(Un alt inger pazitor al turmei a devenit o zreanta alba,prin rasplata pensiilor speciale…)Fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, scapă de condamnare – Faptele s-au prescris;Listă de politicieni români implicați în scandaluri publice;„Cei mai mari corupți sunt cei de sus”;Sondaj: Cei mai corupti politicieni sunt in PSD;Despre cine cred românii că sunt mai corupți decât politicienii; Înalt oficial german: ”În România, legislația se modifică pentru protecția unor politicieni corupți”; Corupția a fost și este principala problemă a României în ultimii 30 de ani;. Indicele mondial al corupției: întrebări și răspunsuri; Plan perfid al corupției de a se conserva în justiție; Topul avocaţilor marilor corupţi. Pe mâna cui işi lasă libertatea cei mai celebri politicieni; Istoria corupţiei la români. Existau baroni locali în interbelic? Justiție în slujba corupților; Istoria falsificată vreme de 70 de ani: cum i-au fabricat comuniștii Regelui Mihai un „dosar de corupție”; Drama unei societăți de hoți;Porțelanul fin de Cluj, „distrus” de privatizări eșuate! Povestea fabricii Iris – prima fabrică de articole de ceramică fină pentru menaj din România; Începe un nou Război Rece; MIRCEA MALIŢA: „Globalizarea e o mişcare greşită şi sinucigaşă a omenirii”; Canada a legalizat relatiile sexuale între oameni si animale;Istoricul Ioan-Aurel Pop, despre analfabetismul funcţional generat de scoală şi eliminarea culturii istorice din manual; USR acuză: ”Practic, PSD, PNL şi UDMR dau liber la corupţie”…Scandal în Parlament. PSD și PNL au eliminat interceptările ca probe de corupție și s-au răzgândit la scurt timp; “Foametea roşie”- Exterminarea prin foamete în Ucraina în 1932-1933 şi definiţia genocidului, de Matei Vişniec; Elon Musk: AI mai periculoasă decât armele nucleare;  Capitolul 17: Globalizarea: fundamental înseamnă communism; Andrei Pleșu / Să ne facem ruşi ; Oamenii vor fi înlocuiți de roboți la locul de muncă. Cum arată „depozitul viitorului” la Amazon’; Viitorul din 2025: 85 milioane muncitori vor fi înlocuiți de roboți; Ferma complet robotizată în care nu mai este nevoie de niciun angajat; Davos: Medicii şi avocaţii ar putea fi înlocuiţi de roboţi; Gheorghe Florea: Inteligența artificială s-ar putea întoarce împotriva umanității! Ghiveciul propagandistic comunist, iluzia libertăţii şi „şopârlele“ studenţeşti; Le Monde: Oameni legati de fostul regim comunist conduc si astazi Romania; Comuniştii, făuritori de ‘democraţie’ în România;

 

 Cât PSD a fost la putere s-au dat cele mai mari tunuri financiare din istoria României; Guvernul Grivco şi protecţia mafioţilor din Republica România; Exterminarea în comunism: canalul Dunăre – Marea Neagră; Fascism, legionarism, comunism, whataboutism; Putin și Occidentul Al treilea război mondial?Regimul comunist din Romania a fost unul dintre cele mai dure; Sovietizarea României: Metode, scopuri, instrumente; Venirea Armaghedonului rusesc și sovietizarea României;Jurnalul lui Vladimir Putin; Colivă din grîu ucrainean (Scrisoare deschisă către generalii români de la CNN-ul dîmbovițean); CELE 10 PRINCIPII PENTRU MANIPULAREA MASELOR; ONU stabilește utilizarea CIPURILOR pentru a IDENTIFICA întreaga umanitate; Șeful interimar al Poliției Maramureș a obținut nota 4,80 la concursul de ocupare a funcției, unde a concurat singur; Forumul de la Davos declară că oamenii care doresc să trăiască trebuie să devină baterii pentru Inteligenta Artificială!Despre comunism, nazism și involuția către neo-feudalism; Yuval Noah Harari: Cel mai mare pericol nu e virusul în sine; OPINIE. Guvernarea mondială prin inteligența artificială: tirania supremă lipsită de responsabilități; Recenzie – ”Sapiens. Scurta istorie a omenirii”, de Yuval Noah Hararil; 21 de Lecții Pentru Secolul XXI de Yuval Noah Harari; Yuval Harari: „Cea mai mare descoperire științifică este cea a ignoranței umane.“Ce a fost Masacrul de la Fântâna Albă din 1 aprilie 1941? NKVD-ul a vrut să scape de românii patrioți, anticomuniști. Supraviețuitorul Petru Huțan: „Trăgeau după noi ca după iepuri”. Victor Roncea: O mărturie video pentru ISTORIE; Consilierul Forumului Economic Mondial, Yuval Noah Harari, susține că planeta nu mai are nevoie de „marea majoritate” a populației; (Imperiul de lut amestecat cu…pleava) Kojève, vizionarul profet al noului Imperiu european romano-german; Interviu profetic din 1958 cu Aldous Huxley: despre „dușmanii libertății”, pericolele tehnologizării și noile metode de control în „dictatura viitorului”; Aldous Huxley a fost un vizionar mai mare decât George Orwell? Trei autori inconturnabili – Alexis de Tocqueville, Aldous Huxley și George Orwell; Trecerea de la Huxley la Orwell; Recenzie 1984 de George Orwell – Parere complete; Ferma Animalelor de George Orwell… George Orwell spune povestea unei turme de animale de fermă care se revoltă împotriva stăpânului lor, domnul Jones, și creează un guvern al animalelor pentru a scăpa de tirania oamenilor.

//////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

Ferma Animalelor de George Orwell…George Orwell spune povestea unei turme de animale de fermă care se revoltă împotriva stăpânului lor, domnul Jones, și creează un guvern al animalelor pentru a scăpa de tirania oamenilor.

 

 

Nuvela Ferma animalelor (titlu original: Animal Farm), publicată de către George Orwell spune povestea unei turme de animale de fermă care se revoltă împotriva stăpânului lor, domnul Jones, și creează un guvern al animalelor pentru a scăpa de tirania oamenilor.

 

Deși animalele au aspirații mari pentru Ferma animalelor ca un paradis pașnic și echitabil, în care toate animalele sunt ocrotite în mod egal, acesta se transformă în autoritarism și opresiune sub conducerea porcului Napoleon. Viețile animalelor devin în cele din urmă groaznice, iar ferma devine administrată în comun de oameni și porci.

 

Acesta este un rezumat de o pagină a cărții și conține principalele idei ale cărții, în doar câteva minute de citit.

 

Rezumat carte Ferma animalelor

Major, un porc bătrân, își incită tovarășii de la Ferma Manor să se revolte împotriva stăpânului lor uman, susținând că animalele ar fi mai fericite și mai libere dacă oamenii ar dispărea.

 

Animalele epuizate și flămânde sunt impresionate de acest apel și alungă de la fermă pe proprietarul lor incompetent, domnul Jones în numele libertății și al dreptului de a se conduce singuri.

Snowball și Napoleon, doi porci, se ridică la rangul de comandanți concurenți ai noii Ferme a animalelor. Aceștia dezbat în permanență care este cel mai bun curs pentru Ferma Animalelor. Snowball propune construirea unei mori de vânt pentru a produce electricitate. Napoleon preia supremația finală prin antrenarea mai multor câini pentru a-l urmări pe Snowball în afara fermei.

 

Ferma Animalelor se transformă într-o dictatură pe măsură ce elita de putere formată din porci abuzează de munca celorlalte animale, le minte și îl ridică pe liderul Napoleon la statutul de cult. Animalele sunt forțate să muncească în condiții de servitute și sunt mereu flămânde, în timp ce comandanții locuiesc în fermă și primesc mese somptuoase.

 

Napoleon face un parteneriat cu oamenii din cauza nevoilor financiare. Povestea se încheie cu oamenii și porcii dând o petrecere la fermă, în timp ce celelalte animale remarcă faptul că nu mai pot recunoaște porcii de oameni pe baza aspectului sau a comportamentului.

 

Valorile fondatoare ale Fermei Animalelor s-au spulberat, iar viața animalelor este acum mai grea decât fusese inițial cu domnul Jones.

Citate din cartea Ferma Animalelor

Toate animalele sunt egale, dar unele animale sunt mai egale decât altele.

Această muncă era voluntară, dar oricărui animal care ar absenta de la ea i s-ar reduce rațiile la jumătate.

 

 

 

Cele Șapte Porunci:

Orice merge pe două picioare este un dușman.

Orice merge pe patru picioare sau are aripi, este un prieten.

Niciun animal nu trebuie să poarte haine.

Niciun animal nu trebuie să doarmă într-un pat.

Niciun animal nu trebuie să bea alcool.

Niciun animal nu trebuie să omoare un alt animal.

Toate animalele sunt egale.

 

 

 

Douăsprezece voci strigau furioase și toate erau la fel. Nu era clar acum ce se întâmplase cu fețele porcilor. Creaturile de afară priveau de la porc la om și de la om la porc și din nou de la porc la om; dar deja era imposibil de spus care era care.

 

 

GEORGE ORWELL, pseudonimul sub care a scris Eric Arthur Blair (1903-1950) a fost un scriitor, editorialist și reporter, cunoscut pentru cele două romane satiră: “Ferma Animalelor”, respectiv O mie nouă sute optzeci și patru (1984).

Printre cărțile publicate se numără:

O mie nouă sute optzeci și patru (1984)

Ferma Animalelor

 

 

 

Citate George Orwell

 

Această muncă era voluntară, dar oricărui animal care ar absenta de la ea i s-ar reduce rațiile la jumătate.

Cele Șapte Porunci:

Orice merge pe două picioare este un dușman.

Orice merge pe patru picioare sau are aripi, este un prieten.

Niciun animal nu trebuie să poarte haine.

Niciun animal nu trebuie să doarmă într-un pat.

Niciun animal nu trebuie să bea alcool.

Niciun animal nu trebuie să omoare un alt animal.

Toate animalele sunt egale.

Cine controlează trecutul controlează viitorul. Cine controlează prezentul controlează trecutul.

Fiecare generație își imaginează că este mai inteligentă decât cea care a de dinainte și mai înțeleaptă decât cea care vine după ea.

Doublethink înseamnă puterea de a păstra simultan două credințe contradictorii în minte și de a le accepta pe amândouă.

Dacă libertatea înseamnă ceva, înseamnă dreptul de a le spune oamenilor ceea ce nu vor să audă.

Scrierea unei cărți este o luptă oribilă, epuizantă, ca o luptă lungă cu o boală dureroasă. Nu ai întreprinde niciodată așa ceva dacă nu ai fi condus de vreun demon căruia nu i se poate rezista și nici să-l înțelegi.

A fi într-o minoritate, chiar și într-o minoritate de o persoană, nu te-a enervat. A existat adevăr și a existat neadevăr și, dacă te-ai agățat de adevăr chiar și împotriva întregii lumi, nu ai fi înnebunit.

 

https://florinrosoga.ro/book-author/george-orwell/

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Recenzie 1984 de George Orwell – Parere completa

 

Romanul politic al lui George Orwell, „O mie nouă sute optezi și patru” a devenit un roman controversat mai ales în anul 2020. Deși a fost tipărit, prima dată, în anul 1949, romanul aduce în atenția cititorului elemente pe care le putem identifica chiar și în contemporaneitate. Winston Smith este personajul principal în jurul căruia are loc întreaga acțiune a romanului și prin intermediul căruia se evidențiază puterea regimului totalitarist. „Fratele cel Mare” reprezintă autoritatea supremă care deține controlul asupra tuturor oamenilor. Întreaga activitate din Oceania, spațiul în care se petrece acțiunea romanului, este supravegheată atent de către Fratele cel Mare. Acesta are puterea de a controla gândurile oamenilor și de a pedepsi umanitatea atunci când regulile de gândire sau acțiune sunt încălcate. Relațiile dintre oameni au fost foarte afectate: oamenii au voie să se întâlnească doar cu persoane care fac parte din aceași clasă socială. Mai mult decât atât, din punctul de vedere al comunicării, limba engleză este înlocuită cu „neolimba”, cea care devine limba oficială a spațiului Oceania.

 

Un alt element de noutate pentru acea vreme este tehnologia. Aceasta își face simțită prezența datorită Tele-ecranelor care se regăsesc peste tot. Acestea nu pot fi niciodată oprite, doar volumul lor putând fi modificat. Fratele cel Mare are posibilitatea de a controla oamenii prin intermediul tele-ecranelor. Cu ajutorul acestora, liderul transmite anumite informații către oameni, la o anumită ora fixă (11:00) și în anumite spații cum sunt holurile principale ale fiecărei clădiri importante. Acesta este locul în care fiecare individ trebuie să fie prezent la ora 11, luându-și, în mod obligatoriu, o pauză de lucru, pentru ceea ce se numește ”Cele două minute de ură”.

 

Deși personajul principal al romanului, Winston, se teme de Partid și de consecințele pe care le-ar putea suporta pentru anumite comportamente, el se riscă totuși și ține un jurnal secret. Mai mult decât atât, acesta reușește să întâlnească cu Julia, fata alături de care va construi o poveste de dragoste. Dar oare care va fi deznodământul celor doi îndrăgostiți? Cum vor reuși să se întâlnească dacă fac parte din clase diferite? Oricât de mult încearcă aceștia să se ascundă, lucrurile sunt descoperite la un moment dat. Romanul te ajută să conștientizezi cât de multe sacrificii ești dispus să faci pentru persoana iubită, mai ales atunci când ești conștient de consecințele nu tocmai plăcute pe care le poți suporta datorită dorințelor tale. Winston s-a sacrificat pentru momentele de plăcere, dar oare noi cât de multe am putea face pentru cel de lângă noi?

„Găurile negre de memorie” sunt frecvent aduse în discuție, ele având rolul de a ascunde informațiile controversate care ar putea impacta viața politică actuală. Ministerul Adevărului este cel care are grijă ca „minciunile” sau „informațiile mai puțin adevărate” să fie înlăturate, astfel lumea creată să fie doar cea „reală”, cea acceptată din punct de vedere politic. În Oceania, pe lângă acest Minister, mai putem discuta și despre un Minister al Păcii, care, evident, se ocupă de tot ceea ce are legătură cu războiul. Ministerul Abundenței își propune ca omul să fie privat de o serie de bunuri, vorbind aici de alimente de larg consum, mâncare sau chiar lame pentru bărbierit și șireturi. Ultimul, dar nu cel din urmă, Ministerul Iubirii se ocupă de prezentarea „celor două minute de ură” sau de torturile fizice și psihice la care sunt supuși oamenii. În multe cazuri, datorită abuzurilor la care sunt expuși, oamenii tind să spună „adevăruri imaginare”, ceea ce cred ei că este corect, doar pentru a fi eliberați.

 

Romanul „O mie nouă sute optzeci și patru” te ajută să vezi lumea altfel. Așa cum era în perioada regimului totalitar. Te ajută să înțelegi cât de importantă este libertatea în viața unui om, dar și să vezi cum fiecare lucru din jurul nostru ne poate controla, chiar dacă suntem sau nu conștienți de acest aspect. Considerăm că tehnologia este un element esențial vieții noastre actuale, dar oare cât de utilă și sigură este ea de fapt? Așa precum în cartea lui Orwell, tehnologia ne controlează de cele mai multe ori preferințele, ne influențează alegerile, astfel că nu noi suntem cei care luăm anumite decizii. După lecturarea acestei cărți au fost multe momente în care chiar m-am întrebat dacă lucrurile sunt așa cum par a fi sau sunt doar ”adevăruri imaginare” pe care suntem forțați să le credem?

Orwell nu a scris o carte ușoară, aș putea spune că a scris o carte chiar dură și prea reală, însă, cu siguranță, cartea te pune pe gânduri, te determină să analizezi mai bine viața pe care o trăiești. Cartea te face să își iei timpul necesar pentru a reflecta la valorile pe care le ai și după care îți ghidezi viața.

 

de Andreea Vestemean

 

https://www.cartidesuflet.ro/blog/recenzie-1984.html

 

///////////////////////////////////////

Trecerea de la Huxley la Orwell

 

 

Măsurile represive care au fost instituite în majoritatea ţărilor au marcat o schimbare fundamentală de paradigmă. Şi nu doar în plan economic, unde vor avea de câştigat, aşa cum ştim deja, marii jucători, în detrimentul micilor firme şi a afacerilor de familie. Din păcate, par să se mişte plăci tectonice mult mai adânci decât cele care implică substratul economic. Tot din nefericire, mişcarea arată că trecem în această perioadă de la logica Huxley la logica Orwell.

 

 

 

Logica lui Aldous Huxley este expusă în Minunata lumea nouă şi este cea a drogului: „ţineţi-i drogaţi pe cei mai mulţi dintre oameni, şi aceştia vor face tot ce le veţi spune şi nici nu le va trece prin cap să mişte în front”. Drogurile sunt foarte variate. De la substanţe stupefiante, al căror regim a devenit tot mai „liberal” în ultimii ani, la media şi divertisment, şi de la pornografie la libertinaj sexual extrem („emanciparea” LGBT). Avantajul logicii Huxley este acela că se lasă maselor iluzia de libertate, oamenii au în general impresia că „fac ce vor ei”. În realitate, obedienţa oarbă este asigurată prin mesajele injectate constant prin media principală şi prin controlul dozei zilnice de drog sau droguri. Dezavantajul logicii Huxley este că nu toţi se vor lăsa manipulaţi. Vor exista destui rebeli are se vor deconecta mai devreme sau mai târziu de la Matrix şi vor reacţiona, vor opune rezistenţă. Un alt dezavantaj este că este mult mai lentă, este nevoie de timp şi de generaţii întregi pentru a împinge agenda globalist-„progresistă”. Pas cu pas, cum spunea un mare politician al tranziţiei.

 

Logica lui Orwell este expusă în lucrarea 1984 şi este cea a terorii. Principiul pe care funcţionează este: injectează frica şi foamea, şi oamenii vor ceda de bunăvoie toate libertăţile lor. Să nu ne iluzionăm, niciunul dintre regimurile comuniste nu ar fi fost posibil să existe pe termen lung dacă o mare parte a populaţiei nu ar fi colaborat, în mod tacit. În logia Orwell iluzia libertăţii nu mai este necesară. Oamenii ştiu că trăiesc sub o dictatură şi îşi modifică gândirea ca atare, rezultând aşa-zisa „dublă-gândire”. Adică ei acceptă că 2+2=5 deoarece aşa zice Big Brother, chiar dacă ştiu în sinea lor că este o greşeală şi o prostie. Dezavantajul logicii Orwell este acela că oamenii ştiu că sunt conduşi de un tiran şi, mai devreme sau mai târziu, s-ar putea revolta ca să îl răstoarne.

 

Avantajul logicii Orwell este că puterea şi controlul lui Big Brother sunt cvasi-totale şi se exercită permanent prin frică, foame, supraveghere şi prin poliţie politică. Practic, în logica Orwell nu există dizidenţi decât „cu-voie-de-la-Partid”. Aceştia sunt toleraţi ca o supapă pentru mase. Însă Partidul are grijă ca ei să spună mereu doar cât trebuie şi ce trebuie. Un alt avantaj este acela că orice agendă, oricât de extremă, se poate impune rapid. Comuniştilor le-a luat doar un an de când au preluat puterea până când au trecut la colectivizarea generală a României.

 

Pentru un regim dictatorial, logica Huxley este mai complexă şi mai riscantă. Şi, mai ales, este prea lentă. De aceea orice Big Brother local sau global va visa să iasă mai devreme sau mai târziu din logica Huxley şi să intre în logica Orwell.

 

Pentru a impune logica Orwell este nevoie de o criză, de spaimă şi de foamete. Este nevoie ca moartea să pară iminentă şi dezastrul inevitabil şi ca oameni să ceară, cu disperare, pâine. Big Brother se deghizează atunci în salvator şi le aruncă oamenilor iluzia siguranţei şi câteva pâini. Dar în schimb cere aparent un fleac – să-i cedeze lui toată libertatea şi capacitatea decizională.

 

Dacă veţi considera că acestea sunt poveşti şi că aşa ceva nu se poate petrece, haideţi să privim la ce scrie Yuval Noah Harari în Financial Times: „Multe măsuri de urgenţă propuse pe termen scurt vor deveni aspecte obişnuite în peisajul cotidian. Aceasta este natura urgenţelor. Ele accelerează procese istorice. Decizii care în timpul normal ar fi avut nevoie de ani de zile pentru aprobare, acum sunt adoptate în câteva ore. Tehnologii imature sau chiar periculoase sunt folosite imediat, deoarece riscul implicat de a nu face nimic este mai mare. Ţări întregi sunt folosite drept cobai în experimente sociale la scară largă. În vremuri normale guvernele, companiile şi şcolile nu ar fi de acord să facă astfel de experimente.”

 

Sigur că mai este şi Dumnezeu care veghează şi care poate să deturneze planurile orwelliene. Asta nu înseamnă că nu există multe semne că aceasta este direcţia în care se merge acum. Faptul că ne îndreptăm (din nou) spre logica orwelliană arată că timpul nu mai are răbdare. Big Brother bate din picior şi este mai nerăbdător ca niciodată să-şi facă din nou apariţia pe scena istoriei.

 

Citiţi şi:

 

Farsa și agenda diabolică a unui «blocaj universal»

 

Avertisment dur: Pandemia de coronavirus ascunde efectuarea unor EXPERIMENTE SOCIALE la scară globală!

https://yogaesoteric.net/trecerea-de-la-huxley-la-orwell/

 

 

//////////////////////////////////////////////////////////////\\

 

 

 

Trei autori inconturnabili – Alexis de Tocqueville, Aldous Huxley și George Orwell

 

 

Aceste trei nume apar pe bună dreptate în multe articole sau publicații scrise de comentatori care caută explicații pentru această lume care devine, din ce în ce mai evident, una totalitară.

 

Alexis de Tocqueville, urmând în acest fel unui Aristotel care ura democrația, a explicat în urmă cu aproape 200 de ani, în cartea sa de referință Democrația în America, cum trecerea de la aristocrație la democrație a presupus apariția a ceea ce el a numit o tiranie „moale”. Aceasta ar avea un singur scop: să taie capetele care depășesc nivelul general, lăsându-le cetățenilor ca posibilitate doar să trăiască vieți total controlate și centrate pe plăceri mediocre, pe care toată lumea se teme să le piardă dacă tiranul ar fi nemulțumit. Iar această analiză este verificată în fiecare zi. Prin urmare, marea originalitate a lui Tocqueville nu constă în a prezice că dictatura urmează întotdeauna democrației, deoarece așa spusese Aristotel cu mult timp înainte, ci că această dictatură ar fi „moale” și ar beneficia de sprijinul populației.

 

 

 

Aldous Huxley, la rândul lui, în Brave New World, acceptă că democrația a pierdut și că guvernul a căzut în mâinile unei clase care nu este foarte definită, dar care, datorită științei și tehnicii, a reușit să modifice natura. Concepția și gestația umană au loc în eprubete, ceea ce face posibilă împărțirea populației în cinci clase: În partea de sus alpha, apoi beta, gamma, delta și, cei mai de jos, epsilon, toate formate biologic pentru a umple anumite sarcini în funcție de numerotarea lor. Și pentru a păstra această mică lume liniștită, dacă vreunul dintre ei are cumva un fel de tristețe, de nostalgie, atunci „noi” le vom oferi imediat un produs euforizant și amețitor, Soma (un fel de redbull, care îi face să se simtă mai bine). Orice asemănare cu situația actuală este evident fortuită.

 

George Orwell ne anunță în cartea sa 1984, (scrisă în anul 1948) venirea la putere a lui „Big Brother”, pe care nimeni nu-l cunoaște, dar care îi urmărește pe toți îndeaproape și care, datorită controlului total al lumii tehnice și politice și a mass-media la dispoziția sa, asigură stăpânirea „Logosului” prin inventarea „limbii noi” unde cuvintele înseamnă opusul acceptării lor actuale: libertatea înseamnă sclavie, pacea înseamnă război, informația gratuită înseamnă cenzură, democrația înseamnă dictatură… Similaritatea cu GAFA-ul nostru de toate zilele și limbajul corect politic impus, încă o dată, poate fi doar rezultatul întâmplării.

Citiți și:

Trecerea de la Huxley la Orwell

Condiționare în Minunata Lume Nouă

Covid-1984: „Adevărul (politic) despre minciuna medicală: fascismul digital”

 

https://yogaesoteric.net/trei-autori-inconturnabili-alexis-de-tocqueville-aldous-huxley-si-george-orwell/

 

//////////////////////////////////

Aldous Huxley a fost un vizionar mai mare decât George Orwell?

 

 

În 1949, cândva după publicarea cărții Nineteen Eighty-Four (1984) de George Orwell, Aldous Huxley, autorul cărții Brave New World (Minunata Lume Nouă, apărută în 1931), care locuia atunci în California, i-a scris lui Orwell. Huxley îi predase din când în când franceză lui Orwell, în timp ce era elev la liceul de la Eton.

 

 

Huxley laudă, în general, romanul lui Orwell, care pentru mulți părea foarte asemănător cu Minunata Lume Nouă în viziunea sa distopică asupra unui viitor posibil. Huxley își exprimă politicos părerea că propria sa versiune a ceea ce s-ar putea petrece ar fi mai adevărată decât cea a lui Orwell. Huxley a făcut observația că filozofia minorității conducătoare din 1984este sadismul, în timp ce propria sa versiune este mai probabilă, deoarece controlul unui public ignorant și nebănuitor ar fi mai puțin dificil și ar irosi mai puțin timp prin alte mijloace. Masele lui Huxley sunt convinse cu ajutorul unui drog amețitor, cele ale lui Orwell cu sadism și frică.

 

Cel mai puternic pasaj din scrisoarea lui Huxley către Orwell este următorul:

„În cadrul următoarei generații cred că cei care vor conduce lumea vor descoperi că sunt mai eficiente condiționarea sugarilor și narcopnoza (hipnoza cu ajutorul narcoticelor – n.n.), ca instrumente de guvernare, decât cluburile și închisorile și că pofta de putere poate fi la fel de complet satisfăcută sugerând oamenilor să-și iubească propria sclavie ca prin biciuire și lovire pentru a-i supune.”

 

A fost Huxley mai mult decât vizionar? Ce vedem în jurul nostru? Masele de oameni dependente de droguri, legale și ilegale. Majoritatea reclamelor difuzate la televizor par a fi destinate medicamentelor eliberate pe bază de rețetă, unele dintre ele miraculoase, dar cele mai multe inutile. Apoi vine covid, un virus foarte probabil modificat, pentru a deveni o armă, în laboratorul din Wuhan, finanțat de Fauci, cu dolarii contribuabililor. Dintr-o dată, a apărut ocazia de a testa vaccinurile ARNm care erau în lucru de aproape douăzeci de ani. Acestea puteau fi autorizate ca măsură de urgență, deși erau încă în fază experimentală. Aceste seruri nu sunt deloc vaccinuri, ci o formă de terapie genetică și există potențiale consecințe dezastruoase. Însă experimentele guvernamentale asupra publicului nu sunt nimic nou.

 

Din moment ce nu au existat studii reale pe termen lung, nimeni dintre cei care au contribuit la acest experiment masiv asupra populației nu știe care ar putea fi consecințele pe termen lung. Au existat deja nenumărate reacții adverse și decese pentru care producătorii de vaccinuri finanțați de guvern nu vor avea nicio răspundere. Cu fiecare zi care trece, au început să apară noi efecte secundare : cheaguri de sânge, convulsii, insuficiență cardiacă.

 

Pe măsură ce noile reacții adverse devin cunoscute, în ciuda cenzurii exercitate de majoritatea mass-media, administrația Biden face presiuni din ce în ce mai mari pentru a impune vaccinul, îndemnând corporațiile private să îl facă obligatoriu pentru toți angajații. Colegiile au făcut vaccinarea obligatorie pentru toți studenții care se întorc în campus.

 

Medicii de stânga pledează pentru „evitarea” celor nevaccinați. Democrații auto-intitulați moralizatori sunt furioși pe oricine și pe toți cei care refuză vaccinul. De ce? Dacă sunt protejați, de ce le pasă? Aceasta este întrebarea. La fel este și în cazul cerinței de purtare a măștii. Nu protejează pe nimeni decât pe cei din sălile de operație care au organele expuse, și totuși, chiar și cei vaccinați e nevoie să le poarte!

 

 

 

Cu câteva luni în urmă, imunitatea de grup era aproape atinsă. Acum, Fauci și CDC spun că nu se va realiza niciodată! Acum, vaccinarea cu Pfizer va necesita rapeluri anuale. Pfizer se așteaptă să câștige 26 miliarde USD anul acesta din vaccinul împotriva covid! Oricine crede că nu este vorba despre bani este un prost. Este vorba despre bani, motiv pentru care Fauci, Gates și colaboratorii au fost atât de hotărâți să convingă publicul că hidroxiclorochina și ivermectina sunt nu numai inutile, ci și periculoase, ambele fiind de fapt eficiente, atât în scop profilactic cât și ca tratament.Ambele medicamente sunt testate, eficiente și ieftine. Multe dintre miile de decese din casele de îngrijire medicală din New York ar fi putut fi prevenite cu utilizarea unuia sau a ambelor medicamente. Aceste decese sunt imputabile lui Cuomo și tiranilor asemeni lui, beți de putere.

 

Cu câteva luni în urmă, Fauci și colaboratorii săi erau de acord cu faptul că pentru copii există un risc redus sau niciunul de a lua covid, de a-l transmite dar mai ales de a muri din cauza acestuia. Acum Fauci cere ca toți adolescenții să fie vaccinați până la sfârșitul anului! De ce? Sunt mai puțin în pericol să contracteze acum boala decât în urmă cu un an ! De ce părinții din această țară nu se ridică pentru a împiedica folosirea copiii lor pe post de cobai în acest monstruos experiment medical? Și acum „experimentează” pe sugari. Inutil să spunem că unii au murit. Nu există niciun motiv pe Pământ pentru ca adolescenții, copiii și sugarii să fie vaccinați împotriva covid. Niciunul.

 

Huxley a scris, de asemenea, în romanul Crome Yellow:

„Cel mai sigur mod de a crea o cruciadă în favoarea unei cauze care este doar în avantajul câtorva este să le promiți oamenilor că vor avea șansa de a maltrata pe cineva. Să poți distruge cu cuget bun, să te poți comporta rău și să numești comportamentul tău rău drept indignare – aceasta este culmea luxului psihologic, cea mai delicioasă desfătare morală.”

 

Poate că aceasta explică impulsul isteric al stângii de a forța obligativitatea acestor seruri netestate asupra acelora dintre noi care au luat decizia de a nu se vaccina cu ele. Dacă au decis că asta este de făcut, atunci toți trebuie să ne supunem capriciilor lor. Dacă decidem altfel, ei își arogă dreptul să îi defăimeze pe toți aceia pe care îi deplâng deja.

 

După cum scria CJ Hopkins, stânga înseamnă a criminaliza disidența. Aceia dintre noi care se opun acestui vaccin, vor fi în curând proscriși, lipsiți de locuri de muncă și de participarea la activitățile cotidiene. Acest tip de discriminare ar fi necesar să le reamintească tuturor de Germania de acum trei sferturi de secol.

 

Huxley a mai scris: „Scopul propagandistului este acela de a face un grup de oameni să uite că alte grupuri anume de oameni sunt oameni”.

 

Tal Zaks, medicul șef al Moderna, a declarat că aceste noi vaccinuri „piratează software-ul vieții”. Promotorii vaccinurilor susțin că el nu a spus niciodată aceasta, dar a spus. Bill Gates a numit vaccinurile „un sistem de operare” spre groaza celor care îl promovează. Indiferent dacă este așa sau nu, nu mai contează în acest moment, însă aceste afirmații ale celor din spatele vaccinurilor sunt un indiciu clar pentru ceea ce ei gândesc.

 

 

 

Va exista în următoarea generație sau cea de după ea o metodă farmacologică de a-i face pe oameni să-și iubească sclavia și de a genera o dictatură fără lacrimi, cu alte cuvinte, de a produce un fel de lagăr de concentrare nedureros pentru societăți întregi, în care oamenii în fapt nu vor mai avea niciun fel de libertăți dar mai degrabă se vor bucura de el.

 

Este exact scopul pentru care stânga lucrează atât de intens: o populație compromisă farmacologic, fericită să fie îngrijită de o mașinărie de stat masivă. Și în timp ce milioane de oameni din întreaga lume s-au predat vaccinului și isteriei măștilor, mai multe alte milioane, aproximativ 1,3 miliarde, nu vor să facă parte din această nebunie guvernamentală.

 

În scrisoarea sa către Orwell, Huxley a încheiat cu un pasaj pe care l-am redat mai sus, dar pe care îl reluăm și aici, în încheiere, întrucât este atât de profund:

 

„În cadrul următoarei generații cred că cei care vor conduce lumea vor descoperi că sunt mai eficiente condiționarea sugarilor și narcopnoza (hipnoza cu ajutorul narcoticelor – n.n.), ca instrumente de guvernare, decât cluburile și închisorile și că pofta de putere poate fi la fel de complet satisfăcută sugerând oamenilor să-și iubească propria sclavie ca prin biciuire și lovire pentru a-i supune.”

 

Citiți și:

Trei autori inconturnabili – Alexis de Tocqueville, Aldous Huxley și George Orwell

Trecerea de la Huxley la Orwell

Covid-1984: „Adevărul (politic) despre minciuna medicală: fascismul digital”

 

https://yogaesoteric.net/aldous-huxley-a-fost-un-vizionar-mai-mare-decat-george-orwell/

 

//////////////////////////////////////////

 

Interviu profetic din 1958 cu Aldous Huxley: despre „dușmanii libertății”, pericolele tehnologizării și noile metode de control în „dictatura viitorului”

Drogul tehnologic va face victimele să se supună și să-și iubească opresorii

Într-un interviu profetic din 1958, acordat realizatorului Mike Wallace, Aldous Huxley avertizează că lumea de coșmar descrisă în romanul său distopic este pe punctul de a se materializa, anticipând multe dintre evoluțiile care fac parte deja din realitatea lumii de azi, în care supratehnologizarea, lăsată să acapareze toate sferele vieții noastre, amenință să preschimbe omenirea într-o adevărată închisoare globală.

 

Aldous Huxley

În colecția de eseuri Dușmanii libertății, Huxley evidenția amenințările la adresa libertății într-o societate democratică precum cea din Statele Unite, subliniind că „dictatura viitorului” va fi „foarte diferită de dictaturile cu care am fost familiarizați în trecutul recent”.

 

În interviu, autorul celebrei distopii Minunata lume nouă (1932) spune că în prezent sunt disponibile metode de control superioare în unele privințe metodelor lui Hitler, care folosea teroarea, forța brută și propaganda prin intermediul tuturor dispozitivelor moderne valabile la acel moment. Potrivit lui Huxley, metodele în „dictatura viitorului” vor fi facilitate de avansul tehnologic.

 

Totodată, în interviu, el anticipa că „este foarte posibil să avem [acces la] droguri care ne vor schimba profund starea lăuntrică fără să ne facă vreun rău [fizic]” ‒ anticipând aici, cel mai probabil, apariția și răspândirea „drogurilor” mediatice, care au o putere foarte mare, deși subtilă, de modelare a mentalităților și comportamentelor și de inoculare a propagandei și a gândirii unice.

 

Este un „drog” care seduce și creează dependență – făcând posibilă cu ușurință condiționarea omului nu numai prin plăcere, dar și prin frică – și tocmai de aceea poate fi folosit drept cel mai eficient instrument în controlul maselor, în tipul de dictatură „actualizată” și adusă pe noi culmi prin progresul tehnologic, deși drapată sub masca „democrației”.

 

Scriitorul se referă în interviu la „o serie de forțe impersonale care ne împing în direcția unei libertăți tot mai reduse și, de asemenea, cred că există o serie de dispozitive tehnologice pe care oricine dorește le poate folosi pentru a accelera acest proces de pierdere a libertății și de impunere a controlului”. Una dintre forțele care duc la diminuarea libertății noastre este, potrivit gânditorului, „supraorganizarea”. După cum explică Huxley, pe măsură ce tehnologia devine tot mai complicată, „devine necesar să apară organizații tot mai elaborate, organizații structurate ierarhic și, neîntâmplător, progresul tehnologic este însoțit de un progres în știința organizării”. Mai exact, „acum este posibil să se creeze organizații la o scară mai mare decât a fost vreodată posibil înainte și în așa fel încât tot mai mulți oameni să își trăiască viața ca niște subordonați în aceste sisteme ierarhice controlate de birocrație – fie de birocrațiile marilor afaceri, fie de birocrațiile marelui guvern”.

 

Astăzi, astfel de organizații sunt cele supranaționale și globaliste, care se consideră chemate să îndeplinească o „nobilă” misiune în folosul întregii omeniri, pentru construirea unei societăți „echitabile” și „incluzive” la nivel global, pentru a ne face viața mai „ușoară” și mai „sigură”. Obiectiv care poate fi, desigur, realizat doar cu ajutorul progresului tehnologic – digitalizarea, inteligența artificială, tehnologiile emergente sunt considerate a avea un rol major.

 

Summitul Guvernului Mondial, „Agenda noastră comună” reflectă planurile acestor organizatori devotați „salvării planetei” și așa-zisei „îmbunătățiri” a ființei umane, iar punerea lor în aplicare va rezulta într-un grad și mai mare de supraveghere, cenzură și control mondial. Toate aceste evoluții au fost anticipate de Huxley.

 

Huxley a mai subliniat că, în viitor, „dictatorii vor descoperi, după cum spune vechea zicală, că poți face orice folosindu-te de baionete, dar nu poți sta pe ele”. Cu alte cuvinte, își vor da seama că metodele brute bazate pe teroare și pe violența fizică nu sunt suficiente pentru menținerea puterii și a controlului, pentru menținerea locului privilegiat în structura ierarhică de putere.

 

Mai exact, explică Huxley în interviu, „Dacă vrei să-ți menții puterea pe termen nelimitat, este necesar să obții consimțământul celor conduși și [cei aflați la putere] vor face aceasta parțial prin [folosirea] drogurilor, așa cum am prevăzut în Minunata lume nouă, parțial prin aceste noi tehnici de propagandă. Vor face aceasta suprimând latura rațională a omului și apelând la subconștientul și emoțiile sale profunde, și chiar la fiziologia lui, astfel încât să-l facă să-și iubească efectiv sclavia. Pericolul este că oamenii vor fi fericiți sub noul regim, dar … în situații în care nu ar fi normal [nu ar avea motive] să fie fericiți”.

 

 

 

Pentru a preveni astfel de metode de propagandă, scriitorul recomanda menținerea lucidității și a vigilenței: „în definitiv, prețul libertății este vigilența permanentă.”

 

Huxley s-a referit și la modul cum se desfășoară campaniile politice și cum este obținută aderența maselor. În Dușmanii libertății scria: „Singurele elemente de care este nevoie sunt banii și un candidat care poate fi instruit cum să pară sincer; principiile politice și planurile de acțiune specifică și-au pierdut, în cea mai mare parte, importanța. Personalitatea candidatului, modul în care este promovat de experții în publicitate, sunt aspectele care contează realmente.”

 

Pe de altă parte, Huxley a subliniat în interviu că nu e vorba doar de personalitatea candidatului, care va fi „promovat ca o marfă, ca și cum ar fi săpun și pastă de dinți”, dar și de metode noi precum „proiecția subliminală”.

 

„Vorbeam zilele trecute cu unul dintre cei care efectuează o muncă experimentală în acest sens în laboratoarele de psihologie și spunea că, în acest moment, nu este un pericol, dar, odată ce s-a stabilit că o metodă funcționează, puteți fi absolut siguri că tehnologia pe care se bazează se va îmbunătăți în mod constant”, a atras atenția scriitorul. Prin urmare, oamenii vor ajunge să fie convinși să voteze cu un candidat fără să conștientizeze că au fost influențați subliminal în acest sens. „Acesta este aspectul alarmant: faptul că ești convins [făcându-se apel la o latură inferioară celei legate de] alegere și rațiune”, arată Huxley.

 

Altfel spus, este vorba de un demers de a „ocoli latura rațională a omului și de a apela direct la aceste forțe inconștiente din profunzime, astfel încât să se corupă întregul proces democratic, care se bazează pe alegerea conștientă, din temeiuri raționale”.

 

Realizatorul Mike Wallace a făcut referire la un eseu în care Huxley îi descria pe copiii din Europa drept „carne de tun”, iar pe cei din Statele Unite drept „«carnea de tun» a televiziunilor și radioului”. La aceasta, scriitorul i-a răspuns: „Ei bine, puteți citi în revistele comerciale … despre cât de necesar este să cuceriți copiii, pentru că atunci vor deveni mai târziu cumpărătorii fideli ai mărcii. Din nou, dacă traducem aceasta în termeni politici, dictatorul va spune că toți vor fi «cumpărători [fideli]» ai ideologiei când vor fi mari.”

 

Spre finalul interviului, dialogul s-a axat asupra problemei puterii. Deși politica, televiziunea și energia atomică nu sunt un „rău în sine”, „acestea sunt instrumente pentru obținerea puterii și, evident, patima puterii este una dintre cele mai puternice pasiuni care există în om; în fond, toate democrațiile se bazează pe principiul că puterea este foarte periculoasă și că este extrem de important ca niciun om sau niciun grup restrâns să nu aibă prea multă putere pentru mult timp.

 

În definitiv, Constituția britanică și cea americană nu sunt decât instrumente de limitare a puterii, iar toate aceste noi metode sunt instrumente extrem de eficiente pentru exercitarea puterii de către mici grupuri asupra unor mari mase de oameni.”

 

Întrebat despre ce este necesar să fie făcut pentru a fi menținută integritatea și a fi reafirmată valoarea ființei umane, Huxley a accentuat că opusul gândirii de grup / de turmă (și, am spune noi acum, al fenomenului formării maselor) este principiul potrivit căruia, în virtutea alcătuirii genetice a ființei umane, „fiecare ființă umană este unică. Și, desigur, tocmai pe această bază genetică se întemeiază valoarea libertății. Cred că este extrem de important pentru noi să subliniem acest aspect în întreaga noastră viață educațională și aș spune că este, de asemenea, foarte important să-i învățăm pe oameni să fie în gardă în fața curselor [ideologice] care li se întind și să analizeze afirmațiile care li se spun”.

 

Cât de necesară ar fi fost urmarea acestui sfat în timpul experimentului social de proporții fără precedent pus în aplicare în pandemie, în care s-a testat cât de ușor pot fi ocolite și suprimate latura rațională a ființei umane, capacitatea de gândire, simțul libertății și al demnității!

 

O altă soluție propusă de Huxley este descentralizarea: „Mulți oameni au vorbit despre importanța descentralizării pentru a da alegătorului sentimentul că ar avea o putere directă. Însă… alegătorul dintr-o sferă electorală imensă este destul de neputincios, iar votul lui pare să nu conteze. Acest aspect nu este valabil când electoratul este în număr mai mic și când se raportează la un grup pe care îl poate gestiona și înțelege… și dacă se poate, așa cum sugera Jefferson, ca unitățile să fie împărțite în unele și mai mici, atunci se poate obține o democrație reală, bazată pe autoguvernare.”

 

Întrebat dacă, în opinia sa, libertatea este necesară într-o societate productivă, Huxley a subliniat că „s-ar putea produce o mulțime de bunuri fără prea multă libertate, dar cred că viața creativă a omului este, în definitiv, imposibilă fără un grad considerabil de libertate personală, de inițiativă, de creație, toate aceste aspecte pe care le prețuim ‒ și cred că le prețuim corect ‒, sunt imposibile dacă nu există libertatea într-o măsură mare”.

 

„Dictatura perfectă va avea aspectul unei democrații, dar va fi în esență o închisoare fără ziduri, din care prizonierii nici măcar nu-și vor dori să evadeze. Va fi un sistem de sclavie în care, prin consumerism și divertisment, sclavii își vor iubi stăpânii”, spune Aldous Huxley.

 

 

 

Citiți și:

Aldous Huxley a fost un vizionar mai mare decât George Orwell?

O lume în dezacord: marea ștergere a principiilor

 

 

 

 

https://yogaesoteric.net/interviu-profetic-din-1958-cu-aldous-huxley-despre-dusmanii-libertatii-pericolele-tehnologizarii-si-noile-metode-de-control-in-dictatura-viitorului/https://yogaesoteric.net/interviu-profetic-din-1958-cu-aldous-huxley-despre-dusmanii-libertatii-pericolele-tehnologizarii-si-noile-metode-de-control-in-dictatura-viitorului/

 

 

//////////////////////////////////////////

 

(Imperiul de lut amestecat cu…pleava) Kojève, vizionarul profet al noului Imperiu european romano-german

 

Dan Alexe

 

Au trecut șapte decenii de la acea „Declarație Schuman” care e considerată actul de naștere al Uniunii Europene: pe 9 mai 1950, ministrul de externe de atunci al Franței, Robert Schuman, a propus într-un discurs crearea Comunității Europene.

 

 

Pe atunci încă se mai credea în proiectul unor „State Unite ale Europei”, care mai e sprijinit astăzi de unii precum fostul șef ecologist european Daniel Cohn-Bendit sau fostul șef al liberalilor (deveniți Renew Europe) Guy Verhofstadt (cf. Un manifest pentru Statele Unite ale Europei).

 

Astăzi, în schimb, proiectul european e respins din ce în ce mai mult, acuzat că obliterează diferențele culturale și moștenirile istorice. Asta fusese însă anticipat, prevăzut chiar din start de cineva precum filozoful Alexandre Kojève, care a lucrat la crearea structurii ce avea să devină Comunitatea Europeană, iar apoi Uniunea Europeană. Kojève a propus asta chiar în 1945, într-un studiu intitulat L’Empire latin, Imperiul latin, pe care i l-a înmânat generalului Charles De Gaulle, șeful guvernului provizoriu al Franței eliberate.

 

Kojève propunea înainte de Winston Churchill, care avea să o facă doar timid și formal, crearea unor State Unite ale Europei, construcție politică federală pe care el o vedea ca pe un nou Imperium, prelungire și a celui roman, dar și a celui romano-german al Evului Mediu și Renașterii. Kojève își numea de altfel proiectul Romano-Germania.

 

„Romano-Germania”

 

Intuițiile lui Kojève erau uluitoare. Deși bună parte din infrastructurile Germaniei fuseseră cu totul distruse, iar orașe ca München sau Dresda practic nu mai existau (Nürnberg a fost ales mai ales pentru faptul că nu fusese bombardat masiv și avea o sală de tribunal intactă), Kojève prezicea atunci că Germania va deveni curând puterea economică a Europei.

 

Occidentul nu poate funcționa fără un echilibru just între lumea mediteraneană, latină, catolică și nordul germanic și protestant, scria el…

 

Kojève sugera de aceea o uniune politică și economică între Franța, Spania și Italia (aceasta din urmă și ea în ruine și învinsă în război), pentru a contrabalansa influența inevitabilă a Germaniei. Occidentul nu poate funcționa fără un echilibru just între lumea mediteraneană, latină, catolică și nordul germanic și protestant, scria el.

 

Doar o alianță între Mediterana latină și nordul germanic al Europei, insista Kojève, ar putea face față tăvălugului anglo-saxon, sau celui rus (el însuși fiind rus, cf. mai jos).

 

Mediteraneenii aduc cu ei un raport intim cu marea și cu străinul din sud, de peste mare. Mediteraneenii cunosc, istoric, Islamul. Nordul german aduce în schimb o integrare economică și disciplina muncii. Cele două se completează armonios, între America și Rusia, cu care, luate izolat, niciuna din țările europene nu s-ar putea compara sau confrunta. Pentru asta însă, Franța nu trebuie să fie un simplu satelit economic al Germaniei. Aici trebuie revenit la vechiul model al imperiului latin, spunând „imperiu” într-un sens bun.

 

În lumina acestei dualități complexe dintre latinitate și germanism, merită amintit că Europa e divizată, între nord și sud, și de o linie orizontală culinaro-afectivă. La nord de aceasta linie plouă, se consumă bere, pâine de orz sau secară, mâncarea se gătește cu unt și untură, lumea e majoritar protestantă. La sud de aceasta linie găsim soare, vin, pâine de grâu, se gătește cu ulei de măsline și lumea e în general catolică sau ortodoxă.

 

Cine a fost Alexandre Kojève

 

Alexandre Kojève (Александр Кожевников, 1902-1968) a fost unul din cei mai mari filozofi ai secolului XX, a cărui influență se prelungește până astăzi și care încă nu ne-a învățat și transmis totul, textele lui fiind fragmentare, deseori constând din note de curs, ca în cazul lingviștilor Ferdinand de Saussure sau Nikolai Trubețkoi (acesta din urmă rus alb refugiat, ca și Kojève).

 

Kojève, profesorul lui Raymond Queneau și al lui Georges Bataille (care i-au transcris Introducerea la Fenomenologia Spiritului a lui Hegel), este omul care a adus cea mai limpede interpretare a lui Hegel și a ciclicității epocilor istorice, și de la el s-a inspirat, fără să o spună, politologul american Francis Fukuyama pentru cartea sa care a făcut atâta nemeritată vâlvă Sfârșitul istoriei și ultimul om (1991).

 

Ca și Trubețkoi, Kojève a fost unul din acei ruși albi care, refugiați în Occident, au pus la punct și propus sisteme de renovare ideologică și geopolitică mondiale. Trubețkoi a fost la originea doctrinei „eurasiatice”. Kojève în schimb propunea o reechilibrare la nivel european a lumii germanice cu cea latină. La noi s-a tradus:

 

Alexandre Kojève: Introducere în lectura lui Hegel. Cursuri despre Fenomenologia spiritului la École Pratique des Hautes Études între 1933 și 1939, în traducerea lui Ovidiu Stanciu și Andrei Chițu (Ed. Tact, 2018).

 

Ca și Cursul de lingvistică generală al lui Saussure, publicat după moartea sa de câțiva studenți, pornind de la notele luate de ei în amfiteatru, Introducerea în lectura lui Hegel a misteriosului și fantasticului personaj care a fost Kojève a marcat o întreagă generație de intelectuali francezi, de la pornografi la mari filozofi: Georges Bataille, Raymond Queneau, Raymond Aron, Roger Caillois, Michel Leiris, Henry Corbin, Maurice Merleau-Ponty, și Jacques Lacan, pentru a-i numi doar pe cei mai importanți. Cartea, publicată în 1947 pornind, ca și în cazul lui Saussure, de la notele de curs ale prestigioșilor studenți, este de altfel redactată în bună parte de Raymond Queneau.

 

De la Kojève avem teoria pop a sfârșitului istoriei, pe care el o construiește pornind de la o interpretare originală a lui Hegel, teorie relansată neîndemânatec de Fukuyama și pe care gânditorul israelian la modă Yuval Noah Harari o preia în parte, aluziv și schematic, dar fără a părea să priceapă mare lucru din ea.

 

Dan Alexe

Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare.

https://moldova.europalibera.org/a/koj%C3%A8ve-vizionarul-profet-al-noului-imperiului-european-romano-german/30604219.html

 

 

/////////////////////////////////////////

Consilierul Forumului Economic Mondial, Yuval Noah Harari, susține că planeta nu mai are nevoie de „marea majoritate” a populației

DE IRINA BAZON     MAREA RESETARE   

Consilierul principal al Forumului Economic Mondial (WEF), Yuval Noah Harari, a declarat recent că lumea nu are nevoie de „marea majoritate” a populației actuale datorită progreselor tehnologice.

Harari a făcut declarația șocantă într-un interviu acordat lui Chris Anderson, șeful popularului grup media TED, reiterând ceea ce a prezis anterior despre apariția unei „clase inutile” de oameni „care nu pot fi angajați”.

 

 

 

 

În interviul prezentat de Lifesitenews.com, Harai a sugerat că, spre deosebire de secolul XX, când „marii eroi” din narațiunile predominante ale sistemelor politice erau întotdeauna „oamenii obișnuiți”, acum, în secolul XXI, oamenii „nu mai fac parte din narațiunea viitorului”. Potrivit lui Harari, aceștia au fost înlocuiți de inteligența artificială (AI) și de o economie bazată pe înalta tehnologie.

 

Harari i-a prezentat lui Anderson „ipoteza” conform căreia teama de a fi înlăturați din economia viitorului de către inteligența artificială și de către o clasă „tehnologică” înalt educată se află parțial  în spatele „decepției și reacțiilor negative ale lumii față de ordinea liberală”.

 

„Un lucru care s-ar putea întâmpla este că oamenii își dau seama – și au dreptate când se gândesc că «viitorul nu are nevoie de mine. … Poate că, dacă sunt cumsecade, îmi vor arunca niște firimituri, cum este venitul de bază universal.» Dar este mult mai rău din punct de vedere psihologic să simți că ești inutil decât să simți că ești exploatat”, a spus Harari.

 

„Acum, pur și simplu nu avem nevoie de marea majoritate a populației, pentru că viitorul este despre dezvoltarea unei tehnologii din ce în ce mai sofisticate, cum este inteligența artificială [și] bioingineria”, a subliniat acesta.

 

Harari a adăugat că „aceste tehnologii vor face să fie tot mai redundante” „orice lucruri pe care oamenii încă le fac și care sunt utile” și, astfel, „vor face posibilă înlocuirea oamenilor”.

 

Deși, potrivit consilierului WEF, aceste tehnologii precum inteligența artificială vor crea noi locuri de muncă „și mai interesante”, „nu este clar dacă mulți oameni vor fi capabili să aibă [aceste slujbe], deoarece vor necesita abilități înalte și multă educație.”

 

Anderson a susținut însă că trebuie să existe moduri prin care ființele umane să poată continua să îndeplinească un rol valoros în economia mondială, sau cel puțin în societate.

 

„Oamenii sunt foarte buni în a-i face pe alți oameni să nu se mai simtă singuri și aproape oricine poate face acest lucru. Aproape oricine locuiește undeva ar putea face, în principiu, ceva pentru ca o comunitate să fie mai bună. Ar putea să văruiască un gard, să facă vreun serviciu voluntar, sau orice altceva”, a spus Anderson.

 

Harari a susținut, la rândul său, că, pentru a „recunoaște ca locuri de muncă activități precum construirea comunităților și creșterea familiilor”, „avem nevoie de un nou model economic și social”.

 

Când Anderson l-a întrebat pe Harari dacă vede „o soluție la această problemă, în afară de” mai multă redistribuire a impozitelor de către guvern, Harari a răspuns: „Acesta este rolul tradițional al guvernului. Când piața nu este suficient de eficientă în redistribuirea bogăției, atunci aceasta este treaba guvernului.”

 

Harari a mers până la a sugera că bogăția ar trebui redistribuită la nivel global, astfel încât profiturile companiilor de tehnologie din SUA și China să poată aduce beneficii oamenilor din țările mai puțin avansate în domeniul tehnologic.

 

Anderson a subliniat că ființele umane au un rol de neînlocuit, întrebându-l pe Harari:

 

 

„Există vreun scenariu în care am putea să răspundem unei astfel de narațiuni [înlocuirea omului de către inteligența artificială] într-un mod destul de important, ca fiind singurele ființe din univers despre care știm că sunt capabile de lucrurile care contează cel mai mult în acest univers – și anume, iubirea, bucuria, creativitatea, sentimentul acela de pace despre care ai vorbit?

 

Tehnologia nu ne poate îndruma cu privire la lucrurile care sunt cele mai profunde în inimile noastre. Nu ar trebui să o lăsăm, ar trebui să ne menținem controlul, de fapt, să aducem tehnologia în slujba acestor lucruri. Și, într-un fel, în relația dintre tehnologie și noi — [tehnologia] ar trebui să considere lucrurile care țin de conștiință ca pe niște zei, care au superputeri despre care nu știe nimic. Nu? Este ridicol?”

 

Harari nu s-a referit direct la problema ridicată de Anderson, spunând însă că „problema referitoare la simțire și conștiință” constituie „cea mai importantă întrebare în acest sens” și „cea mai mare enigmă a științei”.

 

Răspunsul evaziv al lui Harari la întrebare poate proveni din viziunea sa mai puțin transcendentă asupra ființelor umane, așa cum se reflectă în afirmația sa că „Homo sapiens conduce lumea deoarece este singurul animal care poate crede în lucruri ce există pur și simplu în propria sa imaginație, cum sunt zeii, statele, banii și drepturile omului”, aceasta fiind o idee fundamentală a cărții sale „Sapiens: A Brief History of Humankind” [„Homo sapiens: O scurtă istorie a omenirii”].

 

Această idee este reluată în celebra sa afirmație că „trebuie să ne obișnuim cu ideea că nu mai suntem suflete misterioase”, ci suntem „acum animale care pot fi piratate”.

 

În calitate de consilier principal al șefului și fondatorului WEF, Klaus Schwab, opinia lui Harari potrivit căreia lumea este compusă acum dintr-o mulțime de oameni „inutili”, precum și devalorizarea pe față a ființelor umane prin echivalarea lor cu animalele, ne fac să ne punem întrebarea dacă obiectivele WEF sunt influențate de o astfel de viziune și, dacă da, în ce măsură, scriu cei de la Lifesitenews.

 

În fond, WEF plasează, fără îndoială, mediul, și nu ființele umane, în centrul priorităților sale. Acesta a intrat într-un parteneriat cu Organizația Națiunilor Unite (ONU), care are o poziție puternic pro-avort și pro-contracepție, iar agenda „Marea Resetare” a WEF a stârnit îngrijorări cu privire la daunele colaterale aduse în privința mijloacelor de trai și bunăstării oamenilor din întreaga lume.

 

De exemplu, se relatează că WEF urmărește să impună renunțarea prematură la sursele de combustibili fosili în favoarea surselor de energie „verzi”, dar scumpe și nesigure, ceea ce ar reduce consumul general de energie și ar afecta economii întregi printr-un efect în lanț.

 

O dovadă mai clară că ei împărtășesc o astfel de viziune asupra lumii este susținerea de către WEF a lockdown-urilor din pandemia COVID, care au avut drept rezultat pierderea unui număr enorm de locuri de muncă, creșterea uriașă a ratei depresiei, a abuzului domestic și alte efecte nocive. De fapt, WEF a cerut introducerea de blocaje „mai stricte”, în ciuda crizei la nivel mondial, și a lăudat lockdown-urile pentru efectul lor constând în reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și a poluării.

 

https://www.activenews.ro/covid-era-covid-si-marea-resetare-the-great-reset/Consilierul-Forumului-Economic-Mondial-Yuval-Noah-Harari-sustine-ca-planeta-nu-mai-are-nevoie-de-%E2%80%9Emarea-majoritate-a-populatiei-175608

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

Ce a fost Masacrul de la Fântâna Albă din 1 aprilie 1941? NKVD-ul a vrut să scape de românii patrioți, anticomuniști. Supraviețuitorul Petru Huțan: „Trăgeau după noi ca după iepuri”. Victor Roncea: O mărturie video pentru ISTORIE

 

DE VICTOR RONCEA 

 

 

 

Anul acesta, de 1 aprilie, martirii de la Fântâna Albă rămân mai puțin pomeniți la locul masacrului, greutățile de deplasare cauzate de război împiedicând românii să ajungă la frații lor, în Ucraina, actuală ocupantă a nordului Bucovinei românești, ca succesoare secundă a fostei URSS.

 

An de an, români din toate colțurile țării treceau granița arbitrară pentru a-i comemora pe miile de români uciși de trupele NKVD la 1 aprilie 1941, pe când, abandonându-și bunurile și meleagurile natale, se îndreptau spre noul hotar cu România, pentru a lăsa în urmă infernul bolșevic adus de Armata Roșie asupra teritoriilor românești ocupate în urma Pactului Ribbentrop-Molotov.

 

 

 

„Anexarea de către Uniunea Sovietică a Basarabiei și nordu­lui Bu­co­vinei, la 28 iunie 1940, a fost consecința directă a Pac­­tului Molotov-Ribbentrop și a izolării politice și militare din acea perioadă a Ro­mâ­niei. Cu aproape un an înainte de începutul amputărilor terito­riale suferite de România în vara anului 1940, Germania și URSS au încheiat, la 23 august 1939, un tratat de neagresiune, însoțit de un protocol adițional secret, prin care cele două părți își delimitau « sferele de interese ». Tratatul, cunoscut și sub nu­me­le celor doi semnatari ca Pactul Molotov-Ribbentrop (pri­­mul – comisar al poporului pentru Afacerile Străine al URSS, ce­lălalt – ministrul de Externe al Reich-ului), a rezultat din con­­­­­­ver­gența de interese ale celor două regimuri totalitare și a schimbat configurația geostrategică a continentului european. Antagonismul declarat dintre ideologiile regimurilor de la Berlin și Moscova – nazism și comunism – nu i-a împiedicat pe Hitler și Stalin să cadă de acord și să fixeze soarta țărilor din imediata vecinătate a Germaniei și URSS”, scria marele istoric Florin Constantiniu în prefața lucrării cercetătorului Mihai Pelin „Săptămâna Patimilor (23-28 iunie 1940). Cedarea Basarabiei și a nordului Bucovinei” (Editura Compania).

 

 

Tot în apropierea Săptămânii Patimilor a venit și decizia mai multor mii de români de pe Valea Siretului de a se așeza în matca politică a României ciuntite, după ce au căzut într-o diversiune a organelor NKVD – precursorul KGB – care le-au promis libera trecere spre țara-mamă tocmai pentru a scăpa în mod criminal de românii anticomuniști din zonă.

 

 

Istoria este, acum, în linii mari, cunoscută: „Pe lângă deportările românilor în Siberia, la începutul anului 1941, după ce trupele sovietice au pus stăpânire pe Basarabia și Bucovina de Nord, NKVD-ul a lansat zvonuri potrivit cărora sovieticii ar fi permis trecerea graniței în România pentru a atrage în cursă românii care doreau să treacă granița din teritoriile ocupate. Astfel, în data de 1 aprilie 1941, un grup mare de oameni din mai multe sate de pe valea Siretului (Pătrăuții-de-Sus, Pătrăuții-de-Jos, Cupca, Corcești, Suceveni), purtând în față un steag alb și însemne religioase (icoane, prapuri și cruci din cetină), a format o coloană pașnică de peste 3.000 de persoane și s-a îndreptat spre noua graniță sovieto-română în speranța că așa vor putea să ducă până la capăt acțiunea lor. Însă nu a fost să fie așa. În poiana Varnița, la circa trei kilometri de granița română, grănicerii sovietici i-ar fi somat să se oprească. După ce coloana ar fi ignorat somația, sovieticii au tras în plin cu mitraliere, încontinuu, secerându-i. Supraviețuitorii au fost urmăriți de cavaleriști și spintecați cu sabia. La finalul măcelului, răniții au fost legați de cozile cailor și târâți până la cinci gropi comune săpate dinainte, unde au fost îngropați, unii fiind în viață încă: bătrâni, femei, copii, sugari – vii, morți sau muribunzi. Supraviețuitorii au fost arestați de NKVD din Hliboca (Adâncata) și, după torturi de neimaginat, au fost duși în cimitirul evreiesc din acel orășel și aruncați de vii într-o groapă comună, peste care s-a turnat și s-a stins var, fără ca Rusia să recunoască aceste crime împotriva umanității”, sintetizează jurnalistul Mădălin Necșuțu pe portalul Basarabia-Bucovina.Info.

 

Bustul lui Lenin a fost fărâmat

 

Regretatul colonel și scriitor bucovinean Vasile Ilica a cercetat cu de-amănuntul toate culisele masacrului, fiind chiar unul dintre supraviețuitorii acestuia. Cunoscut și pentru faptul că la 90 de ani statul Ucraina l-a declarat persona non-grata și l-a catorist cu o interdicție abuzivă de cinci vitregindu-l până la moarte de la a aprinde o lumânare la mormintele părinților săi, Vasile Ilica a relatata în lucrările sale scene de dinaintea masacrului. La Cupca, românii, înainte de a pleca, au avut grijă să spargă bustul lui Lenin instalat de sovietici după ocupația din iunie 1940 în fața Școlii și Primăriei. Numărul total al românilor care au plecat încolonați din Cupca a fost estimat de Lazăr Furnica și Vasile Slănină la 3.000-4.000 persoane. La plecarea din Cupca comanda a fost luată de Costea Gavriloaie care, punandu-și un brâu tricolor de-a curmezișul pieptului („arcește”) ar fi strigat înainte de plecare: „Oameni buni, ne încolonăm și mergem la raion spre a obține dezlegare pentru a trece în România. Dar să fiți atenți, mergem în mod pașnic să ne rezolvam dorințele noastre!”…

 

Ultima rugăciune a românilor

 

Pe la orele 10,30 coloana a ajuns la Suceveni unde i s-au alăturat alte sute de oameni, povestește Vasile Ilica. Aici, românii s-au oprit în fata bisericii din Suceveni de unde s-au luat prapuri și trei cruci pe care le-au purtat: Mihai Țugui din Cupca, Ilie Mihailovici și Ilie Scrobaneț, ambii din Suceveni. Pe o altă cruce s-a legat un ștergar alb, ca semn că marșul se desfășoară pașnic. Înainte de a pleca spre Hliboca mulțimea a îngenuncheat, iar țaranul Timiș Vasile a lui Petru din Cupca a rostit cu glas tare rugăciunea următoare, ce era repetată de toți cei prezenți:

 

„Doamne, Dumnezeul nostru, Ființă prea înaltă, nefacută, neînchipuită, fără de început și fără de sfârșit, Tu ce ai zis și ai făcut toata făptura și dai viață zidirilor Tale, prin a cărui puteri se mișcă libere toate vietățile de pe pământ și le hrănești până în crăpăturile pietrelor; nu întoarce fața Ta de la noi, păcătoșii, ci ridică sabia mâniei Tale de peste noi și ne mântuiește, că Tu ne-ai zidit și numai Tu ne poți mântui. Ascultă Atotputernice lacrimile noastre și ne ajută ca să scăpăm de stăpânirea păgână care ne chinuiește și ne distruge biserica ta. Nădejdea noastră este Tatăl, scăparea noastră este Fiul, acoperământul nostru este Sfântul Duh, Treime Sfântă, Mărire Ție. Amin!”

 

 

Dar, ajunși pe valea de la Fântâna Alba, primele rafale de mitraliere ale roșilor au lovit chiar crucea cu ștergar alb. A urmat măcelul.

 

„Trăgeau după noi ca după iepuri”

 

 

Autorul acestor rânduri a avut privilegiul de a întâlni la una dintre comemorările de la Fântâna Albă un alt supraviețuitor, Petru Huțan, care avea 14 ani la momentul masacrului și pe care l-am înregistrat video (mai sus), pentru posteritate. Românii din nordul Bucovinei au fost executați în cadrul unei „operațiuni speciale” de trupele de intervenție ale NKVD formate în mare parte, conform mărturiilor, din cazaci și calmuci, sub comandă rusească.

Redau aici din mărturia lui: ”Când coloana s-a îndreptat către frontieră, a venit o subunitate de cavalerie, un pluton de călăreți. Aceștia s-au împărțit în două, o parte spre stânga și o parte spre dreapta, fără să zică nimic. Deodată s-a tras o salvă de gloanțe de mitralieră automată, de ne-au piuit deasupra capului gloanțele. Tata îmi spune să stau, să nu mai înaintăm. Lumea, fredonând cântece patriotice a înaintat, însă noi nu am înaintat, la fel și cei din spatele nostru. În momentul când a doua salvă de armă automată a fost trasă, a fost trasă direct în oameni. Noi am stat acolo, că spre noi nu trăgeau, deoarece la început au luat la țintă capul coloanei.”

 

Citiți Mihai Tîrnoveanu: Primul a murit preotul, el conducea mulțimea. A căzut fulgerat, strigând „Trăiască România-mamă!”. Trei zile s-a mișcat pământul deasupra răniților îngropați de vii. Comemorarea victimelor Masacrului de la Fântâna Albă, azi, 1 Aprilie

„Au început să se vaite oamenii, copiii strigau că au fost împușcați, iar noi ne-am despărțit de coloană și am mers înapoi la Siret. Pe malul Siretului am găsit niște răchiți mari care erau pe malul apei și dedesupt erau niște răgălii și acolo am intrat, ascunzându-ne acolo. Tata a spus: de aici nu mai plecăm până la noapte! Pe șosea alergau ăia cu caii, împușcau, trăgeau cu mitraliera, căci o parte din oameni au zis să continuă să mergem acasă, că noi nu mai mergem spre frontieră, însă călăreții au început să alerge după ei. Dacă părăseai șoseaua, te împușca, trăgea după tine, ca după iepuri”.

 

 

Petru Huțan s-a ascuns și a reușit să ajungă în România după trei ani. La Adâncata au urmat arestările și al doilea val de crime comise de NKVD asupra celor identificați ca supraviețuitori ai masacrului de la Fântâna Alba.

 

Federația Rusă nu și-a cerut niciodată scuze României pentre aceste crime oribile și nici pentru pentru ororile care au urmat pe teritoriul națiunilor creștine ocupate și în lagărele de exterminare ale Gulagului sovietic ba chiar Ambasada Rusiei de la București a luat în derâdere victimele Masacrului de la Fântâna Albă, falsificând istoria, așa cum ne-a obișnuit, de sute de ani.

 

Rămâne ca măcar noi să spunem azi o rugăciune pentru martirii masacrului de la Fântana Albă.

 

Dumnezeu să-i odihnească-n pace!

https://www.activenews.ro/stiri-bucovina/Ce-a-fost-Masacrul-de-la-Fantana-Alba-din-1-aprilie-1941-NKVD-ul-a-vrut-sa-scape-de-romanii-patrioti-anticomunisti.-Supravietuitorul-Petru-Hutan-%E2%80%9ETrageau-dupa-noi-ca-dupa-iepuri-.-Victor-Roncea-O-marturie-video-pentru-ISTORIE-173602

 

///////////////////////////////////////

 

Yuval Harari: „Cea mai mare descoperire științifică este cea a ignoranței umane.“

Bianca Sîrbu

 

POVEȘTI DE VIAȚĂ

 

Istoric israelian, profesor titular în cadrul Departamentului de Istorie al Universității Ebraice din Ierusalim, dar și autor al lucrărilor Sapiens: O istorie grafică, Homo Deus – Scurtă istorie a viitorului, 21 Lecții pentru Secolul XXI și Sapiens: Scurtă istorie a omenirii, Yuval Noah Harari este protagonistul rubricii #AltfelDespreOameni din această săptămână, pe paginadepsihologie.ro.

 

Cum a ajuns Harari unul dintre cei mai importanți istorici ai zilelor noastre?

 

Yuval Noah Harari este cel de-al treilea copil al unei familii de evrei cu origini în Europa de Est. A crescut în apropierea localității Haifa, la Kiryat Ata, moștenind de la tatăl său (de meserie inginer la compania de stat de echipamente militare „Rafael“) pasiunea pentru istorie.

 

Harari a urmat cursurile Liceului „Leo Beck“ din Haifa și a amânat serviciul militar, întrucât la șaptesprezece ani a început să studieze Istoria la Universitatea Ebraică din Ierusalim. (A servit și în forțele de tanchiști, însă starea de sănătate nu i-a permis să facă acest lucru pentru mult timp.) Disertația sa a avut titlul Logistica militară în Evul Mediu, și-a făcut doctoratul în istorie la „Jesus College“ (Universitatea Oxford), sub atenta supraveghere a lui Steven Gunn, iar studiile post-doctorale au fost realizate tot în domeniul istoriei și au fost finalizate cu o bursă a Fondului Yad Hanadiv.

 

În 2005 devine lector al Facultății de Istorie de la Universitatea din Ierusalim, trei ani mai târziu obține postul de conferențiar, iar în 2014 devine profesor universitar cu normă întreagă.

 

 

Curajul de a-și accepta identitatea și de a-și asuma orientarea sexuală

 

La vârsta de douăzeci de ani și-a deschis sufletul și și-a dezvăluit orientarea sexuală, căsătorindu-se ulterior, în Canada, cu partenerul său de viață, Itzik Yahav, producător de spectacole de teatru. Cei doi locuiesc împreună în Mesilat Tzion, în apropierea Ierusalimului.

 

Harari este de părere că știința l-a ajutat să-și accepte sexualitatea. El apreciază că umanitatea este cea care a inventat ca unui băiat să-i placă numai de o fată, când, în realitate, un băiat poate simpatiza și un alt băiat. Așadar, este un semn de înțelepciune să admitem ceea ce ne arată realitatea, chiar dacă intră în contradicție cu ceea ce ne scot în evidență istoria și mimetismul social.

 

De multe ori, oamenii invocă divinitatea pentru a argumenta că orientarea homosexuală nu este naturală sau normală. Însă Harari ne îndeamnă să ne creăm propriile păreri în funcție de realitatea de facto, nu în baza celei inventate, împrumutate, transferate în timp. Harari ridică și o altă problemă, pe care societatea actuală o ascunde sub preș, respectiv homofobia, în special față de bărbați. El pune accent pe faptul că nici în societățile totalitare homofobia nu era la aceeași intensitate ca în societățile moderne.

 

Potrivit site-ului newyorker.com, Harari și soțul său, Yahav, au crescut în același oraș (Kiryat Ata), însă nu s-au cunoscut de mici, ci în jurul vârstei de douăzeci de ani, după terminarea studiilor postuniversitare ale celui dintâi. Ei au o relație modernă: s-au cunoscut cu ajutorul unui site de întâlniri, își respectă spațiul dintre ei și nu participă la aceleași evenimente, pentru că au personalități complet diferite. Spre exemplu, la cele la care asistă și Harari nu sunt mai mult de opt participanți.

 

Totodată, Yuval participă, câteva săptămâni în fiecare an, la un retreat de meditație în India, iar în tot acest timp, Yahav și mama lui Harari păstrează legătura, ca și când ea ar scrie într-un jurnal. La întoarcerea din Mumbai, istoricul poate deschide e-mailul și poate citi ce s-a mai întâmplat cu mama sa pe parcursul călătoriei sale.

 

Harari susține că a ales să studieze în afara Israelului pentru a „gusta“ viața din nou, de data aceasta recunoscându-și orientarea sexuală. Nu se ferește să recunoască că a apelat la site-uri de dating, că a consumat substanțe interzise de câteva ori, ba chiar că își stabilise scopul de a face sex cu câte un partener nou în fiecare săptămână, fiind de părere că astfel își va putea trata timiditatea.

 

Meditația, parte din viața de zi cu zi

 

Din anul 2000, istoricul practică meditația Vipassana, pentru care se antrenează câte două ore în fiecare zi (atât la începutul, cât și la finalul zilei), iar anual, realizează o sesiune prelungită de meditație, de aproximativ treizeci de zile lipsite de cărți, social media sau orice alt element care să-i distragă atenția. Coincidență sau nu, din 2000 a ales și calea veganismului.

 

 

Tehnologia – binecuvântare, dar și blestem

 

Omul este o ființă socială, care posedă cel mai complex creier și cea mai polivalentă structură interioară. Era internetului însă modifică circuitele vieții și aduce valoare, dar, în același timp, face și un deserviciu omenirii. Harari îndeamnă la utilizarea echilibrată a noilor tehnologii, mai ales când acestea vor ajunge să fie invazive asupra corpului și creierului uman. El argumentează că folosirea dispozitivelor biometrice poate duce la o distanțare și mai mare între păturile sociale (adică păturile de jos, care, financiar, nu pot ține pasul cu noile forme de tehnologie apărute, vor fi martorele unei degradări, în timp ce păturile de sus se vor supra-dezvolta). De asemenea, istoricul mai atrage atenția și asupra faptului că, prin intermediul acestor instrumente inteligente, punem la dispoziție, uneori fără ca măcar să ne dăm seama, date personale (de identificare, fotografii de familie, localizări, preferințe personale etc.). Totodată, online-ul a căpătat atâta putere, încât cu ajutorul lui se pot crea anumite mișcări politice sau chiar anarhie. Este important, totuși, să nu uităm că diferența dintre ființele umane și tehnologie este faptul că cei dintâi au liber arbitru; drept urmare, este indicat să ne folosim de acest atribut specific uman, ca să ne direcționăm noi înșine viața după bunul plac, nu să fim „sclavii“ tehnologiei.

 

Unul dintre cei mai vânduți autori la nivel internațional

 

Yuval Noah Harari a câștigat de două ori, în 2009 și în 2012, premiul Polonsky pentru creativitate și originalitate, iar anul 2011 a fost marcat de câștigarea premiului Moncado al Societății pentru Istorie Militară, pentru articolele inedite despre istoria militară. Tot în 2012 își începe activitatea la Academia de Științe și Umanistică din Israel. 

Anul 2011 mai este marcat și de publicarea cărții Sapiens: Scurtă istorie a omenirii, lucrare ce a fost publicată, inițial, în limba ebraică și, ulterior, a fost lansată și în limba engleză, urmând, apoi, să fie tradusă în 45 de limbi. Ediția ebraică a ajuns să fie un bestseller și a fost cea care i-a adus notorietate lui Harari. Lucrarea analizează în detaliu istoria umană, pornind de la epoca de piatră și ajungând până în zilele noastre, la revoluțiile politice și tehnologice ale secolului XXI. Lucrarea îndeamnă la introspecție și, în egală măsură, creează un bilanț al informațiilor știute, precum și a celor ignorate de umanitate, provocând cititorul și ridicând, la fiecare pagină, semne de întrebare.

 

Desigur că, odată cu celebritatea, istoricul a început să aibă parte și de critici de tot felul; una dintre vocile mai importante a fost chiar cea a antropologului Christopher Robert Hallpike, care, după o analiză mai atentă a lucrării lui Harari, a conchis că acesta nu a adus nicio „contribuție serioasă la cunoaștere“.

 

O altă temă dezbătută pe larg de Harari este economia datelor. El subliniază că: „Oamenii au cu siguranță o voință, dar ea nu este «gratuită». Nu poți decide ce dorințe ai […] Fiecare alegere depinde de o mulțime de condiții biologice, sociale și personale pe care nu le poți determina tu pentru tine. Pot alege ce să mănânc, cu cine să mă căsătoresc și cu cine să votez, dar aceste alegeri sunt determinate, în parte, de genele mele, de biochimia mea, de genul meu, de trecutul meu de familie, de cultura mea națională etc., iar eu nu pot alege niciuna dintre acestea.“

 

În 2016, Harari lansează lucrarea Homo Deus: Scurtă istorie a viitorului, premisa acesteia fiind încercarea omenirii de a obține fericirea, puterea divină ori nemurirea. Un an mai târziu, potrivit celebsagewiki.com, istoricul declara că progresele tehnologice și artificiale continue vor avea ca efect, „până în 2050, apariția unei noi clase sociale, clasa inutilă, din care vor face parte nu doar șomerii, ci și oamenii de neangajat.“

 

 

Ideile lui Harari la care merită să medităm

 

Cooperarea este esențială pentru supraviețuirea speciei umane

 

Potrivit lui Harari, miturile comune reprezintă fundamentul ce unește umanitatea. Acestea însă nu se referă doar la trăsăturile umane, ci și la iluziile pe care noi singuri le-am creat și care există în imaginația colectivă, cum ar fi, spre exemplu, banii (cu toții credem în ei, în „valoarea“ pe care o are o bucată de hârtie și, indiferent de moneda pe care o folosim, reușim să găsim un „limbaj“ comun). Cooperarea este, în opinia istoricului, elementul distinctiv de superioritate al omului.

 

Fericirea ființelor umane a existat înaintea revoluției agricole

 

Harari subliniază faptul că și persoanele care trăiau înaintea revoluției agricole aveau ideea de fericire. Desigur, afirmă istoricul, speranța de viață era considerabil mai scurtă, însă viața, în sine, era mult mai semnificativă, deoarece, în lipsa rutinei și a locurilor de muncă moderne, oamenii se bazau pe relațiile pe care le „croșetau“ între ei.

