Publicat la:
Februarie 3, 2023
Bisericanii și statul asigura manipularea maselor, explicata din interior: „Partidul are nevoie de voturi, BOR are nevoie de bani”…Poveştile celor mai bogaţi români. Averi făcute din bişniţă, poker sau legături cu Securitatea…Preoții fac campanie electorală pentru candidatul „care să fie ortodox, să facă Sfânta Cruce”. Ce spun reprezentanții BOR…«Nu se va întoarce nimeni și niciodată — aici vă vor putrezi oasele»…Cum au fost deportați locuitorii Moldovei sovietice… Iohannis: Am un sentiment de ruşine că dupa 30 de ani de la Revoluţie călăii se plimbă liberi
Proiect tip pentru realizarea unui adapost si a unei stane de oi (I); Creste interesul pentru oaia de Camerun; Tendinte si realizari in ameliorarea productiei de carne la ovine in Romania; Principalele categorii (comerciale) de carne de oaie;
Este Coronavirusul de la Dumnezeu? Ce urmează mai departe? Ne aflăm la timpul sfârșitului? Pilde, Minuni și Profeții din Sfânta Scriptură; Ce spune Biblia despre Mireasă și despre căsătoria Mielului?Chemat sau ales in biserica lui Christos ?Ce spune Biblia despre răpire?Mulţi chemaţi, puţini aleşi…„Voi sunteţi trupul lui Hristos şi fiecare, în parte, mădularele lui. ” Fără haină de nuntă…ReVine Domnul (pentru unii, care cred)!2022 – anul oficializării unei noi religii mondiale: CHRISLAM (Moscheea, Sinagoga și Biserica construite împreună pe o insulă) 
… Şi pentru că bisericanii logodiţi cu politrucii (ca să-l intronaze pe neokomunistul Anticrist), au format un mariaj întru manipularea şi înrăirea omenirii (Rom.1/18-32), s-a umplut lumea cu “pocăiţi” din auzite… (Iov, cap.42),rămânând „aşteptători” nealtoiţi pe Tulpina Cristică cu Mugurul Duhovnicesc; Deja ei se cred cu un picior pe ţărmul răpirii dar, aşa cum în Arca lui Noe au fost salvaţi doar 8 oameni, (Gen.7/13) şi la Venirea lui vor fi răpiţi doar cei care sunt o făptură nouă (2 Cor.5/17) în „Corabia Cristică „din Sfânta Sfintelor, umpluţi cu Învăţătura Biblică şi îmbrăcaţi în Hristos (Gal. 3/27,8); Prin Pocăinţă şi naşterea din nou (Ioan, cap.3 şi Rom. cap.6 ) grăbiţi-vă să ieşiţi din satan şi intraţi în Hristos, rămânând Una cu Evanghelia lui; Fiindcă mulţi sunt chemaţi,dar puţini sunt aleşi (Matei 22:14)… toţi cei care nu mustec de practicarea Sfintei Scripturi, (deşi se consideră aleşi), bat câmpii (plumbuiţi in păcate) pe maidanul plăcerilor de o clipă ale senzualităţii… „Şi acum, copilaşilor, rămâneţi în El, pentru ca, atunci când Se va arăta El, să avem îndrăzneala şi, la venirea Lui, să nu rămânem de ruşine şi depărtaţi de El.” (1 Ioan 2/28)
Metode simple de regenerare a ficatului; Ponturi alimentare care reduc colesterolul;Cum prevenim si tratam rapid carceii;Aceste plante au efect de 3 ori mai puternic decat antidepresivele;Nucile iti intaresc oasele…Daca ai migrene, iti lipseste acest mineral din organism! Motive pentru care nu reusesti sa slabesti’;Alimentele care mentin dintii sanatosi; Cauzele care duc la aparitia cancerului hepatic; Suferi de dermatita atopica? Ce trebuie sa eviti;Ce trebuie sa stii despre candidoza bucala; Cat de sanatos este porumbul si care este mai bun: cel fiert sau cel copt;Degeaba esti vegetarian daca mananci cartofi prajiti si paste … etc 
Zilele din urmă; Semnele Zilelor din Urmă; Profetiile lui Daniel si cuvantarea Domnului Isus despre zilele din urma ; Duhul Sfânt, semnificație pentru neamuri și evrei’; Capitolul 13 – Manifestarea împotrivirii diavolului din zilele din urmă -Fiara care se ridică din mare (anticrist) fiara care se ridică de pe pămâmânt (proorocul mincinos și sistemul mondial pagan; Capitolul 3 – Isus Hristos Domnul Bisericii; Crislamul, o noua religie posibila? EVANGHELICII ROMÂNI ÎNTRE GHETOIZARE ȘI CIVILITATE: VOLF LA ITP, CRISLAMUL ȘI ALTE ASEMENEA ; Este noua ordine mondială o ordine satanică? (III); Chrislam, religia Noii Ordini Mondiale. Roma a fost, pentru o zi, Capitala Păcii – VIDEO cu momentul istoric! Gog, Magog și rolul profetic al unei Rusii tot mai provocatoare;Kremlinul a transformat religia în rachetă balistică – unele fragmente cad și în România;Fiul risipitor. Povestea unei întoarceri acasă; Întoarcerea fiului risipitor Albrecht Durer; David Bentley Hart și neoateismul contemporan (I); Ateii încearcă să caute un substitut deplin pentru creștinism; Dr. Don Batten: „Dumnezeu a creat lucrurile pentru a arăta că acestea au fost create, astfel încât să ne închinăm Lui și nu creației”; Dr. Stephen Taylor: „Sunt mai mult ca oricând convins nu numai de adevărul Evangheliei creștine, ci și de armonia dintre revelația biblică și adevărata știință”;
Dr. John Morris: „Sistemele vii poartă semnătura activității creatoare a lui Dumnezeu și nu ar putea fi rezultatul proceselor întâmplătoare”; Dr. Arthur Jones: „Explicațiile evolutive se dovedesc a fi inevitabil inconsistente”; Cine a fost soția lui Cain? Trăim la propriu ÎN „interiorul” lui Dumnezeu (…Mai ceva decat in sanul lui Avram);Numele lui Dumnezeu (YAHVEH – YHVH) însemnat numeric în ADN-ul uman, în fiecare celulă; Oana Mihaela Secară: ARN-ul mesager sintetic din vaccinuri POATE MODIFICA AND-ul UMAN; Vaccinarea cu ARN-mesager este inginerie genetică ireversibilă – MODIFICAREA GENETICĂ A OMULUI; Manipularea și controlul omului prin inginerie genetică și nano-tehnologie; NU VĂ VACCINAȚI CU NICI UN CHIP! Din 2005 pregăteau… Un vaccin provocat de un virus respirator, care (zic ei) SĂ INHIBE GENA RESPONSABILĂ CU CREDINȚA ÎN DUMNEZEU… Pecetea lui Antihrist odată pusă, va împietri inima omului; 2. Irakul – incotro? 6 Semne ale Antichristului; 
Daca A.Porumboiu a tepuit statul,,obtinand subventii necuvenite,primite si pentru avortoni ,dar n-a patit nimic,altii ii preiau exemplul…FRAUDĂ SUBVENȚII APIA! ACTE FALSE PENTRU SPRIJINUL CUPLAT LA VACI DE LAPTE! (Desi banii sunt adunati din taxele contribuabililor,acestia sunt praduiti sub umbrella Ministerului Agriculturii…)Subventiile pentru pajisti ajung tot la cei fara animale; Hotiile prospera,dar “ingerii” raman liberi… Fermele fictive de vaci din Ialomița au încasat ilegal subvenții europene;Cum au fost folosite 300 de vaci de rasă pentru o fraudă de 4 MILIOANE de lei cu fonduri europene’; România furată. Două miliarde de euro, rumegate de vacile de lux ale României; (Si pentru asemenea mizerii ne pleaca milioane de oameni din tara…) Dosarul în care medicul Gheorghe Burnei era acuzat de mutilarea unor copii, clasat în urma prescrierii faptelor; Marea amnistie. Lecția la care Curtea Constituțională a rămas repetentă;Șeful din Poliție care transformase Biroul Rutier Vaslui în sursă de protecție pentru „băieții buni”. A fost pedepsit exemplar; Noua religie a globalizării: Chrislamul! Noua religie atee din Apus; Iran și Rusia – Legături primejdioase „de care întreaga lume ar trebui să țină cont”;
Pionii lui Putin. Masoneria KGB trece Prutul;Doar o parte a recoltei ILIESCIENE…Susținătorii lui Putin cu afaceri în România. Oțelării și termocentrale închise, masoni și softuri rusești; COMPLOT- Un mason rus, fost consilier al lui Putin şi al lui Voronin, implicat în suspendarea lui Băsescu; Deconspirarea masoneriei; Care dintre ruși este membru al Lojii Masonice; Lumea rusă a lui Putin : barbarie şi crimă organizată; Hitler, adevarul din spatele mitului; Societatea secretă THULE l-a antrenat pe Hitler, prin ritualuri satanice, să devină Antichristul; Întrebarea zilei cu profesorul Corvin Lupu: Este Vladimir Putin omul globaliștilor? V.V. Putin pentru noi este Adolf Hitler II – Ce ar fi făcut Hitler în locul lui Putin…
2022 – anul oficializării unei noi religii mondiale: CHRISLAM (Moscheea, Sinagoga și Biserica construite împreună pe o insulă)
În timp ce lumea se confruntă cu pandemia de COVID-19, deja de câțiva ani, o altă lume, cea religioasă, se pregătește că în 2022 să deschidă sediul central al unei religii mondiale: CHRISLAM.
O religie mondială se referă la fuziunea tuturor religiilor existente, pentru a stabili o singură religie globală.Baza acestei noi religii – Avraam din Vechiul Testament, este considerat un profet sfânt în toate cele trei religii.
Unitatea, care va fi cunoscută sub numele de Casa Familiei Abrahamic, va fi situată pe insula Saadiyat din capitala Emiratelor Arabe Unite, chiar lângă noul Luvru Abu Dhabi.
Anunțul Casei Familia Abrahamică, pe Insula Saadiyat din Abu Dhabi, urmează unei vizite a Papei Francisc în Emiratele Arabe Unite în februarie, prima a unui Papa în Peninsula Arabică. În timpul călătoriei, Papa a semnat o declarație comună cu marele imam al-Azhar, dr. Ahmed el-Tayeb, care a chemat la toleranță religioasă și dialog.
Ca rezultat al declarației, a fost format un consiliu interconfesional care să supravegheze proiectele care promovează toleranța și a fost numit Comitetul Superior al Fraternității Umane. Casa Familiei Abrahamice este prima sa inițiativă.
Cum am precizat mai sus, Papa a călătorit la Abu Dhabi, unde s-a întâlnit cu liderul musulman sunnit șeicul Ahmed al-Tayeb. Acolo, cei doi au semnat un legământ de pace global numit „Documentul despre fraternitatea umană pentru pacea mondială”.
Plecând de la acel legământ, s-a creat Comitetul Superior al Fraternității Umane, pentru a pune în aplicare tratatul de pace religioasă a ultimelor timpuri. Acum, acest comitet a anunțat că va exista un nou sediu pentru acest efort.
Emiratele Arabe Unite vor deschide sediul interreligios Chrislam în 2022
DIN TIMES OF ISRAEL: Anunțul Casei Familia Avraamiă, pe Insula Saadiyat din Abu Dhabi, urmează unei vizite a Papei Francisc în Emiratele Arabe Unite în februarie, prima de către un Papa în Peninsula Arabică. În timpul călătoriei, Papa a semnat o declarație comună cu marele imam al-Azhar, dr. Ahmed el-Tayeb, care solicita toleranță religioasă și dialog.
Ca rezultat al declarației a fost format un consiliu interconfesional care să supravegheze proiectele care promovează toleranța și a fost numit Comitetul Superior al Fraternității Umane. Casa Familia Abrahamică este prima sa inițiativă.
Chrislam Abrahamic Family House Animation
Pe 20 septembrie, proiectele inițiale ale complexului au fost prezentate la un eveniment la Biblioteca Publică din New York din centrul orașului Manhattan. Firma britanică Adjaye Associates a câștigat contractul de proiectare a centrului, care va consta din trei clădiri mari dispuse în jurul unei grădini centrale, sub care va sta un muzeu și un centru de educație.
În iunie, Aeroportul Internațional Abu Dhabi și-a deschis prima sală de rugăciune multi-confesională pentru ca pasagerii de toate religiile să le practice înainte sau după zbor. În 2018, comunitatea evreiască din Dubai a deschis prima sinagogă a orașului respectiv.
O religie mondială
O religie mondială se referă la fuziunea tuturor religiilor existente, pentru a stabili o singură religie globală. În imaginea de mai sus, Papa Francisc se întâlnește cu lideri religioși din întreaga lume, îndemnându-i să construiască un viitor împreună sau nu va mai exista niciun viitor.O monedă mondială
Se menționează în anumite cercuri financiare modul în care băncile centrale se apropie de emiterea propriei monede digitale, ceea ce înseamnă că dolarul s-ar putea confrunta cu concurența ca monedă dominantă în lume.
Mark Carney, guvernatorul Băncii Angliei, a declarat că evoluțiile tehnologice oferă potențialul pentru ca o astfel de lume să apară, dar a subliniat, de asemenea, riscurile actualului sistem dominant în dolari și cât de multe națiuni mari au experimentat explorarea monedei digitale.
Un guvern mondial
Conceptul unui singur guvern mondial este acela că poate exista o autoritate politică comună pentru întreaga omenire. Un astfel de guvern poate avea jurisdicție asupra întregii lumi. Acest tip de guvernare poate fi format prin forță, sau pașnic și voluntar. Globaliștii au convingerea că unirea oamenilor din toate națiunile va evita conflictele și războaiele, creând o utopie pentru umanitate. Creștinii conservatori cred că guvernul mondial este o rebeliune împotriva lui Dumnezeu, care duce la Antihrist.
Oricum ar fi, nu toate religiile se închină aceluiași Dumnezeu, așa că împingerea pentru „Unire” spune multe.
Surse: newsweek.com; invictuswebmedia.com
Editorial de Iulian Ionescu
Biserica Ortodoxă își numără securiștii
Concret, printr-o adresă trimisă de șefii Arhiepiscopiei Tomisului se cere tuturor protoieriilor din subordine „să transmită în regim de urgență până azi, 09.05.2018, la ora 13.00, dacă au „clerici sau teologi în subordine care au primit comunicare în perioada martie-aprilie 2018 din partea CNSAS că urmează a fi verificați, în acest sens solicitându-li-se copii după carnetul de muncă și actul de identitate, respectiv un curriculum vitae”. Adresa trimisă către toate cele șase protoierii este semnată de noul consilier juridic Ilie Petre, din încredințarea inculpatului Teodosie Petrescu.
Adresa trimisă este bazată pe o altă solicitare, numărul 4.811/3.05.2018 a Cancelariei Sfântului Sinod transmisă către toate episcopiile BOR. Așadar, BOR vrea să știe pe cine mai verifică CNSAS în perioada martie-aprilie 2018.
EXCES DE ZEL DIN PARTEA TURNĂTORULUI TEODOSIE
Fiind invocată o adresă din partea Patriarhiei ne-am adresat Cancelariei Sfântului Sinod unde părintele Corduneanu, șeful Cancelariei, ne-a închis telefonul în nas când a aflat solicitarea noastră. Trecând peste acest pasaj care demonstrează dragostea creștină am obținut, totuși, un răspuns oficial din partea BOR, prin persoana purtătorului de cuvânt, Vasile Bănescu.
„Pentru ca unele eparhii au semnalat că membrii consiliilor redacționale ale unor reviste eparhiale au primit adrese (de la CNSAS n.n.) în acest sens și am vrut să vedem care este situația în teritoriu”, spune Vasile Bănescu.
De asemenea, purtătorul de cuvânt ne asigură că prin astfel de verificări nu se pune problema niciunei ingerințe în viața privată a unor persoane. „Ingerința cred ca aparține celui care a făcut sesizarea la CNSAS. Biserica e îndreptățită sa afle dacă exista in redacțiile revistelor sale mai multe persoane care ar fi primit asemenea sesizări și cine sunt acestea. Este vorba de a știi doar unde s-au primit asemenea sesizări, nu de a intra in viața cuiva. Nimeni nu are acces la sufletul cuiva și nici la nuanțele trecutului sau faptelor sale. Moralmente suntem toți prinși într-o ierarhie a culpei, cum gândea și Dostoievski… Adresa aceasta are acum ca unic scop aflarea “dimensiunii” actului sesizărilor trimise in eparhii. Este tot ce știu”, ne asigură domnul Bănescu.
Revenind pe meleaguri dobrogene, în arhiepiscopia Tomisului condusă de sursa „Mache” a securității, aflăm de la Ilie Petre, noul consilier juridic, că adresa lor prin care solicită verificarea tuturor preoților și teologilor „este o adresă informală solicitata de Patriarhie”. Așadar, solicitarea unor date de identificare a persoanelor este doar o chestiune „informală” în viziunea părintelui.
Pusă în fața acestei realități „informale”, patriarhia română ne-a transmis că „în acest caz este o exagerare provocată de o mare neînțelegere. Nu s-a cerut în niciun caz așa ceva”. Cu alte cuvinte, colaboratorul securității „Mache”, alias Teodosie Petrescu, a marșat și s-a folosit de o adresă a Patriarhiei pentru a afla ce securiști mai sunt în eparhia lui, alături de el, colecția martie- aprilie 2018. Mai mult, ținând cont că preoții și ierarhii BOR pot fi verificați doar la cererea și cu acordul Patriarhiei, adresa lui Teodosie pare cu atât mai ciudată și mai rău intenționată față de oamenii aflați în subordinea sa.
Cu toate acestea, nu ne rămâne decât să ne întrebăm de unde știe Patriarhia Română ce adrese trimite CNSAS către persoane pe care le verifică, dacă nu cumva sunt oameni din interior care „raportează” în Dealul Patriarhiei aceste verificări? De asemenea, ne întrebăm dacă astfel de verificări ale preoților și teologilor nu sunt cumva ingerințe în viața personală a acestor oameni?
Terminăm cu convingerea că indiferent de rezultatele acestor verificări, persoanle descoperite ca fiind turnători la fosta securitate o să se bucure de aceleași privilegii ca „Mache”, „Ionică”, „Casius” și alții.
Un articol de Călin GAVRILAȘ
Biserica Ortodoxă își numără securiștii. Colecția martie-aprilie 2018
Metode simple de regenerare a ficatului; Ponturi alimentare care reduc colesterolul;Cum prevenim si tratam rapid carceii;Aceste plante au efect de 3 ori mai puternic decat antidepresivele;Nucile iti intaresc oasele…Daca ai migrene, iti lipseste acest mineral din organism! Motive pentru care nu reusesti sa slabesti’;Alimentele care mentin dintii sanatosi; Cauzele care duc la aparitia cancerului hepatic; Suferi de dermatita atopica? Ce trebuie sa eviti;Ce trebuie sa stii despre candidoza bucala; Cat de sanatos este porumbul si care este mai bun: cel fiert sau cel copt;Degeaba esti vegetarian daca mananci cartofi prajiti si paste … etc
Metode simple de regenerare a ficatului
Zilnic, ficatul tau este nevoit sa faca fata poluarii si aditivilor din diverse alimente care-i ingreuneaza capacitatea de reactie si-l predispun la boli. Pentru a-i sustine activitatea zilnica si pentru a-l regenera, e nevoie de remedii naturiste care-l protejeaza.
Ponturi alimentare care reduc colesterolul;
Exista numeroase medicamente care promit sa regleze colesterolul si sa scada grasimile din sange. insa poti obtine acelasi efect si modificand putin alimentatia.
Degeaba esti vegetarian daca mananci cartofi prajiti si paste
Cartofii prajiti sunt vegetarieni, insa asta nu inseamna ca daca ii consumi zilnic ai facut o alegere buna. „Alegerea unui stil de viata vegetarian nu-ti garanteaza si o sanatate de fier. Totul consta in abordarea pe care o ai atunci cand alegi acest stil de viata. Un vegetarian care consuma leguminoase, fructe, legume, verdeturi, nuci, seminte va resimti altfel efectele acestei diete asupra organismului, spre deosebire de unul care alege sa consume in majoritatea cazurilor carbohidrati rafinati, adica cartofi prajiti, paste, fursecuri, checuri, briose, chipsuri.
Cat de sanatos este porumbul si care este mai bun: cel fiert sau cel copt
Porumbul fiert sau copt este foarte apreciat in aceasta perioada. Si tocmai pentru ca nu putini suntem cei care adoram gustul lui, am stat de vorba cu dr. Laura Ene, medic primar diabet, nutritie si boli metabolice, pentru a afla cat este de sanatos.
Ce trebuie sa stii despre candidoza bucala;
Candidoza gurii si a gatului, cunoscuta si sub numele de candidoza bucala, este o infectie fungica care apare atunci cand exista o drojdie numita candida care creste mai mult decat de obicei.
Suferi de dermatita atopica? Ce trebuie sa eviti
Dermatita atopica sau eczema atopica reprezinta o afectiune a pielii care se manifesta prin mancarime, roseata, uscaciune, vezicule, descuamare, scuame si cruste care apar frecvent la nivelul pliurilor coatelor si genunchilor, membrelor, fetei si trunchiului.
Cauzele care duc la aparitia cancerului hepatic
Cancerul de ficat apare atunci cand celulele hepatice dezvolta mutatii iar numarul acestora creste necontrolat. in cele din urma celulele formeaza o masa de celule canceroasa. Cauzele care pot duce cresterea ricului de a dezvolta cancer de ficat sunt:
Alimentele care mentin dintii sanatosi
La fel cum stim ca trebuie sa ne ferim de alimente precum dulciuri, sucuri carbogazoase, deoarece afecteaza sanatatea danturii, tot asa trebuie sa cunosti care sunt acele alimente cu rol protector si care mentin dintii sanatosi. De exemplu, merele nu numai ca nu dauneaza dintilor, dar pot sa si ajute la curatarea lor, prevenind aparitia problemelor dentare.
Cum prevenim si tratam rapid carceii
Cu totii ne-am confruntat in viata cu durerea brusca aparuta atunci cand suferim o crampa musculara sau carcel. Carceii sunt contractii involuntare ale muschilor, foarte dureroase, cauzate de cele mai multe ori de o deficienta de minerale in corp.
Punctele negre sunt doar o amintire cu aceasta masca faciala 100% naturala
Ce poate fi mai neplacut atunci cand va priviti in oglinda decat sa observati ca tenul va este invadat de puncte negre. Toate eforturile de a scapa de ele au dat gres si ati cheltuit o gramada de bani pe masti faciale chimice care nici nu au dat prea bune rezultate. Alternativa este chiar in frigider. O masca simpla si eficienta, 100% naturala, merita incercata.
Aceste plante au efect de 3 ori mai puternic decat antidepresivele
Astenia nervoasa si depresia afecteaza tot mai multe persoane, iar medicatia poate da dependenta. Prezenta la medic este obligatorie, insa o cura cu ceaiuri din plante alese si recomandate de specialisti ar putea fi uneori de ajutor.
Nucile iti intaresc oasele…
In 100 g de nuci se gasesc 441 mg de potasiu, 158 mg magneziu si 346 mg de fosfor, minerale esentiale pentru buna functionare a sistemului nervos. Asociatia Americana a Inimii recomanda 3-4 portii de nuci, saptamanal. O portie inseamna un pumn (circa 45 g).
Daca ai migrene, iti lipseste acest mineral din organism!
Durerile frecvente de cap pot avea o explicatie simpla: un nivel scazut de magneziu in organism. Magneziul este un mineral esential pentru organism, avand roluri multiple, printre care buna functionare a muschilor, nervilor si a sistemului imunitar, dar contribuie si la rezistenta oaselor, reglarea nivelului de zahar din sange si sustinerea corpului in producerea energiei. Iar deficitul de magneziu poate provoca probleme in toate aceste aspecte.
4 moduri prin care poti avea o viata armonioasa
Internetul abunda de sfaturi menite sa iti imbunatateasca viata. Am putea spune ca este o noua moda acest fel in care diversi specialisti ofera „retete” pentru obtinerea fericirii. In Statele Unite, noile studii se focalizeaza pe cresterea pozitivului, iar multe au ani buni de cercetari in spate si le poti crede pe cuvant.
Motive pentru care nu reusesti sa slabesti
Cu totii ne dorim sa mai pierdem cateva kilograme atunci cand simtim ca ne miscam mai greu, respiram cu dificultate sau nu mai aratam la fel de bine ca inainte. In multe cazuri eforturile, unori disperate, de a mai pierde cateva kilograme raman fara un rezultat multumitor. Oricat te straduiesti nu reusesti sa slabesti. Ei bine, in acest caz e posibil sa faci una sau mai multe dintre urmatoarele greseli:
… Şi pentru că bisericanii logodiţi cu politrucii (ca să-l intronaze pe neokomunistul Anticrist), au format un mariaj întru manipularea şi înrăirea omenirii (Rom.1/18-32), s-a umplut lumea cu “pocăiţi” din auzite… (Iov, cap.42),rămânând „aşteptători” nealtoiţi pe Tulpina Cristică cu Mugurul Duhovnicesc; Deja ei se cred cu un picior pe ţărmul răpirii dar, aşa cum în Arca lui Noe au fost salvaţi doar 8 oameni, (Gen.7/13) şi la Venirea lui vor fi răpiţi doar cei care sunt o făptură nouă (2 Cor.5/17) în „Corabia Cristică „din Sfânta Sfintelor, umpluţi cu Învăţătura Biblică şi îmbrăcaţi în Hristos (Gal. 3/27,8); Prin Pocăinţă şi naşterea din nou (Ioan, cap.3şi Rom. cap.6 ) grăbiţi-vă să ieşiţi din satan şi intraţi în Hristos, rămânând Una cu Evanghelia lui; Fiindcă mulţi sunt chemaţi,dar puţini sunt aleşi (Matei 22:14)… toţi cei care nu mustec de practicarea Sfintei Scripturi, (deşi se consideră aleşi), bat câmpii (plumbuiţi in păcate) pe maidanul plăcerilor de o clipă ale senzualităţii… „Şi acum, copilaşilor, rămâneţi în El, pentru ca, atunci când Se va arăta El, să avem îndrăzneala şi, la venirea Lui, să nu rămânem de ruşine şi depărtaţi de El.” (1 Ioan 2/28)
Antisemitismul și datoria de onoare a creștinilor | cu Pastor Dr. Florin Antonie
https://www.youtube.com/watch?v=4PC0uaYkaow
Bisericanii și statul asigura manipularea maselor, explicata din interior: „Partidul are nevoie de voturi, BOR are nevoie de bani”
Videoreportajul „Marșul ipocriziei”, publicat ieri pe Recorder, l-a determinat pe Ilie Toader, fost preot ortodox, să ne trimită un text despre cum se vede din interior implicarea Bisericii în manipularea maselor. Toader a slujit vreme de 11 ani în mai multe parohii din Buzău și Vrancea, iar în 2017 a ieșit din preoție, publicând, sub pseudonimul Ion Aion, cartea „Spovedania unui preot ateu”. Am hotărât să publicăm textul, considerându-l relevant în contextul dezbaterilor din ultimele săptămâni.
Am citit și eu acel comunicat al BOR, care își dezminte implicarea în chestiunea referendumului, plasând răspunderea pe seama ONG-urilor creștine. O minciună venerabilă, nu a preoților de rând, ci a conducerii (fac această distincție pentru cei mai puțin familiarizați cu modul în care funcționează instituția).
La porunca ierarhilor, adică a ălora care conduc BOR și care pot fi recunoscuți după căciuloaiele sclipitoare (ca niște tomberoane aurite și răsturnate, din care curg ei), la porunca lor, bieții preoți și oamenii bisericilor au trebuit să meargă din casă-n casă și să strângă semnături pentru referendum, au tipărit teancuri de formulare la fiecare parohie, s-au rugat de enoriași slujbă de slujbă, fiecare preot având normă minimă de semnături pro referendum (raportată la mărimea parohiei) cu care era acceptat să se prezinte la sediile centrale.
Fără implicarea directă și publică a BOR nu ar fi existat referendum.
Iar acum, adresându-se aceluiași public de la care au fost cerșite semnăturile, mai-marii turmei îi trântesc în ochi ultima speță a ipocriziei: auzi, Cerule, să le spui tocmai făptașilor că n-au fost ei, în speranța că unii chiar o să creadă!… „Băi Grigore, anul trecut când am venit la tine-n poartă, din mila Celui de sus, să știi că n-am venit”. Iar cei ce cred sunt duium, că puterea credinței e mare, uneori mai mare decât puterea elementarului discernământ.
Astfel, ricoșând din minciună-n prostie, destinul și-a urmat năucit cursul spre situația prezentă, precum urmează: luptători împotriva năravurilor minoritare sunt aceiași care anul trecut îl aplaudau pe proaspăt „ciocănitul” Pomohaci, ori îi pupau mâinile și-i luau apărarea episcopului pedofil de Huși. Orchestratori ai referendumului sunt cei care nu sunt ei. În țara asta fură ăia care de treizeci de ani doar nu fură. Iar duminică vor îndemna la referendum împotriva homosexualității amar de călugări care nicidecum abia așteaptă sfârșitul slujbei, masa obștească și vremea de odihnă, ca să se prindă-n sobor de-a… peștera și țurțurelu’.
Apropo de călugări, că oricum mi-am călcat jurământul tăcerii pe care mi-l luasem singur (dar promit că mă voi abține până la următorul referendum): unul cărunt, împuțit și încă în activitate pastorală, neînțelegând că eu am publicat un roman, trudit mai bine de un an ca să construiesc personaje, glume și tot cadrul prielnic unei spovedanii de gânduri, a ținut morțiș să ne întâlnim. Voia să scriu o carte despre el, „Spovedania unui călugăr ateu”, și a început să-mi spună cum ejacula în timp ce spovedea creștine tinerele și alte scârnăvii din haznaua mănăstirească. Duminică, ăsta te va îndemna la referendum, Grigore dragă!
Da’ apropo de referendum și de călugări – că tot mi-am stricat conduita acum, însă asta și gata: În urmă cu niște ani, predam Greaca veche la un seminar de maici. Într-o dimineață m-am pomenit singur în școală, nicio măicuță… „Ce boala”, zic, „astea iar joacă fotbal”. Fuseseră duse toate la vot, unde au făcut „ascultare”, votând ce li se dictase. Pentru ele n-avea nicio importanță, le amuza întâmplarea. Per total, însă, are: BOR e singura instituție din România cu reprezentanți pretutindeni, în toate cătunele, cu acces în casele și convingerile oamenilor, cu zeci de mii de angajați, cu o masă uriașă de simpatizanți creduli, cu mii de călugări așteptându-și porunca șamd. După victoria zdrobitoare în lupta pentru ora de Religie, conducerea BOR a devenit mai conștientă de uriașa putere socială pe care încă o deține, iar acest referendum e un pas nou și mult mai substanțial în exercitarea acestei puteri.
Pe de altă parte, BOR, în funcționarea actuală, rămâne o instituție total dependentă de banii publici și, deci, de factorul politic decizional. Fără contribuțiile lunare de la Bugetul de stat, cele mai multe parohii ar intra numaidecât în faliment.
Pe scurt, așa se spală o mână pe alta. Partidul are nevoie de voturi, BOR are nevoie de bani. Împreună au nevoie de același electorat – majoritar, ascultător, cât mai precar. O tot mai fățișă Coaliție pentru Fățărnicie, sfruntând lozinci mărețe cu care masele sunt fidelizate și momite la urne încă o dată.
Nici eu și nici tu n-am văzut sumele uriașe aruncate din nou. Pentru noi vor fi doar niște șiruri de cifre scăzute din conturile statului. Pe nimic.
Însă eu am văzut un doctor plângând în genunchi înaintea mea, descărcându-și sufletul pentru pacienții pierduți tot pe nimic, fiindcă nu a rămas nimic de spitale. Între timp a și plecat din țară. Am văzut oameni murind din nimic, din câte o infecție sau din lipsă de medici, din lipsă de toate. Și am văzut o copilă atât de frumoasă!… Am văzut-o horcăind și sufocându-se sub ochii mei, pentru că țara asta nu i-a putut oferi la timp nu știu ce amărâtă de operație pulmonară. Măi omule, copilul ăla și-a înfipt mâinile în mine când a rămas fără aer. Și acum îi simt degețelele aici, în carnea mea. De-aș putea să-ți spun ce mi-a zis… dar nu pot, că e spovedania ei.
A murit degeaba, absurd, NEDREPT, pe nimic.
În aceeași săptămână mi-am dat demisia din preoție.
A trecut mai bine de un an de atunci, timp în care am rezistat multor presiuni, venite în special din partea mass-media, și nu am spus nimic „din casă”. Am ales astfel din mai multe motive. De această dată însă, iertat să-mi fie, nu m-am putut abține.
Singura apariție publică pe care Ilie Toader a avut-o după ieșirea din preoție a fost pentru Recorder, în urmă cu un an.
Preoții fac campanie electorală pentru candidatul „care să fie ortodox, să facă Sfânta Cruce”. Ce spun reprezentanții BOR
Iohannis: Am un sentiment de ruşine că dupa 30 de ani de la Revoluţie călăii se plimbă liberi
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni seară, la Timişoara, că este copleşit de „un adânc sentiment de ruşine” pentru faptul că la 30 de ani de la Revoluţie, „cu câteva excepţii, călăii acelor zile se plimbă liberi”.
De asemenea, cea mai mare „dezonoare” pentru istorie este că nu s-a aflat încă adevărul despre crimele comise atunci, a adăugat Iohannis, conform Agerpres.
În alocuţiunea susţinută la Opera Naţională Română din Timişoara, Klaus Iohannis a spus că îşi pleacă capul „cu deosebit respect” pentru urmaşii celor dispăruţi la Revoluţie, pentru eroi şi martiri.
„Dar în acelaşi timp un adânc sentiment de ruşine profundă mă copleşeşte. La 30 de ani de la Revoluţie, cu câteva excepţii, călăii acelor zile se plimbă încă liberi.
Cea mai mare dezonoare pentru istoria României post-comuniste este că nu am aflat încă adevărul despre crimele odioase săvârşite, în care au fost implicate forţele de represiune ale regimului în frunte cu Securitatea lui Ceauşescu. Aceste orori nu trebuie să rămână nepedepsite”, a spus preşedintele.
Sursa: Agerpres
Poveştile celor mai bogaţi români. Averi făcute din bişniţă, poker sau legături cu Securitatea…
Înainte de 1989, cel puțin teoretic, nu se putea spune că unii români erau mai bogați ca alții. Practic, existau persoane privilegiate, care aveau acces la resurse și la parteneri din alte țări. Tocmai de aceea, după schimbarea regimului, mulți dintre cei care dețineau informațiile, dar și pârghiile de conducere, s-au transformat în oameni de afaceri, mai mult sau mai puțin, respectabili.
30 de ani de tranziție de la regimul Ceaușescu la un regim care încă își caută direcția au adus în prim planul vieții publice îmbogățiții care au profitat de oportunitățiile aduse de schimbare. Speculanți, foști oameni ai sistemului care au căutat să-și fructifice pozițiile și informațiile, dar și antreprenori plini de initiațiativă care au muncit din greu să-și adune și să-și consolideze averile. Milionarii României.
Despre bogați se spune că nu trebuie să-i întrebi cum au făcut primul milion. Așa e și cu primii îmbogățiți imediat după 1989. Unii au rezistat testului timpului, alții au fost doar niște milionari de carton sau marionete ale sistemului.
Imediat după 1989 au apărut personaje “colorate” care au agonisit rapid sume cu multe zerouri:
Ilie Alexandru a început ca mulți alții, făcând bișniță cu produse aduse din Grecia, Turcia sau Ungaria, a investit cash-ul făcut în afaceri cu televizoare, mezeluri sau hoteluri. Totul a culminat cu un sat de vacanță în care găseai copia celebrei ferme Dallas sau un turn Eiffel în miniatură. A fost arestat pentru înșelăciune și evaziune fiscală și a murit sărac în 2010 în urma unui accident vascular.
Ilie Alexandru: „Noi suntem o parte din oamenii de afaceri din România care am crescut aproape uriaș în acești ani de privatizare.”
Mulți dintre primii îmbogățiți au avut o relație directă sau privilegiată cu fosta Securitate de unde și-au tras și seva primelor milioane.
Ioan Niculae, un fost ofițer de Securitate care a lucrat în exportul de îngrășăminte chimice, a devenit magnatul care a dominat afacerile cu chimicale în România. Șase dintre cele mai mari combinate petrochimice au trecut prin mâinile lui. Nu mai funcționează la capacitate nici unul. Interagro, compania fanion a lui Niculae care deține peste 50.000 de hectare de teren, spații de depozitare și producție, dar și combinatele, a trecut printr-o insolvență, atunci când patronul a trecut prin pușcărie. Finanțator și al echipei Astra Gurgiu acesta este în topul bogaților României.
Ioan Niculae: „Pasiunea a evoluat în ani, pe măsura posibilităților pe care le-am avut. De la barca foarte mică, aceea gonflabilă, pe care o luăm în portbagajul Daciei și mergeam pe malul lacului, nu știu dacă împușcam neapărat ceva, dar stăteam pe barcă, până la bărcile de lux, care sunt o pasiune costistitoare.”
Viorel Cataramă a lucrat pentru compania controlată de Securitate Tehnoforest prin care se exportă mobile din România. După ’90 a înființat Elvila care a preluat interfața comerțului cu mobilă. Cataramă a fost unul dintre primii milionari ai României. Implicat în politică la PNL și ulterior la tinerii liberali, a reușit să-și păstreze o parte din afaceri și după înființarea Fondului Mutual al Oamenilor de afaceri care controla SAFI, un fond mutual falimentar. Viorel Cataramă este acum doar umbra milionarului din primii ani de după schimbare.
Viorel Cataramă: „Nu puteam acredita ideea și trebuie să fim foarte atenți la acest lucru, pentru că în general, în România, clasa antreprenorilor este o clasă cu caracteristici negative, care în principiu au clădit afaceri și au generat profituri încălcând sau eludând legea, pentru că nu e adevărat.”
Dinu Patriciu se laudă tot timpul că a înființat prima firma privată în 1990. Arhitect de meserie, acesta avea constant contracte externe înainte de 1989, în special în Emiratele Arabe Unite. Cu experiență în afaceri a intrat în imobiliare, presă, servicii financiare și, cea mai importantă afacere în petrol. A ajuns proprietarul Rompetrol de unde i s-a tras și un dosar.
Dinu Patriciu: „Doar am cumpărat de la stat. După care am încercat să nu mai fac niciodată afaceri cu statul.”
A preluat creanța statului român din Libia, a stat în spatele multor afaceri controversate, dar a fost și un politician influent în PNL. În 2014 a decedat în urma unui cancer hepatic.
Sorin Ovidiu Vântu este un controversat om de afaceri care și-a construit imperiul prin inginerii financiare cu Fondul Național de Investiții, Fondul Național de Acumulare, Banca Română de Scont sau Banca de Investiții și Dezvoltare. A fost și un important mogul media până la condamnările lui succesive. Acum este în pușcărie.
Afacerile cu statul, privatizările dubioase au trecut hălci importante din economie în mâinile noilor îmbogățiți.
Dan Voiculescu este unul dintre cei mai influenți afaceriști post-decembriști. Implicat în politică, fondatorul unui trust media, acesta a beneficiat în primii ani de relațiile și contractele derulate din fostul regim, atunci când lucra sub cupola Securității. Afacerile grupate în grupul Grivco au fost diverse: comerț, media, finanțe, servicii sau agricultură. A făcut mai puțin de 3 ani închisoare dintr-o condamnare de 10 ani pentru privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare, deși prejudiciul nu a fost niciodată recuperat.
Dan Voiculescu: „Voi tot nu ați înțeles că eu nu mai am afaceri? Eu din 2004 m-am retras din afaceri când am intrat în Parlament.”
George Becali, întreprizator din banii familiei care s-a ocupat cu oieritul, a devenit rapid unul dintre cei mai mari proprietari de terenuri din jurul Capitalei. “Latifundiarul din Pipera” și-a valorificat o parte din bani în clubul Steaua devenit FCSB, dar a făcut și investiții în companii în care s-a dovedit total nepriceput: Uzina Mecanică Drăgășani, compania de construcții Arcom sau Avicola Iași au avut rezultate dezastruoase sub conducerea afaceristului. Becali a trecut doi ani prin pușcărie pentru o afacere cu un schimb de terenuri cu MAPN, dar și corupție în fotbal sau sechestrare de persoane și acum este urmărit penal pentru evaziune fiscală și spălare de bani.
Ovidiu Tender, care a făcut primii bani din jocuri de noroc, bingo sau aparate de poker, a fost unul dintre cei mai mari cumpărători de active ale statului român la privatizări. Frații Cristescu, tot din Banat, au cumpărat activele a peste 30 de companii ale statului, pe unele le-au dezvoltat, pe altele le-au băgat în faliment.
Gabriel Comănescu a cumpărat platformele de foraj ale Petromului și acum are un imperiu economic în Grupul De Servicii Petroliere.
Gabriel Comănescu: „Am devenit unul din marii operatori din portul Constanța. Această caracatiță din Portul Constanța este mai puternică decât orice și reușește să strângă tentaculele atât de bine, încât nimeni nu poate să facă absolut nimic.”
Au existat și câțiva români care au venit cu un capital făcut în afara țării înainte de 1989. Fostul mare sportiv Ion Țiriac și-a investit banii agonisiți din tenis în sistemul bancar, asigurări, industria auto sau imobiliare. La cei 80 de ani ai lui este considerat unul dintre cei mai bogați români, iar patrimoniul lui este de invidiat.
Ion Țiriac: „În ce investești? În România? Da, domne, încă sunt posibilități de investiție în România. Încă e atractivă România.”
Iosif Constantin Drăgan a fost considerat ani de zile cel mai bogat român, s-a stabilit în Italia imediat după Al Doliea Război Mondial, unde a fondat compania de gaz petrolier lichefiat Butan Gas. La decesul lui în 2008, a lăsat moștenitorilor o avere de peste un milliard de euro.
Frank Timiș este considerat astăzi cel mai bogat român, fondatorul Proiectului Roșia Montană. Nașul lui Tender are afaceri în resurse minerale în Africa, dar și în hidrocarburi, diamante sau metale rare în Vestul Africii.
Sebastian Ghiță este reprezentantul unui nou val de oameni de afaceri, suspectat de legături cu serviciile secrete, noua Securitate. Acesta a beneficiat prin firmele sale de IT de sute de contracte cu statul român.
Sebastian Ghiță: „Trenul nu trece de două ori prin aceeași gară și dacă nu l-ai prins o dată în viață, atunci când e momentul, probabil nu îl vei mai prinde niciodată. Noi am reușit să agățăm trenul.”
Personaj influent în viața politică a ultimilor ani ani, fost partener al lui Sorin Ovidiu Vântu, dar și al unor politicieni că Victor Ponta sau Elena Udrea, acesta a fost fugar în Serbia și are un conflict deschis cu Direcția Națională Anticorupție.
După ’89, mulți oameni care au activat în politică au devenit extrem de bogați, fără a putea demonstra modul în care au reușit să acumuleze avuțiile : Adrian Năstase, Miron Mitrea, Dan Ioan Popescu, Viorel Hrebenciuc, Radu Mazăre sau Marian Oprișan.
De-a lungul timpului, clasa politică coruptă a susținut din plin afacerile magnaților români și s-au creat relații toxice care au paralizat viața publică și societatea românească.
Există și oameni de afaceri foarte discreți care dețin averi impresionante atât în România, cât și în afara țării. În Monaco, un grup de oameni de afaceri au rezidență sau domiciliu, iar influența lor în economia românească este puternică: Radu Dimofte, Dragoș Dobrescu, Nicolae Dumitru zis Niro, Puiu Popoviciu sau Cristian Burci sunt doar câțiva dintre aceștia.
Există și oameni foarte bogați care și-au construit business-urile în zona de servicii sau producției și care au devenit campioni în zonele lor de dezvoltare. Radu Timiș sau Ioan Popa în industria alimentară, Iulian Dascălu în investiții imobiliare, Zoltan Teszari în telecomunicații, Daniel Dines sau Florin Talpeș în servicii IT și automatizare, frații Dragoș și Adrian Pavăl sau Iulian Stanciu în retail.
Dacă îmbogățiții anilor ’90 au fost din comerț, micul trafic de frontieră, foști securiști sau beneficiari ai sistemului comunist și privatizări controversate, ulterior au apărut afaceri „”curate”””” în servicii și industrie, producție și turism și o creștere exponențială a economiei și veniturilor. Ușor-ușor, milionarii României au început să capitalizeze sănătos afacerile și să contribuie la creșterea economică pe care o visam cu toții.
«Nu se va întoarce nimeni și niciodată — aici vă vor putrezi oasele»
Cum au fost deportați locuitorii Moldovei sovietice
Conform raportului către Stalin, Molotov și Beria, deja pe 13 iunie din RSSM au fost deportați într-o singură noapte 24 360 persoane. Circa o mie de persoane ale căror nume figurau în listele inițiale au reușit să evite deportarea. Doar trei au reușit să se ascundă. 318 au trecut în prealabil în altă localitate. 133 de persoane nu au fost strămutate pentru că erau grav bolnave. Cu toate acestea, din amintirile victimelor, femeile cu sarcină avansate nu erau scutite de deportare. 829 de persoane au fost scutiți de deportare „pe motivul insuficienței probelor” vinovăției. Majoritatea deportaților proveneau din Chișinău, Bălți, Taraclia. Erau strămutați cu familiile, cu toate acestea, pe drum spre locul de surghiun membrii familiilor erau separați. Circa 8 mii de bărbați au fost internați în lagăre de muncă. Mamele cu copii erau plasate în colonii speciale din Kazahstan, și din regiunile Omsk și Novosibirsk.
Kersnovskaia s-a născut în 1907 în Odessa, într-o familie de nobili. Tatăl ei a fost jurist-criminolog, iar mama a predat limbi străine. Fugind din calea Războiului civil, familia a ajuns în Basarabia, care se găsea atunci în componența României. După anexarea Basarabiei la URSS în 1940 Kersnovskaya și-a trimis mama în România, iar ea a rămas la Soroca. Fiind harnică și educată, ea nu se simțea vinovată de ceva și nu avea de gând să-și părăsească gospodăria.
Kersnovskaya a scris memorii la rugămintea mamei sale, cu care a reușit să se reunească după 20 de ani de despărțire. Manuscrisul acestora are 2200 de pagini, conținând peste 700 de desene. În memoriile sale, Kersnovskaia povestește despre viața din Odessa și Basarabia, exil, despre viața și lupta în sistemul GULAG.
Acum îl duceau, așa micuț și neajutorat, fără pălărie și palton, niște străini cine știe unde și copilul speriat de moarte era vânăt de plâns și sufocat de amărăciune. Era dureros să-l privești!
Dar și celelalte două fete lăsau o impresie jalnică, fiind în rochii albe de bal și pantofi albi cu tocuri înalte. Erau două surori care absolviseră școala medie: astăzi urmau să aibă „balul alb”, primul bal al vieții lor, de care s-au pregătit atâta și era pentru prima oară în viață când purtau tocuri înalte și aveau părul făcut.
Se strânseseră una lângă alta și se țineau de un patefon cu vreo duzină de discuri – toată averea lor. Le-au luat direct de la bal. Nu știau unde le sunt părinții. Nu plângeau, doar tremurau mărunt, deși fusese o zi toridă de iunie.
Mașina a pornit. Mi-am făcut cruce. A ieșit, cumva, instinctiv.
| Detalii |
Soldații au venit și au rupt ușa. <…> Mama îmi povestea că de îndată ce au intrat în casă, au rupt pătura de pe ea și i-au ordonat: „Ridică-te! Ia copiii și ieșiți în stradă!” Neînțelegând ce se întâmpla, ea, săraca, m-a luat pe mine în brațe, pe sora mea de mână și a ieșit în curte. Acolo doi soldați stăteau la uși, unul în fața mașinii, la poartă, iar al doilea în mașină. Părea că râd de noi. Pe mine, cea mai mică, m-au luat de mână și m-au aruncat în mașină ca pe o piatră, ca pe o cârpă. Apoi mi-au luat sora. Doi soldați au târât-o pe bunica paralizată împreună cu așternutul, au deschis bordul mașinii și au aruncat-o, pur și simplu în remorcă.
În următoarele luni, autoritățile locale au raportat repetat privind creșterea activităților „ostile” și „subversive” ale chiaburilor, și chiar a acuzat țăranii bogați de organizare a actelor de terorism. Pe 17 martie 1949 liderii RSSM V. Ivanov, N. Kovali și G. Rudi i-au trimis lui personal lui Stalin o notă asemănătoare.
Ca urmare a operațiunii „Iug” de pe teritoriul Basarabiei au fost deportați 34.270 de persoane, dintre care 13.651 femei și 11.245 copii. La sosire, deportații au fost repartizați pe la localnici sau prin barăci – unele construite special pentru operațiunea „Iug”, altele rămase de la valurile anterioare de represiune de pe teritoriul URSS. Trăiau „prin colțuri”, mai multe familii într-o baracă. Cu timpul, familiile în care erau bărbați construiau bordee sau chiar case de lemn. Prima iarnă sa dovedit cea mai dificilă: unele din persoanele internate în colonii speciale nu au putut suporta clima neobișnuită și munca grea de tăiere a pădurii. Istoricii încă nu au reușit să stabilească exact câte persoane au murit spre locurile de exil și câte nu au supraviețuit condițiilor dure de existență.
Revenind din Kazahstan pentru a doua oară, Sturza a primit o educație bună, însă statutul de „fostă deportată” i-a complicat serios creșterea în carieră. A relatat despre acestea într-un interviu cu NM.
Merită remarcat că, din motive similare, Martorii lui Iehova au fost supuși și represiunilor din partea autorităților române. Un exemplu în acest caz este cel al lui Gheorghe Vacarciuc din satul Corjeuți: în 1942, autoritățile române i-au trimis ordin de recrutare dar Vacarciuc a refuzat, invocând convingeri religioase. În rezultat a fost închis 16 zile într-o celulă întunecată, aproape fără hrană și i-au promis că îl eliberează dacă va fi de acord să treacă serviciul militar. Vacarciuc a rămas neclintit, fapt pentru care a fost condamnat la 25 de ani de temniță. Dar la 25 septembrie 1944 a fost eliberat – se instaurase puterea sovietică. Pe scurt timp. Sovieticii l-au chemat și ei pe Vacarciuc în armată iar după ce a refuzat, l-au condamnat la zece ani de lagăr de muncă. După eliberare, Vacarciuc a rămas un membru activ al cultului până la moartea sa în 1980.
Cartea este disponibilă într-un singur exemplar la biblioteca Academiei de Științe a Moldovei și a devenit principala sursă pentru acestui capitol. Merită de remarcat faptul că Fuștei este redactor-șef al publicației ortodoxe „Curierul Ortodox”.
Tot în 1949, în RSSM au fost arestați patru lideri ai Adventiștilor de Ziua a Șaptea. Autoritățile au argumentat arestul lor astfel: „membrii grupărilor lichidate în raionul Târnova, județul Soroca și raionul Lipcani, județul Bălți practicau sistematic propaganda anti-sovietică.”
În 1950, conducerea URSS a decis să ia măsuri suplimentare, mai stricte contra „martorilor”. La 19 februarie 1950, atotputernicul ministru al securității naționale al URSS, Viktor Abakumov, a emis un ordin „Cu privire la deportarea a 1.670 de persoane din RSSM”. Era vorba de aproximativ 670 de familii, enoriași ai cultului religios „Martorii lui Iehova”. Coordonarea operațiunii i-a fost însărcinată primului secretar al Partidului Comunist din Moldova, Leonid Brejnev. Operațiunea avea numele de cod „Sever” („Nord”) și, la sugestia lui Stalin, a avut loc în perioada martie-aprilie 1951.
Deportările au vizat și membrii acestei comunități religioase din alte republici sovietice: RSS Ucraineană (2020 de familii), RSS estonă (130 de familii), RSS lituaniană (48 de familii), RSS Belarusă (153 de familii) și RSS letonă (27 de familii).
La două săptămâni după ordinul lui Abakumov, cei mai activi membri ai cultului au fost arestați. Acest lucru a devenit posibil datorită faptului că minim 25 de ofițeri de informații au fost incluși în rândurile organizației, inclusiv în conducerea sa. Astfel, agentului „Isak”, i-au trebuit trei ani de lucru sub acoperire pentru a ajunge lider al organizației. Angajații serviciilor speciale au obținut astfel listele membrilor organizațiilor regionale pe care i-au deportat ulterior.
La 25 martie 1951, Ministrul Securității Naționale al RSSM, generalul-maior Misurov, a aprobat listele de „martori” pentru deportare. Au fost incluși „martori” din 14 regiuni ale țării, mai ales din nord. Din cele 2.684 de persoane propuse pentru deportare, 790 erau copii.
Conform ordinelor emise, Martorii lui Iehova urmau să fie deportați în vagoane potrivite transportului de persoane. De asemenea, ei trebuiau să dea suficient timp pentru colectarea lucrurilor personale. În realitate, totul a fost exact invers. Soldații veneau pe neașteptate, noaptea, prezentau ordinele de deportare și dădeau câteva ore pentru pregătiri.
Proiect tip pentru realizarea unui adapost si a unei stane de oi (I); Creste interesul pentru oaia de Camerun; Tendinte si realizari in ameliorarea productiei de carne la ovine in Romania; Principalele categorii (comerciale) de carne de oaie;
Elemente functionale in proiectarea adaposturilor
Pentru a proiecta o constructie destinata cresterii si exploatarii ovinelor trebuie sa se tina seama de de interactiunea mai multor factori care influenteaza conditiile de confort, in asa fel incat animalele sa poata sa-si manifeste intregul potential productiv iar exploatatia sa devina rentabila.
Din punct de vedere tehnic, gradul de mecanizare a proceselor de munca influenteaza proiectarea constructiilor si instalatiilor aferente, avand efect benefic asupra nivelului de productie, dar si asupra imbunatatirii conditiilor de munca a ingrijitorilor, ducand astfel la rentabilitatea exploatatiei.
In procesul de proiectare se urmareste:
Functionalitatea cladirilor, care trebuie sa satisfaca procesele de productie sa asigure conditii de bunastare, a animalelor sa usureze in acelasi timp munca fermierilor.
Caracteristicile primare de care trebiue sa se tina seama la intocmirea unui proiect sunt:
• numarul de animale;
• sistemul de exploatare;
• orientarea productiei;
• durata ciclului de productie;
• disponibilitatea resurselor vegetale;
• tipul de furajare, sistemul de adapare;
• organizarea interioara;
• dotarile aferente.
In general dimensiunile unei ferme, si ale adapostului, in particular, precum si structura elementelor de inchidere(usi, pereti, pardoseli), modul de compartimentare interioara se aleg astfel incit sa asigure:
• ambianta sanatoasa animalelor;
• desfasurarea proceselor de productie in conditii impuse;
• sa respecte normele legale in vigoare.
Alaturi de furajare corespunzatoare, spatiile necesare de intretinere , este necesar sa se ia in considerare toti factorii care asigura starea climatica a mediului ambiant precum:
Temperatura este factor important, deoarece influenteaza majoritatea factorilor de microclomat. Este cuprinsa intre 0-29 grade Celsius, ceea ce permite construirea de saivane semideschise. Aceasta limita larga a variatiei de temperatura fiind in strinsa legatura cu satrea fiziologica si de intretinere a oilor, de rezervele corporale;
Umiditarea relativa, variaza in funcie aerul admosferic dar si in functie de temperatura , atat vara cat si iarna.;
Iluminarea naturala este facuta prin ferestre si luminatoare, dimensionate si amplasate corect. Astfel trebuie sa se asigure un coeficient de virare cuprins intre 1/15 sau 1/20( un m2 de geam la 15-20 m2 pardosea. Acest coeficient fiind considerat suficient pentru buna desfasurare, in conditii normale ale proceselor de productie. Ferestrele se vor amplasa de regulape peretii longitudinali, pe directia N-S, ferite de vinturile predominante, cu orientare sudica. Raportul dintre ferestrele de pe latura cu expozitie sudica fata de cea nordica se recomanda a fi 2/1;
Curentii de aer care par ca urmare a deplasarii aerului datorita diferentelor de temperatura si presiune ;
La adaposturile semideschise ventilatia interioara se realizeaza prin deschideri in peretii adapostului, de regula seamplasate in partea din fata a constructiei. La adaposturile inchise admisia aerului curat se FACE in prize izolate in perete ( gauri), iar evacuarea aerului viciat din interior se FACE prin cosuri la coama(hornuri cu deschidere in acoperis).
Calitarea aerului din adapost trebuie pastrata prin indepartarea noxelor produse de animale, din dejectii sau furaje printr-o ventilatie permanenta;
Evacuarea dejectiilor se face manual sau mecanic,in functie de dimensiunile adapostului, usile acestuia si in functie de dotarea fermei cu cu utilaje necesare pentru aceasta lucrare.
Platforma de gunoi este necesara pentru orice tip de de ferma construita cu pereti si fund din beton, folosita pentru depozitarea si fermentarea gunoiului, in vederea combaterii poluarii mediului inconjurator. Se va avea in vedere ca de la 100 de cap. oi rezulta o cantitate de 125 to de dejectii. Aceste dejectii detén o putere de fertilizare a solului de 1.5 ori mai mare decat cele ale bovinelor., datorita continutul in elemente chimice ( azot, potasio, fosfor , magneziu, etc.).
| Categorie animale
Oi pentru lapte – cu cojoc – tunse Oi in maternitate Oi pentru carne – cu cojoc – tunse Miei sugari Tineret pina la un an Tineret peste un an Berbeci – in turme – in boxe |
Temperaturi interioara
Iarna 3 – 5 10 8 – 14 3 – 5 10 14 12 12 5 – 8 10 |
Temperaturi interioara
Vara 21 21 – 25 21 – 25 21 21 – 25 21 – 25 21 21 21 21 |
| Categorie animale
Oi pentru lapte – cu cojoc – tunse Oi in maternitate Oi pentru carne – cu cojoc – tunse Miei sugari Tineret pina la un an Tineret peste un an Berbeci – in turme – in boxe |
Umiditate relativa
% 70 – 80 70 – 80 60 – 70 70 – 80 70 – 80 60 – 70 60 – 70 70 – 80 70 – 80 70 – 80 |
Volum de aer static
m3/cap 2.5 – 3 2.5 – 3 3 – 5 2.5 – 3 2.5 – 3 1.5 – 2 1.5 – 2 1.5 – 2 3 – 5 3 – 5 |
| Categorie animale
Oi pentru lapte – cu cojoc – tunse Oi in maternitate Oi pentru carne – cu cojoc – tunse Miei sugari Tineret pina la un an Tineret peste un an Berbeci – in turme – in boxe |
Viteza aerului
m/s < 1 < 0.5 0.2 < 1 < 0.5 0.2 0.2 – 0.5 < 1 < 1 < 0.5 |
Principalele categorii comerciale de carne de oaie
Categoriile comerciale de came solicitate de consumatori sunt mielul crud de lapte, mielul ingrasat de 100 de zile, tineret ingrasat pana la 35-40 kg si ovine adulte reconditionate ingrasate.
Carnea de miel crud de lapte provine de la mieii in varsta de 45-55 de zile, in greutate vie de 12-14 kg, din diferite rase. Sub raport calitativ, aceasta carne contine insa o cantitate mare de apa si de proteina nematurata. Din punct de vedere al eficientei, sacrificarea acestor miei este neeconomica, daca tinem seama ca prin ingrasarea lor timp de 3-4 luni se poate obtine un spor mediu de 20-25 kg carne si calitativ mai buna, care, la nivelul intregii tari, ar insemna cateva zeci de mii de tone in plus.
Carnea de miel de 100 de zile provine de la produsii in greutate de 20-25 kg, crescuti pe baza laptelui matern si a suplimentului de concentrate. Sacrificarea acestora este mai economica si, calitativ, carnea lor este mai buna decat a mieilor cruzi.
Carnea de tineret ingrasat este cea mai solicitata, deoarece are o pondere mai mare de musculatura in carcasa (cea 80%) si este de cea mai buna calitate. Ea provine, de regula, din surplusul de berbecuti ingrasati in sistem industrial in complexe si sacrificati la greutatea medie de cea 35 – 40 kg si la varsta de 5-6 luni, in functie de rasa si de tehnologia utilizata.
Carnea de ovine adulte provine, de regula, de la animalele in varsta, reformate si apoi ingrasate pe pasune si cu finisare (35-40 de zile) in sistem industrial (la adapost, cu fan si concentrate), in vederea imbunatatirii insusirilor gustative si cresterii greutatii lor corporale. Din aceasta categorie fac parte si carnea ovinelor in varsta de 1-5 ani ingrasate in sistem industrial (intensiv), solicitata la export in special de unele tari orientale, precum si carnea de batal tanar si adult, care insa nu se mai bucura de |irea mare solicitare in ultimul timp, datorita continutului mai ridicat de grasime.
Tendinte si realizari in ameliorarea productiei de carne la ovine in Romania
In data de 19 octombrie 2013, Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru cresterea ovinelor si caprinelor Palas Constanta impreuna cu Asociatia Crescatorilor de Ovine din Dobrogea au organizat conferinta Crescatorilor de ovine pentru carne din Romania cu tema „Tendinte si realizari in ameliorarea productiei de carne la ovine in Romania”.
La conferinta au participat, din partea Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, secretarul de stat Dumitru Daniel Botanoiu, impreuna cu reprezentanti ai Directiei de Organizari de Piata in Sectorului Zootehnic, reprezentanti ai Agentiei Nationale de Ameliorare si Reproductie in Zootehnie, precum si reprezentanti ai institutiilor publice locale.
S-au prezentat rezultatele privind ameliorarea productiei de carne si crearea rasei de ovine specializate, precum si o prognoza a efectivelor si productiei de carne de ovine in Romania in perioada 2014-2020-2030.
Au avut loc schimburi de idei asupra viitorului raselor de carne de ovine pe plan mondial, european si national, respectiv evolutia acestora ca efective si productii obtinute si oferite pe piata.
Conferinta s-a incheiat cu vizitarea Expozitiei pentru carne, ce a prezentat un real interes pentru viitorul sectorului in Romania.
Creste interesul pentru oaia de Camerun
Daca la rasa Merinos scade interesul, in saivanele ciobanilor s-ar putea impune, in perioada urmatoare oile de Camerun, care desi provin din Africa, sunt crescute in Europa de peste 30 de ani.
Oile de Camerun sunt usor de crescut, nu sunt pretentioase si se adapteaza foarte bine la clima din Romania. Ele se inmultesc in 2 ani de 3 ori si nu se mulg. Mieii de Camerun cresc repede, se inmultesc forte bine si au nevoie doar de putin furaj (un consum mai mic fata de oile romanesti). Deasemene, sunt rezistente la orice climat. Pot fi tinute pe pasune dar si pe stabulatie. Nu au nevoie de grajd, le trebuie doar un saivan. Carnea oilor de Camerun nu are mirosul de oi si are colesterol foarte redus, fiind o „carne dietetica”. Un alt lucru inedit, berbeci de oi de Camerun stau pe toată perioada anului cu femelele.
Deocamdata, sunt doar efective mici de oi Camerun in judetele Arad, Timis, Cluj, Sibiu, etc., mai mult crescute experimental sau sub forma de hobby.
Blacknose Valais, cele mai frumoase oi din lume
Blacknose Valais este o rasa de oi din Elvetia, crescuta in special pentru carne, si care in Germania, se mai numesc Schwarznasenschaf Walliser.
Oamenii spun ca aceste oi sunt cele mai dragute animale de pe pamant alaturi de ursuletii Panda. Oile sunt crescute in special in regiunile muntoase ale Alpilor. Lana lor are o textura aspra, si este de culoare alba. Une manson negru de lana le acopera nasul, ochii si urechile care le da un aspect dragalas. Unele animale au, de asemenea, un mic smoc de lana neagra la picioare. Berbecii adulti au coarne, care in unele cazuri sunt plate sau in spirala.
Oile din rasa Blacknose Valais, au un club al fanilor pe Facebook, intitulat “Blacknose Sheep US FanClub”. Blacknose Valais, sunt cunoscute si crescute de mult. Se spune ca prima mentionare dateaza din anul 1400 î.Hr. Este o rasa care poate supravietui fara probleme in cele mai grele conditii in zonele montane stancoase. Fiecare oaie cantareste intre 80 si 100 kilograme, si produce circa 4 kilograme de lana pe an.
Rasele romanesti de ovine
In continuare vom prezenta caracteristicile raselor autohtone de ovine si indicii morfo-productivi de reproductie la populatiile din rasele Merinos de Palas, Tigaie, Turcana si Linia de Carne – Palas.
Rasa Merinos de Palas
Rasa Merinos de Palas s-a format la Oieria Palas in perioada anilor 1920-1965, avand la baza o populatie de oi, cu origine necunoscuta, majoritatea cu lana fina, adusa la Palas in anul 1919. Alti autori sustin ca la baza Merinosului de Palas, ar sta rasele Turcana si Tigaie incrucisate cu mai multe rase de tip Merinos. Adevarul pare a fi la mijloc, cu certitudine putandu-se spune ca oile aflate la Palas in acea perioada au fost incrucisate cu berbeci Merinos Rambouillet si Merinos Semiprecoce German (de Leutewitz) importati din Franta in anii 1926 si 1930 si respectiv din Germania in anii 1928 si 1940, metisii obtinuti constituind baza de formare a rasei.
Merinosul de Palas din acea perioada avea productii de lana in jurul a 5 kg cu lungimea suvitelor mai mica de 7 cm, finetea fibrelor 18-20 microni si greutatea corporala a oilor de 40-45 kg. Ca defecte se remarcau lungimea mica a suvitelor, extinderea insuficienta a lanii pe abdomen, membre si cap si randamentul lanii la spalare scazut. Pentru eliminarea acestor defecte, sporirea productiei de lana si marirea greutatii corporale s-a apelat la incrucisarea de infuzie, in anul 1953 aducandu-se la Palas 10 berbeci Merinos de Vest, 7 berbeci Merinos de Stavropol si 8 berbeci Merinos Caucazian (importati din fosta URSS). In urma incrucisarilor practicate, a izolarii reproductive si a selectiei a luat nastere actuala rasa Merinos de Palas, care a fost omologata in jurul anului 1960. Dupa anul 1970 s-au mai practicat incrucisari de infuzie cu Merinosul Australian pentru ameliorarea randamentului la spalare si a gradului de alb al lanii.
ISTORIA GENETICA A RASEI: Un efectiv de ovine poate fi considerat rasa daca a evoluat izolat reproductiv (relativ izolat) cel putin cinci generatii, de la data stabilirii combinatiei dorite de genotipuri (tipul dorit). Rasa Merinos de Palas – populatia de la ICDCOC Palas-Constanta a evoluat izolata reproductiv (relativ izolata) din anul 1940 pana in prezent, fiind deschisa reproductiv numai in perioada anilor 1955-1960 (cand s-a practicat infuzia cu rasele Merinos de Stavropol si Caucazian). In prezent Merinosul de Palas se aseamana genetic in proportie de 91,8% cu populatia omologata in 1960 si in proportie de 5,29% cu Merinosul Australian. Asemanarea genetica cu Merinosul Ramboillet si Semiprecoce German este zero, iar cu rasele Merinos de Stravropol si Caucazian este de 0,03% si respectiv 0,13%. Intervalul mediu intre generatii in perioada anilor 1930-2003 este de 4,09 ani cu variatii de la 3,65 ani la 4,52 ani in functie de filiatie, fiind mai mic pe filiatiile tata-descendenti si mai mare pe filiatiile mama-descendenti. Consangvinizarea totala a rasei a crescut de la valoarea de 2,75% in anul 1940 la valoarea de 7,24% in anul 1970 scazand apoi la valoarea de 2,03% in anul 2003. La rasa Merinos de Palas –populatia de la ICDCOC Palas-Constanta se poate spune, ca in decursul evolutiei acesteia, in mod sistematic s-a evitat practicarea imperecherilor inrudite.
INSUSIRILE MORFO-PRODUCTIVE SI INDICII DE REPRODUCTIE: Greutatea corporala la miei depinde de sex, varsta si tipul de fatare. Masculii simpli au avut la fatare greutatea medie de 3,9 kg, iar femelele au avut 3,83 kg in timp ce la gemeni greutatea medie a fost de 3,65 kg la masculisi de 3,51 kg la femele. La varsta de 4 saptamani greutatea corporala la mieii simpli a fost de 10,68 kg la masculi si de 10,55 kg la femele, iar la gemeni s-a incadrat intre limitele de 8,99-9,06 kg. La varsta de 8 saptamani greutatea corporala medie s-a incadrat intre limitele 12,33-14,45 kg fiind in functie de sex si modul de alaptare a mieilor (unul sau mai multi pe oaie in lactatie).
Capacitatea de alaptare la oile Merinos de Palas depinde de numarul de miei alaptati fiind mai mare la oile cu gemeni. Aceasta a fost pe intreaga populatie studiata de 43,39 litri/oaie in prima luna de lactatie si 22,36 litri/oaie in luna a doua de lactatie.
In perioada anilor 2006-2007 oile Merinos de Palas au avut fecunditatea de 96,71%, iar prolificitatea a avut valoarea de 122,38%. Datele prezentate sunt caracteristice rasei si comparabile cu cele prezentate de literatura de specialitate.
Linia de carne – Palas
Linia s-a format prin incrucisarea raselor Ile de France si Merinos de Palas, urmata de izolare reproductiva si selectie in directia sporirii productiei de carne. In anul 1972 s-au importat din Franta si s-au adus la ICPCOC Palas-Constanta 10 berbeci si 20 oi din rasa Ile de France, primii metisi Ile de France x Merinos de Palas obtinandu-se in anul 1973. Incrucisarile efectuate cu rasa Ile de France au avut ca scop ameliorarea vitezei de crestere, sporirea capacitatii de conversie a hranei, imbunatatirea conformatiei, cresterea randamentului la sacrificare si a indicilor de calitate ai carcaselor. Urmare a performantelor mai bune realizate de produsii F1 comparativ cu Merinosul de Palas s-a procedat la obtinerea generatiei F2 din incrucisarea berbecilor F1 (50% Ile de France, 50% Merinos de Palas) cu oi F1. In paralel au fost obtinuti si produsi R1 (75% Ile de France, 25% Merinos de Palas). In succesiunea generatiilor care au urmat, s-au folosit la reproductie metisii F1, F2, R1 si produsii rezultati din toate combinatiile posibile dintre acestia avand ca obiective ale ameliorarii, sporul de crestere in greutate pana la varsta de 5-6 luni, greutatea corporala la varsta de 5-6 luni si conformatia corporala care trebuiau sa se apropie de cea a raselor de carne. Dupa anul 1983 populatia a fost inchisa reproductiv fiind sistate incrucisarile cu rasa Ile de France, procedandu-se la reproductia in sine a populatiei.
ISTORIA GENETICA A LINIEI: Coeficientul de izolare reproductiva a liniei a crescut progresiv de la valoarea de + 0,54 in anul 1976 la + 0,98 in anul 1999 si + 1 in 2003, valoare care se mentine si in prezent. In momentul de fata, Linia de Carne-Palas se aseamana genetic in proportie de 57% cu rasa Ile de France, 33% cu Merinosul de Palas, 5% cu rasa Suffolk si mai putin cu alte rase (cu prolificitate ridicata). Intervalul mediu intre generatii in perioada anilor 1989-2003 a fost de 3,74 ani fiind mai mic pe filiatiile tata-descendenti, ceea ce arata ca la aceasta linie berbecii au fost folositi la reproductie pana la varsta de maxim 4 ani. Consangvinizarea totala a liniei a crescut de la valoarea de 5,06% in anul 1989 la 18,62% in anul 2003, dar incestul a fost zero pe intreaga perioada a anilor 1989-2003. Cresterea consangvinizarii liniei arata ca in decursul evolutiei acesteia s-a urmarit pastrarea asemanarii genetice cu unii reproducatori valorosi cum au fost berbecii Ile de France nr.1318/1978 si 7012/1994. Linia de Carne-Palas intruneste majoritatea conditiilor pentru a fi omologata ca rasa noua de ovine.
INSUSIRILE MORFO-PRODUCTIVE: Mieii masculi simpli au avut la fatare greutatea medie de 3,8 kg, iar femelele au avut 3,63 kg. La gemeni greutatea la fatare a fost de 3,35kg la masculi si de 3,09 kg la femele. La varsta de 4 saptamani greutatea corporala s-a incadrat intre limitele 8,14-11,30 kg depinzand de sexul mieilor si modul de alaptare (ca simpli sau gemeni). La varsta de 8 saptamani greutatea medie a fost de 15,64-16,16 kg la femelele si masculii simpli si de 12,25-14,81 kg la femelele si masculii gemeni.
Pe intreaga populatie studiata capacitatea de alaptare a oilor a fost de 44,94 litri/oaie in prima luna de lactatie si de 25,12 litri/oaie in luna a doua de lactatie.
In campania de monta si fatari 2006-2007 oile din Linia de Carne-Palas au avut fecunditatea de 45,97%, iar prolificitatea a fost de 126,57%.
Rasa Tigaie
Tigaia isi are originea in specia de ovine salbatica-arkar (Ovis vignei arkar) care a fost domesticita la Sud-Est de Marea Caspica. Aceiasi autori arata ca stramosii rasei Tigaie isi au originea in Asia Mica unde ar fi existat o populatie de oi cu lana fina si uniforma. Legaturile comerciale intre porturile Asiei Mici si cele ale Marii Negre stabilite la sfarsitul ultimului mileniu inaintea erei noastre au favorizat patrunderea rasei Tigaie in Dobrogea.
Basorelieful de pe Columna lui Traian si de pe monumentul de la Adamclisi din Dobrogea confirma faptul ca rasa Tigaie exista in Dobrogea in anul cuceririi Daciei de catre romani (in jurul anului 100 e.n.). Din Dobrogea (dupa aceeasi autori) Tigaia a fost raspandita in Transilvania de catre mocanii care practicau transhumanta. Dupa alti autori rasa Tigaie este rasa pastorilor transhumanti din zona Carpatilor de Curbura (Sacele-Covasna), aceasta neexistand in Balcani si Asia Mica in ultimul mileniu dinaintea erei noastre, asa cum sustin alti autori. Pastorii romani transhumanti au dispersat din timpuri imemoriale rasa Tigaie in locurile de iernat din Lunca Dunarii si de pe malul Marii Negre, apoi in Sudul Ucrainei, in Rusia, in Bulgaria, in Slovacia si Cehia, in Voivodina si Campia Panoniei. In Turcia, rasa Tigaie a fost importata din Romania si in prezent este cunoscuta sub denumirea de Kivirgic.
Rasa Tigaie are un format corporal care se incadreaza in tipul mezomorf cu forme suficient de largi si adanci, avand o conformatie armonioasa si o constitutie robusta spre fina. Este o rasa de lapte-carne-lana. Lana este semifina (30-35 microni) de culoare alba, iar unele exemplare prezinta fibre colorate in cojoc; jarul de pe fata si membre poate avea culoarea bruna (Tigaia bucalae), ruginie (Tigaia ruginie), alba (Tigaia bela) sau alba cu pete brune sau ruginii. Exista si exemplare de culoare neagra (culoarea neagra este recesiva fata de culoarea alba). Berbecii au coarne mari (60-70 cm lungime) rasucite in una, doua spirale. Exista si berbeci ciuti sau cu coarne rudimentare (melci) acestia detinand o pondere de 3-4% din total efectiv. Oile sunt lipsite de coarne, dar exista o proportie de 16-18% din efectivul total care au coarne rudimentare sau coarne mici nespiralate.
RASA TIGAIE – POPULATIA DE LA SCDCOC REGHIN. Populatia Tigaie de la SCDCOC Reghin provine dintr-o turma Tigaie achizitionata din sectorul particular din orasul Baraolt-Covasna imediat dupa infiintarea statiunii de la Reghin (in anul 1981). Aceasta turma de oi Tigaie a fost infuzata cu Rasa Germana cu Capul Negru in anul 1994 cand s-au folosit la reproductie 4 berbeci importati din Germania. Produsii F1 obtinuti s-au reprodus in sine concomitent practicandu-se incrucisari de reintoarcere pe Tigaie si incrucisari intre produsii din toate tipurile, incepand cu anul 2000 populatia obtinuta fiind izolata reproductiv. Se estimeaza ca in prezent dupa doua generatii de izolare reproductiva, populatia Tigaie de la SCDCOC Reghin se aseamana genetic in proportie de 10-12% cu Rasa Germana cu Capul Negru si in proportie de 88-90% cu Tigaia de Baraolt.
INSUSIRILE MORFO-PRODUCTIVE SI INDICII DE REPRODUCTIE: Greutatea corporala la miei a fost de 4,38 kg la masculi simpli si de 4,15 kg la femelele simple, iar la gemeni greutatea corporala a fost de 3,85 kg la masculi si de 3,58 kg la femele. La varsta de 4 saptamani greutatea corporala medie s-a incadrat intre limitele de 7,33-9,50 kg fiind dependenta de sexul mieilor si modul cum au fost alaptati (ca simpli sau ca gemeni). La varsta de 8 saptamani greutatea corporala medie s-a incadrat intre limitele de 11,2-14,81 kg.
Capacitatea de alaptare medie a oilor in prima luna de lactatie a fost de 29,79 litri/cap, iar in luna a doua oile au produs 22,41 litri/cap.
Comparativ cu datele de literatura de specialitate care dau pentru rasa Tigaie pe intreaga perioada de lactatie productia totala medie de lapte de 80-90 litri/oaie, populatia Tigaie de la SCDCOC Reghin pare a avea o productie mai mare (52,2 litri/cap in 60 zile de lactatie).
In sezonul de monta si fatari 2006-2007 oile Tigaie din populatia de la SCDCOC Reghin au realizat fecunditatea de 97,42%, iar prolificitatea a avut valoarea de 118,54%. Cresterea semnificativa a prolificitatii comparativ cu valoarea medie de 105% pentru rasa Tigaie se datoreaza infuziei cu rasa Germana cu Cap Negru (Deutche Schwartzkopfiges).
Rasa Turcana
Rasa Turcana este cea mai veche si mai raspandita rasa in Romania. Originea rasei Turcana nu se cunoaste cu precizie. Dupa unii autori rasa Turcana deriva din specia salbatica Ovis vignei arkar. Dupa N.Teodoreanu, oaia Turcana a fost domesticita in vremurile preistorice in Muntii Carpati, de unde s-a raspandit in toata Europa prin transhumanta. Dupa C.Draganescu, in tarile din Europa Centrala (Cehia, Slovacia, Polonia, Ungaria, Romania), din Balcani (Serbia, Croatia, Macedonia. Albania, Bulgaria, Turcia europeana) si sudul Europei de rasarit (Moldova, Ucraina, Rusia), se intalnesc trei-patru grupe de oi de origine romaneasca, ce formeaza majoritatea raselor autohtone din aceasta zona geografica vasta. Aceste grupe sunt: Grupa raselor Valahe (Zackel); grupa raselor Tigaie, grupa raselor Valahe cu coarne in tirbuson (Ratca) si grupa raselor Karnabat si Ruda.
Grupa raselor Valahe (Zackel)
In 7 tari cum sunt Grecia, Serbia, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Ucraina si Rusia rasele locale sau unele rase locale se numesc Valaha, dar in aceste tari este ignorata legatura intre cuvintele Valah si Roman, se evita sa se confirme ca aceste rase sunt de origine romaneasca.
In Romania aceasta grupa de rase este denumita Turcana (incepand cu secolul XIX-lea). B.P.Hasdeu in 1873 presupune ca acesta este un cuvant vechi de origine indo-europeana in forma lui primara-sturca, avand intelesul de oaie si capra. Denumirea Turcana a fost folosita in Bulgaria pana acum 80 ani (cand s-a renuntat la ea) pentru rasa Svistov.
In centrul Moldovei, in Basarabia (Republica Moldova) si Ucraina pentru Turcana se foloseste denumirea de Tusca. Aceasta este o subpopulatie distincta din grupa raselor Turcana.
ORIGINEA RASELOR VALAHE (TURCANA): Anumiti autori sustin ca aceste rase deriva din vechea oaie Scito-Dacica a carei imagine apare pe Columna lui Traian. Draganescu C., arata ca oile Valahe isi au originea in vechea oaie scitica care traia in estul Europei in anii 400 inainte de Hristos. Din aceasta oaie veche scitica s-au desprins doua filiatii: oaia Geto-Tracica si Oaia veche din Spania.
Din oile Geto-Tracice deriva populatiile din rasa Turcana de talie mai mica cu lana mai scurta si productii mici, in general sedentare. Printre acestea se numara Tusca din Moldova si Ucraina, Turcana Brumarie, unele populatii din Muntii Apuseni si unele rase din Balcani.
Din oile vechi spaniole (Lacha si Chura) deriva Turcana transhumanta de Sibiu. Populatiile din rasa Turcana transhumanta sunt de talie si greutate corporala mare si au productii mai mari decat Turcana din prima grupa. Explicatia prezentei Turcanei tranhumante de origine spaniola in Carpati, poate fi aceea ca romanii dupa cucerirea Daciei, au adus aici aceste oi impreuna cu pastorii transhumanti, care sa colonizeze noile teritorii cucerite.
CARACTERE DE RASA: In general se poate spune ca Turcana (grupa de rase) face parte din grupa oilor cu lana mixta (amestec de fibre groase si lungi si fibre scurte si fine-puf). Lana este buna pentru covoare si mai putin buna pentru confectii. Oile au coada lunga pana sub jarete sau pana la pamant. Berbecii au coarne mari purtate lateral, rasucite in 1-2 spirale. Oile sunt ciute dar exista anumite populatii in care oile au coarne mici sau o anumita parte din oi au coarne (15-20%). Multe populatii Turcana au aptitudini pentru mers (Turcana transhumanta de Sibiu, Novaci Vaideeni) si productii bune de lapte. Productia de carne la toate populatiile lasa de dorit in special cand este vorba de calitatea carcaselor (care se incadreaza in mare majoritate in clasa P dupa grila europeana „SEUROP”). Toate populatiile Turcana se remarca prin capacitatea ridicata de adaptare la conditii adverse de mediu, rezistenta sporita la boli microbiene si la parazitoze locale si capacitate ridicata de valorificare a furajelor fibroase si grosiere.
Rasa Turcana – Populatia de la SCDCOC Caransebes
Deriva din Turcana Creata de Caransebes infuzata cu Turcana transhumanta de Poiana Sibiului in perioada 1982-1996. Populatia Turcana de la SCDCOC Caransebes este izolata reproductiv de circa trei generatii. Comparativ cu Turcana transhumanta de Sibiu, oile de la SCDCOC Caransebes sunt de talie si greutate corporala mai mici, dar au productie de lapte ceva mai mare. Populatia Turcana de la SCDCOC Caransebes este bine adaptata la conditiile de mediu din zona, unde valorifica bine iarba si furajele fibroase si grosiere.
INSUSIRILE MORFO – PRODUCTIVE SI INDICII DE REPRODUCTIE: La fatare mieii masculi au avut greutatea corporala medie de 3,9 kg, iar femelele au realizat 3,72 kg. La varsta de 4 saptamani greutatea corporala medie a fost de 9,26 kg la masculi si de 8,39 kg la femele, iar la 8 saptamani masculii au avut 14,57 kg, iar femelele 13,36 kg.
Oile Turcana au avut capacitatea de alaptare in prima luna de lactatie de 27,53 litri lapte/cap, iar in luna a doua au produs in medie 23,30 litri lapte/cap.
In campania de monta si fatari 2006-2007 populatia Turcana de la SCDCOC Caransebes a avut fecunditatea de 96,95%, iar prolificitatea a fost de 107,17%.
Se poate spune ca populatia susmentionata este reprezentativa pentru rasa Turcana crescuta in zona de influenta a SCDCOC Caransebes.
Ingrasarea ovinelor
Producerea carnii de ovine se realizeaza prin ingrasarea tuturor categoriilor, dar ponderea cea mai mare o detine tineretul. La ovine, exista trei sisteme principale de ingrasare a caror durata este diferita: intensiv, semiintensiv si extensiv (7-8 luni). Caracterul intensiv al ingrasarii este determinat in primul rand de alimentatia aplicata (ce determina viteza de crestere) si de modul de intretinere (care influenteaza productivitatea muncii).
Sacrificarea ovinelor urmareste asigurarea urmatoarelor sortimente de carne: miel de lapte (sacrificat la varsta de o luna si la greutatea de 8-12 Kg, sau la 2,5 luni si la 14-20 Kg), tineret ingrasat de 6-8 luni si ovine adulte.
Ingrasarea intensiva a ovinelor
Aceasta se aplica, de regula, la tineretul precoce si semiprecoce, cu ritm intens de crestere si consum specific redus si se organizeaza in complexe industriale specializate (10-20 mii capete pe serie de ingrasare), sau in adaposturi obisnuite (deci la stabulatie permanenta). Complexele industriale sunt constituite din adaposturi ”tip sopron”, folosite in timpul verii, impartite in compartimente de 24 m², cu garduri din plasa de sarma, iar pardoseala este din panouri mobile sub forma de gratare (cu spatii de circa 2 cm), inaltate la 0,6-0,8m de la sol. Intr-un compartiment se introduc 70-80 miei (circa 3-4 miei/m²). Soproanele sunt amplasate cu fata de-a lungul unei alei asfaltate. Pe timp de iarna coama care se formeaza precum si peretii din spate si frontali se inchid folosidu-se baloti de paie etc, iar pardoseala este inlocuita cu asternut la sol. Hrana se distribuie mecanizat, la discretie sub forma de amestec unic, in jgheaburile amplasate in fata soproanelor. Frontul de furajare este de 6-8 cm, iar apa se asigura prin adaposturi automate cu nivel constant.
Orice complex de ingrasare cuprinde trei sectoare: de primire (unde se fac cantarirea, lotizarea si imbaierea contra scabiei), de ingrasare (format din soproane de lungimi diferite, denumite tronsoane, o anexa pentru tunderea mieilor si un abator propriu) si de depozitare, pregatire si distribuire mecanizata a furajelor. Conform normelor, mieii sunt achizitionati la greutatea de 12 Kg (varsta de circa 1,5 luni). Durata ingrasarii este de 100 zile, sporul mediu zilnic de 330 g, greutatea finala de 45 Kg, iar consumul specific de hrana prevazut de 4,3 U.N/Kg spor de greutate. Este foarte important ca in fermele furnizoare sa se asigure mieilor un consum normal de lapte matern, iar din a doua decada dupa nastere vor fi hraniti suplimentar cu furaj combinat si fan de leguminoase, asigurandu-le concomitent si apa, astfel incat sporul mediu zilnic sa fie de 250g si chiar peste. Inainte de livrare, cu circa doua saptamani, se indica intarcarea mieilor. In untitatile de ingrasare, in sectorul respectiv, se executa cantarirea, lotizarea si imbaierea contra scabiei etc. Practic ingrasarea intensiva cuprinde trei mari faze: de acomodare, de ingrasare, si de ”finisare”, care se diferentiaza prin durata (12-14 zile, 70 de zile, respectiv 2-3 saptamani). Ingrasarea intensiva reprezinta o fortare a organismului si, ca atare, in faza de acomodare, mieii se vor obisnui treptat cu regimul de hranire prin administrarea la inceput a fanului tocat (circa 100g/cap/zi) si inlocuirea treptata a acestuia cu furaj combinat (care contine 30% fan tocat). Pe toata durata ingrasarii se vor urmari o buna echilibrare a hranei sub aspect mineral (raportul Ca/P optim este 2/1) si evitarea de ape dure mineralizate, pentru prevenirea aparitiei urolitiazei. In cazul in care aceasta apare, sarea din furajul cobinat se majoreaza la 2-4%, in scopul sporirii consumului de apa si a diurezei si eliminarii calculilor mici in formare. In prima saptamana, pentru o buna supraveghere si evitarea stresului de aglomeratie, compartimentele se vor popula cu jumatate din efectivul prevazut. Folosirea de ratii in care continutul de celuloza depaseste 15-20% reduce viteza de crestere.
Ingrasarea semiintensiva a ovinelor
Aceasta se bazeaza pe folosirea la maxim a surselor de furaje verzi de pe pasunile din zona de deal si de munte. In functie de greutatea mieilor la preluare, conditionata de varsta si de hranire, se adopta doua variante de aplicare: in prima varianta, mieii fiind preluati la o greutate redusa, ingrasarea incepe in stabulatie, timp de 45 de zile, continua 104 zile pe pasune, iar finisarea dureaza 45 zile in stabulatie. In a doua varianta, ingrasarea dureaza 90 de zile pe pasune (cu supliment de 100 g concentrate/zi), iar finisarea 45 zile in stabulatie.
Ingrasarea oilor adulte se efectueaza in scopul imbunatatirii calitative a carnii intr-o perioada optima de 40-60 de zile, cand se poate inregistra o sporire a greutatii corporale cu 15-20% fata de cea initiala, realizata indeosebi pe seama refacerii musculaturii si a unor depuneri mici de grasime. Ingrasarea oilor poate avea loc la pasune (cea mai putin costisitoare), in stabulatie sau mixt, cu finisare semiintensiva sau intensiva. In functie de sistemul adoptat, ingrasarea poate dura 2-3 luni, timp in care ovinele isi sporesc greutatea corporala cu 10-12 % fata de cea initiala (100-150g spor mediu zilnic), sau cu 15-20% cand aceasta se face in sistem intensiv, timp de 40-50 zile, cu ratii in care concentratele reprezinta 40-60% din amestec.
Este Coronavirusul de la Dumnezeu? Ce urmează mai departe? Ne aflăm la timpul sfârșitului?
Evenimentele curente din lume ne aduc aminte de profeția Domnului nostru, din Luca 21.26: „Oamenii îşi vor da sufletul de groază, în aşteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ; căci puterile cerurilor vor fi clătinate.”
Biblia ne spune că, înainte ca Împărăția lui Dumnezeu să fie stabilită, întreaga omenire va trece printr-un timp de mare necaz. Matei 24:21: „Pentru că atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi.”
Scopul lui Dumnezeu este ca până la urmă să mântuiască întreaga omenire și să o aducă în armonie cu El. 1 Timotei 2:4: „…care voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului”.(Acest verset nu învață că toți vor primi viață veșnică. Cei care se vor împotrivi dreptății vor muri în moartea a doua; vor înceta să mai existe.)
În înțelepciunea Sa, El a știut că oamenii, pentru a fi dispuşi şi bucuroşi să se bazeze pe El, vor trebui să simtă consecințele păcatului și ale răului.
De la prima venire a Domnului Isus, omenirea a trecut prin multe rele, dar, cum citim, „sfârşitul tot nu va fi atunci. Un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie împotriva altei împărăţii; şi, pe alocuri, vor fi cutremure de pământ, foamete şi ciume. Dar toate aceste lucruri nu vor fi decât începutul durerilor.” Matei 24:6-8.
Biblia ne învață că sfârșitul acestei societăți corupte va culmina în anarhie la nivel mondial. Deşi împărații pământului sunt rugați să ”dea cinste Fiului” (Psalmul 2:10-12), ceea ce însemnă să primească instrucțiuni de la Isus, ei nu vor face așa. Cristos în prezent conduce evenimentele care vor culmina cu stabilirea deplină a Împărăției lui Dumnezeu. Însuşi Isus ne-a învățat să ne rugăm: „Vie Împărăția Ta, facă-se voia ta, precum în cer așa și pe pământ”. Dar când vine timpul ca împărățiile să-L recunoască pe Cristos, „neamurile se mânie”. Apocalipsa 11:19.
Ca o consecință inevitabilă a domniei păcatului în lume, omenirea suferă. Aceasta nu înseamnă că nu există niciun bine în lume, ci înseamnă că predomină răul. Legea lui Dumnezeu este că „fiecare seceră ceea ce seamană” (Galateni 6:7). Necazul se va intensifica fiindcă păcatul se intensifică. „În zilele din urmă vor veni vremuri grele. Oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngâmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu.” 2 Timotei 3:1-5.
Lăcomia și egoismul omenirii provoacă în cele din urmă anarhie.
Toate aceste necazuri sunt descrise de Apostolul Pavel ca „durerile naşterii peste femeia însărcinată” (1 Tesaloniceni 5:3). Durerile vor avea ca rezultat nașterea Împărăției lui Dumnezeu pe Pământ.
Suferințele actuale afectează atât poporul Domnului, cât și lumea. Toți au parte de suferință și greutăți. Dar dacă noi căutăm să învățăm care este voia lui Dumnezeu şi să ascultăm de ea, vom fi întotdeauna în grija Sa. Psalmul 91:1-6: „Cel ce stă sub ocrotirea Celui Preaînalt şi se odihneşte la umbra Celui atotputernic, zice despre Domnul: ‘El este locul meu de scăpare şi cetăţuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred!’…El te va acoperi cu penele Lui şi te vei ascunde sub aripile Lui; căci scut şi pavăză este credincioşia Lui”.
Dacă stăm aproape de Dumnezeu, El nu ne va lăsa să suferim peste puterile noastre. 1 Corinteni 10:13: „Nu v-a ajuns nicio încercare care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu încercarea, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda.”
În zilele noastre ispita este să căutăm comfort în plăcerile lumești, să fim creștini „căldicei”, să participăm la adunare o dată pe săptămână, și apoi să fim iarăşi prinși în muncă și plăceri.
Să ținem minte, încrederea noastră este în Dumnezeu, nu în cât de mult deţinem sau cunoaștem. Dumnezeu dorește tot devotamentul inimii noastre, nu doar parțial.
Proverbe 3:5: „Încrede-te în Domnul din toată inima ta; și nu te bizui pe înțelepciunea ta.”
Roma a mers împotriva Ierusalimului și i-a pedepsit pe evrei, în anul 69 d. Cr. Apoi armata romană a plecat. Evreii care și-au amintit de avertizarea Domnului nostru, din Matei 24, au fugit la munți. Aceştia au fost cruțați de mari suferințe în timpul distrugerii finale a Ierusalimului în anul 70 d. Cr.
Aceste evenimente ne dau ocazia să reflectăm asupra vieții noastre, a relațiilor noastre cu Dumnezeu, și unde se află speranța noastră.
Adevărul este că există speranță dincolo de orizont:
Țefania 2:3: „Căutaţi pe Domnul, toţi cei smeriţi din ţară, care împliniţi poruncile Lui! Căutaţi dreptatea, căutaţi smerenia! Poate că veţi fi cruţaţi în ziua mâniei Domnului.”
Psalmul 46:1, 2: „Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi. De aceea nu ne temem, chiar dacă s-ar zgudui pământul şi s-ar clătina munţii în inima mărilor.”
Cu toții așteptăm cu nerăbdare ziua când Apocalipsa 21:4 va deveni realitate:
Apocalipsa 21:4, ”El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.”
Pentru cei care cu sinceritate și-au dat Domnului viaţa ca să-L servească, Isus le-a spus:
Luca 21:28: „Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitaţi în sus şi să vă ridicaţi capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie.”
Pilde, Minuni și Profeții din Sfânta Scriptură
Cuprins [hide]
-
- LUMINA LUMII
- PAIUL ȘI BÂRNA
- POARTA STRÂMTĂ ȘI CALEA ÎNGUSTĂ, POARTA LARGĂ ȘI CALEA LATĂ
- PROROCI MINCINOȘI
- CINE VA INTRA ÎN ÎMPĂRĂȚIA CERURILOR
- O CASĂ PE O STÂNCĂ
- STOFĂ NOUĂ, HAINĂ VECHE
- VIN NOU, BURDUFURI VECHI
- SEMĂNĂTORUL ȘI SĂMÂNȚA
- GRÂUL ȘI NEGHINA
- GRĂUNTELE DE MUȘTAR
- ALUATUL
- COMOARA ASCUNSĂ
- PILDA MĂRGĂRITARULUI
- NĂVODUL
- UMBLAREA PE MARE
- GHEENA — FOCUL ȘI VIERMII
- OAIA RĂTĂCITĂ
- DOUĂ FELURI DE DATORNICI
- CEASUL AL UNSPREZECELEA
- BLESTEMAREA SMOCHINULUI
- PILDA CELOR DOI FII TRIMIȘI SĂ LUCREZE ÎN VIE
- VIA ȘI VITICULTORII RĂI
- HAINA DE NUNTĂ
- SMOCHINUL ÎNFRUNZEȘTE
- ROBUL RĂU
- ZECE FECIOARE
- TALANȚII
- OILE ȘI CAPRELE
- MIRELE
- CUM POATE SATAN SĂ SCOATĂ AFARĂ PE SATAN?
- SĂMÂNȚA ÎN PĂMÂNT
- JERTFA SĂRATĂ CU SARE
- TRECEREA CĂMILEI PRIN URECHEA ACULUI
- CEI DINTÂI … ȘI CEI DIN URMĂ
- MUTAREA MUNTELUI ÎN MARE
- POATE UN ORB SĂ CĂLĂUZEASCĂ PE UN ALT ORB?
- DIN PLINĂTATEA INIMII VORBEȘTE GURA
- DOI DATORNICI IERTAȚI
- BUNUL SAMARITEAN
- OMUL CEL TARE
- BOGATUL NEBUN
- STĂPÂNUL SE ÎNTOARCE DE LA NUNTĂ
- ADMINISTRATORUL CREDINCIOS ȘI ÎNȚELEPT
- SMOCHINUL NERODITOR
- POARTA STRÂMTĂ
- LOCUL DE FRUNTE LA OSPĂȚ
- CINA CEA MARE
- TURNUL PROPUS PENTRU A FI CONSTRUIT
- OAIA PIERDUTĂ
- DRAHMA PIERDUTĂ
- FIUL RISIPITOR
- ADMINISTRATORUL NEDREPT
- BOGATUL ȘI LAZĂR
- STĂPÂNUL ȘI ROBUL
- JUDECĂTORUL NEDREPT
- FARISEUL ȘI VAMEȘUL
- MINELE
- NUNTA DIN CANA
- DĂRÂMAREA ȘI RIDICAREA TEMPLULUI
- ISUS ȘI NICODIM
- APA VIEȚII
- VINDECAREA FIULUI UNUI SLUJBAȘ ÎMPĂRĂTESC
- VINDECAREA BOLNAVULUI DE TREIZECI ȘI OPT DE ANI
- ÎNMULȚIREA PÂINILOR ȘI PEȘTILOR
- PÂINEA DIN CER
- VINDECAREA ORBULUI DIN NAȘTERE
- PĂSTORUL CEL BUN
- MOARTEA ȘI ÎNVIEREA LUI LAZĂR
- MULTE LOCUINȚE
- VIȚA
- MÂNGÂITORUL … VA DOVEDI LUMEA VINOVATĂ
- PILDE ȘI PROFEȚII DIN VECHIUL TESTAMENT
“Într-o pildă lucrul care este exprimat în cuvinte, nu este niciodată lucrul despre care vrea să se spună.” R 2604:1
“O pildă nu este niciodată o declarație exactă, ci numai o ilustrație a unui adevăr prin ceva ce în multe privințe se aseamănă cu el.” A 138
LUMINA LUMII
MATEI 5:14-16: “Voi sunteți lumina lumii. O cetate situată pe un munte nu poate să rămână ascunsă. Și oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub baniță, ci în sfeșnic; și luminează tuturor celor ce sunt în casă. Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre drepte și să preamărească pe Tatăl vostru care este în ceruri.”
“În Scripturi lumina este folosită ca simbol al puterii luminătoare a Spiritului sfânt. Spiritul lui Dumnezeu este simbolizat nu numai prin uleiul cu care erau unși preoții și care reprezintă puterea interioară a Spiritului, ci și prin lumina sfeșnicului de aur care stătea în Sfânta. După ce am fost favorizați cu o cunoștință a Adevărului și ne-am consacrat, Domnul ne-a acceptat consacrarea și ne-a dat Spirit sfânt, care a devenit puterea luminătoare a inimii noastre. Tot timpul Veacului Evanghelic Biserica a fost lumina lumii. Domnul nostru a dat de înțeles că este adevărat acest lucru când le-a spus ucenicilor într-o împrejurare: “Voi sunteți lumina lumii”. Matei 5:14.” R 5129:9
“Când fiecare ajunge să cunoască pentru sine după ce a primit Spirit sfânt, acesta este autorizat să învețe pe alții ceea ce a învățat pentru sine. Astfel toți putem fi învățați de Dumnezeu și folosiți pentru a învăța pe alții, pe măsură ce învățăm lecțiile și le aplicăm inimilor noastre.” R 5130:4
“… Fiecare creștin individual trebuie să lase lumina sa să strălucească înaintea oamenilor, iar biserica în ansamblu este ca o cetate pe un munte, care nu poate fi ascunsă. Așa cum o lampă n-ar fi folositoare dacă am acoperi-o cu o baniță, ci lumina ei s-ar stinge, tot așa este și cu biserica, în mod individual și colectiv. Dacă lumina nu va străluci, aceasta se va stinge repede. Toți care sunt în casa credinței și fac parte din ea, trebuie să fie în stare să vadă strălucirea luminii spiritului în fiecare membru al bisericii adevărate, “biserica, care este corpul Său”. Individual și colectiv, biserica trebuie să lase să strălucească lumina sa înaintea oamenilor, pentru ca mulți să poată vedea faptele lor bune, asemănarea lor în caracter cu Domnul, și să preamărească pe Tatăl ceresc”. R 4558:8
PAIUL ȘI BÂRNA
MATEI 7:3-5: “De ce vezi tu paiul care este în ochiul fratelui tău și nu zărești bârna care este în ochiul tău? Sau, cum zici fratelui tău: “Lasă-mă să scot paiul din ochiul tău”, și iată, tu ai o bârnă în ochiul tău? Fățarnicule, scoate întâi bârna din ochiul tău și atunci vei vedea clar să scoți paiul din ochiul fratelui tău”.
“… Domnul nostru sugerează că aceia care tot timpul găsesc vină la “frați” care, asemenea lor caută să umble pe calea îngustă — care nu pot vedea niciodată eforturile nobile ale “fraților” de a-L copia pe Domnul, ci tot timpul se agață de ei, sunt tocmai cei care au cele mai mari greșeli în ei înșiși — lipsă de iubire. Exagerarea din cuvintele Domnului nostru, de mustrare a acestei clase, pare să sugereze o urmă de sarcasm, pentru că practic El spune: De ce te uiți la semenul tău care este deranjat de un firicel de praf din ochiul său, în timp ce tu ai o bârnă întreagă în ochiul tău? Toți “frații” sunt mai mult sau mai puțin deranjați de greutăți de un fel sau altul, de slăbiciuni ale cărnii — fiindcă toți au comoara noii naturi în vase de pământ imperfecte — deteriorate prin păcatul originar. “Nu este nici un om drept, nici unul măcar.” Totuși frații, a căror inimi sunt pline de iubire, chiar dacă au praf în ochiul credinței lor, sau în discernământul intelectual sau spiritual, și poate au și atele la mâini, care le afectează toate faptele vieții și fac lucrarea lor imperfectă, și chiar dacă mulți dintre ei au atele la picioare, așa încât mersul lor în nici un caz nu este perfect, așa cum ar dori ei — totuși dacă au spiritul credinței, al iubirii și al simpatiei, Spiritul lui Cristos, ei sunt ai Lui și cu mult mai plăcuți Lui decât ar putea fi alții care sunt lipsiți de spiritul iubirii și simpatiei, și care, prin urmare, în această pildă sunt reprezentați cu totul pervertiți în judecata lor față de alții, fiindcă au atât de puțin din spiritul Domnului și atât de mult din spiritul adversarului — “acuzatorul fraților noștri”.
Pe această clasă neiubitoare, găsitoare de greșeli, acuzatoare de frați, Domnul îi numește fățarnici. De ce? Fiindcă în găsirea de greșeli la alții, ei vreau, în mod evident, să sugereze că ei înșiși nu sunt atinși de aceeași boală a păcatului; evident ei doresc să dea impresia că sunt sfinți, și deoarece în inima lor știu că nu este adevărat și că au multe eșecuri, multe imperfecțiuni — de aceea cursul lor este fățarnic, fals, înșelător, neplăcut lui Dumnezeu. Pretenția lor că găsirea de greșeli este determinată de iubire față de cel care greșește și ură față de păcat, este înșelătoare și fățarnică, după cum arată clar cuvintele Domnului nostru. Altfel ei ar găsi mult de făcut în a urî, a condamna și a se război cu propriile lor păcate și slăbiciuni — scoțându-și bârnele lor de îngâmfare și fățărnicie. Experiențele astfel câștigate îi fac foarte sensibili, îndurători și iubitori în ajutorul pe care-l dau altora.
Toți “frații” trebuie să privească atent această imagine înfățișată de Domnul, și să observe bine dacă au sau nu vreuna din aceste dispoziții rele în inimă — găsire de greșeli, sâcâială, critică aspră și învinuire — diferite grade ale aceleiași greșeli. Dacă află vreo urmă a unei astfel de “bârne” a lipsei de iubire și îngâmfare în ochiul lor spiritual, să meargă imediat la marele Medic și s-o stârpească de tot, pentru ca astfel să poată deveni repede ajutoare blânde, compătimitoare pentru “frați”, și să fie pregătiți ca medici și chirurgi de succes pentru marea lucrare a Veacului Milenar — pentru deschiderea blândă și compătimitoare a ochilor orbi ai omenirii și pentru vindecarea tuturor rănilor păcatului.” R 2589:6-8
POARTA STRÂMTĂ ȘI CALEA ÎNGUSTĂ, POARTA LARGĂ ȘI CALEA LATĂ
MATEI 7:13, 14: “Intrați pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pieire și mulți sunt cei care intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viață și puțini sunt cei care o află.”
“Calea cea lată spre pierzare … este numită astfel pentru că este cea mai ușoară pentru rasa umană degenerată. Ca păcătos condamnat la nimicire, Adam (și specia reprezentată în el) a pornit pe acest drum cu șase mii de ani în urmă și după nouă sute treizeci de ani a ajuns la sfârsitul lui — nimicirea. Pe măsură ce anii și secolele s-au scurs, cărarea în jos a devenit tot mai bătătorită și rasa a mers tot mai rapid spre nimicire, calea devenind zilnic tot mai sticloasă, noroioasă și alunecoasă datorită păcatului. …
De șase mii de ani rasa a urmat constant calea lată, în jos. Numai puțini, comparativ, au încercat să-și schimbe mersul și să-și refacă pașii. De fapt, să-și refacă toți pașii și să ajungă la perfecțiunea originară a fost imposibil, deși efortul unora de a face aceasta a fost lăudabil și nu fără rezultate binefăcătoare. De șase mii de ani păcatul și moartea au domnit necruțător peste omenire și au împins-o pe această cale lată spre nimicire. …
Deși prin Evanghelie a fost adusă la lumină o cale de scăpare de pe calea lată care duce la nimicire, marea masă a omenirii nu dau atenție veștii bune, pentru că sunt degradați de păcat și orbiți de Adversar. Celor care acceptă acum cu recunoștință făgăduința vieții, restabilirea la existența umană prin Cristos, le este arătată o cale nouă care a fost deschisă, prin care credincioșii consacrați pot trece dincolo de natura umană și pot fi schimbați la o natură mai înaltă — cea spirituală. Această cale nouă “pe care El ne-a deschis-o” nouă — preoțimii împărătești (Evrei 10:20) — a fost numită de Domnul nostru “Calea cea îngustă care duce la viață”.
Învățătorul nostru ne spune că din cauza îngustimii acestei căi mulți preferă să rămână pe drumul lat spre nimicire. “Ce strâmtă îdificilăș este poarta și ce îngustă este calea care duce la viață, și puțini sunt care o află!”
… Viața este un termen larg și cuprinzător, dar aici Domnul nostru îl folosește cu referire la cea mai înaltă formă de viață, aparținând naturii divine — nemurirea — premiul pentru care El ne-a invitat să alergăm.
… Din alte scripturi aflăm că răsplata promisă celor care merg pe calea îngustă este “firea dumnezeiască” — viața inerentă, viața în acel grad superlativ pe care numai natura divină o poate avea …
Din 1 Timotei 6:14-16 aflăm că natura nemuritoare sau divină a fost la început numai posesiunea divinității. Citim: “… până la arătarea Domnului nostru Isus Hristos, care va fi făcută la timpul ei îVeacul Milenarș de fericitul și singurul Stăpânitor, Împăratul celor care împărățesc și Domnul celor care stăpânesc, singurul care are nemurirea, care locuiește într-o lumină de care nu te poți apropia, pe care nici un om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea”. Toate celelalte ființe: îngeri, oameni, animale, păsări, pești etc., nu sunt decât vase, conținând fiecare măsura lui de viață și toate diferind în caracter, capacitate și calitate, după organismul pe care Creatorul a binevoit să-l dea fiecăruia.
Mai mult, aflăm că Iehova, singurul care a posedat inițial nemurirea, a înălțat mult pe fiul Său, Domnul nostru Isus, la aceeași natură divină, nemuritoare; deci acum El este reprezentarea exactă a persoanei Tatălui (Evrei 1:3). Astfel citim: “După cum Tatăl are VIAȚA ÎN SINE îdefiniția lui Dumnezeu a “nemuririi” — viața în sine — nu trasă din alte surse, nu dependentă de împrejurări, ci viața independentă, inerentăș, tot așa a dat și Fiului să aibă VIAȚA ÎN SINE” (Ioan 5:26). Deci, de la învierea Domnului Isus, două ființe sunt nemuritoare; și, uimitoare îndurare! aceeași ofertă i se face Miresei Mielului, aleasă fiind în timpul Veacului Evanghelic. Totuși, nu toți din numărul mare care sunt nominal din Biserică vor primi acest mare premiu, ci numai acea “turmă mică” de învingători care aleargă așa ca să-l obțină, care urmează îndeaproape în urmele Învățătorului, care, ca și El, merg pe calea îngustă de sacrificiu, chiar până la moarte. Aceștia, când se nasc din morți la înviere, au natură și formă divină. Această nemurire, natura divină independentă, existența prin sine, este viața la care duce calea îngustă. …
Nu numai că această chemare de sus la schimbare de natură este limitată exclusiv la Veacul Evanghelic, dar este și singura ofertă a acestui veac. …
Deși conduce la viață, la nemurire, calea îngustă ar putea fi numită o cale a morții, deoarece premiul ei se câstigă prin sacrificiul naturii umane chiar până la moarte. Este calea îngustă a morții spre viață. Fiind socotiți liberi de vina adamică și de pedeapsa cu moartea, consacrații își predau voluntar sau își sacrifică acele drepturi umane, socotite ca ale lor, pe care la timpul cuvenit le-ar fi primit împreună cu lumea în general. După cum “Omul Hristos Isus” Și-a dat sau Și-a sacrificat viața pentru lume, tot așa aceștia devin sacrificatori împreună cu El. Nu fiindcă sacrificiul Lui a fost insuficient și era nevoie și de altele, dar, deși sacrificiul Lui este cu totul îndestulător, acestora li se permite să servească și să sufere cu El pentru a deveni mireasa și moștenitori împreună cu El. Așadar, în timp ce lumea este sub condamnarea la moarte și moare cu Adam, această “turma mică”, prin procesul socotirii credinței și prin sacrificiu, deja descrise, se spune că moare cu Cristos. Ei se sacrifică și mor cu El ca ființe umane, pentru a deveni părtași cu El la natura și la gloriile divine; deoarece credem că dacă murim împreună cu El, vom și trăi împreună cu El. Dacă suferim împreună cu El, vom fi și glorificați împreună cu El. Romani 8:17 și 2 Timotei 2:11, 12. …
… Acesta este un gând de cea mai mare importanță pentru toți consacrații, deoarece, dacă am făcut legământ cu Dumnezeu să sacrificăm natura umană și dacă acel sacrificiu a fost acceptat de El, este zadarnic a încerca să-l luăm înapoi. Umanul este socotit de Dumnezeu ca mort acum și trebuie în realitate să moară, pentru ca niciodată să nu mai fie restabilit. Atunci, tot ceea ce se poate câstiga prin întoarcerea pentru a trăi dupa carne este puțină plăcere omenească în dauna naturii noi, spirituale. A 205:3-213:2
PROROCI MINCINOȘI
MATEI 7:15-20: “Păziți-vă de proroci mincinoși, care vin la voi îmbrăcați în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt lupi răpitori. Îi veți cunoaște după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini? Tot așa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele. Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune. Orice pom care nu face roade bune este tăiat și aruncat în foc. Așa că după roadele lor îi veți cunoaște.”
“… Prevenirea … pare să implice ideea de înșelare — de umblare ca oile, umblând printre oi și prezentându-se a fi oi, purtând haine de oi, dar nefiind niciodată oi adevărate. Obiectivul intrării lor în turmă este egoist, influența lor este aceea a unui lup printre oi. Un lup îngrijorează oile — intenția lui este să le omoare, să le sugă sângele.
Astfel pare să fie o clasă care, fără nici un motiv imaginabil, strică adevărul, făcând rău turmei, stârnind argumente care pun în confuzie turma, distrugându-le ca Noi Creaturi și târându-le la moarte. Se pare că a existat o astfel de clasă de-a lungul întregului Veac (Evanghelic; nota traducătorului) … .” R 5388:13, 14
“În timp ce Scripturile interzic poporului lui Dumnezeu să se judece unul pe altul, ele ne recomandă un alt fel de judecată. Noi nu trebuie să judecăm în sensul de a condamna, a da sentințe etc., celor care pretind a fi onești, sinceri, reverențioși, numai pentru că ei se deosebesc de ceea ce noi ne-am aștepta; Dumnezeu le cunoaște inimile și fiecare servitor trebuie să stea înaintea Învățătorului său sau să cadă în cele din urmă.
Dar deși nu condamnăm inima, trebuie să judecăm conduita exterioară. Pilda pe care o dă Domnul nostru în această lecție cu privire la adunarea strugurilor din tufe de mărăcini ilustrează acest punct. Poporul lui Dumnezeu este asemănat cu o viță de vie, care nu produce spini, ci ciorchini de rod savuros. Omenirea în general este asemănată cu mărăcinii, gata să zgârie, să sfâșie, să vatăme, la cea mai mică provocare, și se susține numai pe sine, neaducând rodul care va fi o binecuvântare pentru alții. Noi trebuie să facem deosebire între aceste caractere și poporul lui Dumnezeu: “După roadele lor îi veți cunoaște”. R 5029:7, 8.
Este de aceea inutil ca un om să ne spună că el și-a dat inima Domnului în deplinătatea consacrării și că a primit influențele sfințitoare ale Spiritului sfânt, și totuși îl găsim bucurându-se în păcat, având plăcere în inechitate, nedreptate, egoism și un curs al vieții păgubitor semenilor lui. Dacă inima lui ar fi schimbată, rezultatele ar fi vizibile în viața sa zilnică, deoarece “din plinătatea inimii vorbește gura”.” R 5029:10
“… Domnul nostru spune: “După roadele lor îi veți cunoaște”. El ilustrează aceasta sugerând că nu se pot aștepta struguri de la spini, nici smochine de la mărăcini, deși se spune că există un spin în Palestina pe care crește un fruct ce seamănă cumva cu strugurii și un fel de mărăcine ce are măciulie ce seamănă cu smochinele. Cu toate acestea, nimeni nu a fost în pericol de a fi indus în eroare de acestea, și nici vreunul din poporul Domnului să nu se îndoiască în privința caracterului și a roadelor vieții celor care sunt urmașii lui Cristos.
Gândul este că poporul adevărat al Domnului este de așa fel, că roada vieților lor este hrănitoare și împrospătătoare pentru toți care au tovărășie cu ei. Pe de altă parte, sunt persoane, care asemenea spinilor, întotdeauna împrăștie semințe, care vor cauza tulburare — doctrine false, presupuneri rele și erori; și sunt unii care asemenea mărăcinilor, în loc să aducă fructe împrospătătoare se întind continuu, ca să împiedice, să irite, să deranjeze, să necăjească, să distrugă, să-i strice pe cei cu care vin în legătură. Sugestia clară este că poporul Domnului ar trebui să aibă dificultate mică în a distinge între învățătorii falși care i-ar înșela și păstorii subordonați care cu bucurie își pun viețile în serviciul turmei. O clasă în continuu face necaz, care compromite, distruge. Cealaltă clasă ajută, construiește, consolidează, este făcătoare de pace.
… Domnul nostru dă o altă ilustrație mai puternică — punând în contrast, un pom sănătos cu unul bolnav sau rău, un creștin sănătos prin contrast cu unul fals și înșelat. El declară că un pom sănătos aduce roade bune, iar pomul rău sau bolnav roade nedorite, roade rele. Așa cum avem această mărturie în natură — merele sănătoase provin din merii buni, care sunt sănătoși. Cele deformate, cu viermi, care nu ne plac provin din pomi care sunt bolnavi, subnutriți, neîngrijiți, necurățați, atacați de viermi, etc.
În această ilustrație Domnul nostru pare să se refere la faptul că cei care sunt ucenicii Săi sănătoși și destul de potriviți la început pot deveni răi, pot să-și piardă puterea spirituală și rodnicia — grija lor. Lipsa hranei în sol va duce la boala pomului, la distrugerea lui. La fel creștinul care ar trebui să crească în cunoștință, este amenințat cu a scădea în spiritualitate, dacă nu are hrană spirituală bună. Așa cum pomul fără curățare ar dezvolta lăstari care l-ar strica și în cele din urmă ar distruge rodnicia, așa creștinul are nevoie de disciplină, curățare, ca să poată dezvolta caracterul și roadele Spiritului. Tatăl nostru ceresc este un mare gospodar și ne-a promis o grijă potrivită, cu toate că nu este exact cu noi, așa cum este cu pomii; din cauza înzestrării noastre mai înalte, a calității particulare de asemănare cu Dumnezeu, El se ocupă de noi diferit.
Într-o măsură considerabilă este datoria noastră să hotărâm ce hrană vom avea. Domnul ne oferă pământul bun al Adevărului, ploaia împrospătătoare a îndurării și hrana promisiunilor scumpe, dar este pentru fiecare din poporul Său, să le folosească și astfel să crească în îndurare, cunoștință și iubire. Așadar, noi nu-L putem mustra pe Gospodar, dacă nu ne atingem scopul și suntem neroditori din lipsă de hrană. Niciuna din bunele Lui promisiuni nu pot lipsi; orice slăbiciune poate fi în noi înșine. La fel este cu curățarea — Domnul va trimite pedepse, încercări, greutăți; dar cu voința noastră independentă este posibil să le depășim sau să cădem, să nu reușim să corectăm slăbiciunile, lipsurile și ceea ce a dezvoltat natura noastră. Este posibil, totuși, ca în ciuda faptului de a fi primit tot ceea ce am dezvoltat sau curățat, să ne punem afecțiunea, în case, pământuri sau prieteni pământești, obiecte sau indivizi, care asemenea lăstarilor din ilustrație ne-ar trage vitalitatea și să împiedice aducerea roadelor acceptabile.
Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul stricat sau putred nu poate aduce roade bune. În timp ce fiecare din poporul Domnului trebuie să se examineze pe sine însuși în față oglinzii Cuvântului lui Dumnezeu pentru a observa caracterul său propriu, dispoziția sa dacă este sau nu este asemenea standardului divin, totuși în această problemă a deciziei în privința rodului, dacă este bun sau rău, fiecare din poporul Domnului este chemat să folosească bunul simț în ce-i privește pe alții, cât și pentru el însuși — care sunt rezultatele, roadele, mărturia vieții mele și care este roada, rezultatele fraților mei, a vecinilor. Înștiințarea Domnului este că aceste teste sunt aplicabile în mod special la acei care ar fi conducătorii turmei Sale. Ei toți vor fi exemple, purtători ai rodului bun și aceste roade bune vor fi văzute ca un test al caracterului bun — un caracter în deplină armonie cu Domnul. Adevărat, toți suntem imperfecți și cu cele mai bune intenții noi nu putem face ceea ce am vrea, dar cei mai slabi dintre frații Domnului trebuie să aducă unele roade, pe care ceilalți frați le pot observa și aceste roade să fie aprobate de frați, în conformitate cu standardul divin, adică nu ale trupului, ci ale spiritului, ale voinței, ale intenției. Așadar, fiecare copil adevărat al lui Dumnezeu se va manifesta înaintea fraților și înaintea lumii, cinstit, credincios în ce privește intenția, cu o inimă, minte, voință consacrate, care vor căuta în toate lucrurile să facă voința Tatălui din cer. R 3747:3-8
CINE VA INTRA ÎN ÎMPĂRĂȚIA CERURILOR
MATEI 7:21-23: “Nu orișicine-Mi zice: “Doamne, Doamne!” va intra în împărăția cerurilor, ci cel care face voia Tatălui Meu care este în ceruri. Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: “Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi demoni în Numele Tău? Și n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?” Atunci le voi spune: “Niciodată nu v-am cunoscut; depărtați-vă de la Mine, voi toți care lucrați fărădelege””.
“… Domnul nostru sugerează la sfârșit un număr mare de urmași nominali, lipsiți de Spiritul Lui, care nu aduc roada pe care El o vrea, care nu sunt membri din clasa celor chemați, aleși și credincioși, deși pe dinafară, cu numele toți sunt dintre aceștia. Din această clasă El spune că vor fi mulți. El arată spre zilele noastre, spunând: “în ziua aceea” — la încheierea acestui Veac, în timpul de încercare, în timpul când El va veni să-și adune mărgăritarele și să le glorifice ca Mireasa Sa, membrele Sale, asociații Săi în împărăție. Mulți, atunci — în zilele noastre — vor declara că Îl cunosc pe Domnul, că ei profețesc sau învață, că scot afară demoni, împotrivindu-se păcatului și numeroaselor forme ale răului, și că realizează lucrări mari, instituții de binefacere, colegii, seminare, etc. în numele Său. Versiunea revizuită (engleză; nota traducătorului) spune “prin numele Tău”, sugerând că numele lui Cristos este folosit mai degrabă ca o vrajă, pentru a-L invoca.
Cât de adevărată este această imagine pentru condițiile din timpul nostru! Cât de mulți iau numele Domnului în deșert, asociindu-l intreprinderilor lor, care sunt de multe ori în conflict direct cu Cuvântul și Spiritul Învățătorului. De ce folosesc numele Lui? Numai ca un talisman prin care să invoce, ca să le crească influența, să-și mulțumească mintea, să se convingă pe ei înșiși să creadă că făcând voia lor, împlinesc voia lui Dumnezeu. Cât de adevărat este aceasta în ceea ce privește aproape toate instituțiile religioase din timpul nostru! Să luăm bisercile, de exemplu, recunoscând mai mult sau mai puțin clar împotrivirea divină față de spiritul, crezurile, metodele și organizațiile lor — ei totuși nu sunt mulțumiți dacă nu leagă cumva numele lui Cristos de instituțiile și aranjamentele lor.
Dar timpul de încercare este aproape — Domnul îi va întreba în privința roadelor acestor sisteme; El nu va fi înșelat; da, va demasca roadele rele, ca toți să poată vedea că judecata Sa este dreaptă. Va fi clar că neglijarea Cuvântului Său a condus la degenerare, decădere — că vlăstarii ambiției lumești, mândria, bogăția, etalarea, etc., au fost cultivați în ciuda tuturor experiențelor grele, care puteau servi la curățirea lor. Va fi arătat că mulți din profeții Babilonului sunt profeți falși, ale căror învățături au condus greșit pe oameni și, în loc de a binecuvânta, au făcut rău, în loc de a lumina, au orbit. Va fi clar că mulți dintre ei sunt lupi răpitori în piei de oi, flămânzi de ambiție după renume și întâietate și onoarea oamenilor și dispuși să vândă interesele turmei pentru mărire personală. Se va arăta că mare parte din această invocare a numelui lui Isus a fost numai o mantie sub care, înșelând și fiind înșelați, au fost cultivate roadele sectare și nu iubirea, bucuria, pacea și Spiritul sfânt. Ziua va face cunoscut lucrul acesta, îl va arăta, îl va face vizibil. Întreaga lume va fi martoră în cele din urmă că numele lui Dumnezeu s-a dovedit a fi dezonorat și Cuvântul Său denaturat, pentru că învățătorii falși au căutat fiecare să câștige de la partea sa — de la denominația sa. Isaia 56:11.
Domnul niciodată nu a cunoscut sectele — niciodată nu le-a recunoscut, niciodată nu le-a autorizat; ele sunt de la oameni și pentru oameni, nu de la Domnul, nici pentru slava Domnului. Pretinzând că tot ce este din ceștinism li se datorează lor, ei sunt mândri și lăudăroși și nu-și dau seama că adevărata cauză a Domnului ar progresa mult mai bine fără ei în simplitatea bisericii timpurii, una în răscumpărare prin sângele prețios și în consacrare față de Răscumpărătorul. Adunarea clasei Miresei și lăsarea afară a restului va fi de fapt a zice, “niciodată nu v-am cunoscut, niciodată nu v-am recunoscut, niciodată nu v-am autorizat”; și aceste secte neautorizate vor cădea în marele timp de strâmtorare. Suntem bucuroși însă că miile și milioanele celori care au fost înșelați de către aceste sisteme false vor avea glorioasa ocazie în timpul Veacului Milenar să vină la o cunoștință a adevărului și la o înțelegere corectă a caracterului lui Dumnezeu, așa cum este descoperit în îndeplinirea planului Său îndurător. Astfel, mulți care pierd marele premiu pot avea încă o ocazie glorioasă pentru premiul sau favoarea mai mică a lui Dumnezeu în restabilire, etc. R 3747:11-R 3748:3
“… Domnul nostru ne spune că nu toți care-I pretind numele sunt frați adevărați. El spune: “Nu orișicine-Mi zice: “Doamne, Doamne va intra în împărăția cerurilor îvor fi recunoscuți ca și frați ai Lui și conmoștenitoriș, ci cel care face voia Tatălui Meu care este în ceruri”“. Astfel vedem că prin faptele noastre, nu numai prin declarațiile noastre suntem acceptați de Domnul. Iarăși El spune: “Care sunt frații Mei? … oricine va face voia Tatălui Meu care este în ceruri, acela Îmi este frate, soră”. Matei 7:21; 12:48-50.
Prin urmare, noi nu trebuie să ne așteptăm la “părtășia” cu toți cei care cheamă numele lui Cristos ca la o dovadă a părtășiei cu Tatăl și a faptului că suntem în lumină. Noi să ne așteptăm la această adevărată părtășie numai cu aceia care caută cu seriozitate să facă voia Tatălui, în a-I servi cauza și în a exemplifica instrucțiunile Cuvântului Său atât în faptele, cât și în declarațiile lor. Între toți aceștia trebuie să existe o legătură de părtășie și unire, fie că este ascunsă, fie că este deschisă. Acea legătură este o singură credință și un singur botez, într-un singur Domn.” R 5938:7, 8
O CASĂ PE O STÂNCĂ
MATEI 7:24-27: “… pe oricine aude aceste cuvinte ale Mele și le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată, care și-a zidit casa pe stâncă. A căzut ploaia, au venit șuvoaiele, au suflat vânturile și au izbit în casa aceea; dar ea nu s-a prăbușit pentru că avea temelia pe stâncă. Însă oricine aude aceste cuvinte ale Mele și nu le face, va fi asemănat cu un om fără minte care și-a zidit casa pe nisip. A căzut ploaia, au venit șuvoaiele, au suflat vânturile și au izbit în casa aceea; ea s-a prăbușit și căderea i-a fost mare.”
“Această ilustrație sau pildă a unei case zidite pe stâncă și a alteia zidite pe nisip nu se referă la biserică și la lume, ci la două categorii din biserică. Nimeni altul nu este arătat în pildă decât acela care “aude aceste cuvinte ale Mele”. Lumea nu aude deloc mesajul Domnului nostru. Așa cum declară apostolul, lumea este surdă și oarbă față de lucrurile spirituale. Cei care ascultă și apreciază spusele Domnului reprezintă cel puțin o biserică nominală, și printre cei din biserica nominală sunt unii care sunt supuși Cuvântului Domnului, în timp ce alții sunt nesupuși. Cei supuși sunt zidiți pe stâncă, cei nesupuși pe nisip.
Cei care zidesc pe stâncă, așa cum explică Domnul nostru, sunt aceia care nu numai aud mesajul Său, ci și se supun acestuia, în măsura puterii lor. Să ne amintim cuvintele la care Se referă El — sunt cuvintele sau mesajul din Predica de pe Munte, care arată lucrurile care sunt binecuvântate de Dumnezeu, în contrast cu lucrurile care nu ar avea aprobarea Sa. Cei care fac, care se străduiesc, care se supun după cea mai bună pricepere a lor acestei învățături divine, mesajului din cer, își așază temelia care va fi permanentă, care le va fi o garanție împotriva tuturor furtunilor, greutăților și încercărilor din viața prezentă.
Cei care aud cuvintele Învățătorului și spun, “Da, Doamne”, dar care nu pun în practică lecțiile Învățătorului, nu sunt zidiți cum se cuvine pe stânca adevărului, pe Cristos. Ei zidesc speranța lor, credința lor, încrederea lor pe temelia care nu va rezista. Când adversitățile vieții vin asupra unora ca aceștia, speranțele lor vor fi săpate, credința lor se va prăbuși. Astfel ne învață Domnul că voința Sa nu este numai să cunoaștem, să fim informați doctrinar, ci că El caută o astfel de dezvoltare a caracterului care să ne aducă în armonie deplină cu învățăturile Sale, în armonie a inimii, și, în măsura în care suntem în stare, la supunere în toate afacerile vieții. Ceilalți, a căror credință este zidită pe cunoștință fără supunere, fără creștere în har, nu vor fi acceptați în Împărăție, nu vor fi membri ai clasei miresei, nu vor fi moștenitori împreună cu Fiul iubit al lui Dumnezeu.” R 3748:5-7
STOFĂ NOUĂ, HAINĂ VECHE
MATEI 9:16: “Nimeni nu pune un petic de stofă nouă la o haină veche; pentru că umplutura trage din haină și ruptura ar fi mai rea”.
“Motivul pentru lepădarea tuturor organizațiilor omenești și pentru nereformarea celei care ridică mai puține obiecții și chemarea tuturor celorlalte să intre în ea acum, este arătat de felul în care a tratat Domnul diferitele secte evreiești în secerișul sau sfârșitul dispensației lor; căci atunci, ca și acum, toate au fost respinse, iar “israeliții cu adevărat” au fost chemați afară din toate, la libertate, și au fost învățați voia și planul lui Dumnezeu prin diferite vase alese, prin propria alegere a lui Dumnezeu.
… un petic dintr-un material nou pe o haină foarte veche numai ar face slăbiciunea hainei mai evidentă, și prin inegalitatea rezistenței s-ar rupe mai tare … .” C 159:3-C 160:1
“… acum Domnul, în secerișul actual, când introduce lumina mai deplină a adevărului, în zorile Veacului Milenar, n-o pune ca un petic pe unul din vechile sisteme … fiindcă nici unul din ele nu este într-o stare potrivită să fie petecit sau să primească noile doctrine.” C 160:3
VIN NOU, BURDUFURI VECHI
MATEI 9:17: “Nici nu pun oamenii vin nou în burdufuri vechi; altfel burdufurile plesnesc, vinul nou se varsă și burdufurile se distrug; ci vinul nou îl pun în burdufuri noi și se păstrează amândouă”.
“… vinul cel nou pus în burdufuri vechi, care și-au pierdut toată elasticitatea, în mod sigur ar face rău, mai degrabă decât bine, căci rezultatul n-ar fi numai să spargă și să distrugă vechile burdufuri, ci și să piardă valorosul vin nou.” C 160:1
“… Domnul, în secerișul actual, când introduce lumina mai deplină a adevărului, în zorile Veacului Milenar, n-o pune ca vin nou în burdufuri vechi … fiindcă nici unul din ele nu este într-o stare potrivită să … primească noile doctrine. …
Calea cea mai potrivită și mai bună a fost cea urmată de Domnul nostru la prima venire. El a făcut o haină complet nouă din material nou și a pus vinul cel nou în burdufuri noi; adică a chemat pe israeliții cu adevărat (nesectari) și le-a încredințat adevărurile cuvenite atunci. Și așa este și acum: El cheamă pe cei flămânzi după adevăr din Israelul spiritual nominal; și este potrivit ca aceștia să accepte adevărul în felul propriu al Domnului și să coopereze cu El din inimă la planul Său, indiferent care sau câte burdufuri vechi sunt lăsate la o parte și sunt respinse ca nepotrivite să-l conțină” C 160:3, 4
SEMĂNĂTORUL ȘI SĂMÂNȚA
MATEI 13:3-9, 18-23: “El le-a vorbit despre multe lucruri în pilde și le-a zis: “Iată, semănătorul a ieșit să semene. Pe când semăna El, unele semințe au căzut lângă drum și au venit păsările și le-au mâncat. Altele au căzut pe locuri stâncoase, unde n-aveau pământ mult: au răsărit îndată, pentru că n-au găsit un pământ adânc. Dar, când a răsărit soarele, s-au veștejit și pentru că n-aveau rădăcini s‑au uscat. Și altele au căzut între spini: spinii au crescut și le-au înăbușit. Și altele au căzut în pământ bun, au dat roadă: un grăunte a dat o sută, altul șaizeci și altul treizeci. Cine are urechi de auzit să audă””.
“Ascultați deci pilda semănătorului. Când un om aude cuvântul împărăției și nu-l înțelege, Cel Rău vine și răpește ce a fost semănat în inima lui. Acesta este cel care a fost semănat lângă drum. Dar cel care a fost semănat în locuri stâncoase este cel care aude cuvântul și-l primește îndată, cu bucurie; dar n-are rădăcină în sine, ci este numai pentru un timp; și cum vine un necaz sau o prigonire din cauza cuvântului, îndată se împiedică. Și cel care a fost semănat între spini este cel care aude cuvântul; dar îngrijorările veacului acestuia și înșelăciunea bogățiilor înăbușă acest cuvânt și ajunge neroditor. Dar cel care a fost semănat în pământ bun este cel care aude cuvântul și-l înțelege; el aduce roadă și produce, unul o sută, altul șaizeci, altul treizeci.”
“ … “Sămânța este cuvântul lui Dumnezeu” (Luca 8:11). Felurile diferite de pământ reprezintă felurile diferite de inimi care vin în contact cu acel Cuvânt. Prin Cuvântul lui Dumnezeu înțelegem întreaga descoperire pe care Dumnezeu ne-a făcut-o — Biblia. Aceasta cuprinde, așa cum arată apostolul, “cuvântul vestit prin îngeri” — mesajele directe ale lui Dumnezeu în trecut către Avraam, Isaac, Iacov, Moise etc., inclusiv darea legii. Acești îngeri L-au reprezentat pe Dumnezeu, ca purtătorii Lui de cuvânt. Cuprinde și mesajele trimise prin profeți, când “oamenii sfinți ai lui Dumnezeu au vorbit conduși de Duhul Sfânt” (2 Petru 1:21). Și mai cuprinde învățăturile Domnului nostru Isus și ale apostolilor Săi, pe care El i-a autorizat să vorbească în numele Său, așa cum este scris: “Dumnezeu … la sfârșitul acestor zile ne-a vorbit prin persoana Fiului”, și Fiul a declarat în privința apostolilor că aceia care i-au auzit pe ei, L-au auzit pe El, aceia care i-au primit pe ei, L-au primit pe El, după cum aceia care L-au auzit și L-au primit pe El, L-au auzit și L-au primit pe Tatăl (Evrei 1:1, 2; Matei 10:40)”. R 3764:1
“Astfel deci, putem spune că creștinătatea este câmpul de grâu în care Domnul a semănat Cuvântul Său. În creștinătate deci, și nu în lumea păgână, unde Cuvântul n-a mers niciodată, trebuie să căutăm cele patru feluri de rezultate aduse în atenția noastră în pildă. În creștinătate unii sunt ca marginea drumului, sau cărările tare bătătorite prin experiențele vieții; uneori prin prea mare prosperitate și nepregătiți să primească mesajul lui Dumnezeu, din lipsă de apreciere a acestuia. Dacă unii de felul acesta aud mesajul, acesta nu intră în inimă: este pentru ei numai o auzire mintală, ei au puțin interes față de el. La început, este adevărat că pot aprecia armonia și anumite frumuseți și aspecte logice ale adevărului, dar ei nu și-l vor însuși, nu va intra înăuntrul lor, ei nu sunt deschiși să-l primească. Nu peste mult timp vine dușmanul; Satan, adversarul fură de la ei fiecare element al adevărului pe care cândva l-au văzut sau l-au apreciat. Adevărul nu este pentru unii ca aceștia, chiar dacă, fiind pe drum, unele boabe au căzut pe ei.
Această clasă de oameni se pot găsi în orice comunitate, în aproape fiecare casă. Ei nu sunt în mod special de blamat, totuși putem compătimi cu ei, regretând incapacitatea lor de a primi mângâierea și harul Cuvântului lui Dumnezeu. Aceste inimi nu sunt potrivite pentru împărăție sub condițiile prezente …
Cei care aud cuvântul — locuri stâncoase
… clasa de ascultători din creștinătate (ca locurile stâncoase; nota traducătorului) nu numai că văd ceva din frumusețea planului lui Dumnezeu, dar ei îl primesc cu bucurie, dau toate dovezile de aducere a multă roadă. Noi ne spunem nouă înșine: eu cred că persoana aceea este un adevărat creștin și va fi unul dintre învingători. Dar nu putem vedea așa cum vede Dumnezeu, noi nu cunoaștem inima, superficialitatea naturii lor nu se dezvăluie până când, ridicându-se împotrivire, soarele persecuției distruge și veștejește rezultatele. Noi suntem înclinați să fim descurajați, în special dacă am ajutat la semănarea seminței și am așteptat rezultate mari. Domnul în această pildă ne previne împotriva descurajării, asigurându-ne că El cunoaște mai înainte că în măsură considerabilă sămânța va cădea pe inimi cu teren stâncos, unde, având puțină hrană susținută de un caracter slab, ea se va ofili repede și nu va duce niciun rod la coacere.” R 3764:5-7
“Pământul care produce spini mari este bogat, și dacă ar fi în întregime folosit pentru producția de grâu, ar aduce roadă multă. Astfel este, explică Domnul nostru, cu unii care aud mesajul lui Dumnezeu privitor la împărăție — ei sunt caractere bune, puternice, profunde, ar fi creștini nobili și ar aduce multă roadă spre lauda Stăpânului și spre onoarea lor personală dacă ar fi în întregime devotați Domnului. Dar vai! talentele, influența, resursele, timpul — puterea inimii lor, puterea pământului, sunt absorbite în altă direcție — în producerea de planuri și ambiții pământești ale căror interese sunt în contradicție cu interesele împărăției. Pilda arată că acolo unde spinilor li se permite să rămână, interesele împărăției vor suferi. Acesta este un alt fel de a spune că acei care au auzit despre Domnul și-L iubesc, se înșeală când presupun că ei îi pot iubi atât pe Domnul cât și lumea; acesta este un alt fel de a ni se spune că nu-I putem sluji lui Dumnezeu și Mamonei, că nu putem produce atât spini cât și grâu. Inimile noastre trebuie să fie cu totul date numai Domnului; trebuie să-L iubim cu toată inima, cu tot sufletul, puterea, mintea noastră, altfel nu putem produce roada pe care El o cere de la ucenici.” R 3764:9
“Cei care aud cuvântul — pământ bun
Îi mulțumim lui Dumnezeu că în providența și îndurarea Sa, unele dintre inimile noastre au fost brăzdate adânc de plugul experienței, al necazului, al dezamăgirii în ce privește afacerile și condițiile pământești. Mulțumiri fie-I aduse Lui, de asemenea, dacă pământul inimilor noastre este adânc și în stare să primească și să aprecieze adevărul, Cuvântul împărăției. Îl lăudăm pe El dacă am învățat de necesitatea pentru stabilirea împărăției Sale și am auzit invitația și am primit sămânța adevărului, care ne invită să devenim moștenitori ai lui Dumnezeu, împreună moștenotori cu Isus Cristos, Domnul nostru, și care ne face să cunoaștem termenii și condițiile părtășiei în suferințele Sale, dacă este să avem părtășie și în gloria Sa care va urma. Mulțumiri să-I fie aduse Lui de asemenea, dacă inimile noastre au fost în atitudinea de a răspunde la aceste lucruri și n-au fost invadate de mintea dublă a grijilor pentru afaceri, pentru lucrurile gospodărești, etc.
Fără îndoială, în pământurile cele mai bune pot fi găsite semințe de spini și scai. O, de-am putea primi sămânța bună în măsură așa de abundentă încât să înăbușe spinii, încât să ne separe complet de lume, de spiritul ei, de ambițiile ei, de țelurile ei și să ne sfințească pe deplin pentru iubirea și serviciul Celui care ne-a chemat din întuneric la minunata Sa lumină.
Dragi frați, nu numai să ne asigurăm că inimile noastre sunt pământ bun și că am primit și dezvoltăm sămânța bună, Cuvântul împărăției, dar și să căutăm să aducem multă roadă. Văzând că unii din aceștia pot aduce treizeci, unii șaizeci, unii o sută spre lauda Stăpânului, să hotărâm că prin îndurarea lui Dumnezeu, care știm că este a noastră și ne va ajuta, vom fi din aceia care vor aduce roadă o sută — după cea mai mare capacitate și măsură a noastră de a servi Regelui nostru … .” R 3764:11-R 3765:2
GRÂUL ȘI NEGHINA
MATEI 13:24-30, 36-43: “Împărăția cerurilor a fost asemănată cu un om care a semănat sămânță bună în țarina lui. Dar, în timp ce oamenii dormeau, a venit vrăjmașul lui, a semănat neghină între grâu și a plecat. Dar când paiul a crescut și a făcut rod, a apărut și neghina. Robii stăpânului casei au venit și i-au zis: “Domnule, n-ai semănat sămânță bună în țarina ta? De unde are, dar, neghină?” El le-a zis: “Un vrăjmaș a făcut lucrul acesta.” Și robii i-au zis: “Vrei, deci, să mergem s-o smulgem?”. “Nu”, le-a zis el, ca nu cumva culegând neghina, să smulgeți și grâul împreună cu ea. Lăsați-le să crească împreună până la seceriș; și la timpul secerișului, voi spune secerătorilor: “Culegeți întâi neghina și legați-o în snopi ca s-o ardem, iar grâul srtângeți-l în grânarul meu.””
“… Ucenicii Lui s-au apropiat de El și I-au zis: “Lămurește-ne pilda cu neghina din țarină”. Și El răspunzând le-a zis: “Cel care seamănă sămânța bună este Fiul Omului. Țarina este lumea; sămânța bună sunt fiii împărăției; neghina sunt fiii Celui Rău. Vrăjmașul care a semănat-o este Diavolul; secerișul este sfârșitul veacului; secerătorii sunt îngerii. Deci, cum se smulge neghina și se arde în foc, așa va fi și la sfârșitul veacului. Fiul Omului va trimite pe îngerii Săi și ei vor culege din împărăția Lui toate pricinile de păcătuire și pe cei care practică fărădelegea și-i vor arunca în cuptorul de foc; acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților. Atunci cei drepți vor străluci ca soarele în împărăția Tatălui lor. Cine are urechi de auzit să audă.””
“În acest seceriș, grâul și neghina trebuie să fie separate; deși ambele aceste clase, înainte de separare, alcătuiesc biserica nominală. Grâul sunt copiii adevărați ai Împărăției, adevărații consacrați, moștenitorii, în timp ce neghina este cu numele, dar nu în realitate Biserica lui Cristos sau viitoarea mireasă. Neghina este clasa menționată de Domnul nostru, cei care-L numesc Domn, dar nu-L ascultă (Luca 6:46). La înfățișarea exterioară cele două clase sunt adesea atât de asemănătoare încât se cere o examinare atentă pentru a face deosebire între ele. “Țarina este lumea” în pildă, iar grâul și neghina împreună (neghina mai numeroasă) ceea ce uneori se numește “Lumea Creștină” și “Creștinătatea” …
… la timpul secerișului trebuie să ne așteptăm la o lucrare generală de separare, înainte interzisă … .” C 136:2-C 137:1
“Adevărul cuvenit acum este secera în acest seceriș, întocmai cum o seceră asemănătoare a fost folosită în secerișul iudaic. Secerătorii, îngerii* sau mesagerii sunt acum urmașii Domnului, întocmai cum o clasă asemănătoare au fost secerătorii în secerișul iudaic. Și deși altora, în tot cursul veacului, li s-a spus să nu încerce separarea grâului de neghină, totuși celor care acum sunt pregătiți, vrednici și ascultători, li se va arăta planul și aranjamentul Domnului atât de clar încât ei vor recunoaște glasul Lui în timpul secerișului, spunând: “Trimiteți secera” adevărului prezent și “adunați-Mi pe credicioșii Mei care au făcut legământ cu Mine prin jertfă!”” C 139:1
“Grâul nu urma să fie legat în snopi: la început boabele au fost semănate separat și independent, ca să fie asociate numai cele de același fel, în condiții asemănătoare. Dar pilda declară că unul dintre efectele secerișului va fi să adune și să lege neghina înainte de “ardere” sau de “timpul de necaz”.” C 140:1
“Este o greșeală însă, pe care mulți o fac, a presupune că arderea neghinei într-un cuptor de foc, unde va fi plânsul și scrâșnirea dinților (Matei 13:42) se referă fie la un foc literal, fie la un necaz de după viața actuală.
… nimicirea neghinei nu înseamnă distrugerea actuală sau viitoare a tuturor indivizilor care compun clasa neghinei. Înseamnă mai degrabă o distrugere a pretențiilor false ale acestei clase.
… Ea este rodul erorilor.” C 145:2-C 146:2
“Dacă vreți să fiți unul dintre sfinții învingători, trebuie să fiți acum unul dintre “secerătorii” care mânuiesc secera adevărului. Dacă sunteți credincioși Domnului, vrednici de adevăr și vrednici de comoștenire cu El în slavă, vă veți bucura să aveți parte cu Secerătorul principal în secerișul actual …” C 183:2
GRĂUNTELE DE MUȘTAR
MATEI 13:31, 32: “Împărăția cerurilor se aseamănă cu un grăunte de muștar, pe care l-a luat un om și l-a semănat în ogorul său. Grăuntele acesta, în adevăr, este cea mai mică dintre toate semințele; dar după ce a crescut este mai mare decât ierburile și se face un copac, încât păsările cerului vin și își fac cuiburi în ramurile lui.”
“… pilda — ilustrație a împărăției în condiția ei prezentă de dezvoltare embrionară este intenționată să arate că dintr-un început foarte mic, biserica nominală a acestui Veac Evanghelic va ajunge la proporții considerabile. Începutul ei este asemănat cu o sămânța mică de muștar, care ajunge la mărimea cea mai mare din clasa ei de ierburi. Totuși această dezvoltare mare nu înseamnă obligatoriu avantaj sau ceva în mod special de dorit, ci din contră devine un dezavantaj prin aceea că păsările cerului se adăpostesc în ramurile lui și îl murdăresc. “Păsările cerului”, in … pilda semănătorului au reprezentat pe Satan și agenții săi, și credem că suntem îndreptățiți să facem o aplicare asemănătoare aici, și să interpretăm că biserica semănată de Domnul Isus a progresat rapid și foarte mult și că datorită realizărilor ei, a puterii ei etc., Satan prin reprezentanții săi a venit și s-a adăpostit în diferitele ramuri ale bisericii. … Ele au venit nu pentru beneficiul copacului sau arbustului seminței de muștar, ci pentru beneficiul lor … propriu.” R 2634:12
“… Din acea mică sămânță avem o mare instituție astăzi cu multe ramuri denominaționale …
Într-adevăr, neglijarea predicării acestei Evanghelii a “căii înguste” este cea care a adus astfel de prosperitate creșinismului nominal și l-a făcut un loc de dorit pentru păsările văzduhului — Satan și cei înșelați de el — să-și facă loc în ramurile lui, să fie viața adevărată a eclesiasticismului. Aceasta pare să fie aceeași ilustrație pe care același Mare Învățător ne-o dă în Apocalipsa 18:2. Acolo citim că sistemele nominale sunt reprezentate simbolic ca Babilon; și acolo citim: “A ajuns … o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate și urâcioase””. R 5049:14-R 5050:1
“… Oare dintre toți delincvenții și înșelătorii bărbaților și femeilor câți sunt în mod declarat membri ai Bisericii lui Cristos și chiar își folosesc declarația ca o haină sub care să promoveze planuri rele? …
Babilonul a conținut atât din cei mai buni cât și din cei mai răi, atât crema cât și drojdea din populația lumii civilizate. Crema este clasa mică a celor consacrați cu adevărat, în mod trist amestecați cu marea masă a celor doar declarați și cu drojdea celor murdari, criminali; dar în condiții favorabile clasa cremei va fi separată în secerițul actual, ca pregătire pentru a fi glorificați.” C 162:1, 2
ALUATUL
MATEI 13:33: “Împărăția cerurilor se aseamănă cu un aluat pe care l-a luat o femeie și l-a ascuns în trei măsuri de făină, până s-a dospit tot.”
“Aici avem iarăși o ilustrație a dezvoltării și pregătirii Bisericii Domnului în timpul Veacului Evanghelic, pentru gloria Împărăției care va urma.
În această pildă ne este adusă în atenție prevederea Domnului nostru în privința lucrurilor necesare poporului Său în timpul acestui Veac Evanghelic — El nu l-a lăsat fără o rezervă potrivită de hrană. Cele trei măsuri de făină, echivalente cu o efă, a constituit o rezervă bună, generoasă pentru casă. Asemenea tuturor provederilor Domnului, aceasta a fost bună și curată, dar așa cum în alte pilde adversarul a introdus impuritate, falsitate etc., tot așa și în aceasta a pus aluat în făină. Aluatul reprezintă stricăciune peste tot în Scripturi; în toate celelalte exemple de folosire scripturală este reprezentat ca ceva rău, impuritate, ceva ce pângărește. De exemplu, israeliții trebuiau să îndepărteze tot aluatul, toată impuritatea în timpul Paștelui, ca să se poată apropia mai mult de Domnul în sfințenie etc. Și Domnul nostru Isus Se referă la aluat ca la stricare, poruncindu-le ucenicilor Săi: “Păziți-vă de aluatul făriseilor” — păziți-vă de doctrinele false, de influențele stricate, care provin de la cărturari și farisei. Și apostolul Pavel descrie aluatul ca un lucru rău spunând: “Măturați aluatul cel vechi” Exod 13:7; Luca 12:1; 1 Corinteni 5:7.
N-ar părea rațional ca Domnul nostru să fi folosit aici cuvântul aluat, așa cum presupun creștinii în general, într-un sens bun, cum că ar da de înțeles un har al spiritului sfânt. Din contră, recunoaștem consecvența în toate învățăturile Sale și putem fi tot așa de siguri că n-a folosit aluatul ca un simbol al sfințeniei, după cum n-a folosit lepra ca să simbolizeze sfințenia.
Atunci cum vom aplica această pildă? Răspundem că harul lui Dumnezeu dat poporului Său la începutul acestui veac, (1) credința dată sfinților odată pentru totdeauna, (2) nădejdea pusă înaintea noastră în Evanghelie, (3) dragostea, legătura desăvârșirii, însumează cele trei măsuri ale prevederilor Domnului pentru poporul Său — prin care ei, dacă se împărtășeau, aveau să devină tari în Domnul și în puterea tăriei Lui. Dar treptat s-a ridicat o femeie, o femeie falsă reprezentată în Apocalipsa ca o prostituată și ca “Izabela, femeia aceea”. Acest sistem romano-catolic a obținut mare putere peste cele trei măsuri de făină prevăzute pentru casa lui Dumnezeu și a început să amestece cu ele aluatul impurității sale. Rezultatul a fost că toată hrana familiei, toate învățăturile sfinte au fost contaminate cu învățăturile lui false — nimic n-a fost lăsat nepătat și curat, așa cum ne-a fost transmis la început prin apostoli. Credința dată odată sfinților a fost desfigurată de toată asemănarea ei cu simplitatea originală; speranța pusă înaintea noastră în Evanghelie a fost schimbată într-o cu totul altă speranță, diferită de cea originală; spiritul Domnului, iubirea, a fost denaturată într-o iubire egoistă a crezurilor oamenilor și a instituțiilor oamenilor. Vai, nu este de mirare că toată creștinătatea este bolnavă spiritual, din cauza acestei falsificări a rezervei de hrană.
Din acest punct de vedere putem vedea ușor puterea și semnificația declarației Învățătorului, că la întoarcerea Sa Se va încinge și Își va servi poporul, și că va trimite prin servitorii Săi lucruri noi și vechi din depozitul harului Său, “hrană la timp”.” R 2635:1-5
COMOARA ASCUNSĂ
MATEI 13:44: “Împărăția cerurilor se aseamănă cu o comoară ascunsă într-un ogor. Omul care o găsește, o ascunde; și de bucuria ei, se duce și vinde tot ce are și cumpără ogorul acela.”
“… Domnul nostru, “Omul Hristos Isus”, S-a consacrat, S-a jertfit, Și-a dat pentru om tot ce a avut. … Ogorul reprezintă lumea, precum și pamântul însuși (Efeseni 1:14). În această lume Domnul nostru a văzut o comoară — în mod profetic El a văzut rezultatul operei de răscumpărare, eliberarea multora din robia stricăciunii la deplina libertate a fiilor lui Dumnezeu (Biserica din acest veac și cei vrednici din lume în veacul care vine). Pentru această comoară a fost cumpărat ogorul. Vorbind despre rezultatul răscumpărării și despre lucrarea răscumpărării așa cum aceasta va fi în final îndeplinită până la încheierea Veacului Milenar, profetul vorbind despre Domnul nostru spune: “Va vedea rodul muncii sufletului Lui și va fi mulțumit” (Isaia 53:11). Domnul nostru a fost pe deplin mulțumit să-Și dea viața și tot ce a avut atunci, ca să cumpere lumea.” E 440:1
“… toți cei care I se alătură, ca membri ai clasei Împărăției, participă la acea cumpărare a ogorului și a comorii. Matei 13:44″ D 648:1
PILDA MĂRGĂRITARULUI
MATEI 13:45, 46: “Împărăția cerurilor se mai aseamănă cu un negustor care caută mărgăritare frumoase. Și când găsește un mărgăritar de mare preț, se duce și vinde tot ce are și-l cumpără.”
“… Noi suntem asemenea negustorului care a căutat mărgăritare frumoase și care atunci când a găsit un mărgăritar de mare preț a vândut tot ce a avut și a cumpărat acel mărgăritar. … Împărăția cerurilor, Împărăția mesianică cu slava și onorurile ei și cu privilegiile ei legate de ridicarea omenirii la perfecțiune umană, constituie marele premiu special pentru acest Veac Evanghelic. Niciodată înaintea acestui veac nu a fost posibil să se câștige acest premiu; și posibilitatea câștigării lui se va termina la sfârșitul acestui Veac.” SM 681:1
“… Oricine posedă acest mărgăritar va fi în armonie cu Dumnezeu.” SM 681:3
“După ce ne-am consacrat pe deplin Domnului, tot ceea ce avem este a Lui; și noi suntem numai administratorii Lui care trebuie să-I dăm socoteală pentru folosirea timpului, a influenței, a mijloacelor, a puterii noastre și a tot ce avem … .” SM 683:3
“… Deci dacă dorim să fim câștigătorii premiului trebuie să lucrăm … .” SM 684:1
NĂVODUL
MATEI 13:47-50: “Împărăția cerurilor se mai aseamănă cu un năvod aruncat în mare, care prinde tot felul de pești. După ce s-a umplut, l-au tras la mal și, stând jos, au strâns în vase ce este bun și au aruncat afară ce este rău. Tot așa va fi și la sfârșitul veacului: îngerii vor ieși, vor despărți pe cei răi din mijlocul celor drepți și-i vor arunca în cuptorul de foc; acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților.”
“Această pildă reprezintă Biserica creștină nominală ca împărăția nominală de perspectivă a lui Dumnezeu — năvodul aruncat în mare (lume) care a adunat pești (oameni — Matei 4:19) de toate felurile (creștini adevărați, creștini pe jumătate înșelați și amăgiți și mulți fățarnici), care, când este plin (la împlinirea timpului lui Dumnezeu), este tras la mal. Arată că nu “toate felurile” adunate în Biserica nominală sunt potrivite pentru Împărăție, indiferent pentru ce altceva ar putea fi potrivite; că la încheierea veacului — în timpul secerișului — chemarea sau invitația la un loc în Împărăție va înceta prin aranjamentul lui Dumnezeu, așa cum este reprezentat prin tragerea năvodului la mal, și că atunci pescarii vor începe altă lucrare — și anume, o lucrare de separare, divizare, care va realiza adunarea felului dorit și respingerea altora care sunt nevrednici de favoarea la care au fost chemați: “căci mulți sunt chemați, dar puțini sunt aleși”. Matei 22:14.
Lucrarea de separare din această pildă este aceeași cu cea arătată în pilda grâului și a neghinei, care ne învață să așteptăm o întrerupere a semănării (a chemării) și o schimbare de la acea lucrare la lucrarea recoltării. Servitorii Domnului, care sub îndrumarea Lui vor schimba astfel lucrarea, în ambele pilde sunt numiți îngeri — mesageri speciali ai lui Dumnezeu … Și … “adevărul pe care-l avem”, adevărul secerișului este acum mijlocul Domnului pentru încercare și despărțire.” C 214:1-215:1.
UMBLAREA PE MARE
MATEI 14:22-33: “Îndată Isus a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie și să treacă înaintea Lui de partea cealaltă, până va da drumul mulțimilor. După ce a dat drumul mulțimilor, S-a urcat pe munte să Se roage, singur la o parte. Se înnoptase și El era singur acolo. Dar corabia era deja la multe stadii departe de țărm, bătută de valuri în mijlocul mării, căci vântul era împotrivă. Când se îngâna ziua cu noaptea, Isus a venit la ei, umblând pe mare. Și ucenicii, văzându-L umblând pe mare, s-au înspăimântat și au zis: “Este o nălucă!” Și de frică au țipat. Dar Isus le-a zis îndată: “Îndrăzniți, Eu sunt; nu vă temeți!” “Doamne”, I-a răspuns Petru, “dăcă ești Tu, poruncește-mi să vin la Tine pe ape.” “Vino!” i-a zis Isus. Și Petru s-a coborât din corabie și a mers pe ape ca să ajungă la Isus. Dar când a văzut că vântul era puternic, s-a temut; și fiindcă începea să se afunde, a strigat, zicând: “Doamne scapă-mă!” Îndată Isus a întins mâna, l-a apucat și i-a zis: “Puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?” Și după ce s-au suit ei în corabie, vântul s-a potolit. Cei care erau în corabie au venit și s-au închinat înaintea lui Isus, zicând: “Cu adevărat, Tu ești Fiul lui Dumnezeu!””.
“Domnul nostru, după ce mulțimea s-a împrăștiat, a căutat pe munte singurătatea în rugăciune. Deși El uneori S-a rugat cu ucenicii în auzul lor, așa încât ei au înregistrat cuvintele din rugăciunea Sa, este evident că El n-a fost mulțumit numai cu aceste ocazii, ci în mod frecvent L-a căutat pe Tatăl singur, așa cum i-a sfătuit pe ucenicii Săi să facă spunând: “Intră în cămăruța ta îcamera ta proprieș … și roagă-te Tatălui tău care este în ascuns” (Matei 6:6). Toți creștinii au înțeles din experiență valoarea unei asemenea comuniuni personale cu Tatăl ceresc, și nu suntem surprinși că Domnul nostru Isus a simțit nevoia unei comuniuni asemănătoare. Cunoștința Sa despre Tatăl și părtășia Sa cu El înainte de a fi fost făcută lumea, departe de a-L mulțumi și de a face inutilă rugăciunea, mai degrabă I-a mărit dorința de părtășie și comuniune în continuare, în special că era singur în lume — chiar și preiubiții Săi ucenici, nefiind încă concepuți de spirit (Ioan 7:39), nu puteau să intre în părtășie cu El în privința lucrurilor spirituale, nici să aprecieze încercările care I-au venit ca om perfect, într-un fel în care ele nu vin pentru omenirea căzută. El avea nevoie de o asemenea părtășie cu Tatăl ceresc pentru împrospătarea zelului Său, pentru menținerea caldă a iubirii și a devotamentului Său, care au fost baza conscarării și sacrificiului Său zilnic ca om, chiar până la moarte.
Nu se face nici o aluzie că Domnul nostru Și-a petrecut mult timp în rugăciune dimineața și seara, totuși putem presupune în mod rezonabil că niciodată n-a neglijat să caute fața Tatălui; dar aceste scurte perioade zilnice de părtășie și rugăciune au fost în mod evident completate cu ocazii asemenea celei menționate în această lecție, în care Domnul nostru a petrecut se pare o parte considerabilă din noapte în rugăciune și comuniune cu Tatăl. În aceasta este o lecție pentru poporul Domnului. Datoriile vieții, care ne apasă zilnic, nu trebuie neglijate; (dar) fiecare trebuie să simtă, așa cum a spus Domnul nostru: “trebuie să fiu în cele ale Tatălui Meu”, și aceasta ar implica, în mod obișnuit, rugăciuni scurte, pe care Domnul nostru le-a recomandat, spunând: “Când vă rugați să nu folosiți repetări fără rost, ca păgânii, care gândesc că, dacă spun o mulțime de cuvinte vor fi ascultați. Să nu vă asemănați cu ei; căci Tatăl vostru știe de ce aveți nevoie, mai înainte de a-I cere voi” (Matei 6:7, 8). Și rugăciunea dată ca exemplu ucenicilor Săi este scurtă. Totuși, în măsura în care simțim importanța marii lucrări în care prin favoarea Domnului suntem privilegiați să fim colaboratori cu El, inimile noastre trebuie să fie și vor fi atrase spre perioade de comuniune spirituală; nu în mod necesar rugăciune în sensul de a face cereri la Tatăl, pentru că multe astfel de momente vor fi fără îndoială dedicate mulțumirii pentru îndurările și favorurile deja avute, și pentru promisiunile îndurătoare pe care ne bazăm credința pentru viitor, și dedicate comuniunii cu Domnul în sensul de a medita la voința Sa pentru noi și cum Îl putem servi mai acceptabil și mai plăcut Lui.
În timp ce Domnul nostru era astfel în comuniune cu Tatăl, iar apostolii care vâsleau aveau dificultăți cu înaintarea, s-a pornit un vânt mare din față, care a făcut lacul foarte violent, agitat, cu valuri mari. Ioan, care era unul dintre cei din corabie, ne spune că înaintaseră numai cam douăzeci și cinci sau treizeci de stadii (între două mile și jumătate și trei mile) de la țărm în cele câteva ore cât au vâslit. Aceasta era ceea ce este considerat a patra strajă din noapte, adică între trei și șase dimineața. În timp ce astfel vâsleau din greu, obosiți și somnoroși, au văzut lângă ei figura unui om umblând pe apă și se părea că avea de gând să treacă pe lângă corabia lor (Marcu 6:48-50). Unii dintre ei au strigat de frică, gândind că văzuseră o ființă supranaturală și că aceasta prevestea ceva calamitate, dar era Isus care le-a vorbit și le-a liniștit temerile.
Îndrăzneala credinței lui Petru a fost atunci cel mai uimitor arătată prin cererea sa ca Domnul să-l cheme să meargă pe apă; și primind permisiunea, credința lui a fost așa de puternică încât a mers câțiva pași, până când, probabil înfricoșat de îndrăzneala sa și de agitația apei, a început să se scufunde și a strigat către Domnul după ajutor, pe care l-a primit prin atingerea mâinii Domnului. Dacă miracolul cu pâinile a dovedit autoritatea supraomenească a Domnului nostru, la fel și această manifestare a puterii Sale a dovedit aceasta; și dacă prima a ilustrat puterea Sa de a-Și ocroti poporul de lipsă și de a le satisface toate nevoile, aceasta din urmă a arătat că puterea divină este fără limită și este în stare să-Și apere poporul în toate furtunile și greutățile și încercările vieții.
Aceasta este o lecție bună pentru noi, să ne-o aplicăm în mod individual, înțelegând, cum toți trebuie să înțelegem, că Domnul nostru ne-a hrănit supranatural cu hrană spirituală, și că în timpul întunericului nopții care este înaintea zorilor Mileniului și a luminii soarelui, se vor ridica furtuni și greutăți, care ne-ar strivi fără ajutorul Domnului. Trebuie să ne amintim că nu numai vânturile și valurile naturale se supun puterii și poruncii Sale, ci că toate furtunile și talazurile necazului și persecuției care ne-ar putea împiedica și obosi, sunt sub controlul Său. Cu cât suntem mai mult în stare să înțelegem aceasta, cu atât mai mult vom avea bucurie și pace, fiindcă credința noastră va fi cu atât mai puternică în El, care este în stare să ne ajute și care a promis că în cele din urmă va face așa, și că între timp toate lucrurile vor fi conduse pentru binele nostru cel mai înalt, dacă rămânem în El.
Dar corabia și cei doisprezece care vâsleau din greu, și furtuna și întunericul nopții, toate ilustrează încă mai perfect experiențele poporului Domnului ca întreg — nu experiențele unei biserici sectare, ci experiențele acelei unice biserici adevărate al cărei Cap este Domnul, “Biserica celor întâi-născuți, care sunt scriși în ceruri” (Evrei 12:23). Această biserică adevărată a avut într-adevăr un timp furtunos după ce s-a despărțit de Domnul ei care S-a înălțat la Tatăl. Întunericul a venit asupra lor — întunericul erorii și al superstiției; și marele adversar, prin anticrist și prin mulți anticriști mai mici, au stârnit de-a lungul acestui Veac Evanghelic o mare furtună împotriva puținilor credincioși ai Domnului. Dificultățile poziției lor i-a făcut să-și îndrepte fiecare efort spre a face progres împotriva unei asemenea opoziții înspăimântătoare, despre care unul dintre apostoli declară: “Lupta noastră nu este înumaiș împotriva sângelui și cărnii, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor acestor întunecimi, împotriva duhurilor răutății în locurile cerești” (Efeseni 6:12). Această luptă împotriva influențelor contrare a continuat de-a lungul nopții Veacului Evanghelic și biserica încă n-a ajuns în port și nici furtuna nu s-a potolit încă.
Așa cum Domnul nostru a venit la ucenici în toiul furtunii, în a patra străjă din noapte (adică dimineața devreme), tot așa a doua Sa venire în zorile Milenare este pentru biserică și să “o ajute”, să o scape de munca ei grea și de oboseală și primejdie, așa cum spune profetul: “Dumnezeu o ajută în revărsatul zorilor” (Psalm 46:5). Și așa cum felul venirii Domnului la ucenicii Săi a fost diferit de cel la care s-au așteptat ei, tot așa felul venirii Sale a doua diferă de ceea ce s-a așteptat, și Petru pare să reprezinte o clasă care este în viață acum, la sfârșitul veacului, care fiind deplin convinși de prezența Domnului, sunt privilegiați să meargă spre El prin credință. Dar așa cum credința lui Petru n-a fost pe măsura acelei împrejurări, dacă Domnul nu venea să-l salveze, la fel acum, toți credincioșii vor avea nevoie de mâna întinsă a Învățătorului pentru ușurarea lor, altfel s-ar scufunda în descurajare, din lipsă de credință.
Nu este oare aici o lecție bună pentru toți cei care au lucrat cu credincioșie la stăpânirea de sine și în serviciul Domnului, să-și aducă toate gândurile și cuvintele și faptele în acord deplin cu voința lui Dumnezeu în Cristos și care, ca popor al Domnului întâmpină serioase împotriviri din partea lumii, a trupului și a adversarului? Lecția de aici, în armonie cu cele expuse în altă parte în Scripturi, este că puțin progres poate face poporul Domnului dacă Învățătorul nu li se alătură; și că atunci binecuvântarea și privilegiile lor vor fi pe măsura credinței lor. Prin urmare, cât de puternic ne vorbesc acestea nouă, în privința credincioșiei continue și a creșterii în credință, nu în noi înșine ci în Domnul, și în privința eliberării finale a tuturor celor care-și pun încrederea în El.
Din relatarea lui Ioan aflăm că de îndată ce Domnul și Petru au urcat în corabie, vântul și furtuna au încetat și corabia a fost în port. La fel va fi cu poporul Domnului, “turma mică”; de îndată ce credința lor va fi fost pe deplin încercată, la a doua prezență a Domnului, El Se va alătura numărului lor, și imediat încercările și furtunile, greutățile și împotrivirile se vor sfârși, iar limanul dorit al stării cerești va fi fost atins, împărăția va fi venit. Deci, curaj dragi frați marinari, pe marea experiențelor, căutând să vă întăriți chemarea și alegerea! Să observăm cu grijă cuvintele Învățătorului către Petru, și care se aplică în mod special la noi, și anume, că tot ceea ce ne va împiedica în mersul nostru pentru a-L întâlni pe Domnul este lipsa credinței. “Puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?”” R 2649:9-R 2650:7
GHEENA — FOCUL ȘI VIERMII
MATEI 18:8, 9: “Și dacă mâna ta sau piciorul tău te face să te poticnești, tai-o și leapăd-o de la tine. Este mai bine pentru tine să intri în viață șchiop sau ciung, decât să ai două mâini sau două picioare și să fii aruncat în focul cel veșnic. Și dacă ochiul tău te face să te poticnești, scoate-l și leapădă-l de la tine. Este mai bine pentru tine să intri în viață numai cu un ochi, decât să ai amândoi ochii și să fii aruncat în gheena focului.”
“… Învățătura este aceasta: Dacă ai în structura ta ceva drag ca o mână dreaptă, picior sau ochi, care este posibil să te facă să te poticnești și să nu intri în Împărăție, ar fi mai bine să elimini acea tendință, indiferent cât te costă, indiferent cât este de prețios, indiferent cât de tare se ține de cârceii vieții tale. N-ar fi mai bine să intri în viață decât să mergi în focul Gheenei, adică în distrugere, Moartea a Doua? În mod sigur aceasta este adevărat. După ce am pus mâinile pe coarnele plugului, după ce am devenit chiar urmași ai lui Isus, trebuie să mergem mai departe și să fim acceptați ca învingători, sau altfel pierim.
Desigur că în Împărăție nu va fi nimeni cu un singur ochi, dar ilustrația este aceeași. Dacă ne-ar costa tăierea unora din membrele noastre, desigur că ar merita să plătim pentru a câștiga viața veșnică în glorie, chiar desfigurați astfel, mai degrabă decât să avem parte de consecințele Morții a Doua, distrugerea totală. Lecția este că, după ce am început ca urmași ai lui Cristos, și după ce am intrat într-un contract și am primit o parte din răsplată, Spiritul sfânt, favoarea divină, nu ne putem retrage din contract; trebuie să continuăm spre viață veșnică sau spre moarte veșnică.” R 5130:16-R 5131:1
OAIA RĂTĂCITĂ
Matei 18: 10-14: “Feriți-vă să nu disprețuiți nici măcar pe unul din acești micuți; căci vă spun că îngerii lor în ceruri văd pururea fața Tatălui Meu, care este în ceruri. Fiindcă Fiul Omului a venit să mântuiască ce era pierdut. Ce gândiți? Dacă un om are o sută de oi și una din ele se rătăcește, nu lasă el pe cele nouăzeci și nouă pe munți și se duce să caute pe cea rătăcită? Și dacă se întâmplă s-o găsească, adevărat vă spun că are mai multă bucurie de ea decât de cele nouăzeci și nouă care nu se rătăciseră. Tot așa, nu este voia Tatălui vostru cel din ceruri să piară unul măcar din acești micuți.”
“Această declarație, cu privire la cele o sută de oi … se referă la toți “acești micuți” ai Domnului, la toți care au devenit urmașii Săi, oile Sale. Dacă unul dintre ei s-ar poticni, unul dintre ei s-ar rătăci, Domnul în providența Sa nu-l va abandona, ci îl va curăța dacă este posibil să fie recuperat. Și toți care sunt în armonie cu Domnul vor avea același gând și interes unul față de altul, că vor fi dispuși să cheltuie și să fie cheltuiți în recuperarea unui frate din cursa adversarului. Versetul 14 prezintă problema foarte clar, spunând: “Tot așa, nu este voia Tatălui vostru din ceruri să piară unul măcar din acești micuți”. Deci, așa cum explică apostolul, cine întoarce pe un păcătos de la rătăcirea căii lui, va mântui un suflet de la moarte și va acoperi o mulțime de păcate (Iacov 5:20). Aceasta nu se referă la sufletele din lume în general, care sunt încă sub sentința morții, ci se referă la sufletele credincioșilor care prin credință au fost îndreptățiți și consacrați Domnului. Dacă vreunul s-ar retrage, s-ar poticni în vreun fel, toți credincioșii ar trebui să fie energici în străduința lor de a-l recupera pe unul ca acesta, a-l aduce înapoi la deplina armonie cu Domnul.
Avem asigurarea Lui mai departe că nu este voința Tatălui ca ei să piară, și prin urmare putem avea încredere că se va face pentru ei tot ce este rezonabil și potrivit, mai degrabă decât să fie abandonați. Spiritul acesta care ar lucra în casa credinței printre “cei micuți”, i-ar conduce pe toți, nu să se lupte ca să arate care dintre ei este cel mai mare, ci mai degrabă i-ar conduce spre a se ajuta reciproc, pentru ca fiecare să poată câștiga premiul chemării de sus. În conformitate cu acest gând, că Domnul nu vrea ca aceștia să piară, El a prevăzut ca aceia dintre consacrații Săi care nu urmează voluntar în lucrarea de sacrificiu, să nu fie abandonați, ci să fie trecuți prin experiențe grele, așa cum sunt reprezentați prin “marea mulțime”, care își vor spăla hainele și le vor albi în sângele Mielului. Ar fi fost mai bine, desigur, dacă erau așa de iubitori, loiali și zeloși încât să-și sacrifice cu bucurie interesele pământești pentru a le câștiga pe cele cerești; dar chiar dacă ei nu fac tot ce le stă în putere ca să-și îndeplinească legământul, Domnul este îndurător față de ei și nu vrea ca vreunul din ei să piară. El se va ocupa de ei, ca să fie trecuți prin astfel de experiențe care în cele din urmă să-i încerce și să-i verifice, și dacă vor fi credincioși sub încercare, îi va scoate învingători.” R 3798:5, 6
DOUĂ FELURI DE DATORNICI
MATEI 18:21-35: “ … Petru s-a apropiat de El și I-a zis: “Doamne de câte ori să iert pe fratele meu când va păcătui împotriva mea? Până la șapte ori?” Isus i-a zis: “Eu nu-ți zic până la șapte ori, ci până la șaptezeci de ori câte șapte. De aceea, Împărăția cerurilor se aseamănă cu un împărat care a vrut să facă socoteala cu robii săi. A început să facă socoteala și i-au adus pe unul care îi datora zece mii de talanți. Fiindcă el n-avea cu ce plăti stăpânul lui a poruncit să-l vândă pe el, pe soția lui, pe copiii lui și tot ce avea și să se plătească datoria. Robul s-a aruncat la pământ, i s-a închinat și i-a zis: “Doamne, fii răbdător față de mine și-ți voi plăti tot.” Stăpânul robului aceluia, făcându-i-se milă de el, i-a dat drumul și i-a iertat datoria. Dar robul acela, ieșind afară, a întâlnit pe unul dintre cei care erau robi împreună cu el, care-i era dator o sută de dinari. A pus mâna pe el și-l strângea de gât zicând: “Plătește-mi ce ești dator!” Deci cel care era rob împreună cu el s-a aruncat la pământ, îl ruga și-i zicea: “Fii răbdător față de mine și-ți voi plăti!”. Dar el n-a vrut, ci s-a dus și l‑a aruncat în închisoare până când va plăti datoria. Când au văzut cei care erau robi împreună cu el cele întâmplate, s-au întristat foarte mult și s-au dus și au spus stăpânului lor toate cele petrecute. Atunci stăpânul lui, chemându-l la el, i-a zis: “Rob viclean! Eu ți‑am iertat toată datoria, fiindcă m-ai rugat. Oare nu se cădea să ai și tu milă de cel care este rob împreună cu tine, cum am avut eu milă cu tine?” Și stăpânul s-a mâniat și l-a dat pe mâna chinuitorilor până va plăti tot ce datora. Tot așa vă va face și Tatăl Meu cel ceresc, dacă fiecare din voi nu iartă din toată inima pe fratele său.”
“… Pilda nu are o aplicare generală, ci se aplică numai clasei cerești a împărăției — biserica — chemată să alerge alergarea și prin harul lui Dumnezeu să câștige premiul moștenirii împreună cu Domnul lor în Împărăția Sa milenară viitoare. În pildă generozitatea împăratului față de robul său care a avut o datorie așa de mare ilustrează mărinimia, mila lui Dumnezeu față de noi prin Cristos. Datoria de zece mii de talanți era enormă, reprezentând o valoare cam de douăzeci de milioane de dolari: această datorie reprezintă în mod potrivit obligația noastră mare față de Dumnezeu, și imposibilitatea noastră completă de a ne plăti obligațiile. Adam era deja “vândut păcatului” și întreaga sa familie era inclusă în robie, când Dumnezeu binevoitor a avut milă de noi prin Cristos și S-a îngrijit pentru libertatea noastră. Robul eliberat, a cărui rugăminte pentru milă a fost ascultată, reprezintă pe creștinul credincios care a fost eliberat de păcat.
Pilda continuă și arată o cale greșită de acțiune, care, vai, o vedem adesea exemplificată; căci unii care au primit harul divin în măsură abundentă sunt foarte insensibili, nemiloși, neiertători, neprietenoși, răutăcioși și răzbunători față de cei care le greșesc, și ale căror greșeli sunt uneori numai imaginare. Noi nu trăim într-un timp în care un creditor poate răni fizic în mod nesăbuit pe un datornic, nici nu trebuie să ne așteptăm, cu iluminarea prezentă, că vreun creștin s-ar gândi să se răzbune pe confratele său rob prin forță fizică; nu, Îi mulțumim lui Dumnezeu, ziua torturii și a arderii pe rug și a răstignirii a trecut. Dar trăim într-o zi când, totuși, același spirit se poate manifesta și se manifestă, dar mai puțin flagrant, deși în forme nu mai puțin nemiloase și păcătoase. … Într-adevăr, Domnul nostru se pare că S-a referit mai mult la vorbirea de rău care ar veni asupra poporului Său, decât la suferințele fizice, căci în repetate rânduri El a atras atenția astfel: “… din cauza Mea oamenii vă vor insulta, vă vor prigoni și vor spune tot felul de lucruri rele și neadevărate împotriva voastră!” (Matei 5:11)
Ce vom spune despre creștinismul fratelui sau al surorii care, întâlnind un datornic, sau unul pe care el îl consideră a fi datornic (pe drept sau pe nedrept), îl insultă pe confratele servitor? Dar este cu mult mai important să știm cum l-ar privi Domnul pe un atare, și în pilda din fața noastră El ne-a răspuns pe deplin. În pildă stăpânul a fost furios pe robul căruia i-a iertat dar care n-a iertat, și l-a chemat să dea socoteală, numindu-l imediat “rob viclean”. Și aplicând lecția din pildă, Domnul nostru declară: “Tot așa vă va face și Tatăl Meu cel ceresc, dacă fiecare din voi nu iartă din toată inima pe fratele său”.
Nu trebuie trecut cu vederea că aici Domnul nostru în mod foarte deosebit a atras atenția asupra deosebirii dintre o exprimare exterioară și formală de iertare în cuvinte politicoase, și iertarea adevărată care este din inimă. Cea dintâi sau iertarea pe dinafară este numai una superficială și înseamnă că cearta unui spirit rău, neiertător, este în interior și că va fi numai o problemă de timp până când forța înăbușită a răutății și urii va izbucni în cuvinte de calomnie. Dumnezeu citește inima și oricare ar fi declarațiile de pe buze, El nu le va lua în considerare, dacă inima și viața nu corespund cu ele. Este zadarnic, deci, ca cineva să spună, eu îmi iubesc fratele, și în același timp caută prin cuvânt sau faptă să-i facă rău. Toată vorbirea de rău, răutatea, ura, invidia, cearta pleacă de la răul din inimă: de aici rezultă necesitatea din partea tuturor celor care doresc să fie din corpul lui Cristos, să curățească “aluatul cel vechi” de răutate, ca să poată fi într-adevăr membri din pâinea nedospită — corpul lui Cristos.
