duhul lumii, ci Duhul care este de la Dumnezeu, ca să cunoaştem lucrurile care ne-au fost dăruite de Dumnezeu”.
Dacă ne-am gândi că măcar un cuvânt din cele ce urmează ar putea să abată mintea copilului lui Dumnezeu de la adevărul glorios al prezenţiei Duhului şi al locuirii Lui în cel credincios, ne-am opri îndată şi am înceta să scriem. El este singurul competent pentru a călăuzi, pentru a îndrepta, a corecta şi a controla prin înţelegerea acelui Cuvânt pe care El Însuşi l-a inspirat.
De aceea să ne amintim aceste lucruri încă de la începutul gândurilor care urmează – lăsaţi-L liber să facă acea activitate de har care Îi este atât de plăcută. Comuniunea Duhului Sfânt este acea părtăşie cu Tatăl şi cu Fiul Său pe care El o produce, şi în acelaşi timp o părtăşie unii cu alţii, întemeiată pe asimilarea Cuvântului lui Dumnezeu; pentru că ar fi o gravă eroare să punem iluminarea Duhului Sfânt în contradicţie cu Cuvântul scris. Scripturile sunt instrumentul Duhului Sfânt. Tot adevărul pe care El îl descoperă este adevăr revelat, scris deja în Cuvântul lui Dumnezeu. Putem fi siguri că, aceia care înclină să gândească că ar putea primi descoperiri de la Duhul în afara Scripturii sunt într-un mare pericol.
Chiar şi în imaginile pe care le avem despre Duhul şi lucrarea Sa vedem cum El acţionează în şi prin Cuvânt – dând viaţă şi curăţind inima. Astfel, „dacă cineva nu este născut din apă şi din Duh, nu poate intra în împărăţia lui Dumnezeu”. Acest verset ne arată că apa Cuvântului (vezi Efeseni 5:26 ) este instrumentul folosit de Duhul lui Dumnezeu. „Fiind născuţi din nou nu dintr-o sămânţă care se strică, ci dintr-una care nu se strică, prin Cuvântul viu, care rămâne pentru totdeauna, al lui Dumnezeu”. Deci naşterea din nou are loc prin lucrarea Duhului Sfânt care se foloseşte de Cuvânt.
Tocmai faptul acesta ne încurajează să continuăm să prezentăm Cuvântul lui Dumnezeu copiilor şi altor necredincioşi. S-ar putea spune că până să se întoarcă la Dumnezeu oamenii nu pot înţelege Scriptura cu adevărat, şi de aceea nu are rost să ne obosim să le-o predicăm. Dar nu ştim niciodată când lucrează Duhul Sfânt, şi într-adevăr, tocmai faptul că avem pe inimă să le împărtăşim Cuvântul lui Dumnezeu şi altora ar trebui să ne încurajeze să credem că Duhul adevărului lucrează deja în inimile lor. Învăţarea copiilor neconvertiţi din Scriptură a fost asemănată cu aşezarea hârtiei şi a lemnelor pentru a aprinde focul. Nici hârtia şi nici lemnele nu au focul în ele însele, şi totuşi sunt necesare: tot aşa şi cunoaşterea Scripturii, cel puţin într-o oarecare măsură, fie prin auzirea evangheliei, fie prin citirea ei, este necesară pentru întoarcerea la Dumnezeu.
3. În acelaşi gând cu cele ce au fost deja spuse, este bine să ne amintim că tot studiul biblic trebuie să se facă într-un duh de reverenţă, respingând orice fel de autosuficienţă şi dependenţă de înţelepciunea omenească, realizând că nu putem primi cunoştiinţă decât de la Dumnezeu Însuşi. „Cuvântul lui Dumnezeu şi rugăciunea” ne sunt puse înainte ca fiind puterea sfinţitoare prin care ne putem bucura de orice daruri naturale (1. Timotei 4:5 ). Astfel Scriptura, dacă este primită aşa cum trebuie, ne va arăta întotdeauna ignoranţa şi lipsurile noastre, şi ne va conduce spre rugăciune; şi, în aceeaşi măsură, lipsa noastră de înţelegere în ceea ce priveşte voia lui Dumnezeu ne va îndrepta către El, Cel care este gata să Îşi împlinească promisiunea: „iar dacă vreunul dintre voi este lipsit de înţelepciune, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu dărnicie şi nu reproşează, şi i se va da” (Iacov 1:5 ).
Trebuie însă să ne oprim aici. Mai târziu vom reveni asupra locului rugăciunii în cadrul studierii Scripturii. Şi acum să ne întoarcem la subiectul nostru.
Metode de studiu
1. Citirea zilnică a Scripturii
Pe primul loc atât ca importanţă cât şi ca prezenţă în viaţa celor mai mulţi dintre copii lui Dumnezeu, se află citirea zilnică, regulată a Scripturii de la Geneza la Apocalipsa, în mod repetat de-a lungul întregii vieţi. Adesea oameni care cunosc bine diferite pasaje ale Scripturii, care poate stăpânesc într-o oarecare măsură şi limbile originale în care a fost ea scrisă, arată o mare ignoranţă în ceea ce priveşte faptele istorice relatate în Biblie, şi dovedesc că nu sunt obişnuiţi cu textul Scripturii în întregime. Nu putem exprima în cuvinte cât de important este ca mintea şi inima să fie saturate cu cunoaşterea literei Scripturii de la început şi până la sfârşit. Niciun alt fel de cunoştiinţă biblică nu poate înlocui acest lucru. Este temelia largă pe care trebuie să fie zidit; şi dacă această temelie nu este lată şi adâncă, construcţia de deasupra va fi instabilă, oricât de înaltă sau de ingenioasă ar fi.
Ruskin, marele scriitor englez, un om remarcabil în multe privinţe, a declarat că cea mai valoroasă parte a educaţiei sale a fost cunoaşterea textului Scripturii, fiind obligat încă din fragedă copilărie să citească un anumit număr de capitole în fiecare zi, şi să o ia mereu de la capăt atunci când termina întreaga Biblie. Fără a uita ceea ce am spus de la început, şi anume că o cunoaştere spirituală a Scripturii este absolut indispensabilă; şi vorbind acum despre subiectul pe care îl avem în faţă, şi anume metodele de studiu biblic, dorim să accentuăm încă o dată necesitatea şi importanţa citirii zilnice.
Să rămânem la lucruri foarte simple şi clare. În orice cămin creştin ar trebui să existe citirea Cuvântului lui Dumnezeu şi rugăciune cel puţin o dată pe zi. Oricât de stresantă şi de ocupată ar fi viaţa, nu lăsaţi nimic să fure familiei voastre acest privilegiu preţios şi atât de simplu. Alegeţi un moment, dimineaţa sau seara, când întreaga familie se poate strânge împreună pentru câteva minute, şi puteţi citi cu grijă şi atenţie un capitol, fie de către unul dintre membrii familiei, fie de către fiecare pe rând. Timpul consumat astfel este întotdeauna folositor şi ne va ajuta să păstrăm proaspete în minte, încă din copilărie, faptele minunate şi adevărurile cuprinse în Cuvântul preţios al lui Dumnezeu. Probabil că este mai bine să începeţi cu Evangheliile şi să treceţi prin Noul Testament, şi apoi să citiţi şi Vechiul Testament. Fiecare poate alege anumite pasaje care poate ar fi mai potrivite pentru membrii mai tineri ai famiiliei, şi altele care pot fi lăsate pentru a fi citite individual; dar în principal credem că ar trebui să onorăm Cuvântul lui Dumnezeu citindu-l în întregime. Puţine sunt pasajele care să nu zidească atunci când sunt astfel citite. Într-adevăr, pasajele mai aride se vor dovedi adesea prilejuri bune pentru a porni discuţii folositoare, şi vor sluji pentru a trezi şi a confirma interesul faţă de Scriptură în ansamblu.
Pe lângă citirea în familie, vorbim apoi despre citirea individuală, de către fiecare, cel puţin a unui capitol pe zi. Şi aici, este bine să urmăm ordinea sugerată mai sus, şi să începem cu Noul Testament, şi apoi, după ce îl vom fi terminat, să continuăm cu Vechiul. Dacă se citeşte câte un capitol pe zi, se poate termina întreaga Scriptură în trei ani; şi, în acelaşi fel, două sau trei capitole pe zi vor însemna parcurgerea Scripturii în timp mult mai scurt. Cu siguranţă că şi în cel mai aglomerat program se pot găsi sau se pot rezerva zece minute pentru o astfel de preocupare.
Este foarte important ca lucrul acesta să se facă regulat şi sistematic. Poţi studia cu atenţie treburile şi responsabilităţile din fiecare zi şi poţi dedica un anumit timp, pe cât posibil, pentru această activitate. Suntem creaturi dependente de obiceiuri, şi o dată ce este un lucru stabilit că trebuie să citim un capitol sau două pe zi, va fi mult mai uşor să ducem la îndeplinire acest lucru. Şi aici, ca şi în cele mai multe lupte spirituale, bătălia se dă şi se câştigă în inimă, atunci când hotărârea de a citi Cuvântul este luată înaintea lui Dumnezeu. Este probabil mai bine, pe cât posibil, să citeşti din două locuri, unul din Vechiul şi unul din Noul Testament. Astfel, dimineaţa poţi începe cu Evanghelia după Matei, iar seara cu Geneza; şi după ce fiecare Testament este parcurs, întoarce-te cu energie sporită la primul capitol.
Într-o viaţă în care există un oarecare timp liber, nu ar trebui să existe nicio piedică pentru a citi întreaga Scriptură cel puţin o dată pe an. O jumătate de oră pe zi va fi destul pentru aceasta; şi dacă se citeşte un capitol zilnic în familie, mai rămân doar două pentru citirea individuală.
Destul de aproape de practica recomandată mai sus, şi într-adevăr o parte a ei, este practica de a citi o carte în întregime la un moment dat. De exemplu, Evanghelia după Marcu poate fi citită la fel de repede ca un articol dintr-o revistă, şi într-un timp scurt. S-a spus că este nevoie de puţin mai mult de o oră pentru aceasta. Tot aşa, puţin mai mult timp va fi de ajuns pentru a citi oricare dintre celelalte Evanghelii sau Faptele Apostolilor. În felul acesta ne facem o idee generală despre conţinutul cărţii, la fel cum o călătorie într-o regiune a unei ţări ne permite să ne formăm o apreciere destul de corectă asupra caracterului zonei.
Această trecere rapidă în revistă, cum am putea să o numim, este de asemenea foarte valoroasă atunci când este vorba de începerea studiului fiecărei epistole. O citim mai întâi în întregime la un moment dat, şi apoi ne aplecăm asupra ei mai în detaliu.
Acelaşi lucru poate fi spus şi despre Vechiul Testament. Vieţile lui Avraam, lui Iosif, sau David ar putea fi citite în felul acesta, şi vom putea descoperi ceva mai mult decât doar o înşiruire de fapte, vom putea privi gândul Duhului în ansamblu, scopul Lui prin prezentarea vieţii respective.
Tot astfel, fiecare dintre Profeţi ar putea fi citit dintr-o dată, sau poate în două etape, pentru a putea prinde tema generală şi gândul pe care îl transmite Duhul Sfânt. O astfel de citire „cantitativă”, dacă o putem numi astfel, nu ar trebui să înlocuiască parcurgerea regulată, zilnică, a unui capitol sau două, cu atenţie şi în detaliu, dar ar putea fi introdusă din când în când, ca o variaţie sau, aşa cum am spus, cu scop de studiu introductiv.
Poate că ar trebui spus un cuvânt şi despre ce fel de Biblie ar fi bine să folosim. În această privinţă trebuie ţinut cont de preferinţele şi specificul gândirii fiecăruia. Unii au o memorie vizuală foarte bună, şi pot localiza un pasaj prin poziţia lui pe pagină. Însă dacă ar fi să vorbesc în numele altora, nu cred că o astfel de capacitate ar trebui încurajată, pentru că, dacă s-ar întâmpla ca o astfel de persoană să nu aibă la dispoziţie Biblia personală la un moment dat, s-ar putea să îi fie foarte greu să se descurce cu o alta. Dacă este posibil, ar fi bine să avem două Biblii, una pentru a fi folosită în exterior, de exemplu la adunare, sau care să poată fi ţinută în buzunar fără să incomodeze; şi o alta pentru acasă. Aceasta din urmă ar putea să fie o ediţie obişnuită, nu foarte scumpă, pe care să nu ezităm să o marcăm. De exemplu, pe ea putem sublinia versete favorite, sau pasaje grele sau care ne-au mişcat, fără să fim foarte atenţi la aspectul estetic, în timp ce, dacă avem o Biblie pe care o păstrăm pentru o folosire îndelungată, în aceasta ar trebui să avem mai multă grijă ce şi cum marcăm sau notăm.
Un predicator a sugerat odată că o Biblie ar putea fi folosită pentru sublinieri şi note şi ar putea fi umplută într-un an. Probabil că nu este o regulă, dar sigur că nu vor trece mulţi ani înainte ca o carte să fie atât de marcată încât să nu mai existe spaţiu pentru notiţe suplimentare.
Nu vrem să pierdem foarte mult timp pentru detalii, dar s-ar putea să fie potrivit să facem câteva remarci şi despre felul cum marcăm Biblia. Stiloul şi cerneala sunt de preferat creionului, care devine în timp neclar. În fond, şi dacă scrii cu creionul pe Biblie, este destul de greu să ştergi apoi, aşa că ai putea la fel de bine să scrii cu cerneală. Să presupunem că, citind un capitol dimineaţa, suntem izbiţi de frumuseţea sau caracterul actual al unei anumite fraze. O putem marca printr-o linie pe margine, sau o putem sublinia. Poate că unele cuvinte mai importante pot fi subliniate în mod special. De exemplu, în Geneza 1:1 : am putea trage o linie neagră sub primele trei cuvinte: „La început, Dumnezeu”. Cât de multe gânduri sunt sugerate de această frază! „Mai înainte de a se fi născut munţii şi ca Tu să fi format pământul şi lumea, din eternitate în eternitate Tu eşti Dumnezeu”. Acolo, la început, înainte ca măcar vreun singur atom din acest vast Univers creat de El să fi fost chemat din nimic, Dumnezeu a fost aşa cum este, din veşnicie Acelaşi. Pe lateral, lângă aceste cuvinte, ar putea fi scrisă o trimitere la Ioan 1:1 „La început era Cuvântul”, care ne prezintă faptul minunat, măreţ, binecuvântat, că El, care a devenit carne şi a locuit printre noi în smerenie, pentru a ne sluji în nevoia noastră şi pentru a merge la cruce pentru păcatele noastre, nu era nimeni altul decât Dumnezeu, Cel care era zilnic cu El, găsindu-Şi plăcerea în El, şi a cărui plăcere era în fii oamenilor. Astfel, putem adăuga cu uşurinţă o trimitere la Proverbe 8 ; şi alte pasaje ale Scripturii ne vor veni automat în minte, astfel că nu va trece multă vreme până când vom avea un număr destul de mare de trimiteri pe marginea versetului.
Aşa cum am spus, nu dăm decât câteva indicii legate de felul în care poate fi marcată Biblia. Fiecare îşi va dezvolta propriul său sistem, dar sugerăm ca fiecare să înveţe să îşi facă propriile sale trimiteri spre pasaje paralele ale Scripturii care dau o lumină nouă asupra textului. Lucrul acesta s-a dovedit a fi de mare folos şi ajutor.
Citind capitolul nostru, ne vom opri poate la un moment dat asupra unui pasaj mai dificil; de exemplu, Galateni 3:20 : „Iar Mijlocitorul nu este al unuia singur, însă Dumnezeu este Unul singur”. Privim la această asociere, şi încercăm să îi pătrundem sensul, dar nu ne este foarte clar. Putem să consultăm ajutoare, sau, dacă acestea nu ne stau la îndemână, sau nu ne dau răspunsul, putem să punem un simplu „?” lângă verset, sau un alt fel de semn de întrebare. Poate că ar fi bine să punem astfel de semne de întrebare în Biblie oriunde nu reuşim să înţelegem deplin un gând. Ar fi interesant ca la următoarea parcurgere a Bibliei să vedem câte din aceste semne de întrebare pot fi şterse. Între timp, vom învăţa să ne concentrăm mai bine atenţia asupra a ceea ce citim, întrebându-ne, „Înţeleg eu ce citesc?”. Alte idei de a marca vor veni de la sine. Mai târziu, vom discuta şi despre subiectul diferitelor traduceri şi variante.
Credem că în general notele care au de a face cu textul în sine, despre care am vorbit deja mai sus, ar putea fi făcute cât mai curat şi îngrijit în Biblia pe care o păstrăm pentru o folosire de durată. Pe Biblia pe care o citim în mod curent vom face mult mai frecvent note sau sublinieri, astfel că în curând nu vom mai avea spaţiu.
Cu riscul de a ne repeta, vom mai adăuga un cuvânt despre necesitatea disciplinei şi a unei abordări sistematice în citirea Scripturii. Trebuie să ne hotărâm înaintea lui Dumnezeu, cu siguranţă că nu în mod legalist, ci în libertatea dragostei adevărate, că dorim să citim, şi că vom citi regulat şi sistematic Biblia. Să îi dăm primul loc – dacă se poate câteva minute dimineaţa, când mintea este odihnită, şi poate că acestea îşi vor lăsa amprenta asupra felului nostru de gândire pe tot parcursul zilei, chair dacă va trebui să ne trezim cu câteva minute mai devreme pentru a putea dedica 5-10 minute pentru o activitate care va deveni o plăcere tot mai mare dacă vom merge înainte cu Dumnezeu.
Este uimitor cât de mult din ceea ce citim în aceste momente ne va însoţi pe parcursul zilei. Fără să ne dăm seama, ne vom întoarce la ceea ce am citit; probabil vom găsi ocazii să vorbim despre aceasta şi altora, şi, în diferite feluri, ceea ce am citit va deveni o parte a echipamentului nostru spiritual şi mental. Nu vă aşteptaţi să vedeţi rezultate măreţe după o singură zi sau săptămână, ci continuaţi cu perseverenţă, fără a cere prea mult de la voi înşivă, încercând să alocaţi prea mult timp din dorinţa de a „recupera” ceea ce aţi pierdut în mod inevitabil. Dumnezeu nu este un Stăpân aspru, şi slujirea Sa este libertate. Veţi vedea că în curând veţi simţi lipsa hranei zilnice ca pe o mare pierdere.
2. Memorarea Scripturii
Ne vom apropia de acest subiect cu cea mai mare simplitate, şi ne imaginăm deja cum unii dintre cititorii noştri vor zâmbi văzând că alocăm spaţiu unei activităţi copilăreşti precum învăţatul versetelor pe de rost. Chiar şi aşa, sperăm că niciunul dintre cititorii noştri nu va termina aceste paragrafe fără să fie marcat de importanţa şi chiar necesitatea de a continua acest exerciţiu pe parcursul întregii vieţi, alături de citirea Scripturii. Vom presupune că cititorul nostru a fost crescut într-un cămin creştin, şi s-a bucurat de privilegiul de a merge la şcoala duminicală. Proabil că acolo a memorat cel puţin câte un verset în fiecare duminică. Ştim că încă există şcoli duminicale în care se practică acest obicei, deşi poate că pentru vremurile „moderne” pare un pic cam învechit. Astfel că în jurul vârstei de 12-15 ani, tânărul elev va avea în memorie poate o sută sau chiar două sute de versete, care cuprind adevărurile fundamentale legate de păcat, judecată, mântuire, dragostea lui Dumnezeu, Persoana şi lucrarea lui Hristos, necesitatea credinţei şi multe alte astfel de adevăruri binecuvântate. Acestea constituie de fapt un arsenal care îi pune la îndemână arme cu care să facă faţă duşmanului, şi o hrană la timp, şi o înviorare pentru sfinţi descurajaţi sau păcătoşi în nevoie.
Oare nu a simţit niciodată cititorul lipsa de cuvânt potrivit pentru a avertiza vreun batjocoritor nepăsător, sau nu ar fi dorit să găsească un verset care să poată da siguranţă unui suflet tulburat? De ce s-a întâmplat astfel? De ce să nu avem întotdeauna la îndemână, în memorie, o rezervă abundentă de pasaje ale Cuvântului preţios al lui Dumnezeu?
Deja am făcut aluzie la valoarea inestimabilă pe care o are umplerea minţii celor tineri cu Cuvântul lui Dumnezeu, pentru ca, atunci când Duhul Sfânt îi trezeşte pentru a îşi vedea starea reală, să aibă la dispoziţie un bogat material de care să se folosească. Şi aceasta se aplică cu siguranţă şi memorării versetelor.
Trecem mai departe la ceea ce nu va fi atât de uşor acceptat de creştinul obişnuit, trecut de vârsta tinereţii. Ni se va spune că persoanele mai în vârstă nu mai pot reţine atât de uşor. Şi tocmai în această privinţă dorim să fim foarte expliciţi, şi să susţinem că privilegiul acestui exerciţiu de a memora Scriptura este la dispoziţia oricărei vârste, nu doar a tinerilor. Nu credem că memoria noastră, sau, mai exact, puterea de concentrare, a fost atât de slăbită de înaintarea în vârstă încât să nu mai putem învăţa pasaje din Scriptură. Se ştie că cel mai sigur mod de a slăbi o anumită capacitate este neglijarea ei. Dacă anumite membre nu sunt exersate, ele se vor atrofia. Probabil că cel mai ocupat muşchi din organism este inima, care bate fără încetare, 24 de ore pe zi, de 80 de ori pe minut, odihnindu-se doar câteva fracţiuni de secundă, între sistolă şi diastolă. Niciodată să nu ne pierdem interesul pentru lucruri folositoare. Nimic nu este mai patetic decât o persoană în vârstă înconjurată de un nor de indiferenţă, sau poate de proastă dispoziţie şi egoism morbid. Cele mai strălucitoare vieţi sunt acelea care rămân conectate la ceea ce se întâmplă în jur până la sfârşit. În loc să slăbească puterile şi să scurteze viaţa, credem că lucrul acesta va avea tocmai efectul opus. Cât de mulţi oameni de afaceri activi, care după ce au câştigat o anumită poziţie s-au retras pentru a se bucura de bătrâneţea lor nu au ajuns să descopere că timpul liber este o povară atât de grea încât au simţit nevoia de a se implica din nou în vreo activitate care să le ocupe mintea; iar dacă nu au reuşit să facă aceasta, viaţa lor a fost amărâtă şi scurtată de sentimentul deznădăjduit al lipsei de utilitate.
Toate aceste lucruri sunt valabile şi în ceea ce priveşte studiul Cuvântului lui Dumnezeu, care implică în mare parte şi memorarea lui. S-a spus, şi credem că este corect, că dacă în fiecare zi s-ar învăţa câte un verset, întreaga Scriptură ar putea fi memorată pe parcursul a 25 de ani. Imaginează-ţi ce comori bogate ar fi stocate în mintea unuia care a început să facă lucrul acesta de la vârsta de 10 ani, şi a ajuns să cunoască pe de rost toată Scriptura la 35 de ani. Bineînţeles că multe din cele învăţate vor fi uitate cu timpul, dar, aşa cum vom vedea, există şi mijloace de a evita lucrul acesta, şi, în orice caz, textul Scripturii ar fi mult mai familiar pentru o astfel de persoană decât pentru alţii de aceeaşi vârstă. Şi acum, în floarea vârstei, când gândirea devine matură, această persoană ar putea să înceapă să recapituleze sistematic şi cu atenţie, adăugând la memorarea Scripturii în limba sa maternă şi alte citate sau note în limba originală. Şi dacă o astfel de persoană ar trăi până la cincizeci de ani, putem spune fără ezitare că Biblia ar fi practic stocată în mintea sa, şi că un capitol ar putea fi „citit” cu voce tare în întuneric, lângă un pat de suferinţă, în spital sau oriunde s-ar afla. Şi cât timp ar trebui dedicat zilnic acestui scop minunat? Nu mai mult de cinci minute!
Dar nu vom mai stărui asupra idealurilor, şi într-adevăr dorim să repetăm încă o dată afirmaţia solemnă a Cuvântului lui Dumnezeu: „Duhul dă viaţă; carnea nu foloseşte la nimic”. Niciun fel de cunoaştere a Scripturii, oricât de profundă, nu va putea să îl mântuiască pe păcătos şi nici să îl sfinţească pe copilul lui Dumnezeu, dacă nu este însoţită de o credinţă vie şi de puterea Duhului Sfânt. De asemenea, există pericolul mândriei din cauza succesului în această direcţie. Cu toate acestea, nu trebuie să abandonăm această activitate simplă şi binecuvântată doar din cauza pericolelor care o ameninţă, şi de aceea vom continua cu subiectul nostru.
Poate că unii dintre cititorii noştri vor spune: „Nu credem că este necesar să înveţi întreaga Biblie. Sunt multe cărţi profetice pe care nu trebuie să le memorăm, şi multe texte din Profeţi care nu ar face decât să aglomereze inutil memoria”. Ar fi bine să spunem de la început că ideea de aglomerare a memoriei este doar o invenţie. Nimic din Cuvântul lui Dumnezeu nu aglomerează memoria, care nu este ca o magazie în care încape o anumită cantitate ce nu poate fi depăşită. Dimpotrivă, ea este dezvoltată tocmai de actul acumulării şi reţinerii, şi, dacă ne conducem după principiile de bază ale medicinei, nu este în pericol de a fi supraîncărcată. Admitem totuşi că probabil că cei mai mulţi dintre noi nu vor reuşi niciodată să memoreze întreaga Scriptură.
Pentru aceştia deci dorim să prezentăm un plan simplu, care sperăm că nu va fi considerat extravagant. Cine nu şi-ar dori să cunoască fiecare cuvânt din Evanghelia după Ioan, şi să poată repeta cuvintele Celui care a vorbit aşa cum nu a mai vorbit vreodată vreun om, şi să la poată avea înaintea minţii atunci când stă câteva minute treaz înainte de a adormi, sau să se trezească cu ele în gând dimineaţa? „El îmi trezeşte, îmi trezeşte în fiecare dimineaţă urechea ca să ascult ca un ucenic”. În acelaşi fel, epistola către Romani, mai ales primele opt capitole, ne funizează un cadru extrem de important al doctrinei îndreptăţirii creştine; în timp ce epistola către Galateni în întregime dă răspuns la o mie şi una de întrebări care se pot ridica într-o minte care nu a fost eliberată de lege.
Şi Efeseni. Ne putem permite să trăim fără descoperirea minunată pe care o oferă legat de poziţia creştinului în Hristos? şi Coloseni care ne vorbeşte despre perfecţiunea Celui care este Chipul Dumnezeului celui nevăzut; şi Filipeni, care face atât de puternic apel la afecţiunile noastre, şi ne prezintă experienţa creştină ideală? Nu putem să ne descurcăm fără niciuna dintre ele, şi într-adevăr nu putem spune oare că avem nevoie de ele nu doar în buzunar sub forma unei mici Biblii, ci şi în minţile noastre?
Acelaşi lucru ar putea fi cu siguranţă spus şi despre Epistola către Evrei, şi despre 1 Petru şi 1 Ioan, aşa că, fără a exagera, putem spune cu uşurinţă că este de dorit ca cel credincios să cunoască pe de rost cel puţin două treimi din Noul Testament.
Mergând apoi la Vechiul Testament, există capitole cum ar fi Geneza 1 şi 49, Exod 12 şi 20, Levitc 16 şi 23, Numeri 19 , Deuteronom 8 şi 26, Iosua 1 , Judecători 5 , Rut 1 , 1. Samuel 9 , 2. Samuel 7 şi 23, rugăciunea lui Solomon din 1 Împăraţi şi 2 Cronici, ultimele capitole din Iov, mulţi psalmi şi câteva capitole din Proverbe, Cântarea Cântărilor, Isaia 1 , 6, 12, 28, 35, 40, 53, 54, 55 şi 60 – şi apoi fiecare dintre noi avem pasaje favorite pe care dorim să le învăţăm, de aceea ne vom opri aici cu enumerarea.
Acum se pune bineînţeles întreabarea: „Este oare posibil pentru un credincios obişnuit, cu o viaţă plină de îndatoriri, să îndeplinească măcar a zecea parte din aceasta?”. Răspundem: „Nu, cel puţin nu dintr-o dată”. Ceea ce este mai important este să începi să înveţi un verset, şi să continui apoi în linişte. Poate că la sfârşitul unei luni vei fi uimit de cât de mult ai reuşit să înveţi. Să spunem că începi aceasta la vârsta de 20 de ani. Presupunem că deja cunoşti destul de bine Noul Testament şi începi să îl cunoşti şi pe Vechiul, citind zilnic aşa cum am spus mai sus. Dacă ai începe să zicem cu Epistola către Galateni. Deja multe versete îţi sunt familiare, şi poate că în câteva minute reuşeşti să înveţi trei sau patru versete. Într-o săptămână poţi învăţa un capitol. Apoi, când ai timp, poate în Ziua Domnului, treci încă o dată prin el. Poate că alţii sunt interesaţi şi ei de lucrul acesta, şi, vorbind unul cu celălalt, se vor încuraja reciproc şi îşi vor antrena memoria împreună. Poate că întotdeauna este mai bine să repetăm cu voce tare ceea ce am învăţat, întâi doar pentru noi, şi apoi, dacă se poate, şi în faţa altora. Vom observa că astfel cuvintele ni se vor întipări mai ferm în minte. Momentul de citire zilnică a Bibliei în familie este un prilej bun pentru aceasta, şi o oră din Ziua Domnului ar putea fi dedicată în mod profitabil recapitulării a ceea ce a fost învăţat pe parcursul unei săptămâni.
Într-o lună, sau şase săptămâni, vei fi învăţat astfel întreaga epistolă. Dacă vi se pare că aşteptările sunt prea mari, să presupunem că o împărţim în patru sau şase părţi şi că în şase luni am învăţat Epistola către Galateni, în încă şase pe cea către Efeseni, şi în încă patru pe cea către Filipeni. La sfârşitul a doi ani, vom cunoaşte deja cea mai mare parte a epistolelor mici, şi vom fi uimiţi de uşurinţa cu care vom continua să memorăm. Recapitulările frecvente ne vor ajuta să păstrăm în minte ceea ce am învăţat.
Trecem apoi la Evanghelia după Ioan, şi probabil că vom vedea că într-un an şi şase luni o vom putea recita în întregime. Celelalte şase luni ale anului vor putea fi dedicate Epistolei către Evrei. Astfel că în patru ani, o persoană cu un intelect obişnuit, dedicând cinci sau zece minute acestui lucru, va învăţa aceste pasaje, şi îşi va forma un obicei care o va însoţi tot restul vieţii, astfel că, probabil că în jurul vârstei de treizeci de ani va păstra deja în inimă şi o listă lungă de pasaje din Vechiul Testament.
Dar poate că vei remarca cu un suspin: „Nu mai sunt tânăr, nu mai am demult douăzeci de ani. Am trecut deja de cincizeci de ani, sau chiar mai mult, şi memoria mea este atât de slabă încât adesea uit numele persoanelor şi evenimente recente. Cu siguranţă că nu merită să încerc ceea ce m-aţi sfătuit mai sus”. Şi totuşi este. Poate că memoria ta este slabă tocmai din cauza nefolosirii îndelungate. La fel ca şi prietenii, memoria se bucură când avem încredere în ea, şi dacă, figurat vorbind, ne arătăm această încredere punând-o la încercare, se va îmbunătăţi. Aşa cum am spus, poate o nefolosire îndelungată o va fi slăbit atât de mult încât să pară inutil să încercăm să o folosim, dar să încercăm măcar un singur verset. De exemplu ia primul verset din Ioan, şi dedică o zi pentru învăţarea lui, şi a doua zi vezi dacă ţi-l mai aduci aminte. Poate că zâmbeşti ca şi cum am încerca să îţi vorbim despre A, B, C. Dar probabil că îţi vor fi de ajuns câteva minute. Tot ceea ce vrem să spunem este, nu te avânta să faci prea mult dintr-o dată, dar ceea ce faci fă cu toată inima şi, pe cât posibil, regulat. Regularitatea şi sistematizarea sunt extrem de importante. Aminteşte-ţi că cinci minute pe zi înseamnă treizeci de ore pe an, ceea ce nu este deloc puţin.
Persoanele care au ajuns la o vârstă înaintată, care poate se dau înapoi de la a intra în competiţie cu minţi tinere şi strălucitoare, pot merge înainte în ritmul lor, învăţând câteva versete în fiecare săptămână, cu rezultate foarte folositoare şi îmbucurătoare. Deci să începem, dacă nu am făcut-o deja, să învăţăm pe de rost versete, şi cu hotărârea lucrată în inimă de harul lui Dumnezeu, să continuăm cu lucrul acesta la fel cum citim Biblia, pe tot parcursul vieţii. Putem fi siguri că Domnul nostru binecuvântat avea Cuvântul lui Dumnezeu ascuns în inima sa. Avea şi litera şi duhul, şi, atunci când a fost asaltat de cel rău după ce postise, a putut cita – putem fi siguri că din memorie – pasaje din Cuvântul lui Dumnezeu.
În încheiere deci, am sugera ca cei care sunt mai în vârstă să înceapă cu primul capitol al Epistolei către Efeseni şi să îl înveţe pe de rost. Le va lua destul de mult timp, dar îi va încuraja să continue şi le va oferi o preocupare folositoare şi minunată pentru câteva minute din fiecare zi. Mergând cu trenul sau cu autobuzul, poate că vedem cum trei sferturi dintre călători sunt ocupaţi să citească ziarul, poate timp de o jumătate de oră. Seara, găsim aceeaşi preocupare. Cât de mult din Cuvântul lui Dumnezeu ar putea fi memorat în drumul din fiecare zi dintre casă şi serviciu!
[tradus din cartea „How to study the Bible” ]
Capitolul 9:1-21, Walter Scott
Trâmbiţa a cincea, prima vai-judecată
1-12 »Şi al cincilea înger a sunat din trâmbiţă: şi am văzut o stea căzută din cer pe pământ; şi i s-a dat cheia fântânii adâncului. Şi a deschis fântâna Adâncului; şi s-a ridicat fum din fântână, ca fumul unui cuptor mare; şi soarele şi văzduhul s-au întunecat de fumul fântânii. Şi din fum au ieşit lăcuste pe pământ; şi li s-a dat putere, cum au putere scorpionii pământului; şi li s-a spus să nu vatăme iarba pământului, nici vreo verdeaţă, nici vreun copac, ci numai pe oamenii care nu au pecetea lui Dumnezeu pe frunţile lor: şi li s-a dat să nu-i ucidă, ci să fie chinuiţi cinci luni; şi chinul lor este asemenea chinului de scorpion, când îl înţeapă pe un om. Şi, în zilele acelea, oamenii vor căuta moartea şi nicidecum n-o vor găsi; şi vor dori să moară şi moartea va fugi de ei. Şi înfăţişarea lăcustelor era asemenea unor cai pregătiţi pentru război; pe capetele lor erau ca nişte cununi asemenea aurului şi feţele lor erau ca feţele de oameni; şi aveau păr, ca părul femeilor, şi dinţii lor erau ca de lei, şi aveau platoşe ca platoşele de fier, şi vuietul aripilor lor era cu vuietul carelor şi al multor cai, alergând la război; şi aveau cozi, asemenea scorpionilor, şi ace; şi puterea lor era în cozile lor, ca să-i vatăme pe oameni cinci luni. Au un împărat peste ele, pe îngerul Adâncului: numele său în evreieşte este Abadon şi în greceşte are numele Apolion. Întâiul vai a trecut. Iată, mai vin două vaiuri după acesta.«
Observaţie preliminară
Detaliile acestei „vai-judecăţi” sunt îmbrăcate într-o vorbire simbolică tainică, dar înţelesul general se recunoaşte clar. Judecăţile anunţate prin trâmbiţe oferă greutăţi mai mari pentru o explicaţie mai exactă, decât oferă judecăţile anunţate prin peceţi şi judecăţile anunţate prin vărsarea potirelor. Atenţie, răbdare şi aşteptarea după clarificare şi pricepere de la Dumnezeu sunt premisele esenţiale pentru explicarea Scripturilor. Chiar şi copilaşilor în Hristos li se spune: »Voi aveţi ungerea din partea Celui sfânt« (1. Ioan 2:20,27 ) şi apostolul Pavel spune în 1. Corinteni 2:16 : »Noi însă avem gândul lui Hristos«. Prin aceasta noi suntem făcuţi de El capabili să judecăm cu pricepere spirituală; prin aceasta noi suntem de asemenea capabili să înţelegem cartea scrisă a Dumnezeului nostru, Apocalipsa.
Două stele căzute
1. »Şi am văzut o stea căzută din cer pe pământ.« La a treia şi a cincea judecată anunţată prin trâmbiţe (Apocalipsa 8:10 ; 9:1 ) se întâlnesc în scena profetică personalităţile decăzute, care au o poziţie înaltă şi influenţă mare. În »steaua mare« din Apocalipsa 8:10 şi în »steaua« din acest verset nu sunt simbolizate sisteme, dotate cu putere statală sau bisericească (sau cu drept de executare a puterii în ambele domenii) şi nici o succesiune de urmaşi în poziţii importante. Ele reprezintă mai degrabă oameni, care ca „stele” ocupă un loc pe „cerul moral”, deci sunt persoane de conducere recunoscute în domeniul religios, dar acum sunt văzute ca fiind decăzute şi umilite şi în această stare acţionează acum sub influenţa satanică. În Apocalipsa 8:10 , conducătorul decăzut umple cu nenorocire şi moarte partea vestică şi vinovată a împărăţiei romane. În această secţiune, „steaua” decăzută dezleagă puterile satanice răutăcioase şi întunecate împotriva iudeilor* decăzuţi. Oamenii decăzuţi dintre naţiuni sunt prin aceasta obiectul judecăţii anunţate prin trâmbiţa a treia, pe iudeii răzvrătiţi îi va lovi judecata anunţată prin trâmbiţa a cincea. Situaţia sub această judecată anunţată prin trâmbiţa a cincea sau prima vai-judecată va fi mai rea decât toate cele care le-am văzut până aici. Uneltele executive vor acţiona în puterea şi influenţa directă a lui satan.
* Poporul iudeu pare să stea în perioada de necaz care va veni, în această ultimă oră a suferinţelor şi necredinţei lui dinaintea intervenţiei publice a lui Hristos în favoarea lor, total sub puterea şi influenţa lui satan. Starea din urmă a lui Israel va fi mult mai rea decât starea de la început. Idolatria excesiv înmulţită în ţară (Matei 12:45 ) şi legământul cu moartea şi cu locuinţa morţilor, pe care îl va încheia conducătorii lor (Isaia 28:14-18 ), oferă un tablou îngrozitor al unirii stricăciunii satanice şi omeneşti.
Asemănări în istorie
Unele evoluţii şi evenimente din istorie au o asemănare oarecare cu judecăţile şi evenimentele, care sunt dezvelite în cartea Apocalipsa. În analele istoriei nu se găseşte însă nicidecum o împlinire parţială şi cu atât mai puţin deplină, a prorociilor din cartea aceasta.
Cartea nu conţine de la Apocalipsa 4 şi până la Apocalipsa 22:5 o notare istorică, ci conţine profeţii. Dar deoarece principiile, care călăuzesc pe oameni, sunt totdeauna aceleaşi (nu este »nimic nou sub soare«) recunoaştem pe deplin că pe parcursul istoriei au existat asemănări cu evenimentele profetice legate de judecăţile anunţate prin peceţi, prin trâmbiţe şi prin potire. Suntem însă convinşi că interpretările istorice ale cărţii Apocalipsa întâlnite în literatura actuală, în mod deosebit a secţiunilor profetice din mijloc, sunt total greşite. Derularea evenimentelor profetice va fi continuată în timpul celei de-a 70-a săptămâni-an a lui Daniel (Daniel 9:24,27 ) şi după răpirea sfinţilor la cer (1. Tesaloniceni 4:71 ). Apostolul Pavel a scris despre răpire, Ioan a văzut pe sfinţii răpiţi în cer (începând din Apocalipsa 4 ). Întreg timpul mărturiei creştine este o intercalare mare şi deosebit de importantă între sfârşitul celei de-a 69-a şi începutul celei de-a 70-a săptămâni-an a lui Daniel. Derularea săptămânilor-an şi a tuturor evenimentelor profetice este întreruptă în tot acest timp. Biserica sau Adunarea nu este subiectul profeţiei, ci al revelaţiei divine. Ea a fost o taină, ascunsă de oameni şi de îngeri, până în momentul când ea a fost revelată apostolului Pavel (Efeseni 3 ) – şi prin el şi nouă. Iudeii şi – în al doilea rând – păgânii sunt subiectul profeţiei. Însemnătatea prioritară a iudeilor este însă totodată cheia pentru înţelegerea profeţiei. Toate datele profetice se referă la iudei şi la Ierusalim (Daniel 9:24 *) şi aceasta este valabil şi pentru datele din partea de mijloc a cărţii Apocalipsa. Aşa cum am spus deja, istoria lasă să se recunoască asemănări cu secţiunile profetice din cartea Apocalipsa, dar nu cu împlinirea lor. Dar asemănările nu sunt lipsite de importanţă. De aceea redăm aici unele păreri omeneşti, menţionând încă o dată cu insistenţă că părerile prezentate în această secţiune nu sunt interpretări în concordanţă cu Scriptura. După reprezentanţii cei mai capabili ai interpretărilor spirituale – şi în privinţa aceasta constă concordanţa principală între aceşti comentatori – primele patru peceţi se referă la patru perioade succesive ale Romei păgâne. După aceea, odată cu sfârşitul domniei păgânismului şi cu triumful istoric al creştinismului, o mare mulţime dintre iudei şi dintre păgâni s-au întors la Dumnezeu şi despre aceasta vorbeşte capitolul 7 – aşa se presupune de către aceşti comentatori. După aceea se spune că primele patru judecăţi anunţate prin trâmbiţe se referă la Roma păgână, dar în decăderea ei până la sfârşitul părţii vestice a imperiului. Invaziile goţilor, lombarzilor şi ungurilor în câmpiile roditoare şi în oraşele bogate şi înfloritoare ale Italiei au culminat în cele din urmă cu decăderea imperiului cezarilor. Stăpânirea barbarilor necivilizaţi în Roma – stăpânitoarea mândră şi arogantă de odinioară a lumii – a devenit o scenă tristă, dar plină de învăţătură. Roma a căzut în anul 476 după Hristos.