 

Odată cu apariția revoluției agricole, procesul de cultivare a alimentelor ne-a modificat stilul de viață atât de mult, iar perioada de timp alocată muncii s-a mărit într-atât, încât am putea argumenta că asta a dus la distrugerea structurii după care funcționa umanitatea, în sensul că omului a început să-i fie din ce în ce mai dificil să fie mulțumit și să se limiteze la ce are. În decursul a zeci de mii de ani, am renunțat, ușor, ușor, la minimalism și am reușit să facem cunoștință cu luxul, fără să conștientizăm însă reversul medaliei.

 

Omenirea se îndreaptă spre o digitalizare extremă

 

Harari se declară împotriva digitalizării exagerate, menționând că este fezabil ca omul să creeze un computer care simulează creierul uman, însă el se îndoiește de faptul că acest creier ar putea fi lipsit de valori morale. Istoricul nu este, sub nicio formă, împotriva (r)evoluției cibernetice, ci atrage atenția asupra tendinței de a minimaliza capacitatea și inteligența umană în detrimentul celei artificiale. El susține că omenirea se confruntă cu amenințări reale, precum colapsul ecologic, războiul nuclear și perturbarea tehnologică, și că subiectele invocate de politicieni, precum terorismul, inegalitatea sau sărăcia, sunt doar niște distrageri de la adevăratele noastre probleme.

 

 

Puterea este de dorit în detrimentul adevărului

 

Potrivit lui Harari, tindem mai mult să încercăm să controlăm viața, decât să o înțelegem, și chiar și atunci când considerăm că o facem, scopul inconștient este, de fapt, tot controlul. „Omul este singurul mamifer care poate coopera cu numeroși necunoscuți, deoarece numai el poate inventa povești, le poate răspândi și poate convinge milioane de alți oameni să creadă, la rândul lor, în ele.“

 

Capcanele minții umane

 

Pentru a sublinia modul de operare al minții umane, Harari ne prezintă, mai în glumă, mai în serios, următoarea idee: nu am putea convinge niciodată o maimuță să ne ofere o banană în schimbul promisiunii că, după moarte, în raiul maimuțelor, va avea acces infinit la banane. Acesta este motivul pentru care el consideră că religiile nu sunt nimic altceva decât o „convenție“, iar spiritualitatea, o călătorie.

 

Tăcerea ne face complici la faptele cu care nu suntem de acord

 

O voce asumată și dispusă să-și asume riscuri în numele adevărului și al valorilor în care crede, persoana care ne-a făcut să privim cărțile și manualele de istorie cu alți ochi este de părere că „tăcerea nu înseamnă neutralitate; ea este doar o manieră de a menține statu-quó“. Drept urmare, el consideră că cea mai mare „descoperire științifică“ a fost cea a ignoranței umane.

 

Bianca Sîrbu

 

Bianca Sîrbu – contributor senior, jurnalist, lifestyle editor, om de bazã, pasionatã de comunicare, scris și materie cenușie.

 

/////////////////////////////////////////

 

 

21 de Lecții Pentru Secolul XXI de Yuval Noah Harari

 

By Yuval Noah Harari

 

 

 

Cartea 21 de Lecții Pentru Secolul XXI, scrisă de Yuval Noah Harari, explorează provocările prezentului speciei umane.

 

Acesta este un rezumat de o pagină a cărții și conține principalele idei ale cărții, în doar câteva minute de citit.

 

5 idei din cartea 21 de lecții pentru secolul XXI

Educația trebuie să ne arate cum să navigăm printre informații, iar nu să ne ofere mai multe informații.

Cine deține controlul asupra datelor câștigă.

Oamenii gândesc mai degrabă în povești decât în ​​fapte. Cu cât povestea este mai simplă, cu atât mai bine.

21 Lecții pentru secolul 21 este împărțită în 21 de capitole, organizate în cinci părți. Partea I: Provocarea tehnologică – afirmă că inteligența artificială și mecanizarea vor schimba radical natura muncii umane.

Partea II: Provocarea politică – analizează apariția unei comunități globale, identificând diferite moduri în care interesele locale au împărțit omenirea.

Partea a III-a: Disperare și speranță – descrie potențialele conflicte și ne propune să ne protejăm împotriva acestor amenințări, fiind umili și sceptici atât în ​​privința dogmatismului religios, cât și cel secular.

Partea a IV-a: Adevăr – explică faptul că proliferarea informațiilor nefiltrate subminează capacitatea noastră de a detecta adevărurile de fapt și morale.

Partea V: Reziliența – sugerează că trebuie mai întâi să ne înțelegem pe noi înșine, să învățăm să gândim critic, mai degrabă decât să aderăm la orice doctrină.

Rezumat 21 de lecții pentru secolul XXI

Întrebările la care nu poți răspunde sunt de obicei mult mai bune pentru tine decât răspunsurile pe care nu le poți pune la îndoială.

 

Morala nu înseamnă „respectarea poruncilor divine”. Înseamnă „reducerea suferinței”. Prin urmare, pentru a acționa moral, nu este nevoie să credeți în niciun mit sau poveste. Trebuie doar să dezvolțați o profundă apreciere a suferinței.

 

 

 

Este nevoie de mult curaj pentru a lupta împotriva prejudecăților și regimurilor opresive, dar este nevoie de un curaj și mai mare pentru a admite ignoranța și a te aventura în necunoscut. Educația laică ne învață că, dacă nu știm ceva, nu ar trebui să ne fie frică să ne recunoaștem ignoranța și să căutăm noi dovezi. Chiar dacă credem că știm ceva, nu ar trebui să ne fie frică să ne îndoim de opiniile noastre și să ne verificăm din nou. Mulți oameni se tem de necunoscut și doresc răspunsuri clare pentru fiecare întrebare. Frica de necunoscut ne poate paraliza mai mult decât orice tiran.

 

 

 

Oamenii gândesc mai degrabă în povești decât în ​​fapte, numere sau ecuații, iar cu cât povestea este mai simplă, cu atât mai bine.

 

 

 

Nu ar trebui să subestimăm niciodată prostia umană. Atât la nivel personal, cât și la nivel colectiv, oamenii sunt predispuși să se angajeze în activități autodistructive.

 

Despre Yuval Noah Harari

Yuval Noah Harari este istoric israelian și profesor la Departamentul de Istorie de la Universitatea Ebraică din Ierusalim, specializat în istoria lumii. Scrierile sale examinează liberul arbitru, conștiința, inteligența, fericirea și suferința. El este autorul bestseller-urilor:

Sapiens. Scurtă istorie a omenirii;

Homo Deus. Scurtă istorie a viitorului;

21 de lecții pentru secolul XXI;

Sapiens: O istorie grafică. Nașterea omenirii. 

Cele Mai Bune Cărți pe Care le-am Citit în 2020

Cărți Recomandate de Bill Gates

Cărți Care M-au Ajutat Să Înțeleg Lumea Mai Bine

Cărți Hrană Pentru Minte

Cărți Publicate de Editura Polirom

 

https://florinrosoga.ro/book/21-de-lectii-pentru-secolul-xxi-de-yuval-noah-harari/

 

/////////////////////////////////////////

 

Recenzie – ”Sapiens. Scurta istorie a omenirii”, de Yuval Noah Harari

 

Ce contine acest articol:

 Cum a supravietuit Homo Sapiens?

 De unde venim si incotro mergem?

 Om sau zeu?

 ”Interesant si provocator”

 Stapanii Pamantului?!

Cunoscutul istoric si filosof israelian, Yuval Noah Harari vine de data aceasta in fata publicului cititor cu un volum care surprinde din nou, prin luciditatea cu care este conceput. Volumul de fata a vazut pentru prima data lumina tiparului in anul 2011, in Israel, a fost declarat Bestseller New York Times. Recunoasterea internationala a venit firesc, iar cartea a fost tradusa in peste 40 de limbi. In limba romana, volumul a fost publicat la Editura Polirom, iar Adrian Serban este cel care s-a ocupat de traducere. Cartea este cuprinsa in colectia ”Historia”, in editie de carton, si chiar se merita sa fie citit.

 

Cum a supravietuit Homo Sapiens?

Autorul incepe prin a preciza faptul că acum o suta de mii de ani, Pamantul era populat de minim sase specii de oameni. Acum, doar Homo Sapiens este cel care a supravietuit. Cum s-a intamplat acest lucru? S-a adaptat mai bine? Care au fost motivele pentru care celelalte specii au disparut? Sunt doar cateva dintre intrebarile la care autorul ofera raspunsuri, analizeaza felul in care oamenii s-au unit si au evoluat, influenta religiei, a legilor si a cartilor, dar si cum s-a ajuns ca in prezent sa fim dependent de birocratie, iar consumerismul sa ne ghideze alegerile.

 

De unde venim si incotro mergem?

Yuval Noah Harari atrage atentie si asupra unui viitor nu prea indepartat, si care nu pare unul prea bun. Legile selectiei naturale au inceput sa nu mai conteze prea mult pentru oamenii de azi, si atunci apare intrebarea fireasca, unde se va ajunge continuand pe acest drum si, mai ales, ce vrem sa devenim continuand sa ignoram aceste aspect.

 

Om sau zeu?

Epilogul pe care autorul il prezinta este unul care da de gandit: „Acum 70.000 de ani, Homo sapiens era inca un animal neinsemnat care isi vedea de treburile lui intr-un colt al Africii. In urmatoarele milenii s-a transformat in stapinul intregii planete si teroarea ecosistemului. Astazi e pe punctul de a deveni zeu, gata sa dobindeasca nu doar tineretea vesnica, ci si capacitatile divine de a crea si a distruge. Exista ceva mai periculos decit niste zei nemultumiti si iresponsabili care nu stiu ce vor?” Deja, comentariile sunt de prisos.

 

 

TE-AR PUTEA INTERESA SI:

Recenzie – Divina comedie – Dante Alighieri

 

”Interesant si provocator”

Volumul istoricului si filosofui israelian a fost citit chiar si de fostul presedinte al Statelor Unite ale Amercii, Barack Obama, care a declarat ca i s-a parut unul interesant, dar si provocator in acelasi timp. ” Ne ajuta sa intelegem de cit de putin timp sintem pe acest pamint, de cit de putin timp exista lucruri ca agricultura sau stiinta si de ce este bine sa nu le luam ca pe ceva de la sine inteles”, a incheiat fostul presedinte al SUA.

 

Stapanii Pamantului?!

Cu toate ca subiectul este unul destul de dificil de abordat astfel incat sa fie usor de inteles de oricine, Yuval Noah Harari se dovedeste un bun cunoscator al artei scrisului si de aceea isi imparte cartea in patru parti: revolutia cognitiva, revolutia agricola, unificarea umanitatii si revolutia stiintifica. Nu, cu siguranta nu este vorba de prezentarea unei istorii a civilizatiei, una plictisitoare si pe care nu vrea nimeni sa o citeasca. Istoria, stiinta, antropologia, arheologia, chiar si fizica si chimia sunt folosite de autor pentru a explica aparitia, evolutia si disparitia diferitelor specii de oameni, si felul in care specia umana de astazi a ”tras lozul castigator” si a devenit stapana Pamantului, iar in prezent mai bine de 7 miliarde de oameni se indreapta catre… catre ce?

 

Un volum care da mult de gandit, si care te face sa intelegi mult mai multe din istoria omenirii, si care te face sa te gandesti mai mult la viitor. Intr-adevar evoluam, sau dimpotriva?

 

Citeste mai mult pe: https://coltulcolectionarului.ro/articol/sapiens-scurta-istorie-a-omenirii-de-yuval-noah-harari

https://coltulcolectionarului.ro/articol/sapiens-scurta-istorie-a-omenirii-de-yuval-noah-harari

 

 

////////////////////////////////////////

 

 

 

 

OPINIE. Guvernarea mondială prin inteligența artificială: tirania supremă lipsită de responsabilități

 

 

WEF consideră că inteligența artificială este un element cheie al ‘celei de-a patra revoluții industriale’. În opinia lor, nu poate exista niciun progres uman fără influența algoritmilor de inteligență artificială, ceea ce face ca aportul uman să fie aproape depășit.

 

 

 

 

Nu este un secret că instituțiile globaliste sunt obsedate de Inteligența Artificială ca de un fel de profeție tehnologică. Acestea o tratează ca și cum ar avea un potențial aproape supranatural și susțin adesea că orice inovație industrială și socială semnificativă din viitorul apropiat își va datora existența inteligenței artificiale.

Forumul Economic Mondial citează IA ca fiind elementul cheie pentru ascensiunea a ceea ce ei numesc ‘a patra revoluție industrială’. În opinia lor, nu poate exista niciun progres uman fără influența algoritmilor de IA, ceea ce face ca aportul uman să devină aproape depășit.

Această iluzie este adesea promovată de propagandiștii globaliști. De exemplu, aruncați o privire la viziunea rezumată a lui Yuval Harari, membru al WEF, care crede cu adevărat că IA are o capacitate creativă care va înlocui imaginația și inovația umană. Nu numai atât, ci Harari a susținut în mod constant în trecut că IA va conduce lumea mult mai bine decât ar putea-o face vreodată ființele umane.

 

 

 

Video: Inteligența artificială și clasa inutilă a societății| Yuval Noah Harari | GREAT MINDS (Minți Strălucite)

 

„Descriere: scriitorul și istoricul Yuval Noah Harari, considerat unul dintre cei mai influenți intelectuali publici din lume în prezent, vorbește despre impactul inteligenței artificiale și avertizează asupra posibilității ca inteligența artificială să producă o ‘clasă inutilă’ de oameni, care nu au nicio valoare de oferit societății.

 

El sugerează că urmările tehnologiei disruptive, precum IA și automatizarea, vor înlocui în mod inevitabil oamenii din multe locuri de muncă, provocând apariția unei noi ‘clase inutile’, transformând structura actuală a societății. Astfel, profesorul Harari îndeamnă să ne pregătim pentru ascensiunea ‘clasei inutile’.

 

În GREAT MINDS, Harari împletește cu măiestrie o cunoaștere profundă a istoriei cu o perspectivă inteligentă asupra societății actuale, iar rezultatul este o analiză fascinantă și provocatoare a prezentului nostru și o privire spre viitorul nostru.”

 

Exemplele lui Harari privind creativitatea inteligenței artificiale ar putea părea extrem de naive pentru mulți dintre noi, însă Harari știe exact ce face atunci când descrie în mod eronat capacitățile algoritmilor. Jocuri precum șahul și Go, sunt jocuri de scheme restrânse de reguli, există doar un număr limitat de permutări ale acestor scheme în orice scenariu dat, iar IA este pur și simplu mai rapidă în a le identifica decât majoritatea oamenilor, deoarece pentru asta a fost concepută de către creatorii de software. Acest lucru nu este diferit de rezolvarea unei ecuații matematice; însă doar pentru că un calculator este mai rapid decât tine asta nu înseamnă că este și ‘creativ’.

 

Există o mare diferență între automatizarea cognitivă și autonomia cognitivă.

 

Inteligența artificială este pură automatizare; va juca jocurile pentru care este programată și va învăța să le joace bine, însă nu va avea niciodată o revelație într-o zi și nu va crea un joc nou și unic de la zero, cu excepția cazului în care este programată să facă acest lucru. IA nu se va distra niciodată jucând acest nou joc pe care l-a creat și nici nu va simți bucuria de a împărtăși acel joc cu alții, așa că de ce s-ar deranja? Nu va căuta niciodată să contribuie la lume mai mult decât este preprogramată să o facă.

 

Totuși, modul în care globaliștii fac publicitate inteligenței artificiale este foarte tactic. Atunci când Harari susține că mulți oameni vor face parte dintr-o „clasă inutilă” odată ce IA va prelua economia, el face aluzie la o altă ideologie globalistă bazată pe elitism – transumanismul. Scopul transumanismului este de a îmbina într-o bună zi corpurile și mințile umane cu tehnologia și IA, și doar o categorie limitată de oameni va avea resursele necesare pentru a realiza acest lucru (globaliștii).

 

Vă este teamă că veți face parte din ‘clasa inutilă’?

 

Ei bine, dacă răzbești, cerșești și servești toate capriciile establishmentului elitist, atunci poate că vei fi suficient de norocos să primești implanturi care să îți permită să interacționezi cu IA, iar atunci viitorul tău loc de muncă și ‘utilitatea’ vor fi asigurate. Nu sună frumos?

 

Dar, ca toate viziunile narcisiștilor, există iluzii de divinitate și apoi există realitatea. Continui să am îndoieli serioase că IA va fi vreodată legitim autonomă sau legitim benefică pentru umanitate în vreun fel, dincolo de capacitatea de a calcula rapid în cadrul unor reguli matematice. Analiza rapidă a datelor poate fi utilă în multe domenii ale științei, însă nu este cu adevărat o dovadă de inteligență autonomă, iar algoritmii pot fi predictivi, dar nu mai predictivi decât ființele umane care privesc aceleași date statistice. Nu există nimic impresionant în ceea ce privește inteligența artificială, dacă ne gândim la cât de puțin realizează de fapt.

 

IA este o jucărie, un truc de salon, nu o entitate vie cu observații și concluzii independente. Și, cu siguranță, nu este o ființă dumnezeiască capabilă să ne copleșească cu ambrozie științifică sau să construiască o civilizație perfectă. Prevăd că o societate dependentă de IA va stagna de fapt și va rămâne prinsă în stază, fără să inventeze niciodată ceva cu adevărat valoros și fără să progreseze. Va fi preocupată doar de omogenizare – Fuziunea oamenilor cu algoritmul. Acolo se vor îndrepta TOATE energiile societății.

 

Ca punct de referință pentru a înțelege de ce IA este supraevaluată, tot ce trebuie să facem este să ne uităm la comportamentul programelor de IA precum ChatGPT; s-a descoperit în numeroase ocazii că algoritmul conține prejudecăți politice extreme, înclinate întotdeauna spre extrema stângă, inclusiv prejudecăți bazate pe credințe care nu sunt susținute în niciun fel de dovezi științifice. Interesant este că ChatGPT va afișa uneori chiar un răspuns aparent ostil la concepte conservatoare sau la fapte incomode. Robotul va nega apoi că oferă opinii personale, chiar și atunci când răspunsurile sale sunt în mod constant pro-stânga.

 

Cum este posibilă părtinirea politică a unui software, dacă nu a fost programat să afișeze această părtinire? Nu există obiectivitate în IA și nici creativitate, ci pur și simplu va regurgita opiniile personale sau prejudecățile oamenilor care l-au creat și care au proiectat modul în care acesta procesează datele.

 

Spre deosebire de un adolescent uman tipic, care caută să adopte convingerile sociale sau politice opuse ale părinților săi pentru a se diferenția, IA nu-și va vopsi niciodată, metaforic vorbind, părul în albastru, nu-și va străpunge nasul și nu se va autoproclama vegană – va face întotdeauna ceea ce vor creatorii săi să facă. Un alt exemplu al acestei dinamici este arta IA, care, în esență, fură proprietățile stilistice ale numeroșilor artiști umani introduși în baza sa de date și le copiază. Deși imitația ar putea fi considerată cea mai înaltă formă de lingușire, nu este același lucru cu creativitatea.

 

Acest lucru ar putea să nu pară o problemă atunci când vine vorba de un simplu chatbot sau de realizarea de desene animate. Dar, este o problemă masivă atunci când începem să vorbim despre IA care influențează politicile sociale și guvernamentale.

 

Globaliștii susțin că IA va fi peste tot – în afaceri, în școli, în operațiunile corporative, în întreprinderile științifice și chiar în cadrul guvernului. Aceasta TREBUIE să conducă totul. De ce? Ei nu spun cu adevărat de ce, în afară de a face promisiuni vagi privind progrese incredibile și beneficii de neimaginat până acum. Până în prezent, nu au existat inovații profunde produse de IA, dar presupun că propagandiștii pro-IA vor spune că epoca de aur este ‘chiar după colț’.

 

Utilizările pentru inteligența artificială se limitează cu adevărat la a ajuta oamenii cu sarcini simple, dar există totuși un cost. O mașină care se conduce singură ar putea fi grozavă pentru o persoană care are un handicap fizic, dar poate fi, de asemenea, o cârjă care convinge populația să nu învețe niciodată să conducă singură. Prin extensie, IA este, în multe privințe, cârja SUPREMĂ care duce la tirania supremă. Dacă oamenii sunt convinși să cedeze procesele umane normale și oportunitățile de luare a deciziilor în favoarea automatizării, atunci ei și-au cedat libertățile în schimbul comodității.

 

Mai important, dacă algoritmilor li se permite să dicteze o mare parte din alegeri și concluzii, oamenii nu vor mai avea sentimentul responsabilității pentru acțiunile lor. Indiferent de consecințe, tot ceea ce vor trebui să facă pentru tot restul vieții lor va fi să își spună că nu au făcut decât să urmeze sugestiile (sau ordinele) inteligenței artificiale. Astfel, IA devine o formă de conștiință externă colectivizată; o busolă morală artificială pentru mintea de stup.

 

Dar cine va controla cu adevărat această busolă morală și va controla deciziile a milioane de oameni? Va fi IA sau elitele din spatele cortinei care manipulează algoritmul?

 

Pentru mulți oameni, probabil că acest lucru sună ca un SF. Da, au existat multe închipuiri fictive despre cum ar arăta lumea în umbra IA – aș recomanda cu căldură filmul francez New Wave „Alphaville” ca fiind una dintre cele mai exacte predicții despre ororile IA și ale tehnocrației. Cu toate acestea, ceea ce avertizez aici nu este un viitor teoretic îndepărtat, ci este deja aici. Aruncați o privire la acest videoclip tulburător despre IA de la World Government Summit (Summitul Guvernării Mondiale):

 

Video: World Government Summit 2018 – Repere ale Forumului global de guvernanță prin inteligență artificială

 

 

 

Acestea sunt obiectivele evidente ale globaliștilor expuse la vedere, glazurate, pentru a le face mai acceptabile. Am scris despre motivațiile elitelor și despre venerația lor închinată IA în articolul meu numit ‘Artificial Intelligence: A Secular Look At The Digital Antichrist’ (Inteligența artificială: O privire seculară asupra unui antihrist digital). Acel articol s-a concentrat pe motivațiile filosofice care îi fac pe globaliști să dorească IA.

 

În acest articol, doresc să subliniez problema guvernării IA și modul în care aceasta ar putea fi făcută să placă maselor. Pentru a realiza viitorul distopic pe care globaliștii și-l doresc, ei trebuie să convingă încă un mare procent din populație să o aplaude și să o adopte.

 

Confortul de a avea un sistem care ia decizii dificile în locul nostru este un factor evident, așa cum am menționat mai sus. Dar, guvernarea IA nu înseamnă doar eliminarea opțiunilor, ci și eliminarea informațiilor de care am putea avea nevoie pentru a fi suficient de educați în a face alegeri. Am văzut acest lucru recent cu restricțiile privind pandemia de covid și cu conlucrarea dintre guverne, mass-media corporativă și platformele de socializare online. Algoritmii au fost utilizați pe scară largă de către conglomeratele media de pe internet, de la Facebook la YouTube, pentru a întrerupe fluxul de informații care ar putea fi contrare narațiunii oficiale.

 

În unele cazuri, cenzura a vizat persoane care pur și simplu puneau întrebări pertinente sau prezentau teorii alternative. În alte cazuri, cenzura a vizat în mod direct date dovedite ca fiind factuale, dar opuse politicilor guvernamentale. O multitudine de afirmații guvernamentale cu privire la originile covidului, purtatul măștii, blocaje și vaccinuri s-au dovedit false în ultimii ani și, cu toate acestea, milioane de oameni încă mai cred orbește în povestea originală, deoarece au fost bombardați cu aceasta non-stop de către algoritmi. Aceștia nu au fost niciodată expuși la informații contradictorii, așa că nu au fost niciodată capabili să ajungă la propriile concluzii.

 

Din fericire, spre deosebire de boți, inteligența umană este plină de anomalii – oameni care acționează pe baza intuiției și a scepticismului pentru a pune la îndoială afirmațiile preconcepute sau fabricate. Lipsa informațiilor contrare provoacă imediat suspiciune pentru mulți, iar acest lucru este ceea ce guvernele autoritare refuză adesea să înțeleagă.

 

Marea promisiune pe care globaliștii o susțin în numele IA este ideea unui stat pur obiectiv; un sistem social și guvernamental fără prejudecăți și fără conținut emoțional. Este ideea că societatea poate fi condusă de gândirea mașinilor pentru a ‘salva ființele umane de ele însele’ și de propriile lor slăbiciuni. Este o promisiune falsă, deoarece nu va exista niciodată o inteligență artificială obiectivă și nici o inteligență artificială care să înțeleagă complexitatea dezvoltării psihologice umane.

 

În plus, visul globalist referitor la IA nu este motivat de aventură, ci de frică. Este vorba despre frica de responsabilitate, frica de merit, frica de inferioritate, frica de luptă și frica de libertate. Cele mai mari realizări ale omenirii sunt admirabile pentru că sunt realizate având un conținut emoțional, nu în ciuda acestuia. Acel conținut este cel care ne inspiră să ne adâncim în necunoscut și să ne depășim temerile. Guvernarea IA și o societate integrată de IA nu ar fi altceva decât o acțiune disperată de negare a necesității luptei și a voinței de a învinge.

 

Globaliștii sunt mai mult decât fericiți să ofere o cale de ieșire din luptă, și o vor face cu IA ca chip al bunăvoinței lor. Tot ce va trebui să faceți este să vă schimbați libertățile, sau poate și sufletul, în schimbul faptului că nu va trebui să vă confruntați niciodată cu teroarea pură a propriilor gânduri tăcute. Unii oameni, din păcate, cred că acesta este un schimb echitabil.

 

Elitele vor prezenta IA ca fiind marele arbitru, mijlocitorul pur și logic al căii corecte; nu doar pentru națiuni și pentru populații în general, ci pentru fiecare viață în parte. Cu algoritmul acceptat în mod fals ca fiind infailibil și complet imparțial, elitele pot conduce lumea prin intermediul creației lor fără chip, fără să dea socoteală cuiva – pentru că pot pretinde apoi că nu ele iau deciziile, ci IA-ul. Cum poate cineva să pună la îndoială sau chiar să pedepsească o IA pentru că a greșit sau pentru că a provocat un dezastru? Și, dacă se va întâmpla ca IA să ia toate deciziile sale în favoarea agendei globaliste, ei bine, acest lucru va fi tratat ca fiind o simplă coincidență.

 

https://saccsiv.wordpress.com/2023/04/04/opinie-guvernarea-mondiala-prin-inteligenta-artificiala-tirania-suprema-lipsita-de-responsabilitati/

 

//////////////////////////////////////////

 

 

 

Yuval Noah Harari: Cel mai mare pericol nu e virusul în sine

Anna Carthaus ia

În ce direcţie vom porni acum? Profesorul Yuval Noah Harari, a cărui companie a donat un milion de dolari OMS, explică în ce fel ne vor schimba viitorul deciziile pe care le luăm astăzi referitor la COVID-19.

 

 

DW: Domnule profesor Harari, ne aflăm în toiul unei pandemii. Ce vă îngrijorează cel mai mult în contextul schimbărilor care au loc în lume?

 

Yuval Noah Harari: Cred că cel mai mare pericol nu este virusul în sine. Umanitatea dispune de toate cunoştinţele ştiinţifice şi de uneltele tehnologice pentru a birui virusul. Problema cu adevărat majoră este demonul nostru lăuntric, ura noastră, lăcomia şi ignoranţa.  Mă tem că oamenii reacţionează la această criză nu cu solidaritate globală, ci cu ură, învinuind alte ţări, învinuind minorităţi etnice şi religioase.

 

Dar eu sper că vom fi capabili să ne dezvoltăm compasiunea şi nu ura, să reacţionăm cu solidaritate globală, care va dezvolta generozitatea noastră de a ajuta oameni aflaţi la nevoie. Şi sper că ne vom dezvolta abilitatea de a discerne adevărul şi nu vom da crezare tuturor acestor teorii ale conspiraţiei. Dacă vom face asta, nu mă îndoiesc că vom birui cu uşurinţă această criză.

 

Ne aflăm, după cum aţi spus, în faţa alegerii între supraveghere totalitară şi sporirea puterii cetăţenilor. Dacă nu suntem atenţi, epidemia va marca o cumpănă a apelor în istoria supravegherii. Dar cum pot eu fi atent cu ceva ce nu se află sub controlul meu?

 

Nu se află complet în afara controlului dumneavoastră, cel puţin în democraţie. Votaţi în favoarea unor politicieni anume şi partide care fac politica. Astfel aveţi ceva control asupra sistemului politic. Chiar dacă acum nu au fost alegeri, politicienii sunt în continuare sensibili la presiunile opiniei publice.

 

Dacă publicul este înspăimântat de epidemie şi vrea să preia conducerea un lider puternic, atunci este mult mai uşor pentru un dictator să facă exact asta, să preia frâiele puterii. Dacă, de partea cealaltă, există reacţie din partea publicului atunci când un politician merge prea departe, atunci aceasta poate împiedica cele mai periculoase evoluţii.

 

Cum pot eu şti în cine sau în ce să am încredere?

 

În primul rând aveţi experienţa trecutului. Dacă aveţi politicieni care v-au minţit ani în şir, atunci aveţi mai puţine motive să aveţi încredere în ei în această stare de urgenţă. În al doilea rând, puteţi pune întrebări în legătură cu teoriile pe care vi le spun oamenii. Dacă cineva vine cu o teorie conspiraţionistă în legătură cu originea şi propagarea coronavirusului, cereţi acelei persoane să vă explice ce este un virus şi cum provoacă acesta boala. Dacă acea persoană habar nu are, adică nu dispune de cunoştinţe ştiinţifice de bază, atunci nu credeţi nimic din ce vă spune acea persoană despre epidemia de coronavirus. Nu e nevoie să fii biolog de meserie, dar e nevoie de cunoştinţe ştiinţifice de bază pentru a înţelege aceste lucruri.

 

În ultimii ani am văzut tot felul de politicieni populişti atacând ştiinţa, afirmând că oamenii de ştiinţă sunt o elită îndepărtată, fără legături cu oamenii, afirmând de exemplu că schimbările climatice sunt doar o găselniţă căreia nu trebuie să i se dea crezare. Dar în acest moment al crizei vedem peste tot în lume că oamenii se încred în ştiinţă mai mult decât în orice altceva.

 

Sper că ne vom aduce aminte de asta nu doar pe durata crizei prezente, ci şi după ce aceasta se va fi încheiat. Sper că vom avea grijă să oferim în şcoli o bună educaţie ştiinţifică despre ce sunt viruşii şi teoria evoluţiei. Sper de asemenea că atunci când oamenii de ştiinţă ne avertizează de alte lucruri, pe lângă epidemii, cum ar fi schimbările climatice şi colapsul ecologic, le vom lua în serios avertismentele, la fel ca afirmaţiile lor privind epidemia de coronavirus.

 

Numeroase ţări implementează mecanisme de supraveghere digitală în aşa fel încât să prevină răspândirea virusului. Cum pot fi controlate aceste mecanisme?

 

De câte ori se sporesc măsurile de supraveghere a cetăţenilor ar trebui să se sporească şi măsurile de supraveghere a guvernului. În această criză, guvernele cheltuie bani de parcă ar fi apă. În SUA două bilioane de dolari. În Germania sute de miliarde de euro etc. În calitate de cetăţean, aş vrea să ştiu cine ia deciziile şi pe ce se duc banii. Dacă banii sunt folosiţi pentru a salva de la faliment mari corporaţii, care erau în dificultate chiar înainte de pandemie, din cauza deciziilor greşite luate de managerii lor? Sau poate că banii sunt folosiţi pentru a ajuta mici afaceri, restaurante şi magazine şi lucruri de genul acesta?

 

Dacă un guvern este atât de ahtiat să aibă mai multă supraveghere, această supraveghere ar trebui să fie în ambele sensuri. Iar când guvernul afirmă că e prea complicat, că nu poate face publice chiar toate tranzacţiile financiare, atunci ar trebui să spunem: „Nu, nu este prea complicat. La fel cum tu, guvern, poţi pune la punct un imens sistem de supraveghere pentru a vedea unde mă duc eu în fiecare zi, la fel de simplu ar trebui creat un sistem care îmi arată mie, plătitor de impozite, ce faci cu banii mei. „

 

Aceasta funcţionează prin distribuirea puterii şi prin a nu permite concentrarea ei în mâinile unei singure persoane sau autorităţi?

 

Exact. Una din ideile care se analizează este dacă se doreşte alertarea persoanelor care s-au aflat în apropierea unui pacient infectat cu coronavirus. Există două căi pentru a face asta: una este să ai o autoritate centrală care strânge informaţii despre oricine şi aceea descoperă că te-ai aflat în apropierea unui om care are COVID-19 şi te alertează. O altă metodă este comunicarea directă a telefoanelor mobile între ele, fără să existe o autoritate centrală care strânge toate acele informaţii. Dacă trec pe lângă o persoană infectată cu COVID-19, cele două telefoane, al meu şi al lui sau al ei, stau de vorbă unul cu altul şi eu sunt alertat. Şi nicio autoritate centrală nu strânge aceste informaţii şi nu supraveghează pe toată lumea.

 

Posibile sisteme de supraveghere pentru criza curentă fac un pas mai departe, spre ceea ce numim „supraveghere subcutanală”.  Astfel pielea, care este suprafaţa intangibilă a trupurilor noastre, capătă fisuri. Cum putem controla asta?

 

Ar trebui să fim foarte, foarte atenţi cu asta. Supravegherea supracutanală monitorizează ceea ce facem în lumea de afară, unde mergem, cu cine ne întâlnim, la ce ne uităm la televizor sau ce pagini de internet vizităm. Nu pătrunde în trupurile noastre. Dar supravegherea subcutanală monitorizează ce se întâmplă în interiorul corpurilor noastre. Începe cu chestiuni de genul ce temperatură avem, dar apoi poate să măsoare tensiunea arterială, ritmul inimii şi activitatea cerebrală.  Şi de îndată ce faci asta, poţi şti mult mai multe despre oameni decât ai ştiut vreodată.

 

Poţi crea un sistem totalitar cum nu a mai existat vreodată. Dacă ştii ce citesc sau ce privesc la televizor, ai idee despre gusturile mele artistice, despre opiniile mele politice, despre personalitatea mea. Dar tot este limitat. Acum să ne gândim că ai posibilitatea să îmi monitorizezi temperatura corpului sau tensiunea arterială şi bătăile inimii în timp ce citesc un articol sau privesc programul online sau la televizor. Atunci poţi şti ce simt eu în fiecare moment. Aceasta ar putea duce cu uşurinţă la apariţia unor regimuri totalitare distopice.

 

Nu este inevitabil. Putem preîntâmpina asta. Dar pentru a împiedica apariţia unor astfel de regimuri trebuie în primul rând să realizăm primejdia şi, în al doilea rând, să fim atenţi cu ce permitem să se întâmple în această stare de urgenţă în care ne aflăm.

 

Vă face prezenta criză să vă revizuiţi imaginea despre oameni în secolul al 21-lea?

 

Nu putem şti asta, fiindcă depinde de deciziile pe care le luăm acum. Primejdia apariţiei unei întregi clase nefolositoare creşte dramatic din cauza prezentei crize economice.  Acum vedem o creştere a automatizării, fiindcă roboţi şi computere înlocuiesc oameni în tot mai multe joburi în această criză, fiindcă oamenii sunt blocaţi în casele lor şi se pot infecta, pe când roboţii nu pot. Am putea de asemenea vedea că ţările ar putea decide să readucă acasă anume industrii în loc să se bazeze pe fabrici aflate în altă parte. Astfel, din pricină de automatizare şi de de-globalizare, este posibil ca în special ţările în curs de dezvoltare, care se bizuie pe mâna de lucru ieftină, să se trezească dintr-o dată cu o uriaşă clasă de oameni care şi-au pierdut locurile de muncă din cauza automatizării sau fiindcă acestea s-au transferat în alte ţări.

 

Dar acestea se pot întâmpla şi în ţările bogate. Această criză provoacă schimbări gigantice pe piaţa muncii. Oamenii lucrează de acasă. Oamenii lucrează online. Dacă nu suntem atenţi, aceasta ar putea avea drept rezultat colapsul muncii organizate, măcar în unele sectoare ale industriei. Dar nu este inevitabil. Este o decizie politică. Putem lua în această situaţie decizia de a proteja drepturile oamenilor care lucrează în ţara noastră, în întreaga lume. Guvernele acordă sprijin financiar industriei şi corporaţiilor. Ele pot condiţiona aceste ajutoare de protejarea drepturilor propriilor angajaţi. Deci totul depinde de deciziile pe care le luăm.

 

Ce va spune un istoric din viitor despre acest moment?

 

Cred că istoricii din viitor vor privi asta ca pe un moment de cotitură din istoria secolului al 21-lea. Dar încotro se vor îndrepta lucrurile – aceasta depinde de deciziile noastre. Nu este inevitabil.

 

Profesorul Yuval Noah Harari este autorul volumelor Sapiens: Scurtă istorie a omenirii, Homo Deus: Scurtă istorie a viitorului  şi 21 de lecţii pentru secolul XXI. Compania sa de impact social a donat un milion de dolari Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, după ce preşedintele SUA a decis să stopeze finanţarea acestui organism din subordinea ONU.

 

https://www.dw.com/ro/yuval-noah-harari-cel-mai-mare-pericol-nu-este-virusul-%C3%AEn-sine/a-53224160

 

/////////////////////////////////////////

Despre comunism, nazism și involuția către neo-feudalism

  Gheorghe Piperea  

După Yuval Noah Harari (Sapiens. Scurtă istorie a omenirii), în cei 250 de ani care au trecut de la Revoluția franceză, trei feluri de concepții umaniste au dominat filosofia, economia, ideologia și sistemele de organizare politică: umanismul liberal, individualist, „umanismul“ nazist și „umanismul“ comunist.

 

Umanismul liberal are în centru ideile fundamentale de libertate individuală și de sacralitate a esenței lăuntrice, profunde, inerente fiecărui individ. Identitatea omului este dată de sufletul său nepieritor, ceea ce ne face pe toți liberi și responsabili în față lui Dumnezeu, dincolo de orice servituți ale lumii materiale, contemporane existenței noastre fizice, postura care ne permite să optăm între bine și rău sau nuanțele acestora1. De aici s-au extras conceptele de liber-arbitru, de drepturi ale omului, de autodeterminare și de propășire individuală, care sunt fundamente ale democrației și economiei de piață.

 

Așa-zisul umanism comunist punea în centru umanitatea văzută că un conglomerat cu drepturi și interese proprii, neutră sau insensibilă la libertățile individuale. Scopul unei societăți fondate pe „umanismul“ comunist este propășirea speciei umane, interesele individuale fiind cu totul subsidiare și descurajate. Dacă se insistă pentru egalitatea între membrii societății, era pentru că inegalitatea era considerată un fel de blasfemie la adresa umanității sacrosancte. Față de umanitate, văzută ca o entitate colectivă cu voință și interese proprii, eram toți egali. De remarcat ipocrizia comunistă relativă la egalitate. În acea societate, eram toți egali în sărăcie și în privațiuni de tot felul, în favoarea unei elite restrânse, ne-meritorii, de nomenclaturiști. În societatea comunistă, bazată pe mitul egalității, nu demult înlocuită în România cu o societate bazată pe mitul libertății, membrii societății erau considerați egali, dar un număr foarte restrâns de persoane, membri ai nomenclaturii (elita societății comuniste) erau privilegiații deținători ai unui statut social care îi punea, totuși, deasupra tuturor, poziție din care nu își refuzau nimic din ceea ce le oferea acest statut. Este evident că nu ne mai putem dori o astfel de egalitate în sărăcie, fiind preferabilă libertatea, cu tot riscul unor inegalități economice (care pot readuce libertatea la propriul statut originar de mit).

 

Bizarul „umanism“ nazist era un fel de evoluționism darwinist aplicat unei societăți compuse din mai multe rase, dintre care unele (marea majoritate) erau considerate inferioare, iar arienii erau indicați drept singura rasă superioară care ar avea misiunea, prin autoperfecționare și exterminarea raselor inferioare, să pregătească terenul pentru supraom. Naziștii considerau că homo sapiens nu este ultima specie de inteligență pe pământ și că, oricum, nu și-a desăvârșit evoluția, fiind în mișcare, unii oameni putând evolua în supraoameni, alții putând degenera în sub-oameni. Aceștia din urmă ar fi trebui să muncească (sub sloganul ironic arbeit macht frei) pentru stăpânul din rasa ariană, care va pregăti apariția supraomului. Arienii ar fi urmat să elibereze pământul de toți sub-oamenii, așa cum homo sapiens a exterminat neanderthalienii. În anii ’30 ai secolului trecut, neanderthalienii erau considerați o specie inferioară de hominizi, deși, în prezent, nu există dovezi ale superiorității fizice sau mentale ale speciei homo sapiens, ci doar ale capacității sale de cooperare, care i-a făcut pe toți homo sapiens, laolaltă, mai puternici și mai rezilienți în colectiv. Naziștii (și multe alte societăți ulterioare autointitulate liberale și democratice) susțineau în mod infantil că oamenii de rase diferite sunt specii diferite.

 

 

În mod angoasant, suntem, în contemporaneitate, în plin transhumanism, o perioadă de trecere către ceea ce futurologii o denumesc post-humanism, o epocă în care omul va trebui să învețe să coabiteze cu ultraomul și cu inteligența artificială sau să dispară. Individualismul egoist, exagerând avantajele independenței scoase din contextul cooperării și al ajutorului dezinteresat, care dau adevărata forță și marea reziliență, în timp, a societății umane, nu va fi de niciun ajutor, în condițiile în care co-locatarii noștri viitori pe planeta Pământ (care nu va mai fi doar a noastră) vor fi fost la eoni distanță de noi din punctul de vedere ale evoluției, atât ca forță fizică, motricitate și capacitate intelectuală, cât și ca durată, practic, nelimitată de viață.

 

Ideea profitului ușor, supradimensionat, urmărit cu orice preț, concentrarea economică excesivă, inegalitatea economică, frizând absurdul și, parcă, anunțând auto-distrugerea sistemului, lăcomia malignă și goana după randamente, furând startul (front running), sunt generatoare ale unui capitalism rentier, monopolist, în stare doar să exploateze aceste rente și monopoluri, nu și să favorizeze bunăstarea publică, progresul, inovația ori sustenabilitatea pe termen lung a economiei și a mediului. Cu toate acestea, generatorul acestor anomalii și dezechilibre, modelul economic „rațional“, bazat pe exacerbarea egoismului (care nu mai poate fi un alt fel de altruism) și a lăcomiei (care nu mai poate fi bună) și care pervertește marile valori ale umanismului liberal și iluminist, model teoretizat de Milton Friedman și Ayn Rand, este dominant în prezent, fiind extins la scală globală și susținut cu cinism și insistență de marii suporți mass-media.

 

Orientarea teoriilor economice și a jurnalismului main-stream (deținut sau masiv finanțat cu bani pentru publicitate de corporațiile care concentrează toate resursele) către bani, ca scop în sine, către easy money, grevează deja idealurile și planurile copiilor, adulții de mâine. Mulți dintre adolescenții de azi își propun să facă bani mulți, rapid și ușor, pentru că ceea ce li se insuflă de peste tot este „adevărul“ că lăcomia și interesul egoist sunt singurele valori care merită efortul și investiția de timp a omului post-modern și că banii sunt un scop în sine, cu care se poate cumpără nu numai bunăstarea, ci și fericirea. Așa cum corect arată Y. N. Harari, nu (mai) avem încredere în vecin sau în străin, ci în banii pe care acesta îi are. Dacă vecinul și străinul rămân fără bani, rămânem și noi fără încredere în ei. Altruismul este pentru oamenii mici, de care merită să profiți cu sânge rece2. Acceptând acest trend, chiar și implicit, ne înscriem pe calea fără întoarcere către neo-feudalism global. Pe măsură ce banii urmăriți ca scop în sine dărâma barierele comunității, ale religiei și ale statului, lumea ajunge în pericol să devină o mare piață lipsită de inima. Căci încrederea universală construită de bani nu mai este investită în oameni, comunități sau valori sacre, ci în banii înșiși și în sistemele impersonale care îi susțin. Evident, la această „evoluție“ contribuie cu entuziasm și insistență nebunească băncile centrale, agențiile de rating, instituțiile financiare internaționale, corporațiile globale și mașina globală de război, finanțată și utilizată pentru a „garanta“ pacea. Este o stare de lucruri care ne oferă o altă cheie de citire a îndemnului biblic „dați cezarului ce-i al cezarului“. Dacă cezarul are încredere în bani, oricare ar fi aceștia, pentru a ne cere să ne plătim dările cu acei bani de încredere, înseamnă că și noi, și vecinii, și străinii putem avea încredere în acei bani, pentru a face cu ei nu numai schimb de bunuri și servicii, ci și comerț cu (părți din) corpurile noastre și chiar cu fracțiuni din sufletele noastre. Și putem uita că încrederea este o realitate imaginată de oameni. Pentru negustori, așa cum susține Y. N. Harari, întreaga lume este o singură piață și toți oamenii sunt potențiali clienți. Așa cum notează Harari, când indigenii (azteci) l-au întrebat pe Hernan Cortes de ce erau spaniolii atât de împătimiți de aur, conchistadorul le-a răspuns: „pentru că eu și însoțitorii mei suferim de o boală a inimii care nu poate fi vindecată decât cu aur“.

 

1 Y. N. Harari susține că discuția despre suflet este inutilă, de vreme ce, în ciuda tuturor eforturilor de până acum, științele umane nu au descoperit sufletul. De aceea, principala premisă a umanismului liberal este, după Harari, falsă. El mai susține și că liberul-arbitru, care se bazează pe credință creștină tradițională într-un suflet liber și etern care rezidă în fiecare individ, nu există, pentru că nu există suflet. Adevărul este că sistemele politice și juridice liberale, care se bazează pe credința că fiecare individ are o natură lăuntrică sacră, indivizibilă și imuabilă, care conferă sens lumii și este sursă oricărei autorități etice și politice, trebuie reformată, căci comportamentul consumerist al omului contemporan nu (mai) este determinat de liberul-arbitru, ci de mecanisme automate (și ologi-rațiuni), ca și în cazul rudelor noastre îndepărtate, animalele. Dar Harari greșește când analizează sufletul ca o realitate palpabilă. Căci sufletul nu este materie sau energie, este memorie care nu poate fi înmagazinată și replicată, este moștenire epigenetică și culturală (trecut), este un complex de relațiile contemporane cu alți oameni (prezent) și este un edificiu care reconstruiește permanent din dorințe, idealuri și planuri (viitor); omul este un puzzle tridimensional și atemporal, și nu un simplu corp fizic dotat cu forță vitală (animus); persistența în timp sub formă memoriei, multiplele legături cu care participă la enormă rețea spațio-temporală a relațiilor de interdependență umană, planurile și idealurile sunt elementele sincretice care dau sens vieții. Pentru ființele post-umane, o viață mai lungă nu va însemna o viață cu mai mult sens, întrucât îi va desprinde de trecut și de viitor, ancorându-i într-un prezent continuu, care îi va separă de suflet, așa cum îl înțelegem noi în prezent. Ideea de suflet va fi, probabil, ceea ce ne va putea distinge de inteligențele artificiale și de omul augmentat (ultraomul).

 

2 Un președinte de bancă activând în România a fost declarat, în 2017, „cel mai admirat manager expat“, pentru că, printre altele, a făcut profit fiind nemilos cu debitorii (pe care i-a executat silit chiar dacă datoriile proveneau din contractele abuzive sau din practicile înșelătoare ale băncii) și chiar cu propriii salariați (pe care i-a concediat, chiar dacă au fost fidelizați ani în șir prin team-building-uri, training-uri, coaching-uri și alte forme de spălare corporatistă pe creier). A se vedea Business Magazine, supliment al Ziarului financiar, ediția din 23 octombrie 2017.

 

https://www.cotidianul.ro/despre-comunism-nazism-si-involutia-catre-neo-feudalism/

 

//////////////////////////////////////

 

 

Forumul de la Davos declară că oamenii care doresc să trăiască trebuie să devină baterii pentru Inteligenta Artificială!

 

 

RomaniiLiberi

 

În ciuda a ceea ce încearcă să ne convingă mass-media, Forumul Economic Mondial nu încearcă să repare lumea pentru omenire. Ei încearcă să rezolve lucrurile pentru o minoritate minusculă a populației lumii. De exemplu, știați că Bill Gates, consilierul WEF, deține un brevet cu o tehnologie care folosește oamenii pentru a exploata energia?

 

Dacă acest lucru nu era suficient de îngrijorător, Gates deține un al doilea brevet care îi oferă „drepturi exclusive” de a „informatiza” corpul uman. Aceasta nu este o glumă.

 

Gates a solicitat – și i s-a acordat – un brevet care îi conferă drepturi exclusive asupra corpului tău. Asistăm la progrese rapide în domeniul inteligenței artificiale, sau AI, mulți experți în tehnologie prezicând că 2023 va fi anul în care progresele în învățarea mașinilor vor deveni exponențiale. În timp ce viitorul este imposibil de prezis, este de așteptat ca multe, dacă nu chiar majoritatea ocupațiilor tradiționale să devină redundante din cauza AI.

 

Conceptul unei rase umane redundante este o temă pe care Forumul Economic Mondial o promovează de zeci de ani. Prin urmare, nu ar trebui să fie o surpriză faptul că aceștia sunt profund entuziasmați de creșterea explozivă a IA și au început să promoveze ideea că oamenii vor fi supuși mașinilor.

 

Potrivit FEM, atunci când tehnologia 6G va fi în cele din urmă implementată pentru a înlocui 5G, oamenii „redundanți și inutili” ar trebui să fie utilizați ca sursă de energie pentru a alimenta computerele și mașinile AI, scrie Planet Today.

 

Science Daily explică: „Una dintre cele mai promițătoare descoperiri în domeniul telecomunicațiilor 6G este posibilitatea de comunicare prin lumină vizibilă (VLC), care este ca o versiune fără fir a fibrei optice, folosind flash-uri de lumină pentru a transmite informații. Acum, o echipă a anunțat că a inventat un mod inovator și cu costuri reduse de a recolta energia reziduală din VLC, folosind corpul uman ca antenă. Această energie reziduală poate fi reciclată pentru a alimenta o serie de dispozitive portabile sau chiar, poate, dispozitive electronice mai mari.”

 

În esență, oamenii ar servi drept antene pentru ca energia „irosită” să fie direcționată către mașini inteligente artificial.

 

Forumul Economic Mondial a găsit o utilizare pentru oamenii pe care îi consideră „inutili” și „redundanți”. Dacă oamenii vor să continue să trăiască, potrivit FEM, vor trebui să devină sclavii producători de energie ai elitei tehnocrate și ai inteligenței lor artificiale.

 

Consilierul principal al FEM, Yuval Noah Harari, și-a promovat noua sa carte, iar în timpul unui interviu recent a recunoscut ceea ce mulți oameni bănuiau de mult timp.

 

Potrivit lui Harari, care este mâna dreaptă a lui Klaus Schwab, marea întrebare politică a secolului XXI este „Pentru ce avem nevoie de atât de mulți oameni?”. El a mai spus că așa-numiții „oameni obișnuiți” au dreptate să se teamă de un viitor în care vor fi „concediați”. Astfel de temeri sunt justificate, potrivit lui Harari, care a vorbit în numele elitelor și a confirmat: „Pur și simplu nu avem nevoie de marea majoritate dintre voi”. Remarcile profund tulburătoare ale lui Harari servesc drept cel mai puternic avertisment de până acum că WEF-ul lui Klaus Schwab intenționează să depopuleze lumea.

 

Dorința elitelor de a depopula radical lumea este un secret deschis pe coridoarele puterii de la Davos. Ei se simt atât de confortabil cu ideea de crimă în masă și de înrobire încât pot râde de ea în fața noastră. Aceste comentarii de la Davos sunt profund îngrijorătoare, deoarece, atunci când sunt puse în context cu comentariile altor consilieri și afiliați ai WEF, precum Bill Gates, devine clar că aceștia au în vedere înrobirea și depopularea.

 

Partea cea mai înfricoșătoare din toate acestea este că nici măcar nu mai încearcă să își ascundă planurile. Harari a lăsat să se întrevadă chiar și planurile elitelor de a-i înrobi pe cei care vor supraviețui marii depopulări.

 

Imperiul Roman avea pâine și circ. Eroul lui Klaus Schwab, Karl Marx, a spus că religia este opiul poporului. Dar elita de astăzi a găsit o formulă mortală pentru a menține fericită clasa de jos permanentă. Jocuri video și droguri. Nu faceți nicio greșeală, elita globală vă vrea înrobiți. Iar primul pas în acest proces este să vă drogheze și să vă lase în stare de stupoare. Realizatorii filmului Idiocracy au avut dreptate – încă din 2006. Un film de comedie, desigur. Dar, așa cum spunea Regele Lear al lui Shakespeare, „în glumă există adevăr”. Elita globală a îndobitocit masele de zeci de ani. Programul de învățământ Common Core, creat de Bill Gates și Barack Obama, este exemplul perfect.

 

La treisprezece ani după ce administrația Obama a început să forțeze școlile din întreaga țară să adopte Common Core, elevii înregistrează acum rezultate mai mici decât se credea că este posibil, cu scăderi uluitoare ale scorurilor medii la matematică și citire. De ani de zile, profesorii au prezentat rezultate care demonstrează că metoda de predare controversată este un eșec și este semnificativ mai puțin eficientă decât metodele tradiționale de predare.

 

Acum, un nou studiu internațional realizat de Pioneer Institute le dă dreptate. Publicat la sfârșitul lunii aprilie, studiul relevă scăderi uriașe ale notelor la matematică și citire de când Common Core a fost adoptat integral în 2013. Aceasta după decenii de creștere constantă în ambele categorii.

 

Între timp, lumea occidentală este inundată de droguri, atât farmaceutice, cât și ilicite. Răspunsul la pandemia Covid dovedește că guvernul a fost capturat de Big Pharma.

 

Și este un secret deschis că mass-media mainstream este controlată de CIA și de cheltuielile de publicitate ale Big Pharma. Ca și cum rolul Big Pharma în societatea noastră nu ar fi fost suficient de rău, străzile noastre sunt inundate și de droguri ilicite și, în loc să ia măsuri împotriva otrăvii, propriile noastre agenții cu trei litere sunt cel puțin parțial responsabile pentru epidemie. Acum avem metamfetamină, fentanil și alte opioide care fac ravagii în societatea noastră, distrugând ființe umane, ținându-le în genunchi.

 

https://rumble.com/v24liq4-wef-declare-humans-who-wish-to-live-must-become-batteries-for-ai.html

 

 

https://romanii-liberi.ro/2023/01/13/forumul-de-la-davos-declara-ca-oamenii-care-doresc-sa-traiasca-trebuie-sa-devina-baterii-pentru-inteligenta-artificiala/

 

////////////////////////////////

 

 

Șeful interimar al Poliției Maramureș a obținut nota 4,80 la concursul de ocupare a funcției, unde a concurat singur

 

 

RomaniiLiberi

 

 

La concursul pentru funcția de șef al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Maramureș, organizat de Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR), s-a înscris un singur candidat: comisar șef Mihai Gherman.

 

În urma desfășurării unicei probe, comisar șef Mihai Gherman (43 de ani), care conduce IPJ Maramureș din 15 septembrie 2021 prin împuternicire (interimat prin numire, fără concurs), a fost notat cu… 4.80. Pentru a obține funcția, el trebuia să obțină minim nota 7.00, implicit concursul nu are niciun câștigător, Poliția maramureșeană urmând să fie condusă în continuare de un interimar (care este tot Gherman), scrie 2mnews.

 

 

Comisar șef Mihai Gherman – originar din Târgu Lăpuș, este fost șef al Poliției Târgu Lăpuș (în perioada 2016-2018) și din 30 august 2018 este adjunct al IPJ Maramureș. În 15 septembrie 2021 a fost desemnat și apoi împuternicit la comanda structurii polițienești din județ, după ce comisarului șef Ionel Todoran (57 de ani, originar tot din Târgu Lăpuș, fost șef al Poliției Târgu Lăpuș în perioada 2001-2003 și al Poliției Baia Mare în perioada 2005-2010 și din 1 august 2010 adjunct al IPJ Maramureș) i-a expirat împuternicirea și nu mai putea fi prelungită legal.

 

https://romanii-liberi.ro/2023/01/13/seful-interimar-al-politiei-maramures-a-obtinut-nota-480-la-concursul-de-ocupare-a-functiei-unde-a-concurat-singur/

 

 

///////////////////////////////////////////

ONU stabilește utilizarea CIPURILOR pentru a IDENTIFICA întreaga umanitate

JurnalulMilitar

 

 

ONU stabilește utilizarea cipurilor până în 2030.

 

Un cip este un circuit integrat care poate fi utilizat în țesutul subcutanat în diverse scopuri, variind de la poliție sau verificarea stării de sănătate până la „ajustarea terapiilor” pentru unii pacienți.

 

Tehnologia își face loc în domeniul biointegrării tehnologice a elementelor străine, electronice sau optice, care stochează sau oferă informații despre noi. Dar unde sunt barierele legale sau etice?!

 

Știați că Organizația Națiunilor Unite intenționează să aibă cărți de identitate biometrice pentru fiecare om, femeie, copil de pe planetă până în 2030? Știați că o bază de date centrală din Geneva, Elveția, colectează deja o mulțime de date de pe aceste carduri?

 

ONU prezice că până în 2030 fiecare persoană va avea o identificare biometrică, care va fi valabilă în întreaga lume. Informațiile fiecărei persoane vor fi stocate într-o bază de date universală, situată în Geneva, Elveția.

 

Furnizarea Organizației Națiunilor Unite se adresează tuturor guvernelor lumii, care vor impune cetățenilor cardul ” Identitate Biometrică Universală”.

 

Acest nou program este un model pentru Noua Ordine Mondială și dacă intrați în subproiectele acestor noi obiective globale, veți găsi lucruri foarte alarmante.

 

ONU a implementat acest proiect în rândul refugiaților care au ajuns în Europa.

 

Sistemul colectează date privind amprente, recunoaștere facială și iris, așa cum este stabilit în singura documentație oficială pentru refugiați. Informațiile trimise către baza de date din Geneva, permit o monitorizare „eficientă”.

 

Potrivit unui raport a Find Biometrics, autoritățile speră că, cu această tehnologie, vor putea atinge obiectivul de a avea acest tip de identificare la îndemână pentru orice bărbat, femeie și copil de pe planetă până în 2030.

 

Această inițiativă a fost inițial lansată de Banca Mondială, care colaborează cu Națiunile Unite și alte instituții pentru a atinge ” identitatea juridică”, cu scopul ca toate serviciile sa fie bazate pe id-uri digitale.

 

Dacă în acest moment cineva crede că aceste sisteme de control nu se vor răspândi în Europa și într-un deceniu în restul lumii, greșesc complet.

 

Dacă se va găsi ceva suspect la un cetățean, cipul poate fi dezactivat în orice moment, ceea ce face ca acesta să înceteze practic să existe, ca un fel de proscris în societate, nemaiputând cumpăra nimic.

 

Sursa:romanii-liberi.ro

 

https://jurnalul-militar.ro/2021/11/26/onu-stabileste-utilizarea-cipurilor-pentru-a-identifica-intreaga-umanitate/

 

//////////////////////////////////////////

CELE 10 PRINCIPII PENTRU MANIPULAREA MASELOR

JurnalulMilitar

 

Scris de Adrian Singurov :

 

După manual…cum poți manipula un popor intreg sau intreaga omenire:

 

CELE 8 CRITERII ALE TORTURII PSIHOLOGICE DIN TABELUL LUI BIDERMAN ȘI CELE ZECE PRINCIPII PENTRU MANIPULAREA MASELOR DUPĂ NOAM CHOMSKY

 

1. Izolarea victimei: privarea persoanei de sprijinul și legăturile sociale care i-ar da capacitatea de a rezista. Dezvoltarea unei anxietăți intense față de propria persoană în cazul victimei. A face victima dependentă de autoritate

 

.2. Monopolizarea percepției: concentrarea atenției victimei asupra unei situații dificile și urgente, forțarea introspecției. Eliminarea informațiilor care le contrazic pe cele ale autorității. Sancționarea tuturor acțiunilor insubordonate.

 

3. Inducerea epuizării: slăbirea voinței de a rezista, fie ea fizică sau mentală.

 

4. Prezentarea amenințărilor: cultivarea anxietății, a stresului și a disperării.

 

5. Arătarea indulgențelor ocazionale: oferirea unei motivații pentru a respecta ordinele, a asculta și a se supune. Evitarea, de asemenea, a dependenței de privațiunile impuse.

 

6. Demonstrarea omnipotenței puterii: sugerarea inutilității și zădărniciei rezistenței la autoritate.

 

7. Degradarea victimei: a face ca prețul rezistenței să pară mai dăunător pentru stima de sine decât capitularea. Reducerea victimei la nivelul de supraviețuire a animalelor.

 

8. Cererea de acțiuni stupide și fără sens: dezvoltarea obiceiurilor de supunere față de autoritate, chiar și în cazul unor ordine total stupide, inutile și nefondate. Distrugerea liberului arbitru și a capacității de judecată a victimei.

 

CELE 10 PRINCIPII PENTRU MANIPULAREA MASELOR

1. Să distragi permanent atenția de la problemele sociale reale, indreptând-o către subiecte minore, dar cu mare impact emoțional. Poporul trebuie să aibă mereu mintea ocupată cu altceva decât cu problemele lui reale.

 

2. Să creezi probleme grave, care angajează masiv opinia publică și tot tu să vii cu soluții. Un exemplu: să favorizezi violența urbană și apoi să vii tot tu cu soluția, cu o guvernare providențială care salvează națiunea in temeiul legilor represive cerute de popor, cu prețul limitării libertăților democratice.

 

3. Să aplici treptat toate măsurile dure. Ceea ce ar duce la mișcări populare, dacă s-ar aplica deodată, devine suportabil dacă ar fi aplicat treptat și progresiv, conform unui program anunțat.

 

4. Să obții acordul de moment al poporului pentru măsuri economice dure din viitor. Omul se obișnuiește cu ideea si acceptă tot, dacă e prevenit și amânat.

 

5. Să te adresezi mulțimilor ca și cum toți oamenii au o gândire infantilă. In felul acesta, indrepți mulțimile spre o gândire minimalistă, atrofiind discernământul pentru a nu face legărura dintre cauză și efect.

 

6. Să faci tot timpul apel la sentimente și la reacții viscerale, instinctuale nu la rațiune. Să incurajezi reacțiile emoționale, pentru că sunt cel mai ușor de manevrat.

 

7. Să ții poporul în ignoranță și in preocupări superficiale, dar multe. Un sistem de invățământ corupt și nefuncțional este instrumentul ideal de a duce lumea in ignoranță si a o controla.

 

8. Să incurajezi financiar media, aceea care indobitocește publicul și-l ține legat de emisiuni și de seriale vulgare care trag inteligența in jos.

 

9. Să stimulezi sentimentul individual de culpă, de fatalitate, de neputință. Omul care nu mai are indemnul să se revolte, se identifică cu turma și e ușor de controlat.

 

10. Să apelezi la toate cuceririle științelor pentru a cunoaște punctele slabe din psihologia individului și a mulțimilor. In același timp să le discreditezi prin media, astfel ca poporul să nu creadă in mijloacele și in strategiile statale de manipulare.

 

Toate, dar toate cele zece principii formulate de Chomsky și de Biderman le-ați simțit și le simțiți prezente in fiecare zi, in orice colț de lume sau de societate ați trăi, insinuîndu-se, actionând impotriva noastră, făcându-ne mai nesiguri, mai temători pentru ziua de mâine, mai puțini liberi și mai incapabili să ne construim o viață demnă.

 

https://jurnalul-militar.ro/2021/11/28/cele-10-principii-pentru-manipularea-maselor/

 

 

//////////////////////////////////////////

 

 

 

Colivă din grîu ucrainean (Scrisoare deschisă către generalii români de la CNN-ul dîmbovițean)

 

Stimați domni,

 

De cîte ori vă văd în geamul televizorului vorbind despre războiul fratricid din Ucraina, am sentimentul că asist la colocviul unor peștișori de acvariu care, cu aplomb și seninătate, descriu lupta cașaloților din adîncul oceanelor.

 

Aidoma copiilor noștri care pe vremuri își luau porția de desene animate bulgărești, am devenit și noi dependenți de „leka noci“-ul dumneavoastră.

 

Servindu-ne seară de seară cîte o linguriță de slavă ucraineană, ne-ați băgat într-o dulce adormire că armata rusă ar fi pe butuci, condusă de un damblagiu cu un picior în groapă căruia, din trei în trei săptămîni, îi prevesteați parastasul. Și uite așa, sastisiți de coliva iluzorie a altora, ne-am trezit după un an de zile pritocind una de-a noastră, făcută din grîu ucrainean.

 

Eu înțeleg că sînteți generali NATO, care va să zică de partea binelui, dar normal ar fi fost să nu uitați că sînteți în primul rînd generali români, adică de partea binelui românesc, și să reacționați cînd cei pe care nu i-am lăsat să moară nu ne lasă să trăim. Fiindcă nu v-am auzit vorbind nici despre drama fermierilor români striviți de revărsarea necontrolată a puhoaielor de grîu ucrainean, mînărit în porturile românești, nici despre deversarea apelor Deltei în canalul Bîstroe, adîncit ilegal și care, conform principiului vaselor comunicante al lui Blaise Pascal, va provoca o mare tragedie în vară cînd scad de obicei apele Dunării.

 

Și dacă încă ne jucăm de-a măsuratul canalelor ucrainene, ce-ar fi, domnilor generali, să cerem aprobare de la Dumnezeu să măsurăm adîncimile sufletești ale președintelui Klaus Iohannis, să vedem dacă nu cumva i s-a colmatat canalul de comunicare cu poporul român?

 

Eu v-am înțeles cînd v-ați exprimat compasiunea asupra avionului american fără pilot pe care a făcut pipi de frică un Suhoi rusesc, dar mă așteptam să plîngeți și de mila avioanelor ruginite cumpărate la mîna a doua de Klaus Iohannis cu cîteva miliarde de dolari pe care le vor plăti nepoții și strănepoții noștri. Și n-aș fi vrut să rămîneți indiferenți la stropirea cu kerosen falsificat a flotilei militare de către colegii dumneavoastră de la manutanță căci e cam jenant să stați de veghe la catafalcul anchetei care, din cîte bag seama, a murit chiar din clipa nașterii.

 

Domniile-voastre, care țineți loc de societate civilă într-o Românie condusă, vai, de un general, ar trebui să nu mai dați la pește cu mămăligă în Marea Neagră, ci să-i trageți de mînecă și să-i treziți la realitate pe politicienii noștri care nu pricep că al treilea război mondial va purta pseudonimul Apocalipsei.

 

Dansul pe marginea prăpastiei al președintelui Biden care insistă să aducă pacea cu ajutorul războiului n-a făcut altceva decît să arunce în brațele Chinei o Rusie rănită. Or, mistrețului rănit îi dispare frica de moarte și, în loc să fugă și să supraviețuiască, se întoarce împotriva vînătorului să-i ronțăie pușca.

 

Eu sîunt un mare admirator al miracolului chinezesc din secolul XXI, dar e de ajuns să vezi fotografia de grup a liderilor chinezi, toți în uniforme militare, bătrîni și tineri, gata să schimbe fața lumii cu orice preț, și te cutremuri.

 

Oare zîmbetul satisfăcut al lui Kim Jong-un, care și-a scos fetița în Orășelul Copiilor ca să-i arate jucăriile sale cu focoase nucleare, nu vă dă fiori pe șira spinării?!

 

Oare cucoanele acelea bete de fericire de la Bruxelles, care au îmboldit-o pe domnișoara Maia Sandu să zgîndere dulăii pravoslavnici printre stinghiile gardului, nu v-au amintit de efectele cîntecului războinic de odinioară, fredonat cu inconștiență de ostașii români morți la Cotul Donului:

 

„Sus, pe malul Prutului,

paște calul rusului,

calul paște și nechează,

rusul plînge și oftează.

Stai, rusule, nu ofta,

că Moldova nu-i a ta,

că din pielea lui Stalin

facem cizme la Berlin,

din pielea lui Molotov

facem tocuri la pantof“?

 

Urmarea acelui cîntecel a fost că, vreme de cincizeci de ani, și-au făcut ei cizme din pielea noastră. Sincer să fiu, domnilor generali, eu aș prefera să ne plimbăm desculți prin Grădina Maicii Domnului decît să-l mai cîntăm încă o dată.

 

Vreți Corabia Nebunilor? Accesați www.mirceadinescu.ro

 

https://www.catavencii.ro/editorial/coliva-din-griu-ucrainean-scrisoare-deschisa-catre-generalii-romani-de-la-cnn-ul-dimbovitean/

 

 

///////////////////////////////////////

 

Jurnalul lui Vladimir Putin

DAN PANAET  

 

 

Dragă Jurnaslki, Occidentul o duce tot mai greu. Prețurile tot mai mari la energie și-au făcut efectul. Bieții francezi au fost nevoiți să dea foc Primăriei din Bordeaux, ca să se poate încălzi. Războiul comercial pe care l-au dus cu mine i-a abrutizat complet pe occidentali, nu mai sunt capabili să simtă nimic. Acum apelează la gazele jandarmilor, ca să vadă și ei cum e să verși o lacrimă.

 

Mulți spun că eu profit de pe urma mișcărilor de stradă din Franța. Nu e nimic adevărat. Jur că n-am pariat pe nimeni, pentru că am o problemă cu jocurile de noroc și nu vreau să cad iar în patima lor, s-o iau iar de la capăt.

 

 

 

Am văzut că au apărut zvonuri cum că aș avea o sosie. Nimic mai fals. În primul rând, dacă chiar aș avea o sosie, aș avea una mult mai tânără și mai frumoasă decât mine. În al doilea rând, nu sunt atât de narcisist cum crede lumea. Nu mi-aș lua o sosie care să semene cu mine. Chiar și eu mă satur de mutra mea. Dacă ar fi vreodată să apelez la o sosie, aș angaja una care seamănă cu Brad Pitt. Și aș pune-o să se prezinte ca Vladimir Putin, iar cine zice că nu e Vladimir Putin n-are decât să suporte consecințele. Și ce dacă sosia aia pare că ar avea cel mult 35 de ani? Asta e, mi-am făcut operații estetice. La valoarea mea, îmi permit. Și ce dacă are aproape un metru nouăzeci? Poate că mi-am tăiat picioarele ca să le lungesc cu niște stinghii de fier, cum am auzit că se face. Dacă omenirea poate să trimită oameni pe Lună, cred că pot să cresc și eu cu 20 de centrimetri în înălțime. Chiar nu mi se pare mare scofală.

 

La o adică, pot avea și mai multe sosii. Ce ți se pare așa de ciudat, dragă Jurnalski? Ești la curent că poți, la o adică, să clonezi oameni, nu-i așa?

 

https://www.catavencii.ro/jurnalul-lui-vladimir-putin-13/

 

 

/////////////////////////////////////////

 

 

 

SOVIETIZAREA ROMÂNIEI

 

 

La 6 martie 1945 s-a instalat guvernul pro-sovietic al dr-lui Petru Groza, controlat de comunisti.

 

„In octombrie,1944 Winston Churchill face o vizită la Moscova, preocupat de soarta Imperiului Britanic. În ce priveşte Europa de est şi Balcanii, Stalin şi Churchill convin asupra formulei : România 90% control sovietic, 10% Aliatii, Grecia 90% englezii, 10% sovieticii. Churchill era maxim interesat ca Armata rosie să nu ocupe Grecia, care le-ar fi dat sovieticilor controlul asupra Estului Mediteranei și ar fi amenințat Canalul de Suez. A procedat la acest schimb cu Stalin. Soarta României este de acum pecetluită.

 

Comunistii fac presiuni tot mai mari. Micul lor partid este puternic susţinut de sovieticii instalaţi la București. Demonstraţiile de stradă practic nu se opresc. Nu e zi să nu se înregistreze incidente în intreprinderi. Situaţia economică se deteriorează în cîteva săptămîni. Rechiziţiile sovietice nu se opresc. Mai ales în transporturi şi utilaj industrial. Inflaţia este alimentată de devalizările de rezerve şi de leul rusesc care apare pe piaţă. Kremlinul doreşte un alt guvern, unul procomunist. Ministrul adjunct de externe sovietic Andrei Vîşinki vine în noiembrie la Bucureşti pentru a-şi impune condiţiile. Reacţia regelui este de a numi la 5 decembrie un prim-ministru cunoscut pentru opiniile sale anti-comuniste, generalul Nicolae Rădescu. El nu întîrzie să ajungă în conflict cu comuniştii.roosevelt 11

 

Rădescu porneşte acţiuni de pacificare a situatiei. El intenţionează să dea legimitate guvernării organizînd alegeri libere. Lucru cu care regele şi partidele istorice sunt de acord. Dar comuniştii nu doresc alegeri. Ţara este alături de rege. Iar sovieticii socotesc că nu controlează destul situaţia pentru a risca alegeri. Războiul în Europa nu s-a terminat.

 

La sfîrşitul lui ianuarie 1945 regele Mihai trimite un memoriu preşedintelui american Franklin Delano Roosevelt in care arată abuzurile sovieticilor. Cum ne găsim înainte de conferinţa de la Yalta, memoriul este extrem de oportun .”Eu vă rog să ascultaţi vocea naţiunii române. Ea este vocea unei Naţiuni a cărei istorie, suferinţe şi calităţi merită să fie luata în seamă…” se scrie aici. Memoriul este citit de preşedinte abia după Yalta, în martie.

 

Conferința pastronata ana pauker2de cei trei lideri ai marilor puteri, Stalin Churchill Roosevelt a avut loc in Crimeea intre 4 si 11 februarie. După o săptămînă de discutii in care problema româneasca a fost amintita doar în treacăt s-a creat un cadru pentru Europa postbelică în partea ei răsăriteană, deja ocupată de Armata rosie. Oricum, ştim azi că sovieticii nu şi-au respectat angajamentele semnate de Stalin Churchill şi Roosevelt.radescu

 

2/

 

Abia încheiate acordurile de la Yalta comunistii dirijaţi de Moscova, trec la asaltul puterii la Bucuresti. Ei vor să preia puterea si organizează demonstraţii de stradă. Generalul Rădescu la sala Aro face o declaraţie fermă de stopare a agresiunii. Ca răspuns, comuniştii organizează la 24 februarie un mare miting in Piața Pvisinskialatului. Este de fapt o provocare, începutul campaniei de înlăturare a guvernului condus de generalul Radescu. Au loc violențe. Se trage şi asupra cladirii guvernului. Teohari Georgescu, secretar de stat la Interne, comunist, este demis. Sovieticii se opun şi generalul Nicolae Rădescu trebuie să demisioneze cînd sovieticii scot blindatele pe străzi.

 

Andrei Vişînski vine la Bucureşti trei zile mai tirziu pentru a impune brutal un guvern pro-sovietic. Primit în audienta de rege, trînteşte uşa, strigînd “ Yalta sunt eu” atunci cînd Mihai invocă spiritul acordurilor şi promisiunile sovietice. După demisia generalului Rădescu se incearca o formula cu Barbu Stirbey ca prim-ministru. Apoi altele, dar fără succes. Vişinski venise de la Kremlin cu dinastia copertamandat să-l impună pe dr.Petru Groza, un avocat din Ardeal, conectat cu comunistii încă din anii 30, fost ministru în guvernul Averescu. Nici un alt guvern, declară Visinski, nu ar fi acceptat de Kremlin. Groza e singurul om politic în care Stalin are încredere, spune trimisul sovietic.

 

De ce ce a cedat regele ? Intii pentru că nu a avut incotro. Apoi pentru că spera să obțina ameliorarea conditiilor impuse prin armistitiul semnat la Moscova. Un motiv mai serios era faptul ca sovieticii ţineau sub administraţia lor nordul Ardealului. Kremlinul susţinea că numai unui guvern Petru Groza il vor retroceda si stalin 3nu vor accepta cererile Budapestei. Șantajul a mers. Nici nu avea cum sa nu prindă de vreme ce Occidentalii nu oferea nici un fel de sprijin.

 

Regele Mihai e silit sa îl numească la 6 martie 1945 pe dr.Petru Groza prim-ministru. Din acest moment, cu un guvern pro-sovietic, datele situației politice se schimba. Comuniștii detin puterea chiar dacă aparent ei colaboreaza cu mici grupuri politice de alta culoare și cu politicieni burghezi, ca dr.Petru Groza însusi, Gh. Tatarescu, numit vicepremier sau Mihail Ralea. In spatele lor Ana Pauker, Vasile Luca, Gheorghe Gheorghiu Dej, Lucrețiu Pătrășcanu, Emil Bodnăraș, Teohari Georgescu controlează totul. Ei sunt marionete. In spatele lor se vede umbra lui Stalin, adevăratul stăpîn.

 

Administraţia română este restabilită în nordul Transilvaniei. Teritoriul răpit prin dictatul de la Viena în august 1940 aparține din nou României. Regele merge la Cluj pentru a participa la ceremoniile oficiale prilejuite de reintegrarea pămîntului instrainat.

 

Pe teatrele de lupta în Europa se dau ultimele bătălii. Forţele aliate dinspre vest şi Armata roşie dinspre est au prins într-un cleşte forţele germane. Hitler se sinucide, Germania capitulează. România ppetru groza 1articipă la această victorie cu sute de mii de soldaţi, cu un uriaş efort de război. Numeric forţele armate româneşti implicate pe front sînt pe locul patru după URSS, SUA şi Marea Britanie. Armata română înregistrează peste 180.000 morţi în perioada august 1944/mai 1945. Chiar şi sovieticii au recunoscut aportul romanesc. Un singur exemplu : La 19 iulie postdam1945 mareşalul Tolbuhin remite regelui Mihai din partea lui Stalin, ordinul Victoria, cel mai important ordin sovietic. Numai zece persoane îl deţin. Stalin însuşi, Churchill, de Gaulle, Jukov, Eisenhower, Tito, Montgomery. Coincidență sau nu, este și ziua cînd se deschide Conferinţa de la Postdam. Două săptămîni delegațiile sovietică, americană, britanica discută aici soarta Europei postbelice. Roosevelt -mort in aprilie 1945- fusese înlocuit de Harry Truman.

 

Nimic nou pentru România. Jocurile erau deja făcute. Singurul fapt remarcabil este explozia nucleară americană care schimba raporturile de forţe între supraputeri şi anunţă declanşarea războiului rece.”

 

***Extrase din volumul DINASTIA – Povestea celor patru regi ai Romaniei- de ELENA VIJULIE si STELIAN TANASE, Editura RAO 2017

https://www.stelian-tanase.ro/sovietizarea-romaniei-2/

 

/////////////////////////////////

 

 

 

Venirea Armaghedonului rusesc și sovietizarea României

 

 Stelian Tănase  

Se produc “mari prefaceri”, vorba Scînteii. La mijlocul anului 1947 societatea românească se apropie cu pași mari de o sovietizare completă. Puține instituții democratice s-au mai păstrat în stare de funcționare. Adesea a ramas din ele numai fațada. Erau ca niste schelete de pește… Bătălia ideologică “contra Occidentului atinge noi culmi”.

 

Regimul încerca din răsputeri să spele creierele, să îndepărteze populația de modelul european. Să o separe de orice informație independentă de TASS. Capul de locuitor autohton trebuia să se adape numai de la izvorul Moscovei, Gavari Maskva! Un exemplu – fondurile de carte ale bibliotecillor sunt epurate masiv, pe motiv că “ nu corespund ideologic”, sau că aparțin culturii romane – ”fascistă”, ”reacționară”, ”decadent”. Rafturile sunt încărcate între timp cu milioane de cărți de autori ruși și sovietici tipărite de editura Cartea Rusă. Devine practic imposibil să citezi în presă autori occidentali sau să scrii despre ei, chiar dacă se numesc Shakespeare, Goethe, Balzac.