Faptul că în pildă robul rău a fost dat pe mâna “chinuitorilor” nu trebuie înțeles că înseamnă că Tatăl ceresc va da pe fiecare rob necredincios chinurilor diavolilor pentru toată eternitatea. Chinuitorii din timpurile vechi (și de asemenea cei de azi în unele țări orientale) biciuiau sau chinuiau sau pedepseau altfel pe cei acuzați, ca să stoarcă de la ei bani sau informații, sau altceva ce ei nu voiau să cedeze. În asemănare cu aceasta, în procedurile lui Dumnezeu cu poporul Său s-ar putea în mod rezonabil aștepta în privința disciplinărilor pământești, așa cum apostolul s-a referit zicând despre unul: “să fie predat pe mâna Satanei, pentru nimicirea cărnii, ca duhul lui să fie mântuit în ziua Domnului Isus” (1 Corinteni 5:5; 1 Timotei 1:20). Acestea ar putea însemna greutăți și pierderi financiare, sau boală fizică, sau câte altele. Nu rareori, credem noi, Domnul nostru prin aceste mijloace îi învață pe servitorii săi lecții importante în privința slăbiciunilor proprii, și le recomandă și dezvoltă în ei răbdare față de alții și mai mult din spiritul Lui sfânt — blândețe, răbdare, amabilitate frățească — iubire. Nu vrem să dăm de înțeles prin aceasta că încercările și greutățile vieții sunt întotdeauna de natura pedepselor și corectărilor în dreptate. Înțelegem că uneori ele sunt încercări în loc de a fi pedepse — încercări pentru a se dovedi gradul credincioșiei noastre față de Domnul și pentru a dezvolta în noi un grad mai mare de credință și de diferite haruri ale spiritului.
… atragem atenția asupra unor condiții care ar trebui să preceadă iertarea. De exemplu, în pildă stăpânul nu arată înțelegere până când datornicul nu îi cere iertare: și la fel Dumnezeu nu iartă păcatele noastre până când nu le recunoaștem și-I cerem iertare. La fel, al doilea rob din pildă, care datora o sută de dinari (aproximativ 16 dolari) a cerut milă de la cel căruia îi datora, înainte ca acela să fie obligat să ierte; și în alt comentariu al subiectului menționat de Luca (17:3, 4), Domnul nostru în mod clar spune că este potrivit să așteptăm de la cei care ne ofensează, să-și recunoască greșeala înainte de a le arăta iertare deplină. El spune: “Dacă fratele tău păcătuiește împotriva ta, mustră-l. Și dacă se va pocăi iartă-l. Și chiar dacă păcătuiește împotriva ta de șapte ori pe zi și de șapte ori pe zi se întoarce la tine și zice: Mă pocăiesc, să-l ierți””. R 2295:4-9
CEASUL AL UNSPREZECELEA
MATEI 20:1-16: “Fiindcă împărăția cerurilor se aseamănă cu un gospodar care a ieșit dis-de-dimineață să-și tocmească lucrători la vie. S-a învoit cu lucrătorii cu câte un dinar pe zi și i-a trimis în via sa. A ieșit și pe la ceasul al treilea și a văzut pe alții stând în piață și nefăcând nimic. “Duceți-vă și voi în via mea,” le-a zis el, “și vă voi da ce va fi cu drept.” Și ei s-au dus. A ieșit iarăși pe la ceasul al șaselea și al nouălea și a făcut la fel. Când a ieșit pe la ceasul al unsprezecelea, a găsit pe alții stând acolo și le-a zis: “De ce stați aici toată ziua fără lucru?” Ei i-au răspuns: “Pentru că nu ne-a tocmit nimeni.” “Duceți-vă și voi în via mea”, le-a zis el, “și veți primi ce va fi drept”. Făcându-se seară, stăpânul viei a zis administratorului său: “Cheamă pe lucrători și dă-le plata, începând de la cei de pe urmă, până la cei dintâi.” Cei de pe la ceasul al unsprezecelea au venit și au primit fiecare câte un dinar. Când au venit cei dintâi, socoteau că vor primi mai mult, dar au primit și ei tot câte un dinar de fiecare. Și primindu-l, ei murmurau împotriva stăpânului casei, zicând: “Aceștia de pe urmă au lucrat un ceas și la plată i-ai făcut deopotrivă cu noi, care am purtat greul și zăduful zilei.” Dar răspunzând, el a zis unuia dintre ei: “Prietene, nu-ți fac nici o nedreptate: nu te-ai învoit cu mine cu un dinar? Ia-ți ce este al tău și pleacă! Eu vreau să plătesc și acestuia din urmă ca și ție. Nu pot să fac ce vreau cu ce-i al meu? Ori este ochiul tău rău, fiindcă eu sunt bun?” Tot așa, cei din urmă vor fi cei dintâi, și cei dintâi vor fi cei din urmă.”
“… Când Isus Și-a început misiunea, El a propovăduit, «împărăția cerurilor s-a apropiat», și a dat evreilor privilegiul de a intra în ea. Acel privilegiu a fost un «dinar» sau o răsplată pentru străduința lor credincioasă de a ține Legea toată viața. Dar când a fost dată oferta Împărăției, unii vameși și păcătoși au fost atrași — unii care înainte neglijaseră serviciul lui Dumnezeu și lucrarea în vie. Acești lucrători noi au fost primiți de Domnul Isus și li s-a dat ocazia să devină ucenicii Lui.
Privilegiul uceniciei a fost dinarul sau răsplata. Cărturarii și fariseii, care fuseseră credincioși Domnului Dumnezeu toată viața lor, au considerat că ei ar fi trebuit să aibă o oarecare întâietate sau prioritate față de vameși și păcătoși; și ei au murmurat la toate aranjamentele ca fiind incorecte, care nu le dădeau lor primele ocazii ale Împărăției. Dacă vameșii și păcătoșii urmau să obțină privilegiul binecuvântat al uceniciei cu Mesia, atunci desigur, gândeau ei, lor li se va da o favoare încă și mai mare. Ei au murmurat că Isus i-a primit pe vameși și pe păcătoși și a mâncat cu ei.” R 5473:11, 12
“Lecția generală a pildei ar părea să fie aceea că noi ar trebui să apreciem faptul că orice are Dumnezeu să ne ofere este un dar. Ar trebui să intrăm în serviciul Lui cu loialitate iubitoare față de principiu, față de dreptate. Dacă am servit mai mulți ani, acel privilegiu al serviciului ar trebui prețuit; și interesul nostru în cauza Domnului ar trebui să ne facă fericiți. Dintr-un astfel punct de vedere al aprecierii privilegiului de serviciu, noi ar trebui să fim bucuroși să vedem lucrarea Domnului continuată, bucuroși să vedem că și alții intră în serviciu și bucuroși să-i vedem că primesc aceeași răsplată pe care o sperăm pentru noi. Numai cei care au un astfel de spirit larg, o astfel de apreciere a privilegiilor viei, o astfel de simpatie pentru «oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru» — numai aceia vor fi potriviți pentru Împărăția propriu-zisă, pregătiți pentru a primi privilegiile speciale ale cunoștinței și ocaziei când Împărăția va fi gata să fie anunțată.
După cum împărăția tipică a fost oferită evreilor din timpul lui Isus, și după cum cei care au fost mai noi în serviciul divin au primit aceleași ocazii pentru o parte în Împărăție cu cei care au fost angajați de mult timp, așa se pare că trebuie să fie și la sfârșit sau în timpul Secerișului, la sfârșitul acestui Veac Evanghelic. Cei care au căutat toată viața lor să fie credincioși Domnului și să servească cauzei Sale ar trebui să-și amintească faptul că ei au avut privilegiu și binecuvântare cu atât mai mare. Dacă unii vor intra în serviciul divin mai târziu, ei trebuie să fie primiți cu bucurie ca servitori împreună cu ei.
Într-adevăr, toți cei care sunt servitori, conform Cuvântului Domnului, ar trebui să-L roage pe Stăpân să trimită și alți lucrători în vie, în loc să fie invidioși pe alții care ar putea veni. Și deoarece acum vine o cunoștință mai mare a Adevărului prezent ca o răsplată pentru toți cei care lucrează în via Domnului, să nu fim surprinși dacă aceasta va fi distribuită în mod egal acelora care au venit recent și acelora care sunt de mult timp în serviciul Stapânului.
Mai degrabă să ne bucurăm în căile Domnului. Să nu ni se supere inimile din cauza îndurării Lui față de aceia care au intrat în serviciu tocmai în timpul celui de-al unsprezecelea ceas. Oare nu sunt ei frați? Sub condițiile Regulii de Aur n-ar trebui noi să dorim ca și ei să aibă aceleași binecuvântări de care ne bucurăm noi? Orice înălțare din partea celor care sunt de mai mult timp în serviciul Domnului — orice sentiment din partea acestora că ei trebuie să aibă mai multe manifestări ale favorii Domnului acum — este evident greșită. Domnul vrea ca noi sã fim mai mult asemenea Lui. …” R 5473:14-R 5474:3
BLESTEMAREA SMOCHINULUI
MATEI 21:18-20: “Și de dimineață, pe când Se întorcea în cetate a flămânzit. Și văzând un smochim lângă drum, S-a apropiat de el; dar n-a găsit decât frunze în el și i-a zis: “De acum încolo, în veac să nu mai dea rod din tine!” Și îndată smochinul s-a uscat. Ucenicii, când au văzut acest lucru, s-au mirat și au zis: “Cum de s-a uscat smochinul acesta într-o clipă?””
“Intrarea triumfală a lui Isus în Ierusalim era un eveniment trecut. După ce a petrecut o parte din zi în Cetatea sfântă, Isus S-a întors în Betania, care era numai un cartier. În dimineața următoare, mergând din nou în cetate, Isus a observat un smochin pe marginea drumului, care avea multe frunze. S-a apropiat de el cautând smochine, dar n-a găsit nici una. Frunzele frumoase erau înșelătoare. Atunci Isus a pus o interdicție, un blestem, o năpastă asupra smochinului, declarând că veșnic nu va face rod, sau până la împlinirea unei perioade. Ce a însemnat aceasta? Sigur că nu a fost o sugestie ca urmașii lui Isus să blesteme fiecare pom neroditor sau câmp neroditor! Trebuie să fie o lecție mai adâncă în aceasta, nu ce se vede la suprafață.
… smochinul a fost folosit ca tip sau ilustrație a națiunii evreiești; și că năpasta asupra copacului din cauza nerodniciei lui a corespuns exact cu năpasta pronunțată cu o zi înainte asupra națiunii evreiești din cauza nerodniciei ei.
În ziua precedentă Isus îi spusese națiunii evreiești: “Nu Mă veți vedea până în ziua aceea”. Astfel El a declarat despre acest pom că va fi blestemat până la sfârșitul aion, sau sfârșitul Veacului. Din nou, vorbindu-le ucenicilor cu privire la sfârșitul acestui Veac, Isus a declarat: “Când îi frăgezește și îi înfrunzește mlădița, știți că vara este aproape” — că timpul iernii, timpul năpastei națiunii lui Israel și a lumii se sfârșește. Cu alte cuvinte, unul din semnele Noii Dispensații ar fi înmugurirea sau indiciile de viață, speranță, promisiune printre evrei.” R 5503:4-6
PILDA CELOR DOI FII TRIMIȘI SĂ LUCREZE ÎN VIE
MATEI 21:28-32: “… Un om avea doi fii și s-a dus la cel dintâi și i-a zis: “Fiule, du-te astăzi și lucrează în via mea!” “Nu vreau” i-a răspuns el. Dar mai pe urmă i-a părut rău și s-a dus. Venind și la celălalt, i-a spus tot așa. Și acesta a răspuns: “Mă duc doamne!” și nu s-a dus. Care din amândoi a făcut voia tatălui? “Cel dintâi” au răspuns ei. Și Isus le-a zis: “Adevărat vă spun că vameșii și prostituatele merg înaintea voastră în împărăția lui Dumnezeu. Fiindcă Ioan a venit la voi pe calea dreptății și nu l-ați crezut, dar vameșii și prostituatele l-au crezut; și măcar că ați văzut lucrul acesta, nu v-ați căit după aceea ca să-l credeți”.
“Poporul evreu s-a declarat a fi poporul lui Dumnezeu, dispus să-I servească. Ei au fost tratați, nu ca simpli robi, ci mai degrabă ca fii. Tuturor li s-a spus să meargă și să lucreze în via lui Dumnezeu; dar ei s-au împărțit în două clase, reprezentate prin cei doi fii … . Unul din acești fii a reprezentat pe religioșii în aparență, cucernici, care au spus: da, noi Îl vom servi pe Dumnezeu. Dar ei nu au căutat în realitate serviciul divin, ci mai degrabă serviciul sectei lor și a partidelor lor, și propriile lor plăceri, onoare, influență și preferințe personale. Cealaltă clasă a israeliților, reprezentată prin celălalt fiu din pildă, n-a pretins deloc a-L servi pe Dumnezeu și a fost etichetată ca vameși, păcătoși, prostituate. Cu toate acestea, când a apărut Isus, când a fost vestit mesajul lui Ioan, și apoi învățăturile lui Isus și ale apostolilor, acești vameși, păcătoși, prostituate au fost gata să-L primească, în timp ce religioșii, considerând că mesajul Lui venea în conflict cu învățăturile lor, L-au respins. Astfel una din acuzațiile împotriva lui Isus a fost: “Pentru ce mănâncă Învățătorul vostru cu vameșii și cu păcătoșii?”” R 4678:4
VIA ȘI VITICULTORII RĂI
MATEI 21:33-46: “… Era un om, un gospodar, care a sădit o vie, a împrejmuit-o cu un gard, a săpat un teasc în ea și a zidit un turn. Apoi a arendat-o unor viticultori și a plecat în altă țară. Când s-a apropiat timpul roadelor, a trimis pe robii săi la viticultori ca să-și primească roadele. Dar viticultorii au pus mâna pe robii lui, și pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorât, iar pe altul l-au ucis cu pietre. A mai trimis alți robi, mai mulți decât cei dintâi și viticultorii le-au făcut la fel. La urmă a trimis la ei pe fiul său, zicând: “Vor avea respect pentru fiul meu.” Dar viticultorii, când au văzut pe fiul, au zis între ei: “Iată moștenitorul! veniți să-l omorâm și să punem stăpânire pe moștenirea lui.” Și l-au luat, l-au scos afară din vie și l-au omorât. Acum când va veni stăpânul viei, ce va face el viticultorilor acelora? Ei I-au răspuns: “Pe ticăloșii aceia, ticălos îi va pierde și via o va da altor viticultori, care-i vor da roadele la timpul lor.” Isus le-a zis: “N-ați citit niciodată în Scripturi: “Piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie în capul unghiului; Domnul a făcut acest lucru și este minunat în ochii noștri”? De aceea, vă spun că împărăția lui Dumnezeu va fi luată de la voi și va fi dată unui popor care va aduce roadele cuvenite. Cine va cădea peste piatra aceasta, va fi zdrobit; iar pe acela peste care va cădea ea, îl va spulbera.” După ce au auzit pildele Lui, preoții cei mai de seamă și fariseii au înțeles că Isus vorbea despre ei și căutau să-L prindă; dar se temeau de mulțimi, pentru că ele Îl socoteau drept proroc.”
“În timp ce întreaga lume zăcea în întuneric și păcat și sub sentința divină a nevredniciei de viață, Dumnezeu a plantat în lume o rădăcină de Promisiune, o speranță. Această promisiune, făcută lui Avraam, a prezis că sămânța sau urmașii lui vor deveni în cele din urmă foarte mari și puternici, și vor face ca binecuvântarea lui Dumnezeu să umple Pamântul, în locul blestemului, pe care îl va îndepărta. La timpul potrivit această Promisiune a venit la națiunea lui Israel, ca urmași naturali ai lui Avraam și moștenitori ai Promisiunii. Astfel Dumnezeu a plantat o vie în lume, națiunea evreiască, un popor special și deosebit legat de El și El de ei, prin Legământul Legii mijlocit prin Moise. Dumnezeu a pus o limitare în jurul acestei națiuni și le-a dat prevederi speciale de favoare divină, “oricum” (Romani 3:1, 2). Limitarea divină a fost promisiunea divină ca atâta timp cât Israelul va fi credincios și loial lui Dumnezeu, va fi întru totul protejat împotriva dușmanilor.
Via avea un turn de veghere, cum se obișnuia în acele zile, pentru ca din acest turn străjerul să poată veghea împotriva jefuitorilor. Astfel Domnul S-a declarat a fi chiar El Turnul Înalt al lui Israel. El a pus străjeri, chiar pe profeți, care au strigat tare și au avertizat poporul din când în când în privința oricărei darâmări a zidului, sau separări; deoarece această protecție putea fi darâmată numai prin neloialitate, neglijență, păcat din partea lui Israel. Afirmația că Domnul, după ce a făcut acest aranjament cu samânța lui Avraam, a plecat într-o țară îndepărtată, implică faptul că aranjamentul a fost intenționat să stea o perioadă lungă.
Viticultorii inițiali
Deși în această pildă toată națiunea lui Israel este reprezentată prin vie, viticultorii sau îngrijitorii viei au fost conducătorii religioși, despre care Isus a spus: “Cărturarii și fariseii stau pe scaunul lui Moise. Deci toate câte vă spun ei, păziți-le și faceți-le.” (Matei 23:2, 3). Acești viticultori au devenit încrezuți, au ajuns să aibă un simț al proprietății asupra viei, au acționat de parcă ei erau proprietarii reali și nu numai servitorii Proprietarului. Chiar și în vorbirea lor s-au obișnuit să se refere la masele lui Israel ca fiind laici, iar la ei ca fiind clerul. Ei s-au referit la popor ca “poporul nostru”, “poporul meu”, etc. Cu alte cuvinte, n-au glorificat pe Dumnezeu cum se cuvine și prin urmare prin faptul că și-au luat singuri onoarea s-au simțit mai mult decât servitori ai lui Dumnezeu, onorați că li s-a permis să fie viticultori în via Sa.
… În cursul timpului, Proprietarul, Iehova, Și-a trimis servitorii, profeții, la Israel, uneori cu un mesaj, alteori cu altul. Acești servitori și mesajele lor au devenit probe în ceea ce privește iubirea, devotarea și loialitatea viticultorilor, și probe legate de dezvoltarea caracterului poporului Israel.
Dar vai! Chiar acei care ar fi trebuit să fie bucuroși să primească pe reprezentanții Proprietarului și să fie bucuroși să-și dovedească roadele sfințeniei printre oameni, și-au arătat neloialitatea lor maltratând pe servitori. Ei s-au gândit că a recunoaște pe acei servitori și mustrările pe care le-au făcut ar însemna o recunoaștere a faptului că ei erau numai viticultori, și în nici un sens al cuvântului proprietari ai viei sau o clasă în mod special preferată care să nu fie făcută răspunzătoare sub Legea generală care îi guvernează pe toți. De aceea, în mândria lor și în dorința de a se afișa în fața poporului au îndemnat la maltratarea reprezentanților speciali ai Proprietarului, profeții. După cum arată pilda, unii dintre aceștia au fost bătuți, alții uciși, alții omorâți cu pietre.
“A făcut struguri sălbatici”
În final Proprietarul viei a trimis pe Fiul Său, spunând: Cu siguranță că Îl vor respecta. De fapt, Biblia ne informează că Dumnezeu știa că acești conducători ai Israelului nu-L vor respecta pe Fiul Său, ci Îl vor răstigni; și că L-a trimis pe Fiul Său cu această preștiință a intenției lor.
Dar pilda declară chestiunea dintr-un punct de vedere diferit — ca și cum Proprietarul ar fi spus: “Vor avea respect pentru Fiul Meu”. Desigur, conducătorii evreilor trebuiau să-L respecte pe Cel Perfect — “sfânt, nevinovat, fară pată, despărțit de păcătoși”. Desigur că ei trebuiau să-L recunoască pe Acesta, despre care poporul a declarat: “Niciodată n-a vorbit vreun om ca Omul Acesta”. Desigur că ei trebuiau să asculte Mesajul Lui, trebuiau să se căiască de păcatele lor, trebuiau să se întoarcă prin El la armonie cu Tatăl, și astfel să obțină iertarea și binecuvântarea. Orice motive ar fi putut avea în privința gândului că Isaia, Ieremia, Habacuc, Maleahi și ceilalți profeți au fost înșelători, nici unul dintre aceste argumente nu erau valabile împotriva Fiului Proprietarului, a cărui recomandare era arătată în sfințenia Lui, în miracolele și în faptele Lui mari, și în cuvintele încă mai mari ale vieții.
Totuși, spiritul egoismului și al mulțumirii de sine este puternic, și adesea conduce pe cei care îl posedă la acte monstruoase care mai târziu îi îngrozesc chiar și pe ei înșiși. Învățații evrei, clerul din acel timp, au înțeles că Isus, Fiul lui Dumnezeu, reprezentantul Proprietarului viei, prin cuvintele și faptele Lui exercita o influență puternică asupra poporului. Pretenția Sa că este Fiul Proprietarului a fost sprijinită de numeroase semne pe care poporul era dispus să le recunoască. Citim că S-a dus pe un munte singur, unde poporul a vrut să-L ia cu forța ca să-L facă împărat. Clasa clericală s-a gândit că în măsura în care cauza Lui va câștiga, puterea lor asupra poporului, influența lor, titlurile lor, onoarea din partea oamenilor, își vor pierde din importanță.
“Iată, sânge vărsat — iată, strigăte de apăsare”
Conducătorii viei, arătați prin descrierea lui Isus ca fiind fariseii și saducheii, deveniseră foarte necredincioși în privința declarației profeților că Împăratul va trimite în cele din urmă pe Mesia cu mari binecuvântări și cu putere pentru glorificarea viei și pentru lărgirea influenței ei în toată lumea. Saducheii, inclusiv mulți dintre cărturari, ca clasă erau agnostici — neîncrezători în inspirația promisiunilor și a profețiilor. Același spirit i-a afectat și pe farisei în măsură considerabilă. Toți erau egoiști. Isus i-a numit “iubitori de bani” și a declarat că ei căutau în principal onoarea oamenilor mai degrabă decât acea onoare care vine numai de la Dumnezeu.
În exasperarea lor împotriva lui Isus, în înțelegerea că victoria Lui însemna înfrângerea lor și înfrângerea tuturor instituțiilor care reprezentau înțelepciunea și învățăturile lor, au hotărât că El trebuia să moară. Prin aceasta ei voiau să spună că moartea Sa era necesară pentru succesul teoriilor și planurilor lor, pentru că teoriile Lui și învățăturile Lui erau atât de diferite de ale lor. Nu puteau suporta gândul că marile instituții pe care le construiseră cu atâta trudă din tradiții omenești, care făceau zadarnic Cuvântul lui Dumnezeu, trebuiau să dispară toate. Lor li se părea că a-I preda lui Isus planurile lor și El să ducă la îndeplinire planurile pe care le predica ar însemna distrugerea viei, a națiunii. Ei nu și-au dat seama că drumul pe care apucaseră era tocmai cel care conducea la distrugerea acelei împărății tipice a lui Dumnezeu, a acelei vii tipice.
Isus a dus pilda până la timpul Său și a prezis moartea Sa violentă prin mâna acelor viticultori răi care au tratat moștenirea Domnului ca și cum ar fi fost a lor. În concluzie deci, Isus i-a întrebat pe cei care Îl ascultau ce ar aștepta să facă Proprietarul acelei vii cu viticultorii răi când va veni să ia în stăpânire ceea ce are și să îndrepte relele. Răspunsul a fost că va distruge pe acei viticultori răi și va da via altor viticultori care Îi vor aduce roade potrivite la timp potrivit.
Isus n-a dat răspunsul, dar tăcerea Lui a confirmat răspunsul poporului. Și astfel pilda a fost împlinită. Judecățile lui Dumnezeu au venit peste poporul evreu cu rezultatul că acesta a fost complet răsturnat în anul 70 d. Cr. Vorbind despre aceasta sf. Pavel spune: “Dar la urmă i-a ajuns mânia lui Dumnezeu” (1 Tesaloniceni 2:16) ca toate lucrurile scrise despre ei în Lege și Profeți să se împlinească. …
Noii viticultori
Domnul a spus că cei numiți la început au fost viticultori răi. El a stabilit alții noi; și anume cei 12 apostoli, sf. Pavel luând locul lui Iuda. Mai mult, El a început o vie nouă, punând în ea o Viță adevarată, inspirată de credință și loialitate față de Dumnezeu. Acei servitori credincioși, deși au adormit cu mult timp în urmă, continuă prin cuvintele lor, prin învățăturile lor să influențeze, să păzească, să întrețină adevărata Viță a Domnului — Biserica, Trupul lui Cristos. Despre această viță Domnul nostru declară: “Eu sunt adevărata viță”, “voi mlădițele”. Secol după secol aceste mlădițe adevărate ale Viței adevărate au fost semănate prin botezul în moarte cu Învățătorul lor și au produs roadele pașnice ale dreptății. Noi credem că în scurtă vreme toate aceste roade vor fi adunate și prin “schimbarea” învierii vor fi transplantate în starea cerească.
Între timp însă același spirit care a fost manifestat de viticultorii Veacului Iudeu s-a arătat din nou. Au fost inițiate și alte vii. În număr, bogăție și influență, acestea întrec în grad și în strălucire via Domnului, singura care aduce roadă prețioasă pe care El o dorește. În Biblie se vorbește despre cele două vii. Despre una se spune că este “via plantată de dreapta Tatălui”. Cealaltă este numită “via pamântului”. Rodul uneia este dovedit prin asemănarea caracterului lui Cristos, credincioșie până la moarte. Rodul celeilalte este demonstrat prin laudăroșenie, mândrie, spectacol — o formă de evlavie fără puterea ei. R 5504:11-R 5505:9
Piatra unghiulară principală
Scripturile ne dau gândul că Biserica lui Cristos este reprezentată printr-o piramidă, care are cinci pietre unghiulare, cea principală fiind piatra din vârf — o piramidă perfectă în ea însăși, ale cărei linii controlează întreaga structură. Isus, respins de evrei, răstignit, este Piatra Unghiulară Principală a acestui mare Templu al lui Dumnezeu care este Biserica. Deja El este glorificat. În timpul acestui veac urmașii Lui, formați în armonie cu asemănarea caracterului Său, sunt pregătiți să fie uniți cu El în glorie.
Astfel, după cum a declarat Domnul nostru, Împărăția lui Dumnezeu a fost luată de la Israel — samânța naturală a lui Avraam, ca să fie dată Israelului spiritual. Astfel Dumnezeu dezvoltă și crează noua națiune, o națiune sfântă, un popor deosebit, separat și deosebit de toți ceilalți, adunat dintre evrei și neamuri, robi și liberi, din fiecare națiune și denominație.
Isus Cristos, Piatra din vârf, este într-adevăr “o piatră de poticnire” pentru mulți. Poticnindu-se de El, ei se vatămă; dar dacă El ar cădea peste ei, în sensul de a-i condamna, aceasta ar însemna distrugerea lor totală; îndepărtarea lor în Moartea a Doua.
Marii preoți și fariseii au auzit pildele Învățătorului și au înțeles că vorbea despre ei ca fiind viticultorii răi. Ei au căutat să-L prindă și să-L distrugă imediat; dar s-au temut de mulțime, care, deși nu-L recunoștea ca Fiul lui Dumnezeu, Îl considera un mare Profet sau Învățător.” R 5505:11-14
HAINA DE NUNTĂ
MATEI 22:2-14: “Împărăția cerurilor se aseamănă cu un împărat care a făcut nuntă fiului său. A trimis pe robii săi să cheme pe cei invitați la nuntă, dar ei n-au vrut să vină. A trimis iarăși alți robi și le-a zis: “Spuneți celor invitați: “Iată am pregătit ospățul meu; juncile și vitele mele cele îngrășate au fost tăiate; toate sunt gata. Veniți la nuntă!”. Dar ei, fără să le pese, au plecat: unul la holda lui și altul la negustoria lui. Ceilalți au pus mâna pe robi, și-au bătut joc de ei și i-au omorât. Când a auzit, împăratul s-a mâniat: a trimis oștile sale, a nimicit pe ucigașii aceia și le-a ars cetatea. Atunci a zis robilor săi: “Nunta este gata, dar cei invitați n-au fost vrednici. Duceți-vă, deci, la răspântiile drumurilor și invitați la nuntă pe toți aceia pe care îi veți găsi!” Și robii aceia au ieșit la răspântii, au strâns pe toți pe care i-au găsit, și buni, și răi, și sala ospățului de nuntă s-a umplut de oaspeți. Împăratul a intrat să-și vadă oaspeții și iată acolo un om care nu era îmbrăcat cu haină de nuntă. “Prietene”, i-a zis el, “cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă?” Omul acela a amuțit. Atunci împăratul a zis slujitorilor săi: “Legați-i mâinile și picioarele și luați‑l și aruncați-l în întunericul de afară! Acolo va fi plânsul și scâșnirea dinților. Căci mulți sunt chemați, dar puțini sunt aleși”.”
“Însuși Iehova este Împăratul care a făcut o nuntă pentru fiul Său — aranjând înainte de întemeierea lumii să fie anumiți comoștenitori cu Cristos în Împărăția Sa. Desigur că această căsătorie nu putea să aibă loc până când Fiul Împăratului a venit în lume și a deschis calea pentru urmașii Săi și pentru Împărăția al cărei Împărat va fi El.
La timpul potrivit Dumnezeu a trimis pe servitorii Săi să cheme pe cei care au fost invitați la nuntă; dar ei au refuzat să vină. Ioan Botezătorul și ucenicii lui au făcut această lucrare de a aduce în atenția poporului evreu faptul că Fiul Împăratului era în mijlocul lor. El a spus: “În mijlocul vostru stă Unul pe care voi nu-L cunoașteți” (Ioan 1:26). Și a mai spus: “Cine are mireasă este mire; dar prietenul mirelui, care stă și-l ascultă, se bucură foarte mult de glasul mirelui: și această bucurie, care este a mea, s-a împlinit” (Ioan 3:29). Ioan s-a bucurat să audă vocea Mirelui. Profetic, el a prezis că această chemare a clasei Miresei sosise, deși el nu putea fi un membru al ei.
Mesajul n-a fost luat în serios
Au fost trimiși și alți servitori. Isus i-a trimis pe ucenicii Săi la evrei, spunând: “Spuneți celor invitați: “Iată, am pregătit ospățul meu; juncile și vitele mele cele îngrășate au fost tăiate; toate sunt gata. Veniți la nuntă!”“
Dar a fost primit Mesajul lui Isus și al ucenicilor Lui? Nu! Poporul, sub îndrumarea cărturarilor și a fariseilor, teologii din acel timp, n-au luat în serios Mesajul și fiecare a plecat la ale lui — unul la gospodăria lui, altul la marfa lui, spunând: Nu credem acest Mesaj în privința Împărăției. Unii au făcut chiar mai rău de atât. I-au tratat pe acești servitori în mod rușinos, cu răutate, și i-au ucis. Nu numai Isus a fost ucis de către cei necredincioși care fuseseră invitați la ospăț, dar și ucenicii Lui credincioși au fost tratați cu răutate și uciși.” R 5510:10-13
“Între timp Dumnezeu le-a spus servitorilor Săi, apostolii, și altora prin ei: Nunta este pregatită, dar națiunea evreiască, care a fost invitată în mod special, n-a fost găsită vrednică de acea onoare. Mergeți prin urmare la drumuri și pe câți îi veți găsi invitați-i la ospățul nunții. Așa că acei servitori au mers la drumuri și i-au adunat pe toți cei pe care i-au găsit și i-au dus înăuntru. Astfel nunta a fost asigurată cu oaspeți.
Drumurile reprezintă un loc public, lumea largă. Ambasadorii Domnului nu mai trebuiau să se limiteze la evrei, ci trebuiau să facă cunoscut fiecărui popor, neam si limbă, faptul că Dumnezeu cheamă acum din lume o ceată mică, iubitori ai dreptății, să fie urmașii Mielului și în cele din urmă să devină comoștenitori cu Răscumpărătorul în Împărăția Sa … .
Nu toți aceștia erau evlavioși și buni; unii, dimpotrivă, erau răi. Apostolii explică aceasta, spunând că Dumnezeu n-a ales mulți mari, nici mulți bogați, nici mulți nobili, ci mai ales pe cei săraci, lucrurile de neam de jos ale acestei lumi. Apostolii vorbesc … despre clasa pe care Dumnezeu o alege din lume. Nu are importanță cât de jos sunt, cât de degradați, cât de josnici sunt prin natură — toți cei care doresc să primească harul lui Dumnezeu pot fi făcuți potriviți pentru nuntă prin acoperirea cu haina de nuntă, Dreptatea lui Cristos.
De fapt, oricât de nobili sau de vrednici ar fi mulți în mod natural, ei totuși nu sunt pregãtiți pentru prezența Împăratului. Toți care participă la această nuntă trebuie să aibă pe ei haina de nuntă — trebuie să fie acoperiți cu meritul Dreptății lui Cristos. Nunta este astfel asigurată cu oaspeți — toți câți a intenționat Împăratul — fiecare loc să fie ocupat. În acest mod și în altele Domnul arată că numărul Aleșilor este clar stabilit; și că de îndată ce numărul special va fi găsit, chemarea va înceta.
Inspectarea oaspeților
La evrei era obiceiul, aranjat fără îndoială de providența divină, ca la fiecare ospăț de nuntă toți oaspeții să îmbrace peste hainele lor o haină albă de nuntă. În acest mod toți participanții la nuntă erau la nivel egal în ceea ce privește demnitatea, pentru că ei erau oaspeții gazdei. Astfel toți cei care vin la marele Ospăț al lui Dumnezeu pregătit prin Cristos trebuie să vină, nu printr-o vrednicie a cărnii lor, ci recunoscând că meritul lor nu este suficient pentru a fi acceptabili lui Dumnezeu, și trebuie să accepte meritul lui Cristos care îi face vrednici de onoarea la care aspiră când răspund la această invitație.
Fiecărui oaspete care intra în casă îi era dată haina și trebuia să o îmbrace imediat. Ca cineva să apară fară acea haină de nuntă era un semn al lipsei de respect față de gazda care i-o dăduse. Într-adevăr, ca cineva să apară la nuntă fară haină înseamna că a lepădat-o; căci nimeni n-a fost admis fără haină … .
Cuvintele “împăratul a intrat”, înseamnă o inspecție chiar înainte de ospăț … .” R 5510:15-R 5511:5
“… Aceștia par să piardă din vedere atât nevrednicia lor personală, cât și perfecțiunea nepătată a Domnului; și în loc să-și dea seama că în cel mai bun caz sunt “robi netrebnici”, ei par să vadă, în micile lor lepădări de sine pentru cauza adevărului ceva minunat — echivalentul a ceea ce a făcut Domnul nostru Isus — și simt că ei, la fel ca El sunt indispensabili pentru executarea marelui plan al veacurilor pe care îl descoperă Scripturile.” C 200:2
“Aceștia sunt reprezentați în pildă prin cel “legat”, împiedicat de a mai face progres spre ospăț, sau chiar spre o apreciere în continuare a binecuvântărilor și a bucuriilor acestuia; și aceștia vor fi în cele din urmă scoși cu totul afară din lumină în “întunericul de afară” al lumii, să aibă parte de suferința și de supărările din marele timp de necaz. …
… Ei pretind cu îndrăzneală că n-au nevoie de un Răscumpărător; și cu sofisme și aplicări greșite ale Scripturii, se conving pe ei și-i conving și pe alții că au intrat în staul pe altă cale, fără să fie răscumpărați — prin propria lor dreptate pe care apostolul o numește “zdrențe murdare”; și unii pretind că nu au nevoie de Avocat sau de Răscumpărare, ci că au fost aleși de către Dumnezeu fără putință de schimbare la glorie cerească.” C 201:1, 2
“… Pe aceia care și-au lepădat haina El îi întreabă: “Prietene îtovarășeș cum ai intrat aici, fără să ai haină de nuntă?” — o atenționare blândă, dar foarte plină de forță că purtarea hainei a fost însăși condiția admiterii în favorurile de care s-au bucurat și că i se dăduse una fără plată. … Tocmai ca în pildă, acum, când cei care au respins haina sunt întrebați ei “amuțesc”. Nu pot nega că au fost admiși pe când purtau haina; și nu le place să recunoască.” C 202:2
“… “Întunericul de afară” este întunericul care înfășoară pe cei înțelepți în felul lumii, întunericul raționamentelor umane neîndrumate de Cuvântul lui Dumnezeu și neconformate după planul Său revelat de răscumpărare și restabilire. Legarea sau restrângerea face un exemplu din aceștia în fața mulțimii consacraților și-i ajută pe toți cei care sunt cu adevărat loiali să vadă cât se poate de clar necesitatea și valoarea hainei în ochii Împăratului. Servitorii care sunt îndrumați să facă legarea sunt cei care au adevărul asupra acestui subiect și care pot lega influența unora ca aceștia cu mărturii scripturale despre valoarea și necesitatea sângelui prețios și a hainei dreptății. În lupta împotriva acestor argumente ale Scripturii, cei fără haină sunt forțați, prin propriile lor argumente și eforturi de a se îndreptăți, să iasă din lumină în “întunericul de afară”. …
Dar să nu trecem cu vederea că aceia din pildă care sunt “legați” și “aruncați în întunericul de afară” trebuie mai întâi să fi fost în lumina adevărului secerișului; și de aceea răspunderea și pedeapsa lor sunt mai mari decât răspunderea și pedeapsa celor care niciodată nu s-au bucurat de asemenea favoruri. …” C 203:1, 2
“… în timp ce mai multe dintre fecioarele înțelepte află încă despre prezența Mirelui și intră bucuroase la ospăț, unele dintre acelea care sunt deja înăuntru se dovedesc nevrednice să stea înăuntru, și au fost și sunt legate de mâini și de picioare, iar aprecierea și înțelegerea adevărului prezent — a prezenței Domnului și a lucrării actuale și viitoare — încep să devină tot mai neclare, în timp ce, purtate de raționamente false pe premise false, ele gravitează treptat sau rapid, potrivit temperamentului, spre opiniile lumești …” C 204:2
SMOCHINUL ÎNFRUNZEȘTE
MATEI 24:32, 33: “De la smochin învățați pilda lui: când îi frăgezește și îi înfrunzește mlădița, știți că vara este aproape. Tot așa și voi, când veți vedea toate aceste lucruri, să știți că El este aproape, la uși.”
“Înmugurirea smochinului poate să fi fost o remarcă întâmplătoare, dar noi înclinăm să credem că n-a fost. Împrejurarea specială relatată, în care Domnul nostru a blestemat un smochin care nu avea roade și care s-a uscat imediat (Matei 21:19, 20), ne face să credem că se poate înțelege că smochinul din această profeție seminifică națiunea iudee. Dacă este așa, acest semn se împlinește vizibil; pentru că, nu numai că mii de israeliți se întorc în Palestina, ci, așa cum știm cu toții, mișcarea sionistă a luat acum așa proporții încât să justifice convențiile reprezentanților din toate părțile lumii de a se întâlni an de an pentru a pune într-o formă practică propunerea de reorganizare a unui stat evreu în Palestina. Acești muguri vor prospera, dar nu vor face roade perfecte înainte de octombrie 1914 — sfârșitul deplin al “timpurilor neamurilor””. D 604:1 (Prima ediție a acestui volum a fost publicată în 1897; nota traducătorului)
ROBUL RĂU
MATEI 24:48-51: “Dar dacă acel rob zice în inima lui: “Stăpânul meu întârzâie să vină” și va începe să bată pe cei care sunt robi împreună cu el și să mănânce și să bea cu bețivii, stăpânul robului aceluia va veni în ziua în care el nu se așteaptă și în ceasul pe care nu-l știe, îl va tăia în două și îi va da partea împreună cu fățarnicii: acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților”.
“… dacă inima robului nu este dreaptă, el va zice: Stăpânul meu întârzie (n-a sosit), și va începe să bată (să se opună și să contrazică) pe tovarășii săi (pe cei care se deosebesc de el, pe cei care, prin urmare, spun contrariul — Domnul meu nu întârzie, ci a venit, este prezent). Un asemenea rob se poate pune să mănânce și să bea cu bețivii (să se îmbete cu spiritul lumii), dar Stăpânul acelui rob va veni (grecește heko — va fi sosit) într-o zi în care nu se așteaptă și într-un ceas pe care nu-l știe și-l va tăia (de la privilegiul de a fi unul din robii care să dea casei hrană la timp potrivit), și-i va da partea împreună cu fățarnicii. (Chiar dacă nu va fi un fățarnic, ci un rob adevărat, el trebuie, fiindcă a fost necredincios și supraîncărcat, să-și aibă partea cu fățarnicii în dezorientarea și strâmtorarea care vine asupra Babilonului.) “Acolo va fi plânsul si scrâșnirea dinților.”
Cele menționate mai sus, examinate cu grijă, ne învață clar că la sfârșitul acestui veac va fi o clasă care va nega că Domnul este prezent (nu va nega că El va veni odată, ci că a venit), și care va lovi sau se va opune cu asprime acelor tovarași care trebuie, prin urmare, să învețe contrariul — că Domnul a venit. Care este robul credincios, adevărat, și care este cel în eroare, este clar declarat de către Domnul nostru. Cel credincios pe care îl găsește dând “hrana” de sezon, va fi înălțat și i se va da administrare mai deplină peste depozitul adevărului, cu abilitate crescută de a-l prezenta casei, pe când cel necredincios va fi treptat separat și atras într-o tot mai mare armonie cu cei pretinși sau fățarnici. Și să observăm faptul că cel necredincios este tăiat sau separat la timpul pe care nu-l știe — în timpul secerișului — în timp ce Domnul lui este într-adevăr prezent neștiut de el, cautându-Și și adunându-Și mărgăritarele. Matei 13:30; Psalmul 50:5; Maleahi 3:17; Matei 24:31.
Specificăm aici numai pentru a arăta că în răspunsul la întrebarea ucenicilor despre semnele și dovezile prezenței Sale a doua, Domnul nostru a arătat că nici lumea, nici robii necredincioși nu vor fi conștienți de ea, până când focul intens al necazului va fi cel puțin început. Iar cei credincioși, evident, Îl vor vedea prezent numai prin ochiul credinței — prin Scripturile scrise mai înainte pentru învățătura lor, ca să fie întelese când sunt cuvenite. Adevărurile prezente asupra fiecărui subiect sunt părți din “averile Sale” și din comorile noi și vechi pe care Domnul nostru le-a păstrat pentru noi și pe care ni le dă acum cu generozitate. Matei 24:45-47.
În timp ce astfel, prin indiciile prezise, Domnul a făcut o amplă pregătire pentru ca Biserica să fie în stare să-I recunoască prezența când aceasta va fi cuvenită, deși ei nu trebuiau să-L vadă cu ochii naturali, El de asemenea ne-a prevenit împotriva înșelărilor care se vor ridica — înșelări care vor părea atât de plauzibile încât să amăgească, dacă ar fi cu putință, chiar și pe cei aleși. Dar acest lucru nu este cu putință, deoarece toți cei aleși dau atenție serioasă prevenirii și se familiarizează sârguincios cu indiciile prezise ale prezenței Sale, și veghează la împlinirea lor. Cei care sunt altfel înclinați nu sunt din clasa celor aleși.” B 163:4-B 165:1
ZECE FECIOARE
MATEI 25:1-13: “Atunci împărăția cerurilor se va asemăna cu zece fecioare care și-au luat candelele și au ieșit în întâmpinarea mirelui. Cinci din ele erau înțelepte și cinci nechibzuite. Cele nechibzuite, când și-au luat candelele, n-au luat cu ele și untdelemn; dar cele înțelepte, împreună cu candelele au luat cu ele și untdelemn în vase. Fiindcă mirele întârzia, au ațipit toate și au adormit. Dar la miezul nopții, s-a auzit o strigare: “Iată, mirele, ieșiți-i în întâmpinare!” Atunci toate fecioarele acelea s-au sculat și și-au pregătit candelele. Cele nechibzuite au zis celor înțelepte: “Dați-ne din untdelemnul vostru, căci ni se sting candelele”. Dar cele înțelepte le-au răspuns: “Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă, nici vouă; ci mai bine duceți-vă la cei care vând și cumpărați-vă.” Pe când se duceau ele să cumpere, a venit mirele; cele ce erau gata au intrat cu el la nuntă și s-a închis ușa. Mai pe urmă, au venit și celelalte fecioare și au zis: “Doamne, Doamne deschide-ne!” Dar el, drept răspuns le-a zis: “Adevărat vă spun că nu vă cunosc!” Vegheați, deci, căci nu știți ziua, nici ceasul în care va veni Fiul Omului.”
“Pilda învață despre o mișcare printre moștenitorii Împărăției, în așteptarea întâlnirii Mirelui — o mișcare în care se vor manifesta două clase, numite aici “înțelepte” și “nechibzuite”. Cuvântul “fecioară” înseamnă curat; așa că cele prezentate în pildă, atât cele înțelepte cât și cele nechibzuite reprezintă “oameni sfinți”. De fapt nici un iubitor al Mirelui care dorește să-L întâlnească nu poate fi iubitor al păcatului, chiar dacă mulți dintre ei sunt «nechibzuiți”.
Mișcarea indicată de Domnul nostru în această pildă corespunde exact cu cea începută prin “Mișcarea lui Miller” … .
Se arată că toate fecioarele din pildă aveau candelele curățate și acestea le dădeau lumină. Aceste candele reprezintă Scripturile (“Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele”); și o asemenea curățire generală a candelelor — cercetare a Scripturilor — de către toate clasele de creștini, probabil că n-a avut loc niciodată înainte. Untdelemnul reprezintă spiritul adevărului. Era deci evident în candelele tuturor, dar nu toți aveau spiritul adevărului în ei înșiși, în “vase”.
Dezamăgirea din 1844 este consemnată pe scurt în pildă prin afirmția că “Mirele întârzia” — adică celor care așteptau li s-a părut că întârzie. Și confuzia și întunericul prin care au trecut toți, și multele vederi false și iluzorii în care au intrat unii dintre cei care au fost dezamăgiți atunci, sunt arătate în pildă prin declarația: “Fiindcă mirele întârzia, au ațipit toate și au adormit”. Da, și în întunericul și somnul lor multe dintre ele au visat lucruri ciudate, neraționale.
Dar pilda arată o a doua mișcare, similară și totuși diferită, printre aceleași fecioare. Este vorba despre aceeași clasă generală, dar nu în mod necesar aceiași indivizi. După cum prima mișcare a fost rezultatul luminii asupra profeției cu privire la timpul venirii a doua a lui Mesia ca Mire al Bisericii, tot așa a fost și a doua mișcare. Dar sunt câteva diferențe. În prima, candelele tuturor fecioarelor au ars la fel, și ceata care aștepta pe Mire a fost amestecată; pe când în a doua mișcare, deși toate se vor trezi, numai acelea vor fi conduse afară care au spiritul adevărului în inimi, precum și o cunoștință a Bibliei — o candelă curățată. Pentru prima mișcare a fost prezisă dezamăgirea și așteptarea celor 1335 de zile a fost necesară; dar a doua n-a fost o dezamăgire și n-a mai fost necesară o așteptare; pentru că împlinirea a venit exact la încheierea celor 1335 de zile profetice — în octombrie 1874. Faptul prezenței Domnului nostru, așa cum este învățat de profețiile de mai înainte, a început să fie recunoscut chiar după încheierea celor 1335 de ani, perioada “așteptării”. Când a ieșit strigătul (care sună încă) “Iată Mirele!” — nu iată vine*, Mirele, ci iată, El a venit și noi trăim acum “în prezența îparousiaș Fiului Omului”, a fost foarte devreme în dimineața veacului nou, dar în ceea ce privește somnul adânc al fecioarelor, a fost ceasul de la “miezul nopții”. Și așa este caracterul mișcării actuale, de la acea dată: o vestire a prezenței Domnului și a lucrării Împărăției acum în progres … în timp ce împărățiile și sistemele oamenilor se fărâmițează spre deplina lor distrugere.
Pilda ne avertizează că deși întreaga clasă a fecioarelor își curăță candelele, nu toate pot vedea. Numai cele care au untdelemn în vasele lor (în ele însele — cei pe deplin consacrați) pot obține lumină din candelele lor și pot aprecia faptele. Ceilalți (toți cei curați, fecioarele) vor obține untdelemnul și lumina cândva și vor fi binecuvântați de ea; dar numai cei umpluți cu untdelemn, spiritul adevărului, vor avea lumina la timp și vor obține marea binecuvântare. Numai aceștia întră cu Mirele la nuntă. Untdelemnul sau spiritul consacrării și lumina care-l însoțește nu pot fi transmise de la o fecioară la alta. Fiecare pentru sine trebuie să fie umplut de spirit; fiecare trebuie să obțină propria lui rezervă din acest untdelemn (Adevărul și spiritul lui de consacrare și sfințenie); și costul este considerabil în direcția lepădării de sine, a denaturării și încercării de foc. Experiența din marele timp de necaz va fi piața în care fecioarele nechibzuite își vor cumpăra untdelemnul lor. Dar atunci va fi prea târziu pentru a intra la nuntă, ca membre ale Miresei, soția Mielului. Scripturile indică însă că, în calitate de vase pentru “mai puțină cinste”, aceștia care se căiesc de nechibzuința lor, nu vor fi nimiciți, ci fiind pregătiți astfel pentru folosul Stăpânului, Îl vor sluji totuși în templul Său.” C 91:2-C 93:1
TALANȚII
MATEI 25:14-30: “Căci este ca un om care, înainte de a pleca într-o altă țară, a chemat pe robii săi și le-a încredințat avuția sa. Unuia i-a dat cinci talanți, altuia doi și altuia unul: fiecăruia după puterea lui; și a pleacat îndată din țară. Cel care primise cei cinci talanți s-a dus, i-a pus în negoț și a câștigat alți cinci talanți. Tot așa, cel care primise cei doi talanți a câștigat alți doi. Dar cel care primise un talant s-a dus și a săpat în pământ și a ascuns acolo banii stăpânului său. După mult timp, stăpânul robilor acelora s-a întors și a făcut socoteala cu ei. Cel care primise cei cinci talanți a venit și a adus alți cinci talanți, zicând: “Doamne, mi-ai încredințat cinci talanți; iată am câștigat cu ei alți cinci talanți.” Stăpânul său i-a zis: “Bine, rob bun și credincios; ai fost credincios peste puține lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!” Cel care primise cei doi talanți a venit și el și a zis: “Doamne mi-ai încredințat doi talanți; iată am câștigat cu ei alți doi talanți.” Stăpânul său i-a zis: “Bine, rob bun și credincios; ai fost credincios peste puține lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!” Cel care primise un talant, venind la el i-a zis: “Doamne, am știut că ești un om aspru, care seceri de unde n-ai semănat și strângi de unde n-ai vânturat; mi-a fost teamă și m-am dus și ți-am ascuns talantul în pământ; iată-ți ce este al tău.” Și răspunzând, stăpânul său i-a zis: “Rob rău și leneș! Ai știut că secer de unde n-am semănat și că strâng de unde n-am vânturat; deci ar fi trebuit să-mi fi dat banii celor ce schimbă banii și, la venirea mea, eu mi-aș fi luat înapoi cu dobândă ce este al meu. Luați-i deci talantul și dați-l celui ce are zece talanți! Pentru că celui ce are i se va da și va avea din belșug, dar de la cel ce n-are se va lua și ce are. Iar pe robul acela nefolositor aruncați-l în întunericul de afară! Acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților.”
“Pilda minelor a fost spusă în drum spre Ierusalim, pilda talanților cam cinci zile mai târziu, marți înainte de răstignirea Domnului nostru, dacă relatarea lui Matei este în ordine succesivă. Cele două pilde sunt diferite, deși sunt la fel în multe privințe. Fiecărui rob i-a fost dată o mină de către omul de neam mare … Pilda talanților … este diferită prin aceea că unul a primit cinci talanți, altul doi, altul unu — corespunzător condițiilor diferite ale poporului Domnului, din punct de vedere mintal, moral, fizic, social, etc. …” R 3869:7
“… talanții … fără îndoială reprezintă ocaziile și privilegiile acelor servitori consacrați ai Domnului, care de-a lungul Veacului Evanghelic sunt acceptați ca urmași ai lui Isus și lucrători în vie. Trebuie să se observe că în nici un fel pilda nu se referă la lume, ci numai la biserică. Deși lumea are unele talente, privilegii, posibilități, acestea nu sunt la dispoziția tuturor pentru că lumea prin înțelepciunea ei nu-L cunoaște pe Dumnezeu, este oarbă față de oferta Sa binevoitoare, că ei pot deveni servitorii Lui, colaboratori împreună cu Fiul Său. …
Lecții deosebit de valoroase s-au învățat prin această pildă și una dintre acestea este în legătură cu caracterul judecății bisericii. Este recunoscut că cei care au devenit robi ai Domnului prin angajament sunt posesori ai diferiților talanți, puteri, privilegii și ocazii favorabile, unele mai multe și altele mai puține și este recunoscut că acestea le-au fost încredințate lor ca fiind ale Domnului, și ei au fost făcuți administratorii Domnului după ce L-au recunoscut și acceptat pe El ca învățătorul lor și s-au consacrat în serviciul Său. …” R 3870:1, 2
“Putem privi acești talanți și folsirea lor din două puncte de vedere diferite și amândouă vor fi adevărate: (1) Talanții noștri naturali pot fi considerați mai întâi, ca reprezentând sănătate, influență, putere intelectuală, educație și vorbire publică. Persoana care a avut din toate acestea putem considera a fi într-adevăr foarte bogat înzestrată, o persoană cu cinci talanți; foarte puțini sunt în această clasă. Ei au șanse mari și proporțional responsabilități mari. Cu zelul propriu în folosirea acestor talanți, asemenea indivizi ar putea fi o putere pentru bine în corpul lui Cristos, biserica. Omul cu doi talanți, poate să aibă putere intelectuală și darul vorbirii publice, dar să fie fără educație, sănătate, influență și corespunzător abilitatea sa ar fi mai mică. Sau el ar putea să aibă sănătate și influență și să-i lipsească alte calități, sau să aibă putere mentală și educația și să-i lipsească talentul vorbirii publice, influența și sănătatea. Omul cu un talant poate avea sănătate sau educație sau influență, dar lipsindu-i celelalte calități ar putea fi mai mult sau mai puțin în dezavantaj. … Privit din acest punct de vedere, întrebuințarea talanților noștri în serviciul Domnului ar trebui să crească zilnic și fiecare din servitorii Săi să fie capabili să-I dea mai multă onoare Lui și să servească cauza Sa mai bine în toate sensurile cuvântului, în fiecare zi, în fiecare an.
(2) Acești talanți pot fi priviți din punctul de vedere al calităților spirituale, blândețea, amabilitatea, răbdarea, bunăvoința frățească, iubirea. Toți din poporul Domnului nu reușesc în aceste daruri ale spiritului datorită căderii moștenite; pentru că suntem născuți în păcat și modelați în fărădelege; pentru că egoismul de toate felurile: aroganța, violența, răutatea, nerăbdarea au distrus în mare măsură calitățile corespunzătoare acestora, care sunt asemănarea lui Dumnezeu. Deci unii care din punct de vedere natural sunt slabi și foarte egoiști, în care diferitele roade ale Spiritului sunt pipernicite, pot fi considerați că ar avea numai un talant al puterii spirituale și asemănare cu Dumnezeu; alții având mai mult ar corespunde omului cu doi talanți, și alții având această calitate mai mult ar fi cei cu cinci talanți. Din acest puct de vedere al talanților, motivul fiecărui servitor al Domnului ar trebui să fie dezvoltarea acestor roade și daruri ale spiritului în inima și viața sa și astfel câștigând victorii asupra egoismului și păcatului să fie din ce în ce mai mult o copie a Fiului iubit al lui Dumnezeu și din ce în ce mai mult pregătit pentru cooperare cu Regele în împărăție, pentru binecuvântarea și educarea lumii.
(3) Domnul așa a aranjat lucrurile încât talanții noștri, priviți din cele două puncte de vedere prezentate anterior, se combină în mare parte. Persoanele posedând numărul cel mai mare de talanți, capacități, ocazii ar fi persoana cea mai calificată să-și conducă spiritul său și să-și aducă fiecare putere în supunere la voința lui Dumnezeu și să cultive la cel mai înalt grad roadele și darurile Spiritului. Domnul ne va măsura, fără îndoială, după amândouă aceste puncte de vedere, dar putem fi siguri că în cele din urmă, cel mai important dintre toate darurile și binecuvântarile și talanții în ochii Domnului este iubirea — “cea mai mare dintre ele este dragostea”. Numai în măsura în care iubirea de Dumnezeu și de semenii noștri va fi condus folosirea talanților noștri, oricare ar putea fi ei, vom fi cel puțin acceptabili în ochii Domnului.” R 3870:7-9
“În această pildă Domnul nostru i-a învățat clar pe ucenici să nu aștepte sfârșitul Veacului Evanghelic foarte curând, pentru că declarația este: “După mult timp, stăpânul robilor acelora s-a întors și a făcut socoteala cu ei.” …” R 3870:10
Credincioșia răsplătită dublu
Pilda îl arată pe Stăpân începând cu cel mai influent și răsplătind credincioșia (1) cu o parte în favoarea Sa, “bucuriile Domnului” și (2) cu o conducere sau stăpânire a unor binecuvântări și ocazii și talanți mai mari. Această afirmație redă în linii mari ceea ce este în altă parte prezentat mai pe larg, adică, faptul că binecuvântarea principală asupra bisericii va fi manifestarea față de ei a favorii și iubirii divine, reprezentate prin slavă, cinste și nemurire, cu care vor fi îmbrăcați când vor fi primiți în prezența divină, ca participanți la întâia înviere. Dacă aceasta ar fi toată binecuvântarea, cât de bogată ar fi! Cât de minunat este gândul că pentru credincioșia în timpul scurt de câțiva ani într-un serviciu așa de convenabil — serviciul Celui care ne-a iubit și ne-a cumpărat cu sângele Său prețios — să fim considerați demni de așa mare demnitate, onoare și binecuvântare, veșnic! A doua binecuvântare sau cea suplimentară este cinstea împărăției, stăpânirea, privilegiul și ocazia de a fi participanți cu Domnul nostru Isus în lucrarea glorioasă de ridicare a lumii din starea actuală de păcat și moarte. Cât de puternică este declarația “credincios peste puține lucruri, te voi pune peste multe lucruri”. Cât de abundent răsplătește Domnul toate eforturile noastre mici în serviciul adevărului și dreptății — în serviciul Său — oricare ar fi talanții noștri, puțini sau mulți.
Talantul ascuns în pământ
Omul din pildă cu un talant este reprezentat ca fiind absolut cinstit; el nu a risipit talantul, nu l-a folosit în slujirea cărnii, în ducerea unei vieți dezordonate în vreun fel. El l-a păstrat în siguranță și a avut impresia că Domnul îl va lăuda și-i va spune: Deși nu mi-ai adus nici un câștig, apreciez faptul că ai avut mare grijă de talantul încredințat, l-ai ascuns și l-ai păstrat în siguranță, și acum poți să mi-l înapoiezi. Dar nu a fost așa. Stăpânul a fost supărat și i-a spus: “rob rău și leneș”. Semnificația acestui reproș este faptul că acești robi au reprezentat numai pe cei consacrați și nu lumea — în faptul că fiecare copil consacrat al lui Dumnezeu în votul său de consacrare a fost de acord să sacrifice și să fie cheltuit în serviciul Stăpânului, oricare i-ar fi talanții, oricare i-ar fi puterea.
Acest om a fost primit în familia Domnului, a fost făcut părtaș al Spiritului sfânt și i s-a acordat o legătură cu corpul lui Cristos numai datorită consacrării sale de a face și a servi, a folosi, a cheltui și a fi cheltuit. Prin urmare conduita care nu ar fi condamnabilă din partea lumii este o violare a legământului său din partea acestui rob. Corespunzător o pedeapsă îi este dată — talantul său, ocazia sa, privilegiul său, oricare ar fi fost va fi luat cu totul de la el și va fi permis ca el să intre în timpul de strâmtorare, cu care se va sfârși acest Veac — “acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților” — acolo va fi necaz, dezamăgire, întristare, în toate sensurile cuvântului. Pilda nu duce cazul mai departe ca să ne arate rezultatul acestui timp de strâmtorare asupra acestei clase a robilor necredincioși voturilor lor de cosacrare, dar alte scripturi ne arată că aceasta este o clasă numeroasă, “o mare mulțime”, care în timpul strâmtorării vor fi treziți din visul lor uimitor să înțeleagă că au greșit grav și la o pocăință serioasă și plâns și vor obține iertarea divină și în cele din urmă vor “veni din necazul cel mare, având hainele spălate și albite în sângele Mielului.” (Apocalipsa capitolul 7). Ei vor fi în fața tronului, în timp ce robii credincioși vor fi pe tron; ei vor avea ramuri de palmieri, pentru că în cele din urmă vor fi învingători, dar cei de pe tron, mai credincioși, vor purta coroanele.” R 3871:2-4
OILE ȘI CAPRELE
MATEI 25:31-46: “… când va veni Fiul Omului în slava Sa, cu toți sfinții îngeri, va sta pe scaunul de domnie al slavei Sale. Toate popoarele vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărți pe unii de alții, cum desparte păstorul oile de capre; și va pune oile la dreapta, iar caprele la stânga Lui. Atunci Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: “Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, de moșteniți împărăția care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii. Căci am fost flămând și Mi-ați dat de mâncat; Mi-a fost sete și Mi-ați dat de băut; am fost străin și M-ați primit; am fost gol și M-ați îmbrăcat; am fost bolnav și ați venit să Mă vedeți; am fost în închisoare și ați venit pe la Mine.” Atunci cei drepți Îi vor răspunde: “Doamne, când Te-am văzut noi flămând și Ți-am dat să mănânci? Sau fiindu-Ți sete și Ți-am dat de băut? Când te-am văzut noi străin și Te-am primit, sau gol și Te-am îmbrăcat? Când Te-am văzut noi bolnav sau în închisoare și am venit pe la Tine?” Și răspunzând, Împăratul le va zice: “Adevărat vă spun că ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia dintre acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le-ați făcut.” Apoi va zice celor de la stânga Lui: “Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic, pregătit Diavolului și îngerilor lui! Căci am fost flămând și nu mi-ați dat să mănânc; Mi-a fost sete și nu Mi-ați dat să beau; am fost străin și nu M-ați primit; am fost gol și nu M-ați îmbrăcat; am fost bolnav și în închisoare și n-ați venit pe la Mine.” Atunci Îi vor răspunde și ei: “Doamne, când Te-am văzut noi flămând, sau fiindu-Ți sete, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în închisoare și nu Ți-am slujit?” Atunci El va răspunde și le va zice: “Adevărat vă spun că, întrucât n-ați făcut aceste lucruri unuia dintre acești foarte neînsemnați, Mie nu Mi le-ați făcut.” Și aceștia vor merge în pedeapsă veșnică, iar cei drepți în viață veșnică.”
“Faptul că pilda oilor și caprelor se referă la Veacul Milenar este clar indicat în versetele 31 și 32 — “… când va veni Fiul Omului în slava Sa cu toți sfinții îngeri … El îi va despărți, cum desparte păstorul oile de capre”. Așa cum în veacul prezent fiecare faptă a celor care sunt în încercare (biserica) intră ca parte a acelui caracter care, la timpul potrivit, va hotărî decizia finală a Judecătorului în cazul nostru, așa va fi și cu lumea (popoarele) în veacul care vine. Așa cum în veacul prezent încercarea majorității membrilor individuali ai bisericii se sfârșește și cazul lor se decide cu mult înainte de sfârșitul veacului (2 Timotei 4:7, 8), tot așa, sub domnia Milenară unele cazuri individuale se vor decide cu mult înaintea sfârșitului veacului (Isaia 65:20) … .
În zorile Veacului Milenar, după “timpul de strâmtorare”, va fi o adunare a popoarelor în viață înaintea lui Cristos, și la timpul și în ordinea stabilită pentru ei, morții tuturor popoarelor vor fi chemați să se înfățișeze înaintea scaunului de judecată al lui Cristos — nu să primească imediat o sentință, ci să aibă o încercare individuală corectă și imparțială (Ezechiel 18:2-4, 19, 20) sub împrejurările cele mai favorabile, al cărei rezultat va fi o sentință finală, ca vrednic sau nevrednic de viață veșnică.
Scena acestei pilde este, prin urmare, după timpul de strâmtorare, când popoarele vor fi fost supuse, Satan legat (Apocalipsa 20:1, 2) și autoritatea Împărăției lui Cristos stabilită. Înainte de aceasta, Mireasa lui Cristos (Biserica biruitoare) va fi fost așezată cu El pe tronul Său de putere spirituală și va fi luat parte la executarea judecăților din marea zi a mâniei. Atunci Fiul Omului și Mireasa Sa, Biserica glorificată, se vor descoperi și vor fi văzuți de oameni cu ochii înțelegerii, și “vor străluci ca soarele în împărăția Tatălui lor” Matei 13:43.” R 2606:6-8
“… Aici, din mijlocul tronului iese un izvor curat, cu apa vieții (adevărul neamestecat cu eroare), iar “Duhul și Mireasa zic: “Vino!” … Și celui care îi este sete să vină; cine vrea să ia apa vieții fără plată!” (Apocalipsa 22:17). Aici va începe probarea lumii, ziua cea mare de judecată a lumii — o mie de ani*.
Dar chiar în acest timp favorabil de binecuvântare și vindecare a popoarelor, când Satan va fi legat, răul restrâns, neamul omenesc în proces de eliberare din prinsoarea morții, și când cunoștința de Domnul va umple pământul, se vor dezvolta două clase, pe care Domnul nostru le aseamănă aici cu oile și caprele. El ne spune că acestea vor fi separate. Clasa oilor — cei care sunt blânzi, cu sprit de învățăcel și dispuși să fie conduși, vor fi, în timpul Veacului Milenar, adunați la dreapta Judecătorului — simbol al aprobării și favorii Sale; dar clasa caprelor, egoiste și încăpățânate, întotdeauna cățărându-se pe stânci — căutând proeminență și aprobare printre oameni — și hrănindu-se cu resturi mizerabile, în timp ce oile pasc pe pășunile bogate ale adevărului, date de către Bunul Păstor — acestea sunt adunate la stânga Judecătorului, opusul poziției de favoare — ca subiecți ai nefavorii și condamnării Sale.
Pentru împlinirea acestei lucrări de separare a oilor și caprelor se va cere tot Veacul Milenar. În timpul acelui veac, fiecare individ, pe măsură ce va veni la o cunoștință a lui Dumnezeu și a voinței Sale, își va lua locul la dreapta de favoare, sau la stânga de nefavoare, potrivit cu folosirea potrivită sau nepotrivită a ocaziilor din acel veac de aur. …
Sfârșitul acelui veac va fi sfârșitul încercării sau judecății lumii și atunci se va face plasarea finală a celor două clase. Răsplata acestei clase a “oilor” le va fi acordată, pentru că în timpul veacului de încercare și disciplinare au dezvoltat și au manifestat frumosul caracter de iubire, pe care apostolul Pavel îl descrie ca împlinirea legii lui Dumnezeu (Romani 13:10). Ei îl vor fi manifestat unul față de altul în timpul celei mai mari nevoi; și ceea ce vor fi făcut unul pentru altul, Domnul le va socoti ca făcut Lui, considerându-i pe toți aceștia ca frații Lui — copii ai lui Dumnezeu, deși vor fi de natură umană, în timp ce El este de natură divină.
Condamnarea clasei “caprelor” este arătată a fi din cauza pierderii acestui spirit al iubirii. Sub aceleași împrejurări favorabile ca și “oile”, ei se împotrivesc în mod voit influenței modelatoare a disciplinei Domnului și își împietresc inimile. Bunătatea lui Dumnezeu nu-i conduce la adevărata pocăință; ci, asemenea lui faraon, profită de bunătătea Sa și fac rău. “Caprele”, care nu vor fi dezvoltat elementul iubirii, legea ființei și a împărăției lui Dumnezeu, vor fi considerați nevrednici de viață veșnică și vor fi distruși; în timp ce “oile”, care vor fi dezvoltat asemănarea cu Dumnezeu (iubirea), și care o vor fi manifestat în caracterele lor, vor fi instalați drept conducători subordonați ai pământului pentru veacurile viitoare.
La sfârșitul Veacului Milenar, la sfârșitul ajustării finale a rânduielilor omenești, Cristos Se va adresa astfel oilor Sale: “Veniți binecuvântații Tatălui Meu, de moșteniți împărăția care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii”.
Este evident că “oile” de aici, la încheierea Mileniului, nu sunt oile din Veacul Evanghelic, biserica evanghelică, ci acele “alte oi” la care Domnul S-a referit în Ioan 10:16. Și împărăția pregătită pentru ele în planul divin, de la întemeierea lumii, nu este împărăția pregătită pentru biserica Evanghelică. Biserica își va primi împărăția la începutul Mileniului; dar aceasta este împărăția pregătită pentru “oile” din Veacul Milenar. Împărăția lor, va fi stăpânirea pământului, care i-a fost dată la început lui Adam, dar care a fost pierdută prin păcat, și care îi va fi iarăși dată când omul va fi fost adus la perfecțiune și va fi făcut potrivit pentru a o primi și a se bucura de ea. Acea stăpânire nu va fi o stăpânire a unora din neamul omenesc peste alții, ci o stăpânire comună în care fiecare om va fi un rege, și toți vor avea drepturi și privilegii egale să-și însușească și să se bucure de toate bunurile pământești. Va fi un popor suveran — o republică mare și minunată, pe o bază de dreptate perfectă, în care drepturile fiecărui om vor fi respectate; pentru că legea de aur va fi scrisă în fiecare inimă și fiecare om își va iubi aproapele ca pe sine însuși. Stăpânirea tuturor va fi peste tot pământul și peste toată rezerva lui bogată și mărinimoasă de binecuvântări (Genesa 1:28; Psalm 8:5-8). … R 2606:10-16
“Morții, când vor fi aduși iarăși în existență, vor avea nevoie de hrană, îmbrăcăminte și adăpost. Oricât de mari se poate să fi fost averile lor în viața aceasta, moartea îi va fi adus pe toți la un nivel comun … toți vor avea ocazii din beșug pentru exercitarea bunăvoinței, și astfel vor avea privilegiul să fie conlucrători cu Dumnezeu. Ne amintim aici de ilustrația dată în cazul lui Lazăr: Isus numai l-a trezit din moarte, și apoi prietenilor care se bucurau li s-a permis să-i dezlege fâșiile de pânză și să-l îmbrace și să-l hrănească.
Mai departe, despre aceștia se spune că sunt “bolnavi și în închisoare” (mai potrivit, sub pază sau supraveghere). Mormântul este marea închisoare unde milioane din omenire au fost ținuți inconștienți în captivitate; dar când vor fi eliberați din mormânt, restabilirea la perfecțiune nu va fi o lucrare instantanee. Nefiind încă perfecți, ei vor putea pe bună dreptate să fie considerați bolnavi și sub pază … . În acel timp vor fi ocazii din belșug pentru ajutorare reciprocă, compătimire, învățare și încurajare, și orice lipsă în a ajuta va însemna o lipsă a spiritului de iubire al Domnului.
Deoarece nu toată omenirea va fi ridicată deodată, ci treptat, în timpul miei de ani, fiecare grup nou va găsi o armată de ajutoare în cei care îi vor fi precedat. Iubirea și bunăvoința pe care oamenii le vor arăta atunci unii față de alții (frații lui Cristos) va fi socotită de Împărat ca fiind arătată față de El. Ca bază a onorurilor și favorurilor conferite celor drepți nu se vor cere ceva fapte mari: ei vor trebui doar să vină în armonie cu legea lui Dumnezeu de iubire și să o dovedească prin faptele lor. …” R 2607:4-6
“Să examinăm acum mesajul către cei de la stânga — “Duceți-vă de la Mine, blestemaților (condamnați)” — condamnați ca vase nepotrivite pentru gloria și onoarea vieții, care nu vor ceda influențelor modelatoare și formatoare ale iubirii divine. Când acești “frați” au fost flămânzi și însetați, sau goi, bolnavi și în închisoare, nu le-ați servit necesitățile, astfel dovedindu-vă continuu lipsiți de armonie cu cetatea (împărăția) cerească; pentru că, în nici un caz, “nimic întinat nu va intra în ea”. Decizia sau sentința în privința acestei clase este: “Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic (simbolul distrugerii) pregătit Diavolului și îngerilor lui!”. În altă parte (Evrei 2:14) citim, fărăsă fie simbol, că Cristos “să nimicească pe cel care are puterea morții, adică pe Diavolul”.
“Și aceștia îcapreleș vor merge în pedeapsă veșnică îîn limba greacă aionios — permanentăș, iar cei drepți în viață veșnică îîn limba greacă aionios — permanentăș.” Pedeapsa va fi la fel de permanentă ca și răsplata. Amândouă vor fi veșnice.” R 2607:8, 9
MIRELE
MARCU 2:19, 20: “Oare pot posti nuntașii, când mirele este cu ei? Cât timp au pe mire cu ei, nu pot posti. Vor veni zile când va fi luat mirele de la ei și atunci, în ziua aceea vor posti.”
“… ar fi fost nepotrivit pentru urmașii Săi să fie triști și mâhniți când primeau asemenea binecuvântări minunate — când însuși Mirele era prezent, înveselindu-le inima, încurajându-i și întărindu-i, deschizându-le ochii înțelegerii și dându-le urechi de auzit ca să aprecieze favoarea divină care le venea. Acesta nu era un timp potrivit pentru post și întristare. După aceea când Mirele va fi plecat vor fi din abundență nedumeriri și necazuri și atunci postul va fi potrivit. Și așa a fost cu siguranță: poporul Domnului de-a lungul Veacului Evanghelic s-a simțit adesea chemat în timpul de întuneric și de greutăți să caute o strânsă apropiere de Domnul prin umilirea cărnii și în acest scop au găsit că postul era un mijloc valoros.
Dar postul are o seminficație tipică — înseamnă lepădare de sine. Atâta timp cât Învățătorul era cu poporul Său, și în special atâta timp cât era onorat de mulțime, se cerea relativ puțină negare de sine pentru a fi unul din urmașii Săi — era în multe privințe o onoare a fi chemat să-L urmeze și o onoare să jertfească ceva din interesele pământești pentru a fi un urmaș; și aceasta făcea ca acest fel de negare de sine sau de post să fie într-adevăr o sărbătoare de plăcere. Dar mai târziu au venit încercările, când Învățătorul a intrat sub intrigile vrăjmașilor, când cauza Sa a fost nepopulară, când mulțimile vociferau pentru moartea Sa — atunci s-a cerut negare de sine (post antitipic) pentru a-L mărturisi și a-L urma; și așa a fost de-a lungul întregului Veac Evanghelic — nimeni nu poate fi urmaș al Mielului fără negare de sine, post, refuzând dorințele și poftele cărnii — sacrificându-le pe unele și supunându-le pe altele în interesul noii creaturi și al dezvoltării ei spirituale.
Acum, în Prezența a doua a Domnului, am putea spune că ospățul a început din nou — că din punct de vedere spiritual sunt așa de multe și așa de mari binecuvântări, așa de multă și așa de delicioasă mâncare spirituală, încât celor care sunt invitați în casa de ospăț a Domnului, și pe care El îi pune să stea la masă, și cărora le aduce lucruri noi și vechi, servite într-un mod nou împrospătător, aproape că li se pare ca și cum timpul postului a trecut, și că sărbătoarea și “bucuriile Domnului” au început. Nu în sensul că nu mai sunt încercări și greutăți, din punctul de vedere al cărnii, dar că, în calitate de noi creaturi, poporul Său este așa de reconfortat și înviorat de hrana la timp potrivit, încât încercările, greutățile și lepădarea de sine (postul) care survin pe cale, pot fi considerate acum așa de ușoare, încât să nu fie vrednice a fi comparate cu împrospătarea spirituală de care se bucură, deși acestea sunt numai pregustări ale ospățului de nuntă, de care se vor bucura curând.” R 2592:3-5
CUM POATE SATAN SĂ SCOATĂ AFARĂ PE SATAN?
MARCU 3:22-27: “ … cărturarii care se coborau din Ierusalim, ziceau: “Este stăpânit de Belzebul; scoate demonii cu ajutorul prințului demonilor.” Isus i-a chemat la El și le-a zis în pilde: “Cum poate Satan să scoată afară pe Satan? Dacă o împărăție este dezbinată împotriva ei însăși, împărăția aceea nu poate dăinui. Și dacă o casă este dezbinată împotriva ei însăși, casa aceea nu poate dăinui. Și dacă Satan se răscoală împotriva lui însuși, este dezbinat și nu poate dăinui, ci i-a venit sfârșitul. Nimeni nu poate să intre în casa unui om tare și să-i jefuiască gospodăria, decât dacă a legat mai întâi pe omul acela tare; numai atunci îi va jefui casa.””
“Când vestea aceasta a ajuns la cunoștința Domnului, El i-a chemat la El pe cei care obiectau și le-a arătat absurditatea unei astfel de învățături, spunând în esență, referitor nu numai la minunea pe care tocmai o făcuse, ci la toată lucrarea Sa cunoscută cărturarilor și fariseilor și căreia i se împotriveau: “Cum poate Satan să scoată afară pe Satan?” etc. Aceea ar fi sinucidere. Ar fi ca și cum un împărat ar provoca conflict în împărația sa și ar lucra împotriva cauzei sale; sau ca un cap al unei case care ar înstrăina și ar dezmembra propria familie și s-ar împotrivi desfășurării propriilor sale planuri. Nu se poate presupune că Satan ar căuta astfel să zădărnicească propriul său scop și să se opună propriilor sale planuri, afară de cazul că a ajuns la mare strâmtoare și a găsit că împărăția îi scapă de sub control — Versetele 23-26.
Domnul nostru iarăși le explică (versetul 27), că “Nimeni nu poate să intre în casa unui om tare și să-i jefuiască gospodăria, decât dacă a legat mai întâi pe omul acela tare; numai atunci îi va jefui casa”. “Omul tare” la care se face referire aici este Satan, care este puternicul “prinț al lumii acesteia” — domeniul sau casa sa. Sigur el își va apăra domeniul și își va continua metodele atâta timp cât va fi posibil, și se va împotrivi în mod serios la fiecare influență de legare care-i amenință pierderea puterii. Lucrarea și învățăturile lui Isus au fost tocmai o astfel de influență de legare; și împotrivirea cu care au fost întâmpinate cuvintele Sale a fost ceea ce se putea aștepta ca o manifestare a mâniei lui Satan. În timpul Veacului Evanghelic, prințul întunericului, în general a avut succes, și drept urmare o mare parte a acestui veac este cunoscut ca “veacul întunecat”. Dar de la începutul timpului sfârșitului, în 1799, Dumnezeu a permis lumina în mod special — și mai ales din 1878. Cu cât “lumina” strălucește mai tare, cu atât mai activ este acest adversar să-și apere puterea; dar asigurarea lui Dumnezeu este că Cristos, ca Mesagerul puternic, va lega acum repede puterea lui Satan și va elibera omenirea de sub stăpânirea sa (Apocalipsa 20:1, 2). Atunci Cristos, deja Răscumpărător, va fi Mântuitorul și Eliberatorul tuturor celor care vor veni la Dumnezeu prin El. Aceea va fi mântuirea cea mai largă. Noi ne bucurăm acum de mântuirea prin credință și speranță (Romani 8:24, 25).
Faptul că acum casa lui Satan se dezbină împotriva ei însăși este evident în ceea ce vedem la aceia care se împotriviesc adevărului cu sofisme adânci și viclene, dând ca învățătură doctrinele lui Satan și în același timp făcând lucruri bune de vindecare, etc. Astfel, de exemplu, Știința Creștină (fals numită așa, pentru că nu este nimic nici din creștin, nici din științific în ea) neagă atât răscumpărarea prin Cristos Isus cât și existența lui Dumnezeu, și totuși adepții ei fără îndoială fac minuni, vindecând. Poate cineva pretinde că asemenea vindecări să fie de la Dumnezeu? Nu, în afară de cazul când împărăția lui Dumnezeu este dezbinată împotriva ei însăși. Care parte a dilemei o vom accepta? Este probabil ca Dumnezeu să susțină astfel doctrinele lui Satan? Nu este oare mai probabil ca Satan să-și exercite puterea ca să imite lucrările lui Dumnezeu, prin aceasta sprijinindu-și doctrinele și să înșele? Acestea trebuie să fie concluziile noastre având în vedere avertizările date nouă în sensul că așa trebuie să fie în timpurile din urmă.
Înainte ca Satan să se supună influențelor de legare din partea Prințului în drept al acestei lumi, care acum vine să-Și ia stăpânirea, noi trebuie, așa cum suntem avertizați, să ne așteptăm ca Satan să se schimbe în slujitor al “luminii” (2 Corinteni 11:14, 15), ca el să poată predica evanghelii false și să facă “semne mari și minuni”, vindecări, etc., în așa măsură “încât să înșele dacă ar fi cu putință, chiar și pe cei aleși”. Asemenea manifestări (și acum noi le vedem înmulțindu-se toate în jurul nostru — în Știința Creștină, Spiritism, Teozofie și alte înșelări despre care am fost avertizați (Matei 24:24; 2 Tesaloniceni 2:11), sunt mărturii că împărăția lui Satan este puternic presată prin adevăr și se apropie sfârșitul ei”. R 1736:3-6
SĂMÂNȚA ÎN PĂMÂNT
MARCU 4:26-29: “… Cu împărăția lui Dumnzeu este ca atunci când un om aruncă sămânța în pământ; fie că doarme noaptea, fie că stă treaz ziua, sămânța încolțește și crește fără să știe el cum. Pământul rodește singur: întâi un fir verde, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic; și când roada este coaptă, pune îndată secerea în ea, pentru că a venit secerișul.”
“… Împărăția lui Dumnezeu în starea ei actuală embrionară are o dezvoltare înceată, treptată și metodică, acoperind întreaga perioadă a acestui Veac Evanghelic. Este ca sămânța aruncată în pământ, care ajunge la maturitatea ei după multe zile și diferite experiențe — când este în final recoltată. Isus și apostolii au semănat sămânța, nu numai pentru zilele lor, ci pentru întreaga clasă a grâului dezvoltată de-a lungul acestui Veac. Și cum a explicat Isus în altă pildă, “Secerișul este sfârșitul veacului”. Adunarea în grânarul ceresc va fi îndeplinită prin Întâia Înviere.” R 5049:12
JERTFA SĂRATĂ CU SARE
MARCU 9:49, 50: “Pentru că fiecare om va fi sărat cu foc și orice jertfă va fi sărată cu sare. Sarea este bună; dar dacă sarea își pierde gustul, cu ce o veți săra? Să aveți sare în voi înșivă și să fiți în pace unii cu alții.”
“… sarea … semnifică o calitate curățitoare, dă gust la orice este adăugată și pare să semnifice o calitate de conservare care este în detrimentul stricării, iar Domnul arată aceasta spunând că Biserica este sarea pamântului, implicând faptul că dacă pamântul ar fi să piardă Biserica ar pierde ceea ce îi dă gust și pune energie în viață și ajută să țină lucrurile într-o stare bună. Așa că dacă noi ne-am pierde puterea de a săra, aceasta ar părea să însemne că dacă noi ne-am pierde calitatea de a fi separați de lume și am avea spiritul mândriei, ne-am pierde creștinismul și am înceta să mai fim reprezentanții Domnului. Dacă ne-am pierde puterea de a săra n-ar mai fi nici o cale de a o recăpăta. Nu există posibilitate de a recăpăta puterea de a săra odată ce s-a pierdut. Așa că dacă ne pierdem Spiritul sfânt nu mai există cale prin care să fim reînnoiți.” Q 654:1
TRECEREA CĂMILEI PRIN URECHEA ACULUI
MARCU 10:25: “Mai ușor este să treacă o cămilă prin urechea acului decât să intre un bogat în împărăția lui Dumnezeu.”
“… Ideea nu este că toți din poporul Domnului vor fi săraci lipiți pământului, dependenți de mila altora, ci că ei toți trebuie să fie așa de deplin consacrați Domnului și serviciului Său, încât nu vor fi ai lor înșiși — că averile lor, indiferent din ce ar consta, fie că ar fi bogăție de cunoștință sau sănătate sau bogăție de bani și case și pământuri, sau bogăție de reputație și onoarea oamenilor — toate trebuie să fie consacrate Domnului pentru a fi folosite în serviciul Său, să fie sacrificate ca lucruri care ne aparțin, dacă vrem să avem o parte cu El în împărăție. Nu trebuie să fim orbi față de aceste condiții specifice; dacă vom fi, într-o zi ne vom trezi în privința faptului că ocaziile pe care le aveam vor fi trecut de la noi și le-am pierdut, iar noi vom afla că alții au intrat în împărăție și noi nu am reușit.” R 3844:6
“Când noi ne sacrificăm în întregime și fără rezerve, aceasta include nu numai inimile noastre, voințele noastre, intențiile noastre, ci tot ceea ce ele pot controla — corpurile noastre muritoare cu tot ceea ce le aparține: sănătate sau putere, timp sau talent, influență sau bani. Oricine face această consacrare are promisiunea ajutorului divin pentru a o duce la bun sfârșit — oricine nu reușește să facă o asemenea consacrare, nu poate avea nici parte, nici soartă în împărăție.
Cuvintele Domnului nostru în legătură cu cămila și urechea acului sunt ilustrate prin porțile cetăților din timpurile vechi, care aveau o mică ușă încadrată în ele. Aceste uși mici se numeau urechile acului. Când poarta orașului se închidea la apusul soarelui de frica hoților, etc. paznicul păzea numai urechea acului, și trecerea prin ea era intenționat anevoioasă pentru a impiedica intrarea nedorită a dușmanilor. Noi nu am văzut niciodată una din aceste porți, dar am auzit că este posibil ca o cămilă să se strecoare prin ea în genunchi, dacă mai întâi i se lua încărcătura de pe spate, dar nu putem garanta despre veridicitatea acestui lucru. În orice caz, gândul Domnului este evident; niciun bogat nu poate intra în împărăție. Singura cale prin care cineva poate intra este să devină sărac, să devină nimic; — să sacrifice totul, și aceasta ar cuprinde bogății, sociale, politice și financiare; și astfel, oricare ar fi fost starea sa anterioară, trebuie să înceteze a fi bogat în propriul său nume și titlu și posesie, ca să poată fi acceptat de Domnul ca potrivit pentru împărăție. Spiritul preoțimii împărătești trebuie să fie unul de sacrificiu de sine și nu unul de egoism. Marea lucrare a viitorului va fi binecuvântarea și ridicarea și ajutorarea lumii, și Domnul acum caută pe “chiar cei aleși”, aceia care manifestă o armonie a dorinței inimii în conformitate cu termenii și condițiile împărăției pe care El este pe cale să o stabilească. Toți ceilalți vor fi excluși.” R 3844:8, 9
CEI DINTÂI … ȘI CEI DIN URMĂ
MARCU 10:31: “Mulți din cei dintâi vor fi cei de pe urmă și cei din urmă vor fi cei dintâi.”
“… Ucenicilor li se părea că tânărul bogat, preoții, cărturarii și fariseii și cei bogați în general au mult mai bune ocazii pentru împărăție, decât cei mai puțin învățați, mai puțin nobili, mai puțin influenți și mai puțin bogații pescari și vameși, etc. Totuși, cei din urmă, deși în aparență mai puțin favorizați de Dumnezeu, în aparență dezavantajați prin lipsa de influență, etc., erau de fapt avantajați. Pentru ei a fost mai ușor să se umilească, să jertfească interesele și ambițiile pământești, să facă o consacrare completă Domnului, decât pentru cei care aveau avantaje mai mari în toate privințele. Dimpotrivă, după cum am văzut, poziția, onoarea oamenilor, bogăția și educația, toate au fost bariere pentru a deveni ucenici ai lui Isus. Astfel, cei care au fost primii sau în aparență cei mai proeminenți în ocazii favorabile, au fost de fapt cei mai puțin favorizați, în timp ce aceia care au avut mai puține ocazii favorabile, au fost de fapt primii sau cei mai favorizați din punct de vedere divin.” R 3845:7
“Pavel (Romani 11:17) vorbește despre legământul avraamic ca despre o rădăcină din care a crescut natural Israelul trupesc, dar în care au fost altoiți credincioșii dintre neamuri când ramurile naturale au fost tăiate din cauza necredinței. Aceasta dovedește dubla împlinire a făgăduinței în dezvoltarea celor două semințe: pamântească (umană) și cerească (spirituală), care vor constitui cele două faze ale împărăției. Acest legamânt-rădăcină poartă aceste două feluri distincte de ramuri, fiecare din ele aducând la înviere propriul fel distinct de roade perfecte: clasele umane și spirituale în puterea împărăției. În ordinea dezvoltării, întâi a fost cea naturală (pamântească), apoi conducătorii cerești; dar în ordinea grandorii poziției și timpului instalării, întâi va fi cea spirituală, după aceea cea naturală; și astfel cei din urmă vor fi cei dintâi și cei dintâi vor fi cei din urmă.” Matei 19:30; Luca 16:16.” A 292:3
MUTAREA MUNTELUI ÎN MARE
MARCU 11:23: “Adevărat vă spun că, dacă va zice cineva muntelui acesta: “Ridică-te și aruncă-te în mare” și nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, va avea lucrul cerut.”
“Este evident că Învățătorul nu a vrut să-i încurajeze pe evrei să încerce să poruncească muntelui să se mute în mare; ci mai degrabă a vrut ca ei să-și dea seama că dacă ar avea credința potrivită în puterea lui Dumnezeu și ar primi o poruncă de la Dumnezeu să mute muntele în mare, și ar da porunca cu credință, rezultatele ar urma. Dar Dumnezeu nu a dat o astfel de poruncă în privința munților, nici în privința copacilor. Prin urmare, credința nu ar avea nici o bază de acțiune în astfel de cazuri.
Fratele de culoare a avut gândirea potrivită. Când a fost întrebat ce ar face dacă Dumnezeu i‑ar spune să sară printr-un perete de piatră, el a răspuns: “Aș sări”. Într-un cuvânt, noi trebuie să avem încredere absolută în Cuvântul lui Dumnezeu, nu numai să ne asigurăm că am auzit și am înțeles mesajul Său. Atunci putem merge mai departe cu o credință care mută munții pentru a îndeplini poruncile Sale. Dar Dumnezeu nu poruncește schimbări nechibzuite sau care nu sunt necesare. El lasă în seama ingeniozității omului să dezrădăcineze copacii și să facă tuneluri în munți, și nu dă niciodată porunci de acest fel. Și dacă vreo ființă umană ne-ar spune ceva de genul acesta, am fi creduli dacă l-am crede. Dumnezeu nu lucrează în acest mod.” R 5446:6, 7.
POATE UN ORB SĂ CĂLĂUZEASCĂ PE UN ALT ORB?
LUCA 6:39, 40: “… Oare poate un orb să călăuzească pe un alt orb? Nu vor cădea amândoi în groapă? Ucenicul nu este mai presus de învățătorul său; dar orice ucenic desăvârșit va fi ca învățătorul său.”
“… Orbul care conduce pe alt orb reprezintă pe un ignorant care conduce pe alt ignorant în dificultăți, în groapă. În orbirea mintală din trecut, mulți creștini au presupus că Învățătorul învață aici că conducătorii orbi și urmașii lor orbi din zilele noastre vor cădea toți în groapa chinului veșnic, dar nu este așa. Ideea este că ei se vor poticni și vor fi păgubiți în loc de a ajunge la destinația dorită.
Destinația căutată de către evrei era părtășia și relația cu Dumnezeu — cea mai mare favoare a Lui, menționată lui Avraam, spunând: “Toate popoarele pământului vor fi binecuvântate în tine și sămânța ta”. Sfântul Pavel spune despre acea promisiune: “Israel n-a căpătat ce căuta, iar cei aleși au căpătat, pe când ceilalți au fost împietriți” (Romani 11:7). Întregul neam iudeu a fost orbit, respins și a căzut în groapă, în confuzie, în întuneric, separare de Dumnezeu. Aceasta a fost chiar chestiunea împotriva căreia Isus i-a avertizat. Ei urmau conducerea Cărturarilor, a Fariseilor și a Învățaților Legii, toți fiind conducători orbi care i-au condus greșit pe urmașii lor prea încrezători. Ucenicul sau urmașul n-o va duce mai bine decât stăpânul, conducătorul sau învățătorul său; el nu poate spera la rezultate mai bune decât conducătorul său.
Cât de important este deci, ca poporul lui Dumnezeu să-L recunoască pe Conducătorul adevărat, Isus, să-I audă vocea și să nu dea atenție vocii altora. În prezent, la sfârșitul acestui Veac Evanghelic, avem o stare de lucruri foarte asemănătoare celei care a fost la sfârșitul Veacului Iudeu. Avem mulți oameni mari, învățați și întelepți în toate denominațiile creștinătății, cum aveau evreii în zilele lui Isus în diferitele lor secte. Este la fel de important să fim atenți și să nu-i urmăm pe conducătorii orbi de astăzi — de fapt, este mult mai important. De ce am urma unele dintre crezuri când acum avem Cuvântul lui Dumnezeu într-o formă atât de convenabilă și când toți suntem în stare să-l citim? Cine nu se poate bucura de faptul că recent Papa a dat instrucțiuni ca episcopii romano-catolici să-i încurajeze pe catolici să studieze Biblia? Cât ne-am bucura să găsim că și conducătorii protestanți recomandă la fel Cuvântul lui Dumnezeu poporului lor!
Vai! dimpotrivă, găsim că multe din marile și înțeleptele amvoane principale ale lumii subminează credința poporului spunându-le că Biblia nu este inspirată divin, că Moise și Profeții n-au scris cărțile atribuite lor, și prin urmare spunând indirect că Isus și apostolii au fost înșelați când au citat din Vechiul Testament și le-au atribuit lui Isaia, Ieremia, Moise, Habacuc etc. Acești oameni mari se denumesc ei înșiși Critici Radicali și susțin teoria Evoluției, că omenirea trece printr-un proces de evoluție, de la asemănarea cu maimuța la asemănarea cu Dumnezeu. Ei spun astfel indirect poporului că n-a existat nici o cădere de la chipul și asemănarea lui Dumnezeu, că nu s-a comis nici un păcat, nici o sentință pentru păcat, nici un Răscumpărător din păcat și din sentința lui, și că nu este de sperat și de dorit restabilirea. Faptele Apostolilor 3:19-21.
În mod sigur, sfatul Marelui Învățător de a nu urma pe conducătorii orbi n-a fost niciodată mai de trebuință ca în zilele noastre. Binecuvântați vor fi cei care dau atenție avertizării, și prin ea vor fi îndrumați înapoi spre un studiu mai amănunțit al cuvintelor Marelui Învățător, ale apostolilor și ale profeților.” R 5029:1-5
DIN PLINĂTATEA INIMII VORBEȘTE GURA
LUCA 6:45: “Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui, iar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui; căci din plinătatea inimii vorbește gura”.
“În declarația Domnului nostru, inima este reprezentanta caracterului și gura este indicatorul acelui caracter. Cuvântul inimă este folosit uneori în Scriptură cu sensul exact al cuvântului minte. Din prisosul minții vorbește gura. Un om bun scoate lucruri bune din vistieria minții sale. …” R 5518:11
“Lucrurile bune scoase din comoara inimii unui om bun vor fi acele lucruri pe care el le-a înmagazinat din când în când. După cum spune psalmistul despre omul evlavios: “Își găsește plăcerea în Legea Domnului și zi și noapte cugetă la Legea Lui”. Și despre sine declară: “O iau înaintea îanticipezș străjilor de noapte și deschid ochii, ca să cuget la cuvântul Tău”, la Lege, la precepte — la spiritul, la scopul acelei Legi, nu numai la forma exterioară. Așa trebuie să medităm asupra spiritului Legii lui Dumnezeu. Sentimentul inimii noastre trebuie să fie dorința de a primi Mintea Divină cât se poate de amănunțit asupra fiecărui subiect. Toți care sunt dornici să fie în armonie cu Dumnezeu și să obțină asemănarea caracterului Său se vor gândi la lucrurile care sunt bune, curate, sfinte. Psalmul 1:2; 119:148; Filipeni 4:8.
Când cineva se gândește la lucrurile care sunt bune, în minte i se înmagazinează ceea ce este bun. Oriunde se află o gură dispusă să vorbească lucruri rele, există o dispoziție rea — o minte în care s-a înmagazinat răul. Ceea ce și-a înmagazinat cineva în minte va fi lucrul cel mai important și despre acesta va vorbi în mod sigur. O comoară rea se va arăta, în ciuda tuturor străduințelor de a o ascunde; și în mod asemănător se va arăta și o comoară bună, pentru că mintea poate păstra numai o anumită cantitate. Luca 6:45”. R 5518:16, 17
“… există o relație între strângerea unei comori bune în mintea noastră și cea despre care a vorbit Domnul nostru când a zis: “Strângeți-vă comori în cer”. Când strângem comori în mintea și în inima noastră, zidim caracterul. Oricine merge în casa unui om și vede ce comori și-a adunat, poate întelege ușor direcția în care este înclinată mintea acelui om. Preferințele lui îi demonstrează caracterul. Așa este cu noi toți; lucrurile pe care le cultivăm sunt un indicator al caracterului nostru.
Când ajungem să dăm socoteală ca Noi Creaturi, caracterul va decide dacă vom fi socotiți vrednici de a face parte din Turma Mică aleasă a Domnului. Numai cei care au strâns comoara unui caracter în asemanare cu cel al Domnului Isus Cristos, Modelul nostru, vor fi potriviți pentru o moștenire în Împărăția Cerului. Deci, destinul nostru etern se va decide după modul în care ne folosim acum mintea și după gândurile pe care le strângem acum. Oricine cultivă gânduri bune va primi o binecuvântare, nu numai în viața prezentă, ci în tot viitorul.
Prima noastră preocupare deci, trebuie să fie pentru inimă — ca afecțiunile și dispozițiile ei să fie complet sub controlul Harului Divin; ca acolo să fie întronat fiecare principiu al adevărului și dreptății; ca dreptatea, mila, bunăvoința, blândețea, stăpânirea de sine, credința, amabilitatea frățească, iubirea, suprema reverență față de Dumnezeu și față de Cristos, și o iubire fierbinte pentru toate frumusețile sfințeniei, să fie ferm stabilite drept principii guvernatoare ale vieții. Dacă aceste principii sunt stabilite în inimă, nu vom avea nici o dificultate în controlarea limbii; căci din comoara bună a inimii noastre gura va vorbi cuvinte de adevăr, cumpătare, întelepciune și har.” R 5519:2-4
DOI DATORNICI IERTAȚI
LUCA 7:41-43: ““Un cămătar avea doi datornici: unul îi era dator cinci sute de dinari, iar celălalt cincizeci. Fiindcă n-aveau cu ce plăti, i-a iertat pe amandoi. Spune-Mi care din ei îl va iubi mai mult?” Și răspunzând, Simon I-a zis: “Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult.” Și Isus i-a zis: “Drept ai judecat.””
“… Unele dintre cele mai frumoase, dintre cele mai nobile caractere printre bărbați și femei, asemenea lui Simon fariseul, înțeleg că ei sunt de zece ori mai buni decât unii dintre semenii lor care merg la Domnul. Ei par înclinați să-și spună: “Ei bine, vecinii mei trebuie să meargă și să se pocăiască de păcatele lor; sigur ei au nevoie să se pocăiască. Sper că vor fi întâmpinați cu milă, vor întoarce o foaie nouă și vor încerca să fie diferiți, așa cum sunt eu”. Acești bieți farisei nu știu cât de mult greșesc; ei nu-și dau seama că unii dintre cei mai pătați vecini, prieteni și cunoștințe primesc iertare și binecuvântare divină, în timp ce ei pierd aceste lucruri pentru că nu sunt suficient de umiliți în inimă să ceară — să vină la Tatăl pentru iertare prin singurul nume dat sub cer și printre oameni prin care trebuie să fim mântuiți.
Noi nu-i amenințăm pe aceștia cu chinul veșnic sau cu vreo altă pedeapsă cumplită: numai le arătăm pierderea lor — că nu reușesc să primească părtășia, iertarea lui Dumnezeu, binecuvântările și privilegiile pe care le-ar putea avea, și din al căror punct de vedere ar putea obține mai mari favoruri și îndurări sub înalta chemare a acestui Veac. Prin urmare, desigur că pierderea suferită în prezent este mare, indiferent de orice altă răsplată viitoare.
Aici vedem motivul pentru care Scripturile declară că nu mulți puternici, nu mulți înțelepți, nu mulți învățați, nu mulți nobili sau bogați, după mersul acestei lumi, vor fi printre aleșii Domnului și moștenitori ai Împărăției. De ce? Pentru că aceștia mai favorizați, în ce privește condițiile naturale, apreciază mai puțin nevoia compătimirii, sprijinului, iertării și ajutorului divin. Deci noi încă găsim că Evanghelia milei și a iertării atrage cel mai mult clasa păcătoasă, și această clasă se ridică continuu din mocirla păcatului și a morții, transformându-i prin înoirea minții, schimbându-i din slavă în slavă, până când unii dintre ei prin îndurarea lui Dumnezeu vor fi moștenitorii lui Dumnezeu, împreună moștenitori cu Isus Cristos, Domnul lor, în Împărăția și gloria, onoarea și nemurirea ei. Aceasta nu înseamnă că Domnul nostru îi iubește mai puțin pe cei care sunt mai morali, mai integri, mai aproape prin natură de standardul perfecțiunii. Nu! În alte privințe fiind egali, desigur pe aceștia îi va iubi cu atât mai mult.
De exemplu, să observăm iubirea Domnului pentru tânărul care era foarte bogat și care a întrebat ce ar trebui să facă ca să moștenească Împărăția. Când Domnul i-a indicat Legea și tânărul a putut spune, “toate aceste le-am păzit din tinerețea mea”, Isus l-a privit și l-a iubit — l-a iubit, putem fi siguri, mult mai mult decât l-ar fi iubit dacă ar fi avut un caracter stricat, dacă era un risipitor. …” R 3761:9-R 3762:1
BUNUL SAMARITEAN
LUCA 10:25-37: “ … un învățător al legii s-a sculat să ispitească pe Isus și I-a zis: “Învățătorule, ce să fac ca să moștenesc viața veșnică?” Isus i-a zis: “Ce este scris în Lege? Cum citești?” Și răspunzând el a zis: “Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta și cu toată cugetarea ta; și pe aproapele tău ca pe tine însuți.” “Bine ai răspuns” i-a zis Isus; fă așa și vei trăi. Dar el, care voia să se îndreptățească, a zis lui Isus: “Și cine este aproapele meu?” Și dând răspuns Isus a zis: “Un om se cobora din Ierusalim la Ierihon. A căzut între niște tâlhari, care l-au dezbrăcat, l-au rănit, au plecat și l-au lăsat aproape mort. Din întâmplare, se cobora pe același drum un preot și, când a văzut pe omul acesta, a trecut înainte de cealaltă parte. Un levit trecea și el prin locul acela și, când l-a văzut, a trecut înainte pe alături. Dar un samaritean, care era în călătorie, a venit la el și, când l-a văzut, i s-a făcut milă de el. S-a apropiat și i-a legat rănile, turnând peste ele untdelemn și vin; apoi l-a pus pe animalul lui, l-a dus la o casă de poposire și a îngrijit de el. A doua zi, când a pornit la drum, a scos doi dinari, i-a dat gazdei și i-a zis: “Ai grijă de el și orice vei mai cheltui, îți voi da înapoi la întoarcere.” Care din acești trei ți se pare că a fost aproapele celui ce căzuse între tâlhari? “Cel care și-a făcut milă cu el,” a zis învățătorul. “Du-te și fă și tu la fel”, i-a zis Isus.”
“… Un om al legii s-a gândit să-L prindă în cursă pe Învățătorul punându-I întrebarea: “Învățătorule, ce să fac ca să moștenesc viața veșnică?” În acele zile, când singura lege a lui Israel era legea lui Dumnezeu, un avocat era unul bine versat în învățăturile cărților lui Moise. De aceea Isus i-a spus acestui doctor teologic: “Cum înțelegi chestiunea? Știi ce scrie în lege.” Avocatul a răspuns: “Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta și cu toată cugetarea ta; și pe aproapele tău ca pe tine însuți”. Isus a aprobat aceasta, spunând că era adevărat. “Fă aceasta — ține legea — și vei trăi. Nu vei muri niciodată.”
Avocatul a fost prins înainte de a-și da seama. El știa că poporul Israel murea de secole, în ciuda Legii; totuși el și alții pretindeau că țin legea. Isus i-a arătat din propria lui mărturie că nu ținea Legea, așa cum pretindea el că face si cum pretindeau fariseii în general. Realitatea este că nici o ființă umană căzută, imperfectă, nu putea ține Legea perfectă a lui Dumnezeu; căci este atât de cuprinzătoare încât numai un om perfect putea să o țină complet.
Avocatul a căutat să nu-și piardă cumpătul și în loc să-și recunoască înfrângerea I-a întors din nou întrebarea lui Isus: “Cine este aproapele meu” pe care trebuie să-l iubesc ca pe mine însumi? Acesta era unul dintre punctele pe care Isus le ridicase în mod special împotriva fariseilor — că pe dinafară erau pioși, religioși, se rugau, posteau etc.; totuși în inimile lor erau nedrepți și profitau de văduve și de orfani — neiubindu-i ca pe ei înșiși. Avocatul a încercat să sugereze că Legea lui Dumnezeu nu includea pe fiecare ca semen al său, ci numai pe unii speciali.
Totuși, Isus l-a depășit iarăși, spunând: “Îti voi spune o pildă. Un om s-a coborât la Ierihon; și pe acel drum de munte pustiu a fost atacat de hoți, care l-au despuiat, l-au rănit și l-au lăsat pe jumătate mort. S-a întâmplat să treacă pe acolo un preot, unul din reprezentanții cei mai de seamă ai Legii; și când l-a văzut pe om, a trecut de cealaltă parte a drumului. La fel a trecut și un levit, următorul în legătură cu serviciul Legii, serviciul lui Dumnezeu. El s-a apropiat puțin și s-a uitat la bietul om, dar n-a făcut nimic. Apoi a venit un samaritean, un necunoscut, nu un evreu; și el a fost plin de milă. I-a legat rănile, l-a pus pe om pe animalul său, l-a adus la un han și a avut grijă de el, sacrificându-și timpul și energia în interesul omului rănit. A făcut mai mult de atât. A plătit pentru întreținerea omului rănit până când se va întoarce de la Ierusalim.
“Acum”, i-a spus Isus avocatului, “te întreb: care dintre acești oameni a împlinit rolul de aproape al acestui om care a căzut între tâlhari? Care dintre aceste moduri de a trata cazul ar împlini cerințele Legii, după judecata ta?” Avocatul a răspuns că cel care a arătat milă față de om a fost desigur cel care a făcut într-adevăr un act ca unul care este aproapele. Isus a răspuns că acesta ar trebui să fie un exemplu pentru avocat, că și el trebuia să procedeze la fel — că și el trebuia să fie bun, atent si generos față de orice ființă umană care era în nevoie — care avea nevoie de ajutor.
Iubirea împlinește legea
Facem bine dacă ne amintim scopul real al lui Dumnezeu în darea legilor, poruncilor etc. El nu Se bucură în mod special de frecvența cu care ne plecăm genunchii sau ne plecăm capul, nici de frecvența cu care participăm la închinarea divină, nici de nimic din ceea ce aparține închinării. Domnului Îi place în mod special să vadă că noi cultivăm spiritul Lui de iubire, bunătate și generozitate. “Dumnezeu este dragoste; și cine rămâne în dragoste rămâne în Dumnezeu și Dumnezeu ramâne în el” (1 Ioan 4:16). …” R 5369:10-15
“… du-te și arată milă, du-te și înțelege că oricare om în lume, prieten sau dușman, este aproapele tău și trebuie să fie iubit și servit de tine după cum ai ocazie. Așa cum ai vrea ca el să facă pentru tine, tocmai așa să faci tu pentru el; iubește-l și servește-l ca pe tine, așa cum ai vrea ca el să te iubească și să te servească pe tine când situația ar fi inversă.” R 3804:4
OMUL CEL TARE
LUCA 11:21, 22: “Când omul cel tare și bine înarmat își păzește casa, averile îi sunt la adăpost. Dar dacă vine peste el unul mai tare decât el și-l biruie, atunci îi ia cu sila toate armele în care se încredea și împarte prăzile luate de la el.”
“Puterea lui Isus de a scoate demoni a arătat că El era pe deplin competent să Se ocupe de prințul acestei lumi, prințul întunericului, Satan; și că, dacă Împărăția ar fi fost stabilită atunci, Satan și îngerii lui ar fi fost legați sau restricționați atunci. Totuși, având în vedere respingerea cunoscută dinainteși prezisă a lui Isus și a Împărăției, lucrarea de legare a lui Satan nu a progresat, ci a întârziat până la a Doua Venire a lui Isus. Atunci, clasa Miresei Sale fiind între timp aleasă ca să fie comoștenitori în Împărăție, El Își va lua marea Sa putere și va domni. Atunci Se va ocupa de Satan și de demonii subordonați lui; da, împreună cu toți cei ce au cultivat păcatul și spiritul lui Satan care a pus stăpânire atât de serios pe omenire în condițiile căderii.
Legarea lui Satan
Domnul nostru spune că la sfârșitul acestui Veac Evanghelic Satan va fi legat pentru o mie de ani (mia de ani a domniei glorioase a lui Mesia), ca să nu mai poată înșela omenirea, cum a înșelat-o și a amăgit-o timp de șase mii de ani, punând întunericul în locul luminii și prezentându-L pe Tatăl ceresc într-o lumină falsă, ca fiind cea mai rea ființă imaginabilă, complotând și predestinând mii de milioane de oameni să se nască și să meargăîn chinul veșnic.
Isus ilustrează controlul lui Satan asupra lumii din prezent, asemănându-l cu un om puternic, înarmat și care își păzește palatul. El își poate menține controlul până când vine unul mai puternic, îl învinge și ia în stăpânire bunurile sale pe care le-a câștigat pe nedrept. Astfel Isus a prezis că Împărăția Sa Mesianică va fi mai puternică decât aceea a lui Satan, și o va controla și îl va lega pe Satan. Rezultatul va fi eliberarea omenirii din blestemul păcatului și al morții care a stat asupra rasei de șase zile mari de câte o mie de ani fiecare. Împărăția lui Mesia va fi în cea de-a șaptea zi mare, sau în Sabat, când toți cei care Îl vor accepta pe Mântuitorul vor intra în odihnă.
Între timp Isus, conform planului Tatălui, în timpul acestui Veac Evanghelic, prin Mesajul Său și prin Mesajul apostolilor, adună din lume o clasă a Miresei, pentru a fi comoștenitori cu El în Împărăție. Lui Satan i se îngăduie libertate considerabilă în încercarea loialității tuturor acestora. Nu pot fi decât cei doi stăpâni. Cu bună științăsau din ignoranță, oamenii îl servesc fie pe Unul fie pe celălalt. După cum a spus Isus: “Cine nu este cu Mine este împotriva Mea””. R 5378:5-8
BOGATUL NEBUN
LUCA 12:16-21: “Pământul unui om bogat rodise mult. Și el se gândea în sine și zicea: “Ce voi face? Fiindcă nu mai am loc unde să-mi strâng roadele.” “Iată”, a zis el, “ce voi face: îmi voi strica hambarele și voi zidi altele mai mari; acolo voi strânge toate roadele și toate bunurile mele; și voi zice sufletului meu: “Suflete ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani; odihnește-te, mănâncă, bea și înveselește-te!” Dar Dumnezeu i-a zis: “Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ți se va cere înapoi sufletul; și lucrurile pe care le-ai pregătit, ale cui vor fi?” Tot așa este și cu cel care își adună comori pentru el și nu se îmbogățește față de Dumnezeu.””
“În această pildă nu se spune că omul bogat și-a obținut bogăția prin ceva mijloace ilegale. Nu este acuzat că și-a înșelat fratele sau vecinul. Relatarea este numai că a avut binecuvântări vremelnice din abundență și că prin creștere naturală era bogat; și subiectul lecției se află în întrebarea pe care și-o pune el însuși, ce voi face cu aceste averi?
Atitudinea corectă a minții, “spiritul minții sănătoase”, ar fi răspuns la această întrebare cam în acest mod: Aceste daruri ale providenței divine sunt o responsabilitate ce mi-a fost încredințată și eu sunt un ispravnic, un administrator; poziția mea îmi va permite să fiu o sursă de mari binecuvântări pentru alți semeni de-ai mei, nu atât de generos aprovizionați; de fapt, am în mâna mea puterea să-i fac pe mulți semeni să fie confortabili și fericiți; și în îndeplinirea acestei misiuni de administrator în acest mod potrivit voi avea mult mai mare plăcere decât dacă m-aș strădui să folosesc toate aceste daruri pentru mine, sau să le păstrez pentru folosul meu în viitor.
O asemenea cale generoasă, neegoistă, ar fi avut nu numai aprobarea divină și ar fi constituit “adevăratele bogății” “depuse în cer”, dar, în plus, ar fi fost cea mai directă cale spre fericire pentru însuși individul deja favorizat. Este un proverb adevărat: “Unul care dă cu mână largă ajunge mai bogat; și altul, care reține mai mult decât trebuie, nu face decât să sărăcească”. … Dimpotrivă … cine folosește bogăția pământească încredințată grijii lui în armonie cu judecata lui cea mai bună, își câștigă astfel o răsplătă bogată de aporbare din partea tuturor celor cu care are de-a face; și, prin aranjamentul îndurător al Domnului în Cristos, această cultivare a spiritului iubirii devine un factor foarte important în privința obținerii bucuriei și binecuvântării veșnice.” R 2685:10-R 2686:1
“Domnul nostru, pentru a accentua lecția, ridică întrebarea: Ale cui, deci, vor fi aceste lucruri? Cel care le-a acumulat nu s-ar mai putea bucura de ele, oricine le-ar primi; el ar fi într-adevăr sărac, oricine s-ar bucura de ele; pentru că acestea erau tot ce a avut; el și-a dat gândirea și efortul și fiecare talent ca să facă bani și să încerce bucuriile egoiste, și nu a fost bogat față de Dumnezeu — nu a fost bogat în fapte bune — nu a adunat comori în cer. Viața sa a fost un eșec; el ar intra în viața viitoare sărac în ceea ce privește dezvoltarea mintală și morală în însușiri bune. Ar intra în ea cu o povară de egoism, cu care s-a născut într-o anumită măsură, dar la care a adăugat în mare măsură, printr-o viață de egoism. Și în viața viitoare povara sa de egoism va fi o perioadă un handicap pentru eforturile sale spre adevărata noblețe, dacă atunci va face eforturi spre perfecțiune sub condițiile binecuvântate ale Împărăției Milenare.” R 2686:3
STĂPÂNUL SE ÎNTOARCE DE LA NUNTĂ
LUCA 12:35-40: “Mijlocul să vă fie încins și făcliile aprinse. Și să fiți ca niște oameni care așteaptă pe stăpânul lor să se întoarcă de la nuntă, ca să-i deschidă îndată, când va veni și va bate la ușă. Ferice de robii aceia pe care stăpânul îi va găsi veghind la venirea lui! Adevărat vă spun că el se va încinge, îi va pune să stea la masă și se va apropia să-i servească. Fie că vine la a doua strajă din noapte, fie că vine la a treia strajă, ferice de ei dacă-i va găsi așa. Să știți că dacă ar ști stăpânul casei la ce ceas va veni hoțul, ar veghea și n-ar lăsa să-i spargă casa. Și voi deci fiți gata, căci Fiul Omului va veni în ceasul în care nu vă gândiți.”
“… Domnul nostru a ales aceasta ca o ilustrație potrivită a vigilenței care trebuia să-i caracterizeze pe urmașii Săi în timp ce așteaptau venirea Sa a doua. De fapt, robii în această pildă sunt mireasa în altă pildă, dar prezintă chestiunea din alt punct de vedere. Singura lecție de aici este că hărnicia în serviciu, vegherea pentru interesele cauzei Stăpânului, credința în promisiunea Sa de a Se întoarce și așteptarea evenimentului, servesc drept un ajutor sau stimul pentru serviciu potrivit. Când stăpânul casei ar sosi împreună cu compania Sa, ar fi împotriva intereselor servitorilor Săi și a iubirii și devotamentului față de El dacă într-o asemenea ocazie ar fi găsiți adormiți, sau altfel decât gata să deschidă ușa la semnul sosirii Stăpânului.
… Prezența Sa va fi făcută cunoscut prin batere la ușă, iar baterea ar corespunde unui anunț printr-un anumit servitor special sau servitori speciali, verbal sau prin pagina scrisă, care să prezinte dovezile prezenței Stăpânului. De exemplu, publicarea profețiilor timpului, arătând că timpul s-a împlinit — că anumite profeții care marchează evenimente ce aparțin încheierii Dispensației Evanghelice și începutului Dispensației Milenare sunt împlinite și că anumite semne menționate în Scripturi sunt împlinite — astfel de mărturii sunt de natura unei bateri, care va fi auzită de către aceia dintre robii Domnului care vor fi treji în timpul acela. Nu robii în general trebuie să efectueze baterea, ci Stăpânul Însuși va pune în acțiune forțe și mijloace pe care va alege să le folosească pentru producerea acestei bateri și anunț.
… Nu este fixată o dată pentru venirea Stăpânului, dar se face în mod clar comunicarea că nu este pentru ei să știe timpurile și sezoanele, ci ei trebuie să fie atenți continuu, nu numai în timpul primei străji, ci și în timpul celei de-a doua și a celei de-a treia străji, pentru ca oricând ar fi auzită bătaia Stăpânului, ei să poată răspunde prompt. Ideea nu este, să observăm acest lucru, că servitorii nu vor ști niciodată când va veni Stăpânul: ideea este că la sosirea Sa, El se va îngriji să se facă o astfel de batere care va fi recunoscută de către toți servitorii care sunt treji și în așteptare și veghere. În ce ar consta rostul baterii dacă servitorii nu trebuiau să știe când auzeau baterea? Baterea trebuia să fie o dovadă a prezenței și servitorii nu vor ști înainte, ci vor ști la sosirea Sa și aceasta fără să-L vadă.
Stăpânul își va servi robii
Care va fi răsplata specială a acestor robi? Pilda spune: Stăpânul lor “se va încinge îel va deveni servitorul lorș, îi va pune să stea la masă și se va apropia să-i servească”. Aceasta sugerează că la a doua venire a Domnului, El va fi prezent înainte ca vreunul dintre robii Lui să știe despre sosirea Sa. El va bate sau Se va îngriji să se facă anunțul prezenței Sale. Cei care vor auzi baterea vor fi numai cei care vor fi treji și pregătiți, așteptându-L și fiind atenți la batere. Aceștia vor avea un ospăț spiritual special. Va fi special pentru că va fi o ocazie specială și va fi intenționată ca o răsplată specială pentru manifestarea interesului și devotării lor. Va fi special de asemenea, pentru că Stăpânul casei, devenit servitorul lor, va avea toate cheile tuturor bogățiilor harului și binecuvântării, și, așa cum a explicat în altă parte, va scoate din comorile Sale — cămările Sale — lucruri noi și vechi, hrană consistentă și delicatese. Cei credincioși sigur vor avea un ospăț împărătesc, așa cum nu li s-a dat niciodată înainte.
Aceste lucruri, susținem noi, s-au împlinit deja. Baterea sau vestirea prezenței Domnului, așa cum a fost arătată prin profețiile Vechiului Testament, s-a făcut începând din 1875 și se face încă. Baterea din pildă ar putea fi în mod potrivit numai pentru câteva secunde, dar împlinirea ar putea acoperi în mod potrivit o perioadă de ani. Servitorii casei iau cunoștință și fiecare deschizându-și inima și mintea la faptul prezenței Domnului, primește o împlinire a binecuvântării promise — primește un ospăț de bucate grase, spirituale — o înțelegere și apreciere a planului divin și o hrană și o întărire pentru suflet, așa cum n-a avut niciodată înainte. Că această servire a servitorilor de către Stăpân trebuie să fie înțeleasă ca o lucrare individuală și nu numai ca un serviciu și un ospăț colectiv, este dovedit de declarația Domnului în Apocalipsa 3:20. Aici Domnul prezintă același eveniment în legatură cu mesajul Său către ultima fază a Bisericii Sale nominale, faza Laodiceea. El spune: “Iată, Eu stau la ușă și bat; dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, Eu voi intra la el, voi cina cu el și el cu Mine”. R 3354:7-R 3355:2
“Referirea aici este la o venire asemenea unui hoț, și cuvântul grecesc tradus prin să se spargă, ar însemna literal “a săpa în”. Multe din casele din timpurile vechi nu erau construite din piatră sau din cărămidă, ci din lut uscat … . În astfel de case se putea intra mai repede săpând în perete, decât forțând ușa. …” R 3355:5
““Stăpânul casei” sau “gospodarul” dispensației actuale nu este Domnul nostru, ci Adversarul nostru, diavolul, “dumnezeul veacului acestuia”, “domnul puterii văzduhului”, “stăpânitorul lumii acesteia” care stăpânește acum pe fiii neascultării, orbind mintea tuturor celor care nu cred — ai căror ochi ai înțelegerii n-au fost unși cu alifia pentru ochi a Domnului (2 Corinteni 4:4; Efeseni 2:2; Apocalipsa 3:18). Acest adversar este viclean și foarte iscusit; și folosește prompt orice cunoștință ar avea despre timpuri, perioade și aranjamente divine ca să se opună planului divin, după cum spune Domnul nostru în declarația anterioară.
Metoda Tatălui ceresc față de Satan a fost să-l lase să meargă pe calea lui, în afară de cazurile în care ar veni în conflict cu planul divin, și astfel să stăpânească uneltirile lui rele încât să le folosească pentru înaintarea planului divin. Ca atare Satan, deși a cunoscut Biblia de mult, doar puțin a înțeles din ea, pentru același motiv pentru care n-a înțeles-o nici omul; pentru că este scrisă în pilde, simboluri și figuri de stil. Iar acum că acestea își au timpul să fie înțelese, înțelegerea lor este limitată la cei care au conducerea Spiritului sfânt, care, după cum a promis Domnul nostru, “vă va călăuzi în tot adevărul”, dar pe care lumea nu-l poate primi. Satan nu are Spiritul sfânt și nu este condus de el, și, prin urmare, mare parte din Cuvântul divin este nebunie pentru el. Dar fără îndoială el a învățat, așa cum a învățat și lumea într-o oarecare măsură, că — “Prietenia Domnului este cu cei care se tem de El.” (Psalmul 25:14). De aceea, putem presupune că reprezentanții lui, îngerii decăzuți, sunt adesea prezenți în micile adunări și la studiile biblice etc., ale poporului cu adevărat consacrat, ca să afle câte ceva despre planul divin.
În ce mod și-ar fi condus Satan afacerile diferit dacă ar fi știut mai devreme mai mult despre planul divin, putem numai presupune; dar avem mărturia clară a Domnului nostru că astfel de cunoștință din partea lui Satan ar fi făcut necesar un alt fel de sfârșit al Veacului Evanghelic și un alt fel de început al Veacului Milenar, decât a intenționat și a declarat Dumnezeu. Dar în loc să știe și să-și pună casa în ordine, el a fost luat prin surprindere de parousia Domnului în 1874 și de lucrarea “secerișului” începută atunci; așa că, cu toate vicleșugurile și înșelările lui, cu toate simulările luminii adevărate etc., “casa” lui, instituțiile actuale, vor suferi o prăbușire completă. Pe măsură ce își dă seama de aceasta, el depune cele mai încordate eforturi să înșele — chiar și recurgând, prin servitorii săi amăgiți, la miracolele vindecării fizice, deși el este prințul bolii, suferinței și morții (Evrei 2:14). Dar o casă dezbinată astfel împotriva ei însăși va cădea în mod sigur; și mare va fi căderea Babilonului: va cădea ca o mare piatră de moară aruncată în mare. Apocalipsa 18:21.
“De aceea și voi fiți gata, căci Fiul Omului va veni în ceasul în care nu vă gândiți” — Matei 24:44.
Aici, “și voi”, cei care cred, credincioșii Domnului, sunt menționați în contrast cu Satan și casa lui. Timpul prezenței Domnului n-a putut fi cunoscut dinainte nici chiar de către sfinți. Nici faptul prezenței Domnului n-a fost recunoscut până după aproape un an din octombrie 1874, când bătaia Sa la ușă prin cuvântul profeților și al apostolilor, a fost recunoscută. De atunci există nenumărate semne exterioare, dovezi ale prezenței Fiului Omului; iar cei devotați Lui, pe măsură ce sunt adunați din cele patru vânturi ale cerului, sunt luați în casa Lui de ospăț și puși să se așeze la masă așa cum lumea n-a mai cunoscut, și sunt serviți, mai întâi de către Învățătorul Însuși, și suplimentar unii de către alții. Vezi Luca12:37.” D 611:2-D 612:3
ADMINISTRATORUL CREDINCIOS ȘI ÎNȚELEPT
LUCA 12:42-48: “Cine este administratorul credincios și înțelept pe care-l va pune stăpânul său peste servitorii săi ca să le dea partea lor de hrană la timpul potrivit? Ferice de robul acela pe care stăpânul, la venirea lui, îl va găsi făcând așa! Adevărat vă spun că îl va pune peste toată avuția sa. Dar dacă robul acela zice în inima lui: “Stăpânul meu întârzie să vină” și începe să bată pe servitori și pe servitoare, să mănânce, să bea și să se îmbete, stăpânul robului aceluia va veni în ziua în care el nu se așteaptă și în ceasul în care nu știe și-l va despica în două; și partea lui va fi cu cei necredincioși. Robul acela care a știut voia stăpânului său și nu s-a pregătit deloc și n-a făcut voia lui, va fi bătut cu multe lovituri. Dar cine n-a știut-o și a făcut lucruri vrednice de lovituri, va fi bătut cu puține. Cui i s-a dat mult, i se va cere mult; și cui i s-a încredințat mult, îi vor cere mai mult.”
“Noi, destul de firesc, ne-am străduit să interpretăm cuvintele Domnului nostru cum că fac referire la un administrator compus — adică un anumit număr sau o clasă de frați împreună ar constitui administratorul din această pildă. În străduința de a face o astfel de interpretare, am întâmpinat totuși unele dificultăți.
- A presupune o asemenea clasă în Bisercă, ar însemna a recunoaște ceea ce este negat în altă parte — a recunoaște o clasă clericală sau cu autoritate, distinctă și separată de restul Bisericii, pentru că acest administrator trebuie să împartă hrană la timpul potrivit casei, servitorilor împreună cu el. Noi susținem că Biserica lui Cristos nu este formată din cler și laici, ci “toți sunteți una în Hristos Isus” și “unul singur este Îndrumătorul vostru: Hristos”. Totuși, n-ar fi nici o încălcare a principiului dacă am presupune că Domnul la timpul indicat ar folosi în mod special un membru al Bisericii Sale în calitate de canal sau instrument prin care să trimită mesajele potrivite, hrana spirituală potrivită la acel timp; pentru că în diferite timpuri din trecut Domnul a folosit indivizi în felul acesta. De exemplu, Petru a folosit “cheile” Împărăției cerurilor la Cincizecime, iar apoi în casa lui Corneliu, și în amândouă locurile a fost folosit ca slujitor special în legătură cu distribuirea adevărurilor speciale. Aceasta nu l-a făcut pe Petru domn peste ceilalți apostoli sau peste Biserică, ci numai slujitor.
- Oricât de mult ne-am strădui să aplicăm această imagine la poporul Domnului în mod colectiv, ar rămâne totuși faptul că diferitele detalii declarate nu s-ar potrivi la un grup de persone. De exemplu, în versetul 42, în traducerea obișnuită (engleză; nota traducătorului) este redat robul acela credincios; în versiunea revizuită (engleză; nota traducătorului), administratorul credincios, ca și cum s-ar referi la unul anume, și termenul nu este folosit în mod nedefinit pentru un număr. Mergând la textul grecesc, găsim că accentul este de asemenea acolo și în formă dublă — robul cel credincios, robul cel înțelept. Dacă ar fi un caz în care am putea aplica acest text la Cristos, n-ar fi nici o dificultate, sau dacă ar fi un caz în care ar putea fi aplicat la întregul corp al lui Cristos, n-ar fi nici o dificultate în a armoniza pe acela unu cu mulți membri ai acelui singur corp al lui Cristos; dar deoarece robul menționat trebuie să dea hrană celorlalți membri ai corpului, servitorilor împreună cu el, termenul pare să fie limitat la o anumită persoană. Totuși, întocmai cum am spus despre Petru, că n-a fost făcut domn peste frați datorită folosirii sale speciale, tot așa spunem despre oricine ar fi acela la care se referă pasajul, că în niciun sens al cuvântului nu l-ar putea constitui domn sau dictator, sau stăpân, sau să implice inspirația sa. Tot ce am putea spune este că ar fi unul privilegiat ca să fie un servitor, și nu mulți par a fi dornici să îndeplinească o asemenea poziție în adevăratul înțeles al cuvântului. Acest servitor, dacă ar fi găsit credincios, va fi însărcinat tot mai mult cu împărțirea fiecărui aspect al adevărului prezent, așa cum este înfățișat în pildă, prin faptul că i se va da să împartă hrana la timpul potrivit servitorilor. Necredincioșia din partea acestuia numit ar însemna declasarea din acest serviciu și probabil serviciul ar trece la altcineva, la un succesor al său.
Expresia, “adevărat vă spun că îl va pune peste toată avuția sa”, nu trebuie înțeleasă a se aplica la gloriile și onorurile viitoare, ci numai la o responsabilitate mai generală sau administrare în ce privește împărțirea “averilor” Domnului, sau a adevărurilor cuvenite să fie păzite sau date în timpul rămas al “secerișului”. Cu alte cuvinte, administratorul prin care Domnul va împărți adevărul prezent în acest “seceriș”, dacă va fi găsit vigilent, umilit, credincios, va continua în această administrare și va fi folosit de Domnul din ce în ce mai mult în serviciul robilor — până la terminarea secerișului.
“Nu ca fiind stăpâni peste moștenirea lui Dumnezeu” (K. J.*)
Că acest rob nu trebuie să acționeze sau să fie considerat ca un domn, este clar indicat în versetul 45, care arată că un asemenea abuz de numirea sa ar duce la căderea sa. Niciodată biserica n-a avut nevoie să fie în gardă împotriva servitorilor care s-au străduit într-adevăr să o servească și să scoată din tezaurul Domnului hrana la timpul cuvenit. Pericolele bisericii întotdeauna s-au ridicat de la cei care au căutat să stăpânească peste moștenirea lui Dumnezeu și să împartă propria lor înțelepciune sau înțelepciunea altor oameni în locul Cuvântului Domnului.
Versetele 47, 48 par să sugereze că responsabilitatea robului față de Domnul va fi în măsura cunoștinței sale în ce privește voia Domnului; și că Domnul va proceda cu el după principiul că având multă cunoștință și ocazie, cerințele de la el vor fi proporțional mari.
În timp ce îndemnul în general pare să se aplice la un anumit rob prin care alți robi vor fi aprovizionați (vezi Matei 24:45-51), putem vedea că același principiu s-ar aplica în sens general la fiecare rob pe rând, așa cum ar primi fie hrană, fie administrație. Responsabilitatea sa va fi în măsura în care a primit sau a avut ocazia să primească, și de felul în care a folosit binecuvântarea. Noi cei de astăzi, care trăim sub așa mare favoare de la Domnul, bucurându-ne de lumina adevărului prezent așa cum și vedem că este, avem fiecare motiv să-I mulțumim și tot mai mult să apreciem lucrurile noi și vechi din depozitul de adevăr al Stăpânului care ni se împarte acum, și pe care fiecare la rândul lui este privilegiat să-l împartă altora și pentru care are responsabilitate în măsura cunoștinței lui. Domnul să ne ajute pe fiecare să fim credincioși și să ne amintim că Domnul nostru a fost un rob, precum și un Fiu, și că cel mai mare privilegiu al nostru ca fii este să fim robi credincioși, administratori al harului de multe feluri al lui Dumnezeu. R 3355:10-R 3356:6
SMOCHINUL NERODITOR
LUCA 13:6-9: “Un om avea un smochin sădit în via sa. A venit să caute rod în el și n-a găsit. Atunci a zis îngrijitorului viei: “Iată că sunt trei ani de când vin și caut rod în smochinul acesta și nu găsesc. Taie-l! De ce să mai cuprindă și pământul degeaba?” “Domnule”, i-a răspuns el, “mai lasă-l și anul acesta, până îl voi săpa de jur împrejur și îi voi pune gunoi. Poate că de acum înainte va face roadă; dacă nu îl vei tăia.””
“… Cei trei ani și jumătate ai serviciului Domnului nostru pentru națiunea evreiască și respingerea lor de către El sunt reprezentați prin plda smochinului neroditor … .” R 2564:4
POARTA STRÂMTĂ
LUCA 13:24-27: “Luptați-vă să intrați pe ușa cea strâmtă. Căci vă spun că mulți vor căuta să intre și nu vor putea. Îndată ce Stăpânul casei Se va scula și va închide ușa și voi veți începe să stați afară și să bateți la ușă, zicând: “Doamne, deschide-ne!”, El vă va răspunde și va zice: “Nu vă știu de unde sunteți”. Atunci veți începe să ziceți: “Noi am mâncat și am băut în fața Ta și pe străzile noastre ne-ai învățat.” Și El va răspunde: “Vă spun că nu știu de unde sunteți; depărtați-vă de la Mine, voi toți lucrătorii fărădelegii!””.
“O anumită perioadă de timp, ușa pentru Chemarea de Sus a Bisericii stă întredeschisă. Isus a deschis această cale nouă a vieții prin văl; adică prin trupul Său — sacrificiul Său (Evrei 10:19, 20). Posibilitățile intrării pe această cale le-au fost prezentate mai întâi evreilor; și după ce au fost găsiți cei potriviți din acel popor, Dumnezeu a trimis Mesajul în toate părțile printre neamuri pe parcursul a mai bine de optsprezece secole. Se pare că adunarea Aleșilor este aproape completă. Imediat ce ultimul care să completeze numărul va fi fost calificat pentru glorie și va fi intrat pe ușă, aceasta va fi închisă.
Cam în acel timp, o mare trezire a gândirii religioase va veni pentru lume în mijlocul unui mare Timp de Necaz. Atunci mulți vor începe să spună că au neglijat marele Premiu, că n-au reușit să cumpere mărgăritarul de mare prețîn condițiile avantajoase în care le-a fost oferit — cu puținul pe care-l aveau. Atunci va fi o mare jelire printre această clasă și o strigare: Doamne, Doamne, noi nu vom fi din clasa Miresei? Dar Domnul nu-i va recunoaște ca fiind din ceata Miresei. Atunci vor fi în mare regret. Va predomina plânsul și scrâșnirea dinților. Aceasta nu va fi într-un loc de chin veșnic îndepărtat, așa cum am presupus odată, ci, așa cum dă de înțeles relatarea, va fi chiar aici pe pământ, dintr-o clasă care au neglijat privilegiile Chemării de Sus când au știut despre ea.
Aducând chestiunea la nivelul ascultătorilor Săi, dar lăsând-o totuși aplicabilă la toți care au auzit Mesajul de-a lungul Veacului Evanghelic, Domnul dă de înțeles că unii dintre aceștia au fost în strâns contact cu El și cu urmașii Săi. Ei au avut o formă de evlavie și au pretins că au făcut multe lucruri minunate, totuși Domnul nu-i va recunoaște în privința vreunui privilegiu al Împărăției. Ei nu vor avea o parte nici măcar în Împărăția pământească. Aceasta va fi dată Vrednicilor din trecut, care au trăit și au murit înainte de a se deschide Chemarea de Sus.
Avraam, Isaac, Iacov și toți profeții și credincioșii din trecut vor fi Prinți peste tot pământul, reprezentanții vizibili ai lui Mesia cel invizibil și ai Bisericii Sale în slavă. Moștenitorii Împărăției nu vor fi în întregime evrei, fiindcă evreii ca popor n-au fost destul de sfinți și fiindcă Domnul nu putea accepta decât pe sfinți. Când chemarea la comoștenire în Împărăție avea să treacă la neamuri, unii aveau să vină de la răsărit, de la apus, de la miazănoapte și de la miazăzi și să aibă parte de Împărăție. Evreii au fost primii în favoarea lui Dumnezeu, iar neamurile ultimii; totuși unii dintre primii în privilegii și ocazii vor eșua.” R 5407:3-6
“… Cu alte cuvinte, chemarea, singura chemare din acest veac al Evangheliei, este la calea îngustă a jertfirii de sine: și nici o abatere a interesului nostru n-ar trebui să ne slăbească alergarea pentru marele premiu al nemuririi oferit acum. Când numărul celor “aleși” va fi complet și marea strâmtorare de la sfârșitul acestui veac va da de veste că Biserica este completă și glorificată, mulți vor privi altfel nimicurile lumești care le împiedică acum împlinirea angajamentelor lor de consacrare.” E 401:3
LOCUL DE FRUNTE LA OSPĂȚ
LUCA 14:7-11: “Apoi, când a văzut că cei invitați la masă alegeau locurile dintâi, le-a spus o pildă, Și le-a zis: “Când ești invitat de cineva la nuntă, să nu te așezi la masă în locul dintâi, ca nu cumva, printre cei invitați de el, să fie altul mai vrednic de cinste decât tine și cel ce te-a invitat și pe tine și pe el, să vină să-ți zică: “Dă locul tău omului acestuia!” Atunci cu rușine vei fi pus să iei locul de pe urmă. Ci, când ești invitat, du-te și stai jos în locul cel mai din urmă, pentru ca atunci când va veni cel ce te-a invitat, să-ți zică: “Prietene, mută-te mai sus!” Lucrul acesta îți va face cinste înaintea tuturor celor ce vor sta la masă împrenă cu tine. Căci oricine se înalță va fi smerit; și cine se smerește va fi înălțat.””
“Toată lecția din pildă pare să fie o ilustrație a cursului potrivit printre oameni, așa cum este văzut din punctul de vedere divin, și deci o ilustrație pentru toți a felului în care Dumnezeu va proceda cu cei pe care îi invită la ospățul de nuntă antitipic. Locul principal nu va fi dat celor mai îndrăzneți, celor mai înclinați să uzurpe autoritatea; ci din contră, Domnul nu va uita pe bărbatul sau pe femeia cu minte umilită, care, neavând o părere prea înaltă despre el sau despre ea, ar căuta cu mulțumire și recunoștință și ar aprecia chiar cel mai umil loc în prezența divină.
Ambiția este o caracteristică foarte necesară a minții umane, fără de care lumea ar face relativ puțin progres; dar este un element foarte periculos în ceea ce privește formarea caracterului creștin. Putem fi siguri, din toate scripturile prezentate, că principiul lui Dumnezeu de a lucra cu noi în distribuirea gloriilor și onorurilor împărăției va fi pe liniile așezate de Învățătorul: oricine se înalță va fi smerit; și cine se smerește v a fi înălțat”. R 3832:2, 3
CINA CEA MARE
LUCA 14:16-24: “… Un om a dat o cină mare și a invitat pe mulți. La ceasul cinei, a trimis pe robul său să spună celor invitați: “Veniți, căci iată că toate sunt gata!” Dar toți, fără exepție, au început să se scuze. Cel dintâi i-a zis: “Am cumpărat un ogor și trebuie să mă duc să-l văd; te rog să mă scuzi.” Un altul a zis: “Am cumpărat cinci perechi de boi și mă duc să-i încerc; te rog să mă scuzi.” Un altul a zis: “M-am căsătorit și de aceea nu pot veni.” Când s-a întors robul, a spus stăpânului său aceste lucruri. Atunci stăpânul casei s-a mâniat și a zis robului său: “Du-te degrabă în piețele și străzile cetății și adu aici pe cei săraci, schilozi, orbi și șchiopi!” Și robul a zis: “Stăpâne, s-a făcut cum ai poruncit și tot mai este loc.” Și stăpânul a zis robului: “Ieși la drumuri și la garduri și, pe cei care îi vei găsi, silește-i să intre, ca să mi se umple casa. Căci vă spun că nici unul din cei invitați nu va gusta din cina mea.””
“Pilda descrie un ospăț mare, cu un număr mare de prieteni ai gazdei invitați dinainte, ca să poată fi pregătiți la timpul când ospățul va fi pregătit și anunțat. Dumnezeu Însuși este gazda din pildă, iar prietenii Lui au fost națiunea evreiască pe care, ca popor i-a avantajat în toate felurile, în special în aceea că lor le-au fost încredințate tainele lui Dumnezeu — multă cunoștință a planului divin pentru salvarea omului și promisiunea, că dacă ei ca sămânță a lui Avraam erau credincioși, să aibă invitația, privilegiul și ocazia acestui mare ospăț. Domnul li se adresează prin profet spunând: “Eu v-am ales numai pe voi dintre toate familiile pământului” (Amos 3:2). Numai Israel a fost invitat la acest ospăț; dar ospățul nu a fost pregătit până în ziua Domnului nostru, și deci invitația de a participa la el nu a fost făcută până atunci. În cele din urmă însă timpul a venit; Cristos, așa cum a fost reprezentat prin vițelul jertfei pentru păcat, Se dăduse pe Sine — sacrificiul fiind considerat ca îndeplinit de la timpul oferirii Sale, când Domnul nostru S-a prezentat pe Sine lui Ioan, la Iordan, făcând o deplină consacrare a întregii Sale ființe, chiar până la moarte. În vederea acestei jertfe pentru păcate, Dumnezeu putea începe imediat să cheme deja pe oaspeții cărora le era promis, la marele ospăț de binecuvântare și manifestare a favorii divine față de cei cărora îl promisese cu așa mult timp înainte prin tatăl lor Avraam.
Și așa a fost, că atunci când Isus a venit și i-a chemat pe ucenici și i-a trimis, mesajul a fost: “împărăția cerurilor s-a apropiat”; marele ospăț de lucruri grase pentru această națiune, pe care Dumnezeu îl promisese așa de mult timp, este pregătit; și oricine dorește poate veni și poate fi primit să participe la el. Mesajul lui Isus și al celor doisprezece, iar mai târziu al celor șaptezeci, în toată Iudeea, a fost invitația acelui popor favorizat să vină și să se bucure de acel ospăț mare, pe care ei îl așteptaseră cu nerăbdare și speraseră și se rugaseră timp de peste șaisprezece secole — de marile privilegii și ocazii ale împărăției.
Dar așa cum arată pilda, când oferta împărăției a fost de fapt făcută, când invitația de a se împărtăși de binecuvântările marelui ospăț a fost pusă în realitate înaintea lor, s-a dovedit că au iubit împărăția și lucrurile viitoare cu mult mai puțin decât ei sau alții s-ar fi putut gândi. Dimpotrivă, unanimitatea cu care invitația la împărăție a fost respinsă, a făcut să pară aproape ca și cum cei care au respins-o ar fi acționat la unison în acea chestiune. Scuzele lor pentru un interes așa de mic în lucrurile pe care Dumnezeu le promisese și pe care ei au pretins a le dori cu nerăbdare, a fost aparenta presiune în privința altor obligații de care trebuiau să se ocupe și care nu le lăsa deloc timp să răspundă invitației divine la împărăție. Asupra unuia presiunea a venit din direcția nevoii de a se ocupa de gospodărie, și astfel să nu fie leneș în afaceri; altul a simțit că ar putea fi foarte bine pentru oameni care nu aveau nimic altceva de făcut, să dea atenție unui ospăț spiritual, dar în ceea ce-l privea pe el, timpul său era complet ocupat cu averea, cu boii, cu oile, cu magaziile și câte altele. Altul a simțit că datoriile sale, legăturile sale sociale, soția, copiii etc., îi cereau toată atenția și de aceea nu putea accepta privilegiile împărăției.
Și acesta, care a fost sentimentul Israelului trupesc, este de asemenea în mare măsură și al Israelului spiritual, acum când este anunțată împărăția spirituală. Mulți par să simtă că ceea ce ei numesc lucrurile reale și practice ale vieții au nevoie de toată atenția lor. Ei doresc să “să reușească” în afacerile lumii și să fie cineva în aceasta, și găsesc astfel interesul în problemele sociale și materiale o mare piedică în calea unui răspuns la invitația divină pentru o parte în împărăția glorioasă Milenară, ca împreună moștenitori cu Cristos — marele ospăț, chemarea de sus care a ajuns la noi. Ei bine, într-un sens al cuvântului aceasta este bine, pentru că numai ține afară din împărăție o clasă care Domnul nu dorește să fie în ea, și care dacă ar veni, ar trebui să fie cernută afară, mai târziu. Deși Dumnezeu a invitat mulți, El caută pentru acest ospăț numai din aceia care îl vor aprecia mai presus decât orice alte privilegii — pe aceia care ar fi doritori să sacrifice orice alt lucru pentru a avea parte de el.
Prima invitație la ospăț relatată în pildă reprezintă primii ani ai misiunii Domnului nostru, care au fost în mod special îndreptați spre a trezi interesul cărturarilor și fariseilor și doctorilor în Lege, care, în calitate de conducători ai acelei națiuni, și așa cum a spus Domnul nostru, stăteau pe scaunul lui Moise, reprezentau de fapt acea națiune ca întreg; și respingerea invitației de către aceștia a însemnat respingerea ei de către acea națiune ca întreg. Astfel Domnul nostru a fost atent să aducă înaintea clasei preoțești din acel timp dovezile faptului că El era Mesia, așa încât, de exemplu, atunci când a vindecat pe cei zece leproși, El le-a cerut să nu spună nimănui, ci să meargă să se arate preoților. Astfel clasa preoțească a fost informată în privința lucrării miraculoase a Domnului nostru, probabil într-un mod mai special decât alții. Ei deci au avut invitația la ospăț într-un mod mai special în comparație cu alții. Totuși, faptul că reprezentanții principali ai lui Israel n-au fost pregătiți pentru invitație n-a fost permis să fie o piedică, și Domnul nostru, prin ucenicii Săi, a extins invitația la altă clasă.
Încercarea națiunii ca întreg, reprezentată prin conducătorii ei, s-a sfârșit la Calvar, sau mai degrabă cu cinci zile înainte de Calvar, când Domnul nostru a intrat călare pe măgar și a plâns pentru cetatea Ierusalimului spunând: “Ierusalime, Ierusalime, care omori pe proroci și ucizi cu pietre pe cei trimiși la tine! De câte ori am dorit să adun pe copiii tăi, cum își adună găina puii sub aripi, și n-ați vrut! Iată vi se lasă casa pustie!” Ca națiune, ca popor, ați respins invitația divină la marele ospăț, și ca națiune nu puteți gusta din el. Totuși, conform intenției și promisiunii divine prin profeți, Dumnezeu Și-a continuat îndurarea față de diferiți indivizi din acea națiune, după ce națiunea ca întreg s-a dovedit nedemnă de privilegiile împărăției. Apostolii au fost trimiși să adune, nu națiunea, ci pe acei indivizi care aveau o minte umilită, ca să participe la ospăț, și la această chemare a indivizilor, în locul națiunii lui Israel, au răspuns exclusiv cei care și-au dat seama de nevrednicia lor — șchiopii, schilozii, orbii, care au recunoscut că nu erau perfecți, dar care doreau perfecțiune, și care s-au bucurat de chemarea de a se împărtăși de privilegiile împărăției și bucuroși au părăsit toate pentru ea. Printre ei, suntem asigurați, nu sunt mulți înțelepți, mulți mari, mulți învățați, ci mai ales săracii, pentru că deși săracii nu sunt întotdeauna smeriți, în niciun caz, totuși printre ei s-au găsit proporțional mai mulți care au avut caracter acceptabil; dar printre cei bogați și cei mari smerenia ar părea să fi fost întotdeauna în mod corespunzător puțină.
Aceasta, a doua invitație făcută săracilor, șchiopilor și orbilor de pe ulițele și cărările cetății, ar fi foarte greu să fie recunoscută ca ilustrație pentru timpul nostru cu spitale și azile pentru săraci etc., ținute prin impozite generale; dar în zilele Domnului nostru era într-adevăr foarte ușor să fie adunată o mare mulțime de săraci și infirmi în scurt timp.
Se va observa că ambele aceste chemări aparțin cetății — adică Israelului, împărăția nominală a lui Dumnezeu. Dar cele două chemări nu au reușit să găsească un număr suficient pe care Dumnezeu l-a predestinat să constituie clasa împărăției. El într-adevăr ar fi putut să influențeze pe alții să vină, dar din contră, El a pus intenționat invitația la ospăț în așa formă încât să-i respingă pe cei care nu erau într-o atitudine corectă a inimii — în așa formă încât să atragă pe israeliții cu adevărat, care și-au simțit și și-au recunoscut propria nevrednicie, care ar fi fericiți să intre la ospăț, să fie îmbrăcați cu haina pregătită pentru oaspeți (dreptatea simbolică a lui Cristos), ca să acopere zdrențele murdare ale imperfecțiunilor lor. Dar acum, pentru că nu s-a găsit un număr suficient în Israel ca să completeze numărul aleșilor, mesajul trebuia trimis în afara cetății, în afara Iudaismului — la Neamuri; și astfel al treilea mesaj a fost, “ieși la drumuri și la garduri și pe cei care îi vei găsi silește-i să intre”. Cuvântul “silește-i” dă însă un înțeles greșit aici; ar trebui tradus în mod potrivit îndeamnă-i, convinge-i.” R 2701:4-R 2702:3
TURNUL PROPUS PENTRU A FI CONSTRUIT
LUCA 14:28-30: “Căci, cine dintre voi, dacă vrea să zidească un turn, nu stă mai întâi să-și facă socoteala cheltuielilor, ca să vadă dacă are cu ce să-l sfârșească? Pentru ca nu cumva, după ce i-a pus temelia, să nu-l poată sfârși și toți cei ce-l vor vedea să înceapă să râdă de el, zicând: “Omul acesta a început să zidească și n-a putut termina!””
“… într-o împrejurare se pare că Isus a mustrat chiar și un spirit de entuziasm care ar putea să încețoșeze judecata rece, zicând: “Cine … nu stă mai întâi să-și facă socoteala cheltuielilor”. Lui Dumnezeu I-a plăcut ca prin propovăduirea Adevărului să cheme o clasă pe care El o dorește să fie comoștenitori cu Fiul Său. Ei nu trebuie să fie aduși în familia lui Dumnezeu prin rugăciuni sau prin emoții, ci prin declararea termenilor și condițiilor divine. Pentru aceștia care acceptă harul lui Dumnezeu merge mesajul urgent să nu-l primească în zadar; ca, după ce au pus mâna pe plug, să nu se uite în urmă; ca, după ce s-au înrolat ca buni soldați ai crucii să îndure greutatea, să se bucure de privilegiul serviciului și sacrificiului.” R 5454:10
OAIA PIERDUTĂ
LUCA 15:4-7: “Care om dintre voi, dacă are o sută de oi, și pierde pe una din ele, nu lasă pe cele nouăzeci și nouă pe islaz, și se duce după cea pierdută, până când o găsește? După ce a găsit-o, o pune cu bucurie pe umeri; și când se întoarce acasă, cheamă pe prietenii și pe vecinii săi, și le zice: “Bucurați-vă împreună cu mine, căci mi-am găsit oaia cea pierdută.” Tot așa vă spun că va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăiește, decât pentru nouăzeci și nouă de oameni neprihăniți care n-au nevoie de pocăință” (traducerea Cornilescu; nota traducătorului).
“Pilda adevăratului păstor care, iubindu-și oile și având grijă de ele, le-a lăsat pe cele nouăzeci și nouă bine îngrijite de către păstori subordonați “pe islaz” (nu în deșert) și a mers după oaia pierdută până a găsit-o, ne dă o ilustrație a grijii divine. Probabil că Domnul nostru nu a intenționat să luăm din cuvintele Sale altă lecție decât aceasta; dar dacă vom presupune că pilda a fost intenționată să fie aplicată în diferitele ei particularități și să ilustreze aspecte ale planului divin de mântuire, am fi obligați să presupunem că oaia care a fost pierdută l-a reprezentat pe Adam și familia umană, iar cele nouăzeci și nouă care nu au fost pierdute niciodată ci au rămas sub grija păstorului, au fost îngerii și alte ființe spirituale, care nu s-au rătăcit niciodată în păcat și nu s-au depărtat de Dumnezeu, și care întotdeauna au fost sub supravegherea și grija Sa. În această interpretare, păstorul care merge după oaia rătăcită ar reprezenta pe Domnul nostru Isus, care a părăsit gloria avută cu Tatăl înainte de întemeierea lumii și a venit în stările omenești în interesul neamului omenesc.” R 2706:7
“Considerând că acea oaie ar reprezenta întreaga omenire căzută în Adam și care rătăcește departe de la căile dreptății, și considerându-L pe Isus, ca Bunul Păstor, ca reprezentant al Tatălui, Marele Păstor (Psalmul 23:1), vedem că lucrarea mersului după oaia pierdută a început la prima venire a Domnului nostru. Vedem prețul pentru Mântuitorul nostru legat de începutul recuperării oii, dar încă nu vedem oaia recuperată; pentru că în nici un sens al cuvântului nu a fost adus neamul omenesc înapoi în armonie cu Dumnezeu. Vedem totuși că în timpul acestui Veac Evanghelic Dumnezeu alege din omenire o biserică aleasă, ca să fie corpul lui Cristos — membri ai Bunului Păstor, sub Isus drept Cap; și vedem că pe fiecare membru al corpului îl costă ceva ca să se pregătească pentru a se alătura în această lucrare de căutare a oii pierdute — omenirea în general — în timpul Veacului Milenar.
Deja oaia este găsită, în sensul de a-i fi determinat locul; de fapt, în acest sens al cuvântului ea nu a fost pierdută. Dar așa cum a fost pierdută în sensul că s-a abătut de la Dumnezeu, în păcat și degradare, în același sens al cuvântului trebuie să fie regăsită sau adusă înapoi, prin procesele restabilirii (Faptele Apostolilor 3:19-21) din degradare, din noroiul păcatului și din groapa oribilă a nedreptății și morții. Se va cere tot Veacul Milenar pentru a aduce înapoi oaia în sensul deplin, perfect al pildei; dar între timp Domnul nostru ne asigură că fiecare pas al acestui mare plan pentru salvarea omenirii este privit cu interes de către oastea cerească …”. R 2706:9, 10
DRAHMA PIERDUTĂ
LUCA 15:8-10: “… care femeie, dacă are zece bani de argint (“grecește: drahme”, la subsol; nota traducătorului) și pierde unul din ei, nu aprinde o lumină, nu mătură casa și nu caută cu grijă până când îl găsește? După ce l-a găsit, cheamă pe prietenele și vecinele ei, zicând: “Bucurați-vă împreună cu mine, căci am găsit banul pe care-l pierdusem!” Tot așa, vă spun că este bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se pocăiește.”
“… Energia femeii în căutarea banului de argint pierdut, este dată de Domnul ca o ilustrație a energiei divine pentru omenirea pierdută. Și aici … vedem că Scripturile folosesc cuvântul “pierdut” cu referire la pierderea originară și nu cu referire la cei care vor fi distruși în moartea a doua — despre aceștia din urmă nu se spune că sunt pierduți; ei încetează să existe; nu sunt deloc în socoteala divină și nu sunt vrednici să fie menționați. Ei nu sunt nicidecum ca originalul care a fost pierdut, pe care Dumnezeu l-a recunoscut și Și-a propus să-l recupereze.
Cei zece bani de argint, nu numai că aveau valoare, ci fiecare avea marcat pe el, așa cum se face cu monedele, o imagine sau o asemănare. Și așa este cu toți fiii lui Dumnezeu, îngeri, arhangheli și nu știm câte alte ordine de ființe spirituale, au fost făcute în chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Una dintre acestea s-a pierdut — cea umană, omul. Și cea care a fost pierdută a fost căutată și în cele din urmă găsită.
Casele din timpurile vechi, luminate în special prin ușă, cu podeaua din pământ (argilă sau nisip sau piatră), cu mai multe sau mai puține gunoaie, murdării, reprezintă bine starea de păcat și degradare în care s-a pierdut neamul omenesc, așa cum este reprezentată prin tatăl Adam, care a avut chipul și asemănarea lui Dumnezeu, reprezentate prin drahma pierdută. Pilda nu reprezintă procesul restabilirii, ci numai pierderea originară și recuperarea finală a aceluiași lucru care a fost pierdut, și energia folosită în acest scop. Aprinderea luminii și măturarea cu grijă reprezintă lucrarea lui Dumnezeu prin Cristos, care va fi îndeplinită până la sfârșitul Veacului Milenar, când ceea ce a fost pierdut și căutat va fi complet recuperat.” R 2707:3-5
Marele timp de bucurie în cer și pe pământ va veni la sfârșitul Veacului Milenar, când toate lucrurile din cer și de pe pământ vor fi auzite lăudându-L pe Cel ce stă pe tron și pe Miel; dar acum, înainte de bucuria completă, Domnul nostru ne asigură că toate oștile cerești se bucură de fiecare dovadă a împlinirii marii lucrări; se bucură pentru un păcătos care se pocăiește — care se întoarce complet de la păcat la armonie cu Dumnezeu. Și dacă îngerii din ceruri se bucură, tot așa, în măsura în care sunt în armonie cu Dumnezeu și cu ființele cerești, se vor bucura toți care declară a fi poporul lui Dumnezeu pe pământ, pentru recuperarea semenilor din capcana și orbirea păcatului și a lui Satan.” R 2707:7
FIUL RISIPITOR
LUCA 15:11-32: “Un om avea doi fii. Cel mai tânăr dintre ei a zis tatălui său: “Tată dă-mi partea de avere ce mi se cuvine.” Și tatăl le-a împărțit averea. Nu după multe zile, fiul cel mai tânăr a strâns totul și a plecat într-o țară depărtată, unde și-a risipit averea, trăind în destrăbălare. După ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în țara aceea și el a început să ducă lipsă. Atunci s-a dus și s-a lipit de unul din locuitorii țării aceleia, care l-a trimis pe ogoarele lui să-i pască porcii. Mult ar fi dorit el să se sature cu roșcovele pe care le mâncau porcii, dar nimeni nu i le dădea. Și-a venit în fire și a zis: “Câți argați ai tatălui meu au belșug de pâine, iar eu mor aici de foame! Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu și-i voi zice: “Tată, am păcătuit împotriva cerului și înaintea ta și nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău; fă-mă ca pe unul din argații tăi.” Și s-a sculat și a plecat la tatăl său. Când era încă departe, tatăl său l-a văzut și a fost cuprins de milă față de el, a alergat și a căzut pe gâtul lui și l-a sărutat mult.” Fiul i-a zis: “Tată, am păcătuit împotriva cerului și împotriva ta; nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău.” Dar tatăl a zis robilor săi: “Aduceți repede haina cea mai bună și îmbrăcați-l cu ea; puneți-i un inel în deget și încălțăminte în picioare! Aduceți vițelul cel îngrășat și tăiați-l! Să mâncăm și să ne înveselim, căci acest fiu al meu era mort și a înviat, era piedut și a fost găsit.” Și au început să se înveselească. Fiul cel mai mare era la ogor. Când a venit și s-a apropiat de casă, a auzit muzică și jocuri. A chemat pe unul din robi și a întrebat ce este. Robul acela i-a răspuns: “Fratele tău a venit și tatăl tău a tăiat vițelul cel îngrășat, pentru că l-a primit sănătos și bine.” Dar el s-a mâniat și nu voia să intre în casă. Tatăl său a ieșit și l-a rugat să intre. Dar răspunzând, el a zis tatălui său: “Iată eu îți slujesc ca un rob de atâția ani și niciodată nu ți-am călcat vreo poruncă; și mie niciodată nu mi-ai dat măcar un ied ca să mă înveselesc cu prietenii mei. Iar când a venit acest fiu al tău, care ți-a mâncat averea cu femeile desfrânate, i-ai tăiat vițelul cel îngrășat!” “Copile!” i-a zis tatăl, “tu totdeauna ești cu mine și tot ce am eu este al tău. Dar trebuia să ne înveselim și să ne bucurăm, pentru că acest frate al tău era mort și a înviat, era pierdut și a fost găsit.””
“… Pilda … poate fi explicată în armonie cu ea însăși și în armonie cu alte scripturi în două feluri:
(1) O putem interpreta … că fratele cel mare reprezintă pe acei care au fost întotdeauna în armonie cu Dumnezeu, cu îngerii sfinți; că fratele mai tânăr a fost neamul omenesc etc.
(2) O altă interpretare pare mult mai potrivită. Fratele mai mare reprezintă bine pe Farisei și pe Învățații Legii, care în aparență și teoretic erau în armonie cu Dumnezeu. Pavel, care fusese unul din această clasă, declară că el ca fariseu a slujit pe Dumnezeul părinților săi cu toată conștiința curată. Fără îndoială au fost și alții din clasa ale căror intenții și dorințe au fost să rămână credincioși și supuși Tatălui ceresc — care au căutat zilnic prin supunere la lege să rămână acasă cu Dumnezeu și care au rămas acasă până la timpul când Domnul nostru le-a adresat această pildă. Ei au avut partea lor bună din această viață de acum, precum și în viitor promisiunea marelui Legământ făcut prin Jurământ.
Fiul mai tânăr ar reprezenta acea parte din națiunea lui Israel care, în timp ce era conștientă de Legământul prin Jurământ și de binecuvântările și privilegiile relației cu Dumnezeu, a pribegit totuși pe căile păcatului ca vameși și păcătoși și nepăsători. Aceștia și-au dat seama în mare măsură de propria lor nevrednicie și uneori se băteu în piept spunând: “Dumnezeule, ai milă de mine păcătosul”. Toți aceștia au fost renegați de către Farisei și de către Învățății Legii care-i declarau a nu fi în nici un sens al cuvântului participanți la promisini, îi considerau risipitori, păcătoși și nu mâncau cu ei, nu-i salutau și nu aveau nici o relație cu ei. Domnul nostru, din contră, respectându-L pe Tatăl, era dispus să le vorbească, dispus să-i primească, le-a spus despre iubirea Tatălui, despre prevederea Sa de a le da haina dreptății lui Cristos, îndreptățirea; despre bunăvoința Sa de a-i face participanți la marele ospăț de bucate grase, binecuvântările împărăției; despre bunăvoința Sa de a le da inelul ca o pecete a milei, iertării și iubirii Sale veșnice, binecuvântarea Cincizecimii.
Fariseii etc., ca fiul mai mare, observând această favoare divină față de oamenii obișnuiți săraci, vameși și păcătoși, erau furioși. Ei au respins mesajul Tatălui prin Fiul, nu au vrut să meargă la același ospăț. Ei au arătat astfel că le lipsea o calitate foarte importantă a inimii — le lipsea spiritul amabilității iubitoare, și ca atare nu erau deloc pregătiți pentru ospăț. Ei au părăsit casa Tatălui, și-au lăsat partea în Legământul făcut prin Jurământ și favorurile minunate legate de acesta, pentru că nu aveau spiritul Tatălui, pentru că le lipsea spiritul amabilității frățești, iubirea. Ca rezultat, Domnul i-a îndepărtat ca națiune și ei au pierdut privilegiul binecuvântării principale și au fost orbiți.
Deși Tatăl ceresc a îndepărtat pentru un timp națiunea reprezentată prin acest frate mai mare, totuși printre cei cu care El are acum relații (Israelul spiritual) se află clase asemănătoare — unii care sunt îndreptățiți prin ei înșiși și se încred în ei înșiși, din punct de vedere moral și religios, dar care, asemenea Fariseilor, nu au destul din spiritul iubirii ca să aprecieze conducerea Tatălui și să rămână în dragostea Sa. Pe de altă parte, se află încă clasa Lazăr, clasa risipitorului care s-a întors, căreia Tatăl binevoiește să-i acorde din bogățiile de har, îndurare și adevăr, haina îndreptățirii, ospățul de lucruri grase și inelul, simbolizând iubirea și mila Sa veșnică.
Lecția pentru noi toți este că, chiar și după ce am fost favorizați de către Tatăl ceresc, fiind acceptați în calitate de copii ai Săi, sunt două căi de a ne îndepărta de El. O cale este aceea a păcatului vizibil și a destrăbălării, cealaltă este lipsa de a ajunge la asemănarea divină în inimă. Pilda pare să dea de înțeles că este mai multă speranță din partea celor care au intrat în păcat și degradare, să se întoarcă la Dumnezeu, să fie acceptați de El și primiți în binecuvântările Sale și să devină moștenitori ai favorurilor viitoare, decât din partea unora care în timp ce în aparență sunt morali și religioși, nu dobândesc spiritul iubirii și milei Domnului. “Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui”; și nefiind al Lui, nu-i va fi permis să se împărtășească de roadele și harurile spiritului din timpul prezent, dragostea, bucuria, pacea etc., nici de lucrurile nespus de mari și scumpe ale prevederilor divine care sunt încă în viitor: glorie, onoare și nemurire.” R 3835:7-R 3836:4
ADMINISTRATORUL NEDREPT
LUCA 16:1-15: “Și Isus a mai spus ucenicilor Săi: “Era un om bogat care avea un administrator și acesta a fost învinuit înaintea lui că-i risipește bunurile. El l-a chemat și i-a zis: “Ce aud eu vorbindu-se despre tine? Dă socoteala de serviciul tău, pentru că nu mai poți fi administrator.” Și administratorul și-a zis: “Ce voi face, căci stăpânul îmi ia administrația? Să sap, nu pot; să cerșesc, mi-e rușine. Știu ce voi face ca, atunci când voi fi scos din administrație, să fiu primit în casele lor.” A chemat pe fiecare din datornicii stăpânului său și a zis celui dintâi: “Cât ești dator stăpânului meu?” “O sută de măsuri de untdelemn”, a răspuns el. Și i-a zis: “Ia-ți contractul și stai degrabă și scrie cincizeci.” Apoi a zis altuia: “Dar tu cât ești dator?” “O sută de măsuri de grâu”, a răspuns el. Și i-a zis: “Ia-ți contractul și scrie optzeci.” Stăpânul lui a lăudat pe administratorul nedrept, pentru că lucrase cu prudență. Căci fiii veacului acestuia, față de generația lor, sunt mai înțelepți decât fiii luminii. Și Eu vă zic: Faceți-vă prieteni cu ajutorul bogățiilor nedrepte, pentru ca, atunci când veți termina cu toate, să fiți primiți în corturile veșnice. Cine este credincios în cele mai mici lucruri, este credincios și în cele mai mari; și cine este nedrept în cele mai mici lucruri este nedrept și în cele mari. Deci, dacă n-ați fost credincioși în bogățiile nedrepte, cine vă va încredința adevăratele bogății? Și dacă n-ați fost credincioși în ce este al altuia, cine vă va da ce este al vostru? Nici o slugă nu poate sluji la doi stăpâni; căci sau va urî pe unul și va iubi pe celălalt, sau va ține numai la unul și va disprețui pe celălalt. Nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui Mamona.” Fariseii care erau iubitori de bani, ascultau și ei toate acestea și-și băteau joc de El. Și Isus le-a zis: “Voi sunteți cei care vă îndreptățiți înaintea oamenilor, dar Dumnezeu vă cunoaște inimile: pentru că ce este înălțat între oameni este o urâciune înaintea lui Dumnezeu.””
“… Această pildă a fost spusă ca o mustrare a spiritului fariseilor, care puneau poveri grele pe alții dar ei le evitau, în timp ce pretindeau ascultare de Lege din inimă.
În vechime, mai mult ca acum, era obiceiul ca bogații să numească administratori. Un astfel de administrator avea control la fel de deplin al bunurilor stăpânului ca și stăpânul însuși; avea, cum ar fi, împuternicire. Unii administratori erau credincioși, altii extravaganți. Cel menționat de Domnul nostru în pildă era extravagant, nesatisfăcător. Stăpânul lui hotărâse să-l elibereze din funcție și-i ceruse să dea socotelile.
În registrele lui erau socotelile anumitor datornici care se pare că rămăseseră fără nici o șansă de a putea să-și plătească obligațiile. Administratorul a decis să reducă aceste datorii, așa încât datornicii să le poată plăti probabil înainte de a preda funcția celui care-i urma. Așa a făcut. Unuia care datora o sută de măsuri de untdelemn i-a spus că îi putea reduce datoria la cincizeci. Altuia care datora o sută de măsuri de grâu i-a spus că o putea reduce cu douăzeci de procente. Și a mers mai departe cu lista. O astfel de folosire a autorității i-a făcut prieteni pe cei pe care-i favorizase; și stăpânul lui l-a lăudat pentru întelepciunea pe care o arătase.
Aplicând această pildă, Isus i-a condamnat în aceeași măsură pe farisei pentru că au luat o cale opusă. El spusese că fariseii și cărturarii stăteau în scaunul lui Moise ca interpreți ai Legii mozaice și că, dacă ar fi urmat cursul acestui administrator, și-ar fi făcut prieteni pe bieții vameși și păcătoși, încercând să le micșoreze neajunsurile și să-i încurajeze să facă tot ce puteau ca să respecte cerințele Legii. În loc de aceasta, ei au pus poveri grele asupra poporului și l-au descurajat.
Totul era ipocrizie din partea lor; căci nu se putea să nu știe că nici ei nu erau capabili să respecte cerințele Legii, care este măsura deplină a capacității unui om perfect. Atitudinea potrivită a lor ar fi fost să-și mărturisească neajunsurile, să se străduiască să facă tot ce pot, să apeleze la Dumnezeu pentru milă și să învețe poporul de rând să facă același lucru. Facând astfel ar fi fost mai bine pregătiți să fie primiți în favoarea evanghelică la sfârșitul Veacului lor. Așa cum a fost, prin ipocriziile lor, ei s-au împiedicat singuri de a deveni ucenicii lui Isus și de a căuta harul și iertarea păcatelor. Ei împiedicau și pe alții să devină ucenici, pretinzând că era posibil să aibă favoarea lui Dumnezeu prin tinerea Legii.
Aplicarea pildei
Isus le-a spus apoi ucenicilor Săi: Faceți-vă prieteni cu ajutorul bogățiilor nedrepte; pentru ca atunci când veți termina cu toate — la sfârșitul administrării voastre, la moarte — rezultatul bunăvoinței voastre să poată face ca să fiți primiți, la înviere, în locuințele veșnice. Versetul 9 parafrazat.
Există loc de discuții în privința învățăturilor acestei pilde, dar nouă ni se pare clar că Isus a vrut să spună că înțelepciunea administratorului nedrept ar trebui exercitată de către ucenicii Săi în procedurile lor cu mamona, bogațiile vieții actuale. Din momentul când poporul lui Dumnezeu se predă Lui, ei își dau și drepturile și interesele pamântești, și devin numai administratori ai timpului, talentului, influenței, bogăției etc. “Voi nu sunteți ai voștri. Căci ați fost cumpărați cu un preț. Slăviți deci pe Dumnezeu.” Folosiți tot ce aveți cu energie în serviciul divin.
Acești administratori ai îndurărilor lui Dumnezeu au aprobarea Lui în folosirea tuturor lucrurilor pământești pentru propășirea intereselor lor spirituale; ei nu vor fi socotiți ca risipitori nedrepți, când își vor folosi ocaziile pământești pentru înaintarea intereselor cerești. Dimpotrivă, aceasta le va fi socotită ca administrare înteleaptă; și fiind găsiți credincioși în folosirea lucrurilor pământești în serviciul lui Dumnezeu, li se vor putea încredința fără pericol lucrurile mai mari ale viitorului. Vor fi primiți în locuințele veșnice și li se va acorda o parte cu Mesia în Împărăția Sa glorioasă. Lor li se vor încredința toate favorurile lui Dumnezeu ca să fie acordate omenirii. Lipsa lor de egoism în prezent, dispoziția lor de a sacrifica, vor fi bazele aprobării divine și a gloriei care urmează.
Necredincioșia din prezent în privința lucrurilor de valoare comparativ neînsemnată, ar însemna necredincioșie în lucrurile mari viitoare. Oricine, prin urmare, își însușește în mod egoist lucrurile pe care le administrează, nu i se vor încredința lucrurile mari din viitor; și oricine este sacrificator, își va demonstra astfel credincioșia, loialitatea față de Dumnezeu, și acestora li se vor încredința lucrurile mai mari. Ar încredința Dumnezeu bogățiile vieții viitoare, ale gloriei și onoarei, unora care se dovedesc acum necredincioși, egoiști, acaparatori, care-și folosesc binecuvântările actuale numai pentru mulțumirea de sine? Desigur că nu!
Isus întreabă: “Dacă n-ați fost credincioși în ce este al altuia, cine vă va da ce este al vostru?” Pentru urmașii lui Isus toate lucrurile din prezent sunt ale lui Dumnezeu — lucrurile vieții actuale aparțin lui Dumnezeu, fiindcă le-am consacrat sau le-am devotat. Lucrurile vieții viitoare ne aparțin, fiindcă Dumnezeu ni le-a promis. Dar sunt condiții, și anume, credincioșia noastră, loialitatea noastră. Dacă nu suntem credincioși în administrarea lucrurilor pe care le-am devotat lui Dumnezeu, El nu ne va da în curând lucrurile pe care ni le-a promis că vor fi ale noastre condiționat. Dacă, deci, ne-am însuși în mod greșit lucrurile consacrate lui Dumnezeu, dacă am abuza de administrarea noastră și am folosi acele ocazii în mod egoist, am putea aștepta ca Dumnezeu să ne dea lucrurile pe care le-a promis să le dea numai celor credincioși?” R 5436:6-15
BOGATUL ȘI LAZĂR
LUCA 16:19-31: “Era un om bogat, care se îmbrăca în purpură și în in subțire și în fiecare zi ducea o viață plină de veselie și de strălucire. La ușa lui era pus un sărac, numit Lazăr, plin de bube, dorind mult să se sature cu fărâmiturile care cădeau de la masa bogatului; până și câinii veneau și-i lingeau bubele. A venit timpul când săracul a murit și a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam. A murit și bogatul și l-au îngropat. Pe când era el în Locuința Morților, în chinuri, și-a ridicat ochii, și a văzut de departe pe Avraam și pe Lazăr în sânul lui și strigând, a zis: “Părinte Avraam, fie-ți milă de mine și trimite pe Lazăr să-și înmoaie vârful degetului în apă și să‑mi răcoreasacă limba, căci mă chinuiesc în văpaia aceasta!” Dar Avraam a zis: “Copile, adu-ți aminte că, în viața ta, tu ți-ai primit din plin cele bune și Lazăr pe cele rele; acum, aici, el este mângâiat, iar tu ești chinuit. Pe lângă toate acestea, între noi și între voi este stabilită o prăpastie mare, așa că cei care ar vrea să treacă de aici la voi sau de acolo la noi, să nu poată.” Și bogatul a zis: “Te rog atunci, părinte, să trimiți pe Lazăr în casa tatălui meu, căci am cinci frați, și să le mărturisească aceste lucruri, ca să nu vină și ei în acest loc de chin.” Dar Avraam i-a răspuns: “Au pe Moise și pe proroci; să asculte de ei.” “Nu, părinte Avraam”, a zis el; “ci, dacă se va duce la ei cineva dintre cei morți, se vor pocăi.” Și Avraam i-a zis: “Dacă nu ascultă pe Moise și pe proroci, nu vor fi înduplecați nici chiar dacă ar învia cineva dintre cei morți.””.
“Marea greutate pentru mulți care citesc această scriptură este că, deși o privesc ca o pildă, totuși ei o judecă și trag concluzii din ea ca și cum ar fi o expunere literală. A o privi ca o expunere literală ar însemna a implica niște absurdiăți; de exemplu, că bogatul a mers în “iad” din cauză că s-a bucurat de multe binecuvântări pământești și nu i-a dat nimic lui Lazăr, decât fărâmituri. Nici un cuvânt nu se spune despre răutatea lui. Apoi, Lazăr a fost binecuvântat, nu pentru că a fost un copil sincer al lui Dumnezeu, plin de credință și încredere, nu pentru că el a fost bun, ci numai pentru că a fost sărac și bolnav. Dacă acestea ar fi interpretate literal, singura învățătură logică ce s-ar putea scoate din ea este că, dacă nu suntem niște bieți cerșetori plini de bube, nu vom intra niciodată în fericirea viitoare; și că dacă acum purtăm in subțire și purpură, și avem hrană din belșug în fiecare zi, suntem siguri de un chin viitor. De asemenea, râvnitul loc de favoare este “sânul lui Avraam”; și dacă toată declarația este literală, sânul trebuie să fie și el literal, și desigur n-ar încăpea în el foarte mulți din milioanele de bolnavi și de săraci de pe pământ.
… în această pildă “bogatul” reprezintă o clasă de oameni și “Lazăr” o altă clasă.
… După înțelegerea noastră, Avraam a reprezentat pe Dumnezeu, iar “bogatul” a reprezentat pe poporul lui Israel. Pe vremea când s-a spus această pildă, și o vreme îndelungată înainte, evreii se îmbrăcau “în purpură și în in subțire și în fiecare zi duceau o viață plină de veselie” — fiind primitorii speciali ai favorurilor lui Dumnezeu. După cum spune Pavel: “Care este atunci avantajul iudeului sau care este folosul circumciziei? Oricum sunt mari; și mai întâi, că lor le-au fost încredințate cuvintele îLegea și Profețiaș lui Dumnezeu”. Făgăduințele făcute lui Avraam și lui David și organizarea lor ca Împărăție tipică a lui Dumnezeu au investit pe acel popor cu regalitate, cum este reprezentat prin “purpura” bogatului. Jertfele tipice ale Legii au făcut din ei, în sens tipic, o națiune sfântă (dreaptă), lucru reprezentat prin “inul subțire” al bogatului — simbol al îndreptățirii (“inul subțire sunt faptele drepte ale sfinților”). — Apocalipsa 19:8.
Lazăr a reprezentat pe cei de sub lege, îndepărtați din favoarea divină, care, bolnavi de păcat, flămânzeau și însetau după dreptate. “Vameșii și păcătoșii” din Israel, căutând o viață mai bună și neamurile flămânde după adevăr, care-L “căutau pe Dumnezeu”, au constituit clasa Lazăr. Aceștia, la vremea când a fost spusă pilda, erau cu totul lipsiți de acele binecuvântări divine de care se bucura Israel. Ei zăceau la poarta bogatului. Nu aveau nici o făgăduință bogată, de regalitate; nu erau curățați nici măcar tipic, ci în boală morală, murdărie și păcat ei erau tovarăși ai “câinilor”. În zilele acelea câinii erau priviți ca niște creaturi detestabile, iar evreul curățat în mod tipic îi numea pe cei dinafară “păgâni” și “câini”, și niciodată n-ar fi mâncat și nu s-ar fi căsătorit cu ei, și nici n-ar fi avut vreun fel de legătură cu ei. — Ioan 4:9.
În privința întrebării cum mâncau aceștia din “fărâmiturile” favorii divine care cădeau de la masa înbelșugată a lui Israel, ne dau o cheie cuvintele Domnului către femeia sirofeniciană. El a zis către această femeie dintre neamuri: “Nu este bine îpotrivitș să iei pâinea copiilor îa israelițilorș și s-o arunci la căței îla neamuriș”; iar ea a răspuns: “Da, Doamne … dar și cățeii mănâncă din fărâmiturile care cad de la masa stăpânilor lor” (Matei 15:26, 27). Isus i-a vindecat fiica, dându-i astfel fărâmitura de favoare dorită.
