Ultimul „străjer” din vechime care s-a „pierdut”, când a văzut Slava Domnului în Templul Sfânt, a fost Profetul Fiului lui Dumnezeu! El avea buzele, inima, mintea şi mâinile murdare însă, printr-un JAR APRINS a primit izbăvirea şi Pocăinţa Dumnezeiască… (Îs. Cap.6) Dar noi, pentru că suntem şi mai necuraţi, pentru că nu l-am băgat în samă (Îs.53/3); Pentru că nu ne bizuim pe Harul lui, dăruit gratis; Pentru că l-am făcut preş şi roată de rezervă; Deci, pentru că a mers la toţi oamenii lumii şi nu l-au primit integru şi integral- total, vom fi părăsiţi, rămânând în voia minţii blestemate pentru… (Rom. cap.1/18-32); Chiar dacă îl vom căuta, ne va părăsi, aşa cum Slava Domnului a plecat din ( biserici) şi Templul (Ezechiel, cap.9-11) umplut cu idolatrii, datini, tradiţii, formalisme, dărâmături…Însuşi Iisuss, prin răstignire, a rupt cortina despărţitoare, pentru a ne arăta goliciunea noastră şi Sfânta Sfintelor pustie, căci TOATĂ Plinătatea Dumnezeiască locuieşte în Fiul şi în acela care, nu doar că i-l primeşte complet- dimpreună cu toate ale Sale ci, dacă rămâne Una în  Templul Ceresc cu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, după cum Ei –una sunt…

Slava Tatălui şi a Fiului (2) Ioan 13.31-32 Henri Louis Rossier; Slava morală a Domnului Isus (5) În felul cum mustră pe oameni/În felul cum reacţionează la critică- John Gifford Bellett; Ghetsimani- Frederick Charles Jennings; Pe cine cauţi? (1) Ioan 20.11-18- Botschafter…TEMPLUL LUI DUMNEZEU… Templul lui Ezechiel-Ezechiel capitolele 40- 43- Willem Johannes Ouweneel…Al treilea Templu sau Templul lui Ezechiel; FĂ-ȚI TEMPLUL (in inima)-O CASĂ DE RUGĂCIUNE… Slava lui Dumnezeu in Casa lui Dumnezeu…Evreii pregatesc intens ridicarea celui de-al Treilea Templu… Dedicarea altarului pentru al Treilea Templu…Cel de-al Treilea Templu … … O iluzie sau o certitudine…Posibilitatea construirii celui de-al Treilea Templu evreiesc in Ierusalim…Semn apocaliptic? S-a născut vițica roșie, semn notat în Biblie ca sfârșitul omenirii…Slava lui Dumnezeu-de T. Austin-Sparks … Hristos-Fiul este slava lui Dumnezeu-Tatăl…A trăi pentru slava lui Dumnezeu, care este Iisus si Duhul Sfant … Noi am privit slava Lui,Ioan 1.14- Norman Anderson; Cine este mireasa din Cântarea Cântărilor? Gânduri introductive la Cântarea Cântărilor- Willem Johannes Ouweneel   edArdeiul iute roșu reduce riscul de atac de cord și accident vascular cerebral…Sfaturi pentru a elimina tartrul dentar în mod natural…Descifraţi mesajele corpului: INIMA;Ce dezvăluie poziția de somn despre sănătate! Vedeți cât de sănătoasă este! Sucul de sfeclă, morcov si nuci este unul din cele mai eficiente elixiruri, recomandat in zilele noastre de tot mai mulți nutriționiști si specialisti din intreaga lume etc 

 

 

 

 

Noi am privit slava Lui
Ioan 1.14

Norman Anderson

© www.bibelstudium.de, Online începând de la: 22.09.2018, Actualizat: 23.09.2018

Verset călăuzitor: Ioan 1.14

Ioan 1.14: Şi Cuvântul a devenit trup şi a locuit printre noi (şi noi am privit slava Lui, slavă ca a unicului Fiu din partea Tatălui), plin de har şi de adevăr.

Când ne preocupăm cu o astfel de temă, atunci avem o preocupare bună. Deja psalmistul a spus: »Fie plăcută Lui cugetarea mea! Mă voi bucura în Domnul.« (Psalmul 104.34). Credincioşii rămăşiţei din zilele lui Maleahi sunt caracterizaţi în relatarea inspirată ca »cei ce se tem de Domnul şi cinstesc Numele Lui« (Maleahi 3.16). În rămăşiţa primelor zile ale întrupării Domnului era o Ana. Ea »vorbea despre Isus tuturor celor ce aşteptau răscumpărarea în Ierusalim« (Luca 2.38).