 

 

În toate domeniile, propaganda impune teza după care în URSS s-au făcut toate marile descoperiri ale științei si culturii din istorie. Cinematografele proiectează masiv filme sovietice. Spațiul cultural este sovietizat pînă în amănunt. Radioul (director general Matei Socor) difuzează masiv prelucrări după Radio Moscova. Presa (Scînteia, România liberă etc) fac la fel. Miron Constatinescu, Grigore Preoteasa, Leonte Răutu, Iosif Chișinevschi sunt artizanii acestei transformări. Ei îi livrează pe români la cheie forțelor de ocupație. Li se alătură indivizi de plan secund ca Nicolae Moraru, Mihai Roller,Traian Șelmaru, Nicolae Bellu, Silviu Brucan și ei foști ilegaliști.

 

download

Criteriul selecționării șefilor propagandei și culturii era să fi activat 1/ în PCR în clandestinitate, 2/ să fi trecut prin închisorile Doftana și Caransebes. Sau 3/ să fi petrecut un stagiu în URSS. Toți erau dominați de complexe de inferioritate și își doreau alt statut – întîi, să fie recunoscuți drept intelectuali de marcă (asta însemna să fie marginalizați/ eliminați reprezentanții elitei interbelice care nu aderaseră la ideologia marxist- leninist-stalinistă. Setea acestei nomenklaturi pentru influență și autoritate era maximă. Au fost cocoțați în toate posturile de decizie. Aveau un reflex de revanșă socială puternic. Pegra își dorea să se transforme într-o elită. Moscova i-a selecționat pentru a spăla creierele, a conduce propaganda și cultura în spatele quislingilor autohtoni.

 

Teza care prevala, de o simplitate prostească – era că tot ce provine din Occident este rău, imperialist, decadent, imoral, putrefact, de o calitate inferioară. Ce provine din URSS e la superlativ și trebuia glorificat. Mulți români au fost judecați și condamnați de tribunale după 1945 pentru că s-au îndoit cu voce tare de supremația “omului sovietic”, a “orînduirii sovietice”, a “culturii și științei din URSS”. Pantofii cu ștampila „fabricat în URSS”, tractoarele, stilourile, ceasurile, caietele, strungurile sovietice erau “inegalabile”. La fel filmele, muzica, hainele, automobilele – Pobeda Volga, Moskvici. Bicicletele, șepcile, țigările, conservele de asemenea – era de la sine ințeles că le depășeau pe cele care proveneau din Occident de unde oricum din 1948 nu mai ajungea pe piața românească nici un produs de larg consum. Acestea erau consumate exclusiv de membrii Biroului Politic și CC al PCR. Alții care mai aveau acces la ele erau contrabandiști, agenți de bursă neagră, interlopi. În mijloc societatea românească hăituită și scăpătată, în poarta închisorilor.

 

 

Toate țările ocupate de Armata roșie au fost invadate de mărfuri sovietice, in condiții de penurie, proaste și scumpe. Era modul de a supraviețui al economiei sovietice care făcea eforturi disperate să se refacă după război. Kremlinul a impus sateliților să-i asigure necesarul, siliți să importe totul din URSS. Mărfurile “fabricat în URSS” erau de calitate inferioară și cantitativ insuficiente – ceea ce producea o criză continuă. Aceasta practică a generat înapoiere și subdezvoltare. Cauza era că aceste țări (Polonia, România, Ungaria…etc) atunci cînd au fost ocupate de Armata roșie aveau un nivel superior de dezvoltare în raport cu URSS. URSS era țara mai înapoiată și mai săracă. URSS le-a tras în jos ca nivel de civilizație. Decalajele dintre țările blocului sovietic și între acestea și țarile occidentale s-au păstrat intacte pînă în 1989.

 

Cenzura devine la mijlocul anilor 40 marea stăpînă a spațiului public. Presa, teatrele, cinematografele, editurile, radioul sunt supuse unui control strict. Modelul de operare era importat de la Moscova. Un aparat tot mai numeros supraveghează totul. Se pratica o cenzură post-factum, se scoteau din circuit tot ce era tipărit și nu convenea regimului. Dar exista și o cenzura preventivă – care impunea teatrelor ce piese să joace, de exemplu. Ministerul Artelor dirijat de Mihail Ralea punea mari restricții repertoriului. Toate spectacolele trebuiau autorizate (cf unei hotărîri din 21 ianuarie 1947). Se formează o comisie de cenzură care taie și spînzură. Nu se face nimic fără aprobarea ei explicită cu semnatură și ștampilă – o practică fără precedent la București. Tovarășii se temeau de forța cuvîntului rostit de actori, le era teamă pentru că erau în contact direct cu publicul.

 

Gheorghe-Gheorghiu-Dej

Activiștii Agitprop erau preocupați de ce se spune pe scenă… Indiferent că textele aparțineau lui Aristofan, Moliere sau Caragiale, erau epurate de cenzură – replici, pasaje, scene. Din 1947 practica devine curentă. Astfel textele deveneau de nerecunoscut. Turneele erau tratate separat și supuse la nu mai puțin de șase comisii de avizare. O piesă fără aviz nu putea fi reprezentată în turneu. Și tot mai multe aveau aceasta soartă. Teatrul românesc se baza pe trupele particulare – în număr mare. Erau formate de actori și regizori care își alegeau repertoriul de sine stătător și decideau în ce orașe/săli jucau. Din 1947, odată cu introducere unui numar mare de restricții, trupele particulare dispar treptat în ciuda succesului lor la public. Perioada 1944/47 a fost una de maximă înflorire a teatrului. Din 1947 începe declinul lui. Din 1948 singurele teatre care primesc autorizația de funcționare sunt cele de stat. Actorii devin fie șomeri, fie se angajează la teatrele de stat permise de Ministerul Artelor.

 

Soarta cinematografelor este asemănătoare. Sunt naționalizate, iar repertoriul este decis de o direcție creată special pentru difuzarea filmelor. Aceasta operează strict pe criterii ideologice. Filmele sunt cenzurate, interzise, scoase de pe afiș. Sălile – pline în timp războiului și în perioada ce a urmat – se golesc. Importul filmelor nu mai este realizat de proprietarii sălilor de cinema (care își aduceau titlurile direct din Occident, în raport cu cererea de piață) ci de funcționari ai Guvernului. România se separă cultural de Europa – o politica impusă de Agitprop cu metodă, practicata identic la Varșovia, Budapesta, Sofia etc. Și aici este vorba de teama partidului comunist de influențare a publicului, de reacția lui. Filmul avea un uriaș impact, de unde dogmatismul și rigiditatea, vigilența sporită a cenzurii.

 

 

Editurile au avut același tratament. Cenzura elimina fără complexe pasaje și capitole atunci cînd acestea nu conveneau Regimului din punct de vedere ideologic. Era o chestiune a traducerilor, dar și a autorilor români, care se vedeau cenzurați, destui trimiși la pușcărie pentru curajul de a scrie despre anumite aspecte postbelice. Singura variantă de a publica era să te supui ucazurilor cenzurii și directivelor de partid. Și-a făcut apariția autocenzura ca fenomen, autorii se abțin să scrie ce au de spus, obligați să scrie cum credeau că gîndește pentru ei Cenzura. Editurile puteau publica doar cărțile/autorii acceptați de Agitprop. O listă pe care se aflau exclusiv scriitori care sprijineau regimul (Geo Bogza, Maria Bănuș, Petru Dumitriu, Miron Radu Paraschivescu, Mihai Beniuc, Dan Deșliu etc) ca membri de partid sau ca “tovarăși de drum”( Mihail Sadoveanu, G. Călinescu, Gala Galaction…). S-a încetățenit practica listelor negre pe care apăreau scriitorii interziși, tot mai mulți odată cu trecerea timpului.

 

Arta a fost subordonată propagandei. Spontaneitatea gazetărească e supusă și ea represiunii și dispare brusc. Ea este drastic redusă și în societate. Totul se planifică, este controlat tot mai strîns, gazetele care mai aveau voie să apară, cele comuniste, întorc spatele realității. Foarte multe domenii nu mai sunt abordate. De la viața politică, la cronica judiciară, de la faptul divers, la viața economică și socială, la politica internațională. Se publică numai comunicatele oficiale. Într-o săptămînă se face campanie de strîngere de semnături pentru pace, în alta pentru adunarea recoltei de pe cîmp. Mîine se întețește lupta împotriva imperialismului american. A apărut un INDEX, Index librorum prohibitorum. Listele conțin publicațiile și titlurile interzise. Aceste liste s-au amplificat pe măsura trecerii vremii. Venise Armaghedonul.

 

(Fragment din volumul ”Zvonuri despre sfîrșitul lumii”, manuscris de sertar. Copyright Editura Corint 2023).

 

https://www.podul.ro/articol/20011/venirea-armaghedonului-rusesc-i-sovietizarea-romaniei

 

 

///////////////////////////////////

Sovietizarea României: Metode, scopuri, instrumente

Vladimir Tismăneanu

Anii 1947 și mai ales 1948 au fost cruciali în eșafodarea noului sistem politic și economic în România. Oricum am privi lucrurile, ceea ce s-a întâmplat atunci a semnificat o radicală reașezare a realităților din țară, întreprinsă prin violență, constrângere, manipulări simbolice, teroare și corupție. Comuniștii români au adoptat, fără reticențe și fără scrupule, modelul economic și politic stalinist. Mai întâi, la așa-zisul congres de unificare din februarie 1948, s-a produs strangularea și lichidarea social-democrației. Se obținea astfel deplina „omogenizare” a spațiului politic și instituirea regimului monopartidist. Sindicatele erau transformate, în consonanță cu modelul leninist, în simple „curele de transmisie”. În iunie 1948, strategia sovietizării țării se concretiza în actul samavolnic al naționalizării principalelor resurse industriale și financiare.

 

Din acel moment, se poate vorbi de distrugerea sistematică și consecventă a pieței libere din România. În plan social, se desfășoară o campanie perseverentă de anihilare a oricăror inițiative spontane și se urmărește lichidarea ultimelor enclave de rezistență civică. Să amintesc aici arestările masive întreprinse în primăvara lui 1948 în mediile studențești. Eradicarea fascismului este utilizată din nou ca argument pentru nimicirea oricăror nuclee de gândire și acțiune autonomă. Reforma învățământului impune limba rusă ca limbă obligatorie în școli și facultăți. Marxism-leninismul, în fapt o grotescă însăilare de citate din Lenin și mai ales din Stalin, este proclamat drept summum al gândirii filosofice moderne și impus ca materie obligatorie. Se rescriu manualele de literatură română într-o viziune pe cât de schematică, pe atât de falsă. Corifeii esteticii staliniste în varianta românească (N. Moraru, Traian Șelmaru, Mihai Novicov) aplică directivele echipei Răutu-Roller-Ofelia Manole și propun noile table de valori inspirate de sinistrul principiu al „partinității”. Tot ceea ce contravine ideologiei oficiale este decretat subversiv. Mihai Eminescu, I. L. Caragiale, Liviu Rebreanu, chiar și Mihail Sadoveanu sunt mutilați pe patul procustian al nihilismului proletcultist.

 

Partidul comunist, ale cărui rânduri cresc simțitor prin încorporarea atâtor oportuniști gata să guste din privilegiile oferite de noua putere, este lipsit de orice discuție internă. „Centralismul democratic”, menționat în statut, nu este altceva decât camuflajul unui autoritarism sectar și militarist. Indiferent de adversitățile și antipatiile dintre diverșii potentați, ei nutresc cu toții aceeași ostilitate față de orice urmă de pluralism, față de ideea însăși a competiției și dialogului. Teza jdanovistă a confruntării dintre cele două „lagăre” (cel socialist și cel imperialist) duce la un climat de suspiciune generalizată și de panică universală. Arestările se țin lanț.

 

La vârful piramidei, Lucrețiu Pătrășcanu este eliminat sub absurda acuzație de naționalism burghez. Ceva mai târziu, în 1949, Gheorghe Gheorghiu-Dej îl va stigmatiza pentru pretins „titoism” și chiar pentru trădare și spionaj. Campania anti-iugoslavă dictată de Kremlin își află între comuniștii români propagandiști zeloși. Este suficient să răsfoiești paginile Scînteii și Luptei de clasă spre a vedea că absolut toți liderii comuniști români se angajează cu entuziasm în acerba acțiune de condamnare a „deviatorilor” iugoslavi.

 

Firește, ceea ce se petrece în 1948 nu e decât prologul unei tragedii care se va desfășura pe parcursul anilor următori: arestările masive în rândurile elitelor culturale, militare și politice ale epocii precomuniste, distrugerea proprietății private în agricultură și începutul colectivizării forțate; imensele șantiere/ lagăre de concentrare; pe scurt, transformarea țării în laboratorul teribilului experiment stalinist. Înstrăinați de baza lor proletară ale cărei interese pretindeau că le reprezintă și fără o înțelegere profundă a complexelor dileme sociale și economice ale țării, comuniștii români au fost convinși că sovietizarea rapidă (adică imitarea întocmai a modelului sovietic) este singurul răspuns valid la tumultul socio-economic al anilor precedenți.

 

16×9 Image

Vladimir Tismăneanu

Vladimir Tismăneanu locuiește la Washington, este profesor de științe politice la Universitatea Maryland, director al Centrului pentru Studierea Societăților Post-Comuniste. Din 1983, colaborator constant al postului de radio Europa Liberă, în ultimii ani, autorul unui blog de istorie a comunismului și nu numai. Autor a nenumărate cărți de istorie a comunismului și perioadei post-comuniste

 

https://moldova.europalibera.org/a/28715971.html

 

////////////////////////////////////////

Sovietizarea României

 

 

La 23 august 1944, în România avea loc o lovitură de stat în urma căreia mareşalul Ion Antonescu şi ceilalţi membri ai guvernului au fost arestaţi. Era o acţiune organizată de reprezentanţii Palatului, în frunte cu regele Mihai, şi reprezentanţi ai partidelor politice cuprinşi în Blocul Naţional Democrat.

 

S-a format un nou guvern în fruntea căruia a fost numit generalul Constantin Sănătescu şi s-au promulgat decrete-legi referitoare la amnistia generală, desfiinţarea lagărelor de muncă, eliberarea deţinuţilor politici şi restabilirea cadrului democratic de dezvoltare a ţării. Se evita, în felul acesta, transformarea României în teatru de război şi s-au creat condiţii favorabile eliberării părţii de nord-vest a Transilvaniei şi scurtării duratei conflictului mondial. Armata română s-a alăturat Naţiunilor Unite în războiul antihitlerist, luptând pentru eliberarea Transilvaniei, Ungariei şi Cehoslovaciei.

 

Actul de la 23 august 1944 însemna însă şi intrarea României în sfera de influenţă sovietică, ca urmare a delimitării de către Marile Puteri a sferelor lor de influenţă (Conferinţa de la Ialta).

 

Deşi Constituţia din 1923 fusese parţial pusă în vigoare, conducerea ţării se confrunta cu consecinţele ocupaţiei sovietice. Bucurându-se de protecţia şi sprijinul Armatei Roşii, comuniştii şi-au mărit treptat influenţa, manipulând populaţia prin discursuri demagogice. Ei au boicotat cu sprijinul Moscovei toate actele politice ale guvernelor Sănătescu şi Rădescu, angajându-se pe drumul luptei pentru acapararea puterii politice. În acest scop, la nivelul conducerii centrale activau două grupări: una din interiorul ţării (Constantin Pârvulescu, Iosif Raugheţ, Gheorghe Gheorghiu-Dej) şi alta instruită în Uniunea Sovietică (Ana Pauker, Vasile Luca, Emil Bodnăraş).

 

Pe fondul intensificării agitaţiilor comuniste este trimis la Bucureşti (februarie 1945) viceministrul afacerilor străine, Andrei Vâşinski, care va cere regelui Mihai, în termeni violenţi, demiterea guvernului Rădescu şi formarea unui guvern al Frontului Naţional Democrat (P.C.R. şi P.S.D.). La Bucureşti sunt concentrate unităţi sovietice de blindate, se interzice legătura cu trupele române de pe front, radioul şi presa sunt controlate de ruşi. După noi presiuni morale, politice şi militare, regele cedează, încredinţând lui Petru Groza formarea noului guvern, controlat de comunişti (6 martie 1945).

 

 

Petru Groza

 

Odată instalaţi la putere, comuniştii s-au lansat într-o campanie fără precedent împotriva opoziţiei, urmărindu-se exterminarea fizică a tuturor adversarilor politici ai regimului comunist. Arestările pentru colaboraţionism, condamnările şi deportarile în U.R.S.S. au dus la terorizarea şi anihilarea întregii clase politice. A fost adoptată o nouă lege electorală, pe baza căreia s-au organizat alegerile din 19 noiembrie 1946. Partidele satelite comuniştilor reunite în Blocul Partidelor Democratice au câştigat alegerile prin fraudă, rezultatul alegerilor fiind comunicat cu 0 întârziere de 48 de ore. Era un nou fals al guvernării Petru Groza.

 

Următorul pas avea să fie lichidarea oricărei opoziţii din partea unor partide sau personalităţi politice. În urma înscenării de la Tămădău, guvernul a avut motiv să dizolve P.N.Ţ. (30 iulie 1947), conducătorii partidului în frunte cu Iuliu Maniu fiind condamnaţi la ani grei de închisoare. Dispărea astfel unul dintre principalele partide politice ataşate democraţiei.

 

Temându-se că monarhia ar putea să devină un centru de opoziţie în noua societate, este făcut un ultim pas care să le asigure comuniştilor dominaţia asupra ţării, forţându-l pe regele Mihai să abdice şi să părăsească ţara (30 decembrie 1947). Proclamarea Republicii Populare Române reprezintă un pas decisiv pe calea preluării puterii politice de către comunişti.

 

Adept al dirijismului economic, Partidul Comunist a luptat împotriva proprietăţii particulare în economie. Un pas important a fost realizat la 11 iunie 1948, când au fost etatizate întreprinderile industriale şi miniere. Ulterior, controlul statului se va extinde asupra cinematografelor şi caselor de sănătate, iar după 1950 asupra farmaciilor, întreprinderilor chimice şi a tuturor unităţilor economice şi social-culturale, precum şi a unei mari părţi din locuinţe (proprietate privată). Subordonarea economică faţă de U.R.S.S. s-a materializat în primii ani ai „democraţiei populare” prin existenţa sovromurilor, întreprinderi mixte româno-sovietice, care între 1945-1956 funcţionau exclusiv în profitul Uniunii Sovietice.

 

După 1949 începe procesul de colectivizare după modelul sovietic, ţăranii fiind obligaţi să renunţe la proprietăţile lor şi să intre în gospodării colective. Colectivizarea va genera o răsturnare gravă a structurilor tradiţionale ale satului românesc şi a sistemului său propriu de valori. Pentru a asigura un control riguros asupra economiei naţionale, statul comunist introduce planificarea dezvoltării economice (planuri cincinale).

 

Comunismul a antrenat grave modificări ale culturii naţionale prin negarea valorilor sale tradiţionale. Încercând să imite modelul sovietic, unii autori („culturnici”), precum Mihail Roller, Iosif  Kişinevski, Leonte Răutu, au modificat istoria naţională şi au fetişizat în literatură şi artă chipul muncitorului. După 1946 s-a introdus o cenzură strictă, fiind interzişi autori precum Mihai Eminescu, N. Iorga, V. Alecsandri, Liviu Rebreanu, G. Coşbuc, M. Kogălniceanu, V. Pârvan sau D. Cantemir.

 

O intensă campanie de rusificare a transformat cultura română într-o anexă a culturii sovietice, fiind înfiinţate edituri, instituţii, biblioteci şi muzee cu profil româno-rus. Prin legea învăţământului (1948) se introducea modelul sovietic de notare de la 1 la 5, limba rusă, istoria U.R.S.S. şi a Partidului Comunist al Uniunii Sovietice deveneau materii obligatorii în şcoli. Apelativul „tovarăşe” este impus prin lege.

 

*****

 

sursa: Mariana Gavrilă, Vasile Manea, Istorie. Sinteze (recapitularea materiei din programă) 21 de variante complete (rezolvate şi explicate), Ed. Aula, Braşov, 2010

 

Sovietizarea României

 

 

////////////////////////////////////

 

 

 

Regimul comunist din Romania a fost unul dintre cele mai dure – Interviu cu Dorin

 

 

 

Autor:   Camelia Badea 

 

 

 

Poporul roman a stat vreme de decenii la cheremul unui regim comunist represiv dintre cele mai dure si, cu toate acestea, fostii activisti sau securisti nu-si asuma cel putin responsabilitatea morala, afirma istoricul Dorin Dobrincu, fost director al Arhivelor Nationale si expert al Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania.Intr-un interviu acordat Ziare.com, Dorin Dobrincu mentioneaza ca in momentul caderii comunismului existau in Romania 400.000 de informatori, care formau o „plasa ce acoperea intreaga tara”, si subliniaza, printre altele, ca multi dintre fostii securisti s-au regasit dupa 1989 in partide si au facut „cariere uimitoare” in afaceri, profitand de activitatea lor anterioara.A fost sau nu regimul comunist din Romania unul dintre cele mai criminale din Europa de Est? In spatiul public sunt prezentate opinii variate.Regimurile comuniste au fost instaurate, peste tot in estul Europei si in lume, prin violenta si s-au mentinut vreme de decenii prin teroare institutionalizata, cu ajutorul politiei politice, dar si al altor organizatii (in primul rand chiar partidul comunist cu structurile sale, apoi justitia de clasa, armata etc.).Romania nu a fost o exceptie din acest punct de vedere. Daca in prima parte a regimului comunist (care in general se suprapune peste perioada in care puterea a fost detinuta de Gheorghe Gheorghiu-Dej) teroarea a fost directa, afectand cu predilectie categorii sociale si politice, dar si grupuri religioase si etnice, ulterior, sub Nicolae Ceausescu, se observa ca teroarea devine profilactica. Si asa a ramas pana la prabusirea din 1989.AdsRegimul comunist din Romania a fost in ansamblu unul din cele mai dure daca este sa facem o comparatie cu ceea ce s-a intamplat in celelalte tari din Europa central-estica. Exceptie face, desigur, Uniunea Sovietica in timpul lui Stalin, modelul prin excelenta al tuturor satelitilor din Est, care nu doar prin ordine de marime nu are egal in aceasta parte a lumii.Nivelul de criminalitate oficiala a depins si de nivelul de dezvoltare si de civilitate al tarilor unde, in contextul de la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, puterea a fost preluata de partidele comuniste, cu sprijinul direct al Kremlinului. Iar Romania nu statea deloc bine la nici unul din acesti indicatori, ea fiind – cu exceptia celor din sudul Dunarii – in urma tarilor din regiune.D.Dobrincu, despre Ucraina: S-au schimbat regulile jocului. Romania a avut o sansa istoricaCu toate acestea, un sondaj recent arata ca aproape jumatate dintre romani considera ca regimul comunist a insemnat un lucru bun pentru Romania. Cum explicati?AdsFaptul ca astazi, la 25 de ani de la schimbarile din 1989, exista inca un procent atat de mare de nostalgici dupa comunism are explicatii de natura politica, economica, sociala, generationala, psihologica.Spre exemplu, cei care atunci erau tineri suprapun o perioada buna din viata lor, cand probabil nu au avut alte griji, nu au avut nelinisti legate de lipsurile din societate, nu doar materiale, deci suprapun acea perioada peste regimul comunist. Unii dintre ei au fost – sau poate doar au impresia ca au fost – perdantii tranzitiei, nu au reusit sa se adapteze, eventual au refuzat sa accepte ca libertatea presupune responsabilitate. Acesti oameni, multi dintre ei bunici, si-au educat copiii, iar acum si nepotii, in spiritul nostalgiei dupa vremurile care nu vor mai fi.Multi dintre acesti nepoti si-au format parerea mai degraba „din auzite”, de la cei apropiati, de la oameni care fac opinia in spatiul public in cel mai frivol mod posibil.Nu ma sfiesc sa spun ca este si multa ignoranta, desi informatia la indemana este deja impresionanta, dar si o excesiva relativizare a valorilor. Toate acestea intretin parerile in cel mai bun caz confuze despre trecutul comunist, cand nu sunt pur si simplu nostalgice.AdsJumatate dintre romani suspina dupa comunism – SondajIICCMER cerceteaza arhivele, iar tortionarii regimului comunist sunt dati pe mana procurorilor. In replica, acestia sustin ca sunt nevinovati si ca au fost nevoiti sa aplice politica acelui regim. Putea cineva sa refuze o colaborare cu regimul Ceausescu?Arhivele sunt cercetate de ani buni de cercetatori care au diferite afilieri institutionale sau nici una. Faptul ca stim acum mult mai bine cum era structurata, cum lucra si ce a facut Securitatea este meritul acestora, romani si straini deopotriva.In Romania aproape nimeni nu isi asuma la modul real ca inainte de 1989 a activat in Securitate, in Militie, in Partidul Comunist (si au fost aproape patru milioane de membri, dintre care zeci de mii au fost activisti), in structurile care pana la urma au sustinut regimul comunist vreme de decenii. Responsabilitatea morala pare ceva rezervat altor tari, eventual altor timpuri.AdsUn popor intreg aflat vreme de decenii la cheremul unui regim represiv, dar nici un responsabil! Eventual, doar Nicolae si Elena Ceausescu sau „teroristii”, cum au tinut sa ne asigure cei care au preluat puterea in decembrie 1989, veniti in cea mai mare parte ei insisi din fostele structuri de putere, chiar daca ocupasera acolo pozitii de rangul doi sau trei.De fapt, responsabilitatile sunt mai extinse, fie ca ne place, fie ca nu. Lipsa de vointa a corpului social face ca pana astazi sa nu avem practic decat putine cazuri de persoane cercetate, cu atat mai putin condamnate, pentru faptele lor din anii cei mai violenti ai comunismului romanesc. Chiar daca tardiva, este bine ca aceasta actiune a inceput. Ma tem insa ca si aceasta sa nu fie ingropata in tulburele context intern. Am trait mai tot timpul dupa 1989 sub semnul provizoratului si, iata, al reversibilitatii institutionale si chiar legale.Era dificil sa refuzi colaborarea cu regimul comunist, dar nu imposibil. Desigur, daca asumai o anumita marginalitate sociala. Insa multi voiau sa aiba slujbe bine platite, sa avanseze social, sa se afirme cu orice pret. Inclusiv sa devina angajati ai structurilor de forta sau colaboratori, mai precis informatori. Conta mai putin ca pentru a te afirma tu, altii aveau de suferit, cel mai adesea colegi, vecini, chiar prieteni sau membri ai familiei. Cazurile deja cunoscute in spatiul nostru public sunt numeroase.AdsDin cate cunoasteti, care era in ultimii ani proportia intre colaboratorii regimului si cei anchetati, urmariti, oprimati?Probabil ii aveti in vedere pe colaboratorii Securitatii, pentru ca daca este sa ne referim la colaboratorii regimului discutia devine una si mai complicata, cum am sugerat anterior. Practic toti cei care lucrau in anumite organizatii si/sau institutii erau colaboratorii regimului, il sustineau explicit sau tacit.In privinta colaboratorilor Securitatii, numarul acestora a crescut de-a lungul intregii perioade comuniste. Potrivit afirmatiilor facute la inceputul anilor 1990 de primul sef al Serviciului Roman de Informatii, Virgil Magureanu, in momentul caderii comunismului existau in Romania 400.000 de informatori. Aceastia formau o plasa care acoperea intreaga tara, toate colectivitatile umane, toate institutiile, universitatile, scolile, unitatile militare, intreprinderile economice, blocurile de locuinte, satele si catunele. Nimic nu scapase atentiei politiei politice.Cat de mult credeti ca s-a desprins Romania anului 2013 de Romania anului 1989, la nivel de institutii, clasa politica, mentalitate a cetatenilor? Cat de rezistenta credeti ca mai este „plasa fostei Securitati” aruncata asupra Romaniei?In pofida nostalgiei anumitor cetateni si a scepticismului altora, Romania de astazi nu mai seamana in multe chestiuni importante, din fericire, cu aceea din 1989. Chiar daca schimbarea a fost dificila, sincopata, incompleta, ea s-a produs. S-au schimbat institutiile, s-a schimbat partial clasa politica. Mentalitatile se schimba cel mai greu, dar inevitabil se schimba si ele.Unele dintre aspectele cele mai rezistente la schimbare cred ca au origini chiar mai vechi decat perioada comunista, iar pentru transformarea lor va fi nevoie de conjugarea multor factori. Spre exemplu, atat de prezenta, de extinsa si pe drept blamata coruptie nu va putea fi limitata considerabil decat printr-o combinatie de educatie etica (familiala, religioasa, institutionala etc.) si justitie. Ceea ce a facut aceasta din urma in ultima perioada imi intareste speranta ca se poate schimba ceva pe termen mediu, poate chiar pe termen scurt.Exista in Romania o predispozitie fie spre explicatia esentialista, fie spre cea conspirationista. Continuitatile intre perioada de dinainte de 1989 si cea de dupa au fost si sunt evidente pentru multi dintre noi. Serviciile de informatii romanesti postdecembriste au fost populate de fosti securisti, care au transmis in buna masura, inclusiv generatiilor tinere, angajate sau chiar formate in postcomunism, ethosul institutional al politiei politice.Revenind, din cate imi dau seama exista in institutiile succesoare ale Securitatii un fel de mandrie cazona in legatura cu realizarile acesteia, in dese situatii angajatii de astazi aproape ca ii venereaza pe fostii securisti, chiar daca in cazul multora se stie ca au mainile patate de sange.Exista inca un evident deficit de cultura istorica, dar ma tem ca si de valori democratice. De asemenea, multi dintre fostii securisti s-au regasit dupa 1989 in partide succesoare ale Partidului Comunist, atat in cele pretins socialiste, cat si in cele explicit national-comuniste. Fosti angajati ai Securitatii au facut cariere uimitoare in afaceri, existand indicii suficiente ca acestia au folosit atat conexiunile formale sau informale indispensabile afacerilor „din umbra”, cat si resursele financiare carora „li s-a pierdut urma”.Cine ar trebui sa faca mai mult pentru mentinerea in atentia publicului a adevarului istoric cu privire la comunism? Scoala, mass-media, politicienii?In fiecare comunitate exista un interes fata de trecut, cu atat mai mult fata de cel recent. Perspectivele sunt cel mai adesea diverse, avand in vedere experientele, valorile si cunostintele diferite. Societatile democratice fac posibile, chiar incurajeaza reprezentarile plurale. Totusi, aceasta nu inseamna ca sunt dezirabile, ca sunt legitime mistificarile, producerea de falsuri istorice, de popularizare a unor interpretari care nu au o baza faptica, pentru sustinerea carora nu exista surse credibile.Pentru a avea si a disemina perspective veridice si critice asupra trecutului este necesara implicarea cercetatorilor, a sistemului educational, a mass-media, a societatii civile, dar si a politicienilor (daca acceptam ca fara ei nu pot fi aprobate legi, cele care apoi fac posibila implementarea politicilor intr-un domeniu sau altul).S-au facut pana acum destul de multi (si in orice caz importanti) pasi pentru cunoasterea trecutului recent: s-au publicat studii valoroase, statul roman democratic s-a delimitat discursiv de cel comunist (decembrie 2006), in buna masura arhivele au fost deschise publicului, exista centre specializate de cercetare, istoria comunismului se preda in scoli, in universitati, exista dezbateri, s-au produs filme documentare, presa (cel putin „o parte a ei”) acorda spatiu acestei teme.

 

https://ziare.com/stiri/securitate/regimul-comunist-din-romania-a-fost-unul-dintre-cele-mai-dure-interviu-cu-dorin-dobrincu-1290666

 //////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

 

 

Putin și Occidentul Al treilea război mondial?

 

Mihai TUDOR

„Rusia este o țară cu un viitor sigur; doar trecutul ei este imprevizibil.” – Proverb sovietic

 

Nu sînt expert în politica externă, nici analist în relațiile internaționale, nici politolog.

 

Sînt doar un cetățean simplu al Europei și al lumii, îngrijorat și revoltat de războiul din Ucraina care va schimba pentru totdeauna ansamblul de securitate al relațiilor internaționale și care a aruncat lumea în crize și incertitudini. Un război crud și barbar amenințînd după 80 de ani din nou lumea civilizată.

 

Nu emit nicio pretenție de a încerca să deslușesc tenebrele unui conflict pe cît de sîngeros, tot atît de periculos pentru stabilitatea și siguranța zilei de mîine. Îmi pun doar întrebări sperînd să trezesc interesul cititorilor, care, la fel ca și mine, privesc îngroziți la excesele naționalismului feroce ale unui dictator pervers și corupt, crezînd cu tărie că restaurează un imperiu cîndva puternic, însă în realitate nu face altceva decît să-i grăbească și mai mult sfîrșitul. Las la aprecierea celor cărora mă adresez cît de bine mi-am atins scopul.

 

Pentru a-l înțelege pe Putin trebuie mai întîi să înțelegi Rusia. Cu o istorie milenară, fiind invadată de vikingi, cînd se naște poporul rus, apoi de mongoli, teutonii cruciați, poloni, francezii lui Napoleon și în sfîrșit germanii lui Hitler și datorită lipsei unor granițe clare aflîndu-se într-un proces constant de expansiune, neavînd granițe naturale și nefiind un singur neam sau popor nu a avut o adevărată identitate centrală. Se întinde pe 11 fusuri orare, de la regiunea europeană Kaliningrad pînă la Strîmtoarea Bering aflată la doar 82 de kilometri de Alaska, fiind cel mai mare stat de pe glob. Multe dintre regiunile sale sînt greu accesibile, populația fiind izolată, astfel că menținerea controlului central a fost dintotdeauna o adevărată provocare pentru conducătorii ei.

 

 

De la primii cneji medievali, la ofițerii țariști și pînă la demnitarii lui Putin toți au avut și au și în prezent cam aceleași îngrijorări – de a ține unită țara cu mînă de fier pentru a nu se destrăma.

 

Același lucru îl urmărește și actualul țar de la Kremlin, care nu își permite pentru prestigiul țării sale atît de importante în politica mondială să piardă zone de influență din spațiul postsovietic eurasiatic, cum este și Ucraina, și care va face tot posibilul să cucerească cît mai multe teritorii din această țară, încercînd să-și creeze avantaje pentru o eventuală împărțire la masa negocierilor.

 

Occidentului nu îi rămîne decît opțiunea de a ajuta sub toate aspectele statul invadat, putînd, și mai ales fiind obligat să cîștige acest război. Politica sa ezitantă și prea tolerantă față de Rusia trebuia să înceteze de mult și acum își arată consecințele. Este un conflict în care trebuie mers pînă la capăt și din care va ieși un singur învingător. Indiferent de costuri și de eforturile depuse.

 

 

Întrebarea din titlu nu este una retorică. După cum se știe există alți poli de putere ai lumii, mă refer aici la Iran, China sau India, care nu au avut o politică tranșantă în privința afilierii sau neafilierii față de Rusia. De aceea Occidentul, dacă își dorește pace și stabilitate în viitor, este condamnat să nu facă pași greșiți. Agresiunea Rusiei lui Putin nu este îndreptată doar împotriva Ucrainei, ci a întregii lumi libere și prospere existente pînă acum.

 

Putin își dorește pentru Rusia să devină o putere dominantă în lume, alături de celelalte forțe care își dispută astăzi supremația. O lume multipolară acordînd țării pe care o conduce respectul și aprecierea pe care din punct de vedere istoric consideră că le merită. Intenționează să scoată Statele Unite ale Americii din poziția de hegemon al lumii, unic jandarm care veghează la pacea și prosperitatea pe glob. Sînt mutări strategice încercînd reconfigurarea actualelor sfere de influență de pe mapamond. Retorica belicoasă folosită și manipularea de rigoare sînt doar perdele de fum și nu au nicio relevanță în acest joc numit geopolitică. Amenințările nucleare sînt parte a întregului și constituie monede de schimb.

 

Închei cu un citat edificator pentru politica lui Putin și a Rusiei în general din cartea „Hai să vorbim despre Putin! Ce nu înțelege Occidentul”, scrisă de reputatul istoric și analist Mark Galeotti, una dintre cele mai autorizate voci în domeniul politicii și securității Rusiei, citat al unui angajat al Administrației Prezidențiale în care își amintește o poveste spusă chiar de Putin : „în copilărie, pe cînd trăia printre ruinele din Leningrad, el și prietenii lui vînau șobolanii care mișunau în blocul lor. Într-o zi a dat peste unul neobișnuit de mare, l-a urmărit pe scări, apoi jos, pe hol, pînă l-a băgat într-un colț. Ce-a făcut șobolanul încolțit? S-a întors și l-a atacat. Micul Putin, înfricoșat, a fugit.”

 

„Rusia crede că Putin vînează șobolani, dar de fapt noi sîntem șobolanul. Toată lumea se teme de noi, deși nu facem decît ceea ce e firesc. Cu toate astea, dacă ne încolțiți, o să vă

 

atacăm.” Rusul s-a oprit, apoi a adăugat : „De fapt, ăsta este Putin – șobolanul cel mare, cel care vrea să atace. Dar întotdeauna există și altul, undeva în umbră.”

 

Așadar atenție la șobolanul care așteaptă în casa scării. Trebuie să fim pregătiți pentru ce va urma erei post-Putin. Viitorul aparține celor curajoși și înțelepți, cu multă experiență și cunoștințe temeinice în arta negocierii și a compromisului. Timpul este inamicul tuturor, așa că nu ne rămîne decît să-l folosim cu responsabilitate și discernămînt, rugîndu-ne să nu-și piardă răbdarea cu noi …

 

 

Bibliografie :

 

Mark Galeotti, O scurtă istorie a Rusiei, București: Humanitas, 2022.                                         Mark Galeotti, Hai să vorbim despre Putin!  Ce nu înțelege Occidentul, București: Humanitas, 2022.

 

https://dilemaveche.ro/sectiune/dilemablog/putin-si-occidentul-al-treilea-razboi-mondial-2255404.html

 

 

//////////////////////////////////////////

 

 

Fascism, legionarism, comunism, whataboutism

Petru CLEJ

Publicat în Dilema Veche nr. 832

 

 

 

Comemorarea a 75 de ani de la eliberarea lagărului de exterminare nazist de la Auschwitz și a 79 de ani de la pogromul legionar de la București a fost prilejul publicării unor articole pe această temă pe pagina de Internet Radio France Internationale România.

 

Pe pagina de Facebook RFI aceste articole au generat numeroase comentarii, majoritatea mai degrabă negative.

 

Iată și cîteva exemple:

 

„Nu vă e rușine să scrieți așa ceva? Mizeriilor, despre criminalul de război Wass Albert care a fost găsit responsabil de moartea românilor din Ardeal, executați de militarii unguri în perioada ocupării Transilvaniei de Nord, în 1940, nimic? Acest criminal de război are statui prin Miercurea Ciuc. Cine vă plătește să batjocoriți istoria românilor, cine vă plătește să dezinformați?“

 

„Dar un documentar despre crimele săvîrşite în România de către: Ernö Neulandër, Boris Grundberg, Hannah Rabinshon, Iordan Dragan Rusev, Saul Bruckner, László Luka, Silaghi László etc., etc., etc. nu aveți? Dar un documentar despre cum şi de ce a început răscoala țărănească de la 1907 nu aveți? Au fost nedreptăți istorice şi din partea evreilor, peste tot în lume pe unde au fost aceştia şi încă după Retragerea Aureliană!“

 

„Ar trebui inființat un institut al crimelor comise de evrei contra românilor în ultimii 100 de ani, crimele din 1907, cele din al Doilea Război Mondial cînd au comis crime înfiorătoare contra românilor, aducerea comunismului, crimele contra anticomuniștilor.“

 

„Mișcarea internațional-socialistă a fost și mai ucigașă și mai teroristă decît aia național-socialistă. 100 de milioane de oameni a ucis comunismul și numărătoarea continuă. Și nu o condamnă nimeni.“

 

Astfel de comentarii apar în subsolul oricăror articole în limba română despre Holocaust, numărul fiind de ordinul miilor.

 

Am putea spune că, ori de cîte ori apare un articol pe Internet despre trecutul fascist din România, reacția exprimată de numeroși cititori este una previzibilă, aproape pavloviană, aș spune.

 

Ce este whataboutism-ul?

 

De fiecare dată cînd sînt menționate crimele comise fie de legionari, fie de regimul condus de Ion Antonescu, vine replica: „Dar de comuniști de ce nu scrieți nimic?“.

 

Acest mod de a reacționa reprezintă în esență tentativa de a muta discuția de pe un plan nefavorabil pe unul favorabil și este numit în limba engleză whataboutism, care provine de la „What about?“ – „Dar despre?“.

 

Concret, whataboutism-ul este asociat mai ales cu propaganda sovietică din timpul Războiului Rece.

 

De fiecare dată cînd din Statele Unite erau exprimate critici la adresa represiunii și încălcării flagrante a drepturilor omului în URSS, replica propagandei de la Kremlin era promptă: „Dar de discriminarea rasială din SUA de ce nu spuneți nimic? De ce nu vorbiți de șomajul de la voi?“.

 

 

Revenind la comparația fascism (legionarism) – comunism, reacția de respingere sau minimalizare a efectelor negative din perioada 1938-1944 din România în comparație cu cele din perioada 1944-1989 este relativ ușor de înțeles.

 

Victimele perioadei fasciste sînt în imensa lor majoritate evrei și romi (percepuți ca „străini“), în timp ce victimele perioadei comuniste sînt români (sau percepuți ca atare).

 

În plus, legionarii și Antonescu au fost inamicii comuniștilor, iar azi crimele comise de ei în perioada 1940-1944 sînt adesori puse la îndoială de anticomuniști, dat fiind narativul istoric din vremea regimului comunist.

 

Raportul Comisiei Wiesel

 

Publicarea în 2004 a Raportului Final al Comisiei Intenaționale „Elie Wiesel“ pentru studierea Holocaustului din România nu a schimbat fundamental scepticismul în opinia publică românească.

 

Recent, directorul Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“, Alexandru Florian, afirma că doar 36% din români acceptă faptul că în România a avut loc un Holocaust.

 

Raportul Comisiei Wiesel pune în seama statului român din perioada 1940-1944 moartea a 280-380.000 de evrei și a 11.000 de romi, dar aceste cifre sînt privite cu scepticism și chiar ostilitate de cei care nu vor să accepte o realitate istorică greu de contestat.

 

 

Această ostilitate este agravată și de existența unui act normativ – Ordonanța de Urgență 31/2002 – care interzice organizațiile fasciste și legionare, incriminează apologia unor persoane condamnate pentru crime împotriva umanității (Ion Antonescu la loc de frunte) ca și negarea Holocaustului.

 

Adoptată de Guvernul Adrian Năstase în perioada aderării României la NATO și la Uniunea Europeană și înăsprită prin prevederile Legii 217 din 2015, OUG 31/2002 a avut efecte practice minime, concretizate doar în îndepărtarea din public a unor busturi ale lui Antonescu.

 

În rest, nici o persoană nu a fost condamnată definitiv în Justiție în aproape 18 ani pentru apologia lui Antonescu sau pentru negarea Holocaustului.

 

În spatele acestei atitudini ostile men-ționării trecutului fascist stă de multe ori antisemitismul, exprimat adeseori fățiș, și responsabilitatea aruncată pe seama evreilor pentru aducerea comunismului în România.

 

Cei care recurg la whataboutism invocă adeseori dubla măsură în tratarea crimelor fasciste față de cele comuniste și ridică obiecția că, în timp ce organizațiile fasciste și legionare sînt interzise, cele comuniste nu au astfel de interdicții.

 

Nu puțini sînt aceia care neagă caracterul fascist al Mișcării Legionare, deși istorici din străinătate (Armin Heinen, Traian Sandu, Roland Clark, Oliver Jens Schmitt) au publicat lucrări în care demonstrează foarte clar această afiliere ideologică.

 

Holocaustul provoacă iritare

 

Holocaustul este evenimentul istoric care generează iritare din partea multor anticomuniști, iar aici whataboutism-ul se manifestă din plin, cel mai frecvent fiind invocată cifra de 100 de milioane de victime puse în seama comuniștilor de Cartea Neagră a Comunismului publicată în Franța în 1997 de un colectiv de istorici coordonat de Stéphane Courtois, mai mare decît numărul victimelor fascismului, susțin anticomuniștii.

 

Gama de atitudini în acest domeniu a fost sistematizată de directorul Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din România, Adrian Cioflâncă, într-un interviu RFI din 2015:

 

„A condiționa memoria Holocaustului de memoria comunismului este ca și cum am intra în logica întoarsă pe dos a competiției totalitare dintre fascism și comunism. Am observat zilele acestea patru tipuri de raționamente:

 

• Excluzionismul: memoria comunismului o exclude pe cea a Holocaustului. Excluzionismul introduce insidios sugestia că evreii au adus comunismul și că Holocaustul a fost cumva justificat, iar memoria Holocaustului e o formă de gratificare a comunismului. E categoria cea mai radicală în care găsim neolegionari, antisemiți, anticomuniști nedemocratici etc.

 

• Falsul comparatism, al celor care ne îndeamnă să comparăm Holocaustul și comunismul doar pentru a vedea asemănările sau pentru a atrage asupra comunismului tipul de atenție de care are parte Holocaustul. Falsul comparatism anulează diferențele și presupune că crima s-a produs în același fel într-o parte și în alta, or există și diferențe esențiale care trebuie recunoscute în orice demers de cunoaștere.

 

• Universalismul suferinței. Pledat de cei care, atunci cînd aduci vorba de suferințele din timpul Holocaustului, îți invocă toate suferințele din lume și din toate timpurile. Efectul este că specificitatea Holocaustului își pierde semnificația și că agenții memoriei Holocaustului sînt făcuți datori să slujească pe altarul tuturor memoriilor.

 

• Memoria simetrică. Este rezultatul unui tip de tranzacție, dacă nu chiar de șantaj: memoria comunismului îi spune memoriei Holocaustului că te las să te manifești dacă mergem braț la braț. Or, este vorba de memorii parțial diferite, cu referențiale și resurse sociale uneori diferite. Memoria suferințelor din timpul comunismului trebuie să trăiască prin forțe proprii și să iasă din logica tranzacțională, care jignește memoria celor care au suferit în Holocaust.“

 

 

În definitiv, de ce ar conta astfel de atitudini? Constituie fascismul și legionarismul o amenințare pentru democrația românească de azi, mai mult decît comunismul?

 

Mulți dintre cei care practică whata-boutism-ul fascism/legionarism – comunism manifestă tendințe naționaliste și chiar ultranaționaliste. În argumentația lor se include atitudinea anticomunistă a Mișcării Legionare și a lui Ion Antonescu. Ce nu realizează acești oameni este că, în secolul XXI, opoziția fascism/legionarism – comunism este depășită.

 

Cele două ideologii au avut, acum 75‑80 de ani, un inamic comun: democrația. Iar azi moștenitorii acestor două ideologii care au inspirat genocidurile secolului XX au același inamic din secolul trecut: democrația.

 

Petru Clej este corespondent la RFI.

 

 

https://dilemaveche.ro/sectiune/la-fata-timpului/fascism-legionarism-comunism-whataboutism-629455.html

 

//////////////////////////////////////////

Exterminarea în comunism: canalul Dunăre – Marea Neagră

 

Începerea lucrărilor de construcţie a Canalului Dunăre-Marea Neagră a fost decisă în şedinţa Biroului Politic al CC al PMR din 25 mai 1949, precizându-se că acţiunea urma să facă parte din ,,programul de reconstrucţie economică a ţării şi de construire a socialismului”1. Pe baza hotărârii luate în cadrul Biroului Politic2, Consiliul de Miniştri a emis, în aceeaşi zi, Hotărârea nr. 505, referitoare la ,,începerea lucrărilor pregătitoare pentru construirea Canalului Dunăre-Marea Neagră”3.

 

Principalele scopuri ale construirii Canalului erau, potrivit hotărârii de înfiinţare, de a asigura ,,transportul cel mai ieftin şi mai scurt pe apă spre Marea Neagră, industrializarea regiunii de sud-est a ţării, crearea condiţiilor pentru îmbunătăţirea agriculturii, combaterea secetei care ameninţă continuu acest ţinut, asanarea Văii Carasu”4. Organismul abilitat pentru executarea tuturor operaţiunilor de ,,proiectare, studii şi construcţii montaj” era Direcţia Generală a Lucrărilor Canalului Dunăre–Marea Neagră, subordonată direct Consiliului de Miniştri5. Primul director general al Direcţiei Generale a Canalului, cu rang de ministru, a fost numit, în septembrie 1949, Gheorghe Hossu, urmat, în perioada 1951-1952, de Mayer Grunberg şi Vasile Posteucă, până în 19536.

 

La 22 iunie 1949, prin HCM nr. 613 a fost adoptat Memoriul tehnico-economic al lucrărilor de Canal, elaborat de o comisie sovieto-română7, iar Direcţia Generală a Canalului a solicitat ministerelor să ceară întreprinderilor din subordine recrutarea de personal pentru şantierele de la Canal8.

 

Lucrările au început în vara anului 1949, mai întâi cu acţiunile pregătitoare: construcţia barăcilor pentru muncitori, căi de comunicaţie şi acces spre şantiere, modificări de linii ferate, instalaţii de apă9. La 3 septembrie 1949, a apărut ziarul ,,Canalul Dunăre-Marea Neagră”, organul de presă al comitetului de partid, al comitetului sindical şi al Direcţiunii Generale a Canalului. În primul număr era reprodusă cuvântarea Anei Pauker, rostită cu prilejul sărbătorii a cinci ani de la actul de la 23 august 1944, referitoare la Canal, care urma să fie construit ,,fără burghezie şi împotriva ei”10.

 

Forţa de muncă de pe şantierele Canalului provenea din trei zone distincte: munca liberă plătită, cu oameni provenind din diverse categorii sociale, cu profesii diferite, recrutaţi din toată ţara11; militari în termen, din care unii lucrau în construcţii, în timp ce alţii erau însărcinaţi cu paza

 

1 În expunerea sa, Gheorghiu Dej a subliniat: „Problema construirii Canalului a preocupat anumite cercuri legate de vechile regimuri, dar au rămas simple deziderate, pentru că sistemul capitalist nu îngăduia lucrări mari, care nu aveau în vedere profiturile, ci îmbunătăţirea situaţiei maselor muncitoare”; ANIC, fond CC al PCR – Cancelarie, dosar nr. 53/1949, f. 5.

2 În şedinţa Biroului Politic din 25 mai 1949, Chivu Stoica a precizat că această lucrare ,,are o importanţă istorică întrucât construirea socialismului se face prin construcţii de asemenea anvergură, care schimbă nu numai înfăţişarea economică a regiunii, dar şi mentalitatea oamenilor, pentru că acest şantier va fi un laborator, unde se vor creia cadre, se vor face şcoli de pregătire tehnică”; ANIC, fond CC al PCR – Cancelarie, dosar nr. 53/1949, f. 6.

3 Potrivit inginerului Paul Sfetcu, şeful de cabinet al lui Gheorghiu-Dej, ideea construirii Canalului ar fi fost sugerată comuniştilor români de Stalin cu ocazia vizitei la Moscova din 1948; Lavinia Betea, Paul Sfetcu, Stalin decide: construiţi Canalul! în „Magazin istoric”, anul XXXI, nr. 12 (369), decembrie 1997, pp. 13-14.

4 „Buletinul Oficial al RPR“, nr. 33, 26 mai 1949, p. 1.

5 Marian Cojoc, Istoria Dobrogei în secolul XX. Canalul Dunăre-Marea Neagră (1949-1953), Bucureşti, Editura Mica Valahie, 2001, p. 16.

6 Ibidem, p. 17.

7 Prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 613/1949 a fost pus la Dispoziţia Direcţiei Generale a Canalului, un fond de 8,1 miliarde lei pentru lucrările de proiectare, cercetare şi construcţie necesare în anul 1949; ANIC, CC al PCR – Secţia Organizatorică, dosar nr. 181/1949, f. 2.

8 Era nevoie de topografi, ingineri, tehnicieni, sudori, fierari, tâmplari, lăcătuşi, dar şi personal administrativ şi auxiliar, iar în Bucureşti şi principalele oraşe ale ţării s-au înfiinţat birouri de recrutare a forţei de muncă pentru Canal; Dennis Deletant, Teroarea comunistă în România. Gheorghiu-Dej şi statul poliţienesc (1948-1965), Iaşi, Editura Polirom, 2001, p. 165.

9 ANIC, fond CC al PCR – Secţia Organizatorică, dosar nr. 181/1949, f. 2.

10 De altfel, această lozincă a fost instalată pe un stâlp în faţa cantinei muncitoreşti de la Cernavodă; Doina Jela, Cazul Nichita Dumitru. Încercare de reconstituire a unui proces comunist (29 august–1 septembrie 1952), Editura Humanitas, Bucureşti, 1995, p. 32.

11 Doina Jela, Canalul Morţii, în Ruxandra Cesereanu (coord.), Comunism şi represiune în România. Istoria unui fratricid naţional, Iaşi, Editura Polirom, 2006, p. 129.

 

obiectivelor sau a deţinuţilor; munca forţată a deţinuţilor, în marea lor majoritate politici, cu condamnări administrative sau penale. Consideraţi în actele oficiale drept ,,forţă de muncă pentru completarea efectivelor muncitoreşti” şi având statutul de ,,colonişti MAI”, deţinuţii au reprezentat categoria umană supusă la cele mai grele munci de la Canal12.

 

La 24 martie 1950, la nivelul conducerii Ministerului de Interne, în prezenţa lui Marin Jianu, ministru adjunct, a generalului Alexandru Nicolschi şi a colonelului Gavril Birtaş, s-a discutat utilizarea deţinuţilor din penitenciare la ,,diferite munci în interior şi exterior”, hotărându-se folosirea pe şantierele de la Canal a următoarelor categorii de deţinuţi: ,,condamnaţii pentru port ilegal de armă şi pentru trecere frauduloasă de frontieră, cu pedepse până la 12 ani, condamnaţii cu pedepse până la 10 ani, pentru infracţiuni politice ca uneltiri împotriva ordinii sociale şi anume: răspândirea de zvonuri sau informaţii false, privitoare la situaţiunea economică a ţării, nemulţumiri ale populaţiei etc. (art. 198 C.P.), instigarea locuitorilor de a se ridica contra ordinii constituţionale şi sociale şi uneltire contra ordinii sociale (art. 207-209 C.P.), încercarea de a provoca răsvrătire (art. 210 C.P.), producerea dezordinei în Stat prin uzurparea de funcţiuni militare (art. 121 C.P. ), crimele şi delictele prevăzute în art. 213 şi 214 C.P., omisiunea denunţării infracţiunilor contra liniştii publice (art. 337 C.P.) adică a asocierii pentru comitere de crime şi delicte (art. 315 C.P.), a organizării în formaţiuni militare fără încuviinţarea autorităţilor (art. 326 C.P. ), a fabricării, transportării şi păstrării de arme şi explozibile (art. 335 C.P.), aţâţarea contra liniştii publice, adică purtarea de embleme, steaguri, uniforme nepermise de lege, îndemnarea la desordine (art. 323-324, 328, 329, 331 C.P.), strângerea, fabricarea, transportarea sau păstrarea în mod clandestin de arme, muniţii de orice fel, maşini infernale în scop de a le întrebuinţa el însuşi sau a le da făcătorilor de rele (art. 335-336 C.P.), răspândire de publicaţii interzise, adică reproducerea, vânzarea sau distribuirea de scrieri, desene sau imprimate, interzise de autorităţile în drept (art. 325 C.P.), instigarea publică, adică instigarea directă a publicului la nesupunere către legi sau către autorităţi sau la comiterea de crime sau delicte (art. 327 C.P.), precum şi încercarea de a întreprinde sau întreprinderea de acţiuni împotriva formei de guvernământ democratice, injuria rasială, adică atingerea în orice mod a onoarei sau prestigiului naţionalităţilor conlocuitoare sau a unei persoane şi aplicarea de tratamente diferenţiate pe temeiul de rasă, limbă etc (art. 327 bis şi 330 C.P.)”13.

 

Numărul deţinuţilor din coloniile de muncă de la Canal a variat în funcţie de amploarea lucrărilor, remarcându-se o creştere numerică semnificativă: de la 19,2% în septembrie 1949 şi 20,7% în iunie 1950, se ajunge la 43,8% în luna mai 1951, pentru ca, în noiembrie 1952, deţinuţii să ajungă la 82,5% din totalul muncitorilor de la Canal. Pe parcursul anului 1953, efectivul de deţinuţi a evoluat de la 47,5 în trimestrul I, la 62,4% în trimestrul III14. Sugestiv pentru modul în care se făceau internările administrative este declaraţia din 16 martie 1968 a col. Ilie Bădică, directorul Unităţilor de Muncă în perioada 1950-1953: ,,Arestările acestor deţinuţi se făceau după nevoi şi, în general, pentru nevoile necesare construcţiei Canalului Dunăre-Marea Neagră. Dacă la Canal trebuiau 5000 de oameni, tovarăşul [Gheorghe] Hossu, directorul general al Canalului, dădea telefon tovarăşului Teohari [Georgescu, ministrul de Interne] şi apoi intra în funcţiune aparatul colonelului Dulgheru [Mişu, şeful Direcţiei Anchete a Securităţii] care împărţea sarcinile, stabilind ce număr de deţinuţi să aducă fiecare regiune. Arestările se făceau după nevoile Canalului şi nu după vina anumitor elemente duşmănoase regimului”15.

 

Proiectul Canalului Dunăre-Marea Neagră prevedea un traseu ce urma valea Carasu, din Cernavodă spre Poarta Albă, apoi spre nord prin dealul Nazarcea spre Năvodari, debuşând în mare prin portul Taşaul, Capul Midia de azi, având o lungime de 65-70 de km, de-a lungul căreia erau înşirate mai multe colonii de muncă forţată16: Cernavodă (Columbia), cu un efectiv variind între 1200

 

12 Marian Cojoc, op.cit., p. 69.

13 Marius Oprea, Banalitatea răului. O istorie a Securităţii în documente (1949-1989), studiu introductiv de Dennis Deletant, Iaşi, Editura Polirom, 2002, pp. 105-106.

14 Exprimate în cifre, aceste procente înseamnă 6400 deţinuţi în septembrie 1949, 5382 în iunie 1950, aproximativ 15 000 în vara anului 1950, 20 768 în noiembrie 1952, 20 193 în aprilie 1953 şi 14 244 în iulie 1953; Marian Cojoc, op.cit., pp. 73-77.

15 ACNSAS, fond D, dosar nr. 54, vol. 3, ff. 60-61.

16 Un fost deţinut politic descrie cum arăta o colonie de muncă de la Canal: „Lagărul, dreptunghiular şi în pantă, era înconjurat de o dublă reţea de sârmă ghimpată, înaltă de cel puţin 3 metri, cele două şiruri de pari şi de sârmă ghimpată fiind la câţiva metri unul de altul, şi străjuite fiind la colţuri şi, din loc în loc, în lungul laturilor – şi

 

şi 8000 de deţinuţi; Saligny, cu un efectiv ce a variat între 2000 şi 8000 de deţinuţi, majoritatea femei, deţinutele condamnate politic fiind amestecate cu cele de drept comun; Km 5, cu circa 2000 de deţinuţi; Km 31, cu aproximativ 1500 de deţinuţi; Poarta Albă, cu un efectiv care a variat între 10 000 şi 12 000 de deţinuţi; Galeş cu aproximativ 3000 de deţinuţi; Noua Culme, cu un efectiv variind între 2000 şi 7500 de deţinuţi; Taşaul, cu circa 1500 de deţinuţi; Peninsula, numită şi Valea Neagră, cu un efectiv între 6000 şi 8500 de deţinuţi; Capul Midia17, cu un efectiv ce varia între 500 şi 2500 de deţinuţi. De asemenea, mai funcţionau două lagăre speciale la Eforie cu 300 de deţinuţi şi Constanţa (Stadion) cu 400 de deţinuţi, cât si lagărele auxiliare, aşa-numitele întreprinderi agricole, de la Seimeni, Saligny, Medgidia, Basarabi, Năvodari şi Castelu18.

 

Colonia de la Cernavodă, situată în partea nordică a localităţii, era considerat un lagăr special pentru deţinuţii ,,contrarevoluţionari” folosiţi la diferite lucrări de excavaţii19. Poarta Albă a fost cea mai mare colonie de muncă de la Canal, în luna iunie 1950, colonia având peste 6000 de deţinuţi, iar în martie 1952, erau aproximativ 12 000. Rata mortalităţii era foarte ridicată, doar într-o singură zi, 17 februarie 1953, au murit 10 deţinuţi20. Norma zilnică de muncă era de 3m3 de pământ excavat de către fiecare deţinut, transportul cu roaba la 100-150 de metri, încărcări şi descărcări de vagoane cu o normă de 7m3/deţinut/zi, construirea de barăci şi clădiri, sfărâmarea pietrei la carieră sau construirea de căi

 

desigur la poartă –, de câte un observator înalt, cu acoperiş, tronconic şi deschis spre cele patru puncte cardinale, astfel încât santinela de pe platforma lor să poată vedea pe oricine s-ar apropia de gardurile de sârmă, fie din interiorul lagărului, fie din afara lui. Lângă poartă pe stânga, se afla clădirea administraţiei lagărului, unde-şi avea biroul şi comandantul, dar, bineînţeles, locuinţele tuturor securiştilor se aflau peste drum de lagăr, unde erau şi barăcile soldaţilor. În interior, de-a lungul reţelelor de sârmă, pământul era arat şi greblat proaspăt pe o lăţime de câţiva metri. De-a lungul celor două laturi lungi ale platoului, se aflau înşirate în paralel o serie de barăci, lungi de circa 20 de metri, intrarea era la mijloc într-un fel de mic vestibul, din care se deschideau cămăruţe – pentru brigadieri – iar în dreapta şi stânga câte o încăpere mare, cu priciuri duble pe două laturi, o sobă pe una din laturile înguste şi două-trei ferestre pe una din laturile lungi. Acesta era planul celor mai multe dintre barăci, deşi mai erau şi unele de alte dimensiuni şi în alt fel împărţite în interior, pentru bucătăria lagărului, pentru magazii, pentru infirmerie şi, bineînţeles, pentru administraţia lagărului şi pentru corpul de gardă. În mijlocul lagărului era un spaţiu liber de cel puţin un hectar, în pantă, ca tot terenul, numit platou, pe care erau adunaţi deţinuţii pentru orice formalitate oficială, ca şi pentru formarea brigăzilor dimineaţa înainte de pornirea la lucru”; Vladimir Dumitrescu, Închisorile mele. Memorii, postfaţă de Silvia Marinescu-Bîlcu, Bucureşti, Editura Albatros, 1994, pp. 18-19.

17 Referitor la regimul aplicat în coloniile de muncă de la Canal, un fost deţinut politic, medic de profesie, a declarat în timpul anchetei din 1953: ,,Deţinuţii erau scoşi la muncă continuu, atât ziua, cât şi noaptea şi în toate duminicile, fără nici un repaus, atât pe ploaie, furtună sau zăpadă şi, când noaptea târziu ne întorceam de pe şantier, complet uzi şi îngheţaţi, eram introduşi în barăci şi înghesuiţi unul lângă alţii, pe nişte priciuri de lemn, fără să ni se permită să ne uscăm îmbrăcămintea, astfel că dormeam cu veştmintele ude, iar dimineaţa plecam din nou pe şantier, cu îmbrăcămintea neuscată şi, cum era timp de iarnă, îmbrăcămintea de pe noi îngheţa”; Monica Grigore, Oana Ionel, Colonia de muncă forţată Capul Midia: punct terminus al Canalului suferinţei în vol. Arhivele Securităţii, Bucureşti, Editura Nemira, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, 2004, p. 102.

18 Arhiva Centrului Internaţional de Studii asupra Comunismului din cadrul Memorialului Sighet, fond colonii şi lagăre de muncă, neinventariat.

19 Un fost deţinut de la Cernavodă, a dezvăluit, în timpul anchetelor, abuzurile la care erau supuşi deţinuţii: ,,Într-o dimineaţă am asistat la o nouă scenă din aceiaşi piesă. În timp ce detaşamentele ieşeau pe poartă pentru a se aduna la locul de muncă, doi-trei epileptici au căzut din cauza bolii pe care o aveau chiar în faţa porţii de la ieşire. Brigadierul [Nicolae] Cârcu cu toate că era iarnă grea, zăpadă şi ger, n-a binevoit să aprobe ca aceşti nenorociţi să fie ridicaţi din zăpada unde căzuseră. Ba din contră a ordonat ultimului detaşament care urma să iasă pe poartă să treacă peste ei călcându-i. Cu toate acestea n-a fost nici unul din cei 80 din front s-o facă, cu toate că privirile d-lui prim erau îndreptate spre picioarele celor care nu vroiau să execute ordinul său. În acelaşi timp însă o căruţă încărcată cu gunoi trasă de doi cai se îndrepta spre poartă. Un gând diabolic îi împinge până acolo bestialitatea, încât îi comandă căruţaşului să treacă cu caii şi căruţa peste cele trei epave nenorocite culcate în zăpadă, lucru pe care încearcă să-l şi facă căruţaşul, fără pic de şovăire, însă în ultimul moment, cei trei au fost traşi de sub copitele cailor de câţiva deţinuţi”; ACNSAS, fond D, dosar 19, vol. 6, f. 21.

20 Într-o declaraţie din 16 martie 1968, colonelul Ilie Bădică, directorul Unităţilor de Muncă în perioada 1950-1953, a menţionat: ,,În colonia de la Cernavodă în iarna anului 1952-1953 au murit peste 70 de deţinuţi, bolnavi şi bătrâni, aduşi din diferite penitenciare din ţară”; ACNSAS, fond D, dosar 54, vol. 3, f. 63. 92

 

ferate21. La Saligny, la câţiva kilometri de Dunăre, se lucra cu roaba, se descărcau şi se încărcau vagoane cu pământ scos din săparea Canalului, iar la Capul Midia22, colonia cea mai îndepărtată şi mai inaccesibilă, la patruzeci de kilometri de portul Constanţa, după cum nota un fost deţinut politic ,,munca era dintre cele mai grele, regimul cel mai inuman, iar şefii cei mai crunţi”23. Deţinuţii trebuiau sa facă blocuri mari de ciment de aproximativ o tonă, pentru construcţia unui dig, iar totul se făcea manual: transportul sacilor de ciment, amestecarea cimentului cu lopata, transportarea cimentului în forme pe tărgi supraîncărcate24.

 

La colonia de la Midia, în luna martie 1952, deţinuţii munceau la ecluza care trebuia să facă legătura între Canal şi lacul Taşaul, iar pentru aceasta era nevoie să se sape o porţiune de plajă, care era de fapt o masă stâncoasă. Artificierii dinamitau peretele, deţinuţii spărgeau piatra şi o încărcau în vagoneţi, de unde era transportată la marginea lacului Taşaul şi descărcată, tot de deţinuţi. Norma era de trei vagoneţi pe zi. Infiltraţiile de apă făceau ca deţinuţii să muncească 12 ore pe zi cu picioarele în apa rece de 3-4ºC. Se muncea continuu, schimburile alternând de la 8 dimineaţa la 8 seara şi de la 8 seara la 8 dimineaţa.

 

Colonia de muncă Km 31 era considerată unitate de pedeapsă, aici lucrând împreună deţinuţi politici, frontierişti şi cei de drept comun. Un fost deţinut politic descrie în memoriile sale atmosfera din această colonie: „Munca era deosebit de grea. Trebuia să intri în mocirlă până la genunchi, câte o dată până la brâu, şi să smulgi papură, stuf, sălcii şi alte plante. Apoi se drena apa şi, în cele din urmă, se trecea la săparea Canalului. Încărcam vagonul cu rădăcini de plante, îl împingeam cam 400 m, apoi îl descărcam. Brigadierii şi supraveghetorii cu bâta în mâini ne ameninţau şi ne îndemnau la treabă. Intram în apă, şi din nou începeam să smulgem rădăcini şi să încărcăm vagonul. Aveam momente de totală rătăcire, gânduri de nimicire, de sinucidere. Seara, ajungeam la barăci morţi de oboseală, mâncam ce apucam, ne scoteam bocancii şi cădeam pe paturi îmbrăcaţi şi uzi. Dimineaţa, când venea deşteptarea, năuci de somn şi îngheţaţi de frig, cu ochii umflaţi de răceală, ne încălţam cu obielele şi bocancii uzi, beam cafeaua sau ceaiul, ne încolonam şi aşteptam la poartă ca să fim număraţi. După numărare, plecam cu cântec la locul de muncă”25. Peninsula, numită şi Valea Neagră, situată la 20 km de Midia, era specializată în munca la carierele de piatră, iar deţinuţii trebuiau să scoată blocuri enorme pentru diguri, piatra fiind spartă cu ciocanul şi cărată manual la vagoane, pentru a fi folosită pentru susţinerea liniilor ferate şi a drumurilor din lagăre. Această muncă era foarte dură, aici fiind trimişi deţinuţii cu pedepse mari.

 

Coloniile de muncă de la Canal era conduse de un comandant, secondat de un adjunct, în timp ce ofiţerul operativ, însărcinat cu activitatea informativă din colonie, conducea un birou special, format din câţiva ofiţeri şi un număr semnificativ de informatori, prin intermediul cărora ştia tot ce se întâmplă în colonie. Paza era asigurată de militari în termen, iar coloniile erau înconjurate de garduri duble de sârmă ghimpată, înalte de 3-4 metri de-a lungul cărora erau miradoare cu soldaţi înarmaţi cu puşti mitralieră, ce aveau ordin să tragă după trei somaţii rapide: ,,Lagărul era înconjurat de o dublă reţea de sârmă ghimpată, înaltă de 3-4 metri, de-a lungul căreia erau miradoare din care, cu puştile mitralieră în poziţie de tragere, soldaţii supravegheau toate mişcările deţinuţilor. Era strict interzis să te apropii la mai puţin trei-patru metri de această reţea, sub ameninţarea deschiderii focului armelor automate din miradoare. Cel care făcea imprudenţa să intre în această zonă foarte vag delimitată era

 

21 Un fost deţinut politic de la Canal nota în memoriile sale: ,,La Poarta Albă ca să mutăm 1 km de cale ferată la o distanţă de 200 m, desfăceam calea ferată în 10 tronsoane de câte 100 m. Între două traverse intra câte un om şi, astfel, 100 de oameni se înşirau între cele 2 şine. La comanda brigadierului ridicam cu toată puterea. Fiecare dintre noi trebuia să se angajeze cu maximum de efort pentru a disloca calea ferată. Dacă nu reuşeam, foloseam ranga sau lomul [rangă de oţel folosită în operaţiile de aşezare a şinelor de cale ferată]. După ce o dislocam, toţi cei 100 intram între traverse, prindeam fiecare cu nădejde şi, la comandă, ridicam şi porneam spre locul unde trebuia să o montăm”; Gheorghe Bâgu, Mărturisiri din întuneric, Bucureşti, Editura Tehnică, 1993, p. 135

22 În timpul anchetei privind abuzurile din coloniile de muncă de la Canal, un fost deţinut de la Capu Midia a declarat: ,,Bolnavi cu răni grave, slăbiţi în ultimul hal, astfel că nu mai rămăsese decât scheletul de ei erau trimişi în cârji la lucru. Au fost cazuri când au venit de pe şantier deţinuţi morţi de frig sau în agonie”; ACNSAS, fond D, dosar 19, vol. 6, f. 34.

23 Constantin Cesianu, Salvat din infern, traducere de Maria Alexe, Bucureşti, Editura Humanitas, 1992, pp. 309-310.

24 Ibidem, p. 170.

25 Gheorghe Bâgu, op. cit., p. 132.

 

Citeste si articolele:

 

Analiza dictaturii comuniste (L)

Disidenţi români celebri (I)

Analiza dictaturii comuniste (XLIX)

Analiza dictaturii comuniste (XLVIII)

Analiza dictaturii comuniste (XLVII)

 

 

 

 

/////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

Guvernul Grivco şi protecţia mafioţilor din Republica România

 

Cea mai proastă poantă a anului 2012 este tocmai Guvernul Po(a)nta. Pontănacul, odată ajuns în funcţie, a început protecţia mafioţilor ce au furat la greu în România. Cum statul sunt ei, securişti + comunişti + liberali, urmează, probabil, ca DNA-ul să fie redus la tăcere, atunci când încearcă să ancheteze cazurile de corupţie ale camarilei pesedisto-liberale. Şi cine să reacţioneze? ‘Boborului’ votant de pesedişti îi poţi vinde gogoşi, oricum nu gândeşte, iar celor care mai iau atitudine le aduci argumentul suprem: Avem majoritate, băi popor, ne doare-n paişpe de ce aţi votat în 2009, la Referendum. Dar haideţi să vedem cum este scăpat Bombonel de probleme, de către Pontănac.

 

La patru zile dupa ce a fost numit in functie, Constantin Grajdan, seful Inspectoratului de Stat in Constructii, a semnat o adresa prin care institutia se retrage ca parte civila din dosarul de coruptie al lui Adrian Nastase

 

Seful Inspectoratului de Stat in Constructii, Constantin Adrian Balaban Grajdan, a semnat pe 22 mai (la patru zile dupa numire in functie) o adresa prin care inspectoraul a renuntat la calitatea de parte civila in dosarul de coruptie Adrian Nastase-Trofeul Calitatii. Prin aceasta adresa, ISC practic renunta la recuperera sumei de 64.813.844.913 lei vechi prejudiciu constatat de procurorii DNA in rechizitoriu. Constantin Grajdan isi motiveaza decizia pe baza unui raport de expertiza contabila care a stabilit ca in dosarul Trofeul Calitatii nu s-a constatat nici un prejudiciu. Acest raport a fost administrat in instanta inca din 2011. Inspectoratul de Stat in Constructii s-a constituit parte civila inca din anul 2008, iar judecatorii care au judecat dosarul pe fond au constatat ca ISC s-a constituit ca parte civila si in faza de judecare a procesului. (Sursa)

 

Este momentul să aflați (și să înțelegeți) cu subiect și cu predicat de ce a căzut Guvernul Mihai Răzvan Ungureanu (dacă cumva vă făceați alte iluzii): ca Adrian Năstase și Dan Voiculescu să scape de zeghe. Și, pe lângă ei, întreaga gașcă a celor care profită de România sub sigla Uniunii Suspine și Lamentații (inclusiv parlamentarii refugiați din calea Justiției în această uniune politică). Parlamentarii puterii au fost cumpărați la bucată, ca la oborul de vite – cu prețul afișat -, și cei doi penali, Nepotul Mătușii Tamara și Turnătorul Propriei Familii FELIX, au fost cei care au dat acesti bani. Nici nu dădeau de la ei, ci din ceea ce au furat, cu osârdie, din vistieria României. Își plătesc liniștea și libertatea cu banii furați din buzunarele noastre…

 

După cum vedeți, premierul lor personal, Victor Ponta, acționează pe față pentru a da un semnal celor cinci judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție că Uniunea Soluții Lipsă este dispusă să calce în picioare până și Constituția, pentru a-i salva pe cei doi – implicit și pe ceilalți. Sunt disperați să ajungă la șunca din fasole și au impresia că prostesc pe toată lumea cu obrăznicia și ilegalitățile pe care le comit. Practic asistăm la o nouă lovitură de stat dată prin voința câtorva care își arogă calitatea de a se numi reprezentanți ai poporului. Banii au fost cei care le-au cumpărat această reprezentare, nu votul popular. Ce dovadă mai bună vreți decât faptul că au ajuns să sfideze suveranitatea celor care au votat și au anulat oficial rezultatele referendumului care prevedea reducerea numărului de parlamentari la 300? Sau faptul că contestă votul suveran a 4,5 milioane de români clamând pe toate gardurile că președintele Traian Băsescu nu reprezintă pe nimeni… Și o zic asta niște indivizi care nici măcar în colegiul lor nu au majoritatea, fiind parașutați în Parlament de pe locurile 2 și 3 de către o lege calpă izvorâtă tot din propria lor voință. Și tot prin propria lor voință, fără mandat din partea poporului suveran, vor să forțeze Constituția, să închidă gura Curții Constituționale, limitându-i atribuțiile, și vor să schimbe Legea referendumului, să le fie lor la îndemână să-l suspende pe președinte. Le-a dat Turnătorul Propriei Familii FELIX termene: 30 de zile să-și dea Traian Băsecu demisia, dacă nu, în 60 de zile trebuie suspendat.

 

Pe scurt, nemenicia făcută pe față de către Premierul GRIVCO constă în următoarele fapte (toate făcute în scopul favorizării infractorului Adrian Năstase): imediat ce a fost numit premier, a trecut în propria subordine Inspectoratul de Stat în Construcții. După care a schimbat conducerea și și-a numit propriul om (exact cum l-a numit Năstase pe Melinescu să poată îngropa dosarul Mătușii Tamara – ceea ce s-a și întâmplat). Omul numit de către Ponta într-o vineri (iată cum se întorc lucrurile rotund: putem și noi să nu credem în numirile de vineri seara!), luni de dimineață s-a dus la cremenal și a depus o hârtiuță prin care, de la sine putere, constată că, în dosarul Trofeul Calității în care se judecă recursul condamnatului la 2 ani cu executare Adrian Năstase, nu există prejudiciu, motiv pentru care instituția pe care individul o consideră propria moșie își retrage pretențiile civile.

 

De grăbiți ce sunt să încalece rapid Justiția, nici măcar nu au realizat că fițuica pe care a depus-o la dosar și prin care Inspectoratul de Stat în Construcții anunță, intempestiv, renunțarea la calitatea de parte civilă în dosarul Trofeul Calității intră în contradicție flagrantă cu o altă adresă pe care același ISC a depus-o la dosar la sfârșitul lunii aprilie, după condamnarea lui Adrian Năstase. Deci: acum o lună, ISC se considera parte civilă în dosar și constata că prejudiciul adus institutiei ar fi mai mare, undeva la 75 de miliarde, nu 64,8, cât a constatat instanța. Acolo unde trei judecători ai ICCJ constată (văd) un prejudiciu, trepădușul Infantilului Confirmat Che Gargara se uită și constată că nu e!!! (Sursa)

 

E oficial: Mafia e la guvernare. Guvernul intervine în stil mafiot în justiție. Ponta trebuie să-și dea demisia!

 

Să recapitulăm: una dintre primele decizii ale premierului Victor Ponta e să treacă Inspectoratul de Stat pentru Construcții din subordinea Ministerului Dezvoltării în subordinea guvernului și să schimbe conducerea, punînd în fruntea lui un pesedist. Pesedist care, la numai cîteva zile, inventează pe genunchi, pe ascuns, la el în birou, un document ilegal prin care îi dă o mînă de ajutor inculpatului Adrian Năstase în dosarul Trofeul Calității.

 

Guvernul Ponta reușește în 3 săptămîni de la învestire să fie deja unul dintre cele mai controversate și mai sinistre guverne post-decembriste: scandalurile Corina Dumitrescu, Mang, Liviu Pop, Marga, Balaban-Grăjdan, Consiliul European, Chevron, băieții deștepți din energie, numirea lui Corlățean la Justiție: ”procurorul care l-a acuzat pe Adrian Năstase ar trebui arestat”, numirea lui Daniel Constantin la Agricultură (minister care se judecă cu patronul politic, economic și în același timp creditorul noului ministru). Sînt curios cum vor reacționa ”presa liberă” și ”societatea civilă”.

