• Universul Matrix – Renașterea; 2- ”Zootropolis” – cât de multe învățăm de la animalele care înlocuiesc oameni; 3- “NEW AGE” – Noua religie masonică în Noua Ordine Mondială ; 4- Noua Ordine Mondiala dorita de Hitler poate deveni realitate;5 -UNIUNEA EUROPEANA si BABILONUL CEL MARE , mama desfrânatelor şi a urâciunilor pământului; 6 -Supravegherea globală a populaţiei, armă redutabilă a francmasoneriei mondiale ; 7- Un rezumat la cartea „Ferma Animalelor” de George Owell;
• 8- Anul de grație 1984 – George Orwell (recenzie); 9- Spotlight. Cu popi pedofili și ziariști băgăcioși; 10- 30 de cărți pe care trebuie să le citești ca să nu rămâi prost;  11 -Dostoievski și ale sale „Însemnări din Subterană”; 12-  S. LEWIS: „Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr”; 13- James Joyce, „Portret al artistului la tinerețe”; 14 -E-mailul ‘NEGLIJAT’ de Isărescu; 15 -Transa colectivă în care trăiesc oamenii 16. Industria de divertisment asaltează ființele umane cu influențe malefice si… Preşedintele Academiei Române, reacție furtunoasă la scandalul „interzicerii Crăciunului” de către UE: Regimurile comuniste au făcut același lucru… Tehnocraţii şi politrucii de azi,daca nu invata de la catastrofele de ieri…
• 17- Dumnezeul acestui veac; 18 -PROVIDENŢA LUI DUMNEZEU; 19- „Nu iubiți lumea”, de  Philippe Laügt; 20- ÎMPĂRĂȚIA LUI SATAN de Vladu George 21 -Împărăţia – Care sunt caracteristicile acestei Împărăţii? Cum o putem identifica? – mesaj de Raul Enyedi ; 22- Sa ne indreptam inima, privirea , mintea si urechea spre a VII-a trâmbiță; 23 -Apocalipsa- Introducere la cele-3-vaiuri…
• 24 – Capitolul 9:1-21, de  Walter Scott- Trâmbiţa a cincea, prima vai-judecată; 25- Apocalipsa, Capitolul 11:1-19, de  Walter Scott; 26-Trebuie sa va nasteti din nou; 27- NAŞTEREA DIN NOU, de David Servant; 28- …dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu; 29- Noi Îl Predicăm Pe Hristos! 30- Hristos este Proprietarul Absolut a toate, de Tim Conway de Bob Jennings ; 31- Ești pregătit să stai înaintea tronului lui Hristos? de Tawfiq Cotman… 32- Recenzii carti si CD-uri… 33-  William Gurnall, maxime; 34- Carti NEMURITOARE
• Proiect tip pentru realizarea unui adapost si a unei stane de oi (IV); Rase autohtone de ovine si…Oaia-viitorului. Povestea mielului gigant „Cap Negru de Teleorman”, care ajunge să cântărească la Paşte 25 de kilograme; OILE AUSTRIECE DE MUNTE SUNT USOR DE ADAPTAT LA CLIMA MONTANA CARE SE GASESTE SI IN ROMANIA; 

 

 

PROLOG…

 

 

Păcatul ESTE cel mai mare microb ( AL PANDALIEI), căci astăzi oamenii se îngrijesc doar de trup, iar sufletul fiind molipsit de microbul păcatului, îmbolnăvește și trupul SI…GHEENA !!!

 

 

Din motivul că omul astăzi poate mai mult ca nici odată, îndepărtîndu-se de Dumnezeu, se teme și de moarte, astfel omul face tot cei posibil mai întîi să nu să se îmbolnăvească, căci astfel situația sănătății înrăutățindu-se poate să moară. Prin tot ce face omul ca să nu să se îmbolnăvească, mai întîi se străduie să nu să se molipsească de ceva să nu să se infecteze cumva cu microbi. Profitînd de tehnologia avansată a igienii face tot felul de dizinfectări, tot felul de curățenii, folosește tot felul de detergenți ca să țină cît mai departe de casa sa și de el personal orice formă de microb care ar putea să-l molipsească de ceva și astfel să se îmbolnăvească. Omenește vorbind nu este nimic rău în aceasta, căci trebuie să avem un aspect îngrijit și să nu trăim în mizerie. Problema apare, ca în multe cazuri similare ce ține de starea duhovnicească a fiecăruia din noi, că ne îngrijim doar pentru trup să nu se molipsească de ceva, să nu pătrundă vriun microb pe undeva, dar uităm sau aproape că nici nu ne mai găndim că sufletul deasemenea trebuie îngrijit și ferit de microbi. Unii s-ar putea cumva întreba: care sînt microbii sufletului?

 

La acestă întrebare ne răspunde foarte frumos marele sfînt al secolului XX, ierarhul Nicolai Velimirovici, supranumit pentru predicile și cuvintele sale de învățătură Noul Gură de Aur. Acest sfînt sîrb, în carte sa întitulată ”Gînduri despre bine și rău” spunte următoarele cuvinte care trebuie de luat aminte:,,Păcatul este microbul sufletului. Dintre toţi microbii din lume, păcatul este cel mai mare, cel mai statornic şi cel mai răspândit microb. Un singu păcat ajunge să-l doboare pe cel mai puternic om. Întocmai ca un singur cariu care se strecoară sub scoarţa celui mai puternic stejar! Care pe care va nimici mai curând: cariul pe stejar sau stejarul pe cariu? E limpede că mai degrabă cariul va nimici stejarul, decât stejarul pe cariu. Cugetă şi singur dacă mai este în sufletul tău ceva atât de dăinuitor şi de atot prezent precum păcatul. Păcatul se înmulţeşte mai repede decât orice altceva pe pământ”.

 

Așa dar iubiți credincioși să ne ferim mai întîi de microbul păcatului și apoi de ceilalți microbi. Oare nu v-ați gîndit niciodată cum de oamenii de altă data trăiau mai mult ca noi, nu erau infectați de atîția microbi, cu toate că nu aveau la îndemînă igiena de astăzi. Și de ce astăzi atîtea boli și atîtea cazuri de deces în floarea vîrstei. Deoarece astăzi oamenii se îngrijesc doar de trup, iar sufletul fiind molipsit de microbul păcatului, îmbolnăvește și trupul. Să căutăm mai întîi să igienizăm starea sufletească și astfel vom fi protejați și de microbii ce dăunează trupul.

 

 

Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni

 

 

INTRODUCERE 1

 

Raportul dintre boala si pacat-

 

„Nu cere de la Dumnezeu darul vindecării, ci ( PE Vindecator) dimpreuna cu darul de a-ţi vedea propriile păcate!”

 

De ce este mai important al doilea dar? Pentru că, dacă-ţi vei vedea păcatele şi le vei îndrepta, tu nu te vei mai îmbolnăvi niciodată, şi, deci, nu vei avea nevoie de darul vindecării. Care sunt păcatele, cum pot fi cunoscute şi ce boli ne pândesc dinspre ele? Cum se reflectă, în planul sănătăţii, încălcarea poruncilor revelate?

 

Privind cazuistica bolnavilor, privind efectul, vezi că unul dintre tăietorii vieţii sunt grijile: obsesiile, rumegarea gândurilor. Cineva spunea chiar că grijile sunt „păcatul însuşi”. Ele sunt păcatul împotriva propriei tale naturi. Păcate cu urmări asupra sistemului nervos sau acele boli care ţin de somatizări nervoase.

 

Şi păcatul „negru”: mânia, duşmănia, osândirea aproapelui. Pe drept s-a spus într-o parabolă athonită că: un om care făptuise multe greşeli în viaţa lui a dobândit totuşi mântuirea pentru că n-a ocărât niciodată! Adică acela a avut cea mai mare virtute: n-a osândit pe semenul său, nici cu vorba, nici cu gândul.

 

Foarte rar se întreabă omul ce legi universale a încălcat. Abia când se îmbolnăveşte, el stă uneori să se întrebe de ce s-a îmbolnăvit. Tratamentul medical este util în crize, dar este ineficient în destin. Căci restabilirea temporară, sau ieşirea din criză, este doar suprafaţa adevăratei vindecări. Trebuie purificată rădăcina.

 

Restabilirea deplină a sănătăţii stă în practicarea respectului faţă de cele trei legi universale:

 

• relaţia armonioasă cu semenul;

 

• relaţia armonioasă cu sacrul;

 

• respectul vieţii în toate formele ei, începând de la nivelul personal, până la forme de viaţă elementare.

 

Există o relaţie între erori şi îmbolnăvire? Putem preveni sau remedia o îmbolnăvire prin eliminarea erorilor?

 

Dar între personalitate şi boală, există o relaţie? Da, sigur că există! Un coeficient de personalitate bun presupune armonie, deci sănătate mentală şi sănătate somatică.

 

„Rumegarea” gândurilor are efect asupra aparatului digestiv. Un act simbolic atacă planul concret. Simbolurile au o putere foarte mare. Noi „rumegăm” simboluri şi, dacă nu le digerăm, aparatul digestiv se îmbolnăveşte.

 

Cunosc cazul unui bărbat care făcea curse între soţie şi amantă, una locuind în cartierul Pio-nierilor-Tineretului, iar alta în Militari. Ele nu au ştiut niciodată una de alta. Personajul masculin nu mai este în viaţă, a murit de cancer la tubul digestiv. El nu a reuşit să digere această situaţie adulterină, deci o simaţie de păcat mortal. În asemenea cazuri se constată îmbolnăvire de cancer- când se săvârşeşte un păcat mortal! El a murit; dacă ar fi reuşit să „digere” această situaţie duplicitară, credeţi că scăpa de cancer? Poate reuşea, cel mult, să-l decaleze cu o generaţie: să-l transfere urmaşului. În natură există o echilibrare a câmpurilor, iar dacă el ar fi scăpat, nepăsandu-i prea mult de adulter, boala s-ar fi reflectat în urmaşul său.

 

Se naşte întrebarea; din moment ce întotdeauna binele este recompensat, iar răul este pedepsit, de ce nu sporeşte binele şi răul nu descreşte? Sf Augustin a dat răspunsul la această întrebare: răul nu scade pentru că, deşi este pedepsit întotdeauna, acest lucru se întâmplă cu mare întârziere. Niciodată imediat. Şi, până la pedeapsă, omul are timp să mai facă 50 de păcate… El primeşte o „avertizare” cu boală pentru păcatul pe care l-a făcut acum cinci ani; între timp a mai făcut 50 de păcate, pentru care nu este „avertizat” imediat, ci peste alţi cinci ani.

 

Iată de ce mecanismul bio feed-back nu funcţionează atât de perfect la rasa umană. Totuşi întârzierea care se produce în primirea binelui şi la gestionarea răului este bună pentru om. Pentru că se întâmplă aâta rău încât, dacă am fi pedepsiţi imediat, mâine n-am mai fi. Faptul că suntem pedepsiţi cu întârziere este o şansă, pentru unii, să se salveze.

 

Cei sensibili, cei care pot să-şi însuşească o lecţie se salvează prin această întârziere. Ceilalţi — întunecaţii, închişii, împietriţii acumulează păcate în plus! Mecanismul lent al consecinţelor lasă speranţe pentru corecţii.

 

Trebuie să înţelegem că nu orice „rumegare” de gânduri va aduce disfuncţii grave în aparatul digestiv. Toţi oamenii digeră gânduri, e drept, dar ei se împart în două categorii:

 

• unii fac păcate împotriva semenului: prin ură, agresivitate, mânie;

 

• alţii păcătuiesc împotriva lor înşişi – e vorba de autoagresivitate, culpabilizare.

 

Urmarea în îmbolnăvire este diferită, la fiecare dintre aceste două categorii. Omul de care vorbeam mai devreme, care făcea curse între soţie şi amantă, comitea un păcat împotriva semenului, un păcat foarte grav, care a avut o urmare la fel de gravă.

 

Păcatul împotriva semenului este mult mai grav decât acela care se produce când rumegi gânduri care te privesc pe tine şi care nu vizează un atac împotriva celui de lângă tine. Şi aici se pot deosebi numeroase situaţii, „nuanţe”. „Rumegi” gânduri când te-a vexat cineva şi nu eşti destul de pregătit lăuntric să înţelegi că nu te-a vexat un om, ci o nevroză. Este o categorie mai inofensivă expusă totuşi, în primul rând, să facă o nevroză existenţială. Asta înseamnă blocaje psihice, ineficienţă socială, iritabilitate, pierderea sentimentului plăcerii, incapacitate decizională, incapacitate de acţiune autentică.

 

Să luăm cazul unei persoane care reacţionează spunându-şi: „Nu merit să trăiesc, mă simt inutil pe acest pământ…”. Dacă nutriţi asemenea gânduri, puteţi fi siguri că vă aşteaptă o consecinţă maladivă. Culpa împotriva ta însuţi este mai puţin gravă decât culpa împotriva semenului, dar tot gravă este.

 

Nemulţumirea de sine, neîncrederea în propria persoană duce la dizarmonii psihice, la un randament scăzut şi o micşorare a posibilităţilor, dar mai pot duce la dezechilibre somatice. Multe boli ale simţurilor – boli de vedere, de auz, de percepţie — sunt favorizate de nemulţumirea faţă de sine. Nu este puţin lucru. Bolile văzului vin dintr-o frică de viitor, de pildă, din frica de a vedea înainte. Unele conjunctivite grave vin dintr-o frică de viitor. Uitaţi-vă ce maşinărie complicată este omul, cum neîncrederea în sine poate duce la o boală de vedere.

 

Şi timiditatea este o culpă împotriva ta. Nemulţumire, neîncredere, rejectarea vieţii. Acel „nu merit să trăiesc”, „nu merit prea multe de la viaţă”. Acea stare retractilă.

 

Categoria care se autoculpabilizează este foarte expusă la îmbolnăviri.

 

 

Sugestibilitatea este mai mare la autoculpabil, de aici şi predispoziţia de a „achiziţiona” un sindrom de posesiune.

 

Unii confundă smerenia cu retractilitatea. A fi smerit nu înseamnă să-ţi spui: „Eu sunt un nimic pe această lume, mă mir că mai fac umbră pământului, nu merit acest lucru…”. Nu aceasta-i smerenia. Cehov spunea: „Numai în faţa lui Dumnezeu să te smereşti, nu în faţa ta însuţi şi în faţa celor cu care convieţuieşti”. Smerenia nu trebuie să aibă aerul unei înjosiri. Umilinţa în faţa lui Dumnezeu este un lucru extraordinar, dar nu şi în faţa ta şi a semenilor tăi. Ştim că părintele Cleopa zicea adesea „sunt un putregai, dar el în faţa lui Dumnezeu zicea acest lucru!

 

Să nu spui niciodată „sunt un putregai” decât în faţa lui Dumnezeu. În faţa ta însuţi spui „sunt o putere!” De ce?

 

Pentru că te interesezi de destin, de mântuire. S-a constatat că în măsura în care te preocupi de soarta ta, de îmbunătăţirea ei, aduni putere. Este şi o primejdie şi un avantaj. Avantajul – scapi de îmbolnăviri. Dezavantajul – că aduni putere. E un mare dezavantaj să aduni putere, în primul rând pentru că devii mai primejdios pentru semenii tăi. Un om care adună putere, dacă este vorbit de rău de semenul său, produce boală în acesta. Iată dezavantajul… Poţi să ajungi şi aici! Corectaţi-vă deci atitudinea şi înţelegeţi adevărata smerenie. Adevărata smerenie este să ştii că eşti micuţ în faţa lui Dumnezeu şi în faţa eternităţii, dar, în acelaşi timp, să ştii că eşti o putere în timpul ce ţi s-a dat şi prin ajutorul pe care îl poţi da. Smerenie mai înseamnă să nu-l vexezi pe semenul tău; să renunţi la ego. Să descoperi sensul slujirii semenului, la început prin empatizare. Timiditatea, culpabilizarea, sugestionabilitatea, — toate, aducătoare de rele — vor diminua prin grijă faţă de semen şi prin încrederea în sine.

 

Care sunt solutiile?

 

In primul rand – Luarea la cunostinta, sistematica si indrumata. Marturisirea. Apoi se pot aplica metodele de stabilizare mentala si afectiva – restaurarea si purificarea mentala – linistea mintii.

 

Vorbirea de rau a unui om otraveste mintea celui care blameaza, produce perturbari in campul energetic propriu. Pe un om pacatos sau il indreptam sau il evitam, iata adaptarea. Sigur, exista suferinta pana sa dobandesti intelegerea acestui fapt, dar suferinta este exact ceea ce ascunde simtul luptei si naste strategiile cele mai bune.

 

Un om care sufera este un om in greseala. Daca cineva pacatuieste impotriva ta si tu raspunzi prin a te inchide in tine, a cadea in depresie, a te izola sau dimpotriva a dori razbunare, osanda, etc – tu esti cel care esti in greseala. Iar greseala este mai mare decat pacatul. Vom stii ca suntem in greseala atunci cand suferim. Daca suferi, e din cauza neadaptarii tale. Din incapacitatea de a intelege o neputinta. Nu ma culpabilizez, nu atac si nu desfiintez. Aceasta este formula prin care raul poate fi limitat.

 

Cel care-si analizeaza destinul, afla cauza bolii, scapa de sindrom si dobandeste putere. Intotdeauna se incepe cu analiza. Drumul se continua cu exercitiul spiritual numit “linistire”. Daca dai “valurile”creierului la o parte, terenul linistii creeaza cel mai bun dialog cu resursele noastre launtrice.

 

O solutie medicala poate fi sofrologia. Dar pana la venirea sofrologului, fii tu insuti propriul psihoterapeut, foloseste dialogul cu subcontientul tau, foloseste sugestia pozitiva. Seara la culcare, repeta relaxat o fraza scurta, modelatoare: “Am incredere in mine!” sau “Iau hotarari bune” sau “Sunt binevoitor”…. Seara, la culcare, aceste informatii ajung mai usor la rinencefal. Astfel se pot rememora pastratorii vietii.

autor: Vasile Andru – Phisoterapie Isihasta

 

 

 

INTRODUCERE 2

 

 

 

Rădăcina păcatului este centrarea pe sine-

Autor: Zac Poonen

ReferințeMatei 3:10

    Pentru a experimenta o mântuire completă este foarte important să cunoaştem rădăcina păcatului. Deseori, ceea ce oamenii numesc păcat este de fapt fructul. Vorbim despre lucrurile cele mai josnice precum: fumatul, băutul, pariurile. Apoi mergem mai adânc şi vorbim despre gelozie, despre mândrie, gânduri rele şi mânie. Credem că am pătruns mai adânc, şi, într-adevăr, am pătruns mai adânc decât oamenii care consideră doar luptele şi certurile ca păcat. Însă, Ioan Botezătorul, care a fost înainte-mergătorul lui Isus a spus că Isus a venit să înfigă securea la rădăcina pomului. Asta a spus în Matei, la capitolul 3.

 

    Este foarte important să cunoaştem unde este rădăcina în viaţa noastră, fiindcă, dacă nu lovim la rădăcină, fructul va continua să iasă. Iar noi va trebui să tot tăiem la el. Este la fel ca boala. În trecut se trata boala doar atunci când ieşea la suprafaţă. Ieşea printr-o febră sau o inflamaţie şi se dădea cu alifie. Tratarea se făcea doar când ieşea la suprafaţă. Lucrurile s-au schimbat când oamenii au descoperit antibioticele. Dacă ai o inflamaţie pe mână, doctorul spune: „Pentru a scăpa de ea, înghite această pastilă.” Însă, un om needucat nu poate înţelege asta. Omul needucat nu poate înţelege cum se vindecă inflamaţia înghiţind pastila în stomac. Doctorul spune: „Rădăcina inflamaţiei este acolo jos. Şi dacă te ocupi de problemă acolo în sânge, inflamaţia se va opri.” Însă omul needucat nu poate pricepe asta. El tot susţine că trebuie pus un unguent. Însă, doar scapi de inflamaţie aici. Ea apare apoi în altă parte. Aşa este şi cu mulţi credincioşi, chiar şi atunci când vor biruinţă asupra păcatelor. Ei cred că au scăpat de păcat, dar apare altceva, în altă parte.

 

    Trebuie să-L lăsăm pe Isus să înfigă securea la rădăcină. Şi rădăcina păcatului este centrarea pe sine. În puţine cuvinte… Este atunci când sinele este în centrul vieţii noastre. Iar rădăcina sfinţeniei nu este citirea Bibliei şi facerea de bine, ci este atunci când Hristos devine centrul vieţii noastre. Să înţelegem acest adevăr simplu. Rădăcina păcatului este atunci când sinele este în centrul vieţii mele, iar rădăcina sfinţeniei este atunci când Hristos este în centrul vieţii mele. Cu alte cuvinte, ori totul se învârte în jurul meu, ori toate lucrurile din viaţa mea se învârt în jurul lui Hristos. Una ori alta.

 

    Deseori folosesc exemplul din astronomie. Ştiţi că timp de mii de ani omul a crezut că pământul este nu numai în centrul sistemului solar, ci în centrul întregului univers. Asta, fiindcă umblau prin vedere. Vedeau soarele mergând în jurul pământului şi urcând din nou. Deci, pământul este centrul. Vedeau luna înconjurând pământul. Vedeau chiar şi stelele înconjurând pământul. Şi părea exact ca şi când pământul este în centrul universului. Nu-i poţi învinui pe oameni. Chiar şi cei inteligenţi, Petru şi Pavel, toţi credeau că pământul este în centru. A fost, totuşi, un om care s-a decis să examineze asta, acum 7-8 sute de ani. A vrut să cerceteze dacă ceea ce credeau părinţii şi bunicii era adevărat. Şi a descoperit că se înşelaseră. A descoperit că pământul nu este nici măcar în centrul sistemului solar. Aşa s-au descoperit multe adevăruri ale ştiinţei. Şi ne-au ieşit toate ecuaţiile corect, fiindcă am găsit centrul corect.

 

    Atât timp cât omul nu descoperise centrul corect, ceva era greşit în calculele lor şi în înţelegerea fizicii. Ceva era greşit, fiindcă centrul nu era corect. Şi, în umblarea noastră după sfinţenie, va fi mereu o problemă dacă vedem una sau alta ca fiind păcat, şi încercăm să scăpăm de ele… Ne judecăm singuri şi încercăm să scăpăm de anumite obiceiuri… Însă, până nu lovim la rădăcină şi descoperim adevăratul centru, va fi mereu o problemă: nu vei obţine răspunsul corect. Dar, vedem că Domnul Isus a venit să lovească la rădăcină.

 

    Ce înseamnă pocăinţa? Înseamnă să mă întorc de la o viaţă centrată pe mine însumi. Pocăinţa nu înseamnă doar renunţarea la nişte obiceiuri rele. Înseamnă întoarcerea de la o viaţă centrată pe mine însumi la o viaţă centrată pe Isus Hristos. Dacă înţelegi asta, nu mai poţi fi înşelat de o evanghelie a prosperităţii. Când cineva spune că vei câştiga bani, este oare centrat pe Hristos sau pe tine? Imediat pot realiza că nu este adevărata evanghelie, deoarece este centrată pe mine. Nu este adevărata evanghelie. Sau, poate ceva mai spiritual: „Poţi ajunge în rai!” Pe cine este centrată această gândire? E centrată pe Hristos sau pe mine? Spunem că: „este mai duhovnicesc decât să cred că Isus mă face bogat, sau că Isus îmi va da vindecare”. „Nu e mai duhovnicesc? Nu sunt ca cei care vorbesc doar despre vindecare sau prosperitate. Eu cred că Isus mă poate duce în rai!” Sau „El poate să-mi ierte păcatul!” Pe cine este centrată gândirea aceasta? Pe tine sau pe Hristos? Pe tine! Singura diferenţă este că acel om caută bani, iar tu cauţi raiul. Însă, tot tu rămâi în centru.

 

    Omul a fost creat pentru slava lui Dumnezeu. Ştiţi ce se cântă în rai? „Vrednic eşti, Doamne…” Apocalipsa, capitolul 4 (parafrazat) „… căci Tu ai făcut toate lucrurile şi ele există pentru a face voia Ta… pentru slava Ta au fost create! Facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ!” Aşa ne-a învăţat Domnul Isus să ne rugăm. Aşadar, am fost creaţi pentru a fi centraţi în Dumnezeu. După ce înţelegi acest lucru, frate şi soră, multe lucruri vor căpăta sens.

 

    Când oamenii au descoperit că soarele este în centrul sistemului solar, toate calculele lor au ieşit corect. Ce înseamnă asta în termeni practici? Când spun că trebuie să mă judec singur, nu judec gelozia şi mândria şi alte lucruri mărunte, ci trebuie mers direct la rădăcină. Trăiesc eu, oare, o viaţă centrată pe mine însumi? „Mă doare că mi-a vorbit cineva urât.” Cine este în centrul vieţii tale? Tu eşti! De aceea te doare. Dacă ar fi Hristos în centrul vieţii tale, n-ar mai conta că ţi-a vorbit cineva urât sau că te-a vorbit de rău, sau a ţipat la tine. Întrebarea se pune: „Cine este în centru?” Asta vedem şi în povestea fiului risipitor.

 

    În Luca 15, vreau să vedeţi… Isus vorbea despre doi oameni căzuţi. Primul era fiul cel tânăr, al doilea era fiul cel mare. Însă, fiul cel mare nu pare a fi căzut. Iar, cel care nu arată a fi căzut este mai periculos decât celălalt. Luca 15 – Aceasta este povestea în care, la început fiul tânăr este în afara casei departe de casă, iar fiul cel mare este în casă. Şi, la sfârşitul poveştii, fiul tânăr este în casă, iar fiul cel mare este în afara casei. Aşa se termină povestea. Pe scurt, aceasta este povestea. Deci, trebuie să aflăm cum a ajuns fiul tânăr în casă şi de ce a ajuns fiul cel mare din casă, în afara casei. Cu toţii suntem în casă şi trebuie să ne asigurăm că nu ajungem afară. Amândoi au spus un lucru. Vă rog să ascultaţi. Luca 15:12 (parafrazat) „Fiul mai tânăr a venit la tatăl său şi i-a zis: Tată, dă-mi! Dă-mi!” este limbajul omului centrat pe sine. „Dă-mi bani! Dă-mi vindecare! Dă-mi iertare! Dă-mi raiul! Dă-mi o lucrare!” Orice ar fi, chiar şi lucruri spirituale… „Dă-mi! Dă-mi! Dă-mi!” Chiar şi „Dă-mi sfinţenie, ca să am o mărturie bună în Biserică!”. Şi credem că fiul cel mare este mai bun. El n-a spus niciodată „Dă-mi!”. A ţinut totul în el, atâţia ani. Şi, câteodată, Dumnezeu îngăduie o situaţie care scoate în afară corupţia din interior. E minunat când Dumnezeu face asta!

 

    Când mi-a făcut cineva rău, l-am iertat complet. Chiar l-am iertat, atât cât am ştiut. Am spus: „Doamne, l-am iertat. N-am nimic împotriva lui, orice ar fi făcut împotriva mea.” Însă, când am auzit că i s-a întâmplat ceva rău, m-am bucurat. Şi Dumnezeu a spus: „Tu nu l-ai iertat.” Aşa am descoperit. Am descoperit corupţia inimii mele când ceva bun s-a întâmplat altcuiva. Exact ca fiul cel mare. Tu ai văzut asta? Ai văzut vreodată în viaţa ta, când cuiva de care nu-ţi place, unei persoane pe care o urăşti, poate unei rude sau şefului tău, i s-a întâmplat ceva bun, iar tu te-ai simţit rău? Asta arată că atitudinea ta e greşită. Este un prilej să te judeci singur. Fiul cel mare putea să se judece singur: „De ce mă simt rău că s-a întâmplat ceva bun cu fratele meu mai mic?” Atât timp cât ceva rău se întâmpla cu el când era departe, era destul de mulţumit. Dar, când s-a întâmplat ceva bun cu el, s-a simţit dintr-odată rău. Găseşti acest sentiment şi la tine, sau vorbesc doar despre mine? Judecaţi-vă singuri. Eu m-am judecat, de aceea pot vorbi despre asta, pentru că m-am curăţit.

 

    Fiul cel tânăr a venit şi a spus: „Dă-mi!” Dar, ce a spus fiul cel mare? Ascultaţi aici. Luca 15, ultima parte a versetului 29: „Niciodată nu mi-ai dat!” Spune şi el acelaşi lucru. „Atâţia ani… nu mi-ai dat niciodată! Am dorit! Am ţinut această dorinţă în mine. N-am rostit-o niciodată. Dar am vrut! Am vrut! Am vrut!” Cine e mai rău? Cel care a spus deschis „Dă-mi!”? Sau cel care a ţinut în el dorinţa „Sper să primesc! Sper să primesc!”? Este ipocrizie! Singura diferenţă dintre fiul tânăr şi fiul cel mare este că unul a spus-o deschis, iar celălalt a ţinut-o ascunsă în interior. Şi vă spun despre mulţi din cei care predică sfinţenia, că singura diferenţă dintre ei şi păcătoşi este că păcătosul îşi arată păcatele iar celălalt ascunde dorinţele în interior şi se crede mai sfânt. Cel care în secret se uită la pornografie este mai rău decât cel care spune deschis că el se uită la pornografie şi îi place. Noi credem că el este păcătosul, dar să ştiţi că e mai multă speranţă pentru el. Aveţi grijă la această atitudine ascunsă: „Dă-mi!”.

 

    Putem sta în Biserică şi să credem că noi suntem în Noul Legământ. Nu suntem în Noul Legământ dacă nu am lovit la rădăcina păcatului, care este „Dă-mi!” ce provine dintr-o centrare pe sine. „Nu mi-ai dat niciodată! M-am rugat pentru vindecarea copilului meu, şi nu i-ai dat-o, Tată!” O mică plângere. Am eu un astfel de drept? Am dreptul să merg la Dumnezeu şi să-I cer orice? Am descoperit că n-am drept la nimic. Totul este din mila Lui. Sunt mulţumitor pentru orice lucru pe care mi-l oferă Dumnezeu. Însă, deseori, când un credincios se plânge de o rugăciune fără răspuns… „De ce nu m-ai lăsat să mă căsătoresc cu acea persoană?” Cine crezi că eşti tu, ca Dumnezeu să facă să te căsătoreşti cu acea persoană? Te consideri o persoană foarte importantă. Viaţa ta este centrată în totalitate pe tine însuţi. Nu eşti nici măcar în Vechiul Legământ. Nu eşti în nici un legământ. La fel ca Adam, eşti centrat pe tine. „Eu, eu, eu!” Aceasta este viaţa de care a venit Domnul Isus să ne izbăvească. Fiindcă, o astfel de viaţă ne ruinează. Fie că eşti ca fiul cel tânăr, cu păcatul la vedere, fie că eşti ca fiul cel mare, stând în Biserică, prefăcându-te sfânt… Poate eşti un prezbiter cu o dorinţă secretă după onoare, funcţie, respect… „Dă-mi! Dă-mi!” … dorind în secret să i se ofere onoare. „Mi-ar plăcea un pic de onoare. Mi-ar plăcea să fiu prezbiter, sau să fiu invitat să predic. Dă-mi! Dă-mi! Dă-mi asta!” Şi te simţi foarte bucuros când ţi se oferă astea. Care e diferenţa dintre tine şi cel care o cere răspicat? De fapt, el este mai sincer.

 

    Ce înseamnă, deci, să ne judecăm singuri? „Dacă ne judecăm singuri, nu vom fi judecaţi.” Înseamnă că un om îşi ia viaţa de creştin în serios şi descoperă: „Doamne, Tu ai venit să mă scapi de această centrare pe sine!” Noul Legământ înseamnă să fii eliberat de centrarea pe sine. Pocăinţa înseamnă să fiu eliberat de centrarea pe mine însumi şi să descopăr adevăratul centru, aşa cum au descoperit oamenii că soarele este în centrul sistemului solar. Să descopăr că m-ai creat să fiu centrat pe Tine.

 

    Este interesant să vedem în rugăciunea Domnului… Am scris o carte întreagă pe tema acestei rugăciuni, denumită: „Rugăciunea centrată pe Dumnezeu”. Fiindcă, orice cerinţă din acea rugăciune Îl pune pe Dumnezeu pe primul loc. „Tatăl nostru care eşti în ceruri… Iartă-mi păcatul?” Nu! Nu asta este prima cerinţă. Am crede că trebuie să fie pe primul loc. Atunci ar fi vorba despre mine. Nu! „Tată! Sfinţească-se Numele Tău! Numele Tău nu este sfinţit, din cauza vieţii mele păcătoase!” La asta vreau să mă gândesc, mai întâi. Dacă încep cu „Tatăl nostru care eşti în ceruri, iartă-mi păcatul!”, înseamnă că sunt centrat tot pe mine însumi. „Tatăl nostru, realizez că viaţa mea Te-a dezonorat, nu Ţi-a sfinţit Numele, şi sunt îngrijorat de asta! Vreau să sfinţesc Numele Tău! Fie Numele Tău sfinţit! Vie Împărăţia Ta!” Aceasta este a doua cerinţă. Iertarea şi celelalte pot aştepta. „Împărăţia Ta trebuie să vină! Nu contează ce se întâmplă cu mine. Nu contează dacă nu sunt vindecat de cancer. Nu contează… Vie Împărăţia Ta! Şi, Doamne, facă-se voia Ta, pe pământ şi în viaţa mea, în primul rând, la fel cum se face în ceruri, unde îngerii, grabnic şi cu bucurie, fac voia lui Dumnezeu în totalitate.” Îngerii se supun lui Dumnezeu cu bucurie, imediat, şi în totalitate. Şi zic: „Doamne, vreau să fac ce-mi spui Tu, la fel ca în ceruri, cu bucurie, în totalitate şi imediat! Şi, ca să fac voia Ta pe pământ, aşa cum se face în cer, am nevoie de viaţă! Astfel, Te rog să-mi dai pâinea cea de toate zilele, ca să pot face voia Ta!” Trebuie să le conectăm. „Voia Ta să se facă pe pământ şi în viaţa mea!” Şi pentru aceasta „Dă-mi pâinea zilnică! Dă-mi atât cât am nevoie!”. Aşa este, şi e valabil pentru mâncare, îmbrăcăminte, adăpost, educarea copiilor, totul, „ca să putem face voia Ta!”. Abia apoi urmează: „Iartă-mi păcatele, ca să pot face voia Ta! Şi vreau să-i iert pe toţi, aşa cum Tu m-ai iertat pe mine. Şi nu vreau să mă opresc la iertarea păcatelor, Doamne! Izbăveşte-mă de tot ce e rău! Orice e rău, orice nu seamănă cu Hristos în viaţa mea, izbăveşte-mă de ele! Şi nu mă lăsa niciodată să fiu ispitit peste puterile mele!” Ştiu că Dumnezeu promite că nu va permite să fim ispitiţi peste puterile noastre, dar El tot vrea să ne rugăm pentru asta. Aşa cum spunea Isus: „Tatăl vostru ceresc ştie ce nevoi aveţi înainte să-I cereţi, dar tot vrea să vă rugaţi pentru pâinea cea de toate zilele. Tatăl vostru ceresc ştie că aveţi nevoie de iertare de păcate, dar tot vrea să vă rugaţi pentru iertarea păcatelor.”

 

    Aşadar, Tatăl vostru ceresc a promis că nu va permite să fiţi ispitiţi peste puteri, dar tot vă spune să vă rugaţi: „Doamne, nu lăsa să fiu ispitit peste puterile mele!” Prin această rugăciune, Domnul îi învăţa că în Noul Legământ nu trebuie să se roage ca în Vechiul Legământ. În Vechiul Legământ se rugau: „Binecuvântează-mă, Doamne! Pedepseşte-mi duşmanii!” E interesant să citeşti în Psalmi, unde spune psalmistul: „Doamne, vrăjmaşul să-şi ia copilul şi să-l zdrobească de stâncă!” Vai… Sunt Biserici care au obiceiul de a citi un psalm în fiecare duminică dimineaţa. Ei rămân fireşti, fiindcă citesc astfel de lucruri: „Zdrobeşte capul vrăjmaşului meu de stâncă!” Aş fi dorit să citească câte o epistolă în fiecare dimineaţă. Efeseni, capitolul 1, în loc de astfel de psalmi. E incredibil câţi creştini trăiesc în Vechiul Legământ. Astfel, Dumnezeu spune că acolo preocuparea lor era: „Scapă-mă de vrăjmaşi, fiindcă mă necăjesc în multe feluri! Doamne, nu e ploaie! Te rog să dai ploaie pe cultura mea! Ajută-mă să prosper!” Şi aşa mai departe… Toate erau centrate pe: „Ce poţi face pentru mine?”

 

    Atât timp cât un creştin este preocupat cu asta, nici nu realizează că trăieşte în Vechiul Legământ. Şi una din marile lucrări ale diavolului în zilele noastre este să schimbe Evanghelia predicată de apostoli aducând-o înapoi la gândirea din Vechiul Testament centrată pe: „Dă-mi! Dă-mi asta şi asta!” Şi este predicată sub pretextul credinţei. „Credinţa înseamnă să revendici asta! Cere asta şi vei primi! Dă-mi! Dă-mi! Dă-mi! Mergi la Dumnezeu şi cere-I să-ţi dea!” Exact la fel a făcut şi fiul risipitor. Şi şi-a stricat viaţa. Asta voia şi fiul cel mare: „Nu mi-ai dat niciodată!” Să te plângi la Dumnezeu că nu ţi-a dat una şi alta, dar a dat-o altei persoane. Totul este ca în Vechiul Legământ. Domnul vrea să ne elibereze de asta şi să spunem: „Tată, vreau ca Numele Tău să fie sfinţit! De ce vrei să construieşti o Biserică? Pentru că Numele Tău nu e sfinţit în acest oraş, în acest sat în care locuiesc. Vreau ca Numele Tău să fie sfinţit, Tată! De aceea vreau să fie construită Biserica.” Nu pentru că am învăţat de la CFC despre construirea Bisericilor locale sau despre importanţa manifestării locale a Trupului lui Hristos… Şi toate aceste cuvinte pompoase… Începe cu: „Tată, fie Numele Tău sfinţit în acest oraş/sat în care locuiesc! Fie ca Împărăţia Ta să fie manifestată în acest oraş/sat! Fă să fie o demonstraţie în acest oraş a unor oameni care fac voia Ta! Poate doar 4-5 oameni, poate 10, a căror pasiune este să facă voia Ta la fel cum se face în ceruri! Doamne, dă-mi 10 astfel de oameni! Nu doar 100 de oameni care vin şi cântă cântări, ascultă un mesaj şi pleacă acasă. Nu… Dă-ne o Biserică centrată pe Dumnezeu! Dacă vor fi doar 3 oameni, fie şi aşa! Nu vrem un amestec de oameni centraţi pe sine şi care trăiesc o astfel de viaţă, ci oameni care vor să fie luminaţi asupra vieţii centrate pe sine, pentru ca viaţa lor să se centreze din ce în ce mai mult pe Dumnezeu! Pentru ca Hristos să fie onorat şi Numele lui Dumnezeu să fie sfinţit!” Aşa trebuie să fie!

 

    Persoana centrată pe sine, precum fiul cel mare, are o plângere la adresa lui Dumnezeu. Vreau să te întreb: Tu ai o plângere faţă de Dumnezeu, astăzi? „Ţi-am slujit atâţia ani…” Spune cineva asta, azi? Versetul 29: „Atâţia ani Ţi-am slujit! Şi nu mi-ai dat niciodată asta! Totuşi, nu mi-ai dat niciodată aia!” Cine te crezi? Crezi că ai făcut o treabă atât de bună că I-ai slujit lui Dumnezeu atâţia ani? Câtă îngâmfare! Să crezi că acum Dumnezeu îţi datorează un salariu mare, pentru că I-ai slujit atâţia ani. Ca şi când El ar fi avut nevoie de tine… Sunt milioane de îngeri care I-ar sluji de o sută de ori mai bine ca tine, fără nici un salariu. Ştii că e o onoare şi un privilegiu să-I slujeşti lui Dumnezeu? E un privilegiu enorm să poţi face ceva pentru Dumnezeu. Dar să ai această plângere: „Ţi-am slujit! Doamne, am scos draci, am făcut minuni!” Toate sunt în acelaşi duh. „Acum merit raiul!” Iar Domnul spune: „Niciodată nu te-am cunoscut!” De ce spune asta unor oameni care au făcut atâtea lucruri? „Pentru că, în centrul vieţii tale e încă păcat! Eşti centrat pe tine însuţi! Te gândeşti la ce ai făcut tu pentru Mine!”

 

    Cu mulţi ani în urmă, de ziua mea, I-am cerut Domnului un cuvânt. Şi ce am primit a fost acesta: Luca, la capitolul 10, versetul 20: „Totuşi să nu vă bucuraţi de faptul că duhurile vă sunt supuse, ci bucuraţi-vă că numele voastre sunt scrise în ceruri.” Gândiţi-vă la aceste două lucruri: „Demonii mi se supun în Numele Domnului Isus…” – Zac Poonen a făcut ceva. „Numele meu este scris în ceruri…” – Pentru asta n-am făcut nimic. Domnul spune: „Bucură-te, nu de ceea ce tu ai făcut pentru Dumnezeu, ci de ceea ce Dumnezeu a făcut pentru tine!” A fost un cuvânt minunat pentru inima mea. „Nu te bucura de ceea ce tu ai făcut pentru Dumnezeu, ci bucură-te de ceea ce a făcut Dumnezeu pentru tine, lucruri pe care nu le-ai meritat şi la care n-ai contribuit cu nimic. El le-a făcut pentru tine.” Este o viaţă centrată pe Dumnezeu, ce a făcut El. Dacă mintea mea e mereu preocupată de ceea ce am făcut eu pentru Dumnezeu, înseamnă că e centrată pe sine.

 

    Centrarea pe Dumnezeu înseamnă să mă gândesc la ceea ce El a făcut pentru mine. Asta ne plasează pe toţi pe acelaşi nivel. Dacă eu mă bucur de faptul că scot demoni, mă consider mai bun decât ceilalţi care nu au făcut niciodată asta. Şi chiar dacă am scos amândoi demoni, începem să numărăm câţi a scos fiecare ca să pot fi superior ţie. Câte păcate ai biruit tu şi câte am biruit eu? Mereu e competiţie chiar şi în aceste lucruri spirituale. Dar când e vorba de faptul că Dumnezeu mi-a scris numele în ceruri, pentru asta n-am făcut nimic… Dumnezeu ţi-a scris şi ţie numele în ceruri. Înseamnă, frate, că suntem egali! „Cum să fim egali? Eu sunt credincios de 55 de ani,” iar tu te-ai pocăit abia ieri, şi suntem egali?” Aşa este! Aceasta e Împărăţia Cerurilor! Îţi place să faci parte dintr-o astfel de Împărăţie, în care ai fost credincios de 50 de ani, şi Dumnezeu te pune pe acelaşi nivel cu cel ce s-a pocăit ieri? Aceasta e Împărăţia Cerurilor! Amândoi bucurându-ne nu de ceea ce am făcut noi pentru Dumnezeu ci de ceea ce Dumnezeu a făcut pentru noi. Şi, vă spun ceva… Când ajungem în rai, dacă ajungeţi… Veţi ajunge cu siguranţă acolo, dacă sunteţi centraţi pe Dumnezeu! Dacă sunteţi centraţi pe voi înşivă, nu ştiu… Dar, când vom ajunge acolo, vom descoperi că toată lumea Îi aduce slavă: „Doamne, datorită Ţie! Datorită morţii Tale, suntem preoţi!” Nu vom număra câţi draci a scos Petru, câţi draci a scos Pavel, şi ce a făcut unul şi altul. Asta e doar aici pe pământ, în toate rapoartele trimise de oameni. „Noi am plantat Biserici aici, şi am făcut toate aceste lucruri…” Acolo va fi doar: „Isus a murit pentru noi!” Mă pune pe acelaşi nivel cu un credincios nou. Cum rămâne cu ce am făcut pentru El? Am făcut totul din recunoştinţă! Nu ne lăudăm cu asta. Am iubit mult, pentru că mi s-a iertat mult. Cel care crede că i s-a iertat puţin, a făcut mai puţin.

 

    Ştiţi, multe din greutăţile vieţii noastre de creştini sunt că încercăm să trăim o viaţă Nou Testamentară, centraţi pe noi înşine. Pur şi simplu nu funcţionează. Tot efortul este irosit. Este ca o poveste ce am auzit-o, că un om trecea dintr-un stat în altul, iar între cele două state era un râu. În acest stat era interzis să consumi alcool, dar peste râu, în celălalt stat, puteai să bei. Şi omul acesta s-a urcat într-o bărcuţă şi a vâslit până în partea cealaltă, şi-a legat barca acolo, s-a dus de a băut mult, s-a distrat de-a binelea, şi s-a întors la barcă, beat. A început, apoi, să vâslească înapoi spre casă, dar nu se mişca deloc. A vâslit şi a tot vâslit, iar când a răsărit soarele, a descoperit că barca lui era încă legată de copac. Multe activităţi creştine sunt exact la fel. „Fac asta şi asta pentru Domnul… Merg aici, dau bani aici…” Însă, viaţa mea este centrată tot pe mine însumi. Taie acea frânghie, şi puţin efort te va duce o distanţă lungă. Aceasta este viaţa de creştin. Totul depinde de faptul că am tăiat sau nu ceea ce mă ţine legat de o viaţă centrată pe sine. Nu e teorie, fraţi şi surori… Aceasta este povestea fratelui cel mare şi a fiului risipitor. Doi păcătoşi centraţi pe ei înşişi, până ce a venit o zi când unul din ei a spus: „Am terminat!”. E adevărat, vin din nou, un pic centrat pe mine, pentru că vreau hrană. „E de-ajuns să-mi dai doar ce am nevoie.” Dar e într-un duh diferit… „Nu merit nimic…” Mai întâi era gândul că „Merit!”, acum nu mai e această gândire de merit.

 

    Vreau să vă întreb pe toţi, fraţi şi surori, când veniţi înaintea lui Dumnezeu, aveţi gândul: „Merit asta, fiindcă Ţi-am slujit atâţia ani!”? Sau spuneţi: „Doamne, nu merit nimic!”? „Dacă îmi dai ce merit, acesta este iadul. Totul este din mila lui Dumnezeu! Mulţumesc! Sunt copilul lui Dumnezeu, dar nu pentru că e ceva special în mine.” Nu trebuie să am o părere de sine foarte joasă, să mă consider un vierme. Nu! Eu sunt copilul lui Dumnezeu! Însă, nu consider că am primit ceva pentru că am meritat… este gratis. Asta mă pune pe acelaşi nivel cu ceilalţi.

 

    Toţi care aveţi probleme cu mândria, îi priviţi de sus pe alţii, vă consideraţi superiori şi îi desconsideraţi, fiindcă nu sunt aşa culţi, sau educaţi, sau aşa de talentaţi, sau că vorbesc o altă limbă sau provin din altă cultură sau altceva de genul acesta… Trebuie să vă luminaţi în această privinţă. Trebuie să tăiaţi frânghia ce vă ţine barca legată de pom, de viaţa centrată pe voi înşivă. Veţi învăţa să apreciaţi cu uşurinţă pe toţi fraţii. Nu va mai fi deloc o greutate. Multe probleme din viaţa ta se vor rezolva după ce vezi că rădăcina păcatului este centrarea pe sine. Vă spun, multe probleme dintre soţ şi soţie, apar doar din cauză că doi oameni centraţi pe ei înşişi încearcă să vieţuiască împreună. În mod cert apar probleme! De aceea a spus Domnul Isus: „Singura cale este să-ţi iei crucea.” Să-ţi iei crucea înseamnă să omori sinele tău. În inima noastră este un singur tron. Acolo e fie sinele, fie Isus. Şi când Domnul Isus a zis să-ţi iei crucea, a însemnat „Omoară sinele tău şi pune-Mă pe Mine pe tronul vieţii tale!” Gândirea ta să nu fie: „Cum mă tratează oamenii pe mine?” sau „Mă respectă oamenii pe mine?”, sau „el/ea trebuie să facă asta”, ci „Doamne, vreau să Te slăvesc în viaţa mea!”. „Sfinţească-se Numele Tău! Vie Împărăţia Ta!” Toată neliniştea din viaţa noastră este doar pentru că sinele e în centru. În ceruri nu este nelinişte, fiindcă Dumnezeu e în centru.

 

    Lumea e plină de nelinişte, pentru că, în fiecare inimă, sinele e în centru. Casa ta va fi plină de nelinişte, atât timp cât doi oameni centraţi pe sine locuiesc acolo. Măcar unul să moară faţă de sine şi va fi pace. Dacă amândoi aleg să moară faţă de sine va fi rai… va fi părtăşie. La fel şi în Biserică, vrem să adunăm oameni care nu vor să trăiască o viaţă centrată pe ei înşişi, ci centrată pe Dumnezeu.

 

 

 

    Tată ceresc, nu vrem doar să înţelegem aceste lucruri… Minţile agere pricep aceste lucruri foarte repede, şi consideră că au înţeles. Doamne, fă-le reale în viaţa noastră de zi cu zi! Ca Hristos să fie cu adevărat în centru! Ca gloria Numelui lui Hristos să fie pasiunea inimii noastre, iar facerea voii Tale, atât cât înţelegem, să devină ambiţia noastră! Doamne, deschide-ne ochii să vedem acest secret simplu! Arată-ne rădăcina la care vrei să înfigi securea în fiecare zi! Şi ajută-ne să luăm crucea, să murim şi să Te urmăm pe Tine! În Numele Domnului Isus ne rugăm! Amin!

 

 

 

DECI-ORICINE PACATUIESTE- SE IMBOLNAVESTE SI…

 Autor: Marin Mihalache 

• Adam și Eva păcătuind nu mor trupește și sufletește întocmai așa cum le spusese șarpele. Ei continuă să trăiască și să se înmulțească. Dar ei păcătuind împotriva lui Dumnezeu și a voinței Sale și nepocăindu-se mor de moartea a doua, moartea spirituală, care este ceea ce le-a spus și prevenit dintru început Dumnezeu. Fiind creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, care este Spirit, chipul trupesc și sufletesc al omului pot continua să trăiască o vreme și după păcat dar numai trupeste /sufletește SI …SE IMBOLNAVESTE . Prin păcat însă pierdem legătura spirituală cu Dumnezeu și orice lăstar rupt de la rădăcina perenă, eternă, nu poate dăinui, se usucă și moare.

 

• Din păcate, noi încercăm chiar să ne ascundem păcatele, precum Adam şi Eva în rai, crezând că suntem singuri şi nu ne vede nimeni, nici măcar Dumnezeu. Omul chiar protejează, pactizează, conspiră cu păcatele sale. Le ascunde, le ține secrete, chiar și de sine însuși, de aproapele și de Dumnezeu. Dar ascunzând păcatul în noi înșine, ținându-l ca pe un șarpe la sân, păcatul devine ca o rană adâncă sufletească, o rană care ne înveninează și ne îmbolnăvește din interior. Nu așa procedăm noi cu bolile și durerile fizice. Atunci când ne doare ceva mergem la doctor să ne vindece. Dacă n-am ascunde în noi păcatul și am merge la Iisus, Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, El ne-ar vindeca și nu numai pentru viața aceasta ci și pentru cea veșnică.

 

• Iisus nu ne-a lăsat nimic scris de mâna Sa. Erau deja atâtea scrise de cărturari și de farisei, atâtea legi greu de împlinit. Dar Iisus a scris cu degetul în țărână și apoi a șters ceea ce a scris. Poate că a fost un gest simbolic, o învățătură profundă fără cuvinte scrise. Poate Iisus a scris care era legea, păcatul și pedeapsa care i s-ar fi cuvenit femeii prise în adulter și ale celor care păcătuiseră cu ea, ca bărbați nelegitimi. Dar Iisus fiind om și Dumnezeu le-a șters păcatele, așa cum a șters ceea ce a scris în țărână, prevestind astfel că păcatele acestora vor fi răscumpărate prin propria Sa jertfă de pe cruce.

 

• Drumul calvarului personal nu este ușor mai ales fiindcă ducem o cruce pe care Domnul a dus-o nevinovat fiind. Crucea lui Iisus a fost o cruce grea și fiindcă s-a ajuns la cruce printr-o judecată nedreaptă. Dar numai astfel puteau fi răscumpărate toate păcatele și fărădelegile omului. Plătindu-le cu nevinovăție. Când ni se dă și nouă să ducem crucea pentru o vreme ne dăm seama că nu este ușoară. Nici măcar propria cruce, să nu mai vorbim de a altora, sau de crucea lumii întregi. Dar după vinerea răstignirii urmează Duminica Învierii.

 

• Nu pare înțelept să căutăm flori și fructe pe o creangă uscată. Tot așa și cu taina credinței și existența păcatului. Trebuie mai inainte de toate să existe un spirit, o conștiință vie în noi să putem păcătui conștientizat în fața lui Dumnezeu. Unde nu există viața spirituală, unde este doar pământ arid nu sunt multe șanse că se vor găsi izvoare de apă vie. Pentru a păcătui, și a ne simți vinovați în înțelesul creștin al noțiunii, trebuie mai întâi să existe conștiința păcatului, judecata morală, discernământ rațional, credință, trebuie să existe un spirit trăitor, o creangă vie pe care Dumnezeu vrea să-o curățească și să o umple cu flori și cu fructe duhovnicești.

 

• Păcatele sunt precum nişte poveri grele pe care le purtăm în desaga trupului şi a sufletului prin pustie, chiar şi după ce am ieşit din Egipt, după ce Dumnezeu ne-a salvat, ne-a arătat Calea, dar n-am ajuns, suntem încă în drum spre pământul făgăduinţelor. Dar cine nu se leapădă de păcate, din cauza greutăţii acestora nu pot ajunge prea departe, riscă să rămână împovărați în deşert. Numai cei care printr-un post al voinţei, prin credinţă şi cu ajutorul harului reușesc să se lepede de povara păcatelor descoperă că fără de greutatea în plus a păcatelor drumul prin pustie este mult mai uşor, că pot chiar zbura precum îngerii imateriali, se simt ca şi cum s-ar fi născut din nou şi sunt gata de drum.

 

• Adevărata asceză lucrează duhovniceşte când începem să ne cunoaştem propriile limite, când din iubire şi smerenie, participăm de buna voie la patima mântuitoare, adică la crucificarea noastră faţa de lume şi pentru o viaţa mai autentică, eliberată de păcat, în lumea acesteia. Numai propria crucificare oferă adevărata posibilitate de a ne trăi condiţia umană autentic, liber, corespunzător vocaţiei şi chemării noastre apostolice şi eshatologice. Nu este vorba aici de acte de eroism naiv sau de virtuţi suprafireşti ci de o încercare de regăsire a propriei noastre identităţi şi meniri pierdute prin rătăcirea în întunericul păcatului.

 

• Ateismul se teme și dorește să nu fie viață după moarte, posibilitatea de a da socoteala pentru toate păcatele și fărădelegile noastre. Preferă să îngroape odată cu trupul faptele nedemne de o viața. La marea judecată divină fără de Avocat care să pledeze și să gireze nevinovația noastră răscumpărată, sentința este hotărâtă de noi înșine, înainte ca procesul să a fie pus pe rol, prin deciziile luate în timpul vieții. Toți am fi găsiți vinovați dar unii pot fi justificați fiindcă pagubele și prejudiciile au fost plătite de altcineva dinainte pentru aceștia.

 

• Păcătuim nu numai că nu reușim să ochim direct și corect la țintă din lipsă de talent, virtute ori exercițiu, ci pentru că nu avem suficientă încredere în noi înșine și mai ales în Dumnezeu care dacă este în stare să învârtă ca pe fusul de tors miliarde de galaxii, stele și planete, ne poate ajuta și pe noi să lovim ținta desăvârșirii personale.

 

• În iad păcatul și suferința vor continua și se vor înteți devenind insuportabile fiindcă iadul este starea nefericirii nesfârșite. În rai însă nu mai va fi păcat și nici suferință, acestea își vor pierde virulența și intensitatea fiindcă fericirea va fi crește și va fi veșnică. Raiul nu înseamnă stagnare, ci creștere, urcuș din glorie în glorie, din slavă în slavă.

 

111111111111111111111111111111111

Universul Matrix – Renașterea

https://stiintasitehnica.com/universul-matrix-renasterea/

 

Au trecut optsprezece ani de când trilogia Matrix s-a încheiat cu cel de-al treilea film, The Matrix Revolutions (2003). Bogata franciză care, pe lângă cele trei filme, mai conține și un serial animat, precum și jocuri video, romane și benzi desenate, revine în forță anul acesta cu un nou film din serie. Este vorba despre The Matrix Resurrections, co-scris și regizat de Lana Wachowski, o coproducție Village Roadshow Pictures și Venus Castina Productions, programat să aibă premiera mondială pe 18 decembrie 2021 la San Francisco, și ulterior să fie lansat de Warner Bros. Pictures în cinematografe pe 22 decembrie 2021.

 

Text de Bogdan Mihăilescu / Imagini: Warner Bros. Pictures

 

În anul 2199, o mână de omeni se luptă cu mașinile inteligente create în secolul XXI, care au cucerit Pământul. Cerul este acoperit de o „pătură“ neagră, într-o încercare disperată de a opri alimentarea cu energie solară a mașinilor.

 

Mașinile au găsit însă o sursă alternativă de energie – oamenii. Ei sunt creați în mod artificial și ținuți în stare de hibernare în fabrici gigantice, iar corpurile lor sunt folosite pentru extragerea energiei bioelectrice.

 

Lumea în care Neo trăiește sau, mai bine spus, crede că trăiește, este Matricea. O realitate simulată iluzorie, construită după modelul lumii din 1999 și dezvoltată de mașini pentru a ține populația umană sub control. Morpheus și echipajul lui sunt un grup de oameni liberi, care îi deconectează pe ceilalți de la Matrice și îi recrutează pentru a-i ajuta în războiul împotriva mașinilor. Înăuntrul Matricei, ei sunt capabili să încalce legile fizicii, având superputeri. Morpheus crede că Neo este „Alesul“, un om despre care s-a prezis că va pune capăt războiului prin puterea sa nelimitată asupra Matricei. Așa că îl decuplează de la rețea și îi oferă posibilitatea de a alege: ia pilula albastră și continuă să visezi în rețea sau ia pastila roșie și încearcă să schimbe lumea.

Trilogia Matrix

Amplasată într-o lume în care mașinile au închis oamenii într-o simulare numită Matrix și îi folosesc ca sursă de energie, trilogia urmărește aventurile unui om cu puteri fantastice care luptă pentru libertatea umanității alături de prieteni care îl cred Alesul.

 

DISTRIBUȚIA MATRIX 4

Mulți dintre actorii seriei urmează să revină pentru The Matrix 4, dar avem și schimbări. În rolul lui Thomas A. Anderson aka Neo îl vom revedea pe Keanu Reeves, de data asta cu barbă și mustață și un păr lung, cam răvășit, plus câteva cearcăne discrete pe sub ochii. Pe Trinity o va întruchipa din nou Carrie-Anne Moss, aproape neschimbată, dar în rolul lui Morfeus de data aceasta nu îl vom mai avea pe Laurence Fishburne; acesta va fi înlocuit de către Yahya Abdul-Mateen, un actor cunoscut mai ales pentru interpretarea lui David Kane, Black Manta din filmul DC Extended Universe Aquaman (2018). Ras în cap și cu ochelari de soare masivi, care acoperă jumătate din față, nici nu se va observa diferența dintre Morfeu cel vechi și cel nou. În rolul agentului Johnson, îl vom avea din nou pe Daniel Bernhardt. Să mai spunem că pe internet circulă o teorie conform căreia de fapt acest agent este alesul (the chosen one), deoarece s-a născut în Matrix și poate să îl modifice.

 

Dar să revenim la distribuție, care este completată de Jessica Henwick în rolul lui Bugs  și Lambert Wilson, care îl interpretează din nou pe sofisticatul Merovingian, un personaj viclean și crud, traficant de informații, care se opune Oracolului, un alt program străvechi, și caută să-i ia locul în cadrul sistemului.

 

Jada Pinkett Smith o interpretează pe Niobe, care a apărut pentru prima dată ca personaj secundar în The Matrix Reloaded (2003). Spre deosebire de multe dintre personajele principale, Niobe nu a crezut în profeția omului pe care mașinile nu îl pot ucide.

 

 

Producția filmului nu a fost lipsită de peripeții. A început pe data de 4 februarie 2020 la San Francisco, sub numele de cod „Project Ice Cream“, evident pentru  a se păstra secretul. Nu a mers totul ca pe roate. Filmările din San Francisco au provocat iritație în rândul locuitorilor și al lucrătorilor din oraș, după ce au produs pagube clădirilor și luminilor stradale, iar producătorii au trebuit să plătească 420.000 de dolari Departamentului de Poliție din San Francisco pentru a putea filma în oraș.

 

După ce filmarea din San Francisco s-a finalizat, iar echipa și distribuția au ajuns la Berlin, producția a fost întreruptă la jumătatea lunii martie 2020, din cauza pandemiei mondiale COVID-19. Acest coronavirus, care ne-a afectat viețile tuturor, a produs întârzieri de mai multe luni în producția noului Matrix. Din fericire, pentru secvențele de acțiune, nu a fost nevoie de o a doua echipă de filmare pentru că Lana Wachowski le-a regizat singură. Așa că s-a recuperat o parte din tipul pierdut.

 

Potrivit Lanei Wachowski, decizia ei de a-i aduce înapoi pe Neo și Trinity pentru continuare a fost inspirată de pierderea ambilor părinți (care au murit la doar cinci săptămâni distanță) și a unui prieten apropiat. Procesul de scriere a fost modul ei de a se consola în fața morții. De asemenea, ea îi definește pe Neo și Trinity ca fiind cele mai importante două personaje din viața ei. În timp ce Lana Wachowski a ales să se implice în producția acestui film pentru a depăși acest moment dificil din viață, Lily Wachowski a ales să stea deoparte.

 

Nu știm încă ce surprize ne rezervă pelicula (apropo, este primul Matrix realizat digital, celelalte trei fiind filmate în peliculă super 35 mm), dar este posibil ca intriga să aibă legătură cu armistițiul lui Neo cu Mașinile.

 

Una dintre condițiile pe care Neo le pusese Mașinilor a fost ca toți oamenii care resping Matricea să fie eliberați de simulare. Acest lucru ar permite Matrixului să continue în starea sa optimă fără a fi nevoie să se restarteze după un secol. Vom vedea dacă Matrix 4 va fi sfârșitul acestui armistițiuși începutul unui nou război.

 

Zvonurile despre o călătorie în timp care să saboteze Matricea au fost demontate de Keanu Reeves într-o apariție la o emisiune BBC, The One Show: „Este un scenariu frumos, o poveste de dragoste între Neo și Trinit, care te inspiră. Este o altă versiune a soneriei de trezire și are o acțiune excelentă“.

 

Deci, reținem: Este o poveste de dragoste.

 

Matrix a fost lansat pentru prima dată în Statele Unite la 31 martie 1999 și a încasat peste 460 de milioane de dolari în întreaga lume. A primit în mare parte recenzii pozitive de la critici, a câștigat patru premii Oscar (Cele mai bune efecte vizuale, Cel mai bun montaj de film, Cel mai bun sunet și Cel mai bun montaj de sunet), precum și alte câteva premii, inclusiv BAFTA Awards și Saturn Awards.

 

Filmul este considerat a fi printre cele mai bune filme de science fiction din toate timpurile, și a fost adăugat la Registrul Național al Filmelor pentru păstrare în 2012.

 

UNIVERSUL MATRIX

Deși filmul The Matrix, realizat în 1999 de către (pe atunci) frații Andy și Larry Wachowski, este considerat printre cele mai originale producții cinematografice, el apelează la câteva surse de inspirație. Și poate cea mai evidentă sursă este chiar Noul Testament: avem un personaj, Neo, despre care unii cred că e Mântuitorul, iar alții nu cred. Părerile erau împărțite și pe vremea lui Iisus.

 

În continuare, Neo îl cunoaște pe Morpheus, care îi oferă un fel de botez al adevărului (Alegerea: pilula care te trezește sau pilula care te face să visezi frumos?). În momentul întâlnirii, Neo se arată încântat să îl cunoască pe faimosul Morpheus, dar acesta din urmă răspunde că onoarea de partea lui e cu mult mai mare. În situația similară din Biblie, la întâlnirea cu Ioan Botezătorul, acesta spune că nu se simte vrednic nici să îi sufle nisipul din sandale Mântuitorului.

 

Și are loc botezul, Neo alege pilula adevărului și se trezește ca un om nou, că așa e după botez. Se trezește într-o capsulă plină cu apă, de unde cade într-o apă și mai mare, gata să se înece, căci botezul avea loc în apa Iordanului. În continuare, Neo e capabil de unele minuni, se mișcă mai repede ca gloanțele și câte și mai câte. Dar iată că în anturajul lui există un trădător pe nume Cypher (a se citi Iuda) care face pactul cu dușmanul și îl trădează pe Neo.

 

Trădat, Neo ajunge pe mâna agenților programe (a se citi romanii) și, inevitabil, moare. Numai că, după ce moare, învie. După înviere, Neo e cumva altfel, are superputeri nelimitate, am spune că e transcendent, precum și Iisus între Înviere și Înălțare, când apărea și dispărea sau uneori era de nerecunoscut. Iar în finalul filmului, Neo își ia zborul (precum Superman, vă amintiți). Putem considera această desprindere ca pe o Înălțare, ca să fie tabloul complet.

 

UNIVERSURI PARALELE

Toți ne-am întrebat măcar o dată ce s-ar fi întâmplat dacă Neo ar fi ales pilula albastră și nu pe cea roșie? Ce s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi avut curajul să înfrunte realitatea? Ce s-ar fi întâmplat în acest univers paralel?

 

Francizele din ultimul timp jonglează tot mai des cu universuri paralele. La douăzeci de ani după evenimentele din The Matrix Revolutions, Neo trăiește o viață aparent obișnuită ca Thomas A. Anderson în San Francisco, unde terapeutul său îi prescrie pastile albastre. Nici el, nici Trinity nu se recunosc. Cu toate acestea, Morpheus îi oferă pilula roșie și își redeschide mintea către lumea Matrix-ului…

 

O altă sursă de inspirație importantă este și romanul Neuromancer al lui William Gibson (1984), considerat de mulți critici drept actul de naștere al curentului cyberpunk. Acest roman este plin de ploturi și decoruri inedite pe care frații Wachowski le-au folosit pentru The Matrix, inclusiv termenul Matrix în sine și, de asemenea, omologul său Zion, care în carte este un loc cu lumină artificială și gravitație zero, ocupat de Rastas. Omologul lui Neo, care în roman se numește Case, este un hacker de computer care intră în spațiul cibernetic ca să atace organizații importante, fapt care îl aduce în atenția lui Molly și Armitage, omologii lui Trinity și Morfeu. Chiar și aspectul lui Case (înalt și întunecat, cu umeri înalți și înguști) este similar cu cel al lui Neo și ambii locuiesc singuri în apartamente modeste și dezordonate. Ambii sunt solitari fără pretenții, care ajung să-și înțeleagă adevăratul potențial odată ce își dau seama că sunt capabili să intre într-o lume digitală și să modifice realitatea, o lume în care Case îl întâlnește pe Neuromancer, iar Neo se confruntă cu agentul Smith.

 

Lista surselor de inspirație continuă, dar nu mai amintesc decât un singur titlu, și anume filmul de animație (anime) Ghost in the Shell al lui Masamune Shirow, film pe care cei doi Wachowski l-au arătat producătorului Joel Silver, spunând că vor să facă exact un astfel de film, dar cu actori. Să mai spunem doar că acest anime are un generic format din litere verzi care imită codul unor programe.

 

ORAȘUL PILULEI ALBASTRE – ARHITECTURA PERCEPȚIEI

Un aspect interesant pentru noi, românii, este faptul că, pentru continuările The Matrix Reloaded și The Matrix Revolutions, responsabilul pentru scenografia digitală a fost un român, și anume arhitectul și scenograful Vlad Bînă. Să-l lăsăm pe el să ne povestească din culisele producției acestor două continuări:

 

„Procesul de producție într-un studio de design digital pentru film este următorul: se începe cu o serie de «storyboards» (benzi desenate bazate pe scenariu și folosite ca orientare, împreună cu regizorul, pentru parametrizarea spațială a unei secvențe și pentru designul mișcării camerei). Uneori, previzualizarea se elaborează în continuare în studio, de către designerii responsabili pentru secvență (cum a fost cazul autostrăzii). Rezultatul este scheletul vizual al unei secvențe, o serie de filmulețe «quicktime» cu sugestii spațiale (geometrii simple, planuri cadrilate), cadrajulși coregrafia camerei de luat vederi.

 

Datele camerei din fișierul de previzualizare se transmit digital la camera din spațiul real, în cazul unei scene reale. În cazul în care este vorba de o scenă 100% digitală (exemplul zborului peste autostradă), camera se importă direct în fișierul 3D al designerului. Acest proces îmi dă deci «datele de temă».

 

Designul spațiului se face întotdeauna în jurul camerei. Este inutil să lucrezi, cum se spune, off frame – în afara cadrului. Din această cauză, din punct de vedere strict geometric și ca proiecție în plan, spațiile arată uneori ciudat.

 

 Pentru secvența urmăririi pe autostradă, proporțiile clădirilor din fundal sunt corecte din punctul de vedere al camerei, dar proiecțiile lor în plan au fost elongate anamorficși distanțele exagerate, pentru a compensa viteza de schimbare a distanței focale. Nivelul de detaliu geometric al clădirilor sau al spațiilor este de asemenea determinat de poziția camerei.

 

O observație interesantă: masa critică de realism în designul succesiunii de spațiiși obiecte a fost atinsă când am adăugat liniile electrice de-a lungul zonelor industriale. Suprapunerea dinamică de linii de perspectivă a coagulat percepția tridimensională a succesiunii rapide de imagini. Același rol a fost jucat, pentru secvențele de noapte, de către antenele de pe acoperișurile clădirilor.

 

Foarte importantă este partea de lumină și culoare (texturi). Am lucrat cu o echipă britanică, ce punea un accent extraordinar pe calitatea inițială a imaginilor capturate fotografic pentru texturi.

 

Foloseau trei expuneri diferite pentru fiecare imagine, le combinau ulterior într-un fișier necompresat.

 

Acest lucru asigură suficientă informație vizuală atât în zonele întunecate, cât și în cele foarte luminoase ale fotografiei. Aceasta metodă a fost folosită pentru secvența aeriană din The Matrix Revolutions.

 

Pentru zborul peste autostradă, am fost puțin mai relaxat și mai eclectic în colectarea imaginilor, folosind fotografii proprii și o serie de texturi pictate. O parte din fotografii au fost generate pornind de la fotografii industriale alb-negru. Lumina a fost generată de un sistem de 32 de lumini digitale direcționale, extrase din scenele reale ale secvenței precedente. Elementele geometrice ale orașului, în cazul zborului peste autostradă, au fost asamblate ad-hoc, multe concepute de la zero, altele adunate din Oakland sau San Francisco.

 

În cazul secvențelor aeriene, baza de plecare a fost un model al zonei centrale din Sydney, amplificat apoi la dimensiunile și structura unui oraș mult mai mare și texturat cu o serie de proiecții aeriene. Modelul 3D a fost după aceea randat în 6 panouri digitale cu rezoluție foarte mare, care au fost reproiectate pe o semisferă.

 

La finisarea panourilor, am lucrat cu un pictor, Roger Gibbons. Sistemul de proiecție a asigurat o aproximare flexibilă și realistă a orașului. Fișierul proiecției hemisferice a fost îndeajuns de mic pentru a fi folosit în testele de previzualizare, oferind astfel un cadru corect pentru detalierea ulterioară. Există o corespondență perfectă între modelul 3D și proiecție, permițând astfel generarea în Maya a elementelor secundare suprapuse peste imaginea de bază: lumină speculară, ceață, reflexii.“

 

FRANCIZA MATRIX. ANIMATRIX ȘI MAI DEPARTE

Animatrix este un film alcătuit din nouă scurtmetraje de animație, în majoritate desene animate, dar și animații CGI în computer sau combinație dintre cele două. Acțiunile din toate aceste nouă filme se desfășoară în universul Matrix, fie în intervalul temporal dintre cele trei filme, fie în timpi paraleli, unul dintre episoade relatând chiar cum a apărut Matrixul. Dezvoltarea acestui proiect a început atunci când cei doi Wachowski au vizitat Japonia cu ocazia promovării primului film din seria Matrix. Aici, ei au avut ocazia să cunoască creatori de filme de animație de tip anime ale căror creații i-au influențat și impresionat de-a lungul timpului. Și au decis să colaboreze cu ei. Proiectul a fost conceput și supervizat

 

de către cei doi, care au scris însă doar scenariile pentru patru dintre cele nouă episoade. Proiectul a fost supervizat de figuri marcante din domeniul anime-ului japonez.

 

Mai este de notat că, în aceste filme de animație, pentru personajele Neo, Trinity și Kid au înregistrat vocile chiar actorii care interpretau aceste personaje în cele trei filme, anume Keanu Reeves, Carrie-Anne Moss și Clayton Watson. Pentru cei interesați, despre acest serial de animație am scris mult mai pe larg în cartea Cineanimația SF, apărută la editura Pavcon.

 

Comics Matrix se referă la un grup de nuvele, benzi desenate și pin-up-uri stabilite în universul Matrix. Acestea au fost inițial publicate pe situl oficial Matrix între 1999 și 2003 ca trei serii de webcomics, dintre care majoritatea au fost colectate ulterior în două volume publicate de către compania fraților Wachowski, Burlyman Entertainment, împreună cu alte trei benzi desenate niciodată lansate pe Internet. O colecție într-un singur volum, mai completă, a fost lansată ulterior pentru a 20-a aniversare a The Matrix.

 

Jocurile video Enter the Matrix din 2003 The Matrix: Path of Neo din 2005 sunt jocuri de acțiune-aventură dezvoltate de Shiny Entertainment și publicate de Atari. Jocurile au fost scrise și supervizate de cei doi Wachowski și dezvoltate tot de Shiny Entertainment. Ca titluri de jocuri video din franciza Matrix mai menționez: Government Lobby, Trinity Game, Pill Game, Tunnel Recon, Dock Defense, Nebudchadnezzar Model Builder.

 

FILOSOFIA MATRIX: ÎNTOARCEREA LA SURSĂ

Ce pot cunoaște? Ce pot să sper? Ce pot să fac? Cu alte cuvinte, ce este realitatea? Una dintre problemele fundamentale întâlnite în filozofie este punerea la îndoială a realității lumii în care trăim. Există multe precedente pentru ideea că lumea reală este o iluzie, iar trilogia Matrix este plină de referințe specifice la filozofii care au dezbătut această idee. Deși cele trei filme își propun să creeze propriul set de întrebări filozofice, totuși frații Wachowski aduc un omagiu acestor precedente, atât prin referințe evidente, cât și prin referințe mai subtile. Patru dintre cele mai notorii precedente filozofice pentru trilogia Matrix sunt Simulacra și simularea lui Jean Baudrillard, mitul peșterii al lui Platon, vizita lui Socrate la Oracolul din Delfi și opera lui Descartes. Filmele se referă la toate cele patru precedente în diferite momente.

 

Și, evident, nu putem încheia fără a menționa ca sursă de inspirație cartea Alice în țara minunilor a lui Lewis Carroll și fără concluzia că ființele umane pot ajunge la adevăr prin forțe proprii.

 

Ai avut vreodată un vis pe care îl credeai real? Dar dacă nu te-ai putea trezi din vis? Cum ai face diferența între vis și lumea reală?

 

2222222222222222222222222222222222222222222

”Zootropolis” – cât de multe învățăm de la animalele care înlocuiesc oameni

https://stiintasitehnica.com/zootropolis-oras-animale-oameni/

În ultimii ani, filmele de animație nu mai par făcute pentru copii, ci mai degrabă pentru adulți. Sau măcar pentru copiii-geniu, care sunt mult mai inteligenți decât adulții…

 

https://www.youtube.com/watch?v=VCDQRy1od30Cu Zootropolis e cam la fel, în sensul că povestea detectivistică nu e chiar așa de simpluță, personajele principale sunt realizate mult prea complex pentru nivelul de înțelegere pre-adolesentin, iar problematica principală (care atacă foarte clar rasismul, xenofobia și, în general, ideile preconcepute pe care le avem unii despre ceilalți) este meticulos pusă în scenă, prin intermediul personajelor cu trăsături atât de familiare.

 

Sincer, fac parte dintre cei care au ”mușcat momeala” trailerului cu probabil cel mai simpatic leneș (animalul) pe care l-am văzut vreodată. Ceea ce m-a cam debusolat când mi-am dat seama că Zootropolis este, pe lângă caracterul fun, un film de animație mult mai serios și mai de substanță decât mă așteptam.

 

zootropolis—stiinta-tehnica-1E adevărat, mă așteptam să-l văd mai mult pe simpaticul și amuzantul Flash (numele personajului întruchipat de leneș…), dar, chiar și așa, tot am râs în hohote când am revăzut scena din trailer – pe care o mai urmărisem de câteva ori înainte de film, efectul fiind pur și simplu același.

 

Sincer, Zootropolis merită văzut, în principiu cu toată familia. Pentru că, la final, părinții și copiii vor avea de dezbătut destul de multe subiecte cu caracter educativ. Iar părinții poate vor descoperi că ei înșiși mai au de învățat despre toleranță și încercarea de a-i înțelege pe ceilalți, înainte de a-i judeca după aparențe. Lucru care ni se aplică, de altfel, cam tuturor.

 

P.S.

 

zootropolis—stiinta-tehnica-2Așa cum în Ice Age veverițoiul a devenit brusc o vedetă, iar pinguinii din Madagascar sau minionii din Despicable Me și-au format rapid fan-cluburi, care au dictat realizarea unor seriale sau filme dedicate, mă aștept ca realizatorii lui Zootropolis să ia în considerare imensul val de simpatie pe care l-a declanșat ”Flash the Sloth” – aștept cu nerăbdare un film în care acest leneș să aibă rol principal!

 La mai puţin de două săptămâni după premiera din 4 martie 2016, „ZOOTROPOLIS” a înregistrat în România încasări de aproape 489.000 de dolari americani şi aproape 100.000 de admisii şi deţine deja un dublu record de box office în ţara noastră. Cea mai nouă animaţie Disney a debutat pe primul loc în opening weekend, cu încasări de aproape 190.000 de dolari americani şi aproape 39.000 de admisii. Filmul şi-a menţinut poziţia de lider şi în al doilea weekend, când a avut peste 46.500 de admisii, depăşind premiera „Allegiant”. Astfel, „ZOOTROPOLIS” a devenit şi primul film distribuit de Forum Film România cu încasări mai mari în al doilea weekend după premieră, comparativ cu primul.

 

 

333333333333333333333333333333333333333

“NEW AGE” – Noua religie masonică în Noua Ordine Mondială

Publicat   de searchnewsglobal

 

 

Citez din articolul CRESTINII IN FATA “NOII ERE” (“NEW AGE”):

 

“Scopul lor nu este sa goleasca bisericile, ci sa le umple cu oameni care au cugetarea pervertita”.

 

CE INSEAMNA SI CE URMARESTE MISCAREA NEW AGE?

 

Varianta revizuita a articolului „Adevarul despre noua Era”, publicat in periodicul „Parakatathiki” (Comoara), nr. 15, noiembrie-decembrie, 2000.

 

“In ultimii ani, din ce in ce mai mult auzim vorbindu-se despre Noua Era, despre Globalizare si despre Noua Ordine a Lucrurilor. Termenul Noua Era este folosit in sens mai larg si in politica.

 

Desigur, este adevarat ca prin prabusirea comunismului s-a creat o noua situatie pe plan mondial. Bipolaritatea a incetat sa mai existe. Pentru supraputerea mondiala care a ramas, S.U.A., nu mai exista adversar de temut.

 

Totodata, explozia informaticii, comunicatiilor, industriei si tehnologiei contribuie si ele la desfiintarea granitelor.

 

Asa-numita Noua Era exploateaza aceasta conjunctura internationala, la a carei formare ea insasi a contribuit si inca mai contribuie, pentru a-si promova mesajele si scopurile proprii.

 

Astfel, vedem folosindu-se din ce in ce mai mult curcubeul, piramida, numarul 666, stema in cinci colturi, simboluri preferate de Houa Era.

 

Termenul Noua Era nu este neutru si nici „nevinovat”, ci cuprinde in el un sens foarte bine definit, care are legatura directa cu religiile orientale si cu ocultismul.

 

Intram, asadar, intr-o epoca de aur, de fericire mondiala, asa cum sustine Noua Era, sau ni se ascunde ceva?

 

Radacinile Noii Ere in astrologie  si ocultism

 

Noua Era se fondeaza pe o cugetare veche care este intalnita la religiile necrestine. Este vorba despre o conceptie a astrologiei care spune ca la fiecare 2000 de ani omenirea intra intr-o noua era. Adeptii Noii Ere ne spun ca epoca anterioara a fost cea a Pestilor, a Crestinismului. Acum intram, spun ei, intr-o Noua Era, Era Varsatorului, o „epoca de aur” pentru omenire, iar Crestinismul va fi marginalizat. Vor veni noi adevaruri pe care le va aduce noul mesia, hristosul Noii Ere. Sfanta Scriptura insa ne previne ca el care va veni dupa Domnul nostru Iisus Hristos cu pretentia de a fi adorat ca Hristos va fi hristosul mincinos, adica antihrist.

 

Chiar si numai aceste elemente sunt de ajuns pentru a intelege cineva ca Noua Era este potrivnica si incompatibila cu Credinta noastra Ortodoxa.

 

Ce este Noua Era?

 

Noua era este o retea de organizatii  eretice intinsa in toata lumea. In ea sunt cuprinse organizatii hinduiste, budiste, guruiste, neognostice, animiste, gandirea pozitiva, masoneria, teosofia, neoidolatria, neosatanismul, vrajitoria, astrologia, hipnnotismul, spiritismul, sufismul, terapiile alternative, artele martiale ale Orientului,etc.

 

Samburele tare al Noii Ere il constituie grupari cu caracter totalitarist care isi ascund scopurile lor reale si actioneaza in spatele unei masti inselatoare. Toate aceste organizatii sunt unite de scopuri comune si de o conceptie comuna despre Dumnezeu, om si lume, pe care au luat-o de la religiile orientale si de la ocultism.

 

Ce crede Noua Era?

 

Elementele de baza ale invataturiiNoii   Ere sunt credinta intr-un dumnezeu impersonal, in „legea” karmei si a reincarnarilor si in posibilitatea evolutiei omului la starea de dumnezeu dupa fire, numai prin propriile sale puteri si cu ajutorul meditatiei. Pozitia centrala in invatatura Noii Ere o detine monismul panteist absolut. (Principiul Unul este totul al Teosofiei – modelul holist). Adeptii Noii Ere spun ca nu exista deosebire intre bine si rau, ca noi oamenii avem puteri ascunse inlauntrul nostru si ca Pamantul este insufletit. Toate acestea constituie influente ale religiilor orientale (budism, hinduism) exercitate prin intermediul masoneriei si teosofiei.

 

Mesajul Noii Ere se rezuma la adorarea sinelui, la autoindumnezeirea omului, adica la marea minciuna luciferica care spune ca omul ar fi din fire Dumnezeu si nu mai are nevoie de Dumnezeu ca sa-l mantuiasca. Aici trebuie sa accentuam ca Noua Era, precum si religiile orientale, nu-l considera pe om persoana, adica o fiinta libera, de o valoare unica, ci, dimpotriva, uraste si lupta impotriva persoanei.

 

Mesajele Noii Ere si mai ales tripticul: sex, violenta si familiarizarea cu vrajitoria si elementul demonic, sunt canalizate in special prin mass-media, muzica (indeosebi cea rock), arte martiale, terapii alternative, „jocuri” pentru copii, etc.

 

Noua Era cultiva confuzia folosind termeni cum ar fi: Hristos, rugaciune, dragoste, libertate, pacat, dar cu alt sens si de multe ori chiar unul contrar celui pe care il dam noi crestinii acestor cuvinte.

 

De pilda, Hristos pentru ei nu este Dumnezeu si Mantuitor, ci unul din marii „initiati” din istoria omenirii, alaturi de Pitagora si Buda. Hristos, spun ei, este fiecare om; este o stare inlauntrul omului.

 

Alt exemplu: Pacatul, potrivit conceptiei Noii Ere, este nereusita omului de a ajunge la constientizarea faptului ca el insusi este dumnezeu din fire.

 

De asemenea, ei spun ca antihrist este oricine impiedica evolutia omenirii spre Noua Era. In cele din urma antihristul… suntem noi, crestinii(!).

 

Scopurile Noii Ere

 

Cei care conduc miscarea Noua Era au  doua scopuri de baza:

 

1. Instaurarea unei noi ordini a lucrurilor pe plan politico-economic, care sa duca la impunerea unui guvern mondial condus de un dicta­tor, mult-asteptatul „mesia” al Noii Ere.

 

2. Deoarece coalitia politico-economica a statelor lumii se prevede a fi instabila, se urmareste o coalitie si pe plan religios si cultural, adica instaurarea unei Noi Ordini pe plan religios. Prin urmare se cauta crearea unei noi religii mondiale sau o panreligie, care va rezulta din unirea tuturor religiilor cunoscute. De altfel, Noua Era sustine ca toate religiile sunt cai care duc la Adevar.

 

Principiul acestei panreligii este: Crede orice vrei, numai sa nu fii intolerant. Adica, sa nu crezi ca numai credinta ta este dreapta.Aceasta se numeste plura­lism dogmatic (toate religiile sunt cai la fel de drepte care conduc la acelasi sfarsit). De aceea si vedem cum „imping de la spate” toate religiile sa dialogheze intre ele pentru a gasi elementele care le „unesc”. (sincretism intercrestin si interreligios). Aceasta insa (ca adica toate religiile sunt la fel) in realitate ei nu o cred, ci o spun din motive diplomatice, pentru a aparea deschisi fata de toti si pentru a-i atrage. In sinea lor cred despre ei insisi ca se afla pe un nivel evolutiv mai inalt, ca unii ce sunt oamenii Noii Ere, in timp ce noi, crestinii, ne aflam pe unul inferior. Asadar nu suntem egali. Noi, ortodocsii care sustinem ca numai credinta noastra este adevarata si il mantuieste pe om, suntem considerati „alipiti de vechea era”. Sun­tem acuzati de fanatism, intoleranta religioasa, rasism, fundamentalism s.a.m.d.

 

Din cele de mai sus poate intelege cineva foarte usor ca cele doua scopuri sunt demonice, de vreme ce se urmareste impunerea lor cu sila si nu numai fara Hristos, ci si impotriva Lui, asa cum vom vedea in cele de mai jos. Domnul nostru Iisus Hristos spune categoric: Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Prin  urmare nu exista mai multe adevaruri, nici mai multe cai care duc la Adevar, ci una singura: Hristos si Biserica Sa Ortodoxa.

 

Din cele pe care le-am spus mai sus reiese limpede caracterul anticrestin al Noii Ere, care are drept scop stapanirea intregii lumi. De altfel, acesta este si scopul de baza al asa numitelor societati secrete, ca de pilda masoneria, teosofia, iluminatii si „cluburile”, cum ar fi Comisia Tripartita si Clubul Bilderberg. Acest scop, adica supunerea intregii lumi, este visul sionistilor. Sionistii evrei il asteapta inca pe mesia, ca pe acela care le va asigura stapanirea politico-economica asupra intregii lumi.

 

Pentru ca scopurile de mai sus sa fie atinse, arhitectii Noii Ere considera ca va trebui sa fie impus un sistem de control total in economia mondiala, in comert si in alimentatie. Tocmai aceasta urmareste mult-discutata Globalizare, si nu maximalizarea bunastarii, asa cum se lauda propagandistii ei. Totusi unii dintre cei care le coordoneaza pe toate spre globali­zare sunt dezarmant de sinceri. Astfel, David Rotkopf, directorul Societatii de Management Politic a cunoscutului Henry Kissinger, a declarat cu mai multi ani in urma ca globalizarea nu este altceva decat impunerea modelului american. De aceea a evitat folosirea termenului globalizare, preferand termenul imperia­lism cultural.

 

Pentru ca lumea sa fie controlata in totalitate, se planuieste desfiintarea banilor si inlocuirea lor cu cartele de credit. Iar pentru a controla si a inabusi impotrivirile care sunt asteptate, este pregatit un regim mondial de control politienesc, prin intermediul buletinelor electronice si a indosarierii electronice. Aici sunt incluse si Acordul Schengen si Legea 2472/97 pentru asa-zisa protejare a datelor cu caracter perso­nal. Se ingradeste – in vederea desfiintarii desavarsite – viata si libertatea personala. Scenarii de cosmar ale unei societati de oameni-robot controlati din exterior, asa cum o descrie Orwell in faimoasa lui carte 1984, constituie nazuinta permanenta a Noii Ordini Mondiale. Toate sub controlul si indrumarea Fratelui mai Mare (Big Brother).

 

Tactica Noii Ere

 

1. Noua Era, pentru a putea stapani pe plan politico-economic, foloseste doua moduri:

 

1. a) Pe de o parte, actioneaza ca un tavalug care niveleaza limbi, civilizatii, traditii nationale, promovand americanizarea natiunilor prin adoptarea de catre acestea a subproduselor modului de viata american, adica promoveaza supunerea tuturor natiunilor, punand capat in fapt independentei nationale si suveranitatii populare. Deja guvernele statelor nu mai detin con­trol deplin asupra politicii economice, ci sunt obligate sa se conformeze dispozitiilor unor centre internationale.

 

Pe plan politic sunt subminate multe dintre institutiile democratice, slabindu-li-se astfel puterea, autoritatea si eficienta.

 

1. b) Pe de alta parte, Noua Era cultiva si agraveaza confruntarile interetnice. Aplica cunoscuta lozinca: Imparte si stapaneste. Drepturile nationale si religioase ale unor „minoritati”, adevarate sau cel mai adesea plasmuite, sunt parghia folosita pentru rasturnarea randuielii vechi si instaurarea Noii Ordini Mondiale. Una din noile norme ale NATO prevede ca suveranitatea unei natiuni poate fi violata (de catre NATO) oriunde pe pamant considera el ca se incalca drepturile minoritatilor.

 

Mai ales impotriva noastra, a grecilor, care avem o stransa unitate nationala, religioasa si lingvistica, centrele intunericului raspandesc in mod orchestrat marea minciuna care spune ca noi, grecii, asuprim aici, in tara noastra, minoritatile nationale si religioase. In acelasi timp se urmareste transformarea Greciei intr-o tara multietnica, cu mai multe limbi si religii oficiale. Scopul acestei minciuni este vadit, si anume acela de a prezenta Grecia ca pe o tara locuita de o multime de minoritati, pentru ca in acest fel sa fie taiate din radacina cele care ne tin: elenismul si Ortodoxia. Pentru implinirea scopurilor Noii Ordini a lucrurilor se scriu din nou chiar si cartile istorice si mai ales manualele scolare.

 

2. Noua Era, pentru a stapani pe plan religios si a instaura panreligia ei demonica, sustine ca toate religiile ar fi la fel si urmareste sa perverteasca, adica sa cucereasca din interior tot spatiul Bisericii Ortodoxe, de vreme ce celelalte „biserici” sau religii sunt impli­cate, mai mult sau mai putin, in jocul Noii Ere, avand in frunte pe Papa, asa-numitul conducator spiritual al planetei.

 

New age-isii cultivand confuzia – ratacind pe altii si rataciti fiind ei insisi – de obicei se dau drept crestini. Totodata, incep sa defaime putin cate putin Sfanta Scriptura. Scopul lor nu este sa goleasca bisericile, ci sa le umple cu oameni care au cugetarea pervertita.