A venit însă o mare schimbare dispensațională în istoria Israelului, când ca națiune ei L-au respins și L-au răstignit pe Fiul lui Dumnezeu. Atunci dreptatea lor tipică a încetat — atunci promisiunea de regalitate a încetat să mai fie a lor, și împărăția a fost luată de la ei pentru a fi dată unui popor care să aducă roadă din ea — Bisericii Evanghelice, “o seminție aleasă … un neam sfânt” (Tit 2:14; 1 Petru 2:7, 9; Matei 21:43). Astfel “bogatul” a murit față de toate aceste avantaje speciale, și curând el (poporul evreu) s-a găsit într-o stare de părăsire — în necaz și suferință. În astfel de stare acest popor a suferit din zilele acelea până astăzi.
A murit și Lazăr: starea bietelor neamuri și a celor “împrăștiați” din Israel care-L căutau pe Dumnezeu a suferit o mare schimbare, fiind duși de îngeri (mesageri — apostoli etc.) în sânul lui Avraam. Avraam este reprezentat ca părintele credincioșilor, și-i primește pe toți copiii credinței, care sunt astfel recunoscuți ca moștenitori ai tuturor făgăduințelor făcute lui Avraam; căci copiii după trup nu sunt copiii lui Dumnezeu, ci fiii “făgăduinței” se socotesc în sămânța (copiii lui Avraam); “seminței tale, care este Hristos” și “dacă sunteți ai lui Hristos îcredincioșiș, sunteți sămânța îcopiiiș lui Avraam moștenitori potrivit făgăduințeiîavraamiceș.” — Galateni 3:16, 29.
Da, terminarea stării de lucruri care a existat atunci a fost bine reprezentată printr-o ilustrație, moartea, descompunerea statului național evreu și retragerea favorurilor de care Israel se bucurase atâta timp. Atunci ei au fost respinși și nu li s-a mai arătat nici o favoare, în timp ce bietele neamuri, care înainte fuseseră “fără drept de cetățenie îstrăini de întocmirile stataleș în Israel, străini de legămintele făgăduinței îdate până atunci numai lui Israelș, fără nădejde și fără Dumnezeu în lume”, au fost “apropiați prin sângele lui Hristos”, împăcați cu Dumnezeu. — Efeseni 2:12, 13.
La simbolurile morții și îngropării folosite pentru a arăta descompunerea lui Israel și îngroparea sau ascunderea lor printre alte neamuri, Domnul nostru a mai adăugat o ilustrație: “Pe când era el în Locuința Morților îîn iad, hades, mormântș, în chinuri și-a ridicat ochii, a văzut de departe pe Avraam” etc. Cei morți nu-și pot ridica ochii, nu pot vedea aproape sau departe, nici nu pot sta de vorbă; căci este clar declarat că, “în Locuința Morților, în care mergi, nu este nici lucrare, nici plan, nici cunoștință, nici înțelepciune” și despre morți se spune că sunt “coborâți în locul tăcerii” (Eclesiastul 9:10; Psalmul 115:17). Domnul însă a voit să arate că peste ei ca popor aveau să vină mari suferințe și “chinuri” după dezmembrarea lor națională și după îngroparea lor printre alte popoare moarte în greșeli și păcate; și că în zadar vor cere eliberare și mângâiere de la clasa Lazăr care înainte fusese disprețuită.
Iar istoria a confirmat această profeție alegorică. Timp de optsprezece secole, evreii au fost nu numai în suferință mintală pentru respingerea lor din favoarea lui Dumnezeu și pentru pierderea templului lor și a altor lucruri necesare aducerii jertfelor, dar au fost și persecutați necontenit de către toate clasele, inclusiv de către creștinii declarați. De la aceștia din urmă, evreii au așteptat milă, așa cum se spune în pildă: “trimite pe Lazăr, să-și înmoaie vârful degetului în apă și să-mi răcorească limba”; dar “prăpastia mare” stabilită între ei a împiedicat lucrul acela. Cu toate acestea, Dumnezeu recunoaște încă legătura stabilită în legământul Său cu ei și îi numește fii ai legământului (versetul 25). Aceste “chinuri” au fost pedepsele venite din cauza călcării legământului lor, și ele aveau să vină peste ei tot atât de sigur cum aveau să vină și binecuvântările promise pentru ascultare. — Vezi Leveticul 26.
“Prăpastia mare” reprezintă marea deosebire dintre Biserica Evanghelică și evrei — cei dintâi bucurându-se de harul liber, de bucurie, mângâiere și pace, în calitate de copii adevărați ai lui Dumnezeu, iar cei din urmă ținând la lege, care-i condamnă și-i chinuie. Prejudecata, mândria și eroarea, din partea evreiască, formează zidul de netrecut al acestei prăpastii care-i împiedică pe evrei să vină în starea de fii adevărați ai lui Dumnezeu, acceptând pe Cristos și Evanghelia harului Său. Zidul de netrecut al acestei prăpastii care-i împiedică pe fiii adevărați ai lui Dumnezeu să meargă la evrei — sub robia Legii — este cunoștința lor că prin faptele Legii nimeni nu poate fi îndreptățit înaintea lui Dumnezeu, și că dacă cineva ține Legea (i se supune pentru a încerca să se recomande lui Dumnezeu prin ascultare de ea) aceluia Cristos nu-i folosește la nimic (Galateni 5:2-4). Astfel deci, noi care suntem din clasa Lazăr, să nu încercăm să amestecăm Legea cu Evanghelia, știind că ele nu pot fi amestecate, și că nu-i putem ajuta cu nimic pe aceia care se agață încă de Lege și resping jertfa pentru păcate dată de Domnul nostru. Iar aceștia, nevăzând schimbarea de dispensație care a avut loc, susțin că a nega Legea ca putere care mântuiește ar înseamna a nega toată istoria trecută a poporului lor, precum și a nega toate relațiile speciale ale lui Dumnezeu cu “părinții” lor (promisiuni și relații care, din cauza mândriei și a egoismului, ei nu le-au putut înțelege și folosi); ca atare ei nu pot veni în sânul lui Avraam, în odihna și pacea adevărată — partea tuturor copiilor adevărați ai credinței. — Ioan 8:39; Romani 4:16; Galateni 3:29.
Este adevărat, în decursul Veacului Evanghelic câțiva evrei au venit probabil în credința creștină, dar atât de puțini încât au fost ignorați într-o pildă care reprezintă poporul evreu ca întreg. După cum la început bogatul reprezintă pe evreii ortodocși (evreii religioși care țin legea; nota traducătorului), și nu pe cei “răspândiți ai lui Israel”, tot așa, până la sfârșitul pildei el continuă să reprezinte o clasă similară, și ca atare nu reprezintă pe acei evrei care au renunțat la Legământul Legii și au îmbrățișat Noul Legământ, sau pe aceia care au devenit necredincioși.
Cererea “bogatului” ca “Lazăr” să fie trimis la ceilalți cinci frați ai săi o interpretăm în felul următor:
Poporul din Iudeea, pe vremea când Domnul nostru a spus această pildă, era în mod repetat numit “Israel”, “oile cele pierdute ale casei lui Israel”, “cetățile lui Israel” etc., deoarece toate semințiile erau reprezentate acolo; dar de fapt majoritatea poporului era din cele două seminții, Iuda și Beniamin, doar puțini din cele zece seminții întorcându-se din Babilon sub permisiunea generală a lui Cir. Dacă poporul evreu (în principal cele două seminții) a fost reprezentat prin acel singur “bogat”, ar fi o armonie numerică să înțelegem că cei “cinci frați” reprezintă pe cele zece seminții împrăștiate peste tot. Cererea referitoare la cei cinci frați a fost fără îndoială adusă în discuție pentru a arăta că toată favoarea specială a lui Dumnezeu a încetat față de tot Israelul (cele zece seminții, precum și față de cele două cărora li se adresa mai direct). Ni se pare clar că numai la Israel se referă, deoarece nici un alt popor n-avea pe “Moise și pe proroci” ca instructori (versetul 29). Majoritatea din cele zece seminții au nesocotit atât de mult pe Moise și pe profeți, încât nu s-au mai întors în țara făgăduinței, ci au preferat să locuiască printre idolatri; și ca atare era inutil a încerca să mai comunice cu ei, chiar și prin unul dintre morți — clasa Lazăr moartă figurativ, dar acum înviată figurativ. — Efeseni 2:5.
Deși pilda nu menționează nici o punte de trecere a acestei “prăpastii mari”, alte scripturi arată că prăpastia trebuia să fie “stabilită” numai de-a lungul Veacului Evanghelic și că la sfârșitul lui, “bogatul” primindu-și măsura de pedeapsă pentru păcatele sale,* va trece din aceste necazuri înfocate peste puntea făgăduințelor lui Dumnezeu, încă neîmplinite față de acest popor.
Cu toate că, de secole, evreii au fost amarnic persecutați de păgâni, de mahomedani și de creștinii pretinși, totuși ei se ridică acum treptat la libertate și influență politică; și deși mare parte din “strâmtorarea lui Iacov” este acum aproape, totuși ca popor ei vor fi foarte proeminenți printre popoare la începutul Mileniului. “Vălul” (2 Corinteni 3:13-16) prejudecății lor există încă, dar treptat va fi ridicat, pe măsură ce răsare lumina dimineții Milenare; nu trebuie să fim surprinși auzind despre mari treziri printre evrei și că mulți ajung să-L recunoască pe Cristos. Ei vor părăsi astfel starea de hades (moartea națională) și chinul, și vor ajunge, primii dintre popoare, să fie binecuvântați de către sămânța adevărată a lui Avraam, care este Cristos, Cap și corp. Zidul de netrecut al prejudecății și mândriei lor naționale cade în unele locuri, iar cei smeriți, cei săraci în spirit încep, deja, să se uite spre Acela pe care L-au străpuns și să întrebe: Nu este acesta Cristosul? Și pe măsură ce privesc, Domnul revarsă peste ei spiritul îndurării și al rugăciunii (Zaharia 12:10). De aceea, “Vorbiți inimii Ierusalimului și strigați-i că timpul lui de suferință s-a sfârșit”. — Isaia 40:2.
Pe scurt, această pildă pare să învețe exact ceea ce explică apostolul Pavel în Romani 11:19-32 (traducerea King James; nota traducătorului). Din cauza necredinței, ramurile naturale au fost rupte, iar ramurile sălbatice au fost altoite în butucul făgăduinței lui Avraam. Pilda lasă pe evrei în necazul lor și nu se referă la restabilirea lor finală în favoare — fără îndoială, fiindcă aceasta nu era legată de aspectul subiectului tratat; dar Pavel ne asigură că atunci când va intra plinătatea neamurilor — numărul deplin dintre neamuri necesar ca să completeze Mireasa lui Cristos — “prin îndurarea voastră îa Bisericiiș să capete și ei îIsraelul naturalș îndurare”. El ne asigură că acesta este legământul lui Dumnezeu cu Israelul trupesc (care a pierdut făgăduințele mai înalte spirituale, dar sunt totuși posesorii anumitor făgăduințe pământești), ca să devină națiunea de căpetenie a pământului. Ca dovadă la această declarație, el citează din profeți zicând: “Salvatorul va veni din Sion îBiserica glorificatăș și va îndepărta nelegiuirile de la Iacov îsămânța trupeascăș”. … “În ce privește Evanghelia îchemării de susș ei sunt vrăjmași îrespinșiș, spre binele vostru; dar în ce privește alegerea, sunt iubiți din cauza părinților lor. … Fiindcă Dumnezeu a închis pe toți în neascultare, ca să aibă milă de toți. O, adâncul bogăției înțelepciunii și cunoștinței lui Dumnezeu!” — Romani 11:26-33. R 2603:17-R 2605:3
STĂPÂNUL ȘI ROBUL
LUCA 17:7-10: “Cine dintre voi, dacă are un rob care ară sau paște oile, îi va zice când vine de la câmp: “Vino îndată și stai la masă”? Nu-i va zice mai degrabă: “Gătește-mi să mănânc, încinge-te și slujește-mi până voi mânca și voi bea eu; după aceea, vei mânca și vei bea și tu”? Va rămâne el îndatorat față de robul acela, pentru că robul a făcut cei i s-a poruncit? Tot așa și voi, când veți face tot ce vi s-a poruncit, să ziceți: “Suntem niște robi netrebnici: am făcut ce eram datori să făcem.””
“… în serviciul Domnului trebuie să căutăm răsplățile credinței, manifestările speciale ale favorii divine, în îndepărtarea obstacolelor și dificultăților care se găsesc în calea progresului nostru în serviciul Său, prin cultivarea caracterului creștin în noi înșine și în alții și în slujirea în general pentru înaintarea planurilor divine. Nu putem aștepta aceste răsplăți ale favorii divine numai dacă ne angajăm în serviciu. Și când sunt primite nu trebuie să le considerăm ca dovezi că noi am făcut ceva mai mult decât ce eram datori să facem. Ca robi ai lui Dumnezeu Îi datorăm măsura deplină a capacității noastre; prin urmare, nu putem gândi că am meritat sau am câștigat marile binecuvântări ale moștenirii cerești și ale moștenirii împreună cu Cristos. Numai ne-am făcut datoria; dar Dumnezeu, cu bogății de har nespuse a pregătit pentru cei care-L servesc cu iubire, răsplăți cu mult mai presus de ceea ce au putut ei cere sau spera. Noi nu putem face lucruri care să fie mai presus de datorie; chiar când facem cel mai bine, serviciul nostru este defectuos din cauza multor imperfecțiuni și n-ar putea găsi niciodată acceptare din partea lui Dumnezeu dacă n-ar fi suplimentat de lucrarea perfectă și terminată a lui Cristos.” R 1967:12
JUDECĂTORUL NEDREPT
LUCA 18:1-8: “Și El le-a spus o pildă, ca să le arate că trebuie să se roage neîncetat și să nu se lase. Le-a zis: “Într-o cetate era un judecător care de Dumnezeu nu se temea și de oameni nu se rușina. În cetatea aceea era și o văduvă care venea des la el și-i zicea: “Răzbună-mă pe potrivnicul meu!” Un timp n-a vrut să-i facă dreptate. Dar până la urmă și-a zis: “Măcar că de Dumnezeu nu mă tem și pe oameni nu-i respect, totuși pentru că văduva aceasta mă tot necăjește, o voi răzbuna, ca să nu vină mereu să-mi bată capul.” Și Domnul a spus: “Auziți ce zice judecătorul nedrept? Și Dumnezeu nu va răzbuna pe aleșii Săi care strigă zi și noapte către El, și pentru care rabdă îndelung? Vă spun că îi va răzbuna îndată. Dar când va veni Fiul Omului, va găsi El oare credință pe pământ?””
“… dacă un judecător nedrept ar acorda în final eliberare doar din motive egoiste, cu siguranță Tatăl ceresc, care nu este nici nedrept, nici neiubitor, nici nepăsător față de interesele poporului Său, va fi atent la rugăciunile lor. Așadar, dacă o problemă potrivit judecății noastre este foarte deranjantă, necesitând rugăciunile noastre serioase, și dacă răspunsul la acele rugăciuni nu ar veni repede, să nu tragem concluzia că Dumnezeu este un judecător nedrept căruia nu-i pasă de noi pentru că nu-L putem mitui sau să-I facem altfel un avantaj, nici să nu gândim că este nepăsător față de interesele noastre dacă nu insistăm; dar trebuie să ne gândim la El ca la Părintele nostru ceresc iubitor, al cărui braț nu este scurt ca să nu ne poată ajuta, a cărui iubire pentru noi nu este neîdestulătoare, ci tare, care ne iubește așa cum un tată are milă de copiii Săi, și, în virtutea cunoștinței noastre despre caracterul lui Dumnezeu și a încrederii în credincioșia Sa, trebuie să avem răbdare și să încredințăm împlinirea cererilor noastre înțelepciunii, iubirii și puterii Sale, știind că toate lucrurile vor fi făcute să lucreze împreună spre binele celor care-L iubesc pe Dumnezeu, al celor care sunt chemați după planul Său.
Domnul nostru … spune: “Și Dumnezeu nu va răzbuna pe aleșii Săi care strigă zi și noapte către El?” … Lecția este că noi trebuie să avem încredere în Dumnezeu și în promisiunea Sa că în cele din urmă dreptatea va triumfa. Această încredere trebuie să crească până la o credință absolută care își va însuși promisiunile, niciodată nu se va îndoi, ci doar va aștepta. Cei care astfel vin la Dumnezeu cu credință și încredere, pot veni de multe ori și pot fi întăriți de fiecare dată, pentru că ei nu vin cu speranța de a-L schimba pe Atotputernicul, modificând vreunul din planurile și aranjamentele Sale, pe care ei le recunosc a fi cu totul drepte; ci din contră, ei vin pentru că cred promisiunile Sale și pentru că doresc să-și odihnească și să-și mângâie inimile prin comuniune cu El, asigurându-și inimile în rugăciune că Tatăl Însuși ne iubește și El are un timp cuvenit pentru eliberarea celor care sunt ai Lui din robia adversarului, a păcatului și a morții. Timpul poate părea lung, dar dacă va fi exercitată credință corespunzătoare, o binecuvântare va veni la fiecare pas al întârzâierii, care va fi mai mult decât compensatoare.
Domnul nostru încheie această pildă spunând: “Vă spun că îi va răzbuna îndată”. Aceasta poate însemna că atunci când va veni timpul Domnului pentru eliberarea poporului Său, El va face o lucrare scurtă cu marele adversar și cu toată mașinăria nedreptății care, sub prințul acestei lumi, a ajuns să ocupe un loc așa de proeminent în chestiunile vieții — opunându-se adevărului, dreptății etc. Sau, pe de altă parte, s-ar putea înțelege a însemna că Domnul de fapt nu va întârzia mult în a introduce Împărăția Sa a dreptății. Din punct de vedere omenesc, cele mai mult de optsprezece secole de la timpul când Domnul nostru a răscumpărat lumea și până acum, timpul pentru așezarea Împărăției pare un timp lung: Cum s-ar putea spune că este “îndată”? Noi răspundem “că, pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani”, deci din acest punct de vedere întreaga perioadă ar fi mai puțin decât două zile. De ceea ce avem noi nevoie astăzi este să adoptăm punctul de vedere al Domnului în examinarea subiectelor. Amândouă opiniile sunt scripturale și nu este nevoie să disputăm care dintre ele a fost intenționată de Domnul. Este posibil că El a vrut să le acceptăm pe amândouă.
Va găsi El credință?
Separat și distinct de pildă, Domnul introduce declarația: “Dar când va veni Fiul Omului, va găsi El oare credință pe pământ?”. Aluzia este că la a doua venire a Domnului pentru stabilirea Împărăției Sale, credința adevărată va lipsi în mod serios, va fi aproape stinsă — întocmai cum despre prima venire citim: “A venit la ai Săi îpoporul Săuș și ai Săi nu L-au primit”. Tot așa, la sfârșitul acestui Veac, la a doua prezență a Domnului pentru stabilirea Împărăției Sale, în mod asemănător va încerca și va verifica pe Israelul spiritual nominal. Iarăși va veni la ai Săi și ai Săi nu-L vor primi — nu va găsi credința necesară pe pământ. Însă în legătură cu prima venire citim: “Dar tuturor celor ce L-au primit … le-a dat dreptul să fie copii ai lui Dumnezeu” etc. Tot așa la a doua venire, tuturor celor care au credință și Îl primesc, acestora în mod asemănător le va da o binecuvântare specială”. R 3841:4-7
FARISEUL ȘI VAMEȘUL
LUCA 18:9-14: “A mai spus și pilda aceasta pentru unii care se încredeau în ei înșiși că sunt drepți și disprețuiau pe ceilalți: “Doi oameni s-au suit la templu să se roage; unul era fariseu și altul vameș. Fariseul sta în picioare și se ruga în sine astfel: “Dumnezeule, Îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni: apucători, nedrepți, adulteri sau chiar ca vameșul acesta. Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din tot ce câștig.” Vameșul sta departe și nu voia nici ochii să și-i ridice spre cer, ci se bătea în piept zicând: “Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!” Eu vă spun că mai degrabă omul acesta s-a coborât acasă îndreptățit, decât celălalt. Căci oricine se înalță va fi smerit; și oricine se smerește va fi înălțat.””
“Fariseii erau o clasă de oameni foarte morali printre evrei, cucernici, cel puțin în aparență, foarte corecți, cu toate că în interior Domnul ne spune că erau departe de a fi drepți. El singur a fost competent să facă teribila acuzație că ei erau asemenea mormintelor frumos văruite pe dinafară, dar înăuntru plini de stricăciune. Există astăzi o clasă asemănătoare în creștinătate care pe dinafară sunt morali, foarte deosebiți, corecți, meticuloși, și totuși nu sunt plăcuți Domnului. Ei sunt mândri de neprihănirea lor, și par să nu-și dea seama că dacă de la natură sunt mai puțin degradați decât alții nu au nimic cu ce să se laude, fiindcă sunt totuși departe de a fi de fapt perfecți. Această pildă este intenționată ca să arate că Dumnezeu va privi cu mai multă înțelegere, cu mai multă compasiune pe cel mai degradat om dacă ar fi mai cinstit și mai umilit, decât pe cel mai cinstit dar mai puțin umilit.
Pilda descrie doi oameni care s-au suit la Templu să se roage după obiceiul evreiesc: unul era un Fariseu mulțumit de sine, moral, în multe privințe un om bun, dar foarte conștient de toate faptele sale drepte și de respectarea de formă a regulilor divine; celălalt era dintr-o clasă mai de jos și respinsă, care avea mai multe slăbiciuni și cusururi și care își dădea seama de starea sa. Fariseul ni se spune că stătea în picioare și se ruga lui însuși; se pare că rugăciunile lui nu s-au înălțat la Domnul și ar fi absolut adevărat, așadar, să spunem că se ruga lui însuși, se auzea rugându-se, se felicita în rugăciune și se bucura în general de încrederea sa în sine. Rugăciunea sa nu era de felul pe care Tatăl o încurajează, pentru că El caută astfel de închinători care I se închină în duh și în adevăr; și pare imposibil ca cineva să vină în fața Domnului într-un mod potrivit, dacă nu-și recunoaște propriile sale slăbiciuni, imperfecțiuni, defecte, și să recunoască și să caute mijloacele aranjate divin pentru acoperirea lor.
… Toți creștinii, în virtutea relației lor cu Dumnezeu, a acoperirii păcatelor, a conceperii de spirit, a lucrării transformatoare care progresează în inimile lor, au toate motivele să mulțumească Domnului că ei sunt deosebiți de majoritatea semenilor lor. Dar ei nu au nimic cu ce să se laude, pentru că, așa cum remarcă apostolul, ce lucru ai pe care să nu-l fi primit de la Domnul? Căci cine ne face să ne deosebim? (1 Corinteni 4:7). Prin urmare, dacă deosebirea dintre noi și alții este recunoscută ca fiind de la Domnul și lucrarea harului Său este în noi și nu de la noi înșine, aceasta este atitudinea potrivită a inimii, și toți cei care-și dau seama de aceasta pot în mod destul de potrivit să mulțumească Domnului că în această privință ei sunt deosebiți de alții pentru că El ne-a făcut să ne deosebim, pentru că prin harul Său suntem ceea ce suntem.
… Suntem în atitudinea potrivită când ne dăm seama că îndestularea noastră este de la Dumnezeu, care ne-a făcut să ne deosebim și care ne ține prin puterea Sa, ne acoperă cu haina dreptății lui Cristos și ne pregătește pentru gloria, onoarea și nemurirea pe care ni le-a promis, dacă suntem credincioși în ascultarea de învățăturile și îndrumarea Sa.” R 3841:11-R 3842:3
MINELE
LUCA 19:12-27: “Un om de neam mare s-a dus într-o țară depărtată ca să-și ia o împărăție și să se întoarcă. A chemat zece din robii săi, le-a dat zece mine și le-a zis: “Puneți-le în negoț până mă voi întoarce.” Dar cetățenii lui îl urau și au trimis după el o solie să-i spună: “Nu vrem ca omul acesta să împărățească peste noi.” Când s-a întors el, după ce își primise împărăția, a dorit să cheme pe robii aceia cărora le dăduse banii, ca să știe ce câștigase fiecare prin negoț. Cel dintâi a venit zicând: “Doamne, mina ta a mai adus zece mine.” El i-a zis: “Prea bine, rob bun; fiindcă ai fost credincios în foarte puțin, primește stăpânirea peste zece cetăți.” A venit al doilea și a zis: “Doamne, mina ta a mai adus cinci mine.” El i-a zis și lui: “Primește și tu stăpânirea peste cinci cetăți.” A venit un altul și i-a zis: “Doamne, iată-ți mina pe care am păstrat-o învelită înt-un ștergar, căci m-am temut de tine, fiindcă ești un om aspru: iei ce n-ai pus și seceri ce n-ai semănat.” Stăpânul i-a zis: “Rob rău, te voi judeca după cuvintele tale! Știai că sunt un om aspru, care iau ce n‑am pus și secer ce n-am semănat; atunci de ce nu mi-ai dat banii schimbătorilor de bani, pentru ca, la întoarcerea mea, să-i fi luat înapoi cu dobândă?” Apoi a zis celor care erau de față: “Luați-i mina și dați-o celui care are zece mine.” “Doamne”, i-au zis ei, “el are zece mine.” “Vă spun că celui ce are, i se va da; dar, de la cel care n-are, se va lua chiar și ce are. Cât despre acei vrăjmași ai mei, care n-au vrut să împărățesc eu peste ei, aduceți-i încoace și tăiați-i înaintea mea.””
“… fiecare servitor a primit o mină — aproximativ 16 dolari. Această pildă, de aceea, se ocupă de ceva care este comun tuturor din clasa la care se face referire.
Scopul prezentării pildei este declarat în lecție. Domnul și ucenicii Săi se apropiau de Ierusalim, unde El trebuia sa fie răstignit nu peste mult timp. Ucenicii presupuseseră că, dimpotrivă, Împărăția Mesianică va fi stabilită imediat în putere si onoare mare. Această pildă a fost intenționată să-i informeze că va trece o perioadă de timp considerabilă înainte ca Împărăția să fie stabilită.
“… El (Isus), era Persoana numită pentru Împărăția Mesianică a lumii; dar El avea să meargă în cer și acolo să Se înfățișeze înaintea Tatălui Ceresc, marele Suveran sau Împărat al Universului. El avea să fie învestit de Tatăl cu autoritate conducătoare și mai târziu să Se întoarcă pe Pamânt și să-Și exercite domnia.
Exact aceasta este prezentarea chestiunii dată nouă în mod profetic (Psalmul 2:8). Reglementarea divină este că Mesia, după ce-Și va termina lucrarea, va solicita în cer o Împărăție pe care providența divină o pregătise deja și pe care profeția divină o prezisese deja. “Cere-Mi și-Ți voi da popoarele de moștenire și marginile pamântului în stăpânire.”
„Puneți-le în negoț până mă voi întoarce”
În perioada interimară a absenței Învățătorului — în cer, așteptând învestitura divină pentru guvernarea pamântului — El a încredințat ucenicilor Săi, servitorilor Săi, altfel numiți frații Săi, fiecăruia câte o mină. I-a lăsat cu libertate deplină să-și folosească cea mai bună judecată și să-și arate iubirea și zelul în serviciul Său. La întoarcerea Sa, Se va socoti cu toți acești servitori, și gradul zelului și al eficienței lor ca servitori va fi arătat prin rezultate; și răsplățile date lor vor fi proporționale.
Pilda face deosebire între acești servitori consacrați ai lui Dumnezeu și masele poporului. Ea arată că maselor poporului nu le-a fost încredințat nimic; și că nu se face nici o judecată, nici o răsplată în cazul lor la întoarcerea Stapânului ca Împărat. El a dat minele numai servitorilor Săi — numai servitorii Săi au avut responsabilitatea acelor mine și numai cu acei servitori Se va socoti sau îi va considera răspunzători, fie pentru răsplată fie pentru pedeapsă în privința acestei chestiuni.
Analizând ce înseamnă sau ce simbolizează mina, trebuie să ținem minte faptul că deoarece aceeași sumă a fost dată fiecăruia, împlinirea trebuie să arate ceva binecuvântare sau responsabilitate dată în fiecare caz în mod egal întregului popor consacrat al lui Dumnezeu — tuturor celor care sunt servitorii Săi. Există doar un singur lucru la care ne putem gândi că este dat tuturor din poporul Domnului exact în aceeași masură.
Mina este la fel pentru toți; ea reprezintă îndreptățirea. Lucrul pe care îl face Rascumpărătorul pentru toți cei care devin urmașii Lui este să-i îndreptățească de toate lucrurile în mod generos. Aceasta îi pune pe toți pe o bază de egalitate exactă; căci îndreptățirea compensează pentru fiecare individ în măsura în care el este deficitar — în măsura în care de la natură îi lipsește perfecțiunea, standardul divin.
“Fii credincios până la moarte”
Toți cei care în prezent devin copii ai lui Dumnezeu, servitori ai Lui Dumnezeu, urmași ai Lui Cristos, trebuie să primească de la Domnul ca bază pentru această relație, mine — iertarea fără plată a păcatelor — îndreptățirea. Pe această bază el are o poziție în fața lui Dumnezeu și orice face sau se străduiește să facă va fi spre onoarea sa. Pentru că toți sunt calificați în mod egal prin îndreptățire, rezultatele vor arăta gradul de zel iubitor care stăpânește pe fiecare servitor. Cei care iubesc mult vor servi mult. Cei care iubesc puțin vor neglija să-și folosească ocaziile. După cum cel din pildă a câștigat zece mine, tot așa astfel de caractere nobile ca sf. Petru, sf. Pavel, sf. Ioan și alții s-au sacrificat tot mereu în serviciul divin. În zelul lor ei au socotit toate lucrurile pământești numai ca pierdere și gunoaie, ca să fie plăcuți Învățătorului lor, viitorul Împărat.
Aceștia, și toți cei ca ei, care cu bucurie s-au cheltuit zeloși în serviciul Domnului, vor avea cele mai mari răsplăți, după cum este arătat prin cuvintele Domnului: “Prea bine, rob bun; fiindcă ai fost credincios în foarte puțin, primește stăpânirea peste zece cetăți”. În pildă a venit altul care a raportat un câștig de cinci mine. El nu făcuse atât de bine ca și primul, dar făcuse bine. El a primit aceeași laudă: fusese credincios, deși mai puțin credicios decât primul. A primit de la stapânul său totuși acel “Bine”; dar răsplata a fost mai mică — stapânire peste cinci cetăți. Aceasta va însemna un loc mai puțin influent în Împărăția Mesianică.
Apoi a venit un servitor spunând: “Doamne, iată-ți mina pe care am păstrat-o învelită întrun ștergar”. Acesta reprezintă o clasă care spune: “M-am străduit să-mi păstrez îndreptățirea. M-am străduit să trăiesc drept și cinstit, dar nu m-am sacrificat. Sunt bucuros să pot spune că nu am pierdut nimic. Mi-a fost frică să-mi folosesc ocazia, să-mi folosesc privilegiul; pentru că mi-am dat seama că vei aștepta profit considerabil din suma pe care mi-ai dat-o”.
În pildă stăpânul i se adresează totuși acestuia ca unui servitor, dar unul rău, care a știut voia stăpânului său, care se angajase în serviciu, dar care a fost găsit necredincios în privința acestuia. Dacă n-ar fi pretins că este un servitor, n-ar fi primit nici o mină și n-ar fi avut nici o responsabilitate. El ar fi trebuit să-și folosească privilegiul și ocazia. Ar fi trebuit să trăiască pentru stăpânul său. Dacă nu atât de activ și atât de direct ca ceilalți, ar fi trebuit cel puțin să folosească mina încredințată lui, așa încât ar fi avut ceva rezultate de arătat.
Putem presupune că acesta reprezintă o clasă considerabilă a acelora care au intrat într-un legământ cu Domnul ca să fie servitorii Lui și care au primit îndreptățirea de la El, dar care au neglijat să-și respecte angajamentele de sacrificiu de sine în serviciul Său. Această neglijare indică lipsa lor de zel iubitor; și toate acestea înseamnă că ei nu vor fi potriviți să aibă parte în Împărăție. Domnul Se referă la această clasă în câteva ocazii; de exemplu, ei sunt reprezentați prin fecioarele nechibzuite, care n-au intrat la nuntă; și astfel aceștia nu vor deveni membri ai Miresei, Soția Mielului.” R 5492:5-R 5493:2
“Frica exprimată de acest servitor care spune, “Căci m-am temut de tine”, ne amintețte de cuvintele apostolului cu privire la aceeași clasă. El spune că Cristos la a Doua Venire a Sa va elibera pe aceia care în tot timpul vieții lor au fost supuși robiei de frica morții. Consacrarea servitorilor Domnului este spre moarte, și cei care se tem de moarte se tem să-și îndeplinească votul lor de consacrare. Ei nu vor fi vrednici de aprobarea Domnului ca servitori credincioși. Cu toate acestea, există multe vase în casa Împaratului — unele de onoare mai mare și altele de onoare mai mică. 2 Timotei 2:20, 21.
“Acei vrăjmași ai mei”
Gloriosul Mesia nu va începe lucrarea cu lumea și în special cu dușmanii Săi, până când nu va fi terminat lucrarea cu servitorii Săi la a Doua Venire a Sa. Aceasta este declarația pildei și este susținută de numeroase Scripturi. Când Isus S-a rugat în noaptea dinaintea răstignirii Sale, El a spus: “Nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceia pe care Mi i-ai dat Tu … și pentru cei care vor crede în Mine prin cuvântul lor” (Ioan17:9, 20). Astfel vedem lucrarea Veacului Evanghelic schițată de Domnul nostru. Este numai pentru alegerea servitorilor Săi și pentru încercarea și probarea acestora. Aceasta este cu scopul de a stabili care dintre ei vor fi găsiți vrednici de a fi asociați cu El în marea Împărăție Milenară pe care a decretat-o Dumnezeu, și a cărei lucrare va fi pentru binecuvântarea și ridicarea întregii omeniri.” R 5493:6, 7
“Tăiați-i înaintea mea”
Primul gând ar putea fi să deducem că aceste cuvinte înseamnă că Împăratul Gloriei va fi neînduplecat — crud și lipsit de compătimire cu dușmanii Săi. Ne-am putea întreba cum arată acest lucru compătimire! El ne sfătuiește să ne iubim dușmanii și să facem bine acelora care ne tratează rău. Treptat vom ajunge să înțelegem că aceasta va fi tactica pe care o va urma marele Împărat. El va face cel mai mare bine pentru dușmanii Lui aducând asupra lor pedepse pentru cursul lor greșit — rușine, anunțarea lor publică, dispreț. Aceste lucruri vor fi necesare pentru a-i trezi la o apreciere a adevăratei lor condiții și pentru a le arăta privilegiile lor.
Nu trebuie să uităm că în timpul acestui veac procedeul Domnului cu servitorii Săi credincioși este să le permită încercări înfocate pentru a-i proba și instrui. Să nu ne mire prin urmare că judecățile înfocate asupra lumii sunt planul Stapânului, nu pentru a-i aduce daune, ci pentru a o binecuvânta. Citim că drept rezultat al predicării sf. Petru la Cincizecime, adevărurile au lovit din plin inimile ascultătorilor — “au rămas străpunși în inimă”. Dar ne dăm seama că aceasta a fost o mare binecuvântare, în aceea că i-a pregătit pentru Mesajul Milei Divine. Astfel citim aici despre uciderea de către Domnul a dușmanilor Lui; ei vor fi tăiați la inimă. O imagine a acestui măcel este dată în Apocalipsa, unde Domnul este prezentat în maiestate glorioasă, cu o sabie ieșind din gura Sa, pentru a lovi cu ea națiunile (Apocalipsa 19:15). Binecuvântată lovire! Cu cât va începe mai curând, cu atât va fi mai bine pentru lume, am putea spune; totuși ne amintim că pentru toate lucrurile timpul lui Dumnezeu este cel mai bun.” R 5493:10, 11
NUNTA DIN CANA
IOAN 2:1-11: “A treia zi s-a făcut o nunta în Cana din Galileea și mama lui Isus era acolo. Și la nuntă a fost invitat și Isus cu ucenicii Săi. Când s-a terminat vinul, mama lui Isus I-a zis: “Nu mai au vin.” Isus i-a zis: “Femeie, ce am Eu cu tine? Nu Mi-a venit încă ceasul.” Mama Lui a zis celor care serveau: “Să facți orice vă va zice.” Și acolo erau șase vase de piatră pentru apă, puse după obiceiul de curățire al iudeilor; și în fiecare încăpeau câte două sau trei măsuri. Isus le-a zis: “Umpleți vasele cu apă!” Și le-au umplut până sus. “Scoateți acum” le-a zis El “și aduceți mai-marelui mesei”. Și i-au adus. Mai-marele mesei după ce a gustst apa devenită vin (el nu știa de unde vine vinul acesta dar cei care serveau, care scoseseră apa, știau), a chemat pe mire și i-a zis: “Orice om pune mai întâi vinul cel bun: și după ce oamenii au băut bine, atunci pune pe cel mai slab; dar tu ai ținut vinul cel bun până acum.” Isus a făcut acest început al semnelor Lui în Cana din Galileea. El și-a arătat slava și ucenicii Lui au crezut în El”.
“Cana din Galileea a fost cetatea natală al lui Natanael, unul dintre cei din urmă adăugați la numărul ucenicilor Domnului. El a fost unul din cei șase care și-au dat adeziunea față de Isus ca Mesia. Se pare că Natanael L-a invitat pe Domnul nostru și pe ceilalți ucenici să fie oaspeții săi în Cana, unde urma să aibă loc un ospăț de nuntă. Maria, mama lui Isus, a fost prezentă la ospăț, fără îndoială ca prieten foarte apropiat al familiei, așa cum este indicat prin faptul că a știut dinainte că rezerva de vin se termina. Ospitalitatea obișnuită a evreilor în asemenea ocazii ar fi făcut din aceasta o încălcare a regulii de comportare, a nu se pune la dispoziție din abundență pentru oaspeții lor, precum și pentru vecini și trecători, care, în numele mirelui, erau îndemnați să intre și să se ospăteze fără rezerve. Isus și ucenicii Săi au fost printre oaspeții invitați în mod special.
Mama Domnului nostru I-a adus la cunoștință lipsa de vin, și din aceasta s-a presupus că ea a anticipat minunea. Noi nu putem fi de acord că această sugestie ar fi rezonabilă, deoarece este în mod special declarat că transformarea miraculoasă a apei în vin cu această ocazie a fost începutul minunilor lui Isus. Trebuie să presupunem, prin urmare, că timpul lung al Mariei petrecut cu fiul său și încrederea în El a făcut-o să-și dea seama de superioritatea judecății Lui și de capacitatea de a găsi soluții la toate cazurile și în toate împrejurările. Problema o depășea, și cum era cazul adesea cu cei în împrejurări moderate, mirele cheltuise tot ceea ce își putuse permite să cheltuie în privința pregătirilor. Probabil, de asemenea, așteptându-se să fie prezent Domnul nostru la ospățul de nuntă, chemase de aceea un număr mai mare de vecini — să-L vadă pe necunoscutul despre care auziseră mai mult sau mai puțin de la Natanael și de la alții.
Isus a fost sociabil în societate
Această relatare ne dă o mică idee despre latura socială a caracterului Domnului nostru, și ne convinge că ascetismul ilustrat prin călugări și călugărițe nu a făcut parte din învățăturile Sale prin cuvânt sau exemplu. Viața Sa consacrată a trăit-o în mijlocul condițiilor sociale obișnuite ale oricărui membru al unei comunități morale și religioase. Nu există nici o sugestie de petreceri sau nechibzuințe în comportamentul Domnului nostru, dar este rezonabil să presupunem că El a luat parte la bucuriile potrivite și la părtășia și buna dispoziție socială cu astfel de ocazii. Aceasta a fost în armonie cu îndemnul pentru urmașii Săi: “Bucurați-vă cu cei care se bucură; plângeți cu cei care plâng””. R 3484:1-3
“Răspunsul Domnului nostru la sugestia mamei Sale pare mai degrabă a fi rece și aspru, dar aceasta este în mare măsură rezultatul traducerii. În timp ce cuvântul “femeie” este o traducere corectă, aceasta nu dă nuanța elegantă a cuvântului original grec, care s-ar apropia mai mult de semnificația cuvântului doamnă. Cuvântul este același, de exemplu, pe care împăratul Romei l-a folosit în adresarea politicoasă către regina Egiptului: “Ai curaj, o femeie”. Putem fi siguri că nici prin cuvânt, nici prin faptă Domnul nostru n-a încălcat porunca Legii, “să cinstești pe tatăl tău și pe mama ta!” Putem fi siguri că în toate cuvintele și în comportarea Sa a fost un adevărat model de blândețe și amabilitate, de răbdare și iubire pe care învățăturile Sale le-au insuflat.
Expresia “Ce am Eu cu tine?” ar părea să însemne mai potrivit, “Nu încerca să-mi dai ordine — Voi ști ce să fac atunci când va veni timpul potrivit”. Maria probabil era concentrată să ascundă lipsa vinului: Isus, pe de altă parte, a recunoscut că minunea pe care era pe cale să o facă era mai puțin pentru cei care erau oaspeții mirelui cu acea ocazie, decât ca o mare învățătură care prin servitori a devenit probabil cunoscută tuturor celor prezenți. De aceea Isus a așteptat până când rezerva nu numai că a scăzut, dar s-a epuizat, până când nu a mai fost deloc vin, așa încât minunea să nu fie minimalizată prin amestecul vinului nou cu cel vechi.
Cuvintele Mariei către servitori, “Să faceți orice vă va zice”, au fost încă o mărturie că ea era în relații foarte apropiate cu acea casă. Servitorii pe bună dreptate au avut nevoie, în mare măsură, de asemenea instrucțiuni, pentru că altfel nu ar fi fost pregătiți să accepte ordine de la unul dintre oaspeți. Maria probabil nu a știut ce le va cere Domnul servitorilor să facă, dar, așa cum a fost sugerat înainte, ea a avut încredere în capacitățile și înțelepciunea fiului său, și că fiind unul dintre oaspeții care au contribuit la terminarea vinului, Lui I-ar plăcea să facă ceva pentru a ajuta să se completeze rezerva.
Se ridică o întrebare în ce privește felul de vin care a fost dat de către mire, din care Isus și ucenicii Săi au consumat, și de asemenea în ce privește felul de vin pe care Domnul l-a produs după aceea și din care probabil El a consumat. Nu știm nimic ce să indice că acesta a fost doar suc de struguri nefermentat. Toate lucrurile par să arate contrariul, că a fost ușor alcoolic — alcoolul fiind produs în vin prin procesul fermentației, rezultând ceea ce este cunoscut ca “vin ușor”. Remarca conducătorului ospățului, că vinul pe care l-a făcut Isus a fost mai bun decât cel adus întâi, ar sprijini, gândim noi, această teorie, dar nu ar implica faptul că oamenii au fost amețiți, beți, și că își pierduseră astfel gustul sau judecata.” R 3484:9-12
“Prima minune a fost făcută ca să reprezinte acest ultim obiectiv al operei în care intra atunci, care era de a glorifica biserica Sa, și apoi să întindă un ospăț de lucruri grase (de binecuvântări bogate) și de vin (de bucurie) pentru toți oamenii. Cât de potrivit este ca o asemenea prefigurare a gloriei viitoare să fie prima dintre lucrările Sale minunate.
Observând aspectul tipic al minunii remarcăm:
(1) Că indeplinirea ei a fost cu ocazia unei nunți, urmând ceremoniei nunții. La fel bucuria și binecuvântările Împărăției lui Cristos, atât pentru biserică, mireasa Sa, precum și pentru lume, vor urma căsătoriei Mielului.
(2) Apoi observăm că această nuntă tipică a fost în “a treia zi” (versetul 1), amintindu-ne declarația foarte puternică a Domnului nostru către unii dintre farisei (Luca 13:32): “Duceți-vă”, le-a răspuns El, “și spuneți vulpii aceleia (Irod): “Iată, scot demoni și fac vindecări astăzi și mâine, iar a treia zi sfârșesc.”“ Și din nou (Ioan 2:19, 21): “Dărâmați templul acesta îtemplul trupului Său — bisericaș și în trei zile îl voi ridica”. Cele trei zile la care S-a referit au fost zile de o mie de ani fiecare — a cincea, a șasea și a șaptea zi de o mie de ani de la creare. Isus a trăit în a cincea; și acum, în dimineața zilei a șaptea, trupul Său va fi “desăvârșit” și “ridicat” la puterea și gloria împărăției. Căsătoria Mielului va fi în a treia zi a existenței sale ca trup al lui Cristos și în a șaptea zi a istoriei lumii.
(3) Observăm că minunea a constat în schimbarea apei din vasele pentru curățire în băutura dorită “vinul bun”. Apa este un simbol al adevărului (Efeseni 5:26), care se folosește pentru înviorarea și curățarea poporului Domnului; și chiar prin acest mijloc de curățire biserica va fi glorificată și lumea binecuvântată. Lucrarea curățitoare a adevărului divin prin inspirația sa binecuvântată spre evlavie și sfințire va fi în mod glorios îndeplinită în binecuvântările și bucuriile împărăției.
(4) Răspunsul Domnului dat Mariei, care L-a informat despre lipsa vinului, este de asemenea semnificativ: “Isus i-a zis: “Femeie, ce am eu cu tine? Nu Mi-a venit încă ceasul.”“ “Femeia”, biserica, nu are nevoie încă să pună întrebări despre noul vin al bucuriei. Ora pentru înălțare și glorie nu a venit încă, și acum noi avem de-a face numai cu drojdiile paharului de umilință și sacrificiu. Și dacă ne împărtășim acum din paharul Său, vom bea în mod sigur vinul cel nou cu El în împărăție. Să luăm recomandarea Mariei — “să faceți orice ce vă va zice” și la timpul potrivit, supunerea credincioasă la toate instrucțiunile Sale vor fi din abundență răsplătite prin privilegiul părticipării cu El la bucurille Împărăției, “vinul nou”. Și după aceea va veni pentru toți oamenii ospățul de lucruri grase și de vinuri bine limpezite.” R 1695:8-12
DĂRÂMAREA ȘI RIDICAREA TEMPLULUI
IOAN 2:19-21: “Isus a răspuns și le-a zis: “Dărâmați templul acesta și în trei zile îl voi ridica”. Iudeii au zis deci: “În patruzeci și șase de ani a fost construit templul acesta, și Tu îl vei ridica în trei zile?” Dar El le vorbea despre templul trupului Său.”
“Când Domnul nostru le spusese mai înainte: “Dărâmați templul acesta și în trei zile îl voi ridica … El le vorbea despre templul trupului Său” (Ioan 2:19, 21). Dar despre care trup a vorbit El — despre trupul de carne? — despre trupul pe care l-a luat ca să poată fi sacrificiul pentru păcat, despre trupul pe care l-a consacrat la moarte? Acela era trupul la care S-a referit, zicând că-l va ridica a treia zi? Răspundem că nu acel trup a fost templul Său, ci numai cortul Său. Trupul înviat al Domnului nostru n-a fost cel pe care evreii l-au distrus, ci acela a fost un trup spiritual pe care ei nu l-au văzut niciodată, dar care i-a fost arătat apostolului Pavel, “ca unei stârpituri” când, în drumul său spre Damasc Isus i-a apărut ca “o lumină din cer, a cărei strălucire întrecea pe cea a soarelui”.
Este mai rațional să presupunem că Domnul nostru a vorbit despre trupul Său care este biserica și al cărei cap a fost și este El. Evreii au distrus Capul și toate membrele trupului lui Cristos de-a lungul Veacului Evanghelic au fost chemate “să sufere … cu El”, “să moară cu El”, “să-și dea viața pentru frați”. Trupul a fost în proces de distrugere din vremea lui Isus până acum, și foarte curând, credem noi, ultimul membru se va dovedi “credincios până la moarte”. Acum să vedem cum va ridica Domnul acest Templu, a cărui mare piatră de temelie a fost El, și despre care apostolul Petru declară că fiecare din ucenicii Săi credincioși este o piatră vie (1 Petru 2:4, 5). Considerând timpul din punctul de vedere al Domnului — “o zi este ca o mie de ani” — Domnul nostru a murit în anul 4161 — după ce trecuseră patru zile și începuse a cincea zi.
Distrugerea tempului lui Dumnezeu, care este biserica, a început atunci prin distrugerea pietrei principale din capul unghiului, și de atunci a progresat — în timpul rămas din ziua a cincea, în toată ziua a șasea și noi suntem acum la începutul zilei a șaptea — “dimineața foarte devreme”. Și promisiunea Domnului este că învierea Domnului va fi terminată cam în acest timp — “Dumnezeu o ajută în revărsatul zorilor” (Psalm 46:5). Astfel înțelegem noi, că Domnul a fost câte o parte din cele trei zile mort și a înviat a treia zi dimineața devreme, și că la fel întâia înviere va fi completată — tot corpul lui Cristos va fi înviat în a treia zi, dimineața devreme.
Evident, problema învierii a depășit înțelegerea mintală a apostolilor, la vremea când a avut loc. Isus prezisese că va învia în a treia zi, dar ei nu înțeleseseră însemnătatea cuvintelor Sale: Niciunul dintre ei nu s-a gândit nici un moment la învierea Sa, ci numai la ceea ce ar putea face în privința îmbălsămării corpului Său și cum să arate față de acest corp, ca rămășițele Sale pământești, aceeași simpatie și iubire cum ar fi arătat față de rămășițele oricărui prieten, frate sau soră dragă. Astfel că fiind împiedicați să vină la mormânt în ziua sabatului de Legea evreiască, care interzicea munca de orice fel în acea zi, prietenii Domnului au început să se adune la mormânt, probabil prin înțelegere anterioară, cam când se crăpa de ziuă, după Sabat — în prima zi a săptămânii. Erau câțiva din Galilea, și probabil ei au fost găzduiți cu alți prieteni în diferite părți ale cetății, și probabil cu unii în Betania; deci ei au mers pe drumuri diferite. Relatările diferă și totuși toate sunt în acord perfect și toate adevărate. Ele sunt relatate din diferitele puncte de vedere ale fiecărui scriitor, și toate sunt cu atât mai convingătoare ca mărturii, prin aceea că ele arată că nu a fost nici o înțelegere secretă între scriitorii Evangheliior — nici o strădanie să expună lucrurile exact prin aceleași expresii, așa cum sigur ar fi fost, dacă relatarea ar fi fost una născocită, o relatare inventată. R 3375:2-5
ISUS ȘI NICODIM
IOAN 3:1-13: “… între farisei era un om cu numele Nicodim, un fruntaș al iudeilor. El a venit noaptea la Isus și I-a zis: “Învățătorule, știm că ești un învățător venit de la Dumnezeu, căci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el.” Isus a răspuns și i-a zis: “Adevărat, adevărat îți spun că, dacă un om nu este născut din nou, nu poate vedea împărăția lui Dumnezeu.” Nicodim I-a zis: “Cum se poate naște un om bătrân? Poate el să intre a doua oară în pântecele mamei sale și să se nască?” Isus i-a răspuns: “Adevărat. adevărat îți spun că, dacă cineva nu este născut din apă și din Duh, nu poate să intre în împărăția lui Dumnezeu. Ce este născut din carne este carne; și ce este născut din Duh este duh. Nu te mira că ți-am zis: Trebuie să fiți născuți din nou. Vântul suflă încotro vrea și-i auzi vuietul, dar nu știi de unde vine, nici încotro merge. Tot așa este cu oricine este născut din Duhul.” Nicodim a răspuns și I-a zis: “Cum se poate face așa ceva?” Isus a răspuns și i-a zis: “Tu ești învățătorul lui Israel și nu înțelegi aceste lucruri? Adevărat. adevărat îți spun că noi vorbim ce știm și mărturisim ce am văzut și voi nu primiți mărturia noastră. Dacă v-am vorbit despre lucruri pământești și nu credeți, cum veți crede când vă voi vorbi despre cele cerești. Nimeni nu s-a suit în cer, afară de Cel care S-a coborât din cer, Fiul Omului, care este în cer.””
“Nicodim a fost evident un om bun și nu “departe de împărăție” — nu departe de atitudinea inimii necesare dobândirii împărăției. El era un om învățat și cu influență, un membru proeminent al sectei principale a evreilor și unul dintre judecătorii Curții lor principale sau Supreme, Sinhedrinul. Bogăția sa, cultura sa, etc., i-au adus avantaje asupra multora din cei săraci și neînvățați, și totuși i-au adus și dezavantaje, așa cum a spus Domnul cu altă ocazie: “Greu îcu greutateș va intra un bogat îîn vreun felș în împărăția cerurilor”. În mod natural ar fi mai greu pentru un om cu mare influență și stare socială să primească învățături de la Isus și să devină urmașul Său, decât pentru pescarii modești; mândria, casta socială, gândul la ceea ce oamenii ar gândi și spune etc., toate ar contribui să-l împiedice. Din aceste motive, precum poate și în speranța de a avea o conversație mai liniștită, Nicodim L-a vizitat pe Isus noaptea — cumva în secret.
… Ca evreu, el avea desigur ideea evreiască obișnuită în ce privește împărăția lui Dumnezeu, adică, Israel era acea împărăție, doar deposedat de puterea sa de către Neamuri până când venea Mesia pentru eliberarea lor și supunerea tuturor națiunilor lui Israel, pentru ca legea evreiască să poată deveni legea lumii, care va ieși cu putere din Ierusalim. Nicodim a înțeles diferența mare între aceste speranțe și felul de împărăție vestită de Isus și de ucenicii Săi. Putem deci în mod rezonabil presupune că întrebările sale, deși nu sunt declarate, au fost pe această linie, iar răspunsurile Domnului nostru, menționate în detalii mai mari, așa dau de înțeles.
Nicodim a auzit cu mirare de la marele Învățător că El și alții din națiunea evreiască nu puteau intra în impărăție fără să se nască din nou; și în mod firesc mintea lui a mers la nașterea naturală și s-a întrebat cum era posibil ca un om matur să se nască din nou. O astfel de întrebare a dorit Domnul nostru, și I-a dat posibilitatea să explice că prima naștere pe care am avut-o cu toții, adică nașterea din carne prin care neamul omenesc este născut la natura umană și cu un corp de carne, este un tip, o figură, o ilustrație a unei nașteri spirituale mai înalte, la o natură spirituală cu un corp spiritual. “Ce este născut din carne este carne; și ce este născut din Duh este duh.” Așa cum un om nu poate vedea copaci, case, flori etc., nici să se bucure de acestea până după ce s-a născut din carne, la fel nimeni nu poate vedea sau intra în împărăția cerurilor, dacă nu este născut din spirit. Cu alte cuvinte, o ființă omenească poate vedea lucrurile pământești, dar numai una cerească sau născută din duh poate vedea și avea parte de lucrurile cerești: și împărăția de mult promisă a lui Dumnezeu, Veacul Milenar, pe care o așteapta Israel, este o împărăție spirituală și nu una pământească, formată din ființe spirituale și nu din ființe de carne; și numai cei născuți din apă și din Duh vor putea vedea vreodată sau vor intra în acea împărăție.
Referirea la apă a fost probabil sugerată de vreo întrebare a lui Nicodim în privința lui Ioan și a botezului său spre pocăință — fie că aceasta a avut de-a face sau nu cu nașterea din nou. Răspunsul Domnului nostru asociază botezul cu apă a lui Ioan spre pocăință cu conceperea de spirit care a început la Cincizecime. Pocăința de păcat era esențială pentru starea potrivită a inimii care să-l pregătească pe un evreu pentru trecerea de la împărăția pământească tipică, și să-l facă gata pentru conceperea Spiritului sfânt, prin care, dacă era ascultător, va fi născut în cele din urmă în împărăția cerească prin “întâia înviere”. Această întrebuințare a cuvântului “născut”, care reprezintă învierea, este scripturală, pentru că nu citim noi oare că Domnul nostru Isus la învierea Sa a fost “Cel întâi-născut dintre cei morți” — “cel întâi-născut dintre mai mulți frați”, și nu în privința acestor “frați” care vor fi participanți împreună cu El în împărăție i-a vorbit El lui Nicodim? Romani 8:29; Coloseni 1:15, 18.
În timp ce noi considerăm că această Scriptură în înțelesul său deplin, fundamental, vorbește despre întâia înviere a clasei împărăției în puterea, gloria și nemurirea împărăției, cu toate acestea noi recunoaștem că acest cuvânt genao este uneori redat conceput. Recunoaștem, de asemenea, că oricine va fi născut din spirit prin întâia înviere, trebuie mai întâi să fie conceput de spirit în viața prezentă. Recunoaștem, de asemenea, că despre viața nouă începută acum se spune adesea ca și cum noua creatură ar fi deja născută printr-o înviere figurativă la înnoirea vieții. “Măcar că eram morți în greșelile noastre îElș ne-a adus la viață îprintr-o înviere figurativăș”. Dar aceste întrebuințări parțiale și figurative ale cuvintelor “adus la viață” și “înviere” și “născut” nu ar trebui să permită să nesocotim ideea noastră cu privire la realitățile și puterile și gloriile care pot fi dobândite numai printr-o participare în întâia înviere reală — “născut dintre morți”.
În timp ce Isus vorbea cu Nicodim, foarte probabil vântul șuera prin încăperea în care stăteau, zăngănind ușile etc., și Isus a folosit prilejul ca o bună ilustrație prin care să transmită minții lui Nicodim diferența între ființele omenești și ființele spirituale, și să-i dea o idee mai clară despre natura și puterile clasei care va forma împărăția spirituală, când va fi stabilită în putere și glorie mare. El a spus: Vântul suflă încotro vrea; îi auzi vuietul, dar nu poți ști de unde vine, nici încotro merge; și așa va fi cu cei născuți din Spirit — toți moștenitorii împărăției cerești: ei vor fi nevăzuți și pot merge și veni precum vântul, și oamenii de carne nu vor putea să-i vadă, așa cum nu pot să vadă vântul, deși ei vor fi prezenți și influenți oriunde, așa cum este vântul.
Nicodim a fost uluit la gândul că împărăția lui Dumnezeu va fi așa de diferită de ceea ce el și alții s-au așteptat. Toate acestea n-ar fi trebuit să fie așa ciudate pentru Nicodim: el ar fi trebuit să-și amintească faptul că puterile pe care le-a descris Domnul nostru ca acele care ar aparține clasei celor născuți de Spirit erau chiar puterile care în trecut s-au manifestat din când în când prin sfinții îngeri, care, fiind trimiși în misiuni speciale, au apărut pe neașteptate, și când misiunea lor era îndeplinită, dispăreau tot așa pe neașteptate, venind și mergând asemenea vântului — nimeni nu știa de unde veneau sau încotro mergeau. Nicodim, ca un învățător al Legii, trebuia să aibă aceste lucruri în minte, și Domnul nostru l-a mustrat mai degrabă pentru că n-a înțeles repede subiectul: Tu ești un învățător al lui Israel și nu știi despre aceste lucruri? Este greu pentru tine, care ești informat în ce privește Legea, să înțelegi aceste învățături? Eu ți-am spus numai niște lucruri care sunt cunoscute și în măsură considerabilă demonstrate printre oameni prin slujirea îngerilor, totuși nu ești dispus să primești mărturia. Cum te-ai putea aștepta să crezi, dacă aș începe să-ți explic lucruri cerești și spirituale în legătură cu acea împărăție? Desigur că ai fi nepregătit pentru astfel de informații. Nicodim n-ar fi fost de blamat pentru că nu înțelegea lucrurile spirituale, dacă Domnul nostru I-ar fi spus despre ele; pentru că numai cei concepuți de spirit pot înțelege clar acele lucruri. Domnul nostru îi explica faptul că el nu trebuia să se aștepte la o înțelegere mai largă a unor asemenea lucruri la acel timp, ci să se aștepte numai la o înțelegere parțială, suficientă tutuși ca o bază a credinței; o înțelegere mai clară va veni la botezul cu spirit la Cincizecime. “… omul natural nu primește lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie; și nici nu le poate cunoaște, pentru că ele se înțeleg duhovnicește. Nouă îcelor concepuți de Spiritul sfântș însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin prin Duhul Său” (1 Corinteni 2:14, 10) și noi putem intra în realitatea lor când ne vom naște din morți în asemănarea Sa.” R 2572:6-R 2573:3
APA VIEȚII
IOAN 4:7, 9-15: “O femeie din Samaria a venit să scoată apă. “Dă-Mi să beau” i-a zis Isus … Femeia samariteancă I-a zis, deci: “Cum, Tu, fiind iudeu, ceri să bei de la mine, femeie samariteancă?” (căci iudeii n-au legături cu samaritenii). Isus a răspuns și i-a zis: “Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu și Cine este Cel care-ți zice: “Dă-Mi să beau”, tu ai fi cerut de la El și El ți-ar fi dat apă vie.” “Domnule”, I-a zis femeia, “n-ai cu ce să scoți și fântâna este adâncă; de unde ai putea să ai apa cea vie? Ești Tu oare mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat fântâna și a băut din ea el însuși și fiii lui și vitele lui?” Isus i-a răspuns și i-a zis: “Oricui bea din apa aceasta îi va fi iarăși sete. Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ci apa pe care i-o voi da Eu, se va face în el un izvor de apă, țâșnind în viață veșnică.” “Domnule”, I-a zis femeia, “dă-mi această apă, că să nu-mi mai fie sete și să nu mai vin aici să scot.””
“Samaritenii erau descendenți ai acelor popoare păgâne aduse în Palestina de către stăpânirea babiloniană, când israeliții au fost deportați în ținuturile Babilonului. Treptat acest popor amestecat, “samaritenii”, au ajuns să iubească țara în care locuiau, iar istoria ei antică a ajuns să fie a lor. Ei își dădeau seama că evreii erau poporul favorizat al lui Dumnezeu, dar considerau că aceștia erau respinși din favoarea divină, iar ei au devenit urmașii lor, nu numai în posedarea acelei părți din teritoriul israeliților numit Samaria, ci și într-o anumită măsură succesorii lor la binecuvântările lui Arvaam, Isaac și Moise. Ei acceptau cele cinci cărți ale lui Moise, pentateuhul, dar respingeau restul Scripturilor Vechiului Testament, pe care evreii le recunoșteau.
Era o antipatie religioasă încă și mai mare între samariteni și evrei decât între evrei și alte popoare păgâne, deoarece credința samariteană era mai aproape de credința evreiască, și, prin urmare, era în unele privințe în mod mai activ antagonistă față de aceasta decât față de unele dintre credințele păgâne care nu permiteau nicio competiție. Pentru aceste motive nu exista nicio relație între evrei și samariteni. Adică, ei puteau face comerț unii cu alții, dar nicio comuniune socială. Evreii îi considerau pe samariteni impostori, și sub nici o formă ca fii ai lui Iacov. …” R 3495:7, 8
Domnul nostru și apostolii Săi, călătorind din Iudeea spre Galileea, au trecut printr-un teritoriu locuit de samariteni. Probabil erau în călătorie de dimineața devreme și la vremea amiezei Isus S-a odihnit la fântâna lui Iacov, în timp ce ucenicii au mers într-un sat apropiat să cumpere mâncare. Fântânile de apă în Palestina, ca în multe părți ale lumii, sunt relativ rare. Fântâna lui Iacov, săpată cu paisprezece secole înainte de zilele Domnului, era una remarcabil de bună, adâncă și cu apă din abundență și bine împrejmuită deasupra, cu o mică deschidere cam de 40 cm. diametru. Pare să fi fost considerată aproape o minune în zilele acelea, și chiar în timpul nostru este în mod clar localizată, deși este mult umplută și într-o oarecare măsură distrusă.
O femeie samariteană a venit la fântână să ia apă în timp ce Isus Se odihnea acolo, și relatarea întrevederii Domnului cu ea constituie una dintre cele mai remarcabile prezentări ale adevărului divin găsite în Evanghelii. Este remarcabil că în așa multe împrejurări Domnul nostru a spus lucruri remarcabile unor oameni nu foarte remarcabili, în împrejurări nu foarte remarcabile. Este o încurajare în aceasta pentru toți urmașii Lui; într-adevăr găsim că principalele comunicări ale Domnului în timpul acestui Veac Evanghelic au fost cu cei umili — “nu sunt mulți înțelepți în felul lumii, nici mulți puternici, nici mulți de neam ales” ci “cei care sunt săraci față de lume, ca să fie bogați în credință și moștenitori ai împărăției”. …
Cererea Domnului nostru făcută femeii, să-i permită să bea din apa pe care o scosese, a fost cea mai cu tact metodă de apropiere de inima ei. Făcând așa, El Și-a creat într-o măsură o obligație față de ea. Astfel, într-o propoziție El a dărâmat bariera de gheață care existase întotdeauna între evrei și samariteni. Evreii pretindeau superioritate, în timp ce samaritenii nu o recunoșteau, deși simțeau aceasta într-o anumită măsură, întocmai cum oamenii de culoare ar putea simți față de albi. Femeia era acum pregătită să vorbească, dar păstrându-și demnitatea, nu s-a grăbit să-I dea să bea, ci a dus tratative întrebând de ce un evreu care părea să aibă un caracter așa de bun ar cere în mod așa de diferit de cum era obiceiul — ar cere apă de la o femeie samariteană, ar fi dispus să Se oblige față de unul dintre aceia tratați de obicei ca inferiori.
Isus, în timp ce probabil Îi era sete, era mai dornic să dea cuvântul adevărului decât să primească apa naturală, și în loc de a-Și permite să fie atras prin întrebarea femeii într-o discuție despre cele bune și cele rele ale samaritenilor, El a schimbat direcția conversației spunând: “Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu și Cine este Cel care-ți zice: “Dă-mi să beau”, tu ai fi cerut de la El și El ți-ar fi dat apă vie”. Forța acestei expresii este văzută numai parțial, până când aflăm că aceste cuvinte folosite de către Domnul nostru, “darul lui Dumnezeu”, erau tocmai cuvintele folosite foarte obișnuit de către cărăușii de apă care, cu burdufuri de piele umplute cu apa din asemenea fântâni, umblau prin cetăți strigând în propria lor limbă: “Darul lui Dumnezeu! Darul lui Dumnezeu!” Apa era astfel numită darul lui Dumnezeu, și femeia a presupus că gândul Domnului era: Dacă ai fi cunoscut apa, darul lui Dumnezeu etc.
Desigur, femeia nu a discernut o însemnătate mai adâncă — cum ar fi putut ea discerne? Imediat a replicat că El nu avea găleată de piele, cu frânghie din păr de cămilă, cu care să scoată apă, și de aceea nu i-ar putea da ei să bea — “De unde ai putea să ai apa cea vie? Ești Tu oare mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat fântâna și a băut din ea el însuși și fiii lui și vitele lui?”. Există vreo apă așa bună ca aceasta? Au evreii o fântână așa de bună în toată țara lor? R 3495:9-R 3496:3
Răspunsul dat de către Domnul femeii a fost: “Oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ci apa pe care i-o voi da Eu, se va face în el un izvor de apă, țâșnind în viață veșnică”. Ce minunată a trebuit să i se pară femeii această declarație! Ce minunată ni se pare aceasta nouă, chiar și după ce am aflat adâncimea și însemnătatea ei reală. Cum aflăm noi continuu, tot mai mult despre această apă a vieții — apreciind-o tot mai mult în fiecare zi în care trăim și găsind încă mai mare împrospătare în ea pe măsură ce continuăm să ne împărtășim din ea?
Așa cum organismul nostru fizic are nvoie de apă continuu și nu poate funcționa fără ea, tot așa noi avem dorințe și ambiții și sete de un ordin intelectual mai înalt. Toată lumea se străduiește să și le satisfacă pe acestea, dar setea pentru bogăție, pentru influență, pentru putere nu poate fi satisfăcută. … Ceea ce întreaga lume caută și nu reușește să obțină, Domnul nostru Isus dă poporului Său — apa vieții, satisfacție. Cei care primesc binecuvântarea Sa, au în ei izvoare de apă care ies din inima lor, “un izvor de apă țâșnind în viață veșnică”. Setea lor arzătoare este satisfăcută, așa cum nimic nu-i poate satisface. Ei au mai mult decât ar putea cere ambiția. Bunătățile divine acordate lor sunt nespus de mari și mai abundente decât ar fi putut ei cere sau gândi. R 3496:5, 6
VINDECAREA FIULUI UNUI SLUJBAȘ ÎMPĂRĂTESC
IOAN 4:46-53: “Isus S-a întors deci în Cana din Galileea, unde prefăcuse apa în vin. Și în Capernaum era un slujbaș împărătesc, al cărui fiu era bolnav. Acesta, când a aflat că Isus venise din Iudeea în Galileea, s-a dus la El și L-a rugat Să se coboare și să vindece pe fiul lui, care era pe moarte. Isus i-a zis deci: “Dacă nu vedeți semne și minuni, cu nici un chip nu credeți.”. Slujbașul împărătesc I-a zis: “Doamne coboară-Te până nu moare copilul meu!” “Du-te” i-a zis Isus, “fiul tău trăiește.” Și omul acela a crezut cuvântul pe care îl spusese Isus și a pornit la drum. Și pe când se cobora el, l-au întâmpinat robii lui și i-au adus vestea, spunând: “Fiul tău trăiește”. El i-a întrebat de ceasul în care a început să-i fie mai bine. Și ei i-au zis: “Ieri în ceasul al șaptelea, l-au lăsat frigurile”. Tatăl a cunoscut că tocmai în ceasul acela îi zisese Isus: “Fiul tău trăiește”. Și a crezut el și toată casa lui.”
“… presupunerea unora este că acesta a fost Cuza, administratorul sau șambelanul lui Irod, a cărui soție, Ioana, era una dintre femeile care apoi L-au slujit pe Isus. Luca 8:3.
Manifestarea credinței lui Cuza
Esența acestei lecții este credința și aceasta ilustrează bine treptele și dezvoltarea credinței. Cunoștința este necesară ca bază pentru credință, și acest Cuza a avut-o. Credința sa s-a manifestat prin faptul că a venit la Domnul și a recunoscut public încrederea sa în puterea Domnului de a-i vindeca fiul. Putem bine să ne gândim că aceasta a indicat o bună măsură de credință pentru început, dar Domnul nostru — nu din lipsă de compătimire pentru interesul tatălui față de fiul muribund, ci din dorința de a dezvolta credința lui Cuza — a ezitat să meargă cu el și în aparență s-a opus să facă aceasta, spunând: “Dacă nu vedeți semne și minuni, cu nici un chip nu credeți” (versetul 48). Dacă credința lui Cuza ar fi fost mică, dacă i-ar fi lipsit umilința, el ar fi putut avea ocazia să-și arate lipsa de încredere și indignarea.
El ar fi putut să spună, oricum eu n-am crezut în Tine. A fost numai o întâmplare, pentru că medicii nu mai pot face nimic pentru fiul meu, și am gândit că venirea ta ar putea face ceva. Dar acum, domnule, văd ezitarea ta și o interpretez a însemna că ocazional alegi cazuri unde poți face o vindecare, unde se pare că poți face o vindecare miraculoasă; dar că în mersul general al bolilor, unde moartea este la ușă, ești la fel de neputincios ca și medicii noștri. Eu cel puțin am demonstrat înșelătoria pretențiilor tale în general. Adio. Dar nu; atitudinea inimii lui Cuza a fost diferită. Întârzierea Domnului nostru numai a crescut insistența lui. El L-a rugat fierbinte și în final a spus: “Doamne”, Rabi, “coboară-te până nu moare copilul meu!”. Nu, te rog nu aștepta pentru a discuta o chestiune de credință, dacă înțelegi situația mea ca tată și interesul meu în acest subiect, dar vino acum și ajută-mă, și discută filosofia credinței și spune-mi despre alte nevoi ale mele după aceea.
Punctul de interes al Domnului nostru a fost câștigat. El a probat credința slujbașului împărătesc și i-a îndrumat mintea în sus, de la simpla operațiune de vindecare la ceva mai înalt, la puterea divină din spatele acesteia și la faptul că minunile Domnului nostru au avut ca scop numai ca să-L prezinte pe El ca Mesia. Dar încercarea credinței nu era încă terminată, pentru că Domnul nostru, în loc să-l însoțească pe Cuza la patul fiului său și acolo să facă vindecarea, i-a spus numai: “Du-te … fiul tău trăiește” — nu va muri acum, va fi vindecat (versetul 50). Cuvântul a fost crezut, insistența supărătoare a încetat, și în schimb, fără îndoială, au fost exprimate recunoștință, mulțumire. Este de notat că minunea a avut loc în ceasul al șaptelea — ora 1:00 după-masă. Se poate presupune că acest Cuza a venit cele douăzeci și cinci de mile (aproape 37 km; nota traducătorului) călare chiar în acea dimineață, în grabă mare. Este remarcabil însă că în timp ce putea să se fi întors în aceeași seară, cu aceeași viteză, el n-a sosit acasă până în ziua următoare — în mod evident călătorind fără grabă. Între timp robii lui l-au întâmpinat cu informația plăcută că fiul său era în afara pericolului. El i-a întrebat în mod special despre timp, iar ei au răspuns prompt: “Ieri în ceasul al șaptelea l-au lăsat frigurile”, astfel Cuza a știut că vindecarea a fost rezultatul cuvântului și puterii Domnului.
Un alt fel de credință
Citim despre Cuza că “a crezut el și toată casa lui”. Dar n-a crezut înainte, la început, când L-a văzut pe Învățătorul, când a vorbit cu El, când I-a acceptat răspunsul și a pornit spre casă? Da, toți aceia au fost pași de credință, de încredere și de supunere în armonie cu aceasta, și care o confirmă; dar când a sosit acasă și a înțeles minunea, aceasta l-a condus la o încredere în Domnul, de un fel încă mai înalt și mai adânc. Acum a crezut nu numai că Isus era în stare să facă minuni, ci că El era într-adevăr Răscumpărătorul, Mesia. Credința sa în cele din urmă a ajuns la inimă. Fără îndoială ca rezultat al acestui fapt, soția sa Ioana, în armonie cu dorințele lui, a devenit una dintre susținătoarele active ale slujirii Domnului nostru.
Ce lecții de credință pot fi învățate astăzi din această învățătură? Răspundem că credința astăzi are diferitele ei grade sau pași. Mai întâi, noi n-am putea avea nici o credință dacă nu ne-ar servi ca temelie a ei o anumită cunoștință. Este scris: “… fără credință este cu neputință să fim plăcuți Lui” îlui Dumnezeuș (Evrei 11:6), și numai cei care-I sunt plăcuți lui Dumnezeu, care au aprobarea Sa, vor avea viață veșnică. …
Dar o cunoștință elementară și o credință elementară zidită pe acea cunoștință nu este suficientă — credința trebuie să crească, și înainte ca aceasta să poată crește, trebuie să conducă la vreun fel de fapte. Credința de început a lui Cuza l-a condus să facă o călătorie la Domnul nostru, prin care el și-a dovedit credința. Dar în general trebuie să existe o necesitate, ca și în cazul lui Cuza — boala fiului său. Unii ar putea auzi despre Cristos, deși ar putea să nu se apropie niciodată dacă nu și-ar înțelege necesitatea; dar același mesaj care spune despre Cristos Îl arată ca Mântuitor, și sugerează că toți oamenii sunt păcătoși. Numai cei care își dau seama că sunt păcătoși, numai cei care doresc să scape de păcat și de moarte vor fi conduși să cerceteze și să se apropie de Domnul, ca să poată găsi ușurare de povara sufletului lor.” R 4132:8-R 4133:5
VINDECAREA BOLNAVULUI DE TREIZECI ȘI OPT DE ANI
IOAN 5:2-14: “În Ierusalim, lângă Poarta Oilor este o scăldătoare numită în evreiește Betesda, având cinci pridvoare. În acestea zăceau o mulțime de bolnavi: orbi, șchiopi, uscați, așteptând mișcarea apei. Căci un înger se cobora din când în când în scăldătoare și tulbura apa. Și cel ditâi care se cobora în ea după tulburarea apei, se făcea sănătos. orice boală ar fi avut. Acolo se afla un om care suferea de treizeci și opt de ani. Isus când l-a văzut zăcând și fiindcă știa că este bolnav de mult timp, i-a zis: “Vrei să te faci sănatos?”” “Domnule” I-a zis bolnavul, “n-am pe nimeni să mă arunce în scăldătoare când se tulbură apa și, până să mă duc eu, se coboară altul înaintea mea.” “Scoală-te”, i-a zis Isus, “ridică-ți patul și umblă!” Îndată omul acela s-a făcut sănătos, și-a luat patul și umbla. Și ziua aceea era sabat. Iudeii ziceau deci celui care fusese vindecat: “Este ziua sabatului; nu-ți este îngăduit să-ți ridici patul.” El le-a răspuns: “Cel care m-a făcut sănătos mi-a zis: “Ridică-ți patul și umblă!” Ei l-au întrebat: “Cine este Omul Acela care ți-a zis: “Ridică-ți patul și umblă”? Dar cel care fusese vindecat nu știa cine era, căci Isus se retrăsese din mulțimea care era în locul acela. După aceea, Isus l-a găsit în templu și i-a zis: “Iată te-ai făcut sănătos; de acum să nu mai păcătuiești, ca să nu ți se întâmple ceva mai rău.””
“Cuvântul Betesda înseamnă “Casa Milei”. Acesta era numele dat unei construcții mari cu cinci pridvoare care comunicau cu un bazin cu apă, situat lângă zidurile Ierusalimului. Bazinul era alimentat de un izvor, în ale cărui rezervoare subterane erau captate anumite gaze. Când gazul se acumula în aceste rezervoare, apa era împinsă afară cu putere, în același fel în care puțurile de petrol aruncă uneori afară conținutul lor. Aceste jeturi de apă împregnată cu gaze ieșeau la intervale neregulate, și atunci apa din bazin era agitată sau făcută să clocotească prin afluxul jetului precum și datorită gazelor pe care le conținea.
Fenomenul nefiind înțeles, mulți considerau că agitarea apei din scăldătoare era miraculoasă, atribuind-o unui înger din cer. În parte prin influența energizantă a credinței și în parte poate prin unele calități medicinale ale gazelor din apă, se făceau vindecări, ceea ce făcea ca scăldătoarea să aibă faimă peste tot în acea zonă. Binefacerea gazelor este sugerată de faptul că numai cei care intrau în apă imediat după tulburarea ei beneficiau de ea. Gazele din apă, odată ce ajungeau în bazin, se combinau repede cu aerul din atmosferă, și cei care intrau primii în apă bineficiau nu numai asupra corpului lor de apa impregnată cu gaze, dar și inhalau din gazele emanate — ozon, sau câte altele. …” R 3500:4, 5
“Casa Milei cu cele cinci pridvoare ale ei a fost construită pentru a fi un sanatoriu public, în folosul și pentru confortul celor care doreau să folosească bazinul cu apă tulburată, și aceasta explică de ce o mare mulțime de bolnavi, orbi, șchiopi, neputincioși stăteau în acele pridvoare așteptând o ocazie ca să se folosească de tulburarea apei. În legătură cu aceasta trebuie să observăm că vechile manuscrise grecești omit ultimele șapte cuvinte din versetul 3 și tot versetul 4 (aceste cuvinte sunt scrise cu litere italice în traducerea Cornilescu Revizuită; nota traducătorului). Acestea nu sunt cuvinte inspirate, n-au fost scrise de apostolul Ioan, ci au fost adăugate la relatarea lui mai târziu — foarte probabil ca o notă marginală explicativă a felului cum vedeau oamenii situația, sau poate au fost gândul copistului care a făcut nota marginală. Un copist de mai târziu, gândind că nota marginală a fost omisă din text, a adăugat-o în text, iar manuscrisul lui, copiat la rândul lui, a ajuns până la noi. …” R 3500:8
“Nu este nepotrivit pentru noi să spunem despre omul care a fost unul favorizat dintr-o mare mulțime, ales sau selectat de Domnul, ca fiind persoana prin care să-Și manifeste puterea și gloria viitoare. Relatarea nu ne spune de ce Domnul l-a ales pe acesta, preferându-l față de alții. Putem presupune însă în mod rațional că cei treizeci și opt de ani de infirmitate au dezvoltat în el considerabilă căință pentru păcat, considerabilă dorință după dreptate; că a învățat unele lecții valoroase în timpul celor treizeci și opt de ani de suferință; și că astfel a ajuns într-o stare în care vindecarea ar fi în avantajul lui. În mod asemănător, acest lucru este adevărat în privința favorurilor îndurării pe care Domnul le împarte în timpul acestui Veac, și care sunt într-adevăr cu mult mai valoroase decât orice binecuvântări fizice care ar putea fi acordate.
La început poate nu vedem de ce Dumnezeu favorizează pe unii mai mult decât pe alții cu cunoștința îndurării Sale și adevărului Său, dar cu siguranță putem presupune că există o lecție și că acea lecție este în ceea ce privește sinceritatea inimii, a căinței de păcat și a dorinței după Dumnezeu, sau “să caute pe Domnul”. Când Dumnezeu are ceva favoruri speciale de acordat, putem cu siguranță presupune că ele nu sunt date întâmplător, ci potrivit unor condiții parțiale de credință sau de vrednicie. În cazul acestui om care a fost vindecat, să observăm că nu există nici o mărturie că el a avut mai multă credință în Domnul decât ceilalți din jurul lui. Din contră, contextul arată că n-a avut credință — că nici măcar nu L-a cunoscut pe Domnul și n-a aflat până după aceea cine a fost cel care l-a vindecat.
… remarcăm că așa cum Domnul nostru l-a întrebat pe cel pe care l-a vindecat, “Vrei să te faci sănătos?” și așa cum a lăsat problema să depindă de voința sa, așa este și cu cei care sunt acum vindecați de boli morale, cu cei care sunt acum luminați spiritual etc. — ajutorul depinde de ei. Dacă au ureche să audă și ochi să vadă, să aprecieze, să înțeleagă darul lui Dumnezeu în Cristos, întrebarea este: “Vrei să te faci sănătos?”” R 3501:7-9
“… Numai cu acei care răspund la această întrebare afirmativ, merită să ne cheltuim efortul. Voința trebuie arătată față de Domnul, altfel binecuvântarea Sa nu poate veni asupra inimii și vieții; noi nu putem spera că Domnul va face o minune de îndurare în inimile celor bolnavi de păcat, dacă ei nu vor fi pregătiți să răspundă afirmativ la această întrebare, “Vrei să te faci sănătos?” Numai cei care vreau aceasta pot beneficia în acest Veac, pentru că aceasta este ordinea divină — Domnul caută pe aceia și numai pe aceia care să I se închine în duh și în adevăr. Domnul nostru la prima Sa venire a dat mărturie tot mereu în aceste privințe, spunându-le multora dintre cei care au auzit predicile Sale: “nu vreți să veniți la Mine ca să aveți viața!”. A veni la Domnul înseamnă a accepta aranjamentele Sale, a răspunde la întrebarea Sa: Da, Doamne, vreau să mă fac sănătos.
Vindecarea acestora nu este instantanee, ci treptată. Ei cresc în har, în cunoștință și în iubire, și completarea lucrării harului va fi la “schimbare” prin învierea dintâi, pe care Domnul o promite tuturor celor care în prezent răspund afirmativ la această întrebare, și arată că ei sunt serioși în căutarea lor de a umbla de atunci încolo nu după trup, ci după spirit. Aceștia vin sub grija Medicului Bun, și în cele din urmă El îi va face sănătoși, compleți, desăvârșiți și în asemănarea Sa.” R 3501:11, 12
“Făcând minunea, Domnul nostru i-a spus celui vindecat să-și ia patul și să umble, iar el a făcut astfel. Patul probabil a fost o saltea foarte ușoară sau un pled, după obiceiul acelui timp, și nu era de fapt vreo osteneală în legătură cu porunca dată. De aceea n-a fost o încălcare a restricțiilor Legii Sabatului evreiesc, pe care Domnul nostru nici n-a încălcat-o, nici n-a învățat pe alții să o încalce, pentru că El a fost evreu și deci supus tuturor termenilor și condițiilor acelei Legi, la fel ca oricare evreu. Scopul Său în faptul că i-a spus omului să-și ducă patul a fost probabil dublu: —
1) Fapta în sine era o mărturie a acelei minuni; nu numai direct, ci
2) Indirect, aceasta atrăgea atenția cărturarilor și fariseilor asupra legii, deoarece ei formulaseră unele restricții în ceea ce privește ziua (sabatului; nota traducătorului), care nu erau cerințele legii mozaice. Domnul nostru folosea această ocazie pentru a da o învățătură, nu numai în privința puterii Sale, ci și în privința respectării corespunzătoare a legii — că era intenționată de Domnul să fie în folosul omenirii și nu un jug moral. Domnul nostru a explicat aceasta într-o împrejurare, spunându-le cărturarilor și fariseilor că interpretarea legii dată de ei au făcut-o apăsătoare pentru masele poporului — că ei au exagerat pe nedrept micile aspecte ale legii, iar principiile mai mari ale ei, în ceea ce privește dreptatea, justiția, iubirea și mila le-au trecut în întregime cu vederea.
Din această relatare vedem că tocmai acest rezultat a fost obținut. Cărturarii și fariseii l-au mustrat pe om pentru că își ducea patul, dar el a răspuns că era pe deplin îndreptățit să facă aceasta, pentru că persoana care îl vindecase de boala pe care o avea de treizeci și opt de ani trebuia să fie destul de înțeleaptă și destul de bună pentru a fi o autoritate în această problemă, iar el doar Îi urma îndrumările. Astfel minunea Domnului nostru a fost făcută proeminentă pentru clasa de care în mod special El a dorit să fie recunoscut, și anume, conducătorii și reprezentanții națiunii, care în mod special erau atunci în încercare dacă Îl vor primi sau nu; și în al doilea rând, deosebirea între învățăturile și faptele Sale bune, și învățăturile și lipsa de fapte a fariseilor era mai evidentă, pe de altă parte.
S-ar părea că omul vindecat a fost așa de uimit de incidentele legate de eliberarea lui, încât pentru moment a uitat să caute sau să întrebe în mod deosebit despre cel care făcuse minunea: și Domnul nostru, nedorind să refuze marea mulțime a celor bolnavi adunați acolo, S-a retras în liniște, așa că atunci când minunea a ajuns să fie cunoscută, vindecătorul nu era de găsit. El făcuse minunea pentru gloria lui Dumnezeu, ca să atragă atenția la noua dispensație și la El Însuși ca reprezentantul divin al ei, și în legătură cu aceasta l-a vindecat, putem presupune, pe cel mai vrednic din acea mulțime. Faptul că Isus l-a întâlnit iarăși pe acel om în Templu, unde probabil mersese să-I aducă mulțumiri și laudă Domnului pentru eliberarea sa, sugerează că El văzuse în acel om ceva mai mult decât un caracter obișnuit, ceea ce nu numai că L-a determinat să-l vindece, ci și să i Se descopere.
“De acum să nu mai păcătuiești”
Salutul Domnului adresat omului vindecat în Templu, trebuie să fi fost foarte semnificativ, arătându-i acestuia că El a fost nu numai în stare să-l vindece, ci și că a avut cunoștință de păcatele care au dus la îmbolnăvire înainte cu treizeci și opt de ani. El i-a spus: “Iată, te-ai făcut sănătos; de acum să nu mai păcătuiești, ca să nu ți se întâmple ceva mai rău”. Este o lecție valoroasă în sfatul Răscumpărătorului nostru — folositoare nu numai pentru acel biet om, dar încă mai valoroasă și mai folositoare pentru cei care prin îndurarea Domnului au fost vindecați de boala păcatului, pentru cei care au fost îndreptățiți, cei care au fost acceptați în familia lui Dumnezeu, ca fii ai lui Dumnezeu. Pedeapsa pentru păcatul originar a fost severă și i s-a aplicat fiecărui membru al rasei lui Adam; totuși pentru acest păcat originar Dumnezeu a pregătit o mare ispășire, și în cele din urmă fiecare creatură va avea ocazie deplină să scape de toate pedepsele și plățile lui. Dar când suntem astfel eliberați, o nouă responsabilitate este asupra noastră. Așa cum declară apostolul, dacă păcătuim cu voia după ce am primit o cunoștință a Adevărului, nu mai rămâne nici o jertfă pentru păcate, ci doar o așteptare sigură și înfricoșată a judecății și văpaia unui foc care ne va mistui ca potrivnici (Evrei 10:26, 27). Plata păcatului originar pe care toată rasa a gustat-o este moartea, cu însoțitorii ei, durerea și suferința — moartea. Plata păcatului voit, intenționat, premeditat, după ce am fost îndreptățiți de toate păcatele — acea pedeapsă ar fi un lucru mai rău, cu foarte mult mai rău decât pedeapsa originară; pentru că, deși ar fi aceeași pedeapsă a morții, aceasta ar fi a doua moarte, pentru care Dumnezeu ne-a asigurat că n-a mai prevăzut nimic pentru recuperare — Cristos nu mai moare. Dacă păcătuim cu voia după ce am fost eliberați și îndreptățiți, și totuși cu o măsură de slăbiciune și imprefecțiune suntem ispitiți, ne putem aștepta la lovituri; dar dacă păcătuim cu voia și intenționat, fără o ispită specială sau slăbiciune, nu ne putem aștepta la nimic mai departe în privința milei și iertării divine, pentru că, după ce ne-am bucurat de acestea în legătură cu păcatul originar, am veni astfel sub o nouă și personală condamnare, pentru o nouă și de neiertat încălcare a dreptății, a cărei pedeapsă este moartea fără speranță de recuperare.” R 3502:3-8
ÎNMULȚIREA PÂINILOR ȘI PEȘTILOR
IOAN 6:1-14: “… Isus S-a dus dincolo de Marea Galileii, numită Marea Tiberiadei și o mare mulțime mergea după El, pentru că vedea semnele pe care le făcea cu cei bolnavi. Isus S-a suit pe munte și stătea acolo cu ucenicii Săi. Dar Paștile, sărbătoarea iudeilor, era aproape. Isus deci Și-a ridicat ochii și a văzut că o mare mulțime vine spre El. Și a zis lui Filip: “De unde avem să cumpărăm pâini ca să mănânce aceștia?” Spunea lucrul acesta ca să-l încerce, pentru că știa ce avea să facă. Filip I-a răspuns “Pâinile pe care le-am putea cumpăra cu două sute de dinari n-ar ajunge ca fiecare să ia puțintel din ele”. Unul din ucenicii Săi, Andrei, fratele lui Simon Petru I-a zis: “Este aici un băiețel care are cinci pâini de orz și doi pești: dar ce sunt acestea la atâția?” Isus a zis: “Spuneți oamenilor să stea jos.” În locul acela era multă iarbă. Deci bărbații s-au așezat, în număr de aproape cinci mii. Și Isus a luat pâinile, a mulțumit, le-a împărțit ucenicilor, iar ucenicii le-au împărțit celor ce ședeau jos; de asemenea, le-a dat și din pești cât au voit. După ce s-au săturat, a zis ucenicilor Săi: “Strângeți fărâmiturile care au rămas, ca să nu se piardă nimic.” Le-au adunat deci și au umplut douăsprezece coșuri cu fărâmiturile care rămăseseră din cele cinci pâini de orz, după ce mâncaseră toți. Oamenii aceia, când au văzut semnul pe care îl făcuse Isus ziceau: “Cu adevărat, acesta este Prorocul cel așteptat în lume.””
“… Minunea hrănirii celor cinci mii … rămâne proeminentă pentru noi, ca minunea care este în mod particular descrisă în toate cele patru Evanghelii. Relatarea lui Ioan aduce în atenția noastră unele aspecte care nu sunt atât de clar prezentate în celelalte.” R 3502:9
“… În acest sezon special, mulți își făcuseră astfel aranjamente încât erau în călătorie suindu-se la Ierusalim pentru sărbătoare. În asemenea ocazii era o aglomerație neobișnuită pe toate drumurile care duceau la Ierusalim, și oamenii — provocați de comportamentul lui Irod, și nedumeriți și punându-și întrebări în privința lui Mesia — s-au abătut de la călătoria lor ca să asculte mai mult de pe buzele acestui mare Profet, Isus, și să vadă ei înșiși dacă în gândirea lor El poseda însușirile care să-L facă potrivit pentru funcția de Mesia, pentru eliberarea națiunii lor, pentru stabilirea mult promisei Împărății a lui Dumnezeu. Isus stătea pe coasta muntelui cu ucenicii când a sosit această mare mulțime de oameni care Îl căuta; destul de probabil, El și apostolii învățaseră mulțimea cu un timp înainte de a fi făcut minunea hrănirii lor. Trebuie să ne amintim că relatările Evangheliei sunt foarte concise și trec peste detaliile mici și neînsemnate.
Domnul nostru, care plănuise deja minunea, îndrumase mințile ucenicilor până la acel punct întrebând: “De unde avem să cumpărăm pâini, ca să mănânce aceștia?” Această întrebare i-a fost adresată lui Filip, unul dintre aposoli, care locuia nu la mare depărtare. El era persoana potrivită în acea împrejurare, dar probabil că Domnul a avut alt motiv ca să-l întrebe pe el. Probabil că Filip avea mai degrabă o minte înclinată spre calcul și afaceri, și chiar dacă existența acestei dispoziții printre ucenicii Domnului este excelentă, totuși acea minte este înclinată să gândească mai degrabă la mijloace pământești decât să exercite credință în Domnul. Probabil că Domnul a vrut să trezească gândirea lui Filip și în special să-i dea o învățătură folositoare și credință prin această minune. Răspunsul lui Filip, că ar fi nevoie de două sute de pâinișoare de un leu (cam 32 $), ca să ofere mulțimii chiar și o mică gustare, arată însușirea lui practică. În timp ce toate felurile de minți se găsesc printre poporul Domnului, cea pentru afaceri este printre cele mai folositoare dacă este ținută sub restrângerile potrivite, ale iubirii și ale credinței — iubirea, care nu poate permite instinctelor pentru afaceri să ia singure responsabilitatea afacerilor spirituale; și credința, care este în stare să-și dea seama că deși metodele de afaceri sunt excelente în toate lucrurile vieții, nu trebuie să li se permită să ignore credința în Domnul și în puterea tăriei Lui, și în interesul iubitor pe care El îl adoptă în toate afacerile bisericii Sale, noua creație.
Folosirea mijloacelor
Andrei, a cărui minte pare să fi fost mai puțin practică decât cea a lui Filip, a sugerat că cineva din mulțime avea cinci pâinișoare de orz și doi peștișori, dar de-abia a spus aceasta, că s-a și simțit rușinat de cele spuse și a adăugat: “Dar ce sunt acestea la atâția?” Filip era prea practic, prea mult un om de afaceri ca să se și gândească sau să menționeze o asemenea cantitate mică de hrană, în legătură cu necestitatea pentru o așa mare mulțime; dar Domnul nostru a folosit nu numai mintea mai largă a lui Filip, ci și cea mai simplă și mai puțin logică a lui Andrei, și a folosit sugestia celui din urmă, cerând cantitatea mică. Este o lecție pentru noi aici: ea ilustrează ceea ce mulți dintre noi au văzut în legătură cu afacerile poporului Domnului, adică, toate sugestiile bune, toate sugestiile folositoare, toate acele sugestii care sunt în interesul bisericii, nu vin întotdeauna dintr-o singură parte — că Domnul adesea folosește buzele bâlbâite și raționamentele ilogice ale unora din urmașii Săi ca bază pentru binecuvântarea lor și a altora, întocmai cum în acest caz a folosit remarca aparent nechibzuită a lui Andrei.
Alt gând în legătură cu aceasta este că Domnul nostru se pare că întotdeauna S-a folosit de orice era la îndemână. El ar fi putut schimba pietrele în pâine și astfel să fi hrănit mulțimea; ar fi putut să ignore mica rezervă pe care o avea la îndemână ca neînsemnată, dar nu aceasta a fost metoda Sa. Toți urmașii Săi trebuie să învețe din aceasta, să nu disprețuiască lucrurile mici, ci să le folosească atât cât este posibil. De asemenea este un principiu implicat aici — după cum îl exprimă Domnul nostru: “Cine este credincios în cele mai mici lucruri, este credincios și în cele mari”. Altă lecție este că minunile pot fi așteptate numai după ce noi am făcut tot ce ne stă în putere cu mijloacele pe care le avem la îndemână. … Așa este și cu noi în toate afacerile vieții: trebuie să fim siguri că suntem pe calea Domnului, că urmăm îndrumările Sale, și atunci să lăsăm toate rezultatele în grija Lui, asigurați de capacitatea Sa de a face cele mai mari minuni. Cu toate acestea, cele mai mari minuni cu care cineva dintre noi are de-a face, sunt cele de felul liniștit și neostentativ. În natură vedem aceste minuni în creșterea cerealelor, care prin grija Domnului servesc pentru nevoile noastre ca răsplată a muncii noastre. Înmulțirea celor cinci pâini de orz și a celor doi peștișori, putem fi siguri, n-a fost o minune mai mare decât aceea pe care o vedem continuu în natură, numai că este de un fel diferit, cu care nu suntem obișnuiți. Totuși, așa cum Domnul a folosit pâinile de orz și peștii ca bază pentru minunea Sa, tot așa în natură El folosește sămânța de grâu ca bază pentru minunea recoltei adunată în seceriș. Cu alte cuvinte, El întotdeauna folosește mijloace pentru un scop, și faptul că noi putem vedea și înțelege mijloacele, nu face minunea mai mare sau mai mică. …
“După ce s-au săturat”
Ni se spune că mulțimea a stat jos în grupuri sau cete de câte cincizeci și de câte o sută, și ucenicii le-au împărțit cele cinci pâinișoare și cei doi peștișori în bucăți, care în mod vizibil creșteau pe măsură ce erau rupte, în mare măsură asemănător cu ulciorul de ulei al văduvei, care a curs neîncetat până când toate vasele s-au umplut. Tot așa a crescut și acea cantitate mică sub binecuvântarea Domnului, nu numai ca să dea o masă ușoară mulțimii, ci până când toți “s-au săturat”, au fost mulțumiți și n-au mai dorit. A fost o minune care nu numai că i-a uimit pe ucenici, ci și pe miile de oameni; aceasta a fost ceea ce Ioan a numit semn, mărturie și dovadă a puterii și a autorității supranaturale a Domnului nostru — o dovadă că El a fost într-adevăr Trimisul lui Dumnezeu, Mesia. Acesta a fost obiectivul minunii — nu hrănirea mulțimii. În același timp au fost fără îndoială oameni flămânzi în difertele părți ale lumii, pe care Domnul i-ar fi putut hrăni fără nici un deranj pentru Sine; dar El n-a venit să hrănească lumea, n-a venit să oprească durerea și suferința și moartea, ci să răscumpere lumea și să dea dovada care să le permită apostolilor și tuturor israeliților adevărați în care nu era vicleșug, să-L accepte prin credință ca Mesia — de asemenea dovada care, venind la noi și la alții din acest Veac Evanghelic, a fost temelie pentru credința noastră.
Unii au zis, o, dacă am fi putut fi acolo și să vedem minunea cu pâinile și peștii! Credința noastră s-ar fi întărit atât de mult, încât am fi putut fi ucenicii lui Isus în orice împrejurări și condiții. Ce mirare este ca unii din cei cinci mii să se fi îndoit vreodată de faptul că Domnul a fost Mesia! Noi răspundem că acei care sunt într-adevăr poporul Domnului văd minuni asemănătoare astăzi, fiindcă El ne comunică prin Cuvânt, și fiindcă mâncând din Cuvânt ne împărtășim din spiritul Domnului, spiritul adevărului.
Având în vedere aceasta, cine din poporul Domnului poate nega faptul că în experiențele sale și în experiențele altor creștini, El face continuu un miracol mai mare decât cel relatat în lecția noastră? Cine din poporul Domnului, care a gustat că El este binevoitor, care a fost flămând și însetat după dreptate — după adevăr — și a avut tot mereu mângâierea acestuia spre ajutor, ar putea să mai simtă că ar fi preferat să fi trăit în zilele primei veniri a Domnului nostru și să fi văzut și simțit din minunile făcute atunci? În ceea ce ne privește, noi preferăm minunile mai mari, și considerăm că avem o bază mai puternică pentru credință în acestea decât puteau avea bieții evrei în toate favorurile acordate lor, mari cum au fost acele favoruri.
Bogăția și economia combinate
Chiar dacă Domnul nostru a fost bogat înainte de a veni în lume, și chiar dacă Și-a dat seama că prin puterea lui Dumnezeu din El a putut avea tot ce era necesar pentru binele Său, și a putut să se îngrijească și de urmașii Săi, așa cum este arătat nu numai în minunea pe care o avem în discuție, înmulțirea pâinilor și a peștilor, dar cum este arătat și cu altă ocazie, când a făcut pentru ucenici marea captură de pești chiar din lacul din fața lor — cu toată această bogăție la porunca Sa, Domnul nostru a fost un mare econom; din punctul Său de vedere nimic nu trebuie să fie irosit. În armonie cu aceasta, după ce mulțimea a fost bine hrănită, Domnul le-a spus apostolilor să adune fărâmiturile, pentru ca nimic să nu fie risipit, și ei au adunat douăsprezece coșuri pline — fiecare din ei a umplut sacul sau traista sau ranița sa, în textul nostru numite coșuri.
Pentru noi sunt două lecții în aceasta, una o lecție practică în ce privește economia, că niciuna din binecuvântările și îndurările Domnului nu trebuie să fie risipite. Pentru unii această lecție poate fi mai ușoară decât pentru alții, dar este o experiență obișnuită în viață că risipa voită aduce lipsă jalnică. Foarte probabil unii dintre ucenicii dragi ai Domnului din prezent au nevoie să învețe lecția economiei, la fel cum au învățat-o ucenicii și mulțimea cu această ocazie. Aceasta însă nu ne învață lecția zgârceniei, pentru că Scripturile declară: «Unul care dă cu mână largă ajunge mai bogat; și altul, care reține mai mult decât trebuie, nu face decât să sărăcească» (Proverbele 11:24). Prima lecție a fost generozitatea, a doua lecție a fost economia. Așa trebuie să fie și cu noi: generozitatea noastră trebuie să fie egală cu dispoziția noastră de a economisi. Domnul nu este zgârcit, ci generos; și niciunul dintre urmașii Săi nu trebuie să fie zgârcit. Domnul a fost econom și la fel trebuie să fie și ucenicii Săi.
Cei care au dat la alții au fost cei care au avut coșurile pline la sfârșit și au câștigat provizii pentru ei înșiși.
Putem aplica aceeași lecție la lucrurile spirituale: poporul Domnului trebuie să fie distribuitori. Noi am primit gratuit din darul, îndurarea și adevărul Domnului; noi trebuie să-l distribuim gratuit. Cei care îl distribuie vor avea privilegiul să-l adune pentru ei înșiși, încât fiecare va avea mai mult decât a dat. Cât de adevărat este că acei care sunt cei mai serioși în a-i hrăni pe alții cu pâinea vieții sunt ei înșiși aprovizionați cel mai generos. Așadar, să căutăm să fim generoși în ceea ce privește hrana spirituală, ca și în ceea ce privește hrana naturală. Să dăm altora cuvântul vieții și apa vieții. Atâta timp cât facem aceasta din inimi bune, oneste, sincere, cu o dorință de a-L onora pe Domnul și a-i binecuvânta pe oameni, și fără egoism sau mândrie personală, putem fi siguri că El ne va da din ce în ce mai multă bogăție pentru creșterea și susținerea noastră spirituală.
Mulțimea a luat cunoștință de miracol și L-au aclamat pe Domnul nostru, marele Profet. Totuși, de către mulți dintre ei minunea a fost numai în parte apreciată. Fără îndoială ei au privit-o ca un semn că dacă Isus era proclamat împărat, El putea aproviziona soldații cu mâncare fără un departament însărcinat cu aceasta; și dacă El a putut da mâncare susținătorilor și urmașilor Lui, va fi în stare și să le dea izbândă în toate împrejurările și în toate condițiile. Aceste lucruri sunt adevărate, dar nu în felul în care a presupus Israelul natural. Domnul nostru ne dă izbândă acum asupra păcatului și egoismului, și ne conduce de la o realizare la alta, după cum căutăm să umblăm în urmele pașilor Săi, și pe tot parcursul căii El ne hrănește cu pâinea vie din cer. La timpul cuvenit El va deveni marele Împărat peste lume, și puterea Sa de a stăpâni, de a hrăni și de a-l nimici pe Satan și toate puterile răului, va fi manifestată pe deplin. Atunci mulți dintre ochii orbiți vor fi deschiși — ochi care nu pot vedea lucrurile credinței, urechi care nu pot auzi mesajul credinței. Să-I mulțumim Domnului din ce în ce mai mult pentru că ochii noștri văd și urechile noastre aud mesajul pe care până acum lumea nu-l vede, nu-l apreciază. …” R 3503:2-R 3504:4
PÂINEA DIN CER
IOAN 6:32-35: “… Isus le-a zis: “Adevărat, adevărat vă spun, nu Moise v-a dat pâinea din cer, ci Tatăl Meu vă dă adevărata pâine din cer. Căci Pâinea lui Dumnezeu este Acela care Se coboară din cer și dă lumii viața”. “Doamne”, I-au zis ei, “dă-ne totdeauna această pâine.” Isus le-a zis: “Eu sunt Pâinea vieții. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată și cine crede în Mine nu va înseta niciodată””.
“Noi nu mâncăm în mod literal, trupul lui Isus — noi îl mâncăm prin credință; ceea ce înseamnă că ne însușim prin credință meritul, valoarea care a fost în trupul Său și care El a dat-o la moarte în favoarea noastră. …
… Mâncarea trupului Domnului nostru trebuie să fie o chestiune individuală din partea tuturor celor care doresc să beneficieze de jertfa Sa. … Astfel, când cineva ajunge la o înțelegere a răscumpărării și crede în ea și merge la Dumnezeu în rugăciune și prin credință primește iertarea păcatelor și împăcarea cu Dumnezeu, acesta făcând așa, mănâncă trupul Fiului Omului; el se împărtășește din foloasele sau avantajele pe care le asigură trupul sau sacrificiul Domnului nostru.
… În plus, aceia care sunt influențați cum se cuvine prin mâncarea acestuia — aceia care sunt atrași mai aproape de Domnul și sunt conduși să-I consacre Lui pe deplin tot ce au — aceia primesc o invitație specială în timpul Veacului Evanghelic să bea din sângele Său. Sângele în limbaj biblic este viața, și de aceea evreii în mod obișnuit nu trebuiau să bea sânge; dacă făceau, aceasta îi făcea vinovați sau răspunzători pentru moartea persoanei sau a ființei. Așa au spus evreii despre Domnul nostru: “Sângele Lui să fie asupra noastră și asupra copiilor noștri!” — noi ne asumăm responsabilitatea morții Sale.
Și de asemenea așa explică apostolul, că acei care se împărtășesc în mod simbolic de sângele lui Cristos din paharul părtășiei, se reprezentă pe ei înșiși ca fiind vinovați de sângele lui Cristos, vinovați de moartea lui Cristos — dacă nu se împărtășesc din el în înțelesul cuvenit, intenționat. Care este înțelesul intenționat? Răspundem că Domnul nostru a explicat chestiunea la ultima Cină, spunându-le ucenicilor Săi: “Beți toți din el, căci acesta este sângele Meu, al legământului celui nou”. Acest pahar din rodul viței reprezintă sângele Meu, moartea Mea; prin aceasta va fi sigilat în cele din urmă Legământul Nou, și vă invit pe voi care credeți în Mine, să vă împărtășiți din acesta cu Mine, să vă împărtășiți din acesta nu ca aceia care mi-au cauzat moartea, ci ca aceia care în mod voluntar au renunțat la viața lor și s-au unit cu Mine în această moarte, în acest sacrificiu de sine. Când vă împărtășiți cu Mine din acest pahar, înseamnă că vă predați viața așa cum Mi-am predat-o Eu și că deveniți perticipanți cu Mine la acest pahar, care spune, care înseamnă marele sacrificiu, marea viață dată, prin care va fi stabilit Noul Legământ, sub care vor fi binecuvântate toate familiile pamântului.” R 4147:1-4
VINDECAREA ORBULUI DIN NAȘTERE
IOAN 9:1-34: “Și pe când trecea, Isus a văzut pe un orb din naștere. Ucenicii Lui L-au întrebat zicând: “Învățătorule, cine a păcătuit: omul acesta sau părinții Lui, de s-a născut orb?” Isus a răspuns: “N-a păcătuit nici omul acesta, nici părinții lui, ci s-a născut așa ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu. Cât este ziuă, trebuie să împlinesc lucrările Celui care M-a trimis; vine noaptea, când nimeni nu mai poate să lucreze. Cât sunt în lume, sunt Lumina lumii.” Spunând acestea, a scuipat pe pământ și a făcut tină din scuipat și i-a uns ochii cu tina aceasta și i-a zis: “Du-te și spală-te în scăldătoarea Siloamului” (care înseamnă: Trimis). El s-a dus și s-a spălat și s-a întors văzând … fariseii l-au întrebat … cum și-a căpătat vederea. Și el le-a zis: “Mi-a pus tină pe ochi, m-am spălat și văd” … Ei l-au insultat și i-au zis: … “Tu ești născut cu totul în păcat … și tu ne înveți pe noi?” Și l-au dat afară.””
“În diferitele aspecte ale acestei întâmplări, noi găsim astăzi o lecție pe un plan mai înalt. Unii dintre noi au fost născuți orbi — orbi față de Domnul și adevăratul Său caracter, orbi față de adevărul cuvântului divin. Orbirea noastră n-a fost nici din vina noastră, nici din vina părinților noștri. Ei și noi am fost cinstiți în inimă față de Domnul. Orbirea noastră, prin urmare, nu a fost o pedeapsă pentru păcate. Întunericul, orbirea care atâta vreme s-a răspândit peste creștinătate, ne-a prins în cursă și pe noi ca și pe alții, dar Domnul a avut milă de noi, a trecut pe drumul nostru și a făcut pentru noi unguentul și alifia pentru ochi. El a luat din lutul uman și l-a amestecat cu Cuvântul Său, rodul buzelor Sale, și din acea combinație ne-a uns ochii înțelegerii și ne-a spus să ne spălăm în apele Siloamului, Cuvântul adevărului și harului Său. Noi i-am urmat recomandarea și acum vedem. Înaintea noastră s-a deschis o lume nouă, “Lucruri minunate vedem în Biblie!”. Cărturarii și fariseii din zilele noastre se miră, critică și încearcă să-și explice binecuvântarea care ne-a venit, și desigur vor găsi cusur pentru fiecare mijloc pe care Domnul l-a folosit în legătură cu binecuvântarea noastră, pentru că inimile lor nu sunt într-o atitudine corespunzătoare pentru a aprecia lumina favorii lui Dumnezeu.
Acum noi trebuie să luăm o poziție asemănătoare aceleia pe care a luat-o acest orb, să mărturisim adevărul, să mărturisim lumina, să mărturisim minunea pe care Domnul a făcut-o cu ochii înțelegerii noastre și să-I dăm Lui inimile noastre. Și de asemenea, noi trebuie să constatăm că aceasta va aduce împotriva noastră mânia, întristarea, răutatea cărturarilor și a fariseilor zilelor noastre. Noi trebuie să constatăm că aceasta îi va face pe oameni să ne separe de compania lor, să ne scoată afară din sinagogile lor. Prin profet, Domnul a prezis aceasta spunând: “Iată ce zic frații voștri, care vă urăsc și vă izgonesc … : “Domnul să fie slăvit și să vă vedem bucuria!” înoi riscăm această alungare pentru binele cauzei Domnului, ca să-L putem glorifica pe Elș. Dar ei vor rămâne de rușine!” (Isaia 66:5). Câți din poporul Domnului au găsit că cea mai mare parte a binecuvântării lor a venit după ce au recunoscut adevărul, l-au apărat și au îndurat unele persecuții pentru el! Apoi Domnul îi găsește pe aceștia, El știe unde sunt ei și totul despre ei și întotdeauna, dar apoi li Se descoperă în mod special, ca să-L poată cunoaște, ca să poată avea părtășie cu El, ca să poată primi de la El o binecuvântare, ca în cazul acestui om orb.” R 4150:3, 4
PĂSTORUL CEL BUN
IOAN 10:7-18: “Isus, deci le-a zis iarăși: “Adevărat, adevărat vă spun, Eu sunt ușa oilor. Toți cei care au venit înainte de Mine sunt hoți și tâlhari; dar oile n‑au ascultat de ei. Eu sunt ușa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit, va intra și va ieși și va găsi pășune. Hoțul nu vine decât să fure, să înjunghie și să distrugă. Eu am venit ca oile să aibă viață și s-o aibă din belșug. Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun Își dă viața pentru oi. Dar cel plătit, care nu este păstor și ale cărui oi nu sunt ale lui, când vede lupul venind, lasă oile și fuge; și lupul le răpește și le împrăștie. Cel plătit fuge, pentru că slujește pentru plată și nu-i pasă de oi. Eu sunt Păstorul cel bun. Eu cunosc pe cele ce sunt ale Mele și sunt cunoscut de cele ce sunt ale Mele, așa cum Tatăl Mă cunoaște pe Mine și cum Eu cunosc pe Tatăl; și Eu Îmi dau viața pentru oi. Mai am și alte oi, care nu sunt din staulul acesta; și pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu și va fi o singură turmă, un singur Păstor. Din pricina aceasta Tatăl Mă iubește: pentru că Îmi dau viața, ca iarăși s-o iau. Nimeni nu Mi-o ia, ci o dau Eu de la Mine Însumi. Am putere s-o dau și am putere s‑o iau iarăși. Această poruncă am primit-o de la Tatăl Meu.”
“… Domnul este “ușa” oilor — ușa prin care oile adevărte au intrat în staulul adevărat. Toți care au fost înainte de Isus, care au pretins a fi păstori ai oilor au fost înșelători (hoți și tâlhari). Cuvântul tradus aici hoți conține ideea de șiretenie, delapidare, în timp ce cuvântul tâlhari conține gândul de violență deschisă, jaf. Combinând aceste două cuvinte, Domnul nostru îi descrie pe dușmanii turmei, unii ditre ei fiind vicleni, lupi “în haine de oi” și unii dintre ei sunt vizibil obraznici, agresivi. Atacurile adversarului au fost întotdeauna pe amândouă liniile, și oile au nevoie încă să se păzească împotriva ambelor clase de înșelători, dar în principal împotriva dușmanilor înșelători care-și ascund intențiile lor ambițioase sub haina de slujitor, adoptând o atitudine de îngrijitor al turmei, în timp ce în realitate conduita lor arată că interesul egoist îi stăpânește.” R 3527:4
“Păstorul prefăcut, egoist, este numit un hoț pentru că nu numai că fură sau denaturează titlul de Păstor sau de Pastor, dar în lăcomia lui carieristă este dispus să riște distrugerea vieții spirituale a oilor pentru ca liniile sectare să fie păstrate, pentru ca interesele sale personale să poată fi servite. Vedem lucrul acesta ilustrat astăzi. Câți dintre Păstorii Protestanți ai turmei Domnului din toate denominațiile par dispuși să denatureze mesajul secerișului și pe oricine și orice în legătură cu acesta, pentru a-și putea păstra stăpânirea asupra oilor, a-și menține poziția și influența în denominație, și prin acesta să primească părți bune din lâna de aur a turmei.
Păstorul cel bun este opusul tuturor acestora — tot gândul Lui este pentru oi, pentru bunăstarea lor. Domnul nostru Însuși a fost Păstorul adevărat și El Și-a demonstrat devotamentul față de slujba Sa prin sacrificarea a tot ce a avut, însăși viața, pentru oi. Domnul ar vrea ca oile Sale adevărate să recunoască deosebirea între păstorii adevărați și falși, și ar vrea ca oile Sale de azi în mod asemănător să-i recunoască pe cei numiți de El, reprezentanți în turmă, prin aceleași semne. Acei bătrâni care astăzi în biserică manifestă o dispoziție necontrolată în vorbire trebuie să fie evitați, să nu fie încurajați, să fie mustrați; în timp ce acei a căror credincioșie față de Domnul și de turmă este continuu demonstrată, trebuie să fie recunoscuți, și datorită asemănării lor cu adevăratul Păstor ei trebuie să fie iubiți “pentru lucrarea lor”, ca și pentru valoarea lor intelectuală. Spiritul jertfirii de sine împreună cu umilința trebuie recunoscute de toate oile, ca spiritul adevăratului Păstor, și numai de la unii ca aceștia trebuie să se aștepte conducerea pe care Bunul Păstor a promis-o turmei de-a lungul Veacului Evanghelic.
Domnul nostru a apărat interesele oilor împotriva spiritelor false și a lupilor din zilele Sale, și aceasta L-a costat viața. Și la fel urmașii credincioși ai Domnului de-a lungul acestui Veac Evanghelic au fost obligați fie să lupte cu lupii în piei de oi și astfel și-au atras ura, răutatea, opoziția lor în sinoade, tribunale bisericești, concilii etc., sau altfel, în fața lor să scape în mod înjositor prin tăcere și permițând ca oile să fie înfometate și induse în eroare. Domnul nostru ar fi putut să urmeze acest curs: ar fi putut să Se abțină de la a Se opune cărturarilor și fariseilor și mai marilor preoților. El ar fi putut spune: “De ce M-aș expune la dispreț și persecuție și la toate felurile de rușine și la moarte, împotrivindu-Mă acestor conducători orbi ai orbilor”? Să fi făcut așa, ar fi fost pentru El să fugă de responsabilitate și de datorie. Iubirea Sa pentru oi nu I-a permis aceasta, și credincioșia Sa L-a dovedit a fi adevăratul Păstor ai turmei. Prin aceasta a arătat clar că nu a fost unul “plătit”, nici nu a servit numai de dragul lânii de aur, ci dintr-o inimă adevărată, cu iubire adevărată pentru oi.
Păstorul adevărat se recomandă astfel tuturor celor care sunt oi adevărate, și aceștia admiră spiritul Învățătorului lor oriunde îl găsesc. Cu alte cuvinte, oricine este oaie adevărată va iubi și va aprecia un asemenea spirit și nu altul, și va deosebi astfel pe cei care sunt numai urmași ai oamenilor, partizani, sectari. Domnul îi cunoaște pe cei care sunt ai Săi și ei Îl cunosc. Domnul apreciază pe cei care astfel recunosc principiul, și aceea clasă recunoaște, cunoaște pe Domnul din ce în ce mai apropiat zi de zi, și găsește iubirea și devotamentul lor pentru El crescând continuu. Cuvintele Domnului nostru în această chestiune sunt mai clar prezentate în versiunea revizuită (a Bibliei în limba engleză; nota traducătorului), adică, “Eu le cunosc pe ale Mele, așa cum Tatăl Mă cunoaște pe Mine, întocmai cum Eu cunosc pe Tatăl”. Această intimitate a cunoașterii, această părtășie divină este ceva ce nu poate fi explicat altora, dar care desigur este apreciată de către toate oile adevărate care-L cunosc pe Păstorul adevărat, și care au fost călăuziți prin grija Sa, conduși la pășuni verzi și la ape liniștite și de asemenea în staul pentru siguranță.
Alte oi din alte turme
Când Domnul nostru a spus “Mai am și alte oi, care nu sunt din staulul acesta; și pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu și va fi o singură turmă, un singur Păstor”, El a spus același adevăr, care a fost după aceea detaliat de către apostolul Pavel sub conducerea Spiritului sfânt, spunând că Tatăl ceresc Și-a propus ca în dispensația plinătății timpurilor să-Și unească toate lucrurile în Cristos — lucrurile din cer și de pe pământ — Efeseni 1:10.
Turma pe care Domnul o aduna la timpul acestei pilde, nu era Israelul natural, ci Israelul spiritual. Israelul natural existase sub Moise și sub Lege timp de secole, dar Legea nu a făcut nimic perfect și nu le-a putut da libertatea și binecuvântarea necesare ajungerii la viață veșnică. Ei au fost “închiși” sub Legământul Legii, cum a spus apostolul Pavel. Au venit diferiți prefăcuți pretinzând că ei erau păstori cuveniți ai oilor și în stare să le conducă la hrana necesară, la pășunile verzi și la apele liniștite ale adevărului, dar toți au fost necredincioși, hoți și tâlhari care au căutat onoare personală și avantaje sociale pe socoteala oilor. Domnul nostru a devenit ușa (versetele 7, 9) staulului; cei care L-au acceptat au fost turma adevărată, El i-a cunoscut și ei L-au cunoscut, și I-au auzit vocea și L-au urmat. Ei au fost într-adevăr o turmă mică, comparată cu sistemul mare nominal evreiesc, majoritatea cărora i-a urmat pe învățătorii falși, deoarece nu aveau spiritul adevărat al oilor.
Toți “cu adevărat israeliți” au auzit și au recunoscut vocea adevăratului Păstor și au devenit urmașii Lui. Domnul nostru ca “ușa” reprezintă toate privilegiile și binecuvântările oilor adevărate. Prin El intrăm în odihnă în staul sau în locul de odihnă prevăzut pentru oile adevărate — odihna credinței. Prin El, de asemenea, putem ieși să ne bucurăm de libertățile și înviorările la care El, ca păstor al nostru, Își conduce turma. Noi intrăm și ieșim continuu, bucurându-ne de libertățile și privilegiile asigurate nouă de către Păstorul nostru. Astfel ne bucurăm că “Hristos ne-a eliberat ca să fim liberi” — Galateni 5:1.” R 3527:8-R 3528:1
“Evident, aceste “alte oi” menționate în această pildă sunt cei care vor deveni oile Domnului după ce “turmă mică” de acum va fi fost completată. Va fi nevoie de tot Veacul Milenar pentru a găsi oile adevărate ale Domnului în societatea neamului omenesc, incluzându-i pe acei israeliți care, din cauză că au fost orbiți de păcat și eroare, au fost nevrednici să fie oi ale turmei din prezent și au fost dați la o parte și orbiți, dar a căror orbire va fi înlăturată la timpul cuvenit al Domnului.
Domnul se referă la această altă turmă de oi și ne spune clar despre adunarea acelor oi în favoarea Sa, în subordinea Sa ca marele Păstor. El fixează precis timpul și arată că pilda oilor și caprelor nu aparține de Veacul prezent, ci de Veacul Milenar, prin declarația cu care începe, și anume: “Când va veni Fiul Omului în slava Sa, cu toți sfinții îngeri, va sta pe scaunul de domnie al slavei Sale. Toate popoarele vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărți pe unii de alții, cum desparte păstorul oile de capre”.” R 3528:5, 6
“Din pricina aceasta Tatăl Mă iubește: pentru că Îmi dau viața, ca iarăși s-o iau”
La iubirea specială a Tatălui pentru Fiul, mai mult decât față de toți alții, se face referire aici. Motivul acelei iubiri speciale a fost încrederea deplină a Fiului în Tatăl și totala armonie și supunere la voința divină. … Domnul nostru a fost întotdeauna supus Tatălui, dar El a învățat semnificația supunerii, a învățat să aprecieze cât de mult ar putea costa, prin lucrurile pe care le-a suferit — abnegația Sa, umilirea, moartea. Nu este de mirare că toate inimile nobile Îl iubesc pe acest nobil Păstor, și ce este de mirare că noi care suntem oile Sale și care primim așa mare binecuvântare și avantaj datorită sacrificiului Său pentru noi, Îl vom iubi în schimb.
… Apostolul ne îndeamnă să avem același gând care a fost în Cristos Isus — nu numai bătrânii bisericii, care sunt păstori subordonați, pastori care caută să apere interesele turmei pe toate căile, ci toată biserica, căutând să obțină, și obținând tot mai mult o asemănare cu marele Păstor — să aibă tot mai mult din spiritul Său. Apostolul îndeamnă astfel, spunând: “Noi trebuie să ne dăm viața pentru frați”. Acest spirit trebuie să fie manifestat în toate oile Domnului și trebuie să fie considerat ca o condiție esențială pentru a fi recunoscut ca unul dintre păstorii subordonați.
Însărcinarea Domnului nostru a fost nu numai să-Și dea viața, ci și să o primească din nou. Evident, El a avut promisiunea Tatălui pentru o înviere din morți. El a dat de înțeles aceasta în rugăciunea Sa, “Tată preamărește-Mă la Tine Însuți cu slava pe care o aveam cu Tine înainte de a fi lumea”. Fără îndoială Învățătorului I se promisese o glorie și o onoare încă mai mari, dar a renunțat la toată răsplata și a fost mulțumit să-I fie plăcut Tatălui și să îndeplinească scopurile Sale pentru omenire. Tatăl nu a fost mulțumit să-I redea numai poziția Sa înaltă de dinainte, ci L-a făcut participant la natura divină în cel mai deplin și absolut sens. Aceeași promisiune, prin Domnul nostru, ne este deschisă dacă suntem credincioși — “dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim și slăviți împreună cu El”, împărtășindu-ne de “slava, cinstea și neputrezirea” Lui, natura divină. 2 Petru 1:4.
Domnul nostru a vrut să fie înțeles că viața Sa, care avea să fie dată nu peste mult timp, a fost prezentată de bună voie. A fost necesar ca ucenicii Lui să știe aceasta, nu numai ca ei să-L poată aprecia pe Domnul lor mai mult, dar în special pentru a înțelege că El era Răscumpărătorul al cărui sacrificiu voluntar l-a răscumpărat pe tatăl Adam și întreaga lui rasă. Pentru a avea încredere în rezultat, ei trebuiau să creadă în învierea Sa — că Tatăl așa binevoise și Îi dăduse aprobarea sau autoritatea sau puterea în acest scop. Domnul nostru a recunoscut că toată autoritatea, toată puterea în legătură cu învierea Sa a fost de la Tatăl. El S-a încrezut fără rezerve în Tatăl, și făcând astfel a fost în stare să-Și dea chiar și viața pentru turmă. Același lucru va fi adevărat despre toți cei care vor vrea să umble în urmele Sale. Pentru a fi credincioși în depunerea vieții, trebuie să avem credință în Tatăl și în marele plan de mântuire care depinde de sacrificiul Domnului nostru. Cu aceste lucruri clar în mintea noastră putem avea har și putere pentru orice timp de nevoie. R 3528:9-12
MOARTEA ȘI ÎNVIEREA LUI LAZĂR
IOAN 11:1-46: “Și un oarecare Lazăr din Betania, satul Mariei și al Martei, sora ei, era bolnav. Și Maria era aceea care a uns pe Domnul cu mir și I-a șters picioarele cu părul capului ei și Lazăr cel bolnav era fratele ei. Surorile au trimis la Isus, spunând: “Doamne, iată că acela pe care-l iubești este bolnav.” Dar Isus, când a auzit a zis: “Boala aceasta nu este spre moarte, ci spre slava lui Dumnezeu, pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie slăvit prin ea”. Și Isus iubea pe Marta și pe sora ei și pe Lazăr. Deci, când a auzit că Lazăr este bolnav, a mai rămas două zile în locul în care era și apoi a zis ucenicilor: “Hai să ne întoarcem în Iudeea!” “Învățătorule”, I-au zis ucenicii, “acum de curând, iudeii cătau să Te ucidă cu pietre și Te întorci aolo?” … După aceste cuvinte le-a zis: “Lazăr, prietenul nostru doarme, dar Mă duc să-l trezesc din somn.” Ucenicii deci I-au zis: “Doamne, dacă doarme, se va face bine.” Isus vorbise despre moartea lui, dar ei credeau că vorbește despre odihna venită prin somn. Atunci Isus le-a spus pe față: “Lazăr a murit. Și Mă bucur că n-am fost acolo, pentru voi, ca să credeți. Dar hai să megem la el.” … Când a auzit Marta că vine Isus, I-a ieșit înainte … deci a zis lui Isus: “Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu! Dar și acum, știu că orice vei cere de la Dumnezeu, Îți va da Dumnezeu.” Isus i-a zis: “Fratele tău va învia.” “Știu,” I-a zis Marta, “că va învia la înviere, în ziua de pe urmă.” Isus i-a zis: “Eu sunt învierea și viața. … “Da, Doamne”, i-a zis ea, “eu cred că Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vină în lume.” Și spunând aceste cuvinte, s-a dus și a chemat în ascuns pe sora ei, Maria, și i-a zis: “A venit Învățătorul și te cheamă.” Maria cum a auzit, s-a sculat repede și a venit la El. … Maria, deci, când a ajuns unde era Isus și L-a văzut, s-a aruncat la picioarele Lui și I-a zis: “Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu!” Deci Isus, când a văzut-o plângând, pe ea și pe iudeii care veniseră cu ea, S-a înfiorat în duhul Lui și S-a tulburat. Și a zis: “Unde l-ați pus?” “Doamne”, I-au răspuns ei, “vino și vezi!” Isus plângea. Atunci iudeii au zis: “Iată cât de mult îl iubea!” Și unii dintre ei ziceau: “El, care a deschis ochii orbului, nu putea face ca nici omul acesta să nu moară?” Isus S-a infiorat din nou în Sine și a venit la mormânt. Și era o peșteră și o piatră era așezată pe ea. “Dați piatra la o parte!” a zis Isus. Marta, sora celui mort, I-a zis: “Doamne, miroase greu, căci este acolo de patru zile.” … Au luat deci piatra din locul unde zăcea mortul. Și Isus a ridicat ochii și a zis: “Tată Îți mulțumesc că M-ai ascultat. Știam că totdeauna Mă asculți, dar vorbesc astfel pentru mulțimea care stă împrejur, ca să creadă că Tu M-ai trimis.” După ce a zis aceste cuvinte, a strigat cu glas tare: “Lazăre vino afară!” Și mortul a ieșit, fiind legat la mâini și la picioare cu fâșii de pânză, și fața îi era înfășurată cu un ștergar. Isus le-a zis: “Dezlegați-l și lăsați-l să meargă!” Mulți din iudeii care veniseră la Maria, când au văzut ce a făcut Isus, au crezut în El. Dar unii din ei s-au dus la ferisei și le-au spus ce făcuse Isus”.
“Unii au presupus că tânărul bogat care a venit la Isus pentru sfaturi și apoi a plecat foarte întristat, a fost prietenul Său Lazăr, cel care împreună cu surorile sale Marta și Maria, locuia în Betania, aproape de Ierusalim, și în a cărui casă Domnul nostru a fost de multe ori oaspete — un oaspete binevenit. Lazăr s-a îmbolnăvit pe neșteptate, probabil de o formă de febră obișnuită în acea parte a țării, ca aceea de care Domnul nostru a vindecat-o pe soacra lui Petru. Boala a avansat foarte rapid, și cam atunci când trimisul din Betania a ajuns la Domnul dincolo de Iordan, o distanță de numai cam treizeci de mile, Lazăr a murit. Chiar și atunci, Domnul nostru nu S-a grăbit să ajungă în Betania, ci din contră, a întârziat două zile. Conform declarației Sale, această problemă a morții lui Lazăr a făcut parte din programul divin, așa cum a fost și trezirea sa ulterioară din mormânt.
Mesajul trimis lui Isus a fost: “Acela pe care-l iubești este bolnav”. N-a fost o rugăminte să vină în ajutorul lui, nici să-Și exercite puterea pentru însănătoșirea lui; a fost numai o declarație de fapte care Îi prezentau Domnului întreaga problemă. Acest mesaj doar ne spune despre o adâncă lucrare a harului divin în inimile familiei din Betania — că relațiile lor cu Domnul au fost folositoare, că au învățat de la El. Recomandăm cuvintele mesajului lor tuturor israeliților spirituali, ca formă potrivită pentru a aduce în atenția Domnului diferitele noastre greutăți și necazuri. Noi nu suntem destul de înțelepți ca să-I spunem Domnului ce ar trebui să se facă în privința problemelor noastre. Dacă I-am încredințat Lui tot ceea ce este al nostru, o credință potrivită ne cere să ne încredem în El, ne cere să ne bazăm pe înțelepciunea, iubirea și puterea divină, care promite să facă așa încât toate lucrurile să lucreze împreună pentru binele nostru — mai bine decât am putea noi cere. A fost destul să spună,
“Acela pe care-l iubești, este bolnav”.
Să facă Domnul așa cum I se pare Lui a fi cel mai bine. Și așa este chiar destul cu privire la cei dragi ai noștri care sunt bolnavi, să ne mângâiem inimile mergând la Domnul în rugăciune și spunându-I faptele, chiar dacă suntem siguri că El le știe. Poverile noastre să fie lăsate la picioarele Domnului și credința noastră să se încreadă ferm în El, vie orice ar veni, și să acceptăm rezultatele ca de la providența divină — între timp, desigur, făcând tot ceea ce știm să facem în mod rezonabil și potrivit spre ajutorul celor bolnavi, sau să îndreptăm necazurile, așa cum suntem siguri că surorile întristate, în timp ce au trimis mesajul la Domnul, n-au neglijat să facă tot ce era în puterea lor pentru ușurarea fratelui lor de boală, pentru a-i liniști durerea.
Aceasta vorbește convingător în favoarea caracterului lui Lazăr, ca un om care a fost iubit de Domnul Isus. Ne amintim că în relatarea despre tânărul bogat este scris că după ce i-a spus Domnului că păzise cel puțin la exterior toate poruncile din tinerețea sa, Isus uitându-Se la el, l-a iubit — chiar dacă nu era în starea inimii să facă o deplină consacrare și astfel să devină ucenic adevărat. Așa trebuie și noi să-i iubim pe toți cei în care vedem frumusețile unui caracter nobil, fie că sunt dintre consacrați sau nu — dar desigur, iubirea și stima noastră pentru ei crește când îi vedem recunoscând “slujirea lor înțeleaptă” și prezentându-și corpurile sacrificii vii Celui care ne-a răscumpărat.
Să cultivăm cu toții din ce în ce mai mult acele elemente ale caracterului care ne vor face iubitori și demni de a fi iubiți în aprecierea nu numai a fraților, care trec cu vederea imperfecțiunile noastre și le acoperă cu haina dreptății lui Cristos, ci și în aprecierea lumii, ca ei să poată vedea caracterele noastre bune și să-L preamărească pe Tatăl nostru din ceruri pentru noi. Aceasta ne-a făcut să deducem că mai târziu Lazăr a devenit un urmaș consacrat deplin al Domnului.
“Lazăr, prietenul nostru doarme”
Deși mesagerul a adus vestea că Lazăr era bolnav, Domnul nostru a comunicat vestea ucenicilor Săi în conformitate cu împrejurarea reală a cazului, fiindcă Lazăr deja murise. El a spus: “Lazăr, prietenul nostru doarme”. Ucenicii la început n-au înțeles semnificația acestor cuvinte și au gândit că El se referea la faptul că Lazăr se odihnea dormind; și apoi exprimând pe înțelesul lor, Isus le-a spus pe față: “Lazăr a murit”. Aici avem cele două moduri în care se poate privi moartea: de fapt, “pe față”, moartea este încetarea completă sau întreruperea vieții, a ființei, și această întrerupere ar fi fost moarte veșnică, inexistență veșnică pentru întreaga familie umană, dacă n-ar fi fost favoarea divină care a dat prețul de răscumpărare pentru Adam, și în același timp pentru toată rasa lui, prin Cristos Isus Domnul nostru.
În vederea acestui scop al lui Dumnezeu ca în cele din urmă să-i cheme pe morți afară din mormânt, El îi vorbește în mod constant poporului Său despre moarte ca despre un somn — o stare în care încetează a fi conștienți dar care nu va fi veșnică, ci din care își vor reveni la viață și conștiență în glorioasa dimineață a învierii, pe care Tatăl a hotărât-o în Sine Însuși de la început. Toți aceia care au arătat credință deplină și încredere în învierea promisă au vorbit din punctul de vedere al Domnului, și de aceea peste tot în Scripturi găsim că moartea este menționată în mod repetat ca un somn — Avraam a adormit cu părinții săi, la fel și profeții și împărații lui Israel, acea națiune având mare avantaj în toate privințele față de alte națiuni, prin aceea că Domnul le-a descoperit prin făgăduințele și profețiile legământului că deși plânsul durează o noapte, dimineața vine veselia.
Întârziind două zile pentru ca minunea să poată fi mai convingătoare, Domnul nostru și apostolii au petrecut părți din două zile până să ajungă în Betania. Marta aflând despre venirea Sa, I-a ieșit în cale ca să-L întâlnească mai repede. În timp ce-L saluta, greutatea salutului ei arăta o măsură de dezamăgire. Ea era încă supărată pentru pierderea fratelui său, și inima ei era îndurerată în plus la gândul că Domnul ar fi putut împiedica această nenorocire, totuși nu făcuse aceasta. Ea a spus: “Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu!” Cât de iscusiți suntem cu toții, în timp ce suferim sub greutatea întristării, a dezamăgirii și a încercării, să privim la Domnul și să ne întrebăm de ce puterea Sa atotputernică nu intervine în favoarea noastră ca să ne salveze de unele experiențe obișnuite, comune lumii — considerând că, deoarece suntem prietenii Săi speciali, ar fi trebuit să primim grijă specială.
“Nu fi necredincios, ci credincios”
Să învățăm o lecție la acest punct, din experiența Martei și a Mariei. Să învățăm să ne încredem în Domnul chiar și acolo unde nu putem discerne providențele Sale în toate afacerile noastre. Să ne amintim de iubirea divină care a făcut deja așa de mult pentru noi, răscumpărându-ne și introducându-ne în favoarea divină, și dându-ne promisiuni nespus de mari și scumpe în privința lucrurilor nevăzute încă. “Crede numai” a fost cuvântul cheie din răspunsului Domnului nostru dat Martei. Și tot așa, fiecare dintre noi, în multele experiențe care afectează interesele noastre, trebuie să învățăm lecția credinței, încrederii în înțelepciunea, iubirea și puterea Domnului. Lecția învățată în cele din urmă de Marta și de Maria a fost mai mult decât compensatoare pentru toată suferința lor, și așa va fi și cu noi dacă vom permite credinței noastre să se încreadă cu tărie în El. La sfârșit vom fi mai puternici în credința noastră, mai aproape de Domnul și mai plini de apreciere a favorurilor Sale.
În răspunsul la expresia de încredere a Martei în puterea Domnului nostru de a-l fi ferit pe fratele său de moarte, Domnul nostru a sugerat marea consolare pe care a avut-o de oferit, nu numai surorilor îndurerate, ci întregului neam omenesc, și anume, că puterea divină din El era nu numai de așa natură încât putea menține bolnavii să nu moară și putea să-i vindece, ci o putere a învierii — o putere de a-i aduce din mormânt și, mai mult decât atât, o putere de a-i ridica din toate imperfecțiunile stării căzute, sus, sus, sus la perfecțiunea originară, la plinătatea vieții care era înainte ca blestemul morții să vină asupra rasei noastre.
Toate acestea se află în cuvintele: “Eu sunt învierea și viața” …” R 3529:1-12
“S-a presupus că între Domnul nostru și Maria exista o părtășie specială a inimii, și este în acord deplin cu acest gând faptul că ea a rămas în casă până când a primit mesajul că Domnul a întrebat de ea. … ea a venit la Domnul și s-a aruncat la picioarele Lui, inima ei împovărată exprimând același gând pe care Marta l-a spus: “Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu”. Dacă aceste cuvinte au conținut o măsură de dojană sau o sugestie de speranțe rănite, acea sugestie a fost foarte delicată.” R 3529:14
“Când Isus a privit scena de durere, putem bine presupune că I-a adus viu în minte suferința și disperarea cumplită a creaturii gemânde — “Isus plângea.” Desigur, putem presupune că, fiind perfect, toate împrejurările și condițiile omenirii decăzute erau mult mai grele și mai accentuate pentru Domnul decât pentru cei ale căror minți erau mai puțin pătrunzătoare în privința situației respective. Suntem bucuroși pentru aceste cuvinte care constituie cel mai scurt verset din toată Biblia — “Isus plângea”. Ele ne spun, așa cum nici o explicare amănunțită nu ne-ar fi putut spune, despre sentimentele inimii Învățătorului nostru; ne spun că avem un Mare Preot care poate simți, care a simțit, care încă poate simți cu slăbiciunile noastre, un simțământ compătimitor. Cât de diferit este cu toți cei mari din această lume, a căror mărime adesea este reprezentată prin răceala, indiferența lor, și care de fapt reprezintă lipsa lor de iubire, lipsa lor de compătimire. Domnul prezentat nouă în Scripturi este singurul Emanuel mare și compătimitor, cunoscut lumii — “Pentru noi El este prețios”.
Este totuși vrednic de notat, că acest cuvânt grecesc tradus plângea, când se referă la Domnul nostru nu este același cuvânt folosit în legătură cu plânsul surorilor îndurerate și al prietenilor evrei. Plânsul lor a fost o tânguire sau emoție, al Domnului nostru au fost lacrimile de compătimire tăcută. Prietenii surorilor, care încă nu credeau în Isus ca Mesia, au observat lacrimile Lui și au spus: “Iată cât de mult îl iubea!”, și s-au întrebat de ce nu intervenise cumva ca să-l salveze de la moarte.
Lacrimile de compătimire nu trebuie înțelese ca un semn de slăbiciune. Lacrimile Învățătorului nostru au dovedit aceasta, și în plus avem îndemnul Său că noi trebuie să fim mișcați de compătimire pentru alții în necazurile lor, ca și în bucuriile lor. El Însuși ne-a spus să plângem cu cei ce plâng și să ne bucurăm cu cei ce se bucură. Inimile indiferente, reci, care nici nu plâng nici nu se bucură, nu sunt după exemplul marelui nostru Model. Să fim din ce în ce mai mult asemenea Lui și să permitem sentimentelor noastre să se exprime într-o măsură rezonabilă. Totuși, să ne amintim că tânguirea și plângerea mare nu sunt potrivite pentru noi, căci, așa cum spune apostolul, “noi să nu ne întristăm ca ceilalți, care n-au nădejde”; speranța noastră binecuvântată, încrederea, moderează expresia atât a întristărilor cât și a bucuriilor noastre pământești.
“Dați piatra la o parte!”
Ni se spune că mormântul lui Lazăr era o grotă, a cărei ușă a fost închisă cu o piatră mare, pe care Domnul nostru a cerut să o dea la o parte. Ca răspuns la chemarea Sa, Lazăr a ieșit afară, învelit în pânza de înmormântare sau în fâșiile obișnuite pe vremea aceea. El era într-o oarecare măsură legat, deși nu era strâns tare — ceea ce am putea numi înfășurat. Domnul nostru a cerut celor prezenți să-l dezlege. Această minune uimitoare, prin care Domnul Isus a fost dovedit a fi trimisul special și reprezentantul Tatălui ceresc și autorizat să folosească puterea divină, n-a fost nicidecum micșorată, ci mai degrabă intensificată prin faptul că a permis celor din jurul Lui să facă tot ceea ce puteau în legătură cu minunea — mai întâi să răstogolească piatra și apoi să dezlege fâșiile de pânză. Fără îndoială, aceeași putere care a putut să-i redea mortului viața putea mult mai ușor să rostogolească piatra și apoi să-i dezlege fâșiile de pânză.
O lecție pentru noi în acest caz este să nu cerem nici să nu așteptăm intervenția divină în lucrurile pe care noi suntem în stare să le stăpânim. Pentru noi este să facem orice ne stă în putere pentru protecția noastră rezonabilă în ce privește boala și sărăcia și nenorocirea. De asemenea este pentru noi să facem orice ne stă în putere în legătură cu revenirea din oricare din acestea, dar și să privim la Domnul și să ne încredem în Domnul în privința tuturor experiențelor noastre, și să ne dăm seama că El este în stare să facă așa încât toate lucrurile să lucreze împreună pentru binele nostru; căci cu El limitele noastre devin ocaziile favorabile ale Domnului, așa cum poporul Său a constatat adesea prin experiență. În plus, credința adevărată se întipărește și se dezvoltă în felul acesta — o credință care nu este numai credulitate.
“Recunoașțe-L în toate căile tale”
Înainte de a face minunea, Domnul nostru a ridicat ochii spre cer în recunoașterea puterii Tatălui și că El a acționat ca agentul și reprezentantul Tatălui. Ce manifestare a adevăratei umilințe avem în aceasta. Așa a fost în toate declarațiile Domnului nostru; El a recunoscut fără rezerve că a venit să facă voia Tatălui, nu a Sa proprie; că Tatăl era mai presus de toți, și că ceea ce a făcut El în lucrările minunate a fost numai puterea Tatălui. Rugăciunea Sa a fost de felul unei conversații, ca între un Fiu și Tatăl Său: “Știam că totdeauna Mă asculți, dar vorbesc astfel pentru mulțimea care stă împrejur”.
Din aceasta putem presupune că ar fi fost cu totul potrivit din partea Domnului nostru să înceapă a vorbi ca reprezentantul Tatălui fără a Se ruga, dar că El a făcut cererea prin recunoașterea puterii Tatălui pentru ascultători, ca ei să știe că El nu făcea nimic de la Sine Însuși, că nu pretindea nimic a fi de la Sine. Noi, ucenicii Lui, avem în aceasta un minunat exemplu de felul cum trebuie să fie comportamentul nostru în fiecare ocazie. În toate căile noastre trebuie să-L recunoaștem pe Domnul — nu numai dacă mâncăm sau bem sau facem orice altceva trebuie să facem spre slava Domnului și într-un mod plăcut Lui, ci trebuie să fim atenți să-L slăvim, să facem cunoscut că nu pretindem nimic a fi de la noi, fie înțelepciune sau talent în expunerea planului divin. Comportamentul nostru să fie simplu, modest, fără laudă, manifestând în orice lucru umilința și simplitatea inimii.” R 3530:7-13
“Așa cum ne-am fi putut aștepta, această minune extraordinară, învierea unui om mort de mai mult de trei zile, a provocat mare agitație. Nu este mirare când cititm că mulți dintre evrei văzând aceste lucruri au crezut. Ar fi surprinzător într-adevăr ca ei să nu fi crezut în asemenea condiții. Ne amintim, de asemenea, că după aceea evreii au căutat mai mult să-I ia viața lui Isus datorită faimei acestei minuni. Într-adevăr, adevărul lui Dumnezeu este fie o mireasmă de la viață spre viață, fie de la moarte spre moarte. Tot ceea ce știm despre puterea și bunătatea divină ne afectează fie favorabil, fie nefavorabil, să ne atragă mai aproape de Domnul sau să ne despartă mai mult de El, dacă nu suntem dispuși din inimă pentru dreptate, ci suntem stăpâniți de motive invidioase sau răutăcioase.
“Toți cei din morminte … vor ieși din ele”
Lazăr n-a fost înviat — a fost numai trezit din somnul morții — învierea ar însemna ridicarea completă din stările păcatului și morții la stările perfecțiunii și vieții. Prin urmare, chemarea afară a lui Lazăr este o bună imagine a ceea ce se poate aștepta devreme în domnia Milenară, după ce națiunile în viață vor fi fost în oarecare măsură luminate și aduse sub influența Împărăției cerești. Atunci toți cei care sunt în mormintele lor, rând după rând, clasă după clasă, generație după generație, vor veni ca și Lazăr la o măsură de sănătate și de putere, dar nu la perfecțiune a ființei. Cazurile lor vor fi însă diferite de cel al lui Lazăr, prin aceea că eliberarea lui din moarte a fost numai temporară: mai târziu el a murit din nou. Cei din Veacul Milenar, dimpotrivă, care vor veni afară sub noile condiții ale Împărăției Milenare, nu va mai fi nevoie să moară, dar în schimb, auzind vocea Fiului Omului, supunându-se acesteia, mergând înainte pas cu pas, ei vor ieși treptat din toată greutatea blestemului, din toate slăbiciunile și imperfecțiunile condiției muribunde prezente, la viață și perfecțiune deplină și la bucuria condiției vieții veșnice, la sfârșitul Veacului Milenar.” R 3530:15, 16
Învierea lor va fi prin judecată, prin disciplinări, prin corecții în dreptate — prin ajungerea lor treptată, sub sistemul răsplăților și a pedepselor atunci în vigoare — la toate perfecțiunile slăvite ale naturii umane, așa cum a declarat Domnul nostru, “chiar dacă ar fi murit, vor trăi” …” R 3531:1
MULTE LOCUINȚE
IOAN 14:2: “În casa Tatălui Meu sunt multe locuințe. Dacă n-ar fi așa, v-ași fi spus, căci Eu Mă duc să vă pregătesc un loc.”
“Casa Tatălui este de fapt universul, și, figurativ vorbind, cerul este tronul Său, pământul așternutul picioarelor Sale. Providența divină a făcut un aranjament abundent pentru fericirea veșnică a tuturor fiilor lui Dumnezeu. În aranjamentul divin a fost făcută o pregătire pentru om când era în armonie cu Dumnezeu, înainte de cădere, dar din cauza păcatului toate drepturile omului la un loc în casa veșnică a celor drepți au fost pierdute, și pe timpul predicii Răscumpărătorului nostru drag, El era în lume chiar pentru scopul răscumpărării omului și a tuturor drepturilor și posesiunii pierdute (Luca 19:10, Efeseni 1:14). Cumpărarea nu era încă dusă la bun sfârșit — Domnul nostru a intenționat, prin urmare, să termine planul, pentru ea, peste câteva ore la Calvar. Dar aceasta Îl va costa jertftirea Sa — deplina predare a omului Isus Cristos ca om, și nu mai putea fi cu ei ca om. Speranța era că omul Isus Cristos, prin ascultare de voința divină, nu numai îl va răscumpăra pe Adam și rasa Lui prin jertfa Sa, dar că va fi înviat din moarte la o natură nouă, pe un plan mai înalt — natura divină. Astfel a fost necesar ca El să plece de la ei ca omul Isus Cristos, și ei să nu-L mai vadă ca om, dar la timpul cuvenit, la a doua venire a Sa, și ei să fie “schimbați” din condițiile umane la cele spirituale, și “să fie ca El, pentru că Îl vor vedea așa cum este.” — 1 Ioan 3:2. R 2454:4
VIȚA
IOAN 15:1-11: “Eu sunt adevărata viță și Tatăl Meu este viticultorul. Pe orice mlădiță care n-aduce roadă în Mine, El o taie; și pe orice mlădiță care aduce roadă, o curățește, ca să aducă și mai multă roadă. Acum voi sunteți curați din cauza cuvântului pe care vi l-am spus. Rămâneți în Mine și Eu voi rămâne în voi. După cum mlădița nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu rămâne în viță, tot așa nici voi nu puteți, dacă nu rămâneți în Mine. Eu sunt vița, voi mlădițele. Cine rămâne în Mine și în cine rămân Eu, aduce multă roadă; căci despărțiți de Mine nu puteți face nimic. Dacă cineva nu rămâne în Mine, este aruncat afară ca mlădiță și se usucă; și ele sunt strânse, aruncate în foc și ard. Dacă rămâneți în Mine și cuvintele Mele rămân în voi, cereți orice veți vrea și vi se va da. În aceasta Tatăl Meu este preamărit: să aduceți roadă multă și să fiți ucenici ai Mei. Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, așa v-am iubit și Eu pe voi. Rămâneți în dragostea Mea! Dacă păziți poruncile Mele, veți rămâne în dragostea Mea, după cum și Eu am păzit poruncile Tatălui Meu și rămân în dragostea Lui. V-am spus aceste lucruri, pentru ca bucuria Mea să fie în voi și bucuria voastră să fie deplină. Aceasta este porunca Mea: să vă iubiți unul pe altul, așa cum v-am iubit Eu.”
“Domnul nostru S-a prezentat pe Sine ca Vița adevărată și pe Tatăl Său ca Viticultorul care a plantat vița adevărată, iar pe ucenicii Săi ca mlădițele adevărate ale acestei vițe. Expresia “adevărata viță” sugerează că este și o vie falsă, iar acest gând este accentuat și dezvoltat în ultimul mesaj al Domnului nostru către poporul Său în simbolurile Apocalipsei. Acolo El vorbește despre strângerea roadelor “viei pământului” și aruncarea lor în teascul mâniei lui Dumnezeu la sfârșitul acestui veac (Apocalipsa 14:19). Prin urmare, a existat un sens mai adânc în cuvintele Domnului nostru, “adevărata viță”, decât au putut înțelege din ele apostolii. Noi care trăim într-un timp când s-au dezvoltat atât via adevărată, plantată de Tatăl, cât și via falsă a pământului, via pământească, avem ocazia să observăm deosebirea dintre aceste două vii, și să observăm de asemenea că via pământului este o contrafacere a viei cerești. În măsura în care vedem clar această chestiune, ne va ajuta nu numai să înțelegem pilda Domnului, ci și s-o aplicăm în viața noastră zilnică. Noi vom fi în mai mic pericol de a înțelege greșit, de a interpreta greșit și de a fi amăgiți de via falsă, sau de mlădițele false și de principiile false reprezentate în legătură cu dezvoltarea ei, deoarece ea nu este sub îngrijirea Viticultorului divin.
Via pământului
Via pământului este sistemul creștinătății nominale, organizat după înțelepciunea pământească. Coardele ei sunt diferitele secte și partide ale creștinătății. Roadele ei sunt catedralele, templele, tabernacolele, capelele, orfelinatele, spitalele etc., puterea politică, onoarea oamenilor, bogăția, poziția socială. Ea este mare și influentă în lume și are spiritul lumii, care curge prin toate mlădițele ei și guvernează toate afacerile ei, și produce roadă care nu este cu totul rea, dar care este cu totul pământească, și care este savurată și apreciată pentru că este pământească și practică, mai degrabă decât cerească. Această vie a crescut minunat și are cam trei sute de mlădițe și pretinde patru sute de milioane de aderenți, și prin averea și proprietatea ei nespusă și prin aderenții ei se poate spune că practic controlează bogăția lumii.
Mare este via pământului, minunată în ochii oamenilor. Dar timpul secerișului va arăta că aceste sisteme nominale nu sunt via plantată de dreapta lui Iehova (Isaia 60:21), și de aceea este sistemul despre care Domnul declară că îl va dezrădăcina cu totul și-l va distruge, și a cărui distrugere este atât de viu descrisă în Apocalipsa. …
Să analizăm cu grijă “Vița adevărată” și relația noastră ca și coarde ale ei, și caracterul roadelor pe care le așteaptă marele Viticultor, pentru ca această ultimă pildă a Domnului nostru să ne poată fi de mare folos, să ne întărească, să ne încurajeze, să ne ajute, așa cum a fost intenționat.
Via adevărată
În Via adevărată coardele nu sunt secte, partide, și numai prin amăgirile Adversarului unii din poporul Său recunosc aceste sisteme ale oamenilor. După cum apostolii n-au fost presbiteriani, metodiști, luterani etc., tot așa nici unul din poporul Domnului să nu fie așa, și numai fiindcă au fost orbiți de învățăturile greșite ale Adversarului unii dintre copiii adevărați ai lui Dumnezeu sunt în astfel de eroare, și așa înțelegem noi această pildă și alte învățături din Cuvânt. Apostolii nu s-au atașat unii altora, ci fiecare apostol a fost unit în inimă, în credință, în speranță, în iubire, în devotare cu Domnul Însuși. Și astfel noi nu trebuie să ne atașăm apostolilor, nici să nu spunem, eu sunt al lui Pavel, eu sunt al lui Petru etc., ci fiecare în mod individual trebuie să se atașeze Domnului ca membru, ca mlădiță; fiecare trebuie să aibă seva viței dacă dorește să aducă roade. Seva sectară este fără valoare în producerea roadelor adevărate pe care le dorește Domnul — este numai o piedică. Prin aceasta nu înțelegem că nici una din mlădițele Viei adevărate nu este asociată din greșeală cu sistemul bisericii nominale, via pământului. Recunoaștem că este așa, și de asemenea recunoaștem vocea Domnului — “Ieșiți din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiți părtași la păcatele ei și să nu primiți din pedepsele ei!” — din marile necazuri care vin asupra ei, a mamei și a ficelor.
După cum mlădițele nu reprezintă denominații și secte, ci indivizi care sunt uniți cu Domnul, tot așa învățătura pildei este că Domnul nostru nu curăță sectele și denominațiile, ci pe creștinii individuali, pe oricine și de oriunde ar fi ei — “Domnul cunoaște pe cei care sunt ai Săi”. Cuvântul Domnului nostru în legătură cu acest subiect este: “Pe orice mlădiță care n-aduce roadă în Mine El o taie; și pe orice mlădiță care aduce roadă, o curățește, ca să aducă mai multă roadă”. Totul din Scripturi ne învață că mântuirea noastră și relația noastră cu Domnul sunt probleme individuale, personale; că noi nu suntem mântuiți prin adunări și secte și partide și familii, ci că individual și personal trebuie să fim uniți cu vița, dacă vrem să avem sevă, dacă vrem să avem viață, dacă vrem să fim socotiți membri ai Bisericii, care este corpul Său.” R 3544:3-8
În măsura în care primim Spiritul sfânt în inimi bune și oneste, rezultatul va fi o tendință de a aduce roade, dar ilustrația pe care o dă Domnul nostru învață că unii pot deveni mlădițe adevărate în viță și totuși să neglijeze și să nu aibă dispoziția de a produce roade. Uneori o mlădiță sănătoasă, puternică se dezvoltă dintr-un butuc bun și o rădăcină bună, dar nu are calități de producere a roadei. Viticultorul cu un ochi încercat face deosebire între mugurii care vor produce ciorchini de struguri și mugurii care vor avea numai frunze. Cei care nu au muguri de fruct sunt cunoscuți ca “sterpi” — pentru că ei numai sug sucurile viței și nu aduc nici o roadă așa cum cere viticultorul. Acestea sunt curățate sau tăiate, așa încât puterea viței să nu fie risipită numai în asemenea splendoare exterioară, ci să fie păstrată pentru scopul ei de a produce roadă. În mod evident, o clasă din aceia care se declară că practică credința se aseamănă cu aceste mlădițe sterpe, care în mod egoist își atrag cât este posibil de mult din dreptatea Viței și fac o frumoasă impresie exterioară în lume, cu frunze sau declarații, dar nu se gândesc deloc să producă roada pe care o cere Domnul și care poate fi produsă numai prin sacrificiu.
Scopul curățării
Pe lângă mlădițele sterpe sunt unele care, deși au muguri de fruct, nu ar duce niciodată rodul la o dezvoltare bună, la coacere, dacă ar fi lăsate să-și urmeze cursul lor și să se dezvolte numai ca mlădițe, și de aceea viticultorul înțelept, observând mugurul, este mulțumit de el și scurtează lăstarul viței care depășește mugurul, nu pentru a-i dăuna mlădiței, ci pentru a o face mai roditoare. Așa este și cu noi, care nu numai că ne-am unit cu Domnul prin credință și consacrare și am fost acceptați ca mlădițe, ci ca mlădițe dorim să producem roadă bună, ceea ce Domnul caută în noi — avem nevoie de grija Viticultorului ca să putem aduce roada cea multă, așa încât roada pe care o producem să fie mai mult spre plăcerea Lui, roadă mare, roadă bogată, roadă bună, roadă valoroasă. Metodele curățării Domnului trebuie să fie înțelese de către toate mlădițele, altfel ele pot fi descurajate și se pot veșteji, și pot să n-aducă roada cuvenită.
S-ar părea că marele Viticultor curăță mlădițele Cristosului uneori luându-le bogăția sau proprietatea pământească, sau uneori împiedicându-le proiectele și planurile îndrăgite. Uneori El ne curăță permițând persecuții și pierderea renumelui și faimei, iar uneori El ne curăță permițând pierderea prieteniilor pământești către care cârceii inimilor noastre se întind prea puternic, și care ne-ar împiedica de la aducerea rodului cel mult pe care El îl dorește. Uneori El poate permite să ne mâhnească boala, ca una dintre aceste curățări, după cum a declarat profetul: “Până când n-am fost adânc mâhnit rătăceam” (Psalm 119:67). Mulți alții din poporul drag al Domnului au găsit unele dintre cele mai valoroase lecții pe patul suferinței.
… Deci, departe ca adevăratele mlădițe să considere aceste curățări ale Viticultorului ca lezări și răniri, ei trebuie să tragă concluzia că, în conformitate cu promisiunile bune ale Cuvântului, toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor care Îl iubesc pe El — al mlădițelor cu adevărat producătoare de roadă din Vița adevărată. Aceste curățări, în loc să producă descurajări, trebuie să fie pentru noi, dacă sunt bine înțelese, surse de încurajare. Noi înțelegem că lumea este lăsată în voia ei; că via pământului nu are curățări speciale din partea Domnului, și că atunci când noi avem aceste curățări speciale, este un semn că Tatăl Însuși ne iubește și că Se îngrijește de cele mai bune interese ale noastre.
… Lucrul necesar să fie amintit este că binecuvântarea și acceptarea noastră finală de către Tatăl va depinde de rămânerea noastră continuă în această binecuvântată relație strânsă de mlădițe în Viță.
Dacă nu aducem roadă, nu putem rămâne în această relație; dacă aducem roadă, dacă avem acel spirit și dispoziție, și dorim harul și puterea și ajutorul Domnului, harul Său ne va fi de ajuns pentru fiecare timp de nevoie și vom ieși biruitori și mai mult decât biruitori prin Cel care ne-a iubit și ne-a cumpărat cu sângele Său prețios. Producerea roadelor pe care le dorește Tatăl nu poate fi îndeplinită, noi nu putem să-I fim plăcuți decât dacă suntem înrudiți cu Cristos și dacă roada Lui este produsă în noi prin relația noastră cu El și prin puterea Spiritului Său și a Cuvântului Său care lucrează în noi ca să voim și să facem buna Sa plăcere. Asigurarea este că, dacă rămânem în El vom aduce multă roadă și că fără El nu putem face nimic, nu avem roada pe care Tatăl s-o accepte.
Care este natura acestor roade? Cum putem cunoaște roada pe care o caută Tatăl? Răspundem că mulți, sub conducerea greșită și exemplul greșit al viei pământului, înclină să creadă că marile temple pământești, orfelinate etc. sunt roadele pe care Domnul dorește să le vadă bine dezvoltate. Noi răspundem, nu. Dacă acestea ar fi roadele, atunci Isus și apostolii n-au produs deloc roade: ei n-au construit biserici sau catedrale sau temple, nici n-au construit, nici n-au fondat orfelinate sau aziluri sau spitale. Dacă acestea ar fi roadele pe care le caută Tatăl, atunci Domnul și apostolii au greșit total. Dar noi susținem că ei n-au greșit, că eroarea a venit mai degrabă din altă parte; că via pământului condusă de spiritul lumii a luat o direcție utilitară și produce roadele pe care le aprobă lumea.” R 3545:2-8
… Spiritul Viței trebuie să pătrundă toate mlădițele și roada Viței trebuie să fie în fiecare mlădiță. Aceste roade ale spiritului sunt enumerate — dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, stăpânirea de sine; dacă avem din belșug în noi aceste lucruri, apostolul spune că ele nu ne vor lăsa să fim nici leneși, nici neroditori în cunoașterea Domnului și Mântuitorului nostru.” R 3545:10
… Vedem deci, ideea este că trebuie să cultivăm în inimile noastre harurile Spiritului sfânt: blândețea, amabilitatea, răbdarea etc., dragostea, și că trebuie să le avem pe acestea în măsură îmbelșugată ca să fim plăcuți Domnului, să aducem “multă roadă”. Dovada acestor roade, prin urmare, va fi făcută fără îndoială prin diferite canale, poate acela de a da averea săracilor, poate printr-o astfel de credincioșie în prezentarea Adevărului care ne-ar putea duce la martiraj, încât corpurile să ne fie arse. Dacă arderea corpurilor sau pierderea întregii noastre averi vine în astfel de mod prin credincioșia noastră față de principiile dreptății, prin iubirea și loialitatea noastră față de Domnul, atunci suntem într-adevăr fericiți.
Mlădițele veștejite sunt arse
Declarația că acelea care nu vor aduce roada Viței vor fi tăiate ca să nu mai fie mlădițe și se vor veșteji și în cele din urmă vor fi arse, pare să implice Moartea a Doua, distrugerea completă a clasei indicate. Aceasta nu este clasa lumească, pentru că cei lumești niciodată n-au fost uniți cu Cristos, niciodată n-au fost mlădițe în Viță și prin urmare niciodată n-au fost în încercare în această privință. Declarația se referă numai la cei care au mers până acolo încât au făcut o deplină consacrare Domnului, o deplină unire cu El, o deplină consacrare și o concepere de Spirit sfânt. Aceste cuvinte deci, par să corespundă cu declarația apostolului: “Înfricoșător lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului Celui viu!”.
Lumea nu este “în mâinile Dumnezeului Celui viu”, ci este socotită a fi în prezent moartă în Adam, sub sentința adamică, nefiind judecată de Domnul. Numai Biserica este socotită a fi liberă de condamnarea adamică și pusă la încercare sau judecată, și prin urmare numai aceștia ar putea cădea din mâinile lui Cristos, Mijlocitorul* și în mâinile Tatălui în sensul indicat aici. Fiind excluși din Cristos, cazul lor este fără speranță; pentru unii ca aceștia nu putem aștepta în continuare nimic mai bun decât Moartea a Doua. Chiar și în acest caz, suntem bucuroși că teoria chinului veșnic nu este adevărată; că atunci când mor cu moartea stingerii complete, ei vor fi suferit tot ce a pronunțat Dumnezeu, îngrozitoare cum va fi acea pierdere pentru cei care apreciază viața veșnică.” R 3546:2-4
Roadele celor ce sunt membri în Viță
Domnul nostru continuă să ne spună care vor fi unele din roadele acestei uniri cu El: —
Întâi, aceștia pot cere orice doresc și li se va îndeplini cererea. Există numai o condiție sau limitare, și anume, că înainte de a fi astfel pregătiți să ceară, ei trebuie să caute să dea atenție Cuvântului Domnului ca să poată recunoaște care este voința Lui și ce pot cere potrivit voinței Lui. Cei care rămân în Cristos nu trebuie să aibă voința lor proprie, voința lor trebuie să fie voința Capului lor, și Capul lor a declarat deja că voința Sa este voința Tatălui. Acestea sunt deci limitările, ca noi să avem voința Tatălui în inimile noastre și promisiunile Tatălui în inimile noastre; atunci cererile noastre vor fi în conformitate cu acestea și Domnul va binevoi să ni le acorde pe toate.
A doua roadă sau al doilea rezultat va fi că Tatăl va fi glorificat cu atât mai mult cu cât roadele noastre se înmulțesc, și în aceste condiții situația
noastră de ucenici va continua, și anume, că noi în mod obișnuit vom căuta să cunoaștem și să facem voia Tatălui și să-L glorificăm și onorăm pe El prin vieți ascultătoare de voința Sa. Orice mai puțin de atât ne va pierde starea de ucenici. Nu înseamnă că se va pierde instantaneu, ca și cum Domnul S-ar folosi de ocazie ca să ne respingă repede, dar că parte din relația noastră de legământ este ca noi să creștem în har, să creștem în cunoștință, să creștem în armonia cu Dumnezeu, să creștem în roadele Spiritului, și dacă ne întoarcem de la acest angajament sau contract, nu putem fi considerați că ne păstrăm relația ca ucenici, ca membri.
Al treilea rod sau dovadă a acestei calități de membru în Viță și a creșterii noastre continue ca mlădițe este enunțat în versetul 9, și anume, că așa cum Tatăl L-a iubit pe Domnul Isus, Vița, tot așa Răscumpărătorul nostru ne iubește pe noi, mlădițele Sale sau membrii Săi. Ce gând minunat este acesta, că Învățătorul nostru are față de noi același fel de iubire cum are Tatăl față de El! Dacă credința noastră ar putea pătrunde întotdeauna acest gând și l-ar putea menține, noi într-adevăr n-am avea nimic ce să dorim sau de ce să ne fie frică — vara noastră ar dura tot anul. Următorul gând sugerat este că, după ce am ajuns, după ce am obținut această poziție înaltă în favoarea Domnului, dacă suntem ucenicii Lui și într-adevăr apreciem ceea ce a făcut El pentru noi în această privință, noi vom dori să continuăm în iubirea Lui. Apoi vin la rând termenii și condițiile pe baza cărora putem continua în acea iubire, și anume, ca noi să păzim poruncile Sale.
Arătându-ne că aceasta nu este o propunere nerațională, Domnul nostru a declarat că acestea sunt aceleași condiții pe baza cărora Tatăl lucra cu El, și anume, “după cum și Eu am păzit poruncile Tatălui Meu și rămân în dragostea Lui”. Noi nu putem aștepta să rămânem în dragostea Domnului și să fim nepăsători față de poruncile Sale. Măsura credincioșiei noastre față de El va fi indicată prin supunerea noastră față de El, după cum măsura iubirii Lui pentru Tatăl a fost indicată prin supunerea Lui față de Tatăl. Apostolul sugerează acest gând și adaugă puțin la el, zicând: “Căci aceasta este dragostea de Dumnezeu, să păzim poruncile Lui. Și poruncile Lui nu sunt grele” (1 Ioan 5:3). Nu este destul să păzim poruncile, ci să le păzim cu iubire și cu loialitate, din plăcere, să nu le considerăm apăsătoare, ci mai degrabă să fim bucuroși a fi în acord, în armonie cu toate prevederile și aranjamentele drepte ale Domnului. Să căutăm tot mai mult acest spirit al deplinei armonii a inimii cu toate principiile dreptății așezate de către Domnul nostru Isus — cu poruncile Lui.
Poruncile Domnului nostru nu sunt cele zece porunci ale lui Moise, decât mai mult sau mai puțin după punctul de vedere al expresiei. Ele sunt mai puțin în sensul cerințelor asupra cărnii noastre; ele sunt mai mult în privința cerințelor asupra inimilor noastre. În rezumat, El ne spune că legea Sa este iubirea cu toată inima, mintea, sufletul și puterea noastră pentru Tatăl și pentru aproapele nostru ca pentru noi. Acest lucru este posibil pentru inimile noastre regenerate, deși nu este posibil pentru carnea noastră imperfectă. Cerința Domnului este deci, ca noi să servim cu inimile această lege a lui Dumnezeu și cu trupurile să facem cum putem mai bine, și avem asigurarea că la înviere vom avea corpurile noi în care vom fi capabili să-I servim Domnului în toate amănuntele, complet, satisfăcător.
Bucuria Mea rămâne, bucuria voastră va fi deplină
Domnul nostru a încheiat această lecție mică, atât de scurtă și totuși atât de plină de sens și de profunzime, printr-o ilustrație a motivului pentru care a dat-o, spunând: “V-am spus aceste lucruri, pentru ca bucuria Mea să fie în voi și bucuria voastră să fie deplină”. “Aceasta este porunca Mea: să vă iubiți unul pe altul, așa cum v-am iubit Eu.” Minunate cuvinte ale vieții sunt acestea care au ajuns la noi după secole, care au ajutat să învioreze și să încurajeze pe așa de mulți urmași ai Domnului pe calea îngustă!” R 3546:6-12
… Acei care într-adevăr au făcut un legământ cu Domnul, care într-adevăr L-au acceptat, care într-adevăr și-au sacrificat viețile la picioarele Lui și au devenit urmașii Lui în sinceritate, sunt plini de bucuria Lui, care zi de zi, an de an, ajunge tot mai aproape de împlinire — o bucurie care însă nu va fi completă până când va veni ceea ce este desăvârșit și ceea ce este în parte se va sfârși, până când în starea învierii vom vedea așa cum suntem și noi văzuți și vom cunoaște așa cum suntem și noi cunoscuți, și vom aprecia deplin bucuriile Domnului nostru, auzind invitația Sa de bun venit: “Intră în bucuria stăpânului tău!”.
Noi intrăm acum în acele bucurii prin credință, prin anticipare, prin odihna inimii, dar în curând vom intra în ele în sensul real. Între timp lumea, care nu s-a supus Domnului, care nu are aprecierea bucuriilor Domnului, care este plină de egoism și ambiție, conflicte și invidie, nu ne cunoaște după cum nu L-a cunoscut nici pe El; nu cunoaște bucuriile noastre în serviciul Învățătorului, întocmai cum n-a apreciat niciodată bucuriile pe care le avea Domnul nostru când făcea voința Tatălui, chiar cu sacrificiul vieții Sale.” R 3547:1, 2
MÂNGÂITORUL … VA DOVEDI LUMEA VINOVATĂ
IOAN 16:7-11: “Mângâitorul … când va veni El va dovedi lumea vinovată în ce privește păcatul, dreptatea și judecata. În ce privește păcatul: fiindcă ei nu cred în Mine; în ce privește dreptatea: fiindcă Mă duc la Tatăl și nu Mă veți mai vedea; în ce privește judecata: fiindcă Prințul lumii acesteia este judecat.”
“… Biserica, concepută de Spirit sfânt și astfel iluminată, trebuie să lase lumina lor să strălucească înaintea oamenilor așa încât să dovedească lumea vinovată. Sfințenia Bisericii este cea care dovedește lumea vinovată …
… aceasta va face lumea conștientă de starea sa păcătoasă; va arăta lumii tot mai mult gravitatea peste măsură a păcatului. Mulți din lume au pierdut atât de mult din chipul lui Dumnezeu și sunt atât de lipsiți de conștiință, încât nu pot să deosebească foarte clar între cinste și necinste, între adevăr și falsitate, între dreptate și păcat …
… lumea … trebuie să înțeleagă ceva despre dreptate, opusul păcatului; că o măsură considerabilă de dreptate este posibilă și că dificultatea în atingerea ei se datorează naturii căzute. Lumea trebuie să fie convinsă că dreptatea este standardul cuvenit, singurul pe care Dumnezeu îl poate recunoaște, și că în minunatul Său plan El a aranjat ca viața veșnică să le fie dată numai celor drepți …
… Spiritul Domnului în cei din poporul Său îi va convinge pe semeni, pe toți cei care vin în sfera luminii și a mesajului lor, că viața prezentă nu este tot ce există, că în aranjamentul lui Dumnezeu este intenționată o încercare pentru întreaga lume, o judecată, o probă. Oricine aude acest mesaj trebuie să încuviințeze caracterul lui rațional … . Cei care sunt corect și bine deprinși prin aceste convingeri, vor căuta pe Domnul și diferitele Sale mijloace de har în viața prezentă, pentru ca și ei să fie judecați și încercați ca parte a Bisericii. Dar cei care nu sunt astfel deprinși sau influențați trebuie să fie instruiți prin Biserică; dar în măsura în care au lumină sau cunoștință, au și responsabilitate. În planul Său, Dumnezeu a pregatit o zi de judecată în viitor pentru omenire, în care toți vor avea ocazie deplină să fie judecați, să fie încercați în privința loialitații lor față de Domnul. Totuși, comportamentul lor din viața prezentă are de-a face cu acea judecată sau încercare viitoare. În măsura în care își calcă conștiința și nu urmează îndrumările adevărului în viața prezentă, vor avea lovituri, dificultăți de biruit în viitor, și în măsura în care ei caută acum să trăiască în acord cu dreptatea, își vor aduna o binecuvântare care-i va ajuta în acea zi de judecată.” R 4165:9-R 4166:3
PILDE ȘI PROFEȚII DIN VECHIUL TESTAMENT
MIELUȘEAUA SĂRACULUI
2 SAMUEL 12:1-7: “Și Domnul a trimis pe Natan la David. Și Natan a venit la el și i-a zis: “Într-o cetate erau doi oameni, unul bogat și altul sărac. Bogatul avea foarte multe turme și foarte multe cirezi. Săracul n‑avea nimic, decât o mielușea, pe care o cumpărase; o hrănea și o creștea la el, împreună cu copiii lui; ea mânca din aceeași bucată de pâine cu el, bea din același pahar cu el, dormea la sânul lui și o privea ca pe fiica lui. A venit un călător la omul acela bogat. Și bogatul nu s-a îndurat să se atingă de oile sau de boii lui, ca să pregătească un prânz călătorului care venise la el; ci a luat mielușeaua săracului și a gătit-o pentru omul care venise la el.” Atunci mânia lui David s-a aprins foarte tare împotriva omului acestuia și el i-a zis lui Natan: “Viu este Domnul că omul care a făcut lucrul acesta este vrednic de moarte. Și să dea înapoi patru miei, pentru că a făcut fapta aceasta și pentru că n-a avut milă. Și Natan i-a zis lui David: “Tu ești omul acesta!””
“… Cu greu ne putem închipui cum cineva cu loialitatea împăratului David față de principiu a putut face un astfel de plan, sau cum a putut avea pace în aceste împrejurări. …
… Profetul Natan … aducând cu înțelepciune mustrarea lui în forma unei pilde … împăratul a fost ultragiat și a spus că omul care a făcut fapta aceea trebuia să restituie de patru ori mai mult și trebuia de asemenea să fie omorât. … Profetul Natan, indicând spre împărat, a spus: “Tu eși omul acesta!” și a dus prompt lecția până la capăt. Aceasta a necesitat curaj; dar oricine are un mesaj de la Domnul trebuie neapărat să aibă curajul să îl transimtă — cât de înțelept posibil, bineînțeles, dar cu credincioșie.” R 5681:5, 6
“Aici observăm un principiu de guvernare divină cu privire la cei care sunt poporul lui Dumnezeu și sunt în relație de legământ cu El. S-ar fi cerut dreptate în privința păcatelor; dar sufletului care se pocăia îi era acordată totuși favoarea Domnului. Mulți creștini au avut experiență în această direcție. Dumnezeu nu continuă să-i trateze ca păcătoși, ci, acceptând căința inimii lor, El îi iartă în acel sens al cuvântului; dar credincios aranjamentului Său, “Ce seamănă omul, aceea va și secera”. În acest aranjament divin nu există nimic care să încurajeze păcatul, ci dimpotrivă, totul ca să încurajeze dreptatea; și dacă cineva cade în păcat, ca să-l încurajeze pe păcatos să accepte iertarea divină și să-și reformeze viața, chiar dacă va fi obligat să suporte unele pedepse aspre — probabil pănă la mormânt.” R 5681:8
BEȚIVUL
PROVERBELE 23:29-35: “Ale cui sunt vaietele? Ale cui sunt oftările? Ale cui sunt neînțelegerile? Ale cui sunt plângerile? Ale cui sunt rănile fără motiv? Ai cui sunt ochii roșii? Ale celor ce întârzâie la vin și se duc să golească paharul cu vin amestecat. Nu te uita la vin când curge roșu și face mărgăritare în pahar; el alunecă ușor, dar pe urmă mușcă întocmai ca un șarpe și înțeapă ca o viperă. Ochii ți se vor uita după femei străine și inima îți va vorbi lucruri stricate. Vei fi ca un om culcat în mijlocul mării, ca un om culcat pe vârful unui catarg. “M‑au lovit … dar nu mă doare! … M-au bătut … dar nu simt nimic! Când mă voi trezi? Mai vreau vin!””
“Deși nu se poate spune că Biblia impune o abținere totală de la băuturile îmbătătoare, se poate spune că peste tot, de la Genesa la Apocalipsa, ea dezaprobă beția și indică spre efectele ei degradante, ca fiind dăunătoare atât fizic cât și spiritual. Noi ne gândim că probabil condițiile climatice din centrele civilizației și tensiunea nervoasă a zilelor noastre, fac relele lipsei de cumpătare deosebit de supărătoare în acest timp. Aceste fapte ne-ar îndreptăți pe deplin, ca urmași ai lui Isus și ai apostolilor, dacă am merge chiar mai departe și am îndemna la abținere totală în privința tuturor băuturile alcoolice. Urgențele și condițiile speciale cer a fi în mod special tratate.
Ca exemplu, în timp ce copiii lui Adam fiind aproape de perfecțiune au putut și s-au căsătorit între rude, nimic de acest fel n-ar fi înțelept sau nu s-ar justifica acum, pentru că marea depravare a rasei noastre prin ereditate a pătruns astfel natura noastră pe anumite linii ale slăbiciunilor noastre, încât chiar căsătoria a doi verișori este periculoasă în privința sănătății urmașilor lor. Cu alte cuvinte, împrejurările modifică situațiile. Fără îndoială, în intervalul de aproape nouăspezece secole, mari schimbări au avut loc în unele privințe, și cei mai înțelepți și mai nobili din omenire sunt în mod practic de acord, că, cel puțin în zilele noastre, băuturile alcoolice sunt extrem de neînțelepte, extrem de dăunătoare. Ele sunt periculoase pentru cei tari în caracter, și sunt ispite îngrozitoare, irezistibile pentru cei slabi care ar trebui să aibă încurajarea celor tari în purtarea poverii slăbiciunilor moștenite. Numărul nelegiuirilor și al păcatelor care sunt direct sau indirect puse pe seama influenței alcoolului să-i facă pe toți oamenii buni să se îngrozească de el și să-și folosească influența împotriva acestuia. Prin aceasta noi nu condamnăm pe toți care mai mult sau mai puțin participă la valul de crime și de păcate produse de alcool. Fără îndoială printre cei care fabrică și distribuie aceste băuturi, ca și printre cei care dețin acțiuni în distilerii și fabrici de bere, sunt persoane nobile, care mai degrabă ar face bine decât rău. Prin ceva proces de gândire, pe care noi nu-l înțelegem pe deplin, ei aruncă responsabilitatea de pe umerii lor pe umerii fraților lor mai slabi și ai surorilor lor mai slabe din familia umană. Indiscutabil, banii sunt la baza acestui comerț. Așa cum declară apostolul, “iubirea de bani este o rădăcină a tot felul de rele”.