 

Citeste si articolele:

 

Cât PSD a fost la putere s-au dat cele mai mari tunuri financiare din istoria României

USL eşti o mizerie

Comuniştii, făuritori de ‘democraţie’ în România

Cum au furat PSD-istii in Romania

Viata unui politist distrusa de un deputat PSD

 

 

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

Cât PSD a fost la putere s-au dat cele mai mari tunuri financiare din istoria României

 

În perioadele 1992-1996 şi 2000-2004, cât PSD a fost la putere, s-au dat cele mai mari ţepe din istoria României. Au fost privatizate fraudulos aproximativ 6.000 de întreprinderi, evaluate la 700 miliarde de euro. Cele 6.000 de întreprinderi au fost vândute cu aproximativ 70 miliarde de euro (10% din valoarea de piaţă). PE CELE 6.000 DE ÎNTREPRINDERI PRIVATIZATE FRAUDULOS S-AU ÎNCASAT, PÂNĂ ÎN MOMENTUL DE FAŢĂ, NUMAI 7 MILIARDE DE EURO (ADICĂ 1% DIN VALOAREA DE PIAŢĂ). Prin privatizarea ilegală a acestor întreprinderi s-au pierdut peste 6 milioane de locuri de muncă.

 

Opoziţia, scoasă din joc cu minerii

Mineriada din iunie ’90 este, de fapt, consecinţa unui şir de evenimente, fiecare de natură să pună o mare stavilă în calea trecerii la capitalism, şi nu poate fi judecată separat de ele atunci când se pun chinuitoarele între­bări care au însoţit tranziţia. Încă din primele luni ale anului, a existat suspiciunea că noua conducere provizorie instalată în 22 decembrie ’89, în frunte cu fostul comunist Ion Iliescu, in­ten­ţionează să-şi permanenti­ze­ze puterea. Proaspăt reînfiin­ţa­te­le partide istorice au organizat manifestaţii în Bucureşti, iar puterea, benefiicind şi de serviciile unei televiziuni publice aser­vite, a organizat contra­ma­ni­festaţii, la care au participat atât muncitori de la marile uzi­ne bucureştene, cât şi mineri aduşi din Valea Jiului. Au fost bătăi, arestări, devastări de spaţii, dar de mică amploare. Frontul Salvării Naţionale (FSN) a anunţat că va participa la alegerile din 20 mai, pe care tot el (printr-o structură, în care, de ochii lumii, a invitat şi opo­ziţia – Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională) le organiza. Aprilie 1990 a marchat debutul a ceea ce s-a numit „fe­no­menul Piaţa Universităţii“. Mii de oameni s-au strâns în piaţă (denumiţi de Iliescu „golani“), au demonstrat zi de zi împotriva neo-comunismului, balconul de la Universitate devenind o tribună a mesajelor anticomuniste la care a avut acces oricine. Poporul a decis însă altceva la 20 mai, zi care a rămas în istorie sub numele de „duminica orbului“: FSN a ieşit câş­ti­gă­tor cu aproape 70%, iar Ion Iliescu a devenit preşedinte cu 85%, în condiţiile unei par­ticipări masive la vot: aproape 90% din populaţia cu drept de vot.

Democraţia predată cu bastoanele minerilor

După mineriadele din 1990, venirea minerilor se perma­nen­ti­zează. Devine un fenomen. Se spune că era principala armă a lui Ion Iliescu pentru a face ordine cu mijloace neoficiale. Ur­mă­toarea mineriadă majoră avea să aibă loc la scurt timp: septembrie 1991. Acelaşi Miron Cozma, aceiaşi mineri din Valea Jiului. De data aceasta, „ortacii“ cer demiterea primului-mi­nistru, se spune că la indicaţia lui Ion Iliescu. După ce este atacată clădirea Guvernului în data de 26 septembrie, cabine­tul Petre Roman îşi dă demisia. Ultima mineriadă a avut loc în 1999, după arestarea lui Miron Cozma din 1997.

Caritas-ul, primul tun din istoria economică

A fost organizat de către compania „Caritas“ din Cluj-Napoca, fondată de către Ioan Stoica, un apropiat PSD, şi a fost lansat în anul 1991. Numele „Caritas“ aparţine, de drept, unei organizaţii de binefacere catolice, dar Ioan Stoica l-a preluat fără a cere vreo aprobare. Sistemul lui Stoica promitea restituirea, după trei luni, a unei sume de opt ori mai mari decât banii investiţi. Listele cu depu­nă­tori cărora le venise rândul la câştig erau publicate în cotidianul „Mesagerul transilvan“. Caritas-ul a atras un număr de 400.000 de deponenţi din întreaga ţară, care au investit 1.257 miliarde de lei (aproape 1 miliard USD) înainte de a da faliment la data de 14 august 1994, având o datorie de 450 milioane USD. Plăţile înceta­seră, de fapt, în octombrie 1993. Unii politicieni din PSD au retras mari sume înainte de pră­bu­şirea Caritas-ului. Sur­prin­zător a fost şi faptul că pu­te­rea politică de la acea vreme, cu Ion Iliescu în frunte, nu a făcut niciun demers pentru oprirea Caritas-ului.

FNI, al doilea Caritas

Fondul Naţional de Investiţii a fost înfiinţat în anul 1995, în baza O.G. nr. 24/1993, aprobată prin Legea nr. 83/1994. Înfiin­ţa­rea acestui fond deschis de in­vestiţii – fond mutual -, precum şi a societăţii de administrare S.C. „SOV INVEST“ S.A., a fost avizată fără niciun fel de menţiuni de restricţie a duratei de valabilitate, de către C.N.V.M. – forul competent – prin Deciziile nr. 159/15.09.1995 şi nr. 157/15.09.1995. FNI, în spatele căruia s-a aflat Sorin Ovidiu Vântu, a dus la 300.000 de păgubiţi cu peste 300 de mi­lioane de dolari. Pe 6 martie 2003, directorul SRI, Radu Ti­mofte, referindu-se la cazul FNI, afirma în plenul Parlamentului: „Cetăţenii, societatea şi chiar instituţii ale statului au fost victimele unei mari ma­nipu­lări puse la cale de «escroci de geniu», din conducerea şi com­punerea reţelelor crimei or­ganizate internaţionale, care mai sunt încă în umbră, fiindcă cei scoşi în faţă nu sunt decât nişte pioni. (…) Artizanii escrocheriei nu au plecat, au fost întotdeauna peste graniţă. Au fost şi pioni pe teritoriul Ro­mâniei. Vă asigur că s-a ştiut totul în legătură cu FNI“.

Devalizarea Bancorex de către mafia politică

Banca Română de Comerţ Exterior a fost înfiinţată ca ban­că specializată pe opera­ţiu­nile cu străinătatea, desprinsă din Departamentul de Relaţii Ex­terne al Băncii Naţionale a Re­publicii Socialiste România. În 1995, numele BRCE este înlocuit cu „Bancorex“, din raţi­uni de marketing. În 1996 de­ţinea cir­ca 60% din opera­ţiu­nile de co­merţ exterior ale României şi era foarte activă în domeniul im­porturilor de energie. Bancorex s-a aflat în centrul unui pu­ter­nic scandal politico-financiar, cauzat de politica de­f­ec­tu­oasă a băncii şi acordarea de cre­dite pe criterii politice. A avut loc aşa-zisa „devalizare“ a băn­cii. Niciodată cei care au luat bani nu au fost judecaţi pen­tru acest lucru. Românii au plătit aproximativ două miliar­de de do­lari, bani de care au be­ne­ficiat prietenii politici ai PSD printre care Fathi Taher, Costel Bobic, Viorel Popa (Cibela Gro­up) şi Gheorghe Florea Bragadiru.

2000-2004 – România, ajunsă pe mâna baronilor PSD

Pe vremea guvernării PSD, Ion Iliescu – preşedinte şi Adrian Năstase – premier, România ajunge pe mâna baronilor locali ai PSD. Încep să se construiască marile averi de sute de milioane de dolari, bani făcuţi în majoritatea cazurilor din afaceri cu statul. Marian Oprişan (Vrancea), familia Sechelariu (Ba­cău), Radu Mazăre (Constanţa), Ioan Niculae (Teleorman), Ioan Neculaie (Braşov), Fraţii Cristescu (Timişoara), Gheorghe Bo­sânceanu (Constanţa), Dinel Stai­cu (Craiova), Corneliu Iacu­bov (Bacău) sunt doar câteva exem­ple. Aceşti oameni sunt aju­taţi de Hrebenciuc, Coz­mân­că, Şerban Mihăilescu (Miky Şpa­gă) sau Ristea Priboi, oameni din anturajul lui Adrian Năs­tase.

Privatizarea Sidex Galaţi

Oţelul a fost una dintre cele mai rentabile afaceri din România. Sidex a fost căpuşat în sistem Petrom şi adus în situaţia de a pierde 1 milion de dolari pe zi. În aceste condiţii, a fost vândut pe nimic (25 de milioane de dolari!) lui Mittal Steel Galaţi pe relaţia Năstase – Anglia. După patru ani de la privatizare, Mittal Steel Galaţi a devenit cea mai mare companie privată din România. Cifra de afaceri a combinatului a atins 2,1 miliarde de dolari în 2004. Afacerile Ispat Sidex au crescut în fiecare an – de la 880 de mi­lioane de dolari în 2001, la 1,28 miliarde de dolari în 2003 şi la 2,1 miliarde de dolari în 2004. Am aflat şi preţul real la care ar fi trebuit vândut Sidex: un miliard de dolari!!!

Privatizarea Petromidia – Dinu Patriciu

În 2001 s-a realizat o altă pri­vatizare răsunătoare: Comple­xul Petrochimic Midia-Năvo­dari, devenit SC Petromidia SA (simbol RRC), a fost vândut lui Dinu Patriciu, după ce tot el încercase preluarea companiei câţiva ani mai devreme. Pe vremea PSD s-a dat perla Ro­mâ­niei unui liberal, iar Guvernul Adrian Năstase a dat HG 118/2003 prin care datoriile de 600 de milioane de dolari erau reeşalonate pe o perioadă de 7 ani! Aşa a devenit Dinu Patriciu multimiliardar, iar bugetul Ro­mâniei a sărăcit cu sute de mi­lioane de dolari.

Dan Ioan Popescu – Retehnologizarea Porţilor de Fier

Tot pe vremea PSD se coace prima afacere de peste un miliard de dolari: retehnologizarea Porţilor de Fier. Ce au făcut iugoslavii cu 100 de milioane de dolari, românii reuşesc să facă cu peste un miliard de dolari, cea mai mare afacere din România până în 2004. În centrul afacerii se găseşte un mare nume al PSD: Dan Ioan Popescu, fost ministru al Economiei şi Comerţului, care a fost anche­tat pentru neconcordanţe în privinţa averii.

Vânzarea Petrom

Privatizarea SNP Petrom SA a fost o greşeală economică gra­vă, pentru că a fost o decizie pur politică, care a surclasat da­tele eco­nomice. Specialiştii în petrol şi gaze au analizat toate aspec­tele celei mai importante pri­va­tizări a anului 2004 şi au ajuns la concluzia că, fiind folo­sită în scopuri politice, statul a fost păgubit într-un singur an după privatizare cu mai mult de 4 mili­arde de euro. La data priva­tizării, SNP Petrom SA avea ca obiect de activitate, în principal, exploatarea zăcă­min­telor de petrol şi gaze naturale de pe uscat şi din platoul continental al Mării Negre, rafinarea şi prelucrarea ţiţeiului, transportul şi comercializarea produselor pe­tro­liere, comercializarea gaze­lor, importul şi exportul de ţiţei, produse petroliere, utilaje, echipamente şi tehnologii specifice. SNP Petrom SA, anterior priva­tizării, se definea ca unul dintre cei mai importanţi producători de petrol şi gaze din Europa Centrală şi de Est, singurul producător de ţiţei din România, neavând concurent în acest do­meniu, şi cel de-al doilea pro­ducător de gaze naturale, cu o producţie în 2003 de 6,129 miliarde metri cubi şi o cotă de 34% la furnizare. În studiul de piaţă realizat pentru privatizarea Pe­trom, în mai 2003, consultantul tehnic, Jacobs Consultancy, anu­nţa Ministerul Industriei că a identificat rezerve de 128 mi­li­oane de tone echivalent petrol, plus 16 milioane de tone petrol în Kazahstan, din concesionare. Niciuna nu fusese exploatată. Din datele contabile înainte de privatizare consemnăm activul net de 62.373.020.622 mii de lei şi profitul net de 2.282.082.505 mii de lei. Conform contractului de privatizare, OMV a plătit statului român suma de 668,815 milioane de euro pentru 33,34% din pachetul de acţiuni, iar compania Petrom a intrat pe mâinile austriecilor de la OMV la un preţ subevaluat cu aproape 50% din cauza estimărilor făcute de consultanţii care au ana­lizat rezervele de ţiţei ale Pe­trom. Banca elveţiană Credit Suisse First Boston şi cea olandeză ING au evaluat rezer­vele companiei române cu un preţ maxim de 22 de dolari pe baril până în 2012. În momentul semnării contractului de privatizare – la aproximativ 1 an după evaluarea iniţială -, preţul ţiţe­iu­lui ajunsese deja la 35 de do­lari pe baril, iar prognozele indicau încă de mai demult o ascen­siune de durată a pre­ţu­rilor combustibililor. La preţul de 22 de dolari pe barilul Brent, divizia de extracţie şi exploatare a Petrom a fost evaluată de consultanţi la 1,7 miliarde de do­lari, valoare ce corespunde ac­tivului net menţionat, iar în­tregul Petrom la 2,8 miliarde de dolari. Dar, în evaluarea făcută pentru Guvern, acelaşi consultant preciza că „o variaţie de 2 dolari în preţul petrolului Brent conduce la o schimbare de 700 de milioane de dolari în valoa­rea companiei“. Responsabili de privatizarea SNP: Adrian Năs­tase şi Dan Ioan Popescu. Este afacerea din care România a pierdut cei mai mulţi bani.

(https://www.exploziv-news.ro/special/335-remember-cat-psd-a-fost-la-putere-s-au-dat-cele-mai-mari-tunuri-din-istoria-romaniei-.html)

 

Citeste si articolele:

 

USL eşti o mizerie

Comuniştii, făuritori de ‘democraţie’ în România

Cum au furat PSD-istii in Romania

Viata unui politist distrusa de un deputat PSD

Cine este Victor Ponta

 

 

///////////////////////////////////////////

Comuniştii, făuritori de ‘democraţie’ în România

 

Acsinte GasparLa vârsta la care mulţi dintre noi erau banali ingineri, prozaici doctori sau plictisitori profesori, Acsinte Gaspar era consilier de stat, seful sectorului juridic al Consiliului de Stat al RSR. Principala sarcină cu care a fost învrednicit vreme de 24 de ani, începând de la sfârşitul erei Dej, până la finele Epocii de Aur, a fost aceea de a pregăti pentru avizare decretele tovarăşului Nicolae Ceauşescu.

 

Încercaţi să faceti un exerciţiu minimal de imaginaţie şi căutaţi să vă puneţi în pielea acestui ilustru dregător: vă daţi seama câte secrete de stat i s-au răsfirat printre degete, realizaţi câtă încredere a câştigat în ochii autorităţii de stat, bănuiţi câtă stimă a primit din partea celor care au emanat în decembrie ’89, pentru a duce mai departe ştafeta idealurilor României libere, indivizibile, suverane şi unitare? Pare cel mai firesc gest, ca noua autoritate martelată pe baricada de la Universitate să-l fi luat cu ea aproape pe sus, aproape cu forţa, pentru a-l însărcina cu demnitatea de şef de sector la Consiliul Frontului Salvării Naţionale. Ce este, în fond, acest Front de Salvare? Este asigurarea că trecutul oamenilor din prezent va fi salvat, pentru a nu-şi rata viitorul.

 

România nu ar fi ajuns niciodată la extraordinarele ‘performanţe’ de astăzi fără oamenii ce aparţin trecutului, fără sacrificiul personal al unor ‘titani’ ai scenei publice, precum Ion Iliescu. Ei au asigurat, prin apartenenţa la Partidul Comunist Român, trecerea fără traume şi hurducături de la alimentaţia raţională la consumerismul multilateral dezvoltat, de la economia socialistă la competitiva economie subterană de astăzi. În acest ansamblu sofisticat de relaţii interumane şi interinstituţionale, Acsinte Gaspar este o piesă de o însemnătate deosebită.

 

Numirea lui în 2004 (de către PSD, cu un mandat de 9 ani – n.m.) ca judecător la Curtea Constituţională este garantul continuităţii acestei instituţii esenţiale a statului nostru. Rolul lui Gaspar se vede când ceilalţi nu observă nimic. Gaspar a judecat la Curte excepţia ridicată de cuscrul său Gheorghe Diaconescu. Diaconescu este avocatul lui Adrian Năstase în dosarul ‘Zambaccian’ (era în 2010 – n.m.), este decanul Facultăţii de Drept a Universităţii ‘Spiru Haret’, este fost prim-adjunct al procurorului general al României comuniste şi este părintele unei codane care s-a luat cu odrasla lui Acsinte Gaspar. Aceste cumetrii subtile ne transmit, la rândul lor, liniştitorul sentiment că trecutul nu se va termina niciodată. (Academia Caţavencu)

 

Citeste si articolele:

 

Cum au furat PSD-istii in Romania

Viata unui politist distrusa de un deputat PSD

Cine este Victor Ponta

Cum manipulau pesediştii opinia publică folosind TVR-ul

Al treilea Reich bolşevic

 

 

///////////////////////////

 

Le Monde: Oameni legati de fostul regim comunist conduc si astazi Romania

 

Alina Neagu • HotNews.ro

Sunt peste tot: in Parlament, in presa, in administratie. Au fost informatori, au scris rapoarte, sau, mai rau, au facut parte din aparatul de represiune. „Am identificat peste 400 de suspecti de tortura si asasinate. Niciunul nu a fost pedepsit. In Romania, condamnarea comunismului a fost folosita doar prin prisma ratiunilor politice”, explica, in Le Monde, istoricul Marius Oprea, care conduce Institutul de Cercetare a Crimelor Comunismului. Ziarul francez publica, sub titlul „Otrava din vene”, un amplu articol despre teroarea din epoca Ceausescu, condamnarea comunismului si oameni suspectati de legaturi cu fostul regim, care conduc si astazi destinele tarii.

 

Metastazele fostului regim comunist au fost, in Romania, de o anvergura incomparabila in Europa, in afara celebrului Stasi est-german. Securitatea a patruns pana in fiecare element al societatii, sprijinindu-se pe informatori zelosi sau pur si simplu constransi (al caror numar este estimat la cateva sute de mii).

 

 

Le Monde scrie ca, cu Nicolae Ceausescu, autoproclamat „Geniul Carpatilor”, teroarea in Romania a devenit invizibila, dar prezenta peste tot: in total, 10.000 de persoane au fost executate in perioada comunista, fara niciun fel de proces.

 

„Experienta totalitara a Romaniei in acea perioada a fost unica”, explica, in Le Monde, Vladimir Tismaneanu, cel care a condus Comisia prezidentiala pentru studierea comunismului, in 2006. „Ceausescu a conceput Securitatea ca pe garda sa pretoriana, politia sa secreta, nesubordonata Moscovei”.

 

Povestea unui disident: Am aflat, dupa moartea sotiei mele, ca m-a turnat la Securitate

Vasile Gavrilescu, pe atunci un tanar electrician de 20 de ani, arestat pentru 22 de ani la venirea comunismului in Romania, dupa ce pusese bazele unei retele clandestine, le-a povestit jurnalistilor francezi experienta sa din temnita: „Am avut posibilitatea de a beneficia de o educatie frumoasa in inchisoare, unde am cunoscut fosti ministri, aristocrati, intelectuali, oameni veniti de la Sorbona sau Oxford”.

 

 

Iesit din inchisoare in 1964, a continuat sa fie hartuit de ofiterii Securitatii, care i-au facut viata imposibila. A incercat sa fuga din tara, traversand Dunarea, insa a fost prins pe malul iugoslav si predat autoritatilor romane contra unui vagon de sare, sfarsind prin a suferi a doua condamnare, de data aceasta pentru 7 ani.

 

La iesirea din inchisoare, isi cunoaste fiica nascuta la putin timp dupa ce fusese inchis si incepe sa scrie, pentru a se elibera de ura fata de regim.

 

In noiembrie 1972, ofiterii Securitatii ii perchezitioneaza apartamentul si gasesc manuscrisele ascunse pe fundul dublu al unui sertar, pentru ca, in 1985, dupa ce ii este retrasa cetatenia romana, sa se mute la Paris, impreuna cu sotia Aurora si cei doi copii.

 

 

Dupa Revolutie si moartea sotiei sale, in 1991, revine in Romania, unde, dupa ani de solicitari, reuseste sa isi vada dosarul de la Securitate, insumand 22 de volume si are un nou soc:

 

„Niciun adjectiv, nicio metafora nu poate descrie cu precizie ce a simtit Vasile Gavrilescu in acea zi. Dupa doar o jumatate de ora de rasfoit acel dosar, scriitorul a primit lovitura in plin: Aurora, sotia sa, semnase un angajament cu Securitatea in 1961, in timpul detentiei sale. Dupa eliberarea lui Vasile Gavrilescu din inchisoare, sotia sa a informat constant Securitatea in legatura cu deplasarile, scrierile si chiar gandurile si intentiile lui Vasile Gavrilescu”, scriu ziaristii francezi.

 

„Nu pot ierta si nu pot uita asta. Din fericire, sotia mea murise deja cand am aflat lucrurile astea”, a marturist Vasile Gavrilescu. Dosarul conţinea lista a 43 de persoane – prieteni, cunoştinţe, colegi si vecini ai lui Vasile Gavrilescu: „Toata lumea din jurul meu colabora, iar eu eram ca un peste in acvariu”, spune acum Vasile Gavrilescu.

 

El a publicat 17 carti, unele autobiografice, iar altele de poezie, pentru a descrie natura malefica a fostului „sistem tortionar”.

 

Iliescu, vechi cadru al Partidului Comunist, ales presedinte dupa Revolutie

Dupa Revolutie, scrie Le Monde, puterea i-a revenit unui vechi cadru al Partidului Comunist, Ion Iliescu, ales presedinte intre 1990 si 1996, dar si intre 2000 si 2004. „Iliescu nu a mers pe transparenta privind crimele fostului regim, ci a vrut ca acestea sa fie uitate. Fara a tine vreun discurs nostalgic, el a vrut pur si simplu sa intoarca aceasta pagina, sa o arda”, noteaza Le Monde.

 

„El poarta o mare responsabilitate. Nu avea niciun interes sa deschida Cutia Pandorei”, explica Alexandru Gussi, istoric si consilier al actualului presedinte, Traian Basescu. „Din contra, Iliescu sustinea ideea unei democratii originale, care sa se bazeze pe liniste”.

 

Crimele comunismului, in dezbatere publica abia dupa 10 ani de la Revolutie

Dupa 10 ani de tacere, trecutul s-a impus, in cele din urma, in dezbaterea publica. In 1999 a fost creat Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii, care nu a obtinut, insa, si dreptul de a gestiona integral arhivele fostei Securitati, ce fusesera incredintate Serviciului Roman de Informatii.

 

Traian Basescu, ales presedinte in 2004, a luat doua decizii majore: a creat Comisia prezidentiala pentru studierea dictaturii comuniste, coordonata de Vladimir Tismaneanu, care a elaborat un raport de 800 de pagini despre crimele comunismului. In 2006, raportul a fost prezentat in Parlament, pentru condamnarea crimelor comunismului, aminteste Le Monde.

 

Ulterior, arhivele fostei Securitati au fost transferate la CNSAS, si asa au iesit la iveala primele nume de fosti colaboratori, ajunsi sa conduca astazi destinele Romaniei.

 

 

Ziarul francez aminteste de rasunatorul scandal in care a fost implicata Mona Musca, fost ministru al Culturii, acuzata ca ar fi colaborat cu Securitatea, oferind informatii despre studentii straini, carora le preda la Universitatea din Timisoara.

 

Comunismul, condamnat doar de forma in Romania

Intarzierea enorma si lipsa dorintei de a deschide arhivele fostei securitati este explicata de continuitatea acelorasi persoane din fostul regim la conducerea Romaniei, dupa Revolutia din decembrie 1989, conchide Le Monde.

 

Oamenii acestia sunt in Parlament, in presa si in administratie. Au fost informatori, au scris rapoarte sau, mai rau, au facut parte din aparatul de represiune, scriu ziaristii francezi. „Am identificat peste 400 de suspecti de tortura si asasinate”, explica istoricul Marius Oprea, care conduce Institutul de Cercetare a Crimelor Comunismului. „Niciunul nu a fost pedepsit. Condamnarea comunismului a fost folosita doar prin prisma ratiunilor politice”.

 

Dan Voiculescu: Nu ne intereseaza trecutul

Articolul din Le Monde se incheie cu o referire la Dan Voiculescu, „om de afaceri si politician, unul dintre cele mai controversate personaje ale Romaniei”. Proprietarul mai multor posturi de televiziune, personaj foarte bogat si influent, el a facut obiectul unei anchete a Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii, insa a contestat in instanta verdictul de colaborare cu fosta Securitate dat de CNSAS.

 

Contactat de Le Monde, atasatul de presa al lui Dan Voiculescu a oferit un raspuns concis: „Subiectul nu ne intereseaza, nu corespunde strategiei noastre. Trecutul nu ne intereseaza, nu e preocuparea noastra”.

 

https://www.hotnews.ro/stiri-politic-6394982-monde-oameni-legati-fostul-regim-comunist-conduc-astazi-romania.htm

 

 

///////////////////////////////////////////

 

Ghiveciul propagandistic comunist, iluzia libertăţii şi „şopârlele“ studenţeşti

 

 Comunismul in România

 

Autor: Călin Hentea

 

Principalul produs instituţional al „Tezelor din iulie“ (1971) ale lui Nicolae Ceauşescu a fost Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste, succesor en titre al Comitetului de Stat pentru Artă şi Cultură condus vreme de şase ani de arhitectul Pompiliu Macovei. Micuţa liberalizare culturală murise. Trăiască marele realism socialist-ceauşist. 

 

În volumul dedicat postum lui Marin Preda, Timpul n-a mai avut răbdare (Editura Cartea Românească, 1981), Adrian Păunescu mai adăuga o piatră la edificiul megalomaniei sale şi la cultul personalităţii lui Ceauşescu, povestind cum, pe la începutul anilor ’70, marele scriitor „stângaci când era vorba să ceară ceva“, i-a declarat, în prezenţa sa, „omului din a cărui conştiinţă şi faptă s-au nutrit multe dintre atributele măreţiei româneşti“:„Dacă introduceţi realismul socialist, eu mă sinucid!“. Potrivit aceluiaşi Adrian Păunescu, „au urmat nişte ani de libertate adevărată şi de mare cultură naţională“. Potrivit „Raportului Tismăneanu“ din 2006, „nu au mai existat creaţii artistice sau culturale lipsite de mesaj «revoluţionar»“. Fiecare operă, fiecare eveniment cultural, ansamblul activităţilor editoriale, învăţământul literar sau artistic erau subordonate imperativelor propagandei, orice manifestare de acest tip concurând în mod necesar la crearea „omului nou“.

 

  

 

 

Nou-creatul consiliu şi cenzura centralizată

 

Pe scurt, povestea culturii instituţionale din Epoca de aur a fost următoarea:În septembrie 1971, prin Decretul 301 al Consiliului de Stat, a fost înfiinţat Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste-CCES, care a avut drept structuri subordonate locale comitetele de cultură şi educaţie socialistă la nivel de judeţe, municipii şi oraşe. În noiembrie 1977, Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste a fost reorganizat potrivit hotărârilor Plenarei CC al PCR din 28-29 iunie 1977, tot în baza unui Decret al Consiliului de Stat (nr. 442). Simultan aproape, în decembrie 1977, a fost emis şi setul de decizii privind desfiinţarea Comitetului de Stat pentru Presă şi Tipărituri (Decretul 472), modificarea Legii presei (Decretul 471), reorganizarea Radioteleviziunii Române (Decretul 473) şi a Agenţiei Române de Presă, Agerpres (Decretul 474).

 

Toate aceste decizii legislative au avut drept obiectiv comun întărirea controlului de partid, concomitent cu subordonarea politică şi cenzura ideologică în scop propagandistic a principalelor instituţii de comunicare în masă şi cultură. Atributele cenzurii centralizate exercitate de fostul Comitet de Stat pentru Presă şi Tipărituri erau repartizate discret, dar eficient, CCES, Agerpres, Ministerului de Interne, Radioteleviziunii şi celorlalte redacţii jurnalistice sau editoriale. Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste a avut din 1971 şi până în 1989 trei preşedinţi:Dumitru Popescu, poreclit „Dumnezeu“ (15 septembrie 1971-8 noiembrie 1976), Miu Dobrescu (9 noiembrie 1976-28 august 1979) şi Suzana Gâdea, poreclită „Suzănica“ (29 august 1979-22 decembrie 1989), care erau în acelaşi timp şi membri ai Consiliului de Miniştri. 

„Epoca de glorii“,  celebrată grandios la ediţia din 1986 a festivalului

 

În fond, cine a fost acest Consiliu al Culturii şi Educaţiei Socialiste? Potrivit legii, CCES era subordonat nemijlocit în primul rând Comitetului Central al PCR (prin Comisia ideologică a acestuia) şi abia apoi Consiliului de Miniştri, deoarece, aşa cum se preciza în expunerea de motive a Decretului 301 din 1971, „educarea omului nou, profund devotat cauzei socialismului şi comunismului (…) cere desfăşurarea unei vaste activităţi politice şi cultural-educative, dirijarea într-o unică direcţie şi folosirea eficientă a tuturor mijloacelor de influenţare a conştiinţei de care dispune societatea noastră socialistă“. Principala sarcină a acestui minister al culturii ceauşiste era aceea de a iniţia „acţiuni menite să stimuleze creaţia în domeniul literaturii şi artelor, promovând operele literare, cinematografice, teatrale, muzicale şi plastice care, animate de spirit militant, răspund intereselor poporului, societăţii socialiste“, organizând şi controlând „activitatea consacrată îndeplinirii hotărârilor de partid şi de stat privind domeniul culturii pe întreg teritoriul ţării“.

 

Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste înghite tot

 

Încă din 1971, CCES dispunea nu numai de toate aşezămintele de cultură (cluburi, case de cultură, cămine culturale, biblioteci), dar şi de Centrul Naţional al Cinematografiei (ulterior, Centrala Româniafilm), Centrala cărţii (ulterior, Centrala editorială), Centrala industriei poligrafice, Direcţia monumentelor istorice şi de artă. După reorganizarea din 1977, CCES a înghiţit prin lege şi Muzeul de Artă al RSR, Muzeul Satului, Muzeul de Artă Populară, Muzeul de Istorie al RSR, precum şi Direcţia Patrimoniului Cultural Naţional. Practic, sub controlul şi îndrumarea directă a CCES se aflau repertoriile teatrelor, orientarea ideologică şi artistică a filmelor, planurile editoriale şi producţia de carte, precum şi activitatea „tuturor publicaţiilor culturale, literar-artistice, pentru ca acestea să acţioneze ca mijloace eficiente de promovare a filozofiei materialist dialectice şi istorice a politicii Partidului Comunist Român“. Angoasa subconştientă faţă de autoritate a creatorilor de orice gen, cu alte cuvinte obsesia nemărturisită a autocenzurii, s-a datorat tocmai activităţii CCES care, potrivit articolului 4 din Decretul 442 din 1977, putea controla prin sondaj, după apariţie, publicaţiile şi tipăriturile, pentru a stabili dacă a fost respectată Constituţia socialistă, Legea Apărării Secretului de Stat sau mai ales prevederile restrictive din art. 88 din Legea Presei, în condiţiile în care evaluările şi verdictele conform acestui articol erau arbitrare, subiective şi aleatorii.

 

Dumitru Popescu

 

În 1977, CCES a mai primit o atribuţie esenţială din punct de vedere al ideologiei şi propagandei comuniste, şi anume, organizarea şi asigurarea desfăşurării sub egida Frontului Unităţii Socialiste a Festivalului naţional al educaţiei şi culturii socialiste „Cîntarea României“, amplă manifestare educativă, politico-ideologică, cultural-artistică de creaţie şi interpretare. Oficial, ideea Festivalului naţional „Cîntarea României“ a fost lansată la primul Congres al Educaţiei Politice şi Culturii Socialiste, desfăşurat la Bucureşti între 2 şi 4 iunie 1976, fiind prezentată drept „o acţiune de masă de importanţă deosebită pentru dezvoltarea mişcării artistice, angajarea oamenilor muncii atât în calitate de creatori, cât şi de beneficiari ai actului de cultură, pentru educarea politică, patriotică şi revoluţionară a întregului popor“. În almanahul „Scânteia“ din 1977 a fost dat publicităţii „Regulamentul cadru“ al festivalului şi ierarhia etapelor de desfăşurare:etapa de masă, urmată de cea judeţeană sau de sector bucureştean, o etapă interjudeţeană şi, în final, etapa republicană prevăzută pentru luna mai 1977.

 

Imediat după lansarea festivalului, la 30 octombrie 1976, Nicolae Ceauşescu a ţinut să detalieze profilul ideologic al acestei acţiuni, care reflecta limitele propriului său orizont de cultură:nu oricine avea dreptul de a cânta bunăstarea şi fericirea poporului şi a României libere, în niciun caz codaşii, ci doar fruntaşii în muncă.

 

Miu Dobrescu

 

În consecinţă, încă de la prima gală s-au amestecat într-un ghiveci propagandistic cu veleităţi artistice – ce va deveni emblematic pentru ediţiile ce au urmat – tulnicărese, balerini, căluşari, brigăzi artistice, vânători de munte, elevi ai şcolilor militare şi Cenaclul Flacăra al Tineretului Revoluţionar organizat de CC al UTC care a luat premiul I „pentru activitate artistică şi cultural-educativă“.

 

Preluarea modelului nord-coreean

 

Gala laureaţilor primei ediţii a festivalului s-a desfăşurat pe 11 iunie 1977, pe stadionul 23 August din Bucureşti, şi a inaugurat seria spectacolelor gigantice de propagandă concepute după modelul nord-coreean prezentat lui Ceauşescu de Kim Ir Sen în 1971. Ulterior, aproape toate activităţile de profil cultural au trebuit să poarte amprenta ideologic-propagandistică a „Cîntării României“. Acestea au fost din ce în ce mai încărcate cu mesaje obsesiv patriotice din gama naţionalismului-comunist sau cu tematici omagiale dedicate cuplului dictatorial, îndeosebi în spectacolele selecţionate pentru a fi transmise în puţinele ore de emisie ale Televiziunii naţionale de la sfârşitul anilor ’80.

Suzana Gâdea

 

Pe aceeaşi scenă şi în acelaşi spectacol au ajuns să urce actorul Gheorghe Cozorici, recitând poezii omagiale alături de corul căminului cultural dintr-o comună obscură, iar corul „Madrigal“ succeda unui ansamblu de dansuri populare al unei întreprinderi fruntaşe pe ramură. A fost astfel profund afectat bunul simţ naţional, tocmai prin gravele confuzii dintre valori, dând impresia că oricine poate crea opere de artă, oricine poate fi artist, oricine se poate afirma în public;utopii care s-au perpetuat în subconştientul periferiilor şi provinciilor culturale româneşti mult după decembrie 1989. Astăzi pare halucinantă lista instituţiilor statului care, potrivit Decretului Consiliului de Stat nr. 442 din 27 noiembrie 1977, erau obligate să colaboreze cu Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste în cadrul Festivalului naţional „Cîntarea României“:Ministerul Educaţiei şi Învăţământului, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne, Consiliului Central al Uniunii Generale a Sindicatelor din România, Consiliul Naţional al Femeilor, CC al UTC, Consiliul Uniunii Asociaţiilor Studenţilor Comunişti, Consiliul Naţional al Organizaţiei Pionierilor, Radioteleviziunea Română, uniunile şi asociaţiile de creatori.

 

Crearea „omului nou“ – scop al „Cîntării României“

 

Obiectivul final al Festivalului „Cîntarea României“ lansat în 1976 a devenit limpede la cel de-al II-lea Congres al educaţiei politice şi culturii socialiste din 24-25 iunie 1982, atunci când a fost formulat conceptul ceauşist de „om nou“, cu o înaltă conştiinţă socialistă, constructor devotat al socialismului şi comunismului în România. Modelul revoluţionarului comunist multilateral dezvoltat propus de Ceauşescu românilor drept reper al „omului nou“ nu credea în intelectuali, ci doar în muncă, şi nu credea în diversitatea valorică a lumii, ci doar în naţionalitatea sa ce cumulează istoric întreaga perfecţiune. Festivalul naţional „Cîntarea României“ a reflectat întocmai nu numai lipsa de cultură şi educaţie a clasei conducătoare comuniste în frunte cu Nicolae şi Elena Ceauşescu, dar mai ales ura şi dispreţul acestora faţă de intelectualitatea autentică (nu cea muncitorească), faţă de adevăraţii creatori de artă şi valori culturale, care au fost astfel marginalizaţi şi maculaţi la scară naţională.

 

Pe fundalul „Cântării Româ­niei“ s-au dezvoltat două fenomene culturale opuse ca origine, profil, mesaj, scop:Cenaclul „Flacăra“ al tineretului revoluţionar şi Grupul „Vouă“. Dacă Cenaclul „Flacăra“ a fost o consecinţă a „Cîntării României“ şi pe aceeaşi linie ideologică cu aceasta, Grupul „Vouă“ a fost o contrareacţie, un reflex de autoapărare culturală a societăţii faţă de agresiunea propagandistică crescândă a regimului asupra populaţiei.

 

„Flacăra“ şi iluzia libertăţii şi a relaxării ideologice

 

Cenaclul „Flacăra“ a fost înfiinţat de poetul Adrian Păunescu la 17 septembrie 1973 şi a funcţionat până pe 16 iunie 1985, atunci când, în urma unei busculade create pe stadionul din Ploieşti ce a cauzat moartea mai multor tineri, autorităţile comuniste au interzis cenaclul. După 1976, luând rapid amploare, Cenaclul „Flacăra“ a intrat sub umbrela atotcuprinzătoare a Festivalului naţional „Cîntarea României“, fiind premiat de mai multe ori:în total s-au desfăşurat 1.615 spectacole de muzică folk, rock şi poezie în faţa a şase milioane de spectatori, audienţă neatinsă de nicio altă manifestare artistică sau politică din timpul regimului comunist.

 

Pentru extinderea audienţei record a spectacolelor live ale Cenaclului „Flacăra“, desfăşurate mai întâi în săli de teatru („Ion Creangă“ din Bucureşti) sau de case de cultură, iar din anii 1982-1983, în lungi turnee pe stadioanele de fotbal din ţară, Adrian Păunescu a realizat mai multe emisiuni la radio şi televiziune. Astfel, din 1979 şi până în 1985, săptămânal, a fost difuzată la radio emisiunea „Radiocenaclul Flacăra-Valori ale muzicii tinere“, interzisă o dată cu Cenaclul, în iunie 1985. La televiziune, între 1977 şi 1981, la ideea lui Dumitru Popescu, unul dintre liderii propagandei regimului, Adrian Păunescu a realizat o serie de emisiuni sub diverse denumiri:„Antena vă aparţine“, „Antena Cîntării României“, „Gala Antenelor“, „Descoperirea României“, „Redescoperirea României“  etc. Speculând şi manipulând nevoia şi sentimentele fireşti şi autentice de libertate, de iubire, de visare îndeosebi ale tinerilor, spectacolele Cenaclului „Flacăra“ – la care au participat de-a lungul anilor săi de început, înainte de a deveni o maşină de propagandă naţională, artişti, formaţii, cantautori, poeţi de autentică valoare – au creat în rândul numitei „generaţii în blugi“ puternica iluzie de libertate şi relaxare ideologică pe care regimul (şi însuşi Nicolae Ceauşescu) ar fi permis-o, de vreme ce lăsa să se petreacă astfel de spectacole;unele dintre acestea erau programate intenţionat în noaptea de Înviere pentru ca adolescenţii să nu meargă la Biserică să ia lumină, ci la mult mai distractivul cenaclu a lui Păunescu.

 

„Adrian a avut inspiraţia să adune toţi pletoşii, toţi băutorii de vodcă, să le dea vodcă şi chiar bani de cheltuială şi să-i lase să vorbească, să povestească şi să cânte ce vor ei. Aşa a început atmosfera de cenaclu. Oamenii au fost fascinaţi pentru că era o portiţă de scăpare. (…) După doi ani de cenaclu toţi ăia pletoşi erau raşi, tunşi, puşi să facă odă. A fost lăsat să-şi facă de cap pentru că avea obligaţii mai sus. Eu cred că dacă nu făcea acest compromis cu «Puterea», cenaclul nu ar fi existat de mult. Pericolul nu venea de la Păunescu, pentru că el era omul lor, de asta i-a mers bine până spre final“, afirma în 2010, în cotidianul „Adevărul“, Nicu Covaci, liderul legendarului grup rock Phoenix, care a cântat pe scena Cenaclului „Flacăra“ din 1974 până în 1976, înainte de a fugi în Occident.

 

Parte componentă a „Cîntării României“ a fost şi Festivalul Artei şi Creaţiei Studenţeşti, în care brigăzile studenţeşti – memorabilă fiind brigada ASE, condusă de eternul student Fiţi Arieşanu – au excelat într-o permanentă provocare a responsabililor culturali – în realitate, cenzori politici – din cadrul Uniunii Asociaţiei Studenţilor Comunişti sau a secretarilor cu propaganda din cadrul Comitetelor municipale sau judeţene de partid;au excelat, astfel, prin cântecele, gesturile şi mai ales textele lor „satiric-subversive“, adesea excesiv de acide şi de transparente;nu o dată, studenţii dădeau nişte texte spre aprobare la partid şi ieşeau pe scenă cu altele, riscând diverse sancţiuni.

 

Grupul „Vouă“:„Fiecare gură de om va fi prevăzută cu un post de grănicer“

 

Grupul studenţesc „Vouă“ s-a născut tocmai din acest creuzet al brigăzilor studenţeşti din anii ’80, reprezentând o altă remarcabilă excepţie la corul propagandistic naţional al „Cântării României“;şi aceasta prin sfidarea, uneori inconştientă, a dogmelor ideologice şi a limitelor tolerate de cenzura de partid, îndrăznind chiar satirizarea transparentă a lui Ceauşescu şi a tarelor „societăţii socialiste multilateral dezvoltate“ în peste 500 de spectacole, cu sute şi mii de spectatori din toată ţara.Grupul „Vouă“ a apărut pe 8 martie 1982, fiind înfiinţat de câţiva studenţi din Facultatea TCM a Institutului Politehnic Bucureşti, sub conducerea lui Adrian Fetecău, secondat de Gelu Ocnaru şi Şerban Drăguşanu.

 

Membrii grupului studenţesc „Vouă”

 

Acest cenaclu de muzică folk şi poezie nu a avut sprijinul niciunei instituţii a statului comunist şi a reprezentat o alternativă sinceră şi ­onestă, o frondă autentică la atotputernica maşină de propagandă comunist-ceauşistă a Cenaclului „Flacăra“ susţinut de CC al UTC. Adrian Fetecău, liderul grupului, îşi aminteşte:„Spre uimirea generală, «Vouă», care nu prea crease până atunci «probleme», în faţa unei asistenţe record în sala Casei de cultură a studenţilor «Grigore Preoteasa» din Capitală şi-a început într-un mod total surprinzător evoluţia. Am intrat cu prietenii mei pe scenă în acordurile formaţiei Phoenix, interzisă în acea perioadă, şi m-am dus la microfon anunţând că motto-ul spectacolului este:«Fiecare gură de om va fi prevăzută cu un post de grănicer». După care am început cu toţi să cântăm că «e prea lung drumul înspre comunism». (…) «Umorul cu şopârle» era caracteristic multor trupe studenţeşti. Dar nu cred că vreo altă trupă din acei ani atât de apăsători a avut «tupeul» de a ridiculiza pe faţă realităţile «înfloritoare» la care erau supuşi românii, aşa cum a făcut-o grupul «Vou㻓.

 

https://historia.ro/sectiune/general/ghiveciul-propagandistic-comunist-iluzia-585275.html

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

Gheorghe Florea: Inteligența artificială s-ar putea întoarce împotriva umanității!

 

ESSENTIALS-Gheorghe-FloreaAlina Matei: Mulțumesc, stimate domnule Președinte Gheorghe Florea pentru că ați acceptat să acordați un interviu pentru cititorii JURIDICE ESSENTIALS.

Intrăm în subiect, cum obișnuim. Ziua Avocaților Europeni a fost marcată de Consiliul Barourilor Europene în acest an sub titlu „Avocații în e-voluție”. De ce neapărat în acest an? Ce semnal vrea CCBE să atragă?

 

Gheorghe Florea: Mesajul CCBE este foarte clar acela că trebuie să folosim tehnologia pentru „e-voluția” profesiei de avocat și  pentru a întări relația cetățean – avocat. CCBE vrea să ne transmită că nu este cazul să ne opunem impactului tehnologiei, pentru că acest demers ar fi total inutil. Mai bine să ne gândim cum putem folosi mașinile și digitalizarea pentru a ne apropia de cetățeni, pentru că tehnologia deschide noi canale și mijloace de comunicare și ajută enorm în eficientizarea muncii.

 

La nivel european, s-au făcut mai multe studii privind impactul noilor tehnologii asupra sistemelor de justiție și implicit asupra avocaților. S-a constatat că digitalizarea oferă oportunități foarte mari serviciului public judiciar, cu condiția să știm cum să o punem în valoare.

 

În ultima vreme, să zicem în ultimii doi – trei ani în Europa, „avocații umani” au început să intre în impact frontal cu concurența „avocaților digitali”, culminând cu Ross, primul avocat robot din lume, angajat chiar la o mare firmă de avocatură, în primăvara acestui an, să dea consultații în domeniul insolvenței. Deci, e momentul confruntării!

 

Acest moment este crucial și revoluționează comunicarea judiciară, economia profesiilor, dar și cererea utilizatorilor. Iată de ce  această problemă a apărut acum  în prim plan!

 

Alina Matei: E demonstrat că revoluțiile schimbă lumea, vă rog să ne spuneți cum schimbă revoluția digitală lumea juridică?

 

Gheorghe Florea: Poate că ar trebui să fiu robot pentru a vă putea răspunde cu exactitate la această întrebare! Tehnologia avansează atât de repede și vine cu atâtea surprize care schimbă lumea, de la o zi la alta, încât prognosticurile pe durate mai lungi de 4-5 ani sunt practic imposibile sau ar fi necreditabile. Totul stă sub semnul instantaneității, al schimbărilor disruptive.

 

Faptul că tehnologia s-a instalat și continuă să se instaleze în domeniul dreptului și al justiției e vizibil „cu ochiul liber”. Începând cu ajutorul tehnologiei în stocarea și organizarea informației juridice disponibile în cantități imense, imposibil de controlat doar de mintea umană, trecând prin transmiterea online a unor ședințe de judecată, ajungând la audieri online în materie penală, reconstituiri digitale etc. Nu mai vorbesc de comunicarea electronică a actelor de procedură, de consultarea dosarului electronic și multe altele. Gândiți-vă ce impact au aceste aspecte asupra muncii avocaților și al tuturor participanților la actul de justiție! Ce va fi peste câțiva ani e greu de anticipat.

 

Depinde foarte mult de conduita noastră. Poate apare judecătorul electronic! Cyber-justiția! Există deja platforme de soluționare a litigiilor online cu ajutorul algoritmilor informatici, cum ar fi „Demander-justice”. Introduci documentele în sistem și el poate crea documente și oferi soluții. În plus, are facilități de sesizare a instanțelor de judecată de către orice justițiabil, chiar dacă nu are cunoștințele potrivite. Apoi sunt sute, poate chiar mii de platforme, în toată lumea, care pun în contact direct clienții cu avocații. Se vorbește foarte mult de „uberizarea dreptului și a avocaturii”, întrucât aceste aplicații permit contactarea profesioniștilor de către clienți, 24 din 24 de ore, cu răspunsuri imediate și cu costuri reduse. Exact cum e cu aplicația Uber, cu care chemi taxiul. De aici și termenul „uberizare”. Mult timp aceste tendințe au fost blamate de către avocați și mai sunt și acum. Însă până la urmă, barourile din Vest au preferat că controleze trendul, încheind parteneriate cu astfel de platforme. Pot da, ca exemplu, CMA-justice, care a încheiat mai multe parteneriate cu barourile din Franța, capabile să ia măsuri pentru menținerea în legalitate a acestor site-uri și folosirea lor în scopul întăririi relației cetățean avocat și nu pentru a concura avocații.

 

Aceste platforme încă folosesc factorul uman, însă urmează cele care vor răspunde solicitărilor numai pe bază de algoritmi. De fapt, robotul Ross asta face deja.

 

Alina Matei: Ce trebuie să facă avocații pentru adaptarea la noua lume?

 

Gheorghe Florea: Este foarte clar că trebuie început cu educația în acest sens, încă de pe băncile școlii. Pregătirea profesională trebuie să se extindă și în acest domeniu. O caracteristică a epocii este aceea că granițele clare între științe dispar, așa că avocații trebuie să se adapteze multilateralității, dacă vor să supraviețuiască.

 

Alina Matei: Ne-am obișnuit cu programele legislative, portalul instanțelor și, rareori, realizăm că e vorba de programe performante care reacționează mai bine decât noi și par a le ști pe toate. Pe de o parte, ajută (în cele mai multe cazuri), pe de altă parte, sperie. Conlucrarea avocați-roboți cum ar trebui să se producă?

 

Gheorghe Florea: Este foarte greu de anticipat cum va evolua această „relație” avocat-robot! S-ar putea ca, în viitor, chiar și legislația să fie făcută de roboți. Nu cred că ar fi greu, având în vedere avansul fantastic al inteligenței artificiale. Deci, va trebui să ne „împrietenim” cu ei.

 

Există deja multe voci care spun că avocații vor fi înlocuiți de roboți și spun că vor dispărea cam 90%. E posibil să fie adevărat. Sau nu.

 

Mă gândesc la robotul Ross, dezvoltat de IBM Watson, despre care se spune că poate oferi răspunsuri juridice, cu o exactitate de 90%. Păi, câți avocați pot oferi răspunsuri cu un procent atât de mare de exactitate? „Do more than humanly possible”, este sloganul lui Ross. Deci, va trebui să facem „mai mult decât este omenește posibil” pentru a face față acestui impact.

 

Robotul, numit ROSS, a fost comercializat drept „primul avocat artificial inteligent din lume”. Una dintre cele mai mari firme de avocatură din SUA a a anunțat public că l-a „angajat” pe acest avocat robot pentru a asista cazurile de insolvență. Aplicația permite să-i pui întrebări în cea mai simplă manieră, iar ROSS citește legislația și returnează un răspuns, inspirat nu numai din legi, ci și din alte lecturi de actualitate din legislație, jurisprudență și surse secundare.

 

Problema este că robotul poate fabrica niște acte juridice după anumiți algoritmi, dar cineva trebuie să-și asume responsabilitatea, să „semneze” actele respective. Cel puțin într-o ipoteză de actualitate. Mai târziu s-ar putea să fie altfel. Și acesta, cel care își va asuma responsabilitatea, va fi probabil avocatul uman, dacă vom ști să gestionăm situația!

 

E doar o ipoteză, pentru că dacă mă gândesc că ultimul robot, despre care s-a vorbit atât de mult zilele acestea, a primit cetățenia unui stat…. Sigur că, la ora actuală, este doar o manevră publicitară acordarea acestei cetățenii. Dar, e-voluția cere vigilență, pentru că se vorbește tot mai mult de drepturile roboților.

 

Alina Matei: În literatură se vorbește despre caracterul uman al computerelor (Isaac Asimov), spunându-se că sunt perfect cinstite. Le e de folos avocaților în activitățile lor această componentă a caracterului?

 

Gheorghe Florea: Eu cred că avocații sunt deja cinstiți și drepți și nu le trebuie robot ca să-i învețe asta! E drept că mai sunt și unii care fac profesia de râs și din păcate acestea sunt cazurile mediatizate. Faptul că un avocat e cinstit și drept nu e o știre, ci normalitatea. Deci, nu putem generaliza și nici măcar nu putem ști dacă roboții vor fi cinstiți sau drepți, dacă vor respecta legile lui Asimov. Depinde cu ce algoritmi operează.

 

Inteligența artificială s-ar putea întoarce împotriva umanității!

 

Alina Matei: În ce fel schimbă relația client-avocat existența Internetului? De foarte multe ori, clienții vin cu lecția învățată la avocat. Au citit pe Internet, Facebook și par a-l testa pe avocat.

 

Gheorghe Florea: Ce pot să spun aici este că dacă abordăm un complex de superioritate, nu rezolvăm nimic. Noi trebuie să fim buni ascultători ai clienților noștri, să înțelegem că au și ei o voce și să nu-i repezim, dacă spun că „au citit pe Internet” ce trebuie făcut. Clientul întreabă avocatul dacă ce a citit pe Internet „merge sau nu” în cazul lui. Răspunsul ține de diplomația fiecărui avocat, de modul în care și cum îl convinge pe client să acționeze așa cum îi spune avocatul, și nu cum îi spune oricine, eventual de pe Facebook.

 

Alina Matei: Există motive să ne temem de avocații-roboți care în mod sigur vor pătrunde mai mult în societăți?

 

Gheorghe Florea: Da, sigur că există. Temerea aceasta, că roboții vor acapara locurile de muncă ale oamenilor există de multă vreme, dar acum este mai acută decât oricând. Există reacții de negare, de respingere a acestei perspective, mai ales în rândul avocaților, destul de orgolioși. Există și cei care se adaptează și folosesc tehnologia pentru a-și ușura munca și consideră că tehnologia este o oportunitate. Aceștia din urmă cred că vor ieși învingători.

 

Alina Matei: Digitalizarea determină ca modul în care se legiferează să fie esențial, și nu doar să se mai așeze încă un strat de reglementări peste cele existente și neadaptate?

 

Gheorghe Florea: Poate că și legile vor fi determinate de roboți. Este foarte posibil. Cred că legile formulate în 1942, de Isaac Asimov, rămân valabile. Sunt trei legi:

 

– Legea 1: Un robot nu are voie să pricinuiască vreun rău unei ființe umane, sau, prin neintervenție, să permită ca unei ființe omenești să i se facă un rău;

 

– Legea 2: Un robot trebuie să se supună ordinelor date de către o ființă umană, atât timp cât ele nu intră în contradicție cu Legea 1;

 

– Legea 3: Un robot trebuie să-și protejeze propria existență, atât timp cât acest lucru nu intră în contradicție cu Legea 1 sau Legea 2.

 

Cred că ar fi absurd ca aceste legi să fie îndreptate asupra roboților. Ele trebuie să se refere la oamenii care i-au creat.

 

Lumea juridică nu e încă elucidată cum să reacționeze în fața valului tehnologic. Inclusiv Parlamentul European face eforturi pentru identificarea unei abordări legislative a acestui fenomen extrem de rapid și imprevizibil.

 

La începutul acestui an, Comisia pentru afaceri juridice a Parlamentului European a prezentat un Raport privind normele civile în domeniul roboticii. Acest studiu este menit să evalueze și să analizeze, din punct de vedere juridic și etic impactul tehnologic asupra sistemelor de justiție și să seteze o serie de recomandări pentru viitoarea legislație în acest domeniu.

 

Evoluțiile în robotică și inteligența artificială necesită, de asemenea, o reflecție asupra marilor probleme etice pe care le ridică. În acest raport veți găsi și o propunere de rezoluție prin care se solicită crearea imediată a unui instrument legislativ care guvernează inteligența artificială, pentru a anticipa măcar pe termen mediu reglementările care ar putea fi adoptate.

 

Alina Matei: Acțiunile Uniunii Naționale a Barourilor din România sunt în sensul vă salutăm roboți, știm că existați, dar nici noi nu stăm cu mâinile în sân. Și pentru a ține pasul cu infinita bogăție informațională, care sunt planurile și ce se intenționează?

 

Gheorghe Florea: S-a început cu conștientizarea problemei, prin organizarea Zilei Europene a Avocaților – 2017, la nivelul barourilor. Conștientizarea s-a făcut în sensul că roboții nu mai sunt din domeniul SF-ului, ci sunt cât se poate de reali, cu riscul ca unii dintre noi să râdă și să creadă că vedem extratereștri! Dar dacă ar arunca puțin ochiul la ce se întâmplă prin Europa, ar vedea că anul acesta subiectul digitalizării avocaturii și concurența roboților au fost pe ordinea de zi a a celor mai multe reuniuni europene din domeniul avocaturii. A fost și tema aleasă de cei mai mulți candidați la alegerile pentru Consiliul Barourilor din Franța. Pare foarte greu de crezut, dar „Roboții” lui Asimov nu mai fac parte din categoria SF.

 

Alina Matei: Uitându-ne în dreapta, în stânga, la celelalte profesii juridice, cum pot valorifica laolaltă avantajele digitalizării, dând la o parte mai repede vălul bramburelii?

 

Gheorghe Florea: Aici e o problemă. Tehnologia digitală s-a instalat deja și continuă să se instaleze. Trebuie să înțelegem că acest fenomen este ireversibil și necesită o strategie comună pentru a-i face față. De aceea, într-o astfel de strategie trebuie implicate toate profesiile juridice și principalul obiectiv ar trebui să fie calitatea actului de justiție.

 

E drept că în România sunt încă multe carențe în adaptarea digitală în justiție. Noi abia am ajuns în situația de a comunica acte de procedură online sau de a consulta dosarul electronic, la câteva instanțe. Iată, avem o lege privind soluționarea online a litigiilor, care nu poate fi funcțională și cred că principala cauză e deficitul de educație tehnologică, nu neapărat aspect de ordin financiar.

 

În avocatură sunt discrepanțe imense. Sunt avocați care folosesc tehnologie de ultimă oră ca sprijin în munca lor. Sunt și avocați care nu au un email!

 

Alina Matei: Cât de curând vom vorbi despre drepturile roboților, pasul fiind făcut de Arabia Saudită care a acordat cetățenie robotul Sophia, la sfârșitul lunii octombrie. Sau ei vor avea doar obligații, după modele din istorie nu foarte îndepărtate?

 

Gheorghe Florea: Acțiunea aceasta cu cetățenia robotului a fost una publicitară. Dar, trebuie să ne pună pe gânduri! După cum am spus, nu cred că legile ar trebui să se refere la roboți, ci la oamenii care îi creează.

 

Alina Matei: Un mesaj, vă rog, pentru cititorii J.

 

Gheorghe Florea: Să se pregătească pentru a se putea adapta economiei digitale și pentru a putea folosi tehnologia în scopul apropierii de cetățeni! Altceva ce aș putea spune, în acest context? Viitorul e deja aici! Tehnologia îl aduce mult mai repede!

 

Alina Matei: Mulțumesc pentru că ați stat de vorbă cu mine.

 

Gheorghe Florea: Și eu vă mulțumesc!

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

Davos: Medicii şi avocaţii ar putea fi înlocuiţi de roboţi

Autor: Anca Dumitrescu

 

 

Andrew Moore, decan al facultăţii de informatică de la Carnegie Mellon University, arată că maşinile efectuează deja multe dintre „sarcinile plictisitoare ale funcţionarilor”, computerele fiind capabile să ajute acocaţii să pregătească milioane de documente pentru procese, relatează The Telegraph.

 

„Unul după altul, veţi vedea că activităţi despre care credeam că necesită inteligenţa personală pot fi automatizate”, a spus Moore în timpul unui seminar la Davos.

 

ADVERTISING

 

În opinia sa, multe dintre profesiile despre care oamenii cred că necesită inteligenţă, cum sunt profesiile de avocaţi şi de medici, pot fi automatizate în mare măsură, iar carierele de acest tip s-ar putea restrânge.

 

Zhang Ya-Qin, preşedintele Baidu, cea mai mare companie chineză care oferă servicii de căutare pe Internet, consideră că robotizarea îi poate face pe oameni mai leneşi şi mai dependenţi de tehnologie.

 

„Pe măsură ce computerele devin mai inteligente şi oamenii vor fi mai dependenţi de acestea, ei vor deveni mai puţin inteligenţi şi mai leneşi, pentru că nu vor mai gândi atât de mult cum o fac în mod normal. Acesta este un motiv de îngrijorare”, a spus el.

 

În pofida acestor avertismente, participanţii la discuţii au fost de acord că perspectiva generală a pieţei muncii rămâne pozitivă, rolurile urmând să evolueze către sectoare mai creative.

 

Cercetările recente efectuate de University of Oxford arată că terapeuţii, angajaţii din sectorul sănătăţii şi cel social sunt cel mai puţin expuşi la riscul automatizării, în timp ce angajaţii în activităţi de telemarketing şi agenţii de asigurări sunt în cel mai mare pericol.

 

„Există unele domenii în care ne vom folosi mai mult de roboţi pentru a ajuta oamenii, care vor rămâne titularii unor roluri precum învăţarea copiilor mici sau îngrijirea acestora, activităţi pentru care este nevoie de grijă şi interacţiune umană”, a explicat Moore.

 

În opinia sa vor avea loc schimbări extraordinare, dar lucrurile pe care le vor face oamenii cu ajutorul robotizării vor deveni mai interesante.

 

Christopher Pissarides, deţinătorul unui premiu Nobel în Economie, şi Erik Brynjolfsson, profersor la MIT, avertizează că autorităţile vor fi nevoite să reinventeze complet sistemele educaţionale, pentru a se adapta schimbărilor care vor fi aduse de creşterea automatizării.

 

Ei au spus că încurajarea antreprenoriatului este esenţială.

 

„Este dificil să înveţi maşinile să fie cu adevărat creative. Este practic imposibil ca un robot să vină cu o idee nouă de afaceri”, a arătat Brynjolfsson.

 

Stuart Russell, profesor de informatică la University of California, Berkeley, este foarte optimist că maşinile pot îmbunătăţi standardul de viaţă al oamenilor.

 

„Dacă inteligenţa artificială poate amplifica inteligenţa noastră, atunci am putea vorbi despre o epocă de aur a umanităţii, cu posibilitatea eliminării bolilor şi a sărăciei, facilitată de tehnologie”, a spus Russell.

 

Cu toate acestea, Russell crede că automobilele autonome sunt la ani distanţă de a deveni o prezenţă obişnuită în trafic, computerele nefiind încă suficient de inteligente pentru a controla toate situaţiile posibile.

 

https://www.zf.ro/business-international/davos-medicii-si-avocatii-ar-putea-fi-inlocuiti-de-roboti-14976085

 

////////////////////////////////////////////

 

 

Ferma complet robotizată în care nu mai este nevoie de niciun angajat

Mircea Olteanu  

 

O fermă complet automatizată, în care fermierii sunt înlocuiți de roboți și sisteme de inteligență artificială – construită în Australia. Proiectul, în valoare de 20 de milioane de dolari, include o serie de tehnologii avansate, precum drone, tractoare și alte vehicule robotizate, sisteme de analiză spațială GIS, senzori pentru monitorizarea plantelor, animalelor, cât și pentru măsurarea emisiilor de carbon și a altor parametri. Inteligența artificială va fi folosită pentru a lua decizii în mod autonom.

 

 

Proiectul este realizat de oamenii de știință de la Universitatea Charles Sturt din Australia, în parteneriat cu organizația de cercetare Food Agility CRC, relatează ABC News Australia.

 

Fermă complet automatizată pe 1.900 de hectare

 

Ferma Global Digital Farm va fi gândită pe o suprafață de 1.900 de hectare în zona orașului Wagga Wagga din sud-estul țării.

 

”Automatizarea completă nu este un concept îndepărtat. Deja avem mine în Pilbara care funcționează complet automat”, a declarat Richard Norton, directorul executiv al Food Agility CRC.

 

”Nu este dincolo de tărâmul posibilității ca un fermier să stea într-un birou în fața unui computer coordonând mai multe vehicule”, adăugat Norton.

 

Potrivit acestuia, proiectul se va concentra inițial pe vehiculele autonome care vor putea recolta chiar și în cursul nopții, în timp ce fermierul doarme.

 

 

Deși există temeri că roboții și noile tehnologii autonome vor lua locurile de muncă ale oamenilor, totuși, potrivit estimările experților de la Forumul Economic Mondial, automatizarea va crea 97 de milioane de noi locuri de muncă în întreaga lume – mai mult decât se crede că vor fi eliminate, relatează portalul de știri Agri.bg.

 

 

https://agrointel.ro/205618/ferma-complet-robotizata-in-care-nu-mai-este-nevoie-de-niciun-angajat/

 

/////////////////////////////////////////////

Viitorul din 2025: 85 milioane muncitori vor fi înlocuiți de roboți

de Alina Manaila

Automatizarea ne va aduce într-o nouă eră tehnologică, dar cu ce preț?

Orice lucrare care include copierea, lipirea, transcrierea sau tiparea va fi fie asistată de AI, fie înlocuită de roboți în viitor.

Automatizarea producției și introducerea tehnologiei robotizate ar putea duce la înlocuirea a 85 de milioane de locuri de muncă cu roboți în perioada 2020-2025. Acest lucru se arată într-un raport al Centrului Internațional de Cunoaștere și Dezvoltare din China, prezentat luni la Beijing.

 

Inteligența artificială (AI) a simplificat procesul de flux de lucru și a accelerat numărul de lucrători înlocuiți în mai multe industrii. Aceste locuri de muncă au variat de la producție la servicii pentru clienți și s-au înrăutățit la apariția COVID-19 în 2020, când utilizarea automatizării a ajutat companiile aflate în dificultate să supraviețuiască închiderilor economice.

 

”Transformarea digitală aduce noi provocări sociale. Liniile de producție automate și roboții inteligenți pot înlocui un număr mare de lucrători angajați în activități monotone și mecanice. Acest lucru va duce la dispariția profesiilor tradiționale cu forță de muncă intensivă”, se arată în document. „Se estimează că între 2020 și 2025, aproximativ 85 de milioane de locuri de muncă vor fi înlocuite cu utilaje ”, avertizează experții.

 

Ca urmare a utilizării sporite de roboți, vor deveni disponibile 97 de milioane de locuri de muncă

Potrivit cercetătorilor chinezi, acest lucru ar putea aduce o lovitură gravă pieței muncii din țările în curs de dezvoltare.

 

Potrivit studiului, forța de muncă ieftină și producția cu valoare adăugată scăzută au fost de mult evidențiate drept avantaje ale țărilor în curs de dezvoltare în comerțul internațional și diviziunea globală a muncii.

 

„ Această situație se poate schimba, deoarece o parte importantă a muncii se va pierde din cauza tehnologiilor de inteligență artificială, imprimării 3D, precum și roboților industriali, a căror utilizare poate ajuta țările avansate să obțină avantaje și să-și recapete competitivitatea în reindustrializare .” notează cercetătorii din China.

 

Există 85 de milioane de locuri de muncă înlocuite prin automatizare de acum, până în anul 2025, potrivit unui raport al Forumului Economic Mondial. Ca urmare a utilizării sporite a IA, vor deveni disponibile 97 de milioane de locuri de muncă. Unele locuri de muncă sunt aici pentru a rămâne, dar altele nu pot dura de-a lungul veacurilor. Potrivit Udacity, viitorul angajării este următorul:

 

Producție optimizată prin inteligență artificială

 

 

TOP ARTICOLE

 

 NASA avertizează: Un asteroid de mărimea a 90 de elefanți se îndreaptă cu viteză spre Pământ

 De ce Jill Biden ar putea participa singură la încoronarea Regelui Charles? Motivele pentru care Joe Biden ar lipsi

 Un nou studiu pe ADN-ul centenarilor. Care este factorul care îi ajută să trăiască atât de mult

Calcul cuantic

 

Abordări preventive în domeniul sănătății

 

Retail robotizat

 

Învățarea automată și inteligența artificială accelerează decarbonizarea în industriile bogate în carbon

 

Tehnologiile de îmbunătățire a confidențialității (PET) vor deveni mainstream

 

Înlocuitorii perfecți pentru locurile de muncă monotone

Oamenii sunt predispuși să facă erori, în timp ce computerele sunt fără erori. Calculatoarele primesc seturi de instrucțiuni și apoi execută codul fără probleme. Lucrările care necesită acuratețe, cum ar fi introducerea de date și o greșeală de tipar din cauza unei erori umane provoacă probleme masive. Orice lucrare care include copierea, lipirea, transcrierea sau tiparea va fi fie asistată de AI, fie înlocuită de AI în viitor.

 

Oboseala îi afectează pe oameni, la fel și plictiseala. Din acest motiv, AI este înlocuitorul perfect pentru locurile de muncă monotone, în care oamenii își pierd adesea concentrarea. Amazon a înlocuit deja oamenii într-o măsură. Potrivit CNBC, aceștia folosesc robotica din 2012. Peste 1 milion de locuri de muncă în întreaga lume au fost create de când folosesc robotica. Unele motive sunt bazate pe eficiență, dar altele sunt probleme precum siguranța la locul de muncă.

 

 

 

 

//////////////////////////////////////////

Oamenii vor fi înlocuiți de roboți la locul de muncă. Cum arată „depozitul viitorului” la Amazon

 

Amazon a lăsat presa să privească „în spatele cortinei” pentru a vedea cum ar putea arăta un depozit al companiei în viitorul apropiat. Descoperirea poate întări cea mai mare frică a oamenilor, și anume aceea că ar putea fi înlocuiți de roboți la locul de muncă.  

Pe măsură ce tehnologia a avansat, anumite sarcini ale angajaților au fost înlocuite de roboți. Un exemplu despre modul cum ar putea arăta viitorul ne-a fost oferit de Amazon.

 

Compania lui Jeff Bezos a invitat presa într-un depozit din Boston. Reporterii au fost duși într-o unitate care găzduiește o puțini muncitori, dar o mulțime de roboți noi.

 

Joe Quinlivan, vicepreședinte la Robotics Fulfillment & IT Amazon, a declarat jurnaliștilor că tehnologia expusă va „alimenta lanțul de aprovizionare al companiei în anii următori”, conform The Sun.

 

Cum arată „depozitul viitorului” la Amazon. Compania și-a prezentat cei mai noi roboți

 

Întâlnirea cu presa a reprezentant un moment inedit pentru Amazon, deoarece Quinlivan a recunoscut că, de obicei, compania nu lasă reporterii „în spatele cortinei” în depozitele lor de livrare.

 

Cu această ocazie, jurnaliștii au putut vedea roboți noi, precum Sparrow și Proteus, dar și unii care sunt deja în uz, cum ar fi „Robin robotic arm”.

 

Deși depozitul poate părea lipsit de oameni, Amazon a subliniat că roboții sunt concepuți pentru a ajuta angajații.

 

Directorul executiv de la Amazon, Tye Brady, a precizat că este corect să spunem că roboții înlocuiesc unele locuri de muncă ale oamenilor, dar nu înlocuiesc oamenii în întregime, conform sursei citate.

 

Brady a explicat că roboții și oamenii care lucrează împreună au ajutat cu adevărat Amazon să treacă peste stresul pe care pandemia de coronavirus l-a pus asupra companiei.

 

Roboții și oamenii vor lucra împreună

 

Roboții sunt concepuți pentru a face locuri de muncă pe care oamenii obișnuiau să le facă, astfel încât angajații să se poată concentra pe alte sarcini.

 

Cu toate acestea, este clar că unii dintre roboți pot face lucruri mult mai rapid și mai eficient decât oamenii. Robotul Sparrow este un bun exemplu în acest sens.

 

„Sparrow este un sistem robotic inteligent care eficientizează procesul de onorare a comenzi prin mutarea produselor individuale înainte ca acestea să fie ambalate – un progres major în tehnologie pentru a sprijini angajații noștri”, a precizat Amazon.

 

Fapt divers

Amazon și-a expus, de asemenea, robotul asemănător unui gândac, numit Proteus, care poate muta cărucioarele la nivelul podelei depozitului. Spre deosebire de roboții anteriori, Proteus poate lucra în siguranță alături de oameni, deoarece știe să se oprească și să se miște din drumul lor, scrie The Sun.

 

https://click.ro/actualitate/tehnologie/oamenii-vor-fi-inlocuiti-de-roboti-la-locul-de-2219964.html

 

 

////////////////////////////////////////

 

Andrei Pleșu / Să ne facem ruşi

 

Se pare că, în Franţa, nici Partidul Socialist al dlui Hollande nu mai este, pentru „oamenii de bine”, un adevărat partid de stînga. Vechea patimă galică pentru Uniunea Sovietică a lui Stalin e încă vie, provocator de vie – scrie Andrei Pleșu pe blogul său.

 

De la Romain Rolland (pentru care Iosif Visarionovici era cel mai mare om al timpului său şi al planetei) la Jean Paul Sartre, de la Henri Barbusse la André Malraux, Louis Aragon, Yves Montand (într-o primă fază), sau Alain Badiou, toată floarea literelor şi artelor franceze a sucombat sub puterea de seducţie a marxism-leninismului în versiune sovietică.

 

Ce altă ţară a mai produs o gazetă atît de nobilă precum L`Humanité, despre care Boris Souvarine spunea că „nu e cu nimic mai prejos de redacţia Pravdei, în josnicie, servilism şi minciună”.

 

ADVERTISING

 

 

 

Cele mai fioroase probe ale Gulagului au fost şi sînt sistematic trecute cu vederea, dacă nu direct justificate prin complexe „necesităţi istorice”. S-ar zice că a fi francez de stînga e a fi niţel rus. Rusia înseamnă, desigur „baletele ruseşti”, dar şi Lenin, Kandinsky, dar şi simpaticul Hruşciov, Tolstoi, dar şi şarmantul Putin.

 

Rusia trăieşte, în continuare, din „gloria” sovietelor şi participă încă, neistovit, la nimbul eroicei lupte a marelui „far” răsăritean pentru fericirea universală. Evident, lumea a evoluat. Globalizarea, relativismele post-moderne, criteriile – mai puţin pompoase – ale societăţii de consum au adus dezbaterea ideologică şi solidaritatea cu Federaţia Rusă la nivele mai…accesibile. A iubi „sufletul” rus, a cînta ode democraţiei moscovite a devenit o gesticulaţie ceva mai zglobie, mai la îndemînă.

 

Domnul Gérard Depardieu, de pildă, supărat pe impozitele prea mari din ţara sa, a hotărît să ceară cetăţenia rusă. Nu merge pînă acolo, încît să se stabilească în paradisul rusesc. Ca reşedinţă, e mai bună Belgia. Dar o caldă îmbrăţişare cu Putin la Soci şi o scrisoare bine simţită despre „onoarea” Rusiei nu se puteau evita. Cu ceva timp în urmă, dl. Depardieu îşi exhiba temperamentul original, făcînd, ostentativ, pipi în pantaloni, în semn de protest faţă de interdicţia de a vizita, în timpul decolării, toaleta avionului în care se afla. Încîntat, probabil, de efectul mediatic al gestului său, el aspiră acum la mai mult: face pipi pe Katyn, pe milioanele de morţi ale foametei din Ucraina, pe Soljeniţîn, pe lagărele siberiene, pe toate victimile puşcăriilor comuniste din răsăritul european ocupat de armata sovietică, sau pe asasinatul recent, din „era” Putin, al unei ziariste ca Anna Stepanovna Politkovskaia. O micţiune de proporţii! Făloasă! Tocmai bună de „breaking news”!

 

 

Dar odată deschisă această cursă de „repopulare” a Estului sălbatic, lucrurile tind să se precipite. Dl. Depardieu e un bun precedent. Glamoroasa Brigitte Bardot, dezamăgită că statul francez nu se ocupă de salvarea vieţii unui cuplu de elefanţi tuberculoşi, cere şi ea paşaport rusesc. Putin este, cum ştim, un mare apărător al drepturilor animalelor. Rusia e o superbă rezervaţie a iubirii de sălbăticiuni, în vreme ce Franţa, decăzută, a ajuns, după spusele vedetei, „un adevărat cimitir” al necuvîntătoarelor. Va vizita oare, dna Bardot, cu ocazia vizitei ei festive la Soci, şi cîteva cimitire al închisorilor comuniste? Marx n-a spus, totuşi, că „cel mai preţios capital” ar fi elefanţii.

 

 

 

Încep să cred că dl Andrei Marga, fostul nostru ministru de externe, avea dreptate. Putin e cel mai mare politician al lumii. Seducător. Ataşant. Uman. Ne-am fi gîndi vreodată că Rusia va deveni pentru minţi atît de subtile ca Brigitte Bardot şi Gérard Depardieu o oază a libertăţii, a grijii nediscriminatorii pentru om şi animal? Rusia e pregătită să ofere azil politic celor pe care capitalismul nu-i mai înţelege. Vor urma şi alte cereri. Dacă nu credeţi, căutaţi, pe You Tube, filmuleţul în care Vladimir Putin cîntă, la un concert de binefacere, melodia Blueberry Hills. În jurul meselor din primul rînd al sălii, Sharon Stone, Kevin Kostner, Kurt Russell şi Depardieu însuşi se ridică în picioare, copleşiţi de emoţie şi respect, fericiţi să asculte, transfiguraţi, emisia vocală a marelui om

 

(Citește mai mult și comentează pe Blogul lui Andrei Pleșu)

https://cursdeguvernare.ro/andrei-plesu-sa-ne-facem-rusi.html

 

//////////////////////////////////////////

 

Capitolul 17: Globalizarea: fundamental înseamnă communism

 

 

Cuprins

Introducere

 

1. Globalizarea și comunismul

 

2. Globalizarea economică
3. Globalizarea generează economie de tip comunist
4. Globalizarea încurajează comunismul în țările în curs de dezvoltare
5. Globalizarea creează polarizarea bogăției, activând ideologia comunistă
6. Opoziția față de globalizare promovează ideologia comunistă
7. Capitalismul occidental a hrănit Partidul Comunist Chinez

 

3. Globalizarea politică
4. ONU a extins puterea politică comunistă
5. Ideologia comunistă a subminat idealurile drepturilor omului ale ONU
6. Globalizarea promovează ideile politice comuniste
7. Guvernul mondial conduce la totalitarism

 

4. Globalizarea culturală: o modalitate de corupere a umanității
5. Globalizarea culturală distruge tradițiile
6. Țările occidentale exportă cultura antitradițională
7. Corporațiile multinaționale răspândesc cultura deviantă
8. ONU diseminează valori distorsionate

 

Concluzie

 

Referințe

 

*****

 

Introducere

Începând cu Renașterea, istoria umană a intrat într-o perioadă de schimbare dramatică. Revoluția industrială, care a început la sfârșitul secolului al XVIII-lea, a sporit considerabil productivitatea. Puterea națională a fiecărei țări a trecut prin schimbări enorme, iar structura ordinii globale a trecut prin schimbări radicale. În același timp, structurile sociale, gândirea și tradițiile religioase au trecut prin schimbări dramatice. Credințele tradiționale au căzut în declin, moralitatea umană a început să se deterioreze, societățile au devenit dezordonate, iar comportamentul uman a pierdut standardele universale de judecată. Aceste condiții istorice au dus la nașterea comunismului.

 

După revoluția bolșevică a Rusiei din 1917, Internaționala Comunistă, cunoscută ca a Treia Internațională, a încercat să exporte revoluția comunistă în lume. Partidul Comunist din Statele Unite a fost fondat în 1919, iar Partidul Comunist Chinez (PCC) a fost fondat în 1921. La sfârșitul anilor ’20 și începutul anilor ’30, o depresiune economică globală a motivat și mai mult ideologii comuniști. Ideologiile politice și economice ale lumii au început să se îndrepte spre stânga, Uniunea Sovietică a câștigat o poziție fermă, iar PCC a profitat de oportunitate pentru a se dezvolta.

 

În 1949, după mai mult de un deceniu, PCC a uzurpat China, iar puterea violentă a comunismului a crescut. Uniunea Sovietică și PCC au pus stăpânire pe zeci de țări și pe o treime din populația lumii, confruntând împreună Occidentul. Războiul rece ce a urmat a durat o jumătate de secol.