* »Şaptezeci de săptămâni au fost hotărâte asupra poporului tău (iudeii) şi asupra cetăţii tale celei sfinte (Ierusalim).«
După aceea se presupune în general, că steaua căzută din Apocalipsa 9 se referă la marele învăţător arab fals, Mahomed* şi cu siguranţă poate fi privit ca modelul profetului mincinos, care va veni, omul păcatului, a lui antihrist (toate acestea sunt denumiri pentru aceeaşi persoană). Mahomed a întemeiat sistemul cel mai rău pe care lumea l-a cunoscut vreodată şi antihristul, care va veni, va introduce sub influenţa lui satan cea mai îngrozitoare legătură între învăţături care strică sufletul şi batjocoritoare. Dacă se vrea urmărirea în continuare a interpretărilor istorice, atunci în armata lăcustelor se văd sarazinii (arabii), ale căror succese militare, împreună cu tot aşa de mari cuceriri spirituale, reprezintă până astăzi o minune. Răsăritul a fost cucerit de ei. Semiluna a învins crucea. Stricăciunea, care a învăluit răsăritul, se poate foarte bine compara cu pustiirea provocată de lăcuste. Numai victoria glorioasă, pe care Karl Martell (sau Karl ciocanul, denumit aşa din cauza iscusinţei lui militare) a obţinut-o la Tours în Franţa în anul 732, a oprit înaintarea oştirii sarazinilor (arabilor) şi a păzit vestul întreg de credinţa rătăcitoare mahomedană cu urmările ei îngrozitoare pentru prezent şi veşnicie. În continuare se presupune, că cele cinci luni, sau cele 150 de zile de chinuri (Apocalipsa 9:5,10 ), prin folosirea teoriei „o zi pentru un an”, corespund la 150 de ani de cuceriri neîngrădite ale hoardelor mahomedane. În cele din urmă cea de-a şasea judecată anunţată prin trâmbiţă, sau a doua vai-judecată, se referă la reîntărirea din nou a mahomedanismului prin turci şi decăderea imperiului romano-catolic, cu remarcabila asediere şi preluare a Constantinopolului. Mai înainte s-au făcut eforturi aproape opt sute de ani să se introducă islamul în partea de răsărit a imperiului, dar oraşul frumos Constantinopol, aşezat la graniţa dintre Europa şi Asia, s-a împotrivit mult timp încercărilor de a fi cucerit. Dar a venit şi ceasul lui. În dimineaţa zilei de 29 mai 1453 sultanul turc Mahomed al doilea a intrat în Constantinopol. Marea biserică greacă a fost curăţită şi transformată într-o moschee şi semiluna a fluturat de aci înainte pe zidurile oraşului împărătesc. – Dar puterea rea turcă dispare şi prorocia cu privire la secarea Eufratului, acest râu renumit (Apocalipsa 16:12 ), potrivit cu părerea susţinătorilor interpretării istorice arată că puterea mahomedană barbară merge acum şi deja de mulţi ani în întâmpinarea prăbuşirii.
* Mahomed (textual: „cel preamărit”) s-a născut în anul 570 în renumitul oraş arab Meca. Coranul (textual: „citirea”) este cartea lumii mahomedane. El a fost alcătuit cu iscusinţă de Mahomed – parţial pus la dispoziţie de un iudeu dezertor şi de un creştin decăzut – şi după nevoie completat de învăţători falşi. Ceea ce cu adevărat este bun în el, a fost preluat din iudaism şi din creştinism. Multe lucruri din el sunt însă neplăcute şi murdare. Mahomedanismul sau islamismul este ca sistem cea mai mare nenorocire pentru oameni şi a adus ruina spirituală aproximativ a 500 milioane de oameni de pe pământ, în afară de multele milioane care în trecut au trăit şi au murit după mărturisirea de credinţă falsă a acestui profet arab. Biserica creştină mărturisitoare s-a sfărâmat în bucăţi şi cea mai mare şi mai rea din aceste sfărâmături este catolicismul roman. Dar oricât de rău ar fi acesta cu amestecătura lui de creştinism, iudaism şi păgânism, mahomedanismul, o religie fără salvator, este mult mai rea. Întemeietorul lui a fost fără îndoială inspirat de diavolul. Mahomed, care este privit ca steaua căzută, a deschis adâncul şi a eliberat puterea întunecată a lui satan şi a inundat răsăritul şi parţial vestul cu învăţături, care în conţinutul şi efectul lor pot fi pe drept numite infernale, diabolice.
Deci acestea au fost pe scurt punctele principale în care reprezentanţii interpretării istorice consideră că stau pe un fundament stabil în explicarea părţii profetice a Apocalipsei. După înţelegerea noastră aceste concepţii sunt de nesusţinut. Este imposibil, ca evenimentele descoperite în viziunile profetice ale Apocalipsei să fie aduse la unison cu evenimentele istorice. În cel mai bun caz există o asemănare, dar o împlinire a viziunilor şi profeţiilor nu a avut loc în trecut. Dumnezeu va îngriji ca ele să se împlinească în timpul de necaz scurt, dar greu, care va veni după răpirea sfinţilor cereşti asupra lui Israel şi asupra creştinătăţii moarte din punct de vedere spiritual, şi anume în timpul domniei fiarei (Apocalipsa 13:1-10 ), capul împărăţiei romane reinstaurate şi a aliatului ei, antihristul.
Antihristul
Apariţia unui antihrist în persoană în ultimele zile întunecate ale decăderii creştinătăţii şi a iudeilor era, în timpul apostolilor şi după aceea, o convingere crezută şi nu era contestată de nimeni. Au existat deja mulţi antihrişti şi multe sisteme antihriste cu rătăciri nimicitoare, dar perspectiva este şi mai tulbure. Antihristul care va veni, un om decăzut cu origine iudaică, va fi întruchiparea răutăţii satanice şi cel mai rău nimicitor al sufletelor, care a călcat vreodată pe pământ. El va uni în sine însuşi tot felul şi toate treptele de păcate; cu o răzvrătire temerară şi deschisă împotriva lui Dumnezeu va fi capul şi instigatorul celui mai îngrozitor sistem, care a fost instaurat vreodată – un sistem de falsificare şi de groază, o unire a mărturisirii creştine şi iudaice cu caracteristicile „religiei naturii”. Îşi va asuma poziţia, titlul şi acţiunile lui Hristos pe pământ. Va face minuni, »semne şi minuni mincinoase«. Semne supranaturale vor confirma aparent trimiterea lui şi prin acestea va duce în rătăcire creştinătatea decăzută, vinovată şi o va atrage într-o pierzare inevitabilă.
Antihristul în persoană se va înfăţişa în ultima fază a împărăţiei romane reinstaurate, când ea va fi împărţită în zece state. De aceea creştinii din timpurile de demult se temeau de începerea acestei ultime stări a împărăţiei. Ei considerau că apariţia lui antihrist era în legătură cu reînfiinţarea viitoare a puterii statale a Romei şi va avea loc în timpul acela. Ei erau obişnuiţi să se roage pentru unitatea imperiului cezarului şi chiar şi pentru domnia celui mai crud cezar – ca şi cum el ar fi fost ultimul bastion împotriva domniei care va veni a lui antihrist. Toţi „părinţii Bisericii” s-au ocupat cu tema lui antihrist. Unii vedeau în el pe satana întrupat, alţii au vorbit despre el ca »fiul diavolului«. Cu privire la relaţia dintre satana şi antihrist, în primele patru secole ale creştinismului se învăţau două concepţii: prima, că antihristul care va veni (aşa cum este denumit de Ioan) sau omul păcatului (aşa cum l-a numit apostolul Pavel) este un om adevărat de origine iudaică, care va fi călăuzit direct de satana; cea de-a doua, că el este satana întrupat, aşa că în naşterea sa imită naşterea supranaturală a preamăritului nostru Domn. Prima concepţie este fără îndoială potrivită cu Scriptura şi este un lucru interesant că în vest, Jerome şi în răsărit, Chrysostomus, învăţau categoric că antihristul este un om călăuzit de satana – în opoziţie cu aceia care afirmau că el ar fi diavolul în chip de om. Mai târziu s-a renunţat la presupunerea că antihristul este diavolul. Creştinii de demult considerau în mod deosebit pe Nero*, dar şi pe Claudius, ca precursori ai lui antihrist. Răutatea aproape supraomenească a lui Nero îl scoate în evidenţă pe paginile istoriei ca fiind modelul istoric cel mai potrivit al omului păcatului şi sângelui, care va veni.
* În timpul domniei lui Nero a apărut pentru prima dată împotrivirea publică între creştinism şi păgânism. Istoria acestor treisprezece ani, în care prigonirea creştinilor a avut loc pentru prima dată printr-un ordin al cezarului, niciodată nu a fost complet scrisă. Abia înaintea tronului de judecată al lui Hristos se vor descoperi pe deplin evenimentele nescrise din timpul acela.
Cea mai mare parte a comentatorilor protestanţi prin noţiunea antihrist se referă la sistemul papal. Această interpretare este însă greşită. Noţiunea antihrist, la singular sau la plural, se referă la o persoană, şi niciodată la un sistem. Comentatorii romano-catolici au scris multe şi savante studii despre această temă şi noi trebuie să adăugăm că acestea sunt mai corecte decât multe scrieri ale adversarilor lor protestanţi. Ei aşteaptă apariţia unui antihrist* în persoană la sfârşitul timpului şi aceasta este corect. Venirea lui urmează să aibă loc. Dr. Manning, unul dintre comentatorii cei mai eminenţi, era adeptul interpretării că antihristul sau »omul păcatului« este o singură persoană şi nu este nici o succesiune de persoane şi nici un sistem. El a spus: „Negarea personalităţii singulare a lui antihrist ar însemna negarea mărturiei clare a Sfintei Scripturi.” Cardinalul erudit a mai adăugat: „El (antihristul) ar putea să întruchipeze un duh sau un sistem, dar cu toate acestea este o persoană.” Bellarmine, de asemenea un scriitor romano-catolic renumit, a rezumat pe scurt convingerea catolică cu privire la antihrist şi a spus: „Toţi catolicii sunt de părere că antihristul va fi o singură persoană.” Într-adevăr, antihristul prezentat în Scriptură este o persoană deosebită, un bărbat, un iudeu, un răzvrătit.
* Pentru protestanţi, papa este un antihrist, pentru adepţii sistemului papal, Luther este un antihrist. Ambele sunt greşite, căci ambilor le lipsesc caracteristicile antihristului, prezentate în Scriptură; aceste caracteristici, aşa cum sunt ele numite în scrierile lui Ioan şi ale apostolului Pavel, nu se potrivesc papei şi cu atât mai puţin renumitului reformator.
Unii comentatori moderni văd în antihrist capitala imperiului roman, dar nici aceasta nu este adevărat. El este Mesia cel fals, slujitorul lui satana printre iudeii din Ierusalim, care prin puterea satanei va face »semne şi minuni mincinoase«. El se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, care va fi reclădit în Ierusalim şi va impune închinarea la idoli. Fiara (capul politic al împărăţiei romane), profetul mincinos sau antihristul şi balaurul (satana) vor fi atunci adoraţi ca zei şi li se va aduce închinare – o trinitate satanică, imitaţia Tatălui, Fiului şi a Duhului Sfânt. Naţiunea decăzută a iudeilor va recunoaşte pe antihrist ca împărat. Dar el nu va avea o putere politică mare. El va exercita într-adevăr o influenţă mare asupra creştinătăţii (în timpul acela moartă din punct de vedere spiritual), dar în domeniul religios şi nu politic. Guvernarea politică a împărăţiei va fi atunci în mâinile „fiarei”, a marelui domnitor păgân. Acesta îşi va avea tronul în Roma şi sub călăuzirea lui satan va stăpâni imperiul care se va înfiinţa. Antihristul îşi va avea reşedinţa în Ierusalim, căpetenia politică dintre păgâni îşi va avea reşedinţa în Roma. Aceşti doi bărbaţi vor fi slujitorii cu influenţă deosebită şi unelte ale lui satan. Aliaţi în rău, unul un iudeu, celălalt un păgân. Amândoi vor fi pe pământ, când va veni Domnul să facă judecata şi amândoi vor fi atunci aruncaţi de vii în iazul de foc pentru judecata veşnică (Apocalipsa 19:20 ).
Numai Ioan, scriitorul Apocalipsei, foloseşte expresia antihrist, de patru ori la singular (1. Ioan 2:18,22 ; 4:3 ; 2. Ioan 7 ) şi o singură dată la plural (1. Ioan 2:18 ). Din aceste locuri din Scriptură primim unele învăţături importante. Apariţia antihriştilor este un semn clar al »ceasului din urmă«; antihriştii sunt oameni care au decăzut de la credinţa adevărată şi dreaptă. Ei se aşează în contradicţie directă cu ceea ce este esenţial în creştinism, revelaţia Tatălui şi a Fiului şi cu adevărul deosebit de important pentru iudei, că Isus este Hristosul (1. Ioan 2:22 ). Persoana sfântă a Domnului nostru – Isus Hristos venind în carne – este de asemenea ţinta atacurilor lui satan prin antihrişti (2. Ioan 7 ). Acest fel al răului va atinge dezvoltarea deplină în antihristul care va veni, în care orice formă a răului religios va ajunge punctul culminant.
În a doua epistolă către Tesaloniceni, una din epistolele de început ale apostolului Pavel, apostolul Pavel descrie o persoană caracterizată prin păcat, fărădelege şi aroganţă ce vor întrece tot ce lumea a văzut vreodată – o persoană care este evident aceeaşi persoană cu antihristul descris de Ioan. Pe parcursul secolelor a existat şi există o concordanţă aproape unanimă că este vorba de aceeaşi persoană. Evident apostolul Pavel a atras deja verbal atenţia credincioşilor din Tesalonic cu privire la faptul serios al decăderii, care va veni, deci la părăsirea publică a creştinismului şi la arătarea omului păcatului, care va avea loc după aceasta (2. Tesaloniceni 2:3-5 ). În această scrisoare a adăugat învăţăturii verbale şi alte învăţături. El foloseşte în scrisoare trei denumiri, pentru descrierea lui antihrist: »omul fărădelegii«, »omul păcatului«, »fiul pierzării«. Prima arată că el se opune direct oricărei autorităţi omeneşti şi divine; cea de-a doua, că el este întruchiparea vie şi activă a oricărei forme şi fel a răului şi totodată păcatul în persoană; cea de-a treia, că în el se desfăşoară pe deplin activitatea lui satan şi de aceea pieirea este partea şi soarta care i se cuvine. Această persoană îngrozitoare îşi va aroga locul lui Dumnezeu pe pământ şi se va aşeza în Templu, care atunci va fi reconstruit în Ierusalim, şi va avea pretenţia să i se aducă onoare şi închinare divină (1. Tesaloniceni 2:4 ). El nu va avea nicio importanţă deosebită în domeniul politic, dar influenţa lui religioasă va domina mulţimea mărturisitorilor creştini şi iudei. Ei vor fi prinşi în cursa lui satan. Ei vor renunţa deja mai înainte la Dumnezeu, se vor dezice public de credinţa creştină şi de adevărurile esenţiale pentru iudei şi apoi Dumnezeu ca dreaptă răzbunare va renunţa la ei, îi va lăsa pradă unei rătăciri îngrozitoare, aşa că ei vor primi pe omul păcatului cu credinţa că el ar fi adevăratul Mesia (2. Tesaloniceni 2:11 ). Ce rătăcire, în loc de Hristosul lui Dumnezeu să primeşti pe antihrist şi să crezi în el! Dacă comparăm 2. Tesaloniceni 2:9 cu Faptele Apostolilor 2:22 se observă o concordanţă remarcabilă. În ambele locuri din Scriptură se folosesc aceleaşi expresii şi anume putere (sau fapte puternice), semne şi minuni. Prin acestea Dumnezeu a confirmat trimiterea şi lucrarea lui Isus, a Nazarineanului (Faptele Apostolilor 2:22 ) şi cu aceleaşi confirmări va prezenta satan lumii decăzute pe antihrişti (2. Tesaloniceni 2:9 ). În ultimul caz semnele supraomeneşti din zilele acelea vor sta în legătură cu minciuna şi înşelătoria (2. Tesaloniceni 2:9-10 ).
Domnul Isus Însuşi a vorbit despre antihrist şi primirea lui de către iudei ca Mesia al lor (Ioan 5:43 ). În cartea Psalmilor el este descris profetic în trăsăturile lui ca »omul care varsă sânge şi înşală« (Psalmul 5:6 ). Cu toate că aceste cuvinte caracterizează în general fiinţa oamenilor fără Dumnezeu din timpul necazului care va veni, totuşi va fi o persoană şi numai una, pentru care aceste cuvinte se potrivesc în sensul cel mai complet. Sunt trăsăturile de caracter ale lui antihrist, şi nu atât de mult persoana sa, care ne sunt prezentate în acest Psalm şi în alţi Psalmi.
În Daniel 11 sunt amintiţi trei împăraţi: împăratul nordului (Siria), împăratul sudului (Egiptul) şi împăratul din Palestina (antihrist). Războaiele, legăturile familiare şi intrigile, care sunt aşa de exact descrise în primele 35 de versete ale acestui capitol interesant, şi-au găsit împlinirea lor deplină în împărăţiile Siriei şi Egiptului, care au luat fiinţă după împărţirea puternicului imperiu grec. Această profeţie şi împlinirea ei literalmente şi până în cel mai mic detaliu a fost cea care a stârnit mânia lui Porphyrios, acest păgân înveninat şi duşman al adevărului divin din secolul al treilea. Lucrarea sa „Studiu împotriva creştinilor” a fost totodată „depozitul de arme” care începând din secolul 17 a furnizat material pentru atacurile împotriva creştinismului. Să ne gândim la învăţătorii creştini (?), care în lupta lor rea împotriva adevărului s-au folosit cu râvnă de ajutorul unui filozof păgân!
În Daniel 11:36 este numit deodată „împăratul”. Acest împărat este antihrist, a cărui guvernare în Palestina va preceda guvernarea adevăratului Mesia, aşa cum odinioară împăratul Saul a domnit înaintea împăratului David, împăratul Saul arătând pe împăratul anticreştin şi David pe Hristos, adevăratul Împărat al lui Israel. Această parte a capitolului (Daniel 11:36-45 ) este încă viitoare şi îndreaptă privirile noastre spre timpul sfârşitului (Daniel 11:40 ). Împăratul »se va înălţa, se va slăvi mai pe sus de toţi dumnezeii«. În acest bărbat iudeu îngrozitor se va întrupa mândria diavolului. Numai locul, care se cuvine numai lui Dumnezeu, va satisface ambiţia sa. Ce contrast cu adevăratul Mesia, cu Domnul Isus, care S-a smerit atât de mult, cum nimeni n-a făcut-o vreodată! El, Cel care era şi este Dumnezeu, S-a smerit până la moartea pe cruce (Filipeni 2:5-8 ).
Că antihrist va avea descendenţă iudaică, pare să rezulte clar din Daniel 11:37 ; pentru aceasta vorbeşte şi faptul că dacă nu ar fi aşa, atunci el nu ar putea să aibă pretenţia la tronul lui Israel, nici măcar în ochii iudeilor decăzuţi. Şi „împăratul” din viitor va fi atacat de împăraţii nordului şi sudului, deoarece ţara lui, Palestina, este aşezată între cei doi împăraţi. El nu va fi în stare să se opună atacurilor repetate ale acestor duşmani, nici măcar cu sprijinul aliatului său, capul politic puternic al vestului. Duşmanul din nord va lupta cu angajare şi succes mai mare. Palestina va fi luată cu asalt de armatele cuceritorului din nord, dar împăratul ei, antihrist, va scăpa de răzbunarea marelui asupritor din nord, al cărui model renumit este împăratul sirian Antiochus Epiphanes. Antihrist va fi în cele din urmă judecat de Domnul Însuşi, la venirea Sa din cer (2. Tesaloniceni 2:8 ; Apocalipsa 19:20 ).
În Apocalipsa 13 sunt numite două fiare. Prima reprezintă puterea romană şi domnitorul ei batjocoritor aflat sub conducerea directă a lui satan (Apocalipsa 13:1-10 ), cea de-a doua fiară este antihristul personal (Apocalipsa 13:11-17 ). Prima fiară va fi caracterizată de putere brutală. Ea va fi puterea politică a acelor zile şi aceea căreia satan îi va da »puterea lui, scaunul lui de domnie şi o stăpânire mare« (Apocalipsa 13:2 ). Cea de-a doua fiară va fi clar subordonată celei dintâi şi va executa puterea ei (Apocalipsa 13:12 ). Ea va urmări scopuri religioase, şi nu politice. Pretenţiile ei religioase îşi vor găsi însă sprijinul prin puterea imperiului roman în decăderea lui de la Dumnezeu şi în felul acesta cele două fiare vor lucra împreună sub conducerea lui satan, a marelui lor cap. Tuturor celor trei li se va aduce închinare.
Cea de-a doua fiară, sau antihristul, este totodată şi »profetul mincinos«, care este amintit de trei ori (Apocalipsa 16:13 ; 19:20 ; 20:10 ). Conducătorii răzvrătirii împotriva lui Hristos în drepturile Sale ca Împărat şi Profet vor fi doi bărbaţi, care vor fi stăpâniţi şi mânaţi direct de satan, aşa că noi putem vorbi despre o trinitate a răului. Un alt comentator (Auberlen) a scris: „Balaurul a dat puterea sa exterioară primei fiare; celei de-a doua îi dă duhul său, aşa că ea, fiind în posesiunea acestui duh, vorbeşte ca un balaur” (Apocalipsa 13:11 ).
În cele din urmă vorbeşte şi Zaharia (Zaharia 11:16-17 ) despre antihrist ca fiind »păstorul de nimic«, care nu va trata cu atenţie turma (Israel) şi nu va avea grijă de ea, dar îşi va aroga locul unui împărat, unui preot şi al unui profet peste ea. Dar »braţul său« (puterea sa) şi »ochiul lui drept« (priceperea sa), cu care se laudă şi pe care se reazemă pretenţiile sale cu privire la ţară, se vor »usca« şi se vor »stinge« complet; el însuşi va fi aruncat de viu în iazul de foc, locul de chin veşnic.
De aceea, după înţelegerea noastră steaua care cade la prima vai-judecată reprezintă neîndoielnic pe antihrist. Pentru care altă persoană din cartea Apocalipsa s-ar putea folosi această descriere? Scopurile spirituale şi pretenţiile religioase ale lui satan sunt sprijinite şi impuse de antihrist, în timp ce domnia sa lumească asupra pământului va fi realizată în împărăţia şi persoana deţinătorului puterii* romane.
* Domnul nostru s-a opus categoric să accepte domnia asupra lumii şi slava ei oferită de satan (Matei 4:8-10 ). Dar acest suveran, care va veni, va prelua cu bucurie ambele din mâna lui satan; afacerea murdară se va încheia, fiara se va închina balaurului şi apoi satan va da domnia asupra lumii în mâinile locţiitorului lui politic.
Chinul, care va lovi pe oameni la prima vai-judecată, este un chin sufletesc şi al conştiinţei şi nu este un chin corporal. Se pare că antihrist va deveni unealta prevăzută de diavolul, ca să lovească pe oameni cu chinuri sufleteşti şi de conştiinţă, pe când puterea brutală a fiarei, care are plăcere în cruzime şi vărsare de sânge, se va dezlănţui ca să chinuiască trupeşte pe oameni.
După această digresiune lungă, dar necesară, vrem să revenim la studiul capitolului 9.
Steaua căzută
1. »Şi am văzut o stea, care căzuse din cer pe pământ. I s-a dat cheia fântânii adâncului.« Această stea căzută (simbolic!), care a avut cândva locul ei pe „cerul moral”1 ca să facă oamenii de pe pământ conştienţi de autoritatea lui Dumnezeu în guvernarea Sa, nu reprezintă niciun sistem religios sau politic, ci este o persoană reală, un conducător căzut şi degradat. Aici nu se face aluzie la căderea viitoare a lui satan, aşa cum a fost el văzut profetic de Domnul şi vestit celor şaptezeci de ucenici (Luca 10:18 ; Apocalipsa 12 ), ci la prăbuşirea împăratului din Babilon. »Cum ai căzut din cer, luceafăr strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborât la pământ, tu, biruitorul neamurilor!« (Isaia 14:12-15 ). Aceste cuvinte ale Scripturii vorbesc despre marele împărat mândru şi arogant al Babilonului, despre căderea lui îngrozitoare, de pe o înălţime pe care niciodată mai înainte nu a avut-o un suveran pământesc, până la cea mai mare adâncime a ruşinii: »Dar ai fost aruncat în locuinţa morţilor, în adâncimile mormântului.« Unii văd atât în »steaua strălucitoare« a profetului (Isaia 14:12 ) cât şi în steaua căzută din Apocalipsa 9:1 un indiciu la căderea lui satan din cer, dar noi suntem convinşi că prin steaua strălucitoare se înţelege împăratul Babilonului (Isaia 14:4 2) şi prin steaua căzută de aici este vorba de antihrist. Cuvintele din Isaia 14:4-20 se aplică însă profetic şi la fiară3, la deţinătorul puterii lumii din ultimele zile.
1 Prin aceasta se exprimă că această persoană de conducere avea misiunea de purtător de lumină (»stea«), să răspândească lumină morală pe pământ şi prin aceasta să dea oamenilor indicaţii cu privire la umblarea şi orientarea lor în comportarea lor.
2 În Isaia 14:12-14 putem vedea fără îndoială un indiciu la căderea de la început a lui satan, prin care pământul creat de Dumnezeu a fost adus în starea descrisă în Geneza 1:2 (compară cu Isaia 45:18 ). Din Isaia 14:13-14 putem deduce, că mândria a fost cauza căderii lui satan; acelaşi lucru rezultă şi din plângerea asupra împăratului Tirului (Ezechiel 28:12-17 ), unde în mod deosebit versetul 14 arată că aceste cuvinte în înţelesul lor deplin nu se pot aplica la un om şi nici la un împărat.
3 Primul şi al patrulea imperiu mondial (Daniel 2 ; 7 ) au fost imperiul babilonian şi imperiul roman; ambele au stăpânit peste Iuda. Primul este condamnat la pustiire veşnică: »Aşa va fi înecat Babilonul, şi nu se va mai ridica din nenorocirile, pe care le voi aduce asupra lui« (Ieremia 51:64 ). Este greşit să se presupună, că Babilonul ca oraş sau ca vechi imperiu caldeean va înflori iarăşi. Ultimul purtător al puterii pe pământ, fiara, va relua într-un anumit sens istoria Babilonului şi o va duce la sfârşit. Nebucadneţar al Vechiului Testament este un model al acestui mare domnitor păgân din viitor, în care se vor uni caracteristicile celor trei imperii anterioare, împreună cu caracteristicile specifice lui. Şi împăratul Babilonului din Isaia 14 trebuie văzut ca model al împăratului din ultimele zile ale domniei păgâne – înainte de venirea Domnului.
Acestei „stele”, acestui demnitar decăzut, i s-a dat »cheia fântânii adâncului«. Cheia înseamnă împuternicire şi autorizaţie (Matei 16:19 ; Apocalipsa 1:18 ; 3:7 ; 20:1 ). »Fântâna adâncului« este o denumire ciudată, care se foloseşte numai în legătură cu această judecată din Apocalipsa 9:1-2 . »Fântâna« este amintită de şapte ori în cartea Apocalipsa. Ea pare să fie închisoarea demonilor (Luca 8:31 ) în care va fi închis şi satan pentru o mie de ani, pentru toată perioada Împărăţiei de o mie de ani (Apocalipsa 20:3 ). Dar locul veşnic al diavolului şi al celor pierduţi va fi iazul de foc, nu fântâna (Apocalipsa 20:10,15 ). W. B. Carpenter scrie în comentariul său: „Versetele dinaintea noastră ne pun înainte o adâncime imensă, care poate fi atinsă printr-o galerie, a cărei deschidere sau intrare este încuiată. Infernul lui Dante cu spiralele lui, care devin tot mai înguste până jos în galerie, arată ceva asemănător. Abisul este locul cel mai adânc al răului, din care se ridică cele mai rele pericole” (Apocalipsa 11:7 ; 17:8 ; 20:1-3 ). – Această deschidere a adâncului este aici pentru început închisă, dar se acordă împuternicirea, ca să fie deschisă. Unii afirmă că drept rezultat al deschideri acestei închisori uriaşe, roiuri de duhuri rele ies afară şi năvălesc pământul. Dar din abis s-a ridicat fum şi nu duhuri şi din fum a ieşit un roi (simbolic) pustiitor de lăcuste.
O orbire satanică şi efectele ei
2. »Din fântână s-a ridicat un fum, ca fumul unui cuptor mare. Şi soarele şi văzduhul s-au întunecat de fumul fântânii.« Aici se vorbeşte despre o orbire satanică, care vine din abis şi are efect nimicitor de orbire spirituală şi morală. Probabil că apostolul Pavel vorbeşte în 2. Tesaloniceni 2:11-12 despre aceeaşi orbire, în care va fi dată creştinătatea decăzută. Efectul fumului, această influenţă a lui satan, care întunecă, va fi că cea mai înaltă putere de conducere (soarele) va fi înlăturată şi că întreaga viaţă socială şi principiile oamenilor (aerul) vor fi întunecate moral şi nimicite. Aerul, ca simbol a ceea ce influenţează moral pe oameni – atmosfera în care ei trăiesc şi respiră – apare de două ori în cartea Apocalipsa, aici la judecata anunţată de trâmbiţa a cincea şi la vărsarea potirului al şaptelea (Apocalipsa 16:17 ).
Lăcustele
3. »Din fum au ieşit nişte lăcuste pe pământ. Şi li s-a dat putere, ca puterea pe care o au scorpionii pământului.« Nici fumul şi nici lăcustele nu trebuie interpretate literalmente. Fumul dă naştere la lăcuste. Puterile satanice intră pe scena profeţiei. Durerile îngrozitoare provocate de ele sunt comparate în versetul 5 cu chinul provocat de înţepătura otrăvitoare a unui scorpion. Scorpionii evită lumina şi sunt cu adevărat de temut de oamenii din Africa şi din diferite seminţii arabe din Asia. Înţepătura lor este rar mortală, dar ea provoacă dureri îngrozitoare. Aici scorpionii stau în legătură cu steaua căzută; în Luca 10:19 Domnul aminteşte şerpii, scorpionii şi toată puterea duşmanului în legătură cu căderea lui satan. Dar aceste puteri infernale ale răzbunării, care vor veni atunci asupra oamenilor vinovaţi din Israel, sunt atâta timp lipsite de putere, până când li se va da putere de acţiune: »Şi li s-a dat putere.«
4. »Şi li s-a spus să nu vatăme iarba pământului, nici vreo verdeaţă, nici vreun copac, ci numai pe oamenii care nu au pecetea lui Dumnezeu pe frunţile lor.« Prin armata lăcustelor este prezentată simbolic o judecată supranaturală. Aceasta rezultă din descriere şi din interdicţia de a vătăma iarba şi copacii, hrana naturală a lăcustelor. Mai există însă şi un alt motiv pentru care lumea vegetală trebuia să fie cruţată. Iarba, toată verdeaţa şi copacii arată o stare generală de prosperitate în mediul pământesc şi în starea exterioară a oamenilor. Lăcustelor li se porunceşte să invadeze Palestina, care înainte de toate este o ţară vegetală, dar ele trebuie să vatăme numai pe oamenii »care nu au pecetea lui Dumnezeu pe frunţile lor.« Mulţimea dintre păgâni nu va fi pecetluită, ci numai 144000 din Israel (Apocalipsa 7:3-4 ). Vedem deci aici că cei nepecetluiţi din Israel sunt daţi acestei judecăţi viitoare, ca să bea complet paharul răzbunării Domnului. Moartea ar fi după părerea lor eliberarea mult dorită de chinul, de necazul sufletului, care le-a fost provocat de aceste puteri satanice, dar acest ultim refugiu al deznădejdii nu li se va oferi, »moartea va fugi de ei« (versetul 6). Durerea care îi străpunge şi chinurile îngrozitoare ale unei conştiinţe vinovate, pătată de păcate, sunt de nedescris; ea poate fi apreciată şi evaluată numai de aceia care trec prin ea.
5. »Şi li s-a dat să nu-i ucidă, ci să fie chinuiţi cinci luni; şi chinul lor este asemenea chinului de scorpion, când îl înţeapă pe un om.« Durata acestei biciuiri satanice este limitată la cinci luni. Aceasta este şi durata naturală de viaţă a lăcustelor (din mai până în septembrie). Această indicare a timpului se referă la o perioadă scurtă, stabilită mai dinainte, a acestei vai-judecată, dar nu neapărat la cinci luni efective.
În versetele 7-10 urmează unele descrieri detaliate ale armatei de lăcuste, în care fiecare punct este important şi semnificativ:
1. Ele sunt complet echipate şi dornice, pline de spirit combativ, să împlinească misiunea lor, »ca nişte cai pregătiţi de luptă« (versetul 7).
2. Ele au pretenţia suveranităţii regale. O cunună de aur împodobeşte capul Fiului Omului (Apocalipsa 14:14 ) şi capetele bătrânilor sau mântuiţilor triumfători (Apocalipsa 4:4 ). Dar aceşti invadatori satanici din fumul fântânii adâncului nu sunt încununaţi cu adevărat şi nici nu se vorbeşte de aur adevărat. Ei au pretenţia unei demnităţi, care nu le va fi dată de Dumnezeu. De aceea se spune: »Pe capete aveau un fel de cununi, care păreau de aur« (versetul 7). Pretenţia lor la autoritatea regală nu este justificată.
3. Ele creează impresia, că în comportarea lor sunt călăuzite de înţelepciune omenească, dar aceasta este numai aparentă, feţele lor »se asemănau cu nişte feţe de oameni« (versetul 7). Demnitatea şi înţelepciunea lor simulată este tot aşa fără valoare ca şi pretenţia lor la demnitatea regală.
4. Fiinţa lor, natura lor este inumană şi ele sunt supuse, dar nu lui Dumnezeu, ci lui satan, conducătorul lor: »Aveau părul ca părul de femeie« (versetul 8).
5. Ele sunt sălbatice, lacome de pradă şi barbare: »Dinţii lor erau ca dinţii de lei« (versetul 8, compară cu Ioel 1:6 ).
6. Ele nu cunosc mila. Nici forţa şi nici rugăciunea fierbinte nu le poate opri de la ce şi-au propus să facă. Inimile lor sunt împietrite, conştiinţa lor este ca fierul: »Aveau nişte platoşe ca nişte platoşe de fier« (versetul 9).
7. Oştirea satanică se năpusteşte cu o energie irezistibilă şi produce frică şi groază la cei ce sunt prada lor. Apropierea lor se face cunoscută în felul următor: »Vuietul, pe care-l făceau aripile lor, era ca vuietul unor care trase de mulţi cai, care se aruncă la luptă« (versetul 9; compară şi cu Ioel 2:5 ).
8. Ele atacă pe oameni şi le produc durerile cele mai mari: »Aveau nişte cozi ca de scorpioni, cu bolduri. Şi în cozile lor stătea puterea, pe care o aveau ca să vatăme pe oameni cinci luni« (versetul 10). În acest verset se foloseşte prezentul în loc de trecut. Schimbarea este cu siguranţă intenţionată, deoarece prin aceasta acestă cea mai ciudată şi rea caracteristică este ceva mai redusă în comparaţie cu cele anterioare.
Aceste lăcuste-scorpioni vor inunda „ţara sfântă” de odinioară şi oarecum vor vâna partea oamenilor din Israel nepecetluiţi şi păcătoşi. Otrava minciunii şi falsităţii – dogmele, învăţăturile şi principiile greşite şi care duc în rătăcire – care vine din abis va fi primită de partea decăzută a naţiunii iudaice şi vor da naştere la chinuri insuportabile în sufletele şi conştiinţa lor. Ei vor fi fără Dumnezeu şi Dumnezeu îi va da acestei judecatăţi, ca să urmeze minciuna şi înşelătoria lui satan; dar ca adepţi înşelaţi ai lui satan, în măsura în care este posibil oamenilor de pe pământ, vor cunoaşte toată măsura suferinţei şi necazului. Cozile lăcustelor »asemenea scorpionilor« vor conţine otrava morală, care va aduce chinuri îngrozitoare acelora care o primesc. Acolo sunt acele otrăvitoare, şi acolo este puterea să distrugă şi să chinuie. În Isaia 9:15 găsim explicaţia: »Prorocul, care învaţă pe oameni minciuni, este coada«.
Două denumiri ale aceleiaşi persoane
11. »Au un împărat peste ele, pe îngerul Adâncului: numele său în evreieşte este Abadon şi în greceşte (el) are numele Apolion.« Aşa cum arată pronumele la singular („său” şi „el”), împăratul lăcustelor* simbolice este aceeaşi persoană ca şi îngerul abisului. Ambele denumiri se referă la satan. Judecata, pe care o studiem aici, are loc pe pământ, nu este o judecată veşnică. Conducătorul sau iniţiatorul omenesc al acestei judecăţi îngrozitoare este steaua căzută, sau antihristul, în timp ce capul invizibil al tuturor uneltelor judecăţii este diavolul însuşi. Dar antihrist este slujitorul lui, prin care satan îşi exercită influenţa sa rea, este reprezentantul lui religios între oameni. De aceea uneori ai impresia că ambii sunt văzuţi ca o singură persoană. Într-un anumit sens ei sunt una, căci diavolul dă trăsăturile lui de caracter acestui om subordonat lui, dar pe de altă parte sunt persoane diferite. Satan este un duh şi conducătorul ascuns al oştirii răului, în timp ce antihrist este un om, un iudeu decăzut, a cărui rază de acţiune se extinde asupra iudaismului stricat şi pe jumătate necredincios şi asupra creştinătăţii decăzute.
* Despre lăcustele naturale se spune: »Lăcustele n-au împărat« (Proverbe 30:27 ).
De aceea noi privim steaua căzută ca un tablou al lui antihrist, pe împăratului oştirii lăcustelor şi îngerul abisului ca tablou al lui satan.
Ambele denumiri Abadon şi Apolion arată, cu toate că ambele au practic acelaşi înţeles şi ambele se referă la aceeaşi persoană îngrozitoare, la o privire atentă totuşi o diferenţă remarcabilă. Abadon este în ebraică şi înseamnă textual „stricăciune”; Apolion este în greacă şi înseamnă „cel care strică”. De ce această diferenţă aparent neimportantă între cele două denumiri semnificative? Şi de ce denumirea ebraică stă înaintea denumirii în greacă? Deoarece iudeul a îngrămădit mai multă vină asupra sa decât păgânul, cuvântul ebraic Abadon, stricăciune, vorbeşte cu accent mai mare despre judecata inevitabilă şi sigură asupra iudeilor decăzuţi. Şi deoarece primul necaz va lovi direct mulţimea iudeilor, Abadon stă pe primul loc. Al doilea necaz va lovi pe locuitorii împărăţiei romane; de aceea Apolion este pe locul doi după Abadon. Atât în perioada harului cât şi la judecată ordinea este: mai întâi iudeul, apoi grecul (sau naţiunile, compară cu Romani 1:16 ; 2:9-11 ; Faptele Apostolilor 13:45-46 ). Numele grecesc Apolion, cel care produce stricăciune, descrie caracterul lui satan cu privire la creştinătate, după cum Abadon, stricăciune, caracterizează legătura lui cu iudaismul. Ambele sisteme stricate, ale iudaismului decăzut şi ale creştinătăţii decăzute, se vor vedea pe deplin în ultimele zile în persoana şi în mâinile antihristului, care va introduce respingerea drepturilor preoţeşti şi profetice ale lui Hristos, prin aceea că el va nega adevărurile de bază ale iudaismului şi ale creştinismului (Daniel 11:36-39 ; 1. Ioan 2:22 ). Negarea că Isus este Hristosul, Mesia, este caracteristica specifică a iudaismului decăzut, negarea Tatălui şi a Fiului este tot aşa de clar caracteristica creştinătăţii decăzute. În felul acesta cele două nume, folosite în ebraică şi în greacă pentru satan, au perechea pe pământ în legătura dublă a lui antihrist cu sistemele stricate al iudaismului decăzut şi al creştinătăţii decăzute. Fiara, care se înalţă din abis (Apocalipsa 11:7 ), va conduce răzvrătirea politică împotriva lui Hristos în drepturile Sale ca Împărat.
Dacă ar fi nevoie de o dovadă suplimentară că steaua căzută este o persoană subordonată îngerului abisului, atunci aceasta este în faptul că steaua căzută practică numai o autoritate conferită: »I s-a dat cheia fântânii adâncului«; numai de aceea a putut ea să deschidă abisul. În opoziţie cu aceasta folosirea articolului hotărât, »îngerul adâncului« (versetul 11), îl prezintă pe acesta ca fiind o personalitate independentă cu autoritate. În continuare se mai poate remarca că în legătură cu steaua se vorbeşte despre »cheia fântânii adâncului«, în timp ce despre »fântâna adâncului« se vorbeşte atunci când este vorba de domeniul puterii „îngerului” adâncului. Din adânc se ridică fiara (Apocalipsa 11:7 ) şi în adânc va fi aruncat satan pentru o mie de ani, aşa că adâncul va deveni o închisoare pentru el (Apocalipsa 20:1-3 ). În încheiere recapitulăm că în steaua căzută (versetul 1) se identifică antihristul, în împărat şi în înger se identifică satan (versetul 11).
Trâmbiţa a şasea, a doua vai-judecată
13-21 »Îngerul al şaselea a sunat din trâmbiţă. Şi am auzit un glas din cele patru coarne ale altarului de aur, care este înaintea lui Dumnezeu, şi zicând îngerului al şaselea, care avea trâmbiţa: „Dezleagă pe cei patru îngeri, care sunt legaţi la râul cel mare Eufrat!” Şi cei patru îngeri, care stăteau gata pentru ceasul, ziua, luna şi anul acela, au fost dezlegaţi, ca să omoare a treia parte din oameni. Numărul oştirilor lor era în număr de douăzeci de mii de ori zece mii de călăreţi; le-am auzit numărul. Şi iată cum mi s-a arătat în vedenie caii şi călăreţii; aveau platoşe ca focul, iacintul şi pucioasa. Capetele cailor erau ca nişte capete de lei, şi din gurile lor ieşea foc, fum şi pucioasă. A treia parte din oameni au fost ucişi de aceste trei urgii: de focul, de fumul şi de pucioasa, care ieşeau din gurile lor. Căci puterea cailor stătea în gura şi în cozile lor. Cozile lor erau ca nişte şerpi cu capete, şi cu ele vătămau. Ceilalţi oameni, care n-au fost ucişi de aceste urgii, nu s-au pocăit de faptele mâinilor lor, ca să nu se închine dracilor şi idolilor de aur, de argint, de aramă, de piatră şi de lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble. Şi nu s-au pocăit de uciderile lor, nici de vrăjitoriile lor, nici de curvia lor, nici de furtişagurile lor.«
Cele două altare
Cortului întâlnirii din Vechiul Testament îi aparţin două altare. Unul din ele era în afara cortului în curtea din faţă, celălalt în interiorul Locului Sfânt. În cartea Apocalipsa se vorbeşte de două ori despre altarul de aur, aici şi în Apocalipsa 8:3 . Altarul din faţă, care a stat odinioară în curtea din faţă, este amintit de şase ori în cartea Apocalipsa şi anume, simplu, ca »altar«. Punctul central al serviciului divin levitic a fost acest altar din faţă, pe care se aduceau jertfele. Ceea ce era acest altar împreună cu slujba sa pentru iudei, şi anume fundamentul legăturii poporului cu Dumnezeu, este crucea lui Hristos pentru creştini, ea caracterizează creştinismul. Altarul de aur şi-a obţinut valoarea şi eficienţa sa într-un anumit sens prin altarul din faţă. În fiecare dimineaţă şi în fiecare seară s-a ars tămâie, ce reprezintă calităţile lui Hristos, pe altarul de aur, în afară de ziua împăcării, care avea loc în fiecare an. În această zi deosebită din timpul anului lui Israel şi la alte ocazii, o parte din sângele animalului de jertfă era stropit pe cele patru coarne ale altarului de aur (Levitic 16:18-19 ; 4:7,18 ). Mirosul plăcut al tămâii lua naştere prin focul care era luat de pe altarul din faţă şi sângele de pe coarnele altarului era luat din sângele care era vărsat în partea de nord a altarului din faţă din curtea din faţă (Levitic 1:11 ; 6:18 ). În felul acesta eficienţa adorării şi părtăşiei poporului cu Dumnezeu, care era menţinută la altarul de aur, avea ca fundament vărsarea sângelui la altarul jertfei de ardere.