Imaginea bețivului
… Înțeleptul Solomon ne dă imaginea bețivului — roșața ochilor; vaiul; regretul; cearta; plângerea. El recomandă: “Nu te uita la vin când curge roșu și face mărgăritare în pahar; el alunecă ușor, dar pe urmă mușcă întocmai ca un șarpe și înțeapă ca o viperă”. Se pare că este un farmec sau momeală legate de stimulentele alcoolice, care treptat distrug pe cei tari și înrobesc repede pe cei cu voință slabă. Înțeleptul asociază puterea diabolică a băuturii alcoolice cu sora lui geamenă, dorința carnală și imoralitatea generală spunând: “Ochii ți se vor uita după femei străine și inima îți va vorbi lucruri stricate”. El adaugă: “Vei fi ca un om culcat în mijlocul mării îasemenea resturilor unui vas care plutescș ca un om culcat pe vârful unui catarg” — în pericol iminent de distrugere. El descrie starea celor care devin bețivi îngrozitori. Ei sunt inconștienți de rău și se pare că plăcerea lor principală este în inconștiență, așa că revenindu-și dintr-o beție, dorința lor este să caute din nou stimularea. Acestea sunt lanțurile robiei la un obicei foarte degradant care s-a făurit treptat și a înrobit treptat natura umană, și perspectivele pământești, să nu spunem speranțele cerești, dispar pâlpâind.
Este scris în Scripturi că “bețivii … nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu”, deci nici un bețiv nu poate spera să fie un membru al corpului lui Cristos, al bisericii alese. Îi mulțumim lui Dumnezeu că aceasta nu va mai însemna pentru noi pierzarea absolută, dar înseamnă mare pierdere. Totuși, să nu uităm niciodată că o dată ce unul a fost bețiv și s-a întors de la aceea condiție deplorabilă, individul nu va mai fi bețiv. Să ne amintim că numai “învingătorilor” li se promite o parte la tronul și la Împărăția Sa milenară. Cel care își pierde stăpânirea asupra cărnii sale până acolo încât este bețiv, în mod sigur nu este un învingător și în timpul acela nu este în poziția de a fi împreună moștenitor cu Cristos. …” R 4600:5-8
VIA NEROITOARE
ISAIA 5:1-12 “Voi cânta Preiubitului meu, cântarea Preiubitului meu despre via Lui. Preaiubitul meu avea o vie, pe un deal foarte roditor. I-a săpat pământul, l-a curățit de pietre și a sădit în el vițele cele mai alese. A zidit un turn în mijlocul ei și a săpat un teasc; aștepta să-I facă struguri buni, dar a făcut struguri sălbatici. “Acum, locuitori ai Ierusalimului și bărbați ai lui Iuda, judecați, vă rog, între Mine și via Mea. Ce aș mai fi putut face viei Mele și nu i-am făcut? Pentru ce a făcut ea struguri săbatici, când Eu mă așteptam să producă struguri buni? Vă voi spune acum ce voi face viei Mele: îi voi smulge gardul, ca să fie păscută de vite; îi voi surpa zidul ca să fie călcată în picioare; o voi pustii; nu va mai fi curățită, nici săpată, spini și mărăcini vor crește în ea! Voi porunci și norilor să nu mai dea ploaie peste ea.” Via Domnului oștirilor este casa lui Israel, și bărbații lui Iuda sunt planta plăcerii Lui. El Se aștepta la judecată și iată, sânge vărsat; la dreptate și, iată, strigăte de apăsare! Vai de cei ce înșiră casă lângă casă și lipesc ogor lângă ogor, până nu mai rămâne loc, ca să fiți voi singuri în mijlocul țării! La urechile mele, Domnul oștirilor a zis: “Hotărât aceste case multe vor fi pustiite, aceste case mari și frumoase nu vor mai fi locuite. Chiar zece pogoane de vie nu vor produce decât un bat, și un omer de sămânță nu va produce decât o efă. Vai de cei care aleargă dis-de-dimineață după băuturi amețitoare și stau până noaptea târziu și se înfierbântă de vin! Harpa și lira, toba, flautul și vinul sunt în ospețele lor; dar nu iau seama la lucrarea Domnului și nu văd lucrul mâinilor Lui””.
“… avem o cheie inspirată divin, pentru că cuvintele au fost citate de marele Învățător și aplicate de El națiunii evreiești, așa cum de fapt explică profetul însuși. Ceea ce profetul numește “Cântare”, noi o putem numi în mod potrivit pildă sau istorioară. Dumnezeu este reprezentat ca Acela care a sădit națiunea lui Israel ca propria Sa vie. El a adunat pietrele, sau a îndepărtat dificultățile, și a sădit în ea cea mai aleasă vie, cele mai bogate promisiuni — promisiunile Împărăției Mesianice și binecuvântarea lui Israel și a tuturor familiilor pământului. El a făcut un turn de strajă pentru ea în profeții și un gard în jurul ei, în lege și în profeți, și în toate aranjamentele făcute pentru acel popor sfânt. Era potrivit ca El să caute roade alese de la o vie așa de favorabil situată, dar rezultatele au fost nemulțumitoare. Roadele n-au fost în armonie cu promisiunile pe care El le sădise, ci au fost struguri sălbatici, acri, mici.
Această stare a predominat până la timpul lui Isus. Deși din când în când au fost permise de Domnul necazuri asupra poporului, ramurile au fost întotdeauna vindecate și poporul a fost protejat. Zidurile protecției și îndrumării divine și turnul de strajă au fost menținute. Ioan Botezătorul a fost ultimul dintre profeți. Domnul, începând din zilele Sale, a îndeplinit pentru Israelul natural lucrurile menționate în această profeție. Gardurile au fost dărâmate. A fost pustiit. Nimeni n-a mai avut grijă de el. Fiarele câmpului, neamurile, au devastat această vie și prin intenție divină n-a mai venit peste poporul evreu nici o ploaie de binecuvântare divină, de mângâiere, încurajare și rodire în tot acest timp de mai bine de optsprezece secole.
Rodul potrivit
Care a fost rodul potrivit pe care Domnul a avut dreptul să-l aștepte de la această vie și de ce nu l-a găsit? El ne spune chiar în această profeție: “Via Domnului oștirilor este casa lui Israel, și bărbații lui Iuda sunt planta plăcerii Lui. El Se aștepta la judecată și iată, sânge vărsat; la dreptate și, iată, strigăte de apăsare!” Cu alte cuvinte, Legământul lui Dumnezeu cu Israel a fost ca ei să aibă privilegiul binecuvântat de a fi poporul Său, și posesia favorii divine depindea de respectarea cu credincioșie a legii divine. El a știut că ei nu vor putea să țină legea perfect. El a știut că ei nu vor produce struguri perfecți, dar a avut dreptul să aștepte mult mai bine decât a găsit — să aștepte străduința inimii, chiar dacă au fost imperfecțiuni ale cărnii.
Cerințele Legii au fost iubire perfectă față de Cel Atotputernic, stăpânirea fiecărui gând, cuvânt și faptă, și o iubire pentru aproapele ca pentru sine însuși — o iubire neegoistă. Cerința a fost respectarea acestei legi, în spiritul ei cel puțin, în măsura posibilității trupului. Dacă ar fi fost asemenea roade în Israel în timpul când Isus S-a prezentat la ei cu optsprezece secole în urmă, ei ar fi fost pregătiți să constituie împărăția spirituală, care ar fi fost stabilită atunci și acolo, conform promisiunii divine. Dar faptul că n-au fost pregătiți a dus la distrugerea întregului lor sistem. Ei n-au avut destulă iubire pentru Dumnezeu, nici destulă iubire pentru semenii lor.
Nu trebuie să înțelegem din aceasta că Israel a fost mai decăzut decât restul lumii. Credem că tocmai contrariul este adevărat. Dar să înțelegem că celelalte popoare n-au fost în mod special sădite, în mod special împrejmuite și în mod special udate și în mod special păzite. De unde s-a dat mai mult s-a cerut mai mult. Și când nu s-a găsit mai mult, puținii credincioși au fost adunați de acolo și via a fost pentru un timp părăsită. Suntem într-adevăr fericiți să observăm din Scripturi că vine timpul când aceeași vie va fi restaurată sub condiții încă mai favorabile, în timpul domniei Mesianice de slavă și putere cerească. Dar această vie este încă în dezordine.
Versetele care urmează în lecție deplâng dispoziția israeliților de a profita unul de altul; și rezultatul acesteia a fost mari bogății pe de-o parte și mare sărăcie pe de altă parte. Această profeție ne amintește de cuvintele Marelui Învățător, când a spus: “Vai de voi cărturari și farisei fățarnici! Pentru că voi mâncați casele văduvelor” — voi puneți stăpânire pe proprietățile săracilor, poate uneori printr-un procedeu legal. Nu sunteți plini de acea iubire pentru aproapele vostru ca pentru voi, care v-ar face să-l ajutați pe sărac, pe văduvă și pe orfan și să fiți generoși față de toți. Păcatul egoismului, al zgârceniei, indică o lipsă a spiritului Domnului și al bunăvoinței către toți. Majoritatea evreilor din zilele Domnului nostru Isus erau atinși de astfel de egoism și prin urmare nu erau într-o stare a minții acceptabilă pentru Domnul ca să constituie clasa spirituală, clasa miresei — cu excepția a puțini, “rămășița” menționată de profet.
Domnul a indicat cum îi va pedepsi pe cei egoiști. Ruina va veni peste marile proprietăți și pământul nu-și va da rodul pentru muncă. Astfel egoismul își va avea mustrarea și pedeapsa în ceea ce privește lucrurile vremelnice, precum și pierderea privilegiilor spirituale.
Aplicarea la Israelul spiritual
Relațiile lui Dumnezeu cu Israelul după trup reprezintă nu numai principiile guvernării și a cerințelor divine, ci și cerințele serviciului Israelului natural, așa cum arată Scripturile, și acesta simbolizează Israelul spiritual. Așa cum Israelul natural n-a fost pregătit să-L accepte pe Isus la prima Sa prezență — exceptând “rămășița” — tot așa Israelul spiritual, numit “Creștinătate”, nu va fi pregătit să-L primească în calitate de marele Mesia la stabilirea împărăției Sale. Să observăm grija cu care Domnul a sădit biserica Sa, îndepărtând toate piedicile la timpul stabilirii ei. Să observăm promisiunile cerești, spirituale, nespus de mari și scumpe, cu care El a înconjurat biserica, în calitate de vie a Sa. Să observăm că este din sădirea dreptei Tatălui. Să observăm turnul de strajă al harului și al adevărului stabilit de apostoli. Să observăm binecuvântarea Spiritului sfânt.
La sfârșitul acestui Veac vine un timp de seceriș pentru Israelul spiritual, așa cum la sfârșitul Veacului Iudeu a fost un timp de seceriș pentru Israelul natural. Aici, ca și acolo, numai “o rămășiță” va fi găsită vrednică de împărăție — marea masă nominală va fi găsită nevrednică. Și de ce? Pentru că spiritul lumesc și egoist este cel care predomină, în locul spiritului Domnului, spiritului blândeții, amabilității, iubirii. Numai pentru puțini Dumnezeu este mai întâi. Numai la puțini este un spirit al deplinei consacrări de a face voia divină. Numai la puțini este iubire frățească și o dispoziție de a-și da viața unul pentru altul (Ioan 15:13). Numai la puțini este cinste, dreptate chiar și în afaceri. Astăzi egoismul îngrămădește comori, și rezultatele, putem fi siguri, vor fi nesatisfăcătoare — “un timp de strâmtorare, cum n-a mai fost de când sunt popoarele” (Daniel 12:1).
Pe lângă acestea, așa cum profetul continuă să arate, acumularea bogăției are în general un efect dăunător asupra celor bogați — inactivitate, muzică și vin și nesocotirea lucrurilor divine. “Rămășița” acum va fi un număr suficient să completeze “aleșii”. Împărăția slavei va fi stabilită și toate familiile pământului vor începe, la scurt timp după timpul de mare strâmtorare, să recunoască binecuvântarea promisă de mult timp. De fapt, “timpul de strâmtorare” va fi folosit de Domnul să umilească lumea — să pregătească neamul omenesc pentru a primi cum se cuvine binecuvântarile împărăției. R 4794:8-R 4795:7
PLUGARUL
ISAIA 28:23-29: “Plecați-vă urechea și ascultați glasul meu! Fiți cu luare aminte și ascultați cuvântul meu! Cel care ară pentru semănătură, ară oare necontenit? Toată ziua își brăzdează și își grăpează el pământul? Oare după ce a netezit fața pământului, nu aruncă el măzăriche și nu seamănă chimen? Nu pune el grâul în rânduri, orzul într-un loc anumit și secara pe margini? Dumnezeul lui l-a învățat să facă așa, El i-a dat aceste învățături. Măzărichea nu se treieră cu leasa și roata carului nu trece peste chimen; ci măzărichea se bate cu bățul și chimenul cu nuiaua. Grâul se bate, dar nu se bate necontenit; se împinge peste el roata carului și caii, dar nu-l sfărâmă. Și lucrul acesta vine de la Domnul oștirilor; minunat este planul Lui și mare este înțelepciunea Lui.”
“Din cauza miopiei lor oamenii sunt în stare să creadă că lucrările lui Dumnezeu nu au nici un scop, și nici un obiectiv și un timp definit; dar profetul ne arată că timpurile și perioadele și planurile lui Dumnezeu sunt definite și sistematice. Aici el prezintă scenele familiare ale vieții la țară, spunând că așa cum Dumnezeu îl învață pe țăran să respecte întocmai succesiunea în munca sa, tot așa și El respectă aceeași ordine în planurile și metodele Sale. El întâi pregătește pământul omenirii și-l sfărâmă și-l pregătește pentru sămânța adevărului. Apoi urmează semănarea seminței și secerișul fiecăreia în sezonul ei.
Acest Veac Evanghelic a fost un timp de semănat. Cel ce a semănat sămânța bună este Fiul Omului (Matei 13:37), iar ucenicii Săi au ajutat sub îndrumarea Sa. Acesta va fi urmat de un “seceriș” așa cum a fost precedat de un veac de sfărâmare și pregătire a oamenilor pentru plugul și grapa experiențelor amare cu păcatul și Legea. Tot așa, sunt tot atâtea secerișuri câte feluri de semințe (1 Corinteni 15:38-44), dar ordinea guvernează totul.
Dar, deși toți recunosc că este un timp potrivit pentru semănat, uită în general că va veni un timp de recoltat, un seceriș. Dar pentru același motiv pentru care Dumnezeu nu a pregătit veșnic pământul, El nu va semăna veșnic sămânța, ci la timpul cuvenit se va concentra asupra recoltatului și treieratului.
Aceasta este punctul ilustrației: timpul de strâmtorare care vine asupra Bisericii trebuie să fie recunoscut ca secerișul, timpul treieratului, timpul pentru separarea grâului adevărat de pleavă și neghină. Secerișul scoate în evidență două clase generale, cu unele varietăți în fiecare. Măzărichea și chimenul (versetul 27) erau semințe mici aromatice, folosite uneori pentru hrană, dar mai obișnuit pentru scopuri medicinale. Acestea creșteau în păstăi mici foarte ușor de zdrobit, și ca atare se cerea o treierare blândă, cu o nuia sau băț pentru a le separa. Acestea, presupunem, reprezintă o clasă de sfinți care, nefiind strâns atașați de lume și de sistemele ei, pot fi repede și ușor separați de ele.
Celelalte cereale menționate, din care cresc cantități mai mari, toate sunt lipite strâns de pleavă, unele mai mult ca altele; și prin urmare era necesar să se folosească mijloace mai aspre pentru a le separa. Se trecea cu roțile carului peste ele de mai multe ori până se făcea separarea. Tot așa, unii dintre copiii Domnului sunt lipiți așa de tare de lume, de formalitățile și instituțiile ei, etc., încât trebuie trecuți prin suferințe grele; și fiecare bob adevărat va fi salvat prin vreun anume proces (1 Corinteni 3:15).
Aceasta este arătat mai clar în altă traducere: “Pentru că măzărichea nu va fi treierată cu o unealtă de treierat îcu dinți ca de ferăstrăuș, nici peste chimen nu va trece roata carului; ci măzărichea se bate cu un băț și chimenul cu o nuia. Dar grâul pentru pâine îmăcar că la urmăș se va sfărâma mărunt îsau măcinaș; îtotușiș treierul nu-l va treiera veșnic, nici roata carului nu-l va strica, nici nu-l va sfărâma cu dinții lui îai treieruluiș. Și aceasta vine de la Domnul Dumnezeul oștirilor, să facă sfatul Său minunat și să-I mărească dreptatea” (Versetele 28, 29).
Aceasta ne arată că deși Domnul va folosi măsuri mai aspre și mai puternice ca să separe pe unii din copiii Săi decât este necesar pentru alții, totuși nu este intenția Sa ca timpul de strâmtorare să-i distrugă, ci mai degrabă să-i binecuvânteze, pregătindu-i prin acestea pentru serviciul Său viitor.
Dacă ne dăm seama că astfel este planul ordonat al lui Dumnezeu, aceasta ne permite să înțelegem treieratul și cernerea prezentă printre copiii lui Dumnezeu, și prin aceasta să fim conlucrători cu El, în loc să fim găsiți luptând împotriva lucrării Sale, cuvenite acum și în progres. Dacă înțelegem aceasta, înseamnă de asemenea a prinde o sclipire din bunătatea și dreptatea lui Dumnezeu.” R 576:2-9
PĂSTORII LUI ISRAEL
EZECHIEL 34:1-26: “Și cuvântul Domnului a venit la mine zicând: “Fiu al omului, prorocește împotriva păstorilor lui Israel! Prorocește și spune-le lor, păstorilor: “Așa vorbește Stăpânul Domnul: “Vai de păstorii lui Israel, care se pasc pe ei înșiși! Nu trebuie păstorii să pască turma? Voi mâncați grăsimea, vă îmbrăcați cu lâna, tăiați ce e gras, dar nu pașteți turma. Nu întăriți pe cele slabe, nu vindecați pe cea bolnavă, nu legați pe cea rănită; n-aduceți înapoi pe cea rătăcită, nu căutați pe cea pierdută, ci le stăpâniți cu asuprire și cu asprime. Astfel ele s-au risipit, pentru că nu aveau păstor; au ajuns hrana tuturor fiarelor câmpului și s-au risipit. Turma Mea rătăcea pe toți munții și pe toate dealurile înalte; oile Mele au fost risipite pe toată întinderea țării și nimeni nu îngrijea de ele, nici nu le căuta.” “De aceea, păstorilor ascultați cuvântul Domnului!” “Viu sunt Eu, “zice Stăpânul Domnul pentru că oile Mele au ajuns de jaf și sunt de pradă tuturor fiarelor câmpului, din lipsă de păstor, pentru că păstorii Mei n-au avut grijă de oile Mele, ci s-au păscut numai pe ei înșiși și n-au păscut turma Mea, de aceea, păstorilor, ascultați cuvântul Domnului! Așa vorbește Stăpânul Domnul: “Iată sunt impotriva păstorilor. Îmi voi cere înapoi oile din mâinile lor, nu îi voi mai lăsa să-Mi pască turma și nu se vor mai paște nici pe ei înșiși; căci Îmi voi scăpa oile din gura lor, să nu le mai fie hrană.” Căci așa vorbește Stăpânul Domnul: “Iată Mă voi îngriji Eu Însumi de oile Mele și le voi căuta. Cum își îngrijește un păstor turma când este în mijlocul oilor sale împrăștiate, așa Îmi voi îngriji Eu oile și le voi strânge din toate locurile pe unde au fost risipite în ziua plină de nor și de negură. Le voi scoate dintre popoare și le voi strânge din diferite țări și le voi aduce înapoi în țara lor; le voi paște pe munții lui Israel, de-a lungul râurilor și în toate părțile locuite ale țării. Le voi paște pe o pășune bună și stâna lor va fi pe munții cei înalți ai lui Israel; acolo se vor odihni într-un staul plăcut și vor avea pășuni grase pe toți munții lui Israel. Eu Însumi Îmi voi paște oile, Eu le voi duce la odihnă,” zice Stăpânul Domnul. “Voi căuta pe cea pierdută, voi aduce înapoi pe cea rătăcită, voi pansa pe cea rănită și voi întări pe cea bolnavă. Dar voi nimici pe cele grase și pline de vlagă: le voi paște cu dreptate.” “Și voi oile Mele, așa vorbește Stăpânul Domnul: “Iată voi judeca între oaie și oaie, între berbeci și țapi. Este prea puțin pentru voi că pașteți în pășunea cea bună, de mai călcați în picioare și cealaltă parte a pășunii voastre? că beți o apă limpede, de mai tulburați și pe cealaltă cu picioarele? Și oile Mele trebuie apoi să pască ce ați călcat voi cu picioarele voastre și să bea ce ați tulburat voi cu picioarle voastre!” De aceea așa vorbește Stăpânul Domnul: “Iată Eu voi judeca între oaia grasă și oaia slabă. Pentru că ați izbit cu coasta și cu umărul și ați împuns cu coarnele voastre toate oile slabe, până le-ați risipit, Eu voi veni în ajutorul oilor Mele ca să nu mai fie de jaf și voi judeca între oaie și oaie. Voi pune peste ele un singur păstor care le va paște, pe slujitorul Meu David; El le va paște, El va fi păstorul lor. Eu, Domnul, voi fi Dumnezeul lor și slujitorul Meu David va fi un prinț în mijlocul lor. Eu, Domnul, am vorbit! Voi încheia cu ele un legământ de pace și voi îndepărta din țară toate fiarele sălbatice; ele vor locui în siguranță în deșert și vor putea dormi în mijlocul pădurilor. Le voi face, pe ele și împrejurimile dealului Meu, o binecuvântare; le voi trimite ploaie la timp: vor fi ploi de binecuvântări.””
“… este o pildă care se aplică, credem noi, timpului prezent. Ea începe cu o acuzare a păstorilor, a pastorilor turmei Domnului. Îi acuză că au neglijat oile în favoarea lor. Declară că ei își însușesc lâna și că devorează ce este mai bun în turmă, dar că neglijează să pască turma — neglijează să o conducă la “pășunile verzi” ale Cuvântului lui Dumnezeu și la “apele liniștite” ale Adevărului divin. Pilda ilustrează turma Domnului, risipită pe ici și colo, unele oi rănite, altele sfâșiate, altele slabe și înfometate, toate neglijate din partea păstorilor falși.
Nu putem înțelege că aceasta îi ilustrează pe creștinii nominali, ci pe adevărații sfinți ai lui Dumnezeu. Creștinătății nominale îi merge destul de bine, dar Domnul nu recunoaște pe creștinii nominali ca turmă a Sa. Ei sunt neghina, nu grâul; ei sunt caprele, nu oile. Păstorii care neglijează îngrijirea oilor, aprovizionarea lor cu hrană spirituală și ajutorarea lor ca să o găsească, să și-o însușească, sunt adesea destul de ocupați cu caprele — membrii pământești ai adunărilor lor …
Dar păstorii nu au fost stabiliți de Domnul pentru a avea grijă de capre și de clasa neghină, ci pentru a avea grijă de grâu, de oile Domnului. Aceștia sunt pastori sau păstori necredincioși; și această profeție este o mustrare pentru ei. Adevărata turmă a Domnului este împrăștiată, unii aici, alții dincolo, în multe denominații și în afara tuturora. Ei ajung prada celor din lume cu caracter de fiară și sunt prinși în capcana diferitelor doctrine false, dar păstorii “n-au avut grijă de oile Mele, ci s-au păscut numai pe ei înșiși și n-au păscut turma Mea, de aceea, păstorilor, ascultați cuvântul Domnului! Așa vorbește Stăpânul Domnul: “Iată, sunt împotriva păstorilor. Îmi voi cere înapoi oile din mâinile lor, nu îi voi mai lăsa să-Mi pască turma și nu se vor mai paște nici pe ei înșiși; căci Îmi voi scăpa oile din gura lor, să nu le mai fie hrană.”
Păstorul adunându-și turma
Mulți din cei care studiază Biblia cred că această scriptură este în curs de împlinire — că trăim în Parousia lui Cristos și că El este prezent în lume de câțiva ani, căutând pe adevărații consacrați din poporul Său și adunându-i din toate sistemele sectare și din lume, la Sine. Cu siguranță este adevărat că păstorii încetează a hrăni turma; pentru că foarte puțini din turma poporului consacrat al Domnului mai caută încă hrană spirituală la ei. Ei rătăcesc într-o stare de înfometare și în mare pericol de a cădea în diferitele curse ale Adversarului.
Totuși, Marele Păstor Însuși este cu turma Sa și face ca glasul Lui să fie auzit; și oile vor fi adunate la El din fiecare popor și din fiecare denominație. Într-adevăr, Isus a spus: “Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc și ele vin după Mine”; și “ele nu merg după un străin, ci fug de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor” (Ioan 10:27, 5). Glasul Domnului, al Marelui Păstor printre oile Sale trebuie să fie auzit acum pentru că este timpul prezenței Sale a doua. El este pe punctul de a-Și completa turma Sa din acest Veac Evanghelic și de a-i glorifica împreună cu El în Întâia Înviere. Cu siguranță, fericirea și îndurarea îi vor însoți; ei vor locui în casa Domnului pentru totdeauna.
“Căci așa vorbește Stăpânul Domnul: “Iată, Mă voi îngriji Eu Însumi de oile Mele și le voi căuta. Cum își îngrijește un păstor turma când este în mijlocul oilor sale împrăștiate, așa Îmi voi îngriji Eu oile și le voi strânge din toate locurile pe unde au fost risipite în ziua plină de nor și de negură. Le voi scoate dintre popoare, le voi strânge din felurite țări și le voi aduce înapoi în țara lor; le voi paște pe munții lui Israel, de-a lungul râurilor și în toate părțile locuite ale țării”. Versetele 11-13.
Patria oilor Domnului din acest Veac Evanghelic este însuși cerul, și aducerea lor acolo va însemna schimbarea învierii lor. Atunci ei vor fi în Împărăție cu Isus Însuși — tot ca oi ale Lui, tot ca turmă a Lui, tot ca Mireasă a Lui, tot ca membri ai Lui. Dar El spune de asemenea: “Mai am și alte oi, care nu sunt din staulul acesta; și pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu și va fi o singură turmă, un singur Păstor”. Ioan 10:16.
Cea de-a doua turmă și staulul ei
Aceste alte oi ale Domnului, credem noi, vor include pe toți din omenire care, în timpul Împărăției Milenare, vor fi bucuroși să se folosească de marea pregătire pe care Domnul a făcut-o pentru ei în planul Său. Ei sunt alte oi în sensul că vor fi de natură diferită de a turmei pe care Domnul o alege pe parcursul acestui Veac Evanghelic …
Celelalte oi vor fi marea turmă a Domnului, marea familie a lui Adam, cumpărată de Isus. Timp de o mie de ani lucrarea de chemare și adunare a omenirii și de despărțire între oi și capre va înainta, așa cum este schițată în Matei 25:31-46 …”. R 5693:9-R 5694:3
“Eu Însumi Îmi voi paște oile, Eu le voi duce la odihnă”, zice Stăpânul Domnul. “Voi căuta pe cea pierdută, voi aduce înapoi pe cea rătăcită, voi pansa pe cea rănită și voi întări pe cea bolnavă. Dar voi nimici pe cele grase și pline de vlagă: le voi paște cu dreptate”. Versetele 15, 16.
Turma este de asemenea criticată
Nu numai păstorii, pastorii, predicatorii, slujitorii sunt mustrați de Domnul, ci și unii din turma Lui care nu se află în poziții oficiale. În Ziua prezenței Domnului, și de aceștia se va ocupa, după cum citim:
“Și voi, oile Mele, așa vorbește Stăpânul Domnul: Iată voi judeca între oaie și oaie, între berbeci și țapi. Este prea puțin pentru voi că pașteți în pășunea cea bună, de mai călcați în picioare și cealaltă parte a pășunii voastre? că beți o apă limpede, de mai tulburați și pe cealaltă cu picioarele? Și oile Mele trebuie apoi să pască ce ați călcat voi cu picioarele voastre și să bea ce ați tulburat voi cu picioarele voastre!” De aceea, așa vorbește Stăpânul Domnul: “Iată, Eu voi judeca între oaia grasă și oaia slabă. Pentru că ați izbit cu coasta și cu umărul și ați împuns cu coarnele voastre toate oile slabe, până le-ați risipit, Eu voi veni în ajutorul oilor Mele ca să nu mai fie de jaf și voi judeca între oaie și oaie”. Versetele 17-22.
Aici ne este adusă în atenție Noua Ordine de lucruri inerentă Împărăției lui Mesia. Aceasta a început deja cu privire la Biserica Evangheliei. Unii care au fost considerați destul de proeminenți în creștinătate, sprijinindu-i și administrându-i afacerile, și desconsiderând pe adevăratele oi ale Domnului ca popor deosebit, vor fi mustrați de Domnul în această zi. Cei săraci, cei exilați, cei deosebiți, sunt cei pe care El i-a numit turma Sa și pe care El trebuia în mod deosebit să-i adune, să-i hrănească în mod deosebit și să-i vindece în mod deosebit în prezent. Nu este oare așa? Nu hrănește și nu binecuvântează Domnul pe oile Sale fără a ține seama de orice sectarism, oriunde ar fi ele, în orice țară? Adevărat, El le adună și le hrănește; și în curând, odată ce timpul Secerișului va fi încheiat, aceștia vor fi adunați în staulul ceresc. Între timp, lucrarea bună începută cu oile Evangheliei va fi extinsă printre oameni.
Niciodată Domnul nu-Și va mai lăsa oile fără păstor. Din aceasta nu trebuie să înțelegem că El a făcut o greșeală când a spus: “Mă duc și voi veni la voi”, ci mai degrabă că lăsarea turmei Sale pentru un timp a fost legată de încercarea, probarea și dezvoltarea lor, pentru ca cei loiali Domnului, principiilor dreptății și învățăturilor Cuvântului Său să se poată manifesta, chiar dacă erau împrăștiați, și pentru ca și alții să se poată manifesta ca necredincioși. Totuși, este înviorător să știm că de-a lungul întregului Veac Milenar, până când toată lucrarea de desăvârșire a oilor va fi fost împlinită, Păstorul va fi cu ei. Astfel citim:
“Voi pune peste ele un singur păstor care le va paște, pe slujitorul Meu David; El le va paște, El va fi păstorul lor. Eu, Domnul voi fi Dumnezeul lor și slujitorul Meu David va fi un prințîn mijlocul lor. Eu, Domnul, am vorbit! Voi încheia cu ele un legământ de pace și voi îndepărta din țară toate fiarele sălbatice; ele vor locui în siguranță în deșert și vor putea dormi în mijlocul pădurilor”. Versetele 23-25.
Nu trebuie să înțelegem din aceasta că profetul David din vechime va fi făcut reprezentantul lui Iehova și că i se va da grija oilor în viitor. Cuvântul David înseamnă preaiubit, și credem că este vorba despre antitipul lui David. Isus este cu precădere preaiubit de Tatăl; iar clasa Mireasă, Biserica, vor fi membri ai Cristosului, Capul lor — membri ai Celui Preaiubit. Astfel Domnul Isus a spus despre poporul Său: “Căci Tatăl Însuși vă iubește”.
Vedem atunci că Cristosul, Cap și Corp — Isus și Biserica — vor fi David cel antitipic, sau Cel Preaiubit al lui Dumnezeu, în grija căruia vor fi încredințați toți care sunt oile Sale sau care doresc să devină oile Sale în timpul Veacului Milenar. Fiarele sălbatice, reprezentându-i pe făcătorii de rău, cei care ar devora, ar nimici și ar face rău, vor fi oprite; și întreaga lume va deveni “staulul”. Nu va mai fi nevoie să se facă un staul special, să se construiască garduri împotriva dușmanilor, pentru că oile vor fi într-o stare de liniște și odihnă — “în păduri”.
Cu alte cuvinte, sfârșitul Mileniului va fi martorul celor declarate de Domnul nostru, că nu se va face nici un rău și nici o pagubă în întrega Sa Împărăție sfântă (Isaia 11:9). Va fi de asemenea martorul celor spuse de Isus; și anume, că de atunci înainte nu va mai fi suspin, nici plâns, nici moarte, nici blestem, pentru că lucrurile dintâi vor fi trecut. “Cel care stătea pe scaunul de domnie a zis: “Iată, Eu fac toate noi” (Apocalipsa 21:3-5). Chiar Satan va fi legat, ca să nu mai înșele lumea până când Mesia își va fi îndeplinit complet lucrarea desăvârșirii turmei.” R 5694:6-14
VALEA OASELOR USCATE
EZECHIEL 37:1-22: “Mâna Domnului era peste mine și Domnul m-a luat în Duhul și m-a pus în mijlocul unei văi pline de oase. M-a făcut să trec pe lângă ele, de jur împrejur; și iată, erau foarte multe pe fața văii și erau foarte uscate. El mi-a zis: “Fiu al omului, vor putea oare oasele acestea să trăiască?” Și eu am răspuns: “Stăpâne Doamne, Tu știi lucrul acesta!” Și El mi-a zis: “Prorocește despre oasele acestea și spune-le: “Oase uscate, ascultați cuvântul Domnului! Așa vorbește Stăpânul Domnul, către oasele acestea: “Iată voi face să intre în voi un duh și veți trăi. Vă voi pune tendoane, voi face să crească pe voi carne, vă voi acoperi cu piele, voi pune un duh în voi și veți trăi. Și veți ști că Eu sunt Domnul.” Am prorocit cum mi se poruncise. Și, pe când proroceam, a fost un vuiet și iată, s-a făcut o mișcare și oasele s-au apropiat unele de altele, os de os. M-am uitat și iată, li s-au pus tendoane, carnea a crescut și le-a acoperit pielea pe deasupra; dar nu era duh în ele. El mi-a zis: “Prorocește și vorbește duhului! Prorocește, fiu al omului, și zi duhului: “Așa vorbește Stăpânul Domnul: “Duhule, vino din cele patru vânturi, suflă peste morții aceștia ca să trăiască!” Am prorocit, cum îmi poruncise El. Și duhul a intrat în ei și ei au prins viață și au stat în picioare: o armată foarte mare. Și El mi-a zis: “Fiu al omului, oasele acestea sunt întreaga casă a lui Israel. Iată, ei zic: “Ni s-au uscat oasele, ni s-a dus nădejdea; suntem pierduți!” De aceea, prorocește și spune-le: “Așa vorbește Stăpânul Domnul: “Iată vă voi deschide mormintele, vă voi scoate din mormintele voastre, poporul Meu, și vă voi aduce în țara lui Israel. Și veți ști că Eu sunt Domnul, când vă voi deschide momintele și vă voi face să ieșiți din mormintele voastre, poporul Meu! Voi pune Duhul Meu în voi și veți trăi; vă voi așeza iarăși în țara voastră și veți ști că Eu, Domnul, am vorbit și am făcut,” zice Domnul. Cuvântul Domnului a venit la mine zicând: “Fiu al omului, ia o bucată de lemn și scrie pe ea: “Pentru Iuda și pentru fiii lui Israel, însoțitorii lui”, ia apoi o altă bucată de lemn și scrie pe ea: “Pentru Iosif, toiagul lui Efraim, și pentru toată casa lui Israel, însoțitorii lui.” După aceea împreună-le una cu alta, într-o singură bucată, așa încât să fie una în mână ta. Și când îți vor zice fiii poporului tău: “Nu vrei să ne lămurești ce înseamnă lucrul acesta?”, să le răspunzi: “Așa vorbește Stăpânul Domnul: “Iată voi lua toiagul de lemn al lui Iosif care este în mână lui Efraim și al semințiilor lui Israel, însoțitorii lui, le voi uni cu toiagul lui Iuda și voi face un singur lemn, și vor fi una în mâna Mea.” Bucățile de lemn, pe care vei scrie, să le ții astfel în mâna ta, sub ochii lor. Și să le spui: “Așa vorbește Stăpânul Domnul: “Iată voi lua pe fiii lui Israel din mijlocul popoarelor la care s-au dus, îi voi strânge din toate părțile și-i voi aduce în țara lor. Voi face din ei un singur popor în țară, pe munții lui Israel; toți vor avea un singur împărat și nu vor mai fi două popoare, nici nu vor mai fi împărțiți în două împărății”.”
“Pasajul din Scriptură … i-a fost adresat de către Domnul prin profet Israelului natural când era în captivitatea Babilonului. Oasele uscate i-au reprezentat pe israeliți. Ca popor își pierduseră inima, își pierduseră speranța și au zis: “Ni s-au uscat oasele, ni s-a dus nădejdea; suntem pierduți!” — de la toată unitatea semințiilor și a națiunii. Dacă se uitau la starea lor de atunci, ei erau străini într-o țară străină, înstrăinați, fără ocazie pentru manifestarea simțămintelor patriotice, dacă priveau în urmă și își aminteau intervenția divină în favoarea lor, eliberarea din Egipt, favoarea lor ca națiune sub David și Solomon etc., ei se puteau gândi la acestea numai ca lucruri trecute, binecuvântări și ocazii pierdute; dacă priveau înainte, nu puteau vedea nici o speranță posibilă ca să mai devină iarăși o națiune; și în privința tuturor așteptărilor mari pe care le nutriseră cândva referitor la națiunea lor, ca popor favorizat al lui Dumnezeu și moștenitor al promisiunilor făcute lui Avraam, că ei vor conduce și vor binecuvânta toate familiile pământului — aceste speranțe erau moarte, trecute, nu mai puteau avea nimic de felul acesta în viitor. Starea lui Israel, împrăștiat peste tot în Babilon, a fost într-adevăr bine ilustrată prin viziunea oaselor uscate.
Mâna (puterea) Domnului a fost asupra lui Ezechiel, făcându-l să vadă această viziune — nu a fost in mod literal dus în vreo vale literală a oaselor uscate. În viziune a fost pus să treacă printre oasele uscate, ca să poată avea o vedere completă a situației, așa cum erau împrăștiate peste toată valea, foarte uscate. Apoi vine explicația Domnului, că acele oase uscate sunt, sau reprezintă, întreaga casă a lui Israel. Ele nu reprezintă numai pe cele două seminții care au mers ultimele în robie, nici numai pe cele zece seminții care au mers mai devreme, ci întreaga casă a lui Israel, cele douăsprezece seminții. Ei nu mai trebuiau să fie considerați ca două națiuni distincte, așa cum s-au considerat în timpul celor patru sute de ani precedenți. Ei trebuiau să înțeleagă că în providența divină erau de atunci înainte o națiune reunită, și reunirea este descrisă în acest capitol (versetele 15-22) prin unirea miraculoasă a celor două lemne într-unul, în mâna profetului.
Și a fost așa: de când Cir a dat decretul ca toți copiii lui Israel să fie eliberați, și să se poată întoarce în țara lor dacă voiau, împărțirea în două popoare n-a mai fost recunoscută. Oamenii care s-au întors, cu toate că erau în principal din seminția lui Iuda, i-au reprezentat pe toți aceia din diferitele seminții care au avut credință în promisiunile Domnului și au dorit să se întoarcă în Palestina. Numele Israel a fost aplicat la cei întorși și restabiliți, nu numai în timpul celor mai bine de cinci sute de ani dinaintea primei prezențe a Domnului nostru, ci de asemenea au fost recunoscuți astfel de către Domnul nostru în tot timpul misiunii Sale și de către apostoli în toate scrierile lor, care constituie Noul Testament. Nu există zece seminții pierdute, la care se referă continuu unii oameni bine intenționați dar induși în eroare, și în care se pare că își pun speranța, în locul speranței puse în fața noastră în Evanghelie.
Domnul a pus întrebarea: Este posibil să mai aibă vreodată viață aceste oase uscate? Există speranță pentru poporul împrăștiat al lui Israel care nu numai în inimă, ci și cu voce a spus: Suntem împrăștiați și nu mai suntem un popor omogen, suntem amestecați și combinați cu cei care ne-au luat robi, care sunt păgâni, în relații de afaceri, sociale și de căsătorie — nu este nici o speranță de restaurare a națiunii lui Israel?
Profetul, cu o încredere vie în Cel Atotputernic, Îi transmite întrebarea lui Dumnezeu, sugerând astfel că orice speranță ar putea fi de o reorganizare a lui Israel trebuie să vină de la Dumnezeu — n-ar putea fi așteptată din altă parte.
Domnul l-a îndrumat pe Ezechiel să profețească, adică, să declare mesajul divin, și mesajul divin era o prezicere a lucrurilor care se vor întâmpla, sub providența divină. Mesajul care trebuia să fie declarat a fost că Dumnezeu avea putere și o va exercita, prin care aceștia care erau morți și uscați în privința speranțelor lor naționale, vor fi reînsuflețiți treptat, vor deveni treptat un popor omogen, o națiune în propria lor țară. Acest lucru nu se va face dintr-o dată, ci treptat, și aceasta prin atenția dată mesajului divin, pe care profetul l-a dat. Mai întâi, cei uscați și fără speranță se vor aduna, apoi vor începe să se asocieze unul cu altul și treptat își vor asuma existență națională, și în cele din urmă li se va insufla spiritul Domnului, ca respirația sau energia vieții naționale, concepută de credința în promisiuni, și vor fi din nou o națiune.
Speranțele oamenilor, care au fost astfel moarte, au fost reprezentate de Domnul ca fiind îngropate în diferitele provincii ale Babilonului, și deci această ilustrație este combinată cu ilustrația oaselor uscate, și Domnul transmite mesajul: “Iată vă voi deschide mormintele, vă voi scoate din mormintele voastre, poporul Meu, și vă voi aduce în țara lui Israel. Și veți ști că Eu sunt Domnul”. Ca o parte în continuare a acestei descrieri simbolice, profetului i se arată în viziune procesul prin care oasele uscate vor fi adunate, reorganizate și reînsuflețite. El spune că “a fost un vuiet și iată, s-a făcut o mișcare”. Versiunea revizuită (engleză; nota traducătorului) se pare în mod potrivit, redă aceasta prin “bubuit și cutremur”. După această demonstrație oasele s-au apropiat unele de altele.
Fără îndoială un lucru care a contribuit la deznădejdea lui Israel a fost puterea imperiului care i-a luat captivi. Babilonul în acel timp a fost cel mai mare imperiu cunoscut vreodată printre oameni. Răsturnarea lui părea imposibilă și scăparea de puterea lui nu putea fi imaginată. Bubuitul și marele cutremur de pământ din ilustrație reprezintă fără îndoială zguduirea care a însoțit căderea Babilonului și transferarea imperiului la Mezi și Perși. Ca rezultat al acestui fapt, speranțele lui Israel în promisiunile divine au început să se însuflețească și nu după mult timp au fost eliberați.” R 2505:3-10
“În timp ce recunoaștem această primă împlinire a profeției, nu trebuie să uităm a doua împlinire pe o scară mult mai mare, care este în progres în prezent. Speranțele stinse ale lui Israel, împrăștiați prin toate provinciile Babilonului, înlăturați de la părțile lor, unul de altul, de la unitatea semințiilor și de la coeziune națională, a fost numai o prefigurare a unei împrăștieri mai generale a acelei națiuni printre toate națiunile lumii civilizate (Babilonul mistic) în timpul acestui Veac Evanghelic. Pentru marea majoritate toate speranțele împlinirii promisiunii lui Avraam muriseră, se stinseseră și nu aveau mai multă vitalitate decât un os uscat. Dar acum, la sfârșitul acestui Veac Evanghelic, a venit timpul cuvenit pentru ca aceste oase uscate, împrăștiate prin Babilonul mistic, să fie adunate parte cu parte, restaurate și readuse la viață cu speranța în promisiunile făcute părinților. Zgomotul mare este “trâmbița a șaptea” care a început să sune; cutremurul de pământ este marea revoluție viitoare în care Babilonul mistic va cădea înaintea marelui Prinț pe care Cirus L-a simbolizat într-o măsură. Între timp, uitându-ne la oasele uscate ale lui Israel, observăm că ele sunt deja în mișcare, că ele deja se apropie unele de altele și se organizează ca “Sioniști” în vederea reorganizării naționale și a întoarcerii în țara promisiunii. Probabil că speranțele israeliților au început să reînvie imediat ce au aflat că armata lui Cir a început cucerirea Babilonului, astfel că acum speranțele lui Israel reînvie când văd mersul evenimentelor, și își dau seama că o zi mare de necaz vine peste națiunile creștinătății. Speranțele lor se îndreaptă tot mai mult spre Palestina și spre reorganizare națională, pe măsură ce tulburările zilei de mânie se apropie.
De asemenea s-ar putea lua o lecție din această scriptură pentru israeliții spirituali. Să ne amintim că Israelului spiritual de asemenea i s-a permis să meargă în Babilon ca să fie înghițit de spirit lumesc, așa cum este reprezentat în pilda Domnului nostru cu țarina de grâu înăbușit de “neghină”. Țarina a devenit de fapt o țarină de neghină, deși cu numele era țarină de grâu, deoarece promisiunile trebuiau să fie pentru “grâu”. Timp de veacuri “Evanghelia Împărăției” pe care Domnul nostru a anunțat-o, sămânța bună pe care El a semănat-o (Matei 13:37-42), a fost pierdută din vedere și speranțele împărăției și-au pierdut vigoarea, și multele promisiuni ale Scripturilor legate de Împărăția lui Dumnezeu, de comoștenire cu Cristos și de o binecuvântare viitoare a lumii, au devenit speranțe moarte, promisiuni moarte; și în ceea ce privește aceste promisiuni, Israelul spiritual a fost îndepărtat de la părțile lui și a fost amestecat cu babilonienii, și a ajuns să fie interesat de speranțele Babilonului mai degrabă decât de împărăția lui Dumnezeu, în care s-au concetrat și s-au dezvoltat toate speranțele și promisiunile originare.
Dar acum, la sfârșitul acestui Veac, a venit timpul pentru ca Dumnezeu să-Și cheme poporul afară din Babilon, și vocea Unuia mai mare ca Cirus este auzită de toți care au urechi de auzit, spunând: “A căzut, a căzut Babilonul cel mare! … Ieșiți din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiți părtași la păcatele ei și să nu primiți din pedepsele ei!” (Apocalipsa 18:2-4) În legătură cu acest mesaj este o agitație printre oasele uscate, printre cei care sunt israeliți cu adevărat, ale căror speranțe în împărăție pieriseră, și speranțele împărăției sunt reînviate și promisiunile lui Dumnezeu legate de ea devin mai distincte. Totuși, nu trebuie să așteptăm ca clasa “neghinei”, babilonienii, să fie reprezentată în mișcarea oaselor uscate, ci numai adevărații israeliți consacrați într-adevăr. Babilonienii vor fi interesați de cealaltă parte a problemei — interesați în continuarea măreției Babilonului și în continuarea robiei israeliților adevărați.
Speranțele împărăției nu au legătură numai cu cei în viață. Organizația credincioșilor Domnului va cuprinde adunarea nu numai a celor vii, ci a tuturor membrilor corpului lui Cristos, pentru că “întâi vor învia cei morți în Hristos. Apoi, noi cei vii care rămânem, vom fi răpiți împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh” — în putere spirituală. Toți câți sunt în stare să facă așa să-și aplice acest aspect al lecției și să se străduiască să fie din aceia care vor fi curând organizați ca “trup al lui Hristos”, “sămânța lui Avraam”, Împărăția lui Dumnezeu, să binecuvânteze lumea”. R 2506:1-4
RÂUL DIN TEMPLU
EZECHIEL 47:1-12: “După aceea (în traducerea K. J. sunt cuvintele “După aceea”; nota traducătorului) m-a dus înapoi la ușa casei. Și iată, ieșea apă de sub pragul casei, dinspre răsărit; căci fața casei era spre răsărit. Apa se cobora de sub partea dreaptă a casei, înspre partea de miazăzi a altarului. M-a scos pe poarta de miazănoapte și m-a făcut să ocolesc pe dinafară până la poarta de răsărit. Și iată, apa curgea din partea dreaptă. Când omul acela a înaintat spre răsărit, cu sfoara în mână, a măsurat o mie de coți și m-a trecut prin apă; apa era până la glezne. A mai măsurat o mie de coți și m-a făcut să trec prin apă; și apa era până la genunchi. A măsurat iarăși o mie de coți și m-a făcut să trec prin ea; și apa era până la șolduri. A măsurat o mie de coți: era un râu pe care nu-l puteam trece, căci apa era atât de adâncă încât trebuia să înot, era un râu care nu se putea trece. Și el mi-a zis: “Ai văzut fiu al omului?” Și m-a luat și m-a dus înapoi pe malul râului. Când m-a dus înapoi, iată pe malul râului erau o mulțime de copaci pe amândouă părțile. Și el mi-a zis: “Apa aceasta curge spre ținutul de răsărit, și coboară în câmpie și se varsă în mare; și vărsându-se în mare, apele mării se vor vindeca. Orice făptură vie, care se mișcă, va trăi pretutindeni pe unde vor curge cei doi torenți și vor fi o mulțime de pești; căci pe oriunde va ajunge apa aceasta, apele se vor face sănătoase și pretutindeni pe unde va ajunge râul acesta va fi viață. Pescarii vor sta pe malurile lui, de la En‑Ghedi până la En-Eglaim, și vor întinde mrejele; vor fi pești de felurite specii, ca peștii Mării celei Mari, foarte mulți. Mlaștinile și gropile ei nu se vor vindeca, ci vor fi lăsate pradă sării. Dar lângă râul acesta, pe malurile lui, de amândouă părțile, vor crește tot felul de pomi roditori. Frunza lor nu se va veșteji și roadele lor nu se vor sfârși; în fiecare lună vor fi roade noi, fiecare după luna lui, pentru că apele vor ieși din sfântul locaș. Roadele lor vor fi ca hrană și frunzele lor ca doctorie.””
“… Ezechiel a avut libertate mare și a profețit pentru evreii din captivitatea Babilonului — exilații. Mărturia Domnului prin acest profet a fost fără îndoială intenționată să încurajeze și să mângâie pe aceia din poporul Său care erau adevărați israeliți și să aprindă scânteia credinței care a mai rămas încă în inimile lor — să-i conducă, ca și în cazul lui Daniel, la speranța întoarcerii favorii lui Dumnezeu și a sfârșitului captivității lor la terminarea celor șaptezeci de ani stabiliți de pustiire a țării.
Subiectul lecției noastre, așa cum a fost auzit de către evreii din exil, fără îndoială a fost o descriere referitoare la Ierusalimul pământesc, iar binecuvântările au aparținut evreilor ca națiune. Restabilirea Ierusalimului și a Templului sunt clar și explicit prevestite și fără îndoială inimile captivilor săltau de bucurie când se gândeau la binecuvântările viitoare, și fără îndoială credința și speranța le-au fost de asemenea întărite. Dar după cum este sigur că profeția lui Ezechiel a fost Cuvântul Domnului, tot așa de sigur este că profeția n-a fost legată de binecuvântările care să fie acordate acelui popor la timpul înapoierii lor din ținutul Babilonului, căci prezicerile profeției lui Ezechiel n-au fost niciodată împlinite. Este tot așa de sigur că ele aparțin viitorului. Israeliții spirituali își pot da seama că profeția nu avea legătură numai cu Israelul natural, ci și cu Israelul spiritual, nu numai cu o eliberare din Babilonul literal, ci și cu o eliberare din Babilonul mistic, “Babilonul cel mare, mama prostituatelor” a cărui putere va fi în curând răsturnată complet, ca un precedent al unei eliberări depline a tuturor celor care sunt israeliți adevărați și a stabilirii împărăției. — Apocalipsa 18.
… descrierea este în așa strânsă armonie cu binecuvântările Veacului Milenar din Apocalipsa 21 și 22 încât nu lasă nici o îndoială că se referă la același lucru. În Apocalipsa vedem că biserica este mireasa și că biserica glorificată este simbolizată prin Ierusalimul ceresc și prin râul a cărui apă este apa vieții, apa vie și prin pomul vieții, ale cărui frunze sunt pentru vindecarea neamurilor, și al cărui fruct este pentru menținerea vieții. Nu poate fi nici o îndoială că cele două râuri sunt identice. Și deoarece biserica nu este încă completă și prin urmare nu a fost încă glorificată, râul vieții n-a pornit încă de la biserica glorificată, și deci întregul subiect trebuie să fie în viitor.
În această lecție este același gând cu cel pe care ni-l dă Ezechiel. El vede întâi Templul și apoi privește gloria Domnului intrând în Templu prin poarta de răsărit, și acea poartă s-a închis după Domnul. Aceasta reprezintă închiderea ușii la sfârșitul acestui Veac, așa cum Domnul nostru a descris-o în pilda celor zece fecioare. Ușa va fi închisă, gloria Domnului va fi intrat în Templu. După această închidere a ușii, profetului i se arată ieșirea apei de sub prag. Lecția, prin urmare, este clară și explicită în sensul că numai când gloria Domnului va fi intrat în Templul Său, numai când biserica va fi glorificată, numai atunci ușa va fi închisă pentru totdeauna, numai atunci va ieși apa vieții.
Se arată că râul crește repede. Ieșind ca un râuleț, devine repede adânc până la gleznă, puțin mai departe până la genunchi, puțin mai departe până la brâu și puțin mai departe întrece înălțimea unui om. Astfel este indicată creșterea rapidă a binecuvântărilor Domnului de îndată ce timpul Său va fi venit; dar cum am arătat până aici, nu există un asemenea râu al vieții acum, Învățătorul nostru Însuși fiind autoritatea pentru aceasta în declarația Sa cu privire la ucenicii Săi: “Apa pe care i-o voi da Eu, se va face în el un izvor de apă, țâșnind în viață veșnică”. Noi nu avem invitația să bem din râul vieții, ci invitația ca din inimile noastre să iasă un izvor de apă a vieții, prin împărtășirea din Spirit sfânt. Așa cum am arătat deja, după ce izvorul apei vieții va curge de la biserica glorificată, Spiritul și mireasa vor zice neamului omenesc: Vino. Atunci oricine va vrea va putea veni, în timp ce acum nimeni nu poate veni “dacă nu-l atrage Tatăl care M-a trimis”.
O ilustrație înviorătoare
Astfel văzute lucrurile, Dumnezeu are în păstrare binecuvântări bogate pentru neamul omenesc, în general, în ziua când Împărăția Sa va fi stabilită printre oameni, în ziua lui Emanuel. Restabilirea din acel timp este ilustrată prin frunzele pomilor; abundența instruirii și hrănirii mintale, morale și fizice este reprezentată prin roadele pomilor. Mai mult decât atât, oriunde a ajuns apa râului vieții a produs viață, până când în cele din urmă s-a vărsat în Marea Moartă, având efectul că apele acesteia din urmă au fost vindecate. Peștilor le merge bine în apa mării, dar apa Mării Moarte este cam de cinci ori mai tare impregnată cu sare și în consecință peștele luat din Marea Mediterană și pus în Marea Moartă moare în câteva minuate — de aceea este numită Marea Moartă.
Nu ne va surprinde deloc dacă la începutul Veacului Milenar, nu numai națiunea lui Israel va primi binecuvântarea Domnului pierdută la începutul Veacului Evanghelic și va deveni poporul Său reprezentativ în lume — biserica fiind luată din lume, ființe spirituale glorificate — dar nici nu ne va surprinde dacă în providența Domnului s-ar face unele minuni prin care Marea Moartă va ajunge să comunice cu Marea Mediterană, poate împrospătată și de vreun astfel de râu cum este descris aici de Ezechiel, o imagine a unui râu simbolic al vieții curgând de la Noul Ierusalim. Dar oricât de interesați am putea fi de ideea unei asemenea împliniri literale a acestei profeții, interesul nostru este încă mai mare în împlinirea ei ca un simbol în acord cu râul din Apocalipsa. Din acest punct de vedere simbolic, Marea Moartă reprezintă lumea moartă, și venirea apelor dătătoare de viață ar reprezenta puterea învierii Domnului și a bisericii exercitată printre oameni în timpul Veacului Milenar. Așa cum exprimă apostolul, aceasta ar însemna pentru neamuri viață din morți.
Dar în timp ce este înviorător și înveselitor să privim în viitor și să ne gândim la binecuvântările care vor veni, este important să luăm lecții practice și să ni le aplicăm nouă înșine, și să căutăm să facem acum tot ce ne stă în putere ca să ne întărim chemarea și alegerea, ca să putem fi din clasa Noului Ierusalim, mireasa glorificată, de la care va izvorî râul de apă a vieții. Nu este nici o îndoială că acest lucru va fi împlinit, pentru că cuvântul Domnului a spus-o. Toată problema pentru noi este dacă noi sau alții vom fi slujitorii, servitorii, agenții onorați pentru a face ca binecuvântarea Domnului să umple tot pământul. Cu cât iubim mai mult glorioasele perspective puse înintea noastră în Cuvânt, cu atât mai mult ne vom strădui pentru participarea în prezent la suferințele lui Cristos, dându-ne viața pentru frați, și pentru participarea viitoare la gloriile lui Cristos, binecuvântând toate familiile pământului. R 3624:17-R 3625:5
Prefață
În cei aproape patruzeci de ani de slujire, pastorul Charles Taze Russell a explicat în articolele sale multe pilde și minuni ale Domnului nostru drag, precum și unele pilde și profeții din Vechiul Testament.
Majoritatea acestor pilde, minuni și profeții explicate le publicăm în această carte, sperând să fie un ajutor pentru copiii lui Dumnezeu în înțelegerea Sfintelor Scripturi.
La sfârșitul cărții se găsește un index al referințelor scripturale.
Majoritatea versetelor citate din Sfinta Scriptură sunt redate după versiunea Cornilescu Revizuită, publicată în anii 1989, 1990, iar unde s-au citat din alte versiuni sau traduceri s-a menționat traducerea sau versiunea.
Mulțumim tuturor celor care au contribuit în vreun fel la apariția acestei cărți și dorim ca binecuvântarea Domnului să meargă împreună cu această carte către toți cititorii.
Prescurtările folosite sunt:
R urmat de cifre reprezentă Articolul din “Turnul de Veghere” retipărit, numărul paginii și al paragrafului.
A, B, C, D, E urmate de cifre reprezintă Volumele I, II, III, IV, V al Studiilor în Scripturi, numărul paginii și al paragrafului.
SM urmat de cifre reprezintă “Cartea de predici” urmat de numărul paginii și al paragrafului.
Q urmat de cifre reprezintă cartea “Ce a spus Pastorul Russell” urmat de numărul paginii și al paragrafului.
Armele firii versus armele duhovnicești – mărturisire
Am descoperit că am arme firești mult mai multe și mult mai ascuțite decât mulți, foarte mulți oameni… și aș putea să le folosesc – după cum am făcut-o foarte mult timp – ca să-i bat și să ies biruitor asupra lor… Dar care este câștigul?
„Pentru că mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi” – Matei 22:14, SCC.
În Matei 22:1-14, Fiul lui Dumnezeu, dă o parabolă, iar personajele acesteia sunt: Un Rege, are un Fiu şi organizează o nuntă pentru acesta, Regele este Dumnezeu Tatăl, iar Fiul este Isus, robii trimişi să-i cheme pe invitaţi la nuntă sunt discipolii lui Isus care au fost trimişi în primul rând, la naţiunea Israel (Fapte 13:46), care sunt invitaţi la nunta Fiului de Rege. Invitaţii însă nu au acceptat invitaţia, prin urmare, Israelul ca naţiune a pierdut privilegiul de a fi participanţi la petrecerea de nuntă, adică de a merge în cer (Ioan 1:11-13; Matei 10:5-7; Fapte 3:25,Fapte 3:26).
Apoi, robii Regelui sunt trimişi la răspântiile drumurilor, în pieţe şi pe străzi, aducând oameni să umple sala de nuntă. Dar nu toţi cei ce au intrat în sala de nuntă şi-au schimbat viaţa, de aceea înainte de a începe petrecerea de nuntă, adică intrarea în cer, are loc o inspecţie, unde cei ce nu au haina de nuntă, care reprezintă faptele drepte ale sfinţilor, ca efect al primirii harului (Apocalipsa 19:8), sunt aruncaţi afară, ne-intrând în Regat sau la masa lui Dumnezeu. Întunericul de afară unde sunt aruncaţi, simbolizează despărţirea de Dumnezeu care este lumină, ducând aceasta la pedeapsa lor veşnică (Matei 25:30 comp. cu 13:42; 2Tesaloniceni 1:8,2Tesaloniceni 1:9).
Pilda se încheie cu concluzia, care este şi versetul cheie: „Pentru că mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi”. Căci mulţi sunt chemaţi dar puţini sunt aleşi, atât din Israel cât şi dintre neamuri (Romani 9:24), mulţi au posibilitatea să fie salvaţi, deoarece mulţi au auzit de Cristos, dar nu intră la nunta Fiului de Rege, fie din cauză că nu preţuiesc la adevărata valoare această chemare, fie nu sunt îmbrăcaţi corespunzător în haina dreptăţii (Luca 14:23 comp. cu 1Timotei 3:15).
Chemat sau ales in biserica lui Christos ?
Cuvintele Mantuitorului ne aduc, de obicei, multa mangaiere si speranta. Dar gasim scrise pe paginile Bibliei si cuvinte rostite de Domnul care ne fac sa simtim fiori. Scopul lor nu este acela de a-l descuraja pe bietul om pacatos, ci de a-l trezi la realitate, de a-l face sa inteleaga faptul ca el poarta permanent cu el o “bomba”ce poate exploda oricand, distrugand multe vieti ale celor din jur, impreuna cu a sa.
Un exemplu de astfel de cuvinte care produc fiori il reprezinta finalul unor parabole cunoscute: Pilda lucratorilor viei si Pilda nuntii fiului de imparat.
“Tot asa, cei din urma vor fi cei dintai si cei dintai vor fi cei din urma, pentru ca multi sunt chemati, dar putini sunt alesi.” Matei 20, 16; 22,14
Cateva idei, pe scurt, care se desprind din aceasta afirmatie :
1. Lucrarea mantuirii omului are doua etape: chemarea si alegerea .
2. Nu e suficient sa fii chemat, trebuie sa fii si ales pentru a fi mantuit.
3. Atat chemarea , cat si alegerea, sunt lucrari ale lui Dumnezeu , nu ale omului.
4. Cei mantuiti vor fi putini in comparatie cu cei nemantuiti.
5. Diferenta dintre a fi chemat si a fi ales este diferenta dintre moarte vesnica si viata vesnica.
Cuvintele Mantuitorului aduc o lumina suplimentatra asupra problemei mantuirii, insa va invit, de data aceasta, sa intoarcem reflectorul spre noi insine si sa ne intrebam:
In Biserica lui Christos, sunt doar chemat, sau sunt si ales? ( nu e vorba de alegerea intr-o slujba a bisericii ! ) O intrebare incomoda… Greu de raspuns la ea… Dar, pentru a incerca un raspuns personal, trebuie sa patrundem mai adanc in ceea ce a vrut Mantuitorul sa ne spuna prin aceste cuvinte.
Afirmatia socanta si incomoda a Domnului Iisus poate fi interpretata in doua sensuri:
1. Un sens mai larg: chemarea la mantuire a lumii intregi.
Prin Evanghelie, Dumnezeu face intregii lumi chemarea la mantuire. Caile si mijloacele folosite de Providenta sunt diferite. Iov aminteste despre cateva din aceaste cai: visuri, vedenii, suferinta ( vezi Iov 33, 14-19 ). Apostolul Pavel aminteste de lucrarea profetilor, ca unul din mijloacele folosite de cer pentru a-i chema pe oameni la mantuire ( vezi Evrei 1, 1-3 ). Scripturile sunt si ele un mijloc folosit in acest sens. Noul Testament adauga, ca mijloc de chemare la mantuire predicarea. In zilele noastre, chemarea la mantuire poate folosi cele mai noi tehnologii: televiziunea, radioul, internetul, satelitul, telefonia mobila etc.
“Plasa” Evangheliei e aruncata peste intreaga lume, insa putine suflete se lasa prinse in ea. Cei mai multi se lasa prinsi in alte “plase”: placeri trecatoare, traditii, necredinta…Cat de des nu auzim afirmatii ca aceasta: “Eu nu-mi schimb credinta stramoseasca, chiar de-ar fi sa mor.” Nu este aceasta o “plasa” in care oamenii se lasa prinsi de bunavoie ? Am auzit cu urechile mele pe o localnica dintr-un sat in care ma aflam, spunand: “Daca fiica mea s-ar marita cu un pocait, mai bine as vede-o moarta !”
Tatal ceresc foloseste orice mijloc de a-i chema pe oameni la mantuire, dar cati raspund ? Putini. Mult prea putini…Chemati sunt toti oamenii, insa alesi sunt doar cei cativa care raspund chemarii.
Cand luam in discutie acest prim sens al termenului “chemat” , rasuflam usurati si gandim: “Ce bine de noi ! Chiar daca cei mai multi au intors spatele mantuirii, noi am raspuns pozitiv. Noi suntem Biserica Lui, noi suntem alesii Lui.”
Daca este cineva care gandeste astfel, e vai de el ! Astfel de ganduri sunt laodiceene si vredice de a fi mustrate. “Sunt bogat, m-am imbogatit si nu duc lipsa de nimic ( sunt ales ! ) si nu stii ca esti ticalos, nenorocit, sarac , orb si gol ( si nu stii ca esti doar chemat ! ).” ( Apocalipsa 3, 17 )
2. Un sens mai restrans: chemarea la intrarea in Biserica lui Christos prin botez. In acest caz, alegerea este lucrarea speciala pe care o va face Dumnezeu la sfarsitul judecatii de cercetare, cand el va spune:
“Cine este nedrept sa fie nedrept si mai departe; cine este intinat, sa se intineze si mai departe; cine este fara prihana, sa traiasca si mai departe fara prihana; cine este sfant, sa se sfinteasca si mai departe.” Apocalipsa 22,11
Referindu-se la aceasta lucrare finala, profetul Maleahi adauga:
“Si veti vedea din nou atunci deosebirea intre cel neprihanit si cel rau, intre cel ce-I slujeste lui Dumnezeu si cel ce nu-I slujeste.” Maleahi 3,18
Potrivit acestui al doilea sens, toti membrii bisericii sunt chemati, dar cati dintre ei vor fi alesi ? Cati vor primi pasaportul cu viza , nu pentru spatiul Schengen, ci pentru spatiul cosmic-intregul univers creat? Intelegem de aici ca Biserica are un rol deosebit- acela de a ne pregati pe noi cei chemati la mantuire sa devenim cei alesi pentru mantuire.
Ne-am obisnuit cu metafora : Biserica este un spital, sau Biserica este un atelier, in care intram pentru a fi vindecati si slefuiti in caracter. Biserica are insa si un rol de carantina, in care ne curatim, ne decontaminam de germenii pacatului, inainte de a putea intra in societatea curata a fiintelor ceresti.
In anul 1969 se incheia misiunea lui Apollo 11, prin amerizarea modulului lunar in apele Oceanului Pacific. Cei trei astronauti, printre care se afla si Neil Armstrong-primul om care a pasit pe Luna-au fost imediat spalati cu dezinfectant si tinuti in carantina vreme de 17 zile, la bordul unui vas american sub stricta supraveghere. De ce? Pentru a se verifica daca nu au fost cumva contaminati cu vreo posibila bacterie in timpul calatoriei lor lunare. Doar dupa ce s-a constatat ca nu erau contaminati, li s-a permis sa ia legatura cu familiile lor.
Daca acestor cosmonauti li s-a facut o atat de stricta inspectie exterioara inainte de a putea veni in legatura cu cei din jur, oare cei alesi sa mosteneasca Imparatia slavei lui Dumnezeu nu trebuie sa fie si ei supusi la o examinare interioara, a caracterului, cu mult mai atenta ? In Imparatia cerurilor nu ni se va permite sa ducem cu noi niciun microb al pacatului, caci el ar putea pune in pericol armonia si fericirea intregului univers.
In Biserica lui Christos intram contaminati de de tot felul de “tulpini”ale germenilor pacatului. Unii suntem contaminati de gemenele minciunii, altii-al necinstei, al egoismului, al mandriei… Purtatorii de astfel de germeni nu pot intra in atmosfera cerului, caci este scris:
“Nimic intinat nu va intra in ea ( Noul Ierusalim ceresc ), nimeni care traieste in spurcaciune si in minciuna, ci numai cei scrisi ( alesi ! ) in cartea vietii Mielului.” Apocalipsa 21,27
Decontaminarea de germenele pacatului–iata unul din rolurile esentiale ale Bisericii. Intelegem de ce eliberarea de pacat nu se poate face daca alegem sa stam izolati de Biserica. In acest proces de decontaminare, de curatire a caracterului, exista trei etape:
1. Dumnezeu ne elibereaza de vinovatia pacatului.
Aceasta prima etapa este atat de bine zugravita de psalmistul David in Psalmul 32- psalmul pocaintei lui: “Si Tu ai iertat vina pacatului meu.” ( Psalmul 32, 3-5). Este lucarea cea mai rapida. Cateodata are loc intr-o singura clipa. Te rogi pentru iertare si te ridici un om iertat si fericit. Aceasta nu inseamna insa vindecare completa. Germenii pacatului sunt inca in fiinta noastra si teribila boala a pacatului poate recidiva. Suntem purtatorii germenilor celor mai teribile pacate, fara sa ne dam seama macar. In cel mai bland om se poate ascunde un criminal; in cel mai cuminte om- un posibil desfranat; in cel mai sincer- un posibil tradator.
Cine L-a tradat pe Mantuitorul? Cel care se credea imun fata de tradare. Cu putine ore inainte, Petru afirma plin de incredere in sine: “Chiar daca ar trebui sa mor cu Tine, tot nu ma voi lepada de Tine.” (Matei 26, 35 ). Nu era Petru destul de sincer ? Desigur ! Dar el nu stia ca este contaminat cu germenele tradarii. El credea ca trecuse de faza chemarii, el se credea deja ales…
Cum a putut David sa comita pacate atat de teribile, el, omul care-L iubea pe Dumnezeu cum putini oameni L-au iubit vreodata? David- tanarul cu par balai care se lupta cu leul si cu ursul si era invingator-nu stia ca poarta in el germenele pacatului desfraului si crimei. A stiut sa biruie fiarele campului, dar fiara din sine insusi nu a putut-o birui. Cand David si-a dat seama ca poarta cu el o bomba cu efect intarziat si ca el, chiar imparat fiind , era inainte de orice un biet om pacatos, a scris frumosii psalmi ai pocaintei 32 si 51.
2. Dumnezeu ne elibereaza de puterea pacatului..
Asa dupa cum in medicina se folosesc vaccinuri pentru a neutraliza germenii activi ai bolii, la fel Marele Medic ne pune la dispozitie un “vaccine” special pentru germenele pacatului-Duhul Sfant. Fara lucrarea Lui, intreaga viata am ramanea niste pacatosi cronici: iertati, dar inca bolanavi si purtatori de virus, oricand putand fi o sursa de contaminare pentru cei din jur.
Si, pentru ca in Imparatia lui Dumnezeu sa nu poata intra nimic intinat, urmeaza si a treia etapa in procesul decontaminarii:
3. Dumnezeu ne va elibera de prezenta pacatului.
De ce e necesara si acesta lucrare ? Raspunsul il avem de la Pavel:
“Ce spun eu, fratilor, este ca nu poate carnea si sangele sa mosteneasca Imparatia lui Dumnezeu si ca putrezirea nu poate mosteni neputrezirea…Caci trebuie ca trupul acesta supus putrezirii sa se imbrace in neputrezire si trupul acesta muritor sa se imbrace in nemurire…” 1 Corinteni 15, 50.53
Lucrarea acesta nu poate avea loc acum, ci la revenirea lui Christos. Este o lucrare atat de complexa, incat numai Creatorul o poate face. Este lucrarea Recreatiunii. Pacatul a patruns in fiinta noastra pana in cele mai intime resorturi , pana la nivelul codului genetic si al reactiilor chimice. De aceea doar mana Creatorului poate opera astfel incat sa fie inlaturate si ultimele urme ale pacatului. Doar atunci putem fi siguri ca lucrarea mantuirii va fi pe deplin realizata.
Istoria biblica este plina de exemple de oameni care s-au oprit la jumatatea drumului, multumindu-se doar cu statutul de chemat la mantuire si crezand ca acest statut este totul. Desi Dumnezeu a avut un plan maret cu fiecare, ei n-au continuat sa urmeze toate etapele mantuirii. Si, desi au fost chemati si au raspuns chemarii, acesti oameni au esuat.
Poporul evreu, chemat din Egipt ca sa fie “lumina neamurilor” ( vezi Isaia 42, 6; 49, 6 ), nu si-a inteles misiunea. El a ramas doar un popor “chemat”, care, in loc sa fie “ales”, a fost lepadat.
Iuda, cel mai capabil dintre ucenicii Domnului, spre care toti priveau cu respect, a fost chemat la o lucrare speciala. Timp de trei ani si jumatate a ramas doar la stadiul de “chemat”, fara sa avanseze la cel de “ales”. Si Iuda a fost lepadat…
Saul, primul imparat al lui Israel, a fost “chemat” de Dumnzeu la o slujire inalta, insa, pentru ca nu a ramas la modestia de la inceput, a ramas doar “chemat”, fara sa fie si “ales”. Exemplul vietii lui Saul ne demonstreaza ce se poate intampla cu un om , initial smerit, sincer si viteaz, dar care nu-I ingaduie lui Dumnezeu sa-l decontamineze de boala pacatului si sa-l scape de “bomba” pe care o purta in interiorul fiintei lui. Acest om ,alta data umil si credincios, ajunge sa indrepte sulita ucigatoare impotriva celui mai viteaz si credincios slujitior al sau-tanarul David, pentru ca mai tarziu, sa ajunga sa ucida o intrega cetate preoteasca de oameni nevinovati.
Fiara ascunsa in noi este mai de temut decat orice alta fiara !
De ce vor fi asa de putini alesi ? Asa a hotarat Dumnezeu ? Este El prea exigent ? Nicidecum !
Biblia aduce suficiente dovezi ca “Dumnezeu vrea ca toti sa vina la pocainta” ( 2 Petru 3, 9 ). Profetul Ezechiel ne asigura:
“Doresc Eu moartea pacatosului ? zice Domnul. Nu doresc Eu mai degraba ca el sa se intoarca de pe caile lui si sa traiasca ?” Ezechiel 18, 23
Nu Dumnezeu e responsabil pentru numarul mic de oameni alesi. Nu e o predestinatie, nu e vorba de un numar dinainte fixat.. Mantuirea nu e o loterie in care doar cativa, mai norocosi, castiga. Sansa mantuirii este egala pentru toti, insa , din nefericire, multi din cei chemati se opresc la jumatatea drumului.
Biserica lui Christos este unul din mijloacele binecuvantate lasate de cer pantru ca statutul nostru de chemat la mantuire sa se transforme in cel de ales la mantuire. In acesta Biserica, am venit fiecare cu bolile noastre sufletesti, cu “tulpinile” proprii ale pacatului. Am raspuns chemarii, dar ne-am lasat curatiti de Duhul lui Dumnezeu ? Ne simtim eliberati de vina pacatului ? Simtim ca Duhul Sfant lucreaza in noi, eliberandu-ne si de puterea pacatului? Tanjim dupa momentul in care vom fi eliberati si de prezenta lui ?
Tu, care citesti aceste cateva randuri modeste, esti doar chemat sau ai siguranta ca esti si ales ?
A fi chemat inseamna a intra in Imparatia harului lui Christos. A fi ales inseamna a intra in Imparatia slavei Lui. Prima etapa este necesara, dar nu si suficienta. Mantuirea deplina o vor gusta doar cei care strabat drumul mantuirii pana la capat. Alaturi de Domnul …In Biserica Sa…
“De aceea, fratilor, cautati cu atat mai mult sa va intariti chemarea si alegerea voastra, caci, daca faceti lucrul acesta, nu veti aluneca niciodata. In adevar, in chipul acesta vi se va da din belsug intrare in Imparatia vesnica a Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Christos.” 2 Petru 1, 10-11
Lori Balogh
Sursa: www.loribalogh.ro
Ce spune Biblia despre Mireasă și despre căsătoria Mielului?
Căsătoria Mielului este unul dintre cele mai mari evenimente din Biblie. Cine este Mireasa lui Isus?
Căsătoria Mielului (Isus) este unul dintre cele mai mari evenimente profețite din Biblie. Dar cine este Mireasa lui Isus?
„Să ne bucurăm, să ne înveselim şi să-I dăm slavă! Căci a venit nunta Mielului; soţia Lui s-a pregătit.” Apocalipsa 19:7.
Cine va fi Mireasa lui Isus?
Mireasa este biserica lui Hristos.
Biserica constă din cei care sunt pe drumul de a deveni complet liberi de tot păcatul, așa ca Isus. Sunt toți cei care au început pe calea care îi duce la natură dumnezeiască. (2 Petru 1:4). Unii oameni pot ajunge mai departe pe această cale decât alții. Unii poate debia au început. Dar toți care umblă pe această cale sunt un mădular în Trupul lui Hristos. Ei se pregătesc de a fi Mireasa lui Hristos – ei se pregătesc pentru a fi Mireasă.
Ei sunt cei care Îl iubesc pe Isus. Ei sunt urmașii Lui. Ei sunt cei care așteaptă cu durere să fie cu Domnul și Maistrul lor. Ei sunt cei care au luat decizia de a sluji lui Isus cu toată inima, cu tot sufletul lor și cu toată ființa lor. Ei sunt cei pe care Isus îi purifică, ei vor fi Biserica slăvită fără pată și zbârcitură. Într-un cuvânt – sfântă. (Efeseni 5:25-27).
O mireasă este o persoană comparabil cu Mirele ei. De aceea este scris în 1 Petru 1:15: „Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră.” Mireasa lui Hristos sunt acei care strălucesc de curăție și sfințenie, la fel ca Cel care a chemat-o.
„şi i s-a dat să se îmbrace cu in subţire, strălucitor şi curat.” Apocalipsa 19:8. Mireasa lui Hristos se pregătește pentru El. Fiecare secundă de pe pământ este folosită de Mireasă ca să se pregătească pentru Mire. Inul subțire nu este ceva ce i se dă chiar înainte de festinul de nuntă, ci este ceva ce ea și-a confecționat în timpul ei pe pământ, umblând în dreptate.
„Mulți sunt chemați, dar puțini sunt aleși.” Matei 22:14. Mireasa este același lucru cu Biserica, dar nu mulți se numără în acest număr. Sunt trimise multe invitații, dar nu mulți aleg să răspundă.
Pregătește-te
Corect înțeles, Mireasa nu este un grup de creștini speciali din care pot face parte numai anumite persoane speciale. Mireasa reprezintă un număr mic de oameni, dar acest lucru nu este din cauză că se trimit puține invitații, ci din cauză că puțini oameni aleg să răspundă. Ca să fii din Mireasă, trebuie să răspunzi chemării și să începi să-L urmezi pe Isus pe calea pe care El a mers.
Timpul este scurt, dar încă mai este timp de har pentru Mireasă să se pregătească, și încă este posibil să răspunzi chemării.
Timpul pe acest pământ este timpul logodnei lui Isus cu Mireasa Sa. Ei au o dragoste intensă unul pentru celălalt și tânjesc să fie reuniți. Mireasa vrea să fie aproape de Isus, Mirele ei ceresc. Ea va face totul și orice, va plăti orice preț necesar, ca să fie vrednică de El și să fie cu El.
Isus își va lua Mireasa în momentul în care ea este pregătită. Timpul este scurt, dar încă mai este timp de har pentru Mireasă să se pregătească, și încă este posibil să răspunzi chemării.
Când răspunde la chemare, Mireasa face primul ei pas. Este o decizie simplă: „Vreau să slujesc lui Dumnezeu cu toată inima mea.” Calea mai departe este descrisă în Coloseni 3:1-17. Mireasa se hotărăște pentru lucrurile de mai sus. Mireasa este răbdătoare, smerită și blândă și face totul în numele Domnului Isus. Singurul lucru pe care ea îl vrea este să grăbească întoarcerea Lui. (2 Peter 3:12)
Mireasa este atât de îndrăgostită încât va plăti orice preț ca să îndepărteze orice păcat.
Mireasa este atât de îndrăgostită încât ar plăti orice preț ca să îndepărteze orice păcat. Ea îndepărtează orice lucru care nu se potrivește lui Hristos. Ea respinge orice gând nepotrivit și le omoară. (Coloseni 3:5). Și, astfel, viața lui Hristos poate fi arătată în ea. Astfel, ea devine un ajutor comparabil cu El. Cu întreaga ei ființă ea dorește să fie cu Hristos și știe că drumul într-acolo este să fie făcută asemeni Lui – să devină pură și curată așa ca El, să fie transformată într-o natură dumnezeiască ca a Lui. (1 Ioan 3:2-3). Nu este acceptat nimic mai puțin de perfecțiune. Orice gând care nu este plăcută lui Hristos este imediat omorâtă! Păcatul nu este o opțiune pentru ea! Ea vrea să fie cu mirele ei.
Astfel ea devine sfântă ca El. Acestea sunt faptele drepte ale sfinților, descrise în Apocalipsa 19:8.
Căsătoria Mielului
În sfârșit, când Mireasa este pregătită să întâlnească Mirele, Isus se va întoarce ca să-și ia iubita. După atât de mulți ani de încercări, ei pot fi, în sfârșit împreună! Tot cerul se va va bucura și va sărbători acest eveniment și va fi un festin enorm de serbare a nunții! (Apocalipsa 19:7-8).
Acum, Mireasa poate fi cu Mirele. Noaptea lungă este gata. Acum ea a fost perfecționată. Ea este perfect unită cu Isus în voie și scop, da, în natură. Niciodată nu vor mai fi despărțiți, în toată veșnicia. (1 Corinteni 6:17).
Ea este peste îngeri, peste heruvimi, peste toată creația lui Dumnezeu – pentru a fi un partener și un ajutor pentru propriul Fiu al lui Dumnezeu.
Eroii Vechiului Testament și martirii necazului cel mare, printre alții, sunt, bineînțeles, slujitori ai lui Dumnezeu și au părtășie cu Hristos. Dar Mireasa lui Hristos are o chemare foarte specială. Ea stă pe scaun lângă El; ea este egala Lui. Ea a suferit aceleași suferințe ca Isus, în timpul pe pământ și acum își primește răsplata. Este o răsplată mult mai mare decăt orice altă răsplată dată cuiva în ceruri sau pe pământ. Ea este ridicată peste îngeri, peste heruvimi, peste toată creația lui Dumnezeu, pentru a fi un partener și ajutor pentru propriul Fiu al lui Dumnezeu.
Slujba miresei în eternitatea va fi mereu lângă Mirele ei. „Şi Duhul şi Mireasa zic: “Vino!”, şi cine aude să zică: “Vino!”, şi celui ce îi este sete să vină; cine vrea să ia apa vieţii fără plată!” Apocalipsa 22:17. Ea este acolo lângă Hristos, ștergând lacrimi și alungând tristețea.
Nu există răsplată mai mare decât asta. Nu există o folosire mai mare a timpului nostru decât a ne pregăti pentru venirea acestei zile, în așteptarea Mirelui. Să fim atât de îndrăgostiți de Isus Hristos, încât viețile pe care le trăim aici pe pământ să fie vrednice de Mireasa cu care El vrea să se căsătorească.
Ce spune Biblia despre răpire?
Răpirea este o topică captivantă, dar ce știm noi despre asta?
Pentru fiecare creștin, ținta este ca să fie printre cei care vor fi răpiți. Acel moment glorios când Isus îi ia cu El pe cei care Îi aparțin ca să fie cu El veșnic.
Ce este „răpirea?”
Cu toate că acest cuvânt „răpire” nu este niciodată folosit în Biblie, este numele care i-a fost dat evenimentului când Isus va coborî din cer ca să îi ia pe cei care L-au iubit mai mult ca orice pe acest pământ și au fost ucenicii Lui credincioși.
„Căci Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va coborî din cer şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom† fi totdeauna cu Domnul. Mângâiaţi-vă dar unii pe alţii cu aceste cuvinte.” 1 Tesaloniceni 4:16-18.
Ucenicii lui Hristos care deja au murit, vor fi primii înviați, și se vor alătura celor care încă trăiesc în Hristos. Toți aceștia vor fi ridicați în trupuri nemuritoare pentru a-L întâlni pe Isus în aer.
„Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii şi noi vom fi schimbaţi. Căci trebuie ca trupul acesta supus putrezirii să se îmbrace în neputrezire şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire.” 1 Corinteni15:52-53.
Cine va fi luat la răpire?
Isus le spune ucenicilor Săi: „Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca , acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi. Ştiţi unde Mă duc şi ştiţi şi calea într-acolo.” Ioan 14:3-4. Asta înseamnă că există o cale de mers. O cale care îi conduce pe acei care merg pe ea spre a fi primiți la El; să fie împreună cu El veșnic. Cei care Îl iubesc pe Isus cunosc calea pe care trebuie să meargă.
„Ei sunt aceia care Îl urmează pe Miel oriunde merge El. Şi în gura lor nu s-a găsit minciună, căci sunt fără vină înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu.” Apocalipsa 14:4-5.
Ei sunt aceia care, prin harul lui Dumnezeu, au mers pe urmele lui Isus. Ei au făcut ce este corect și bine, și-au ascultat chemarea, și au devenit ființe noi: lumină și sare în această lume. (Matei 5:13-16) Asta înseamnă nicio nedreptate, nicio nemulțumire sau plângere, nicio îngrijorare, nicio descurajare, nicio leneveală, nimic lumesc sau niciun fel de slavă deșartă etc., nu se găsește în ei.
Aceștia sunt toți împreună cunoscuți ca „Mireasa lui Hristos.” Ei au ținut de neclintit de ceea ce este corect, bun și adevărat în orice circumstanță, exact cum Mirele lor a făcut în zilele Sale pe pământ, așa încât ei să fie curați și vrednici să fie „Mireasa” Lui. “Să ne bucurăm, să ne înveselim şi să-I dăm slavă! Căci a venit nunta Mielului; soţia Lui s-a pregătit şi i s-a dat să se îmbrace cu in subţire, strălucitor şi curat.” (Inul subţire sunt faptele neprihănite ale sfinţilor.)” Apocalipsa 19:7-8.
Cine va fi lăsat în urmă la răpire – fecioarele neînțelepte
În povestirea lui despre fecioarele înțelepte și cele neînțelepte (Matei 25:1-13), Isus ne arată clar că nu toți cei care cred vor fi răpiți. „Fecioarele neînțelepte” sunt cele care vor fi lăsate în urmă. Ele sunt cele care nu au avut o viață ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Cu toate că ele au o bună imagine exterioară, totuși ele, în ascuns, trăiesc în păcat; ele fac în continuare ceea ce știu că este greșit. (Apocalipsa 3:1-3)
Ele au ajus să fie mulțumite doar prin faptul că au o mărturie bună în fața oamenilor, biruind păcatul descoperit, exterior. Se poate că ele erau foarte active și în lucruri bune. Dar ele nu au biruit păcatul interior. Invidia, mânia, mândria, etc. care era doar în interior nu a fost curățată afară. Isus vine pentru o mireasă care s-a curățat – o mireasă care este curată la interior!
„ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană.” Efeseni 5:27.
Când va fi răpirea?
Biblia nu ne spune exact când se va întâmpla răpirea. Isus ne spune că nici măcar El însuși nu știe. „Cât despre ziua aceea sau ceasul acela, nu ştie nimeni, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl.” Marcu 13:32.
Dar în Matei 24 Isus vorbește despre diferite semen după care ne putem uita pentru a ști când venirea Fiului Omului se va întâmpla. Putem vedea cum unele din aceste lucruri întâmplându-se în timpul în care trăim noi cum, deci noi putem să ne așteptăm că nu va mai dura chiar așa de mult timp. Timpul merge inevitabil înainte, iar lumea se scufundă mai adânc în întuneric, și noi știm că mijlocul nopții despre care vorbește Isus în pilda celor zece fecioare nu poate fi prea departe. Noi trebuie să luăm la inimă îndemnul lui Pavel din Efeseni 5:16: „Răscumpăraţi vremea, căci zilele sunt rele.”
Dar pentru acei care umblă în lumină, după cum El este în lumină (1 Ioan 1:7), nu este niciun motiv să fim ingrijorați, ci doar să așteptăm cu nerăbdare și bucurie ziua aceea. Aceasta este întreaga lor țintă cu existența lor aici pe pământ: să se pregătească pentru ziua în care Mirele vine după ei. Ei trăiesc pentru veșnicie.
Voi fi și eu printre cei răpiți?
„Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze.” Luca 9:23. Renunți tu la voia ta proprie, te negi pe tine însuți pentru a deveni un ucenic al lui Hrisos?
„Oricine are nădejdea aceasta în El se curăţă, după cum El este curat.” 1 Ioan 3:3. Faci tu doar ce este corect, bun și adevărat, curățindu-te și păzindu-te curat?
Faci tu lucrurile acestea acum? Atunci vei fi și tu. Iar dacă tu nu faci acestea, atunci tu poți începe acum! Noi suntem încă în timpul de har al lui Dumnezeu, și încă avem posibilitatea de a-L urma pe Isus pe această cale, să ne negăm pe noi înșine și să biruim păcatul. Această viață ascunsă îți aduce părtășie cu El, și atunci, Mirele te va cunoaște în ziua în care se va coborâ din cer să ia ceea ce Îi aparține. (Filipeni 3:8-10)
Este mai mult decât un basm. Va fi o realitate de neconceput pentru acei care L-au iubit pe Mirele lor ceresc atât de mult încât au fost voitori să Îl urmeze pe această cale care duce la viață veșnică!
Mulţi chemaţi, puţini aleşi
Ideea originală mult promovată în Biblie prin această sintagmă este că Dumnezeu ne oferă şansa mântuirii la toţi, dar puţini sunt cei care profită de ea. Mai exact, fiecăruia dintre noi i se dă un talent (talant) pe care trebuie să-l înmulţim, în sensul de a-l face să rodească, să aducă o concluzie validă în conformitate cu sistemul de referinţă sub care a fost explorat. Ceea ce un om poate să fie, el trebuie să fie.
Fiecare american, de pildă, îşi poate forma imaginea despre al său propriu viitor, cum că a crescut cu iluzia că va ajunge o persoană importantă: vedetă, sau politician, sau sportiv, etc. Dar, după cum spune o povaţă autohtonă, “A fi mare, nu-i mirare, a fi om, e lucru mare”. Aceasta nu este singura societate care s-a autohrănit cu iluzii, fără a face nimic pentru a împlini visele. Unii au trăit cu iluzia persistenţei visurilor, trăind în acelaşi timp iluzia propriei existenţe… până când criza economică a început să îi deştepte. Visul american părea promisiunea fericirii, dar nu şi drumul implicit către aceasta.
În contrast, se petrece un fenomen aparent contrar. De mici, ni se spune ce să credem si ce să nu credem, ce trebuie sa facem si ce (nu) trebuie sa (nu) facem şi luăm de bune multe lucruri de care apoi ne putem da seama că fac parte din viaţa noastră şi din viziunea asupra lucrurilor, evenimentelor şi oamenilor din jur.
Apoi apar limitările: “Nu îndrăzni să visezi, n-ai nici o şansă să realizezi ce vrei.”. Acestea vin din partea oamenilor care se tem să recunoască faptul că ei înşişi n-au avut curajul să-şi împlineasc visurile. Este împlinirea condiţionată de lucrurile pe care ajungem să le realizăm, pe plan profesional, sau al contribuţiei faţă de aproapele? Contribuţia reală, sufletească, nu ajutorul oferit cu forţa, nu a căuta să fii pe plac cu orice preţ. „Cea mai sigură cale spre nefericire este să încerci să mulţumeşti pe toată lumea”, spune Bill Cosby. Fericirea e condiţionată de ceea ce ajungem să simţim, uneori uitând că de fapt fericirea este un mod de a călători, nu o destinaţie.Dincolo de aceasta, fiecare îşi adaugă limitările sale proprii, în loc să abordeze limitele ca pe orizonturi. Niciun duşman nu îi poate face unui om rău mai mult decât îşi face omul singur.
Fiecare om posedă un anumit orizont. Când se îngustează şi devine infinit de mic, el se transformă în punct şi atunci omul zice:
“Acesta este punctul meu de vedere!!!”
David Hilbert
„Toţi trăim sub acelaşi cer, dar nu toţi avem acelaşi orizont.”
Konrad Adenauer
ReVine Domnul (pentru unii, care cred)!
În ultima lună de zile, iar cu preponderență în ultimele 2 săptămâni, aproape toată lumea creștină și-a îndreptat privirea spre ceea ce spune Biblia despre semnele revenirii Domnului Isus. Unii au ales să spună că și această pandemie este un „normal al lucrurilor”, cum au fost și alte situații grele înainte, și au ales să ignore Cuvântul, iar alții cred că Domnul va reveni curând.
Aici, însă, este foarte important să facem o „oprire!” și să vedem în dreptul nostru ce implică starea asta în care ne aflăm!? Ce presupune acest lucru și ce așteptăm noi, creștinii (urmașii lui Cristos), să se întâmple!?
Un text din Vechiul Testament descrie o situație delicată în care poporul se afla și era mustrat de Dumnezeu prin proorocul Amos 5:18: „Vai de cei ce doresc ziua Domnului! Ce aşteptaţi voi de la ziua Domnului? Ea va fi întuneric, şi nu lumină.”
Da, Domnul vorbea aici poporului Său Israel, însă nu putem să nu ne gândim în dreptul nostru: ce așteptăm noi de la ziua Domnului? Va fi întuneric sau lumină?
Ioan 5:24 „Adevărat, adevărat vă spun că cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.”
Ne gândim cu speranță la revenirea Domnului (Evrei 10:37 „Încă puţină, foarte puţină vreme, şi Cel ce vine va veni şi nu va zăbovi.”), însă uităm că zilnic trebuie să trecem prin filtrul sfințirii și al pocăinței (1 Petru 1:15 „Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră.”).
Ne-am „trezit” cu vorba că noi suntem pocăiți și eticheta asta nu ne-o mai ia nimeni. La școală, la servici, pe stradă prin sat, oriunde am merge, avem eticheta de pocăiți – pocăință hulită și blamată de mulți. Unii am crescut obișnuindu-ne cu acest gând, iar fără să ne dăm seama am transmis mai departe copiilor, fără să le mai spunem se înseamnă pocăința și ce presupune ea (Exod 12:26, Iosua 4:6, Deuteronom 6:7, 6:20, Iosua 22:27) – pocăința nu este o etichetă sau un statut, ci este o acțiune care implică smerenie, umilință, recunoaștere, rugăciune și multă bucurie și pace.
„Ce așteptați voi de la ziua Domnului?”
Ioan spune câteva lucruri mărețe:
– „[…] El va locui cu ei, și ei vor fi poporul Lui, și Dumnezeu însuș va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor.”
– „[…] și i s-a dat să se îmbrace cu in subțire, strălucitor și curat. – Inul subțire sunt faptele neprihănite ale sfinților.”
– „Ferice de cei ce își spală hainele, ca să aibă drept la pomul vieții, și să intre pe porți în cetate!”
Noi, noi suntem chemați să fim ai Lui, copiii Tatălui ceresc, Părintele veșniciilor. Suntem chemați să ne lepădăm de noi și să biruim – „Cel ce va birui, va moșteni aceste lucruri. Eu voi fi Dumnezeul lui, și el va fi fiul Meu.”
Să ne cercetăm din nou. Să vedem ce anume încă găsim în lăuntrul nostru și ne stă ca o piedică (neiertare, supărare, împotrivire, amăgire, depresie, neputință, invidie etc.). Să nu rămânem cu o etichetă de pocăiți pusă de lumea care nu cunoaște pe Dumnezeu (doar pentru că nu bem vin și nu fumăm), și de fapt să nu fim pocăiți în adevărul scripturii: curați, separați de rău, plini de dragoste și de bunătate. Să nu spunem în mod ușuratic „vine Domnul, vine Domnul”, pentru că Isus Cristos va reveni! Maranata! El va veni după Mireasa Lui, cea îmbrăcată în faptele neprihănirii! Doar aceia care s-au curățit astfel vor sta la masă cu Mirele!
În tot vechiul testament și în tot noul testament suntem chemați la curăție, la sfințire, la asemănare cu Domnul nostru – și El ne-a dat tot ce avem nevoie ca să biruim! Să-L alegem pe El!
- Pilda nunții fiului de împărat
1 Isus a luat cuvântul şi le-a vorbit iarăşi în pilde. Şi a zis:
2 „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un împărat care a făcut nuntă fiului său.
3 A trimis pe robii săi să cheme pe cei poftiţi la nuntă, dar ei n-au vrut să vină.
4 A trimis iarăşi alţi robi şi le-a zis: ‘Spuneţi celor poftiţi: «Iată că am gătit ospăţul meu; juncii şi vitele mele cele îngrăşate au fost tăiate; toate sunt gata, veniţi la nuntă.»’
5 Dar ei, fără să le pese de poftirea lui, au plecat: unul la holda lui şi altul la negustoria lui.
6 Ceilalţi au pus mâna pe robi, şi-au bătut joc de ei şi i-au omorât.
7 Când a auzit, împăratul s-a mâniat, a trimis oştile sale, a nimicit pe ucigaşii aceia şi le-a ars cetatea.
8 Atunci a zis robilor săi: ‘Nunta este gata, dar cei poftiţi n-au fost vrednici de ea.
9 Duceţi-vă dar la răspântiile drumurilor şi chemaţi la nuntă pe toţi aceia pe care-i veţi găsi.’
10 Robii au ieşit la răspântii, au strâns pe toţi pe care i-au găsit, şi buni, şi răi, şi odaia ospăţului de nuntă s-a umplut de oaspeţi.
11 Împăratul a intrat să-şi vadă oaspeţii şi a zărit acolo pe un om care nu era îmbrăcat în haina de nuntă.
12 ‘Prietene’, i-a zis el, ‘cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă?’ Omul acela a amuţit.
13 Atunci, împăratul a zis slujitorilor săi: ‘Legaţi-i mâinile şi picioarele şi luaţi-l şi aruncaţi-l în întunericul de afară; acolo vor fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.
14 Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi.’”
Vino Doamne Isuse!
„Și îngerul mi-a zis: Aceste cuvinte sunt vrednice de crezare și adevărate. Și Domnul, Dumnezeul duhurilor proorocilor, a trimis pe îngerul Său să arate robilor Săi lucrurile, care au să se întâmple curând – Și iată, Eu vin curând – Ferice de cel ce păzește cuvintele proorociei din cartea aceasta!” Apocalipsa 22:6-7
Laptele duhovnicesc și curat –
„Voi sunteţi trupul lui Hristos şi fiecare, în parte, mădularele lui. ”
1 Corinteni 12:27
Să căutăm dar o dragoste ca a Lui, o credință puternică și să grăbim și să așteptăm venirea Lui.
Aceste meditații sunt scrise de noi pentru noi, în special pentru că în aceste zile suntem departe unii de alții, în izolare. Însă chiar și așa, suntem împreună în Cristos!
Scrie și tu câteva cuvinte de încurajare și mângăiere pentru frații tăi și trimite fratelui păstor.
„Îmi este dor de tine, frate și soră!” Psalmul 16:3
Fără haină de nuntă
6. Ce reprezintă haina de nuntă în această parabolă? De ce este acceptarea ei o problemă de viaţă şi de moarte?
Cum s-ar putea împăca teoria „odată mântuit, mântuit pentru totdeauna”, cu faptul că, într-o zi, Dumnezeu va despărţi pentru totdeauna grâul de neghină (Mat. 13,24-30), pe cei înţelepţi de cei neînţelepţi (Mat. 25, 1-13), pe cei credincioşi de cei necredincioşi (Mat. 25,14-30), pe cei care au primit neprihănirea Sa de cei care nu au primit-o (Mat. 22,1-14) şi pe urmaşii adevăraţi ai lui Hristos de cei care pretind că Îl urmează, dar fac lucruri oribile în Numele Său?
Matei 13
24. Isus le-a pus înainte o altă pildă şi le-a zis: „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un om care a semănat o sămânţă bună în ţarina lui.25. Dar, pe când dormeau oamenii, a venit vrăjmaşul lui, a semănat neghină între grâu şi a plecat.26. Când au răsărit firele de grâu şi au făcut rod, a ieşit la iveală şi neghina.27. Robii stăpânului casei au venit şi i-au zis: „Doamne, n-ai semănat sămânţă bună în ţarina ta? De unde are, dar, neghină?”28. El le-a răspuns: „Un vrăjmaş a făcut lucrul acesta.” Şi robii i-au zis: „Vrei, dar, să mergem s-o smulgem?”29. „Nu”, le-a zis el, „ca nu cumva, smulgând neghina, să smulgeţi şi grâul împreună cu ea.30. Lăsaţi-le să crească amândouă împreună până la seceriş; şi, la vremea secerişului, voi spune secerătorilor: „Smulgeţi întâi neghina şi legaţi-o în snopi, ca s-o ardem, iar grâul strângeţi-l în grânarul meu.”Matei 25
1. Atunci Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare care şi-au luat candelele şi au ieşit în întâmpinarea mirelui.2. Cinci din ele erau nechibzuite, şi cinci înţelepte.3. Cele nechibzuite, când şi-au luat candelele, n-au luat cu ele untdelemn;4. dar cele înţelepte, împreună cu candelele, au luat cu ele şi untdelemn în vase.5. Fiindcă mirele zăbovea, au aţipit toate şi au adormit.6. La miezul nopţii, s-a auzit o strigare: „Iată mirele, ieşiţi-i în întâmpinare!”7. Atunci toate fecioarele acelea s-au sculat şi şi-au pregătit candelele.8. Cele nechibzuite au zis celor înţelepte: „Daţi-ne din untdelemnul vostru, căci ni se sting candelele.”9. Cele înţelepte le-au răspuns: „Nu; ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă nici vouă; ci mai bine duceţi-vă la cei ce vând untdelemn şi cumpăraţi-vă.”10. Pe când se duceau ele să cumpere untdelemn, a venit mirele: cele ce erau gata au intrat cu el în odaia de nuntă şi s-a încuiat uşa.11. Mai pe urmă, au venit şi celelalte fecioare şi au zis: „Doamne, Doamne, deschide-ne!”12. Dar el, drept răspuns, le-a zis: „Adevărat vă spun că nu vă cunosc!”13. Vegheaţi, dar, căci nu ştiţi ziua, nici ceasul în care va veni Fiul omului.Matei 25
14. Atunci Împărăţia cerurilor se va asemăna cu un om care, când era să plece într-o altă ţară, a chemat pe robii săi şi le-a încredinţat avuţia sa.15. Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi, şi altuia unul: fiecăruia după puterea lui; şi a plecat.16. Îndată, cel ce primise cei cinci talanţi s-a dus, i-a pus în negoţ şi a câştigat cu ei alţi cinci talanţi.17. Tot aşa, cel ce primise cei doi talanţi a câştigat şi el alţi doi cu ei.18. Cel ce nu primise decât un talant s-a dus de a făcut o groapă în pământ şi a ascuns acolo banii stăpânului său.19. După multă vreme, stăpânul robilor acelora s-a întors şi le-a cerut socoteala.20. Cel ce primise cei cinci talanţi a venit, a adus alţi cinci talanţi şi a zis: „Doamne, mi-ai încredinţat cinci talanţi; iată că am câştigat cu ei alţi cinci talanţi.”21. Stăpânul său i-a zis: „Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!”22. Cel ce primise cei doi talanţi a venit şi el şi a zis: „Doamne, mi-ai încredinţat doi talanţi; iată că am câştigat cu ei alţi doi talanţi.”23. Stăpânul său i-a zis: „Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!”24. Cel ce nu primise decât un talant a venit şi el şi a zis: „Doamne, am ştiut că eşti om aspru, care seceri de unde n-ai semănat şi strângi de unde n-ai vânturat:25. mi-a fost teamă şi m-am dus de ţi-am ascuns talantul în pământ; iată-ţi ce este al tău!”26. Stăpânul său i-a răspuns: „Rob viclean şi leneş! Ai ştiut că secer de unde n-am semănat şi că strâng de unde n-am vânturat;27. prin urmare se cădea ca tu să-mi fi dat banii la zarafi şi, la venirea mea, eu mi-aş fi luat înapoi cu dobândă ce este al meu!28. Luaţi-i, dar, talantul şi daţi-l celui ce are zece talanţi.29. Pentru că celui ce are i se va da, şi va avea de prisos; dar de la cel ce n-are se va lua şi ce are!30. Iar pe robul acela netrebnic, aruncaţi-l în întunericul de afară: acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.”Matei 22
1. Isus a luat cuvântul şi le-a vorbit iarăşi în pilde. Şi a zis:2. „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un împărat care a făcut nuntă fiului său.3. A trimis pe robii săi să cheme pe cei poftiţi la nuntă; dar ei n-au vrut să vină.4. A trimis iarăşi alţi robi şi le-a zis: „Spuneţi celor poftiţi: „Iată că am gătit ospăţul meu; juncii şi vitele mele cele îngrăşate au fost tăiate; toate sunt gata, veniţi la nuntă.”5. Dar ei, fără să le pese de poftirea lui, au plecat: unul la holda lui, şi altul la negustoria lui.6. Ceilalţi au pus mâna pe robi, şi-au bătut joc de ei şi i-au omorât.7. Când a auzit împăratul, s-a mâniat; a trimis oştile sale, a nimicit pe ucigaşii aceia şi le-a ars cetatea.8. Atunci a zis robilor săi: „Nunta este gata; dar cei poftiţi n-au fost vrednici de ea.9. Duceţi-vă, dar, la răspântiile drumurilor şi chemaţi la nuntă pe toţi aceia pe care-i veţi găsi.”10. Robii au ieşit la răspântii, au strâns pe toţi pe care i-au găsit, şi buni şi răi, şi odaia ospăţului de nuntă s-a umplut de oaspeţi.11. Împăratul a intrat să-şi vadă oaspeţii; şi a zărit acolo pe un om care nu era îmbrăcat în haina de nuntă.12. „Prietene”, i-a zis el, „cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă?” Omul acela a amuţit.13. Atunci împăratul a zis slujitorilor săi: „Legaţi-i mâinile şi picioarele şi luaţi-l şi aruncaţi-l în întunericul de afară; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.14. Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi.”Va exista o zi finală a socotelilor pentru toţi oamenii – pentru cei care cred şi pentru cei care doar pretind a crede în aceleaşi făgăduinţe ale mântuirii prin credinţa în ceea ce a făcut Hristos pentru noi.
Dacă mântuirea ar putea fi obţinută prin fapte, totul ar fi simplu; nu ar trebui decât să ne etalăm faptele şi să vedem dacă sunt suficiente. Însă, dacă mântuirea se bazează pe meritele Altcuiva, dacă neprihănirea necesară pentru mântuire se găseşte în Altcineva şi nu în noi înşine, problema devine mai dificilă, mai nuanţată. În acest sistem, se impune ca judecata să fie făcută de o Fiinţă care nu face niciodată nicio greşeală, pe când în primul sistem (în care faptele sunt criteriul), lucrul acesta nu mai este atât de necesar.
Aceasta este de fapt ideea principală a parabolei: Dumnezeu îi va despărţi pe adevăraţii Săi copii de mulţimea tuturor acelora care doar pretind a-L urma pe Hristos. Care va fi criteriul decisiv? Vor fi acceptaţi numai aceia care s-au îmbrăcat cu haina frumoasă a neprihănirii Domnului Hristos.
Parabola aceasta face o distincţie clară între calitatea de membru al bisericii şi starea de păcătos salvat prin neprihănirea lui Hristos. Analizea ză-ţi viaţa, faptele, gesturile, cuvintele, gândurile, atitudinea faţă de prieteni şi faţă de duşmani. Reflectă ele faptul că porţi haina neprihănirii lui Hristos sau arată că tu ai venit la ospăţul de nuntă cu hainele tale?
Zilele din urmă; Semnele Zilelor din Urmă; Profetiile lui Daniel si cuvantarea Domnului Isus despre zilele din urma ; Duhul Sfânt, semnificație pentru neamuri și evrei’; Capitolul 13 – Manifestarea împotrivirii diavolului din zilele din urmă -Fiara care se ridică din mare (anticrist) fiara care se ridică de pe pămâmânt (proorocul mincinos și sistemul mondial pagan; Capitolul 3 – Isus Hristos Domnul Bisericii; Crislamul, o noua religie posibila? EVANGHELICII ROMÂNI ÎNTRE GHETOIZARE ȘI CIVILITATE: VOLF LA ITP, CRISLAMUL ȘI ALTE ASEMENEA ; Este noua ordine mondială o ordine satanică? (III); Chrislam, religia Noii Ordini Mondiale. Roma a fost, pentru o zi, Capitala Păcii – VIDEO cu momentul istoric! Gog, Magog și rolul profetic al unei Rusii tot mai provocatoare;Kremlinul a transformat religia în rachetă balistică – unele fragmente cad și în România;Fiul risipitor. Povestea unei întoarceri acasă; Întoarcerea fiului risipitor Albrecht Durer; David Bentley Hart și neoateismul contemporan (I); Ateii încearcă să caute un substitut deplin pentru creștinism; Dr. Don Batten: „Dumnezeu a creat lucrurile pentru a arăta că acestea au fost create, astfel încât să ne închinăm Lui și nu creației”; Dr. Stephen Taylor: „Sunt mai mult ca oricând convins nu numai de adevărul Evangheliei creștine, ci și de armonia dintre revelația biblică și adevărata știință”; Dr. John Morris: „Sistemele vii poartă semnătura activității creatoare a lui Dumnezeu și nu ar putea fi rezultatul proceselor întâmplătoare”; Dr. Arthur Jones: „Explicațiile evolutive se dovedesc a fi inevitabil inconsistente”; Cine a fost soția lui Cain? Trăim la propriu ÎN „interiorul” lui Dumnezeu (…Mai ceva decat in sanul lui Avram);Numele lui Dumnezeu (YAHVEH – YHVH) însemnat numeric în ADN-ul uman, în fiecare celulă; Oana Mihaela Secară: ARN-ul mesager sintetic din vaccinuri POATE MODIFICA AND-ul UMAN; Vaccinarea cu ARN-mesager este inginerie genetică ireversibilă – MODIFICAREA GENETICĂ A OMULUI; Manipularea și controlul omului prin inginerie genetică și nano-tehnologie; NU VĂ VACCINAȚI CU NICI UN CHIP! Din 2005 pregăteau… Un vaccin provocat de un virus respirator, care (zic ei) SĂ INHIBE GENA RESPONSABILĂ CU CREDINȚA ÎN DUMNEZEU… Pecetea lui Antihrist odată pusă, va împietri inima omului; 2. Irakul – incotro? 6 Semne ale Antichristului;
6 Semne ale Antichristului
Poteraș Ionuț
https://www.stiricrestine.ro/2019/10/03/6-semne-ale-antichristului/
Identitatea Antichristului este de mult timp o sursă de discuţii și anxietate pentru mulți creștini. Biblia avertizează că mulți oameni vor fi amăgiţi de minciunile sale sau nu vor reuși să-l recunoască pentru ceea ce este. Niciun creștin nu vrea să fie unul dintre cei care este înșelat de această persoană înspăimântătoare și demonică.
Având în vedere că miza este nimic mai mult sau mai puțin decât sufletul etern al unei persoane, se cuvine o atenţie deosebită în identificarea cu succes a Antichristului. Internetul este plin de bloggeri și predicatori deopotrivă, care ne spun că un lider politic sau altul sau un predicator, eventual rival, ar fi Antichristul. Speculațiile nu se limitează doar la spaţiul online. Nenumărate biserici au auzit predici avertizând despre ce va spune Antichristul și nenumărate grupuri de studii biblice au dezbătut locul care ar constitui originea acestuia.
Biblia însăşi este plină de versete care avertizează despre acest fals profet și face aluzie la actele care îi vor dezvălui adevărata faţă. Problema și sursa de dezbatere provin din încercarea de a pune cap la cap zeci de observații criptice și indicii profetice într-o imagine clară. Din păcate sau, mai bine zis, din fericire, încă nu a apărut persoana căreia să i se potrivească, ca un întreg, mulțimea de indicii și referințe biblice. Acest lucru îi lasă pe creștini blocați în aceeași incertitudine pe care toată dezbaterea încearcă să clarifice. Acestea fiind spuse, studiul continuu al Scripturilor ne lasă o idee generală despre cum va fi Antichristul. Iată câteva din semnele care vor sugera adevărata identitate a lui Antichrist.
Charisma
Antichristul va atrage mulți oameni de partea sa. Acest fapt este incontestabil bazat pe descrierile Antichristului din întreaga Biblie. El va fi admirat, va fi un vorbitor elocvent care va câștiga oamenii prin capacitatea sa de a spune „lucruri mărețe”. Cei care îl vor accepta pe Antichrist vor deveni zeloşi și îl vor urmă fără nici o îndoială. Aceștia vor ridiculiza și-i vor persecuta pe cei care sunt circumspecţi privind persoana Antichristului sau cei care îl dezaprobă. În această privință, mulți cred că Antichristul va fi asemenea lui Adolf Hitler.
Hitler era recunoscut a fi extrem de carismatic. Cei care l-au cunoscut în viață au mărturisit că era extrem de priceput să stabilească relaţii cu oamenii și să spună exact ceea ce trebuie la momentul potrivit. Hitler degaja o anumită certitudine care transmitea autoritate opiniilor sale și avea un talent înnăscut în a-şi infinge ghearele în gândurile sau dorințele subconștiente ale unei persoane. Este extrem de probabil că Antichristul va avea abilitaţi similare. El va declara public multe din lucrurile pe care oamenii le cred, însă sunt reticenți în a le spune și, făcând acest lucru, va câștiga loialitatea mulţimilor.
Inteligenţa
Antichristul va fi, de asemenea, foarte inteligent. Daniel 11 descrie Anticristul ca preluând controlul prin „uneltire”, iar Daniel 8 spune că va fi „tare, dar nu prin puterea lui însuşi” şi că „va izbuti în tot ce va începe”. Aceasta susține ideea că Antichristului va fi asemănător unui psihopat fermecător și inteligent. Această abilitate de-şi îndeplini planurile va ajuta Anticristul să ajungă la dominaţie globală în mai multe moduri.
Unul dintre aceste moduri este ca un tactician militar. Versetele din cartea Apocalipsei și din cartea lui Daniel îl descriu pe Antichrist ca fiind un lider militar puternic, un geniu militar de neegalat al vremii sale, care va dezvolta o înclinaţie de a ataca atunci când victimele sale se simt cel mai în siguranță.
O altă modalitate va fi capacitatea Anticristului de a evita ceea ce oamenii ar vedea că şi comportament scandalos. Se spune că el nu va „nu va ţinea în seama… dorința femeilor”, evitând astfel scandalul comun al unei aventuri. Apocalipsa spune, de asemenea, că Antichristul i se va acorda autoritatea de a „face război”. Acțiunile sale violente vor fi susținute nu doar de adepții săi zeloși, ci şi de ceea ce orice persoană obișnuită recunoaşte ca fiind autoritate legitimă.
Cuceritor
Anticrist va avea viclenia necesară pentru a fi un lider militar de succes. Apocalipsa și Daniel, descriu ambele priceperea militară a lui Antichrist, dar există o diferență între a fi un tactician talentat și a fi un cuceritor. Antihristul va fi, fără îndoială, un cuceritor.
Apocalipsa 6: 2 spune că Antihristul va merge „ca să biruie”. El va cuceri țări care nu aparțin poporului său și le va domina. Cuceririle sale vor avea loc probabil, cel puțin parțial, în Orientul Mijlociu. Teoria implicării Anticristului în Orientul Mijlociu este comună, în special ideea că o parte a strategiei sale va fi să facă pace cu Israel înainte de a ataca poporul evreu.
Cuceririle lui Antihrist vor fi, de asemenea, considerate ca fiind legitime. Apocalipsa 13 spune că Antihristului îi va fi permis „să facă război cu sfinţii şi să-i biruie” și „i s-a dat stăpânire peste orice seminţie, peste orice norod, peste orice limbă şi peste orice neam”.
Controlul economic
Pe lângă faptul că va obține dominaţia militară asupra unei mari părți a lumii, Anticristul va obține şi controlul economic. În Apocalipsa 13, se spune despre numărul infam al fiarei, care este legat de controlul pe care-l va exercita Antichristul asupra economiei. Conform Scripturilor, Antichristul va obliga toți oamenii să fie marcați cu un „semn” pe mâna dreaptă sau pe frunte. Numai cei care vor avea acest semn vor avea voie să cumpere sau să vândă.
Nu este clar dacă Anticristul va folosi forța sau carisma sa pentru a-i determina pe oameni să accepte „semnul”. Totuși, acest semn ar putea fi prezentat ca fiind cea mai avansată descoperire tehnologică, o modalitate prin care s-ar putea crea o lume mai sigură. Oamenilor li s-ar putea da ocazia să aleagă să primească sau să refuze „semnul”, cel puţin la început. După aceea vor fi constrânşi prin faptul că nu vor mai putea participa în comerţ, nu vor putea avea un servici, nu vor putea avea acces la servicii de sănătate, etc. Carisma și viclenia lui Antichrist îi vor permite să facă acceptarea acestui „semn” o cerință rezonabilă, o modalitate prin care va face lumea mai bună şi mai sigură, iar cei care se opun vor fi probabil etichetaţi ca fiind extremişti sau chiar consideraţi în afara legii.
Blasfemiator
Antichrist va fi un om hulitor. S-ar părea că blasfemia este o modalitate uşoară de a identifica Antihristul, dar ia în considerare ceea ce Biblia definește ca blasfemie: orice folosire a numelui Domnului în deşert. Acum, gândiți-vă la cât de des este folosită expresia „Doamne Dumnezeule” sau „Doamne ajută” în mod ironic sau peiorativ.
Recunoașterea Antichristului va fi dificilă, mai ales în lumea occidentală, în care religia este adesea ținută cu atenție în afara politicii. Un om descurcăreţ ar putea foarte ușor să profereze o mulțime de blasfemii, fără să dea prea mult de bănuit, mai ales dacă are grijă să o facă în moduri care sunt comune în jurul lui. Dar, blasfemia Antichristului va ajunge în cele din urmă la un nivel fără precedent, până acolo că va încerca să spună că este chiar Dumnezeu.
Minuni
Ceea ce îl va deosebi pe Antihrist de alți lideri deștepți și carismatici este capacitatea lui de a face minuni. Evangheliile din Matei și Marcu avertizează că Antichristul va face minuni care să convingă mulți oameni că este Mesia şi nu dușmanul lui Hristos. În 2 Tesaloniceni, se spune că venirea Antichristului va coincide cu numeroase semne și minuni.
Una dintre aceste minuni false ne poate oferi câteva caracteristici fizice ale Antihristului. În Apocalipsă 13, aflăm că Antihristul va supraviețui unei răni mortale, atribuite unei traume la cap. Această supraviețuire miraculoasă sau poate chiar o întoarcere din morți, îi va convinge pe mulți că Antichristul este de fapt Hristos înviat. Unii leagă acest semn cu Zaharia 11:17, care spune că brațul Anticristului se va „usca de tot și ochiul drept i se va stinge”.
În timp ce unii interpretează aceste versete ca însemnând că Antichristul va fi de fapt orb la un ochi, eventual de la rana mortală pe care o va primi, alții cred că versetul descrie o rană mai metaforică. Cei care sunt familiarizați cu istoria ascensiunii lui Hitler la putere știu că a existat o perioadă în care părea foarte mult că partidul nazist să se estompeze în obscuritate. Apocalipsa ar putea descrie o perioadă în care Antichristul își va pierde puterea și sprijinul, doar pentru a-l recâștiga ulterior în mod spectaculos și, revenind la proeminență, şi câştigând mai mulți adepți ca niciodată.
Creștinii trebuie să vegheze
În ciuda numărului mare de texte din Biblie în care este menționat Antichristul, există puține indicii care l-ar putea identifica în mod clar înainte ca acesta să aibă lumea sub dominaţia sa. Creștinii trebuie să vegheze și să fie circumspecţi față de orice lider a cărui plan ar fi să câştige o influenţă globală. Orice amăgire creată de o persoană carismatică poate fi atenuată prin logică. La urma urmei, cei care au experimentat ascensiunea lui Hitler au spus că multe dintre discursurile sale puteau fi „respinse de rațiune”. Fii prudent cu lucrurile care sună perfect și de cei care par să aibă toate răspunsurile, mai ales într-o lume atât de dezbinată ca cea de astăzi. Rațiunea servește ca o baricadă puternică la tipul de entuziasm zelos pe care îl va genera un lider inteligent și carismatic.
Sursa: Beliefnet
https://www.stiricrestine.ro/2019/10/03/6-semne-ale-antichristului/
////////////////////////////////////////
- Irakul – incotro?
Introducere
Cand am vazut si auzit prima data acest mesaj el facea parte dintr-o serie de studii cu valoare universitara tinut de uniidintre cei mai indragiti predicatori si invatatori de Biblie ai Americii: Charles Swindoll, Johne Walvoord, J. Dwight Pentecost, Ronald Allen si Charles Dyer, toti profesori emeriti la Seminarul Teologic din Dallas, Texas.
In ansamblul acelui curiculum (“The Road To Armaghedon, A Biblical Understanding of Prophecy and End Times Events”, World Publishing, Nashville, A Thomas Nelson Company, ISBN 0-8499-1619-4), studiul acesta s-a numit “Babilon, Irak si viitoarea criza din Orientul Mijlociu” si era prezentat de Charles Dyer, vicepresedinte executiv la acel asezamant de invatatura. Reactia mea a fost puternica si spontana. Mi-am zis: “De dragul tatalui meu, care nu intelege limba engleza si pentru o multime de romani care iubesc profetiile si traiesc in asteptarea Domnului trebuie sa preiau acest mesaj si sa-l prelucrez pentru cei ce studiaza in limba romana.
Au trecut de atunci cativa ani. Proiectul a fost amanat pentru ca au aparut alte traduceri si studii necesare. In vara anului 2007, am primit vesti proaste despre sanatatea tatalui meu. M-am gandit ce bucurie as mai putea sa-i fac si mi-am adus aminte de acest studiu. De dragul lui, de dragul vostru si mai ales de dragul Celui pe care-L asteptam sa vina, vi-l supun acum atentiei. Intre timp, am imbogatit acest mesaj , restrans atunci la o pregegere de o ora, cu contributia altora si l-am dezvoltat putin cu comentariile mele, preluate din “Biblia cu explicatii” tiparita in limba romana si din alte studii.Inainte de a incepe insa, dati-mi voie sa va intreb ceva:
Stiti insa care este cea de a doua tara a lumii in ordinea mentionarii numelui ei in Biblie? Este Irakul!
Numele sub care a aparut aceasta au fost: Babilon, campia Sinear si Mesopotamia (tara dintre cele doua rauri, Tigru si Eufrat). In traducere, numele “Irak” inseamna “tara cu radacini adanci”. Intr-adevar, nici o alta tara, in afara Israelului, nu are asociata cu ea mai multa istorie biblica si mai multa profetie.
Biblical Irak
- Gradina Eden a fost in Irak.
- Mesopotamia, modernul Irak, a fost leaganul civilizatiei umane.
- Noe si-a facut corabia in Irak.
- Turnul Babel a fost in Irak.
- Avraam a fost din Ur, adica din sudul Irakului.
- Rebeca, nevasta lui Isaac, era din Nahor, in Irak.
- Iacob a intalnit-o pe Rahela in Irak.
- Iona a predicat Ninivitenilor in Irak.
- Asiria, adica Irakul de azi, a dus in robie cele zece semintii ale Israelului de nord.
- Amos a proorocit in Irak.
- Babilonul, care este in Irak, a distrus Ierusalimul si a dus in robie regatul lui Iuda.
- Daniel a fost aruncat in groapa cu lei in Irak.
- Cei trei tineri au fost aruncati in cuptorul aprins in Irak.
- Beltsatar, imparatul Babilonului din Irak, a vazut capul de mana care a scris pe zid.
- Ezechiel a fost dus de duhul langa raul Chebar, in Irak.
- Se pare ca magii au venit din Irak.
- Petru a misionat in Irak.
- In Irak va fi reconstruit Babilonul care va ajunge cel mai mare centru comercial al lumii, ne spune cartea Apocalipsei. Importanta regasita a cetatii va face ca numele sistemului extraordinar de intins si cuprinzator sa fie “Babilonul cel mare”.
- Patru ingeri rai sunt legati la raul cel mare, Eufrat, in Irak. Ei vor fi dezlegati si vor omor’ a treia parte din omenire. (Apoc. 9:14).
- Apele Irakului vor fi secate de Dumnezeu ca sa faca loc de trecere pentru marea armata din Rasarit care va veni in Israel (Apoc. 16:12).
- Prabusirea “Babilonului reconstruit” in Irak va marca triumful final al Imparatiei lui Dumnezeu (Apoc.18-19).
Dintre toate tarile lumii, oare ce-or cauta americanii tocmai in … Irak? Sa fie … petrolul? Nu cumva … profetiile?I
In ciuda faptului ca marile puteri din Orient se numesc astazi: Arabia Saudita, Egiptul si Iranul, va sfatuiesc sa fiti cu ochii pe Irak si sa asteptati sa se intample acolo lucruri surprinzatoare si spectaculoase. Lupta dintre cele doua “cetati simbol” ale istoriei este pe cale sa se reaprinda!
Ierusalimul si Babilonul sunt pe cale sa ajunga cele mai importante orase din epoca moderna. Se pare ca istoria se va sfarsi simetric tot acolo unde a si inceput, printr-o interventie supranaturala asupra locurilor in care a inceput marea razvratire a omenirii, in campia Sinear, din aria Irakului modern.
Istoria celor doua cetati
Ceea ce face ca Babilonul sa mai aibe o oarecare semnificatie, daca mai are vreuna, este … Biblia. Dupa de Ierusalim, Babilonul este cea mai amintita cetate din Biblie (de 280 de ori). Vom ramane in continuare in textul ei, de la Geneza la Apocalipsa, urmarind ca un fir rosu o tema despre care foarte multi nu au nici cea mai vaga idee. Cu ajutorul Domnului, la sfarsitul acestei lucrari, vom intelege impreuna semnificatia locurilor geografice despre care vorbim si vom avea o vedere panoramica asupra unei foarte mari parti a Bibliei.
- Babilonul – un rebel din nastere
Sa incepem dela Geneza 10, unde gasim o colectie de nume pe care nimeni nu mai stie cum sa le citeasca corect, lista neamurilor. Cand parcurgi aceasta lista, nu se poate sa nu observi ca in aceasta insiruire in care Dumnezeu ni-i prezinta pe descendentii lui Noe, exista un individ cu numele de “Nimrod”. Sonoritatea acestui nume este foarte asemanatoare cu cea a cuvantului ebraic “Marad”, care inseamna rebel, razvratit, razboinic. Textul din Geneza 10:8-9 face un adevarat joc de cuvinte prin asocierea acestor doua cuvinte:
“Cus a nascut si pe Nimrod: el este acela care a inceput sa fie puternic pe pamant. El a fost un viteaz vanator inaintea Domnului”
Exista chiar si o zicere proverbiala raspandita printre cei care i-au cunoscut faima:
“ … iata de ce se zice: “Ca Nimrod, viteaz vanator inaintea Domnului”.
Versetul urmator, 10, enumera orasele peste care s-a intins domnia lui si, primul de care dam este … Babilonul, prima cetate zidita de oameni dupa epocala catastrofa a potopului lui Noe. Ganditi-va la aceasta: Babilonul a fost prima aglomerare urbana de dupa potop, iar numele celui care a ctitorit-o are semnificatia de “rebel”! Ni se spune ca omul acesta a mai zidit si alte cetati:
“El a domnit la inceput peste Babel, Erec, Acad si Calne, in tara Sinear” (Gen. 10:10).
Sinear este campia aluvionara din sudul Irakului modern, intre Bagdadul de azi si golful in care se varsa Tigrul si Eufratul.
Sinear este regiunea, Babilon este cetatea, Nimrod este intemeietorul, iar evenimentul este cronologic prima formare urbana a oamenilor de dupa potop.Sa trecem acum la capitolul 11, pe care-l cunoastem asa de bine ca am ajuns sa nu mai bagam in seama amanuntele lui semnificative. Iata primele doua versete:
“Tot pamantul avea o singura limba si aceleasi cuvinte. Pornind ei inspre rasarit, au dat peste o campie in tara Sinear; si au descalecat acolo” (Gen. 11:1-2).
Se pune intrebarea: “Cine-i mana pe ei inspre rasarit?” Cine este acela care s-a pus in fruntea lor si le dirijeaza mersul. Capitolul precedent ne-a dat deja raspunsul: Nimrod.
Valul omenirii care se deplaseaza spre rasarit este manat de Nimrod care formeaza cea dintai cetate de dupa potop: Babilonul. Iata care i-a fost motivatia si iata care le-a fost dorinta:
“Si au zis unul catre altul: “Haidem! Sa facem caramizi, si sa le ardem bine in foc.” Si caramida le-a tinut loc de piatra, iar smoala le-a tinut loc de var. Si au mai zis: “Haidem! Sa ne zidim o cetate si un turn al carui varf sa atinga cerul, si sa ne facem un nume, ca sa nu fim imprastiati pe toata fata pamantului” (Gen. 11:3-4).
Acest text este o “declaratie-program” si ea reprezinta cheia care ne poate ajuta sa intelegem ce inseamna Babilonul in Biblie. Multimea aceea de oameni care s-au hotarat sa intemeieze prima cetate de dupa potop urmarea un scop precis.
Textul ne despica acest scop in trei motivatii complementare. Sunt trei rationamente pentru care a trebuit sa existe o cetate si un turn in locul numit Babilon:
Au vrut salvare –“Un turn care sa atinga cerul”
Expresia “Turnul Babel” nu se afla in textul Bibliei, decat sub forma unui subtitlu adaugat mai tarziu. “Babel” se poate traduce prin “poarta lui Dumnezeu” (Babilu in limba acadiana) sau “sarpele inelat”, din pricina formei in spirala pe care se presupune ca a avut-o. in ebraica, “balal” inseamna “incurcatura, confuzie” (Geneza 11:9).
Turnul din valea Sinear a reprezentat incercarea oamenilor de a construi o punte intre locul “caderii lor” si “cerul prezentei lui Dumnezeu”. De aici si pana acolo! De la pamant pana la cer: “un turn al carui varf sa atinga cerul”. Nimrod si oamenii de atunci nu s-au supus limitarilor stabilite de Dumnezeu dupa momentul caderii in pacat. Zidirea turnului a fost echivalenta cu adunarea tuturor resurselor umane de atunci pentru ca, prin puterile lor, oamenii sa-L oblige pe Dumnezeu sa-i reintegreze in ordinea cosmica. Examinat usuratic si printr-un complex de falsa superioritate, pasajul ne-ar putea duce pe o pista falsa, subliniindu-ne aparent “incapacitatea omenirii de atunci de a intelege legile fizicii si dimensiunile realitatii in care traiau”. Este clar ca toata masa planetei pamant nu le-ar fi fost deajuns oamenilor de atunci ca sa faca un turn suficient de inalt pentru a strabate galaxiile spatiului cosmic. Turnul Babel n-ar fi putut niciodata sa-si atinga scopul, daca o punte materiala intre pamant si cer ar fi fost adevaratul scop al construirii lui. Amanuntul care ne arata ca turnul a urmarit o altfel de dimensiune si o altfel de incursiune de la pamant la cer este scris in versetul 6. Examinand situatia creata, Dumnezeu nu-si bate joc de oameni si nici nu le declara initiativa drept o imposibilitate. Dumnezeu a inteles ca era vorba despre altceva si acest “altceva” ar fi fost foarte posibil si chiar probabil de realizat:
“Domnul S-a coborat sa vada cetatea si turnul, pe care-l zideau fiii oamenilor. Si Domnul a zis: “Iata, ei sunt un singur popor, si toti au aceeasi limba; si iata de ce s-au apucat; acum nimic nu i-ar impiedica sa faca tot ce si-au pus in gand” (Gen. 11:6).
Turnul Babel din cetatea Babilonului asezat in campia Sinear a fost un fel de “portal cosmic”, un observator astronomico-religios prin care creaturile de pe pamant urmareau sa se asocieze cu “puterile vazduhului” despre care ne vorbeste Noul Testament, extraterestrii supranaturali ostili ordinii lui Dumnezeu si atrasi de arhanghelul Lucifer in rascoala lui spirituala.
Nimrod si omenirea de atunci era nostalgica dupa combinarea dintre “Ingerii lui Dumnezeu si fetele oamenilor” care produsese vremuri de nemaiauzit progres, este drept, “cu foarte puternice tente demonice”. Turnul era si realizabil si profund religios in intrebuintarea lui. Religia lui urmarea insa sa fie “’nchinarea la Satan” si patrunderea prin aceasta alinata in dimensiunile pierdute ale “supranaturalului”.
“Salvarea” pe care o dorea Nimrod era iesirea din “starea noastra smerita” despre care vorbeste Pavel si reintegrarea prin forta in sferele civilizatiilor ceresti:
“El va schimba trupul starii noastre smerite, si-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Si supune toate lucrurile” (Filipeni 3:21).
“Ba inca, cineva a facut undeva urmatoarea marturisire: “Ce este omul, ca sa-ti aduci aminte de el, sau fiul omului, ca sa-l cercetezi? L-ai facut pentru putina vreme mai prejos de ingeri …” (Evrei 2:6-7).
De ce le-a blocat Dumnezeu calea aceasta spre salvare? Pentru ca alternativa Babilonlui n-ar fi fost de fapt o “salvare”, ci o alegere rea cu consecinte nefaste eterne. Oprirea construirii turnului a fost un gest al dragostei si intelepciunii divine, dupa cum fusese si alungarea din paradis si potopul de pe vremea lui Noe. Prin toate aceste trei aparente pedepse lucra harul lui Dumnezeu si hotararea Lui nestramutata de a ne face bine. Prin alungarea din paradis ni s-a interzis accesul la pomul vietii, care ar fi dat un caracter etern instrainarii noastre de Dumnezeu; am fi inceput “moartea a doua” cu consecintele ei ireversibile.
Prin potop, Dumnezeu a selectat o familie necontaminata probabil de morbul incuscririi demonice cu “fiii lui Dumnezeu care nu si-au pastrat locuinta”, ci s-au coborat sa contamineze zestrea genetica si spirituala a omenirii pentru a bloca planul mesianic al intruparii lui Christos printr-o femeie. Tot restul populatiei lumii, impreuna cu toate vietuitoarele au trebuit omorate, pentru a da o sansa unui inceput necontaminat:
“Uriasii erau pe pamant in vremurile acelea, si chiar si dupa ce s-au impreunat fiii lui Dumnezeu cu fetele oamenilor, si le-au nascut ele copii: acestia erau vitejii care au fost in vechime, oameni cu nume. Domnul a vazut ca rautatea omului era mare pe pamant, si ca toate intocmirile gandurilor din inima lui erau indreptate in fiecare zi numai spre rau. I-a parut rau Domnului ca a facut pe om pe pamant, si S-a mahnit in inima Lui. Si Domnul a zis: “Am sa sterg de pe fata pamantului pe omul pe care l-am facut, de la om pana la vite, pana la taratoare si pana la pasarile cerului; caci imi pare rau ca i-am facut. Pamantul era stricat inaintea lui Dumnezeu, pamantul era plin de silnicie. Dumnezeu S-a uitat spre pamant, si iata ca pamantul era stricat; caci orice faptura isi stricase calea pe pamant” (Gen. 6:1-12).
Oprirea construirii turnului Babel a blocat accesul omenirii “pe usa din dos” in universul spiritual cosmic si alianta dintre urmasii lui Noe si aceia care pervertisera creatia de pe pamant inainte de Potop.
Au vrut semnificatie “Si sa ne facem un nume!”
In Biblie, numele nu sunt doar o colectie placuta de sunete, ci formulari care ascund in ele destainuiri despre identitatea si destinul cuiva. Un “nume” reprezinta o anumita “stare”, defineste o foarte precisa “calitate a cuiva”. Indepartarea de Creator a dus creatura in ratacire. Alungarea din paradis le-a produs oamenilor o teribila criza de identitate. Nemaifiind “ai Domnului”, ajunsesera “ai nimanui”. Aceasta era ceea ce simteau si resimteau dureros in inimi.
A reintra in sferele ceresti prin propriile puteri era echivalent cu a-I spune lui Dumnezeu: “Am facut-o si fara Tine. Am realizat-o prin puterile noastre. Ne-am facut singuri un nume mare printre creaturile cerului”.
Dumnezeu stia criza de semnificatie prin care trecea omenirea si avea pregatita o cale pentru rezolvarea acestei probleme. In capitolul imediat urmator citim ca Dumnezeu l-a chemat pe Avraam din multimea pagana si i-a propus tocmai sa-l scoata din groaznica criza de semnificatie:
“Domnul zisese lui Avram: “Iesi din tara ta, din rudenia ta, si din casa tatalui tau, si vino in tara pe care ti-o voi arata. Voi face din tine un neam mare, si te voi binecuvanta; Iti voi face un nume mare, … “ (Gen. 12:1-2).
Identitatea veritabila se defineste in functie de ceva sau de cineva. Orice identitate definita fata de lucruri sau situatii este falsa si efemera. Numai identitatea definita fata de Creatorul universului, este si va ramane pururi adevarata. Dumnezeu este un punct de reper universal pentru toate fapturile. Problema identitatii umane, rezolvata pentru Avraam prin chemarea lui, va fi rezolvata de Dumnezeu in final pentru toti aceia care s-au intors prin credinta la El. Despre aceasta ne spune Domnul Isus in cartea Apocalipsei:
“Celui ce va birui, ii voi da sa manance din mana ascunsa, si-i voi da o piatra alba, si pe piatra aceasta este scris un nume nou, pe care nu-l stie nimeni decat acela care-l primeste” (Apoc. 2:17).
“Pe cel ce va birui, il voi face un stalp in Templul Dumnezeului Meu si nu va mai iesi afara din el. Voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu si numele cetatii Dumnezeului Meu, noul Ierusalim, care are sa se coboare din cer de la Dumnezeul Meu si Numele Meu cel nou” (Apoc. 3:12).
Semnificatia noastra eterna va fi data de aceasta intreita identitate: pe noi va fi “scris”: Numele Dumnezeului Meu”, “numele cetatii Dumnezeului Meu”, si “Numele Meu cel nou”. Un veritabil “Social Security Number” cu trei seturi de numere …
Intiativa lui Nimrod si a oamenilor din Babilon urmarea dobandirea unei identitati false obtinute prin uzurpare. Era calea propusa de Lucifer.
Au vrut siguranta “ … ca sa nu fim imprastiati pe toata fata pamantului”
Conditiile lumii de dupa cadere si potop erau grele si locurile erau periculoase. Exista o putere in multime si un sentiment de siguranta in aglomeratia unei multimi. Chiar asa a sunat si deviza din Internationala comunistilor: “De ce uitati ca-n voi e numar si putere”.
Formarea unor mari aglomerari umane era insa in directa contradictie cu porunca pe care le-o daduse Dumnezeu oamenilor: “Iar voi, cresteti si inmultiti-va, raspanditi-va pe pamant, si inmultiti-va pe el!” (Gen. 9:7). Nimrod a ales sa nu se supuna acestei porunci divine, de parca i-ar fi spus lui Dumnezeu: “Nu sunt de acord cu planurile Tale. Avem noi unul mai bun. Vom sta aici impreuna si nu vom merge nicaieri”.
Babilonul este cel dintai oras zidit de oameni dupa pedeapsa potopului. A fost ridicat de un om care in nume, in porniri si in actiuni a fost un “rebel” fata de Dumnezeu. Nimrod a fost un om plin de mandrie. El si-a ridicat pumnul spre Dumnezeu si i-a zis: “N-avem nevoie de Tine! Nu Te vrem! Vrem sa traim asa cum hotaram noi. Vom face ce ne place, cand ne place si cum ne place. Vom trai fara Tine”.
Din momentul acesta, Babilonul si-a definit un caracter anume: este cetatea mandriei, a rebeliunii fata de Dumnezeu, a impotrivirii fata de planurile Lui si a construirii unor alternative proprii pentru solutionarea problemelor omenirii. Stim ce s-a intamplat atunci. Dumnezeu a venit, a vazut si a spulberat planurile lui Nimrod. Prin incurcarea limbilor, Dumnezeu i-a imprastiat cu forta pe toata suprafata pamantului. Edictele lui Dumnezeu sunt foarte eficiente. Cel dat la babel n-a fost revocat niciodata si, de atunci, oamneirea nu s-a mai putut aduna din faramitarea Neamurilor. SEparata de Dumnezeu “multimea nu face putere”, ci prostii. Intelepciunea divina a socotit ca este mai bine sa o faramiteze in fragmentele nationale pe care le vom intalni chiar si in marea unitate a Imparatiei viitoare: “frunzele pomului servesc la vindecarea Neamurilor” (Apocalipsa 22:2). Fiecare natiune a lumii isi poate trasa drumul inapoi spre acelasi punct de origine: Babilonul stravechi. De acolo au inceput toate problemele noastre. Toate au fost puse la cale in aceasta cea dintai cetate a omenirii care se ridica nesmerita dupa pedepsirea prin apele Potopului:
“Domnul a zis in inima Lui: “Nu voi mai blestema pamantul din pricina omului, pentru ca intocmirile gandurilor din inima omului sunt rele din tineretea lui” (Gen. 8:21).
- Aliantele Babilonului beligerant………………………………………………………………………….
Continuare aici https://semnelevremurilor.wordpress.com/teme-actuale/ce-se-va-intampla-cu-irakul/
///////////////////////////////////// \\
Pecetea lui Antihrist odată pusă, va împietri inima omului
Ținerea de minte a răului (acum) este pecetea lui antihrist. Și Când antihrist (adică duhul lui antihrist care acționează În lume) pune această pecete a ținerii de minte a răului, de Ia ea parcă înmărmurește inima omului (adică parcă moare, devine inaptă să-și plângă păcatul, nu mai are capacitatea spre alte simțiri duhovnicești și spre frica lui Dumnezeu). Sfântul Nil izvorâtorul de mir, descoperind rădăcina tulburărilor principale ale omenirii – cauza revoluțiilor, a urii copiilor față de părinți și a altor fărădelegi – ne spune nouă că toate acestea se întâmplă de la ținerea de minte a răului, adică de la judecata mândră a neajunsurilor aproapelui, lipsei de respect a copiilor față de părinți, a supușilor față de conducători ș.a.
Dacă vom pătrunde în duhul vremii și în metodele de acțiune a celor ce se împotrivesc Bisericii și statului, vom vedea, că succesul lor se bazează anume pe otrăvirea oamenilor cu osândirea și ura, iar otrăvindu-i, își fac din ei o unealtă ascultătoare.
Așadar, atunci când Antihrist își va pune pecetea sa pe oameni, inimile lor vor fi precum moarte. Și atunci, în vremea proorocită a necazurilor, antihrist va începe să însemneze oamenii cu pecetea sa, chipurile ca să-i salveze pe ei de necazuri, fiindcă celor ce vor avea pecetea, conform Apocalipsei (Apoc. 13: 17), li se va vinde pâine. Mulți vor muri pe drumuri. Oamenii se vor asemăna unor păsări răpitoare care se năpustesc asupra stârvului, vor mânca trupurile morților. Însă care oameni vor mânca trupurile morților? Cei care vor fi pecetluiți cu pecetea lui antihrist. Creștinii, cu toate că lor nu li se va da și nici nu li se va vinde pâine pentru că nu vor avea pe sine semnul (pecetea), nu vor mânca trupuri; iar cei pecetluiți, deși pâinea le va fi accesibilă, vor devora trupurile morților, Fiindcă atunci când omul se va pecetlui cu pecetea, inima lui se va împietri și mai tare; și, nefiind în stare să suporte foamea, oamenii vor înșfăca trupurile și, oriunde se vor afla, așezându-se pe o margine de drum, le vor devora.
În sfârșit, va fi omorât și cel însemnat de antihrist; iar pe pecete vor fi scrise următoarele: „Eu sunt al tău„, „Da, tu ești al meu„, „Merg de bună voie, iar nu fiind forțat„, „Și eu te primesc de voia ta, iar nu forțat”. Aceste expresii vor fi imprimate înlăuntrul acelei blestemate peceți.
din cartea Stareții, despre vremurile din urmă
https://cuvantdefolos.ro/pecetea-lui-antihrist-odata-pusa-va-impietri-inima-omului/
/////////////////////////////////////////
NU VĂ VACCINAȚI CU NICI UN CHIP! Din 2005 pregăteau… Un vaccin provocat de un virus respirator, care (zic ei) SĂ INHIBE GENA RESPONSABILĂ CU CREDINȚA ÎN DUMNEZEU…
Sub pretextul eliminării pericolului fundamentalismului religios musulman violent și sub pretextul luptei împotriva „virusului ucigaș”, vaccinul îl pregătesc din 2005…
Această boală „focar” face parte dintr-un obiectiv mult mai mare; una planificată de peste cincisprezece ani. Planificarea a început înainte de aprilie 2005, pentru că la 13 aprilie 2005, o firmă de bioinginerie a făcut o Prezentare pentru oameni din Pentagon, în sala de conferințe subsol BC232.
În videoclipul de mai jos (mai sus – n. adm), un tip de la o firmă de Bio-Inginerie pune în mișcare Pentagonul cu privire la eliberarea intenționată a unui virus RESPIRATORIU, acesta din Orientul Mijlociu, care provoacă boală larg răspândită, pentru a face publicul larg să aibă nevoie de un vaccin.
Dar după cum veți auzi în videoclipul de mai jos, vaccinul nu ar rezolva doar boala, ci ar conține și ceva dezvoltat de firma Bio-Engineering: o modalitate de a suprima expresia a ceva numită gena VMAT2 din creierul uman.
În videoclipul de mai jos veți vedea și veți auzi că firmele de bioinginerie au făcut scanări PET pe creierul oamenilor și au descoperit că gena VMAT2 face ca oamenii să poată relaționa și să îmbrățișeze (sau să respingă) lucrurile spirituale. Dumnezeu.
De fapt, geneticienii se referă acum la această genă VMAT2 ca „gena lui Dumnezeu”.
Oamenii cu o expresie mare a acestei gene sunt foarte spirituali și religioși. Persoanele cu o expresie mai mică (sau nu) a genei, nu sunt. De fapt, oamenii cu o expresie foarte mică a acelei gene, se simt dezgustați sau revoltați prin mențiunea lui Dumnezeu!
Pasul de la firma Bio-Engineering este pentru Pentagon să elibereze un virus care să provoace boli respiratorii în populația generală a Orientului Mijlociu, apoi să vină în salvare cu acest „Vaccin” care nu numai că va vindeca boala, dar va de asemenea suprima expresia genei VMAT2, blocând astfel ceea ce ei numesc „Fundamentalism religios”. Scopul declarat este de a pune capăt oamenilor care se îmbrăcau pe veșmintele suicidului și se aruncă în numele lui Allah. Dar, în realitate, vaccinul ar bloca sentimentele de spiritualitate și de Dumnezeu din mințile oamenilor.
Firmele de bioinginerie, încă din anul 2005, au cartografiat deja ce porțiuni ale creierului uman îndeplinesc ce funcții și ce gene exprimă în moduri care implică anumiți comportamente umane!
Permiteți-mi să mă opresc o secundă și vă întreb: în cei cincisprezece ani de când s-a scurs acest videoclip, credeți că poate firmele de bioinginerie au făcut MAI MULTE cercetări? Crezi că poate au perfecționat lucrurile?
Gândiți-vă: sugerează în mod deschis eliberarea intenționată a unui VIRUS RESPIRATOR, astfel încât „vaccinul” poate fi administrat pe scară largă, modificând astfel comportamentul uman. Înfricoșător!
Detalii în engleză, despre așa-numita gena VMAT2 (gena lui Dumnezeu): https://symbiosisonlinepublishing.com
////////////////////////////////////////\\
Manipularea și controlul omului prin inginerie genetică și nano-tehnologie
Urmăriți filmul aici:
http://https://www.brighteon.com/c9bac8e5-407a-4e60-b869-78256ab1d6ab
Profesorul Charles Morgan susține o conferință la West Point soldaților americani din Divizia de informații vizuale despre cea mai recentă tehnologie din domeniul Bio-războiului, reprogramării ADN și exploatării celulelor umane .
VACCINUL va putea schimba nu numai ADN-ul uman, dar poate permite, de asemenea, gândurilor și acțiunilor unei persoane să fie influențate de controlul de la distanță. Tehnologia există absolut și va fi utilizată în masă prin implementarea CV19 vaxi.
Dacă urmăriți acest videoclip, îl veți vedea pe profesor confirmând că acum este posibil să controlați mintea altei persoane prin telecomandă și, de asemenea, să controlați mișcările fizice ale corpului, gânduri și funcții .. Aceasta NU este o teorie a conspirației, acesta este un FACT absolut !! Vreau, de asemenea, să spun că chiar și această tehnologie este încă departe de ultimele progrese care sunt păstrate din domeniul public și sunt adesea utilizate împotriva publicului larg. Îmi amintesc că am văzut un documentar online acum mulți ani în care un denunțător a afirmat că tehnologia actuală pe care o vedem adusă în domeniul public este deja veche de peste 25 de ani.
Profesorul dezvăluie că acum pot stoca și ascunde imagini și filme în ADN și bacterii, el mai spune că doar 1 gram de ADN uman poate stoca echivalentul a 7 MILIOANE de iPad-uri, gândiți-vă la asta, doar 1 gram, este absolut uimitor! !! El spune că informațiile și imaginile pot fi, de asemenea, stocate în bacterii pe corpul uman, care pot fi apoi plasate într-un vas și informațiile eliminate și, de asemenea, că atunci când aceleași bacterii se reproduc, descendenții vor fi, de asemenea, codificați cu aceleași informații. El spune, de asemenea, că este posibil să programați o celulă și să o direcționați către orice parte a corpului, inclusiv creierul, care poate fi apoi reprogramat și controlat de la o forță exterioară.
Aceasta înseamnă că CV19 vaxi poate conține toată tehnologia pe care o veți auzi în acest videoclip și este infricosatoar, ce poate face aceeași tehnologie atunci când sunt pregătite să țintească și să atace !!! Acesta este nivelul de acuratețe al acestei tehnologii, încât nanobotii miniaturali cu dimensiunea particulelor de praf pot fi programați pentru a ataca orice porțiune a corpului pentru a livra o sarcină utilă sau un virus direct în fluxul sanguin, organe, creier, ochi etc. Celulele ADN reprogramate poate, de asemenea, să stea inactivă în orice porțiune a corpului către care a fost direcționat și poate rămâne acolo nedetectat până când nu este emis semnalul electronic adecvat pentru a-l reactiva.
El mai spune că pot gestiona și schimba amintirile și percepția oamenilor și că nici măcar nu au nevoie să-i convingă, tot ce este necesar este să-și schimbe memoria prin imagini audio și vizuale, cu alte cuvinte TV, care este exact modul în care publicul larg a fost ademenit să creadă în marea Corona.
Dacă ești Creștin, trebuie să știi că aceste Vaxi (vaccinuri) le vor permite luciferienilor să-ți schimbe ADN-ul și să-ți modifice percepția despre Dumnezeu, de fapt, vei fi programat sa-l urasti!!!
De asemenea, merită menționat faptul că pot ȘTERGE amintirile și le pot instala pe cele FALSE, doar imaginați-vă dacă acest lucru este folosit pentru a înșela locuitorii pământului în închinarea fiarei și, bineînțeles, VA FI, pentru că exact asta a fost creat pentru a face ….
Citiți și:
NU VĂ VACCINAȚI CU NICI UN CHIP! Din 2005 pregăteau… Un vaccin provocat de un virus respirator, care (zic ei) SĂ INHIBE GENA RESPONSABILĂ CU CREDINȚA ÎN DUMNEZEU…
////////////////////////////////////////
Vaccinarea cu ARN-mesager este inginerie genetică ireversibilă – MODIFICAREA GENETICĂ A OMULUI
Deschideți aici:
https://www.brighteon.com/4c4b5fbc-dfda-4432-a222-8930a506324c
Ingineria genetică reprezintă un ansamblu de metode de lucru prin care se manipulează materialul genetic la nivel molecular și celular. Astfel se obțin microorganisme, plante și animale reprogramate genetic, în al căror genom sunt incluse gene străine, utile, exprimabile și transmisibile stabil la descendenți.
Ingineria genetică utilizează metode de cultură in vitro a celulelor și țesuturilor animale și vegetale și tehnologia ADN-ului recombinat.
Tehnologia ADN-ului recombinat
Această tehnologie grupează tehnicile care permit sinteza chimică sau izolarea genelor unor organisme, urmată de inserția acestora în genomul unor celule aparținând altei specii. Gazda va copia ADN-ul străin inserat artificial și-l va transmite descendenței. Rezultă astfel organisme reprogramate genetic.
ARN-ul este format dintr-un singur lanț de nucleotide (monocatenar). ARN este materialul genetic ce stochează informația ereditară la unele virusuri (Ribovirusuri, de exempliu virusurile gripal, al turbării, HIV, Ebola). Trei tipuri principale de ARN au fost identificate: primul ,ARN-ul mesager (ARNm) copiază informația din ADN pentru a o face disponibilă sintezei de proteine, este un tipar de productie al ADN-ului.
Sursa: wikipedia.ro
Cu privire la mecanismul de funcționare a vaccinurilor cu ARN-mesager (mRNA în engleză), un medic pro-vaccinist explică lucrurile în acest filmuleț. Sigur că-i ironizează pe cei îngrijorați de manipularea genetică ce deja a început în multe țări, însă… RECUNOAȘTE CĂ UNELE MECANISME SAU METODE NU LE ÎNȚELEGE NICI EL PE DEPLIN.
Vaccinurile, din punct de vedere al modului de acționare sunt de 4 feluri:
Vaccinuri cu proteine;
Vaccinuri cu viruși atenuați;
Vaccinuri cu proteine introduse în viruși (procedură complicată, neclară, cu care se ocupă în special Astra Zeneca);
Vaccinuri cu ARN-mesager (cele venite acum în România de la Pfizer-Biontech).
Doctorul pro-vaccinist, explică cum ARN-ul mesager introdus în celule determină producerea unei proteine pe care organismul uman o va percepe ca pe un intrus și va fi nevoit să producă anticorpi pentru a o respinge. Probabil proteina respectivă este în compoziția noului coronavirus SarsCov2. Problema e că acel ARN mesager poate determina și producerea unui nou ADN și asta nu ne mai explică doctorul respectiv.
//////////////////////////////////////////
Oana Mihaela Secară: ARN-ul mesager sintetic din vaccinuri POATE MODIFICA AND-ul UMAN
Medicul Oana Secară este noul manager interimar al Spitalului din Onești – Ziarul de Bacău
Notă adm: A se ignora exemplul cu „E pur si mouve” („Și totuși se învârte”, cu referire la globul pământesc), știut fiind faptul că un ortodox tradiționalist nu poate crede în teoria heliocentristă, ci mai degrabă în geocentrismul Sfinților Părinți.
Președintă a CA al Spitalului Județean de Urgență Bacăuși medic primar la Spitalul Municipal „Sfântul Ierarh dr. Luca” Onești (suport Covid), doamna doctor Oana Mihaela Secară, semnatară a Apelului celor peste 125 de medici români inițiat de dr. Răzvan Constantinescu, este cunoscută pentru semnalarea faptului că NU SE SUSȚIN PE BAZE ȘTIINȚIFICE, nici vaccinarea obligatorie, nici măsurile restrictive aplicate în prezent. Însă doamna doctor a avertizat asupra vaccinurilor ARNm încă de când au apărut. Astfel, într-o postare de la începutul anului, aceasta demonstrează că Un ARNm sintetic ca cel din Pfizer și Moderna POATE MODIFICA ADN-UL CELULEI ÎN CARE PĂTRUNDE! O redăm integral aici:
„E PUR SI MUOVE….Este riscant, ca si pe vremea lui Galilei, sa faci afirmatii in ziua de azi , bazate pe date stiintifice, dar care nu sunt acceptate de mediul conventional. Totusi, in continuare, voi explica publicului larg, cum anume, un ARNm sintetic, ca cel din vaccinurile concepute de Pfizer si Moderna, POATE MODIFICA ADN-UL CELULEI IN CARE PATRUNDE. Adica, de ce anume exista posibilitatea ca celula in care patrunde ARNm sa sufere o mutatie genetica. Din pacate, termenii stiintifici abunda si nu pot fi eludati de aceasta data. Voi vorbi doar despre articole publicate in reviste medicale de circulatie internationala, pentru a suscita doar discutii stiintifice pe aceasta baza.
O prima precizare : in cea mai mare parte, ARN m din vaccin ajunge in limfocite, adica in celulele sistemului nostru imunitar, preluat fiind de catre sistemul limfatic. Deci modificarile, cele care sunt induse, apar preponderent la nivelul acestor celule, responsabile de reactia de aparare.
S-a spus : reconversia ARNm-ADN nu este posibila in cazul acestui vaccin. Adica : ARNm din vaccin, care este de fapt un ARN identic cu cel viral, dar de natura sintetica, nu poate modifica ADN -ul celulei in care intra ( limfocitul de exemplu, celula sistemului imunitar).
De ce nu? Pentru ca, spun cei care descriu actiunea vaccinului, acest ARNm , va intalni in celula un organit celular, numit ribozom, care va citi informatia codificata ( ribozomii nu fac deosebire intre tipurile de ARNm a caror informatie o proceseaza). Cu ajutorul ribozomului, se va realiza „traducerea ” informatiei genetice, care va duce la generarea unei proteine identice celei virale, acest proces de „traducere „fiind unicul mecanism posibil. Orice alt mecanism este exclus, se spune in descrierea vaccinului.
Dar iata ca studii serioase, aparute inainte de izbucnirea controverselor actuale cu privire la vaccinurile ARNm Pfizer si Moderna, aflate acum in studiu clinic, contrazic acest scenariu. Un exemplu: Haig H.Kazazian, Jr., M.D., and John V. Moran, Ph. D, publica in iulie 2017 un articol in N. Engl J. Med, intitulat Mobile DNA in Health and Disease, din care reiese clar un scenariu complet diferit, cunoscut dealtfel de specialistii in biologia moleculara:
In rezumat: o parte din ADN -ul celulei, care este necodant (dar nu totalmente nefunctional), contine ceea ce numim Retrotranspozoni LINE 1 ( long interspersed nuclear element). Retrotranspozonii LINE 1 sunt fragmente care sunt responsabile de urmatoarea secventa de actiuni;
(1) transcrierea ADN corespunzător retrotranspozonului sub formă de ARNm,
(2) exportarea ARNm în citoplasmă,
(3) traducerea ARNm de către ribozomi, rezultând proteina ORF2p cu rol de RT (revers-transcriptaza) și endonuclează,
(4) legarea unui ARN aleator intalnit in citoplasma cu ajutorul ORF2p pentru a-l transporta înapoi în nucleu ( un ARN aleator, care foarte bine poate fi ARNm din vaccin) – pentru ca aceasta proteina nu face deosebire intre ARN-urile intalnite,
(5) taierea ADN-ului intr-o anumita zona, prin activitatea de endonuclează a ORF2p,
(6) reconvertirea ARNm catre ADN, prin activitatea de RT ( revers-transcriptaza, adica prin activitatea de revers transcriere) a ORF2p
Aceste fenomene sunt responsabile de introducerea informatiei oricarui ARN in ADN-ul celulei. Mai facem precizarea, conform datelor actuale, ca Retrotranspozonii LINE1 sunt cunoscuti anterior, ca fiind responsabili de o serie de afectiuni datorate mutatiilor genetice, ca de exemplu tumori maligne si boli neuropsihiatrice.
Aceasta proteina, numita ORF2p, este exact ceea ce are nevoie ARNm -ul din vaccin pentru a se produce revers transcrierea si apoi integrarea in ADN-ul celulei. Adica, pe scurt, ARNm din vaccin, odata patruns in celula, are sanse sa intalneasca, in locul ribozomului, tocmai proteina ORF2p. Are sanse deci, sa se „revers transcrie” si sa se integreze in ADN-ul celulei, mai ales ca aceasta proteina nu face deosebire intre diferitele tipuri de ARN –uri intalnite.
In rezumat, s-a spus ca ARNm din vaccin va intalni in celula,in mod absolut si fara indoiala, doar ribozomul implicat in sinteza proteinei virale. In realitate insa, exista si posibilitatea sa intalneasca exact proteina de care are nevoie pentru a se integra in ADN, modificandu-l. ”Niciodata sa nu spui niciodata in biologia moleculara” ,spun specialistii in acest domeniu.
Chiar daca probabilitatea este mica , exista. Si trebuie mentionata in descrierea vaccinului. Si trebuie avuta in vedere , mai ales in conditiile in care acest vaccin este inca in faza experimentala, in faza de studiu. Pentru ca informarea populatiei sa fie completa si echidistanta, iar liberul arbitru respectat in momentul in care se ofera voluntari in studiu.
Imi rezerv dreptul de a explica, intr-un articol viitor, ce anume se poate intampla dupa modificarea genetica repetata a celulelor sistemului imunitar. Ca si pe vremea lui Galilei, risti totul, daca esti de partea adevarului dovedit de toata istoria medicinei, dar adevarul ramane suveran.”
Sursa: activenews.ro
Oana Mihaela Secară: ARN-ul mesager sintetic din vaccinuri POATE MODIFICA AND-ul UMAN
//////////////////////////////////////
Numele lui Dumnezeu (YAHVEH – YHVH) însemnat numeric în ADN-ul uman, în fiecare celulă
Limba ebraică veche scrisă , la fel ca și aramaica, nu cunoștea vocalele. Se scria numai în consoane. Vocalele erau adăugate la citire. În acest fel numele lui Dumnezeu YHVH se citea YAHVEH.
Și-au pus mulți deja întrebarea (unii sunt deja convinși): vrea fiara mondialistă să modifice această semnătură dumnezeiască din ADN-ul uman și eventual s-o înlocuiască cu una proprie (satanică) PRIN VACCIN; în așa fel încât omul să nu mai aparțină lui Dumnezeu nici măcar din punct de vedere genetic?
Numele lui Dumnezeu (YAHVEH – YHVH) însemnat numeric în ADN-ul uman, în fiecare celulă
////////////////////////////////////
Trăim la propriu ÎN „interiorul” lui Dumnezeu (…Mai ceva decat in sanul lui Avram)
CLAUDIU BALAN – Existența lui Dumnezeu, Întrebări esențiale
Unde este Dumnezeu? Mai corect am putea să ne întrebăm „unde nu este Dumnezeu?”, deoarece unica Ființă atotputernică, cauză a tot ceea ce există, trebuie să fie și omniprezentă, nelipsind din niciun spațiu, din niciun ungher universal, atomic sau molecular. Căci dacă e un loc în care Dumnezeu nu e prezent înseamnă că acel loc îi este inaccesibil, și prin urmare asta îl face cel puțin într-o mică măsură neputincios. Din asta urmează logic că nu e atotputernic, ci există ceva sau cineva care-l împiedică să fie prezent în acel loc, și de aici iarăși întrebarea firească: cine e mai puternic, Dumnezeu sau acela ceva sau cineva care îl împiedică? Sau cine e dumnezeu dintre cei doi? Sau care dumnezeu e mai mare?
E logic ca Dumnezeul adevărat să fie atotputernic, omniprezent, atotștiutor, atoate-creator, stăpân peste toate, cauza iubitoare a tot ceea ce există. Altfel e pusă la îndoială chiar dumnezeirea Lui.
Prin urmare Dumnezeu este prezent peste tot, dar nu se confundă Ființa lui cu materia creată, cum susține panteismul. Să presupunem că avem o cameră pe care o umplem până la refuz cu nisip umed, fără putința fizică de a mai încăpea o mână de nisip. Faptul că tot spațiul camerei este ocupat cu nisip nu înseamnă că acolo nu mai are loc Dumnezeu, sau mai rău că l-am scos pe Dumnezeu afară din acel spațiu. Nicidecum. Condensarea materiei la maximul ei nu afectează în niciun fel prezența lui Dumnezeu, căci el este necreat, necauzat de nimic din ordinea creată. E ca și cum ai intra în casa unei familii, ai închide toate geamurile și ai scoate printr-un aparat de vidat tot aerul afară pentru a elimina atmosfera de iubire a membrilor familiei. Iubirea membrilor familiei există pe alte coordonate ființiale decât cele fizice.
Psalmistul, proorocul și regele David, insuflat de Duhul Sfânt spune în Psalmul 138:
Doamne, cercetatu-m-ai şi m-ai cunoscut.
Tu ai cunoscut şederea mea şi scularea mea; Tu ai priceput gândurile mele de departe.
Cărarea mea şi firul vieţii mele Tu le-ai cercetat şi toate căile mele mai dinainte le-ai văzut.
Că încă nu este cuvânt pe limba mea
Şi iată, Doamne, Tu le-ai cunoscut pe toate şi pe cele din urmă şi pe cele de demult; Tu m-ai zidit şi ai pus peste mine mâna Ta.
Minunată este ştiinţa Ta, mai presus de mine; este înaltă şi n-o pot ajunge.
Unde mă voi duce de la Duhul Tău şi de la faţa Ta unde voi fugi?
De mă voi sui în cer, Tu acolo eşti. De mă voi coborî în iad, de faţă eşti.
De voi lua aripile mele de dimineaţă şi de mă voi aşeza la marginile mării
Şi acolo mâna Ta mă va povăţui şi mă va ţine dreapta Ta.
Şi am zis: „Poate întunericul mă va acoperi şi se va face noapte lumina dimprejurul meu”.
Dar întunericul nu este întuneric la Tine şi noaptea ca ziua va lumina. Cum este întunericul ei, aşa este şi lumina ei.
Dumnezeu a creat acest univers minunat, despre care noi spunem că este infinit. Dar greșim, pentru că infinit este numai El. Universul pare simțurilor noastre infinit pentru că nu-i putem deocamdată vedea și experimenta limitele fizice, pentru că suntem atât de mici în ordinea materială. Universul are o dimensiune limitată… căci dacă ar fi infinit ar concura cu infinitatea Creatorului și iarăși s-ar pune problema: cine e mai infinit, Dumnezeu sau universul? Și iarăși ajungem la aceeași problemă a dumnezeirii de mai sus.
Universul în imensitatea lui este față de infinitatea lui Dumnezeu cum este omul față de univers, adică foarte mic. Cum locuiește omul în Univers așa „locuiește” (ființează) Universul în Dumnezeu. Spune marele teolog Ghelasie de la Frăsinei că Dumnezeu când a creat lumea a făcut loc în Sine creației. La fel cum o mamă face loc în sine pruncului care s-a zămislit în pântecele ei. Același trup femeiesc, aceleași organe, aceeași persoană, dar totuși se plămădește în interior un nou trup, cu un alt ADN, o nouă existență cu viață proprie.
Exemplul acesta este atât de interesant pentru că e foarte fidel realității în care trăim. E ca și cum doi prunci gemeni aflați în întuneric în pântecele mamei, aproape de momentul nașterii, ar discuta unul cu altul și s-ar întreba dacă există „mamă” cu adevărat, dacă există viață după naștere, dacă există lumină și o lume atât de frumoasă cum au auzit?
Omul trăiește în Dumnezeu deși nu-L vede, așa cum pruncul trăiește în mama sa și nu o vede. Omul are viață din Viața lui Dumnezeu, așa cum pruncul are viață din viața mamei sale, fiind hrănit cu sângele ei. Dumnezeu e Tatăl nostru așa cum femeia care ne-a născut e mama noastră. Omul după moarte va ajunge într-o nouă viață, într-o nouă dimensiune fizică așa cum pruncul se naște din întunericul mamei sale și iese la lumina unei noi vieți, într-o lume nouă atât de frumoasă.
Trăim în această lume ca într-un pântec în care ne formăm sufletește, pas cu pas, zi de zi, până la momentul când am ajuns la maturitate și ne naștem într-o nouă viață prin moarte în Împărăția Cerurilor, zice părintele Rafail Noica.
Am fost din veșnicie în gândul lui Dumnezeu înainte de a fi creați. Am fost aduși de El la existență pentru a primi toate darurile Sale. El ca Dumnezeu s-a făcut om, unindu-se desăvârșit (maxim) cu toată Creația, cu tot Universul. De ce? Ca să nu mai fie nimic care să nu amintească de dragostea Lui, și pe toate să le îndumnezeiască, din toate și prin toate să reverse Harul Său peste noi.
Trăim prin El, cu El în El.
Existența noastră e direct legată de existența lui Dumnezeu prin fire, așa cum buricul ne aduce aminte că existența noastră este legată direct de cea a mamei noastre prin cordonul ombilical.
Așa cum atmosfera pe care o respirăm e prezentă peste tot, așa este și prezența lui Dumnezeu într-un fel. Respirăm în Dumnezeu! Ecoul sunetelor vorbelor noastre „vibrează” în Dumnezeu. Și totuși unii neagă existența lui Dumnezeu! Ce Domn bun și iubitor avem! Cum să lovească și să-și pedepsească mama copilul din pântecele ei, care strigă tare că „nu există mamă”. Cea mai mare libertate pe care a dat-o Dumnezeu omului este să-și nege până și Creatorul.
Cum să nu audă Dumnezeu orice glas al nostru, orice gând al nostru, când toate se desfășoară în El? Cum să nu simtă El toate câte le simțim noi în ființa noastră când noi trăim în El, „conectați” la El.
Suntem liberi să ne mișcăm în universul acesta părut infinit, dar de fapt ne mișcăm în atotputernicia prezenței Lui. Trăim în interiorul Lui dar nu în ființa Lui care este inaccesibilă. Trăim în interiorul Lui fiind în prezența Lui desăvârșită, copleșiți de energiile necreate ale Ființei Lui care ne inundă.
Ce gând minunat! Trăim în Dumnezeu! Asta ar trebui să ne facă mai atenți la viața noastră! Poți omorî în „interiorul” lui Dumnezeu? Poți desfrâna în „interiorul” Lui? Poți să fii egoist în „sânul” IUBIRII? Poți fi necinstit în „sânul” Dreptății? Poți trăi mincinos în „inima” Adevărului? Poți trăi neglijent și nepăsător în „interiorul” Celui care S-a Jerfit pe Sine pe Cruce pentru tine și pentru întreaga umanitate?
Poți să scuipi în Palatul Regelui? Poți să faci mizerie în casa Împăratului? Poți ca rob să te revolți la masă cu Stăpânul?
Ar trebui să mulțumim permanent pentru că suntem și „respirăm” o viață din Dumnezeu, în Dumnezeu.
Nu e o metaforă sau o altă figură de stil. Da, trăim la propriu ÎN „interiorul” lui Dumnezeu, și asta ne-o spune chiar El:
„În ziua aceea veţi cunoaşte că Eu sunt întru Tatăl Meu şi voi în Mine şi Eu în voi.” (Ioan 14, 20)
Autor: Claudiu Balan
https://facerealumii.ro/in-dumnezeu/
///////////////////////////////////////////
Cine a fost soția lui Cain?
JONATHAN D. SARFATI Existența lui Dumnezeu
https://facerealumii.ro/in-dumnezeu/
Acum nu este legal să te căsătorești cu sora ta. Deci, dacă Adam și Eva ar fi fost singurii doi oameni pe care Dumnezeu i-a creat, cum ar putea fiul lor Cain să-și găsească o soție?
De ce este important acest lucru pentru Evanghelie?
Cum rămâne cu pământul lui Nod?
”Cine a fost soția lui Cain?”( într-o formă sau alta) este una dintre cele mai frecvente întrebări puse atât de către credincioși cât și de către necredincioși. Uneori, persoana care întreabă este cu adevărat în căutarea unui răspuns, nedumerită de problemă. În alte situații, întrebarea este pusă triumfal, chiar arogant, ca și cum ar sugera: „Nu există un răspuns; este o enigmă imposibil de descifrat.”
Și într-adevăr, privind lucrurile superficial, adeptul Bibliei nu găsește nici un răspuns la ” întrebarea capcană nr. 22″ . Trei dintre copiii lui Adam și Eva sunt numiți după nume: Cain, Abel și Seth. Cain îl ucide pe Abel, și abia după aceea se pomenește în Biblie de soția sa.
Prin urmare, ea de unde a apărut? Biblia arată clar că Adam și Eva au fost singurii doi oameni pe care Dumnezeu i-a creat la început. Adam este numit „primul om” (1 Corinteni 15:45, 47) și Eva „mama tuturor celor vii” (Facere 3:20). Pornirea unei întregi populații de la un singur cuplu înseamnă că în generațiile de început ar trebui să existe tot felul de căsătorii apropiate și cel puțin un caz de căsătorie între soră-frate.
Dacă Cain însuși nu s-a căsătorit cu sora lui, ci mai degrabă cu o nepoată, înseamnă că cel puțin unul dintre frații lui Cain trebuie să se fi căsătorit cu o soră. În orice caz, și oricum am privi lucrurile, credinciosul Bibliei se pare că este confruntat cu o dilemă.
Problema biologică (aparentă)
În cazurile rare de căsătorie fraternă cunoscute, există o probabilitate foarte mare de a apărea diferite defecte și malformații la descendenți. Acesta este un fapt biologic.
Problema morală (aparentă)
Nu chiar Însuși Dumnezeu interzice căsătoria între frați? Da, Legea lui Dumnezeu, transmisă israeliților prin Moise, arată clar că rudele apropiate nu se pot căsători între ele. În realitate, chiar și căsătoria cu o soră-vitregă a fost strict interzisă în legile detaliate din Levitic. Codurile legislative din multe țări reflectă interdicții similare.
Trapa de salvare ”ceilalți oameni” – funcționează? Unii au încercat să rezolve această problemă susținând că în acea vreme ar fi trebuit să fie prezenți și alți oameni,și anume că Dumnezeu a creat inițial mai mult decât un singur bărbat și o femeie. Totuși, acest lucru cauzează probleme și mai mari. În primul rând, după cum s-a făcut deja aluzie, subminează lectura clară a mai multor părți diferite ale Bibliei, care arată limpede că Adam și Eva au fost primul bărbat și, respectiv, prima femeie. Și cei mai mulți sceptici biblici se vor grăbi să puncteze acest lucru.
De asemenea, Pavel afirmă clar în Noul Testament că toți oamenii care trăiesc astăzi pe Pământ sunt descendenții lui Adam. El spune: „De la un singur om El [Dumnezeu] a făcut orice națiune de oameni …” (Faptele Apostolilor 17:26). Iar Facerea 2:20 (unde Adam numește animalele) indică faptul că nu era nimeni de felul lui Adam prezent – nici o creatură vie pe Pământ nu era potrivită pentru a fi partenera lui.
Și mai important, sugestia că unii oameni nu au coborât din Adam și Eva subminează logica Evangheliei prezentată în Noul Testament. Este clar că o condiție prealabilă pentru mântuire trebuie să fie descendența fizică din Adam. Iisus Hristos este numit „ultimul Adam” (1 Corinteni 15:45).
Domnul Iisus este declarat ca fiind „Răscumpărătorul neamului nostru” (sensul definit al cuvântului folosit în Isaia 59:20, „Răscumpărătorul va veni la Sion” – care folosește același cuvânt ebraic גואל (gôēl) folosit pentru a descrie relația lui Booz cu Rut (Rut 4:14)). Asta s-a întâmplat deoarece El, Dumnezeu Fiul, a luat firea umană, fiind în același timp Divin, devenind Dumnezeu-omul perfect.
Aceasta a fost soluția lui Dumnezeu la problema păcatului. După ce neascultarea primului Adam a adus blestemul morții și al vărsării de sânge, ultimul Adam cel ascultător Și-a vărsat sângele Său prin moarte, și a biruit moartea prin Învierea Sa. Aceasta este întreaga idee a epistolei lui Pavel din 1 Corinteni 15: 21-22. Drept urmare, cei care primesc prin credință darul Lui plin de har pentru iertarea păcatului nu mai sunt supuși condamnării veșnice, ci au o viață veșnică.
Deci, asta înseamnă că pentru ca oricine să fie mântuit, trebuie să fie mai întâi un descendent fizic al lui Adam sau altfel Răscumpărătorul nu poate fi „ruda lui”.[1] Cartea Evreilor explică de asemenea cum Iisus a luat asupra Sa natura umană pentru a salva omenirea, cu excepția îngerilor (Evrei 2: 11-18) (Sfinții Părinți ai Bisericii Ortodoxe ne spun că Domnul Iisus Hristos luând firea omenească a unit întreaga lume văzută și nevăzut, adică și îngerii, cu Dumnezeu).
Putem fi mântuiți pentru că ultimul Adam a intrat în linia noastră umană – a coborât din primul Adam, așa cum suntem cu toții. Legătura repetată dintre Adam și Hristos este clară. Acesta poate fi motivul pentru care a fost important pentru Eva ca, pentru a se califica pentru mântuire, să fie descendentul fizic al lui Adam („os din oasele mele, carne din carnea mea” – femeie făcută din coasta bărbatului). Dacă ar fi fost creată într-o manieră complet separată – din materii prime, așa cum a fost Adam – nu ar fi fost „descendenta” primului Adam.
Același principiu explică, de asemenea, de ce credințele în erele îndelungate din trecut sunt atât de ofensatoare oamenilor, cum ar fi de exemplu aborigenii australieni. Dacă ei au trăit cu adevărat în Australia cu 40.000 de ani în urmă (conform datării carbon-14, care este acceptată fără rezerve de atât de mulți – vezi capitolul 4), atunci cum ar putea ei să descindă de la Adam, care a trăit acum 6000 de ani în conformitate cu Biblia. Aceasta înseamnă că nu pot fi înrudiți cu Hristos, așa încât cum pot fi ei mântuiți?
Această „legătură cu Evanghelia” este un motiv puternic pentru care această problemă a soției lui Cain este atât de importantă pentru creștin. Celălalt motiv principal este că acesta este un punct de vedere frecvent întâlnit prin care autenticitatea (și, prin urmare, autoritatea) Bibliei este contestată și atacată.
Sugestia că au existat oameni în jurul lui Cain și a fraților săi de unde ar fi putut proveni soțiile acestora, deschide calea pentru tot felul de idei bizare (chiar rasiste). Aceasta sugerează că unii oameni au fost / sunt suficient de „umani” pentru a se căsători împreună cu alții, dar nu suficient de „umani” pentru a fi mântuiți de Domnul Iisus.[2]
Una peste alta, este inacceptabil din punct de vedere biblic să încercăm să scăpăm de dilema „soției lui Cain” propunând idea de „alți oameni creați”.
Deci ne întoarcem la așa-zisa dilemă. Dupa spusele Bibliei Cain avea o soție – însă cum putea s-o aibă? Poate că nu e de mirare că scepticii care încearcă să găsească motive să nu creadă în Biblie și / sau să-i descurajeze pe alții să facă acest lucru, au atacat în mod repetat această parte a cărții Facerii. Sunt siguri că nu există o soluție rațională. Unul dintre cei mai cunoscuți a fost anti-teistul agnostic Clarence Darrow, avocat în favoarea evoluției la faimosul proces al lui Scopes.
El a examinat pe anti-evoluționistul William Jennings Bryan în pozitia de martor la acel proces. Darrow și-a umilit adversarul cu succes atunci când Bryan nu a putut să dea un răspuns cu privire la soția lui Cain.[3] Și mulțumită raportării părtinitoare a evenimentului făcută de anti-creștinul H.L. Mencken, această neștiință a fost imputată tuturor celor care au crezut în adevărul Facerii.