 

In paralel, sunt promovate prin campaniile publicitare acele modele care tind sa-l transforme pe om intr-o fiinta ale carei preocupari sa se limiteze, asa cum s-a spus, la televizor si frigider. In felul acesta va fi controlat si dirijat.

 

Concluzii

 

Noua Era nu este deloc noua. Este vechea minciuna luciferica, potrivit careia omul este din firea sa dumnezeu. Este vechea nazuinta de stapanire mondiala a puterilor intuneri­cului, a societatilor secrete, Noua Era nu constituie o cautare spontana, izvorata din launtrul oamenilor si al societatilor. Este conceputa si impusa din exterior si de sus. Si – cel mai grav – se cauta a fi impusa fara Hristos si impotriva lui Hristos. Globalizarea contemporana este mincinoasa si de lepadat tocmai din acest motiv.

 

Pozitia crestinilor

 

Tuturor acestor planuri intunecate si primejdioase de impunere a unei noi ordini mondiale si a unei globalizari fara Hristos si impotriva lui Hristos, noi crestinii, trebuie sa le opunem Lumina si Adevarul lui Hristos. Trebuie sa le opunem adevarata globalitate, universalitate si ecumenicitate: cea a Bisericii. Tre­buie sa le opunem adevarata globalizare: cea divino-umana (teandrica), ce se realizeaza in Trupul lui Hristos, in Biserica. Promisiunii mincinoase si luciferice a autoindumnezeirii trebuie sa-i opunem adeva­rata indumnezeire, cea dupa har, la care suntem chemati de Domnul nostru Iisus Hristos intru impartasire de dragoste cu El si de ascultare de atotsfanta Lui voie.

 

Toate aceste prefaceri radicale care sunt pregatite sistematic si nu intamplator au loc in jurul nostru trebuie privite de catre noi cu nelinistea cea buna, dupa cum sublinia si fericitul Staret Paisie Aghioritul. Si sa nu ne culcam pe o ureche, de vreme ce si oamenii lumesti incep sa se trezeasca si sa isi dea seama ce inseamna in realitate Globalizarea, cel putin in plan politico-economic.

 

Nelinistea cea buna trebuie sa se manifeste ca trezvie duhovniceasca, ca intensificare a nevointei duhovnicesti, a rugaciunii si a pocaintei, dar si ca interventie nemijlocita acolo unde si atunci cand este nevoie, la chemarea Bisericii. Asa vom putea sa-i ajutam si pe oamenii care din nestiinta au fost prinsi in cursa marii minciuni a Noii Ere.

 

Lucrul de care avem trebuinta cel mai mult in ziua de astazi este rezistenta duhovniceasca la provocarea Noii Ere. Vom reusi lucrul acesta daca vom dezvolta anticorpi duhovnicesti: daca vom cunoaste, vom iubi si vom trai Traditia noastra ortodoxa. Aceasta traditie are ca element definitoriu persoana in libertatea, unicitatea si alteritatea ei, ca valoare absoluta si care nu poate fi scoasa la mezat; persoana, nu ca existenta individuala, ci ca impartasire si legatura. Fiecare manastire si fiecare parohie este chemata sa fie centru al unei astfel de rezistente.

 

Si sa nu uitam ca cei care planuiesc globalizari fara Hristos si impotriva lui Hristos, adica si impotriva oamenilor, vand pielea ursului din padure, pentru ca Domnul nostru Iisus Hristos este singurul Domn adevarat al istoriei si al Universului”.

 

   Comentariu saccsiv:

 

Excelentul material a fost publicat initial in anul 2000. Intre timp s-au intamplat multe si grave evenimente, de natura sa ne faca a considera ca in curand NOUA ORDINE MONDIALA, pe care o pregatesc ELITELE de peste 200 de ani, va fi instaurata. Sau mai bine zis, se vor iluziona ca o vor instaura, ea fiind in fapt terenul pregatit antihristului, ca urmare, nici nu va dura … caci stim cele ce se vor petrece in vremurile apocaliptice cu acest inlocuitor al Hristosului … (caci asta inseamna de fapt acel „anti”, anume, cel ce vrea sa-I i-a locul, un fals, o inselatorie).  Iata cateva citate ale stalpilor new age:

 

Madame Blavatsky (H. P. Blavatsky), (1831 – 1891), legaturi apropiate cu ritul scotian (Albert Pike). Fondatoarea Theosophical Society.

 

Aceasta scria in„The Secret Doctrine„,vol. 1, pag 319 – 320:

 

„In antichitate si realitate, lucifer sau luciferus,este numele unei entitati angelice ce stapaneste absolut peste lumina adevarului si peste lumina zilei.„

 

„lucifer este lumina divina si terestra, „spirit sfant„ si „satan„ in acelasi timp„

 

   Alice Bailey (1880–1949), continuatoarea Theosophical Society.Sotul ei, Foster Bailey (1888 – 1977), a fost mason grad 32.

 

Intre 1919 si 1949 a scris multe lucrari dictate de catre “maestri ai intelepciunii“, non oameni (de fapt draci). A considerat ca lucifer este un zeu al intelepciunii considerat pe nedrept de catre crestinism ca inger cazut.

 

Este intemeietoarea Lucifer Publishing Company redenumita mai apoi Lucis Trust.

 

Lucis Trust este Non-Governmental Organization in cadrul Natiunilor Unite !!! La indicatia ei, in cladirea ONU se afla o camera de rugaciune cu insemnele acesteia, unde greii se aduna inaintea fiecarei sedinte generale.

 

Un astfel de „sef secret„ non uman i-a dat in 1937 lui Bailey “Marea invocatie “. Aceasta a fost folosita inclusiv dupa evenimentele din 11.09.2001 de catre Findhorn Foundation (pe care o invoca de la infiintare ei). Este o invocatie folosita si de miscarea new age UFO.

 

   Findhorn Foundation a fost fondata in 1972. In 1997 devine membru Conference of Non-Governmental Organizations in Consultative Relationship with the United Nations (CONGO) si membru fondator al mai multor grupuri active in UN Headquarters, intre care amintim The Spiritual Caucusin al carei site oficial gasiti fotografia United Nations Meditation Room, camera de rugaciune de care aminteam mai sus si careia ii face propaganda.

 

Cuvinte de lauda adresate camerei, precum unui templu, i-a adus si misticul Dag Hammarskjöld (1905–1961), al doilea Secretar General al Natiunilor Unite. Individul avea planuri marete cu ONU dar a murit intr-un accident neelucidat nici pana in zilele noastre.

 

Alt greu al Natiunilor Unite, mare iubitor de draci este Robert Muller (1923-). Asistent al  Secretarului General de peste 40 de ani. Poreclit “filosoful“ UN pentru liniile directoare pe care le traseaza. E plin de idei despre guvernarea mondiala . Recunoaste ca este influentat de Alice Bailey pe care o admira caci a fost contactata de “maestri ai intelepciunii“ …

 

Lucrarile lui Bailey, Rudolf Steiner (Thule Society din Germania, alta “fiica“ a Theosophical Society, care a fost piatra de temelie a Nationalsozialistische Arbeiterpartei a lui Hitler …) si ale Theosophy-ei in general au influentat crearea “religiilor“ UFO, inclusiv Order of the Solar Temple.

 

In lucrarea sa “The Externalization of the Hierarchy”, Alice Bailey scria:

 

„NOUA ORDINE MONDIALA va recunoaste ca productia lumii, resursele naturale ale planetei si bogatiile sale nu apartin nici unei natiuni, ci vor fi impartasite tuturor. Nu vor mai exista natiuni la categoria „a avea” iar altele la polul opus. Printr-un proces echitabil si corect se va organiza distributia graului, al petrolului si a mineralelor, in functie de nevoile fiecarei natiuni si popor.Toate acestea vor fi stabilite in raport cu intregul planetar.”

 

„NOUA ORDINE MONDIALA se va baza pe recunoasterea faptului ca toti oamenii sunt egali la origine, doar ca se afla la diferite stadii ale dezvoltarii evolutive. Integritatea personala, inteligenta, viziunea si experienta, la care se va aduaga si bunavointa, vor indica viitorii conducatori.”

 

„NOUA ORDINE MONDIALA va fi fondata pe un sentiment de responsabilitate. Regula va fi „toti pentru unul si unul pentru toti”

 

„In perioada de pregatire a NOII ORDINI MONDIALE se va reglementa dezarmarea. Aceasta nu va fi optionala. Nici unei natiuni nu-i va fi permis sa produca echipamente in scopuri distructive sau sa violeze integritatea altei natiuni. „

 

„NOUA ORDINE MONDIALA trebuie sa fie destinata pentru o lume care a trecut printr-o criza distrugatoare. NOUA ORDINE MONDIALA trebuie sa puna bazele pentru o viitoare lume, posibila doar dupa o perioada de timp de recuperare si reconstructie.”

 

Edward Alexander Crowley (1875–1947) a fost maestru mason si bisexual. In 1947, inainte de a muri, a lasat o schita a infatisarii unui  “sef secret “, aidoma celor ce au dictat lucrarile lui Madame Blavatsky,Alice Bailey sau Benjamin Creme (cel ce spunea in 1959 ca acestia i-au transmis ca dupa aproximativ 20 de ani va apare pe pamant “maestrul maestrilor“, iar in 1982 declara: “Cristul este printre noi“ …) In acea schita, bipedul arata aidoma extraterestrilor din “cultura UFO “.

 

   Ca si ceilalti, Crowley si-a numit clar stapanul: lucifer. A influentat organizatiile oculte Golden Dawn si Ordo Templi Orientis. Cea mai cunoscuta lucrare a sa este The Book of the Law, al carei text central este noua filosofie a vietii denumita Thelema, a carei lozinca “Do what thou wilt” (faceti ce doriti, in engleza veche) a influentat decisiv mentalul colectiv al generatiei tinere incepand cu anii 60. Aceasta filosofie a primit-o in Egipt in timpul unei experiente mistice din 1904, ocazie cu care zeul (dracul) horus l-a informat ca a inceput o noua epoca magica, al carei profet va fi Crowley. Tot atunci horus (autonumit zeul vazduhului, stapanul noii ere si bestia printul-preot) i-a dictat si textul cartii

 

A practicat ritualuri magice sexuale cu femei si barbati.

 

Stranse legaturi cu Iluminatii

 

Pentru foarte mult timp a mai fost si agent al serviciilor secrete britanice, avand la un moment dat misiunea de a compromite idealurile germane sau irlandeze, prin propaganda aberanta. A fost unul din cei ce s-a ocupat cu intoxicarea serviciilor secrete germane cu “informatia” ca luxosul si gigantul transoceanic RMS Lusitania ar transporta cantitati urisase de materiale de razboi si ca incearca sa pacaleasca blocada submarinelor nemtesti. Acest fapt a dus la dramatica scufundare a vasului civil (al doilea dezastru ca marime dupa Titanic) si a reprezentat motivul intrarii SUA in razboi. In acelasi timp, isi promova articole in ziarele nemtesti The Fatherland si The International.

 

A folosit un spectru larg de stupefiante in cadrul experientelor sale magice.

 

Vedetele rock, inclusiv miscarea hippie il considera un soi de zeu-patron al lor. Cititi va rog si articolul:

 

Aleister Crowley si REVOLUTIA SATANISTA (rock, sexualitate, droguri) – video si completari necesare

 

Cititi va rog de asemenea si:

 

Articolul zilei (27.05.2009) si completari utile despre NEW AGE si MASONERIE: „Obiectivul Patriarhului, acelasi cu al masoneriei: “Unitatea spirituala a lumii””

 

Personalitati si organizatii: evreul MAYER AMSCHEL ROTHSCHILD (SCUTUL ROSU), intemeietorul celei mai puternice familii din istoria moderna a omenirii si creatorul ordinului ILUMINATII

 

DOCUMENTARE CELEBRE: „THE NEW AGE – A PATHWAY TO PARADIS?” (new age – calea spre Paradis?)

 

Documentare celebre: “DOORWAYS TO SATAN”, subtitrare in limba romana

 

Documentare celebre: „Meditation – Pathway to deception” (MEDITATIA, O CALE SPRE DECEPTIE), subtitrare in limba romana

 

Documentare celebre: “GODS OF THE NEW AGE” (zeii new age)

 

Documentare celebre: INVAZIA PAGANA – Caderea NEW AGE-ului, subtitrare in limba romana

 

ZEITGEIST ADDENDUM, subtitrare in limba romana. Despre PROIECTUL VENUS. Demonstratia faptului ca aceasta miscare pregateste NOUA ORDINE MONDIALA

 

VIDEO: Care este motivul pentru care PAVEL CORUT, varfurile masoneriei, yoghinii sau adeptii new age, NEAGA EXISTENTA DRACILOR si ca IISUS HRISTOS ESTE FIUL LUI DUMNEZEU?

 

Ultima revolutie: NOUA ORDINE MONDIALA reala impotriva falsei “Noi Ordini Mondiale”

 

Articolul anului: „DESPRE EPOCA LUI ANTIHRIST SI REVENIREA PROROCULUI ILIE, CA „AL DOILEA INAINTEMERGATOR AL VENIRII LUI HRISTOS””

 

PROFETIA Sfantului LAVRENTIE DE CERNIGOV despre ANTIHRIST. Sursa articol http://saccsiv.wordpress.com

 

444444444444444444444444444444444444444444444

 

Noua Ordine Mondiala dorita de Hitler poate deveni realitate

 https://searchnewsglobal.wordpress.com/2014/03/07/noua-ordine-mondiala-dorita-de-hitler-poate-deveni-realitate/

 

Publicat   de searchnewsglobal

 

 

Visul cel mai mare al lui Hitler a fost acela de a schimba fata intregii Europe prin introducerea unei noi ordini mondiale.

Pentru ca imaginea completa sa prinda contur si visul “dementului” Hitler sa fie pe deplin inteles, nemtii doreau o Europa unita, un organism supranational unic in care fiecare tara membra sa se bucure de o oarecare autonomie, frontierele urmau sa fie desfiintate pentru ca sinteza economica sa se realizeze si implementarea unui sistem de exercitare a controlului asupra economiei diverselor state pentru evitarea concurentei, dar si a supraproductiei. Acestea erau elementele cheie pe care regimul lui Hitler dorea sa se impuna in noua Europa. Oare nu exista nicio similitudine intre ceea ce insemna in prezent UE si ceea ce isi dorea Hitler acum mai bine de 70 de ani?

Joseph Goebbels, ministrul propagandei in Germania nazista era de parere ca popoarelor din noua Europa trebuie sa li se acorde un grad mai mare de libertate politica si economica pentru ca astfel rotitele economice se pot invarti la capacitate maxima si Germania va avea de castigat. Ideea de asuprire probabil ca a fost inventata si aruncata asupra nemtilor doar pentru a denatura adevarul. Mai mult de atat, planurile de integrare ale tarilor cucerite de Hitler erau atat de simple si trebuiau facute pe etape, cam la fel cum s-a intamplat si in cazul tarilor care au aderat la UE.

Integrarea trebuia facuta pe sapte grupe:

1. statele din Peninsula Iberica
2. Franta si Belgia
3. Germania, Danemarca, Polonia, tarile baltice, Slovacia, Cehia, Elvetia
4. Italia, Croatia, Albania, Serbia, Grecia
5. Marea Britanie
6. Suedia, Norvegia, Finlanda, Islanda
7. Ungaria, Romania, Bulgaria, Ucraina, Crimeea si Belarus

Dupa ce integrarea era efectuata, Europa era impartita in trei mari zone: grupul latin (in care erau prevazute Franta, Belgia, Italia, tarile din Balcanii Occidentali, Grecia, Peninsula Iberica, Insulele Britanice), grupul germanic (Germania, tarile scandinave, tarile baltice) si grupul slav/oriental. Conform conceptiei pe care o aveau germanii la inceputul anilor ’40 ai secolului trecut, cel de-al treilea si ultimul pas spre crearea UE era nasterea unei uniuni politice cu mentinerea autonomiilor regionale si realizarea unui plan comun de cooperare in Africa de Nord.

Fiecare grup avea rolul sau, iar cel mai ciudat este ca grupul slav/oriental, din care ar fi facut parte si Romania, era destinat doar ca sa serveasca Germania pe plan economic. Aceasta era reala piata de desfacere, unde surplusul, dar si produsele indezirabile erau aruncate, dar in acelasi timp, acest grup muncea doar pentru Germania.

Uluitor este faptul ca dupa 68 de ani de la terminarea razboiului visul lui Hitler este aproape implinit. Europa unita exista, control asupra economiilor stratelor membre se exercita, tari precum Romania si Bulgaria au fost integrate doar pentru a deveni piata de desfacere, granitele intre anumite tari nu mai exista si intreaga Europa munceste pentru Germania.

Mai mult de atat, o alta asemanare impresionanta este ceea ce numim astazi Carta Europei. Aceasta constitutie a fost realizata pentru prima data de Goebbels in 1943, cand a anticipat nevoia unui set de legi aplicabile pe intreg continentul. Dupa ce Goebbels a prezentat noua constitutie ministrului de externe Joachim Ribbentrop o disputa s-a nascut intre cei doi. Ribbentrop i-a reprosat lui Goebbels ca Europa nu are nevoie de asa ceva, in timp ce Goebbels i-a replicat ca va veni ziua in care Europa o sa aiba nevoie de asa ceva. Si iata ca dupa 70 de ani politicienii europeni se gandesc sa implementeze Carta Europei in toate tarile membre.

Uniunea Europeana din ziua de astazi se muleaza perfect pe viziunea unui om care a fost numit nebun atunci cand si-a expus parerea. In acest fel, nici Al Doilea Razboi Mondial nu isi mai regaseste rostul si moartea a milioane de oameni a fost inutila pentru ca intr-un final am ajuns sa-i indeplinim visul lui Hitler. Suntem martorii pregatirii ultimei mai revolutii, cea care vrea sa zguduie lumea pe care o stim din temelii, sa rastoarne integral si iremedial valorile pe care le recunoastem, sa mature din calea ei structurile si organizatiile existente. Mai corect spus, s-a declansat faza finala a unei revolutii continue ce a inceput acum peste 200 de ani si al carui efect se doreste a fi instaurarea NOII ORDINI MONDIALE a unui GUVEN MONDIAL. Iar acest ultim capitol se doreste a fi cel mai cumplit si sangeros din intreaga istorie a omenirii …

H.G. Wells, The New World Order (1939):

“Foarte multi oameni vor uri NOUA ORDINE MONDIALA si vor muri  

 

Personajul nu a fost doar futurolog si autor SF de succes, ci si unul din cei mai vocali promotori ai eugeniei. Ca si iubita lui, evreica Margaret Sanger, care incepand cu 1923 primeste fonduri masive din partea familiei Rockefeller in acelasi scop.

 

 

 

Desigur cu totii ati observat o “explozie” de articole si documentare ce trateaza chestiunea GUVERNULUI MONDIAL, a NOII ORDINI MONDIALE precum si tot soiul de teme anti sistem. Cei care le-ati studiat un pic mai amanuntit, ati putut constata ca doar par a fi la fel insa in fapt sunt grupate in doua mari categorii apartinatoare unor tabere ce sunt diametral opuse. Ele par la fel pentru cititorii neavizati deoarece temele comune sunt cu mult mai multe decat cele divergente. Asta face si ca pe frontul de lupta anti sistem sa para a fi aliate.

 

 

 

SISTEMUL a creat mereu “alternative”: teorii si grupuri de actiune ce pareau foarte luptatoare impotriva SISTEMULUI, pentru ca cea mai mare parte a celor nemultumiti sa se buluceasca sub stindardul lor. Actualmente insa s-a pus in miscare cea mai mare cacealma din istoria manipularii maselor, ce va depasi prin grozavie tot ce s-a petrecut pe glob in perioada aparitiei, stralucirii si infrangerii national-socialismului (NOTA 1): s-a creat imaginea falsei noi ordini mondiale (pe care o voi denumi in continuare fNOM) si se incurajeaza pe fata sau subtil actiunile de lupta impotriva ei, intr-un razboi ce se va duce sub toate formele, atat cu pixul si discursul, cat si pe baricade sau cu arme.

 

 

 

Aceasta manevra este necesara din doua motive:

 

 

 

1)     sa se distraga atentia multimii de la adevaratii dusmani si sa se canalizeze furia acesteia spre demolarea vechii societati si odata cu ea chiar si a instrumentelor folosite pana acum de catre ELITE pentru acumularea de capital sau pentru coordonarea etapelor pre-instaurare guvern mondial.

 

 

 

2)     ELITELE fiind toate practicante ale cultului paladin (fie ca inteleg sau nu motivul real al actiunilor lor) fac tot ce le sta in putinta spre a elimina din mentalul cat mai multor oameni nadejdea in Domnul nostru Iisus Hristos. Astfel li se prezinta strict “alternative” lumesti: revolutii si sperante de schimbare a fNOM. Mai mult, aceste “alternative” postuleaza ca sigur faptul ca vremurile pe care le traim nu pot fi sub nici un chip inceputul adeveririi profetiilor din Sfanta Scripura sau ale Sfintilor Parinti. Astfel, SISTEMUL doreste sa se asigure de faptul ca un numar cat mai mic de oameni se pregatesc pentru singura lupta mantuitoare: marturisirea si mucenicia. Astfel, un numar destul de mare de crestini sunt strict adeptii actiunior umane impotriva SISTEMULUI, ba mai mult, ii acuza pe adevaratii crestini de lasitate …

 

 

 

Asa se face, de exempul, ca inainte de declararea oficiala a crizei, a fost promovat agresiv documentarul Zeitgeist  care ataca Federal Reserve, dar si crestinismul, promovand insa NOUA ORDINE MONDIALA (reala), asa cum a fost ea teoretizata de varfurile masoneriei si de catre stalpii care au pus acum 100 de ani temelia new age.

Apoi, dupa declararea oficiala a crizei, auzeam politicieni de marca aratand cu degetul spre bancile cele rele si promovand o schimbare de sistem si o … NOUA ORDINE MONDIALA.

Trebuie inteles ca Federal Reserve le-a fost un instrument necesar si atat. Vor pune tunurile pe ea si vor renunta la ea pentru a construi ceva cu mult mai maret.

 

 

 

Desigur, se va evita atingerea adevaratelor ELITE ce au creat-o si care au beneficiat de pe urma ei.

 

 

 

Pentru a intelege si mai bine, sa definim separat NOUA ORDINE MONDIALA (reala) si fNOM si de asemenea sa vedem cum vor proceda.

 

 

 

NOUA ORDINE MONDIALA – definitie

 

 

 

La 1 mai 1776, sub conducerea evreului Mayer Amschel Rothschild (in traducere SCUTUL ROSU – inainte chemandu-l Mayer Amschel Bauer, dar si-a schimbat numele in mod special pentru ce avea in plan sa faca), cu sprijinul altor familii de evrei germani bogati: Wessely, Moses, Mendelsson si a unor bancheri: Itzig, Friedlander, evreul Weishaupt fondeaza in secret societatea “Vechii cautatori de lumina din Bavaria”, care va deveni mai cunoscuta sub denumirea “Ordinul Iluminatilor”. Weishaupt a sustinut ca numele provenea din vechi scrieri si insemna “cei care detin lumina”.

 

 

 

Primul profet al “Ordinului”, cel care intocmise o doctrina de la care mai tarziu s-au inspirat alte societati secrete influente – “Carbonarii” lui Giuseppe Mazzini, “Liga Dreptilor” lui Karl Marx  sau “Decembristii” lui Cernisevski – a fost Adam Weishaupt, din acest punct de vedere poate cel mai influent om al secolului XIX. Doctrina lui, Novus Ordo Seclorum, a supravietuit veacului si a schimbat lumea in secolul XX.

 

1) Abolirea a oricarei puteri ordonate;

 

2) Abolirea proprietatii private;

 

 

 

3) Abolirea mostenitorilor;

 

 

 

4) Abolirea patriotismului;

 

 

 

5) Abolirea familiei (a casniciei si instruirea in comun a copiilor);

 

 

 

6) Abolirea religiilor teiste

 

Intre 16 iulie si 29 august 1782, la Wilhelmsbaden a avut loc al doilea Congres Masonic, sub presedintia baronului de Braunswick. Congresul de la Wilhelmsbaden a incercat sa faca o conciliere intre diverse secte francmasonice: rosicrucieni, necromanti, cabalisti si umanitaristi. La Congres a fost prezent si Adam Weishaupt, care a reusit sa fuzioneze Ordinul Iluminatilor cu masonii din lojile engleze si franceze. Congresul mai este important si pentru ca a coincis cu emanciparea evreilor din Imperiul Habsburgic. Totodata, a fost pus la punct in mare secret planul Revolutiei franceze care se va declansa sapte ani mai tarziu .

 

Aceasta doctrina este baza celei de STANGA . De aceea si simbolurile … Rosu caracteristic stangismului, 1 mai celebrata de intreaga stanga, etc.

 

In fapt, NOUA ORDINE MONDIALA reprezinta faza finala a unei revolutii continue ce a inceput atunci si care a cuprins incet-incet toata omenirea. Iar aceasta doctrina va sta la baza GUVERNULUI MONDIAL. O mare revolutie punctata in cursul istoriei de multe revolutii mai mici: industriala, 1848, bolsevica, sexuala, etc. necesare pentru schimbarea din temelii a vechilor structuri statale, politice, sociale, a traditiilor si a conceptiilor despre lume si viata. Incepand cu sfarsitul secolului 18, ELITELE ce au initiat aceasta actiune au mers pe doua fronturi a) economic: banci, finante, industrializare, acumulare de aur si pietre pretioase, controlul zacamintelor de cupru sau petrol si b) activitatea masoneriei: crearea unei noi clase politice, revolutii, cultura, ideologii, crearea de „alternative”.

 

1. a) economic

 

Mayer Amschel Rothschild (1744 – 1812), a fost insa si fondatorul imperiului bancar Rothschild, cea mai de succes familie din istorie. Acesta si mai apoi fii sai au creat acest imperiu cu intindere europeana determinand explozia revolutiei industriale pe continent, au influentat dezvoltarea economica a sa pe directia deja cunoscuta a folosirii combustibililor fosili, inclusiv dezvoltarea transporturilor, au modernizat si stapanit sistemul bursier, bancar, financiar, au influentat direct politicul, au finantat mereu ambele tabere ale unui razboi, au pus la punct un sistem continental de informatii rapide, etc. La sfarsitul secolului 19 controlau peste jumatate din intreaga bogatie a planetei. Desigur, ei au fost varful unui ice-berg, partea vizibila a unui sistem piramidal in care au fost ajutati de prieteni mai putin vizibili opiniei publice. In SUA i-au finantat pe colosii Rockefeller (petrol), Andrew Carnegie (otel), Harriman (cai ferate), J. P. Morgan si pe bancherii ce au pus bazele Federal Reserve.

 

Sa vedem cine au fost fii sai :

 

Salomon Mayer (1774-1855) – fondatorul Rothschild banking family of Austria, care a determinat dezvoltarea economica a Austriei.

 

Nathan Mayer (1777-1836) – fondatorul Rothschild banking family of England. Ca o paranteza, s-a casatorit cu o ruda a lui Karl Marx. In afara de domeniul financiar-bancar pe care au ajuns sa-l stapaneasca in insula, a colaborat direct cu guvernul in politica externa si de securitate a statului. De asemenea au dezvoltat un serviciu de informatii privat. Au finantat tabara anti Napoleon.

 

Folosindu-se de sistemul propiu de informatii, de influenta si de credibilitate, dupa batalia de la Waterloo, pierduta de francezi, au adus in Anglia stirea falsa ca ar fi fost de fapt invers, panicand populatia. Bursa a cazut si ei au cumparat pe nimic tot ceea ce i-a interesat. La scurt timp stirea adevarata a venit. Astfel averea lor a crescut fabulos. La scurt timp, influenta lor in Bank of England era deja determinanta. A mai lucrat cu guvernul prusac si cel spaniol.

 

Fiul lui Nathan Mayer, Lionel de Rothschild (1808-1879), a finantat si influentat guvernul britanic in chestiunea Canalului Suez. A investit masiv in Franta. Fiul sau, Alfred de Rothschild (1842-1918), a devenit director of the Bank of England si a reprezentat guvernul britanic la International Monetary Conference din Bruxelles in 1892.

 

Au mai dezvoltat afaceri in Africa de Sud.

 

Calmann (Carl) Mayer (1788-1855) – fondatorul Rothschild banking family of Naples (Napoli).

 

James Mayer de Rothschild (1792-1868) – fondatorul Rothschild banking family of France. A determinat transformarea Frantei intr-o putere industriala. La vremea sa a fost cel mai bogat om al planetei.

 

A fost sustinatorul lui Gioacchino Rossini, Frédéric Chopin, Honoré de Balzac, Eugène Delacroix si Heinrich Heine.

 

Cand cititi mai sus ca au facut afaceri, ganditi-le ca pe ceva mega, la nivel national sau continental.

 

In tarile unde erau prezenti direct, reprezentau o forta bancara mult superioara intregii „concurente„ luate la un loc.

 

Familia avea obicieiul sa se casatoreasca intre membrii sai. In cazul in care pe o line a arborelui genealogic aceasta practica o faceau consecutiv 2-3 generatii, rezultau sinucigasi sau nebuni.

 

Cei mai sus numiti au fost prieteni cu conducatorii politici din tarile respective.

 

Dupa dramaticul al doilea razboi mondial familia a intrat intr-un OBLIGATORIU si NECESAR con de umbra, lasand unui grup prieten o buna parte a domeniului de activitate. Asta nu inseamna ca au devenit minusculi.

 

Actualmente, banca Rothschild este una din cele mai mari banci de investitii din lume.

 

1. b) activitatea masoneriei

 

Cu toate ca s-au folosit intens de formidabila structura piramidala a acesteia si in economic, principala sarcina a ramas totusi crearea unei noi clase politice, revolutii, cultura, ideologii, crearea de „alternative”. Totul trebuia sa apara insa ca fiind rodul unui proces firesc evolutiv al omenirii, de aceea au incurajat de exemplu teoria evolutionista.

 

Uneori activitatile a) si b) mergeau pe fata mana de mana, alteori efectele activitatilor din b) pareau diametral opuse, fiind in fapt vorba de acele „alternative”. Dar mereu exista un dusman comun: crestinismul. Nu permite spatiul sa dezvolt aici o analiza detaliata a intregii acestei miscari, insa cine citeste cea mai mare parte a articolelor acestui bolg, va intelege. Iar pentru a usura acest lucru, mentionez ca, cuvintele scrise cu albastru, ingrosat si subliniate reprezinta hiperlink-uri spre materiale amanuntite. Veti descoperi astfel ca regasim la capitolul finantare sau fondare a tuturor acestor actiuni sau institutii, aceleasi nume de familii dominante.

 

Pe scurt, ELITELE au creat Federal Reserve, Council on Foreign Relations, Bilderberg Group, Comisia Trilaterala, au generat razboaiele mondiale pentru a veni apoi cu solutiile salvatoare: Liga Natiunilor si ONU, ca etape ale viitorului GUVERN MONDIAL, au creat instrumentele financiare necesare in aceste etape: BANCA MONDIALA, FMI, au creat crizele economice, au format UE. Asta pe de o parte.

 

Pe de alta parte, au sutinut, initiat si finantat revolutiile 1848, Simon Bolivar, Garibaldi, bolsevica, nazista, sexuala (inclusiv promovarea homosexualitatii), au promovat avorturile si eugenia. Ideologic, au aparut socialismul si comunismul, ce uneori au figurat a fi “alternative” la capitalism. Si aici apare necazul caci maselor li se arata cu degetul sistemul financiar-economic corupt si li se oferea solutia unei societati stiintifice egalitariste anti teiste. In fapt insa, la varf, ELITELE le conduc pe amandoua.

 

La sfarsitul secolului 19 si inceputul secolului 20 ia avant Theosophical Society, thule si inceputurile a ceea ce mai tarziu avea sa fie cunoscut ca new age, initiate de personaje cu o puternica influenta asupra societatii contemporane precum Madame Blavatsky, Alice Bailey, Aleister Crowley. Voi prezenta cateva detalii despre aceste ultime personaje, ce toate au vorbit despre GUVERNUL MONDIAL al NOII ORDINI MONDIALE:

 

1. P. Blavatsky (1831 – 1891), a avut legaturi apropiate cu ritul scotian masonic (Albert Pike).

 

Jackson Spielvogel si David Redles de la Simon Wiesenthal Center, au fost nevoiti sa accepte ca lucrarile maleficei femei l-au influentat decisiv pe Adolf Hitler.

 

Nascuta in imperiul rus, emigreaza in 1873 in New York si incepe o “cariera“ in spiritism si mai mult agita teorii decat face demonstratii de extracorporalitate, levitatie, telepatie si altele din zona paranormalului.

 

In 1875 fondeaza Theosophical Society.

 

555555555555555555555555555555555555555555555555

 

5

UNIUNEA EUROPEANA si BABILONUL CEL MARE , mama desfrânatelor şi a urâciunilor pământului

https://searchnewsglobal.wordpress.com/2014/03/07/uniunea-europeana-si-babilonul-cel-mare-mama-desfranatelor-si-a-uraciunilor-pamantului/ Publicat   de searchnewsglobal

 „In vremea aceea era in tot pamantul o singura limba si un singur grai la toti. Purcezand de la rasarit, oamenii au gasit in tara Senaar un ses si au descalecat acolo. Apoi au zis unul catre altul: „Haidem sa facem caramizi si sa le ardem cu foc!” Si au folosit caramida in loc de piatra, iar smoala in loc de var. Si au zis iarasi: „Haidem sa ne facem un oras si un turn al carui varf sa ajunga la cer si sa ne facem faima inainte de a ne imprastia pe fata a tot pamantul!”

 

Atunci S-a pogorat Domnul sa vada cetatea si turnul pe care-l zideau fiii oamenilor. Si a zis Domnul: „Iata, toti sunt de un neam si o limba au si iata ce s-au apucat sa faca si nu se vor opri de la ceea ce si-au pus in gand sa faca. Haidem, dar, sa Ne pogoram si sa amestecam limbile lor, ca sa nu se mai inteleaga unul cu altul.

 

Si i-a imprastiat Domnul de acolo in tot pamantul si au incetat de a mai zidi cetatea si turnul. De aceea s-a numit cetatea aceea Babilon, pentru ca acolo a amestecat Domnul limbile a tot pamantul si de acolo i-a imprastiat Domnul pe toata fata pamantului.” (Facere 11, 1-9)

Turnul Babel este amintin, pentru prima data, in Vechiul Testament, in fragmentul citat mai sus. O povestire asemanatoare, sumeriana insa, se pastreaza in opera „Enmerkar si Domnul Arattei”. Cuvantul „babel” provine de la akkadianul „bab-ilim”, care inseamna „poarta spre Dumnezeu”. De asemenea, „babel” ar putea sa mai insemne si „confuzie”, „amestecare”.

 

De la acest eveniment biblic a luat nastere expresia „ca la turnul Babel”, care semnifica o amestecatura de lucruri sau de idei confuze, o intreprindere sortita esecului, o reuniune haotica, unde toti vorbesc fara sa se poata intelege.

 

 

Descendentii lui Noe, lepadand si uitand de inchinarea la singurul si adevaratul Dumnezeu, au ajuns sa inalte acest turn, pentru a ajunge la cer si pentru a dobandi faima. Turnul Babel se vroia a fi o capodopera umana a orasului Babel – Babilon. Babel era un oras unde erau adunati, la acea vreme, toti oamenii de pe pamant, cu totii vorbind o singura limba.

 

Conducatorul orasului era regele Nimrod, orasul sau fiind primul oras construit dupa Potop. „Nimrod a fost cel dintai viteaz pe pamant.” (Facere 10, 8) In cartea Facere nu ni se spune ca regele Nimrod, al carui oras era Babilonul, ar fi ordonat construirea turnului Babel, insa aceasta este marturisita de alte surse, cu sau fara temei.

 

 

Hotararea de a ridica un turn care „sa ajunga pana la cer” a fost motivata de mandria si setea de faima a oamenilor. Incetand de a mai sluji lui Dumnezeu, oamenii au inceput a sluji lor insisi. Dumnezeu le-a pedepsit insa mandria, facand ca fiecare sa vorbeasca o alta limba si, din cauza multimii limbilor vorbite de constructori, oamenii sa nu se mai poata intelege intre ei, si deci sa nu poata termina constructia. Nemaintelegandu-se intre ei, oamenii se vor imprastia pe toata fata pamantului.

 

 

Turnul Babel a fost identificat, in repetate randuri, cu ziguratul lui Marduk, numit Etemenanki. Aceasta teorie nu este acceptata de toti cercetatorii subiectului.Cei care o sustin pornesc insa de la o inscriptie de pe vremea lui Nabopolassar, care spune: ” In acea vreme, Marduk mi-a poruncit sa implant adanc in maruntaiele pamantului temeliile turnului Babel, care se cutremurase inaintea domniei mele, gata sa se prabuseasca, si sa-i ridic varful pana la cer.” Fiul lui Nabopolassar, Nabucodonosor II (605-562 i.Hr) spune si el: „Am pus cununa peste Etemenanki, ca varful lui sa se ia la intrecere cu cerul.”

 

 

Turnul Babel apare desenat inca din epoca romana, in picturile murale din Saint-Savin, in mozaicurile Catedralei din Monreale, in Sicilia, in sculptura, la Palatul Dogilor din Venetia, in lucrarea semnata de Bruegel cel Batran si Rafael, in ansamblul decorativ al unei incaperi din Vatican, care cuprinde scene din Vechiul Testament, cat si in lucrarile altor pictori.

 

Initial, s-a crezut ca Turnul Babel se afla la Borsippa (Birs Nimrud) sau la Aquarquf, la 30 de kilometri de Bagdad, unde au ramas vestigii impresionante ale ziguratelor. Incertitudinea localizarii turnului este fireasca, tinand cont ca acesta a fost daramat pana la pamant. Ruinele orasului din Babilon au fost descoperite de catre arheologi aproape de Hillah, Babil Governorate, Irak.

 

 

Istoricul grec Herodot, mare calator si narator fidel, a vizitat Babilonul pe la mijlocul secolului al V-lea i.Hr.. Acesta a vazut numai niste uriase ruine, turnul din Babilon fiind distrus de Xerxes, odata cu cucerirea locului.

 

O tablita de argila, pastrata astazi in Muzeul Luvru, avand dimensiunile de 20 X 10 cm, a fost descoperita intr-o colectie particulara de parintele Vincent Scheil. Tablita vorbeste despre dimensiunile turnului. Astfel, baza acestuia era patrata, avand fiecare laterala lunga de 90 de metri.

 

 

Dupa infrangerea lui Darius, in anul 33 i.Hr, regele Alexandru cel Mare a dorit refacerea orasului Babilon, el vazand in acest loc un potential economic semnificativ. Astfel, el a inceput mai intai cu indepartarea ruinelor vechiului turn, lucrare care a necesitat un efort urias. Pana la inceperea lucrarilor de ridicare a turnului, regele macedonean a murit, planul fiind si el abandonat.

 

Cladirea Parlamentului din Strasbourg – Uniunea Europeana

 

In ce priveste arhitectura, cladirea Parlamentului din Strasbourg, Franta, intruchipeaza ideea Turnului Babel. Cladirea actuala reprezinta primul sediu al Uniunii Europene. Cladirea aceasta este numita „Louise Weiss”, ea infatisand un turn aparent neterminat. Arhitectura acesteia a fost inspirata de un tablou al lui Brueghel cel Batran, din anul 1563, infatisand Turnul Babel.

 

Uniunea Europeana a creat un afis, spre a puncta misiunea acesteia in lume. Cele 12 stele ale UE sunt asezate deasupra Turnului Babel, avand drept motto: „Multe limbi, o singura voce.” Stelele folosite in afis sunt intoarse, voit sau nu, acestea fiind simboluri satanice recunoscute.

 

ULTIMUL BABILON http://youtu.be/sAmDdyo8uqg Propaganda UE ne prezintă Uniunea European asa cum sarpele din vechime i-a prezentat Evei pomul oprit; a ametit-o cu vorbăria si cu minciunile, până când femeia, socotind că rodul pomului este bun de mâncat si plăcut ochilor la vedere si vrednic de dorit, pentru că dă stiintă, a luat din el si a mâncat (Facerea 3,6). Nu i-a spus că el vrea ca ea să mănînce din pom, ci a făcut-o pe ea să dorească acest lucru.

 

Aidoma, UE ne este prezentat astfel încât s-o dorim noi însine. Vorba ceea: Ce-si face omul cu mâna lui, nici Dumnezeu nu mai desface. Dar ei (cei de la Bruxelles) ne vor în UE chiar mai mult decât ne vrem noi. Pentru că cine alege să rămînă afară nu poate fi controlat. Intentia este ca în final toate natiunile Europei să fie aduse în UE. Acesta este viitorul la care s-au gândit ei.

 

În tările care au votat să nu adere la UE (Norvegia), s-a tot refăcut votul, până când propaganda pro-UE si-a spus cuvântul. în cele din urmâ au căzut si norvegienii în plasă.

 

Toate popoarele trebuie să fie membre UE. Chiar si cele cârora acum li se acord cele mai putine sanse, toate vor sfârsi în UE.

 

Propaganda UE si admiterea în Uniune este un joc pervers. Popoarele Europei sunt mânate spre UE asemenea măgărusului care înaintează având în fată un morcov agătat de un băt. El este făcut să meargă iar si iar în speranta că va apuca morcovul. Desigur, în cazul UE, popoarele sfârsesc prin a prinde morcovul momeala pescarului. Cei de la Bruxelles ne spun: Vreti să intrati în UE? Trebuie să îndepliniti conditii. Ce ar face ei însă dacă noi am răspunde si am rămâne tari pe pozitie: Nu, multumim. Asa ceva ar fi de neacceptat pentru ei. Atunci s-ar vădi ce mult vor ei ca si noi să fim la grămadâ.

 

Propaganda pro-UE vehiculează niste sentimentalisme ieftine: Popoarele Europei înfrătite într-o casă comun a Europei si alte asemenea fraze frumoase. Aceasta este prezentarea comercială a creuzetului în care sunt sfărâmate popoare, sunt topite identităti nationale un adevărat Babilon 2. Aici legile lucrează concertat la spălat creierului individului, dictându-i ce si cum să creadă. Cine nu se conformeaz este catalogat imediat extremist, terorist si este dat în judecat pentru hate crime (delict de ură).

 

Nivelul de trai e un idol. Este reeditarea modern a latinescului pâine si circ. Omul, având satisfăcute nevoile primare, având acum si gândirea controlat, nu e mai mult decât un animal. în mijlocul confortului material, o ia razna si degenerează Este si ajutat de legi în acest sens, pentru că degeneratul este mai usor de controlat decât cel care aderă si umblă după valori din afara UE (valorile crestine, de la Dumnezeu). Degeneratul este legat cu patimile sale care se vor satisfăcute, si asa l poti mâna unde vrei. Astfel că se dau legi: sodomia si celelalte perversiuni devin prin lege lucruri firesti. Degeneratii se căsătoresc între ei si în curând vor adopta si copii.

 

Prin lege se face largă calea degenerării. Scopul final: omul animal docil, usor de controlat.

 

Chiar asa de rău vor sta lucrurile? Să aruncăm o privire peste gard, în UE. O societate pe care o vedem zilnic din filmele lor. Nu sunt simple filme. Ele prezintă aspecte care nouă ni se par exagerate (si sunt), dar omul europeană e deja obisnuit cu ele pentru că ele sunt cotidianul vietii lui.

 

Pentru România, faza de pre-aderare deja ne aduce blagosloviri de tip UE: gusatii care ne conduc (clica politică) au început să ne impună legi de controlul gândirii. Ni se dictează cine ne sunt eroii nationali, pe cine avem voie să pomenim si pe cine nu Maresalul Antonescu, un om cu o coloană vertebrală cum nu are tot Guvernul cu Parlamentul la un loc.

 

Profesorul brasovean Grigore Oprit a fost condamnat pentru că a scris si vorbit despre cercetarea istoriei nationale interbelice. A fost acuzat de fascism pentru că a pus în discutie niste date istorice legate de Miscarea Legionară si de dictatura lui Carol al II-lea (detalii).

 

S-a dezincriminat sodomia. Degeneratii din Bucuresti au iesit pe străzi să tipe de bucurie. Acum au cale liber. Pe drumul pe care a apucat-o tara, nu peste mult timp îi vom vedea manifestându-se fără rusine pe stradă, în mass-media, cerând dreptul de a se căsători si de a înfia copii.

 

Ministerul Educatiei si Cercetării, sponsorizat de UE, va introduce în scoli manuale în care sodomia e prezentat ă copiilor nostri ca fiind ceva firesc. Se spune acolo că stiinta a dovedit că acesta este un lucru normală (???). Generatii întregi de români vor fi stricate de pe băncile si prin intermediul scolii ! Cititi aici despre urmările educatiei sexuale în scolile din tările democratice.

 

În virtutea acestor două fetisuri moderne democratia si drepturile omului toti degeneratii si scursorile societătii, sodomitii si ceilalti perversi, primesc drepturi si libertatea să se manifeste deschis. Vedem astăzi cum în cele mai democrate tări acesti nenorociti ai soartei se căsătoresc unul cu altul si vor chiar să înfieze copii. Aceste lucruri se apropie si de România si nu va trece mult până vom vedea sodomiti dansând dezbrăcati pe stradă sau căsătorindu-se la primârie. Totul pentru drepturile omului. Faza următoare va fi ca pedofilii, zoofilii, gerontofilii, necrofilii si toti ceilalti câini (Apoc. 22, 15) să ceară si să obtină si ei drepturi, pentru că, nu-i asa, tot oameni sunt si ei si au si ei drepturi. Trebuie doar ca societatea să fie pregătit în acest sens, printr-o desensibilizare si amortire până la desfiintare a bunului simt. Filmele de la Hollywood lucrează intens în acest sens, posturile tv subordonate Sistemului oferindu-ne câteva filme pe seară doza de omoruri, înselătorii, sodomiti si lesbiene, drogati si alti ciudati. Scopul lor este ca în final să nu mai reactionăm la acestea si să fim gata a le accepta în viata reală de zi cu zi.

 

Francmasoneria si organizatiile evreiesti lucrează de zor la făurirea Uniunii Europene. Cu sediul în Statele Unite, ele se folosesc de puterea banului prin intermediul institutiilor financiare internationale si impun adoptarea de legi asa cum vor ele. Faptul că francmasoneria si organizatiile evreiesti visează la o Europă unită se cunoaste de mult (detalii).

 

Căderea comunismului si tânăra democratie din fostul bloc comunist n-au fost decât o fază intermediară către democratia lor. Un tip aparte de democratie, care este deja implementată în Occident (SUA, Canada si acum se generalizează în tările vest-europene). Sub această democratie omul nu mai are voie să spună ce gândeste, să scrie sau să publice. Se dictează de sus ce este politically correct, adică ce este corect sau incorect din punctul lor de vedere. De pildă, nimeni în Occident, si în curând si la noi, nu mai are voie să conteste Holocaustul, iar cei care o fac, precum si cei care se opun gândirii unice, sunt pasibili de pedeaps. Comunismul a fost înlocuit cu un sistem similar, dar mult mai pervers. Oamenii oprimati sub comunism trăiau cu nădejdea că într-un viitor mai mult sau mai putin îndepărtat zorii democratiei vor răsări si pentru ei si că vor avea libertate de exprimare. Dar iată că democratia mult visată este doar o formă rafinată de totalitarism al gândirii unice, acum cu nume democratic.

 

Nu stim unde se va opri totul. Nu stim limitele degenerării umane. Nu stim care sunt planurile celor care conduc lumea, dar putem să ne facem o idee urmârindu-i pe avansatii din UE, pe cei care sunt deja în Babilon.

 

Vă place o astfel de societate pentru copii vostri? Mie nu. De aceea vorbesc si scriu.

 

Există o carte foarte veche, în care se spune că va veni o vreme când popoarele se vor uni, vor avea un singur conducător, o singură religie (Vai, ce frumos! exclamă ecumenistii), iar oamenii vor fi fortati să joace după cum se cântă de sus nu de la Dumnezeu, ci de la Bruxelles. Această carte e Sfânta Scriptură.

 

Cei care trăiesc robiti de mirajul nivelului de trai vor vota prompt pentru aderarea la UE. Crestinii care înteleg păcăleala vor vota împotriv. Nu de UE au nevoie românii pentru a avea o economie zdravănă, ci de conducători corecti. E o aberatie să te vaiti că n-ai bani si să ceri de la UE, când tu risipesti banul public pe masini de lux si televizoare de un miliard de lei. în alte tări asemenea guvernanti ajung în puscărie.

 

Crestinii înteleg bine. Propaganda UE vorbeste despre pâine si circ. Dar omul dinăuntru nu poate trăi numai cu pâine. Dacă nu primeste altă hrană, devine o fiară. Cei care neglijează acest aspect, devin asemenea animalelor, desi la suprafată se arată a fi oameni manierati si fini. Totul se învârte însă în jurul trupului si a celor pământesti. Hrana lor sunt revistele de modă ce haine se mai poartă, ce ruj nou a mai iesit, cum să gătesti o mâncare bună. Când vezi un animal afară pe câmp, el are capul plecat spre pământ. Nu vede cerul si nici nu se gândeste la el. La fel este si cu multimea oamenilor au gândul lipit de cele trecătoare, de cele pământesti, iar propaganda UE, a nivelului de trai, lucrează vârtos la a-i lega si mai mult.

 

În UE se cântă asa:

 

Nu asteptăm mântuirea din Ceruri, de la zei sau de la ceata Sfintilor.

 

Nu, în unitate ne-o aducem singuri, uniti noi biruim.

 

Tot ce este furat cerem înapoi,

 

Si pentru duhul nostru un scut de libertate !

 

Ciocanul nostru îl ridicăm si batem fierul cât este cald.

 

Sau:

 

Dă-mi pe cei amari si pe cei duri, care nu se tem pe calea lor.

 

Dă-mi pe cei nelegiuiti, care nu doresc misticism.

 

Ci în chip obraznic vor să făurească aici un cer după chipul lor.

 

(Cântece din Norvegia)

 

Atacul împotriva credintei în Hristos va fi puternic si greu de combătut. Se poate vedea că vântul politic din toată Europa trage spre social-democratie. Pâine si circ pentru toată lumea. Vor veni si vor spune: Iată ce a făcut politica noastră. Noi am făcut voia lui Dumnezeu. Bolnavii primesc consultatii medicale si spitalizare gratuită în timp ce le merge salariul întreg. Am mărit pensiile si alocatiile, toti primesc de lucru, hrană si îmbrăcăminte. Acesta este crestinism.

 

În cadrul UE ni se oferă toat strălucirea pe pămînt, întocmai cum Diavolul i-a oferit-o lui Hristos în pustie, când îl ispitea. Hristos stia care e pretul si a refuzat oferta. Acum crestinilor, urmasii lui Hristos, li se prezintă aceeasi ofertă un produs original din Uniunea Europeană.

 

Asa cum am arâtat si în alte articole, avem la îndemână o armă puternică: VOTUL. Prin vot putem îndrepta lucrurile. Prin vot putem să punem în fruntea tării conducători zdraveni. Prin vot putem schimba actualul sistem corupt si ineficient. în plus, trebuie să vorbim si să răspândim informatia. Trebuie Să GÂNDIM. Prin aceasta ne opunem intentiei gusatilor pro-europeni de a ne mâna si educa unde si cum vor ei si sefii lor francmasoni de la Bruxelles. Ei trebuie să stie că gândim, că în popor există opozitie. Trebuie să le facem lucrurile dificile, trebuie să le încurcăm planurile.

Majoritatea oamenilor trăiesc într-o imponderabilitatea informational. Lipsa informatiilor îi face manipulabili. Adevărul vă va face liberi adevărul cunoscut despre lume si viată îi asigură omului libertatea. Un om care cunoaste Adevărul este un om puternic.

De pe http://ortodoxie.3x.ro/diverse/Carti/Apologetica_ortodoxa/babilon.html

 

666666666666666666666666666666666666666666666666

 

Supravegherea globală a populaţiei, armă redutabilă a francmasoneriei mondiale 

 

https://searchnewsglobal.wordpress.com/2016/04/13/supravegherea-globala-a-populatiei-arma-redutabila-a-francmasoneriei-mondiale/

 

În ultimele decenii și mai ales în ultimii ani a fost declanșat de către forțe obscure, sub acoperirea conceptului de stat democratic, chiar sub ochii noştri, un straniu și aberant proces de atacare a intimității și de imixtiune în viața privată a cetățenilor, sub pretextul siguranței personale şi a luptei împotriva terorismului. Progresul foarte rapid al tehnicilor de monitorizare și de supraveghere din era digitală în care trăim în prezent cu toţii (camere video, dispozitive de ascultare, sisteme GPS etc.), transformă autoritățile Statului într-un veritabil comando polițienesc, după modelul faimosului și totodată oribilului Big Brother.

 

În aceeaşi măsură, la fel de rapidul progres al tehnicilor de comunicare (internet, rețele de socializare, motoare de căutare) generează o înșelăciune a transparenţei. Camerele video, instrumentele de geolocaţie prezente şi trecute, amprentele digitale, genetice şi oculare, evidenţele bancare, istoricul medical, desfăşurătoarele apelurilor telefonice, mesajele noastre de pe internet şi urmele lăsate de peregrinările noastre pe internet formează o varietate de instrumente și modalități abile de control și de evidență care, puse cap la cap, permit autorităţilor să pătrundă aproape neștiute în viaţa intimă a fiecăruia dintre noi.

 

Pe de altă parte, folosind Google, Facebook şi Twitter, noi, utilizatorii, oferim cu credulitate gestionarilor acestor sisteme informatice și stăpânilor lor din umbră, care le poruncesc ce să facă clipă de clipă, informaţii care le permit să deducă obiceiurile noastre de consumatori și o multitudine de date intime. Aceste tendințe de control, care cunosc o dezvoltare exponenţială în ultimii câţiva ani, merg toate în aceeaşi direcţie: aceea a unei societăţi așa-zis transparente, în care nu mai ştim exact unde şi când se trage linia (ce devine din ce în ce mai puţin perceptibilă) între viaţa noastră privată şi viaţa publică.

 

Există şi sugestii mincinoase ale aceloraşi susţinători ai ideii de control, care prezintă şi reversul, aparent benefic nouă, celor supravegheaţi, al utilizării tuturor acestor tehnologii şi mijloace de supraveghere şi control: întrucât, vezi Doamne, şi cetăţenii pot folosi ei înşişi tehnicile de supraveghere pentru a demasca abuzurile de putere, noua şi îndelung aclamata transparenţă acţionează în aceste condiţii ca un factor de echilibru.

 

Viaţa noastră intimă nu mai are niciun viitor în contextul supravegherii globale

 

Imperativ pentru noi este să ne protejăm cât mai bine împotriva oricăror utilizări ale acestor informaţii ce privesc viaţa noastră privată, păstrându-ne mereu cât mai bine şi mai corect informaţi (din surse ce nu provin din mass-media centrală, afiliată şi supusă integral forţelor oculte francmasonice) şi fiind foarte prudenţi cu împărtăşirea informaţiilor personale, indiferent de pretextele sub care ne sunt cerute.

 

Pentru susţinerea acestor tehnici abjecte de invadare a vieţii private a tuturor fiinţelor umane, susţinătorii lor au mereu la îndemână cazuri specifice, care, în viziunea lor aberantă asupra realităţii, ar justifica intervenţiile lor ilegale şi lipsite de orice urmă de respect şi decenţă faţă de intimitatea oamenilor. Totul se desfăşoară sub acoperirea mantiei stranii a nebuneştii „lupte împotriva terorismului” şi a aşa-zisei protecţii şi siguranţe a persoanelor, o găselniţă pusă la cale şi regizată în mod abject de aceleaşi forţe întunecate ale Francmasoneriei mondiale.

 

 

Tehnologiile disponibile în prezent dau statului capacitatea orweliană de a urmări obsesiv aproape fiecare mişcare a cetăţenilor săi şi fiecare acţiune realizată, în mod particular de la tastatura unui calculator. Dacă toate acestea s-ar petrece pe scară largă aşa cum îşi doreşte, în mod aberant, administraţia Obama, atunci Guvernul SUA şi omoloagele sale din întreaga lume ar putea desfăşura oricând astfel de supravegheri ilegale fără să dea socoteală cuiva. În aceste condiţii, respectarea intimităţii poate deveni, aşa cum îşi doresc aceşti sceleraţi, o noţiune „învechită“ şi „depăşită“.

 

De fapt, privind în culisele tuturor acestor cazuri, descoperim că în realitate nu s-a făcut mai nimic pentru eliminarea realei infracţionalităţi, în vederea asigurării unui trai liniştit, sigur şi liber cetăţenilor, dar în schimb s-au deturnat sume imense, cheltuite din fondurile contribuabililor.

 

În cazul Europei, de exemplu în Franţa, conform unei legi din 2004, operatorii de telefonie mobilă şi furnizorii de servicii de internet sunt obligaţi să ţină evidenţa apelurilor utilizatorilor de telefoane mobile şi a mesajelor e-mail timp de un an. Aceste date sunt comunicate pe baza unui rechizitoriu judiciar „în contextul prevenirii actelor de terorism“. Ca şi în cazul vecinilor de peste Ocean, aşa-zişii „iluminaţi“ îşi întind tentaculele otrăvite în acelaşi mod şi tind să acapareze întreaga planetă, sufocând-o. Legea în cauză stipulează în continuare că în timpul unui control de identitate efectuat asupra cuiva „cu un motiv plauzibil“, agenţii de poliţie pot consulta toate fişierele centralizate referitoare la acea persoană, chiar şi în absenţa unei infracţiuni.

 

Există, de asemenea, date centralizate ce conţin informaţii despre identitatea, permisul de conducere şi eventualele infracţiuni comise în trecut ale cetăţenilor.

 

Pretinsa teamă de atacuri teroriste de mare amploare au creat iluzia unei nevoi halucinante, exacerbate de control; în plus, progresele tehnologice permit, de asemenea, colectarea şi analiza unor cantităţi importante de informaţii, care până acum erau private; şi, într-o cultură transformată de către reţelele de socializare, în care oamenii îşi dezvăluie gândurile şi acţiunile cele mai intime de bunăvoie, confidenţialitatea tinde să fie deja considerată la fel de anacronică precum cavalerismul.

 

 

În ceea ce priveşte Statele Unite ale Americii, aceste temeri sunt fondate. Ei lucrează, susţinuţi de minţile întunecate de la cele mai înalte niveluri ale ierarhiei francmasonice pentru a concepe şi a utiliza tehnologia cea mai sofisticată destinată supravegherii. Aceste servicii şi metode de operare sunt popularizate din ce în ce mai des, mai ales prin intermediul industriei cinematografice de la Hollywood, urmărindu-se mereu ca toţi cei implicaţi în aceste operaţiuni malefice de supraveghere a populaţiei să fie prezentaţi într-o aură de mister şi aventură, ce face să crească subit pulsul privitorilor sau să trezească în aceştia reacţii false de susţinere a acţiunilor denaturate şi intruzive în viaţa intimă a noastră.

 

În concepţia francmasonilor, suntem tot timpul suspecţi şi avem ceva de ascuns! Acesta este refrenul preferat al promotorilor satanişti ai supravegherii: dacă nu aveţi nimic să vă reproşaţi, nu aveţi de ce să vă temeţi de incursiuni ale autorităţilor în viaţa voastră privată. Statul protejează cetăţenii care respectă legea şi ameninţă doar criminalii. Un argument simplist şi mai periculos decât pare.

 

Mulţi oameni spun că nu sunt preocupaţi de faptul că autorităţile colectează informaţii cu caracter personal despre viaţa lor. „Nu am nimic de ascuns, spun ei. Numai cei care au ceva să-şi reproşeze au motive să fie alarmaţi, şi nu merită ca acţiunile lor să fie păstrate secrete.“ Acest argument pătrunde întreaga dezbatere cu privire la viaţa privată.

 

 

În Marea Britanie, guvernul a instalat milioane de camere de supraveghere în locurile publice ale oraşelor, mari şi mici, ale căror imagini sunt revizuite de către ofiţerii de poliţie prin intermediul unui sistem de televiziune cu circuit închis. Din nou, „dacă nu ai nimic de ascuns, nu ai de ce să te temi”, declară unul dintre sloganurile nebuneşti ale campaniei guvernamentale în favoarea acestui program.

 

Respectarea vieţii private este de cele mai multe ori subordonată de autorităţi intereselor politice şi economice. În plus, atât justiţia, cât şi legiuitorul, se eschivează şi nu recunosc că viaţa intimă este încălcată prin aceste măsuri de supraveghere globală.

 

Pentru a descrie dificultăţile ridicate de colectarea şi de utilizarea datelor cu caracter personal, mulţi comentatori folosesc o parabolă inspirată de celebrul roman 1984 al lui George Orwell. Scriitorul descrie o societate totalitară guvernată de o entitate numită Big Brother, care îi supraveghează pe cetăţenii săi într-un mod obsesiv şi le impune acestora o disciplină tiranică. Metafora lui Orwell, axată pe efectele nocive ale monitorizării (cum ar fi limitarea individualităţii şi controlul social), este probabil, adecvată pentru a descrie supravegherea cetăţenilor.

 

Dar cele mai multe dintre informaţiile colectate în bazele de date, cum ar fi rasa, data naşterii, sexul, adresa sau starea civilă, nu par a fi deosebit de deranjante. Mulţi oameni nu văd niciun motiv special pentru a ascunde numele, marca maşinii pe care o conduc sau băutura lor preferată. De cele mai multe ori, dezvăluirea unor astfel de informaţii nu produce nici jenă şi nici inhibare.

 

Gruparea ocultă a aşa-zişilor „iluminaţi“ are în prezent dosare voluminoase de înregistrări ale activităţilor, centrelor de interes, obiceiurilor de lectură, finanţelor şi stării de sănătate ale noastre ale tuturor. Şi dacă ar fi dezvăluite aceste informaţii? Dacă autorităţile, date fiind activităţile pe care le desfăşurăm în mod obişnuit, în mod greşit ne-ar suspecta de a fi implicaţi în activităţi criminale?

 

 

 

77777777777777777777777777777777777777777777

 

Un rezumat la cartea „Ferma Animalelor” de George Owell.

 

 Si ………………….

http://thoughts-about-books.blogspot.com/2017/06/recenzie-ferma-animalelor-george-orwell.html

 

Într-o noapte, toate animalele de la ferma domnului Jones se adună într-un hambar pentru a-l auzi pe bătrânul maior, un porc, care descrie un vis pe care l-a avut despre o lume în care toate animalele trăiesc libere de tirania stăpânilor lor umani. bătrânul maior moare la scurt timp după întâlnire, dar animalele – inspirate de filosofia sa despre animalism – complotează o rebeliune împotriva lui Jones. Doi porci, Snowball și Napoleon, se dovedesc figuri importante și planificatori ai acestei întreprinderi periculoase. Când Jones uită să hrănească animalele, revoluția are loc și Jones și oamenii lui sunt alungați de la fermă. Manor Farm este redenumit Animal Farm, iar cele șapte porunci ale animalismului sunt pictate pe peretele hambarului.

 

Inițial, rebeliunea este un succes: animalele finalizează recolta și se întâlnesc în fiecare duminică pentru a dezbate politica fermei. Porcii, datorită inteligenței lor, devin supraveghetorii fermei. Napoleon, însă, se dovedește a fi un lider înfometat de putere care fură laptele vacilor și o serie de mere pentru a se hrăni pe el și pe ceilalți porci. De asemenea, el solicită serviciile lui Squealer, un porc cu capacitatea de a convinge celelalte animale că porcii sunt întotdeauna morali și corecți în deciziile lor.

 

Mai târziu în acea toamnă, Jones și oamenii săi se întorc la Animal Farm și încearcă să o reia. Datorită tacticii Snowball, animalele îl înfrâng pe Jones în ceea ce ulterior devine cunoscut sub numele de Bătălia de la Cowshed. Sosește iarna, iar Mollie, un cal zadarnic preocupat doar de panglici și zahăr, este ademenit de fermă de un alt om. Snowball începe să elaboreze planuri pentru o moară de vânt, care va furniza energie electrică și, prin urmare, va oferi animalelor mai mult timp liber, dar Napoleon se opune vehement unui astfel de plan pe motiv că construirea morii de vânt le va permite mai puțin timp pentru producerea de alimente. În duminica în care porcii oferă moara de vânt animalelor pentru vot, Napoleon convoacă o haită de câini feroce, care alungă pentru totdeauna ghiocelul de la fermă. Napoleon anunță că nu vor mai exista dezbateri; de asemenea, le spune că moara de vânt va fi construită până la urmă și minte că a fost propria idee, furată de Snowball. Pentru restul romanului, Napoleon folosește Snowball ca țap ispășitor pe care îl învinuiește toate greutățile animalelor.

 

O mare parte din anul următor este cheltuită la construirea morii de vânt. Boxerul, un cal incredibil de puternic, se dovedește a fi cel mai valoros animal în acest efort. Între timp, Jones abandonează ferma și se mută într-o altă parte a județului. Contrar principiilor animalismului, Napoleon angajează un avocat și începe să tranzacționeze cu fermele vecine. Când o furtună răstoarnă moara de vânt pe jumătate terminată, Napoleon dă vina în mod previzibil pe Snowball și poruncește animalelor să înceapă să o reconstruiască.

 

Pofta de putere a lui Napoleon crește până la punctul în care devine un dictator totalitar, forțând „confesiuni” de la animale nevinovate și făcând câinii să-i omoare în fața întregii ferme. El și porcii se mută în casa lui Jones și încep să doarmă în paturi (ceea ce Squealer scuză cu marca sa de logică răsucită). Animalele primesc din ce în ce mai puțină hrană, în timp ce porcii se îngrașă. După terminarea morii de vânt în august, Napoleon vinde o grămadă de cherestea lui Jones; Frederick, un fermier vecin care îl plătește cu bancnote falsificate. Frederick și oamenii săi atacă ferma și explodează moara de vânt, dar sunt în cele din urmă învinși. Pe măsură ce mai multe dintre cele Șapte Porunci ale Animalismului sunt încălcate de porci, limba Poruncilor este revizuită: De exemplu, după ce porcii se îmbată într-o noapte, Porunca „Niciun animal nu va bea alcool” se schimbă în „Niciun animal va bea alcool în exces. „

 

Boxer își oferă din nou forța pentru a ajuta la construirea unei noi mori de vânt, dar când se prăbușește, epuizat, Napoleon vinde calul devotat unui knacker (un cazan de lipici). Squealer le spune animalelor indignate că Boxer a fost de fapt dus la un medic veterinar și a murit într-o moarte pașnică într-un spital – o poveste pe care animalele o cred.

 

Anii trec și Animal Farm își extinde granițele după ce Napoleon cumpără două câmpuri de la un alt fermier vecin, Pilkington. Viața pentru toate animalele (cu excepția porcilor) este dură. În cele din urmă, porcii încep să meargă pe picioarele din spate și iau multe alte calități ale foștilor lor opresori umani. Cele Șapte Porunci sunt reduse la o singură lege: „Toate animalele sunt egale / dar unele sunt mai egale decât altele”. Romanul se încheie cu Pilkington împărțind băuturi cu porcii din casa lui Jones. Napoleon își schimbă numele fermei în Manor Farm și se ceartă cu Pilkington în timpul unui joc de cărți în care amândoi încearcă să joace asul de pică. În timp ce alte animale urmăresc scena din afara ferestrei, nu le pot spune porcilor de la oameni.

 

 

Recenzie: „Ferma animalelor” – George Orwell

http://thoughts-about-books.blogspot.com/2017/06/recenzie-ferma-animalelor-george-orwell.html

 

Titlu: Ferma animalelor

Autor: George Orwell

  Editura: Polirom

Cînd animalele de la fermă își alungă stăpînul bețiv, toate sînt cuprinse de un zel colectiv. Fiecare muncește peste program, productivitatea crește și, pentru moment, toate gurile sunt sătule. Regulile de aur ale colectivității vor fi înscrise cu litere uriașe pe un hambar: toate animalele sunt egale, nici un animal nu va bea alcool, nu va purta haine, nu va dormi în pat, nu-și va ucide semenii. Dar nu va trece mult pînă cînd porcii vor prelua conducerea fermei și se vor bucura de toate privilegiile puterii. Punctul culminant al utopiei Ferma Animalelor poate fi înțeles fie și numai din ultima regulă care mai rămâne înscrisă pe hambar: „Toate animalele sunt egale, numai că unele animale sunt mai egale decât altele”.

 

 

Părerea mea:

 

O carte uimitoare prin ceea ce ascunde înăuntrul ei, prin mesajul și substanța ei…

 

George Orwell a reușit, prin umor și bun gust, să transpună prin intermediul animalelor, o lume a hoției, a nedreptății și a divizării pe funcții. Mai pe scurt, ceea ce a însemnat totalitarismul.

 

 

 

Sunt multe cărți pe acest subiect, însă aceasta mi se pare la îndemâna oricui, fiindcă, fiind alese ca personaje principale animalele, totul e trecut printr-un filtru mai mediocru, care nu e atât de complex.

 

Totul începe cu revoluția animalelor, care nu mai suporta să fie sclavele oamenilor. Așadar, când îl alungă din casă pe stăpânul lor, în încercarea de a fi organizate și de a-și fixa în minte niște idealuri concrete, alcătuiesc o listă care doar se promite a fi respectată:

 

CELE ȘAPTE PRECEPTE: 1. Oricine merge pe două picioare e dușman; 2. Oricine merge pe patru picioare sau are aripi e prieten; 3. Nici un animal nu va purta haine; 4. Nici un animal nu va dormi într-un pat; 5. Nici un animal nu va bea alcool; 6. Nici un animal nu va ucide un alt animal; 7. Toate animalele sunt egale

 

 

La început, ca în toate începuturile, totul pare că merge conform planului: nu există diferențe între animale, toate muncesc în egală măsură pentru un trai mai bun, iar omul este dușmanul principal.

 

Cu timpul însă, porcii sunt cei care se ocupă de bunul mers al lucrurilor, Napoleon ajungând liderul animalelor. El mi s-a părut întruchiparea perfectă a ceea ce însemna un lider ce promova regimul totalitar: prin vorbele sale captivante și inteligente, reușea să le manipuleze pe celelalte animale și să le facă să creadă că tot ceea ce se întâmplă este pe drumul cel bun al lucrurilor, prin tacticile sale reușea să le păcălească și să schimbe chiar și cele 7 precepte (din Nici un animal nu va ucide un alt animal le făcea să creadă că de la început a fost scris Nici un animal nu va ucide un alt animal fără motiv) și prin tot ce făcea dădea dovadă de siguranță de sine.

 

Deși în unele momente confuze, animalele cădeau în plasa porcului, ba chiar ajungeau să-l venereze și să-i aprecieze înțelepciunea și inteligența.

Despre el nu se mai vorbea niciodată simplu, cu „Napoleon”. Despre el se spunea întotdeauna, cu emfază, „conducătorul nostru, tovarășul Napoleon”, iar porcii se întreceau în a inventa pentru el titluri sforăitoare, de pildă: Părinte al Tuturor Animalelor, Teroare a Omenirii, Protector al Comunității Ovine, Prieten al Rățuștelor.

 

Ele erau cele care munceau din greu pentru a avea rezultate, însă totul părea că se întâmplă datorită lui Napoleon. În fraza de mai jos, Napoleon mi s-a părut că ilustrează imaginea desăvârșită a lui Ceaușescu, atât cât am apucat eu să-l înțeleg și să-l cunosc prin intermediul istoriei:

 

Fericirea cea mai durabilă, spunea el, consta în a munci din greu și a trăi din puțin.

 

Porcii ajung să beneficieze de anumite privilegii care, nu numai că nu erau prevăzute la început, dar care dau dovadă de faptul că animalele sunt orice, dar numai egale nu.

 

Tot cam pe atunci, s-a instituit regula ca, ori de câte ori un porc și un alt animal se întâlneau pe o cărare, acel alt animal să se dea la o parte, ca să treacă porcul; și, în plus, ca porcii să aibă privilegiul de a purta panglici verzi la cozi în zilele de duminică.

 

Deși una dintre cele mai importante reguli era aceea de egalitate, aceasta, în urma punerii porcului pe cea mai înaltă funcție în fermă, ajunge să fie formulată astfel:

Toate animalele sunt egale, numai că unele animale sunt mai egale decât altele.

 

 

Poate că mulți cititori s-ar feri de această lectură, din dezinteresul față de politică, însă aici este vorba de mai mult de atât: cartea te pune pe gânduri, te face să înțelegi că, oricât se tinde la idealul egalității, niciodată nu va putea fi atins, te face să înțelegi tacticile de manipulare ale celor ajunși în funcții înalte, te face să te întrebi dacă nu cumva și tu ai fost păcălit la un moment dat.

 

O recomand în special celor care vor să înțeleagă, prin viziunea unor animale ce nu sunt departe de imaginea unui om, ceea ce a însemnat totalitarismul și să observe tacticile de manipulare ale celor care, ajunși la putere, aspiră mai mult către binele lor, și nu către binele întregii societăți.

Dacă vreți să comandați cartea, o găsiți aici, pe site-ul librăriei și anticariatului Târgul Cărții. Eu le mulțumesc din suflet pentru ocazia de a citi această carte minunată și vă îndemn să cumpărați cu încredere de la ei și să profitați de prețurile excepționale!

 

88888888888888888888888888888888888888888888

 

Anul de grație 1984 – George Orwell (recenzie)

  by Paul Catalin  

George Orwell

http://blogdecititori.ro/anul-de-gratie-1984-george-orwell/

 

 

Auzisem pentru prima dată de George Orwell și de a sa carte “O mie nouă sute optzeci și patru” la primul job pe care l-am avut în București. Era vară, foarte cald și am ieșit împreună cu un coleg la țigară. Eu nu fumam dar m-am folosit de pretext să mai ucid câteva minute din corvoada de la job. Când colegul respectiv a aflat că nu auzim de Orwell a ridicat din sprâncene și probabil m-a retrogradat din clasa imaginară în care împărțea indivizii pe care îi întâlnea.

 

L-am pus pe Orwell în fruntea listei cu autorii ce urmeaza a fi explorați. Am trecut pe la două târguri de carte, am zărit cartea distinsului la mai multe standuri dar de fiecare dată am găsit altceva mai „interesant” pe care să cheltui banii. M-am ambiționat abia dupa ce am aflat ca 1984 e un roman politic. Nu că m-aș da în vânt după astfel de romane, dar mi s-a părut mie că aș merge mai țanțoș prin stația de metrou dacă aș parcurge filele unei astfel de cărți.

 

Recunosc că de fiecare dată când întorceam câte o pagină din 1984, facem în minte paralele fie cu Utopia lui Thomas Morus, fie cu Republica lui Platon. Ambele le-am avut ca lectură obligatorie în facultate și le-am parcurs în diagonală fiindcă soarta mi-a jucat o festă și mi-au căzut ca lucrări de seminar.

 

Nu mi-a plăcut de tipul cu nume de pachet de țigări la început și nici pe parcurs nu m-a fascinat personalitatea lui. Nici nu avea cu ce să mă impresioneze fiindcă intenția lui Orwell nu a fost să creeze un personaj complex asemeni osânditului Raskolnikov. În schimb m-a impresionat distopia schițat de autor.

 

 

Cum arată lumea în 1984

În universul imaginat de George Orwell, în anul de grație 1984, Pământul era împărțit în trei mari superputeri: Eruasia, ce avea ca doctrină neo-bolșevismul; Oceania, a cărei doctrină era SOCENG-ul si Estasia, care avea la bază ideologia numită Adorația Morții sau Uitarea de sine.

 

george orwell 1984Cum au ajuns doar trei superputeri să își împartă supremația? Păi Orwell ne povestește că Rusia a înghițit Europa, formând astfel Eurasia, ce cuprinde întreaga parte de nord a masei continentale euro-asiatice, din Portulagalia până în strîmtoarea Behring. Oceania a luat naștere după ce S.U.A. a invadat Imperiul Britanic, granițele acestei superputeri încadrând cele două Americi, arhipelagurile din Oceanul Atlantic, Insulele Britanice, Australasia și sudul Africii. Despre Estasia ni se spune că înglobează China și țările de la Sud de ea, adică arhipelagul japonez și o porțiune mare din Manciuria, Mongolia și Tibet. Toate acestea s-au întâmplat cică prin anii ’50, în urma unui război nuclear.

 

SOCENG-ul, doctrină ce stă la baza statului denumit Oceania, reprezintă de fapt imaginea totalitarismului perfect. Inspirându-se mult din stalinism și pe alocuri din nazim, Orwell a creat o dictatură la care indivizi precum Stalin puteau doar visa.

 

 

 

Întruchiparea regimului totalitar perfect

În Oceania existau patru ministere. Ministerul Păcii se ocupa de război, cel al Adevărului de mistificări, ministerul Iubirii se îndeletnicea cu tortura, în vreme ce ultimul, al Abundenței avea rolul de a înfometa populației. Inițial am crezut că aceste denumiri au fost alese strict cu tentă ironică. De fapt ele reprezintă un exercițiu conșient de dublugândit. Așa cum ne dezvălui Orwell, dublugânditul reprezintă “capacitatea de a stoca în minte, concomitent, două convingeri care se exclud reciproc și de a le îmbrățișa pe amândouă în același timp.[…]Dublugânditul este însuși nucleul SOCENG-ului, fiindcă partidul nu face, în esență, altceva decât să folosească frustrarea conștientă pentru a ajunge la acea finalitate solidă care, de fapt, depinde de o totală onestitate.”

 

După cum am spus și mai sus, George Orwell și-a imaginat regimul totalitar perfect și a creat un set de condiții ideale. Astfel, între cele trei puteri există un război permanent, de uzură, fără miză geopolitică, al cărui scop este doar acela de motiva existența Partidului. Nicio superputere nu este interesată să o cucerească pe cealaltă, scopul războiului fiind de fapt războiul în sine.

 

O soluție pentru regimurile ce se confruntă cu mișcări de rezistență

george orwellO altă idee interesantă mi s-a părut cea a inventării unei mișcări de rezistență, și anume Frăția. Chiar dacă Orwell nu ne spune clar și răspicat că Frăția este o invenție a Partidului, ne dă însă de înțeles acest lucru. Astfel, prin crearea unei mișcări de rezistență, Partidul îi poate depista foarte ușor pe cei cu spirit revoluționar. Și așa săracul Winston și a sa Julia au căzut în plasa întinsă de Ministerul Iubirii ca două muște chioare.

 

“Dacă trebuie să guvernezi și, mai mult, să guvernezi pentru totdeauna, trebuie să ai capacitatea de a anihila simțul realității. Căci, în ultimă instanță, secretul puterii constă în a combina credința în propria-ți infailibilitate cu aptitudinea de a învăța din propriile tale erori din trecut”

 

Un concept pus în practică și de ai noștri tovarăși de prin zona Piteștiului este cel al reeducării. Liderii Oceaniei au înțeles că nu îl învingi pe om dacă îl omori pur și simplu pentru credințele sale. Ba chiar dimpotrivă îi faci cel mai mare bine, îl faci un martir. Spiritul unui om trebuie îngenuncheat, trebuie să i se spulbere și ultima fărâmă de demnitate și abia apoi lichidat.

 

Nu degeaba ne spune O’Brien că “ai putere atunci când rupi conștiința omului în bucăți, iar bucațile vii le rearanjezi în forme noi, pe care tu însuți le hotărăști”.

 

Oricât de idiot ar fi personajul principal al lui Orwell (nu-i port pică săracului Winston ci, din contră, admir performanța partidului de a-și modela cetățenii) acesta are și câteva revelații, care îl părăsesc, ce-i drept, fără să îl transforme într-un filosof. Își dă seama astfel că libertatea este libertatea de a spune că doi plus doi fac patru. O definiție simplistă a libertații, dar diferită față de cea a Partidului: “Libertatea înseamnă sclavie”.

 

9999999999999999999999999999999999999999999999

Spotlight. Cu popi pedofili și ziariști băgăcioși

http://blogdecititori.ro/spotlight-cu-popi-pedofili-si-ziaristi-bagaciosi/

by Paul Catalin in Recenzii filme

Spotlight. Cu popi pedofili și ziariști băgăcioșiDe prin școala generală, la veșnicile si chinuitoare întrebări ale adulților din familia mea ce aduceau în discuție viitorul meu, eu le răspundeam din prima că vreau să mă fac ziarist. Iar acest vis nu a dispărut nici după ce am terminat facultatea. Și astfel m-am angajat ca redactor/reporter la un ziar local din orașul natal. Țin minte foarte bine că în primele două luni mergeam cu zâmbetul pe buze spre redacție și încă nu îmi venea să cred că reușisem să-mi îndeplinesc visul. Un an mai târziu mi-am dat demisia și am jurat să stau la kilometri distanță de orice ziar. Dar această dezamăgire nu mi-a diminuat pasiunea pentru jurnalismul autentic, cel practicat în urmă cu zeci de ani, naiv și plin de patos.

 

Spotlight a câștigat anul acesta premiul Oscar pentru cel mai bun film, asta probabil o știți deja cu toții, iar în dimineața în care am aflat acest lucru, nu am putut să nu zâmbesc malefic și să-i arăt semne obscene unui Inarritu imaginar care o dăduse în bară fantastic cu filmul ăla cu ursul și cu nu știu care actor constipat. Așa că părerea mea despre acest film nu poate fi una obiectivă.

 

Având în prim plan povestea ce a adus jurnaliștilor de la Boston Globe un premiu Pulitzer, mulți ar putea strâmba din nas, argumentând că filmul a luat Oscarul doar datorită poveștii scandaloase. Ei, nu e chiar așa.

 

Spotlight a fost regizat de Tom McCarthy, un anonim care nu a ieșit nu nimic în evidență până acum. Însă, sincer să fiu, mi-a cam stârnit interesul modul în care a reușit să transpună povestea jurnaliștilor de la Boston Globe, așa că îl voi urmări în continuare cu interes.

 

Filmul surprinde în primul rândul prin realismul său incredibil (înghite-o pe asta băi DiCaprio, cu ficatul tău crud cu tot) și prin modul în care a reușit să redea, fără să apeleze la elemente penibile și neverosimile, investigația unui grup de jurnaliști de la ziarul Boston Globe.

 

Despre acțiunea filmului

Ne aflăm în anul 2001, iar în redacția publiației Boston Globe se petrec evenimente majore la nivelul conducerii. Marty Baron (Liev Schreiber) – genul tipului îndrăgostit de meserie, fără viață personală, este numit noul editor și vine cu ideea ca echipa de investigație a ziarului, Spotlight, să analizeze un caz de pedofilie al unui preot catolic.

 

Spotlight este o echipă de jurnaliști de investigație, alcătuită din patru oameni și condusă de Robby Robinson (Michael Keaton) ce se chinuie acum să investigheze misterul popilor pedofili din Boston.

 

Aflați în exercitarea meseriei, cei patru se lovesc de cele mai multe ori de uși trântite în nas, de răspunsuri nesatisfăcătoare, de oameni fricoși și reținuți, și de un sistem ce încearcă să corupă și să mușamalizeze absolut tot.

 

Mike Rezendes (Mark Ruffalo), un jurnalist cam băgăcios, ca și ceilalți din echipa sa, nu se lasă însă dus cu vorba cu una cu două și sapă în arhive, bate lumea la cap până când descoperă împreună cu ceilalți inimaginabilul. Și anume că nu e vorba doar de un preot pedofil sau zece, ci mii de preoți, iar fenomenul nu este unul caracteristic doar pentru Boston, ci e o practică des întâlnită în rândul popilor catolici din toată lumea.

 

Spotlight mi-a plăcut în primul rând grație modului extrem de realist prin care a fost redată investigația jurnalistică. Lipsesc, bineînețeles, împușcăturile, țâțele, sângele comercial, și celelalte elemente tipic hollywoodiene , dar, în schimb, filmul dă mult de gândit. Pentru că, munca de jurnalist, e una de șoarece de bibliotecă ce trebuie să studieze sute și mii de arhive și de maratonist ce trebuie să alerge zeci de kilometri pe zi pentru o singură informație.

 

Nu pot să închei acest rânduri fără să nu aduc în discuție prestația lui Mark Ruffalo. Băiatul ăsta a fost lipsit de un Oscar absolut pe nedrept, dar, hei, bine că a luat DiCaprio Oscar, restul chiar nu mai contează. Pur și simplu nu mi-a venit să cred cât de bine a intrat Ruffalo în pielea jurnalistului bețiv, pasionat, cu probleme familiale. Și faza e că toate chestiile astea Ruffalo le-a clarificat doar din gesturi și elementele non-verbale. Din păcate vocabularul meu e prea sărăcăcios și nu găsesc destule epitete cu care să caracterizez prestația lui Mark Ruffalo.

 

În altă ordine de idei, nu pot decât să mă bucur că “The Reveneant” și-a supt-o singur și nu a primit premiul pentru cel mai bun film. Oricât ar fi de autiști cei din componența juriului pentru premiile Oscar, mai au totuși un gram de discernământ, sau cel puțin așa îmi place mie să cred. Dar tot nu-i pot ierta pentru faptul că l-au lipsit pe bietul Ruffalo de un premiu pe deplin meritat.

100000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000

 

30 de cărți pe care trebuie să le citești ca să nu rămâi prost

 

 by Paul Catalin  

http://blogdecititori.ro/30-de-carti-pe-care-trebuie-sa-le-citesti-ca-sa-nu-ramai-prost/

 

30 de cărți pe care trebuie să le citești ca să nu rămâi prostAm tot văzut pe diverse site-uri articole de genul “100 de cărți pe care trebuie să le citești într-o viață”, “20 de cărți care îți vor schimba viața” sau “cele mai frumoase 50 de cărți” în care sunt prezentate liste interminabile de cărți pe care, cică, ar cam trebui să le citești. Chestia care mă frământă pe mine și mă roade la ridiche e că nu se specifică motivul. De ce ar trebui să le citesc? Dacă nu le citesc ce se întâmplă, vor da vacile lapte mov?

 

Circulă o vorbă conform căreia cărțile te fac neprost și dacă vrei să nu rămâi prost ar cam fi bine să citești. Așa că m-am gândit să fac un top al cărților pe care trebuie să le citești ca să nu rămâi prost. (să-mi dea cineva un pumn în gură că vorbesc de parcă aș scrie pentru Click sau Libertatea)

 

 

 

Adică e vorba despre acele cărți care îți zgudie serios pânza de păianjen ce împrejmuiește cortexul cerebral și care, după ce termini să le citești, te fac să îți pui celebra întrebare retorică “Bă, ești prost?”

 

30. Cruciada copiilor – Florina Ilis

Cumpără cartea

Un grup de copii condus de Calman, un țigănel din București, deturnează trenul care trebuia să-i ducă spre mare și se răscoală împotriva adulților, considerând că se pot autoguverna singuri.

 

“Cruciada Copiilor” seamănă oarecum cu „Împăratul muștelor”, doar în ceea ce privește ideea de bază, bineînțeles, fiindcă romanul Florinei Ilis e mult mai complex. Și asta pentru că s-a reușit crearea unei radiografii a României anilor 2000, cartea tratând cele mai spinoase subiecte din acel timp precum problema adopțiilor, a orfanilor, a integrării europene, a incompetenței autorităților etc.

Citește recenzia

 

29. Cronica păsării arc – Haruki Murakami

Cumpără cartea

Toru Okada, naratorul și personajul principal al cărții, e un tânăr de 30 de ani, fost avocat, șomer de câteva luni, căsătorit de șase ani cu o tipă ce lucrează la o editură de reviste – Kumiko. Mai pe scurt, dragul nostru Toru, neavând niciun job, freacă menta la rece, bând bere, gătind paste și făcând curat prin casă, nearătându-se foarte stingherit de acest aspect. Viața lui Toru este însă dată peste cap de dispariția soției, aceasta comunicându-i prin intermediul fratelui ei că și-a găsit pe altcineva. Investigând cauza dispariției soției, Toru descoperă că între real și fantastic nu există nicio graniță, un șir de întâmplări ciudate purtându-l într-o călătorie a descoperirii propriului sine.

Citește recenzia

 

28. Să nu mă părăsești – Kazuo Ishiguro

Cumpără cartea

Hailsham e o instituție în care sunt crescuți copiii clone. Aceștia nu au părinți, nu vor putea deveni părinți, nu vor avea niciodată o slujbă normală, singurul lor scop în viață fiind acela de a-și dona organele vitale. Copiii află aceste lucruri pe parcurs dar nu sunt îngroziți de acest aspect al vieții lor, ci preferă să privească cu nepăsare spre viitor.

 

Kazuo Ishiguro nu insistă foarte mult pe subiectul clonelor, nu vine cu tratate de filosofie, ci povestește extrem de simplu cum decurg viețile lui Tommy, Ruth și Kathy. Aflăm astfel că elevii sunt încurajați să fie creativi și să deseneze, picturile cele mai reușite fiind selectate de către misterioasa Madame pentru a fi expuse în Galerie. Dar nimeni nu știa unde e galeria și ce se întâmplă acolo.

Citește recenzia

 

27. Identitatea – Milan Kundera

Cumpără cartea

Romanul lui Kundera vorbește despre multiplele roluri și identități pe care oamenii și le asumă de-a lungul vieții pentru a fi pe placul celorlalți. Iar atunci când la serviciu ești o anumită persoană, în familie o altă persoană și tot așa mai departe, riști să îți pierzi adevărată identitate. Identitate care poate fi regăsită doar în urma unui blocaj, a unei răbufniri.

Citește recenzia

 

26. Adevărata viață a lui Sebastian Knight – Vladimir Nabokov

Cumpără cartea

“Adevărata viață a lui Sebastian Knight” este prima carte pe care Nabokov a scris-o în limba engleză, pe vremea pe când trăia în Paris, într-o sărăcie lucie, fiind nevoit să scrie în baie pentru a nu-i deranja pe ceilalți membri ai familiei. Subiectul este oarecum neobișnuit, sau cel puțin așa mi s-a părut mie. Acțiunea romanului îl are în prim-plan pe V. – un tânăr rus stabilit în Franța după revoluția bolșevică ce încearcă să pună cap la cap mai multe elemente din viața răposatului său frate, scriitorul Sebastian Knight. Aflăm astfel că la scurt timp după moartea lui Sebastian, domnul Goodman a publicat o carte biografică intitulată „Tragedia lui Sebastian Knight”. Jignit de publicația domnului Goodman, care nu ar fi redat adevărata personalitate a lui Sebastian, V. Își propune să refacă ultimii ani din viața fratelui său, să-i descopere frământările și să-i scrie o nouă biografie, cea adevărată.

Citește recenzia

 

25. Jurnalul unui om dezamăgit – W.N.P. Barbellion

Cumpără cartea

Jurnalul unui om dezamăgit este unul dintre cele mai cutremurătoare jurnale scrise vreodată – așa scrie pe coperta cărții, și țin minte că a fost o carte care m-a amrcat mult în facultate. Un tânăr englez pasionat de științele naturale află că suferă de scleroză în plăci și va muri în curând. Din acest motiv își canalizează toate eforturile asupra redactării jurnalului pe care îl ținea de la vârsta de 13 ani.

 

24. Utopia – Thomas Morus

Cumpără cartea

Thomas Morus, un funcționar public englez din secolul al XVI-lea, s-a gândit, în timp ce stătea la căldurică, la un sistem politic care să rezolve problema claselor sociale și a sărăciei. Astfel și-a imaginat o țară în care locuitorii nu posedă lucruri materiale, totul fiind la comun – un fel de anticipare a societății comuniste.

 

23. Aforisme asupra înțelepciunii în viață – Arthur Schopenhauer

Cumpără cartea

Schopenhauer are, cel puțin, un nume mișto. Chiar dacă nu o să înțelegi absolut nimic din cartea aceasta sau dacă o să te plictisească teribil, gândește-te doar ce impresie o să faci printre prietenii tăi când o se le spui că citești din Schopenhauer!