Glasul din cele patru coarne ale altarului
13. »Şi am auzit un glas din cele patru coarne ale altarului de aur.« Am remarcat deja că altarul de aur este amintit de două ori în cartea Apocalipsa. În Apocalipsa 8:3 rugăciunile sfinţilor de pe pământ sunt ascultate şi lor li se dă putere pe altarul de aur. În timpul despre care vorbeşte viziunea, fiara din adânc va fi deja activă, care în mod deosebit în ultima perioadă a drumului ei va rosti batjocuri şi va urmări barbar pe sfinţi. În timpul despre care am citit în Apocalipsa 6:11 , va fi deci încă o grupă de martori pe pământ, care vor suferi din cauza mărturiei lor. Rugăciunea lor fierbinte pentru intervenţia lui Dumnezeu în favoarea lor va fi acum ascultată şi pe aceasta o găsim în această vai-judecată. La primele patru judecăţi anunţate prin trâmbiţe starea generală a imperiului roman, în relaţiile şi starea lui socială, morală, economică şi politică, ajunge sub nuiaua mâniei lui Dumnezeu. Judecata prin trâmbiţa a şasea, sau a doua vai-judecată, va fi în felul şi efectul ei mult mai îngrozitoare decât toate cele dinainte. Popoarele împărăţiei romane sunt aici obiectul direct al judecăţii, dar ea nu va aduce chinuri, ca prima vai-judecată, ci o masacrare a locuitorilor prin hoardele duşmanilor din afară, la care minciuna şi înşelătoria satanică vor avea suplimentar efecte nimicitoare asupra sufletului şi conştiinţei oamenilor. Urgiile judecăţii prin împrejurări în care oamenii se află sunt un lucru, dar atacarea directă a omului, aceşti duşmani declaraţi şi deschişi ai lui Dumnezeu şi ai sfinţilor Săi, sunt un alt lucru. De aceea răspunsul lui Dumnezeu la strigătul şi implorarea sfinţilor Săi care suferă vine din altarul apărării. Rugăciunile se înalţă spre el (Apocalipsa 8:3 ) şi din el vine aici şi răspunsul. Glasul, pe care vizionarul l-a auzit, este ori glasul lui Dumnezeu ori glasul unui împuternicit al Lui.
Glasul a venit »din cele patru coarne ale altarului«. De ce nu a venit din altarul însuşi, ca în Apocalipsa 16:7 ? Şi de ce sunt numite expres coarnele şi numărul lor? Numărul patru exprimă*universalitatea, caracterul pământesc complet, privirea spre tot pământul şi spre toată omenirea. Un corn este simbolul puterii (Psalmul 89:17,24 ; 92:10 ; 132:17 ; Apocalipsa 5:6 şi alte locuri). Toată activitatea şi toată puterea altarului apărării se va vedea clar în răspunsul divin la rugăciuni, cu care se uneşte norul lucrării de tămâiere din jurul altarului. Acest răspuns divin va fi judecata anunţată prin sunetul celei de-a şasea trâmbiţe. Fiecare din cele două altare avea patru laturi şi patrucoarne. Prin aceasta se exprimă simbolic faptul că fiecare păcătos, din orice parte a pământului ar veni, găseşte primire la Dumnezeu pe baza stropirii sângelui pe altarul din faţă. Şi toţi sfinţii, oriunde s-ar găsi ei, găsesc ascultare la altarul de aur. Vorbim desigur despre adevăruri care sunt prezentate prin cele două altare, nu prin prescrierile Legii. Astăzi sângele Mielului fără cusur al lui Dumnezeu vărsat pe crucea de pe Golgota este fundamentul tuturor; spre acesta arăta sângele stropit odinioară pe altarul din faţă.
* Patru metale (Daniel 2 ) şi patru fiare (Daniel 7 ) reprezintă simbolic cele patru imperii mondiale. Omenirea este rezumată în patru expresii (Apocalipsa 7:9 ).
Vrem aici să atragem atenţia la încă o diferenţă. În Apocalipsa 8:3 se spune că altarul este înaintea scaunului de domnie, în timp ce aici se spune că altarul este înaintea lui Dumnezeu. Această ultimă legătură este mai intimă şi mai strânsă; ea exprimă interesele personale ale lui Dumnezeu faţă de sfinţii Săi.
O poruncă categorică
14-15 »„Dezleagă pe cei patru îngeri, care sunt legaţi la râul cel mare Eufrat!” Şi cei patru îngeri, care stăteau gata pentru ceasul, ziua, luna şi anul acela, au fost dezlegaţi, ca să omoare a treia parte din oameni.« Vocea de pe locul apărării şi puterii are, se pare, autoritate divină şi este îndreptată spre îngerul al şaselea. Repetarea numerelor »al şaselea« (versetele 13-14) şi »patru« (versetele 14-15) arată atenţia şi exactitatea cu care se va îndeplini această vai-judecată. În afară de aceasta arată exactitatea cu care este stabilită ora răzbunării şi numărul de unelte folosite pentru aceasta (versetele 15-16), că această pedeapsă divină va avea un caracter deosebit de serios. Cei patru îngeri, care ţineau cele patru vânturi (Apocalipsa 7:1 ), nu trebuie confundaţi cu cei patru îngeri din această secţiune, care sunt legaţi la râul Eufrat. Aceia sunt la marginile pământului, aceştia sunt în ţinutul restrâns al Eufratului. În afară de aceasta nu numai momentul şi împrejurările sunt diferite, ci şi acţiunea îngerilor, care este total opusă în cele două cazuri. Cei patru îngeri din capitolul 7 reţin puterile răului, în timp ce aici uneltele umane şi diabolice ale răzbunării lui Dumnezeu sunt lăsate liber.
Eufratul este amintit de două ori în cartea Apocalipsa, aici şi în Apocalipsa 16:2 . În ambele cazuri se vorbeşte despre »râul cel mare Eufrat«. Lungimea lui totală este de aproximativ 2700 km şi el este cu mult mai lung decât orice râu important din vestul Asiei. În istoria şi în prorociile Bibliei el ocupă un loc principal. Marele înaintaş al lui Israel, Avram, a venit odinioară din partea de răsărit a acestui râu în ţara Canaan. Râurile Nil şi Eufrat au fost stabilite de Dumnezeu ca graniţe ale ţării făgăduite (Geneza 15:18 ). Pentru un timp scurt David şi Solomon au extins graniţele domniei lor până la Eufrat (1. Cronici 18:3 ; 2. Cronici 9:26 ). După împărţirea împărăţiei în timpul lui Roboam acest ţinut extins a fost mult redus. Eufratul era graniţa naturală care despărţea naţiunile din răsărit de Palestina. Râul larg curgea între Israel şi duşmanul lui puternic Asiria. El constituia şi graniţa cuceririlor romane în această parte a lumii. De aceea după părerea noastră aici – ca şi în Apocalipsa 16:12 – se referă la adevăratul râu Eufrat şi nu la puterea turcă.
Porunca dată îngerului al şaselea este să elibereze pe cei patru îngeri, care sunt legaţi de marele râu. Aceşti îngeri stau ca slujitori ai judecăţii sub supraveghere divină; ei nu pot acţiona fără să primească o poruncă clară. Ora exactă, în care Domnul în dreptatea răzbunătoare va acţiona asupra popoarelor decăzute din împărăţia romană reinstaurată, este stabilită cu atenţie. Îngerii erau pregătiţi pentru această oră. Nu ni se spune ce a împiedecat pe aceşti îngeri să acţioneze mai devreme. Ora răzbunării potrivit cu planul profetic nu a venit mai înainte. Nedreptatea oamenilor acestei împărăţii nu va atinge mai înainte punctul culminant, care este prorocit în Scriptură. Dar în ceasul acela se va atinge acea înălţime şi judecata aspră şi zdrobitoare nu va mai aştepta mult.
În această judecată va fi omorâtă a treia parte din oameni. La vai-judecata anterioară nu se vorbeşte despre o treime. Acolo Palestina este scena evenimentelor judecăţii şi numai cei care nu au fost pecetluiţi din Israel sunt subiectul judecăţii. Ei vor fi în mare necredinţă reîntorşi în ţară şi starea din urmă a lui Israel va fi prin stricăciune şi închinare la idoli mult mai rea decât a fost vreodată (Matei 12:45 ). Dar aici se vorbeşte iarăşi despre a treia parte, care este amintită aşa de evident la primele patru judecăţi anunţate prin trâmbiţe, şi din aceasta se deduce că împărăţia romană va deveni din nou domeniul activităţii divine. Judecata anunţată prin trâmbiţa a şasea va fi un măcel îngrozitor al locuitorilor ei. – Acum privirile sunt îndreptate spre uneltele omeneşti, care vor face această baie de sânge.
Numărul oştirii de război
16. »Numărul oştirilor lor era în număr de douăzeci de mii de ori zece mii de călăreţi; le-am auzit numărul.« Numărul conducătorilor invizibili a fost patru, dar vizionarul a fost informat cât de numeroasă va fi oştirea folosită pentru răzbunare: numărul ei era »de douăzeci de mii de ori zece mii« sau 200 de milioane. Acest număr depăşeşte capacitatea de imaginaţie omenească. Duhul devine pus la încurcătură în efortul de a-şi imagina o astfel de armată, care va întrege la număr tot ce a fost vreodată pe pământ. Dar şi carele invizibile de luptă ale lui Dumnezeu sunt numărate cu zecile de mii (Psalmul 68:17 ). Fie ca lecţia să se întipărească adânc în inima noastră, că toate forţele vizibile şi invizibile ale binelui şi răului stau sub controlul direct al lui Dumnezeu! Aici nu trebuie să ne gândim literalmente la o oştire de 200 de milioane de călăreţi. Ideea principală este o armată imensă, care biruieşte totul, care nu poate fi numărată de oameni şi care depăşeşte* cu mult la număr pe toate cele anterioare. Un alt scriitor o numeşte: „O armată de o putere superioară, compactă”. Însă nu va fi o armată, ci „oştiri de război” se vor apropia. Aici se foloseşte pluralul, pentru că oştirea de dincolo de Eufrat va pătrunde cu succes de mai multe ori în împărăţia fiarei. Unul din duşmanii viitori ai împărăţiei romane reinstaurate va fi Gog (Rusia), marea putere din nord-est. Vor veni şi alte puteri din răsărit ca unelte executive ale judecăţii.
* După relatările istorice, cea mai mare armată trimisă pe câmpul de luptă a fost acea a lui Xerxe în atacul asupra Greciei. După mărturia lui Herodot ea consta din mai mult de două milioane şi jumătate de războinici.
Descrierea călăreţilor şi a cailor
17. »Şi iată cum mi s-a arătat în vedenie caii şi călăreţii; aveau platoşe ca focul, iacintul şi pucioasa. Capetele cailor erau ca nişte capete de lei, şi din gurile lor ieşea foc, fum şi pucioasă.«Călăreţii aveau »platoşe ca focul, iacintul şi pucioasa«. – Ţările, în care lumina Evangheliei a strălucit aşa de luminoasă, vor fi date în curând întunericului satanic şi amăgirii. Diavolul le va lua într-o oarecare măsură în stăpânire. Influenţa sa va pătrunde şi va otrăvi sursele şi motivul gândirii şi acţiunii popoarelor şi a fiecărui om în parte. El va conduce şi va domina puterile spirituale şi omeneşti ale răutăţii. Închinarea la demoni va fi foarte răspândită (versetul 20). Iudeii şi creştinii decăzuţi vor fi lăsaţi pradă să aducă închinare şi preamărire directă lui satan şi celor doi reprezentanţi importanţi ai lui de pe pământ, fiara şi profetul mincinos (Apocalipsa 13:4,12 ; 2. Tesaloniceni 2:3-4 ). – În timpul acela Dumnezeu va permite diavolului să echipeze oştirile lui nenumărate cu platoşe, care îi va face invulnerabili. Combinaţia »platoşe ca focul, iacintul şi pucioasa« a fost just denumită „echipamentul de apărare al iadului”. Focul şi pucioasa au efect nimicitor; Dumnezeu le-a lăsat odinioară în judecata Sa directă să cadă din cer (Geneza 19:24 ). Ele sunt şi simbolul chinului veşnic (Apocalipsa 20:10 ).
După aceea urmează o descriere a cailor. La prima vai-judecată am văzut o asociere de lăcuste şi scorpioni, care reprezintă simbolic nimicirea şi chinul. Aici caii stau pe prim plan, ajutoarele de informare şi războinice în atac şi război. Capetele lor »ca nişte capete de lei« oferă oştirilor de război o oarecare maiestate; ele vorbesc simbolic şi despre curaj şi cutezanţă, cunoscutele caracteristici ale „împăratului pustiei”.*
* Noi citim despre leul care răcneşte, care produce groază (Apocalipsa 10:3 ), despre dinţii leului, care inspiră cruzime (Apocalipsa 9:8 ), despre un cap, care arată maiestate (în versetul acesta) şi despre o gură, care arată caracterul lui puternic (Apocalipsa 13:2 ).
17. »Şi din gurile lor ieşea foc, fum şi pucioasă.« Aceste expediţii de război vor fi sub conducerea lui satan. El este cel care echipează uneltele sale cu echipament de apărare din abis, faţă de care toate armele adversarului rămân fără efect. Vedem aici că el echipează oştirile sale de război şi cu o combinaţie de trei arme de atac nimicitoare. Oamenii împărăţiei care L-a răstignit pe Hristos au distrus Ierusalimul şi au împrăştiat pe iudei, vor trebui să sufere prin ele, în măsura în care este posibil oamenilor, groaza şi chinurile iazului de foc. La foc şi pucioasă, simboluri ale chinurilor inimaginabile (Apocalipsa 14:10 ; 19:20 ; 21:8 ) se adaugă fumul, care reprezintă simbolic întunericul moral şi orbirea venită din abis.
O recoltă bogată a morţii
18. »A treia parte din oameni au fost ucişi de aceste trei urgii: de focul, de fumul şi de pucioasa, care ieşeau din gurile lor.« – Focul, fumul şi pucioasa sunt în sine însuşi urgii independente, dar aici ele contribuie împreună la lucrarea de moarte. Mulţi oameni vor muri din cauza puterii judecătoreşti încredinţate lui satan. De aceea, această moarte va fi mult mai îngrozitoare decât moartea rapidă prin sabie. Judecata descrisă nu va fi un simplu măcel cu metodele moderne sau cu tacticile vechi. Nu călăreţii, ci caii vor aduce moartea. Puterile distrugătoare din abis vor fi lăsate asupra »a treia parte din oameni« ca să-i omoare – probabil cei mai răi dintre ei, căci vor fi unii care vor fi cruţaţi (versetul 20). Dar nici aceştia nu se vor pocăi. De două ori sunt numite cele trei urgii şi de două ori se spune că ele ieşeau din gurile cailor. Amintirea repetată a acestor puteri nimicitoare trebuie să scoată clar în evidenţă că atunci puterea de execuţie a lui satan va fi la lucru şi că uneltele folosite pentru aceasta nu sunt simpli soldaţi angajaţi, ci că ei sunt mânaţi de satan şi vor ucide cu bucurie. Cuvintele »din gurile lor« arată că ei găsesc o plăcere diabolică în această lucrare. Şi în Apocalipsa 16:13 vedem că răul iese din gură; în evanghelia după Matei 12:34 găsim principiul general: »Din prisosul inimii vorbeşte gura.«
Gura şi cozile cailor
19. »Căci puterea cailor stătea în gura şi în cozile lor. Cozile lor erau ca nişte şerpi cu capete, şi cu ele vătămau.« Constatarea că puterea cailor stătea în gura lor serveşte numai ca legătură cu ceea ce se spune despre cozile lor. Acţiunea distrugătoare şi nimicitoare nu a fost suficient prezentată prin ceea ce ieşea din gura cailor. Ea se arată suplimentar prin simbolul cozilor asemenea şerpilor. Gura stă aici la singular în timp ce mai înainte apare de două ori la plural; despre cozi se vorbeşte la plural. Prin gură şi cozi – o dată la singular şi o dată la plural – se exprimă că toţi sunt însufleţiţi de un duh, dar că învăţăturile şi minciunile lui satan sunt felurite. »Puterea cailor este în gura şi în cozile lor.« În această judecată devine activă nu numai puterea vădită a lui satan, ci, suplimentar, şi influenţa sa mai mult ascunsă, rea şi nimicitoare a sufletelor. Ambele sunt văzute aici. La prima vai-judecată puterea de a distruge este în cozi (versetul 10). Aici puterea de distrugere este în gură şi în cozi. Acolo satan este mincinosul, aici el este un ucigaş şi un mincinos (Ioan 8:44 ).
»Cozile lor erau ca nişte şerpi.« Şarpele a fost creatura aleasă, în care s-a ascuns satan, atunci când a înşelat-o pe Eva (Geneza 3:1 ). El este probabil singurul animal condamnat să rămână permanent degradat, chiar şi în lunga perioadă de binecuvântări multiple din timpul Împărăţiei de o mie de ani (compară Geneza 3:14 cu Isaia 65:25 ). Şarpele este simbolul vicleniei, înşelătoriei, făţărniciei, rafinamentului. Coada este simbolul influenţei rele, prefăcătoriei, minciunii şi nenorocirii (Isaia 9:15 ; Apocalipsa 12:4 ).
În afară de aceasta cozile erau ca nişte şerpi cu capete. Prin capete se arată că influenţa rea este practicată cu inteligenţă. Intenţia de a distruge este nemiloasă şi bine chibzuită.
Nicio pocăinţă
20-21 »Ceilalţi oameni, care n-au fost ucişi de aceste urgii, nu s-au pocăit de faptele mâinilor lor, ca să nu se închine dracilor şi idolilor de aur, de argint, de aramă, de piatră şi de lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble. Şi nu s-au pocăit de uciderile lor, nici de vrăjitoriile lor, nici de curvia lor, nici de furtişagurile lor.« Ultimele două versete ale capitolului dezvelesc un tablou remarcabil al stricăciunii omeneşti. Trâmbiţele care sună succesiv vor fi atenţionările publice ale lui Dumnezeu pentru lume, vor fi vestirea judecăţilor care vor veni. Crescând în intensitate, va urma judecată după judecată. Scena evenimentelor profetice va deveni domeniul deosebit de acţiune al lui satan. Pentru un timp el va putea triumfa. Ce stare va fi în aceste ultime zile ale „ultimelor zile”! Europa de vest, care se laudă cu starea de aleasă cultură şi cu ştiinţa sa, va fi dedată la cea mai grosolană închinare la idoli şi la cele mai ruşinoase păcate. Vedem aici o decădere evidentă în păgânismul timpurilor de demult. Vor degenera aceste popoare devenite creştine într-o măsură aşa de mare că se vor practica în mare măsură cele mai groaznice forme de idolatrie şi cele mai murdare păcate ale cărnii (firii pământeşti)? Da. Locuri ca cele din Romani 1:21-32 , 2. Timotei 3:1-5 şi versetele 20 şi 21 studiate aici dau la o parte voalul şi ne lasă să vedem o mulţime clocotind de păcate, vicii şi ateism.* »Restul oamenilor«, de asemenea decăzuţi, dar care au rămas cruţaţi până atunci, »nu s-au pocăit«. Sfârşitul groaznic al celor ce fac aceste lucruri şi tovarăşii lor în închinarea la idoli şi în stricăciunea generală va face numai o impresie trecătoare asupra lor. De două ori se spune: »Nu s-au pocăit.« Împietrirea inimii lor, cu care se îndepărtează de Dumnezeu şi se îndreaptă spre satan – cu toate exemplele de atenţionare dinaintea ochilor lor – şi rămân acolo, este constatată în versetul 20. Versetul 21 arată de asemenea inima lor, care nu vrea să se pocăiască, care se îndreaptă de la o aparentă neprihănire spre fărădelege şi perseverează în ea.
Expresia »faptele mâinilor lor« arată în mai multe locuri despre idoli şi închinarea la idoli (Isaia 2:8 ; Ieremia 1:16 ; 25:6-7 ; Deuteronom 4:28 ; Psalmul 115:4-7 ; 135:15 ).
20. »Ca să nu se închine dracilor.« Închinarea la demoni este diferenţiată aici de închinarea la idolii fără viaţă, făcuţi de oameni din materiale diferite. Demonii sunt duhuri cu viaţă, care se tem de judecata care va veni (Matei 8:28-29 ). Domiciliul potrivit pentru ei este abisul (Luca 8:31 ). Ei sunt o clasă de duhuri rele, care cu intenţii rele fac răul (Apocalipsa 16:14 ). Conducătorul lor este satan, »îngerul adâncului« (Apocalipsa 9:11 ). – Oştirea demonilor din abis este adorată de aceşti oameni. Închinarea la idoli practicată de păgâni, pe care apostolul Pavel o condamnă aşa de aspru (1. Corinteni 10:20-21 ), va fi practicată mai deschis şi mai general în interiorul graniţelor ţărilor numite creştine. Toţi vor decădea închinării la idoli. Cei bogaţi vor avea idolii lor de aur şi argint, pătura de mijloc vor avea idoli de aramă şi de piatră şi cei săraci vor fi aprovizionaţi cu idoli din lemn.
Caracterul închinării şi umblarea închinătorilor vor veni în mod necesar în concordanţă. Când se renunţă la Dumnezeu, care este lumină şi dragoste, în favoarea lui satan, ucigaşul şi mincinosul, atunci acest caracter se va impregna pe aceia care îl cinstesc şi i se închină. O egalare în natură, în căi şi acţiune va fi rezultatul normal. Aceasta devine foarte clar din lista scurtă, dar cuprinzătoare a fărădelegilor şi păcatelor, cărora se dedică adoratorii demonilor. Aşa cum versetul 20 descrie comportarea lor religioasă, versetul 21 arată faptele lor. În privinţa aceasta este vorba în mod deosebit de rătăciri păgâne şi de vicii. Patru delicte sunt enumerate, o listă scurtă dar suficient de cuprinzătoare.
1. Ucideri şi acestea nu ca excepţii rare, ca rezultat al unei iritări violente sau patimi, ci sunt practicate din obişnuinţă.
2. Vrăjitoriile, susţinerea puterilor supranaturale, legături nepermise cu duhuri, pretinsa prezicere a viitorului. Femeia din En-dor, care chema morţii, (1. Samuel 28:7 ) şi Elima, vrăjitorul (Faptele Apostolilor 13:8 ), sunt exemple despre aceia care practică „arta neagră” a magiei. Această veche nelegiuire canaanită a fost aspru condamnată de Dumnezeu şi pentru ea este rânduită pedeapsa cu moartea a acelora care o practică (Deuteronom 18:10-12 ; Levitic 20:27 ; Exod 22:18 ). Vrăjitorii sunt numiţi împreună cu câinii, curvarii, ucigaşii şi închinătorii la idoli ca aceia care »sunt afară« – în afara oraşului ceresc (Apocalipsa 22:15 ). Spiritismul înaintează astăzi cu paşi mari şi în curând creştinătatea decăzută va fi pradă practicilor lui.
3. Curvia trebuie înţeleasă aici în adevăratul ei sens. Legătura căsniciei este cea care de fapt încă mai ţine împreună societatea omenească, protecţia ei este împotriva celei mai grosolane imoralităţi. Fără teamă de Dumnezeu, fără o ameninţare cu pedeapsa, fără nicio reţinere de la satisfacerile desfrânate ale poftelor nestăpânite, acest păcat, care a fost păcatul dominant al păgânilor în toate timpurile, va da multe roade în aceste ţări cu virtuţi creştine. Ce tablou îngrozitor al decăderii morale se conturează aici! Principiile morale ale creştinătăţii sunt deja acum mult decăzute şi ele se vor degrada tot mai mult.
4. Furtişagurile sunt urmarea atunci când legăturile sociale se destramă şi orice respect reciproc al drepturilor celuilalt, chiar şi în cele mai sfinte relaţii, se pierde complet. Lăcomia va face mulţimea oamenilor, »care n-au fost ucişi«, să se îmbogăţească pe seama societăţii. „Fiecare pentru sine”, aceasta va fi deviza acelor timpuri, care vor veni. Probabil că va exista un oarecare respect faţă de proprietatea şi drepturile celuilalt, dar furtişagurile vor fi la ordinea zilei în acele timpuri îngrozitoare. Vedem aici o lume fără Dumnezeu, la care El a renunţat şi care a luat pe satan ca domn şi conducător! Ce caricatură a creştinismului prezintă versetul 20 şi ce principii morale arată versetul 21!
Cine sunt cei patru călăreți ai Apocalipsei?
Răspuns: Cei patru călăreți ai Apocalipsei sunt descriși în Apocalipsa capitolul 6, versetele 1-8. Cei patru călăreți sunt descrieri simbolice ale diferitelor evenimente care vor avea loc la sfârșitul timpului. Primul călăreț al Apocalipsei este menționat în Apocalipsa 6:2: „Am văzut un cal alb, iar cel care-l călărea avea un arc. I-a fost dată o coroană și a venit ca un cuceritor – ca să fie victorios.” Acest prim călăreț cel mai probabil se referă la Antihrist, care va primi autoritate și îi va cuceri pe toți cei care i se opun. Antihristul este un imitator fals al adevăratului Hristos, care, și El, Se va întoarce pe un cal alb (Apocalipsa 19:11-16).
Al doilea călăreț al Apocalipsei apare în Apocalipsa 6:4: „Și s-a arătat un alt cal, un cal roșu. Cel ce stă pe el a primit puterea să ia pacea de pe pământ, pentru ca oamenii să se înjunghie unii pe alții, și i s-a dat o sabie mare.” Al doilea călăreț se referă la războiul groaznic care va avea loc la sfârșitul vremii.
Al treilea călăreț este descris în Apocalipsa 6:5-6: „Când a rupt Mielul pecetea a treia, am auzit pe a treia făptură vie zicând: „Vino și vezi!” M-am uitat și iată că s-a arătat un cal negru. Cel ce sta pe el avea în mână o cumpănă. Și în mijlocul celor patru făpturi vii, am auzit un glas care zicea: „O măsură de grâu pentru un leu. Trei măsuri de orz pentru un leu! Dar să nu vatămi untdelemnul și vinul!” Al treilea călăreț al Apocalipsei se referă la o foamete mare care va avea loc, cel mai probabil ca rezultat la războaielor celui de-al doilea călăreț.
Al patrulea călăreț este menționat în Apocalipsa 6:8: „M-am uitat și iată că s-a arătat un cal gălbui. Cel ce sta pe el se numea Moartea, și împreună cu el venea după el Locuința morților. Li s-a dat putere peste a patra parte a pământului, ca să ucidă cu sabia, cu foamete, cu molimă și cu fiarele pământului.” Al patrulea călăreț al Apocalipsei este simbolul morții și al devastării. Pare a fi o combinație a călăreților anteriori. Al patrulea călăreț al Apocalipsei va aduce mai mult război și foamete teribilă, alături de ciumă și boli îngrozitoare. Ce este cel mai incredibil sau înfricoșător este că cei patru călăreți ai Apocalipsei sunt doar „prevestitori” ai unor urgii mai groaznice, care vor veni mai târziu în timpul Necazului celui mare (Apocalipsa capitolele 8-9 și 16).
sursa: https://www.gotquestions.org/Romana/patru-calareti-apocalipsei.html
Sfârșitul veacurilor, așa cum îl descrie Biblia (3/3)
Sfârșitul veacurilor, așa cum îl descrie Biblia (3/3)
Sfârșitul veacurilor va rări drastic populația lumii.Sfârșitul veacurilor e descris prin simboluri în cartea Apocalipsei. Dar indiferent ce s-ar întâmpla în vremurile Apocalipsei, Dumnezeu are grijă de oamenii Lui.
La sfârșitul veacurilor, de atâta groază, oamenii își vor da duhul
Biblia continuă să spună că lucrurile vor fi așa de rele la sfârșitul veacurilor, pericolele și dezastrele atât de mari încât oamenii pur și simplu vor muri de teamă.
Și pe pământ va fi strâmtorare printre neamuri, care nu vor ști ce să facă la auzul urletului mării și al valurilor; oamenii își vor da sufletul de groază în așteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ, căci puterile cerurilor vor fi clătinate.
(Luca 21:25)
Oare cât de tare va fi urletul mării? Vor fi tsunamiuri? Nivelul fricii trebuie să fie extraordinar de mare ca o ființă umană să moară de spaimă. Chiar și un atac de panică nu atinge acel nivel, se știe că de un atac de panică nu se moare, e neplăcut, dar nu e fatal. Cât de grea va fi situația în lume încât oamenii să moară, literalmente, de frică? Până la COVID-19, oamenii credeau că astfel de lucruri nu se pot întâmpla în zilele noastre, însă scenariile de la sfârșitul veacurilor, descrise în Apocalipsa, devin tot mai reale.
Trâmbița a doua: o treime din ființele mărilor moare la sfârșitul veacurilor
Sunetul celei de-a doua trâmbițe anunță alte dezastre naturale: moare o treime din tot ce trăiește în mare și e dezafectată o treime din flota maritimă a lumii.
Al doilea înger a sunat din trâmbiță. Și ceva ca un munte mare de foc aprins a fost aruncat în mare; și a treia parte din mare s-a făcut sânge. Și a treia parte din făpturile care erau în mare și aveau viață au murit și a treia parte din corăbii au pierit.
(Apocalipsa 8:8-9)
Nu știm exact cum va avea loc moartea peștilor, mamiferelor acvatice și al altor ființe care trăiesc în mări și oceane, în așa fel încât să afecteze și flota maritimă. Deoarece este descris un munte mare de foc, citind versetul de mai sus, oamenii tind să creadă că e vorba de un meteorit. Posibil. Dar dacă până acum cartea Apocalipsei a descris prin simboluri dezastrele, de ce brusc, când vine vorba de un asteroid, ar trece la o abordare denotativă?
Muntele de foc trebuie să fie un simbol. Nu știm ce e, știm doar rezultatul: o treime din ființele mării moare. Dacă pH-ul oceanelor devine cu un punct mai bazic sau mai acid, unele specii de pești mor, iar vasele maritime pot trece printr-o coroziune agresivă și se vor scufunda. Nu știm ce e acel munte de foc. Poate fi orice, de la apă maritimă mai alcalină până la un asteroid.
Trâmbița a treia: o treime din apa potabilă devine nebăubilă
La sfârșitul vremurilor, sunetul trâmbiței a treia aduce otrăvirea apelor. O mulțime de oameni este afectată de acest lucru.
Al treilea înger a sunat din trâmbiță. Și a căzut din cer o stea mare, care ardea ca o făclie; a căzut peste a treia parte din râuri și peste izvoarele apelor. Steaua se chema „Pelin”. Și a treia parte din ape s-au prefăcut în pelin. Și mulți oameni au murit din pricina apelor, pentru că fuseseră făcute amare.
(Apocalipsa 8:10-11)
O treime din râuri și izvoare e enorm fiindcă multe izvoare potabile sunt în zone locuite. Oamenii vor trebui să parcurgă distanțe mari după apă. În Scriptură, expresia „ape amare” se referă la faptul că apa nu este potabilă. „Ape amare” nu face referire la gustul apei.
Moise a pornit pe Israel de la Marea Roșie. Au apucat înspre pustia Șur și, după trei zile de mers în pustie, n-au găsit apă. Au ajuns la Mara, dar n-au putut să bea apă din Mara, pentru că era amară. De aceea locul acela a fost numit Mara (Amărăciune).
(Exod 15:22:23)
Trâmbița a patra: noaptea și ziua își pierd o treime din lumină
Sunetul trâmbiței a patra aduce pierderea unei treimi din lumina diurnă și din lumina stelelor și a lunii.
Al patrulea înger a sunat din trâmbiță. Și a fost lovită a treia parte din soare și a treia parte din lună și a treia parte din stele, pentru ca a treia parte din ele să fie întunecată, ziua să-și piardă a treia parte din lumina ei și noaptea, de asemenea.
(Apocalipsa 8:12)
Despre aceste semne în soare, în lună și în stele, chiar și Domnul Iisus Hristos ne-a avertizat.
Vor fi semne în soare, în lună și în stele.
(Luca 21:25)
Cu siguranță, la sfârșitul veacurilor, pierderea unei treimi din lumina diurnă va afecta fotosinteza plantelor. Pe lângă fotosinteza plantelor, mai este afectată toată economia bazată pe energia solară, cu panouri solare. Mai este afectată absorbția calciului în corpul uman, prin sintetizarea vitaminei D. Întunecarea cu o treime a zilei este un lucru grav.
Trâmbița a cincea, pecetea a cincea, primul potir al mâniei
Sunetul trâmbiței a cincea marchează începutul vărsării potirelor mâniei lui Dumnezeu. Ne putem da seama de această sincronizare de la faptul că, la sfârșitul veacurilor, când sună a cincea trâmbiță, cei care au semnul Fiarei sunt chinuiți cinci luni. Prin această trâmbiță sunt anunțați creștinii că le urmează martiriul de la pecetea de a cincea (trâmbițele anunță peceți). Iată sincronizarea trâmbiță-potir:
Îngerul al cincilea a sunat din trâmbiță. Și am văzut o stea care căzuse din cer pe pământ. I s-a dat cheia fântânii adâncului și a deschis fântâna adâncului. Din fântână s-a ridicat un fum ca fumul unui cuptor mare. Și soarele și văzduhul s-au întunecat de fumul fântânii.
Din fum au ieșit niște lăcuste pe pământ. Și li s-a dat o putere ca puterea pe care o au scorpiile pământului.
Li s-a zis să nu vatăme iarba pământului, nici vreo verdeață, nici vreun copac, ci numai pe oamenii care n-aveau pe frunte pecetea lui Dumnezeu.
Li s-a dat putere nu să-i omoare, ci să-i chinuiască cinci luni; și chinul lor era cum e chinul scorpiei când înțeapă pe un om.
În acele zile, oamenii vor căuta moartea și n-o vor găsi; vor dori să moară și moartea va fugi de ei.
(Apocalipsa 9:1-6)
Se poate vedea limpede că primul potir este aceeași judecată divină ca trâmbița a cincea deoarece este vorba de cei care nu au pecetea lui Dumnezeu, ci a Diavolului. Iată primul potir:
Cel dintâi s-a dus și a vărsat potirul lui pe pământ. Și o rană rea și dureroasă a lovit pe oamenii care aveau semnul fiarei și care se închinau icoanei ei.
(Apocalipsa 16:2)
Vedem că este vorba de semnul Fiarei, cei care nu îl primesc sunt omorâți de Anticrist, iar cei care îl primesc (VEZI AICI ARTICOL DESPRE SEMNUL FIAREI), sunt chinuiți de acei demoni eliberați din Adânc.
Treimea spurcată de la sfârșitul veacurilor
La sfârșitul veacurilor, Diavolul împreună cu Anticristul și falsul profet (pseudo-profet) formează trioul necurcat, trio numit de unii teologi „treimea spurcată”. Ei lucrează deodată:
Apoi am văzut ieșind din gura Balaurului și din gura Fiarei și din gura Prorocului mincinos trei duhuri necurate, care semănau cu niște broaște.
Acestea sunt duhuri de draci, care fac semne nemaipomenite și care se duc la împărații pământului întreg, ca să-i strângă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului celui Atotputernic.
(Apocalipsa 16:13-14)
Desigur, este vorba despre războiul numit „Gog și Magog”, când întreaga lume, în frunte cu Anticristul, va ataca Israelul, iar Dumnezeu va salva o rămășiță din poporul evreu.
La sunetul acestei trâmbițe (5) sunt eliberați pe pământ demoni atât de răi încât nici ceilalți demoni nu vor să îi întâlnească
Diavolul primește cheia Fântânii Adâncului și o deschide. Ființele demonice care ies de acolo sunt atât de rele și înspăimântătoare, încât nici dracii demonizatului din Gadara n-au vrut să fie puși în aceeași închisoare cu ele:
Și dracii rugau stăruitor pe Iisus să nu le poruncească să se ducă în Adânc.
(Luca 8:31)
Nici dracii nu vor să fie închiși laolaltă cu acei demoni pe care Abadon îi va elibera la sfârșitul veacurilor! Fântâna Adâncului e locul pentru cele mai periculoase ființe demonice (2 Petru 4:4). Iar acei demoni, când sunt eliberați, îi vor chinui cinci luni pe cei care au primit semnul Fiarei.
Lăcustele acelea semănau cu niște cai pregătiți de luptă. Pe capete aveau un fel de cununi care păreau de aur. Fețele lor semănau cu niște fețe de oameni. Aveau părul ca părul de femeie și dinții lor erau ca dinții de lei.
Aveau niște platoșe ca niște platoșe de fier; și vuietul pe care-l făceau aripile lor era ca vuietul unor care trase de mulți cai care se aruncă la luptă.
Aveau niște cozi ca de scorpii, cu bolduri. Și în cozile lor stătea puterea pe care o aveau ca să vatăme pe oameni cinci luni. Peste ele aveau ca împărat pe Îngerul Adâncului, care pe evreiește se cheamă „Abadon”, iar pe grecește, „Apolion”.(Apocalipsa 9:7-11)
Steaua care cade este Abadon, iar Abadon este Diavolul în calitate de Distrugător (nu de Ispititor).
Potirul al doilea: toate animalele și ființele acvatice mor
Când a fost sunată trâmbița a doua, a murit doar o treime din ființele mării. Însă când e turnat al doilea potir al mâniei, mor toate ființele, chiar și cele care trăiesc în mări. Nu mai rămâne niciun animal și niciun pește.
Al doilea a vărsat potirul lui în mare. Și marea s-a făcut sânge, ca sângele unui om mort. Și a murit orice făptură vie, chiar și tot ce era în mare.
(Apocalipsa 16:3)
Potirul al treilea: toate apele nu mai sunt potabile
Dezastrele anunțate de trâmbița a treia continuă să se înrăutățească până când distrugerea e completă. Trâmbița a treia anunțase otrăvirea unei treimi din apele potabile ale lumii. Potirul al treilea este mânia lui Dumnezeu care face toate apele nebăubile:
Al treilea a vărsat potirul lui în râuri și în izvoarele apelor. Și apele s-au făcut sânge. Și am auzit pe îngerul apelor zicând: „Drept ești Tu, Doamne, care ești și care erai! Tu ești Sfânt, pentru că ai judecat în felul acesta. Fiindcă aceștia au vărsat sângele sfinților și al prorocilor, le-ai dat și Tu să bea sânge. Și sunt vrednici.”
(Apocalipsa 16:4)
Că de se vor transforma apele chiar în sânge, că e sângele doar o metaforă, important este să înțelegem că apele nu vor fi potabile. Oamenilor li se va face o sete teribilă. Animalele nu se vor chinui, au murit la potirul anterior.
Potirul al patrulea: soarele dogorește
La trâmbița a patra, soarele și-a pierdut o treime din lumină. Însă la potirul al patrulea, soarele începe să dogorească. Se poate ca soarele să nu fie luminos, dar să dogorească? Desigur, soarele nu doar că luminează, ci emite și radiații.
Al patrulea a vărsat potirul lui peste soare. Și soarelui i s-a dat să dogorească pe oameni cu focul lui. Și oamenii au fost dogoriți de o arșiță mare și au hulit Numele Dumnezeului care are stăpânire peste aceste urgii și nu s-au pocăit ca să-I dea slavă.
(Apocalipsa 16:8,9)
Potirul al cincilea: întuneric peste Împărăția Fiarei
Nu avem detalii despre acest potir și ce înseamnă întunericul prezis. Întunericul este un simbol. Nu avem detalii deoarece nu știm ce au profețit cele șapte tunete.
Al cincilea a vărsat potirul lui peste scaunul de domnie al Fiarei. Și împărăţia fiarei a fost acoperită de întuneric. Oamenii își mușcau limbile de durere.
(Apocalipsa 16:10)
Vedem că efectul întunericului, orice ar însemna acesta, este că oamenii vor trece prin dureri atât de cumplite încât își vor mușca limbile de durere. Probabil că dacă ar fi fost descoperită profeția celor șapte tunete, am fi înțeles mai bine ce se va întâmpla. Cert este că nu va fi un lucru plăcut, ci unul cu praguri foarte înalte de durere.
Trâmbița a șasea, pecetea a șasea, potirul al șaselea: începe Ziua Domnului
Despre Ziua Domnului vorbesc toți profeții mici (de la finalul Vechiului Testament), aproape jumătate din Psalmi, Ezechiel, Isaia, Daniel etc. Este culminarea întregii istorii a omenirii. Este momentul în care Hristos a supus orice o domnie și stăpânire.
În urmă, va veni sfârșitul, când El va da Împărăția în mâinile lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi nimicit orice domnie, orice stăpânire și orice putere.
(1 Corinteni 15:24)
Trâmbița a șasea anunță ruperea peceții a șasea de către Miel
La sunetul trâmbiței a șasea e omorâtă a treia parte din omenire prin război:
Îngerul al șaselea a sunat din trâmbiță. Și am auzit un glas din cele patru coarne ale altarului de aur care este înaintea lui Dumnezeu și zicând îngerului al șaselea, care avea trâmbița:
Dezleagă pe cei patru îngeri care sunt legați la râul cel mare Eufrat!”. Și cei patru îngeri care stăteau gata pentru ceasul, ziua, luna și anul acela au fost dezlegați, ca să omoare a treia parte din oameni. Oștirea lor era în număr de douăzeci de mii de ori zece mii de călăreți; le-am auzit numărul.
(Apocalipsa 9:13-16)
Potirul al șaselea este vărsat peste Eufrat, care seacă
Al șaselea a vărsat potirul lui peste râul cel mare, Eufrat. Și apa lui a secat, ca să fie pregătită calea împăraţilor care au să vină din Răsărit.
Apoi am văzut ieșind din gura balaurului și din gura fiarei și din gura prorocului mincinos trei duhuri necurate, care semănau cu niște broaște.
Acestea sunt duhuri de draci, care fac semne nemaipomenite și care se duc la împăraţii pământului întreg, ca să-i strângă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului celui Atotputernic. Duhurile cele rele i-au strâns în locul care pe evreieşte se cheamă Armaghedon.
(Apocalipsa 16:12-14,16)
Știm bine că o linie de apă, precum e un râu, este un avantaj tactic militar enorm: o poți electrifica. Atunci nimic nu mai trece pe un anumit segment. La potirul al șaselea, ni se spune că apa Eufratului va seca, iar armatele vor trece. Iar neamurile, aflate în război, nu vor mai fi inamice, când o treime din omenire va fi murit, ci se vor uni contra Israelului, rămas în afara războiului, să se strângă în Valea lui Iosafat, Armaghedon.
În citatul mai sus am sărit peste versetul 15 al capitolului 16 din Apocalipsa. Este interesant că fix în mijlocul descrierii despre adunarea neamurilor la ultimul război contra lui Dumnezeu, este inserată următoarea remarcă:
Iată, Eu vin ca un hoț. Ferice de cel ce veghează și își păzește hainele, ca să nu umble gol și să i se vadă rușinea!
(Apocalipsa 16:15)
Interesant, nu-i așa? Probabil această remarcă este făcută deoarece atrage atenția că A Doua Venire e legată de războiul condus de Anticrist, la Armaghedon.
Pecetea a șasea e cea mai groaznică
Când a rupt Mielul pecetea a șasea, m-am uitat și iată că s-a făcut un mare cutremur de pământ.
Soarele s-a făcut negru ca un sac de păr, luna s-a făcut toată ca sângele și stelele au căzut din cer pe pământ cum cad smochinele verzi din pom când este scuturat de un vânt puternic.
Cerul s-a strâns ca o carte de piele pe care o faci sul. Și toți munții și toate ostroavele s-au mutat din locurile lor.
(Apocalipsa 6:12-14)
Acest eveniment este descris și în Psalmi:
Munții se topesc ca ceara înaintea Domnului, înaintea Domnului întregului pământ.