În filmul „Contact” (realizat pe baza unei cărți a evoluționistului ateist Carl Sagan), eroina ateistă (interpretată de Jodie Foster) spune că și-a pierdut credința în copilărie, deoarece pastorul ei nu a putut să răspundă la intrebarea: De unde si-a luat Cain soția? „Mesajul propovăduit de acest film milioanelor de oameni a fost clar:” Nu există nici un răspuns; Creștinismul nu este justificat din punct de vedere rațional.”
Dacă Hollywoodul îi credea capabili pe creștini să răspundă cu ușurință la această întrebare, ar fi fost foarte improbabil ca dialogul acesta să fie pus într-un film major, de teama unei pierderi semnificative a imaginii publice.
Trist este faptul că mulți, probabil majoritatea credincioșilor care au existat de-a lungul timpului, nu au reușit să răspundă la această întrebare. Ei evită adesea întrebarea, de fapt, spunând că este „neimportantă”. Dar mesajul primit de spectator de la o astfel de eschivare este clar: „Ei nu vor să răspundă pentru că nu au un răspuns”.
Un alt motiv pentru această incapacitate de a răspunde poate fi că nu suntem obișnuiți să gândim într-o viziune biblică consistentă; să avem o privire de ansamblu în care totul se inter-conectează și funcționeaza împreună. În cea mai mare parte, ne-am obișnuit să gândim în termeni de lucruri „spirituale” ca fiind separate complet de fapte, cum ar fi știința, istoria și așa mai departe.
Cu toate acestea, mesajul mântuirii propovăduit în Biblie este adânc înrădăcinat în istorie. Daca este greșită istoria timpurie a acestei lumi, cum am putea sa îi încredințăm destinul nostru spiritual pus în joc? Iisus a spus în Ioan 3:12: „Dacă v-am spus despre lucrurile pământești și nu credeți, cum veți crede când vă voi spune despre lucrurile cerești?” Iisus a vorbit mereu despre personajele din Facere ca fiind oameni adevărați și literali, iar evenimentele prezentate drept istorie directă. [4]
Un susținător al Departamentului Creației ne-a spus că o cunoștință a lui, în vârstă de 90 de ani, a murit. El a rezistat ani întregi în fața tuturor dovezilor, inclusiv cele ale susținătorului nostru, prietenul său. Când acel susținător l-a rugat insistent să îl accepte pe Hristos înainte de a trece în veșnicie și de a fi prea târziu, omul în vârstă, muribund, a declarat că nu poate, pentru că nu putea să creadă Biblia.
Motivul a fost că nici un creștin nu a putut să-i răspundă la întrebarea legată de soția lui Cain, motiv pentru care a renunțat cu ani în urmă sa mai caute răspunsuri. A incetat chiar și să mai adreseze vreodată întrebarea.
Cu câțiva ani în urmă, la un târg de la țară [5] din Goondiwindi, Australia, un reprezentant al CMI prezenta un model amplu de Arcă a lui Noe. În timp ce oamenii au fost fascinați de dimensiunea uriașă a vasului față de animalele-machetă, o femeie arogantă, împingându-și drumul prin mulțime, cu o expresie îndrăzneață, a spus, într-un accent țărănesc clar din zona Queensland, „pun pariu că nu-mi poți răspunde la întrebarea mea.
I-am intrebat pe creștini aceeași întrebare de ani de zile, oameni buni, și nimeni nu-mi poate da un răspuns, chiar dacă le spun că le voi da o mie de dolari dacă vor răspunde. Așa că iată, a spus ea cu înflăcărare privind către Arca expusă în fața tuturor. Aveți o mie de dolari dacă îmi puteți răspunde la întrebare „.
– Atunci, care este întrebarea ta? Spuse omul care reprezenta departamentul nostru. Cu mâinile pe șolduri, femeia spuse, cu un zâmbet triumfător: „Bine, atunci … de unde și-a luat Cain soția, eh?” Când a primit răspunsul (pe care îl vom vedea rațional, coerent, pe un ton atât biblic cât și științific, ea părea în stare de șoc. Ea se învârtea uluită de jur-imprejur , spunându-și în mod repetat: „Mi-au răspuns la întrebarea mea … Mi-au răspuns la întrebarea mea …” (poate că a fost și mai șocată când i s-a spus că își poate păstra mia de dolari!)
Scopul acestei orientari de a gasi răspunsul este de a demonstra că eșecul de a face față acestei provocări a fost larg răspândit și are consecințe grave. Credincioșilor li se pretinde să fie gata să dea un răspuns pentru a ne apăra credința (1 Petru 3:15)[6]
Deci, care este răspunsul?
În primul rând, problema biologică
Nu este adevărat să spunem că o căsătorie cu o rudă va provoca inevitabil deformări – cu toții ne căsătorim cu cei din neamul nostru. Toți suntem într-o legătură de rudenie diferită, pentru că toți am descins din aceiași părinți originali. (Dacă soțul sau soția dvs. nu vă este înrudită, aveți o problemă, deoarece ar însemna că nu sunteți căsătoriți cu o ființă umană!)
Problemele biologice (și interdicțiile morale și legale) pe care le luăm în considerare aici se referă la căsătoria cu rudele apropiate. Deci, haideți să ne uităm de ce există deficiențe și malformații la descendența căsătoriilor apropiate. De unde provin defectele?
Pentru a înțelege acest lucru, avem nevoie de câteva date fundamentale din genetică. Informațiile ereditare care sunt transmise din generație în generație sunt codificate pe segmente de ADN care includ binecunoscutele”gene”.[7] Pe măsură ce aceste informații sunt copiate în mod repetat, se transmite și informația chimică literă cu literă. În timpul acestui proces pot apărea greșeli de copiere.
Acestea sunt numite mutații. Mutațiile sunt responsabile pentru mii de boli moștenite, cum ar fi fibroza cistică, hemofilia, progeria (îmbătrânirea prematură), anemia falciformă și fenilcetonuria. Acestea sunt transmise din generație în generație, deoarece, odată ce a apărut o astfel de greșeală sau „eroare de copiere”, această eroare este copiată, deasemenea. (Atunci când faceți o copie a unui program de calculator sau a unui fișier de procesare a textului care are un defect, procesul sfârșește și prin copierea defectului.)
Dacă există generații succesive de copiere, ca și în ereditatea biologică, atunci această greșeală nu este numai transmisă, ci mai devreme sau mai târziu va apărea o altă greșeală, care se adaugă la greșeala inițială. Si asa mai departe. Dacă am avea o populație a cărei informație genetică conținea doar o singură greșeală, atunci mai devreme sau mai târziu va exista o populație care conține două greșeli. Și apoi trei, și așa mai departe. Defectele viitoare vor fi adăugate la cele existente. Această problemă a creșterii sau încărcării genetice (sau a mutațiilor) genetice este un fenomen bine cunoscut.[8]
Cu alte cuvinte, în timp, astfel de greșeli se acumulează. Numărul acestor defecte în populație tinde să crească progresiv și neîncetat. Acesta este motivul pentru care fiecare dintre noi poartă multe sute de greșeli genetice. Acestea au fost moștenite din acumularea de greșeli de copiere care s-au petrecut întrucât strămoșii noștri au avut copii.
MOȘTENIREA MUTAȚIEI
= Gene Normale
= Gene Defecte
Cazul 1
+
Această persoană are instrucțiuni normale pentru această caracteristică moștenită de la ambii părinți – el / ea nu va exprima nici un defect pentru această particularitate.
Cazul 2
+
Această persoană are o genă defectă de la un părinte. Cu toate acestea, gena de la celălalt părinte poartă instrucțiunile normale pentru această caracteristică, funcționând ca o „copie de rezervă”. Deci, această persoană nu va arăta în mod normal nici un defect pentru această caracteristică.[9] Această persoană este o „purtătoare” a defectului, fără să o arate. Purtăm cu toții multe astfel de greșeli, pe care noi nu le arătăm.
Cazul 3
+
Această persoană a moștenit gena defectă de la ambii părinți. El / ea nu are acum nici o instrucțiune normală pentru această caracteristică, astfel încât caracteristica însăși va fi defectă / deformată.[1]Suntem cu toții în legătură, dar cu cât este mai strânsă legătură cu persoana cu care te căsătorești, cu atât mai mare este șansa să ai unele din aceleași greșeli. Acest lucru face mai probabil ca un copil provenit dintr-o asemenea căsătorie să moștenească aceeași greșeală (mutație) de la ambii părinți, dând astfel naștere expresiei clare a deformărilor și defectelor.
Pentru o genă implicată într-o anumită trăsătură (capacitatea de a produce insulină, de exemplu, [11]) moșteniți o genă de la mama dumneavoastră. și una de la tatăl dumneavoastră. Deci este ca și cum ați avea o „copie de rezervă” a instrucțiunilor normale dacă ceva ar fi defect. Să spunem că ați moștenit o copie defectă a unei anumite gene, dând, de exemplu, instrucțiunile de a face „caracteristica F” (oricare ar fi ea – ceva ce afectează modul în care sunt construite urechile dvs., de exemplu).
Ideea este că gena normală moștenită de la celălalt părinte încă poartă instrucțiunile normale de a face ”caracteristica F” – așa că ”F” (de exemplu, urechile) va fi în general în regulă. Dar ce se întâmplă dacă moșteniți aceeași genă defectă de la ambii părinți? Acum nu aveți instrucțiuni pentru a face ” F” normal, așa încât caracteristica ”F” va fi acum defectă (a se vedea tabelul cu Mutația Moștenită de pe pagina anterioară).
Acest lucru explică de ce, atunci când două persoane se căsătoresc astăzi, copiii lor prezintă rareori defecte de mutație. Ideea este că, deși fiecare părinte poartă sute de greșeli și transmite și mai multe mai departe,[12] greșelile purtate de fiecare părinte nu sunt, de obicei, aceleași seturi de greșeli.
Deoarece soțul și soția au de obicei părinți cu medii genetice diferite, vor avea seturi de greșeli diferite în mod semnificativ. Astfel, orice genă defectă moștenită de la un părinte va fi în mod normal „acoperită” sau „compensată” de către gena normală, purtând instrucțiunile obișnuite transmise de celălalt părinte.
Uneori, în această lume căzută, chiar dacă soțul și soția nu sunt strâns legați între ei, se va întâmpla ca două dintre aceleași greșeli să se unească împreună în gene pentru o anumită caracteristică, respectiv aceeași greșeală va fi moștenită de la fiecare părinte, o situație tragică, dar relativ rară.
Dar fratele și sora au aceiași părinți, adică sursele din care își obțin greșelile sunt aceleași. Există astfel o șansă destul de mare ca descendenții unei uniuni dintre frate și soră să moștenească cel puțin o pereche de gene în care aceeași greșeală este prezentă de la fiecare părinte.[13] De aceea există o astfel de posibilitate mare de deformări și alte defecte vizibile dacă fratele și sora procrează.
Persoanele care sunt strâns înrudite, dar mai puțin decât ar fi fratele și sora (cum ar fi frații și surorile vitrege), vor avea o șansă mai mică, dar totuși substanțială, ca urmașii lor să poarte astfel de deformări. Cu cât relația de înrudire este mai apropiată, cu atât este mai mare riscul. Așadar, există o rațiune biologică pentru interdicțiile legale și morale legate chiar și de căsătoriile dintre frații și surorile vitrege.
Punctul culminant
Deci, cum este acest lucru relevant în cazul soției lui Cain? Simplu. Din moment ce mergem înspre prezente înseamnă că o populație va avea din ce în ce mai multe greșeli, mergând în trecut înseamnă că există din ce în ce mai puține astfel de greșeli. În cele din urmă, s-ar putea extrapola acest lucru într-o situație în care nu au existat defecte. Acest lucru are sens în contextul unei înțelegeri biblice, deoarece primul bărbat și prima femeie, create într-o lume perfectă înainte de a fi corupți prin păcat, nu ar fi avut gene defecte.
Amintiți-vă, Dumnezeu a proclamat creația originală ca fiind „foarte bună” (Facere 1:31). După cădere (Facere 3), ar putea apărea astfel de greșeli de copiere. Dar ar fi nevoie de timp – multe generații, care implică sute de ani – pentru ca greșelile să se acumuleze (să se adauge) la un nivel la care ar fi un risc semnificativ pentru un frate să se căsătorească cu sora sa.
Cu alte cuvinte, Cain sau oricare dintre frații săi ar fi putut să se căsătorească cu sora lui (sau cu nepoata sau cu orice altă rudă apropiată) fără nici o problemă biologică. Chiar dacă numai Cain, Abel și Seth sunt menționați după nume, Biblia spune clar (în Facere 5: 4) că Adam și Eva mai aveau „alți fii și fiice”. Și am văzut deja că astfel de căsătorii trebuie să fi avut loc, din moment ce la început au fost doar doi oameni.
Amintiți-vă că toate acestea se referă la căsătoriile legale, monogame înaintea lui Dumnezeu. Vom aborda problemele morale în scurt timp.
Suportul biblic
Începerea rasei umane cu doi oameni, așa cum Dumnezeu a ales, înseamnă în mod logic că trebuie să fi existat inițial căsătorii între rude apropiate, pentru ca omenirea să se înmulțească și să umple pământul (Facerea 1:28).[14]
Dar există un suport biblic separat de altă natură. Avraam, care a trăit câteva sute de ani după Potop (care era la aproximativ 1700 de ani după creație), putea încă să se căsătorească cu sora lui, Sarah, și nu există niciun indiciu de defecte biologice la descendenți.
De ce Dumnezeu nu l-a condamnat pe Avraam și pe soția lui? Nu au încălcat ei legea care interzicea fraților vitregi să se căsătorească între ei? Deloc. Această lege a fost proclamată după sute de ani abia, după Avraam – în timpul lui Moise. Este util să ne amintim că lucrurile sunt corecte sau greșite nu pe baza părerii noastre, ci pe baza a ceea ce stabilește Creatorul. Și cum știm care sunt cerințele Lui? Prin intermediul standardelor Sale morale absolute revelate oamenilor, prin Cuvântul Său scris, Biblia.
S-a răzgândit Dumnezeu?
Asta determină uneori oamenii să-și pună întrebarea dacă acest lucru nu îl face pe Dumnezeu inconsecvent – nu își schimbă El standardele Sale prin asta? Imaginați-vă un păstor care se uită după turma sa pe o pajiste deschisă. Nu există animale sălbatice în jur, iar singurul pericol pentru oaie este la capatul pajiștii, unde există niște stânci de pe care ar putea cădea. Păstorul construiește așadar un gard, dar numai în jurul stâncilor. Acest gard reprezintă o lege, „Sa nu faci..”. Nu este nevoie să îngrădească și restul pajiștii.
După ceva timp, lupii se mută în zonă. Acum există un nou pericol pentru oi; dacă se rătăcesc dincolo de vederea păstorului, riscă să fie uciși și mâncați. Deci, se cere un nou set de reguli, un nou „Sa nu faci”, iar păstorul pune acum un gard care înconjoară toată pajiștea.
Standardele păstorului nu s-au schimbat; grija lui iubitoare pentru turmă este aceeași ca întotdeauna. Dar vremurile s-au schimbat și se cere o nouă lege prin care să iși exprime purtarea Sa de grijă iubitoare.
În același fel, permițând căsătoriile între rude apropiate în scopul de a începe omenirea de la un bărbat (și o femeie care a fost făcută din coasta acelui barbat), s-a ajuns la un punct în care Dumnezeu a ales în mod clar să instituie o nouă lege care, la fel ca în cazul oilor, a fost un beneficiu pentru ei, pentru propria lor protecție. Acest lucru ar fi putut fi deosebit de important în cazul copiilor lui Israel (cărora le-a fost dată Legea mozaică).
Ei erau o populație genetic „izolată”; li s-a spus să evite căsătoriile în afara propriului grup (cu excepția cazului în care persoana s-a convertit la închinarea adevăratului Dumnezeu al lui Israel). Așadar, a existat o probabilitate crescută de căsătorie între rude apropiate – de aceea interdicția era necesară. Altminteri căsătoriile din afara grupului ar avea tendința de a „dilua și întârzia” efectele mutațiilor acumulate. Păstrarea națiunii Israel era vitală, pentru că din ele urma să vină Mesia promis, „sămânța din femeie” (Geneza 3:15).
Dar cum rămâne cu pământul lui Nod?
Cum era de asteptat unii au adus în discuție faptul că, după ce Cain a omorât pe Abel, există indicii ca ar fi fost mai mulți oameni în jur. Referindu-se la exilul lui Cain, Biblia spune că „Domnul a pus un semn pe Cain, pentru ca nimeni care l-ar fi găsit să nu-l omoare” (Facerea 4:15). Și se spune că el a mers în „țara lui Nod” și „a construit acolo un oraș”.
Adesea oamenii au citit pasajul înțelegând că el a găsit o soție din rândul locuitorilor din Nod. Cu toate acestea, Scriptura nu spune acest lucru, spune (după ce a menționat că a mers să locuiască în acel pământ) că își „cunoștea” soția (în sensul relațiilor sexuale). Din câte știm, țara Nod ar fi fost complet goală înainte ca el, Cain, să se mute acolo – și este posibil ca acesta să se fi mutat acolo cu soția lui, mai degrabă decât să o fi întâlnit acolo.
În plus, cuvântul ebraic (עיר ir) tradus ca „oraș” nu are sensul pe care l-am putea gândi cu înțelesul modern, care implică multe zeci de mii de oameni. Cuvântul ebraic a fost aplicat unui oraș cu ziduri sau chiar pentru ceva atât de mic cum ar fi o tabără protejată.
Dar, în orice caz, acestea sunt puncte de interes, deoarece se poate demonstra că a existat destul de mult timp pentru ca o populație substanțială să fi fost construită pe Pământ înainte ca Abel să fie omorât de Cain – perioada de peste o sută de ani. Cain a fost primul copil născut al lui Adam și Eva și se pare că a fost conceput la scurt timp după cădere, ceea ce era probabil să fi avut loc la doar câteva zile sau săptămâni după Creație. (Eva nu a rămas însărcinată înainte de cădere, chiar dacă ea și Adam erau presupuși a fi oameni sănătoși într-o lume perfectă și li se poruncise să fie roditori și să se înmulțească).
Seth pare să fi fost un înlocuitor al lui Abel (Facerea 4:25), iar Adam avea 130 de ani când s-a născut Seth. Deci, asta înseamnă că, de când Cain l-a omorât pe Abel și a plecat în exil, au trecut probabil aproape 130 de ani. (Având în vedere vârsta lui Cain, chiar și în acele zile cand durata de viață era de aproximativ 900 de ani, este foarte probabil ca el să fi fost deja căsătorit cu mult timp înainte de a se muta în Nod.) Dacă presupunem că prima generație a copiilor lui Adam și Eva ar fi putut avea copii la 25-30 de ani de la creatie, ar mai fi timp pentru alte 3-4 generații suplimentare, numerele crescând exponențial de fiecare dată.
Populația aceasta construită ar fi fost rezultatul căsătoriei dintre copiii lui Adam și ai Evei – așa cum am menționat mai devreme, Facerea 5: 4 ne spune că au avut fii și fiice, altele decât cele menționate în textul biblic. Nu știm câți fii și fiice au avut, dar cu cât erau mai mulți, cu atât mai repede s-ar fi mărit generațiile următoare. O notă de subsol la traducerea pe care a făcut-o Whiston la Lucrările lui Josephus, istoric evreu, spune că „numărul copiilor lui Adam, după cum spune vechea tradiție, a fost de treizeci și trei de fii și de douăzeci și trei de fiice”.[15]
Indiferent de numărul exact al acestora, este evident că ar putea exista o populație substanțială, poate chiar dispersată în multe așezări diferite, în acei 130 de ani. „Orașul” pe care l-a construit Cain ar fi putut să fie unul care s-a adaugat la cele existente deja.
Unii afirmă că, pentru a se teme de răzbunare, (Facerea 4:14) în jurul lui Cain ar fi trebuit să fie alți oameni. Și, bineînțeles, existau, așa cum am explicat mai sus. Cu toate acestea, este interesant să ne gândim cine ar avea vreun interes să răzbune moartea lui Abel și astfel să reprezinte o amenințare pentru Cain, cu excepția rudelor lui Abel. Așadar, faptul că toți oamenii de atunci ar fi fost relativ strâns legați de Abel (și de Cain și de amandoi reciproc) ar putea da și mai mult sens textului.
Autor: Jonathan Sarfati, Ph.D.
Sursa: Creation.com | Who was Cain’s wife?
Traducator: Cristian Monea
Referințe și note
[1] Faptul că descindem din Adam este motivul pentru care avem nevoie de mântuire, deoarece am moștenit natura sa căzută.
[2] Grigg, R., Colaboraționistul lui Darwin, Creația 22 (1): 50-51, 1999; creation.com/kingsley
[3] Transcrierea procesului: Cel mai cunoscut proces al lumii, Cazul Evoluției din Tennessee, Colegiul Bryan (ediția originală reprodusă), p. 302, 1990. Rezumat, incluzând acest incident la: www.bryan.edu/802.html.
[4] Batten, D. și Sarfati, J., 15 motive pentru a lua Geneza ca Istorie, Creation Book Publishers, Powder Springs, GA, 2006.
[5] Numit un „spectacol” în acea parte a lumii.
[6] A se vedea, de asemenea, Sarfati, J., Iubind pe Dumnezeu cu toată mintea ta: logică și creație, Jurnalul Creației 12 (2): 142-151, 1998; creation.com/logic.
[7] Sarfati, J., ADN: mesaje minunate sau mai multă bătaie de cap? Creation 25 (2): 26-31, 2003; creation.com/message.
[8] Evoluționistul curios, care se confruntă cu dificultatea evidentă că, dacă am fi existat pe pământ de foarte mult timp, am fi purtat o incărcătură absurdă de mutații, propune adesea o selecție naturală pentru a rezolva problema. Dar majoritatea mutațiilor sunt în medie doar puțin dăunătoare și, prin urmare, selecția naturală nu le poate „vedea” pentru a le elimina.
Aceste mutații sunt ca rugina pe o mașină; nici o pată singulară de rugină nu va opri masina, dar suficient de multe puncte de rugină inevitabil vor duce la asta . De asemenea, există atât de multe mutații încât se acumulează implacabil, generație de generație. Aceasta este mereu o problemă crescândă pentru orice populație. Geneticianul Dr. John Sanford a descris această problemă referitoare la evoluție și vârstele sale lungi în Genetic Entropy & The Mystery of the Genome, (Entropia Geneticii si Misterul Genomului) FMS Publications, NY, 2005; consultați creation.com/sanford.
[9] Unele gene defecte (mutante) sunt dăunătoare, chiar dacă persoana are doar una dintre ele. Acest lucru este mult mai rar, iar astfel de gene sunt mult mai probabil eliminate prin selecție naturală (persoana moare înainte de reproducere).
[10] Sistemul genetic este incredibil de complex și aceasta, în mod inevitabil, va fi o simplificare exagerată, deși nu este derutantă în esența sa.
[11] Acesta este hormonul important care controlează nivelul zahărului din sânge.
[12] Avem aproximativ 25.000 de perechi de gene (care codifică proteinele) cu o genă (alela) a fiecărei perechi provenind de la fiecare părinte. Deci, fiecare dintre noi copie și transmite doar jumătate din informațiile noastre genetice fiecărui copil, deși este o „jumătate diferită” de fiecare dată (gemenii identici rezultă dintr-un proces natural de clonare la prima diviziune celulară a noului embrion). Cu jumătate de la fiecare părinte, copilul are apoi un set complet.
[13] Deși există o șansă de unu la patru pentru o poziționare mai aparte a genei, cu sute de mutații posibile în jur, există șanse mari ca cel puțin una să fie moștenită de la ambii părinți.
[14] Amintiți-vă de cuvântul „refăcut” în acest verset în versiunea King James (AV), în limba engleză a acelei zile,care pur și simplu însemna „a umple” – exact așa cum face cuvântul ebraic. Vezi capitolul 3 (în Teoria Decalajului- Gap Theory)
[15] Josephus, Flavius (tradus de William Whiston, A.M.), Lucrările complete ale lui Josephus, publicațiile Kregel, Grand Rapids, MI, p. 27, 1981.
https://facerealumii.ro/cine-a-fost-sotia-lui-cain/
////////////////////////////////////////
Dr. Arthur Jones: „Explicațiile evolutive se dovedesc a fi inevitabil inconsistente”
JONES ARTHUR 50 de oameni de știință creaționiști, Biologie
Vă prezentăm pe site-ul nostru o serie de 50 personalități, doctori în știință, care cred în Dumnezeu, Creatorul întregului Univers. Acest articol face parte din cartea In six days în care fiecare om de știință are dedicat un capitol în care-și expune părerea sa despre motivul pentru care susține literal creația, așa cum este expusă în Biblie.
Dr. Jones este consultant în științe și educație. Deține o licență în biologie de la Universitatea din Birmingham; un masterat în educație de la Universitatea Bristol și un doctorat în biologie de la Universitatea din Birmingham. Dr. Jones a ținut cursuri de știință și religie la universitățile din Londra și Bristol. În prezent, lucrează pentru Christian Schools’ Trust în calitate de consultant de cercetare pentru dezvoltarea curriculumului. Este membru al Institutului de Biologie din Londra.
De obicei, oamenii de știință laici susțin că, creaționismul este o „piedică pentru știință”. Discuția este că atribuirea oricărui lucru (de exemplu, originea organismelor vii) acțiunii directe a lui Dumnezeu înseamnă întreruperea oricărei cercetări științifice. Acest lucru pare atât de bun simț, încât a fost foarte convingător. Cu toate acestea, nu este dificil de arătat că argumentul este eronat.
Se pot aduce în discuție numeroase puncte generale. În primul rând, argumentul se bazează pe ignorarea tuturor modurilor diferite în care credința creștină se poate întrepătrunde cu știința și cât de fructuoase au fost acestea. La urma urmei, mulți dintre marii oameni de știință din trecut erau creștini dedicați și mulți dintre aceștia explorau conștient implicațiile credinței lor creștine pentru știință.
În al doilea rând, în timp ce acțiunea directă a lui Dumnezeu poate anula un tip de explicație, altele vor rămâne și pot fi chiar îmbunătățite. A spune că Dumnezeu a creat diferitele tipuri de animale și plante anulează cu siguranță explicația evoluționistă. Cu toate acestea, deschide larg posibilitatea unei investigații științifice privind oricare alt tipar de relație (ecologică, de dezvoltare etc.) între aceste tipuri. Oamenii de știință au fost atât de îndoctrinați în credința că toate tiparele pot fi explicate istoric doar pe baza evoluției darwiniene, încât mulți nici măcar nu ar ști cum să caute alte explicații.
În al treilea rând, există o documentare solidă a faptului că naturalismul evoluționist a oprit adesea cercetarea științifică. Pentru a lua doar un exemplu, presupunerea evoluționistă că anumite organe sau trăsături sunt vestigiale a întârziat mult timp cercetarea (fructuoasă) a funcțiilor lor.
Mai precis, se poate apela la experiență și, astfel, acest eseu devine o mărturie personală a fructificării științifice a unui angajament față de creație.
În perioada studiilor de licență, când părerile mele „eretice” au devenit cunoscute, profesorul meu (Otto Lowenstein, profesor de zoologie) mi-a spus că niciun creaționist nu are voie să facă cercetări în departamentul său! Cu toate acestea, el mi-a permis să fac cercetări. Judecând pe baza presiunii care mi s-a pus, nu pot decât să presupun că s-a crezut că aș putea fi convins de eroarea căilor mele. Dacă aceasta a fost intenția, atunci a eșuat.
Mulți studenți în vizită au fost aduși în laboratorul meu pentru a mă convinge, din aria lor de expertiză, că evoluția este incontestabil adevărată. Desigur, știind cu greu domeniul lor, nu am avut răspunsuri în acele momente, dar după ce au plecat am căutat cercetările relevante și le-am analizat cu atenție. Am găsit întotdeauna că argumentul evoluționist era mult mai slab decât arătase și că erau disponibile interpretări creaționiste alternative cel puțin la fel de convingătoare. Poziția mea a fost consolidată și mai mult de rezultatele propriilor mele cercetări.
Am decis să abordez problema identității și naturii tipurilor create. Acest lucru a fost ca răspuns la o provocare evoluționistă comună care mi s-a părut întotdeauna una rezonabilă. Dacă există tipuri create, atunci acestea ar trebui să fie identificabile. Am vrut să investighez procesele de variație și să înțeleg limitele acestei variații. Aveam nevoie să păstrez și să cresc un număr mare de specii. Formația mea s-a bazat pe studiile asupra vertebratelor, deci aceasta însemnă pești. Îndrumătorul meu era un fan al ciclidelor de acvariu, așa că s-a rezolvat rapid! Acei ani de cercetare au fost fascinanți.
Ținând cont de toată diversitatea speciilor, am găsit că ciclidele sunt un grup natural inconfundabil, un tip creat. Cu cât lucram mai mult cu acești pești, cu atât mai clară devenea recunoașterea mea despre „cicliditate” și cu atât se distingeau mai mult de toți peștii „similari” pe care i-am studiat. Conversațiile de la conferințe și studiile bibliografice au confirmat că aceasta a fost experiența obișnuită a experților din toate domeniile biologiei sistematice. Tipurile distincte sunt într-adevăr acolo și experții știu că așa este. Studiile de dezvoltare au arătat apoi că diversitatea enormă a ciclidelor (peste 1000 de „specii”) a fost, de fapt, produsă de permutarea nesfârșită a unui număr relativ mic de stări de caracter: 4 culori, aproximativ zece modele de pigment de bază și așa mai departe.
Aceleași caractere (sau tipare de caractere) au apărut „aleator” pe parcursul întregii distribuții a ciclidelor. Modelele de variație au fost „modulare” sau de tip „mozaic”; liniile evolutive de descendență nu se găseau nicăieri. Acest tip de variație adaptivă poate apărea destul de rapid (deoarece implică doar ceea ce era deja acolo) și unele cazuri de „radiație” ciclidă (în lacurile „recente” din punct de vedere geologic) s-au putut, într-adevăr, data (de către evoluționiști) în perioade de timp de cel mult câteva mii de ani. Într-un cadru mai larg, fosilele nu au oferit niciun confort evoluționiștilor.
Toți peștii, vii și fosilizați, aparțin unor tipuri distincte; „legăturile” lipsesc categoric. De altfel, creaționiștii nu au niciun motiv să se angajeze în nicio schemă de clasificare specială și nici în cazul unor anumiți taxoni peste nivelul speciei. „Ordinele”, „clasele” și „încrengăturile” nu trebuie să fie lăsate să fie venerate de tradiție. Ele pot sau nu pot fi identificate corect (taxonii superiori sunt reali). Unele „verigi lipsă” au fost rămășițe ale unor sisteme de clasificare defectuoase. Morfologia (și acum biochimia) au dominat clasificarea, dar ecologia s-ar putea dovedi a fi un ghid mai bun.
Peștii mei erau presupuși ca fiind strict de apă dulce, dar au fost găsiți în apele dulci tropicale de pe trei continente – de la Americi până la Africa și Asia. Am emis ipoteza că toate tipurile de pești, sau cel puțin majoritatea, care au supraviețuit Potopului, trebuie să poată supraviețui atât apei de mare, cât și apei proaspete, și amestecului celor două.
După diversificarea de după Potop, ar trebui să constatăm că, în tipurile marine, există unele specii care pot tolera apă mult mai proaspătă și, în tipurile de apă dulce, unele specii pot tolera apă mult mai sărată. Acest fapt l-am constatat la ciclidele mele. Am putut păstra unele specii în apă de mare pură mai mult de doi ani, fără efecte dăunătoare – au trăit și s-au reprodus normal. Studiile bibliografice au relevat din nou că acesta era un model obișnuit în toate clasele de pești.
De asemenea, mă uitam la ereditate și deveneam deja sceptic față de dogma conform căreia „ADN-ul este tot” (atât de legat de scheme reducționiste și evolutive). Am descoperit dovezi substanțiale că ereditatea înseamnă mult mai mult decât genele și procesele genice.
Într-adevăr, este clar că întregul sistem celular este o unitate minimă de ereditate a organismului. Procesele genice au mult de-a face cu variația din tipuri, dar probabil puțin cu legătura dintre tipuri. Genele sunt cel mai bine privite ca declanșatoare în sistemele complexe de dezvoltare, mai degrabă decât ca și creatoare sau cauze ale structurilor organice. În această privință, am constatat că a existat un program creaționist de cercetare în biologia dezvoltării înainte de Darwin, care a fost reluat parțial de biologii moderni „structuraliști” (de exemplu, Stuart Kauffman și Brian Goodwin).
Nu este surprinzător faptul că ultimii evoluționiști sunt anti-darwinieni și anti-Dawkins. Cu toate acestea, opera lor poate fi ușor interpretată în termeni creaționiști. Se poate dovedi, desigur, că este, în cele din urmă, greșită (știința noastră este întotdeauna aproximativă și susceptibilă erorii), dar cel puțin arată că, creaționismul nu este o piedică a științei. În opinia mea, explicațiile evolutive se dovedesc a fi inevitabil inconsistente.
Autor: Arthur Jones
Editat de: Dr John Ashton
Sursa: Creation.com | In Six Days – Why 50 Scientists Choose to Believe in Creation
Traducător: Cristian Monea
A Creationist Critique of Homology, Creation Research Society Quarterly 19(3):166–75, 1982 and 20(2):122, 1983.
Developmental Studies and Speciation in Cichlid Fish. Teză de doctorat, Departamentul de Zoologie și Psihologie Comparativă, Universitatea din Birmingham, Regatul Unit, 1972, Diss S2 B72.
The Genetic Integrity of the “Kinds” (Baramin)—A Working Hypothesis, Creation Research Society Quarterly 19(1):13–18, 1982.
https://facerealumii.ro/arthur-jones/
///////////////////////////////////////
Dr. John Morris: „Sistemele vii poartă semnătura activității creatoare a lui Dumnezeu și nu ar putea fi rezultatul proceselor întâmplătoare”
Vă prezentăm pe site-ul nostru o serie de 50 personalități, doctori în știință, care cred în Dumnezeu, Creatorul întregului Univers. Acest articol face parte din cartea In six days în care fiecare om de știință are dedicat un capitol în care-și expune părerea sa despre motivul pentru care susține literal creația, așa cum este expusă în Biblie.
Dr. John Morris, inginer geolog
John Morris
Dr. Morris este președintele Institutului pentru Cercetarea Creației. Deține o licență în inginerie civilă de la Institutul Politehnic Virginia, un masterat și un doctorat în inginerie geologică de la Universitatea din Oklahoma. Este membru al Asociației Americane a Geologilor Petrolieri și al Societății Inginerilor Petrolieri. Este autorul mai multor cărți care vizează originile și Biblia.
Există două categorii de dovezi la care continui să revin ca o confirmare a creației: (1) cea a proiectării și a ordinii incredibile în sistemele vii și (2) separarea tipurilor de bază ale corpurilor plantelor și animalelor din registrul fosil.
În ceea ce privește proiectarea, chiar și cel mai mic organism unicelular, genul despre care evoluționiștii spun că este similar cu cele care au evoluat spontan din substanțe chimice non-vii, are o complexitate care depășește propria noastră capacitate de a înțelege, darămite de a recrea. Oamenii de știință abia acum încep să înțeleagă modul în care funcționează celula, care gene îndeplinesc anumite funcții etc., dar nu au nicio idee despre modul în care aceste sisteme ar fi putut proveni din procese naturale. Chiar și cea mai simplă celulă este mai complexă decât un super-calculator și, cu toate acestea, evoluționiștii atribuie un design mult mai mare întâmplării în numele științei atunci când se referă la originea și evoluția vieții.
Celula a fost comparată, nu doar cu un super-calculator, ci cu o metropolă înfloritoare plină de industrii, clădiri și fabrici, fiecare conținând super-calculatoare, toate conlucrând pentru a face această metropolă să funcționeze. Capacitatea unei celule de a-și îndeplini varietatea de funcții, de a se repara atunci când este deteriorată și de a se reproduce prin urmași cu o complexitate similară depășește capacitatea oricărui obiect creat de ingeniozitatea umană. Evident, sistemele vii poartă semnătura activității creatoare a lui Dumnezeu și nu ar putea fi rezultatul proceselor întâmplătoare.
În timp ce studiul sistemelor vii ne oferă dovezi în prezent că viața nu ar fi putut apărea întâmplător, un studiu al registrului fosil ne oferă o indicație despre cum era acea viață în trecut. Încă o dată vedem o complexitate și o varietate de neimaginat, dar nu găsim deloc dovezi ale originilor evolutive. Dacă a avut loc evoluția, trebuie să fi implicat nenumărate forme „între” între diferitele tipuri de plante și animale. Cu toate acestea, registrul fosil nu conține astfel de forme intermediare, iar evoluționiștii sunt lăsați să se lupte pentru a explica cum animalele ar fi putut descinde de la presupuși strămoși comuni fără a lăsa nicio urmă de fosilă.
Fosilele arată (1) că formele de viață se manifestă puțin sau deloc modificări în timpul istoriei lor, (2) că majoritatea tipurilor de fosile sunt practic identice cu descendenții lor vii, (3) că tipurile de fosile apar în registrul fosil fără descendențe ancestrale și (4) că organismele fosilizate fie au dispărut, fie au supraviețuit până în prezent. Este exact ceea ce s-ar fi întâmplat dacă a avut loc creația. Registrul fosil, deși este vag compatibil cu poveștile evolutive, favorizează în mod clar interpretarea creaționistă.
Cu toate acestea, adevărata cheie pentru rezolvarea controversei creație/evoluție se află într-un studiu al vârstei pământului. Evoluția necesită perioade lungi de timp, dar dacă pământul este mult mai tânăr, așa cum ne învață Biblia, atunci evoluția este și mai absurdă. Evident, de vreme ce oamenii de știință se limitează la un studiu al dovezilor prezente, nu pot să se întoarcă în timp și să observe procesele din trecut. Ceea ce studiem sunt rezultatele proceselor din trecut.
Ca geolog, sunt convins că suprafața pământului pare să fi fost modelată și remodelată în trecut de un cataclism incredibil de dinamic. Potopul biblic ne oferă cheia. Dacă s-ar fi întâmplat un astfel de Potop, așa cum spune Biblia, s-ar fi realizat o mare activitate geologică. Ar fi erodat materialul dintr-un loc și l-ar fi depus în alt loc, iar în acele sedimente noroioase ar fi fost animale și plante care au murit în acel Potop. În timp, acele sedimente s-ar fi solidificat, devenind roci sedimentare, iar animalele și plantele s-ar fi întărit, devenind fosile. Astfel, din perspectiva geologiei inundațiilor, rocile și fosilele sunt rezultatele Potopului din zilele lui Noe.
Cu toate acestea, evoluționiștii consideră că fosilele sunt dovada tranziției evolutive și consideră că unitățile de rocă conțin dovezi de milioane și miliarde de ani. Eu consider că interpretează greșit aceste dovezi, folosindu-le în mod greșit în sprijinul evoluției și al unui pământ vechi. Fără registrul geologic și cel fosil, nu există dovezi demne de numele folosite de evoluție și de conceptele pământului vechi. Astfel, problema de bază este Potopul din zilele lui Noe.
Închiși în prezent, întrebându-se despre istoria neobservată, oamenii de știință nu sunt lipsiți de instrumente. Tehnica adecvată de utilizat în evaluarea modelelor concurente ale istoriei pământului este ca susținătorii să își formuleze modelele cât mai bine posibil și apoi să facă „predicții” despre dovezi. Acestea nu sunt predicții despre viitor, ci predicții despre natura dovezilor.
Dacă Potopul biblic s-a întâmplat într-adevăr așa cum descrie Biblia, atunci ne-am aștepta ca rezultatele geologice ale Potopului să arate originea lor cataclismică, rezultatul proceselor care afectează ratele și intensități cu mult peste cele care operează în prezent, și care ar fi operat la o scară regională. Colegii mei evoluționiști susțin că procesele lente și treptate au fost responsabile pentru unitățile geologice în timp ce operau la scară locală. După ce am formulat cele două modele concurente, putem trece la dovezi și vedea care set de predicții se potrivește cel mai bine.
În timp ce creaționiștii susțin de zeci de ani și așa cum încep să recunoască chiar și geologii laici, vedem multe dovezi ale catastrofei în registrul geologic. De la tulburări la tempestite până la dovezi ale activității uraganelor etc., etc., catastrofismul devine regula în geologie. Mai mult, trasând întinderea suprafețelor acestor depozite, putem vedea că produsele acestor evenimente cataclismice din trecut au funcționat la scară regională sau continentală, cu indicii către o continuitate globală.
Deși nu am văzut evenimentele care au loc, rezultatele acestora susțin doctrina biblică a unui Potop cataclismic global și nu susțin deloc ideile evolutive standard. Dacă într-adevăr aceste roci și fosile sunt rezultatul unui Potop global, atunci nu există dovezi pentru evoluție și nici pentru un pământ vechi.
Uneori apar întrebări la care nu pot răspunde imediat pe baze științifice, dar ori de câte ori apar, mă întorc la roci și fosile și îmi amintesc că Potopul din zilele lui Noe este, în mod evident, cauza lor supremă. Mai mult, deși nu înțeleg toate detaliile, sunt încrezător că modelul secular al proceselor lente și treptate nu este capabil să explice multele trăsături ale dovezilor din trecut.
Încrederea mea reală în creație și pământul tânăr provine, desigur, din Scriptură. Puține doctrine sunt prezentate cu o asemenea claritate în Scriptură precum creația recentă și Potopul global. Cuvântul „zi” din Facerea 1 și Ieșire 20:11 etc., poate însemna doar o zi solară. Faptul că Dumnezeu a creat diferitele tipuri de plante și animale „după felul lor”, așa cum s-a repetat de zece ori în Facerea 1, le interzice clar să fi descins cu modificări de la tipurile existente anterior. Repetarea continuă a termenilor globali în contextul Potopului elimină orice posibilitate de inundație locală. Desigur, Iisus a confirmat creația, Potopul și pământul tânăr, așa cum au făcut și ceilalți scriitori ai Noului Testament, în special Petru și Pavel.
Ca om de știință și creștin, încrederea mea în Cuvântul lui Dumnezeu este confirmată de fiecare dată când mă uit la dovezile științifice, iar de fiecare dată când mă uit la dovezile științifice, înțelegerea mea despre Cuvântul lui Dumnezeu este sporită. Cu adevărat, Cuvântul lui Dumnezeu și lumea lui Dumnezeu sunt atât înregistrări exacte de auto-autentificare, cât și consemnări reciproce ale trecutului neobservat.
Autor: John Morris
Editat de: Dr John Ashton
Sursa: Creation.com | In Six Days – Why 50 Scientists Choose to Believe in Creation
Traducător: Cristian Monea
https://facerealumii.ro/john-morris/
/////////////////////////////////////////
Dr. Stephen Taylor: „Sunt mai mult ca oricând convins nu numai de adevărul Evangheliei creștine, ci și de armonia dintre revelația biblică și adevărata știință”
TAYLOR STEPHEN 50 de oameni de știință creaționiști
Vă prezentăm pe site-ul nostru o serie de 50 personalități, doctori în știință, care cred în Dumnezeu, Creatorul întregului Univers. Acest articol face parte din cartea In six days în care fiecare om de știință are dedicat un capitol în care-și expune părerea sa despre motivul pentru care susține literal creația, așa cum este expusă în Biblie.
Dr. Stephen Taylor, inginer
Dr. Taylor este lector de inginerie electrică la Universitatea din Liverpool. Deține o licență în inginerie electrică și electronică de la Colegiul Imperial de Știință și Tehnologie, Universitatea din Londra, Marea Britanie, și un masterat și un doctorat în inginerie electrică de la Universitatea din Liverpool. Dr. Taylor a scris peste 80 de articole științifice și este recenzor pentru revistele IEE Electronic Letters, Solid State Electronics, Journal of Applied Physics and Applied Physics Letters.
Scopul acestui articol este de a explica motivele credinței mele ca om de știință și inginer, într-un Dumnezeu Creator etern, atotputernic, atotînțelept, un Dumnezeu de încredere și care poate fi cunoscut, Unul care a vorbit prin Biblie pentru a-și arăta voia și, în cele din urmă, prin Fiul Său, Domnul Iisus Hristos, pentru a-și arăta persoana. Aș dori, de asemenea, să subliniez unele dintre problemele științifice legate de viziunea naturalistă (evolutivă) a originilor și să spun de ce, în opinia mea, faptele științifice susțin mai degrabă cadrul biblic decât sistemul de credință evolutiv.
Un proiect necesită un proiectant
Pe masa din fața mea este o reproducere a unei frumoase picturi peisagistice reprezentând o scenă de țară, datând din 1770, de Paul Sandby. În prim-plan, artista a surprins lumina soarelui care cădea pe un copac dintr-o pajiște. În apropiere există un cal și câțiva copii, iar în fundal, vedem un râu care își croiește drumul pe lângă dealul verde și se îndreaptă spre mare. În depărtare, norii cenușii fac loc unui cer albastru deschis. Mă întrebați cum a apărut pictura.
Dacă ar fi să insist că, dintr-o dată și fără niciun motiv aparent, vopseaua pe bază de ulei a început să ajungă pe o pânză, în așa fel și în proporții atât de mari încât rezultatul a fost o operă de artă, ați crede că sunt nebun. Este un scenariu imposibil. Dificultățile mele de a vă convinge ar crește dacă nu aș fi în măsură să dau o explicație pentru existența pânzei și a vopselei în primul rând!
Naturalismul evolutiv ne cere să credem într-un astfel de scenariu: o imagine fără pictor, artă fără artist. Să ne amintim, de asemenea, că oricât de bună ar fi, pictura este doar o reprezentare moartă și bidimensională a unei realități vii, tridimensionale și mult mai minunate: peisajul în sine, copaci, cai, copii, cer, soare și nori! Cât de greșit și de prostesc este să lauzi lucrarea mâinii și a ochiului omenesc, negând totuși lucrarea artistului divin care a pus toate lucrurile la locurile lor, a creat și a dat pricepere acelor mâini și ochi umani!
Nu numai că un proiect implică un proiectant, ci un proiect spune ceva despre proiectantul său. Având în vedere vastitatea spațiului cosmic îndepărtat, complexitatea creierului uman, forțele puternice care țin nucleul fiecărui atom împreună, putem concluziona că Dumnezeu este într-adevăr imens, mare în inteligență și în putere. Dacă Dumnezeu este astfel, de ce nu ar trebui durata creației să fie de șase zile de 24 de ore? Ar fi putut să o facă în șase ore sau șase secunde dacă ar fi vrut. Un astfel de Dumnezeu poate face orice dorește, oricând vrea, în concordanță cu propria Sa natură.
Un Om care este Dumnezeu
Al doilea motiv și poate cel mai convingător al credinței creștine, în general, și al credinței într-o creație literală în șase zile, în special, este Domnul Iisus Hristos. Apropiindu-se de al doilea mileniu, El încă este figura centrală a istoriei umane. Fiecare ziar, calculator și monedă de astăzi ne amintește că El a fost cel care a împărțit timpul în două: e.n. și î.e.n. El nu a scris niciodată o carte sau un cântec, totuși despre El s-au scris milioane de cărți și unele dintre cele mai mari muzici din lume.
El nu a ridicat niciodată un monument, dar zeci de mii de clădiri au fost ridicate în cinstea Sa. El nu a condus niciodată o armată și nici nu a scos o sabie, însă, prin dragostea Sa, El a cucerit inimile a milioane de oameni de-a lungul anilor. Unii dintre dușmanii Lui, la întâlnirea Lui, au fost transformați în oameni care și-au dat viața pentru El. Exemplul și învățăturile Sale au avut cea mai mare influență pentru binele omenirii. Universități, școli, spitale, orfelinate, organizații caritabile și reforme sociale au fost fondate și au progresat în numele Lui așa cum nu s-a întâmplat în numele niciunei alte persoane.
Povestea sa de viață ne este spusă prin relatările martorilor oculari ai scriitorilor Noului Testament. Acești oameni erau prezenți când Iisus a vindecat orbi, a hrănit pe cei flămânzi, a calmat furtuna, a mers pe apă și a înviat oameni din morți. L-au auzit vorbind, L-au privit direct, L-au văzut murind și au mers, au vorbit și au luat masa cu El după ce a înviat din morți, așa cum a spus că va face. El a făcut și a susținut lucruri despre sine pe care numai Dumnezeu le poate face sau ar trebui să le pretindă. Iisus a vorbit despre Dumnezeu ca despre Tatăl Său și a spus: „Eu și Tatăl Meu una suntem” (Ioan 10:30); și „Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl” (Ioan 14:9).
Acum este important să ne dăm seama că Domnul Iisus Hristos a considerat primele capitole ale Facerii ca fapt istoric. Într-adevăr, așa a fost viziunea Sa înaltă asupra Scripturilor din Vechiul Testament, încât le-a numit „Cuvântul lui Dumnezeu” și că, Cuvântul lui Dumnezeu „era adevăr”, afirmând că „Scriptura nu poate să fie desființată” (Ioan 10:35, 17:17). Faptul că Domnul Iisus Hristos a crezut în Adam și Eva, Cain și Abel, Noe și un Potop cataclismic mondial este evident din pasaje precum Matei 19:4, 23:35 și 24:37-39. În Marcu 10:6, Iisus a spus: „Dar de la începutul făpturii, bărbat și femeie i-a făcut Dumnezeu”.
În aceste cuvinte ale lui Iisus, El ne învață că Adam și Eva au fost creați la „începutul făpturii”, nu la milioane de ani după început! Aceasta înseamnă, de asemenea, că Dumnezeu le-a pregătit o lume cu puțin timp înainte. Peste tot găsim că Biblia este în concordanță cu punctul de vedere al unei creații literale recente în șase zile. Aceasta a fost învățătura aproape universală a Bisericii creștine până aproximativ acum câteva sute de ani.
Mărturia altora
Mulți dintre cei mai mari oameni de știință din lume au fost creștini convinși, credincioși în Biblie [notă a Ed. CMI: vedeți Creation scientists and other specialists of interest]. În propria mea disciplină, inginerie electrică, trebuie doar să ne gândim la nume precum Michael Faraday, James Joule, Lord Kelvin și James Clerk Maxwell (care a scris împotriva evoluției) pentru a realiza că acest lucru este adevărat. Societatea de Cercetare a Creației are în prezent un număr de 650 de oameni de știință, fiecare având o diplomă de master sau mai mare într-un domeniu recunoscut al științei. Într-un articol recent, Dr. Russell Humphreys, fizician la Sandia National Laboratories, New Mexico, estimează că există în jur de 10 000 de oameni de știință profesioniști practicanți doar în SUA, care cred deschis într-o creație recentă în șase zile.[1]
Experiență personală
Am devenit creștin la vârsta de 16 ani căutând iertare pentru păcatele mele și încredințându-mi viața Domnului Iisus Hristos printr-o simplă rugăciune. Deși conștient de contradicția aparentă dintre știință și Biblie, faptul că Iisus a considerat relatarea Facerii ca fiind istoric adevărată, a fost suficient pentru a mă convinge, ca tânăr creștin, că și eu ar trebui să fac la fel! Ucenicul nu este mai presus de Domnul Său. Mulți ani mai târziu, sunt mai mult ca oricând convins nu numai de adevărul Evangheliei creștine, ci și de armonia dintre revelația biblică și adevărata știință.
Este extrem de important să ne dăm seama că, spre deosebire de ceea ce ni se spune adesea, nu se poate demonstra că există vreun fapt dovedit al științei care să contrazică relatarea biblică. Când teoriile științifice par să contrazică, este important să se examineze dovezile și interpretarea care stau la baza acestor idei. Oamenii de știință sunt supuși erorilor și părtinirii, așa cum arată istoria științei. În secțiunea de închidere a acestui articol, aș dori să examinez pe scurt câteva dintre problemele științifice severe inerente modelului evolutiv al originilor.
Ce s-a întâmplat și cum?
Conform teoriei „big bang-ului”, universul a început în urmă cu aproximativ 10 până la 20 de miliarde de ani ca un volum de spațiu și materie/energie neconceput de mic, care se extinde de atunci. Cu toate acestea, avem dreptul să punem întrebarea: ce s-a întâmplat? În termeni simpli, „Nimic nu s-a întâmplat”. O întrebare conexă este când au apărut legile naturale care guvernează lumea fizică? Trebuie să credem că și aceste legi sunt produsul întâmplării? Profesorul Werner Gitt a analizat recent teoria big bang-ului și observă că „multe descoperiri din ultimii ani cu instrumente îmbunătățite și metode de observație îmbunătățite au zguduit în repetate rânduri această teorie”[2].
Cum a luat naștere viața?
Evoluția are problema fundamentală a explicării modului în care viața a apărut din non-viață. În cartea sa Evolution, a Theory in Crisis, biologul molecular Dr. Michael Denton susține că subiectul său nu oferă niciun sprijin teoriei evoluției. El subliniază că nu există o celulă simplă. El pune următoarea întrebare:
„Este cu adevărat credibil că procesele aleatoare ar fi putut construi o realitate, al cărei cel mai mic element – o genă funcțională sau o proteină – are o complexitate dincolo de propriile noastre capacități creative, o realitate care este chiar antiteza întâmplării, care depășește în orice aspect ceva produs de inteligența omului?”[3]
Profesorul Sir Fred Hoyle, fostul astronom de la Cambridge, a făcut următoarea analogie pentru a ilustra dificultatea apariției vieții din întâmplare:
„Imaginați-vă 1050 de persoane oarbe având câte un cub Rubik amestecat și încercați să le concepeți ajungând simultan la forma rezolvată. Apoi, aveți șansa de a ajunge prin amestecarea aleatoare (variație aleatoare) a unuia dintre mulții biopolimeri de care depinde viața… un nonsens major.”[4]
Dr. Michael Behe, profesor asociat de biochimie la Universitatea Lehigh, susține în mod similar proiectarea inteligentă ca o explicație logică evidentă pentru complexitatea mașinilor biochimice găsite în toate viețuitoarele. El oferă exemple de sisteme biologice, precum coagularea sângelui, care sunt „ireductibil de complexe” și necesită funcționarea tuturor părților. În astfel de sisteme, nicio cale directă, graduală nu duce la producerea lor, deoarece, dacă lipsește o parte, atunci întregul sistem este inutil.[5]
De unde au venit noile informații?
Evoluția pe scară largă de la amibă la om necesită creșteri masive ale informațiilor genetice în timp. Se spune că evoluția se desfășoară prin procesele de selecție naturală (supraviețuirea celui mai adaptat) și/sau mutație. Cu toate acestea, întrebarea-cheie pentru ambele procese este de unde provin noile informații? Pentru ca o reptilă să devină pasăre, trebuie să aibă informațiile suplimentare necesare pentru aripi și pene etc. Selecția naturală este ușor de observat, dar nu poate crea de la sine noile informații, deoarece nu există o dezvoltare ascendentă în complexitatea genetică a organismului.
O altă presupusă sursă de informații noi o reprezintă mutațiile. Pentru evoluția pe scară largă, mutațiile trebuie să adauge, în medie, informații. Într-o carte recentă, biofizicianul Dr. Lee Spetner arată cu o analiză probabilistică detaliată că acest lucru este complet exclus. El examinează cazurile clasice ale mutațiilor citate în favoarea evoluției neo-darwiniene și arată în mod concludent că, fără excepție, toate au pierderi de informații. Nu există nicio mutație care să adauge informații.[6] Spetner este bine calificat să facă aceste calcule. Ca fost membru al Universității Johns Hopkins, el este specialist în comunicare și teoria informației.
Cazul împotriva evoluției este rezumat de profesorul de drept al Universității Berkeley, Philip Johnson, care susține următoarele puncte:
evoluția nu se bazează pe faptele științifice, ci pe o credință filosofică numită naturalism;
convingerea că un corp mare de dovezi empirice susține evoluția este o iluzie;
evoluția este ea însăși o religie;
dacă evoluția ar fi o ipoteză științifică bazată pe un studiu riguros al dovezilor, ea ar fi fost abandonată cu mult timp în urmă.[7]
În acest articol ne-am uitat la afirmația clară a Scripturii și am discutat motivele acceptării acesteia la valoarea sa reală. Am analizat o teorie alternativă a originilor întruchipată în teoria evoluției și dificultățile științifice cu care se confruntă, dificultăți care cresc în timp. Din aceste considerații și altele, eu, unul, nu am nici o ezitare în respingerea ipotezei evolutive a originilor și afirmarea alternativei biblice că în „șase zile a făcut Domnul cerul și pământul, marea și toate cele ce sunt într-însele”.
Autor: Stephen Taylor
Editat de: Dr John Ashton
Sursa: Creation.com | In Six Days – Why 50 Scientists Choose to Believe in Creation
Traducător: Cristian Monea
[1] Creation 20(1): 37, 1997.
[2] Creation 20(3): 42, 1998.
[3] Denton, M., Evolution: A Theory in Crisis, Adler and Adler, 1985.
[4] Nature 294: 105, 1981.
[5] Behe, M.J., Darwin’s Black Box, Free Press, 1996.
[6] Spetner, L., Not by Chance: Shattering the Modern Theroy of Evolutions, Judaica, 1997.
[7] Johnson, P.E., Darwin on Trial, Regnery Gateway, Washington, DC, 1991.
https://facerealumii.ro/stephen-taylor/
///////////////////////////////////////////
Dr. Don Batten: „Dumnezeu a creat lucrurile pentru a arăta că acestea au fost create, astfel încât să ne închinăm Lui și nu creației”
DONALD JAMES BATTEN
50 de oameni de știință creaționiști
Vă prezentăm pe site-ul nostru o serie de 50 personalități, doctori în știință, care cred în Dumnezeu, Creatorul întregului Univers. Acest articol face parte din cartea In six days în care fiecare om de știință are dedicat un capitol în care-și expune părerea sa despre motivul pentru care susține literal creația, așa cum este expusă în Biblie.
Dr. Don Batten, agronom
Don Batten
Dr. Batten este cercetător la Creation Ministries International din Australia. Deține o licență în agronomie de la Universitatea din Sydney și un doctorat în fiziologia plantelor de la Universitatea din Sydney. Dr. Batten a lucrat timp de 18 ani ca cercetător la Departamentul de Agricultură din New South Wales, studiind biologia florală, adaptarea la mediu și creșterea speciilor de pomi fructiferi tropicali și subtropicali, cum ar fi lychee, mărul și mango.
În copilărie, am fost trimis la școala duminicală. Am aflat biserica „noastră” teribil de plictisitoare, dar un om evlavios m-a învățat câteva adevăruri biblice fundamentale. Când eram încă la școala primară, un predicator de stradă a vizitat micul oraș rural în care am crescut. Am ascultat și am ajuns să înțeleg gravitatea păcatului meu și consecințele sale veșnice și am primit darul gratuit al mântuirii lui Dumnezeu.
M-am dus la Hurlstone Agricultural High School, o școală de stat cu internat. Aceasta era o școală creștină, activă, și am fost încurajat să cresc pe drumul meu creștin. Cu toate acestea, eram în cursul celui de-al doilea an al noului sistem de învățământ, cunoscut sub numele de „Schema Wyndham”. Aceasta a presupus o revizuire totală a sistemului de învățământ, astfel încât ideile evolutive au pătruns pentru prima dată în programul de învățământ, în special cel științific.
Tulburat de acest lucru, am fost atras să citesc o carte intitulată Science Returns to God. Autorul a obținut zece diplome – cinci în teologie și cinci în știință. În calitate de adolescent de 15 ani, m-am gândit că acest bărbat ar putea ști chiar mai mult decât am știut eu! În retrospectivă, mesajul său, în esență, a fost: „Știința este un mod infailibil de a cunoaște trecutul, așa că trebuie să facem Biblia să se potrivească cu ceea ce spun oamenii de știință”. Cu alte cuvinte, Dumnezeu a folosit evoluția de-a lungul a sute de milioane de ani de moarte, lupta pentru supraviețuire, „natura cu dinți și gheare”, ca mijloc de a crea totul.
În interior știam că acest lucru subminează Cuvântul lui Dumnezeu. Dar cum ar putea greși un om cu atâtea diplome? Am încercat să nu mă gândesc la aceasta. Dacă un necreștin m-ar fi provocat în legătură cu „știința” și Biblia, aș folosi clișee precum „Biblia este o carte a religiei, nu a științei”, „Dumnezeu ar fi putut folosi evoluția”, „zilele ar fi putut fi perioade lungi de timp ”, „la Domnul o zi este ca o mie de ani” și așa mai departe. Cu toate acestea, am încercat practic să nu mă gândesc la aceasta.
Două cutii
Am tratat problema folosind abordarea celor „două cutii”. Într-o cutie am avut credința mea creștină. Pe ea avea o etichetă pe care scria „Deschideți pentru studii bisericești și biblice, dar păstrați-o închisă în alte momente”. În cealaltă cutie erau studiile de școală și cele universitare. Această cutie avea o altă etichetă: „Deschisă pentru școală/universitate, dar niciodată pentru biserică sau la studii biblice”. Îmi compartimentasem viața în sacru și laic, iar secularul devenea din ce în ce mai dominant.
În acest stadiu nu am cunoscut niciun creștin care să creadă ceea ce spune Biblia despre creație (recentă și în șase zile), Căderea și Potopul (global). Teoria golurilor a „rezolvat” problema creștinilor mai în vârstă cu care am vorbit (ei nu au înțeles problemele, pentru că nu fuseseră învățați evoluția și niciodată nu am putut vedea că sensul simplu al Facerii a lăsat să se înțeleagă vreun gol, să nu mai vorbim de potopul lui Lucifer și alte idei fanteziste, cum ar fi oamenii fără suflet de dinaintea lui Adam). Alții „au crezut Biblia”, neputând oferi motive (contrar 1 Pet. 3:15). Majoritatea tinerilor au gândit la fel ca mine („Dumnezeu a folosit evoluția”).
Cu toate acestea, trebuie să fi existat unii creștini la universitate care au crezut relatarea biblică și ar fi fost dispuși să conteste învățătura evoluționistă. Într-o zi, la o prelegere, profesorul de zoologie a spus: „Unii dintre voi sunteți îngrijorați de această evoluție. Nu vă faceți prea multe griji pentru aceasta, nici eu nu știu dacă o cred.” În retrospectivă, cred că el a încercat doar să dezamorseze problema pentru câțiva „fundamentaliști” care au crezut, de fapt, ceea ce a spus Biblia (spre deosebire de mine). Cu toate acestea, cuvintele mi-au rămas în minte (mai mult decât orice altceva a mai spus el!). A folosit cuvântul „crede”? Am reflectat. Dar aceasta este știință, știința nu este o chestiune de credință! Știința înseamnă fapte! La aceasta m-am gândit, în naivitatea mea.
Adam și Eva: Stând pe o grămadă de oase adâncă de câțiva kilometri?
Acest gând m-a determinat să fiu mai deschis la minte cu privire la paradigma evoluției. Cele două cutii au început să se deschidă în același timp. Am început să fiu provocat de modurile în care scenariul evolutiv a contrazis teologia Bibliei – de exemplu, învățătura despre caracterul lui Dumnezeu și răscumpărarea nu a putut fi separată de istoricitatea relatării biblice despre creație și Cădere. Evoluția, dacă ar fi adevărată, a fost o credință total incompatibilă cu privire la istoria lumii.
Adică, cum ar putea un Creator-Dumnezeu iubitor, sfânt, drept, atotștiutor, atotputernic să folosească un mijloc atât de crud și distructiv de a crea totul? El a descris creația, după ce a terminat de creat tot, inclusiv omenirea, ca fiind foarte bună (Fac. 1:31). S-ar putea descrie creația ca fiind foarte bună dacă Adam și Eva ar sta pe o grămadă de oase adâncă de câțiva kilometri? Aceasta a presupus teoria golurilor și afirmația că „Dumnezeu a folosit evoluția”.
Facerea și Evanghelia
Apoi, au existat implicațiile pentru semnificația și motivul morții și învierii lui Iisus. Dacă aș avea ocazia să vorbesc cu cineva despre credința mea, aș evita Vechiul Testament și aș încerca să direcționez discuția spre dovezile istorice ale învierii lui Iisus. Aproape că mi-am dorit ca Vechiul Testament să nu facă parte din Biblie! Dar Iisus confirmase veridicitatea Vechiului Testament. De asemenea, el l-a citat și l-a aprobat pe Avraam:
„Dacă nu ascultă de Moise și de prooroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva dintre morți.” (Luca 16:31; comparați cu Ioan 5:46–47).
Motivul morții și învierii lui Iisus se bazează pe istoricitatea Facerii – că neascultarea lui Adam și a Evei a adus blestemul morții și al suferinței asupra lumii. Fiecare dintre noi a păcătuit, așa că toți merităm mânia lui Dumnezeu (Rom. 5:12). Iisus a luat blestemul morții asupra Sa pe cruce, pentru ca noi, care credem în Dumnezeu că ne va mântui, să fim eliberați de moarte pentru eternitate (Rom. 5:12-19; 1 Cor. 15:21-22). Dacă evoluția era adevărată, moartea și suferința erau dintotdeauna aici; ele nu ar fi fost rezultatul păcatului. Deci, ce semnificație are moartea lui Iisus?
Când încercam să cred în evoluție, fără să mă gândesc la aceasta, am încercat să explic blestemul asupra lui Adam ca moarte spirituală. De ce? Pentru că, dacă evoluția ar fi adevărată, moartea era deja aici când Adam a păcătuit. Dar blestemul a fost, în mod fundamental, moartea fizică („în pământ te vei întoarce” Fac. 3:19), de aceea Iisus a murit trupește pe cruce, așa cum ne amintim la fiecare Împărtășanie (1 Cor. 11:23-26). Și de aceea a înviat trupește din morți, învingând păcatul și moartea. Deci noi, care suntem în Hristos, așteptăm cu nerăbdare o înviere trupească (1 Corinteni 15).
Mai mult, Vechiul Testament conține Legea, pe care Noul Testament o numește călăuză spre Hristos (Gal. 3:24). Cum pot răspunde oamenii la Mântuitorul, Iisus Hristos, dacă nu știu că trebuie să fie mântuiți? Și cum pot să știe că trebuie să fie mântuiți dacă nu știu că au arătat neascultare față de Creatorul lor privind respectarea standardelor Lui de dreptate, că sunt pierduți, că merită condamnarea lui Dumnezeu și vor suferi mânia Lui la Judecată? Legea ne ajută să vedem că suntem într-adevăr pierduți fără mântuirea lui Dumnezeu prin Iisus Hristos.
Creștinismul – o înțelegere
Așadar, am început să văd că viața creștină este ca o „înțelegere”. Evoluția este, în esență, un alt mod de gândire care este conceput pentru a-l exclude pe Dumnezeu (amintiți-vă că axioma fundamentală a evoluției este că mutațiile sunt aleatoare, fără scop). „Evoluția teistă” este un oximoron. Dacă este evoluție, atunci Dumnezeu nu are nimic de-a face cu ea. Dacă este Dumnezeu, atunci nu este evoluție!
Mi-am dat seama că nu puteam alege ceea ce mi se părea convenabil să cred. Dacă Biblia este Cuvântul inspirat al Celui care a fost acolo la început, care nu face niciodată greșeli și nu minte niciodată, atunci ar trebui să fie autoritatea supremă. Nu ar trebui „reinterpretat” pentru a se potrivi speculațiilor oamenilor supuși greșelilor care nu au fost acolo la început și cu siguranță fac greșeli. Aceasta ar face din om autoritatea supremă, nu Dumnezeu. Biblia ne spune că, de vreme ce oamenii i-au întors spatele lui Dumnezeu, ei s-au rătăcit în gândurile lor (Rom. 1:21). Deci, nu este bine să răsturnați Cuvântul lui Dumnezeu din cauza „cărturarilor” care îl contrazic.
Iisus ne-a poruncit:
„Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău.” (Mat. 22:37)
Am exclus o mare parte din viața mea de la suveranitatea lui Dumnezeu – perioada mea la universitate.
Punând lucrurile la încercare
Am fost ca un burete, absorbind tot ce am fost învățat fără să verific. Acum am început să pun lucrurile la încercare. Chiar stăteau în picioare? Au existat nenumărate fosile de tranziție care arătau transformarea unui animal (sau plantă sau microb) în altul – așa cum a prezis Darwin? Nu, au existat doar o mână de fosile discutabile. Au arătat fosilele o transformare treptată a unui fel în altul? Nu, fosilele au prezentat stază (adică, nicio schimbare direcțională, rămânând practic aceleași).
Multe creaturi cunoscute sub numele de fosile, care se presupune că sunt vechi de sute de milioane de ani – precum stelele de mare, meduzele, melcii – sunt și astăzi aici. Cum poate fi aceasta dacă evoluția poate schimba atât de ușor un fel în altul?
Generare spontană?
În scenariul evolutiv, viața a apărut spontan din substanțe chimice simple. Dar acest lucru este imposibil ținând cont de ceea ce se știe acum despre complexitatea uimitoare a celor mai simple viețuitoare – chiar și cea mai simplă celulă auto-reproducătoare. Există atât de multe probleme cu această idee, care a devenit și mai greu de suportat de când eram student la universitate. Chiralitatea este o problemă uriașă – „orientarea” aminoacizilor și zaharurilor, de exemplu. Chimia fizică poate produce aminoacizi în condițiile potrivite, dar ei greșesc spunând că viața poate să se formeze, deoarece sunt amestecuri de forme de stânga și de dreapta, nu cele pure necesare în viețuitoare. Numai enzimele produc aminoacizii și zaharurile pure necesare vieții, dar fabricarea enzimelor necesită o celulă vie. Viața se bazează pe viață.
Apoi, există problema insurmontabilă de a obține chiar și o enzimă funcțională prin procese aleatoare, chiar dacă ați putea obține toate ingredientele asamblate împreună. Să luăm în considerare doar o enzimă tipică formată din 300 de aminoacizi. Chiar dacă suntem generoși cu materialistul și presupunem că numai 150 de aminoacizi trebuie specificați pentru funcția enzimei, probabilitatea de a obține o secvență funcțională este mai mică de 1 în 10195.
Nu ne putem imagina o astfel de improbabilitate. Există, probabil, 1080 de atomi în univers. Dacă am face din fiecare atom din universul nostru un alt univers la fel ca al nostru și fiecare dintre acești atomi ar fi fost un experiment pentru fiecare milisecundă a presupusei vârste evolutive a universului nostru, s-ar obține 10181 de experimente – departe de cea mai mică șansă de a obține o enzimă funcțională. Aceasta este doar o enzimă. Această celulă vie, care este cea mai simplă, trebuie să aibă cel puțin câteva sute de enzime/proteine.
Îmi amintesc clar, la Biochimie II, o serie de prelegeri despre operonul lactozidazei (un grup de gene care codifică toate enzimele implicate în metabolismul lactozei) în E. coli. Acest lucru tocmai fusese elucidat (20 de ani mai târziu, tot se încearcă lămurirea detaliilor despre modul în care enzimele își fac treaba). Mecanismul complex de control care a pornit enzimele numai dacă lactoza era disponibilă și reglează cantitatea de enzimă fabricată, a fost cu adevărat minunat.
În mod evident, lectorul se bucura să ne învețe despre astfel de minuni proaspăt descoperite. La sfârșitul seriei, într-o sesiune de întrebări/discuții, cineva a întrebat: „Cum ar putea evolua un astfel de sistem de control integrat prin mutații aleatoare și selecție naturală?” Spre surprinderea mea, lectorul a răspuns pur și simplu: „Nu ar putea”.
De atunci, au fost descoperite multe alte mașini și mecanisme biochimice extrem de integrate, mașini care nu vor funcționa dacă lipsește o singură parte. Aceasta înseamnă că nu pot fi acumulate prin mici modificări care se acumulează în timp, deoarece micile schimbări nu ar fi funcționale pentru organism, astfel încât selecția naturală nu ar putea acționa asupra lor. Doar aparatul complet funcționează, deci trebuie să fie prezent pentru ca acesta să confere un avantaj organismului și să fie astfel accesibil selecției naturale. Astfel de mașini biochimice includ flagelul rotativ, utilizat pentru propulsia bacteriilor și sistemul de coagulare a sângelui la vertebrate. Aceste caracteristici de proiectare sunt exemple de „complexitate ireductibilă”.[1]
În această perioadă, dr. Duane Gish, de la Institutul pentru Cercetarea Creației din SUA, a făcut o vizită la Universitatea din Sydney, sponsorizată de Uniunea Evanghelică. Prezentarea sa mi-a consolidat ideile. Interesant este că studenții de la filozofie, nu cei la științe, au vrut să dezbată problema cu dr. Gish. Acest lucru mi-a întărit ideea că întreaga problemă este fundamental una filosofică/religioasă. Karl Popper, binecunoscutul filozof al științei, a ajuns la concluzia că „darwinismul nu este o teorie științifică testabilă, ci un program de cercetare metafizică – un cadru posibil pentru teoriile științifice testabile”[2].
Darwinismul, de la început, a fost în esență un cadru materialist, ateist, pentru gândire. Este o viziune asupra lumii, o paradigmă. Așa cum Adam Sedgwick, profesor de geologie de la Universitatea Cambridge, scria, în 1861, despre Originea speciilor lui Darwin: „De la început până la sfârșit este un fel de mâncare de materialism gătit cu pricepere. … Și de ce se face aceasta? Din niciun alt motiv, sunt sigur, decât pentru a ne face independenți de un Creator.”[3]
Sir Julian Huxley, ateu și primul director general al UNESCO, a spus: „Realizarea reală a lui Darwin a fost aceea de a înlătura întreaga idee a lui Dumnezeu ca și Creator al organismelor din sfera discuției raționale.”[4]
Se pare că nimeni de la conferința care sărbătorea centenarul publicării cărții Originea speciilor de către Darwin, nu s-a opus declarației lui Huxley. Mai recent, William Provine, profesor de științe biologice la Universitatea Cornell, a spus: „Permiteți-mi să rezum opiniile mele cu privire la ceea ce ne spune biologia evoluției moderne cu voce tare și clară. … Nu există zei, nu există forțe de niciun fel, nici viață după moarte. Când mor, sunt absolut sigur că voi fi complet mort. Aceasta este doar tot – acesta va fi sfârșitul meu. Nu există niciun fundament suprem pentru etică, niciun sens suprem în viață și nicio voință liberă pentru oameni.”[5]
Teologii care cred că pot desena cercuri în jurul științei și creștinismului și spun că „religia” nu are nimic de-a face cu „știința” și invers, ar fi bine să muncească din greu pentru a-i convinge pe evoluționiști!
Accidentele creează cărți cu informații?
Un microb tipic conține informații codificate în genomul său echivalente unei cărți de aproximativ 500 de pagini. Un om are aproximativ 1000 de astfel de cărți cu informații codificate în ADN-ul fiecărei celule. Să presupunem că prima celulă s-a creat singură. Atunci, cum s-a transformat în toate viețuitoarele de pe pământ? Mutațiile și selecția naturală ar trebui să fie eroii complotului evolutiv, potrivit profeților darwinieni moderni, precum Richard Dawkins, care a fost descris ca „apostolul ateismului”.
Mutațiile apar atunci când apar erori în urma copierii ADN-ului pentru a fi transmis descendenților – „literele” bazice ale acidului nucleic din cod sunt schimbate, pierdute sau adăugate. Aceste erori ar trebui să genereze toate informațiile genetice noi, iar selecția naturală separă îmbunătățirile de efectele degenerative.
Greșelile accidentale de copiere adaugă informațiile genetice complexe necesare pentru a transforma microbii în moluște, acarieni, mango și oameni? Modificările aleatoare ale informațiilor cresc vreodată cantitatea de informații semnificative? Când un dactilograf apasă tasta greșită, adaugă vreodată „greșeala” vreun sens suplimentar informațiilor care sunt scrise? Modificările aleatoare aduse unui program de calculator măresc vreodată funcționalitatea programului?
Intuitiv, nu ne-am aștepta niciodată ca modificările aleatoare să genereze informații funcționale suplimentare, dar aceasta se presupune că este chestia fantastică a creării informațiilor în paradigma evoluției.
Dar este de ajuns intuiția? Au existat studii detaliate ale acestei probleme publicate în ultimii ani, care arată că generarea de noi complexități funcționale prin accidente este atât de improbabilă încât nu s-ar întâmpla niciodată, chiar și în miliardele de ani ale evoluționiștilor.[6] Mutațiile cauzează pierderea informațiilor, pierderea complexității funcționale – nu o creștere, așa cum necesită evoluția.
Uneori, pierderea complexității/specificității poate fi avantajoasă – de exemplu, pierderea aripilor la gândacii descendenți dintr-o specie de gândaci zburători purtați de vânt pe o insulă. În această situație, zborul reprezintă un pericol pentru sănătate, deoarece gândacii zburători ar putea fi aruncați în mare, deci pierderea aripilor poate fi un avantaj. O mutație a uneia dintre genele care controlează formarea aripilor ar putea cauza cu ușurință pierderea aripilor. Deci, o astfel de mutație poate fi benefică, dar este totuși o pierdere de informații, nu creșterea pe care o necesită evoluția.
Rezistența la antibiotice poate apărea prin pierderea informațiilor genetice. De exemplu, rezistența la penicilină a stafilococului s-a întâmplat prin pierderea controlului asupra producției unei enzime care descompune penicilina. Acest lucru are ca rezultat supraproducția enzimei, care este utilă în prezența antibioticului, însă este o irosire de resurse în mod normal.
Un alt mecanism pentru obținerea rezistenței la antibiotice este achiziționarea de pachete de gene de la alte tipuri de bacterii prin conjugare, un proces de împerechere la bacterii. Cu toate acestea, nu există nicio funcționalitate complexă nouă care să apară prin oricare dintre aceste procese. Toate implică fie pierderea informației, fie achiziționarea lor de la altceva, care nu susține credința în progresia ascendentă prin evoluție.
Obținerea unui profit prin falimentare lentă
Există, de asemenea, probleme uriașe cu ratele de mutație necesare și costul de a scăpa de mutațiile predominante „rele” (care necesită „moartea celui neadaptat”). De asemenea, pentru ca o mutație bună să se stabilească într-o populație, toți acei indivizi care nu au noua trăsătură trebuie să moară. Când aceste considerații sunt combinate cu ratele reduse de reproducere a multor animale, devine clar că nu a existat suficient timp (chiar și cu perioada de timp a evoluționiștilor) pentru ca astfel de animale să poată evolua.
- B. S. Haldane, unul dintre cei care au formulat teoria modernă „neo-darwiniană”, a scris despre aceste probleme cu mulți ani în urmă. Motoo Kimura a încercat să o rezolve cu teoria mutației neutre, dar acest lucru nu ajută, deoarece nu scapă de costul substituției – în momentul în care o presupusă mutație neutră devine benefică printr-o schimbare a mediului, cei care nu au mutația trebuie să moară în continuare pentru ca aceasta să se fixeze în populație.[7]
Selecția naturală este, de asemenea, o problemă. A fost propusă inițial ca un mecanism conservator pentru eliminarea neadaptaților, greșelilor, care apar într-o lume căzută. Darwin a încercat să o transforme într-o forță creativă pentru a face lucruri noi. Dar la fel cum mutațiile distrug informațiile genetice complexe, codificate, tot așa selecția naturală elimină informațiile genetice.
Dacă o populație de animale conține indivizi cu diferite lungimi de păr și mediul se schimbă astfel încât devine extrem de rece, animalele cu părul scurt vor muri, supraviețuind doar cele cu părul lung. Populația s-a adaptat condițiilor de frig, dar a pierdut informațiile genetice pentru părul scurt.
Pierderea informațiilor are loc atât cu selecția naturală, cât și cu selecția artificială sau cu reproducerea. Crescătorii de plante caută să folosească tipuri sălbatice în reproducere, deoarece soiurile noastre foarte selectate nu dispun de informații genetice prezente în omologii lor sălbatici. Fiind o persoană implicată, de-a lungul anilor, în creșterea plantelor, cum ar fi lychees, măr și guava, am fost foarte conștient de acest lucru.
Dar similitudinile („omologia”)?
Nu arată omologia că suntem înrudiți cu animalele, într-un „mare lanț de vietăți”? Dacă se presupune că evoluția trebuie să fi avut loc, deoarece suntem aici, atunci se poate argumenta că similitudinile sunt dovezi ale evoluției.
Cu toate acestea, poate că asemănările există pentru un motiv diferit. Poate există pentru că există un Creator comun care a făcut totul. Mai mult, poate Creatorul a făcut lucrurile cu un model care este menit să ne spună ceva – și anume, că există un singur Creator-Dumnezeu. Romani 1:20 ne spune că atributele invizibile ale lui Dumnezeu sunt clar evidente în ceea ce a făcut El, astfel încât nimeni nu are vreo scuză pentru a pretinde lipsa cunoașterii lor. Dacă nu ar exista asemănări și fiecare organism ar fi complet diferit de oricare altul, am putea concluziona logic că au existat mulți creatori, mulți zei.
Interesant este că modelele de similitudine vorbesc, de fapt, împotriva explicației evolutive. De exemplu, cârtița marsupială și cea placentară, precum și șoarecele marsupial și cel placentar, sunt incredibil de asemănătoare. Dar acest lucru nu se poate datora legăturii evolutive, deoarece, în schema evolutivă, planul corpului marsupial și planul corpului placentar s-au despărțit înainte de presupusa evoluție a cârtițelor și a șoarecilor. Așadar, este oferită o „explicație” ad hoc pentru asemănări: s-a întâmplat să se asemene pentru că au evoluat în medii similare – „evoluție convergentă”.
Piciorul unui cal este destul de diferit de al nostru, dar suntem clasificați ca mamifere placentare. Piciorul unei broaște este mult mai asemănător cu al nostru, dar aceasta este un amfibian, departe de noi. Cum se face? Ei bine, iată o altă poveste ad hoc: piciorul calului a evoluat/s-a adaptat la o altă formă specializată pentru alergat etc.; broasca și picioarele umane nu s-au schimbat prea mult de la prototipul piciorului vertebrat – de aceea arată atât de asemănător.
Aceste scenarii nu sunt știință; sunt doar povești. Necesitatea poveștilor apare deoarece evoluționiștii interpretează greșit sistemul ierarhic de clasificare ca un model evolutiv. Biologul molecular Dr. Michael Denton, în calitate de persoană care nu este creaționistă, a explicat acest lucru în cartea sa clasică Evolution: A Theory in Crisis.[8]
Deci viața nu a apărut prin procese naturale și nici marea diversitate a vieții nu ar fi putut apărea prin procese naturale neinteligente (evoluție). Tipurile vii au fost create de Dumnezeu, așa cum spune Biblia. Plantele au fost create pentru a se reproduce după felul lor (Fac. 1:11-12), ca și alte tipuri de ființe vii. Vedem variații, dar sunt limitate.
Câinii/lupii/șacalii/coioții – membri ai tipului lupului – nu se vor transforma niciodată în ceva diferit prin orice proces natural, așa cum nici roșiile nu se vor transforma în fasole. Dumnezeu a creat lucrurile cu abilitatea de a se adapta, de a varia în limite; altfel nu ar fi fost capabili să „umple pământul”. Mutațiile și selecția naturală apar în lumea noastră căzută, dar ele nu creează noi tipuri de bază de organisme. În ultimul timp, unii evoluționiști încep să realizeze acest lucru:
Putem continua să examinăm variația naturală la toate nivelurile… precum și să facem ipoteze cu privire la evenimentele de speciație ale ploșnițelor, urșilor și brahiopodelor până când se sfârșește planeta, dar vom rămâne doar cu ploșnițe, brahiopode și urși. Niciunul dintre acestea nu se va transforma în rotifere sau viermi rotunzi.[9]
Știința s-a „întors la Dumnezeu” într-un anumit sens aici, deoarece acest lucru ar putea fi învățat citind capitolul 1 al Facerii.
Dumnezeu a creat lucrurile pentru a arăta că acestea au fost create, astfel încât să ne închinăm Lui și nu creației.
Autor: Don Batten
Editat de: Dr John Ashton
Sursa: Creation.com | In Six Days – Why 50 Scientists Choose to Believe in Creation
Traducător: Cristian Monea
[1] Michael J. Behe, Darwin’s Black Box: The Challenge to Biochemical Evolution, The Free Press, New York, 1996.
[2] Karl Popper, Unended Quest, Fontana-Collins, Glasgow, p. 151, 1976.
[3] A. Sedgwick, 1861, citat din Ronald W. Clark, The Survival of Charles Darwin, Random House, New York, p. 139, 1984.
[4] Discurs, Centenarul lui Darwin, 1959.
[5] Provine, W.B., Darwinism: Science or Naturalistic Philosophy? The Debate at Stanford University, William B. Provine (Universitatea Cornell) și Phillip E. Johnson (Universitatea din California, Berkeley), înregistrare video © 1994 Regents of the University of California. (Vedeți și: Origins Research 16(1):9, 1994; arn.org/docs/orpages/or161/161main.htm.)
[6] Lee Spetner, Not by Chance, Judaica Press, Brooklyn, NY, 1997. Pentru informații privind conceptul de informație, vedeți Werner Gitt, In the Beginning Was Information, Christliche Literatur-Vertreitung, Bielefeld, Germania, 1997.
[7] Walter James ReMine, The Biotic Message, St. Paul Science, St. Paul, MN, p. 208–253, 1993.
[8] Michael Denton, Evolution: A Theory in Crisis, Burnett Books, Londra, 1985.
[9] G.L.G. Miklos, Emergence of Organizational Complexities During Metazoan Evolution: Perspectives from Molecular Biology, Palaeontology and Neo-Darwinism, Mem. Assoc. Australas. Palaeontols 15, p. 25, 1993.
https://facerealumii.ro/don-batten/
//////////////////////////
https://facerealumii.ro/category/50-de-oameni-de-stiinta-creationisti/
/////////////////////////////////////////////
Ateii încearcă să caute un substitut deplin pentru creștinism
KEN AMMI
Ateism
Ateismul ca idolatrizare a naturii sau neo-păgânismul
Prin „idolatrizarea naturii” și „neopăgânism” mă refer la tendința ateului de a înlocui un sentiment de venerație față de Dumnezeu și de a căuta transcendență prin relaționarea cu Dumnezeu, căutând admirație și transcendență în natură. Această transcendență nu este numai îmbucurătoare, ci mai mult, spun ateii că este mai sfântă decât teismul (credința în Dumnezeu).
Referindu-ne la capacitatea noastră de a „ieși în afara Pământului și de a ne observa pe noi înșine”, așa cum s-a făcut în Voyager 2 (o navă spațială, lansată la 20 august 1977 de NASA), Carl Sagan a declarat:
„A fost o experiență cutremurătoare in tot corpul, excitantă, de creștere a conștiinței și a experienţei. Se spune că astronomia este o experiență smerită și de construire a caracterului”.[1]
Ȋn primul episod din seria sa televizată intitulată Cosmos, Carl Sagan a început cu afirmaţia:
„Cosmosul este tot ceea ce este sau a fost sau va fi vreodată. Firavele noastre contemplații asupra Cosmosului ne-au emoționat – am simțit o furnicătură pe şira spinării, o vibraţie în voce, o senzație slabă, ca o amintire îndepărtată, de cădere de la înălțime. Știm că ne apropiem de cele mai mareţe mistere. „
Presupunând că există o realitate fără de Dumnezeu, rămâne un mister de ce ateii caută experiențe transcendente (în afara realității și lumii lor).
Michael Shermer a declarat că studiul său asupra evoluției a fost „mult mai luminos și transcendental, spiritual, decât orice am experimentat în șapte ani de a fi un creștin nou născut”.[2]
Michael Shermer a făcut referire la „partea spirituală a științei”, pe care el o numea „știinsualitate” (trad.lui sciensuality):
„Dacă religia și spiritualitatea ar trebui să genereze uimire și smerenie față de Creator, ce ar putea fi mai minunat și mai simplu (smerit) decât spațiul adânc descoperit de Hubble și de către cosmologi și de timpul vast descoperit de către Darwin și de evoluționiști? Darwin contează pentru că evoluția contează. Evoluția contează pentru că știința contează. Și știința contează pentru că este povestea cea mai importantă a epocii noastre, o saga epică despre cine suntem, de unde am venit și unde mergem.”[3]
Michael Ruse, profesor de filosofie la Universitatea din Guelph, evoluționist ardent și, cu siguranță, un fost creștin care a susținut Uniunea Americană a Libertăţilor Civile (American Civil Liberties Union) împotriva proiectului de „tratare echilibrată” (a creaţionismului și evoluționismului în școli) din SUA, a scris:
“Evoluția este promovată de practicienii săi ca fiind mai mult decât o simplă știință. Evoluția este promulgată ca o ideologie, o religie seculară – o alternativă deplină la creștinism, cu sens și moralitate … Acest lucru era valabil pentru evoluție la început și este adevărat și astăzi…
„Ca reformator social, Huxley, cunoscut în ziare ca „Papa Huxley”, a fost hotărât să găsească un substitut al creștinismului. Evoluționismul, cu accentul pe legea neîntreruptă – care ar putea fi folosită pentru a reflecta mesajele de progres social – a fost candidatul perfect. Viața este ȋntr-o continuă în mișcare în sus…
„Într-adevăr, recunoscând că o religie bună are nevoie de un mesaj moral, precum și de o istorie și promisiunea unei recompense viitoare, Huxley s-a întors din ce în ce mai mult de la Darwin (care nu era foarte bun în furnizarea acestor lucruri) spre un alt evoluționist englez. Herbert Spencer – fost scriitor prolific și un filosof foarte popular în rândul maselor, avea aceeași viziune ca a lui Huxley, privind evoluționismul ca metafizică, mai degrabă decât ca o știință propriu-zisă.
„Evoluționismul are acum propriul vizionar mistic, este vorba de Sfântul Ioan al Crucii (sfant spaniol romano-catolic din sec. XVI sau San Juan de la Cruz). Edward O. Wilson, entomologul și sociobiologul de la Harvard, ne spune că acum avem o „mitologie alternativă” pentru a învinge religia tradițională… Dacă oamenii doresc să facă o religie din evoluționism, atunci asta e treaba lor… Important este să recunoaștem când oamenii depășesc bariera strictă a științei, trecând la revendicări morale și sociale, gândindu-se la teoria lor ca la una holistică (atot-cuprinzătoare)”.[4]
Adresându-se unui ateu coleg pe nume Jonathan Miller, Richard Dawkins a declarat:
„Probabil că tu și cu mine avem… sentimente care ar putea fi foarte asemănătoare cu un fel de minune mistică atunci când contemplăm stelele, atunci când contemplăm galaxiile, atunci când contemplăm viața, întinderea imensă a timpului geologic. Experimentez și mă aștept să experimentezi sentimente interioare care sună destul de mult ca un…, ceea ce simt misticii și ei numesc Dumnezeu. Dacă și eu am fost numit o persoană foarte religioasă din acest motiv – dacă sunt numită persoană religioasă, atunci răspunsul meu este: „Ei bine, te joci cu cuvinte”, pentru că ceea ce crede marea majoritate a oamenilor prin religie este ceva cu totul diferit de acest tip de experiență transcendentă, mistică […]
„Sensul transcendent, sensul mistic transcendent, pentru oamenii religioși și non-religioși este ceva foarte diferit. În acest sens, probabil că sunt o persoană religioasă. Probabil că și tu ești o persoană religioasă. Dar asta nu înseamnă că noi credem că există o ființă supranaturală care interferează cu lumea, care face orice, care manipulează orice, sau apropo, căreia merită să te rogi sau să ceri iertare păcatelor, etc. […]”
„Prefer să folosesc cuvinte precum religia și Dumnezeu, în modul în care marea majoritatea oamenilor din lume le-ar înțelege și să rezerv un alt fel de limbaj pentru sentimentul pe care îl împărtășim cu un cleric […] simț al miracolului pe care îl obți ca om de știință contemplând cosmosul sau contemplarea mitocondriilor ce este de fapt mult mai mare decât orice veți obține prin contemplarea obiectelor tradiționale ale misticismului religios.[5] [punctele de suspensie apar în transcrierea originală, care denotă modul greoi în care Richard Dawkins vorbeste]
Richard Dawkins a declarat in publicatia Is Science a Religion?:
„Știința are unele virtuți ale religiei… Toate marile religii au un loc de uimire, pentru o viziune extatică la minunea și frumusețea creației. Și tocmai acest sentiment de tremurături pe șira spinarii, o adorare adâncă – aproape de închinare – această inundare a pieptului cu o minune extatică, poate fi oferită de știința modernă. Și face acest lucru dincolo de cele mai sălbatice vise ale sfinților și misticilor…
„Știința poate oferi o viziune a vieții și a universului, care, după cum am remarcat deja, pentru că modestia inspirației poetice depășește cu mult orice credințe reciproc contradictorii și tradiții dezamăgitoare recente ale religiilor lumii…
“Universul în ansamblu nu ar putea fi altfel decât indiferent față de Hristos, nașterea lui, patimile lui și moartea lui… Vreau să mă întorc acum la acuzația că știința este doar o credință. Versiunea mai excesivă a acestei acuzații – și cea pe care o întâlnesc deseori atât ca un om de știință, cât și ca un raționalist – este o acuzație de zelotism și bigotism în oamenii de știință, acuzații la fel de mari ca și cele găsite în oamenii religioși. Uneori poate fi un pic de dreptate în această acuzație; dar ca niște bigoți zeloși, noi oamenii de știință suntem doar amatori in acest joc. Suntem mulțumiți să ne contrazicem cu cei care nu sunt de acord cu noi. Noi nu-i ucidem.”
Stephen S. Hall, a declarat în cartea Darwin’s Rottweiler Sir Richard Dawkins: Evolution’s Fiercest Champion, Far Too Fierce:
„Religia Einsteiniană este un fel de spiritualitate care nu este supernaturală… Și asta nu înseamnă că este într-un fel mai prejos decât religia supranaturală. Dimpotrivă… Einstein era neclintit în a respinge toate ideile unui zeu personal. Este ceva mai mare, ceva mai grandios, ceva la care cred că orice om de știință poate adera, inclusiv acei oameni de știință pe care i-aș numi ateiști. Einstein, în termenii mei, a fost ateu, deși Einstein, desigur, a fost foarte mândru de folosirea cuvântului Dumnezeu. Când Einstein folosea cuvântul Dumnezeu, îl folosea ca o metaforă. Când a spus lucruri precum „Dumnezeu este delicat, dar nu este malițios” sau „El nu joacă zaruri”, sau „A avut Dumnezeu o contribuție în crearea universului”? Ceea ce a vrut să spună el a fost că hazardul nu se află în inima tuturor lucrurilor. Ar putea universul să fie altfel decât este? Einstein a ales să folosească cuvântul Dumnezeu pentru a formula astfel de întrebări profunde și adânci. Asta mi se pare ca este partea bună a religiei la care putem adera cu toții…
„Ceea ce nu pot înțelege este motivul pentru care este normal să arătăm respect oamenilor de știință buni, chiar și oamenilor de știință mari, care în același timp cred într-un Dumnezeu care face lucruri precum ascultarea rugăciunilor noastre, iertarea păcatelor, face miracole ieftine… care probabil se împotrivește la tot ceea ce zeul fizicianului, cosmologul divin, a înființat atunci când și-a înființat marile legi ale naturii. Deci nu înțeleg un om de știință care spune: „Sunt romano-catolic” sau „eu sunt baptist” …
„Presupun că speranța mea ar fi că știința – cea mai bună știință, tipul de știință care se apropie de cea mai bună religie, spiritualitatea Einsteiniană despre care vorbeam – este atât de provocatoare, atât de interesantă, încât ar trebui să îi încânte pe toţi…
„Avem ceva mult mai bun de oferit … De ce noi, liber-cugetători seculariști, nu intrăm pe aceeași piață… pentru a vinde ceea ce trebuie să vindem? Pentru că in final este un produs mult mai bun și tot ce trebuie să facem este să ne perfecționăm vânzările până la nivelul pe care ei îl fac deja.”
Astfel de sentimente par a fi împlinirea referinței apostolului Pavel la Epistola catre Romani Cap 1,18-28:
“Căci mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer peste toată fărădelegea şi peste toată nedreptatea oamenilor care ţin nedreptatea drept adevăr. Pentru că ceea ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu este cunoscut de către ei; fiindcă Dumnezeu le-a arătat lor. Cele nevăzute ale Lui se văd de la facerea lumii, înţelegându-se din făpturi, adică veşnica Lui putere şi dumnezeire, aşa ca ei să fie fără cuvânt de apărare, pentru că, cunoscând pe Dumnezeu, nu L-au slăvit ca pe Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit, ci s-au rătăcit în gândurile lor şi inima lor cea nesocotită s-a întunecat.
Zicând că sunt înţelepţi, au ajuns nebuni. Şi au schimbat slava lui Dumnezeu Celui nestricăcios cu asemănarea chipului omului celui stricăcios şi al păsărilor şi al celor cu patru picioare şi al târâtoarelor. De aceea Dumnezeu i-a dat necurăţiei, după poftele inimilor lor, ca să-şi pângărească trupurile lor între ei, ca unii care au schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună şi s-au închinat şi au slujit făpturii, în locul Făcătorului, Care este binecuvântat în veci, amin!
Pentru aceea, Dumnezeu i-a dat unor patimi de ocară, căci şi femeile lor au schimbat fireasca rânduială cu cea împotriva firii; Asemenea şi bărbaţii lăsând rânduiala cea după fire a părţii femeieşti, s-au aprins în pofta lor unii pentru alţii, bărbaţi cu bărbaţi, săvârşind ruşinea şi luând cu ei răsplata cuvenită rătăcirii lor. Şi precum n-au încercat să aibă pe Dumnezeu în cunoştinţă, aşa şi Dumnezeu i-a lăsat la mintea lor fără judecată, să facă cele ce nu se cuvine.”
Autor: Ken Ammi
Sursa: Creation.com
https://facerealumii.ro/ateism-substitut-crestinism/
/////////////////////////////////////////////
David Bentley Hart și neoateismul contemporan (I)
Nicolae Turcan
David Bentley Hart este un teolog ortodox, scriitor și critic cultural american, cunoscut publicului român prin două cărți excepționale traduse în limba română: 1 Frumusețea infinitului
2 și Ateismul: o amăgire
Specialist în studii clasice, teologie patristică și medievală, bun cunoscător al filosofiei și membru al grupului Radical Orthodoxy, înființat de John Milbank, Hart este recunoscut ca unul dintre cei mai importanți apărători contemporani ai creștinismului în fața atacurilor neoateismului, fie el filosofic sau științific.
Întâmpinările lui Hart împotriva ateismului nu țin de vreo antipatie față de necredință; de fapt, după cum mărturisește, există „numeroase forme de ateism” pe care le consideră „mult mai admirabile decât multe forme de creștinism sau de religie, în general”. Însă ateismul cu o argumentație falacioasă, ignorant din punct de vedere teologic și istoric și turbulent ca orice alt fundamentalism i se pare inacceptabil.3 Or împotriva acestui ateism tendențios și ignorant își formulează Hart critica, avându-i în vizor, printre alții, pe Richard Dawkins, Daniel Dennett, Sam Harris, autori destul de cunoscuți, datorită recentelor traduceri, și la noi.
Intențiile declarate ale lui Hart față de neoatei nu este de a-i convinge să creadă în ceea ce el crede, ci în a se asigura că au un concept corect al Dumnezeului în care nu cred și pe care-l recuză. În The Experience of God4, Hart avansează câteva descrieri ale acestui concept, pe care neo-ateismul îl ratează: Dumnezeu este ființă absolută, atotputernic, atotștiutor, atotprezent, de care depinde existența a tot ceea ce este și fără de care nimic nu ar putea exista; de asemenea, Dumnezeu este necorporal, spirit pur, fără limitări temporale sau spațiale, necreat, necompus, unic5, fără ca aceste determinații să-L epuizeze pe Cel mai presus de rațiune.
Hart consideră că există două prejudecăți majore ale neoateismului contemporan, care nu e, de fapt, decât „cea mai zeloasă și fățarnică retorică contemporană antireligioasă”6: prima prejudecată susține lipsa de fundament a credinței și cea de-a doua afirmă că religia este principala cauză a violenței, intoleranței și opresiunii și, prin urmare, ar trebui pur și simplu abandonată. Hart le răspunde ambelor prejudecăți și vom reda argumentele lui în continuare.
Cea dintâi, prejudecata nefundamentării religiei, este atât de puternică, încât neoateii nici nu se mai străduiesc să aducă argumente sistematice, ba chiar încearcă să-i convingă pe credincioși că nu au temeiuri suficiente pentru credința lor (precum Daniel Dennett și Richard Dawkins). Hart aduce mai multe argumente în favoarea existenței unor temeiuri rezonabile pentru credință. Mai întâi, este adevărat că nu pot fi aduse dovezi perfect obiective pentru credință, dar dacă tot ce nu e demonstrabil perfect obiectiv ar fi hazardat, atunci ar trebui să excludem foarte multe din acțiunile noastre zilnice, bazate pe afectivitate, alegere, anticipare și așa mai departe. Apoi, răspunzând unei acuzații a lui Sam Haris – care se indigna că învierea lui Hristos, fiind un eveniment mărturisit de alții, nu deține o întemeiere suficientă pentru a fi crezută, iar credincioșii cred de fapt într-o mărturisire –, Hart afirmă că în acest caz trebuie să ținem cont de faptul că a fost vorba întâi de toate despre un eveniment istoric. Cei care l-au trăit au ales mai degrabă să moară ca martiri, decât, mințind, să afirme contrariul, de aceea mărturia lor nu este neplauzibilă, mai ales că au fost implicați oameni de o anumită credibilitate morală. În al treilea rând, un alt argument pentru întemeierea credinței, chiar dacă neștiințific și incapabil să-i convingă pe sceptici, provine din experiența religioasă a celor ce cred. Nu în ultimul rând, în privința acestei prejudecăți a non-întemeierii, am putea accepta că „există convingere religioasă irațională”, însă, la fel de adevărat, ar trebui să recunoaștem că există „și un materialism ateu irațional”.7 În concluzie, dacă se acceptă cu rigurozitate absența întemeierii, aceasta nu se referă doar la domeniul religiei, ci și la ateism.
Cea de-a doua prejudecată, devenită o acuzație reluată mereu și fără spirit critic, este că religia este violentă sau, în cazul creștinismului, că Evanghelia este intolerantă.8 Nu este neadevărat că apariția creștinismului în lumea antică s-a caracterizat prin incapacitatea de a se amesteca, sincretic, cu alte religii, dovedind un exclusivism pe care adepții săi trebuiau să-l respecte, la fel cum iudaismul era neasimilabil și cerea credință într-un singur Dumnezeu, altul decât zeii popoarelor. Dar a considera că politeismul tolerant a fost înlocuit de monoteismul îngust este, potrivit lui Hart, o idee „pur și simplu falsă”, fiindcă este hazardat să vorbim despre „pluralism” și „diversitate” într-o epocă în care aceste concepte nu existau. Căci politeismul Imperiului Roman a fost tolerant cu diferite culte care se încadrau în caracterul religios propriu, dar a fost intolerant cu alte religii. Exemplele nu lipsesc: au existat persecuții oficiale împotriva bacanalei din Etruria (186 î.Hr.), pentru că „doar zeii Romei erau adevărații zei”; au existat deportări și execuții împotriva unor adepți ai unor culte străine – cultul lui Isis, în Roma sec. I î.Hr. – și chiar împotriva ateilor, pentru că ateismul „a fost întotdeauna ceva dezgustător, iar în anumite timpuri și locuri era chiar o ofensă capitală”9; de asemenea, au existat persecuții și execuții împotriva evreilor și creștinilor. În consecință, se poate vorbi despre o universalitate a persecuțiilor religioase: „… e mai bine să fie evitate generalizările cuprinzătoare despre relativa «toleranță» a monoteismului și politeismului. În răstimpuri și pe alocuri, evreii și păgânii i-au persecutat pe creștini, păgânii i-au persecutat pe creștini și pe evrei, iar creștinii i-au persecutat pe evrei și pe păgâni; de fapt, păgânii au persecutat alți păgâni, evreii alți evrei și creștinii alți creștini (și, desigur, în perioada modernă unii atei s-au dovedit de departe cei mai ambițioși criminali și prolifici persecutori dintre toți…)”10.
Și atunci, să fie oare adevărată acuzația că „religia ucide”? Hart răspunde că nu și că o asemenea afirmație este la fel de științifică precum cea care ar susține că „politica ucide”. Însă și într-un caz, și în celălalt, contrarele sunt adevărate: religia aduce pace, la fel cum politica aduce pace, iar violența ține de interpretarea oamenilor și de scopurile lor, care, după cum a dovedit-o istoria de atâtea ori, nu sunt întotdeauna nobile. Contraargumentul lui Hart vizează, așadar universalitatea violenței umane și merită redat integral: „Unii ucid pentru că le-o cere în mod explicit credința lor, alții deși credința lor în mod clar le-o interzice, iar alții pentru că nu au nicio credință și, prin urmare, cred că orice le este permis. Politeiștii, monoteiștii și ateii ucid – această ultimă categorie este cea mai prolifică la capitolul omucideri, dacă este să avem în vedere secolul al XX-lea. Oamenii ucid pentru zeii sau pentru Dumnezeul lor ori pentru că nu există un Dumnezeu și destinul umanității este determinat de străduințele voinței omenești. Ucid în căutarea adevărurilor absolute și din fidelitate față de apartenența la trib. Ucid pentru credință, sânge, pământ, imperiu, propășirea națiunii, pentru «utopia socialistă», capitalism și «democratizare». Oamenii vor căuta întotdeauna zei în numele cărora să poată săvârși mari fapte de vitejie sau atrocități de nedescris, chiar și atunci când acei zei nu sunt altceva decât «onoarea tribului», «imperativele genetice», «idealurile sociale», «destinul umanității» sau «democrația liberală». Tot la fel, oamenii ucid pentru bani, proprietate, iubire, mândrie, ură, invidie sau ambiție. Ucid din convingere sau din lipsă de convingere […] Oferă credința religioasă un temei puternic pentru a ucide? Fără îndoială că adesea o face. Însă frecvent oferă și rațiunea pentru a refuza să ucizi sau pentru a fi milostiv sau pentru a căuta pacea. Doar o ignorare profundă a istoriei ne-ar putea determina să nu recunoaștem asta. Adevărul e că religia și ateismul sunt variabile culturale, în timp ce uciderea este o constantă umană.”11
Concluzia poate fi formulată acum de la sine: atât prejudecata intoleranței Evangheliei, cât și cea a violenței religioase nu iau în considerare caracterul general valabil al intoleranței și violenței umane. Din nefericire pentru nenumăratele victime, există suficiente evenimente istorice care dovedesc această universalitate, de aceea acuzațiile formulate de neoateism împotriva religiei nu sunt decât prejudecăți drapate în adevăruri de către diverse ideologii sau interese, fie ale unor puteri politice, fie ale unor persoane umane lipsite de scrupule. Pentru că la fel de adevărat este că religia poate fi pașnică, iar credincioșii pot avea temeiuri suficiente pentru credința lor.
Note
1 David Bentley Hart, Frumusețea infinitului: estetica adevărului creștin, trad. Vlad (Nectarie) Dărăban, Polirom, Iași, 2013.
2 David Bentley Hart, Ateismul: o amăgire. Revoluția creștină și adversarii ei, trad. Eva Damian, Doxologia, Iași, 2017.
3 Ibidem, p. 24.
4 David Bentley Hart, The Experience of God: Being, Consciousness, Bliss Yale University Press, New Haven, 2014.
5 Ibidem, p. 2-9.
6 David Bentley Hart, Ateismul: o amăgire, p. 30.
7 Ibidem, p. 33.
8 Ibidem, p. 151.
9 Ibidem, p. 153.
10 Ibidem, p. 155.
11 Ibidem, p. 33-34.
← Imperfecțiuni
Cum putem să percepem şi să arătăm că Dumnezeu există şi că este cu noi Dumnezeu, Emanuel, dacă în Biserica sa îşi prelungeşte tăcerea şi nu ne dăm seama de prezența lui (II) →
https://tribuna-magazine.com/david-bentley-hart-si-neoateismul-contemporan-i/
///////////////////////////////////////////
Întoarcerea fiului risipitor Albrecht Durer
Printre parabolele evangheliei, pilda fiului risipitor era deosebit de apropiată și de înțeles de oameni. „Un bărbat a avut doi fii, iar cel mai tânăr dintre ei i-a spus tatălui său: Părinte! Dă-mi următoarea parte a moșiei. Și tatăl a împărțit moșia cu ei… Fiul cel mai mic… a mers în partea îndepărtată și și-a risipit moșia acolo, trăind promiscu. Când a trăit totul, o mare pace a venit în țara respectivă și a început să aibă nevoie; și s-a dus, lipit de unul dintre locuitorii acelei țări, și l-a trimis pe câmpurile sale pentru a hrăni porcii și s-a bucurat să-și umple burta cu coarne care mâncau porci, dar nimeni nu l-a lăsat să vină. A venit în sensul lui, a spus câți mercenari au avut tatăl meu în exces de pâine și „Mor de foame! Mă voi ridica, mă duc la tatăl meu și îi voi spune: părinte! Am păcătuit împotriva cerului și înaintea ta.” Fiul pocăit s-a întors la tatăl său și l-a acceptat cu bucurie.
Dürer a lucrat mult timp la gravura „Întoarcerea fiului risipitor”. A început cu numeroase schițe, în căutarea unei compoziții. În cele din urmă, desenul a fost gata. Cu toate acestea, el a prezentat doar ceea ce ar trebui să apară pe gravură, era mai simplu și mai schematic. Artistul și-a lăsat libertatea în crearea tabloului: nu a predeterminat fiecare accident vascular cerebral, nu a predestinat fiecare mișcare la mână. Puteți începe gravura.
Din ținuturile îndepărtate, unde fiul risipitor a rătăcit și a servit ca porc, Dürer a transferat acțiunea în curtea țăranului german. Curtea este strâns construită cu clădiri. Artistul a spus audienței: puteți simți cât de divorțat sunteți de acasă la domiciliu, nu într-o țară străină îndepărtată, ci în vecinătatea propriei case. Ideea nu se află la distanță, ci la înstrăinarea interioară. Case înalte, presate, închid curtea din toate părțile. Nu lasă o cale de ieșire. Privirea se sprijină pe pereții negri tăcuți. Casele din jur păreau dispărute. Porțile și ușile sunt închise, geamurile sunt negre și orbe. Și între punte, temnița și porcii care înconjurau fiul risipitor – toate acestea formează primul plan – și casele, strâns presate unul de celălalt, se află un spațiu gol al curții.
Incinta curtei îi dă ceva închisoare. Nimic nu crește pe pământ gol. Chiar și câțiva copaci din apropierea casei s-au transformat în bețe goale, fără frunze. Fiul risipitor, în zdrențe, desculț, își strânge cu disperare mâinile în rugăciune. Se pare că vezi că degetele strecurate devin albe, se pare că auziți glasul penitentului: „Părinte! Am păcătuit împotriva cerului și înaintea ta și sunt deja nevrednic să fiu numit fiul tău.” Motivul singurătății umane sună în „Fiul risipitor” cu forță străpungătoare.
Picturi similare:
Întoarcerea fiului risipitor – Gverchino Maestrul baroc Gverchino a apelat în mod repetat la pilda evanghelică a fiului risipitor, interpretând-o cu toată pasiunea inerentă pictorilor acestei direcții artistice. În această…
Întoarcerea fiului risipitor – Rembrandt Harmenszoon Van Rijn Imagine a pictorului olandez Rembrandt van Rijn „Întoarcerea fiului risipitor”. Dimensiunea imaginii este de 262 x 205 cm, ulei pe pânză. Din colecția de la…
Portretul tatălui artistului – Albrecht Durer Portretul tatălui artistului este primul tablou al lui Albrecht Dürer, care ne-a coborât. Aceasta este prima lucrare pe care Dürer a marcat-o cu monograma sa….
Fiul risipitor – Giorgio de Chirico O realitate specială, formată din obiecte de diferite forme și texturi, făcând impresii mai tari pe fundalul peisajelor deșertului, creând o nouă lume metafizică, care…
Portret de tată la 70 de ani – Albrecht Durer Tatăl lui Dürer, un maghiar de la naștere, a fost un bijutier. Artistul a pictat-o de mai multe ori. Lucrarea prezentată este semnată după cum…
Autoportret 1493 – Albrecht Durer Albrecht Durer a pictat multe autoportrete. Pe această temă, artistul s-a înfățișat la 22 de ani, când s-a întors de la rătăciri îndepărtate. Călătoriile ucenicilor…
Portretul lui Frederick cel Înțelept – Albrecht Durer A trecut puțin timp de când Dürer s-a întors în patrie, iar numele său a devenit deja cunoscut. Electorul Frederick din Saxonia, supranumit Înțeleptul, a…
My Agnes – Albrecht Durer Atâta timp cât tânărul artist rătăcea, tatăl său își îmbrățișa mireasa. Agnes Frey. Fiica lui Hans Frey – un tinker, mecanic, muzician. Zestrea din spatele…
Portretul unei mame – Albrecht Durer Într-una din zilele anului trecut a mamei, infinit de dureros, Dürer și-a pictat portretul. A lucrat în cărbune, în grabă. Era dificil să pozezi pentru…
Seducția unui bum. Gravură – Albrecht Durer Cea mai veche lucrare de gravură semnată a lui Dürer este gravura „Sfânta familie cu o sălbătărie”. Este inscripționată cu prima monogramă și este datată…
Sfântul Ioan primește cartea Apocalipsa – Albrecht Durer Gravura „Sfântul Ioan primește cartea Apocalipsei” – aceasta este o ilustrare a celui de-al zecelea capitol al cărții Apocalipsa lui Ioan Teologul: „Și am luat…
Portretul lui Barbara Durer – Albrecht Durer Portret de Barbara Durer – mama celebrului artist german Albrecht Durer. Era fiica aurului maestrului Jerome Halper, al cărui Albrecht Dürer Sr. fusese ucenic timp…
Samson the Lion Killer – Albrecht Durer Gravură „Samson Uciderea Leului”. Aici se transmit putere, mânie, pericol, mișcări puternice ale corpului, în care se exprimă mișcări puternice ale sufletului. Dürer a citit…
Madonna și Copilul – Albrecht Durer Madonna Durer – cel mai adesea tânără, fermecătoare, cu fața moale, cu buzele delicate, cu ochii gânditori pe jumătate închise. Imaginea este repetată, variată, schimbată,…
Tânără iepură – Albrecht Durer Capodoperă a artei germane a Renașterii „Young Hare” de Albrecht Dürer este una dintre primele lucrări în care este dezvăluită tema naturii și stilul artistului….
Bătălia Arhanghelului Mihail cu balaurul – Albrecht Durer În gravura „Bătălia Arhanghelului Mihail cu Dragonul”, Albrecht Durer ilustrează capitolul 12 al cărții „Apocalipsa” de Ioan Teologul: „Și a existat un război în ceruri:…
Adorarea Sfintei Treimi – Albrecht Durer Altarul „Adorarea Sfintei Treimi” a comandat Dürer Matthias Landauer – Nuremberg, proprietarul unui atelier de cupru înfloritor. Landauer a construit pentru banii săi o casă…
Bătrână cu portofel – Albrecht Durer Similitudinea individuală clar marcată în toate portretele lui Dürer este combinată invariabil cu un concept ridicat al unei persoane exprimat în semnificații morale deosebite și…
Vocea trompetei – Albrecht Durer Gravura Vocea Trompetei este o ilustrare a capitolului al 8-lea din cartea Apocalipsa de Ioan Teologul: „Și am văzut șapte Îngeri care stăteau înaintea lui…
Autoportret (1500) – Albrecht Durer Misterul idealului clasic al figurii umane nu oferă pace lui Dürer. El și-a dedicat mulți ani lucrărilor de stăpânire a acesteia, rezumând ulterior rezultatele cunoscutei…
Portretul lui Lucas van Leiden – Albrecht Durer Albrecht Durer a pictat portretul lui Lucas van Leiden în vârful talentului său. Fiecare accident vascular cerebral din această lucrare vorbește despre stăpânirea magistrală a…
Adam și Eva (combinate) – Albrecht Durer Fiind în Italia, artistul a transferat realizările Renașterii italiene în Germania natală: trupul gol nu fusese niciodată înfățișat cu proporții atât de perfecte. Cu toate…
Apariția lui Ioan al lui Hristos și esența celor șapte biserici – Albrecht Durer Gravură „Apariția la Ioan a lui Hristos și esența celor șapte biserici” – ilustrare la primul capitol al cărții Apocalipsa de Ioan Teologul: „M-am întors…
Taran cu sotia la piata – Albrecht Durer Printre numeroasele gravuri de Albrecht Dürer, pe lemn și metal, scenele de zi cu zi nu sunt atât de frecvente. Luați în considerare gravura „Țăranul…
Sfântul Ieronim – Albrecht Durer Obiceiul unui studiu atent al particularităților naturii, caracteristice maeștrilor din goticul târziu, este tradus de Dürer într-o acuratețe specială a caracteristicilor modelului, care a primit…
Cei patru apostoli – Albrecht Durer Tabloul „Patru Apostoli” îi înfățișează pe evangheliști pe apostoli. De la stânga la dreapta, Ioan, Petru, Marcu și Pavel stau, foarte strâns, pe același etaj,…
Portretul lui Willibald Pirkheimer – Albrecht Durer Dürer a pictat de mai multe ori un portret al bunului său prieten: în colecția pictorului există atât portrete realizate cu vopsea, cât și multe…
Portretul lui Erasmus din Rotterdam – Albrecht Durer Într-o serie de portrete din anii 1520, Dürer a recreat tipul de om din epoca Renașterii, imbuiat de o conștiință mândră a valorii de sine…
Stigma celor drepți – Albrecht Durer Gravura „Stigma celor drepți” este o ilustrare a capitolului 7 din cartea Apocalipsa de Ioan Teologul. La cele patru colțuri ale pământului apar patru îngeri….
Autoportret la 26 de ani – Albrecht Durer Acest „Autoportret” al lui Dürer este o mărturie vie a preocupării sale pentru afirmarea statutului social al artistului. Datele scrise cu atenție despre costum ne…
Philip Melanchthon – Albrecht Durer MELANCHTON, PHILIPPE, umanist german, reformator evanghelic și primul teolog sistem luteran. Melanchthon s-a născut la 16 februarie 1497 în Bretten. El a fost adus de…
Portretul lui Jerome Holzshuer – Albrecht Durer Imaginea unui prieten bun și apropiat al lui Dürer, membru al Consiliului municipal al orașului Nürnberg, Jerome Holzschuer, este unul dintre cele mai de înaltă…
Portret „Clerical” – Albrecht Durer „Clerical” – unul dintre cele mai strălucite portrete ale lui Albreth Durer. Nu se știe cine a fost prototipul celui înfățișat în portret, criticii de…
Sărbătoarea tuturor sfinților – Albrecht Durer La fel ca în toate lucrările lui Dürer, în picturile pe o temă religioasă, interesul artistului pentru o persoană vie, în starea sa mentală, se…
Portretul lui Michael Wolgemuth – Albrecht Durer Michael Wolgemut a fost primul profesor de pictură al marelui artist german Albrecht Durer. Mulți ani mai târziu, devenind un maestru celebru, Dürer și-a exprimat…
Cele patru vrăjitoare – Albrecht Durer Una dintre celebrele imprimeuri ale lui Durer este The Four Witches. În cameră, goală și înghesuită ca o pungă de piatră, patru femei goale. Sunt…
Portretul lui Philip Melanchthon – Albrecht Durer Philip Melanchthon – celebrul umanist german, cunoscut ca asociat al lui Luther. Numele său adevărat este Schwarzard. Născută în familia unui armator și fiica negustorului;…
Portretele împăraților Karl și Sigismund – Albrecht Durer Portretul lui Oswalt Krell deschide o galerie strălucitoare de portrete ale contemporanilor lăsate de Dürer. Extrem de tipic pentru imaginile sale de portret este aspectul…
Vrăjitoare – Albrecht Durer Gravând „Vrăjitoarea”, aici Dürer înfățișa o vrăjitoare urâtă, care se grăbește în Sabat. Se repezi prin aer pe un animal mitic în care corpul caprei…
Femeia Soarelui și dragonul cu șapte capete – Albrecht Durer În gravura „O femeie înfășurată în soare și un dragon cu șapte capete”, Albrecht Dürer ilustrează capitolul 12 al cărții Apocalipsa de John Theologian: „Și…
Descrierea și semnificația picturii Întoarcerea fiului risipitor – Albrecht Durer.
https://ro.painting-planet.com/intoarcerea-fiului-risipitor-albrecht-durer/
//////////////////////////////////////////
Fiul risipitor. Povestea unei întoarceri acasă
L-am descoperit pe Henri J.M. Nouwen – sau, mai bine spus, mi-a fost arătat – în facultate, când unul dintre profesori ne-a vorbit despre cărțile lui, niște mici, dar profunde pătrunderi în sfera spiritualității creștine. Este deci un prilej de bucurie să pot recomanda cititorilor români o apariție editorială recentă, ce poartă semnătura lui Nouwen: Fiul risipitor. Povestea unei întoarceri acasă (The Return of the Prodigal Son: A Story of Homecoming).
Parabola (sau pilda) fiului risipitor este un text biblic foarte cunoscut, însă Nouwen ne surprinde cu o nouă cheie de interpretare, găsită într-o celebră pictură a lui Rembrandt, Întoarcerea fiului risipitor, datând din anii 1668-1669, pictura fiind expusă în Muzeul Ermitaj din Sankt-Petersburg. Explorarea profunzimilor pasajului biblic amintit se sprijină, în cartea lui Nouwen, pe doi piloni: tabloul lui Rembrandt și experiența spirituală a autorului însuși. Nu ne aflăm deci în fața unui comentariu biblic sau teologic riguros, ci a unei lecții de viață, mijlocită de disciplina spirituală a unui rătăcitor aflat în drum spre casă.
Nu cred că semnificațiile adânci ale operei lui Nouwen ar putea fi înțelese de cititori fără o cunoaștere, măcar sumară, a vieții autorului, cărțile lui izvorând din propria experiență de viață, din preocupările și luptele lui personale.
Olandezul Henri J.M. Nouwen (1932-1996) a fost preot catolic și autorul a nu mai puțin de 39 de cărți (cititorului român îi mai este la îndemână, dintre acestea, și volumul Pâine pentru drum: un jurnal de înțelepciune și credință, apărut la Galaxia Gutenberg, în 2014, în traducerea lui Abel Dragomir). A predat la universitățile Notre Dame, Yale și Harvard din SUA, însă s-a retras din activitatea academică pentru a-și petrece ultimii ani ai vieții la o comunitate canadiană de îngrijire a persoanelor cu handicap mintal și fizic sever. După cum spunea profesorul care ni l-a recomandat pe Nouwen, trebuie să fie ceva cu un om care renunță la catedra de la Harvard ca să poarte de grijă unei persoane cu handicap mintal, ceva ce transcende obișnuitul, firea omenească, plăcerea și orgoliul. Experiența spirituală a unui astfel de om nu poate decât să ne prindă atenția.
Nouwen își ilustrează reflecțiile cu mici episoade din propria viață, asociindu-și frământările spirituale, etapele de viață, căderile și suirile cu personajele și secvențele Parabolei fiului risipitor. Astfel, pilda prinde viață și, prinzând viață, dobândește și relevanță pentru cititorul de azi. Vedem că povestea spusă de Isus cu două milenii în urmă descifrează propriile noastre atitudini față de existența umană, provocându-ne să ne regăsim și, astfel, să ne întoarcem acasă, acolo unde ne așteaptă Tatăl.
Călătoria lui Nouwen alături de tabloul lui Rembrandt a început în 1983. Atunci, prin intermediul unui poster, autorul a descoperit această pictură care l-a atras ca un magnet, devenind punctul de plecare al unei lungi călătorii spirituale care avea să dureze până la sfârșitul vieții: „Într-un fel, simțeam că tabloul îmi va îngădui să pătrund misterul întoarcerii acasă așa cum n-o mai făcusem până atunci” (p. 13). Interesul stârnit de lucrarea pictorului olandez i-a purtat pașii în Uniunea Sovietică, unde Nouwen a putut să o admire la Ermitaj și să se lase absorbit definitiv de Întoarcerea fiului risipitor, una dintre ultimele picturi semnate de Rembrandt.
Trebuie spus că, pe lângă propria experiență de viață, autorul se referă adeseori și la aceea a lui Rembrandt Harmensz van Rijn, pictorul cu o viață teribil de zbuciumată, care a experimentat pe propria piele succesul dulce și decăderea amară. Nouwen identifică în faimoasa pictură despre întoarcerea risipitorului sfârșitul unui drum chinuitor pentru pictor (pictura a fost realizată de Rembrandt la bătrânețe, după ce acesta și-a pierdut soțiile și copiii). Altfel spus, Rembrandt, apoi Nouwen și, într-un final, noi, cititorii avem deschisă în parabola aceasta o poartă îngustă dincolo de care ne așteaptă Dumnezeu și pacea oferită doar de El.
Detaliile picturii îi dau autorului prilejul unor mici revelații privind interpretarea textului biblic și, mai ales, găsirea unor înțelesuri valabile pentru viața lui și, de ce nu, și pentru aceea a cititorilor. Deși textul biblic nu îi plasează pe cei doi fii răzvrătiți în aceeași scenă, Rembrandt l-a pus pe fratele mai mare martor la scena primirii înapoi a mezinului. Astfel, nuanțele dramatice ale episodului au fost sporite. Interesantă este și observația lui Nouwen privind mâinile tatălui, mâini care, după câte se pare, ar fi oarecum diferite, ca și cum una ar fi mână de tată, iar cealaltă, mână de mamă. Sunt doar câteva dintre observațiile care dau farmec acestui comentariu al parabolei.
Coperta ediției publicate de Editura Humanitas nu înfățișează întreaga pictură a lui Rembrandt, ci doar secvența cu tatăl care își îmbrățișează fiul întors acasă, decizia folosirii acestei secvențe fiind justificată probabil de faptul că Nouwen însuși a considerat-o centrul spiritual al tabloului, în ciuda faptului că, în realitate, nu este plasată chiar în centrul acestuia.
Structura cărții este simplă și ușor de urmărit. Aceasta include 3 părți majore: Fiul risipitor, Fiul cel mare și Tatăl. Nouwen se regăsește pe sine în fiecare dintre ipostaze; mai întâi, în cea de fiu risipitor care se întoarce la Tatăl, apoi ca fiu mai mare, măcinat de revoltă și de resentimente, deși se află în casa Tatălui său, pentru ca, în cele din urmă, să simtă chemarea imperioasă de a depăși stadiul de fiu și de a deveni el însuși părinte spiritual. Această ultimă etapă a devenirii spirituale este etapa maturității. Este etapa în care creștinul nu mai pretinde, nu mai cere, ci începe să ofere – să se ofere pe sine.
Cartea Fiul risipitor. Povestea unei întoarceri acasă nu este deci o exegeză a Parabolei fiului risipitor, parabolă povestită de Isus Hristos și inclusă în cartea evanghelistului Luca (în capitolul 15), ci mai degrabă un comentariu aplicat, o poartă către înțelegerea de către cititor a faptului că Dumnezeu îl invită și pe el să-și abandoneze temerile, să lase în urmă deșertăciunile lumii și să se întoarcă acasă pentru a prelua treptat responsabilitățile care i se cuvin.
Traducerea cărții din limba engleză a fost făcută de doamna Monica Broșteanu, conferențiar universitar la Universitatea din București, domnia sa traducând și textele biblice pe care Nouwen le-a citat în carte. Pagina a doua cărții ne lămurește că a existat o primă traducere în limba română a acestei cărți în urmă cu aproape 18 ani. Nu o știu pe aceea, dar pot să vă spun, ca cititor, că actuala traducere este excelentă.
Vă recomand călduros această carte care ne întoarce mintea spre un text nemuritor și inima spre un Tată de poveste.
https://respiro.ro/books/blog/fiul-risipitor-povestea-unei-intoarceri-acasa
////////////////////////////////////////
Kremlinul a transformat religia în rachetă balistică – unele fragmente cad și în România
DE OVIDIU NAHOI
Apar tot mai multe dovezi în sprijinul a ceea ce Institutul pentru Studiul Războiului, cu sediul la Washington, a numit transformarea religiei în armă de război. Și nici România nu este la adăpost în fața amenințării.
Potrivit unei analize a The Moscow Times, așa cum revolta Maidanului din 2013 a fost văzută de Vladimir Putin ca un afront personal, tot astfel, crearea în 2018 a unei Biserici Ortodoxe Ucrainene independente care să înlocuiască Biserica Ortodoxă Ucraineană subordonată Patriarhiei Moscovei a fost văzută ca un atac direct la adresa intereselor Kremlinului.
Șeful Bisericii Ortodoxe Ruse, Patriarhul Kiril, a început să se teamă de un efect de domino în cazul în care și alte biserici regionale ar încerca să se elibereze de controlul istoric al Moscovei.
Faptul că până de curând cea mai puternică biserică din Ucraina se afla sub controlul Patriarhiei Moscovei a fost folosit în mod repetat de propagandiștii de la Kremlin pentru a demonstra statutul Ucrainei ca stat vasal efectiv, în timp ce respingerea acesteia față de biserica condusă de ruși a fost folosită drept justificare pentru invazie – Rusia are datoria de a-i proteja pe credincioșii ortodocși din Ucraina de schismatici.
Atunci când a anunțat recunoașterea Republicii Populare Donețk și a Republicii Populare Lugansk pe 21 februarie, Putin a vorbit despre necesitatea protejării intereselor Bisericii Ortodoxe Ruse din Ucraina, acuzând guvernul ucrainean că a a provocat o schismă.
Binecuvântarea războiului de agresiune
În martie 2022, Patriarhul Kiril a binecuvântat războiul și de atunci, aparițiile sale au avut tendința de a include elemente militare: de la dăruirea unei icoane șefului Gărzii Naționale Ruse și a anunțat că moartea în luptă ar spăla toate păcatele. De partea sa, Biserica Ortodoxă Ucraineană a încercat să rupă toate legăturile cu Moscova, încetând să-l mai pomenească pe Patriarhul Kiril în liturghie, destituind episcopii pro-ruși și condamnând public războiul de agresiune declanșat de Rusia.
Autoritățile ucrainene au declanșat și o operațiune de căutare a materialelor de propagandă pro-ruse în cadrul bisericilor, mănăstirilor și birourilor instituției subordonate Moscovei.
Unii episcopi au fost sancționați și organizaţiile religioase cu legături în Rusia au fost interzise. Este o reacție a unui stat agresat de către Rusia.
Guvernul ucrainean vede în biserica subordonată Moscovei un purtător de cuvânt periculos al opiniilor pro-ruse și o amenințare serioasă la adresa securității naționale.
Cu puțin timp înainte de Crăciunul Ortodox, pe 7 ianuarie, Patriarhul Kiril a lansat un apel pentru o încetare a focului de 36 de ore pentru a permite credincioșilor să participe la slujbe.
În aceeași seară, Putin a anunțat încetarea focului, supunându-se, se presupune, cererii patriarhului.
Angajamentul de încetare a focului a fost cel mai probabil o încercare de a convinge politicienii occidentali și opinia publică mai largă atât cu privire la umanitatea Rusiei, cât și pentru a atrage atenția la refuzul Ucrainei de a purta discuții de pace.
Kremlinul a mizat pe faptul că mulți europeni vor face imediat legătura cu faimosul armistițiu de Crăciun dintre trupele britanice și germane, din timpul Primului Război Mondial.
Un Vladimir Putin însingurat
O încetare a focului în adevăratul sens al cuvântului nu a avut loc. Dar biserica ucraineană a ținut primul său serviciu la celebra Lavra Pecerska din Kiev, complexul mănăstiresc aflat în mâinile Patriarhiei Moscovei până la sfârșitul lui decembrie 2022
În acest timp, Putin s-a aflat singur, la slujba de Crăciun în Biserica Kremlinului.
Evenimentul de la Kiev, cu o foarte numeroasă participare, a avut o importanță simbolică enormă pentru ucraineni, fiind menționat de președintele Volodimir Zelenski în discursul său de Crăciun.
„M-am bucurat să văd câți oameni, câți dintre soldații noștri, au venit astăzi la slujba bisericii de la Lavra Pecerska, locul sacru care este unul dintre izvoarele tradiției culturale ucrainene. Este foarte semnificativ că rugăciunea pentru Ucraina a fost ascultată astăzi la mănăstire și că se va auzi din nou”.
De la Moscova, Patriarhul Kiril a acuzat, deloc surprinzător, Kievul de persecuție religioasă și a comparat preluarea Lavrei cu distrugerea bisericilor din epoca sovietică și uciderea preoților.
Kirill a caracterizat de multă vreme actualul guvern ucrainean drept „ un regim fără Dumnezeu” și i-a numit pe susținătorii Bisericii Ortodoxe Ruse din Ucraina drept „martiri”.
Un discurs îl linie cu abordări ideologice ale Kremlinului, care identifică invazia cu „desatanizarea”, „războiul sfânt” sau chiar „jihadul”.
O stranie apariție la București
În acest context, în studiouri TV de la București și-a făcut apariția Mihail Jar (sau Longhin Jar), stareţul ortodox al Mănăstirii Bănceni din regiunea Herța (Ucraina). El a acuzat statul ucrainean de prigonirea bisericii, zugrăvind o imagine apocaliptică : ”Nu te poți ruga nici la Dumnezeu, dormi cu frica în casă”.
Mesajul a fost preluat imediat în mediile filo-ruse din România, ca un argument în sprijinul ideii că Ucraina nu trebuie sprijinită în fața agresiunii ruse. Povestea se adaugă altor abordări ostile Kievului, cum ar fi tratamentul la adresa minorității române sau faptul că unele teritorii aflate acum în componența Ucrainei au aparținut cândva României.
Radu Carp, profesor la Facultatea de Științe Politice al Universității din București, atrage atenția, pe rețelele de socializare, că este vorba despre o imensă manipulare care circulă în România: ”preotul Mihai Jar de la Manastirea Bănceni din Ținutul Herta este de fapt cel mai fidel apărător al intereselor – politice si ecleziastice – ale Moscovei in Bucovina de Nord, parte a Ucrainei”. (…)
”Teritoriul pe care se află Mănăstirea Bănceni a făcut parte din Principatul Moldovei care s-a unit la 24 ianuarie 1859 cu Țara Românească.(…)
Bănceni a fost de la început gândit ca un experiment rusesc implantat într-o zonă dominată majoritar de etnici români. Iar România a fost multa vreme victima acestei manipulări grotești”, a scris pe contul său de socializare profesorul Radu Carp.
https://www.antena3.ro/emisiuni/sinteza-zilei/preot-roman-ucraina-banceni-cernauti-663325.html
https://www.activenews.ro/stiri/Regimul-Zelenski-a-intrecut-orice-masura.-Un-preot-roman-din-Ucraina-rupe-tacerea-si-dezvaluie-prigoana-la-care-sunt-supusi-clericii-ortodocsi-din-pricina-serviciilor-de-securitate-Nu-te-poti-ruga-nici-la-Dumnezeu-acum-sa-stai-sa-dormi-cu-frica-in–179059
https://r3media.ro/13-ieharhi-ai-bisericii-ortodoxe-intre-care-mitropolitul-cernautiului-si-bucovinei-ar-putea-fi-deportati-din-ucraina-statul-a-preluat-si-lavra-pecerska-mitropolitul-longhin-jar-urmatorul-pe-lista/
https://www.facebook.com/punctul.culminant.victor.ciutacu/
- Într-un gest rar, Biserica Ortodoxă Română a taxat manipularea prin intermediul mesajului preotului Jar. „Situația gravisimă în care se află acum Ucraina invadată și agresată militar de aproape un an, a creat o realitate tragică, inclusiv în plan local bisericesc, o realitate socială la care românii de acolo, inclusiv preoții, au datoria de conștiință să se adecveze în mod înțelept creștin, onest și realist. Păstrându-și curată conștiința morală, patriotică și religioasă. Rațiunea supremă a acestei adecvări o constituie adevărul obiectiv probat de crunta realitate imediată, neideologizată, nemanipulată de propaganda celor ce încearcă să justifice, inclusiv religios, războiul și crimele în masă.
Această rațiune este cea autentic creștină, nu cea care contrazice Evanghelia lui Hristos în litera și în spiritul ei. Culmea cea mai înaltă a răului fiind crima”, a transmis purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu
https://newsweek.ro/opinii/kremlinul-a-transformat-religia-in-racheta-balistica-unele-fragmente-cad-si-in-romania
////////////////////////////////////////
Gog, Magog și rolul profetic al unei Rusii tot mai provocatoare
Florentin Lehaci
Tendinţa ca în spatele unor crize să fie identificate anumite semne profetice nu mai surprinde pe nimeni. Evident, escaladarea situaţiei din Ucraina a prilejuit ocazia unor speculaţii apocaliptice din care nu lipsește creativitatea. Gog și Magog fac parte dintr-una dintre cele mai provocatoare dezvăluiri din Biblie pe care pasionaţii decriptărilor profetice nu ezită să le identifice în conflictul din apropierea graniţelor României.
Tendinţa ca în spatele unor crize să fie identificate anumite semne profetice nu mai surprinde pe nimeni. Evident, escaladarea situaţiei din Ucraina a prilejuit ocazia unor speculaţii apocaliptice din care nu lipsește creativitatea. Gog și Magog fac parte dintr-una dintre cele mai provocatoare dezvăluiri din Biblie pe care pasionaţii decriptărilor profetice nu ezită să le identifice în conflictul din apropierea graniţelor României.
Nu ar fi prima oară când în spatele unor conflicte se încearcă descifrarea unor indicii profetice. De exemplu, criza din Siria a creat oportunitatea identificării unei profeţii vechi despre soarta Damascului, pe care unii teologi au anunţat-o în curs de îndeplinire.
Acum o altă profeţie suscită interes. Cu peste 2.500 de ani în urmă, profetul Ezechiel scria că i-au fost revelate evenimente viitoare, pe care le exprimă într-un limbaj codat. Profeţiile făcute de Ezechiel vorbesc despre o înfruntare între Dumnezeu și un personaj numit „Gog”, care a trezit mânia divină. Ca să-l pedepsească, Dumnezeu anunţă că îl va atrage providenţial într-un conflict care va avea loc pe teritoriul ţării sfinte. „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: «Iată, am necaz pe tine, Gog, domnul Roşului, Meşecului şi Tubalului!»” spune mesajul profetului. (vezi aici profeţia completă)
Gog, Magog și fascinaţia speculaţiilor
Unii teologi s-au întrebat dacă Gog este un personaj fictiv sau dacă poate fi identificat istoric. „Gog” este numele ales de Ezechiel pentru a-l desemna pe conducătorul „oştirilor păgâne” care urmau să atace statul iudaic restaurat după reîntoarcerea din exil. Comentatorii acestei profeţii, în majoritatea lor, au ajuns la concluzia că Magog ar fi ţinutul de la nord-estul Mării Negre, locuit azi în mare parte de ruși. Printr-un artificiu de interpretare lingvistică s-a dedus că Roș ar reprezenta Rusia, Meșec indică Moscova, iar Tubal face referire la Tobolsk, un oraș nesemnificativ al Rusiei.
În faţa unor astfel de deducţii, unii se întreabă dacă criza ruso-ucraineană poate constitui o împlinire a profeţiei biblice. Este o întrebare la care răspund nu doar teologii, ci și jurnaliștii. De exemplu, CBN consideră că această criză provocată de Rusia ar putea avea implicaţii și în afara chestiunii securităţii europene. Nu puţini sunt cei care consideră că Putin are ambiţii globale care demască rolul Rusiei în profeţia biblică. Joacă atunci Putin rolul lui Gog și se pregătește să extindă Magogul? se întreabă The Examiner.
Și în mediul iudaic încep să se audă voci care se aventurează să facă predicţii. Potrivit unui rabin citat de Haaretz, odată cu invadarea Crimeei, „pașii lui Mesia încep să se facă auziţi”. În opinia acestuia, Putin este asemuit cu Gog, iar Crimeea, cu Magog.
Un detaliu al profeţiei spune că Israelul este atacat de Magog. Atunci, de ce ar fi interesată Rusia de Israel? Un argument puternic a fost expus în ecuaţia acestei profeţii. Câmpurile de gaze naturale descoperite recent în Israel ar putea constitui miza. Această bogăţie naturală va determina Israelul să devină o sursa proprie de gaze naturale. Jurnalistul Arthur Herman a scris în The New York Post că noile câmpuri de gaze naturale ameninţă și contestă poziţia dominantă a gigantului energetic rus Gazprom pe piaţa europeană de gaze naturale.
Profeţiile condiţionate, miza unei interpretări ignorate
Cu siguranţă, contextul economic poate favoriza un posibil conflict în viitor care să implice Rusia împotriva Israelului. După evenimentele din Crimeea nimic nu mai este predictibil în privinţa fostei puteri sovietice. Orice anticipare poate fi un exerciţiu de imaginaţie. Întrebarea fundamentală este însă dacă un potenţial conflict între cele două ţări justifică configurarea unei scheme profetice. E legitim să identificăm în textul biblic un corespondent pentru evenimentele prezente sau totul se rezumă la pure speculaţii?
Răspunsul la această întrebare se află în formularea unor principii care pot fi identificate chiar în structura Bibliei. Chestiunea de bază constă în ilegitimitatea transferului peste milenii a unui mesaj care a avut o aplicaţie locală, imediată. În plus, se ignoră adeseori că pe paginile Scripturii există profeţii condiţionate de acţiunile și atitudinile oamenilor implicaţi în ele (vezi cazul Iona). În lumina acestor principii, se poate observa că profeţia lui Ezechiel ar fi urmat să ajungă la o împlinire literală după ce iudeii se vor fi întors din exil, dacă ar fi acceptat condiţiile oferite de profeţi. Acest fapt nu s-a întâmplat și nici nu se va întâmpla vreodată.
Numeroși teologi și specialiști în studiul profeţiilor biblice spun că interpretările literale sunt profund problematice. Ba chiar absurde, susţine profesorul Walter Brueggmann de la Seminarul Teologic Columbia. „Nu putem interpreta aşa Biblia, ar fi absurd. Este un text antic şi vorbeşte despre un context antic. Trebuie să fim foarte prudenţi ca să nu facem conexiuni ridicole”, a spus profesorul, citat de Time.
O profeţie antică poate avea aplicabilitate contemporană. Unele profeţii din Biblie au chiar o aplicaţie dublă (vezi profeţia privind distrugerea Ierusalimului, împlinită în anul 70, care constituie și o paralelă profetică pentru sfârșitul lumii). Dar acest tip de profeţie nu constituie paralele perfecte până la ultimul detaliu. Paralelismul care se construiește este unul de mesaj, care vizează problema de fond. În cazul de faţă, singura referire din Noul Testament cu privire la Gog și Magog (cea din Apocalipsa 20:8) nu poate fi o oglindă a profeţiei din Ezechiel, ci este cel mult un corespondent terminologic. Conflictul din cartea Apocalipsa are proporţii mondiale şi nu poate fi restrâns la o sferă atât de îngustă cum este exprimat în mesajul lui Ezechiel. Mesajul poate avea relevanţă indiferent de trecerea timpului, însă detaliile este posibil să nu aibă întotdeauna un corespondent peste milenii. De aceea, a considera că Roș reprezintă Rusia sau că Meșec indică Moscova poate fi incitant din punct de vedere textual, însă poate ridica semne de întrebare cu privire la legitimitatea interpretării.
Interpretări cu urmări politice
Mulţi ar putea obiecta în privinţa interpretărilor profetice, evidenţiind faptul că nu este relevant dacă înţelegerea unei profeţii este corectă sau eronată. Însă orice interpretare am adopta, aceasta va avea consecinţe, chiar dacă acestea vor părea nesesizabile la prima vedere. De exemplu, cele două nume misterioase au fost rostite de George W. Bush în timp ce încerca să convingă Franţa să intre în războiul din Irak. Bush i-ar fi declarat președintelui Chirac că „Gog și Magog au fost la lucru” în Orientul Mijlociu și că profeţiile biblice au fost îndeplinite. „Această confruntare este dorită de Dumnezeu, care vrea să folosească acest conflict pentru a-i nimici pe dușmanii poporului Său, înainte de a începe Noua Eră”, a fost mesajul lui Bush. Atât de uimit a fost președintele francez la aflarea acestor nume, încât a solicitat Universităţii din Lausanne să îl lămurească cu privire la ceea ce ar putea să direcţioneze agenda președintelui american. Aceste implicaţii politice au fost dezvăluite de The Telegraph atunci când a remarcat că „Bush pare să fi luat ameninţarea lui Gog și Magog în mod literal și, în cazul în care această poveste poate fi credibilă, atunci a lansat un război pentru a le opri”.
Faptul că unii îl percep pe Putin ca fiind Gog poate că nu reprezintă o mare problemă. Situaţia poate implica un grad de pericol atunci când agenda politică alimentează excesele. Și nu puţini sunt cei care privesc acum spre Rusia și care dintr-o febrilitate apocaliptică pot agita evenimentele mai mult decât este cazul. Însă nu speculaţiile ar trebui să coordoneze existenţa umană și nu ar trebui să constituie nici temelia vreunei structuri teologice, oricât de fascinantă ar părea.
https://semneletimpului.ro/international/asia/rusia/gog-magog-si-rolul-profetic-al-unei-rusii-tot-mai-provocatoare.html
//////////////////////////////////////////
Chrislam, religia Noii Ordini Mondiale. Roma a fost, pentru o zi, Capitala Păcii – VIDEO cu momentul istoric!
Lideri religioși din toată lumea s-au adunat la Roma și au lansat un apel, fapt anunțat în premieră de NAȚIONAL (Citește AICI). Cel care a dat strigarea a fost Papa Francisc I, gazda evenimentului! I s-au alăturat patriarhul ortodox Bartolomeu, dar și alți liderii creștini, iudaici, budiști și musulmani, și împreună s-au rugat pentru pace.
Rugăciunea a avut loc în Bazilica Santa Maria din Aracoeli și a fost organizată de Comunitatea Sant’Egidio din Roma. De la rugăciunea interreligioasă a Sfântului Ioan Paul al II-lea pentru pace în Assisi, în 1986, comunitatea a invitat în fiecare an lideri religioși, politici și culturali din întreaga lume să se adune pentru a continua dialogul și pentru a se ruga pentru pace.
Potrivit Vaticanului, evenimentul vine într-un moment de grea încercare pentru omenire, cum este pandemia de coronavirus. În afară de Înalt Preasfințitul Patriarh Bartolomeu, la rugăciune au mai participat mitropolitul Emmanuel al Franței, episcopul Kassianos de Aravissos și diaconul patriarhal Jacob Krochak.
Cultul mozaic a fost reprezentat de Haim Korsia, marele rabin al Franţei, care a participat la o slujbă la Marea Sinagogă din Roma. Islamul l-a avut ca reprezentant pe Mohamed Abdelsalam Abdellatif, secretarul general musulman al Comitetului superior al fraternităţii musulmane, iar budismul pe Shoten Minegishi.Justin Welby, Arhiepiscopul de Canterbury şi liderul spiritual al anglicanilor, nu a putut ajunge la rugăciune din cauza restricţiilor impuse de pandemia de COVID-19.
Papa l-a numit pe patriarhul Bartolomeu „fratele lui”
Patriarhul Bartolomeu și Papa Francisc / foto: greekcitytimes.com
Rugăciunea creștinilor a fost condusă de Suveranul Pontif, iar papa l-a numit pe patriarhul Bartolomeu „fratele lui”. „Lecția recentei pandemii, să fim onești, este aceea a conștientizării faptului că o întreagă comunitate mondială navighează într-o barcă unde dacă îi este rău unuia, le este rău tuturor. Să ne amintim: nimeni nu se salvează singur, ne putem salva numai împreună”, a spus Papa Francisc.
Patriarhul Bartolomeu a spus, la rândul său, că „Lumea se confruntă cu o perioadă dificilă, dar în același timp, e un moment favorabil pentru a ne pune întrebări, a medita, a ne ruga și a acționa pentru a construi o societate mai bună, capabilă să facă față marilor provocări ale momentului, pcare nu influențează doar anumite popoare și națiuni, ci viața însăși în această minunată casă a noastră – lumea, un dar al milostivului Dumnezeu.”
Recunoașterea „lucrării divine” prezente în mediul înconjurător și în fiecare persoană, a spus el, ar ajuta oamenii să înțeleagă că fraternitatea și pacea nu sunt pur și simplu cuvinte evlavioase, ci ar duce la „adevărata libertate” și la o înțelegere „în acest ceas întunecat”, potrivit greekcitytimes.com.
Moment de reculegere pentru victimele pandemiei
După rugăciunea simultană, care a durat aproximativ o oră, cu toţii s-au reunit în prezenţa preşedintelui Italiei, Sergio Mattarella, în Piaţa Campidoglio, unde a avut loc o nouă ceremonie. Întâlnirea internaţională de rugăciune pentru pace între marile religii ale lumii a fost urmată de proclamarea Apelului pentru pace din 2020 şi de aprinderea Candelabrului păcii. Victimele războaielor și ale pandemiei au fost comemorate printr-un minut de reculegere.
În timpul vizitei sale la Roma, Patriarhul Bartolomeu va face, de asemenea, o vizită ceremonială la ambasadorii Turciei și Greciei la Vatican. Papa Francisc a purtat pentru prima oară o mască la o slujbă publică, lucru pe care anterior îl făcea doar în „papamobil”.
https://www.national.ro/stiri-externe/chrislam-religia-noii-ordini-mondiale-roma-a-fost-pentru-o-zi-capitala-pacii-699811.html
///////////////////////////////////////
Este noua ordine mondială o ordine satanică? (III)
Publicat de Teodosie Paraschiv
În articolele precedente am descoperit legătura dintre spiritism, teosofie și francmasonerie, precum și cea dintre teosofie și ONU. Dacă Lucifer este dumnezeul noii ere, atunci aceasta împreună cu noua ordine mondială vor fi stăpânite și controlate de Lucifer (Satan). Așa se explică atacul împotriva creștinismului și a moralei creștine. Noua religie a noii ordini mondiale, pe care o promovează actualul papă este religia lui Lucifer, este luciferism. Papa promovează o nouă ordine mondială și luciferismul, nu pe Dumnezeul Bibliei și nici pe Iisus Hristos, Mântuitorul lumii. Papa s-a exprimat public de mai multe ori în favoarea instituirii unei noi ordini mondiale, și a Crislamului.
Astăzi vom analiza legăturile dintre ONU și ocultism. Cu această ocazie vom introduce în scenă câteva personaje noi.
Un personaj interesant este Benjamin Creme[1], care susţinea că Hristosul este altul decât Iisus din Evanghelie. El afirma, începând din 1977, că Hristosul noii ere este printre noi sub forma lui Maitreya. Îl putem considera un fel de înainte mergător al Antihristului.
Cam în aceeaşi perioadă a activat şi Robert Muller[2], unul dintre cei mai activi new age-işti. A fost un sprijinitor al campaniilor lui Benjamin Creme. El susţinea că într-o bună zi lumea va cunoaşte „democraţia spirituală globală” şi că ONU trebuie să preia conducerea democraţiei mondiale ca unitate statal politică a lumii”.[3]
Robert Muller, fost secreter general asistent al ONU, spune:
„Trebuie să înaintăm cât mai repede posibil spre o guvernare mondială, o religie mondială, sub un singur lider mondial.”
David Spangler este unul dintre liderii proeminenţi ai mişcării New Age. El a fost, timp de trei ani, director la Fundaţia Findhorn şi este membru în conducerea organizaţiei Planetary Citizen, cel mai important for de promovare a ideii de „nouă ordine mondială” şi de „nouă eră”. De asemenea, David Spangler editează revista New Age Magazine. A scris în una din cărţile sale că:
„Lucifer lucrează în fiecare din noi pentru a ne duce la plinătate. Îndreptându-ne spre o nouă eră, era împlinirii omului, fiecare dintre noi ajunge în punctul pe care eu îl numesc iniţiere (un act de consacrare lui Lucifer), uşa specială prin care trebuie să treacă fiecare individ dacă vrea să ajungă la adevărata plinătate şi în prezenţa luminii lui”.
Tot el ne oferă această opinie:
„Nimeni nu va intra în Noua Ordine Mondială dacă nu va face legământ să-l venereze pe Satana. Nimeni nu va face parte din New Age fără a primi o iniţiere luciferică.”
Din cele prezentate până acum putem observa legătura dintre satanism, new age şi noţiunile de nouă ordine mondială şi nouă eră. Unul din scopurile Societăţii Teosofice şi a organizaţiilor new age-iste este instituirea unei noi ordini mondiale şi a unui guvern mondial.
Wiston Churchill, care a fost implicat în constituirea ONU, a afirmat:
„Crearea unei ordini mondiale autoritare este țelul suprem către care trebuie să tindem.”
Charles De Gaulles:
„Națiunile trebuie să se unească într-un guvern mondial sau să piară.”
Primii trei secretari generali ai ONU au fost suedezi și erau comuniști. U Thant a afirmat că:
„Federaliștii lumii ne-au pus în fața ochilor imaginea unei omeniri unificate, trăind în pace sub o ordine mondială justă… Esența acestui program – o lume sub lege, este realistă și realizabilă.”
Ce face ONU? Promovează comunismul (adică satanismul) la nivel mondial.
În culise papalitatea este prezentă întotdeauna. Papa Paul VI s-a întâlnit cu U Thant (marxist). Paul VI era mason și agent al CIA. De asemenea, și Waldheil (nazist), alt secretar general ONU, s-a întâlnit cu papa. Aceste întâlniri nu trebuie să mire pe nimeni, de vreme ce este un fapt cunoscut că Vaticanul și papalitatea au susținut comunismul, prin finanțarea armatelor de eliberare din țările lumii a treia. Politica Vaticanului a rămas mereu fidelă crezului comunist, acela de a impune comunismul la nivel mondial.
Paul VI a fost primul care a introdus în Biserică crucea curbată sau frântă. Într-o enciclică papală el a chemat națiunile să abandoneze suveranitatea și să formeze un guvern mondial. El a folosit un simbol sinistru, folosit de sataniști în secolul VI și care a fost reînviat pe vremea Conciliului II Vatican. Este vorba de o cruce îndoită sau frântă, simbol pe care magicienii și vrăjitorii evului mediu l-au folosit pentru a reprezenta termenul biblic al semnului Fiarei.” Dar nu numai Paul VI, ci și succesorii săi, cei doi Ioan Paul, au prezentat simbolul acesta în fața mulțimii pentru a fi venerat, aceasta neavând nici cea mai mică idee că este vorba de Antihrist.”
În general, lumea crede că ONU este o organizație pur politică, însă ea are și un aspect spiritual.
Există o organizație interconfesională, afiliată ONU, numită Templul Înțelegerii și care publică un raport numit „Raportul bunelor relații mondiale”. A fost fondată de Juliet Hollister în 1960. Templul Înțelegerii are ca unul din scopuri crearea unei Națiuni Unite spirituale. Templul a numărat printre membri și susținători pe U Thant, Eleanor Roosevelt, Thomas Merton, Jawaharlal Mehru, Anwar El Sadat, S. Radhakrishnan. Organizația își are cartierul general în catedrala Sf. Ioan Teologul din New York. Are filiale active în India, Marea Britanie, reprezentanți în Africa, America Latină, Asisa, Orientul Mijlociu. Aceasta este o mișcare universală pentru unirea tuturor religiilor.
Bibliografie
[1] Benjamin Creme (1922-2016) a fost un artist scoţian, autor, ezoterist şi editor al revistei Share International. El a afirmat că a doua venire, profeţită de multe religii, va veni sub forma Maitreya, Învăţătorul Lumii.
[2] Robert Muller (1923 – 2010) a fost un funcţionar public internaţional la Organizaţia Naţiunilor Unite. Slujind la ONU timp de 40 de ani şi ridicat la rangul de secretar general adjunct. Ideile sale despre guvernarea mondială, pacea mondială şi spiritualitatea au condus la o reprezentare sporită a religiilor în ONU, în special a Mişcării New Age. El era cunoscut de unii drept „filozoful Naţiunilor Unite”.
[3] Bruno Wurtz, New Age. Paradigma holistică sau revrăjirea Vărsătorului, Editura de Vest, Timişoara, 1994, p. 63.
[4] David Spangler, născut în anul 1945, este un filozof spiritual american şi „mistic practic” auto-descris. El a contribuit la transformarea Fundaţiei Findhorn din nordul Scoţiei într-un centru de educaţie spirituală rezidenţială şi a fost prieten cu William Irwin Thompson.
https://codulbibliei.editura-fotini.ro/blog/2022/09/25/este-noua-ordine-mondiala-o-ordine-satanica-iii/
////////////////////////////////////////
EVANGHELICII ROMÂNI ÎNTRE GHETOIZARE ȘI CIVILITATE: VOLF LA ITP, CRISLAMUL ȘI ALTE ASEMENEA
Măcar că nu am timp de pierdut, furtuna în paharul cu apă evanghelic românesc cauzată de vizita lui Miroslav Volf la ITP, cât și faptul că am lucrat pentru o vreme cu Miroslav, mă face să zic și eu două vorbe despre eveniment.
E drept, sunt douăzeci de ani de atunci, dar conținutul cărții Exclusion and Embrace a fost parte din lecturările lui în clasa de teologie sistematică pe care am luat-o cu el, înainte ca această carte să fi văzut lumina tiparului. Tot cu Miroslav am început să lucrez la programul de doctorat pentru că era cel mai aproape de contextul meu, pe de o parte, și pe de alta, era versat atât în teologie ortodoxă cât și în teologia lui Moltmann. De fapt, eu știam că vreau să studiez ceva în context românesc/ortodox, dar nu cred că mi-ar fi venit ideea să lucrez pe Stăniloae. A fost pastila lui pentru că citise mai mult Stăniloae decât mine (sistematica lui Stăniloae fusese tradusă în germană pe atunci – eu nu o aveam și nu o văzusem nici pe cea românească!).
Teologic, nu am fost niciodată cu totul pe o mână. Mai precis, preocupările lui și felul lui de a face teologie nu erau de nasul meu, eu fiind un novice și având altfel de preocupări. Dar fără îndoială, faptul că am lucrat pentru o vreme scurtă cu el, mi-a deschis ochii către perspective diferite din care se poate face teologie și către domenii asupra cărora cred că dacă noi, evanghelicii, nu deschidem ochii la timp și nu le abordăm în mod cât mai obiectiv și onest, riscăm să devenim și mai marginalizați și irelevanți pentru lumea în care trăim, cu senzația naivă că l-am prins pe Dumnezeu de-un picior.
Nu sunt un cititor avid al lui Volf, de aceea nu mă voi pronunța asupra teologiei lui în mod exhaustiv. Să clarific, sunt familiar cu ideile din Exclusion and Embrace, dar mai mult prin memorii din vremuri imemoriale. De asemenea sunt familiar cu After Our Likeness: The Church in the Image of the Trinity. Și de câteva luni, poate de un an, mă tot învârt în jurul cărții lui Allah: A Christian Response, dar nu am avut timp să o disec destul ca să scriu o recenzie, deși dat fiind momentul, cred că ar fi foarte necesar. Să vedem ce face Emanuel Conțac, care a promis o recenzie în curând.
Nu am vorbit cu Vof de douăzeci de ani, în afară de câte un „Salut!” în trecere pe la vreo-o conferință. Acum o lună a fost oaspetele nostru, la Fuller, la conferințele anuale Payton (orice șccoală serioasă are ceva similar – de aici și ITP). Tema lui a fost tocmai despre relația creștinismului cu religiile lumii – am luat niște note la repezeală și le postez aici (needitate, ne-traduse, etc.). În ele, Volf propune șase puncte de confluență car ar putea constitui puncte de dialog și dezbateri între religiile lumii. Creativ! Dacă aș fi tânăr din nou (și chiar și acum dacă aș avea banii), aș mai face un doctorat luând tiparul propus de Volf și făcând o comparație între creștinism și una din aceste religii mondiale. Aș fi înclinat către budism, întrucât și acesta prinde rădăcini rapide în vest. Bineînțeles, fiind declarat pierdut pentru că am studiat teologie ortodoxă, în acest caz aș avea distincția de a fi și mai pierdut între frații mei (mai puțin surorile, că ele sunt mai pocăite). Cum Volf este întotdeauna asaltat la evenimente, nu am avut timp să vorbesc cu el decât vreo zece minute și am avut o întâlnire de o oră la un prânz comun cu vreo douăzeci de studenți, un timp de discuții libere.
Acum, că am dat pe față cam tot la ce mă pot gândi că ar avea relevanță ca background, mă voi exprima asupra următoarelor:
Vizita lui Volf la ITP.
ITP a devenit o instituție academică de grad universitar. Felicitări! Este un pas de a ieși din ghetou și a se angaja în dialog cu „domni de tot felu’” cum se și cere unei astfel de instituții. Aș fi surprins dacă până acum nu a avut ortodocși, protestanți, catolici, agnostici, atei, și alți astfel de invitați la astfel de ocazii. Dacă nu a făcut-o, nu și-a făcut datoria. Acum a reușit să aducă un teolog de la Yale. Din nou, felicitări! Dacă până și Baptiștii de Sud pot primi un student musulman la doctorat, la un seminar baptist, de ce nu l-ar putea avea ITP pe Volf la o conferință? 🙂
Faptul că cineva prezintă ceva la o conferință academică nu înseamnă că noi toți trebuie să îi acceptăm toate ideile. Printre altele, acesta este rostul acestor evenimente: confruntarea de idei. Dacă ITP sau cultul penticostal nu are oameni care să dezvolte în studenți abilități de discernere între ce este de primit și ce nu, inclusiv dintr-o conferință ca cea cu Volf, situația este deplorabilă, pentru că studenții lor tot vor veni în contact cu ideile lui Volf – poate chiar mai interesați acum, din cauza controversei, și dacă e să piardă ceva, tot vor pierde. Din fericire, cred că ITP are oameni cu cap pe umeri, că altfel nu-l invitau pe Volf.
Cu oricâtă bună credință și har încerc să citesc gestul oponenților vizitei, mă tem că vine din frică, sau din lipsă de organ teologic, ori poate din lipsă de abilitate și credibilitate academică sau de orice alt fel. Sau dintr-o combinație de motive asemănătoare Sper să nu fie și o doză de invidie (de care eu ca baptist coșer mă fac un pic vinovat față de penticostali). Cum oponenții sunt frații mei în Cristos, încerc să fiu și mai pozitiv gândindu-mă că poate este o refulare naivă, din frică și neștiință, într-o poziție de auto-îndreptățire și apărare a ce consideră dreapta lor credință pe care vor s-o impună cu forța, dacă dragostea și alte capacități persuasive lipsesc. Dar nu pot să spun decât că a-i urma înseamnă a presa către ghetoizare. Dumnezeu să aibă milă de ei.
Teologia lui Miroslav Volf
Cu siguranță sunt aspecte nefundamentale în care Volf și eu nu suntem de aceeași părere sau nu adoptăm aceeași strategie. Însă din tot ce știu prin contact direct, din ce am auzit din surse demne de încredere și am putut cântări despre el, nu s-a abătut de la dreapta credință decât în feluri care nu duc la pierderea sufletului. Așadar, în toată tărășenia iscată nu am probleme să mă solidarizez cu el și cu conducerea ITP.
Dincolo de cele de mai sus, totul în teologia lui Volf este „fair game.” S-o mazilim! Dar nu atribuindu-i lucruri care nu îi aparțin. Abilitatea de a auzi argumentul unuia și a-l exprima în termenii autorului este prima deprindere a unei persoane capabile de dialog. (Și a unei recenzii de cărți, de altfel – la clasă, acesta este unul din multiplele aspecte prin care cântăresc și dau note unei recenzii de carte). Numai după aceea critica are forță și credibilitate, prin calitatea ei. Din ce am văzut până aici, criticii lui Volf au călcat în gropi și și-au rupt picioarele în acest prim pas. Nu cred că unul este în stare să repete în cuvinte proprii ceea ce a spus Volf, fără a-i distorsiona ideile. De aceea mazilesc cu forță omul de paie (crislamul) creat de ei înșiși. Și de aceea avem nevoie de o recenzie aptă a cărții lui Volf.
Crislamul lui Miroslav Volf
O stupizenie tâmpită pe care, iaca, ptiu drace!, am risipit și eu 15 cuvinte degeaba.
Cu siguranță Volf nu susține combinarea religiilor. Ceea ce susține el este un dialog civilizat, în care participanții se angajează de pe picior egal și fac efort serios să se audă unii pe alții. Nu cu scopul de a compromite creștinismul, sau de a crea vreo religie comună, ci de a-l pune pe tarabă în mod onest, și a-l lăsa pe Dumnezeu să-și facă lucrarea mai departe. În contextul globalizării și a pluralismului ideologic care ne înconjoară nu se poate altfel, decât dacă alegem să ne războim, pentru că noi avem săbii, tunuri, tancuri, avioane și tehnologie militară mai avansată, și astfel putem dovedi că dumnezeul nostru este mai tare (d mic intenționat – cei ce operează astfel nu au dreptul să pună D mare). Din păcate, în islam unii gândesc așa, și sânge de martir creștin continuă să curgă gârlă, probabil mai mult decât în trecut. Din păcate, și în creștinism unii au gândit așa. Sau dacă nu au gândit așa, și-au îmbrăcat interesele militare în haină creștină. Cât despre noi… „noi nu luptăm împotriva cărnii și sângelui.” Să fie clar, nu sunt pacifist și nu m-am opus războaielor din Afganistan și Irak. Asta pentru cei ce vor să facă săpături și vor să-mi bată cuie-n talpă.
Azi am prânzit cu un prieten ortodox din Liban. Printre altele îmi povestea cum imamul din orașul lor a venit la un preot ortodox să discute ceva probleme de interes comun. Când trăiești împreună nu se poate să nu ai interese comune. Discuția s-a întins peste ceasul de rugăciune al musulmanului. Preotul ortodox l-a condus la baie să își poată face spălările rituale și apoi i-a căutat un preș, să își poată face rugăciunile. După ele, au continuat discuția. Și-a vândut credința preotul în acest caz?
Dialog, am zis? Civilitate? Sper că unii din cei ce au stârnit valurile nu au dificultăți să silabisească vreo unul din aceste cuvinte. Deci, încotro o luăm? Ghetoizare sau civilitate?
///////////////////////////////////
Crislamul, o noua religie posibila? Autor: Bogdan Andronache
Anumite cercuri ecleziastice sunt ingrijorate in legatura cu eforturile recente ale unor biserici protestante in directia reconcilierii ecumenice intre crestinism si islam.Potrivit unui text de pe blogul The Last Crusade, Biserica Presbiteriana Memorial Drive din Houston, alaturi de alte congregatii din Atlanta, Seattle si Detroit au inceput sa tina predici si slujbe de duminica despre Mohammed, fondatorul religiei islamice, considerat profet de catre musulmani, iar Coranul a inceput sa apara in strane, alaturi de Biblie, informeaza One New Snow.Partizanii noii miscari, care a fost botezata „Crislam”, sustine ca oamenii de religie crestina nu-si pot iubi semenii, fara sa fie in relatii mai stranse cu ei.Alan Wisdom, directorul comitetului Presbyterian Action si vicepresedinte al Institutului pentru Religie si Democratie (IRD), este de parere ca islamul nu trebuie vazut ca un egal al evangheliilor crestine. Mai mult, Coranul nu trebuie alaturat cuvantului sfant al lui Dumnezeu – Biblia.”Cred ca aceasta imbinare presupune o autoritate egala din cele doua directii si nu cred ca este cazul. Biblia este cuvantul revelat noua de Dumnezeu. Biserica este lacasul unde trebuie sa se auda Cuvantul Domnului, iar noi credem ca acesta reprezinta Vechiul si Noul Testament. Cand il veneram pe Dumnezeu, il veneram pe Iisus Christos, si nu putem alatura aceasta oricarei alte supuneri”, declara Alan Wisdom.
Daca directorul IRD indeamna crestinii sa studieze si sa cunoasca religia islamica, el nu este de acord ca un credincios sa depaseasca granita si sa incerce sa imbine crestinismul cu o credinta antitetica invataturilor crestine. Acest text a fost copiat de pe Ziare.com Crislamul, o noua religie posibila? https://ziare.com/social/religie/crislamul-o-noua-religie-posibila-1072979?utm_source=Ziare.com&utm_medium=copy-paste
/////////////////////////////////////////////
Capitolul 3 – Isus Hristos Domnul Bisericii
CAPITOLUL 3 – CELE ȘAPTE BISERICI
PARTEA II
Apocalipsa 3:1
Îngerului bisericii din Sardes scrie-i: „Iată ce zice (1) Cel ce are cele 7 duhuri ale lui Dumnezeu și cele 7 stele: „Știu faptele tale (2) că îți merge numele că trăiești, dar ești mort.
- Identificarea lui Hristos ca expeditor = Cel ce are cele 7 Duhuri ale lui Dumnezeu. Fiecare din imaginile care Îl descriu pe Hristos pentru primele 4 biserici poate fi regăsită în Apocalipsa 1:12-18. Apocalipsa 1:16 arată că Domnul ține în mâna dreaptă 7 stele. Ioan identifică „cele 7 Duhuri ale lui Dumnezeu” cu cele 7 stele, ceea ce face legătura cu Apocalipsa 1:12-18.
- Îți merge numele că trăiești, dar ești mort = nume se referă la reputație. Viața și moartea sunt figuri de stil. Acești oameni nu sunt morți fizic, ci le lipsește orice vitalitate spirituală.
Apocalipsa 3:2
Veghează și întărește ce rămâne, (1) care e pe moarte, căci n-am găsit faptele tale desăvârșite înaintea Dumnezeului Meu.
- Ce este pe moarte = aici metafora se schimbă puțin – nu totul este mort. Încă mai este puțină viață, dar e gata să se stingă.
Apocalipsa 3:3
Adu-ți aminte dar cum ai primit și auzit! Ține și pocăiește-te! (1) Dacă (2) nu veghezi, (3) voi veni ca un hoț, și nu vei ști în care ceas (4) voi veni peste tine.
- Dacă = indică o condiție. Potențialul de a dormi este real. Cei ce se vor trezi nu vor fi luați prin surprindere.
- Nu veghezi = acesta este opusul pocăinței.
- Voi veni ca un hoț = Domnul folosește de mai multe ori imaginea de a veni ca un hoț (Apocalipsa 16:15). Scriptura ne spune că Ziua Domnului va veni ca un hoț (1 Tesaloniceni 5:2; 1 Petru 3:10).
Metafora folosită în Scriptură a pătrunderii neașteptate a unui hoț în timpul nopții i-a făcut pe mulți să aplice un fals principiu de hermeneutică. De fiecare dată când se folosește expresia ca un hoț noaptea, cititorul presupune că este vorba despre
același eveniment, care are loc în același timp cu același rezultat. Aceasta nu este o interpretare corectă a Scripturii.
Domnul Isus spune în Ioan 10:10 că „hoțul nu vine decât să fure, să junghie și să prăpădească…” În contextul acesta hoțul vine pentru a fura oile, să ucidă oile pentru a fugi cu ele, sau pur și simplu să le distrugă. Astfel, scopul hoțului este clar: atunci când are ocazia el va face oricare din lucrurile de mai sus. Modul său de operare este să atace noaptea și fără avertizare. Majoritatea actelor de hoție au loc la adăpostul întunericului.
Deci, când interpretăm un text care folosește metafora hoțului, cititorul trebuie să pună 2 întrebări: (1) Care este scopul hoțului și (2) Care este modul lui de operare? În Apocalipsa 3:3, motivul pentru care Domnul va veni ca un hoț este acela că în Sardes credincioșii au adormit spiritual. Vegherea lor ar fi făcut ca venirea Domnului să nu mai fie neașteptată.
- Voi veni peste tine = aceasta declară scopul pentru care Domnul va veni ca un hoț. El va veni să-i nimicească. Acest lucru ne arată că venirea Domnului va avea două aspecte: (1) El va veni cu un scop pozitiv și (2) El va veni într-un sens negativ. Cei ce nu vor fi pregătiți pentru venirea Lui vor suferi consecințele. Nu ni se spune exact care vor fi aceste consecințe, însă ele trebuie evitate cu orice preț.
Apocalipsa 3:4
Totuși ai în Sardes câteva nume care (1) nu și-au mânjit hainele. (2) Ei vor umbla împreună cu Mine, îmbrăcați în alb, fiindcă sunt vrednici.
- Ei nu și-au mânjit hainele = o figură de stil care se referă la starea morală sau spirituală a cuiva. În repetate rânduri cartea Apocalipsa se focalizează asupra stării îmbrăcăminții celor neprihăniți. Caracteristicile hainelor celor credincioși Domnului sunt următoarele: haine spălate și haine curate și strălucitoare.
- Ei vor umbla cu mine îmbrăcați în alb = o răsplătire pentru cei credincioși.
Apocalipsa 3:5-6
Cel ce va birui, va fi îmbrăcat astfel (1) în haine albe. (2) Nu-i voi șterge nicidecum numele din cartea vieții, și voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu și înaintea îngerilor Lui. Cine are urechi, să asculte ce zice bisericilor Duhul.
- Haine albe = haine albe strălucitoare, care reprezintă îmbrăcămintea cerească (Luca 9:29; Apocalipsa 19:8)
- Nu-i voi șterge numele din cartea vieții = reprezintă o expresie controversată. Pentru cei ce cred că o persoană își poate pierde mântuirea, înțelesul expresiei este clar. Cei care credem că viața veșnică este pentru totdeauna, avem probleme în a explica acest verset.
Cartea vieții se poate referi la 2 concepte: (1) Viața fizică pe pământ sau (2) Viața spirituală (veșnică) de la Dumnezeu. Pentru prima dată în Scriptură aflăm despre „o carte” care conține numele celor neprihăniți în Exod 32:30-35. Moise oferă ștergerea numelui său din cartea lui Dumnezeu, în schimbul iertării poporului care a păcătuit. Printre cei care au păcătuit se aflau atât Aaron (mare preot) cât și poporul (unii mântuiți și alții nemântuiți). Ceea ce indică faptul că în carte sunt și numele sfinților și ale păcătoșilor. Aceasta este, deci, o carte a celor ce sunt în viață fizic pe pământ. Fiecare referire explicită la cartea vieții în Vechiul Testament se referă la cei ce sunt în viață fizic pe pământ (Exod 32:32-; Psalmul 69:28; Isaia 4:3; Daniel 12:1; Maleahi 3:16-17).
În schimb, Cartea vieții Mielului se referă la cei aleși din veșnicie. În Apocalipsa 13:8 citim, „toți locuitorii pământului i se vor închina, toți aceia al căror nume n-a fost scris de la întemeierea lumii, în cartea vieții Mielului, care a fost junghiat”.
”Toți locuitorii pământului” este o expresie tehnică folosită în cartea Apocalipsa pentru a se referi la oamenii nemântuiți spre deosebire de Dumnezeu și poporul Său. „Scris de la întemeierea lumii” arată că acești locuitori ai Pământului nu au avut niciodată numele scrise în cartea vieții Mielului”. Deci, numele lor n-au putut fi șterse. Cei ce sunt scriși în această carte nu pot fi șterși deoarece Dumnezeu cunoaște sfârșitul încă de la început, deci Dumnezeu ar fi cunoscut înainte de întemeierea lumii orice eveniment care ar fi putut rezulta în ștergerea acelui nume. Nu are niciun sens ca Dumnezeu să aștepte până la derularea evenimentului pentru a șterge numele cuiva. Deci, cartea vieții Mielului se referă la aleșii duhovnicești.
Apocalipsa 3:7
Îngerului (1) bisericii din Filadelfia scrie-i: „Iată ce zice (2) Cel (2a) sfânt, Cel (2b) adevărat, Cel ce (2c) ține cheia lui David, Cel ce deschide și nimeni nu va închide, Cel ce închide și nimeni nu va deschide
- Biserica din Filadelfia = biserică credincioasă, căreia i se permite ocrotire fizică
- Cel = Isus, Cel ce ține cheile morții și ale locuinței morților (Apocalipsa 1:1).
2a. Sfânt = textul în greacă spune literalmente „Sfântul”. Acest adjectiv special
este folosit rareori cu referire la Isus în Noul Testament (Marcu 1:24; Luca 4:34; Ioan 6:69; Fapte 3:14; 4:27,30). În Ioan 6:69, Petru folosește acest adjectiv ca un titlu pentru Domnul. Isus este ființa pusă deoparte în cel mai radical mod pentru slujirea lui Dumnezeu din întreaga istorie.
2b. Adevărat = textul în limba greacă spune „adevăratul”. Ioan folosește și aici un cuvânt rareori utilizat cu privire la Isus în Noul Testament (Marcu 12:14; Matei 22.16; Ioan 7:18). Isus este adevărat, după cum Tatăl este adevărat (Ioan 3:33 și 8:26)
2c. Cheia lui David = majoritatea văd în această expresie o aluzie la Isaia 22:22. Comentatorii sunt, în general, de acord că cheile sunt un simbol al puterii și autorității. Domnul deține autoritatea și puterea lui David. Puterea și autoritatea Lui sunt absolute: ce deschide El, nimeni nu poate închide și ce închide El nimeni nu poate deschide.
Apocalipsa 3:8
Știu faptele tale. Iată, Ți-am pus înainte (1) o ușă deschisă, pe care nimeni nu o poate închide, (2) pentru că ai (2a) puțină putere, (2b) și ai păzit Cuvântul Meu, (2c) și n-ai tăgăduit Numele Meu.
- O ușă deschisă, pe care nimeni n-o poate închide = odată stabilit faptul că El are puterea să facă așa ceva, Domnul afirmă clar că în fața credincioșilor din Fildadelfia stă o ușă deschisă. Metafora ușii deschise nu este identificată în mod explicit.
- Pentru că = arată motivul pentru care Domnul a pus o „ușă deschisă” în fața celor din Filadelfia.
2a. Ai puțină putere = termenul putere se referă la abilitatea de a demonstra forță în realizarea unei acțiuni.
2b. Ai păzit Cuvântul Meu = cel de-al doilea motiv pentru care în fața celor din Filadelfia stă o ușă deschisă
2c. N-ai tăgăduit Numele Meu = acesta este al treilea motiv
Este important să înțelegem că Domnul pune o ușă deschisă în fața celor din Filadelfia numai după ce ei s-au dovedit a fi vrednici. Deci ușa deschisă este un rezultat; cu alte cuvinte, beneficiile ușii deschise vin după ce persoana s-a dovedit credincioasă. Acest detaliu ne ajută să înțelegem ce reprezintă ușa deschisă.
Apocalipsa 3:9
Iată că îți dau din cei ce sunt din (1) sinagoga Satanei, (2) care zic că sunt Iudei și nu sunt, ci mint; iată că îi voi face să vină (3) să se închine la picioarele tale, și să știe că (4)te-am iubit.
- Sinagoga Satanei = o figură de stil care nu se referă la un loc concret, ci la o comunitate de oameni caracterizați de minciună.
- Care zic că sunt iudei, dar nu sunt, ci mint = scopul minciunii nu este afirmat.
- Să se închine la picioarele tale poartă cu sine ideea de închinare. Termenul este folosit de 24 ori în Apocalipsa, de obicei închinarea fiind în fața unei ființe cerești, dar cei din Apocalipsa 3:9 se închină în fața unor oameni. Cartea Apocalipsa ne învață că biruitorii vor ședea pe scaune de domnie și vor primi autoritatea de a judeca (Apocalipsa 20:4a; 2:25-27).
- Te-am iubit = verbul este la timpul trecut, ceea ce înseamnă că Dumnezeu i-a iubit pe cei din Filadelfia chiar și atunci când sufereau. Unii ar putea trage concluzia că Dumnezeu nu-i mai iubește pe cei asupra cărora permite să se abată suferința. Această opinie nu este adevărată. Credincioșii din Filadelfia vor domni într-o zi cu Hristos. Unul din beneficiile răsplătirii va fi să-i vadă pe prigonitorii lor închinându-se la picioarele lor, pentru a fi judecați.