 

22. Principele – Niccolo Machiavelli

Cumpără cartea

Principele este una dintre cărțile care au revoluționat domeniul științelor politice. Până la Machiavelli mai toți gânditorii se gândeau la modele utopice de organizare a statului, visând cai verzi pe pereți. Dar a venit băiatu’ ăsta, Machiavelli îi zice, și a zis în sfârșit lucrurilor pe nume.

 

21. Mantaua – Gogol

Cumpără cartea

În viața lui Akaki Akakievici, funcționarul cutare de la departamentul cutare, apare neprevăzutul, un neprevăzut demn de râsul curcilor, aș putea spune. Mantaua pe care o avea de mulți ani se rupe iar Petrovici, un „croitor bețiv chior de-un ochi”, îi dă vestea cea tragică: mantaua nu mai poate fi cusută. Vestea îl zdruncină serios pe sărmanul Akaki care trece astfel printr-o gravă criză existențiale. După îndelungi cugetări lăuntrice copistul își ia inima în dinți și îi zice croitorului Petrovici să-i facă o manta nouă. Pentru mantaua cea nouă, Akakai Akakievici face eforturi supraomenești – renunță la ceaiul de seară, nu mai aprinde lumânări și pășește pe vârful degetelor pentru a nu-și uza pantofii.

Citește recenzia

 

20. O zi din viața lui Ivan Denisovici – Aleksandr Soljenițîn

Cumpără cartea

Nuvela lui Soljenițîn îl are în prim-plan pe Ivan Denisovici, un bărbat simplu, de la țară condamnat la zece ani de muncă silnică – pedeapsă din care a executat opt ani. Acțiunea se întinde pe durata unei singure zile, ideea lui Soljenitîn fiind una simplă – aceea de a prezenta fără niciun fel de artificii literare o zi obișnuită din viața de lagăr.

Citește recenzia

 

19. Străinul – Albert Camus

Cumpără cartea

Meursault merge la serviciu, își face treaba cu conștiinciozitate, se poartă respectuos cu cei din jurul său, însă nu simte niciun fel de sentiment față de aceștia. Practic i se rupe. Și nu doar că i se rupe de oameni, ci i se rupe de absolut orice. “Mi-e indiferent” pare a fi replica favorită a lui Meursault.

 

Într-o zi Meursault ucide un arab fără vreun motiv anume. În față instanței declară că a comis crima din cauza căldurii.

Citește recenzia

 

18. Împăratul muștelor – William Golding

Cumpără cartea

Un grup de copii ajung pe o insulă pustie din Oceanul Pacific după ce avionul lor se prăbușește. Pilotul, care era și singurul adult din avion, dă ortu’ popii, iar dracii de copii rămân singuri pe o insulă pustie. Ce s-ar putea întâmpla? Ar fi în stare copiii cei inocenți și nepătrunși de răutatea specifică adulților să construiască pe acea insulă o lumea ideală? Normal că nu.

Citește recenzia

 

17. Minunata lume nouă – Aldous Huxley

Cumpără cartea

Dacă în „1984” avem de-a face cu un regim al terorii, fiecare mișcare fiind atent supravegheată de Fratele cel Mare, în „Minunata lume nouă” oamenii sunt proști și fericiți. Acțiunea se petrece în anul 632 al erei Ford. Da, este vorba despre Henry Ford, cel cu mașinile, în lumea creată de Huxley industriașul american fiind ridicat la rangul de Dumnezeu. Până și crucea creștină a fost înlocuită cu un “T” – de la celebrul model de Ford.

 

Pe Pământ există un singur stat – Statele Unite ale Lumii, deviza acestui fiind Comunitate, Identitate, Stabilitate. Oamenii sunt împărțiți în clase sociale: Alfa, Beta, Gama, Delta, Epsilon, cei din Alfa fiind, bineînețeles, superiori. Nimeni nu poate avansa la o clasă superioară fiindcă acestea le sunt atribuite oamenilor înainte de a se naște. E impropriu spus “naște” fiindcă bebelușii sunt fabricate pe cale artificială în Centrul de Incubație și Condiționare. Oamenilor le este interzis să se îndrăgostească, să se căsătorească și să aibă copii.

Citește recenzia

 

16. Ferma animalelor – George Orwell

Cumpără cartea

„Ferma Animalelor” începe cu descrierea fermei domnului Jones – un fermier mai degrabă preocupat de activitățile bahice decât de cele specifice unui agricultor. Acest aspect naște nemulțumirea animalelor care se întâlnesc noaptea în grajd, pe ascuns, și îl ascultă pe Senior (un porc bătrân) care perorează despre o revoluție a animalelor ce va duce la înlăturarea oamenilor. Deși porcul filosof moare la scurt timp, animalele din ferma domnului Jones nu renunță la ideea revoluției și ajung să o înfăptuiască fără să gândească prea mult, profitând doar de ivirea unui eveniment favorabil. După ce oamenii sunt alungați de la fermă, animalele încep să se organizeze singure, conducerea fiind preluată de către doi porci tineri – Snowball și Napoleon.

Citește recenzia

 

15. Eseu despre orbire – Jose Saramago

Cumpără cartea

Ideea din roman e cam așa: un tip orbește brusc în tip ce se află la volan. Iese disperat din mașină, începe să țipe și să se agite ca o curcă beată, neștiind ce i s-a întâmplat. Că până acum câteva secunde era sănătos tun, vedea perfect și nu avuse niciodată probleme cu vederea. Un alt tip se oferă voluntar să îl ducă acasă pe prospătul orb iar apoi se gândește să se autorecompenseze cu o mașină nouă. Că și așa proprietarul a orbit și nu mai are nevoie de mașină.

 

În scurt timp orbesc și alte persoane, declanșându-se astfel o epidemie de orbire. Pentru că boala începe să ia amploare, guvernul hotărăște să izoleze toții orbii într-un sanatoriu. Iar de aici începe distracția. Romanul lui Saramago ia forma unei distopii ce aduce aminte oarecum de “O mie o sută optzeci și patru”. Spre deosebire de Orwell, care a imaginat un sistem totalitar perfect, Saramago ne propune să ne gândim cum ar arăta lumea dacă toți oamenii ar fi orbi.

Citește recenzia

 

14. Solaris – Stanislaw Lem

Cumpără cartea

Cartea are în prim plan o echipă de oameni de știință aflați pe o stație ce orbitează în jurul unei planete misterioase – Solaris. Narațiunea se face la persoana I-a, personajul principal fiind Kris Kelvin, un psiholog nou sosit pe stație. Din echipaj mai fac parte Snaut și Sartorius. Un al patrulea membru al echipajului, Gibarian, s-a sinucis cu puțin timp înainte de sosirea lui Kelvin.

 

Ideea centrală a romanului gravitează în jurul ideii că oamenii nu sunt în stare să relaționeze cu alte ființe. Iar de aici Stanislaw Lem lansează o întreagă filosofie în care este expusă incapacitatea umanității de a accepta o altă formă de viață inteligentă.

Citește recenzia

 

13. Despre vis – Sigmund Freud

Cumpără cartea

Dacă visezi un copil mic înseamnă că vei avea o supărare sau un necaz iar dacă visezi o pisică cel mai probabil ești vorbit pe la spate de către prietenii tăi. Ei bine, nu-i chiar așa, visele nu sunt o proiecție a viitorului, oniricul fiind construit pe experiențele noastre anterioare, după cum bine ne spune domnul Sigmund Freud.

 

12. O scurtă istorie a timpului – Stephen Hawking

Cumpără cartea

Stephen Hawking, inteligentul ăla într-un cărucior cu rotile care vorbește cu ajutorul unui computer de-l tot mai vezi pe la știri din când în când, a scris și niște cărți, O scurtă istorie a timpului fiind cea mai cunoscută dintre ele. În doar câteva zeci de pagini, Hawking încearcă să răspunde la marile întrebări referitoare la univers: „când, cum și de ce a apărut universul?”, “care sunt limitele universului?”, “dacă timpul are un început, atunci are și un sfârșit?” etc.

 

11. Ora 25 – Constantin Virgil Gheorghiu

Cumpără cartea

Ora 25 este o carte care nu ar trebui să lipsească din programa școlară, dar, din păcate, romanul lui Virgil Gheorghiu este mult mai cunoscut și mai apreciat în afara granițelor decât la noi în țară. Gheorghiu descrie povestea unui țăran roman, Johann Moritz, care din cauza unor acte false este trimis într-un lagăr. Urmează o călătorie absurdă, din lagăr în lagăr a unui biet țăran român prin fără voia sa în grotescul mecanism al războiului.

 

10. Republica – Platon

Cumpără cartea

Am fost  obligat să citesc Republica lui Platon ca să trec un examen în primul an de facultate. Din acea perioada, a începuturilor mele studențești, îmi aduc aminte o replică ucigătoare a unui coleg care, în pauză, după ce nu știu care prof ne-a recomandat să citim cât mai mult din antici, mi-a spus că el nu e adeptul cititului. Auzi, nu e adeptul cititului!

 

9. Abatorul cinci – Kurt Vonnegut

Cumpără cartea

Billy Pilgrim, unicul fiu al unui bărbier din Ilium luptă în al doilea război mondial, fiind luat prizonier și asistând astfel la măcelul ce s-a abătut asupra orașului Dresda. Față de ceilalți soldați, Billy este protejat de către extratereștrii de pe planeta Tralfamadore care îl mai răpesc din când în când, ținându-l captiv într-o grădină zoologică. Abatorul cinci este o carte de-a dreptul dementă, incredibil de amuzantă, cu Kurt Vonnegut care spânzură orice clieșu literar.

 

8. Zâtul – Tatiana Tolstaia

Cumpără cartea

Într-un viitor postapocaliptic, omenirea trăiește ca în eopca de piatră. Oamenii simpli, denumiți guguștiuci, se hrănesc cu carne de șoarece, preparând tot soiul de delicatese din cărnița micuțului mamifer, de la supică până la icre din ochi. Nu au voie să se atingă de cărți, acestea fiind considerate radioactive. Statul este condus de Marele Mârzac, slăvit să-i fie numele, cel care a inventat focul și toate cele de care guguștiucii au trebuință.

 

7. Nasul – Gogol

Cumpără cartea

Asesorul de colegiu Kovaliov se trezește de dimineață și descoperă cu stupoare că îi lipsește nasul. Urmează apoi o telenovelă simpatică. Kovaliov pornește în căutarea nasului, face o plângere la poliție și dă chiar și un anunț în ziar. Secvența în care Kovaliov dă anunțul în ziar abundă în umor, însă un umor negru și subtil, deloc zgomotos. Am încercat, în timp ce citeam povestirea lui lui Gogol, să îmi imaginez cum ar suna în zilele noastre un astfel de anunț. Probabil ceva in genul: “Am pierdut nas, îl declar nul”.

Citește recenzia

 

6. Portretul lui Dorian Gray – Oscar Wilde

Cumpără cartea

Ideea centrală pe care Oscar Wilde o redă în acest roman este cel puțin incitantă, și anume că orice faptă pe care o facem, reprobabilă sau mai puțin reprobabilă, se imprimă cu ușurință pe chipul nostru. Și astfel trăsăturile unei persoane ajung să reprezinte suma faptelor comise de aceasta.

Citește recenzia

 

5. Moartea lui Ivan Ilici – Lev Tolstoi

Cumpără cartea

„Moartea lui Ivan Ilici” nu este vreo nuvelă care să te țină cu sufletul la gură. Știi tot ce se întâmplă încă de la primele rânduri. Ivan Ilici moare. Mare brânză! – ați putea spune. De fapt chiar e mare branză. Fiindcă Tolstoi nu insereaza nimic senzațional în nuvela sa. Nu se întâmplă nimic fantastic. Nu apar omuleți verzi care să asuprească lumea și supereroi care să o salveze. Nu vine nimeni cu un medicament minune care să îl vindece pe Ivan Ilici. Nu se întâmplă nimic din toate acestea și totuși cele câteva zeci de pagini alcătuiesc una dintre cele mai profunde și răscolitoare nuvele din câte au fost scrise vreodată.

Citește recenzia

 

4. Însemnări din subterană – Fiodor Mihailovici Dostoievski

Cumpără cartea

Micro-romanul lui Dostoievski este alcătuit din două părți: „Subterana” și „Pornind de la lapoviță”. În prima parte dăm nas în nas cu monologul personajului principal – un individ de vreo 40 de ani, fără nume, ce trăiește în Sankt-Petersburg.

 

Individul din subterană se dezbracă de tot în fața cititorului. Își scoate la lumină toate frustrările și păcatele acumulate de-a lungul vieții, se spovedește fără menajamente și rămâne gol pușcă. Rămâne doar cu subterana sa în care se retrage ca un melc într-o cochilie de fiecare dată când se simte vulnerabil și amenințat. Adică tot timpul.

Citește recenzia

 

3. 1984 – George Orwell

Cumpără cartea

În anul 1948 George Orwell și-a imaginat cum va arăta lumea în 1984. Iar lumea imaginată de Ghiță Orwell nu arată deloc încurajator: Pământul este împărțit în trei mari superputeri: Eruasia, ce are ca doctrină neo-bolșevismul; Oceania, a cărei doctrină este SOCENG-ul și Estasia, care are la bază ideologia numită Adorația Morții sau Uitarea de sine. În Oceania există patru ministere. Ministerul Păcii se ocupă de război, cel al Adevărului de mistificări, ministerul Iubirii se îndeletnicește cu tortura, în vreme ce ultimul, al Abundenței are rolul de a înfometa populației.

 

În roman este imaginat un regim totalitar perfect, fiind create un set de condiții ideale. Astfel, între cele trei puteri există un război permanent, de uzură, fără miză geopolitică, al cărui scop este doar acela de motiva existența Partidului. Nicio superputere nu este interesată să o cucerească pe cealaltă, scopul războiului fiind de fapt războiul în sine.

Citește recenzia

 

2. Metamorfoza – Kafka

Cumpără cartea

Gregor Samsa e un tânăr comis voiajor ce sclăvăgește zi de zi pentru a plăti datoria părinților față de șeful său. Într-o dimineață însă Gregor se trezește metamorfozat în gândac, cu piciorușe, antene și toate cele. Din acest motiv nu mai poate să meargă la serviciu și stă închis în camera sa în vreme ce familia sa nu vede cu ochi buni metamorfoza asta.

Citește recenzia

 

1. Abecedarul

De fapt tot acest top ar fi trebuit să se rezume la o singură carte, la cartea de căpătâi a omenirii, una dintre cele mai dificile cărți de citit, o carte pe care unii nu reușesc să o termine nici după zeci de ani de lectură – Abecedarul.

 

 

PS: Lista de mai sus e o condiție necesară dar nu și suficientă pentru a nu rămâne prost, un bun exemplu fiind însuși autorul acestui articol care deși a citit toate cărțile din listă…

 

11.111111111111111111111111111111111111111111111111111

 

Dostoievski și ale sale „Însemnări din Subterană”

 

 http://blogdecititori.ro/dostoievski-si-ale-sale-insemnari-din-subterana/

 

 by Paul Catalin  

dostoievski insemnari din subteranaCitisem aproape toate romanele mari de Dostoievski până să mă apuc de „Însemnări din Subterană”. Când am răsfoit romanul și am văzut că are în jur de 150 de pagini mi-am râs în barbă și mi-am propus să îl fumez în două-trei ore. După treizeci de pagini am închis cartea și am reluat lectura de la prima pagină. Apoi am luat pixul și am început să-mi notez de-a citate cu nemiluita. Primele rânduri – primul citat:

 

Sunt un om bolnav… Sunt un om rău… Un om lipsit de farmec… Cred că sunt bolnav de ficat… La drept vorbind, n-am nici cea mai mică idee despre boala mea și nici nu știu precis ce anume mă doare. Nu mă tratez și nu m-am tratat niciodată, deși am respect față de medicină și de doctori. Pe deasupra, mai sunt și superstițios până la exagerare; ei, măcar atât de superstițios , încât să am respect față de medicină. (Sunt destul de cultivat ca să nu fiu superstițios, însă sunt superstițios.)

 

Ce e subterana și cine e cel care trăiește în ea?

Micro-romanul lui Dostoievski este alcătuit din două părți: „Subterana” și „Pornind de la lapoviță”. În prima parte dăm nas în nas cu monologul personajului principal – un individ de vreo 40 de ani, fără nume, ce trăiește în Sankt-Petersburg. Și după cum ați putut vedea mai sus, discursul începe cu lamentările eroului din “Însemnări din Subterană”. Prima parte a romanului numără în jur de 50 de pagini, însă – o spun cu mâna pe inimă și îmi asum răspunderea – acestea sunt, probabil, printre cele mai tulburătoare pagini din istoria literaturii. Și s-au scris atât de multe lucruri despre subterană de-a lungul timpului, încât aproape că mi-e și frică să mă mai bag și eu în seamă. Așa cum îmi era frică să mai întorc încă o filă atunci când am lecturat acest roman.

Paradoxul subteranei

Individul din subterană se dezbracă de tot în fața cititorului. Își scoate la lumină toate frustrările și păcatele acumulate de-a lungul vieții, se spovedește fără menajamente și rămâne gol pușcă. Rămâne doar cu subterana sa în care se retrage ca un melc într-o cochilie de fiecare dată când se simte vulnerabil și amenințat. Adică tot timpul.

 

La urma urmei, domnilor: mai bine-i să nu faci nimic. Mai bună-i inerția conștientă! Prin urmare, trăiască subterana! Deși am spus că fierbe fierea-n mine invidiindu-l pe omul normal, n-aș vrea să fiu în locul lui, în condițiile în care îl văd (deși nu voi conteni să-l invidiez. Nu, nu, în orice caz, subterana e mai avantajoasă!). Acolo, cel puțin, se poate… Eh! Păi și acum mint! Mint pentru că știu și eu, ca doi-ori-doi că subterana nu-i deloc mai bună, că mai bun e altceva, cu totul altceva, ceva la care râvnesc, dar care e de negăsit pentru mine! La naiba cu subterana!

 

Pe măsură ce parcurgeam “Însemnări din subterană” descopeream că am în comun tot mai multe similarități cu eroul acesteia. Și din acest motiv am început să-l urăsc pe individul din subterană. Îl uram pentru că știam că în acest mod mă pot urî și disprețui pe mine însumi. Iar acest sentiment mi-a oferit o satisfacție morbidă pe care n-o mai experimentasem niciodată. Iar în prezent îl urăsc pe omul din subterană dar în același timp iubesc subterana acestuia

 

12.22222222222222222222222222222222222222222222

C.S. LEWIS: „Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr”

 

http://www.anchetadehunedoara.ro/cartea-de-vineri-c-s-lewis-sfaturile-unui-diavol-batran-catre-unul-mai-tanar/

Cartea este o poveste din „culisele” manipulării diavoleşti, scrisă sub forma unor scrisori (31 la număr) trimise de un diavol experimentat (Sfredelin) către nepotul său, pe care îl învaţă cum să-şi ispitească „Pacientul“- un tânăr căruia trebuie să-i ruineze viaţa şi să-l ducă cu dibăcie spre Iad. De asemenea, pe parcursul cărţii, se face referire la Dumnezeu prin termenul “Duşmanul”. Pe de altă parte: „Cititorii sunt sfătuiţi să nu uite că dracul e un mincinos. Nu toate vorbele lui Sfredelin trebuie luate drept adevărate, nici măcar din punctul lui de vedere. (…) Imaginaţia lucrează în Iad tot aşa cum lucrează pe Pământ”, avertizează autorul încă din prefaţă.

 

Marcel Bot

În deschidere, CS Lewis pune un citat din Luther care zice că cel mai bine scapi de diavol dacă „îl faci de râs şi de batjocură, căci nu îndură să-l iei peste picior”. Bănuiesc că şi la oameni (mai ales la cei „importanţi”) poţi să vezi cât sunt ei „de-ai dracului”, folosind aceeaşi metodă.

 

Am scos mai jos câteva citate, dar vă îndemn să citiţi cartea pe de-a-ntregul. Eu am folosit un exemplar „şterpelit” din biblioteca fiului meu şi, pe alocuri, m-am lăsat ispitit de însemnările lui. (Dacă unele pasaje vă par prea sobre, nu arătaţi cu degetul în direcţia greşită.)

 

Lăcomia moftului şi alte mici păcate

 

„Dragul meu Amărel, Dispreţul cu care, în ultima ta scrisoare, respingi ideea că lăcomia poate pierde un suflet omenesc nu face decât să-mi arate cât de ignorant eşti. Una dintre marile noastre reuşite din ultimul secol a fost să extirpăm din conştiinţa oamenilor interesul pentru acest subiect, care de-abia dacă mai e amintit în predici şi doar arareori mai tulbură vreo conştiinţă, de-a lungul şi de-a latul întregii Europe. Lucrul a fost posibil în primul rând pentru că am mizat serios pe lăcomia moftului, şi nu pe lăcomia excesului. Mama pacientului tău, aşa cum am aflat din dosarul înaintat şi cum ai fi putut afla şi tu de la Ghiborţ, este un bun exemplu în acest sens. Femeia ar fi uluită — şi sper că într-o zi chiar va fi — să afle că întreaga ei viaţă e înrobită acestui soi de satisfacere a simţurilor, pe care nu-l sesizează doar pentru că e vorba de cantităţi mici. Dar ce contează cantităţile, atâta vreme cât ne putem folosi de stomacul şi papilele unui om pentru a-i trezi cheful de ceartă, nerăbdarea, lipsa de îngăduinţă şi grija exagerată faţă de sine?”

 

Prezentul, punctul în care timpul întâlneşte eternitatea

 

„Sarcina noastră e să le luăm (oamenilor, n.red.) de sub ochi şi eternul şi prezentul. În acest scop, alegem uneori să împingem pe unul sau pe altul (cum ar fi o văduvă ori un savant) să trăiască în trecut. Doar că aici resursele sunt limitate. (…) E mult mai bine să-i îndemni să trăiască în viitor. Necesitatea biologică face ca toate pasiunile lor să ţintească deja în acea direcţie, aşa încât gândul la viitor le hrăneşte speranţa şi frica. De asemenea, viitorul le este necunoscut şi, prin urmare, determinându-i să gândească spre înainte, îi facem să-şi umple mintea cu iluzii. Într-un cuvânt, dintre toate lucrurile, viitorul este cel mai puţin asemenea eternităţii. (…) Prin urmare, aproape toate viciile oamenilor îşi trag seva din viitor. Recunoştinţa priveşte înspre trecut, iar iubirea către prezent; frica, avariţia, dorinţa carnală şi ambiţia privesc înainte.”

 

Tentaţia banalului

 

„Aveam odată un pacient, ateist de primă mână, care obişnuia să citească la British Museum. Într-o zi, pe când citea, am văzut cum un firicel de gând începuse s-o ia razna în capul lui. Duşmanul, fireşte, i s-a înfiinţat imediat lângă ureche. Într-o clipită am văzut cum munca mea de douăzeci de ani începe să se clatine. Dacă din zăpăceală m-aş fi apucat să-mi apăr cauza cu argumente, aş fi fost pierdut. Dar n-am fost aşa prost. Am intervenit de îndată acolo unde ştiu că sunt ascultat şi i-am sugerat omului că venise vremea prânzului. Duşmanul, presupun, i-a sugerat contrariul (ştii bine că oricât ai trage cu urechea, nu poţi nici de-al naibii să auzi ce le spune El!) — cum că ce făcea el atunci era mai important ca prânzul. Cel puţin mă gândesc că aşa ceva trebuie să-i fi spus, fiindcă atunci când eu am propus: “Ei da. De fapt, mult prea important ca să-i dai de cap la sfârşitul studiului de dimineaţă, pacientul s-a luminat la faţă; iar pe când adăugam: “Mai bine te întorci cu forţe proaspete după prânz”, era deja în drum spre uşă. Odată ajuns în stradă, bătălia era câştigată. (…) Nu lăsa să-i scape niciodată banalul lucrurilor”.

„Să ştii că nu ghinionul pur şi simplu îi înfurie pe oameni, ci ghinionul în care ei văd un ultragiu. Iar sentimentul ultragiului se naşte odată cu senzaţia că o pretenţie legitimă le-a fost refuzată. Prin urmare, cu cât pacientul va avea, la sugestia ta, mai multe pretenţii de la viaţă, cu atât mai des se va simţi rănit şi, în consecinţă, cu atât mai mult îi va creşte nemulţumirea”.

„Creaturile se acuză mereu între ele că vor să “se înfrupte, dar fructul să le rămână”; însă mulţumită eforturilor noastre, mult mai des se văd nevoite să plătească fructul fără să apuce să-l guste”.

„Simţul proprietăţii se hrăneşte nu doar cu mândrie, dar şi cu proasta judecată. Aşa că îi instruim să nu dea atenţie diferitelor nuanţe ale particulei posesive — acele fine degradeuri de sens care merg de la “ghetele mele”, prin “câinele meu”, “servitorul meu”, “nevasta mea”, “tatăl meu”, “stăpânul meu” şi “ţara mea” până la “Dumnezeul meu”. Nu-i greu să-i înveţi să reducă toate variaţiile la semnificaţia din “ghetele mele”: acel “al meu” al proprietăţii. Încă din grădiniţă poate învăţa copilul să înţeleagă prin “ursuleţul meu” nu obiectul imaginat al afecţiunii sale, cu care se află într-o relaţie specială (căci Duşmanul asta îi învaţă dacă nu suntem atenţi), ci “ursuleţul pe care pot să-l rup în bucăţi dacă vreau”. Iar la celălalt capăt al ierarhiei, i-am învăţat pe oameni să spună “Dumnezeul meu” aproape cum ar zice “ghetele mele”, înţelegând prin asta “Dumnezeul de la care am pretenţii în schimbul strălucitelor mele servicii şi care poate fi exploatat de la amvon — Dumnezeul investiţiilor mele”.

„Ai lăsat un suflet să-ţi scape printre degete. Urletul de foame aţâţată după prada pierdută răsună chiar acum şi se prăvăleşte pe toate treptele împărăţiei Zgomotului, de tremură până şi Tronul din Adânc. Mă îneacă furia când mă gândesc. Cât de bine ştiu ce s-a întâmplat în clipa când ţi l-au smuls din braţe! Privirea i s-a limpezit brusc (nu-i aşa?) când te-a văzut pentru prima dată — şi a înţeles că până atunci parte din el era a ta — şi a ştiut că de-acum nu-l mai puteai atinge. Gândeşte-te numai (şi fie acesta începutul agoniei tale) ce a simţit el în momentul acela; că a fost ca şi cum îi căzuse coaja de pe o rană veche, ca şi cum se scutura de o carapace monstruoasă, ca şi cum se dezbrăca pe veci de cămaşă grea de sudoare şi mizerie care se lipise de piele”.

 

(Carte apărută la editura Humanitas, 2007,  traducere din engleză de SORANA CORNEANU)

2

C.S. LEWIS: „Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr”

 

13.333333333333333333333333333333333333333333333333333333

James Joyce, „Portret al artistului la tinerețe”

http://www.anchetadehunedoara.ro/cartea-de-vineri-james-joyce-portret-al-artistului-la-tinerete/

I-am promis prietenului Marcel Bot o notă personală, ca sugestie de lectură în ambițioasa lui „Carte de vineri”. Nu m-am gândit că, sub presiunea tuturor lucrurilor la care ne înghesuie viața de zi cu zi, să te oprești în loc, să te uiți în bibliotecă și să decizi ce carte să alegi ca propunere pentru ceilalți poate fi atât de complicat. Evident, necazul cel mai mare este timpul, cel care nu îți dă posibilitatea să cântărești bine cuvintele, nu cartea pe care o alegi. Și atât m-am frământat, încât tot o alegere dificilă am făcut.

Pentru cei care iubesc cartea, dar mai ales pentru cei care cred că lectura de calitate înțeleasă schimbă vieți, o să propun aici „Portret al artistului la tinerețe”, a lui James Joyce.

 

Propunerea nu poate fi întâmplătoare, indiferent cine ar fi inițiatorul acestui îndemn de lectură. „Portret al artistului la tinerețe” este un volum exemplar pentru toate lumile scrisului, fiind, în egală măsură, poartă de intrare secretă în lumea geniului creator (nu numai literar, evident), dar și ieșire secretă din imposibilităţile cu care omul se bate zi de zi. Pe un anume palier, sper să fiu cu atenție și bine înțeles, „Portret al artistului la tinerețe” al lui James Joyce are valențele de constructor de caractere asemănătoare cu mult mai accesibilul volum al lui Jack London, Martin Eden. Există o forță vitală în oameni care poate fi trezită de lectura unei cărți bune. Cele două cărți abia amintite mi-au hrănit cu multă putere de înțelegere viața și mi-au oprit multe căderi, tocmai de aceea am tendința de a le asocia măcar în acest sens al voinței de viață.

 

Nu e ușor să scrii despre James Joyce, indiferent de fragmentele sau cărțile alese. Nu este un scriitor comod, nu și-a propus asta niciodată. Nici ca om nu a fost accesibil în vreo rețetă socială inteligibilă. Tocmai de aceea, și acest volum, evident mai ușor de digerat decât capodopera sa „Ulise”, necesită un efort din partea cititorului, dar este un efort cu premii mari în suflet, atunci când, după lectură, viața ta capătă, parcă, un nou sens, are noimă.

 

Stephen Dedalus, un James Joyce plămădit de scriitură și visuri ascunse, este irlandezul care desenează cu sângele lui, cu viața, drumul trăitorului într-un Dublin frământat și difuz de pe la căderea secolului al XIX-lea european. Portretul lui Joyce este unul în mișcare, într-o evoluție în care banalul zilelor grele se metamorfozează în devenire estetică și filosofică, pentru că prinde creșterea unei minți avide de cunoaștere, intrarea ei în miracol din rămășițe ale cotidianului.

 

Sunt paliere multiple de urmărit în acest proces de maturizare deloc simplu în înțelesurile lui profunde. Unul dintre cele mai interesante este cel al traversării construcției religioase, de la educația strictă a copilăriei, către libertatea magică a desprinderii într-o lume mai largă de acceptare a vieții. Stephen Dedalus, întocmai lui James Joyce, rămâne în osmoză permanentă la frontierele teribile unde magia și religia, rațiunea și simțirea (!), credința și nedeterminarea se întrupează în om. Poate o să vă amintească de furiile lui Nietzsche, poate nu. Dar o să vă amintească, cu siguranță, de propriile îndoieli în privința credinței religioase care încă ține de schelet lumii.

 

Ar fi multe de spus despre o carte atât de puternică, dar nu e locul aici și nici eu nu sunt cel mai în măsură să deschidă limpede așa uși grele. Dacă citiți această carte, nimic din ceea ce vă apărea, până acum, drept sigur și clar nu va mai fi la fel. E o carte care schimbă mintea omenească și, tocmai de aceea, merită citită.

 

Volodia Macovei

 

14.444444444444444444444444444444444444444444444444444444444

E-mailul ‘NEGLIJAT’ de Isărescu

https://www.rostirea.ro/news/e-mailul-neglijat-de-isarescu

 

BY IOANAARDELEAN

 

In Octombrie 2008, o serie de povesti urbane au fost lansate si mentinute de Isarescu pentru a da un caracter de veridicitate montajului media privind “atacul” si eroismul angajatilor, scenaristii “Wag the dog” ar fi avut multe de invatat.

 

Cum putini aveau acces la informatia reala si erau motivati in diferite moduri sa nu vorbeasca, propaganda lui Isarescu folosea aceste crimpee pentru a da o tenta de adevar scenariului.

 

Una dintre aceste informatii diseminate neoficial in media este legata de email-ul circulat intre trezorieri.

 

Polițiștii care l-au acoperit pe IPS Teodosie, ANCHETAȚI

 

Toata presa, precum si ceilalti formatori de opinie la care are acces Isarescu, a aflat de acest email. Deloc surprinzator, nu au vazut si continutul email-ului ci au primit doar “relatarea” BNR asupra continutului.

 

Acest email a fost trimis de catre Presedintele din acel moment al asociatiei profesionale a dealerilor din Romania ACI Romania, Bogdan Mihoc, catre cei 10 trezorieri si reprezentantul BNR ( seful de serviciu Serban Matei pe care l-am mentionat anterior in postarile legate de telefoanele care au ajuns doar la 5 banci din 10). Pentru cine nu a urmarit discutiile pe aceasta tema nu este vorba de mine.

 

Textul email-ului poate fi gasit in baza opiniei.

 

Acest email face apel la Codul de Conduita al ACI Romania (traducere buna dupa cel international) care dezavueaza practica numita “market spoofing” care consta in manipularea pietei prin publicarea in pagina de fixing ( Robor in acest caz) a unei cotatii care este diferita de cea de piata.

 

Simultan email-ul face referire si la un accord realizat intre banci cu participarea BNR ( acord vechi de citeva saptamini la momentul evenimentelor) de a face din Robor un indice transparent si relevant prin obligatia asumata de bancile participante de a tine pret ferm cotatia din pagina Robor pentru 15 minute si pentru 5 milioane de lei pe fiecare scadenta cotata in pagina, practic o forma de “put your money where your mouth is “.

 

Toata presa, precum si ceilalti formatori de opinie la care are acces Isarescu, a aflat de acest email. Deloc surprinzator, nu au vazut si continutul email-ului ci au primit doar “relatarea” BNR asupra continutului.

 

Practic pentru a evita cotatii in afara pietei, bancile care formau pretul si-au asumat obligatia cu citeva saptamini inaintea evenimentelor de a cota preturi “live”, la care se putea tranzactiona in pagina de fixing Robor in intervalul de stabilire a nivelului de fixing, pentru a nu exista dubii privind legatura intre fixing si piata.

 

Din email reiese clar ca unele banci cotau in afara pietei, aratand cotatii scazute in pagina Robor ( pe placul lui Isarescu care incerca in fel si chip sa isi mascheze greseala de a scoate lichiditatea din piata) desi erau dispuse in cotatiile reale sa plateasca mult mai mult atat pentru a atrage depozite de la clienti precum si de la alte banci. Mai reiese si ca cele care tineau cotatii scazute in pagina o puteau face si ca sa ascunda ca aveau probleme de lichiditate.

 

Acest email, inteles gresit de catre seful de serviciu din BNR care l-a si primit ( exista circumstante atenuante deoarece era in engleza si facea referire la un Cod de Conduita, o conditie eliminatorie a examenului de certificare pentru un dealer simplu la o banca Comerciala din Romania) a fost rastalmacit si folosit atat pentru a acuza respectivul trezorier si Presedinte de Asociatie profesionala ( pentru a ii lua locul, cum s-a si intimplat dupa evenimente) dar si pentru a da credibilitate acuzatiilor de actiuni de manipulare a pietei si a cere ajutorul Consiliului Concurentei. Consiliul Concurentei a avut bunul simt sa il citeasca si sa il si inteleaga spre deosebire de mistificatorii din BNR, condusi de Isarescu.

 

Seful de serviciu din BNR a ajuns “erou” in BNR in urma mistificarii continutului acestui email si a traseului prin care i-a parvenit. Probabil ca in emotia care l-a cuprins contactand doar 5 din 10 banci care contribuiau la formarea Robor a uitat acordul mentionat in email la care a participat in calitate de reprezentant al institutiei BNR. Cand a aflat si Consiliul Concurentei ce a facut pentru a coordona actiunea celor 5 banci si actiunile “pe persoana fizica” Isarescu l-a promovat la FMI. La intoarcere nu a mai putut reveni in trezoreria BNR de emotia ca unele autoritati ale statului sa revada conversatiile telefonice stocate in dosare.

 

Email-ul contine si date reale din perioada respectiva si face mentiuni la conditiile dramatice de lichiditate dupa greseala de management a lui Isarescu.

 

Din textul email-ului am scos doar mobilul respectivului trezorier si semnatura.

 

Respectivul trezorier, Bogdan Mihoc atunci la Unicredit Romania, a fost singurul “obligat” de BNR (practic au facut presiune pe banca unde lucra deoarece nu aveau nici mijloacele nici motivele sa lucreze altfel decat pe sub masa) sa paraseasca sistemul in acel moment ( restul de 3 mentionati au cedat doar coordonarea (pentru vice) /managementul (pentru trezorieri) departamentelor de trezorerie, raminind in banci o perioada dupa evenimente) desi comportamentul lui a fost ireprosabil. Referitor la propria persoana am dezvoltat subiectul in interviul din Bursa.

 

Ulterior, la 4 ani de la evenimente ( intre timp a tacut si a terminat unul din primele 10 MBA-uri din lume) s-a reangajat ca si trezorier la alta banca, Volksbank, dar BNR din nou a “obligat” noul angajator sa il schimbe.

 

In cazul altui trezorier proeminent Florin Citu de la ING Romania, banca la care lucra a mentionat explicit in decizie la citiva ani de la incident, ca aceasta se bazeaza pe “divergente cu BNR”.

 

“

Hi everybody,

 

I’m trying to persuade you to use the ROBOR for the reason it was

created, to have a more reliable benchmark. I know that market nowadays

is illiquid, I know there are outstanding amounts to be received, I know

of all problems that you have because I have them aswell.

 

But I thought today that it is not helping anybody to quote 14 bid 50

offer level and then deal at anything between 30 and 100.

I talked to a few of you today, some I didn’t reach, some phone numbers

I don’t have (mine is 0722……)

 

Without any problem we can quote for the ROBOR our position, be it

15-35% or 50-70 or 100-130%. We all habe bigger ammounts to place or to

borrow and we cannot do it at the best level. Nowadays it’s a challenge

to even square a position longer then overnight. Worst that can happen

is to get 9 other banks giving you 5 mio RON at your bid, or have 9

other banks borrow at your offer.

If you don’t want to lend and are short, please don’t put 15% bid and

then bid in the market 50% or 90%

 

If you are afraid of the customers, don’t worry, they did find out the

market did raise as we compete more or less on the same cash rich

customers and trade deposits at 20-30 and 40% levels.

 

I know this will not bring liquidity back, it will not re-establish

lines or bring back the funds due to be received. But none of the

problems mentioned has anything to do with us quoting some real quotes

in ROBOR. Or if we can’t do that let’s just simply declare we can’t do

that, stop quoting for ROBOR and let the NBR calculate as they see fit.

 

Right now we’re just not doing anything but be afraid and don’t do

anything. I’m sure we can do it better

 

Thanks“

 

sursa si foto:  http://www.stiripesurse.ro/

 

15.55555555555555555555555555555555555555555555555555555555

 

Transa colectivă în care trăiesc oamenii

 

https://www.rostirea.ro/news/transa-colectiva-in-care-traiesc-oamenii

 

„Motto:

„Problema noastră nu este nesupunerea civică. Problema noastră este obediența civică. Problema noastră este că oamenii din întreaga lume s-au supus ordinelor unor lideri și milioane dintre ei au fost uciși din cauza acestei obediențe. Problema noastră este că oamenii din întreaga lume sunt obedienți în fața sărăciei și înfometării și prostiei și războiului și cruzimii. Problema noastră este că oamenii sunt obedienți atunci când închisorile sunt pline de hoți mărunți și marii hoți ne conduc țara. Asta este problema noastră!” – Howard Zinn (1922-2010)

 

Trăim într-o societate plină de paradoxuri în care medicina a avansat enorm dar bolile sunt mult mai numeroase, avem nenumărați experți în toate domeniile, dar și mai multe probleme decât aveam în trecut, avem acces la mai multă informație, dar totuși există atât de puțină înțelepciune în jur, trăim în deplină libertate și totuși suntem atât de înrobiți.

 

Sistemul este complet corupt! Este corupt din orice punct de vedere: războaiele sunt pornite intenționat, mâncarea ne este otrăvită cu toxine, apa ne este umplută cu deșeuri toxice, țări întregi sunt îngenuncheate de dragul profitului, doctorii distrug sănătatea, judecătorii își bat joc de justiție, universitățile distrug cunoașterea, ele nu educă studenții ci le spală creierele, guvernele distrug libertatea, mass-media distruge informația distorsionând-o după anumite interese, în timp ce mare parte din oameni nu admit că ar exista vreo problemă. Teoriile conspiraționiste sunt privite ca o glumă bună și nu ca o formă de informare alternativă.

 

Atâta timp cât societatea rămâne oarbă, preocupată de lucruri mărunte, cei de la vârf nu au de ce să se teamă. Doar dacă începem să gândim critic cu privire la tot ceea ce ne este băgat pe gât de către sistem, putem face diferența între realitatea adevărată și cea virtuală, cu care suntem manipulați. Sistemul este corupt… și nimic din ceea ce facem acum nu-l va schimba. Noi alegeri, proteste, editoriale, mișcări de rezistență etc. sunt importante în înțelegerea faptului că sistemul este putred, dar nimic din cele enumerate nu va schimba sistemul. Pentru a deveni un obstacol pentru elite trebuie să acționezi independent, trebuie să devii independent de sistem. Din punct de vedere fizic, financiar, politic, intelectual și spiritual trebuie să te îndepărtezi de controlul lor. Trebuie să gândești ca ei… „lasă-i să demonstreze cât vor atâta timp cât își plătesc taxele” – așa gândesc elitele!

 

Trăiți într-o transă permanentă! Majoritatea oamenilor nu conștientizează sistemul, ei doar încearcă să-și găsească locul într-un sistem existent, fără a fi conștienți că astfel contribuie la dezvoltarea acestuia. Oamenii vin acasă, dau drumul la TV, se lasă pradă mesajelor subliminale, își petrec timpul colectând fleacuri inutile, ignorând complet ceea ce se petrece în jurul lor, crezând că lumea este ceea ce se poate vedea la televizor sau ce se scrie în ziare și reviste…

 

Tot ceea ce se petrece în jurul nostru se petrece pentru că noi dăm voie să se petreacă. O vorbă înțeleaptă spune: „pentru ca răul să triumfe e de ajuns ca oamenii buni să nu facă nimic”. În realitatea noastră e de ajuns să stăm cuminți la televizor și să privim liniștiți la show-urile de 2 lei în timp ce se spray-ază peste tot în lume, în timp ce se preia controlul asupra vieților noastre. Dar asta nu o să vezi la știri… trebuie să te informezi, trebuie să faci un efort pentru a afla ce se petrece în jurul tău. Peste câțiva ani vă va părea rău. Copiii voștri vor trebui să trăiască într-o societate și mai rea ca aceasta. Vă va părea rău că nu ați făcut nimic când încă se putea…

 

Trăim într-o societate în care „normalul” este stabilit de către majoritate, acest lucru fiind dezvoltat de către elite tocmai pentru că ele se pricep să imprime în subconștientul colectiv noțiunea de „normal”. În urmă cu câteva sute de ani, normalitatea avea alte repere decât astăzi dar servea aceleași interese. Stabilirea sistemului de normalitate nu este proporţional cu idealul de viață. Oamenii aleg să-și plece capul în fața autorităților tocmai pentru că așa au fost educați. Am fost educați să învățăm și să tocim, nu să gândim critic; am fost învățați să fim supuși legilor, chiar dacă acestea sunt împotriva dezvoltării noastre ca individ; am fost manipulați să aprobăm formele de autoritate, chiar dacă atentează la libertățile noastre…

 

Prins în ghearele sistemului, omul devine demoralizat (de multe ori pe bună dreptate). Munca asiduă, rutina, lipsa de perspectivă, frustrările alimentate de către societatea din jur, plictiseala, lipsa unei educații proprii adecvate, toate contribuie la această demoralizare și adâncire a individului în sistem. În locul trezirii colective, majoritatea aleg calea alcoolului, a depresiei, a drogurilor, a muncii, dar foarte puțini încearcă să conștientizeze sau să iasă din labirintul realității virtuale în care trăiesc. Gândirea „logică” cu care am fost învățați să analizăm lumea înconjurătoare nu face decât să ne îndoctrineze cu falsele realități și să ne trimită exact spre acele uși de care vrem să scăpăm.

 

Oamenii așteaptă un salvator, un mântuitor care să lupte în locul lor și să biruie fără ca ei să-și asume vreo responsabilitate; așteaptă ca cei din jurul lor să facă ceva pentru ca ei să trăiască mai bine; așteaptă, cerșesc soluții sau se complac în situație spunându-și că sunt prea mici pentru a face ceva; stau rutinați în realitatea cenușie a muncii și trăiesc doar pentru pauzele dintre perioadele de lucru, week-end-uri libere și concediile de odihnă, așteptând salivând sărbătorile de iarnă și de Paște, și își continuă liniștiți lucrul anost, dintr-un reflex condiționat, asemeni câinelui pavlovian, așteptând momentul suprem al anului: concediul de vară!

 

Dacă până acum ignoranta a fost cuvântul de ordine, dacă realitatea înconjurătoare a fost o simplă știre la TV pentru voi, este momentul să deschideți ochii, să nu va mai lăsați duși de val, manipulați și înrobiţi. Trebuie să aveți curajul să faceți ce trebuie atunci când ceilalți dau bir cu fugiții! Nu renunțați atât de ușor ! Nu fiți indiferenți! Luați atitudine și spuneți NU!”[1]

 

sursa si foto:  http://www.dzr.org.ro

16. 666666666666666666666666666666666666666666666666666

 

Industria de divertisment asaltează ființele umane cu influențe malefice

 

https://www.rostirea.ro/news/industria-de-divertisment-asalteaza-fiintele-umane-cu-influente-malefice

 

„Fie că deschidem televizorul sau mergem la cinema, că citim o revistă sau ascultăm muzică, suntem asaltaţi din toate părţile de vulgaritate, de mediocritate, de malefic. Cu toţii vedem acest lucru.

 

Chiar şi cei care nu cred într-o ofensivă programată, dirijată din umbră, observă tendinţa imorală şi lipsită de etică înspre care este direcţionată omenirea, dar o numesc simplu „artă” fără să se întrebe, în mod îndreptăţit de altfel: De ce tocmai în acea direcţie? De ce nu este promovat un sens mai moral, mai spiritual chiar, mai frumos? De ce bârfe, sex, imbecilitate, superficialitate, hidoșenii? De ce nu dragoste, demnitate, altruism?

 

Mesajele şi simbolurile malefice care apar în mod obsesiv în toate domeniile de atâţia ani încoace ne demonstrează două lucruri. În primul rând, că ele funcţionează! Dacă nu ar funcţiona, cu siguranţă nimeni nu ar mai insista cu aceste aspecte.

 

În al doilea rând, că toate eforturile care sunt făcute în această direcţie au ca scop orientarea ființelor umane într-o zonă cenuşie, cumplită, de pasiuni josnice, de ignoranţă şi suferinţă, pentru a împiedica dezvoltarea și evoluția lor. Pentru că transformarea este cursul firesc al oricărei existenţe, și cu cât binele prinde tot mai multe rădăcini, cu atât mai acerb se încearcă inocularea răului, a maleficului în vieţile oamenilor.

 

Filmele și serialele de televiziune abordează subiecte tot mai demoniace

 

V-ați întrebat vreodată de ce în aproape toate filmele are loc cel puțin o crimă? Deşi există atât de multe subiecte deosebite care ar putea și ar trebui să fie explorate, cea mai prezentată intrigă este aceea a morții. Sigur o intrigă puternică e esențială într-un scenariu. Dar cum și de ce am ajuns să acceptăm cu atât de multă ușurință ca pesonajele să se omoare între ele? E important să înţelegem că nu este necesar să fie omorâte cât mai multe personaje pentru ca un film să fie bun.

 

Oamenii au ajuns să accepte în cel mai natural mod ideea de crimă prin repetarea constantă de-a lungul anilor a scenariilor specifice. Acest lucru se observă și în numărul foarte mare de omucideri care au loc în viața reală. Cum ar fi fost dacă principalul subiect al filmelor nu ar fi fost dorința de răzbunare ci iertarea, umorul, înţelepciunea?

 

„Televiziunea este principalul mijloc prin care se infiltrează noua religie satanică.” – The Devil”s Notebook de Anton LaVey – fondatorul Bisericii lui Satana

 

„Televiziunea, sau altarul lui Satana, a crescut și s-a dezvoltat mult față de începutul anilor ’50, de la un mic și blurat ecran la uriașe centre de divertisment care ocupă pereți întregi cu câteva monitoare TV. Ceea ce la început era un inocent mod de relaxare şi informare în viața de zi cu zi, a devenit acum un înlocuitor al vieții reale pentru milioane de oameni. Aceasta (modalitatea de influenţare şi control a oamenilor prin programele TV, n. n.) este o religie majoră a maselor.” – The Devil”s Notebook de Anton LaVey – fondatorul Bisericii lui Satana

 

Satana a devenit personaj principal al unui serial TV

 

Compania de televiziune americană Fox urmează să lanseze în anul 2016 un serial care îl glorifică pe Satana. Serialul, intitulat Lucifer, îl are ca personaj principal pe „prințul Iadului” care decide să trăiască printre oameni, stabilindu-se în Los Angeles.

Lucifer este prezentat ca fiind un tânăr arătos, charismatic și inteligent. Toate femeile doresc să fie cu el și toți bărbații doresc să fie în locul lui. Numele complet al personajului este Lucifer Morningstar, adică Lucifer „steaua dimineții” sau, mai bine spus, „steaua care răsare” – fiind evidentă aici intenția producătorilor de a-i atribui ideii de rău, de malefic o nouă direcție ascendentă, interesantă și general acceptată.

El deține un club de noapte numit în mod semnificativ Lux (lumină), se scaldă în bani, băutură și distracții în timp ce se „joacă” cu cei din jur. Fără să se transforme într-un personaj bun, Lucifer se face plăcut publicului datorită caracterului său rebel, arogant, charismatic şi prin puterile supranaturale pe care le deţine. Astfel, natura sa demoniacă va fi uşor trecută cu vederea, iar acest fapt îi va influența negativ pe cei care vor viziona serialul.

 

Un alt serial de televiziune de mare succes, în care asemenea lui Lucifer valorile morale sunt total răsturnate, iar personajele negative şi demoniace au roluri principale în poveste, este Dexter. Dexter este un criminal în serie, obsedat de sânge. Rolul acestui personaj devine ușor de acceptat și iubit prin faptul că el omoară numai „oameni răi”, criminali la rândul lor. Publicul ajunge astfel să aprecieze acel foarte mic lucru bun, acceptabil prin contrast cu marele rău, reprezentat de faptul că Dexter este un criminal în serie. El este prezentat ca un „înger” care rezolvă treburile murdare.

 

Există multe alte seriale în care fiinţe demoniace sau din lumi infernale sunt în prim plan: The Walking Dead: Invazia zombie, Supernatural, Urzeala Tronurilor, Carnivale, Sanctuary, American Horror Story etc.

 

Vampirii, spiritele demoniace şi monștrii de toate felurile sunt nelipsiţi și în filmele din ultimii ani, nu doar în seriale.Horns, Maleficient, Dr. Hannibal Lecter, American Psycho sunt doar câteva exemple de filme care au personaje demoniace în rolul principal.

 

Numărul tot mai mare de astfel de producții ne arată foarte clar spre ce direcție este îndreptată omenirea. Că nu este o banală întâmplare ci este vorba de ceva programat, de o „educare” a oamenilor, ne indică și evoluția filmelor pentru copii.

 

Programele pentru copii promovează violenţa, prostia şi homosexualitatea

 

Încetul cu încetul, caracterele din desenele animate au devenit tot mai violente, dizarmonioase şi urâte, inoculând în mințile inocente și lipsite de discernământ ale copiilor comportamente specifice.

 

Copiii sunt bombardați cu scene de violență, de agresivitate, de mânie şi răzbunare, sunt programați din primii ani de viață să accepte ideea de homosexualitate, în imagini sunt strecurate detalii cu semnificaţii malefice etc.

 

Observaţi detaliul piramidei cu ochi dintr-o captură a desenelor animate Family Guy. Acest semn trece neobservat pentru telespectatori şi totuşi a fost pus acolo cu un scop precis; subconştientul observă fiecare detaliu. Atunci când telespectatorul va vedea undeva acest simbol se va simţi atras, chiar fascinat de el. Va fi astfel deschis să primească mesajul pe care îl prezintă adepţii simbolului respectiv. (În finalul articolului vom reveni asupra acestor aspecte.)

În The Simpsons, serial în care personajele dau dovadă de o idioţenie crasă, există simboluri oculte atent inserate în fiecare episod.

 

Personajele din Ugly Americans sunt de-a dreptul hidoase şi malefice. Printre subiectele principale abordate în acest desen animat se află magia neagră, sexul, abuzurile sexuale şi homosexualitatea.

 

Compania Disney susține homosexualitatea de peste 20 de ani

Disney a fost una dintre primele companii care a acceptat și recunoscut relațiile gay. În anul 1995, compania a început să ofere asigurări de sănătate partenerilor de viață ai angajaților homosexuali. Purtătorul de cuvânt al Disney de la acea vreme, John Dreyer, declara cu încântare că această decizie este în conformitate cu politica de nediscriminare a companiei și că speră ca și celelalte firme să le urmeze exemplul. Că această declarație este doar praf în ochi o arată faptul binecunoscut că femeile angajate la Disney aveau un cod strict în ceea ce privește vestimentația. Până în anul 2010, femeile erau obligate să se îmbrace sobru, cu pantaloni pe sub fuste, haine în culori închise și mâneci lungi!

 

Scurtă incursiune în agenda promovării homosexualității în desenele animate pentru copii

 

Nivelul grav de poluare la care s-a ajuns în ceea ce privește prezența homosexualității în desenele animate pentru copii este datorat procesului constant de implementare a unor idei, situații și personaje specifice.

 

Un exemplu sugestiv care promovează homosexualitatea este SpongeBob Squarepants, un serial de animație apărut în 1999, care se bucură încă de un mare succes. Personajul SpongeBob Squarepants a ajuns în centrul atenției în anul 2005, când a apărut într-un videoclip pentru copii din cadrul unei campanii ce promova homosexualitatea a organiației We are Family Fundation. Creatorul desenului SpongeBob Squarepants, Stephen Hillenburg, a declarat atunci că în viziunea lui personajul este asexual, dar că înțelege faptul că unele aspecte ale animației apar sugestive pentru comunitățile gay.

 

Un alt exemplu este serialul de desene animate Digimon, în care personajele principale, doi băieți pe nume Matt și Tai au o legătură foarte „specială”. Un părinte povestește: „Am observat multe aluzii de natură ocultă în programele pentru copii. (…) Când fiul meu de 13 ani a început să urmărească Digimon, am căutat imediat informații pe internet și am aflat că cele două personaje principale, doi băieți în vârstă de 10 ani pe nume Matt și Tai sunt iubiți. Ceea ce este și mai grav este că desenul este urmărit și de adulți. Am găsit multe site-uri conduse de fanii adulți care erau atât de încântați de relația dintre cei doi copii. Dezgustător.”

În filmul How to train your dragon 2 (2014) este prezentat un personaj gay pe nume Gobber care atunci când vede un soț și o soție devine melancolic, pentru că lui îi lipsește partenerul „special.”

 

Serialul animat Clarence, nominalizat în 2014 la Primetime Emmy pentru Cel mai bun program de animație, format scurt, și difuzat pe postul TV Cartoon Network a atras atenția din cauza unor scene în care doi bărbați homosexuali își dau întâlnire la un restaurant, iar când se întâlnesc se sărută pe obraji (deși la început scenariștii au intenționat ca cele două personaje să se sărute pe buze) și se îmbrățișează în modul specific persoanelor gay.

Lista filmelor de animație pentru copii care prezintă personaje gay este foarte lungă. Iată, în continuare, alte câteva exemple:

– The Legend of Korra (2012-2014), difuzat de Nickelodeon – personajele Korra și Asami Sato sunt prezentate ca iubite la finalul ultimului episod, fapt confirmat de scenariști;

– Chozen (2014) – Chozen, un băiat homosexual care aspiră să devină un cântăreț de muzică rap este într-o relație cu un alt băiat pe nume Hunter;

– Adventure Time (2010- ) – animația a fost concepută având la bază relația romantică dintre Prințesa Bubblegum și Marceline, Regina Vampir. Datorită faptului că relațiile gay sunt interzise în unele țări, animația a fost în mare parte cenzurată;

– Archer (2009- ) – Ray este un agent secret homosexual, fost olimpic medaliat la ski. Pam, director la resurse umane, este bisexuală, iar valetul personajului central, Woodhouse, suferă după fostul său iubit care a murit în război.

Exemple asemănătoare se întâlnesc și în The Cleveland Show (Fox), Rick and Steve: The Happiest Gay Couple in the World (Logo), King of the Hill (Fox), South Park (Comedy Central), The Simpsons (Fox), Sailor Moon (a fost intens cenzurat; Kunzite și Zoisite formau un cuplu de homosexuali, dar Zoisite a fost transformat în femeie în versiunea engleză; Sailor Uranus și Sailor Neptune sunt iubite, dar în traducerea în engleză ele se apelează cu „verișoară”), YuYu Hakusho (Fuji Television), Gargoyles (Syndicated), Sakura Trick (Television Saitama), Steven Universe (Cartoon Network) etc.

 

De-a lungul anilor, au existat numeroase revolte din partea părinților și a adulților în general împotriva îndoctrinării copiilor cu sugestii de natură homosexuală prin programele de animație. Cu toate acestea, astfel de seriale de animație continuă să fie difuzate, și în multe state guvernanții sunt preocupați în primul rând să le acorde cât mai multe drepturi minorităților sexuale deviante decât să promoveze o educație sănătoasă.

 

În Ucraina, cele mai populare seriale de animație sunt considerate periculoase pentru copii

 

Comisia Națională pentru Protecția Moralității din Ucraina a analizat cele mai populare seriale de animație de la televiziunea ucrainiană. Comisia a emis o listă de programe „periculoase pentru copii”, care ar trebui interzise.

 

Potrivit studiilor efectuate, personajul de animație SpongeBob SquarePants este considerat ca fiind homosexual. Alte seriale de animație precum The Simpsons, Family Guy, The Teletubbies, Shrek și Futurama au fost apreciate de comisie ca „proiecte menite să distrugă conceptul de familie și promovează consumul de droguri și alte vicii.”

 

Raportul comisiei mai precizează că animațiile sunt „în mod deliberat create” astfel încât copiii să devină „oameni anormali, care să petreacă toată ziua în fața televizorului cu gurile deschise, înghițind toate informațiile prezentate”, comportament care se pliază „psihologiei de ratați”. Conform studiului, în urma vizionării unoar astfel de seriale, copiii ajung să aibă manifestări violente, să vorbească urât şi să fie depresivi. Și animațiile japoneze sunt considerate „exemple clare de propagandă sexuală.”Moda este o altă cale prin care se promovează intens maleficul

Chiar și atunci când e vorba de haine purtabile, nu de costumațiile stranii, hidoase care apar în sinistrele show-uri de modă, prezentarea acestora și a accesoriilor se face în cel mai ciudat mod. Case celebre de modă plătesc bani grei pentru promovarea produselor de lux într-o manieră cel puțin bizară. Urâtul, agresivitatea, slăbiciunea, morbidul, maleficul sunt prezente în locul frumuseții și transfigurării.

 

Pe principiul că o imagine face cât o mie de cuvinte vă prezentăm în continuare câteva dintre pozele care au apărut în ultimii ani în reviste faimoase de modă, precum Vogue, V Magazine, Interview, Elle, care sunt citite de milioane de oameni din întreaga lume.

 

Într-un pictorial al revistei Vogue Italia, intitulat Cinematic, hainele de firmă sunt combinate cu elemente precum abuzul, dezumanizarea şi moartea.

 

Ne întrebăm retoric: oare editorii revistei Vogue Italia cred că cei care privesc aceste poze sunt impresionaţi de rochiile de firmă?

În anul 2014, fotograful Raj Shetye a realizat un pictorial inspirat dintr-un caz real de viol care a avut loc într-un autobuz în New Delhi, în anul 2012. Tânăra care a fost abuzată de un grup de bărbaţi a decedat.

Fotograful Steven Meisel a realizat în anul 2006 o şedinţă foto cu tema Stare de Urgenţă, un alt „scenariu” în care femeile sunt brutalizate şi umilite.

Elle Italia ne arată ceea ce industria modei ştie să facă cel mai bine: să umilească şi să controleze femeile slabe, supuse.

Un pictorial prezentat în revista Interview aduce în prim plan aceleaşi subiecte: abuz, violenţă, umilire.

Într-un alt pictorial, cunoscutul top model Naomi Campbell torturează un bărbat, având pe chip o expresie indiferentă.

În campania Marc Jacob’s Primăvară 2014, cântăreaţa Miley Cyrus este aşezată lângă o altă fată… moartă!

E important să ne dăm seama că obsesia cu care sunt promovate aspectele negative nu este o întâmplare. Suntem bombardați pe toate căile cu simboluri şi ipostaze malefice pentru a ajunge să le acceptăm şi chiar să le îmbrăţişăm, urmând exemplul atâtor vedete.

 

În industria muzicală, Satana cântă pe mai multe voci

În lumea muzicii, asaltul demonilor și al perversităților de tot felul a început cu mult timp în urmă. Metodele prin care sunt induse în mințile oamenilor cele mai stranii idei și tendințe cunosc o mare varietate: de la ritmuri năucitoare, dezechilibrante, asezonate adesea cu strigăte sau răgete infernale (cum este cazul așa-ziselor muzicihard rock, heavy-metal etc.); mesaje subliminale criminale incluse în unele melodii; versuri și videoclipuri ce promovează violența, sexualitatea deșănțată, prostia, tembelismul, consumul de droguri; costumația diavolească a unor vedete; la ritualuri satanice desfășurate pe scenă în fața a zeci de mii de spectatori și difuzate în direct în întreaga lume.

 

Mulți cântăreți faimoși au recunoscut că și-au vândut sufletul pentru a avea succes, cu alte cuvinte au făcut pacturi satanice în urma cărora au devenit canale prin care anumiți demoni sau spirite satanice se manifestă liber. Ființe dezaxate cum sunt Lady Gaga, Ozzy Osburne și mulți alții asemenea lor sunt intens promovate ca mari artiști.

 

Recent, Rihanna, o cântăreață foarte în vogă, cu milioane de fani, și-a lansat ultimul videoclip. Deși are un conținut șocant, videoclipul a fost însoțit de o intensă reclamă. Scene de violență extremă, tortură, droguri, limbaj trivial, răzbunare, toate într-o mini poveste de 7 minute, care va fi vizionată de miliarde de ori, de admiratori ai cântăreței. În final, nud și plină de sânge, Rihanna privește provocator direct către cameră.

 

 Este suficient să ne uităm cine câștigă premiile și concursurile muzicale pentru a ne da seama că nici aici nu este vorba de o întâmplare, ci de o promovare fățișă a maleficului și a perversiunii. Ca să dăm un singur exemplu, ediția Eurovision din anul 2014 a fost câștigată de un transsexual, Conchita Wurst, tocmai datorită imaginii sale și nu a calităților vocale deosebite.

 

Piramida cu ochiul atotvăzător este cel mai întâlnit simbol satanic

Cei mai cunoscuţi actori şi cântăreţi, indiferent de religie, vârstă ori stil de viaţă au ceva în comun: ei au pozat cel puţin o dată făcând semnul ochiului atotvăzător.

Acest semn ocult, care la origini reprezenta Ochiul divin, a fost revendicat de secta satanică a francmasoneriei.

 

În imaginea de mai jos se observă o monedă de argint creată în ediţie limitată pentru participanţii la Conferinţa Mondială a Marilor Loje Francmasonice care a avut loc în Washington D. C., în 28 martie 2008. Pe cele două feţe ale monedei apar faimoasele simboluri masonice compasul şi piramida cu ochiul atotvăzător în vârf.

 

Aşadar, care este legătura dintre francmasonerie şi vedetele internaţionale? Prin semnul ochiului atotvăzător își dezvăluie ele apartenența la această organizație ocultă? Nu neapărat. De fapt, aceste „vipuri” atât de admirate de milioane de oameni sunt nişte simple marionete ale francmasoneriei satanice care se foloseşte de ele pentru a influenţa oamenii de rând.

 

Printe aceste victime inconștiente, furate de mirajul celebrității, se numără Miley Cyrus, Robert Pattison, Keith Urban, Kanze West, Beyonce, Rihanna, Katty Perry, Ed Sherran, Colin Firth, Angelina Jolie, Anna Kendrick, Anne Hathaway, Ana Bulijevic, Alexander Skarsgard, Aishwarya Rai Bachan, Britney Spears, Daisy Lowe, Bono, Madonna, Lang Lang, Lady Gaga, Willow Smith, Zoe Salnada, Rita Ora, Kristen Steward, Al Pacino, Jay-Z, Emma Stone, Daniel Radcliffe, Kylie şi Kendall Jenner, Taylor Swift, Iggy Azalea și mulți alții.

 

 Știind toate acestea, este important să nu ne lăsăm păcăliți și să nu facem jocurile perverse ale celor care urmăresc din umbră să împingă oamenii într-o stare degradantă, de confuzie, de răsturnare a valorilor.

Îmbrățișând de fiecare dată binele, frumosul, adevărul, iubirea, sentimentele nobile, virtuțile, trezind în noi inteligența, bunul simț, discernământul și deschizându-ne ființa către aspectele superioare, divine, vom fi la adăpost de influențele insidioase sau fățișe ale răului.”[1]

sursa si foto:  http://www.dzr.org.ro/

 

 

Si………………………..

Preşedintele Academiei Române, reacție furtunoasă la scandalul „interzicerii Crăciunului” de către UE: Regimurile comuniste au făcut același lucru

 

https://psnews.ro/presedintele-academiei-romane-reactie-furtunoasa-la-scandalul-interzicerii-craciunului-de-catre-ue-regimurile-comuniste-au-facut-acelasi-lucru-600351/

 

 

Preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, a reacţionat dur la aşa-zisa intenţie a Comisiei Europene de a interzice folosirea termenului „Crăciun”, care ar trebui înlocuit cu „sărbători”. Este vorba despre un ghid intern de comunicare pentru oficialii UE, care însă a fost retras în urma reacţiilor politicienilor de dreapta.

 

Preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, a comentat pe Facebook pe marginea scandalului izbucnit pe marginea propunerii lansate de comisarul pentru egalitate, Helena Dalli, la sfârşitul lunii octombrie, cu privire la noile principii de comunicare incluzivă.

 

Documentul a fost interpretat de ziarul italian Il Giornale drept tentantivă de interzicere a termenului „Crăciun”.

 

„Aud, în preziua Sărbătorii Naţionale de 1 Decembrie – când ne bucuram de o altă sărbătoare naţională, cea a Sfântului Andrei – că se gândesc unii să ne interzică Crăciunul. Aceşti „unii” nu sunt oricine, ci Comisia Europeană, dornică să introducă în Parlamentul European un proiect de rezoluţie prin care termenul „Crăciun” să fie înlocuit cu „sărbătoare”. Aflu că, de această dată, nu s-a reuşit. Pentru unii pare stupefiant, pentru alţii pare ideal, iar pentru cei mai mulţi faptul rămâne indiferent”, scrie Ioan-Aurel Pop pe pagina sa de Facebook.

 

Preşedintele Academiei Române face o comparaţie cu regimurile comuniste care au făcut acelaşi lucru: În România, cuvântul „Crăciun” a fost înlocuit cu „Sărbătorile de iarnă”, iar „Moş Crăciun” a devenit „Moş Gerilă”.

 

Documentul a fost retras

Un document intern al Comisiei Europene care îi sfătuia pe oficiali să folosească termeni cum ar fi „sezonul sărbătorilor”, mai degrabă decât Crăciunul, și să evite expresii precum „made man” (n.r. – făcut de mâna omului) a fost retras după un protest din partea politicienilor de dreapta.

 

Executivul UE a decis retragerea documentului lansat de comisarul pentru egalitate, Helena Dalli, la sfârșitul lunii octombrie, după un articol din tabloidul italian Il Giornale, care susținea că este o încercare de „anulare a Crăciunului”, scrie News.ro

 

O serie de politicieni de dreapta, inclusiv fostul președinte al parlamentului european Antonio Tajani, membru al Forza Italia a lui Silvio Berlusconi, s-au războit ulterior asupra problemei pentru a-și exprima opoziția față de sfatul „absurd”.

 

„Incluziunea nu înseamnă negarea rădăcinilor creștine ale UE””,, a scris Tajani pe Twitter.

 

Ca răspuns, Dalli a emis o declarație de scuze. „Inițiativa mea de a elabora linii directoare ca document intern pentru comunicarea către personalul comisiei în sarcinile lor a fost menită să atingă un obiectiv important: să ilustreze diversitatea culturii europene și să prezinte natura incluzivă a Comisiei Europene în toate categoriile sociale. și convingerile cetățenilor europeni. Cu toate acestea, versiunea ghidurilor publicate nu servește în mod adecvat acestui scop. Nu este un document matur și nu îndeplinește toate standardele de calitate.. În mod clar, liniile directoare necesită mai multă muncă. Prin urmare, retrag orientările și voi lucra în continuare la acest document”, a spus ea. Comisia Europeană, împreună cu alte instituții ale UE, a fost mult timp criticată pentru lipsa de diversitate în rândul personalului său. Nu există comisari de culoare.

 

Ca parte a unei actualizări a limbii care va fi folosită de personalul său, comisia le-a cerut oficialilor să fie mai sensibili în comunicările lor. Potrivit The Guardian, oficialii care lucrează cu colegiul comisiei de 27 de oameni, condus de Ursula von der Leyen, au fost sfătuiți să evite să presupună că toată lumea este creștină, albă și căsătorită. În loc să se refere la Crăciun, oficialii ar trebui să spună „sezonul sărbătorilor”, sugerează documentul. Oficialii au fost sfătuiți să evite pronumele specifice genului și cuvintele și expresiile bazate pe gen, cum ar fi „președinte”, „doamne și domni” sau „făcută de om”.

 

CITIȚI ȘI: Document al Comisiei Europene, retras după ce recomanda ca termenul ”Crăciun” să fie înlocuit cu “sezonul sărbătorilor”

 

S-a sugerat ca oficialii să întrebe oamenii care sunt pronumele lor și să fie atenți folosind termeni precum „gay” și „lesbiene” ca substantiv. „Transgender, bi sau intersexual nu sunt substantive.” … „Spuneți persoane trans, homosexuale etc. sau referiți-vă explicit la persoana respectivă”, a fost sugerat.

 

Sophie in ’t Veld, un europarlamentar liberal olandez, a spus că este îngrijorată de retragerea bruscă a comisiei pe această problemă. Ea a spus: „Comisarul Dalli merită lăudat pentru că a avut curajul de a aborda problema, fie că este într-un mod oarecum stângaci. Dezinformarea concertată și atacurile asupra ei de către extrema dreaptă și răspunsul ulterior la acestea din partea comisiei sunt îngrijorătoare. Trebuie să recunoaștem că Europa și instituțiile sale reprezintă pe toată lumea. Instituțiile ar trebui să fie strict neutre: să nu uităm că majoritatea europenilor nu sunt religioși”, a spus ea.

 ……………………………………………..

Tehnocraţii şi politrucii de azi,daca nu invata de la catastrofele de ieri…

 

Amintiri din „Epoca de Aur”  – TEHNOCRAŢI ŞI POLITRUCI

 

La început anilor ‘60, când ing. Angelo Miculescu s-a întors în ţară, după un stagiu de un an în SUA, unde a fost trimis ca să cunoască agricultura americană la ea acasă, părea că s-a schimbat ceva în agricultura românească. S-a schimbat denumirea Gospodăriilor Agricole de Stat (GAS) şi a celor colective (CAP), denumiri importate de la sovietici, în Întreprinderi Agricole de Stat şi, respectiv, Cooperative Agricole de Producţie, iar fostele „secţii” au fost înlocuite cu „ferme”, conducătorii acestora căpătând denumirea de fermier.

 

În aceeaşi perioadă, porţile partidului au fost deschise pentru specialiştii de vârf ai României, formându-se, alături de clasa conducătoare a „politrucilor” şi cea a „tehnocraţilor”.

A fost, însă, doar o schimbare de faţadă, politrucii luând toate deciziile din economie, iar tehnocraţii fiind doar toleraţi, pentru îndeplinirea „sarcinilor” date de partid, dar purtau întotdeauna răspunderea pentru eşecuri, care de fapt nu le aparţineau, cât timp ei erau obligaţi la o obedienţă şi subordonare totală faţă de politruci.

 

Cu un astfel de politruc, ajuns director general în minister, am avut prin anii ‘50, o mică insubordonare. Îl însoţeam la un control într-o secţie zootehnică (maternitate de scroafe) şi m-a atenţionat că n-au făcut siloz de porumb, conform dispoziţiilor. I-am replicat că scroafele nu consumă siloz de porumb, dar l-am înfuriat că nu respect dispoziţiile primite, inspirate din tehnologiile sovietice, iar la următoarea şedinţă de lucru mi-a cerut sancţionarea. Când directorul întreprinderii regionale unde lucram (totuşi, un inginer cu „facultatea de doi ani de partid”) mi-a cerut explicaţii, i le-am dat, în sensul că sovieticii făceau siloz pentru porci numai din ştiuleţi, cocenii fiind însilozaţi separat, pentru taurine. Iar noi, neavând şi taurine, nu puteam aplica tehnologia sovietică. şi am rămas nesancţionat.

 

Aceeaşi nebunie a fost impusă, 30 de ani mai târziu, de către Ceauşescu, după o vizită în Germania. Acolo văzuse că producţia de porumb era însilozată în totalitate, fapt care i-a dat ideea unei mari cantităţi de porumb la hectar în România. Dar el n-a înţeles că germanii procedau astfel pentru că, datorită climatului nefavorabil, boabele de porumb nu ajungeau adesea la maturitate şi, de aceea, nu aşteptau recoltarea normală, la maturitate, a porumbului. A făcut o plenară pentru a schimba tehnologia porumbului şi a „încurajat” înregistrarea ca porumb boabe a întregii cantităţi de porumb însilozat. Şi astfel România a înregistrat, în acea perioadă, 60 milioane tone de cereale!

 

Dar nebunia nu s-a oprit aici. A continuat producerea paralelă a porumbului boabe, care era destinat predării la bazele de recepţie, pentru export. Iar când Ceauşescu aproba cotele lunare de cereale, se făcea că nu ştie că, de fapt, la producători, producţia de porumb boabe era reprezentată de porumbul siloz, şi ni-l repartiza nouă, pentru consum, la păsări şi porci. A fost o perioadă critică pentru zootehnia românească. Bietul ministru Miculescu se zbătea în şedinţele din „cabinetul” lui Ceauşescu să primească din baze porumb boabe adevărat. Ceauşescu era confuz în decizii, astfel că Miculescu, către sfârşitul acestei consfătuiri la nivel înalt, obişnuia să facă un rezumat al discuţiilor, spunând: „Tovarăşe secretar general, iată ce am înţeles noi” şi, în cuvinte bine alese, îi rezuma lui Ceauşescu propriile sale opinii, la care Ceauşescu, care nu pricepea capcana întinsă, conchidea: „Da, aşa am hotărât şi aşa să faceţi!” Şi astfel, reuşea să obţină o parte din ceea ce dorea, pentru că niciodată nu am avut furaje îndestulătoare la păsări.

 

Odată, la o astfel de conferinţă, Ceauşescu l-a întrebat pe Dr. Teujdea, directorul direcţiei sanitar-veterinare, de ce mor atâtea animale şi păsări, iar acesta i-a dat un răspuns neaşteptat: „De foame, tovarăşe secretar”. Iar când a fost contrazis de Ceauşescu, s-a sculat de pe scaun şi i-a spus: „Permiteţi-mi să vă aduc de la biroul meu dovada!”. Dar cum să i se permită aducerea dovezilor? Şi a fost schimbat din funcţie.

 

Şi nici tovarăşa Ceauşescu, de la cabinetul 2, nu era mai „brează”. La o „sărbătoare a recoltei”, unde era prezentă şi avicultura, printre altele cu un tip nou de baterie pentru găini ouătoare, aceasta a dat următoarele indicaţii preţioase:

 

„Vai, sărmanele păsări, le-aţi pus jgheaburile de apă şi de furaje în exteriorul cuştii, chinuindu-se ca să mănânce şi să se adape. Acestea trebuie puse în interiorul cuştii, pentru a fi la îndemâna păsărilor.”

 

I s-a răspuns, politicos şi cu respect, că ar fi risipite de găini sau infectate cu găinaţ. Tovarăşa a renunţat la idee, dar nu şi la grosimea scheletului bateriei: „Reduceţi la jumătate grosimea sârmelor de la podea, ca să facem economie de metal”. Şi s-a dat ordin la „Tehnometal”

 

Timişoara, care executa bateriile, să facă un prototip conform indicaţiilor. S-a executat şi introdus în producţie la Avicola Buftea. Experimentul a fost un dezastru: podeaua se rupea sub greutatea găinilor, acestea cădeau în fosa de dejecţii, unde întunericul nu permitea să li se descopere prezenţa, şi erau transformate, împreună cu dejecţiile, în „dejecţii uscate de pasăre (DUP).” A venit miliţia, a găsit găini lipsă şi l-a făcut răspunzător pe fermier. A trebuit să întocmesc un material cu explicarea fenomenului şi cu precizarea că experimentul a fost făcut la directiva „tovarăşei”, pentru ca miliţienii, de teamă în ceea ce se implică, să închidă dosarul.

 

Şi vă amintiţi de tovarăşul Iosif Banc? Probabil că da, pentru că circula o butadă: „Ştii un banc agricol?” şi când răspundeai „nu” se adăuga: „Iosif”.

 

Ei bine, Iosif Banc mi-a sugerat odată, într-o vizită făcută la o fermă de găini: „De ce facem baterii din metal și nu din lemn?”. Îl rodea, ca pe tovarăşa, aceeaşi nevoie de economisire a metalului!

 

Iar altădată, ca specialist în agricultură (a fost o perioadă ministru al Agriculturii) i-a sugerat lui Ceauşescu să creştem iepuri, „care se hrănesc doar cu paie şi cu frunze culese din pădure”. Iar Ceauşescu l-a chemat pe Ţârlea şi i-a dispus să crească un milion de iepuri, conform tehnologiei de hrănire Banc. Când programul de un milion de iepuri fusese deja pus pe hârtie, într-o noapte am fost chemat la Institutul de Economie Agrară, unde se făcuseră propuneri de reţete foarte sărace pentru iepuri, conform directivelor. La argumentele mele, mi se răspundea: „Aşa sunt directivele”. Cu mare greutate am îmbunătăţit nesemnificativ reţetele, care au fost reproduse, împreună cu reţetele pentru păsări, ca anexă la celebra Directivă 25/1985.

 

Dar cu reţetele pentru păsări problema a fost mult mai complicată. Am întocmit reţete care să asigure performanţele solicitate la puii de carne: 25 g spor mediu zilnic, 2,5 kg consum specific de furaje şi 5% pierderi. Dar când i-au fost prezentate tovarăşului Ceauşescu, a făcut o criză de nervi (spunea ministrul pentru zootehnie, ing. Petrache, că a simţit că-i plesnesc vasele de sânge din cap), pentru că în reţete se introdusese grăsime 3%, care, la cantitatea anuală de furaje, reprezenta cca 22 mii tone. („Să se ia din consumul populaţiei peste 2.000 vagoane de grăsime?”, urla Ceauşescu). Și i-a expediat pe participanţi să refacă reţeta.

 

Apoi, a chemat doi ingineri zootehnişti (unul de la CSP, altul de la Institutul de Economie Agrară) să întocmească reţete „ca în Germania”. Dar, deşi buni specialişti, aceştia habar nu aveau de nutriţia păsărilor. Şi, pe la miezul nopţii, am fost chemat la CSP (unde cei doi erau sechestraţi într-o cameră) ca să-i ajut. Spre norocul nostru, cei doi specialişti, cunoştinţe vechi de-ale mele, au acceptat propunerea mea de reţetă, mi-au mulţumit de sprijin şi m-au lăsat să merg acasă.

 

A doua zi, când am ajuns la minister, un consilier al ministrului mi-a spus să merg imediat la cabinetul lui Ceauşescu, unde se reiau discuţiile asupra reţetelor incriminate. Bobu şi Dăscălescu, aşezaţi deja, împreună cu echipa Ministerului Agriculturii, mă aşteptau doar pe mine şi pe Ceauşescu. Când li s-a comunicat că toată lumea este prezentă, a apărut şi Ceauşescu. A discutat mai întâi reţetele furajere la porci, vite, oi, iar când a venit rândul reţetelor pentru păsări, stăteam ca pe ghimpi. Din fericire pentru mine, în săliţă a intrat şeful de cabinet al lui Ceauşescu, care i-a reamintit că trebuie să meargă la aeroport, să-l întâmpine pe şeful statului pakistanez, Zia-ul-Haq. A mai avut timp să ne spună: „Şi iată acum care sunt reţetele nemţeşti pentru păsări”. A parcurs-o, dar, când a văzut cele 3% grăsime, fără să comenteze, s-a ridicat, spunând: „Deci să faceţi de acum încolo reţetele pentru păsări”. Şi sub această formă au fost redate în anexă la Decretul 50.

 

Dar niciodată nu le-am întocmit conform decretului emis de Ceauşescu. Pentru că secretarul general stabilea cantităţile de ingrediente furajere, şi niciodată nu admitea corelarea lor cu Decretul 50.

 

Noroc că au survenit evenimentele din decembrie 1989, care ne-au permis să facem reţete echilibrate şi să realizăm performanţe tehnice la care nici nu visam în aşa-zisa „Epocă de Aur – Ceauşescu”.

 

 

/////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

 

17777777777777777777777777777777777777777777777777777777777777

Dumnezeul acestui veac

 Dumnezeul acestui veac (2 Cor. 4, 4) este numit în alte locuri ale Sfintei Scripturi stăpânitorul acestui veac (In. 12, 31; 14, 30), stăpânitorul întunericului acestui veac (Efes. 6, 12), duhul care lucrează în fiii neascultării (Efes. 2, 2). El este dumnezeul acestui veac întrucât cei ce trăiesc după duhul lui i se supun, iau aminte cu drag la îndemnurile lui şi lucrează cu osârdie după principiile lui. Stăpânirea aceasta nu-i este înnăscută, ci întâmplătoare, întemeiată pe prostia oamenilor, care facându-şi chefurile au căzut în viaţa trupească. Cei supuşi lui nu îi sunt supuşi nemijlocit, ci sunt numai dedaţi plăcerilor egoiste; plăcerea lor egoistă îi deschide uşa ca să intre în suflet, şi el, după ce intră, îşi face de cap, trăgându-i la fapte rele şi ruşinoase potrivit treptei de împătimire a fiecăruia. Rareori trece personal la fapte. Lucrarea lui personală este reprezentată de înşelarea protopărinţilor, ispitirea Mântuitorului Hristos şi viitoarea lucrare prin Antihrist. De obicei, el lucrează prin cetele drăceşti, care mişună peste tot şi se bagă în toate, doar-doar vor putea să izbutească vreo mişelie. Unii dintre ei se sălăşluiesc în trupurile oamenilor, în acele părţi prin care lucrează cu precădere patima căreia îi este dedat cel cu pricina. îndrăciţi nu sunt numai cei în care neorânduiala drăcească se descoperă în chip vădit; în cea mai mare parte a îndrăciţilor, dracii locuiesc poto-liţi, mărginindu-se să diriguiască prin insuflare faptele lor păcătoase şi strângând şurubul atunci când omului îi trece prin cap să se pocăiască şi să se îndrepte. în unii trăiesc câţiva draci deodată – asta la cei care slujesc mai multor patimi. Ei, şi prin aceştia stăpâneşte dumnezeul acestui veac. Lui i se închinau păgânii divinizând patimile; acum i se închină cei ce sunt creştini doar cu numele, plecându-se imboldurilor patimilor pe care el le aprinde şi le îndrumă. Cum orbeşte el raţiunea celor necredincioşi? Ascunzându-L cu totul de ei pe Dumnezeu şi rânduiala lucrurilor dumnezeieşti, şi ferecându-le cugetul ca să nu mai simtă altceva decât cele văzute şi pipăite, ca şi cum nu ar exista nimic nevăzut şi nepipăit. îl au şi pe Dumnezeu pe limbă, însă acest cuvânt trece prin gură fără să lase urme; se mai iţeşte şi vorba despre moarte, dar în aşa fel de parcă pe ei asta nu i-ar atinge. De obicei însă, ei îşi sunt loruşi dumnezei, singuri îşi poartă de grijă, singuri îşi rânduiesc soarta, bizuindu-se în toate doar pe ei înşişi şi sprijinindu-se pe mijloacele care le sunt la îndemână. Scopurile lor nu trec dincolo de hotarele vieţii acesteia. Ei au de gând pe aceasta să o prefacă în viaţă paradisiacă, numai de asta se îngrijesc, într-acolo sunt îndreptate toate planurile lor, într-acolo se întorc toate întreprinderile lor. Scopul lor este să trăiască în îndestulare, înconjuraţi de cinstiri şi de cât se poate mai multe mângâieri şi plăceri. Nici nu iau în calcul conştiinţa, şi frica de Dumnezeu nu pătrunde în această beznă a împătimirii simţurilor. Conştiinţa adevărată este călcată în picioare – i-a luat locul regula de a te purta cât mai decent în faţa celorlalţi şi de a nu te face de râs. Pentru ei, Dumnezeu este ceva de mâna a doua, şi li se pare că îndeplinirea formală a obiceiurilor religioase este pe deplin îndestulătoare pentru a nu se teme de El, ca şi cum nici El n-ar avea treabă cu sufletul nostru, nici sufletul nostru cu El. în tagma lor nu intră doar hoţi, tâlhari, curve, beţivi şi alţi păcătoşi învederaţi: aceştia nici nu sunt văzuţi de către ei cu ochi buni. Viaţa iubitoare de lume curge de obicei sub masca seriozităţii, luând ochii cu o poleială de corectitudine, respectabilitate şi impozanţă. Duhul acestei vieţi este potrivnic lui Dumnezeu; tocmai el e pricina faptului că ochii fiilor acestui veac sunt mijiţi când e vorba să vadă lumina binevestirii. Binevestirea ţine de un tărâm, iar ei, prin toată rânduiala vieţii lor, ţin de altul. N-au nimic în comun cu binevestirea, şi nici nu pot s-o încapă. Începutul lucrării binevestirii este pus de tulburarea conştiinţei – iar fiii acestui veac sunt totdeauna mulţumiţi de ei înşişi, fiindcă nu se văd vinovaţi cu nimic şi nu pricep ce fel de cerinţă este aceasta: pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia Cerurilor (Mc. 1, 15). Frica de judecata lui Dumnezeu încheie lucrarea, însă fiul acestui veac spune: „Păi ce – jertfa a fost adusă, eu am pus lumânărica, am plătit slujba, gata! Moartea şi judecata sunt departe, să ne vedem de trai!” Şi nu îi intră nicidecum la cap ideea că judecata va cădea asupra lui cu toată greutatea dreptăţii. Să urmăm binevestirii ne însufleţeşte raiul cel făgăduit, veşnica fericire – însă fiii acestui veac cred că au deja raiul, vieţuind pururea în plăceri, cufundându-se în cele văzute şi pipăite; ei nu pot nicidecum să primească dorul de raiul cel nevăzut şi de fericirea nepipăită. Aceste trei momente, atât de esenţiale în dispoziţia sufletească a fiilor acestui veac şi atât de potrivnice principiilor binevestirii, sunt cele care fac ca pentru ei binevestirea să fie ceva întunecat, tulbure, de neprimit. Totul li se pare străin în ea; nu pot înţelege cum se cuvine nimic din ea; nici un consimţământ faţă de îndemnurile ei nu li se smulge din piept: de auzit nu aud, de văzut nu văd, că s-a îngroşat inima norodului acestuia (Mt. 13, 15). Iată adevăratul înţeles al cuvintelor: dumnezeul acestui veac a orbit minţile necredincioşilor – duhul fiilor acestui veac, care lucrează în ei sub înrâurirea dumnezeului acestui veac – satana -i-a făcut neputincioşi a lua aminte la binevestire, a pricepe lucrarea ei binefăcătoare şi a o primi. Fără să rostească nimic, ei le zic binevestitorilor: „Vezi-ţi de drumul tău; asta n-are legătură cu noi”.

Le-a orbit, zice Apostolul, ca să nu le lumineze lumina binevestirii slavei lui Hristos (2 Cor. 4, 4). Când este luată în seamă şi primită, lumina binevestirii răsare ca o făclie strălucitoare aprinsă cât ai clipi într-un loc întunecos. Pentru cel ce a luat aminte la ea luminează totul şi îl face să înţeleagă totul: el vede limpede şi pierzania fără de ieşire în care se află, şi cât de bun mijloc îi propune binevestirea pentru a ieşi din această pierzanie, drept care se şi apucă de el din toate puterile firii sale. Iar când gustă şi cu lucrul puterea lui cea vindecătoare, lumina duhovnicească ce străluceşte în el este nemăsurată. Dintr-o singură privire cuprinde şi trecutul, şi prezentul, şi viitorul, şi cerul, şi pământul – şi vede totul cuprins de Unul Dumnezeu în Domnul Iisus Hristos prin harul Duhului Celui Sfânt. Iar punctul de plecare al luminii este faţa Domnului Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel întrupat, Care a proslăvit în Sine firea noastră cea săracă şi a aşezat-o de-a dreapta lui Dumnezeu şi Tatălui. Luminând toate, binevestirea aruncă lumină mai ales asupra chipului Mântuitorului Hristos, întrucât toate acestea pe El se întemeiază; de aceea şi este binevestirea slavei lui Hristos. Necredincioşii nu văd nimic din toate acestea, pentru că au mijit prin necredinţă ochii minţii lor. Uşa tainelor dumnezeieşti nu se deschide pentru ei, şi lumina lor nu îi luminează. Dumnezeul acestui veac îi ţine în întuneric şi nu lasă să strălucească pentru ei lumina lui Dumnezeu. El face asta nu ca un stăpân, ci amăgindu-i cu viclenie pe fiii acestui veac. Umblând întru înşelare, aceştia nu îşi bagă de seamă întunecarea şi se mulţumesc cu bezna, presupunând ca nişte amăgiţi că aceasta este lumina. Însă oricât ar fi de gros întunericul orbirii, nu este silnicie în el. Oamenii umblă orbeşte de bunăvoie; dacă vor vrea, vor deschide ochii, fiindcă lumina lui Dumnezeu este împrejur. Dumnezeul acestui veac se străduie în fel şi chip să-i ţină în orbire, dar face asta punându-le la îndemână elementele care pricinuiesc orbirea, pe care oamenii înşişi le iau cu plăcere şi astfel se orbesc singuri. Iar stăpânire nemijlocită, dumnezeul acestui veac nu are peste nimeni şi nimic, şi asupra nimănui nu cutează să facă silnicie. Singuri suntem vinovaţi pentru tot.

1888888888888888888888888888888888888888888888888888888

 

PROVIDENŢA LUI DUMNEZEU

 

Gen. 45:5 ,,Acum, nu vă întristaţi şi nu fiţi mâhniţi că m-aţi vândut ca să fiu adus aici, căci ca să vă scap viaţa m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră”.După ce Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul (Gen. 1:1), El nu a părăsit lumea, lăsând-o să se descurce singură, ci El continuă să fie prezent în vieţile făpturilor Sale omeneşti şi în purtarea de grijă faţă de creaţia Sa. Dumnezeu nu se aseamănă cu un meşter ceasornicar care a întocmit lumea, a întors-o (ca pe un ceas) şi apoi o lasă să meargă singură; Dumnezeu este Tatăl iubitor care poartă de grijă pentru ceea ce El a creat. Permanenta purtare de grijă a lui Dumnezeu pentru creaţia Sa şi oamenii Săi (poporul Său) este numită, în termeni doctrinali, providenţa Sa.

 

ASPECTE ALE PROVIDENŢEI. Există cel puţin trei aspecte ale providenţei lui Dumnezeu.