(Psalm 97:5)
Acest eveniment e descris și în cartea lui Isaia:
O, de ai despica cerurile și Te-ai coborî, s-ar topi munții înaintea Ta, ca de un foc care aprinde vreascurile, ca de un foc care face apa să dea în clocot!
Te-ai coborât, și munții s-au zguduit înaintea Ta, cum niciodată nu s-a pomenit.
(Isaia 64:1-4)
Căci stelele cerurilor și Orionul nu vor mai străluci; soarele se va întuneca la răsăritul lui şi luna nu va mai lumina.
(Isaia 13:10)
Chiar și Hristos le spune ucenicilor despre această zi:
Îndată după acele zile de necaz, soarele se va întuneca, luna nu-și va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer și puterile cerurilor vor fi clătinate.
(Matei 24:29)
Asediul Ierusalimului la sfârșitul vremurilor
După ce toate Neamurile se vor război între ele și va muri o treime din populația globului, acest război le va uni, cumva, contra Ierusalimului.
În ziua aceea, voi face din Ierusalim o piatră grea pentru toate popoarele. Toți cei ce o vor ridica vor fi vătămați și toate neamurile pământului se vor strânge împotriva lui.
(Zaharia 12:3)
La sfârșitul veacurilor, toate neamurile se vor uni, cu toții conduși de o coaliție de zece grupuri arabice, în fruntea tuturor fiind Anticristul. Iată coaliția de zece grupuri:
„Veniți”, zic ei, „să-i nimicim din mijlocul neamurilor, ca să nu se mai pomenească numele lui Israel!” Se strâng toți cu o inimă, fac un legământ împotriva Ta: corturile lui Edom și ismaeliții, Moabul și hagareniții, Ghebal, Amon, Amalec, filistenii cu locuitorii Tirului. Asiria se unește și ea cu ei și își împrumută brațul ei copiilor lui Lot.
(Psalmul 83:4-8)
Aceste popoare, în antichitate erau : edomiții, ismaeliții, hagareniții, moabiții, ghebaliții, amoniții, amaleciții, filistenii amestecați cu locuitorii Tirului și asirienii amestecați cu copiii lui Lot.
Anticristul, Fiara, este el însuși reprezentantul direct a trei popoare:
Fiul omului, întoarce-te cu fața spre Gog, din țara lui Magog, spre domnul Roșului, Meșecului și Tubalului, și prorocește împotriva lui!
(Ezechiel 38:2)
Nu vrem să facem speculații despre cine sunt, în parte, astăzi, aceste grupuri etnice, mai ales din cauză că, în ziua de azi, acuzațiile de rasism se aruncă ușor în dreapta și-n stânga. Cert este că Gog, Anticristul, va conduce acest război contra Ierusalimului și, oricum, toate neamurile pământului vor fi implicate în acest război, nu doar coaliția anti-evrei.
Numărul lor va fi ca nisipul mării.
(Apocalipsa 20:8)
Trâmbița a șaptea
La sfârșitul vremurilor, trâmbița a șaptea va suna să prezică finalul, care va fi pecetea a șaptea. Semnul ei va fi cutremurul de pământ descris și la potirul al șaptelea și pecetea a șasea.
Îngerul al șaptelea a sunat din trâmbiță. Și în cer s-au auzit glasuri puternice, care ziceau: „Împărăția lumii a trecut în mâinile Domnului nostru și ale Hristosului Său. Și El va împărăți în vecii vecilor.”
Și Templul lui Dumnezeu, care este în cer, a fost deschis și s-a văzut chivotul legământului Său, în Templul Său. Și au fost fulgere, glasuri, tunete, un cutremur de pământ și o grindină mare.
(Apocalipsa 11:15-19)
Potirul al șaptelea: marele cutremur de pământ descris la trâmbița a șaptea și la pecetea a șasea
Al șaptelea a vărsat potirul lui în văzduh. Și din Templu, din scaunul de domnie, a ieșit un glas tare, care zicea: „S-a isprăvit!” Și au urmat fulgere, glasuri, tunete și s-a făcut un mare cutremur de pământ, așa de tare cum, de când este omul pe pământ, n-a fost un cutremur așa de mare.
Cetatea cea mare (Ierusalimul) a fost împărțită în trei părți și cetățile neamurilor s-au prăbușit(!). Și Dumnezeu Și-a adus aminte de Babilonul cel mare, ca să-i dea potirul de vin al furiei mâniei Lui.
Toate ostroavele au fugit și munții nu s-au mai găsit. O grindină mare, ale cărei boabe cântăreau aproape un talant, a căzut din cer peste oameni. Și oamenii au hulit pe Dumnezeu din pricina urgiei grindinei, pentru că această urgie era foarte mare.
(Apocalipsa 19:17-21)
A Doua Venire a lui Hristos
Apoi am văzut cerul deschis și iată că s-a arătat un cal alb! Cel ce sta pe el se cheamă „Cel credincios” și „Cel adevărat” și El judecă și Se luptă cu dreptate.
Ochii Lui erau ca para focului; capul îl avea încununat cu multe cununi împărătești și purta un nume scris pe care nimeni nu-l știe decât numai El singur.
Era îmbrăcat cu o haină înmuiată în sânge. Numele Lui este: „Cuvântul lui Dumnezeu”. Oștile din cer Îl urmau călare pe cai albi, îmbrăcate cu in subire, alb și curat.
Din gura Lui ieșea o sabie ascuită, ca să lovească neamurile cu ea, pe care le va cârmui cu un toiag de fier. Și va călca cu picioarele teascul vinului mâniei aprinse a atotputernicului Dumnezeu.
(Apocalipsa 19:11-15)
De ce are Hristos haina înmuiată în sânge? Ni se explică în Isaia că e de la măcelul pe care Îl face prin armata dușmanilor Ierusalimului:
„Dar pentru ce Îți sunt hainele roșii și veșmintele Tale ca veșmintele celui ce calcă în teasc?” –
„Eu singur am călcat în teasc și niciun om dintre popoare nu era cu Mine; i-am călcat astfel în mânia Mea și i-am zdrobit în urgia Mea; așa că sângele lor a țâșnit pe veșmintele Mele și Mi-am mânjit toate hainele Mele cu el.
Căci în inima Mea era o zi de răzbunare și venise anul celor răscumpărați ai Mei.
Așadar, atunci se fac cerurile ca un sul, din moment ce e scris în citat: am văzut cerul deschis și iată că s-a arătat un cal alb. Întreaga lume îl vede pe Hristos și pe Dumnezeu stând pe Tron (Apoc. 6:15,16).
Atunci va avea loc cel mai mare cutremur, toate orașele lumii vor fi prăbușite, dărâmate (Apoc. 16:19), iar munții se vor surpa de parcă ar fi făcuți din ceară.
Hristos îl omoară pe Anticrist și-i dă un mormânt în Israel
La A doua Venire, Însuși Domnul coboară din cer la Muntele Măslinilor, pe nori (așa cum fusese acoperit de un nor când se înălțase), călare pe un cal alb. El vine și îl omoară pe Anticrist.
Picioarele Lui vor sta în ziua aceea pe Muntele Măslinilor, care este în fața Ierusalimului, spre răsărit.
Muntele Măslinilor se va despica la mijloc, spre răsărit și spre apus, și se va face o vale foarte mare: jumătate din munte se va trage înapoi spre miazănoapte, iar jumătate, spre miazăzi.
(Zaharia 14:12)
Evreii vor fugi să se adăpostească în valea făcută de despicarea Muntelui Măslinilor (Zaharia 14:5), cauzată de cutremurul Venirii Sale. Despre cei care se ridică împotriva Israelului și ajung să cucerească țara până la Ierusalim, împresurându-l, Dumnezeu spune ce le va face:
Le va putrezi carnea stând încă în picioare, le vor putrezi ochii în găurile lor și le va putrezi limba în gură.
(Zaharia 14:12)
După ce-l va prăpădi pe Gog cu suflarea gurii Sale (2 Tes. 2:8), Domnul îi va da acestuia un mormânt în Israel. Trupul îi va fi înmormântat în Israel, iar sufletul, aruncat în iazul cu foc.
În ziua aceea, voi da lui Gog un loc de înmormântare în Israel: Valea Călătorilor, la răsăritul Mării Moarte, și mormântul acesta va astupa trecerea călătorilor. Acolo vor îngropa pe Gog cu toată mulțimea lui și vor numi valea aceasta: Valea mulțimii lui Gog.
(Ezechiel 39:11)
Apoi în Apocalipsa ni se spune:
Și am văzut fiara și pe împărații pământului și oștile lor, adunate ca să facă război cu Cel ce ședea călare pe cal și cu oastea Lui. Și fiara a fost prinsă.
Și, împreună cu ea, a fost prins prorocul mincinos […].
Amândoi aceștia au fost aruncați de vii în iazul de foc, care arde cu pucioasă.
(Apocalipsa 19:19-20)
Aici se sfârșește Ziua Domnului.
Oamenii vor fi mai rari decât aurul curat
La sfârșitul vremurilor, după ce Moartea (călărețul al patrulea) ucide o pătrime din populația globului, la trâmbița a șasea e ucisă o altă treime din populația globului, după războiul condus de Gog (în care armatele vor fi ca nisipul mării) abia vor rămâne câțiva oameni în viață:
Voi face pe oameni mai rari decât aurul curat și mai scumpi decât aurul din Ofir.
(Isaia 13:12)
Vor muri miliarde de oameni într-o perioadă foarte scurtă de timp. Sfârșitul veacurilor nu va fi un lucru plăcut, ci groaznic, pentru cei care nu sunt ai lui Dumnezeu.
Pecetea a șaptea: Judecata de Apoi și sfârșitul vremurilor
Pecetea a șaptea marchează sfârșitul planului istoric al lui Dumnezeu pentru omenire, sfârșitul judecăților și răsplătirilor.
Când a rupt Mielul pecetea a șaptea, s-a făcut în cer o tăcere de aproape o jumătate de ceas.
(Apocalipsa 8:1)
Această tăcere marchează Judecata de Apoi. În cer se face o tăcere ca de mormânt când sunt judecate sufletele oamenilor. Este o tăcere sobră deoarece unii vor sfârși, din păcate, în iazul cu foc.
Apoi am văzut un scaun de domnie mare și alb și pe Cel ce ședea pe el. Pământul și cerul au fugit dinaintea Lui și nu s-a mai găsit loc pentru ele.
Și am văzut pe morți, mari și mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Niște cărți au fost deschise. Și a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieții. Și morții au fost judecați după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărțile acelea.
Marea a dat înapoi pe morții care erau în ea; Moartea și Locuința morților au dat înapoi pe morții care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui.
Și Moartea și Locuința morților au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua.
Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieții a fost aruncat în iazul de foc.
(Apocalipsa 20:12-15)
Cronologia propusă de noi despre sfârșitul veacurilor
Nu ne-am lăsat influențați de Hollywood în această interpretare, că Fiarele ar fi chiar niște monștri genetici. Noi am ales să interpretăm Apocalipsa cu ajutorul Bibliei.
Unii interpretatori ai Apocalipsei spun că fiecare pecete este, de fapt, câte o trâmbiță și câte un potir, alții spun că a șaptea pecete deschide a prima trâmbiță, iar a șaptea trâmbiță anunță primul potir.
Abordarea noastră despre sfârșitul vremurilor e că fiecare trâmbiță anunță o pecete, iar când se ajunge la trâmbița a cincea, în cadrul pecetei a cincea, sunt turnate primele cinci potire. Cert este că la trâmbița a șasea, care anunță pecetea a șasea, aproape toate interpretările Apocalipsei spun că e turnat și potirul al șaselea. La pecetea a șasea, trâmbița a șasea, potirul al șaselea, toate școlile de interpretare au cronologia sincronizată.
Așadar, cronologia propusă de noi este: trâmbița întâi + pecetea întâi, trâmbița a doua + pecetea a doua, trâmbița a treia + pecetea a treia, trâmbița a patra + pecetea a patra, trâmbița a cincea + pecetea a cincea + potirul întâi, trâmbița a cincea + pecetea a cincea + potirul al doilea, trâmbița a cincea + pecetea a cincea + potirul al treilea, trâmbița a cincea + pecetea a cincea + potirul al patrulea, trâmbița a cincea + pecetea a cincea + al cincilea potir, trâmbița a șasea + pecetea a șasea + potirul al șaselea, trâmbița a șaptea + pecetea a șasea+ al șaptelea potir, apoi a șaptea pecete.
După cum e aranjată cronologia din acest articol, pare că va avea loc chiar când învie „cei doi martori” și are loc marele cutremur de pământ, adică la trâmbița a șaptea. (Citește AICI articol despre CEI DOI MARTORI!)
Sfârșitul vremurilor, așa cum îl descrie Biblia (2/3)
Biblia spune că sfârșitul lumii vine brusc și pe neașteptate.Sfârșitul vremurilor e descris prin simboluri în cartea Apocalipsei. Dar indiferent ce s-ar întâmpla, Dumnezeu are grijă de oamenii Lui.
Credincioșii vor fi protejați de urgii la sfârșitul vremurilor
În articolul precedent, în partea 1/3 a acestei serii, am văzut cum au fost rupte primele patru din cele șapte peceți, la sfârșitul vremurilor. La ruperea fiecăreia, dezastrele se abat asupra lumii. Însă am văzut și faptul că o rămășiță credincioasă lui Dumnezeu va fi protejată. Dumnezeu îi poate proteja pe credincioșii Săi. Problema este ca omul să Îi fie credincios, nu din teama de urgie, ci din dragoste. Chiar dacă este molimă, Dumnezeu promite protecție:
Nu trebuie să te temi nici de groaza din timpul nopții, nici de săgeata care zboară ziua, nici de ciuma care umblă în întuneric, nici de molima care bântuie ziua-n amiaza mare. O mie să cadă alături de tine și zece mii la dreapta ta, dar de tine nu se vor apropia. Doar vei privi cu ochii și vei vedea răsplătirea celor răi.
(Psalmul 91:5-8)
Desigur, când Dumnezeu are grijă de ai Săi, nu înseamnă huzur și lux, mese îmbelșugate și delicatese. Când era secetă în Israel, în mijlocul foametei, Ilie a fost hrănit în mod miraculos de Dumnezeu.
Corbii îi aduceau pâine și carne dimineața și pâine și carne seara și bea apă din pârâu.
(1 Împărați 17:6)
După ce pârâul a secat, proorocul Ilie a plecat la Sarepta, unde a întâlnit o văduvă. Ea mai avea doar un pumn de făină și puțin untdelemn să facă turte. Iar Ilie îi proorocește să nu se teamă dacă va găzdui la ea și va trebui să îl hrănească și pe el:
Căci așa vorbește Domnul Dumnezeul lui Israel: „Făina din oală nu va scădea și untdelemnul din urcior nu se va împuțina până în ziua când va da Domnul ploaie pe fața pământului.”
(1 Împărați 17:14)
Să nu uităm și că Iisus Hristos a înmulțit în mod miraculos pâinile și peștii (Matei 14:13-21).
Profetul Zaharia despre cei patru călăreți ai Apocalipsei lui Ioan
Ruperea de către Miel a primelor patru peceți ale Apocalipsei aduce cu sine patru serii de judecăți divine. Primele patru peceți aduc patru călăreți, dar pecetea a cincea nu va aduce un al cincilea călăreț. Ci va aduce martiriul creștinilor (vom vedea în continuarea articolului). Am văzut în articolul precedent ce efecte are trimiterea celor patru călăreți. Dar oare ce simbolizează ei? Răspunsul îl găsim în cartea profetului Zaharia.
M-am uitat noaptea și iată că un om era călare pe un cal roșu și stătea între mirți într-un umbrar; în urma lui erau niște cai roșii, murgi și albi.
Am întrebat: „Ce înseamnă caii aceștia, domnul meu?” Și îngerul care vorbea cu mine mi-a zis: „Îți voi arăta ce înseamnă caii aceștia!”Omul care stătea între mirți a luat cuvântul și a zis: „Aceștia sunt aceia pe care i-a trimis Domnul să cutreiere pământul!”
(Zaharia 1:8-10)
Din tâlcuirea pe care îngerul i-o dă mai târziu, fiecare dintre aceștia are sub control o pătrime din lume. Acest lucru este confirmat în Apocalipsa, când călărețul al patrulea, Moartea, lovește a patra parte din lume (Apocalipsa 6:7-8).
Îngerul mi-a răspuns. „Aceștia sunt cele patru vânturi ale cerurilor, care ies din locul în care stăteau înaintea Domnului întregului pământ”.
Caii cei negri, înhămați la unul din care, s-au îndreptat spre țara de la miazănoapte și cei albi au mers după ei. Cei bălțați s-au îndreptat spre țara de miazăzi. Cei roșii au ieșit și ei și au cerut să meargă să cutreiere pământul.
Îngerul le-a zis: „Duceți-vă de cutreierați pământul!” Și au cutreierat pământul. El m-a chemat și mi-a zis: „Iată că cei ce se îndreaptă spre țara de miazănoapte fac să se mai potolească mânia Mea în țara de la miazănoapte”.
(Zaharia 6:4-8)
Pecetea a cincea: omorârea creștinilor de către Anticrist
Probabil, pentru că n-au fost loviți de molimă și de foamete, Anticristul se va ridica împotriva creștinilor. În Matei 24, după ce amintește de ciumi, Hristos continuă să le spună ucenicilor cum va fi la sfârșitul vremurilor:
Atunci vă vor da să fiți chinuiți și vă vor omorî.
(Matei 24:9)
Paragraful omolog din Apocalipsa este următorul:
Când a rupt Mielul pecetea a cincea, am văzut sub altar sufletele celor ce fuseseră înjunghiați din pricina Cuvântului lui Dumnezeu și din pricina mărturisirii pe care o ținuseră.
Ei strigau cu glas tare și ziceau: „Până când, Stăpâne, Tu, care ești sfânt și adevărat, zăbovești să judeci și să răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor pământului?”
Fiecăruia din ei i s-a dat o haină albă și i s-a spus să se mai odihnească puțină vreme, până se va împlini numărul tovarășilor lor de slujbă și al fraților lor, care aveau să fie omorâți ca și ei.
(Apocalipsa 6:9-11)
Încă din primul secol, creștinii au fost persecutați și martirizați. Generația de la sfârșitul vremurilor nu va fi o excepție. Creștinii vor fi omorâți dacă refuză semnul Fiarei, adică numărul sau numele Anticristului (CLICK):
Și am văzut sufletele celor ce li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Iisus și din pricina Cuvântului lui Dumnezeu și ale celor ce nu se închinaseră Fiarei și icoanei ei și nu primiseră semnul ei pe frunte și pe mână.
(Apocalipsa 20:4)
Semnul Fiarei va fi o formă de branding comercial, fără de care nu se va putea cumpăra și vinde. Proorocul mincinos, pseudo-profetul (vezi AICI cuvântul original în greacă), va fi cel care va introduce acest semn la sfârșitul vremurilor. Pseudo-profet se poate traduce atât ca prooroc mincinos, profet fals, cât și ca un soi de profet, un fel de prooroc.
Cadrul se mută de la peceți la trâmbițe
Nu facem (încă) trecerea la ruperea celei de-a șasea peceți. Asta deoarece ruperea acesteia aduce sfârșitul, iar pecetea a șaptea aduce Judecata de Apoi (Tronul Alb din Cer). La ruperea pecetei a șasea, se deschide cerul (se face ca un sul) și vine Hristos (finalul poveștii!). De aceea ne întoarcem atenția către trâmbițe.
Prima trâmbiță sună înainte să fie ruptă prima pecete. A doua trâmbiță sună înainte să fie ruptă a doua pecete. De unde știm asta? Cei patru călăreți, simbolizați și ca patru vânturi (asocierea cai-vânturi din Zaharia 6:5), sunt captivi:
După aceea am văzut patru îngeri care stăteau în picioare în cele patru colțuri ale pământului. Ei țineau cele patru vânturi ale pământului, ca să nu sufle vânt pe pământ, nici pe mare, nici peste vreun copac.
Și am văzut un alt înger care se suia dinspre răsăritul soarelui și care avea pecetea Dumnezeului celui viu.
El a strigat cu glas tare la cei patru îngeri cărora le fusese dat să vatăme pământul și marea, zicând: „Nu vătămați pământul, nici marea, nici copacii până nu vom pune pecetea pe fruntea slujitorilor Dumnezeului nostru!”
(Apocalipsa 7:1-3)
E limpede că această scenă a avut loc înaintea primei peceți și a primei trâmbițe. Prima trâmbiță aduce incendierea pădurilor. E limpede deoarece cele patru vânturi (cei patru cai) sunt ținute captive. Fără asocierea cai-vânturi, făcută de înger (în Zaharia 6:5) nu am fi putut dovedi asta.
Cei patru călăreți nu sunt cele patru trâmbițe. Cele patru trâmbițe sunt semne(!), avertismente despre pecetea care urmează să fie ruptă.
Ce este un semn în Biblie?
Un semn este precum un avertisment sau un indicator al unui anumit lucru. De exemplu, soarele și luna sunt semne care arată vremurile (Geneza 1:14). Semnele fac distingerea dintre anumite lucuri. Fariseii I-au cerut un semn lui Iisus prin care să își dea seama că el este Hristosul (Mesia). Iar El le-a dat semnul Învierii Sale, dar ei n-au înțeles.
Atunci, unii din cărturari și din farisei au luat cuvântul și I-au zis: „Învățătorule, am vrea să vedem un semn de la Tine!” Drept răspuns, El le-a zis: „Un neam viclean și preacurvar cere un semn, dar nu i se va da alt semn decât semnul prorocului Iona. Căci , după cum Iona a stat trei zile și trei nopți în pântecele chitului, tot așa și Fiul omului va sta trei zile și trei nopți în inima pământului.
(Matei 12:38-40)
Tot așa sunt trâmbițele, sunt semne pentru credincioși, ele arată că anumite lucruri urmează să se întâmple, în cazul de față că vor fi rupte pecețile. Așadar, prima trâmbiță nu e primul călăreț, ci e anunțarea lui. A doua trâmbiță nu e a doua pecete, ci e anunțarea acesteia printr-un semn vizibil la nivel global.
E limpede și că acele patru vânturi sunt, într-adevăr, caii din Zaharia, deoarece nu se poate referi la faptul că vântul nu va mai sufla. Versetul nu se poate referi la faptul că aerul nu va mai circula dintr-o parte în alta. De ce? Îngerul le poruncește să nu vatăme pământul, marea și copacii. Așadar nu e vorba de o oprire a mișcării aerului, ci vânturile sunt simboluri ale unor duhuri. Îngerul le vorbește, iar ele înțeleg ce li se spune fiindcă se supun.
Prima trâmbiță: arde o treime din pădurile planetei, la sfârșitul vremurilor
Trâmbițele reprezintă o nouă perspectivă asupra dezastrelor ce se vor abate asupra omenirii la sfârșitul vremurilor. Așadar, venirea lui Anticrist în lume, primul călăreț, e anunțată cu prima trâmbiță. Cu alte cuvinte, știm că Anticristul e în lume când o treime din pădurile lumii începe să ardă. Trâmbițele sunt semne dezastruoase, vizibile la nivel global, sunt avertismente pentru credincioși să se pregătească de A Doua Venire.
Îngerul dintâi a sunat din trâmbiță. Și au venit grindină și foc amestecat cu sânge, care au fost aruncate pe pământ: și a treia parte a pământului a fost ars și a treia parte din copaci au fost arși și toată iarba verde a fost arsă.
(Apocalipsa 8:7)
Grindina și focul amestecat cu sânge sunt metafore. Ni se prezintă o metaforă tainică, apoi rezultatul tainei, care e unul real, palpabil. Dumnezeu își protejează metodele de lucru prin metafore, însă ne spune ce efect vor avea. Tocmai acesta este rolul metaforelor și simbolurilor în Scriptură, să nu înțeleagă persoanele greșite:
El le-a răspuns: „Vouă v-a fost dat să cunoașteți tainele Împărăției lui Dumnezeu, dar celorlalți li se vorbește în pilde, ca, măcar că văd, să nu vadă și, măcar că aud, să nu înțeleagă.”
(Luca 8:10)
Unul din acele persoane greșite, evident, ar putea fi Diavolul, care se luptă să nu se împlinească Scripturile. Însă, de fiecare dată, chiar lupta Diavolului este cea care le împlinește. De pildă, încă din Grădina Edenului i s-a spus că „sămânța femeii” îl va birui și, totuși, Diavolul a căutat mereu să-L omoare pe Iisus. Tocmai asta a împlinit Scripturile: Hristos trebuia să pătimească și să învie.
Supoziție: prima trâmbiță a sunat deja
Asta înseamnă că Anticristul ar fi deja în lume. Supoziția e bazată pe faptul că pădurile Australiei, Greciei, Cehiei, Amazonului, SUA, Franței, Spaniei, Portugaliei etc. au ars recent. (VEZI AICI și AICI).
Poate că a ars a treia parte din copaci, dar oare chiar a ars toată iarba verde, așa cum o spune Apocalipsa 8:7? Chiar este acesta sfârșitul vremurilor? Să vedem ce spune textul în greacă despre arderea ierbii (VEZI AICI).
Enunțul „toată iarba verde a fost arsă” este următorul: καὶ πᾶς χόρτος χλωρὸς κατεκάη (kai pas chortos chlōros katekaē). Cuvântul πᾶς (pas) e tradus la noi ca toată. Însă, acest cuvânt (VEZI AICI) mai are următoarele sensuri: orice, oricare. Dacă spunem că orice iarbă verde a fost arsă, deja ne apropiem mai mult de treimi. La trâmbițe, Dumnezeu operează cu treimi. În plus, cuvântul χόρτος (chortos), nu înseamnă doar iarba comună sau iarba de gazon, cum înseamnă în limba română. În greacă, înseamnă ierburi. Chiar și grâul e considerat chortos (VEZI AICI Matei 13:26).
Sfârșitul lumii, așa cum îl descrie Biblia (1/3)
E acum sfârșitul lumii?Sfârșitul lumii e descris prin simboluri în cartea Apocalipsei. Iar Biblia ne arată că, indiferent ce s-ar întâmpla, Dumnezeu are grijă de oamenii Lui. Oare când vine sfârșitul lumii? Știm doar că Dumnezeu își va retrage protecția asupra pământului, iar Diavolul, dezlănțuit, va face multe distrugeri. Probabil asta le va arăta oamenilor ce înseamnă ca Dumnezeu să nu facă nimic, așa cum spun necredincioșii că procedează. Atunci nu va face nimic pentru cei necredincioși, doar pentru ai Lui.
Sfârșitul lumii, însumat în Cartea Apocalipsei
Cuvântul apocalipsa (gr. ἀποκάλυψις, apokalypsis) înseamnă revelație. Oamenii i-au dat conotația negativă că apocalips înseamnă sfârșitul vremurilor deoarece în Cartea Apocalipsei este descris acest lucru, însă, în sine, acest cuvânt înseamnă revelație.
Cartea Apocalipsei este revelația pe care Iisus Hristos i-a dat-o lui Ioan despre sfârșitul lumii. Citind atent, se poate observa că cele 404 versete ale acestei cărți nu conțin nimic nou față de anumite pasaje pe această temă din cărțile precedente ale Scripturii, ci doar pune subiectul într-o singură viziune și cronologie. Așadar, Dumnezeu pune cap la cap evenimentele descrise în cărțile precendente ale Scripturii și îi dă lui Ioan această revelație.
Dintre aceste pasaje, amintim câteva deseori citate: capitolul 24 din Evanghelia după Matei, capitolul 21 din Evanghelia după Luca, toată cartea lui Zaharia, toată cartea lui Ioel, capitolul 2 din Isaia, capitolele 38 și 39 din cartea lui Ezechiel, toate culminând în Ziua Domnului, A Doua Venire a lui Hristos. Sfârșitul lumii, în Biblie, este descris cu lux de amănunte.
Matei 24 vs. Apocalipsa
În Cartea Apocalipsei sunt patru serii de evenimente: 7 peceți, 7 trâmbițe, 7 tunete (nu știm ce au profețit tunetele, Ioan a sigilat profeția) și 7 potire. În Matei 24, Domnul Iisus Hristos vorbește El însuși despre cele 7 peceți ale Apocalipsei. Și anume ce dezastre vor avea loc la sfârșitul vremurilor, când aceste peceți vor fi rupte. Capitolul 24 din Evanghelia după Matei poate fi pus în oglindă cu ruperea celor șapte peceți în Apocalipsa.
Prima pecete: Anticristul se arată la sfârșitul vremurilor
Ați auzit că are să vină Antihristul.
(1 Ioan 2:18)
Anticristul apare pe scena lumii la ruperea primei peceți din cele șapte. De unde știm că Anticristul apare la ruperea primei peceți? De la faptul că punem în paralel cronologia (sfârșitului vremurilor) dată de Hristos pe Muntele Măslinilor cu cronologia pe care tot El i-a dat-o lui Ioan pe Insula Patmos. Acestea coincid și se completează una pe alta.
Drept răspuns, Iisus le-a zis: „Băgați de seamă să nu vă înșele cineva.
Fiindcă vor veni mulți în Numele Meu și vor zice: ‘Eu sunt Hristosul!’ Și vor înșela pe mulți.
(Matei 24:4-5)
Aceste versete din Matei despre sfârșitul vremurilor pot fi puse în paralel cu cele din Apocalipsa:
Când a rupt Mielul cea dintâi din cele șapte peceți, m-am uitat și am auzit pe una din cele patru făpturi vii zicând cu un glas ca de tunet: „Vino și vezi!” M-am uitat și iată că s-a arătat un cal alb. Cel ce sta pe el avea un arc; i s-a dat o cunună și a pornit biruitor și ca să biruiască.
(Apocalipsa 6:1-2)
Anticristul se dă drept Hristos călărind un cal alb, însă nu are o sabie (Cuvântul lui Dumnezeu e o sabie), ci are un arc. Rolul Anticristului este să înșele oamenii, să îi îndepărteze de Adevăratul Hristos prin metode amăgitoare, seducătoare și pașnice la început, apoi cu forța, la final (descrise în partea 2/3).
A Doua Venire va avea loc când Anticristul va ataca Ierusalimul
În Vechiul Testament, Anticristul este numit Gog fiindcă Hristos nu venise încă în lume ca Gog să fie supranumit anticrist. Așadar, despre Gog, ni se spune:
„Așa vorbește Domnul Dumnezeu: Iată că am necaz pe tine, Gog, domnul Roșului, Meșecului și Tubalului! Te voi târî, te voi aduce, te voi sui din fundul miazănopții și te voi aduce pe munții lui Israel. Îți voi doborî arcul din mâna stângă și voi face să-ți cadă săgețile din mâna dreaptă.”
(Ezechiel 39:1-3)
În pasajul de mai sus vedem că Anticristul, Gog, oarecum se va feri să împlinească Scriptura (vezi și Ezechiel 38), anume să atace Israelul, probabil pentru a-L face mincinos pe autorul ei, Dumnezeu. Dar Dumnezeu îi va forța decizia. „Îl va târî pe munții lui Israel”, unde va fi doborât, „va fi prăpădit cu arătarea venirii lui Hristos” (2 Tes. 2:8). Însă, până la A Doua Venire, mai au loc o sumedenie de evenimente, precum ruperea peceții a doua. Cert este că necazurile și molimele încep numai când Anticristul e în lume, printre noi.
Vezi AICI material pe larg despre Anticrist!
A doua pecete: pacea e luată din lume la sfârșitul vremurilor
Hristos continuă să le spună ucenicilor lucrurile care se vor întâmpla. Al doilea lucru pe care îl menționează este luarea păcii din lume, ca o stare de tensiune care îi neliniștește pe oameni.
Veți auzi de războaie și vești de războaie: vedeți să nu vă înspăimântați, căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar sfârșitul tot nu va fi atunci.
(Matei 24:6)
Acest verset despre vremurile de dinainte de sfârșitul lumii poate fi pus în paralel cu pasajul următor din Apocalipsa:
Când a rupt Mielul a doua pecete, am auzit pe a doua făptură vie zicând: „Vino și vezi!” Și s-a arătat un alt cal, un cal roșu. Cel ce sta pe el a primit puterea să ia pacea de pe pământ, pentru ca oamenii să se înjunghie unii pe alții, și i s-a dat o sabie mare.
(Apocalipsa 6:3-4)
Se poate observa că Apostolul Ioan n-a spus că e război, ci doar că oamenii se înjunghie unii pe alții. Poate azi am putea spune, într-o supoziție, că acest lucru seamănă cu valul de atacuri teroriste din ultimii ani. După fiecare atac terorist circulă vești de războaie, ca răspuns la respectivele atacuri. Însă oamenii continuă să se înjunghie fără să se declanșeze acele războaie militare. Terorismul este război, totuși nu este război, oamenii doar se înjunghie fără înfuntare militară.
Pecetea a treia: inflație urmată de război militar
După ce vorbește despre veștile de războaie, probabil, pentru a face o delimitare, Iisus Hristos face o pauză (Luca 21:10; Apoi, le-a zis El…) să precizeze că sfârșitul lumii nu va fi atunci. După scurta pauză, Hristos continuă să le spună ucenicilor despre adevăratele războaie care vor avea loc și de ce.
Un neam se va scula împotriva altui neam, și o împărăție, împotriva altei împărății și, pe alocurea, vor fi cutremure de pământ, foamete […].
(Matei 24:7)
Acest verset este completat de pasajul următor din Apocalipsa:
Când a rupt Mielul pecetea a treia, am auzit pe a treia făptură vie zicând: „Vino și vezi!” M-am uitat și iată că s-a arătat un cal negru. Cel ce sta pe el avea în mână o cumpănă. Și, în mijlocul celor patru făpturi vii, am auzit un glas care zicea: „O măsură de grâu pentru un leu! Trei măsuri de orz pentru un leu! Dar să nu vatămi untdelemnul și vinul!”
(Apocalipsa 6:5-6)
Inflația va fi atât de mare încât va atinge pragul foametei
În acea inflație, o zi de lucru va fi echivalentă cu o câtime de mâncare, probabil un pumn de grâu sau trei pumni de orz pentru animale. Să nu ne imaginăm că o măsură de grâu va însemna un sac de grâu, altminteri nu vorbim de necaz, ci de normalitate. De unde știm că un leu (grecesc, un dinar) este echivalentul unei zile de lucru? Ne spune chiar Hristos într-una din pildele Sale:
S-a învoit cu lucrătorii cu câte un leu pe zi și i-a trimis la vie.
(Matei 20:2 )
Ce înseamnă că untdelemnul și vinul nu vor fi afectate? Înseamnă că, în mijlocul războiului, al inflației și al foametei, cei care sunt ai lui Dumnezeu vor trece cu bine peste aceste necazuri.
Untdelemnul ar putea reprezenta rămășița lui Israel (conducătorii și cei aleși erau unși), iar vinul, Noul Legământ (de la Cina Cea de Taină), adică Biserica lui Hristos. Biblia nu încurajează consumul de alcool, ar fi ciudat să se refere la vinul scos din struguri și tocmai în mijlocul foametei de la sfârșitul lumii. Oamenii ar spune: n-avem ce mânca, dar măcar avem cu ce ne îmbăta.
Pecetea a patra: un sfert din omenire moare de molimă, foamete, sabie sau răpus de animale
Iisus Hristos spune că vor fi „ciumi”, adică mai multe feluri de ciumă.
Pe alocurea, vor fi cutremure de pământ, foamete și ciumi. Dar toate aceste lucruri nu vor fi decât începutul durerilor.
(Matei 24:7)
Iar pasajul omolog din Apocalipsa este următorul:
Când a rupt Mielul pecetea a patra, am auzit glasul făpturii a patra zicând: „Vino și vezi!” M-am uitat și iată că s-a arătat un cal gălbui. Cel ce sta pe el se numea Moartea și împreună cu el venea după el Locuința morților. Li s-a dat putere peste a patra parte a pământului ca să ucidă cu sabia, cu foamete, cu molimă și cu fiarele pământului.
(Apocalipsa 6:7-8)
Observăm că, odată dezlănțuiți, la sfârșitul lumii, călăreții nu se întorc la făpturile vii care le-au trimis la porunca Mielului, ci rămân în lumea noastră. De aceea, situația se înrăutățește tot mai mult. Cel de-al patrulea călăreț, Moartea, adâncește foametea adusă de călărețul al treilea, aducând molimă, și adâncește războiul, lăsând omenirea vulnerabilă la animalele prădătoare ale câmpului. Molima este orice boală cu caracter epidemic.
Poate ne întrebăm cum se poate ca în secolul 21 să ne mai omoare fiarele câmpului. Însă, la sfârșitul vremurilor, când orașele sunt golite de oameni, din cauză că molima va circula pe străzi, fiarele câmpului vor intra în orașe. Asta spune Biblia că se întâmplă la depopularea bruscă:
Voi trimite viespile bondărești înaintea ta și vor izgoni dinaintea ta pe heviți, canaaniți și hetiți. Nu-i voi izgoni într-un singur an dinaintea ta, pentru ca țara să n-ajungă o pustie și să nu se înmulțească împotriva ta fiarele de pe câmp. Ci le voi izgoni încetul cu încetul dinaintea ta, până vei crește la număr și vei putea să intri în stăpânirea țării.
(Exod 23:28-30)
Necazurile încep când Anticristul se află printre noi
Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip, căci (Ziua Domnului) nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credință și de a se descoperi omul fărădelegii, fiul pierzării, potrivnicul care se înalță mai presus de tot ce se numește „Dumnezeu” sau de ce este vrednic de închinare. Așa că se va așeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu.
Căci taina fărădelegii a și început să lucreze; trebuie numai ca Cel ce o oprește acum să fie luat din drumul ei. Și atunci se va arăta acel nelegiuit, pe care Domnul Iisus îl va nimici cu suflarea gurii Sale și-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale. Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne și puteri mincinoase, și cu toate amăgirile nelegiuirii pentru cei ce sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiți.
(2 Tesaloniceni 2:3-10)
În textul de mai sus este făcută o descriere a Anticristului și a lucrării sale malefice. Apostolul Pavel ne asigură că Ziua Domnului nu vine până când Anticristul nu se dă drept Dumnezeu. Tot ce îi stă împotrivă deocamdată este Mângâietorul, Duhul Sfânt, care s-a pogorât în Ziua Cincizecimii.
Anticristul se va da drept Dumnezeu în Templu
Când Dumnezeu nu îi va mai sta în cale, la sfârșitul vremurilor, Anticristul se va da drept Dumnezeu. Locul în care se va drept Dumnezeu este fie un Al Treilea Templu iudaic, fie în trup, care, după creștinare, este considerat Templul al Duhului Sfânt (1 Cor. 3:16). Cea de-a doua posibilitate ar implica faptul că Anticristul își pune semnul de posesie, semnul Fiarei, pe mâna dreaptă sau pe fruntea creștinilor care se lasă amăgiți de el, ca și cum ar fi dumnezeul trupurilor lor. Și Dumnezeu pune pecete pe mână sau pe frunte:
Pecetluiește mâna tuturor oamenilor, pentru ca toți să se recunoască de făpturi ale Lui.
(Iov 37:7)
Domnul i-a zis: „Treci prin mijlocul cetății, prin mijlocul Ierusalimului, și fă un semn pe fruntea oamenilor care suspină și gem din pricina tuturor urâciunilor care se săvârșesc acolo.” Iar celorlalți le-a zis în auzul meu: „Treceți după el în cetate și loviți; ochiul vostru să fie fără milă și să nu vă îndurați! Ucideți și nimiciți pe bătrâni, pe tineri, pe fecioare, pe copii și pe femei, dar să nu vă atingeți de niciunul din cei ce au semnul pe frunte!
(Ezechiel 9:4-6)
Este numărul numelui Fiarei 666 sau 616? Vezi AICI articol!
Ești tu unul din oamenii lui Dumnezeu?
Așa cum am văzut în paragraful de mai sus, din Ezechiel capitolul nouă, Dumnezeu promite că va avea grijă de oamenii Săi. El își pune deoparte oamenii Săi, îi păzește:
Totuși așa vorbește Domnul Dumnezeu: „Măcar că trimit împotriva Ierusalimului cele patru pedepse grozave ale mele: sabia, foametea, fiarele sălbatice și ciuma, ca să nimicesc cu desăvârșire din el oamenii și vitele, tot va fi o rămășiță care va scăpa.”
(Ezechiel 14:21)
Însă, ești tu oare unul din oamenii Lui? Ești un slujitor credincios care caută întâi Împărăția Cerurilor, apoi restul lucrurilor? Cauți să te ferești de păcat și să îl ajuți pe cel aflat în nevoie?
Ești tu cu adevărat al lui Dumnezeu? Ai un caracter așa cum pocăința îl reflectă?
Noroadele îl întrebau și ziceau: „Atunci ce trebuie să facem?” Drept răspuns, el le zicea: „Cine are două haine să împartă cu cine n-are niciuna; și cine are de mâncare să facă la fel.”
(Luca 3:10-11)
Însă Ioan Botezătorul adaugă la aceste cuvinte, spunând că pocăința nu trebuie să aibă loc din cauza fricii de mânia lui Dumnezeu, mai târziu descrisă în Apocalipsa.
Dar când a văzut pe mulți din farisei și din saduchei că vin să primească botezul lui, le-a zis: „Pui de năpârci, cine v-a învățat să fugiți de mânia viitoare? Faceți dar roade vrednice de pocăința voastră.”
(Matei 3:7-8)
Isus a venit ca să fie jerfit pentru toți oameni. Mesajul a fost anuntat înca de la inceputul istoriei umane, în slăvirea Divinităti prin sacrificiul lui Avraam și sacrificiul Pastelor, cu și mai multe delalii predicată în varì profetii în Vechiul Testament. De ce a fost el (Isus) atât de important? Biblia declară că Legia este clară:
Fiincă plata păcatului este moartea:… (Romani 6 : 23)
“Moartea” este literal ‘separarea’. Când sufletul se desparte de trup, omul piere fizic. Întrun mod similar, omul este separat spiritual de Dumnezeu. Aceasta este adevarat pentru că Dumnezeu este Sfânt (fără păcat) în timp ce nou suntem corupți prin păcatul original.
Aceasta lucru poate fi văzut în această imagine, cu omul pe o stâncă în timp ce Dumnezeu este pe o altă stîncă, ca o genune între noi și Dumnezeu. Este ca o ramură uscată, care separată de copac, este moartă, tot așa și noi separați de Dumnezeu, suntem morți spiritual.
Această separare cauzeaza vinovăție și frică. Ceace în mod natural încercăm să facem, este să contruim poduri (de la moarte) la viață, prin Dumnezeu. Pentru noi sunt diferite modalități: unii se duc la biserică sau templu sau moscheie, fiind religioși, făcând lucruri bune, meditând, încercând să fie mai apți la alții, să fie mai rugative, etc. Unii oameni ajung mari prin lucruri bune și repetate. Să vedem o figură în acest sens:
Problema este că eforturile noastre, meritele, sacrificiile și asceza practicată etc., deși este buna, nu este suficientă ca să nu moară, căci ‘păcatul original’ rămâne. Cu toate că vrem să facem poduri, Dumnezeu rămâne separat căci genunea este prea mare. Ce este important e că deși religia sau morala sunt bune, dar rămâne rădăcina problemei. Este ca și cum am încercat să vindecăm cancerul (care ne omoară) mâncând numai vegetale. Da, vegetalele sunt bune dar insuficiente ca să vindece cancerul. Tatamentul adevărat este total diferit.
De aceia Legea înseamnă Știrile Rele – și de multe ori refuzăm să ne gândim, având atâtea de făcut și poate că Legea cumva dispare. Dar mai întâi trebuie să stim că este cancer, că diagnosticul este adevărat; tot așa și Biblia accentuiază că Legea păcatului este moartea și că tămăduirea este simplă dar puternică.