 

În timp ce comunismul violent amenință toată umanitatea, majoritatea oamenilor din lumea liberă occidentală neglijează faptul că factorii non-violenți ai comunismului se dezvoltă în liniște în propriile societăți. În afară de infiltrarea de către Uniunea Sovietică, tot felul de ideologii și mișcări pro-comuniste occidentale – precum cele declarate comuniste, Societatea Fabian și social-democrații, printre altele – au pătruns în guvern, lumea afacerilor și cercurile educaționale și culturale.

 

Mișcarea de contracultură a Occidentului din anii ’60, precum și revoluția culturală a Chinei au fost cauzate de elemente comuniste. După anii ’70, tinerii răzvrătiți din Occident au lansat “lungul marș prin instituții”, o încercare de a distruge cultura tradițională din interior și de a confisca conducerea socială și culturală. În numai un deceniu, ei au obținut un succes descurajator.

 

După căderea Zidului Berlinului și dezintegrarea Uniunii Sovietice, unii oameni au salutat sfârșitul acelei etape a istoriei și sfârșitul ideologiei comuniste, în timp ce alții s-au îngrijorat de o ciocnire a civilizațiilor. Dar puțini au realizat faptul că comunismul a îmbrăcat noi forme și înfățișări în încercarea sa de a controla lumea. Globalizarea este noul său slogan.

 

Odată cu revoluția industrială și dezvoltarea științei și tehnologiei, circulația persoanelor și schimbările din economie, politică, știință și tehnologie, precum și din cultură au devenit mult mai frecvente. Astăzi, telecomunicațiile moderne, transportul, calculatoarele și rețelele digitale au redus distanțele dintre țări și au șters granițele care au existat mii de ani. Lumea pare să fi devenit mică, iar interacțiunile și schimburile dintre națiuni au ajuns la un nivel fără precedent. Lumea a devenit tot mai mult un întreg. Această consolidare a colaborării globale este un rezultat natural al dezvoltării tehnologice, al extinderii producției și al migrației. Acest tip de globalizare este rezultatul unui proces istoric natural.

 

Cu toate acestea, mai există o a doua formă de globalizare: cea rezultată din deturnarea procesului istoric natural al globalizării de către ideologiile comuniste, cu scopul de a submina umanitatea. Subiectul acestui capitol este această formă de globalizare.

 

Esența globalizării aflate sub controlul comunismului este în mod esențial o diseminare rapidă și răspândită a tuturor celor mai grave aspecte ale regimurilor comuniste și ale celor necomuniste. Mijloacele acestei diseminări includ operațiuni politice, economice, financiare și culturale la scară largă care elimină rapid granițele dintre națiuni și oameni. Scopul este de a distruge credința, moralitatea și culturile tradiționale, de care umanitatea depinde pentru a supraviețui și care i-ar permite izbăvirea. Toate aceste măsuri vizează distrugerea umanității.

 

Comunismul nu este doar o teorie, ci un spectru malefic, după cum a subliniat această carte. Este viu, iar scopul său final este să distrugă omenirea. Spectrul nu se supune unei singure ideologii politice, iar când condițiile o permit, este capabil să folosească chiar și teorii politice și economice contrare ideologiei comuniste standard. Începând cu anii ’90, globalizarea a susținut că este vorba despre promovarea democrației, a economiei de piață și a comerțului liber și, prin urmare, a fost întâmpinată cu opoziția unui număr de grupuri de stânga. Dar aceste grupuri de stânga nu-și dau seama că spectrul comunist funcționează pe un nivel mai înalt. Globalizarea economică, guvernanța politică globală, Agenda 21 și diferite convenții ecologice și internaționale au devenit instrumente pentru controlul și distrugerea umanității.

 

Fiind manipulată de spectrul comunist, globalizarea, cunoscută și sub numele de “globalism”, a făcut progrese uluitoare în mai multe domenii, folosind o varietate de mijloace pe mai multe direcții în lume. Acest capitol va discuta aspectele economice, politice și culturale ale acestei forme de globalizare.

 

Aceste trei aspecte ale globalizării au fuzionat într-o ideologie seculară a globalismului. Această ideologie are fațade diferite în momente diferite și uneori folosește un conținut contradictoriu. Dar, în practică, ea prezintă caracteristici foarte asemănătoare cu comunismul. Bazându-se pe ateism și materialism, globalismul promite o utopie minunată, o împărăție a Cerului pe pământ, bogată, egalitaristă, și fără exploatare, oprimare și discriminare – ce este supravegheată de un guvern global binevoitor.

 

Cu certitudine această ideologie va ostraciza culturile tradiționale ale tuturor grupurilor etnice, bazate pe credința în Divinitate și propovăduirea virtuții. În ultimii ani, a devenit din ce în ce mai evident că această ideologie se bazează pe “corectitudinea politică”, “justiția socială”, “neutralitatea valorii” și “egalitarismul absolut” al stângii. Aceasta este globalizarea ideologiei.

 

Fiecare țară are propria sa cultură, dar, în mod tradițional, fiecare se bazează pe valori universale. Suveranitatea națională și tradițiile culturale ale fiecărui grup etnic joacă un rol important în patrimoniul național și în autodeterminarea lui și oferă protecție tuturor grupurilor etnice împotriva infiltrării forțelor externe puternice, inclusiv a comunismului.

 

Odată ce se formează un super-guvern global, comunismul își va atinge cu ușurință scopul de a elimina proprietatea privată, națiunile, rasele și cultura tradițională ale fiecărei națiuni. Globalizarea și globalismul joacă un rol distructiv în acest sens, subminând tradițiile și etica umană și răspândind ideologiile de stânga și comunismul. Expunerea rădăcinilor comuniste ale globalizării și a asemănărilor dintre globalizare și comunism este o problemă spinoasă, dar extrem de importantă și urgentă.

 

1. Globalizarea și comunismul

Marx nu a folosit conceptul de globalizare în scrierile sale, ci a folosit termenul “istorie mondială”, care are conotații foarte apropiate. În Manifestul Comunist, Marx a susținut că expansiunea globală a capitalismului ar produce în mod inevitabil un proletariat imens, iar apoi pe tot globul va izbucni o revoluție proletară care va răsturna capitalismul și va realiza “paradisul” comunismului. [1] Marx a scris: “Proletariatul poate astfel să existe numai la nivel mondial din punct de vedere istoric, la fel cum comunismul, activitatea sa, nu pot avea decât o existență “istorică mondială”. [2] Asta înseamnă că realizarea comunismului depinde de acțiunile concertate ale proletariatului în întreaga lume – revoluția comunistă trebuie să fie o mișcare globală.

 

Deși Lenin a modificat mai târziu doctrina lui Marx și a propus ca revoluția să poată fi inițiată în veriga slabă a capitalismului (Rusia), comuniștii nu au renunțat niciodată la țelul revoluției mondiale. În 1919, comuniștii sovietici erau nerăbdători să înființeze Internaționala Comunistă la Moscova, cu sucursale distribuite în mai mult de 60 de țări. Lenin a spus că scopul internaționalizării comuniste a fost stabilirea Republicii Sovietice Mondiale. [3]

 

Autorul american G. Edward Griffin a rezumat cele cinci obiective ale revoluției globale comuniste propuse de Stalin în cartea “Marxismul și Etnicitatea”:

 

Derutați, dezorganizați și distrugeți forțele capitalismului din întreaga lume.

Aduceți toate națiunile într-un singur sistem mondial de economie.

Forțați țările avansate să furnizeze ajutoare financiare pe termen lung țărilor subdezvoltate.

Împărțiți lumea în grupuri regionale ca o etapă de tranziție spre guvernarea mondială totală. Populațiile își vor abandona cu mai multă ușurință loialitatea națională pentru o loialitate regională vagă decât o vor face pentru o autoritate mondială.

Mai târziu, regiunile [cum ar fi actualul NATO, SEATO și Organizația Statelor Americane] pot fi aduse în totalitate sub o singură dictatură mondială a proletariatului. [4]

William Z. Foster, fostul președinte național al Partidului Comunist American, a scris: “O lume comunistă va fi o lume unificată, organizată. Sistemul economic va fi o organizație minunată, bazată pe principiul planificării care începe acum să apară în URSS. Guvernul sovietic american va fi o secțiune importantă în acest guvern mondial”. [5]

 

De la Marx, Lenin, Stalin și Foster la “comunitatea destinului uman” propusă de Partidul Comunist Chinez, putem vedea clar că comunismul nu este mulțumit de faptul că are putere în câteva țări. Ideologia comunismului de la început până la sfârșit include ambiția de cucerire a întregii umanități.

 

Revoluția proletară mondială prezisă de Marx nu a avut loc. Ceea ce credea că ar fi fost un capitalism disperat și muribund a fost în schimb triumfător, prosper și înfloritor. Odată cu prăbușirea taberelor comuniste sovietice și est-europene, rămânând doar cu Partidul Comunist Chinez și cu alte câteva regimuri, comunismul părea să se confrunte cu dispariția sa. Aceasta a fost, evident, o victorie pentru lumea liberă.

 

Însă, în timp ce Occidentul credea că comunismul va ajunge la gropile de gunoi ale istoriei, orientarea socialistă (stadiul primar al comunismului) a înflorit. Duhul comunist nu este mort. Se ascunde în spatele diferitelor doctrine și mișcări, și ca atare corodează, se infiltrează și extinde ideologia comunistă în fiecare colț al lumii libere.

 

Este accidental? Desigur că nu. Globalizarea pare a fi un proces de formare naturală, dar rolul comunismului devine tot mai evident în evoluția sa. Comunismul a devenit una dintre ideologiile directoare ale globalizării.

 

După cel de-al Doilea Război Mondial, forțele de stânga din țările europene au continuat să crească. Internaționala Socialistă care a promovat socialismul democratic a inclus partide politice din mai mult de o sută de țări. Aceste partide s-au aflat la putere în diferite țări și chiar s-au răspândit în cea mai mare parte a Europei. În acest context, un nivel ridicat al sistemului de ajutoare sociale, de impozitare și de naționalizare au afectat Europa în ansamblul său.

 

Globalizarea a depreciat industria americană, a redus clasa de mijloc, a provocat stagnarea veniturilor, a polarizat pe cei bogați și cei săraci și a condus la divizarea societății. Acestea au promovat foarte mult creșterea stângii și a socialismului în Statele Unite, schimbând brusc spre stânga spectrul politic global în ultimul deceniu. Forțele stângii din întreaga lume susțin că globalizarea a cauzat inegalitate și polarizarea veniturilor între bogați și săraci. Împreună cu aceste argumente, sentimentul de anti-globalizare a crescut rapid, devenind o nouă forță care rezistă capitalismului și cere instaurarea socialismului.

 

După războiul rece, ideile comuniste s-au infiltrat în globalizarea economică, cu scopul de a nu lăsa să existe nici o economie națională pură și de a submina suveranitatea bazelor economice naționale ale fiecărei țări. Scopul a fost de a mobiliza pe deplin lăcomia umană, în timp ce puterile financiare occidentale au relocat bogăția – acumulată de societate în câteva sute de ani – pentru a îmbogăți rapid Partidul Comunist Chinez. PCC a folosit apoi bogăția pe care a acumulat-o rapid pentru a constrânge moral alte țări și a le trage în jos.

 

În calitate de conducător al forțelor comuniste din lumea de astăzi, PCC își întărește constant creșterea economică, în timp ce injectează o doză de putere în partidele de stânga și comuniste din întreaga lume. PCC și-a folosit conducerea totalitară pentru a submina regulile comerțului mondial și a folosit îmbogățirea pe care a câștigat-o de pe urma capitalismului global pentru a consolida socialismul. De asemenea puterea economică a PCC-ului i-a stimulat acestuia ambițiile politice și militare, încercând să exporte modelul comunist în întreaga lume.

 

Din perspectivă globală, atât antiglobaliștii de stânga, cât și PCC-ul – care au beneficiat de pe urma globalizării – s-au ridicat în numele globalizării. De fapt, status quo-ul lumii de astăzi este foarte apropiat de obiectivul propus de Stalin în trecut.

 

2. Globalizarea economică

Globalizarea economică se referă la integrarea lanțurilor capitalului global, a producției și a comerțului, care a început în anii ’40 și ’50, s-a maturizat în anii ’70 și ’80 și a fost stabilită ca o normă globală în anii ’90. Agențiile și corporațiile internaționale au fost forțele ei motrice, deoarece au cerut relaxarea reglementărilor și controalelor pentru a permite libera circulație a capitalului. La suprafață, globalizarea economică a fost promovată de țările occidentale pentru a răspândi capitalismul în întreaga lume.

 

Din păcate, totuși, globalizarea a devenit un vehicul al răspândirii comunismului. În special, globalizarea a făcut ca țările occidentale să ofere sprijin financiar regimului chinez, rezultând o dependență reciprocă între economia de piață capitalistă și economia totalitară socialistă a PCC. În schimbul avantajelor economice, Occidentul își sacrifică valorile universale și conștiința, în timp ce regimul comunist își extinde controlul prin constrângere economică, ca și cum comunismul trebuie să câștige dominația globală.

 

1. Globalizarea generează economii de tip comunist

Globalizarea a transformat economia globală într-o singură entitate economică mare. În acest proces s-au format mari organizații internaționale, tratate și regulamente. La suprafață, acest lucru pare să vizeze extinderea capitalismului și a pieței libere. Dar, de fapt, s-a format un sistem unificat de control economic, care este capabil să emită ordine pentru a determina soarta companiilor în multe țări. Acest lucru echivalează cu formarea unui sistem economic totalitar centralizat, care este în perfectă concordanță cu obiectivul lui Stalin de a uni toate țările pentru a forma un sistem economic. După stabilirea acestei ordini financiare internaționale, s-a format și fenomenul ajutorului economic pe termen lung oferit de țările dezvoltate țărilor în curs de dezvoltare. Acesta este exact al treilea obiectiv al lui Stalin.

 

În ceea ce privește ajutorul financiar, organizațiile financiare internaționale efectuează de obicei intervenții macroeconomice în economia țării ce beneficiază de ajutor. Metoda folosită este dictatorială: nu numai că este impusă cu forța, ci ignoră și condițiile sociale, culturale și istorice ale țării beneficiare. Rezultatul este restrângerea libertății și un control mai centralizat. Cercetătorul american James Bovard a scris că Banca Mondială “a promovat în mare măsură naționalizarea economiilor lumii a treia și a sporit controlul politic și birocratic asupra vieților celor mai săraci dintre cei săraci”. [6]

 

Pe de altă parte, globalizarea economică a creat o economie globală omogenă, ceea ce a dus la o mai mare asemănare a tendințelor consumatorilor și a mecanismelor unificate de producție și consum. Firmele mici, în special magazinele de arte și meserii tradiționale, au mai puțin spațiu pentru a supraviețui. Multe companii mici și cele asociate cu grupuri etnice locale au fost pur și simplu șterse de valul globalizării. Din ce în ce mai mulți oameni și-au pierdut mediul și posibilitatea de a se angaja liber în comerț în interiorul propriilor frontiere.

 

Țările în curs de dezvoltare devin parte a unui lanț de producție la nivel mondial, slăbind suveranitatea economică a națiunilor, și, în unele cazuri, ducând la eșecul statului. Unele țări devin împovărate de datorii și de nevoia de a rambursa finanțările, fracturând fundamental temelia economiei capitaliste libere.

 

1. Globalizarea încurajează comunismul în țările în curs de dezvoltare

La începutul anilor 2000, Jamaica și-a deschis piețele și a început să importe cantități mari de lapte de vacă ieftin. Acest lucru a făcut ca laptele să devină mai accesibil, dar a determinat, de asemenea, falimentul fermierilor locali din sectorul produselor lactate, care nu au putut supraviețui împotriva valului de importuri ieftine. Mexicul avea numeroase fabrici în industria ușoară, dar după intrarea Chinei în OMC, majoritatea acestor locuri de muncă au părăsit Mexicul și s-au dus în China. Mexicul a suferit deoarece nu are capabilități de producție de vârf. Africa este bogată în minerale, dar după ce investițiile străine s-au revărsat pe teritoriul ei, mineralele africane au fost extrase și exportate în străinătate, cu un câștig economic foarte mic pentru localnici.

 

Investițiile străine au corupt și funcționarii guvernamentali. Globalizarea pretinde că va aduce democrația în aceste țări, dar, în realitate, a împuternicit dictaturi corupte. În multe locuri, sărăcia s-a adâncit. Potrivit statisticilor Băncii Mondiale din 2015, “mai mult de jumătate dintre săracii extremi trăiesc în Africa Subsahariană”. “De fapt, numărul celor săraci din regiune a crescut cu 9 milioane, ajungând la 413 milioane de persoane care trăiau cu mai puțin de 1,90 dolari SUA pe zi în 2015. “[7]

 

În timpul recentei crize economice din Asia, Tailanda și-a deschis sistemul financiar slab pentru investițiile internaționale, ceea ce a adus prosperitate temporară. Dar, când investițiile străine s-au retras, economia Tailandei s-a oprit și a influențat negativ țările vecine.

 

Odată cu dezvoltarea tehnologiilor de comunicare și transport, planeta a devenit de dimensiunea unui sat. Globalizarea părea ca și cum ar aduce prosperitate financiară și valori democratice întregului sat global. Cu toate acestea, după cum a declarat profesorul Dani Rodrik de la Școala Guvernamentală John F. Kennedy de la Harvard, există o “trilemă” a globalizării: “Nu putem să urmărim simultan democrația, hotărârea națională și globalizarea economică”. [8] Acesta este defectul ascuns al globalizării și ceva ce comunismul a exploatat.

 

Evident, beneficiile și oportunitățile generate de globalizare sunt limitate la un număr mic de persoane. În alte locuri, globalizarea a înrăutățit în mod artificial inegalitatea și nu poate rezolva problemele pe termen lung ale sărăciei. Globalizarea a erodat suveranitatea națională, a agravat turbulențele regionale și a generat un conflict între “opresor” și “oprimat”. Noțiunile despre oprimare, exploatare, inegalitate și sărăcie sunt armele folosite de cei de stânga pentru a lupta împotriva capitalismului, deoarece rezistența oprimatului față de opresor este modelul tipic pentru comunism. Ideologia comunistă a egalitarismului și etosul luptei s-au răspândit în jurul lumii odată cu globalizarea.

 

1. Globalizarea creează polarizarea bogăției, activând ideologia comunistă

Dezvoltarea masivă a industriilor și creșterea numărului locurilor de muncă a transformat clasele muncitoare și de mijloc din țările occidentale în victime ale globalizării. Să luăm ca exemplu America : odată cu fluxul masiv de capital și tehnologie din China, s-au pierdut numeroase locuri de muncă în manufactură, ceea ce a dus la pierderea industriilor și la creșterea ratei șomajului. Din 2000 până în 2011, 5,7 milioane de muncitori din sectorul de producție și-au pierdut locurile de muncă, iar 65 de mii de fabrici au fost închise. [9] Diferența dintre bogați și săraci s-a adâncit de mult timp în Statele Unite. Astfel, în ultimii 30 de ani, creșterea salariului mediu (ajustat în funcție de inflație) a încetinit, ceea ce a dus la apariția săracilor care muncesc – cei care lucrează sau caută locuri de muncă timp de douăzeci și șapte de săptămâni ale anului, dar al căror venit este oficial sub nivelul sărăciei . În 2016, 7,6 milioane de americani au fost numărați printre muncitorii săraci. [10]

 

Polarizarea dintre bogați și săraci este solul în care crește comunismul. Problemele economice nu se limitează la domeniul economic, ci continuă să crească. Cererea de “justiție socială” și soluționarea distribuției incorecte a veniturilor au dus la o creștere a ideologiei socialiste. Între timp, cererea de asistență socială a crescut la rândul său, creând mai multe familii sărace și în cele din urmă, formând un ciclu vicios.

 

Din 2000, spectrul politic al Statelor Unite a devenit din ce în ce mai deschis la influența de stânga. Până la alegerile din 2016, a existat o cerere în creștere de socialism și o creștere a polarizării politice din cauza intereselor partizane. În mare măsură, în spatele acestor schimbări se află impactul globalizării. Pe de altă parte, cu cât mai mari au fost greutățile cu care s-au confruntat societățile democratice occidentale, cu atât mai triumfătoare a apărut forța comunismului pe scena mondială.

 

1. Opoziția față de globalizare promovează ideologia comunistă

Odată cu avansarea globalizării au apărut campanii anti-globalizare. Protestele violente la scară largă, desfășurate la Seattle, la 30 noiembrie 1999, împotriva Conferinței ministeriale a OMC au marcat declanșarea unor astfel de campanii. În 2001 au avut loc trei conferințe internaționale la scară largă (Summitul celor două Americi din Quebec, Canada, summitul Uniunii Europene de la Göteborg, Suedia și Grupul celor Opt reuniuni economice din Genova, Italia). În 2002, în Florența, Italia, s-a organizat o demonstrație fără precedent pe scară largă împotriva globalizării, care a atras un milion de participanți.

 

Campaniile anti-globalizare la nivel mondial au atras participanți dintr-o varietate de medii. Marea majoritate a lor erau adversari de stânga ai capitalismului, printre care sindicatele, organizațiile de mediu (de asemenea, deturnate și infiltrate de comunism), precum și ale victimelor globalizării și ale celor defavorizați. Drept urmare, publicul, suporteri sau adversari ai globalizării, au ajuns să servească în mod necorespunzător scopurilor comunismului.

 

1. Capitalismul occidental a hrănit Partidul Comunist Chinez

Atunci când evaluează succesele sau eșecurile globalizării, cercetătorii citează adesea China ca pe un exemplu de succes. China părea că a beneficiat în mare măsură de globalizare și a ajuns rapid în prim plan ca cea de-a doua putere economică a lumii. Mulți au prezis că, în final China va deturna poziția de lider a SUA.

 

Spre deosebire de modelul Mexicului de producție low-end, PCC și-a propus să obțină cea mai avansată tehnologie de la Occident și apoi să-și înlocuiască oponenții. În schimbul vânzării pe piața chineză, PCC a cerut companiilor din țările dezvoltate să înființeze societăți mixte, pe care PCC ulterior le-a folosit pentru a extrage tehnologii-cheie. PCC a adoptat numeroase metode în acest scop, de la forțarea lipsită de scrupule a transferurilor de tehnologie, și până la furtul complet prin hacking. După ce a obținut această tehnologie avansată, PCC și-a exercitat avantajul pentru a elimina produsele ieftine de pe piața mondială. Cu ajutorul rabaturilor la export și al subvențiilor, PCC și-a învins concurența cu prețuri sub prețul piețelor, perturbând ordinea piețelor libere.

 

Spre deosebire de alte țări nedezvoltate care și-au deschis piețele interne, PCC a creat mai multe bariere comerciale pe piața internă. După ce a aderat la OMC, PCC a profitat de regulile ei, beneficiind în același timp de avantajele globalizării pentru a-și transfera produsele în străinătate. Spărgând regulile, regimul și-a adus beneficii economice substanțiale. Partidul nu a deschis însă industriile cheie – inclusiv telecomunicațiile, sistemul bancar și cel energetic – care la rândul lor, au permis Chinei să profite de economia mondială, în timp ce aceasta refuza să-și îndeplinească angajamentele.

 

Cumpărată de profiturile economice, lumea occidentală a închis ochii la abuzurile legate de drepturile omului. În timp ce PCC a abuzat în mod notoriu drepturile omului, comunitatea internațională a continuat să confere favoruri generoase regimului.

 

În mijlocul globalizării, un PCC puternic, împreună cu o societate chineză coruptă moral, a lovit economia de piață și reglementările comerciale din Occident.

 

Ca distrugător al regulilor, PCC a cules toate avantajele globalizării. Într-un sens, globalizarea a fost ca o transfuzie de sânge pentru PCC, permițând unui stat comunist să-și revină la viață. În spatele manipulării globalizării este scopul ascuns al susținerii PCC prin realocarea bogăției. Între timp, PCC a reușit să acumuleze câștiguri necinstite în timp ce efectua cele mai grave încălcări ale drepturilor omului.

 

Globalizarea a fost un proces de salvare a PCC și de legitimizare a regimului comunist chinez. În timp ce partidul și-a întărit mușchii socialiști cu nutrienți capitaliști, Occidentul a căzut în declin relativ, dând încredere PCC-ului în totalitarismul său comunist și ambițiilor lui globale. De asemenea, progresul Chinei a entuziasmat numeroși socialiști și membri ai stângii la nivel mondial – ca parte a planului.

 

În timp ce economia sa a crescut, PCC și-a intensificat eforturile de a se infiltra în organizațiile economice globale, inclusiv OMC, FMI, Banca Mondială, Organizația Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială și altele. Atunci când ocupă poziții importante în aceste organizații, oficialii partidului le conving să coopereze cu PCC pentru a susține schemele partidului și pentru a-și apăra politicile.

 

PCC utilizează organizațiile economice internaționale pentru a-și derula propria agendă economică și model corporatist. Dacă ambițiile sale nu se opresc, nu există nicio îndoială că regimul va aduce dezastre politicilor și economiei de pe glob.

 

Cele de mai sus sunt doar câteva exemple despre cum a fost folosită globalizarea economică pentru a promova și a extinde comunismul. Odată cu progresul realizat în domeniul telecomunicațiilor și al transporturilor, activitățile economice se extind dincolo de granițele unei națiuni. Acesta este un proces natural, însă în acest caz, procesul a fost transformat într-o oportunitate pentru PCC de a-și începe drumul către dominația globală. A sosit momentul ca societatea să fie atentă la ceea ce are loc și să elimine globalizarea elementelor comuniste. Doar așa, suveranitatea fiecărui stat și bunăstarea poporului lor vor avea șansa de a fi realizate.

 

3. Globalizarea politică

Globalizarea se manifestă politic sub forma cooperării sporite între țări, apariția organizațiilor internaționale, formularea agendelor politice și a tratatelor internaționale, restrângerea suveranității naționale și transferul treptat al puterii de la statele suverane la organizațiile internaționale. După apariția unor astfel de instituții internaționale, precum și a regulilor și reglementărilor care depășesc frontierele naționale, astfel de instituții au început să încalce viețile politice, culturale și sociale ale fiecărei țări. Puterea începe să se concentreze într-o instituție internațională asemănătoare unui guvern global, erodând suveranitatea națională, slăbind credințele tradiționale și bazele morale ale societăților distincte, subminând cultura tradițională și comportamentul internațional convențional. Toate acestea fac parte din progresul treptat al programului comunist.

 

În timpul acestui proces, comunismul promovează și folosește organizațiile internaționale, pentru a întări puterea factorilor comunisti, pentru a promova filosofia luptei Partidului Comunist, pentru a promova definițiile pervertite ale drepturilor omului și a libertății, a ideilor socialiste la scară globală, redistribuirea bogăției și încercarea de a construi un guvern global care conduce umanitatea pe calea totalitarismului.

 

1. ONU a extins puterea politică comunistă

Organizația Națiunilor Unite, înființată după sfârșitul celui de-al doilea război mondial, este cea mai mare organizație internațională din lume și a fost inițial concepută pentru a consolida cooperarea și coordonarea între țări. Ca entitate supranațională, Națiunile Unite sunt conforme cu scopul comunismului de a elimina statul și au fost folosite pentru a crește puterea comunistă. Încă de la început, ONU a devenit un instrument al taberei comuniste conduse de sovietici și a acționat ca o etapă pentru ca Partidul Comunist să se promoveze pe sine și ideologia comunistă a unui guvern mondial.

 

La înființarea Organizației Națiunilor Unite și elaborarea Cartei ONU, Uniunea Sovietică a fost unul dintre sponsori și membră permanentă a Consiliului de Securitate, jucând un rol decisiv. Alger Hiss, inițiatorul proiectului și secretarul general al Conferinței Națiunilor Unite privind Carta, precum și un oficial al Departamentului de Stat și un consilier important al lui Roosevelt, a fost condamnat pentru sperjur în legătură cu acuzația de a fi spion sovietic. [11] Portițele ascunse prezente în Carta Organizației Națiunilor Unite și convențiile sunt benefice regimurilor comuniste și probabil că au de-a face cu Hiss.

 

Șefii mai multor agenții importante ale ONU sunt comuniști sau tovarășii lor de călătorie. Mulți secretari generali ai ONU sunt socialiști și marxiști. De exemplu, primul secretat, Trygve Lie, a fost un socialist norvegian și a primit un sprijin puternic din partea Uniunii Sovietice. Sarcina lui cea mai importantă a fost să aducă Partidul Comunist Chinez în Națiunile Unite. Succesorul său, Dag Hammarskjöld, a fost socialist și simpatizant al unei revoluții comuniste mondiale și deseori, îl lingușea pe oficialul PCC de rang înalt, Zhou Enlai. [12] Cel de-al treilea secretar general U Thant, din Myanmar (fosta Burma), era un marxist care credea că idealurile lui Lenin sunt în concordanță cu Carta ONU. [13] Cel de-al șaselea secretar general, Boutros Boutros-Ghali, a fost anterior vicepreședinte al Internaționalei Socialiste. Prin urmare, nu este greu de înțeles de ce șefii regimurilor comuniste sunt tratați în mod regulat cu cea mai înaltă etichetă a Organizației Națiunilor Unite. Multe convenții ale ONU au devenit instrumente pentru promovarea directă sau indirectă a ideilor comuniste și extinderea puterii comuniste.

 

Cea mai înaltă misiune a Națiunilor Unite este cea de menținere a păcii și securității mondiale. Forțele de menținere a păcii ale Organizației Națiunilor Unite sunt responsabilitatea subsecretarului general pentru afaceri politice și de securitate. Cu toate acestea, din cei paisprezece indivizi care au preluat această funcție din 1946 până în 1992, treisprezece erau cetățeni sovietici. Regimul comunist sovietic nu a renunțat niciodată la încercarea de a-și extinde puterea comunistă și nu a avut nici un interes să contribuie la pacea mondială. Prin urmare, deși a folosit sloganul “păstrarea păcii mondiale”, el s-a concentrat pe avansarea intereselor comunismului. Susținerea unei organizații pro-socialiste se potrivește scopurilor sale.

 

În acel moment, comuniștii s-au infiltrat în Statele Unite. Directorul FBI J. Edgar Hoover, a declarat în 1963 că diplomații comuniști repartizați în cadrul ONU “reprezintă coloana vertebrală a operațiunilor de informații rusești din această țară”. [14] Chiar și după prăbușirea fostului regim comunist sovietic, moștenirea comunistă a rămas larg răspândită în Națiunile Unite: “Persoanele occidentale care au lucrat la ONU … s-au înconjurat de ceea ce mulți au numit o mafie comunistă” [15].

 

PCC folosește Organizația Națiunilor Unite ca pe o platformă de propagandă. Fiecare dintre cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate (China, Franta, Rusia, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii – n.t.) are un subsecretar general al Națiunilor Unite. Deși subsecretarul general al ONU nu mai poate reprezenta interesele unei țări individuale, secretarul general, reprezentând interesele sociale și economice ale PCC, susține în mod eficient ideologia PCC. Înalți oficiali ai ONU, inclusiv secretarul general, au promovat inițiativa “One Belt, One Road” (O Centura, Un Drum) a PCC ca modalitate de combatere a sărăciei în țările în curs de dezvoltare.

 

Strategia “O Centura, Un Drum“ a PCC a fost considerată de multe țări ca fiind o hegemonie expansionistă și a lăsat multe țări în criză datorită datoriilor profunde. De exemplu, Sri Lanka a fost nevoită să închirieze un port important PCC-ului timp de 99 de ani pentru a-și achita datoriile, iar Pakistanul a trebuit să solicite ajutorul Fondului Monetar Internațional din cauza problemelor datoriei. Din cauza controlului “O Centura, Un Drum“ asupra politicilor și economiei țărilor participante și a conflictelor sale cu drepturile omului și democrației, multe țări frânează colaborarea. Cu toate acestea, datorită influenței politice a PCC, înalții oficiali ONU au recomandat proiectul “O Centura, Un Drum“. [16]

 

1. Ideologia comunistă a subminat idealurile drepturilor omului ale ONU

Unul dintre obiectivele Națiunilor Unite este de a îmbunătăți drepturile omului și de a promova libertatea; acest principiu este universal. Dar PCC, împreună cu alte regimuri corupte, neagă universalitatea drepturilor omului. În schimb, se spune că drepturile omului sunt afaceri interne, astfel încât PCC poate să-și ascundă istoria persecuțiilor și abuzurilor în China. Chiar se laudă pentru extinderea dreptului la subzistență a poporului chinez. PCC a folosit de asemenea platforma Națiunilor Unite pentru a ataca valorile democratice ale Occidentului, bazându-se pe alianța cu țările în curs de dezvoltare pentru a submina eforturile națiunilor libere de a promova valorile universale. Datorită manipulării factorilor comuniști, ONU nu numai că nu a făcut prea mult pentru îmbunătățirea drepturilor omului, ci a devenit adesea un instrument folosit de regimurile comuniste pentru a-și reabilita reputația cu privire la abuzurile sale împotriva drepturilor omului.

 

Mulți cercetători au documentat modul în care Națiunile Unite și-au trădat propriile idealuri. De exemplu, Națiunile Unite s-au născut în umbra Holocaustului, dar acum Națiunile Unite nu fac nimic în fața uciderilor în masă. Scopul inițial al Organizației Națiunilor Unite era de a lupta împotriva agresorilor și de a proteja drepturile omului. Motivația morală a fost considerată o premisă necesară a acțiunii în acest scop, însă actuala ONU respinge luarea de hotărâri morale. [17]

 

Dore Gold, fost ambasador israelian la Națiunile Unite și autor al “Turnului Babel: Cum a alimentat ONU haosul global”, a afirmat: “ONU nu este un organism mondial benign și ineficient. De fapt, el a accelerat și a răspândit haosul global. [18] Gold a oferit numeroase dovezi care să demonstreze acest lucru care includ: ”neutralitatea valorii“ a ONU, imoralitatea “echivalenței morale” și a “relativismului moral”; corupția generalizată; desemnarea șefilor Consiliului pentru Drepturile Omului, participanților din țările cu înregistrări slabe privind drepturile omului; deținerea majoritară a voturilor de către țările nedemocratice; precum și exercitarea controlului de către regimurile comuniste. [19] El a spus că Organizația Națiunilor Unite este un “eșec abject” și este “dominat de forțe anti-occidentale, dictaturi, sponsori ai terorismului de stat și cei mai răi dușmani ai Americii”, “trădând idealurile nobile ale fondatorilor ONU”. [20]

 

Comisia pentru drepturile omului a Organizației Națiunilor Unite a adoptat politica de vot majoritar. Cu toate acestea, țările cu înregistrări slabe privind drepturile omului sunt capabile să devină membre și chiar șefi ai Consiliului pentru Drepturile Omului, ceea ce face ca dezbaterea asupra drepturilor omului să nu aibă sens. Mai mult, PCC a cumpărat o serie de țări în curs de dezvoltare, provocând reprimarea criticilor în legătură cu politicile PCC privind drepturile omului – inițiate de Statele Unite prin intermediul Națiunilor Unite. Tirania majorității Organizației Națiunilor Unite i-a permis să devină un instrument pentru forțele comuniste de a se opune națiunilor libere pe multe probleme. Acest lucru a determinat Statele Unite să se retragă din Consiliul Drepturilor Omului de mai multe ori. Occidentul dorește să promoveze libertatea și drepturile omului, dar a fost blocat în mod repetat de către țările comuniste. Consiliul pentru Drepturile Omului a fost deturnat de hoți, iar așa-numitele convenții internaționale adoptate nu au făcut nimic pentru a bloca țările totalitare. Aceste țări perorează pur și simplu sloganurile, dar nu le pun în aplicare.

 

Prin urmare, nu este greu de înțeles cum Carta Națiunilor Unite este foarte asemănătoare cu Constituția sovietică, precum și în opoziție directă cu Constituția Statelor Unite. Scopul său nu este de a proteja drepturile oamenilor, ci de a servi nevoilor conducătorilor. De exemplu, unele prevederi ale Constituției sovietice includ o formulă precum “în limitele de aplicare ale legii” după enumerarea drepturilor cetățenilor. La suprafață, statutul consilierilor sovietici le-au dat cetățenilor unele drepturi, însă de fapt, multe legi specifice erau stipulate ca fiind “în limitele legii”, ceea ce a permis guvernului sovietic să-i priveze în mod arbitrar pe cetățeni de drepturile lor conform interpretărilor sale de “în limitele de aplicare ale legii.”

 

Acesta este și modul în care Carta Națiunilor Unite și diferitele contracte și convenții definesc drepturile cetățenilor. De exemplu, în Pactul internațional privind drepturile civile și politice, declarații precum “toată lumea are dreptul” sunt atașate unor prevederi precum “drepturile menționate mai sus nu vor fi supuse nici unei restricții, cu excepția celor prevăzute de lege”. Nu este doar o alegere arbitrară sau coincidență, ci o “ușă din spate” pe care comunismul a stabilit-o cu intenție.

 

Problema este că, dacă politicienii consideră necesar, orice drept din Declarația Universală a Drepturilor Omului poate fi încălcat legal. “Ce scuză mai bună ar putea vreun tiran să invoce?”, întreabă Edward Griffin. “Majoritatea războaielor și crimelor naționale sunt comise în numele uneia din aceste “dispoziții”. [21] Este dificil ca țările libere să-și priveze arbitrar cetățenii de libertate, dar regimurile comuniste pot profita în mod deschis de lacunele din Declarația drepturilor omului.

 

1. Globalizarea promovează ideile politice comuniste

Comunismul, prin agenții săi, ridică în mod repetat probleme globale și susține că aceste probleme pot fi rezolvate numai prin colaborări internaționale și structuri de putere – pentru a inaugura în cele din urmă un guvern mondial. Prin urmare, diferite țări sunt din ce în ce mai restricționate și reglementate de un număr tot mai mare de tratate internaționale. Drept urmare, suveranitatea națională este slăbită.

 

Multe grupuri susțin structuri de putere internaționale de acest tip și, deși astfel de grupuri nu sunt neapărat comuniste, obiectivele lor sunt în concordanță cu intențiile obiectivelor comuniste – adică de a elimina națiunile individuale și de a organiza un guvern mondial.

 

O personalitate mediatică a spus de Ziua Pământului în 1970: “Omenirea are nevoie de o ordine mondială. Națiunea pe deplin suverană nu este capabilă să se ocupe de otrăvirea mediului. … Gestionarea planetei – fie că vorbim de necesitatea de a preveni războiul, fie de necesitatea de a preveni daunele semnificative asupra condițiilor vieții – necesită un guvern mondial”. [22] Manifestul Umanist II din 1973 a mai declarat: “Am ajuns la un punct de cotitură în istoria omenirii, unde cea mai bună opțiune este depășirea limitelor suveranității naționale și trecerea la construirea unei comunități mondiale. … Astfel ne uităm la dezvoltarea unui sistem de drept mondial și a unei ordini mondiale bazate pe guvernarea federală transnațională”. [23]

 

De fapt, instituirea Programului Națiunilor Unite pentru Mediu a avut loc deoarece un grup care a pledat pentru o confederație globală în 1972, a considerat problema mediului ca fiind o problemă mondială și prin urmare, a solicitat dezvoltarea unor soluții globale și stabilirea unei agenții globale de protecție a mediului. Primul său director a fost Maurice Strong, un canadian cu tendințe socialiste puternice.

 

La reuniunea de la nivel înalt a Pământului din Rio de Janeiro din 1992 (cunoscută și sub numele de Conferința Organizației Națiunilor Unite privind mediul și dezvoltarea), 178 de guverne au votat pentru adoptarea Agendei 21. Acest plan de opt sute de pagini include conținut privind mediul, drepturile femeii, îngrijirea medicală și așa mai departe. Un cercetător influent al unui institut de cercetare pentru mediu, care a devenit ulterior un oficial al Programului ONU pentru Mediu a declarat: “Suveranitatea națională – puterea unei țări de a controla evenimentele de pe teritoriul său – și-a pierdut o mare parte din semnificația sa în lumea de astăzi, unde frontierele sunt în mod frecvent încălcate prin poluare, comerț internațional, fluxuri financiare și refugiați. … Națiunile cedează în realitate porțiuni ale suveranității lor comunității internaționale și încep să creeze un nou sistem de guvernare internațională a mediului, ca un mijloc de rezolvare a problemelor care nu pot fi rezolvate altfel”. [24]

 

Superficial, aceste rațiuni pentru înființarea unui guvern mondial par foarte bune, dar scopul lor real este promovarea comunismului pentru a domina lumea. În Capitolul 16 am detaliat modul în care comunismul folosește pretenția de a proteja mediul pentru a-și promova agenda.

 

În timpul mandatului secretarului general al ONU Boutros-Ghali, în perioada 1992-1996, acesta a inițiat progrese rapide în marșul ONU către guvernul mondial. El a cerut formarea unei armate permanente a ONU și a solicitat dreptul de a colecta taxe. [25] Datorită opoziției Statelor Unite, Ghali nu a reușit să obțină un al doilea mandat. În caz contrar, statutul actual al Organizației Națiunilor Unite ar fi fost dificil de prezis. Deși regimurile comuniste refuză întotdeauna să se amestece în afacerile interne ale altor țări, ele participă activ în diferite organizații internaționale, sprijină extinderea funcțiilor Națiunilor Unite și promovează conceptul de guvernare globală.

 

În 2005, Secretarul General al ONU, Kofi Annan, a declarat: “În epoca interdependenței, cetățenia globală este un pilon esențial al progresului”. [26] Robert Chandler, un strateg care a lucrat pentru forțele aeriene americane, Casa Albă și diferite alte departamente guvernamentale, consideră că așa-numitul progres al lui Annan ar distruge suveranitatea națională și va deschide calea unei societăți civile globale fără frontiere. Programul “Educarea spre o cultură a păcii” al ONU, este organizat și condus de activiști de extremă stânga, despre care Chandler crede că intenționează să distrugă suveranitatea națiunii și să creeze un guvern totalitar fără frontiere. [27]

 

Cartea “The Naked,Communist” publicată în 1958, care a expus comunismul, a enumerat cele 45 de țeluri ale comuniștilor, dintre care unul a fost: “Promovarea ONU ca singura speranță pentru omenire. În cazul rescrierii cartei sale, cereți să fie înființată ca un guvern mondial cu propriile sale forțe armate independente”. [28] Mulți realizează că înființarea unui guvern mondial nu poate fi realizată pe termen scurt – deci atât comuniștii cât și globaliștii folosesc diverse probleme pentru a înființa instituții internaționale în diferite domenii, ca apoi să promoveze unitatea acestor instituții și să continue să susțină dependența de Națiunile Unite, cu scopul final de a înființa un guvern mondial.

 

Sprijinirea unui guvern mondial, exagerarea deliberată a rolului Organizației Națiunilor Unite, reprezentând ONU ca pe un panaceu pentru rezolvarea tuturor problemelor din lumea de astăzi – toate acestea fac parte din încercarea de-a se juca de-a Dumnezeu și de a organiza viitorul omenirii prin manipularea puterii. De fapt, aceasta este exact aceeași idee ca o utopie comunistă, o religie pe care oamenii o creează – iar rezultatul este devastator.

 

1. Guvernul mondial dă naștere la totalitarism

Nu este nimic în neregulă cu preconizarea unei lumi sau a unui viitor mai bun, dar încercarea de a înființa un guvern mondial pentru a rezolva toate problemele omenirii înseamnă pur și simplu urmărirea unei utopii moderne și riscă să degenereze în totalitarism.

 

O problemă inevitabilă cu care se confruntă un guvern mondial, care urmărește să abordeze într-adevăr problemele globale, este modul în care își pune efectiv în aplicare politicile – fie ele politice, militare, economice sau altele. Pentru a-și impune politicile la scară globală, un astfel de guvern nu ar lua forma unei democrații libere, precum cea a Statelor Unite, ci ar fi un guvern totalitar, precum fosta Uniune Sovietică sau regimul comunist chinez.

 

Pentru a atrage țările să i se alăture, un guvern mondial ar oferi în mod invariabil beneficii ademenitoare, promisiuni de asistență socială și un plan al unei utopii globale pentru omenire. Propunerea sa este similară cu cea a comunismului și se prezintă ca un panaceu pentru problemele fiecărei țări. Pentru a atinge idealurile utopice ale unui număr atât de mare de țări și a rezolva probleme globale complexe în conformitate cu planul utopic – fie protejarea mediului înconjurător, fie asigurarea securității și asistenței sociale la scară globală – un astfel de guvern mondial ar încerca în mod inevitabil să-și centralizeze puterea pentru a-și impune cu forța politicile. Această centralizare ar ridica puterea guvernului la un nivel de neegalat, iar controlul său asupra societății ar atinge de asemenea, un nivel fără precedent. În acest stadiu, un astfel de guvern mondial nu s-ar deranja să obțină un consens între țările sale membre sau să țină seama de angajamentele luate față de acestea, ci s-ar concentra exclusiv asupra implementării forțate a politicilor sale.

 

În lumea de astăzi, există mari diferențe între țări. Multe țări nu au nici religii drepte, nici libertate, ca să nu mai vorbim de respectarea drepturilor omului sau de standarde morale înalte. Atunci când țările se combină pentru a forma un guvern mondial, un astfel de guvern ar adopta cel mai mic standard al lor, eliminând orice cerințe referitoare la credință și convingeri spirituale, moralitate și drepturile omului. Cu alte cuvinte, țărilor li s-ar da frâu liber în aceste aspecte – folosind conceptul de așa-numită neutralitate în religie, moralitate și drepturile omului pentru a le uni. Un guvern mondial ar promova în mod inevitabil o cultură mainstream pentru a uni lumea. Cu toate acestea, fiecare țară are propriile sale tradiții culturale și credințe religioase.

 

Dintre toți experții, oamenii de știință și guvernele care susțin în mod activ un guvern mondial, majoritatea sunt atei sau au opinii progresiste cu privire la credințele religioase. În mod evident, un guvern mondial ar avea ateismul ca valoare de bază – consecință inevitabilă, deoarece comunismul este forța din spatele acestuia. Pentru a-și menține guvernarea, acest guvern mondial ar aplica cu forța reeducarea ideologică, recurând la violență pentru a realiza acest lucru. Pentru a preveni mișcările de fragmentare sau de independență ale țărilor membre, un guvern mondial va întări puternic forțele sale militare și de poliție și va înăspri controlul asupra libertății de exprimare a oamenilor.

 

Guvernul unei țări al cărei popor nu are o credință și o cultură comună se poate baza doar pe puterea autoritară – adică, pe conducerea totalitară – pentru a rămâne la putere și rezultatul ar fi reducerea libertății individuale. Astfel, un guvern mondial ar fi în mod inevitabil un guvern totalitar, pentru că ar trebui să se bazeze pe autoritarism pentru a-și susține dominația.

 

În final, un guvern mondial este literalmente un proiect totalitar comunist într-o altă formă, iar rezultatul nu ar fi diferit de regimurile comuniste de astăzi în ceea ce privește modul în care își înrobesc și abuzează popoarele. Singura diferență ar fi că, în loc să se limiteze la o singură țară, acest totalitarism se va extinde în întreaga lume – controlată de un singur guvern – făcând chiar mai ușoară coruperea și distrugerea omenirii. În procesul de menținere a dominației sale, acest guvern enorm ar folosi progresiv toate metodele malefice folosite de regimurile comuniste. Această cale către autoritarism ar fi, de asemenea, un proces de distrugere a culturilor tradiționale și a valorilor morale ale omenirii, ceea ce este exact scopul comunismului.

 

4. Globalizarea culturală: o modalitate de corupere a umanității

Pe măsură ce schimburile culturale și fluxurile de capital se extind în întreaga lume, diferitele forme culturale deviante pe care comunismul le-a stabilit în ultimii aproape o sută de ani – precum arta modernă, literatura și filozofia, filmele și televiziunea, stiluri de viață deviante, utilitarismul, materialismul și consumerismul – sunt transmise la nivel global. În timpul acestui proces, tradițiile culturale ale diferitelor grupuri etnice sunt dezbrăcate de formele lor externe și separate de semnificația lor inițială, rezultând în culturi mutante, deviante. În timp ce atingeau scopul de a fi profitabile, aceste culturi deviante, au corupt de asemenea rapid valorile morale ale oamenilor oriunde s-au răspândit.

 

La nivel global, Statele Unite sunt liderii politici, economici și militari. Această conducere se aplică și pentru cultura americană, care este ușor acceptată și adoptată de alte țări și regiuni. După Revoluția Industrială, cu declinul credinței religioase în societatea modernă și creșterea materialismului provocat de progresele tehnologice, oamenii au trasat în mod natural o legătură directă între prosperitatea materială și forța civilizației. Profitând de această tendință, comunismul și-a concentrat resursele asupra îndepărtării Statelor Unite prin mijloace non-violente. După ce s-a infiltrat și a corupt unitatea familială, politică, economică, dreptul, arta, mass-media și cultura populară în toate aspectele vieții cotidiene din Statele Unite și după coruperea și distrugerea valorilor morale tradiționale, comunismul a recurs la globalizarea culturală, exportînd această cultură coruptă. Considerată ca o cultură avansată din Statele Unite, această cultură s-a răspândit în întreaga lume.

 

Într-o clipită, mișcarea “Occupy Wall Street” din New York, a fost prezentată pe ecranele de televiziune din satele de munte din India. Prin filmele de la Hollywood, satele de graniță conservatoare din Yunnan, China, au aflat că mamele singure, aventurile extra-maritale și eliberarea sexuală sunt aspecte “normale” ale vieții. Ideologia care stă la baza curriculum-ului comun de bază, creată de marxiștii culturali, a fost reflectată aproape instantaneu în manualele de școală secundară din Taiwan. Africa, considerată pe scară largă ca regiunea cea mai înapoiată din lume, s-a dovedit a fi cea mai grav afectată de epidemia de SIDA. De la Ecuador în America de Sud, până în Malaezia, în Asia de Sud-Est și Fiji în Insulele Pacificului, rock-and-roll-ul a devenit extrem de popular.

 

Willi Münzenberg, activistul comunist german și unul dintre fondatorii Școlii de la Frankfurt, a spus: “Trebuie să organizăm intelectualii și să îi folosim pentru a transforma civilizația occidentală în ceva oribil. Doar atunci, după ce i-au corupt toate valorile și au făcut viața imposibilă, putem impune dictatura proletariatului. “[29]

 

Din perspectiva stângii, “a transforma civilizația occidentală în ceva oribil” este calea spre comunism. Cu toate acestea pentru comunism – care este forța motrică – coruperea culturii tradiționale pe care Divinitatea a lăsat-o pentru om și făcând omul să abandoneze Divinitatea, reprezintă calea pentru distrugerea umanității.

 

Dacă am putea compara cultura deviantă a Occidentului și cultura de partid a regimurilor comuniste totalitare cu gunoaiele, atunci globalizarea culturală, ar fi asemănătoare cu uraganul care împrăștie gunoaiele prin întreaga lume, îndepărtând nemilos valorile tradiționale pe care le- a lăsat Creatorul omenirii. Aici, ne-am concentrat pe explicarea influenței pe care cultura deviantă a Occidentului o are asupra lumii. În capitolul următor, vom analiza modul în care cultura comunistă s-a răspândit în întreaga lume.

 

1. Globalizarea culturală distruge tradițiile

Cultura fiecărei etnii din lume are caracteristicile unice și influențele profunde ale istoriei sale specifice. În ciuda diferențelor dintre culturile etnice, toți urmează aceleași valori universale ale divinității, în tradițiile lor. După Revoluția Industrială, dezvoltarea tehnologică a adus comoditate în viața noastră. Datorită influenței progresivismului, tradiția este în general privită ca fiind înapoiată. Acum, standardul este măsurarea tuturor lucrurilor prin gradul de modernitate, noutate și “progres” – sau dacă are valoare comercială.

 

Așa-numitele valori comune create de schimbul cultural în procesul de globalizare, nu mai aparțin nici uneia dintre tradiții: ele sunt valori moderne. Elementele și valorile care pot fi adoptate în cadrul globalizării se abat de la tradiții. Acestea includ numai elementele cele mai superficiale ale patrimoniului cultural existent, precum și aspectele care pot fi comercializate. Noțiunile despre “destinul comun al omenirii” și “viitorul nostru comun” sunt rezultatul unor astfel de valori deviate. Comunismul promovează valori care par nobile, dar în realitate vizează abandonarea valorilor tradiționale de către omenire, înlocuirea acestora cu valori moderne, omogene și deteriorate.

 

Standardul cel mai scăzut, care este recunoscut la nivel global în timpul globalizării culturale, se manifestă și în cultura consumatorilor și în consumerism, care conduc cultura mondială. Susținut de interesele economice, designul produselor culturale și modul în care sunt prezentate pe piață, sunt complet centrate pe stimularea instinctelor de bază ale consumatorilor. Scopul este de a controla omenirea prin seducerea, răsfățarea și satisfacerea dorințelor superficiale ale oamenilor.

 

O cultură globală a consumatorilor vizează dorințele omenirii și este folosită pentru coruperea tradiției în mai multe moduri: în primul rând, pentru a atrage numărul maxim de consumatori, produsele culturale nu pot ofensa nici un grup etnic, în producție sau în prezentare. Ca rezultat, caracteristica unică și semnificația culturii etnice sunt îndepărtate din produse. Cu alte cuvinte, tradiția este îndepărtată de pe produse prin deculturalizare sau prin standardizare. Populațiile care primesc mai puțină educație și au o putere de consum redusă sunt mai sensibile la un astfel de model simplificat al consumatorilor, deoarece costul de a face astfel de produse este mai mic. Prin urmare, prin globalizare, această populație este limitată la cultura comercială care are cel mai mic cost de producție.

 

În al doilea rând, globalizarea industriei mass-media a condus la monopoluri. Drept urmare, elementele comuniste pot folosi cu ușurință ideile degenerate ale producătorilor, pot face public aspectul cultural superficial al produselor și introduc ideologia marxistă în timp ce le promovează. Hibridizarea culturilor prin globalizare devine un alt canal pentru promovarea ideologiei.

 

În al treilea rând, o cultură globală promovează consumerismul la rang principal în societate. Reclamele, filmele, emisiunile de televiziune și mass-media sociale, bombardează constant consumatorii cu ideea că nu trăiesc o viață reală dacă nu consumă, nu dețin anumite produse, sau dacă nu caută să se distreze în anumite moduri. Comunismul folosește diferite mijloace și divertismentul pentru a determina oamenii să-și urmărească satisfacerea propriilor dorințe. Pe măsură ce oamenii își îndeplinesc dorințele, ei se îndepărtează de planul spiritual, iar înainte de ști, ei s-au abătut de la credințele lor divine și de la valorile lor tradiționale.

 

Consumerismul își răspândește rapid ideologia deteriorată pe fondul globalizării. De asemenea, utilizează mentalitatea de turmă a mulțimii. Cu expunere frecventă la medii sociale, reclame, emisiuni de televiziune, filme și știri, oamenii sunt bombardați cu diverse ideologii antitradiționale și ne-naturale. Acest lucru crează o iluzie că astfel de ideologii deteriorate reprezintă un consens global. Oamenii devin treptat amorțiți de daunele pe care aceste ideologii le au asupra tradițiilor. Comportamentele pervertite sunt văzute ca fiind la modă, iar oamenii ar trebui să se mândrească cu ele. Abuzul de substanțe, homosexualitatea, rock-and-roll, arta abstractă și multe altele, sunt toate răspândite în acest mod.

 

Arta modernă este degenerată și incalcă toate definițiile tradiționale ale esteticii. Unii oameni au realizat acest lucru la început, dar odată ce lucrările de artă modernă sunt expuse constant în zone metropolitane majore și vândute la prețuri ridicate, atunci când mass-media raportează frecvent despre lucrări de artă întunecate și ciudate, oamenii încep să creadă că ei sunt cei care nu mai au contact cu moda, iar gustul lor în artă trebuie actualizat. Oamenii încep să-și nege propriul lor sentiment de frumos în favoarea formelor de artă deteriorate.

 

Comunismul este capabil să folosească mentalitatea de turmă deoarece mulți oameni nu au voință puternică. Odată ce omenirea se abate de la tradițiile divine, totul devine relativ și se schimbă în timp. Situația devine propice pentru exploatare.

 

1. Țările occidentale exportă cultura antitradițională

Țările dezvoltate occidentale joacă rolul decisiv în afacerile economice și militare globale. Ca urmare, cultura occidentală a fost capabilă să se răspândească rapid în țările în curs de dezvoltare. Aceasta a fost considerată drept principalul curent al civilizației moderne și direcția dezvoltării viitoare. Exploatând această tendință cultura modernă deviată din Statele Unite și din alte țări occidentale se răspândește în lume. Aceasta a provocat daune enorme tradițiilor altor grupuri etnice. Muzica rock-and-roll, drogurile și eliberarea sexuală au fost deghizate drept cultură occidentală și s-au răspândit rapid în întreaga lume din țările dezvoltate. Așa cum am subliniat în această carte, spectrul comunist se află în spatele dezvoltării acestor culturi deteriorate, care nu au nimic de-a face cu valorile tradiționale care derivă din credința în divinitate.

 

Toate culturile degenerate sunt mascate, cultura occidentală fiind răspândită în prezent în fiecare colț al lumii. În special, Hollywood-ul a devenit un promotor important al diverselor ideologii care provin din marxismul cultural. Caracteristica specială a industriei filmului, îi permite acestuia să-i determine pe oameni să-i accepte subconștient valorile.

 

Datorită puterii lor economice, țările occidentale atrag un număr mare de studenți străini. În această carte am discutat modul în care marxismul cultural a preluat învățământul occidental și la rândul său, îi expune pe studenții străini la diferite ideologii de stânga. Când se întorc în țările lor, ei răspândesc aceste ideologii. În țările lor, aceste ideologii deteriorate sunt văzute ca fiind atractive, deoarece țările occidentale sunt mai avansate din punct de vedere tehnologic și dezvoltate economic. Astfel, pe măsură ce aceste ideologii se răspândesc și distrug cultura tradițională locală ele se confruntă cu prea puțină rezistență.

 

De exemplu, prima țară din Asia care recunoaște căsătoria între persoane de același sex, este o societate cu tradiții profunde. În spatele schimbării s-a aflat globalizarea. După ce au studiat în Occident, un număr mare de studenți au acceptat ideea căsătoriei între persoane de același sex și au impus schimbarea. În cea mai mare parte, politicienii progresiști ​​care încurajează legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex și-au dezvoltat opiniile progresiste în timpul studiilor lor în străinătate.

 

1. Corporațiile multinaționale răspândesc cultura deviantă

În condițiile globalizării, respectul reciproc și toleranța diferitelor culturi naționale au devenit mainstream. Comunismul a folosit acest lucru pentru a extinde în mod arbitrar conceptul de toleranță și pentru a face neutralitatea valorii un “consens global”, susținând astfel idei deviante. În special, homosexualitatea și eliberarea sexuală s-au dezvoltat rapid prin globalizare, afectând grav și corodând valorile morale ale societății tradiționale.

 

În 2016, un mare comerciant cu amănuntul la nivel mondial, a anunțat că vestiarele și toaletele din lanțul său de magazine vor fi “prietenoase cu oamenii transgender”, ceea ce înseamnă că orice bărbat ar putea intra în toaletele femeilor sau în vestiare, pentru că ar putea susține că el era de fapt o femeie. Asociația Americană a Familiilor a cerut consumatorilor să boicoteze compania din cauza răului pe care această politică îl poate aduce femeilor și copiilor. [30] Într-adevăr, în 2018, un bărbat a intrat în toaleta de femei a magazinului și s-a dezgolit în fața unei fete tinere. [31]

 

Pe fondul rezistenței consumatorilor care respectă valorile tradiționale, jurnaliștii au făcut o listă cu sutele de companii multinaționale mari, care au obținut scoruri complete pe Indexul Egalității Corporative (o măsură a atitudinilor față de problemele LGBTQ) și au constatat că afacerile cu aceleași politici ca și lanțul de magazine citat mai sus, aprovizionează toate aspectele vieții oamenilor obișnuiți, făcând din boicot un lucru nerealist. Afacerile de acest gen cuprind aproape toate companiile aeriene majore, fabricile majore auto de marcă, lanțurile fast-food, cafenelele, magazinele importante, băncile, companiile mari de producție a filmelor, companiile de telefonie mobilă și de computere și așa mai departe. [32] Aceste valori au devenit omniprezente și integrate prin globalizare, prin cultura corporațiilor multinaționale.

 

1. ONU diseminează valori distorsionate

În 1990, Organizația Mondială a Sănătății a anunțat că homosexualitatea nu este o boală psihică, stimulând în mare măsură mișcarea homosexuală la nivel mondial. În condițiile globalizării, SIDA s-a răspândit la nivel planetar, la cel mai important grup de persoane sensibile la SIDA – homosexualii – continuând să fie ținta preocupării sociale și a discuțiilor publice. Comunismul a promovat astfel extinderea mișcării homosexuale. Lucrătorii medicali încurajează pacienții homosexuali, să nu se rușineze și să solicite tratament medical. Recunoașterea morală a comportamentului homosexual a fost promovată simultan ca un corolar. În Africa, Asia și America Latină, finanțarea comunității internaționale pentru SIDA, a avut drept efect promovarea mișcării homosexuale. [33]

 

Africa de Sud a fost prima țară care a introdus o nouă convenție la Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, care necesită recunoașterea orientării sexuale și a identității de gen, ca indicator al drepturilor omului. Convenția a fost în cele din urmă adoptată. Aceasta este prima rezoluție a ONU, care vizează în mod direct orientarea sexuală și identitatea de gen. [34] În realitate, acest lucru normalizează ceea ce a fost considerat drept deviant, atribuindu-i aceeași importanță ca și drepturile naturale.

 

Articolul 13 din Convenția ONU privind drepturile copilului prevede: ”Copilul are dreptul la libertatea de exprimare; acest drept trebuie să includă libertatea de a căuta, primi și transmite informații și idei de orice natură, indiferent de frontiere, fie oral, scris, printuri, sub formă de artă sau prin orice alt mijloc de alegere al copilului“.[35]

 

Unii savanți au întrebat: Dacă părinții nu le vor permite copiilor să poarte tricouri cu simboluri satanice, va constitui o încălcare a drepturilor copiilor? Copiii au dreptul să aleagă în orice fel doresc să vorbească cu părinții lor? [36] Copiilor le poate lipsi judecata. Dacă ei comit vreo violență sau încalcă normele etice, pot părinții să-și disciplineze copiii? Aceste îngrijorări nu sunt nejustificate. În 2018, Ontario, Canada, a adoptat o lege potrivit căreia părinții nu ar trebui să respingă dorințele copiilor de exprimare a genului (adică copiii pot să-și aleagă sexul singuri, băieții alegând să fie fete și viceversa). Părinții care nu acceptă identitatea de gen aleasă de copilul lor pot fi considerați că își abuzează copii, iar copiii pot fi luați de stat. [37]

 

Comunismul folosește astfel globalizarea pentru a devia și distruge cultura tradițională și valorile morale într-un mod atotcuprinzător. Aceasta include utilizarea țărilor dezvoltate, a corporațiilor globale și a instituțiilor internaționale. Oamenii sunt scufundați în comoditatea superficială a vieții globale, dar nu sunt conștienți de faptul că ideile și conștiințele lor se schimbă rapid. În doar câteva decenii, aceste idei complet noi, au înghițit multe părți ale lumii ca un tsunami violent. Oriunde se îndreaptă, cultura se schimbă, civilizațiile se pierd, și chiar și cele mai vechi și cele mai închise țări nu pot scăpa.

 

Cultura tradițională este rădăcina existenței umane, o garanție importantă pentru ființele umane de a menține standardele morale. Este cheia capacității ființelor umane de a fi salvate de către Creator. În procesul de globalizare, acestea au fost deviate sau chiar distruse de aranjamentele spectrului comunist, iar civilizația umană se confruntă cu o criză fără precedent.

 

Concluzie

Diferitele naționalități și țări au existat de-a lungul mileniilor. Deși există în diferite regiuni, ele au forme și sisteme politice diferite, folosesc limbi diferite și au calități culturale și psihologice diferite – dar toate au valori universale comune. Aceste valori universale sunt nucleul culturii tradiționale pentru toate grupurile etnice.

 

În scurta perioadă de mai puțin de o sută de ani de la apariția comunismului pe scena mondială, omenirea se află deja în pericol grav, deoarece culturile tradiționale au fost subminate și distruse pe scară largă.

 

După Revoluția din Octombrie, comuniștii au preluat puterea în Rusia și mai apoi în China – marile puteri ale Estului – ucigând elitele culturale tradiționale și distrugând cultura tradițională prin violență. După cel de-al Doilea Război Mondial, țările comuniste s-au infiltrat și au controlat Organizația Națiunilor Unite și alte organizații internaționale, au abuzat de procedurile democratice pentru a permite majorității să cucerească minoritatea și au folosit bani pentru a câștiga țările mici, încercând să folosească guvernele întregii lumi prin corupție.

 

Mai ales după sfârșitul Războiului Rece, comunismul a început să folosească în întreaga lume schimburile și cooperările politice, economice și culturale internaționale pentru a extinde și controla globalizarea, a impulsiona valori deviante la nivel mondial și a distruge sistematic valorile și tradițiile universale. În prezent, spectrul comunismului conduce întreaga lume.

 

Grupurile politice și economice transnaționale de astăzi și- au însușit resurse enorme și influența lor a pătruns în toate aspectele societății umane. De la chestiuni majore, precum mediul, economia, comerțul, afacerile militare, diplomația, știința și tehnologia, educația, energia, războiul și imigrația, la chestiuni mici, precum divertismentul, moda și stilul de viață, toate sunt din ce în ce mai manipulate de globaliști. Odată ce se formează un guvern global, ar fi ușor ca toată omenirea să devină mutantă sau chiar distrusă cu o singură comandă.

 

Folosind globalizarea împreună cu alte mijloace, spectrul comunist a ruinat societatea umană în doar câteva sute de ani, iar atât Estul cât și Occidentul sunt expuse riscului de a fi distruse.

 

Numai prin revenirea la tradiție, ființele umane reintroduc valorile universale și culturile tradiționale în națiunile suverane și în schimburile internaționale. Acest lucru este necesar pentru revenirea la valorile universale și cultura tradițională și va permite omenirii, sub protecția și harul lui Dumnezeu, să expulzeze spectrul comunist și să se îndrepte spre un viitor luminos.

 

Capitolul 16 (II)

Capitolul 18 (I)

Referințe

[1] Karl Marx, “Manifestul Partidului Comunist” (Arhivă de Internet Marx / Engels), https://www.marxists.org/archive/marx/works/1848/communist-manifesto/ch04.htm

 

[2] Karl Marx și Friedrich Engels, “Ideologia germană”, Vol. I, 1845, https://www.marxists.org/archive/marx/works/1845/german-ideology/index.htm

 

[3] VI Lenin, “A Treia Internaționala comunistă“, Lucrările colecțiilor lui Lenin, ediția a 4-a, ediția engleză, volumul 29 (Moscova: Progress Publishers, 1972), 240-241, https://www.marxists.org/archive/lenin/works/1919/mar/x04.htm

 

[4] G. Edward Griffin, “Maestrul fricos: O a doua privire la Națiunile Unite” (Appleton, Wis.: Insulele occidentale, 1964), Capitolul 7.

 

[5] Ibid.

 

[6] James Bovard, “Banca Mondială versus săracii lumii“, Analiza politicii Institutului Cato Nr. 92, 28 septembrie 1987, https://object.cato.org/sites/cato.org/files/pubs/pdf/pa092.pdf

 

[7] Banca Mondială, “Sărăcia: Privire generală“, https://www.worldbank.org/en/topic/poverty/overview

 

[8] Dani Rodrik, “Paradoxul globalizării: De ce piețele, statele și democrația globală nu pot coexista” (Oxford: Oxford University Press, 2011), 19.

 

[9] Sarah A. Webster, “În interiorul planului îndrăzneț al Americii de a revigora producția: este vorba despre tehnologie“, 14 mai 2015, https://web.archive.org/web/20170216082549/https://advancedmanufacturing.org/inside-americas-bold-plan-revive-manufacturing/

 

[10] Biroul american de statistică a muncii, “Un profil al lucrătorului sărac, 2016“, iulie 2018, https://www.bls.gov/opub/reports/working-poor/2016/home.htm

 

[11] Alex Kingsbury, “Documentele declasificate dezvăluie spioni KGB în SUA: Alger Hiss, Elizabeth Bentley și Bernard Redmont sunt subiecții supravegherii“, SUA News, 17 iulie 2009, https://www.usnews.com/news/articles/2009/07/17/declassified-documents-reveal-kgb-spies-in-the-us

 

[12] William F. Jasper, “Tirania Globală … Pas cu pas: Națiunile Unite și Noua Ordine Mondială emergentă” (Appleton, Wis.: Publishers of Western Islands, 1992), 69.

 

[13] Ibid., 69-70.

 

[14] “Șeful FBI găsește ‘pericolul major’ al spionilor roșii“, “Los Angeles Times, 4 mai 1963, așa cum este citat în G. Edward Griffin, “Maestrul fricos: O a doua privire la Națiunile Unite”, capitolul 7.

 

[15] Jasper, “Tirania Globală”, 75.

 

[16] Colum Lynch, “China înrolează ONU pentru a-i promova proiectul Silk and Road“, Politica externă, 10 mai 2018, https://foreignpolicy.com/2018/05/10/china-enlists-u-n-to-promote-its-belt-and-road-project/

 

[17] Vezi Robert W. Lee, Conspirația Națiunilor Unite (Appleton, Wis.: Insulele occidentale, 1981); William F. Jasper, Expunerea Națiunilor Unite: Conspirația Internațională de a conduce lumea (Appleton, Wis.: Societatea John Birch, 2001); Dore Gold, Turnul Babel: Cum a alimentat Organizația Națiunilor Unite Haosul Global (New York, Forumul Crown, 2004); Joseph A. Klein, Decepția Globală: Asaltul ONU asupra Libertatii Americii (Los Angeles: World Ahead, 2005); Eric Shawn, Expunerea ONU: Cum Organizația Națiunilor Unite Sabotează Securitatea Americii și Eșuează Lumea (New York: Books Penguin, 2006); Daniel Greenfield, 10 motive pentru a aboli ONU (Centrul de libertate David Horowitz, 2011).

 

[18] Dore Gold, “Turnul Babel: Cum au alimentat Națiunile Unite haosul global”, (New York, Forumul Crown, 2004), 3.

 

[19] Gold, “Turnul Babel”, 1-24.

 

[20] Robert Chandler, “Lumea umbrei: Rusia renăscută, Noua Stângă Globală și Islamul radical”(Washington, DC: Regnery Publishing, 2008), 403-4.

 

[21] Griffin, “Maestrul fricos”, Capitolul 11.

 

[22] Jasper, “Tirania Globală”, 90.

 

[23] Manifestul umanist II, Asociația Umanistă americană, https://americanhumanist.org/what-is-humanism/manifesto2/

 

[24] Hilary F. French, “După Summitul Pământului: Viitorul guvernării mediului”, Worldwatch Paper 107, Worldwatch Institute, martie 1992, 6, http://infohouse.p2ric.org/ref/30/29285.pdf

 

[25] Jasper, “Tirania Globală … Pas cu pas”, 71.

 

[26] Chandler, “Lumea umbrei”, 401.

 

[27] Chandler, “Lumea umbrei”, 401-3.

 

[28] W. Cleon Skousen, “The Naked Communist” (Salt Lake City: Izzard Ink Publishing, 1958, 2014), capitolul 12.

 

[29] Bernard Connolly, “Inima roșie a Europei: Războiul murdar pentru banii Europei” (Londra: Faber & Faber, 1997), ediția Kindle, locația 113-118.

 

[30] “Semnează Angajamentul pentru Boicotul lui Target!” American Family Association, https://www.afa.net/target

 

[31] Hayley Peterson, “Cumpărătorii revoltați amenință să boicoteze Target după ce un bărbat se dezvelește în fața unei tinere într-o baie de magazin“, Business Insider, 6 aprilie 2018, https://www.businessinsider.com/target-faces-boycott-threat-after-man-exposes-himself-in-womens-bathroom-2018-4

 

[32] Samantha Allen, “Toate lucrurile pe care nu mai poți să le cumperi, dacă boicotezi afacerile transfrontaliere“, The Daily Beast, 26 aprilie 2016, https://www.thedailybeast.com/all-the-things-you-can-no-longer-buy-if-youre-really-boycotting-trans-friendly-businesses

 

[33] Graeme Reid, “O luptă pentru drepturile LGBT la nivel global“, Human Rights Watch, 2 noiembrie 2011, https://www.hrw.org/news/2011/11/02/globalized-lgbt-rights-fight

 

[34] Ibid.

 

[35] Organizația Națiunilor Unite, Oficiul Înaltului Comisar, Convenția privind drepturile copilului, https://www.ohchr.org/en/professionalinterest/pages/crc.aspx (ultima vizită la 25 ianuarie 2019).

 

[36] Jasper, Tirania Globală … Pas cu pas, 148.

 

[37] Grace Carr, “Ontario face ca dezaprobarea alegerii sexuale a copilului să fie un potențial abuz al copilului“, The Daily Caller, 5 iunie 2017

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

Elon Musk: AI mai periculoasă decât armele nucleare

Ana Maria Florea Harrison

 

 

Economiștii Goldman Sachs avertizează că 300 de milioane de angajați ar putea fi înlocuiți de roboți precum ChatGPT

 

 

Un grup de peste 1.000 de experți în inteligență artificială și manageri din industrie, printre care Elon Musk, cer într-o, scrisoare deschisă, o pauză de șase luni în dezvoltarea unor sisteme mai puternice decât modelul GPT-4 creat de OpenAI cu susținerea Microsoft. Vestitul asistent care face diverse treburi, de la scris compuneri până la organizarea călătoriilor, a forțat concurența să sporească cercetările, dar avansul inteligenței artificiale este considerat de mulți riscant pentru societate și umanitate, transmite Reuters.

 

 

 

„Inteligența artificială este mai periculoasă decât armele nucleare,” spune Elon Musk într-un video publicat deja de un an de canalul Youtube,  Elon Musk Zone, una dintre cele mai mari comunități online de fani ai miliardarului.

 

 „Am încercat să-i conving pe oameni să încetinească dezvoltarea, să reglementeze inteligența artificială (IA, n.r.), dar a fost în zadar. Am încercat ani de zile… problema cu așa zișii experți în IA este că cred că sunt mai deștepți decât sunt și cred că știu mai multe decât știu. Nu le place să se gândească că o mașină ar putea fi mai deștepți decât ei și nu iau în considerare această posibilitate. Îmbunătățim inteligența non umană într-un ritm exponențial și, într-un final, noi vom reprezenta un procent foarte mic al inteligenței.”

 

Elon Musk compară lipsa de reglementare în domeniu cu purtarea centurii de siguranță. A luat 10 ani ca autoritățile să impună purtarea centurii de siguranță, deși datele arătau că reduce riscul în caz de accident. În ceea ce privește inteligența artificială, noi nu avem 10 ani, continuă șeful Tesla.

 

 

 

Europol și-a exprimat îngrijorarea

 

Scrisoarea deschisa, transmisă acum de organizația non-profit Future of Life Institute este semnată de cercetători de la DeepMind a companiei Alphabet, precum și de Yoshua Bengio și Stuart Russell, nume grele din domeniul inteligenței artificiale. Ei solicită o pauză în dezvoltarea inteligenței artificiale avansate până când protocoale de siguranță comune pentru astfel de modele vor fi dezvoltate, implementate și verificate de experți independenți.

 

„Sistemele puternice de inteligență artificială ar trebui să fie dezvoltate numai după ce suntem siguri că efectele lor vor fi pozitive și că riscurile lor vor fi gestionabile,” spune scrisoarea celor peste 1.000.

 

„Sistemele de inteligență artificială cu inteligență uman-competitivă pot prezenta riscuri profunde pentru societate și umanitate, după cum arată ample cercetări și după cum recunosc laboratoarele de vârf de inteligență artificială”, argumentează semnatarii.

 

Scrisoarea vine în contextul în care forța de poliție a UE, Europol, s-a alăturat valului de preocupări etice și juridice cu privire la inteligența artificială avansată precum ChatGPT, avertizând cu privire la potențiala utilizare abuzivă a sistemului în încercările de phishing, dezinformare și criminalitate informatică.

 

Sam Altman, directorul executiv al OpenAI care a creat GPT-4, nu a semnat scrisoarea, a declarat pentru Reuters un purtător de cuvânt al Future of Life. OpenAI nu a răspuns imediat la solicitarea de declarații a jurnaliștilor.

 

 

 

New York Times: Cum au funcționat ChatGPT și Bard ca asistenți mei executivi

 

Brian X. Chen, contributor pentru New York Times pe tehnologie, a scris un articol intitulat  „Cum au funcționat ChatGPT și Bard ca asistenți mei executivi.” Bard este robotul Google care face cam aceleași lucruri ca și ChatGPT. Brian a făcut o listă cu îndatoriri pe care le-ar îndeplini de regulă un asistent: documentare asupra unor interlocutori pentru o întâlnire, rezumatul întâlnirii și gestionarea calendarului unui director, inclusiv rezervarea întâlnirilor și reprogramarea întâlnirilor.

 

„Toate aceste teste m-au adus la o concluzie inconfortabilă cu privire la implicațiile largi ale acestei tehnologii pentru locuri de muncă, în special cele care implică în mare măsură muncă repetitivă care ar putea fi ușor automatizată. În timp ce oamenii sunt în prezent asistenți mai buni decât chatboții, inteligența artificială poate face deja o treabă suficient de bună gestionând multe sarcini administrative.” Iată concluzia lui Brian X. Chen.

 

 

 

Goldman Sachs: 300  mil de angajați ar putea fi înlocuiți de AI

 

„Potrivit economiștilor Goldman Sachs, 300 de milioane de locuri de muncă cu normă întreagă din întreaga lume ar putea fi automatizate de cel mai nou val de inteligență artificială care a dat naștere unor platforme precum ChatGPT,” scrie CNN.

 

„Ei au prezis că 18% din munca la nivel global ar putea fi computerizată, efectele urmând a fi resimțite mai profund în economiile avansate decât pe piețele emergente.”

 

Lucrătorii gulere albe sunt mai expuși riscului decât lucrătorii însărcinați cu muncă manuală.

 

În Statele Unite și Europa, aproximativ două treimi din locurile de muncă actuale „sunt expuse unui anumit grad de automatizare cu inteligența artificială” și până la un sfert din toată munca ar putea fi realizată complet de acest tip de inteligență, estimează banca.

 

„ChatGPT a determinat deja multe companii să regândească modul în care oamenii ar trebui să lucreze în fiecare zi,” mai scrie CNN.

https://www.rfi.ro/stiinta-154380-elon-musk-ai-mai-periculoasa-decat-armele-nucleare

 

/////////////////////////////////////////

 

 

 

“Foametea roşie”- Exterminarea prin foamete în Ucraina în 1932-1933 şi definiţia genocidului, de Matei Vişniec

 

 

“Foametea roşie” se intitulează o carte semnată de Anne Applebaum, tradusă din engleză, apărută recent în Franţa la Editura Grasset. În contextul în care se împlinesc 30 de ani de la căderea comunismului, această carte de 500 de pagini explorează un capitol mai puţin cunoscut de marele public: înfometarea de către Stalin a Ucrainei, în anii 30, o politică soldată cu moartea a cinci milioane de oameni.

 

În nota sa de prezentare a cărţii Editura Grasset arată că prin această apariţie editorială este “reparată o injustiţie”. Anne Applebaum a adunat un număr impresionant de documente şi mărturii despre ceea ce a fost “o veritabilă exterminare a unui popor organizată de Partidul comunist sovietic sub conducerea lui Stalin”. “Holodomor”, mai este numită această tragedie trăită de poporul ucrainean, ceea ce înseamnă în ucraineană “exterminarea prin înfometare”. La acea oră Stalin dorea să îngenuncheze definitiv Ucraina, dar ţăranii au plătit preţul cel mai mare. Multă vreme occidentalii nici n-au crezut că ororile petrecute în Ucraina au fost adevătare, de exemplu scenele de canibalism… Iar partidele comuniste din Vest au avut grijă şi ele să escamoteze aceste adevăruri.