 (1) Păstrarea (conservarea). Prin puterea Sa Dumnezeu păstrează lumea pe care El a creat-o. Mărturia lui David, în acest sens, este clară: „Dreptatea Ta este ca munţii lui Dumnezeu, şi judecăţile Tale sunt ca adâncul cel mare. Doamne, Tu, sprijineşti pe oameni şi pe dobitoace” (Ps. 36:6). Puterea de păstrare pe care o manifestă Dumnezeu este realizată prin Fiul Său Isus Hristos, aşa cum mărturiseşte Pavel în Col. 1:17: „El este mai înainte de toate lucrurile şi toate se ţin prin El. Prin puterea lui Hristos chiar cele mai mici particule ale vieţii sunt menţinute laolaltă”.

 

(2) Întreţinerea. Nu numai că Dumnezeu menţine lucrarea pe care a creat-o, ci El, de asemenea poartă de grijă împlinirii nevoilor făpturilor Sale. Când Dumnezeu a făcut lumea, El a făcut anotimpurile (Gen. 1:14) şi a dat hrană oamenilor şi anima­lelor (Gen. 1:29, 30). După ce potopul a distrus pământul, Dumnezeu a reînnoit făgăduinţa Sa de aprovizionare spunând aceste cuvinte: „Cât va fi pământul, nu va înceta semănatul si seceratul, frigul şi căldura, vara şi iarna, ziua şi noaptea” (Gen.8:22). Câţiva psalmi mărturisesc despre bunătatea lui Dumnezeu în întreţinerea creaturilor Sale (de exemplu, Ps. 104; 145). Dumnezeu însuşi a revelat puterea Sa creatoare şi purtătoare de grijă lui Iov (Iov 38:41), şi Isus a afirmat în termeni neîndoielnici că Dumnezeu poartă de grijă şi păsărilor cerului şi crinilor de pe câmp (Mat. 6:26-30; 10:29). Purtarea Sa de grijă se referă nu numai la nevoile materiale ale omenirii ci, de asemenea, se extinde şi asupra nevoilor spirituale (compară cu Ioan 3:16, 17). Biblia dezvăluie că Dumnezeu arată o dragoste şi o grijă deosebită oamenilor Săi, preţuindu-1 pe fiecare în parte (de exemplu, Ps. 91; vezi Mat. 10:31 ). Pavel scrie fără echivoc către credincioşii din Filipi: „Şi Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele voastre, după bogăţia Sa, în slavă, în Isus Hristos” (Filip. 4:19,).

(3) Cârmuirea. Pe lângă faptul că Dumnezeu păstrează şi întreţine creaţia Sa, El de asemenea conduce lumea. Deoarece Dumnezeu este suveran, evenimentele istoriei se petrec cu îngăduinţa şi sub supravegherea Sa; din când în când El intervine în mod direct, conform scopului Său de răscumpărare (vezi articolul VOIA LUI DUMNEZEU, ). însă, până ce Dumnezeu va încheia istoria, El Şi-a restrâns puterea Sa absolută şi cârmuirea în această lume. Scriptura afirmă că Satana este „dumnezeul veacului acesta” (II Cor. 4:4) şi exercită un control considerabil în acest veac rău (vezi I Ioan 5:19 ; compară cu Luca 13:16; Gal. 1:4; Efes. 6:12; Evr. 2:14). Cu alte cuvinte, lumea nu este acum supusă puterii de cârmuire a lui Dumnezeu, ci se află în stare de răzvrătire împotriva Lui şi s-a înrobit lui Satana. Este însă demn de reţinut faptul că această autorestrângere din partea lui Dumnezeu, este numai temporară; la vremea pe care El a hotărât-o în înţelepciunea Sa, El va nimici pe Satana şi toate oştirile răului (Apoc.19:20).

PROVIDENŢA LUI DUMNEZEU ŞI SUFERINŢA UMANă. Revelaţia biblică prezintă providenţa iui Dumnezeu ca fiind nu o doctrină abstractă ci una care priveşte viaţa de fiecare zi, într-o lume rea şi decăzută.

(1) Fiecare om, din când în când, îndură suferinţa şi, inevitabil, se pune întrebarea: „De ce?” (compară cu Iov 7:17-21; Ps.10:1; 22:1; 74:11, 12; Ier. 14:8, 9, 19); astfel de experienţe ridică problema răului din lume şi a locului acestuia în planul lui Dumnezeu.

 

(2) Dumnezeu îngăduie ca oamenii să îndure urmările păcatului care a intrat în lume prin căderea lui Adam şi a Evei. losif, de exemplu, a suferit mult din cauza invidiei şi cruzimii fraţilor săi. El a fost vândut de către fraţii săi ca sclav şi a ajuns robul lui Potifar în Egipt (Gen. 37:39). în timp ce ducea o viaţă temătoare de Dumnezeu în Egipt, el a fost acuzat pe nedrept de imoralitate, aruncat în temniţă (Gen.39) şi ţinut acolo mai bine de doi ani (compară cu Gen.40:1-41:14). Dumnezeu poate să îngăduie suferinţa din cauza faptelor rele ale celorlalţi oameni, chiar dacă El poate să schimbe astfel de fapte, aşa încât să se împlinească voia Sa. Potrivit mărturiei lui losif, Dumnezeu lucra prin intermediul păcatelor fraţilor săi cu scopul de a le scăpa viaţa (Gen. 45:5; 50:20).

(3) Se întâmplă ca noi să suferim nu numai de pe urma păcatelor altora, ci, de asemenea, şi pentru consecinţele faptelor noastre păcătoase. De exemplu, păcatul imoralităţii si adulterului duc adesea la distrugerea căsătoriei şi familiei cuiva. Păcatul mâniei nestăpânite faţă de o altă persoană poate duce la vătămarea gravă sau chiar moartea unuia sau a ambilor dintre cei aflaţi în dispută. Păcatul lăcomiei poate duce la o condamnare pentru cineva care a delapidat sau a furat.

(4) Suferinţa apare, de asemenea, în lume, din cauza lui Satana, dumnezeul acestui veac, căruia îi este îngăduit să facă acesta lucrare, orbind minţile necredin­cioşilor şi controlând vieţile lor (II Cor. 4:4; Efes. 2:1-3). Noul Testament este plin de exemple de oameni care au îndurat suferinţa din cauza demonilor care îi chinuiau cu boli mentale (de exemplu, Marcu 5:1-14) sau cu boli fizice (Mat. 9:32, 33); 12:22; Marcu 9:14-22; Luca 13:11, 16; vezi articolul PUTEREA ASUPRA SATANEI ŞI A DEMONILOR,).

 

A spune că Dumnezeu îngăduie suferinţa nu înseamnă că El produce răul care ni se întâmplă nouă în lume, sau că El personal decide toate tragediile din viaţă. Dumnezeu nu îndeamnă niciodată la rău sau păcat (Iacov 1:13). Totuşi, din când în când, El îngăduie aceasta, o dirijează şi o domină cu scopul de a duce la bun sfârşit voia Sa, de a împlini scopul Său de răscumpărare şi de a dovedi că toate lucrurile lucrează pentru binele acelora care se încred în El (vezi Mat. 2:13; Rom. 8:28; vezi articolul SUFERINŢA CELUI NEPRIHăNIT,).

RELAŢIA NOASTRă CU PROVIDENŢA LUI DUMNEZEU. Pentru ca noi să experi­mentăm purtarea de grijă, providenţială, a lui Dumnezeu în vieţile noastre, Biblia arată că avem anumite responsabilităţi.

(1) Noi trebuie să ascultăm de Dumnezeu şi de voia Sa revelată. Cu losif, de exemplu, este limpede faptul că deoarece acesta L-a onorat pe Dumnezeu prin viaţa sa de ascultare, şi Dumnezeu l-a onorat fiind alături de el (vezi Gen. 39:2, 3, 21, 23). De asemenea, ca Isus însuşi să experimenteze grija protectoare a lui Dumnezeu, în faţa intenţiei criminale a regelui Irod, părinţii lui Isus au trebuit să asculte de Dumnezeu şi să fugă în Egipt (vezi Mat. 2:13 ). Cei care se tem de Dumnezeu şi-L recunosc în toate căile lor au făgăduinţa că Dumnezeu le va netezi cărările (Prov. 3:5-7).

 

(2)În providenţa Sa Dumnezeu conduce treburile Bisericii si ale fiecăruia dintre noi, ca slujitori ai Săi. Noi trebuie să fim în mod statornic în acord cu voia lui Dumnezeu cu vieţile noastre când îi slujim Lui şi îi ajutăm pe alţii în Numele Lui (Fapte 18:9, 10; 23:11; 26:15-18; 27:22-24).

 

(3) Noi trebuie să-L iubim pe Dumnezeu şi să ne predăm Lui prin credinţa în Hristos dacă Îl dorim în toate lucrurile care lucrează spre binele nostru (vezi Rom. 8:28, ).

 

(4) Pentru a experimenta purtarea de grijă a lui Dumnezeu în mijlocul necazurilor, noi trebuie să strigăm către El în rugăciune stăruitoare şi în credinţă. Prin rugăciune si încredere noi experimentăm pacea lui Dumnezeu (Fii. 4:6, 7), primim putere de la Domnul (Efes. 3:16; Fii 4:13), îndurare, har şi ajutor de la Dumnezeu la vreme de nevoie (Evr. 4:16; vezi Fii. 4:6, ). Astfel de rugăciuni ale credinţei pot fi ori pentru folosul nostru personal, ori pentru folosul altora (vezi Rom. 15:30-32; Col. 4:3 ; vezi articolul MIJLOCIREA,).

 

1999999999999999999999999999999999999999999999999999999

 

„Nu iubiți lumea”

 Philippe Laügt

 

(1. Ioan 2:15 )

 

Spre deosebire de evrei, care vieţuiau în aceleaşi locuri, creştinii sunt văzuţi de Scriptură simultan în lume (simbolizată prin Egipt), în deşert şi în locurile cereşti. Ei trebuie să aibă un mod de viaţă compatibil cu poziţia lor: ei „sunt în lume”, dar „ei nu sunt din lume” (Ioan 17:11, 14, 16 ). Dumnezeu i-a „smuls” (Galateni 1:4 ); ei sunt un popor ceresc, lăsat pentru un timp aici pe pământ pentru a arăta dragostea lui Dumnezeu şi a străluci „ca nişte lumini în lume, ţinând sus Cuvântul vieţii” (Filipeni 2:15-16 ). Locul unde trebuie să fie mărturii este pentru ei un deşert; nu găsesc acolo niciun fel de hrană pentru suflet şi nu pot rezista decât prin hrana trimisă de Dumnezeu din cer. Ei sunt „morţi şi înviaţi în Cristos” şi, de asemenea, „aşezaţi cu El” în cer. (Efeseni 2:6 ). Ei luptă împotriva lui Satan şi a duhurilor răutăţii care sunt încă în locurile cereşti (Efeseni 6:12 ). Pentru a putea birui în această luptă continuă, ei trebuie să trăiască separaţi de această lume.

 

Întotdeauna a fost greu pentru un creştin să trăiască într-o lume căreia nu-i mai aparţine. Progresele tehnice recente, în special în domeniul comunicaţiilor, îl expun unor „alegeri” adesea îndoielnice, căci degradarea morală se agravează. Imoralitatea propagată prin mass-media este tot mai la îndemână şi extrem de seducătoare pentru firea noastră. Trebuie să veghem! Dar aceste „noutăţi” moderne pot constitui şi „mijloace” utile pentru a mărturisi celor necredincioşi care merg rapid spre iad. Avem nevoie de ajutorul Domnului pentru a rămâne la distanţă de „poluările” care se extind în societatea noastră coruptă. Fiecare copil al lui Dumnezeu se confruntă cu aceste dileme dificile: cum să trăim separaţi trăind în acelaşi timp în această lume în care Domnul ne-a trimis? Cum să folosim aceste „facilităţi tehnologice” fără a ne compromite sfinţenia şi a ne slăbi evlavia.

 

Ce se înţelege prin „lume”?

 

În Noul Testament sunt doi termeni traduşi prin „lume”, dar sensul lor original este diferit:

 

– „kosmos” denumeşte pământul pe care trăim (Ioan 21:25 ), în contrast cu cerurile (1. Ioan 3:17 ), şi se referă la condiţia prezentă a omului înstrăinat şi duşman al lui Dumnezeu (Ioan 7:7 ; 1. Ioan 4:5 ); îl găsim frecvent în scrierile lui Ioan;

 

– „aïôn” înseamnă „vârstă” sau „dispensaţie”, precum şi durată a existenţei; îl găsim mai ales în Evanghelia lui Matei şi în epistolele lui Pavel.

 

Acest al doilea termen se referă mai mult la timpul şi condiţia în care ne găsim, în vreme ce primul desemnează, înainte de toate, lumea materială şi indică mai degrabă ordinea, frumuseţea – de aici derivă cuvântul „cosmetică”. Este scris „Nu vă potriviţi chipului veacului acestuia” (Romani 12:2 ), adică lucrurilor în mijlocul cărora trăim. În Efeseni, găsim cei doi termeni împreună, folosiţi în mod sugestiv: „…în care trăiaţi odinioară, după mersul (aïôn) lumii acesteia (kosmos)” (Efeseni 2:2 ). Satan este prinţul acestei lumi, kosmos (Ioan 14:30 ; 16:11 ), şi dumnezeul acestui veac, aïôn (2. Corinteni 4:4 ). Pământul (kosmos) – aşa cum a ieşit el din mâna lui Dumnezeu – era frumos. El a putut să declare că tot ce a făcut era „foarte bun” (Geneza 1:31 ). Pământul se potrivea perfect ca habitat pentru om. Cu toate acestea, deşi lumea ieşită din mâinile divine era un lucru foarte bun, ceea ce a devenit din cauza păcatului este cu totul altceva.

 

Trei mărturii privind lumea

 

Pavel, cel care i-a depăşit pe toţi ceilalţi apostoli în slujirea Domnului Isus, scrie: „Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită” (Romani 12:2 ).

 

Petru, energic şi extrem de eficient după regenerarea lui, spune: „Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui, prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte” (2. Petru 1:3-4 ).

 

Ioan, cel care a cunoscut atât de mult dragostea Domnului în timpul lungii sale alergări pe acest pământ, declară: „Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el. Căci tot ce este în lume: pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume. Şi lumea şi pofta ei trec; dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne în veac.” (1. Ioan 2:15-17 ). Şi mai departe: „Cine este cel ce a biruit lumea, dacă nu cel ce crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu?” (1. Ioan 5: 5 )

 

Deşertăciunea lumească: o lume în care Dumnezeu nu are loc!

 

„Deşertăciunea” (vanitatea) caracterizează o lume în care Dumnezeu nu mai are întâietatea care I se cuvine. Ceea ce se este acum în lume nu are nimic în comun cu Tatăl. Într-adevăr, pofta, adică dorinţa de a poseda, este o formă de idolatrie (Coloseni 3:5 ): Dumnezeu este total dat deoparte. Dacă El se află în locul cuvenit, în inima credinciosului fidel, pofta este respinsă. Doar El singur poate umple inima de plinătatea Sa.

 

Deşertăciunea lumească se traduce în multe feluri. Ea poate fi grosieră: pofta senzuală a firii. Se poate manifesta ca o atracţie pentru lucrurile „estetice”: pofta ochilor. Sau se poate lăuda cu bogăţiile şi posesiunile: lăudăroşia vieţii. Dacă aceste lucruri ne umplu inima, atunci Tatăl nu mai are loc.

 

În acest fel a fost Eva înşelată prin amăgirea abilă a lui Satan. Ea a vrut să-şi satisfacă dorinţele neascultând de porunca divină, iar de aici au apărut păcatul ei şi al lui Adam, care a acceptat modul ei de a acţiona. Fiul lor Cain strigă: „Pedeapsa mea e prea mare ca s-o pot suferi.” (Geneza 4:13 ). Dar apostazia lui este evidentă atunci când, întorcându-I spatele lui Dumnezeu, se stabileşte într-o cetate cu intenţia de a se bucura de o viaţă confortabilă „departe” de Creatorul lui. Când Lot a ridicat ochii spre câmpia Iordanului, udată bine „ca o grădină a Domnului” (Geneza 13:10 ),  el a  făcut primul pas pe un drum care s-a sfârşit ruşinos, într-o peşteră (Geneza 19:30 ). El s-a îndepărtat treptat de Dumnezeu.

 

Să nu desconsiderăm ceea ce se află la originea păcatului: o dorinţă – poate secretă la început – de a ne îndepărta de Dumnezeu. Apostolul descrie starea disperată a celor ce sunt „fără Dumnezeu în această lume” (Efeseni 2:12 ). Plângând, el îi avertizează pe cei „care se poartă ca vrăjmaşi ai crucii lui Hristos. Sfârşitul lor va fi pierzarea. Dumnezeul lor este pântecele, şi slava lor este în ruşinea lor, şi se gândesc la lucrurile de pe pământ.” (Filipeni 3: 18-19 )

 

Întotdeauna efectul deşertăciunii lumeşti asupra credinciosului este ameninţător

 

Deşertăciunea caută să-L excludă pe Dumnezeu din vieţile noastre. „ Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu?” (Iacov 4:4 ) Dacă vanitatea a luat un loc nemeritat în inima noastră, aceasta este consecinţa unei „răceli” în afecţiunea noastră pentru Cristos. La efeseni,  primul pas în jos a fost abandonarea dragostei dintâi (Apocalipsa 2: 4 ); de aici s-a ajuns în final la acel căldicel din Laodiceea (Apocalipsa 3:15-16 ).

 

Deşertăciunea pătrunde în inimile noastre într-un fel disimulat; puţin câte puţin pierdem comuniunea cu Dumnezeu. Aşa se pot produce cu uşurinţă dezbinări în mijlocul poporului lui Dumnezeu. Evanghelizarea devine o corvoadă, căci grija noastră pentru suflete a scăzut; toate preocupările noastre spirituale slăbesc şi, de acum încolo, uşa este larg deschisă pentru a cădea în tot felul de greşeli, dacă Dumnezeu, în mila Sa, nu intervine la timp pentru a ne ridica. 

 

Poate fi vorba de „lucrurile acestei lumi” sau de „plăcere” sub diferite aspecte; uneori pot fi lucruri care la prima vedere par legitime şi inofensive pentru suflet. Dar ele ne îndepărtează de Dumnezeu. Câte distrugeri n-a provocat deplorabila deşertăciune în casa credinţei! Câţi creştini activi şi devotaţi nu au fost învinşi astfel!

 

Suntem asaltaţi de presiunile pe care atracţia lumii le exercită asupra noastră şi, la fel ca Dima, suntem în pericol de a fi târâţi de iubirea pentru lumea de acum (2. Timotei 4:10 ). Ea are  o dezolantă eficacitate în mâna impostorului, care sesizează cea mai mică ocazie pentru a deturna direcţia gândurilor noastre. Este subtilă, atractivă pentru tânărul creştin, dar ştie să-i tenteze şi pe cei în vârstă. Toţi avem nevoie să fim „păziţi de cel rău” (Ioan 17 , 15)

 

Trei pericole ameninţă în permanenţă Biserica: doctrinele false, dezbinările şi deşertăciunea. Fără îndoială însă că la baza primelor două putem spune că este deşertăciunea lumească.

 

Prevenirea sau vindecarea de deşertăciune

 

Marea noastră şansă pentru a preveni sau ne vindeca de această deşertăciune lumească este să realizăm prezenţa Tatălui. El nu este în lume, iar credinciosul, dacă Îi simte prezenţa prin credinţă, poate fi biruitor asupra lumii.

 

Vorbind despre „Tatăl”, duhul nostru Îl evocă imediat pe „Fiul”, care ne-a făcut fii (Evrei 2:10 ; 1. Tesaloniceni 5:5 ) şi prin El avem acces la Tatăl. (Efeseni 2:18 ). Relaţia cu El se traduce într-o apropiere şi afecţiune reciprocă. Această Persoană trebuie să ne umple inima. Un loc „mic” pentru El nu ne este suficient pentru a trăi în sfinţenie. Doar prezenţa Tatălui împiedică păcatul să intre.

 

Eliberarea de deşertăciunea lumii este un lucru „simplu” în sine pentru un credincios. Dacă deşertăciunea ocupă un loc nemeritat în inima noastră, să ne întoarcem către Tatăl şi să-I cerem Lui să ne elibereze. Eliberarea este posibilă chiar şi dacă scufundarea noastră în lume durează –  vai! – de mult timp. Drepturile lui Dumnezeu asupra unui răscumpărat sunt mai puternice şi harul Său este deplin suficient pentru a fi restauraţi.

 

Trăim o vreme în care puterea lumii a luat o mare amploare. Ca în timpul lui Cain, omul foloseşte toate invenţiile care emană din inteligenţa primită de la Dumnezeu. Cel ce caută să-L pună pe Dumnezeu deoparte în viaţa sa dispune acum de mari „facilităţi”. Chiar Biserica, chemată să dea mărturie despre Cristos, ascunde mult caracter lumesc. Ce ruşine să dezonorezi numele Său sfânt.

 

Arătarea unui ascetism de paradă (Coloseni 2:23 ) ar fi o mare înşelătorie. Nu trebuie nici să arătăm legalism – este o formă de sclavagism. Marea noastră nevoie este o autentică evlavie faţă de Acela care ne-a iubit. Lui Îi aparţin inimile noastre. Desfătarea noastră ar trebui să fie doar a trăi aproape de El!

 

Doamne Isuse, ne ascultă ruga

 

Suntem străini şi călători aici

 

Ne fii toiag de sprijin totdeauna.

 

Lumina Ta conducă-ai noştri paşi

 

 

 

Oh! Nu lăsa ca să privim la lume

 

Cu alte priviri decât de călători

 

De cupe amăgitoare ne fereşte

 

Să însetăm doar după ape vii….

 

 

 

Atotputernic Salvator, Tu eşti viaţa noastră

 

Binecuvântează-i pe sfinţii Tăi, străini aici pe pământ.

 

În Tine, Isuse, se încrede sufletul nostru,

 

Fie ca dragostea Ta să ne călăuzească paşii!

 

Ah! Fereşte-ne să privim lumea

 

Cu alte priviri decât de călători.

 

Să fugim de a păcatului cupă înşelătoare,

 

Să găsim fericirea doar la ape vii.

 

 

 

 

 

Rugăciunea Domnului pentru ai Săi care sunt în lume (Ioan 17 )

 

În rugăciunea către Tatăl, din Ioan 17 , Domnul Isus a arătat limpede de ce avem nevoie. El urma să părăsească această lume fără Dumnezeu, în timp ce ucenicii Lui rămâneau pe pământ pentru a-L înfăţişa. Ei sunt asemenea ambasadorilor trimişi într-o ţară duşmană. Cineva poate gândi că este aproape ziua în care Isus va reveni să-i caute pe ai Săi. Dar, aşteptându-L, datoria noastră este să le arătăm tuturor atributele Domnului, fiecare acolo unde se găseşte.

 

Sfinţiţi şi trimişi

 

Domnul abordează în rugăciunea Sa două puncte foarte importante în ceea ce-i priveşte pe ai Săi, puncte pe care le cunoaştem prin har. El subliniază că sunt mai întâi sfinţiţi şi apoi trimişi. „Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău. Ei nu sunt din lume, după cum nici Eu nu sunt din lume. Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul. Cum M-ai trimis Tu pe Mine în lume, aşa i-am trimis şi Eu pe ei în lume. Şi Eu însumi Mă sfinţesc pentru ei, ca şi ei să fie sfinţiţi prin adevăr.” (Ioan 17: 15-19 )

 

Insistăm asupra importanţei acestui pasaj. Trebuie să fim puşi deoparte, sfinţiţi prin citirea Cuvântului şi curăţaţi prin  adevărul Scripturilor. Dacă nu, n-avem nicio putere pentru a rezista celui rău şi suntem incapabili să fim o mărturie pentru Cristos.

 

Este recomandabil obiceiul de a citi dimineaţa un pasaj din Biblie, înainte de a ne scufunda, împotriva voii noastre, într-o lume care zace în întregime în cel rău (1. Ioan 5: 19 ). Acest obicei sfânt va avea un efect excelent în a ne împiedica duhul să se lase impregnat cu tot felul de lucruri nesănătoase care hrănesc în mod obişnuit spiritul „celor care locuiesc pe pământ”. Domnul ne ajută să biruim lumea (1. Ioan 5: 4 ).

 

Este un mare pericol să mergem în lume sau să intrăm în contact cu ea prin mijloace audiovizuale fără să fi făcut tot ce ţine de puterea noastră pentru a ne păstra sfinţenia practică. Doar sfinţirea practică va face să fim remarcaţi ca aparţinându-I Domnului de cei pe care-i întâlnim la serviciul nostru sau la şcoală. Fără aceasta, puterea mărturiei pe care suntem chemaţi s-o arătăm este pierdută şi devenim asemănători cu Lot. El a trebuit să fie smuls din Sodoma, căci „întârzia” să părăsească acel oraş corupt, aflat pe punctul să fie distrus de foc. Se alipise puţin câte puţin de mediul acela, în ciuda anturajului nociv din cauza căruia suferea (Geneza 19: 15-16 ).

 

Sfinţirea pe care o face Domnul pentru noi

 

În afară de sfinţirea personală prin Cuvânt, Domnul ne-a dat şi o altă sursă de sfinţire înainte de a ne trimite în lume: „Şi Eu Însumi Mă sfinţesc pentru ei, ca şi ei să fie sfinţiţi prin adevăr.” (Ioan 17 , 19) Aflăm că înainte de a Se reîntoarce la Tatăl, Domnul Însuşi „S-a pus deoparte” pentru a avea grijă de cei pe care i-a primit de la Tatăl (v. 9 ). El Se roagă pentru ai Săi cu dorinţa să fie feriţi de a cădea în cursele întinse sub paşii lor.

 

Este important să înţelegem că Domnul se ocupă de noi în acest fel. El nu se roagă pentru lume, ci „pentru cei pe care Tatăl I i-a dat din lume” (v. 6). Astfel avem siguranţa că suntem păziţi de răul care a invadat pământul. Ştim că, dacă mergem cu El prin ascultarea adevărului, mărturia noastră va fi ceea ce doreşte Dumnezeu. Domnul Isus a biruit lumea şi totul este sub controlul Său.

 

Un creştin poate gândi că-şi poate croi un drum în lume şi se poate amesteca printre ceilalţi. El se poate gândi că este capabil să schimbe ceva prin simpla lui prezenţă în mijlocul necredincioşilor. Va da greş cu siguranţă! Nu există nicio speranţă de schimbare a situaţiei actuale, iar noi vom fi mai mult ca sigur traşi în jos şi nu vom mai putea fi martori pentru Cristos!

 

Faptul de a fi mai întâi sfinţiţi şi apoi trimişi în lume ne fereşte de două extreme. Una constă în identificarea cu această lume, iar cealaltă în izolarea totală de ea. Domnul nu ne-a lăsat un „cod” de urmat ad litteram, nici o listă de haine cu care să ne îmbrăcăm sau anumite principii după care să trăim practic în faţa celorlalţi oameni. Dar toate aceste lucruri, care reprezintă partea vizibilă a vieţii noastre creştine, îi pot face pe ceilalţi să înţeleagă că noi Îi aparţinem Domnului Cristos. Purtarea noastră este observată de cei cu care suntem în contact, ca în cazul lui Petru şi Ioan odinioară: „şi au priceput că fuseseră cu Isus” (Fapte 4: 13 )

 

Regulile care nu ilustrează în mod autentic „omul ascuns al inimii” (1. Petru 3: 4 ) duc la legalism. Pe de altă parte, nici o comportare relaxată nu este recomandată. Dacă nu ne pasă „deloc” de aparenţa exterioară, cei din jurul nostru nu pot ghici curăţenia din noi. Doar Domnul ne poate ajuta să ne păstrăm o inimă dedicată Lui şi lucrării Sale. Rugăciunea noastră trebuie să fie aceea a lui David din Psalmul 139 (v. 23-24) ca să mergem cu încredere pe „calea veşniciei”.

 

Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima!

 

Încearcă-mă şi cunoaşte-mi gândurile!

 

Vezi dacă sunt pe o cale rea

 

şi du-mă pe calea veşniciei.

 

Doar astfel vom deveni mai asemenea Domnului Isus. Prin lucrarea Lui de la cruce, El ne-a făcut cunoscut numele Tatălui pentru ca, spune El încheind rugăciunea divină din Ioan 17 , „dragostea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei şi Eu să fiu în ei.”

https://comori.org/viata-de-credinta/nu-iubiti-lumea/

20.0000000000000000000000000000000000000000000000000000000

ÎMPĂRĂȚIA LUI SATAN de Vladu George

ÎMPĂRĂȚIA LUI SATAN

 

Nu aș vorbi despre acest subiect dacă Domnul nu ar fi vorbit despre el și dacă nu ar fi scos în evidență lupta permanentă pe care a dus-o împotriva lui Satan și împotriva acestei împărății.

 

Majoritatea creștinilor vorbesc despre Împărăția Lui Dumnezeu pentru că acesta este țelul fiecărui răscumpărat al Domnului și acesta este și mesajul Evangheliei. Totuși, pentru a ajunge acolo, trebuie să trecem prin împărăția Satanei și de aceea, trebuie să o cunoaștem și să știm cum ne raportăm la această împărăție.

 

– Satan (gr. Satanas – înseamnă adversar, dușman, vrăjmaș, în opoziție) – găsim scris de 34 ori în Noul Testament și doar de 14 ori în Vechiul Testament;

 

– Diavol (diàbolos înseamnă „care dezunește, dezbină) – 31 ori în Noul T. iar în Vechiul Testament nu este menționat.

 

Deci: Satan + Diavol 65 ori numai în Noul T. și Satan de 14 ori în Vechiul T.

 

Pe lângă aceste denumiri mai are și alte diminutive pe care nu le-am luat în calcul: Beltzebul, Belial, Mamona, cel rău, domnul puterii văzduhului, stăpânitorul lumii acestea sau dumnezeul veacului acestuia, stăpânul întunericului, tatăl minciunii, ucigaș și hoț. Alte denumiri: Lucifer (îngerul de lumină) Abaddon sau Apollion (îngerul adâncului).

 

Toate acestea ne arată cât de importantă este cunoașterea acestui subiect în aceste vremuri din urmă.

 

Chiar dacă am fost smulși din împărăția întunericului și strămutați în Împărăția dragostei Fiului Său, noi suntem încă în lume și pentru aceasta, Domnul Isus S-a rugat: „Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzești de cel rău” (Ioan 17:15)

 

Domnul Isus a fost conștient tot timpul de această împărăție și a confruntat pe Satana ori de câte ori a fost nevoie. Când Petru la certat și I-a zis „să te ferească Dumnezeu Doamne să ți se întâmple așa ceva El a zis: „înapoia mea Satano. Fiindcă tu nu te gândeşti la lucrurile lui Dumnezeu, ci la lucrurile oamenilor” (Marcu 8:33)

 

Apostolul Pavel se adresa adunării din Corint (2 Corinteni 2:11) „ … căci nu suntem în neştiinţă despre planurile lui.”

 

Noi, trebuie să-l cunoaștem pe dușman și mai ales planurile lui, pentru a putea să-i ținem piept și să ne împotrivim lui.

 

Cine este Satana?

 

Știm cu toții că acesta este un înger care a fost pus în cea mai mare cinste în Împărăția Lui Dumnezeu care, datorită invidiei, îngâmfării și mândriei a dorit locul de glorie al Domnului. (Isaia 14:12-14) „Cum ai căzut din cer, Luceafăr strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborât la pământ, tu, biruitorul neamurilor! Tu ziceai în inima ta: ‘Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu; voi şedea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miazănoaptei; mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Preaînalt.’”

 

A avut loc o rebeliune/revoltă/răscoală (lovitură de stat în termenii actuali) care a dus la coruperea multor îngeri (a treia parte) ce au trecut de partea lui. (Apocalipsa 12:3-4) „În cer s-a mai arătat un alt semn: iată, s-a văzut un mare balaur roşu, cu şapte capete, zece coarne şi şapte cununi împărăteşti pe capete. Cu coada trăgea după el a treia parte din stelele cerului şi le arunca pe pământ. Balaurul a stat înaintea femeii care stătea să nască, pentru ca să-i mănânce copilul, când îl va naşte.”

 

Revolta a fost oprită de Dumnezeu și El a izgonit pe Diavol și îngerii corupți din gloria Lui. Izgoniți fiind ei au coborât în locurile de jos ale creației, acolo unde putea corupe și lupta mai departe împotriva Domnului. (Apocalipsa 12:12) – „De aceea bucuraţi-vă, ceruri şi voi care locuiţi în ceruri! Vai de voi, pământ şi mare! Căci Diavolul s-a pogorât la voi, cuprins de o mânie mare, fiindcă ştie că are puţină vreme.”

 

Pământul a fost ținta lucrărilor lui și a reușit să-și atingă planul cu cel pe care Dumnezeu îl lăsase administrator și chip al Lui pe pământ.

 

Acesta, prin neascultare de porunca Domnului și prin acceptarea în mintea lui a cuvintelor Satanei a trecut împreună cu toți urmașii lui de partea îngerului căzut. Astfel, omul a devenit vrăjmașul Domnului iar pământul și creația de jos împărăția lui Satan.

 

Diavolul a câștigat bătălia în Eden intrând în posesia proprietăților pe care Dumnezeu le încredințase lui Adam iar pe Adam la luat în stăpânire făcându-l rob. Totuși, încă de la început Dumnezeu a păstrat o sămânță prin care avea să-l nimicească pe Diavol și îngerii lui.

 

După această scurtă introducere vom privi la informații pe care Scriptura le oferă pentru a înțelege cât mai mult despre această împărăție satanică.

 

1. LOCUL SAU TERITORIUL STĂPÂNIT DE SATAN

 

(Luca 10:18) – „Isus le-a zis: „Am văzut pe Satana căzând ca un fulger din cer.”

 

(Apocalipsa 12:9) – „Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi , numit Diavolul şi Satana, acela care înşală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui.”

 

(Iov 1:7 și 2:2) – „Domnul a zis Satanei: „De unde vii?” Şi Satana a răspuns Domnului: „De la cutreierarea pământului şi de la plimbarea pe care am făcut-o pe el.”

 

(Matei 12:26) – „Dacă Satana scoate pe Satana, este dezbinat; deci cum poate dăinui împărăţia lui?”

 

(Ioan 12:31) – „Acum are loc judecata lumii acesteia, acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară.”

 

(Ioan 16:11) – „ … în ce priveşte judecata, fiindcă stăpânitorul lumii acesteia este judecat.”

 

Când a venit la Domnul Isus să-L ispitească cu o ofertă pe care el credea că nu o poate refuza – „Diavolul L-a suit pe un munte înalt, i-a arătat într-o clipă, toate împărăţiile pământului, şi I-a zis: „Ţie Îţi voi da toată stăpânirea şi slava acestor împărăţii; căci mie îmi este dată şi o dau oricui voiesc. Dacă, dar, Te vei închina înaintea mea, toată va fi a Ta.” (Matei 4:8-9)

 

De aici tragem două concluzii: dacă el nu era stăpânul lumii și bogățiile ei nu erau ale lui, Domnul l-ar fi contrazis făcând-ul mincinos, dar nu vedem că a făcut-o. Deci, el a spus un adevăr prin care dorea un „business” cu Domnul Isus.

 

A doua învățătură este că el dă cui vrea stăpânirea și slava acestor împărății (în limita pe care Dumnezeu i-o îngăduie) și deci, ceea ce alegem noi prin vot are în spate hotărârea lui mai dinainte.

 

Lumea aceasta merge spre rău și Dumnezeu a lăsat-o așa pentru planul de mântuire pe care îL are prin Fiul Său. Noi oricât de mult am dori ca oamenii pe care îi dorim în fruntea țării să fie corecți și morali, nu o să-i găsim și nu vom putea nici odată să schimbăm sau să transformăm împărăția Satanei în Împărăția Lui Dumnezeu prin alegeri prezidențiale sau de guvern sau locale. Acum, poate ziceți că sunt un „băsist” care opresc lumea să meargă la vot. Nu opresc pe nimeni ci doar atrag atenția celor ce vor să voteze pe cine votează pentru ca să nu regrete mai târziu când află cine este în spatele acelei persoane și ce fel de om este.

 

(Apocalipsa 2:13) – „Ştiu unde locuieşti: – acolo unde este scaunul de domnie al Satanei. Tu ţii Numele Meu şi n-ai lepădat credinţa Mea nici chiar în zilele acelea când Antipa, martorul Meu credincios, a fost ucis la voi, acolo unde locuieşte Satana.”

 

(2 Corinteni 4:4) – „ … a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu.”

 

1. DIN CINE ESTE FORMATA ÎMPĂRĂȚIA LUI

 

1. Îngeri căzuți – Capetenii, domnii, stăpânitori ai întunericului

 

(Daniel 10:13) – „Dar căpetenia împărăţiei Persiei mi-a stat împotrivă douăzeci şi una de zile, şi iată că Mihail, una din căpeteniile cele mai de seamă, mi-a venit în ajutor şi am ieşit biruitor acolo lângă împăraţii Persiei.”

 

(Efeseni 6:12) – „Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.”

 

Atunci când cineva ne face un rău la cine privim noi? La omul acela sau la cel din spatele lui care îl conduce? Noi trebuie să avem milă de fiecare persoană care face rău pentru că ei sunt sclavi ai împărăției lui Satan, iar noi, nu am fost chemați să ne luptăm cu oamenii ci cu puterile care îi conduc.

 

2. Oameni – Împărați, guvernatori, cercetători, savanți, filozofi, …..

 

(Daniel 7:17) – „Aceste patru fiare mari sunt patru împăraţi care se vor ridica pe pământ.”

 

De când sunt nu am văzut până acum un miel care să fie împărat sau președinte sau guvernator afară de cei pe care Domnul i-a ridicat în Israel. Cunosc un Miel care a și fost junghiat și care va fi împărat pe pământ restul, doar fiare.

 

Satan dă stăpânirea lui doar celor care i se supun și i se închină.

 

El dorește închinare din partea creației Lui Dumnezeu și fiecare om prin natura lui este un închinător. Nimeni nu poate spune că el, nu se închină la nimic, că viața lui este liberă să facă ce vrea cu ea. Omul ori se închină Lui Dumnezeu ori Satanei, nu există cale de mijloc sau loc de refugiu.

 

Domnul Isus a spus: „Cine nu este cu Mine este împotriva Mea și cel ce nu adună cu Mine, risipește.” (Luca 11:23)

 

(1 Ioan 5:19) – „Ştim că suntem din Dumnezeu şi că toată lumea zace în cel rău.”

 

Acum, știind că toată lumea zace în cel rău și ea este condusă de el, cred că orice negociere și parteneriat cu ea ne face vrăjmași ai Lui Dumnezeu.

 

(Iacov 4:4) – „Suflete preacurvare! Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu? Aşa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu.”

 

(Ioan 8:44) – „Voi aveţi de tată pe Diavolul şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii.”

 

– El manipulează oamenii și îi conduce:

 

(1 Cronici 21:1) – „Satana s-a sculat împotriva lui Israel şi a aţâţat pe David să facă numărătoarea lui Israel.”

 

Cum s-a ridicat Satana și cum a venit la David? Oare nu prin cei care erau în conducere pe lângă David? Care a fost scopul? Să-l facă să păcătuiască și Domnul să se depărteze de el și de popor.

 

(Judecători 9:23) – „Atunci, Dumnezeu a trimis un duh rău între Abimelec şi locuitorii Sihemului, şi locuitorii Sihemului au fost necredincioşi lui Abimelec.”

 

Vedem că duhurile rele pot manipula un grup de oameni sau chiar un popor. Cum ar putea să facă acest lucru dacă acei oameni nu s-ar lăsa folosiți de el?

 

– Dar îi și posedează:

 

(1 Samuel 16:14) – „Duhul Domnului S-a depărtat de la Saul şi a fost muncit de un duh rău care venea de la Domnul.”

 

(Luca 22:3) – „Dar Satana a intrat în Iuda, zis şi Iscarioteanul, care era din numărul celor doisprezece.”

 

(Ioan 13:27) – „Cum a fost dată bucăţica, a intrat Satana în Iuda. Isus i-a zis: „Ce-ai să faci, fă repede”.”

 

(Faptele Apostolilor 19:15-16) – „Duhul cel rău le-a răspuns: „Pe Isus Îl cunosc şi pe Pavel îl ştiu, dar voi cine sunteţi?” Şi omul, în care era duhul cel rău, a sărit asupra lor, i-a biruit pe amândoi şi i-a schingiuit în aşa fel că au fugit goi şi răniţi din casa aceea.”

 

Acești șapte tineri, fii ai unui Iudeu numit Sceva, care se foloseau de Numele Domnului Isus pentru a elibera o persoană de un duh rău, puteau fi omorâți. Dacă s-ar fi dus să-l dea în judecată pe omul acesta pe care au vrut să-l vindece dar unde, s-au ales cu o bătaie „ruptă din iad”, credeți că aveau argumentele necesare la proces? Poate că erau în drept să ceară să li se facă dreptate dar, ce rezolvau?

 

III. ACȚIUNILE LUI SATAN ÎN LUME

 

1. Face planuri de distrugere

 

(2 Corinteni 2:11) – „ … ca să nu lăsăm pe Satana să aibă un câştig de la noi, căci nu suntem în neştiinţă despre planurile lui.”

 

1. ACTIVITATEA LUI PE PĂMÂNT

 

El nu a venit aici ca un vizitator care să privească cât de frumoasă este lumea, să o admire și să plece mai departe.

 

El a venit să fure, să junghie și să prăpădească (Ioan 10:10).

 

El a venit să-și întemeieze o împărăție care să fie în rebeliune față de Creator.

 

El produce moarte, suferință și multă durere.

 

El este sursa suferințelor și nepuțintelor omenești.

 

LUCRĂRILE DIAVOLULUI

 

(1 Ioan 3:8) – „Cine păcătuieşte, este de la diavolul, căci diavolul păcătuieşte de la început. Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului.”

 

1. Să înșele, să amăgească toți oamenii – unul nu scapă să nu treacă prin ispitirile lui. Nu există „concediu de odihnă” atâta timp cât el este pe pământ.

 

(2 Corinteni 4:4) – „… a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu.”

 

Cum își face lucrarea?

 

– se folosește de influența mass-mediei;

 

Există atâtea unelte în mâna lui prin care lucrează să ducă oamenii în rătăcire și păcat încât nu există șansă de scăpare.

 

Efectele audio-vizualului cu toate „cenzurile” făcute de C.N.A. sunt încă în mâinile Satanei. Cum pot argumenta acest lucru? Prin roadele pe care le aduce încă de timpuriu în viețile copiilor, tinerilor și .. până la cei ce fac eforturi mari să asculte sau să vadă emisiunile difuzate.

 

Ce promovează aceasta pe calea undelor? Sfințenia? Împărăția Lui Dumnezeu? NU

 

Să spunem și noi ca psalmistul: „Nu voi pune nimic rău înaintea ochilor mei;

urăsc purtarea păcătoşilor; ea nu se va lipi de mine.” (Psalmul 101:3) și „Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei. Când este El la dreapta mea, nu mă clatin.” (Psalmi 16:8)

 

– lucrează prin oamenii fărădelegii și religiile false;

 

Cine au fost cei care L-au judecat și omorât pe Domnul nostru? „ … pe Omul acesta, dat în mâinile voastre, după sfatul hotărât şi după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L-aţi răstignit şi L-aţi omorât prin mâna celor fărădelege.” (Faptele Apostolilor 2:23) – cine erau aceștia? oamenii religioși și politici din acea vreme.

 

Un alt text scris de apostolul Pavel adunării din Corint – (1 Corinteni 6:1-6) – „Cum! Când vreunul din voi are vreo neînţelegere cu altul, îndrăzneşte el să se judece cu el la cei nelegiuiţi şi nu la sfinţi? Nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea? Şi dacă lumea va fi judecată de voi, sunteţi voi nevrednici să judecaţi lucruri de foarte mică însemnătate? Nu ştiţi că noi vom judeca pe îngeri? Cu cât mai mult lucrurile vieţii acesteia? Deci când aveţi neînţelegeri pentru lucrurile vieţii acesteia, voi puneţi judecători pe aceia pe care Biserica nu-i bagă în seamă? Spre ruşinea voastră zic lucrul acesta. Astfel, nu este între voi nici măcar un singur om înţelept, care să fie în stare să judece între frate şi frate? Dar un frate se duce la judecată cu alt frate, şi încă înaintea necredincioşilor!”

 

Tot adunării din Corint în cea de a doua scrisoare apostolul Pavel le spune:

 

(2 Corinteni 6:15) – „Ce înţelegere poate fi între Hristos şi Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios?” – Belial, în Vechiul Testament ne sunt prezentați oamenii stricați (Judecători 19:22) „Pe când se veseleau ei, iată că oamenii din cetate, nişte fii ai lui Belial, oameni stricaţi, au înconjurat casa, au bătut la poartă şi au zis bătrânului, stăpânul casei: „Scoate pe omul acela care a intrat la tine, ca să ne împreunăm cu el”.”

 

Apelăm noi atunci când dorim să rezolvăm o problemă la acești oameni? Ei reprezintă Legea, dar cât de morală este această lege și cât de mult ajută aceasta la stârpirea răului? Vedem că închisorile sunt pline și nu mai este loc dar, ajută aceste măsuri pentru ca răul să fie oprit? Sau încurajează mai mult? Se aplică aceasta fără părtinire? sau se aplică diferențiat de la persoană la persoană? și lista poate continua.

 

Am aflat de curând o știre despre o persoană bolnavă care nu avea bani pentru tratament și care a preferat să facă o infracțiune pentru a intra la pușcărie că acolo să poată primi îngrijiri medicale. Există multe alte cazuri de persoane în lipsă care preferă pușcăria.

 

Adevărata lege care lupta împotriva fărădelegii o găsim în Israel în Vechiul Testament în timpul lui Moise. Acum, legea este plină de fărădelege pentru că cei care o aplică nu sunt oameni sub stăpânirea Lui Dumnezeu care să asculte de El.

 

Legea de acum încurajează hoția, minciuna și … fărădelegea.

 

Legea este pentru cei fărădelege și nu pentru sfinți. Noi trebuie să o respectăm și să ne temem de ea, dar nu avem dreptul să o folosim pentru noi în judecăți cu ceilalți și mai ales cu frații din adunare. Biblia ne învață altceva și noi trebuie să o aplicăm.

 

De ce spun lucrurile acestea? Pentru că dacă Legea lui Moise era dreaptă și cerea „ochi pentru ochi și dinte pentru dinte”, legea Domnul transmisă pentru cei ce vor moștenii Împărăția o găsim în predica de pe munte (Matei capitolele 5, 6 și 7) unde suntem învățați cum trebuie să ne raportăm la dușmani și la cei ce ne fură și ne fac rău și la cei ce ne prigonesc din pricina credinței. Și nu am văzut acolo un singur loc în care Domnul să ne spună să apelăm la puterile judecătorești ale statului în drept. Însuși Domnul când a fost în fața lui Pilat și acesta îi spunea că el are putere să-i de-a drumul, Domnul îi spune: „N-ai avea nicio putere asupra Mea”, i-a răspuns Isus, „dacă nu ţi-ar fi fost dată de sus.” (Ioan 19:11)

 

Un alt exemplu, pe care îl apreciez, este cel al lui David când fugea de fiul său Absalom iar pe drum Simei, unul din poporul său începe și-l blesteme și să arunce cu pietre după el. Atunci Abișai, om din corpul de armată îi cere voie să-i taie capul, dar David îi zice: „ … Dacă blestemă, înseamnă că Domnul i-a zis: ‘Blestemă pe David!’ Cine-i va zice dar: ‘Pentru ce faci aşa?’” (2 Samuel 16:10)

 

Apostolul Petru ne arată și el exemplul Domnului și ne spune: „Şi la aceasta aţi fost chemaţi, fiindcă şi Hristos a suferit pentru voi şi v-a lăsat o pildă, ca să călcaţi pe urmele Lui. „El n-a făcut păcat, şi în gura Lui nu s-a găsit vicleşug.” Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri şi, când era chinuit, nu ameninţa, ci Se supunea dreptului Judecător.” (1 Petru 2:21-23) Cine era Cel la care Domnul Isus se supunea și accepta să fie judecat? Dreptului Judecător adică, Dumnezeu.

 

Diavolul dorește să fim împlicați în cât mai multe divergențe și să fim prinși cu acestea căutând să ne facem dreptate cu ajutorul sistemului lui de conducere, să apelăm la el.

 

– învățători care propagă învățătura Diavolului

 

(1 Timotei 4:1-2) – „Dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor, abătuţi de făţărnicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnaţi cu fierul roşu în însuşi cugetul lor.”

 

Sunt multe biserici care își zic creștine și care, dacă te uiți la practicile lor te îngozești și te întrebi de unde le-au scos ca din Biblie nu. Dar știm că „ … nu este de mirare, căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină.” (2 Corinteni 11:14) și „când un orb călăuzește pe un alt orb vor cădea amândoi în groapă” și aici se referă la învățătorii Legii din acea vreme.

 

Câte biserici mai predică adevărata Evanghelie și câte mai urmează setul de instrucțiuni numit „dreptarul învățăturilor sănătoase” sau „credința dată sfinților odată pentru totdeauna”? Influența lumii și a practicilor păgâne, sistemul de valori și de conducere al Satanei este pus la loc de cinste în aceste biserici. Pe cine îl propovăduiesc acestea? Nu pe Domnul Creatorul cerului și pământului.

 

2. Să asuprească, să țină în robie cât mai mulți oameni –

 

(Evrei 2:15) – „El Însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele, pentru ca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe Diavolul, şi să izbăvească pe toţi aceia care, prin frica morţii, erau supuşi robiei toată viaţa lor.”

 

Boldul morții este păcatul (1 Corinteni 15:55-56) „ … oricine trăiește în păcat este rob al păcatului.” și inclusiv lui Satan.

 

(Ioan 8:33-34) – „Ei I-au răspuns: „Noi suntem sămânţa lui Avraam şi n-am fost niciodată robii nimănui. Cum zici Tu: ‘Veţi fi slobozi’?” „Adevărat, adevărat vă spun”, le-a răspuns Isus, „că oricine trăieşte în păcat este rob al păcatului.”

 

Avem un caz prezentat de prima adunare: (Faptele Apostolilor 5:3) – „Petru i-a zis: „Anania, pentru ce ţi-a umplut Satana inima ca să minţi pe Duhul Sfânt şi să ascunzi o parte din preţul moşioarei?”

 

Cum ia umplut Satana inima? A turnat cu găleata?

 

El picură amărăciune, invidie, răutate și minciună în inima celor lesne crezători, care nu veghează și nu sunt atenți la uneltirile Diavolului și, în felul acesta, inima lor ajunge să fie umplută. Dacă acceptăm mizeriile lui cele mai mici ne trezim în cele din urmă cu o inimă plină de resentimente și ură.

 

(Romani 6:16) – „Nu ştiţi că, dacă vă daţi robi cuiva ca să-l ascultaţi, sunteţi robii aceluia de care ascultaţi, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare, care duce la neprihănire?”

 

Cu puțin timp înainte ca Domnul Isus să fie prins El le spune ucenicilor: „vine stăpânitorul lumii acesteia. El n-are nimic în Mine,” (Ioan 14:30)

 

Întrebarea mea este: în mine și în tine are ceva? Acel „ceva” din el poate fi orice păcat la care nu vrei să renunți, orice invidie, egoism sau răutate, orice lucru care îl caracterizează și îl arată pe el.

 

Noi trebuie să ne asemănăm cu Domnul „Cine zice că rămâne în El trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus.” (1 Ioan 2:6) Atunci când ispita se apropie de tine să faci un lucru care nu ești sigur că este greșit (pentru ca Diavolul ți-l pune într-o lumină care să pară corect și bun), pune-L pe Domnul Isus în locul tău. Îl vezi pe Domnul făcând lucrul acela? Dacă da, atunci poți să mergi mai departe, dar dacă nu, gândește-te cine te îndeamnă și cu ce scop.

 

Mai am câteva versete din Scriptură care ne ajută în acest sens:

 

(Romani 14:23) – „ … Tot ce nu vine din încredinţare e păcat.”

 

(1 Corinteni 6:12) – „Toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos; toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nimic nu trebuie să pună stăpânire pe mine.”

 

(1 Tesaloniceni 5:22) – „Feriţi-vă de orice se pare rău. ”

 

(Iacov 4:17) – „Deci cine ştie să facă bine şi nu face săvârşeşte un păcat!”

 

3. Să producă suferință cât mai multă, războaie, boli și cataclisme ca oamenii să-L acuze pe Dumnezeu.

 

(Luca 11:14) – „Isus a scos dintr-un bolnav un drac, care era mut. După ce a ieşit dracul, mutul a grăit şi noroadele s-au mirat.”

 

(Luca 4:35) – „Isus l-a certat şi i-a zis:„Taci şi ieşi din omul acesta!”Şi dracul, după ce l-a trântit jos, în mijlocul adunării, a ieşit din el, fără să-i facă vreun rău.”

 

(Matei 17:18) – „Isus a certat dracul, care a ieşit din el. Şi băiatul s-a tămăduit chiar în ceasul acela.”

 

Atât Domnul cât și ucenicii nu foloseau termenii medicali când era vorba de suferințe datorate stăpânirii Satanei.

 

(Faptele Apostolilor 10:38) – „cum Dumnezeu a uns cu Duhul Sfânt şi cu putere pe Isus din Nazaret, care umbla din loc în loc, făcea bine şi vindeca pe toţi cei ce erau apăsaţi de diavolul, căci Dumnezeu era cu El.”

 

(Faptele Apostolilor 8:7) – „Căci din mulţi îndrăciţi ieşeau duhuri necurate și scoteau mari ţipete; mulţi slăbănogi şi şchiopi erau tămăduiţi.”

 

Aceste lucruri nu sunt basme istorisite de ucenici ci adevărul pe care Domnul la făcut descoperit ca noi să știm.

 

(Luca 13:16) – „Dar femeia aceasta, care este o fiică a lui Avraam şi pe care Satana o ţinea legată de optsprezece ani.”

 

(Luca 8:2) – „ … şi mai erau şi nişte femei care fuseseră tămăduite de duhuri rele şi de boli: Maria, zisă Magdalena, din care ieşiseră şapte draci.”

 

(Luca 9:1) – „Isus a chemat pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat putere şi stăpânire peste toţi dracii şi să vindece bolile.”

 

Vedem că existau boli pe care Domnul le vindeca dar existau suferinți provocate de stăpânirea unor duhuri de draci.

 

Oamenii credeau că Domnul Isus este un om bolnav de „shizofrenie paranoidă” (termenii medicali de astăzi) – ”Norodul I-a răspuns: „Ai drac. Cine caută să Te omoare?” (Ioan 7:19-20) Un paranoic crede că este urmărit și că cei apropiați caută să îl omoare.

 

4. Să fure Evanghelia și să împiedice răspândirea ei.

 

– să fure sămânța Cuvântului / Evanghelia din inima oamenilor care ascultă

 

(Marcu 4:15) – „Cei înfăţişaţi prin sămânţa căzută lângă drum sunt aceia în care este semănat Cuvântul, dar, după ce l-au auzit, vine Satana îndată şi ia Cuvântul semănat în ei.”

 

– împiedică vestirea Evangheliei

 

(1 Tesaloniceni 2:18) – „Astfel, o dată şi chiar de două ori, am voit (eu, Pavel, cel puţin) să venim la voi, dar ne-a împiedicat Satana.”

 

– întinde curse celor salvați

 

(2 Timotei 2:26) – „ … şi, venindu-şi în fire, să se desprindă din cursa Diavolului, de care au fost prinşi ca să-i facă voia.”

 

(1 Timotei 3:7) – „Trebuie să aibă şi o bună mărturie din partea celor de afară, pentru ca să nu ajungă de ocară şi să cadă în cursa diavolului.”

 

(1 Petru 5:8) – „Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită.”

 

– să fure bucuria mântuirii din inima celor salvați

 

Când ucenicii s-au întors din misiune și au văzut că până și dracii le sunt supuși, Domnul le îndreaptă atenția spre poziția lor de răscumpărați și moștenitori ai cerului și le spune: „Totuşi să nu vă bucuraţi de faptul că duhurile vă sunt supuse, ci bucuraţi-vă că numele voastre sunt scrise în ceruri.” (Luca 10:20) și în (Ioan 15:11) – „V-am spus aceste lucruri pentru ca bucuria Mea să rămână în voi şi bucuria voastră să fie deplină.”

 

Unde este această bucurie în viețile noastre de cele mai multe ori?

 

(Efeseni 4:31) – „Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie, orice strigare, orice clevetire şi orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru.”

 

(Evrei 12:15) – „Luaţi seama bine ca nimeni să nu se abată de la harul lui Dumnezeu, pentru ca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, să vă aducă tulburare şi mulţi să fie întinaţi de ea.”

 

5. Să pârască pe cei credincioși, acuzându-i și punându-i într-o lumină proastă în fața Domnului.

 

Dacă aceștia sunt salvați și păstrați de mâna Domnului pentru mântuire, el nu poate decât să-i facă de ocară înaintea Lui și să-I ceară să fie încercați/testați.

 

Exemplul in cazul lui Iov din cartea cu același nume capitolele 1 și 2:1-10

 

(Zaharia 3:1) – „El (îngerul) mi-a arătat pe marele preot Iosua stând în picioare înaintea Îngerului Domnului și pe Satana stând la dreapta lui, ca să-l pârască.”

 

(Luca 22:31) – „Domnul a zis: „Simone, Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul.”

 

(Apocalipsa 12:10) – „Şi am auzit în cer un glas tare, care zicea: „Acum a venit mântuirea, puterea şi împărăţia Dumnezeului nostru şi stăpânirea Hristosului Lui, pentru că pârâşul fraţilor noştri, care zi şi noapte îi pâra înaintea Dumnezeului nostru, a fost aruncat jos.”

 

CUM NE PUTEM ÎMPOTRIVI?

 

(Iacov 4:7) – „Supuneţi-vă dar lui Dumnezeu. Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi.”

 

(1 Petru 5:9) – „Împotriviţi-vă lui tari în credinţă, ştiind că şi fraţii voştri în lume trec prin aceleaşi suferinţe ca voi.”

 

El este pregătit de luptă tot timpul, el are planuri de atac și știe cum și prin cine să atace. Noi cum acționăm? Cum ați vede o astfel de armată sau împărăție care ar sta nepăsătoare de planurile și acțiunile dușmanilor?

 

1. Conștientizând prezența și acțiunile Diavolului în jurul nostru.

 

(Matei 10:16) – „Iată , Eu vă trimit ca pe nişte oi în mijlocul lupilor. Fiţi dar înţelepţi ca şerpii şi fără răutate ca porumbeii.” vezi și (Luca 10:3)

 

2. Stând aproape de Dumnezeu

 

Diavolul nu are nimic împotrivă să crezi în Dumnezeu și din când în când să mai faci și ceva spiritual cum ar fi: să mergi la o biserică, să citești din Scriptură, să faci fapte bune și chiar să te rogi. El este încântat de religiozitate, e lumea lui.

 

Satanei îi plac jumătățile de măsură și lucrurile amestecate dar, Domnul cere:

 

(Matei 22:37) – „Isus i-a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău.”

 

(Matei 6:24) – „Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celălalt; sau va ţine la unul, şi va nesocoti pe celălalt: Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona.” și (Luca 16:13)

 

(Matei 4:10) – „Pleacă, Satano”, i-a răspuns Isus. „Căci este scris: ‘Domnului, Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti’.” și (Luca 4:8)

 

Nu trebuie să ne amăgim. Dacă nu suntem fermi în relația cu Dumnezeu căutând tot timpul să ne împotrivim lucrărilor lui Satana, el are de câștigat iar noi de pierdut.

 

3. Prin credința în ceea ce a realizat Domnul prin jertfa Sa

 

(Coloseni 2:15) – „A dezbrăcat domniile şi stăpânirile şi le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce.”

 

(Ioan 16:33) – „V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.”

 

(Romani 8:37) – „Totuşi în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit.”

 

(1 Ioan 2:13-14) – „Vă scriu, părinţilor, fiindcă aţi cunoscut pe Cel ce este de la început. Vă scriu, tinerilor, fiindcă aţi biruit pe cel rău. V-am scris, copilaşilor, fiindcă aţi cunoscut pe Tatăl. V-am scris, părinţilor, fiindcă aţi cunoscut pe Cel ce este de la început. V-am scris, tinerilor, fiindcă sunteţi tari şi Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi şi aţi biruit pe cel rău.”

 

(1 Ioan 4:4) – „Voi, copilaşilor, sunteţi din Dumnezeu şi i-aţi biruit, pentru că Cel ce este în voi este mai mare decât cel ce este în lume.”

 

(1 Ioan 5:5) – „Cine este cel ce a biruit lumea dacă nu cel ce crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu?”

 

(Apocalipsa 12:11) – „Ei l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor şi nu şi-au iubit viaţa chiar până la moarte.”

 

Când Domnul Isus Cristos intră în contact cu un posedat de o legiune de demoni, aceștia îL roagă să nu-i trimită în adânc înainte de vreme. (Luca 8:26-33)

 

Satan este biruit, el este ca și judecat, el știe că mai are puțină vreme, de aceea fiecare credincios adevărat trebuie să-i reamintească acest lucru când simte că vine la el cu diverse oferte.

 

4. Prin veghere și rugăciune constantă

 

(Luca 21:36) – „Vegheaţi dar în tot timpul şi rugaţi-vă, ca să aveţi putere să scăpaţi de toate lucrurile acestea care se vor întâmpla şi să staţi în picioare înaintea Fiului omului.”

 

(1 Petru 5:8) – „Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită.”

 

(Coloseni 4:2) – Stăruiţi în rugăciune, vegheaţi în ea cu mulţumiri.

 

5. Fiind echipați în fiecare moment cu uniforma de luptă

 

(Efeseni 6:10-19) – „Încolo, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui. Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului….”

 

Care este armura de luptă pe care trebuie să o îmbrăcăm zilnic?

 

– Mijlocul încins cu adevărul – (1 Ioan 2:4 și 21); (1 Ioan 1:6 și 8) deci, „De aceea, lăsaţi-vă de minciună: „Fiecare dintre voi să spună aproapelui său adevărul”, … „ (Efeseni 4:25) deoarece „El de la început a fost ucigaş şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii.” (Ioan 8:44)

 

– Platoșa neprihănirii – „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” „şi anume neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nicio deosebire.” (Matei 6:33) și (Romani 3:22)

 

– Încălțați cu râvna Evangheliei păcii – „ … Cât de frumoase sunt picioarele celor ce vestesc pacea, ale celor ce vestesc Evanghelia!” (Isaia 52:7) și „Dacă vestesc Evanghelia, nu este pentru mine o pricină de laudă, căci trebuie s-o vestesc, şi vai de mine, dacă nu vestesc Evanghelia!” (1 Corinteni 9:16)

 

– Scutul credinței – Când Domnul era ispitit de Diavolul, El S-a apărat tot timpul cu scutul acesta. Credința aceasta nu este doar să crezi în Dumnezeu, pentru că „și dracii cred și se înfioară”, ci este o puternică încredințare în Cuvântul Său în promisiunile Sale în standardul de viață și de umblare cu Dumnezeu. „ … vă îndemn să luptaţi pentru credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna.” (Iuda 1:3)

 

– Coiful mântuirii – „Dar noi, care suntem fii ai zilei, să fim treji, să ne îmbrăcăm cu platoşa credinţei şi a dragostei şi să avem drept coif nădejdea mântuirii.”

 

(1 Tesaloniceni 5:8) „Noi însă nu suntem din aceia care dau înapoi ca să se piardă, ci din aceia care au credinţă pentru mântuirea sufletului.” (Evrei 10:39)

 

– Sabia Duhului care este CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU – „Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.” (Evrei 4:12) În același timp când Domnul se apăra de ispitirea celui rău El îl lovea cu sabia Cuvântului: „este scris … ”.

 

Să strângem Cuvântul în inima noastră ca la vreme de nevoie să ne putem împotrivi celui rău și să învățăm să-l mânuim cu înțelepciune astfel încât să nu rănim pe cei de lângă noi.

 

În final, vrem nu vrem, într-o tabără tot suntem. În această lume nu există nici un loc de refugiu pentru cei imparțiali și nehotărâți. Fiecare om este în același timp doar o unealtă. Depinde doar în mâna cui se află.

 

A lui Dumnezeu prin Domnul Isus Cristos să fie toată gloria în veci vecilor!

https://aurelmunteanu.wordpress.com/2015/07/27/imparatia-lui-satan-de-vladu-george/

 

 

21.11111111111111111111111111111111111111111111111111111111111111

Împărăţia – Care sunt caracteristicile acestei Împărăţii? Cum o putem identifica? – mesaj 2 – de Raul Enyedi

 

 

În acest mesaj vom încerca să extragem din Scriptură date clare despre Împărăţie. Cu cât avem mai multe date, cu atât vom putea trage concluzii mai întemeiate. Să căutăm să fim cât mai obiectivi, lăsând prejudecăţile şi ceea ce am fost învăţaţi la o parte, pentru a putea judeca şi verifica singuri acest subiect. Aceasta este o provocare grea, dar e important ca faptele, datele clare ale Scripturii să ne formeze concepţia, şi nu teologii care au de apărat diferite concepţii. Aceasta a fost abordarea mea şi felul în care înţeleg Împărăţia este acum total schimbat faţă de cum era înainte să încep studiul. De aceea nici nu intenţionez să vă prezint o poziţie teologică, ci vreau să vă prezint date clare şi să vă las să le procesaţi, să le judecaţi şi să trageţi singuri concluzii.

 

1. Prima observaţie. Am văzut până acum că mesajul despre Împărăţie, „Evanghelia Împărăţiei” a fost unul comun tuturor predicatorilor Noului Testament. Doctrina Împărăţiei se găseşte în fiecare carte NT, cu excepţia cărţii lui Iuda. Doar Matei foloseşte termenul de peste 50 de ori. Nu te poţi întâlni cu Isus în Biblie fără să întâlneşti subiectul Împărăţiei.

 

2. A doua observaţie. Împărăţia este trecută, prezentă şi viitoare. Am văzut că despre Împărăţie se vorbeşte doar la singular. Există una singură, care cunoaşte diferite aspecte sau faze. O întâlnim la timpul trecut, în VT, la timpul prezent, într-un aspect spiritual şi la timpul viitor, când va cuprinde întregul pământ. Toate aceste aspecte sunt reflecţii ale Împărăţiei eterne de pe Noul Pământ.

 

3. Împărăţia trebuie văzută în sens spiritual, la timpul prezent. Nu trebuie să cădem în greşeala unora (amileniştilor), care văd o Împărăţie spirituală şi atunci spiritualizează toate versetele care vorbesc despre o Împărăţie literală. Însă există versete clare care arată o Împărăţie spirituală:

„Fariseii au întrebat pe Isus când va veni Împărăţia lui Dumnezeu. Drept răspuns, El le-a zis: ‚Împărăţia lui Dumnezeu nu vine în aşa fel ca să izbească privirile. Nu se va zice: „Uite-o aici!” sau: „Uite-o acolo!” Căci iată că Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru.’” – Luca, 17:20-21.

„Drept răspuns, Isus i-a zis: ‚Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.’” – Ioan, 3:3. Doar cei ce au vedere spirituală o pot vedea, iar această vedere este dată de Duhul Sfânt la naşterea din nou. Cei fireşti nu pot nici să primească, nici să înţeleagă lucrurile spirituale. Ei nu pot vedea Împărăţia pentru că nu se vede cu ochii fizici, ea este spirituală.

 

4. Împărăţia trebuie văzută fizic (la timpul viitor).

„Va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor, când veţi vedea pe Avraam, pe Isaac şi pe Iacov şi pe toţi prorocii în Împărăţia lui Dumnezeu, iar pe voi scoşi afară. Vor veni de la răsărit şi de la apus, de la miazănoapte şi de la miazăzi şi vor şedea la masă în Împărăţia lui Dumnezeu.” – Luca, 13:28-29

„El le-a zis: ‚Am dorit mult să mănânc paştile acestea cu voi înainte de patima Mea; căci vă spun că de acum încolo nu le voi mai mânca, până la împlinirea lor în Împărăţia lui Dumnezeu.’ Şi a luat un pahar, a mulţumit lui Dumnezeu şi a zis: ‚Luaţi paharul acesta şi împărţiţi-l între voi; pentru că vă spun că nu voi mai bea de acum încolo din rodul viţei, până când va veni Împărăţia lui Dumnezeu.’” – Luca, 22:15-18

 

Aici nu se mai vorbeşte despre o Împărăţie spirituală, ci despre una fizică. Împărăţia nu trebuie văzută doar spiritual sau doar fizic, doar prezentă şi doar viitoare, ci în ambele ipostaze.

 

5. Este o Împărăţie tainică, misterioasă. În Matei, 13:10-13, Domnul vorbeşte despre „tainele Împărăţiei”. Aceasta înseamnă că adevăratul înţeles al Împărăţiei este dat, revelat, nu se ajunge la el prin logică omenească. Trebuie de asemenea să recunoaştem că există lucruri pe care nu le cunoaştem despre Împărăţie, căci nu au fost descoperite nici apostolilor (Fapte, 1:6-7).

„Ucenicii s-au apropiat de El şi I-au zis: ‚De ce le vorbeşti în pilde?’ Isus le-a răspuns: ‚Pentru că vouă v-a fost dat să cunoaşteţi tainele Împărăţiei cerurilor, iar lor nu le-a fost dat. Căci celui ce are, i se va da, şi va avea de prisos; iar de la cel ce n-are, se va lua chiar şi ce are. De aceea le vorbesc în pilde, pentru că ei, măcar că văd, nu văd, şi măcar că aud, nu aud, nici nu înţeleg.’” – Matei, 13:10-13

Rolul pildelor a fost acela de a descoperi ucenicilor adevăratul înţeles al Împărăţiei şi de a-l ascunde de ceilalţi. Trebuie să observăm că Domnul nu a spus nici o pildă despre adunare, ci doar despre Împărăţie. De ce? Pentru că Împărăţia avea să vină într-altfel decât era aşteptată. Nu avea să izbească privirile, aşa cum se aşteptau toţi, ci era tainică, ascunsă, spirituală. Acest lucru l-a explicat Domnul în pilde. Nu era nevoie de pilde pentru Adunare, căci El nu a schimbat sensul general cunoscut al ecclesiei, acela de întrunire convocată a celor chemaţi afară.

Ce ne învaţă pildele?

1. Pilda semănătorului ne învaţă că în ciuda eşecului aparent al predicării, va exista întotdeauna rod, căci va exista pământ pregătit pentru a primi sămânţa.
2. Pilda comorii ascunse şi a perlei de mare preţ ne învaţă caracterul ascuns al Împărăţiei. Lumea nu o vede, nu îi discerne valoarea, dar Isus o vede şi a dat totul pentru ea.
3. Pilda seminţei de muştar ne învaţă că Împărăţia, deşi era ceva mic şi nebăgat în seamă în acea vreme, avea să crească enorm de mult, ba va suferi o creştere anormal de mare, căci îşi va depăşi statura medie de 1-1.5 m, nu va mai fi o tufă ci „se face un copac, aşa că păsările cerului vin şi îşi fac cuiburi în ramurile lui.” (Matei, 13:32). Păsările cerului reprezentau în pilda semănătorului pe diavol. Împărăţia devine tentantă pentru diavol şi pentru slujitorii săi. Care este cauza? Creşterea foarte mare, anormal de mare a Împărăţiei. Dar cărui fapt se datorează această creştere anormală?
4. Pilda aluatului ne explică imediat. În plămădeală s-a pus şi drojdie. În Scriptură, drojdia simbolizează întotdeauna păcatul, ipocrizia şi doctrina falsă. Aluatul îşi măreşte volumul, dar nu greutatea. Creşterea este doar cantitativă, nu calitativă. În Împărăţie pătrunde drojdie, păcat, oameni păcătoşi, mărindu-i astfel numărul, volumul şi făcând-o atractivă pentru „păsările cerului”, care vin să îşi facă cuiburi în ramurile ei.
5. Despre prezenţa celor nemântuiţi în Împărăţie ne vorbesc şi pildele zizaniei, şi năvodului. În limitele sau graniţele năvodului sunt prinşi şi peşti buni, şi peşti răi. Ei stau împreună până corabia ajunge la mal, până la sfârşitul veacului, şi atunci vor fi separaţi.

Pilda zizaniei ne descoperă ceva în plus despre caracterul celor nemântuiţi din Împărăţie. Ei par, la o privire superficială că sunt la fel ca grâul, ca „fiii Împărăţiei”. Când plantele sunt tinere, zizania şi grâul seamănă foarte mult. Doar când se maturizează şi produc rod se vede clar diferenţa dintre ele. Cei reprezentaţi de zizanie sunt mărturisitori falşi, superficiali. Sunt cei care spun „Doamne, Doamne” (ei recunosc de pe buze domnia lui Cristos), dar nu fac voia Tatălui. Dacă îi asculţi, ei vorbesc ca şi cei mântuiţi, se roagă la fel, predică la fel. În aparenţă pot fi confundaţi uşor. Dar vine vremea rodului, a faptelor. Atunci se vede cu adevărat cine este grâu şi cine e zizanie, cine este „fiu al Împărăţiei” şi cine este „pricină de păcătuire” şi „săvârşeşte fărădelegea”.

Dar chiar dacă diferenţa, în multe cazuri, se vede încă de pe acum, separarea se face abia la final. Aceasta ne arată că pilda zizaniei nu se adresează Adunării, ci Împărăţiei. Adunarea este chemată să dea afară din mijlocul ei pe cel ce nu se pocăieşte şi trăieşte într-un păcat deschis. Din Împărăţie nu poţi da pe nimeni afară. Slujitorii care fac separarea sunt îngerii, spune Domnul Isus, nu oamenii.

Deci, pilda zizaniei ne învaţă că cei păcătoşi, cei plini de drojdie, de păcat, din Împărăţie sunt mărturisitorii falşi, cei care recunosc verbal domnia lui Cristos, dar nu Îl urmează cu adevărat. Aceasta ne duce la concluzia că există un aspect interior al Împărăţiei (care e formată doar din „fiii Împărăţiei”, din cei „născuţi din apă şi din duh”, din cei care au fost „izbăviţi de sub puterea întunericului şi strămutaţi în Împărăţia Fiului dragostei Lui”) şi un aspect exterior al Împărăţiei, în care fiii adevăraţi sunt amestecaţi cu pretendenţii falşi. Acest aspect exterior reprezintă modul cum percep oamenii Împărăţia, iar aspectul interior este felul cum o vede Dumnezeu, care nu priveşte doar la suprafaţă.

 

1. Pilda vierilor ne învaţă că „Împărăţia lui Dumnezeu va fi luată de la voi [de la Israel] şi va fi dată unui neam care va aduce roadele cuvenite.” – Matei, 21:43

 

1. Pilda nunţii fiului de împărat ne arată respingerea primilor invitaţi, respingerea Israelului, invitarea Neamurilor, mulţimea amestecată care a răspuns invitaţiei, „şi buni şi răi”, şi totodată ne învaţă că în Împărăţie se intră numai prin har. Într-adevăr, nu prin eforturile noastre sau prin meritele noastre ne aflăm noi în Regatul lui Cristos, ci „El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului şi ne-a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Lui” (Coloseni, 1:13). Cum ne-a strămutat? Noi eram rebeli, morţi faţă de Dumnezeu, dar El ne-a adus la viaţă, ne-a regenerat, ne-a născut din nou. „Dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu.” În Împărăţie se intră doar prin naşterea din nou, iar această acţiune este înfăptuită de Duhul lui Dumnezeu şi este în totalitate prin har.

Mai sunt şi alte pilde din care avem de învăţat câte ceva despre Împărăţie, dar acestea sunt cele mai importante. Ele explică diferenţa dintre Împărăţia politică pe care o aşteptau evreii în zilele Domnului şi adevărata Împărăţie pe care El a adus-o. De asemenea, pildele declară şi prezenţa mărturisitorilor falşi în rândurile Împărăţiei.

 

6. Împărăţia este acum parţială şi amestecată. Este parţială pentru că voia lui Dumnezeu nu este îndeplinită pe întregul pământ. Voia Sa ascunsă este îndeplinită, căci nimeni nu o poate obstrucţiona. Dar nu tot ce se întâmplă Îi este plăcut sau conform voii Sale revelate. Cei ce Îl urăsc pe Cristos nu au fost făcuţi aşternut picioarelor Sale, cum spune profeţia.

Împărăţia este amestecată cu lumea în sensul că supuşii ei sunt în mijlocul lumii, dar nu ai lumii. Ne uităm în jurul nostru şi ce vedem? Domnia lui Satan şi lumea care zace în cel rău: infidelitate, imoralitate, furturi, corupţie, minciună. Dar chiar şi în cel mai rău cartier se va găsi un colţ, o familie care este altfel. Nevăzută, nebăgată în seamă, care se roagă „vie Împărăţia Ta, facă-se voia Ta”. Da, Împărăţia este şi astăzi în mijlocul nostru ca popor, ca şi comunitate. Împărăţia este aici, dar este fragmentată, parţială, invizibilă omului firesc şi amestecată cu lumea (grâul şi neghina cresc împreună).

„Fariseii au întrebat pe Isus când va veni Împărăţia lui Dumnezeu. Drept răspuns, El le-a zis: ‚Împărăţia lui Dumnezeu nu vine în aşa fel ca să izbească privirile. Nu se va zice: ‚Uite-o aici!’ sau: ‚Uite-o acolo!’ Căci iată că Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru.” – Luca, 17:20-21

Împărăţia nu vine cu pompă şi spectacol, nu poate fi observată din afară. Pentru lume ea este invizibilă, pentru că nu ocupă un loc pe hartă, nu are o capitală şi un tron fizic, nu are o armată care să îl apere pe rege. Nu este o Împărăţie ca împărăţiile lumii acesteia. Fiii Împărăţiei sunt amestecaţi cu lumea acum.

„Împărăţia este înăuntrul vostru” – mulţi înţeleg că Împărăţia este ceva în inimile credincioşilor şi de aici ideea să Îl faci pe Cristos Domn, adică Rege al inimii tale. Ambele idei sunt greşite. Nu Împărăţia intră în noi, în inimile noastre, ci noi intrăm în Împărăţie. De aceea, ea trebuie să fie ceva în exteriorul nostru. Mai mult, cui i se adresează Domnul aici? Fariseilor. Le spune El că Împărăţia este în inimile acestor oameni aroganţi, care îl dispreţuiau? Bineînţeles că nu. Ce le spune atunci? Că Împărăţia este înăuntrul lor ca grup, în mijlocul lor, în mijlocul poporului. Nu le izbeşte privirile, ei nu o văd, căci au respins-o, respingând solul şi pe Regele Însuşi.

 

7. Cel mai important atribut al Împărăţiei este supunerea.

Supunerea faţă de Rege înseamnă predare necondiţionată, nu tu îl înscăunezi pe Isus, ci îi recunoşti autoritatea, te predai necondiţionat şi te supui Lui. Nu Îl pot face pe Isus rege decât dacă sunt mai tare decât El. Scriptura spune că Dumnezeu L-a făcut Domn şi Mântuitor. Nu eu, ci Dumnezeu. Este culmea aroganţei spirituale să cred că eu îl fac pe Isus Rege peste viaţa mea. Eu îi pot doar recunoaşte dreptul de a domni peste viaţa mea, şi îmi pot cere iertare pentru nesupunerea mea faţă de El. Cum stai înaintea Regelui Isus? Ca un rege care îi recunoşti suzeranitatea sau ca un învins care capitulezi necondiţionat şi eşti la mila Lui?

Calea în Împărăţie este una a umilinţei, pentru că cine vrea să intre trebuie să îşi accepte starea de învins care se predă necondiţionat şi acceptă mântuirea prin har, prin nemerit pe care i-o acordă Stăpânul. Aceasta este uşa cea strâmtă. Mulţi vor să intre în Împărăţie cu bagajele lor, cu faptele lor, cu meritele lor. Nu se poate. Uşa este strâmtă, şi nu poţi intra decât cu mâinile goale. Toţi cetăţenii Împărăţiei sunt săraci în duh.

Mulţi caută să intre în Împărăţie pe propria lor cale, dar nu există decât o singură uşă, care este Cristos. Fariseii aşteptau Împărăţia şi credeau că la venirea lui Mesia ei sunt primii în ea, dar Domnul le spune că Împărăţia este în mijlocul lor şi ei nu o văd. Lui Nicodim îi spune că dacă nu este născut din nou nu poate vedea Împărăţia. Mulţi caută să intre în Împărăţie, dar în proprii lor termeni. Ei vor să aibă parte de beneficiile Împărăţiei, dar fără să se supună Regelui. În loc ca ei să slujească cauzei Împărăţiei, vor ca Împărăţia să slujească propriei lor cauze. Despre ei a spus Isus:

„Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum, Împărăţia cerurilor se ia cu năvală, şi cei ce dau năvală pun mâna pe ea.” – Matei, 11:12. O traducere literală ar suna astfel: „Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum, Împărăţia cerurilor este atacată violent, şi cei violenţi o iau cu forţa”. Ei nu vor să fie supuşi, ci stăpâni. Ei sunt ca acei viticultori care s-au înstăpânit peste ceea ce era proprietatea stăpânului şi i-au ucis mesagerii şi chiar Fiul. Din cauza acestui fel de oameni au suferit fiii Împărăţiei persecuţie în toate generaţiile.

Cea mai importantă caracteristică a Împărăţiei este supunerea. Nu doar că cetăţenii Împărăţiei trebuie să se supună necondiţionat lui Cristos, dar ei trebuie să se supună unii altora. De mai multe ori apostolii s-au certat între ei când au căutat să vadă cine este mai mare. Domnul i-a mustrat de fiecare dată şi le-a spus:

„Ştiţi că domnitorii Neamurilor domnesc peste ele, şi mai marii lor le poruncesc cu stăpânire. Între voi să nu fie aşa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi să fie slujitorul vostru; şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi să vă fie rob. Pentru că nici Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi.” – Matei, 20:25-28

„Adevărat vă spun că, dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu niciun chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor. De aceea, oricine se va smeri ca acest copilaş va fi cel mai mare în Împărăţia cerurilor.” – Matei, 18:3-4

Ambiţia naturii umane egoiste este să fie independentă şi nesupusă. Fiecare vrea să fie şef, să îi comande pe alţii. „Aş vrea mai degrabă să fiu ciocan decât cui” – cum spune un vers celebru. Apostolii trebuiau să se pocăiască de această pornire şi să se asemene în ascultare şi supunere cu un copil. Împărăţia nu este o firmă în care fiecare încearcă să urce cât mai sus pe scara ierarhică. Cine este mai mare în Împărăţie? Nu cine comandă mai mulţi oameni, ci acela care îi slujeşte pe mai mulţi. Un astfel de om împlineşte legile Împărăţiei aşa cum sunt descrise în predica de pe munte. El este sărac în duh, căci nu are cu ce să se mândrească. El este împăciuitor, blând, milostiv, gata să sufere persecuţie şi să nu răspundă cu rău pentru rău. Aceştia sunt sarea şi lumina lumii, aceştia sunt fiii Împărăţiei.

 

8. Împărăţia are mai mulţi servitori decât cetăţeni. Există oameni care sunt servitori ai Împărăţiei, dar nu vor face parte din Împărăţia eternă. Pilda talanţilor ne spune despre aceştia (Matei, 25:14-30). Servitorul necredincios, care a ascuns talantul în pământ, era un ateu practic. El nu intră în Împărăţia veşnică, dar este servitor. Din punct de vedere exterior, el avea acelaşi statut faţă de Rege ca şi ceilalţi doi. Toţi erau servitori. Există oameni nemântuiţi care servesc Împărăţia, chiar fără să aibă această intenţie.

Există oameni nemântuiţi în Împărăţie care mărturisesc cu gura supunere faţă de Isus, care spun „Doamne, Doamne”, dar în realitate nu Îl cunosc. Aceştia sunt zizania şi aluatul din Împărăţie. Ei nu se supun cu adevărat Regelui. În inima lor şi prin faptele lor declară: Nu vrem ca omul acesta să domnească peste noi! Şi tocmai domnia Lui este declarată de Evanghelia Împărăţiei.

Dar mai există o categorie care trebuie menţionată. Sunt unii care cred că fac parte din Împărăţie, care sunt siguri că atunci când va veni Mesia să domnească fizic pe pământ, ei vor face parte din acea Împărăţie, dar de fapt nu va fi aşa. Şi fariseii se aşteptau ca atunci când va veni Mesia, ei Îl vor recunoaşte, Îl vor întâmpina, iar El le va ura bun venit în Împărăţia Sa şi le va da un loc de cinste. Dar nu a fost aşa. Ei nu l-au recunoscut, ba chiar l-au ucis pe Rege şi au atacat cu violenţă Împărăţia Lui.

Domnul a spus: „Nevoiţi-vă să intraţi pe uşa cea strâmtă. Căci vă spun că mulţi vor căuta să intre, şi nu vor putea.” – Luca, 13:24. De ce nu vor putea să intre? Pentru că vor căuta să intre fără rege. Cristos este uşa. Singurul mod în care poţi fi în Împărăţie este să fii în Cristos. Deşi caută Împărăţia, ei nu vor face parte din ea, căci nu recunosc domnia lui Isus.

Fariseii şi-au pus înainte propria lor dreptate, propria lor cale de a fi mântuiţi, şi au respins singura cale de îndreptăţire hotărâtă de Dumnezeu. Ei au nesocotit planul lui Dumnezeu. Erau erau dintre cei „care se încredeau în ei înşişi că sunt neprihăniţi şi dispreţuiau pe ceilalţi.” – Luca, 18:9

Şi astăzi sunt mulţi care sunt siguri că vor face parte din Împărăţia eternă a lui Dumnezeu, dar speranţa lor nu este bazată pe supunerea şi ascultarea faţă de Rege, adică pe ucenicie, pe urmarea lui Isus. Da, ei recunosc de pe buze pe Isus, aud vorbindu-se de El la liturghii şi slujbe, se roagă din când în când la El, sărută icoane şi fac tot ce îi învaţă cei care îşi spun reprezentanţi ai lui Isus.

Omul este gata să accepte orice religie, atât timp cât religia nu i se intersectează cu propriile plăceri şi planuri. Omul este gata să urmeze o reţetă de mântuire – şi poţi găsi destule – ca să îşi asigure viitorul în eternitate; e gata să consume ceva energie, dar nu prea multă, să dedice ceva timp, dar nu prea mult, să plătească ceva bani, dar hai să nu exagerăm!

Ei îl pot recunoaşte pe Isus ca un prieten, ca un confident, ca un frate mai mare, ca un medic, ca un broker de asigurări, care să le asigure maşina, sau ca şi copilot al maşinii şi al vieţii, atât timp cât ei deţin controlul volanului. Ei au dobândit o religie, ori le-au dat-o alţii când erau prunci şi le-au spus că s-au născut cu ea. Ei cred că fac parte din Împărăţie, dar nu este aşa, căci nu se supun Regelui şi nu Îl urmează.

Pentru farisei şi pentru cei care nu s-au supus lui Cristos şi legilor Sale, refuzarea Împărăţiei veşnice va fi o mare şi neplăcută surpriză. Ei vor spune: „Noi am mâncat şi am băut în faţa Ta, şi în uliţele noastre ai învăţat pe norod.” Şi El va răspunde: „Vă spun că nu ştiu de unde sunteţi; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi lucrătorii fărădelegii.” Va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor, când veţi vedea pe Avraam, pe Isaac şi pe Iacov şi pe toţi prorocii în Împărăţia lui Dumnezeu, iar pe voi scoşi afară. Vor veni de la răsărit şi de la apus, de la miazănoapte şi de la miazăzi şi vor şedea la masă în Împărăţia lui Dumnezeu.” (Luca, 13:26-29)

Deci, există oameni care nu sunt în Împărăţie, deşi cred că sunt. Astăzi, ei sunt cei care nu Îl recunosc pe Isus ca Rege şi îşi pun încrederea în diferite fapte şi ritualuri pentru a fi mântuiţi. Dintre aceştia fac parte astăzi confesiunile care îşi spun creştine dar nu recunosc Dumnezeirea lui Isus, stăpânirea Sa ca Rege, nu îl recunosc ca singur mijlocitor între Dumnezeu şi poporul Său şi învaţă alte căi de mântuire decât credinţa personală în jertfa Sa. Cei ce nu recunosc autoritatea Cuvântului lui Cristos şi îl desfiinţează în folosul unor tradiţii omeneşti nu fac parte din Împărăţie, deşi ei cred că sunt în ea.

 

9. Împărăţia a fost dată Israelului; a fost luată de la Israel şi va fi redată Israelului.
10. Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ, în vremurile Vechiului Testament, a fost în poporul Israel. Într-un sens, regatul davidic a fost Împărăţia lui Dumnezeu. Împărăţia nu era a lor, ci a lui Iahveh. Ei erau doar administratori.
11. Dar Israelul s-a dovedit necredincios şi nerecunoscător în administrarea Împărăţiei. Ei i-au bătut şi i-au ucis pe servitorii lui Dumnezeu, profeţii, şi când a venit Fiul l-au omorât. De aceea, Isus le spune acestor administratori: „Împărăţia lui Dumnezeu va fi luată de la voi şi va fi dată unui neam care va aduce roadele cuvenite.” – Matei, 21:33. Dar după anul 70, care a marcat pedeapsa fizică a lui Israel pentru respingerea Regelui, Împărăţia a fost constituită aproape în exclusivitate din ne-evrei, şi aşa este până astăzi.
12. Dar starea aceasta este doar temporară, căci Împărăţia va fi redată Israelului. Apostolul Pavel ne spune că orbirea Israelului este parţială şi temporară. Este parţială, nu totală deoarece Dumnezeu şi-a păstrat „o rămăşiţă datorită unei alegeri prin har” (Romani, 11:5), şi este temporară pentru că va ţine până va intra numărul deplin al Neamurilor. În Împărăţie încă se intră. Încă mai este loc pentru noi, ne-evreii. Nu s-a ajuns încă la numărul complet. Când se va ajunge? Nu ştim. Poate că mai sunt doar câteva locuri „libere”. Cât timp va dura starea aceasta de har pentru noi, ne-evreii? Nu ştim. Se poate încheia înainte de sfârşitul acestei zile. Important nu este să ştim care e numărul complet, ci dacă sunt şi eu în numărul acela. Nu este atât de important să ştiu cât va mai ţine harul pentru Neamuri, ci să ştiu dacă astăzi sunt şi eu în acel număr binecuvântat, căci astăzi este încă ziua mântuirii.

Pavel vorbeşte despre „plinătatea întoarcerii lor”, „primirea lor din nou” şi le spune: „Fraţilor, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o împietrire care va ţine până va intra numărul deplin al Neamurilor. Şi atunci tot Israelul va fi mântuit…” Romani, 11:25-26.

Domnul Isus le spune evreilor: vă spun că de acum încolo nu Mă veţi mai vedea până când veţi zice: „Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului!” – Matei, 23:37-38. El nu a spus, „nu mă veţi mai vedea niciodată!”, ci a spus „nu mă veţi mai vedea până când…” Şi când îl vor vedea din nou, Israelul Îl va recunoaşte şi se va întoarce. Atunci se vor pocăi şi „tot Israelul va fi mântuit.” Împărăţia lui Dumnezeu le-a fost încredinţată, ei au respins-o, le-a fost luată şi încredinţată temporar Neamurilor, dar Împărăţia le va fi redată. Atunci Isus va domni din Ierusalim peste tot pământul, împreună cu sfinţii Săi, timp de o mie de ani.