Ce preocupare binecuvântată! Cei doi ucenici din evanghelia după Ioan capitolul 1 au întrebat: »Învăţătorule, unde locuieşti?« Ce binecuvântat este să fi învăţat de El, şi mult mai binecuvântat este să rămâi la El.

Noi putem mulţumi lui Dumnezeu pentru exemplul ucenicilor, care I-au zis: »Doamne, la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice.« (Ioan 6.68) Ne amintim şi de femeia samariteancă, care a vestit: »Veniţi să vedeţi un om care mi-a spus tot ce am făcut; nu cumva Acesta este Hristosul?« (Ioan 4.29). Sau omul din evanghelia după Ioan capitolul 9, care la întrebarea »Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?«, a strigat; »Şi cine este, Doamne, ca să cred în El?« Apoi sunt grecii din evanghelia după Ioan capitolul 12, care au zis lui Filip: »Domnule, am vrea să vedem pe Isus«. Să observăm cuvintele fariseului (Pavel) întors la Dumnezeu: »să-L cunosc pe El« (Filipeni 3.10).

Vrem să ne aşezăm alături de exilatul singuratic de pe insula Patmos, care, atunci când a privit pe Cel întâi născut dintre cei morţi, pe Domnul împăraţilor pământului, a izbucnit în cântare de laudă şi a strigat: »A Lui, care ne iubeşte, care ne-a spălat de păcatele noastre în sângele Său şi a făcut din noi o împărăţie, preoţi pentru Dumnezeul Său şi Tatăl, a Lui să fie slava şi puterea în vecii vecilor! Amin.« (Apocalipsa 1.5,6) Ascultă întrebarea adresată fariseilor făţarnici: »Ce gândiţi voi despre Hristos? Al cui Fiu este?« (Matei 22.42) Să răspundem la această întrebare cu cuvintele lui Petru: »Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu« (Matei 16.16).

În acest duh să deschidem paginile evangheliei după Ioan. Ne amintim că această evanghelie a fost scrisă la sfârşitul primului secol al istoriei Adunării. Ne putem imagina ce înseamnă aproape 60 de ani fără evanghelia după Ioan? Este important dacă primim sau nu această prezentare despre Domnul? Răspunsul la întrebare este dat în 1 Ioan 4.6: »Noi suntem din Dumnezeu; cine cunoaşte pe Dumnezeu ne ascultă.« Şi apoi cuvintele serioase din a doua scrisoare, 2 Ioan 9-11: »Oricine o ia înainte şi nu rămâne în învăţătura lui Hristos nu are pe Dumnezeu. Cine rămâne în învăţătura aceasta, acela are şi pe Tatăl şi pe Fiul. Dacă cineva vine la voi şi nu vă aduce învăţătura aceasta, să nu-l primiţi în casă şi să nu-l salutaţi. Căci cine îl salută, participă la faptele lui rele.« Cum poate un om să aducă învăţătura, dacă el nu o crede?

De îndată ce deschidem evanghelia după Ioan, suntem conduşi prin Duhul lui Dumnezeu înapoi înainte de timpul în care a început totul, înainte să fi început vreodată ceva. El nu a avut niciodată un început! El este în afara oricărei creaţii – mai sublim decât toate. »La început era Cuvântul« – existenţa Sa veşnică; »Cuvântul era cu Dumnezeu« – personalitatea Sa proprie; »Cuvântul era Dumnezeu« – dumnezeirea Sa. »Acesta era la început cu Dumnezeu« – El era în toată veşnicia o Persoană de sine stătătoare. Slava Sa este mai mare decât slava întregii creaţii, deoarece El este Creatorul. »Toate au fost făcute prin El« – ca şi »Cuvânt« El este nu numai Cel care revelează, ci şi ceea ce este revelat. Când a fost întrebat: »Cine eşti Tu?«, El a răspuns: »Întocmai ceea ce vă şi spun« (Ioan 8.25). Cuvintele Lui îl prezintă pe El Însuşi.