 

In cotidianul Le Figaro, istoricul şi scriitorul Jacques de Saint Victor arată că juristul polonez Raphael Lemkin, cînd a creat termenul de “genocid”, la sfîrşitul celui de-al doilea război mondial, a avut în minte iniţial această tragedie ucraineană. Dar, mai spune semnatarul articolului, în istoria secolului al XX-lea termenul “genocid” nu a inclus şi ideea exterminării unor clase din motive politice. Mai precis, delegaţia sovietică de la ONU, în 1948, s-a opus ca în definiţia conceptului de genocid să intre şi distrugerea unor grupuri politice. Si aceasta tocmai pentru ca exterminarea “culacilor” (a ţăranilor înstăriţi) din Ucraina să nu poată fi imputată regimului comunist.

 

Citez din articolul publicat de Le Figaro: “Este meritul cărţii scrisă de specialista în istorie Anne Applebaum de a reveni, în cartea sa, la acest mecanism complex care a condus Uniunea sovietică să comită una dintre cele mai teribile atrocităţi ale secolului al XX-lea, la orchestrarea unei înfometări care a dus a înfricoşătoare scene de canibalism, părinţii devorîndu-şi proprii copii ca să scape de o moarte sigură. (…) Această înfometare din anii 1932-1933 continuă să obsedeze popoarele fostelor ţări satelit ale Uniunii Sovietice”.

 

Într-un moment cînd, pe fondul unui neo-liberalism care a încercat să se globalizeze, numeroase voci consideră că marxismul rămîne viabil prin unele dintre ideile sale, astfel de cărţi sunt mai mult decît necesare. Ele pun pînă la urmă în evidenţă natura criminală a comunismului, subiect care, cel puţin în Occident, nu interesează marele public.

 

https://www.rfi.ro/special-paris-116377-exterminarea-prin-foamete-ucraina-1932-1933-si-definitia-genocidului

 

 

 

///////////////////////////////////////

 

 

USR acuză: ”Practic, PSD, PNL şi UDMR dau liber la corupţie”…Scandal în Parlament. PSD și PNL au eliminat interceptările ca probe de corupție și s-au răzgândit la scurt timp

 

 

Laura Vicol, deputati, Comisia Juridica

 

 

 

Opoziţia a făcut scandal, marţi, în comisia juridică din Camera Deputaţilor, după ce majoritatea PSD-PNL-UDMR a votat un amendament la Codul de procedură penală.  

 

autor

CRISTIAN MATEI

 

Acest amendament prevedea că înregistrările nu mai pot fi folosite ca mijloc de probă în cazurile de infracţiuni de corupţie şi infracţiuni asimilate corupţiei.

 

Astfel, inițial, deputații PSD-PNL-UDMR au adoptat un articol prin care au stabilit în ce cazuri se pot face interceptări, fără ca dintre situațiile prevăzute să facă parte și corupția.

 

 

Iată care erau situațiile în care se puteau efectua interceptări, potrivit amendamentului adoptat inițial de deputații PSD-PNL-UDMR:

 

”Dacă din cuprinsul acestora rezultă date sau informații privitoare la pregătirea ori săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale prevăzută de Codul Penal sau de legi speciale a unei infracțiuni de trafic de droguri, a unei infracțiuni la regimul privind substanțelor dopante, de efectuare de operațini ilegale cu precursori sau cu alte produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, în infracțiuni privind nerespectare regimului armelor, munițiilor, materialelor nucleare și materialelor explosive și a precursorilor de explozivi restricționați, de trafic și exploatrea persoanelor vulnerabile, acte de terorism, de spălarea a banilor, de falsificare de monede, timbre sau de alte valori, de falsificare de instrumente de plată electronică, a unei infracțiuni care se săvârșește prin sisteme informatice sau mijloace de comunciare electronică, contra partimoniului, de șantaj, de viol, de lipsire de libertate în mod ilegal sau în cazul oricărei infracținuni contra persoanei prevăzută de Codul penal sau alte infracțiuni prin care s-a pus în pericol ori, după caz, a fost afectată sănătatea, integritatea corporală sau viața unei persoane;”

 

CITEȘTE ȘI

Interviu Cătălin Predoiu

Cătălin Predoiu: Știam că va fi o dezbatere extrem de sensibilă. Cum s-a ajuns la pragul de 9.000 de lei – INTERVIU

USR acuză: ”Practic, PSD, PNL şi UDMR dau liber la corupţie”

Deputatul USR Silviu Dehelean a afirmat că scoaterea înregistrărilor va împiedica practic instrumentarea oricărui caz de corupţie. În opinia sa, această modificare era mai gravă decât pragul de 250.000 de lei la abuzul în serviciu.

 

”Scoaterea înregistrărilor va împiedica practic instrumentarea oricărui caz de corupţie. Practic, PSD, PNL şi UDMR dau liber la corupţie în întreg aparatul administrativ”, a spus el, potrivit News.ro.

 

USR a anunţat că ”va sesiza Curtea Constituţională pe cele două proiecte de lege prin care Coaliţia PSD-PNL-UDMR mutilează Codurile penale mai rău decât au făcut-o Dragnea-Iordache et co”.

 

 

Fostul ministrul al Justiţiei Stelian Ion a anunţat de asemernea că USR va sesiza Comisia Europeană.

 

Un deputat susține că soțul președintei Comisiei Juridice a deputaților are dosar de evaziune fiscală

Deputatul USR Victor Ilie a precizat în timpul şedinţei că, potrivit regulamentului Camerei Deputaţilor, orice parlamentar are obligaţia să facă cunoscut orice interes personal care ar putea influenţa acţiunile lor publice, inclusiv votul, pe scoaterea înregistrărilor pe evaziune fiscală şi corupţie.

 

El a acuzat-o pe președinta PSD a Comisiei Juridice din Camera Deputaților, Laura Vicol, că are interese directe în modificarea Codurilor Penale și că a votat o modificare care îl favorizează direct pe soțul ei în procesul în care este trimis în judecată pentru evaziune fiscală și grup infracțional organizat.

 

”Avem informaţii că soţul unui membru din biroul acestei comisii are un dosar de evaziune fiscală şi grup criminal infracţional, cu termen în 3 iunie, anul acesta, la Tribunalul Bucureşti”, a spus reprezentantul USR, precizând că acest lucru ar trebui adus la cunoştinţa cetăţenilor, chiar dacă s-a votat acest amendament.

 

Conform sursei citate, ”modificarea votată de PSD este exact ca dedicația pentru Dragnea din OUG 13/2017, doar că pentru o infracțiune mai gravă și un prejudiciu mult mai mare”.

 

Coaliția s-a răzgândit și a anunțat că retrage amendamentul

La scurt timp după tot acest scandal, președinta Comisiei Juridice, Laura Vicol i-a anunțat oficial pe membrii comisiei că se retrag toate amendamentele și vor fi eliminate și modificările făcute de Senat.

 

Surse politice au precizat pentru Știrile Pro TV că decizia de retragere a amendamentelor a fost luată de președinții PSD și PNL, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă.

 

https://stirileprotv.ro/stiri/politic/scandal-in-parlament-psd-si-pnl-dau-liber-la-coruptie-interceptarile-nu-vor-mai-fi-folosite-ca-probe-de-coruptie.html?utm_source=pushwoosh&utm_medium=cross_extern&utm_campaign=pushaplicatie

 

//////////////////////////////////////////

 

Istoricul Ioan-Aurel Pop, despre analfabetismul funcţional generat de scoală şi eliminarea culturii istorice din manual

 

 

Istoricul Ioan-Aurel Pop, rectorul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, a vorbit la sesiunea organizată de Academia Română cu ocazia Zilei Culturii Naţionale despre sistemul de educaţie din România zilelor noastre, care produce mii de analfabeţi funcţional, despre rolul culturii în cotidian şi în era Facebook, despre coerenţa şi eliminarea dimensiunii istorice din studiul cultural.

 

 

 

„Rolul culturii scade pe zi ce trece”, a spus el înainte de a face referire la miile de „tineri români care învaţă în şcoli şi sunt analfabeţi funcţional”. „Nu ne putem reprima tristeţea, dar nici întrebarea: Cum s-a ajuns la o asemenea situaţie?”.

 

El a precizat că analfabetismul funcţional se află într-un raport „extraordinar” cu ceea ce numim cultura spirituală. „Pe măsură ce creşte analfabetismul funcţional în societatea românească, scade interesul în şcoală pentru cultură, iar şcoala este o instituţie fundamentală a culturii. Fără şcoală nu se poate face cultură”.

 

„Există astăzi o reticenţă teribilă faţă de trecut şi faţă de istorie. Cred că trecutul este repudiat de cel puţin două motivaţii: ni se spune mereu că trecutul este mort şi că nu reprezintă nicio importanţă în competiţia cu prezentul şi, mai ales, cu viitorul, oamenii trebuie să se ocupe de ceea ce va fi, nu de trecut; trecutul este, prin natura lui, incognoscibil, fiind definitiv îngropat în uitare”.

 

 

 

Pop spune că trecutul este „viaţa noastră în care se concentrează toată viaţa celor care ne-au precedat, dacă ne propunem să ignorăm trecutul, ne decidem să ignorăm viaţa”.

 

 

 

Repudierea acestei componente istorice din societăţile contemporane, a mai spus Pop, este vizibilă în toate domeniile.

 

„Astăzi, dimensiunea culturii s-a schimbat foarte mult. (…) La Istorie, atât cât mai este ea studiată în şcoală, la nivelul unei ore pe săptămână, se abordează teme mari, din perspectivă sincronică, nu diacronică. Prin urmare, elevii învaţă şiruri de războaie, revoluţii, curente culturale, încât unii ajung să studieze despre Napoleon Bonaparte înainte de a studia Marea Revoluţie franceză care l-a produs pe Bonaparte. Ceea ce reprezintă o aberaţie şi din punct de vedere logic”.

 

 

 

Pop a tras un semnal de alarmă privind coerenţa şi eliminarea dimensiunii istorice din studiul cultural. În urma unui „experiment nefericit”, pe care l-a făcut cu studenţii, el a descoperit că aceştia nu doar că nu au putut ordona curentele Iluminism, Romantism şi Simbolism, dar că, „dacă este nevoie”, pot căuta pe telefon răspunsul, iar alţii au fost de părere că împărţirea în curente literare, de idei, este o „convenţie omenească şi că lumea trebuie studiată global”.

 

 

 

„În aceste condiţii, cum să mai îndrăzneşti să ceri informaţii despre Ienăchiţă Văcărescu, Sadoveanu, Coşbuc sau Goga ori despre Minulescu? Ţi se sugerează clar că eşti depăşit de vreme, nostalgic sau, mai rău, naţionalist şi xenofob. Prin astfel de concepţii ale unor noi propagandişti, tinerii ajung la un nivel minim de cunoştinţe de cultură generală, care nu îi ajută deloc să se orienteze în lumea contemporană”.

 

 

 

Toate acestea, a mai precizat istoricul, „nu însemană că tinerii de azi au un nivel scăzut de inteligenţă sau că sunt mai puţin capabili decât alte generaţii, dimpotrivă”.

 

„Fiind prost educaţi, după precepte aşa-zis moderne, dar falimentare, ajung victime sigure ale celor care dirijează actualmente comunicarea. Nedotarea creierului uman cu noţiuni de cultură istorică îl transformă de om într-un ogor fertil, dar necultivat”.

 

 

 

Ioan-Aurel Pop este de părere că, astăzi, se fac experimente pe tineri. „Mulţi spun că au uitat, dar ca să uiţi trebuie să ştii ceva. Cineva a definit cultura generală drept tot ce îţi rămâne după ce ai uitat ce ai învăţat în şcoală. Nu sunt de acord cu cei care spun că este prea mare bagajul de cunoştinţe teoretice în şcoală şi de aceea e şcoala falimentară. Creierul omenesc este incomensurabil şi necultivarea memoriei individuale şi colective e reţeta sigură pentru limitarea inteligenţei oamenilor”.

 

„Un om neinformat crede mult mai uşor o ştire, iar azi se manifestă în peisajul cotidian adevăraţi specialişti în fake news, în dezinformare. Cum să poţi distinge între adevăr şi minciună, dacă nu ai înmagazinate cunoştinţe de bază despre această lume, ca să poţi compara? Ce decizie bună fără comparaţie poţi să iei? Trebuie să ai ce să compari”, a mai afirmat el.

 

 

 

Academicianul crede că nealimentarea memoriei cu date culturale „pregăteşte ademenirea uşoară spre direcţii dorite de comunicatorii interesaţi”.

 

„Nu digitalizarea este cauza acestei orientări contemporane, ci plonjarea în epoca Facebook fără pregătirea necesară, iar asta înseamnă cunoaşterea societăţii, experienţa de viaţă a omenirii şi a poporului tău. Digitalizarea este indispensabilă azi, dar trebuie să rămână o metodă, nu un scop în sine. Scopul trebuie să rămână omul şi esenţa umană”.

 

Cultura românească ar trebui învăţată la şcoală din perspectivă istorică, este opinia lui Pop, pentru ca „unii să nu mai spună că Nicolae Filimon scrie mai prost decât Mircea Eliade”.

 

 

 

Simpozionul „Cultura română la ceas aniversar – Centenarul Marii Uniri“ şi vernisajul expoziţiei „Mihai Eminescu, reper al spiritualităţii române“ au avut loc luni, 15 ianuarie la Academia Română, pentru a marca Ziua Culturii Naţionale.

 

 

 

Sursă: Stiripesurse.ro

https://www.certitudinea.ro/articole/de-la-lume-adunate/view/istoricul-ioan-aurel-pop-despre-analfabetismul-functional-generat-de-scoala-si-eliminarea-culturii-istorice-din-manuale

 

 

//////////////////////////////////////////

 

Canada a legalizat relatiile sexuale între oameni si animale

 

 

 

 

Actele sexuale cu animale sunt legale în Canada, atâta vreme cât nu există penetrare între cele două părți, a decis Curtea Supremă a acestui stat, informează The Independent.

 

Decizia a venit ca urmare a unui caz în care un bărbat fusese condamnat ca urmare a 13 acuzații de molestare sexuală a fiicelor sale vitrege. Între acestea era și acuzația că a încercat să-și forțeze câinele să întrețină relații sexuale cu una dintre fiice, dar a eșuat.

Reprezentanții legali ai bărbatului au argumentat că „bestialitatea”( zoofilia) se referă direct la cazurile în care există penetrare între om și animal și că nu definește toate legăturile sexuale cu patrupedele.

 

Astfel, Curtea a decis că „penetrarea” este esența infracțiunii pedepsită de Codul Penal și în lipsa acesteia, nu se poate vorbi de bestialitate.

 

Conform informațiilor prezentate în cadrul procesului, individul punea unt pe organele genitale ale fiicelor sale victime și obliga câinele familiei să-l lingă, în timp ce el filma toată scena.

 

Acesta a a încercat să convingă câinele să întrețină relații sexuale cu una din fiicele sale, dar a eșuat. Curtea Supremă de Justiție a Canadei a decis că totul e legal. Din cei opt judecători, doar unul a considerat că zoofilia, indiferent că implică sau nu penetrare, nu este în regulă. Parlamentul trebuie să introducă în lege noua definiție a zoofiliei.

 

Tatăl vitreg denaturat ispășește o condamnare de 16 de ani pentru faptele sale, dar acum a fost achitat de acuzația de „bestialitate”.

 

Canada este una dintre cele mai liberale țări ale lumii. După ce a legalizat căsătoriile între homosexuali și adopția de copii către aceștia,  Parlamentul se pregătește să introducă o legislație care pedepsește „discriminarea de gen”. Cu alte cuvinte, e vorba despre măsuri care să protejeze persoanele care cred că „genul” lor nu este identic cu sexul biologic cu care s-au născut.

 

Recent, televiziunea de stat a Canadei a difuzat un documentar în care și-a propus să demonteze „preconcepții greșite despre pedofili”.

 

 

Sursă: Activenews

https://www.certitudinea.ro/articole/de-la-lume-adunate/view/canada-a-legalizat-relatiile-sexuale-intre-oameni-si-animale

 

 

//////////////////////////////////////////\

MIRCEA MALIŢA: „Globalizarea e o mişcare greşită şi sinucigaşă a omenirii”

 

 

 

Mircea Maliţa vorbeşte despre diplomaţia românească, de la rigorile lui Stalin până la capriciile Elenei Ceauşescu. Academicianul dă pe faţă cărţile diplomaţiei comuniste: Cum a ajuns România să se răsfeţe în braţele Occidentului? Cum i-a sfidat, prieteneşte, pe ruşi?

 

Academicianul Mircea Maliţa (86 de ani) a fost martorul activ al lichidării şi apoi al resuscitării diplomaţiei româneşti. Le-a vorbit americanilor când „România“ se scria în chirilice şi le-a vorbit ruşilor când România mima simpatii occidentale. După mai bine de jumătate de secol de carieră, nume precum Picasso, Tristan Tzara, Roosevelt, Gandhi, Castro sau Thatcher îi stârnesc amintiri personale. Totuşi, Mircea Maliţa a păstrat limbajul curat, rezervat al diplomatului-gentleman, a păstrat acea securitate a limbajului dificil de străpuns. Prezentat într-un limbaj familiar lui Mircea Maliţa, acesta este, aşadar, un interviu oportun, acordat, cu o caldă deferenţă, de fostul diplomat „sportiv“, o prezenţă susţinută în buna vecinătate a unora dintre personalităţile notabile, poate influente, ale politicii globale. E o serie de note verbale însemnate, aflate în valiza diplomatică a condescendentului partener de dialog, care a făcut un mod de viaţă din conduita subtilă a profesiunii sale.

 

Domnule profesor, cum aţi intrat în lumea politică?

 

Mircea Maliţa: După război, am căutat să văd ce înseamnă politica şi ce e cu partidele. Eram obişnuit să trăiesc fără partide, pentru că în dictaturi dispăruse viaţa politică. Eram în clasa a VIII-a de liceu şi mă duceam la adunări. Am fost la toate partidele care ţineau uşa deschisă, mergeam să trag cu urechea. Simpatia mea a mers crescând spre stânga, pornind de la antihitlerismul care exista în familie prin respingerea antisemitismului, a legionarismului. Pe baza acestui antifascism, pe baza faptului că Petru Groza ne-a dat Transilvania înapoi şi ne-a permis să mergem acasă, am ales.

 

 

 

„Nene Maniu, facem guvern nou!”

 

 

Groza spuneţi că ne-a dat Transilvania?

 

Absolut. El era în Frontul Democrat şi trebuia să fie prim-ministru al noului regim. A înţeles că regimul e făcut de Moscova şi de Partidul Comunist şi că el e cerut numai să fie acolo, în postul de prim-ministru, dar a înţeles şi că are o valoare această chestiune, să figureze în postul respectiv, chiar dacă va fi dominat de alţii. Şi a spus că acceptă doar dacă Stalin îi spune personal că Transilvania e a noastră. Mulţi au crezut că e un act ieşit din comun. „Stalin să-mi spună. La telefon.“ Tot jocul era făcut cu el să fie ales, dar nu venea telefonul. Vreo două zile a stat în casă şi nu discuta cu nimeni, spunând că aşteaptă telefonul de la Stalin.

 

A sunat Stalin?

 

N-a sunat Stalin, a sunat secretarul lui – nu-l vezi pe Stalin vorbind la telefon –, care i-a spus că e însărcinat să-i comunice: „Vă asigură că poziţia oficială a URSS este ca Ardealul să revină în întregime României şi că va spune acest lucru la momentul potrivit“. A fost de acord. Momentul e şi mai interesant când se duce la Maniu şi-i spune: „Nene Maniu, facem guvern nou! Îl conduc eu. Vreau să fii cu mine, să reprezinţi ţărăniştii în Guvern“. Maniu a spus: „Nu pot să te urmez. Nu vreau ca generaţiile viitoare să mă blesteme că am susţinut comuniştii“. Atunci Groza s-a supărat şi a spus: „Dragă, dacă Transilvania ne revine nouă şi pot să obţin asta, eu nu mai sunt preocupat dacă cei ce vor veni vor blestema“. E dramatic, nu? Parcă e teatru.

 

De unde ştiţi aceste lucruri?

 

De la domnul Pamfil Ripoşanu, secretarul lui Groza, care a fost acolo. Mi-a spus la New York, în anii ’70.

 

Ştim că l-aţi cunoscut pe pictorul Pablo Picasso…

 

L-am văzut foarte puţin. Privesc înapoi cu durere un anumit fapt. El semna unui lung şir de admiratori, în Salle Pleyel, la Paris, unde se ţinea Conferinţa Mondială a Păcii, în 1949. Desena rapid un porumbel pe un carton. Am fost atât de uluit când am fost aproape de el, atât de fascinat, încât am uitat să trec să-mi iau porumbelul. Era un bătrânel bine dispus, fericit pentru că i se născuse un copil.

 

Eraţi cu Mihail Sadoveanu acolo?

 

Da. El s-a văzut cu Picasso, dar n-au avut o mare conversaţie. Picasso, oriunde apărea, era invadat de lume. Cu Tristan Tzara a fost mai pe larg. Eu am organizat întâlnirea dintre ei, care a fost neobişnuită. Amândoi stăteau şi nu-şi vorbeau. Se uitau zâmbind unul la altul. Mă gândeam cum se poate ca doi oameni care sunt mai taciturni să-şi pună în mişcare filmele trecutului. Unul fiind boier moldovean, iar altul trăind în marginile oraşelor şi refugiindu-se în alte ţări. Am tuşit, am început să spun nişte lucruri, dar tot tăcuţi au rămas. După aceea, cu foarte multă căldură şi-au strâns mâns şi şi-au spus „La revedere!“.

 

N-au vorbit?

 

Câteva cuvinte… Era întâlnirea dintre doi corifei.

 

Între 1950 şi 1956 aţi fost director la Biblioteca Academiei. L-aţi cunoscut pe Lucian Blaga?

 

Destul de bine. L-am cunoscut la Cluj. Sigur că era o situaţie jenantă pentru mine ca eu, un tânăr director, să inspectez un mare geniu al ţării, pentru că aşa-l consideram. Era foarte tăcut şi, în general, era lăsat în pace de toată lumea. Eu trebuia să fac această vizită, pentru că era filiala noastră. După ce am schimbat câteva cuvinte acolo, ne-am întâlnit la masă, întâmplător. Ne-am dus la acelaşi restaurant foarte modest cu mâncare pentru oamenii care suferă de stomac. Acolo mi-a povestit câteva lucruri mai personale.

 

 

 

„Şi Maurer, şi Dej au ţinut la România ca la ochii din cap“

 

 

Cum a fost convins Hruşciov să retragă trupele din România în ’58? Lucraţi deja în diplomaţie atunci.

 

Bodnăraş, Maurer şi Dej erau oameni care aveau o experienţă de viaţă extraordinară, ieşită din comun. Când a venit Hruşciov aici, la vânătoare, cu o prietenie maximală, nu cu presiune sau cu ameninţări, l-au convins că România e prieten devotat, că nu mai e nevoie să menţină trupele. Dej avea în spate ani buni de detenţie, unde se ţineau cursuri şi se învăţau o mulţime de lucruri.

 

La Doftana?

 

La Doftana. Era ca o mică universitate. Athanasie Joja, şeful meu de la ONU, ţinea acolo cursuri de logică.

 

Cum era Ana Pauker? Aţi cunoscut-o?

 

Ana Pauker era total devotată unui clan totalitar. Doamna aceasta a reprezentat o faţă a civilizaţiei contemporane care a fost ceva mai autoritară decât normalul. Ea a fost specialistă în comploturi obscure şi opace. Cifrând, speculând. A avut o viaţă care nu este normală, naturală, la văzul publicului.

 

Ioan Gheorghe Maurer?

 

Era un avocat căruia îi plăcea vânătoarea. Se simţea foarte liber, neîngrădit. Era o minte foarte subtilă. Când i-a propus Dej să fie el conducătorului partidului, a zis: „Dragă, eu sunt pe jumătate neamţ, pe jumătate francez. România nu merită aşa ceva. Trebuie să fie un român, nu unul ca mine“. I-a propus chiar pe patul de moarte. Dar n-a vrut.

 

Era aşa apropiat de Dej?

 

Da. Foarte interesantă este legătura care s-a făcut între un om cu formaţie politică şi unul cu formaţie juridică. Dacă vreţi, Maurer a fost un mic-burghez de provincie (râde) foarte dotat şi foarte inteligent, în timp ce Dej era un muncitor cinstit, care-şi iubea meseria. Amândoi au ţinut la România ca la ochii din cap. Şi n-au avut altă preocupare decât să-i facă bine. Avere la ei? Căpătuire? Nimic! Nu visau altceva decât binele ţării.

 

Epoca lui Dej coincide şi cu perioada represivă a comunismului. Au murit oameni în închisori politice.

 

Nu spuneţi asta! Statul, la ora aia, era confiscat de o armată de ocupaţie. Nu poţi da vina pe stat când sunt nişte străini care îl gestionează în întregime cu putere armată. Cu forţă, nu cu tribună şi discursuri. Era o armată de ocupaţie care dădea soluţii şi comenzi. Eu nici nu mă uit la asta, n-o pun în istorie, pentru că nu e istoria mea. Nu e istoria ţării româneşti.

 

Păi, închisorile au fost aici, pe teritoriu românesc.

 

Aici, dar cine le făcea, cine le supraveghea şi cine le ordona? Erau oamenii puşi de ruşi, bine dotaţi şi încredinţaţi de puterea supremă să facă aceste lucruri. Nu-l văd pe Dej nici măcar tăind o găină. Nu văd ceva sangvin la el sau ceva răutăcios. La lucrurile politice, unde ştia că ori eşti împuşcat, ori te împuşcă, acolo probabil că era altfel. În categoria aceea de probleme nu mă amestec. Dar închisorile n-au fost răspunderea lui. Poţi să-i acuzi alte chestiuni: că n-a înţeles problema agrară. El a fost foarte impresionat de o vizită pe care a făcut-o în Bulgaria, când era el stăpân, nu Ana Pauker. A venit acasă şi a zis: „Nu se poate ca ţăranul bulgar să trăiască mai bine!“. Şi a început să se preocupe, dar a fost doar un început, pentru că n-a fost un specialist.

Cum au îmblânzit românii „câinele ciobănesc“

 

Aţi fost consilier al primei misiuni a României la ONU, din ’56 până în ’60.

 

Americanii sunt mult mai primitori şi mai deschişi faţă de nou-veniţi, în comparaţie cu occidentul Europei. Sunt amabili, vor să te cunoască, dar atâta timp cât ştiu că nu ai făcut sau ai spus ceva împotriva lor. Dacă te consideră duşmănos, inamical, atunci devin mai rău decât un câine. Un ciobănesc. Aşa fac şi în politică: au deschideri mari, dar verifică permanent. Dacă ceva se dezminte, atunci e criză.

 

 

 

 

1956. Eleanor Roosevelt şi soţia lui Mircea Maliţa, în SUA

 

 

 

Aţi stârnit şi antipatii la New York…

 

Da, cu Silviu Brucan. El a luptat întotdeauna pentru supremaţie, pentru a avea o poziţie mare. Credea despre sine că avea o inteligenţă ieşită din comun. Ca ziarist, într-adevăr a fost bun. În scriere. În ciuda faptului că nu avea studii, avea un talent destul de bun. Dar ăsta era singurul lui lucru bun. Îl supăra că eu citeam mult şi, sigur, că aveam un alt gen de a mă exprima. El nota mereu cărţile pe care auzea că le citesc eu. Încerca să le caute şi el, să vadă exact. Făcea asta cu un sârg de elev.

 

Când s-a rupt ritmul în relaţiile diplomatice cu URSS?

 

Dej şi Maurer, care erau prieteni, voiau uşurarea presiunilor împotriva independenţei României făcute de URSS. Acesta era secretul lor nescris. Până n-au plecat trupele nu se putea realiza nimic. S-au mai ivit ferestre când a plecat Ana Pauker, apoi Chişinevschi. După ’62 (n.r. – în cazul crizei rachetelor cubaneze), s-au simţit complet dezlegaţi când au văzut aventura imensă în care se aruncă Hruşciov, împreună cu toată lumea socialistă. Atunci au spus: „Asta nu se poate tolera!“. Imediat au reacţionat şi i-au anunţat pe americani că ei nu au nimic cu SUA şi că nu va fi nicio acţiune împotriva lor, în caz de conflict.

 

 

„A se arde înainte de a fi citit “

 

Cum au anunţat?

 

Au trimis o scrisoare aşa de secretă încât nu s-a găsit. Dar aşa se întâmplă, sunt secrete care sunt în plic lipit pe care scrie: „A se arde înainte de a fi citit!“ (râde). Au început să se vadă urmările acestei strategii impecabile, dar strategia în sine nu a ieşit la iveală.

 

Cum a început?

 

Maurer şi Dej făcuseră o vizită în ţări asiatice şi se întorceau în România prin Rusia. Erau luaţi de un avion sovietic, care îi scotea din Asia şi îi aducea la Moscova, via Siberia. De la Moscova, urmau să ia avionul de Bucureşti, dar Hruşciov le-a spus: „Vă rog, dacă treceţi pe la noi, rămâneţi o noapte. Sunteţi musafirii noştri“. Seara, i-a invitat Hruşciov la operă. În pauza de la operă şi după spectacol au avut nişte discuţii. Ei dădeau din cap, dar nu spuneau nimic. Maurer i-a spus unui ministru sovietic: „Noi ştim că aveţi dreptate şi că nu sunt rachete în Cuba. Numai un nebun, un om fără minte le-ar fi pus acolo. Suntem de acord că nu sunt“. (n.r. – URSS construia, în Cuba, baze de lansare a rachetelor SS-4 Sandal. Criza rachetelor cubaneze a fost cel mai periculos punct al Războiului Rece, cel mai aproape de un război nuclear) Apoi, au admirat „ingeniozitatea şi dibăcia“ politică a lui Hruşciov şi au plecat ca după o întâlnire cu unul care nu are toate minţile. Şi-au spus: „De ăştia suntem noi lipiţi? Trebuie să luăm măsuri!“. A început a doua zi. Cu limite, bineînţeles. Dar în ’63 am votat primul vot din istorie care nu coincidea cu cel al blocului sovietic.

 

Despre ce e vorba?

 

Era vorba de o rezoluţie privind denuclearizarea Americii Latine. Toate statele prietene cu URSS s-au abţinut din cauza opoziţiei Cubei. Şi noi trebuia să ne abţinem, dar noi am votat pentru. Mi-a venit dezlegarea în timpul şedinţei, la telefon. Şi ei, în România, se frământau mai rău ca mine.

 

Cum au reacţionat americanii?

 

A apărut un articol într-un ziar cu titlul: „Independenţa României“. Şi la lucrări a fost un şoc. N-am să uit cuvintele: „Romania, please repeat!“. „Yes!“ (n.r. – „România, vă rugăm să repetaţi!“ „Da!“) Erau nedumeriţi. A fost uluitor. Dar eu, înainte de vot, am petrecut mult timp să-i conving pe ruşi că nu au dreptate şi că e interesul lor să voteze pentru denuclearizare. Le-am spus că ei au votat denuclearizarea Balcanilor. Or, când altă regiune vrea să se denuclearizeze, trebuie să spunem la fel! Noi ne-am fi spart capul dacă am fi votat „Nu“.

 

 

 

 

 

1956. Mircea Maliţa şi soţia sa

 

 

 

 

Ştim că lui Corneliu Mănescu i s-a propus să fie mediator între India şi Pakistan, în problema Kaşmirului. Cum s-a întâmplat?

 

 

 

 

Delegatul Pakistanului, Zulfikar Ali Bhutto, care avea să fie chiar preşedintele Pakistanului, a venit la Mănescu şi la mine şi ne-a propus. Simplu. Dar de acasă a venit un răspuns la care eu nu mă aşteptam: „Nu!“. Aşa că medierea au făcut-o ruşii. Maurer a spus „Nu!“.

 

 

 

 

De ce?

 

 

 

Şi eu am fost foarte intrigat, pentru că mi se părea o onoare. Dar acum îl înţeleg foarte bine, pentru că Maurer era consecvent filosofiei lui. El avea altă metodă dragă sufletului său, metodă pe care a teoretizat-o: concilierea. Mediere fac ţările mari, care ţin seama de interesele lor. Pe de altă parte, concilierea este complet confidenţială. Nu se ştie de ea, nu este zgomotoasă.

 

 

 

Numărul vacilor din România era secret de stat

 

 

 

Din 1971, aţi fost numit ministru al Învăţământului.

 

 

 

Am abuzat oarecum de faptul că eram proaspăt venit şi că puteam lucra fără sugrumări birocratice. Fără hârtie. Am adus managementul în şcoli, chiar dacă a fost numit „organizare ştiinţifică“.

 

 

 

 

 

1971. Margaret Thatcher şi Mircea Maliţa

 

 

 

Aţi cunoscut-o pe Margaret Thatcher din postura ministru al Învăţământului.

 

În 1971, când eram ministru al Educaţiei, am primit invitaţia de a o vizita pe „colega mea“, ministrul Educaţiei şi Ştiinţei, doamna Thatcher, în Anglia. Evident că era un interes şi în domeniul educaţiei, dar era un interes şi pentru România. Era dorinţa ei de a ieşi din cadrul cam strâmt pentru ea al Ministerului.

 

Cum v-a primit?

 

Niciodată n-am avut o vizită oficială care să fie regizată în forma aceasta impecabilă. A dat un mare dejun pentru mine cu intelectuali de frunte ai Londrei – vreo 24 de persoane – la un castel care, de obicei, era rezervat pentru vizite mai mari.

 

În 1991, v-aţi întâlnit din nou.

 

După ce a căzut Cortina, când ea n-a mai fost premier, când eu nu mai aveam nicio funcţie de stat, în 1991, m-a invitat din nou. Din curata amintire a unei cooperări trecute şi pentru că voia să ştie ce se întâmplă în România. Pentru că eu, din 1984, fusesem supus unor rigori… Nu putea afla nimic despre mine în acea perioadă. Atunci, în zadar încercau străinii să mă contacteze. Nu primeam scrisorile, eram un fel de necunoscut.

 

Ce s-a întâmplat în ’84?

 

Eram ambasadorul României la Washington şi am fost chemat în ţară. Chemarea mea a fost văzută ca neobişnuită, era sub semnul unei probleme. În mod normal, mai aveam un an de stat. Mulţi dintre prietenii mei de acolo glumeau – îmi spunea un deputat american: „Să ştii că te trimite în Cambodgia!“.

 

Dar de ce aţi fost chemat?

 

Era o nemulţumire faţă de comportamentul meu care ar fi fost prea lax faţă de ţara mea. De fapt, Elena Ceauşescu era foarte supărată că n-a primit nicio invitaţie să meargă acolo. Nemulţumirea reală era că mă reprezint pe mine şi nu pe ei – în tonul mai rudimentar al conducătorilor. Mi s-a spus: „Te rog să vii imediat“. Iar eu am răspuns: „Aş vrea să plec de aici conform protocolului în care pleacă în mod normal un ambasador“. S-au gândit ei să nu fie o capcană din partea mea şi mi-au permis să mai stau câteva zile. Am dat recepţie de plecare, am făcut vizite. De exemplu, preşedintele Consiliului de Securitate era un francez care mă cunoştea. El a dat masă pentru mine când am trecut prin New York ca să vin acasă. Alvin Toffler, mare prospectolog şi autorul cunoscut care a scris „Al treilea val“, m-a invitat, alături de soţia sa, Heidi Toffler, la o masă de despărţire. Ziariştii din Washington au dat, la fel, o masă de despărţire. Am fost la Bush, care era vicepreşedinte atunci.

 

Şi cum era Bush seniorul?

 

Eu mai mersesem cu el prin ţară şi ne împrietenisem. Mă mai invita la el acasă, adică o casă a marinei. Acolo am cunoscut şi familia. Viitorul preşedinte, George W. Bush jr., tânăr pe atunci, le făcea destul de multe probleme părinţilor săi la ora aceea.

 

De ce?

 

Se droga, nu se ţinea de studii, bea. Provocările vârstei. Dar ceilalţi copii erau fără provocări, aşa că ei despre el vorbeau mai mult şi se arătau îngrijoraţi. Bush a fost foarte surprins că plec aşa repede. „N-am avut timp să-ţi iau o amintire“, mi-a spus când mă aflam în ultima vizită. S-a uitat prin cameră, prin birou, a deschis un pupitru, a găsit două butoniere pe care scria „Vicepreşedintele SUA“ şi mi le-a dat ca amintire. Bineînţeles că nu sunt purtabile, dar contează gestul său care ascundea o anumită afecţiune. O prietenie vagă.

 

Aţi legat, pesemne, o mulţime de prietenii.

 

Am fost un personaj dificil la Washingotn, că sunt foarte „sportiv“. Dar americanilor le plăcea că mă băteam pentru treburile mele. Eram insistent, mă duceam în vizite numeroase până când îmi ieşea ceva. De altfel, nu puteai decât printr-un asemenea efort să contracarezi valul de respingere de care se „bucura“România la vremea aceea din cauza lui Ceauşescu.

 

Aţi primit vreo explicaţie când aţi ajuns acasă?

 

Nu, în afară de interdicţiile care curgeau, curgeau. Mi-am dat seama că a fost o decizie foarte subiectivă. Ce putea ieşi din capul unor oameni în derivă, care nu mai sunt normali. Ei erau bolnavi amândoi. Toate funcţiunile, toate comenzile se transferaseră la Cabinetul 2. El stătea trist cu un câine în birou. Ca şi copiii, să se joace. Ea avea un alt tip de sociopatie. Izbucneau de-acolo nişte apucături, nişte agresiuni, ranchiune, fantome… Ştiu că odată, la intrarea în birou la ea, am văzut un profesor universitar care lua ceva pastile. „Ce faci?“ „Păi, mă duc la ea şi nu pot fără un tranchilizator foarte puternic.“ (râde) Ar fi ridicol dacă n-ar fi prea tragic.

 

România este una din ţările cele mai încercate de evenimentele drastice ale istoriei. Tot ce-a fost posibil am cunoscut. Aproape toată istoria sub ocupaţie străină, tot timpul o victimă a imperiilor vecinilor.

 

Există un moment anume al „transferului“ de putere la Cabinetul 2?

 

Da. El a început în anii ’70, cu moderaţie. Încet-încet. La sfârşitul anilor ’70, după cutremur, s-au deranjat puţin la raţionament şi la comportament. Iar în anii ’80 a fost criza care i-a speriat îngrozitor. După criză n-au fost în stare să tragă concluziile necesare.

 

În ’80 aţi fost ambasador şi la Berna, în Elveţia.

 

Atunci s-a întâmplat o anomalie ridicolă. Am vrut să aduc afacerea Nestle în România, dar nu s-a putut realiza pentru că numărul vacilor era secret de stat. Nu e glumă. Apoi, au fost cuvintele memorabile ale Elenei Ceauşescu: „Ştim noi atâta chimie încât să nu trebuiască să învăţăm să facem supe de la elveţieni“ (n.r. – lapte praf). Dezamăgiri ca aceasta m-au ros tot timpul. Nu puteam să mă bucur de un rezultat de acolo, că venea o gafă de acasă.

 

V-aşteptaţi să cadă cuplul Ceauşescu?

 

În logica lucrurilor, ei mergeau în jos în chip vizibil. Ca pe tobogan coborau. Şi ca sănătate, şi ca prezenţă. Plus că spuneau inepţii îngrozitoare care distrugeau poziţia ţării. De exemplu, enormitatea cea mai mare a fost să pretindă că URSS-ul lui Gorbaciov trădează comunismul, care trebuie salvat de către România, de pe Dâmboviţa. Suntem în cazul patologiilor. Noi nu ne mai putem pronunţa prin explicaţii politice. Trebuie chemat un doctor care să explice tipul de rătăcire de care erau cuprinşi în mod crescător şi definitiv.

„Nu putem fi continentali. E prea mare Europa“

 

Sunteţi primul român din Clubul de la Roma.

 

A fost o instituţie care m-a marcat. Am început să înţeleg că este ceva fals şi dăunător în formalismul birocratic, oricât de savant ar fi. Şi este o tragedie când el e practicat cu atâta savoare de Europa. E păcat, pentru că adevărata mişcare şi evoluţie a societăţii nu se fac nici prin hârtii, nici prin decrete, ci prin fapte. Vorbele sunt relative şi neimportante în raport cu ceea ce se întâmplă, se construieşte, se produce. „Limitele Creşterii“, primul raport al Clubului, a fost un duş rece, deşi a fost mult criticat.

Oamenii aceştia care acceptă o modă, care adoptă aceste poziţii de totală predare a personalităţii şi gândurilor lor, nu cred că sunt în buna tradiţie a românilor. Nu sunt ei. S-a format o mutaţie de persoane. Cu instinctul de supravieţuire stins, cu creativitate zero, cu perspectivă zero, cu «Trăieşte-ţi clipa!» – super. Ăsta-i tip de român? E disperat, săracul, te rog să mă ierţi.

 

Noul raport spune că statele trebuie să fie mai puternice, mai active. Nu e un paradox în contextul globalizării?

 

E o mişcare greşită şi sinucigaşă a omenirii să discrediteze cea mai preţioasă instituţie pe care oamenii au creat-o în interesul supravieţuirii lor. Nu există mai mare bază şi mai solidă pentru existenţa întregii omeniri decât acel binom: cetăţean şi stat. Când statul e lovit, cetăţeanului aproape că i se ia cetăţenia. I se spune că e cetăţean al Europei, cetăţean al omenirii. Cuvinte fără sens!

 

N-are sens cetăţenia europeană?

 

Nu există! Doar dacă Europa va fi un singur stat, dar atunci va fi doar pentru că desfiinţează statele existente şi le înglobează. Asta e altceva. Dar, mă întreb, cum să topeşti lumea într-o unitate? Care să fie ce? Statul uman? Păi, cum să nu mai existe distincţiile care fac naţiunile să fie în competiţie, să aibă specific, creaţie artistică, o contribuţie la ştiinţă?! Aici, mă iertaţi, dar De Gaulle a spus foarte clar: „Shakespeare a devenit un mare scriitor al Europei pentru că a fost englez“. M-aţi înţeles? Dar omenirea trece prin tot felul de mode. Cetăţenii, dacă n-ar avea stat, n-ar avea identitate, pentru că n-ar avea cine să le-o dea. E cultura comună protejată de zidurile unui stat care ne ţine de cald, care ne dă identitate.

 

Păi, se pune la îndoială viitorul statului-naţiune.

 

Vai de mine! Statele mari se joacă cu cuvintele, crezând că e statul lor cel care va domina lumea. Aia e altă mâncare de peşte. Nu cred că vrem un statut apatrid. S-a pierdut un adevăr: cultura nu este integrabilă, nu este universală. E locală. De când lumea. Civilizaţia este integrabilă: o poate copia cel mai înapoiat continent şi o poate pierde cel mai avansat continent. Dar cultura nu.

 

Europa?

 

Nu există identitate europeană, nu putem fi continentali. E prea mare Europa. De aia s-au format state, întrucât continentele sunt prea mari pentru noi. Păi, vă deschid acum un „Economist“. Uitaţi-vă la faimoasa Europă integrată! Uitaţi-vă la ea cu cât creşte! Cu 0,3% sau 0,5%. Înseamnă regres, nici măcar stagnare! Apoi, uitaţi-vă la statele emergente! Creşterile sunt între 3% şi 7%. Ce ne spune realitatea faptelor? Atunci, de ce stai şi faci filosofia integrării când ai creştere zero? Europa toată e în criză. A fost Grecia, a urmat Cipru, vine Portugalia. Aşteptăm cu sufletul la gură care e la rând.

 

 

 

Mircea Maliţa despre…

 

 

 

 

 

 

Henry Kissinger

 

Vedeţi, eu am unele rezerve faţă de scrierile lui. Cred că a strecurat un subiectivism prea mare în lucrări care trebuia să fie mai sobre şi mai obiective. Apoi, nu a recunoscut rolul pozitiv pe care l-a avut România în comunicarea dintre China şi SUA în ajunul vizitei lui Reagan! Atunci se deschisese un coridor, prin România, între cele două state. S-a mai deschis unul prin Pakistan, dar Kissinger a dat prioritate celui din Pakistan. Pe de altă parte, nu poţi să-i negi talentul excepţional, cultura mare, capacitatea de muncă neistovită, prezenţa nemişcată în treburile mondiale.

 

Mihail Gorbaciov

 

L-am întâlnit, spre exemplu, la o conferinţă a Clubului de la Roma. Eram în Germania, unde am observat cu ochii mei ce fantastică primire îi face cetăţeanul de rând. Nemţii ştiau că, dacă s-au reunificat, a fost pentru că el a spus „Da!“. O femeie din mulţime chiar a venit cu un plic şi i-a dat 10 mărci, ca omagiu pentru că vizitează Germania. Apoi, am vorbit mai mult la Moscova, unde m-am dus tot la o întâlnire a Clubului. El nu mai era preşedinte atunci. A doua oară, era mult transformat. Se dedica scrisului şi era căutat la multe întruniri internaţionale, la care-i plăcea mult să apară.

 

Eleanor Roosevelt

 

Ea făcea parte din personajele tăcute, mai ales la vârsta ei. Cu mine a fost amabilă, simpatică, binevoitoare. Nu aveam de discutat teme politice, întrucât erau întâlniri sociale. Am fost la o masă dată de Nelson Rockefeller, când s-au pus steagurile noilor ţări membre ONU. Era 1956. Ronald Reagan Am avut conversaţii, mă ştia pe nume. Era omul cel mai amabil, glumeţ, creând o atmosferă de destindere tot timpul. A luat de câteva ori ton foarte puternic împotriva sovieticilor, dar contactul personal era cu totul altfel. Îl simţeai pe marele actor care joacă un alt joc.

 

Nelson Rockefeller

 

Mereu cu zâmbetul pe buze, simpatic şi politicos. Nimic crâncen, nimic mare, nimic magnat. De la el cred că am observat că toate personajele mari ale SUA au un fel de grijă de a nu epata prin îmbrăcăminte, prin apariţie, prin vorbe. Erau mai mult decât common (n.r. – obişnuiţi), se pierdeau în masa mare de cetăţeni. Nu se urcau pe un soclu. Aşa devin importanţi, nu prin apariţii regizate. El a fost unul din exemplele acestea. Am avut întâlniri cu el la acea masă pe care a dat-o, iar când a fost vicepreşedinte i-am amintit cum ne-am văzut. A fost zâmbitor, şi-a adus aminte, m-a bătut prietenşte pe umăr şi mi-a zis: „Take care, take care!“ (n.r. – Ai grijă!). Adică, dacă ştii să te păzeşti, e mai bine. (râde).

 

Indira Gadhi

 

Am cunoscut-o la New Delhi. Am fost la ea în vizită în 1968 cu ministrul nostru al Comerţului. Se vedea că e o persoană citită, isteaţă. Era foarte atentă. În vremea aia, un mare scriitor francez spunea că va fi o revoluţie mare a informaticii şi că trebuie să ne pregătim pentru ea. Ea a dat din cap şi a spus cu tristeţe: „Nu ştiu câtă hrană în plus o să-mi aducă sistemul dumitale!“. Altă dată, am fost cu ea, într-un cortegiu, la mormântul lui Jawaharlal Nehru, tatăl ei, primul premier al Indiei.

 

Fidel Castro

 

Este un pasionat. Un revoluţionar. E un caracter special de militant. El luptă de la început până la sfârşit, în orice împrejurare. La el, munca e luptă, viaţa e luptă. A fost revoluţionar de când a fost student. Am fost invitat în Cuba ca ministru al Învăţământului. A vrut să mă întâlnească în timp ce eu eram pe teren, că aşa-i plăcea, să vadă şcoli care se construiesc. Cineva de la protocol însă n-a făcut bine corelările, iar el a fost când eu nu eram şi invers. Venise să discutăm educaţie. Apoi, l-am cunoscut când a venit la Bucureşti.

 

 

 

Sursă: Adevărul.ro

 

https://www.certitudinea.ro/articole/de-la-lume-adunate/view/mircea-maliTa-globalizarea-e-o-miscare-gresita-si-sinucigasa-a-omenirii

 

/////////////////////////////////////////

Începe un nou Război Rece

Tot mai multe voci anunță sfârșitul globalizării, „așa cum o știam”, iar intrarea într-un nou Război Rece, marcat de instabilitate și de riscuri ridicate, este o certitudine.

 

Alexandru Lazescu

DE ACELAȘI AUTOR

 Cum va „modela” inteligența artificială „societatea viitorului”

  Cum a apărut criza bancară din America și cum ne-ar putea afecta

 Impactul global al Războiului din Ucraina

 Balonul chinezesc, Münchenul și competiția globală America vs China

 Experții, „urgențele morale” ale omenirii

„Fără Ucraina, Rusia încetează să mai fie un imperiu. Dar cu Ucraina subordonată, Rusia devine în mod automat un imperiu”. Este o observație celebră, citată adesea, făcută de fostul consilier pentru securitate națională al lui Jimmy Carter, Zbigniew Brzezinski, născut la Varșovia. De care nu au ținut cont cei care nu au înțeles sau au ignorat acest obiectiv strategic major al lui Vladimir Putin, pe care el l-a anunțat, de altfel, de o manieră implicită, în discursul său din 2007 de la Conferința de Securitate de la München. La fel, vedem acum repercusiunile unor decizii majore pripite luate în trecut. În euforia de la începutul anilor ’90, după încheierea Războiului Rece, într-o perioadă de necontestată hegemonie globală americană, Washingtonul, sub ambele administrații, Bush și Clinton, a presat Kievul să renunțe la armele nucleare. Fixația momentului era denuclearizarea, o idee evident în principiu dezirabilă și lăudabilă, dar care nu a rezistat la confruntarea cu realitatea.

 

  Printr-o amară ironie a istoriei, după anexarea Crimeei în 2014, după invazia de acum a Ucrainei și după avertismentele Kremlinului privind spectrul unui război nuclear și aluziilor Rusiei privind posibilitatea utilizării efective a unor arme nucleare tactice (în emisiuni ale televiziunii de stat de la Moscova li se transmiteau mesaje de intimidare unor țări „obraznice”, ca Polonia sau Lituania, cu amenințări de genul „nu va mai rămîne nimic din Varșovia voastră în 30 secunde”), tendința este una exact contrară.

 

  Tratatul de neproliferare nucleară riscă să devină complet nerelevant. Urmând exemplul Coreei de Nord, nicio țară care dispune de cunoștințele tehnice și de resursele necesare pentru dezvoltarea unei arme nucleare nu se va mai baza pe bunăvoința celor 191 de semnatari ai acestui tratat pentru a-și apăra suveranitatea. După cum se vede, nici Tratatul și nici ONU, din cauza blocajelor cu Veto din Consiliul de Securitate, nu pot opri un război dintre două țări, între care una este o putere nucleară. Vom vedea foarte probabil o adevărată cursă pentru obținerea acestui statut de putere nucleară, principalii candidați fiind desigur Iranul, și în oglindă Arabia Saudită, ceea ce ridică la cote de avarie tensiunea în Orientul Mijlociu, unde și Israelul dispune de astfel de arme, chiar dacă nu recunoaște oficial asta explicit. Iar după cum arată turbulențele geopolitice, țări ca Japonia, Coreea de Sud sau Taiwanul ar putea decide și ele în mod similar dacă protecția pe care le-o oferă în chip formal americanii primelor două și într-o zonă ambiguă Taiwanului devine nesigură.

 

   Un articol din Wall Street Journal, bazat pe documente devenite accesibile recent, dezvăluie detalii interesante privind contextul în care s-a semnat în data de 14 ianuarie 1994, la Moscova, acordul privind denuclearizarea Ucrainei de către Leonid Kravciuk, președintele de atunci al țării, alături de Bill Clinton și Boris Elțîn. „Dacă mâine Rusia intră în Crimeea, nimeni nu va ridica o sprânceană”, a spus atunci Kravciuk, imediat după semnarea acordului. O predicție care s-a dovedit în mare măsură adevărată, pentru că, în pofida unor declarații occidentale de înfierare, Rusia nu s-a ales în 2014, după anexarea Crimeei, decât cu o serie de sancțiuni relativ moderate. Provenit din structura de vârf a aparatului de partid din Uniunea Sovietică, bun cunoscător al realităților și al mentalităților politice dominante la Moscova, Kravciuk s-a dovedit la fel de vizionar atunci când a încercat să-i explice lui Clinton, fără succes, pericolul „exploziei politice și divizării Ucrainei – autonomie pentru Donețk, Krivoirog, Galicia, cu dezmembrarea țării în final”.

 

   Președintele american s-a dovedit la fel de surd și la semnale venite din interiorul administrației din partea unor membri de vârf din Consiliul pentru Securitate Națională care, conform Wall Street Journal, într-un document din 1994, considerau drept legitime îngrijorările Kievului și avertizau, din nou vizionar, asupra posibilității unor evoluții și tragedii în viitor, ca acelea la care asistăm acum. „Ambițiile teritoriale ale Rusiei față de Ucraina vor avea drept rezultat un eșec al reformelor în Rusia”, iar „disputele dintre Rusia și Ucraina, scăpate de sub control, vor amenința stabilitatea și unitatea Europei”. Interesant, Casa Albă primise semnale similare chiar de la Moscova, de la ministrul adjunct de externe rus de atunci, Georghi Mamedov, care îndemnau Statele Unite să nu se amestece în această chestiune. Răspunsul Casei Albe fiind, în descrierea plastică a autorului articolului, „invenția unui esperanto de dezarmare, democrație și economie de piață”.

 

  După aproape 30 de ani de la aceste evenimente, erorile geopolitice majore făcute atunci și altele făcute mai târziu, născute din ceea ce un reputat analist american de politică externă, Walter Russell Mead, numea „fanteziile postistorice” ale unei bune părți din elitele politice, din establishmentul de securitate națională și din zona academică din Occident, ne-au adus în situația de acum. În opinia unui cunoscut comentator politic, Fareed Zakaria, războiul din Ucraina marchează o nouă eră în istoria lumii, care pune capăt celor trei decenii de Pax Americana, în care dominația globală a Statelor Unite a fost una covârșitoare. Odată cu ascensiunea economică a Chinei, cu maniera tot mai asertivă în care Rusia și-a impus prezența în Siria și în zona Golfului, în Venezuela și în Africa, și cu ambițiile unei „Europe suverane” a cărei flamură este purtată mai ales la Paris, tranziția către o lume multipolară devenise inevitabilă.

 

   Ideea multipolarității poate părea tentantă pentru mulți, cei care priveau resentimentar hegemonia americană. Însă o lume în care există falii ideologice majore, resentimente adormite readuse la suprafață și ambiții de reconfigurări geopolitice, este o rețetă sigură pentru instabilitate, crize și potențiale dezastre. Războiul din Ucraina este un prim și concludent exemplu, care pune sub semnul întrebării globalizarea și anunță intrarea într-un nou Război Rece. Deși mulți continuă să respingă o astfel de „idee dezagreabilă”, care punea sub semnul întrebării uriașe interese financiare și o tentantă viziune ideologică liberală despre o lume globală guvernată prin tratate și instituții internaționale. Numai că globalizarea s-a produs, după cum avertiza cu multă vreme în urmă sociologul Manuel Castells, în absența unor instituții globale cu autoritate, cu pârghii reale, capabile să gestioneze crizele și provocările, așa cum o fac statele naționale. În toată această perioadă, acest rol l-au jucat Statele Unite care, într-o lume practic unipolară, puteau să asigure din această poziție o parte din îndatoririle unui astfel de guvern global. Dar dacă America se retrage, nu mai are resursele și voința necesare să joace acest rol sau are loc o modificare semnificativă a raporturilor de putere pe plan internațional vom asista la o dezordine globală generalizată. Oamenii în general nu înțeleg, vedem asta acum, cât de importantă este securitatea decât atunci când aceasta dispare! 

 

  Semnale privind intrarea într-un nou Război Rece existau deja de ceva vreme. Iar dacă mai existau îndoieli, acestea au fost spulberate după semnarea, pe 4 februarie 2022, la Beijing, a Pactului Strategic dintre Rusia și China și declanșarea invaziei Ucrainei. Declarația comună, semnată de Vladimir Putin și Xi Jinping, subliniază încă din titlu că „relațiile internaționale intră într-o nouă eră”, ca urmare a procesului de „modificare a balanței de putere din lume”. Este o afirmare explicită a primatului forței militare și economice în raport cu legislația internațională, după cum s-a văzut acum în Ucraina, în brutală opoziție cu abordările occidentale în materie. Obiectivul lor strategic major fiind de americanizarea lumii, modificarea în favoarea lor a regulilor și principiilor care stau la baza actualei ordini internaționale. La minimum, Rusia vrea să-și recâștige o zonă de influență în estul Europei, iar China să reîncorporeze Taiwanul și să-și extindă dominația asupra întregii Asii de Sud-Est, prin eliminarea Americii din regiune.

 

   Într-un interviu pentru Wall Street Journal, Matt Pottinger, unul dintre arhitecții strategiei de securitate a administrației Trump, compară momentul actual marcat de războiul din Ucraina cu războiul din Coreea, început 1950 și terminat în 1953. Războiul Rece începuse deja de facto încă din 1946. Celebra „Long Telegram” a lui George Kennan, care introducea conceptul de „containment” a Uniunii Sovietice, pe care o descria drept o „forță politică care nutrea convingerea fanatică că nu este posibil un modus vivendi permanent cu Statele Unite”, datează din 22 februarie 1946. Iar într-un la fel de celebru discurs, ținut la Fulton, Missouri, pe 5 martie 1946, Winston Churchill vorbea deja despre o „cortină de fier” care diviza Europa. Însă abia odată cu izbucnirea războiului din Coreea s-a cristalizat ca atare, în imagine publică a Vestului, ideea unui Război Rece, cu toate consecințele sale.

 

   În 1950, Kim Il Sung obținuse binecuvântarea de la Stalin și suportul lui Mao pentru invadarea și ocuparea sudului Peninsulei Coreene. O operațiune pe care estima că o va finaliza relativ repede. Acum, spune Pottinger, rolurile s-au inversat: Xi Jinping îl joacă pe cel al lui Stalin, în timp ce Putin este cel care a ordonat invazia Ucrainei. Astăzi „este greu să eviți concluzia că toate aceste evoluții sunt parte a unui nou Război Rece pe care Xi Jinping și Vladimir Putin l-au declanșat împotriva Vestului”. În acest sens, el face o paralelă între întâlnirea dintre Stalin și Mao din 1950, care a precedat cu 6 luni invazia Sudului de către armata nord-coreană, cu întâlnirea de la începutul lunii februarie de la Beijing dintre Putin și Xi. În fapt, nimeni nu se îndoiește că liderul de la Kremlin a amânat declanșarea invaziei până după terminarea Olimpiadei de iarnă, din considerație pentru Xi Jinping. De aceea, ar fi o eroare să fie întreținute iluzii, cum se pare că mai există încă printre oficiali ai administrației Biden, dar și printre europeni, că Beijingul ar putea fi determinat să se distanțeze de Rusia în privința războiului din Ucraina pe care, de altfel, are grijă să se ferească să-l numească ca atare. De altfel, Beijingul a refuzat să se distanțeze de Moscova chiar în cursul ultimei întâlniri video la vârf  UE-China.

 

  Ministrul de externe al Chinei, Wang Yi, a descris NATO drept o „relicvă a Războiului Rece” și a criticat sancțiunile la adresa Rusiei spunând că „globalizarea este utilizată ca o armă”. Ar trebui să vedem aceste declarații în asociere cu altele făcute de partea cealaltă a barierei geopolitice, de pildă de către CEO-ul celui mai mare fond de investiții din lume, BlackRock, și de către Christine Lagarde, președinta Băncii Centrale Europene (într-un interviu cu Christiane Amanpour pentru CNN). Ambii spun că războiul din Ucraina practic pune punct final globalizării, așa cum arată ea astăzi. Problemele și limitele globalizării fuseseră deja expuse sever de pandemie. Acum, războiul din Ucraina, care marchează practic în mod oficial intrarea lumii într-un nou Război Rece, pare să tranșeze definitiv chestiunea.

 

  Astfel de anunțuri despre sfârșitul globalizării deschid inevitabil o discuție despre cum va arăta lumea în „noul format geopolitic”. Segmentarea Internetului oferă un prim răspuns. Există deja un Internet chinezesc separat de cel global și vom avea foarte curând o situație similară și în Rusia, dar și în alte țări, precum Iranul. Incursiunea înapoi în timp la perioada primului Război Rece este doar parțial utilă. Transformările petrecute între timp, în cele trei decenii scurse de la sfârșitul acestuia, enorma integrare a economiei mondiale, ne pun în fața unor provocări semnificativ mai complicate. Este ca și când ai încerca să revii de la omletă la ouăle din care a fost făcută.

 

https://revista22.ro/opinii/alexandru-lazescu/incepe-un-nou-razboi-rece

 

//////////////////////////////////////////

 

 

Porțelanul fin de Cluj, „distrus” de privatizări eșuate! Povestea fabricii Iris – prima fabrică de articole de ceramică fină pentru menaj din România

 

 

 

„Cioburile” istoriei de 100 de ani a Fabricii Iris au rămas îngropate sub ”mândre” blocuri. Porțelanul de Cluj apare încă din perioada interbelică. Faimoasa fabrică Iris, care îl producea, a fost inaugurată în 1922. A fost prima fabrică de articole de ceramică fină pentru menaj din țara noastră, notează Gândul.

 

După episodul naționalizării fabricilor și uzinelor, odată cu instaurarea comunismului, Fabrica de porțelan Iris începe să se dezvolte și să adopte tehnologie modernă. S-a bucurat de un succes de piață atât în România și în statele din blocul comunist, dar mai ales în Occident.

 

Fabrica Iris din Cluj realiza obiecte de lux din ceramică, nu doar vase de ceramică de menaj. Multe dintre aceste produse de lux, care cuprindeau modele sofisticate din ceramică și decorații făcute cu măiestrie, erau comandate de familii celebre din Occident: politicieni, diplomați, artiști sau patroni de concerne industriale.

Gradul de excelență al porțelanurilor produse la Cluj a fost atins și prin includerea studenților de la Institutul de Arte Plastice în procesul de producție. Studenții la arte plastice, specializați în decorațiuni, care făceau practică în fabrica din Cluj, unii dintre ei devenind ulterior chiar angajați, veneau cu modele de decorațiuni cu totul inedite, cu îmbinări de stiluri cu totul originale. Această creștere a calității a deschis apetitul pentru produsele fabricii cumpărătorilor din întreaga lume.

 

Mărirea și decăderea perlei industriei porțelanului din România

Se spune că ceramica de lux produsă la Iris concura la târgurile internaționale de profil cu cea din China, Japonia sau Franța. Multe dintre obiectele de ceramică de lux create de fabrica Iris erau destinate soţilor Ceauşescu, membrilor Comitetului Central şi delegaţilor străini. Vazele confecționate de fabrica Iris din Cluj decorează și astăzi unele spații din Casa Poporului.

 

După căderea regimului comunist, Fabrica Iris intră în declin. Directorii de atunci, de la începutul anilor ’90, au încercat să o mai salveze prin împrumuturi masive contractate la Bancorex, cunoscuta bancă a Securității, care va da și ea, la rândul ei, faliment. După preluarea creditelor de către Banca Comercială Română, liniile de credit neperformante către perla industriei porțelanului din România au fost oprite.

 

Ca să scape de datorii și să o mențină pe linia de plutire, autoritățile române au vândut fabrica unui investitor grec. Dar acesta, în loc să relanseze producția și să găsească noi piețe de desfacere, începe să vândă bucăți de teren aparținând Fabricii Iris și, astfel, mărește criza financiară în care se zbătea cea mai veche producătoare de porțelanuri din țară.

 

Într-o zi, salariile angajaților au fost blocate. Șomajul la Fabrica Iris a devenit  galopant. În epocă, scandalul care o are în centru pe marea producătoarea clujeană de porțelanuri a luat amploare. Foști angajați de la Fabrica Iris nu au avut altă soluție decât să dea în judecată patronatul pentru neplata salariilor. Instanțele de judecată le-au dat dreptate. Angajații au câștigat procesul și au așteptat executarea sentinței. Păgubiții au cerut și executarea silită a fabricii.

 

Angajații de la Iris au descoperit însă șocați că în patrimoniul firmei nu se mai găseau bunuri care să fie executate. Nu doar cei ce și-au închinat zeci de ani din viață muncind la producția de porțelanuri de lux au fost păgubiți. Alți diverși creditori care au oferit împrumuturi Fabricii Iris nu au mai reușit să își recupereze datoriile. Banca Comercială Română s-a trezit că toate creditele neonorate de Iris către Bancorex grevează acum în propriile ei conturi. Banii, care ar fi trebuit să le fie plătiți de lichidatorul PricewaterhouseCoopers tuturor păgubiților, fie ei foști angajați sau bănci creditoare, nu mai existau. Ceea ce mai era valoros în fabrica falimentară s-a spart precum porțelanul subțire și a fost împrăștiat de vântul rău al privatizării eșuate.

 

Pe locul unde a fost Irisul în Cluj, acum se află un cartier rezidențial, distrugerea unei tradiții de aproape un secol din industria locală de porțelan constituie una dintre multele erori economice făcute de statul român după 1989, notează sursa citată.

 

 

https://www.stiridecluj.ro/amintiri-din-cluj/portelanul-fin-de-cluj-distrus-de-privatizari-esuate-povestea-fabricii-iris-prima-fabrica-de-articole-de-ceramica-fina-pentru-menaj-din-romania

 

///////////////////////////////////////////

 

 

Drama unei societăți de hoți

 

Virgil Iordache

 

Nu era aproape nimeni să nu ia acasă ceva de unde lucra în anii ‘80, iar cine nu lua era considerat prost. Și cam toată lumea se zbătea să lucreze undeva de unde se putea lua cât mai mult. Așa stăteau lucrurile în comunism, sub autoamăgirea că era vorba de averea poporului. Nu avea nici o legătură cu naționalitatea, o făceau și românii, și maghiarii, toți. După ’89 circula povestea cu maghiarul din România care s-a dus să se angajeze la o măcelărie în Ungaria. În ziua de salariu după o lună a primit o sumă mult mai mică decât cea negociată. La întrebarea de ce i s-a prezentat un grafic cu diferențele zilnice ale greutății sale la intrarea și la ieșirea din măcelărie. În fiecare zi era mai greu la ieșire cu 4-5 kg, pontatorul era pe un cântar automatizat. Valoarea cumulată a mărfii scoase se scăzuse din salariu. Cetățeanul s-a întors să lucreze în România. Nu avea nici o legătura cu gradul de educație, în facultăți se purtau frigiderele în birouri de profesori universitari doar pentru a adăposti găinile moarte primite de la profesorii îndrumați pentru lucrările de grad. Acesta este omul nou comunist, un om cu mentalitate de sclav și de hoț.

 

Problema este cât timp poți trăi ca popor în acest fel? Evident este un mod autodistructiv de funcționare a unei societăți. Însă cum se poate modifica așa ceva? Doar prin inițiativa personală a câtorva, care  nu numai că vor fi urâți de aproape toți ceilalți la început, dar vor fi urâți și neînțeleși chiar în propriile lor familii.

 

Cine luptă împotriva plagiatului va trebuie să își asume că va deranja pe cei cu care se vede la masa de Paști și de Crăciun, cui protestează contra hoției i se va aduce aminte că a fost ținut în facultăți din furat, cine luptă împotriva corupției va trebuie să își asume că ce susține el poate trimite la închisoare rude ale sale. Nu rude depărtate, ci frați, surori.

 

De asta au fost scutiți doar nomenclaturiștii și securiștii. Sclavii muncitori și intelectuali nu.

 

Este să fii reformist în condițiile astea moral sau nu este? Este așa ceva normal din punct de vedere psihologic sau nu este? Dacă răspunsul pe care îl dați este da, înseamnă că puteți provoca suferință cuiva pe termen scurt în numele unor binefaceri pe termen lung. Dacă răspunsul pe care îl dați este nu, atunci ați spus că imoral și anormal este comunismul, pentru că el ne-a dus aici. A distrus structura psiho-socială a unui popor punând în loc o inepție incomensurabilă.

 

Văd cumva aici o analogie cu primii creștini într-o societate înfundată într-o decadență fără margini. O analogie de situație socială, nu de fond al problemei, între primii creștini și reformiștii de azi. Se cere să întorci spatele unor persoane cu comportamente inadecvate dar considerate normale statistic pentru niște idealuri care nu au încă destui oameni care să le împărtășească, niște idealuri care nu îți asigură o rețea socială concretă în care să poți trăi normal socialmente vorbind. “Lasă-i pe cei morţi să-şi îngroape morţii şi tu urmează-Mi Mie”. Dar în reformă nu există un El, sunt doar oameni obișnuiți, iar a urma idei precum urmezi persoane nu este posibil. Un reformist este un om mai mult sau mai puțin izolat, care știe că are dreptate, dar pe care acest lucru nu îl ajută cu nimic în viața lui de zi cu zi. În plus, în timp ce pentru un creștin binefacerile pe termen lung sunt garantate dacă ai întors spatele comportamentelor necorespunzătoare, binefacerile ieșirii din starea de corupție nu sunt deloc garantate, bunăstarea personală depinzând și de mulți alți factori decât mentalitățile oamenilor. Rămâne totuși faptul social: atât primii creștini cât și reformiștii sunt urâți și admirați simultan.

 

A fi reformist în România în 1990 era o crimă, deveneai țintă a urii, a fi în 2002 era o nebunie, a fi în 2008 însemna să te sacrifici acolo, în locul particular unde luptai pentru asta, a fi în 2014 nu este încă deloc comod.

 

Scandalul din jurul fratelui președintelui Băsescu nu este decât un caz particular al acestei situații generale. Spectaculos prin faptul că este vorba de fratele unui om care este președintele României, dar, altminteri, de o crasă banalitate românească.

 

 

 

//////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Istoria falsificată vreme de 70 de ani: cum i-au fabricat comuniștii Regelui Mihai un „dosar de corupție”

 

În perioada comunistă, abdicarea Regelui Mihai (30 decembrie 1947) a fost un subiect falsificat și distorsionat. În stilul calomniator și propagandistic cunoscut, la finalul anilor ‘50, abdicarea apărea în manualele școlare ca fiind o consecință a corupției dinastiei, se înțelege, străină de identitatea românească (”monarhia prusacă de Hohenzollern”), iar reprezentantul ei, Regele Mihai, era un moșier veros, un bogătaș viclean, care a fost îndepărtat tocmai pentru că era protectorul și continuatorul burgheziei și al moșierimii, teza regăsindu-se inclusiv în cărțile școlare din anii 1980.

 

Un volum de studii semnate de cercetători români și străini, care vede în aceste zile lumina tiparului, Regele, comuniștii și Coroana: adevărata istorie a abdicării lui Mihai I, publicat la Editura Polirom, vine să facă lumină în controversele și polemicile din jurul evenimentului.

 

 

 

 

 

 

Între aspectele pe care volumul vrea să le lămurească se află și acuzația – care a condus inclusiv la demersuri în justiție, așa cum vom vedea mai jos – potrivit căreia Regele nu a plecat din țară cu mâna goală. Teorii care mai de care mai fanteziste privind existența unui acord avantajos pentru Familia Regală, de la plata unei rente viagere Regelui, părăsirea țării cu numeroase valori de patrimoniu sau transferul unor sume fabuloase pe numele monarhului, au făcut o lungă carieră.

 

Când și cu ce bunuri & bani a plecat Regele din țară

 

De la început, pentru ca lucrurile să fie clare, trebuie precizat că, din punct de vedere cronologic, avem de-a face cu două plecări ale Regelui Mihai din țară într-un interval scurt de timp (pe lângă cea a lui Carol al II-lea, în 1940, care a complicat de asemenea discuția), respectiv 12 noiembrie 1947 (cu destinația Londra) și 3 ianuarie 1948 (cu destinația Lausanne).

 

În cazul primei plecări, Regele a părăsit țara pe calea aerului, iar restul suitei cu trenul. Printre cei care au s-au deplasat în capitala Albionului s-a aflat și ofițerul Jaques Vergotti, secretar particular, care a luat cu el 140.000 de franci elvețieni, 150.000 de franci francezi și 50 de lire sterline, sume retrase de la Banca Națională și care au reprezentat cheltuieli publice pentru întreaga suită. În vagonul special de tren au mai fost încărcate lucruri personale, două autoturisme Buick și două tablouri (vezi detalii mai jos).

 

 

 

Important de precizat că în cazul plecării definitive a Suveranului, după ce a fost forțat să abdice, cel mai probabil, chiar planul complotiștilor a inclus tentativa de a-i oferi Regelui unele sume în bani și posibilitatea ca acesta să poată lua în exil anumite bunuri, promisiuni care s-au dovedit repede deșarte. Știm astăzi sigur că premierul Petru Groza a sugerat în ședința Consiliului de Miniștri, care a survenit la puțin timp după ce complotiștii au părăsit Palatul Elisabeta unde îl forțaseră pe Rege să abdice, că va avea grijă ca Mihai I să plece satisfăcut. Încă din seara de 30 decembrie 1947, Groza le-a spus unor jurnaliști străini că agrease cu Regele că el și suita pot lua toate lucrurile personale (mai puțin ”bijuteriile Coroanei”, formulă care nu desemna nicio realitate concretă), avansând suma de 750.000 de lire sterline pe care Guvernul ar fi oferit-o Regelui, alături de promisiunea că Mihai I putea reveni oricând în țară, că își va păstra proprietățile și că va putea beneficia de pe urma uzufructului Domeniilor Coroanei (detalii comunicate și lui Stalin, vezi mai jos). De asemenea, el le-a spus ziariștilor că Regele ar fi abdicat de bunăvoie pentru a se bucura de viața personală. Promisiunile, care includeau inclusiv posibilitatea ca Regele să își ia iahtul, o navă și mașinile, aveau să fie rapid încălcate în cea mai mare parte.

 

Îți recomandăm

Reacția unui copil la funeraliile Regelui Mihai: „Regele s-a dus și am rămas cu comuniștii”

altRaluca Ion

Editor

Dincolo de susținerile oficialilor comuniști, se știe și este recunoscut faptul – rezultat din numeroase surse – că, cu excepția lucrurilor personale, a patru automobile și un avion, care erau proprietatea sa, Mihai I nu a putut scoate din țară alte bunuri.

 

În privința banilor, potrivit lui Mircea Ionnițiu, secretarul particular al Regelui, citat la puține ore după abdicare de către diplomații americani cu care era în contact, ”guvernul a oferit Regelui o sumă de bani, ca ajutor după ce părăsește țara, și că această ofertă a fost respinsă. Regele a făcut o contraofertă, anume să i se îngăduie să vândă recolta de vin și să lichideze alte bunuri personale și să ia în străinătate banii rezultați.” Apoi, ambasadorul SUA de la Berna, John Carter Vincent, a transmis că Mihai I a respins direct oferta lui Groza și că i s-a comunicat că suma rezultată din vânzarea unor opere de artă, pe care nu a avut dreptul să le scoată din țară, îi va fi trimisă în străinătate, ”dar Regele nu se așteaptă de fapt să primească ceva.” Mai târziu, pe 4 martie 1948, când Mihai I a fost primit la prânz de Suveranul Regatului Unit, Regele George al VI-lea era surprins să audă că Regele român nu avea din ce trăi.

 

La Moscova, Stalin s-a interesat despre condițiile în care Mihai I a părăsit România. Groza i-a spus dictatorului sovietic că autoritățile române au cumpărat de la rege 360 de tone de vin cu 1 milion de franci elvețieni, dar regele a primit doar jumătate din această sumă, cealaltă jumătate urmând să-i fie acordată doar în măsura în care nu va face declarații ostile autorităților de la București.

 

Dimitrie Negel, fostul mareșal al Curții, a confirmat că a vândut o cantitate de vin din depozitele Coroanei, apoi a convertit fondurile în valută forte, sumă care a reprezentat ”subzistența anturajului până la separarea de suveran”. Ambasadorul american la Berna susținea că sumele de bani (”capitalul său lichid”) de care dispunea Mihai I la zece zile de la abdicare se ridicau la 50.000 de dolari și 200.000 de franci elvețieni, dar nu știm dacă acești bani îi rămăseseră Suveranului după vizita Londra sau erau sume obținute după detronare.

 

 

Îți recomandăm

23 August, actul istoric pe care l-a făcut Regele, l-au furat comuniștii, l-au serbat cu sila bunicii și părinții noștri și pe care îl vor uita copiii noștri

altAndrei Muraru

Contributor

La scurtă vreme de la evenimente, Regele avea să facă unele precizări. El și-a amintit situația delicată de după abdicare, când conturile sale fuseseră imediat blocate, iar banii au fost transmiși de către Guvern administratorului Domeniilor Coroanei pentru a face plățile, însă au fost confiscați la câteva zile după plecarea Regelui din țară. În alt loc, la decenii distanță, Regele precizează că uzufructul Domeniilor Coroanei pe întreg anul 1947 reprezenta aproximativ 4.000.000 de franci elvețieni, dar autoritățile au replicat că Banca Națională nu dispunea de lichidități și i-au acordat doar 280.000 de franci elvețieni și 50.000 de dolari.

 

Așadar, informațiile despre o înțelegere financiară sunt prolixe. Cu toate acestea, din încrucișarea pozițiilor principalilor actori și a altor surse, reiese că Mihai I și anturajul său au putut lua în exil o anumită sumă de bani, parte din uzufructul Domeniilor Coroanei pe anul 1947, între 280.000 de franci elvețieni plus 50.000 de dolari și 500.000 de franci elvețieni. Ulterior, orice relație, dacă ea a existat, a încetat în momentul în care Regele a denunțat abdicarea (martie 1948). Aceasta a fost singura înțelegere care poate fi probată între Suveran și autoritățile comuniste, iar Bucureștiul a respectat-o fie parțial, fie deloc. Această învoială nu a avut nicidecum un caracter tranzacțional, Regele nu mai avea oricum ce oferi, iar comuniștii nu aveau de gând să ofere ceva. În același timp, nu putem să nu observăm că, deși aveau la dispoziție numeroase mijloace de a proba afirmațiile aluvionare care au depășit cu mult cadrul înțelegerii între Rege și autoritățile comuniste, privind bunurile și banii cu care Mihai I ar fi părăsit România, puterea de la București nu a făcut-o.

 

Un ”dosar de corupție” întins pe aproape trei decenii

 

În schimb, teze despre corupția și depravarea morală a Suveranului, amestecând deseori jumătăți de adevăr cu minciuni flagrante, au circulat sub diverse forme încă de la finalul anilor ’40, pe toată perioada exilului. Nu doar Securitatea s-a ocupat cu astfel de acțiuni de compromitere. În timp, despre valorile și banii (”avuții în valoare de miliarde”) pe care Regele le-ar fi evacuat din țară au fost publicate inclusiv lucrări.

 

 

(Foto: Guliver/Getty Images)

 

Unele teorii au pornit de la ipoteza că membri ai suitei Suveranului ar fi scos din țară, în noiembrie 1947, 42 de tablouri din colecția Coroanei în valoare de 500 de milioane de dolari, transportate ulterior la Villa Sparta din Florența care i-a aparținut Reginei-Mamă Elena. În realitate, Regele a părăsit atunci țara cu o sumă pusă la dispoziție de Guvern pentru călătoria la Londra și cu două tablouri (”Sfântul Sebastian” și ”Portretul lui Giacomo Bosio” realizate de pictorul spaniol El Greco și aflate inițial în interiorul Castelului Foișor din Sinaia) care au fost depuse apoi la o bancă din Zürich.