 

10. Există o relaţie între Împărăţia lui Dumnezeu din cer şi Împărăţia Sa de pe pământ. Cine nu se supune Împărăţiei de acum nu va avea parte de Împărăţia viitoare. Evreii aşteptau Împărăţia viitoare, împărăţia fizică a lui Mesia. Dar ei au respins Împărăţia de acum şi l-au ucis pe Rege. De aceea, Împărăţia a fost luată de la ei, şi Domnul le spune: „vor veni mulţi de la răsărit şi de la apus şi vor sta la masă cu Avraam, Isaac şi Iacov în Împărăţia cerurilor. Iar fiii Împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul de afară, unde va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.” (Matei, 8:11-12). Cine nu face parte din Împărăţia de acum nu va face parte nici din Împărăţia eternă.

 

11. Toţi cei din Împărăţia de acum sunt preoţi ai lui Dumnezeu.

 

„Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată” – 1 Petru, 2:9

„A Lui, care ne iubeşte, care ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său şi a făcut din noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu, Tatăl Său: a Lui să fie slava şi puterea în vecii vecilor!” – Apocalipsa, 1:5-6

Împărăţia de acum este o preoţie regală. Isus, Regele, este Marele Preot, şi toţi supuşii Lui sunt preoţi. De aceea nu avem nevoie de o clasă specială de preoţi, căci toţi credincioşii sunt preoţi ai lui Dumnezeu. Toţi au acces la Dumnezeu prin Isus, toţi pot mijloci în rugăciune, toţi pot aduce jertfe spirituale.

 

Acestea sunt datele principale despre Împărăţie. Să ne amintim că Împărăţia ocupă un loc central în Noul Testament, că în faza ei prezentă este spirituală şi tainică. În ea se intră prin naşterea din nou. Ea este parţială şi amestecată, separarea dintre mărturisitorii adevăraţi şi cei falşi făcându-se abia la sfârşit. Principalul ei atribut este supunerea, umilinţa. Toţi cetăţenii ei sunt preoţi ai lui Dumnezeu.

 

1. Ce înseamnă expresia „cheile Împărăţiei cerurilor”?

În continuare ne vom îndrepta atenţia spre „cheile împărăţiei” şi vom căuta să vedem ce înseamnă ele, care este puterea lor şi cui au fost încredinţate. „Îţi voi da cheile Împărăţiei cerurilor, şi orice vei lega pe pământ va fi legat în ceruri, şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat în ceruri.” – Matei, 16:19

Termenul de „chei” era universal recunoscut ca reprezentând autoritatea. El apare în VT în Isaia, 22:20-22, „În ziua aceea, zice Domnul, voi chema pe robul Meu Eliachim, fiul lui Hilchia, îl voi îmbrăca în tunica ta, îl voi încinge cu brâul tău şi voi da puterea ta în mâinile lui. Voi pune pe umărul lui cheia casei lui David: când va deschide el, nimeni nu va închide, şi când va închide el, nimeni nu va deschide.” Eliachim avea să primească autoritatea plenară peste casa lui David.

Pluralul „chei” se referă la diferite domenii de exersare a autorităţii. Isus este prezentat în Apocalipsa ca având „cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor”. Iar în 3:7, Isus se prezintă astfel: „Iată ce zice Cel Sfânt, Cel Adevărat, Cel ce ţine cheia lui David, Cel ce deschide, şi nimeni nu va închide, Cel ce închide, şi nimeni nu va deschide”

„Cheile Împărăţiei cerurilor” se referă la (1) poziţia de autoritate, (2) la diferite aspecte ale acestei autorităţi. (3) Posesorul sau custodele cheilor exercită autoritatea Regelui, iar (4) sfera de autoritate este „Împărăţia cerurilor”.

 

2. Puterea cheilor:

„Adevărat vă spun că orice veţi lega pe pământ va fi legat în cer; şi orice veţi dezlega pe pământ va fi dezlegat în cer.” – Matei, 18:18

Ce înseamnă „a lega” şi „a dezlega”? Înseamnă a îngădui şi a interzice, a declara ceva ca fiind corect sau incorect, drept sau nedrept, curat sau necurat. Acesta era sensul universal recunoscut în scrierile rabinice. Dumnezeu este cel care dă legi în împărăţie, El este cel care leagă şi dezleagă, iar oamenii nu pot decât să declare ceea ce este legat şi ce este dezlegat. Fraza poate fi tradusă din greacă în felul următor: „orice veţi lega pe pământ va fi fost legat în cer şi orice veţi dezlega pe pământ va fi fost dezlegat în cer.” Înţelesul, atunci, ar fi acela că custodele cheilor declară sentinţa cerului cu privire la o anumită doctrină sau o anumită conduită, dacă este aprobată sau dezaprobată.

 

„Celor ce le veţi ierta păcatele, vor fi iertate; şi celor ce le veţi ţine, vor fi ţinute.” – Ioan, 20:23. Aceasta este o altă exprimare care arată spre puterea cheilor. Oare încredinţează Isus o putere absolută oamenilor, putere care poate fi exersată în mod arbitrar, oricum, oriunde şi asupra oricui? Le-a dat El putere legislativă, autoritate de a da legi şi a pronunţa sentinţe care să fie respectate chiar de Dumnezeu? Biserica Catolică şi cea Ortodoxă susţin că Biserica, adică clasa preoţească ce i-a succedat lui Petru sau apostolilor are puterea de a ierta efectiv păcatele şi de a refuza cuiva iertarea, condamnând o astfel de persoană la iad.

Cum poate un om să ierte păcatele? Punându-şi patrafirul după gât? Isus a spus deseori: „păcatele îţi sunt iertate”. Apostolii nu au spus aceasta niciodată. Oamenii se întrebau: cine este acesta de poate ierta păcatele? Ei ştiau că un om nu o poate face. Doar Dumnezeu poate ierta păcatele, şi aceasta voia Cristos să le spună, că El este Dumnezeu. Dar atunci ce înseamnă versetul care spune „Celor ce le veţi ierta păcatele, vor fi iertate; şi celor ce le veţi ţine, vor fi ţinute?” Acesta trebuie interpretat în lumina declaraţiilor lui Isus pe care le găsim în celelalte Evanghelii. În Matei avem trimiterea de a face ucenici, în Marcu ni se spune că aceasta se realizează prin predicarea Evangheliei la orice făptură, iar Luca ne spune: „să se propovăduiască tuturor neamurilor, în Numele Lui, pocăinţa şi iertarea păcatelor…” (24:47).

Atunci când Evanghelia corectă, Evanghelia harului, este predicată, iertarea păcatelor este garantată tuturor celor ce cred această Evanghelie. Cel ce o proclamă poate afirma cu certitudine că cei ce o cred au păcatele iertate, dar cei ce resping această Evanghelie rămân în continuare în păcatele lor. Predicatorul nu are putere să ierte păcatele, el doar declară hotărârea lui Dumnezeu de a mântui oamenii prin mesajul Evangheliei. Adunarea căreia i-a fost încredinţat mesajul Evangheliei nu are putere de a mântui sau condamna oameni, de a ierta sau reţine păcatele lor, ci doar de a proclama Evanghelia adevărată care duce la pocăinţă şi iertare de păcate.

Deci, puterea cheilor nu este una legislativă, ci este administrativă. Custodele sau posesorul cheilor nu face legi noi şi nu le schimbă pe cele vechi, ci declară înaintea tuturor ceea ce Regele a hotărât.

 

2. Cine este custodele cheilor astăzi şi care este autoritatea sa în Împărăţie?

Întâi vom vedea care a fost custodele precedent al cheilor. Domnul Isus a spus:

„Vai de voi, învăţători ai Legii! Pentru că voi aţi pus mâna pe cheia cunoştinţei: nici voi n-aţi intrat, iar pe cei ce voiau să intre i-aţi împiedicat să intre.” – Luca, 11:52

Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi închideţi oamenilor Împărăţia cerurilor: nici voi nu intraţi în ea, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi să intre. – Matei, 23:13

Deci, cărturarii, experţii în Lege, conducătorii spirituali ai Israelului, deţineau cheile. Despre ei Domnul a spus că „şed pe scaunul lui Moise”. Ei aveau putere de a declara oamenilor ce trebuie păzit şi ce nu. Aveau „cheia cunoştinţei”, au fost autorizaţi să înveţe poporul Legea lui Dumnezeu, să discernă „ce este sfânt de ce nu este sfânt, ce este necurat de ce este curat” (Levitic, 10:10). Ei aveau cheia Împărăţiei, deoarece prin învăţătura lor, ei puteau deschide oamenilor Împărăţia.

Dar ei au abuzat de această poziţie de autoritate. Puneau sarcini grele pe oameni, dar ei nu le mişcau cu un deget, „ei spun, dar nu fac”; au refuzat să intre în Împărăţie şi i-au împiedicat şi pe alţii să intre. Învăţând o altfel de evanghelie, în loc să facă ucenici ai Împărăţiei, ucenicii lor erau „fii ai iadului, de două ori mai răi” ca ei înşişi. Ei s-au înstăpânit peste proprietatea Regelui, şi-au făcut propriile reguli şi i-au ucis pe servii Lui, iar mai apoi chiar pe Fiul, pe moştenitor. Fiindcă s-au dovedit administratori necredincioşi, Împărăţia le-a fost luată. Cheile le-au fost luate şi au fost date unui alt custode.

 

 

 

Cine este acest nou custode care deţine autoritatea în Împărăţia cerurilor?

 

„Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui. Îţi voi da cheile Împărăţiei cerurilor, şi orice vei lega pe pământ va fi legat în ceruri, şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat în ceruri.” – Matei, 16:18-19.

În acest pasaj avem prezentate în paralel ecclesia şi basileia, adunarea şi împărăţia. Ele sunt diferite, nu reprezintă unul şi acelaşi lucru. Însă există o relaţie între ele. Relaţia este stabilită de „cheile Împărăţiei”.

Biserica Catolică susţine că lui Petru i-a fost dată puterea de a deschide uşa Raiului unora şi de a o închide altora. Emblema Vaticanului conţine 2 chei ca simbol al autorităţii lui Petru. În concepţia populară, Sf. Petru stă la poarta raiului şi îi lasă pe oameni înăuntru sau îi trimite în iad. Această concepţie este în totalitate falsă. Petru nu le-a primit personal, ci ca reprezentant, ca purtător de cuvânt al adunării. Autoritatea pe care Domnul o acordă lui Petru în Matei, 16, „orice vei lega pe pământ va fi legat în ceruri”, o acordă adunării în Matei, 18: „Dacă nu vrea să asculte de ei, spune-l bisericii; şi, dacă nu vrea să asculte nici de biserică, să fie pentru tine ca un păgân şi ca un vameş. Adevărat vă spun că orice veţi lega pe pământ va fi legat în cer; şi orice veţi dezlega pe pământ va fi dezlegat în cer.”

Este clar că adunarea, ecclesia, are această autoritate a cheilor Împărăţiei, şi nu Petru, ca singur individ. Vom privi mai târziu la această ecclesie sau adunare, dar trebuie să remarcăm că nu se poate referi la Biserica universală, deoarece adunarea care primeşte cheile este una ce se poate aduna, poate judeca un caz de păcat public şi poate exclude din mijlocul ei pe cel nepocăit. Aceste lucruri nu sunt aplicabile conceptului de biserică universală. Deci, Adunarea deţine cheile sau autoritatea în Împărăţie.

Implicaţia din Matei, 16:18-19 este aceea că mijlocul autorizat prin care Dumnezeu îşi construieşte Împărăţia este Adunarea. Ea acţionează în Împărăţie ca unic reprezentant autorizat al lui Cristos. Sunt mulţi care vin şi invocă Numele Domnului Isus, care întemeiază biserici sau alte organizaţii religioase, care îi fac pe oameni să îi urmeze spunând că Isus i-a trimis. Domnul Isus are un singur reprezentant autorizat pe pământ care acţionează în Numele Lui, care proclamă şi apără legile şi poruncile Sale, iar acest unic reprezentant este adunarea Sa. Cine afirmă că lucrează pentru Împărăţie ca trimis al lui Cristos dar nu se supune adunărilor Lui nu trebuie recunoscut ca venind din partea Regelui.

De asemenea, Adunarea este expresia vizibilă a Împărăţiei invizibile a lui Cristos. Doar în cadrul adunărilor autentice, nou testamentare rânduielile lui Cristos şi totalitatea învăţăturilor şi poruncilor Lui sunt exprimate într-o manieră ordonată şi armonioasă. În nici un alt loc de pe pământ nu se împlinesc mai bine legile date de Cristos Împărăţiei decât în Adunare, care este locul cel mai propice pentru dezvoltarea spirituală a credinciosului.

 

Adunarea întemeiată de Cristos este noul custode al cheilor, al autorităţii administrative în Împărăţie. Împărăţia are mulţi cetăţeni, fiecare cetăţean are anumite drepturi şi privilegii care decurg din această cetăţenie, dar Adunarea este reprezentantul autorizat al Regelui şi expresia vizibilă a Împărăţiei, a legilor şi rânduielii ei. Acesta este unul din motivele pentru care Adunarea, ca instituţie autorizată de Cristos să Îl reprezinte şi să îi proclame voia şi să îi instruiască ucenicii, această adunare trebuie să existe atât timp cât dăinuie aspectul prezent al Împărăţiei, adică, „până va intra numărul deplin al Neamurilor”. Ea este „stâlpul şi temelia adevărului”, ea păzeşte „credinţa dată sfinţilor odată pentru totdeauna”, ea va predica Evanghelia „până la sfârşitul veacului”, va practica rânduielile, botezul şi cina, „până va veni El” şi nu va nicicum învinsă de „porţile Locuinţei morţilor”. Dacă adunările adevărate ar fi fost distruse în întregime sau ar fi căzut toate în apostazie încât să se fi dovedit administratori nevrednici ai cheilor, şi Isus să le fi retras autoritatea încredinţată, atunci întreaga Împărăţie ar fi fost lăsată fără custode, paznic sau administrator al cheilor, s-ar transforma în haos şi anarhie, ar fi dezbinată împotriva ei înşişi şi în final s-ar prăbuşi. Perpetuitatea, extinderea şi bunul mers al Împărăţiei depinde în mod direct de perpetuitatea Adunării, ca expresie vizibilă a Împărăţiei şi agent autorizat al ei.

 

Care este sfera de autoritate a Adunării, care sunt cheile încredinţate ei? Adunarea exercită autoritate administrativă în următoarele domenii:

1. Proclamarea Evangheliei mântuirii, a pocăinţei şi iertării păcatelor sau a reţinerii lor pentru cei ce resping mesajul (Matei, 28:19; Marcu, 16:15); deşi orice cetăţean al Împărăţiei trebuie să împărtăşească vestea bună a Împărăţiei, proclamarea oficială a fost încredinţată Adunării, prin reprezentanţii ei autorizaţi.
2. Administrarea rânduielilor: botezul şi cina. Ambele rânduieli au fost încredinţate adunării, căci ele reprezintă proclamarea Evangheliei în imagini. Botezul este imaginea morţii, îngropării şi învierii lui Isus, iar Cina este imaginea zdrobirii trupului şi vărsării sângelui Lui. Doar adunările autentice pot administra un botez valid. Botezurile administrate fără autoritatea unei astfel de adunări, pe cont propriu sau pe baza unei biserici false sunt nule şi neavenite, căci administratorul nu acţionează „în Numele” lui Isus, ca reprezentant autorizat al Său.
3. Facerea de ucenici (Matei, 28:19) – doar învăţătorii calificaţi şi autorizaţi ai adunării, cei ce au fost instruiţi în învăţăturile lui Cristos şi sunt în stare să înveţe pe alţii se ocupă de învăţarea ucenicilor. Ei trebuie să înveţe tot ce a poruncit Isus, nu doar o parte, trebuie să proclame tot sfatul lui Dumnezeu, să declare ceea ce Regele a legat şi a dezlegat.

 

4. Disciplina şi păstrarea purităţii. În vreme ce adunarea nu are autoritate să disciplineze, să excludă pe cineva din Împărăţie, căci separarea se face la sfârşitul veacului, ea trebuie să îşi purifice rândurile de mărturisitorii falşi, de cei ce trăiesc în păcate publice, de cei ce învaţă lucruri contrare doctrinei lui Cristos, pronunţând ţinerea păcatelor în dreptul celor ce resping corectarea. Exercitând „cheia” disciplinei, Adunarea arată şi celor din afară ceea ce este dezaprobat în Împărăţie. Atunci când o adunare exclude pe cineva pentru infidelitate sau imoralitate sexuală, mesajul pe care îl transmite tuturor este acela că în Împărăţie un asemenea comportament este interzis. Adunarea nu are putere de disciplinare asupra celor din Împărăţie care nu sunt membrii ei, dar cei care susţin că sunt în Împărăţie şi comit păcate condamnate de adunare dovedesc prin aceasta că nu sunt fii ai Împărăţiei, ci doar zizania şi aluatul din ea.

 

Concluzii

Dumnezeu are o împărăţie veşnică, ce este cunoscută de-a lungul timpului sub diferite aspecte şi administraţii. Fiecare aspect al Împărăţiei este o reflecţie a Împărăţiei eterne de pe Noul Pământ.

Dumnezeu are acum o Împărăţie pe pământ. Ea este spirituală, diferită de statele lumii acesteia, nu ocupă un loc pe hartă. Dar în viitor ea va fi fizică, atunci când Cristos va veni să domnească peste întregul pământ din Ierusalim. Împărăţia de acum este misterioasă. Cei ne-născuţi din nou nu o văd, nu o înţeleg şi o resping. În aspectul ei interior (adică aşa cum este percepută de Dumnezeu), doar cei născuţi din nou fac parte din ea, dar în aspectul ei exterior (aşa cum o percepem noi, oamenii), ea este compusă din toţi cei ce mărturisesc naşterea din nou şi supunerea faţă de Regele Isus. Unii din aceşti mărturisitori sunt sinceri, iar alţii sunt ipocriţi. Mai sunt unii, însă, care cred că fac parte din Împărăţie, dar nu fac. Aceştia au cunoştinţă despre Isus, dar nu se supun Lui ca Rege, nu Îl urmează şi amestecă legile Lui cu tradiţiile omeneşti. În trecut, această Împărăţie a fost încredinţată spre administrare Israelului, dar fiindcă ei s-au dovedit nevrednici de ea, împărăţia le-a fost luată lor şi dată Neamurilor. În prezent, custodele „cheilor” sau al autorităţii în Împărăţie este Adunarea nou testamentară. Ea este reprezentantul autorizat al Regelui în Împărăţie şi expresia vizibilă a Împărăţiei pe pământ.

Isus este Rege! El domneşte şi are toată autoritatea, în cer şi pe pământ. Care este relaţia ta cu Regele Isus? Eşti parte din rebeli sau parte din supuşii săi? Nu există decât două clase de oameni. Îi recunoşti domnia sau nu? Nu doar formal, de pe buze, ci din toată inima? Va veni o vreme când orice genunchi se va pleca şi orice limbă va mărturisi că Isus Hristos este Domnul, Stăpânul! Da, cei ce Îl urăsc vor fi zdrobiţi şi forţaţi să îşi recunoască răzvrătirea. Dar atunci El va apărea ca Judecător, nu ca Mântuitor! Astăzi putem recunoaşte domnia Lui, renunţând la rebeliunea şi neascultarea noastră, predându-ne necondiţionat şi recunoscând că suntem învinşi şi că viaţa noastră este în mâna şi la discreţia Sa. Toţi cei ce se predau astfel vor primi iertarea Regelui, care nu le va acorda doar viaţa aceasta, ci o viaţă eternă. Evanghelia Împărăţiei, vestea bună a harului lui Dumnezeu, a iertării gratuite răsună şi astăzi. Ai crezut mesajul ei? Este Isus Regele tău? Faci parte din Împărăţia cerurilor? Fie ca Domnul să zdrobească natura răzvrătită şi păcătoasă din noi şi să ne facă pe toţi buni cetăţeni ai Împărăţiei Sale!

https://aurelmunteanu.wordpress.com/2014/04/09/imparatia-care-sunt-caracteristicile-acestei-imparatii-cum-o-putem-identifica-mesaj-2-de-raul-enyedi/

22. 2222222222222222222222222222222222222222222222222222222 Sa ne indreptam inima, privirea , mintea si urechea spre a VII-a trâmbiță

Apocalipsa 11:15-19 Îngerul, al şaptelea a sunat din trâmbiţă. Şi în cer s-au auzit glasuri puternice, cari ziceau: „Împărăţia lumii a trecut în mâinile Domnului nostru şi ale Hristosului Său. Şi El va împărăţi în vecii vecilor.” Şi cei douăzeci şi patru de bătrâni, cari stăteau înaintea lui Dumnezeu pe scaunele lor de domnie, s-au aruncat cu feţele la pământ, şi s-au închinat lui Dumnezeu, şi au zis: „Îţi mulţămim Doamne, Dumnezeule, Atotputernice, care eşti şi care erai şi care vii, că ai pus mâna pe puterea Ta cea mare, şi ai început să împărăţeşti. Neamurile se mâniaseră, dar a venit mânia Ta; a venit vremea să judeci pe cei morţi, să răsplăteşti pe robii Tăi prooroci, pe sfinţi şi pe cei ce se tem de Numele Tău, mici şi mari, şi să prăpădeşti pe cei ce prăpădesc pământul!” Şi Templul lui Dumnezeu, care este în cer, a fost deschis: şi s-a văzut chivotul legământului Său, în Templul Său. Şi au fost fulgere, glasuri, tunete, un cutremur de pământ, şi o grindină mare.

 

Apocalipsa 11:14 A doua nenorocire a trecut. Iată că a treia nenorocire vine curând.

 

Din nou, tranziția dintre cel de-al doilea și cel de-al treilea vai ne spune că, pentru ca cel de-al treilea vai să vină (a treia nenorocire), cel de-al doilea trebuie să treacă. Nu există vreo suprapunere între cele două. Haideți să începem a săpa pentru ca să vedem ce eveniment marchează această tranziție.

 

Apocalipsa 11:15 Îngerul, al şaptelea a sunat din trâmbiță. Şi în cer s-au auzit glasuri puternice, care ziceau . . .

 

Apocalipsa 19:1 După aceea, am auzit în cer ca un glas puternic de gloată multă, care zicea . . .

 

Ni se spune că glasurile puternice care se aud în cer este unul din semnele celui de-al treilea vai. Apoc. 19:1 ne spune că acestea aparțin unei mari mulțimi („gloate” sună cam nepotrivit) care constituie un cor măreț ce cântă în cer. Această expresie (πολύς ὄχλος – polus oklos), apare de trei ori în cartea Apocalipsei, tradusă fiind în VDC prin „gloată multă” în versetul 1 și 6 al cap. 19, iar în Apoc. 7:9 prin sintagma similară „marea gloată”. Putem observa nu numai că glasurile puternice ale celui de-al treilea vai aparțin marii mulțimi, dar există și o temă comună a cântecului de laudă a glasurilor din capitolul 11 cu aceea din capitolul 19:

 

Apocalipsa 19:6 Şi am auzit, ca un glas de gloată multă, ca vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor tunete puternice, care zicea: ,,Aliluia! Domnul, Dumnezeul nostru Cel Atotputernic, a început să împărăţească.

 

Apocalipsa 11:15 Îngerul, al şaptelea a sunat din trâmbiță. Şi în cer s-au auzit glasuri puternice, cari ziceau: ,,Împărăţia lumii a trecut în mâinile Domnului nostru şi ale Hristosului Său. Şi El va împărăţi în vecii vecilor.„

 

Deci, o temă comună a cântecului de laudă al marii gloate este aceea că împărăţia lumii a trecut în mâinile Domnului nostru şi ale Hristosului Său. Cartea lui Daniel arată clar că Hristos își primește împărăția după judecata de cercetare preadventă (verifică Daniel 7:10, 12-14, 26-27). Când această judecată se încheie, Hristos va pune deoparte hainele Sale de Mare Preot și se va îmbrăca cu hainele răzbunării, ridicându-se în apărarea copiilor lui Dumnezeu care, după încheierea timpului de probă pentru omenire, vor trebui să treacă prin necazul cel mare (Dan. 12:1). Dar, din moment ce deja am văzut că cel de-al doilea vai (a șasea trâmbiță) începe după încheierea timpului de probă iar trâmbița a șaptea (cel de-al treilea vai) va veni doar după ce al doilea vai se va fi terminat, trebuie să fim mai exacți cu privire la timpul ultimului vai.

 

Apocalipsa 11:19 Şi Templul lui Dumnezeu, care este în cer, a fost deschis: şi s-a văzut chivotul legământului Său, în Templul Său. Şi au fost fulgere, glasuri, tunete, un cutremur de pământ, şi o grindină mare.

 

Apocalipsa 15:5 După aceea, am văzut deschizându-se în cer Templul cortului mărturiei.

 

Apocalipsa 16:18, 21 Şi au urmat fulgere, glasuri, tunete, şi s-a făcut un mare cutremur de pământ, aşa de tare, cum, de când este omul pe pământ, n-a fost un cutremur aşa de mare . . . O grindină mare, ale cărei boabe cântăreau aproape un talant, a căzut din cer peste oameni. 

 

În introducerea la secțiunea ultimelor șapte plăgi avem o viziune a templului ceresc și se amintește de deschiderea acestuia. Găsim că același lucru se întâmplă la sunetul celei de-a șaptea trâmbițe, ceea ce ne dă de înțeles încă o dată că ne aflăm după încheierea timpului de probă, când plăgile au început să cadă. Privind însă mai îndeaproape, la evenimentele pământești legate de cea de-a șaptea trâmbiță, vedem că aceste evenimente se întâmplă în timpul celei de-a șaptea plăgi: fulgere, glasuri, tunete, un cutremur de pământ, şi o grindină mare.

În Apocalipsa 10, Îngerul legământului se pune Garant că în zilele în cari îngerul al șaptelea va suna din trâmbița lui, se va sfârși taina lui Dumnezeu, după (potrivit cu) vestea bună (gr. evanghelia) vestită de El robilor Săi proorocilor (Apoc. 10:7). Când se va sfârși taina lui Dumnezeu?

Efeseni 5:31-32 „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mamă-sa, şi se va lipi de nevastă-sa, şi cei doi vor fi un singur trup”. Taina aceasta este mare (vorbesc despre Hristos şi despre Biserică).

 

Apostolul Pavel ne spune că împlinirea tainei lui Dumnezeu echivalează cu faptul că Hristos și biserica Sa sunt una. Pentru această biserică a plătit El un preț de răscumpărare atât de mare și pentru ea așteaptă momentul când taina lui Dumnezeu, taina Evangheliei, se va fi împlinit în sfârșit:

 

Efeseni 5:25-27 . . . cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, după ce a curăţit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt, ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană.

 

Apocalipsa 19:7-8 „Să ne bucurăm, să ne veselim, şi să-I dăm slavă! Căci a venit nunta Mielului; soţia Lui s-a pregătit, şi i s-a dat să se îmbrace cu in subțire, strălucitor, şi curat.” (Inul subţire sunt faptele neprihănite ale sfinţilor.)

 

Viziunea paralelă din Apocalipsa 19 asociază nunta Mielului (v. 7) cu evenimentul luării în primire a împărăției de către Hristos (v. 6). Aceasta va avea loc după judecata finală a lui Dumnezeu asupra Babilonului (Apoc. 19:1-3). Acum putem vedea mai clar unde are loc tranziția dintre cel de-al doilea și cel de-al treilea vai. Dacă al doilea vai începe odată cu încheierea generală a timpului de probă pentru omenire și se încheie cu judecata asupra Babilonului mistic la cea de-a șaptea plagă (vezi Apoc. 16:19), cel de-al treilea vai începe când încă ne aflăm în timpul celei de-a șaptea plăgi, dar după distrugerea Babilonului. Acum, armatele adunate pentru marea bătălie de la Armaghedon sunt distruse de slava arătării Mântuitorului.

 

Apocalipsa 19:19 Şi am văzut fiara şi pe împăraţii pământului şi oştile lor, adunate ca să facă război cu Cel ce şedea călare pe cal şi cu oastea Lui.

 

Apocalipsa 17:14 Ei se vor război cu Mielul; dar Mielul îi va birui, pentru că El este Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor. Şi cei chemaţi, aleşi şi credincioşi, cari sunt cu El, de asemenea îi vor birui.

 

Apocalipsa 16:21 O grindină mare, ale cărei boabe cântăreau aproape un talant, a căzut din cer peste oameni. Şi oamenii au hulit pe Dumnezeu din pricina urgiei grindinei, pentru că această urgie era foarte mare.

 

Apocalipsa 6:13-17 şi stelele au căzut din cer pe pământ, cum cad smochinele verzi din pom, când este scuturat de un vânt puternic. Cerul s-a strâns ca o carte de piele, pe care o faci sul. Şi toţi munţii şi toate ostroavele s-au mutat din locurile lor. Împăraţii pământului, domnitorii, căpitanii oştilor, cei bogaţi şi cei puternici, toţi robii şi toţi oamenii slobozi s-au ascuns în peşteri şi în stâncile munţilor. Şi ziceau munţilor şi stâncilor: „Cădeţi peste noi, şi ascundeţi-ne de Faţa Celui ce şade pe scaunul de domnie şi de mânia Mielului; căci a venit ziua cea mare a mâniei Lui, şi cine poate sta în picioare?”

 

Apocalipsa 11:18 Neamurile se mâniaseră, dar a venit mânia Ta; a venit vremea să judeci pe cei morţi, să răsplăteşti pe robii Tăi prooroci, pe sfinţi şi pe cei ce se tem de Numele Tău, mici şi mari, şi să prăpădeşti pe cei ce prăpădesc pământul!„

 

 În originalul grecesc, cuvântul mânie din Apoc. 11:18 nu este același cu mânia din Apoc. 15:1 și 16:1 (mânia ultimelor șapte plăgi). În Apoc. 15 și 16 cuvântul grecesc este θυμὸς (thumos) în timp ce în Apoc. 11:18 avem cuvântul ὀργή (orge), la fel ca în Apoc. 6:16-17. Astfel că, mânia celui de-al treilea vai nu se referă la cele șapte plăgi, ci la distrugerea celor nelegiuiți la Cea de-a Doua Venire a Domnului Hristos. De fapt, versetul 18 din Apocalipsa 11 schițează trei evenimente care se succed în ordine pe axa timpului profetic:

 

mânia neamurilor = legile duminicale, inclusiv decretul de moarte din Apoc. 13:15 (înainte de cea de-a șaptea trâmbiță);

mânia lui Dumnezeu = distrugerea celor nelegiuiți la a Doua Venire – Apoc. 6:17 (în timpul celei de-a șaptea trâmbițe);

judecata celor morți (vezi Apoc. 20:12-13) și răsplata celor credincioși = mia de ani (după cea de-a șaptea trâmbiță).

tr7

 

În vechiul Israel anul jubiliar, care era anul eliberării – anul când fiecare trebuia să se întoarcă la proprietatea lui și la familia lui, era anunțat cu sunet de trâmbiță în toată țara în ziua ispășirii din anul precedent (Lev. 25:9-13). Pe măsură ce se succed, fiecare sunet de trâmbiță a Apocalipsei spune poporului lui Dumnezeu că izbăvirea … se apropie (Luca 21:28). Cea de-a șaptea trâmbiță marchează începutul jubileului. Aceasta este nimic altceva decât cea din urmă trâmbiță din 1Cor. 15:52, cea care cheamă pe cei adormiți în Hristos afară din paturile lor de țărână. Cei înviați, împreună cu cei 144000, care fuseseră răscumpăraţi de pe pământ (Apoc.14:3) sunt luați la cer ca să-L întâmpine în văzduh pe Domnul și Mântuitorul lor care vine împreună cu sfinții îngeri. Această armată a răscumpăraților din toate timpurile constituie acea mare gloată a cărei glas puternic se aude în cer cântând cântarea lor de biruință și de laudă la adresa Împăratului lor care S-a arătat pentru a-Și lua în primire împărăția.

 

 

https://cele7trambite.wordpress.com/cele-3-vaiuri/

2333333333333333333333333333333333333333333333333333333333

 

 

Apocalipsa- Introducere la cele-3-vaiuri…

https://cele7trambite.wordpress.com/introducere/

 

Apocalipsa 8:2-6 Și a venit un alt înger, care s-a oprit în faţa altarului, cu o cădelniţă de aur. I s-a dat tămâie multă, ca s-o aducă, împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor, pe altarul de aur, care este înaintea scaunului de domnie. Fumul de tămâie s-a ridicat din mâna îngerului înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinţilor. Apoi îngerul a luat cădelniţa, a umplut-o din focul de pe altar, şi l-a aruncat pe pămînt. Şi s-au stârnit tunete, glasuri, fulgere şi un cutremur de pămînt. Şi cei şapte îngeri, cari aveau cele şapte trâmbiţe, s-au pregătit să sune din ele.

 

Timp de secole, Hristos a stat între mânia îndreptățită a lui Dumnezeu împotriva păcatului şi păcătosul vinovat. El a acceptat mărturisirile celor care s-au pocăit de păcatele lor şi, ca un Mare Preot milos, El a prezentat în faţa altarului de aur rugăciunile sfinţilor amestecate cu tămâia plăcută a meritelor Sale. Introducerea la cele 7 trâmbiţe ne spune că într-o zi această slujbă preoțească a iertării se va încheia. Atunci harul lui Dumnezeu nu va mai mijloci pentru păcătosul nepocăit. Înainte de acest moment de cea mai solemnă însemnătate în istoria omenirii există o lucrare specială care urmează să fie făcută în rândurile poporului lui Dumnezeu, aceasta în strânsă legătură cu ultima etapă a lucrării de mijlocire ca Mare Preot a Domnului Hristos. Să privim încă o imagine grafică a celor trei etape ale lucrării de mijlocire, așa cum apar ele în prima secțiune din Apocalipsa (capitolele 1-11):

 

 

Introducerea celor 7 trâmbițe îl prezintă pe Marele nostru Preot aducând rugăciunile sfinților înaintea altarului de aur, amestecate cu tămâia plăcut mirositoare a meritelor Sale. Înainte de toate, trebuie să înțelegem că, potrivit Bibliei, tămâia are calitați ispășitoare, și tocmai datorită acestei mijlociri simbolizate prin serviciul tămâierii, mânia lui Dumnezeu neamestecată cu milă nu a fost turnată în ultimele șapte plăgi asupra omenirii:

Numeri 16:44-48 Şi Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis: „Daţi-vă la o parte din mijlocul acestei adunări, şi-i voi topi într-o clipă!” Ei au căzut cu feţele la pământ; şi Moise a zis lui Aaron: „Ia cădelniţa, pune foc în ea de pe altar, pune tămâie în ea, du-te repede la adunare, şi fă ispăşire pentru ei; căci a izbucnit mânia Domnului, şi a început urgia.” Aaron a luat cădelniţa, cum zisese Moise, şi a alergat în mijlocul adunării; şi iată că începuse urgia printre popor. El a tămâiat şi a făcut ispăşire pentru norod. S-a aşezat între cei morţi şi între cei vii, şi urgia a încetat.

În aceste versete ne este relatată o situație neobișnuită în care preotul, în loc să ardă tămâia la altarul de aur, iese afară în mijlocul adunării cu cădelnița în mână, pentru a face ispășire pentru poporul peste care izbucnise urgia. Nu ar trebui însă să ne surprindă foarte tare lucrul acesta, din moment ce există o strânsă legătură între altarul de la sanctuar (atât cel de aur cât și cel de aramă) și tabăra poporului lui Dumnezeu – sfinții aflați în viață (vezi 1Cor. 10:17-18).  Observați ceremonia de dedicare a altarului din Numeri 7:10-88! Semințiile aduc rând pe rând, în aceeași ordine în care porneau când pornea tabăra, câte un dar pentru sfințirea altarului. La fel, în capitolul 7 din Apocalipsa, găsim cele 12 semiții ale Israelului spiritual mărșaluind spre Canaanul ceresc și, în legătură cu aceasta, capitolul 8 al acestei cărți profetice prezintă o slujbă plină de însemnatate care are loc în fața altarului. La finalul acestui studiu introductiv vom vedea mai clar legătura dintre viziunea sigilării din capitolul 7 și ceea ce se întâmplă pe parcursul celor șapte trâmbițe ale Apocalipsei. Dar, pentru început, să încercăm să înțelegem mai clar ce se întâmplă acolo, înaintea altarului, în introducerea la cele șapte trâmbițe.

Conform cu Exod 30:10 doar o dată pe an marele preot aducea sânge la altarul de aur, pentru a face ispășire pentru popor. În Levitic 16:18-19 găsim că aceasta se întâmplă în Ziua Ispășirii, după curățirea care avea loc în Sfânta Sfintelor, înaintea capacului ispășirii. Abia după aceea țapul pentru Azazel putea fi trimis în pustie, tabăra putea fi considerată curățită iar poporul „sigilat” pentru noul an.

 

Exista și un serviciu zilnic de tămâiere la altarul de aur dar acesta nu era oficiat de marele preot, ci cele 24 de cete preoțești care, fiecare la rândul ei, prezenta în mod simbolic, rugăciunile de peste an ale poporului. Cele 24 de cete preoțești sunt reprezentate în Apocalipsa de cei 24 de bătrâni. În Apoc. 5:8 aceștia prezintă înaintea tronului de judecată rugăciunile credincioșilor de peste an, adică de la începutul istoriei, împreună cu un imn de laudă (v. 9-10) pentru răscumpărarea realizată de Mielul înjunghiat. Ei nu oficiază această lucrare preoțească înaintea altarului de aur, ci înaintea scaunului de domnie, nici fiecare la rândul cetei lui, ci în același timp: timpul judecății.

 

În Apoc. 8:2-4 scena se schimbă din nou și Îl vedem pe Îngerul legământului aducând tămâie multă împreună cu rugăciunile sfinților aflați în viață. Astfel, dacă în Apoc. 5:8 rugăciunile celor care s-au întors la Dumnezeu din toate generațiile au un rol în judecată, în Apoc. 8:3-4 Marele Preot prezintă înaintea tronului rugăciunile ultimei generații iar aceasta, după cum vom vedea mai târziu, are legătura directă cu sigilarea finală. Dacă în primul caz se rostește sentința în privința unei clase de sfinți care va trebui să rămână să se mai odihnească puțină vreme (Apoc. 6:11), în mormintele lor, în Apocalipsa 8 judecata trece la sfinții care va trebui să se confrunte cu semnul fiarei. Primii primesc hainele albe (sunt declarați curați înaintea universului) cât se odihnesc în morminte, pe când cei 144000 primesc hainele albe cât sunt încă în viață, după ce au biruit pe fiară, icoana ei și numărul numelui ei (Apoc. 15:2, vezi şi Zah. 3.3-5).

 

O întrebare logică în acest moment ar fi: care sunt păcatele care, în serviciul de la sanctuar, întinau altarul de aur, astfel încât acesta să aibă nevoie în ziua ispășirii de curățire? Știm că atunci când un păcătos își mărturisea vina pe capul animalului de jertfă, prin sângele animalului jertfit avea loc un transfer de la păcătos în sanctuar. Dacă sângele nu era adus în sfântul locaș, transferul acesta simbolic era realizat prin faptul că preotul mânca din carnea jertfei de ispășire (Lev. 6:30). Conform cu Leviticul 4:7, 18 existau două categorii de păcate care întinau altarul tămâierii: când preotul care a primit ungerea a păcătuit și atunci când „toată adunarea lui Israel a păcătuit fără voie și fără să știe” (v. 13). Din moment ce avem un de Mare Preot „sfânt, nevinovat, fãrã patã, despãrțit de pãcãtoși, și înãlțat mai pe sus de ceruri” (Evr. 7:26), pe noi ne interesează cea de-a doua categorie de păcate.

Zaharia 12:10 profetizează un astfel de moment în istoria lui Israel când casa lui David și locuitorii Ierusalimului își vor mărturisi vina colectivă cu lacrimi amare pentru Cel pe care L-au străpuns. Știm că o astfel de împlinire a avut loc în ziua Cincizecimii. Duhul Sfânt a descoperit poporului adunat la Ierusalim identitatea Celui pe care ei L-au străpuns (Fapte 2:36) iar când păcatul acesta pe care ei îl făcuseră fără să știe (Lev. 4:13, vezi și Luca 23:34) le-a fost descoperit, apostolul nu le-a zis Israeliților să urmeze instrucțiunile lui Moise pentru ispășirea păcatului întregii adunări ci i-a îndemnat: „Pocãiți-vã, le-a zis Petru, și fiecare din voi sã fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea pãcatelor voastre; apoi veți primi darul Sfîntului Duh.” Interesante cuvintele aceluiași Petru în predica pe care el o ține ceva mai târziu, tot în Ierusalim:

 

Și acum, fraților, știu cã din neștiințã ați fãcut așa, ca și mai marii voștri. Dar Dumnezeu a împlinit astfel ce vestise mai înainte prin gura tuturor proorocilor Lui: cã, adicã, Hristosul Sãu va pãtimi. Pocãiți-vã dar, și întoarceți-vã la Dumnezeu, pentru ca sã vi se șteargã pãcatele, ca sã vinã dela Domnul vremile de înviorare, și sã trimeatã pe Cel ce a fost rânduit mai dinainte pentru voi: pe Isus Hristos, pe care cerul trebuie sã-L primeascã, pînã la vremile așezãrii din nou a tuturor lucrurilor. (Fapte 3:17-21).

 

Nu vi se pare că Petru ține aici o predică cu implicații eschatologice?

Dar, mai exact, care era vina teribilă de care erau ei acum făcuți conștienți? „Voi v-ați lepãdat de Cel Sfânt și Neprihãnit, și ați cerut sã vi se dãruiascã un ucigaș.” (Fapte 3:14) – ne spune tot Petru. Baraba era reprezentantul lui Satana cel care „de la început a fost ucigaş” (Ioan 8:44). Isus era Mesia, reprezentantul lui Dumnezeu. Nu exista nici un text al Scripturii care să indice că Baraba ar fi fost mult-așteptatul Mesia, ci poporul a făcut această alegere,  instigat fiind de liderii lor religioși.

Apocalipsa 12 ne descoperă că diavolul a încercat de la bun început să-l distrugă pe Hristos (v. 4). Acum, că Hristos se află în cer (v. 5), el continuă războiul cu biserica Sa. La final însă, obiectul special al urii sale sunt o rămpșiță de urmași ai lui Hristos, cei care „cari păzesc poruncile lui Dumnezeu, şi  au mărturia lui Isus Hristos” (v. 17). Această clasă de oameni este prezentată în Apoc. 14:12 în contrast cu cei care primesc semnul fiarei (v. 9-11). La fel cum liderii religioşi au instigat poporul să-l lepede pe Hristos și să-l aleagă pe Baraba, și cea de-a doua fiară din Apocalipsa 13 (proorocul mincinos) va spune „locuitorilor pământului să facă o icoană fiarei, care avea rana de sabie şi trăia” (v. 14). Aceasta va aduce încercarea asupra fiecarui suflet omenesc. Fiecare va fi sigilat pentru totdeauna fie cu pecetea lui Dumnezeu, fie cu semnul fiarei. Judecata trece astfel de la cei ce se află în morminte la cei aflați în viață. Când Marele Preot aruncă cădelnița pe pământ (Apocalipsa 8:5), sentința este dată în dreptul fiecărui suflet și destinul lor veșnic sigilat.

O lume întreagă creștină a fost amăgită să lepede adevăratul Sabat – semnul lui Dumnnezeu (Ex. 31:13; Ez. 20:12, 20) și să aleagă în locul ei duminica – semnul autorității reprezentantului Romei eclesiastice, „protivnicul, care se înalță mai pe sus de tot ce se numeşte Dumnezeu”, sau de ce este vrednic de închinare” (2 Tes. 2:4). Aceată putere politico-religioasă reprezentată în Apocalipsa 13:1-10, are caracteristicile balaurului (compară v.2 cu Apoc. 12:3, 9) fiind chiar reprezentantul marelui răzvrătit pe acest pământ (v.2). Dacă Satana „de la început a fost ucigaş; şi nu stă în adevăr . . . căci este mincinos” (Ioan 8:44), aceleași caracteristici le are și reprezentantul său. Marea parte a oamenilor i se vor închina reprezentantului lui Satana pe pământ (Apoc. 13:8), acceptând semnul lui și lepădând semnul autorității lui reprezentantului lui Dumnezeu pe acest pământ – Domnul Hristos (Mat. 12:8; Ioan 14:9-11).

Mesajul care descoperă această apostazie teribilă este solia celui de-al treilea înger din Apocalipsa cap. 14. Lepădarea lui Hristos și a semnului Său va fi definitivă prin instituirea icoanei fiarei. Oamenii vor cere lui „Pilat” (puterii seculare) să li se dăruiască un ucigaș (papalitatea și semnul ei) iar Cel Sfânt (Hristos și semnul său) să fie dat la moarte. Probabil unii vor fi conduși în această apostazie „din neștiință”. Duhul Sfânt revărsat însă în măsură bogată peste servii lui Dumnezeu va da putere însă soliei celui de-al treilea înger, asemenea ucenicilor din ziua Cincizecimii. Oamenii vor avea ocazia să își dea seama cine este Cel „pe care L-au străpuns” (Zah. 12:10). Celor care se vor primi solia se vor „întoarce la Dumnezeu” și păcatele le vor „fi șterse” din cărțile din ceruri atunci când Dumnezeu va trimite „vremile de înviorare”. Ei vor fi pregătiți în felul acesta să intre în conflictul final cu fiara și icoana ei (Apoc. 15:2).

 

Apocalipsa 8:5 descrie încheierea slujirii preoțești de ispășire și corespunde cu sfârșitul lucrării din ziua ispășirii în sanctuarul pământesc, când marele preot ieșea din sanctuar și arunca cădelnița pe pământ. Aceasta semnifică faptul că soarta fiecărei persoane din poporul lui Dumnezeu era pecetluită. Ceva foarte asemănător găsim în viziunea lui Ezechel 10, când omul îmbrăcat în haine de in (preotul) primește ordinul de a lua cărbunii aprinși – focul sfânt din sanctuar – și să-i împrăștie peste cetate. Acesta era sfârșitul harului pentru cetatea sfântă (v. 9, 10). Slava lui Dumnezeu se îndepărtează de la Templu pentru a merge în exil cu rămășița credincioasă. Capitolul acesta explică, de asemenea, capitolul precedent din cartea lui Ezechel, unde omul cu călimara la brâu primește ordinul de a pune un semn pe fruntea celor care „gem și suspină din pricina urâciunilor” care se săvârșesc în cetate. În același fel, secțiunea trâmbițelor explică viziunea sigilării din Apocalipsa 7. Iată câteva paralele clare între capitolul 7 și secțiunea trâmbițelor din Apocalipsa:

 

Apocalipsa 7:2-3 Şi am văzut un alt înger, care se suia dinspre răsăritul soarelui, şi care avea pecetea Dumnezeului celui viu. El a strigat cu glas tare la cei patru îngeri, cărora le fusese dat să vatăme pământul şi marea, zicând: „Nu vătămaţi pământul, nici marea, nici copacii, până nu vom pune pecetea pe fruntea slujitorilor Dumnezeului nostru!”

 

Apocalipsa 9:4 Li s-a zis să nu vatăme iarba pământului, nici vreo verdeaţă, nici vreun copac, ci numai pe oamenii, care n-aveau pe frunte pecetea lui Dumnezeu.

 

Un înger în Apocalipsa reprezintă de obicei un sol sau o solie. Îngerul din Apocalipsa 7:2-3 reprezintă solia celui de-al treilea înger care avertizează pe locuitorii pământului cu privire la semnul fiarei. Calea rânduită de cer pentru a evita semnul fiarei este acceptarea și primirea peceții lui Dumnezeu – un semn al neprihănirii Sale care se capătă prin credință și se manifestă prin păzirea tuturor poruncilor lui Dumnezeu (Apoc. 14:12). Cei care primesc pecetea au scris pe frunte Numele Mielului și Numele Tatălui Său (Apoc. 14:1), caracterul lui Dumnezeu fiind reprodus în mod desăvârșit în viețile lor. Vedem că îngerul al treilea „se suie”, adică merge crescând până la marea strigare (Apocalipsa 18:1-8), când solia este rostită în puterea Duhului Sfânt turnat în măsură deplină asupra solilor Săi credincioși. Aceasta este solia care va pune pecetea lui Dumnezeu pe fruntea slujitorilor Săi.

 

Apocalipsa 7:2 Şi am văzut un alt înger, care se suia dinspre răsăritul soarelui, şi care avea pecetea Dumnezeului celui viu. El a strigat cu glas tare la cei patru îngeri, cărora le fusese dat să vatăme pământul şi marea,

 

Apocalipsa 9:14 şi zicînd îngerului al şaselea, care avea trâmbiţa: „Desleagă pe cei patru îngeri, cari sînt legaţi la rîul cel mare Eufrat!”

 

Cine a ținut pe cei patru îngeri legați la râul cel mare? Îngerul care se suia dinspre răsăritul soarelui. De ce sunt cei patru legați la râul cel mare Eufrat? Pentru că sunt încă copii ai lui Dumnezeu acolo în Babilon. Marea strigare din Apocalipsa 18 va chema însă copiii lui Dumnezeu afară din Babilon și apoi, după ce îngerul care se suie dinspre răsăritul soarelui își încheie lucrarea de sigilare, cei patru îngeri sunt dezlegați de însărcinarea care o au la râul cel mare, aceea de a ține în frâu vânturile distrugerii și ale nimicirii. Cel care dă ordinul de dezlegare în Apoc. 9:13 nu este altul decât Îngerul legământului din Apoc. 8:3, 4 care nu poate fi văzut datorită fumului care umple în acel moment Templul, dar al Cărui glas se aude dintre cele patru coarne ale altarului de aur (vezi și Ezec. 10:3, 4). Aceasta este încheierea timpului de probă pentru neamul omenesc. Poporul lui Dumnezeu este pecetluit și gata pentru confruntarea finală. Capitolul 7 îi descrie ca o armată organizată și aflată în marș spre Canaan. La fel, oastea vrăjmașului este sigilată cu semnul fiarei și gata pentru bătălia de la Armaghedon. Observați ceea ce ar putea fi un paralelism între cele două oști:

 

Apocalipsa 7:4 Şi am auzit numărul celor ce fuseseră pecetluiţi: o sută patru zeci şi patru de mii, din toate seminţiile fiilor lui Israel.

 

Apocalipsa 9:16 Oştirea lor era în număr de douăzeci de mii de ori zece mii de călăreţi; le-am auzit numărul.

 

244444444444444444444444444444444444444444444444444444444444

Capitolul 9:1-21

 Walter Scott

 

Trâmbiţa a cincea, prima vai-judecată

 

1-12 »Şi al cincilea înger a sunat din trâmbiţă: şi am văzut o stea căzută din cer pe pământ; şi i s-a dat cheia fântânii adâncului. Şi a deschis fântâna Adâncului; şi s-a ridicat fum din fântână, ca fumul unui cuptor mare; şi soarele şi văzduhul s-au întunecat de fumul fântânii. Şi din fum au ieşit lăcuste pe pământ; şi li s-a dat putere, cum au putere scorpionii pământului; şi li s-a spus să nu vatăme iarba pământului, nici vreo verdeaţă, nici vreun copac, ci numai pe oamenii care nu au pecetea lui Dumnezeu pe frunţile lor: şi li s-a dat să nu-i ucidă, ci să fie chinuiţi cinci luni; şi chinul lor este asemenea chinului de scorpion, când îl înţeapă pe un om. Şi, în zilele acelea, oamenii vor căuta moartea şi nicidecum n-o vor găsi; şi vor dori să moară şi moartea va fugi de ei. Şi înfăţişarea lăcustelor era asemenea unor cai pregătiţi pentru război; pe capetele lor erau ca nişte cununi asemenea aurului şi feţele lor erau ca feţele de oameni; şi aveau păr, ca părul femeilor, şi dinţii lor erau ca de lei, şi aveau platoşe ca platoşele de fier, şi vuietul aripilor lor era cu vuietul carelor şi al multor cai, alergând la război; şi aveau cozi, asemenea scorpionilor, şi ace; şi puterea lor era în cozile lor, ca să-i vatăme pe oameni cinci luni. Au un împărat peste ele, pe îngerul Adâncului: numele său în evreieşte este Abadon şi în greceşte are numele Apolion. Întâiul vai a trecut. Iată, mai vin două vaiuri după acesta.«

 

Observaţie preliminară

 

Detaliile acestei „vai-judecăţi” sunt îmbrăcate într-o vorbire simbolică tainică, dar înţelesul general se recunoaşte clar. Judecăţile anunţate prin trâmbiţe oferă greutăţi mai mari pentru o explicaţie mai exactă, decât oferă judecăţile anunţate prin peceţi şi judecăţile anunţate prin vărsarea potirelor. Atenţie, răbdare şi aşteptarea după clarificare şi pricepere de la Dumnezeu sunt premisele esenţiale pentru explicarea Scripturilor. Chiar şi copilaşilor în Hristos li se spune: »Voi aveţi ungerea din partea Celui sfânt« (1. Ioan 2:20,27 ) şi apostolul Pavel spune în 1. Corinteni 2:16 : »Noi însă avem gândul lui Hristos«. Prin aceasta noi suntem făcuţi de El capabili să judecăm cu pricepere spirituală; prin aceasta noi suntem de asemenea capabili să înţelegem cartea scrisă a Dumnezeului nostru, Apocalipsa.

 

Două stele căzute

 

1. »Şi am văzut o stea căzută din cer pe pământ.« La a treia şi a cincea judecată anunţată prin trâmbiţe (Apocalipsa 8:10 ; 9:1 ) se întâlnesc în scena profetică personalităţile decăzute, care au o poziţie înaltă şi influenţă mare. În »steaua mare« din Apocalipsa 8:10 şi în »steaua« din acest verset nu sunt simbolizate sisteme, dotate cu putere statală sau bisericească (sau cu drept de executare a puterii în ambele domenii) şi nici o succesiune de urmaşi în poziţii importante. Ele reprezintă mai degrabă oameni, care ca „stele” ocupă un loc pe „cerul moral”, deci sunt persoane de conducere recunoscute în domeniul religios, dar acum sunt văzute ca fiind decăzute şi umilite şi în această stare acţionează acum sub influenţa satanică. În Apocalipsa 8:10 , conducătorul decăzut umple cu nenorocire şi moarte partea vestică şi vinovată a împărăţiei romane. În această secţiune, „steaua” decăzută dezleagă puterile satanice răutăcioase şi întunecate împotriva iudeilor* decăzuţi. Oamenii decăzuţi dintre naţiuni sunt prin aceasta obiectul judecăţii anunţate prin trâmbiţa a treia, pe iudeii răzvrătiţi îi va lovi judecata anunţată prin trâmbiţa a cincea. Situaţia sub această judecată anunţată prin trâmbiţa a cincea sau prima vai-judecată va fi mai rea decât toate cele care le-am văzut până aici. Uneltele executive vor acţiona în puterea şi influenţa directă a lui satan.

 

* Poporul iudeu pare să stea în perioada de necaz care va veni, în această ultimă oră a suferinţelor şi necredinţei lui dinaintea intervenţiei publice a lui Hristos în favoarea lor, total sub puterea şi influenţa lui satan. Starea din urmă a lui Israel va fi mult mai rea decât starea de la început. Idolatria excesiv înmulţită în ţară (Matei 12:45 ) şi legământul cu moartea şi cu locuinţa morţilor, pe care îl va încheia conducătorii lor (Isaia 28:14-18 ), oferă un tablou îngrozitor al unirii stricăciunii satanice şi omeneşti.

 

Asemănări în istorie

 

Unele evoluţii şi evenimente din istorie au o asemănare oarecare cu judecăţile şi evenimentele, care sunt dezvelite în cartea Apocalipsa. În analele istoriei nu se găseşte însă nicidecum o împlinire parţială şi cu atât mai puţin deplină, a prorociilor din cartea aceasta.

 

Cartea nu conţine de la Apocalipsa 4 şi până la Apocalipsa 22:5 o notare istorică, ci conţine profeţii. Dar deoarece principiile, care călăuzesc pe oameni, sunt totdeauna aceleaşi (nu este »nimic nou sub soare«) recunoaştem pe deplin că pe parcursul istoriei au existat asemănări cu evenimentele profetice legate de judecăţile anunţate prin peceţi, prin trâmbiţe şi prin potire. Suntem însă convinşi că interpretările istorice ale cărţii Apocalipsa întâlnite în literatura actuală, în mod deosebit a secţiunilor profetice din mijloc, sunt total greşite. Derularea evenimentelor profetice va fi continuată în timpul celei de-a 70-a săptămâni-an a lui Daniel (Daniel 9:24,27 ) şi după răpirea sfinţilor la cer (1. Tesaloniceni 4:71 ). Apostolul Pavel a scris despre răpire, Ioan a văzut pe sfinţii răpiţi în cer (începând din Apocalipsa 4 ). Întreg timpul mărturiei creştine este o intercalare mare şi deosebit de importantă între sfârşitul celei de-a 69-a şi începutul celei de-a 70-a săptămâni-an a lui Daniel. Derularea săptămânilor-an şi a tuturor evenimentelor profetice este întreruptă în tot acest timp. Biserica sau Adunarea nu este subiectul profeţiei, ci al revelaţiei divine. Ea a fost o taină, ascunsă de oameni şi de îngeri, până în momentul când ea a fost revelată apostolului Pavel  (Efeseni 3 ) – şi prin el şi nouă. Iudeii şi – în al doilea rând – păgânii sunt subiectul profeţiei. Însemnătatea prioritară a iudeilor este însă totodată cheia pentru înţelegerea profeţiei. Toate datele profetice se referă la iudei şi la Ierusalim (Daniel 9:24 *) şi aceasta este valabil şi pentru datele din partea de mijloc a cărţii Apocalipsa. Aşa cum am spus deja, istoria lasă să se recunoască asemănări cu secţiunile profetice din cartea Apocalipsa, dar nu cu împlinirea lor. Dar asemănările nu sunt lipsite de importanţă. De aceea redăm aici unele păreri omeneşti, menţionând încă o dată cu insistenţă că părerile prezentate în această secţiune nu sunt interpretări în concordanţă cu Scriptura. După reprezentanţii cei mai capabili ai interpretărilor spirituale – şi în privinţa aceasta constă concordanţa principală între aceşti comentatori – primele patru peceţi se referă la patru perioade succesive ale Romei păgâne. După aceea, odată cu sfârşitul domniei păgânismului şi cu triumful istoric al creştinismului, o mare mulţime dintre iudei şi dintre păgâni s-au întors la Dumnezeu şi despre aceasta vorbeşte capitolul 7 – aşa se presupune de către aceşti comentatori. După aceea se spune că primele patru judecăţi anunţate prin trâmbiţe se referă la Roma păgână, dar în decăderea ei până la sfârşitul părţii vestice a imperiului. Invaziile goţilor, lombarzilor şi ungurilor în câmpiile roditoare şi în oraşele bogate şi înfloritoare ale Italiei au culminat în cele din urmă cu decăderea imperiului cezarilor. Stăpânirea barbarilor necivilizaţi în Roma – stăpânitoarea mândră şi arogantă de odinioară a lumii – a devenit o scenă tristă, dar plină de învăţătură. Roma a căzut în anul 476 după Hristos.

 

* »Şaptezeci de săptămâni au fost hotărâte asupra poporului tău (iudeii) şi asupra cetăţii tale celei sfinte (Ierusalim).«

 

După aceea se presupune în general, că steaua căzută din Apocalipsa 9 se referă la marele învăţător arab fals, Mahomed* şi cu siguranţă poate fi privit ca modelul profetului mincinos, care va veni, omul păcatului, a lui antihrist (toate acestea sunt denumiri pentru aceeaşi persoană). Mahomed a întemeiat sistemul cel mai rău pe care lumea l-a cunoscut vreodată şi antihristul, care va veni, va introduce sub influenţa lui satan cea mai îngrozitoare legătură între învăţături care strică sufletul şi batjocoritoare. Dacă se vrea urmărirea în continuare a interpretărilor istorice, atunci în armata lăcustelor se văd sarazinii (arabii), ale căror succese militare, împreună cu tot aşa de mari cuceriri spirituale, reprezintă până astăzi o minune. Răsăritul a fost cucerit de ei. Semiluna a învins crucea. Stricăciunea, care a învăluit răsăritul, se poate foarte bine compara cu pustiirea provocată de lăcuste. Numai victoria glorioasă, pe care Karl Martell (sau Karl ciocanul, denumit aşa din cauza iscusinţei lui militare) a obţinut-o la Tours în Franţa în anul 732, a oprit înaintarea oştirii sarazinilor (arabilor) şi a păzit vestul întreg de credinţa rătăcitoare mahomedană cu urmările ei îngrozitoare pentru prezent şi veşnicie. În continuare se presupune, că cele cinci luni, sau cele 150 de zile de chinuri (Apocalipsa 9:5,10 ), prin folosirea teoriei „o zi pentru un an”, corespund la 150 de ani de cuceriri neîngrădite ale hoardelor mahomedane. În cele din urmă cea de-a şasea judecată anunţată prin trâmbiţă, sau a doua vai-judecată, se referă la reîntărirea din nou a mahomedanismului prin turci şi decăderea imperiului romano-catolic, cu remarcabila asediere şi preluare a Constantinopolului. Mai înainte s-au făcut eforturi aproape opt sute de ani să se introducă islamul în partea de răsărit a imperiului, dar oraşul frumos Constantinopol, aşezat la graniţa dintre Europa şi Asia, s-a împotrivit mult timp încercărilor de a fi cucerit. Dar a venit şi ceasul lui. În dimineaţa zilei de 29 mai 1453 sultanul turc Mahomed al doilea a intrat în Constantinopol. Marea biserică greacă a fost curăţită şi transformată într-o moschee şi semiluna a fluturat de aci înainte pe zidurile oraşului împărătesc. – Dar puterea rea turcă dispare şi prorocia cu privire la secarea Eufratului, acest râu renumit (Apocalipsa 16:12 ), potrivit cu părerea susţinătorilor interpretării istorice arată că puterea mahomedană barbară merge acum şi deja de mulţi ani în întâmpinarea prăbuşirii.

 

* Mahomed (textual: „cel preamărit”) s-a născut în anul 570 în renumitul oraş arab Meca. Coranul (textual: „citirea”) este cartea lumii mahomedane. El a fost alcătuit cu iscusinţă de Mahomed – parţial pus la dispoziţie de un iudeu dezertor şi de un creştin decăzut – şi după nevoie completat de învăţători falşi. Ceea ce cu adevărat este bun în el, a fost preluat din iudaism şi din creştinism. Multe lucruri din el sunt însă neplăcute şi murdare. Mahomedanismul sau islamismul este ca sistem cea mai mare nenorocire pentru oameni şi a adus ruina spirituală aproximativ a 500 milioane de oameni de pe pământ, în afară de multele milioane care în trecut au trăit şi au murit după mărturisirea de credinţă falsă a acestui profet arab. Biserica creştină mărturisitoare s-a sfărâmat în bucăţi şi cea mai mare şi mai rea din aceste sfărâmături este catolicismul roman. Dar oricât de rău ar fi acesta cu amestecătura lui de creştinism, iudaism şi păgânism, mahomedanismul, o religie fără salvator, este mult mai rea. Întemeietorul lui a fost fără îndoială inspirat de diavolul. Mahomed, care este privit ca steaua căzută, a deschis adâncul şi a eliberat puterea întunecată a lui satan şi a inundat răsăritul şi parţial vestul cu învăţături, care în conţinutul şi efectul lor pot fi pe drept numite infernale, diabolice.

 

Deci acestea au fost pe scurt punctele principale în care reprezentanţii interpretării istorice consideră că stau pe un fundament stabil în explicarea părţii profetice a Apocalipsei. După înţelegerea noastră aceste concepţii sunt de nesusţinut. Este imposibil, ca evenimentele descoperite în viziunile profetice ale Apocalipsei să fie aduse la unison cu evenimentele istorice. În cel mai bun caz există o asemănare, dar o împlinire a viziunilor şi profeţiilor nu a avut loc în trecut. Dumnezeu va îngriji ca ele să se împlinească în timpul de necaz scurt, dar greu, care va veni după răpirea sfinţilor cereşti asupra lui Israel şi asupra creştinătăţii moarte din punct de vedere spiritual, şi anume în timpul domniei fiarei (Apocalipsa 13:1-10 ), capul împărăţiei romane reinstaurate şi a aliatului ei, antihristul.

 

Antihristul

 

Apariţia unui antihrist în persoană în ultimele zile întunecate ale decăderii creştinătăţii şi a iudeilor era, în timpul apostolilor şi după aceea, o convingere crezută şi nu era contestată de nimeni. Au existat deja mulţi antihrişti şi multe sisteme antihriste cu rătăciri nimicitoare, dar perspectiva este şi mai tulbure. Antihristul care va veni, un om decăzut cu origine iudaică, va fi întruchiparea răutăţii satanice şi cel mai rău nimicitor al sufletelor, care a călcat vreodată pe pământ. El va uni în sine însuşi tot felul şi toate treptele de păcate; cu o răzvrătire temerară şi deschisă împotriva lui Dumnezeu va fi capul şi instigatorul celui mai îngrozitor sistem, care a fost instaurat vreodată – un sistem de falsificare şi de groază, o unire a mărturisirii creştine şi iudaice cu caracteristicile „religiei naturii”. Îşi va asuma poziţia, titlul şi acţiunile lui Hristos pe pământ. Va face minuni, »semne şi minuni mincinoase«. Semne supranaturale vor confirma aparent trimiterea lui şi prin acestea va duce în rătăcire creştinătatea decăzută, vinovată şi o va atrage într-o pierzare inevitabilă.

 

Antihristul în persoană se va înfăţişa în ultima fază a împărăţiei romane reinstaurate, când ea va fi împărţită în zece state. De aceea creştinii din timpurile de demult se temeau de începerea acestei ultime stări a împărăţiei. Ei considerau că apariţia lui antihrist era în legătură cu reînfiinţarea viitoare a puterii statale a Romei şi va avea loc în timpul acela. Ei erau obişnuiţi să se roage pentru unitatea imperiului cezarului şi chiar şi pentru domnia celui mai crud cezar – ca şi cum el ar fi fost ultimul bastion împotriva domniei care va veni a lui antihrist. Toţi „părinţii Bisericii” s-au ocupat cu tema lui antihrist. Unii vedeau în el pe satana întrupat, alţii au vorbit despre el ca »fiul diavolului«. Cu privire la relaţia dintre satana şi antihrist, în primele patru secole ale creştinismului se învăţau două concepţii: prima, că antihristul care va veni (aşa cum este denumit de Ioan) sau omul păcatului (aşa cum l-a numit apostolul Pavel) este un om adevărat de origine iudaică, care va fi călăuzit direct de satana; cea de-a doua, că el este satana întrupat, aşa că în naşterea sa imită naşterea supranaturală a preamăritului nostru Domn. Prima concepţie este fără îndoială potrivită cu Scriptura şi este un lucru interesant că în vest, Jerome şi în răsărit, Chrysostomus, învăţau categoric că antihristul este un om călăuzit de satana – în opoziţie cu aceia care afirmau că el ar fi diavolul în chip de om. Mai târziu s-a renunţat la presupunerea că antihristul este diavolul. Creştinii de demult considerau în mod deosebit pe Nero*, dar şi pe Claudius, ca precursori ai lui antihrist. Răutatea aproape supraomenească a lui Nero îl scoate în evidenţă pe paginile istoriei ca fiind modelul istoric cel mai potrivit al omului păcatului şi sângelui, care va veni.

 

* În timpul domniei lui Nero a apărut pentru prima dată împotrivirea publică între creştinism şi păgânism. Istoria acestor treisprezece ani, în care prigonirea creştinilor a avut loc pentru prima dată printr-un ordin al cezarului, niciodată nu a fost complet scrisă. Abia înaintea tronului de judecată al lui Hristos se vor descoperi pe deplin evenimentele nescrise din timpul acela.

 

Cea mai mare parte a comentatorilor protestanţi prin noţiunea antihrist se referă la sistemul papal. Această interpretare este însă greşită. Noţiunea antihrist, la singular sau la plural, se referă la o persoană, şi niciodată la un sistem. Comentatorii romano-catolici au scris multe şi savante studii despre această temă şi noi trebuie să adăugăm că acestea sunt mai corecte decât multe scrieri ale adversarilor lor protestanţi. Ei aşteaptă apariţia unui antihrist* în persoană la sfârşitul timpului şi aceasta este corect. Venirea lui urmează să aibă loc. Dr. Manning, unul dintre comentatorii cei mai eminenţi, era adeptul interpretării că antihristul sau »omul păcatului« este o singură persoană şi nu este nici o succesiune de persoane şi nici un sistem. El a spus: „Negarea personalităţii singulare a lui antihrist ar însemna negarea mărturiei clare a Sfintei Scripturi.” Cardinalul erudit a mai adăugat: „El (antihristul) ar putea să întruchipeze un duh sau un sistem, dar cu toate acestea este o persoană.” Bellarmine, de asemenea un scriitor romano-catolic renumit, a rezumat pe scurt convingerea catolică cu privire la antihrist şi a spus: „Toţi catolicii sunt de părere că antihristul va fi o singură persoană.” Într-adevăr, antihristul prezentat în Scriptură este o persoană deosebită, un bărbat, un iudeu, un răzvrătit.

 

* Pentru protestanţi, papa este un antihrist, pentru adepţii sistemului papal, Luther este un antihrist. Ambele sunt greşite, căci ambilor le lipsesc caracteristicile antihristului, prezentate în Scriptură; aceste caracteristici, aşa cum sunt ele numite în scrierile lui Ioan şi ale apostolului Pavel, nu se potrivesc papei şi cu atât mai puţin renumitului reformator.

 

Unii comentatori moderni văd în antihrist capitala imperiului roman, dar nici aceasta nu este adevărat. El este Mesia cel fals, slujitorul lui satana printre iudeii din Ierusalim, care prin puterea satanei va face »semne şi minuni mincinoase«. El se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, care va fi reclădit în Ierusalim şi va impune închinarea la idoli. Fiara (capul politic al împărăţiei romane), profetul mincinos sau antihristul şi balaurul (satana) vor fi atunci adoraţi ca zei şi li se va aduce închinare – o trinitate satanică, imitaţia Tatălui, Fiului şi a Duhului Sfânt. Naţiunea decăzută a iudeilor va recunoaşte pe antihrist ca împărat. Dar el nu va avea o putere politică mare. El va exercita într-adevăr o influenţă mare asupra creştinătăţii (în timpul acela moartă din punct de vedere spiritual), dar în domeniul religios şi nu politic. Guvernarea politică a împărăţiei va fi atunci în mâinile „fiarei”, a marelui domnitor păgân. Acesta îşi va avea tronul în Roma şi sub călăuzirea lui satan va stăpâni imperiul care se va înfiinţa. Antihristul îşi va avea reşedinţa în Ierusalim, căpetenia politică dintre păgâni îşi va avea reşedinţa în Roma. Aceşti doi bărbaţi vor fi slujitorii cu influenţă deosebită şi unelte ale lui satan. Aliaţi în rău, unul un iudeu, celălalt un păgân. Amândoi vor fi pe pământ, când va veni Domnul să facă judecata şi amândoi vor fi atunci aruncaţi de vii în iazul de foc pentru judecata veşnică (Apocalipsa 19:20 ).

 

Numai Ioan, scriitorul Apocalipsei, foloseşte expresia antihrist, de patru ori la singular (1. Ioan 2:18,22 ; 4:3 ; 2. Ioan 7 ) şi o singură dată la plural (1. Ioan 2:18 ). Din aceste locuri din Scriptură primim unele învăţături importante. Apariţia antihriştilor este un semn clar al »ceasului din urmă«; antihriştii sunt oameni care au decăzut de la credinţa adevărată şi dreaptă. Ei se aşează în contradicţie directă cu ceea ce este esenţial în creştinism, revelaţia Tatălui şi a Fiului şi cu adevărul deosebit de important pentru iudei, că Isus este Hristosul (1. Ioan 2:22 ). Persoana sfântă a Domnului nostru – Isus Hristos venind în carne – este de asemenea ţinta atacurilor lui satan prin antihrişti (2. Ioan 7 ). Acest fel al răului va atinge dezvoltarea deplină în antihristul care va veni, în care orice formă a răului religios va ajunge punctul culminant.

 

În a doua epistolă către Tesaloniceni, una din epistolele de început ale apostolului Pavel, apostolul Pavel descrie o persoană caracterizată prin păcat, fărădelege şi aroganţă ce vor întrece tot ce lumea a văzut vreodată – o persoană care este evident aceeaşi persoană cu antihristul descris de Ioan. Pe parcursul secolelor a existat şi există o concordanţă aproape unanimă că este vorba de aceeaşi persoană. Evident apostolul Pavel a atras deja verbal atenţia credincioşilor din Tesalonic cu privire la faptul serios al decăderii, care va veni, deci la părăsirea publică a creştinismului şi la arătarea omului păcatului, care va avea loc după aceasta (2. Tesaloniceni 2:3-5 ). În această scrisoare a adăugat învăţăturii verbale şi alte învăţături. El foloseşte în scrisoare trei denumiri, pentru descrierea lui antihrist: »omul fărădelegii«, »omul păcatului«, »fiul pierzării«. Prima arată că el se opune direct oricărei autorităţi omeneşti şi divine; cea de-a doua, că el este întruchiparea vie şi activă a oricărei forme şi fel a răului şi totodată păcatul în persoană; cea de-a treia, că în el se desfăşoară pe deplin activitatea lui satan şi de aceea pieirea este partea şi soarta care i se cuvine. Această persoană îngrozitoare îşi va aroga locul lui Dumnezeu pe pământ şi se va aşeza în Templu, care atunci va fi reconstruit în Ierusalim, şi va avea pretenţia să i se aducă onoare şi închinare divină (1. Tesaloniceni 2:4 ). El nu va avea nicio importanţă deosebită în domeniul politic, dar influenţa lui religioasă va domina mulţimea mărturisitorilor creştini şi iudei. Ei vor fi prinşi în cursa lui satan. Ei vor renunţa deja mai înainte la Dumnezeu, se vor dezice public de credinţa creştină şi de adevărurile esenţiale pentru iudei şi apoi Dumnezeu ca dreaptă răzbunare va renunţa la ei, îi va lăsa pradă unei rătăciri îngrozitoare, aşa că ei vor primi pe omul păcatului cu credinţa că el ar fi adevăratul Mesia (2. Tesaloniceni 2:11 ). Ce rătăcire, în loc de Hristosul lui Dumnezeu să primeşti pe antihrist şi să crezi în el! Dacă comparăm 2. Tesaloniceni 2:9 cu Faptele Apostolilor 2:22 se observă o concordanţă remarcabilă. În ambele locuri din Scriptură se folosesc aceleaşi expresii şi anume putere (sau fapte puternice), semne şi minuni. Prin acestea Dumnezeu a confirmat trimiterea şi lucrarea lui Isus, a Nazarineanului (Faptele Apostolilor 2:22 ) şi cu aceleaşi confirmări va prezenta satan lumii decăzute pe antihrişti (2. Tesaloniceni 2:9 ). În ultimul caz semnele supraomeneşti din zilele acelea vor sta în legătură cu minciuna şi înşelătoria (2. Tesaloniceni 2:9-10 ).

 

Domnul Isus Însuşi a vorbit despre antihrist şi primirea lui de către iudei ca Mesia al lor (Ioan 5:43 ). În cartea Psalmilor el este descris profetic în trăsăturile lui ca »omul care varsă sânge şi înşală« (Psalmul 5:6 ). Cu toate că aceste cuvinte caracterizează în general fiinţa oamenilor fără Dumnezeu din timpul necazului care va veni, totuşi va fi o persoană şi numai una, pentru care aceste cuvinte se potrivesc în sensul cel mai complet. Sunt trăsăturile de caracter ale lui antihrist, şi nu atât de mult persoana sa, care ne sunt prezentate în acest Psalm şi în alţi Psalmi.

 

În Daniel 11 sunt amintiţi trei împăraţi: împăratul nordului (Siria), împăratul sudului (Egiptul) şi împăratul din Palestina (antihrist). Războaiele, legăturile familiare şi intrigile, care sunt aşa de exact descrise în primele 35 de versete ale acestui capitol interesant, şi-au găsit împlinirea lor deplină în împărăţiile Siriei şi Egiptului, care au luat fiinţă după împărţirea puternicului imperiu grec. Această profeţie şi împlinirea ei literalmente şi până în cel mai mic detaliu a fost cea care a stârnit mânia lui Porphyrios, acest păgân înveninat şi duşman al adevărului divin din secolul al treilea. Lucrarea sa „Studiu împotriva creştinilor” a fost totodată „depozitul de arme” care începând din secolul 17 a furnizat material pentru atacurile împotriva creştinismului. Să ne gândim la învăţătorii creştini (?), care în lupta lor rea împotriva adevărului s-au folosit cu râvnă de ajutorul unui filozof păgân!

 

În Daniel 11:36 este numit deodată „împăratul”. Acest împărat este antihrist, a cărui guvernare în Palestina va preceda guvernarea adevăratului Mesia, aşa cum odinioară împăratul Saul a domnit înaintea împăratului David, împăratul Saul arătând pe împăratul anticreştin şi David pe Hristos, adevăratul Împărat al lui Israel. Această parte a capitolului (Daniel 11:36-45 ) este încă viitoare şi îndreaptă privirile noastre spre timpul sfârşitului (Daniel 11:40 ). Împăratul »se va înălţa, se va slăvi mai pe sus de toţi dumnezeii«. În acest bărbat iudeu îngrozitor se va întrupa mândria diavolului. Numai locul, care se cuvine numai lui Dumnezeu, va satisface ambiţia sa. Ce contrast cu adevăratul Mesia, cu Domnul Isus, care S-a smerit atât de mult, cum nimeni n-a făcut-o vreodată! El, Cel care era şi este Dumnezeu, S-a smerit până la moartea pe cruce (Filipeni 2:5-8 ).

 

Că antihrist va avea descendenţă iudaică, pare să rezulte clar din Daniel 11:37 ; pentru aceasta vorbeşte şi faptul că dacă nu ar fi aşa, atunci el nu ar putea să aibă pretenţia la tronul lui Israel, nici măcar în ochii iudeilor decăzuţi. Şi „împăratul” din viitor va fi atacat de împăraţii nordului şi sudului, deoarece ţara lui, Palestina, este aşezată între cei doi împăraţi. El nu va fi în stare să se opună atacurilor repetate ale acestor duşmani, nici măcar cu sprijinul aliatului său, capul politic puternic al vestului. Duşmanul din nord va lupta cu angajare şi succes mai mare. Palestina va fi luată cu asalt de armatele cuceritorului din nord, dar împăratul ei, antihrist, va scăpa de răzbunarea marelui asupritor din nord, al cărui model renumit este împăratul sirian Antiochus Epiphanes. Antihrist va fi în cele din urmă judecat de Domnul Însuşi, la venirea Sa din cer (2. Tesaloniceni 2:8 ; Apocalipsa 19:20 ).

 

În Apocalipsa 13 sunt numite două fiare. Prima reprezintă puterea romană şi domnitorul ei batjocoritor aflat sub conducerea directă a lui satan (Apocalipsa 13:1-10 ), cea de-a doua fiară este antihristul personal (Apocalipsa 13:11-17 ). Prima fiară va fi caracterizată de putere brutală. Ea va fi puterea politică a acelor zile şi aceea căreia satan îi va da »puterea lui, scaunul lui de domnie şi o stăpânire mare« (Apocalipsa 13:2 ). Cea de-a doua fiară va fi clar subordonată celei dintâi şi va executa puterea ei (Apocalipsa 13:12 ). Ea va urmări scopuri religioase, şi nu politice. Pretenţiile ei religioase îşi vor găsi însă sprijinul prin puterea imperiului roman în decăderea lui de la Dumnezeu şi în felul acesta cele două fiare vor lucra împreună sub conducerea lui satan, a marelui lor cap. Tuturor celor trei li se va aduce închinare.

 

Cea de-a doua fiară, sau antihristul, este totodată şi »profetul mincinos«, care este amintit de trei ori (Apocalipsa 16:13 ; 19:20 ; 20:10 ). Conducătorii răzvrătirii împotriva lui Hristos în drepturile Sale ca Împărat şi Profet vor fi doi bărbaţi, care vor fi stăpâniţi şi mânaţi direct de satan, aşa că noi putem vorbi despre o trinitate a răului. Un alt comentator (Auberlen) a scris: „Balaurul a dat puterea sa exterioară primei fiare; celei de-a doua îi dă duhul său, aşa că ea, fiind în posesiunea acestui duh, vorbeşte ca un balaur” (Apocalipsa 13:11 ).

 

În cele din urmă vorbeşte şi Zaharia (Zaharia 11:16-17 ) despre antihrist ca fiind »păstorul de nimic«, care nu va trata cu atenţie turma (Israel) şi nu va avea grijă de ea, dar îşi va aroga locul unui împărat, unui preot şi al unui profet peste ea. Dar »braţul său« (puterea sa) şi »ochiul lui drept« (priceperea sa), cu care se laudă şi pe care se reazemă pretenţiile sale cu privire la ţară, se vor »usca« şi se vor »stinge« complet; el însuşi va fi aruncat de viu în iazul de foc, locul de chin veşnic.

 

De aceea, după înţelegerea noastră steaua care cade la prima vai-judecată reprezintă neîndoielnic pe antihrist. Pentru care altă persoană din cartea Apocalipsa s-ar putea folosi această descriere? Scopurile spirituale şi pretenţiile religioase ale lui satan sunt sprijinite şi impuse de antihrist, în timp ce domnia sa lumească asupra pământului va fi realizată în împărăţia şi persoana deţinătorului puterii* romane.

 

* Domnul nostru s-a opus categoric să accepte domnia asupra lumii şi slava ei oferită de satan (Matei 4:8-10 ). Dar acest suveran, care va veni, va prelua cu bucurie ambele din mâna lui satan; afacerea murdară se va încheia, fiara se va închina balaurului şi apoi satan va da domnia asupra lumii în mâinile locţiitorului lui politic.

 

Chinul, care va lovi pe oameni la prima vai-judecată, este un chin sufletesc şi al conştiinţei şi nu este un chin corporal. Se pare că antihrist va deveni unealta prevăzută de diavolul, ca să lovească pe oameni cu chinuri sufleteşti şi de conştiinţă, pe când puterea brutală a fiarei, care are plăcere în cruzime şi vărsare de sânge, se va dezlănţui ca să chinuiască trupeşte pe oameni.

 

După această digresiune lungă, dar necesară, vrem să revenim la studiul capitolului 9.

 

Steaua căzută

 

1. »Şi am văzut o stea, care căzuse din cer pe pământ. I s-a dat cheia fântânii adâncului.« Această stea căzută (simbolic!), care a avut cândva locul ei pe „cerul moral”1 ca să facă oamenii de pe pământ conştienţi de autoritatea lui Dumnezeu în guvernarea Sa, nu reprezintă niciun sistem religios sau politic, ci este o persoană reală, un conducător căzut şi degradat. Aici nu se face aluzie la căderea viitoare a lui satan, aşa cum a fost el văzut profetic de Domnul şi vestit celor şaptezeci de ucenici (Luca 10:18 ; Apocalipsa 12 ), ci la prăbuşirea împăratului din Babilon. »Cum ai căzut din cer, luceafăr strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborât la pământ, tu, biruitorul neamurilor!« (Isaia 14:12-15 ). Aceste cuvinte ale Scripturii vorbesc despre marele împărat mândru şi arogant al Babilonului, despre căderea lui îngrozitoare, de pe o înălţime pe care niciodată mai înainte nu a avut-o un suveran pământesc, până la cea mai mare adâncime a ruşinii: »Dar ai fost aruncat în locuinţa morţilor, în adâncimile mormântului.« Unii văd atât în »steaua strălucitoare« a profetului (Isaia 14:12 ) cât şi în steaua căzută din Apocalipsa 9:1 un indiciu la căderea lui satan din cer, dar noi suntem convinşi că prin steaua strălucitoare se înţelege împăratul Babilonului (Isaia 14:4 2) şi prin steaua căzută de aici este vorba de antihrist. Cuvintele din Isaia 14:4-20 se aplică însă profetic şi la fiară3, la deţinătorul puterii lumii din ultimele zile.

 

1 Prin aceasta se exprimă că această persoană de conducere avea misiunea de purtător de lumină (»stea«), să răspândească lumină morală pe pământ şi prin aceasta să dea oamenilor indicaţii cu privire la umblarea şi orientarea lor în comportarea lor.

 

2 În Isaia 14:12-14 putem vedea fără îndoială un indiciu la căderea de la început a lui satan, prin care pământul creat de Dumnezeu a fost adus în starea descrisă în Geneza 1:2 (compară cu Isaia 45:18 ). Din Isaia 14:13-14 putem deduce, că mândria a fost cauza căderii lui satan; acelaşi lucru rezultă şi din plângerea asupra împăratului Tirului (Ezechiel 28:12-17 ), unde în mod deosebit versetul 14 arată că aceste cuvinte în înţelesul lor deplin nu se pot aplica la un om şi nici la un împărat.

 

3 Primul şi al patrulea imperiu mondial (Daniel 2 ; 7 ) au fost imperiul babilonian şi imperiul roman; ambele au stăpânit peste Iuda. Primul este condamnat la pustiire veşnică: »Aşa va fi înecat Babilonul, şi nu se va mai ridica din nenorocirile, pe care le voi aduce asupra lui« (Ieremia 51:64 ). Este greşit să se presupună, că Babilonul ca oraş sau ca vechi imperiu caldeean va înflori iarăşi. Ultimul purtător al puterii pe pământ, fiara, va relua într-un anumit sens istoria Babilonului şi o va duce la sfârşit. Nebucadneţar al Vechiului Testament este un model al acestui mare domnitor păgân din viitor, în care se vor uni caracteristicile celor trei imperii anterioare, împreună cu caracteristicile specifice lui. Şi împăratul Babilonului din Isaia 14 trebuie văzut ca model al împăratului din ultimele zile ale domniei păgâne – înainte de venirea Domnului.

 

Acestei „stele”, acestui demnitar decăzut, i s-a dat »cheia fântânii adâncului«. Cheia înseamnă împuternicire şi autorizaţie (Matei 16:19 ; Apocalipsa 1:18 ; 3:7 ; 20:1 ). »Fântâna adâncului« este o denumire ciudată, care se foloseşte numai în legătură cu această judecată din Apocalipsa 9:1-2 . »Fântâna« este amintită de şapte ori în cartea Apocalipsa. Ea pare să fie închisoarea demonilor (Luca 8:31 ) în care va fi închis şi satan pentru o mie de ani, pentru toată perioada Împărăţiei de o mie de ani (Apocalipsa 20:3 ). Dar locul veşnic al diavolului şi al celor pierduţi va fi iazul de foc, nu fântâna (Apocalipsa 20:10,15 ). W. B. Carpenter scrie în comentariul său: „Versetele dinaintea noastră ne pun înainte o adâncime imensă, care poate fi atinsă printr-o galerie, a cărei deschidere sau intrare este încuiată. Infernul lui Dante cu spiralele lui, care devin tot mai înguste până jos în galerie, arată ceva asemănător. Abisul este locul cel mai adânc al răului, din care se ridică cele mai rele pericole” (Apocalipsa 11:7 ; 17:8 ; 20:1-3 ). – Această deschidere a adâncului este aici pentru început închisă, dar se acordă împuternicirea, ca să fie deschisă. Unii afirmă că drept rezultat al deschideri acestei închisori uriaşe, roiuri de duhuri rele ies afară şi năvălesc pământul. Dar din abis s-a ridicat fum şi nu duhuri şi din fum a ieşit un roi (simbolic) pustiitor de lăcuste.

 

O orbire satanică şi efectele ei

 

2. »Din fântână s-a ridicat un fum, ca fumul unui cuptor mare. Şi soarele şi văzduhul s-au întunecat de fumul fântânii.« Aici se vorbeşte despre o orbire satanică, care vine din abis şi are efect nimicitor de orbire spirituală şi morală. Probabil că apostolul Pavel vorbeşte în 2. Tesaloniceni 2:11-12 despre aceeaşi orbire, în care va fi dată creştinătatea decăzută. Efectul fumului, această influenţă a lui satan, care întunecă, va fi că cea mai înaltă putere de conducere (soarele) va fi înlăturată şi că întreaga viaţă socială şi principiile oamenilor (aerul) vor fi întunecate moral şi nimicite. Aerul, ca simbol a ceea ce influenţează moral pe oameni – atmosfera în care ei trăiesc şi respiră – apare de două ori în cartea Apocalipsa, aici la judecata anunţată de trâmbiţa a cincea şi la vărsarea potirului al şaptelea (Apocalipsa 16:17 ).

 

Lăcustele

 

3. »Din fum au ieşit nişte lăcuste pe pământ. Şi li s-a dat putere, ca puterea pe care o au scorpionii pământului.« Nici fumul şi nici lăcustele nu trebuie interpretate literalmente. Fumul dă naştere la lăcuste. Puterile satanice intră pe scena profeţiei. Durerile îngrozitoare provocate de ele sunt comparate în versetul 5 cu chinul provocat de înţepătura otrăvitoare a unui scorpion. Scorpionii evită lumina şi sunt cu adevărat de temut de oamenii din Africa şi din diferite seminţii arabe din Asia. Înţepătura lor este rar mortală, dar ea provoacă dureri îngrozitoare. Aici scorpionii stau în legătură cu steaua căzută; în Luca 10:19 Domnul aminteşte şerpii, scorpionii şi toată puterea duşmanului în legătură cu căderea lui satan. Dar aceste puteri infernale ale răzbunării, care vor veni atunci asupra oamenilor vinovaţi din Israel, sunt atâta timp lipsite de putere, până când li se va da putere de acţiune: »Şi li s-a dat putere.«

 

4. »Şi li s-a spus să nu vatăme iarba pământului, nici vreo verdeaţă, nici vreun copac, ci numai pe oamenii care nu au pecetea lui Dumnezeu pe frunţile lor.« Prin armata lăcustelor este prezentată simbolic o judecată supranaturală. Aceasta rezultă din descriere şi din interdicţia de a vătăma iarba şi copacii, hrana naturală a lăcustelor. Mai există însă şi un alt motiv pentru care lumea vegetală trebuia să fie cruţată. Iarba, toată verdeaţa şi copacii arată o stare generală de prosperitate în mediul pământesc şi în starea exterioară a oamenilor. Lăcustelor li se porunceşte să invadeze Palestina, care înainte de toate este o ţară vegetală, dar ele trebuie să vatăme numai pe oamenii »care nu au pecetea lui Dumnezeu pe frunţile lor.« Mulţimea dintre păgâni nu va fi pecetluită, ci numai 144000 din Israel (Apocalipsa 7:3-4 ). Vedem deci aici că cei nepecetluiţi din Israel sunt daţi acestei judecăţi viitoare, ca să bea complet paharul răzbunării Domnului. Moartea ar fi după părerea lor eliberarea mult dorită de chinul, de necazul sufletului, care le-a fost provocat de aceste puteri satanice, dar acest ultim refugiu al deznădejdii nu li se va oferi, »moartea va fugi de ei« (versetul 6). Durerea care îi străpunge şi chinurile îngrozitoare ale unei conştiinţe vinovate, pătată de păcate, sunt de nedescris; ea poate fi apreciată şi evaluată numai de aceia care trec prin ea.

 

5. »Şi li s-a dat să nu-i ucidă, ci să fie chinuiţi cinci luni; şi chinul lor este asemenea chinului de scorpion, când îl înţeapă pe un om.« Durata acestei biciuiri satanice este limitată la cinci luni. Aceasta este şi durata naturală de viaţă a lăcustelor (din mai până în septembrie). Această indicare a timpului se referă la o perioadă scurtă, stabilită mai dinainte, a acestei vai-judecată, dar nu neapărat la cinci luni efective.