În legătură cu revelarea minunată cu privire la diferenţierea Persoanelor Dumnezeirii ne sunt făcut cunoscut şi relaţiile personale. Dacă aceste relaţii sunt personale, atunci ele sunt şi veşnice, căci şi persoanele sunt veşnice. De aceea învăţăm, că Cuvântul a devenit carne (nu a fost făcut carne) şi a locuit printre noi plin de har şi de adevăr (Ioan 1.14). Când Ioan în puterea Duhului Sfânt a meditat la minunea întrupării ca Om a lui Dumnezeu, el a spus: »şi noi am privit slava Lui, slavă ca a unicului Fiu din partea Tatălui« (Ioan 1.14). El era – da, El este pentru toată veşnicia – Fiul unic în felul Lui. În scrierile lui Ioan citim de cinci ori despre El ca unicul Fiu din partea Tatălui. Aceasta este slava relaţiei Sale (versetul 14). Apoi la această relaţie unică în felul ei aparţine şi intimitatea plăcută a sânului Tatălui. Domnul nostru Isus este unic – unic în relaţia Sa şi tot aşa unic în dragostea specifică acestei relaţii. Acesta este înţelesul numelui »Unicul Fiu«. Nu este nici gândul referitor la naştere şi nici cel referitor la descendenţă, cuvântul ne descrie o relaţie unică şi o dragoste unică.

De cinci ori este numit în Noul Testament unicul Fiu. Înţelesul aici nu este cel referitor la ordinea naşterii, ci la rang! În Psalmul 89.27 Dumnezeu spune despre împăratul Său uns, David: »Iar Eu îl voi face întâiul-născut, cel mai înalt dintre împăraţii pământului.« Evident este „întâi-născut” un titlu al unei distincţii în rang, şi nu se referă la cronologia naşterii.

  • În Romani 8.29 El este »Cel întâi-născut dintre mai mulţi fraţi«.
  • În Coloseni 1.15 El este »Cel întâi-născut din întreaga creaţie«. Dacă El este Creatorul tuturor lucrurilor şi apoi intră în propria Sa creaţie, atunci El trebuie să aibă şi întâietatea faţă de toate lucrurile care sunt în creaţie.
  • În versetul 18 al aceluiaşi capitol El este »Cel întâi-născut dintre cei morţi«.
  • În Evrei capitolul 1, când El este introdus în lume ca Cel întâi-născut, se porunceşte cetelor de îngeri să I se închine.
  • În Apocalipsa 1.5 El este »Cel întâi-născut din morţi şi Domnul împăraţilor pământului«. Fie că este vorba de creaţie, de înviere, de fraţii Săi, de oştirea îngerilor sau de împăraţii pământului acesta, El ocupă totdeauna locul cel mai înalt, »pentru ca în toate să aibă întâietatea«.

De aceea: ca Cel întâi-născut – El este Capul, Cel mai înalt în rang.
Ca Cel întâi-născut – El este Fiul unic al dragostei Tatălui.

El a devenit carne, dar El niciodată nu a devenit Fiu. Dacă privim slava şi harul întrupării Lui ca om, atunci vrem să ne lăsăm convinşi prin Cuvântul adevărului, în puterea Duhului adevărului, că noi nu vedem aici filiaţiunea prin întruparea ca om, ci vedem întruparea ca om a Fiului. De aceea, ca şi Cuvântul – şi El este Cuvântul veşnic – El este revelarea lui Dumnezeu. Ca »Cel întâi-născut« El este Vestitorul şi Descoperitorul Tatălui. El a adus la lumină relaţia din Dumnezeire şi sentimentele ei proprii.

În această evanghelie sunt cel puţin trei lucruri, care solicită atenţia noastră: slava Persoanei Sale, slava puterii Sale şi slava dragostei Sale. Minunile, care ne sunt relatate în această evanghelie, au caracterul de semne. Oricare ar fi însuşirile referitoare la istoricul mântuirii incluse în ele, şi ele sunt bogate în învăţături pe această temă, ele ne fac totdeauna să ne gândim, că scopul lor primordial este să ne arate slava Domnului Isus, ele revelând-o. »Dar acestea au fost scrise pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi crezând, să aveţi viaţa în Numele Lui« (Ioan 20.31).

Când ne gândim la slava Lui, să ne amintim atunci că ea ne este prezentată în însuşiri personale, morale şi oficiale. Când vorbim despre slava personală, ne gândim cine este El. Când slava Sa morală stă înaintea noastră, ne gândim la caracterul Său, la comportarea Sa, la drumul Său. Când vorbim de slava oficială, ne gândim la funcţiile Lui, pe care le are.