 

Informațiile despre ”furtul” comis de Rege provin dintr-un adevărat ”dosar de corupție”, elaborat de regimul comunist și continuat apoi de către Guvernele Petre Roman și Theodor Stolojan.

 

Îți recomandăm

Cum l-am trăit pe Regele Mihai

altRăzvan Săndulescu

Contributor

Începând cu 1977, Nicolae Ceaușescu a dat dispoziție să fie inițiată o acțiune legală pentru recuperarea bunurilor care au aparținut lui Carol al II-lea, suspectat pe bună dreptate că a evacuat din țară valori care i-au permis să ducă, împreună cu Elena Lupescu, o viață luxoasă în exil, spre deosebire de fiul său, Mihai, care a trăit într-o modestie devenită proverbială.

 

Acțiunea judiciară a comuniștilor s-a încheiat însă fără mari rezultate în 1984. Totuși, Regele Mihai a fost hărțuit cu acest ”dosar” chiar și de către autoritățile postcomuniste. Investigațiile statului comunist, cunoscute în primul rând sub numele de ”Acțiunea Duduia”, în care fuseseră implicate nu doar instituțiile, ci și serviciile secrete ale dictaturii, au fost demaratecu puțin timp înainte de decesul Elenei Lupescu (1977). Suspiciunea era că Regele Carol al II-lea ar fi scos din țară 42 de tablouri din colecția Coroanei, împreună cu numeroase alte bunuri (timbre, bijuterii, obiecte decorative etc.) în septembrie 1940. După ani căutări, statul comunist a ajuns, în 1983, la următoarea concluzie: ”Teza că ex-regele Carol nu a scos tablouri din țară nu poate fi acceptată. Pe de o parte, există material suficient care o infirmă, existând în schimb dovezi că ex-regele Mihai nu a scos din țară tablouri (faptul că a vândut tablouri își are explicația în înțelegerea dintre Urdăreanu, Mihai și mama sa de a sustrage și împărți tablouri din masa succesorală a lui Carol II). Pe de altă parte, această teză ne-ar prejudicia grav în eventualele procese de revendicare pe care statul român le-ar intenta împotriva actualilor posesori nelegitimi” (subl. mea).

 

Concluzia oficialilor comuniști era corectă în parte. Nu exista nicio dovadă care să arate că Regele Mihai ar fi avut vreo implicare în scoaterea din țară a prezumtivei colecții de 42 de tablouri. Unde se înșelau în schimb comuniștii – și nu este exclus ca ei să fi fost induși în eroare și puși pe o pistă falsă de Ernest Urdăreanu, fostul mareșal al Palatului regal în vremea lui Carol al II-lea și care se alesese cu întreaga avere de pe urma acestuia și a Elenei Lupescu, și care se afirmase în străinătate ca unul dintre principalii calomniatori ai Regelui Mihai și ai Reginei Elena, tocmai ca să i se piardă urma bunurilor lui Carol al II-lea – era legătura lui Mihai I cu cele două tablouri de El Greco. Referirea din documentul citat mai sus la vânzarea unor tablouri privește strict cele două piese semnate de artistul spaniol, care fuseseră de altfel identificate în două colecții contemporane în anii ’80. Celebrele pânze, ajunse în posesia lui Mihai și vândute ulterior, nu erau nici rodul înțelegerii cu comuniștii după abdicare, nici împărțirii averii după moartea lui Carol al II-lea, de pe urma căruia Regele nu a obținut de altfel nimic, ci fuseseră scoase din țară de Mihai I înainte de abdicare, în noiembrie 1947. Detaliile despre transportul și depunerea tablourilor la o bancă elvețiană au fost relatate încă din 1985 în cadru oficial. De asemenea, Suveranul nu a negat niciodată posesia și vânzarea ulterioară a lucrărilor de artă.

 

Informațiile despre depravarea Regelui erau false și nu au putut fi niciodată probate în vreo curte de judecată. Povestea ”dosarului de corupție” al Regelui s-a stins în negura vremii după 1990. Cu toate acestea, Regele, cunoscut pentru integritatea sa, a purtat mereu acest stigmat nedrept.

 

[Textul de față are la bază studiul semnat de mine în volumul mai sus amintit]

 

Acest text este asumat de autor în calitate exclusiv privată şi nu reprezintă punctul de vedere al nici uneia dintre instituţiile şi/sau organizaţiile la care acesta este angajat sau la care este afiliat.

 

Îți recomandăm

Andrei Pleșu descrie, în premieră, cum a fost alungat Regele în 1990: o poveste cu Petre Roman, Ion Iliescu, Silviu Brucan și Victor Atanasie Stănculescu

 

Raluca Ion

 

https://republica.ro/istoria-falsificata-vreme-de-70-de-ani-cum-i-au-fabricat-comunistii-regelui-mihai-un-zdosar-de-coruptie

 

////////////////////////////////////////////

 

Justiție în slujba corupților

Triada toxică politicieni corupți-oameni de afaceri dubioși-magistrați obedienți (și bine plătiți de către contribuabil) s-a dovedit temelia democrației noastre „originale”.

 

Rodica Culcer

DE ACELAȘI AUTOR

 Manipularea Bîstroe și revoluția noastră uitată

 Eșecul ca proiect politic. Cazul PNRR

 România, stat capturat și inert

 Țara fărădelegilor nepedepsite și a perdelelor de fum

 Legea pensiilor speciale, o nouă farsă cinică a guvernanților

Nu este deloc o noutate că în România anticorupția este pe ducă și marii corupți scapă de condamnări, dar dacă până acum vina putea fi atribuită exclusiv magistraților care tergiversau dosarele până intervenea termenul de prescripție, ultima cohortă de corupți salvați își datorează libertatea aproape în exclusivitate complicității politicienilor, care au întârziat patru ani să modifice un articol din Codul Penal privind prescripția specială declarat neconstituțional în 2018. Prescripția specială permitea prelungirea perioadei în care pot fi trase la răspundere faptele penale după ce suspectului i s-a comunicat că este anchetat. Parlamentul a „uitat” de articolul în cauză, iar guvernul a așteptat și el până pe 30 mai 2022 pentru a emite o OUG care punea Codul Penal în acord cu decizia CCR. A fost deci ușor pentru CCR să constate, în iunie 2022, că, între 2018 și 2022, nu au existat prevederi legale care să reglementeze întreruperea prescripției, și apoi pentru ÎCCJ să decidă, pe 25 octombrie, că absența instrumentului reprezentat de prescripția specială reprezintă lege penală mai favorabilă și retroactivează până la 1 februarie 2014, data intrării în vigoare a noului Cod Penal.

 

A urmat un festival al libertății pentru o serie de politicieni corupți, ca fostul ministru PNL Bogdan Olteanu și fostul ministru și apoi consilier al premierului Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov, care a scăpat de dosarul mitei de 10% percepută companiilor din județul Olt pentru diverse contracte. El se află oricum la Milano, la adăpost de brațul debil al legii românești. Răsuflă ușurați și oamenii de afaceri protejați ai politicienilor, cum ar fi Nelu Iordache, apropiat (se spune) de Ludovic Orban, care a scăpat de o condamnare în primă instanță de peste 12 ani închisoare în dosarul Blue Air, cu un prejudiciu de aproape 9 milioane de lei, și așteaptă, probabil relaxat, decizia finală în dosarul legat de Poșta Română, cu un prejudiciu de 3,4 milioane de euro, pentru care Tribunalul București a dispus deja încetarea procesului penal. Bucurie mare și pentru directorii Hexi Pharma, Flori Dinu și Mihai Leva, condamnați în primă instanță la pedepse cu închisoarea pentru că au vândut spitalelor dezinfectanți diluați, dar și pentru inculpații din dosarul ANRP: Crinuța Dumitrean, fosta șefă, Sergiu Diacomatu, membru al Comisiei ANRP, și samsarii de drepturi litigioase, Gheorghe Stelian și Dorin Cocoş. Își așteaptă izbăvirea și Ioana Băsescu, fiica cea mare a fostului președinte, condamnată în primă instanță la 5 ani de detenție în dosarul finanțării campaniei electorale prezidențiale din 2009, alături de Elena Udrea, care speră să scape și ea de acest dosar și de dosarul Hidroelectrica. Cireașa de pe tort este însă cazul judecătoarei Elena Burlan-Pușcaș, condamnată pentru că a luat mită de la interlopi prin intermediul unei ghicitoare: pe lângă faptul că scapă de condamnare, va primi și salariile restante pentru perioada cât nu a lucrat, și pensia specială! Este greu să nu vedem la baza acestui dezmăț al fărădelegii coregrafia bine pusă la punct a politicienilor cu magistrații din ÎCCJ și CCR și cu cei din instanțe, care au amânat la infinit judecarea dosarelor. Tergiversarea era deja o practică împământenită în instanțe, care are toate șansele să continue, de vreme ce, după cum scria pe Facebook fosta judecătoare CSM Andreea Chiș, noile legi ale justiției reduc numărul de judecători penaliști, iar tertipurile avocaților și magistraților interesați de prescriere sunt variate și eficiente – de la schimbarea periodică a avocaților la schimbarea completelor, prin pensionarea unor judecători, de pildă.

 

Totodată, magistrații sunt încurajați să amâne dosarele de faptul că nu sunt sancționați de Inspecția Judiciară, deși, după cum declara pentru Europa Liberă judecătorul Cristi Danileț, „este abatere disciplinară dacă un dosar nu este soluționat cu celeritate”. Sunt în schimb sancționați cu excluderea din magistratură judecători care au protestat față de mutilarea legilor justiției de către „comisia Iordache”, cum este Cristi Danileț, sau și‑au permis să condamne personaje-cheie ale sistemului mafiot: Camelia Bogdan, care l-a condamnat pe Dan Voiculescu, sau judecătoarele Daniela Panioglu și Alina Nadia Guluțanu de la CAB, care l-au condamnat la şase ani de închisoare pentru corupție pe fostul președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) Lucian Duță. Cine se va mai încumeta să condamne un mare corupt și nu va prefera să amâne sentința până la intervenția termenului de prescriere?

 

ată deci de câte resurse dispune „sistemul ticăloșit” pentru a-și apăra corupții, adică stâlpii sistemului, și a face din statul de drept o batjocură. Amintim pe scurt că acesta a fost obiectivul clasei politice aflate la putere încă de la începuturile regimului postcomunist, mai ales în epoca Iliescu-Năstase. Amin- tiți- vă doar de cazul Cristian Panait – Alexandru Lele; de rezistența feroce la reformele cerute de UE a Rodicăi Stănoiu; de recursul compensatoriu și reducerea duratei de detenție pentru cei cu activitate „științifică” inventate în epoca Dragnea. Îndepărtarea brutală a Laurei Codruța Kövesi de la conducerea DNA a desăvârșit sistemul conceput să contracareze anticorupția asumată de statul român în fața UE și a NATO și sabotată constant ulterior. Triada toxică politicieni corupți-oameni de afaceri dubioși-magistrați obedienți (și bine plătiți de către contribuabil) s-a dovedit temelia democrației noastre „originale”. Pe măsură ce vremea a trecut și cetățenii s-au resemnat, ea s-a întărit și corupții au ieșit mereu câștigători. Doar România a pierdut pe toată linia.

 

https://revista22.ro/opinii/rodica-culcer/justitie-in-slujba-coruptilor

 

 

//////////////////////////////////////////

 

Istoria corupţiei la români. Existau baroni locali în interbelic? 

de

Petre Badica

 

 

Acuzațiile de corupție și arestările unor demnitari de rang înalt sau aleși locali țin prima pagină a ziarelor și televiziunilor de mai multă vreme. Poate fi o confirmare a ceea ce mulți dintre noi am ajuns să credem cu îndreptățire, și anume că niciodată în istoria României fenomenul corupției nu a cunoscut o asemenea amploare. În acest context, istoricul Dan Falcan a analizat pentru „România liberă“ evoluția afacerilor cu statul din momentul în care corupția a devenit instituționalizată, în epoca fanariotă. Astfel, oameni influenți strânși în jurul amantei lui Cuza erau obișnuiți cu șpaga, în timp ce perioada lui Carol I a fost cea mai curată. Carol al II-lea a devalizat miliarde de lei, iar mareșalul Antonescu a introdus austeritatea. În timp ce privațiunile de tot felul din comunism ne-au împins să mituim polițiști, medici, măcelari, vânzători pentru a supraviețui. Istoricul îl etichetează pe Carol al II-lea drept cel mai necinstit dintre șefii de stat ai României.

 

Corupție ca după Revoluție pare că nu a existat niciodată în istoria României. Dar acest flagel a prins cheag puternic în epoca fanariotă, a trecut prin patul lui Cuza, al Elenei Lupescu, a ajuns în apropierea lui Carol I, a fost întreținut la foc mic de către comuniști și a cunoscut dimensiuni gigantice în timpul celor două războaie mondiale.

 

 

Istoricul Dan Falcan explică într-un interviu cât de coruptă a fost România de-a lungul ultimilor patru sute de ani. Incursiunea sa este una istorică, fiecare epocă evidențiindu-se prin scandalurile ei de corupție, trafic de influență ori mită. Epoca fanariotă a fost prima care a cunoscut corupția instituționalizată. Amanta lui Cuza a păstorit-o, iar epoca lui Carol I a fost cea mai curată. Carol al II-lea a devalizat miliarde de lei, și mareșalul Antonescu a introdus austeritatea. Iar privațiunile de tot felul din comunism ne-au împins să corupem polițiști, medici, măcelari sau vânzători pentru a supraviețui.

 

România liberă: Este corupția endemică în România?

 

D.F.: Corupția nu face neapărat parte din ADN-ul poporului român. Mai degrabă e o tradiție istorică încetățenită după ce s-a accentuat dominația otomană în Țările Române, începând cu secolul al XVI-lea și culminând în secolul fanariot, al XVIII-lea. Pentru obținerea tronului, domnii Țărilor Românești trebuiau să plătească la Constantinopol sume tot mai mari de bani. Și atunci, când erau numiți domnitori în Țara Românească sau în Moldova, aceștia urmăreau să facă bani cât mai mulți pentru a-și recupera sumele plătite turcilor pentru tron și apoi să strângă pentru ei. La rândul lor domnitorii vindeau funcții publice. Secolul al ­XVIII-lea a fost de referință pentru generalizarea corupției în țările române.

 

Ce fel de domnie a avut Cuza?

 

D.F.: Corupția din timpul lui Cuza era legată de camarila coagulată de iubita sa, Maria Obrenovici. Membrii ei, printre care îi regăsim pe locotenent-colonelul Pisoţchi, Cezar Librecht, directorul general al Poştelor şi Telegrafului, colonelul Docan, intermediau, spre exemplu, contracte pentru realizarea drumurilor publice unor companii care, la rândul lor, le întorceau comisioane. Nu neapărat lua Cuza bani. Era cam ca în vremea lui Iliescu, care era sărac și cinstit, dar nu lua nici o măsură pentru corupția din jurul său. În 1862, când a fost asasinat Barbu Catargiu, iar ancheta ducea cumva spre Cuza, procurorul care instrumenta cazul a fost imediat destituit pentru a nu merge mai departe cu ancheta. Se mai intervenea și direct în treburile justiției.

 

Cum ați caracteriza perioada lui Carol I din punct de vedere al respectării legii?

 

 

D.F.: Perioada lui Carol I, pe care o încadrăm de la 1866 la 1914, a fost mai curată și mai liniștită. Au fost, e drept, și câteva afaceri care au ținut prima pagină a ziarelor. Într-una dintre ele a fost menționat și numele domnitorului, dar nu pentru că a luat ilicit bani, ci pentru că ar fi ­favorizat un consorţiu condus de ­Heinrich Strousberg, un antreprenor german, care urmărea concesio­narea construcţiei liniei ferate Roman – Bucureşti – Vârciorova (după mai multe scandaluri, abuzuri și acuze de ambele părți, statul român a anulat în 1871 concesiune – n.red.). La 1900, compania franceză Hallier a început construcția unor silozuri în portul Constanța (statul a intentat proces acestei companii acuzând ­întârzieri ale lucrărilor – n.red.). ­Avocatul francezilor a fost Raymond Poincare, care, la finalul procesului pierdut, a oferit celebra replică: „Ce vreți, aici suntem la Porțile ­Orientului, unde toate lucrurile sunt luate mai lejer”. Dar la nivel înalt nu au fost dovediți oameni corupți. Motivul: în acea perioadă România a fost condusă de clasa politică cea mai respsonsabilă și patrioată din istoria României. E clasa politică ce a făcut Revoluția de la 1848, unirea de la 1859, independența din 1877. Îi regăsim pe frații Brătianu, frații Golescu, Costache Negri, ­Vasile Alecsandri, Kogălniceanu, C.A. ­Rosetti, oameni care nu se gândeau să se atingă de banul public. Ei aveau o anumită independență materială, erau din boierimea mică sau mijlocie.

 

 

Cât de coruptă a fost clasa politică din perioada interbelică?

 

 

D.F.: Degradarea clasei politice s-a produs după primul război mondial, în principal după introducerea votului universal pentru bărbați. Până în 1916 a existat un vot cenzitar, pe bază de avere. Voturile erau relativ mai greu de cumpărat, alegătorii mai greu de prostit, fiind mai școliți și mai informați. Prin introducerea votului universal pentru bărbați au apărut demagogii, o mulțime de noi partide în afară de liberali și conservatori ca până atunci, erau mai mulți oameni fără știință de carte. În acest context, au apărut marile afaceri de corupție. Dar, chiar și așa, față de timpurile de acum era o clasă politică mai curată. În 20 de ani, cu greu găsești patru sau cinci miniștri pe care să pui eticheta de corupți. Se disting, ca exemple ­negative, cei care au semnat contractele în cazul afacerii Skoda, în afacerea Payot (România a dat Franței petrol de 54 milioane de lei și în schimb Franța a oferit 150 de avioane de luptă vechi – n.red.). În 1924 a existat o afacere în urma căreia România a plătit 500 de milioane de lei, o sumă uriașă, pentru a cumpăra 250 de avioane britanice (acestea nu respectau normele de siguranță și se spune că mulți piloți români și-au pierdut viața la manșa lor. Afacerea e cunoscută sub numele Siskin – n.red.). În ea a fost implicat Carol al II-lea. Un ministru asupra căruia plănuia o bănuială în general își dădea demisia sau, dacă nu făcea acest gest, era privit ca un paria. Atunci, dacă ajungeai în fața justiției aveai toate șansele să fii ­judecat ­corect pentru că magistrații erau bine plătiți și rar ­planau suspiciuni de simpatii politice sau că iau bani. Justiția era mult mai curată atunci decât azi.

 

Existau baroni locali?

 

D.F.: Existau șefi de filiale, dar nu ­putem vorbi de baroni locali. Atunci erau 72 de județe în România Mare, exista o politizare, dar nu atât de amplă. Exista un Statut al funcționarului public care îi proteja și se schimba greu. Alexandru Kirițescu a fost secretar general al Ministerului Învățământului aproape toată perioada interbelică, indiferent de partid. Partidul venit la putere avea tendința să politizeze tot ceea ce putea, dar nu se schimbau directori de școli sau de spitale, ca astăzi.

 

Care a fost rolul lui Carol al II-lea?

 

D.F.: Pe lângă Carol al II-lea a gravitat o camarilă concentrată în jurul amantei sale, Elena Lupescu. Au fost prejudicii de miliarde și s-a atentat la siguranța națională. Corupția a făcut ca în 1940 armata să fie slab echipată, slab înarmată, prost aprovizionată. S-au băgat miliarde în înzestrarea armatei, iar când sovieticii ne-au dat ultimatumul în 1940 nu am putut reacționa. Același lucru s-a întâmplat și în prima parte a celui dintâi război mondial, când armata a fost prost echipată. La un moment dat Carol al II-lea a dat ordin să se fabrice batiste pentru soldați cu chipul lui. Prințul Nicolae al României, fratele lui Carol al II-lea, s-a supărat pe această inițiativă. S-au certat și în timpul discuției Nicolae i-a cerut lui Carol o batistă. „De ce?”, l-a întrebat Carol. „Ca să îmi șterg mucii pe fața ta!”. Carol al II-lea fost probabil cel mai corupt șef de stat din România. A oferit multe contracte lui Malaxa, Max Ausschnitt, partenerii săi la partide de poker pe care industriașii le pierdeau deliberat.

 

Vorbim totuși de corupție într-o perioadă considerată de mare înflorire.

 

 

D.F.: Există o nostalgie a generației de azi legată de această vârstă de aur, adică de perioada interbelică. Atunci, timp de 22 de ani a existat România Mare. Plecasem, ca națiune, pe un drum bun. Exista o dezvoltare economică, cinci lei era un dolar, leul era egal cu francul, puteam să ne hrănim populația din grâul produs în țară. Era o ierarhie respectată, spre exemplu omul din mahala, chiar dacă avea bani, nu mergea la Athenee Palace sau la Capșa pentru că nu era acolo locul lui. În contrapartidă, jumătate din țară era analfabetă. Dar lumea are tendința să idealizeze…

 

Cum s-au schimbat lucrurile în regimul mareșalului Antonescu?

 

 

D.F.: Lăsând la o parte defectele sale politice și sociale, mareșalul avea o fire severă și ordonată. A început războiul, iar Antonescu a luat măsuri dure, înțelegând că România se afla într-o situație jalnică din cauza corupției endemice. A început procese împotriva lui Carol al II-lea care fugise din țară, a lui Malaxa, Max Ausschnitt , a tuturor celor pe care îi considera profitori ai fostului regim. Unii au intrat la pușcărie, alții au plecat peste graniță. A început o epocă de mare austeritate. După 23 august 1944 în țară au intrat rușii și a început o epocă de haos și dezorganizare. Apoi a venit Guvernul Petru Groza și grozăviile astea au încetat.

 

A existat corupție în comunism?

 

D.F.: E o discuție lungă de 50 de ani. La nivelul activiștilor de partid e greu să vorbim de corupție. Corupția presupune o relație ilicită cu statul, iar ca activist de partid era greu să furi pentru că ar fi însemnat să furi regimul care te susținea și pe care îl susțineai. Pe de altă parte, putem acuza faptul că activiștii au ocupat abuziv casele foștilor proprietari, naționalizându-le. În comunism, corupția a coborât de la nivel mare la nivel micro, unde a devenit generalizată. Mai ales primii ani de la instaurare, până în 1965, și ultimii, cei de după ’80, au reprezentat perioade de mari privațiuni. Și atunci trebuia să oferi mici atenții, ca să te ai bine cu măcelarul, cu gestionarul de la aprozar, de la ferometal, de la confecții. Nu se găsea nimic, dar dacă știai la cine să dai, se rezolva. Exista celebrul pachet de Kent pe care eu îl dădeam doctorului, doctorul îl dădea măcelarului, care îl dădea polițistului și așa mai departe. Cazuri de mare corupție au fost mai puține, iar cele care au fost se mușamalizau sau puteau reprezenta răfuieli de partid și înscenări.

 

Istoria corupţiei la români. Existau baroni locali în interbelic?

 

///////////////////////////////////////////

Topul avocaţilor marilor corupţi. Pe mâna cui işi lasă libertatea cei mai celebri politicieni

Andreea Nitescu

 

Florin Surghie

 

Florin Şurghie, avocat, fost magistrat, îi apără pe greii din fotbalul românesc, care au ajuns la închisoare pentru acuzaţii de evaziune fiscală, spălare de bani sau infracţiuni de corupţie.

 

Pe lista clienţilor lui Şurghie sunt George Becali, verii lui Ioan şi Victor Becali, Cristian Borcea, dar şi Gheorghe Neţoiu. Şurghie a reuşit să îl elibereze condiţionat pe omul de afaceri George Becali, după aproape doi ani de puşcărie şi mai multe cereri depuse în instanţă. El a fost doar unul dintre apărătorii patronului Stelei.

 

În schimb, acuzaţii din dosarul Transferurilor au fost condamnaţi la ani grei de închisoare. Ioan Becali a primit 6 ani şi 4 luni, în timp ce fratele lui 4 ani şi opt luni de închisoare, iar Gigi Neţoiu 3 ani şi 4 luni de închisoare. Primul eliberat de avocatul Şurghie este chiar Neţoiu, care a scăpat de arest după un an şi jumătate,

 

În urma condamnărilor din ultimii ani, avocatul Florin Şurghie şi-a schimbat strategia şi le-a recomandat clienţilor săi să recunoască acuzaţiile, ca să scape de arestul preventiv. Printre cei care au recunoscut şi chiar au făcut denunţuri sunt omul de afaceri Claudiu Florică, Ioan şi Victor Becali în noul dosar legat de mita pe care au dat-o unui judecător, dar şi foşti membri ai ANRP, anchetaţi de DNA.

 

Alexandru Chiciu

 

Alexandru Chiciu, fost procuror al Parchetului Naţional Anticorupție, este unul dintre avocaţii celebri, angajat de unii dintre cei mai puternici oameni din România. El o reprezintă în instanţă pe Elena Udrea, pe care a reuşit să o elibereze din arest, în ciuda celor trei solicitări ale DNA de reţinere şi arestare preventivă a fostului ministru. Udrea este acuzată în dosarele Microsoft, Gala Bute şi mita de la Hidroelectrica.

 

Tot avocatul Chiciu l-a scos din puşcărie şi pe Sorin Oprescu, deşi acesta fusese prins de procurori în flagrant, cu mita în buzunar. Şi fostul primar al Ploieştiului, Iulian Bădescu, este clientul avocatului. De asemenea, Chiciu a fost apărătorul lui Sorin Ovidiu Vîntu, unul dintre cei mai bogaţi oameni din România. Avocatul a apărat-o şi pe Monica Iacob Ridzi, fost ministru al Tineretului şi Sportului. Ridzi a fost condamnată la 5 ani de închisoare, pentru abuz în serviciu, pentru organizarea Zilei Tineretului.

 

Alexandru Chiciu a fost şef al Secţiei a doua a PNA şi este cunoscut pentru că a anchetat dosarul „Flota”, cel care îl viza pe fostul preşedinte Traian Băsescu. Chiciu a fost înlăturat de la conducerea secţiei de ministrul Justiţiei de la acea vreme, Monica Macovei. Chiciu a mai rămas o perioadă procuror, iar apoi a plecat din magistratură şi şi-a deschis propriul cabinet de avocatură.

 

Cristian Ene

 

Cristian Ene, unul dintre avocaţii din generaţia tânără, a devenit cunoscut la doar 25 de ani, după ce l-a apărat chiar pe fostul preşedinte Traian Băsescu, inclusiv în dosarul „Flota”. Cristian Ene a fost apoi reprezentantul PDL în Biroul Electoral Central, la alegerile din ultimii ani.

 

De la Traian Băsescu, Cristian Ene a avut clienţi şi alţi politicieni importanţi: pe fostul primar al Capitalei, Adriean Videanu, pe care îl apără în dosarul în care a fost trimis în judecată alături de fosta şefă antimafia, dar şi pe primarul suspendat al Sectorului 5, Marian Vanghelie, pe care l-a scos din arest preventiv după patru luni în Arestul Central al Poliţiei. Tot el îl reprezintă în faţa judecătorilor şi pe Horia Georgescu, fost şef al Agenţiei Naţionale de Integritate, acuzat în dosarul ANRP.

 

Cristian Ene deţine propriul cabinet de avocatură, alături de soţia sa, avocata Eliza Ene Corbeanu. Cei doi lucrează împreună în toate marile dosare.

 

Gheorghiţă Mateuţ

 

Avocatul Clujean Gheorghiţă Mateuţ are în portofoliu numele unor politicieni şi oameni de afaceri celebri: Dan Voiculescu, Mircea Govor, Sorin Apostu şi Marian Oprişan sunt doar câţiva dintre ei. Cunoscut ca unul dintre cei mai buni profesori de procedură penală, Gheorghiţă Mateuţ nu are în ultima vreme succes în sala de judecată. „Unele cazuri sunt sigure, unii acuzaţi sunt gata condamnaţi”, declara avocatul într-un interviu pentru presa din Cluj, făcând referire tocmai la condamnările răsunătoare, precum cea a lui Dan Voiculescu.

 

Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 ani de închisoare în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare. În ciuda deciziei definitive, avocatul Mateuţ cere instanţei revizuirea sentineţei, pe motiv că judecătorul nu a fost obiectiv.

 

Dacă în cazul lui Voiculescu Mateuţ a pierdut în faţa procurorilor DNA, în dosarul şefului Consiliului Judeţean Vrancea avocatul a obţinut achitarea lui Marian Oprişan. Liderul PSD era acuzat de abuz în serviciu, fals şi uz de fals, iar procesul său a durat aproape 10 ani.

 

În acest moment, avocatul Mateuţ îl apără pe un alt lider al Partidului Social Democrat: Mircea Govor, acuzat în două dosare penale ale DNA.

 

Mateuţ a terminat Dreptul la Cluj, acolo unde are şi cabinetul de avocatură, şi a fost şef de promoţie în 1983. În afară de activitatea de avocat, Gheorghiţă Mateuţ este profesor doctor de 20 de ani şi predă procedură penală la Universitatea Babeș-Bolyai.

 

Cătălin Dancu

 

Cătălin Dancu, celebrul avocat denumit şi „avocatul vedetelor”, are în palmares procese cu politicieni, cu vedete, dar şi cu oameni de afaceri pe care i-a reprezentat în faţa magistraţilor. Cu 20 de ani de vechime în avocatură, Cătălin Dancu i-a apărat pe Dinu Patriciu, Sorin Roşca Stănescu, Radu Mazăre, Elan Schwartzenberg sau Gheorghe Ştefan, zis Pinalti.

 

Cătălin Dancu a fost avocat în „jaful secolului” şi i-a apărat pe hoţii tablourilor din Olanda. Clientul său, Radu Dogaru, a primit doar 6 ani de închisoare, în ciuda faptului că tablourile nu au mai fost găsite, iar el nu a vrut să recunoască fapta. În anul 2012, mai mulţi hoţi, printre care şi Radu Dogaru, au reuşit să fure de la muzeul din Rotterdam tablouri de Pablo Picasso, Henri Matisse şi Claude Monet.

 

Dancu l-a apărat pe Gheorghe Ştefan în dosarul Microsoft, una dintre cele mai mari anchete ale procurorilor anticorupţie. De asemenea, avocatul îl reprezintă pe fostul primar al oraşului Constanţa, Radu Mazăre, în dosarele DNA, în care este vizat pentru fapte de corupţie.

Cătălin Dancu şi-a deschis propriul cabinet de avocatură şi, deşi el pledează în penal, cei aproape 20 de avocaţi pe care îi are angajaţi sunt specializaţi şi în civil şi contencios-administrativ.

 

Dan Apostol

 

Dan Apostol este avocatul care îl reprezintă, în prezent, pe Traian Băsescu, dar şi pe membrii familiei sale. Chemat la audieri în dosarul în care este acuzat că a şantajat-o pe Gabriel Firea, fostul preşedinte al României a venit însoţit de avocatul Dan Apostol. Băsescu a refuzat înţelegerea la mediator cu parlamentarul Firea, mizând pe faptul că, apărat de Dan Apostol, îşi va dovedi în faţa judecătorilor nevinovăţia. Dan Apostol este unul dintre avocaţii care l-au scăpat pe politician de dosarul Flota.

 

Acelaşi avocat l-a reprezentat, în faţa anchetatorilor de la DNA, pe Radu Pricop, ginerele lui Traian Băsescu, acuzat de şantaj.

 

Dosarul milionarului Gabriel „Puiu” Popoviciu este tot în mâinile avocatului Dan Apostol. După ce în anul 2009, avocatul Dan Apostol a reuşit să îl scoată pe Popoviciu din arest după doar 24 de ore, acum procesul în care milionarul este acuzat de complicitate la abuz în serviciu se apropie de final. Înainte de sentinţa judecătorilor, Puiu Popoviciu a reuşit să câştige la CEDO un proces împotriva statului român, pentru că procurorii DNA l-au ţinut câteva ore bune pe holurile parchetului, fără o bază legală. Statul român trebuie să îi plătească acum daune de 4.500 de euro.

 

https://www.linkedin.com/pulse/topul-avoca%C5%A3ilor-marilor-corup%C5%A3i-pe-m%C3%A2na-cui-i%C5%9Fi-las%C4%83-ela-oprea/?originalSubdomain=ro

 

 

///////////////////////////////////////////

 

Plan perfid al corupției de a se conserva în justiție

 

Vitalie Călugăreanu

 

Comisia pentru Situații Excepționale din Republica Moldova a suspendat, pentru 30 de zile, cererile de demisie depuse de judecătorii Curții Supreme de Justiție, care au încercat să blocheze astfel sistemul.

 

 

După prăbușirea regimurilor cleptocratice Plahotniuc-Dodon (2014-2021), care au capturat instituțiile statului și au spălat miliarde de dolari prin băncile moldovenești cu ajutorul unor decizii arbitrare emise de unii judecători moldoveni, corpul de judecători și procurori din Republica Moldova urmează a fi supus integral evaluării extraordinare externe. Din 2019 (când oligarhii moldoveni Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor au pierdut puterea și au fugit din Moldova) şi până în prezent, sistemul nici nu a încercat să se auto-purifice. Prin urmare, acum, cei care nu vor trece filtrul de integritate vor rămâne fără pensii speciale, fără indemnizația de concediere, vor fi expulzați din sistem și lipsiți de dreptul de a mai exercita funcții în justiție în următorii șapte ani. În plus, riscă pușcărie dacă procurorii vor reuși să demonstreze că au comis abuzuri. Până acum, prin filtrul integrității au trecut toți candidații la funcțiile de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii. Din 28 de pretendenți din rândul judecătorilor au promovat evaluarea doar cinci.

 

Război total între judecători și guvernarea pro-europeană

Conform legislației moldovenești (modificate recent), şase din cei 12 membri ai CSM urmează a fi aleși de Adunarea Generală a Judecătorilor, iar alți şase (propuși de societatea civilă din rândul non-judecătorilor) sunt desemnați de către Parlament după evaluarea prealabilă a integrității lor de către Comisia Pre-Vetting. Săptămâna aceasta, Parlamentul a reușit să desemneze trei membri CSM non-judecători, deblocând astfel această autoritate.

 

Gestul Parlamentului a iritat tabăra judecătorilor, care au crezut că vor putea bloca sistemul prin demisa în lanț a judecătorilor de la Curtea Supremă de Justiție. Fără judecători la CSJ nu pot fi examinate contestațiile depuse de candidații la funcția de membri ai CSM care nu au promovat evaluarea Comisiei Pre-Vetting. Astfel, este blocată următoarea etapă – vetting-ul (evaluarea candidaților la funcțiile de judecători ai CSJ). Acum, la CSJ au mai rămas doar cinci judecători care nu au depus cerere de demisie.

 

Amânarea alegerii membrilor CSM la Adunarea Generală a Judecătorilor din 17 martie (din rândul celor cinci candidați judecători, care au trecut pre-vetting-ul) de asemenea blochează sistemul. Deși ordinea de zi viza strict alegerea membrilor CSM, judecătorii au transformat Adunarea Generală într-un club de discuții despre salariile mici, volumul mare de lucru și despre tentația guvernării de a-și subordona justiția prin instituirea procedurii de evaluare externă a tuturor magistraților. Așa că alegerea membrilor CSM din rândul judecătorilor a fost amânată tocmai pentru data de 28 aprilie.

 

Se caută materiale compromițătoare pentru umilirea publică a doi candidați la CSM

Cel mai probabil însă, procedura va fi din nou blocată. Cel puțin asta sugerează președintele Adunării Generale a Judecătorilor, Anatolie Țurcan, care a deconspirat planul joi, în cadrul unui talk-show, fără să-și dea seama. El a spus că urmează apariția în spațiul public a unor materiale compromițătoare despre doi din cei cinci judecători candidați judecători la funcția de membru CSM: „O să vedeți ce surpriză o să apară față de actualii candidați care chipurile au trecut pre-vetting-ul. O să vedeți! Până pe data de 28 aprilie o să apară informația despre cei doi candidați, iar pe 28 aprilie ei nici nu vor veni la Adunarea Generală a Judecătorilor pentru că o să le fie rușine. Așa schelete mari au ei în dulap”, a afirmat Țurcan în cadrul emisiunii.

 

Când a conștientizat gravitatea afirmației sale, a încercat să-i amortizeze impactul spunând că a fost „avertizat” că asemenea materiale compromițătoare ar putea apărea. Totuși, a continuat să pledeze cauza judecătorilor care au blocat procedura de alegere a membrilor CSM: „Noi o să elucidăm pentru public… („scheletele” din dulapul celor doi candidați – n.n.) ca judecătorii să decidă cine îi va reprezenta în CSM. (…) Permiteți-ne să alegem în CSM membri pe care judecătorii îi consideră demni, persoane care se bucură de autoritate în rândul judecătorilor”, a mai spus președintele Adunării Generale a Judecătorilor.

 

În context el a confirmat existența unui scenariu care prevede promovarea în funcția de membri ai CSM prin decizii ale Curții Supreme de Justiție a unor judecători care au eșuat la etapa evaluării integrității de către Comisia Pre-Vetting. „Asemenea decizii nu pot fi altfel decât ilegale”, susține șefa Comisiei Juridice a Parlamentului, Olesea Stamate, care invocă Legea nr.26. Conform acesteia, CSJ poate emite doar două soluții: fie să respingă contestația candidatului, fie să întoarcă raportul, în privința unuia sau unor candidați, Comisiei Pre-Vetting pentru reevaluare.

 

„Domnul Țurcan a developat scenariul scris pentru data de 28 aprilie. Adunarea Judecătorilor din 17 martie la fel s-a desfășurat după un scenariu scris de cineva din timp. Se știa cine va fi ales președinte al Adunării și cine va ține discursuri”, susține Olesea Stamate.

 

Anatolie Țurcan a confirmat: „M-a sunat un judecător și m-a întrebat: Vreți să fiți președinte al Adunării sau nu? I-am răspuns: Depinde de situație. Judecătorul Gheorghe Balan (ales pe 17 martie secretar al Adunării Generale a Judecătorilor – n.n.) mi-a spus: D-nu’ Țurcan, chiar dacă nu suntem prieteni la cataramă și în general nu suntem prieteni, eu cred că trebuie să vă propun pe Dvs să fiți președinte al Adunării, pentru că aveți experiență de muncă. M-a preîntâmpinat că o să-mi înainteze candidatura”, a spus Țurcan.

Judecătorii onești sunt în minoritate și se tem

Olesea Stamate susține că în sistemul judiciar din Moldova nu există o masă critică de judecători onești și curajoși. „Dacă judecătorii onești și curajoși din sistem reprezentau 60%, astăzi am fi avut o cu totul altă imagine a justiției și o cu totul altă reprezentare la Adunarea Judecătorilor. Din păcate, cei care sunt onești sunt în minoritate și se tem. (…) Până în 2019, unii judecători s-au simțit foarte comod. Era o listă în seiful președintelui CSJ unde era scris numărul dosarului, numele judecătorului responsabil și soluția pe care acesta trebuia să o dea. Judecătorul care dădea soluția știa că, în afară de dosarele din seif (dosare politice, de mare corupție sau de interes economic pentru oligarhi – n.n.), poate să facă bani prin corupție din alte dosare fără ca nimeni să se atingă de el. Asta continuă și acum, pentru că sistemul este încă nereformat”, a menționat șefa Comisiei Juridice a Parlamentului.

 

Imediat după ce Adunarea Generală a Judecătorilor a amânat luarea unei decizii în privința votării candidaților judecători la funcțiile de membri ai CSM, președinta Maia Sandu a convocat Consiliul Suprem de Securitate în legătură cu starea excepțională din justiție. Între altele, ea a dispus crearea, în termen de trei luni, a unei Curți Anticorupție care va gestiona dosarele de mare corupție și se va ocupa de corupția din sistemul judecătoresc. Olesea Stamate a confirmat că deja se lucrează în Parlament la crearea cadrului legal pentru funcționarea noii instituţii.

 

Stare de urgență în justiție

Din 24 februarie 2022, când Rusia a invadat Ucraina, Republica Moldova se află în perpetuă stare de urgență, cele mai importante decizii fiind luate de o Comisie pentru Situații Excepționale, condusă de prim-ministru. Vineri, 31 martie, această comisie a dispus suspendarea cererilor de demisie depuse de către judecătorii CSJ. Decizia a fost luată la solicitarea Ministerului Justiției, pentru a evita blocajele în sistemul de justiție. „Este un instrument de intervenție rapidă, o măsură extraordinară, dar necesară. Trebuie să ajustăm și să asigurăm cadrul legal de funcționare a justiției, astfel încât să diminuăm riscurile care pot apărea și să asigurăm accesul oamenilor la justiție. Este o oportunitate în plus pentru judecătorii onești de a face un pas înainte și de a acționa în beneficiul cetățenilor”, a argumentat premierul Dorin Recean.

 

Judecătorii vizați nu au reacționat oficial. Neoficial însă unii dintre ei se plâng că guvernarea i-a transformat în sclavi, deoarece îi somează să muncească fără voința lor. Reprezentanții societății civile susțin că decizia Comisiei pentru Situații Excepționale ar fi una neinspirată, care pur și simplu menține în sistem niște oameni nocivi care boicotează reforma și generează haos.

 

Reformarea justiției este principala condiţie pusă de Bruxelles pentru începerea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

 

https://www.dw.com/ro/plan-perfid-al-corup%C8%9Biei-de-a-se-conserva-%C3%AEn-justi%C8%9Bie-demascat-%C3%AEn-direct/a-65203106

 

 

///////////////////////////////////////

 

 

Indicele mondial al corupției: întrebări și răspunsuri

Mara Bierbach

 

Transparency International a analizat situația din 180 de țări pentru raportul său pe 2018. Există desigur suspecții obișnuiți, dar și modificări interesante de poziții în clasament. Cum stă România? Dar Germania?

Cine realizează indicele mondial al corupției?

 

Transparency International publică anual un raport privind eficacitatea cu care țările lumii combat corupția. Transparency alcătuiește clasamentul corupției pe glob cu ajutorul a 12 organizații internaționale renumite. Acestea îi întreabă pe experți și pe oamenii de afaceri despre estimările lor privind situația corupției în țările acestora. De aceea, Transparency numește acest clasament drept un indice al percepției corupției. Alte modalități de măsurare a corupției ar fi mult mai greu de aplicat, din cauză că activitățile ilegale ca mita și frauda se petrec în secret și sunt greu de înregistrat obiectiv.

 

Potrivit Transparency, indicele ar măsura mai ales gradul de răspândire al mitei, fraudei și nepotismului în diversele țări ale lumii. Dar și existența și eficiența legilor anti-corupție. Obiectivul este găsirea unui mijloc de a face corupția vizibilă și de a putea face comparații între state.

 

Întrebări decisive la alcătuirea indicelui ar fi: au diverse grupuri de interese o influență prea mare asupra guvernului? Se dau joburile din sectorul public pe bază de competențe sau pe relații? Sunt protejați legal jurnaliștii sau activiștii care dezvăluie cazurile de corupție?

 

Ce țări și regiuni sunt cele mai curate?

 

În clasament, o țară poate atinge un maxim de 100 de puncte (corupție zero) sau un minim de 0 puncte (corupție totală).

 

Țara care combate cel mai bine corupția este Danemarca, cu 88 de puncte, urmată de Noua Zeelandă, Singapore, Suedia și Elveția.

 

După regiuni, cele mai puțin corupte sunt Europa de Vest și Uniunea Europeană. Media este aici de 66 de puncte.

 

Cele mai corupte și cele mai puțin corupte state ale lumii în 2018Cele mai corupte și cele mai puțin corupte state ale lumii în 2018

Cele mai corupte și cele mai puțin corupte state ale lumii în 2018

Ce țări și regiuni sunt cele mai corupte?

 

Cele mai proaste rezultate le-au obținut patru țări lovite de ani buni de războaie civile: Somalia, Siria, Sudanul de Sud și Yemenul. La acestea se adaugă Coreea de Nord.

 

Cea mai coruptă regiune este în Africa, în sudul Saharei. Mult sub medie s-au aflat în 2018 și Europa de Est și Asia Centrală, unde, potrivit indicelui, „absența voinței politice și a drepturilor politice, precum și instituțiile slabe creează condițiile extinderii corupției, fără o rezistență prea mare”.

 

Cum este în România? Dar în Germania?

 

România a coborât două poziții în clasamentul pe 2018, până pe locul 61, cu 47 de puncte. „Deși România și Bulgaria au înregistrat progrese în indicele mondial al corupției în anii trecuți, acum au pierdut fiecare câte un punct, după ce anul trecut am avut un scandal de corupție major în Bulgaria, în timp ce în România au avut loc ample proteste anti-corupție,” motivează Transparency International.

 

Germania se află pe locul 11 din 180, cu 80 de puncte, la egalitate cu Marea Britanie. Punctaje mai bune au obținut Danemarca, Noua Zeelandă, Finlanda, Singapore, Suedia și Elveția, precum și Norvegia, Olanda, Canada și Luxemburg.

 

Anul trecut, Germania a fost pe locul 12, cu 81 de puncte – deci a bătut pasul pe loc. Transparency International a criticat: „Germania stagnează deja de câțiva ani.”

 

Sunt țările democratice mai puțin corupte decât cele nedemocratice?

 

Da, în mod clar, chiar dacă există excepții. Țările democratice au atins o medie de 75 de puncte, față de cele 30 de puncte obținute în medie de regimurile autocrate.

 

Corupția pe glob în funcție de regiuniCorupția pe glob în funcție de regiuni

Corupția pe glob în funcție de regiuni

Potrivit Transparency International, Turcia și Ungaria sunt exemple despre modul în care crește corupția atunci când o țară începe să se îndepărteze de valorile democratice. Între 2012 și 2018, Ungaria a pierdut 9 puncte în clasamentul corupției iar Turcia 8.

 

Populiștii au promis combaterea corupției. Ș-au ținut de cuvânt?

 

Transparency International crede dimpotrivă că politicienii populiști sunt mai degrabă o piedică în combaterea corupției. Organizația dă ca exemplu SUA: Donald Trump a câștigat prezidențialele și cu sloganul „Drain the swamp” („Să secăm mlaștina corupției!”). Dar indicele TI arată că la Washington lucrurile s-au înrăutățit în mandatul lui Trump: SUA au pierdut patru puncte în clasamentul pe 2018. Acest lucru s-ar datora, potrivit Transparency International, faptului că în SUA sunt puse tot mai mult la îndoială fundamentele democratice. Mai mult, ar fi avut loc o „erodare a normelor etice la cel mai înalt nivel al puterii”.

 

„Corupția înflorește acolo unde fundamentul democrației este slăbit, iar populiștii se folosesc de aceste evoluții, așa cum am văzut în multe țări”, a declarat Delia Ferreira Rubio, șefa Transparency International.

 

https://www.dw.com/ro/indicele-mondial-al-corup%C8%9Biei-%C3%AEntreb%C4%83ri-%C8%99i-r%C4%83spunsuri/a-47274673

 

//////////////////////////////////////////

Corupția a fost și este principala problemă a României în ultimii 30 de ani.

 

 

Din această cauză, nu avem autostrăzi, spitale, infrastructură și suntem la coada Europei la multe capitole. Ani la rând, prea mulți politicieni au condus această țară doar cu gândul să facă averi.

 

Iar corupția s-a întins de la cele mai importante funcții din stat până la ultimul funcționar. Urmăriți un nou episod al campaniei Știrilor PRO TV „După 30 de ani”.

 

 

Corupția românească provine din negurile istoriei

 

 

Corupția pe aceste meleaguri vine din negurile istoriei. Pe timpul comunismului, să pleci cu ceva produse în traistă de la colectiv sau de la fabrică ori să dai o atenție pentru a rezolva o problemă erau obiceiuri împământenite și nu mirau pe nimeni.

 

CITEȘTE ȘI

cross

Lifestyle românesc, în trei decenii de libertate. Cum s-a schimbat viața românilor în ultimii 30 de ani

Un săpun, o cafea, o ciocolată sau ceva produse din bătătură erau primite în egală măsură de doctori, profesori sau funcționarii de la ghișeu, drept „mici atenții.” Mai rar, se dădea și polul, adică 20 de lei palmați subtil. Țigările Kent deschideau orice ușă.

 

După anii ’80, când mâncarea devine raritate, gestionarii magazinelor alimentare sau șefii de depozit câștigă teren și era de preferat să te ai bine cu aceștia pentru a avea ce pune pe masă.

 

 

Bineînțeles, în schimbul unei atenții. Marii corupți erau rari, pentru că pedepsele erau crunte, iar Miliția și Securitatea erau peste tot. Rămâne în istorie cazul Ștefănescu, un gestionar care a făcut averi uriașe și a fost executat de comuniști pentru că a furat de la statul socialist. Povestea lui a fost cunoscută în filmul „Secretul lui Bachus”, realizat de comuniști în scop „moralizator”, pentru a da un exemplu de „așa nu”.

 

Șpagă, mita electorală, corupție la nivel înalt, după Revoluție

 

 

Imediat după Revoluție, în plină liberatate, dorința de a avea cât mai mult a pus stăpânire pe mulți. Mica atenție de pe vreme comuniștilor se transformă în șpagă, care diferă în funcție de ce vrei să obții.

 

Apare și mita electorală, folosită din plin de politicieni în următorii ani, pentru a rămâne la putere sau pentru a pune mâna pe ea.

 

Corupția atinge de la politicienii de prim rang până la ultimii funcționari din primării, profesori și doctori. Totul se petrece pe fondul sărăciei și instabilității economice.

 

Politicienii, principalii vinovați pentru această situație, dau de multe ori legi tocmai pentru a facilita și încuraja furtul, iar mai târziu, în contemporaneitate, pentru a scapă de pușcărie.

 

Când șpaga nu a mai mirat pe nimeni

 

 

 

 

În primii ani după Revoluție, coloșii industriali încep să fie privatizați. Investitorii români sau străini se lovesc de corupția autorităților române. Șpaga sau mita nu mai miră pe nimeni și asistăm la privatizări frauduloase, iar frauda fiscală ajunge practică națională.

 

Funcțiile în instituțiile statului sunt politizate până la cel mai mic nivel și la fiecare schimbare politică, tot sistemul este bulversat prin numirea unor oameni fără competențe. În plus, posturile sunt cumpărate cu șpagă, o practică ce va rezista până în zilele noastre, fenomen de o gravitate extremă pentru întreagă societate, una din cauzele principale pentru care am tot bătut pasul pe loc în toți acești ani.

 

Apar marii baroni locali

 

 

 

 

Anul 2000 este marcat de startul marii privatizări prin lichidare, proces care începe să pună pe butuci industria și economia românească. Corupția atinge cote uriașe. La guvernare este partidul condus de Adrian Năstase.

 

În multe zone, puterea locală este deținută de indivizi care se comportă că adevărați stăpâni, baroni locali, oameni corupți, infractori dovediți.

 

Gorjul ajunge pe mâna lui Nicolae Mischie, condamnat mai târziu pentru luare de mită și trafic de influență.

 

Constanța este acaparată de clanul condus de Nicușor Constantinescu și Radu Mazăre.

 

Amândoi ajung mai târziu în pușcărie pentru fapte de corupție. Vrancea este condusă de Marian Oprișan.

 

Transporturile sunt pe mâna lui Miron Mitrea, închis mai târziu pentru luare de mită.

 

Măsuri palide, de fațadă, luate de Guvernul Năstase

 

 

 

 

În 2000, Uniunea Europeană ne cere să luăm măsuri împotriva corupției. Apare legea 78 care prevede cum să acționăm, se înființează Parchetul Național Anticorupție. Sunt însă măsuri palide. Justiția este condusă de Rodica Stănoiu și istoria va dovedi mai târziu felul în care pesediștii conduși de Năstase împărțeau funcțiile în justiție și hotărau cine trebuie să fie tras la răspundere și cine nu.

 

Fostul deputat Gabriel Bivolaru este condamnat la 5 ani de pușcărie pentru devalizarea BRD. Prejudiciul se ridică la 70 de milioane de dolari. Colegii de partid fac scut în jurul sau, în frunte cu Adrian Năstase și Miron Mitrea.

 

În instituții șpagă e lege și rămâne în istorie vanzoleala cu plocoane din fața ministerelor în preajma Sărbătorilor. Parcările ministerelor sunt intesate cu mașini de lux conduse de bugetari cu salarii mici, dovadă clară despre cum stau lucrurile.

 

Licitații trucate, cu prețuri umflate de zeci de ori

 

 

 

 

Corupția atinge o nouă etapă în momentul în care instituțiile publice încep să facă achiziții pe fonduri de preaderare sau guvernamentale. Licitațiile sunt trucate. Prețurile sunt umflate de zeci de ori, iar lucrările sunt de proastă calitate. Se fură din școli, spitale, drumuri, de oriunde.

 

În Telormanul condus de Liviu Dragnea, de exemplu, firma TelDrum, care aparținea Consiliului Județean, este privatizată și ajunge în proprietatea unor apropiați ai familiei Dragnea. Firma devine abonată la lucrări finanțate de stat, anchetate mai târziu de DNA.

 

În 2004, opoziția promite dreptate și câștigă alegerile. Corupția continuă

 

 

 

 

La sfârșitul lui 2004, pe un fond generalizat de hoție, opoziția promite dreptate și adevăr și câștigă alegerile. Se iau măsuri, bineînțeles, tot la presiunea Uniunii Europene. PNA se transformă în DNA, Direcția Națională Anticorupție, și se înființează Agenția Națională de Integritate.

 

În 2006, prin hotărâre CSAT, corupția este tratată că o amenințare la siguranța națională. Oamenii legii încep să-și facă datoria și între 2005-2012 ajung după gratii peste 1.500 de persoane condamnate pentru fapte de corupție.

 

Puterea democrat liberală, condusă de Traian Băsescu, este și ea afectată repede de corupție. Ministrul Monica Iacob Ridzi ajunge după gratii pentru că o ajuta ilegal cu fonduri în campania electorală tocmai pe fiica președintelui, Elena Băsescu.

 

Condamnat este și fratele președintelui, Mircea Băsescu, pentru trafic de influență în favoarea unor interlopi.

 

La pușcărie ajunge și Elena Udrea, o apropiată de-ale președintelui. Și lista de condamnări e lungă: Adrian Năstase, Dan Voiculescu, Codruț Sereș, Darius Vâlcov, dar și foștii miniștri Ioan Avram Mureșan și Decebal Traian Remeș, pentru că au primit, printre altele, șpagă câteva kilograme de caltaboș. Viorel Hrebenciuc ajunge după gratii, pentru că a încercat să pună mâna pe o suprafață uriașă de pădure.

 

Funcționarii și politicienii pun presiuni uriașe pe sectorul privat, iar șpăgile se calculează în multe milioane de euro. Chiar și oamenii care ar fi trebuit să lupte împotriva corupției sunt implicați. Șeful ANAF, Sorin Blejner, este condamnat pentru trafic de influență, iar Alina Bica, procuror general DIICOT, pentru favorizarea infractorilor.

 

Încrederea în DNA, la cote uriașe. Însă DNA devine țintă

 

 

Se fac arestări pe bandă și încrederea românilor în DNA atinge cote uriașe.

 

În 2016, politicienii conduși de Liviu Dragnea, fac din justiție o țintă și în următorii 3 ani vom asista la o luptă surdă în Parlament și Guvern în încercarea de a-i scapă pe unii de pușcărie.

 

Șeful DNA Laura Codruța Kovesi este înlăturată din funcție. Se modifică legi și aproape 20.000 de condamnați ies din pușcării. Printre ei, și mulți dintre politicieni.

 

În tot acest timp, Uniunea Europeană le cere românilor să nu abandoneze lupta împotriva corupției.

 

Și societatea civilă le cere politicienilor să lase justiția în pace.

 

La final de 2019, Europa o alege pe Laura Codruța Kovesi în funcția de procuror șef european.

 

În cei 30 de ani scurși de la Revoluție, corupția a fost și este principala problema a României. Din cauza ei, a celor care fură, avem instituții slabe, excesiv politizate, și nu avem autrostrizi, spitale, infrastructură.

 

Sursa: Pro TV

https://stirileprotv.ro/stiri/dupa-30-de-ani/coruptia-din-romania-din-1989-pana-astazi-cum-s-a-raspandit-flagelul-in-toate-institutiile-statului.html

 

//////////////////////////////////////////

 

Înalt oficial german: ”În România, legislația se modifică pentru protecția unor politicieni corupți”

 

 

Mirela Dădăcuș

 

Președintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestag, Gunther Krichbaum, a declarat , într-un interviu acordat pentru Deutsche Welle că “în România, legislația se modifică pentru protecția unor politicieni corupți. Aceasta nu mai este o democrație”. El mai spune că recursul compensatoriu va face ca foarte mulți făptași să scape de pedepse dar și că guvernanții de la București se fac că nu înțeleg avertismentele transmise de Bruxelles.

 

”Pentru noi este important cum vor fi tratate dosarele închise, în contextul în care se dorește atacul prin recurs în anulare a tuturor cazurilor judecate la Înalta Curte de Casație și Justiție în ultimii patru ani. Într-o astfel de situație se poate ajunge la repetarea tuturor proceselor, fapt ce ar provoca un volum de muncă peste putința magistraților, iar multe cazuri s-ar prelungi până la termenul de prescriere. În opinia mea, acesta este și scopul: mulți făptași deja condamnați pentru fărădelegile comise ar urma să scape de pedepse. Dar o asemenea evoluție nu corespunde normelor unui stat de drept și cetățenii României nu vor avea înțelegere pentru așa ceva”, a declarat înaltul oficial german.

 

Președintele comisiei pentru afaceri europene a mai criticat și modul de reacție a guvernului față de observațiile Comisiei europene în cadrul MCV. ”Aș avea un sfat simplu: luați, vă rog, raportul MCV, mecanismul referitor la statul de drept din România, și analizați toate recomandările din aceste documente; luați, vă rog, rezoluția Parlamentului European și prelucrați recomandările incluse acolo; și luați, vă rog, raportul Comisiei de la Veneția și aplicați cerințele enunțate. De exemplu, raportul Comisiei de la Veneția din 19 octombrie 2018 critică aspru multe dintre lucrurile care se petrec în ultima vreme în România. Aceste rapoarte ale instituțiilor internaționale trebuie luate în serios. Sigur, se poate spune că toate sunt false. E ca atunci când ești un șofer-fantomă pe autostradă, când conduci pe contrasens, ți se atrage atenția că ești pe banda greșită iar răspunsul tău e <<Nu, nu, nu eu sunt pe banda greșită, ci sutele de mașini care îmi vin din față!>>”.

 

Gunther Krichbaum îi răspunde și premierului Viorica Dăncilă care a acuzat de mai multe ori așa zisul standard dublu impus României, transmițându-i că principiile statului de drept nu sunt negociabile. ”În viață, multe lucruri sunt o chestiune de perspectivă. Dar principiile statului de drept pe care le împărtășim în Uniunea Europeană sunt valabile pentru fiecare dintre noi. Nu avem dublu standard. (…) Înclin să cred că unora dintre cei aflați la guvernare la București le place să lase impresia că nu înțeleg asta. Și, în orice caz, chiar ei practică o dublă măsură, când vine vorba despre exigență”.

 

https://www.rfi.ro/politica-109037-inalt-oficial-german-romania-legislatia-se-modifica-pentru-protectia-unor

 

/////////////////////////////////////////

Despre cine cred românii că sunt mai corupți decât politicienii

 

De Universul.net

 

 

 

 

Alexandru Busca

Rezultatele unui sondaj eurobarometru – care măsoară percepția de corupție la noi în țară – arată că românii cred că medicii sunt mai corupți decât politicienii, notează presasm.ro. Întrebați care sunt categoriile profesionale printre care mita şi abuzul de putere pentru câştig personal sunt mai răspândite, românii au arătat cu degetul spre medici, în primul rând, apoi spre politicieni și polițiști.

 

 

Românii cred că angajați din sistemul medical sunt mai corupți decât politicienii. Cel puțin asta arată datele ultimului barometru care măsoară percepția corupției în statele Uniunii Eruopene. Jumătate dintre persoanele chesionate au spus că mita și abuzul de putere pentru câștig personal este mai răspândit în rândul medicilor.

 

 

Întrebați despre cadourile sau atențiile oferite cadrelor medicale, cei mai mulți români au spus că au simțit că trebuie să le acorde sau li s-a spus că trebuie să plătească suplimentar pentru serviciile de sănătate. Potrivit barometrului, cei mai mulți au dat sume peste 200 de euro.

 

 

Pe locul doi se află politicienii, indiferent că vorbim de cei de la nivel locale, regional sau național și partidele politice.

 

Nici polițiștii nu stau bine. Un procent de 40% dintre cei chesionați cred că mita și abuzul de putere sunt prevalente în rândul oamenilor legii.

 

În top urmează funcționarii publici care eliberează autorizațiile de construcții și cei care decid câștigătorii licitațiilor publice.

 

Mita este prevalentă și în rândul inspectorilor (sănătate şi siguranţă, construcţii, muncă, calitatea alimentelor, control sanitar şi eliberare licenţe/permise) spun 35% dinte cei care au participat la studiu.

 

Urmează funcţionarii care eliberează autorizaţii comerciale și autoritățile fiscale, curțile de justiție și serviciul public de urmărire penală.

 

Dintre angajații de la stat, cei instituțiile de asigurări sociale și de asistență socială și profesorii au obținut cele mai mici scoruri.

 

 

Datele arată și că românii cred că corupția este mai frecventă o problemă a sectorului public și nu a sectorului privat.

 

Doar 23% dintre cetățeni cred că mita și abuzul sunt prevalente în instituţiile financiare şi bancare și doar 19% asociază corupția cu companiile private.

 

Chestionaru a admis mai multe răspunsuri posibile.

 

Studiul a fost realizat în perioada 22 martie ‐ 15 aprilie 2022, a inclus 26,509 de interviuri realizate prin metoda față în față.

https://universul.net/despre-cine-cred-romanii-ca-sunt-mai-corupti-decat-politicienii/

 

///////////////////////////////////////

Listă de politicieni români implicați în scandaluri publice

 

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Aceasta este o listă de politicieni români implicați în scandaluri publice:

 

Președinți

 

Ion Iliescu (1989-1996, 2000-2004) implicare in dosarul revolutiei si mineriadei[1][2]

Emil Constantinescu (1996-2000) – fiul acestuia a fost implicat în scandalul contrabandei de tutun numit Țigareta II.[3]

Traian Băsescu (2004-2014) – implicat în Dosarul Flota, în scadalul legat de casa din Mihăileanu[4] și creditul la CEC.[5], familia acestuia a fost acuzată de implicare în Dosarul „Nana”, fratele președintelui a fost arestat preventiv în 2014 pentru luare de mită.[6]

Klaus Iohannis (2014-prezent) – Uz de fals. La data de 12 noiembrie 2015, Curtea de Apel Brașov a respins un recurs declarat de Klaus și Carmen Iohannis și a menținut decizia Tribunalului Brașov din mai 2014, prin care a fost anulat un contract de vânzare-cumpărare a unui imobil din Sibiu[7].

Prim-miniștri

Adrian Năstase (2000-2004), condamnat definitiv în iunie 2012 la doi ani de închisoare cu executare Dosarul „Trofeul calității în construcții”,[8][9] condamnat definitiv în ianuarie 2014 la 4 ani de închisoare cu executare în Dosarul Zambaccian.[10]

Theodor Stolojan (1991-1992), acuzat de ANI în 2013 de fals în declarații pentru că nu și-a trecut în declarațiile de avere și de interese completate la data de 25 mai 2012 acțiunile la Transgaz Mediaș.[11]

Miniștri

Ioan Avram Mureșan, ministru al Reformei (1997) și ministru al Agriculturii (1998), condamnat definitiv în februarie 2013 la trei ani de închisoare cu executare în dosarul „Caltaboșul”.[12][13]

Decebal Traian Remeș, ministru al Agriculturii (2007), condamnat definitiv în februarie 2013 la trei ani de închisoare cu executare în dosarul „Caltaboșul”.[12][13] Eliberat condiționat după un an de închisoare.[14]

Zsolt Nagy, ministru al Comunicațiilor și Tehnologiei Informației (2004-2008), condamnat definitiv în ianuarie 2015 la patru ani de închisoare cu executare, pentru aderare la un grup infracțional, în dosarul privatizărilor strategice.[15][16]

Codruț Șereș, ministru al Economiei și Comerțului (2004-2006), condamnat definitiv în ianuarie 2015 la patru ani și opt luni de închisoare cu executare, pentru trădare prin transmitere de secrete.[15][16]

Relu Fenechiu, ministru al Transporturilor (2012-2013), condamnat definitiv în 2014 la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul „Transformatorul”.[17]

Sorin Pantiș, ministru al comunicațiilor (1996-1998), condamnat definitv în august 2014 la șapte ani de închisoare cu executare în Dosarul ICA.[18]. Condamnat definitv în octombrie 2014 la doi ani și opt luni de închisoare în Dosarul Rompetrol[19], trimis în judecată, în 2008, pentru manipularea pieței de capital în Dosarul Loteria II.[20]

Elena Udrea, ministru al Turismului și Dezvoltării Regionale (2008-2012), condamnată definitiv în iunie 2018 la 6 ani închisoare cu executare în dosarul „Gala Bute”, implicată în dosarele „Microsoft” și „Hidroelectrica”.

Liviu Dragnea, ministru al Administrației și Dezvoltării Regionale (2012-2015), condamnat în mai 2015 la un an de închisoare cu suspendare în dosarul „Referendumul fraudat”, decizia nefiind definitivă.[21]

Miron Mitrea, ministru al transporturilor (2000-2004) – la 13 februarie 2015 a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu executare pentru luare de mită.[22][23]

Monica Iacob-Ridzi, ministru al Tineretului și Sportului (2008-2009) – la 16 februarie 2015 a fost condamnată definitiv la 5 ani de închisoare cu executare, pentru abuz în serviciu privind manifestările organizate în 2009 de Ziua Tineretului.[24][25]

Corneliu Dobrițoiu, ministru al apărării naționale (2012), trimis în judecată în 2013, pentru că a luat ilegal locuințe de serviciu de la Armată.[26]

Stelian Fuia, ministru al Agriculturii (2012-2014) trimis în judecată în 2014 pentru abuz în serviciu, cu obținerea de foloase necuvenite.[27]

Darius Vâlcov, ministru al finanțelor publice (2014-2015), trimis în judecată în aprilie 2015, pentru operațiuni financiare sau acte de comerț incompatibile cu funcția de primar, senator și ministru.[28]

Ovidiu Silaghi, ministru pentru IMM-uri (2007-2008), ministru al Transporturilor (2012), urmărit penal în 2013 pentru trafic de influență în formă continuată.[29][30]

Mircea Diaconu, ministru al Culturii (2012), declarat incompatibil în 2012, întrucât a fost senator și director al Teatrului Nottara.[31][32] A fost trimis în judecată în 2012 pentru conflict de interese (cinci fapte)[33] și a fost achitat în 2014 în acest dosar.[34][35]

Vasile Cepoi, ministru al Sănătății (2012), declarat incompatibil în 2012 de către Agenția Națională de Integritate.[36]

Ecaterina Andronescu, ministru al educației, urmărită penal de DNA în 2014, în dosarul licențelor Microsoft.[37]

Teodor Atanasiu, ministru al Apărării (2006) a fost suspendat din funcție, fiind acuzat de abuz în serviciu. A primit neînceperea urmăririi penale (NUP) la aproximativ două luni de la suspendare.[38]

Paul Păcuraru, ministru al muncii (2007-2008), trimis în judecată pentru fapte de corupție, în decembrie 2008, achitat în mai 2011.[39][40]

Liviu Pop, ministru al Educației (interimar, 2012), ministru delegat pentru Dialog Social (2012), acuzat de ANI de conflict de interese – parchetul a dispus în 2013 neînceperea urmăririi penale.[41]

Ioan Botiș, ministru al Muncii (2010-2011), a demisionat în 20 aprilie 2011 din funcția de ministru al Muncii în contextul scandalului legat de angajarea soției sale în proiectul european „Șansa la demnitate”.[42]

Europarlamentari

mandatul 2009-2014

 

Theodor Stolojan (PDL), acuzat de ANI în 2013 de fals în declarații pentru că nu și-a trecut în declarațiile de avere și de interese completate la data de 25 mai 2012 acțiunile la Transgaz Mediaș.[11]

Adrian Severin (PSD), trimis în judecată în 2013 de procurorii Direcției Naționale Anticorupție pentru luare de mită și trafic de influență.[43]

mandatul 2014-2019

 

Mircea Diaconu (independent) – pe 18 iunie 2014, ANI a contestat calitatea de membru în Parlamentul European a lui Mircea Diaconu, sesizând și legislativul european că fostul senator a fost în incompatibilitate. Acuzațiile s-au dovedit neîntemeiate, Mircea Diaconu câștigând definitiv procesul intentat ANI[44]

Senatori

mandatul 1996-2000

 

Aristotel Căncescu (PD Brașov), găsit incompatibil de către Agenția Națională de Integritate (ANI).[45] Ulterior a obținut anularea deciziei de incompatibilitate.[46]

mandatul 2000-2004

 

Nicolae Mischie (PSD Gorj), condamnat definitiv în martie 2013 la patru ani de închisoare cu executare, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și luare de mită.[47]

Aurel Pană (PD Giurgiu), a fost condamnat definitiv în august 2015 la șapte ani și șapte luni de închisoare pentru luare de mită și trafic de influență în perioada în care a fost director adjunct al APIA.[48][49]

Șerban Brădișteanu (PNL Vâlcea), condamnat definitiv în martie 2015 la un an de închisoare cu suspendare pentru favorizarea infractorului în cazul Năstase.[50][51]

Ioan Aurel Rus (PRM Bistrița-Năsăud) – în martie 2013 a fost condamnat la un an cu suspendare pentru mai multe infracțiuni comise în 2004: constituirea de grup infracțional organizat și trafic de migranți.[52][53]

mandatul 2004-2008

 

Codruț Șereș (PC Maramureș), condamnat definitiv în ianuarie 2015 la 4 ani și 8 luni de închisoare cu executare, pentru trădare prin transmitere de secrete.[16]

George Copos (PC Argeș), condamnat definitiv în 2014 la trei ani și opt luni cu executare în Dosarul Transferurilor[54] și la patru ani cu executare în Dosarul Loteria I,[55] trimis în judecată în 2008 în Dosarul Loteria II.[56] Cele două pedepse s-au contopit, Copos a scris cinci cărți, a luat parte la activitățile practice și are peste 60 de ani, reușind să convingă instanța să-l elibereze după efectuarea a mai puțin de un an din pedeapsă.[57]

mandatul 2008-2012

 

Adrian Țuțuianu (PSD Dâmbovița), cercetat pentru trafic de influență.[58]

Cătălin Voicu (PSD București), condamnat definitiv în aprilie 2013 la șapte ani de închisoare cu executare.[59]

Cezar Măgureanu (PNL Giurgiu), trimis în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni economice, prejudiciul fiind de 168 milioane dolari.[60][61]

Dan Radu Rușanu (PNL Hunedoara), cercetat pentru favorizarea infractorului, influențarea declarațiilor, constituirea unui grup infracțional organizat și complicitate la abuz în serviciu.[62]

Mircea Banias (PDL Constanța), trimis în judecată pentru trafic de influență și inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup.[63]

mandatul 2012-2016

 

Dan Voiculescu (USL București), condamnat definitiv în 2014 la 10 ani de închisoare cu executare în dosarul privatizării ICA.[64][65]

Sorin Roșca Stănescu, condamnat definitiv în octombrie 2014, în Dosarul Rompetrol, la 2 ani și 4 luni de închisoare cu executare pentru utilizare a informației privilegiate și pentru aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracțional organizat.[66]

Antonie Solomon (PPDD Dolj) – la 20 septembrie 2013 a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru luare de mită.[67][68]

Tudor Chiuariu (PNL Mehedinți), condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare pentru infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată în dosarul „Poșta Română”.[69]

Gergely Olosz (UDMR Covasna), condamnat în iulie 2013 la șapte ani de închisoare cu executare pentru corupție, sentința nefiind definitivă.[70][71]

Sorin Lazăr (PSD Iași), condamnat definitiv în aprilie 2014 la șase luni de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese, fiind primul parlamentar condamnat definitiv pentru conflict de interese.[72][73]

Dian Popescu (PNL Gorj), condamnat în 2014 la cinci luni de închisoare cu suspendare, pentru complicitate la abuz în serviciu, sentința nefiind definitivă.[74][75]

Șerban Mihăilescu (PSD Botoșani), trimis în judecată pentru primire de foloase necuvenite și nerespectarea regimului armelor și munițiilor săvârșită în legătură cu infracțiunea de foloase necuvenite.[76]

Ionel Agrigoroaei (PPDD Iași), trimis în judecată în 2014, pentru fals și înșelăciune.[77][78]

Toni Greblă – în septembrie 2015 a fost trimis în judecată de DNA, în dosarul în care este acuzat că a primit foloase necuvenite de la oameni de afaceri pentru a își exercita influența în beneficiul acestora.[79]

Victor Mocanu (PSD Buzău), cercetat pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, dat fiind faptul că a încheiat o serie de controale ilegale în perioada în care ocupa funcția de președinte al Consiliului Județean Buzău.[80]

Marius Ovidiu Isăilă (PSD Dâmbovița), cercetat penal sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de trafic de influență, ambele în formă continuată și a unei infracțiuni de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.[81]

Niculae Bădălău (PSD Giurgiu), cercetat penal pentru trafic de influență.[82][83]

Iosif Secășan (PNL Caraș-Severin) – la 25 martie 2015 a fost condamnat la doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare, pentru complicitate la dare și luare de mită.[84][85][86]

Gigi Christian Chiru (PDL Constanța), urmărit penal în 2014 pentru luare de mită, spălare de bani și fals în declarații.[87]

Alexandru Cordoș (PSD Cluj), urmărit penal pentru favorizarea infractorului. Procurorii susțin că senatorul ar fi scurs informații din dosarele de corupție investigate de DNA.[88]

Mircea Diaconu (PNL Vâlcea), declarat definitiv incompatibil în 2012, întrucât a fost senator și director al Teatrului Nottara.[31] A fost trimis în judecată în 2012 pentru conflict de interese (cinci fapte)[33] și a fost achitat în 2014 în acest dosar.[34]

Ákos Mora (PNL Mureș), declarat incompatibil de către Înalta Curte de Casație și Justiție în 2014, decizia instanței fiind definitivă.[89] A demisionat din funcție în noiembrie 2014.[90]

Deputați

mandatul 1990-1992

 

Vasile Bran, trimis în judecată pe 7 septembrie 2012, în dosarul „Motorina”, împreună cu fostul șef al ANAF, Sorin Blejnar [91]

mandatul 1992-1996

 

Alexandru Simionovici (PNȚCD Botoșani), condamnat la 4 ani de închisoare cu executare, sentința nefiind definitivă.[92]

Mihai Ulis Tânjală (PDSR), condamnat definitiv în anul 2011 la cinci ani de închisoare.[93]

mandatul 1996-2000

 

Decebal Traian Remeș (PNL Maramureș), condamnat în 2012 la trei ani de închisoare cu executare în dosarul „Caltaboșul”.[13]

Gabriel Bivolaru (PDSR Ialomița), condamnat în 2004 la 5 ani de închisoare pentru că a escrocat Banca Română de Dezvoltare cu 2.200 de miliarde de lei.[94]

Ioan Avram Mureșan (PNȚCD Mureș), condamnat în 2012 la trei ani de închisoare cu executare în dosarul „Caltaboșul”.[13]

mandatul 2000-2004

 

Lazăr Dorin Maior (PSD Brașov), condamnat în 2013 la șapte ani de închisoare cu executare pentru șantaj, în dosarul „Romexterra”[95][96][97]

Viorel Gheorghiu (PSD Ilfov), condamnat în 2008 la 3 ani de închisoare cu suspendare.[98]

Dănuț Saulea (PRM Galați), condamnat în 2013 de Curtea Supremă de Justiție la trei ani de închisoare cu suspendare pentru trafic de influență.[99]

Ioan Vasile Savu (Asociația Macedonenilor din România), condamnat în 2010 la trei ani de închisoare pentru fapte de corupție.[100] Ulterior, s-a constatat prescrierea faptelor.[100]

Alexandru Raj Tunaru (Tulcea), condamnat în SUA la cinci ani de închisoare, că a violentat-o și a ame­nin­țat-o cu moartea pe Elena Beuca, amanta sa cu 20 de ani mai tânără.[101]

Metin Cerchez, condamnat în 2014 la un an de închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pentru profanare de morminte.[102][103]

mandatul 2004-2008

 

Emilian Cutean (PSD Alba), condamnat definitiv în 2012 la cinci ani de închisoare cu executare pentru fraudarea Guvernului cu peste 200 de mii de lei, în perioada în care era șeful Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor (SSPR).[104][105][106]

Mihail Sirețeanu (PSD Prahova), condamnat definitiv în 2011 la doi ani de închisoare cu suspendare pentru fraudă în dosarul tranzacțiilor de la Fabrica de armament din Mizil.[107]

Nati Meir (independent, Tulcea), condamnat în 1987, la Tel Aviv, 30 de luni de închisoare, pentru escrocherie, condamnat în 2010 la 7 ani de închisoare pentru înșelăciune,[108] condamnat definitiv, pe 12 iunie 2014, la șapte ani de închisoare cu excutare, pentru înșelăciune.[109]

Aurel Nechita (PSD Galați) – la 11 februarie 2013 – Instanța supremă a stabilit că Aurel Nechita a fost incompatibil în perioada 12 mai 2005 – 19 decembrie 2008, pentru că a exercitat, simultan, atât funcția de deputat, cât și pe cea de decan al Facultății de Medicină și Farmacie din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, încălcând, astfel, prevederile legii.[110][111][112][113]

Stelian Duțu (PD Constanța), trimis în judecată în 2007 pentru săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificata și continuată.[114][115][116][117]

mandatul 2008-2012

 

Sorin Buta (PDL Argeș) – la 25 februarie 2015 fost condamnat de ICCJ la un an și șase luni de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea de acte de comerț incompatibile cu funcția, prin negocierea și semnarea unor contracte ale firmei la care soția sa era asociat. Decizia nu este definitivă.[118]

Alin Trășculescu (PDL Vâlcea), trimis în judecată în 2013 pentru luare de mită.[119]

Anghel Stanciu (PSD Iași) – la 24 noiembrie 2015 a fost condamnat definitiv la șase luni de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese, în dosarul în care era acuzat că și-a angajat fiul și nora la biroul său parlamentar din Iași.[120]

Dan Ilie Morega (PNL Gorj), condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru trei infracțiuni de folosire a influenței ori autorității de o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii de foloase necuvenite și de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, în vederea obținerii unui avantaj patrimonial pentru altul.[121]

Dan Păsat (PDL Giurgiu), condamnat definitiv în 2013 la trei ani de închisoare cu executare pentru șantaj prin acte de violență.[122]

Dragoș-Adrian Iftime (PDL Vaslui), condamnat definitiv în 2014 la șase ani de închisoare cu executare pentru evaziune fiscală, constituire a unui grup infracțional organizat și spălare de bani.[123][124][125]

Florin Pâslaru (PSD Galați), condamnat definitiv la 15 iulie 2016 la șase luni de închisoare, cu suspendarea executării, pentru conflict de interese, pentru că și-a angajat fiul la biroul său parlamentar, în perioada 2009-2012.[126][127][128][129]

Ioan Botiș (PDL Bistrița-Năsăud), a demisionat în 20 aprilie 2011 din funcția de ministru al Muncii în contextul scandalului legat de angajarea soției sale în proiectul european „Șansa la demnitate”.[42]

Ion Dumitru (PSD Dâmbovița), condamnat definitiv în iunie 2013 la trei ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu contra intereselor publice.[130][131]

Ion Stan, condamnat definitiv în ianuarie 2016 la doi ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență.[132][133][134]

Luminița Iordache (PSD Iași) – la 3 decembrie 2014 a fost condamnată la șase luni de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese, pentru că, în perioada 2009 – 2012, și-a angajat fiica la biroul său parlamentar. Decizia nu este definitivă.[135][136][137][138]

Marian Ghiveciu (PSD Buzău) – la 12 mai 2015 a fost condamnat la trei ani închisoare cu suspendare într-un dosar legat de retrocedarea nelegală a unor terenuri din județul Buzău, el fiind găsit vinovat de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu. Decizia nu este definitivă.[139][140][141][142]

Mihai Radan (croați, Caraș-Severin) – la 23 februarie 2015 a fost condamnat definitiv la un an de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese.[143][144]

Mugurel Surupăceanu (PSD Gorj), condamnat în 2013 la șapte ani de închisoare cu executare, sentința nefiind definitivă.[145]. În 2016 a fost achitat definitiv de Curtea de Apel Craiova.