Fiincă plata păcatului este moartea dar … (Romani 6 : 23)
Acest cuvânt simplu, ‘dar’, este direcția mesajului întoacerii înapoi, Știrile Bune prin evanghelie – tămăduirea.
Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Cristos Isus, Domnul nostru. (Romani 6 : 23)
Vestea bună este că evanghelia prin sacrificiul lui Isus este suficient ca să facă un podul de la om la Dumnezeu. Stim acum că după 3 zile , Isus a înviat din morți , fizic. Astăzi unii oameni nu cred că Isus a înviat cu adevărat, deși evidențele sunt multiple. Sacrificiul lui Isus a fost profețit precum și sacrificiul lui Avraam și prin inaugurarea sacrificiul Pastelor.
Isus a fost uman dar fără păcat. De aceea omul Isus a putut să facă prin genune, de la om la Dumnezeu. El este Podul spre Viață, ca în exemplul de mai jos
Observați cum prin sacrificiul lui Isus, ‘darul’ este oferit. Indiferent ce dar, ca să fie dar trebuie să nu muncești sau să meriți prin merit. Pînă la urmă, dacă meriți nu mai este dar! În același mod, este imposibil să meriți sacrificiul lui Isus. Este un dar. Simplu.
Și ce este un dar? Este ‘viață eternă’. Înseamnă că păcatul meu și altău care duce la moarte este anulat. Prin Isus ca sacrificiul, podul a fost trecut și Dumnezeu aferă viață veșnică. Isus a făcut acest dar prin învierea din morți, dovada că este Domn. Este atât de puternic.
Eu și cu tu putem să trecem peste Podul Vieții. Încă adată, ca dar, fără să plată. Dar ca să primești darul trebuie să ‘vrei’. Oricine face dar poate să primească (“Da, primesc”) sau nu (“Nu, mulțumesc”). Darul încă trebuie să fie acceptat. În următoarea figură vedem cum putem să ‘umlăm’ pe Podul spre Dumnezeu și oferit nouă.
Sacrificiul lui Isus este un Dar pentru oricine vrea să primească
Și cum primim darul acesta? Biblia spune:
Fiincă “oricine va chema Numele Domnului, va fi mîntuit” (Romani 10 : 13)
Observați că premiza este la ‘toata lumea’. Pentru că Isus a înviat din morți, este viu acum și este ‘Domn’. Dacă accept darul acesta, el răspunde și așteaptă să converezi cu el. Poate nu ai făcut niciodată asta. Uite un ghid cum să vorbești cu el, cum să te rogi.
Doamne incantare magică. Nu există cuvînte specifice care să devină puternice. Este doar încrederea ca precum Avraam va răspunde. Evanghelia este puternică și totuș simplă în același timp. Fiți deci liberi sau dacă vreți ca un ghid, vorbind sau tăcut în spirit ca să primești, prin Isus, darul acesta.
Doamne Isuse ,am înteles că prin faptul că am păcătuit în viața sunt separat de Dumnezeu. Deși am încercat mult ca să fiu bun, ori ce fac rămîn separat de punte. Dar am înțeles că prin moartea Ta sacrificiul a fost spălat – chiar și păcatul meu. Cred că prin învierea din morți tu ai făcut posibil să fie suficient sacrificiul Tau suprem . Te rog să mă speli de păcat și să mă aduci la Dumnezeu și viața veșnică. Nu vreau să rămîn sclav în păcat deci eliberează-mă. Îți mulțumesc Doamne Isuse că ai făcut aceasta pentru mine și te rog să mă ghidezi in continuare toată viața cat o mai am de trait . Amin
Proiect tip pentru realizarea unui adapost si a unei stane de oi (III)/ Gestatia la oi/ Recomandari pentru perioada fatarilor/ Reguli privind producerea si valorificarea produselor/ Recomandari privind producerea si comercializarea carnii de miel/ Tehnologii moderne pentru cresterea CAPRINELOR,Oaia Dolly – primul mamifer clonat…Calitatile carnii de miel si ied
etc
Sisteme de intretinere
Sistemele de intretinere a ovinelor utilizate la noi sunt:
• sistem de intretinere in stabulatie sezoniera pentr fermele mici si mijlocii mai ales cele pentru productia de lina si pielicele;
• sisteme de intretinere pe stabulatie permanenta, in fermele mijlocii si mari, in care ovinele sunt exploatate pentru productia de carne sau carne-lana. In ambele sisteme de intretinere oile se pot caza in adaposturi inchise, semideschise sau deschise avind pardoseaua la sol, cu asternut permanent sau pe gratare (care uneori se pot acoperi cu asternut).
Alegerea sistemului de transhumanta de la munte la campie, de semitranshumanta, sau intensiv de exploatar este determinat de o multime de factori cum ar fi: conditiile geoclimatice, particularitatile biologice ale raselor, efectivele de animale, posibilitatile de investitie, gradul de dotare, eficienta economica, etc.
Adaposturile de ovine nu sunt in general adaposturi pretentioase, comparativ cu cele destinate celorlalte specii. Pentru intretinerea traditionala a oilor in saivane semideschise se pot folosi materiale locale de constructii, spre deosebire de tehnologia de intretinere intensiva de crestere si ingrasare, unde sunt folosite materiale capabile sa asigure confort termic, permitind mecanizarea proceselor de productie.
Saivanele semideschise sunt constructii simple, executate din materiale locale, care adapostesc animalele de vinturi si precipitatii (ploi reci, zapezi, sau viscole.
Constructiile de tip SOPRON, sunt fara tavan de forma : liniara, in L sau U, cu suprafata dimensionata pentru odihna, conform tabelului de mai jos, urmind ca miscarea, furajarea, si adaparea sa se desfasoare in padocuri amplaste in apropierea acestora.
| Nr. crt
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 |
Categoria de ovine
Oi adulte Carlani, carlane Miori, mioare Oi adulte la ingrasat Berbeci in turma Berbeci pt. lana sau carne Oi cu miei – fatari timpurii – fatari de primavara Oi in maternitate Miei sugari, in tarcuri Berbeci reproducatori in boxa individuale |
Saivan
1.00 – 1.50 0.50 – 0.60 0.70 – 0.90 0.80 – 1.00 1.40 – 2.20 0.90 – 1.20 1.40 – 1.60 1.00 – 1.20 1.80 – 2.20 0.20 3.60 – 5.00 |
Padoc
0.50 – 0.60 0.40 0.60 0.60 0.90 – 1.20 0.50 – 0.60 – 0.90 – – – |
Unitatea de masura pentru saivan si padoc este : m2/cap
| Nr. crt
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 |
Categoria de ovine
Oi adulte Carlani, carlane Miori, mioare Oi adulte la ingrasat Berbeci in turma Berbeci pt. lana sau carne Oi cu miei – fatari timpurii – fatari de primavara Oi in maternitate Miei sugari, in tarcuri Berbeci reproducatori in boxa individuale |
Furaje
40 30 30 40 50 – 70 40 – 50 40 40 40 20 70 |
Adapare
8 – 12 4 6 8 – 12 12 – 15 8 – 10 8 – 10 8 – 10 8 – 10 – 30 |
Unitatea de masura pentru furaje si adapare este : cm/cap
Pe structura de rezistenta din lemn sau metal cu o deschidere de 4.00-9.00 m, se amplseaza elementele de inchidere :
• fundatia: izolate din beton cu piatra
• peretii amlpasati pe trei laturi, pe directia vinturilor domonante se executa din piatra, lemn, blocuri ceramice, B.C.A. sau la nevoie din baloturi de paie;
• sarpanta ( acoperisul) : din lemn sau mental;
• invelitoare din paie, tabla, placi de azbociment ondulat sau materiale plastice;
• tencuiala : va fi driscuita;
• tamplaria (geamuri, usi) : vor fi din lemn sau metal;
• zugraveli se vor efectua cu var;
• vopsirea se va face cu vopsea cu ulei pentru protectia elementelor din metal sau lemn.
Inaltimea mica la streasina trebuie sa fie de 1.8-2.0 m . aceasta permitind acumularea in timp a gunoiului si pastrarea caldurii de grup.
Saivanele trebuie sa fie compartimentate in boxe colective pentru oi sau berbeci sau tineret.
Din suprafata totala a saivanului, 25- 30 % este destinata maternitatii, spatiu care trebuie sa fie inchis si sa asigure o temperatura de +8 0C. Maternitatea se compartimenteaza cu panouri demontabile, in boxe individuale pentru oi gestante, oi mame si miei , oferind astfe, posibilitatea unei furajari suplimentare cu furaje de calitate si totodata se pot foarte bine supravegherea in perioada de alaptare.
Boxele individuale de fatare vor avea urmatoarele dimensiuni : 0.80 x 1.20 x 0.85 m si sunt prevazute cu jgheaburi pentru furaje si adapare. Nr. boxelor va reprezenta 5-10% din efectivul matca.
Ovinele sunt intretinute in aer liber, in padocuri aflate, aferent saivanelor care trebuie sa fie dubla fata de suprafata adapostului, furajarea si adaparea facandu-se tot afara, unde pot ramine si peste noapte pe timp frumos. Padocurile se pavazeaza partial, acolo unde se instaleaza jgheaburile pentru apa. Padocul va avea fundatii izolate la stilpii de sustinere din beton sau piatra. Stilpii din lemn, sau metal. In saivane se cazeaza oile de viscol, ploi sau zapezi pe un asternut de paie ( 0.3-0.5 kg/cap/zi), care se improspateaza la nevoie. Evacuarea gunoiului se face la sfirsitul stabulatiei 70 – 75% din saivan se compartimenteaza cu panouri demontabile in :
• boxe colective pentru : – mame in diferite stari fiziologice in raport cu gradul de avansare a gestatiei;
• pentru oi si miei pentru cele doua categorii de miei reaspectiv miei mijlocii si miei zburati pentru a evita strivirea lor;
• boxa pentru refugiu mieilor, unde mieii primesc hrana suplimentara si de calitate numita mielar care este separat de restul maternitatii prin grilaje cu intervalle de 20×40 cm, care permit trecerea mieilor. Mielarul este prevazut cu iesle pentru fin de calitate, concentrate si adapatori.Pentru urmarirea greutatii mieilor ,in maternitate se va amplasa un cantar.
Imprejmuirea fermei va fi de sarma sau rigle de lemn.
Principalele probleme ridicate de catre crescatorii de ovine in Adunarea Generala a Federatiei Oierilor de Munte
Adunarea Generala a Federatiei Oierilor de Munte din Romania – F.O.M. a adus in discutie ca principale probleme ale crescatorilor de ovine din cele 86 de asociatii membre ale Federatiei urmatoarele:
-
- Subventiile pentru animale si pasuni sa fie date in timp util, in asa fel ca fermierii sa se poata folosi de ele atunci cand au nevoie, nu dupa ce ajung sa-si vanda animalele pe nimic, sau sa le sacrifice, ca sa evite falimentul. Promisiunile de plata de azi, pe maine, intarzierea acestora peste limita suportabilului, duce la neplata la timp a chiriilor pentru pasuni si a impozitelor, duce la penalizari, la blocarea activitatii fermelor si chiar la executari silite de catre ANAF si alti creditori;
- Implicarea abuziva a politicului (prin intermediul primarilor), prin presiuni asupra membrilor consiliilor directoare, in deciziile asociatiilor, prin distribuirea pasunilor pe criterii preferentiale, pur si simplu doar la cei agreati de primari, sau prin refuzul de a organiza licitatii pentru pasuni, fapt care duce la haos si un pasunat necontrolat, asa cum poate si gaseste loc, fiecare crescator de animale;
- Nerespectarea legilor cu privire la pasuni, in ceea ce priveste stabilirea chiriilor, fara a se tine cont de procentul de 50% din valoarea masei verzi/ha;
- Necesitatea implementarii unui program national de ameliorare genetica pentru cresterea rezistentei naturale la SCRAPIE si facilita exportul. Prin acest program se va creste rezistenta genetica naturala a ovinelor in vederea obtinerii unei evaluari pozitive de la O.I.E. Acest lucru va creste gradul de predictibilitate a riscului de aparitie a scrapiei in Romania. Ca o consecinta a imbunatatirii riscului de tara si predictibilitatii rezistentei naturale la scrapie, va conduce la cresterea increderii tertilor si la deschiderea exportului catre tarile arabe, fara a mai avea probleme la tranzitarea Turciei;
- Sa se revina la subventiile pentru zona defavorizata la animale, sau la o alta modalitate de acordare de subventii pentru zonele unde cresterea animalelor implica o valoare ridicata a costurilor. Se propune bonitarea berbecilor de catre A.N.Z. si atribuirea unui nucleu de 30 de ovine pe fiecare reproducator, iar efectivele bonitate sa fie incluse in sectiunea secundara din Registru Genealogic si sa se dispuna implementarea masurilor necesare pentru a intra la sprijinul cuplat zootehnic. Acest lucru se impune pentru evitarea consangvinizarii care a ajuns la stadii alarmante de 80% din efectivele de ovine din Romania si va avea repercusiuni grave daca nu se iau masuri;
- S-au cerut lamuriri cu privire la stadiul Proiectului de modificare a legii vanatorii. Se solicita permiterea pasunatului in paduri, cu exceptia plantatiilor, regenerarilor si parcelelor monitorizate silvic;
- Respectarea obligatiei ca Directiile Agricole sa nu stabileasca norma anuala de venit si cantitatea si valoarea pentru masa verde la hectar fara consultarea majoritatii asociatiilor reprezentative din judet;
- Probleme cu forta de munca… este foarte greu de gasit;
- Transhumanta, este o traditie, care este necesar sa fie protejata la nivel guvernamental si care, ar trebui sa aiba reguli clare, stabilite de autoritati, impreuna cu reprezentantii crescatorilor de ovine;
- Sa nu se desfiinteze asociatiile, deoarece nu avem o lege valida in acest scop. In acest moment transformarea asociatilor in cooperative este practic imposibila, si foarte multe asociatii au contracte si investitii in derulare si tot ceea ce timp de 20 de ani s-a facut, cu foarte multa greutate, pur si simplu se va distruge si membrii asociatilor isi vor pierde iremediabil increderea in ideea de asociere;
- Analizarea si clarificarea situatiei create de neconcordanta dintre Ordinul 619/2015, Ordinul 234/2016 si Legea 104/2015, cu privire la cine depune cerere pentru pasunile inchiriate de asociatii;
- Pana la aparitia unei legi si a unor reglementari clare si care pot fi puse in practica, asociatiilor sa li se permita sa depuna cererea de incasare a subventiilor pe pasunile contractate, deoarece, chiar prin statut ele au inscris ca pot face activitate agricola si automat pot fi FERMIERI activi. In acest moment mutarea patrimoniului asociatiei, intr-o cooperativa nou infiintata, legal nu este posibila si trebuie tinut cont si de faptul ca niciodata toti membrii asociatiei nu vor fi de acord cu transformarea in cooperative. In acest caz ce vom face? De ce s-a pus carul inaintea boilor, de ce se desfiinteaza asociatiile inainte de adoptarea modificarilor la legea cooperativelor. Totodata autoritatile (MADR, APIA, ANSVSA) trebuie sa explice clar si concret in media si in teritoriu cum se vor trece in folosinta animalele pe cooperative fara a fi fortati sa le treaca in proprietatea cooperative. Se solicita cu vehementa prorogarea termenului de transformarea a asociatiilor crescatorilor de animale in cooperative la aparitia legii cooperativelor cu modificarile care se impun. Posibil ca singura solutie sa fie promovarea unei legi special care sa poata reglementa corect problemele existente si sa poata depune in conditii normale din 2017;
- Faramitarea suprafetelor pasunilor prin desfiintarea asociatilor, va duce la pierderea investitiilor facute de asociatii pe pasuni si la neefectuarea lucrarilor de intretinere si igienizare a pasunilor. Din cauza asociatiilor care au lucrat defectuos si nu in interesul membrilor la inchirierea pasunilor, nu trebuie sa fie pedepsite toate asociatiile care si-au facut datoria asa cum trebuie;
- Vitalitatea mentinerii/reintroducerii adeverintei eliberate de asociatii, care atesta statutul de crescator de animale, adeverinta care nu este respinsa de Regulamentele U.E. Eliminarea acestei adeverinte va duce la dezmembrarea asociatiilor, activitate pentru care sau depus eforturi substantiale. Romanul nu are gena asocierii in sange, nu constientizeaza ca doar in colaborare cu altii va avea mai multe sanse de reusita in desfasurarea unei activitati profitabile, iar situatia va genera haos si conflicte care nu mai pot fi controlate. Daca au fost asociatii/persoane care nu au respectat legea sa fie sanctionate corespunzator, dar pentru o mica parte sa nu aiba de suferit si majoritatea care sunt corecti;
- Nu se vinde laptele, deoarece procesatorii, refuza sa vina in zona de munte sa-l colecteze, din cauza infrastructurii proaste;
- Probleme ridicate cu privire la costurile mari cu identificare animalelor, la faptul ca asociatiile care ne-ar ajuta sa avem costuri mai mici, nu pot face aceasta activitate, pentru ca statul nu subventioneaza manopera decat in cazul efectuarii identificarii de catre medicii veterinari concesionari;
- Sa se renunte la reglementarile cu privire la monopolul medicilor concesionari , fiecare fermier sa fie liber sa-si aleaga liber, medicul veterinar;
- In SNIIA, fiecare fermier sa aiba o parola personalizata care sa-i permita sa vizualizeze toate miscarile facute de medicul veterinar si cand constata neconformitati, sa fie anuntate medicului, pentru a fi remediate urgent, dupa sistemul actual de la APIA, unde putem vizualiza fiecare exploatatie pe care o detine;
- Sa se desecretizeze cererile depuse la APIA (asa cum a fost pana in 2010), si sa vada oricine, in fiecare localitate, cine si pentru cate animale a depus cerere de subventie, sa se vada cine si pentru cate hectare a depus cerere pentru pasuni, metoda prin care s-ar evita fraudele si multe alte nereguli;
- Legislatia sa fie coerenta si stabila, sa nu se mai schimbe an de an. Infiintarea camerelor agricole sa se faca pe cerinte reale. Este o birocratia mare si inutila pentru accesarea fondurilor europene;
- Renuntarea la data de referinta pentru cererea de subventie pentru bovine;
- Sa fie consiliati si ajutati fermierii sa inteleaga rolul COP si RG, sa se acrediteze asociatiile pentru aceasta activitate, daca vom considera ca este in folosul fermierilor. In 2015 nu s-a facut nici o actiune de informare de catre APIA, inainte de depunerea cererii de subventie, a fost un haos total, fermierilor le-a fost greu sa stie despre ce este vorba, pentru a pricepe cei asteapta in anul 2016;
- Sa se dea ajutoare de stat pentru cumparare animale de rasa (MINIMIS), dar nu ca in anul 2014, cand aceasta activitate a fost facuta pentru a castiga bani cativa oieri cu influenta, iar restul au fost pacaliti cu miei in loc de berbeci, sau sa se blocheze softul la comanda. Pe principiul C.E. accesul la drepturi egale pentru fiecare fermier se propune MINIMIS pentru tineretul femel de inlocuire matca;
- Conceperea unui program de organizare de targuri si expozitii pe zone, in mai multe perioade ale anului. Presedintii de asociatii sa se intalneasca mai des, pentru discutarea si rezolvarea problemelor.
F.O.M.
Federatia Oierilor de Munte din Romania
Eugen Gontea – Presedinte FOM
Constanta Stefan – Secretar General FOM
Asociatii acreditate pentru registrul genealogic si controlul productiei la ovine si caprine, in 2015
Asociatiile acreditate pentru efectuarea controlului oficial al productiei la ovine si caprine si asociatiile acreditate pentru conducerea registrului genealogic, la ovine in anul 2015.
Asociatii acreditate pentru efectuarea controlului oficial al productiei la ovine si caprine, in anul 2015
|
NR. CRT. |
JUDET |
ASOCIATIA |
RASA |
CONTACT |
|
1 |
Bacau |
Asociatia Crescatorilor de Animale „Valea Muntelui-Agas” |
TA100 |
Com. Agas, Jud. Bacau |
|
2 |
Buzau |
Asociatia Profesionala DAL |
OT100, TI100 |
Com. Ghergheasa, Jud Buzau |
|
3 |
Galati |
Asociatia Crescatorilor de Caprine si Ovine „Covurlui” |
MP100, LC100, OT100, TI100 |
Mun. Galati, Str. Livezeni, Nr. 20, Judetul Galati |
|
4 |
Ialomita |
Asociatia Crescatorilor de Ovine, Caprine si Taurine „Ialomita” |
MP100, TA100 |
Com. Vladeni, Str. Mihai Viteazu, Ialomita |
|
5 |
Sibiu |
Asociatia Crescatorilor de Ovine din Regiunea Hartibaciului Sibiu „Ecomiorita” |
TI100, TA100 TI |
Marpod, Ferma.6, Jud Sibiu |
Asociatii acreditate pentru conducerea registrului genealogic, la ovine in anul 2015
|
NR. CRT. |
JUDET |
ASOCIATIA |
RASA |
CONTACT |
|
1 |
Hunedoara |
Asociatia Zonala a Crescatorilor de Ovine Dacia |
TA 100 |
Orastioara De Sus, Nr. 133, Jud. Hunedoara |
A.N.Z.
Agentia Nationala pentru Zootehnie „Prof. dr. G. K. Constantinescu”
Rasele romanesti de ovine
In continuare vom prezenta caracteristicile raselor autohtone de ovine si indicii morfo-productivi de reproductie la populatiile din rasele Merinos de Palas, Tigaie, Turcana si Linia de Carne – Palas.
Rasa Merinos de Palas
Rasa Merinos de Palas s-a format la Oieria Palas in perioada anilor 1920-1965, avand la baza o populatie de oi, cu origine necunoscuta, majoritatea cu lana fina, adusa la Palas in anul 1919. Alti autori sustin ca la baza Merinosului de Palas, ar sta rasele Turcana si Tigaie incrucisate cu mai multe rase de tip Merinos. Adevarul pare a fi la mijloc, cu certitudine putandu-se spune ca oile aflate la Palas in acea perioada au fost incrucisate cu berbeci Merinos Rambouillet si Merinos Semiprecoce German (de Leutewitz) importati din Franta in anii 1926 si 1930 si respectiv din Germania in anii 1928 si 1940, metisii obtinuti constituind baza de formare a rasei.
Merinosul de Palas din acea perioada avea productii de lana in jurul a 5 kg cu lungimea suvitelor mai mica de 7 cm, finetea fibrelor 18-20 microni si greutatea corporala a oilor de 40-45 kg. Ca defecte se remarcau lungimea mica a suvitelor, extinderea insuficienta a lanii pe abdomen, membre si cap si randamentul lanii la spalare scazut. Pentru eliminarea acestor defecte, sporirea productiei de lana si marirea greutatii corporale s-a apelat la incrucisarea de infuzie, in anul 1953 aducandu-se la Palas 10 berbeci Merinos de Vest, 7 berbeci Merinos de Stavropol si 8 berbeci Merinos Caucazian (importati din fosta URSS). In urma incrucisarilor practicate, a izolarii reproductive si a selectiei a luat nastere actuala rasa Merinos de Palas, care a fost omologata in jurul anului 1960. Dupa anul 1970 s-au mai practicat incrucisari de infuzie cu Merinosul Australian pentru ameliorarea randamentului la spalare si a gradului de alb al lanii.
ISTORIA GENETICA A RASEI: Un efectiv de ovine poate fi considerat rasa daca a evoluat izolat reproductiv (relativ izolat) cel putin cinci generatii, de la data stabilirii combinatiei dorite de genotipuri (tipul dorit). Rasa Merinos de Palas – populatia de la ICDCOC Palas-Constanta a evoluat izolata reproductiv (relativ izolata) din anul 1940 pana in prezent, fiind deschisa reproductiv numai in perioada anilor 1955-1960 (cand s-a practicat infuzia cu rasele Merinos de Stavropol si Caucazian). In prezent Merinosul de Palas se aseamana genetic in proportie de 91,8% cu populatia omologata in 1960 si in proportie de 5,29% cu Merinosul Australian. Asemanarea genetica cu Merinosul Ramboillet si Semiprecoce German este zero, iar cu rasele Merinos de Stravropol si Caucazian este de 0,03% si respectiv 0,13%. Intervalul mediu intre generatii in perioada anilor 1930-2003 este de 4,09 ani cu variatii de la 3,65 ani la 4,52 ani in functie de filiatie, fiind mai mic pe filiatiile tata-descendenti si mai mare pe filiatiile mama-descendenti. Consangvinizarea totala a rasei a crescut de la valoarea de 2,75% in anul 1940 la valoarea de 7,24% in anul 1970 scazand apoi la valoarea de 2,03% in anul 2003. La rasa Merinos de Palas –populatia de la ICDCOC Palas-Constanta se poate spune, ca in decursul evolutiei acesteia, in mod sistematic s-a evitat practicarea imperecherilor inrudite.
INSUSIRILE MORFO-PRODUCTIVE SI INDICII DE REPRODUCTIE: Greutatea corporala la miei depinde de sex, varsta si tipul de fatare. Masculii simpli au avut la fatare greutatea medie de 3,9 kg, iar femelele au avut 3,83 kg in timp ce la gemeni greutatea medie a fost de 3,65 kg la masculisi de 3,51 kg la femele. La varsta de 4 saptamani greutatea corporala la mieii simpli a fost de 10,68 kg la masculi si de 10,55 kg la femele, iar la gemeni s-a incadrat intre limitele de 8,99-9,06 kg. La varsta de 8 saptamani greutatea corporala medie s-a incadrat intre limitele 12,33-14,45 kg fiind in functie de sex si modul de alaptare a mieilor (unul sau mai multi pe oaie in lactatie).
Capacitatea de alaptare la oile Merinos de Palas depinde de numarul de miei alaptati fiind mai mare la oile cu gemeni. Aceasta a fost pe intreaga populatie studiata de 43,39 litri/oaie in prima luna de lactatie si 22,36 litri/oaie in luna a doua de lactatie.
In perioada anilor 2006-2007 oile Merinos de Palas au avut fecunditatea de 96,71%, iar prolificitatea a avut valoarea de 122,38%. Datele prezentate sunt caracteristice rasei si comparabile cu cele prezentate de literatura de specialitate.
Linia de carne – Palas
Linia s-a format prin incrucisarea raselor Ile de France si Merinos de Palas, urmata de izolare reproductiva si selectie in directia sporirii productiei de carne. In anul 1972 s-au importat din Franta si s-au adus la ICPCOC Palas-Constanta 10 berbeci si 20 oi din rasa Ile de France, primii metisi Ile de France x Merinos de Palas obtinandu-se in anul 1973. Incrucisarile efectuate cu rasa Ile de France au avut ca scop ameliorarea vitezei de crestere, sporirea capacitatii de conversie a hranei, imbunatatirea conformatiei, cresterea randamentului la sacrificare si a indicilor de calitate ai carcaselor. Urmare a performantelor mai bune realizate de produsii F1 comparativ cu Merinosul de Palas s-a procedat la obtinerea generatiei F2 din incrucisarea berbecilor F1 (50% Ile de France, 50% Merinos de Palas) cu oi F1. In paralel au fost obtinuti si produsi R1 (75% Ile de France, 25% Merinos de Palas). In succesiunea generatiilor care au urmat, s-au folosit la reproductie metisii F1, F2, R1 si produsii rezultati din toate combinatiile posibile dintre acestia avand ca obiective ale ameliorarii, sporul de crestere in greutate pana la varsta de 5-6 luni, greutatea corporala la varsta de 5-6 luni si conformatia corporala care trebuiau sa se apropie de cea a raselor de carne. Dupa anul 1983 populatia a fost inchisa reproductiv fiind sistate incrucisarile cu rasa Ile de France, procedandu-se la reproductia in sine a populatiei.
ISTORIA GENETICA A LINIEI: Coeficientul de izolare reproductiva a liniei a crescut progresiv de la valoarea de + 0,54 in anul 1976 la + 0,98 in anul 1999 si + 1 in 2003, valoare care se mentine si in prezent. In momentul de fata, Linia de Carne-Palas se aseamana genetic in proportie de 57% cu rasa Ile de France, 33% cu Merinosul de Palas, 5% cu rasa Suffolk si mai putin cu alte rase (cu prolificitate ridicata). Intervalul mediu intre generatii in perioada anilor 1989-2003 a fost de 3,74 ani fiind mai mic pe filiatiile tata-descendenti, ceea ce arata ca la aceasta linie berbecii au fost folositi la reproductie pana la varsta de maxim 4 ani. Consangvinizarea totala a liniei a crescut de la valoarea de 5,06% in anul 1989 la 18,62% in anul 2003, dar incestul a fost zero pe intreaga perioada a anilor 1989-2003. Cresterea consangvinizarii liniei arata ca in decursul evolutiei acesteia s-a urmarit pastrarea asemanarii genetice cu unii reproducatori valorosi cum au fost berbecii Ile de France nr.1318/1978 si 7012/1994. Linia de Carne-Palas intruneste majoritatea conditiilor pentru a fi omologata ca rasa noua de ovine.
INSUSIRILE MORFO-PRODUCTIVE: Mieii masculi simpli au avut la fatare greutatea medie de 3,8 kg, iar femelele au avut 3,63 kg. La gemeni greutatea la fatare a fost de 3,35kg la masculi si de 3,09 kg la femele. La varsta de 4 saptamani greutatea corporala s-a incadrat intre limitele 8,14-11,30 kg depinzand de sexul mieilor si modul de alaptare (ca simpli sau gemeni). La varsta de 8 saptamani greutatea medie a fost de 15,64-16,16 kg la femelele si masculii simpli si de 12,25-14,81 kg la femelele si masculii gemeni.
Pe intreaga populatie studiata capacitatea de alaptare a oilor a fost de 44,94 litri/oaie in prima luna de lactatie si de 25,12 litri/oaie in luna a doua de lactatie.
In campania de monta si fatari 2006-2007 oile din Linia de Carne-Palas au avut fecunditatea de 45,97%, iar prolificitatea a fost de 126,57%.
Rasa Tigaie
Tigaia isi are originea in specia de ovine salbatica-arkar (Ovis vignei arkar) care a fost domesticita la Sud-Est de Marea Caspica. Aceiasi autori arata ca stramosii rasei Tigaie isi au originea in Asia Mica unde ar fi existat o populatie de oi cu lana fina si uniforma. Legaturile comerciale intre porturile Asiei Mici si cele ale Marii Negre stabilite la sfarsitul ultimului mileniu inaintea erei noastre au favorizat patrunderea rasei Tigaie in Dobrogea.
Basorelieful de pe Columna lui Traian si de pe monumentul de la Adamclisi din Dobrogea confirma faptul ca rasa Tigaie exista in Dobrogea in anul cuceririi Daciei de catre romani (in jurul anului 100 e.n.). Din Dobrogea (dupa aceeasi autori) Tigaia a fost raspandita in Transilvania de catre mocanii care practicau transhumanta. Dupa alti autori rasa Tigaie este rasa pastorilor transhumanti din zona Carpatilor de Curbura (Sacele-Covasna), aceasta neexistand in Balcani si Asia Mica in ultimul mileniu dinaintea erei noastre, asa cum sustin alti autori. Pastorii romani transhumanti au dispersat din timpuri imemoriale rasa Tigaie in locurile de iernat din Lunca Dunarii si de pe malul Marii Negre, apoi in Sudul Ucrainei, in Rusia, in Bulgaria, in Slovacia si Cehia, in Voivodina si Campia Panoniei. In Turcia, rasa Tigaie a fost importata din Romania si in prezent este cunoscuta sub denumirea de Kivirgic.
Rasa Tigaie are un format corporal care se incadreaza in tipul mezomorf cu forme suficient de largi si adanci, avand o conformatie armonioasa si o constitutie robusta spre fina. Este o rasa de lapte-carne-lana. Lana este semifina (30-35 microni) de culoare alba, iar unele exemplare prezinta fibre colorate in cojoc; jarul de pe fata si membre poate avea culoarea bruna (Tigaia bucalae), ruginie (Tigaia ruginie), alba (Tigaia bela) sau alba cu pete brune sau ruginii. Exista si exemplare de culoare neagra (culoarea neagra este recesiva fata de culoarea alba). Berbecii au coarne mari (60-70 cm lungime) rasucite in una, doua spirale. Exista si berbeci ciuti sau cu coarne rudimentare (melci) acestia detinand o pondere de 3-4% din total efectiv. Oile sunt lipsite de coarne, dar exista o proportie de 16-18% din efectivul total care au coarne rudimentare sau coarne mici nespiralate.
RASA TIGAIE – POPULATIA DE LA SCDCOC REGHIN. Populatia Tigaie de la SCDCOC Reghin provine dintr-o turma Tigaie achizitionata din sectorul particular din orasul Baraolt-Covasna imediat dupa infiintarea statiunii de la Reghin (in anul 1981). Aceasta turma de oi Tigaie a fost infuzata cu Rasa Germana cu Capul Negru in anul 1994 cand s-au folosit la reproductie 4 berbeci importati din Germania. Produsii F1 obtinuti s-au reprodus in sine concomitent practicandu-se incrucisari de reintoarcere pe Tigaie si incrucisari intre produsii din toate tipurile, incepand cu anul 2000 populatia obtinuta fiind izolata reproductiv. Se estimeaza ca in prezent dupa doua generatii de izolare reproductiva, populatia Tigaie de la SCDCOC Reghin se aseamana genetic in proportie de 10-12% cu Rasa Germana cu Capul Negru si in proportie de 88-90% cu Tigaia de Baraolt.
INSUSIRILE MORFO-PRODUCTIVE SI INDICII DE REPRODUCTIE: Greutatea corporala la miei a fost de 4,38 kg la masculi simpli si de 4,15 kg la femelele simple, iar la gemeni greutatea corporala a fost de 3,85 kg la masculi si de 3,58 kg la femele. La varsta de 4 saptamani greutatea corporala medie s-a incadrat intre limitele de 7,33-9,50 kg fiind dependenta de sexul mieilor si modul cum au fost alaptati (ca simpli sau ca gemeni). La varsta de 8 saptamani greutatea corporala medie s-a incadrat intre limitele de 11,2-14,81 kg.
Capacitatea de alaptare medie a oilor in prima luna de lactatie a fost de 29,79 litri/cap, iar in luna a doua oile au produs 22,41 litri/cap.
Comparativ cu datele de literatura de specialitate care dau pentru rasa Tigaie pe intreaga perioada de lactatie productia totala medie de lapte de 80-90 litri/oaie, populatia Tigaie de la SCDCOC Reghin pare a avea o productie mai mare (52,2 litri/cap in 60 zile de lactatie).
In sezonul de monta si fatari 2006-2007 oile Tigaie din populatia de la SCDCOC Reghin au realizat fecunditatea de 97,42%, iar prolificitatea a avut valoarea de 118,54%. Cresterea semnificativa a prolificitatii comparativ cu valoarea medie de 105% pentru rasa Tigaie se datoreaza infuziei cu rasa Germana cu Cap Negru (Deutche Schwartzkopfiges).
Rasa Turcana
Rasa Turcana este cea mai veche si mai raspandita rasa in Romania. Originea rasei Turcana nu se cunoaste cu precizie. Dupa unii autori rasa Turcana deriva din specia salbatica Ovis vignei arkar. Dupa N.Teodoreanu, oaia Turcana a fost domesticita in vremurile preistorice in Muntii Carpati, de unde s-a raspandit in toata Europa prin transhumanta. Dupa C.Draganescu, in tarile din Europa Centrala (Cehia, Slovacia, Polonia, Ungaria, Romania), din Balcani (Serbia, Croatia, Macedonia. Albania, Bulgaria, Turcia europeana) si sudul Europei de rasarit (Moldova, Ucraina, Rusia), se intalnesc trei-patru grupe de oi de origine romaneasca, ce formeaza majoritatea raselor autohtone din aceasta zona geografica vasta. Aceste grupe sunt: Grupa raselor Valahe (Zackel); grupa raselor Tigaie, grupa raselor Valahe cu coarne in tirbuson (Ratca) si grupa raselor Karnabat si Ruda.
Grupa raselor Valahe (Zackel)
In 7 tari cum sunt Grecia, Serbia, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Ucraina si Rusia rasele locale sau unele rase locale se numesc Valaha, dar in aceste tari este ignorata legatura intre cuvintele Valah si Roman, se evita sa se confirme ca aceste rase sunt de origine romaneasca.
In Romania aceasta grupa de rase este denumita Turcana (incepand cu secolul XIX-lea). B.P.Hasdeu in 1873 presupune ca acesta este un cuvant vechi de origine indo-europeana in forma lui primara-sturca, avand intelesul de oaie si capra. Denumirea Turcana a fost folosita in Bulgaria pana acum 80 ani (cand s-a renuntat la ea) pentru rasa Svistov.
In centrul Moldovei, in Basarabia (Republica Moldova) si Ucraina pentru Turcana se foloseste denumirea de Tusca. Aceasta este o subpopulatie distincta din grupa raselor Turcana.
ORIGINEA RASELOR VALAHE (TURCANA): Anumiti autori sustin ca aceste rase deriva din vechea oaie Scito-Dacica a carei imagine apare pe Columna lui Traian. Draganescu C., arata ca oile Valahe isi au originea in vechea oaie scitica care traia in estul Europei in anii 400 inainte de Hristos. Din aceasta oaie veche scitica s-au desprins doua filiatii: oaia Geto-Tracica si Oaia veche din Spania.
Din oile Geto-Tracice deriva populatiile din rasa Turcana de talie mai mica cu lana mai scurta si productii mici, in general sedentare. Printre acestea se numara Tusca din Moldova si Ucraina, Turcana Brumarie, unele populatii din Muntii Apuseni si unele rase din Balcani.
Din oile vechi spaniole (Lacha si Chura) deriva Turcana transhumanta de Sibiu. Populatiile din rasa Turcana transhumanta sunt de talie si greutate corporala mare si au productii mai mari decat Turcana din prima grupa. Explicatia prezentei Turcanei tranhumante de origine spaniola in Carpati, poate fi aceea ca romanii dupa cucerirea Daciei, au adus aici aceste oi impreuna cu pastorii transhumanti, care sa colonizeze noile teritorii cucerite.
CARACTERE DE RASA: In general se poate spune ca Turcana (grupa de rase) face parte din grupa oilor cu lana mixta (amestec de fibre groase si lungi si fibre scurte si fine-puf). Lana este buna pentru covoare si mai putin buna pentru confectii. Oile au coada lunga pana sub jarete sau pana la pamant. Berbecii au coarne mari purtate lateral, rasucite in 1-2 spirale. Oile sunt ciute dar exista anumite populatii in care oile au coarne mici sau o anumita parte din oi au coarne (15-20%). Multe populatii Turcana au aptitudini pentru mers (Turcana transhumanta de Sibiu, Novaci Vaideeni) si productii bune de lapte. Productia de carne la toate populatiile lasa de dorit in special cand este vorba de calitatea carcaselor (care se incadreaza in mare majoritate in clasa P dupa grila europeana „SEUROP”). Toate populatiile Turcana se remarca prin capacitatea ridicata de adaptare la conditii adverse de mediu, rezistenta sporita la boli microbiene si la parazitoze locale si capacitate ridicata de valorificare a furajelor fibroase si grosiere.
Rasa Turcana – Populatia de la SCDCOC Caransebes
Deriva din Turcana Creata de Caransebes infuzata cu Turcana transhumanta de Poiana Sibiului in perioada 1982-1996. Populatia Turcana de la SCDCOC Caransebes este izolata reproductiv de circa trei generatii. Comparativ cu Turcana transhumanta de Sibiu, oile de la SCDCOC Caransebes sunt de talie si greutate corporala mai mici, dar au productie de lapte ceva mai mare. Populatia Turcana de la SCDCOC Caransebes este bine adaptata la conditiile de mediu din zona, unde valorifica bine iarba si furajele fibroase si grosiere.
INSUSIRILE MORFO – PRODUCTIVE SI INDICII DE REPRODUCTIE: La fatare mieii masculi au avut greutatea corporala medie de 3,9 kg, iar femelele au realizat 3,72 kg. La varsta de 4 saptamani greutatea corporala medie a fost de 9,26 kg la masculi si de 8,39 kg la femele, iar la 8 saptamani masculii au avut 14,57 kg, iar femelele 13,36 kg.
Oile Turcana au avut capacitatea de alaptare in prima luna de lactatie de 27,53 litri lapte/cap, iar in luna a doua au produs in medie 23,30 litri lapte/cap.
In campania de monta si fatari 2006-2007 populatia Turcana de la SCDCOC Caransebes a avut fecunditatea de 96,95%, iar prolificitatea a fost de 107,17%.
Se poate spune ca populatia susmentionata este reprezentativa pentru rasa Turcana crescuta in zona de influenta a SCDCOC Caransebes.
Institutul de Cercetare-Dezvoltare
pentru Cresterea Ovinelor si Caprinelor
Palas-Constanta
Calitatile carnii de miel si ied
Carnea de miel si ied tanar este de un roz pal, are o textura ferma si curata, grasimea este de culoare alba, iar oasele sectionate trebuie sa aiba un aspect poros si sa nu fie uscate. Cu cat culoarea muschilor este mai inchisa si grasimea devine galbuie cu atat mielul este inaintat in varsta.
Conform recomandarilor ANPC, carnea de miel sau ied se cumpara numai din macelarii, magazine alimentare sau locuri special amenajate din piete. Carnea proaspata este elastica si curata. Daca suprafata este lipicioasa si a capatat un miros urat este un semn de alterare a carnii.
Gustul carnii depinde de hrana pe care a consumat-o mielul in timpul vietii – fie cereale, fie iarba. Bineinteles ca cea mai sanatoasa este carnea animalului hranit cu iarba. Carnea de miel se strica foarte usor, motiv pentru care trebuie pastrata la temperaturi joase. Dupa achizitionare trebuie transportata cat mai repede si depozitata la temperaturi cuprinse intre zero si patru grade Celsius.
Carnea de miel este sanatoasa datorita continutului de seleniu, lipsa acestui mineral in organismul nostru dublandu-ne riscul de astm.
Este foarte frageda, iar 100 de grame contin: 30,4 proteine, 9,4 grame de grasime, 215 calorii, 1,2 grame de fier si 95 mg colesterol.
Beneficii pentru sanatate
-
- este o sursa bogata de proteine: 100 grame de carne asigura 60% din necesarul zilnic pentru un adult.
- datorita continutului de zinc, sistemul imunitar are numai de castigat, ranile se vindeca mai repede, stabilizeaza nivelul zaharului din sange si mentine sanatatea prostatei. O portie de 100 de grame contine 38,3% din necesarul zilnic de zinc.
- mielul contine de asemenea o cantitate importanta de vitamina B12, necesara in formarea celulelor rosii din sange, in prevenirea anemiei, pentru un sistem nervos sanatos si pentru metabolizarea proteinelor, grasimilor si carbohidratilor.
- vitamina B3 sau niacina este un alt element benefic continut in carnea de miel. Aceasta asigura protectie impotriva dementei si a altor boli cognitive ce vin o data cu varsta. Niacina este totodata indispensabila unei pieli sanatose si pentru buna functionare a tractului gastro-intestinal.
- carnea de miel contine mai putine gasimi saturate (studiile arata ca doar 36% din totalul grasimilor sunt saturate) comparativ cu alte tipuri de carne.
De asemenea, carnea de miel este una din cele mai bune surse de acid linoleic conugat (CLA), o grasime cu proprietati antioxidante, care poate ajuta si in cura de slabire. O portie de 80 grame de carne contine doar 175 de calorii si opt grame de grasime.