Pe parcursul evangheliei El ne este prezentat ca Păstor al oilor (ceea ce se aseamănă cu adevărul referitor la poziţia Sa de »Cap al trupului«, descrisă în scrisorile lui Pavel): »Va fi o singură turmă, un singur Păstor« (Ioan 10.16).

Printre ai Săi El a S-a arătat ca Mângâietorul, care S-a folosit pe deplin pe Sine pentru ei (căci El a numit pe Duhul Sfânt, care va veni, »un alt Mângâietor«). El este pâinea vieţii, El este uşa, El este adevărata viţă, El este Fiul lui David, El este Fiul Omului, El este Fiul lui Dumnezeu, El este Cel care botează cu Duhul Sfânt, El este învierea şi viaţa, El este lumina lumii, El este lumina vieţii, El este ultimul Adam (»Şi spunând acestea, a suflat peste ei şi le-a zis: „Primiţi Duh Sfânt!”« Ioan 20.22), El este Cel care spală picioarele, El este Cel care va veni, El este administratorul tuturor lucrurilor, căci »Tatăl iubeşte pe Fiul şi a dat toate în mâna Lui« (Ioan 3,35), El este Judecătorul rânduit, Tatăl a dat toată judecata în mâna Lui – din două motive:

  • întâi: »Pentru ca toţi să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl« (Ioan 5.23),
  • în al doilea rând: »Întrucât este Fiu al Omului« (Ioan 5.27),

El este Cel care deschide ochii orbilor, El este biruitorul asupra morţii şi mormântului, El este locul de scăpare pentru ai Săi, în pustia aridă sau în furtuna dezlănţuită, El este Cel care S-a înălţat la cer.

În toate aceste fațete diferite ne prezintă evanghelia pe Domnul. Oricum L-am privi, din punct de vedere moral sau în funcţiile Sale, mereu ni se aduce aminte că toate aceste lucruri au fost spuse mai dinainte cu privire la El, Cel care a spus despre Sine Însuşi: »Înainte de a fi fost Avraam, Eu sunt« (Ioan 8.58).

El este Dumnezeu în slava Persoanei Sale, oricât de mult S-ar fi coborât El în harul Său. Căci altfel cum am fi putut noi înţelege cuvintele următoare: »Nimeni nu s-a suit în cer, afară de Cel care S-a coborât din cer, Fiul Omului, care este în cer« (Ioan 3.13)? El se numeşte aici cu titlul Său „oficial”, pe care îl poartă ca om, vorbeşte însă în acelaşi timp despre ceva care aparţine dumnezeirii Lui. De aceea există şi pericolul de a încerca să desparţi Dumnezeirea şi umanitatea Domnului nostru preaslăvit. Să le deosebim, dar niciodată să nu le despărţim, rămânând totdeauna la faptul că o Persoană are ambele naturi. El este Dumnezeu, El este om, El este atât Dumnezeu cât şi Om.

Această concluzie ni se întipăreşte, dacă ne gândim cum Îl prezintă Duhul lui Dumnezeu în toată evanghelia după Ioan, şi dacă ajungem la sfârşitul studiului nostru, la sfârşitul evangheliei ni se amintesc încă o dată trei scene minunate:

  • Toma, când Domnul l-a convins, anticipă în mărturisirea sa personală mărturisirea naţiunii: »Domnul meu şi Dumnezeul meu!« (Ioan 20.28, vezi şi Isaia 25.9).
  • Ucenicul, pe care îl iubea Isus (iubirea are capacitate de decizie rapidă) zice lui Petru: »Este Domnul!« ( Ioan 21.7). Un titlu potrivit pentru evanghelia pe care el a scris-o prin Duhul.
  • Petru a spus, în momentul smeririi sale profunde, când Domnul l-a reabilitat înaintea fraţilor Săi: »Doamne, Tu toate le şti; ştii că Te iubesc!« (Ioan 21.17).

Putem noi, iubiţi fraţi, să spunem acelaşi lucru despre Domnul nostru minunat, despre care citim: »Fiindcă iubea pe ai Săi care erau în lume, i-a iubit până la capăt« (Ioan 13.1)? Putem să-I spunem printr-o mărturisire sinceră „Doamne Isuse, Tu eşti atotştiutor, şi chiar dacă Tu Te foloseşti de atotştiinţa Ta, ca să cunoşti dragostea noastră comparativ mică, îţi mărturisim totuşi dragostea noastră – Te iubim cordial”?