 

În versetele 7-10 urmează unele descrieri detaliate ale armatei de lăcuste, în care fiecare punct este important şi semnificativ:

 

1. Ele sunt complet echipate şi dornice, pline de spirit combativ, să împlinească misiunea lor, »ca nişte cai pregătiţi de luptă« (versetul 7).

 

2. Ele au pretenţia suveranităţii regale. O cunună de aur împodobeşte capul Fiului Omului (Apocalipsa 14:14 ) şi capetele bătrânilor sau mântuiţilor triumfători (Apocalipsa 4:4 ). Dar aceşti invadatori satanici din fumul fântânii adâncului nu sunt încununaţi cu adevărat şi nici nu se vorbeşte de aur adevărat. Ei au pretenţia unei demnităţi, care nu le va fi dată de Dumnezeu. De aceea se spune: »Pe capete aveau un fel de cununi, care păreau de aur« (versetul 7). Pretenţia lor la autoritatea regală nu este justificată.

 

3. Ele creează impresia, că în comportarea lor sunt călăuzite de înţelepciune omenească, dar aceasta este numai aparentă, feţele lor »se asemănau cu nişte feţe de oameni« (versetul 7). Demnitatea şi înţelepciunea lor simulată este tot aşa fără valoare ca şi pretenţia lor la demnitatea regală.

 

4. Fiinţa lor, natura lor este inumană şi ele sunt supuse, dar nu lui Dumnezeu, ci lui satan, conducătorul lor: »Aveau părul ca părul de femeie« (versetul 8).

 

5. Ele sunt sălbatice, lacome de pradă şi barbare: »Dinţii lor erau ca dinţii de lei« (versetul 8, compară cu Ioel 1:6 ).

 

6. Ele nu cunosc mila. Nici forţa şi nici rugăciunea fierbinte nu le poate opri de la ce şi-au propus să facă. Inimile lor sunt împietrite, conştiinţa lor este ca fierul: »Aveau nişte platoşe ca nişte platoşe de fier« (versetul 9).

 

7. Oştirea satanică se năpusteşte cu o energie irezistibilă şi produce frică şi groază la cei ce sunt prada lor. Apropierea lor se face cunoscută în felul următor: »Vuietul, pe care-l făceau aripile lor, era ca vuietul unor care trase de mulţi cai, care se aruncă la luptă« (versetul 9; compară şi cu Ioel 2:5 ).

 

8. Ele atacă pe oameni şi le produc durerile cele mai mari: »Aveau nişte cozi ca de scorpioni, cu bolduri. Şi în cozile lor stătea puterea, pe care o aveau ca să vatăme pe oameni cinci luni« (versetul 10). În acest verset se foloseşte prezentul în loc de trecut. Schimbarea este cu siguranţă intenţionată, deoarece prin aceasta acestă cea mai ciudată şi rea caracteristică este ceva mai redusă în comparaţie cu cele anterioare.

 

Aceste lăcuste-scorpioni vor inunda „ţara sfântă” de odinioară şi oarecum vor vâna partea oamenilor din Israel nepecetluiţi şi păcătoşi. Otrava minciunii şi falsităţii – dogmele, învăţăturile şi principiile greşite şi care duc în rătăcire – care vine din abis va fi primită de partea decăzută a naţiunii iudaice şi vor da naştere la chinuri insuportabile în sufletele şi conştiinţa lor. Ei vor fi fără Dumnezeu şi Dumnezeu îi va da acestei judecatăţi, ca să urmeze minciuna şi înşelătoria lui satan; dar ca adepţi înşelaţi ai lui satan, în măsura în care este posibil oamenilor de pe pământ, vor cunoaşte toată măsura suferinţei şi necazului. Cozile lăcustelor »asemenea scorpionilor« vor conţine otrava morală, care va aduce chinuri îngrozitoare acelora care o primesc. Acolo sunt acele otrăvitoare, şi acolo este puterea să distrugă şi să chinuie. În Isaia 9:15 găsim explicaţia: »Prorocul, care învaţă pe oameni minciuni, este coada«.

 

Două denumiri ale aceleiaşi persoane

 

11. »Au un împărat peste ele, pe îngerul Adâncului: numele său în evreieşte este Abadon şi în greceşte (el) are numele Apolion.« Aşa cum arată pronumele la singular („său” şi „el”), împăratul lăcustelor* simbolice este aceeaşi persoană ca şi îngerul abisului. Ambele denumiri se referă la satan. Judecata, pe care o studiem aici, are loc pe pământ, nu este o judecată veşnică. Conducătorul sau iniţiatorul omenesc al acestei judecăţi îngrozitoare este steaua căzută, sau antihristul, în timp ce capul invizibil al tuturor uneltelor judecăţii este diavolul însuşi. Dar antihrist este slujitorul lui, prin care satan îşi exercită influenţa sa rea, este reprezentantul lui religios între oameni. De aceea uneori ai impresia că ambii sunt văzuţi ca o singură persoană. Într-un anumit sens ei sunt una, căci diavolul dă trăsăturile lui de caracter acestui om subordonat lui, dar pe de altă parte sunt persoane diferite. Satan este un duh şi conducătorul ascuns al oştirii răului, în timp ce antihrist este un om, un iudeu decăzut, a cărui rază de acţiune se extinde asupra iudaismului stricat şi pe jumătate necredincios şi asupra creştinătăţii decăzute.

 

* Despre lăcustele naturale se spune: »Lăcustele n-au împărat« (Proverbe 30:27 ).

 

De aceea noi privim steaua căzută ca un tablou al lui antihrist, pe împăratului oştirii lăcustelor şi îngerul abisului ca tablou al lui satan.

 

Ambele denumiri Abadon şi Apolion arată, cu toate că ambele au practic acelaşi înţeles şi ambele se referă la aceeaşi persoană îngrozitoare, la o privire atentă totuşi o diferenţă remarcabilă. Abadon este în ebraică şi înseamnă textual „stricăciune”; Apolion este în greacă şi înseamnă „cel care strică”. De ce această diferenţă aparent neimportantă între cele două denumiri semnificative? Şi de ce denumirea ebraică stă înaintea denumirii în greacă? Deoarece iudeul a îngrămădit mai multă vină asupra sa decât păgânul, cuvântul ebraic Abadon, stricăciune, vorbeşte cu accent mai mare despre judecata inevitabilă şi sigură asupra iudeilor decăzuţi. Şi deoarece primul necaz va lovi direct mulţimea iudeilor, Abadon stă pe primul loc. Al doilea necaz va lovi pe locuitorii împărăţiei romane; de aceea Apolion este pe locul doi după Abadon. Atât în perioada harului cât şi la judecată ordinea este: mai întâi iudeul, apoi grecul (sau naţiunile, compară cu Romani 1:16 ; 2:9-11 ; Faptele Apostolilor 13:45-46 ). Numele grecesc Apolion, cel care produce stricăciune, descrie caracterul lui satan cu privire la creştinătate, după cum Abadon, stricăciune, caracterizează legătura lui cu iudaismul. Ambele sisteme stricate, ale iudaismului decăzut şi ale creştinătăţii decăzute, se vor vedea pe deplin în ultimele zile în persoana şi în mâinile antihristului, care va introduce respingerea drepturilor preoţeşti şi profetice ale lui Hristos, prin aceea că el va nega adevărurile de bază ale iudaismului şi ale creştinismului (Daniel 11:36-39 ; 1. Ioan 2:22 ). Negarea că Isus este Hristosul, Mesia, este caracteristica specifică a iudaismului decăzut, negarea Tatălui şi a Fiului este tot aşa de clar caracteristica creştinătăţii decăzute. În felul acesta cele două nume, folosite în ebraică şi în greacă pentru satan, au perechea pe pământ în legătura dublă a lui antihrist cu sistemele stricate al iudaismului decăzut şi al creştinătăţii decăzute. Fiara, care se înalţă din abis (Apocalipsa 11:7 ), va conduce răzvrătirea politică împotriva lui Hristos în drepturile Sale ca Împărat.

 

Dacă ar fi nevoie de o dovadă suplimentară că steaua căzută este o persoană subordonată îngerului abisului, atunci aceasta este în faptul că steaua căzută practică numai o autoritate conferită: »I s-a dat cheia fântânii adâncului«; numai de aceea a putut ea să deschidă abisul. În opoziţie cu aceasta folosirea articolului hotărât, »îngerul adâncului« (versetul 11), îl prezintă pe acesta ca fiind o personalitate independentă cu autoritate. În continuare se mai poate remarca că în legătură cu steaua se vorbeşte despre »cheia fântânii adâncului«, în timp ce despre »fântâna adâncului« se vorbeşte atunci când este vorba de domeniul puterii „îngerului” adâncului. Din adânc se ridică fiara (Apocalipsa 11:7 ) şi în adânc va fi aruncat satan pentru o mie de ani, aşa că adâncul va deveni o închisoare pentru el (Apocalipsa 20:1-3 ). În încheiere recapitulăm că în steaua căzută (versetul 1) se identifică antihristul, în împărat şi în înger se identifică satan (versetul 11).

 

Trâmbiţa a şasea, a doua vai-judecată

 

13-21 »Îngerul al şaselea a sunat din trâmbiţă. Şi am auzit un glas din cele patru coarne ale altarului de aur, care este înaintea lui Dumnezeu, şi zicând îngerului al şaselea, care avea trâmbiţa: „Dezleagă pe cei patru îngeri, care sunt legaţi la râul cel mare Eufrat!” Şi cei patru îngeri, care stăteau gata pentru ceasul, ziua, luna şi anul acela, au fost dezlegaţi, ca să omoare a treia parte din oameni. Numărul oştirilor lor era în număr de douăzeci de mii de ori zece mii de călăreţi; le-am auzit numărul. Şi iată cum mi s-a arătat în vedenie caii şi călăreţii; aveau platoşe ca focul, iacintul şi pucioasa. Capetele cailor erau ca nişte capete de lei, şi din gurile lor ieşea foc, fum şi pucioasă. A treia parte din oameni au fost ucişi de aceste trei urgii: de focul, de fumul şi de pucioasa, care ieşeau din gurile lor. Căci puterea cailor stătea în gura şi în cozile lor. Cozile lor erau ca nişte şerpi cu capete, şi cu ele vătămau. Ceilalţi oameni, care n-au fost ucişi de aceste urgii, nu s-au pocăit de faptele mâinilor lor, ca să nu se închine dracilor şi idolilor de aur, de argint, de aramă, de piatră şi de lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble. Şi nu s-au pocăit de uciderile lor, nici de vrăjitoriile lor, nici de curvia lor, nici de furtişagurile lor.«

 

Cele două altare

 

Cortului întâlnirii din Vechiul Testament îi aparţin două altare. Unul din ele era în afara cortului în curtea din faţă, celălalt în interiorul Locului Sfânt. În cartea Apocalipsa se vorbeşte de două ori despre altarul de aur, aici şi în Apocalipsa 8:3 . Altarul din faţă, care a stat odinioară în curtea din faţă, este amintit de şase ori în cartea Apocalipsa şi anume, simplu, ca »altar«. Punctul central al serviciului divin levitic a fost acest altar din faţă, pe care se aduceau jertfele. Ceea ce era acest altar împreună cu slujba sa pentru iudei, şi anume fundamentul legăturii poporului cu Dumnezeu, este crucea lui Hristos pentru creştini, ea caracterizează creştinismul. Altarul de aur şi-a obţinut valoarea şi eficienţa sa într-un anumit sens prin altarul din faţă. În fiecare dimineaţă şi în fiecare seară s-a ars tămâie, ce reprezintă calităţile lui Hristos, pe altarul de aur, în afară de ziua împăcării, care avea loc în fiecare an. În această zi deosebită din timpul anului lui Israel şi la alte ocazii, o parte din sângele animalului de jertfă era stropit pe cele patru coarne ale altarului de aur (Levitic 16:18-19 ; 4:7,18 ). Mirosul plăcut al tămâii lua naştere prin focul care era luat de pe altarul din faţă şi sângele de pe coarnele altarului era luat din sângele care era vărsat în partea de nord a altarului din faţă din curtea din faţă (Levitic 1:11 ; 6:18 ). În felul acesta eficienţa adorării şi părtăşiei poporului cu Dumnezeu, care era menţinută la altarul de aur, avea ca fundament vărsarea sângelui la altarul jertfei de ardere.

 

Glasul din cele patru coarne ale altarului

 

13. »Şi am auzit un glas din cele patru coarne ale altarului de aur.« Am remarcat deja că altarul de aur este amintit de două ori în cartea Apocalipsa. În Apocalipsa 8:3 rugăciunile sfinţilor de pe pământ sunt ascultate şi lor li se dă putere pe altarul de aur. În timpul despre care vorbeşte viziunea, fiara din adânc va fi deja activă, care în mod deosebit în ultima perioadă a drumului ei va rosti batjocuri şi va urmări barbar pe sfinţi. În timpul despre care am citit în Apocalipsa 6:11 , va fi deci încă o grupă de martori pe pământ, care vor suferi din cauza mărturiei lor. Rugăciunea lor fierbinte pentru intervenţia lui Dumnezeu în favoarea lor va fi acum ascultată şi pe aceasta o găsim în această vai-judecată. La primele patru judecăţi anunţate prin trâmbiţe starea generală a imperiului roman, în relaţiile şi starea lui socială, morală, economică şi politică, ajunge sub nuiaua mâniei lui Dumnezeu. Judecata prin trâmbiţa a şasea, sau a doua vai-judecată, va fi în felul şi efectul ei mult mai îngrozitoare decât toate cele dinainte. Popoarele împărăţiei romane sunt aici obiectul direct al judecăţii, dar ea nu va aduce chinuri, ca prima vai-judecată, ci o masacrare a locuitorilor prin hoardele duşmanilor din afară, la care minciuna şi înşelătoria satanică vor avea suplimentar efecte nimicitoare asupra sufletului şi conştiinţei oamenilor. Urgiile judecăţii prin împrejurări în care oamenii se află sunt un lucru, dar atacarea directă a omului, aceşti duşmani declaraţi şi deschişi ai lui Dumnezeu şi ai sfinţilor Săi, sunt un alt lucru. De aceea răspunsul lui Dumnezeu la strigătul şi implorarea sfinţilor Săi care suferă vine din altarul apărării. Rugăciunile se înalţă spre el (Apocalipsa 8:3 ) şi din el vine aici şi răspunsul. Glasul, pe care vizionarul l-a auzit, este ori glasul lui Dumnezeu ori glasul unui împuternicit al Lui.

 

Glasul a venit »din cele patru coarne ale altarului«. De ce nu a venit din altarul însuşi, ca în Apocalipsa 16:7 ? Şi de ce sunt numite expres coarnele şi numărul lor? Numărul patru exprimă*universalitatea, caracterul pământesc complet, privirea spre tot pământul şi spre toată omenirea. Un corn este simbolul puterii (Psalmul 89:17,24 ; 92:10 ; 132:17 ; Apocalipsa 5:6 şi alte locuri). Toată activitatea şi toată puterea altarului apărării se va vedea clar în răspunsul divin la rugăciuni, cu care se uneşte norul lucrării de tămâiere din jurul altarului. Acest răspuns divin va fi judecata anunţată prin sunetul celei de-a şasea trâmbiţe. Fiecare din cele două altare avea patru laturi şi patrucoarne. Prin aceasta se exprimă simbolic faptul că fiecare păcătos, din orice parte a pământului ar veni, găseşte primire la Dumnezeu pe baza stropirii sângelui pe altarul din faţă. Şi toţi sfinţii, oriunde s-ar găsi ei, găsesc ascultare la altarul de aur. Vorbim desigur despre adevăruri care sunt prezentate prin cele două altare, nu prin prescrierile Legii. Astăzi sângele Mielului fără cusur al lui Dumnezeu vărsat pe crucea de pe Golgota este fundamentul tuturor; spre acesta arăta sângele stropit odinioară pe altarul din faţă.

 

* Patru metale (Daniel 2 ) şi patru fiare (Daniel 7 ) reprezintă simbolic cele patru imperii mondiale. Omenirea este rezumată în patru expresii (Apocalipsa 7:9 ).

 

Vrem aici să atragem atenţia la încă o diferenţă. În Apocalipsa 8:3 se spune că altarul este înaintea scaunului de domnie, în timp ce aici se spune că altarul este înaintea lui Dumnezeu. Această ultimă legătură este mai intimă şi mai strânsă; ea exprimă interesele personale ale lui Dumnezeu faţă de sfinţii Săi.

 

O poruncă categorică

 

14-15 »„Dezleagă pe cei patru îngeri, care sunt legaţi la râul cel mare Eufrat!” Şi cei patru îngeri, care stăteau gata pentru ceasul, ziua, luna şi anul acela, au fost dezlegaţi, ca să omoare a treia parte din oameni.« Vocea de pe locul apărării şi puterii are, se pare, autoritate divină şi este îndreptată spre îngerul al şaselea. Repetarea numerelor »al şaselea« (versetele 13-14) şi »patru« (versetele 14-15) arată atenţia şi exactitatea cu care se va îndeplini această vai-judecată. În afară de aceasta arată exactitatea cu care este stabilită ora răzbunării şi numărul de unelte folosite pentru aceasta (versetele 15-16), că această pedeapsă divină va avea un caracter deosebit de serios. Cei patru îngeri, care ţineau cele patru vânturi (Apocalipsa 7:1 ), nu trebuie confundaţi cu cei patru îngeri din această secţiune, care sunt legaţi la râul Eufrat. Aceia sunt la marginile pământului, aceştia sunt în ţinutul restrâns al Eufratului. În afară de aceasta nu numai momentul şi împrejurările sunt diferite, ci şi acţiunea îngerilor, care este total opusă în cele două cazuri. Cei patru îngeri din capitolul 7 reţin puterile răului, în timp ce aici uneltele umane şi diabolice ale răzbunării lui Dumnezeu sunt lăsate liber.

 

Eufratul este amintit de două ori în cartea Apocalipsa, aici şi în Apocalipsa 16:2 . În ambele cazuri se vorbeşte despre »râul cel mare Eufrat«. Lungimea lui totală este de aproximativ 2700 km şi el este cu mult mai lung decât orice râu important din vestul Asiei. În istoria şi în prorociile Bibliei el ocupă un loc principal. Marele înaintaş al lui Israel, Avram, a venit odinioară din partea de răsărit a acestui râu în ţara Canaan. Râurile Nil şi Eufrat au fost stabilite de Dumnezeu ca graniţe ale ţării făgăduite (Geneza 15:18 ). Pentru un timp scurt David şi Solomon au extins graniţele domniei lor până la Eufrat (1. Cronici 18:3 ; 2. Cronici 9:26 ). După împărţirea împărăţiei în timpul lui Roboam acest ţinut extins a fost mult redus. Eufratul era graniţa naturală care despărţea naţiunile din răsărit de Palestina. Râul larg curgea între Israel şi duşmanul lui puternic Asiria. El constituia şi  graniţa cuceririlor romane în această parte a lumii. De aceea după părerea noastră aici – ca şi în Apocalipsa 16:12 – se referă la adevăratul râu Eufrat şi nu la puterea turcă.

 

Porunca dată îngerului al şaselea este să elibereze pe cei patru îngeri, care sunt legaţi de marele râu. Aceşti îngeri stau ca slujitori ai judecăţii sub supraveghere divină; ei nu pot acţiona fără să primească o poruncă clară. Ora exactă, în care Domnul în dreptatea răzbunătoare va acţiona asupra popoarelor decăzute din împărăţia romană reinstaurată, este stabilită cu atenţie. Îngerii erau pregătiţi pentru această oră. Nu ni se spune ce a împiedecat pe aceşti îngeri să acţioneze mai devreme. Ora răzbunării potrivit cu planul profetic nu a venit mai înainte. Nedreptatea oamenilor acestei împărăţii nu va atinge mai înainte punctul culminant, care este prorocit în Scriptură. Dar în ceasul acela se va atinge acea înălţime şi judecata aspră şi zdrobitoare nu va mai aştepta mult.

 

În această judecată va fi omorâtă a treia parte din oameni. La vai-judecata anterioară nu se vorbeşte despre o treime. Acolo Palestina este scena evenimentelor judecăţii şi numai cei care nu au fost pecetluiţi din Israel sunt subiectul judecăţii. Ei vor fi în mare necredinţă reîntorşi în ţară şi starea din urmă a lui Israel va fi prin stricăciune şi închinare la idoli mult mai rea decât a fost vreodată (Matei 12:45 ). Dar aici se vorbeşte iarăşi despre a treia parte, care este amintită aşa de evident la primele patru judecăţi anunţate prin trâmbiţe, şi din aceasta se deduce că împărăţia romană va deveni din nou domeniul activităţii divine. Judecata anunţată prin trâmbiţa a şasea va fi un măcel îngrozitor al locuitorilor ei. – Acum privirile sunt îndreptate spre uneltele omeneşti, care vor face această baie de sânge.

 

Numărul oştirii de război

 

16. »Numărul oştirilor lor era în număr de douăzeci de mii de ori zece mii de călăreţi; le-am auzit numărul.« Numărul conducătorilor invizibili a fost patru, dar vizionarul a fost informat cât de numeroasă va fi oştirea folosită pentru răzbunare: numărul ei era »de douăzeci de mii de ori zece mii« sau 200 de milioane. Acest număr depăşeşte capacitatea de imaginaţie omenească. Duhul devine pus la încurcătură în efortul de a-şi imagina o astfel de armată, care va întrege la număr tot ce a fost vreodată pe pământ. Dar şi carele invizibile de luptă ale lui Dumnezeu sunt numărate cu zecile de mii (Psalmul 68:17 ). Fie ca lecţia să se întipărească adânc în inima noastră, că toate forţele vizibile şi invizibile ale binelui şi răului stau sub controlul direct al lui Dumnezeu! Aici nu trebuie să ne gândim literalmente la o oştire de 200 de milioane de călăreţi. Ideea principală este o armată imensă, care biruieşte totul, care nu poate fi numărată de oameni şi care depăşeşte* cu mult la număr pe toate cele anterioare. Un alt scriitor o numeşte: „O armată de o putere superioară, compactă”. Însă nu va fi o armată, ci „oştiri de război” se vor apropia. Aici se foloseşte pluralul, pentru că oştirea de dincolo de Eufrat va pătrunde cu succes de mai multe ori în împărăţia fiarei. Unul din duşmanii viitori ai împărăţiei romane reinstaurate va fi Gog (Rusia), marea putere din nord-est. Vor veni şi alte puteri din răsărit ca unelte executive ale judecăţii.

 

* După relatările istorice, cea mai mare armată trimisă pe câmpul de luptă a fost acea a lui Xerxe în atacul asupra Greciei. După mărturia lui Herodot ea consta din mai mult de două milioane şi jumătate de războinici.

 

Descrierea călăreţilor şi a cailor

 

17. »Şi iată cum mi s-a arătat în vedenie caii şi călăreţii; aveau platoşe ca focul, iacintul şi pucioasa. Capetele cailor erau ca nişte capete de lei, şi din gurile lor ieşea foc, fum şi pucioasă.«Călăreţii aveau »platoşe ca focul, iacintul şi pucioasa«. – Ţările, în care lumina Evangheliei a strălucit aşa de luminoasă, vor fi date în curând întunericului satanic şi amăgirii. Diavolul le va lua într-o oarecare măsură în stăpânire. Influenţa sa va pătrunde şi va otrăvi sursele şi motivul gândirii şi acţiunii popoarelor şi a fiecărui om în parte. El va conduce şi va domina puterile spirituale şi omeneşti ale răutăţii. Închinarea la demoni va fi foarte răspândită (versetul 20). Iudeii şi creştinii decăzuţi vor fi lăsaţi pradă să aducă închinare şi preamărire directă lui satan şi celor doi reprezentanţi importanţi ai lui de pe pământ, fiara şi profetul mincinos (Apocalipsa 13:4,12 ; 2. Tesaloniceni 2:3-4 ). – În timpul acela Dumnezeu va permite diavolului să echipeze oştirile lui nenumărate cu platoşe, care îi va face invulnerabili. Combinaţia »platoşe ca focul, iacintul şi pucioasa« a fost just denumită „echipamentul de apărare al iadului”. Focul şi pucioasa au efect nimicitor; Dumnezeu le-a lăsat odinioară în judecata Sa directă să cadă din cer (Geneza 19:24 ). Ele sunt şi simbolul chinului veşnic (Apocalipsa 20:10 ).

 

După aceea urmează o descriere a cailor. La prima vai-judecată am văzut o asociere de lăcuste şi scorpioni, care reprezintă simbolic nimicirea şi chinul. Aici caii stau pe prim plan, ajutoarele de informare şi războinice în atac şi război. Capetele lor »ca nişte capete de lei« oferă oştirilor de război o oarecare maiestate; ele vorbesc simbolic şi despre curaj şi cutezanţă, cunoscutele caracteristici ale „împăratului pustiei”.*

 

* Noi citim despre leul care răcneşte, care produce groază (Apocalipsa 10:3 ), despre dinţii leului, care inspiră cruzime (Apocalipsa 9:8 ), despre un cap, care arată maiestate (în versetul acesta) şi despre o gură, care arată caracterul lui puternic (Apocalipsa 13:2 ).

 

17. »Şi din gurile lor ieşea foc, fum şi pucioasă.« Aceste expediţii de război vor fi sub conducerea lui satan. El este cel care echipează uneltele sale cu echipament de apărare din abis, faţă de care toate armele adversarului rămân fără efect. Vedem aici că el echipează oştirile sale de război şi cu o combinaţie de trei arme de atac nimicitoare. Oamenii împărăţiei care L-a răstignit pe Hristos au distrus Ierusalimul şi au împrăştiat pe iudei, vor trebui să sufere prin ele, în măsura în care este posibil oamenilor, groaza şi chinurile iazului de foc. La foc şi pucioasă, simboluri ale chinurilor inimaginabile (Apocalipsa 14:10 ; 19:20 ; 21:8 ) se adaugă fumul, care reprezintă simbolic întunericul moral şi orbirea venită din abis.

 

O recoltă bogată a morţii

 

18. »A treia parte din oameni au fost ucişi de aceste trei urgii: de focul, de fumul şi de pucioasa, care ieşeau din gurile lor.« – Focul, fumul şi pucioasa sunt în sine însuşi urgii independente, dar aici ele contribuie împreună la lucrarea de moarte. Mulţi oameni vor muri din cauza puterii judecătoreşti încredinţate lui satan. De aceea, această moarte va fi mult mai îngrozitoare decât moartea rapidă prin sabie. Judecata descrisă nu va fi un simplu măcel cu metodele moderne sau cu tacticile vechi. Nu călăreţii, ci caii vor aduce moartea. Puterile distrugătoare din abis vor fi lăsate asupra »a treia parte din oameni« ca să-i omoare – probabil cei mai răi dintre ei, căci vor fi unii care vor fi cruţaţi (versetul 20). Dar nici aceştia nu se vor pocăi. De două ori sunt numite cele trei urgii şi de două ori se spune că ele ieşeau din gurile cailor. Amintirea repetată a acestor puteri nimicitoare trebuie să scoată clar în evidenţă că atunci puterea de execuţie a lui satan va fi la lucru şi că uneltele folosite pentru aceasta nu sunt simpli soldaţi angajaţi, ci că ei sunt mânaţi de satan şi vor ucide cu bucurie. Cuvintele »din gurile lor« arată că ei găsesc o plăcere diabolică în această lucrare. Şi în Apocalipsa 16:13 vedem că răul iese din gură; în evanghelia după Matei 12:34 găsim principiul general: »Din prisosul inimii vorbeşte gura.«

 

Gura şi cozile cailor

 

19. »Căci puterea cailor stătea în gura şi în cozile lor. Cozile lor erau ca nişte şerpi cu capete, şi cu ele vătămau.« Constatarea că puterea cailor stătea în gura lor serveşte numai ca legătură cu ceea ce se spune despre cozile lor. Acţiunea distrugătoare şi nimicitoare nu a fost suficient prezentată prin ceea ce ieşea din gura cailor. Ea se arată suplimentar prin simbolul cozilor asemenea şerpilor. Gura stă aici la singular în timp ce mai înainte apare de două ori la plural; despre cozi se vorbeşte la plural. Prin gură şi cozi – o dată la singular şi o dată la plural – se exprimă că toţi sunt însufleţiţi de un duh, dar că învăţăturile şi minciunile lui satan sunt felurite. »Puterea cailor este în gura şi în cozile lor.« În această judecată devine activă nu numai puterea vădită a lui satan, ci, suplimentar, şi influenţa sa mai mult ascunsă, rea şi nimicitoare a sufletelor. Ambele sunt văzute aici. La prima vai-judecată puterea de a distruge este în cozi (versetul 10). Aici puterea de distrugere este în gură şi în cozi. Acolo satan este mincinosul, aici el este un ucigaş şi un mincinos (Ioan 8:44 ).

 

»Cozile lor erau ca nişte şerpi.« Şarpele a fost creatura aleasă, în care s-a ascuns satan, atunci când a înşelat-o pe Eva (Geneza 3:1 ). El este probabil singurul animal condamnat să rămână permanent degradat, chiar şi în lunga perioadă de binecuvântări multiple din timpul Împărăţiei de o mie de ani (compară Geneza 3:14 cu Isaia 65:25 ). Şarpele este simbolul vicleniei, înşelătoriei, făţărniciei, rafinamentului. Coada este simbolul influenţei rele, prefăcătoriei, minciunii şi nenorocirii (Isaia 9:15 ; Apocalipsa 12:4 ).

 

În afară de aceasta cozile erau ca nişte şerpi cu capete. Prin capete se arată că influenţa rea este practicată cu inteligenţă. Intenţia de a distruge este nemiloasă şi bine chibzuită.

 

Nicio pocăinţă

 

20-21 »Ceilalţi oameni, care n-au fost ucişi de aceste urgii, nu s-au pocăit de faptele mâinilor lor, ca să nu se închine dracilor şi idolilor de aur, de argint, de aramă, de piatră şi de lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble. Şi nu s-au pocăit de uciderile lor, nici de vrăjitoriile lor, nici de curvia lor, nici de furtişagurile lor.« Ultimele două versete ale capitolului dezvelesc un tablou remarcabil al stricăciunii omeneşti. Trâmbiţele care sună succesiv vor fi atenţionările publice ale lui Dumnezeu pentru lume, vor fi vestirea judecăţilor care vor veni. Crescând în intensitate, va urma judecată după judecată. Scena evenimentelor profetice va deveni domeniul deosebit de acţiune al lui satan. Pentru un timp el va putea triumfa. Ce stare va fi în aceste ultime zile ale „ultimelor zile”! Europa de vest, care se laudă cu starea de aleasă cultură şi cu ştiinţa sa, va fi dedată la cea mai grosolană închinare la idoli şi la cele mai ruşinoase păcate. Vedem aici o decădere evidentă în păgânismul timpurilor de demult. Vor degenera aceste popoare devenite creştine într-o măsură aşa de mare că se vor practica în mare măsură cele mai groaznice forme de idolatrie şi cele mai murdare păcate ale cărnii (firii pământeşti)? Da. Locuri ca cele din Romani 1:21-32 , 2. Timotei 3:1-5 şi versetele 20 şi 21 studiate aici dau la o parte voalul şi ne lasă să vedem o mulţime clocotind de păcate, vicii şi ateism.* »Restul oamenilor«, de asemenea decăzuţi, dar care au rămas cruţaţi până atunci, »nu s-au pocăit«. Sfârşitul groaznic al celor ce fac aceste lucruri şi tovarăşii lor în închinarea la idoli şi în stricăciunea generală va face numai o impresie trecătoare asupra lor. De două ori se spune: »Nu s-au pocăit.« Împietrirea inimii lor, cu care se îndepărtează de Dumnezeu şi se îndreaptă spre satan – cu toate exemplele de atenţionare dinaintea ochilor lor – şi rămân acolo, este constatată în versetul 20. Versetul 21 arată de asemenea inima lor, care nu vrea să se pocăiască, care se îndreaptă de la o aparentă neprihănire spre fărădelege şi perseverează în ea.

 

Expresia »faptele mâinilor lor« arată în mai multe locuri despre idoli şi închinarea la idoli (Isaia 2:8 ; Ieremia 1:16 ; 25:6-7 ; Deuteronom 4:28 ; Psalmul 115:4-7 ; 135:15 ).

 

20. »Ca să nu se închine dracilor.« Închinarea la demoni este diferenţiată aici de închinarea la idolii fără viaţă, făcuţi de oameni din materiale diferite. Demonii sunt duhuri cu viaţă, care se tem de judecata care va veni (Matei 8:28-29 ). Domiciliul potrivit pentru ei este abisul (Luca 8:31 ). Ei sunt o clasă de duhuri rele, care cu intenţii rele fac răul (Apocalipsa 16:14 ). Conducătorul lor este satan, »îngerul adâncului« (Apocalipsa 9:11 ). – Oştirea demonilor din abis este adorată de aceşti oameni. Închinarea la idoli practicată de păgâni, pe care apostolul Pavel o condamnă aşa de aspru (1. Corinteni 10:20-21 ), va fi practicată mai deschis şi mai general în interiorul graniţelor ţărilor numite creştine. Toţi vor decădea închinării la idoli. Cei bogaţi vor avea idolii lor de aur şi argint, pătura de mijloc vor avea idoli de aramă şi de piatră şi cei săraci vor fi aprovizionaţi cu idoli din lemn.

 

Caracterul închinării şi umblarea închinătorilor vor veni în mod necesar în concordanţă. Când se renunţă la Dumnezeu, care este lumină şi dragoste, în favoarea lui satan, ucigaşul şi mincinosul, atunci acest caracter se va impregna pe aceia care îl cinstesc şi i se închină. O egalare în natură, în căi şi acţiune va fi rezultatul normal. Aceasta devine foarte clar din lista scurtă, dar cuprinzătoare a fărădelegilor şi păcatelor, cărora se dedică adoratorii demonilor. Aşa cum versetul 20 descrie comportarea lor religioasă, versetul 21 arată faptele lor. În privinţa aceasta este vorba în mod deosebit de rătăciri păgâne şi de vicii. Patru delicte sunt enumerate, o listă scurtă dar suficient de cuprinzătoare.

 

1. Ucideri şi acestea nu ca excepţii rare, ca rezultat al unei iritări violente sau patimi, ci sunt practicate din obişnuinţă.

 

2. Vrăjitoriile, susţinerea puterilor supranaturale, legături nepermise cu duhuri, pretinsa prezicere a viitorului. Femeia din En-dor, care chema morţii, (1. Samuel 28:7 ) şi Elima, vrăjitorul (Faptele Apostolilor 13:8 ), sunt exemple despre aceia care practică „arta neagră” a magiei. Această veche nelegiuire canaanită a fost aspru condamnată de Dumnezeu şi pentru ea este rânduită pedeapsa cu moartea a acelora care o practică (Deuteronom 18:10-12 ; Levitic 20:27 ; Exod 22:18 ). Vrăjitorii sunt numiţi împreună cu câinii, curvarii, ucigaşii şi închinătorii la idoli ca aceia care »sunt afară« – în afara oraşului ceresc (Apocalipsa 22:15 ). Spiritismul înaintează astăzi cu paşi mari şi în curând creştinătatea decăzută va fi pradă practicilor lui.

 

3. Curvia trebuie înţeleasă aici în adevăratul ei sens. Legătura căsniciei este cea care de fapt încă mai ţine împreună societatea omenească, protecţia ei este împotriva celei mai grosolane imoralităţi. Fără teamă de Dumnezeu, fără o ameninţare cu pedeapsa, fără nicio reţinere de la satisfacerile desfrânate ale poftelor nestăpânite, acest păcat, care a fost păcatul dominant al păgânilor în toate timpurile, va da multe roade în aceste ţări cu virtuţi creştine. Ce tablou îngrozitor al decăderii morale se conturează aici! Principiile morale ale creştinătăţii sunt deja acum mult decăzute şi ele se vor degrada tot mai mult.

 

4. Furtişagurile sunt urmarea atunci când legăturile sociale se destramă şi orice respect reciproc al drepturilor celuilalt, chiar şi în cele mai sfinte relaţii, se pierde complet. Lăcomia va face mulţimea oamenilor, »care n-au fost ucişi«, să se îmbogăţească pe seama societăţii. „Fiecare pentru sine”, aceasta va fi deviza acelor timpuri, care vor veni. Probabil că va exista un oarecare respect faţă de proprietatea şi drepturile celuilalt, dar furtişagurile vor fi la ordinea zilei în acele timpuri îngrozitoare. Vedem aici o lume fără Dumnezeu, la care El a renunţat şi care a luat pe satan ca domn şi conducător! Ce caricatură a creştinismului prezintă versetul 20 şi ce principii morale arată versetul 21!

 

https://comori.org/noul-testament/apocalipsa/apocalipsa/capitolul-91-21/

2555555555555555555555555555555555555555555555555555555555555555

Capitolul 11:1-19

 Walter Scott

 

Introducere

 

La felul oarecum tainic, în care sunt descrise judecăţile anunţate prin trâmbiţe, ne-am referit deja. Oricâte greutăţi ar oferi unele tablouri şi simboluri pentru o explicare exactă, trebuie totuşi să recunoaştem că seria judecăţilor anunţate prin trâmbiţe în ansamblul lor vorbeşte clar despre ceea ce va veni peste ţările şi popoarele care odinioară au fost păgâne, dar care au devenit creştine; înţelesul lor general este uşor de înţeles, cu toate că se folosesc o mulţime de expresii biblice. Deci judecăţile anunţate prin trâmbiţe arată în principal judecata asupra creştinismului decăzut.

 

Dar în viziunea, pe care o avem acum înaintea noastră, situaţia este schimbată; păşim pe terenul profeţiilor cunoscute. Profeţii şi Psalmii ne-au făcut cunoscut starea din Iudeea şi Ierusalim din perioada despre care relatează acest capitol. De aceea interpretarea este relativ simplă. Ne aflăm pe terenul iudaic. Dar de ce comunicările profetice şi evenimentele relatate se mută de la păgâni la iudei şi de ce în această viziune Ierusalimul stă atât de pregnant pe prim plan, de ce Ierusalimul a devenit punctul central al evenimentelor? Nu trebuie să căutăm mult timp după motive. Lucrarea providenţei divine cu partea decăzută dintre naţiuni se apropie de sfârşit. Preluarea publică a guvernării asupra pământului urmează să aibă loc în curând şi mai rămâne numai vărsarea celor şapte potire ale mâniei lui Dumnezeu asupra pământului cu oameni vinovaţi. Israel este punctul central al binecuvântărilor pentru păgâni şi totodată subiectul principal al judecăţii. Desfăşurarea judecăţilor se apropie de sfârşit. Ne aflăm aici în cea de-a doua jumătate a celei de-a şaptezecea săptămâni de şapte ani vestită de Daniel. În acest timp Roma va fi centrul guvernării omului pe pământ (Apocalipsa 17:18 ). Dar punctul central al lui Dumnezeu şi capitala guvernării pământului este Ierusalimul. Sunt multe oraşe mari renumite pe pământ, dar în însemnătatea lui Ierusalimul le va pune pe toate în umbră. »Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: „Acesta este Ierusalimul” Eu îl pusesem în mijlocul neamurilor şi de jur împrejurul lui sunt ţări”« (Ezechiel 5:5 ). Ierusalimul, »oraşul marelui Împărat«, va fi capitala lumii în timpul Împărăţiei de o mie de ani şi punctul central, de unde Domnul va guverna naţiunile (Isaia 2:1-4 ). Când lumea păgână va veni sub râurile de binecuvântare, aceasta va avea loc nu despărţită de Israel, ci va fi în legătură directă cu Israel. »Veseliţi-vă, neamuri, împreună cu poporul Său« (Romani 15:10 ). Aşezarea naţiunilor, în ţinuturile repartizate lor, nu va fi nicidecum dependentă de cuceriri, de războaie sau achiziţionare prin cumpărare, ci prin hotărârea Celui Preaînalt. »Când Cel Preaînalt a dat o moştenire neamurilor, când a despărţit pe copiii oamenilor, a pus hotare popoarelor după numărul copiilor lui Israel. Căci partea Domnului este poporul Lui, Iacov este partea lui de moştenire« (Deuteronom 32:8-9 ). Planul lui Dumnezeu, de a face Israel şi ţara sa punctul central, în jurul căreia El va strânge naţiunile, nu a eşuat, ci împlinirea lui a fost doar amânată. Acest capitol arată primii paşi în împlinirea acestui plan minunat pentru pământ.

 

Iudeii şi Ierusalimul stau pe prim-planul profeţiilor şi ei sunt văzuţi ca fiind călcaţi în picioare de naţiuni. Împrejurările din această perioadă deosebit de impresionantă a istoriei lor naţionale sunt descrise impresionant în Psalmul 79 . Mai întâi vine furtuna, după aceea liniştea. Este descris necazul mare din ultima „oră” de necredinţă a lui Israel, dar »dimineaţa vine bucuria« şi despre aceasta relatează impresionant profeţii vechiului legământ.

 

La începutul capitolului găsim lucrurile cunoscute din Vechiul Testament şi înţelesul lor simbolic: Templul, altarul, curtea, oraşul sfânt.

 

Templul şi Ierusalimul

 

1-2 »Apoi mi s-a dat o trestie asemenea unei prăjini, şi mi s-a zis: „Scoală-te şi măsoară Templul lui Dumnezeu, altarul şi pe cei ce se închină în el. Dar curtea de afară a Templului las-o la o parte nemăsurată; căci a fost dată neamurilor, care vor călca în picioare sfânta cetate patruzeci şi două de luni.«

 

Trestia era un instrument de măsură*. Ea este mereu amintită de profeţii Vechiului Testament. Faptul că Templul, altarul şi cei ce se închină trebuiau măsuraţi de vizionar, arată că Dumnezeu vrea să-i posede, să-i păzească şi să-i primească pentru Sine. – Un înger măsoară cu o trestie de aur cetatea sfântă, Ierusalimul, un tablou al Adunării glorificate (Apocalipsa 21:15 ). Vizionarul îndeplineşte aceeaşi misiune cu o trestie de lemn cu privire la Templu. Trestia tare, »asemenea unei prăjini«, arată că acţiunea simbolică se face cu putere, stabilitate şi hotărâre.

 

* În Ezechiel 40:3-5 se foloseşte sfoara de măsurat pentru măsurarea Templului; în Zaharia 1:16 funia de măsurat se va întinde asupra Ierusalimului. Ambele, Templul şi oraşul, vrea Dumnezeu să le ia în posesiune pentru Sine în timpul Împărăţiei de o mie de ani. În legătură cu măsurarea par să fie două gânduri diferite. În primul rând punerea deoparte pentru Dumnezeu, ca în locurile amintite; în al doilea rând, că ceea ce este măsurat este dat de Dumnezeu spre nimicire, ca moabiţii (2. Samuel 8:2 ), zidurile Ierusalimului (Plângerile lui Ieremia 2:8 ) şi Israel (Amos 7:8 ; 9:17 ).

 

»Scoală-te şi măsoară.« Vizionarul era un observator pasiv, dar deplin interesat de evenimentele care au avut loc sub judecăţile anterioare anunţate prin trâmbiţe; dar acum, când este vorba de Israel, naţiunea lui, i se porunceşte să se scoale. Prin poruncă divină el este îndemnat să devină lucrător activ. Deci aici este vorba nu numai de poziţia corpului său.

 

Templul, altarul şi închinătorii trebuiau măsuraţi împreună. Între încetarea închinării iudaice din trecut şi reluarea ei în viitor este intercalată închinarea creştină. Creştinii nu au niciun loc fix pe pământ unde să se închine, ei nu merg în niciun templu pământesc. Singurul lor loc de închinare este Locul Preasfânt de sus (Ioan 4:21,23-24 ; Evrei 10:19-22 ); jertfele lor sunt jertfe de laudă pentru Dumnezeu şi binefacerile practice pentru oameni (Evrei 13:15-16 ). Dar aceasta se deosebeşte radical de închinarea iudaică din trecut şi din viitor. Pentru închinarea iudaică sunt absolut necesare un templu şi un altar. Cu toate că pentru înţelesul tabloului aici nu este esenţial presupunerea existenţei în timpul acela a unui templu material în Ierusalim, însă cuvântul profetic necesită totuşi construcţia unui Templu din piatră şi restabilirea instituţiilor statale şi publice iudaice – lumeşti şi religioase – în timpul perioadei deosebite dintre răpirea sfinţilor (1. Tesaloniceni 4:16-17 ) şi apariţia Domnului în slavă (Iuda 14-15 ).

 

Iudeii vor fi în necredinţă adunaţi ca naţiune – necredinţă atât de partea lor, cât şi de partea naţiunilor prietene, care vor susţine interesele lor (Isaia 18 ). Apoi vor începe să construiască Templul* lor şi vor reintroduce, în măsura în care ei pot, serviciul divin mozaic. Aceasta va aparţine eforturilor omeneşti făcute fără Dumnezeu, pentru reinstaurarea Israelului ca stat cu intenţii şi scopuri politice. Dar în mijlocul necredinţei evidente din timpul acela va fi şi o rămăşiţă credincioasă, temătoare de Dumnezeu, aşa cum a fost în toate timpurile şi această rămăşiţă este recunoscută aici de Dumnezeu. Oprimarea din partea păgânilor necredincioşi şi decăderea naţiunii iudaice vor face cu atât mai mult să iasă în evidenţă martorii credincioşi ai acelor zile, din care cauză vor suferi, martori ai acelor ultime ore ale istoriei naţiunii iudaice necredincioase. Templul va fi numit „Templul lui Dumnezeu”, căci Dumnezeu se declară de partea închinătorilor adevăraţi, pe care îi vede în Templu şi îi primeşte. Altarul arată altarul din faţă, care odinioară a stat în curtea din faţă a Locului sfânt. El vorbeşte despre primirea de către Dumnezeu a acelora care cu credinţă se apropie de altar – desigur, ca întotdeauna, pe baza unei jertfe drepte şi sfinte. În înţelesul spiritual Templul vorbeşte deci despre închinare şi altarul vorbeşte despre primirea rămăşiţei credincioase a lui Israel. Curtea din afara Templului, nemăsurată şi „aruncată afară”, care a fost dată naţiunilor, arată partea decăzută a poporului, care are numai o mărturisire religioasă exterioară şi a fost dată de Dumnezeu pradă naţiunilor. Aceştia, cu tot ajutorul promis de fiară, se vor răzbuna pe poporul vinovat (Isaia 28:17-22 ). Curtea reprezintă deci simbolic iudaismul în starea lui cea mai stricată şi de răzvrătire.

 

* În Cuvântul lui Dumnezeu sunt amintite următoarele temple din piatră. Templul lui Solomon (1. Împăraţi 6 ), care a fost distrus de Nebucadneţar în anul 588 înainte de Hristos; templul lui Zerubabel (Ezra 3 ; 6 ), care mai târziu a fost jefuit şi închinat de Antiochus Epiphanes zeului păgân Jupiter (170 şi 168 înainte de Hristos); templul lui Irod (Ioan 2:20 ), reconstruit cu fast deosebit, început în anul 17 înainte de Hristos şi distrus de romani în anul 70 după Hristos; templul lui antihrist (2. Tesaloniceni 2:4 ), care va fi construit de iudeii restabiliţi ca naţiune; templul Domnului din timpul Împărăţiei de o mie de ani (Ezechiel 40 – 44 ), cu totul nou, mare şi încăpător. În total sunt cinci temple materiale. Adunarea este numită Templul lui Dumnezeu (1. Corinteni 3:16 ) şi trupurile celor credincioşi sunt numite templul Duhului Sfânt (1. Corinteni 6:19 ). Ierusalimul este singurul oraş de pe pământ în care un Templu din pietre va fi recunoscut de Dumnezeu. Cuvântul »Templu« din cartea Apocalipsa 7:5 arată că marea mulţime dintre naţiuni va fi recunoscută ca închinători. Probabil că aceştia se vor ruga şi se vor închina în adevăratul Templul din Împărăţia de o mie de ani, care atunci va fi cu adevărat »o casă de rugăciune pentru toate popoarele« (Isaia 56:7 ).

 

Ierusalimul va fi călcat în picioare

 

2. »Şi ei vor călca în picioare sfânta cetate patruzeci şi două de luni.« – Ca şi în alte locuri, Ierusalimul este numit aici »sfânta cetate« şi prin aceasta se aminteşte de caracterul ei sfânt (Neemia 11:1,18 ; Isaia 52:1 ; Daniel 9:24 ). Acest oraş va fi călcat în picioare o perioadă bine determinată, şi anume 42 de luni. Despre aceeaşi perioadă se vorbeşte şi în alte locuri ca despre 1260 de zile (Apocalipsa 11:3 ; 12:6 ) sau ca despre »o vreme, vremi şi jumătatea unei vremi« (Apocalipsa 12:14 ). Expresia »la jumătatea săptămânii« din Daniel 9:27 se referă la începutul acestei perioade de timp. Toate aceste forme de exprimare se referă la ultima jumătate a săptămânii-an din profeţia lui Daniel (Daniel 9:24-27 ).

 

Cele 42 de luni, în care Ierusalimul va fi călcat în picioare de naţiuni sunt luni de 30 de zile; prin aceasta ele corespund celor 1260 de zile ale profeţiei cu privire la cei doi martori sau proroci îmbrăcaţi în sac. Timpul de suferinţă, care va veni pentru Ierusalim, este limitat la 42 de luni. Acest oraş va trebui să bea paharul mâniei Domnului şi el îl va bea timp de 1260 de zile. Populaţia oraşului va fi călcată în picioare de naţiuni aşa cum este călcat gunoiul străzii (Isaia 10:6 ). Chiar şi acele naţiuni, care la început vor susţine politic pe iudei, se vor întoarce şi îşi vor satisface dorinţa de răzbunare asupra naţiunii iudaice reinstaurate. »Vor fi lăsate«, aceasta este seminţia lui Iuda reinstaurată cu ajutor străin, »împreună păsărilor răpitoare ale munţilor şi fiarelor pământului; şi păsările răpitoare vor fi vara peste ele, şi toate fiarele pământului vor ierna peste ele« (Isaia 18:6 ). În felul acesta duşmanii păgâni ai lui Israel se vor năpusti asupra poporului ales cândva de Dumnezeu, dar care atunci va stărui în idolatrie publică şi decădere de la Dumnezeu şi de la adevăr. »Şi starea din urmă a omului acestuia (Iuda) va ajunge mai rea decât cea dintâi. Tocmai aşa se va întâmpla şi cu acest neam rău« (Matei 12:43-45 ).

 

Martori iudei

 

3-4 »Voi da (putere) celor doi martori ai Mei să prorocească, îmbrăcaţi în saci, o mie două sute şase zeci de zile. Aceştia sunt cei doi măslini şi cele două sfeşnice, care stau înaintea Domnului pământului.« – Închinătorii din Templu trebuie diferenţiaţi de aceşti martori (sau proroci) din oraş. Închinătorii (sau adoratorii) şi prorocii arată cele două adevăruri referitoare la preoţie şi regalitate, care vor fi unite în Hristos în timpul domniei Sale în Împărăţia de o mie de ani: »El va fi preot pe scaunul Lui de domnie« (Zaharia 6:13 ). Aceasta o vor confirma cei doi proroci.

 

S-au făcut tot felul de presupuneri cu privire la cei doi martori1; s-a gândit la cele două Testamente, la Lege şi la Evanghelie, la Hus şi Jerome sau la valdenzi şi albigenzi. Alţii, care arată mai multă înţelegere, presupun într-o aparentă concordanţă cu Scriptura, că Moise şi Ilie2 sunt cei doi martori şi, ca dovadă, citează Maleahi 4 . Însă cuvintele »Aduceţi-vă aminte de Legea lui Moise, robul Meu« (Maleahi 4:4 ) nu spun că marele dătător al Legii va fi personal prezent în întâmplările din ultimele zile, în timp ce cuvintele »Iată, vă voi trimite pe prorocul Ilie, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată« (Maleahi 4:5 ) par să arate clar că marele proroc Ilie va apărea încă o dată în Palestina. Prin numărul martorilor se arată că se va depune o mărturie deplină şi suficientă. Nouă ni se pare că în acest timp de necaz mare ar putea fi nevoie de un număr mai mare de martori decât doi şi că versetele 8 şi 9 arată un număr mai mare de martori ucişi. Dar aceste consideraţii sunt de fapt puţin importante. Legea iudaică – şi aici ne aflăm în împrejurări iudaice – cere pentru o mărturie plauzibilă cel puţin doi martori (Deuteronom 17:6 ; 19:15 ). Doi îngeri cu înfăţişarea de oameni au confirmat învierea Domnului Isus (Luca 24:4 ; Ioan 20:12 ) şi, tot aşa, doi îngeri au confirmat înălţarea Sa la cer (Faptele Apostolilor 1:10 ).

 

1 Mai mulţi comentatori presupun că cei doi martori simbolizează un număr corespunzător şi suficient de slujitori credincioşi ai Domnului.

 

2 Era o concepţie veche, că unii din vechii proroci vor apărea înainte de venirea a doua a lui Mesia. Un comentator (Bleek) a scris în privinţa aceasta: „În ceea ce priveşte persoanele acestor doi martori, se poate presupune – în concordanţă cu gândurile vechilor învăţători – cu siguranţă, că unul din ei este prorocul Ilie. A fost o concepţie răspândită, că Ilie, după ce a fost răpit la cer, fără să vadă moartea, va reveni în ultimul timp ca precursor al lui Mesia, potrivit cu Maleahi 4:5 . Vechii învăţători au presupus în general, că al doilea martor este Enoh, deoarece şi el a fost înălţat de viu la cer, potrivit cu Geneza 5:24 .”

 

3. »Voi da (putere) celor doi martori ai Mei să prorocească, îmbrăcaţi în saci, o mie două sute şase zeci de zile.« Cuvântul putere a fost adăugat de unii traducători pentru a da sens frazei. Putere sau eficacitate va fi dată mărturiei celor doi martori – acesta este înţelesul clar al locului din Scriptură. Zilele mărturiei lor sunt numărate exact. Mărturia lor nu va înceta temporal, ci ea va fi dată clar zi de zi, până va trece timpul stabilit, dar nici o zi mai mult. Timpul de 1260 de zile este cu 17 zile mai scurt decât trei ani şi jumătate. După trecerea celor 1260 de zile va suna îngerul al şaptelea cu trâmbiţa. Prin aceasta se termină necazul cel mare şi puterea fiarei de a prigoni pe sfinţii lui Dumnezeu (Apocalipsa 13:5 ). Prin expresia »îmbrăcaţi în saci« se exprimă că martorii vor suferi şi vor fi trişti (Ioel 1:13 ; Ieremia 4:8 ).

 

4. »Aceştia sunt cei doi măslini şi cele două sfeşnice, care stau înaintea Domnului pământului.« Ce înseamnă aceste denumiri ciudate date celor doi proroci? Fără îndoială expresiile se referă la Zaharia 4 . Măslinul, via şi smochinul au înţelesul lor deosebit. Măslinul se referă la o mărturie (Romani 11:17,24 ), via se referă la fertilitate (Ioan 15 ) şi smochinul se referă la Israel ca naţiune (Matei 21:19 ; Luca 21:29 ). Martorii din Ierusalim sunt numiţi măslini, deoarece în acele zile ei vor reprezenta mărturia lui Dumnezeu şi profetic vor interveni pentru drepturile regale şi preoţeşti ale lui Mesia. În afară de aceasta ei sunt numiţi două sfeşnice, deoarece lumina Duhului va fi în ei. Mărturia lor nu va fi neclară sau de neînţeles, căci ea va fi dată permanent în lumina clară a lui Dumnezeu. Dumnezeu va fi cu ei cu Duhul Său şi cu puterea Sa.

 

În afară de aceasta se spune despre ei că »stau înaintea Domnului pământului.« Este Unul şi numai Unul care are dreptul legitim la tot ce există aici pe pământ. Domnul, Salvatorul lui Israel, are în Sine dreptul incontestabil asupra pământului. El Îi aparţine. Dar acest drept nu este recunoscut şi despre aceasta depune o mărturie tristă împotrivirea şi respingerea din partea iudeilor decăzuţi şi din partea păgânilor, aşa cum putem deduce din cartea Apocalipsa. Prorocii stau înaintea Domnuluipământului. Ei ştiu în prezenţa cui se află şi rămân consecvenţi, ca şi cum prin credinţă ar vedea pe Acela care este nevăzut ochiului natural.

 

În felul acesta, aceşti martori, fie ei doi sau mai mulţi, vor proroci neîntrerupt exact 1260 de zile. Îmbrăcămintea lor în saci corespunde cu totul misiunii lor şi împrejurărilor dureroase în care ei vor depune mărturia lor. Această mărturie va fi plină de putere şi va răspândi lumină spirituală în mijlocul întunericului, care se va aşeza ca un giulgiu deasupra Ierusalimului vinovat, cel mai vinovat oraş de pe pământ.

 

Puterea supranaturală a martorilor

 

5-6 »Dacă umblă cineva să le facă rău, le iese din gură un foc, care mistuie pe vrăjmaşii lor; şi dacă vrea cineva să le facă rău, trebuie să piară în felul acesta. Ei au putere să închidă cerul, ca să nu cadă ploaie în zilele prorociei lor1; şi au putere să prefacă apele în sânge2, şi să lovească pământul cu orice fel de urgie, ori de câte ori vor voi.« Am văzut că martorii vor primi lumină şi putere pentru misiunea lor; dar ei vor fi înzestraţi ca să se apere singuri şi să confirme „împotrivitorilor” din Israel (Psalmul 68:18 ) trimiterea lor, prin aceea că vor face o judecată neobişnuită duşmanilor lor şi vor face semne supranaturale. Nimeni, fie el mare sau neînsemnat, nu se va putea apăra împotriva acestei judecăţi. Moartea va fi partea sigură a oricărui va vrea »să le facă rău«. Fără îndoială mărturia va fi primită de unii, probabil chiar de mulţi (Daniel 12:3 ); alţii şi cu siguranţă cei mai mulţi, vor respinge cu mândrie şi desconsiderare mesajul, în timp ce alţii vor încerca cu putere şi desconsiderare să facă rău martorilor. Pe aceştia din urmă îi va lovi o judecată grea, nu ca mulţime, ci individual, aceia care în împotrivirea lor faţă de martori vor folosi forţa. Astăzi lucrează harul, ca să salveze sufletele oamenilor, atunci va fi practicată judecata, ca să cureţe pământul de păcătoşii care resping şi leapădă pe Hristos. Varietatea perioadelor nu trebuie trecută cu vederea. Acest principiu ne este făcut clar cunoscut în Psalmul 22 şi în Psalmul 69 . În prima parte a ambilor psalmi vedem suferinţele lui Hristos. Însă în Psalmul 22 rezultatul suferinţelor Sale este binecuvântarea până la marginile pământului şi pentru toate timpurile viitoare (Psalmul 22:22-31 ), în timp ce în Psalmul 69 este chemată judecata peste cei care au contribuit la chinurile Mântuitorului suferind (Psalmul 69:22-28 ). Hristos a suferit din pricina păcatului şi pentru păcate (Psalmul 22 ), dar totodată şi din pricina neprihănirii (sau dreptăţii, Psalmul 69 ). Când ziua harului va trece, va veni inevitabil ziua răsplătirii.

 

1 Ca şi Ilie (Iacov 5:17-18 ).

 

2Ca şi Moise (Exod 7:17 ).

 

Versetul 5 arată că martorilor li se va da putere ca să se apere singuri şi să confirme trimiterea lor prin judecarea aspră a duşmanilor lor brutali. Fără îndoială ei vor întrebuinţa această putere. În versetul 6 vedem însă că ei vor primi o putere şi mai mare şi care iese şi mai clar în evidenţă. Minunile, pe care le-a făcut Moise, pe când Israel era supus robiei păgânilor (Exod 7 – 12 ) şi pe care le-a făcut Ilie, atunci când Israel era decăzut de la Dumnezeul adevărat (1. Împăraţi 17 ; 18 ), vor trebui făcute în acelaşi fel. Ierusalimul va fi scena acestor semne supranaturale, publice. Ce mărturie a lui Dumnezeu pentru poporul decăzut din acele zile! Faptul că minunile lui Moise se vor repeta, în orice caz în felul lor deosebit, va trebui să le aducă aminte de robia lor de odinioară din Egipt şi să le fie un semn că ei sunt iarăşi sub stăpânire păgână. Minunile lui Ilie, făcute din nou în public, vor trebui să le îndrepte gândurile înapoi la starea lor de odinioară, când erau decăzuţi de la Dumnezeu şi slujeau lui Baal. Domnul pământului trebuie să-Şi facă din nou cunoscut drepturile Sale înaintea poporului Său decăzut. Astfel, starea lui Israel, în orice caz starea lui Iuda şi a Ierusalimului, se aseamănă cu starea poporului din zilele lui Moise şi Ilie: robie şi decădere. Din cauza aceasta este necesară o lucrare, o mărturie din partea lui Dumnezeu, potrivită cu aceste două caracteristici, însoţită de semne supranaturale corespunzătoare. De aceea aceşti doi martori vor face o lucrare care, în caracterul ei, va corespunde lucrării lui Moise şi Ilie.

 

Fiara şi martorii

 

7. »Când îşi vor isprăvi mărturia lor, fiara, care se ridică din adânc, va face război cu ei, îi va birui şi îi va omorî.« Martorii vor fi de nebiruit şi nemuritori până îşi vor împlini misiunea. Ei vor proroci 1260 de zile în Ierusalim, centrul evenimentelor politice şi profetice din timpul acela, deci 17 zile mai puţin decât cea de-a doua jumătate a celei de-a 70-a săptămâna-an. În timpul acestor 17 zile se vor vărsa potirele mâniei lui Dumnezeu. Dar la sfârşitul celor 1260 de zile va apărea în Ierusalim fiara, capul împărăţiei romane reinstaurate. Fiara este amintită aici pentru prima dată în cartea Apocalipsa. Ea este denumită astfel, ca şi cum ar fi cunoscută. În Daniel 7:2-3 şi Apocalipsa 13:1 fiara se ridică din mare, deci din mulţimea neliniştită a omenirii, din marea popoarelor, dintr-o stare de anarhie şi încurcătură. Antihristul se va ridica după reînfiinţarea împărăţiei romane, dintr-o stare organizată şi cu un regim de conducere, care în Cuvântul lui Dumnezeu este denumită pământ (Apocalipsa 13:11 ). În textul nostru însă este vorba de fiara care »se ridică din adânc«. Prin aceasta se exprimă că, deşi fiara se va ridica desigur dintre oameni, împărăţia romană care se va reînfiinţa are origine satanică. Fiara va pustii cu ajutorul antihristului subordonat ei politic pe creştinătatea fără Hristos din timpul acela (Apocalipsa 13 ) şi iudeii din Iudeea vor fi în mod deosebit prigoniţi fără cruţare şi brutal (Matei 24:15-28 ; Apocalipsa 12:13-17 ). La sfârşitul acestui timp de prigoană va veni şi el la Ierusalim. Martorii din acest oraş vor fi în siguranţă până în momentul acela, în timp ce fraţii lor de credinţă şi tovarăşii lor de suferinţă vor trece prin groaza necazului cel mare, un timp de suferinţă cum nu a mai fost în toată istoria (Marcu 13:19 ). Fărădelegea pe pământ va atinge în timpul acela punctul culminant în „cetatea sfântă”. „Omul păcatului” va fi acolo. Dar Dumnezeu va lucra în favoarea slujitorilor Săi şi îi va confirma public prin semne supranaturale şi prin minuni ale puterii şi judecăţii. Mărturia în Ierusalim (versetul 3) şi prigoanele prin fiară (Apocalipsa 13:5-7 ) vor avea loc în acelaşi timp. Fiara va exista cel puţin şapte ani, dar puterea ei pentru a prigoni pe sfinţi va fi limitată la 1260 de zile sau 42 de luni de câte 30 de zile. La sfârşitul prigoanelor întreprinse de ea va fi permis fiarei să pătrundă în Ierusalim şi să omoare pe martori. „Aceasta va fi ultima ei acţiune politică”, a spus cineva. Fiara va triumfa un timp scurt. Ea va face război cu sfinţii şi îi va birui şi îi va omorî. Se pare că evlavia şi credinţa vor fi atunci expulzate de pe pământ (Osea 6:4 ; Luca 18:8 ); se pune întrebarea dacă ele vor mai fi. Dar istoria martorilor nu se va sfârşi prin aceasta; justificarea lor din partea lui Dumnezeu este absolut sigură, chiar dacă ea va veni mai târziu. Triumful păcătoşilor, despre care citim în continuare, va fi numai de scurtă durată şi, după aceea, recunoaşterea din partea lui Dumnezeu a martorilor Săi se va face public. – Fiara în brutalitatea ei şi batjocurile ei va întrece orice putere care a existat vreodată pe pământ. Dar această putere împreună cu tovarăşul ei de legământ, cu antihristul, îşi vor găsi sfârşitul lor îngrozitor (Apocalipsa 1:20 ; 20:10 ).

 

Tratamentul făcut martorilor credincioşi şi bucuria de pe pământ

 

8-10 »Şi trupul lor mort va zăcea în piaţa cetăţii celei mari, care, în înţeles duhovnicesc, se cheamă „Sodoma” şi „Egipt”, unde a fost răstignit şi Domnul lor. Şi oameni din orice norod, din orice seminţie, de orice limbă şi de orice neam, vor sta trei zile şi jumătate şi vor privi trupul lor mort, şi nu vor da voie ca trupurile lor moarte să fie puse în mormânt. Şi locuitorii de pe pământ se vor bucura şi se vor veseli de ei; şi îşi vor trimite daruri unii altora, pentru că aceşti doi proroci chinuiseră pe locuitorii pământului.« În aceste versete este vorba atât de trup mort, cât şi de trupuri moarte. Prin folosirea singularului se arată că ei au avut parte în comun de un tratament dispreţuitor. Ierusalimul este numit aici »cetatea mare«. Roma (cu sistemul religios, care îşi are reşedinţa acolo, Apocalipsa 17:18 ) şi Babilonul (Babilonul simbolic, Apocalipsa 18:10 ), precum şi întreaga putere consolidată a omului în interiorul graniţelor imperiului roman (Apocalipsa 16:19 ) sunt numite tot aşa. În denumirea »cetatea mare« se exprimă toată decăderea morală a Ierusalimului. Numele acestui oraş nu este numit, ci el este caracterizat prin aceea, că »în înţeles duhovnicesc se cheamă Sodoma şi Egipt«. Sodoma este amintită aici din cauza stricăciunii şi păcătoşeniei (Geneza 18 ; 19 ; Judecători 7 ; 2. Petru 2:6-8 ); Egiptul este numit, deoarece poporul lui Dumnezeu a fost acolo pentru prima dată înrobit şi apăsat (Exod 1:11-14 ). După aceea se mai spune »unde a fost răstignit şi Domnul lor (nu al nostru)«. Aceste cuvinte exclud o aplicare simbolică la Biserică, aşa cum au presupus unii că se referă la Biserică. Este vorba de adevăratuloraş Ierusalim, el este caracterizat aici prin fapta care a umplut măsura vinei lui, răstignirea »Domnului lor«, şi anume a Domnului martorilor omorâţi.

 

Pe această pictură întunecată se văd trei grupe de oameni:

 

Fiara, care a omorât pe martori.

 

Mulţimea din toate popoarele, seminţiile, limbile şi neamurile*.

 

Cei care locuiesc pe pământ.

 

* Această împărţire în patru a omenirii exprimă simbolic caracterul complet; aceşti oameni mulţi vin din toată omenirea (vezi Apocalipsa 7:9 ; 10:11 ). Pe ultimul loc sunt numiţi împăraţi în loc de seminţii, deoarece este vorba şi de cei mai mari deţinători ai puterii, deci stăpânitori şi stăpâniţi.

 

Oamenii din grupa a doua privesc mulţumiţi trupul mort al prorocilor, care a fost lăsat în chip batjocoritor pe stradă sau pe locurile publice ale oraşului şi, în felul acesta, au fost expuşi privirii tuturor. În afară de aceasta ei îşi exprimă ura şi dispreţul în chip ruşinos, prin aceea că nu permit, ca trupurile moarte să fie îngropate.

 

Grupa a treia este amintită deja în Apocalipsa 3:10 * şi Apocalipsa 6:10 . Toate grupele numite aici locuiesc desigur pe pământ, dar denumirea »locuitorii de pe pământ« are un înţeles moral deosebit şi caracterizează starea lăuntrică a acestor oameni. Ei au renunţat la creştinism, au respins conştient şi hotărât chemarea cerească şi în locul ei au ales pământul. Dumnezeu poate să aibă cerul, ei s-au hotărât să posede pământul ca patrie şi ca parte a lor. Cea de-a 2-a grupă, păgânii în legătură cu fiara, refuză îngroparea trupurilor moarte ale martorilor ucişi, dar oamenii grupei a 3-a organizează o sărbătoare de bucurie, îşi trimit daruri unii altora şi se salută reciproc, deoarece prorocii, care îi chinuiau, sunt morţi. Trimiterea de daruri în zilele de sărbătoare este un obicei vechi şi general (Estera 2:18 ; 9:9,22 ). Aici prilejul pentru bucuria publică îl constituie faptul că glasul martorilor a fost adus la tăcere în liniştea morţii. Atâta timp cât drepturile lui Dumnezeu pe pământ sunt susţinute prin cuvânt şi semne (versetele 3-6), cei răzvrătiţi se simt probabil chinuiţi în conştiinţa lor şi probabil chiar şi corporal. Cuvântul lui Dumnezeu, când este vestit cu credincioşie, face nefericiţi pe oamenii opozanţi. Păcatul cu urmările lui îngrozitoare este chinuitor chiar şi pentru conştiinţa cea mai împietrită şi indiferentă.

 

* Vezi şi explicaţia de la locul acesta.

 

Justificarea publică din partea lui Dumnezeu a celor doi martori ucişi

 

11-12 »Dar după cele trei zile şi jumătate, duhul de viaţă de la Dumnezeu a intrat în ei, şi s-au ridicat în picioare, şi o mare frică a apucat pe cei ce i-au văzut. Şi am auzit din cer un glas tare, care le zicea: „Suiţi-vă aici!” Şi s-au suit în nor spre cer; iar vrăjmaşii lor i-au văzut.« Puterea vieţii, a vieţii veşnice din Dumnezeu, va deveni activă şi în această putere se ridică cei doi martori şi stau pe picioarele lor. Mărturia lor a fost depusă, încercările lor s-au terminat, acum ei stau în puterea şi statornicia unei vieţi pe care moartea nu o poate atinge. Învierea publică va oferi dovadă înaintea ochilor şi conştiinţei oamenilor decăzuţi că ea este lucrată de Dumnezeu. Urmarea va fi frica şi groaza: »O mare frică a apucat pe cei ce i-au văzut.« Cele trei zile şi jumătate, care sunt amintite de două ori (versetele 9 şi 11), sunt zile efective. Nu este posibil să fie interpretate altfel. Vedem aici evenimente, care vor avea loc în ultimele zile ale ultimei săptămâni-an profetică. Probabil că sunt numai câteva zile (în niciun caz ani) până va veni Domnul în putere ca să întemeieze Împărăţia Sa. El va veni la sfârşitul acestei săptămâni-an, şi acest sfârşit este aici foarte aproape. Cele patru perioade de timp de aici trebuie înţelese literalmente; sunt perioade de timp stabilite exact, care nu sunt în trecut, ci în timpul de necaz care va veni.

 

Vizionarul a auzit apoi »un glas tare din cer«. Este glasul lui Dumnezeu sau al unui împuternicit de El. Glasul se adresează martorilor înviaţi în viaţa lor nemuritoare şi care nu putrezeşte (1. Corinteni 15:54 ). Ei vor sta în prezenţa duşmanilor lor şi aceştia vor fi atunci cuprinşi de o frică mare. »Suiţi-vă aici!«, li se va spune. Locul lor şi partea lor va fi în cer. Ce răspuns la dispreţul, ruşinea şi crima de pe pământ! Şi ce imagine pentru duşmanii lor! Noi »vom fi răpiţi în nori« (1. Tesaloniceni 4:17 ); ei se suie în nor (nu într-un nor). De ce se spune »în nor«? Evident este vorba de un nor deosebit şi cunoscut, probabil norul în care va coborî Hristos din cer (Apocalipsa 10:1 ). Norul este semnul prezenţei lui Dumnezeu (Exod 40:34-38 ). Numai aici (Apocalipsa 11:12 ) şi în Luca 9:34 citim despre persoane care au intrat şi intră în norul slavei, în norul prezenţei lui Dumnezeu.

 

12. »Iar vrăjmaşii lor i-au văzut.« Atât învierea martorilor cât şi răpirea lor triumfătoare din domeniul mărturiei şi suferinţelor lor vor avea loc public şi vor fi văzute de mulţi (versetele 11 şi 12). În privinţa aceasta este o diferenţă faţă de învierea şi înălţarea Domnului şi faţă de învierea şi înălţarea la cer a sfinţilor Săi cereşti. Niciun ochi omenesc nu a văzut cum a înviat Domnul şi cum a părăsit mormântul şi numai ucenicii Săi au fost martori ai înălţării Sale. Nu există nici un indiciu că învierea şi răpirea noastră va fi observată de vreun om de pe pământ. Cu toate că succesiunea, în care va avea loc învierea celor neprihăniţi, transformarea celor vii şi răpirea directă a celor două grupe de sfinţi este prezentată exact în Cuvântul lui Dumnezeu (1. Tesaloniceni 4 ; 1. Corinteni 15 ), toate acestea însă vor avea loc aşa de repede, că pentru lume va fi imposibil să vadă aceste evenimente. Toate vor avea loc »într-o clipă, într-o clipeală din ochi« (1. Corinteni 15:52 ).

 

Judecata lui Dumnezeu

 

13. »În clipa aceea s-a făcut un mare cutremur de pământ, şi s-a prăbuşit a zecea parte din cetate. Şapte mii de oameni [literar: şapte mii de nume de oameni] au fost ucişi la cutremurul acesta de pământ. Şi cei rămaşi s-au umplut de frică şi au dat slavă Dumnezeului cerului.« După deschiderea pecetei a şasea (Apocalipsa 6:12 ) şi aici în legătură cu trâmbiţa a şasea »s-a făcut un mare cutremur de pământ« – mare, din cauza efectelor îngrozitoare ale cutremurului de pământ. După vărsarea potirului al şaptelea va avea loc un cutremur de pământ şi mai mare, care va fi aşa de pustiitor că va întrece toate judecăţile de mai înainte de felul acesta (Apocalipsa 16:18 ). Fără îndoială »cutremurul de pământ« de la judecata anunţată de pecetea a şasea va produce prăbuşirea violentă a tuturor drepturilor de guvernare şi a oricărei ordini sociale. Dar aici, în teritoriul limitat al oraşului Ierusalim, este vorba, după părerea noastră, de un cutremur de pământ în sensul strict al cuvântului, care va distruge o parte din oraş şi va omorî şapte mii de oameni – un număr care arată plinătatea. Ierusalimul a fost deja în trecut scena unor nenorociri asemănătoare (Zaharia 14:5 ; Matei 28:2 ) şi tot aşa va fi în viitor. O declanşare de catastrofe naturale, care aduc cu sine distrugerea vieţii şi a bunurilor materiale, este în mod deosebit potrivită ca să convingă permanent pe restul locuitorilor vinovaţi despre realitatea gravă, că intervenţia lui Dumnezeu prin judecată este o realitate inevitabilă.

 

13. »Şi s-a prăbuşit a zecea parte din cetate.« Ceasul triumfului martorilor va fi şi ceasul dreptăţii răzbunătoare asupra oraşului, în care ei vor depune mărturia lor şi în care sângele lor va fi vărsat cu răutate. Considerăm că »a zecea parte« înseamnă aici o judecată* deplină. Aşa au fost şi cele zece urgii asupra Egiptului, numărul total al judecăţilor depline ale lui Dumnezeu asupra acestei ţării. Cele zece porunci exprimă conţinutul complet al cerinţelor Domnului adresate poporului Său; ele erau etalonul pentru ascultarea lor (Exod 20 ).

 

* Numărul 10 arată responsabilitatea omului faţă de Dumnezeu. De aceea unii văd în a zecea parte, partea din oraş cu cea mai mare responsabilitate. O explicaţie a acestui număr şi a altora conţine cartea „Number in Scripture: Its Supernatural Design and Spiritual Significance” de E. W. Bullinger.

 

13. »Şapte mii de oameni [literar: şapte mii de nume de oameni] au fost ucişi la cutremurul acesta de pământ.« Folosirea expresiei ciudate »nume de oameni« pare intenţionat să arate că judecata va lovi cu precizie pe anumiţi oameni, probabil aceia pe care Dumnezeu îi consideră în mod deosebit vinovaţi – cu nume. Am arătat deja că starea iudeilor din Ierusalim, aşa cum este ea prezentată în acest capitol, se compară cu starea din Israel în timpul decăderii, în care Ilie stătea înaintea lui Dumnezeu. Semne supranaturale de aceeaşi natură, aşa cum au avut loc în timpul lui Ilie, sunt amintite şi aici (versetul 6). Numărul celor şapte mii de oameni morţi în judecata lui Dumnezeu ne aminteşte de cei »şapte mii din Israel«, pe care Dumnezeu i-a păstrat pentru Sine (1. Împăraţi 19:18 ), o altă referire (însă în contrast) la timpul lui Ilie. Numărul şapte mii este aici simbolic şi nu trebuie înţeles în sensul strict al cuvântului, tot aşa şi numerele din Apocalipsa 7:4-8 şi din Apocalipsa 14:3 . Ca şi numărul 7 şi numărul 7000 este un număr deplin, care arată caracterul complet. În această judecată vor fi ucişi un număr bine determinat, stabilit exact şi deplin de oameni vinovaţi.

 

13. »Şi cei rămaşi s-au umplut de frică şi au dat slavă Dumnezeului cerului.« Aceşti cei rămaşi stau în opoziţie cu cei şapte mii, care au fost omorâţi. Mulţimea oamenilor vinovaţi din Ierusalim se împarte deci în două grupe, cei omorâţi şi cei cruţaţi. Această a doua grupă va tremura. Când braţul lui Dumnezeu se arată în judecată, cei rămaşi vor fi »umpluţi de frică«. Judecata îngrozitoare asupra oraşului şi asupra oamenilor nu va conduce la pocăinţă şi credinţă pe cei care rămân, dar în frica lor vor da »slavă Dumnezeului cerului«. Înainte ca conştiinţa să fie cercetată amănunţit şi înainte ca sufletul să fie adus la lumină nu poate exista nicio legătură intimă cu Dumnezeu. Aceşti oameni doresc numai ca Dumnezeu să plece din domeniul intereselor lor. Când sufletul lor va fi biruit de groază, atunci vor fi gata să dea glorie Dumnezeului cerului, căci ei gândesc că prin aceasta vor putea să-L ţină la o oarecare distanţă. Dar tema principală din cartea Apocalipsa sunt drepturile şi pretenţiile lui Dumnezeu asupra pământului şi tocmai aceasta este problema litigioasă dintre Dumnezeu şi aceşti răzvrătiţi, fie ei iudei sau creştini. De aceea vor fi necesare şi alte judecăţi mai grele, până când dreptul lui Dumnezeu va fi recunoscut pe pământ. Acest drept al lui Dumnezeu este absolut şi fără nicio condiţie şi El nu poate să renunţe la nicio liniuţă din cerinţele Lui legitime. A da slavă Dumnezeului cerului în felul cum o fac aici aceşti rebeli cuprinşi de frică – aceasta nu poate opri derularea intransigentă a judecăţilor.

 

În Apocalipsa 9:12 se face cunoscut că primul vai (sau a cincea judecată anunţată prin trâmbiţe) a trecut. Aici avem în versetul 14 constatarea că cel de-al doilea vai a trecut, dar se adaugă: »Iată, al treilea vai vine curând.« Ultima împlinire este gata să aibă loc.

 

Trâmbiţa a şaptea

 

Imperiul Domnului nostru

 

15-18 »Şi al şaptelea înger a sunat din trâmbiţă; şi au fost glasuri puternice în cer, care spuneau: „Împărăţia lumii a ajuns a Domnului nostru şi a Hristosului Său şi El va împărăţi în vecii vecilor”. Şi cei douăzeci şi patru de bătrâni, care stau înaintea lui Dumnezeu pe tronurile lor, s-au prosternat şi s-au închinat lui Dumnezeu, spunând: „Îţi mulţumim, Doamne, Dumnezeule Atotputernic, care eşti şi care erai, că ai luat puterea Ta cea mare şi ai început să împărăţeşti. Şi naţiunile s-au mâniat; şi a venit mânia Ta şi timpul să fie judecaţi cei morţi şi să dai răsplata robilor Tăi, profeţii, şi sfinţilor şi celor care se tem de Numele Tău, celor mici şi celor mari, şi să-i distrugi pe cei care distrug pământul!”« Aşa cum a fost cu deschiderea pecetei a şaptea, tot aşa de sunetul din trâmbiţă al îngerului al şaptelea nu sunt legate nemijlocit alte judecăţi. Împlinirea planurilor şi căilor lui Dumnezeu sunt făcute cunoscut impresionant şi solemn în aceste versete, dar nu găsim nicio informare despre evenimentele care se declanşează la sunetul din trâmbiţă al îngerului al şaptelea. Chiar şi numai o cercetare superficială a acestei secţiuni face aceasta clar. Evenimentele despre care se vorbeşte aici – domnia Domnului asupra pământului întreg, preluarea puterii prin El, închinarea adusă de bătrâni, mânia naţiunilor, mânia lui Dumnezeu, judecarea morţilor, răsplătirea robilor lui Dumnezeu şi a sfinţilor – toate acestea stau în legătură cu Împărăţia de o mie de ani, parţial cu întemeierea ei, parţial cu sfârşitul ei, parţial cu persistenţa în starea veşnică. Aceasta se vede, dacă de exemplu comparăm cuvintele »timpul să fie judecaţi cei morţi« cu Apocalipsa 20:11-12 . Când va suna ultima trâmbiţă, căile lui Dumnezeu cu oamenii, astăzi deseori ascunse, se vor apropia de sfârşit. El va mai aduce o serie de judecăţi scurte, grele şi definitive asupra puterii vaste, puternice şi duşmane, care va stăpâni atunci pământul şi anume fiara (capitolul 16). Această serie de încheiere a judecăţilor lui Dumnezeu va face să se recunoască, că ele vin de la Dumnezeu Însuşi. În ele nu va mai fi nimic ascuns. Dar înainte ca aceste judecăţi să vină asupra pământului, glasuri puternice din cer vor vesti deja că »împărăţia lumii a ajuns a Domnului nostru şi a Hristosului Său«. Aceasta nu înseamnă că împărăţia a venit realmente, dar ea este aşteptată şi este văzută mai dinainte. Nimicirea oricărei puteri şi autorităţi adverse trebuie în mod necesar să aibă loc înainte de instaurarea Împărăţiei, şi despre aceasta relatează convingător capitolul 16 şi Apocalipsa 19:17 până la Apocalipsa 20:3 .

 

Deci cauza bucuriei din cer este aici vederea anticipată a Împărăţiei şi nu instaurarea ei efectivă. Când Împărăţia va fi instaurată în putere, pământul şi cerul se vor uni în a aduce mulţumire şi cântări de laudă. Repetăm că aici numai în cer se spune că a venit Împărăţia. În timp ce locuitorii cerului, îngerii şi cei mântuiţi se bucură, pe pământ începe ultimul timp de suferinţă, înainte ca zorii dimineţii slavei milenare să se ivească şi să alunge întunericul. Cea de-a şaptea trâmbiţă nu introduce încă Împărăţia, ci vesteşte apropierea ei. Îngerul puternic (Apocalipsa 10:5-7 ) a jurat solemn că în ziua când va suna trâmbiţa a şaptea se va sfârşi taina lui Dumnezeu şi nu va mai fi nicio amânare. El începe aici să împlinească jurământul său. Trâmbiţa răsună şi după aceea urmează judecăţi la care toţi vor putea să recunoască, că ele pornesc din cer. Dumnezeu se va scula să intervină public în treburile oamenilor. Dar înainte ca aceste ultime judecăţi să fie făcute asupra oamenilor decăzuţi, vedem în cer liniştea şi aşteptarea cu bucurie a apropiatei instaurări a Împărăţiei Domnului.

 

Denumirea »împărăţia lumii a ajuns a Domnului nostru şi a Hristosului Său« duce gândul cu privire la o împărăţie generală, care cuprinde tot pământul. Toate părţile pământului vor fi supuse unui Domnitor. Guvernarea asupra pământului se va face de Unul, care va opri tot răul şi va impune dreptatea. Domnia Lui binefăcătoare va sta în opoziţie clară cu orice domnie şi conducere regală sau de orice altă natură din trecut şi din prezent. O Împărăţie neîmpărţită şi care cuprinde tot pământul va guverna în har şi dreptate – acesta este gândul de aici.

 

Durata acestei guvernări este descrisă cu cuvintele: „El va împărăţi în vecii vecilor”. Aceasta înseamnă că El va împărăţii tot timpul viitor, atât timp cât va exista soarele, luna şi pământul (Psalmul 72:5,7,17 ). Această domnie se va continua în starea veşnică, ea nu va înceta niciodată.

 

La glasurile puternice al oştirilor cereşti răspund bătrânii, reprezentanţii simbolici ai celor mântuiţi, cu închinare solemnă. Locul lor obişnuit, pe care li l-a oferit harul, este înaintea lui Dumnezeu, încununaţi şi şezând pe tron. Însă citim de mai multe ori că ei se prosternă şi adoră (Apocalipsa 4:10 ; 5:8,14 ). Dar numai aici se spune: »şi cei douăzeci şi patru de bătrâni … s-au prosternat şi s-au închinat lui Dumnezeu.« La nicio altă ocazie bătrânii nu se prosternă în felul acesta. Aici prosternarea şi închinarea sunt potrivite cu situaţia deosebită. După aceea bătrânii aduc o cântare de laudă, nu numai mulţumind cu bucurie, ci ei numesc* plini de înţelegere şi motivele pentru care fac aceasta (vezi şi Apocalipsa 4:10-11 ; 5:8-10 ). În cartea Apocalipsa sunt numite mai multe cântări de laudă, care sunt aduse de grupe diferite de creaturi ale lui Dumnezeu, de îngeri, de oameni şi alte creaturi şi anume numai la ocazii deosebite (Apocalipsa 4:11 ; 5:9,12,13 ; 7:10,12 ; 11:17 ; 15:3-4 ; 19:1,3,4,6 ).

 

* „Glasuri din cer vestesc realitatea domniei Domnului şi a Hristosului Său potrivit cu Psalmul 2 şi că El (căci Ioan Îi priveşte pe cei doi ca Unul, aşa cum o face întotdeauna) va împărăţi din veşnicie în veşnicie; şi aşa va fi. Dar aici, pe lângă împărăţia pământească este preamărită şi împărăţia veşnică a lui Dumnezeu. Dar când este vorba de împărăţia veşnică, împărăţia lumii nu se diferenţiază de timpul în care Hristos Însuşi se va supune lui Dumnezeu şi Tatăl Său (1. Corinteni 15:28 ). În mulţumirea bătrânilor este glorificat şi Iehova Elohim Şadai (Domnul, Dumnezeu, Atotputernicul) ca Marele Împărat, care preia puterea Sa şi Îşi începe domnia; căci aici este vorba de Împărăţia lui Dumnezeu.” (J. N. D.)

 

Mulţumirea este adusă Domnului, Dumnezeu, Atotputernicului. Această asociere a titlurilor divine este deosebit de importantă: Domnul*, Cel ce există veşnic neschimbător în Sine, veşnicul „Eu sunt”; Dumnezeu (Elohim), Creatorul tuturor lucrurilor; Atotputernicul (Şadai), a cărui putere şi mijloace sunt nelimitate. După numirea acestor nume şi titluri divine, încă o dată se mai scoate categoric în evidenţă existenţa Sa veşnică: »care eşti şi care erai«, care din veşnicie este Acelaşi. Cuvintele »care vii« (Apocalipsa 1:4,8 ; 4:8 ) sunt lăsate aici la o parte, deoarece sfinţii cereşti privesc Împărăţia ca şi cum ar fi venit.

 

* Numele Iehova din Vechiul Testament.

 

17. »… că ai luat puterea Ta cea mare şi ai început să împărăţeşti.« Cu toate că în versetul 15 se spune, că »împărăţia lumii a ajuns a Domnului nostru şi a Hristosului Său [sau a Unsului, Psalmul 2 ]«, bătrânii vorbesc la singular: »… că Tu ai luat«. În timp ce mai întâi este numit Domnul şi Hristosul Său şi prin aceasta sunt diferenţiaţi, ei sunt totuşi una în preluarea Împărăţiei şi a domniei. De aceea se foloseşte singularul în loc de plural.

 

Pe drept puterea lui Dumnezeu este numită »puterea cea mare«. Prin aceasta se face referire la plinătatea puterii divine, la puterea Celui veşnic. Împărăţia în extinderea ei cea mai mare, cuprinzând cerul şi pământul şi întinzându-se din timp şi până în veşnicie, El a luat-o de sub puterea întunericului. Acest rezultat este aşa de sigur, că prin felul de exprimare al bătrânilor este prezentat ca un fapt împlinit.

 

18. »Şi naţiunile s-au mâniat; şi a venit mânia Ta şi timpul să fie judecaţi cei morţi.« Într-o retrospectivă scurtă bătrânii sintetizează simţămintele naţiunilor faţă de Dumnezeu şi faţă de poporul Său ceresc şi pământesc: »Şi naţiunile s-au mâniat.« Ei folosesc aici forma trecut. În opoziţie cu aceasta ei spun: »şi a venit mânia Ta«. Diferenţa formelor de timp ale verbelor este remarcabilă. Mânia naţiunilor va aparţine atunci trecutului, mânia lui Dumnezeu va fi venită.

 

Cealaltă afirmaţie, »şi timpul să fie judecaţi morţii«, ne conduce gândurile la timpul sfârşitului împărăţiei (Apocalipsa 20:12 ). Judecata celor vii, a naţiunilor (Matei 25:32 ), va avea loc la începutul domniei Sale, a pământului sau a părţii locuite a pământului (Faptele Apostolilor 17:31 ) va avea loc pe tot parcursul domniei Lui. Morţii însă vor fi judecaţi după ce a trecut timpul împărăţiei de pe pământ (Apocalipsa 20:11-15 ).

 

18. »Şi să dai răsplata robilor Tăi, profeţii, şi sfinţilor şi celor care se tem de Numele Tău, celor mici şi celor mari.« Atât judecata, cât şi răsplătirea sunt acţiuni care stau în legătură cu Împărăţia şi sunt caracteristice Împărăţiei. Vor fi răsplătiri comune şi vor fi răsplătiri numai pentru anumite persoane. Toţi sfinţii lui Dumnezeu vor fi răsplătiţi în aceeaşi măsură cu odihnă şi glorie. Dar sunt şi cununi şi răsplătiri deosebite. Cu simpla imaginare a unei împărăţii se leagă foarte natural gândul la diferite ranguri şi poziţii de cinste în împărăţie. De aceea răsplătirea va fi nu numai ca răspuns al lui Dumnezeu la nevoile poporului Său asuprit aici, ci ea va cuprinde şi poziţiile diferite şi deosebite, pe care le va ocupa fiecare în parte în Împărăţie. Răsplătirea în sensul ultim va fi corespunzătoare credincioşiei, suferinţelor şi lucrării fiecărui sfânt în parte.