Carnea de miel este bogata in vitamina E, potasiu, calciu si fier. Contine o cantitate mica de sodiu. Este o alegere sanatoasa pentru persoanele care o consuma in cantitati moderate.
Carnea de ied este si mai frageda decat cea de miel, are o aroma mai usoara si, la gust, aduce mai mult cu vita decat cu mielul. Datorita continutului scazut de grasimi, carnea de ied este mai sanatoasa ca cea de vita sau pui. De asemenea, are mai putine calorii si este bogata in fier si vitamine din grupul B. O portie de 80 grame contine doar 122 de calorii, pe cand 80 grame de pui contin 162 de calorii.
Carnea de miel face parte din categoria carnii rosii si este o sursa foarte buna de proteine de calitate. Pentru persoanele active fizic este o optiune sanatoasa, nu insa si pentru cele cu anumite probleme cum ar fi obezitatea, dislipidemia, hepato-renalismul, trigliceridemia sau hipertensiunea arteriala.
Proprietatile terapeutice ale carnii de miel
-
- Imbunatateste performantele sexuale, avand efecte benefice asupra potentei si a fertilitatii. Imbunatateste activitatea splinei, inlatura durerile abdominale, imbunatateste activitatea rinichilor si inlatura starea de slabiciune.
Dezavantajele consumului de carne de miel
-
- Carnea de miel nu se recomanda celor care au un nivel ridicat al colesterolului in sange, din cauza grasimii continute.
- In cazul persoanelor varstnice, cantitatea de carne consumata trebuie redusa sau inlocuita cu alimente de origine vegetala.
- Consumul excesiv de carne de miel si de carne rosie, in general, elibereaza toxine in organism, ce pot fi cauze ale unor boli severe precum cancerul de colon sau guta.
- Aceasta carne poate fi periculoasa pentru persoanele care au acidul uric crescut in sange. Chiar daca sunt benefice, proteinele proaspete din carnea de miel pot provoca si alergii, care se manifesta la 6-12 ore dupa consum.
Tehnologii moderne pentru cresterea ovinelor si caprinelor
Aplicarea tehnologiilor moderne si performante in cresterea ovinelor si caprinelor trebuie sa tina seama de imbinarea tehnicii de varf cu cerintele fiziologice ale animalelor si sa permita valorificarea in cele mai bune conditii a potentialului biologic productiv al animalelor, avand in vedere progresele din domeniul bioeticii animale si asigurand atingerea dezideratelor privind productivitatea si calitatea produselor animaliere.
Tehnologii moderne pentru cresterea OVINELOR
In tara noastra, rasele locale de ovine sunt rase mixte si, ca urmare, pentru utilizarea eficienta a conditiilor de mediu trebuie sa se mentina profilarea productiei pe zone geografice, respectiv: pentru zonele de campie rasele de ovine producatoare de lana fina si carne; pentru zonele de deal si de podis rasele producatoare de lana semifina, lapte si carne, precum si rasele de pielicele; pentru zonele de munte rasele de ovine producatoare de lana grosiera, lapte si carne.
Sistemele de crestere si exploatare adecvate pentru rasele locale sunt: extensiv in zona de munte, semiintensiv in zonele de deal si colinare si semiintensiv sau intensiv in zonele de campie.
In sistemul semiintensiv, animalele sunt intretinute pe perioada de iarna in stabulatie (necesita adaposturi si anexe de depozitare a fanurilor, grosierelor, concentratelor si nutreturilor insilozate), iar in sezonul cald animalele sunt intretinute pe pasuni naturale, pajisti cultivate si ocazionale, care sunt valorificate succesiv, o parte dintre lucrari sunt mecanizate si exista un program concret de ameliorare (pe baza selectiei individuale).
Sistemul intensiv (in stabulatie permanenta sau stabulatie combinata cu pasunatul limitat la 3-4 ore/zi) permite integrarea exploatarii ovinelor in sistemul intensiv al sectorului vegetal si, implicit, concentrarea si specializarea productiilor, ameliorarea numerica si calitativa mai rapida a efectivelor, mecanizarea si automatizarea principalelor lucrari curente de exploatare, aplicarea unor tehnologii avansate de reproductie, valorificarea resurselor secundare din sectorul vegetal sub forma de amestec unic, precum si aplicarea unor tehnologii adecvate de producere, preparare si administrare a acestora, folosirea adaposturilor la intreaga lor capacitate pe intreg parcursul anului si o productivitate marita asociata cu reducerea efortului fizic al muncitorilor.
Indiferent de sistemul practicat, fermele de ovine trebuie sa fie orientate catre piata si viabile din punct de vedere economic. Efectivul de animale din ferma poate avea o structura formata din 65-75% oi mame, 3-5% berbeci si 20-30% tineret ovin de prasila, cu o reforma la oile adulte de circa 20% si la tineret de 10-15%.
Hranirea ovinelor
Pentru asigurarea necesarului de furaje, ferma trebuie sa aiba suprafete proprii de teren agricol (arabil, pasuni si fanete), dimensiunea terenului agricol destinat bazei furajere si structura culturilor stabilindu-se in functie de necesarul animalelor pe categorii fiziologice (lactatie, gestatie, monta etc.), greutate, varsta si sistemul de intretinere practicat.
In cadrul sistemului semiintensiv, in cursul unui an calendaristic, intretinerea ovinelor se face in stabulatie 155 zile si pe pasune 210 zile, iar in cadrul sistemului intensiv – in stabulatie permanenta sau combinat. Pentru berbecii de reproductie se acorda o atentie sporita in perioada de pregatire pentru monta si monta, prin nivelul de hranire si miscare practicate si modul de utilizare la monta, iar in perioada de repaus sexual se va urmari asigurarea unei stari de sanatate si intretinere adecvate.
Pentru categoria oi si mioare, in perioada de pregatire pentru monta se recomanda o hranire stimulativa, care are ca scop aducerea acestora la o stare buna de intretinere. Sistemul de reproductie recomandat este monta naturala cu metoda monta dirijata (raport de sexe de 1 mascul la 25-30 oi), pentru cunoasterea ascendentei si posibilitatea realizarii procesului de ameliorare. In perioada de gestatie se asigura o hranire conform stadiului de gestatie, iar animalele vor fi supravegheate permanent. Inainte de fatare, animalele sunt supravegheate ziua si noaptea, se face codinirea oilor (in avans cu 2-3 saptamani de data fatarii) si se pregateste adapostul prin compartimentarea acestuia in compartimente pentru oile gestante (boxe pentru 50-100 oi – 1,5 m2/cap), maternitate (pregatirea boxelor de fatare: 10% din numarul oilor gestante, cu o suprafata de 1,2 m2 per boxa; boxe comune pentru oi si miei – 25 oi cu miei/boxa – 1,6 m2/cuplu) si compartimente de intretinere a oilor cu miei zburati (boxe de 50-100 oi cu miei – 1,6-2 m2/cuplu), unde se amenajeaza front de furajare separat pentru miei.
Pentru categoria tineret de prasila se are in vedere separarea pe sexe dupa intarcare, afluirea tineretului mascul excedentar catre ingrasare, iar pentru tineretul de prasila conducerea atenta a cresterii si dezvoltarii acestuia pana la intrarea la reproductie.
Dupa intarcarea mieilor are loc pregatirea oilor pentru pasunat (curatarea si ajustarea ongloanelor, examinarea starii de sanatate etc.), pregatirea si parcelarea pajistilor, precum si pregatirea si organizarea mulsului (amenajarea strungilor si ocoalelor si asigurarea inventarului necesar recoltarii si receptiei laptelui – in cazul mulsului manual). Mulsul se poate face si mecanizat, in sali de muls mobile sau fixe (de tip bradulet, tandem sau rotolactor, prevazute cu stand de muls, sala de masini si sala de asteptare), iar depozitarea laptelui se face in tancuri de racire.
Tunsul animalelor se face electromecanic, intr-un loc amenajat special si dotat adecvat (tarc pentru oi netunse, culoare individuale de trecere catre tuns, puncte de tuns, culoare pentru oi tunse, tarc pentru oi tunse, cantar pentru animale si cojoace de lana, masa de sortare, spatiu de depozitare a lanii sortate etc.).
Adaposturile utilizate pentru ovine
Adaposturile utilizate pentru ovine sunt constructii simple, de regula, de forma dreptunghiulara, de tip inchis sau semideschis, prevazute pe centru sau pe una din partile laterale cu culoar de furajare, ce permite administrarea mecanizata a hranei, cu ajutorul remorcii tehnologice, recomandata sub forma de amestec unic pe perioada stabulatiei. Intretinerea ovinelor se face liber pe asternut permanent, iar adapostul este compartimentat in boxe de odihna si miscare, care intrunesc toate cerintele tehnologice si de microclimat specifice fiecarei categorii de varsta (tabel 1). Evacuarea gunoiului se face de 1-2 ori/an, in functie de sistemul de intretinere practicat, cu ajutorul unui tractor echipat cu lama.
Ferma de ovine necesita si anumite spatii sau constructii anexe, precum: filtru sanitar, padoc de miscare pentru animale, parc de contentie sau rascol, baie fixa din ciment pentru deparazitarea ovinelor, camera de serviciu pentru repausul ingrijitorilor si supravegherea de noapte, magazie tampon pentru depozitarea nutreturilor, fanar pentru depozitarea fanurilor si grosierelor, celula de siloz, platforma de dejectii, infirmerie (2,5 m2/100 de oi), bucatarie furajera (dotata cu tocatoare pentru grosiere si fibroase, moara si amestecator, cu o suprafata de 7m2/100 oi).
Tehnologii de ingrasare a ovinelor
Tehnologia de ingrasare a tineretului ovin in sistem intensiv. In cadrul acestei tehnologii, mieii sunt preluati la greutatea de circa 12 kg si livrati la greutatea de circa 45 kg. Ingrasarea cuprinde trei etape distincte (acomodare, ingrasare propriu-zisa si finisare) si are o durata totala de circa 100 de zile. Hranirea animalelor se face la discretie cu un amestec unic administrat de doua ori pe zi (dimineata si seara), fapt ce permite reducerea pierderilor de furaje cu 15-20%, marirea gradului de consum al furajelor fibroase si grosiere cu 20-45% si mecanizarea tuturor lucrarilor de preparare si administrare. Ingrasarea in sistem intensiv cu durata de 100 de zile se poate aplica si la tineretul caprin, greutatea de valorificare fiind de circa 30 kg.
Tehnologia de ingrasare a tineretului ovin in sistem semiintensiv. Aceasta se plaseaza intermediar intre sistemul intensiv si extensiv, deoarece reclama o cantitate de concentrate de numai circa 400 g/zi/cap si permite folosirea masei verzi de pe pajistile naturale sau cultivate, fapt ce atrage reducerea costurilor ingrasarii. Ingrasarea se face in doua variante, respectiv de 140-150 de zile si de 200 de zile, mieii fiind preluati la greutatea de circa 20 si respectiv circa 12 kg si ingrasati in stabulatie si la pasunat pana la greutatea de circa 45 kg. Scopul esential al stabilirii secventelor tehnologice este de a obtine produsi care sa prezinte o dezvoltare corporala adecvata pentru productia de carne, iar in urma sacrificarii sa rezulte carcase de calitate superioara si cu randamente ridicate.
Reconditionarea animalelor adulte reformate. Ingrasarea animalelor adulte are loc intr-o perioada de 2-3 luni si se poate face la pasune, in stabulatie sau mixt. Prin aceasta tehnologie, greutatea corporala a animalelor creste cu 15-20%, in special pe seama depunerii de grasime, concomitent cu marirea randamentului la sacrificare cu 20% si imbunatatirea semnificativa a insusirilor calitative ale carnii.
Tehnologii moderne pentru cresterea CAPRINELOR
Sistemul intensiv de exploatare a caprinelor pentru productia de lapte este mai putin raspandit in tara noastra, intalnindu-se, totusi, si ferme de capacitati mari, aparute in special in ultimii 10-15 ani, in care se cresc fie rase specializate, fie metisi obtinuti intre rase specializate si rase locale si, in proportie redusa, rase locale (autohtone). Aplicarea acestui sistem se face, de regula, in stabulatie permanenta la caprinele exploatate pentru productia de lapte sau/si pe pajisti cultivate sau pasuni ameliorate pentru caprinele crescute preponderent pentru productia de carne.
Stabulatia caprelor in lactatie se face liber pe asternut permanent (care este evacuat periodic cu un tractor cu lama), in adaposturi special construite, bine compartimentate (prevazute cu alee de furajare si boxe de odihna si miscare, delimitate in functie de specializarea productiei), care intrunesc toate cerintele tehnologice (densitate, front de furajare, front de adapare, luminozitate etc.) si de microclimat (volum de aer, umiditate, temperatura etc.) specifice caprinelor (tabelul 2). Tapii, iezii pana la intarcare si tineretul de prasila se intretin intr-un adapost separat de capre, compartimentat adecvat si prevazut cu echipamente specifice (ex. instalatii de preparare si echipamente de administrare a substituentului de lapte la iezi, adapatori etc.).
Furajele si apa sunt administrate direct in adapost (furajele sunt administrate cu ajutorul remorcilor tehnologice la iesle – care poate fi simpla sau autoblocanta, iar apa prin intermediul adapatorilor cu nivel constant sau cu clapeta). Hranirea animalelor se face cu ratii echilibrate din punct de vedere energetic, proteic, vitaminic si mineral, calculate in functie de greutatea corporala, starea fiziologica si productia animalelor. Este recomandat ca furajele sa fie administrate sub forma de amestec unic (compus din mai multe tipuri de nutreturi, in functie de sezon – cereale, sroturi, fanuri, masa verde, siloz de porumb, premix vitamino-mineral etc.).
In afara de spatiul destinat pentru miscarea si odihna animalelor (adapostul), fermele de caprine de tip intensiv sunt prevazute si cu alte spatii si constructii anexe specifice, care se refera in primul rand la sala de muls (bradulet, in tandem sau rotolactor), care conduce la cresterea productivitatii muncii (activitatea de muls implica o durata considerabila din timpul efectiv de lucru zilnic), baza furajera proprie (fanar, celula de siloz, magazie, cantar bascula etc.), bucatarie furajera, platforma de dejectii, filtru sanitar, utilitati (apa, curent electric) etc.
Productia de lana la ovine
Lana, invelisul pilos al oilor, este constituita din fibre cu proprietati textile deosebite. In imbracamintea piloasa a oilor, pe langa lana, exista si parul de pe fata si membre denumit ”jar”, fara proprietati textile. Fibrele de lana incep sa se formeze din a opta saptamana a vietii intrauterine, in statul dermic a lui Malpighi si pana la sfarsitul gestatiei corpul fatului este acoperit cu lana. Procesul de formare al foliculilor pilosi la miei continua pana la varsta de 3-6 luni. Cu cat numarul de foliculi este mai mare, desimea lanii va fi mai mare si implicit productia obtinuta va fi mai mare.
Desimea foliculilor este determinata genetic, fiind diferita de la rasa la rasa, dar in acelasi timp este influentata si de conditiile de mediu, indeosebi in stadiul vietii intrauterine si in perioada de alaptare. Foliculii pilosi sunt de doua feluri: primari si secundari si sunt dispusi in grupe; fiecare grupa este constituita din 3 foliculi primari si un numar diferit de foliculi secundari. Numarul de foliculi primari variaza putin de la o rasa la alta; foliculii secundari sunt insa in numar foarte mare la oile cu lana fina, fapt ce conditioneaza desimea acesteia.
In ceea ce priveste structura fibrei de lana, ea este formata din bulbul pilos, radacina si tija. Inmultirea celulelor din bulb asigura cresterea fibrei. Radacina este partea fibrei cuprinsa in grosimea pielii intre bulb si tija. Tija care este fibra propriu-zisa, prezinta urmatoarele anexe: papila fibrei, foliculul pilos, glandele sebacee si sudoripare si fibre musculare. Papila fibrei este formata din vase sanguine, fibre conjunctive si nervoase si constituie organul de nutritie al fibrei; foliculul pilos inconjoara radacina fibrei si este format din celule epiteliale dispuse sub forma de tub; glandele sebacee, in numar de 2-3 la fiecare fibra, produc sebumul care, la suprafata pielii, se amesteca cu secretia glandelor sudoripare si formeaza ”usucul”, care protejeaza fibra de lana. Fibrele musculare joaca un rol in expulzarea sebumului. Tija fibrei de lana prezinta urmatoarele trei straturi, de la exterior la interior: cuticular, cortical si medular. Stratul cuticular inveleste la exterior fibra de lana. La fibrele groase, celulele cuticulare sunt cheratinizate si dispuse pe un singur strat ca niste solzi si inconjoara fibra de jur-imprejur; in cazul fibrelor fine o singura celula cuticulara inconjoara fibra de jur-imprejur. Stratul cortical este format din celule fusiforme cheratinizate, dispuse in lungul fibrei. Acestea conditioneaza, prin compozitia si structura lor, rezistenta fibrei. Intre celulele stratului cortical raman spatii care determina higroscopicitatea lanii. Tot in aceste celule se depun si granule de pigment la oile cu lana colorata. Stratul medular se intalneste la lana groasa si apare ca un canal de-a lungul fibrei. Fibrele subtiri, fine nu au strat medular, deci ele au numai primele doua straturi.
In compozitia chimica a lanei, substanta principala este cheratina, substanta proteica, cornoasa, care contine 18 aminoacizi, cei mai bine reprezentati find cei care contin sulf. Insusirile fibrei de lana care detemina valoarea ei pentru industria textila, sunt: finetea, lungimea, ondulatia, rezistenta, extensibilitatea, luciul si matasozitatea. Finetea, data de diametrul tranversal al fibrei, este o insusire de baza ce conditioneaza valoarea lanurilor pentru industria textila. Acesta insusire este influentata de: rasa, individ, varsta, sex, hrana, stare de sanatate etc.
Finetea constituie un criteriu important de clasificare a lanurilor. In practica exista doua sisteme de clasificare a lanii dupa finete: sistemul alfabetic si sistemul Bradford. Determinarea finetii lanii se poate face fie macroscopic sau microscopic, prin masurarea diametrului fibrelor la microscop sau la un aparat special ”lanametru”.
Lungimea este o insusire importanta de care se tine seama in mod deosebit in industria textila. De asemenea rezistenta lanii conditioneaza durabilitatea tesaturilor, fie o rezistenta la tractiune sau torsiune. Rezistenta la tractiune se apreciaza prin forta de tractiune exprimata in kg necesara pentru ruperea unui fir de 1mm/2, aceasta conditioneaza rezistenta relativa; rezistenta absoluta se masoara prin forta de tractiune exprimata in grame. Rezistenta fibrelor este mult influentata de alimentatie si de starea de sanatate a animalelor.
La apreciera lanei, in ansamblu, urmarim: uniformitatea, desimea, higroscopicitatea, culoarea, usucul si randamentul la spalare. Uniformitatea se refera atat la finete cat si la lungimea firelor pe diferite regiuni corporale. Cand diferentele de finete si lungime intre lana recoltata de pe spata si fesa sunt foarte mici, lana este considerata uniforma, fiind foarte apreciata.
Desimea este determinata de numarul de foliculi pe unitatea de suprafata si influenteaza in cel mai mare grad cantitatea de lana obtinuta de la fiecare oaie. Este influentata de rasa ,crestere ,etc. Culoarea este o insusire importanta pentru industrie, care prefera mai mult lana alba.
Higroscopicitatea este insusirea lanei de a absorbi vapori de apa si se datoreste vacuolelor existente in stratul cortical. Usucul format din secretia glandelor sebacee si sudoripare, formeaza un strat protector de-a lungul fibrei, protejand, in acelasi timp, si pielea oilor de intemperii. Cantitatea de usuc este infuentata de rasa, sex, varsta, clima, conditii de intretinere. Cantitatea usucului se apreciaza dupa culoare; se considera de calitate superioara usucul de culoare alb-galbuie. Randamentul la spalare in procente dintre cantitatea de lana spalata si cantitatea de lana bruta, nespalata. In sfarsit putem vorbi si de defectele lanii, adica abateri de la starea normala, anumite defecte care produc serioase neajunsuri in procesul de prelucrare. Aceste neajunsuri sunt determinate de factori externi, de ingrijirea si intretinerea necorespunzatoarea cum ar fi: lana murdara cu impuritati, lana oilor flamanzite, bolnave de raie sau factori genetici.
Fundatia World Vision doneaza sute de capre in cinci comune din judetul Ialomita
Fundatia World Vision – birou zonal Ialomita a donat in ziua de sambata familiilor vulnerabile din Armasesti, judetul Ialomita 27 de iedute, aceasta fiind a doua etapa caritabila numita “Dar din dar” din cadrul unui proiect economic mai amplu, donatiile au drept scop securitatea alimentara si asigurarea de hrana sanatoasa pentru familiile din judet.
Donatia de capre a inceput anul trecut in 3 (Radulesti, Moldoveni si Armasesti) comunitati din judetul Ialomita in cadrul proiectului economic “Caprele o sansa pentru familial vulnerabile din mediul rural” care se deruleaza pe parcursul a trei ani si se va incheia in anul 2016, pana in prezent au fost donate in total 270 de capre la 54 familii.
In acest an, in data de 06.06.2015 cu ocazia festivalului anual al florilor care s-a desfasurat in satul Armasesti, inca 6 familii vulnerabile au primit prin intermediul World Vision – birou Zonal Ialomita cate 5 iedute per familie, iar in lunile care vor urma inca 16 familii din sat vor primi cate cinci iedute.
Astfel de donatii se vor desfasura in toate cele cinci comunitati unde are loc proiectul si in total vor mai fi donate in acest an 290 de capre la 58 de familii.
Cele 27 de iedute donate reprezinta prima generatie nascuta a caprelor care au fost fost donate anul trecut primilor beneficiari. Pentru a crea sustenabilitate in cadrul comunitatii, beneficiarii din acest an au promis si ei la randul lor vor dona mai departe cate doua caprite la fiecare generatie nascuta.
Pentru cele sase familii cat si pentru cei care au primit anul trecut animale aceasta campanie le poate schimba viata sau viitorul copiilor lor asigurandu-le o viata sanatoasa si alimentatia necesara de zi cu zi: “Acum stiu ca am ce pune pe masa, de bine de rau stiu ca nu imi mai trimit copilul la scoala nemancat. La pranz facem o mamaliga cu branza, stiti cum e, ca la tara”, ne-a explicat Goaga Violeta beneficiar din cadrul proiectului.
Pentru a demonstra comunitatii rezultatele si cunostintele obtinute pana in prezent, in cadrul evenimentului beneficiairii de anul trecut impreuna cu stafful World Vision au pus la foc un ceaun mare de mamaliga , au pregatit cas proaspat pe care l-au servit tuturor celor prezenti la cea de-a patra editie a “Festivalului Florilor”.
De la saracie la propria afacere
Proiectul se adreseaza famililor cu mai multi copii, in special fara venituri sau acestea trebuie sa fie minime. O conditie necesara este ca beneficiarii sa arate ca dobandesc cunostinte minime de cresterea animalelor, ca le pot asigura hrana si adapostul necesar caprelor. Cei care beneficiaza de donatia de capre oferi mai departe altor familii vulnerabile din sat cate doi iezi.
Inainte de donatie, World Vision organizeaza cursuri de instruire in domeniul zootehnic, dovedirea cunostintelor acumulate sunt o pre-conditie pentru oferirea donatiei. Mai mult, familiile sunt incurajate spre dezvoltarea aptitudinilor de anteprenoriat pentru a genera venituri suplimentare in gospodarie, asigurandu-se celor care doresc consultanta in accesarea fondurilor nerambursabile.
“Acum ca am numarul minim de capre pentru a obtine subventie, pot sa ma gandesc si la a face branza pentru a vinde si a mai obtine in plus pentru familia mea”, povesteste Mihai Victor un alt beneficiar.
Despre World Vision – punct de lucru Ialomita
Programul de dezvoltare comunitara a inceput in judetul Ialomita in mai 2003, in parteneriat cu 3 comune: Jilavele, Dridu si Fierbinti. In anul 2005, parteneriatul s-a extins in alte sase comune: Armasesti, Adancata, Brazii, Movilita, Maia si Moldoveni, iar in 2006 a fost initiat parteneriatul cu comunele Manasia, Rosiori si Cosereni. In anul …. reprezentantii World Vision au inceput sa deruleze programe de dezvoltare si in orasul Uriziceni.
Cele 13 comunitati din microregiunea Urziceni cuprinse in programul de dezvoltare comunitara “Mai Intai copiii” se implica si participa activ la dezvoltarea lor, pentru a asigura impreuna cu partenerii lor, o viata mai buna pentru copiii lor
Tehnologii moderne pentru cresterea CAPRINELOR
In februarie 1997, cercetatorii scotieni au prezentat lumii prima clona a unui mamifer adult, pe faimoasa oaie Dolly, socand intreaga lume
Oaia Dolly a fost clonat cu succes dintr-o celula somatica adulta, prin procedeul de transfer nuclear. Ea a avut trei mame, cu roluri diferite. Una dintre oile folosite in cadrul experimentului a furnizat ovulul, o alta oaie ADN-ul si cea de-a treia fiind “mama surogat”.
Dolly a trait intreaga viata la Institutul Roslin din Midlothian. Ea a fost imperecheata cu un berbec numit David si a fatat sase miei. In 2001, a fost diagnosticata cu o forma de artrita. Ea a fost tratata cu medicamente antiinflamatorii, dar, la varsta de sase ani, a fost eutanasiata, dupa ce s-a descoperit ca suferea si de cancer pulmonar. Ulterior, Dolly a fost impaiata. Oaia este expusa si astazi la Muzeul Regal al Scotiei.
Cea mai mare ferma de capre din lume
Elcomex Agroindustrial controleaza intregul proces de obtinere a lactatelor de capra avand obiective majore in agricultura si zootehnie.
Elcomex Agroindustrial Constanta, creste si exploateaza capre de rase de inalta productivitate. Efectivul fermei va creste in fiecare an, avand o prima finalitate in 2017, cu un efectiv de 12.000 capre in lactatie (cea mai mare ferma de capre din lume). In prezent ferma de capre are un efectiv de 4.000 capre (din rasele Alpine French si Saanen Bread)
Punctele forte pentru Ferma de capre sunt: capre de rase de inalta productivitate; specialisti de renume international in cresterea si exploatarea caprinelor, ferme de capre moderne si complet echipate; personal pregatit si calificat; tehnologii de muls complet automatizate
Elcomex Agroindustrial detine o fabrica de procesare lapte, exclusiv de capra, care are o capacitate de productie de 20,000 litri/zi si este complet automatizata, cu utilaje de ultima generatie, capabila sa respecte toate normele de igiena si control, impuse si recomandate de comunitatea europeana.
Gama de produse este una diversificata, 100% din lapte de capra: Lapte proaspat si pasteurizat; Iaurt; Kefir; Telemea; Urda; Branza lactic; Branzeturi frantuzesti cu mucegai
Ca piata de desfacere este in principal cea romaneasca, in momentul de fata existand o nisa insemnata pentru ceea ce inseamna produse 100% din lapte de capra. Nu va fi loc de nici un mixt, doar lapte de capra produs in ferma proprie.
Gestatia la oi
Durata gestatiei la oi este, in medie, de 150 zile (145-155 zile), fiind mai scurta la rasele precoce (144-148 zile la rasele englezesti cu lana scurta si de 146-149 zile la cele cu lana lunga), la primipare si in caz de gestatie gemelara (cu 2-3 zile). In general starea de intretinere buna a mamelor scurteaza durata gestatiei. In perioada de gestatie, cea mai mare atentie se va acorda hranirii oilor (in special a primiparelor), potrivit cerintelor stabilite in vederea bunei pregatiri pentru fatare si a dezvoltarii normale a fetusilor.
Avand in vedere dinamica dezvoltarii fetusului la ovine si, totodata formarea si maturizarea foliculilor pilosi, in primele 3 luni de gestatie hrana administrata nu trebuie sa depaseasca cu mult cerintele prevazute pentru intretinere. Din luna 4 de gestatie, cand cresterea fetusului devine mai intensa, continutul energetic al ratiei va fi majorat cu 15-20%, iar continutul proteic cu 30-40%, prin modificarea structurii si a volumului ratiilor. In aceasta perioada volumul ratiilor va fi mai mic, pe seama reducerii cantitatilor de grosiere si a suculentelor, care, in ultimele doua saptamani, se elimina.
In hranirea oilor gestante, vara, se vor folosi exclusiv furaje verzi (circa 10 kg), iar in perioada de iarna, sortimente cat mai variate de furaje, inclusiv suculente (2-2,5 kg), concentratele administrandu-se in perioada a doua de gestatie (stiuleti de porumb murat cu pasuni si concentrat proteino-vitamino-mineral).
Cantitatea furajelor va fi permanent urmarita (evitarea celor alterate, prafuite sau inghetate), si in special aceea a fanurilor si grosierelor care ocupa cea mai mare pondere in structura ratiilor. Grosierele de slaba calitate sunt nu numai slab digerate, dar si consumate in catitati mai mici.
Cantitati insuficiente de furaje, asociate cu calitatea lor inferioara, au infuenta negativa asupra digestibilitatii reduse (ca urmare a lignificarii plantelor ajunse la maturitate), a pasajului mai lent prin tractusul digestiv si a reducerii palatabilitatii hranei. Situatiile mentionate constituie defincientele cele mai frecvente, care determina neacoperirea cerintelor de hrana sub aspect energetic, cat si a celorlalte substante nutritive.
Pentru evitarea accidentelor, mai ales in sezonul de iarna, se va evita adaparea cu apa prea rece si se va acorda o atentie deosebita modului de intretinere a oilor. Pe timp nefavorabil, se indica folosirea adaposturilor prevazute cu asternut uscat si curat, fara curenti, cu o temperatura de 4-8 °C si o umiditate normala (70%) evitandu-se inghesuiala si tinerea oilor in adaposturi inchise, insuficient ventilate. Pe timp favorabil, oile se tin in padocuri (prevazute cu iesle-gratare, adapatori si sare sub forma de bulgari sau brichete) pentru a face cat mai multa miscare, care favorizeaza dezvoltarea fetusilor si fatarile usoare. Usile saivanelor se lasa permanent deschise, astfel ca oile sa se poata misca in voie, in functie de schimbarea conditiilor climatice.
La ovine, diagnosticul gestatiei prin palpare se efectueaza mai rar si abia in luna a patra; recunoasterea gestantelor se face dupa absenta caldurilor, dezvoltarea abdomenului – care devine asimetric (fiind proeminent si coborat in partea dreapta), comportarea animalelor si dezvoltarea glandei mamare cu 1,5-2 luni inainte de fatare la primipare, si cu 2-3 saptamani inainte la celelalte oi. Diagnosticul gestatiei se poate stabili si prin folosirea ultrasunetelor.
Productia de lapte la oi
Laptele de oaie este un produs valoros, folosit la noi in tara pentru preparatele branzeturilor de calitate superioara, mult apreciate de consumatori. Comparativ cu laptele de vaca, are o valoare nutritiva superioara datorita compozitiei chimice: contine 5-6% proteine si 6-8% grasime. In Europa, tarile cele mai mari consumatoare de lapte de oaie sunt: Franta, Grecia, Bulgaria, Romania.
In tarile in care se exploateaza oile numai pentru lana si carne, acestea nu se mulg. In tara noastra, oile sunt mulse dupa intarcarea mieilor, timp de 60-70 zile, la inceput de 2-3 ori pe zi, apoi o singura data. Pentru a stabili in ce masura mulgerea oilor (de exemplu Merinos), influenteaza productia de lana s-au efectuat o serie de cercetari care au demostrat ca mulgerea nu influenteaza negativ cantitatea de lana obtinuta daca oile sunt hranite rational. Productia lor de lapte prezinta importanta si pentru cresterea mieilor. Cu cat oile dau mai mult lapte, cu atat mieii se dezvolta mai repede, deci productia de carne de miel este mai mare. Se pune deci problema selectiei oilor si pe baza acestui criteriu.
Factorii care infuenteaza productia de lapte pot fi grupati in factori genetici si factori de mediu, la care concura si diferitele sisteme tehnologice de crestere in exploatare.
Factorii genetici – individul. Indivizii izolati, chiar in cazul aceleiasi rase si turme, pot prezenta o variabilitate mai mare decat mediile intre rase. De asemenea este cunoscut faptul ca in aceleasi conditii de mediu, in cadrul aceleiasi rase si turme sunt oi ce nu au lapte sa-si creasca mielul, alaturi de exemplare ce produc in total 200-300 l/lapte. Explicatia unei variabilitati asa de mari poate fi gasita in lipsa unei selectii sustinute pentru ameliorarea acestei insusiri. In ce priveste facorul rasa, mediile raselor variaza mai putin decat valorile individuale pe baza carora au fost calculate. Din punct de vedere lactogen, rasele pot fi grupate in patru categorii: Friza, Awassi, Chios, Lacaune, grupate apoi intre rase cu productie buna, mijlocie si redusa. Rasa infuenteaza nu numai cantitatea, ci si calitatea laptelui. Astfel componentii chimici ai laptelui de oaie pot prezenta diferente in functie de rasa, de pana la 20%.
Factori de mediu extern – alimentatia. Daca in unele unitati oile nu produc cantitatea necesara de lapte pentru cresterea normala a mielului, aceasta se poate datora, in primul rand, faptului ca nu le sunt asigurate cerintele de proteina si energie din hrana pentru productia laptelui (0,7 U.N si respectiv 85 g P.B.D pentru fiecare litru de lapte, peste necesarul de intretinere). Clima influenteaza de asemenea, productia de lapte. Temperaturile prea ridicate sau prea scazute, vanturile puternice, umiditatea in exces, diminueaza productia de lapte.
Factorii de mediu intern. Varsta oilor, precum si numarul de lactatii influenteaza productia de lapte. Se constata ca pana la a treia lactatie, la varsta de 4 ani, productiile realizate se situeaza sub media pe viata productiva, intre 4-7,5 ani peste media pe viata, dupa care scad din nou. Varsta oilor are o influenta si asupra procentului de grasime, valoarea lui cea mai ridicata fiind intre 2-4 ani. De asemenea intre greutatea corporala si productia de lapte exista o corelatie pozitiva, semnificativa.
Prolificitatea. Productia de lapte a oilor care au facut gemeni este mai mare cu 30% fata de oile care au fatat un singur miel. Se apreciaza ca la oile cu trei miei, productia de lapte este cu 65% mai mare decat la cele care au fatat un singur miel. Faptul ca productia de lapte a oilor-mame nu se dubleaza sau tripleaza corespunzator cu numarul mieilor nascuti duce la realizarea de catre sugarii acestora a unor sporuri medii cu 45-55% mai mici fata de mieii unici. Pana la faza de adult insa, aceste pierderi se recupereaza partial, dat fiind energia de crestere mai buna a gemenilor si faptului ca acestia, fiind mereu flamanzi, se desprind mai repede cu consumul de hrana suplimentara.
In general, evolutia cantitatilor zilnice de lapte in decursul unei lactatii se prezinta sub forma unei linii curbe ce atinge punctul maxim in luna a 2-a sau a 3-a, dupa care scade treptat. Durata lactatiei, in conditiile obisnuite de crestere din tara noastra, este 6-7 luni, incepand cu luna martie si se incheie in luna septembrie.
La rasele ”specializate” durata lactatiei este de 8-10 luni. Durata perioadei de alaptare variaza de la 2-120 zile, in functie de tehnologia de crestere adoptata si influenteaza productia de lapte pe perioada de muls. Frecventa mulsorilor influenteaza atat productia zilnica, cat si pe cea totala pe intreaga lactatie. De regula la inceputul perioadei de exploatare pentru lapte, oile se mulg de 3 ori pe zi, catre mijlocul lactatiei de 2 ori/zi, iar la sfarsitul lactatiei numai o singura data pe zi. Pentru a putea face selectia dupa productia de lapte trebuie sa fie organizat controlul cantitativ al productiei de lapte la oi. Controlul productiei de lapte la oi se efectueaza utilizand doua metode: metoda coeficientului de control si metoda sondajului.
Recomandari pentru perioada fatarilor la ovine
O etapa prioritara in tehnologia de crestere a ovinelor o constituie activitarea de reproductie (monta si obtinerea de miei prin fatari in campanii organizate) prin care asigura venituri importante din vanzarea de miei vii, sau carne de miel, precum si cresterea numerica a efectivului, sau inlocuirea animalelor reformate sau moarte. Campania de fatari la ovine se desfasoara, in sistemul traditional, in perioada februarie – martie, in functie de data introducerii berbecilor reproducatori in turmele cu oile stabilite pentru reproductie.
Pentru ca aceasta activitate sa se desfasoare in conditii optime si sa nu fie afectata starea de sanatate a oilor mame sau a mieilor, crescatorii de ovine vor asigura, indiferent de dimensiunea efectivului, urmatoarele:
-
- Identificarea si inregistrarea in Baza Nationala de Date a ovinelor din exploatatie si a mieilor nou nascuti.
- Asigurarea cu personal corespunzator din punct de vedere numeric si al cunostintelor de bunastare, inclusiv in manipularea oilor, a mieilor, ulterior la mulgerea oilor, tehnici de dezinfectare si tundere.
- Adapostirea ovinelor in spatii corespunzatoare speciei si categoriei de varsta, care sa asigure in principal densitatea si zooigiena la parametrii normali (asternut curat, spatii dezinfectate si varuite).
- Suprafata totala de adapostire pentru toate animalele si dimensiunea grupului se determina in functie de rasa, varsta, marime si alte caracteristici biologice ale ovinelor, densitatea trebuie sa permita suficienta libertate de miscare animalelor, respectiv de 1,5 m² pe cap de oaie adulta si 0,35 m² pe miel. Padocul in aer liber trebuie sa asigure o suprafata minima de 2,5 m² pe cap de adult si de 0,5 m² pe miel.
- Ovinele care nu sunt tinute in adaposturi inchise, trebuie sa li se asigure protectia necesara impotriva intemperiilor, contra animalelor de prada, accesul la apa si la hrana.
- Compartimentarea adapostului in functie de starea fiziologica a efectivului (oi gestante, oi in fatare, oi cu miei)
- Asigurarea microclimatului optim, respectiv o temperatura de 18 – 20 grade C, coeficientul de luminozitate, 1:12, – 1:15, umiditatea sa fie cuprinsa intre 65-70% si improspatarea continua a aerului prin ventilatie naturala.
- Mentinerea in stare de igiena si functionare a echipamentelor din adaposturi, respectiv, echipamentele de muls (unde este cazul), sistemele de incalzire si de ventilatie.
- Hrana administrata zilnic ovinelor, sa fie echilibrata nutritiv, furnizata, in conditii igienice, aditivata cu suplimente minerale adecvate, atunci cand este necesar si cu un aport mai mare pe baza de cereale in aceasta perioada.
- Sa se asigure un front de furajare care sa permita tuturor ovinelor sa se hraneasca simultan si sa aiba acces la o sursa de apa potabila de buna calitate.
- Mieii trebuie sa primeasca o cantitate suficienta de colostru fie prin supt, fie prin administrarea din alte surse, furnizat la temperatura corpului, in decurs de 20-30 minute de la fatare. Hranirea cu lapte trebuie sa continue pentru cel putin primele opt saptamani de viata. Se recomanda, ca la sfarsitul primei saptamani de viata, mieii sa aiba acces treptat pana la intarcare, la alte produse alimentare proaspete, fibroase sau concentrate si la apa de calitate la discretie.
- Administrarea in primele doua saptamani dupa fatare preventiv vitamina E si Selenit de Sodiu, injectabil , 2ml/10 kg greutate vie, subcutanat.
- Protejarea surselor de apa si furaje pentru a nu fi supuse inghetului si evitarea administrarii de furaje (silozuri sau radacinoase) inghetate care pot provoca avorturi sau alte afectiuni grave.
- Inspectarea zilnica a efectivului de ovine acordandu-se o atentie speciala la aspectul corporal in ansamblu, la miscarlie animalelor, la rumegare, la schimbarile de comportament, existenta unor diverse rani sau plagi, si starea ongloanelor.
- Eectuarea coditului la oile fatatoare, inlaturarea invelitorile fetale si a straturilor de asternut ud cu lichidele scurse in timpul fatarii, prevenind astfel raspandirea unor boli.
- Ovinele bolnave sau ranite, sa fie izolate in adaposturi sau boxe speciale, cu asternut uscat si confortabil si sa fie consulte, de un medic veterinar.
In toata aceasta perioada crescatorii de ovine, asociatiile profesionale trebuie sa colaboreze permanent cu personalul sanitar veterinar, pentru monitorizarea starii de sanatate a ovinelor, precum si pentru efectuarea actiunilor sanitare veterinare ce se impun.
Branza de oaie si capra – produs traditional
Romania se afla pe locul 5 in Europa in ce priveste numarul de oi, iar in UE exista o mare cere de telemea si cas traditional de oaie. Producatorii de lapte de oaie si capra se pot organiza in grupuri de producatori recunoscuti, pentru realizarea branzeturi cu denumire de origine si indicatie geografica protejata iar benificiile ar fi imense pentru toti.
Pe piata vom putea vinde branza numai daca o vom inregistra la Ministerul Agriculturii ca produs traditional si vom obtine un atestat in acest sens. Atestarea unui produs traditional poate fi obtinuta gratuit, dar numai daca sunt indeplinite toate prevederile normelor de atestare ale produselor traditionale.
Branza de oaie si capra: moduri de prelucrare:
Casul dospit de oaie. Dupa inchegare, laptele se desprinde usor cu mainile de pe peretii cazanului si se marunteste bine pana la marimea bobului de mazare, timp de 10 minute, pentru scoaterea zerului. Apoi se amesteca usor inca cca 5 minute.In continuare, se adauga 5 litri de zer, incalzit la 40-42°C, la 100 l lapte, pentru pastrarea constanta a temperaturii de 37°C. Coagulul (laptele inchegat) se „aduna” usor, timp de 10 minute, cu ambele maini, formandu-se un conglomerat mare si rotund, pe sub care se trece cu atentie sedila, in vederea asezarii lui pe crinta, sub o greutate usoara. Dupa 5 minute, se „rupe” in bucati de marimea unui ou, apoi se leaga sedila si se preseaza cca 2 minute. Urmeaza o noua maruntire pana se ajunge la marimea „bobului de mazare”, dupa care sedila se leaga, fiind supusa ultimei presari uniforme si moderate, cca 2 ore, cu ajutorul unei placi mai groase din lemn de fag sau de stejar, pe care eventual se poate aseza – dupa caz – si o lespede de piatra de marime potrivita.
In ceea ce priveste cheagul, in lipsa solutiei industriale de pepsina, se foloseste stomacul mieilor sacrificati pana la varsta de 3 saptamani, in care se adauga lapte si sare multa. Dupa circa 2-3 saptamani se sectioneaza, iar continutul se dizolva prin frecare intre degete in cca 2 kg de apa calda, dupa care se filtreaza. Tot in acelasi scop se poate folosi si mucoasa stomacului de porc, frecata cu sare multa, dupa care se introduce intr-un vas, peste care se toarna lapte, lasandu-se cca 2 saptamani in aceasta stare, apoi se filtreaza si se foloseste.
Branza de putina, burduf si branza in coaja de brad. Dupa 2 ore de presare, casul „verde” sau „dulce” se scoate din sedila si se asaza pe un raft in „casarie”, respectiv o camera intunecoasa si racoroasa (12-14°C in perioada de vara) pentru fermentare. Dupa 10-12 ore, casul se trece prin masini de tocat sau se framanta cu ajutorul „ravalului”, confectionat dintr-o bucata de lemn de fag cioplit, groasa de 5-6 cm, cu lungimea de 60-70 cm si latimea de 18-20 cm, crestata transversal, la distante mici. Branza framantata se introduce prin presare in burduf, basici, putini etc., dupa ce in prealabil s-au format „boturi” (boluri) bine framantate, de marimea pumnului, pentru eliminarea cat mai completa a aerului din acestea. La fiecare 8-10 cm grosime, se intercaleaza si cate un strat de cas dospit, sub forma de felii usor sarate.