Slava Sa stă tot mai mare înaintea noastră, şi în loc să ne sperie, ea ne atrage, deoarece ea este slava Aceluia care ne iubeşte cu o dragoste veşnică, şi »noi Îl iubim, deoarece El ne-a iubit mai întâi.«

Slava lui Dumnezeu

Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului. – 2 Corinteni 3:18

În Israel, ploaia timpurie şi târzie erau timpurile pentru semănat şi apoi pentru culturi mature. Ploaia este importantă şi pentru noi. Dar cele două ploi pe care Israel le experimenta în fiecare an au şi o aplicaţie spirituală. Ploaia timpurie reprezintă Ziua Cincizecimii, când Duhul lui Dumnezeu i-a umplut pe cei din camera de sus şi i-a trimis ca misionari. Ploaia târzie reprezintă evenimentul în care Duhul Sfânt va maturiza sufletele pentru secerişul final şi veşnic.

Citim în Ioel 2:28-32 şi Faptele 2:17-21 că în ultimele zile (timpul ploii târzii spirituale), Dumnezeu va turna Duhul Său peste orice făptură, tânăr sau bătrân, bărbat sau femeie; ei vor profetiza şi vor avea viziuni. Ce înseamnă asta, de fapt?

Conform cu Dicţionarul Merram-Webster, a profetiza înseamnă „a vorbi ca fiind sub inspiraţie divină; a da învăţături în chestiuni religioase; a face preziceri”.

Definiţia cuvântului „viziune” în acelaşi dicţionar este: „ceva văzut în vis, transă sau extaz; apariţie supranaturală care transmite o revelaţie” şi „discernământ neobişnuit sau previziune.”

Dumnezeu a făgăduit că, dacă noi cerem ploaie, în timpul ploii târzii, El va trimite torente (vezi Zaharia 10:1).

În Exodul 33:18-23 găsim relatarea în care Moise cere să vadă slava lui Dumnezeu. Dumnezeu spune: „Bine, dar nu vei putea să-mi vezi faţa şi să trăieşti.” El spune că îl va ascunde pe Moise cu mâna Sa când va trece pe dinaintea lui.

În următorul capitol, Exodul 34, Dumnezeu îi proclamă lui Moise – când trecea pe dinaintea lui – caracterul Său: El este plin de milă, îndelung răbdător, plin de bunătate şi adevăr, iertător, dar pedepseşte nelegiuirea. Caracterul lui Dumnezeu este slava Sa. Când îl lăsăm pe Dumnezeu în inimile noastre, noi devenim ca El. Noi începem să „strălucim” de slava Sa. La sfârşitul timpului, „slujitorii lui Dumnezeu, cu feţele luminate şi strălucitoare de consacrare sfântă, se vor grăbi din loc în loc să proclame solia cerului.” (Ellen White, Tragedia veacurilor, 612)

Să ne deschidem inimile să primim ploaia Sa, caracterul Său şi slava Sa.

Elizabeth Versteegh Odiyar

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

A trăi pentru slava lui Dumnezeu, care este Iisus si Duhul Sfant 

În cartea sa Absolut Surrender, Andrew Murray observă că scopul lucrării Duhului Sfânt în noi este să-L slăvim pe Dumnezeu reflectând pe Hristos:

Când Dumnezeu dă Duhul Sfânt, obiectivul Lui principal este formarea unui caracter sfânt. Este un dar al unei minți sfinte și al unei dispoziții spirituale, și ceea ce avem nevoie mai presus de orice, este să spunem: “Trebuie să am Duhul Sfânt care să sfințească toată viața mea interioară dacă vreau să trăiesc cu adevărat pentru slava lui Dumnezeu” .

Dar provocarea noastră este următoarea: Cum poate o ființă omenească păcătoasă să reflecte natura divină a lui Dumnezeu? Căci Pavel scrie că “Nu este niciun om neprihănit, niciunul măcar. Nu este niciunul care să aibă pricepere. Nu este niciunul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu.” (Romani 3: 10-11) și că suntem “din fire copii ai mâniei, ” (Efeseni 2: 3). Evident, să devenim asemenea lui Hristos nu se întâmplă doar încercând mai mult.