Apocalipsa 3:10
(1) Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, (2) Te voi păzi și Eu de (3) ceasul încercării, care are să vină peste lumea întreagă, ca (4) să încerce pe (5) locuitorii Pământului.
- Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele = în versetul 8 de mai sus, Ioan afirmă, mai întâi, o realitate și, apoi, oferă motivele care susțin acea afirmație. În acest verset lucrurile stau invers: mai întâi ni se oferă motivul. Este important să înțelegem că cei din Filadelfia au făcut mai întâi ce trebuia făcut pentru a primi această promisiune. Abia apoi este făcută promisiunea. „Ai păzit” nu înseamnă „vei păzi”. Cei din Filadelfia au ascultat poruncile Domnului și au rămas credincioși chiar când au fost confruntați cu prigoana.
- Te voi păzi și Eu de = această expresie a fost manipulată de comentatori. Înseamnă, pur și simplu, „te voi ține în afară”. Conducând recent pe un drum de țară, am observat pe o poartă un semn care spunea „Stați afară, intrarea interzisă”. Aceasta este ideea prezentată în verset.
- Ceasul încercării = este definit ca (a) un eveniment viitor, (b) un eveniment
global, (c) un eveniment al încercării și (d) un eveniment îndreptat împotriva locuitorilor pământului.
Viitorul va aduce două încercări pe întreg pământul: (1) un mare necaz (Daniel 12:1; Matei 24.15-21; Apocalipsa 13.7-8) și (2) Ziua Domnului (Ieremia 30:7; Luca 21:35; Apocalipsa 16:17). Biblia promite clar că aceia care L-au urmat cu credincioșie pe Isus Hristos vor fi scăpați de Ziua Domnului (1 Tesaloniceni 5:1-11; Luca 21:34-36). Nu există, însă, nicio promisiune clară că aleșii nu vor avea de înfruntat prigoana lui Satan / Anticrist. De fapt, mulți credincioși vor fi martirizați atunci.
- Să încerce = peirasmos = verbul are 2 înțelesuri de bază: (a) să încerce, în sensul de-a observa caracterul cuiva supunându-l unei examinări amănunțite sau (b) să încerce, în sensul de-a face pe cineva să păcătuiască.
- Locuitorii pământului = expresia apare de 9 ori în cartea Apocalipsa. De fiecare dată se referă la necredincioși care sunt ostili față de Dumnezeu și poporul Său.
Asupra acestui verset s-au luptat de-a lungul timpului și pre-tribulaționiștii și post-tribulaționiștii. Și unii și alții consideră că interpretarea corectă a acestui verset va rezolva disputa referitoare la momentul întoarcerii Domnului pentru a-Și răpi Biserica la cer. Din păcate, sistemele teologice au împiedicat o exegeză sănătoasă. În ce privește marea prigoană împotriva aleșilor lui Dumnezeu pornită de Satan și de Anticrist, acest verset nu oferă nicio speranță. Polemicile pe marginea acestui verset vor continua.
Apocalipsa 3:11
(1) Eu vin curând. Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ți ia cununa.
- Eu vin curând = este o expresie favorită a pre-tribulaționiștilor, folosită de ei pentru a argumenta ideea de iminență, care spune că niciun eveniment profetic nu va preceda revenirea Domnului. Cu alte cuvinte, Domnul ar putea reveni în orice secundă, a oricărui minut, din orice oră, a oricărei zile, din oricare an.
Totuși, o astfel de noțiune trebuie tratată cu rezerve, datorită faptului că au trecut mai bine de 1900 ani de când cuvintele acestea au fost scrise. Dacă Ioan ar fi scris aceste cuvinte din perspectiva unui pre-tribulaționist modern, atunci el s-ar fi înșelat. Isus nu a revenit în curând. Nu putem reconcilia „curând” cu trecerea a 1900 ani. A veni curând nu poate să însemne „în orice clipă”. Revenirea Domnului va deveni iminentă numai după ce se va declanșa cea mai mare prigoană împotriva copiilor Săi pe care a cunoscut-o vreodată istoria.
Apocalipsa 3:12
Pe cel ce va birui, îl voi face (1) un stâlp în Templul Dumnezeului meu, și nu va mai ieși afară din el. (2) Voi scrie pe el (2a) Numele Dumnezeului Meu, și (2b)numele cetății Dumnezeului Meu, noul Ierusalim, care are să se pogoare din cer de la Dumnezeul Meu, și (2c) numele Meu cel nou
- Un stâlp în Templul Dumnezeului Meu = evident că autorul nu se referă la un Templu și la un stâlp literal. Apocalipsa 21:22 afirmă că în noul Ierusalim nu va fi niciun Templu. Dumnezeu Însuși va fi Templul orașului. Pentru evrei, Templul a fost reședința permanentă a lui Dumnezeu, locul în care sălășluia prezența Lui. Deci, a fi un stâlp în Templul lui Dumnezeu însemna că acea persoană este pentru totdeauna în prezența lui Dumnezeu, făcând parte din cadrul unde se menține prezența Lui. Domnul promite biruitorilor că un astfel de om nu va mai ieși niciodată din prezența imediată a lui Dumnezeu.
- Voi scrie = o figură de stil care se referă la dreptul de proprietate
2a. Numele Dumnezeului Meu = Eu sunt (Exod 3:14-15)
2b. Numele cetății Dumnezeului Meu = Domnul este în mijlocul ei (Ezechiel 48.35)
2c. Numele Meu cel nou = deocamdată necunoscut (Apocalipsa 12:19)
Apocalipsa 3:13
Cine are urechi, să asculte ce zice (1) bisericilor Duhul.
- Bisericile = ne-am aștepta ca aceste avertizări să fie adresate „bisericii”. Faptul că Ioan folosește pluralul biserici, la fel ca și în celelalte pasaje, are importanță în ceea ce privește aplicația. Oare mesajul adresat fiecărei biserici locale se aplică și celorlalte biserici? Pot biruitorii din biserica din Tiatira să-și însușească promisiunile făcute bisericii din Efes?
Întrucât tuturor biruitorilor li se promit anumite binecuvântări concrete în Apocalipsa 21:7, fiecărei biserici locale îi sunt promise răsplătiri spirituale, în funcție de situația particulară în care s-a găsit. Biruitorilor din Efes, care se luptă pentru dragostea dintâi, li se promite o întoarcere la părtășia din Eden. Biruitorilor din Smirna, care se confruntă cu prigoana fizică până la moarte, li se promite protecție față de moartea a doua. Biruitorilor din Pergam, care se confruntă cu practicile înșelătoare ale lui Satan, li se promite că se vor arăta în slavă. Biruitorilor din Tiatira, care trebuie să-și înfrâneze zilnic pornirile firești, li se promite domnie și slavă. Biruitorilor din Sardes, care trebuie să evite mânjirea cu ceea ce este lumesc, li se
promite o puritate veșnică. Biruitorilor din Filadelfia, care trebuie să reziste în fața prigoanei fizice, li se promite o părtășie veșnică în prezența lui Dumnezeu. Iar biruitorilor din Laodiceea, care trebuie să-și învingă orbirea, li se promite autoritate împărătească.
Apocalipsa 3:14
Îngerului bisericii din Laodiceea scrie-i: „Iată ce zice Cel ce este (1) Amin, (2) Martorul credincios și adevărat, (3) începutul zidirii lui Dumnezeu
- Amin = un cuvânt grecesc care înseamnă cu adevărat, așa să fie. Acest titlu este folosit cu privire la Dumnezeu Tatăl în Isaia 45:15. El este folosit în contextul binecuvântării sau al jurământului. Semnificația titlului se vede în faptul că Domnul Isus Îl poartă de asemenea, ceea ce indică egalitate ca persoană.
- Martorul credincios și adevărat = de dezbătut mai târziu
- Începutul zidirii lui Dumnezeu = de dezbătut mai târziu
Apocalipsa 3:15-16
Știu faptele tale: că nu ești nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar fiindcă ești (1) căldicel, nici rece, nici în clocot, (2) am să te vărs din gura Mea.
- Căldicel = această figură de stil arată că purtarea laodiceenilor nu este acceptabilă înaintea Domnului.
- Am să te vărs (vomit) = este o figură de stil care înseamnă „te voi respinge de tot”. Același înțeles poate fi găsit în Levitic 18:35, 38; 20:22.
Nu știm cu exactitate ce se are în vedere. În ceea ce ne privește pe noi, realizatorii acestui comentariu, pierderea mântuirii nu este o opțiune valabilă. Un lucru pe care îl știm cu certitudine este că putem conta pe cuvintele lui Dumnezeu că se vor împlini exact așa cum a spus. Viața veșnică este tocmai aceasta: veșnică, pentru totdeauna (Ioan 3:15-16). Dacă elementul condițional ar juca un rol în mântuire, Biblia ne-ar spune în mod clar lucrul acesta. Nu ar fi loc de dispute. Înțelesul acestei metafore extinse este disciplinarea: laodiceenii vor primi o mustrare severă din partea Domnului, tot așa cum Domnul a avertizat pe poporul Israel în Vechiul Testament și apoi l-a pedepsit (Levitic 2:20; 2 Cronici 36:15-21).
Apocalipsa 3:17-18
Pentru că zici: „Sunt bogat, m-am îmbogățit, și nu duc lipsă de nimic”, și nu știi că ești (1) ticălos, nenorocit, sărac, orb și gol, te sfătuiesc (2) să cumperi de la Mine aur curățit prin foc, ca să te îmbogățești; și (3) haine albe, ca să te îmbraci cu ele și să nu ți se vadă rușinea
goliciunii tale; și (4) doctorie pentru ochi, ca să-ți ungi ochii și să vezi.
- Ticălos… gol = 5 adjective descriu starea disperată a laodiceenilor.
- Să cumperi de la Mine aur curățit prin foc = aur curat, care este foarte scump. Faptul că Domnul le spune laodiceenilor că sunt săraci, dar îi îndeamnă, „să cumpere aur” ne ajută să înțelegem natura figurativă a acestui schimb. Dacă cineva își permite să cumpere aur, nu este acea persoană deja bogată? Ce poate fi mai scump decât aurul? Loialitatea valorează mai mult decât aurul! Printr-o slujire credincioasă, cei din Laodiceea „pot cumpăra aur de la Domnul”.
- Haine albe = simbolul purității.
- Doctorie pentru ochi = medicamente pentru tămăduirea ochilor
Cei din Laodiceea se confruntă cu 3 probleme: (1) neplăcerea lui Dumnezeu, (2) lipsa purității și (3) lipsa unei percepții spirituale. Aceste probleme pot fi rezolvate cumpărând cele necesare de la Domnul: aurul, hainele și medicamentele le vor rezolva problemele. Ei știu care e problema și care e soluția. Întrebare: vor apela la soluția oferită?
Apocalipsa 3:19
(1) Eu mustru și pedepsesc pe toți aceia (2) pe care îi iubesc. (3) Fii plin de râvnă, dar, și pocăiește-te.
- Mustru și pedepsesc = o afirmație explicită a lucrurilor la care face aluzie Apocalipsa 3:15-16. Este o disciplină menită să-l întoarcă pe om de la păcat.
- Pe care îi iubesc = motivul pentru care Dumnezeu ne disciplinează.
- Fii plin de râvnă = fii devotat întru totul lucrării Domnului.
Apocalipsa 3:20
Iată Eu stau (1) la ușă și bat. (2) Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el, (3) voi cina cu el, și el cu Mine.
- La ușă și bat = ambele sunt figuri de stil. Nici ușa și nici ciocănitul la ușă nu sunt literale. Domnul caută părtășia noastră, dar ciocănitul Lui nu este perceptibil cu simțurile.
- Dacă = poate că persoana dinăuntru va auzi, sau poate că nu va auzi. Problema nu este recunoașterea glasului, ci auzirea glasului.
- Voi cina cu el și el cu Mine = acest verset reprezintă o metaforă extinsă.
Reciprocitatea servirii mesei indică părtășie. În context, acesta este scopul disciplinei lui Dumnezeu – restaurarea părtășiei. Metafora face aluzie la măsurile folosite de Domnul pentru a reface părtășia cu poporul Său. El bate, dar nimeni nu aude. El cheamă! Oare va răspunde cineva?
Apocalipsa 3:21-22
Celui ce va birui, îi voi da (1) să șadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum și Eu am biruit și (2) am șezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie. Cine are urechi, să asculte ce zice bisericilor Duhul.
- Să șadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie = este o nouă figură de stil. Hristos este așezat pe un (singur) tron. Este imposibil ca toți biruitorii să șadă cu El pe un singur tron. Această expresie reprezintă o figură de stil care indică autoritatea de a domni. Aceasta este o repetare a promisiunii făcută biruitorilor din Tiatira (Apocalipsa 2:26b-27).
- Am șezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie = se face o comparație între drepturile pe care Tatăl le-a dat Fiului și drepturile pe care Fiul le dă urmașilor Săi credincioși. Domnul Isus nu șade literalmente pe tronul Tatălui (Psalmul 110:1). Totuși, El împărtășește autoritatea Tatălui (Matei 28:13).
https://www.misiune.ro/resurse-crestine/predici/comentariu-apocalipsa/capitolul-3-isus-hristos-domnul-bisericii.html
/////////////////////////////////////////////
Capitolul 13 – Manifestarea împotrivirii diavolului din zilele din urmă -Fiara care se ridică din mare (anticrist) fiara care se ridică de pe pămâmânt (proorocul mincinos și sistemul mondial pagan
ÎNCEPUTUL SFARSITULUI
Apocalipsa 13:1
(1) Apoi a stătut pe (2) nisipul mării. (3) Și am văzut ridicându-se din mare o fiară (4) cu zece coarne și șapte capete; pe coarne avea zece cununi împărătești, (5) și pe capete avea nume de hulă.
- Și balaurul a stătut pe nisipul mării = cu această afirmație se deschide capitolul 13 din Apocalipsa. Unii traducători includ acest verset la finalul capitolului 12. Alți traducători înțeleg că Ioan este cel ce stă pe nisipul mării; acesta este cazul traducerii în limba română. Totuși, ținând cont de relația dintre capitolele 12 și 13, este mai probabil că balaurul stă pe nisipul mării. Nereușind să-l nimicească pe Copilul de parte bărbătească la naștere, el pune bazele ultimului imperiu-fiară, care va încerca să împiedice domnia Fiului, împotrivindu-se preluării pământului de către El..
Capitolul 13 continuă să ofere motivele pentru care Ioan trebuie să prorocească împotriva multor „noroade, popoare, limbi și împărați”. El se va concentra acum asupra împăraților, în special asupra împăraților care vor forma structura puterii ultimului imperiu-fiară.
- Nisipul mării, sau marea, după cum spune literalmente textul în limba greacă
- Și am văzut ridicându-se din mare = acesta pare să fie motivul pentru care balaurul așteaptă pe malul mării. Ioan a descris deja o fiară în Apocalipsa 11:7. Acolo el afirma că acea fiară (conducător) se ridică din adânc și va reuși, în cele din urmă, să-i omoare pe cei doi martori profetici ai lui Dumnezeu. În Apocalipsa 11:7 Ioan spune „fiara”. Aici, în Apocalipsa 13:1, Ioan descrie „o fiară”. Această diferență i-a făcut pe unii comentatori să tragă concluzia că Ioan nu se referă la aceeași ființă descrisă în Apocalipsa 11:7. Aceste verset se referă la o fiară (persoană) cu care cititorii erau familiarizați – fiara escatologică, profețită, care se ridică din adânc. Oamenii știau care va fi misiunea acestei fiare, însă nu-i cunoșteau identitatea, după cum nici noi nu-i cunoaștem identitatea, dar suntem familiarizați cu misiunea ei. Apocalipsa 13:1 se referă la o fiară (un amestec al tuturor împăraților-fiară).
În Apocalipsa 11:7, Ioan se referă la o fiară cu care cititorii săi erau familiarizați în ceea ce privește rolul ei escatologic, fără însă a cunoaște identitatea acelui individ. În Apocalipsa 13:1, Ioan urmărește un alt program, și acesta îi ghidează descrierea făcută. La fel ca în Apocalipsa 12, Ioan descrie o ființă compozită, care reprezintă o persoană. Asemenea balaurului compozit, fiara compozită are
capete, coarne și cununi împărătești. Fiara compozită reprezintă personificarea ultimei fiare (Anticrist), așa cum balaurul compozit reprezenta o personificare a lui Satan.
Totuși, există o diferență. Balaurul compozit avea șapte cununi împărătești, așezate pe șapte capete, și avea zece coarne. Coarnele balaurului nu au cununi împărătești. Daniel 7:24 ne spune că „în ce privește cele zece coarne, din împărăția aceasta (cea de-a patra împărăție din vedenia lui Daniel și cea de-a șaptea împărăție a balaurului) vor ieși zece împărați; și un altul se va ridica după ei…” Strategia balaurului cu zece coarne este diferită de strategia celor șapte imperii-fiară insuflate de Satan.
Fiara compozită are șapte capete și zece coarne cu zece cununi împărătești. Accentul balaurului compozit se îndreaptă spre cele șapte împărății satanice al căror scop primar a fost împiedicarea domniei temporale a Fiului prin uciderea copilului de parte bărbătească la scurt timp după naștere. Accentul principal al fiarei compozite este strângerea celor zece împărați care vor rezulta din ultimul imperiu-fiară.
- Cu zece coarne și șapte capete, pe coarne avea zece cununi împărătești = sunt aceleași caracteristici care descriu balaurul compozit din Apocalipsa 12:3, însă accentul este altul. Diferă nu numai ordinea cuvintelor, ci și faptul că această fiară compozită are zece cununi pe coarne.
Capetele reprezintă imperii. Coarnele reprezintă împărați. La fel ca în Daniel 7, fiarele (patru împărați/împărății) și cele zece coarne (zece împărați) au semnificație escatologică. Fiarele (împărățiile) vin una după alta, pe când cele zece coarne (împărați) domnesc în același timp. Iată ce spune Daniel 7:8: „M-am uitat cu băgare de seamă la coarne, și iată că un alt corn mic a ieșit din mijlocul lor și dinaintea acestui corn au fost smulse trei din cele dintâi coarne”.
Etapa celor zece coarne ale celui de-al patrulea imperiu-fiară este legată direct de scenariul evenimentelor sfârșitului, care vor culmina cu instaurarea împărăției lui Dumnezeu. Fiara compozită din Apocalipsa 13 ilustrează cea de-a doua fază a planului balaurului. Al patrulea imperiu-fiară din Daniel 7 (adică a șaptea împărăție a balaurului) face parte din prima fază. Cel de-al patrulea imperiu-fiară rezultă în zece coarne/împărați. Aceasta este cea de-a doua fază descrisă în Apocalipsa ca fiind fiara care se ridică din mare. Acest lucru explică de ce fiara compozită are zece cununi pe cele zece capete. Accentul cade pe împărați și nu pe cele șapte împărății inspirate de Satan care nu reușiseră să împiedice răpirea la cer a Copilului de parte bărbătească, imediat după nașterea lui.
- Pe capete avea nume de hulă = aceasta este o caracteristică nouă a fiarei compozite, care nu apare în ce-l privește pe balaurul compozit. Nu ni se spune ce exprimă acele nume, însă fiecare din cele șapte capete poartă un nume. Acestea sunt nume de hulă, ceea ce arată că se ridică împotriva numelui singurului
Dumnezeu adevărat. Din moment ce cele șapte imperii satanice nu au reușit să împiedice răpirea Copilului de parte bărbătească la cer, probabil numele de hulă exprimă disprețul pe care aceștia îl au față de Dumnezeu.
Apocalipsa 13:2
(1) Fiara pe care am văzut-o semăna cu un leopard. Avea labe ca de urs și gură ca o gură de leu. (2) Balaurul i-a dat puterea lui, scaunul lui de domnie și o stăpânire mare.
- Fiara pe care am văzut-o = continuă descrierea fiarei compozite care se ridică din mare. Cuvântul grecesc tharion (fiară) este de genul neutru, deci nu este vorba despre o fiară masculină sau feminină. Toate pronumele care se referă la această fiară sunt de genul neutru, până ajungem la versetul 8. Descrierea acestei fiare dovedește că este o fiară compozită. Această fiară reprezintă suma totală a împărățiilor precedente ostile față de domnia veșnică a lui Dumnezeu. Ioan spune că fiara pe care a văzut-o „se asemăna cu un leopard”. Fiara avea picioare de urs și o gură de leu. Aceste caracteristici animalice nu sunt literale, ci simbolice, reprezentând caracteristicile fiarei. Leopardul este cunoscut pentru viteza sa, ursul este cunoscut pentru labele puternice cu care ucide, iar leul este cunoscut pentru răcnetul lui care îngrozește. Această fiară este iute, are putere și produce un sunet îngrozitor.
Ceea ce Ioan atribuie acestei singure fiare compozite, Daniel a repartizat în mod individual la trei fiare. Daniel 7:1-9 redă o vedenie care implică patru împărați/împărății. Leul (Babilon), ursul (Medo-Persia), leopardul (Grecia), și o fiară greu de descris cu colți de fier (Roma). Importanța biblică a acestor împărați/împărății se leagă de poporul Israel. Programul escatologic al fiarei compozite cuprinde programul istoric al fiecăreia din aceste împărății precedente – împiedicarea domniei temporale a Fiului. Ceea ce Daniel a văzut individual, Ioan vede într-o fiară compozită.
Din descrierea lui Ioan cu privire la fiara compozită lipsește o referire explicită la cea de-a patra împărăție, care era greu de descris și avea picioarele de fier și lut. Totuși, cele zece coarne cu cununi împărătești arată că proorocia lui Daniel despre „zece coarne” își găsește împlinirea. Cel de-al patrulea imperiu-fiară al lui Daniel, care are zece coarne, reprezintă fiara compozită descrisă de Ioan cu șapte capete și zece coarne cu cununi împărătești. Daniel a accentuat cea de-a patra împărăție-fiară, iar Ioan accentuează cele zece coarne. Daniel a subliniat împărăția-fiară originală, pe când Ioan subliniază acea împărăție restaurată, dovedită prin cei zece împărați.
- Balaurul i-a dat puterea lui… și o stăpânire mare = arată sursa puterii fiarei compozite. Literalmente, textul în limba greacă spune „Și balaurul i-a dat fiarei
puterea lui…” Balaurul (singular) umple de putere fiara compozită. Tot ce este și are fiara compozită, se datorează balaurului/Satan. Luca 4:6 spune: „Și diavolul I-a zis lui Isus, «Ție îți voi da împărățiile lumii și slava lor, căci mi-au fost date mie ca să le dau cui voiesc»”. Ceea ce Îi promisese lui Isus, diavolul oferă acestei fiare compozite: pe pământ nu va fi nimeni să egaleze puterea ei.
Această secțiune creează confuzie, deoarece la o primă privire se pare că Ioan descrie comportamentul fiarei și nu comportamentul fiarei compozite. De asemenea, se pare că ceea ce Ioan atribuie fiarei compozite este, de fapt, ceea ce se întâmplă fiarei. Totuși, fiara compozită și fiara/Anticristul sunt sinonime. După ce fiara/Anticristul supune trei din acești împărați, ei și ceilalți șapte devin una în scop și intenții.
Apocalipsa 13:3-4
(1) Unul din capetele ei părea rănit de moarte; (2) dar rana de moarte fusese vindecată. (3) Și tot pământul se mira după fiară. (4) Și au început să se închine înaintea balaurului, pentru că dăduse puterea lui fiarei. Și (5) au început să se închine fiarei, zicând: „Cine se poate asemăna cu fiara, și cine se poate lupta cu ea?”
- Unul din capetele ei părea rănit de moarte = poate că aceasta nu este cea mai bună traducere a textului original, deoarece i-ar putea da cititorului impresia că acest cap n-a fost omorât cu adevărat. Totuși, lucrurile nu stau așa. Textul în limba greacă spune că „unul din capetele fiarei fusese rănit de moarte, dar rana de moarte a fost vindecată”. Expresia „părea rănit de moarte” este aceeași expresie folosită cu privire la Miel (Isus) în Apocalipsa 5:6. După cum Isus a fost omorât cu adevărat, tot așa unul din aceste capete ale fiarei compozite va fi omorât. Nu ni se spune deocamdată în ce fel este omorât.
- Dar rana de moarte fusese vindecată = confirmă că a avut loc o moarte reală. Textul în limba greacă spune „dar rana morții lui a fost vindecată”. După cum cititorul știe deja, limba greacă este cu mult mai precisă decât traducerile de astăzi. De exemplu pronumele posesiv lui din propoziția „Rana morții lui a fost vindecată” nu se referă la capul lui, ci la fiară. Deci fiara a fost vindecată. Nu este vorba de tămăduirea unei răni, ci de faptul că fiara compozită a trăit după moarte.
- Tot pământul se mira după fiară = confirmă faptul că un lucru supranatural s-a întâmplat cu fiara compozită. Tot pământul este o figură de stil; nu înseamnă că fiecare persoană de pe fața pământului va face lucrul acesta. Expresia se referă la omenire în general. O majoritate copleșitoare a locuitorilor pământului vor fi uimiți de abilitatea fiarei compozite de a reveni la viață după moarte. Cititorul va observa că, în anumite traduceri, apare și expresia și au urmat fiara, însă aceasta
nu apare în textul original în greacă. Ideea este următoarea: majoritatea oamenilor vor urma fiara compozită după aducerea ei din nou la viață.
- Au început să se închine balaurului pentru că dăduse puterea lui fiarei = indică rezultatul uimirii și dedicării oamenilor față de fiara compozită. Balaurul a dat domnia asupra pământului acestei fiare, iar reacția oamenilor este să se închine în fața balaurului.
- Și au început să se închine fiarei = și fiara primește închinarea locuitorilor pământului. Oamenii se închină fiarei pentru suveranitatea ei. Atitudinea lor este exprimată prin cuvintele: „Cine se poate asemăna cu fiara, și cine se poate lupta cu ea?” Întrebarea retorică sugerează că niciun om nu se aseamănă cu fiara compozită. Cea de-a doua întrebare retorică subliniază că, din moment ce fiara compozită este adusă la viață din moarte, nimeni nu îndrăznește să se lupte cu ea. Un dușman care nu poate fi ucis nu poate fi învins. Războiul este inutil. Observați expresia „Cine se poate lupta cu ea?”. În textul original, pronumele este de genul neutru, ceea ce înseamnă că acest verset se referă la fiara compozită și nu la fiara/împărat.
Apocalipsa 13:5
(1) I s-a dat o gură care rostea vorbe mari și hule. Și (2) i s-a dat putere să lucreze patruzeci și două de luni.
- I s-a dat o gură care rostea vorbe mari și hule = este o aluzie directă la Daniel 7:8, 20, unde cornul cel mic are o gură cu care vorbește și hulește. Totuși, fiara compozită din Apocalipsa are o gură ca de leu, adică poate înspăimânta oamenii cu gura lui. Deci expresia „i s-a dat o gură” este o figură de stil, care înseamnă că fiara compozită are ceva de spus. Nu ni se spune cine i-a încredințat fiarei compozite mesajul pe care-l transmite. Totuși, deoarece balaurul i-a dat fiarei compozite toate celelalte trăsături, putem presupune că și cuvintele de hulă i-au fost date tot de către balaur.
- I s-a dat putere să lucreze patruzeci și două de luni = este cel de-al doilea dar pe care balaurul îl oferă fiarei compozite. Balaurul îl poate oferi doar pentru patruzeci și două de luni pentru că aceasta este limita pe care Dumnezeu a stabilit-o.
Această expresie este preluată direct din Daniel 7. Fiara compozită împlinește proorocia lui Daniel. Ioan arată cât se poate de clar că domnia fiarei compozite, domnia fiarei/împărat din adânc, custodia protectoare a femeii și lucrarea celor doi martori profetici au loc toate în același timp.
Apocalipsa 13:6-7
(1) Ea și-a deschis gura și (2) a început să rostească hule împotriva lui Dumnezeu, să-I hulească numele, cortul și pe cei ce locuiesc în cer. (3) I s-a dat să facă război cu sfinții și să-i biruiască. Și (4) i s-a dat stăpânire peste orice seminție, peste orice norod, peste orice limbă și peste orice neam.
- Ea și-a deschis gura și a început să rostească hule împotriva lui Dumnezeu = este punctul culminant al aroganței fiarei compozite. Nemulțumită cu închinarea oamenilor care îi oferă închinarea pe care doar Creatorul o merită, fiara compozită aruncă insulte împotriva lui Dumnezeu.
- A început să-I hulească Numele, cortul, și pe cei ce locuiesc în el = arată conținutul vorbelor de hulă ale fiarei compozite. A huli Numele lui Dumnezeu înseamnă încălcarea celei de-a treia porunci – „Să nu iei în deșert Numele Domnului Dumnezeului tău” (Exod 20:7). Această poruncă interzice folosirea Numelui lui Dumnezeu în scopuri rele. A huli cortul lui Dumnezeu înseamnă a vorbi de rău Templul Său. Ioan clarifică la ce se referă când adaugă expresia „cei ce locuiesc în cer”. Cortul lui Dumnezeu se referă simbolic la sfinții îngeri ai lui Dumnezeu. Nu ni se precizează ce spune fiara compozită despre îngeri, dar cuvintele ei Îl insultă pe Dumnezeu.
- I s-a dat să facă război cu sfinții și să-i biruiască = arată că sfinții nu vor primi o protecție garantată în fața fiarei compozite. Ea îi va învinge sau va avea biruință asupra lor. Mai devreme în cartea Apocalipsa, sfinții au fost definiți ca fiind „rămășița seminței ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu și țin mărturia lui Isus Hristos”.
- I s-a dat stăpânire peste orice seminție, peste orice norod, peste orice limbă și peste orice neam = definește limitele autorității fiarei compozite: autoritatea ei este globală.
Apocalipsa 13:8
Și (1) toți locuitorii pământului i se vor închina, (2) toți aceia al căror nume n-a fost scris de la întemeierea lumii în cartea vieții Mielului, care a fost junghiat.
- Toți locuitorii pământului i se vor închina = indică o schimbare semnificativă, care nu este evidentă în traduceri. De data aceasta, pronumele este la genul masculin în textul original. Este pentru prima oară când se face referire la fiara compozită printr-un pronume masculin. Acest lucru arată că relația între împărații și împărățiile care formează fiara compozită și ultima fiară sunt atât de strânse, încât se poate vorbi despre ele interschimbabil. Una îndeplinește scopul
celeilalte. O altă schimbare semnificativă este timpul verbelor, care se schimbă de la trecut la viitor.
- Toți aceia al căror nume n-a fost scris de la întemeierea lumii în cartea vieții Mielului, care a fost junghiat = definește cuvântul „toți” din propoziția precedentă. Acest verset se aseamănă cu Apocalipsa 16:8. În ambele cazuri este clar cine sunt cei ce nu se vor închina fiarei: aleșii. Aleșii lui Dumnezeu nu se vor închina fiarei, ceea ce înseamnă că nu vor primi semnul ei, devenind astfel devenind ținta mâniei lui.
Apocalipsa 13:9-10
(1) Cine are urechi, să audă! (2) Cine duce pe alții în robie, va merge și el în robie. (3) Cine ucide cu sabia, trebuie să fie ucis de sabie. (4) Aici este răbdarea și credința sfinților.
- Cine are urechi, să audă = reprezintă începutul unei observații cu privire la viața sfinților. Această formulă, repetată atât de des în Evanghelii și care încheie fiecare dintre mesajele adresate celor șapte biserici din Asia Mică, ne ajută să stabilim identitatea sfinților.
Teologii au ajuns la un oarecare acord că această formulă cu privire la auzire este înrădăcinată în Isaia 6:9-10. Mesajul lui Isaia către poporul lui Iuda a avut de-a face cu încăpățânarea lor de a nu asculta, a nu înțelege și a nu se pocăi de închinarea la idoli. Pentru aceasta, Dumnezeu a refuzat să le mai descopere Cuvântul Său, ca nu cumva acesta să cadă peste cei care Îl disprețuiesc. Dumnezeu, în înțelepciunea Lui, a văzut câțiva credincioși în mulțimea de nelegiuiți. Cei credincioși aveau mare nevoie de Cuvântul lui Dumnezeu, și de aceea El le-a transmis Cuvântul Său în pilde, lucru care le-a permis celor interesați de lucrurile duhovnicești să primească lumină, în timp ce cei disprețuitori au rămas în întuneric. Aceasta este semnificația formulei referitoare la auzire, din Evanghelii. Ea slujește, de asemenea, și ca indiciu textual al faptului că este folosit un limbaj figurat, iar cititorul trebuie să privească dincolo de ceea ce izbește ochiul.
Limbajul figurat din Apocalipsa 13 necesită atenția cititorului, pentru pentru a putea vedea, auzi și înțelege semnificația textului pentru cei credincioși. În mod normal, chemarea la auzire urmează o învățătură dată în pilde. Totuși, în Apocalipsa 13:9-10, lucrurile stau altfel. Aici, cititorul este avertizat că are nevoie de înțelegere spirituală, înainte de învățătura dată în pilde.
- Cine este rânduit pentru robie, va merge în robie = este prima afirmație pe care cititorul cu pricepere duhovnicească trebuie să o accepte. După ce a schițat misiunea balaurului compozit și a fiarei, Ioan le spune cititorilor că sfinții vor fi o țintă pentru ambele personaje descrise mai sus. Dumnezeu a rânduit ca unii
sfinți să meargă în robie în timpul domniei fiarei compozite. Robia va include, probabil, o prigoană aspră, dar nu neapărat moartea. Cei rânduiți să meargă în robie nu trebuie să caute căi de scăpare: aceasta este voia perfectă a lui Dumnezeu.
- Cine ucide cu sabia trebuie să fie ucis cu sabia = este cea de-a treia afirmație și, probabil, cea mai dificil de urmat. Dificultatea este creată de structura complexă a versetului în limba greacă. Iată ce spun diverse traduceri în limba engleză.
Traducerea NASB sună astfel: „Cine ucide cu sabia, cu sabia trebuie să fie ucis”.
Traducerea KJV spune: „Cel ce ucide cu sabia, trebuie să fie ucis cu sabia”.
Traducerea NIV spune: „Dacă cineva trebuie să fie ucis cu sabia, cu sabia va fi ucis”.
Noi preferăm traducerea New International Version (NIV) deoarece se este în armonie cu afirmația de mai înainte. În timp ce unii sfinți sunt rânduiți pentru robie, alții sunt rânduiți pentru martiriu. Sabia este instrumentul cu care organele de stat îi execută pe cei vinovați (Romani 13:4). Dumnezeu i-a rânduit pe unii să fie martirizați de mâna statului/guvernului lui Anticrist. Aceasta este voia lui Dumnezeu: cei rânduiți să moară vor muri. Acesta este înțelesul textului. Faptul că într-o zi credincioșii vor fi uciși de sabie, este confirmat în Apocalipsa 20:4. Atât robia cât și moartea prin decapitare fac parte din planul suveran al lui Dumnezeu.
- Aici este răbdarea și credința sfinților = completează afirmațiile alegorice de mai sus. Această afirmație limpezește lucrurile pentru oricine nu a înțeles încă felul în care credincioșii vor înfrunta prigoana pornită de fiara compozită. Pentru cei pe care Dumnezeu i-a rânduit spre robie, răbdarea (perseverența) este cheia biruinței. Pentru cei rânduiți de Dumnezeu să fie uciși cu sabia, credința va fi secretul biruinței.
Apocalipsa 13:11
(1) Apoi am văzut ridicându-se din pământ o altă fiară, care (2) avea două coarne ale unui miel și (3) vorbea ca un balaur.
- Apoi am văzut ridicându-se din pământ o altă fiară = aici începe cea de-a doua etapă a descrierii imperiului-fiară. Este singura ocazie când Ioan va numi această persoană fiară. Mai târziu, el va fi identificat drept „prorocul mincinos”. Spre deosebire de fiara compozită, care se ridică din mare, această fiară se ridică din pământ. Semnificația acestei origini pământești nu este cunoscută.
- Avea două coarne ca ale unui miel = este cea de-a doua caracteristică a celei de-a doua fiare. În general se știe că mieii nu au coarne. Totuși, berbecul are coarne și este traducerea preferată aici. Coarnele reprezintă în mod simbolic puterea și autoritatea. Deci, această fiară are putere și autoritate. Cele două coarne arată că este vorba despre o putere peste medie.
- Vorbea ca un balaur = arată că, asemeni fiarei compozite, și această a doua fiară primește o gură cu care „să rostească cuvinte de mândrie și hule”.
Apocalipsa 13:12
(1) Ea lucra cu toată puterea fiarei dintâi înaintea ei; și (2) făcea ca pământul și locuitorii lui să se închine fiare dintâi, (3) a cărei rană de moarte fusese vindecată.
- Ea lucra cu toată puterea fiarei dintâi înaintea ei = aceasta este a patra caracteristică a celei de-a doua fiare. Propoziția poate crea oarecare confuzie: cititorul ar putea crede că a doua fiară lucrează numai în prezența fizică a fiarei dintâi. Totuși, ideea este că cea de-a doua fiară lucrează cu puterea și autoritatea ce i-a fost dată de fiara dintâi.
- Făcea ca pământul și locuitorii lui să se închine fiarei dintâi = este cea de-a cincea caracteristică a celei de-a doua fiare. A doua fiară îi face pe locuitorii pământului să se închine fiarei dintâi.
- A cărei rană de moarte fusese vindecată = identifică fiara compozită.
Apocalipsa 13:13
(1) Săvârșea semne mari, (2) până acolo că făcea chiar să se pogoare foc din cer pe pământ în fața oamenilor.
- Săvârșea semne mari = este cea de-a șasea caracteristică a celei de-a doua fiare. Observați că „semne mari” este la plural, ceea ce înseamnă că va face mai mult de un singur semn. Cea de-a doua fiară este în stare să facă lucruri impresionante și chiar minuni. Textul nu ne spune clar cum face fiara aceste minuni.
- Făcea chiar să se pogoare foc din cer pe pământ = arată limita puterii acestei fiare. Abilitatea de a chema foc din cer pe pământ arată cât de mare este puterea ei. Ea are capacitatea de a-i imita pe prorocii Vechiului Testament. Dacă nu cuvintele ei, cel puțin acțiunile ei îi vor dovedi autenticitatea.
Apocalipsa 13:14
(1) Și amăgea pe locuitorii pământului (2) prin semnele pe care i se dăduse să le facă în fața fiarei. (3) Ea a zis locuitorilor pământului să facă o icoană fiarei, (4) care avea rana de sabie și trăia.
- Și amăgea pe locuitorii pământului = este rezultatul campaniei de minuni impresionante a celei de-a doua fiare. Minunile făcute de această persoană îi conving pe locuitorii pământului să asculte de poruncile ei.
- Prin semnele pe care i se dăduse să le facă în fața fiarei = arată explicit că minunile i-au convins pe locuitorii pământului să urmeze poruncile celei de-a doua fiare. Fiara dintâi a dat celei de-a doua fiare autoritatea și abilitatea de a face mari minuni.
- E a a zis locuitorilor pământului să facă o icoană fiarei = acesta este rezultatul minunilor convingătoare. Locuitorii pământului sunt îndemnați să facă un chip al fiarei. Scopul acestei icoane este să cinstească fiara. Nu ni se spune explicit în pasaj cum arată această icoană a fiarei.
- Care avea rana de sabie și trăia = reprezintă cea de-a treia încercare de a identifica fiara compozită. Până acum autorul s-a mai referit de două ori la rana acestei fiare compozite. Totuși, acum este menționat pentru prima dată instrumentul aducător de moarte. Această fiară a fost ucisă de sabie. Sabia este instrumentul morții în pedeapsa capitală.
De-a lungul capitolului 13 este greu să facem o distincție între fiara compozită (împărați) și fiara unică. Apocalipsa 13:3 spune că unul din capetele fiarei avea o rană de moarte. Însă în Apocalipsa 13:13 însăși fiara este rănită, ceea ce sporește dificultatea pasajului.
În vedenia lui Daniel cu chipul cel mare, el îi spune împăratului Nebucadnețar că degetele de la picioare ale statuii vor fi de fier, amestecat cu lut (Daniel 2:40-43). În timpul perioadei fierului din viața statuii, Dumnezeul cerului va întemeia o împărăție cu ajutorul unei pietre desprinse dintr-un munte, împărăție care nu va fi nimicită niciodată (Daniel 2:44-45).
În prezentarea imperiilor-fiară viitoare, din Daniel 7, aflăm că o a patra împărăție-fiară, cea mai îngrozitoare dintre toate, va călca în picioare celelalte națiuni. Al patrulea imperiu-fiară va avea ca rezultat zece împărați. În perioada celor zece împărați, un ultim împărat se va ridica și va birui pe trei din cei zece. Acest împărat biruitor va prigoni apoi pe poporul lui Dumnezeu timp de 3 ani și jumătate. Din cartea lui Daniel lipsește orice indiciu că al unsprezecelea împărat va fi ucis. Acesta este un detaliu major prezentat în cartea Apocalipsa, dar absent din cartea lui D
readusă la viață. O a doua întrebare are de-a face cu distanța în timp care separă cele două evenimente: uciderea fiarei și învierea ei.
Ne este extrem de greu să credem că Satan ar avea puterea de a învia pe om din morți. Unii susțin că Anticristul va fi ucis și înviat din morți, însă acest lucru necesită mai multă putere decât au Satan sau Anticristul. Faptul că un asemenea detaliu important lipsește din cartea Daniel are o greutate convingătoare. Nu avem niciun temei biblic pentru a susține că Satan ar avea puterea să învieze morții. De ce s-ar mulțumi Satan cu învierea unei singure persoane? De ce s-ar opri Satan doar la învierea Anticristului? De ce să nu-i învieze pe toți păcătoșii? Acesta ar fi un motiv convingător de a-l urma pe balaur.
Deoarece atât fiara compozită (imperiul roman) cât și fiara (Anticristul) vin la viață, este mai bine să înțelegem că textul vorbește despre restaurarea unei împărății și nu de învierea din morți a unei persoane. Ținând cont că Daniel 7 spune clar că există o relație între picioarele de fier și degetele din fier amestecat cu lut, pare rezonabilă ideea că al patrulea imperiu-fiară va fi repus în funcție sub forma a zece împărați, cele zece degete.
Totuși, Apocalipsa 17 afirmă clar că al optulea împărat-fiară va fi înviat din morți. Deci, atât împăratul cât și împărăția lui sunt aduse la viață din morți. Aceasta va fi cea mai mare înșelăciune a lui Satan. Nu este clar felul în care el va înșela întreaga lume să creadă că împăratul-fiară a fost înviat din morți.
Apocalipsa 13.15
(1) I s-a dat putere să dea suflare icoanei fiarei, (2) ca icoana fiarei să vorbească, și (3) să facă să fie omorâți toți cei ce nu se vor închina icoanei fiarei.
- I s-a dat putere să dea suflare icoanei fiarei = identifică o altă componentă majoră a misiunii celei de-a doua fiare. Nu ni se spune clar de la cine primește cea de-a doua fiară puterea de a da viață chipului fiarei. Nu ni se spune nici cum se va întâmpla lucrul acesta. Faptul că îngerilor și oamenilor le este imposibil să dea viață unor corpuri neînsuflețite sugerează că autorul nu are în minte un înțeles literal al versetului. Este evident că va fi folosit un fel de hocus pocus demonic. Acesta va fi un al doilea eveniment înșelător legat de activitatea împăratului-fiară.
- Ca icoana fiarei să vorbească = pare să fie unul din scopurile efortului făcut de cea de-a doua fiară. Chipul vorbește. Nu ni se spune clar dacă aceasta este singura calitate omenească insuflată în icoana fiarei. Nu știm dacă icoana va putea să se deplaseze sau să se implice în alte activități specifice oamenilor. Nu
avem niciun motiv de a respinge ideea că vorbele rostite de chipul fiarei vor fi asemeni celei dintâi și celei de-a doua fiare, adică cuvinte de hulă.
- Să facă să fie omorâți toți cei ce nu se vor închina icoanei fiarei = este o exprimare greu de înțeles. Interpretarea logică a cuvintelor ar spune că icoana fiarei vorbește și face ca toți cei ce nu i se închină să fie omorâți. Totuși, în cazul acesta ne-am aștepta ca expresia să spună „și icoana face ca toți cei ce nu i se vor închina să fie omorâți”. O altă posibilă traducere a acestui verset este următoarea: „Și ea (a doua fiară) face ca toți cei ce nu se închină icoanei fiarei să fie omorâți”. Această traducere explică mai bine versetul: nu chipul fiarei dă ordinul, ci cea de-a doua fiară.
Apocalipsa 13:16-17
(1) Și a făcut ca toți: (2) mici și mari, bogați și săraci, slobozi și robi, (3) să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte, și (4) nimeni să nu poată cumpăra sau vinde (5) fără să aibă semnul acesta, (6) adică numele fiarei sau numărul numelui ei.
- Și a făcut ca toți = în textul original avem pronumele masculin singular, el, ceea ce continuă descrierea misiunii celei de-a doua fiare. Majoritatea comentatorilor sunt de acord că pronumele el se referă la cea de-a doua fiară. Toți se referă la locuitorii pământului.
- Mici și mari…robi = definește cine sunt toți. Aceste liste arată că niciun segment al societății nu va scăpa atenției fiarei.
- Să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte = arată locul unde va fi pus acel semn. Este evidentă intenția ca semnul să fie pus și văzut cu ușurință.
- Nimeni să nu poată cumpăra sau vinde = acesta este scopul semnului. Sancțiunile economice vor fi o chestiune majoră în timpul prigoanei fiarei împotriva poporului lui Dumnezeu.
- Fără să aibă semnul acesta = ne arată cine sunt cei ce vor putea face schimburi comerciale. Singurele alternative puse în fața locuitorilor pământului vor fi înfometarea sau închinarea în fața fiarei.
- Numele fiarei sau numărul numelui ei = prin aceasta este identificat concret semnul.
Apocalipsa 13:18
(1) Aici e înțelepciunea. Cine are pricepere, să socotească numărul fiarei, căci este un număr de om, și numărul este: șase sute șasezeci și șase.
- Aici e înțelepciunea = din toate versetele din cartea Apocalipsa, acesta este cel mai greu de înțeles. De-a lungul secolelor, s-au născut tot felul de speculații nefondate pe marginea acestui verset, dovedind încă o dată cât de dificil este de înțeles. Comentatorii Scripturii nu au ajuns la un acord cu privire la sensul acestui verset. Totuși, acest verset mă convinge că Satan își va face cea mai mare lucrare de înșelare în legătură cu acest escatologic împărat/fiară.
Apostolul Pavel scrie în 2 Tesaloniceni 2:8-18
Și atunci se va arăta acel Nelegiuit, pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale, și îl va prăpădi cu arătarea venirii Sale. Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne și puteri mincinoase, și cu toate amăgirile nelegiuirii pentru cei care sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiți. Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună: pentru ca toți cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiți.
Falsitatea, minciuna și minunile amăgitoare indică o perioadă de înșelăciune fără egal în istorie.
https://www.misiune.ro/resurse-crestine/predici/comentariu-apocalipsa/capitolul-13.html
/////////////////////////////////////////////
Duhul Sfânt, semnificație pentru neamuri și evrei
În următoarele zile, evreii vor sărbători Șavuotul, iar creștinii vor sărbători Rusaliile.
O sărbătoare evreiască, celebrată în capitala lor, Ierusalim, cu sute de mii de evrei care înconjurau Templul evreiesc.
Acesta este un moment bun să ne amintim că iudaismul este la baza existenței creștinismului. Biserica nu poate exista fără Israel.
A fi creștini dintre neamuri înseamnă să fim „împreună-cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu” (Efeseni 2:19), o ramură sălbatică altoită în măslinul lui Dumnezeu, din care poporul evreu este ramura naturală (Romani 11).
Așa cum sugerează cuvântul „Cincizecime” (Cincizecime vine de la „al cincizecilea” din greacă), sărbătoarea evreiască Șavuot se celebrează în a cincizecea zi după Paștele evreiesc. Aceasta se mai numește „Sărbătoarea săptămânilor” și „Sărbătoarea celor 50 de zile” în tradiția rabinică.
Pe vremea Templului, era sărbătoarea în timpul căreia începea secerișul grâului și primele roade ale acestei recolte erau duse la Templu. Totodată, era comemorată și primirea Torei (Legii) de către Moise pe munte, după Exodul din Egipt. Pe scurt, o sărbătoare evreiască, celebrată în capitala lor, Ierusalim, cu sute de mii de evrei care înconjurau Templul evreiesc.
În acea zi de Șavuot = Cincizecime, Duhul Sfânt s-a pogorât asupra apostolilor și a altor ucenici ai lui Isus din Ierusalim, în timp ce aceștia celebrau sărbătoarea evreiască a săptămânilor, așa cum este relatat în Fapte 2.
Acea primă „zi a Cincizecimii” a fost o chestiune pur evreiască. Duhul Sfânt s-a pogorât peste evreii adunați la Ierusalim. Din câte știm, nu era nimeni dintre neamuri acolo.
Duhul lui Dumnezeu a fost revărsat peste poporul lui Israel și va fi revărsat din nou peste poporul lui Israel atunci când se va întoarce iarăși în țară, așa cum este promis în Zaharia 12.
Reîntregirea poporului evreu în țară este o dovadă sigură că Dumnezeu este credincios scopurilor și promisiunilor Sale declarate. El nu Își va abandona niciodată poporul, pe care l-a cunoscut dinainte și pe care îl iubește cu o dragoste veșnică.
Noi, neamurile, putem „să ne bucurăm împreună cu poporul Său” (Deuteronom 32:43 și Romani 15:10).
În zilele care urmează, fie ca Dumnezeul speranței să vă umple de multă bucurie și pace, având încredere în El, astfel încât să fiți plini de speranță, prin puterea Duhului Sfânt.
Sursa: articol de echipa editorială Israel & Christians Today, pentru Christians for Israel International
https://alfaomega.tv/intelegereavremurilor/israel/18600-duhul-sfant-semnificatie-pentru-neamuri-si-evrei
/////////////////////////////////////////////
Profetiile lui Daniel si cuvantarea Domnului Isus despre zilele din urma
In general, contestatarii Sfintei Scripturi sustin ca ea a fost scrisa de oameni, fara vreo inspiratie divina. Exista insa dovezi ca lucrurile nu stau deloc asa. Revelatia biblica a celor 70 de saptamani din cartea Daniel este unul dintre cele mai consistente argumente in acest sens. Haideti acum sa privim cu atentie la legatura dintre profetiile lui Daniel si cuvantarea Domnului Isus despre zilele din urma din Matei 24.
de Norbert Lieth, Strigătul de la Miezul Nopții
Atunci cand vorbeste despre vremea sfarsitului, Daniel face referire la intoarcerea evreilor in patria lor, la necazul cel mare, la restaurarea spirituala a Israelului si la revenirea Domnului si Mantuitorului nostru Isus Cristos. Sa privim in acest sens la Daniel 9,26: «Dupa aceste saizeci si doua de saptamani, Unsul va fi starpit si nu va avea nimic. Poporul unui domn care va veni, va nimici cetatea si Sfantul Locas, si sfarsitul lui va fi ca printr-un potop; este hotarat ca razboiul va tine pana la sfarsit si impreuna cu el si pustiirile.» Conflictele care vor avea loc pana la sfarsit vor culmina cu o ultima pustiire anticristica. si in textul din Daniel 11,35.40.45 se vorbeste despre vremea sfarsitului, vreme in care va aparea Anticrist. imparatul sudului si imparatul nordului se vor intoarce impotriva Israelului. Initial, domnul anticristic al lumii va sustine Israelul in lupta, dar dupa aceea il va ocupa. in continuare, in Daniel 12,1.4.9 se spune ca aceasta vreme a sfarsitului va fi o perioada de stramtorare cum nu a mai fost pentru Israel, perioada in care tara va fi insa mantuita si multi evrei vor ajunge in sfarsit la cunostinta adevarului.
Unul dintre cei doi ingeri care apar in viziunea lui Daniel se intreaba cand se vor incheia «aceste minuni» (Dan. 12,5-6) si primeste urmatorul raspuns: «O vreme, doua vremuri si o jumatate de vreme, si toate aceste lucruri se vor sfarsi cand puterea poporului sfant va fi zdrobita de tot» (Dan. 12,7). in final, lui Daniel i se spune: «Iar tu, du-te pana va veni sfarsitul; tu te vei odihni si te vei scula iarasi odata in partea ta de mostenire, la sfarsitul zilelor» (Dan. 12,13). in Noul Testament, ucenicii I-au adresat Domnului Isus o intrebare similara, deschizand astfel discutia despre zilele de pe urma: «El a sezut jos pe Muntele Maslinilor. si ucenicii Lui au venit la El la o parte si I-au zis: „Spune-ne, cand se vor intampla aceste lucruri? si care va fi semnul venirii Tale si al sfarsitului veacului acestuia?“» (Matei 24,3). Ucenicii erau interesati de aceeasi perioada pe care a descris-o Daniel: de implinirea ultimei saptamani pentru Israel, de vremea sfarsitului. Prin urmare, si raspunsul Domnului Isus din Matei 24 si 25 la intrebarea ucenicilor este in esenta o relatare privind etapa zilelor de pe urma.
Daniel a vorbit despre un legamant de 7 ani, pe care domnul anticristic al lumii il va incheia «cu multi» din popor: «El va face un legamant trainic cu multi (adica cu marea masa a poporului evreu) timp de o saptamana, dar la jumatatea saptamanii va face sa inceteze jertfa si darul de mancare si pe aripa uraciunilor idolesti va veni unul care pustieste, pana va cadea asupra celui pustiit prapadul hotarat» (Dan. 9,27). in loc sa se aduca jertfe, va fi ridicata uraciunea pustiirii. Isus a spus acelasi lucru in cuvantarea Sa despre zilele din urma: «Din pricina inmultirii faradelegii, dragostea celor mai multi se va raci» (Matei 24,12). Personal consider ca Domnul S-a referit in primul rand la poporul evreu. Masa poporului a fost imprastiata in toata lumea dupa anul 70 d.Cr. Domnul Isus a prevazut si acest eveniment, spunand: «Vor cadea sub ascutisul sabiei, vor fi luati robi printre toate neamurile si Ierusalimul va fi calcat in picioare de neamuri, pana se vor implini vremurile neamurilor» (Luca 21,24). Anticrist va face un legamant cu Israelul, ceea ce inseamna ca poporul evreu va fi reasezat in tara parintilor sai.
Daniel a scris despre uraciunea pustiirii la mijlocul necazului celui mare: «La jumatatea saptamanii va face sa inceteze jertfa si darul de mancare, si pe aripa uraciunilor idolesti va veni unul care pustieste» (Dan. 9,27). Potrivit textului din Daniel 12,1.4.7.9.11, uraciunea pustiirii este plasata in zilele din urma, in ultima saptamana a istoriei omenirii. Domnul Isus a prorocit acelasi lucru ca Daniel: «Cand veti vedea uraciunea pustiirii, despre care a vorbit prorocul Daniel, asezata in Locul Sfant …» (Matei 24,15). Domnul a facut legatura intre aceasta uraciune a pustiirii si zilele de pe urma cand a spus: «Atunci va fi un necaz asa de mare cum n-a fost niciodata de la inceputul lumii pana acum si nici nu va mai fi» (Matei 24,21); «indata dupa acele zile de necaz, soarele se va intuneca, luna nu-si va mai da lumina ei, stelele vor cadea din cer si puterile cerurilor vor fi clatinate. Atunci se va arata in cer semnul Fiului omului. Toate semintiile pamantului se vor boci si il vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere si cu o mare slava» (Matei 24,29-30). Prin urmare, nu este vorba de evenimentele din anul 70 d.Cr., ci de uraciunea care va aparea cu putin timp inainte de revenirea Sa.
Evanghelistul Luca a redat in Evanghelia sa cuvantarea Domnului Isus legata de distrugerea Ierusalimului din anul 70 d.Cr. Domnul Isus Cristos a facut urmatoarea profetie despre Templul din Ierusalim: «Vor veni zile cand nu va ramane aici piatra pe piatra care sa nu fie daramata» (Luca 21,6). Auzind aceasta, ucenicii au intrebat plini de ingrijorare: «invatatorule … cand se vor intampla toate aceste lucruri? si care va fi semnul cand se vor intampla aceste lucruri?» (Luca 21,7). in raspunsul Sau, Domnul nu a amintit despre uraciunea pustiirii sau despre marea stramtorare, dar s-a referit in mod clar la textul din Daniel 9,26 spunand: «Cand veti vedea Ierusalimul inconjurat de osti, sa stiti ca atunci pustiirea lui este aproape. Atunci, cei din Iudeea sa fuga la munti, cei din mijlocul Ierusalimului sa iasa afara din el si cei de prin ogoare sa nu intre in el. Caci zilele acelea vor fi zile de razbunare, sa se implineasca tot ce este scris. Vai de femeile care vor fi insarcinate si de cele ce vor da tata in acele zile! Pentru ca va fi o stramtorare mare in tara si manie impotriva norodului acestuia. Vor cadea sub ascutisul sabiei, vor fi luati robi printre toate neamurile si Ierusalimul va fi calcat in picioare de neamuri, pana se vor implini vremurile neamurilor» (Luca 21,20-24).
Matei a pus accentul pe marele necaz din zilele de pe urma. in relatarea sa, intrebarea ucenicilor legata de sfarsitul veacului este una mai directa: «El a sezut jos pe Muntele Maslinilor. si ucenicii Lui au venit la El la o parte si I-au zis: „Spune-ne, cand se vor intampla aceste lucruri? si care va fi semnul venirii Tale si al sfarsitului veacului acestuia?“» (Matei 24,3). in raspunsul Sau cu privire la zilele din urma, Domnul a amintit si de uraciunea pustiirii: «De aceea, cand veti vedea „uraciunea pusti irii“, despre care a vorbit prorocul Daniel, „asezata in Locul Sfant“ – cine citeste sa inteleaga …» (Matei 24,15).
Daniel a descris acest necaz ca pe o vreme de stramtorare cum nu a mai existat vreodata: «in vremea aceea se va scula marele voievod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului tau, caci aceasta va fi o vreme de stramtorare cum n-a mai fost de cand sunt neamurile si pana la vremea aceasta. Dar in vremea aceea, poporul tau va fi mantuit, si anume oricine va fi gasit scris in Carte» (Dan. 12,1). Domnul Isus a vorbit despre acest mare necaz la fel ca profetul Daniel: «Atunci va fi un necaz asa de mare cum n-a fost niciodata de la inceputul lumii pana acum si nici nu va mai fi» (Matei 24,21).
Si in Apocalipsa 12 observam paralele clare la cartea Daniel. Vedem: – cum poporul evreu se afla din nou in centrul istoriei mantuirii; – cum apare arhanghelul Mihail si ii alunga din sferele ceresti pe Satan si pe demonii sai; – cum Satan isi dezlantuie mania pe acest pamant; – cum Satan persecuta poporul evreu; – cum in aceasta perioada o ramasita a Israelului fuge in pustie si este ocrotita de Dumnezeu; – cum in final Israelul este salvat.
Vremea stramtorarii face astfel parte din perioada in care poporul evreu va fi mantuit, lucru care nu s-a intamplat inca pana astazi. Aceasta este cu siguranta o explicatie pentru faptul ca necazul cel mare, despre care vorbesc Daniel si Domnul Isus, apartine perioadei dinainte de revenirea Fiului lui Dumnezeu, perioada descrisa in Apocalipsa si in Evanghelia dupa Matei.
Daniel a vazut revenirea Fiului omului pe nori: «M-am uitat in timpul vedeniilor mele de noapte si iata ca pe norii cerurilor a venit unul ca un Fiu al omului, a inaintat spre Cel imbatranit de zile si a fost adus inaintea Lui» (Dan. 7,13). Domnul Isus a vorbit in acelasi fel despre sosirea Sa ca Fiu al omului: «Cum iese fulgerul de la rasarit si se vede pana la apus, asa va fi si venirea Fiului omului … Indata dupa acele zile de necaz, soarele se va intuneca, luna nu-si va mai da lumina ei, stelele vor cadea din cer si puterile cerurilor vor fi clatinate. Atunci se va arata in cer semnul Fiului omului. Toate semintiile pamantului se vor boci si il vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere si cu o mare slava» (Matei 24,27.29-30).
Denumirea «Fiul omului» este luata din profetia lui Daniel (vezi Dan. 7,13). Expresia aceasta le este familiara evreilor. in cele patru evanghelii o gasim de 80 de ori; de 30 de ori doar in Evanghelia dupa Matei (Evanghelie pentru evrei) si o data in Epistola catre Evrei 2,6, acolo fiind vorba despre un citat din Psalmul 8,4. Sa nu uitam ca si Epistola catre Evrei le-a fost adresata in primul rand evreilor. in schimb, in epistolele apostolului Pavel, adresate neamurilor, expresia «Fiul omului» nu apare nici macar o data. Abia in cartea Apocalipsa ea este folosita din nou. Ultima carte a Sfintei Scripturi incepe introductiv cu acest Nume pentru Domnul Isus, iar pe baza aceasta stim si ce descrie apostolul Ioan in Apocalipsa: restaurarea Israelului si revenirea Fiului omului; implinirea ultimei saptamani: «Cand m-am intors am vazut sapte sfesnice de aur si in mijlocul celor sapte sfesnice pe cineva care semana cu Fiul omului» (Apoc. 1,12-13). Lui Daniel i s-a spus foarte clar ca a 70-a saptamana se refera exclusiv la poporul sau: «saptezeci de saptamani au fost hotarate asupra poporului tau si asupra cetatii tale celei sfinte» (Dan. 9,24). Afirmatiile Domnului nostru Isus Cristos cu referire la zilele din urma se indreapta in aceeasi directie: «Atunci se va arata in cer semnul Fiului omului. Toate semintiile pamantului se vor boci …» (Matei 24,30). Alte traduceri mai adauga: «… si se vor bate in piept.»
Cu siguranta in expresia «toate semintiile pamantului» se face referire si la semintiile lui Israel, dupa cum este scris in textul din Apocalipsa 1,7: «Iata ca El vine pe nori. si orice ochi Il va vedea, si cei ce L-au strapuns. si toate semintiile pamantului se vor boci din pricina Lui. Da, Amin!» Gasim acest bocet al tuturor semintiilor si in cartea profetului Zaharia: «Atunci voi turna peste casa lui David si peste locuitorii Ierusalimului un duh de indurare si de rugaciune si isi vor intoarce privirile spre Mine, pe care L-au strapuns. Il vor plange cum il plange cineva pe singurul lui fiu si-L vor plange amarnic cum il plange cineva pe un intai-nascut. in ziua aceea, va fi jale mare in Ierusalim, ca jalea din Hadadrimon in Valea Meghidonului. tara se va jeli, fiecare familie deosebit» (Zah. 12,10-12). Cel care vorbeste in acest pasaj este insusi Dumnezeul atotputernic (Iahve). Numai El are puterea de a turna Duhul lui Dumnezeu (cititi in acest sens Ioan 15,26; Fapte 1,7-8; Ioel 3,1). Acest Dumnezeu vorbeste in primul rand despre Sine si spune ca Israelul va privi catre El, Cel pe care L-a strapuns, si in acelasi timp catre «singurul Fiu». Aceasta este o dovada a faptului ca Dumnezeu Iahve si Fiul sunt una. Este ceea ce spune clar Apocalipsa: «Iata ca El vine pe nori! si orice ochi il va vedea, si cei ce L-au strapuns. si toate semintiile pamantului se vor boci din pricina Lui. Da, Amin! „Eu sunt Alfa si Omega, inceputul si Sfarsitul“, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era si Cel ce vine, Cel Atotputernic» (Apoc. 1,7-8; cititi si 21,3). Domnul Isus va reveni pe nori (vezi Dan. 7,13; Matei 24,29-30), iar atunci Il vor vedea si cei care L-au strapuns. Cel care va reveni Se va arata ca fiind Cel Atotputernic, Cel care este, a fost si va fi. Domnul Isus este din vesnicie, El a fost o vreme ca Om printre noi si va reveni in glorie.
iulie_6
«A se bate in piept» este o exprimare a durerii, a jalei si a caintei, asa cum a facut vamesul din Luca 18,13: «Vamesul sta departe si nu indraznea nici ochii sa si-i ridice spre cer, ci se batea in piept si zicea: „Dumnezeule, ai mila de mine, pacatosul!“»
«De la smochin invatati pilda lui: cand ii fragezeste si infrunzeste mladita, stiti ca vara este aproape … Adevarat va spun ca nu va trece neamul acesta pana se vor intampla toate aceste lucruri» (Matei 24,32.34).
«Neamul acesta» poate insemna semintie, rasa, natiune, popor sau generatie. Majoritatea comentatorilor biblici considera ca aceasta expresie se refera la popor. intelegem astfel ca Israelul nu va pieri, in ciuda condamnarii pentru o vreme si a blestemului (vezi exemplul smochinului).
Mentionarea smochinului de trei ori in evanghelii este un mesaj cert cu privire la istoria si viitorul Israelului. Smochinul din Luca 13,6-9 scoate in evidenta nerodnicia Israelului, dupa ce Domnul si-a exercitat lucrarea timp de trei ani in mijlocul acestui popor. Smochinul din Matei 21,19, uscat in urma blestemului Domnului, subliniaza condamnarea generatiei de atunci a Israelului, pentru care nu mai exista intoarcere. Smochinul trezit din nou la viata din vorbirea Domnului Isus despre zilele din urma din Matei 24,32 se refera la redesteptarea Israelului la sfarsitul veacului acestuia, cu putin timp inaintea intemeierii imparatiei mesianice.
«El a sezut jos pe muntele Maslinilor. si ucenicii Lui au venit la El la o parte si I-au zis: „Spune-ne, cand se vor intampla aceste lucruri? si care va fi semnul venirii Tale si al sfarsitului veacului acestuia?“»
(Matei 24,3). intrebarea ucenicilor nu era legata de problema sfarsitului lumii, dupa cum a tradus in mod eronat Luther, ci despre semnul sfarsitului veacului acestuia si intemeierea unui nou veac, respectiv a imparatiei mesianice. Alte traduceri spun: «sfarsitul epocii» sau «sfarsitul perioadei acesteia». Trezirea Israelului este un semn ca ne indreptam catre un nou veac si ca Domnul Isus va reveni in curand pentru a-si intemeia imparatia pe acest pamant. Charles Haddon Spurgeon (1834-1892) a atras atentia: «Trebuie sa acordam mai multa importanta restaurarii poporului evreu. Nu ne gandim suficient la aceasta. Biblia vorbeste insa clar despre acest lucru si stim ca Domnul va duce la indeplinire tot ce promite.»
Lui Daniel i s-a spus la inceputul revelatiei celor 70 de saptamani: «Cand ai inceput tu sa te rogi a iesit cuvantul si eu vin sa ti-l vestesc, caci tu esti preaiubit si scump. Ia aminte dar la cuvantul acesta si intelege vedenia … Sa stii dar si sa intelegi» (9,23.25). in urma primei sale rugaciuni, Daniel a primit un raspuns in care i s-a cerut sa vegheze si sa inteleaga.
Unii teologi considera in mod eronat ca daca suntem crestini trebuie sa credem orbeste. Ceea ce era valabil pentru Daniel, este valabil si pentru noi – trebuie sa ne rugam, sa veghem si sa pricepem. Domnul ne-a dat minte. Trebuie sa citim Scriptura, sa meditam, sa cercetam. De asemenea, trebuie sa «impartim drept» Cuvantul (sa il vestim si sa il aplicam corect), dupa cum spune indemnul din 2 Ti mo tei 2,15. Daca nu facem acest lucru, devenim vulnerabili in fata invataturilor false. Trebuie sa invatam sa folosim Sfanta Scriptura, sa comparam pasaje biblice, sa observam contextul, sa cercetam, sa veghem, sa fim atenti la semnele vremii.
si Domnul Isus a chemat la rugaciune, veghere, atentie si cunoastere cu privire la zilele din urma. Cand le-a revelat ucenicilor Sai desfasurarea evenimentelor din zilele de pe urma, El a spus: «Bagati de seama sa nu va insele cineva» (Matei 24,4); «Cine citeste sa inteleaga » (Matei 24,15); «Rugati-va» (Matei 24,20); «stiti ca vara este aproape» (Matei 24,32); «Vegheati … Sa stiti ca daca ar sti stapanul casei la ce straja din noapte va veni hotul, ar veghea si n-ar lasa sa-i sparga casa» (Matei 24,42-43). in continuare, Domnul a spus: «Ferice de robul acela pe care stapanul sau, la venirea lui, il va gasi facand asa» (Matei 24,46).
in ceea ce priveste nevoia de a veghea in zilele de pe urma, Eugen Schmid a scris: «A veghea inseamna a observa cu exactitate ce se intampla in jurul nostru. Biblia ne ofera explicatii referitore la situatia politica actuala si la dezvoltarea ei viitoare. Gasim acestea atat in cartile vechi-testamentare, cat si in cele noutestamentare. Daca tinem cont de ele si le examinam cu atentie, vom observa cat de exact se potrivesc aceste explicatii la evenimentele de astazi. Pentru a interpreta realitatea asa cum trebuie si a o judeca avem nevoie de anumite criterii. Din acest motiv este necesara profetia, pentru a putea sesiza diferentele.»
Avand in vedere faptul ca in ziua de azi au loc atat de multe evenimente care vestesc apocalipsa viitoare, este cu atat mai important sa veghem si sa fim pregatiti. Autorul englez C. W. Bullinger a facut urmatoarea observatie cu privire la zilele din urma: «intreaga atmosfera este impregnata de elementele unei furtuni si distrugeri viitoare.»3 Dr. Fritz Laubach a afirmat cu convingere: «Doar daca urmarim cu atentie evenimentele lumii si le apreciem in lumina profetiei biblice vom scapa de pericolul de a ajunge noi insine in vartejul ispitirii zilelor de pe urma.»4 Evanghelia este explicata, completata si imbogatita de profetia biblica.
Pe baza textului din 2 Petru 1,19 («Avem cuvantul prorociei facut si mai tare; la care bine faceti ca luati aminte, ca la o lumina care straluceste intr-un loc intunecos, pana se va crapa de ziua si va rasari luceafarul de dimineata in inimile voastre»), dr. Fritz Laubach a scris: «Nu este o problema atat de grava daca in studiul personal al Bibliei, in loc sa ne preocupam de cuvantul profetic il evitam, din cauza ca este greu de inteles. Este insa un semn de neglijenta serioasa cand, in bisericile lor, vestitorii exclud invatatura biblica despre vremurile din urma si limiteaza Evanghelia la chemarea la pocainta si la un mod de a actiona corect in problemele cotidiene ale vietii.»
Teologul C. W. Bullinger a scris legat de textul din Apocalipsa 1,3 («Ferice de cine citeste si de cei ce asculta cuvintele acestei prorocii si pazesc lucrurile scrise in ea, caci vremea este aproape»): «Deoarece aceasta carte este adesea neglijata, s-ar putea crede ca aici este scris: „Ferice de cine nu citeste!“ Din pacate, aceasta binecuvantare este respinsa de multi, iar unii chiar se lauda cu aceasta!»
Observam o concordanta uimitoare intre afirmatiile lui Daniel in legatura cu cea de-a 70-a saptamana a sfarsitului si cuvantarea Domnului de pe Muntele Maslinilor despre zilele din urma. Aceasta cuvantare, la fel ca Apocalipsa, descrie in principal evenimentele din timpul ultimilor 7 ani. Afirmatiile din Daniel 9 sunt atat de exacte, incat nu putem decat sa ramanem uimiti. Ne-am putea pune intrebarea de ce oare poporul evreu din vremea Domnului Isus nu a crezut in El, de vreme ce calculele din Daniel 9 indica atat de clar venirea Sa ca Mesia? Chiar si astazi evreii ar putea sa constate pe baza acestor date ca Domnul Isus a fost Mesia cel asteptat. Am gasit un raspuns la aceasta intrebare in cartea Der verheissene Erlöser (Mantuitorul promis, n.trad.), de dr. Roger Liebi: «Rabinul Mose Ben Maimon (Moses Maimonides, 1135-1204), unul dintre cei mai mari invatati evrei ai Evului Mediu, care prin prisma influentei sale extraordinare asupra gandirii teologice a iudaismului a fost desemnat „al doilea Moise“, s-a exprimat extrem de clar in epistola sa, Iggereth Hatheman, in legatura cu calcularea saptamanilor: „Profetul Daniel ne-a explicat profunda stiinta a vremii in care va veni Mesia, dar pentru ca aceasta ne este ascunsa, inteleptii, binecuvantata fie amintirea lor, ne-au interzis sa calculam vremurile viitorului (a venirii lui Mesia), pentru ca oamenii de rand ar putea fi cuprinsi de necaz si ar ajunge sa se insele daca ar vedea ca vremurile au trecut, iar Mesia inca nu a venit. De aceea inteleptii, binecuvantata fie amintirea lor, spun ca Duhul ar trebui sa ii distruga pe cei care calculeaza vremurile pentru ca aduc necaz poporului. Din cauza aceasta inteleptii s-au rugat impotriva unor astfel de oameni, ca inima lor sa plesneasca, iar calculele lor sa se transforme in nimic.“»
Poporul evreu nu citeste Daniel 9 si cu atat mai mult Isaia 53 (peste acest capitol se sare la citirile din sinagoga). Astfel poporul este in necunostinta despre mantuire si despre faptul ca Mesia a fost deja pe pamant. Abia la sfarsitul veacului, Israelul se va intoarce la Sfanta Scriptura, o va cerceta si va ajunge la cunostinta (cititi in acest sens Dan. 12,4; Apoc. 22,10).iulie_7
Dumnezeu ne-a spus prin Cuvantul Sau: «Nu va intepeniti grumazul ca parintii vostri; dati mana Domnului, veniti la Sfantul Lui Locas pe care l-a sfintit pe vecie si slujiti Domnului, Dumnezeului vostru, pentru ca mania Lui aprinsa sa se abata de la voi» (2 Cron. 30,8). «Nu va intepeniti grumazul ca parintii vostri!» = Nu fiti ca alti oameni, ca generatiile dinaintea voastra, ca Israelul din vremea Domnului Isus! «Dati mana Domnului!» = impacati-va! impaca-te si tu cu Dumnezeu! Apuca mana Sa intinsa! Nu o respinge! «Veniti la Sfantul Lui Locas pe care l-a sfintit pe vecie!» = Acesta este Golgota, Isus Cristos, oferta iertarii pacatelor. «Slujiti Domnului, Dumnezeului vostru!» = Puneti-va la dispozitia Lui, asa cum au facut-o credinciosii din Tesalonic (vezi 1 Tes. 1,9-10)! «Pentru ca mania Lui aprinsa sa se abata de la voi» = Astfel te vei impaca cu Dumnezeu, vei fi mantuit si folosit de El.
Am discutat despre cele 70 de saptamani care se refera numai la Israel.7 si ultima saptamana de 7 ani, care urmeaza sa vina, se refera tot la poporul evreu. Noi, ca si Biserica a Domnului Isus, care am fost intercalati in istoria mantuirii (Pavel ne numeste «altoiti», vezi Rom. 11,17-24), putem astfel sa avem parte de rapire. Avem toate motivele sa ne preocupam intensiv de profetia biblica si sa dobandim atitudinea si felul de a gandi pe care le avea Daniel. 69 de saptamani s-au implinit, iar ultima saptamana bate la usa. Domnul Isus va veni in curand!
Sursa: Asociatia Strigatul de la Miezul Noptii
https://alfaomega.tv/intelegereavremurilor/israel/1879-profetiile-lui-daniel-si-cuvantarea-domnului-isus-despre-zilele-din-urma
////////////////////////////////////////////
Semnele Zilelor din Urmă
Definiție
Se referă la ultimele zile ale domniei diavolului peste Pământ și omenire. Semnele sunt compuse din întâmplări prezise ca dovezi vizibile că începutul sfârșitului sistemului diavolului este în curs de desfășurare. Este de asemenea dovada vizibilă că Isus Christos a fost întronat în cer ca rege și că El a început nimcirea domniei diavolului prin gonirea lui satan și a demonilor lui din ceruri și că El, Christos își îndreaptă prezența Sa invizibilă înspre Pământ ca să adune toate persoanele de bine la Dumnezeu. Semnele oferă dovada că perioada de tranziție dintre domnia lui satana și cea a lui Christos a început și că ele precedează completa nimicire a diavolului și a organizației lui în Armaghedon. Întâmplarea unuia sau mai multor evenimente nu constituie dovadă suficientă, ci toate trebuie să aibă loc în decursul unei generații în ordinea prezisă. Există cel puțin 39 de preziceri referitoare la semnele zilelor de pe urmă.
Semnele zilelor de pe urmă și prezența invizibilă a lui Isus au fost prezise ca un avertisment celor credincioși
Matei 24:3, 4 El a şezut jos pe muntele Măslinilor. Şi ucenicii Lui au venit la El la o parte, şi I-au zis: „Spune-ne, când se vor întâmpla aceste lucruri? Şi care va fi semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului acestuia?”Drept răspuns, Isus le-a zis: „Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva.
1 Tesaloniceni 5:4, 5 Dar voi, fraţilor, nu Sunteţi în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă prindă ca un hoţ.Voi toţi Sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei. Noi nu Suntem ai nopţii, nici ai întunericului.
Marcu 13:3, 4, 5 Apoi a şezut pe muntele Măslinilor în faţa Templului. Şi Petru, Iacov, Ioan şi Andrei, L-au întrebat deoparte: „Spune-ne când se vor întâmpla aceste lucruri, şi care va fi semnul când se vor împlini toate aceste lucruri?”Isus a început atunci să le spună: „Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva.
Luca 21:7, 8 „Învăţătorule” L-au întrebat ei „când se vor întâmpla toate aceste lucruri? Şi care va fi semnul când se vor întâmpla aceste lucruri?”Isus a răspuns: „Băgaţi de seamă să nu vă amăgească cineva. Căci vor veni mulţi în Numele Meu, şi vor zice: „Eu Sunt Hristosul” şi „Vremea se apropie.” Să nu mergeţi după ei.
Multe religii creștine false
Matei 24:5, 11 Fiindcă vor veni mulţi în Numele Meu, şi vor zice: „Eu Sunt Hristosul!” Şi vor înşela pe mulţi.Se vor scula mulţi prooroci mincinoşi, şi vor înşela pe mulţi.
Marcu 13:6 Fiindcă vor veni mulţi în Numele Meu, şi vor zice: „Eu Sunt Hristosul!” Şi vor înşela pe mulţi.
Luca 21:8 Isus a răspuns: „Băgaţi de seamă să nu vă amăgească cineva. Căci vor veni mulţi în Numele Meu, şi vor zice: „Eu Sunt Hristosul” şi „Vremea se apropie.” Să nu mergeţi după ei.
Războaie mondiale
Matei 24:6, 7 Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie: vedeţi să nu vă înspăimântaţi, căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar sfârşitul tot nu va fi atunci.Un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie împotriva altei împărăţii; şi, pe alocurea, vor fi cutremure de pământ, foamete şi ciumi.
Apocalipsa 6:4, 8 Şi s-a arătat un alt cal, un cal roşu. Cel ce sta pe el a primit puterea să ia pacea de pe pământ, pentru ca oamenii să se junghie unii pe alţii, şi i s-a dat o sabie mare. M-am uitat, şi iată că s-a arătat un cal gălbui. Cel ce sta pe el, se numea Moartea, şi împreună cu el venea după el Locuinţa morţilor. Li s-a dat putere peste a patra parte a pământului, ca să ucidă cu sabia, cu foamete, cu molimă şi cu fiarele pământului.
Daniel 11:40 La vremea sfârşitului, împăratul de la miazăzi se va împunge cu el. Şi împăratul de la miazănoapte se va năpusti ca o furtună peste el, cu care şi călăreţi…, şi cu multe corăbii; va înainta asupra ţărilor lui, se va revărsa ca un râu şi le va îneca.
Marcu 13:7, 8 Când veţi auzi despre războaie şi veşti de războaie, să nu vă înspăimântaţi, căci lucrurile acestea trebuie să se întâmple. Dar încă nu va fi sfârşitul.Un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie împotriva altei împărăţii; pe alocurea vor fi cutremure de pământ, foamete şi turburări. Aceste lucruri vor fi începutul durerilor.
Luca 21:9, 10 Când veţi auzi de războaie şi de răscoale, să nu vă înspăimântaţi; pentru că întâi trebuie să se întâmple aceste lucruri. Dar sfârşitul nu va fi îndată.„Apoi” le-a zis El „un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie împotriva altei împărăţii.
Foamete răspândită
Matei 24:7 Un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie împotriva altei împărăţii; şi, pe alocurea, vor fi cutremure de pământ, foamete şi ciumi.
Apocalipsa 6:5, 6, 8 Când a rupt Mielul pecetea a treia, am auzit pe a treia făptură vie zicând: „Vino şi vezi!” M-am uitat, şi iată că s-a arătat un cal negru. Cel ce sta pe el, avea în mână o cumpănă.Şi în mijlocul celor patru făpturi vii, am auzit un glas care zicea: „O măsură de grâu pentru un leu. Trei măsuri de orz pentru un leu! Dar să nu vatămi untdelemnul şi vinul!” M-am uitat, şi iată că s-a arătat un cal gălbui. Cel ce sta pe el, se numea Moartea, şi împreună cu el venea după el Locuinţa morţilor. Li s-a dat putere peste a patra parte a pământului, ca să ucidă cu sabia, cu foamete, cu molimă şi cu fiarele pământului.
Marcu 13:8 Un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie împotriva altei împărăţii; pe alocurea vor fi cutremure de pământ, foamete şi turburări. Aceste lucruri vor fi începutul durerilor.
Luca 21:11 Pe alocurea vor fi mari cutremure de pământ, foamete şi ciumi; vor fi arătări înspăimântătoare, şi semne mari în cer.
Neobișnuit de multe cutremure
Matei 24:7, 8 Un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie împotriva altei împărăţii; şi, pe alocurea, vor fi cutremure de pământ, foamete şi ciumi.Dar toate aceste lucruri nu vor fi decât începutul durerilor.
Persecutarea adevăraților creștini
Luca 21:12-15 Dar înainte de toate acestea, vor pune mâinile pe voi, şi vă vor prigoni: vă vor da pe mâna sinagogelor, vă vor arunca în temniţe, vă vor tîrî înaintea împăraţilor şi înaintea dregătorilor, din pricina Numelui Meu.Aceste lucruri vi se vor întâmpla ca să fiţi mărturie.Ţineţi bine minte, să nu vă gândiţi mai dinainte ce veţi răspunde;căci vă voi da o gură şi o înţelepciune, căreia nu-i vor putea răspunde, nici sta împotrivă toţi potrivnicii voştri.
Apocalipsa 2:10 Nu te teme nicidecum de ce ai să suferi. Iată că diavolul are să arunce în temniţă pe unii din voi, ca să vă încerce. Şi veţi avea un necaz de zece zile. Fii credincios până la moarte, şi-ţi voi da cununa vieţii.”
Matei 24:9 Atunci vă vor da să fiţi chinuiţi, şi vă vor omorâ; şi veţi fi urîţi de toate neamurile pentru Numele Meu.
Marcu 13:9, 11 Luaţi seama la voi înşivă. Au să vă dea pe mâna soboarelor judecătoreşti, şi veţi fi bătuţi în sinagogi; din pricina Mea veţi fi duşi înaintea dregătorilor şi înaintea împăraţilor, ca să le slujiţi de mărturie. Când vă vor duce să vă dea în mâinile lor, să nu vă îngrijoraţi mai dinainte cu privire la cele ce veţi vorbi, ci să vorbiţi orice vi se va da să vorbiţi în ceasul acela; căci nu voi veţi vorbi, ci Duhul Sfânt.
Creștinii trădați de rude și prieteni
Matei 24:10 Atunci mulţi vor cădea, se vor vinde unii pe alţii, şi se vor urî unii pe alţii.
Luca 21:16 Veţi fi daţi în mâinile lor până şi de părinţii, fraţii, rudele şi prietenii voştri; şi vor omorî pe mulţi dintre voi.
Matei 10:35, 36 Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mamă-sa, şi pe noră de soacră-sa.Şi omul va avea de vrăjmaşi chiar pe cei din casa lui.
Marcu 13:12 Fratele va da la moarte pe frate-său, şi tatăl pe copilul lui; copiii se vor scula împotriva părinţilor lor, şi-i vor omorî.
Creștini urâți în toată lumea datorită serviciul Împărăției
Matei 24:9 Atunci vă vor da să fiţi chinuiţi, şi vă vor omorâ; şi veţi fi urîţi de toate neamurile pentru Numele Meu.
Luca 21:17-19 Veţi fi urîţi de toţi din pricina Numelui Meu.Dar nici un păr din cap nu vi se va pierde.Prin răbdarea voastră, vă veţi câştiga sufletele voastre.
Marcu 13:13 Veţi fi urîţi de toţi pentru Numele Meu; dar cine va răbda până la sfârşit, va fi mântuit.
Opoziție organizată de către liderii lumii împotriva serviciului Împărăției
Apocalipsa 13:5-7 I s-a dat o gură, care rostea vorbe mari şi hule. Şi i s-a dat putere să lucreze patruzeci şi două de luni.Ea şi-a deschis gura, şi a început să rostească hule împotriva lui Dumnezeu, să-I hulească Numele, cortul şi pe cei ce locuiesc în cer. I s-a dat să facă război cu sfinţii, şi să-i biruiască. Şi i s-a dat stăpânire peste orice seminţie, peste orice norod, peste orice limbă şi peste orice neam.
Daniel 11:45 Îşi va întinde corturile palatului său între mare şi muntele cel slăvit şi Sfânt. Apoi îşi va ajunge sfârşitul, şi nimeni nu-i va fi într-ajutor.
Înmulțirea fărădelegilor
Matei 24:12 Şi, din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci.
2 Timotei 3:2 Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţămitori, fără evlavie…
Mulți care leapădă creștinismul
Matei 24:12, 13 Şi, din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci.Dar cine va răbda până la sfârşit, va fi mântuit.
O lucrare mondială de vestire a Împărăției lui Dumnezeu
Matei 24:14 Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul.
Marcu 13:10 Mai întâi trebuie ca Evanghelia să fie propovăduită tuturor neamurilor.
Formarea Națiunilor Unite spre a lua locul Împărăției lui Dumnezeu
Matei 24:15, 16 De aceea, când veţi vedea „urîciunea pustiirii” despre care a vorbit proorocul Daniel „aşezată în locul Sfânt” -cine citeşte să înţeleagă!atunci, cei ce vor fi în Iudea, să fugă la munţi;
Daniel 11:31 Nişte oşti trimise de el, vor veni şi vor spurca Sfântul Locaş, cetăţuia, vor face să înceteze jertfa necurmată, şi vor aşeza urîciunea pustiitorului. Va ademeni prin linguşiri pe cei ce rup legământul.
Liga Națiunilor a început în 1920 și a intrat în inactivitate în 1939; A renăscut ca Organizația Natiunilor Unite în 1945
Isaia 8:9 Scoateţi strigăte de război cât voiţi, popoare, căci tot veţi fi zdrobite; luaţi aminte, toţi cei ce locuiţi departe! Pregătiţi-vă oricît de luptă, căci tot veţi fi zdrobiţi. Pregătiţi-vă oricît de luptă, căci tot veţi fi zdrobiţi.
Apocalipsa 17:8 Fiara pe care ai văzut-o, era, şi nu mai este. Ea are să se ridice din Adânc, şi are să se ducă la pierzare. Şi locuitorii pământului, ale căror nume n-au fost scrise de la întemeierea lumii în cartea vieţii, se vor mira când vor vedea că fiara era, nu mai este, şi va veni.
Constituie a 8-a putere mondială
Apocalipsa 17:3 Şi m-a dus, în Duhul, într-o pustie. Şi am văzut o femeie, şezând pe o fiară de coloare stacojie, plină cu nume de hulă, şi avea şapte capete şi zece coarne.
Apocalipsa 17:9-11 Aici este mintea plină de înţelepciune. Cele şapte capete Sunt şapte munţi pe care şade femeia.Sunt şi şapte împăraţi: cinci au căzut, unul este, celălalt n-a venit încă, şi când va veni, el va rămâne puţină vreme.Şi fiara, care era, şi nu mai este, ea însăşi este al optulea împărat: este din numărul celor şapte, şi merge la pierzare.
Imperiul anglo-american, cea de-a 7-a putere mondială, este cel care dă viață celei de-a 8-a puteri
Apocalipsa 13:1, 11, 12, 15 Apoi am stătut pe nisipul mării. Şi am văzut ridicându-se din mare o fiară cu zece coarne şi şapte capete; pe coarne avea zece cununi împărăteşti, şi pe capete avea nume de hulă. Apoi am văzut ridicându-se din pământ o altă fiară, care avea două coarne ca ale unui miel, şi vorbea ca un balaur.Ea lucra cu toată puterea fiarei dintâi înaintea ei; şi făcea ca pământul şi locuitorii lui să se închine fiarei dintâi, a cărei rană de moarte fusese vindecată. I s-a dat putere să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească, şi să facă să fie omorâţi toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei.
Necaz pe tot Pământul datorită organizației diavolului
Matei 24:21, 22 Pentru că atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum, şi nici nu va mai fi.Şi dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa; dar, din pricina celor aleşi, zilele acelea vor fi scurtate.
Daniel 12:1 În vremea aceea se va scula marele voievod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului tău; căci aceasta va fi o vreme de strîmtorare, cum n-a mai fost de când Sunt neamurile şi până la vremea aceasta. Dar în vremea aceea, poporul tău va fi mântuit, şi anume oricine va fi găsit scris în carte.
Marcu 13:19, 20 Pentru că în zilele acelea va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost de la începutul lumii pe care a făcut-o Dumnezeu, până azi, şi cum nici nu va mai fi vreodată.Şi dacă n-ar fi scurtat Domnul zilele acelea, nimeni n-ar scăpa; dar le-a scurtat din pricina celor aleşi.
Semne mincinoase și mari minuni făcute în Numele lui Dumnezeu
Matei 24:23-26 Atunci dacă vă va spune cineva: „Iată, Hristosul este aici sau acolo” să nu-l credeţi.Căci se vor scula Hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, până acolo încît să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi.Iată, că v-am spus mai dinainte.Deci, dacă vă vor zice: „Iată-L în pustie” să nu vă duceţi acolo! „Iată-L în odăiţe ascunse” să nu credeţi.
Apocalipsa 13:4, 11, 13, 14 Şi au început să se închine balaurului, pentru că dăduse puterea lui fiarei. Şi au început să se închine fiarei, zicând: „Cine se poate asemăna cu fiara, şi cine se poate lupta cu ea?” Apoi am văzut ridicându-se din pământ o altă fiară, care avea două coarne ca ale unui miel, şi vorbea ca un balaur. Săvârşea semne mari, până acolo că făcea chiar să se pogoare foc din cer pe pământ, în faţa oamenilor.Şi amăgea pe locuitorii pământului prin semnele pe care i se dăduse să le facă în faţa fiarei. Ea a zis locuitorilor pământului să facă o icoană fiarei, care avea rana de sabie şi trăia.
Marcu 13:22, 23 Căci se vor scula Hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi. Ei vor face semne şi minuni, ca să înşele, dacă ar fi cu putinţă, şi pe cei aleşi. Păziţi-vă, iată că vi le-am spus toate dinainte.
Luca 17:22, 23 Şi a zis ucenicilor: „Vor veni zile când veţi dori să vedeţi una din zilele Fiului omului, şi n-o veţi vedea.Vi se va zice: „Iată-L aici, iată-L acolo!” Să nu vă duceţi, nici să nu-i urmaţi.
Prezența lui Christos și nimicirea iminentă a diavolului înțelese în toată lumea
Matei 24:27, 28 Căci, cum iese fulgerul de la răsărit şi se vede până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului omului. Oriunde va fi stârvul (Sau: hoit, mortăciune.), acolo se vor aduna vulturii.
Luca 17:24 Căci, cum iese fulgerul şi luminează de la o margine a cerului până la cealaltă, aşa va fi şi Fiul omului în ziua Sa.
Soarele prosperității omului întunecat de tulburări economice
Matei 24:29 Îndată după acele zile de necaz „soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer, şi puterile cerurilor vor fi clătinate.”
Apocalipsa 6:12 Când a rupt Mielul pecetea a şasea, m-am uitat, şi iată că s-a făcut un mare cutremur de pământ. Soarele s-a făcut negru ca un sac de păr, luna s-a făcut toată ca sângele
Luna domniei omului devine dictatorială și opresivă
Matei 24:29 „luna nu-şi va mai da lumina ei…”
Apocalipsa 6:12 „ luna s-a făcut toată ca sângele…”
Înțelepciunea conducatorilor va pieri
Matei 24:29 „stelele vor cădea din cer, şi puterile cerurilor vor fi clătinate.”
Apocalipsa 6:13 „..şi stelele au căzut din cer pe pământ, cum cad smochinele verzi din pom, când este scuturat de un vânt puternic.”
Isaia 29:14 De aceea voi lovi iarăşi pe poporul acesta cu semne şi minuni din ce în ce mai minunate, aşa că înţelepciunea înţelepţilor lui va pieri, şi priceperea oamenilor lui pricepuţi se va face nevăzută.”
Ezechiel 32:7, 8 Când te voi stinge, voi acoperi cerurile, şi le voi întuneca stelele; voi acoperi soarele cu nori, şi luna nu-şi va mai da lumina ei.Din pricina ta, voi întuneca pe toţi luminătorii cerurilor, şi voi răspândi întunericul peste ţara ta, zice Domnul, Dumnezeu.”
Națiunile derutate și perplexe la vederea evenimentelor
Luca 21:25 Vor fi semne în soare, în lună şi în stele. Şi pe pământ va fi strîmtorare printre neamuri, care nu vor şti ce să facă la auzul urletului mării şi al valurilor;
Oamenii cuprinși de o teamă globală
Luca 21:26 „..oamenii îşi vor da sufletul de groază, în aşteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ; căci puterile cerurilor vor fi clătinate.”
Restaurarea adevăratei închinări
Matei 24:31 El va trimite pe îngerii Săi cu trâmbiţa răsunătoare, şi vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă.
Marcu 13:27 Atunci va trimite pe îngerii Săi şi va aduna pe cei aleşi din cele patru vînturi, de la marginea pămîntului pînă la marginea cerului.
Culminarea rapidă a tuturor evenimentelor în decursul unei singure generații rele
Matei 24:32-34 „..de la smochin învăţaţi pilda lui: Când îi frăgezeşte şi înfrunzeşte mlădiţia, ştiţi că vara este aproape.Tot aşa, şi voi, când veţi vedea toate aceste lucruri, să ştiţi că Fiul omului este aproape, este chiar la uşi.Adevărat vă spun că, nu va trece neamul acesta până se vor întâmpla toate aceste lucruri.”
Marcu 13:28-30 Luaţi învăţătură de la smochin prin pilda lui. Cînd mlădiţa lui se face fragedă şi înfrunzeşte, ştiţi că vara este aproape.Tot aşa, cînd veţi vedea aceste lucruri împlinindu-se, să ştiţi că Fiul omului este aproape, este chiar la uşi.Adevărat vă spun, că nu va trece neamul acesta pînă nu se vor împlini toate aceste lucruri.
Oamenii preocupați cu afacerile de zi cu zi ale vieții
Matei 24:37-39 Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla şi la venirea Fiului omului.În adevăr, cum era în zilele dinainte de potop, când mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie,şi n-au ştiut nimic, până când a venit potopul şi i-a luat pe toţi, tot aşa va fi şi la venirea Fiului omului.
Luca 17:26 Ce s-a întâmplat în zilele lui Noe, se va întâmpla la fel şi în zilele Fiului omului
Luca 21:34 Luaţi seama la voi înşivă, ca nu cumva să vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mâncare şi băutură, şi cu îngrijorările vieţii acesteia, şi astfel ziua aceea să vină fără veste asupra voastră.
Alegerea credincioșilor nu ține cont de legături familiale sau de prietenie
Matei 24:40, 41 Atunci, din doi bărbaţi care vor fi la câmp, unul va fi luat şi altul va fi lăsat.Din două femei care vor măcina la moară, una va fi luată şi alta va fi lăsată.
Luca 17:34, 35 Vă spun că, în noaptea aceea, doi inşi vor fi în acelaşi pat, unul va fi luat şi altul va fi lăsat;două femei vor măcina împreună: una va fi luată, şi alta va fi lăsată.
1 Tesaloniceni 4:17 Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul.
Starea lumii de adormire și indiferență este în contrast cu atitudinea trează și studioasă a creștinilor
Matei 24:42-44 Vegheaţi, deci, pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru.Să ştiţi că, dacă ar şti stăpânul casei la ce strajă din noapte va veni hoţul, ar veghea şi n-ar lăsa să-i spargă casa.De aceea, şi voi fiţi gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi.
1 Tesaloniceni 5:2, 6 Pentru că voi înşivă ştiţi foarte bine că ziua Domnului va veni ca un hoţ noaptea. De aceea să nu dormim ca ceilalţi, ci să veghem şi să fim treji.
Marcu 13:32-37 Cît despre ziua aceea, sau ceasul acela, nu ştie nimeni, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. Luaţi seama, vegheaţi şi rugaţi-vă; căci nu ştiţi cînd va veni vremea aceea.Se va întîmpla ca şi cu un om plecat într-altă ţară, care îşi lasă casa, dă robilor săi putere, arată fiecăruia care este datoria lui, şi porunceşte portarului să vegheze.Vegheaţi dar, pentru că nu ştiţi cînd va veni stăpînul casei: sau seara, sau la miezul nopţii, sau la cîntarea cocoşilor, sau dimineaţa.Temeţi-vă ca nu cumva, venind fără veste, să vă găsească dormind.Ce vă zic vouă, zic tuturor: Vegheaţi!”
Luca 21:34, 35 Luaţi seama la voi înşivă, ca nu cumva să vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mâncare şi băutură, şi cu îngrijorările vieţii acesteia, şi astfel ziua aceea să vină fără veste asupra voastră.Căci ziua aceea va veni ca un laţ peste toţi cei ce locuiesc pe toată faţa pământului.
Dumnezeu alege o organziație să fie reprezentantul Său credincios
Matei 24:45-47 Care este, deci, robul credincios şi înţelept pe care l-a pus stăpânul său peste ceata slugilor sale, ca să le dea hrana la vremea Hotărâtă?Ferice de robul acela pe care stăpânul său, la venirea lui, îl va găsi făcând aşa!Adevărat vă spun că îl va pune peste toate averile sale.
Matei 25:6-10; 19-23 La miezul nopţii, s-a auzit o strigare: „Iată mirele, ieşiţi-i în întâmpinare!”Atunci toate fecioarele acelea s-au sculat şi şi-au pregătit candelele.
Cele nechibzuite au zis celor înţelepte: „Daţi-ne din untdelemnul vostru, căci ni se sting candelele.”Cele înţelepte le-au răspuns: „Nu; ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă nici vouă; ci mai bine duceţi-vă la cei ce vând untdelemn şi cumpăraţi-vă.”Pe când se duceau ele să cumpere untdelemn, a venit mirele: cele ce erau gata, au intrat cu el în odaia de nuntă, şi s-a încuiat uşa. După multă vreme, stăpânul robilor acelora s-a întors şi le-a cerut socoteala.Cel ce primise cei cinci talanţi, a venit, a adus alţi cinci talanţi şi a zis: „Doamne, mi-ai încredinţat cinci talanţi; iată că am câştigat cu ei alţi cinci talanţi.”Stăpânul său i-a zis: „Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău.”Cel ce primise cei doi talanţi, a venit şi el şi a zis: „Doamne, mi-ai încredinţat doi talanţi; iată că am câştigat cu ei alţi doi talanţi.”Stăpânul său i-a zis: „Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!”
Cei necredincioși sunt separați și pedepsiți
Matei 24:48-51 Dar dacă este un rob rău, care zice în inima lui: „Stăpânul meu zăboveşte să vină!”Dacă va începe să bată pe tovarăşii lui de slujbă, şi să mănânce şi să bea cu beţivii,stăpânul robului aceluia va veni în ziua în care el nu se aşteaptă, şi în ceasul pe care nu-l ştie,îl va tăia în două, şi soarta lui va fi soarta făţarnicilor; acolo va fi plânsul şi scrîşnirea dinţilor.
Matei 25:11-13 Mai pe urmă, au venit şi celelalte fecioare, şi au zis: „Doamne, Doamne, deschide-ne!” Dar el, drept răspuns, le-a zis: „Adevărat vă spun, că nu vă cunosc!”Veghiaţi, deci, căci nu ştiţi ziua, nici ceasul în care va veni Fiul omului.
Matei 25:24-30 Cel ce nu primise decât un talant, a venit şi el şi a zis: „Doamne, am ştiut că eşti om aspru, care seceri de unde n-ai semănat, şi strângi de unde n-ai vânturat: mi-a fost teamă, şi m-am dus de ţi-am ascuns talantul în pământ; iată-ţi ce este al tău!” Stăpânul său i-a răspuns: „Rob viclean şi leneş! Ai ştiut că secer de unde n-am semănat, şi că strâng de unde n-am vânturat;prin urmare se cădea ca tu să-mi fi dat banii la zarafi, şi, la venirea mea, eu mi-aş fi luat înapoi cu dobîndă ce este al meu!Luaţi-i, deci, talantul, şi daţi-l celui ce are zece talanţi.Pentru că celui ce are, i se va da, şi va avea de prisos; dar de la cel ce n-are, se va lua şi ce are!Iar pe robul acela netrebnic, aruncaţi-l în întunericul de afară: acolo va fi plânsul şi scrîşnirea dinţilor.
Luca 12:45-48 Dar dacă robul acela zice în inima lui: „Stăpânul meu zăboveşte să vină”; dacă va începe să bată pe slugi şi pe slujnice, să mănânce, să bea şi să se îmbete, stăpânul robului aceluia va veni în ziua în care el nu se aşteaptă, şi în ceasul în care nu ştie, şi-l va tăia în bucăţi; şi soarta lui va fi soarta celor necredincioşi în lucrul încredinţat lor. Robul acela, care a ştiut voia stăpânului său, şi nu s-a pregătit deloc, şi n-a lucrat după voia lui, va fi bătut cu multe lovituri.Dar cine n-a ştiut-o, şi a făcut lucruri vrednice de lovituri, va fi bătut cu puţine lovituri. Cui i s-a dat mult, i se va cere mult; şi cui i s-a încredinţat mult, i se va cere mai mult.
Separarea oamenilor națiunilor în “oi și capre”
Ezechiel 9:1-4 Apoi a strigat cu glas tare la urechile mele: „Apropiaţi-vă voi care trebuie să pedepsiţi cetatea, fiecare cu unealta lui de nimicire în mână!”Şi iată că au venit şase oameni de pe drumul porţii de sus dinspre miazănoapte, fiecare cu unealta lui de nimicire în mână. În mijlocul lor era un om îmbrăcat într-o haină de in, şi cu o călimară la brâu. Au venit şi s-au aşezat lângă altarul din aramă. Slava Dumnezeului lui Israel s-a ridicat de pe heruvimul pe care era, şi s-a îndreptat spre pragul casei; şi el a chemat pe omul acela care era îmbrăcat cu haina din in şi care avea călimara la brâu. Domnul i-a zis: „Treci prin mijlocul cetăţii, prin mijlocul Ierusalimului, şi fă un semn pe fruntea oamenilor, care suspină şi gem din pricina tuturor urîciunilor, care se săvârşesc acolo.
Vezi și Matei 25:31-46
Extinderea globală a închinării adevărate
Apocalipsa 7:9-17 După aceea m-am uitat, şi iată că era o mare gloată pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminţie, din orice norod şi de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în haine albe, cu ramuri de finic în mâni;şi strigau cu glas tare, şi ziceau: „Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care şade pe scaunul de domnie, şi a Mielului!”Şi toţi îngerii stăteau împrejurul scaunului de domnie, împrejurul bătrânilor şi împrejurul celor patru făpturi vii. Şi s-au aruncat cu feţele la pământ în faţa scaunului de domnie, şi s-au închinat lui Dumnezeu,şi au zis: „Amin.” „A Dumnezeului nostru, să fie lauda, slava, înţelepciunea, mulţumirile, cinstea, puterea şi tăria, în vecii vecilor! Amin.” Şi unul din bătrâni a luat cuvântul, şi mi-a zis: „Aceştia, care Sunt îmbrăcaţi în haine albe, cine Sunt oare? Şi de unde au venit?”„Doamne” i-am răspuns eu „Tu ştii”. Şi el mi-a zis: „Aceştia vin din necazul cel mare; ei şi-au spălat hainele, şi le-au albit în sângele Mielului.Pentru aceasta stau ei înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu, şi-I slujesc zi şi noapte în Templul Lui. Cel ce şade pe scaunul de domnie, îşi va întinde peste ei cortul Lui.Nu le va mai fi foame, nu le va mai fi sete; nu-i va mai dogori nici soarele, nici vreo altă arşiţă.Căci Mielul, care stă în mijlocul scaunului de domnie, va fi Păstorul lor, îi va duce la izvoarele apelor vieţii, şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor.”
Isaia 54:2, 3 „Lărgeşte locul cortului tău; şi întinde învelitoarele locuinţei tale: nu te opri! Lungeşte-ţi funiile, şi întăreşte-ţi ţăruşii! Căci te vei întinde la dreapta şi la stânga, sămânţa ta va cotropi neamurile, şi va locui cetăţile pustii.
Isaia 60:22 Cel mai mic se va face o mie, şi cel mai neînsemnat un neam puternic. Eu, Domnul, voi grăbi aceste lucruri, la vremea lor.”
Zaharia 2:4 El i-a zis: „Aleargă de vorbeşte tânărului acestuia, şi spune-i: …Ierusalimul va fi o cetate deschisă, din pricina mulţimii oamenilor şi vitelor care vor fi în mijlocul lui;
Zaharia 8:20-23 Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Vor mai veni iarăşi popoare şi locuitori dintr-un mare număr de cetăţi. Locuitorii unei cetăţi vor merge la cealaltă, şi vor zice: …Haide să ne rugăm Domnului şi să căutăm pe Domnul oştirilor! Vrem să mergem şi noi!.. Şi multe popoare şi multe neamuri vor veni astfel să caute pe Domnul oştirilor la Ierusalim, şi să se roage Domnului.”Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „În zilele acelea, zece oameni din toate limbile neamurilor vor apuca pe un Iudeu de poala hainei, şi-i vor zice: …Vrem să mergem cu voi; căci am auzit că Dumnezeu este cu voi!”
Necazuri și boli grele
Luca 21:11 Pe alocurea vor fi mari cutremure de pământ, foamete şi ciumi; vor fi arătări înspăimântătoare, şi semne mari în cer.
Apocalipsa 6:8 M-am uitat, şi iată că s-a arătat un cal gălbui. Cel ce sta pe el, se numea Moartea, şi împreună cu el venea după el Locuinţa morţilor. Li s-a dat putere peste a patra parte a pământului, ca să ucidă cu sabia, cu foamete, cu molimă şi cu fiarele pământului.
Degenerare morală în viața publică și privată
2 Timotei 3:1-4 Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele.Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţămitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrînaţi, neîmblînziţi, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngîmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu;
Înmulțirea criminalității juvenile
2 Timotei 3:2, 3 Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţămitori, fără evlavie,fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrînaţi, neîmblînziţi, neiubitori de bine.
Romani 1:30, 31 „..bîrfitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi,fără pricepere, călcători de cuvânt, fără dragoste firească, neînduplecaţi, fără milă.
Instabilitate și nesiguranță globală în ciuda susținerilor liderilor
Ieremia 6:14 Leagă în chip uşuratic rana fiicei poporului Meu, zicând: „Pace! Pace!” Şi totuşi nu este pace!
Ezechiel 13:10, 11 Lucrurile acestea se vor întâmpla pentru că ei rătăcesc pe poporul Meu, zicând: „Pace!” când nu este pace. Poporul Meu zideşte un zid, şi ei îl tencuiesc cu ipsos.De aceea, spune celor ce-l acopăr cu ipsos că se va prăbuşi, va veni o ploaie cu vifor, pietrele de grindină vor cădea, şi se va dezlănţui furtuna.
Oamenii caută alinare în organizații, cluburi și instituții
Apocalipsa 6:15-17 Împăraţii pământului, domnitorii, căpitanii oştilor, cei bogaţi şi cei puternici, toţi robii şi toţi oamenii slobozi s-au ascuns în peşteri şi în stâncile munţilor. Şi ziceau munţilor şi stâncilor: „Cădeţi peste noi, şi ascundeţi-ne de Faţa Celui ce şade pe scaunul de domnie şi de mânia Mielului; căci a venit ziua cea mare a mâniei Lui, şi cine poate sta în picioare?”
Clerul bisercii și servul rău arată neascultare pe față
2 Tesaloniceni 2:3, 4 Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip; căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credinţă, şi de a se descoperi omul fărădelegii (Sau: omul păcatului), fiul pierzării,potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte „Dumnezeu” sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dîndu-se drept Dumnezeu.
2 Timotei 3:1-5 Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele.Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţămitori, fără evlavie,fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrînaţi, neîmblînziţi, neiubitori de bine,vânzători, obraznici, îngîmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu;având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia.
Restricții nepotrivite puse pe căsătorie și alimente
1 Timotei 4:1-3 Dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor,abătuţi de făţărnicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnaţi cu ferul roşu în însuşi cugetul lor.Ei opresc căsătoria şi întrebuinţarea bucatelor pe care Dumnezeu le-a făcut ca să fie luate cu mulţumiri de către cei ce cred şi cunosc adevărul.
Lucrarea martorilor lui Iehova oprită în 1918
Apocalipsa 11:3, 7 Voi da celor doi Martori ai mei să proorocească, îmbrăcaţi în saci, o mie două sute şaizeci de zile. Când îşi vor isprăvi mărturisirea lor, fiara, care se ridică din Adânc, va face război cu ei, îi va birui şi-i va omorî.
Ocară publică în timpul inactivității
Apocalipsa 11:8-10 Şi trupurile lor moarte vor zăcea în piaţa cetăţii celei mari, care, în înţeles duhovnicesc, se cheamă „Sodoma” şi „Egipt” unde a fost răstignit şi Domnul lor.Şi oameni din orice norod, din orice seminţie, de orice limbă şi de orice neam, vor sta trei zile şi jumătate, şi vor privi trupurile lor moarte, şi nu vor da voie ca trupurile lor moarte să fie puse în mormânt.Şi locuitorii de pe pământ se vor bucura şi se vor veseli de ei; şi îşi vor trimite daruri unii altora, pentru că aceşti doi prooroci chinuiseră pe locuitorii pământului.
Lucrarea de mărturie renăscută în 1919
Apocalipsa 11:11, 12 Dar după cele trei zile şi jumătate, duhul de viaţă de la Dumnezeu a intrat în ei, şi s-au ridicat în picioare, şi o mare frică a apucat pe cei ce i-au văzut.Şi au auzit din cer un glas tare, care le zicea: „Suiţi-vă aici!” Şi s-au suit într-un nor spre cer; iar vrăjmaşii lor i-au văzut.
Mulți batjocoresc semnele deși dovezile sunt clare
2 Petru 3:3, 4 Înainte de toate, să ştiţi că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, care vor trăi după poftele lor,şi vor zice: „Unde este făgăduinţa venirii Lui? Căci de când au adormit părinţii noştri, toate rămân aşa cum erau de la începutul zidirii!”
Puterile mondiale spun pace și liniște la final
1 Tesaloniceni 5:3 Când vor zice: „Pace şi linişte!” atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei, ca durerile naşterii peste femeia însărcinată; şi nu va fi chip de scăpare.
https://truth-time.com/ro/semnele-zilelor-din-urma/
////////////////////////////////////////////
Zilele din urmă
Mihai Sârbu
”Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele.” /2Tim.3:1/
zilele”Zilele din urmă” și ”vremuri grele” sunt două expresii care anunță/descriu aceiași realitate: timpul sfârșitului. Faptul că trăim zilele din urmă este atât de evident încât nu mai necesită comentarii. Este suficient să urmărești știrile la TV sau să urmărești evenimentele din lume ce se petrec sub ochii tăi și să înțelegi felul în care se împlinește Cuvântul lui Dumnezeu. Istoria și societatea, natura și cosmosul întreg, Biserica lui Cristos și Israelul lui Dumnezeu confirmă cele de mai sus. Se pare că oamenii au pierdut controlul și sunt depășiți de evenimentele cu care se confruntă, iar guvernele și organizațiile de tot felul privesc cu neputință la o lume care plutește în derivă. Dumnezeu este scos afară din societate, iar valorile iudeo-creștine sunt aruncate la coș. Ne mai existând adevăr absolut, oamenii trăiesc după adevărurile lor relative și forțează să impună normele lor morale întregii societăți. Zilele acestea tocmai am aflat că reprezentanții celor din Sodoma și Gomora au cerut Parlamentului European să scoată religia creștină din ideologia acestor vremi, ea fiind depășită și obstrucționistă. Tot în aceste zile unul din candidații creștini la președinția SUA a mărturisit că următorul pas al sodomiților este să proclame faptul că religia creștină incită la ură (ea neacceptând practicile și modul lor de manifestare) și că este depășită. Și tot în aceste zile așteptăm decizia Curții Supreme a SUA cu privire la amendamentul ce se preconizează a fi adoptat în ce privește definirea familiei: acela de a schimba definiția familiei ca fiind compusă din doi parteneri (nu din bărbat și femeie). Dacă va fi adoptată o asemenea schimbare, ea va avea consecințe inimaginabile asupra a tot ce va urma în această țară. Dar nu numai aici deoarece tot ce se experimentează aici va fi exportat în restul lumii, iar România este printre primele țări care preia tot ce este mai rău. Cum arată lumea zilelor de la urmă? Sau – mai corect – cum se comportă/care este riscul pentru/ creștinii în vremuri ca acestea? Urmăriți meditația și înțelegeți!
- Religie fără relație. Iată cum explică Scriptura acest adevăr: ”Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute, şi îşi vor da învăţători după poftele lor. Îşi vor întoarce urechea de la adevăr, şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite.” /2Tim.4:3-4/. Biserica unde te simți bine este tot mai căutată. Este locul unde închinarea este concepută după tehnica de la Hollywood, iar Evanghelia este diluată ca să placă tuturor. Nici vorbă de sfințenie sau de condamnarea păcatului. ”Politically correct” este principiul după care se desfășoară totul în adunare. Nimic din ceea ce a fost în Fapte 2 la apariția Bisericii nu mai este valabil. Lumea este plină cu ”tone” de religie dar fără relație. Domnul Isus stă la ușă și bate (Apoc.3:20) dar înlăuntru e atâta activism și ”gălăgie sfântă” încât nu se mai aude bătaia Celui care Și-a dat viața pentru Biserică. Toate acestea se petrec pe nesimțite iar cei care le promovează au ”cele mai bune intenții” în a face ca lucrarea Domnului să propășească. Ce înşelătorie! Să te lași dus de val fără să îți dai seama că ”ce e val ca valul trece” (M. Eminescu – Glossă). Nu te întreb ce religie ai sau la ce biserică mergi. Te întreb însă dacă Fiul lui Dumnezeu este Mântuitorul și Domnul tău și dacă ești în relație corectă cu El. Este vremea ca astăzi – nu mâine – să faci o pauză și să pui lucrurile la punct în dreptul tău.
- Renume fără viață. În ziua de 1 Iunie, 2015) am văzut pe internet o poză cu titlul ”congresul baptiștilor.” Nu de mult am citit comentarii despre ”congresul penticostalilor.” Alte postări sunt despre oastea Domnului sau despre adventiști. Nu mai vorbesc despre bisericile tradiționale. Ortodocşii și greco- sau romano-catolicii sunt și ei nelipsiți din știrile ce apar în presă sau pe internet și la TV. Președintele e luteran; alții sunt calviniști sau anglicani. Fiecare face caz de numele care-l reprezintă și nu e rău. Dar se pare că am uitat concluzia Domnului Isus din Predica de pe munte, aceea că: ”după roadele lor îi veţi cunoaşte.” (Matei 7:20). Realitatea zilelor de la urmă este tristă. Creștinii au nume, au renume și au tradiție dar nu mai au viață. Exact ca în remarca Scripturii față de una din cele șapte biserici din Apocalipsa:”îţi merge numele că trăieşti, dar eşti mort.” (Apoc.3:1). Eu fac parte dintr-o biserică creștină baptistă dar mult mai mult decât a fi ”un bun baptist” sunt fericit la gândul că sunt un ”copil al lui Dumnezeu” adevărat și credincios. Unde găsim nume ca acestea în Biserica primară? Ea era alcătuită din tot ce a fost sfânt și curat. Cred ca biserica din veșnicie va fi la fel ca și prima biserică. Nu uita mesajul Păstorului cel bun pentru turma Sa care te atenționează: ”Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug.” (Ioan 10:10). Viață, nu (re)nume! Urmărește ca dincolo de numele ce-l porți să dai dovadă că ai viață și că ești purtător de roadă din Duhul. Asta te califică drept urmaș al Christos. Așa cum scrie și poetul creștin în versurile sale: ”Hristos cel Sfânt te va cunoaște / Nu după numele ce-ți pui. / Ci după ranele-ndurate / Sub crucea ta și crucea Lui.” (Traian Dorz – Ia jugul lui Hristos). Întrebarea mea pentru tine este: ce se vede în pomul vieții tale? Roadă sau doar frunze? Somația Scripturii pentru creștinii de formă este clară și directă: ”Adu-ţi aminte dar cum ai primit şi auzit! Ţine, şi pocăieşte-te!” (Apoc.3:3).
- Ritual fără credință. Este o altă manifestare ”la ordinea zilei” care dovedește că trăim vremurile grele din zilele de la urmă. Creștinii renunță tot mai mult la valorile și principiile adevărate din Sfânta Scriptură și acceptă foarte ușor un surogat (înlocuitor, imitație) al creștinismului adevărat. Ba, mai mult: ocultismul și vrăjitoria, păgânismul și puterile întunericului, o Evanghelie diluată și o slujire de formă iau locul trăirii și slujirii autentice instituite de Dumnezeu. Pentru bani și succes ca și pentru faimă și un trai fără griji asistăm la sinuciderea spirituală a atâtor lideri și a congregațiilor lor. Tocmai cum ne avertizează Cuvântul lui Dumnezeu că: ”în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor…” /1Tim.4:1/. Un om al lui Dumnezeu mărturisea că ”nu vremea minunilor a trecut, ci vremea credinței.” (Autor anonim). Iar strigătul Mântuitorului încearcă să se facă auzit în zilele de la urmă, întrebând: ”Când va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pământ?” (Luca 18:8). Va găsi biserici arhipline cu slujitori ai amvoanelor și altarelor apostați și corupți; va găsi religie și ritual ”cu caru” însă fără conținut și fără credință. Însă: ”fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui!” (Evrei 11:6). Creștinismul trece prin criză profundă. Aproape zilnic avem de-a face cu ceremonii și liturghii, praznice și parastase, moaște și sfinți, serbări și evanghelizări așa zis ”creștine” dar fără Christos și fără credința în El. Există riscul să crezi că mergi pe cale dar de fapt să fi pe lângă. Ia aminte la apelul Scripturii: ”Răscumpăraţi vremea, căci zilele sunt rele.” /Ef.5:16/. E tot ce poți să faci și asta cât mai repede posibil. Mâine deja este prea târziu. Străjerul își face datoria și strigă aproape disperat că: ”vremea este aproape!” /Apoc.1:3/.
RUGĂCIUNE
”Înviorează-ne iarăşi, şi vom chema Numele Tău. Doamne, Dumnezeul oştirilor, ridică-ne iarăşi! Fă să strălucească Faţa Ta, şi vom fi scăpaţi!” (Ps.80:18-19)
https://www.newliferomanianchurch.com/zilele-din-urma/
/
O inimă curată îl vede pe Dumnezeu
//////////////////////////////////////
///////////////////////
Daca A.Porumboiu a tepuit statul,,obtinand subventii necuvenite,primite si pentru avortoni ,dar n-a patit nimic,altii ii preiau exemplul…FRAUDĂ SUBVENȚII APIA! ACTE FALSE PENTRU SPRIJINUL CUPLAT LA VACI DE LAPTE! (Desi banii sunt adunati din taxele contribuabililor,acestia sunt praduiti sub umbrella Ministerului Agriculturii…)Subventiile pentru pajisti ajung tot la cei fara animale; Hotiile prospera,dar “ingerii” raman liberi… Fermele fictive de vaci din Ialomița au încasat ilegal subvenții europene;Cum au fost folosite 300 de vaci de rasă pentru o fraudă de 4 MILIOANE de lei cu fonduri europene’; România furată. Două miliarde de euro, rumegate de vacile de lux ale României; (Si pentru asemenea mizerii ne pleaca milioane de oameni din tara…) Dosarul în care medicul Gheorghe Burnei era acuzat de mutilarea unor copii, clasat în urma prescrierii faptelor; Marea amnistie. Lecția la care Curtea Constituțională a rămas repetentă;Șeful din Poliție care transformase Biroul Rutier Vaslui în sursă de protecție pentru „băieții buni”. A fost pedepsit exemplar; Noua religie a globalizării: Chrislamul! Noua religie atee din Apus; Iran și Rusia – Legături primejdioase „de care întreaga lume ar trebui să țină cont”; Pionii lui Putin. Masoneria KGB trece Prutul;Doar o parte a recoltei ILIESCIENE…Susținătorii lui Putin cu afaceri în România. Oțelării și termocentrale închise, masoni și softuri rusești; COMPLOT- Un mason rus, fost consilier al lui Putin şi al lui Voronin, implicat în suspendarea lui Băsescu; Deconspirarea masoneriei; Care dintre ruși este membru al Lojii Masonice; Lumea rusă a lui Putin : barbarie şi crimă organizată; Hitler, adevarul din spatele mitului; Societatea secretă THULE l-a antrenat pe Hitler, prin ritualuri satanice, să devină Antichristul; Întrebarea zilei cu profesorul Corvin Lupu: Este Vladimir Putin omul globaliștilor? V.V. Putin pentru noi este Adolf Hitler II – Ce ar fi făcut Hitler în locul lui Putin…
//////////////////////////////////////////
Ce ar fi făcut Hitler în locul lui Putin
Se vorbește cu o uimitor de mare lejeritate de un Război Nuclear, de parcă ar fi vorba de un film de acțiune sau de un joc pe calculator. Și se spun uimitor de multe bazaconii.
Un editorial ca un duș înghețat al lui Selwyn Duke, în American Thinker.
*
După știrea că serviciile de informații israeliene au detectat o „prezență neobișnuită” a bombardierelor ruse cu capacitate nucleară în apropierea Finlandei și după ce generalul în retragere David Petraeus (fost director CIA) a declarat cu seninătate că NATO va scufunda probabil flota lui Vladimir Putin din Marea Neagră dacă Rusia ar folosi o armă nucleară tactică în Ucraina, a venit poate momentul pentru câteva întrebări:
Mai întâi, putem discuta despre o situație care s-ar putea încheia foarte ușor cu un război termonuclear – și sfârșitul vieții așa cum o știm – într-o manieră inteligentă și rațională?
Sau este obligatoriu ca tuturor întrebările privind politica noastră de dr. Strangelove să li se răspundă cu apelative puerile (de ex. „lacheul lui Putin”) menite să bage pumnul în gură și să împiedice dezbaterea?
În al doilea rând, este în principiu o idee bună să îi spui unui tip care deține controlul a 6.200 de arme nucleare și despre care pseudo-elitele noastre spun că este „nebun”, că vrei să îl UCIZI?
Asta este semnificația apelurilor lui Joe Biden și Volodimir Zelenski la o „schimbare de regim” în Rusia.
Este important să înțelegem că acest conflict înseamnă infinit mai mult pentru Putin decât înseamnă pentru noi. După năravul lor, pseudo-elitele noastre joacă un fel de joc geopolitic cu viețile noastre și ale copiilor noștri. Pentru Putin, este o criză existențială. Șoimuleții noștri globaliști s-au ocupat de asta.
În prezent, Putin nu are o ieșire elegantă din această situație. Pentru el, miza pare să fie totul sau nimic. Viața sau moartea. Chiar credeți că Ursul rănit se va lăsa să cadă în brațele celor care așteaptă să îl devoreze și nu se va dezlănțui, fără nicio reținere, împins de instinctul de auto-conservare?
Înțelegem oare ce înseamnă expresia „nimic de pierdut”?
A venit vremea pentru realpolitik. (Există aici și o componentă morală, dar, despre ea, ceva mai jos.)
La începutul secolului XIX am formulat Doctrina Monroe care statua că orice intervenție străină pe continentul american poate fi considerată un act ostil la adresa Statelor Unite.
Întrebare: Are dreptul Rusia la propria Doctrină Monroe? Sau, și mai corect: putem noi, realist vorbind, să o împiedicăm să aibă?
Unii ar putea spune că Putin nu avea niciun drept de a invada Ucraina. De acord. Dar noi am invadat Mexicul în 1846 și l-am răsturnat în 1954 pe președintele guatemalez Jacobo Arbenz printr-o lovitură de stat organizată de CIA, pentru a nu pomeni decât două dintre intervențiile noastre în America Latină.
Problema aici nu este dacă aveam sau nu „dreptul” să o facem. Ne-am exercitat voința în sfera noastră de influență pentru că am avut puterea să o facem. Dimpotrivă, Saddam Hussein, în Irak – atunci când a anexat Kuweitul – nu a reușit pentru că nu avea puterea. Dar Rusia nu este Irak.
Atunci, totul se rezumă la „Puterea conferă Dreptul”? Nu chiar.
Un element al așa-numitei Doctrine a Războiului Drept este că, pentru a fi considerată MORALĂ, o acțiune militară este necesar să facă mai mult bine decât rău. Se petrece astfel în jocul nostru de-a „Cine clipește primul” cu Putin?
Scenariul cel mai fericit este că ajutăm o pseudo-elită internaționalistă și pe Zelenski să păstreze puterea și frontierele la ceea ce însuși stângistul Guardian numea în 2015 „cea mai coruptă țară din Europa”.
Scenariul cel mai sumbru este un război termonuclear mondial.
Avem nevoie de super-computerul Fugaku pentru a face o analiză a costurilor și beneficiilor?
Unii ar putea întreba: De ce ar fi indicat să dăm înapoi?
Răspunsul e simplu: „Doctrina Monroe” a Rusiei.
Judecați singuri: președintele John F. Kennedy a avut o atitudine fermă în timpul crizei rachetelor cubaneze, instituind o blocadă navală asupra Cubei după ce URSS a amplasat baze de rachete pe insulă.
JFK a adoptat această linie dură pentru că era vorba de vecinătatea noastră și nu poți da înapoi lângă gardul tău fără a pierde o cantitate uriașă de credibilitate pe scena mondială.
La fel se petrece și cu Rusia: Ucraina este Cuba sa. Că ne place sau nu, nu poți să tropăi prin curtea unei alte mari puteri ca un T-Rex în Jurassic Park.
Faptul că Moscova ar pierde prea mult din prestigiul său la scară mondială este – alături de grija lui Putin pentru propria viață – un alt motiv pentru care Rusia nu va da înapoi în Ucraina.
Totuși, dacă această analogie este valabilă, care ar fi aici echivalentul URSS-ului care amplasase rachete în Cuba?
Răspuns: perspectiva de aderare a Ucrainei la NATO.
Putin a spus în mai multe rânduri că aceasta reprezenta pentru el o linie roșie. Și aici este nevoie de puțină istorie.
NATO a fost creat pentru a contracara URSS. Astfel, prăbușirea acestui imperiu malefic la începutul anilor ’90 a creat pentru NATO motivul rațional de a se retrage.
Acest aspect este cu atât mai adevărat cu cât, după căderea Zidului Berlinului, Rusia și-a retras armata în interiorul granițelor sale și, neîndoielnic, a început să se comporte într-o manieră mai pro-americană.
Ar fi fost chiar o oportunitate de a lega relații amicale cu Moscova, care, fiind în esență europeană și creștină, la fel ca noi, ar fi putut deveni un aliat compatibil din punct de vedere cultural împotriva Chinei.
În loc de asta, globaliștii pseudo-elitei au extins NATO până la frontierele Rusiei, ceea ce ar fi echivalentul pentru Rusia sau China care să facă o alianță cu Mexicul, Cuba, Canada și Bahamas.
Deși secretarul de stat James Baker i-a dat asigurări liderului sovietic Mihail Gorbaciov în 1990 că NATO nu se va extinde „nici măcar cu un inch spre est”, la granițele Rusiei se află acum patru membri NATO: Polonia, Letonia, Lituania și Estonia.
Încă o dată: care este verdictul analizei costuri-beneficii?
Este evident că acest pact – iar Părinții noștri Fondatori ne-au avertizat împotriva alianțelor încâlcite și a implicării în războaiele europene – este benefic pentru Estonia.
Însă, dacă ar surveni o Invazie Roșie, iar Rusia sau China ar debarca trupe mâine pe teritoriul nostru, am spune: „Știi, în mod normal, aș fi îngrijorat. Dar să nu ne facem probleme: Estonia ne ține spatele!”
Iar nebunia continuă: Finlanda și Suedia sunt pe punctul de a adera la NATO iar Ucraina cere o aderare accelerată la alianță.
Evident, aceasta din urmă ar putea declanșa al Treilea Război Mondial. Este asta ceva rațional?
Sunt mulți care îl compară pe Putin cu Hitler și avertizează că, dacă nu acționăm imediat, atunci situația de azi din Ucraina se va extinde în toată lumea. Acesta este un discurs prea neserios și imprudent într-un moment atât de periculos.
Planeta noastră este plină de lideri toxici (practic, acesta este standardul), dar nu toți sunt Hitler.
Hitler avea 44 de ani când a luat puterea în 1933 și, după numai șase ani, și-a început războiul de cucerire.
Putin are 69 de ani, este la vârful puterii din Rusia de două decenii, nu a manifestat niciodată ambiții de cuceriri mondiale și se află probabil în anii săi de sfârșit.
Dar dacă analogia cu Hitler se urmărește să fie întreținută, de acord, să o ducem mai departe.
Imaginați-vă că ne aflăm în aprilie 1945 și Hitler se află în buncărul lui, văzând cum în jur tot imperiul se prăbușește. Dar, în loc să fie total neputincios, are la dispoziție 6.200 de arme nucleare. Ce credeți că ar face?
Poate ar exista un motiv să riscăm anihilarea nucleară – și ne gândim la acel scenariu cu Invazia Roșie. Dar este rațional să facem din Putin un om care vrea să vadă toată lumea arzând? Mai mult, totul pentru o țară coruptă din vecinătatea Rusiei, ale cărei bătălii nu sunt ale noastre?
Și ce este cu această obsesie pentru schimbarea regimului?
China a anexat Tibetul și a provocat un genocid cultural și demografic, iar sovieticii au intrat cu tancurile în Cehoslovacia, în 1968. Dar nu le-am dar arme nici tibetanilor, nici cehilor, și în niciun caz nu am pus la cale o schimbare de regim.
Noi am invadat Panama în 1989 și l-am înlăturat pe dictatorul Manuel Noriega de la putere, dar acesta nu putea da foc la lume.
Adoptarea unei asemenea poziției cu una dintre cele trei superputeri nucleare mondiale este fără precedent – și pare mult mai nebunesc decât ar putea fi Putin însuși.
„Pariorii” noștri – aceleași persoane care au provocat catastrofele din Irak, Afganistan și Libia, plus catastrofa covid – ar putea spune, așa cum a făcut-o Lindsey Graham, că un aghiotant al lui Putin l-ar împușca pe acesta înainte să apuce să lanseze rachetele nucleare.
Ei, bine, aceasta este o miză mare pusă pe viețile noastre.
Dar, hei, pseudo-elitele noastre au probabil buncăre antiatomice confortabile în care să se retragă. Voi?
Citiți și:
Avertismente cu tâlc – Putin: Nicio ţară de pe Pământ nu va supravieţui unui război nuclear
Dacă Putin va câștiga acest război, va fi învins Occidentul și tot ceea ce reprezintă el
La 30 de ani de la căderea comunismului, Putin oferă o alternativă la globalism. De aceea îl urăște clasa conducătoare americană (I)
https://yogaesoteric.net/v-v-putin-pentru-noi-este-adolf-hitler-ii-ce-ar-fi-facut-hitler-in-locul-lui-putin/
///////////////////////////////////////
Întrebarea zilei cu profesorul Corvin Lupu: Este Vladimir Putin omul globaliștilor?
Sterie Ciumetti: Domnule profesor universitar Corvin Lupu, la propunerea unei cititoare, doamna Caroline Gunderode, vă adresăm o întrebare. În spațiul public din România au apărut unele păreri, este adevărat că exprimate timid și fără prea multe argumentații înafara câtorva poze, că președintele Rusiei, Vladimir Putin, ar fi un globalist, omul globaliștilor și al kazaro-evreimii din SUA, cei care sunt mai marii Lumii Occidentale, lume de care am fost și noi agățați, după Acordul din Malta și lovitura de stat din decembrie 1989.
Cum comentați aceste păreri?
Corvin Lupu: Am auzit și eu la anumite persoane această părere. Formularea acestei păreri se justifică prin prisma unor pași pe care Vladimir Putin i-a făcut în perioada ascensiunii sale profesionale și politice și în prima parte a carierei lui, în timpul secretarului general al PCUS, Mihail Gorbaciov și al președintelui Federației Ruse, Boris Elțîn. Acești doi conducători s-au confruntat cu dificultăți politice, sociale și economice, datorită cărora au cedat mult din suveranitatea Uniunii Sovietice / Federației Ruse și au promovat o politică de apropiere exagerată față de Occident, care a permis acestuia să penetreze viața economică și apoi și pe cea politică din Rusia și să erodeze puterea acestei țări din interior. Mihail Gorbaciov a făcut o serie de experiențe social-economice falimentare, dorind astfel să introducă în societatea sovietică modele de tip vest-european care nu sunt deloc potrivite stilului de viață al slavilor și nici al popoarelor asiatice din componența fostei Uniuni Sovietice. Interzicerea consumului de alcool (care se dovedise total ineficientă și în SUA), glaznost și perestroica, precum și alte măsuri au agravat criza social-economică a țării.
În acest timp, al anilor 1985-1999, Rusia s-a globalizat într-o măsură destul de mare. Corupția a explodat și au apărut oligarhii economiei rusești, care s-au înmulțit ca ciupercile după ploaie. Interesant este că, precum și în alte părți ale lumii, majoritatea lor zdrobitoare erau kazaro-evrei, sau persoane din anturajul acestora. Oligarhii au ajuns foarte influenți, încât au ajuns să controleze nu numai cea mai mare parte din economia Rusiei, ci și viața politică și administrația.
Președintele alcoolic Boris Elțîn a ajuns prizonierul din Kremlin al acestor oligarhi. Rusia a fost îndatorată cu sume uriașe și plătea dobânzi grele bancherilor kazaro-evrei din SUA. Cu cât îi era Uniunii Sovietice / Rusiei mai rău, cu atât era ea mai lăudată în mass-media din Occident, lăudați fiind mai ales cei doi conducători amintiți, pe care Vladimir Putin avea să-i numească, în anul 2014, ca fiind „doi trădători”.
În acest context social-politic, după revenirea din misiunea în Germania, în 1989, și-a început Vladimir Putin marea ascensiune în carieră: viceprimar al orașului-colos Sankt-Petersburg, șef al Serviciului Federal de Securitate al Rusiei, prim-ministru al Federației Ruse și apoi președinte al țării. Această ascensiune fulminantă a fost necesar să se deruleze în condițiile concrete de atunci din Rusia. El a avut nevoie de sprijinul unui mare număr de oameni foarte influenți din conducerea politică a țării, din administrația centrală, din rândul marilor oligarhi kazaro-evrei, din armată și, mai ales, de la vârful serviciilor secrete ale Rusiei. Putin a fost nevoit să se facă „frate cu mulți draci”, până a ajuns la vârful conducerii Rusiei.
Ca urmare, Vladimir Putin a fost necesar să obțină sprijinul la care m-am referit, acționând ca parte a sistemului oligarhic de model kazaro-evreiesc occidental. Cu sprijinul unor colaboratori și naționaliști ruși din FSB, el a fost ajutat să obțină sprijinul la care ne referim, culminând cu influențarea inclusiv a fostului președinte Boris Elțîn de a-l sprijini. Pentru această perioadă de timp, se justifică afirmația că Putin a fost „omul oligarhiei globaliste evreiești”.
Imediat după ajungerea la putere, în paralel cu promovarea unei echipe proprii, Putin a început un lung drum de refacere a suveranității naționale și a autorității conducerii centrale a Federație Ruse, grav afectată în timpul lui Mihail Gorbaciov și a lui Boris Elțîn. Occidentul și oligarhia kazaro-evreiască au simțit repede că Vladimir Putin este un adversar al supunerii Rusiei față de Occident, fapt pe care președintele Bill Clinton i l-a spus drept în față lui Boris Elțîn, sub formă de reproș, încă din anul 2000, când președintele american a vizitat Rusia, în ultimul său an de mandat prezidențial.
Unii analiști foarte atenți la ceea ce s-a petrecut au considerat că nu a fost întâmplătoare nici escaladarea celui de al doilea război al cecenilor împotriva Rusiei, din primii ani în care Putin a condus Rusia. Cecenii au fost susținuți de state musulmane, inclusiv de Arabia Saudită, care pe atunci era un aliat al SUA. Cât timp Vladimir Putin a avut mari probleme cu cecenii, proiectele sale suveraniste, antiglobaliste și împotriva oligarhilor au avansat încet. În Cecenia, președintele Rusiei a acționat foarte dur pe front și, în paralel, cu multă diplomație și persuasiune, a reușit să-și apropie familia Kadîrov (tatăl și fiul), cea mai influentă familie din Cecenia, a pacificat Caucazul de Nord, a încheiat războiul, a dat drepturi cecenilor, a finanțat refacerea Ceceniei și a făcut din Cecenia și din Kadîrov fiul, actualul conducător al cecenilor, niște aliați fideli.
De 23 de ani, neîntrerupt, cu multă abilitate, președintele Vladimir Putin și colectivul de conducere colectivă al Rusiei, format din etnici ruși, a dus un război surd, dar dur, împotriva oligarhilor kazaro-evrei. El a început acest război și l-a continuat multă vreme dând impresia că el nu este împotriva sistemului oligarhic, pe care l-ar agrea de fapt, ci că el are niște dispute și conflicte personale cu unii oligarhi, care au ajuns în pușcării, „s-au sinucis”, au fugit din Rusia etc. Înlăturarea oligarhilor s-a făcut punctual, unul câte unul.
Multă vreme Vladimir Putin a jucat dublu, în drumul său perseverent pentru a deglobaliza Rusia și a o elibera de sub controlul economic și social-politic al oligarhilor kazaro-evrei.
Declanșarea operațiunilor militare ruse din Ucraina, în 24 februarie 2022, despre care Vladimir Putin a spus că sunt doar o etapă din cadrul unui proiect mult mai vast, a însemnat atacul final al statului rus asupra oligarhilor. În prima săptămână de război, când valoarea rublei s-a înjumătățit, când bursa din Moscova s-a prăbușit și când valoarea acțiunilor companiilor oligarhilor ruși, listate la bursa din Moscova și la burse din întreaga lume, s-au prăbușit de asemenea, guvernul Rusiei, care a anticipat / premeditat / conștientizat ceea ce se va petrece, s-a mișcat imediat și a cumpărat toate acțiunile prăbușite, deposedând oligarhii de o foarte mare parte din companiile lor, în ansamblu, sau parțial, din acțiunile companiilor lor.
În paralel, a fost declanșată o operațiune împotriva acestor oligarhi. Președintele Putin a ținut în luna martie 2022 un discurs foarte dur împotriva lor, de data aceasta împotriva tuturor oligarhilor și împotriva sistemului oligarhic în ansamblu. Concomitent, în Occident, unele guverne au profitat de situația grea a oligarhilor și le-au blocat / confiscat conturi, le-au confiscat iahturi, vile și alte proprietăți.
O serie de oligarhi, într-un mod greu de înțeles, „s-au îmbolnăvit de deces”. Dintre numeroșii oligarhi care au murit după începerea războiului din Ucraina, eu am reținut câteva cazuri, foarte suspecte, prezentate și de presa din România. Iată opt dintre ele.
Președintele Lukoil, Ravil Maganov, a murit la începutul lunii septembrie 2022, după ce a căzut pe fereastra unui spital din Moscova, potrivit agenției de știri de stat ruse TASS.
Un alt oligarh, manager de top Lukoil, Alexander Subbotin, a fost găsit mort în luna mai în pivnița casei unui șaman din Mîtişci, regiunea Moscovei. Proprietarul locuinței a declarat anchetatorilor că omul de afaceri a ajuns la el într-o stare severă de intoxicație cu alcool și droguri. Cadavrul fostului director al Lukoil a fost găsit într-o cameră folosită pentru ritualuri voodoo jamaicane.
În primul dintre decesele raportate anul trecut, un director executiv de la Gazprom, Leonid Shulman, a fost găsit mort în cabana sa din satul Leninsky, lângă Sankt-Petersburg, pe 30 ianuarie 2022, potrivit publicației de stat ruse RIA Novosti.
Alexander Tyulakov, director în cadrul Gazprom, a fost descoperit mort în garajul său pe 25 februarie, potrivit Novaya Gazeta, un ziar independent rus, care menționa că el s-ar fi sinucis.
Vladislav Avayev, fostul vicepreședinte al Gazprombank, a fost găsit mort împreună cu soția și fiica sa în apartamentul său din Moscova, pe 18 aprilie 2022, potrivit TASS.
Doar o zi mai târziu, pe 19 aprilie, Serghei Protosenia, un fost director la producătorul de gaze Novatek, care este parțial deținut de Gazprom, a fost găsit mort la locuința sa din Lloret de Mar, o stațiune mediteraneană de lângă Barcelona. Cadavrele soției și ale fiicei sale, care prezentau semne că au suferit violențe, au fost găsite în locuința de lux a familiei, în timp ce cadavrul lui Protosenia a fost găsit spânzurat în grădină.
Mihail Watford, un miliardar rus de petrol și gaze născut în Ucraina, a fost găsit mort în casa sa din Surrey, Anglia, pe 28 februarie 2022.
Un alt om de afaceri rus, Vasily Melnikov, a fost găsit mort, alături de familia sa, la Nijni Novgorod, potrivit ziarului rus Kommersant. Melnikov deținea MedStom, o companie de consumabile medicale. Ei au fost găsiți înjunghiați mortal pe 23 martie.
În ultima vreme și cu deosebire după declanșarea operațiunilor militare, discursul lui Vladimir Putin este unul naționalist-suveranist, nedisimulat, iar Rusia a rupt-o cu globalismul, pe care nu mai vrea să-l accepte sub nicio formă. Acest pas uriaș nu putea fi făcut de la începutul domniei sale, din 1999. A fost nevoie de un drum lung și anevoios. Globaliștii au țesut o pânză de păianjen întinsă care a cuprins și Rusia. Războiul este acum unul cald, după care ne așteptăm la un război rece mai dur decât cel din perioada 1946-1989.
După cum este bine cunoscut, o parte a datoriei acumulată de Ucraina, în cea mai mare parte după anul 2014, în timpul președinților kazaro-evrei Poroșenko și Zelenski, a fost preluată de Grupul de Investiții Financiare „Franklin Templeton”, care aparține familiei Rothschild, cea mai bogată și mai influentă familie kazaro-evreiască de pe Glob. În schimbul preluării acestei părți din datoria Ucrainei, familia Rotschild a primit TOATE activele statului ucrainean: fabrici, uzine, șantiere navale, companii de toate felurile, terenuri agricole foarte mănoase etc. Artileria rusă a bombardat o mare parte din ele și, se pare, continuă să distrugă active ale familiei Rothschild. Astfel, președintele Vladimir Putin este fără îndoială cel mai mare inamic al kazaro-evreimii din SUA. În aceste condiții, a-l suspecta pe Vladimir Putin de a fi „unealta” kazaro-evreimii globaliste este, fără îndoială, o eroare de fond.
Pe de altă parte, Putin este un om cerebral, care nu gândește cu sufletul, ci la rece. Indiferent de situație, de adversitatea lui cu globaliștii, de războiul actual pe care îl poartă contra a 40 de țări, Rusia și Putin, iar după Putin următorul președinte de la Kremlin, este necesar să coopereze cu SUA și Marea Britanie, cu puterile învingătoare din al Doilea Război Mondial, alături de care s-au semnat toate tratatele care sunt astăzi în vigoare și care stabilesc organizarea lumii de astăzi: tratatul de pace, tratatele secrete, sferele de influență, ONU, Consiliul de Securitate, Actul Final al OSCE din 1975, care le revalida pe precedentele.
Dacă aceste tratate nu mai sunt recunoscute de marile puteri, așa cum SUA și NATO nu au mai vrut să recunoască unele angajamente pe care și le-au luat față de Rusia, atunci toată arhitectura clădită după al Doilea Război Mondial se năruie și omenirea intră într-o mare anarhie, iar războiul actual, pe care Papa de la Roma l-a numit „al Treilea Război Mondial”, se va extinde peste tot.
În acești 23 de ani de conducere a Rusiei, încet, încet, Vladimir Putin s-a înconjurat cu tot mai mulți etnici ruși, cărora le-a dat tot mai multă influență, în dauna influenței oligarhilor. Astăzi, conducerea colectivă a Rusiei, Siloviki („cei puternici”) cum este ea numită, cuprinde etnici ruși foarte influenți. Cei mai importanți sunt Vladimir Putin, Dmitri Medvedev, Nikolai Patrușev, Serghei Narîșkin, Iuri Borisov, Serghei Shoigu, Dmitri Rogozin, Vitali Gherasimov, Alexander Borotnikov, Viaceslav Volodin, Mihail Vladimirovici Mișuștin, Serghei Lavrov. Deci, fără kazaro-evrei.
Desigur că au o influență importantă și alții, cum ar fi Patriarhul Chiril sau liderul Ceceniei, Ramzan Ahmatovici Kadîrov, sau guvernatori importanți ai provinciilor bogate. În guvern, administrația prezidențială și în Duma de stat mai sunt și alte persoane cu oarecare influență, de alte etnii, inclusiv evrei, dar decizia majoră este luată de etnicii ruși, în frunte cu Siloviki.
Astăzi, regimul politic din Federația Rusă este un regim politic naționalist-suveranist. Din această cauză, globaliștii kazaro-evrei de pe Wall Street luptă cu atâta înverșunare împotriva Rusiei, mobilizând în această direcție nu mai puțin de 40 de țări, toate implicate într-un fel sau altul în acest război, în ciuda faptului că au fost obligate să impună Rusiei o serie de sancțiuni, care s-au întors toate împotriva lor înșile.
Fiindcă am răspuns pe scurt la această întrebare, domnule Sterie Ciumetti, v-aș spune și o constatare și uimire în același timp, a mea personală. Am întâlnit oameni care sunt patrioți români, naționaliști, susținători ai modelului politic suveranist, chiar adversari ai politicii anti-naționale practicată de regimul euro-atlantic și de birocrații de la Bruxelles și slugile lor din România, în frunte cu președintele Iohannis, care, legat de războiul din Ucraina, susțin tabăra kazaro-evreiască, sunt adversari ai naționaliștilor ruși, confundă Rusia naționalistă de astăzi cu Uniunea Sovietică judeo-bolșevică și și-ar dori ca Rusia să fie înfrântă. Acesta este semnul că încă o parte a opiniei publice românești nu a înțeles foarte bine evoluțiile politice internaționale și faptul că războiul actual între suveranism și globalism este unul real și „pe viață și pe moarte”.
În ceea ce mă privește, ca cercetător al istoriei, nu pot să fiu un susținător al kazaro-evreimii internaționale, cea care a făcut și face și astăzi poporului român foarte mult RĂU. Sufletește, nu pot să-i susțin pe kazaro-evrei în nicio situație. În ceea ce privește analiza, aceasta o fac la rece, fără să țin cont nici măcar de propriile mele sentimente personale, care nu au legătură cu știința politică, cu studiile de securitate sau cu relațiile internaționale.
Sterie Ciumetti: Vă mulțumesc și sper că aveți dreptate. Informațiile pe care le-ați oferit ne dau de gândit, în special seria de „accidente” pe care le-au suferit alogenii oligarhi din Rusia.
Citiți și:
Războiul lingourilor și profeția lui Rothschild: Aliații lui Zelenski vând aur – aliații lui Putin cumpără masiv
Putin: lecții din copilărie
https://yogaesoteric.net/intrebarea-zilei-cu-profesorul-corvin-lupu-este-vladimir-putin-omul-globalistilor/
////////////////////////////////////////
Societatea secretă THULE l-a antrenat pe Hitler, prin ritualuri satanice, să devină Antichristul
Această organizaţie ocultă a influenţat toate lojele masonice şi societăţile
secrete din Germania anilor 1920
de George Preda
În ascensiunea lui Hitler şi evenimentele care au precedat al doilea război mondial, ca şi pe parcursul acestuia, aspectele oculte şi magia neagră au jucat un rol foarte important. Deşi istoria oficială nu le acordă prea mare importanţă, toate aceste elemente oculte au contribuit din plin la drama cu care s-a confruntat societatea umană la jumătatea secolului XX (ne referim la al doilea război mondial). Numai prin desluşirea şi punerea cap la cap a tuturor indiciilor de natură ocultă putem înţelege cu adevărat cum a fost posibilă această conflagraţie planetară şi ce forţe s-au aflat în spatele ei.
În ultimii ani au fost publicate din ce în ce mai multe informaţii care conturează acelaşi scenariu: apartenenţa lui Hitler la societăţi secrete care practicau magia neagră i-a înlesnit acestuia ascensiunea politică şi dobândirea unor anumite capacităţi charismatice, care l-au ajutat să manipuleze populaţia civilă şi militarii celui de-ai treilea Reich. Totodată, planurile sale de stăpânire a lumii seamănă foarte mult cu politica „Noii Ordini Mondiale” şi au fost cu siguranţă în deplin acord cu planurile francmasoneriei mondiale.
Detalii inedite vin să contureze peisajul bizar al preocupărilor lui Hitler pentru magie neagră şi ocultism: se vorbeşte despre faptul că el ar fi fost posesorul unui fragment din lancea care se presupune că l-a ucis pe Iisus (şi că CIA a reuşit să fure acest fragment chiar înainte de înfrângerea lui Hitler), despre magicieni tibetani prezenţi în anturajul său, despre importanţa pe care o acorda predicţiilor astrologice, etc. Simbolul specific nazismului este varianta răsturnată (întoarsă şi deci malefică) a străvechiului simbol spiritual, profund benefic, al svasticii. Se pare că ocultiştii secolului trecut identificaseră în persoana lui Hitler, încă din anii ’30, Antichristul.
Nu doar Hitler, ci toate personajele importante ale Germaniei Naziste făceau parte din societăţi secrete şi loji masonice, având o orientare predilectă către satanism şi magie neagră. Mai ales după 1920, ocultismul şi ritualurile sataniste, de magie neagră au proliferat în mediul politic german. Pe baza acestor informaţii s-a afirmat chiar că al doilea război mondial a fost un sui-generis ritual satanic cu un număr imens de victime sacrificate în beneficiul forţelor întunericului şi răului.
În acest articol vă prezentăm doar una dintre societăţile secrete ale Germaniei naziste, urmând să detaliem acest subiect incitant în alte articole viitoare din cadrul rubricii noastre speciale „Fapte incontestabile care probează realitatea conspiraţiei planetare”.
Societatea secretă Thule
În Germania, după sfârşitul primului război mondial, au proliferat lojile masonice şi societăţile secrete. Societatea secretă Thule este în aparenţă doar una dintre ele, dar în realitate a jucat un rol crucial. Climatul socio-politic de atunci din Germania era confuz, sub influenţa înfrângerii suferite în primul război mondial şi a tratatului de la Versailles. Anarhia a făcut posibilă instaurarea Republicii Revoluţionare Socialiste, condusă de muncitori şi soldaţi, în 1918, dar aceasta a fost urmată la scurt timp de o revoluţie ultranaţionalistă în spatele căreia se află, alături de alte loji masonice, societatea secretă Thule. Toate personajele cheie ale acelei perioade au în mod straniu în comun apartenenţa la diferite loji masonice sau grupări oculte şi o preocupare chiar obsesivă pentru ocultism şi magie neagră.
Societatea secretă Thule a fost fondată la Munchen, în 1918, printre fondatorii săi personajul cheie fiind Rudolf Glauer (1875-1945), care şi-a schimbat ulterior numele într-unul mult mai pompos – Baronul Heinrich von Sebottendorf. Ordinul Thule poate fi considerat „progenitura” Ordinului Germanic creat în 1912 şi condus de acelaşi von Sebottendorf, care este totodată autorul unor broşuri despre ritualuri masonice. „Doctrina” Ordinului Thule se baza pe ideile lui Guido von List, care s-a inspirat din lucrările Societăţii Teosofice ale Helenei Blavatsky şi a dezvoltat teoria „rasei Ariene pure”. Cel care avea însă să împingă la extrem aceste teorii a fost Jorg Lanz von Liebenfels, aşa-numitul „părinte al naţional socialismului”, de asemenea membru Thule.
Societatea Thule a pus bazele ideologiei celui de-al treilea Reich, în care regăsim supremaţia rasei germanice, dar şi aşteptarea unui „Mesia” care să repună în drepturi rasa germanică, ducând-o la supremaţia planetară – Adolf Hitler a fost identificat încă de timpuriu cu acest Mesia, deopotrivă fiind asimilat şi cu Antichristul.
Ca o paranteză, denumirea însăşi de cel de-al treilea Reich (cel de-al treilea Imperiu) ţine de propaganda nazistă. Cronologia şi ideile naziste recunosc ca prim imperiu „Imperiul Roman al naţiunii germane” (Imperiul medieval germanic, între secolul IX-1806), cel de-al doilea Reich fiind Germania unificată de cancelarul Otto von Bismark în 1871.
Câţiva dintre membrii Thule
Enumerăm în continuare doar câteva nume celebre ale membrilor Thule, pentru a vă oferi o imagine a influenţei şi importanţei acestui ordin secret. Funcţiile politice menţionate nu sunt cele din momentul creării ordinului, ci poziţiile pe care respectivii le-au ocupat în urma ascensiunii politice a lui Hitler.
- Baronul Rudolf von Sebottendorf, mare maestru al ordinului
- Guido von List, maestru al ordinului, ocultist
- Jörg Lanz von Liebenfels, maestru al ordinului, „autorul” ideologiei celui de-al treilea Reich
- Adolf Hitler, Führer, cancelar al celui de-al treilea Reich şi şef suprem al SS
- Rodolf Hess, adjunctul Führer-ului
- Hermann Göring, mareşal şi comandant SS
- Henrich Himmler, comandant SS şi ministru al Reich-ului
- Alfred Rosenberg, ministru al Reich-ului şi conducător al naţional-socialiştilor
- Dr Hans Frank, conducător al naţional-socialiştilor şi guvernator al Poloniei
- Julius Streicher, a jucat un rol important în propaganda nazistă
- Dr Karl Hausholer, general de brigadă
- Dr Gottfried Feder, secretar de stat
- Dietrich Eckart, redactor şef al publicaţiei extremiste „Völkisher Beobachter” (Observatorul Poporului), de fapt revista Ordinului Thule
- Bernhard Stempfle, confesorul lui Hitler şi prietenul său intim
- Theo Morell, medicul personal al lui Hitler
- Franz Gürtner, şeful poliţiei din Munchen
- W. O. Schumann, Dr şi profesor la Facultatea de ştiinţe din Munhen
- Trebisch-Lincoln, ocultist şi clarvăzător din Himalaya
Unii autori menţionează divizarea societăţii Thule în două ramuri, una pur ocultă, aşa-zis esoterică, din care se pare că făcea parte şi celebrul Rudolf Steiner, fondatorul doctrinei antropozofice şi o ramură „exoterică” cu preocupări conspiraţionist-politice.
Conspiraţia orchestrată de Ordinul Thule
Influenţa ordinului Thule asupra evenimentelor din Germania anilor 1918-1920 care au dus la formarea Partidului Nazist (Naţional Socialist) şi alegerea lui Adolf Hitler ca lider al acestuia şi lider al celui de-al treilea Reich nu s-a făcut niciodată în mod deschis, societatea nemanifestându-se vizibil pe scena politică. Cu toate acestea simbolurile sale (pumnalul şi svastica) se regăsesc în timpul „contrarevoluţiei” din 1919, iar ideologia sa (partea care putea fi făcută publică) este chiar ideologia celui de-al treilea Reich.
După revoluţia comunistă din Bavaria din 1918, Societatea Thule a devenit centru al subculturii contrarevoluţionare.
S-a organizat o reţea de spionaj şi ascunzătoare de arme. Încăperile clubului Thule au devenit cuibul rezistenţei revoluţiei.
Partidul Muncitoresc a fost creat de Anton Drexler cu acordul lojii Thule, iar Hitler a fost la început un simplu spion infiltrat de membrii Thule în acest Partid. El a devenit curând un membru activ şi influent. Peste doar patru luni de la intrarea lui Hitler în Partidul Muncitoresc, acesta îşi schimbă numele în Partidul Naţional-Socialist Muncitoresc (cunoscut şi ca Partidul Nazist) şi adoptă simbolul svasticii inversate (simbolul societăţii Thule) ca emblemă.
Începând 1919 societatea Thule a generat formarea unui mare număr de grupări secrete şi loji masonice din care au ajuns să facă parte toate personajele politice şi militare importante, fără însă să ştie că astfel au intrat pe linia de influenţă controlată de Ordinul Thule.
În noiembrie 1919 societatea face una dintre puţinele sale declaraţii publice: „Vom lupta până când svastica va triumfa la sfârşitul acestei epoci întunecate”. Împreună cu alte grupări ultranaţionaliste, Thule a antrenat luptători şi a acumulat arme în secret. Nu întâmplător, în timpul contrarevoluţiei care a adus la putere Partidul Nazist armele cele mai uzuale erau pumnalele cu semnul svasticii pe mâner (adică ambele simboluri ale grupării Thule).
Masca spirituală a ideologiei Thule
Aparent, Societatea Thule credea în „comunicarea cu o ierarhie a Supraoamenilor – Conducătorii Secreţi ai Celui de-al Treilea Ordin”.
Calitatea care le făcea pe aceste fiinţe supraoameni era spiritualitatea lor ocultă. Chiar numele ales – Thule – vine de la denumirea tradiţională a unui centru spiritual ascuns unde este tezaurizată spiritualitatea planetară şi unde locuiesc marii înţelepţi care veghează asupra planetei noastre. Mai mult, ei credeau în Doctrina Secretă a d-nei Blavatsky, în care ea afirmă că anumiţi supraoameni au supravieţuit distrugerii Atlantidei păstrându-şi înaltul nivel de conştiinţă pe care-l aveau. Aceşti supraoameni erau Arienii.
Aceste două credinţe s-au combinat într-una singură prin Societatea Thule şi Hitler, fiind însă complet întoarse şi pervertite, şi culminând cu genocidul celui de-al doilea război mondial. Atunci când un grup de oameni introduce în structura ideilor sale aşa-zis spirituale faptul că ei sunt în mod inerent superiori unui alt grup de oameni, genocidul este inevitabil.
Trevor Ravenscroft, autorul excelentei lucrări “The Spear of Destiny” (Lancea Destinului) revelează practicile magice folosite de această societate secretă, care dovedesc indubitabil faptul că aici nu este vorba nici de spiritualitate, nici de idealuri înalte, ci pur şi simplu de satanism şi demenţă.
Satanism şi magie neagră, practica ocultă a societăţii Thule
Membrii societăţii secrete Thule erau satani
şti care practicau magia neagră şi
erau „preocupaţi să-şi coboare nivelul propriu de conştiinţă – cu ajutorul ritualurilor pe care le realizau – la nivelul de conştiinţă al inteligenţelor diabolice, non-umane din univers, pentru a obţine mijloace de comunicare cu acestea.” (Ravenscroft, p. 161). Ravenscroft afirmă de asemenea, că „participarea la aceste ritualuri sadice trezea în participanţi viziuni penetrante ale Inteligenţelor Malefice, care le acordau acestora puteri magice fenomenale.”
În interiorul acestei societăţi secrete se practica o formă de Magie Sexuală care provenea de la o lojă al cărei membru era şi Aleister Crowley. Crowley a fost recunoscut ca fiind cel mai de frunte adorator al lui Satana din secolul al 19-lea. „Originile acestei magii medievale pot fi găsite la francmasonul Robert Little, fondatorul Societăţii Rozicrucienilor în anul 1865.” (Ravenscroft, Spear of Destiny, p. 164-5).
„Societatea Thule organiza în mod regulat şedinţe oculte, în timpul cărora ei comunicau cu demoni care le apăreau ca spirite călăuzitoare. Dietrich Eckart, Alfred Rosenberg şi Adolf Hitler îl invocau pe Antichrist să se manifeste la şedinţele mediumice ale Grupului Thule din Munchen.” (Ravenscroft, Spear of Destiny, p. 168)
Eckart este un alt personaj-cheie, deoarece el avea convingerea că spiritul său călăuzitor îi încredinţase privilegiul de a-l pregăti pe “Cel Măreţ care va veni”, Antichristul. “De la începutul asocierii lor, Eckart a crezut că Hitler era Antichristul, de aceea nu a precupeţit nici o cunoaştere ocultă, ritual, sau perversiune în dorinţa lui de a-l „antrena” pe Hitler pentru acest rol. Odată ce pregătirea lui a fost completă, Hitler a fost „renăscut”, înzestrat cu acea putere superpersonală şi cu hotărârea de care avea nevoie pentru a-şi împlini mandatul ce-i fusese predestinat.” (p. Ravenscroft, p. 93-4). Hitler în nebunia sa, chiar a egalat această „renaştere”a sa cu renaşterea din credinţa creştină.
Pentru a fi foarte clar, sublinem că “sacralitatea rituală” menţionată aici şi maimuţărită de membrii Thule este o “sacralitate” satanică. Ritualurile satanice sunt de fapt activităţi nefaste realizate pentru a permite energiilor demoniace să se manifeste în participanţi. Aceste activităţi sunt psalmodierile blasfemiatoare, rostirea unor formule de magie neagră şi alte acţiuni de acest gen, toate plănuite în detaliu, cu mare grijă. Efectul acestora este devastator, din cauza forţelor demoniace care se revarsă asupra participanţilor, producându-le experienţe interioare teribile care pur şi simplu le schimbă viaţa.
Ravenscroft interpretează efectele acestor ritualuri asupra lui Hitler: „…perversiunile sexuale au jucat un rol central în viaţa lui Hitler… perversiunile sexuale monstruoase au fost centrul întregii sale existenţe, sursa puterilor sale mediumice şi de clarviziune şi motivaţia din spatele fiecărei acţiuni prin care el s-a răzbunat în mod sadic pe umanitate.” (Ibid., p. 171).
Citiţi şi:
Dezvăluirile lui Franz Bardon despre macabrele ritualuri ale lojei FOGC – Ordinul Francmasonic al Centurionului de Aur
https://yogaesoteric.net/societatea-secreta-thule-l-a-antrenat-pe-hitler-prin-ritualuri-satanice-sa-devina-antichristul/
/////////////////////////////////////////
Hitler, adevarul din spatele mitului
„Rasa noastră este Rasa Stăpânitoare. Suntem Zei divini pe această planetă. Suntem diferiți de celelalte rase inferioare, precum acestea sunt diferite de insecte. De fapt, în comparație cu rasa noastră, celelalte rase sunt excremente umane. Destinul nostru este de a conduce rasele inferioare. Regatul nostru pe pământ va fi condus de liderii noștri cu mână de fier. Masele ne vor linge picioarele și ne vor servi ca sclavi.” – Menachem Begin, prim-ministru al Israelului între 1977-1983
Dacă ar fi întrebați cine a fost cel mai rău om care a trăit vreodată pe acest Pământ, majoritatea l-ar indica pe Adolf Hitler. Cu toții știm că a vrut să cucerească lumea, pornind cel de-Al Doilea Război Mondial, care a dus la moartea a peste 52 milioane de oameni. Acest fapt a stârnit ura întregului mapamond de câteva generații încoace. Numai menționarea numelui său trezește sentimente negative în cei mai mulți dintre noi. Cine nu a auzit de faptele sale abominabile? Ce om întreg la minte ar putea să nu-l urască pe acest nebun satanist? Cine ar putea uita și ierta Holocaustul? Mai ales pentru că victimele au fost evreii, poporul ales de Dumnezeu! Dar, oare, așa au stat lucrurile cu adevărat? Oare istoria care ni se predă încă de pe primele bănci ale școlilor este reală? Oare chiar a fost Hitler antihristul, încarnarea Satanei?
Poporul ales
Cei care îl urăsc cel mai mult sunt, fără doar și poate, evreii. Amintirea lagărelor de concentrare naziste și a celor 6 milioane de evrei uciși atunci le va rămâne mult timp bine întipărită în memoria colectivă. Holocaustul și Biblia moștenită de la ei ne fac însă să ignorăm cine sunt evreii cu adevărat și să închidem ochii la faptele lor. Evreii sunt cei care conduc lumea din umbră și orchestrează toate evenimentele majore mondiale. Băncile lor controlează sistemul monetar mondial, creând crize financiare după bunul lor plac. Ei sunt cei care au înființat societăți secrete (cum ar fi Francmasoneria) ce au ca scop distrugerea tuturor celorlalte religii și înlocuirea lor cu una satanică. Ei sunt cei care pornesc războaie, inventează noi viruși și ne conduc spre „Noua Ordine Mondială”, transformându-ne încet-încet în sclavi. Să nu uităm că ei sunt cei care l-au omorât pe Iisus și, așa cum a demonstrat părintele psihanalizei, Sigmund Freud, chiar pe cel care i-a salvat din robia egipteană, Moise. Pentru a reuși să conducă Pământul și-au infiltrat oameni în poziții cheie în majoritatea statelor lumii. Pentru a fi acceptați ca popor ales de Dumnezeu, și-au impus dumnezeul prin religii ce o completează pe a lor, cum ar fi creștinismul și islamismul, falsificând în același timp istoria. Iar manipularea maselor prin dezinformare a fost dintotdeauna una dintre armele lor preferate. Deschizând ochii și privind cu atenție acest popor „ales” care conduce lumea din umbră, nu putem să nu ne întrebăm: pot fi considerați dușmanii lor personaje negative? Se știe că istoria este scrisă de învingători iar evreii au fost adevărații câștigători ai celui de-Al Doilea Război Mondial, care a dus nu doar la înființarea statului Israel, ci și la obținerea unor uriașe fonduri monetare. Cum ei obișnuiesc să dezinformeze și chiar să falsifice istoria, oare marele lor dușman, Hitler, a fost chiar așa cum ni se tot spune de mai bine de șapte decenii? Ținând cont că ne este prezentat ca antihrist, satanist, ateu, nebun, homosexual, dependent de droguri, obsedat sexual, sadic, impotent, magician, chiar e posibil ca într-un singur om să se fi adunat absolut toate relele posibile? Care e adevărul din spatele celui de-Al Doilea Război Mondial? Cine a fost Hitler cu adevărat?
Ascensiunea lui Hitler
Născut pe 20 aprilie 1889 în Austria (parte din Imperiul Austro-Ungar sau Habsburgic în acea vreme), Adolf Hitler s-a mutat cu familia în Germania la vârsta de trei ani. În decembrie 1907, după moartea mamei sale, Hitler a plecat în Viena, unde nimeni nu știe ce a făcut timp de zece luni. După izbucnirea Primului Război Mondial s-a înrolat voluntar în armata germană, fiind decorat de două ori pentru vitejie: în 1914 cu Crucea de fier clasa a doua iar în 1918 cu Crucea de fier clasa întâi. Tot în 1918, pe 18 mai, a primit și Insigna plăgilor. La un an de la terminarea războiului s-a infiltrat ca agent al departamentului politic al armatei bavareze în Partidul Muncitoresc German. În numai câteva zile a devenit membru al comitetului executiv al partidului. Alături de fondatorul partidului, Anton Drexler, a formulat programul politic în februarie 1922. Tot atunci s-a hotărât și schimbarea numelui grupării politice în Partidul Muncitoresc German Național-Socialist (Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei) sau Partidul Nazist. În 1930, Partidul Nazist a ajuns în Parlament, succes repetat și în 1932. Pe 30 ianuarie 1933, Hitler a fost numit cancelar, reușind apoi să plaseze naziști în funcții de conducere atât în parlamentul central cât și în cele regionale. Astfel, în luna martie a aceluiași an, parlamentul i-a transferat puterea deplină cancelarului și guvernului său, prin asumarea de prerogative dictatoriale.
Declarația de război a evreilor
734198_457097657690841_1264638814_n
A doua zi, pe 24 martie, cel mai mare cotidian al Marii Britanii din acea vreme, Daily Express, cu un tiraj de milioane de exemplare, titra pe prima pagină: „Iudeea declară război Germaniei”. Dedesubt se putea citi: „Evreii din toată lumea uniți în acțiune”. Tot pe prima pagină, pe lângă prezentarea legii prin care Parlamentul i-a atribuit lui Hitler puteri dictatoriale, se anunțau „acțiuni dramatice”, „boicotarea produselor germane” și „demonstrații în masă în multe districte”. Este șocantă această declarație de război a evreilor cu șase ani înaintea izbucnirii celui de-Al Doilea Război Mondial, mai ales deoarece istoria oficială ne învață că Hitler a început războiul precum și opresiunea evreilor. Ce i-a făcut pe evrei să declare război Germaniei? De ce i-a deranjat atât de mult atribuirea puterii depline lui Hitler? Nu poate fi vorba despre un răspuns al evreilor la persecuțiile la care i-a supus Hitler, pentru că acesta abia obținuse puterea de o zi.
În plus, este remarcabil faptul că în mai puțin de 24 de ore (nu știm la ce oră a primit Hitler puterea absolută pe 23 martie 1933, dar știm că ziarul Daily Express a apărut pe piață a doua zi, la prima oră a dimineții), liderii evreilor din întreaga lume au aflat decizia parlamentului german, s-au deplasat din țările în care se aflau într-un singur loc în care au stabilit începerea războiului împotriva Germaniei. Apoi au avut timp să-și anunțe decizia conducerii ziarului care, la rândul său, a găsit suficient timp pentru a redacta articolele respective și a pregăti ziarul pentru tipărire. Toate acestea în mai puțin de 24 de ore! Ceea ce ne face să credem ori că evreii sunt capabili să se miște cu o viteză supraomenească, ori că războiul împotriva Germaniei era pregătit dinainte.
Oricât am fi înclinați să credem prima variantă, tindem însă spre cea mai realistică, a doua. Dacă planul era făcut dinainte de ziua de 23 martie, evreii ar fi avut într-adevăr timp să comande ziarului Daily Express publicarea respectivelor articole imediat după aflarea deciziei parlamentului german. Iar un astfel de plan, pregătit dinainte ca Hitler să înceapă opresiunea evreilor, ne arată că nu el este cel care a dat startul conflictului care a dus la începerea celui de-Al Doilea Război Mondial. Să fie vorba într-adevăr despre un plan al evreilor realizat înainte ca Hitler să preia puterea?
Planul masoneriei
albertpike
Marele Comandor al francmasoneriei americane, reformatorul Ritului Scoțian Antic și Acceptat, Albert Pike, i-a dezvăluit politicianului italian Giuseppe Mazzini planurile francmasoneriei într-o scrisoare trimisă pe 15 august 1871. Iată ce scria Pike: „Primul război mondial trebuie creat pentru a permite Illuminaţilor să răstoarne puterea țarilor în Rusia şi pentru a face din acea ţară o fortăreaţă a comunismului ateu. Divergenţele create de către agenţii Illuminati între imperiul britanic şi cel german vor fi folosite pentru a porni acest război. La finele acestui război va fi construit comunismul, iar acesta va fi mai apoi utilizat pentru a distruge alte guverne şi pentru a slăbi religiile. Al doilea război mondial trebuie iniţiat prin exploatarea diferenţelor între fascişti şi sionismul politic. Acest război trebuie condus de aşa natură încât nazismul va fi distrus iar sionismul politic va fi întărit în aşa măsură încât forţa sa va permite instituirea unui stat suveran Israel în Palestina. În timpul celui de-al doilea război mondial, comunismul internaţionalist trebuie să devină atât de tare încât să contrabalanseze creştinismul, care atunci va fi limitat şi ţinut în şah până la momentul în care vom avea nevoie de acesta pentru cataclismul social final. Al treilea război mondial va trebui creat prin exploatarea disensiunilor create de agentura Illuminaţilor între sioniştii politici şi liderii lumii islamice. Războiul trebuie condus în aşa fel încât islamul şi sionismul politic să se distrugă reciproc. În acest timp celealte naţiuni ca întotdeauna divizate în această chestiune vor fi obligate să lupte până la completa lor epuizare fizică, morală, spirituală şi economică. Vom dezlănţui nihiliştii şi ateiştii şi vom provoca un formidabil cataclism social, care prin întreaga sa hidoşenie (oroare) va arăta naţiunilor efectul ateismului absolut, originea sălbăticiei şi a celui mai sângeros cataclism. Apoi, peste tot, cetăţenii obligaţi a se apăra împotriva unei mâini de revoluţionari, vor extermina pe acei distrugători de civilizaţie, iar mulţimea, deziluzionată de creştinism – ale cărui spirite cereşti vor fi din acel moment fără orientare sau direcţie – va porni în căutarea unor idealuri, dar nu va şti încotro să-şi orienteze adoraţia şi atunci va primi adevărata lumină, prin manifestarea universală a curatei doctrine a lui Lucifer, care va fi în fine scoasă la vederea mulţimii. Această manifestare va rezulta din mişcarea mondială reacţionară care va urma distrugerii Creştinismului şi ateismului, ambele fiind cucerite şi exterminate deopotrivă.” Dacă primele două războaie mondiale s-au întâmplat exact așa cum le-a descris Pike, iar în planul celui de-al treilea recunoaștem evenimentele din prezent, putem considera că masoneria și-a pus planul în aplicare. Acest mason de gradul 33, lider de seamă a Ku Klux Klan, a cărui statuie se află la loc de cinste în capitala Statelor Unite, Washington D.C., dezvăluia în lucrarea Dogmă și ritual faptul că „Francmasoneria are două doctrine, dintre care una este ascunsă, cunoașterea sa fiind rezervată doar Maeștrilor, iar cealaltă este publică”. Despre zeul pe care masoneria vrea să îl impună în noua religie mondială, Pike scria în aceeași carte: „Lucifer este purtătorul luminii. Nume straniu și misterios al celui ce este Spiritul întunericului! Lucifer, fiul dimineții! Este cel care aduce lumina și în toată splendoarea sa intolerabilă orbește pe cei slabi sau sufletele egoiste”.
Sunt într-adevăr evreii în spatele masoneriei? Dacă analizăm structura lojelor masonice, observăm că în vârful lor se află cele exclusiv evreiești (cum ar fi B’nai B’rith). Tot Albert Pike este cel care a subordonat toate lojele masonice Alianței Universale Israelite. Astfel, înțelegem de ce masoneria avea ca scop înființarea statului Israel după cel de-Al Doilea Război Mondial. Despre Noua Ordine Mondială, în care evreii vor să guverneze lumea printr-un singur guvern și o singură religie, evreul mason Baruch Levi îi scria lui Karl Marx într-o scrisoare publicată de La revue de Paris pe 2 iunie 1928: „Poporul evreu va fi propriul său Mesia. El va atinge dominația mondială prin dizolvarea celorlalte rase, prin abolirea frontierelor, prin anihilarea monarhiilor și prin instituirea unei republici universale în care evreii vor fi conducătorii de mâine, fără a întâmpina vreo opoziție. Guvernele diferitelor popoare care vor forma republica universală, vor cădea fără nicio dificultate în mâinile evreilor. Atunci va fi posibil pentru conducătorii evrei să desființeze proprietatea privată, făcând peste tot uz de proprietatea de stat. În acest fel, promisiunea din Talmud în care se spune că atunci când va veni timpul să vină Mesia, evreii vor avea în mâinile lor proprietatea întregii lumi, va fi îndeplinită”.
Scrisoarea lui Pike a fost scrisă în 1871, cu 18 ani înainte ca Hitler să se nască! Dacă masonii au planificat cel de-Al Doilea Război Mondial, fără îndoială că au făcut tot posibilul pentru a-l realiza. Cum puteau face acest lucru? Atrăgând Germania într-un război. Astfel, putem înțelege că războiul declarat Germaniei de către evrei în 1933 nu a avut ca scop decât provocarea Germaniei. Niciunul dintre statele conduse din umbră de evrei nu putea porni un război fără un motiv bun. Era nevoie ca Hitler să dea prima lovitură, exact ca în 2001 când, pentru a putea ataca Afghanistanul, Statele Unite au regizat tragedia din 11 septembrie.
Războiul evreilor
boycott_german_goods2
Ațâțarea Germaniei nu a început cu acea declarație de război din 23 martie 1933. După sfârșitul Primului Război Mondial, blocada navală britanică împotriva Germaniei a dus la moartea a peste 100.000 de civili germani. Această blocadă a durat până la semnarea tratatului de la Versailles din 1919, căruia i s-a adăugat un document numit Politica pastorală a lui Morgenthau, semnat de președintele Statelor Unite, Woodrow Wilson. Acest document, găsit în 1968 printre hărtiile fostului președinte american Lyndon Baines Johnson, păstrat în prezent la Centrul de Cercetare Sid W. Richardson din Austin, specifica intenția Statelor Unite de a-i extermina pe absolut toți germanii, care sunt „din naștere o rasă războinică” și transformarea Germaniei într-o „pășune”. În 1922, evreul ajuns ministru de externe german, Walter Rathenau, instiga Franța la uciderea tuturor germanilor și colonizarea Germaniei cu populații străine. Pentru trădarea sa, a fost asasinat la scurt timp de către organizația Consul. După declarația de război a evreilor din 23 martie 1933, aceștia au cerut Germaniei demiterea lui Hitler și a naziștilor săi, precum și introducerea evreilor în toate funcțiile de conducere a țării. Pe 27 martie 1933, 40.000 de evrei au protestat împotriva lui Hitler în Madison Square Garden din New York. Proteste similare au avut loc și în alte mari orașe ale lumii. Ca răspuns la această declarație de război, pe 28 martie Hitler a hotărât boicotarea pentru o zi a magazinelor evreiești. Hotărât însă să pună capăt acestui conflict, a început negocierea cu mișcarea Sionistă din Germania pentru mutarea evreilor în Palestina. Cum scopul liderilor evreilor era crearea unui conflict, aceștia nu au acceptat. Prin urmare, în ziarul New York Times din 7 august 1933, Samuel Untermayer, președintele Federației Internaționale Evreiești pentru Combaterea Opresiunii Hitleriste asupra Evreilor, declara că războiul evreilor este unul „sfânt” și trebuie dus până când Germania va fi distrusă. În ianuarie 1934, rabinul Vladimir Jabotinski, fondatorul organizației sioniste Mscha Rjetsch, publica următoarele: „Lupta împotriva Germaniei este purtată de luni de zile de fiecare comunitate evreiască, la orice conferință sau congres, în toate sindicatele și de orice evreu de pe acest pământ. Interesele noastre evreiești impun distrugerea întregii Germanii”.
Același rabin declara în The Jewish Daily Bulletinpe 27 iulie 1935: „Există o singură putere care controlează cu adevărat, aceea a presiunii politice. Noi, evreii, sutem cea mai puternică nație din lume pentru că deținem puterea și știm să o folosim”. Ziarul canadian Evening Telegram scria la data de 26 februarie 1940: „Congresul mondial evreiesc se războiește de șapte ani cu Germania”. Pe 8 mai 1942, ziarul evreiesc Jewish Cronicle anunța: „Suntem în război cu Hitler înca din prima zi în care a preluat puterea, în anul 1933”. Nathan Kaufmann din dinastia Rothschild susținea că „trebuie sterilizați 48 de milioane de germani, pentru ca pe parcursul a două generații să se înfăptuiască ceea ce altminteri ar costa milioane de vieți umane și efoturi seculare: exterminarea germănimii și a purtătorilor săi”. Și totul s-a întâmplat exact cum spunea Albert Pike: „Al doilea război mondial trebuie iniţiat prin exploatarea diferenţelor între fascişti şi sionismul politic”.