Urda. Zara, ramasa dupa prepararea „casului dulce”, se fierbe timp de 1 ora la temperatura de 85-90°C, interval in care are loc precipitarea restului de proteina. Pe tot timpul fierberii, zerul se agita continuu cu o lingura de lemn, ca sa nu se prinda de fundul cazanului si sa se „afume”. Bucatelele de urda se ridica treptat la suprafata cazanului, unde se culeg cu o lingura si se pun in sedila pentru scurgerea zerului, timp de 10-12 ore.In aceasta faza, urda apare ca o pasta omogena, granulata fin si de culoare alb-cenusie. Se consuma proaspata sau sarata, framantata si presata in putini sau in diverse forme, confectionate din coaja de brad, pentru conservare timp mai indelungat. Din cca 10-12 l de zer, rezulta de regula 1 kg de urda.
Casul sarat. Se obtine din casul dospit Acesta se taie in felii, si se introduce in zer clocotit. Pasta obtinuta se preseaza in forme mici, rotunde sau dreptunghiulare, din lemn, cu baza sau fetele sculptate in diferite modele florale si cu capacitate de 250-300 g, unde ramane cateva minute. Se introduce apoi intr-o baie de saramura pentru 10-12 ore, dupa care se trece la zvantare si afumare, pentru conservare indelungata. Din casul dospit, in unele zone montane, se mai prepara si „casul afumat” si „casul zburat”, sub forma de felii.In primul caz, feliile de cas se mentin cca 2 zile in saramura, dupa care se trec la zvantat si afumat in cetina de brad. In al doilea caz, feliile de cas dospit se trec 2-3 minute intr-o baie de apa clocotita, dupa care se sareaza si se pun la zvantat.
Rase de oi: Rasa Turcana
Se creste in tara noastra din cele mai vechi timpuri, fiind cunoscuta si sub denumirea de „Oaia Barsana”. Inainte de 1950 reprezenta la noi peste 60% din efectivul ovin. Datorita actiunii de ameliorare, actiune intreprinsa in ultimii 20 de ani, prin incrucisari cu Tigaie si Merinos, turcana si metisi acestia reprezinta astazi cca. 43% din totalul oilor existente.
Aria actuala de raspandire a rasei cuprinde zonele de altitudine, cu regim de precipitatii de 900-1000 mm. Rasa prezinta particularitati de conformatie ale raselor neameliorate, tip morfologic dolicomfort, cu trunchiul slab dezvoltat in largime si adancime. Greutatea vie este de 37-40Kg la femele si de 55-60Kg la masculi. Capul este alungit, profilul este drept, la oi, si usor convex, la berbeci. Multe oi au coarnele mici, iar berbecii, coarne mari, spiralate. Gatul este lung si subtire, iar greabanul, spinarea si salele – inguste, crupa scurta si oblica, coapsele putin dezvoltate, pieptul stramt. Membrele sunt lungi, cu osatura fina, dar puternica si frecvent se intalnesc defecte de aplomb (membre in X).
Este o rasa mixta, adica de lana-lapte si pelicele. Productia de lapte este, in medie, de 60-80 litri, iar in conditii bune de hranire poate depasi 100 de litri pe lactatie.
Productia de lana este 2,2 Kg la oi si 3,2 Kg la berbeci. Exista ferme, in zonele unde s-a facut selectie, cu o productie de 4 Kg la oi si si de 6 Kg la berbeci. Lana este groasa, formata din doua feluri de fibre. Extinderea lanii este mai slaba decat la Tigaie, acopera putin fruntea si obrazul, iar pe membre ajunge pana la jumatatea antebratului si pana deasupra jaretului, abdomenul fiind frecvent slab imbracat. Datorita cantitatii mici de usuc, randamentul la spalare este ridicat, de 60-65%.
Productia de carne este in general slaba. Mieii, la nastere, au greutatea de 2,8-3Kg. Viteza lor de crestere este buna, fiind influentata de productia de lapte a mamelor. De la oi bune de lapte se pot obtine, la doua luni, miei cu greutatea de 18-20 Kg, valorificarea acestora fiind cea mai rentabila la aceasta varsta. De la mieii sacrificati in primele trei saptamani de la nastere se pot obtine pielicele de calitate buna, in special la varietatea brumarie. Pentru obtinerea unor pielicele valoroase, in unele zone, se fac incrucisari cu berbeci Karakul.
In cadrul rasei s-au diferentiat patru varietati: alba, brumarie, neagra si Ratca. Varietatea alba este cea mai valoroasa, fiind raspandita in special in Muntii Fagaras si Apuseni. Are o dezvoltare corporala mare si da o cantitate mai mare de lana decat celelalte varietati. Varietatea brumarie este raspandita in nordul Moldovei, in judetele Botosani si Neamt. Pielicica produsilor sacrificati la 2-3 zile este foarte cautata. La Turcana neagra, culoarea se intalneste la miel; pe masura ce acesta inainteaza in varsta, blana devine roscata (seina), iar la varsta adulta aceasta devine cenusie(laie). Varietatea ratca se intalneste in numar mic, in partea de rasarit a Banatului. Prezinta, in general, caracteristicile rasei Turcane. Are coarnele tapoase, rasucite si lana ceva mai lunga.
Rasa turcana se caracterizeaza printr-o mare adaptabilitate la conditiile de mediu de la noi din tara. In perspectiva, se urmareste marirea efectivelor de turcana alba, in zonele de crestere actuale, paralel cu marirea greutatii vii si cantitatii de lana. Pentru marirea eficientei cresterii oilor Turcane, este indicat sa se difuzeze, in toate zonele de crestere, material mai productiv, existent in zona Sibiului si in zona Novaci-Gorj. De asemenea, in conditiile imbunatatirii substantiale a hranei, pentru cresterea rentabiltatii rasei, se recomanda incrucisarea cu rasa Lincoln, pentru marirea productivitatii de lana si carne. De exemplu oaia Stogose este un produs neconsolidat din punct de vedere genetic, rezultat din incrucisarea oilor Turcane cu berbeci Tigai. In privinta conformatiei si constitutiei, rasa prezinta insusiri intermediare intre cele doua rase parentale. Greutarea corporala a oilor adulte si cea a berbecilor este asemanatoare cu a rasei turcane. Suvita are forma conica, cu varful putin ascutit si cu aspect exterior neregulat. Finetea lanii variaza intre 38 si 47 microni, iar lungimea intre 10-16 cm. Cantitatea de lana este 3,5 Kg la berbeci si 2-3 Kg la oile adulte. Se prevede transformarea lor totala, prin incrucisari cu berbeci Merinos sau cu tigaie.
Gestatia si fatarea la capre
Gestatia la capre dureaza aproximativ 150 zile. Durata este influentata de rasa, sexul produsilor, varsta mamei si nivelul de intretinere. Numarul minim de zile de gestatie este de 145 de zile, iar numarul maxim este de 158 zile. Caprele care poarta gemeni si cele ce nasc femele vor fata mai devreme.
La primipare (caprele care sunt gestante pentru prima oara) procesul de marire al glandei mamare incepe cu doua luni inainte de fatare, iar la celelate capre cu cateva saptamani inainte. Capra este gestanta atunci cand nu mai apar caldurile, abdomenul se dezvolta treptat si asimetric, fiind mai mare in dreapta. In primele 60 de zile ale gestatiei, cantitatea de hrana nu se modifica, aceasta trebuind sa creasca cu un sfert din cea de intretinere incepand cu luna a 2-a. La sfarsitul perioadei de gestatie (ultimele doua saptamani) se recomada reducerea furajelor de volum. Avorturile trebuie prevenite prin administrarea de furaje de calitate, in niciun caz furaje inghetate, reci sau mucegaite. Administrarea furajelor reci sau mucegaite poate produce avortul la aproape toate femele gestante.
Fatarea parcurge cateva semne esentiale la capre si anume: umflarea si inrosirea vulvei, adancirea flancurilor, marirea ugerului, dopul de mucus expulzat (“se rupe apa”). Capra devine nelinistita, bate din picioare, se culca si se scoala des, scoate strigate repetate, ramane in urma turmei. Fatarea normala consta prin iesirea fatului care dureaza aproximativ 20-25 de minute iar dupa doua ore sunt expulzate anexele fetale. Iedul iese cu piciorele din fata inainte. Picioarele sunt bine intinse si capul este intins pe ele. Cand fatarea nu are loc in cateva ore, se recomanda interventia medicului veterinar. Daca observam ca femela face eforturi de expulzare si fatul nu apare, nu este bine sa asteptam pana a doua zi, interventia trebuie sa fie rapida. Majoritatea problemelor sunt cauzate de pozitiile anormale ale fatului fata de bazinul mamei si de anomalii ale conductului pelvin sau organelor genitale ale mamei. Rar se intampla ca femelele sa nu elimine invelitorile fetale sau in urama fatarii unor feti mari si a fatari gemelare sa le prolabeze uterul, adica organele genitale interne ies printre labiile vulvale sub forma unei pungi de culoare rosie. Dupa fatare, cu ajutorul unei bucati de panza se indeparteaza mucozitatile din jurul nasului si a ochilor. Iedul se maseaza usor. Ombilicul se sectioneaza cu un foarfece steril si se leaga la 4 cm de abdomen apoi se dezinfecteaza cu iod.
Iedul este ajutat sa suga colostru. Se indeparteaza primele jeturi de lapte si in primele 6-12 ore iedul trebuie fortat sa consume cat mai mult colostru. Colostrul ajuta iedutii sa treaca cu bine primele saptamani de viata deoarece acesta, prin compozitia sa, ofera in afara substantelor nutritive necesare cresterii si o serie de substante care ajuta organismul in lupta cu diferite boli. Datorita continutului in saruri minerale, ajuta la eliminarea meconiului fetal (a continutului intestinal din timpul vietii uterine). Cu cat iedul este mai dezvoltat la nastere, cu atat va consuma o cantitate de lapte mai mare. Ugerul mamelor cu productii mari de lapte trebuie golit dupa ce a supt iedul, deoarece se inflameaza. Pana la patru saptamani, laptele este sursa unica de hrana pentru iezi.
Ingrasarea ovinelor
Producerea carnii de ovine se realizeaza prin ingrasarea tuturor categoriilor, dar ponderea cea mai mare o detine tineretul. La ovine, exista trei sisteme principale de ingrasare a caror durata este diferita: intensiv, semiintensiv si extensiv (7-8 luni). Caracterul intensiv al ingrasarii este determinat in primul rand de alimentatia aplicata (ce determina viteza de crestere) si de modul de intretinere (care influenteaza productivitatea muncii).
Sacrificarea ovinelor urmareste asigurarea urmatoarelor sortimente de carne: miel de lapte (sacrificat la varsta de o luna si la greutatea de 8-12 Kg, sau la 2,5 luni si la 14-20 Kg), tineret ingrasat de 6-8 luni si ovine adulte.
Ingrasarea intensiva a ovinelor
Aceasta se aplica, de regula, la tineretul precoce si semiprecoce, cu ritm intens de crestere si consum specific redus si se organizeaza in complexe industriale specializate (10-20 mii capete pe serie de ingrasare), sau in adaposturi obisnuite (deci la stabulatie permanenta). Complexele industriale sunt constituite din adaposturi ”tip sopron”, folosite in timpul verii, impartite in compartimente de 24 m², cu garduri din plasa de sarma, iar pardoseala este din panouri mobile sub forma de gratare (cu spatii de circa 2 cm), inaltate la 0,6-0,8m de la sol. Intr-un compartiment se introduc 70-80 miei (circa 3-4 miei/m²). Soproanele sunt amplasate cu fata de-a lungul unei alei asfaltate. Pe timp de iarna coama care se formeaza precum si peretii din spate si frontali se inchid folosidu-se baloti de paie etc, iar pardoseala este inlocuita cu asternut la sol. Hrana se distribuie mecanizat, la discretie sub forma de amestec unic, in jgheaburile amplasate in fata soproanelor. Frontul de furajare este de 6-8 cm, iar apa se asigura prin adaposturi automate cu nivel constant.
Orice complex de ingrasare cuprinde trei sectoare: de primire (unde se fac cantarirea, lotizarea si imbaierea contra scabiei), de ingrasare (format din soproane de lungimi diferite, denumite tronsoane, o anexa pentru tunderea mieilor si un abator propriu) si de depozitare, pregatire si distribuire mecanizata a furajelor. Conform normelor, mieii sunt achizitionati la greutatea de 12 Kg (varsta de circa 1,5 luni). Durata ingrasarii este de 100 zile, sporul mediu zilnic de 330 g, greutatea finala de 45 Kg, iar consumul specific de hrana prevazut de 4,3 U.N/Kg spor de greutate. Este foarte important ca in fermele furnizoare sa se asigure mieilor un consum normal de lapte matern, iar din a doua decada dupa nastere vor fi hraniti suplimentar cu furaj combinat si fan de leguminoase, asigurandu-le concomitent si apa, astfel incat sporul mediu zilnic sa fie de 250g si chiar peste. Inainte de livrare, cu circa doua saptamani, se indica intarcarea mieilor. In untitatile de ingrasare, in sectorul respectiv, se executa cantarirea, lotizarea si imbaierea contra scabiei etc. Practic ingrasarea intensiva cuprinde trei mari faze: de acomodare, de ingrasare, si de ”finisare”, care se diferentiaza prin durata (12-14 zile, 70 de zile, respectiv 2-3 saptamani). Ingrasarea intensiva reprezinta o fortare a organismului si, ca atare, in faza de acomodare, mieii se vor obisnui treptat cu regimul de hranire prin administrarea la inceput a fanului tocat (circa 100g/cap/zi) si inlocuirea treptata a acestuia cu furaj combinat (care contine 30% fan tocat). Pe toata durata ingrasarii se vor urmari o buna echilibrare a hranei sub aspect mineral (raportul Ca/P optim este 2/1) si evitarea de ape dure mineralizate, pentru prevenirea aparitiei urolitiazei. In cazul in care aceasta apare, sarea din furajul cobinat se majoreaza la 2-4%, in scopul sporirii consumului de apa si a diurezei si eliminarii calculilor mici in formare. In prima saptamana, pentru o buna supraveghere si evitarea stresului de aglomeratie, compartimentele se vor popula cu jumatate din efectivul prevazut. Folosirea de ratii in care continutul de celuloza depaseste 15-20% reduce viteza de crestere.
Ingrasarea semiintensiva a ovinelor
Aceasta se bazeaza pe folosirea la maxim a surselor de furaje verzi de pe pasunile din zona de deal si de munte. In functie de greutatea mieilor la preluare, conditionata de varsta si de hranire, se adopta doua variante de aplicare: in prima varianta, mieii fiind preluati la o greutate redusa, ingrasarea incepe in stabulatie, timp de 45 de zile, continua 104 zile pe pasune, iar finisarea dureaza 45 zile in stabulatie. In a doua varianta, ingrasarea dureaza 90 de zile pe pasune (cu supliment de 100 g concentrate/zi), iar finisarea 45 zile in stabulatie.
Ingrasarea oilor adulte se efectueaza in scopul imbunatatirii calitative a carnii intr-o perioada optima de 40-60 de zile, cand se poate inregistra o sporire a greutatii corporale cu 15-20% fata de cea initiala, realizata indeosebi pe seama refacerii musculaturii si a unor depuneri mici de grasime. Ingrasarea oilor poate avea loc la pasune (cea mai putin costisitoare), in stabulatie sau mixt, cu finisare semiintensiva sau intensiva. In functie de sistemul adoptat, ingrasarea poate dura 2-3 luni, timp in care ovinele isi sporesc greutatea corporala cu 10-12 % fata de cea initiala (100-150g spor mediu zilnic), sau cu 15-20% cand aceasta se face in sistem intensiv, timp de 40-50 zile, cu ratii in care concentratele reprezinta 40-60% din amestec.
Recomandari privind producerea si comercializarea carnii de miel
Potrivit nutritionistilor, carnea de miel este importanta in alimentatie, deoarece reprezinta o sursa importanta de nutrienti indispensabili corpului, in carnea de miel se gasesc acizi grasi Omega 3, aliati in prevenirea maladiilor cardiovasculare.
Este o sursa esentiala de zinc: intareste imunitatea, grabeste vindecarea ranilor, intervine in metabolismul celular si in sinteza ADN-ului si ARN ului. Este bogata in vitaminele B3 si B12, contine si carnitina, un aminoacid esential, rar intalnit in alte tipuri de carne, ce are rolul de a stimula metabolismul, imbunatateste activitatea splinei si a rinichilor, inlatura starea generala de slabiciune.
Pentru prevenirea aparitiei unor toxiinfectii alimentare in perioada Sarbatorilor Pascale, cand in mod traditional, consumul unor alimente de origine animala si vegetala, in special carnea de miel, creste in mod considerabil, Directia Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor in colaborare cu Colegiul Medicilor Veterinari de la nivelul judetului, dispune o serie de masuri suplimentare, concentrate asupra modului cum se produce, depoziteaza, transporta si se comercializeaza, carnea de miel.
Se recomanda aprovizionarea cu carne de miel in mod obligatoriu numai daca are avizul medicului veterinar, mielul sa aiba greutatea cuprinsa intre 14 si 16 kilograme, deoarece carnea celor mai mici contine mult colagen si, prin urmare, este indigesta si poate produce discomfort alimentar.
Carnea de miel trebuie consumata cu moderatie, deoarece consumata in exces, poate cauza riscul de pancreatita acuta, riscul de guta (inflamatia articulatiilor). sau cresterea nivelului de acid uric in sange.
Atentionam, ca datorita continutului ridicat de grasime, carnea de miel nu este recomandata persoanelor care au un nivel ridicat de colesterol in sange.
Pentru producerea si comercializarea carnii de miel se urmareste:
-
- identificarea si monitorizarea crescatorilor de ovine care sacrifica miei;
- identificarea si inregistrarea in baza de date a mieilor obtinuti in acest an prin medicii veterinari arondati;
- controlul starii de sanatate a efectivelor de ovine.
Sacrificarea mieilor si valorificarea carnii rezultate, in perioada Sarbatorilor de Paste, este admisa in comformitate cu legislatia in vigoare, astfel:
1. In abatoare autorizate sanitar veterinar
- Carnea se va marca cu o marca de sanatate de forma ovala cu dimensiunile de 6,5/4,5 cm, avand inscriptionate urmatoarele: „ROMANIA” cu majuscule sau codul ISO al tarii „RO”, numarul de autorizare acordat de A.N.S.V.S.A, abrevierea ”CE” cu majuscule.si se poate valorifica in unitati autorizate pe piata nationala.
2. In centre de taiere cu activitate limitata, care vor fi autorizate sa functioneze in perioada 14.04 – 30.04.2016.
- Autoritatiile locale, asociatiile crescatorilor de animale, sau crescatori de ovine, care doresc sa amenajeze puncte de sacrificare miei pentru perioada mentionata, vor depune la sediul D.S.V.S.A. judeteana o cerere care sa cuprinda:
-
-
- datele de indentificare a solicitantului;
- locatia unde se amenajeaza punctul de sacrificare miei;
- capacitatea de sacrificare si numarul estimativ de miei care pot fi sacrificati.
-
-
- Autorizarea sanitara veterinara temporara a acestor spatii de taiere se va acorda in urmatoarele conditii:
-
-
- au mai functionat si in anii anteriori;
- asigura spatiil de cazare a mieilor inainte de sacrificare, asigura apa potabila (calda si rece) si un sistem de canalizare;
- facilitati de colectare a subproduselor rezultate in urma sacrificarii si a materialelor de risc (splina si ileonul) si dirijarea acestora pentru distrugere;
- este asigurata asistenta de specialitate.
-
-
- Carnea se marcheaza cu marca de sanatate de forma rotunda, cu un diametru de 3,5 cm, in interiorul careia este inscris indicativul judetului, urmat de codul numeric acordat de D.S.V.S.A judeteana. si se poate valorifica numai direct la consumatorul final,dar nu poate fi livrata catre alte unitati din domeniul alimentar ingistrate /autorizate sanitar veterinar.
- Cetatenii care achizitioneaza miei vii din targuri ii pot sacrifica in astfel de spatii.
3. Sacrificarea mieilor in gospodariile populatiei, carnea rezultata va fi consumata in familia respectiva.
- Activitatea acestor unitati de sacrificare va fi supravegheata permanent de medicii veterinari repartizati si imputerniciti de D.S.V.S.A. judeteana care vor examina, marca (prin stampilare) si certifica carnea rezultata.
- Tansportul mieilor la unitatiile de sacrificare se va face cu mijloace de transport autorizate, mieii sa fie crotaliati, insotiti de documente de miscare si sanitare veterinare care sa ateste starea de sanatate a acestora, iar crotaliile de la mieii sacrificati vor fi predate medicului veterinar pentru a fi operati in baza nationala de date.
- Transportul carnii de miel de la abator la locul de comercializare se va efectua in conditiile impuse de legislatia specifica, privind amenajarea mijlocului de transport, a spatiului de depozitare si expunere si cu respectarea normelor de igiena si temperatura.
Populatia trebuie sa se protejeze prin:
-
- Achizitionarea carnii de miel numai din spatii sau unitati inregistrate sanitar veterinar, evitand comertul ”stradal”.
- Verificarea cu atentie a marcii de sanatate (stampila) pentru carne, a instructiunilor de pe etichetele produselor alimentare, cu respectarea informatilor despre producator, componente, a modului de pastrarea, preparare corecta si valabilitatea lor.
- Pastrarea alimentelor in frigider la temperaturi mai mici sau egale de 4 grade Celsius.
- Separarea materiilor prime (in special carnea cruda de miel, vita, porc, pasare, peste si oua), de mancarurile deja preparate.
- Asigurarea conditiilor de protectie a alimentelor destinate consumului uman fata de insecte sau animale.
- Folosirea de ustensile (cutite, blaturi de lemn, etc) si echipamente curate si dezinfectate.
- Sa apeleze la numarul de telefon al unitatilor sanitare veterinare din teritoriu, pentru a sesiza nereguli in domeniul igienei si a sigurantei alimentelor.
Personalul de specialitate din cadrul D.S.V.S.A. judetene, efectueaza controale si asigura asistenta de specialitate in toata perioada premergatoare Sarbatorilor de Paste, prioritar, la obiectivele considerate cu risc alimentar ridicat (unitati de sacrificare, piete agroalimentarte, carmangerii, depozite alimentare, hiper si supermarketuri, restaurante, pensiuni turistice, locuri de agrement.
In derularea acestor actiuni serviciile sanitare veterinare vor colabora cu alte institutii judetene D.A,J. D.S.P, I.P.J. C.P.C. si cu autoritatile locale cu scopul de a asigura populatiei produse alimentare de calitate, salubre si pentru a le proteja sanatatea
Reguli privind producerea si valorificarea laptelui de oaie
Conditiile geo-climaterice caracteristice tarii noastre au determinat, dealungul timpului, ca un numar insemnat de crescatori de animale sa se ocupe, ca activitatea de baza, de cresterea ovinelor, beneficiind si de faptul ca aceasta specie se intretine si exploateaza in marea parte a anului (cca 200 – 230 de zile, in functie de intemperii) pe pajistile natural, respective pe pasuni si fanete.
In aceste conditii ovinele sunt comasate in turme (carduri) cu un efectiv pe turma, diferentiat in functie de suprafata de teren pasunabil, categoria de animale, numarul de proprietari care participa la formarea turmei, de distanta fata de localitati si alte criterii care sunt stabilite de crescatorii din localitatea de origine a ovinelor.
La aceasta data un procent mare de crescatori de ovine, exploateaza aceasta specie pentru productia de lapte care constitue materia prima pentru obttinerea branzeturilor, mai ales de tip telemea, cas, branzeturi framantate, urda, sau cascaval, produse la care se realizeaza un randament foarte bun in exploatatii integrate sau in unitati specializate.
Caracteristicele laptelui de oaie sunt reprezentate de conttinutul ridicat in substantte proteice 5,7%, in cazeina 4,6%, lactalbumina / lactoglobulina 1,1%, lactoza 4,5%. Continutul de calciu din laptele de oaie este intre 162 si 259 mg/100g, este bogat in grasimi 6,7%, iar aportul de fosfor, sodium, magneziu, zinc, fier si grupul de vitamine B, este insemnat.
O conditie esentiala pentru realizarea unui spor de efective si implicit de produse animaliere scontate, cantitativ si calitativ, se refera la starea de sanatate a ovinelor, conditie care constituie o preocupare importanta a serviciilor sanitare veterinare si pentru siguranta alimentelor in perspectiva prevenirii bolilor transmisibile la animale, protejarea populatiei de bolile transmisibile de la animale la om, protectia si bunastarea ovinelor, asigurarea pietei de consum cu produse obtinute de la aceasta specie, cu origine cunoscuta de calitate si salubre, activitati care se desfasoara in contextul unui larg cadru legislativ specific.
In baza responsabilitatiilor ce le revin si pentru a asigura un sprijin concret si eficient crescatorilor de ovine, serviciile sanitare veterinare, ofera o serie de servicii cu referire la:
-
- Asigurarea bazei umane si materiale necesare pentru efectuarea actiunilor sanitare veterinare de prevenire si combatere a bolilor la animale.
- Evaluarea si monitorizarea exploatatiilor care detin ovine, implementerea legislatiei privind identificarea, inregistrarea si miscarea animalelor.
- Supravegherea clinica a starii de sanatate a efectivelor, prin examene clinice si inspectii la exploatatiile comerciale si in exploatatiile nonprofesionale de la gospodariile populatiei.
- Masuri de supraveghere si prevenire a unor boli transmisibile prin vaccinari profilactice, tratamente antiparazitare preventive si curative, diagnosticul unor boli prin examinarea in laborator a probelor recoltate de la animale in acest scop.
- Monitorizarea circulatiei animalelor, a produselor, a subproduselor de origine animala, a medicamentelor si a produselor biologice.
- Despagubirea proprietarilor de animale in vederea lichidarii rapide a unor focare de boli transmisibile la animale.
Realizarea acestor actiuni, care in principal sunt in interesul crescatorilor de ovine, nu pot fi eficiente decat printr-o colaborare permanenta intre crescatorii de animale, asociatiile de profil si medicii veterinari, respectandu-se cu strictete legislatia din domeniu.
Legislatia in vigoare sprijina crescatorii de ovine care doresc sa valorifice productia primara, sau produsele obtinute prin procesarea productiei primare, insa cu obligatia sa solicite D.S.V.S.A. judetene, document de inregistrare pentru vanzare cu amanuntul, document care stabileste: codul producatorului, produsele care se valorifica, cantitatea, locul de comercializare si aria de distributie.
Aceasta inregistrare este necesara pentru a se putea monitoriza si controla respectarea normelor si regulilor de igiena, trasabilitatea si siguranta alimentelor, de catre toti crescatorii de ovine care produc, proceseaza, depoziteaza si comercializeaza lapte si produse din lapte de oaie, in scopul protejarii sanatatii publice.
In conditiile in care crescatorii de ovine sunt inregistrati la D.S.V.S.A. judeteana, cu centrul de prelucrare a laptelui integrat in exploatatie sau independent si implicit pentru vanzare cu amanuntul, acestia pot sa comercializeze produsele din lapte de oaie la consumatorul final, la alte unitatii autorizate, in piete agroalimentare de pe intreg teritoriul Romaniei, precum si cu ocazia expozitilor, targurilor sau alte manifestari organizate de diferite autoritati sau organizatii profesionale in cadrul legal, respectand urmatoarele:
-
- Laptele, materie prima, sa fie obtinut de la animale sanatoase, in conditiile respectarii normelor de igiena.
- Producatorul sa detina:
-
-
- document de inregistrare sanitara veterinara pentru vanzare directa si sau vanzare cu amanuntul, eliberat de D.S.V.S.A judeteana,
- atestatul de producator si carnetul de comercializare a produselor agricole, eliberat de primaria din localitate,
- fisa de sanatate a animalelor vizat de medicul veterinar,
- carnet de sanatate a producatorului cu viza medicului uman.
-
-
- Sa respecte conditiile de igiena privind transportul, depozitarea si comercializarea acestor produse.
- Produsele sa nu fie falsificate sau sa prezinte modificari anormale ale aspectului /culorii, mirosului, gustului ori consistentei.
- Produsele sa nu fie contaminate cu diferite impuritati, sa nu fie transportate sau prezentate in ambalaje murdare, ori improprii pentru produsele respective.
- Sa ofere consumatorului date privind identitatea producatorului, sortimentul de produs, data obtinerii, valabilitatea, inscrise pe o eticheta atasata pe ambalaj, cutia de plastic sau putina pentru branzeturi.
Anual medicii veterinari oficiali si cu libera practica, imputerniciti, verifica in teren situatia concreta la nivel de localitati si la stani constituite, modul de producerea si valorificare a laptelui de oaie si a derivatelor rezultate prin procesare, motivat de necesitatea implementarii legislatiei specifice in aceasta activitate, avand in vedere si faptul ca produsele obtinute din laptele de oaie sunt solicitate de multi consumatori in cadrul judetului, respectiv, pe teritoriul national, in spatiul intracomunitar si la export.
Cresterea si intretinerea caprelor in sistem extensiv
Aceasta modalitate de crestere este de obicei adoptata de micii crescatori de la sate. Mai multe gospodarii isi aduna caprele intr-o turma, numarul lor variind intre 50-200 capete.
Acestea sunt lasate peste zi in grija unor pazitori, care le duc la pasune. De obicei acest sistem se practica in zonele de deal si de munte. Inainte de a merge cu turma satului, dimineata caprele trebuie mulse. Seara sunt aduse proprietarului pentru a fi mulse si raman peste noapte in gospodaria acestuia. Incepand din luna mai, animalele pot fi trimise pe pasune, de obicei dupa intarcarea iezilor (cand ajung la 12-14 Kg) si dupa sacrificarea iezilor de lapte. In luna noiembrie, animalele pot fi pasunate pe suprafetele de pe care s-au recoltat diferite culturi deoarece ele valorifica mai bine decat alte animale furajere. La capre deobicei, in turma satului, monta se efectueaza in libertate. Separarea sexelor si formarea turmelor incepe imediat dupa intarcare sau cel mai tarziu la 4-5 luni. In cazul efectivelor mari, se formeaza turme de 300 de capete. In unitatile cu efective mici, se formeaza turme de 100-150 de capete sau 50 de capete.
Nu se recomanda pasunatul caprelor in zilele foarte friguroase. Nu pasteti caprele pe suprafetele pe care s-au folosit pesticide, nu folositi acest sistem de intretinere in cazul raselor ameliorate in scopul obtinerii unor cantitati mari de lapte. Rasele recomadate pentru formarea turmelor sunt rasele locale: rasa Carpatina si Capra alba de Banat. Acest sistem poate fi folosit cu succes pentru obtinerea unor productii de lapte indestulatoare pentru uzul familial, ideale pentru a fi valorificate in microfabrica de lapte a gospodariei sau a asociatiei de gospodari.
Adapostirea animalelor la domiciliul gospodarului se face in adaposturi deschise sau semideschise – tip saivan, cu o imprejmuire speciala. In cazurile adaposturilor semideschise sau inchise se pot crea pereti improvizati din baloti de paie sau alte materiale dar, atentie, alese cu grija pentru a nu rani animalele. Caprele pot fi crescute in acest sistem cu alte rumegatoare cum ar fi vacile sau oile. Se creeaza turme comune cu oile, incepand de la 300 de oi si 50-60 de capre. Aceste turme valorifica foarte bine pasunile montane. Ciobanii pleaca cu turmele inca din primavara (sfarsitul lunii mai) intorcandu-se toamna tarziu (sfarsitul lunii octombrie) de la munte. Prezenta caprelor alaturi de ovine face ca laptele si produsele din lapte sa aibe calitati mai bune. Datorita particularitatilor pe care le au, caprele valorifica mai bine pasunile. In tari din America de Sud de exemplu, caprele se cresc in mod curent cu vacile. Raportul cel mai des intalnit in turmele de vaci si capre este de 3 capre la o vaca. In zonele montane si colinare, pe masura ce in compozitia pasunilor creste proportia de arbusti de la 0% la 50%, creste si proportia caprelor de la 0% la 100 % si invers, odata cu cresterea proportiei de iarba de la 50%-100% creste si cea a bovinelor de la 0%-100% si scade cea a caprinelor.
Multi dintre gospodari aleg sa tina pe langa casa una, doua sau mai multe capre, pentru satisfacerea nevoilor familiei. Caprele sunt hranite cu iarba din gradini si livezi. In acest caz este recomandat, pentru a se evita stricaciunile produse de capre sa se foloseasca o metoda si anume legarea caprelor.
Olympus si Tetra Pak au lansat noul lapte de capra de la ferme romanesti
Inca de la intrarea pe piata din Romania in 1999, Olympus, unul dintre cei mai mari producatori locali de lactate, a investit permanent in inovatie, ceea ce s-a reflectat in dezvoltarea rapida a companiei in segmentele de iaurt si lapte. Recent, Olympus a adaugat un nou produs in portofoliul sau, prin introducerea laptelui de capra de inalta calitate, obtinut de la fermele din Romania, in ambalaj de carton Tetra Gemina® Aseptic.
Laptele de capra reprezinta un segment relativ mic, dar in crestere pe piata lactatelor din Romania. Valorificand sansa de a se diferentia in materie de marca si produs, Olympus a decis sa investeasca in continuare in aceasta subcategorie si a raspuns astfel unor noi nevoi ale consumatorilor, interesati din ce in ce mai mult de un stil de viata sanatos. In plus, avand un continut scazut de lactoza si acizi grasi, laptele de capra este usor digerabil, fiind potrivit pentru alimentatia copiilor, precum si a adultilor.
Aceasta lansare recenta este rezultatul parteneriatului dintre Olympus si Tetra Pak, liderul in solutii de procesare si ambalare a alimentelor. Pentru a-si dezvolta capacitatea de productie si a putea sustine extinderea portofoliului sau, Olympus a investit aproape doua milioane de euro in 2015, in instalarea unei noi linii de productie Tetra Pak®, A3/Flex. Integrand functii de performanta, precum alimentarea automata care asigura o productie continua, conditii aseptice speciale si o sterilizare mai sigura a materialelor de ambalare, aceasta linie de productie ofera avantaje competitive in materie de flexibilitate in productie, precum si oportunitati de reducere a costurilor si de imbunatatire a performantei operationale.
Investitia a permis producatorului Olympus sa demareze productia locala a laptelui de capra, in fabrica Halchiu din Brasov, consolidand astfel parteneriatul cu fermierii romani. Astfel, laptele utilizat in productia lactatelor Olympus provine doar din fermele romanesti.
Laptele de capra Olympus este disponibil in retail in noul ambalaj de carton la 1 litru Tetra Gemina® Aseptic, de la Tetra Pak. Designul unghiular si orificiul larg pentru turnare usoara, forma ergonomica pentru o mai buna manevrare si capacul HeliCap™ 27 pentru deschidere si resigilare rapida fac ca acest ambalaj sa fie ideal pentru consumul casnic. De asemenea, ambalajul are certificarea FSC™ (Forest Stewardship Council), care garanteaza ca fibra de lemn din care este produs este obtinuta din paduri gestionate responsabil. Acest ambalaj este doar unul dintre numeroasele forme si dimensiuni din familia de ambalaje Tetra Gemina Aseptic, pe care Olympus le poate produce pe linia Tetra Pak A3/Flex, ceea ce ii ofera flexibilitate sporita in productie, in linie cu cerintele in continua schimbare ale pietei.
Ilias Pliatsikas, General Manager Olympus Romania a declarat: “Pentru noi, calitatea este intotdeauna pe primul loc. De-a lungul anilor, am investit in inovatii tehnologice si de produs, pentru a le oferi cele mai bune produse lactate consumatorilor din Romania. Parteneriatul cu Tetra Pak si lansarea laptelui de capra in ambalajul Tetra Gemina Aseptic reflecta angajamentul nostru de a oferi lactate de inalta calitate.”
Catalina Siriteanu, Operational Marketing Director in cadrul Tetra Pak completeaza: “Olympus este un producator cu adevarat inovator si suntem extrem de incantati sa lucram impreuna cu ei la dezvoltarea pietei lactatelor din lapte de capra in Romania. La Tetra Pak, incercam constant sa contribuim la introducerea de produse noi pe piata, deoarece stim ca romanii isi doresc mai multa diversitate in gust, design sau in beneficii functionale. De aceea, laptele de capra de la Olympus in noul ambalaj Tetra Gemina Aseptic va fi alegerea perfecta pentru multi consumatori care isi doresc sa adauge mai mult gust si savoare in viata de zi cu zi.”
Pentru mai multe informatii despre Olympus, va rugam sa vizitati www.olympusdairy.ro, iar pentru mai multe informatii despre ambalajele din carton Tetra Gemina® Aseptic, liniile de productie Tetra Pak si intreaga gama de produse, va rugam sa vizitati www.tetrapak.ro.
DESPRE OLYMPUS
Grupul Olympus este prezent in Romania din 1999. In ultimii 17 ani, a dezvoltat diverse programe de sprijinire a fermierilor romani, in efortul de a imbunatati metodele de crestere si ingrijire a animalelor, pentru a atinge standarde superioare de calitate in ceea ce priveste colectarea laptelui. In perioada 1999-2016, investitia totala a grupului Olympus in Romania s-a ridicat la 70 de milioane de euro.
Grupul de firme, detinut de o familie aflata la a treia generatie de producatori de lactate, are sediul in Trikala, Grecia, si opereaza in 34 de tari, inclusiv pe piete precum SUA, Germania si Italia. In prezent, detine cinci unitati de productie in Grecia, Bulgaria si Romania, care produc lactate si sucuri naturale.
Pentru mai multe informatii, accesati www.olympusdairy.ro si facebook.com/OlympusDairy.
DESPRE TETRA PAK
Tetra Pak este lider mondial in solutii de procesare, ambalare si distribuire a produselor alimentare lichide. Lucrand indeaproape cu clientii si furnizorii nostri, oferim produse sigure, inovatoare si in armonie cu protectia mediului inconjurator, care satisfac in fiecare zi cerintele consumatorilor din peste 170 de tari. Avand aproximativ 23.000 de angajati in peste 80 de tari, noi credem in asumarea cu responsabilitate a pozitiei de lider in industria de profil, pentru crearea unei cresteri profitabile in armonie cu protectia mediului inconjurator si cu o buna conduita sociala.
Motto-ul nostru, „PROTEJEAZA CE E BUN™”, reflecta viziunea noastra de a oferi alimente sanatoase si disponibile oriunde. Mai multe informatii despre Tetra Pak sunt disponibile pe www.tetrapak.ro.
Pregatirea campaniei de monta la ovine
O etapa prioritara in tehnologia de crestere a ovinelor o constituie implementarea unor masuri specifice in domeniul reproductei, masuri care sa genereze obtinerea unui indice de natalitate ridicat, pentru a se asigura inlocuirea animalelor valorificate, reformate sau moarte, cat si cresterea numerica a efectivului.
In majoritatea judetelor din tara noastra, cresterea ovinelor reprezinta o traditie multiseculara, care ofera insemnate avantaje economice (materiale si financiare) rezultate din vanzarea de ovine vii, din activitati traditionale prin prelucrarea unor produse din lapte, carne, lana, cu un pronuntat caracter specific local sau regional (branzeturi sau alte sortimente din lapte si carne), ustensile pentru prelucrarea materilor prime (obiectele de inventar ale stanii), imbracaminte, ateliere de cojocarie, confectionarea palariilor traditionale, ateliere pentru tesaturi, articole artizanale, etc.
Avantajele economice pe care le ofera aceasta specie de animale, a determinat ca an de an dinamica efectivelor totale si de oi mame, sa aiba o evolutie constanta, cu unele cresteri naturale prin mentinerea in efectiv a mielutelor de inlocuire a reformelor, sau a animalelor vandute, moarte, disparute, etc.
Activitatea de reproductie la ovine se desfasoara in campanii organizate, sub supravegherea medicului veterinar si impune crescatorilor de ovine respectarea unor obligatii, in consens cu normele zootehnice si sanitare veterinare si se refera la:
-
- Obligativitatea ca toate ovinele din exploatatie sa fie identificate si inregistrate in Baza Nationala de Date, in comformitate cu prevederile O.U.G. nr. 23 /2010, a Ordinului Presedintelui A.N.S.V.S.A. nr. 40 / 2010, complectat cu Ord. 28 / 2011 si Ord. 48 / 2012, (implementarea procedurilor de identificare si inregistrare a animalelor);
- Sistarea mulsului la oile mame cu minimum 3-4 saptamani inainte de monta pentru a se putea reface si a fi aduse in conditii optime de reproductie;
- Asigurarea unei furajari imbunatatite, bogate in proteine si vitamine, care sa confere oilor o stare buna de intretinere;
- Sa se asigure permanent sare bulgari si apa la discretie;
- Asigurarea cu personal corespunzator din punct de vedere numeric si al cunostintelor tehnologice si de bunastare, inclusiv in manipularea oilor;
- Efectuarea actiunilor sanitare veterinare specifice acestei perioade, prin:
-
- examenul clinic privind starea de sanatate al intregului efectiv;
- reformarea si eliminarea din lotul pentru reproductie a ovinelor imbatranite, neproductive, sau cu afectiuni cronice;
- sacrificarea ovinelor reforma, cu exceptia celor destinate consumului familial, este admisa numai in abatoarele autorizate;
- ovinele destinate sacrificarii trebuie sa fie crotaliate si insotite de documentul de miscare si certificat de sanatate;
- vaccinarea anticarbunoasa la efectivele care nu au fost imunizate in campania de vaccinare;
- efectuarea tratamentelor antiparazitare externe, prin imbaieri generale si interne in functie de rezultatul examenului de laborator emis dupa afluirea probelor de fecale recoltate.
-
- Pregatirea berbecilor reproducatori prin:
-
- efectuarea bonitarii caracterelor de rasa, origine, parametrii corporali, aptitudini, etc;
- achizitionarea berbecilor de reproductie numai in baza documentului de miscare si a documentului de atestre a starii de sanatate a acestora;
- hrana administrata zilnic berbecilor, sa fie echilibrata nutritiv, aditivata cu suplimente vitamino-minerale adecvate si cu un aport mai mare pe baza de cereale in aceasta perioada;
- efectuarea examenului clinic, prelevarea de probe pentru supravegherea prin examen de laborator privind Brucella Melitensis si genotipizarea pentru Scrapie, conform programului stabilit de D.S.V.S.A. judeteana;
- izolarea, castrarea si eliminarea din efectiv, obligatoriu a berbecilor seropozitivi, sau diagnosticati clinic cu orhiepididimita, pentru prevenirea transmiterii acestor boli.
-
In perioada montei este recomandat pasunatul numai pe racoare, dimineata cat mai devreme si seara tarziu (in functie de temperatura mediului ambiant).
Pentru monta naturala se repartizeaza 20-30 oi pentru un berbec tanar si 30-40 oi pentru un berbec adult, iar folosirea la monta a berbecilor se face prin rotatie asigurandu-se dupa 4 zile de activitate, 4 zile de repaus.
Crescatorii de ovine si asociatiile profesionale trebuie sa colaboreze permanent cu personalul sanitar veterinar pentru consultanta si sprijin de specialitate, sa permita monitorizarea starii de sanatate a animalelor din proprietate, precum si efectuarea actiunilor sanitare veterinare mentionate.