 

Următoarele trei grupe vor primi fiecare plata corespunzătoare:

 

Robii Tăi, profeţii, prin care evident se înţeleg aceia, care în toate timpurile au depus o mărturie clară despre Dumnezeu. Martorii sunt numiţi profeţi în acest capitol 11 (versetele 3 şi 10), de aceea denumirea »robi« trebuie înţeleasă în sensul strict al cuvântului, altfel decât în Apocalipsa 1:1 ; 2:20 ; 22:3 . În Apocalipsa 7:3 cei pecetluiţi din Israel sunt numiţi robi. Dar aici noţiunea »robi« este precis definită prin denumirea suplimentară »profeţii«. Să mărturiseşti despre Dumnezeu într-un timp întunecat şi rău este o lucrare, pe care Dumnezeu nu o va uita niciodată. Toţi aceştia sunt în mod deosebit robii Săi.

 

Sfinţii. Această expresie este în Noul Testament denumirea obişnuită pentru totalitatea credincioşilor. Ea nu este folosită niciodată în Noul Testament ca să scoată în evidenţă o anumită clasă. În ambele Testamente ea este denumirea comună a celor mântuiţi.

 

»Cei care se tem de Numele Tău«, cei mici şi cei mari. Ultima grupă cuprinde pe toţi care recunosc Numele Domnului. În toate timpurile au fost şi sunt fără îndoială mulţi din aceia care sunt ascunşi, a căror despărţire morală de lume este aşa de slabă, că este greu să-i numeşti sfinţi*. Dar există în toate păturile şi clasele sociale oameni, care se tem de Numele Domnului. Expresia folosită mereu »mici şi mari« descrie poziţia înaintea lui Dumnezeu corespunzătoare fiecăruia din lume (Apocalipsa 13:16 ; 19:5,18 ; 20:12 ). Toţi, care se tem de Numele Lui, oriunde s-ar găsi ei, vor primi deci răsplata lor deosebită.

 

* Noţiunea „sfânt”, aşa cum se foloseşte ea în Noul Testament, nu arată nicidecum o stare de sfinţenie practică şi avansată, aşa cum deseori se presupune în mod greşit. Un sfânt este un pus deoparte (acesta este înţelesul cuvântului), dar această punere deoparte faţă de lume are loc prin chemarea lui Dumnezeu. Sfinţi chemaţi şi sfinţi prin chemare (Romani 1:7 ; 1. Corinteni 1:2 ). De îndată ce chemarea lui Dumnezeu a ajuns la sufletul şi conştiinţa lor ei au devenit sfinţi prin aceasta.

 

18. »Şi să-i distrugi pe cei care distrug pământul!« Aceste cuvinte înseamnă că atunci va fi venit şi timpul, ca cei care distrug pământul, şi anume fiara, antihristul şi aceia care îi urmează, să fie distruşi. Cei numiţi aici sunt clar diferenţiaţi de morţii care vor fi judecaţi. Făptuitorii activi ai răului, care distrug pământul, vor fi prinşi în mijlocul faptelor lor îngrozitoare şi vor fi daţi imediat judecăţii divine. Pământul aparţine Domnului, el este o parte a moştenirii, pe care Hristos Şi-a câştigat-o şi El o va lua în posesiune prin puterea Sa. De aceea pământul trebuie eliberat de tot ce îl distruge, fie din exterior prin fiară, sau moral prin antihrist.

 

Rezumat

 

În primul şi în ultimul verset al acestui capitol se aminteşte un Templu, dar cu ultimul verset începe o serie nouă de evenimente; versetul 19 nu mai aparţine viziunii mai dinainte. Părţile principale ale capitolului se termină cu versetul 18.

 

De la intercalarea remarcabilă, a viziunii despre îngerul puternic şi a evenimentelor arătate în această viziune (capitolul 10), suntem conduşi acum (capitolul 11) pe terenul iudaic, în oraşul Ierusalim, care este numit aici »cetatea mare«*. Primirea adevăraţilor închinători înaintea lui Dumnezeu este prezentată prin măsurarea Templului şi altarului, în timp ce curtea, care va fi lăsată deoparte, arată clar lepădarea iudaismului decăzut (versetele 1-2). Mulţimea poporului se uneşte cu naţiunile, care vor sta atunci în împotrivire publică faţă de Dumnezeu şi faţă de adevăr. În privinţa aceasta trebuie să ne gândim că nu este vorba de păgâni de departe, ci de creştinătate, ceea ce este cu mult mai rău. Dar Dumnezeu nu se lasă necunoscut în mijlocul stricăciunii învolburate din Ierusalim, în oraşul care va fi atunci mingea de joc a lui satan. În acest oraş va fi o mărturie deosebită, care se deosebeşte de toate celelalte. Martorii sau profeţii (ambele denumiri sunt folosite) vor fi înzestraţi de Dumnezeu cu putere supranaturală. Ei vor face minuni şi semne, prin care ei înşişi se vor putea apăra timp de 1260 de zile. Robia sub naţiuni şi decăderea de la Dumnezeu – aceste semne caracteristice vor caracteriza starea generală a iudeilor din timpul acela, în mod deosebit a celor din Ierusalim. De aceea minunile făcute se vor asemăna cu minunile care au avut loc în zilele lui Moise şi Ilie. Atât minunile, cât şi caracteristicile esenţiale ale acelor timpuri se vor asemăna (versetele 3-6).

 

* Expresia »cetatea mare« apare de opt ori în cartea Apocalipsa, dar nici măcar o singură dată cu înţeles bun sau sfânt.

 

Fiara, care va veni din Roma, capitala puterii statale şi bisericeşti a naţiunilor, la Ierusalim, îşi va manifesta furia şi va omorî după plac, dar puterea ei şi timpul, care i s-a dat ca să se manifeste, sunt sub controlul divin. Aici nu se vede ridicarea ei efectivă »din mare« (Apocalipsa 13:1 ), ci mai mult originea ei satanică, ridicarea ei »din adânc« (Apocalipsa 11:7 ). Starea morală a Ierusalimului este descrisă ca fiind stricată ca Sodoma şi idolatră, ca Egiptul, şi ca o caracteristică deosebit de ruşinoasă se adaugă, »unde a fost răstignit şi Domnul lor [nu al nostru]«. În oraşul descris cu aceste caracteristici vor fi aruncate pe stradă trupurile moarte ale martorilor ucişi şi ele vor fi expuse publicului; se va interzice înmormântarea lor. Toate clasele şi toţi reprezentanţii lumii răzvrătite se adună în oraş şi privesc cu bucurie şi satisfacţie pe cei ucişi. În mod deosebit se bucură aceia, a căror atitudine lăuntrică este caracterizată prin cuvintele »cei care locuiesc pe pământ« (versetele 8-10). Dar în această scenă de bucurie generală intervine Dumnezeu şi îndreptăţeşte pe martorii Săi, prin aceea că îi înviază public şi îi ia la cer înaintea privirilor duşmanilor lor (versetele 11-12). După aceea vine o judecată grea peste oraş şi peste locuitorii lui vinovaţi. Cu toate acestea rămăşiţa cruţată nu se va căi însă şi nu va primi mântuirea. Aceşti oameni vor fi plini de frică şi de aceea dau cinste Dumnezeului cerului (versetul 13).

 

Prin aceasta a trecut al doilea vai sau judecata anunţată prin trâmbiţa a şasea, dar »iată, al treilea vai vine curând« (versetul 14). Îngerul al şaptelea sună din trâmbiţă, şi deodată »au fost glasuri puternice în cer, care spuneau: „Împărăţia lumii a ajuns a Domnului nostru şi a Hristosului Său«. S-ar putea ca în timpul domniei lui Hristos să fie naţionalităţi diferite şi diverse structuri politice, dar toate vor recunoaşte domnia Lui. Toate vor sta atunci sub suveranitatea Lui şi îşi vor exercita domnia proprie în supunere faţă de El, Cel care este »Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor«. Conflictul dintre Dumnezeu şi satan, care este descris în cartea Apocalipsa, nu are loc pentru o anumită împărăţie din lume sau despre toate la un loc, ci pentru lume ca întreg; ea va fi împărăţia Domnului nostru şi a Unsului Său. El va avea suveranitatea absolută asupra lumii întregi. Se vesteşte domnia Lui, care va avea loc din veşnicie în veşnicie, dar nu încă pe pământ, ci în cer. Instaurarea »împărăţiei lumii« este văzută mai dinainte şi este aşteptată, dar nu a devenit încă realitate; când va deveni realitate, cerul şi pământul vor glorifica împreună slava şi frumuseţea Sa. »Bateţi din palme toate popoarele!« (Psalmul 47:1-2 ). În timp ce aşteptarea Împărăţiei (versetul 15) provoacă bucurie în cer, pe pământ domneşte necazul.

 

Bătrânii cântă şi adoră cu reverenţă pe Dumnezeu în măreţia şi eternitatea Fiinţei Sale; ei Îi mulţumesc, că El a luat puterea Lui mare şi stăpânirea Sa. Ei privesc aceasta ca o realitate împlinită deja, cu toate că încă nu a devenit realitate. După aceea bătrânii continuă să facă o serie de afirmaţii detaliate. Ei vorbesc despre adevărurile mari şi importante, care sunt în legătură cu împărăţia. Ei amintesc că naţiunile s-au mâniat şi că mânia lui Dumnezeu* a venit, apoi vorbesc despre judecata morţilor, despre răsplătirea poporului Său şi în cele din urmă despre distrugerea celor care distrug pământul (versetele 16-18). Aceste 18 versete conţin lucruri interesante. Cine le studiază atent va fi răsplătit din belşug. Multă înţelegere spirituală despre starea Ierusalimului şi despre sentimentele şi încercările iudeilor temători de Dumnezeu din oraş şi din afara oraşului în timpul despre care vorbeşte acest capitol se poate obţine prin studiul detaliat al înţelesului profetic al Psalmilor, studiu, care probabil a fost foarte neglijat.

 

* Cu privire la cele trei vai-uri (sau urgii), J.N.D. a scris: „Vai-ul lui satan a lovit în mod deosebit pe iudei, vai-ul oamenilor a lovit în principal pe locuitorii împărăţiei romane; acesta este vai-ul lui Dumnezeu, timpul în care naţiunile s-au mâniat şi mânia lui Dumnezeu a venit şi urmează o răzbunare şi o eliberare deplină.”

 

Dumnezeu Îşi aduce aminte de Israel

 

19. »Şi s-a deschis Templul lui Dumnezeu în cer şi s-a văzut chivotul legământului Său, şi au fost fulgere şi glasuri şi tunete şi un cutremur de pământ şi grindină mare.« Aşa cum am remarcat deja, cartea Apocalipsa este împărţită în trei părţi, care se referă la trecut, la prezent şi la viitor (Apocalipsa 1:19 ). Dar pe lângă această împărţire în trei părţi, conţinutul cărţii este împărţit în două părţi mari. În versetul 18 al capitolului nostru este amintit ultimul eveniment istoric, judecata morţilor (Apocalipsa 20:12 ). După aceea nu mai există istorie. Această ultimă şi deosebit de grea şedinţă de judecată are loc la sfârşitul Împărăţiei de o mie de ani, după ce cerul a pierit şi pământul a ars şi înainte să se vadă cerul nou şi veşnic şi pământul cel nou – la trecerea din timp la veşnicie. În prima parte a cărţii Apocalipsa (Apocalipsa 1:1 până la Apocalipsa 11 ,:8) se prezintă istoria generală a Bisericii, a lui Israel şi a lumii începând de la aproximativ sfârşitul secolului întâi şi până la sfârşitul Împărăţiei de o mie de ani. Cea de-a doua parte începe cu Apocalipsa 11:19 şi până la sfârşitul cărţii. În această parte se găsesc multe detalii interesante. Satan păşeşte mai mult pe prim plan. Rezultatele finale ale căilor lui Dumnezeu cu Biserica şi cu lumea sunt prezentate mai complet decât în prima parte a cărţii. Versetul 19 stă în legătură cu evenimentele descoperite mai departe şi nu cu cele anterioare. În ceea ce priveşte conţinutul el aparţine deci capitolului 12. De la Apocalipsa 11:19 şi până la sfârşitul capitolului 14 avem o profeţie cu totul nouă. Aşa cum arată începutul, ea se referă în principal la Israel. În capitolul 12 se văd în cer originile binelui şi răului. Capitolul 13 arată pe cei doi slujitori cei mai importanţi ai lui satan pe pământ în duşmănia lor activă împotriva lui Dumnezeu şi împotriva sfinţilor Săi. În capitolul 14 se descoperă o serie de şapte evenimente, în care se recunoaşte acţiunea lui Dumnezeu în har şi judecată.

 

19. »Şi s-a deschis Templul lui Dumnezeu în cer şi s-a văzut chivotul legământului Său.« Nici Templul şi nici chivotul nu stau efectiv în cer, oricât de sfinte şi de preţioase ar fi acestea în istoria lui Israel. »În cetate n-am văzut niciun Templu«, spune vizionarul mai târziu despre cetatea sfântă (Apocalipsa 21:22 ). Despre ce vorbesc ele atunci şi care este însemnătatea lor spirituală şi ce învăţătură au ele pentru noi, »peste care a venit sfârşitul veacurilor«? Templul vorbeşte despre faptul că Dumnezeu ia în mâna Sa problemele şi interesele lui Israel şi când el este văzut în cer, atunci aceasta arată că Dumnezeu se preocupă acolo cu poporul Său de pe pământ. Chivotul legământului Său este semnul prezenţei Domnului la poporul Său pământesc şi credincioşia Sa neschimbătoare faţă de acest popor. Curcubeul din jurul tronului (Apocalipsa 4:3 ) şi de pe capul îngerului puternic (Apocalipsa 10:1 ) este pentru toţi, care îl văd, semnul legământului lui Dumnezeu cu creaturile Sale, semnul unui legământ de bunătate şi de har. Chivotul, în care se aflau tablele Legii şi capacul ispăşirii sau scaunul de har acoperit de aur curat, vorbeşte aici despre harul bogat faţă de Israel. Ce este curcubeul pentru creaţie, era – şi mai mult chiar – şi este chivotul* pentru Israel.

 

* Nu ştim dacă chivotul a avut aceeaşi soartă cu Templul, care la o lună după cucerirea Ierusalimului de către caldeeni a fost ars (Ieremia 52:12-13 ), sau dacă a fost ascuns de Ieremia, aşa cum spune tradiţia iudaică (profetul a fost în oraş pe toată perioada asediului), sau dacă a fost dus de cotropitori la Babilon împreună cu toate vasele Templului. Sigur este că, cu toate speculaţiile şi presupunerile, chivotul nu va mai fi văzut în viitor. Ieremia vorbeşte cu certitudine despre aceasta (Ieremia 3:16 ). În zilele fericite ale Împărăţiei nu va mai fi nevoie de chivot, semnul prezenţei şi credincioşiei lui Dumnezeu, căci ceea ce el mărturisea va fi atunci un fapt împlinit. Domnul îşi va fi dovedit harul Său neschimbător faţă de poporul Său şi tronul Său şi prezenţa Sa în mijlocul lor vor înlocui în chip minunat chivotul din Cortul din pustie. Chivotul era pentru Israel semnul şi dovada harului Său (Iosua 3:14-17 ), pentru păgânii netăiaţi împrejur el a adus numai judecată (1. Samuel 5 ). În primul caz oamenii au fost salvaţi, de aceea prezenţa lui Dumnezeu la ei era binecuvântare, în ultimul caz, oamenii nu erau salvaţi şi de aceea prezenţa Sa era insuportabilă pentru ei.

 

19. »Şi au fost fulgere şi glasuri şi tunete şi un cutremur de pământ şi grindină mare.« Aceste cuvinte arată fiecare în parte şi împreună o „furtună” a mâniei lui Dumnezeu, care îşi are originea în cer. Am arătat deja înţelesul acestor expresii în secţiunile anterioare ale studiului nostru. Grindina din cer, în mod deosebit grindina mare amintită aici, vorbeşte despre o judecată mare venită deodată pe pământ, care în mod evident pleacă de la Dumnezeu (Exod 9:18-25 ; Apocalipsa 8:7 ; 16:21 ). O astfel de asociere de puteri nimicitoare nu se vede când tronul este ridicat. Ea nu este necesară, deoarece judecata va pleca de la tron spre pământ şi nu ca aici, din cer.

 

266666666666666666666666666666666666666666666666666666666666

 

Trebuie sa va nasteti din nou

 

Autor: www.realsos.ro   

„Nu te mira ca ti-am zis: Trebuie sa va nasteti din nou” (Ioan 3:7).

 

 

Acesta este raspunsul dat de Domnul Isus lui Nicodim care-l intrebase cum se poate ca „un om batran, ca el, sa se nasca din nou”. Aceasta poate fi luat ca si o mustrare a ceea ce El vazuse o defectiune in intelegerea lucrurilor spirituale in Nicodim. Adica, nu era destul pentru el sa admire minunile lui si ca El vine de la Dumnezeu, ci Nicodim trebuia sa se nasca din nou daca voia ca sa intre in Imparatia lui Dumnezeu.

 

1. Cand Domnul Isus a vazut ca Nicodim il considera un Invatator venit de la Dumnezeu, Unul caruia i s-a incredintat o revelatie extraordinara, din cer, El a stiut ca acest om avea o dorinta sa cunoasca aceasta revelatie, cat si faptul ca era pregatit ca s-o primeasca.

 

2. Ce implica faptul de a fi nascut din nou?

 

1. Mai intai trebuie sa traim o viata noua. Nasterea este inceputul vietii. Viata din Dumnezeu nu este o carpeala la vechea viata. Viata noua este ca fundatia unei case noi.
2. Viata noua consta in a avea o natura noua, principii noi, afectiuni si tinte noi in viata.
3. Aceasta nastere din nou vine de sus, este facuta de Dumnezeu si tinteste spre Dumnezeu; inseamna a fi nascut pentru o viata divina si cereasca, o viata de comuniune cu Dumnezeu si lumea de sus si pentru aceasta trebuie ca sa fim facuti partasi naturii divine si sa purtam chipul celui ceresc.

 

3. Nasterea din nou este o necesitate indispensabila. „Numai daca un om este nascut din nou poate vedea Imparatia lui Dumnezeu”. Regenerarea este absolut necesara pentru fericirea prezenta si viitoare. Sa ne gandim la ceea ce suntem noi prin natura noastra, cat de corupta si de pacatoasa este si cum este Dumnezeu, singurul prin care putem fi fericiti. Sa nu uitam ca cerul este pastrat pentru perfectionarea fericirii noastre.

 

Cand vedem ce suntem si unde vrem sa ajungem, atunci vedem ca trebuie sa ne nastem din nou, pentru ca este imposibil ca sa fim fericiti fara a fi mai intai sfintiti. Domnul Isus ca si Cel care este datatorul Legii si a carui voie este o lege, El care este Mijlocitorul unui legamant nou si care are putere deplina ca sa fixeze termenii reconcilierii noastre cu Dumnezeu, El care este marele Doctor al sufletelor, cunoaste starea noastra si de ce este nevoie pentru vindecarea noastra. „Nu te mira ca ti-am zis: Trebuie sa va nasteti din nou”, pentru ca toti oamenii trebuie sa se nasca din nou, si oamenii obisnuiti, simpli si cei educati, robi si slobozi, stapani sau stapaniti.

 

Nu te mira, caci daca luam in considerare sfintenia lui Dumnezeu cu care avem de-a face si marele plan al rascumpararii noastre, depravarea naturii noastre pacatoase si constitutia fericirii pusa in fata noastra, nu ar trebui sa consideram straniu ca accentul se pune pe un lucru de care este nevoie si acela este „de a fi nascuti din nou”.

 

Esti tu nascut din nou? Sunt eu nascut din nou? Care sunt prioritatile vietii mele: minuni, cunostinta sau viata vesnica?

 

 

2777777777777777777777777777777777777777777777777777777777777

 

NAŞTEREA DIN NOU

 de David Servant

 

Când oamenii se pocăiesc şi cred în Domnul Isus Hristos, sunt „născuţi din nou“. Ce anume înseamnă a fi născut din nou? Acesta este subiectul dezbătut în continuare.

 

Pentru a putea înţelege ce înseamnă a fi născut din nou, ne este de ajutor să înţelegem mai întâi natura oamenilor. Scriptura ne spune că nu suntem doar persoane fizice, ci şi spirituale. De exemplu Pavel a scris:

 

Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuşi pe deplin; şi: duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru, să fie păzite întregi, fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Hristos (1 Tes. 5:23; sublinire personală).

 

Aşa cum indica şi Pavel, ne putem considera fiinţe alcătuite din trei părţi: spirit, suflet şi trup. Scriptura nu defineşte exact aceste trei părţi, deci trebuie să ne dăm silinţa să facem diferenţa între ele prin înţelegerea cuvintelor în sine. Atfel, concluzionăm că trupul nostru este partea fizică – oase, carne, sânge ş.a.m.d. Sufletul reprezintă intelectul şi emoţiile – mintea noastră. Spiritul este evident fiinţa spirituală sau, aşa cum a descris-o apostolul Petru, „omul ascuns al inimii“ (1 Pet. 3:4).

 

Deoarece spiritul este invizibil ochiului fizic, oamenii nemântuiţi tind să îi nege existenţa. Totuşi, Biblia spune foarte clar că toţi suntem fiinţe spirituale. Scriptura ne spune că atunci când o persoană moare, numai trupul încetează să mai funcţioneze, în timp ce duhul şi sufletul sunt veşnice. La moarte, ele părăsesc trupul (ca întreg) şi stau în faţa tronului de judecată a lui Dumnezeu (vezi Evr. 9:27). După judecată, ele merg în Rai sau în Iad. În cele din urmă sufletul şi duhul fiecărei persoane vor fi reunite cu trupul lui/ei, la inviere.

 

Definirea mai detaliată a sufletului uman

În 1 Petru 3:4, Petru face referire la suflet ca la „omul ascuns“, indicând că sufletul este o persoană. Pavel, de asemenea, s-a referit la suflet ca la „omul dinăuntru“, indicând convingerea lui că sufletul uman nu este doar un concept sau o forţă, ci o persoană:

 

De aceea, noi nu cădem de oboseală. Ci chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuşi omul nostru din lăuntru se înnoieşte din zi în zi (2 Cor. 4:16).

 

„Omul din afară“ descrie în mod cert trupul, în timp ce „omul dinăuntru“ defineşte sufletul. În timp ce trupul îmbătrâneşte, duhul nu îmbătrâneşte niciodată, deoarece este etern.

 

Observă că Pavel se referă atât la trup, cât şi la duh ca fiind om. Deci, atunci când te gândeşti la duhul tău, nu te gândi la un nor spiritual. Este mai bine să îţi imaginezi o persoană cu o formă care seamănă cu tine. Totuşi, dacă trupul tău este bătrân, nu te gândi că şi duhul este la fel. Imaginează-ţi cum arătai în floarea tinereţii, deoarece duhul nu îmbătrâneşte niciodată! Este reînnoit în fiecare zi.

 

Duhul este acea parte din tine care este născută din nou (când crezi în Domnul Isus). Duhul tău se uneşte cu Duhul lui Dumnezeu (vezi 1 Cor. 6:17) şi El este Cel care te călăuzeşte atunci când Îl urmezi pe Isus (vezi Rom. 10:14).

 

Biblia ne spune că şi Dumnezeu este duh (vezi Ioan 4:24) şi că la fel sunt şi îngerii şi demonii. Cu toţii au forme şi se află pe tărâmul spiritual. Totuşi, tărâmul spiritual nu poate fi perceput prin simţurile noastre fizice. A încerca să luăm contact cu tărâmul spiritual prin simţurile noastre este echivalentul încercării de a simţii undele radio cu mâinile. Nu putem percepe undele radio din cameră prin intermediul simţurilor noastre, dar asta nu înseamnă că nu sunt acolo. Singura cale de a prinde frecvenţele radio este aceea de a deschide radioul.

 

Acelaşi lucru este valabil şi pentru tărâmul spiritual. Doar pentru că acesta nu poate fi perceput prin simţurile noastre, nu înseamnă că nu există. El există şi, fie că oameni sunt conştienţi sau nu, ei sunt parte din acest tărâm spiritual deoarece sunt fiinţe spirituale. Fie sunt legaţi spiritual de Satan (dacă nu s-au pocăit), fie sunt legaţi spiritual de Dumnezeu (dacă sunt născuţi din nou). Unii spiritişti au învăţat să intre în legătură cu lumea spirituală prin intermediul spiritelor lor, dar aceştia contactează tărâmul diavolului – împărăţia întunericului.

 

Trupuri veşnice

Dacă tot suntem la acest subiect, permite-mi să menţionez ceva despre trupurile noastre. Deşi în cele din urmă vor muri, moartea noastră fizică nu va fi permanentă. Va veni o zi când Dumnezeu Însuşi va învia toate trupurile umane moarte. Isus a spus:

 

„Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele, vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul, vor învia pentru judecată“ (Ioan 5:28-29).

 

Apostolul Ioan a scris în cartea Apocalipsa că învierea trupurilor celor nedrepţi va avea loc la cel puţin o mie de ani după învierea celor neprihăniţi:

 

Ei [sfinţii care au fost martiri în timpul Necazului cel Mare] au înviat, şi au împărăţit cu Hristos o mie de ani. Ceilalţi morţi n-au înviat până nu s-au sfârşit cei o mie de ani. Aceasta este întâia înviere. [1] Fericiţi şi sfinţi sunt cei ce au parte de întâia înviere! …vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos, şi vor împărăţi cu El o mie de ani“ (Apoc. 20:4b-6).

 

Biblia ne informează, de asemenea, că atunci când va reveni Isus pentru a-Şi răpi biserica, toate trupurile moarte ale celor neprihăniţi vor fi înviate şi reunite cu duhurile lor care se vor întoarce pe pământ împreună cu Isus.

 

Căci dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus [ca duhuri] pe cei ce au adormit în El. Iată, în adevăr, ce vă spunem, prin Cuvântul Domnului: noi cei vii, care vom rămânea până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi. Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos [trupurile lor]. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul (1 Tes. 4:14-17).

 

La început Dumnezeu a creat omul din ţărâna pământului şi nu va fi nici o dificultate pentru El să ia elementele trupului fiecărei persoane şi să le reformeze într-un trup nou din aceleaşi materiale.

 

Referitor la înviere Pavel a scris:

 

Aşa este şi învierea morţilor. Trupul este semănat în putrezire, şi înviază în putere; este semănat în ocară, şi înviază în slavă; este semănat în neputinţă şi înviază în putere. Este semănat trup firesc, şi înviază trup duhovnicesc…Ce spun eu, fraţilor, este că nu poate carnea şi sângele să moştenească Împărăţia lui Dumnezeu; şi că, putrezirea nu poate moşteni neputrezirea. Iată, vă spun o taină: nu vom adormi [muri] toţi, dar toţi vom fi schimbaţi, într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii, şi noi vom fi schimbaţi. Căci trebuie ca trupul acesta, supus putrezirii, să se îmbrace în neputrezire, şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire (1 Cor. 15:42-44a, 50-53).

 

Observă că trăsătura minunată a noilor noastre trupuri este aceea a imortalităţii şi neputrezirii. Nu vor îmbătrâni niciodată, nu se vor îmbolnăvi, nu vor muri! Noile noastre trupuri vor fi ca noul trup pe care l-a primit Isus după înviere:

 

Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos. El va schimba trupul stării noastre smerite, şi-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Şi supune toate lucrurile (Fil. 3:20-21; subliniere personală).

 

Apostolul Ioan a afirmat, de asemenea, acest adevăr minunat:

 

Prea iubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce va fi, nu s-a arătat încă. Dar ştim că atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea aşa cum este (1 Ioan 3:2; subliniere personală).

 

Deşi minţii noastre îi este imposibil să înţeleagă pe deplin aceste lucruri, putem crede şi ne putem bucura de ceea ce ne stă înainte! [2]

 

Isus vorbeşte despre naşterea din nou

Isus a vorbit o dată cu un lider evreu pe nume Nicodim despre necesitatea naşterii din nou din punct de vedere spiritual prin Duhul Sfânt:

 

Drept răspuns, Isus i-a zis [lui Nicodim]: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.“ Nicodim I-a zis: „Cum se poate naşte un om bătrân? Poate el să intre a doua oară în pântecele maicii sale şi să se nască?“ Isus i-a răspuns: „Adevărat, adevărat îţi spun, că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu. Ce este născut din carne, este carne, şi ce este născut din Duh, este duh. Nu te mira că ţi-am zis: «Trebuie să vă naşteţi din nou»“ (Ioan 3:3-7).

 

La început Nicodim a crezut că Isus vorbea despre o naştere fizică atunci când i-a zis că pentru a putea intra în Împărăţia lui Dumnezeu o persoană trebuie să se nască din nou. Totuşi, Isus a precizat foarte clar că Se referea la o renaştere spirituală. Cu alte cuvinte, duhul omului trebuie născut din nou.

 

Motivul pentru care avem nevoie de o naştere din nou spirituală este acela că duhul nostru a fost infectat de natura rea şi păcătoasă. Această natură păcătoasă este deseori numită în Biblie moarte. Pentru a înţelege, vom numi această natură moarte spirituală pentru a putea face diferinţa între ea şi moartea fizică (care apare atunci când organismul uman încetează să mai funcţioneze).

 

Definirea morţii spirituale

Pavel a descris în Efeseni 2:1-3 ce înseamnă să fii mort din punct de vedere spiritual:

 

Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre, în care trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării. Între ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământeşti, când făceam voile firii pământeşti şi ale gândurilor noastre, şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi (Efes. 2:1-3).

 

Este evident că Pavel nu se referea la moartea fizică deoarece el scria unor oameni vii din punct de vedere fizic. Totuşi, el a spus că erau „morţi în greşelile şi în păcatele lor“. Păcatul este cel care deschide uşa morţii spirituale (vezi Rom. 5:12). A fi mort din punct de vedere spiritual înseamnă a avea o natură păcătoasă în duhul tău. Observă că Pavel le-a spus că erau „din fire copii ai mâniei“.

 

În plus, a fi mort spiritual înseamnă într-un anume sens a avea în natura ta însuşi duhul Satanei. Pavel a spus că cei care sunt morţi spiritual au duhul „domnului puterii văzduhului“ care lucrează în ei. Acest „domn al puterii văzduhului“ este fără îndoială diavolul (vezi Efes. 6:12), iar duhul lui lucrează în toţi cei care nu sunt mântuiţi.

 

Isus, vorbind despre cei ce nu sunt născuţi din nou, a spus:

 

„Voi aveţi de tată pe diavolul; şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş; şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii“ (Ioan 8:44).

 

Din punct de vedere spiritual, cei care nu sunt născuţi din nou nu numai că au natura Satanei în duhul lor, dar Satan le este, de asemenea, tată spiritual. În mod natural acţionează ca diavolul. Sunt ucigaşi şi mincinoşi.

 

Nu toţi oamenii nemântuiţi au comis omor, dar sunt animaţi de aceeaşi ură ca şi ucigaşii şi ar ucide dacă ar putea scăpa nepedepsiţi. Legalizarea avortului în multe ţări dovedeşte acest adevăr. Oamenii nemântuiţi îşi vor ucide chiar şi copii nenăscuţi.

 

De aceea este nevoie ca omul să fie născut din nou. Când se întâmplă acest lucru, acea natură păcătoasă, satanică, este îndepărtată din duh şi este înlocuită cu natura sfântă a lui Dumnezeu. Duhul Lui Sfânt vine să locuiască împreună cu duhul acelei persoane. Aceata nu mai este „moartă spiritual“ ci este transformată într-o persoană „vie din punct de vedere spiritual“. Duhul ei nu mai este mort, ci viu împreună cu Dumnezeu. În loc să fie copilul spiritual al Satanei, devine copilul spiritual al lui Dumnezeu.

 

Reformarea nu este un substitut al naşterii din nou

Deoarece oamenii nemântuiţi sunt morţi din punct de vedere spiritual, aceştia nu pot fi mântuiţi prin autoreformare, indiferent de cât de mult încearcă. Oamenii nemântuiţi au nevoie de o nouă natură, nu doar de un nou mod de a acţiona. Poţi lua un porc, îl poţi spăla şi curăţa, îl poţi parfuma şi îi poţi lega o fundiţă roz în jurul gâtului, dar tot ce ai în faţă este un porc spălat! Natura lui rămâne aceeaşi. Şi nu va dura mult până va mirosi urât şi se va târî din nou prin noroi.

 

Acelaşi lucru este valabil în privinţa oamenilor religioşii care nu au fost niciodată născuţi din nou. Ei pot fi curaţi în exterior, dar în interior sunt la fel de murdari ca întotdeauna. Isus le-a spus câtorva oameni relegioşi ai zilelor Sale:

 

„Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi curăţiţi partea de afară a paharului şi a blidului, dar înăuntru sunt pline de răpire şi de necumpătare. Fariseu orb! Curăţă întâi partea dinăuntru a paharului şi a blidului, pentru ca şi partea de afară să fie curată. Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi sunteţi ca mormintele văruite, care, pe dinafară se arată frumoase, iar pe dinăuntru sunt pline de oasele morţilor şi de orice fel de necurăţie. Tot aşa şi voi, pe dinafară vă arătaţi neprihăniţi oamenilor, dar pe dinăuntru sunteţi plini de făţărnicie şi de fărădelege“ (Mat. 23:25-28).

 

Cuvintele lui Isus sunt o descriere pertinentă a tuturor celor care sunt religioşi, dar care nu au experimentat naşterea din nou a Duhului Sfânt. Naşterea din nou spală oamenii în profunzime, nu doar la suprafaţă.

 

Ce se întâmplă cu sufletul atunci când duhul este născut din nou?

Atunci când duhul unei persoane este născut din nou, sufletul rămâne în esenţă neschimbat (în afara faptului că a luat o decizie în mintea sa de a-L urma pe Isus). Totuşi, Dumnezeu Se aşteaptă să facem ceva cu sufletele noastre odată ce am devenit copiii Lui. Sufletul (mintea) nostru ar trebui să fie reînoit de Cuvâtul lui Dumnezeu pentru a gândi aşa cum doreşte Dumnezeu să gândim. Numai prin reînnoirea minţii noastre ne poate fi transformată şi modelată viaţa, determinându-ne să ne asemănăm mai mult lui Isus:

 

Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită (Rom. 12:2; subliniere personală).

 

Şi Iacov a scris despre acelaşi proces care are loc în viaţa credinciosului:

 

…primiţi cu blândeţe Cuvântul sădit în voi, care vă poate mântui sufletele (Iacov 1:21b).

 

Observă că Iacov le scria creştinilor – oameni deja născuţi din nou. Însă aveau nevoie să aibă sufletele mântuite şi acest lucru nu se putea întâmpla decât atunci când, cu blândeţe, primeau Cuvântul sădit în ei. De aceea noilor convertiţi trebuie să li se dea învăţătură din Cuvântul lui Dumnezeu.

 

Rămăşiţele vechii naturi

După ce sunt născuţi din nou, creştinii descoperă repede că au două naturi, experimentând ceea ce Pavel numeşte războiul dintre „duh şi firea pământească“:

 

Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pământeşti: sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi (Gal. 5:17).

 

Pavel numeşte „fire pământească“ vechea natură păcătoasă care rămâne în noi. Aceste două naturi din interiorul nostru produc dorinţe diferite care, dacă sunt împlinite, produc acţiuni şi stiluri de viaţă diferite. Observă că Pavel face diferenţă între „faptele firii pământeşti“ şi „roadele Duhului“.

 

Şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute, şi sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, desbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările, şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege (Gal. 5:19-23).

 

Fără îndoială că este posibil ca creştinii să urmeze firea pământească; altfel Pavel nu i-ar mai fi

 

avertizat că dacă fac o practică din împlinirea poftelor firii pământeşti, atunci nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. În scrisoarea sa către romani, Pavel a scris, de asemenea, despre cele două naturi existente în fiecare creştin şi le-a atras atenţia asupra aceloraşi consecinţe ale umblării după îndemnurile firii pământeşti:

 

Şi dacă Hristos este în voi, trupul vostru, da, este supus morţii, din pricina păcatului; dar duhul vostru este viu, din pricina neprihănirii… Aşadar, fraţilor, noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei. Dacă trăiţi după îndemnurile ei, veţi muri; dar dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi. Căci toţi cei ce sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu (Rom. 8:10, 12-14; subliniere personală).

 

Iată un avertisment clar adresat creştinilor. A trăi (ceea ce indică o practică regulată) după îndemnurile firii pământeşti duce la moarte. Probabil că Pavel s-a referit la moarte spirituală, deoarece fizic murim cu toţii mai devreme sau mai târziu, chiar şi creştinii care „fac să moară faptele trupului“.

 

Un creştin s-ar putea să cadă temporar într-unul din păcatele pe care le-a enumerat Pavel; dar, atunci când păcătuieşte, se simte vinovat şi (sperăm că) se va pocăi. Oricine îşi mărturiseşte păcatele şi cere iertare lui Dumnezeu va fi, bineînţeles, curăţit (vezi 1 Ioan 1:9).

 

Atunci când un creştin păcătuieşte nu înseamnă că a încheiat relaţia cu Dumnezeu – înseamnă că a întrerupt părtăşia. Este în continuare copilul lui Dumnezeu, dar acum este copilul neascultător al lui Dumnezeu. Dacă credinciosul nu îşi mărturiseşte păcatul, se pune în postura de a fi disciplinat de Domnul.

 

Războiul

Dacă te-ai surprins dorind să faci lucruri care ştii că sunt greşite, atunci ştii ce înseamnă „dorinţa firii pământeşti“. Fără îndoială că ai descoperit, de asemenea, că atunci când eşti ispitit de firea pământească să faci ceea ce este greşit, uneori, ceva în sinea ta te-a făcut să rezişti tentaţiei. Aceea este „dorinţa Duhului Sfânt“. Şi dacă ştii sentimentul de convingere care vine din interior când vrei să răspunzi ispitei, atunci recunoşti vocea duhului tău, pe care îl numim „conştiinţă“.

 

Dumnezeu a ştiut prea bine că firea noastră pământească ne va ispiti să facem răul. Totuşi, aceasta nu este o scuză pentru a ne îndreptăţi umblarea după poftele firii pământeşti. Dumnezeu încă Se aşteaptă să acţionăm în ascultarea şi cu sfinţenie pentru a învinge natura firii noastre:

 

Zic dar: umblaţi cârmuiţi de Duhul, şi nu împliniţi poftele firii pământeşti (Gal. 5:16).

 

Aceasta nu este o formulă magică prin care învingi firea pământească. Pavel a spus pur şi simplu că ar trebui să „umblăm cârmuiţi de Duh“ şi să nu „împlinim poftele firii pământeşti“ (Gal. 5:16). Nici un creştin nu este mai bun decât altul în acest domeniu. A merge prin Duhul Sfânt este o decizie pe care trebuie să o luăm fiecare dintre noi, iar devotamentul nostru faţă de Domnul poate fi măsurat în funcţie de măsura în care nu împlinim poftele firii pământeşti.

 

Pavel a scris, de asemenea:

 

Cei ce sunt ai lui Hristos Isus, şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei (Gal. 5:24).

 

Observă că Pavel a spus că cei care aparţin lui Hristos şi-au crucificat (perfect compus) firea pământească. Acest lucru s-a întâmplat când s-au pocăit şi au crezut în Domnul Isus Hristos. Am crucificat natura păcătoasă, luând decizia de a asculta de Dumnezeu şi a ne împotrivi păcatului. Deci, acum nu mai este vorba despre crucificarea firii pământeşti, ci despre a o ţine crucificată.

 

Nu este întotdeauna uşor să ţii firea pământească crucificată, dar este posibil. Dacă vom acţiona conform îndrumărilor date de persoana din interiorul nostru şi nu conform impulsurilor firii, atunci vom trăi viaţa lui Hristos şi vom merge în sfinţenie înaintea Lui.

 

Natura duhului născut din nou

Există un cuvânt care descrie cel mai bine natura duhului născut din nou şi acest cuvânt este Hristos. Prin Duhul Sfânt, care are o natură identică cu cea a lui Isus, avem de fapt natura lui Isus care trăieşte în noi. Pavel a scris: „nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine“ (Gal. 2:20).

 

Deoarece avem abilitatea şi natura Lui în noi, avem potenţialul extraordinar de a trăi asemenea lui Hristos. Nu ne trebuie mai multă dragoste, răbdare, sau autocontrol – în noi trăieşte cea mai iubitoare, răbdătoare şi stăpână pe sine Persoană. Tot ceea ce trebuie să facem este să-I permitem să trăiască prin noi.

 

Totuşi, noi toţi avem un adversar principal care luptă împotriva naturii lui Isus, împiedicând-o să se manifeste în noi; şi acesta este firea pământească. Nu-i de mirare că Pavel a spus că trebuie să ne crucificăm firea. Este responsabilitatea noastră să facem ceva referitor la firea noastră şi este o pierdere de timp să Îi cerem lui Dumnezeu să facă ceva în acest sens. Pavel, de asemenea, a avut probleme cu natura sa pământească, dar şi-a asumat responsabilitatea şi a învins-o:

 

Ci mă port aspru cu trupul meu, şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat (1 Cor. 9:27).

 

Şi tu va trebui să îţi faci trupul rob al duhului dacă vrei să fii sfânt înaintea Domnului. Poţi să faci acest lucru!

 

[1] Deoarece Ioan spune că aceasta este „prima înviere“, suntem determinaţi să credem că nu au mai existat alte învieri în masă în afară de aceasta. Deoarece este localizată la sfârşitul Necazului cel Mare, când Isus Se va reîntoarce, aceasta contrazice idea unei răpiri pretribulaţionale, întrucât ştim că învierea în masă va avea loc când va veni Isus din ceruri pentru a-Şi răpi biserica, după cum scrie în 1 Tes. 4:13-17. Vom discuta acest subiect mai în detaliu în capitolul intitulat Răpirea şi sfârşitul veacurilor.

 

[2] Pentru un studiu mai aprofundat despre subiectul învierii vezi Dan. 12:1-2; Ioan 11:23-26; Fapte 24:14-15; 1 Cor. 15:1-57.

 

288888888888888888888888888888888888888888888888888888888888

 

…dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu

 

Ioan cap 3:1-7: “Între farisei era un om cu numele Nicodim, un fruntaş al iudeilor. Acesta a venit la Isus, noaptea, şi I-a zis: “Învăţătorule, ştim că eşti un Învăţător venit de la Dumnezeu; căci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el.” Drept răspuns, Isus i-a zis: “Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.” Nicodim I-a zis: “Cum se poate naşte un om bătrân? Poate el să intre a doua oară în pântecele maicii sale şi să se nască?” Isus i-a răspuns: “Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu. Ce este născut din carne este carne, şi ce este născut din Duh este duh.  Nu te mira că ţi-am zis: “Trebuie să vă naşteţi din nou.”

 

Convorbirea aceasta între fruntașul Nicodim este de foarte mare importanță deoarece ne arată aspecte importante ale mesajului pe care Domnul Isus îl are pentru cei ce doresc să slujească lui Dumnezeu.

 

Nicodim venise la Domnul pe ascuns căci partida Fariseilor din care el făcea parte, nu recunoștea pe Domnul Isus ca fiind Mesia cel promis. Nicodim însă a văzut ceea ce Domnul a făcut, ceea ce El a învățat, ceea ce El a vorbit, și a realizat că în adevăr Domnul venea de la Tatăl având aprobarea Tatălui. Domnul Isus care cunoştea inimile a trecut direct la subiect și i-a spus lui Nicodim care sunt cerințele necesare pentru a intra în posesia binecuvântărilor promise în Scriptură celor ce ascultă de Dumnezeu. De aceea El i-a spus lui Nicodim că înainte de putea vedea ceea ce îi așteaptă pe credincioși, candidații trebuie să se nască din nou. Pentru Nicodim care auzise pentru prima dată aceste cuvinte, era un fapt deosebit de ciudat. El a interpretat în mod literal ceea de fapt trebuie înțeles în mod spiritual. Această greșeală încă se mai face astăzi când unele versete ce trebuiesc  înțelese spiritual, sunt înțelese și explicate în mod literal punând pe o pistă greșită pe mulți din credincioșii care caută să înțeleagă Scriptura.

 

După căderea din Eden omenirea a început să se îndepărteze tot mai mult de Dumnezeu și căile Sale. Astfel oamenii au ajuns să fie în totală contradicție cu cele sfinte. Oamenii pun accent pe importanța bogăției materiale, Dumnezeu pune accent pe importanța bogățiilor spirituale. Oamenii pun accent și admiră pe cei ce omoară cît mai mulți numindu-i viteji cărora le ridică statui și sunt trecuți în cartea istoriei, Dumnezeu pune accent și admiră pe cei se se sacrifică și își dăruiesc viața pentru semenii lor. Cei ce înșeală societatea sunt numiți descurcăreți iar cei sunt cinstiți și drepți sunt disprețuiți și luați în râs. Oamenii admiră pe bărbații care cuceresc cît mai multe femei, Dumnezeu admiră și aprobă pe cei care sunt căsătoriți și rămân credincioși fiind un model pentru societate și copiii lor.

 

Domnul Isus îi spune lui Nicodim că acest curs trebuie întors cu 180 de grade. Omul vechi care înainte admira tot ceea era disprețuit de Dumnezeu, acum trebuie să admire calitățile și virtuțile Dumnezeiești și să respingă tot ceea ce Dumnezeu consideră vrednic de disprețuit. Omul vechi trebuie să dispară și un om nou să se nască în loc. Este un proces care durează nu doar 9 luni ci o viață întreagă.  Dar așa cum există un moment al concepției pentru ca un fetus să apară în pântecele mamei, tot așa există un moment al concepției de către Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. După ce acest om se oprește din alergarea sa greșită, și realizează că este în opoziție cu Dumnezeu, el trebuie să arate că de acum încolo a rupt-o cu vechile obiceiuri. Acest moment de întoarcere este botezul în apă. Prin acest act simbolic acest om arată că este hotărât și pregătit pentru a schimba cursul și a-l urma pe Dumnezeu de acum înainte. Dumnezeu la rîndul Său își face partea și trimite Duhul Sfânt care face concepția. Concepția care loc între bărbat și femeie duce la naștere pe plan uman, concepția făcută de Duhul Sfânt va aduce la o naștere pe plan spiritual. Deci astfel trecem la întrebarea a doua referitoare la botezul cu Duhul Sfânt care însoțește și completează actul botezului în apă.

 

Să înţelegem mai clar când are loc naşterea de spirit vom cita cuvintele Domnului Isus către Nicodim: „Vântul suflă încotro vrea, şi-i auzi vuietul; dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge. Tot aşa este cu oricine este născut din Duhul.” Ioan 3:8

 

Ce observăm aici? Domnul spune că cine este născut de Spiritul Sfânt este ca vântul, nu este văzut.

 

După cum am văzut atunci când primim adevăratul botez în Christos (Rom. 6:3-6), noi suntem concepuţi de spiritul sfânt, apoi dacă suntem credincioşi Domnului la moartea noastră vom fi născuţi de spirit.

 

Botezul cu Duhul Sfânt este înzestrarea celui ce a ales să urmeze pe Domnul Isus cu puterea necesară trecerii probelor. Căci după acceptarea vieții sfinte urmează probe de trecere pentru a căli și a transforma candidatul. Pentru a putea trece prin probele de foc, ucenicului i se dă Duhul Sfânt care îl ajută la înțelegerea Scripturii, la trăirea sfântă, la luarea deciziilor corecte.

 

Să mai observăm încă un lucru important:

 

În versetul 3 Domnul vorbeşte numai de nașterea din nou ca prerechizită a înţelegerii Împărăției. Deci cine își transformă viața începe să vadă din Scriptură ce înseamnă Împărăția lui Dumnezeu.

 

Dar în versetul 5 Domnul spune că nașterea din Duh este necesară pentru a intra și a moșteni această Împărăție. Deci mai întâi înțelegem mental, la nivelul minții, după care trebuie să urmeze o trăire prin Duhul Sfânt până la sfârșitul vieții pentru a moșteni pe deplin cele promise.

 

29999999999999999999999999999999999999999999999999999999999

 

Noi Îl Predicăm Pe Hristos!

de Bob Jennings  

Această temă – de ce a murit Hristos – trebuie să fie tema proclamării noastre. Ştiţi, în ultimii 20 de ani, s-a pus un accent foarte pronunţat pe faptul că cele zece porunci sunt ceea ce trebuie să folosim în evanghelizare. Dar ce vedem de fapt? Vedem că Domnul le-a folosit o dată, poate de două ori, aşa cum ne-a arătat Mark. Dar ce vedem că a folosit Domnul? Care era mesajul Lui? El spunea lucruri ca: „Trebuie să vă naşteţi din nou.” (Ioan 3:3,7) Sau: „Dacă nu vă veţi face ca nişte copilaşi…” (Matei 18:3) Sau: „Dacă nu te lepezi de tot ce ai şi nu Mă urmezi, nu poţi fi ucenicul Meu.” (Luca 14:33) Sau: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze.” (Luca 9:23)

 

Dar tu, Pavel, ce-ai predicat? Ei bine, el spune aici în versetul 16, „Dumnezeu m-a pus deoparte, m-a chemat şi a găsit cu cale să descopere în mine pe Fiul Său, ca să-L vestesc pe El.” (Galateni 1:15:16)

Pavel, asta ai predicat galatenilor. Dar ce-ai predicat filipenilor? Am predicat „Credeţi în Domnul Isus Hristos şi veţi fi mântuiţi.”

 

Bine, dar ce-ai predicat atenienilor? Am predicat că „Dumnezeu a rânduit o zi în care va judeca lumea după dreptate prin Omul pe care L-a rânduit pentru aceasta şi despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită, prin faptul că L-a înviat din morţi.” (Fapte 17:31)

 

Ce ai predicat corintenilor? „Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos, şi pe El răstignit.” (1 Corinteni 2:2) Ce ai predicat efesenilor? „Bogăţiile nepătrunse ale lui Hristos.” (Efeseni 3:8)

Pavel, cum ţi-ai rezuma mesajul? El spune: „Pocăinţă faţă de Dumnezeu şi credinţă în Domnul Isus Hristos.” (Fapte 20:21)

 

Bine, Pavel, ce-ai predicat la Cezareea? I-am spus lui Felix despre dreptate, înfrânare şi judecata care are să vină şi despre credinţa în Isus Hristos. (Fapte 24) Care este rezumatul marii trimiteri? Pocăinţa şi iertarea păcatelor în numele Lui, tuturor popoarelor.

 

Mai puteţi suferi încă o ilustraţie cu lama de curăţat? Următorul vecin la care m-am dus, am ajuns în dreptul aleii lui şi m-am gândit, „Mai bine l-aş suna pe omul ăsta înainte să mă apuc să îi curăţ terenul. L-am sunat şi i-am zis: „Sunt aici la capătul terenului tău cu un tractor şi cu o lamă. O să mă pun să îţi dau la o parte zăpada, dacă nu spui nu.” Şi el a spus: „Oh, cred că e bine aşa cum e.” Şi asta a fost. M-am întors acasă.

 

Şi trebuie că simţi un pic de jignire, nu-i aşa? Adică, eram acolo, gata să îl ajut şi el spune nu!

 

Şi dacă simţim aceasta cu privire la lucrurile pământeşti, ce credeţi că simte Tatăl ceresc? Ce credeţi că simte Dumnezeu? El a făcut totul, totul este pregătit. Uşa este deschisă ca să poarte de grijă problemei tale şi să rezolve păcatul tău şi să te ducă în locul numit cer şi să îţi dea viaţă veşnică aici şi acum. Şi tu o să spui „Nu”? O să spui “Eu sunt bine, sunt foarte bine acolo unde vreau să fiu”? Să nu fie niciodată aşa!

 

Haide. Pocăieşte-te. Părăseşte păcatul. Tot păcatul pe care ţi-l cunoşti lasă-l în urmă. Lasă bunurile şi rudele în urmă! Şi această viaţă pieritoare de asemenea! Şi crede în Domnul Isus Hristos.

 

„Doamne, cred că sunt un păcătos şi merit să merg în iad. Nu am nici un motiv ca Tu să mă duci în cer, dar cred că Tu ai murit pentru păcătoşi ca şi mine. Cred că ai murit ca să plăteşti plata păcatului meu. Cred, voi crede că Isus a murit pentru mine.”

 

Plus nimic altceva. Aceasta era o eroare a galatenilor: Isus plus ceva. Iar Evanghelia este: doar Isus.

 

 

Si….. A Muri În Hristos Este Un Câștig

de Bob Jennings  

 

 

„Amația a făcut ce este drept înaintea Domnului, dar cu o inimă care nu era în totul dată Lui”- . Uau! „Doamne, nu mă lăsa să am așa ceva pe piatra mea funerară! Nu lăsa ca aceasta să fie biografia mea! Am făcut ce este drept înaintea Domnului, dar nu cu toată inima mea! Ajută-ne!

 

Tim Conway

 

„Ei bine, Bob, din moment ce ai aflat că ai cancer.. mă întreb… mi-ai spus aseară că una era să te gândeşti la ceea ce ai putea face în viaţa ta când erai sănătos şi a sunat ca și când, acum fiind în această situaţie, poate aceasta te face să gândeaști altfel și mă întreb, acum că ştii că ai cancer, există ceva care îți vine în minte în ceea ce priveşte modul în care lucrurile s-au schimbat în gândirea ta, cum Îl vezi pe Domnul, cum îți vezi viaţa, cum vezi viața de păstor sau de soţ, cum îți vezi moartea? De când ai aflat, există zone în care simți cu adevărat că gândirea ta chiar s-a schimbat mult? Privind moartea din acest punct de vedere faţă de tot restul vieţii tale cum ai văzut-o?”

 

 

Bob Jennings

 

„Într-un fel, nu, nu s-a schimbat. Aș spune că a crescut şi s-a amplificat în lucrurile pe care întotdeauna le-am cunoscut ca și creştin. Un lucru pe care l-am văzut mai mult este privilegiul incredibil pe care Domnul ni l-a dat, acela de a-L sluji în această vreme. Privilegiul incredibil de a merge cu El, de a ne bucura de El. Privilegiul incredibil de a-L sluji, şi de a fi în lupta pentru adevăr, pe arena credinţei. Privilegiul incredibil de a deschide Scripturile. Este un așa privilegiu de a sluji Domnului, Regelui regilor, şi să te aduni cu sfinţii, şi să cânți cântările Sionului, să cânți cântările Domnului chiar în mijlocul taberei dușmanilor, e chiar așa un mare privilegiu.

 

Cred că am simţit şi am văzut mai mult din acestea, de când am aflat despre acest cancer. De asemenea, în special de când am devenit creştin, îmi dau seama că viaţa este scurtă, trupul este fragil, şi moartea este sigură. Toate aceste lucruri, da sunt mai reale, este mai multă realitate. Am fost foarte conștient ca și creştin că viaţa este scurtă. Veţi auzi creştini mai în vârstă spunând aceasta şi predicatorii spun asta mereu.

 

Chiar de când am fost convertit am fost foarte conştient că viaţa este scurtă. Nu avem prea mult timp, va trece așa de repede. Scripturile spun asta din nou și din nou, comparând viaţa noastră cu un somn, sau cu un alergător care trece, sau cu iarba. Nu cu stânci sau cu copaci, ci cu iarba. Deci, sunt foarte conştient de asta, dar acum, ştii că s-a întâmplat. Îmi aduc aminte când aveam 25 de ani şi conduceam un camion de pietriș. Și un creştin mai în vârstă călătorea cu mine de o vreme, doar ca să avem părtăşie şi să petrecem un timp împreună. Avea 75 de ani, îmi amintesc că mă gândeam, „El are de trei ori vârsta mea. Eu am o treime din vârsta lui, eu am 25, şi el are . Uite cât timp am!” În acelaşi timp mă simteam ca și cum, „Știu că totul va trece așa de repede, știu asta.” Îmi amintesc așezarea, ziua, ora, locul.. unde mă gândeam la aceasta. A trecut foarte repede, îmi amintesc pe la 20 de ani ca şi creştin, era ceva special pentru fiecare an. Aveam gândul, „Voi încerca să-mi amintesc câte ceva despre fiecare an.” Pentru un timp am reușit,.. „acesta a fost anul în care așa și așa s-a întâmplat. Acesta a fost anul în care am mers aici sau acolo, la această conferinţă, sau altundeva.” Apoi anii, se adună și trec. Lucrurile devin neclare, totul se încâlcește. Nu îți poți aminti ceva din fiecare an; iar copiii erau tineri. Nu pot să cred cât de repede au trecut anii de când copiii erau în casă cu noi. E incredibil cum se întâmplă, nu poți să explici. Nu se poate explica, nu se poate ține, nu se poate opri, nu se poate încetini. Dintr-o dată, copiii au crescut și pleacă de acasă şi totul e gata. Capitolul e încheiat, şi tot ce poţi face este să faci ca fiecare zi să valoreze pentru Hristos.

 

Ştii, creştinul într-un fel, trăiește pentru eternitate, trăiește pentru lucrurile mari, cu adevărat valoroase. Într-un fel el, el este cel mai departe de a fi existenţialist, dar pe de altă parte, el este cel mai mare existențialist. E ca si cum trăim pentru fiecare moment, trăim pentru fiecare zi, vrem să facem ca fiecare moment să conteze. Așa că, oh, e ca și cum, tot ce putem face este ca în prezent să umblăm cu Dumnezeu zi de zi şi doar să fim atenţi la El necontenit şi acesta este adevăratul creştinism. E cum spune Domnul în noul legământ, „Voi pune legile Mele în mintea lor și le voi scrie în inimile lor.” Dumnezeu este realitatea supremă.

 

Creștinul umblă în mod natural preocupat de Dumnezeu, în comuniune cu El. Acesta e cel mai bun lucru pe care îl putem face pentru a răscumpăra timpul şi pentru a apuca viața veșnică. Atunci când ajungem la sțârșit, aceasta este ceea ce ne face perna moale, perna patului morții moale. Realizezi că, într-un fel, nu ai ajuns nici pe departe la excelență, sau la perfecțiune sau conformitate cu Hristos, sau orice în direcția aceasta, dar pe de altă parte, este un mister. Poți ajunge la sfârșit cu o încredere reală că, „Doamne, am căutat să umblu cu Tine. Te-am iubit. Am încercat. Eu într-adevăr mi-am predat viaţa Ție. În mod real mi-am trăit viața pentru Tine, Doamne.” Aceasta este o consolare incredibilă când ajungi la sfârşitul vieţii. Chiar o consolare incredibilă, o dulceață incredibilă. Când ajungi la final, te gândești că totul se reduce la aceasta: „Chiar Îl iubesc pe Hristos sau nu?” Vreau să spun, când rezumi totul, „L-am iubit pe Domnul sau nu? A fost El bucuria mea, slava mea, iubirea mea, afecțiunea mea, totul totului tot?” Dacă acest lucru e adevărat, dacă poți spune într-adevăr așa, tu o ştii, şi conștiința ta stă marturie. Tu poți spune, „Am făcut ce am putut, ca Maria”. „Ea a făcut ce a putut,” a spus Domnul. Ştii, te poți uita în jur și să vezi oameni care au fost mai dotați sau talentați în alte domenii şi ei văd mai multă roadă în viaţa lor, mai multă roadă în slujirea lor, şi aşa mai departe. Dar tu trebuie să poți spune „Doamne, am făcut ceea ce am putut!” Este frumos când poți spune aceasta înaintea lui Dumnezeu.

 

Ce milă, ce îndurare să ajungi la sfârşitul vieții şi să ştii că nu vei muri în păcatul tău. Că nu vei muri în păcatul tău, ci că vei muri în Hristos, şi în neprihănirea Lui. Compozitorul spune, „Neînfricat voi sta în acea Măreață Zi.” Să ştim că vom muri cu păcatele iertate şi că putem exclama, „Cât de binecuvântat este omul ale cărui fărădelegi sunt iertate, a cărui păcate sunt acoperite!” Extrem de binecuvântat, extrem de binecuvântat! Ştii, când te gândești la acel pasaj din Ioan capitolul 8, unde Domnul spune de trei ori, cred că în versetul 21 şi de două ori în versetul 24. „Mă veți căuta şi veţi muri în păcatul vostru” şi „dacă nu credeţi că Eu sunt, veți muri în păcatele voastre.” Și a treia oară, El spune „Veți muri în păcatele voastre.” Dacă într-adevăr ai ochi să vezi, vei tremura văzând oamenii din jurul tău care știi că mor în păcatele lor. Ştiu oameni care au murit în maşină, oameni care au murit în casă, care au murit în spital. Oameni care au murit într-un incendiu, oameni care au murit într-un pârâu. Am auzit de cineva care a murit într-o groapă de gunoi de grajd. Moduri îngrozitoare de a muri, dar nici unul nu se compară cu a muri în păcatul tău. A muri în păcatul tău. Da noi murim din cauza păcatelor noastre, „plata păcatului este moartea.” Aici, Domnul spune ceva puţin mai diferit, El începe prin a vorbi despre a muri în păcatul tău. Înseamnă a muri și a sta în fața eternității și a judecății cu înșelăciunea pe tine. Cu păcatul pe tine, boldul morții este păcatul, asta e ceea ce o face atât de îngrozitoare. Desigur, păcatul a cauzat moartea, dar totuși lucrul care face ca moartea să fie atât de teribilă este că ai acest păcat, această vină. Ai de a face cu Dumnezeu, Dumnezeu va scoate la iveală ipocrizia în care ai trăit, toate faptele tale rele vor fi scoase la iveală ăsta este cel mai groaznic lucru. Oamenii au această idee că ei o să-L învingă pe Dumnezeu. Știi, că ei o să-L învingă, că ei își vor trăi viaţa fără Dumnezeu, că ei n-o să-și trăiască viaţa pentru Dumnezeu, şi că ei vor muri şi se vor descurca, dar ei nu vor putea. Domnul Isus va reveni, El va învia morţii, El îi va chema pe toți înaintea Lui, orice genunchi se va pleca, orice limbă va mărturisi, şi adevărul va ieşi la lumină, şi ei vor fi prinşi în păcatele lor.

 

Aşa că pentru a putea întâmpina moartea în Hristos, în neprihănirea Lui, aceasta este totul. Într-un fel, este totul, este esența. Domnul ne-a făcut o chemare înaltă, sfântă și cerească. El a chemat la Împărăţia și Slava Lui. Aceasta este finalitatea Salvării Domnului, răscumpărarea finală totală.”

 

30.000000000000000000000000000000000000000000000000000000

 

Hristos este Proprietarul Absolut a toate

de Tim Conway https://illbehonest.com/romana/hristos-este-proprietarul-absolut-a-toate-tim-conway

 

Subiecte: Suveranitatea lui Dumnezeu

Hristos este Proprietarul Absolut al tuturor lucrurilor. Du-te la mașina ta în această după-amiază și oprește-te și uită-te la ea și recunoaște că este a Lui. Uită-te la tine însuți în oglindă, acei ochi pe care îi ai în orbite sunt ai Lui. Mâna ta, este a Lui. El poate să ți-o ia înapoi.

 

Hristos este Proprietarul Absolut. Du-te la mașina ta în această după-amiază și oprește-te și uită-te la ea și recunoaște că este a Lui. Uită-te la tine însuți în oglindă, acei ochi pe care îi ai în orbite sunt ai Lui. Mâna ta, este a Lui. El poate să ți-o ia înapoi.

 

Mulți dintre voi cunoașteți citatul lui Abraham Kuyper: „Nu există nici un centimetru pătrat în toată sfera existenței noastre umane asupra căruia Hristos, care este suveran peste toate, să nu strige: ‘Al Meu!’” Da, este al Lui.

 

V-ați gândit vreodată… Știți, vine omul acela posedat de Legiune. Demonii spun „Doamne, dă-ne voie”, Îl roagă stăruitor, „Dă-ne voie să intrăm în acei porci.” „Bine, intrați.” Ei au intrat în porci, porcii au înnebunit și s-au aruncat de pe râpă și au murit toți. Ați spune, „Uau! A fost acesta un lucru binevoitor din partea Domnului față de acei porcari? Le-a distrus producția.” Dar vedeți, nu era a lor. Acei porci sunt ai Lui. Sunt ai Lui să facă ce dorește cu ei. Iar acei demoni, sunt ai Lui. Și El poate face cu ei ce dorește. El este Proprietarul Absolut al tuturor lucrurilor.

 

Te poți uita la acele poze venite din Orientul Mijlociu, te uiți la acele imagini cu o moschee și toți musulmanii sunt aplecați până la pământ închinându-se lui Allah. Când vezi astfel de poze, îți aduci aminte: ei sunt ai lui Hristos. El este Proprietar Suveran Absolut.

 

Acei sălbatici, John Dees vorbea cu mine recent despre acea insulă, Insula North Sentinel de pe coasta Indiei, este unul dintre cele mai întunecate locuri, sălbatici, unul dintre cele mai neatinse locuri de pe fața pământului. Probabil locul în care s-a ajuns cel mai puțin. Isus spune: „Al Meu. Ei sunt ai Mei.” El deține totul.

 

În această pildă, totul e al Lui. Toți sunt slujitorii LUI. Observați cursul acestui pasaj? Matei 25. În versetul 14, „Robii SĂI.” Din nou, în versetul 14, „Avuția SA.” Acesta este izul pe care îl găsim aici. În versetul 27, „Banii MEI”. El spune, „Trebuia să fi luat înapoi cu dobândă ce este AL MEU.” Totul este al Lui. Toți trebuie să îi dea Lui socoteală.

 

Vedeți fraților, noi ne trăim viața creștină și uneori ne încurajăm unul pe celălalt: „Pune totul pe altar.” Ne gândim la: „Oricine dintre voi care nu renunţă la tot ce are, nu poate fi ucenicul Meu.” Înțelegeți ce spune Isus? Dacă nu recunoști realitatea a cine deține totul, nu poți fi ucenicul Meu. Aceasta spune El acolo, la finalul capitolului 11 din Luca. Aceasta este realitatea.

 

Acesta este primul lucru, primul punct: Hristos este Proprietarul Absolut. (Fragment din predica: Bucuria Domnului)

 

311111111111111111111111111111111111111111111111111111111111111111

 

Ești pregătit să stai înaintea tronului lui Hristos?

de Tawfiq Cotman-El of Grace Community Church

https://illbehonest.com/romana/esti-pregatit-sa-stai-inaintea-tronului-lui-hristos

 

Fie că vei muri, fie că Isus Hristos se va întoarce, un lucru este sigur: vine o zi când vei sta înaintea tronului de judecată a lui Isus Hristos și vei da socoteală de toată viața ta. Ești pregătit să stai înaintea Lui chiar acum?

 

Transcriere

În această dimineață ne vom uita la 3 versete. Primul este Evrei 9:27. Aceste 3 versete vor constitui fundamentul a ceea ce vom vorbi.

 

Evrei 9:27. Spune: „Și, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata,” Versetul 28: „tot așa, Hristos, după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară nu în vederea păcatului, ci ca să aducă mântuirea celor ce-L așteaptă.”

 

Următorul verset este Matei 24:36. Spune: „Dar despre ziua aceea și despre ceasul acela, nu știe nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, tot așa se va întâmpla și la venirea Fiului omului. În adevăr, cum era în zilele dinainte de potop, când mâncau și beau, se însurau și se măritau până în ziua când a intrat Noe în corabie și n-au știut nimic, până când a venit potopul și i-a luat pe toți, tot așa va fi și la venirea Fiului omului. Atunci, din doi bărbați care vor fi la câmp, unul va fi luat și altul va fi lăsat. Din două femei care vor măcina la moară, una va fi luată și alta va fi lăsată. Vegheați dar, pentru că nu știți în ce zi va veni Domnul vostru. Să știți că, dacă ar ști stăpânul casei la ce strajă din noapte va veni hoțul, ar veghea și n-ar lăsa să-i spargă casa. De aceea, și voi fiți gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiți.”

 

Și, în fine, Apocalipsa 20:11. „Apoi am văzut un tron mare și alb și pe Cel ce ședea pe el. Pământul și cerul au fugit dinaintea Lui și nu s-a mai găsit loc pentru ele. Și am văzut pe morți, mari și mici, stând în picioare înaintea tronului. Niște cărți au fost deschise. Și a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieții. Și morții au fost judecați după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărțile acelea. Marea a dat înapoi pe morții care erau în ea; Moartea și Locuința morților au dat înapoi pe morții care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui. Și Moartea și Locuința morților au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua. Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieții a fost aruncat în iazul de foc.”

 

Titlul mesajului meu din această dimineață este: „Ești pregătit să stai înaintea tronului lui Hristos?”

 

Toate aceste trei texte au ceva în comun. Prima dată ne-am uitat la Evrei 9:27 unde ni se spune că este rânduit omului să moară o singură dată și apoi vine judecata. În Matei 24:36 ni se spune că trebuie să fim pregătiți. Domnul spune constant în acel verset: fiți treji, nimeni nu știe când va veni El. Dar știm că va fi un moment când El va apărea și toți Îl vom vedea. Iar în Apocalipsa 20, din nou, aceeași idee că există un tron mare și alb și toata umanitatea stă înaintea lui. Există o zi stabilită când fiecare trebuie să moară, apoi vine judecata. Hristos ne spune că El va veni, tu nu ști când, așa că fii gata. Când va veni El, judecata va veni. Și, din nou, Apocalipsa spune că TOATĂ umanitatea va sta înaintea tronului.

 

Cu câteva miercuri în urmă, la întâlnirea de rugăciune, dacă ați fost aici, Tim [Conway] ne-a făcut acel update despre Nicaragua și ne-a povestit despre acel avion în care a fost, și modul în care a aterizat. Și ne spunea că a fost o experiență înfricoșătoare. Avionul mergea în sus și în jos, oamenii vomitau… Chiar a fost o povestire intensă. Și unii râdeau, alții aveau o față rigidă, dar se pare că toată lumea era concentrată pe acea întâmplare. Și în timp ce ne povestea, am remarcat două lucruri mai mult decât orice altceva. El a spus că în timp ce trecea prin acele momente, gândul care i-a venit în minte a fost… nu știu dacă o să te citez exact, frate, dar a fost ceva de genul… „Nu m-am gândit că așa va fi.” Cu alte cuvinte, „Nu m-am gândit că voi muri într-un accident aviatic.” Celălalt lucru pe care l-a spus este că lângă Martha erau două doamne care strigau: „Trebuie să ne pocăim! Trebuie să ne pocăim!” Am văzut aceste două contraste. Un om pregătit de moarte. Pregătit să stea înaintea lui Hristos. Ceilalți, strigând frenetic, căutând o cale de a se pregăti, pentru că știau că nu sunt pregătiți. Toți gândindu-se la același lucru: „Moartea se apropie!” Totuși, două răspunsuri foarte diferite. Unul pregătit, ceilalți, în mod clar, nepregătiți. Și m-a marcat și mi-a rămas în minte.

 

Pe lângă toate acestea, dacă sunteți la curent cu știrile și cu ceea ce se petrece în lume, știți că sunt câteva celebrități care au murit recent. Și apoi, chiar în ultimele luni au mai murit câteva. Iată doar o listă scurtă cu câteva dintre celebritățile care au murit: Prince, Chyna, Phife din trupa „Tribe Called Quest”, Doris Roberts, Patty Duke, Garry Shandling, Nancy Reagan, Abe Vigoda, Alan Rickman, David Bowie. Și sunt mulți, mulți alții. În aceste vremuri, în special când moare o celebritate, știm cu toții ce se întâmplă: peste tot se vorbește despre moarte. Internetul este inundat cu resurse despre moarte. Vineri, fratele nostru Mike Morrow a mers în bucuria Stăpânului nostru. Moarte.

 

În plus, unii dintre voi poate știți, alții poate nu, că bunica mea, singura bunică pe care am cunoscut-o vreodată, este literalmente pe patul de moarte. Și nu este pregătită. Este la câteva momente de mormânt. Și având în vedere toate aceste vorbe despre moarte, despre a muri, mă gândesc de o vreme la realitatea a ceea ce spune Scriptura, pentru că știm că este rânduit oamenilor să moară o singură dată, iar apoi vine judecata.

 

Așa că am început să mă gândesc la realitatea judecății care vine. Și noi toți de aici, ori vom muri ori Hristos se va întoarce, dar rezultatul final va fi același: vom sta înaintea tronului. Vom ajunge acolo ori prin moarte ori prin venirea Domnului. Din nou, cum am văzut în Apocalipsa: „Apoi am văzut un tron mare și alb și pe Cel ce ședea pe el. Pământul și cerul au fugit dinaintea Lui și nu s-a mai găsit loc pentru ele.” Și observați: „Am văzut pe morți, mari și mici, stând în picioare înaintea tronului. Niște cărți au fost deschise.”

 

Gândește-te la tine. În timp ce evanghelizezi, ce faci? Când vorbești cu oamenii, nu-i așa că îi aduci în mod constant la realitatea că ei vor ajunge la judecată? Nu-i așa că îi aduci în mod constant la realitatea că ei vor sta înaintea lui Dumnezeu și va trebui să dea socoteală? Îi aduci în mod constant la realitatea că există o mânie, există o judecată, există un preț care trebuie plătit, și dacă nu ești pregătit, dacă nu ești în Hristos, ești pierdut. Și noi suntem acolo încercând să scoatem oamenii din foc și să-i aducem într-un loc de siguranță. Îi chemăm insistent: „Fugiți de mânia viitoare! Vine judecata! Vine judecata!” Gândiți-vă la de cartea Călătoria Creștinului. Ce l-a făcut să fugă din Cetatea Pierzării? Evanghelistul. Care era mesajul lui? „Fugi de mânia viitoare.” Judecată. Noi predicăm acest lucru.

 

Gândiți-vă la lucrarea lui Hristos. Dacă ai petrecut cât de puțin timp în Evanghelii, vezi ceva ce face Domnul în mod repetat. Isus, Domnul nostru, a îndreptat oamenii mereu și mereu spre ziua judecății. Fără doar și poate. A continuat să-și aducă ascultătorii la realitatea că vine o zi când ei vor sta înaintea tronului. Nu a contat că era vorba de unul dintre ucenicii Lui, sau de farisei, El a continuat să predice acest mesaj. A făcut aceasta atât prin limbaj clar, cât și prin parabole. Sunt câteva exemple. Nu trebuie să deschideți acolo, dar puteți asculta. În Matei 10:15, când vorbea despre cei ce resping mesajul ucenicilor Săi, El a spus: „Adevărat vă spun că, în ziua judecății, va fi mai ușor pentru ținutul Sodomei și Gomorei, decât pentru cetatea aceea.” În Matei 11:21 El mustră cetățile în care au fost făcute multe dintre minunile Sale. Și ce spune? „Vai de tine, Horazine și vai de tine, Betsaido! Căci, dacă ar fi fost făcute în Tir și Sidon minunile care au fost făcute în voi, de mult s-ar fi pocăit cu sac și cenușă. De aceea vă spun că, în ziua judecății, va fi mai ușor pentru Tir și Sidon decât pentru voi. Și tu, Capernaume, vei fi înălțat oare până la cer? Vei fi coborât până la Locuința morților; căci dacă ar fi fost făcute în Sodoma minunile care au fost făcute în tine, ea ar fi rămas în picioare până în ziua de astăzi. De aceea vă spun că, în ziua judecății, va fi mai ușor pentru ținutul Sodomei decât pentru tine.” De ce face El asta? De ce îi duce la realitatea că ziua judecății se apropie și dacă tu nu te pocăiești, dacă respingi ceea ce am făcut Eu, va fi mai cumplit pentru tine. Acele cetăți Sodoma, Gomora, Tir, Sidon vor avea o pedeapsă mai ușoară în ziua judecății decât vei avea tu. Vedeți, El mereu i-a adus la realitatea zilei judecății. În Matei 12:36 El spune: „Vă spun că, în ziua judecății, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor, pe care-l vor fi rostit. Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină și din cuvintele tale vei fi osândit.” Matei 12:41-42: „Bărbații din Ninive se vor scula alături de neamul acesta în ziua judecății și-l vor osândi, pentru că ei s-au pocăit la propovăduirea lui Iona; și iată că aici este Unul mai mare decât Iona. Împărăteasa de la Miazăzi se va scula alături de neamul acesta în ziua judecății și-l va osândi, pentru că ea a venit de la marginile pământului ca să audă înțelepciunea lui Solomon; și iată că aici este Unul mai mare decât Solomon.” Dacă te gândești la pilda grâului și a neghinei, la pilda năvodului; dacă te uiți la întreg capitolul 25 din Matei: avem cele zece fecioare, pilda talanților, judecata finală, din nou și din nou și din nou, iar acestea sunt doar câteva instanțe, dacă te uiți în toate Evangheliile, Îl vezi pe Isus Hristos în mod repetat aducând oamenii la realitatea că vine o zi a judecății, vine o zi când vei fi judecat, vine o zi când vei sta în fața tronului. Vine! Vine! Vine! În mod repetat, Domnul nostru a făcut acest lucru.

 

Și nimeni de aici nu va pune la îndoială dacă acest lucru este real. Întrebarea nu este DACĂ vom sta înaintea tronului. Acest lucru se va întâmpla. Întrebarea este: CUM. Nu-i așa? Ori vei ajunge acolo prin moarte, ori prin revenirea Domnului, dar vei ajunge acolo. Vei sta înaintea tronului. Chiar indiferent de ce viziune ai asupra escatologiei, sau asupra vremurilor sfârșitului, noi toți suntem de acord că toți vom sta înaintea tronului mare și alb. Și mai important decât atât, hai să personalizăm. Tu domnule, tu doamnă, tinere, tânără, tu personal vei sta înaintea tronului și vei da socoteală pentru viața ta.

 

Deci iată care este întrebarea majoră, așa cum am spus mai devreme și la care ne vom uita azi: Ești pregătit să stai în fața tronului lui Hristos? Ești pregătit?

 

Dacă Domnul ar lua respirația din plămânii tăi chiar acum, așa cum a făcut-o de milioane de ori în acest an, de peste o sută de mii de ori doar azi… La fiecare 3 secunde, cineva moare. În întreaga lume: copii, bărbați, femei, bogați, săraci, tineri, bătrâni, albi, negri, hispanici, chinezi, africani, nativ americani; oamenii mor peste tot în jurul nostru. În această țară, în acest stat, în acest oraș, în cartierele noastre. Ai fi pregătit? Ești pregătit chiar acum să Îl vezi? Unul după altul, oamenii merg la judecată. Un altul moare, apoi judecata. O altă inimă se oprește, apoi judecata. Un anevrism, judecată. Un accident de mașină, judecată. Glonț fatal, judecată. Atac de cord, judecată. Cancer, judecată. Din nou și din nou. Oamenii merg la judecată. Se întâmplă constant. Chiar acum numerele continuă să crească. Cu fiecare moment, și aceasta este realitatea pe care trebuie să o știi și realitatea de care trebuie să te ții, că vine și numărul tău la rând. Numele tău va fi strigat. Ziua ta se apropie. Iar ziua de azi? Ziua de azi doar te aduce mai aproape de acea ultimă zi. Ești pregătit?

 

Oamenii petrec atât de mult timp pentru a se pregăti pentru atâtea lucruri. Mă gândeam cât de mult timp petrec oamenii pregătindu-se pentru educația copiilor lor. Vor ca copiii lor să fie educați. Părinții cheltuie atât de mulți bani ca să-și dea copiii la cele mai bune școli, ca să cumpere cele mai bune planuri de învățământ la domiciliu. Mulți vor să locuiască în cele mai bune cartiere pentru că acolo se află cele mai bune districte școlare. Pentru că ei vor ca copiii lor să aibă cea mai bună educație și să meargă la cele mai bune facultăți, ca să obțină cele mai bune posturi, ca să aibă cea mai bună viață. Multă pregătire se face pentru atingerea acestui țel. Vor să învețe tot felul de limbi, să citească multe cărți, și să cunoască tot felul de lucruri. Dar, sunt copiii tăi pregătiți să stea înaintea tronului lui Hristos? Ești tu pregătit? Mulți se gândesc mult la căsătorie. Vor să fie pregătiți. Vor să se pregătească să fie soț sau soție. Învață cum să repare mașini și cum să gătească cine, și se pregătesc mult pentru cum arată și cum sunt văzuți… Dar ești pregătit să stai înaintea tronului lui Hristos? Înseamnă că e ceva greșit în a dori să-ți educi copiii? Nu. Este ceva greșit în a vrea să fii pregătit pentru căsătorie? Nu. Acestea sunt lucruri importante. Dar tu știi, la fel cum știu și eu, că nu există absolut nimic mai important decât a fi pregătit pentru aceasta. Nici măcar pe aproape.

 

Imaginează-te acolo, în ziua judecății, înaintea tronului lui Hristos, și tu și cu mine știm că nu va conta câte cărți ai citit, nu va conta câte limbi ai știut, nu va conta câte filme ai văzut sau câtă muzică ai știut, sau cât de la zi ai fost cu ultimele bârfe, singurul lucru care îți va invada mintea, lucrul cel mai important pentru tine va fi: Sunt eu gata? Sunt eu pregătit pentru aceasta? Sunt eu echipat să stau înaintea tronului? Sunt eu în Hristos? Sunt păcatele mele iertate? Acesta este cel mai important lucru! Și noi am spune: „Este adevărat!” Dar ești tu gata pentru aceasta? Ne-am uitat în Matei 24: Isus a vorbit despre venirea Sa. Le-a spus ascultătorilor Lui să fie gata. Uitați-vă din nou, priviți la natura repetitivă, de cât de multe ori spune acest lucru. Și în cât de multe feluri o spune. Matei 24:42: „Vegheați dar, pentru că nu știți în ce zi va veni Domnul vostru.” „Vegheați”. „Nu știți”. „Să știți că, dacă ar ști stăpânul casei la ce strajă din noapte va veni hoțul, ar veghea și n-ar lăsa să-i spargă casa. De aceea, și voi…” Ascultați ce poruncă este aici: „FIȚI GATA; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiți.” „[Trebuie să] fiți gata.” Ești tu gata? El a spus că va veni când nu te gândești.

 

O întrebare cinstită pentru tine: Crezi că El vine astăzi? Gândește-te la noaptea trecută. Ți-ai petrecut noaptea trecută ca și cum El ar fi revenit noaptea trecută? Te-ai trezit în această dimineață și în timp ce te îmbrăcai aveai aceasta în minte: El poate reveni chiar acum! Sau ai petrecut-o certându-te cu soțul sau soția, strigând la copiii tăi, pierzând vremea cu lucrurile lumii, sau doar într-o ceață lumească, total inconștient față de realitatea lui Dumnezeu și venirea Sa iminentă. Când ai venit aici în această dimineață și te-ai așezat pe scaun, era gândul tău la realitatea că Hristos a spus: „Fiți gata”, „Vegheați, căci nu știți când va veni Fiul omului”? Te gândeai tu la ceea ce ne-a spus El chiar aici când a folosit analogia cu Noe în versetul 38: „În adevăr, cum era în zilele dinainte de potop, când mâncau și beau, se însurau și se măritau până în ziua când a intrat Noe în corabie și N-AU ȘTIUT NIMIC, până când a venit potopul și i-a luat pe toți, tot așa va fi și la venirea Fiului omului.” Ce gând! Ce gând înspăimântător! Iată-te cumpărând alimente, uitându-te la telefonul tău, plătind la casă, și deodată… cerul se despică în două și Hristos revine! Iată-te conducând, ascultând cântecul tău preferat, bucurându-te de atmosferă, și… bum! Iată! Trâmbița sună, glasul arhanghelului, iar Hristos coboară victorios. Ai fi pregătit? El a spus că așa se va întâmpla. Ca în zilele lui Noe. Ei nu au știut nimic, cumpărau, vindeau, se însurau și se măritau, pur și simplu se bucurau de viață, iar apoi, ușa corabiei se închide, și ei au fost inconștienți. Și El ne spune că în același fel se va întampla: oamenii vor fi inconștienți. Te întreb: Ești tu inconștient? Sunt copiii tăi inconștienți? Este soțul sau soția ta inconștientă? Este fratele tău sau sora ta inconștientă? Ești tu pregătit? Pentru că acest lucru va avea loc. Și noi, fraților, nu am spune că nu e așa. Noi am spune că credem aceste lucruri. Am spune că știm că se vor întâmpla. Dar cât de mult timp investim în această realitate… Să mă întreb: sunt eu pregătit? Sunt eu pregătit?

 

Amintiți-vă că vom sta înaintea Lui. Fie prin moarte, „După cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata”, fie prin a doua Sa venire, „De aceea, fiți gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiți.” Ambele variante ne vor aduce în același loc: fie moartea, fie a doua venire. Ne vor aduce în acest loc: „Și am văzut pe morți, mari și mici, stând în picioare înaintea tronului.” „Cerul a fost strâns ca un sul.” Iar tu vezi groază pe fețele tuturor celor răi din jurul tău. Și tu știi ce se întâmplă. Știi că e prea târziu să te pocăiești. Prea târziu să ștergi mizeriile care sunt pe telefonul tău. Prea târziu să ierți pe sora sau pe fratele acela. Prea târziu să alergi la Isus. Prea târziu să intri în corabie. Ușa a fost închisă, s-a terminat. Timpul a expirat și nu mai există nicio șansă. Timpul pentru milă, har și mântuire s-a dus. Ziua judecății a venit. Vei fi tu gata? Și știm că se va întâmpla. Acei oameni care odată erau văzuți importanți, celebritățile pe care lumea le adoră și le invidiază și le dorește, cei care domină titlurile… Au fotografi care așteaptă la aeroport doar ca să surprindă o imagine cu acești oameni cum se urcă în mașinile lor. Acești oameni care par atât de importanți… „Și am văzut pe morți, mari și mici, stând în picioare înaintea tronului.”

 

Păcatul sexual care pare atât de important și că merită atât de mult. Liniile de modă și cântecele și filmele și obiceiurile care par atât de greu de abandonat. Acel prieten sau acea prietenă pe care știi că ar fi trebuit să o părăsești cu mult timp în urmă. Când El va veni, știi bine că vei vedea totul ca pe o mizerie. Vei fi prins în flagrant. Avertizările ți-au fost date ca lui Acan. Ți-a fost dat timp să te pocăiești, dar tu nu te-ai lăsat de acel lucru. Nu i-ai dat drumul, nu te-ai întors de la el. Iar acum judecata a venit. Este peste tine. Și ai fost găsit cu păcat în mijlocul taberei. Ai avut o reputație bună, dar acum, ca pentru urmașii lui Core și Datan, a venit timpul judecății. Dacă El ar veni chiar acum în timp ce predic, ți-ar fi frică? Te-ai teme că nu ești pregătit să te duci? Ai încerca să îți ștergi istoricul? Ai încerca să te muți din apartamentul cuiva în care nu ar trebui să fii? Ai începe să spui: „Acum o să citesc Biblia”, „Acum o să mă rog”, „Acum o să mă pocăiesc așa cum a predicat Tim săptămâna trecută.” Ai lua abia atunci în serios toate avertizările? Ți-ai trage palme pentru că te-ai jucat cu păcatul? Ai regreta toate acele seri? Ai regreta că ți-ai permis să fii atât de aproape de lume? Că ți-ai permis să te joci cu caracterul lumesc? Ai regreta că ai numit sfințenia legalism? Știi că ai regreta. Știi că ai regreta toate acele lucruri dacă El s-ar întoarce și tu nu ai fi pregătit. Ești pregătit să-L vezi? Îl vei vedea. Ascultă! Ascultă! TU ÎL VEI VEDEA. Acest lucru este mai real decât faptul că eu stau în fața ta acum. Este mai sigur, mai adevărat și mai precis. TU VEI STA ÎNAINTEA LUI.

 

Dacă ai fi în acel avion cu Tim, și pare înfricoșător, toată lumea țipă, oamenii se panichează, și vezi că vine sfârșitul, ai fi gata? Sau te-ai putea relaxa într-o oarecare măsură… desigur că ar fi ceva frică din cauza avionului, și toată acea situație e groaznică, dar tu știi, ai o siguranță: „Îl voi vedea. Și mă bucur pentru aceasta. Abia aștept. Nu este nicio frică. Pentru că sunt pregătit.” Sau ți-ai cerceta mintea regretând păcate secrete? Păcate ascunse. Lucruri furate pe care le-ai crezut ascunse, cum a crezut Ghehazi, dar acum au fost descoperite. Acum știi: O nu, iată-L că vine, și eu am acest lucru. Și El mi-a spus că ar trebui să renunț la el, dar nu am renunțat. Ai fi nesigur? Să vezi fața sfântă și aprinsă a Celui care stă pe tronul de judecată. Ești pregătit ca fiecare lucru din viața ta să fie examinat?

 

Spune acolo în Apocalipsa că „Niște cărți au fost deschise. Și a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieții. Și morții au fost judecați după cele ce erau scrise în cărțile acelea, potrivit cu faptele lor.” Isus a spus despre judecată. Ce se va întâmpla? Fiecare cuvând nefolositor. FIECARE CUVÂNT NEFOLOSITOR! Ești gata să dai socoteală pentru fiecare cuvânt nefolositor? Tot ce ai spus vreodată. Fiecare cuvânt care a ieșit vreodată din gura ta, fiecare dată când te-ai mâniat, fiecare cântec pe care l-ai cântat, fiecare vers pe care l-ai recitat vreodată, fiecare cuvânt profan pe care te-ai justificat că îl poți folosi… Știți că sunt oameni în ziua de azi cărora li se dă cuvântul, și care le spun creștinilor că poți folosi limbaj obscen, că e în regulă. Și sunt unii oameni care chiar dau crezare acestei nebunii și scot pe gură limbaj obscen, iar Biblia spune că în ziua judecății vei da socoteală. Tu știi că El știe tot. Cel care a făcut urechea, nu aude? Cel care a făcut ochiul, nu vede? Ești tu pregătit?

 

Poate ai doar o hanină de evlavie și ai înșelat pe toată lumea. O reputație bună între presbiteri, o mărturie bună în biserică, dar în interior ești un mincinos și un hoț, un desfrânat și un idolatru. Și tu știi asta. Și dacă El ar reveni chiar acum, ai fi nepregătit și îngrozit. Dacă cerul s-ar despica, ochii tăi ți-ar ieși din orbite pentru că ai fost descoperit că ești fals. Ești pregătit?

 

Știți că nouă nu ne place să fim luați pe nepregătite. Ne place să fim pregătiți. Știți, oamenii își iau o armă de foc ascunsă, de ce? „În caz de nevoie.” Oamenii își fac asigurare de tornadă, de ce? „În caz de nevoie.” Grindina. Face pagube de peste 1 miliard de dolari. Vedeți ce fac oamenii acum? „În caz de nevoie…” „În caz de nevoie.” Oamenii construiesc buncăre. Oamenii se pregătesc pentru o apocalipsă cu zombie!! Dar nu se gândesc deloc la sufletul lor și la realitatea că vor sta înaintea Domnului și vor da socoteală și că eternitatea le stă înainte. Ești tu pregătit? Ești pregătit?

 

Ce ai spune dacă ai ști… că următoarele 30 de secunde sunt ultimele tale 30 de secunde. Ai pleda pentru mai mult timp? Regina Elisabeta din anii 1700 a spus pe patul de moarte: „Mi-aș da toate averile pentru mai mult timp.” Aceasta a fost o femeie rea, de ce credeți că a avut nevoie de mai mult timp? Nu pentru a strânge mai multe averi, nu ca să dea o îmbrățișare familiei; a vrut mai mult timp ca să se pună în rânduială cu Domnul. Ca să se împace cu acest Dumnezeu care era mânios pe ea. Dar nu a mai primit timp. Ești pregătit?

 

S-ar putea să spui: „Bine, Isus a spus că trebuie să fii pregătit. Dar când vine, ca să pot fi pregătit? Realitatea este că nu ști. De aceea El a spus: „Fiți gata.” Gândiți-vă la cele 5 fecioare neînțelepte, care nu aveau untdelemn. Ele nu au fost pregătite când le-a venit rândul. Nebunul bogat care și-a construit hambare mai mari, n-a fost pregătit și i s-a cerut înapoi sufletul. Gândiți-vă la Anania și Safira. Credeți că ei s-au gândit că vor fi scoși afară de aceiași tineri pe lângă care trecuseră mai devreme?