Miracolul economic nazist
Hitler-in-Mercedes
Cum a ajuns Hitler la putere? Puțini mai știu în ziua de astăzi că el nu a preluat o mare putere economică, ci un stat falit. Tratatul de la Versailles din 1919 a impus poporului german plăți compensatorii de trei ori mai mari decât valoarea tuturor proprietăților de pe teritoriul Germaniei. Prin urmare, țara a fost lovită de o inflație extraordinară, o pâine ajungând să coste câteva milioane de mărci germane. Germania avea visteria goală și o datorie enormă. O mulțime de case și ferme au fost pierdute în fața speculatorilor și a băncilor evreiești. Majoritatea populației era nevoită să locuiască în bordeie și să moară de foame. Partidul lui Hitler a promis că va schimba lucrurile și că va lupta cu elita evreiască ce încearcă să distrugă Germania. Platforma electorală din 1920 a Partidului Nazist prevedea crearea de locuri de muncă, educație gratuită, majorarea pensiilor, îmbunătățirea sistemului sanitar, naționalizarea industriei și eliminarea împrumuturilor bancare. De asemenea, acea platformă anti-capitalistă reglementa controlul armelor și susținea drepturile animalelor. Spre deosebire de politicienii din ziua de astăzi, Hitler s-a ținut de cuvânt. Când a ajuns la putere, în 1933, și-a emis propria monedă, împotrivindu-se astfel cartelurilor bancare internaționale. A pus în aplicare un plan de lucrări publice, pentru care a plătit prin niște obligațiuni, numite Certificate de Trezorerie de Muncă. Astfel, naziștii au oferit germanilor milioane de locuri de muncă. Aceste certificate, neavând acoperire în aur, nu puteau fi valorificate de bănci. Era vorba doar de niște chitanțe pentru munca și materialele livrate guvernului. Oamenii valorificau acele certificate pentru alte bunuri sau servicii. Hitler spunea că „pentru fiecare marcă emisă, cerem echivalentul valorii mărcii pentru munca depusă sau pentru bunurile produse”. Pentru această idee genială, care elimina sistemul bancar, evreimea mondială a declarat un boicot general împotriva Germaniei. Acest lucru nu l-a oprit însă pe Hitler, în cinci ani Germania devenind cea mai bogată țară din Europa. În numai doi ani a rezovat problema șomajului, apoi și-a plătit datoriile și a creat o monedă stabilă și solidă. A reușit acest lucru în ciuda boicotului evreiesc prin folosirea unui sistem de barter, schimbând bunuri și echipamente cu alte țări. La un moment dat, Hjalmar Schacht, şeful temporar al Băncii centrale germane, a fost invitat de un bancher american în Statele Unite. „Avem o mulţime de bani. Aici este sistemul bancar adevărat”, spunea bancherul. Schacht i-a replicat: „Ar trebui să veniţi la Berlin. Nu avem niciun ban. Acesta este sistemul bancar adevărat”.
Astfel, Hitler a salvat Germania de teoria economică anglo-saxonă care spunea că toate monezile naţionale trebuie să fie emise de un cartel bancar secret şi privat, decât să fie emise de guvernele naţionale, pentru beneficiul oamenilor. Extraordinara creștere economică și libertate financiară i-a adus lui Hitler nu doar popularitatea, ci și respectul concetățenilor săi. Dar și ura marilor bancheri internaționali, pentru care dictatorul Germaniei devenise o reală amenințare, deoarece sistemul său risca să se răspândească în întreaga lume. Pentru asta, trebuia oprit. C. G. Rakovski, unul din fondatorii bolşevismului sovietic, declara la interogatoriul său din 1938: „Hitler a preluat privilegiul fabricării banilor, şi nu doar a banilor fizici, ci şi a celor financiari. El a preluat controlul asupra maşinăriei falsificării, pe care a pus-o să lucreze în beneficiul poporului său. Vă puteţi imagina ce s-ar întâmpla dacă acest mecanism ar ajunge şi în alte state?”. Economistul Henry C. K. Liu confirma acest lucru într-un articol din 24 mai 2005, intitulat Nazismul şi miracolul economic german, publicat în Asia Times: „Naziştii au venit la putere în 1933, atunci când economia germană se afla într-un colaps total, cu obligaţii de plată pentru primul război mondial şi fără nicio perspectivă a vreunei investiţii străine. Printr-o politică monetară independentă de băncile internaţionale şi printr-un program masiv de investiţii publice pentru ocuparea forţei de muncă, Cel de-al Treilea Reich a fost capabil să transforme o Germanie falimentară în cea mai puternică economie a Europei, în doar patru ani, înainte chiar de începerea programului de înarmare”. În cartea Miliarde pentru bancheri, datorii pentru popor din 1984, pastorul Sheldon Emry a scos și el în evidență miracolul nazist: „Guvernul german şi-a finanţat toate operaţiunile dintre 1935 şi 1945 fără aur şi fără datorii. Atât capitaliştii cât şi comuniştii au distrus revoluţia germană şi au adus Europa înapoi sub influenţa bancherilor”. Acum putem înțelege ce l-a determinat pe evreul american Eli Ravage să declare că „poporul german este primul condamnat la moarte”. Sau de ce la 3 septembrie 1939, puțin după ce britanicii au declarat război Germaniei, conducătorul sioniștilor de atunci, Chaim Weismann, le-a oferit o sută de mii de soldați evrei pentru a lupta împotriva lui Hitler.
Atragerea Germaniei în război
povestea-uluitoare-scoasa-la-suprafata-de-istorie-sange-din-sangele-lui-hitler-a-ajuns-in-sua-sa-lupte-impotriva-nazistilor-160880
„Războiul este un lucru hotărât”, declara pe 24 aprilie 1939 William Christian Bullitt Jr., ambasadorul Statelor Unite la Paris, într-o vreme în care cetățenii Germaniei credeau în pace. Cu puțin timp înainte de această declarație a fost creat în presa mondială un adevărat val de intoxicări cu presupuse aspirații ale lui Hitler de a cuceri lumea. Numai în New York Times au existat asemenea articole pe 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21 decembrie 1938 și 1 ianuarie 1939. Opinia publică trebuia convinsă că viitorul război împotriva Germaniei va fi unul „sfânt”, dus pentru salvarea mapamondului de ghearele malefice ale „antihristului” Hitler. Iar noi în continuare învățăm încă din primii ani de școală că acest „antihrist” a început cel de-Al Doilea Război Mondial atunci când a invadat fără motiv Polonia pe 1 septembrie 1939. Ce s-a întâmplat în realitate atunci?
Germania a cerut Poloniei orașul liber Danzig, teritoriile cedate Poloniei după Primul Război Mondial și un culoar de trecere prin coridorul artificial care despărțea Germania de Prusia de Est. Aceste revendicări erau justificate, Hitler considerând că se pot rezolva prin simple negocieri. Însă Anglia condusă de masonerie a convins Polonia să refuze orice propunere a Germaniei. Tratatul dintre cele două țări, din 25 august 1939, prevedea că „orice propunere de restituire a orașului Danzig către Reich trebuie respinsă de Polonia”. Cu puțin timp în urmă, pe 19 martie 1939, ambasadorul Statelor Unite la Varșovia, Biddle, îl anunța pe ministrul de externe polonez Beck că Statele Unite se bazează pe „disponibilitatea poloneză de a crea un motiv de război din chestiunea Danzig”. Credința că Anglia, Franța, Statele Unite și alte țări vor interveni împotriva lui Hitler a determinat Polonia să refuze toate propunerile Germaniei. Ba, mai mult, a dus o uriașă propagandă, ordonând mobilizarea generală și chiar sugerându-i poporului agitat să ajungă în trei zile la Berlin, uitând faptul că, fără intervenția Germaniei din 1917, ar fi fost în continuare o provincie sovietică. Cartea lui Werner Fuchs din 1930, Confesiuni despre dorința cuceririi poloneze, prezintă numeroase confesiuni care dovedesc că exista printre polonezi o atitudine ostilă față de germani încă dinainte de preluarea puterii de către naziști în Germania anului 1933. Ba chiar este dezvăluită dorința politicienilor polonezi de a ocupa vaste teritorii germane, cum ar fi Prusia de Est, Danzig, Pomern, Silezia și părți din Brandenburg. Aceste teritorii au fost promise Poloniei de către masoneria americană și britanică, în schimbul atragerii Germaniei în război. Iar polonezii s-au ținut de cuvânt.
În afara propagandei anti-germane, se pare că Polonia a făcut mult mai mult. Iată ce povestea într-un raport sergentul-major Heinrich Julius Rotzoll din Königsberg (astăzi Kaliningrad): „La mijlocul lunii august, Regimentul 57 de artilerie din Königsberg / Prusia a fost plasat la granița amenințată de polonezi. Noi ne-am instalat la Garnsee, regiunea Neidnburg / Prusia de Est. Bateria mea era poziționată într-un câmp de porumb. În această zonă, munca pe teren devenise de câteva săptămâni un pericol de moarte. Trupe de cavalerie poloneză care prădau și omorau pătrunseseră la aproape șapte kilometri pe teritoriul Prusiei de Est. Asta se întampla deja în iulie 1939. Cât vedeai cu ochii, seara era numai fum și foc. Casele și satele arzânde erau incendiate provocator de trupele poloneze de cavalerie. Oamenii care se adăposteau în aer liber sau vroiau să stingă focul erau măcelăriți. Pentru a împiedica aceste mașinații, bateria mea a primit pe 23 august 1939 ordinul să formeze un comando de vânătoare. Ca sergent-major, am subordonat comandoul și ordinul de intervenție. În prima zi de intervenție, trupa noastră motorizată a ajuns cu jumătate de oră mai târziu – un escadron polonez ucigaș gonind deja în direcția graniței protectoare. Urmele lăsate erau îngrozitoare: pe drumurile de câmp și pe câmpuri găseam numai cadavre de țărani germani, care erau sfârtecate de sabie sau împușcate. Chiar din 26 august 1939, comandoul nostru a executat o trupă de cavalerie poloneză într-un câmp de sfeclă de zahăr, nu departe de Garnsee. La grupa noastră, numită MG-Garben, cavaleria poloneză fusese distrusă, 47 de călăreți polonezi căzuseră pe pământul german… Când unitatea noastră a trecut pe 1 septembrie 1939, ora 5, la asalt, am găsit dincolo de granița poloneză mormintele proaspete de civili germani. Pe drumuri și margini de șosele erau împrăștiate haine de civili ferfenițite și pline de sânge. Ne-au confirmat și prizonierii de război polonezi că acele atacuri provocatoare de dinainte de 1 septembrie 1939, care vizau populația civilă de pe teritoriul Reich-ului, au fost ordonate…”
Într-un articol, doamna L. S. din Lübbecke (numit înainte Bromst) scria: „În vara lui 1939, din aprilie până înainte de izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, sute, ba nu, mii de familii germane veneau prin mlaștini sau înotând prin lacul Obra în fața ușilor noastre, seara târziu, ca să nu fie văzute, și cerșeau pâine sau lapte pentru bebeluși și lucruri uscate. Întâi nici nu știam ce să spunem, fiindcă nu ințelegeam ce se întâmplă. Spuneau în continuare același lucru: «Ne ascundem de mai multe săptămâni de polonezi, suntem împușcati pur și simplu pe străzi și pe câmpuri, nu mai suntem siguri de viața noastră, polonezii urmăresc toți germanii». «Dar de ce?», întrebam noi. Preoții polonezi vorbesc și instigă la amvoane: «Snopiți-i în bătaie pe germani, oriunde i-ați întâlni. Împușcați-i grămadă, distrugeți întreaga pleavă germană…»Această imigrație a durat toată vara, iar către sfârșit nu mai veneau decât foarte puțini fiindcă granița era strașnic păzită”.
???????????????
Încă din august 1938, în orașele Bromberg, Stopnika și Pless, soldații polonezi au măcelărit 56.000 de civili germani. S-au înregistrat treceri frecvente ale graniței și masacre pe teritoriul german, însă Hitler nu a reacționat. Un om care vroia neaparat un război, așa cum ne învață istoria că ar fi dorit Hitler, ar fi atacat Polonia de la prima trecere a graniței de către soldații polonezi. Însă Hitler știa că i se întinde o capcană. Drept pentru care a semnat pe ascuns un tratat de neagresiune cu Uniunea Sovietică, așa-numitul Pact Molotov-Ribbentrop. În prealabil încheiase un tratat cu Italia lui Mussolini pe 22 mai. Neștiind de înțelegerea germano-sovietică, polonezii au continuat masacrele în rândul populației germane. În Bromberg au răstignit pe ușile bisericilor femei, bărbați și copii cu capetele în jos, apoi i-au spintecat. Soldații polonezi și-au fotografiat victimele, trimițând pozele lui Hitler. Fotografii ale celori uciși cu bestialitate precum și ale gropilor comune descoperite de germani, însoțite de vaste materiale documentare, au fost publicate în numărul 3 din 1940 al Cărții Albe Germane. Nici până în ziua de astăzi nu a fost contestat vreun document prezentat acolo. Abia după acest teribil masacru Germania a atacat Polonia pe 1 septembrie 1939. Acest gest poate fi considerat un atac al tiranului Hitler asupra inocenților polonezi, ori o acțiune de salvare a populației germane din Polonia?
Cert este faptul că Hitler a fost nevoit să intre în capcana masoneriei, nu însă fără a-și lua măsuri de precauție. La două zile după intrarea armatei hitleriste în Polonia, Anglia și Franța au declarat război Germaniei. Armata poloneză a început să se retragă, așteptându-și aliații care i-au convins să provoace Germania. Însă în locul lor și-a făcut apariția pe 17 septembrie un dușman neașteptat: Uniunea Sovietică a lui Stalin. Aflând de pactul Molotov-Ribbentrop, englezii și francezii au realizat că e spre binele lor să nu intervină în Polonia. Pentru a nu fi acuzați că și-au trădat aliații, au organizat o blocadă navală a Germaniei. Iar pe 6 octombrie 1939, Hitler și Stalin au sfâșiat Polonia, alipind bucățile la propriile imperii. În aprilie 1940, ca urmare a blocadei anglo-franceze, Germania a invadat Norvegia și Danemarca, pentru a captura transporturile de fier din Suedia. Ca răspuns, Anglia a invadat Islanda pentru a preîntâmpina o posibilă invazie germană a insulei. Însă Hitler și-a îndreptat atenția către Franța, Belgia, Olanda și Luxemburg, pe care le-a invadat pe 10 mai 1940. Pe 4 mai, trupele engleze au fost nevoite să evacueze portul Dunkirk, lăsându-și în urmă întreg echipamentul. Peste șase zile, Italia a invadat Franța, care s-a predat după numai 12 zile. Franța a fost împărțită între Germania și Italia, în timp ce Uniunea Sovietică și-a anexat cu forța Estonia, Letonia, Lituania și Basarabia.
Pacea lui Hitler
Ceea ce tot mai puțini știu este faptul că acest „tiran care voia să cucerească lumea” a cerut încheierea ostilităților de câteva ori. După cucerirea Poloniei, Hitler a cerut pacea, însă Anglia și Franța s-au opus. După cucerirea Franței, Hitler a cerut din nou încheierea conflictului. Și de această dată, Anglia a refuzat categoric. La fel s-a întâmplat și cu eforturile Vaticanului și a altor state neutre de a stabili pacea, fiind refuzate de masoneria iudaică. Până și cunoscutul mason Winston Churchill, prim-ministrul Marii Britanii, a confirmat faptul că Hitler a vrut să încheie conflictul după campaniile din Polonia și Franța. Despre începutul războiului, Stalin afirma în Pravda din 29 noiembrie 1939 următoarele:
„1. Nu Germania a atacat Franța și Anglia, ci Franța și Anglia au atacat Germania, asumându-și astfel responsabilitatea pentru acest război.
- După izbucnirea ostilităților, Germania le-a facut Franței și Angliei propuneri de pace, iar Uniunea Sovietică a susținut public inițiativele germane, pentru că ea considera, și mai consideră și acum, că un sfârșit rapid ar ușura radical situația tuturor țărilor și popoarelor.
- Cercurile dominatoare ale Franței și Angliei au respins categoric propunerile de pace ale Germaniei și strădaniile Uniunii Sovietice sosite după imediatul sfârșit al războiului. Acestea sunt faptele.”
Berlin, Reichstagssitzung, Rede Adolf Hitler
În încercarea de a obține pacea, Adolf Hitler nu a oferit doar vorbe goale, ci și fapte. La Dunkirk, trupele aliate erau pe punctul de a fi nimicite total. În loc să captureze soldații inamici sau să-i măcelărească, Hitler și-a oprit armata pentru trei zile, permițând astfel unui număr de 338.226 de soldați (198.229 britanici și 139.997 francezi) să scape. „Sângele fiecărui englez e prea valoros pentru a fi vărsat”, spunea Hitler. „Popoarele noastre sunt legate rasial şi tradiţional”, completa el, considerându-i pe englezi ca făcând parte din aceeași rasă ariană ca și germanii. Iată discursul său din iulie 1940, susținut în fața parlamentului german: „Încă o dată, conspiraţia jalnică şi coruptă a oamenilor politici şi a magnaţilor financiari lacomi şi-a făcut apariţia, pentru ei războiul reprezentând un mijloc eficace în a-şi susţine afacerile. Otrava evreiască internaţională a început să se agite şi să atace minţile sănătoase. Intelectualii i-au portretizat pe oamenii decenţi care îşi doresc pacea, numindu-i «persoane slabe şi trădători», pentru a denunţa partidele de opoziţie ca fiind «cea de a cincea coloană», cu scopul de a elimina rezistenţa internă la politica lor criminală de război. Evreii şi francmasonii, industriaşii de armament şi profitorii de război, comercianţii internaţionali şi speculanţii de bursă sunt asemenea «gărzilor negre» politice: disperaţi şi căutători de glorie, pentru care războiul nu reprezintă altceva decât ceea ce îşi doresc. Credeţi-mă, dragi parlamentari, simt un mare dezgust faţă de aceşti distrugători de oameni şi ţări, lipsiţi de scrupule. E aproape dureros pentru mine că am fost ales de Providenţă pentru a-i înlătura pe aceşti oameni care ne-au pus în genunchi. Ambiţia mea nu este aceea de a purta războaie, ci de a construi un nou stat social, de înaltă cultură. Şi fiecare an de război mă ţine departe de munca mea! Şi asta din cauza jafului acestor nulităţi groteşti, cu o viziune politică mediocră, într-atât încât ticăloşia lor coruptă nu-i face să depăşească limitele obişnuitului. Domnul Churchill a repetat declaraţia că îşi doreşte război. În urmă cu șase săptămâni, el a lansat acest război într-o arenă în care se crede tare. Un război aerian împotriva populaţiei civile, sub sloganul înşelător: «un război împotriva obiectivelor militare». Începând cu Freiburg, aceste obiective s-au dovedit a fi oraşe deschise, pieţe, sate, case, spitale, şcoli, grădiniţe şi orice decid ei să lovească. Până acum am răspuns limitat la aceste atacuri. Deşi nu e în intenţia mea de a semnala, totuşi acesta va fi singurul răspuns posibil, sau, dacă va rămâne în acest fel, sunt conştient de răspunsul nostru care va veni şi care va aduce suferinţă multor oameni. Desigur, acest lucru nu se va aplica şi domnului Churchill, din moment ce se va ascunde în Canada, unde banii şi copiii multor profitori de război au fost deja duşi. Dar va exista o tragedie pentru milioane de oameni. Iar domnul Churchill ar trebuisă aibă încredere în mine, atunci când eu ca profet proclam: un mare imperiu va fi distrus. Un imperiu mondial pe care eu nu am avut niciodată ambiţia de a-l distruge. Sunt perfect conştient că acest război se va sfârşi prin distrugerea uneia dintre cele două părţi combatante. Domnul Churchill crede că aceasta va fi Germania, dar eu ştiu că va fi Anglia! În acest moment mă simt obligat în faţa conştiinţei mele să fac încă un apel la raţiune în Anglia. Cred că pot face asta, deoarece nu o fac din postura învinsului, ci a învingătorului; de aceea vorbesc în numele raţiunii. Nu văd niciun motiv pentru care am forţa continuarea acestui război. Regret sacrificiile care sunt cerute. Vreau să-mi cruţ propriul popor. Ştiu că inimile milioanelor de bărbaţi şi băieţi sunt pline de dorinţa de a purta un război împotriva unui inamic care, fără niciun motiv rezonabil, ne-a declarat război pentru a doua oară. De asemenea, cunosc şi inimile mamelor şi femeilor care, în ciuda disponibilităţii lor de a se sacrifica, cred cu toată puterea lor că asta este ultima lor opţiune. Domnul Churchill ar putea din nou minimaliza declaraţia mea, spunând că nu este altceva decât un simptom al fricii mele sau al dubiilor mele asupra victoriei finale. Totuşi, nu voi avea conştiinţa încărcată pentru lucrurile care vor urma”.
Din acest discurs nu reiese doar dorința de pace a lui Hitler („Ambiţia mea nu este aceea de a purta războaie, ci de a construi un nou stat social, de înaltă cultură. Şi fiecare an de război mă ţine departe de munca mea!”) ci și ura sa îndreptată către magnații financiari evrei, francmasoni și toți cei care își doresc neaparat războiul. Nu poate fi acuzat că își dorea să cucerească lumea când a cerut pacea de două ori, de fiecare dată din poziția de învingător. Dimpotrivă, refuzul categoric al evreilor de a încheia ostilitățile ar trebui să ne indice cine erau cu adevărat cei ce și-au dorit războiul. După declasificarea documentelor britanice din cel de-Al Doilea Război Mondial s-a descoperit că Churchill primise o ofertă uluitoare de la Hitler. Acesta încerca să încheie un pact cu Anglia, prin care Germania retroceda teritoriile cucerite în vestul Europei, în schimbul garantării intereselor germane în estul Europei subjugate de Hitler. Și această ofertă a fost respinsă de Churchill, care a și notat dorința obsesivă a lui Hitler de a încheia pacea cu Anglia. Bineînțeles că masonul Churchill nu dorea o pace care ar fi contravenit intereselor evreilor. Prin urmare, pentru a duce la bun sfârșit planul masoneriei, amintit de Albert Pike în 1871 și de Protocoalele Înțelepților Sionului din 1897, Hitler nu a fost doar atras în acest conflict prin provocări repetate, ci și finanțat în acest scop.
Finanțarea evreilor
Divizia 45 aeriana a SUA in Primul razboi mondial
Există o mulțime de documente care arată că bancherii evrei l-au finanțat pe Hitler între 1929 și 1933, deoarece doreau să-l controleze pe Stalin. Când Germania nazistă a rupt-o cu bancherii, aceștia i-au declarat război lui Hitler. Cu cei 25 de milioane de dolari primiți de la evrei, Hitler le-a oferit susținătorilor săi alimente și adăposturi. La interogatoriul său din 1938, C. G. Rakovski susținea o variantă asemănătoare, și anume faptul că bancherii evrei internaționali l-au finanțat pe Hitler cu scopul de a-l controla pe Stalin, care a uzurpat puterea de la agentul lor, Troțki. Când și-a creat propriul sistem financiar, Hitler a devenit o amenințare mai mare decât Stalin. La procesul de Nürnberg, de după cel de-Al Doilea Război Mondial, soţia generalului Ludendorff a declarat că James Warburg (fiul lui Paul Warburg, fondatorul Rezervei Federale din Statele Unite, aparținând francmasonilor Illuminati), a transferat din Wall Street către nazişti suma de 34 de milioane de dolari. De asemenea, numeroase documente indică faptul că senatorul evreu Samuel Preston Bush (ai cărui fiu și nepot au ajuns președinți ai Statelor Unite), membru al lojei masonice Craniu și Oase, a finanțat și înarmat Partidul Nazist. Această finanțare a Germaniei de către Statele Unite poate părea puțin bizară, ținând cont că aceste două state au fost rivale în cel de-Al Doilea Război Mondial. Dar când vedem și că zvastica, emblema naziștilor, fusese deja folosită în Primul Război Mondial ca simbol al Diviziei 45 Aeriene a Statelor Unite ale Americii, totul pare într-adevăr că ia forma unui plan bine pus la punct.
Hitler a avut legături și cu casa regală britanică, deși aceasta este condusă de către marii săi dușmani, liderii evreilor. Prințul Phillip, soțul reginei Elisabeta a II-a, a fost crescut în rândurile tineretului nazist iar trei dintre cumnații săi au devenit membri importanți ai Partidului Nazist. De asemenea, prințul Phillip militează în favoarea măsurilor criminale de reducere a populației mondiale, susținând în mod public eugenia (îmbunătățirea prin metode genetice a rasei umane pentru crearea unei rase superioare), idee ce făcea parte din filosofia nazistă. De altfel, Jonathan Petropoulos a publicat cartea Membrii familiei regale și Reich-ul, ce conține fotografii și informații ce atestă legăturile dintre prințul Phillip și naziști, prin intermediul surorilor sale căsătorite cu prinți germani. Din familia regală britanică de Windsor (ce în realitate este Casa germană de Saxa-Coburg-Gotha-Battenberg) făcea parte și Lordul Mountbatten (ultimul guvernator general al Indiei), unul dintre membrii clanului Rothschild. Mama prim-ministrului Marii Britanii, Winston Churchill, făcea parte din același clan. Prințul William s-a căsătorit cu Kate Middleton pe 29 aprilie 2011, la exact 66 de ani de la nunta lui Adolf Hitler cu Eva Brown (66 fiind unul dintre numerele foarte importante în Kabbalah evreiască). Iar în 2005, prințul Harry a apărut la o petrecere costumat în ofițer nazist.
De ce l-au finanțat evreii pe Hitler? Răspunsul este simplu: pentru a se putea înarma. Hitler trebuia să respecte planul masoneriei, adică să pornească un război care să ducă la crearea unui stat al evreilor. Pentru acest lucru el trebuia se simtă puternic. Iar banii oferă dacă nu puterea, măcar iluzia ei. Hitler trebuia să fie bine înarmat, dar nu într-atât încât să câștige, ci doar cât să creadă că va câștiga. După cum bine exemplifica în 1939 generalul american Collins, citat de revista Hessische / Niedersächsische Allgemeine din 24 octombrie 1981: „Este de ajuns să furnizăm armament, nu trebuie să moară și fiii noștri în Europa. Sunt destui germani care pot muri pentru interesele noastre”.
Dacă Al Doilea Război Mondial a făcut parte din planul evreimii mondiale, de ce a fost ales Hitler pentru a duce Germania în război? În Primul Război Mondial a fost un biet caporal, pe care superiorii săi au refuzat să îl promoveze, considerând că îi lipsea talentul de lider. Cum nimeni nu se transformă peste noapte, devine evident faptul că Hitler a fost ajutat să devină un conducător carismatic. Făcând parte din planul evreilor, putem presupune că ei sunt cei care l-au ajutat și în această privință. Și totuși, de ce a fost ales Adolf Hitler?
Hitler, descendent Rothschild
hitlerheadquarters
În cartea Mintea lui Hitler, psihanalistul Walter Langer lansa o ipoteză șocantă: „Tatăl lui Adolf, Alois Hitler, a fost fiul nelegitim al Mariei Anna Schicklgruber. Presupusul tată al lui Alois Hitler (Schicklgruber) a fost Johann Georg Hiedler, dar unii au motive serioase să se îndoiască de faptul că Johann Georg Hiedler a fost tatăl lui Alois. Un document austriac arată că Maria Anna Schicklgruber locuia în Viena în momentul conceperii. În acea perioadă lucra ca servitoare la reşedinţa baronului Rothschild. De îndată ce familia a descoperit sarcina, ea a fost trimisă acasă… unde s-a născut Alois”. Ipoteza lui Langer se bazează pe cartea În culisele Gestapo-ului din 1940, unde Hans Jürgen Koehler, un ofițer de rang înalt din Gestapo, susținea că Engelbert Dolfuss, cancelarul Austriei, i-a investigat trecutul lui Hitler. Koehler afirma că a văzut o copie a documentelor lui Dolfuss, înmânate acestuia de Heydrich, șeful Serviciilor Secrete naziste. „Dosarul a stârnit atâta vâlvă, cum niciun altul nu a mai făcut vreodată”,scria acesta. Datorită funcției sale, cancelarul austriac putea afla cu ușurință datele personale ale familiei lui Adolf Hitler, care se născuse în Austria. Având certificatele de naștere și fișele de înregistrare de la poliție, Dolfuss a reușit să afle ceea ce îl interesa: „O tânără fată (bunica lui Hitler)… a venit la Viena şi s-a angajat ca servitoare, lucrând cel mai adesea pentru familii bogate. Dar a fost ghinionistă; sedusă, avea să poarte un copil. A plecat acasă în satul său până a născut… Unde a fost servitoare în Viena? Nu este greu de aflat. Viena avea un sistem obligatoriu de înregistrare la poliţie. Şi servitori şi angajatori erau taxaţi scump dacă uitau de această formalitate. Cancelarul Dolfuss a reuşit să descopere fişa de înregistrare. Servitoarea lucrase la reşedinţa Rothschild, iar bunicul necunoscut al lui Hitler trebuie căutat în acea casă frumoasă. Dosarul lui Dolfuss s-a oprit la această declaraţie”. Tatăl lui Hitler s-a născut în 1837, în perioada în care Salomon Mayer von Rothschild locuia singur la reședința familiei din Viena. Din cauza problemelor lor în căsnicie, soția sa se mutase în Frankfurt. Fiul lor, Anselm Salomon, și-a petrecut cea mai mare parte a timpului departe de Viena, la Paris și Frankfurt. Prin urmare, sunt mari șanse ca Salomon Mayer Rothschild să fi fost adevăratul tată al lui Alois Hitler.
Hermann von Goldschmidt, fiul funcţionarului principal al lui Salomon Mayer, scria în 1917 într-o carte că Salomon „până prin anii 1840 manifesta un entuzism cam nechibzuit pentru tinere” și că „avea o pasiune carnală pentru fete foarte tinere, cu care a şi avut aventuri pe care a trebuit să le ascundă cu ajutorul poliţiei”. Tânăra viitoare bunică a lui Adolf Hitler putea fi o țintă a lui Salomon Mayer, cu care locuia în acea perioadă sub același acoperiș. Ținând cont că fata a rămas însărcinată în timp ce locuia acolo, iar nepotul ei a devenit cancelar al Germaniei, fiind finanțat de evrei și începând mai apoi Al Doilea Război Mondial, atât de important pentru masonerie, putem trage concluzia că Adolf Hitler era descendent al clanului Rothschild, cea mai bogată și puternică familie evreiască din lume.
Se pare că Hitler știa despre originile sale cu mult timp înainte de a deveni cancelar. Acesta ar putea fi motivul pentru care a ordonat execuția lui Engelbert Dolfuss, cel care a aflat adevărul. Tatăl lui Hitler, Alois, și-a părăsit satul natal pentru a-și încerca norocul la Viena, acolo unde se afla tatăl său natural, Salomon Mayer Rothschild. După înmormântarea mamei sale, în februarie 1907 Adolf Hitler a plecat și el la Viena, unde a locuit până în mai 1913. În 1907 practic a dispărut pentru zece luni. Nimeni nu știe unde a fost sau ce a făcut în tot acest timp. Sunt mari șanse să se fi retras la rudele sale din clanul Rothschild, care atunci au avut șansa de a-i observa potențialul. Și, astfel, s-au hotărât să îl includă în marele plan al elitei iudaice.
Hitler în Primul Război Mondial
Hitler_1914_1918
Când i-a fost dezvăluit lui Hitler planul din care trebuia să facă parte? Se pare că, în noiembrie 1912, viitorul cancelar al Germaniei a fugit în Marea Britanie, sustrăgându-se serviciului militar obligatoriu. În aprilie 1913 s-a întors în Viena, mutându-se în München după mai puțin de o lună. În 1914 a plecat la Salzburg, în Austria, unde a fost declarat inapt pentru serviciul militar pe 5 februarie, drept pentru care s-a întors în München. Totuși, în luna august, s-a înrolat ca voluntar în armata bavareză. Lucru extrem de ciudat pentru un om care a fugit de serviciul militar. Prin urmare, între februarie – august 1914 trebuie să se fi întâmplat ceva care să-l fi făcut să se răzgândească. Cel mai probabil, atunci i s-a spus că va fi sprijinit să ajungă la putere, să conducă Germania și, la momentul potrivit, să atace Uniunea Sovietică. Pentru acest lucru, trebuia să câștige de partea sa poporul. Iar un prim pas în această direcție era participarea sa la războiul care tocmai începea, din care trebuia să iasă ca un erou medaliat.
Există câteva indicii care ne arată că Hitler a fost protejat în Primul Război Mondial. Înrolat în Regimentul al șaselea de rezervă bavarez, el a fost curier pe frontul de vest, în Franța și Belgia, un rol mai puțin periculos. De asemenea, a petrecut o mare parte din timp la sediul central al regimentului, unde se ocupa cu realizarea de ilustrații pentru o gazetă militară. A fost decorat cu Crucea de Fier clasa a doua într-un timp foarte scurt, lucru puțin straniu pentru un curier. Ceea ce demonstrează că Hitler avea relații printre ofițeri încă de la începutul Primului Război Mondial, dar și că evreii subordonați clanului Rothschild erau în permanență lângă el, protejându-l și asigurându-se de îndeplinirea planului. Cu toate măsurile de precauție luate de cei care îl protejau, rolul de curier nu era lipsit în totalitate de riscuri. În 1916 a fost rănit superficial în zona inghinală sau în coapsa stângă în timpul bătăliei de pe Somme. Un an mai târziu a fost decorat cu Insigna plăgilor. Hitler nu a fost promovat niciodată la rangul de subofițer, varianta oficială fiind că superiorii lui nu considerau că ar avea abilități de conducere. Sau poate încercau să-l țină departe de lupte, păstrându-l în postul de curier ori desenator al gazetei militare, lucru imposibil pentru un subofițer. În 1918, Hitler a primit Crucea de Fier clasa întâi, o decorație ieșită din comun pentru un militar cu gradul de caporal, acordată de evreul Hugo Gutmann, comandantul său. Această decorație întărește ideea că evreii făceau tot posibilul pentru a se îndeplini planul familiei Rothschild. Tot straniu poate părea și faptul că Hitler a prins înfrângerea Germaniei departe de front, aflându-se pe patul de spital, fiind orbit temporar cu iperită. Poate e doar o coincidență sau poate încă o parte din planul evreilor de a-l proteja pe viitorul conducător al Germaniei.
Societatea Thule
60549580
Istoria oficială ne învață că în 1919, la un an de la terminarea războiului, Hitler s-a infiltrat în Partidul Muncitoresc German ca agent al departamentului politic al armatei bavareze. În numai câteva zile a devenit membru al comitetului executiv al partidului. Alături de fondatorul partidului, Anton Drexler, a formulat programul politic în februarie 1922. Tot atunci s-a hotărât și schimbarea numelui grupării politice în Partidul Muncitoresc German Național-Socialist (Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei) sau Partidul Nazist.
Legitimația sa de partid arată că Hitler avea numărul 7, adică era al șaptelea membru al grupării de la înființarea sa. Prin urmare, atunci când Hitler s-a infiltrat ca spion, Partidul Muncitoresc German era format din doar șase persoane. Ce fel de partid poate fi unul cu șase membri și de ce armata germană era atât de interesată de această grupare, încât și-a infiltrat un om pentru a o spiona? Și cum se face că spionul a renunțat la a mai lucra pentru armată, alegând acest partid?
Nu doar atât, acel fost caporal „fără abilități de conducere” a ajuns în fruntea partidului, apoi a țării. Cum orice politician are nevoie de un partid în spate, este posibil ca Partidul Muncitoresc German să fi fost înființat de evrei pentru Hitler, ca parte a planului familiei Rothschild? Pentru a afla acest lucru trebuie să știm în primul rând cine erau cei șase membri fondatori ai partidului. Anton Drexler, jurnalistul Karl Harrer, economistul Gottfried Feder și evreul Alfred Ernst Rosenberg erau membri ai Societății Thule. Jurnalistul Dietrich Eckart era un colaborator al Thule. Nu s-au descoperit legături dintre al șaselea membru, Ernst Julius Günther Röhm, și această grupare. Dar dacă cinci din șase făceau parte sau doar colaborau cu Thule, sunt mari șanse ca și al șaselea să fi avut legături cu Societatea. Röhm a fost cofondator al miliției naziste și, ulterior, comandant al ei. Era un membru important al Partidului Nazist, fiind singurul care avea voie să îl tutuiască pe Hitler. Prin urmare, nu este exclusă apartenența sa la Societatea Thule. Ce era această grupare?
Societatea Thule a fost o grupare ocultă secretă, cu sediul la München, numită după un teritoriu mitic nordic din mitologia greacă.
A fost fondată ca un grup de studiu de către Walter Nauhaus, un veteran de război rănit în Primul Război Mondial, care a ajuns la conducerea grupului Germanenorden („Ordinul Teuton”), o societate secretă fondată în 1912 de câțiva ocultiști germani, cum ar fi Theodor Fritsch, Philipp Stauff sau Hermann Pohl. În 1917, Nauhaus s-a mutat din Berlin la München, unde a înființat societatea Thule-Gesellschaft. Oficial, această nou înființată societate s-a dedicat studiilor etnografice și chiar a publicat 24 de volume de proză și poezie nordică, însă pe ascuns a servit ca ramură müncheneză a Ordinului Teuton.
În 1918, ocultistul Rudolf Glauer (care şi-a schimbat ulterior numele într-unul mult mai pompos, Baronul Heinrich von Sebottendorf) a devenit conducătorul Ordinului Teuton din Bavaria și a început o campanie de recrutare pentru Societatea Thule, alături de Nauhaus. Von Sebottendorf era și mason, fiind inițiat în 1901 într-o lojă asociată cu Loja Franceză Orientală de Memphis.
Societatea Thule se baza pe învățăturile Societății Teosofice (ce avea o doctrină formată din amestecul ocultismului și a Kabbalei evreiești) înființate în 1875 de Helena Petrovna Blavatsky, o bună prietenă a Marelui Comandor al francmasoneriei americane, Albert Pike. Iar lojele francmasoneriei erau subordonate familiei Rothschild prin gruparea Illuminati. Astfel înțelegem cine era în spatele ascensiunii lui Hitler, cei care au planificat totul de la bun început.
În octombrie 1918, liderii Societății Thule i-au însărcinat pe Karl Harrer și Anton Drexler cu formarea unui sindicat politic al muncitorilor. Astfel, pe 5 ianuarie 1919, cei doi au înființat Partidul Muncitoresc German, alături de un alt membru Thule, Gottfried Feder, și un colaborator al Societății, Dietrich Eckart. Tot în ianuarie li s-a alăturat și Alfred Ernst Rosenberg, un alt coleg din Societatea Thule. După ce a ajutat la desființarea Republicii Socialiste Bavareze din mai, Ernst Julius Günther Röhm a intrat în Partidul Muncitoresc German. Iar Adolf Hitler a sosit abia în octombrie.
În timp, și alți membri Thule au aderat la Partidul Muncitoresc German, transformat în Partidul Nazist în 1922, cum ar fi: Hermann Wilhelm Göring (care a înființat Gestapo-ul în 1933), Rudolf Walter Richard Hess (adjunctul lui Hitler după 1933), Wilhelm Frick (ministru de Interne între 1933-1943), Hans Michael Frank (guvernator general al Poloniei între 1939-1945), Karl Fiehler (primar al Münchenului între 1933-1945), entomologul Franz Dannehl și Heinrich Luitpold Himmler (comandantul suprem al SS-ului, cel considerat adevărata „mână dreaptă” a lui Hitler). Himmler era cel pus de evrei să îl manevreze pe Hitler pentru a fi siguri că planul se îndeplinește.
Însemnul Societății Thule era crucea lui Wotan (zeul suprem din mitologia germanică, numit Odin în Scandinavia), care a fost preluat de naziști sub forma svasticăi.
De asemenea, salutul membrilor Societății era „Heil und Sieg”, transformat de Hitler în „Sieg Heil”. Doctrina Thule se baza pe cea a Societății Teosofice fondate de Helena Petrovna Blavatsky, care se referea la o rasă ariană pură, asemenea eroilor din vechile mituri germanice (oameni înalți, blonzi, cu ochii albaștri).
Jorg Lanz von Liebenfels, aşa-numitul „părinte al naţional-socialismului”, este cel care a împins la extreme această teorie, sprijinit fiind mai ales de Heinrich Himmler. De asemenea, Societatea Thule credea într-un Mesia, care va salva Germania. Cu câteva luni înainte să-l cunoască pe Hitler, Dietrich Eckart a scris într-un poem despre acest Mesia german, numindu-l „Cel Măreț” și „Cel Fără Nume”, pe care toți „îl pot simți dar nimeni nu-l poate vedea”. Atunci când l-a întâlnit pe Hitler, Eckart a fost convins că profeția sa s-a împlinit. Sprijinit de colegii săi din Thule, a reușit să-l convingă și pe Hitler că el este acel Mesia care poate salva Germania.
Așa cum au demonstrat numeroși istorici, nu sunt dovezi că Hitler ar fi fost antisemit până după sfârșitul Primului Război Mondial, prin urmare acest așa-zis antisemitism i-a fost creat de membrii Thule. În realitate, așa cum reiese din doctrina Partidului Nazist, nu era vorba despre antisemitism. Societatea Thule credea că un grup de evrei conduce lumea din umbră, idee pe care i-au inoculat-o și lui Hitler. Scopul declarat al Partidului Nazist era de a distruge acea ocultă evreiască și de a reda Germaniei măreția de odinioară. Astfel, Societatea Thule a pus bazele ideologiei celui de-al treilea Reich (al treilea imperiu), în care Mesia Hitler trebuia să fie nu doar salvatorul Germaniei, ci și al lumii. După părerea lor, primul imperiu a fost cel „Roman al națiunii germane” (Imperiul Medieval Germanic dintre secolul al IX-lea și 1806), cel de-al doilea fiind Germania unificată de cancelarul Otto von Bismark în 1871.
Manipularea Societății Thule, ordonată de familia Rothschild, a avut efectul scontat, Hitler ajungând să se creadă salvatorul lumii. Un studiu psihologic al discursurilor lui Adolf Hitler, realizat de un serviciu de ascultare a programelor radiofonice lansat de BBC în 1942, vorbeşte despre un „complex mesianic” al lui Hitler, care îl făcea să se creadă implicat într-o cruciadă contra răului, întruchipat în opinia sa de evrei. Acest studiu, cuprins într-un document clasificat secret până de curând, predat ulterior arhivelor Universităţii Cambridge, denotă o „fobie” crescândă a lui Hitler faţă de evrei şi subliniază faptul că liderul nazist îi considera pe aceștia nu doar o ameninţare pentru Germania, ci şi „o întreprindere diabolică universală”.
Autorii studiului subliniau faptul că, pentru Hitler, „evreii sunt întruchiparea răului, în timp ce el îl întruchipa pe Dumnezeu. El era zeul prin care o victorie plină de sacrificii poate fi obţinută asupra răului”. Cum ar fi putut Hitler să se considere, când cei din jurul lui îi repetau încontinuu că este un zeu pe Pământ? Iată ce scria într-o lucrare Hans Kerll, ministrul Afacerilor eclesiatice ale Celui de-al III-lea Reich: „Aşa cum Hristos şi-a adunat cei 12 discipoli într-o cohortă fidelă până la martir, în acelaşi fel suntem noi martorii unui spectacol identic. Adolf Hitler este, într-adevăr, Sfântul Duh”.
Trădarea lui Hitler
Hitler_Streicher
Contrar celor ce ni s-au spus până acum, ura lui Hitler nu era îndreptată asupra tuturor evreilor, ci doar a elitei oculte ce conduce lumea din umbră.
Partidul nazist susținea că luptă împotriva marilor bancheri, conduși de un grup de evrei, ce au creat criza economică din anii 1930. Acest lucru nu reiese doar din discursurile lui, ci și din fapte concrete. Hitler avea în armata sa peste 150.000 de evrei. Mulți evrei lucrau ca torționari în lagărele de concentrare. Chiar înființase o brigadă specială evreiască a Gestapo-ului. Se spune că doctorul său personal era evreu și chiar el avea sânge evreiesc, prin descendența sa din familia Rothschild. Există chiar și fotografii ce înfățișează evrei în anturajul său. Într-una dintre ele, lângă Hitler se află Julius Streicher, evreu pe jumătate, a cărui principală sarcină era să lupte împotriva evreilor. În spatele lor se află un om cu barbă, nimeni altul decât evreul Moses Pinkeles sau Trebitsch-Lincoln, unul dintre sponsorii Partidului Nazist.
Prin urmare, nu-l putem acuza pe Hitler de antisemitism, din moment ce trăia înconjurat de evrei. Așa cum spuneam, ura sa era îndreptată către oculta evreiască, ce conducea lumea din umbră. Din această familie făcea parte și cea din care provenea și care îl ajuta să ajungă la putere, Rothschild, lucru de care era conștient. Însă, chiar dacă părea că respectă planul lor, Hitler își crease unul propriu.
S-a folosit de banii și influența evreilor pentru a prelua puterea, apoi și-a pus planul propriu în aplicare. Doctrina care i-a fost inoculată s-a dovedit a fi un cuțit cu două tăișuri, Fuhrerul ajungând chiar să se creadă un salvator al omenirii. Nu îl interesa să distrugă Rusia, ci să-și salveze poporul. Prin urmare, atunci când a ajuns la putere în 1933, a realizat acea creștere economică care a dus Germania pe primul loc în Europa. Ba, mai mult, se pare că a încheiat tot atunci și o alianță cu Stalin.
Conform lui Stephen Koch, profesor de limba rusă la Universitatea Columbia din New York, care a obținut permisiunea președintelui Rusiei de a pătrunde în scopuri de cercetare academică în arhiva sovietică, Stalin și Hitler au ținut legătura constant prin intermediul lui Karl Radek încă de la venirea lui Hitler la putere, în ianuarie 1933. Cei doi s-au ajutat reciproc în exterminarea dușmanilor interni: Stalin a primit ajutorul Gestapo-ului pentru discreditarea și uciderea mareșalului Tuhacevski, iar Hitler a primit ajutorul Comintern-ului pentru compromiterea și asasinarea lui Ernst Roehm, comandantul trupelor S.A.
Incendierea Parlamentului Federal German, Reichstag, a fost făcută de oamenii Comintern-ului, după ce Hitler i-a promis lui Stalin că aceștia vor fi returnați Moscovei, fără a fi pedepsiți de justiția germană. Războiul civil din Spania a avut loc doar cu acordul celor doi. Stalin chiar a încetat înarmarea republicanilor spanioli atunci când Hitler i-a cerut asta. După ce a fost suprimat de Stalin în 1937, Karl Radek a fost înlocuit de Wilhelm Pieck ca mesager al celor doi dictatori.
Această alianță cu Stalin și eliminarea sistemului bancar din Germania i-a făcut pe evreii din toată lumea să strige în presă că au fost trădați. Deoarece ei l-au ajutat pe Hitler să capete puterea pentru ca acesta să atace U.R.S.S.-ul. Dacă aceasta era varianta știută de evreii de rând, planul familiei Rothschild era altul. Ei l-au sprijinit pe Hitler pentru ca el să atragă Germania într-un război mondial, care să ducă la înființarea statului Israel. Îndoctrinarea lor trebuia să-l facă pe Hitler să urască evreii, deoarece doar astfel, din postura de victime, aceștia își puteau înființa un stat propriu. Și nu oriunde, ci pe pământul strămoșilor lor. Pentru acest lucru l-au sprijinit asiduu, mai ales pe plan financiar. L-au convins că are o misiune sfântă, l-au făcut să se simtă puternic și apoi l-au forțat să atace Polonia.
Cei mai buni oameni de știință au fost aduși pentru a-i crea lui Hitler cele mai performante arme. Care însă nu trebuiau să îi asigure dictatorului german victoria, ci doar iluzia victoriei.
Se spune chiar că Societatea Thule i-a oferit lui Hitler un OZN cu diametrul de 23 de metri, prăbușit în 1936 în munții Pădurea Neagră. Acești oameni de știință ce lucrau pentru clanul Rothschild au tras de timp cât au putut cu armele performante, oferindu-i lui Hitler mici avantaje, în timp ce tehnologia performantă era pregătită pentru țările conduse de evrei. De aceea se spune că Hitler pregătea bomba atomică și aparate de zbor discoidale, care însă au fost oferite americanilor.
După înfrângerea Germaniei, acești șapte sute de savanți germani au fost aduși în secret în Statele Unite cu tot cu descoperirile lor, în proiectul numit Paperclip, autorizat de președintele Truman în septembrie 1946. Cel mai important om de știință dintre aceștia este probabil Werner von Braun, părintele rachetelor V1 și V2, unul dintre fondatorii programului spațial american.
Care a fost prima acțiune „antisemită” a lui Hitler după ce a preluat puterea în Germania? Pe 21 aprilie 1933, naziștii au scos în afara legii ritualul evreiesc shechita. Acest ritual constă în tăierea „pe viu” a traheei, esofagului, venelor jugulare, arterelor carotide și nervului optic ale animalelor. Chiar dacă evreii susțin că animalele astfel sacrificate nu simt nicio durere, această afirmație nu poate fi dovedită. Iar măcelărirea animalelor cu o asemenea cruzime în numele unui zeu nu poate fi o metodă de comunicare a poporului „ales” cu divinitatea, ci un sacrificiu ritualic satanic. Însă evreii nu vor recunoaște vreodată așa ceva, susținând că interzicerea acestui ritual este o formă de discriminare și îngrădire a libertății religioase. Mă întreb dacă animalele măcelărite au aceeași părere…
Hitler și creștinismul
Hitler-papa
A fost într-adevăr Hitler satanist sau ateu, așa cum suntem învățați? Nu există nicio dovadă care să sprijine această concepție. Ba, dimpotrivă, se pare că a fost creștin.
S-a declarat întotdeauna catolic și nu a spus nimic vreodată împotriva lui Dumnezeu.
În Mein Kampf, Hitler citează din Evanghelii și se roagă ca Dumnezeu să binecuvânteze lupta pentru libertate, pe care o pregătește. Ba, mai mult, se considera un instrument al lui Dumnezeu. El a cerut ca în școlile publice germane să se efectueze rugăciunile lui Hristos și a introdus fraza „Gott mit uns” („Dumnezeu cu noi”) pe uniformele armatei germane dar și crucea. În discursul său din parlament, cu ocazia adoptării legii ce îi oferea puteri depline, Hitler s-a manifestat tot ca un catolic convins.
El a recurs la motive religioase și figuri de stil inspirate din creștinism în multe dintre discursurile sale politice. De exemplu, în cel din 27 octombrie 1928, Hitler declara: „Mișcarea noastră este realmente creștină. Suntem animați de dorința de a-i vedea pe catolici și pe protestanți regăsindu-se unii pe alții în acest ceas de cumpănă pentru poporul nostru”. Doctorul Otto Dietrich, care a făcut parte din anturajul lui Hitler, a afirmat că dictatorul nu a părăsit Biserica catolică.
Vaticanul nu numai că nu l-a excomunicat din Biserică, ba chiar l-a sprijinit, lucru greu de crezut dacă ar fi fost vorba despre un ateu sau satanist. Când Hitler încerca să obțină pacea cu Marea Britanie și aliații ei, Vaticanul cerea din răsputeri același lucru.
În ianuarie 1933, partidul catolic Zentrum a votat pentru acordarea cancelarului puterii depline în stat, lucru ce i-a permis lui Hitler să atingă majoritatea de două treimi din parlament. Dictatorul nu a interzis acest partid catolic, așa cum a procedat cu celelalte partide, Biserica sacrificându-l pe 5 iulie 1933, atunci când Zentrum s-a autodizolvat. Să nu uităm că unul dintre torționarii naziști de la Auschwitz, polonezul Karol Józef Wojtyła, a devenit Papa Ioan Paul al II-lea. Iar Joseph Ratzinger, viitorul Papă Benedict al XVI-lea, a făcut parte din rândurile tineretului nazist încă de la vârsta de 14 ani.
535054_151958528293167_1561058536_n
Sprijinul acordat de Vatican dictatorului german avea ca scop convertirea U.R.S.S.-ului la catolicism. Pentru acest lucru, împotriva Uniunii Sovietice a pornit o adevărată cruciadă.
În vara anului 1941, Hitler a făcut apel la toate forțele creștine și a autorizat misionarii catolici de a merge în noile teritorii din Est.
În numele lui Mussolini, ambasadorul Attolico i-a sugerat cardinalului Maglione ca Papa să recomande tuturor episcopilor catolici să ridice voluntari împotriva Sovietelor. Să nu uităm declarația lui Hans Kerll, ministrul Afacerilor eclesiatice ale Celui de-al III-lea Reich: „Aşa cum Hristos şi-a adunat cei 12 discipoli într-o cohortă fidelă până la martir, în acelaşi fel suntem noi martorii unui spectacol identic. Adolf Hitler este, într-adevăr, Sfântul Duh”.
Despre Adolf Hitler se spune că era obsedat să găsească Sfântul Graal. Chiar se afirmă că, în timpul șederii sale în Viena, a obținut Sulița Destinului, acea armă cu care un soldat roman l-a împuns pe Iisus atunci când acesta se afla pe cruce. Obsesia lui Hitler pentru aceste două artefacte demonstrează că se considera într-adevăr creștin. Un ateu nu ar fi crezut în existența unor artefacte importante doar pentru creștini.
60539337
Este posibil ca respectul lui Hitler pentru Biserică și creștinism să fi apărut în urma unui incident din copilărie. Pe când avea doar 4 ani, Adolf a căzut în apele înghețate ale unui râu din Passau, fiind salvat de la moarte de către un preot. Max Tremmel, unul dintre cei mai mari cântăreți la orgă din Europa, a dezvăluit că salvatorul era predecesorul său, Johann Kuehberger.
Un articol dintr-un ziar din Passau, din 1894, confirmă întâmplarea, fără a dezvălui însă numele salvatorului. În cartea Afară din Passau – Părasind un oraș pe care Hitler îl numea acasă, Anna Elisabeth Rosmus spune că „în Passau, însă, toată lumea știa povestea. Alte lucruri care se spuneau despre el sunt că nu a învațat niciodată să înoate și că avea nevoie de ochelari”. Hitler nu a menționat niciodată că era să moară înecat, dar obișnuia să povestească despre cum se juca pe gheața râului Inn. Este posibil să fi evitat menționarea incidentului deoarece nu s-ar fi potrivit cu imaginea pe care și-o crease. Cel ce va salva omenirea nu putea fi, la rândul său, salvat. Probabil datorită preotului care l-a salvat, Hitler își dorea la opt ani să devină preot și chiar a făcut parte din corul unei biserici.
Nu doar Biserica catolică era de acord cu lupta naziștilor împotriva ocultei evreiești, ci și cea ortodoxă.
În 1927, în România s-a înființat Legiunea Arhanghelului Mihail, cunoscută străinilor și presei ca Garda de Fier, din care făceau parte și o mulțime de preoți. Caracterul acestei grupări era anticomunist, antisemit și antimasonic, aproape identic cu cel nazist. Însă, spre deosebire de organizațiile SA sau SS, Legiunea Arhanghelului Mihail acorda o mare importanță religiei ortodoxe.
Mișcarea legionară s-a făcut remarcată și datorită propagandei de succes pe care a avut-o prin marșuri, procesiuni religioase, miracole, imnuri patriotice și muncă voluntară. Fondatorul Legiunii, Corneliu Zelea Codreanu, a organizat încă din 1922 un congres studențesc în care a criticat „acțiunea politică a democrației francmasonice”. În 1938 a fost arestat, deoarece i-a scris masonului Nicolae Iorga: „din adâncul sufletului lovit şi nedreptăţit îţi strig şi îţi voi striga din adâncul gropii: eşti un necinstit sufleteşte, căci ţi-ai bătut joc pe nedrept de sufletele noastre nevinovate!”.
Garda de Fier s-a aliat la un moment dat cu generalul Ion Antonescu (devenit mai târziu mareșal), cel care a luptat alături de Hitler împotriva U.R.S.S.-ului. Antonescu a desființat Legiunea atunci când nu a mai fost nevoie de ea, membrii ei fiind trimiși în lagărele de concentrare din Buchenwald şi Sachsenhausen, unde aveau totuși o relativă libertate de mișcare.
De ce s-a aliat Hitler cu România? Răspunsul l-a dat chiar el, în timpul vizitei sale din Finlanda din 1942. Un microfon „uitat” deschis de către radioul național finlandez a înregistrat o discuție dintre el și mareșalul Mannerheim, ținută secretă în arhivele postului până în 2004.
Atunci, Hitler a recunoscut că alianța cu România a apărut de teamă că Rusia ar fi putut pune mâna pe sursele de petrol românești, fără de care Germania ar fi pierdut războiul: „dacă rusul ar ar fi ocupat România în toamnă lui 1940 şi ar fi cucerit sursele de petrol, atunci le-am fi pierdut pe acestea în anul 1941. Noi avem marea producţie germană, însă ceea ce înghite numai aviaţia, ce înghit diviziile noastre de tancuri, sunt totuşi cantităţi monstruoase. Este un consum care depăşeşte toate imaginaţiile. Fără contribuţia a cel puţin 4 până la 5 milioane de tone de petrol românesc nu am putea duce războiul. De asta am fost foarte îngrijorat”.
Hitler și ocultismul
Se spune că Hitler era pasionat de folclorul germanic, în special de mitologie. Acei zei înalți, blonzi, cu ochi albaștri și pielea albă se pare că au fost modelul rasei superioare pe care Hitler încerca să o recreeze. Cercetările sale l-au dus în India, unde a întâlnit nu doar legenda rasei ariene, din care face parte și cea germană, ci și aceleași divinități din mitologia nordică.
Credința lui Hitler în aceste zeități nu contrazicea credința sa creștină, deoarece și-a dat seama că Iisus făcea parte din aceeași rasă ca și zeii nordici sau indieni. Recunoscându-l pe Dumnezeul creștinilor în indianul Brahma, Hitler i-a adoptat simbolul, svastica, simbol identic cu crucea creștină. Pentru el, rasa albă, ariană, era descendenta directă a acelor divinități. Iată ce scria despre această rasă în Mein Kampf: „Astăzi se trezeşte o credinţă nouă: mitul sângelui, credinţa potrivit căreia se poate, cu sângele, de a apăra de asemenea esenţa divină a omului (…). Sângele nordic reprezintă acest mister care a înlocuit şi a învins vechile sacramente (…) Poporul german nu este atins de păcatul original, el posedă din contră o nobleţe originală”. Ba chiar a încercat să recreeze rasa originară, într-un proiect secret, numit Lebensborn, care presupunea ca femeile germane cu aspect fizic corespunzător să fie strânse într-un loc și fecundate periodic de soldații SS, de asemenea corespunzători profilului.
Ideea descendenței unei rase umane din cea a zeilor din vechime nu îi apaținea lui Hitler. Ci, se pare că i-a fost indusă de Societatea Thule, care credea că o rasă de supraoameni a supraviețuit distrugerii Atlantidei, descendenții ei formând rasa ariană. Thule a preluat această idee din învățăturile Societății Teosofice, înființate de Helena Petrovna Blavatsky. Chiar numele ales, Thule, provine de la denumirea tradițională a unui centru spiritual ascuns, unde locuiește acea rasă superioară. În plus, Hitler a fost influențat și de Societatea Vrill, care a înlocuit zeii din vechime și supraoamenii Helenei Blavatsky cu extratereștrii, considerând arienii ca descendenți direcți ai acestora.
Societatea Vrill și-a luat numele din cartea The Coming Race, scrisă de Edward Bulwer-Lytton în secolul al XIX-lea, unde Vrill era o puternică energie universală, cunoscută în sanscrită ca Prahna. Printre membrii ei se numărau comandantul SS Heinrich Himmler, comandantul forțelor aeriene Hermann Goring și Martin Bormann, liderul Partidului Nazist. După cum se poate observa, anumite personaje din anturajul lui Hitler făceau parte din ambele societăți, Thule și Vrill, care urmau ordinele aceleiași familii Rothschild. Iar acestea au avut grijă ca Hitler să urmeze planul iudaic.
Imediat după perioada în care a dispărut pentru zece luni în Viena, când probabil a locuit la bunicul său, baronul Salomon Mayer Rothschild, Hitler a început să-și petreacă timpul prin bibliotecile și anticariatele orașului, căutând informații despre folclor ezoteric.
Deși nu poate fi dovedit, se spune că a studiat și istoria antică, religiile orientale, yoga, ocultismul, hipnotismul, teosofia și astrologia. Mai târziu, membrii Vrill l-au sfătuit să caute scrieri și artefacte antice, cum ar fi Sfântul Graal, Chivotul Legământului sau Sulița Destinului.
Hitler le-a urmat sfatul și, prin urmare, a organizat săpături arheologice în India și Africa. Cu această ocazie a descoperit în India povestea arienilor și zeii acestora, identici cu cei din folclorul germanic. Se pare că această căutare nu a fost una inutilă, deoarece unul dintre cercetătorii naziști, Viktor Schauberger, a inventat noi sisteme de propulsie, inspirat de vimane, navele zeilor din scrierile indiene. În 1936, membrii Thule au găsit un OZN prăbușit în munții Pădurea Neagră, lângă Freiburg. Au studiat nava (ce avea diametrul de 23 de metri) în cel mai mare secret în castelul Wewelsburg și se pare că au reușit să construiască altele asemănătoare începând cu 1939. Primul astfel de aparat de zbor a fost numit Haunebu și avea diametrul de 25 de metri.
530565_457095697691037_1316581318_n
Se spune că Hitler studia teoria Pământului gol în interior, el crezând foarte mult în mitul Agarthei, acea lume subterană locuită de entități superioare.
Chiar a încercat să găsească intrarea spre acea lume. Aceste idei îi erau alimentate și de un specialist în astfel de fenomene, pe nume Karl Erns Kraft, care susținea că a venit din Agartha. În baza sa din castelul Wewelsburg, Heinrich Himmler aducea mediumuri ce susțineau că pot contacta extratereștri, unul dintre ele fiind Maria Orsic, lidera grupului Vriligen. Iar Societatea Thule credea în „comunicarea cu o ierarhie a Supraoamenilor – Conducătorii Secreți ai Celui de-al Treilea Ordin”.
După cum susține Ravenscroft în cartea Sulița Destinului, Societatea Thule organiza în mod regulat ședințe oculte, în care participanții comunicau cu demoni care le apăreau ca spirite călăuzitoare. De asemenea, Ravenscroft afirmă că „participarea la aceste ritualuri sadice trezea în participanţi viziuni penetrante ale Inteligenţelor Malefice, care le acordau acestora puteri magice fenomenale”. Indiferent dacă vorbim despre „puteri magice” sau informații tehnologice, se pare că germanii au primit aceste cunoștințe. În 1938, la Berlin, chimiștii Otto Hahn și Fritz Strassmann au descompus atomul de uraniu și au descoperit fisiunea atomică, baza energiei nucleare.
Iar în Al Doilea Război Mondial, Germania a avut cea mai avansată tehnologie militară din lume: avioane cu reacție, bombardiere de înaltă precizie și rachete teleghidate. Nemții au avut și două arme extraordinare pentru acea vreme, rachetele V1 și V2. Inventatorul lor, doctorul Wernher Von Braun, comandantul proiectului spațial al lui Hitler și mai apoi unul dintre arhitecții cheie ai NASA, declara în 1959: „ne aflăm în fața unor forțe mult mai puternice decât am crezut până acum, a căror proveniență ne este în prezent necunoscută” și „nu pot spune mai mult acum, dar suntem angajați într-un proces de contactare a acestor forțe”.
Cu cinci ani în urmă, profesorul său și unul dintre părinții astronauticii, Hermann Oberth (născut la Sibiu în 1894), afirma: „OZN-urile sunt concepute și dirijate de ființe inteligente de un nivel foarte înalt. Ele nu-și au originea în sistemul nostru solar și poate nici măcar în galaxia noastră”. Iar în 1955, Oberth scria într-un articol: „nu cred că Rusia fabrică OZN-uri; dimpotrivă, cred că acestea își au originea exclusiv în afara Pământului”. Referitor la înalta tehnologie militară a germanilor în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Hermann Oberth, pe atunci membru al programului ce se ocupa de rachete, a spus că au fost ajutați în acest sens de „oameni din alte lumi”. Iar în 1970, cercetătorul OZN Allen Greenfield l-a întâlnit pe Wernher Von Braun în baza aeriană Wright-Patterson, în timp ce studiau dosare declasificate. Întrebat cum de a dezvoltat atât de multă tehnologie într-un timp atât de scurt, Von Braun a recunoscut că a fost ajutat de extratereștri.
0,,590921_4,00
Se pare că aceste ființe extraterestre sau entități spirituale din Agartha / Shamballah au făcut mai mult decât să ofere naziștilor tehnologie.
Hitler a scăpat cu viață din nu mai puțin de 42 de atentate la adresa sa. E drept că uneori intervine norocul, dar gloanțele care l-au evitat ori bombele care au explodat mai târziu decât erau programate nu pot fi puse doar pe seama norocului. Mai ales când acest „noroc” se manifestă de 42 de ori.
De exemplu, pe 8 noiembrie 1939, Georg Elser a plantat o bombă cu ceas în camera în care Hitler urma să țină un discurs la ora 21. Bomba era programată să se declanșeze la ora 21:20. Însă Hitler și-a început discursul mai devreme, la ora 20, care a durat doar o oră, deși discursurile sale treceau de obicei de trei ore. La ora 21:07 Hitler a părăsit clădirea iar bomba a explodat la ora stabilită, ucigând opt persoane și rănind șaizeci. Nimeni nu cunoaște motivul schimbării deciziei lui Hitler însă se poate ca dictatorul german să-și fi înscenat aceste atentate, pentru a-și convinge poporul că francmasoneria încearcă să îl elimine, considerându-l un pericol real.
Dacă putem explica astfel 41 de atentate, cel de pe 20 iulie 1944 rămâne însă inexplicabil. În acea zi, contele Claus Schenk a plantat o bombă în Wolfsschanze, cartierul general al Führer-ului. Bomba a explodat, distrugând cartierul general și ucigându-i pe toți cei prezenți în încăpere. Toți, în afară de Hitler, care a scăpat cu mici arsuri. S-a vehiculat că Führer-ul a fost protejat de masa la piciorul căreia se afla bomba. Însă, privind fotografiile de după explozie, se observă că absolut tot din acea cameră a fost spulberat, inclusiv respectiva masă. Prin urmare, nu există nicio explicație logică pentru supraviețuirea lui Hitler, care a fost considerată miraculoasă de foarte mulți. Eșecul tuturor acelor atentate i-a convins pe germani că liderul lor este protejat de Dumnezeu, care într-adevăr i-a încredințat o misiune sfântă, de a salva lumea de sub influența ocultei evreiești. Dar dacă nu a fost mâna Domnului cea care l-a salvat pe Hitler, ci a acelor entități care i-au furnizat tehnologie?
O confirmare a ipotezei ce spune că anumite entități au orchestrat totul vine din Statele Unite ale Americii. În timpul Războiului Rece, CIA-ul a inițiat un program secret, condus de doctorul Andrija Puharich, prin care s-a intrat în contact cu un grup de nouă entități.
Acestea susțineau că sunt zeii Egiptului Antic, Elohim ai evreilor, eonii gnosticilor dar și Dumnezeu, care „nu este altceva decât noi împreună, Cele Nouă Principii ale Domnului. Nu există un alt Dumnezeu decât noi, Cei Nouă, uniți”. Despre cel de-Al Doilea Război Mondial, Cei Nouă, prin unul dintre emisarii lor, Tom, spuneau că atrocitățile lui Hitler au făcut parte din planul lor, fiind necesare pentru înființarea statului Israel.
Despre evreii uciși în această conflagrație, Tom afirma că „s-au sacrificat pentru a avertiza planeta că ei sunt cei care vor conduce omenirea”. Motivul pentru care Cei Nouă susțin că au intrat în contact cu anumiți oameni este faptul că s-a întâmplat ceva rău cu programul genetic al omenirii, ceea ce creează probleme civilizațiilor care trebuie să se reîncarneze pe Terra. Și astfel înțelegem cine i-a dat lui Hitler ideea creării pe cale genetică a unei rase superioare celorlalte.
Inamicii Germaniei din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial cunoșteau foarte bine mișcarea ocultă din spatele celui de-Al Treilea Reich. Lucru absolut logic, din moment ce erau conduse din umbră de elita iudaică, cea care l-a atras pe Hitler spre ocultism prin societățile vasale ei, Thule și Vrill. Evreii au hotărât ca latura ocultă a războiului să rămână ascunsă. Prin urmare, la procesul de la Nürnberg, tribunalul nu a admis ca probă aspectul mistico-ocult al naziștilor, după cum declara și unul dintre procurorii de atunci, Airey Neave.
Însuși Winston Churchill a insistat asupra faptului că ocultismul Partidului Nazist nu trebuie dezvăluit în nicio împrejurare marelui public. Hitler trebuia să fie prezentat doar ca un descreierat care voia să cucerească lumea, nicidecum ca un ales al unor entități superioare pentru a o salva.
Fața ascunsă a lui Hitler
60549578
În ultimii 80 de ani, Adolf Hitler ne-a fost prezentat ca un monstru, ignorându-se total latura sa umană. Ni s-a modificat istoria și ni s-au băgat pe gât tot felul de „dovezi” care ne înfățișau o creatură diabolică, în care existau absolut toate părțile rele ale omenirii. De la scoaterea nazismului în afara legii s-a ajuns la acuzări extreme, orice urmă de simpatie pentru dictatorul german fiind condamnată. Cel mai bun exemplu îl reprezintă acel cetățean german care a fost arestat pentru că își alesese ca ton de apel un discurs al lui Hitler. Cei ce conduc lumea vor să uităm că Adolf Hitler a fost în primul rând om. Și chiar a fost, indiferent de varianta „oficială” a istoriei falsificate.
Puțini știu că Hitler nu era doar dur și nemilos, ci avea un deosebit simț al umorului. Ori de câte ori avea timp, îi plăcea să facă glume cu cei mai apropiați colaboratori ai săi. Rochus Misch, care a fost telefonist în buncărul Führer-ului din Berlin, povestea „Hitler, criminalul în masă, a avut o serie de glumițe pe care le făcea”. Glumele dictatorului german au fost descrise și în Cartea lui Hitler, scrisă de Iosif Stalin.
Jurnalul intim al amantei fostului dictator italian Benito Mussolini, Claretta Petacci, ne înfățișează o altă față a lui Hitler. Ea a notat ce i-a povestit Mussolini despre conferința de la München din octombrie 1938: „Primirea la München a fost nemaipomenită, iar Führer-ul a fost foarte amabil și plăcut. Hitler e un fraier sentimental. Când m-a văzut, l-au podidit lacrimile. Mă simpatizează foarte mult, cu adevărat”.
Multe alte aspecte ale vieții private ale dictatorului german au fost dezvăluite abia după declasificarea arhivelor naționale britanice. Printre acestea se află și preferințele sale culinare, dezvăluite de o fostă gardă de corp a Führer-ului.
Austriacul Schuetze Obernigg, care a fost lângă Hitler între anii 1943-1944, a dezertat din armata germană la doar 19 ani. El a întocmit pentru britanici un raport de 83 de pagini, numit Furhergebiet. Obernigg declara că Hitler era foarte tipicar. Muncea în fiecare noapte până la ora 4 și se trezea la 10 dimineața. Cei care voiau să-l viziteze erau primiți doar după-amiaza, până și medicul său personal fiind nevoit să respecte această regulă. La micul dejun, de fiecare dată Hitler servea cafea și felii de pâine unse cu marmeladă.
Se pare că propaganda anti-hitleristă nu a avut rezultatul scontat de liderii evreilor. Un sondaj realizat de Insitututul pentru Cercetarea Culturii Tinerilor în 2010 a relevat rezultate șocante pentru autorități. Zece procente dintre tinerii cu vârste între 16 și 19 ani consideră că Adolf Hitler a făcut lucruri bune în timpul dictaturii iar 18% se plâng de influența foarte mare pe care o au și în prezent evreii.
Profețiile despre Hitler
Dacă într-adevăr istoria este scrisă de învingători, iar cea a lui Hitler a fost modificată, cum rămâne cu cei care au văzut-o înainte să se întâmple? Chiar dacă profețiile lor lasă loc de interpretări și nu constituie dovezi solide, ar putea fi totuși luate în seamă. Cei care au studiat catrenele lui Nostradamus au descoperit două în care se pare că este vorba despre Hitler. În primul, Nostradamus scria:
„Din adâncurile Europei de Vest ,
Un tânăr copil va fi născut din cei săraci,
El, cu limba va seduce o mare de trupe;
Faima lui va creşte şi va ajunge până în ţinuturile de Est.”
Dacă Nostradamus a văzut într-adevăr viitorul iar în acest catren s-a referit la Hitler, de ce prezintă doar sărăcia familiei sale, puterea de convingere și faima sa? Acestea au fost cele mai importante părți din viața dictatorului german? Cum rămâne cu megalomania, satanismul, Holocaustul și dorința de a cuceri lumea? Nu au fost atât de importante pentru profetul francez? Ori nu s-au întâmplat în realitate?
Dacă al doilea catren se referă într-adevăr la Hitler, atunci putem considera că Nostradamus ne-a înfățișat faptele petrecute cu adevărat în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Iată ce scria el:
„Bestii însetate de sânge vor trece râurile,
Majoritatea câmpului de bătălie va fi împotriva lui Hister.
Într-o cușcă de fier va fi mărețul atras,
În timp ce copilul Germaniei nu vede nimic.”
Dacă aceasta este cu adevărat o referire la Hitler, remarcăm faptul că Nostradamus îl numește „mărețul”, în timp ce dușmanii Germaniei sunt „bestii însetate de sânge”. Ultimile două versuri ne confirmă faptul că aceștia l-au atras într-o capcană („într-o cușcă de fier va fi mărețul atras”), de care nu a fost conștient („în timp ce copilul Germaniei nu vede nimic”).
Sfânta Odilia, care a trăit în Elveția între anii 660-720, a prezis Al Doilea Război Mondial cu peste 1300 de ani în urmă. Aceste preziceri se află într-un document cunoscut drept Profeția Sfintei Odilia, constând în două scrisori trimise fratelui ei, în care îi povestea acestuia repetatele ei vise. „Ascultă-mă dragă frate, pentru că eu am văzut prăpădul pădurilor şi al munţilor. Spaima a pus stăpânire pe oameni, pentru că în nicio altă parte a universului cineva nu a mai fost martor la o astfel de catastrofă. Va veni o vreme când germanii vor fi cunoscuţi drept cea mai războinică naţiune a lumii. Aceasta se va întâmpla atunci când din sânul acestei naţiuni se va ridica un războinic teribil, care va răspândi acest flagel în toată lumea. Oamenii îl vor numi Antichrist. El va fi blestemat de mii şi mii de mame, care vor jelui ca şi Raşela soarta copiilor săi şi care nu vor fi niciodată consolate pentru că vor părăsi această lume şi vor fi ucise în propriile lor cămine”, scria Odilia.
Remarcăm faptul că autoarea nu îl consideră pe Hitler ca fiind într-adevăr un antihrist, ci doar afirmă că oamenii îl vor numi așa. „Cuceritorul va apărea de undeva de pe malurile Dunării. Războiul pe care îl va aduce va fi cel mai îngrozitor război pe care omenirea l-a cunoscut vreodată” scria ea și, într-adevăr, Adolf Hitler s-a născut la mai puțin de 25 de metri de Dunăre. „Armele sale vor fi multicolore iar căştile soldaţilor săi vor fi prevăzute cu nişte puncte care vor lansa fulgere de lumină, în timp ce în mâini aceştia vor purta torţe aprinse. Va fi imposibil să se estimeze numărul atrocităţilor comise”, completa Odilia. De asemenea, Hitler „va fi învingător pe uscat, pe mare şi în aer. Pe cer vor apărea războinici înaripaţi care, în timpul acestor atacuri de neimaginat, vor urca atât de mult încât vor ajunge până la stele, pe care le vor lua şi le vor arunca asupra oraşelor de la un capăt la altul al Universului, pentru a crea uriaşe incendii. Pământul se va cutremura de violenţa bătăilor. Râurile se vor înroşi de sânge. La suprafaţa oceanelor vor apărea monştri marini”. Interesant e faptul că, dacă Odilia se referă într-adevăr la Al Doilea Război Mondial, nu pomenește nimic despre Holocaust ori despre celelalte orori ale lui Hitler, despre care învățăm încă de pe băncile școlilor. Niciun cuvânt despre satanism, magie neagră, homosexualitate ori alte lucruri negative puse pe seama lui Hitler. Au avut loc iar ea nu le-a văzut? Ori ni se predă o istorie eronată?
Adolf-Hitler
Un alt profet, mai puțin cunoscut, a fost Nikolaas von Rensburg, care s-a născut în 1864 în Africa de Sud și a murit în 1926. La vârsta de 7 ani a descoperit că are darul de a face preziceri. Datorită acestei calități, în 1899 i-a ajutat pe generalii buri să dezvolte o strategie excelentă împotriva britanicilor. A fost extrem de apreciat în timpul vieții sale, chiar dacă a prezis înfrângerea burilor. A văzut înainte să se înființeze lagărele de concentrare britanice din Africa de Sud, în care au murit peste 26.000 de civili buri.
A prezis Primul Război Mondial, cu Germania pierzând și folosirea submarinelor. De asemenea, a văzut urcarea și căderea comunismului, independența Irlandei, a Indiei și a Africii de Sud, Al Doilea Război Mondial și înfrângerea Germaniei, bombardarea orașelor germane și masacrarea populației (pentru care a considerat Anglia ca fiind principala vinovată), tribunalul de la Nurnberg și executarea principalilor conducători germani, împărțirea Germaniei, înființarea ONU, a Uniunii Europene, implementarea Noii Ordini Mondiale, trădarea Bisericii catolice, tragedia de la Cernobâl, reunificarea Germaniei și căderea zidului Berlinului, moartea prințesei Diana, războaiele din Golf, alegerea Angelei Merkel ca prim cancelar feminin, sfârșitul apartheidului și guvernul condus de Nelson Mandela.
În 1914 a prezis o epidemie care, la sfârșitul Primului Război Mondial, va aduce mai multe victime decât războiul, îndeplinită prin gripa spaniolă. Pe lângă acestea, von Rensburg mai are 12 profeții care încă nu s-au împlinit. Legat de Germania, interesantă este afirmația sa că nu trebuie să vorbească mai multe despre puterea secretă germană. De ce a ținut acest secret? A văzut masoneria care ghida acțiunile naziștilor și a preferat să păstreze secretul de teamă? Ciudat este și faptul că, deși a prezis cu exactitate principalele evenimente ale celui de-Al Doilea Război Mondial, nu a vorbit niciodată despre Holocaust, ceea ce ridică din nou un semn de întrebare. A văzut von Rensburg toate detaliile importante, dar nu Holocaustul? Sau acesta nu a avut loc în realitate? Și de ce nici el nu amintește de latura negativă a dictatorului german?
De fapt, niciunul dintre cei care au prevăzut aceste evenimente nu s-au referit la latura negativă a lui Hitler ori la Holocaust. Nici măcar profeții Vechiului Testament, atât de apreciați de evrei, creștini și musulmani. În acest caz, să considerăm că ei nu au putut vedea viitorul iar acele previziuni care s-au împlinit reprezintă doar niște coincidențe? Ori că au omis anumite informații despre Hitler? Sau poate au văzut viitorul dar latura negativă a dictatorului german, precum și Holocaustul, nu au existat în realitate?
Holocaustul
Varianta oficială, „istorică”, este că 6 milioane de evrei au fost exterminați la ordinul lui Hitler, mai ales în numeroasele lagăre de concentrare, în care aceștia au fost gazați, înfometați și transformați în săpun. Așa să fie, oare?
Amin-al-Husseini-si-Adolf-Hitler
Numărul celor care susțin că Holocaustul nu a existat este din ce în ce mai mare. Dintre ei îl amintim pe președintele Iranului, Mahmoud Ahmadinejad, care în 2005 a numit Holocaustul drept „mit”. Apoi, în 2006, a organizat în Teheran o conferință ce i-a reunit pe principalii exponenți ai negării Holocaustului.
În 2009, un purtător de cuvânt al guvernului iranian a caracterizat Holocaustul drept „o mare minciună” creată pentru a amplasa un stat inamic islamului în Orientul Mijlociu. Fawzi Barhoum, un oficial al Hamas, a făcut o declarație identică. Fathi Shihab-Eddim, un consilier al președintelui egiptean Mohamed Morsi, a catalogat recent Holocaustul drept o „farsă” organizată de serviciile secrete americane: „Mitul Holocaustului este o industrie inventată de America”.
El susține că evreii despre care se spune că au fost uciși de naziști au fost mutați în Statele Unite. În plus, „serviciile secrete americane, în cooperare cu statele aliate în al II-lea Război Mondial, au creat Holocaustul pentru a distruge imaginea inamicilor germani, pentru a justifica războiul şi masivele distrugeri militare, victimele civile şi atacurile nucleare de la Hiroshima şi Nagasaki”. Iar dacă aceste declarații nu pot fi privite ca obiective, din moment ce aparțin unor dușmani ai evreilor, există destul de mulți evrei care susțin că Holocaustul nu a existat. Unul dintre ei chiar a avut curajul de a realiza un film documentar, în care demonstrează că „săpunul” făcut din evrei este doar un basm, „camera de gazare” de la Auschwitz a fost doar un adăpost antiaerian, reconstruit după război de către sovietici pentru a arăta ca o cameră de gazare, iar celebrul gaz folosit pentru a ucide evrei, Zycklon B, a fost folosit doar pentru deparazitarea hainelor. În plus, demonstrează că persoanele închise acolo nu erau supuse unei torturi constante, ci puteau organiza întreceri sportive, aveau un teatru propriu în care se desfășurau spectacole artistice și chiar o piscină în care se puteau îmbăia.
Hitler
Au existat într-adevăr acele camere de gazare? În timpul războiului, Aliații dețineau informații detaliate despre lagărele de concentrare naziste. Dar în propaganda anti-nazistă nu au dezvăluit nimic despre existența acestor exterminări cu gaze, contrar afirmațiilor agitatorilor sioniști de pe întreg mapamondul.
Aliații nu ar fi ezitat să exploateze povestea „gazărilor”, mai ales în perioada războiului, dacă aceasta ar fi fost plauzibilă. Însă au înlăturat în mod explicit orice referință la „camerele de gazare” din propaganda despre atrocitățile germanilor, din cauza lipsei dovezilor. Chiar au decis oficial să nu facă o afirmație explicită despre „camerele de gazare”, anunțând într-o declarație publică din august 1943 că „dovezile sunt insuficiente pentru a justifica declarația privitoare la execuția în camere de gazare”.
În realitate, gazul Zycklon B era folosit doar pentru deparazitare. Numeroase armate l-au folosit mereu, inclusiv cea americană până în anii 1970, dar și companii civile, spitale, fabrici, etc. S-au găsit stocuri de Zycklon B în lagăre ca Oranienburg și Theresienstadt, unde nimeni nu a afirmat că ar fi avut loc gazări umane.
La Auschwitz există o imensă clădire destinată deparazitării hainelor cu acest gaz, recunoscută oficial, însă neinclusă în circuitul turistic al vizitatorilor. Oamenii de știință Fred Leuchter și Germar Rudolf au luat mostre din așa numitele „camere de gazare” și le-au analizat în Statele Unite, negăsind nici măcar o urmă de reziduu de Zycklon B care, conform chimiștilor, ar fi trebuit să rămână imprimat în fier sau în beton sute, dacă nu mii de ani.
La Auschwitz se pot observa chiar și astăzi spitalul și cantina SS la câțiva metri de acele așa-zise camere de gazare. În plus, acele camere nu au nici puternice aerisiri, nici elici, pentru a elimina gazul, așa cum sunt prevăzute camerele de gazare din Statele Unite, de exemplu. „Mărturisirea” smulsă lui Hess prin tortură, cum că soldații germani intrau în respectivele camere pentru a îndepărta morții la câteva minute după gazare, fumând, mâncând și bând, este cam suspectă. Respectivilor soldați le-ar fi fost cam greu să mănănce, bea și fumeze în timp ce purtau măști de gaze. Iar acestea nu sunt singurele nereguli în povestea acestor camere. S-a descoperit că nu se închideau ermetic și se aflau lângă crematoriu, lucru absolut ilogic, din moment ce respectivul gaz este exploziv. Cuptoarele despre care se presupune că erau folosite pentru a arde cadavrele nu erau nici pe un sfert la fel de eficiente precum cele de astăzi, prin urmare arderea ar fi durat mult prea mult. De exemplu, cadavrele lui Hitler și Eva Braun au fost stropite cu câteva zeci de litri de benzină, însă au putut fi recuperate și identificate. Oasele nu ard niciodată complet. De ce ar fi folosit naziștii această metodă de execuție, greoaie, periculoasă pentru cel ce o execută, costisitoare și de durată?
Sovieticii foloseau un singur glonț în ceafă pentru a ucide. Englezii spânzurau, francezii ghilotinau iar germanii apelau la plutoane de execuție. De ce pentru evrei ar fi procedat altfel? De ce ar fi consumat combustibil scump, timp și hrană pentru a-și transporta inamicii din toată Europa până în lagărele de concentrare, doar pentru a-i ucide acolo? De ce nu ar fi procedat ca sovieticii? Era mult mai simplu să fi împușcat sau spânzurat evreii acolo unde i-au găsit. De ce au ales naziștii metoda cea mai complicată și costisitoare? Nu au ales-o.
Evreii nu erau aduși în lagăre pentru a fi omorâți, ci pentru a fi izolați de restul populației. Povestea cu săpunul făcut din grăsimea evreilor uciși este o altă invenție a propagandei anti-naziste. Principalul argument al susținătorilor acestei ipoteze este prezența pe respectivele săpunuri a inițialelor RIF care, din punctul lor de vedere, înseamnă „Rein Judisches Fett” („grăsime evreiască pură”). În realitate, acele inițiale provin de la „Reichstelle fur Industrielle Fettversorgung”, adică „Centrul Național pentru Aprovizionare cu Grăsime Industrială”. Prin urmare, săpunurile făcute din evrei aparțin doar de domeniul fantasticului.
Așa-numita „soluție finală”, planul lui Hitler de a ucide toți evreii, rămâne o altă poveste discutabilă. Imediat după înfrângerea Germaniei, Aliații au interogat 26.000 de funcționari naziști. Cu toții au declarat că nu au auzit nimic vreodată despre acel plan, decât de la Aliați, după război.
Povestea exterminării în masă a pornit de la „mărturia” lui Rudolf Hoess, fostul comandant al lagărului de la Auschwitz. Însă el a făst bătut fără milă și drogat cu alcool preț de câteva zile înainte de a semna faimoasa „mărturie” prin care admitea că 2,5 milioane de oameni au fost gazați la Auschwitz. Trebuie menționat faptul că acea așa-zisă mărturie a fost scrisă în engleză, limbă pe care Hoess nu o cunoștea. Un alt oficial german, Julius Streicher, a raportat că a fost bătut atât de rău de anchetatorii americani pentru a obține o „mărturisire”, încât și-a pierdut 40% din capacitatea auditivă. El a fost ținut într-o celulă neîncălzită complet dezbrăcat și forțat să bea din latrină. Paznicii i-au deschis gura forțat cu un baston între dinți, pentru a-i scuipa în gură. Mulți alți germani au „mărturisit” crime de război sub tortură psihică și fizică ori pentru oferte generoase.
Comisia de anchetă Simpson van Rhoden asupra conduitei anchetatorilor americani pe parcursul proceselor Malmedy – Dachau a raportat maltratări și torturi, procese improvizate, administrarea de spovedanii cu preoți falși, bătăi, etc, cu scopul de a obține mărturii forțate de la prizonieri: „Anchetatorii americani la Tribunalul Statelor Unite din Dachau, Germania, foloseau următoarele metode pentru a obține mărturii: Bătăi și lovituri brutale. Scoaterea dinților și ruperea maxilarelor. Procese improvizate. Izolare. Prezentându-se ca fiind preoți. Rații de hrană foarte limitate. Depravare spirituală. Promisiuni de achitare (ex.: dacă victima ar fi implicat pe alți prizonieri să intre în scenariile proceselor aliate)… Numai doi dintre germani, în cele 139 de cazuri investigate, care au fost loviți în testicole, s-au mai putut însănătoși”.
Magistratul superior american Harlan Fiske Stone, referindu-se la Procesele de la Nurnberg, spunea despre procurorul-șef american Jackson: „Jackson este plecat conducându-și partida de linșaj la scară mare de la Nurnberg (…) Nu-mi pasă ce le face naziștilor, însă detest să văd pretinsa lui poziție de a conduce o curte și de a proceda conform legii. Este o fraudă puțin prea ipocrită în accepțiunea ideilor mele de modă veche”.
Un alt exemplu de fraudă în timpul proceselor îl reprezintă faptul că, la Nurnberg, germanii au fost acuzați că au executat la Katyn 15.000 de ofițeri și membri ai elitei poloneze. Șapte militari germani au fost executați de sovietici în urma unui proces în care procurorii au prezentat duzini de „experți” și „martori”, precum și peste patru mii de declarații scrise sub jurământ.
Însă în 1989, liderul sovietic Mihail Gorbaciov a recunoscut că Stalin era responsabil pentru masacrul în masă al polonezilor. Nu Hitler a ordonat masacrele, ci aliatul americanilor. Ceea ce înseamnă că acele patru mii de declarații folosite la proces au fost falsificate pentru a pune în cârca germanilor crimele sovieticilor.
A existat acea „soluție finală” de a extermina toți evreii?
Ceea ce recunosc până și cei ce promovează Holocaustul este faptul că nu a existat niciun document prin care Hitler să fi pregătit exterminarea evreilor. Nu există niciun ordin al Fuhrerului, niciun plan și niciun buget pentru acest lucru. Declarația lui Himmler arată că într-adevăr Hitler nu îi dorea pe evrei în Germania, ci cât mai „departe de fața lui”. Ordinele lui Hitler se refereau la „reamplasarea” și „evacuarea” evreilor, cuvinte care în mod suspect au fost echivalate cu „eliminarea”.
Doctorul Raul Hilberg, considerat expertul nr.1 în problema Holocaustului, scria în Distrugerea evreilor europeni din 1961 că au existat două ordine ale lui Hitler ce vizau eliminarea evreilor. După procesul Zundel din 1985, dr. Hilberg a eliminat din cea de-a doua ediție a cărții sale toate referirile la „ordinele lui Hitler”, menționând într-o notă din josul paginii că „soluția finală” a naziștilor „nu era atât un plan formulat, cât o incredibilă întâlnire de gânduri, un consens, interpretarea birocratică de la distanță a unor gânduri”. Iar noi ar trebui probabil să înțelegem că germanii își șopteau la ureche cum să elimine evreii, fiindu-le frică să întocmească un ordin scris, un plan și să stabilească un buget.
Este adevărat că expresia „soluția finală” a fost folosită de naziști în problema evreilor. Dar acest lucru nu înseamnă că ar trebui echivalată cu „exterminarea”. Dacă guvernele din prezent caută o soluție finală în problema șomajului, asta nu înseamnă că se gândesc să extermine șomerii.
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, această expresie era folosită în Canada atunci când se făcea referire la japonezi. Însă nimeni nu se gândește că se plănuia un genocid canadian asupra japonezilor. Documentele din timpul războiului dezvăluie faptul că „soluția finală în problema japoneză” era planul canadienilor de a reamplasa, denaturaliza și deporta cetățenii de origine japoneză din Canada în Japonia. Același lucru s-a întâmplat și în Germania: Hitler a vrut să deporteze evreii în Palestina. Când aceștia au refuzat, au fost închiși în lagăre de concentrare, pentru a fi izolați de restul populației.
Intenționat sau nu, istoricii omit că nu doar evreii erau închiși în acele lagăre, ci și rromi, homosexuali, prizonieri de război, persoane handicapate fizic ori psihic, martori ai lui Iehova și opozanți politici ai naziștilor. Despre aceste minorități nu se vorbește dintr-un simplu motiv: pentru a li se permite înființarea unui stat propriu și a obține enorme sume ca despăgubire, evreii trebuiau să fie considerați marile victime ale războiului.
Numerele sacre
Totuși nu încape îndoială că războiul a avut victime, inclusiv din rândul evreilor. Câți dintre ei au fost omorâți în realitate în acel Holocaust?
Centrul de comemorare al Holocaustului, Yad Vashem, declara: „Nu este cunoscut numărul exact al evreilor uciși în Holocaust. Cifra cea mai frecventă este cea de șase milioane, avansată de Adolf Eichmann, un demnitar de rang înalt al SS-ului. Majoritatea cercetărilor confirmă că numărul victimelor s-a situat între cinci și șase milioane”. Prin urmare, numărul victimelor este cel dat sub tortură de Adolf Eichmann.
Cum rămâne cu cercetările care au confirmat acel număr?
Răspunsul ni-l dă Barbara Kulaszka în cartea ei, Au murit într-adevăr șase milioane?: „Accesul la documente era limitat de către Înțelegerile de la Bonn în 1955 pentru foștii persecutați sau succesorii lor legali, pe baza faptului că erau documente legate de persoane individuale și deci nedeschise pentru public. Cuvintele folosite de Înțelegerile de la Bonn erau că arhivele erau «evaluabile doar de foștii persecutați sau de succesorii lor legali». Singura excepție de la această regulă, dovedită a fi sub înțelegeri, a fost pentru reprezentanții oricăreia dintre cele zece guverne Aliate, ale căror corpuri supervizoare aveau dreptul să studieze documentele. Orice cerere a unuia dintre cele zece guverne pentru acces era revăzută de către directorul ITS (Internal Tracing System). Dacă directorul o găsea nejustificată, el pasa cererea Comisiei Internaționale pentru decizia finală. Nu și-a amintit nici o cerere a Israelului care să fi fost respinsă”. Cu alte cuvinte, Israelul avea acces la acele date, iar cercetătorii și istoricii germani nu. De ce? Ce este ascuns în acele documente? Cumva faptul că numărul evreilor uciși în Al Doilea Război Mondial este mult mai mic decât șase milioane?
cr
Puțini știu că acest număr a fost folosit cu mult timp înainte de accederea lui Hitler la putere.
În Primul Război Mondial, propaganda Aliată anti-germană promova pe tot mapamondul „fabricile germane de făcut săpun din cadavre”, „mânuțele smulse ale bebelușilor belgieni” sau „soldatul canadian crucificat”. Toate acestea s-au dovedit mai târziu a fi minciuni, pentru unele Aliații chiar cerându-și scuze germanilor după război.
În 1917, guvernatorul statului New York, Martin H. Glynn, crea isterie generală prin afirmația că germanii „exterminaseră milioane de evrei”. Numărul din 31 octombrie 1919 al ziarului The American Hebrew („Evreul american”) prezenta un articol semnat de Glynn, intitulat The Crucifixion of Jews Must Stop! („Crucificarea evreilor trebuie să înceteze!”), în care se spunea că șase milioane de evrei de peste Ocean sunt uciși în România, Polonia și Ucraina, într-un „holocaust amenințător”.
Ba, mai mult, încă din 1906, un articol susținea că în Rusia au fost exterminați în masă șase milioane de evrei. Ziarul New York Times din 20 iulie 1921 anunța că șase milioane de evrei sunt în pericolul de a fi masacrați în Rusia. Vedem așadar că se vorbea despre Holocaust și cei șase milioane de evrei uciși cu ceva timp înainte de cel de-Al Doilea Război Mondial.
Evreii au ținut să se victimizeze și într-un articol din New York Times de pe 31 mai 1936. Iar această victimizare nu este una recentă, ci se pare că a existat dintotdeauna. Ei susțin că au fost înrobiți de egipteni pe vremea lui Moise, apoi de babilonieni, masacrați de asirieni, greci și romani. Poate cea mai evidentă minciună a lor este dată de Talmud, care susține că, în secolul al II-lea, Imperiul Roman a masacrat 64 de milioane de evrei, lucru deosebit de suspect, ținând cont că, în acea perioadă, Pământul avea 190 de milioane de locuitori. E greu de crezut că mai bine de o treime din populația lumii era formată din evrei. Și la fel de incredibil este faptul că, după presupusa moarte a 64 de milioane de evrei, ei au continuat să existe într-un număr destul de mare. Dacă rușii au ucis șase milioane de evrei, România, Ucraina și Polonia încă șase milioane, iar germanii încă șase, putem considera că evreii ori apar ca ciupercile după ploaie, ori se înmulțesc mai rapid decât iepurii.
Conform unor studii demografice, în anul 1900 existau la nivel mondial 10,6 milioane de evrei, iar în 1939 numărul lor a crescut la 16,5 milioane. Din acești 10,6 milioane, dacă rușii ar fi masacrat 6 milioane, ar fi rămas 4,6 milioane de evrei în toată lumea. Cât de mult au putut să se înmulțească aceștia, dacă România, Ucraina și Polonia au mai ucis 6 milioane, rușii încă 6 milioane și totuși numărul lor a ajuns la 16,5 milioane înainte de începerea celui de-Al Doilea Război Mondial? Și de ce nu au reușit să se înmulțească la fel de rapid și după război, ținând cont că în prezent se găsesc în toată lumea doar 13,5 milioane de evrei?
holohoaxrussia1921
Dar dacă numărul acestor „victime” nu este unul real?
Arhivele de la Auschwitz pot face lumină în cazul numărului real al victimelor lagărelor de concentrare.
Aceste arhive au fost preluate de ruși atunci când au eliberat lagărul în 1944. Nici până astăzi nu au fost făcute publice, pentru a fi cercetate de istorici sau de către publicul larg.
Însă în septembrie 1989, rușii au publicat registrele deceselor de la Auschwitz, din care rezultă că acolo au murit 75.000 de persoane, dintre care jumătate din cauze firești (bătrânețe, boli, accidente de muncă). Victime ale execuțiilor au fost mai puțin de 40.000 de evrei, adică de o sută de ori mai puțini decât se vehiculează de propaganda Holocaustului. După cum spunea englezul Irving Stone, „la Auschwitz naziștii au omorât în patru ani cam atâtea persoane câte au omorât englezii într-un singur raid de noapte la Hamburg”.
Prin urmare, până în prezent, nimeni nu a reușit să aducă o dovadă a existenței celor șase milioane de evrei uciși de naziști. Am văzut că acest număr a fost folosit și în trecut. De ce ar folosi evreii acest număr, dacă nu reprezintă totalul real al victimelor? Răspunsul ni-l dă Ben Weintraub în cartea Keystone of the New World Order: The Holocaust Dogma of Judaism din 1994: numărul are de fapt o semnificație mitică datorită fundamentării sale pe izvoare cabalistice.
Într-adevăr, numărul 6 este cel mai des întâlnit la evrei. Stema statului Israel este o stea cu șase colțuri, 6 este numărul cel mai des întâlnit în Torah și Talmud; de asemenea este numărul de zile în care evreii cred că Yahweh a creat lumea, ziua în care au fost făcuți oamenii, etc. Datorită numerologiei, parte importantă a Kabbalei evreiești, șase reprezintă cel mai important număr al evreilor, drept pentru care îl întâlnim în orice este important pentru aceștia. Ce reprezintă acest număr? Răspunsul ni-l oferă chiar stema Israelului, hexagrama sau Steaua lui David.
Iudaismul este o copie a religiei babiloniene, amestecată cu cele ale canaanienilor și egiptenilor.
În majoritatea religiilor, inclusiv în acestea, zeii erau echivalați cu corpuri cerești. Strămoşii noştri îşi vedeau zeii venind din cer şi plecând în acelaşi loc. Cum tot ce vedeau pe cer erau stelele şi planetele, logica le-a spus că acestea nu puteau fi decât respectivii zei. Planetele poartă chiar şi astăzi numele unor zei. Un bun exemplu este Cartea lui Enoh, în care îngerii sunt consideraţi stele (cei decăzuţi sunt stele căzătoare) iar oamenii, animale. Adeseori anticii foloseau stelele pentru a-și reprezenta grafic zeitățile. Numărul razelor stelelor reprezintă numărul planetei echivalată cu un zeu, numărând din exterior către Soare. Steaua cu patru raze este Saturn, a patra planetă din sistemul nostru Solar, steaua cu cinci este Jupiter (a cincea planetă), cea cu şase este Marte (a şasea planetă), cea cu șapte este Pământul, cea cu opt, Venus, iar cea cu nouă raze, planeta Mercur. De multe ori steaua cu raze era înlocuită cu un cerc înconjurat de puncte, numărul lor având aceeaşi semnificaţie ca numărul razelor stelelor. Nu cred că mai există cercetători care să nu recunoască faptul că steaua cu opt raze era simbolul zeiţei sumeriene Inanna sau al Afroditei, zeități identificate cu planeta Venus, a opta din sistemul nostru solar.
Iudaismul sau mozaismul a păstrat această tradiție. Iniţial, simbolul evreilor era steaua cu cinci colţuri, adică Jupiter, a cincea planetă din exterior către Soare.
Romanul Jupiter sau grecul Zeus, numit de sumerieni Enlil, a fost primul dumnezeu al evreilor, introdus de Moise / Akhenaton sub numele Aton. După întoarcerea lor din exilul babilonian, evreii au adoptat ca simbol steaua cu șase raze, adică Marte, a şasea planetă.
Marte al latinilor era Martu al sumerienilor sau Marduk al babilonienilor, noul dumnezeu al evreilor, pe care l-au numit Yahweh („cel care a devenit Luna”). Numele acestui zeu se scrie întotdeauna YHWH, cele patru litere simbolizând faptul că este al patrulea conducător al Terrei, după Anu, Enki şi Enlil.
Numărul 6 a devenit echivalent al zeului evreilor, Yahweh, evreii folosindu-l în toate acțiunile lor importante.
Astfel înțelegem de ce au ales 6 milioane ca fiind numărul victimelor atât ale celui de-Al Doilea Război Mondial, cât și înainte de acesta. La o privire mai atentă asupra istoriei recente, se întărește ideea că și acest război a fost planificat de către ei, așa cum susțineau Protocoalele Înțelepților Sionului și scrisoarea masonului american Albert Pike.
Din 1933, când evreii au declarat război Germaniei, până în 1939, când a început Al Doilea Război Mondial, s-au scurs șase ani. Această conflagrație mondială a durat tot șase ani (1939-1945). În Primul Război Mondial, Hitler a fost înrolat în Regimentul al șaselea de rezervă bavarez. Când s-a înscris în Partidul Muncitoresc German Național-Socialist, gruparea număra șase membri. Prima bombă atomică a lovit Hiroshima pe 6 august. Japonia s-a predat după șase zile de la lansarea bombei atomice în Nagasaki. Pe lângă cele șase milioane de presupuse victime evreiești, observăm folosirea repetată, deloc întâmplătoare, a celui mai important număr al evreilor. Ceea ce nu poate fi o coincidență, ci doar dovada unui plan bine pus la punct. Nici anul 1933 (când Hitler a obținut puterea absolută iar evreii au început războiul împotriva Germaniei) nu a fost unul întâmplător, ci ales pe baza aceleiași numerologii kabalistice. Unul dintre cele mai importante numere ale masoneriei, 33 (în procente) reprezintă o treime dintr-un întreg. Cele mai importante treimi sunt cele divine, ca de exemplu treimea din Mesopotamia (Anu, Enlil şi Enki), treimea vedică (Varuna, Indra şi Mitra), trimurti din brahmanism (Brahma, Vishnu şi Shiva) sau sfânta treime din creştinism (tatăl, fiul şi sfântul duh). Toate aceste treimi divine, deşi aparţin unor culturi diferite, reprezintă aceleaşi zeităţi.
Fără îndoială, numărul 33 simbolizează o singură parte din treime, adică un singur zeu. Ţinând cont că acest număr este de o deosebită importanţă pentru francmasonerie, logica de bun simţ ne sugerează că 33 este zeul lor, adică Yahweh / Marduk. Care, în Babilon, într-adevăr făcea parte dintr-o trinitate, alături de tatăl și sora sa. De fapt, numerologia modernă consideră 33 ca fiind reprezentarea numerică a Stelei lui David (cea cu șase colțuri), adică a zeului simbolizat sub această formă.
La ordinul celui de-al 33-lea președinte al Statelor Unite, masonul de grad 33 Harry S. Truman, americanii au testat prima bombă atomică la Jornada del Muerto din New Mexico, pe paralela de 33 de grade latitudine nordică, proiectul chiar purtând numele Trinity („Trinitatea”).
Același președinte a lansat cele două bombe atomice din Japonia la distanțe egale de paralela de 33 grade latitudine nordică, Hiroshima aflându-se pe paralela de 34 de grade iar Nagasaki pe cea de 32. Toate ţările prin care trece paralela de 33 grade latitudine nordică au în vigoare pedeapsa cu moartea. Tot pe paralela de 33 grade latitudine nordică se află Roswell (New Mexico, SUA), celebrul loc în care s-a prăbuşit un OZN în 1947. La capătul opus al Pământului, pe aceeaşi paralelă, se găsește muntele Hermon, locul unde Cartea lui Enoh susține că au coborât pe Pământ Veghetorii lui Azazel.
Reactorul nuclear al lui Sadam Hussein, Osiraq, se afla pe paralela de 33 de grade. Coordonatele sale (33.123 N, 44.313 E) ascund numărul 666 (3+3=6; 1+2+3=6; 4+4+3+1+3=15; 1+5=6). Numele Osiraq e format din Osiris (Lucifer / Azazel / Enki, tatăl lui Yahweh / Marduk) + Iraq.
În 1963, aproape de paralela de 33 de grade, John F. Kennedy a fost împuşcat în Dealey Plaza, locul primului templu masonic din Dallas. Data morţii preşedintelui, 22 noiembrie, indică acelaşi număr 33 (22+11=33). În 1968, Robert Kennedy, fratele fostului preşedinte, a fost asasinat în Los Angeles, tot în apropierea paralelei de 33 de grade şi tot lângă un templu masonic.
Să nu uităm că 33 este anul în care creștinii consideră că evreii l-au crucificat pe Iisus dar și numărul de miracole efectuate de acesta. În plus, este vârsta la care Alexandru Macedon a murit, din voia zeilor, pentru că acesta a îndrăznit să invadeze India. Și, nu în ultimul rând, 33 este unul dintre simbolurile Ku Klux Klan (litera K este a unsprezecea din alfabet; de 3 ori K = 33).
Se consideră că numărul total al victimelor celui de-Al Doilea Război Mondial se ridică la 52 de milioane. Însă, la fel ca 6 și 33, și acest număr a fost ales pentru semnificația sa ocultă, nereprezentând adevărata sumă a victimelor.
Pentru mesoamericani şi egipteni, 52 era un număr foarte important. Calendarele tuturor popoarelor din America Centrală (mayaşi, incaşi, azteci, tolteci, etc.) se bazau pe cicluri de câte 52 de ani. Acest Mare Ciclu Sacru a fost stabilit de şarpele cu pene Quetzalcoatl / Kukulcan / Xiuhtecuhtli (Enki). El şi-a anunţat supuşii că se va întoarce la finalul unui ciclu de 52 de ani. Ciudat sau nu, prefixul internaţional telefonic al Mexicului este 52.
Calendarul solar al mayaşilor era identic cu cel egiptean. Acest calendar, cu 52 de săptămâni de câte 7 zile, le-a fost dat egiptenilor de către zeul Thoth (tot Enki, tatăl lui Yahweh / Marduk). Pentru egipteni, 52 era un număr magic, asociat cu acest zeu. Laturile celor trei piramide de la Gizeh sunt înclinate într-un unghi de aproximativ 52 de grade. Sunt singurele piramide din lume cu această înclinaţie, restul având diverse unghiuri (cel mai des de 43 de grade). Faraonul Snefereu a încercat să copieze piramidele de la Gizeh, construind la Dahshur una înclinată tot în unghi de 52 de grade. Cum partea superioară a piramidei s-a prăbuşit, constructorii au lăsat aşa doar jumătate, restul fiind înclinată la 43 de grade. Marea Piramidă era considerată de egipteni opera lui Thoth. Unii credeau că piramidele de la Gizeh sunt mormintele lui Thoth, al fiului său şi al fiicei sale. Numărul 52 fiind asociat cu Enki / Thoth / Quetzalcoatl, cele 52 de milioane de victime ale războiului reprezintă un sacrificiu pentru această divinitate.
Holocausturile ignorate
După aproape șapte decenii de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, suntem învățați în continuare că Hitler a fost personajul negativ, inamicii lui fiind cele pozitive.
Ni se bagă pe gât un presupus Holocaust, în timp ce altele sunt complet omise.
În America se estimează la circa 160 de milioane numărul indigenilor decedați ca urmare a procesului de colonizare, în luptă ori în urma bolilor aduse de europeni. Astăzi, indienii reprezintă doar unul – două procente din populația totală a Statelor Unite.
În Australia, de asemenea, aborigenii reprezintă câteva procente din totalul populației.
Uniunea Sovietică a măcelărit peste 20 de milioane de oameni în câțiva ani, sub conducerea evreilor Iosif Visarionovici Djugasvilii (numit Stalin) și Salomon Pearl Muter (alias Nikita Hrușciov).
Bombele atomice, care au ucis peste 200.000 de oameni la Hiroshima și Nagasaki, au fost create la ordinul evreului Franklin Delano Roosevelt (Delano este un clan evreiesc din Italia iar Roosevelt nu este decât versiunea americană a numelui de familie evreiesc Rosenfeld).
Blocada englezilor de la sfârșitul Primului Război Mondial a dus la moartea a 800.000 de civili germani.
Între 1979 și 1981, la granița de vest a Chinei au fost măcelăriți 50 de milioane de oameni, presa mondială nesuflând o vorbă despre acest Holocaust. Deoarece, așa cum spunea și Jim Morrison, „cine controlează media, controlează lumea”. Soldații chinezi fuseseră antrenați de KGB și CIA, documentele acestei înțelegeri aflându-se în prezent în posesia unui avocat dintr-un orășel de lângă Bonn.
Conflictul din fosta Iugoslavie a dus la 1,4 milioane de morți.
Războaiele americane din Vietnam, Coreea, El Salvador, Afghanistan sau Irak au creat alte milioane de victime.
Spaniolii au masacrat guanșii din Insulele Canare La Gomera și La Palma. Însă nimeni nu este acuzat pentru aceste crime, nimeni nu plătește despăgubiri precum Germania statului Israel și nimeni nu vorbește despre aceste întâmplări.
În schimb, se promovează asiduu doar crimele lui Hitler.
De ce?
Pentru că dictatorul german a fost marele dușman al evreilor. Ei, care controlează media dintr-o mare parte a lumii, au grijă să-și ascundă faptele în spatele celor ale dușmanilor lor. Iată ce scria profesorul Harry Elmer Barnes în New York Telegram din 29 martie 1940: „Nimic nu poate fi mai absurd decât cunoscuta poveste pentru adormit copii, care spunea că toți oamenii buni se află într-o parte și toți cei răi, pe cealaltă parte. Unii susțin că un popor ar fi mai brutal decât altul. Ei se referă la hărțuirea germanilor din Primul Război Mondial și la felul în care sunt tratați evreii acum. În acest proces, ei omit însă cea mai mare cruzime, și anume blocada britanică împotriva Germaniei, câteva luni după noiembrie 1918. Au fost lăsați să moară de foame 800.000 de germani, femei, copii și bătrâni. Comparat cu blocada britanică din 1918-1919, Hitler ar fi părut ca un spiriduș rău dacă le-ar fi făcut un asemenea lucru murdar și detestabil celor 500.000 de evrei aflați pe teritoriul Germaniei în 1933”.
Chiar și în ziua de astăzi, Germania încă plătește despăgubiri evreilor. În multe țări, precum Germania, poți fi arestat dacă folosești cuvântul „jidan”, ori dacă îți declari simpatia față de Hitler. În Statele Unite, Biserica ortodoxă română a fost obligată să elimine din Prohod (slujba din Vinerea Mare) pasajele care susțineau că Iisus a fost ucis de iudei.
Japonia
Toți istorii consideră că cea mai mare greșeală a lui Hitler a fost atacarea Uniunii Sovietice. Însă nimeni nu poate înțelege ce l-a determinat să ia această decizie care a dus la înfrângerea Germaniei. Se pare că vinovați pentru acest lucru au fost propriii săi aliați, japonezii. Împăratului Hirohito puțin i-a păsat de strategia germanilor și a atacat Uniunea Sovietică pe neașteptate. Ca aliat al japonezilor, Hitler a fost nevoit să-i sprijine, atacând U.R.S.S.-ul la rândul său. Atragerea Germaniei împotriva sovieticilor poate fi pusă doar pe seama japonezilor, sau a fost altceva la mijloc?
Hirohito
Împăratul Japoniei nu a atras doar Uniunea Sovietică în război, ci și Statele Unite.
Pe 7 decembrie 1941, a atacat baza americană de la Pearl Harbour fără nicio declarație de război, ceea ce i-a convins pe americani să participe oficial la cel de-Al Doilea Răboi Mondial.
În două valuri de atac, cu durata totală de 90 de minute, niponii au omorât 2.402 persoane (și 1.282 au fost rănite), au distrus mai multe nave grele de război și au pulverizat 188 de avioane americane. În schimb, doar 64 de japonezi au fost uciși. Acest atac i-a luat prin surprindere pe americani, deși ar fi trebuit să fie pregătiți din foarte multe motive.
Americanii erau deja convinși că vor fi atacați de japonezi, iar primul atac va avea loc în Filipine, acesta fiind și motivul pentru care președintele Roosevelt a mutat flota în acel loc. Americanii au interceptat telegrame japoneze în noiembrie 1941, care anunțau viitorul atac, însă le-au ignorat. La fel au ignorat și primele observații radar a avioanelor nipone din dimineața zilei de 7 decembrie. Ceea ce i-a făcut pe mulți să creadă că atacul a fost dorit de americani, dacă nu chiar pregătit de ei. E posibil ca împăratul Hirohito să-l fi atras intenționat pe Hitler într-o capcană, atacând Uniunea Sovietică și Statele Unite ale Americii?
Ciudat este faptul că, după război, japonezilor nu li s-a cerut să plătească în vreun fel, precum Germania.
Împăratul Hirohito și-a păstrat tronul, Japonia chiar fiind ajutată să se reconstruiască. Ciudat este că japonezii au așteptat șase zile pentru a capitula după ce au fost loviți de a doua bombă atomică a americanilor, șase fiind cel mai important număr al evreilor. De ce japonezii nu au fost trași la răspundere pentru crimele de război? De ce au fost ajutați să-și reconstruiască țara? De ce au așteptat șase zile pentru a capitula? Și de ce au continuat războiul atunci când toți aliații lor europeni au fost înfrânți? Erau atât de aroganți încât să considere că pot învinge singuri o alianță a Statelor Unite, Uniunii Sovietice, Marii Britanii și alte state?
Unul dintre marile câștiguri ale Statelor Unite de pe urma celui de-Al Doilea Război Mondial a fost consolidarea poziției de super putere militară. Acest fapt s-a datorat mai ales bombelor atomice pe care le deținea.
Pentru a ajunge o țară temută de tot mapamondul, S.U.A. trebuia să-și demonstreze superioritatea armată. Și a făcut acest lucru prin cele două bombe atomice de la Hiroshima și Nagasaki. Din acel moment, nimeni nu a mai avut curaj să provoace Statele Unite. Nici măcar Uniunea Sovietică, războiul rece fiind doar o fațadă, după părerea multora.
Pentru că le-a oferit americanilor șansa să-și demonstreze puterea atomică, Japonia pare să le fi făcut un mare serviciu. Poate că împăratul Hirohito nu era un dușman al Aliaților, ci un prieten al evreilor. Poate că rolul său era de a-i oferi lui Hitler iluzia unui aliat puternic, care să-l facă să pornească războiul mult dorit de elita iudaică. Așa s-ar explica și motivul atragerii Germaniei împotriva Uniunii Sovietice.
Poate că Hirohito a prelungit războiul, chiar dacă aliații săi europeni erau învinși, pentru a le acorda americanilor timpul necesar de a-și finaliza bombele atomice, prin care să-și asigure dominația planetară. Poate din acest motiv a și așteptat șase zile pentru a capitula, folosind același număr sacru al evreilor. Și poate că din acest motiv nu a fost tras la răspundere pentru crimele de război ci, dimpotrivă, a fost ajutat să-și reconstruiască țara și chiar să o ducă pe primul loc în lume la capitolul tehnologie.
Posibilitatea colaborării familiei imperiale japoneze cu elita evreiască reiese și din mesajul prințesei Kaoru Nakamaru din 2 ianuarie 2012. Ea declara atunci: „În anul 1976 am avut o fantastică experiență spirituală care a constat în deschiderea celui de-al treilea ochi și astfel am putut comunica cu oameni din OZN-uri și cu civilizația din interiorul Pământului. În interiorul Pământului există o civilizație foarte evoluată, iar informațiile care mi-au parvenit de la ei m-au convins că începând cu data de 20.12.2012, timp de trei zile este perioada în care planeta Pământ va trece în a cincea dimensiune, către un tărâm numit Nuru. În cele trei zile și trei nopți în care are loc această transformare nu vom fi capabili să utilizăm electricitatea… va fi întuneric total (zi și noapte), nici soare, nici stele, nici un fel de lumină, va fi întuneric total trei zile! Nici o mass-medie, nici o informație sau anunțuri nu vor fi disponibile oamenilor de pe planeta Pământ!”. Acea dată a trecut și știm cu toții că nu s-a întâmplat nimic de genul acesta. Iar „fatidica” dată de 21 decembrie 2012 a fost lansată și promovată intens de oculta iudaică, cu scopul de a crea panică în rândul populației. Prin această declarație mincinoasă și manipulatoare, inducând populația în eroare și creând panică, prințesa Kaoru Nakamaru a demonstrat că face jocul elitei iudaice. Prin urmare, o colaborare dintre familia imperială japoneză și oculta evreiască pare tot mai posibilă.
O declarație în acest sens avem de la jurnalistul Benjamin Fulford, care susține că a fost contactat de o societate secretă chineză, ce a declarat război grupului masonic Illuminati. Din mai multe surse, inclusiv din societatea chineză, Fulford a aflat că Illuminati au influențat Japonia încă din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Aceștia au ucis peste două sute de politicieni care li s-au opus, printre care foștii Prim-Miniștri Tanaka, Takeshita, Ohira și Obuchi, cu ajutorul unui drog ce provoacă infarct. Dacă informațiile jurnalistului sunt corecte, înseamnă că Japonia nu a fost în realitate aliata Germaniei în timpul războiului, ci a evreilor. Iar Hitler a fost din nou trădat.
Ultimele zile
Nu doar Japonia a avut un rol în planul evreiesc. Evreul Stalin a fost aliatul lui Hitler doar pentru a-l atrage în capcană. Biserica Catolică era condusă de evrei. Americanii, care i-au furnizat arme, erau la rândul lor conduși de evrei. Cei din anturajul său, din societățile Thule și Vrill, primeau ordine de la familia Rothschild. La fel și evreii care îl înconjurau. Rudolf Hoess, adjunctul său, a zburat pe ascuns în Marea Britanie pentru a încheia o pace separată cu englezii.
În 1939, câțiva dintre generalii naziști au plănuit să-l ucidă pe Hitler, cu condiția ca Anglia să nu intervină în războiul civil care ar fi apărut în urma asasinării, după cum a demonstrat jurnalistul Louis C. Kilzer, laureat al premiului Pulitzer, bazându-se pe documente britanice din acea perioadă. Însă prim-ministrul englez Winston Churchill și-a convins miniștrii să respingă ofertele generalilor germani deoarece, conform planului elitei iudaice, era nevoie ca Hitler să pornească războiul, ce ar fi dus la înființarea statului Israel. Stenogramele ședințelor guvernului britanic redau modul în care masonul Churchill respingerea propunerilor germanilor: „Hitler este doar un om care va deceda mai curând sau mai târziu. Pentru Imperiul Britanic pericolul nu este Hitler, ci Germania. Noi trebuie să-l convingem pe Hitler să atace URSS-ul pentru că acolo va fi sfârșitul lui, iar noi vom dezmembra Germania”. Capcana a fost întinsă și, așa cum scria Nostradamus cu câteva secole înainte, „copilul Germaniei nu vede nimic”.
Se pare totuși că Hitler și-a dat seama că a fost atras într-o capcană, însă prea târziu.
Guy Liddell, fostul director general adjunct al serviciului de informații britanic MI5, a detaliat în jurnalele sale ultimile zile din viața lui Hitler. Pe 22 aprilie 1945, Fuhrerul a ținut un discurs în fața generalilor săi și a ministrului său de interne, Heinrich Himmler. Părea un om distrus iar când Himmler i-a cerut să părăsească Berlinul, Hitler a explodat: „Toată lumea m-a mințit, toată lumea m-a înșelat. Niciunul nu mi-a spus adevărul. Forțele armate au mințit și acum SS m-a lăsat în voia soartei”. Fața lui devenise violetă, brațul stâng avea spasme și nu putea să-și pună piciorul stâng corect pe pământ. În acea noapte a avut o cădere nervoasă și spunea încontinuu că își va găsi sfârșitul la Berlin. Însă, în noaptea în care s-a sinucis, a fost calm. Ba chiar i-a spus lui Albert Speer, ministrul armamentelor, că așteaptă moartea ca pe o eliberare de la o viață plină de greutăți.
eva_653805001
Înainte de a-și găsi sfârșitul, pe 29 aprilie 1945 Hitler s-a căsătorit cu amanta sa, Eva Brown. Ceremonia a fost una restrânsă, fără prieteni sau familie, martori fiind Joseph Goebbels și Martin Bormann. În aceeași zi și-a scris testamentul, unde i-a numit pe Goring și Himmler trădători. Iar pe 30 aprilie, înconjurați fiind de trupele sovietice, Eva s-a otrăvit cu cianură iar Hitler și-a tras un glonț în tâmplă. Cadavrele lor au fost scoase din buncăr de către adjuncții lui Hitler și lăsate într-un crater făcut de o bombă, unde au fost găsite de către soldații ruși pe 2 mai. Corpurile lor au fost îngropate și deshumate de mai multe ori de-a lungul timpului, până când, în aprilie 1970, au fost incinerate complet iar cenușa aruncată în râul Elba.
S-a sinucis Hitler într-adevăr pe 30 aprilie 1945?
Supraviețuirea lui Hitler
Magda Zeitfeld, o fostă membră a serviciilor secrete naziste, după ce a fost capturată de americani, a ales să se pună la dispoziția guvernului de la Washington. Tatăl ei era un pionier al tehnicilor de protezare facială, ce operase la cea mai mare clinică de chirurgie plastică din Germania, clinică ce primise sponsorizări generoase din partea Partidului Nazist. Doctorul Zeitfeld a lucrat un timp împreună cu fiica și fiul său, însă izbucnirea războiului i-a adus Magdei oportunitatea de a lucra în cadrul spionajului german.
După ce s-a predat, a descris sub jurământ, în fața comisiei aliate de anchetă, un incident petrecut în toamna lui 1943. Atunci, tatăl și fratele ei au primit ordin să modifice înfățișările a trei oficiali naziști de rang înalt, încât aceștia să devină de nerecunoscut, făcându-le trăsături semitice evidente.
După intervențiile chirurgicale și vindecarea completă, cei trei au urcat într-un submarin în portul Bremerhaven și au plecat spre o destinație necunoscută. Magda Zeitfeld a declarat că unul dintre acei oameni era cu siguranță Adolf Hitler, al doilea era Martin Bormann, iar pe al treilea nu îl cunoștea, deși îi văzuse chipul la congresele Partidului Nazist.
Ea susține că nu se putea înșela în privința lui Hitler, deoarece supervizase un program ce viza modificarea înfățișării a patru bărbați, ce semănau cu dictatorul nazist, pentru o identificare fizică perfectă cu acesta. Cei patru au devenit copii perfecte ale lui Hitler doar din punct de vedere fizic, neputându-și însuși și timbrul vocal al acestuia. De aceea au fost folosiți la manifestări sau ședințe unde era necesară doar prezența lui Hitler. De altfel, se știe că Fuhrerul nu a mai ținut discursuri în public după toamna lui 1943 iar o mare parte a personalului să a fost schimbată.
La două săptămâni după ce misterioșii străini au părăsit clinica, aceasta a fost închisă de SS. Personalul a fost mutat la alte clinici iar tatăl și fratele Magdei au dispărut fără urmă. Mai mult, toate înregistrările medicale ce îl priveau pe Hitler au fost distruse iar majoritatea doctorilor care l-au consultat au dispărut la rândul lor. Singura excepție a fost o tânără tehniciană dentară, care l-a asistat pe dentistul lui Hitler în două rânduri pentru toaletarea danturii dictatorului.
După ce a fost arestată de soldații ruși, a fost capabilă să reconstituie din memorie schița danturii lui Hitler, care a fost comparată cu cea a cadavrului din buncărul din Berlin. Se pare că imaginile nu coincideau perfect, deoarece Stalin nu a fost pe deplin convins că armata sa a găsit într-adevăr cadavrul dictatorului german. Însă a declarat oficial că este vorba despre dantura lui Hitler doar pentru ca nu cumva cineva să creadă că Fuhrerul a reușit să fugă de sub nasul triumfătoarei Armate Roșii.
underground19_26
În 1961, Wendell Stephens, un fost colonel american, în timpul unei călătorii în Ecuador a întâlnit, în orășelul Cuenca, un preot numit Padre Krespi. Stephens a bănuit că acesta era în realitate Adolf Hitler. În casa preotului erau multe obiecte de artă de valoare neprețuită, pe care un biet preot provincial nu și le-ar fi putut permite.
Magda Zeinfeld l-a însoțit pe Stephens în Ecuador și, după ce l-a văzut pe părintele Krespi, a fost și ea convinsă că acesta era fostul dictator german. Ea a recunoscut chiar în casa preotului un tablou pe care îl văzuse cândva în Cancelaria Reichului. Krespi, care nu bănuia intențiile vizitatorilor săi, le-a povestit că a fost crescut la o fermă din nordul Italiei, la granița cu Austria, și că a venit la Vatican în 1943. De altfel, părintele vorbea perfect italiana. Dar și mama lui Hitler provenea din aceeași zonă iar Adolf vorbea în copilărie italiana. Se știe că la întâlnirile cu Mussoloni, Hitler nu folosea niciodată translatori iar atunci când era nervos, obișnuia să înjure în italiană.
Părintele Krespi povestea că a fost trimis ca preot catolic în Ecuador în 1956, orășelul în care locuia fiind cunoscut drept posibil refugiu al lui Martin Bormann. Krespi ducea aici un trai modest și era adesea văzut în compania în compania unor germani emigrați în Ecuador. La scurt timp după întâlnirea cu Wendell Stephens și Magda Zeinfeld, părintele Krespi a decedat, fiind înmormântat cu mare pompă. Cavoul său, placat cu marmură albă, este și astăzi acoperit cu flori, localnicii păstrându-i o amintire de neșters.
Este posibil ca Hitler să mai fi supraviețuit două decenii sub o altă înfățișare? Dacă da, nu e de mirare că a ales să devină preot catolic, ținând cont că a fost toată viața un catolic convins. Ba chiar își dorea în copilărie să devină preot. Se pare că această ipoteză a fost verificată și de C.I.A. imediat după sfârșitul războiului, răscolind toată America de Sud în căutarea fostului dictator german.
Învingătorii
salut_hitler
După finalul celui de-Al Doilea Război Mondial, Statele Unite ale Americii au devenit, din puteri continentale, super-puteri mondiale.
Comunismul s-a extins de la Berlin până în China. Prin proiectul Paperclip, autorizat de președintele Truman în septembrie 1946, șapte sute de savanți germani (cel mai important fiind Wernher von Braun) au ajuns în secret în Statele Unite, continuând să lucreze pentru americani.
Evreii au obținut dreptul de a înființa statul Israel, plus despăgubiri financiare enorme, pentru totdeauna. Iar masoneria pe care o conduc din umbră a reușit să subjuge o mare parte a populației lumii. Ca urmare a acestor victorii, Menachem Begin, prim-ministru al Israelului între 1977-1983, declara cu o aroganță fără margini: „Rasa noastră este Rasa Stăpânitoare. Suntem Zei divini pe această planetă. Suntem diferiți de celelalte rase inferioare, precum acestea sunt diferite de insecte. De fapt, în comparație cu rasa noastră, celelalte rase sunt excremente umane. Destinul nostru este de a conduce rasele inferioare. Regatul nostru pe pământ va fi condus de liderii noștri cu mână de fier. Masele ne vor linge picioarele și ne vor servi ca sclavi”.
Privind lucrurile în această lumină pe care evreii au ascuns-o de prea multe decenii, putem concluziona că Adolf Hitler nu și-a dorit niciodată să cucerească planeta, ci să o elibereze de elita iudaică ce o înrobise. Și nu putem să nu ne întrebăm cum ar fi arătat lumea astăzi dacă ar fi reușit.
https://secretelezeilor.wordpress.com/2012/09/08/hitler-mesia-sau-antihrist/
Comentarii : Leave a Comment »
Etichete: Adolf Hitler, Al Doilea Razboi Mondial, antisemitism, bomba atomica, Corneliu Zelea Codreanu, evrei, familia Rothschild, Germania, holocaust, imparatul Hirohito, Israel, Japonia, masonerie, Miscarea Legionara, noua ordine mondiala, Pactul Ribbentrop-Molotov, Polonia, Primul Razboi Mondial, rasa ariana, Societatea Thule, Uniunea Sovietica, Winston Churchill
Categorii : personaje istorice
Zeii evreilor
2
12
2015
„Vă rătăciți neștiind scripturile, nici puterea lui Dumnezeu” – Isus (Evanghelia după Matei 22:9)
Evreii reprezintă probabil cel mai celebru popor din istoria omenirii. Dacă nu pentru fapte vitejești, măcar pentru răspândirea istoriei lor prin intermediul Bibliei. Conform acestei istorii, urmașii lui Abraham (Avraam în română) s-au stabilit întâi în Canaan, apoi s-au mutat în Egipt, unde s-au înmulțit în mod considerabil. Fiind transformați de egipteni în sclavi, s-au întors în Canaan, conduși de Moise. După moartea acestuia, Iosua Navi a fost cel care a preluat conducerea grupului de israeliți, cucerind Canaanul. Prin 1047 î.e.n. s-a format regatul unit al Israelului și Iudeei, sub conducerea lui Saul. Sub stăpânirea lui David, regatul a devenit o mare putere mondială. Apogeul a fost atins în timpul lui Solomon, fiul lui David, care a transformat Ierusalimul într-o metropolă. Conform tradiției, el a construit primul templu al lui Yahweh, zeul evreilor. După moartea lui Solomon, regatul s-a divizat în două părți: Israel și Iuda. În anul 586 î.e.n. babilonienii au cucerit Ierusalimul, distrugând templul și deportându-i pe localnici în Babilon; poporul rămas în Iudeea s-a refugiat în Egipt. Perșii au cucerit Babilonul și i-au eliberat pe evrei din robie prin 539 î.e.n. Întorși în Ierusalim, aceștia au refăcut templul lui Solomon, care a fost distrus mult mai târziu de către romani. În 332 î.e.n., Alexandros Macedon a cucerit imperiul persan, din care făcea parte și Iudeea. După moartea sa, teritoriul biblic a ajuns sub stăpânire siriană. În jurul anului 162 î.e.n. iudeii s-au răsculat, reușind să creeze un stat independent, regatul hasmonean, care a dispărut în 63 î.e.n., când romanii i-au pus la conducere pe Irodieni, vasalii Romei. În anul 6 romanii au cucerit Iudeea, transformând-o în provincie romană. În anul 66 a izbucnit revolta iudeilor, care durat patru ani și a dus la pustiirea Ierusalimului, implicit la distrugerea templului lui Solomon de către romani. Din anul 135, romanii au schimbat numele Iudeei în Palestina.
Este oare această istorie în întregime adevărată? O parte din ea, mai ales începutul, a ajuns la noi prin intermediul Bibliei. O putem considera o certitudine doar pentru că este scrisă într-o carte? Sau avem nevoie și de alte dovezi, cum ar fi de exemplu descoperirile arheologice? Este oare Biblia într-adevăr cuvântul unei divinități, așa cum cred evreii și creștinii?
Adevărata istorie a poporului evreu este diferită de ceea ce știm astăzi. O mână de sumerieni, în frunte cu Abraham / Abram, și-au părăsit patria la porunca zeului lor, devenind nomazi. După ce au rătăcit prin Mesopotamia, Canaan și Egipt, s-au hotărât să se stabilească în Canaan, unde au trăit alături de localnici. După apariția în Egipt a hicsoșilor, între 1800 î.e.n. și 1650 î.e.n., urmașii lui Abraham i-au urmat. S-au stabilit la marginea Egiptului, în DeltaCanaan Nilului, în Avaris, fosta capitală a hicsoșilor. Fiica unui evreu (numit Yuya de către egipteni), Tiye, s-a căsătorit cu faraonul Amenhotep al III-lea prin 1337 î.e.n., devenind marea regină a Egiptului. Fiul lor, Akhenaton (poreclit Moise, adică „Moștenitorul”), a scos din Egipt o mână de oameni formată din israeliți și din adepții săi egipteni. În deșertul Sinai s-au amestecat cu triburile de madianiți, cu toții pornind spre Canaan, unde s-au amestecat cu populația locală. Nu au fost niciodată o mare putere, Canaanul acelor vremuri fiind un teritoriu sărac, compus din mici orașe și sate. Nu aveau o religie stabilă, adoptând zeitățile locurilor prin care au rătăcit în perioada în care erau nomazi, dar și pe cele ale noilor lor vecini, canaaneenii. După ocupația babiloniană evreii au fost deportați în Babilon, unul dintre cele mai dezvoltate orașe din acea epocă. Mai mult ca sigur au fost impresionați atât de cultura babiloniană, cât și de religia foarte bine organizată. Întorși în Ierusalim, câțiva preoți, în frunte cu Ezdra, au hotărât să aplice ceea ce au văzut în Babilon, mai ales din punct de vedere religios. Adică să aibă o religie stabilă, bine pusă la punct, întocmai ca babilonienii.
Preoții lui Ezdra au adoptat calendarul lunar babilonian, lucru care se observă și astăzi: lunile anului evreiesc au aceleași denumiri ca ale babilonienilor antici. Ba chiar și-au organizat preoțimea după modelul babilonian. Probabil profund impresionați de templul lui Marduk din Babilon, l-au construit pe cel al lui Yahweh după același model. L-au și adoptat pe Marduk ca zeitate supremă, renunțând la vechile lor divinități. Cum orice religie bine organizată avea, pe lângă temple și preoțime, scrieri sfinte, preoții lui Ezdra s-au pus pe treabă. Și-au creat propria mitologie, copiind părți din religia canaaneană, babiloniană dar și persană, a lui Zoroastru. Cei întorși din Egipt au completat cu părți din cultele egiptene. Odată stabilite poveștile care aveau să formeze noua religie, preoții evrei le-au așternut în scris. În final s-au ales cele mai reprezentative scrieri care s-au compilat și completat, rezultând „sfintele” scripturi care formează astăzi Torah sau Vechiul Testament biblic. Iată câteva dintre dovezile plagiaturii, care demonstrează că scripturile evreilor sunt formate din legendele popoarelor cu care au intrat în contact:
– Cele șapte zile ale Genezei biblice (șase în care zeul suprem a creat lumea și una în care s-a odihnit) corespund celor șapte tăblițe de lut pe care a fost scris Enuma Eliș, mitul babilonian al Creației. Varianta scrisă a Enumei Eliș datează din Epoca de Bronz, evreii având acces la acest mit în timpul robiei babiloniene.
– Grădina biblică a Edenului se afla în Mesopotamia, adică exact în locul în care trăiau zeii conform legendelor mesopotamienilor. Numele „eden” provine din cuvântul sumerian „edin” („casa zeilor”), ce a devenit „edinu” („stepă” sau „câmpie”) pentru akkadieni.
– Pomul cunoașterii din Grădina Edenului, din care au mâncat Adam și Eva, nu este un concept ebraic. Într-un mit sumerian, zeița Inanna i-a cerutenki-si-primul-om-in-gradina-edenului fratelui său, Utu, să o ajute să coboare într-o zonă în care care creșteau pomi ai căror roade ar fi ajutat-o să obțină cunoașterea sexualității. Zeul-Soare a ajutat-o iar Inanna, după ce mâncat din fructul pomului cunoașterii, a devenit zeița iubirii. De asemenea, și pomul vieții este „împrumutat” tot de la sumerieni. Pe o tăbliță de lut se pot observa Enki și Adapa, șezând la taclale în jurul copacului vieții. Nu lipsesc nici șerpii din acel peisaj care ar părea copiat din cartea biblică Facerea, dacă nu ar fi mai vechi cu câteva mii de ani decât scripturile evreilor.
– Lilith, prima soție a lui Adam și mama demonilor din mitologia ebraică, este copia demonilor mesopotamieni lilitu, menționați în scrieri sumeriene, akkadiene, asiriene și babiloniene. În Biblie este menționată în Cartea lui Isaia, într-o listă a unor animale „necurate” ce vor locui în Edomul lovit de mânia lui Yahweh: „Câini și pisici sălbatice se vor pripăși pe acolo și satiri se vor strânge (fără număr). Acolo va zăbovi Lilith și în acele locuri își va găsi odihna” (34:14).
– Numele biblicului Satan provine din cel al zeului egiptean Seth (care mai era numit și Setan). Dacă inițial Satan era privit ca o entitate neutră, pe alocuri chiar pozitivă, după întoarcerea evreilor din Babilon lucrurile s-au schimbat. Influențați de religia persană a lui Zoroastru, unde erau delimitate clar divinitățile benefice de cele malefice, evreii l-au transformat pe Satan în inamicul lui Yahweh și al oamenilor. Fiind întâlnită în mai toate religiile lupta lui Enlil cu Marduk, este firească postura sa de inamic al zeului evreilor.cain_si_abel
– Povestea lui Cain și Abel este o copie a legendei celor doi zei frați sumerieni, Enlil și Enki. În Biblie, păstorul Abel a fost ucis de fratele său, agricultorul Cain. În Sumer, Enki i-a învățat pe oameni păstoritul iar Enlil agricultura. Enki a fost primul conducător al Pământului iar fratele său l-a ucis și i-a luat locul. Același mit se întâlnește și la egipteni, unde păstorul Osiris, primul conducător al Terrei, a fost ucis de fratele său, Seth, care i-a luat tronul. Deși nu s-a ajuns la o traducere exactă a numelor celor doi fii ai lui Adam și ai Evei, răspunsul se găsește în limbile mesopotamiene. În akkadiană (limba vorbită de babilonieni), Abel înseamnă „Domnul apelor” („a” = „apă” iar „bel” = „domnul”). Sumerianul Enki, cel care a fost ucis de fratele său, era zeul apelor, babilonienii numindu-l Ea, care înseamnă „Casa apelor”. În sumeriană, Cain se traduce prin „Gura care acuză” („ca” = „gura” iar „in” = „a acuza”). Enlil era cel care acuza de multe ori în fața zeului suprem, An, atât pe oameni, cât și pe fratele său. Satan din Biblie, care provine din numele zeului Seth (varianta egipteană a sumerianului Enlil), era de asemenea un acuzator, principala sa atribuție fiind cea de a aduce acuze sufletelor ajunse la judecata lui Yahweh. Povestea în care Cain și Abel au adus jertfe zeului lor, iar acesta l-a ales pe Abel, este identică cu cea sumeriană în care zeița Inanna, pentru a-și alege un soț, le-a cerut păstorului Dumuzi și agricultorului Enkidu să-și prezinte roadele muncii. Fiind încântată mai mult de friptură decât de terci, Inanna l-a ales pe păstor.
– Numele celui de-al treilea fiu al lui Adam și al Evei, Seth, este fără îndoială numele zeului egiptean al deșertului și al furtunii.
– Legenda turnului Babel este, de asemenea, copiată din Babilon. Acolo se credea că, în urmă cu foarte mult timp, Marduk le-a cerut supușilor săi să ridice un turn până la cer. Enlil nu a fost de acord cu acest lucru și a dărâmat turnul, încurcând totodată limbile supușilor lui Marduk. Evreii nu doar au auzit legenda turnului în timpul robiei babiloniene, ci chiar au avut ocazia de a-l vedea. Regii Nabopalassar și Nabucodonosor al II-lea îl reconstruiseră cu puțin timp în urmă, la porunca zeului Marduk. Vechiul Testament oferă aceeași localizare mesopotamiană a turnului, ținutul Șinear din Biblie fiind Sumerul.
– Potopul biblic este o copie a mitului Potopului din Mesopotamia. În Epopeea lui Gilgameș, o scriere akkadiană formată din mai multe legende și poeme sumeriene, Utnapiștim este pământeanul care, sfătuit de Enki, și-a construit o arcă în care a închis câte o pereche din fiecare specie de animale. După retragerea apelor, el și familia sa au repopulat Pământul. Fără îndoială că, în timpul robiei babiloniene, evreii au avut acces și la acest mit.
– Itinerariul lui Abraham / Abram din Ur până în Canaan este în realitate cel al hicsoșilor, care au cucerit nordul Egiptului în jurul anului 1650 î.e.n. Conform Bibliei, Abraham a plecat din Sumer în Canaan, de acolo în Egipt, apoi în peninsula Sinai și înapoi în Canaan. Hicsoșii au venit din Sumer în Canaan, unde au stat o perioadă până când s-au îndreptat către Egipt. Au cucerit nordul Egiptului și l-au condus timp de aproximativ o sută de ani. După ce au fost goniți de alianța prinților tebani, hicsoșii s-au întors în Canaan, bineînțeles trecând prin peninsula Sinai.
– Moise nu a fost evreu, așa cum susține mitologia ebraică, ci egiptean. În Biblie se spune că fiica faraonului, când a găsit copilul printre trestii, i-a pus Akhenaton-Moise-1numele Moise (Moșe în ebraică) deoarece, a spus ea, „din apă l-am scos”. Însă în acest caz ar fi trebuit să fie numit Moșui („Cel care a fost scos”), nu Moșe. În plus, dacă a fost adoptat de către o egipteancă și crescut ca un prinț egiptean, era logic să fi primit un nume egiptean, nicidecum unul ebraic. Mai ales pentru că sunt mici șansele ca o prințesă egipteană să știe ebraica. Așa cum a observat și Sigmund Freud, numele Moșe nu provine din ebraică, ci din cuvântul egiptean „mos”, care înseamnă „copil, moștenitor”. După cum au demonstrat câțiva cercetători, printre care și scriitorul egiptean Ahmed Osman, biblicul Moise nu este decât faraonul rebel Akhenaton. Evreii ascund însă originea egipteană a celui mai important profet al lor, lucru remarcat și de părintele psihanalizei, Sigmund Freud.
– Este binecunoscută povestea biblică în care Moise a fost lăsat de mama sa într-un coșuleț pe Nil, fiind salvat de fiica faraonului. În autobiografia regelui akkadian Sargon cel Mare (cca. 2270-2215 î.e.n.), acesta susține că mama sa era mare preoteasă în orașul Azupiranu, tatăl său fiind necunoscut. După ce l-a născut pe Sargon în secret, preoteasa l-a așezat într-un coș de papură uns cu bitum și i-a dat drumul pe fluviul Eufrat, pentru a evita uciderea lui. A fost găsit de Akki, grădinarul regelui, care l-a adoptat. Ulterior, Sargon a devenit amantul zeiței Iștar, care i-a acordat tronul. Pentru că Sargon a trăit cu mult timp înainte de Moise, este evident plagiatul poveștii akkadiene, așa cum sublinia și Freud. Israeliții au aflat povestea nașterii lui Sargon în timpul exilului babilonian, iar când s-au întors în Ierusalim și au început să-și compună textele sacre, au inclus acea parte în legenda lui Moise. Până și faptul că în Biblie ni se spune doar numele mamei lui Moise, în timp ce tatăl rămâne necunoscut, este identic cu faptul că doar mama lui Sargon era cunoscută, în timp ce tatăl lui nu. Este posibil și ca povestea lui Sargon să fie copia unui mit egiptean mult mai vechi. După ce l-a născut pe Horus, adevăratul moștenitor al tronului, zeița Isis l-a ascuns între trestiile de pe malul Nilului, pentru a nu fi găsit de către faraonul uzurpator Seth, unchiul lui Horus și fratele lui Isis, care îl omorâse pe Osiris și îi luase tronul. Auzind că Osiris are un moștenitor, fără îndoială că ar fi încercat să își elimine rivalul. Așadar, zeița și-a crescut fiul pe ascuns, până când băiatul a ajuns destul de mare pentru a-și cere drepturile. Mama lui Horus, Isis, a fost ajutată să crească copilul de către sora ei, Nephtys, soția faraonului Seth, la fel cum fiica faraonului în povestea biblică a fost ajutată de mama copilului să-l crească pe Moise.
– Cele zece porunci ale lui Moise sunt copiate din Cartea Egipteană a Morților. Fiind faraon, Moise / Akhenaton a avut acces la această carte, probabil în perioada în care a fost preot la Heliopolis.
– În capitolul 3 din Ieșirea, Moise a vrut să afle identitatea zeului care îi încredințase misiunea eliberării evreilor. „Zis-a iarăși Moise către Dumnezeu: «Iată, eu mă voi duce la fiii lui Israel și le voi zice: Dumnezeul părinților voștri m-a trimis la voi… Dar de-mi vor zice: Cum îl cheamă, ce să le spun?». Atunci Dumnezeu a răspuns lui Moise: «Eu sunt Cel ce sunt». Apoi i-a zis: «Așa să spui fiilor lui Israel: Cel ce este m-a trimis la voi!»” (3:13-14). Răspunsul zeului nu doar l-a băgat complet în ceață pe bietul Moise, dar ar fi avut același efect și asupra israeliților la care a fost trimis. Iar asta doar pentru că traducerea este una incorectă. În ebraică, răspunsul zeului a fost „Ehyeh asher ehyeh”. „Asher” înseamnă „fericit, binecuvântat”, iar „ehyeh” a fost interpretat ca „eu sunt”. Prin urmare, o traducere completă ar fi „Eu sunt fericitul / binecuvântatul eu sunt”, care tot nu are logică. La o privire mai atentă se observă însă că zeul a folosit cuvântul „ehyeh” ca substantiv propriu, declinându-și identitatea pentru a fi recunoscut de Moise și de israeliți: „Eu sunt binecuvântatul Ehyeh (…) Așa să le spui fiilor lui Israel: Ehyeh m-a trimis la voi”. Ebraicul „ehyeh” se pronunță identic cu akkadianul „Ea”, numele unuia dintre marii zei ai Babilonului, nimeni altul decât sumerianul Enki. Zeul nu i-ar fi spus lui Moise o propoziție ambiguă, ținând cont că i-a încredințat misiunea de a-i convinge pe israeliți că a fost trimis de către zeul lor pentru a-i elibera. Așadar, răspunsul corect al zeului este: „Eu sunt binecuvântatul Ea (…) Așa să le spui fiilor lui Israel: Ea m-a trimis la voi”. Folosirea unui nume babilonian dovedește și că scripturile evreilor au fost concepute după întoarcerea din exil, dar și adoptarea de către evrei a zeităților babiloniene. Acest joc de cuvinte, prin care akkadianul „Ea” a fost înlocuit cu ebraicul „ehyeh”, nu este unul neobișnuit, evreii codificând adesea informații în scrierile lor religioase. De exemplu, în doar câteva pagini ale Kabbalei scrise, inițiații evrei au ascuns o sumedenie de informații, care nici până în prezent nu au fost complet identificate de cercetători.
– După cincisprezece ani de cercetări, arheologul israelian Yohanan Aharoni a concluzionat că în timpul lui Iosua Navi nu a fost cucerit niciun oraș de către evrei, deoarece acele orașe menționate în Biblie nu mai existau de mult timp. Și istoricul Mandfred Claus consideră că preluarea Canaanului pe cale militară este o poveste inventată. Arheologul Israel Finkenstein a constatat că mai mult de 90% dintre cercetători au stabilit de comun acord că nu a existat niciun exod din Egipt al poporului lui Israel, prin urmare nici cucerirea Canaanului.hicsosii-poporul-misterios-care-a-cucerit-Egiptul-300×168 Ierihonul nu a fost distrus de Iosua Navi, ci cu mult timp înainte, prin 1549 î.e.n. La fel și cetatea Ai, al cărei nume înseamnă „Grămada de ruine”. Cu toate acestea, un exod a avut loc, dar nu în modul prezentat de Vechiul Testament. În realitate s-au folosit două surse, care au fost compilate într-o singură poveste. Una reprezintă cele câteva sute de israeliți amestecați cu egipteni și beduini madianiți, conduși de Akhenaton. A doua sursă este exodul hicsoșilor din Egipt. După ce au fost goniți de către prinții tebani prin 1550 î.e.n., hicsoșii au plecat în Canaan. Cum se estimează că zidurile Ierihonului au căzut prin 1549 î.e.n., este posibil ca hicsoșii să fie cei care au cauzat acest lucru. De asemenea, există probabilitatea ca tot ei să fi cucerit și celelalte orașe canaaneene menționate în Biblie. Conform preotului egiptean Manethon, tot hicsoșii sunt cei care au construit Ierusalimul. Evreii au atribuit micului grup al lui Akhenaton faptele hicsoșilor, rezultând astfel marele exod biblic.
– Circumcizia, legământul sacru al evreilor cu Yahweh, nu a fost inventată de Abraham. În realitate, egiptenii practicau circumcizia de mii de ani, lucru demonstrat atât de desenele din temple cât și de mumiile descoperite. Așa cum remarca și Sigmund Freud, cel mai probabil egipteanul Moise / Akhenaton le-a adus evreilor acest obicei, nicidecum Abraham.
– Chivotul Legământului, în care Moise a așezat cele zece porunci divine, este o copie a chivotului lui Sin (Enki), zeul akkadian al Lunii. Se observă modelul babilonian al chivotului lui Moise prin decorarea sa cu heruvimi (sfincși), care în Mesopotamia și Egipt erau paznici ai secretelor.
– Se presupune că David și Solomon au domnit în secolul al X-lea î.e.n. Arheologul Israel Finkelstein susține că relatările biblice despre domniile celor doi sunt fictive. David nu putea să se lupte cu Goliath din Gat, deoarece respectiva localitate era distrusă de mai bine de un secol în acea vreme. Faptul că Goliath era îmbrăcat ca un mercenar grec iar povestea prezintă elemente homerice demonstrează că nu putea fi scrisă decât mult mai târziu. Până și Vechiul Testament este confuz în ceea ce privește ucigașul uriașului. Dacă în Întâia carte a Regilor David este eroul, în cea de-a doua ucigașul lui Goliat este Elhanan, un necunoscut. Când arheologii au descoperit printre ruinele unui fost oraș al filistenilor o oală pe care era inscripționat numele Goliath, au presupus că reprezenta o dovadă a acurateții poveștii biblice. goliathÎnsă un nume inscripționat pe oală nu demonstrează decât că a existat cel puțin o persoană cu numele Goliath în rândul filistenilor, nu și că acea persoană era de statură înaltă sau că s-a luptat cu David. În realitate, povestea luptei dintre David și Goliat este o preluare a autobiografiei egipteanului Sinuhet, un curtean aflat în serviciul lui Nefru, fiica lui Amenemhat I din secolul al XX-lea î.e.n. Sinuhet povestea că a fugit subit din Egipt, s-a luptat cu campionul Retenu, „un mare bărbat din Canaan” și a revenit în final pentru a fi îngropat în pământul natal. Partea uciderii lui Goliath cu o piatră în frunte este copiată din mitologia scandinavă, unde zeul Thor l-a omorât pe uriașul Hrungnir aruncându-i ciocanul în frunte.
– Același profesor Finkelstein susține că numele lui David și Solomon nu figurează în niciun text contemporan extrabiblic și că nicio descoperire arheologică nu permite acreditarea existenței lor. Nu există nici măcar o singură dovadă că în secolul al X-lea î.e.n. a existat un mare imperiu israelit, așa cum afirmă Vechiul Testament. Faptele de arme ale lui David sunt în realitate cele ale faraonului egiptean Tuthmosis al III-lea. În Biblie, David s-a luptat la Raba cu amoniții și sirienii, apoi l-a bătut pe regele din Țoba, înainte să-și întemeieze din nou domnia la Eufrat. Conform surselor egiptene, nu David ci Tuthmosis al III-lea este cel care, pe la sfârșitul anului 1469 î.e.n., a plecat cu armata în Canaan. S-a luptat cu sirienii și canaaneenii în afara orașului Meggido. În timpul celor șapte luni, cât a durat asediul orașului Meggido, faraonul a locuit în Ierusalim. Dușmanii au reușit să scape și s-au refugiat în Qadeș de pe râul Oronte, oraș cucerit de faraon în 1461 î.e.n. Trei ani mai târziu a trecut Eufratul și l-a învins pe regele din Mitanni. „Thoth”sau „Tuth”, prima parte a numelui faraonului, scris „Tht”, în ebraică devine „Dwd”, rădăcina numelui regelui David.
– Conform descoperirilor arheologice, în perioada atribuită domniilor lui David și Solomon nu existau în Israel nici monumente, nici scrisul. Ceea ce înseamnă că ar fi fost imposibil ca regele David să-și fi scris celebrii psalmi. Aceștia au fost redactați mult mai târziu, după întoarcerea evreilor din Babilon. Nu știm exact dacă autorul necunoscut al psalmilor i-a compus singur, dar știm că cel puțin unul, Psalmul 104, este copia unui poem compus de faraonul egiptean Akhenaton.
– Dacă în vremea lui Solomon nu existau în Israel monumente, înseamnă că nu a existat nici templul lui Solomon. Nu există nici măcar o singură dovadă că ar fi existat acel Prim Templu. În realitate, evreii din Babilon, impresionați de măreția templului lui Marduk, aflat lângă zigguratul Etemenanki (turnul Babel), au construit templul lui Yahweh din Ierusalim după același model. Pentru a nu fi acuzați că ar copia templul lui Marduk, au susținut că acel templu era o reeditare a unui templul mult mai vechi, clădit de Solomon. Nici măcar legenda care spune că babilonienii au distrus templul lui Solomon nu este originală. Căzut sub dominație persană, Babilonul s-a răsculat în 482 î.e.n. Regele persan Xerxes a înăbușit revolta și, ca pedeapsă, a ordonat distrugerea zigguratului Etemenanki, turnul Babel din Biblie.
– Nu există nicio dovadă că ar fi existat regele Solomon. Dar dacă a existat într-adevăr, legendele din jurul lui sunt pure fabulații. Înțelepciunea cu care se presupune că era înzestrat era necunoscută popoarelor vecine contemporane. Scripturile au fost redactate în vremea lui Solon, unul dintre cei șapte înțelepți ai Greciei antice. Este posibil ca înțeleptul Solon să fi fost folosit ca model pentru personajul Solomon, fiind remarcabilă asemănarea numelor celor doi. Dacă înțelepciunea și numele lui Solomon au fost copiate de la Solon, faptele sale au fost „împrumutate” de la faraonul egiptean Amenhotep al III-lea, tatăl lui Akhenaton. În Biblie, tatăl lui Solomon a creat imperiul israelit iar el a menținut relațiile diplomatice; în realitate, tatăl lui Amenhotep al III-lea a creat imperiul egiptean iar el a menținut relațiile diplomatice. Se spune că Solomon s-a căsătorit cu multe prințese; Amenhotep al III-lea a făcut același lucru, căsătorindu-se cu două prințese8813729_orig din Siria, două din Mitanni, două din Babilon și una din Arzawa. Solomon s-a închinat la Astarte și Moloch la bătrânețe; Amenhotep al III-lea a primit la bătrânețe o statuie a lui Iștar de la regele Tușratta din Mitanni, pentru a se vindeca de durerile de dinți. Solomon a schimbat organizarea militară, introducând carele de luptă ca armă esențială; Amenhotep al III-lea a organizat carele de luptă ca unitate separată de război. Solomon a unit Israelul cu alte părți ale imperiului, având doisprezece ispravnici; Amenhotep al III-lea a organizat imperiul egiptean în douăsprezece secțiuni administrative. În timpul domniei lui Solomon, imperiul israelit a devenit tot mai fragil; au apărut probleme în sudul Palestinei și în Edom, Rezon a cucerit Damascul iar influența lui Solomon s-a diminuat în Siria. În timpul domniei lui Amenhotep al III-lea, imperiul egiptean a devenit tot mai fragil; au apărut rebeliuni în sudul Palestinei și în Edom, influența sa a scăzut în Siria iar regele hitit Suppiluliuma a amenințat nordul Siriei, inclusiv Damascul. Solomon i-a dat lui Hiram, regele din Tir, douăzeci de cetăți din pământul Galileei; Amenhotep al III-lea i-a dăruit lui Abimilichi orașele Tir, Huzu și Zerbitu din Galileea. Solomon a construit orașe pentru provizii și garnizoane și a reconstruit orașele Hațor, Meggido, Ghezer, Milo, Bet-Horonul de Jos, Balat și Tadmor; Amenhotep al III-lea a reconstruit Hațor, Meggido, Ghezer, Milo, Bet-Șean și Lachiș. Solomon a construit zidul Ierusalimului, Primul Templu și un palat; Amenhotep al III-lea și-a construit un palat la Teba și temple în aproape toate orașele din Canaan unde avea garnizoane.
– Povestea morții soției lui Lot este copia celei a soției lui Orpheus, Eurydike, din mitologia greacă. În mitul elen, Orpheus a încercat să-și salveze soția decedată din lumea de dincolo. Zeii Hades și Persephone i-au permis să-și ia consoarta, cu condiția să nu o privească până nu ajung amândoi în lumea celor vii. Însă, din cauza neliniștii, odată ajuns la suprafață, Orpheus s-a întors și a privit-o. Iar Eurydike, care nu ajunsese încă afară, s-a întors pentru totdeauna în lumea morților. În mitul biblic, Lot, soția sa și cele două fiice ale lor au fost scoși din Sodoma de către doi îngeri, care le-au interzis să se oprească sau să privească înapoi. Soția lui Lot a ales să nu respecte porunca și, asemenea lui Orpheus, s-a uitat în urmă, prefăcându-se instantaneu „în stâlp de sare”.
– Influența babiloniană a scripturilor se observă cel mai bine în Cartea Esterei. Departe de a fi un adevăr istoric, această carte îi are ca protagoniști pe Estera (Ester în ebraică), evreica ce a devenit regina imperiului persan, și Mardoheu (Mordechai în ebraică), tatăl ei adoptiv. Nu există nicio dovadă că împăratul Xerses ar fi avut o soție numită Estera. În schimb, nu încape nicio îndoială că numele eroilor evrei ai cărții biblice, Estera / Ester și Mardoheu / Mordechai, sunt numele celor mai mari zei ai Babilonului, Iștar și Marduk. Povestea a fost inventată ca explicație pentru sărbătoarea Purim, autorul necunoscut folosind numele zeilor babilonieni probabil în semn de omagiu.
– Povestea lui Iov (Iyov în ebraică), care a suferit numeroase pierderi în urma pariului dintre Yahweh și Satan, este inspirată din Legenda lui Keret, un poem ugaritic compus în perioada 1500-1200 î.e.n. Regele Keret din Hubur sau Khuburu, fiul zeului El, și-a pierdut soțiile, copiii și frații, rămânând singurul supraviețuitor al familiei sale. Mai mult, zeii l-au pedepsit și cu o boală necruțătoare. Biblicul Iov, la fel ca regele Keret, și-a pierdut copiii, sănătatea și averile tot din cauza unor divinități.pentateuch
Deși se susține că Biblia a fost scrisă de diferiți patriarhi, adevărul este cu totul altul. Toate scripturile Vechiului Testament au fost compuse și redactate de preoții lui Ezdra, după întoarcerea din robia babiloniană. Cei mai mulți patriarhi nu cunoșteau scrierea, așa că nu aveau cum să scrie respectivele texte. Cea mai aprinsă polemică se învârte în jurul Pentateuhului, primele cinci cărți ale Bibliei. Deși se consideră că Moise este autorul lor, cercetătorii au demonstrat că acest lucru este imposibil. Dacă Moise le-ar fi scris, în primul rând ar fi trebuit să le redacteze în limbajul hieroglific, singura formă de scriere pe care o cunoștea. În al doilea, ar fi vorbit despre el la persoana întâi, nu la a treia. Iar în ultimul rând, nu putea să scrie despre evenimente ce au avut loc după moartea sa. Pe 16 ianuarie 1948, Secretarul Comisiei Biblice de la Vatican a recunoscut că Pentateuhul lui Moise nu a fost scris de un singur autor, ci provine din mai multe surse diferite. Acele surse sunt preoții lui Ezdra care au modificat legendele copiate de la alte popoare, pentru a se potrivi scopului evreilor.
Contrar variantei oficiale, evreii nu au fost niciodată monoteiști, ci politeiști, la fel ca restul popoarelor antice. Faraonul Akhenaton, numit Moise de folclorul ebraic, a încercat să le impună adepților săi, inclusiv israeliților pe care i-a scos din Egipt, henotismul – pasul firesc de la politeism la monoteism -, însă fără succes. Până la întoarcerea din Babilon, israeliții și iudeii au oscilat între diverse divinități, așa cum demonstrează cu succes chiar Vechiul Testament, din care reiese clar credința în mai multe zeități:
– „Să nu ai alți dumnezei afară de mine” (Deuteronomul 5:7). Dacă ar fi existat un singur dumnezeu, această afirmație nu ar fi avut rost. În schimb, zeul lui Moise nu se declară singura divinitate, ci doar cere să fie singura venerată.
– „Atunci Domnul va fi înfricoșător pentru ei, căci el va distruge pe toți dumnezeii pământului și înaintea lui se vor închina locuitorii ținuturilor celor mai de departe, fiecare din locul său” (Cartea lui Sofonie 2:11).
– „Dumnezeu a stat în dumnezeiască adunare şi în mijlocul dumnezeilor va judeca” (Psalmul 81:1).
– „Că mare este Domnul şi lăudat foarte, înfricoşător este; mai presus decât toți dumnezeii” (Psalmul 95:4).
– „Că tu eşti Domnul cel Preaînalt peste tot pământul; înălțatu-te-ai foarte, mai presus decât toți dumnezeii” (Psalmul 96:10).
– „Păziți toate câte v-am spus şi numele altor dumnezei să nu le pomeniți, nici să se audă ele din gura voastră” (Ieșirea 23:13).
– „Atunci să nu te închini la dumnezeii lor, nici să le slujeşti, nici să faci după faptele acelora, ci să-i zdrobeşti de tot şi să strici stâlpii lor” (Ieșirea 23:24).
– „Văzând însă poporul că Moise întârzie a se pogorî din munte, s-a adunat la Aaron şi i-a zis: «Scoală şi ne fă dumnezei, care să meargă înaintea noastră, căci cu omul acesta, cu Moise, care ne-a scos din țara Egiptului, nu ştim ce s-a întâmplat»” (Ieșirea 32:1). Aaron le-a luat cerceii de aur „şi a făcut din ei un vițel turnat şi l-a cioplit cu dalta”, despre care unii cred că l-ar fi reprezentat pe zeul Baal.
– „Atunci au răspuns lui Ieremia toți bărbații care ştiau că femeile lor tămâiază pe alți dumnezei” (Ieremia 44:15).
– „Apoi au ridicat Filistenii chivotul Domnului și l-au vârât în capiștea lui Dagon și l-au pus lângă Dagon. Iar a doua zi s-au sculat Așdodenii dis-de-dimineață și iată Dagon zăcea cu fața la pământ înaintea chivotului Domnului. Și au luat ei pe Dagon și l-au pus iar la locul lui” (Cartea întâia a Regilor 5:2-3). Dagon era zeul fertilității la asiro-babilonieni (care îl numeau Dagana sau Daguna), divinitate ce a devenit la popoarele vest-semitice zeul grânelor și al pescuitului.
– „Iar Melhisedec, regele Salemului, i-a adus pâine și vin. Melhisedec acesta era preotul lui El cel Preaînalt” (Facerea 14:18). În religia levantină (care include și Canaanul), El era zeul suprem.
– Regele Ioram „a făcut lucruri netrebnice în ochii Domnului, dar nu așa cum făcuse tatăl său și mama sa, căci el a depărtat stâlpii cu pisanii făcuți în cinstea lui Baal, pe care-i făcuse tatăl său. Dar de păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nabat, care a dus pe Israel în rătăcire, s-a ținut și el și nu s-a lăsat de ele” (Cartea a patra a Regilor 3:2-3). Baal („Domnul”) era un titlu atribuit mai multor zeități vest-semitice, cum ar fi Baal Hadad sau Baal Zephon.
– Omri „a umblat în totul pe căile lui Ieroboam, fiul lui Nabat și întru fărădelegile eu care acesta a dus pe Israel la păcat, mâniind pe Domnul Dumnezeul lui Israel cu idolii lor” (Cartea a treia a Regilor 16:25-26).
– Ahab, fiul lui Omri, „a început să slujească lui Baal și să i se închine. Și a ridicat pentru Baal un jertfelnic în templul lui Baal, pe care îl zidise în Samaria. A făcut Ahab și o Așeră (stâlp făcut din lemn, sfințit în cinstea zeiței Astarte), încât Ahab, mai mult decât toți regii lui Israel, care au fost înaintea lui, a săvârșit fărădelegi, prin care a mâniat pe Domnul Dumnezeul lui Israel și și-a pierdut sufletul său” (Cartea a treia a Regilor 16:30-33). Astarte este numele atribuit de greci zeiței canaaneene Athtart, a cărei soră era Așerah, consoarta zeului suprem El.
– Regele Asa „a lipsit chiar pe mama lui, Ana, de numele de regină, pentru că ea făcuse un chip turnat Astartei. Așa a sfărâmat Asa chipul cel turnat al Astartei arzându-l pe prundul pârâului Chedron” (Cartea a treia a Regilor 15:13).
– Așerah era numită adeseori de către popoarele semite „Regina Cerului”. În Vechiul Testament este întâlnită cu un epitet asemănător: „Copiii adună lemne, iar părinții ațâță focul și femeile frământă aluatul ca să facă turte pentru zeița cerului și să săvârșească turnări în cinstea altor dumnezei, ca să mă rănească pe mine” (Ieremia 7:18); „Dar vom face tot ce am făgăduit cu gura noastră, vom tămâia pe zeița cerului și vom săvârși pentru ea jertfe cu turnare (…) Iar de când am încetat de a mai tămâia pe zeița cerului și a-i săvârși jertfe cu turnare, suferim toate lipsurile și pierim de sabie și de foame. Și femeile au adăugat: «Când tămâiam noi zeița cerului și-i săvârșeam jertfe cu turnare, oare fără știrea bărbaților noștri îi făceam noi turte cu chipul ei și-i săvârșeam jertfe cu turnare?»” (Ieremia 44:17-19).13020564973_e316049b74_b
– „A început Solomon să slujească Astartei, zeița Sidonienilor, și lui Moloh, idolul Amoniților” (Cartea a treia a Regilor 11:5).
– Regele Ohozia „a slujit lui Baal și i s-a închinat lui și a mâniat pe Domnul Dumnezeul lui Israel, cum făcuse și tatăl său” (Cartea a treia a Regilor 22:53). „Iar Ohozia, căzând printre gratiile foișorului său cel din Samaria, s-a îmbolnăvit și a trimis soli și le-a zis: «Duceți-vă și întrebați pe Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului: Mă voi însănătoși eu oare din boala aceasta?» și aceștia s-au dus să întrebe” (Cartea a patra a Regilor 1:2). Baal-Zebub este numele dat de redactorii Bibliei lui Baal Zephon, un zeu canaanean care își avea reședința pe muntele Zephon.
– „Dar tot nu s-au depărtat de păcatele casei lui Ieroboam, care a dus pe Israel în ispită, ci au umblat în ele și Așera a rămas mai departe în Samaria” (Cartea a patra a Regilor 13:6).
– Regele Manase „a așezat jertfelnice pentru Baal; a făcut Așere, cum făcuse și Ahab, regele lui Israel, și s-a închinat la toată oștirea cerească, slujind acesteia. Apoi a zidit jertfelnice chiar și în templul Domnului, de care zisese Domnul: «În Ierusalim voi pune numele meu!». Și a făcut jertfelnice la toată oștirea cerului în amândouă curiile templului Domnului” (Cartea a patra a Regilor 21:3).
– „După ce s-au terminat toate acestea, s-au dus toți Israeliții care se găseau acolo în cetățile lui Iuda și au sfărâmat idolii, au tăiat Așerele și au stricat locurile înalte și jertfelnicele din Iuda și din tot pământul lui Veniamin, al lui Efraim și al lui Manase, până la margini” (Cartea a doua Paralipomena 31:1).
– Regele Iosia „a poruncit lui Hilchia arhiereul, preoților de mâna a doua și celor ce stăteau de strajă la prag, să scoată din templul Domnului toate lucrurile făcute pentru Baal, pentru Astarte și pentru toată oștirea cerului și să le ardă afară din Ierusalim, în valea Chedronului, iar cenușa lor să o ducă la Betel” (Cartea a patra a Regilor 23:4). „Atunci au scos Așera din templul Domnului afară din Ierusalim, la pârâul Chedron, au ars-o la pârâul Chedron și au făcut-o praf; și praful l-au aruncat asupra cimitirului obștesc al poporului. Apoi au dărâmat casele de desfrâu care se aflau lângă templul Domnului, unde femeile țineau veșminte pentru Astarte” (Cartea a patra a Regilor 23:6-7).
– Dintre toți zeii Canaanului, Baal Hadad era cel mai mare rival al lui Yahweh. După cum se observă din scripturile evreilor, mulți regi i-au adoptat cultul, iar poporul i-a urmat. Din cauza acestei 08020460rivalități, în Cartea a treia a Regilor capitolul 18, profetul Ilie face un concurs cu profeții lui Baal, pe care îi ucide după câștigarea competiției. În capitolul 10 al Cărții a patra a Regilor, regele Iehu a ordonat să fie uciși toți profeții, preoții și adoratorii lui Baal. Apoi, oamenii regelui „s-au dus în cetate unde era capiștea lui Baal, au scos idolii din capiștea lui Baal și i-au ars. Și au sfărâmat chipul cel cioplit al lui Baal și au dărâmat capiștea lui Baal și au făcut din ea loc de necurățenii până în ziua de astăzi. Astfel a stârpit Iehu pe Baal din pământul lui Israel” (26-28).
Problema politeismului avea să se schimbe în Babilon. Ezdra și acoliții săi, impresionați de civilizația babiloniană, și-au dat seama că este nevoie pentru a atinge acel nivel de o religie foarte bine organizată, așa cum era cea a lui Marduk. Slujind în templele babiloniene, viitorii preoți ai mozaismului au învățat tot ce se putea despre zeul suprem al Babilonului, în care l-au recunoscut pe al lor Yahu sau Yahweh. Acest nume este compus din „yah”, numele dat de egipteni Lunii, și „weh”, care înseamnă în ebraică „a deveni”, așadar este posibil ca evreii să-și fi denumit astfel zeul după întoarcerea din Egipt. În mai toate religiile lumii, zeitatea numită de babilonieni Marduk a fost privită inițial ca o divinitate solară și mai târziu ca una lunară. Prin urmare, noul zeu al evreilor era „Cel care a devenit Luna”. Însă nu toți au privit cu ochi buni adoptarea acestei divinități, unii evrei rămânând fideli zeului lui Moise / Akhenaton, Soarele Aton. Ceea ce reiese chiar și din Biblie: mulți profeți ai Vechiului Testament, alături de Isus și Ioan Botezătorul din Noul Testament, erau profund supărați că evreii și-au uitat dumnezeul, alegând pe un altul. La fel au gândit și esenienii, care au preferat să se izoleze de restul populației din cauza acestui sacrilegiu. O dovadă în plus este folosirea de către esenieni a calendarului solar, deși restul israeliților îl adoptaseră pe cel lunar. Trecerea de la un zeu la altul reiese și din modificarea simbolului israeliților: de la steaua lui David, cu cinci colțuri, s-a trecut la cea a lui Solomon, cu șase. Steaua cu cinci colțuri reprezintă a cincea planetă din exterior către Soare, adică Jupiter, iar cea cu șase colțuri este a șasea planetă, adică Marte. Jupiter este echivalentul sumerianului Enlil iar Marte al lui Martu, numit Marduk de către babilonieni. Până și numele statului Israel, deși indică conexiunile cu zeii altor popoare (Is = Isis în Egipt sau Iștar în Babilon, Ra = zeul suprem în Egipt, El = zeul suprem în Canaan), se traduce prin „Cel ce se luptă cu El / Dumnezeu”, o aluzie la lupta dintre Marduk și Enlil, pe care tânărul zeu l-a înlocuit. Numele lui Yahweh se scrie de obicei YHWH, cele patru litere ale numelui indicănd că zeul este cel de-al patrulea conducător al Pământului, după An, Enki și Enlil. De altfel, între mardukMarduk și Yahweh există o serie de asemănări evidente. Marduk i-a ordonat lui Nabucodonosor al II-lea din Babilon să plece cu armata la vest, în Liban; în Vechiul Testament, Yahweh i-a ordonat să atace Egiptul și Ierusalimul. Marduk a hotărât ca pustiirea Babilonului să dureze 70 de ani; Yahweh a hotărât ca pustiirea Ierusalimului să dureze 70 de ani. Marduk i-a poruncit lui Cyrus să cucerească Babilonul; Cyrus, „unsul lui Yahweh”, a fost ales de acesta să elibereze evreii și să reconstruiască templul din Ierusalim. Sennacherib a subjugat Iudeea și a prădat Babilonul în 689 î.e.n., la porunca lui Marduk; Biblia susține că regele asirian a urmat poruncile lui Yahweh. Marduk obișnuia să-și pedepsească adeseori poporul, din pricina „păcatelor”, la fel ca Yahweh cu poporul evreu. Epitetul lui Marduk, „zeul mâniei și iertării”, i se potrivește perfect lui Yahweh, care se supăra foarte des pe poporul său, dar pe care îl și ierta după ce respecta ordinele. În Enuma Eliș, Marduk este considerat ucigașul dragonului apei sărate, Tiamat, iar Cartea lui Iov, Psalmul 73 și capitolul 27 al Cărții lui Isaia îl acreditează pe Yahweh cu uciderea balaurului apei sărate, Leviathan. Yahweh al evreilor este Bel, Marduk sau Șamaș al babilonienilor, Amar Utu, Martu sau Utu al sumerienilor, Baal al canaaneenilor, Baldr al nordicilor, Apollon al grecilor și romanilor, Horus sau Khonsu al egiptenilor, Okuninushi al japonezilor și Illuyanka al hitiților. Mulți cercetători au ajuns la concluzii asemănătoare, așa cum este britanicul Walter Raymond Drake, care în cartea Astralii în Orientul Antic din 1968 afirma că babilonienii l-au identificat pe Yahweh / Iehova cu Marduk. După părerea sa, „evreii și babilonienii, frați semiți, au avut aceleași legende, aceleași obiceiuri, aceeași zei – dar sub nume diferite -, toate acestea fiind moștenite de la o aceeași sursă comună”, acea sursă comună fiind Sumerul. Drake mai nota: „Este semnificativ faptul că Hammurabi – un conducător înțelept și bine intenționat – a primit instrucțiunile respective de la Șamaș aproape în aceeași perioadă în care Avraam vorbea cu Iehova la o depărtare nu prea mare; această coincidență remarcabilă ar sugera posibilitatea ca Șamaș și Iehova să fi fost unul și același”. În plus, „o consemnare cuneiformă de pe un cilindru de argilă arăta că Cyrus a fost întâmpinat ca un adevărat eliberator de tirania lui Nabonidas și a lui Belshazzar; acest fapt sugerează surprinzătoarea – dar plauzibila – ipoteză că Iehova și Marduk ar fi fost unul și același Dumnezeu”.Nabucodonosor_0
În Babilon, Marduk a absorbit titlurile și funcțiile celorlalți zei, ba chiar și-a atribuit o parte dintre faptele lor. Același lucru l-au făcut și evreii cu Yahweh al lor. Asimilarea celorlalte zeități într-una singură reiese cu ușurință din scripturile vetero-testamentare. De exemplu, în Cartea lui Osea, Yahweh recunoaște că în trecut a fost numit și Baal: „Și va fi în vremea aceea – zice Domnul – că ea mă va numi: «Bărbatul meu» și nu-mi va mai zice: «Baal al meu»” (2:18). În Cartea lui Naum se spune despre Yahweh că „în vifor și în furtună își face loc, norii sunt pulberea de sub picioarele Lui” (1:3), o descriere ce duce cu gândul tot la Baal, care mai era numit și „călărețul norilor”. Ceea ce reiese și din Deuteronomul: „Nimeni, o Israele, nu este ca Yahweh, care să meargă pe ceruri întru ajutorul tău și pe nori întru slava Sa” (33:26). Însă absorbirea de către Yahweh a numelor și faptelor altor divinități se observă cel mai concret în multiplele sale nume și titluri biblice:
– „El” a fost preluat din religia levantină (care include și Canaanul), unde El („Zeu”) era conducătorul panteonului vest-semitic, soțul zeiței Așerah. Pentru evrei, Yahweh i-a luat numele și funcția, preluându-i totodată și consoarta. În deșertul Sinai s-a descoperit o inscripție ceramică din secolul al VIII-lea î.e.n., în care autorul cerea binecuvântarea lui „Yahweh și a Așerei lui”. Deși acea inscripție a dispărut, au fost descoperite multe altele asemănătoare. Vechiul Testament demonstrează clar că Yahweh și Așerah au fost venerați multă vreme împreună. Regele Manase „a făcut un idol cioplit și l-a așezat în templul lui Yahweh” (Cartea a doua a Cronicilor 33:7), „chipul Așerei pe care îl făcuse l-a așezat în casa despre care Yahweh îi zisese lui David și lui Solomon, fiul lui: «În casa aceasta și în Ierusalim, pe care l-am ales din toate semințiile lui Israel, voi pune numele meu pe vecie»” (Cartea a patra a Regilor 21:7); „atunci au scos Așera din templul lui Yahweh afară din Ierusalim, la pârâul Chedron, au ars-o la pârâul Chedron și au făcut-o praf; și praful l-au aruncat asupra cimitirului obștesc al poporului” (Cartea aasherah patra a Regilor 23:6); „apoi regele a poruncit lui Hilchia arhiereul, preoților de mâna a doua și celor ce stăteau de strajă la prag, să scoată din templul lui Yahweh toate lucrurile făcute pentru Baal, pentru Astarte și pentru toată oștirea cerului și să le ardă afară din Ierusalim, în valea Chedronului, iar cenușa lor să o ducă la Betel” (Cartea a patra a Regilor 23:4). Atunci când profetul Ilie și regele Iehu au hotărât să-i ucidă pe adoratorii lui Baal, i-au lăsat în pace pe cei ai Așerei. Pentru că era periculoasă ideea unei soții a lui Dumnezeu, Martin Luther a scos din Biblie numele zeiței, înlocuindu-l cu un copac ori cu o dumbravă. Astfel, în Deuteronomul 16:21 apare „Să nu-ți sădești dumbravă de orice fel de copaci împrejurul jertfelnicului pe care-l vei zidi Domnului Dumnezeului tău”, deși traducerea exactă este: „Să nu-ți ridici stâlpi de lemn, în chip de idol al Așerei, lângă jertfelnicul pe care-l vei zidi Domnului Yahweh”. În Judecători 6:25 este scris „sfărâmă jertfelnicul lui Baal pe care-l are tatăl tău și taie copacul cel sfânt de lângă el”, deși în originalul ebraic nu există „copacul cel sfânt”, ci „idolul Așerei”. Chiar dacă Așerah s-a întors în traducerile mai târzii ale Bibliei, dumbrava a rămas într-un loc, de această dată asociată cu Astarte: „El a sfărâmat în bucăți toate pietrele jertfelnicului, ca niște pietre de var; dumbrăvile Astartei și stâlpii soarelui nu se vor mai ridica” (Isaia 27:9).