Astfel devin fate mari-Matusile Tamarei-Afacerile lui Barna cu fonduri europene i-au adus 4 dosare la DNA: 3 sunt încă active, unul singur a fost clasat
INQUAM PHOTOS/ION MATESProiectele europene ale șefului USR au generat patru dosare DNA. Doar unul a fost clasat, susțin jurnaliștii de la Rise Project. Cele trei cazuri active sunt:
1. Dosar penal nr. 197/P/2021 – proiectul Punți Comunitare (Cod Smis: 56760, ID Proiect: 146256)
==> Finanțare: 1,8 milioane de euro. Axat pe întreprinderi sociale pentru persoane vulnerabile. Firma lui Dan Barna (Grupul de Consultanță pentru Dezvoltare – DCG), administrată inclusiv de soția lui Barna, a fost partener finanțator în proiect. DIstribuia banii europeni pentru o parte dintre entități. Ceilalți parteneri au fost Consiliul Județean Alba (condus de liberalul Ion Dumitrel) și fundația Civitas din Cluj.
2. Dosar penal nr. 196/P/2021 – proiectul SES-am Deschide-te! (Cod smis: 56699, ID Proiect: 144808)
==> 2 milioane de euro. Tot întreprinderi sociale. Într-una dintre acestea a fost implicată sora șefului USR. La fel, compania DCG funcționa ca partener finanțator și aloca bani pentru întreprinderile sociale. CJ Alba și fundația clujeană au fost parteneri și aici.
3. Dosar penal nr. 214/P/2021 – proiectul Biblioteca Bunelor Practici (Cod smis: 51031 ID Proiect: 125782)
==> 2 milioane de euro. Firma lui Barna a fost beneficiar al finanțării europene și a gestionat acest proiect de antreprenoriat. Partener: Confederația Asociațiilor Țărănești CATAR. Trebuia să înființeze în țară 18 centre de consultanță camerală pentru fermierii interesați să acceseze fonduri UE. Proiectul a eșuat complet.
Aceste trei dosare au fost deschise în luna mai 2021. Sunt cercetări în rem: ancheta vizează fapte deocamdată, nu persoane.
Sesizările la DNA (secția de combatere a infracțiunilor asimilate corupției) au fost făcute de inspectorii DLAF (Departamentul de Luptă Antifraudă). Inspectorii s-au autosesizat în urma articolelor RISE și au verificat proiectele lui Dan Barna timp de un an și jumătate (octombrie 2019 – mai 2021).
Tot DLAF – instituție la care procurorii anticorupție apelează pentru expertiză în cazurile de fraudă cu fonduri UE – a constatat ca nu există indicii de ilegalități într-un al patrulea proiect vizat.
Asta a contribuit la clasarea în luna iunie a unui dosar penal mai vechi (nr. 233/P/2019) privind proiectul “Incluziune socială şi pe piaţa muncii prin întreprinderi sociale pentru persoanele vulnerabile și cu dizabilități” (Cod Smis: 21583, ID Proiect: 53560).
==> Speța asta a fost clasată și la Alba în trecut, apoi redeschisă în 2019 la DNA Central, clasată din nou acum în iunie. Se baza pe mărturiile unor persoane defavorizate. Finanțare: 3,5 milioane de euro. Proiectul în sine a fost derulat de CJ Alba și reprezintă totodată primul parteneriat public al companiei lui Barna, căreia i-a revenit o felie de 250 de mii € ca să administreze regional în numele instituției.
Ce spune Dan Barna
„Eu nu pot să decât să constat această coincidență, că anumite instituții ale statului acționează așa, în anumite momente deloc întâmplătoare. (…) Eu pot doar să observ că ori de câte ori sunt într-o competiție electorală sau în vreun moment politic important, apare brusc câte o știre de genul acesta. (…)„. Potrivit sursei citate, retorica conspirativă constantă la Barna pe acest subiect, a contaminat politicieni din ambele tabere ale congresului USRPLUS.
Situația de facto reiese însă dintr-o corespondență recentă a MIPE (Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene) cu DNA.
În perioada 25-27 august, Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capital Uman (AM POCU) din cadrul MIPE a solicitat DNA, prin trei adrese oficiale, stadiul investigațiilor pentru un număr de 21 de proiecte. E o procedură uzuală, a explicat MIPE pentru RISE, menită să actualizeze evidențele ministerului, precum registrele de nereguli, debitori etc.
Una dintre cele trei adrese chestiona exclusiv situația proiectelor care implică firma lui Dan Barna și a fost trimisă de MIPE la DNA pe 25 august, când Cristian Ghinea conducea încă ministerul, iar vicepremierul Barna îl coordona.
DNA a răspuns MIPE pe 8 septembrie. I-am întrebat în ce context: „Răspunsul la care faceți referire a fost transmis la o cerere formulată de MIPE, în calitate de instituție care asigură managementul fondurilor europene, cu referire la stadiul investigațiilor inițiate ca urmare a unor Note de control ale DLAF privind suspiciuni de fraudă, acte menționate individual în cererea respectivă, prin număr de identificare, și despre care ministerul anterior menționat avea cunoștință în virtutea atribuțiilor (…)” – a transmis DNA.
Recenzie „Amintiri din casa morților” de Feodor Dostoievski
https://booknation.ro/recenzie-amintiri-din-casa-mortilor-de-feodor-dostoievski/
„Amintiri din casa morților” este un roman semi-autobiografic scris de autorul rus Feodor Dostoievski. Această carte impresionantă a fost publicată inițial în anul 1862. În plus, pe lângă caracterul autobiografic pe care îl are lucrarea, aceasta poate fi la fel de bine caracterizată și ca ficțiune filosofică.
Amintirile personajului principal sunt amintirile scriitorului. Casa morților este închisoarea în care și-a petrecut autorul patru ani din viață în urma unei condamnări pentru implicarea într-un cerc rău văzut de autoritățile ruse.
Romanul „Amintiri din casa morților” de Feodor Dostoievski urmărește viața condamnaților dintr-un lagăr de prizonieri din Siberia
Naratorul este un fost asemenea prizonier care a petrecut acolo 10 ani din viața sa. Propria experiență a lui Dostoievski i-a permis acestuia să descrie cu cea mai mare autenticitate condițiile vieții de închisoare și caracterele condamnaților din asemenea locuri.
Personajul principal și povestitorul este Aleksandr Petrovich Gorianchikov. Bărbatul a fost condamnat pentru crimă și trimis spre deportare în Siberia pentru 10 ani de muncă fizică. Dar personajul nostru nu este un prizonier oarecare. El este un nobil din lumea bună, un gentleman. Așa că viața în lagăr este mult mai grea pentru el decât pentru alți deținuți mai obișnuiți poate cu condițiile rele și munca grea.
Dar nu numai că se va obișnui cu greutate cu acest trai și condiții, el mai suferă și de asuprirea celorlalți prizonieri, care în majoritate sunt țărani simpli. Cu toate acestea, Petrovich va reuși să-și facă prieteni, sau cel puțin apropiați în închisoare. Oameni care îl vor ajuta în sarcinile de zi cu zi sau îi vor păzi spatele atunci când alții îi vor dori răul. Acum că acești prieteni sunt alături de el pentru banii săi sau din adevărată omenie se întreabă și naratorul. Însă acest aspect merită a fi apreciat de fiecare dintre noi, cititorii, în felul său.
Treptat, el va începe să treacă peste repulsia față de situația sa și față de mediul în care se află, trecând printr-o trezire spirituală care culminează cu eliberarea sa din lagăr
În romanul semi-autobiografic „Amintiri din casa morților”, Dostoievski îi descrie pe deținuții închisorii cu simpatie. El este conștient de situația lor dificilă, deoarece și el a trecut prin asta și știe ce au simțit și ei. Dar nu numai simpatia se reflectă din cuvintele autorului ce formează opera sa. El își exprimă de asemenea admirația pentru energia, ingeniozitatea și talentul de care dau dovadă condamnații pentru a-și face traiul acolo mai suportabil sau pentru a-și izbăvi păcatele.
Feodor Dostoievski are o concluzie tristă, dar probabil justă, legată de existența închisorilor cu practicile lor absurde și pedepsele brutale. Instituirea lor este un lucru tragic, nu numai pentru prizonieri, dar și pentru Rusia în sine.
Aelenei (AUR) – fost cadru medical – RESPINGE vaccinarea obligatorie a medicilor și asistentelor: „Se încalcă dreptul la muncă! Să vină la protest!”
Ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, a declarat marţi că proiectul de lege privind instituirea obligativităţii certificatului digital COVID pentru personalul medical reprezintă o măsură necesară în această perioadă a pandemiei. „Ministerul Sănătăţii a pus în transparenţă decizională proiectul de lege privind obligativitatea certificatului digital UE pentru personalul medical, respectiv pentru personal din IGSU şi Inspectoratul General de Aviaţie şi pentru personal din laboratoarele medicale. Este o măsură necesară în această perioadă . Este o măsură care se aplică pe perioada stării de alertă, un proiect legislativ care va fi introdus în Guvern şi cu care Guvernul se va prezenta în Parlament. (…) Proiectul de lege prevede, în cazul în care persoana respectivă nu este vaccinată şi nici nu a trecut prin boală, că trebuie să prezinte conducătorului unităţii, respectiv unităţii medicale, fie că vorbim de public, fie că vorbim de privat, trebuie să prezinte aceste teste. Testele se fac pe cheltuiala proprie. Statul pune la dispoziţie în mod gratuit vaccinul. Există această posibilitate”, a spus ministrul interimar. El a amintit că 70% dintre medicii din unităţile sanitare din România sunt vaccinaţi anti-COVID. Cseke Attila a subliniat că persoanelor din sistemul medical care nu sunt vaccinate, nu au trecut prin boală şi nu se testează li se vor suspenda contractele individuale de muncă timp de 30 de zile, apoi ar urma încetarea contractelor de muncă. „În cazul în care nu se prezintă (certificatul digital – n.r.) – avem de-a face cu o persoană din sistemul medical care nu este vaccinată, nu a trecut prin boală şi nu se testează – va fi suspendat contractul individual de muncă, respectiv după 30 de zile de la suspendare poate avea loc şi încetarea contractului de muncă. De asemenea, proiectul de lege prevede şi sancţiuni care se aplică conducătorului unităţii sanitare în cazul în care nu respectă prevederile acestei legi”, a adăugat ministrul. Măsurile din cadrul proiectului de lege se aplică și în unitățile din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă și în cadrul unităților subordonate, în cadrul Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne și în cadrul unităților subordonate, precum și în cadrul laboratoarelor de analize medicale.
Consilierul prezidenţial Diana Păun a apreciat, marţi, că medicii care nu vor să se vaccineze şi îi îndeamnă şi pe alţii să nu o facă „nu au ce căuta în această meserie”. Precizările au fost făcute în contextul în care ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, a declarat că a fost supus dezabterii publice proiectul de lege privind instituirea obligativităţii certificatului digital COVID pentru personalul medical. Potrivit acestuia, persoanelor din sistemul medical care nu sunt vaccinate, nu au trecut prin boală şi nu se testează li se vor suspenda contractele individuale de muncă timp de 30 de zile, iar apoi ar urma încetarea contractelor de muncă. „Nu poţi să practici această meserie nobilă fără să crezi cu tărie în puterea, în beneficiul pe care îl aduce ştiinţa şi tot ce ţine de cercetarea ştiinţifică. Eu sunt absolut convinsă că vaccinul este singura noastră şansă de a ieşi din pandemie. Dacă există vreun medic care nu are această convingere, nu este colegul meu. Eu nu pot crede că există medici – bineînţeles, nu vorbesc de cei care au contraindicaţii clare şi care nu pot să se vaccineze din motive medicale justificate şi argumentate – dar un medic care nu numai că nu doreşte să se vaccineze, dar îi îndeamnă pe alţii să nu o facă, din punctul meu de vedere, nu este medic şi nu are ce căuta în această meserie”, a spus Diana Păun. Consilierul prezidenţial a declarat că vaccinarea „rămâne cea mai bună armă” împotriva virusului, adăugând că multe state vestice sunt deja „pe panta descendentă şi au reuşit să stăpânească” valul patru al pandemiei. „Germania, spre exemplu, a anunţat că şi-a schimbat total strategia de impunere a restricţiilor, tocmai analizând acest raport al incidenţei, raportat la gradul de severitate al bolii. Dar să nu uităm că Germania are o rată foarte bună de vaccinare. Multe ţări europene – Danemarca, în primul rând, dar şi Norvegia şi, în curând, Portugalia – o să treacă, practic, la viaţă normală, deci vor ridica toate restricţiile, tocmai pentru că au ajuns la nişte rate de vaccinare pe care, de altfel, şi le-au propus ca ţină”, a spus ea. Potrivit consilierului prezidenţial, România este unul dintre statele cu „grad foarte mic de vaccinare”, motiv pentru care populaţia ţării este „mai agresiv expusă” valului 4. „Această situaţie o să conducă la menţinerea presiunii pe componenta ATI. Vedem câte probleme există, cel puţin la nivelul Bucureştiului, unde, practic, la acest moment, nu mai sunt paturi ATI. Vedem cum pacienţii care se îmbolnăvesc ajung în UPU, rămân în UPU o perioadă destul de îndelungată şi nu pot beneficia de serviciile colegilor din ATI”, a spus Diana Păun. SANITAS: Domnule Cîţu, vei reuşi să-ţi înjumătăţeşti singura „armată” care luptă cu pandemia, exact în perioada de vârf a valului 4 Sindicaliştii din Sănătate, respectiv SANITAS, au reacționat după ce Ministerul Sănătăţii a pus în dezbatere publică un proiect care prevede obligativitatea prezentării certificatului verde de către personalul din domeniu, sub sancţiunea suspendării contractului de muncă. „Domnule Cîţu, vei reuşi să-ţi înjumătăţeşti singura „armată” care luptă cu pandemia, exact în perioada de vârf a valului 4”, au transmis sindicaliştii, care anunţă că vor lupta împotriva proiectului. „Aţi mai văzut vreodată un general care, în plin război, îşi înjumătăţeste cu bună ştiinţă armata? Dacă nu, aveţi acum ocazia! În plin război epidemiologic, cu localităţi care intră sub cod roşu de Covid de la zi la zi, guvernul Cîţu lansează proiectul de lege care obligă personalul angajat în unităţile sanitare publice şi private, sub ameninţarea cu suspendarea şi apoi desfacerea contractului de muncă, să facă dovada: fie a vaccinării anti-COVID; fie a trecerii prin boală în ultimele şase luni; fie a unui rezultat negativ certificat al unui test RT-PCR / antigen rapid, costurile testării fiind suportate de angajat”, au transmis sindicaliştii. Aceştia anunţă că, „peste o lună de la publicarea în M.O. a legii, probabil că aproape jumătate dintre angajaţii din sănătate (oameni care ţin să le fie respectat dreptul constituţional de decizie asupra propriei persoane) vor avea contractul de muncă desfăcut”. „Cu alte cuvinte, domnule „general Cîţu”, vei reuşi să-ţi înjumătăţeşti singura „armată” care luptă cu pandemia, exact în perioada de vârf a valului 4! Când ştii că ATI-urile sunt pline! Când ştii că nu ai personal medical suficient iar cel existent este hăituit deja de un an şi jumătate de criză sanitară! Când rata de infectare creşte vertiginos de la o zi la alta! Când eşti conştient că partidul tău, aflat la guvernare (partid la care ţi-ai dorit din răsputeri să fii ales preşedinte), tocmai a desfăşurat un congres cu 5000 de oameni prezenţi sub acelaşi acoperiş, sfidând orice lege şi orice bun-simţ”, au mai transmis sindicaliştii. Aceştia anunţă că vor lupta împotriva proiectului. „Sanitas nu se va mulţumi cu declaraţii publice ci îşi asumă să folosească în perioada următoare toate pârghiile legale posibile pentru a împiedica adoptarea acestui proiect de lege”, a mai transmis Sanitas. La rândul lor, sindicaliştii TESA din Sănătate cer gratuitatea testelor pentru Covid 19, pentru întreg personalul din sănătate. „Uniunea TESA va transmite Ministerului Sănătăţii în termenul legal această solicitare ,în conformitate cu prevederile legale privind actele normative aflate în transparenţă decizională. Acest proiect este o încercare de legiferare a concedierii personalului medical sănătos, apt de muncă, cu studii superioare (medici şi asistente medicale) sau cu studii medii şi înalt calificat. În plus, este vorba despre suspendarea contractelor de muncă într-un domeniu în care, la nivel naţional, există deja deficit de personal”, au mai transmis sindicaliştii. Aceştia apreciază că se creează deci segregarea personalului medical pe criteriul vaccinării: se concediază personal nevaccinat/fără test RT-PCR pentru a angaja în loc personal vaccinat/testat. „Este vorba deci despre un proiect de lege abuziv! Segregarea poate fi eliminata prin asigurarea gratuităţii testelor pentru depistarea Covid 19 pentru personalul care lucrează în sănătate, în primul rând”, au mai precizat sindicaliştii. Certificatul digital al UE privind COVID-19, care atestă vaccinarea, trecerea prin boală sau testarea, ar urma să devină obligatoriu pentru personalul medical, conform unui proiect al Ministerului Sănătăţii, despre care ministrul Cseke Attila afirmă că se doreşte adoptarea în regim de urgenţă. Astfel, pentru personalul medical care nu prezintă certificatul digital se suspendă de drept, pentru 30 de zile, contractele în baza cărora îşi desfăşoară activitatea. Suspendarea încetează atunci când angajatul prezintă certificatul digital. După 30 de zile de suspendare, contractul personalului medical în baza căruia îşi desfăşoară activitatea încetează de drept. Măsurile se vor aplica şi pentru personalul IGSU/ISU, IGAv şi al laboratoarelor de analize medicale. Președintele CNCD, despre vaccinarea obligatorie a medicilor: Să vedem dacă trece testul constituționalității Obligativitatea prezentării certificatului digital de către personalul medical este o decizie care va crea mari tensiuni și o eventuală lege ar putea fi considerate discriminatorie și atacată la CCR. Alte state au luat deja această măsură din vară și a trecut testul constituționalității. Președintele Consiliului Național de Combatere a Discriminării (CNCD), Csaba Asztalos, a declarat, pentru Mediafax, că acest proiect al Ministerului Sănătății urmează modele adoptate deja în state din Uniunea Europeană, precum Franța, Italia sau Ungaria. „În Franța, de exemplu, Consiliul Constituțional, adică Curtea Constituțională din Franța, pe data de 5 august a calificat o astfel de lege, care obliga angajații din sistemul sanitar să se vaccineze sau să se testeze pe cheltuiala proprie, respectiv condiția de a i se suspenda contractul de muncă celui care nu se vaccinează sau nu se supune testării, ca fiind un act normativ constituțional. Cu excepția persoanelor care au contra-recomandare de a se vaccina. În Italia avem această obligativitate de o perioadă mai lungă de timp decât în Franța, Ungaria la fel, și acolo urmează Curtea Constituțională să se pronunțe asupra plângerilor depuse cu privire la această lege”, a spus președintele CNDC. Csaba Asztalos spune că legiuitorul trebuie să justifice un scop legitim, iar în acest caz scopul legitim ar fi tocmai prevenirea răspândirii COVID-19 într-un domeniu de activitate în care gradul de expunere este mult mai ridicat decât în alte domenii de activitate. „Trebuie să avem în vedere dreptul pacienților de a fi în siguranță în spitale și atunci când beneficiază de servicii medicale, dar și dreptul angajaților pentru a fi protejată sănătatea acestora, tot în aceste domenii de activitate. Alternativa testării este prezentă, se va analiza dacă această alternativă este o măsură proporțională sau nu, se pot lua în calcul costul testelor, tipul de test și, desigur, se pune și în discuție cheltuiala testelor și în acest caz avem o prevedere constituțională care obligă angajatorul să asigure sănătatea la locul de muncă și interpretarea va fi pe acest segment, în ce măsură se pot transfera astfel de costuri către angajați din punct de vedere constituțional”, explică președintele CNCD. Actuala legislație în dreptul muncii, Codul Muncii, prevede în mod expres că orice măsură luată în scopul protejării sănătății la locul de muncă se face pe cheltuiala angajatorului. Dar acest proiect de lege va fi o lege specială, astfel că se poate introduce o altă reglementare. „Întrebarea este în ce măsură această reglementare va fi interpretată de Curtea Constituțională ca fiind conformă cu Constituția României, care obligă angajatorul să asigure sănătatea la locul de muncă. Dacă există această alternativă la testare, vaccinarea, întrebarea este în ce măsură CCR va considera aceste alternative constituționale din perspectiva transferării costului testării asupra angajatului. Și un al treilea aspect care, desigur, va genera o serie de discuții și analize se referă la suspendarea contractului de muncă pe perioadă de 30 de zile, în măsura în care angajatul nu prezintă certificatul de protejat și ulterior acestor 30 de zile încetarea de drept a contractului de muncă. Analiza se va duce pe proporționalitatea măsurii și aici tot CCR va fi chemată să aprecieze dacă o astfel de măsură este constituțională din perspectiva proporționalității cu scopul urmărit. Dezbaterea, desigur, în primă fază va fi în societate, în a doua în Parlament și în a treia fază CCR pe aceste linii de analiză se va pronunța, având în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului”, mai spune Csaba Asztalos. Potrivit președintelui CNCD, Franța, în momentul în care a introdus certificatul verde, după 5 august, a avut o creștere semnificativă a numărului persoanelor vaccinate. Într-o perioadă foarte scurtă, o săptămână, 12 milioane de persoane s-au vaccinat. De asemenea, în SUA, unde sistemul sanitar este în foarte mare măsură privat, marile rețele de spitale au introdus această măsură încă din primăvară. Acolo vaccinul este obligatoriu și nu există varianta prezentării testării. „O rezervă am în interpretarea Curții cu privire la costul testării, dar există posibilitate de interpretare astfel încât să treacă și sub acest aspect. (…)Vaccinarea fiind gratuită rămâne să vedem dacă se ajunge acolo ca CCR să interpreteze că fiind oferta de vaccinare gratuită ca o măsură de protecție a sănătății la locul de muncă, a doua posibilitate, cea a testării, spezele testării să fie transferate către angajat și rămâne ca CCR să decidă dacă acest proiect de lege va ajunge lege poate să treacă testul de constituționalitate cum și desfacerea de drept sau încetarea de drept a contractului de muncă și acolo cred că va fi o analiză mult mai profundă a CCR dacă va putea să treacă testul, dacă este o măsură proporțională și cu scopul legitim urmărit. Astfel cum am văzut în alte state, până acum s-a trecut testul de constituționalitate sau de legalitate a unor astfel de măsuri”, potrivit lui Csaba Asztalos. Csaba Asztalos a mai spus că în statele în care s-a introdus certificatul de protejat s-a cunoscut un progres real în ceea ce privește creșterea gradului de vaccinare și chiar oprirea pandemiei sau stăpânirea ei, în sensul în care nu s-a mai pus o presiune pe sistemul de sănătate. Dar aceste măsuri, în aceste state, au fost luate din vară. Certificatul digital al UE privind COVID-19 va fi obligatoriu pentru personalul medical, potrivit unui proiect al Ministerului Sănătății. Cei care nu au certificat vor fi suspendați și chiar concediați, iar costurile cu testarea vor fi suportate de angajați. Avocatul Poporului intervine în scandalul certificatului obligatoriu pentru medici Avocatul Poporului a transmis, miercuri, că actele normative discutate de Guvern care au în vedere condiţionarea dreptului la muncă al personalului din cadrul unităţilor sanitare şi al centrelor rezidenţiale de obţinerea certificatului digital privind COVID-19, mai ales având în vedere testarea periodică din fonduri proprii, încalcă mai multe drepturi ale salariaţilor. Instituţia consideră că este o măsură restrictivă care nu poate fi impusă decât prin lege. Avocatul Poporului anunţă, miercuri, că a fost sesizat cu privire la Proiectul de Lege privind stabilirea unor măsuri în domeniul sanitar, pe perioada stării de alertă, pentru personalul din cadrul unor unităţi publice şi private şi cu privire la Proiectul de Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, reglementând condiţionarea exercitării dreptului la muncă al personalului care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unităţilor sanitare publice sau private şi al centrelor rezidenţiale, de obţinerea certificatului digital al UE privind COVID-19. Potrivit ambelor proiecte de acte normative, costurile privind activitatea de testare împotriva virusului SARS-CoV-2 sunt suportate de către personalul din cadrul unităţilor vizate, cu excepţia personalului care are indicaţie medicală pentru nevaccinare. „Proiectul de Lege privind stabilirea unor măsuri în domeniul sanitar, pe perioada stării de alertă, pentru personalul din cadrul unor unităţi publice şi private prevede sancţiunea suspendării contractelor individuale de muncă, respectiv a încetării de drept a contractelor de muncă, în situaţia în care perioada de suspendare cumulează 30 de zile în situaţia în care angajaţii nu prezintă certificatul digital în condiţiile prevăzute de aceste acte normative, iar Proiectul de Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 stabileşte interdicţia accesului în centrele rezidenţiale a personalului care nu prezintă certificatul digital sau, după caz, interzicerea desfăşurării activităţilor care presupun contactul cu persoanele beneficiare. Recunoscând obligaţia constituţională a statului de a lua măsuri pentru asigurarea sănătăţii publice, Avocatul Poporului apreciază că soluţiile legislative care condiţionează exercitarea dreptului la muncă al personalului din unităţile sanitare publice şi private, precum şi al personalului încadrat în centrele rezidenţiale publice şi private de obţinerea certificatului de vaccinare sau de certificatul de testare (cu plata testelor realizată de către angajat), sub sancţiunea suspendării contractului individual de muncă, respectiv a încetării de drept a acestuia reprezintă măsuri restrictive privind exerciţiul dreptului la muncă, al egalităţii în 2 drepturi şi al asigurării măsurilor de protecţie socială, măsuri lipsite de proporţionalitate şi inadecvate scopului urmărit”, a transmis Avocatul Poporului. Instituţia precizează că, potrivit art. 53 alin. (1) din Constituţia României, restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi poate fi făcută numai prin lege. „Anul trecut, în contextul pandemiei, Curtea Constituţională a emis mai multe decizii în care a precizat clar şi ferm că o asemenea restrângere se poate face numai prin lege ca act normativ aprobat de Parlament, nu prin ordonanţe de urgenţă sau acte administrative. Aşadar, Ordonanţa de urgenţă de modificare a Legii nr. 55/2020 va fi neconstituţională”, a mai transmis Avocatul Poporului. Potrivit instituţiei, conţinutul actelor normative aflate în stadiul de proiect este total inadecvat, din următoarele considerente: (i) potrivit datelor oficiale furnizate, numărul persoanelor vaccinate în România este, de 5.353.033 (la data de 28 septembrie 2021); (ii) în urma zecilor de anchete şi vizite realizate de instituţia Avocatul Poporului atât în centre rezidenţiale, în cămine de bătrâni, în centre de plasament, în centre de recuperare, dar şi în unităţi sanitare, s-a constatat un mare deficit de personal în aceste instituţii; (iii) costurile testelor RT-PCR sau al testelor antigen rapid sunt foarte ridicate raportat la puterea de cumpărare a cetăţenilor; (iv) statul nu a intervenit, ca în cazul altor state din Uniunea Europeană, în vederea creării cadrului legal pentru plafonarea preţului testelor de o manieră care să faciliteze cetăţenilor accesul la efectuarea acestora, ca măsură de protecţie anti-COVID. „Avocatul Poporului apreciază că soluţiile legislative menţionate, în forma propusă, sunt de natură să aducă atingere următoarelor prevederi constituţionale: dreptului la muncă şi protecţia socială a muncii, consacrat de art. 41, interzicerii discriminării pe criterii de avere, prevăzută în art. 16 alin. (1) şi art. 4 şi încălcării dreptului beneficiarilor din centrele rezidenţiale la măsuri de asistenţă socială, recunoscut de art. 47 alin. (2) teza finală din Legea fundamentală”, a mai transmis Avocatul Poporului. Analiza Avocatului Poporului privind cele două proiecte de acte normative aflate în proces legislativ a fost transmisă prim-ministrului, ministrului interimar al Sănătăţii şi ministrului Muncii şi Protecţiei Sociale. De asemenea, Renate Weber, Avocatul Poporului, spune că nu există, deocamdată, niciun act sau vreun proiect de lege prin care să se ceară introducerea vaccinării obligatorii, singurele făcând referire la certificatul verde. Weber a punctat și a atras atenția că mulți dintre români nu au bani să se testeze din 3 în 3 zile, iar dacă medicii vor refuza să se vaccineze, deși vor fi obligați, cei care vor fi afectați cel mai mult vor fi chiar pacienții, adică beneficiarii sistemului sanitar. „Vaccinarea nu este obligatorie și nu e nicio intenție de a o transforma în ceva obligatoriu. Am văzut o OUG și un proiect de lege prin care se dorește să se impună prezentarea unui certificat verde. Mulți nu vor avea bani ca să se testeze. Trebuie să ne gândim și la beneficiarii sistemului de sănătate.”, a spus Renate Weber la România TV. Scandal politic: fost cadru medical, parlamentar AUR, respinge vaccinarea obligatorie Cei de la partidul AUR se pregătesc de protest, sâmbătă, 2 octombrie, în Piața Universității, iar unul din motivele protestului – pe lângă restricțiile care se impun în această perioadă – o reprezintă vaccinarea obligatorie a cadrelor medicale. Senatorul constănțean al AUR, Evdochia Aelenei, fost cadru medical timp de mai bine de trei decenii la SCJU Constanța, susține că vaccinarea obligatorie încalcă dreptul la muncă: „Nu vrem dictatură medicală, nu vrem să fim un popor care nu vede, nu aude, doar înaintează. Asta a spus-o Ana Blandiana, nu eu… Nu vrem ca 2 octombrie să fie ultima ieșire în aer liber… Vor să îi oblige (să se vaccineze – n.r.) pe medici sau pe toată lumea care vine în contact cu publicul, dar cu precădere cadrele medicale. Apropo, poate vine și Sanitas la protestul din 2 octombrie! Nu sunt de acord cu vaccinarea obligatorie a medicilor, pentru că se încalcă dreptul la muncă și cum să fii de acord cu așa ceva? Vaccinarea nu este obligatorie, nu avem încă legislație pentru așa ceva. În contact cu publicul până la urmă intră toată lumea! Vaccinatul care intră în restaurant poate să transmită boala, da? Dar medicul vaccinat nu? Că poți să transmiți boala și să o iei… Vaccinul nu te protejează total, pentru aceea medicul nu sunt de acord!”, a spus senatorul Aelenei, pentru TOMIS NEWS. Ce prevede proiectul Conform documentului, personalul din cadrul unităților sanitare cu paturi publice și private au obligația să prezinte un certificat digital al UE privind COVID-19, în vederea desfășurării activității. Certificatul trebuie să ateste îndeplinirea uneia din următoarele condiții: a) vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete; b) se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2; c) rezultat negativ certificat al unui test RT-PCR sau al unui test antigen rapid, pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat în condițiile stabilite prin ordin al ministrului sănătății. Personalul din cadrul unităților publice care nu prezintă rezultat negativ certificat al unui test RT-PCR sau al unui test antigen rapid, pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 va suporta costurile privind testarea, excepție fiind categoria de personal care face dovada unor afecțiuni care reprezintă contraindicație la vaccinare, caz în care costurile de testare vor fi suportate de către angajator. Pentru unitățile private costurile privind activitatea de testare împotriva virusului SARS-CoV-2 vor fi suportate conform procedurilor stabilite la nivelul acestora, fie de către angajați, fie de către angajator. În cazul în care personalul medical nu prezintă certificatul digital al UE privind COVID-19 se reglementează suspendarea de drept, pe o perioadă de 30 de zile a contractelor în baza cărora își desfășoară activitatea. După cele 30 de zile de suspendare, contractul personalului medical în baza căruia își desfășoară activitatea încetează de drept, iar pentru personalul din unitățile private care cumulează 30 de zile de suspendare, angajatorul poate dispune fie prelungirea suspendării, fie încetarea contractului în baza căruia își desfășoară activitatea. În unitățile publice măsura încetării contractului în baza cărora își desfășoară activitatea personalul este necesară pentru a crea posibilitatea încadrării pe acele posturi a altor persoane, în vederea asigurării continuității activității, ținând cont de faptul că în unitățile respective numărul total al posturilor este limitat prin acte normative. Responsabilitatea pentru a asigura aplicarea acestor măsuri revine conducerii unităților publice și private. Nerespectarea acestor obligații de către conducătorul unității respective reprezintă contravenție și se sancționează cu amendă de la 50.000 lei la 100.000 lei aplicată de către personalul împuternicit din cadrul direcției de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București și din cadrul Inspecției Sanitare de Stat.
Citește mai mult: https://tomisnews.ro/aelenei-aur-fost-cadru-medical-respinge-vaccinarea-obligatorie-a-medicilor-si-asistentelor-se-incalca-dreptul-la-munca-sa-vina-la-protest/ | TOMIS NEWS
In timp ce potopistul poporului, Ilicy, tradatorul si creierul loviturii de stat se lafaie peste cadavrele decembriadei/mineriadei Fostul președinte al Franţei, Nicolas Sarkozy, a fost condamnat la închisoare pentru corupție
Fostul șef de stat francez a fost condamnat pentru corupție la trei ani de închisoare, dintre care doi cu suspendare.
Politicianul conservator Nicolas Sarkozy a fost președintele Franței între 2007 și 2012
Sarkozy, în vârstă de 66 de ani nu va ajunge totuşi la închisoare, ci își va executa pedeapsa acasă, sub supraveghere electronică. Judecătorii Palatului de Justiție din Paris au considerat drept dovedit că Nicolas Sarkozy ar fi încercat să mituiască un judecător. Potrivit acuzării, fostul președinte i-ar fi oferit, în 2007, judecătorului Gilbert Azibert un post foarte bun în Monaco, în schimbul unor informații cu acces restrâns privind anchetele asupra finanțării campaniei sale electorale.
Sarkozy a respins mereu toate acuzațiile și a susținut că ar fi victima unor povești inventate. El a fost șef al statului francez în perioada 2007-2012 și rămâne un influent politician conservator. Sarkozy are la dispoziție acum zece zile pentru a face apel.
Donații ilegale în campania electorală?
Sarkozy este al doilea președinte al Franţei, după Jacques Chirac, condamnat pentru corupție. Judecătorul Azibert a cercetat, în 2007, acuzațiile aduse lui Sarkozy de acceptare a unor donații ilegale de la moștenitoarea concernului cosmetic L’Oreal, Liliane Bettencourt.
Dovezile în acest sens ar fi reieșit din fragmente de convorbiri dintre Sarkozy și avocatul său Thierry Herzog, după ce politicianul a părăsit funcția prezidențială. Discuția acestora ar fi fost interceptată și ascultată în contextul anchetării unei alte acuzații privind o finanțare ilegală din Libia a campaniei sale electorale.
Pe lângă Sarkozy, au fost puși sub acuzație atât judecătorul Azibert, care nu a primit ulterior niciun post în Monaco, cât și avocatul Thierry Herzog. Și aceștia au primit tot pedepse de trei ani de închisoare, din care doi cu suspendare. Procesul de la sfârșitul anului trecut a fost urmărit cu mare interes în Franța.
Trăim o dictatură sanitară?
Stela GIURGEANU
La începutul lunii mai, nouă ofițeri vamali din Noua Zeelandă au fost concediați din cauză că au refuzat să-și facă vaccinul anti-COVID-19.
În baza unui ordin emis de Ministerul Sănătății, toți lucrătorii în domenii considerate a fi „prima linie” (precum serviciul vamal) erau obligați să se vaccineze pînă la sfîrșitul lunii aprilie. Totuși, într-o conferință de presă, Jacinda Ardern, prim-ministrul Noii Zeelande, a declarat că Guvernul nu va impune obligativitatea, iar dacă angajatul refuză vaccinarea, va fi relocat în alt post, care să nu implice interacțiunea cu prea mulți oameni.
Cu toate acestea, cei nouă angajați ai vămii au fost concediați. Potrivit unui comunicat al Agenției vamale, citat de The Guardian, vicepreședinta Agenției, Jacinda Funnel, a declarat că nu au fost găsite alternative pentru relocare, „din cauza lipsei altor funcții vamale existente în zonă”. Totodată, Funnel a precizat că în cadrul Agenției s-au purtat mai multe discuții cu angajații, încă din luna martie, spunîndu-li-se că opțiunile pentru un alt post sînt extrem de reduse. Cu alte cuvinte, au fost avertizați.
Episodul a fost îndelung comentat pe rețelele de social media, invocîndu-se dictatura sanitară și discriminarea, sindicatul „E tu” postînd pe site-ul său că, deși încurajează vaccinarea, „Nu sîntem de acord cu obligativitatea vaccinării și nu tolerăm discriminarea angajaților care aleg să nu se vaccineze”. În plus, toate acestea au venit și în siajul unui alt episod, petrecut cu doar puțin timp înainte, cînd șeful Forțelor de Apărare din Noua Zeelandă, mareșalul Kevin Short, a emis un avertisment, de data aceasta mult mai tranșant, către angajați: „Vaccinați-vă sau suportați consecințele. Alegerea de a nu te imuniza va duce la o revizuire a viitorului în serviciu”.
Pare brutal. Ca să-ți păstrezi locul de muncă trebuie să te vaccinezi. Chiar dacă refuzul îți este legitimat de frică, chiar dacă ai dubii sau, pur și simplu, pentru că nu vrei. Nu e de mirare că cineva ar putea schița cu ușurință, pe baza acestor contrîngeri, un scenariu apocaliptic, în care cei care refuză vaccinarea devin paria societății și, dacă tot e să mergem pe firul epic al acestei povești, ne putem imagina colonii întregi în care vor fi băgați cu forța cei care nu acceptă să fie imunizați. Cu alte cuvinte, curată dictatură sanitară. Există cu adevărat acest pericol, sînt cei care refuză vaccinarea supuși discriminării sau, în virtutea pragmatismului, cuvintele sînt folosite cu prea multă lejeritate, creînd false percepții asupra realității?
În primul primul rînd, ce înseamnă o dictatură sanitară? Termenul a apărut în siajul epidemiei de tifos din Mexic, din 1915, cînd măsuri extreme au fost luate. O poliție sanitară a fost înființată. Vînzarea de băuturi alcoolice a fost interzisă, întîlnirile publice au fost suspendate după ora 23, oamenilor le era interzis să mai dețină porumbei, găini sau chiar cîini. În plus, accesul în locurile publice era interzis celor considerați a face parte dintr-o categorie socială „inferioară” – adică săracilor care, din cauza murdăriei, erau judecați ca fiind principalii vinovați pentru transmiterea virusului. Responsabilul pentru campania anti-tifos, dr. Alfonso Pruneda, a format chiar o echipă de 40 de medici care să străbată Capitala în căutarea focarelor de infecție. Fiecare doctor era însoțit de doi frizeri, însărcinați să tundă „suspecții”. În 1916, generalul José María Rodríguez (medic și deputat în Congresul Național) a considerat că, pentru a salva țara, era nevoie de impunerea unei „dictaturi sanitare”.
Termenul a fost reluat după mai bine de o sută de ani, în timpul pandemiei de COVID-19. Supuși unor măsuri guvernamentale severe, care restricționau, în primul rînd, dreptul de liberă circulație, oamenii au acuzat instaurarea unei dictaturi. Dacă pînă mai ieri purtatul măștii medicale era un simbol al acesteia, azi vaccinarea este un motiv mult mai concret pentru declanșarea dihoniilor, readucînd pe tapet discuția mai veche despre drepturile omului și etica obligativității vaccinării
Un subiect de multă vreme dezbătut și actualizat prin recenta decizie a Curții Europene a Drepturilor Omului. În urma unui proces inițiat de un grup de părinți din Republica Cehă, revoltați că anumite grădinițe au refuzat să le înscrie copiii din cauză că nu erau vaccinați (în baza schemei vaccinurilor obligatorii existentă în Cehia), CEDO a decis la începutul lunii aprilie: „Vaccinarea obligatorie este necesară într-o societate democratică”, specificînd în decizie că „Politica de vaccinare vizează atît obiectivele legitime de protecție a sănătății, cît și drepturile celorlalți, căci protejează și pe cei care primesc vaccinul, și pe cei care nu se pot vaccina din motive medicale (…) care sînt dependenți de imunitatea colectivă”.
Bineînțeles, verdictul a și fost interpretat ca un soi de uvertură pentru introducerea obligativității vaccinării anti-COVID-19. O coerciție, de altfel, ușor de dibuit, căci nu e susținută doar prin legi care obligă angajații „din prima linie” să se vaccineze, dar și prin facilitățile din ce în ce mai multe acordate celor care se vaccinează – călătorii, restaurante, teatre. Pe scurt, în schimbul vaccinării primești libertate și revenirea la normalitate.
Ceea ce poate părea un soi de „troc”, ca acela denunțat de Étienne de La Boétie, în lucrarea sa din 1577 Discours de la servitude volontaire, ca fiind principalul motor care, nu doar că întreține, dar și încurajează instaurarea tiraniei absolute.
Căci, pentru La Boétie, dictatura și tirania nu se instaurează, în mod real, prin frică (oamenii care trăiesc o continuă amenințare a siguranței ajung în cele din urmă să se revolte), ci mai degrabă prin acest „schimb în natură” social: în schimbul libertății sale, individul primește confort psihic, siguranță, este acceptat ca membru al societății. Un troc, de altfel, inoculat încă din primii ani de viață, prin educație, prin impunerea unor reguli care pot fi, sau nu, în conformitate cu structura individului, dar care sînt musai pentru ca acel individ să se adapteze în societatea în care trăiește. Primim, așadar, încă din copilărie, noțiuni fundamentale de integrare în societate: nu ești lăsat să le descoperi de capul tău, căci nu ai încă mecanismele de supraviețuire îndeajuns de dezvoltate, ci ți se spune de la bun început ce este bine și ce este rău. Ce ai voie să faci, și ce nu. Iar acești primi pași creează de fapt obișnuința de a te supune ulterior regulilor – obișnuință care mai apoi, în viața de adult, care trăiește, de exemplu, într-o societate democratică, devine ceea ce Boétie numea „servitutea voluntară”. Te supui regulilor ca să te integrezi și, mai mult, ca să fii în siguranță.
Este însă de notat, totuși, faptul că această obișnuință nu poate fi interiorizată dacă nu ai încredere în cel care o impune, or părintele e perceput ca persoana care are grijă de tine și de care devii dependent pentru că îți conferă siguranță.
Revenind însă în prezent: va provoca vaccinarea anti-COVID-19 discriminare? Este obligativitatea vaccinării, pentru cei care interacționează, prin natura meseriei, cu mulți oameni, o încălcare a drepturilor omului? În contextul pandemiei, pentru finalul căreia vaccinarea pare a fi singura soluție, acuzele de discriminare ar fi justificate doar în cazul accesului la vaccin. Acordarea de libertăți pentru persoanele vaccinate nu este un troc, ci se bazează mai ales pe faptul că persoanele imunizate nu mai prezintă un pericol de transmitere a virusului. Corolar, cei care prin natura meseriei interacționează cu un număr mare de persoane sînt responsabili pentru sănătatea acestora. În ceea ce privește „dictatura sanitară”, să nu uităm că într-o dictatură nu există libertatea de a alege, legile nu țin cont de Constituție, nu există dezbateri, nu există libertatea presei, puterea aparținînd unui lider sau unui grup restrîns de persoane. Or, în contextul actual, dictatura sanitară ar presupune existența acestui grup restrîns care să aibă puterea de a struni, la nivel mondial, toate acestea. De a reuși să controleze toate guvernele din lume. Întrebarea ar fi: de ce ar face-o?