 

Este ceva adevărat cu privire la lumea aceasta, iată ce anume: Predicile – eu le numesc predici – îți sunt predicate în mod constant de către această lume. Pline de minciuni. PLINE DE MINCIUNI. Un mesaj pe care Hollywoodul a reușit foarte bine să îl predice în mod fals, și a convins pe mulți, este cu privire la moarte. Ei fac moartea să pară plină de farmec. Nu-i așa? O fac să pară chiar distractivă. Romantică. Iau un om rău, complet fără Hristos, și îl arată murind în păcatul lui, cu zâmbetul pe buze, părând atât de plin de pace, atât de calm, pe un fond de muzică lină, totul pare atât de bine. Sau același om rău și nelegiuit, fără nicio evidență a lui Hristos în viața sa, ei iau acest actor și-l arată fugind către un baraj de gloanțe încrezător, curajos, fără nicio teamă, privind moartea în față ca și când i-ar spune: „Vin către tine, nu am nicio frică.”

 

Acesta e mesajul pe care îl predică Hollywoodul. Așa mor într-adevăr cei răi? Când un om știe că urmează să Îl vadă pe Domnul și nu este pregătit, chiar așa se comportă? Este o carte scrisă de S. B. Shaw întitulată „Mărturii ale muribunzilor mântuiți și nemântuiți”. Este o carte care te pune pe gânduri. În această carte sunt relatate, așa cum spune titlul, ultimele momente ale oamenilor pe patul lor de moarte. Ce au spus; ce au făcut. Cei mântuiți și cei nemântuiți. O carte sobră. Ascultați ce au strigat ei. Iată câțiva dintre cei nelegiuiți.

 

Voltaire – nu știu dacă ați mai auzit acest nume. Un faimos ateu. Este numit „Păgânul”. Un necredincios. Iată ce a spus despre creștinism. „Creștinismul este în mod sigur cea mai ridicolă, cea mai absurdă și cea mai sângeroasă religie care a infectat vreodată această lume. Maiestatea voastră va face un serviciu etern rasei umane prin eradicarea acestei superstiții infame.” Asta a spus pe când trăia. Dar iată ce a spus cu ultimele sale cuvinte: „Sunt abandonat de Dumnezeu și de oameni. Voi merge în iad. O, Hristos! O, Isus Hristos!” Nu vă înșelați. Ei spun vorbe mari, dar când stau în fața morții, când privesc spre eternitate, este cu totul altceva.

 

Iată un altul: Francois Newport. El a spus: „O, de aș putea sta o mie de ani în focul care nu se stinge niciodată ca să obțin favoarea lui Dumnezeu și să fiu unit din nou cu El. Dar este o dorință zadarnică. Milioane de milioane de ani nu m-ar aduce cu nimic mai aproape de sfârșitul chinurilor mele, decât cu o biată oră. O, eternitate, eternitate! Pe totdeauna și pe totdeauna! Oh, chinurile insuportabile ale iadului!” Și apoi a mers la judecată. Poți auzi disperarea? Nicio muzică lină, niciun calm, nicio pace.

 

Încă o mărturie din partea celor răi. Un necunoscut. Un om rău, pierdut, care era pe moarte. „Când a fost vizitat de un doctor, el gemea și dădea semne de mare agonie. Doctorul i-a zis: „De ce gemi? Boala ta nu este dureroasă.” „O, doctore”, a spus el, „nu trupul, ci sufletul mă chinue.” În seara morții lui, când au intrat în cameră, oamenii au spus că au simțit că acolo era o prezență îngrozitoare ca și când el se afla lângă tărâmul celor osândiți. Muribundul a strigat: „O, Dumnezeule, izbăvește-mă din acea groapă îngrozitoare!” Aceasta nu era o rugăciune de pocăință ci tânguirea unui suflet pierdut. Cam cu 15 minute înainte de a muri, ceea ce s-a întâmplat la ora 12, el a exclamat: „Sunt în flăcări! Scoateți-mă afară! Scoateți-mă afară!” El a continuat să repete acest lucru până ce respirația l-a părăsit. Pe măsură ce puterea trupului îi slăbea, cuvintele lui au devenit din ce în ce mai stinse. În cele din urmă, domnul N. și-a pus urechea aproape ca să prindă șoaptele sale de plecare. Iar ultimele cuvinte pe care le-a putut auzi au fost acestea: „Scoateți-mă afară! Scoateți-mă afară!””

 

Hollywoodul te-a mințit, media te-a mințit. În spatele tuturor, diavolul te-a mințit. Dacă nu ești pregătit, poți să pretinzi că ești tare, poți să te crezi puternic, dar când vei sta în fața veșniciei, când vei privi fața Mielului de pe tron, toate celelalte vor deveni foarte clare.

 

Ieri. Doar ieri, eram la un eveniment și vorbeam cu niște tipi. Și știți ce îmi spuneau ei? „Suntem dumnezei. Omul negru este dumnezeu.” „Toate acele lucruri în care crezi sunt superstiții.” „Raiul și iadul sunt ceea ce tu le faci să fie.” M-am uitat în ochii lui și i-am zis: „Dar veți muri ca niște oameni.” Și a fost redus la tăcere. Realitatea este aceasta: poți să te numești dumnezeu, poți spune orice vrei, dar când vei sta în fața veșniciei, vei vedea cât de nedumnezeiesc ești. Vei vedea cât de firav și de slab ești. Ești pregătit?

 

Dar apoi auzi cealaltă parte. Auzi despre alții care, când stau față-n față cu moartea, sună cu totul diferit.

 

Este o carte, se numește „Cântând în foc”. Un frate pe nume John Bradford, înainte de a fi ars de viu pentru Hristos, ascultați ce a spus. S-a întors să se adreseze tânărului John Leaf, tovarășul lui de suferință; Cuvintele lui sunt de neuitat: „Încurajează-te, frate, căci vom avea o cină veselă cu Domnul în seara asta.”

 

Iată din nou ceva din cartea lui Shaw. O credincioasă: „Doamna Jewett suferea de cancer la gât și a murit de foame. Am mers să o văd.” – pastorul ei relatează – „Când mi-a auzit vocea, a spus: „Vino la mine.” Și-a aruncat brațele în jurul gâtului meu spunând: „Fratele meu, mi-am dorit atât de mult să te văd. Sunt sfințită. Mi-am păstrat credința. Mor de foame, dar în scurt timp voi lua din rodul pomului vieții.” Și-a întins mâna ca și când deja ar face acest lucru, spunând: „Dulce, o ce dulce!” Apoi, lăsându-și mâna jos, a spus: „Și voi bea din apa vieții chiar acum; la revedere pentru scurt timp.” – și a murit victorios.” Ce contrast!

 

Unul dintre imnurile mele preferate este „Stânca Veacurilor” [Cel ce Te-ai deschis mie], de Augustus Toplady. Ați auzit ce a spus el pe patul de moarte? Este glorios! Dați-mi voie să vă spun ce a zis. „Cu o oră înainte de a muri, părea să se fi trezit dintr-un somn dulce și a exclamat: „O, ce desfătări! Cine-și poate închipui bucuriile celui de-al treilea cer! Ce soare luminos s-a răspândit în jurul meu! Nu am cuvinte să descriu! Știu că de acum nu mai poate fi mult până când Salvatorul meu va veni după mine, deoarece cu siguranță niciun muritor nu poate trăi.” Și spunând aceasta a îzbucnit într-un șuvoi de lacrimi. Apoi a continuat: „După gloriile pe care Dumnezeu le-a manifestat față de sufletul meu, o lumina Lui! Lumină! Lumină! Strălucirea gloriei Lui! O, vino Doamne Isuse, vino, vino degrabă!” „

 

Ce lucru deosebit! Vedeți contrastul? Unul strigă: „Oh, chinurile insuportabile ale iadului!”, celălalt: „Lumină! Lumină! Vino degrabă!” Ce anume le-a dat acestor frați pacea în fața morții? Ce l-a deosebit pe un om de altul? De ce unul a fost pregătit pentru tron, iar celălalt striga în disperare: „Hristos! Hristos!”? Hristos i-a deosebit. Ce anume le-a dat creștinilor din primul secol curajul de a înfrunta leii și tortura și Imperiul Roman? Hristos a fost acela. Ce anume dă fraților din Iran bucurie în ciuda decapitărilor și a violurilor și a Statului Islamic? Hristos. Dacă ați fost la conferința din Denton sau ați ascultat mesajul lui John, ați auzit ce a spus despre acel băiețel. Eu însumi am privit fața acelui băiețel care a fost bătut de oameni maturi, bărbați și femei, din pricina lui Isus Hristos. Și el s-a întors în casă bucurându-se. Și avea de gând să continue să proclame mesajul, deși i se promisese că va fi omorât pentru asta. Ce anume dă o astfel de realitate? Ce anume dă un astfel de răspuns? Ce face pe un om să aibă o asemenea siguranță, să fie atât de pregătit? Hristos. Hristos. Hristos.

 

Are totul de a face cu Isus. Ești tu în Hristos? Te-ai pocăit și continui să te pocăiești de tot păcatul din viața ta? Te-ai agățat și continui să te ții lipit de Isus Hristos pentru mântuire? Este El prețios pentru tine? Este El cu adevărat prețios pentru tine? Nu doar în vorbă, ci este El cu adevărat prețios pentru tine? Îl iubești? Este El speranța ta? Este El totul pentru tine? Este El singura ta comoară? Te vezi pe tine atât de slab și fără El nu ai nimic, așa că stai aproape de El, rămâi în El, ai nevoie de El? Chiar și atunci când cazi, tu știi că El este singura ta speranță și alergi imediat la El. Ești tu un recipient al iertării prin sângele Mielului? Sângele Lui, cum vezi tu sângele Lui? Este el prețios? Vezi acel izvor care curge și spui: „Este pentru mine! Este pentru mine! Mă curăță, mă spală. Acolo găsesc iertarea, în sângele acela care a fost vărsat pentru mine.” Viața este în sânge. Și tu spui: „El Și-a dat viața mentru mine. Acel sânge s-a vărsat pentru mine.”

 

Nu e destul să crezi că Isus a murit pe cruce. Catolicii cred acest lucru. Nu e destul să crezi că Isus a fost fără păcat. Musulmanii cred acest lucru. Nu e destul nici măcar să ai o teologie bună. Demonii cred și tremură. Ei au o teologie perfectă. Ei cunosc tot adevărul. Ei știu că Isus este 100% Dumnezeu și 100% om. Dar nu există nicio mântuire pentru ei. Te încrezi tu în El? Te încrezi în El chiar acum, în prezent, și te pocăiești de tot păcatul?

 

Ieri, în timp ce mă pregăteam pentru această predică, ascultam ultimul mesaj pe care fratele Bob Jennings ni l-a predicat. În timp ce se apropia de moarte, și a spus-o cu atâta… știți Ioan 8:21 – dacă mori în păcatele tale, nu vei merge unde merge El, nu vei merge acolo unde este Hristos. El a spus: „O, dar dacă ești iertat de păcatele tale, atunci vei merge acolo unde este Isus.” Aceasta este speranța! Așa știi că ești pregătit, pentru că păcatele ți-au fost iertate, pentru că ești în Hristos! Ascultam ultimele capitole din Călătoria Creștinului venind pe drum încoace, și era vorba despre Creștinul care trece prin acea prăpastie de apă care separă pământul până ce ajunge la Cetatea Cerească, la porți. Și fără îndoială că există acea frică, n-ai mai trecut pe acolo… Ați auzit chiar și în vocea fratelui Bob când spunea că el n-a mai murit până atunci. Dar a zis: „Ce spune Biblia? Spune că e ca un somn. Am mai dormit până acum, nu e chiar așa de rău. E bine.” Și la fel și în Călătoria Creștinului, era acel frate care îl îndruma cu promisiunile. Te ții de acele promisiuni, te ții de Scriptură, speranța ta e în Hristos și în nimic altceva, niciunde altundeva, în nimeni altul. E toată în Hristos. Aceea e speranța ta, acela e ajutorul tău, aceea e Stânca. Orice alt teren e nisip mișcător. Așa știi că ești pregătit, pentru că ești în Hristos. Îți urăști păcatul, te întorci de la el, Îl vrei pe El, și nu te încrezi în nimic altceva! Sari în eternitate știind că El te va prinde în brațele Lui și niciodată nu te va scăpa. Te încrezi în El și doar în El. Veșnicia ta depinde în totalitate de lucrarea încheiată a lui Isus Hristos, de viața, moartea și învierea Lui.

 

Sau te încrezi tu în vreo faptă de-a ta? În vreo realizare, membralitate într-o biserică sau împărtășanie sau mâncare sau botez, în vreo citire a Bibliei sau ținere a Legii, circumcizie sau normă culturală? Îți pui tu toată credința în Isus Hristos chiar acum? Cei care sunt în Hristos sunt pregătiți. Și dacă ești în Hristos, ești pregătit. Dacă te întorci de la păcatul tău, ești pregătit. Și chiar de ai cădea, cel drept cade de șapte ori și se ridică. Dacă ești în Hristos, ești pregătit. Dar dacă nu ești în Hristos… Dacă nu ești, Îl vei vedea. Și va fi înfricoșător. Dacă ești în Hristos, spui ca și Pavel: „Pentru mine a trăi este Hristos, iar a muri este un câștig.” Dacă ești în Hristos, spui „Amin!” Citești 1 Ioan și vezi acel pasaj în care Ioan vorbește despre faptul că suntem copii ai lui Dumnezeu și spune: „Preaiubiților, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Și ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar știm că, atunci când Se va arăta El, Îl vom vedea așa cum este. Oricine are nădejdea aceasta se curățește, după cum El este curat.” Privim spre venirea Lui și nădăjduim. Privim la ea cu speranță. Privim la ea cu bucurie. Nu privim la ea cu groază. Și așteptând să-L vedem așa cum este, fiind într-o totală venerație față de realitatea că El va face din oameni ca noi copii ai lui Dumnezeu, ne curățim așa cum El este curat. Umblăm în curăție, umblăm cu o conștiință curată care este controlată de Cuvânt, Umblăm în sfințenie pentru că știm că fără sfințenie – există o sfințenie fără de care nimeni nu va vedea pe Dumnezeu. Și noi vrem să Îl vedem. Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu.

 

Dacă ești în Hristos, chiar și atunci când ești omorât cu pietre ca Ștefan, chiar și atunci când pietrele te lovesc, poți spune: „Iată, văd cerurile deschise, și pe Fiul omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu.” Dai tu morții tot păcatul tău azi? Acum? Sau ascunzi o parte din el? Ții o parte din el? Îi porți de grijă? Privești tu la lume așa cum spune Biblia? Pofta firii, pofta ochilor, lăudăroșia vieții și toate aceste lucruri trec și lumea trece odată cu ele. Ții lumea aproape de tine? Te apropii cât poți de muchia lumii? Încerci să ai acea moralitate minimă despre care vorbește Piper? Încerci să fii suficient de creștin ca să ajungi în cer, dar ție chiar îți place lumea. Nu ți-ai dori să fii găsit la un loc cu cei necredincioși când El se va întoarce. Nu ți-ai dori să fii în mijlocul rebeliunii când Domnul va spune inimii tale să înceteze să mai bată.

 

Bine, rapid câteva lucruri practice.

 

Unii dintre voi poate știți de Hotărârile lui Jonathan Edwards. Cred că sunt atât de folositoare. Două dintre ele cred că încapsulează întreaga idee pe care încerc să v-o prezint.

 

Din nou spun, fie că vei muri sau Hristos va reveni, important este că vei sta înaintea lui Hristos. Ești pregătit? Dacă nu ești în Hristos, nu ești pregătit. Dacă ești în Hristos, ești pregătit. Deci haideți să trăim ca și când eternitatea chiar se apropie.

 

Iată ce a spus Jonathan Edwards, care a avut siguranță deplină, încredere deplină că era cu adevărat în Domnul. Și totuși, iată hotărârea lui numărul 7: „Sunt hotărât să nu fac niciodată niciun lucru pe care nu l-aș face în ultima oră a vieții mele.” Este acesta modul în care trăiești? Dacă ai ști că seara aceasta, la ora 9 va fi ultima ta oră, te-ai mai uita la acel film? L-ai mai suna pe acel prieten? Te-ai mai duce la acel eveniment? Ai mai vorbi soției în felul acela? Ți-ai mai petrece timpul în felul în care ți-ai plănuit? Cum știi că acea oră 9 nu este ultima ta oră? Cum știi că seara aceasta la ora 9 nu va fi ora la care Domnul se va întoarce? Acum, vrea Isus să ne gândim: „O, voi muri, de aceea trebuie să îmi vând casa și să trăiesc pe stradă pentru că El va veni în orice moment și nu mai pot face nimic”? Nu, deloc. De fapt, trebuie să trăim în așa fel, în timp ce ne ducem viața normală de zi cu zi – „fie că mâncați, fie că beți, să faceți totul pentru slava lui Dumnezeu” – trebuie ca modul nostru de viață să strige la lume și oricăruia care privește: „Hristos este totul pentru mine! El poate veni în orice moment, sau îmi poate lua viața oricând, eu sunt pregătit, pentru că sunt în Hristos. Rămân în El, sunt gata să Îl văd. Mă curățesc așa cum El este curat. Mă lupt cu păcatul meu. Și tot, tot ce sunt este pentru El. Și tot ce fac arată realitatea a ceea ce spun cu gura mea. Chiar și atunci când cad, alerg imediat la El. Nu am nicio speranță, niciun ajutor, nicio salvare, nicio pace, sau bucurie sau promisiune în nicio altă parte și în nimeni altul decât în El.

 

A doua hotărâre: „Sunt hotărât să nu fac niciodată ceva ce mi-ar fi teamă să fac dacă m-aș aștepta să am mai puțin de o oră pănă să aud cea din urmă trâmbiță.” Cu alte cuvinte, același lucru. Dacă într-o oră Domnul Isus ar reveni, gândește-te ce teroare ar fi să te găsească într-o formă sau alta de păcat sexual. Și norii sunt strânși ca un sul… Cum ar fi să te găsească mințind când se întoarce. Sau purtându-te aspru, sau fiind nesupus, și El se întoarce. Neascultător de părinți, și privești în sus și Îl vezi că vine. Sau El se întoarce, iar tu nu ești în Hristos deloc.

 

Imaginați-vă următorul lucru. Și mă apropii de încheiere. Un pompier este instruit în fiecare zi cu privire la incendii, pericolul de inhalare de fum, diverse temperaturi care pot face pe cineva să piară. Repetă mereu unde trebuie să își aibă uniforma pentru a maximiza timpul, cum să aibă mașina pregătită, cum să aibă totul pregătit. A fost instruit. Apoi, într-o zi, pe când stă cu colegii lui pompieri și poartă o discuție bună, începe să sune alarma, iar acum, o nu, fuge să își caute uniforma și nu e acolo unde ar trebui să fie; scormonește, caută să o îmbrace, timpul trece; merge la mașină și mașina nu are combustibil. Acum trebuie să se oprească să alimenteze și se împotmolește în trafic. Când în sfârșit ajunge la locul urgenței, descoperă că un orfelinat plin de copii a ars din temelii și toți au murit. De ce? Pentru că el nu a fost gata, nu a fost pregătit. Gândiți-vă ce ar urma. Investigația. Toată această situație este descoperită. Știm cu toții că oamenii ar fi furioși. I-ar reproșa: „Cum ai putut? Ai fost instruit, trebuia să fii pregătit. Cum ai putut face una ca asta? Din cauză că nu ai fost pregătit, uită-te ce tragedie ai creat! Uită-te ce distrugere! Uită-te ce durere ai generat pentru că NU AI FOST PREGĂTIT! Nu ai nicio scuză! Ar trebui să fii pregătit. E prea mult în joc.”

 

Cu atât mai mult tu, care ai fost avertizat prin predicarea Cuvântului lui Dumnezeu, căruia ți s-a spus și ți s-a dat multă învățătură cu privire la acea zi, instrucțiuni și porunci să te pregătești pocăindu-te de toate păcatele și punându-ți toată credința, încrederea, speranța, sprijinul în Isus Hristos pentru sufletul tău. Să dobândești toată acea informație, iar apoi când vine acea zi, să nu fi gata. Să ți se ofere o asemenea milă și salvare, iar tu să scuipi în fața Tatălui care Își oferă Fiul ca să salveze păcătoși. Să-L dai deoparte pe Fiul care a suferit de bunăvoie mânia Domnului. Să stingi Duhul lui Dumnezeu care te cheamă să te pocăiești. Ar fi o tragedie mult mai mare decât o mie de orfelinate pline de o mie de copii morți. Să fii despărțit de tot harul și de toată mila. Să petreci o veșnicie în plâns și în scrâșnirea dinților.

 

Ascultă! Spun din nou: tu vei sta înaintea Lui. Și ori vei sta înaintea Lui pentru că Isus Hristos se va întoarce, ori vei sta înaintea Lui pentru că El îți va lua viața. Dar noi toți vom sta înaintea Lui. Și singurul loc sigur este în Hristos. Iar dacă nu ești în Hristos, nu ești în siguranță. A te mai gândi la acest lucru, nu este sigur. A dori să vorbești mai târziu cu niște oameni legat de acest lucru, nu e sigur. Singurul loc sigur este în Hristos. Și nu trebuie să aștepți până deseară ca să o faci, nu trebuie să aștepți până mai târziu sau până se va cânta, sau până la rugăciune, sau până după terminarea serviciului, sau până luăm cina; acolo unde stai te poți pocăi. Te poți pocăi și îți poți pune credința în Isus Hristos. Poți să renunți la a-ți mai respecta sinele, poți să-ți iei coroana de pe cap, să te dai jos de pe tronul pe care stăteai, unde erai dumnezeul vieții tale, unde te ascundeai, falsai și erai prefăcut, poți abandona totul și poți veni la Hristos cu adevărat. Cu sinceritate, așa cum ești, cu tot păcatul și murdăria ta. El a venit pentru cei slabi, a venit pentru cei morți. A venit pentru cei pierduți, a venit pentru cei bolnavi. El este Marele Medic. El a venit să salveze păcătoși. Și nu este niciun păcat, nicio rușine, nicio vină, nicio murdărie… Ai putea fi un pedofil sau un violator… Asta nu te ține în afara Împărăției lui Dumnezeu. El te va ierta și te va salva dacă vii cu adevărat. Vino, cât mai este timp. Pentru că nu ști când vei sta înaintea Lui, dar știi că vei sta.

 

Ești pregătit să stai înaintea tronului lui Hristos?

 

Tată… Tată, știu realitatea despre care ai spus că în acea zi mulți vor spune „Doamne, Doamne”. Știu că ai spus despre calea care duce la pierzare că este largă și mulți sunt pe acea cale. Puțini sunt cei care găsesc viața. Puțini care intră pe această cale. Dar, Doamne, Te rog să fii îndurător. Mă gândesc chiar la propria mea bunică și la cei din această sală care nu te cunosc: copii, soți pierduți sau soții pierdute. Tată, Te rog, ai milă. În Numele lui Isus, amin.

 

32.0000000000000000000000000000000000000000000000000000000

 

 

Recenzii carti si CD-uri…

 

 

https://www.resursecrestine.ro/recenzii/aparitii-carti

 

Reprezentati o librarie sau editura crestina din tara? Doriti ca produsele dumneavoastra sa fie afisate pe aceasta pagina? Aici puteti afla detaliile necesare.

Editura Print Har va prezinta Nașterea din Nou

de Petru Loga

 

Nașterea din Nou

 

Așa cum orice naștere biologică are la bază o sămânță, tot așa ne spune și Scriptura în privința nașterii din nou; are la bază o sămânță și aceasta este „sămânța lui Dumnezeu”! (Oricine este născut din Dumnezeu…sămânţa Lui rămâne în el. 1 Ioan 3:9) Dumnezeu pune în inima omului sămânța Lui din care se naște o făptură nouă care va avea natura lui Dumnezeu. Dacă ne naștem din Dumnezeu, din sămânța Lui, este extrem de important să cunoaștem ce conține această sămânță/ce este întipărit în codul ei genetic, să înțelegem din ce încolțește viața nouă. Orice sămânță biologică are în compoziția ei la scară microbiologică toate componentele de bază ale chipului celui din care provine. Dacă vom urma aceeași regulă, atunci și sămânța lui Dumnezeu va avea în configurația ei toate componentele de bază ale…

Pentru detalii suplimentare si pentru a comanda click aici.

Editura Print Har va prezinta Haina de Nuntă

de Petru Loga

 

Haina de Nuntă

 

Una din înțelegeri pe care o auzim tot mai des este: crede că Domnul Isus este Mântuitorul tău personal, crede în jertfa Lui/crede că a murit pentru iertarea păcatelor tale, că a înviat… și ești mântuit. Evanghelia lui Hristos este deseori redusă doar la vestea bună despre jertfa și învierea Domnului. Oare la atât se reduce această ,,Evanghelie” care a poruncit-o Domnul Isus să fie propovăduită la orice om? (… propovăduiţi Evanghelia la orice făptură. Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit. Marcu 16:15)

Pentru detalii suplimentare si pentru a comanda click aici.

Editura Print Har va prezinta Biserica – Trupul lui Hristos

de Petru Loga

 

Biserica – Trupul lui Hristos

 

Pentru foarte mulți dintre noi, Biserica din care facem parte nu mai are menirea dată de Dumnezeu. Pentru mulți, Biserica e doar un loc de găsire a liniștii sufletești care este pierdută în timpul săptămânii datorată stilului aglomerat de viață. Am fost învățați să credem că ceea ce este numită generic Biserica este locul unde se strâng oameni cu preocupări religioase comune. Este un loc unde se cântă, se roagă, se ascultă o predică, și se mai socializează puțin după terminarea programului și apoi pleacă fiecare la preocupările și interesele personale. Marea majoritate a membrilor sunt în situația de a fi spectatori la aceste programe religioase, slujba lor constând în prezența/statul în bancă și participarea cu o anumită sumă de bani pentru nevoile adunării. Poate ți se pare natural ca în adunare să fie mulți care nu participă la…

Pentru detalii suplimentare si pentru a comanda click aici.

In urma prezentarii acestor carti si CD-uri echipa resursecrestine.ro primeste materiale pentru premierea castigatorilor concursului biblic. Multumim editurilor si librariilor pentru colaborare si uram succes tuturor participantilor la concursul biblic de pe site.

 

 

33.000000000000000000000000000000000000000000000000000000

 

William Gurnall, maxime, pagina 1

   

 

https://www.resursecrestine.ro/maxime/index-autori/william-gurnall

 

 

Creştinul în armătură completă (79)

Credința îndepărtează vălul de pe ochii creștinului astfel că el poate vedea păcatul în goliciunea lui, înainte ca Satan să-l deghizeze cu haine atrăgătoare.

William Gurnall | Creştinul în armătură completă | Tematica: Credinta

Credința este darul înțelept care determină sufletul să se gândească la modul în care va trăi veșnicia.

William Gurnall | Creştinul în armătură completă | Tematica: Credinta

Încurajează-te, căci îndoielile tale nu vin dintr-o lipsă totală a credinței, ci din nemulțumirea cu privire la calitatea slabă a credinței tale.

William Gurnall | Creştinul în armătură completă | Tematica: Credinta

Pacea Evangheliei nu va fuziona cu altă pace. Tu trebuie s-o bei curată și nediluată sau să nu o bei deloc.

William Gurnall | Creştinul în armătură completă | Tematica: Pacea

… mesajul nedorit al Adevărului îi determină pe oameni să-și momească cugetul cu făgăduința profitului lumesc.

William Gurnall | Creştinul în armătură completă | Tematica: Lucrurile lumii

… iată certitudinea: oricine are un timp de însămânțare a harului în inima sa, va avea și un timp de seceriș al bucuriei…

William Gurnall | Creştinul în armătură completă | Tematica: Bucuria

Oamenii se înșală dacă încearcă să-și vindece cugetele cu orice altceva decât cu alifia înviorătoare a Evangheliei.

William Gurnall | Creştinul în armătură completă | Tematica: Gandirea

Nu te concentra asupra modului în care începe un sfânt, ci asupra modului în care el sfârșește…

William Gurnall | Creştinul în armătură completă | Tematica: Desavarsirea

Pacea cugetului este un sigiliu pus de mâna lui Dumnezeu care arată că datoria față de justiția divină a fost plătită complet.

William Gurnall | Creştinul în armătură completă | Tematica: Harul

Dacă cei buni pleacă, iar cei care rămân devin din ce în ce mai răi, noi avem toate motivele să ne temem că Dumnezeu Își va curăța terenul făcând loc judecății!

William Gurnall | Creştinul în armătură completă | Tematica: Judecata (Osandire)

Dacă s-ar supune la vot, oare n-ar lua mii de oameni hotărârea de a-L îndepărta pe Cristos și Evanghelia Sa?

William Gurnall | Creştinul în armătură completă | Tematica: Omul

… există o rămășiță de sfinți care cunosc și apreciază valoarea lui Cristos, care îmbrățișează cu drag Evanghelia Lui și plâng pe ascuns datorită disprețului aruncat de cel nelegiuit.

William Gurnall | Creştinul în armătură completă | Tematica: Isus Hristos

… cele mai prețioase adevăruri ale Evangheliei sunt aproape acoperite cu erori și blasfemii, pe care mințile corupte -de Satan însuși- le-au aruncat în fața lui Cristos și a Evangheliei!

William Gurnall | Creştinul în armătură completă | Tematica: Lucrurile lumii

… nicicând Evanghelia lui Cristos nu a intenționat să găzduiască dorințele trupești; ea nu momește oamenii cu onoruri și plăceri lumești…

William Gurnall | Creştinul în armătură completă | Tematica: Lucrurile lumii

În timp ce tu nu le poți oferi mântuirea ta acestor oameni ignoranți, amintește-ți că ei sunt morți de foame, deoarece niciodată nu s-au ospătat din Pâinea Vieții.

William Gurnall | Creştinul în armătură completă | Tematica: Diverse

Deoarece o noapte întunecată de sărăcie și orbire spirituală se întinde peste toate națiunile, ele sunt ținta unui masacru continuu din partea măcelarului iadului!

William Gurnall | Creştinul în armătură completă | Tematica: Omul

Chiar dacă cerul și pământul sunt în ruine, nici cea mai mică părticică a vreunei făgăduințe a lui Dumnezeu nu va fi îngropată sub dărâmături.

William Gurnall | Creştinul în armătură completă | Tematica: Nadejdea

Disperarea nu se poate odihni foarte mult deoarece nu există o nădejde care s-o adoarmă. Dar nădejdea liniștește un duh tulburat.

William Gurnall | Creştinul în armătură completă | Tematica: Nadejdea

Nădejdea sparge vasul de alabastru al făgăduințelor deasupra capului celui credincios și aduce mângâieri sufletului.

William Gurnall | Creştinul în armătură completă | Tematica: Nadejdea

Credința spune sufletului ce a făcut Cristos, iar nădejdea îl înviorează cu știrea referitoare la ce va face El.

 

William Gurnall | Creştinul în armătură completă | Tematica: Harul

 

34.00000000000000000000000000000000000000

Carti NEMURITOARE

 

 

…………….

 Fenomenul Piteşti. Demascarea

 

                                                                                                                

Reeducarea prin tortură în închisorile comuniste din România este subiectul unei triple lansări în ianuarie 2011: un documentar, o carte si un site dedicat.

 

 

Unul dintre cele mai tragice episoade ale genocidului comunist din România – „reeducarea” prin tortură, denumit şi „Fenomenul Piteşti” – este subiectul unuia dintre cele mai ample proiecte de cercetare în istorie contemporană, ce se va materializa, la jumatatea lunii ianuarie, printr-o triplă lansare: un film documentar realizat pe baza mărturiilor a opt dintre victime, o carte – istoria completă şi documentată a „experimentului Piteşti”, şi un site care va pune la dispoziţia celor interesaţi, gratuit, cea mai mare bază de date legată de acest subiect, inclusiv, în premiera, lista completă cu numele victimelor şi a torţionarilor de atunci.

 

Au fost identificate, cel puţin până în acest moment, 602 victime ale „experimentului”. „«Fenomenul Piteşti» mi se pare reprezentativ pentru ceea ce a însemnat comunismul şi pentru ceea ce a dorit să realizeze. Intrând în profunzimile sale, mi-am dat seama că am datoria de a prezenta rezultatele cercetării cât mai multor oameni şi atunci am gândit un proiect prin care să atrag cât mai multe persoane înspre subiect, fiindcă publicul cititor al unei cărţi este destul de redus. Aşa s-a născut ideea documentarului «Demascarea», aşa s-a născut şi ideea site-ului www.fenomenulpitesti.ro. Ambele platforme ne-au permis să diversificăm mesajul şi să atingem oameni care, altminteri, nu ar fi ajuns la el nu din lipsă de interes, ci din neştiinţă”, a declarat pentru EVZ coordonatorul acestui proiect, Alin Mureşan, cercetător în cadrul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) şi masterand în istorie contemporană la Facultatea de Istorie, Universitatea din Bucureşti.

 

„Importanţa cercetării este uşor de demonstrat. Oamenii inteligenţi pot învăţa multe din această grozăvie. N-ar fi rău să ne aducem aminte din când în când că toate acestea s-au întâmplat de curând, poate chiar părinţilor sau bunicilor noştri, sub sloganuri atrăgătoare şi ridicole deopotrivă (vezi încă actualul „lupta pentru pace”) în numele democraţiei. Nu e bine să idealizăm nici oameni, nici sisteme. Piteştiul este într-un fel sinteza acestei lumi, el conţine câteva elemente pe care oricine le poate recunoaşte în viaţa de zi cu zi: mereu vor exista oameni dispuşi la compromisuri, mereu vor exista cedări de conştiinţă, la fel cum mereu vor exista şi oameni verticali. Şi, mai presus de toate, mereu trebuie să învăţăm să iertăm”, continua Alin Mureşan.

 

„O victimă îşi îmbrătişează călăul, şi o face din inimă”

 

Filmul „Demascarea”, un documentar de 70 minute (şi un capitol bonus de şapte minute) în regia lui Nicolae Mărgineanu, urmăreşte, pe baza mărturiilor directe a opt dintre supravieţuitori, toate etapele prin care victimele torturilor erau forţate să treacă şi efectele psihologice pe care le aveau aceste metode de „reeducare”.

 

Filmul este o coproducţie a Fundaţiei Arsenie Boca, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), AGER Film şi www.fenomenulpitesti.ro, cu sprijinul Konrad Adenauer Stiftung România.

 

„În acest documentar am surprins şi un moment extraordinar – o victimă îşi îmbrăţişează agresorul, şi o face din inimă. Sunt lucruri care nu pot fi descrise în cuvinte, dar oamenii aceştia încă mai trăiesc printre noi şi am vrut să-i arătăm lumii”, spune Alin Mureşan, care semnează, de altfel, scenariul.

 

Pentru Nicolae Mărgineanu, care a semnat şi regia filmului „Binecuvântată fii, închisoare”, (ecranizarea cărţii autobiografice „Bénie sois-tu, prison”, a scriitoarei de origine română Nicole Valéry-Grossu (2002), subiectul este interesant şi nu doar ca un ecou al unei experienţe personale (tatăl regizorului, psihologul Nicolae Mărgineanu, fost arestat în 1948 pentru activitatea sa în Asociaţia Româno-Americană (A.R.A.), ce a constat în conferinţe despre America şi în informarea părţii americane despre situaţia Transilvaniei).

 

„Am citit cartea lui Alin Mureşan şi m-a bucurat atât de tare că un tânăr se ocupă de o asemenea problemă de istorie contemporană. Eu sunt mai motivat, având în vedere că toată familia noastră a trăit această dramă. Tatăl meu a fost arestat în 1948 şi a rămas 16 ani şi două luni în închisoare. Iar fratele lui, care a fost ţăran, primar liberal în satul Obreja, a intrat în mişcarea de rezistenţă şi, împreună cu alţi 12, au fost împuscaţi la Cluj, fără să fi fost un ordin de condamnare la moarte, ci numai o condamnare la 20 de ani de închisoare. Nu se ştie nici acum unde au fost îngropaţi”, declară pentru EVZ regizorul Nicolae Mărgineanu.

 

„Am primit propunerea lui Alin Mureşan la începutul anului trecut, momentul în care, de altfel, am şi început sa filmăm. Este un film bazat pe interviuri. Alin a cunoscut şi le-a trezit încrederea acestor domni extraordinari care au trecut prin închisori, şi a ştiut să aleagă persoanele care să poată vorbi cu detaşare, limpezime şi profunzime despre ceea ce s-a petrecut la Piteşti. Greutatea filmului cred că a fost la montaj, unde am zăbovit destul destul de mult, şi a fost o muncă comună, am avut să alegem dintre foarte multe cadre. A fost un privilegiu să-i cunosc pe aceşti oameni, am filmat în casele lor, câteodată şi în casa mea, am folosit materiale de arhivă din Arhiva Naţională de Filme, care au putut, într-un timp foarte-foarte scurt, să redea atmosfera începutului stalinismului în România. Capitolul bonus este mărturia unuia dintre supravieţuitori, care, în urma bătăilor şi a torturilor, şi-a pierdut auzul şi a rămas şi cu un handicap de vorbire. A fost foarte greu să-l introducem în montajul filmului şi atunci a creat un moment special. Este uluitor cum aceşti oameni, după 60 de ani, reuşesc să povestească cu detaşare şi înţelegere ceea ce s-a întâmplat. La început am fost puţin speriat, mă temeam că fimul ar putea să exploateze cumva aceste orori. Mulţumită faptului că aceşti oameni au vorbit atât de frumos şi atât de profund, filmul poate fi vizionat cu uşurinţă şi cu mult interes”, spune regizorul Nicolae Mărgineanu.

 

Documentarul este disponibil în librării, pe DVD, la preţul de 12 lei prin Fundaţia Arsenie Boca, aici.

 

„Piteşti. Cronica unei sinucideri asistate”

 

Cercetarea istorică din ultimii ani a permis identificarea nominală a oficialilor regimului comunist care au (co-)ordonat acţiunea violentă din Piteşti. Volumul „Piteşti. Cronica unei sinucideri asistate” (ediţia a II-a, revăzută şi adăugită), semnat de Alin Mureşan, cercetător în cadrul IICCMER, se anunţă drept cea mai completă şi documentată istorie a „fenomenului Piteşti”.

 

Rescrisă aproape în totalitate faţă de prima ediţie, apărută la Editura Polirom la începutul lui 2008, cu peste 100 de pagini în plus, fotografii cu peste 30 de victime şi ofiţeri de Securitate, cartea este o analiză amplu documentată a evenimentelor petrecute la Piteşti, dar şi în alte penitenciare de acelaşi tip în perioada 1948-1951, când fenomenul „reeducării” a atins apogeul.

 

Îmbogăţită cu informaţii noi extrase din arhive, din volume de memorii publicate recent şi din interviuri cu foşti deţinuţi, a doua ediţie prezintă metodele de tortură şi acţiunile violente din închisori, rolul administraţiei în sprijinirea acestora, portretele principalelor personaje şi procesele împotriva agresorilor.

Prin expunerea detaliată a faptelor, volumul se doreşte a fi un exerciţiu de memorie necesar şi, pe cât posibil, un act de reparaţie pentru victimele reeducării de la Piteşti, Suceava, Braşov, Gherla, Târgşor, Târgu Ocna şi Peninsula.

 

 

„Camera 4-spital era mare, luminoasă, prielnică intercomunicării. Nu mă săturam privind prin ferestrele mari, e drept, cu gratii, dar fără obloane, încă, peisajul de un verde tonic, de un albastru melancolizant”, scrie în cartea sa de memorii Neculai Popa.

 

A fost arestat în 1948 şi descrie iadul de la Piteşti, prin care avea să treacă în cursul celor 15 ani suferinţe de neimaginat într-o lume normală. Rând pe rând, între anii 1949-1964, a fost închis la Suceava, Piteşti, Gherla, Târgu Ocna şi Aiud, a fost eliberat în 1957 şi apoi din nou arestat şi internat în lagărele de muncă de la „Noua Culme” şi Periprava.

 

Mărturia sa din volumul „Coborârea in iad”, alături de mărturii directe, documente sau de statistici, – legate de vârsta deţinuţilor, condamnările suferite, apartenenţa politică sau judeţele de provenienţă ale acestora -, vor fi disponibile pe www.fenomenulpitesti.ro, un site realizat în condiţii grafice deosebite, care va găzdui cea mai mare bază de date pe aceasta tema, disponibilă gratuit. Conţinutul site-ului, care va fi îmbunătăţit în permanenţă, include fotografii cu victimele, copii ale unor documente, poze ale fostei închisori, mărturii audio/video, studii de specialitate şi alte informaţii în exclusivitate.

 

Câţiva ani de „reeducare”

 

„Fenomenul” sau „experimentul Piteşti” s-a desfăşurat între noiembrie 1949 şi decembrie 1951 în mai multe închisori din România comunistă (în principal la Piteşti şi Gherla, dar şi la Canal, Târgu Ocna ori Braşov). El consta în distrugerea fizică şi morală a tinerilor închişi în penitenciare prin combinarea celor mai crude şi inumane metode de tortură fizică şi psihologică, aplicate de către alţi colegi deţinuţi. Securitatea a recrutat în primă fază un grup de 5-6 condamnaţi, conduşi de Eugen Ţurcanu, care ulterior au obligat prin schingiuri şi alţi tineri să li se alăture în cadrul comitetelor de tortură.

 

În afară de chinurile fizice (sute de flotări şi genuflexiuni, zile întregi de stat în diverse poziţii incomode, lovituri la faţă, tălpi, fese, organe, toate în condiţiile în care deţinuţii erau subnutriţi cronic), victimele erau batjocorite şi prin metode care le afectau psihicul, fiind obligate să îşi calce în picioare public familia, prietenii, credinţa şi simbolurile religioase, modelele etice din libertate.

 

În plus, victimelor li se cerea să ofere informaţii despre activitatea anticomunistă dinainte de arestare (folosite de Securitate pentru a opera alte arestări), iar majoritatea erau solicitaţi, în ultima etapă a „experimentului”, să se compromită decisiv prin participarea la bătăi.

 

Toate acţiunile se desfăşurau exclusiv în celule, între deţinuţi, ca să dea impresia neimplicării administraţiei şi Securităţii, fapt speculat de către comunişti atunci când au înscenat trei procese legate de Piteşti. În primul, cel mai cunoscut, au fost condamnaţi 22 de deţinuţi (dintre care 17 au fost executaţi), deşi majoritatea dintre ei fuseseră victime înainte de a participa la bătăi.

Doar cinci membri de rangul doi ai administraţiei penitenciarelor au fost condamnaţi într-un proces ulterior, dar au fost graţiaţi la scurtă vreme. Prin torturile de tipul „experimentului Piteşti” au trecut circa 1000 persoane, dintre care au murit aproximativ 50.

                                                                                                                       Autor: Diana Evantia Barca 

 

Sursa: www.evz.ro.

………….

Monahul Moise, Să nu ne răzbunaţi!

       Nicolae-Istratemic

Nicolae Istrate, fost deţinut politic basarabean

 

 

 

În cartea sa, „Să nu ne răzbunaţi! Mărturii despre suferinţele românilor din Basarabia”, Monahul Moise Iorgovan pune accentul pe partea spirituală a istoriei recente a românilor. Ca urmare a constituirii unei adevărate arhive video cu interviurile şi mărturiile foştilor deţinuţi politici, viziunea iniţială, a unui Pateric cu figuri şi întâmplări deosebite din temniţele comuniste s-a modificat, astfel încât cititorul se poate acum bucura de o primă apariţie din seria Să nu ne răzbunaţi!, sub acest titlu vor fi reunite cărţi cu mărturii şi dvd-uri cu filme documentare.

Acest prim volum ne pune în faţă drama celei mai pătimite părţi a pământului românesc, Basarabia.

 

 

Cartea conţine un dvd cu filmele:

 

Deportările în Siberia

Deţinuţii politici din Basarabia

Foametea din Basarabia (1946-1947)

 

„AM IEŞIT DIN ÎNCHISOARE NEÎNRĂIT ŞI NERĂZBUNĂTOR…”

 

„Când am fost arestat a doua oară, după condamnare, când eram în celulă, înainte de a ne duce în Siberia, am avut noaptea un vis. Mi s-a arătat Maica Domnului şi mi-a spus:

„Ce ai suferit până acum e nimic – la prima închisoare. Suferinţa e de acuma încolo. Suferinţa e în faţă, pregăteşte-te de suferinţă!“

Când am venit acasă, eram distrofic. Aveam 1.80 m şi ajunsesem la 40-45 de kg. Eram numai pielea şi oasele. Când am coborat din tren, aveam de la gară până acasă 10 km. I-am făcut în jumătate de zi. Nu puteam să merg, mereu trebuia să fac pauze, să mă odihnesc. Când am ajuns acasă, nici mama nu m-a cunoscut. Credea că sunt un cerşetor. A trebuit să-i spun:

– Mamă, sunt eu, Nicolae!

Şi atuncea m-a cunoscut şi m-a îmbrăţişat, iar eu i-am spus:

– Mamă, lasă-mă să mă închin.

Şi m-am dus atunci şi m-am închinat.

M-am închinat, mi-am făcut cruce şi l-am multumit lui Dumnezeu că m-a scăpat cu viaţă.

Acuma, mă bucur de un lucru: că am ieşit din lagărele astea şi din închisorile pe unde am trecut neînrăit şi nerăzbunător. M-am întâlnit şi cu acela care m-a torturat foarte greu şi nu i-am spus nimic. Nu i-am reprosat nimic. M-am gândit şi eu la păcatele mele şi m-am gândit de câte ori am fost salvat eu de Dumnezeu. Şi-atuncea, m-am gândit că şi eu trebuie să iert şi am încercat să-i găsesc lui scuze: că aşa au fost timpurile… încercam să mă pun în locul lui şi am reuşit să-l iert.“

 

„Şi mi-am dat seama că, într-adevăr, dacă omul înţelege credinţa şi se adresează

 lui Dumnezeu, Dumnezeu numaidecât îl ajută, îi dă puterea de-a lupta, de a merge

înainte, indiferent de greutăţi.“

 

 

 

…………..

Paradigme ale tragediei Basarabiei

 https://www.fundatiaarsenieboca.ro/magazin/istorie-eroi-marturisitori/paradigme-ale-tragediei-basarabiei-detail

 

Prețul de vânzare 25,00 lei

 

Descriere

AUTOR: Gheorghe Buzatu

TITLU: Paradigme ale tragediei Basarabiei

EDITURĂ: BABEL, VICOVIA

CARACTERISTICI: 358 pagini

DETALII/ DESCRIERE: „Paradoxul este acesta: cât timp nu ne atacă, trebuie să opunem Rusiei – dacă putem, bineînţeles – armata altora, armata Europei întregi. Dacă aceasta nu se poate, dacă Europa va fi divizată ca în1914-1918, noi trebuie să stăm deoparte. Altfel, suntem distruşi… Noi trebuie să ne ferim ca de foc să irităm pe ruşi,întâi, fiindcă suntem prea aproape de ei, şi, al doilea, fiindcă ruşii sunt ca elefanţii: nu uită niciodată. Oricum, trebuie precizat, prin declaraţii oficiale şi prin presă, că n-avem nimic cu poporul rusesc, că ceea ce avem este cu regimul bolşevic, care ne ameninţă liniştea şi siguranţa internă”.1936 – Nicolae Iorga într-un inteviu dat jurnalistului L Joldea Rădulescu

 

 

 

……………..

Nichifor CRAINIC – Zile albe, zile negre. Memorii

 

https://www.fundatiaarsenieboca.ro/magazin/istorie-eroi-marturisitori/nichifor-crainic-zile-albe-zile-negre-memorii-detail

 

 

Prețul de vânzare 28,00 lei

 

Descriere

AUTOR: Nichifor Crainic

TITLU: Zile albe, zile negre. Memorii

EDITURA: Editura Floarea albă de colţ

DESCRIERE/ DETALII: Manuscrisul acestor memorii – o capodopera a genului memorialistic -, scrise în anii 1945-1946, când Nichifor Crainic a fost sub mască – pribeag în ţara sa (se ascundea de autorităţile prosovietice la Mănăstirea Sâmbăta de Sus – protejat de stareţul Arsenie Boca – şi prin satele ardelene), a fost salvat şi păstrat cu grijă de către Părintele Arsenie Boca (1910-1989), într-o perioadă (1947-1962) când puteai fi trimis în temniţă sau la Canalul Dunăre-Marea Neagră dacă deţineai scrieri de-ale lui Nichifor Crainic.

CUPRINS:

Nichifor Crainic şi secolul său (studiu intro de Florin Duţu)

Cuvântul Pr. Dumitru STĂNILOAE (1903-1993) de la aniversarea de 80 de ani a lui Nichifor Crainic, în ziua de 23 dec. 1969, la Restaurantul Bucur

Zile albe, zile negre. Memorii

 

 

………..

Aspazia Otel Petrescu – Interviuri

https://www.fundatiaarsenieboca.ro/magazin/carti-si-filme/istorie-eroi-marturisitori/aspazia-otel-petrescu-interviuri-detail

Prețul de vânzare 17,00 lei

 

Descriere

AUTOR: Aspazia Otel Petrescu

TITLU: Interviuri

EDITURA: Manastirea Paltin Petru Voda, 2018

CARACTERISTICI: 190 pagini, 13,5 x 21 cm

DETALII/ DESCRIERE: Interviurile au fost realizate de către maicile de la mănăstirea Paltin, care i-au arătat o deosebită prețuire fericitei Doamne Aspazia, îngrijind-o cu multă dragoste și evlavie pe patul de suferință, până la sfârșitul creștinesc al acesteia. Interviurile conțin sfaturi și povețe înțelepte, pornite dintr-o inimă mare ce a biruit o experiență de viață înfricoșătoare pentru unii, dar măreață și provocatoare spre noi urcușuri duhovnicești, pentru cei ce L-au iubit pe Hristos cu prețul vieții lor în temutele temnițe ale regimului comunist.

 

……………………..

Top 10 cele mai dorite carti crestine pe www.clcromania.ro

  

 

 

 

Atunci cand vrei sa faci cadou o carte, si nu prea esti priceput in a alege, ajuta daca ai idee ce au cumparat si altii. Ne-am gandit sa va prezentam  cele mai vandute 10 titluri pe www.clcromania.ro si cine stie poate chiar iti lipseste vreuna din biblioteca! Si nu uita ca se apropie Craciunul, o carte (sau doua, trei) este cadoul perfect pentru oamenii speciali din viata ta!

1. Dragoste si respect

http://www.clcromania.ro/dragoste-si-respect_prd7228.html

2. Pericolele unei credinte superficiale

http://www.clcromania.ro/pericolele-unei-credinte-superficialetrezirea-din-letargia-spirituala_prd12963.html

3. Cu Dumnezeu in subterana

http://www.clcromania.ro/cu-dumnezeu-in-subterana_prd1938.html

4. Gradina Leotei

http://www.clcromania.ro/gradina-leotei_prd12584.html

5. In valtoarea apelor

http://www.clcromania.ro/in-valtoarea-apelor_prd12345.html

6. Cand se incheie jocul, totul se intoarce in cutie, Ortberg

http://www.clcromania.ro/cand-se-incheie-jocul-totul-se-intoarce-in-cutie_prd8134.html

7. Viata fara limite

http://www.clcromania.ro/viata-fara-limite-inspiratie-pentru-o-viata-ridicol-de-buna_prd11593.html

8. Cand greierii plang

http://www.clcromania.ro/cand-greierii-plang_prd9536.html

9. Sa-i castige inima

http://www.clcromania.ro/sa-i-castige-inima_prd12840.html

10. Cand povestea de dragoste ti-o scrie Dumnezeu

http://www.clcromania.ro/cand-povestea-de-dragoste-ti-o-scrie-dumnezeu_prd4094.html

………………..

Cu Dumnezeu în subterană

Richard Wurmbrand

  5.00

Livrare GRATIS cu Poșta Română la orice comandă peste 100 lei!

Distribuie:

Share Page on Facebook Pin on Pinterest Share Page on Twitter Share Page on LinkedIn Share on Google+

Disponibil

 

Prețul nostru:  32,00 RON

Prețul tău:

32,00 RON

Adaugă în coș

Detalii produs

Recenzii

Autori

Eu denunţ comunismul fiindcă îi iubesc pe comunişti. Putem urî păcatul, iubindu-1 în acelaşi timp pe păcătos. Creştinii au datoria de a câştiga sufletele comuniştilor: dacă nu vom reuşi s-o facem ei vor năpădi Occidentul şi vor dezrădăcina creştinismul şi de aici.

 

Conducătorii din Est sunt nişte oameni nefericiţi, distruşi sufleteşte. Ei pot fi mântuiţi, iar Domnul o va face trimiţându-le un om. N-a mers El Insusi sa-i scoată din Egipt, ci 1-a trimis pe Moise. Tot astfel, acum, noi suntem cei care trebuie să-i aducă pe calea Domnului pe conducătorii comunişti din orice domeniu — artistic, ştiinţific şi politic. Cucerindu-i pe cei care modelează cugetele oamenilor în spatele Cortinei de fier, vom câştiga oameni pe care aceştia îi conduc şi-i influenţează.

 

Convertirea Svetlanei Stalin, unica fiică a celui mai mare ucigaş în masă al creştinilor,  cea  care  a  fost  crescută  in  cea mai  stricta disciplina comunista, dovedeşte că există o armă mai eficientă împotriva comunismului decât bomba nucleara: iubirea lui Cristos. — Richard Wurmbrand

 

Prefaţă la ediţia română:

Această carte a apărut în Anglia şi SUA în 1968. Fusesem eliberat de curînd din închisoare, după paisprezece ani de detenţie, şi sosisem recent în Occident. A fost tradusă în germană, franceză, spaniolă, italiană. Ceea ce am relatat în ea a produs senzaţie. Lucrurile petrecute în închisorile României — suferinţa cumplită, răutatea unora, eroismul şi virtutea altora erau ceva cu totul nou pentru lumea cititorilor. Am fost primul care ajungea acolo, în Occident.

 

Să fi stat cu anii în închisoare nu e o nenorocire. Dar e o nenorocire să fi stat ani lungi în închisoare şi să nu fi învăţat din asta. Eu am învăţat. Am învăţat să-l iubesc pe Dumnezeu mult, chiar cînd trec prin suferinţă, şi să-i iubesc pe toţi oamenii.

 

De aceea, nu am scris ca un istoric care relatează pur şi simplu faptele. Faptele rele au fost săvîrşite de oameni. Unii dintre ei nu mai sînt azi ce au fost acum zeci de ani. Unii criminali s-au îndreptat, au devenii oameni buni, ba unii au devenit copii ai lui Dumnezeu. Ei pot povesti cum au păcătuit odinioară. Eu nu sînt chemat să fac publice păcatele pe care Domnul Iisus li le-a iertat şi le-a spălat cu sfînt sîngele său.

Alţii au murit. Un vechi proverb latin ne învaţă: „ Despre morţi să nu vorbeşti decît de bine „. Proverbul nu e întru totul drept. Unele fapte foarte rele ale morţilor trebuie spuse nu ca să-ţi verşi mînia pe vinovaţi, ci pentru ca din cunoaşterea lor să se tragă învăţăminte, ca asemenea catastrofe să nu se mai întîmple în viitor. Dar, pe cît posibil, unde-i vorba de păcate săvîrşite de mulţi, e bine să nu le atribui unor persoane.

Cei care au săvîrşit fapte groaznice au soţii, copii şi nepoţi care poartă acelaşi nume cu ei. Pe cît posibil, aceştia nu trebuie să audă numele părinţilor şi bunicilor imprecat. Pentru fata lui Stalin, pentru unii copii ai marilor ucigaşi din vremea nazistă, faptul de a auzi iarăşi şi iarăşi blesteme la adresa părinţilor a fost mai mult decît poate îndura un biet suflet omenesc.

Unde-i vorba de personalităţi care au jucat un rol hotărîtor în istorie, nu am putut omite să dau nume. Unde nu era absolut necesar, am întrebuinţat nume fictive.

 

Cînd a apărut prima ediţie a cărţii, domnea Ceauşescu. Dacă dădeam nume şi date precise despre oameni care au făcut bine, ei ar fi fost prigoniţi. Am povestit de aceea lucruri întîmplate într-o închisoare caftind întîmplate în alta. Cred că voi găsi înţelegere pentru acest lucru.

 

Principalul motiv pentru care public cartea în româneşte este că am întîlnit în închisoare suflete care, în timpul celor mai grele pătimiri, au atins culmi de dragoste şi frumuseţe spirituală. Pe aceştia vreau să-i fac cunoscuţi.

 

Categorii

Catalog » Cărți creștine » Eseuri, Biografii, Mărturii » Mărturii din regimul comunist

Catalog » Cărți creștine » Richard Wurmbrand

 

https://clcromania.ro/produs/cu-dumnezeu-in-subterana-sc-richard-wurmbrand-9789739438803

 

 

………………………………

Top 10 Cele Mai Vandute Carti din Lume

 

 

Cele mai vandute carti din lume, lista cercetatorului James Chapman –

 

10. The Diary of Anne Frank, de Anne Frank – vanduta in peste 27 de milioane de copii
11. Think and grow rich, de Napoleon Hill, vanduta in peste 30 de milioane de copii
12. Gone with the wind, de Margaret Mitchell, vanduta in peste 33 de milioane de copii
13. The twilight saga, de Stephenie Meyer, vanduta in peste 43 de milioane de copii
14. The Da Vinci code, de Dan Brown, vanduta in peste 57 de milioane de copii
15. Alchimistul, de Paulo Coelho, vanduta in peste 65 de milioane de copii
16. Stapanul inelelor, de J. R. R. Tolken, vanduta in peste 103 de milioane de copii
17. Harry Potter, de J. K Rowling, vanduta in peste 400 de milioane de copii
18. Quotations from Chaiman Mao Tse-Tung, de Mao Tse-Tung, vanduta in peste 820 de milioane de copii
19. Biblia, vanduta in peste 3900 de milioane de copii (3.9 bilioane)

 

 

 

 

Sursa listei si a pozei – http://www.likenews.ro/top-10-cele-mai-vandute-carti-in-lume

 

Cititi o lista cu cele mai vandute carti din lume, de la aparitia lor, aici (in L. Engelza) http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_best-selling_books

……………..

Rezumatul romanului Alchimistul de Paulo Coelho referat

 

 

In acest roman sunt prezentate viata si peripetiile lui Santiago,un tanar oier.Acesta isi cunostea foarte mult oile si de asemnea era foarte atasat de ele.

 

La un moment dat, a avut acelasi vis in doua nopti la rand: visase ca va descoperi o comoara, ascunsa langa piramidele din desert.Curios, a vizitat o tiganca, cu scopul de a afla mai multe lucruri despre visul sau , caci se spunea ca acea tiganca stia sa talmaceasca visele.Dar baba i-a spus doar ce baiatul stia deja,dar nu inainte de a-si lua plata:i-a spus flacaului ca ii va talmaci visul daca ii va da a zecea parte din comoara daca o va gasi.In alta zi , cand Santiago statea cu oile sale si citea , a observat un batran care statea langa el.Acesta era un rege , pe nume Melchisedec.Batranul rege i-a spus baiatului mai multe lucruri personale, ba chiar stia de visul sau. El l-a sfatuit pe baiat sa plece in cautarea comorii, de fapt sa-si urmeze legenda personala. I-a mai spus ca atunci cand omul vrea cu adevarat sa faca un lucru, tot universul il ajuta. Batranul i-a dat lui Santiago doua doua cristaluri care, spunea el , il vor ajuta atunci cand va avea necazuri. Hotarat baiatul a vandut oile pe care le avea si a plecat spre piramide. Mai intai a ajuns intr-un oras port . Acolo era singur si nu stia limba . La un bar a intalnit un om care s-a dat drept un prieten dar care pana la urma s-a dovedit a fi un hot care i-a furat toti banii.

 

Pana la urma s-a angajat la un magazine de cristaluri. S-a imprietenit cu proprietarul si l-a ajutat pe acesta in afacerea sa.Dupa un an , dupa ce si-a economisit destui bani, a plecat in cautarea comorii, cu o caravana in desert. Au mers drum lung si ,deoarece era vreme de razboi intre anumite clanuri din acele tinuturi , caravana s-a oprit la oaza din drumul acestora ,care era un teren neutru. Acolo baiatul o cunoaste pe Fatima, de care. El este nehotarat, nu stie ce sa faca: sa isi continue legenda personala sau sa ramana in oaza und ear fi putut trai linistit alaturi de Fatima.

 

Intr-o seara , pleaca din cort si isi gaseste un loc tocmai bun pentru a medita. Stand rezemat de niste pietre, vede doi ereti pe cer si are o vedenie : mai multi razboinici intra in oaza si devasteaza tot. Atunci merge repede si informeaza conduce-

 

rea oazei de visul sau . Peste cateva zile mai multi razboinici intra in oaza si incep sa distruga corturile , dar apoi realizeaza ca de fapt , toate corturile erau goale si li se intinsese o cursa. In acea zi toti soldatii inamici au fost omorati.

 

Tot intr-o seara in care Santiago a plecat din oaza ca sa mediteze, s-a intalnit cu un strain care l-a intrebat cine l-a invatat sa citeasca zborul eretilor. Era alchimistul din acele locuri , unul cu foarte mare experienta, despre care auzise de la prietenul sau din caravana , englezul. Alchimistul il lua cu el si cei doi s-au imprietenit.Santiago invata multe lucruri importante despre viata , iar dupa cateva zile cei doi pleaca spre Egipt , unde se aflau piramidele. Infrunta mai multe pericole , dar in cele din urma ajung in Egipt , la o manastire. De acum , Santia-

 

 

 

 

 

go este nevoit sa-si continue drumul spre pirmide, singur. Dupa mult timp de cautari , Santiago gaseste locul unde crede ca v gasi comoara . Este jefuit de cativa talhari ajungand la capatul puterilor. Dar el se intoarce in Spania , si gaseste comoara ingropata chiar in curtea casei sale.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Expresii si sintagme :

 

 

“Tocmai posibilitatea de ati implini un vis face viata interesanta.”

 

 

“Implinirea legendei personale este singura indatorire a oameni-

 

lor. Totul este un singur lucru. Sic and tu vrei ceva cu adevarat, tot Universul conspira la realizarea dorintei tale.”

 

 

“Toti oamenii, la adolescenta , stiu care este legenda lor perso-

 

nala. In acest moment al vietii totul este limpede , totul este posibil si oamenii nu se tem sa viseze sis a doreasca tot ce le-ar placea sa faca in viata. Cu toate astea, pe masura ce timpul trece , o farta misterioasa acearca incet , incet sa dovedeasca faptul ca legenda personalaeste imposibil de realizat.”

 

 

“Flacaul ii auzi vocea , si o gasea mai frumoasa decat fosnetul vantului in frunzisul miilor de curmali.”

 

 

 

Intrebari

 

 

Cine era Santiago?

 

Cine era de fapt batranul rege?

 

Prin ce intamplari au trecut Santiago si Alchimistul in drumul lor prin desert?

 

Care a fost factorul care i-a impiedicat pe baiat si Alchimist sa ajunga mai repede la manastire?

 

Ce il indemna pe Santiago sa ramana in oaza?

 

Cum a reusit Santiago sa citeasca zborul eretilor?

 

Care a fost conditia ca Santiagiago si Alchimistul sa fie lasati liberi?

 

De ce nu a ramas Santiago in oaza si a ales sa-si continue legenda personala?

 

 

 

 

SINORCHIAN REMUS clasa a-IX-a A

 

………………………..

Calea Crucii – mai presus de umilire

Gregory Mantle

 

Prima ediţie a cărţii respective a apărut în limba engleză în anul 1896 avand titlul „The Way of the Cross”,iar dupa au mai urmat multe alte ediţii prescurtate avand titlul „Beyond Humiliation”.

 

 

 

 

Cuprins:

 

 

 

1. Gasirea tuturor metodelor este Dumnezeu

 

2. O viaţă intortocheata

 

3. O Doamne!Examineaza-ma

 

4. Lumina crucii

 

5. Idolul Eului nostru

 

6. Sinele şi păcatul

 

7. Crucea interioară

 

8. Victimele crucii

 

9. Lumea şi crucea

 

10. Poarta crucii

 

11. Rodul crucii

 

12. Câştigurile crucii

 

13. Frumuseţea în locul cenuşei

 

14. Viaţa data pe moarte

 

15. Calea respingerii

 

16. Viaţa de înviere

 

17. Căsătorită cu un altul

 

18. Hristos, nu eu

 

19. Adapostirea lui Hristos înlăuntru

 

20. Raspunsul de la cruce

 

21. Şcoala ascultării

 

22. Testele ascultării

 

23. Umplut cu Duhul Sfant

 

24. Pas cu pas

 

25. Crucea de zi cu zi

„…zadarnic ne imaginam ca lucrarea care dainuieste, facuta de la amvoanele noastre, la scoala duminicala, la intalniri pe tema misiunii etc., poate fi indeplinita prin activitate minus puterea Duhului Sfant.”

 

DETALII

 

 

 

„…Dumnezeu are propriu mod si timp de a face lucrurile si […] <<instituindu-Si principiile conform neprihanirii si consolidanu-Si legile pe intelepciune, El ramane consecvent in legaturile Sale cu omul>>.”

 

„…nici o persoana, biserica sau natiune nu poate sa Il insele pe Dumnezeu, pentru ca El are propriul mod si timp in care actioneaza.”

 

 „Marele pacat al omului s-a indrepatat intotdeauna in aceasta directie – vointa noastra are prioritate in fata vointei lui Dumnezeu; o preferinta pentru inclinatiile proprii in detrimentul indatoririlor fata de Dumnezeu. Este pacatul bisericii de astazi, si explicatia pozitiei sale demne de mila, slabite in fata lumii.”

 

 „Duhul Sfant asteapta sa le arate barbatilor si femeilor modul in care crucea lui Hristos este calea spre o eliberare completa de puterea si vina pacatului; si El va sta departe de oamenii Sai atata timp cat ei pretuiesc acele <<vederi joase>> cu care, […], este la fel de usor pentru diavol sa se lupte impotriva lui Dumnezeu…”

 

 

Mieii din rasa de oaie ”Cap negru de Teleorman” sau Carabaşă de Teleorman sunt cunoscuţi ca fiind supermiei pentru că ajung  să depăşească chiar şi 25 de kilograme la vârsta de tăiere. Crescătorii din Teleorman au început deja să arvunească supermieii pentru masa de Paşte şi spun că nu au marfă suficientă, pentru cât de multe sunt comenzile. Kilogramul de carne se vinde cu 20 de lei. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Topul celor mai bogaţi muzicieni din Marea Britanie Primul post tv local din Deva a fost creat în 1990. Petru Meszaroş a f… Eugen Tomac: Traian Băsescu nu are cum să stea acasă şi să-şi crească … Oaia „Cap negru de Teleorman“, cunoscută şi sub denumirea de Carabaşa de Teleorman sau Ţigaia cap negru de Teleorman, este o oaie uriaşă, considerată rasa viitorului. Mieii sunt fătaţi cu 5-7 kilograme şi depăşesc cu mult dimensiunile obişnuite ale mieilor din alte rase, iar berbecii din rasa Carabaşa  sar de 100 de kilograme  la maturitate. În spatele acestei rase de oaie se regăsesc ani întregi de muncă şi un amplu proces de selecţie la care au participat mulţi ciobani din Teleorman. După ani în şir de selecţii, acum gospodăriile oierilor din Călineşti sunt populate cu specimene din rasa pură Carabaşa de Teleorman.   În prag de Paşte, ciobanii  în gospodăriile cărora se înmulţeşte rasa omologată în Teleorman se pregătesc să livreze ”marfa” către clienţi din întreaga ţară. Ciobanii spun că, de câţiva ani, supermieii sunt din ce în ce mai căutaţi.   20 de lei kilogramul   Dincă Oprea este un crescător de oi din Călineşti care a reuşit să strângă în gospodăria sa 150 de mioare din rasa Carabaşa de Teleorman. ”Oprim ce e de prăsilă , adică pe cele mai bune dintre mioare.  Pentru restul vin de la Constanţa, Iaşi, Focşani din toată ţara şi  cumpără. Îi vindem cu 20 de lei kilogramul”, spune crescătorul din Călineşti. Mieii din rasa Carbaşa de Teleorman sunt fătaţi la o greutate de 5-7 kilograme, adica atât cât cântăreşte un miel dintr-o rasă obişnuită la vârsta tăierii. În preajma Paştelui, un miel din rasa omologată în Teleorman ajunge la 25-30 de kilograme, ceea ce înseamnă că, la tăiere, cumpărătorul se alege cu 17 kilograme de carne pură.   ”Este o rasă mai bună decât restul raselor obişnuite. Mieii fătaţi  în ianuarie  au şi 15-17  kilograme tăiaţi. În viu, cântăresc 25-30 de kilograme. Au mai mare randament la carne. Sunt mai mari şi mai buni. Mielul dintr-o altă rasă, care se taie până în 6 kg e numai spumă de la 7-8 kg în sus înţelegi carnea. O ciorbă e altfel făcută dintr-un miel mai mare”, mai spune crescătorul. Mielul uriaş s-a obţinut în urma unui proces lung de selecţie   Dincă Oprea a primit deja arvună de la doritori şi în săptămâna premergătoare Sfintei Sărbători va trece la sacrificări. ” Ei vor mai creşte până la Paşte. Cresc foarte repede datorită proprietăţilor laptelui pe care îl primesc de la oaia mamă”, mai explică ciobanul. Supermieii din Teleorman au început să fie căutaţi de câţiva ani, după ce exemplarele din rasa pură s-au înmulţit şi ciobanii s-au îndurat să îi sacrifice. Vreme de ani buni, crescători nu au sacrificat mieii, oprindu-i pentru prăsilă. Abia acum , când au suficiente exemplare din noua rasă, îşi permit să vândă pentru tăiere, de Paşte. ” Avem clienţi care vin să cumpere pentru Paşte de câţiva ani. Revin şi anul acesta. Le convine şi preţul şi marfa ca atare şi ne caută mereu”, spune un alt crescător din Călineşti,  Baboi Cătălin.   Carne bună şi gustoasă care nu miroase   Rasa de oaie Cap Negru de Teleorman a fost omologată în 2010 de Ruxandra Joiţoiu,  preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Ovine şi Caprine Teleorman. Specialistul care a lucrat la selectarea exemplarelor din gospodăriile ţăranilor teleormăneni  laudă carnea de miel din această rasă . ”E o carne foarte bună, perselată . Un astfel de miel are un randament mai mare la sacrificare. Toată lumea zice că abia aşteaptă să ia un miel din rasa asta. Este o carne foarte gustoasă. nu miroase. Pentru toamnă când pregătesc pastrama nici nu are gust de oaie, efectiv se topeşte în gură. Întotdeauna pentru Paşte sunt comenzi speciale. Nu au marfă, câtă cerinţă este”, spune Ruxandra Joiţoiu. Specialistul spune că secretul mărimii neobişnuite a  mieilor din rasa Carabaşa de Teleorman constă în proprietăţile laptelui cu care sunt hrăniţi : ” Rasa Carabaşa de Teleorman este  rasă bună şi de lapte,  şi de carne. Mamele sunt bune de lapte şi  în perioada cât alăptează au un spor de creştere extrardinar de bun. Ei, oricum, sunt fătaţi la o greutate mare, 5-7 kilograme şi cresc foarte repede”, mai spune specialistul în zootehnie. Rasa începe să se extindă şi în alte judeţe   Oile din rasa Carabaşa de Teleorman dau până la un litru de lapte pe zi şi au o greutate la maturitate de peste 80 de kilograme. Berbecii din rasa ” Cap negru de Teleorman” ajung să depăşească 100 de kilograme. Un miel de Paşte din această rasă ajunge  să aibă  o carcasă de de 15-17 kilograme . În Teleorman se găsesc, până în prezent, în evidenţele oficiale. 4.260 de exemplare de oi cap negru Noua rasă omologată a crescut în ultimii ani şi s-a extins din Teleorman în alte judeţe precum Ialomiţa sau Sibiu

 

In continuare vom prezenta caracteristicile raselor autohtone de ovine si indicii morfo-productivi de reproductie la populatiile din rasele Merinos de Palas, Tigaie, Turcana si Linia de Carne – Palas.

 

 

 

 

Rasa Merinos de Palas

Rasa Merinos de Palas s-a format la Oieria Palas in perioada anilor 1920-1965, avand la baza o populatie de oi, cu origine necunoscuta, majoritatea cu lana fina, adusa la Palas in anul 1919. Alti autori sustin ca la baza Merinosului de Palas, ar sta rasele Turcana si Tigaie incrucisate cu mai multe rase de tip Merinos. Adevarul pare a fi la mijloc, cu certitudine putandu-se spune ca oile aflate la Palas in acea perioada au fost incrucisate cu berbeci Merinos Rambouillet si Merinos Semiprecoce German (de Leutewitz) importati din Franta in anii 1926 si 1930 si respectiv din Germania in anii 1928 si 1940, metisii obtinuti constituind baza de formare a rasei.

Merinosul de Palas din acea perioada avea productii de lana in jurul a 5 kg cu lungimea suvitelor mai mica de 7 cm, finetea fibrelor 18-20 microni si greutatea corporala a oilor de 40-45 kg. Ca defecte se remarcau lungimea mica a suvitelor, extinderea insuficienta a lanii pe abdomen, membre si cap si randamentul lanii la spalare scazut. Pentru eliminarea acestor defecte, sporirea productiei de lana si marirea greutatii corporale s-a apelat la incrucisarea de infuzie, in anul 1953 aducandu-se la Palas 10 berbeci Merinos de Vest, 7 berbeci Merinos de Stavropol si 8 berbeci Merinos Caucazian (importati din fosta URSS). In urma incrucisarilor practicate, a izolarii reproductive si a selectiei a luat nastere actuala rasa Merinos de Palas, care a fost omologata in jurul anului 1960. Dupa anul 1970 s-au mai practicat incrucisari de infuzie cu Merinosul Australian pentru ameliorarea randamentului la spalare si a gradului de alb al lanii.

ISTORIA GENETICA A RASEI: Un efectiv de ovine poate fi considerat rasa daca a evoluat izolat reproductiv (relativ izolat) cel putin cinci generatii, de la data stabilirii combinatiei dorite de genotipuri (tipul dorit). Rasa Merinos de Palas – populatia de la ICDCOC Palas-Constanta a evoluat izolata reproductiv (relativ izolata) din anul 1940 pana in prezent, fiind deschisa reproductiv numai in perioada anilor 1955-1960 (cand s-a practicat infuzia cu rasele Merinos de Stavropol si Caucazian). In prezent Merinosul de Palas se aseamana genetic in proportie de 91,8% cu populatia omologata in 1960 si in proportie de 5,29% cu Merinosul Australian. Asemanarea genetica cu Merinosul Ramboillet si Semiprecoce German este zero, iar cu rasele Merinos de Stravropol si Caucazian este de 0,03% si respectiv 0,13%. Intervalul mediu intre generatii in perioada anilor 1930-2003 este de 4,09 ani cu variatii de la 3,65 ani la 4,52 ani in functie de filiatie, fiind mai mic pe filiatiile tata-descendenti si mai mare pe filiatiile mama-descendenti. Consangvinizarea totala a rasei a crescut de la valoarea de 2,75% in anul 1940 la valoarea de 7,24% in anul 1970 scazand apoi la valoarea de 2,03% in anul 2003. La rasa Merinos de Palas –populatia de la ICDCOC Palas-Constanta se poate spune, ca in decursul evolutiei acesteia, in mod sistematic s-a evitat practicarea imperecherilor inrudite.

INSUSIRILE MORFO-PRODUCTIVE SI INDICII DE REPRODUCTIE: Greutatea corporala la miei depinde de sex, varsta si tipul de fatare. Masculii simpli au avut la fatare greutatea medie de 3,9 kg, iar femelele au avut 3,83 kg in timp ce la gemeni greutatea medie a fost de 3,65 kg la masculisi de 3,51 kg la femele. La varsta de 4 saptamani greutatea corporala la mieii simpli a fost de 10,68 kg la masculi si de 10,55 kg la femele, iar la gemeni s-a incadrat intre limitele de 8,99-9,06 kg. La varsta de 8 saptamani greutatea corporala medie s-a incadrat intre limitele 12,33-14,45 kg fiind in functie de sex si modul de alaptare a mieilor (unul sau mai multi pe oaie in lactatie).

Capacitatea de alaptare la oile Merinos de Palas depinde de numarul de miei alaptati fiind mai mare la oile cu gemeni. Aceasta a fost pe intreaga populatie studiata de 43,39 litri/oaie in prima luna de lactatie si 22,36 litri/oaie in luna a doua de lactatie.

In perioada anilor 2006-2007 oile Merinos de Palas au avut fecunditatea de 96,71%, iar prolificitatea a avut valoarea de 122,38%. Datele prezentate sunt caracteristice rasei si comparabile cu cele prezentate de literatura de specialitate.

 

Linia de carne – Palas

Linia s-a format prin incrucisarea raselor Ile de France si Merinos de Palas, urmata de izolare reproductiva si selectie in directia sporirii productiei de carne. In anul 1972 s-au importat din Franta si s-au adus la ICPCOC Palas-Constanta 10 berbeci si 20 oi din rasa Ile de France, primii metisi Ile de France x Merinos de Palas obtinandu-se in anul 1973. Incrucisarile efectuate cu rasa Ile de France au avut ca scop ameliorarea vitezei de crestere, sporirea capacitatii de conversie a hranei, imbunatatirea conformatiei, cresterea randamentului la sacrificare si a indicilor de calitate ai carcaselor. Urmare a performantelor mai bune realizate de produsii F1 comparativ cu Merinosul de Palas s-a procedat la obtinerea generatiei F2 din incrucisarea berbecilor F1 (50% Ile de France, 50% Merinos de Palas) cu oi F1. In paralel au fost obtinuti si produsi R1 (75% Ile de France, 25% Merinos de Palas). In succesiunea generatiilor care au urmat, s-au folosit la reproductie metisii F1, F2, R1 si produsii rezultati din toate combinatiile posibile dintre acestia avand ca obiective ale ameliorarii, sporul de crestere in greutate pana la varsta de 5-6 luni, greutatea corporala la varsta de 5-6 luni si conformatia corporala care trebuiau sa se apropie de cea a raselor de carne. Dupa anul 1983 populatia a fost inchisa reproductiv fiind sistate incrucisarile cu rasa Ile de France, procedandu-se la reproductia in sine a populatiei.

ISTORIA GENETICA A LINIEI: Coeficientul de izolare reproductiva a liniei a crescut progresiv de la valoarea de + 0,54 in anul 1976 la + 0,98 in anul 1999 si + 1 in 2003, valoare care se mentine si in prezent. In momentul de fata, Linia de Carne-Palas se aseamana genetic in proportie de 57% cu rasa Ile de France, 33% cu Merinosul de Palas, 5% cu rasa Suffolk si mai putin cu alte rase (cu prolificitate ridicata). Intervalul mediu intre generatii in perioada anilor 1989-2003 a fost de 3,74 ani fiind mai mic pe filiatiile tata-descendenti, ceea ce arata ca la aceasta linie berbecii au fost folositi la reproductie pana la varsta de maxim 4 ani. Consangvinizarea totala a liniei a crescut de la valoarea de 5,06% in anul 1989 la 18,62% in anul 2003, dar incestul a fost zero pe intreaga perioada a anilor 1989-2003. Cresterea consangvinizarii liniei arata ca in decursul evolutiei acesteia s-a urmarit pastrarea asemanarii genetice cu unii reproducatori valorosi cum au fost berbecii Ile de France nr.1318/1978 si 7012/1994. Linia de Carne-Palas intruneste majoritatea conditiilor pentru a fi omologata ca rasa noua de ovine.

INSUSIRILE MORFO-PRODUCTIVE: Mieii masculi simpli au avut la fatare greutatea medie de 3,8 kg, iar femelele au avut 3,63 kg. La gemeni greutatea la fatare a fost de 3,35kg la masculi si de 3,09 kg la femele. La varsta de 4 saptamani greutatea corporala s-a incadrat intre limitele 8,14-11,30 kg depinzand de sexul mieilor si modul de alaptare (ca simpli sau gemeni). La varsta de 8 saptamani greutatea medie a fost de 15,64-16,16 kg la femelele si masculii simpli si de 12,25-14,81 kg la femelele si masculii gemeni.

Pe intreaga populatie studiata capacitatea de alaptare a oilor a fost de 44,94 litri/oaie in prima luna de lactatie si de 25,12 litri/oaie in luna a doua de lactatie.

In campania de monta si fatari 2006-2007 oile din Linia de Carne-Palas au avut fecunditatea de 45,97%, iar prolificitatea a fost de 126,57%.

 

Rasa Tigaie

Tigaia isi are originea in specia de ovine salbatica-arkar (Ovis vignei arkar) care a fost domesticita la Sud-Est de Marea Caspica. Aceiasi autori arata ca stramosii rasei Tigaie isi au originea in Asia Mica unde ar fi existat o populatie de oi cu lana fina si uniforma. Legaturile comerciale intre porturile Asiei Mici si cele ale Marii Negre stabilite la sfarsitul ultimului mileniu inaintea erei noastre au favorizat patrunderea rasei Tigaie in Dobrogea.

Basorelieful de pe Columna lui Traian si de pe monumentul de la Adamclisi din Dobrogea confirma faptul ca rasa Tigaie exista in Dobrogea in anul cuceririi Daciei de catre romani (in jurul anului 100 e.n.). Din Dobrogea (dupa aceeasi autori) Tigaia a fost raspandita in Transilvania de catre mocanii care practicau transhumanta. Dupa alti autori rasa Tigaie este rasa pastorilor transhumanti din zona Carpatilor de Curbura (Sacele-Covasna), aceasta neexistand in Balcani si Asia Mica in ultimul mileniu dinaintea erei noastre, asa cum sustin alti autori. Pastorii romani transhumanti au dispersat din timpuri imemoriale rasa Tigaie in locurile de iernat din Lunca Dunarii si de pe malul Marii Negre, apoi in Sudul Ucrainei, in Rusia, in Bulgaria, in Slovacia si Cehia, in Voivodina si Campia Panoniei. In Turcia, rasa Tigaie a fost importata din Romania si in prezent este cunoscuta sub denumirea de Kivirgic.

Rasa Tigaie are un format corporal care se incadreaza in tipul mezomorf cu forme suficient de largi si adanci, avand o conformatie armonioasa si o constitutie robusta spre fina. Este o rasa de lapte-carne-lana. Lana este semifina (30-35 microni) de culoare alba, iar unele exemplare prezinta fibre colorate in cojoc; jarul de pe fata si membre poate avea culoarea bruna (Tigaia bucalae), ruginie (Tigaia ruginie), alba (Tigaia bela) sau alba cu pete brune sau ruginii. Exista si exemplare de culoare neagra (culoarea neagra este recesiva fata de culoarea alba). Berbecii au coarne mari (60-70 cm lungime) rasucite in una, doua spirale. Exista si berbeci ciuti sau cu coarne rudimentare (melci) acestia detinand o pondere de 3-4% din total efectiv. Oile sunt lipsite de coarne, dar exista o proportie de 16-18% din efectivul total care au coarne rudimentare sau coarne mici nespiralate.

RASA TIGAIE – POPULATIA DE LA SCDCOC REGHIN. Populatia Tigaie de la SCDCOC Reghin provine dintr-o turma Tigaie achizitionata din sectorul particular din orasul Baraolt-Covasna imediat dupa infiintarea statiunii de la Reghin (in anul 1981). Aceasta turma de oi Tigaie a fost infuzata cu Rasa Germana cu Capul Negru in anul 1994 cand s-au folosit la reproductie 4 berbeci importati din Germania. Produsii F1 obtinuti s-au reprodus in sine concomitent practicandu-se incrucisari de reintoarcere pe Tigaie si incrucisari intre produsii din toate tipurile, incepand cu anul 2000 populatia obtinuta fiind izolata reproductiv. Se estimeaza ca in prezent dupa doua generatii de izolare reproductiva, populatia Tigaie de la SCDCOC Reghin se aseamana genetic in proportie de 10-12% cu Rasa Germana cu Capul Negru si in proportie de 88-90% cu Tigaia de Baraolt.

INSUSIRILE MORFO-PRODUCTIVE SI INDICII DE REPRODUCTIE: Greutatea corporala la miei a fost de 4,38 kg la masculi simpli si de 4,15 kg la femelele simple, iar la gemeni greutatea corporala a fost de 3,85 kg la masculi si de 3,58 kg la femele. La varsta de 4 saptamani greutatea corporala medie s-a incadrat intre limitele de 7,33-9,50 kg fiind dependenta de sexul mieilor si modul cum au fost alaptati (ca simpli sau ca gemeni). La varsta de 8 saptamani greutatea corporala medie s-a incadrat intre limitele de 11,2-14,81 kg.

Capacitatea de alaptare medie a oilor in prima luna de lactatie a fost de 29,79 litri/cap, iar in luna a doua oile au produs 22,41 litri/cap.

Comparativ cu datele de literatura de specialitate care dau pentru rasa Tigaie pe intreaga perioada de lactatie productia totala medie de lapte de 80-90 litri/oaie, populatia Tigaie de la SCDCOC Reghin pare a avea o productie mai mare (52,2 litri/cap in 60 zile de lactatie).

In sezonul de monta si fatari 2006-2007 oile Tigaie din populatia de la SCDCOC Reghin au realizat fecunditatea de 97,42%, iar prolificitatea a avut valoarea de 118,54%. Cresterea semnificativa a prolificitatii comparativ cu valoarea medie de 105% pentru rasa Tigaie se datoreaza infuziei cu rasa Germana cu Cap Negru (Deutche Schwartzkopfiges).

 

Rasa Turcana

Rasa Turcana este cea mai veche si mai raspandita rasa in Romania. Originea rasei Turcana nu se cunoaste cu precizie. Dupa unii autori rasa Turcana deriva din specia salbatica Ovis vignei arkar. Dupa N.Teodoreanu, oaia Turcana a fost domesticita in vremurile preistorice in Muntii Carpati, de unde s-a raspandit in toata Europa prin transhumanta. Dupa C.Draganescu, in tarile din Europa Centrala (Cehia, Slovacia, Polonia, Ungaria, Romania), din Balcani (Serbia, Croatia, Macedonia. Albania, Bulgaria, Turcia europeana) si sudul Europei de rasarit (Moldova, Ucraina, Rusia), se intalnesc trei-patru grupe de oi de origine romaneasca, ce formeaza majoritatea raselor autohtone din aceasta zona geografica vasta. Aceste grupe sunt: Grupa raselor Valahe (Zackel); grupa raselor Tigaie, grupa raselor Valahe cu coarne in tirbuson (Ratca) si grupa raselor Karnabat si Ruda.

Grupa raselor Valahe (Zackel)

In 7 tari cum sunt Grecia, Serbia, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Ucraina si Rusia rasele locale sau unele rase locale se numesc Valaha, dar in aceste tari este ignorata legatura intre cuvintele Valah si Roman, se evita sa se confirme ca aceste rase sunt de origine romaneasca.

In Romania aceasta grupa de rase este denumita Turcana (incepand cu secolul XIX-lea). B.P.Hasdeu in 1873 presupune ca acesta este un cuvant vechi de origine indo-europeana in forma lui primara-sturca, avand intelesul de oaie si capra. Denumirea Turcana a fost folosita in Bulgaria pana acum 80 ani (cand s-a renuntat la ea) pentru rasa Svistov.

In centrul Moldovei, in Basarabia (Republica Moldova) si Ucraina pentru Turcana se foloseste denumirea de Tusca. Aceasta este o subpopulatie distincta din grupa raselor Turcana.

ORIGINEA RASELOR VALAHE (TURCANA): Anumiti autori sustin ca aceste rase deriva din vechea oaie Scito-Dacica a carei imagine apare pe Columna lui Traian. Draganescu C., arata ca oile Valahe isi au originea in vechea oaie scitica care traia in estul Europei in anii 400 inainte de Hristos. Din aceasta oaie veche scitica s-au desprins doua filiatii: oaia Geto-Tracica si Oaia veche din Spania.

Din oile Geto-Tracice deriva populatiile din rasa Turcana de talie mai mica cu lana mai scurta si productii mici, in general sedentare. Printre acestea se numara Tusca din Moldova si Ucraina, Turcana Brumarie, unele populatii din Muntii Apuseni si unele rase din Balcani.

Din oile vechi spaniole (Lacha si Chura) deriva Turcana transhumanta de Sibiu. Populatiile din rasa Turcana transhumanta sunt de talie si greutate corporala mare si au productii mai mari decat Turcana din prima grupa. Explicatia prezentei Turcanei tranhumante de origine spaniola in Carpati, poate fi aceea ca romanii dupa cucerirea Daciei, au adus aici aceste oi impreuna cu pastorii transhumanti, care sa colonizeze noile teritorii cucerite.

CARACTERE DE RASA: In general se poate spune ca Turcana (grupa de rase) face parte din grupa oilor cu lana mixta (amestec de fibre groase si lungi si fibre scurte si fine-puf). Lana este buna pentru covoare si mai putin buna pentru confectii. Oile au coada lunga pana sub jarete sau pana la pamant. Berbecii au coarne mari purtate lateral, rasucite in 1-2 spirale. Oile sunt ciute dar exista anumite populatii in care oile au coarne mici sau o anumita parte din oi au coarne (15-20%). Multe populatii Turcana au aptitudini pentru mers (Turcana transhumanta de Sibiu, Novaci Vaideeni) si productii bune de lapte. Productia de carne la toate populatiile lasa de dorit in special cand este vorba de calitatea carcaselor (care se incadreaza in mare majoritate in clasa P dupa grila europeana „SEUROP”). Toate populatiile Turcana se remarca prin capacitatea ridicata de adaptare la conditii adverse de mediu, rezistenta sporita la boli microbiene si la parazitoze locale si capacitate ridicata de valorificare a furajelor fibroase si grosiere.

Rasa Turcana – Populatia de la SCDCOC Caransebes

Deriva din Turcana Creata de Caransebes infuzata cu Turcana transhumanta de Poiana Sibiului in perioada 1982-1996. Populatia Turcana de la SCDCOC Caransebes este izolata reproductiv de circa trei generatii. Comparativ cu Turcana transhumanta de Sibiu, oile de la SCDCOC Caransebes sunt de talie si greutate corporala mai mici, dar au productie de lapte ceva mai mare. Populatia Turcana de la SCDCOC Caransebes este bine adaptata la conditiile de mediu din zona, unde valorifica bine iarba si furajele fibroase si grosiere.

INSUSIRILE MORFO – PRODUCTIVE SI INDICII DE REPRODUCTIE: La fatare mieii masculi au avut greutatea corporala medie de 3,9 kg, iar femelele au realizat 3,72 kg. La varsta de 4 saptamani greutatea corporala medie a fost de 9,26 kg la masculi si de 8,39 kg la femele, iar la 8 saptamani masculii au avut 14,57 kg, iar femelele 13,36 kg.

Oile Turcana au avut capacitatea de alaptare in prima luna de lactatie de 27,53 litri lapte/cap, iar in luna a doua au produs in medie 23,30 litri lapte/cap.

In campania de monta si fatari 2006-2007 populatia Turcana de la SCDCOC Caransebes a avut fecunditatea de 96,95%, iar prolificitatea a fost de 107,17%.

Se poate spune ca populatia susmentionata este reprezentativa pentru rasa Turcana crescuta in zona de influenta a SCDCOC Caransebes.

OI NEGRE DE GERMANIA

OILE DORPER