– „Elohim” este folosit în Vechiul Testament de aproximativ 2.600 de ori. În limba ebraică, „im” este terminație de plural, „elohim” reprezentând pluralul substantivului „eloah”, care de asemenea a devenit unul dintre epitetele zeului evreilor. Apărătorii monoteismului biblic, care evită cât pot de mult forma de plural a lui „elohim”, ne spun că acest nume al lui Yahweh are o proveniență necunoscută, fiind totuși un derivat al substantivului semitic „il / el” („zeu”). z-yorkÎn realitate, proveniența nu le este deloc necunoscută, ci doar încearcă să o păstreze astfel. Conform istoriei oficiale a evreilor, bazate pe Vechiul Testament, israeliții au trăit alături de canaaneeni. Pentru a se putea integra, evreii au preluat obiceiurile, stilul de viață și chiar religia gazdelor lor. Vechiul Testament e plin de profeți care blesteamă poporul israelit pentru că și-a părăsit dumnezeul pentru zeii canaaneeni. El, Elyon și Baal, trei dintre epitetele zeului evreilor, sunt în realitate numele a trei zeități din Canaan. Tot aici se întâlnește și controversatul „elohim”, canaaneenii numindu-și astfel zeitățile. De exemplu, într-o tăbliță descoperită la Ebla, de prin 2.300 î.e.n. (cu un mileniu înainte ca israeliții să vină în Canaan, conform istoriei biblice), Dagon era în fruntea unui panteon format din două sute de Elohim. Așadar, pentru canaaneeni, o civilizație mult mai veche decât cea israelită, de la care evreii au preluat multe, Elohim erau zeii. Chiar dacă evreii insistă că „elohim” este un epitet al lui Yahweh, recunosc totuși că acest cuvânt reprezintă un grup de divinități. Prin anii 1170 – 1180, rabinul Moșeh ben Maimon (latinizat ca Moses Maimonides) prezenta în Mișneh Torah o clasificare a îngerilor, după modelul creștinismului. El a împărțit îngerii în zece grupe, în cea de-a șaptea grupă putând fi întâlniți Elohim, numiți aici „ființe divine”. Deoarece Maimonides a fost unul dintre cei mai influenți filosofi evrei, clasificarea sa angelică a fost acceptată de iudaism și devenită oficială. Prin urmare, chiar și astăzi, în religia evreilor Elohim reprezintă o clasă angelică sau un grup de „ființe divine”, întocmai ca zeii canaaneenilor.
– „Elah”, un alt epitet al zeului biblic, reprezintă varianta aramaică a ugariticului „eloah”, pluralul „elim” fiind, de asemenea, echivalent cu „elohim”.
– Tzevaot sau Sabaoth este un nume preluat de la Sabazios al tracilor și al frigienilor, numit de romani Jupiter Sabazius, echivalat de greci cu al lor Dionysos. După cum relata scriitorul roman Valerius Maximus la începutul primului secol al erei noastre, primii evrei care s-au stabilit în Roma și astrologii caldeeni au fost izgoniți în 139 î.e.n. de către Cornelius Hispalus, pentru propagarea cultului „corupt” al lui Jupiter Sabazius. Și istoricul Plutarchus susținea că evreii îl venerau pe Dionysos, iar ziua lor de Sabbath era o sărbătoare a lui Sabazius.about-promotor-symbol
– Adonai, forma de plural a lui Adon („Domnul”), apare în scripturile evreiești ca epitet al lui Yahweh, iar singularul „adon” ca titlu regal pentru conducători pământeni. Pentru fenicieni, Adon era un titlu al zeului Tammuz, pe care grecii l-au transformat în Adonis. Atât „adon” cât și „adonai” provin din numele zeului egiptean Aton, litera egipteană „t” fiind echivalentă cu „d”-ul ebraic. Așadar, numele divin Adonai nu reprezintă decât traducerea în ebraică a titlului egiptean „Aton-ai”, adică „Aton al meu”.
În Babilonul antic, Marduk, devenit zeu suprem, a preluat titlurile și funcțiile celorlalte divinități, mai puțin pe cele ale tatălui său, Ea (numit Enki de sumerieni). Cei doi au fost considerați egali, Enki fiind așezat la loc de cinste de adepții lui Marduk. Drept pentru care, în scripturile evreilor, 40 (numărul lui Enki în religiile mesopotamiene) este cel mai folosit număr. De exemplu: Potopul a durat 40 de zile și 40 de nopți; spionii israeliți au explorat Canaanul timp de 40 de zile; Eli, Saul, David și Solomon au domnit câte 40 de ani; israeliții au rătăcit în deșert timp de 40 de ani; la 40 de ani, Moise a fugit din Egipt, s-a întors după 40 de ani pentru a-și lua poporul și a murit după alți 40; Moise a petrecut pe muntele Sinai trei perioade de câte 40 de zile și 40 de nopți; Otniel a fost judecător 40 de ani; sub Ghedeon au fost 40 de ani de pace; filistenii i-au asuprit pe israeliți timp de 40 de ani; Ilie a mers 40 de zile prin pustiu până la muntele Horeb; Isac și Esau și-au luat neveste la vârsta de 40 de ani. Coarnele de berbec folosite de preoții evrei sunt tot simbolul lui Enki. În plus, la mijlocul secolului al XX-lea, Brigada 35 de Parașutism din cadrul Forțelor Defensive Israeliene avea ca siglă un șarpe înaripat de culoare verde; șarpele înaripat este Lucifer sau Quetzalcohuatl iar verdele e culoarea zeului egiptean Osiris, acestea fiind doar trei dintre numele alternative ale lui Enki. În folclorul ebraic, tot Enki este și Samael, îngerul decăzut privit atât ca entitate pozitivă, cât și negativă.
Istoria ne arată că, după plecarea evreilor din Babilon, a început decăderea orașului. După ce l-a înfrânt pe Darius în 331 î.e.n., Alexandros cel Mare a cucerit Babilonul și a plănuit reconstrucția lui, însă a murit de friguri înainte să apuce să-și finalizeze proiectul. În timp, mărețul oraș a dispărut, din el rămânând doar ruine. Locuitorii Babilonului s-au gândit adeseori că Marduk i-a părăsit, și chiar aveau dreptate. În 538 î.e.n., Marduk a părăsit Babilonul împreună cu exilații evrei, mutându-și reședința în Ierusalim. Hammurabi, primul constructor al Babilonului, era al șaselea suveran al dinastiei amorite. Amoriții erau semiți, la fel ca evreii. Asirienii folosiți de multe ori de Marduk pentru a pedepsi Babilonul erau tot de origine semită. Observăm că zeul avea o afinitate pentru semiți, ceea ce ne ajută să nu ne mirăm că a ales poporul evreu, renunțând la cel babilonian. Însă nu a fost singura divinitate care a părăsit Babilonul pentru teritoriul evreilor. După Marduk, cea mai venerată zeitate în Babilon era sora lui, Iștar. Cei doi au dat numele personajelor principale ale Cărții Esterei (a cărei acțiune se petrece în Babilon) din Vechiul Testament, Ester și Mordechai. După întoarcerea din exil, dacă religia lui Marduk / Yahweh se adresa maselor, o mare parte a elitei evreilor a preferat-o pe Iștar. Chiar dacă evreii au oscilat de-a lungul timpului între mai multe zeități, se pare că adesea i-au preferat pe cei doi frați divini. Moise / Akhenaton a încercat să îi atragă către cultul solar al lui Aton (Enlil) însă fără succes, evreii preferându-l pe Yah, zeul Lunii. În Canaan, evreii i-au găsit petumblr_inline_nkt7tvw0up1r7rhsj Baal Zephon și pe Așerah, nimeni alții decât Marduk și Iștar, pe care i-au preferat spre disperarea profeților biblici ai zeului lui Moise. Conform istoriei oficiale a evreilor, Canaanul a fost împărțit la un moment dat în două regate: Iuda (cel din sud) și Israel (partea de nord). Iuda (sau Yehuda în ebraică) înseamnă „Mulțumită lui Yahu / Yahweh” iar Israel se traduce corect prin „Iștar, zeița conducătoare”. Prin urmare, cele două regate s-au separat din motive religioase, fiecare fiind adeptul uneia dintre cele două divinități: Iuda al lui Marduk iar Israel al lui Iștar. Unificarea iudeilor și a israeliților sub un singur zeu s-a făcut după întoarcerea din exilul babilonian, când elita evreiască a preferat să păstreze exclusivitatea asupra cultului lui Iștar, lăsându-l pe Marduk maselor. Timp de câteva secole adoratorii zeiței au stat în umbră, până în jurul anului 1000, când i-au separat pe evrei din nou în două tabere: Așkenazim (cei din Sfântul Imperiu Roman) și Sephardim (cei din Peninsula Iberică, din nordul Africii și din vestul Asiei). Încă de la apariția lor, evreii Așkenazim s-au considerat superiori celei de-a doua categorii, dovedind astfel că nu sunt decât fosta elită evreiască a adoratorilor lui Iștar de după întoarcerea din Babilon. La sfârșitul secolului al XIX-lea a avut loc o nouă împărțire a evreilor, în sioniști și ortodocși, în care recunoaștem aceleași două tabere formate în jurul fraților divini. Spre deosebire de ortodocși, sioniștii nu cred în natura divină a Torei (Vechiul Testament), preferând Talmudul, lucru absolut firesc, ținând cont că dumnezeul Torei este Yahweh / Marduk.
De ce Iștar și Marduk au părăsit Babilonul, în favoarea Ierusalimului? Poate din pricina semnificației numerice a orașului. Orașul sfânt al celor trei religii avraamice are coordonatele 31° 47′ N, 35° 13′ E. Adunate, rezultă 66° 60′. Înlăturând zeroul, care nu are valoare, rămâne 666, adică numărul Fiarei din Apocalipsa lui Ioan, una dintre cele mai importante texte ale creștinismului, o religie bazată pe aceleași divinități.
SZ 12. Zeii evreilor
Comentarii : Leave a Comment »
Etichete: Alexandru cel Mare, Baal, Babilon, Biblie, Canaan, civilizatia babiloniana, David, Eden, Egipt, evrei, Goliath, hicsosi, Inanna, Marduk, Mesopotamia, mitologie, Moise, politeism, religie, Sargon cel Mare, Satan, Solomon, Turnul lui Babel, Vechiul Testament, Yahweh, Zoroastru
Categorii : legenda si adevar
Misterele Bibliei(I)
31
03
2015
Genealogia lui IsusGenealogie
Cei care consideră Biblia cuvântul infailibil al unei divinități nu știu sau nu vor să știe multitudinea contradicțiilor din așa-numita „carte sfântă”. Care sunt mai mult decât evidente pentru cei neîndoctrinați în vreun fel. Din imensul șir al contradicțiilor biblice face parte și genealogia lui Isus.
Doar două dintre cele patru evanghelii neotestamentare abordează arborele genealogic al lui Isus, cea a lui Matei și cea a lui Luca. Marcu și Ioan nu își bat capetele cu așa ceva și pe bună dreptate, linia ancestrală a lui Isus dovedindu-se a fi o problemă mult prea întortocheată. Matei își prezintă versiunea de la Avraam la Iosif. Luca o ia în sens invers, de la Iosif până la primul om, Adam. Cum scopul acestei genealogii este de a demonstra că Isus este urmașul lui David, sau „Iisus Hristos, fiul lui David”, după cum îl numește Matei, ne vom ocupa doar porțiunea de la David la Iosif. La Matei, în acest interval sunt 27 de persoane, iar la Luca 42. Această diferență are o explicație plauzibilă: Luca prezintă descendenții lui Natan, unul dintre fiii lui David, iar Matei pe cei ai lui Solomon, un alt fiu al miticului rege israelit. Rămâne un mister ori o adevărată minune divină cum s-a ajuns la Iosif din două ramuri diferite, calculate exclusiv pe linie paternă…
Prima mare problemă o reprezintă tatăl lui Iosif. La Matei, „Eleazar a născut pe Matan; Matan a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iosif”. Luca vorbește despre „Iosif, care era fiul lui Eli, fiul lui Matat, fiul lui Levi”. Cine era tatăl lui Iosif? Eli sau Iacov? La bunicul său lucrurile sunt mai simple. Ignorând diferența de doar o literă, Matan sau Matat sunt cu siguranță același personaj. Cu o generație mai în urmă, lucrurile se complică din nou. La Matei, străbunicul lui Iosif se numea Eleazar; la Luca, numele lui era Levi. Continuând până la David, numele din cele două liste diferă, cu câteva mici excepții. Ceea ce este normal, ținând cont că una prezintă urmașii lui Solomon, iar cealaltă pe ai lui Natan. Dar cum se poate ajunge din două ramuri diferite, numai pe linie paternă, la un singur individ, în acest caz Iosif? Răspunsul: sub nicio formă nu este posibil așa ceva. Indiferent cât s-ar fi combinat între ei membrii celor două ramuri, nu se poate ajunge la același individ atât timp cât sunt luați în calcul doar mebrii de sex masculin ai celor două liste. Dacă Iosif ar fi avut doi tați biologici, ceea ce deja reiese din compararea celor două liste, lucrurile ar fi fost logice. Însă în viața reală așa ceva nu este posibil.
Dacă acceptăm versiunea oficială a Bibliei, că evangheliile prezintă două genealogii diferite, a lui Solomon și a lui Natan, mai apare o problemă: unele personaje sunt pe ambele liste. L-am văzut deja pe bunicul lui Iosif, Matan / Matat. Stră-strănepotul lui Solomon se numea Ioram, în timp ce stră-strănepotul lui Natan purta numele Iotam. Să fie același personaj cu o literă schimbată în nume, ca în cazul bunicului lui Iosif, ori avem parte de o coincidență? Dacă putem încerca să punem pe seama întâmplării asemănarea dintre Ioram și Iotam, nu putem face același lucru la nesfârșit. Matei spune: „Iehonia a născut pe Salatiel; Salatiel a născut pe Zorobabel; Zorobabel a născut pe Abiud”. La Luca îl găsim pe „Resa, fiul lui Zorobabel, fiul lui Salatiel, fiul lui Neri”. Sub nicio formă nu putem considera o coincidență menționarea în ambele liste a lui Zorobabel și a tatălui său, Salatiel. Cum puteau fi aceștia și urmașii lui Solomon, și ai lui Natan? Cum puteau face parte din două ramuri genealogice diferite, în care au fost luați în calcul doar membrii de sex masculin? Și nu vorbim doar despre cei doi, ci și despre Iosif, Matan / Matat și Ioram / Iotam! Teologii au încercat să elimine această contradicție susținând că Luca a prezentat de fapt genealogia Mariei, nicidecum pe a lui Iosif. Însă această scuză ieftină contrazice Biblia, Luca afirmând foarte clar că „Iisus Însuşi era ca de treizeci de ani când a început (să propovăduiască), fiind, precum se socotea, fiu al lui Iosif, care era fiul lui Eli, fiul lui Matat, fiul lui Levi, fiul lui Melhi…”, la fel cum Matei spune la fel de clar că „Eleazar a născut pe Matan; Matan a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iosif, logodnicul Mariei, din care S-a născut Iisus, Care se cheamă Hristos”. Pe cine ar trebui să credem? Pe teologi sau Biblia, care e considerată „cuvântul lui Dumnezeu”? Ca să se încurce și mai mult lucrurile, Evanghelia lui Iacov susține că tatăl Mariei se numea Ioachim, în timp ce Coranul îl numește Imran, nume total diferite de Eli și de Iacov. Chiar dacă am adopta varianta teologilor pentru o clipă, tot n-ar avea logică. Presupunând că Maria era fiica lui Eli iar Iosif al lui Iacov (ori invers, că nu are importanță), în cele două genealogii diferite, făcute pe linie paternă, tot apar aceleași personaje: Matan / Matat, Ioram / Iotam, Salatiel și Zorobabel, ceea ce este complet ilogic. Oricâte calcule am face, cel puțin una dintre cele două genealogii este imposibilă. Însă care?
Dacă cele două evanghelii neotestamentare se contrazic reciproc, dovedind că Biblia nu poate fi sub nicio formă cuvântul unei entități superioare, cea a lui Matei e contrazisă și de Vechiul Testament. În Cartea Întâia a Cronicilor sunt enumerați urmașii lui Solomon, la fel ca în Evanghelia lui Matei. La fel doar în anumite privințe, pentru că și între aceste două cărți există diferențe semnificative. Primele 6 nume sunt identice: Solomon, Roboam, Abia, Asa, Iosafat și Ioram. Apoi, la Matei dispar câteva personaje. La Matei citim „Ioram a născut pe Ozia; Ozia a născut pe Ioatam”, în timp ce în Cronici găsim „Fiul acestuia este Ioram, al acestuia este Ahazia şi al acestuia este Ioaş. Fiul lui este Amasia, al acestuia este Azaria, iar al acestuia este Ioatam”. Presupunând că Ozia și Ahazia sunt același individ, dintr-un singur foc la Matei au dispărut 3: Ioaș, Amasia și Azaria. Teologii consideră că dispariția lor este îndreptățită. În Cartea a Treia a Regilor, zeul Yahweh amenința: „voi stârpi din ai lui Ahab pe cei de parte bărbătească” (21:21). În Ieșirea 20:5 este descris modul în care se aplică pedeapsa divină: „Eu, Domnul Yahweh al tău, sunt un Dumnezeu zelos, care pedepsesc pe copii pentru vina părinţilor ce Mă urăsc pe Mine, până la al treilea şi al patrulea neam”. Soția regelui Ioram și mama lui Ahazia era Atalia, fiica lui Ahab. Prin urmare, conform amenințării lui Yahweh, ar trebui să dispară 3 sau 4 generații de urmași ai lui Ahab, adică Ahazia, Ioaș, Amasia și Azaria. Ultimii 3 au dispărut din Evanghelia lui Matei, însă nu și primul. Matei îl numește Ozia iar Cronicile Ahazia. Este fără îndoială același personaj, ținând cont că în alte cărți ale Vechiului Testament el este numit Ohozia. Dacă blestemul lui Yahweh ar fi avut un rezultat real, ceea ce ar fi dus la dispariția a 3 sau 4 generații de urmași ai lui Ahab, cum se face că primul, Ozia / Ohozia / Ahazia, nu a dispărut, ci doar următorii 3? Și din moment ce ei n-au dispărut decât din lista lui Matei, dar nu și în realitate, conform Vechiului Testament, înseamnă că blestemul lui Yahweh nu s-a îndeplinit. Prin urmare, eliminarea celor 3 din lista neotestamentară nu poate fi pusă pe seama pedepsei divine aplicată de zeul evreilor urmașilor lui Ahab.
După cei 3 dispăruți, din nou avem 6 personaje comune ambelor liste (Ioatam, Ahaz, Iezechia, Manase, Amon și Iosia), însă minunea nu durează prea mult și mai dispare unul. La Matei, „Iosia a născut pe Iehonia şi pe fraţii lui, la strămutarea în Babilon”, iar în Cronici „Fiii lui Iosia au fost: întâiul născut Iohanan, al doilea Ioiachim, al treilea Sedechia şi al patrulea Şalum. Fiii lui Ioiachim au fost: Iehonia, fiul lui; Sedechia, fiul lui”. În prima, Iosia este tatăl lui Iehonia, iar în a doua e bunicul lui. Se pare că Ioachim a fost eliminat ca să-i iasă numărătoarea lui Matei, care scria că: „toate neamurile de la Avraam până la David sunt paisprezece; şi de la David până la strămutarea în Babilon sunt paisprezece; şi de la strămutarea în Babilon până la Hristos sunt paisprezece neamuri” (1:17). Conform istoriei oficiale a evreilor, Iehonia a fost detronat și dus ca sclav în Babilon, alături de o mare parte a poporului iudeu. De la David până la Iehonia sunt 15 generații (fără cei 3 eliminați mai devreme). Astfel, ca să iasă la numărătoare 3 grupe de câte 14 (numerologia fiind o parte extrem de importantă a misticismului evreilor), Ioachim, tatăl lui Iehonia, a fost considerat cantitate neglijabilă și eliminat din listă. Ceea ce i-a dat totuși calculele peste cap lui Matei, deoarece de la Iehonia până la Isus au mai rămas 13 generații. Dacă nu l-a dus capul să nu-l șteargă pe Ioachim, ci să-l mute mai jos, ca să iasă numărătoarea…
Zorobabel
În ambele cărți, fiul lui Iehonia este Salatiel, pe care îl întâlnim și în Evanghelia lui Luca. Numai că problema se complică din nou: dacă în cele două evanghelii, a lui Matei și a lui Luca, Zorobabel este fiul lui Salatiel, în Cartea Întâia a Cronicilor este nepotul său: „Fiii lui Iehonia, cel dus în robie, au fost: Salatiel, Malchiram, Pedaia, Şenaţar, Iecamia, Hoşama şi Nedabia. Iar fiii lui Pedaia au fost: Zorobabel şi Şimei”. Cartea întâia a lui Ezdra, Cartea lui Neemia și Cartea lui Agheu din Vechiul Testament confirmă varianta evangheliilor, numindu-l „Zorobabel, fiul lui Salatiel”. Dacă ar fi un meci, Salatiel ar câștiga poziția de tată a lui Zorobabel cu scorul de 5 la 1. De la Zorobabel, fiecare dintre cele 3 cărți biblice alege un drum diferit. Luca vorbește despre „Resa, fiul lui Zorobabel”, Matei afirmă că „Zorobabel a născut pe Abiud”, iar Cronicile spun că „fiii lui Zorobabel au fost: Meşulam şi Hanania, şi sora lor Şelomit”. Trei variante diferite în Biblie despre un singur personaj! Era de așteptat ca redactorii biblici să se pună de acord mai ales în cazul lui Zorobabel, care este unul dintre eroii evreilor, el fiind cel care a adus acasă iudeii eliberați din Babilon, a construit templul din Ierusalim și a guvernat provincia persană Iudeea. Dar probabil avem așteptări prea mari din partea unora care au trăit acum două milenii și jumătate…
Dacă cele două genealogii biblice ale lui Isus sunt întortocheate, a mai apărut o variantă, care să le dea de tot peste cap. Filosoful grec Celsus scria în secolul al doilea că unii evrei susțineau că Isus a fost fiul unui soldat, numit Panthera. Episcopul Epiphanius din Salamis a încercat în secolul patru să repare ce a stricat Celsus, afirmând că Iacov, tatăl lui Iosif în Evanghelia lui Matei, era poreclit Panther. Se pare că nimeni n-a preluat ipoteza fantezistă a lui Epiphanius. Mai mult, în Evul Mediu, mai multe texte din Talmud l-au numit pe Isus fiul lui Pantera / Pandera, pe care l-au considerat a fi un soldat roman. În 1859, în Bingerbruck din Germania s-au descoperit mormintele a 9 soldați romani. Spre disperarea capilor creștinismului, unul dintre morminte îi aparținea soldatului Tiberius Iulius Abdes Pantera din Cohorta 1 Saggitariorum, care a trăit între anii 22 i.Hr. – 40 d.Hr. Piatra de mormânt menționa că soldatul era originar din Sidonia și că a făcut parte din armată timp de 40 de ani. În acea perioadă, Cohorta 1 Saggitariorum a staționat în Iudeea și mai apoi în Bingen din Germania. Ceea ce înseamnă că în momentul nașterii lui Isus, conform ipotezei oficiale, în Iudeea se afla într-adevăr (cel puțin) un soldat numit Pantera. Dacă este vorba despre același soldat din Talmud și din povestea lui Celsus, n-avem cum să știm. Dar măcar această variantă este mult mai puțin încurcată decât genealogia lui Isus din Noul Testament. Însă în veci creștinismul nu va accepta această ipoteză din cel puțin două motive: ar demonstra că Isus nu era de natură divină și că nici nu era un urmaș al lui David, așa cum încearcă să demonstreze cele două genealogii neotestamentare.
De ce era nevoie ca Isus să fie neapărat un urmaș al lui David? Pentru a se împlini profețiile Vechiului Testament referitoare la Mesia, salvatorul evreilor. În Cartea a Doua a Regilor, profetul Natan îi proorocește regelui David: „Iată Domnul îţi vesteşte că-ţi va întări casa, iar când se vor împlini zilele tale şi vei răposa cu părinţii tăi, atunci voi ridica după tine pe urmaşul tău, care va răsări din coapsele tale şi voi întări stăpânirea sa. Acela va zidi casă numelui Meu şi Eu voi întări scaunul domniei lui în veci. Eu voi fi aceluia tată, iar el Îmi va fi fiu; de va greşi, îl voi pedepsi Eu cu toiagul bărbaţilor şi cu loviturile fiilor oamenilor, dar mila Mea nu o voi lua de la el cum am luat-o de la Saul, pe care l-am lepădat înaintea feţei tale. Casa ta va fi neclintită, regatul tău va rămâne veşnic înaintea ta şi tronul tău va sta în veci” (7:12-15). În Psalmi, Yahweh vorbește despre aceeași promisiune făcută lui David: „Făcut-am legământ cu aleşii Mei, juratu-M-am lui David, robul Meu: Până în veac voi întări seminţia ta şi voi zidi din neam în neam scaunul tău” (88:4-5) și „Din rodul pântecelui tău voi pune pe scaunul tău” (131:11). Profeția se întâlnește și la Isaia: „Jilţul lui se va întări prin milostivire şi pe el va şedea de-a pururi în cortul lui David un judecător apărător al pricinei drepte şi râvnitor dreptăţii” (16:5), dar și la Ieremia: „Iată vin zile, zice Domnul, când voi ridica lui David Odraslă dreaptă şi va ajunge rege şi va domni cu înţelepciune; va face judecată şi dreptate pe pământ. În zilele Lui, Iuda va fi izbăvit şi Israel va trăi în linişte” (23:5-6). Tot Isaia proorocea: „O Mlădiţă va ieşi din tulpina lui Iesei (tatăl lui David) şi un Lăstar din rădăcinile lui va da. Şi Se va odihni peste El Duhul lui Dumnezeu, duhul înţelepciunii şi al înţelegerii, duhul sfatului şi al tăriei, duhul cunoştinţei şi al bunei-credinţe (…)Pe cel aprig îl va bate cu toiagul gurii Lui şi cu suflarea buzelor Lui va omorî pe cel fără de lege. (…) Atunci lupul va locui laolaltă cu mielul şi leopardul se va culca lângă căprioară; şi viţelul şi puiul de leu vor mânca împreună şi un copil îi va paşte. Juninca se va duce la păscut împreună cu ursoaica şi puii lor vor sălăşlui la un loc, iar leul ca şi boul va mânca paie; pruncul de ţâţă se va juca lângă culcuşul viperei şi în vizuina şarpelui otrăvitor copilul abia înţărcat îşi va întinde mâna. Nu va fi nici o nenorocire şi nici un prăpăd în tot muntele Meu cel sfânt! (…) Şi în vremea aceea, Mlădiţa cea din rădăcina lui Iesei va fi ca un steag pentru popoare; pe Ea o vor căuta neamurile şi sălaşul Ei va fi plin de slavă (…) Atunci pizma lui Efraim va înceta şi duşmanii lui Iuda vor fi zdrobiţi (…) se vor avânta în latura Filistenilor la apus şi vor jefui împreună pe feciorii răsăritului; asupra Edomului şi Moabului îşi vor întinde mâna lor, şi copiii lui Amon vor asculta de ei. Domnul va seca limba de mare a Egiptului şi mâna Lui va ameninţa groaznic Eufratul, şi-l va împărţi în şapte râuri şi se va putea trece cu piciorul” (11:1-15).
Misterele Bibliei
Aceste profeții sunt amintite și în Noul Testament. În Evanghelia lui Luca, un înger îi spune Mariei: „Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema şi Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său. Şi va împărăţi peste casa lui Iacov în veci şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit” (1:31-33). Iar în Epistola către Romani, Pavel vorbește despre evanghelia lui Dumnezeu „pe care a făgăduit-o mai înainte, prin proorocii Săi, în Sfintele Scripturi, despre Fiul Său, Cel născut din sămânţa lui David, după trup” (1:2-3), amintind și de profeția lui Isaia: „Şi Se va arăta rădăcina lui Iesei, Cel care Se ridică să domnească peste neamuri; întru Acela neamurile vor nădăjdui” (15:12).
Deși toate aceste profeții păreau să se fi îndeplinit prin Isus, mai apare o problemă în Vechiul Testament: sunt incompatibile cu cele ale lui Ieremia. Referindu-se la Iehonia, strămoș al lui Iosif în Evanghelia lui Matei, profetul spunea: „Aşa zice Domnul: «Scrieţi pe omul acesta ca lipit de copii, ca om nenorocit în zilele sale, pentru că nimeni din neamul lui nu va mai şedea pe tronul lui David şi să domnească peste Iuda!»” (22:30). La fel și despre Ioachim, tatăl lui Iehonia, pe care Matei l-a eliminat din listă pentru că îi încurca numărătoarea: „De aceea, aşa zice Domnul despre Ioachim, regele lui Iuda: Nu va mai fi din el urmaş care să şadă pe scaunul lui David; trupul lui va fi aruncat în arşiţa zilei şi în frigul nopţii” (36:30). Conform ipotezei neotestamentare, Isus este urmaș al lui Ioachim și Iehonia și a stat pe tronul lui David. Ceea ce contrazice profețiile lui Ieremia. Din fericire pentru creștinism, s-a găsit o soluție rapidă pentru această contradicție, considerându-se că blestemul a fost ridicat deoarece Iehonia s-a căit în timpul exilului babilonian. Cu toate astea, apare o altă întrebare: a împlinit Isus profețiile despre urmașul lui David? Cu siguranță, nu! Iar asta din 3 motive:
– Isus nu a stat niciodată pe tronul ori „în cortul lui David”. El nu a fost niciodată rege al Israelului ori al Iudeei. În Evanghelia lui Ioan, Isus chiar spune: „Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta. Dacă împărăţia Mea ar fi din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu predat iudeilor. Dar acum împărăţia Mea nu este de aici” (18:36). Prin urmare, dacă tronul lui Isus era în ceruri, nu poate fi vorba despre cel al lui David, care a domnit pe Pământ, în Israel. Cel puțin în scripturile evreilor, dacă nu în realitate.
who-is-Yahweh
– Profeția din Cartea a Doua a Regilor nu este despre un urmaș îndepărtat al lui David: „Iată Domnul îţi vesteşte că-ţi va întări casa, iar când se vor împlini zilele tale şi vei răposa cu părinţii tăi, atunci voi ridica după tine pe urmaşul tău, care va răsări din coapsele tale şi voi întări stăpânirea sa”. Profetul Natan spune cât se poate de clar: în momentul în care David va muri, Yahweh va pune pe tronul Israelului pe unul dintre fiii regelui. Care nu poate fi decât Solomon, conform istoriei oficiale a evreilor. Despre acest fiu, adică despre Solomon, zeul afirmă că „Acela va zidi casă numelui Meu şi Eu voi întări scaunul domniei lui în veci”. Biblia susține că Solomon este cel care a construit primul mare templu al lui Yahweh în Ierusalim, așa că el este cel care „va zidi casă numelui Meu”. Restul afirmațiilor zeului se referă la același Solomon: „Eu voi întări scaunul domniei lui în veci. Eu voi fi aceluia tată, iar el Îmi va fi fiu; de va greşi, îl voi pedepsi Eu cu toiagul bărbaţilor şi cu loviturile fiilor oamenilor, dar mila Mea nu o voi lua de la el cum am luat-o de la Saul, pe care l-am lepădat înaintea feţei tale. Casa ta va fi neclintită, regatul tău va rămâne veşnic înaintea ta şi tronul tău va sta în veci”. Și Ieremia tot despre Solomon vorbește. „Iată vin zile, zice Domnul, când voi ridica lui David Odraslă dreaptă şi va ajunge rege şi va domni cu înţelepciune; va face judecată şi dreptate pe pământ. În zilele Lui, Iuda va fi izbăvit şi Israel va trăi în linişte”. Dacă ne luăm după Vechiul Testament, Solomon este acel înțelept despre care auzise tot Pământul, cel care a menținut pacea în imperiul creat de tatăl său, David. Cu alte cuvinte, în timpul domniei lui Solomon, Iuda era izbăvit iar Israel trăia în liniște. Iar Solomon nu e Isus, din câte știm noi…
Profeția lui Isaia sub nicio formă nu se poate referi la Isus. În timpul vieții lui, acum două milenii, lupii nu locuiau laolaltă cu mieii, leoparzii nu se culcau lângă căprioară, copiii nu pășteau viței și pui de lei, junicile nu se duceau la păscut cu ursoaicele, vițeii și puii de urs nu locuiau împreună, leii nu mâncau paie iar bebelușii nu se jucau lângă culcușurile viperelor fără a păți ceva. Isus nu a fost „ca un steag pentru popoare”, pe care să-l caute neamurile, el propovăduind doar prin Iudeea, pentru iudei. În acea vreme, dușmanii lui Iuda nu au fost zdrobiți, ci dimpotrivă, Iudeea aflându-se sub stăpânire romană. Nu știm nici să-i fi jefuit atunci evreii pe filisteni la apus, pe „feciorii răsăritului” ori pe edomiți, moabiți sau amoniți. Afirmația „Nu va fi nici o nenorocire şi nici un prăpăd în tot muntele Meu cel sfânt!” este una complet falsă, ținând cont de desele revolte din acea vreme împotriva romanilor, care lăsau mereu în urmă bălți de sânge și numeroase cadavre. Yahweh n-a secat acum 2.000 de ani nici „limba de mare a Egiptului”, nici n-a împărțit Eufratul în șapte râuri, peste care să se poată „trece cu piciorul”. Doar dacă toate acestea nu s-au petrecut într-un univers paralel, nu putem considera că se referă la perioada vieții lui Isus, așa cum interpretează creștinii.
Așa-zisele profeții ale Vechiului Testament despre Solomon ori despre un Mesia viitor, care va apărea la sfârșitul timpului, au fost înțelese greșit de creștini și atribuite lui Isus, pentru a părea că el este salvatorul așteptat de evrei. La fel s-a procedat și cu multe alte proorociri. Amuzantă este interpretarea cuvintelor lui Osea: „Când Israel era tânăr, Eu îl izbeam, şi din Egipt am chemat pe fiul Meu” (11:1). Este evident că fiul lui Yahweh, chemat din Egipt, este poporul israelit. Osea chiar continuă, pentru a înlătura orice dubiu cu privire la identitatea „fiului”: „Cu cât Eu îi chemam, cu atât fugeau de dinaintea Mea şi jertfeau baalilor şi aduceau tămâieri chipurilor cioplite de idoli” (11:2).Evanghelia lui Matei este singura în care apare fuga în Egipt a Mariei, a lui Isus și a lui Iosif, de frica lui Irod care începuse să măcelărească nou-născuți. „Şi au stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească cuvântul spus de Domnul, prin proorocul: «Din Egipt am chemat pe Fiul Meu»”, continuă senin Matei, care n-a reușit să-și dea seama că a inventat o poveste doar pentru că a înțeles greșit cuvintele lui Osea. Cuvinte care nu făceau parte dintr-o profeție, ci dintr-o relatare a unor evenimente demult apuse despre poporul israelit, nu despre vreun Mesia.
Probabil cea mai controversată este profeția referitoare la nașterea dintr-o fecioară. Matei spune în evanghelia sa: „Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis de Domnul prin proorocul care zice: «Iată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu»” (1:22-23). Proorocul la care face referire Matei este Isaia. În cartea sa din Vechiul Testament, Isaia spunea: „Domnul meu vă va da un semn: Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel. El se va hrăni cu lapte şi cu miere până în vremea când va şti să arunce răul şi să aleagă binele. Că înainte ca fiul acesta să ştie să dea la o parte răul şi să aleagă binele, pământul de care îţi este teamă, din pricina celor doi regi, va fi pustiit” (7:14-16). Este destul de evident că Isus nu s-a numit Emanuel și că nu există vreo legendă creștină care să specifice meniul său format doar din lapte și miere. Dacă citim tot capitolul 7 al Cărții lui Isaia, observăm că și aici Matei a înțeles doar ce a vrut el dintr-un paragraf scos din context. Adică nimic adevărat, ca să fim cât mai exacți. Isaia scrie că „Reţin, regele Siriei, împreună cu Pecah, fiul lui Remalia, regele lui Israel” s-au hotărât să atace Iudeea. Zeul Yahweh l-a trimis pe profetul Isaia la Ahaz, regele Iudeei, cu un mesaj menit să îl încurajeze: „Ia aminte, fii liniştit şi nu te teme şi inima ta să nu se slăbească din pricina acestor doi tăciuni care fumegă”. Chiar dacă „Aram a hotărât pustiirea ta, împreună cu Efraim şi cu fiul Remaliei”, regele ar trebui să știe că „Aşa zice Domnul Dumnezeu: «Aceasta nu va fi, nici nu se va împlini!»”. Isaia l-a sfătuit pe rege să-i ceară zeului un semn, care să confirme veridicitatea profeției: „Cere un semn de la Domnul Dumnezeul tău, în adâncurile iadului sau în înălţimile cele de sus”. Ahaz a refuzat categoric: „Nu voi cere şi nu voi ispiti pe Domnul!”. Isaia însă a insistat și le-a explicat tuturor celor prezenți care va fi semnul ce le va demonstra că au parte de protecția divină a lui Yahweh: „Ascultaţi voi cei din casa lui David! Nu vă ajunge să obosiţi pe oameni, de veniţi să obosiţi şi pe Dumnezeul meu? Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn: Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel…”. În acest pasaj, pentru „fecioară”Isaia a folosit cuvântul „almah”, care desemnează o tânără aflată la vârsta pubertății, care nu a născut, deși este la vârsta care îi permite să facă asta. Termenul ebraic nu are nicio legătură cu virginitatea. O „almah” putea fi virgină sau nu, important era să fie adolescentă și să nu fi născut vreodată. Tot în Vechiul Testament, când servitorul lui Avraam căuta o soție pentru Isaac, el s-a rugat zeului său să îi trimită la fântănă o „almah” care să-i dea de băut lui și cămilelor sale. Aici, Rebecca a fost acea „almah”, adică adolescentă. Dacă era vorba despre virginitate, servitorul lui Avraam n-ar fi avut cum să-și dea seama dacă e fecioară doar privind-o. Miriam, tot o „almah”, este cea care trebuia să aibă grijă de nou-născutul Moise. În Cântarea Cântărilor 6:8 se spune că Solomon are 60 de regine, 80 de concubine și nenumărate „alamot”, pluralul pentru „almah”. Ținând cont că niciun rege nu își aduna femei pentru a se uita la ele, nu poate fi vorba despre fecioare, ci despre adolescente care nu au născut încă. Pasajul indică femeile cu care Solomon făcea sex: regine și concubine de vârste diverse, cu sau fără copii, dar și adolescente care nu au născut. Cu toate astea, „almah” a fost tradus în greacă prin „parthenos”, adică „virgină”, ceea ce l-a făcut pe Matei să înțeleagă greșit cuvintele lui Isaia. Profetul i-a spus regelui Ahaz că o „almah”, adică o adolescentă, va rămâne însărcinată și va naște un fiu, pe care îl va numi Emanuel. Înainte ca acest copil să crească, „pământul de care îţi este teamă, din pricina celor doi regi, va fi pustiit” și „va rade Domnul cu un brici, luat de împrumut de dincolo de Eufrat, pe regele Asiriei, capul, părul de pe trup şi îi va smulge şi barba”. Așadar, Isaia s-a referit la o adolescentă care a născut un băiat, pe care l-a numit Emanuel, în anul 734 i.Hr.., nicidecum la Maria și la Isus. De fapt, fecioria Mariei nu există în Noul Testament decât în evangheliile lui Matei și Luca, cei doi care au întocmit arborii genealogici controversați ai lui Isus. Evangheliile lui Marcu și Ioan dar și epistolele lui Pavel nu menționează nașterea dintr-o virgină. Dacă și această parte a fost inventată pentru a se îndeplini o profeție prost înțeleasă, atunci înțelegem de ce lipsește din cea mai mare parte a Noului Testament.
Totuși descendența lui Isus, atât de încurcată și plină de falsuri ori de contradicții, are o rezolvare extrem de simplă. Atât în lista lui Matei, cât și în cea a lui Luca, Iosif este urmașul lui David. Însă, conform doctrinei creștine, Iosif nu a contribuit în vreun fel la concepția lui Isus. A fost tatăl lui adoptiv, prin urmare Isus nu putea fi considerat „din coapsele”, „din rodul pântecelui” sau „din sămânţa lui David, după trup”, ori „din tulpina lui Iesei”, atât timp cât nu aveau același sânge. Nimic din materialul genetic al miticului rege israelit nu avea cum să ajungă în Isus, ci poate doar în Iosif, dacă și-ar fi rezolvat problema celor două genealogii confuze. Teologii au încercat să explice această neregulă prin prisma moștenirii legale. Cu alte cuvinte, chiar dacă nu era fiul natural al lui Iosif, Isus devenea moștenitorul legal al lui Iosif, așadar urmaș al lui David. Și Luca ne spune că „Iisus Însuşi era ca de treizeci de ani când a început (să propovăduiască), fiind, precum se socotea, fiu al lui Iosif”. E drept că, pentru toată lumea care îl credea fiul lui Iosif, Isus era moștenitorul legal al tatălui său și descendentul lui David. Însă pentru cei care cunosc „adevărul” biblic, adică neamestecul genelor lui Iosif în concepția lui Isus, fiul Mariei nu poate fi sub nicio formă „din coapsele”, „din rodul pântecelui” sau „din sămânţa lui David, după trup”. Profețiile susțin că Mesia evreilor va avea ADN-ul lui David, nu că va fi un urmaș prin adopție. Prin urmare, Isus nu este urmașul lui David, ceea ce înseamnă că așa-zisele profeții mesianice nu s-au îndeplinit, iar Matei și Luca s-au chinuit inutil să compună genealogii confuze. Iar creștinii se văd puși în fața unei dileme, fiind nevoiți să-i aleagă tatăl lui Isus. Dacă era fiul lui Dumnezeu, nu era urmașul lui David, prin urmare nu putea fi Mesia evreilor. Dacă era fiul lui Iosif, e posibil să fi fost urmașul lui David (doar după ce s-ar fi clarificat inadvertențele dintre cele două genealogii), însă și-ar pierde descendența divină, implicit rolul de zeu în trinitatea creștină. Nu pot fi valabile ambele variante, după cum am văzut, și oricare dintre ele ar fi aleasă, niciuna nu ar fi destul de bună în lipsa celeilalte. Și atunci, ce e de făcut?
Ținând cont de mult prea multele inadvertențe, confuzii, interpretări eronate, minciuni și contradicții, s-a gândit cineva că poate povestea lui Isus nu este decât o mare invenție, la fel ca descendența lui din David?
https://secretelezeilor.ro/hitler-mesia-sau-antihrist/
https://secretelezeilor.ro/hitler-mesia-sau-antihrist/
////////////////////////////////////////
Lumea rusă a lui Putin : barbarie şi crimă organizată
Ioan Stanomir
Eliberarea Hersonului este începutul sfârşitului lumii ruse pe care o promitea putinismul în februarie 2022. Arhitectura acestui nou imperiu, menit să egaleze tăria de granit a statului lui Stalin, este pe cale să se fisureze. Unul dintre teritoriile smuls prin rapt pirateresc Ucranei cunoaşte, în fine, emanciparea de sub jugul ocupaţiei ruse. Simulacrul de referendum, celebrat la Kremlin, este deja istorie.
Rusia lui Putin îşi dezvăluie, din ce în ce mai limpede, autentica ei natură- un amestec de corupţie endemică, autocraţie şi crimă organizată. Regimul care durează de mai mult de două decenii se află la un capăt de drum. Mai devreme sau mai târziu, complicii lui Putin îl vor elimina pe cel care, din tiran temut, devine o piedică în calea ascensiunii lor către puterea absolută.
Războiul din Ucraina a accelerat, dramatic, acest proces de expansiune al crimei organizate. În absenţa unei armate care să susţină agresiunea, milţiile private cecene şi grupările de mercenari sunt imaginea Rusiei lui Putin. Impunitatea cu care acestea acţionează este semnul unei mutaţii ce va modela destinul Rusiei, în circumstanţele ce vor urma căderii dictatorului.
Căci autocraţia lui Putin a eliminat, programatic şi premeditat, orice alternativă politică şi a redus naţiunea rusă la o masă amorfă de supuşi incapabili de reacţie civică. Mai mult decât oricând după 1991, puterea se confundă cu un tiran şi cu clica lui. Iar în jurul acestora se află instrumentele mafiote care le sunt indispensabile.
Dincolo de grotescul sanguinar, cariera acestui criminal stăpân al Ceceniei ilustrează patologia putinismului. Autonomizarea lui Kadîrov este grăbită de lărgirea spaţiului de manevră care i se oferă. Gangsterul descoperă ambiţia unui destin politic care să depăşească graniţele feudei sale din Cauzaz. Cât despre mercenarii Wagner, ei sunt întruchiparea acestei Rusii în care privatizarea violenţei acordă criminalilor blazonul respectabilităţii.
Viitorul Rusiei va fi decis nu de poporul domesticit, ci de cei care, în toţi aceşti ani, au crescut în acest mediu dominat de patologia putinistă. Moştenirea lui Putin este acest peisaj din care instituţiile şi societatea civilă au dispărut, spre a face loc unei sinteze redutabile de cleptocraţie şi vocaţie criminală. Statul în stat al cecenilor şi al mercenarilor poate deveni modelul de la care să pornească construcţia unei Rusii fără Putin.
Ar fi naiv să sperăm în apariţia unui viitor al Rusiei care să mai aibă ceva în comun cu reformismul sau moderaţia. Vidul creat de Putin este mediul ideal pentru proliferarea unei specii de animal de pradă încă şi mai feroce. Reflexele lor de comportament sunt modelate de apetitul barbariei. Grobianismul creşte pe solul hrănit de trecutul infracţional.
Putin a plasat statul rus în fundătura unui impas istoric. Ceea ce poate urma este un un interval de volatilitate evocând timpurile întunecate ce au precedat instaurarea Romanovilor, la început de secol XVII. Dar, dincolo de cruzimea noilor candidaţi la puterea supremă, un factor de continuitate se menţine: vocaţia expansionistă a unui imperiu.
Iată de ce , în absenţa unei mutaţii de adâncime a statului , atât de improbabilă, pacea cu Rusia este doar un armistiţiu. Concesiile de moment sunt urmate, inevitabil, de revenirea imperialistă. Prudenţa ne obligă, aşadar, să abandonăm iluziile . Confruntarea cu Rusia este una a duratei lungi. Rusia de după Putin nu va fi mai puţin neliniştitoare decât Rusia de acum. Îndiguirea Rusiei este singura politică realistă a Occidentului. Viitorul Rusiei trebuie decis de ruşii înşişi: între barbarie şi decenţă, alegerea ultimă este a lor.
https://www.contributors.ro/lumea-rusa-a-lui-putin-barbarie-si-crima-organizata/
/////////////////////////////////////
Care dintre ruși este membru al Lojii Masonice.
Masonii sunt cea mai închisă societate din lume. Există zvonuri despre bogăția uimitoare a masonilor, despre influența lor puternică asupra politicii mondiale, despre implicarea lor în răsturnarea monarhilor și a revoluțiilor… Într-un cuvânt, există mituri mai mult decât suficiente în jurul „masonilor”. Care dintre ele sunt adevărate?
De unde au venit
Data exactă a originii organizației masonice este cunoscută – 24 iunie 1717. În această zi, prima loja a „masonilor” și-a început activitatea în Anglia. Cele patru societăți care se aflau în acel moment la Londra erau numite la fel ca și tavernele în care se adunau participanții lor: „Gâscă și o foaie de copt”, „Coroană”, „Mer”, „Perie de struguri”. Pe 24 iunie s-au unit solemn și au devenit Marea Lojă a Londrei. Această zi este încă sărbătorită ca principala sărbătoare a masonilor.
Mai târziu, reprezentanți ai nobilimii, inteligenței și oamenilor de afaceri au început să se alăture societății masonilor. Apartenența la o frăție secretă a devenit la modă. În plus, intelectualilor le-au plăcut ideile de egalitate și fraternitate, dorința de dezvoltare spirituală propovăduită de masoni. Francmasonii și-au dezvoltat propriile rituri și simboluri secrete care sunt și astăzi în vigoare.
Care sunt scopurile
De ce este nevoie deloc de lojile masonice, ce discută ele atunci când se adună, ce sarcini își pun?
După cum explică înșiși francmasonii, primul lor obiectiv este să se îmbunătățească pe ei înșiși și pe lumea din jurul lor. Toți cei care se alătură lojei lucrează neobosit pe sine, ajutându-l pe celălalt să devină mai bun: mai educat, tolerant, înțelegător.
Al doilea obiectiv important Masoni – caritate. În unele state, lojele masonice includ sute de mii de oameni, dintre care mulți sunt foarte bogați, deschid spitale în țările din Lumea a treia, oferă asistență bolnavilor și finanțează activitatea instituțiilor de învățământ.
Ce se află în spatele ritualurilor lor
Masonii sunt uneori numiți aproape o sectă religioasă. Aceste gânduri sunt provocate de zvonuri interesante despre ritualurile misterioase, frumoase și profund semnificative ale lojei masonice. De exemplu, șeful Lojii este numit „Venerabilul Maestru”, se numesc unul pe altul „frați”, este imposibil ca o persoană neinițiată să ajungă la întâlnire – locul și timpul sunt păstrate într-un astfel de secret. Și totuși nu este o sectă. Mai mult, francmasonii evită să vorbească despre religie. Iar mecanismele dezvoltate de-a lungul secolelor nu permit Ordinului Francmasonilor să se transforme într-o sectă religioasă. De exemplu, liderii lojii se schimbă constant – Venerabilul Maestru nu poate rămâne așa mai mult de trei ani.
Secretele lor
Nici francmasoneria în ansamblu, nici lojile sale individuale nu ascund însuși faptul propriei existențe. În plus, orice membru al Lojii are dreptul să-și declare destul de deschis apartenența la francmasoni.
Dar nu are dreptul să spună același lucru despre alți francmasoni – dezvăluirea este sub cea mai strictă interdicție.
Se presupune că trebuie să păstreze cuvinte și semne secrete prin care masonii se recunosc între ei, ritualuri speciale.
Ei și politica
Se crede că masonii conduc lumea. Cel mai probabil, aceasta este o exagerare puternică cauzată de zvonurile de lungă durată despre „conspirația masonică evreiască”. Da, în multe țări oameni foarte influenți sunt membri ai frăției. Cu toate acestea, masonii nu sunt implicați în politică – au alte scopuri. Prin tradiție, aproape toți președinții SUA au fost francmasoni: nu degeaba chiar și bancnotele au un semn masonic.
În Rusia, astăzi sunt apreciate conexiuni destul de diferite. Desigur, francmasonii autohtoni ar dori ca politicieni de seamă, oligarhi și marii oameni de afaceri să aparțină ordinului lor. Dar politicienii și oligarhii au nevoie de vechi rituri romantice și conversații filozofice? Au timp pentru asta? Și vor ca numele lor să fie menționate în legătură cu niște întâlniri și proiecte secrete? Foarte indoielnic.
Cum să ajungem acolo
După cum sa menționat deja, masonii au dreptul să vorbească deschis despre apartenența lor la ordin. Dacă cineva care vrea să se alăture știe despre asta, trebuie să ia inițiativa, nimeni nu-l va invita, pentru că campania este interzisă.
Dacă o persoană dorește cu adevărat să se alăture ordinului, dar nu are un singur francmason pe care îl cunoaște, nu contează: astăzi puteți găsi informații despre lojele pe internet și puteți aplica prin e-mail. Ea va fi luată în considerare. Candidatul („profan”) va avea nevoie de 2-3 garanți și va trebui, de asemenea, să treacă printr-un vechi rit de trecere, descris în detaliu în roman L. Tolstoi”Razboi si pace”. În prezent, ritualurile nu s-au schimbat prea mult. Membrii lojei votează, iar trei voturi „împotrivă” sunt suficiente pentru ca candidatul să fie închis pentru totdeauna astfel.
Dacă devine clar că o persoană, luptă pentru Loja, urmărește un câștig material sau dorește să obțină beneficii sociale, drumul acolo îi este blocat. Masonii adevărați se străduiesc pentru un singur lucru: să-și dezvăluie potențialul spiritual și să-i ajute pe alții.
Privilegiul bărbaților
Doamnelor nu le este permis să intre în lojele masonice. Așa s-a întâmplat istoric. Deși astăzi în unele țări încep să fie practicate „loji mixte”, unde femeile sunt permise.
Care celebritate a fost francmason?
Acest lucru poate fi spus doar cu un anumit grad de probabilitate, având în vedere secretul strict al unor astfel de date. În Rusia, se obișnuiește să se facă referire la masoni, de exemplu, LA FEL DE. Pușkin, A.V. Suvorova, N.M. Karamzin, A.S. Griboyedov, A.F. Kerensky, N.S. Gumiliov.
Apropo: Una dintre legende spune că Mozartîn opera sa Flautul magic, a vorbit despre secretele lojei masonice, pentru care a fost ucis. Până astăzi, masonii tratează această lucrare cu o reverență deosebită. Când Flautul fermecat de Mozart, în special, aria Maestrului, sună din nou la Opera din Viena, câteva zeci de ascultători se ridică în sală, parcă de acord. Aceștia sunt masoni.
Locotenent-colonel al Corpului Inginerilor de Căi Ferate. Poet. Membru al Războiului Patriotic din 1812 și al campaniilor străine din 1813. În timp ce slujea în orașul Tomsk (1813-1817), a devenit apropiat de M.M. Speransky și a devenit colaboratorul său cel mai apropiat. Decembrist, membru al Societății de Nord. După răscoala decembristă, a petrecut aproximativ douăzeci de ani în izolare, dând dovadă de un curaj rar și stăpânire de sine. Stânga „Memorii masonice”. A participat la elaborarea unui plan pentru răscoala din 14 decembrie 1825, vorbind în favoarea acțiunii decisive și implicarea maselor în răscoală. Era programat ca membru candidat al Guvernului provizoriu. În cadrul anchetei, a prezentat o declarație despre apartenența la o societate secretă și acord cu planurile sale, a scris că discursul din 14 decembrie „nu a fost o rebeliune, că spre rușinea mea am numit-o de mai multe ori, ci prima experiență a unui revoluție politică în Rusia, o experiență venerabilă în viața de zi cu zi și în ochii altor popoare luminate. Dintre decembriștii supraviețuitori, el a suferit cea mai severă pedeapsă: a fost condamnat la muncă silnică veșnică, dar a fost ținut din 1827 până în 1846 în izolare a ravelinului Alekseevsky din Cetatea Petru și Pavel. În cetate nu avea voie să comunice cu nimeni, din cărți avea voie să citească doar Biblia. Membru al lojei „Alesul Mihai” în 2 gr. Membru fondator și Mare Secretar al Lojii „Soarelui de Est” din Tomsk, 1818-1819.
Există suficiente mituri și presupuneri în jurul celei mai închise societăți din lume, dar nu toate corespund realității. Se crede, de exemplu, că francmasonii reglementează aproape în totalitate toată politica internațională, deși de fapt problemele religioase și politice nu sunt discutate în frăție. În același timp, mulți oameni de stat și public, personalități culturale, personalități celebre sunt membri ai lojilor.
Care sunt francmasoni moderni……………………………………………………………………. CONT. AICI https://goaravetisyan.ru/ro/kto-iz-rossiyan-vhodit-v-masonskuyu-lozhu-kto-v-rossii-taino-hodit-v/
/////////////////////////////
Deconspirarea masoneriei
Pionii lui Putin. Masonul Stelian Nistor despre agentul Golovin: „Știam că a fost ofițer KGB“
Masonul Stelian Nistor este Mare Comandor al Ritului Scoțian Antic și Acceptat. A lucrat îndeaproape cu colonelul Golovin. La fel și cu ministrul Lucian Șova, de la Transporturi.
Pentru a-și arăta influența, a mers cu o delegație a masoneriei Greciei la deputatul Florin Iordache, fost ministru al Justiției și inițiatorul Ordonanței 13. Unul dintre discipolii săi, masonul George Ivașcu, a ajuns ministru al Culturii în Guvernul României. George Ivașcu este poreclit de frații masoni „Piticul“.
Masonul Stelian Nistor
Marele Comandor Stelian Nistor a povestit pentru Newsweek România cum i s-au intersectat drumurile cu Golovin. În urmă cu mai mulți ani, acesta din urmă reprezenta interesele economice ale Rusiei în România. Nu își mai aduce aminte în ce an l-a cunoscut.
„A fost un proiect de oportunitate pentru cele două țări. Ei erau prezenți aici. Golovin era reprezentantul statului rus. Avea mandat pe economic, pentru termocentrale și cărbuni. Cred că știu lucrul ăsta și din presă. Cred că era vorba de recuperarea unei creanțe a statului rus din România“, a declarat Stelian Nistor.
„A fost un proiect nereușit”
Ulterior, relația dintre Golovin și Nistor s-a cimentat și cei doi au decis să facă afaceri împreună. Nimic concret, mai zice masonul șef: „Am încercat să facem afaceri, dar nu am lucrat nimic. Nu mai știu cum a început afacerea. Știu că a fost un proiect nereușit. La un moment dat ne interesa… era o fereastră de oportunitate pentru România. Nu vă pot detalia. Golovin era în aceeași fereastră de oportunitate pentru România. Nu mai știu cum a fost. Dar totul a fost în cadrul legal. Sigur că știam că a fost ofițer KGB. Trebuia să fie de undeva“.
Stelian Nistor a lăsat să se înțeleagă că serviciile de informații românești au fost tot timpul la curent cu relația dintre el și Golovin: „Știu că a fost un proiect nereușit. Repet, a fost o încercare care nu s-a mai făcut. Avea o fabrică de autobuze. De ceva la modul ăsta. Nu e nimic subversiv în toate acestea. Autoritățile competente nu le află și ele odată cu noi? Ele sunt de când s-a petrecut“.
Întrebat cum a ajuns George Ivașcu la Cultură, Stelian Nistor a încercat să fie protector: „Domnul Ivașcu nu are nicio legătură cu rușii. E un om care e în cultură. Nu înseamnă că suntem foarte apropiați. Este directorul celui mai performant proiect cultural, Teatrul Metropolis. Cunoaște sistemul cultural și este recunosct ca atare. E un om de succes. E recunoscut ca atare de sistemul cultural. Nu e vărul meu din Fălticeni“.
Cât despre ministrul Lucian Șova, Stelian Nistor a negat vehement orice legătură actuală: „Cu Șova nu am vorbit de nouă – zece ani. Nu am vorbit, nu ne-am văzut“.
Pionii lui Putin. Masonul Stelian Nistor despre agentul Golovin: „Știam că a fost ofițer KGB“
////////////////////////////////////////////
COMPLOT- Un mason rus, fost consilier al lui Putin şi al lui Voronin, implicat în suspendarea lui Băsescu
Ion Preasca
Cunoscutul ziarist român Robert Turcescu a prezentat la postul B1 TV şi pe blogul său, un document care are legătură cu prezența în România în luna iunie a lui Alexander Kondyakov, membru al Marii Loji Masonice Ruse, director executiv al unui centru de analiză politică din Moscova dar şi consilier al Kremlinului şi al expreședintelui Republicii Moldova, Vladimir Voronin.
Suspendarea președintelui României Traian Băsescu poate avea și alte substraturi în afară de cel politic, invocat de liderii USL, care consideră că acesta nu a cârmuit cum se cuvine ţara în perioadă de criză. Astfel, Robert Turcescu a prezentat joi în cadrul emisiunii „Sub semnul întrebării”, difuzată de B1 TV, un document care scoate la iveală unele informații importante, care ar putea avea legătură cu suspendarea șefului statului român.
Astfel o firmă din România, Unio SA solicita aprobarea unei vize de România în perioada 25 mai – 25 iunie 2012 pe numele lui Alexander Kondyakov de la International Consulting Corporation Rusia. Motivul invocat este înfiinţarea unei societăţi comerciale mixte.
Ţinând cont de faptul că Alexander Kondyakov s-a aflat în România şi în aprilie 2007 în ajunul precedentului referendum prin care se încerca demiterea lui Traian Băsescu, actuala vizită a acestuia ar avea legătură directă cu referendumul din 29 iulie 2012, a constat Robert Turcescu, care a publicat mai multe materiale pe blogul său.
De notat că în 2007, evz.ro, dezvăluia că Alexander Kondyakov, s-a întâlnit, la București, cu premierul de atunci Călin Popescu-Tăriceanu, cu senatorul PNL Radu Stroe și cu Cozmin Guşă, liderul PIN.
Potrivit acestora, unul dintre obiectivele vizitei lui Kondyakov a fost negocierea unei deplasăari oficiale a premierului Tăriceanu la Moscova. Discuția a avut loc fix cu o săptămână înainte de suspendarea președintelui Băsescu în aprilie 2007.
Mason, consilier, KGB-ist
Cozmin Gușă, care a fost şi consilierul lui prim-vicepreşedintelui Parlamentului Republicii Moldova Vlad Plahotniuc, a recunoscut la postul B1 TV că îl cunoaște pe Alexander Kondyakov, dar că nu a mai vorbit cu el din 2010. De asemenea, acesta a arătat că l-a cunoscut mai bine pe acesta în timp ce Mihail Casianov era primul ministru al Rusiei. Între timp, acesta a cochetat cu formarea unui partid împotriva lui Putin. „Acela a fost și momentul în care rolul lui Kondyakov pe culoarele Kremlinului s-a diminuat. El este în continuare un om foarte bine conectat în Rusia, datorită poziției pe care a avut-o, de secretar general al Marii Loji Masonice din Rusia şi de aici legăturile cu România și masonii români”, a declarat Cozmin Gușă.
Pe lângă centrul de analiză politică Novocom, de la Moscova, Kondyakov mai are o firmă cu același profil, New Communications, cu sediul la New York.
Din datele făcute publice aflăm despre Kondyakov că a lucrat în epoca sovietică în cadrul agenţiei de presă a URSS TASS. la începutul anilor 90 a devenit consultant politic.
Numele lui Alexandr Kondiakov apare pe internet ca director executiv al NOVOCOM, un centru de analiză politică din Moscova care asigură diferitor organizaţii politice, dar şi Guvernului Rusiei şi Preşedintelui Putin consultanţă în domeniul informaţiilor.
El este totodată membru al mişcării ruse „Liderii viitori ai noului mileniu” şi al Marii Loji Masonice Ruse.
Conform unei prezentări de pe site-ul Centrului European de Studii Politice, Kondyakov a fost şi consultant al expreşedintelui Republicii Moldova, Vladimir Voronin.
În anul 2009, Kondyakov şi partenerii săi de la Centrul Novocom au fost implicaţi în campaniile electorale din Republica Moldova, dar nu anunţă pe pagina WEB pentru care forţă politică.
Traian Băsescu: „Au înlocuit plutonul de militari cu ordonanţele de urgenţă”
Eugen Ovidiu Chirovici: „În Masonerie, criteriul bogăţiei e nesemnificativ”
/////////////////////////////////////////
Doar o parte a recoltei ILIESCIENE (luata prin privati-hotie)…Susținătorii lui Putin cu afaceri în România. Oțelării și termocentrale închise, masoni și softuri rusești
Autor: Sorin Ozon
Alexander Kondyakov fost general KGB, Mare Secretar al Marii Loje Masonice Ruse și consilier al lui Putin și Igor Borovikov, președintele grupului rusesc Softline care vândut softuri instituțiilor româneștiDepartamentul de Trezorerie al Statelor Unite a întocmit, acum patru ani, o listă care cuprinde 201 nume ale celor mai apropiate persoane de Kremlin.Administrația americană a realizat așa numita „lista lui Putin” pentru cazul în care se vor aplica sancțiuni menite să pedepsească Rusia pentru amestecul în alegerile din SUA din 2016, precum și pentru încălcări ale drepturilor omului, anexarea Crimeei și operațiunile militare din Ucraina.Pe lista oligarhilor care-l lingușesc pe Putin, opt dintre ei sunt implicați în afaceri și în România.Pe lângă persoanele de pe lista întocmită de Trezoreria SUA, în România mai sunt si alți afaceriști ruși protejați direct de Putin.Securiști fără frontiereVictor Ustinov, fost atașat comercial al Rusiei în România, este unul dintre ei.În prezent el are o afacere în România prin firma Unita Construct SRL, deschisă în anul 2001. Ustinov este asociat cu fiul său Alexey Ustinov și el născut la Moscova. Firma celor doi ruși se ocupă cu dezvoltarea imobiliară și nu a avut la vedere cine știe ce activitate.Doi ani mai devreme de înființarea acestei firme, în anul 1999, Ustinov se asociază la București în Global International 2000 SA cu obiect de activitate de comerţ al combustibililor solizi, lichizi şi gazoşi şi al produselor derivate.AdsFirma, deschisă, după cum vom vedea, cu scopuri dedicate, avea sediul social chiar în clădirea fostei misiuni comerciale sovietice la București deținută de statul Rus, din Piața Charles de Gaulle.Conform G4media, acum câțiva ani, clădirea a fost renovată de firma Ideal Proiect patronată de omul de afaceri Marius Dorin Lulea, unul dintre fondatorii AUR.În anul 2000, Global International 2000 intră într-un consorțiu alături de offshore-ul cipriot Projects & Sistems Ltd și firma austriacă Babkock Borsing Power cu scopul retehnologizării Termocentralei CET Mintia de la Deva.Prin acest consorțiu, susținut direct de Vladimir Putin, s-a urmărit stingerea unei datorii de aproape 22 milioane de dolari a URSS, din anii 80, rezultată din participarea României la construcția combinatului de la Krivoi Rog.Astfel, Rusia a furnizat echipamentele energetice necesare modernizării termocentralei, în valoare de 20 de milioane.AdsEchipamentele au fost livrate prin Global International 2000 SA și au zăcut în curtea termocentralei până au ieșit din garanție.Acum un an, Termocentrala Mintia Deva, parte a falimentarului Complex Energetic Hunedoara, a intrat în conservare.Offshore-ul cipriot Projects&Systems Ltd are adresa la aceași căsuță poștală cu firmele israeliencei Tonya Halpern, implicată în scandalul privatizării Hotelului Bucureşti.Tonya Halpern şi soțul ei Moshe (decedat), proveneau din serviciul de spionaj al armatei israeliene. Partenerul de afaceri al Tonyei Halpern a fost și Constantin Iavorski (despre care am povestit și într-un articol trecut), alături de care a monopolizat furnizarea cărbunelui către termocentralele româneşti.La Babcock Borsig Power compania VA-Tech deţinea zece procente și, în anul 2000, controla VA Tech Hydro, firmă implicată în scandalul retehnologizării Porţilor de Fier I şi II. Firma era reprezentată în România de Nicolae Bogdan Buzaianu (fondatorul Energy Holdings) şi partenerul său Boris Golovin (fost agent GRU).AdsÎn anul 2007, firma Global Internațional 2000 s-a asociat cu italienii de la Enel și Romelectro pentru a construi una dintre cele mai mari termocentrale pe cărbune din sud-estul Europei, la Galați. Organizația „Greenpeace” a protestat împotriva acestui proiect, care ar fi urmat să înece în poluare Galațiul, iar proiectul a fost oprit.Global International 2000 a livrat cărbune către CET-urile din Brăila, Iași și Suceava. Dar și în Republica Moldova unde în 2010 a cumpărat firma MoldIteraEnergy de la grupul rus Itera și urma să construiască o megacentrală la Cuciurgan.În 2010, Global International 2000 cumpără Uzina Termoelectrică Giurgiu SA, singurul furnizor de energie termică pentru giurgiuveni. Firma bucureșteană nu apucă să plătească suma negociată de 22 milioane lei că CJ Giurgiu răscumpără o parte din activele uzinei cu aproape 15 milioane lei, bani virați direct în conturile Global International 2000.Deznodământul a fost unul previzibil, uzina giurgiuveană a intrat în faliment.AdsÎn 2018, anul radierii firmei, asociații din Global International 2000 erau Global Energy Investments SRL din București, Engineering Company Ziomar din Rusia, ucrainenii Dimitro Pokhvata și Olga Prokhvata, rușii Victor Ustinov și Alexey Ustinov, românii Horia Constantin Bejan, Valeriu Petru Achiriloaie și Nicolae Costache și moldoveanul Boris Golovin.Victor Ustinov era reprezentantul companiei rusești Engineering Company Ziomar, casa de comerț a companiei rusești de stat ZiO Podolsk. Practic el a fost cureaua de transmisie dintre Moscova și interesele rusești din România.ZiO Podolsk este un imens producător de utilaje nucleare, implicată în mai multe scandaluri internaționale inclusiv în programul de îmbogățire a uraniului din Iran.Horia Constantin Bejan a fost director în Ministerul Industriilor. Din anii ‘80 până în 2001, Bejan a fost adjunct al Direcției Generale de Comerț Exterior. În anii ‘80, Bejan a gestionat participarea românească la construcția combinatului ucrainean de la Krivoi Rog.AdsEl era în funcție, în anul 2000, când guvernul a emis ordonanța de modernizare a CET Mintia. Tot atunci, era acționar în Global International 2000. În funcție era și cât a fost asociat în afaceri și cu Constantin Iavorski (fost angajat al oligarhului rus Roman Abramovich și fost ministru al energiei în Republica Moldova).Bejan este asociat și în firma prezentă în Global International 2000, Global Energy Investments SRL, alături de celălalt acționar, Boris Golovin.TrepădușulBoris Golovin, despre care s-a tot scris, este executantul din teren al intereselor Kremlinului în România fiind mandatat în special pe sectorul economic legat de termocentrale și cărbuni.Sarcina lui este de a pregăti terenul prin deschiderea firmelor și atragerea oamenilor după interesele dictate. Golovin s-a născut la Soroca, în Republica Moldova și a fost colonel GRU (serviciul de informații al armatei sovietice).Afacerile desfășurate în România de Golovin întrepătrund interesele rusești și lăcomia unor români de nici nu se mai distinge dacă el este cel racolat sau el atrage oameni cu influență.Printre personajele influente care au intrat în cârdășie cu fostul agent rus s-au numărat Horia Bejan (fost director în Ministerul Industriilor), Lucian Șova (fost ministru al Transporturilor și al Comunicațiilor), masonul Stelian Nistor, Dan Ioan Popescu, Hrebenciuc sau Radu Berceanu (fost parlamentar și ministru al Industriilor, Transporturilor, Agriculturii, Comerțului și Economiei).Acum câțiva ani, Golovin declara că inițial a venit în România ca reprezentant al oligarhilor ruși Igor Ziuzin și Oleg Deripaska.OțelariiIgor Zyuzin este președintele gigantului Mechel pe care-l controlează deținând peste două treimi din acțiuni.În România, Mechel a deținut mai multe oțelării: Câmpia Turzii, COS Târgovişte, Ductil Steel – Oţelu Roşu, Ductil Steel – Buzău, Laminorul Brăila şi Reparaţii Târgovişte.În 2013, Mechel a cedat activele sale din România, unei firme de apartament patronată de rușii Svetlana Chumakova şi Victor Chumakov, pentru 230 lei.În 2016, Vladimir Putin a intervenit personal pentru acordarea unui împrumut de un miliard de dolari de către banca rusească VTB cu scopul de a salva compania Mechel de la faliment.Oleg Deripaska, este prezent pe „lista lui Putin”, realizată de Trezoreria SUA. Deripaska este unul dintre cei mai influenți miliardari ruși și fondatorul gigantului rus al aluminiului Rusal.Strabag, firmă controlată de Oleg Deripaska, a câștigat licitația pentru modernizarea bazei NATO din ConstanțaAlte softuri ruseștiGrupul rusesc de firme Softline International este prezent în peste 50 de state din întreaga lume, inclusiv în România și Republica Moldova.România a fost prima țară din UE în care Softline a deschis, în 2010, reprezentanța Softline Intenational SRL.În prezent, acționarii Softline Intenational SRL sunt Zao „Softline International” din Moscova și offshore-ul cipriot Axion Holding Cyprus Limited, iar administratori sunt rusul Evgheny Tkachenko și moldoveanul Victor Margină.În 2015, rușii se extind și înființează, tot la București, firma Softline Corporate Solutions SRL având aceiași administratori ca și prima firmă și ca unic acționar Axion Holding Cyprus Limited.În 2020, firma a avut un profit de peste 11 milioane lei.Grupul rusesc Softline este condus de un Consiliu de Administrație din care fac parte milionarul Igor Borovikov – președinte, Dennis Fulling și Oleg Jelesko.Borovikov este implicat și în organizația OPORA Rusia, condusă de către Alexander Kalinin. Kalinin a fost membru în grupul de inițiativă care l-a nominalizat pe Putin pentru cel de al patrulea mandat de președinte al Rusiei.Partenerii lui Borovikov, Fulling și Jelesko au lucrat pentru americanul de origine rusă Boris Jordan, fost director executiv la Gazprom Media, care acum controlează rețeaua de televiziune NTV și grupul Sputnik.Pe 26 februarie 2022, Serviciul de Informații și Securitate din Republica Moldova a blocat site-urile sputnik.md și gagauznews.md pe motiv că „promovează informații care incite la ură și război, în condițiile stării de urgență.”Până în 2020, cele două firme din România ale lui Borovikov au semnat peste 200 de contracte publice a căror valoare se învârte în jurul sumei de șase milioane euro.Printre clienții firmelor controlate de Borovikov în România au fost SRI, Armata, Parchetul General, Parchetul Militar, Agenția Națională de Integritate și câteva consilii județene.Cel mai răsunător contract al rușilor a fost cu SRI. Spionii români au implementat proiectul „Sistemul Național de Protecție a Infrastructurilor IT&C de interes Național Împotriva Amenințărilor Provenite din Spațiul Cibernetic“, din bani europeni. Softline International a furnizat softurile pentru gestionarea vulnerabilităților rețelei și pentru whitelistare fișiere.MasoniiÎn anul 2006, firma românească Digisign SA se asociază cu cetățeanul moldovean Anatolii Coman (născut în Ucraina) și deschide la Chișinău firma Imix Digisign Group SRL.Pe atunci, firma românească (care se ocupă cu semnăturile electronice) era patronată de Victor Marcu (general și fost adjunct al fostului director SRI, Virgil Măgureanu), Cristian Morărescu, Horia Hăhăianu (fost director Transelectrica), Marius Daniel Peștină (implicat în mai multe firme de IT) și offshore-urile cipriote Comaford Limited și Conserial Limited.Anatolii Coman, fost ofițer KGB, este Mare Maestru al Marii Loji Naționale „Alianța” din Chișinău și fondator al masoneriei din Republica Moldova.Pentru a mijlocii relațiile dintre masonii români și cei ruși, în anul 2003, Coman l-a adus în România pe Alexander Kondyakov, fost general al serviciilor secrete ruse și Mare Secretar al Marii Loje Masonice Ruse.Pe de altă parte, Kondyakov a reprezentat și Novocom, firma de lobby a lui Vladimir Putin. Prin intermediul acestei firme, masonul rus ar fi oferit consultanță și lui Vladimir Voronin, fostul președinte al Republicii Moldova.Anatolii Coman a fost implicat în vreo zece firme în Republica Moldova, iar în România în șase (dintre care doar două mai sunt active). În general, firmele au obiecte de activitate legate de comerț cu combustibili și cu energie electrică.În Republica Moldova, Coman a fondat organizația Alianța Internațională Creștin Ortodoxă. O organizație similară a fost înființată de Mihail Vinulescu, în România.Vinulescu a fost un partener de afaceri al masonului cu conexiuni în Rusia Gheorghe Florea (cunoscut mai ales ca proprietar al companiei Fulger Bragadiru).Printre fondatorii organizației de la București au fost și Viorel Zoicaș (apropiat al lui Virgil Măgureanu), dar și afaceriștii Daniel și Emil Tănăsoiu.Fratele masonului moldovean, Alexandru Coman, a fost șeful Rompetrol Moldova, apoi a ajuns la conducerea Agenției Medicamentului de la Chișinău.În 2015, a fost arestat pentru că a cumpărat la suprapreț aparatură medicală pentru spitalele moldovenești. Prejudiciul a fost estimat la peste 30 milioane lei moldovenești (aproximativ 1,5 milioane de dolari).Ministrul În perioada 1988-1989, Metalexportimport exporta oțel și aluminiu în valoare de două miliarde de dolari anual. Acum, firma este falimentată.În anul 2007, controlul asupra firmei de comerț exterior a fost preluat de Rosatomstroy, parte a grupului rusesc Atomstroy, condus de rusul Serghei Shmatko, fost ministru al Energiei în perioada 2008-2012.În aceeași perioadă, guvernul de la Moscova era condus de Vladimir Putin, care îi cedase președinția lui Dmitri Medvedev.(O parte dintre informațiile din acest articol au fost publicate de Centrul Român pentru Jurnalism de Investigație) Acest text a fost copiat de pe Ziare.com Susținătorii lui Putin cu afaceri în România. Oțelării și termocentrale închise, masoni și softuri rusești
https://ziare.com/oligarhi-rusia/oligarhi-rusi-vladimir-putin-romania-1728120
///////////////////////////////////////////
Pionii lui Putin. Masoneria KGB trece Prutul
DE PETRU ZOLTAN
Stelian nistor și Radu bălănescu, cei mai grei masoni din România
Interesele spionilor ruși s-au intersectat cu afacerile masonilor șefi din România și Moldova, la care au aderat și ofițeri din rândul serviciilor secrete românești.
Anatol Coman și Boris Golovin au făcut parte din KGB și GRU, serviciile secrete sovietice, dar au fost lăsați la vatră în România, unde și-au dezvoltat afaceri și relații la cel mai înalt nivel, întinse ca o pânză de păianjen.
Colonelul (r) Boris Golovin este partener de afaceri cu ministrul Lucian Șova și cu masonul Stelian Nistor. Ultimul și-a mai pus un ministru în Guvernul României condus de Viorica Dăncilă, respectiv pe George Ivașcu, la Cultură. Cei doi miniștri reprezintă o vulnerabilitate la adresa securității României.
De la Dunăre la Tisa, tot masonul aliatu-mi-s-a
Anatol Coman a pus bazele masoneriei din Republica Moldova. A fost primul Mare Maestru al Marii Loji Naționale „Alianța“, de la Chișinău. Conform presei moldovene, apropiații lui susțin că a fost ofițer superior în KGB, comitetul securității statului din Federația Rusă. Dar și liantul dintre masoneria românească și cea rusească. El l-a adus în 2003, la București, pe Alexander Kondyakov, fost general al serviciilor secrete ruse, care a venit în calitate de mare Secretar al Marii Loje Masonice Ruse, pentru a susține alegerea lui Eugen Ovidiu Chirovici în fruntea masonilor români.
Ulterior, Kondyakov a venit în repetate rânduri la București. Ba chiar și înainte de suspendarea lui Traian Băsescu din funcția de președinte al României, în 2012. Atunci, Băsescu a lăsat să se înțeleagă că masonul rus ar fi avut mai multe întâlniri cu politicienii români și ar avea legătură cu suspendarea sa.
Tot în aceea perioadă s-a menționat că masonul ar reprezenta Novocom, firmă de lobby a lui Vladimir Putin. Prin intermediul acesteia, masonul ar fi oferit consultanță și lui Vladimir Voronin, fost președinte al Republicii Moldova. Într-un interviu dat agenției Newsin, Kondyakov a precizat că, de fapt, ar fi reprezentat interesele magnaților ruși Igor Zyuzin și Oleg Deripaska.
Semnături electronice cu securiștii lui Măgureanu
Pe lângă masonerie, Anatol Coman s-a ocupat și de afaceri. Unele știute, dar și multe neștiute. Într-un raport al contraspionajului militar românesc de după 2005, consultat de către Newsweek România, arată că se învârtea în cercurile comercianților cu produse speciale. Adică armament.
Una dintre afacerile lui Coman are legătură cu semnăturile electronice. În 2006, moldoveanul s-a asociat cu Digisign SA, din România, și au înființat Imix Digisign Group SRL, peste Prut. Sediul social al firmei este pe strada Lăpușneanu 3, din Chișinău. La această adresă sunt înregistrate peste 20 de companii. Și tot acolo a fost pusă piatra de temelie a masoneriei din Moldova.
În 2006, Digisign era controlată de fostul general (r) SRI Victor Marcu și Constantin Grigoriu Dan. Primul a lucrat pentru CIE și SIE, dar a fost și adjunctul lui Virgil Măgureanu la conducerea SRI. Celălalt a fost implicat în contrabandă cu petrol în „Afacerea Jimbolia“ și în devalizarea Bancorex. Ulterior, afacerea a fost vândută senatorului Verestoy Attila (decedat). În cele din urmă, firma a fost preluată, pentru 1,5 milioane de euro, de către Ines Group.
Ortodoxie masonică și afaceri neortodoxe
Tot peste Prut, Coman a înființat organizația Alianța Internațională Creștin Ortodoxă. O organizație similară a fost înființată de Mihail Vinulescu în România. Acesta face parte din grupul de afaceri al masonului Gheorghe Florea, cunoscut mai ales ca proprietar al companiei Fulger Bragadiru, cu conexiuni în Rusia și Republica Moldova. Florea s-a întâlnit cu rusul Alexader Kondyakov la București.
Printre membrii fondatori ai organizației de la București se află și Viorel Zoicaș, dar și afaceriștii Daniel și Emil Tănăsoiu. Om de încredere al lui Virgil Măgureanu, Viorel Zoicaș controlează firma UNIO SA, cea care l-a invitat oficial pe rusul Alexander Kondyakov în România, în 2012.
În România, Anatol Coman a înființat șase firme. Trei au fost radiate, iar celelalte nu au declarat activitate economică.
Sediul uneia dintre companiile înființate de Coman a fost la parterul unei case din București, pe strada Louis Blank nr. 19A. Cel care i-a pus la dispoziție acest sediu a fost Sorin Mierlea, un afacerist din Brașov, partener cu Daniel Moldoveanu, șeful Comunității Naționale de Informații în mandatul de președinte al lui Traian Băsescu. Ulterior, Coman și-a mutat firmele pe strada Neajlovului 8, acolo unde funcționa Bulrom Gas, controlată prin interpuși de Constantin Iavorski, fost ministru al Economiei în Moldova. Fratele masonului moldovean, Alexandru Coman, a fost șeful Rompetrol Moldova, apoi a ajuns la conducerea Agenției Medicamentului de la Chișinău. În 2015, a fost arestat pentru că a cumpărat la suprapreț aparatură medicală pentru spitalele moldovenești. Prejudiciul a fost estimat la peste 30 milioane lei moldovenești (aproximativ 1,5 milioane de dolari).
Golovin de la Gru a devenit cetățean român
Colonelul (r) Boris Golovin a fost ofițer în trupele speciale Spetsnatz, aflate sub controlul GRU, serviciul secret de informații militare externe al Rusiei. A fost lăsat la vatră în România, unde s-a apucat de afaceri. S-a asociat cu Stelian Nistor și cu Lucian Șova, actualul ministru al Transporturilor.
La începutul anilor 2000, Golovin s-a implicat în retehnologizarea Complexului Energetic Hunedoara, un eșec răsunător care a făcut ca România să plătească 21 de milioane de dolari. Investiția reprezenta compensarea unei datorii istorice a URSS, rezultată din participarea României la construcția combinatului de la Krivoi Rog. În paralel, firmele lui Golovin alimentau cu cărbune rusesc centrale electrice și de termoficare românești. Pe lângă afacerile din energie, Golovin a fost interesat și de afacerile cu armament, la fel ca Anatol Coman. De altfel, cei doi au avut mai multe întâlniri cu Aurel Cazacu, fostul șef al Direcției Generale Industria de Apărare din Ministerul Economiei.
„M-am întâlnit în urmă cu mulți ani cu Anatol Coman și Boris Golovin. Erau interesați de afacerile cu armament. Dar nu s-a concretizat nimic. Interesele lor erau mai mult informative“, a precizat Aurel Cazacu pentru Newsweek România.
Umbra atomică a Moscovei
Boris Golovin s-a născut în localitatea Soroca, din Moldova. După ce și-a mutat cartierul general la București, și-a luat și cetățenia română. Numele lui apare în firma Global Energy Investment, societate unde este asociat cu Horia Constantin Bejan, fost director în Ministerul Economiei și fost partener de afaceri cu Constantin Iavorski.
Prin intermediul Global Energy Investment, Golovin și Bejan dețin peste 85% din Global Internațional SA, aflată în faliment.
Acțiuni la această firmă mai are și societatea Engineering Company Ziomar, înregistrată în localitatea Podolsk din Rusia. Printre acționari se mai află ucrainenii Olga și Dmytro Pokhvata, rușii Alexey Ustinov și Victor Ustinov, Valeriu Petru Achiriloaie și Nicolae Costache.
Victor Ustinov a fost atașat comercial al Rusiei la București. El reprezintă compania Engineering Company Ziomar, casa de comerț a companiei rusești de stat ZiO Podolsk, producător de utilaje nucleare, implicată în programul de îmbogățire a uraniului din Iran.
ZiO Podolsk este o filială a companiei Atomenergomash, care, la rândul ei, este o subsidiară a Rosatom. Ultima este o corporație de stat rusească înființată din ordinul președintelui Vladimir Putin, în decembrie 2007, și care gestionează toată activitatea nucleară civilă din Rusia. ZiO Podolsk livrează echipamente pentru contrucția centralei nucleare Kudankulam, din India.
Faliment
În anul 2007, firma Global Internațional 2000 s-a asociat cu italienii de la Enel și Romelectro pentru a construi una dintre cele mai mari termocentrale pe cărbune din sud-estul Europei, pe un teren de 36 de hectare din Galați. Investiția fusese estimată la suma colosală de două miliarde de euro. Organizația „Greenpeace“ a protestat împotriva acestui proiect, care ar fi urmat să înece în poluare Galațiul.
Dar Golovin a reușit să pună mâna pe Uzina Termoelectrică Giurgiu SA, privatizată în 2010 de Consiliul Județean Giurgiu. Prețul de achiziție a fost de aproximativ 22 milioane de lei, însă Consiliul Județean a răscumpărat Centrala Termică Giurgiu cu 14,7 milioane lei. Bani care au ajuns în conturile firmei Global Internațional 2000. La momentul privatizării, uzina era singura firmă care furniza energie termică pentru giurgiuveni. Acum, fosta societate de stat se află în faliment.
Ministrul Șova, vizite dese în Rusia
Sub patronajul colonelului (r) Boris Golovin, actualul ministru al Transporturilor, Lucian Șova, și masonul Stelian Nistor au încercat să pună pe roate o afacere cu autobuze rusești. Ministrul Lucian Șova a menționat în ultima declarație de avere că deține 1% din firma Regional Romlines, care și-a înterupt temporar activitatea. Asociații lui Șova din această firmă sunt colonelul (r) Boris Golovin, Romcar Russian Buses SA, AC Management și Niso Transeurope. Ultima firmă este controlată de Lucian Șova și masonul Stelian Nistor. La începutul anului l-am întrebat oficial pe ministrul Lucian Șova despre relația lui cu Golovin. Pe atunci era ministru al Comunicațiilor. Biroul de Presă al ministerului a transmis că demnitarul Lucian Șova nu are nicio relație cu Boris Golovin. Totuși, Șova a declarat că în perioada 2006-2007 a fost contactat de Boris Golovin, care și-a exprimat interesul pentru a colabora în vederea realizării unui proiect de afacere privind construcția și exploatarea de autobuze în România.
„Pentru implementarea proiectului propus, Lucian Șova a participat la înființarea unei firme, însă pentru că din rațiuni comerciale proiectul nu s-a mai realizat, firma nu a funcționat niciodată. Lucian Șova l-a cunoscut pe Boris Golovin ca cetățean român, om de afaceri, fără să știe nimic despre legăturile acestuia din Rusia“, a transmis biroul de presă al ministerului. Ministrul Șova nu este la primul contact cu rușii. În 2001, a însoțit o delegație a Uniunii Naționale a Transportatorilor Rutieri din România la un congres la Irkutsk. Apoi, s-a dus de două ori la Moscova. Odată a făcut parte din delegația română care a participat la Moscova la întâlnirea comisiei mixte pentru transporturi rutiere. Ulterior, a participat la lucrările comisiei mixte guvernamentale de cooperare economică.
https://newsweek.ro/economie/pionii-lui-putin-masoneria-kgb-trece-prutul
///////////////////////////////////////
Iran și Rusia – Legături primejdioase „de care întreaga lume ar trebui să țină cont”
Valeriu Sela
În ultimele două săptămâni, oficialități ruse au vizitat de câteva ori instalații aeriene iraniene pentru a vedea drone cu capabilități militare care pot fi utilizate în războiul din Ucraina, au declarat oficialități de la Casa Albă.
Acestea au făcut publice imagini obținute prin satelit, care arată că vizitele au avut loc, în contextul prezentat.
Drone militare într-un buncăr al armatei iraniene situat la o adâncime de o sută de metri
### VEZI ȘI… ###
SUA susțin că rușii cumpără drone iraniene înainte de vizita lui Putin la Teheran
La 8 iunie, rușii au vizitat instalațiile Kashan, vizită repetată la 5 iulie, scopul fiind examinarea dronelor. În imagini se văd drone Shahed 191 și 129 prezentate și în zbor, în timp ce delegația rusă era prezentă.
Consilierul principal american pentru securitate națională Jake Sullivan a declarat că imaginile demonstrează că Rusia continuă să fie interesată să achiziționeze drone, capabile să performeze în condiții de război. Prezența rusă în Iran poate ajuta să demonstreze țărilor din Orientul Mijlociu, care consideră Iranul o amenințare, că războiul din Ucraina are relevanță pentru ei.
Sullivan a spus că întărirea legăturilor dintre Iran și Rusia este un fapt de care întreaga lume trebuie să țină cont. Sullivan a mai arătat că administrația Biden crede că Iranul se pregătește să livreze Rusiei până la câteva sute de vehicule aeriene fără pilot, inclusiv drone cu capabilități militare.
Ministrul iranian de externe, Hossein Amirabdollahian i-a spus omologului său ucrainian Dmitro Kuleba că informațiile cu privire la export iranian de drone în Rusia nu au niciun fundament real.
### VEZI ȘI… ###
Joe Biden: Statele Unite vor rămâne un partener activ și angajat în Orientul Mijlociu
În recenta vizită a președintelui Biden în Orientul Mijlociu, între alte teme care preocupă regiunea a fost și atitudinea față de războiul din Ucraina, în condițiile în care de la autorități și până la public, lumea arabă este în cel mai bun caz ambivalentă, motivele fiind alianțe istorice cu Rusia, scepticism față de politici americane și occidentale, în general, ca și impresia că propriile lor probleme nu sunt tratate cu aceeași urgență.
Or anumite țări arabe au un rol important de jucat pe piața energetică, unde se află cheia finanțării războiului de către Rusia. Ceea ce unește și cointeresează însă multe dintre țările arabe cu majoritate sunnită este rivalitatea cu Iranul și încercarea de a bloca accesul Teheranului la arme de distrugere în masă și demersul acestuia de deveni o putere regională.
### VEZI ȘI… ###
Război în Ucraina | Serghei Șoigu ordonă intensificarea operațiunilor din toate zonele operaționale
Valeriu Sela
Corespondentul Europei Libere la Washington, fost director adjunct al redacției pentru România, VOA
https://moldova.europalibera.org/a/iran-%C8%99i-rusia-leg%C4%83turi-primejdioase-de-care-%C3%AEntreaga-lume-ar-trebui-s%C4%83-%C8%9Bin%C4%83-cont-/31947976.html
/////////////////////////////////////
Noua religie atee din Apus
Iraționalul atacă lumea prin tradiție rațională a vestului. E o orbire iscată de vedeniile unei noi religii atee, propovăduite de fruntașii actualei revoluții culturale neomarxiste.
Atenția unui public suprasaturat de știri se epuizează rapid. Chiar fulgerător, căci internautul e în căutare permanentă de frisoane. Or, și-ar putea procura lesne palpitații, urmărind crimele comise de regimurile autoritare sau totalitare. Ori protestând contra martirizării creștinilor africani.
În hăul iraționalului
Cum se explică, într-o societate care-și clamează neobosit moralitatea, disproporția dintre indiferența șocantă, imorală, față de un genocid, precum cel comis asupra uigurilor, și atenția maximă atribuită unor subiecte banale sau rezolvate, în bună măsură, de pildă prin arestarea și punerea sub acuzație a polițiștilor în custodia cărora a murit George Floyd?
Cum se explică insistenta sanctificare în massmedia a unor figuri ca Greta Thunberg, ecologista radicală, care a îmbrățișat mai nou și doctrina „woke” și e stăruitor comparată cu Isus? Și ce hram poartă obsesia condamnării permanente și pentru te miri ce, în presa apuseană, a micului stat evreu, în timp ce dușmanii teroriști care-și clamează dorința de a-l distruge, exterminându-i populația, se bucură de îngăduință, de critici blajine și de absurde justificări?
Se cască aici vădit un abis al iraționalității. Deloc tipic pentru o lume iudeo-creștină întemeiată de religii azi clasice și marcată de iluminism și de revoluțiile științifică și informațională, acest hău irațional n-ar trebui să aibă drept de cetate și, mai ales, de privilegii, în vestul secularizat și democratic. Și totuși, e sursa tipicelor lui excrescențe maligne.
Democrația, cancerul care corupe și religia
Aceste protuberanțe cancerigene, care, neamputate la timp, produc metastaze, sunt, în corpul politic al democrațiilor, mișcările totalitare. Netratate la timp, salvaționismele, care demontează prezentul demonizat în numele unui viitor mesianic, clădesc un viitor ce riscă să provoace, precum nazismul și comunismul, hecatombe de victime.
Nu altfel se arată a fi tumoarea aparent inexplicabilă a îngăduinței sau a indiferenței, manifestate față de tiranii ucigașe. Indiferent dacă profită de aceste manifestări de sminteală dictatura chineză ori totalitarismul de sorginte islamistă, îngăduința și nepăsarea față de crimele tiraniilor moderne, cărora li se substituie rele reale sau imaginare din trecut, le cauționeaza teroarea, suprimarea libertății și mutilarea demnității omului.
Acest iraționalism face casă bună și cu evacuarea credinței din cetatea în care D-zeu e declarat „mort”, dimpreună cu imperativul moral al Decalogului Său, și cu nevoia acută de Dumnezeu, cu nevoia de transcendență a omului, magistral descrisă de psihiatrul Viktor Frankl. Care vobea de „patologia” a ceea ce se numește „Zeitgeist”, „spiritul timpului”. Și de „paraclinice” nevroze colective.
Potrivit lui, omul e mai religios decât bănuiește uneori el însuși. Nu arareori, rușinat de ea și condiționat de prestigiul pozitivismului și de autoritatea elitelor laice, omul postmodern e ispitit să-și refuleze religiozitatea.
Or, foamea lui de transcendență îmi pare a crește pe măsură ce secularizarea societăților progresează impetuos, iar religia de tip clasic e discreditată în numele unei trufașe, dar părelnice lucidități. Lăsat fară speranță calmantă în lumea de apoi și părăsit în vidul existențial ivit prin suprimarea dimensiunii sale spirituale, omul se vede cuprins și destabilizat de angoase și nevroze. Trăiește în provizorat, fatalism și depresie. De aici la gândirea colectivistă nu mai e, potrivit lui Viktor Frankl, decât un pas. Următorul îl face pe om să cadă în genunea fanatismului.
În lumea secularelor democrații apusene, frica de libertate și responsabilitate ia proporții, alimentată fiind de propagande, de presiunile și de concesiile politice ale unor elite lașe, de ispita aderării la fanaticele construcții doctrinare ale perdanților frustrați ai pariurilor acestei lumi tot mai complexe și, ca atare, mai înspăimântătoare.
Cultura anihilarii si natura ei religios-totalitară
Eric Hoffer explica persuasiv acest mecanism, tipic pentru mișcările de masă, de regulă religioase ori naționaliste. Ce autojustificări să găsească oare frustrații, invidioșii, angoasații într-o lume liberă, care le oferă toate șansele și resursele, dar în care au eșuat sau riscă să eșueze jalnic?
Reacția multor tineri educați ai unei modernități antinaționaliste și antireligioase e dictată de necazul care-i chinuie. Vor mima ateismul și-și vor clama aderența la globalism, dar vor cotiza, uneori inconștient, la altă ideologie totalitară, pseudoreligioasă. Vor găsi încă înainte de-a claca vinovatul viitorului lor insucces nu doar „în celălalt”, ci și în lumea care-l tolerează. Îi vor demoniza celei meritocratice prezentul. I-l vor interpreta fals, spre a-și explica prospectiva neizbândă și a o anula preventiv. În acest scop se autoanihilează ca indivizi liberi și responsabili. Se autidizolvă prin unirea în mișcări de masă colectiviste și fanatice, promițând (adesea în conjuncție cu un presupus trecut glorios) un viitor în care indivizii, și deci și ei înșiși, să fie anihilați.
Acest viitor colectivist e prezentat ca apt să tămăduiască societatea de presupusele ei racile. Se propune deci eliminarea hibelor și bubelor ei. Evreii, în nazism. Burghezia, în comunism. Necredincioșii, în islamism. Mai nou, partitura „păduchilor” de suprimat s-a atribuit prezumtivului „rasism structural” al albilor creștini și heterosexuali, caracterului presupus „patriarhal” și reacționar al societății „privilegiilor” și „suprematismului alb”, promovat chipurile fatal de nereformabile „structuri de putere”, pernicioase și revolute, care s-ar opune progresului, salvării ecologice și justiției sociale, fiind obligatoriu să fie desființate pe loc.
Iată pretextele „culturii anihilării”. Doctrina „woke” tinde să înlocuiască argumentul cu emoția și să substituie gândirii sentimentul umilinței. E o credință ce rescrie istoria, spre a anihila o cultură și o memorie promovând libertatea si toleranța, astfel încât „societatea victimizării” să-i distrugă celei a „demnității” coloana vertebrală instituțională și ce a mai rămas intact din valori și gânditori, din universități și presă, din poliții, economii și demnitari neobedienți. Se netezește astfel calea edificării unor regimuri totalitare? Desigur. Ce regimuri? Contează mai puțin, căci sunt interșanjabile.
Împreună cu anticapitalismul ecologic și antidemocratia islamistă, cu relativismul și corectitudinea politică, această doctrină servește ca bază ideologică revoluției culturale neomarxiste demarate în universitățile americane.
Rătăcirea nordului și fanatismul religios al ateului
Pretextele ei sunt atrăgătoare pentru intelectualul postmodern. Care tinde să fie laic, antinaționalist și însetat de aer curat și justiție socială. Dar e și nevrozat nu doar de secularizare, ci și de conformitatea reclamată de elite, care și-au pierdut și ele busola morală ori și-au rătăcit-o, ferindu-se, din comoditate, prostie ori lașitate, să-și regăsească nordul. Confuzia pe care o întrețin facilitează nu doar apariția și masificarea insului „woke” căzut pradă fanatismului unei religii atee, ci și formarea „alianței temporare dintre elite și gloată”, evocată de Hannah Arendt în „Originile Totalitarismului”.
Contrareligia ivită astfel e nihilistă. Pare nesângeroasă, dar e, potențial, nu mai puțin implacabilă și crudă decât inchiziția sau iacobinismul. Despre asemenea religii seculare s-a scris abundent, dar insuficient, în trecut. Vladimir Tismaneanu relua în 2012, într-o carte omonimă, formula lui Leszek Kołakowski a „diavolului în istorie”, despre „tragediile rezultate din ambiţiile…nesăbuite de a forţa cursul istoriei în numele unor idealuri abstracte, menite să rezulte în comunităţi politice perfecte, totalmente non-contradictorii”. Tot el amintea de cartea istoricului franco-maghiar Francois Fejto intitulată „Dieu, l’homme et son diable”, ca și de Aurel Kolnai, „care nota, în 1952, că a combate comunismul, „Răul cel mai presant, era…sarcina majoră impusă umanității civilizate”.
Ce propune contrareligia „woke”? Anticivilizația. O presupusă izbăvire fundamentată pe antioccidentalism, antidemocrație, antiamericanism și, nu arareori, pe antisemitism. Fiindcă democrațiile sunt imperfecte și resimțite de noii fanatici a fi sursa vexărilor lor. Iar cea americană și israeliană sunt simboluri ale rezilienței și eficienței unei lumi libere alcătuite din națiuni pluraliste, religioase, capitaliste și tolerante, care s-au impus în pofida tuturor contradicțiilor, câștigând pariuri improbabile, în ciuda unor dușmani formidabili.
E deci verosimilă teza ziaristului american Matti Friedman, potrivit căruia noua religie ”woke” s-a experimentat, inițial, în strâmba și militanta abordare mediatică a conflictului pentru Țara Sfânta, în care jurnalismul, inconturnabil antiisraelian și propalestinian, s-a transformat în activismul dominând azi și presa mainstream, și percepția elitelor globale.
Interesant e că tocmai protestantismul de sorginte puritană al lumii anglosaxone pare, azi, credința cea mai vulnerabilă în fața macroagresiunii fundamentalismului identitar. Cert e că religiile clasice nu imunizează, protejând automat de tentații totalitare, cum au probat fascismele catolice, integrismul hindus, iar în România episodul legionar. În fine, tentativele de modernizare orientale, de pildă iraniană sau turcă, trec prin tiranii neoimperiale susținute doctrinar de recursul la fundamentalism religios.
Nu se va găsi răspuns dilemelor moderne decât prin abordarea lor comprehensivă. Una care să țină seama de dimensiunea spirituală a omului, refuzând unilateralismul interpretărilor pozitiviste.
Autoare/Autor Petre M. Iancu
https://www.dw.com/ro/noua-religie-atee-din-apus/a-54451883
//////////////////////////////////////
Noua religie a globalizării: Chrislamul!
Cu o viteză nemaivăzută, omenirea se îndreaptă spre profețirea chintesenței globalizării – o singură lume, o unică religie! Minciuni sfruntate? O nebunie? Teoria conspirației? Nimic din toate astea, atunci cînd mesajul este transmis clar și răspicat de instituții precum Organizația Națiunilor Unite sau Biserica Catolică! Papa Francisc a chemat toate cultele într-o rugăciune comună pentru „reflecție, speranță și credință” în data de 14 mai, care de anul acesta încolo va fi celebrată drept Ziua Chrislamului, noua religie a globalizării!
Cînd Francisc I a invitat credincioșii din lumea întreagă să se roage la comun pe 14 mai, într-un masiv efort global masiv de a pune capăt pandemiei de Covid-19, unii doar au zîmbit, iar mulți au trecut mai departe, nebăgînd în seamă mesajul Vaticanului.
Catolicismul s-a unit cu Islamul în 2019
De fapt, a fost mai mult decît un mesaj. A fost un semnal al instaurării noii religii mondiale! Iar ONU s-a și repezit să aplaude/ îmbrățișeze inițiativa liderului catolic. Sub ștampila ONU, „Documentul privind fraternitatea umană pentru pacea mondială și conviețuirea împreună” capătă greutate, dar mai ales legitimitate; să nu uităm că, în februarie 2019, la Abu Dhabi, Papa Francisc a semnat acest document de înfrățire în prezența Marelui Imam al al-Azharului, șeicul Ahmed el-Tayeb.
La un an de la semnarea documentului, toți liderii religioși ai planetei sunt invitați să-I ceară lui Dumnezeu binecuvîntarea pentru protejarea omenirii în vremea pandemiei de Covid-19.
Inițiativa ca 14 mai să fie o zi de rugăciune comună aparține ONU, cu Vaticanul săgeată. Numele Chrislam nu a fost ales întîmplător. El combină creștinismul romano-catolic cu islamul și iudaismul apostat.
Ce este Abrahamic Faiths Initiative
Presa americană îi spune Chrislam, dar Organizația Națiunilor Unite i-a găsit deja un nume oficial: Inițiativa Credințelor Avraamice! A, să nu uităm, noua religie a globalizării are și o conducere superioară, un „guvern” numit Înaltul Comitet al Fraternității Umane.
Secretarul General al ONU, António Guterres, și-a exprimat deja sprijinul pentru „momentul de reflecție, speranță și credință” din 14 mai: „Am acceptat propunerea Înaltului Comitet al Fraternități Umane, astfel încît credincioșii tuturor religiilor se vor uni spiritual pe 14 mai într-o zi de rugăciune, post și fapte de caritate pentru a-L implora pe Dumnezeu să ajute omenirea să depășească pandemia de coronavirus”.
Melinda Gates poartă o cruce întoarsă
Într-un interviu acordat jurnalistei Savannah Guthrie despre criza globală Covid-19, Melinda Gates, soția co-fondatorului Microsoft, Bill Gates, spune că există „cîțiva candidați buni” referitor la cercetătorii care s-au apropiat de descoperirea unui vaccin.
Făcînd lobby pentru ca populația planetei să îmbrățișeze o nouă identitate (un ID digital), Melinda Gates s-a afișat în fața camerelor de filmat purtînd la gît un lănțișor cu o cruce întoarsă (răsturnată), spre stupefacția producătorilor de la Today Show, dar mai ales a telespectatorilor!
Simbolismul este nelipsit în ideologia grupurilor Illuminati, Noua Ordine Mondială etc, iar crucea întoarsă arată exact disprețul celor care o poartă față de tot ce înseamnă ideologia creștină.
Culmea este că Melinda Gates a mers la școală catolică, iar ea și soțul ei, miliardarul Bill Gates, și-au crescut copiii în doctrina religiei catolice. În același timp, însă, să nu uităm că familia Gates finanțează Planned Parenthood, organizație care există pentru a sacrifica copiii încă din uterul mamelor!
Articolul semnat de Nicholas Cezar a apărut pe site-ul Național.ro în 12 mai 2020.
Sursa: https://www.national.ro/news/noua-religie-a-globalizarii-chrislamul-684503.html/
Adresa de facebook a blogului este: https://www.facebook.com/Revela%C8%9Bii-ale-cerului-1480498878917109/
https://revelatiialecerului.wordpress.com/2020/05/14/noua-religie-a-globalizarii-chrislamul/
////////////////////////////////////
Șeful din Poliție care transformase Biroul Rutier Vaslui în sursă de protecție pentru „băieții buni”. A fost pedepsit exemplar
Valentin Trufasu
Zece polițiști din județul Vaslui au fost condamnați la închisoare cu executare într-un scandal de corupție izbucnit în urmă cu 8 ani. Printre condamnați se numără foștii șefi de la Poliția Rutieră, dar și un fost șef al IPJ Vaslui.
Tribunalul Vaslui a pronunțat un prim verdict în dosarul în care 10 polițiști au fost puși sub acuzare pentru fapte de corupție, alături de mai mulți oameni de afaceri.
Principalul protagonist al dosarului, comisarul Iulian Munteanu, care la acel moment conducea Biroul Rutier al Poliției municipale Vaslui, a fost condamnat la 9 ani de închisoare cu executare, șeful său de la județ, Ioan Vârlan, a primit 7 ani de închisoare, fostul șef de la IPJ Vaslui, Mihai Carp, are de executat 3 ani de închisoare, iar Irinel Cernat, un subordonat al lui Munteanu, 4 ani de închisoare.
Augustin Nicolae Brat, Andrei Roman și Marius au primit câte 3 ani de închisoare cu suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei, iar Ion Enachi a fost condamnat la 2 ani de închisoare, tot cu suspendarea executării. De amintit este că Mihai Axente, comisar în cadrul Direcției Rutiere a IGPR, a fost condamnat la 3 ani și 3 zile de închisoare cu executare. Toți polițiștii puși sub acuzare în acest dosar au primit interdicția de a mai lucra în Poliția Română.
Falsifica procesele verbale prin suprascriere
Arestat pe 19 decembrie 2015 alături de comisar Mihai Axente din cadrul Direcţiei Rutiere a Inspectoratului General al Poliţiei Române, pe care l-a mituit cu un pat, vin şi cu doi miei, comisarul Iulian Munteanu, fostul şef al Biroului Rutier Vaslui, a fost pus sub acuzare pentru comiterea a 32 de infracţiuni: luare şi dare de mită, cumpărare de influenţă, fals şi instigare la fals.
Procurorii anticorupție îl acuză pe Iulian Munteanu că, începând cu anul 2013, a transformat Biroul Rutier Vaslui într-o sursă de protecţie a „băieţilor buni” din Vaslui.
Toţi apropiaţii sau conducătorii auto la care şeful Biroului Rutier Vaslui avea un interes erau scutiţi de amenzi dacă erau surprinşi încălcând legislaţia rutieră. Atunci când subalternii lui Iulian Munteanu îi amendau protejaţii, pe care nu îi cunoşteau, şeful Biroului Rutier intervenea rapid, cerându-le să falsifice procesele verbale, prin suprascriere, şi să transforme amenzile în avertisment.
Comisarul Iulian Munteanu a mers până într-acolo, încât a măsluit un accident rutier în care a fost implicat un cunoscut criminalist din Vaslui şi un prieten din anturajul şefului Biroului Rutier, Marius Cristian Zamfir.
Deşi vinovat de producerea accidentului a fost prietenul comisarului Iulian Munteanu, la final responsabil a fost scos criminalistul care se deplasa regulamentar. Detaliile reţinute de procurorii DNA în rechizitoriu sunt incredibile, ofiţerul Munteanu aducându-şi la exasperare propriii colegi.
„A ridicat mâinile și și-a recunoscut vinovăția”
Accidentul măsluit de şeful Biroului Rutier Vaslui a avut loc pe 11 iunie 2015. Gigi Bucuci, poliţist în cadrul Serviciului Criminalistic Vaslui se deplasa pe strada Matei Basarab din oraş având direcţia de deplasare către strada Unirii.
Când a ajuns la intersecţia cu strada Unirii, a oprit la limita de vizibilitate, din cauza gardului împrejmuitor al imobilului de pe colţul intersecţiei, moment în care a fost lovit de autoutilitara condusă de Marius Cristian Zamfir, care, spun procurorii DNA, circula în mod neregulamentar, pe contrasens încălcând marcajul longitudinal continuu.
Acesta depăşise un alt autoturism parcat la aproximativ 40 de metri de intersecţie, pe sensul lui de mers, dar nu a mai revenit, continuându-şi deplasarea pe contrasens, chiar şi în condiţiile în care înainte de pătrunderea în intersecţie se afla linie continuă.
Criminalist de profesie, Bucuci a început să fotografieze locul producerii accidentului, surprinzând poziţia autovehiculelor la producerea impactului, chiar şi momentul în care conducătorul auto al autoutilitarei a coborât de la volan.
„În momentul în care conducătorul auto vinovat de producerea accidentului, despre care Bucuci Gigi ştia că se numeşte Zamfir Cristian, a coborât din maşină, a ridicat mâinile şi şi-a recunoscut în mod categoric vinovăţia, fiind de acord să facă o constatare amiabilă şi afirmând că este dispus să plătească şi sume de bani cash, în condiţiile în care poliţa de asigurare a sa obligatorie nu acoperea daunele în totalitate.
Bucuci Gigi i-a spus lui Zamfir Cristian că, în cazul în care are dubii cu privire la dinamica producerii accidentului, ar trebui să sesizeze organele de poliţie rutieră pentru a face constatarea, moment în care Zamfir Cristian a refuzat categoric acest lucru, asumându-şi încă o dată vina pentru producerea accidentului rutier şi insistând să nu chemăm poliţia, întrucât nu dorea să rămână fără permis de conducere”, se arată în rechizitoriul DNA.
Șeful Biroului Rutier: „Sunt probleme cu tamponarea”
Imediat după ce criminalistul a terminat de făcut fotografiile, l-a contactat telefonic pe şeful său direct, respectiv pe comisarul şef de poliţie Sorin Dănilă, care a ajuns la faţa locului foarte repede, în circa cinci minute de la momentul producerii accidentului, întrucât locaţia se afla în imediata apropiere a biroului de lucru.
Citește și: Învățătorul violent din Vaslui, pedepsit. A bătut un copil pentru că nu știa tabla înmulțirii
Zamfir a afirmat şi în faţa sefului lui Bucuci faptul că nu are vreun dubiu cu privire la dinamica producerii accidentului rutier, că este singurul vinovat de producerea accidentului şi că nu doreşte sesizarea organelor de poliţie, insistând să se înţeleagă amiabil cu acesta.
Ulterior, cei doi conducători auto implicaţi în accident au degajat circulaţia, după care s-au înţeles să se întâlnească până la ora 16.00 la o firma de asigurări, iar dacă nu se încadrează până la ora 16.00, să se întâlnească a doua zi la sediul firmei de asigurări pentru a face constatarea amiabilă, după care au plecat de la faţa locului.
După aproximativ o oră poliţistul Bucuci a fost contactat telefonic de şeful Biroului Rutier care l-a atenţionat că sunt probleme în legătură cu tamponarea. Criminalistul i-a adus la cunoştinţă că a stabilit cu celălalt conducător auto să încheie o înţelegere amiabilă.
Despre pozele de la accident: „Păstrează-le pentru albumul de familie”
Iulian Munteanu l-a chemat pe poliţistul de la Serviciul Criminalistic la birou şi i-a adus la cunoştinţă că este vinovat de producerea accidentului. Şocat acesta a încercat să îi explice că adevăratul vinovat îşi recunoscuse deja vina.
Procurorii DNA au stabilit că de fapt, după accident, Zamfir împreună cu şeful Biroului Rutier au făcut o schiţă a accidentului, care însă nu corespundea realităţii. Şeful Biroului Rutier Vaslui a refuzat categoric să studieze fotografiile făcute la locul producerii accidentului, afirmând ca aceste fotografii reprezintă albumul de familie al lui Bucuci şi că pentru edificare el se va folosi de imaginile surprinse de camera de supraveghere a Primăriei, montată în intersecţia respectivă.
Criminalistul a arătat fotografiile unui subaltern al şefului Biroului Rutier care s-a adresat: „uitaţi şefule, că pozele sunt edificatoare!”. Iulian Munteanu, însă, a refuzat categoric să privească fotografiile şi spunând că nu-l interesează şi că e convins de vinovăţia lui Bucuci, au explicat procurorii DNA în actul de sesizare al instanţei.
„Înainte de a pleca din faţa sediului poliţiei, inculpatul Iulian Munteanu i-a spus persoanei vătămate să se gândească bine, pentru că noaptea e un sfetnic bun, dar pentru a nu rămâne fără permis, i-a recomandat să se înţeleagă amiabil cu celălalt conducător auto, însă pe temeiul culpei comune”, se arată în rechizitoriul DNA.
Victima accidentului, sancționată și cu permisul suspendat
Iulian Munteanu a afirmat că, în cazul în care cei doi conducători auto nu se vor înţelege şi va fi nevoit să întocmească el proces-verbal de constatare, Bucuci va rămâne fără permis de conducere. Ştiind că nu a avut nicio vină, criminalistul nu a acceptat culpa comună.
În încercarea de a-şi convinge pe colegul criminalist să accepte culpa comună, Iulian Munteanu l-a minţit că a vizionat camerele de supraveghere ale primăriei Vaslui care ar fi surprins momentul tamponării şi ar arăta că poliţistul Bucuci a intrat în viteză în intersecţie. În realitate, camerele de supraveghere nu au surprins momentul tamponării.
Pentru că a refuzat să accepte propunerea şefului Biroului Rutier privind culpa comună a accidentului, poliţstul a fost sancţionat contravenţional, fiindu-i reţinut permisul de conducere.
Umilit şi revoltat, criminalistul a scos la imprimantă fotografiile realizate cu telefonul mobil şi a mers cu ele la comandatul IPJ Vaslui de la acea vreme, comisar şef Mihai Carp, însoţit fiind de şeful Serviciului Criminalistic, Sorin Dănilă.
Citește și: Fost primar, condamnat pentru că a mințit în acte. Declarase o suprafață mai mare de teren decât cea pe care o deținea
Comisar trimis să îl controleze, cumpărat cu un pat, un miel și câteva sticle de vin
„Inspectorul şef a considerat necesar să cheme un specialist de la Rutieră, motiv pentru care l-a contactat pe subcomisarul de poliţie Augustin Brat, din cadrul Serviciului Rutier.
După ce lui Brat i s-a relatat conţinutul speţei şi i s-au prezentat pozele, acesta a afirmat, fără nici un dubiu, că vinovăţia aparţine în totalitate şoferului autoutilitarei, explicând faptul că factorul determinant al producerii accidentului rutier este autoutilitara care a pătruns pe contrasens cu încălcarea liniei continue, astfel încât, în situaţia în care autoutilitara ar fi circulat normal, pe sensul său de deplasare, autoturismul (…) ar fi efectuat virajul la dreapta, continuându-şi deplasarea fără nici o problemă.
Inspectorul şef l-a întrebat în două rânduri pe Augustin Brat dacă este sigur de cele afirmate, la care acesta şi-a menţinut punctul de vedere, iar inspectorul şef a afirmat, pe un ton nervos „câte prostii o să mai facă, cât vom mai fi nevoiţi să-l mai suportăm pe Iulian ăsta?”, după care l-a apelat telefonic pe inculpatul Iulian Munteanu şi i-a adus reproşuri în legătură cu modul în care a stabilit vinovăţia afirmând că s-ar putea să plătească, pe lângă costuri, cu funcţia, dacă Bucuci va câştiga în instanţă contestaţia împotriva procesului-verbal de sancţionare contravenţională”, se mai arată în rechizitoriul procurorilor DNA.
Criminalistul Gigi Bucuci a contestat procesul verbal întocmit de Iulian Munteanu, iar pe 8 decembrie 2016, Judecătoria Vaslui i-a dat câştig de cauză, anulând procesul verbal. După două zile, procurorii DNA au descins la Vaslui. Poliţistul Bucuci s-a constituit parte civilă în dosarul în care Iulian Munteanu a fost trimis în judecată, solicitând 3.000 de euro daune materiale.
Fostul șef al Direcției Rutiere a IGPR, care fusese trimis să controleze activitatea comisarului Munteanu, a acceptat să treacă sub tăcere toate matrapazlâcurile acestuia în schimbul unui pat, a unui miel și a câtorva sticle de vin.
Citește și: Bărbat reţinut de poliţişti la Vaslui după ce a strivit în bătaie două pisici. Un animal a murit, iar celălalt este rănit grav
https://adevarul.ro/stiri-locale/vaslui/seful-din-politie-care-transformase-biroul-rutier-2238693.html
/////////////////////////////////////////////
Marea amnistie. Lecția la care Curtea Constituțională a rămas repetentă
Liviu Avram
Redactor-șef adjunct
Curtea Constituțională a ratat o uriașă oportunitate de a arăta tuturor, dar mai ales celor care o contestă, ce înseamnă cu adevărat o instanță politico-jurisdicțională, așa cum, teoretic, este ea definită. A preferat să împlinească visul de aur al guvernării Ponta (marțea neagră) și a guvernării Dragnea (Ordonanța 13): amnistia cvasi-generală.
Curtea Constituțională, în componența de la momentul în care a decis amnistia mascată
Curtea Constituțională, în componența de la momentul în care a decis amnistia mascată Foto Inquam
Da, este vorba despre scandalul privind prescripția și amnistia mascată de care urmează să se bucure mii de prezumtivi infractori.
Simplificând mult, dar fără să alterăm esența: instituția prescripției este concepută ca o ghilotină care lucrează în favoarea inculpatului. Atunci când cade, aceasta retează dreptul statului de a urmări și condamna un inculpat, iar acesta rămâne liber, ca și cum nu ar fi comis fapta.
Ghilotina cade atunci când a trecut o anumită perioadă de timp – prevăzută expres de lege și direct proporțională cu gravitatea faptei – de la momentul comiterii infracțiunii, dacă în acest răstimp făptașul nu a fost pedepsit. Menirea acestei instituții este de a asigura celeritatea actului de justiție, astfel încât aplicarea pedepsei să fie cât mai apropiată în timp de momentul comiterii faptei.
Ghilotina asta poate fi ținută sus de către procurori, care, prin efectuarea unor acte procedurale, întrerup cursul prescripției. Odată efectuat un asemenea act, procurorul practic resetează cronometrul și începe să curgă, de la zero, o nouă perioadă de prescripție.
Sâmburele acestei afaceri se învârte în jurul următoarei întrebări: ce acte procedurale emise de procuror sunt apte să întrerupă cursul prescripției – adică să mențină ghilotina sus? Vechiul Cod Penal spunea că doar actele pe care procurorul este obligat să le comunice inculpatului. Noul Cod Penal, intrat în vigoare în 2014, spune că orice act efectuat de procuror întrerupe cursul prescripției, indiferent dacă respectivul act trebuie sau nu comunicat inculpatului.
O afaceristă din Oradea, inculpată pentru mai multe infracțiuni economice (care altminteri a și fost condamnată), a contestat la Curtea Constituțională prevederea din noul Cod Penal. În aprilie 2018, Curtea a statuat că reglementarea din noul cod este neconstituțională, cea din vechiul cod fiind conformă cu legea fundamentală.
Este momentul să spunem câteva vorbe despre natura deciziilor CCR. Acestea sunt de două feluri: simple și interpretative. Deciziile simple operează ca o radieră: șterg din fondul activ al legislației prevederea neconstituțională, iar în locul rămas liber legiuitorul trebuie să pună ceva în termen de 45 de zile, altminteri se creează un vid legislativ.
Deciziile interpretative, ca să rămânem la un limbaj de librărie, operează ca o pastă corectoare: sancționează prevederile neconstituționale, dar oferă în același timp o interpretare conformă cu Constituția. Acest tip de decizii are meritul că nu creează vid legislativ, ci doar obligă instanțele și autoritățile să aplice respectivele prevederi în conformitate cu interpretarea dată de CCR. În acest caz, decizia CCR ține loc de lege, iar Parlamentul are opțiunea, dar nu și obligația de a reformula textul de lege.
Decizia din aprilie 2018 avea însă un păcat: era redactată oarecum defectuos și ambiguu, astfel încât nu era limpede dacă e o decizie de tip radieră sau de tip pastă corectoare. Dintr-o decizie din noiembrie 2019 a Înaltei Curți, care a documentat de această chestiune, aflăm următoarea stare de fapt: majoritatea sistemului judiciar, precum și facultățile de drept, au considerat că decizia CCR privind prescripția este una interpretativă, de tip pastă corectoare. Judecătorii și procurorii care au îmbrățișat această variantă au calculat termenele de prescripție conform vechiului Cod Penal, așa cum le-a indicat CCR: cursul prescripției se întrerupe doar la emiterea actelor care se comunică inculpatului.
Însă o minoritate din sistemul judiciar a considerat decizia CCR ca fiind una simplă, de tip radieră, care ar fi șters complet temeiul legal pentru întreruperea cursului prescripției. Magistrații care au îmbrățișat această variantă au început să claseze dosare sau să-i achite pe inculpați, pe motiv că a survenit prescripția faptelor.
S-a creat astfel o jurisprudență neunitară, motiv pentru care nu mai puțin de zece instanțe din țară au sesizat din nou Curtea Constituțională, solicitându-i să-și limpezească ambiguitățile din decizia din 2018.
În 26 mai mai anul acesta, Curtea Constituțională a decis majoritar (cu opinia separată a judecătoarelor Simina Tănăsescu și Livia Stanciu) că decizia sa din 2018 este de tip radieră și că de atunci până la zi, deci vreme de patru ani, nu a existat nicio bază legală pentru întreruperea cursului prescripției. Curtea a indicat explicit că vinovăția aparține legiuitorului primar (Parlamentul) și celui secundar (Guvernului), pentru că nu s-au grăbit să corecteze, în 45 de zile, articolul privind întreruperea cursului prescripției.
Însă aceasta este soluția cea mai comodă: când dai vina pe câteva sute de oameni, răspunderea este difuză și greu de cuantificat. Cel mai probabil, măcar parțial, motivul pentru care nici Parlamentul, nici Guvernele care s-au succedat din 2018 încoace nu au avut sentimentul urgenței și nu au corectat, în 45 de zile, prevederea legală privind prescripția este că au considerat, la fel ca majoritatea sistemului judiciar, că decizia este una interpretativă, care ține loc de lege.
În fapt, decizia din mai 2022 a CCR este cea care a împlinit visul de aur al guvernării Ponta (marțea neagră) și a guvernării Dragnea (Ordonanța 13): amnistia cvasi-generală. Dar putea Curtea Constituțională să procedeze altfel?
Categoric, da. Și asta în virtutea caracterului cu totul special al Curții Constituționale. Aceasta nu este o instanță de judecată propriu-zisă, nu face parte din autoritatea judecătorească, ci este – așa cum au gândit-o creatorii Curților Constituționale după Al Doilea Război Mondial – o instanță politico-jurisdicțională. De aceea este permis ca posturile de judecători CCR să fie ocupate nu doar de magistrați, ca în instanțele regulate, ci și de avocați, profesori de drept, ba chiar de politicieni cu studii juridice.
Așadar, instanță politico-jurisdicțională. Jurisdicțională știm de ce: emite decizii general obligatorii, care creează norme de drept. Componenta politică, la fel de importantă, nu se referă, în niciun caz, la faptul că judecătorii CCR ar fi datori partidelor politice care i-au trimis acolo. Ci la faptul că, având de judecat preponderent decizii și dispute politice, Curtea Constituțională are menirea fundamentală ca, pe cât este posibil în limitele legii și ale Constituției, să asigure un echilibru în societate, să domolească stridențele și excesele pe care puterea politică este tentată să le producă, să prevină tulburări majore în societate.
Și-a împlinit această menire Curtea Constituțională, în decizia din mai anul acesta privind prescripția? Categoric nu.
Nu văd niciun motiv pentru care CCR nu ar fi putut stabili că decizia aceea ambiguă din 2018 este una interpretativă. Dacă ar fi făcut-o, consecința ar fi fost că întreg sistemul judiciar, și nu doar o majoritate, ar fi continuat să aplice o soluție pe care însăși CCR a indicat-o ca fiind corectă și s-ar fi asigurat în continuare un echilibru just între drepturile infractorilor și cele ale victimelor.
Alegând să spună că decizia a fost una de tip radieră, care a creat vid legislativ, CCR și-a trădat menirea, cu consecința că a dezechilibrat complet balanța: mii de infractori scapă de orice acuzație, iar mii de victime ale infracțiunilor rămân victime pe veșnicie, fără nicio șansă să mai primească vreodată reparațiile cuvenite pentru prejudiciile pe care infractorii li le-au produs.
Dar știm deja că favorizarea infractorilor în detrimental victimelor este, de câțiva ani, o tradiție consolidată a Curții Constituționale a României. Dacă plagiem un pic denumirea (nu și reputația) Curții Europene a Drepturilor Omului, cred că putem atribui Curții Constituționale dacă nu un nou nume, măcar o meritată poreclă: Curtea Românească a Drepturilor Infractorilor (CRDI).
Așa că dacă vreți să găsiți vinovați pentru amnistia cvasi-generală la care asistăm în prezent, nu-i mai căutați aiurea printre cei vreo cinci sute de parlamentari și miniștri pe care îi indică decizia CCR, ci limitați-vă la cei șapte judecători care au făcut asta posibilă: Valer Dorneanu (fost președinte CCR), Daniel Morar, Mona Pivniceru, Marian Enache (actual președinte CCR), Gheorghe Stan, Cristian Deliorga, Attila Varga.
Oameni cu nume, prenume, cod numeric personal, salarii colosale și pensii speciale.
https://adevarul.ro/blogurile-adevarul/marea-amnistie-lectia-la-care-curtea-2215931.html
/////////////////////////////////////////////
(Si pentru asemenea mizerii ne pleaca milioane de oameni din tara…) Dosarul în care medicul Gheorghe Burnei era acuzat de mutilarea unor copii, clasat în urma prescrierii faptelor
Gheorghe Burnei
Medicul ortoped Gheorghe Burnei scapă de acuzaţiile de vătămare corporală din culpă după ce procurorii care instrumentează dosarul în care acesta a fost cercetat au clasat speţa, ca urmare a prescrierii faptelor, scrie News.ro.
autor
VLAD DOBREA
Mama uneia dintre pacientele lui Burnei a reacţionat dur la aflarea acestei veşti şi critică modul în care procurorii au instrumentat dosarul, acuzându-i pe aceştia că au minţit-o şi au tărăgănat cazul. „Îmi este ruşine că am avut atâta încredere în această justiţie coruptă! Vă doresc multă sănătate şi Dumnezeu să vă ajute, exact atât cât aţi fost de corect pentru cazul fetiţei mele!”; i-a transmis femeia procurorului de caz.
Anunţul privind clasarea dosarului în care Gheorghe Burnei a fost cercetat pentru vătămare corporală din culpă a fost făcut de către casajurnalistului.ro, care a şi făcut publice cazuri ale copiilor victime ale medicului.
Mama uneia dintre pacientele mutilate de către Burnei a reacţionat dur la auzul veştii. Ea îi critică pe procurori, pe care îi acuză că au minţit-o şi pe care îi întreabă de ce au tărăgănat dosarul,
”Oameni buni, procurorii recunosc ca Amira a fost vătămată de javra de Burnei, a rămas cu infirmităţi grave pe viaţă şi că se încadrează la codul penal 194, b, adică vătămare corporală. Dar îmi trimit ordonanţa de CLASARE A CAZULUI! Pe mine nu mă mai încălzea cu nimic că javra criminală se ducea în puscarie! Răul făcut este iremediabil! Pentru că sunteţi corupţi şi cumpăraţi o să mergpână la CEDO”, a scris femeia pe Facebook.
Ulterior, ea a revenit cu o postare şi mai dură, menţionând detalii din dosar.
„Domnii procurori, eu când am fost la dumneavoastră la Parchet, nu aţi pomenit nimic de clasarea cazului Amirei. De ce oare? Domnul procuror Borjog Eduard, aveaţi prima expertiză a Amirei gata din 2017, ce aţi făcut până în anul 2023? E vina mea că aţi prescris nenorocirile făcute pe un copil nevinovat şi că aţi aşteptat să treacă încă cinici ani, minţindu-mă că prima expertiză se va anula pentru că îi dădea Amirei dreptate şi o încadra la VATAMARE CORPORALA, adica se ducea javra la puşcărie? Apoi mi-aţi spus abia anul trecut că anularea se datorează faptului că doctorul Ulici a contribuit la opinia de specialitate în cadrul expertizei şi că fiind în relaţii de duşmănie cu Burnei nu trebuia să se pronunte. Apoi m-aţi minţit că se va dispune o nouă expertiză, care de fapt nu s-a mai dispus. Aţi mai aşteptat un pic, expre, ca să clasaţi cazul Amirei. Amira a fost vătămată corporal în formă continuată până în anul 2014. Nu o mai băgaţi pe aia cu prima operaţie, pentru că toate operaţiile au fost doar SCHILODIRI! Nici ultima din 2014 nu a fost favorabilă, pentru că javra aia pe care aţi scăpat-o de puşcărie, nu a fost în stare să repare nici măcar fractura pe care tot el i-a produs-o atunci când i-a pus fixatorul, NU A FOST IN STARE SA O FACA CORECT. ÎMI ESTE RUŞINE CĂ AM AVUT ATÂTA ÎNCREDERE ÎN ACEASTĂ JUSTIŢIE CORUPTĂ! Vă doresc multă sănătate şi Dumnezeu să vă ajute, exact atât cât aţi fost de corect pentru cazul fetiţei mele!”, a scris Emiliana Iliescu pe Facebook.
Denunţul împotriva chirurgului Gheorghe Burnei a fost făcut în septembrie 2016, iar cauza viza iniţial17 fapte de corupţie comise în perioada octombrie-noiembrie.
20 de acte de luare de mită
Chirurgul Gheorghe Burnei a primit o pedeapsă de doi ani și șase luni de închisoare, pentru luare de mită. Nu mai puțin de 20 de asemenea acte au reținut procurorii, și s-au dovedit în instanță, toate în perioada mai-decembrie 2016, se arată în minuta judecătorilor Curții de Apel București. Decizia este definitivă, dar este cu suspendare, ceea ce înseamnă că medicul nu va ajunge la închisoare.
Medicul va fi sub supraveghere o perioadă de timp, care a fost redusă de magistrații Curții de Apel, la fel ca și interdicția celorlalte drepturi civile. Dacă va comite o altă faptă penală, va ajunge la închisoare, potrivit legislației în vigoare.
Masca șpaga în contracte de donație
Gheorghe Burnei a fost trimis în judecată pe 8 iunie 2017, fiind acuzat de mai multe infracţiuni de luare de mită, după ce ar fi cerut bani de la părinţi pentru a le opera copiii internaţi la Spitalul “Marie Curie” din Bucureşti.
Procurorii susţin că există indicii privind săvârşirea de către Gheorghe Burnei a unor infracţiuni contra vieţii şi integrităţii corporale sau sănătăţii, în care victimele sunt minori aflaţi anterior într-o stare de sănătate precară, stare pe care Burnei a agravat-o prin acţiunile sale intenţionate.
În anumite cazuri, medicul pretindea sume de bani anterior intervenţiei chirurgicale, încercând să le mascheze într-o formă aparent legală, încheind un înscris sub semnătură privată pe care îl intitula contract de donaţie. Persoanele care ajungeau la Burnei şi care îi ofereau mită erau părinţi ai căror copii aveau anumite deficienţe fizice, dintre care unele trebuiau corectate medical.
Totodată, Burnei îi interna pe copii pentru perioade îndelungate de timp, nejustificate medical, sau îi interna în mod repetat, fără a le efectua nicio intervenţie chirurgicală, pentru a-i determina astfel pe părinţi să îi dea bani sau alte foloase pentru efectuarea operaţiilor, mai susţin procurorii.
https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/dosarul-in-care-medicul-gheorghe-burnei-era-acuzat-de-mutilarea-unor-copii-clasat-in-urma-prescrierii-faptelor.html
/////////////////////////////////////////////
România furată. Două miliarde de euro, rumegate de vacile de lux ale României
Peste 200 de milioane de euro pe an a pompat Ministerul Agriculturii într-un program care ar fi trebuit să sporească numărul vacilor din România. Doar că ferme fără nicio bovină au primit ajutoare de stat, iar subvenţiile au ajuns şi la peste 1.000 de euro pentru un singur animal. Şi aşa se face că numărul vacilor a scăzut în ultimii patru ani cu peste un sfert de milion. Ministrul Agriculturii refuză însă să schimbe modul în care sunt împărţite subvenţiile, pe motiv că nu-l lasă Comisia Europeană. Nu e adevărat, au precizat, pentru Digi24, oficialii europeni
Subvenţii record de peste 1.000 de euro pe vacă şi ajutoare de stat care se dau pentru ferme fără bovine sunt câteva dintre secretele bine ascunse ale modului cum Ministerul Agriculturii a împărţit subvenţii care până în 2020 ajung la aproape 2 miliarde de euro în zootehnie. Scopul investiţiilor a fost creşterea numărului vacilor, însă în ciuda celor peste 200 de milioane de euro pompate anual, din 2013 şi până în iulie 2017 numărul bovinelor a scăzut cu peste un sfert de milion de capete. Oficialii din ministerul Agriculturii, în frunte cu ministrul Petre Daea, nu vor să schimbe sistemul de împărţire a subvenţiilor, motivând că nu îi lasă Comisia Europeană. Însă, oficialii europeni au transmis Digi24 că acest lucru nu este real, iar statul român poate modifica oricând condiţiile discriminatorii prin care se împart subvenţiile. 0 seconds of 24 minutes, 27 secondsVolume 90% embed Fermierii care dau cu erbicid riscă până la 5 ani de închisoare Rareș Bogdan: Nu mâncați făină de gândaci Petre Daea a fost audiat la DNA Daea: „De ce e secetă? Că așa e natura” Daea i-a dat raportul lui Ciucă pe problema secetei Petre Daea, în dialog cu un fermier Vacile prietenoase cu mediul România nu mai are cei mai ieftini carburanți din UE Kilometrajul mașinilor second-hand din orice țară UE va fi mai ușor de verificat Marian Minciună este cioban şi văcar în satul Călăreţi, comuna Tămădăul Mare, judeţul Călăraşi. Creşte 100 de oi, trei vaci şi doi boi. Animalele sunt singurele care îl ajută să pun mâncarea pe masă pentru cele cinci guri din familia sa. – E greu! Ce să mai mâncăm, noi murim de foame. E viaţa grea. Mama lui Marian vinde în fiecare zi lapte şi brânză, la piaţa din Fundulea, pentru bani de facturi şi pâine. – Câteodată se vinde, câteodată nu se vinde. Sâmbăta merge mai bine. Câteodată nu fac nici bani de pâine! E greu, dar nu avem ce face. Un milion de fermieri fără subvenții europene Matei Gheorge este şi el un mic fermier din Călăreţi. În sat, doar el şi Marian îşi mai permit să ţină câte trei vaci. Creşterea bovinelor a devenit o ocupaţie tot mai grea şi mai rară pentru ţăranii români, în lipsa furajelor sau islazuri comunale. Povestea celor doi se multiplică până la un milion. Sunt ţăranii care au cel mult trei-patru animale în curte. Pentru ei, statul dă o subvenţie de 450 de lei pe an. În România, sunt însă şi animale de lux pentru care proprietarii primesc de la stat subventii de minimum o mie de euro, de două ori mai mari ca pretul unui animal matur vândut la târguri. Există fermieri care primesc patru subvenţii diferite pentru creşterea unui singur animal: sprijinul cuplat zootehnic, ajutorul naţional pe cap de animal, cel pentru producţia de lapte şi subvenţia pentru motorină. „Societatea se numeşte Agroserv Măriuţa, suntem în judeţul Ialomiţa, comuna Dragoeşti, la ferma de vaci. Începând cu 2015, asta a fost primul an, a fost 900 de euro, pentru 2016 a fost 700 şi ceva de euro, pentru anul acesta pare că va fi de 450 până în 500 de euro”, spune Nicuşor Şerban, fermier şi preşedintele Asociaţiei Crescătorilor Holstein. Nicuşor Şerban are o fermă cu 900 vaci din rasa Holstein. A primit bani, atât în 2015, cât şi în 2016. Dar doar pentru mai puţin de un sfert dintre ele a încasat subvenţia de lux. Pentru rasele de lapte şi cele de carne statul acordă, anual, în total subvenţii între 100 şi 114 milioane de euro. Pe hârtie, banii trebuiau să ajungă pentru 300 de mii de animale. Nicuşor Şerban, fermier: Din păcate nici în primul an, nici în al doilea şi nici în al treilea nu s-au adunat 300.000 de vaci eligibile pentru aceast subvenţie, aşa că subvenţia a fost extrem de mare, extrem de bună. Banii s-au împărţit la maximum 100.000 de vaci din cele 300.000 estimate atunci când a fost notificată Comisia Europeană şi aşa s-a ajuns la sume foarte mari pe cap de bovină. Asta în timp ce majoritatea animalelor nu aveau ce mânca. Şi mai câştigaţi au fost crescătorii de vaci din rasa Bălţata Românească. În 2015, subvenţia europeană a fost de 1.312 euro, iar anul trecut de 900 de euro. Atât ar fi putut primi şi Marian Minciună, dacă vaca lui ar fi fost într-o asociaţie acceptată de autorităţi şi ar fi fost învăţat să-şi facă un SRL sau PFA. Cu banii primiţi doar subvenţie, Marian spune că ar fi putut să cumpere încă vreo câteva vaci în plus şi să îşi dezvolte afacerea. Marian Minciună: Nu mai spun nimic că se aude. E greu, e foarte greu, nu ai mâncare, nu ai sărbătoare, mergi pe brazdă, plouă-ninge eu după ele. Am avut zece vaci şi mi-am oprit trei, dacă veneau ajutoarele astea poate nu le mai dădeam, făceam şi eu o treabă, puteam să mai plătesc şi eu un om să mă ajute la treburi, că uite trebuie nutreţ, trebuie rânit, trebuie multe. Că te ajuta statul îţi dai seama că îţi deschide sufletul să mai opreşti, să mai creşti. Criteriile de stabilire a bunăstării vacii româneşti pe banii Uniunea Eurpeană s-au bătut în cuie la Bucureşti, prin ordinul ministrului Daniel Constantin, semnat de secretarul de stat George Octavian Turtoi. Ca să primesti banii, trebuia să ai între 10 şi 250 de vaci din aceeaşi rasă şi, cel mai important, să faci parte dintr-o asociaţie care deţinea un Registru Genealogic al rasei repective. Registrul Genealogic este de fapt o bază de date care conţine datele animalelor membrilor asociaţiilor. În Registrul Genealogic sunt trecuţi înaintaşii unui animal, cei doi părinţi şi bunicii mamei, asta pentru a proba rasa animalului. Pentru întreţinerea acestor baze de date, statul acordă asociaţiilor anual un ajutor financiar care ajunge pănă la alte 5-10 milioane de euro. Reporter Digi24: S-a negociat la nivel european un anumit sprijin cuplat. Ce înseamna asta? Daniel Constantin, ministru al Agriculturii în perioada 2012-2015: Că din bugetul de un 1,6 miliarde de cât a fost în 2015 să rupem 13% din plata directă şi să ducem la plata cuplată din sectoarele deficitare. România a notificat la 1 august 2014, pe perioada mandatului meu, lista cu sectoarele pe care noi le considerăm deficitare… înseamnă ceva, 13% din 1,6 miliarde înseamnă 208 milioane de euro. Din cele 208 milioane s-au stabilit anumite criterii importante, la producţia zootehnică am stabilit să acordăm sprijin pentru sectorul de ovine, caprine şi bovine. Desigur, la bovine cu două categorii, vacă de lapte şi vaca de carne. Ce s-a întâmplat în 2015. Noi am calculat aceea sumă şi am pus în faţa fermierilor tabelul cu sprijinul până în 2020 calculând că la vaca de carne să acordăm 300 de euro din bani europeni plus sprijinul de la bugetul de stat care era de 90-100 de euro. La vaca de lapte, pentru că acolo mai au şi alte forme suplimentare de ajutor, 250 de euro. L-am raportat la numărul de animale. Din 300.000 de capete pe care noi le calculasem iniţial au fost înregistrate în registrul genealogic doar 30.000, dacă tu greşesc. Subvenții pentru vacile de lux Practic, în loc să se impartă o sumă la cât mai mulţi văcari, 110 de milioane de euro au fost oferite la câteva zeci de mii de crescători de bovine. Daniel Constantin susţine însă că vina pentru apariţia subvenţiei de lux de 900 şi 1.300 de euro o poartă ministrul din 2016, Achim Ichimescu. Astfel, o vacă înghite între 900 şi 1.312 euro din subvenţia europeană denumită sprijinul cuplat zootehnic. Daniel Constantin: Atunci conducerea a spus că mărim suma pe cap de animal, nu ştiu ce aş fi făcut eu în locul ministrului din 2016, dar sigur se putea găsi soluţii mai bune. Altfel spus, un fermier membru al unei asociaţii cu cărţi de rasă, care avea singur sau cu alţi asociaţi, zece vaci, primea între 9.000 de euro şi 13.000 de euro, în timp ce un alt crescător cu zece sau mai multe animale, dar care nu era membru în vreo asociaţie, nu primea subvenţia. Zoltan Haller, la Asociaţia Crescătorilor de Vaci Bălţata Românească, Constantin Neaţă Împăratu, la Asociaţia Generală a Crescătorilor de Taurine din România, Nicuşor Şerban, Asociaţia Crescătorilor de Vaci Holstein RO, şi Claudiu Frânc, Federaţia Crescătorilor de Bovine din România, sunt preşedinţii asociaţiilor care au accesat fondurile europene şi care au avut acces la oficiali din Ministerul Agriculturii. Numele asociaţiilor fericite ai căror membri au primit subvenţii de lux sunt: Asociaţia Crescătorilor de Vaci Balţata Românească Asociţia Generală A Crescătorilor de Bovine Asociaţia Crescătorilor Holstein RO Asociaţia Crescătorilor de Bovine din România Reporter Digi24: Care a fost relaţia dumneavoastră cu reprezentanţii asociaţiilor? Daniel Constantin: Întotdeauna am avut parte de un parteneriat cu toţi cei care au fost reprezentanţii fermierilor. Reporter Digi24: Stiţi că la sprijinul cuplat ei au impus această regulă, cine nu face parte dintr-o asociaţie nu primeşte sprijinul cuplat. Daniel Constantin: Lucrurile sunt asemnătoare, însă nu tocmai exact. Anumite asociaţii primesc cărţile de rasă în care se înscriu rasele respective, era o condiţie să le legăm de o calitate, nu putem urmări performanţa genetică a celor care nu sunt înscrise. Condiţia pe care am negociat-o cu Uniunea Europeană era să ducem banii în îmbunătăţire. Subvenția prea mare Nu întotdeauna relaţiile dintre preşedinţii asociaţiilor şi demnitarii din minister au fost principiale. Zoltan Haller este trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru că a fost de acord ca foştii secretari de stat de la Agricultură, Virgil Laurenţiu Găman şi Nagy Tamaş să încaseze o mită printr-o societate pe care o controla. În ianuarie 2015, DNA i-a reţinut preventiv pe cei doi şi în aceeaşi lună I-a trimis în judecată sub acuzaţia că au primit o mită de 40.000 de euro. Haller este si el judecat pentru complicitate la trafic de influență, fals în înscrisuri și spălare de bani. Virgil Octavian Găman este un apropiat al fostului ministru Daniel Constantin, acesta preluând în acest an funcţia de administrator în firma de consultanță DG Advisory Parners, înfiinţată de Daniel Constantin şi George Turtoi, după ce au părăsit Ministerul Agriculturii. În timp ce Nagy Tamaş era chiar secretarul de stat din Minsiterul Agriculturii care era responsabil de domeniul zootehnic Zoltan Haller: Va veni o vreme şi când voi vorbi despre acest caz. În instanţă se va decide dacă sunt vinovat sau nu, este tot ce pot să spun. Subvenţia de lux, negociată de Daniel Constantin şi reprezentanţii asociaţiilor crescătorilor de bovine, a stârnit mânia Comisiei Europene. Oficialii europeni erau nervosi că autorităţile române acordă subvenţii de 4-5 ori mai mari ca în Franţa, spre exemplu. Adrian Pintea conduce, din septembrie 2016, Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură. Adrian Pintea: Este cea mai mare subvenţie care s-a acordat în Europa. Reporter Digi24: Aţi primit un fel de atenţionări de la Uniunea Europeană pentru că subvenţia este de 3-4 ori mai mare ca în Franţa? Adrian Pintea: Da, au venit tot felul de atenţionări şi recomandări de la Comisia Europeană, dar împreună cu ministerul s-au închis toate cele aceste neînţelegeri. În urma recomandărilor primite de la Bruxelles, autorităţile române au permis mai multor fermieri să beneficieze de subvenţiile de lux, scăzând limita de la 10 vaci, la cinci animale. Însă, cum solicitanţii trebuiau să fie şi membri ai unor asociaţii recunoscute, numărul celor care beneficiază de subvenţie a crescut doar până la 100.000. Subvenţia a rămas tot cea mai mare din Europa – 1.220 de euro, pentru rasa de Balţată, şi 820 de euro pentru rasa de lapte, Holstein. Subvenția pentru vaci moarte Pe lângă subvenţia record de la Uniunea Europeană, crescătorii cu vaci de lux beneficiază şi de un ajutor de la bugetul naţional, de 97 de euro pe cap de animal. Banii se acordă, timp de 7 ani, pentru efectivele de vaci declarate ca existente într-o fermă la 31 decembrie 2013, indiferent dacă vacile mai sunt sau nu în ferma respectivă după această dată. Regulile de acordare a ajutorului tranzitoriu pe cap de animal a fost instituit tot în timpul mandatului ministrului Daniel Constantin. Nicuşor Șerban, președinte de asociație de bovine: Numai în România se poate întâmpla, şi anume se dă subventie şi o subvenţie consistentă de 90-100 de euro pe cap de vacă, dar, şi aici este paradoxul, pe cifra istorică, adică pe numărul de vaci pe care fermierul a avut-o în 31 ianuarie 2013. Bun, de atunci……sunt ferme care nu mai au animale şi care, culmea, primesc subvenţie. Adică cetăţeanul român plăteşte bani la buget ca să ia din buget, banii ăia să se dea unuia care nu mai are animale şi care mai are unul-două animale. Nu are niciun sens, nu are nicio logică, să dăm bani la cei care nu mai au animale. Eu cunosc cazuri care au avut 400-500 de animale acum mai au 40-50 şi ei primesc subvenţii pentru 500 de animale. Este aberant! Unul dintre cei care primeşte bani pentru vaci care nu mai există este chiar preşedintele Federaţiei Crescătorilor de Bovine din România. Reporter Digi24: Pentru câte vaci primiţi subvenţie, acel ajutor naţional tranzitoriu? Claudiu Frânc: În jur de 400. Reporter Digi24: Câte vaci aveți acum, mai puţin de o sută am înteles. Claudiu Frânc: Undeva pe acolo. Reporter Digi24: Deci primiţi un ajutor financiar pentru peste 300 de vaci pe care nu le mai aveti. Cam 30.000 de euro pe an pe vaci pe care nu le mai aveţi în fermă. Claudiu Frânc: Acestea au fost regulile stabilite. Legea care ar trebui schimbată de urgență Într-un singur caz, fermierul poate ajunge să piardă acest ajutor financiar: să aibă sub trei vaci în fermă sau gospodărie. În total, în perioada 2013-2020, s-a acordat şi urmează să se achite până la 930 de milioane de euro pentru acest ajutor de stat. Nicușor Șerban: Pur şi simplu, sunt bani aruncaţi. Eu nu vreau să insinuez că cineva are interesul să menţină lucrul acesta, dar este greu să nu ma gândesc la treaba aceasta. Nu are nicio logică, nu are niciun sens şi atenţie, este legală treaba, nu putem acuza pe cineva că face o ilegalitate. Dar putem acuza că este o lege proastă şi care din punctul meu de vedere, urgent ar trebui schimbată. Petre Daea a evitat timp de două săptămâni să vorbească despre sistemul de acordare a subvenţiilor în zootehnie. Despre probleme, crescătorii de animale i-au spus acum nouă luni, la început de mandat, când ar fi promis că schimbă sistemul Petre Daea e „hotârăt”, nu nervos Fermier: De ce nu doriţi să schimbaţi SCZ-ul şi ANT? Petre Daea: Ce să fac?! Fermier: Se dă peste o mie de euro pentru un animal. Petre Daea: Ce bine este! Fermier: Dar de aceşti bani beneficiază doar membrii unor asociaţii? Petre Daea: Nu, nuuu… Haideţi să nu deformăm adevărul. Fermier: Un fermier care nu este membrul unei asociaţii nu poate primi subvenţia. Petre Daea: Să fie atunci! Fermier: Şi ANT-ul de ce se dă pentru animale care nu mai sunt în fermă? Petre Daea: Nu există aşa ceva! Fermier: Ba da, se dă pentru animalele din anul 2013. Petre Daea: Nu există aşa ceva la mine! Fermier: Ba da, şi aţi promis că veţi schimba… Petre Daea: Nu se dau banii decât pentru animalele aflate în exploataţii. Dacă fermierul nu are animalul nu ia subvenţia. Fermier: De ce v-aţi enervat?! Petre Daea: Nu sunt enervat, eu sunt hotărât. O altă subvenție acordată pe declarații Un alt sprijin financiar acordat de la bugetul de stat se dă pentru producţia de lapte realizată de o vacă de lux. Se numeşte ajutor naţional tranzitoriu pentru producţia de lapte. De aceşti bani pot beneficia doar fermierii care vând laptele la procesatori autorizaţi, acolo unde laptele ţăranilor nu este primit. Subvenția se acordă an de an, până în 2020, pe cantitatea de lapte declarată de o fermă în 2013, indiferent dacă producţia a scăzut sau crescut. Reporter Digi24: 24 de euro pentru tona de lapte. Adrian Pintea, director general APIA: De asta v-am spus că tot ce este ajutor tranzitoriu să dă la o dată anume, iar tot ce este sprijin cuplat este cuplat de producţie. Strict pe româneşte, nu are nimic de-a face cu producţia ta. Media anuală a producţiei de lapte pentru o vacă din România este undeva sub 5 tone. La această cotă medie de producţie, rezultă că pentru o vacă de lux, fermierii mai încasează încă 120 de euro anual. Rezultă că această vacă încasează pănă acum 1.529 de euro. Cu o vacă care mai înghite 120 de euro, pe lângă ceilalţi 1.409 de euro deja rumegaţi. Se ajunge la o sumă de 1.529 de euro. Vaca de lux dintr-o fermă care are personalitate juridică mai primeşte şi o subvenţie de 17 de euro pe an bani, primiţi de fermier pentru motorină. Adrian Pintea: Da, este un sistem bine finanţat. Reporter Digi24: Şi rezultatele? Adrian Pintea:Categoric trebuie să vezi şi un bun valoare în plus. Reporter Digi24: Şi dacă nu cresc producţiile? Adrian Pintea: Dacă vezi că pe un anumit sector nu vine bun valoare, atunci e clar că este nevoie de o repoziţionare după 2020. Programul care scade numărul vacilor, deși e destinat să-l crească Abundenţa de subvenţii au ca scop clar – creşterea efectivului de animale din România. Statisticile demonstrează că a produs contrariul. În 2016, conform INS, erau 2,08 milioane de bovine, cu 30% mai puţine ca în urmă cu zece ani. Apoi, producţia de lapte pe cap de vacă a ramas între 4.000 şi 5.000 de kilograme pe cap de animal. Producţia de lapte pe 2015-2016, perioada în care s-au acordat subvenţiile de lux, tocmai din fermele favorizate de acest sistem a fost mai mică faţă de anul 2014. În 2015 comparativ cu anul precedent, cantitatea de lapte de vacă a scăzut cu 77.356 tone (un minus de 7,8%). În 2016 a crescut timid cu 32.655 tone (un plus de 3,6%). Sistemul nu ajută nici fermele mari, nici pe micii fermieri. Marii crescători nu sunt sprijiniţi să-şi mărească numărul de animale din fermă sau producţia de lapte. Dacă depăşesc 250 de vaci, nu mai primesc nimic în plus. Nicuşor Serban: Din punctul meu de vedere sprijinul este foarte consistent, foarte foarte consistent. Acesta este un aspect, şi este aspectul pozitiv, iar aspectul negativ este modul cum se acordă acest sprijin, acest mod nu a dovedit şi nu dovedeşte că duce la creşterea producţiei de lapte şi la încurajarea fermelor. Repet, subvenţia este binevenită. Aşa cum se acordă, din punctul meu de vedere, este greşit. România are nevoie să subvenţioneze producţia de lapte în continuare cel puţin pănă când vom ajunge la spunem că suntem într-o media de aproape ce se întâmplă în Europa, un 7.000-8.000 de litri pe lactaţie de 305 zile. Nu cred că avem şanse să ajungem la producţia din Germania, Danemarca, Italia, Ungaria, unde se ajunge şi la 11.000 de litri anual pe vacă. Însă putem ajunge la un nivel de Polonia, de 8.000 de litri pe an. Micii fermieri care au între 3 şi 9 vaci primesc o singură subvenţie, undeva la 410 lei. Nici vorba de bani pentru lapte sau motorină. – Trei vaci, că dacă ai mai puţine nu mai iei. – Cu patru sute de lei ce să faci, doar lumina dacă o plăteşti, îţi ajunge şi ţie să te întreţii, şi mâncare lor să le iei, nu poţi să le iei, să le dai să mănânce zăpadă. – Noi trăim numai din animale. E greu. Am un băiat care şi el tot aşa lucrează, amărât. Aici e baza, vacile astea trei. E greu, e cel mai greu. Dar nu avem ce să facem, dar altă soluţie, pâna vom muri, apoi ne despărţim şi de animale. Concluzia ţăranilor din satul Călăreţi este că dacă ar avea subvenţie mai mare, ar creşte mai multe animale, iar animalele ar avea mâncare mai multă şi ar produce mai mult decât cele 2 litri de lapte pe care îl dau la muls zilnic, în timp ce o vacă dintr-o fermă, unde bovina are mâncare din belşug, dă zilnic peste 30 de litri de lapte. – Subventia care ne-o dă, ne luăm trifoi. Cât iau pe ele, dăm pe trifoi. Eu nu mă folosesc de banii ăştia, dacă ar da şi ei un ajutor mai puternic, trăiesc şi ele, trăiesc şi eu. Le-am lua şi lor mâncare, e mâncarea lor, ce să facem noi cu banii… Noi suntem condamnaţi să trăim de astăzi pe mâine. Dacă avem, daca nu mai răbdăm, că nu avem altă soluţie. Autoritățile locale, un ajutor care nu există Medicii veterinari şi primarii din comune ar trebui, conform legii, să-i sprijine pe ţărani să acceseze subvenţiile de lux, însă nici aceştia nu au prea auzit de aceste sume sau de condiţiile de eligibilitate. „Oamenii se prezintă personal la APIA cu cont bancar. Ei primesc de la mine aderinţă că au un anumit număr de animale în ferme. Nu, nu primesc sprijin cuplat, sprijin cuplat se acordă pentru cei care au pământ, pentru cei care dau şi lapte”, spune medicul veterinar Silviu Popescu. Aceeaşi situaţie, şi la primăria din Tămădăul Mare. Reporter Digi24: Nu-i consilează cineva despre modul cum să primească subvenţii mai mari? Primarul din Tămădăul Mare: Asta nu avem de unde să știm, doar să fi venit cineva. Nu, nu cred! Adrian Pintea, directorul APIA: Ce vă pot spune că din anul 2007 și până în 2017, APIA a dat fermierilor români suma de peste 20 de miliarde de euro. Pe lângă cele 20 de miliarde de euro deja primite, încă 13 miliarde de euro ar urma să mai intre în România până în 2020. În zootehnie, doar între 2013-2020 ar urma să intre încă două miliarde de euro, bani pierduţi pentru că nu au dus până acum la creşterea efectivelor de animale sau a producţiei de lapte. Daniel Constantin: Zootehnia înseamnă plus valoare. Avem producţie vegetală, porumb de exemplu. Exportam foarte mult, grâu, porumb, floarea soarelui. Suntem campionii Europei, cum s-a întamplat anul acesta la porumb şi la floarea soarelui. Dar dacă exportăm porumbul şi nu-l ducem în zoootehnie nu aducem plus valoare. Miza cerealelor care merg la export Zootehnia este cel mai important domeniu al agriculturii, iar fermele de bovine sunt etalonul. Ele ar trebui să consume producţia de cereale din România care ajunge acum în străinătate. Producția de cereale 2017 este de 20 milioane de tone. Din aceasta cantitate, 8 milioane de tone sunt exportate în afara graniţelor, unde sunt prelucrate sau unde devin furaje pentru animale, inclusiv pentru vaci. Astfel, cerealele româneşti sunt transformate în afara graniţelor în bunuri alimentare, precum carnea şi branzeturi făcute din laptele vacilor hrănite cu porumb românesc. Bunuri agroalimentare care sunt apoi importate în România. Ţara noastra a importat produse alimentare mai mult decat a exportat în 2016, conform datelor INS, în valoare de peste 300 de milioane de euro. Mare parte din produsele importate excesiv provin din cereale: produse de brutărie, patiserie și biscuiți, ciocolată, brânzeturi, preparate alimentare, lapte și smântână. Altfel spus, în loc să producem sau să exportăm bunuri agroalimentare făcute din laptele scos din fermele din România, exportăm cereale care cresc producţia de lapte din Italia, lapte care apoi se întoarce ca brânzeturi în România. Brânzeturile au un plus valoare faţă de cereale. Exportăm cereale la prețuri de 200 de lei tona de grâu şi 600 de lei tona de porumb şi importăm o tona de iaurt la preţ de 6.000 de lei. Oficialii români spun că situaţia nu poate fi schimbată pentru că dacă ar modifica regulile de împărţire a subvenţiilor, Comisia Europeană ar stopa toate subvenţiile date domeniul zootehnic. Daniel Constantin: A fost aleasă o perioadă de referinţă, aceasta a fost 2013-2020. În această perioadă s-a decis să se acorde banii într-un anumit fel. Adrian Pintea, director general APIA: Această regulă poate fi schimbată pe un alt exerciţiu financiar, după 2020. Nicușor Șerban, președinte asociație de bovine: Am oarecare speranţe de la domnul ministru Daea, pentru că a fost în fermă, a înţeles această treabă şi dumnealui şi a promis că această aberaţie va înceta în România. Demnitari din Ministerul Agriculturii au dat vina pe regulile Comisiei Europene pentru păstrarea criteriilor de acordare a subvenției. Ei spun că, dacă ar modifica regulile înainte de 2020, ar lăsa zootehnia românească fără bani europeni. Răspunsul de la comisariatul pentru Agricultură, condus de comisarul Phil Hogan: „Rolul Comisiei Europene este acela de a se asigura că statele membre gestionează fondurile într-o manieră transparentă, că banii contribuabililor sunt cheltuiți în mod corespunzător și că UE nu plătește pentru proiectele care nu respectă normele. Statele membre au avut posibilitatea unică de a revizui sprijinul cuplat zootehnic până la 1 august 2016, astfel încât modificările preconizate să poată fi aplicate începând din 2017. Cu toate acestea, în cazul în care există îndoieli cu privire la conformitatea anumitor elemente ale unei măsuri cu cadrul juridic al UE, statele membre au în orice moment posibilitatea de a revizui aceste elemente specifice. Ca regulă generală, atunci când pun în aplicare legislația UE, statele membre se asigură că se respectă așteptările legitime ale beneficiarilor și principiile nediscriminatorii.”
Citește mai mult la:
https://www.digi24.ro/special/campanii-digi24/romania-furata/romania-furata-cum-a-scazut-numarul-vacilor-in-urma-unui-program-destinat-sa-le-inmulteasca-828858
/////////////////////////////////////////////
Cum au fost folosite 300 de vaci de rasă pentru o fraudă de 4 MILIOANE de lei cu fonduri europene
by Adrian Laboș
Vacile din rasa Angus ar fi fost aduse din Ungaria, iar prin falsificarea documentelor de proveniență, ar fi fost folosite pentru obținerea unor fonduri de peste 4 milioane de lei
Patronul unor firme din domeniul zootehnic și două angajate ale acestuia au fost reținuți de procurorii DNA Timișoara sub acuzația că au fraudat masiv ajutorul de minimis și fondurile europene acordate de APIA. Cei trei ar fi pus la punct un plan de obținere ilegală a unor subvenții pentru animale în valoare de peste 4,2 milioane de lei. În schema de fraudare ar fi implicat 30 de fermieri și ar fi adus din Ungaria aproape 300 de bovine de rasă în condiții simulate care ar fi dat drept de obținere de subvenții pentru creșterea lor.
Potrivit ordonanței procurorilor, omul de afaceri reținut de DNA, sporijinit de cele două anghajate ale sale, ar fi pus în aplicare planul de fraudare între 2016 și 2019. În primul an ar fi ajutorului de minimis, după care a țintit obținerea ilegală a fondurilor europene și naționale acordate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA)
În schema de fraudare descoperită de procurorii anticorupție, cei trei ar fi implicat 30 de fermieri și exploatațiile zootehnice de creștere a bovinelor de rasă înregistrate pe numele acestora. În cadrul planului ar fi fost aduse din Ungaria aproape 300 de bovine de rasă (Aberdeen Angus), în condiții simulate care ar fi dat drept de obținere de subvenții pentru creșterea lor.
”În realitate, animalele nu îndeplineau cerințele obligatorii de subvenționare, însă cei trei inculpați ar fi creat aparența respectării cerințelor legale ale finanțării prin falsificarea certificatelor de origine și a pașapoartelor animalelor, prin falsificarea datelor de naștere/rasa animalelor în aceste documente, prin denaturarea adevărului în ceea ce privește existența taurinelor și categoria din care făceau parte animalele”, au specificat procurorii DNA.
Documente false ar fi fost prezentate instituțiilor cu atribuții de avizare, aprobare și finanțare, respectiv Direcția Agricolă Arad și APIA, și au condus la atribuirea subvențiilor.
Acuzați de constituirea unui grup infracțional organizat, folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete și fals în înscrisuri, omul de afaceri și angajatele sale sunt prezentați, joi, la Tribunalul Timiș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
https://www.bihorjust.ro/cum-au-fost-folosite-300-de-vaci-de-rasa-pentru-o-frauda-de-4-milioane-de-lei-cu-fonduri-europene/
/////////////////////////////////////////////
Hotiile prospera,dar “ingerii” raman liberi… Fermele fictive de vaci din Ialomița au încasat ilegal subvenții europene
Ancheta Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor a confirmat oficial
Fermele fictive de vaci din Ialomița au încasat ilegal subvenții europene
În luna noiembrie a anului trecut, Independent dezvăluia existența unor ferme fictive de vaci în Ialomița, societăți care au încasat ilegal subvenții europene timp de 3 ani, fără ca autoritățile județene să sesizeze această ilegalitate. În luna februarie a acestui an, ca urmare «a dispoziției conducerii Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (…), o echipă din cadrul Direcției Generale de Control Oficial a realizat o verificare la nivelul DSVSA Ialomița pentru clarificarea unor aspecte legate de existența și funcționarea unor exploatații pentru care s-au solicitat subvenții APIA și/sau pentru care s-au înregistrat sesizări de fraudă sau cercetări derulate de organele de anchetă». Rezultatele acestui control au confirmat nu doar existența fraudelor, ci și amploarea acestora…
Scenariul demascat de Independent
Ziarul Independent dezvăluia existența a cel puțin 9 ferme fictive de vaci în Ialomița, la Giurgeni, cumulînd împreună circa 2000 de capete de bovine, pentru care proprietarii încasau subvenții APIA. «Numele celor 9 proprietari de vaci care au reușit să fraudeze timp de 3 ani sistemul și să încaseze subvenții pentru vaci inexistente din ferme inexistente sînt Anagnoste Mihai, Anagnoste Sultana, Anagnoste Daniel, Patu Dănuț, Gramatică Zoița, Tănase Vanghele, Gula Vasile și Gigica Ianus. Împreună, toți acești «fermieri» au ridicat, timp de 3 ani, subvenții pentru 1860 de vaci, la o valoare per capita care a variat între 410 și 450 de lei. Țeapa a fost făcută publică abia prin luna august anului 2013, cînd APIA Ialomița aducea la cunoștința a 5 dintre fermierii nominalizați că «solicitarea trebuie respinsă în baza adresei nr. 26130/28.05.2013 primite de la Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor care a stat la baza respingerii». Altfel spus, în urma unei sesizări oficiale și a unei anchete a Serviciului de Investigare a Fraudelor Ialomița din cadrul IPJ Ialomița, robinetul subvențiilor a fost închis. Deocamdată, primul rezultat al acestui demers oficial îl reprezintă faptul că 3 dintre «fermieri» au depus contestații și au făcut apel la instanțele de judecată pentru obținerea subvențiilor. Inutil să precizăm că pentru această țeapă «de manual» niciunul dintre oficialii instituțiilor implicate nu este vinovat. După cum ați putut observa mai sus, APIA Ialomița a reacționat prompt și a blocat plata subvențiilor pentru anul în curs, motiv pentru care nu poate fi considerată vinovată sau complice la această fraudă. Mai ales că, susțin oficialii intervievați de noi, «instituția nu avea niciun fel de atribuții de control în cazul acestor ferme». La fel se eschivează și oficialii Direcției Sanitare Veterinare Ialomița, care susțin că, «potrivit legii, nu au obligația de a face verificări la fermele de vaci» după cum scriam la momentul respectiv. La 6 luni distanță, ancheta solicitată de către președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor confirmă faptul că ramificațiile acestei afaceri sînt mult mai ample.
Ancheta confirmă ilegalitățile de la Giurgeni și Țăndărei
Echipa din cadrul Direcției Generale de Control Oficial a ANSVSA a confirmat, alături de angajații Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița faptul că numărul celor care au înființat ferme fictive de vaci este mai mare, iar acestea au fost înființate atît la Giurgeni, cît și la ºăndărei. Astfel, susține raportul rezultat în urma anchetei, la nivelul Circumscripției Sanitare Veterinare Asistență Țăndărei, «dr Tudor Răzvan recunoaște faptul că înregistrarea exploatațiilor s-a realizat pe baza unei simple solicitări verbale a proprietarilor de animale, fără să se explice dacă a verificat sau are cunoștință dacă toate aceste exploatații au existat în locația înregistrată în BND. Dr Tudor Răzvan prezintă faptul că, de multe ori, înscrierea proprietarilor în pașapoarte sau operarea în BND a mișcărilor animalelor se realiza fără vizualizarea efectivă a animalelor în cauză și fără consemnarea acestor mișcări în registrul de notificări. Acesta nu a putut explica nici înregistrarea unei date de ieșire din exploatație anterioară intrării animalului în acea exploatație (ex.: RO0927740599-Agnoste Sultana), o serie de animale fiind înregistrate ca intrate în 10 dec. 2010, dar tot în BND acestea figurează că au părăsit exploatația în iunie-iulie 2010». Situația se repetă identic și la Circumscripția Sanitară Veterinară de Asistență Giurgeni, unde s-a încercat verificarea în teren a exploatațiilor în care au existat animale. «Cu toate că dr Ionescu Ștefania a încercat să explice că s-a deplasat personal pentru a identifica/stabili locația în care va funcționa exploatația RO0936550374, aparținînd Mariei Naum și indicînd faptul că acesta ar fi funcționat în vecinătatea exploatației deținute de Traian Tărtăreanu, exploatația în cauză nu a putut fi identificată. Această afirmație a fost contrazisă de Trandafir Constantin și Banciu Dumitru, care au prezentat faptul că nu cunosc alți crescători de animale (alții decît Trandafir Constantin, Trandafir Ionelia, Baicu Ștefan și Tărtăreanu Traian) care să fi deținut efective importante de bovine în locația IAS Giurgeni» se precizează în raport. Mai mult decît atît, Ionescu Ștefania a confirmat faptul că unul dintre proprietari a fost inventat: «ulterior a prezentat faptul că Panait Vasile este o persoană fictivă, inventată de ea pentru a realiza substituirea unor crescători de animale, o a doua persoană fictivă fiind Radu Ioana, pe numele căreia a trecut exploatația RO0936550374 (înregistrată anterior pe numele Naum Maria) conform procesului-verbal din 12.02.2014, înregistrat la DSVSA Ialomița cu nr. 1697/13.02.2014».
Reglementări noi la nivel național în urma controlului
Rezultatele controlului efectuat de echipa din cadrul Direcției Generale de Control Oficial a ANSVSA, sprijinite de actele furnizate de Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița constituie baza unui dosar penal înaintat instanței. Suplimentar, DSVSA Ialomița s-a asigurat că nu s-au mai decontat acțiuni sanitar-veterinare pe animalele din exploatațiile fictive și că s-au adoptat «măsuri corespunzătoare, în funcție de constatările rezultate în urma verificărilor». De asemenea, a fost informată APIA Ialomița despre situația «tuturor exploatațiilor în cauză, din cadrul CSV Țăndărei și Giurgeni care au depus cerere pentru subvenții APIA în anul 2009-2012, cu exploatarea datelor înregistrate în BND a ANSVSA, furnizate de operatorul IQM». Mai mult decît atît, susțin surse din cadrul DSVSA Ialomița, în urma controlului au fost modificate reglementările curente privind activitatea medicilor veterinari. Astfel, aceștia sînt obligați să facă o declarație pe propria răspundere privind vizita efectuată în exploatațiile agricole care solicită subvenții APIA. Ceea ce nu evidențiază însă nici rezultatul anchetei ANSVSA și nici oficialii locali implicați în susținerea acesteia este ce se va întîmpla cu circumscripțiile sanitar-veterinare care au participat la această fraudă. Potrivit unei adrese înaintată Tribunalului Ialomița în data de 17 martie 2014, numai pentru exploatația deținută de către Naum Maria, la nivelul anului 2012, au fost înregistrate «încercări de introducere în formulare de mișcare a unui număr de 594 de bovine». Acestea «aveau date de emitere cuprinse în perioada 06.08.2011-20.04.2012 (ulterior datei de 14.07.2011 și anterior datei limită de 30.04.2012 necesare îndeplinirii condițiilor de subvenție) acestea fiind introduse după data emiterii formularelor de mișcare (…)». Bovinele eligibile pentru subvenție provin din Iași, Botoșani, Vaslui, Brăila, Bacău și, surprinzător, Ialomița. Surse apropiate anchetei susțin însă că cercetările în acest caz continuă și că ele vor fi făcute publice în cadrul procesului derulat în instanță.
//////////////////////////////////////////////
(Desi banii sunt adunati din taxele contribuabililor,acestia sunt praduiti sub umbrella Ministerului Agriculturii…)Subventiile pentru pajisti ajung tot la cei fara animale
Dupa dezbateri lungi, legiuitorii ajunsesera la o întelegere cu fermierii: subventia pentru pasune sa mearga spre detinatorul de animale. Credeam ca s-a rezolvat în sfarsit o chestiune banala. S-au revoltat însa primarii care, ani la rand, au luat bani grei de pe aceste pajisti, desi nu au facut nimic pentru îmbunatatirea pasunilor si pentru stimularea cresterii animalelor. Intalnim frecvent 5-6 comune la rand unde nu mai exista animale, dar veneau subventiile pentru pasune. Asa ca Guvernul a modificat Ordonanta 3/201 privind platile directe. Si ne-am întors de unde am plecat.
Astfel, pot primi subventia pe pajiste si formele asociative de proprietate (asociatii, obsti de mosneni, de razesi, composesorate, cooperative, alte comunitati si forme asociative), chiar daca membrii lor nu au animale, cu conditia sa asigure cel putin un cosit pe an. Ministerul Agriculturii sustine ca, fara aceste modificari, ar fi ramas fara subventia pe suprafata aproximativ 260.000 de fermieri, care detin 1.350.000 de hectare de pasuni si fanete. Deci au niste parloage goale, nu cresc macar o oaie si pretind ca ar fi „fermieri”, ca sa ia subventie pe pasune. MADR a introdus o minima cerinta: un cosit pe an, le dam banii si stimulam zootehnia!
Am discutat cu fermieri reprezentativi din toata tara, ca sa avem o imagine mai aproape de adevarul situatiei.
Dumitru Grigorean, presedintele Asociatiei Crescatorilor de Bovine pentru Carne:
Noi stim ca s-au facut modificari numai pentru fanete, unde trebuie valorificat fanul. La pasune, legislatia ar trebui sa ramana asa cum a fost. Noi speram sa nu se faca aceasta confuzie. Sigur, daca omul coseste si vinde fanul, trebuie sa depuna cerere de sprijin. Nu trebuie sa-i dezavantajam pe cei care au animale. In ultimii ani, banii au venit la cei care aveau pasune, dar nu cresteau animale. Au dat în folosinta pasunea celor care au animale, au primit si subventia, iar crescatorii cu ce raman? Oare de ce mai crestem vaci, daca se castiga asa de bine fara?
Dumitru Andresoi, presedintele Asociatiei Crescatorilor de Oi Dacia-Hunedoara:
In spatele acestei situatii se afla interese obscure. E foarte grava situatia. Vom vedea ce efect va avea Ordonanta asupra oierilor.
Claudiu Franc, presedintele Federatiei Crescatorilor de Bovine din Romania:
Am vazut Ordonanta. Nu e bine, dar am preferat raul mai mic. Daca nu se dadea aceasta Ordonanta, pierdeam banii pe 1.350.000 de hectare de pasune la nivel de tara. Sigur, noi am reusit sa convingem Ministerul sa puna totusi o conditie: cei care nu au animale pot primi subventie pe pasune numai cu conditia sa prezinte factura ca au vandut fanul cosit unui proprietar de animale. Mai precis, trebuie sa fie un efectiv corespunzator de animale. Nu poti sa dai fanul de pe 100 de hectare unui crescator cu o capra si nici sa dai foc pajistii si apoi sa iei subventie. O problema si mai grava o reprezinta banii pentru agromediu. Multi nu vor putea demonstra ca respecta acea fasie de 75 de centimetri de la marginea tarlalei si se vor trezi peste trei-patru ani ca trebuie sa dea banii înapoi, cu penalitati. Si atunci, am preferat sa renuntam la un an de subventii si pierdem un miliard de euro. Am mai pierdut doua miliarde în perioada anterioara, pana în anul 2013.
Ionica Nechifor, secretarul general al Asociatiei Romovis:
Presiunea politica si-a spus cuvantul din nou. Adica primarii si apropiatii lor. Dar, daca nu se vor justifica în mod corect sumele, va fi rau. Cred ca statul roman ar trebui sa demareze verificari daca fondurile au fost utilizate corect sau nu. Mai au la dispozitie cateva luni pentru a controla unele asociatii. Pana la urma, principalul vinovat este tot Ministerul Agriculturii, pentru ca promoveaza o astfel de politica. Pe oieri îi afecteaza aceasta Ordonanta. Banii nu ajung acolo unde trebuie. De 25 de ani, pasunile din Romania se degradeaza si bani s-au dat. Mai ales dupa 2007 trebuia sa se vada efectul fondurilor europene pe aceste pasuni. Daca se vor constata nereguli, banii vor trebui returnati la UE.
Mircea Ciurea, Cooperativa Somes-Aries, Cluj:
Totdeauna a primat interesul celor care nu au animale. S-au facut presiuni ca si asociatiile sa poata lua subventii pentru pasuni, numai daca sunt de acord toti crescatorii membri. Fermierul stie cel mai bine ce trebuie facut cu pasunea. Este o aberatie daca nu ajung banii unde trebuie. Sunt asociatii false ale primarilor si viceprimarilor. Acolo vor merge banii si efectivele de animale nu vor creste.
Viorel PATRICHI
/////////////////////////
http://www.agrinet.ro/content.jsp?page=1796&language=1
///////////////////////////////
Daca A.Porumboiu a tepuit statul,primind subventii si pentru avortoni, fara a pati nimic, altii ii preiau exemplul…FRAUDĂ SUBVENȚII APIA! ACTE FALSE PENTRU SPRIJINUL CUPLAT LA VACI DE LAPTE!
ANCHETA DNA! O fermă de creștere a bovinelor din județul Bacău a depus mai multe acte falsificate la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) cu scopul de a încasa cea mai mare subvenție din zootehnie, sprijinul cuplat, informează un comunicat al Direcției Naționale Anticorupție. Administratorul fermei a semnat un acord de recunoaștere a vinovăției.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Bacău au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordurile de recunoaștere a vinovăției a inculpaților:
persoană fizică, administrator al S.C. Eugenio Agro – Tour S.R.L., sub aspectul săvârșirii unor infracțiunilor de:
– folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,
– fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată,
S.C. EUGENIO AGRO – TOUR S.R.L. sub aspectul săvârșirii unor infracțiunilor de:
– folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,
– fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.
În acordurile de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În zilele de 29 octombrie 2018 și 09 octombrie 2019, inculpatul, reprezentant al S.C. Eugenio Agro – Tour SRL, ar fi depus la Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (A.P.I.A.) mai multe înscrisuri false (facturi fiscale privind vânzarea unor cantități de lapte) necesare obținerii sprijinului financiar nerambursabil în cadrul schemei de plată intitulată „Sprijinul cuplat în sectorul zootehnic-vaci de lapte”.
Documentele respective ar fi fost falsificate chiar de inculpat.
Ca urmare a acestor demersuri, societatea ar fi încasat pe de nedrept suma totală de 50.754 lei din Fondul European de Garantare în Agricultură-FEGA, debit ce a fost achitat integral în cursul urmăririi penale.
În prezența avocaților, cei doi inculpați au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora, respectiv:
– 1 an și 8 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani,
– 16.500 de lei amendă și pedeapsa complementară a afișării hotărârii de condamnare, în extras, la sediul inculpatei pentru o perioadă de 2 luni.
Dosarele de urmărire penală privindu-i pe cei doi inculpați (persoana fizică și juridică), împreună cu acordurile de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul Bacău, se arată în comunicatul DNA.
Cuantumul sprijinului cuplat pentru vaci de lapte, pentru anul 2019, este de 379,7155 euro/cap = 1.803,4967 lei/cap de animal.
https://www.agroinfo.ro/cresterea-animalelor/frauda-subventii-apia-acte-false-pentru-sprijinul-cuplat-la-vaci-de-lapte
///////////////////////////////////