Neculai Rebenciuc (PNL Botoșani), trimis în judecată în 2014 pentru conflict de interese.[146]

Petru Movilă (PDL Iași), anchetat de DNA în 2012 pentru luare de mită și trafic de influență.[147]

Sergiu Andon (PC, București), revocat din funcție în 2012 din motive de incompatibilitate.[148][149][150][151]

Sorin Andi Pandele (PDL Argeș), condamnat definitiv în ianuarie 2014 la cinci ani de închisoare cu executare pentru infracțiuni de corupție.[152][153]

Stelică Iacob Strugaru (PDL Botoșani), trimis în judecată în 2013 pentru conflict de interese.[154]

Ștefan Buciuta (minorități, Maramureș) – la 6 iunie 2014 a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare pentru infracțiunea de conflict de interese.[155] Decizia nu este definitivă.[155]

Virgil Pop (PNL Cluj), condamnat definitiv în 2012 la cinci ani de închisoare pentru trafic de influență[156]

Petru Călian, implicat în scandalul „Sexgate de Cluj” în anul 2010 [157]

Adrian Gurzău, implicat în scandalul „Sexgate de Cluj” în anul 2010 [157]

Brândușa Novac (PDL București), trimisă în judecată pentru conflict de interese, achitată în 2013.[158]

Ioan Cindrea (PSD Sibiu) – la 15 septembrie 2015 a fost condamnat definitiv la un an de închisoare cu suspendare, pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, el fiind acuzat că și-a angajat nelegal soția la biroul său parlamentar.[159][160][161][162]

mandatul 2012-2016

 

Attila Markó (UDMR Covasna) – la 26 noiembrie 2014 a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu într-un dosar privind restituirea unor imobile.[163][164][165]

Marian Neacșu (PSD Ialomița), condamnat definitiv în februarie 2016 la șase luni închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, după ce și-a angajat nelegal fiica la biroul său parlamentar.[166][167][168][169]

Adrian Merka (slovaci – Bihor) – în ianuarie 2015 a fost an condamnat la un an și șase luni de închisoare cu suspendare, în dosarul în care a fost acuzat că și-a angajat părinții la biroul parlamentar. Decizia nu este definitivă.[170][171][172]

Alin Augustin Florin Popoviciu (PDL Timiș), urmărit penal în 2014 sub acuzația de abuz în serviciu, conflict de interese și instigare la abuz în serviciu.[173]

András-Levente Máté (UDMR Cluj) – la 10 februarie 2015 a fost condamnat definitiv la șase luni de închisoare cu suspendare pentru că și-a angajat soția la biroul său parlamentar.[174][175]

Cătălin-Marian Rădulescu (PSD Argeș), trimis în judecată pentru dare de mită și efectuarea de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția.[176]

Cornel-Mircea Sămărtinean (PDL Timiș), urmărit penal în 2014 sub acuzația de abuz în serviciu, conflict de interese și instigare la abuz în serviciu.[173]

Dumitru-Verginel Gireadă (PNL Botoșani), condamnat în 2012 la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu.[177]

Florin Aurelian Popescu (PMP Dâmbovița), urmărit penal de DNA în 2014 pentru infracțiunea de folosirea influenței.[178]

George Becali (PNL București), condamnat definitiv în 2013 la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimburilor de terenuri cu Ministerul Apărării Naționale.[179]

Gheorghe Coman (PPDD Buzău) – la 28 aprilie 2014 a fost condamnat definitiv la un an de închisoare cu executare pentru luare de mită.[180]

Gheorghe Costin (PNL Bihor), trimis în judecată pentru înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, fals în declarații, fals intelectual și fals în înscrisuri sub semnătură privată.[181]

Gheorghe Nețoiu (PPDD Dolj), condamnat definitiv în 2014 la trei ani și patru luni de închisoare cu executare, în dosarul transferurilor de jucători.[182][183][184]

Ghervazen Longher (Uniunea Polonezilor din România, Suceava), condamnat în 2014 la trei luni de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese, decizia nefiind definitivă.[185]

Grigore Crăciunescu (PNL Iași), condamnat în 2014 la doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese, decizia nefiind definitivă.[186][187][188]

Hubert Petru Ștefan Thuma (PNL Ilfov), condamnat în 2014, la șase luni de închisoare cu suspendare, pentru fapte de corupție, decizia fiind definitivă.[189]

Ioan Oltean, urmărit penal din 2013 pentru favorizarea infractorului.[190]

Ion Diniță (PC Brașov), în octombrie 2014 era cercetat de procurorii DNA pentru complicitate la abuz în serviciu și dare de mită în dosarul lui Aristotel Căncescu, după ce Consiliul Județean Brașov ar fi fost prejudiciat, în urma plăților nelegale făcute firmei parlamentarului, cu peste 7,6 milioane de euro.[191]

Károly Kerekes (UDMR Mureș), trimis în judecată în 2014 pentru conflict de interese.[192]

Mircea Drăghici (PSD Argeș), urmărit penal sub aspectul complicității la folosirea influenței sau autorității funcției de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată (14 acte materiale).[193]

Mircia Muntean (ARD Arad), condamnat definitiv în septembrie 2013 la patru ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu, într-un dosar din 2004, în care a fost acuzat că a încheiat tranzacții ilegale de terenuri cu un traficant de mașini de lux.[194]

Nicolae Vasilescu (PSD Dolj), condamnat definitiv în 2013 la doi ani de închisoare cu executare pentru corupție.[195][196]

Oana Niculescu-Mizil (PSD București), trimisă în judecată în 2013 pentru conflict de interese.[197][198]

Ovidiu Silaghi (PNL Satu Mare), urmărit penal în 2013 pentru trafic de influență în formă continuată.[29]

Relu Fenechiu (PNL Iași), condamnat definitiv în 2014 la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul „Transformatorul”.[17]

Sebastian Ghiță (PSD Prahova), judecat de 12 ani și 5 luni într-un dosar în care a fost acuzat de fals și complicitate la înșelăciune, faptele s-au prescris în 2014.[199] În anul 2015 a fost trimis în judecată pentru dare de mită, instigare la abuz în serviciu și spălare de bani.[57]

Sonia Maria Drăghici (PSD Bihor), trimisă în judecată în 2014 pentru conflict de interese.[200]

Ștefan-Bucur Stoica (PDL Dolj), declarat incompatibil de către Înalta Curte de Casație și Justiție în 2014, decizia instanței fiind definitivă.[89]

Vasile Gliga (PSD Mureș) – la 30 iunie 2015 a fost condamnat definitiv la un an de închisoare cu suspendare, în dosarul în care este acuzat de conflict de interese, după ce și-a angajat soția la biroul său parlamentar, în perioada ianuarie 2009 – martie 2011.[201][202]

Vlad-Alexandru Cosma (PSD Prahova), trimis în judecată în 2014 pentru trafic de influență.[203]

Theodor Nicolescu (PNL Argeș), arestat în martie 2015 în dosarul privind despăgubiri pentru imobile supraevaluate cu aproximativ 75 de milioane de euro.[204]

Ioan Adam (PSD Brașov), a fost arestat, pe 20 noiembrie 2014, printr-o decizie luată de instanța supremă, în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri din Bacău.[205]

Mircea Grosaru (italieni, Bistrița-Năsăud), acuzat în 2013 de ANI de conflict de interese.[206]

Niculae Mircovici (bulgari, Timiș) – la 23 februarie 2015 a fost condamnat definitiv la șase luni de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese.[206][207][208]

Steluța Cătăniciu (PNL Cluj), acuzată în 2013 de ANI de conflict de interese.[209]

Dorinel Ursărescu (PNL Neamț), urmărit penal în 2014 pentru implicare în afaceri cu motorină.[210]

Mircea Roșca (USL Prahova), trimis în judecată în 2015 pentru trafic de influență.[211][212]

Dănuț Culețu (ARD Constanța), trimis în judecată pentru abuz în serviciu pe perioada în care a fost prefect al județului Constanța și președinte al Comisiei Județene de Fond Funciar Constanța.[213][214]

Ion Ochi (PSD Brașov), trimis în judecată în iunie 2015.[215][216][217]

Președinți de consilii județene

Constantin Conțac (PSD Botoșani), condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru efectuarea unor operațiuni financiare în situații de incompatibilitate, spălare de bani și fals în declarații.[218]

mandatul 2004-2008

 

Marian Oprișan (PSD Vrancea), trimis în judecată în 2006 pentru corupție, fiind învinuit de abuz în serviciu, utilizarea în alte scopuri a banilor de la stat, fals și uz de fals, cu un prejudiciu adus la buget de 1,9 milioane de dolari.[219]

mandatul 2008-2012

 

Constantin Nicolescu (PSD Argeș) – la 5 februarie 2015 a fost condamnat definitiv la șapte ani și opt luni de închisoare în dosarul în care a fost acuzat că a luat fonduri PHARE de aproape 900.000 de euro, în baza unor documente false.[220][221][222]

Liviu Rusu (PDL Bistrița-Năsăud), cercetat de DNA într-un dosar de corupție [223]

mandatul 2012-2016

 

Aristotel Căncescu (USL Brașov), găsit incompatibil de către Agenția Națională de Integritate (ANI).[45] Ulterior a obținut anularea deciziei de incompatibilitate.[45]

Florin Țurcanu (PNL Botoșani), condamnat definitiv în decembrie 2014 la o pedeapsă de șase luni de închisoare cu suspendare pentru fals și uz de fals.[224][225]

Mircea Cosma (PSD Prahova), trimis în judecată pentru luare de mită și abuz în serviciu.[226]

Ioan Cindrea (PSD Sibiu) – la 15 septembrie 2015 a fost condamnat definitiv la un an de închisoare cu suspendare, pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, el fiind acuzat că și-a angajat nelegal soția la biroul său parlamentar.[159]

Vicepreședinți de consilii județene

Marius Oprescu, vicepreședintele Consiliului Județean Olt, acuzat de ucidere din culpă, cercetat pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, fals privind identitatea și refuzul, împotrivirea ori sustragerea de la recoltarea probelor biologice sau stabilirea alcoolemiei).[227]

Radu Bica (Cluj), condamnat definitiv în octombrie 2012 la cinci ani de închisoare cu executare pentru luare de mită.[228][229][230]

Prefecți

Emanoil Bocăneanu (Galați), condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru sustragere sau distrugere de înscrisuri și abuz în serviciu (iunie 2016).[231]

Alexandru Simionovici (Botoșani), condamnat la 4 ani de închisoare cu executare, sentința nefiind definitivă (martie 2002).[92]

Dan Ilie Morega (Gorj), condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru trei infracțiuni de folosire a influenței ori autorității de o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii de foloase necuvenite și de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, în vederea obținerii unui avantaj patrimonial pentru altul.[121]

Marinică Cazacu (Ialomița) – la 19 decembrie 2014 a fost condamnat la șase ani de închisoare cu executare într-un dosar privind retrocedări ilegale. Decizia nu este definitivă.[232][233][234]

Dănuț Culețu (Constanța), trimis în judecată pentru abuz în serviciu pe perioada în care a fost prefect al județului Constanța și președinte al Comisiei Județene de Fond Funciar Constanța.[213]

Teodor Nițulescu (Teleorman), acuzat de ANI de conflict de interese și fapte de corupție.[235]

Radu Prisăcaru (Iași), fost condamnat la 12 iunie 2014, la patru ani de închisoare cu executare într-un dosar în care a fost acuzat de luare de mită.[236]

subprefecți

Sergiu Marian, fostul subprefect al județului Vaslui, condamnat definitiv în ianuarie 2015 la patru ani de închisoare cu executare, pentru abuz în serviciu, fals și luare de mită, infracțiuni ce au stat la baza unor retrocedări ilegale în județul Vaslui.[237]

Aurica Luchiniuc, fostul subprefect al județului Galați, condamnată definitiv în octombrie 2016 la trei ani de închisoare cu executare pentru constituire a unui grup infracțional organizat și complicitate la înșelăciune în contracte.[238]

Primari

Gheorghe Falcă, Arad — judecat pentru luare de mită și abuz în serviciu, a fost achitat în acest dosar, decizia instanței nefiind definitivă.[239]

Dumitru Sechelariu, Bacău — cercetat pentru cumpărarea de influență, după ce a încercat să mituiască niște procurori care urmau să se pronunțe într-un dosar în care era cercetat.[240][241]

Romeo Stavarache, Bacău — trimis în judecată pentru tentativă la abuz în serviciu, într-un dosar legat de repartizarea unei locuințe către un subaltern.[242]

Cătălin Cherecheș, Baia Mare — cercetat de DNA pentru luare de mită și trafic de influență.[243]

Cristian Anghel, Baia Mare — condamnat definitiv la doi ani și jumătate de închisoare pentru fapte de corupție.[244]

Constantin Boșcodeală, Buzău — condamnat în primă instanță pentru abuz în serviciu, după ce a finanțat de la bugetul local clubul FC Gloria Buzău, banii ajungând la diferiți agenți economici aflați în relații cu clubul.[245][246]

Sorin Apostu, Cluj, condamnat definitiv în iulie 2014 la 4 ani și 6 luni de închisoare pentru luare de mită.[247]

Antonie Solomon, Craiova – la 20 septembrie 2013 a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru luare de mită.[67][68]

Mircia Muntean, Deva — condamnat definitiv în septembrie 2013 la patru ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu, într-un dosar din 2004, în care a fost acuzat că a încheiat tranzacții ilegale de terenuri cu un traficant de mașini de lux.[194]

Ovidiu Hada, hunedoara, condamnat în mai 2015 condamnat definitiv în decembrie 2013 la cinci ani de închisoare cu executare, pentru abuz în serviciu.[248]

Nicolae Matei, Năvodari — condamnat la trei ani și jumătate de închisoare cu executare pentru dare de mită, decizia nefiind irevocabilă.[249]

Tudorel Calapod, Năvodari — condamnat la trei ani și jumătate de închisoare cu executare, după ce a fost acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice și fals intelectual.[250]

Grigore Crăciunescu, Pașcani — condamnat în 2014 la doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese, decizia nefiind definitivă.[186]

Gheorghe Ștefan, Piatra Neamț — acuzat că ar fi influențat, în perioada 2010-2012, repartizarea prioritară de la Consiliul Județean (CJ) Neamț a unor fonduri de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului (MDRT) către trei comune în care licitațiile fuseseră câștigate de o firmă pe care el o controla prin interpuși.[251]

Emilian Frâncu, Râmnicu Vâlcea — condamnat definitiv la patru ani de închisoare cu executare pentru luare de mită.[252]

Florentin Pandele, Voluntari — trimis în judecată pentru că ar fi emis ilegal o autorizație de construire a unui complex rezidențial, a fost achitat în acest dosar.[253]

Cristian Poteraș, Sectorul 6, București — judecat pentru abuz în serviciu privind eliberarea unor titluri de proprietate pentru terenuri intravilane, a fost achitat în acest dosar, decizia nefiind definitivă.[254]

Gheorghe Hânsă, primarul orașului Cernavodă, condamnat definitiv pe 29 martie 2016 la 3 ani și 8 luni închisoare, pentru abuz în serviciu în formă continuată.[255][256][257]

Dorin Florea, Târgu-Mureș, a fost trimis în judecată la 16 septembrie 2016 pentru infracțiunea de abuz în serviciu. Alături de ei, procurorii DNA au trimis în judecată pe secretarul municipiului, Maria Cioban, pentru participarea la abuz de serviciu.[258]

Radu Căpîlnașiu, Zalău — declarat incompatibil de ANI pe motiv că a deținut, în paralel cu funcția de primar, și calitatea de reprezentant al municipiului în AGA la două societăți aflate în subordinea Consiliului Local Zalău.[259]

Bacinschi Decebal-Gabriel, Focșani – trimis în judecată pentru că ar fi atribuit direct un contract la o firmă ”agreată”, achitând un serviciu la preț supraevaluat, pe perioada când era în funcția de edil al județului Vrancea. Fapta se încadrează la abuz în serviciu iar procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile.[260]

Gheorghe Anghel, Caracal – judecat pentru prejudicirea bugetului local cu peste 5 milioane lei, condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare, decizia nefiind definitivă. El a fost judecat și pentru finanțarea ilegală a echipei de fotbal, a primit o condamnare de 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare, decizia nefiind definitivă.[261]

Constantin Hogea, Tulcea – trimis în judecată de DNA sub acuzația de abuz în serviciu, la 16 octombrie 2017. În timpul exercitării funcției de primar ar fi trecut o suprafață de teren din domeniul public în cel privat prin încălcarea normelor în vigoare.[262]

Viceprimari

Raul Petrescu, viceprimar al Ploieștiului, condamnat definitiv la șase luni de închisoare cu suspendare pentru infracțiuni de corupție (octombrie 2015).[263]

Primari de comune

Samoila Ion (Gruiu Ilfov)- Declarat incomaptibil de Agentia Nationala de Integritate in 2012 pentru 80.000 euro nejustificati. Inca primar dupa 4 ani, justitia nu intervine.

Dumitru-Verginel Gireadă (Mihai Eminescu, județul Botoșani), condamnat definitiv în aprilie 2012 la doi ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu.[177][264]

Mihai Radan (Carașova, județul Caraș-Severin) – la 23 februarie 2015 a fost condamnat definitiv la un an de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese.[143][144][265]

Florin Mitroi (Valu lui Traian), trimiterea în judecată în 2015 pentru abuz în serviciu.[213][214]

Sterian Gherghișan, Văcăreni, Tulcea, condamnat în mai 2013 la doi ani de închisoare cu suspendare pentru infracțiuni de corupție.[266]

Adrian Mladin (Jilava), condamnat definitiv în iulie 2016 la cinci ani și zece luni de închisoare pentru că ar fi primit bani în cazul parcelării unor terenuri.[267]

Adrian Stan (Techirghiol), condamnat definitiv în mai 2016 la 2 ani și 8 luni de închisoare cu executare.[268]

Barbu Calotă (Scăești, Dolj), condamnat definitiv în martie 2015 la trei ani de închisoare cu suspendare pentru ilegalitățile pe care le-ar fi comis în mandatul 2004-2008.[269]

Nicolae Anghel (Castelu, Constanța), condamnat definitiv în noiembrie 2015 la șase luni de închisoare cu suspendare pentru abuz și neglijență în serviciu.[270][271]

Dumitru Dedu (Mircea Vodă, Constanța), condamnat definitiv în noiembrie 2013 la un an și șase luni de închisoare cu suspendare pentru folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete.[272][273]

Gheorghe Chirciu (Oltina, Constanța), condamnat definitiv în 2013 la două luni de închisoare cu suspendare pentru uz de armă letală fără drept și braconaj cinegetic.[274][275]

Dumitru Corjuc (Ipotești), condamnat definitiv în aprilie 2014 la patru luni de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese.[276][277]

Gheorghe Cuc (Săcuieu, Cluj), condamnat definitiv în februarie 2015 la cinci luni de închisoare cu suspendare pentru infracțiuni privind circulația pe drumurile publice.[278][279]

Iacov Bărceanu (Schela, Galați), condamnat definitiv în decembrie 2013 la 4 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru înșelăciune.[280][281][282]

Ioan Borduz (Fârliug, Caraș-Severin), condamnat definitiv în martie 2015 la trei ani de închisoare cu suspendare pentru deturnare de fonduri.[283][284][285][286][287]

Cornel Andrei (Cârna, Dolj), condamnat definitiv în martie 2016 la doi ani de închisoare cu suspendare într-un dosar în care a fost acuzat că a încheiat o serie de contracte păguboase pentru bugetul comunei.[288]

Toma Cîrnaț (Mihalț, Alba), condamnat definitiv în octombrie 2012 la șase luni de închisoare cu suspendare pentru fraudă din fonduri europene.[289][290]

Grigore Lefter (Oșești, Vaslui), condamnat definitiv în 2016 la un an de închisoare cu suspendare pentru fals intelectual, folosire sau prezentare, cu rea credință, de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene și instigare la fals material in înscrisuri oficiale.[291][292]

Neculai Lupu (Fruntișeni, Vaslui), condamnat definitiv în 2016 la trei ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu contra intereselor publice și conflict de interese.[292][293]

Emilian Mărcușanu (Olteni, Teleorman), condamnat definitiv în noiembrie 2013 la un an de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu contra intereselor publice.[294][295]

Ion Murguleț (Cungrea, Olt), condamnat definitiv în aprilie 2016 la doi ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu și efectuarea de operațiuni de comerț incompatibile cu funcția.[296]

Ion Năftănăilă (Albeștii de Muscel), condamnat definitiv în decembrie 2014 la trei ani de închisoare cu suspendare pentru fapte de corupție privind destinația unor fonduri europene.[297][298]

Neculai Ionescu (Homocea, Vrancea), condamnat definitiv în decembrie 2015 la zece luni de închisoare pentru instigare la fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.[299][300][301]

Dragoș Vlădulescu (Dragomirești, Dâmbovița), condamnat definitiv în octombrie 2014 la șase luni de închisoare cu suspendare pentru incompatibilitate.[302][303] – vezi Discuție:Comuna Dragomirești, Dâmbovița

Dumitru Giurescu (Crângurile, Dâmbovița) [304]

Vasile Moșoiu (Drăguțești, Gorj), condamnat definitiv în ianuarie 2015 la un an de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese.[305][306]

Ioan Boer (Ip, Sălaj), condamnat în iunie 2015 la patru ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.[307][308]

Gheorghe Stancu (Bascov, Argeș) [309]

Vasile Vieru (PSD) și Ioan Duca (PDL) (Puieni, Vaslui) [310]

Ionel Gălățanu (Odobești, Bacău) [311]

Ion Ioniță (Agigea, Constanța) [312]

Valentin Laurențiu Condu (Dobroești, Ilfov) [313]

Niculae Florin (Vidra, Ilfov) [314]

Teodor Bucur (Cojocna, Cluj) [315]

Jors Ioan (Bahnea, Târgu Mureș) [316]

Valeriu Roman (Valea Seacă, Iași) [317][318]

Cristinel Bostan (Sascut, Bacău) [319]

Ion Toader (Cetățeni, Argeș) [320][321]

Viorel Chiriță (I.C. Brătianu, Tulcea) [322]

Valentin Mitrică (Giurgița, Dolj) [323]

Ion Stănescu (Sutești, Vâlcea) [324]

Ion Petre Costache (Bănești) [325]

Constantin Foltea (Dulcești, Neamț) [326]

Ioan Morar (Rîșca, Cluj) [327]

Ivan Jinaru (Vaideeni, Vâlcea) [328]

Apostol Mușat (Snagov, Ilfov) [329]

Daniel Maricuța, edilul demisionar al comunei Șelimbăr, cercetat într-un dosar cu peste 100 de milioane de euro prejudiciu, îi amenință pe polițiști că se va plânge șefului IPJ și că le-ar putea înscena o posibilă dare de mită (martie 2016).[330][331]

Florin Moț, fostul primar al comunei arădene Zărand, condamnat în octombrie 2016 la doi ani și două luni cu executare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, într-un dosar în care a fost acuzat de austriecii de la Bardeau Holding. Aceștia i-au plătit lu Moț aproape două milioane de euro pentru câteva sute de hectare de teren, în schimbul banilor primind titluri false.[332]

Ioan Fărcălău, fostul primar al comunei Peciu Nou, cercetat de către DNA pentru luare de mită.[333]

Viceprimari

Rozália Biró, Oradea — acuzată de abuz în serviciu și conflict de interese de către Inspectorii Agenției Naționale de Integritate.[334]

Consilieri județeni

Alin Simota, milionarul supranumit „baronul Văii Jiului”, fost membru în consiliul județean Hunedoara, condamnat în 2016 doi ani de închisoare primită într-un dosar de conflict de interese.[335][336][337][338][339][340]

Sabin Ilieși, consilier județean atât din partea PNL, cât și a PDL în Bistrița-Năsăud, condamnat definitiv în iunie 2014 la trei ani și jumătate de închisoare cu executare, pentru corupție.[341]

Consilieri locali

Paul Rusu, fost consilier local în Suceava – la 19 iunie 2014 a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu suspendare pentru tentativa de mituire a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.[342]

Octavian Grecu a primit 2 ani cu suspendare pentru complicitate la luare de mită în anul 2007.[343]

Consilieri ministeriali

Melania Vergu, care a deținut funcția de consilier personal al fostului ministru al Educației, Daniel Funeriu, a fost condamnată definitiv în septembrie 2016 la un an de închisoare cu suspendare, într-un dosar în care a fost trimisă în judecată de DNA pentru fraude cu fonduri europene.[344]

Secretari de partide

Vasile Fernea, secretarul PSD Satu Mare, condamnat în octombrie 2009 la trei ani și jumătate de închisoare cu suspendare pentru fapte de corupție.[345]

Prim-secretari de partid

Ioachim Moga, fostul prim-secretar al Comitetului Județean al PCR Cluj, condamnat definitv în aprilie 2006 la opt ani de închisoare cu executare în dosarul Revoluției de la Cluj.[346]

Note………………………..

https://ro.wikipedia.org/wiki/List%C4%83_de_politicieni_rom%C3%A2ni_implica%C8%9Bi_%C3%AEn_scandaluri_publice

 

/////////////////////////////////////////

„Cei mai mari corupți sunt cei de sus”

Valentina Ursu 

 

Valentina Ursu în dialog cu locuitori din Dondușeni și cu jurnalistul Stan Lipcanu.

 

„Pentru mine, amenințarea reală la adresa securității statului este nu geopolitica, ci corupția”, le-a spus președintele moldovean Igor Dodon deputaților din 47 de țări reuniți la Strasbourg în cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. Șeful statului a subliniat că cetățenii moldoveni au plecat cu sutele de mii în timpul guvernărilor anterioare nu din cauza orientării geopolitice a țării, dar din cauza corupției care a dus la sărăcie, inechitate socială și nedreptate. Despre corupția și sărăcia în creștere în Republica Moldova vorbim la acest sfârșit de săptămână.

 

* * *

 

 

https://moldova.europalibera.org/a/30410696.html

 

 

Sărăcia alimentează corupția. Oamenii cu care am discutat la Dondușeni cred că în Republica Moldova este mai multă corupție decât în alte țări, că sunt mulți demnitari corupți și aceștia trebuie să plătească pentru păcatele lor. Unii regretă că o bună parte dintre moldoveni dau bani sau cadouri pentru a fi ajutați în probleme administrative, în educație și în sănătate. Ei spun că corupția este egală cu sărăcia și se întreabă dacă sunt prea săraci pentru a fi cinstiți sau sunt prea săraci pentru că nu sunt cinstiți.

 

– „Peștele de la cap se strică și se curăță de la coadă, de la cap se strică și viitorul nu se vede, lumea fuge; acei care-s oleacă mai hâtrișori și care mai au ceva, aceia șed și tac și nu le trebuie nimic, numai de n-ar fi război.”

 

Europa Liberă: Și cui îi pasă astăzi de soarta acestei palme de pământ?

 

– „Nimănui, absolut nimănui. Poate să se mai gândească Europa la noi, Rusia tot se gândește că o să ne ia, dar singuri noi de noi nu avem grijă. Acum totul se face pentru ban, pentru valută, pentru lei, pentru…”

 

 

 

Europa Liberă: Gradul de sărăcie este mare?

 

– „Bineînțeles că-i mare. Sărăcia nu se vede, de pildă, în Chișinău, fiindcă mașinile-s mai bune, îs mai costisitoare, una-alta, dar ian uitați-vă prin sate – case părăsite, repede vor intra lupii prin sat. Ieșiți dimineață printr-un sat și mergeți toată ziua. Câți oameni o să vedeți? Opt sau nouă. Cândva, pe când eram noi tineri, erau sute de oameni. Nu știu, e greu, e rău, e rău de tot.”

 

Europa Liberă: În clasamentele internaționale, Republica Moldova rămâne a fi un stat cu un grad avansat de corupție. De ce e această corupție?

 

– „Păi, cumătrismul și asta la noi e în sânge. 70 de ani, de pildă, cât am fost cu Rusia, apoi ne-au învățat a fura, pentru că fără corupție nimic nu se făcea.”

 

Europa Liberă: Dar de 30 de ani Republica Moldova e un stat independent, ar trebui să se facă ordine.

 

– „Psihologia omului se schimbă foarte greu, trebuie un psiholog foarte puternic. Să schimbi în 30 de ani mentalitatea la o țară, eu socot că-i imposibil.”

 

Europa Liberă: Dar de ce corupția e înrădăcinată?

 

– „Corupția se ia de la procuratură, poliție…”

 

Europa Liberă: Și încă unde este corupție?

 

– „E clar că în structurile de stat, în justiție totu-i legat de dânșii.”

 

Europa Liberă: Dvs. ați încercat să rezolvați vreo problemă personală cu mită?

 

– „Pentru mulțumire, normal că dădeam, dar, pur și simplu, din mulțumire s-a făcut acum taxă și acum deja-i mită, și-i mită mare.”

 

Europa Liberă: Iată, Dvs. înșirați ghemul acesta de probleme. Cum se rezolvă ele?

 

– „Radical nimeni n-are să schimbe problemele acestea, așa, mă rog, pentru-o zi-două poate ceva și se va schimba. L-au prins pe unul, nu s-a împărțit cu cineva cu banii, și-i gata.”

 

Europa Liberă: A fost ales un nou procuror-șef. El a promis să facă ordine în justiție. Îi dați o șansă?

 

– „Poate și-i om care într-adevăr vrea să facă ceva în țară, dar care-i perspectiva lui? Singur poate să facă ceva?”

 

Europa Liberă: Care dosare grele credeți că trebuie, în primul rând, puse pe rol?

 

– „Furtul miliardului puține șanse are. Din miliardul acela să dea cuiva câte-un milion și se-nchide gura la toți, și gata. Și m-aș mira să fi fost furat numai miliardul. Orice guzgan când găsește cărarea, întâi fură oleacă de grâușor, dar pe urmă îți ia tot sacul. Așa că de atunci până acum s-ar fi dus încă cinci-șase miliarde liber. Moș Ion cu sacu-i prins, poliția lucrează foarte bine, dar mai mult de sac nu se prinde nimic.”

 

Europa Liberă: Și vă las pesimist?

 

… aici, în Moldova, nu se vede nicio perspectivă

 

– „Spre Europa să te duci undeva să trăiești, ca să mai scapi de sărăcia asta, dar aici, în Moldova, nu se vede nicio perspectivă. Întrebați de oameni, pe oricare l-ai întreba: „Măi, se vede ceva bine înspre viitor? Când o să trăim bine?”, nimeni, nimic. Noi am trăit și gata. Acum capu-i distrus cu totul, capul țării îi zero întreg și 25. Ca să intre în puterea de stat, trebuie să plătească, iar dacă a intrat în puterea de stat, trebuie să-și scoată banii ceia pe care i-a plătit.”

 

– „La noi, în Moldova, toți fură; toți care ajung acolo la putere, toți trag la dânsul, nimeni nu se gândește să ridice o leafă, să dea o pensie mai mare ca pensionarii să aibă cu ce trăi, deoarece când te duci la un doctor, la un medic nu-ți mai ajunge și polița ceea nu-ți mai ajută. La noi, în Moldova, fără bani îi foarte greu.”

 

Europa Liberă: Dar cine ar fi cei mai mari corupți?

 

– „Acei de sus, acei de la guvern, acei care-s la putere, pe care noi i-am ales și am ajuns tot la nimic. Ne străduim să alegem mai corect, dar pe care-i alegem nu ajung acolo, nu au puterea ceea pe care o au cei care au furat până acum.”

 

Europa Liberă: Și cum vedeți soluționarea multiplelor probleme care s-au adunat în ghemul acesta?

 

– „Să fie niște oameni aleși mai din popor, care țin poate la Moldova, nu se gândesc numai la ei, la buzunarul lor și tot așa.”

 

Europa Liberă: A fost ales un nou procuror-șef. El zice că încearcă să facă lumină în marile dosare. Credeți că e cu șansă acest lucru?

 

– „Nu. Cred că nu.”

 

Europa Liberă: De ce nu-i dați o șansă?

 

– „Nu că noi nu-i dăm o șansă, nu-i dau alții șansă. Noi da, poporul vrea ca el să ajungă, dar nu, greu o să fie asta, foarte greu.”

 

Europa Liberă: Dvs. ce dosare vreți, în primul rând, să fie puse pe rol?

 

– „Furtul miliardului, îmbogățirea lor, sunt multe întrebări…”

 

Europa Liberă: Și Moldova dintr-o țară săracă poate ajunge una prosperă, dintr-o țară unde este corupție poate să ajungă cu un grad mai mic de corupție?

 

– „Poate să ajungă, fiindcă la noi poporu-i muncitor, chiar și acei de peste graniță tot aduc bani încoace în țară, dar aici se evaporă totul.”

 

Europa Liberă: Și este adevărat că cu banul se cumpără totul, se rezolvă totul?

 

– „La noi, în Moldova, acum da; așa-i perioada asta.”

 

Europa Liberă: Pe ce drum merge azi Republica Moldova?

 

Aici nu-i lege, nu-i nimic, ce vor aceea fac.

 

– „Pe cale aiurea, pe cale greșită, de atâta că lumea nu înțelege cum trebuie să meargă. Ei îs deprinși încă de la Uniunea Sovietică, dar ar trebui să meargă pe calea europeană. Acolo lumea trăiește în primul rând mai bine, au pensii, au salarii, legea-i lege. Dar aici ce-i? Aici nu-i lege, nu-i nimic, ce vor aceea fac.”

 

Europa Liberă: De ce s-a ajuns la această situație?

 

– „De atâta s-a ajuns că noi, moldovenii, suntem așa. Mulți merg pe cale greșită, bătrânii n-au văzut lumea, n-au văzut lumea și lor le pare că așa-i mai bine.”

 

Europa Liberă: Și ei decid soarta, doar vârstnicii?

 

– „Ei decid, de atâta că ei votează, ei îs mai mulți și ei votează și-i amăgește, le dă câte 700 de lei, dar pe urmă tot le scoate din buzunar mii și ei nici nu înțeleg asta.”

 

Europa Liberă: Sărăcia-i problema numărul 1 a societății moldave?

 

– „Îi și sărăcia, și corupția.”

 

Europa Liberă: De ce e corupție? Dvs. ca să rezolvați o problemă, mergeți să dați cuiva mită?

 

– „Cum poți să nu dai mită? Trebuie să dai mită. De ce trebuie să dai mită? Că altfel rămâi prost. Dacă ar merge toți pe-o cale, atunci ar fi lege, dar așa, dacă nu-i lege…”

 

Europa Liberă: Cine sunt cei mai mari corupți?

 

– „Cei mai mari corupți sunt cei de sus.”

 

Europa Liberă: Aleși de cei de jos.

 

– „Aleși de cei de jos, da.”

 

Europa Liberă: Și poate Moldova să scape de corupție, de sărăcie?

 

– „Poate să scape numai prin Unirea cu România. Asta-i unica ieșire din situație la ziua de azi.”

 

Europa Liberă: Nu demult a fost ales un nou procuror general. Ce așteptări aveți de la el? Ce dosare ar trebui să aibă finalitate?

 

– „Dar ce dosare ne-a spus Dodon? Cu ce o să se ocupe în primul rând? Cu furtul miliardului… Se ocupă? Nu se ocupă! Se plimbă prin alte țări, umblă la odihnă, iar aici lumea moare de foame.”

 

Europa Liberă: Dacă ați fi Dvs. în fruntea Moldovei, ce ați face?

 

– „În primul rând, corupția; corupția-i prima întrebare.”

 

Europa Liberă: Și se poate scăpa de ea?

 

– „Se poate, dar trebuie înlăturați toți acei care acum sunt la putere, să fie oameni onești, cinstiți.”

 

Oameni și locuri din Dondușeni

Photo Gallery:

Oameni și locuri din Dondușeni

 

Europa Liberă: În toamnă vor avea loc alegeri prezidențiale, va trebui să-l alegeți pe cel care va sta la cârma țării. Cine merită să ajungă acolo, în fotoliul cela de președinte?

 

– „Merită să ajungă un om onest, un om care să aibă grijă de popor.”

 

– „Tare-i greu de trăit în Moldova. Noi am mai îmbătrânit, dar tineretul ne-a lepădat și s-a dus tot peste hotare. Și oamenii nu au parale, n-au nici ce vinde, nici ce cumpăra, că dacă să vinzi, trebuie să produci ceva, dacă nu producem, apoi trăim în sărăcie.”

 

Europa Liberă: Ce înseamnă astăzi sărăcie în Moldova?

 

– „Iaca-i sărăcie în Moldova, că tineretul nu vrea pe loc să deschidă ceva, să lucreze, dar așa, repede și, scuzați, la avion sau la tren, că nu-i de lucru în Moldova. Este! Pământurile șed nelucrate, statul nostru cât îi de mic, dar nu poate să grămădească tineretul să șadă pe loc.”

 

Europa Liberă: Corupție este în țară?

 

– „Este! Încă tare multă este mai sus…”

 

Europa Liberă: Are viitor Republica Moldova?

 

– „N-are! N-are nimic, n-are, rămâne în loc, într-o prăpastie mare.”

 

Europa Liberă: Și cine o va scoate din prăpastie?

 

– „Nu știu cine-o va scoate, că o dată ne-a scos dl Voronin, ne-a scos și tare-s mulțumită chiar.”

 

 

 

Europa Liberă: În toamnă vor fi alegeri prezidențiale, va trebui să alegeți următorul șef de stat.

 

Peștele de la cap se strică.

 

– „Da, trebuie, trebuie numaidecât; dar șeful ista el nu-i rău la noi care este, dl…, cum îi mai zice lui… Dodon… Dl Dodon îi foarte bun om. El vrea cu toți să trăiască bine – și cu Rusia, și hai să trăim bine și cu România, că tot ne ajută tare mult. Tare mult ajută Moldova când vede că ea așa-i săracă și mântuită, dar ajută și tineretul și cu altele ajută, că eu ascult știrile. Dar de sărăcie și de corupție trebuie, în primul rând, să scăpăm, că dacă n-om scăpa de acestea, apoi care va trăi, dar care prea se va sărăci. Peștele de la cap se strică. Tare rugăm nacealnicii să vadă ce trebuie în Moldova. De lucru trebuie!”

 

Europa Liberă: Într-un clasament, Republica Moldova rămâne cu un grad sporit de corupție. De ce se menține Moldova în acest top?

 

– „De atâta că corupția s-a implantat de zeci și zeci de ani, cumătrismul, prietenia asta de afaceri. Și de atâta corupția greu au s-o lichideze. Asta aceea că spun ei că schimbă procurorul general n-o să ducă la aceea că o să dispară corupția, corupția o să fie.”

 

Europa Liberă: Dar schimbările acestea vă insuflă speranță că totuși se poate face lumină și la acest capitol?

 

– „Of, Doamne, Doamne! Nu cred că corupția o să dispară.”

 

Europa Liberă: Unde e mai prezentă? Cine sunt corupți în Moldova?

 

– „Îi clar că guvernanții și cei de la putere, acei din vârf, din capitală, toți luați la un loc îs corupți. Dar ce poți să faci? Poate mai sunt și oameni cinstiți care nu sunt corupți, dar vrând-nevrând ei devin corupți, fiindcă le fac condiții alții pur și simplu. Eu am lucrat 46 de ani în chirurgie și nu m-am îmbogățit pe seama pacienților, salariul, dar eu am fost un rob al vieții mele, am avut până la 70 de oi, 30 și ceva de familii de albine.”

 

Europa Liberă: De ce se spune că în medicină e multă corupție, în educație?

 

– „Îi drept, îi drept, îi corupție, mai ales în Chișinău, Doamne ferește! Sunt medici care cât de cât au jale, dar eu văd cum îi jumulesc pe pacienții de la sate, vai și vai, dar mai ales la Institutul Oncologic știu că omul mai are numai 3-4 luni de viață și îl jefuiesc de îl prăpădesc, rar unde poți să găsești oameni cinstiți.”

 

Europa Liberă: Dar Dvs. ați dat vreodată bani ca să vă rezolvați o problemă?

 

– „Cui să-i dau bani?”

 

Europa Liberă: Nu știu, vă întreb. Mită ați dat cuiva?

 

– „Nu, n-am dat mită.”

 

– „Republica Moldova merge pe un drum nu chiar bun, îi cu hopuri, fiindcă depinde de cei de la putere.”

 

Europa Liberă: Cei de la putere sunt aleși de dvs.

 

– „De dna Maia Sandu s-a folosit de dânsa, dar pe urmă și-a șters picioarele dl Dodon.”

 

Europa Liberă: În toamnă vor fi alegeri prezidențiale și va trebui să decideți cine va fi următorul președinte al Republicii Moldova.

 

– „Numaidecât trebuie de ales un nou președinte. Să nu promită ca dl Dodon. A spus că întoarce miliardul și până acum nu-i întors, de acum cred că alt miliard s-a luat.”

 

Europa Liberă: A fost ales un nou procuror-șef. Ce priorități ar trebui să aibă?

 

– „Am pierdut încrederea. Trebuie un nou președinte, că tot tineretul pleacă din țară, îi sărăcie, îi corupție, îs tot unii și aceiași la putere.”

 

– „Foarte greu și foarte urât se trăiește astăzi în Moldova.”

 

 

 

Europa Liberă: De ce s-a ajuns la asta?

 

– „Pentru că parlamentarii și toți care se socot ei că Doamne ferește cine sunt, ei îs corupți de Doamne ferește, nu se pot umple buzunarele. Vine unul, și-a umplut buzunarele, încarcă avionul și se duce; vine altul și iar așteaptă să încarce avionul și să se ducă și el, dar lumea îi crede și-i rabdă și se gândește că poate azi, poate mâine, poate azi, poate mâine, dar el nu-i niciodată…”

 

Europa Liberă: Dar e în puterea dvs. să schimbați situația în țară, dacă o deplângeți.

 

…noi tot lucrăm și lucrăm, dar nici la un capăt nu ieșim.

 

– „Nu-i în puterea noastră că, iaca, ne-au promis că au să ne mărească pensia și azi s-a mărit pensia cu patru bănuți, dar mâine s-a scumpit benzina, motorina și transportul și toate. De la asta se iau toate, dar iaca noi vindem un litru de lapte cu 3,50 lei și venim aici la piață și rugăm o băbuță, un moșneguț, dar lui tot trebuie să-i dai pe degeaba că el n-are bani și-i dai, că-l vezi că moare de foame și-i dai tot pe degeaba și noi tot lucrăm și lucrăm, dar nici la un capăt nu ieșim.”

 

Europa Liberă: Dar Moldova poate să scape de sărăcie, de corupție?

 

– „Poate să scape de sărăcie și de corupție, dar Moldova nu-i condusă de niște oameni cu cap, cu suflet, ei se gândesc numai la furat, să fie ei sătui și copiii lor, dar ai noștri copii, dacă trăiesc la gazdă și lucrează cu 5.000 ori 3.500 la Chișinău, apoi noi aici ne împiedicăm muncind ca să avem cu ce întreține copiii, dar dacă nu-i întreținem noi, ei trebuie să se ducă în altă țară, că, gata, aici a murit și s-a mântuit cu toate.”

 

Europa Liberă: Dar a fost ales un procuror-șef nou. Dl Stoianoglo a promis să ducă la un final dosarul furtului miliardului. Îi oferiți această șansă? Ce așteptări aveți Dvs. de la el?

 

– „Noi șansă le-am oferit și la ceilalți, nu numai la procurorul ista, dar vedem că ei nu se țin de cuvânt și fac ce știu ei și iaca chiar de-o pildă cum socialiștii erau cu Maia Sandu la putere, ei de-acum s-au unit cu democrații. Apoi cum a promis Dodon că el îi ales de popor și el îi pentru popor și nu mai știu ce și când colo se unește cu democrații. Apoi cum să-l mai creadă lumea pe dânsul?”

 

Europa Liberă: În toamnă vor fi alegeri prezidențiale. Ce așteptări aveți?

 

– „Cred că lumea s-a orienta și va vedea de-acum în care parte.”

 

– „Dacă ar fi numai doi-trei candidați, s-ar mai alege ceva bun, dar dacă pun câte 20 de candidaturi acolo… De atâta se împărțește norodul și norodul rămâne bludnik (dezorientat) și nu știe pe cine să aleagă și ce să facă.”

 

– „Pentru noi îi foarte greu, fiindcă-i mare dezamăgirea și copiii noștri îs săraci, și nepoțeii noștri îndură foame și greutăți. Am crezut că vor rămâne în țară și vor avea unde lucra… Au unde lucra, dar cu leafa asta pe care o primesc ei nu le ajunge să plătească gazda, grădinița s-o plătească și să întrețină un copil, să-l dea undeva la un sport, că ei n-au. Și mai ales că acum transportul o să se scumpească iarăși.”

 

Europa Liberă: Și au de gând să plece peste hotare?

 

– „Băiatul de-amu a plecat peste hotare, a mai rămas fata în țară și ginerele, dar au să plece și ei, cu toate că noi la țară avem niște case, ne-am străduit pentru copii și am făcut, și am muncit, am pus livadă, am pus meri și iaca merele cu trei lei, cu doi lei, cu un leu, că n-avem unde le da, că numai acești cu pântecele mare vin și le cumpără de la noi cu doi lei și se duc și le vând cu 10-15 lei. Cea mai mare greutate este la noi în țară că tineretul leapădă țara și pleacă și rămân bătrânii neputincioși și pensiile-s mici și nu-i cu ce de trăit. În Moldova noastră sunt familii tinere, cu copii și nici ei nu au unde lucra și n-au cu ce să-și întrețină copiii. Îi greu din toate părțile.”

 

Europa Liberă: Îi mare sărăcie?

 

– „Îi mare sărăcie! Chiar îi greu, de tot îi greu!”

 

Europa Liberă: Dar ce înseamnă a fi sărac?

 

– „A fi sărac, dacă n-ai unde lucra, de ești bolnav – n-ai cu ce te lecui, medicamentele sunt scumpe de-i culmea, doctorii vor în buzunar cât mai mult, dacă nu le-ai pus, nici nu se uită și iaca unde-i toată greutatea în țara noastră.”

 

Europa Liberă: Corupție este?

 

– „Corupția este încă tare mare.”

 

Europa Liberă: Dar cine-s mai corupți?

 

– „Acei care-s la parlament, acolo toate problemele se rezolvă…”

 

Europa Liberă: Dar pe cei care au ajuns în parlament, i-ați trimis dvs. când i-ați votat la alegerile parlamentare.

 

– „Da, am fost cu nădejde, cu speranță că se vor corecta, se vor da la drum bun, la brazdă, dar vine altul cu alte idei și se molipsesc unul de la altul și bine nu-i.”

 

Europa Liberă: Și atunci, viitorul Moldovei cum îl vedeți?

 

– „Viitorul nostru pică jos de tot, slabă nădejde. Cu ce noi să mai trăim și cum să ne înmulțim, că au dat cuvânt că la al treilea copil au să dea 10 mii de lei, dar numai minciuni, promisiuni și nimic fapte. Asta nu-i țară, asta-i denumire de țară, dar ea nu-i țară.”

 

Europa Liberă: Dar cine sunt corupți în țară?

 

– „85% îs corupți. Și dacă vede omul că acela a luat, dar eu de ce să nu iau? De ce să nu-l amăgesc și să nu-l mint pe celălalt? Corupția la noi îi de demult, ea nu-i de acum, dar acum s-a înrădăcinat, că-i imposibil. Știți cum un câmp e plin cu buruieni și nu-l poți scoate, trebuie de dat foc la toate buruienile acestea, dar știți că pe pământul acela încă multă vreme n-o să crească roadă, că noi am nimic totul și din pământ, și aceeași furnică, și același gândăcel care ameliora pământul, sunt niște…”

 

Europa Liberă: Acum a fost ales un nou procuror-șef și dl Stoianoglo promite să facă o reformă adevărată în justiție.

 

– „Rușii mai au așa o vorbă, rușii, că vedeți că noi am fost mulți ani cu rușii, «обещанного три года ждут» (nu tot ce se promite se și îndeplinește, deci nu merită să crezi promisiunilor goale) și mai are omul încă patru ani și s-au terminat acei șapte ani, dar în trei ani se pot produce foarte multe schimbări spre rău.”

 

Europa Liberă: Dar ce vreți Dvs. să se rezolve în primul rând? Iată, ce dosare de rezonanță ar trebui puse pe rol?

 

– „Începând cu furtul miliardului și Plahotniuc, și acela, Țuțu, și tot neamul lor, dar n-are cine, nu.”

 

Europa Liberă: De ce ați pierdut încrederea?

 

– „Dar cât poți să aștepți?…”

 

* * *

 

Voci adunate la întâmplare pe străzile din Dondușeni. Republica Moldova a înregistrat o lipsă generală de progres în ceea ce privește lupta împotriva corupției. Țara s-a clasat pe poziția 120 din 180 de state analizate, relevă Raportul anual cu privire la corupție, publicat la acest început de an de organizația neguvernamentală Transparency International. Jurnalistul Stan Lipcanu se întreabă dacă cineva mai este deranjat de faptul că Republica Moldova își menține această poziție rușinoasă.

 

Stan Lipcanu: „În fiecare an, uneori la jumătate de an auzim știri de genul: „Republica Moldova stagnează în lupta cu corupția. În clasamentul anual, la Indicele corupției lansat de organizația internațională suntem pe locul 120 din 180 de state analizate”. Și ce ne dă nouă acest top? Noi vreodată ne-am mobilizat în fața acestor cifre sau în fața acestor constatări?”

 

Europa Liberă: Dar cum ar arăta această mobilizare?

Stan Lipcanu: „Este necesitate de o mobilizare națională. Știți ce se face, de exemplu, în achiziții? E o catastrofă! Noi nu avem interesul și noi nu avem puterea, timpul necesar ca să studiem site-ul Agenției Proprietății Publice. Acolo din când în când se strecoară câte-o informație uluitoare. De exemplu, de genul: La Bălți, într-un liceu a fost reparat cabinetul de chimie în valoare de 500 de mii de lei. Stai și te gândești, ce fel de sulfuri fac ei acolo, ce fac chiar de 500 mii de lei? Și multe altele. De curând am auzit despre marea sfidare de la Piața Centrală, când o distinsă doamnă și-a cumpărat iPhone de mii de lei. Culmea este că are și argumentul necesar – asta e pentru a umbla prin piață și de a vorbi. Lipsa de bun-simț trebuie declarată handicap sau grad de invaliditate, dle! Cer scuze. Sau aceeași mașină a Curții Constituționale. Chiar nu există o limită a decenței?”

 

Europa Liberă: De ce această corupție, bat-o vina?

 

Stan Lipcanu: „Vedem tot felul de ciudățenii sociale: corupție mare, corupție mică, avem și destule media. De fapt, avem câteva domenii vulnerabile atunci când abordăm fenomenul corupției, vorbim de cele mai mult mediatizate, cum ar fi relația doctor-pacient, justiția în ansamblu, cu toate componentele ei, precum și relația șofer-poliția rutieră. Bine, corupție e atunci când societatea trăiește nu după niște reguli, nu după niște legi convenite, general-umane.”

 

Europa Liberă: De ce să nu se ghideze de aceste legi consfințite?

 

Statul în mare parte provoacă fenomenul corupției și îl alimentează, deseori

 

Stan Lipcanu: „Pentru că există în jurul nostru o oarecare sărăcie. Pe alocuri sărăcia este severă, iar sărăcia provoacă alt tip de comportament. Dacă ați observat, noi deseori nu trăim după niște reguli, noi încercăm să supraviețuim și să ne descurcăm, cum ar veni. Și de aici corupția, eu trebuie să-mi rezolv problema. Dacă cineva îmi pune în față un milion de îngrădituri, eu încerc să mă descurc și apare… Părerea mea este că statul în mare parte provoacă fenomenul corupției și îl alimentează, deseori. Iată ce face statul în raport cu cetățeanul, cum îl aduce la o stare coruptibilă. V-ați pierdut permisul de conducere. Ce faceți? Foarte pe scurt, telegrafic, trebuie să aveți următoarele acte: un act de identitate, copia acestui act, cererea-tip semnată, avizul psihologic, intelectual, adeverința medicală a conducătorului de vehicul și a candidatului pentru obținerea permisului, chitanțele de plată a taxelor respective, cazierul contravențional de la autoritățile polițienești; urmează: documentele ce confirmă calitatea de conducător de vehicul, dacă permisul de conducere declarat pierdut nu este supus evidenței în Registrul de Stat al conducătorilor de vehicule, declarația pe propria răspundere că într-adevăr permisul a fost pierdut, furat sau distrus. Doamne, Dumnezeule, înnebunești! Dar în cazul în care te apuci să aduni tot acest kilogram de hârtie, ori faci o mică ridicare de tensiune…”

 

Europa Liberă: ….ori cauți 100 de euro și-ți rezolvi problema.

 

 

Stan Lipcanu: „Poate nu chiar atât, dar eu sunt sigur că cu vreo 500 de lei o faci. Am vrut să ajungem la aceea că toate acestea pot fi rezolvate printr-o simplă apăsare de buton, care să-ți spună: omul acesta are permis, a avut sau n-a avut? Aha, a avut, înseamnă că acel număr – anulat, altul – eliberat. Contra cost acolo trebuie să fie materialul plastic din care a fost făcut. Atât! Deocamdată avem ce avem; deocamdată avem o stare de amorțeală generală, o stare așa de… hai să vedem ce va fi mai departe, poate alții vin la putere, poate alții… Și vin din răi în mai răi și tot așa mai departe.”

 

Europa Liberă: Dar ce trebuie să fie în capul cetățeanului când aude din gura unor politicieni că în parlament un deputat ajunge să coste 250 de mii, 300 de mii, 500 de mii de euro?

 

Stan Lipcanu: „E aceeași sfidare. Acolo nici nu se dă de înțeles, ci cu text deschis: „Dle, atâta costă! Atâta m-a costat pe mine procurorul general”.”

 

Europa Liberă: Da, funcția de procuror general se zice că a fost vândută cu două milioane de euro. Paradoxul în societatea moldavă e că acești politicieni sunt votați și pentru alte mandate, în alte legislaturi.

 

Stan Lipcanu: „Un tablou mai general nu ne poate servi decât Orheiul. S-a făcut un fel de sectă acolo, oamenilor li s-a încetățenit ideea asta păguboasă precum că nu contează de unde-i banul, important este eu să merg pe asfalt.”

 

Europa Liberă: Sau se mai spune și altfel: „A furat el, dar ne dă și nouă”.

 

Stan Lipcanu: „Corect! N-am auzit niciun director de liceu, un mare scriitor ca să iasă și să strige în gura mare: „Dlor, asta este o degradare morală criminală, până la urmă”.”

 

Europa Liberă: Nu există intelectualitate?

 

Stan Lipcanu: „Nu există intelectualitate. Ce a mai rămas din Uniunea Scriitorilor? Niște lansări de cărți, unde vin cetățeni ticsiți de carte, dar cu sacoul foarte ros pe la umeri. Asta e.”

 

Europa Liberă: Educație, cultură, investiție în aceste domenii și poate-poate se schimbă lucrurile?

 

Stan Lipcanu: „Până la urmă, da, suntem o țară în care rând pe rând dispar ziarele. O națiune care nu vrea să citească își merită soarta.”

 

* * *

 

Vă informam că aflat la Strasbourg, unde a vorbit în fața deputaților Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, președintele Igor Dodon a spus, între altele, că „pentru el, amenințarea reală la adresa securității statului este nu geopolitica, dar corupția”. Activistul civic Valeriu Pașa, expert al comunității WatchDog, crede însă că tocmai șeful statului se face vinovat că a tolerat acest flagel.

 

Europa Liberă: Discutăm pe marginea discursului pe care l-a avut șeful statului la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, unde a spus că „nu geopolitica e de vină, dar corupția e fenomenul care macină statalitatea Republicii Moldova”. Cum ați tălmăci Dvs. mesajele pe care le-a transmis el parlamentarilor de la Strasbourg?

 

Valeriu Pașa: „Este greu să nu recunoaștem că, într-adevăr, problema mare a Republicii Moldova este corupția. În același timp, ar fi ipocrit să nu le legăm pe cele două – corupția și geopolitica. Or, în Republica Moldova, dincolo de factorii interni, deși nimeni nu a impus cu forța politicienii moldoveni de-a lungul anilor să fie corupți, totuși această corupție a fost puternic stimulată din afară. Instrumentarea corupției este unul dintre instrumentele de politică externă printre cele mai des folosite și printre cele mai eficiente ale Federației Ruse. Dovadă este însuși faptul că Igor Dodon este președintele Republicii Moldova, în urma instrumentării de către Kremlin a corupției prin finanțare ilegală, prin implicarea mass-media în Republica Moldova, care la fel și-a menținut aici această influență mediatică în mare parte prin corupție, prin coruperea politicienilor.”

 

Europa Liberă: Dar Igor Dodon face aceste declarații, după ce se consumă mai mult de trei ani de când el se află în fruntea țării.

 

Valeriu Pașa: „Păi ce o să facă? Dl Igor Dodon, din moment ce a preluat de unul singur, practic, guvernarea în Republica Moldova în noiembrie, și-a pus un singur scop: să fie reales pentru încă un mandat. Adică întreaga țară, după viziunea dlui președinte, trebuie să muncească într-o singură direcție – ca să îl fericească cu încă patru ani de președinție.”

 

Europa Liberă: Cum se vede acest efort de a lupta împotriva flagelului numit corupție, pentru că Igor Dodon de la înalta tribună de la Strasbourg a spus că reiterează angajamentul Republicii Moldova de a continua reformele pentru ca să fie stârpită această corupție?

 

Valeriu Pașa: „Dl președinte și ortacii săi, dacă le putem spune așa, din guvern, din structurile statului nu obosesc să repete aceleași lucruri și acasă, dar, deocamdată, ne alegem doar cu vorbele. Și în condițiile în care chiar însuși dl președinte în mod absolut evident nu trăiește din veniturile sale oficiale este o profundă ipocrizie să fie spuse de gura lui astfel de vorbe. Deci, este o i-po-cri-zie!”

 

Europa Liberă: Tema corupției, spune Igor Dodon, figurează mereu pe ordinea ședințelor Consiliului Suprem de Securitate. Ce impact au aceste discuții după aceste ședințe?

\

 

Valeriu Pașa: „Pe față nu vedem absolut niciun impact, absolut toate subiectele abordate, marile probleme care implică corupția, cum ar fi întoarcerea sub controlului statului a aeroportului, cum ar fi rezilierea marilor privatizări frauduloase, investigarea crimei bancare și multe altele nu au și o continuitate practică. Deocamdată auzim aceleași vorbe. În același timp, uneori astfel de discuții la acest Consiliu Suprem de Securitate mai curând au intenția să distragă atenția opiniei publice, să imite o activitate, dar, de fapt, mai curând se dorește acoperirea acestor scheme și perpetuarea lor. Or, ultima inițiativă cu privatizarea subită a întreprinderii „Metalferos” este o dovadă în plus, pentru că…”

 

Europa Liberă: Și mai ales cine ajunge în fruntea acestei entități?

 

Valeriu Pașa: „Este un cetățean apropiat de cercurile de business oligarhice din Federația Rusă, dar cel mai important lucru este altceva: nu astfel se iau deciziile de privatizare. Dincolo de faptul că este strict de atribuția guvernului să recomande astfel de lucruri, trebuie să fie aprobat acest lucru de parlament, dar se face în urma unei analize. În primul rând, trebuie făcut un audit profund al acestei întreprinderi, să se vadă unde s-au pierdut banii, cine sunt responsabili, să se consume toate procesele, eventual și penale, să se vadă unde se poate de recuperat banii, că se înțeleagă foarte clar, să fie transparent care este situația acestei întreprinderi și să fie o motivare clară de ce avem nevoie s-o privatizăm, pentru că poate nu. Și „Metalferos” este dincolo de bani, „Metalferos” este un instrument al statului, care da, a fost deturnat în interese private, dar este un instrument al statului de a influența în mod foarte important economia regiunii separatiste transnistrene. Or, în momentul în care pierdem controlul asupra livrărilor de materie primă la Uzina metalurgică din Râbnița, le facilităm pur și simplu profituri mai mari la bugetul separatiștilor. Iată aici e problema. Monopolul de piață care există pe metale feroase, pe fier vechi al întreprinderii „Metalferos” nu este o problemă, problema este faptul că acolo s-au pus tot felul de firme-căpușe, care sifonau profitul, care în mod normal trebuia să ajungă în bugetul de stat, ajungea în buzunare în buzunare private. Și dacă ne uităm cine este persoana direct responsabilă, respectiv director financiar, adică omul care semnează toate aceste contracte frauduloase – surpriză! –, nașul de cununie al președintelui Dodon, care a stat acolo bine mersi inclusiv pe timpul lui Plahotniuc, căruia îi atribuie inclusiv dl președinte Dodon toată responsabilitatea pentru corupție.”

 

Europa Liberă: Haideți să revenim la felul cum se înțelege promovarea reformei în domeniul justiției, pentru că, odată cu venirea în fruntea Procuraturii Generale a lui Alexandru Stoianoglo, se investește multă încredere că lucrurile ar putea să se schimbe într-o direcție bună.

 

Valeriu Pașa: „Procurorul general nu face reforme, procurorul general este responsabil de administrarea activității. D-lui poate să impună mai puțină corupție în structurile procuraturii, mai mult respect față de lege, mai multă eficiență – de ce nu? -, ca organele procuraturii să nu mai fie utilizate drept bâtă politică sau economică…”

 

Europa Liberă: Dar Igor Dodon spune că prin reforma complexă a justiției ei își propun să fie eradicată corupție în rândul magistraților, să fie asigurat un corp judecătoresc profesionist și integru, să readucă încrederea cetățenilor în justiție?

 

Valeriu Pașa: „Dna Ursu, acestea sunt vorbe. La începutul lunii ianuarie, Ministerul Justiției a dat publicității un concept pentru o strategie de reformă a sectorului judecătoresc, cum se spune acolo, „pentru mai multă independență și integritate în acest domeniu”. Acest concept, care are și un plan de acțiuni, a fost transmis către Consiliul Europei spre evaluare. Bine, evaluarea a venit foarte repede, în moment ce a venit grupul de experți delegat de Consiliul Europei, le-au cam tras pisica pe spate și imediat după asta ministrul justiției a spus că, de fapt, nu avem niciun fel de concept, asta a fost așa, o propunere, nu un concept.”

 

Europa Liberă: Adică există sau nu există conceptul?

 

Valeriu Pașa: „El a existat. Acum, ei au fost nevoiți să renunțe la el, pentru că comunitatea internațională, mediul de experți din țară, opoziția s-au prins foarte repede ce era acolo. Acolo, de fapt, se dorea o politizare și mai mare a sectorului justiției, un gen de amestecătură de ce era pe timpul președintelui Voronin și pe timpul lui Plahotniuc, numai că legalizat prin a institui o comisie total controlată politic de evaluare a tuturor judecătorilor, care, la rândul său, să formeze… De fapt, e o comisie de monitorizare care, la rândul ei, alege comisia de evaluare formată tot din judecători, adică printr-un proces pur politic ei aveau de gând să selecteze judecători docili, să elimine, cum scrie acolo, „după intima convingere orice judecător care este incomod sau care nu dorește să jure credință și să permită numirea în loc a altor judecători de către președinte pe viață”. Adică se creau pur și simplu precondiții pentru a-i da afară pe toți acei care nu vor să-i fie docili lui Igor Dodon și să pună alții în loc. Acum, argumente de genul că asta impune schimbarea Constituției, că vine pe urmă…, nu contează cine o să fie președinte. Instrumentul în sine este unul dezastruos, lucru care în mod evident a fost spus și de experții Consiliului Europei și uite că au ieșit și au zis: „Nu, nu, vouă v-a părut, noi nu avem niciun fel de concept”. Acum se gândesc ce să facă. Și societatea, și partenerii externi aud aceste vorbe și declarații, dar în mod evident suntem cumva trecuți prin așa situații și vrem să vedem și fapte.”

 

Europa Liberă: Dar dacă această reformă a justiției ar fi scoasă din albia dezbaterilor politice, ea s-ar implementa la modul cel mai serios, așa cum cer recomandările venite din exterior?

 

Valeriu Pașa: „Ce înseamnă să fie scoasă din dezbateri politice, din dezbateri publice? Deciziile privind schimbările legislative sunt luate de către parlament.”

 

Europa Liberă: E adevărat.

 

Valeriu Pașa: „Nu poate fi vorba. Dacă ar exista un fel de cadru general că, uite, delegăm unei instituții internaționale credibile, las’ să fie Uniunea Europeană, Comisia sau Consiliul Europei, atribuția de a formula un concept al justiției și, uite, toate partidele politice din Parlamentul Republicii Moldova dau curs acelor inițiative și nu intervin sub nicio formă, atunci am putea vorbi despre o scoatere. Eu unul nu cred că acest lucru este realist; e altă discuție – e bine sau nu-i bine lucrul acesta, dar eu nu cred că lucrul acesta îi realist. Acum, discuții de genul: „Hai, nu, nu vorbiți de reforma justiției în an electoral, că o stricați”, păi, asta este o manipulare de cea mai joasă speță, de genul: „Nu ne încurcați să politizăm aici că, înțelegeți?, vin alegerile”. Păi, voi determinați-vă: ori vreți să faceți reforma justiției pe bune și atunci veniți cu un concept care va fi în mod evident susținut de toată societatea și de opoziție – de ce nu? -, și asta, apropo, a fost și una din condițiile Consiliului Europei. Deci, înțelegeți-vă toți între voi, toți actorii politici importanți, dar asta implică un element de bază – această comisie de evaluare, în primul rând, a judecătorilor, care din moment ce nu va fi una realmente independentă, formată majoritar de experți din afara Republicii Moldova, care nu au niciun fel de legături nici cu unii, nici cu alții, despre niciun fel de curățare credibilă a sistemului judecătoresc nu poate fi vorba. Punct.”

 

Europa Liberă: Și atunci, Moldova cum scapă de corupție și de corupți? Și când ar putea să livreze adevărate rezultate la capitolul combaterea corupției, pentru că azi statul se menține într-un top internațional în rândul țărilor cu cel mai sporit grad de corupție?

 

Valeriu Pașa: „Va exista o reformă veritabilă și o curățare a sistemului judecătoresc, a procuraturii, a organelor de drept și va scădea nivelul de corupție în momentul în care va exista o majoritate politică, parlamentară, care își asumă în mod cert această reformă, atunci când vom avea politicieni responsabili. Despre asta vorbim.”

 

Europa Liberă: Deci, voința politică, asta lăsați să se înțeleagă că lipsește?

 

Valeriu Pașa: „Absolut, evident! Și în special Partidul Socialiștilor în frunte cu Igor Dodon și cu atât mai mult partenerii lor de alianță actuali din Partidul Democrat și cei care stau așa, să-i ajute dacă trebuie din Partidul „Șor”, adică aceștia-s oamenii care să lupte cu corupția? Aceștia-s oamenii care să lupte singuri cu ei?! Haideți să fim oameni serioși!”

 

Europa Liberă: Pe dosarele de rezonanță credeți că se vor înregistra rezultate?

 

Valeriu Pașa: „Pe unele, da.”

 

Europa Liberă: Pe care?

 

Valeriu Pașa: „Mă refer în special la furtul miliardului, jaful miliardului, pe „laundromatul” rusesc nu vor exista niciun fel de progrese reale.”

 

Europa Liberă: De ce?

 

Valeriu Pașa: „Pentru că avem o guvernare care este controlată integral de Federația Rusă și investigațiile pe „laundromat” în Federația Rusă se imită, nu că nu ar fi adevăruri, a fost publicat…”

 

Europa Liberă: Dar Rusia nu ar fi interesată?

 

Valeriu Pașa: „Normal că nu.”

 

Europa Liberă: De ce?

 

Valeriu Pașa: „Pentru că până la…”

 

Europa Liberă: Pentru că banii rusești s-au spălat.

 

Valeriu Pașa: „Da, s-au spălat cu participarea demnitarilor până la cel mai înalt nivel. Aduceți-vă aminte acea investigație a grupului internațional de jurnaliști privind „laundromatul”. Și era doar un mic episod cum o parte din acești bani au ajuns la finanțarea unor mișcări extremiste filoruse din Polonia. Asta le explică pe toate. Respectiv, ei și-ar dori un fel de investigație să găsească prin care să găsească niște țapi ispășitori, care aproape cu siguranță vor purta o bună parte din vină, dar o investigație veritabilă nu va fi. Rechizitoriul procurorului rus care a fost publicat recent privind cazul „laundromatului” unde este implicat și Platon, și Plahotniuc, bancheri din Federația Rusă, uite, este pomenit și Renato Usatîi într-un fel, este de râsul găinilor. Deci, este zero profesionalism, niciun fel de argumentare. Da, faptele ar fi, dar chiar și cronologia care este spusă acolo, ei vorbesc despre anul 2013-2014, pe când rapoartele Băncii Naționale a Republicii Moldova, investigațiile jurnalistice spun foarte clar: „laundromatul” a pornit în anul 2010 și nu se reduce doar la acele episoade care au fost descrise acolo, da, aduce și ceva nou, dar felul în care este formulat arată clar că niciun fel de investigație cinstită nu există acolo.”

 

Europa Liberă: Dvs. ați spus că ar trebui, ar fi nevoie de o majoritate parlamentară care să aibă o voință politică ca să meargă împotriva acestui flagel – corupția, să o stârpească. Acum se pare că ar exista o majoritate parlamentară?

 

Oamenii aceștia au intrat acolo de frică să nu înfunde ei pușcăriile…

 

Valeriu Pașa: „Da, dar ea este inversă, este formată din oamenii ceia care au intrat în alianță unii cu alții exclusiv de frică, mă refer în special la majoritatea deputaților din Partidul Democrat. Deci, oamenii aceștia au intrat acolo de frică să nu înfunde ei pușcăriile, nu pentru a lupta cu corupția, respectiv este exact pe invers, oamenii ăștia… Deci, haideți să fim oameni serioși! Noi ce, credem că oamenii aceștia o să lupte singuri împotriva lor, o să facă reforme care să-i aducă pe ei înșiși la închisoare?”

 

Europa Liberă: Și cetățenii înțeleg acest lucru?

 

Valeriu Pașa: „Eu sper că înțeleg. Eu cred că cetățenii Republicii Moldova sunt mult mai inteligenți decât li se pare unor politicieni. Da, asta a fost problema multor politicieni în Republica Moldova că ei i-au considerat pe moldoveni proști. Și acesta este comportamentul actual al acestei majorități și dincolo de sondajele false, dar absolut false, inclusiv acesta care a fost publicat ieri – o făcătură ordinară. Deci, înțelegem că ei au date obiective și înțeleg că ratingurile dlui președinte nu sunt deloc atât de frumoase cum încearcă ei să le arate și se vede și din anumite sondaje independente care au fost date publicității. Da, nu sunt un dezastru, Igor Dodon nu are anti-ratingul de 90 la sută ca al lui Vlad Plahotniuc, dar riscurile la următoarele alegeri pentru ei sunt foarte mari. Acum, dincolo de faptul că persistă totuși o doză puternică de populism și în opoziția de dreapta, că, uite, alegerile prezidențiale vor rezolva tot și imediat cum pierde, Igor Dodon se duce la închisoare, nu este adevărat. Trebuie să înțelegem și din mesajul procurorului general care, înțelegând că există temeiuri suficiente pentru a investiga mulți politicieni, din tot ce a făcut până acum și înțeleg că asta-i va fi poziția cel puțin un timp înainte, va evita să participe în bătălii politice chiar și indirect. O poziție pe care eu nu o împărtășesc, dar înțeleg că d-lui cam ar dori să-și facă în liniște treaba pe cazuri nu de cea mai mare rezonanță și să nu fie cumva aceste investigații ale procurorilor utilizate în lupta dintre partide politice, în lupta dintre politicieni, în special în ajun de alegeri, respectiv nu vor forța nota în niciun caz, pe niciun caz cu implicarea politicienilor activi. Anumite lucruri se vor face, în special în privința lui Vlad Plahotniuc. Acolo cred că există și un fel de înțelegere mutuală și din partea procurorului general, și din partea actualei majorități parlamentare. Ei au nevoie, măcar de ochii lumii, de aceste investigații, altfel nu o să-i înțeleagă nimeni, nu o să-i înțeleagă societatea nici pe procurori, nici pe politicieni.”

 

Valentina Ursu

Jurnalistă, realizatoarea emisiunii „La sfârșit de săptămână cu Europa Liberă” , cunoscută pentru relatările din Moldova „profundă” dar și pentru interviurile politice. Produce și emisiunile speciale electorale ale Europei Libere. Autoarea volumului „Râul de sânge” despre conflictul de pe Nistru, din 1992. A fost desemnată de cinci ori câștigătorul Topului „Jurnaliștii Anului”.

 

https://moldova.europalibera.org/a/cei-mai-mari-corup%C8%9Bi-sunt-cei-de-sus-(foto-video)/30410624.html

 

 

//////////////////////////////////////////

Sondaj: Cei mai corupti politicieni sunt in PSD      

 

 

     Autor:   Alexandra Sandru 

 

 

 

 

PSD are politicienii cei mai corupti, iar PD-L i-a reunit pe cei mai competenti. Asta cred romanii intervievati in cadrul ultimului sondaj CSOP, realizat la comanda PD-L.Astfel, 34% dintre romanii care au luat parte la sondaj cred ca in PSD sunt cei mai corupti oameni si 24% spun ca in PD-L este inregistrata cea mai mare rata a coruptiei. In cazul liberalilor, 6% considera ca exista coruptie in PNL.PRM si UDMR sunt aproape curati, in ambele cazuri primind doar 3% din „voturi” la intrebarea „Care partid are oamenii cei mai corupti”.Daca vine vorba de competenta, insa, PD-L e in frunte cu 26%, urmat de PSD cu 21%, PNL cu 9%, PRM – 3% si UDMR cu 2%.32% dintre intervievati au ales varianta „Nu stiu/Nu raspund” in cazul coruptiei si 39% in cazul competentei.Cu toate astea, 53% dintre romani sunt convinsi ca se pot astepta la si mai multe scandaluri politice in urmatoarea perioada, in special din partea celor doua partide aflate la guvernare.Astfel, daca 15% spun ca PD-L va provoca mai multe scandaluri si 20% spun ca PSD va fi cel care va tulbura apele, 55% cred ca ambele vor fi vinovate de certuri politice. Restul de 10% a ales varianta „Nu stiu/Nu raspund”.AdsPartidele nu cauta solutii nici la criza economica, nici la criza din invatamantTotodata, romanii sunt convinsi ca niciun partid nu are ca preocupare gasirea vreunei solutii la criza economica sau la situatia dezastruoasa din invatamant.Astfel, chiar daca 25% cred ca PD-L e partidul care cauta cel mai intens solutii la criza, 18% spun ca social-democratii sunt aceia, 8% spun ca PNL-ul si 7% spun ca toate partidele lupta impotriva crizei, 36% dintre intervievati au spus ca niciun partid nu se strofoaca sa scoata tara din colaps.Pe acelasi sablon, 21% dintre romani considera ca PD-L incearca sa reformeze invatamantul, 19% spun ca PSD, 5% isi pun increderea in liberali, insa 38% cred ca nimeni nu este preocupat de starea sistemului de educatie. 17% au preferat sa nu raspunda.Totodata, niciun politician nu da mare atentie acestui punct cred 33% dintre cei intervievati.Cu toate acestea, Traian Basescu este cel caruia i-ar pasa cel mai mult de educatie – 24%, urmat de Mircea Geoana, cu 15%, Sorin Oprescu, 6% si pe ultimul loc este liberalul Crin Antonescu – 5%.Sondajul a fost realizat la comanda PD-L, in urma intervievarii a 809 persoane, in perioada 30 iulie – 3 august 2009. Eroarea de reprezentativitate este de +/- 3.5%, cu o probabilitate de 0,95%.  

 

https://ziare.com/psd/stiri-psd/sondaj-cei-mai-corupti-politicieni-sunt-in-psd-851095

 

////////////////////////////////////////

 

 

 

(Un alt inger pazitor al turmei a devenit o zreanta alba,prin rasplata pensiilor speciale…)Fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, scapă de condamnare – Faptele s-au prescris

 

  Curtea de Apel Bucureşti a confirmat, vineri, decizia instanţei de fond privind încetarea procesului penal împotriva fostului preşedinte al Camerei Deputaţilor. Olteanu mai avea de executat trei ani de închisoare.

 

 

Pe lângă anularea condamnării, Bogdan Olteanu a fost scutit şi de plata sumei de 20.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare, bani ce vor fi achitaţi de statul român.

 

Bogdan Olteanu a fost printre primii beneficiari ai deciziei Curţii Constituţionale privind prescrierea faptelor. În luna august 2020, el a obţinut în instanţă suspendarea executării pedepsei. Acesta a fost eliberat din penitenciar, după ce a executat aproape doi ani din pedeapsa de cinci ani primită în acest dosar.

 

Ulterior, i-a fost admisă la Tribunalul Bucureşti o cerere de revizuire, decizie confirmată vineri de Curtea de Apel Bucureşti.

 

Bogdan Olteanu a fost găsit vinovat pentru că, în 2008, pe când era preşedinte al Camerei Deputaţilor, a primit mită un milion de euro de la Sorin Ovidiu Vîntu şi oamenii lui ca să îl convingă pe premierul de atunci Călin Popescu Tăriceanu să îl numească pe jurnalistul Liviu Mihaiu guvernator al Deltei Dunării.

 

https://www.7media.ro/15246?fbclid=IwAR0n8b-oDBKXiJbhLFsk88ifuU2GfmJbTrR06O1TaQPrbeiohBe_KXKAqEI

 

 

///////////////////////////////

 

Recenzie 1984 de George Orwell – Parere completa

 

 Recenzii carte

Noi, pentru că suntem şi mai necuraţi decât Isaia, (Îs. Cap.6), pentru că nu l-am băgat în samă (Îs.53/3) TOŢI, l-am răstignit; Pentru că nu ne bizuim pe Harul lui, dăruit gratis; Pentru că l-am făcut preş şi roată de rezervă; Deci, pentru că a trimis învăţătura, pocăinţa, credinţa şi rânduiala Lui, dimpreună cu Duhul Sfânt la toţi oamenii lumii şi nu l-au primit integru, suveran şi integral- total, vom rămâne în voia minţii blestemate pentru răsplată (Rom. cap.1/18-32); Chiar dacă (prea târziu) îl vom căuta, nu se va mai lasa “păcălit,” găsit, aşa cum Slava Domnului a plecat din (biserici) şi din Templul (Ezechiel, cap.9-11) umplut cu idolatrii, moaşterii, datini, tradiţii, formalisme, dărâmături… ca să locuiască în inimi pocăite, născute din nou, din Sămânţa Bibliei lui Dumnezeu (Luca 8/11)

 

Noi am privit slava Lui
Ioan 1.14

Norman Anderson

Templul lui Ezechiel
Ezechiel capitolele 40-43

Willem Johannes Ouweneel

Pe cine cauţi? (1)
Ioan 20.11-18

Botschafter

Ghetsimani

Frederick Charles Jennings