Murray explică faptul că atât problema noastră și soluția ei își au rădăcina în natura noastră:

De ce mielul este mereu blând? Pentru că aceasta este firea lui. Se chinuie mielul ca să fie blând? Nu. De ce nu? Este atât de frumos și blând. Trebuie mielul să studieze cum să fie blând? Nu. De ce îi vine atât de ușor? Pentru că așa este natura sa. Și un lup – de ce nu se chinuie lupul deloc ca să fie crud și să-și înfigă colții în săracul miel sau oaie? Pentru că așa este natura lui. Nu trebuie să-și facă curaj;  așa este firea lupilor.

Biblia ne învață că oglindirea chipului lui Dumnezeu nu vine printr-o modificare a ceea ce suntem, ci prin înlocuirea firii păcătoase omenești cu firea divină.

Această înlocuire are loc în două etape. Prima etapă este când firea veche este “omorâtă” (vezi Romani 8: 1-14). La aceasta se referă Isus atunci când ne cheamă să ne lepădăm de noi înșine zilnic, să ne ridicăm crucea și să-L urmăm – chiar până la moarte (Luca 9:23). Acesta este și motivul pentru care Pavel ne cheamă să devenim “jertfă vie” (Romani 12: 1). Pentru o viață nouă, trebuie să murim mai întâi.

A doua etapă este botezul Duhului Sfânt. În această etapă Duhul Sfânt ne umple cu natura divină. Dovada că Dumnezeu este în noi stă în faptul că firea Lui devine vizibilă – trăim “dragostea, bucuria, pacea, răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea și înfrânarea poftelor” (Galateni 5: 22-23) pentru că Dumnezeu locuiește în noi. Duhul Sfânt nu poate intra pe deplin în noi să aducă natura Sa divină cu El decât dacă suntem goliți complet.

În această broșură sunt câteva dintre gândurile lui Ellen White despre moartea la sine și botezul Duhului Sfânt. Ceea ce veți observa este că botezul Duhului Sfânt este o consecință a muririi față de sine. Uneori ne rugăm pentru Duhul Sfânt, dar puțin pare să se schimbe. O parte din remediu poate fi în înțelegerea relației dintre golirea de sine și umplerea Duhului Sfânt.

Unele dintre aceste citate vor părea greu de acceptat, pentru că ele atacă problemele din miezul ființei noastre. Dar sper că ele se vor dovedi utile în înțelegerea acestor două concepte critice care ne învață cum să fim re-formați în caracterul lui Isus.

Gavin Anthony -Hollywood, Ireland – 24 iunie, 2010

Introducere la cartea Dying to Reflect

SLAVA LUI DUMNEZEU

Cetatea n-are trebuinţă nici de soare, nici de lună, ca s-o lumineze; căci o luminează SLAVA LUI DUMNEZEU, şi făclia ei este Mielul. (Apocalipsa 21:23)

Unde locuiesc eu, în Michigan, „efectul de lac” al vremii tinde să producă ceruri gri. Vezi tu, lacul Michigan are o lungime de aproximativ 494 km şi 190 km lăţime. Este destul de mare să îşi creeze propria vreme! în zile care altfel ar fi însorite, vântul dominant preia umezeala de deasupra lacului şi produce un înveliş de nor omogen şi gri deasupra „decorului” din est. Eu trăiesc în acest „decor.” în prima iarnă pe care am petrecut-o în sud-vestul Michiganului, vedeam soarele doar 12 zile de pe 1 septembrie până pe 1 aprilie. Nu am spus că aveam 12 zile însorite, ci că „vedeam” soarele (uneori doar vreme de câteva minute) în doar 12 zile din mai mult de 200!

Deşi lucrurile au fost un pic mai strălucitoare în ultimii ani (ar putea fi încălzirea globală un lucru bun în unele locuri?), cerul este încă mult mai gri în această parte a lumii decât în multe alte locuri. Aşa că, atunci când soarele iese din nori şi cerul este de un albastru senin, cei din Michigan au tendinţa de a se bucura mai mult decât ar face-o majoritatea oamenilor. Lumina, sincer, este unul dintre cele mai măreţe lucruri, mai ales când nu ai suficientă. Nu este de mirare că, atunci când Biblia vorbeşte de lumină în contextul lui Dumnezeu, foloseşte cuvântul „slavă.”

Chiar ultima referinţă la slava lui Dumnezeu apare în textul nostru de astăzi. Cuvântul „slavă” are anumite semnificaţii în Biblie. Dar când o restrângem pentru a se concentra asupra manifestărilor lui Dumnezeu, slava înseamnă ceva destul de diferit de „frumuseţe, podoabă, mândrie sau laudă”.

Isus spune: „A Ta este… slava” (Matei 6:13). Slava nu este o trăsătură întâmplătoare a caracterului lui Dumnezeu, ci o calitate esenţială. Dar o asemenea slavă este mai mult decât doar o strălucire radiantă. Exodul 34:6-7 defineşte slava lui Dumnezeu ca fiind caracterul Lui. Dumnezeu este „încet la mânie, plin de bunătate şi cre-dincioşie, care îşi ţine dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul, dar nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat”. Slava lui Dumnezeu exprimă deplinătatea caracterului Său, atât dreptatea, cât şi nedreptatea. Acest caracter clar se manifestă în cuvintele şi acţiunile lui Isus (loan 17:1-5).

În termeni practici, locul unde vedem slava lui Dumnezeu astăzi este în Cuvântul Său. Biblia este cea care ne deschide caracterul lui Dumnezeu în Isus Hristos. Alţii pretind că slava ne-ar putea distrage, dar găsim adevărata slavă în Isus Hristos prin Cuvântul Său. În Cuvânt, Dumnezeu ne permite să îi experimentăm slava, o pregustare a experienţei noastre în Noul Ierusalim. Acolo, ceea ce am luat aici de bun, prin credinţă, vom putea vedea cu ochii noştri.

Doamne, vreau să Te cunosc din ce în ce mai mult! Umple-mi mintea şi inima cu slava caracterului Tău astăzi!

SLAVA LUI DUMNEZEU

Adevărurile scumpe sunt comorile lui Dumnezeu şi avuţia inimii credincioase. Aceste taine sunt ascunse ca mărgăritarul în ţărână, iar cine le doreşte trebuie să le caute cu stăruinţă şi cu scumpătate.

De aceea, omul înţelept şi credincios caută meditaţia, adică munca fericită de a cerceta adâncimile Cuvântului Sfânt, fiindcă numai prin munca aceasta poţi pătrunde în descoperirea plină de frumuseţe a Adevărului Sfânt, a tainelor sfinte, a acelor minuni fericite care te luminează şi îmbogăţesc în Dumnezeu. O, ce comori nebănuite are Domnul să descopere aleşilor Săi! Dar pentru aceasta ei trebuie să muncească, spre a le putea dobândi…

Slava lui Dumnezeu stă în ascunderea lucrurilor,

dar slava împăraţilor stă în cercetarea lucrurilor.

Înălţimea cerurilor,

adâncimea pământului

şi inima împăraţilor sunt nepătrunse.

Iată cele trei mari întinderi pe care se desfăşoară munca neobişnuită şi măreaţă de cercetare, a omului şi a omenirii.

Înălţimea cerurilor. Tainele cosmosului. Descoperirea nemărginirilor înalte…

Adâncimile pământului… Tainele materiei… Sursa existenţei materiale.

Şi inima… Tainele vieţii şi fiinţei omeneşti… Minunata întocmire şi ordine a mişcării şi a existenţei. Descoperirea şi înlăturarea a tot ce este accident şi întrerupere în desfăşurarea armonioasă a acestei fiinţe şi existenţe care este omul.

Munca aceasta de cercetare, atât de îndelungată şi de costisitoare, este numai pentru a descoperi…

A descoperi înseamnă a înlătura un văl de peste ceva care există, dar există acoperit. O mâncare acoperită cu un capac. O comoară acoperită cu o lespede. O faţă acoperită cu o maramă…

Bucuria descoperirii este slava celui care a luptat. A ostenit… A gândit… Şi a stăruit până la ţintă, până la reuşită.

Slavă Ţie, Mare şi Slăvit Dumnezeu, Care ai făcut atâtea minuni şi le-ai ascuns aşa de aproape de noi, ca oricine osteneşte sincer să le poată afla totdeauna fericit.

Îţi mulţumim pentru bogăţiile Tale nemărginite pe care ni le promiţi. Ajută-ne să le căutăm cu dragoste ca să le găsim fericite.

Amin.

HRISTOS PAINEA NOASTRA ZILNICA / Traian Dorz

Psalmul 19:1-6 VDC=Cerurile spun slava lui Dumnezeu, și întinderea lor vestește lucrarea mâinilor Lui…

 

Cerurile spun slava lui Dumnezeu, și întinderea lor vestește lucrarea mâinilor Lui. O zi istorisește alteia acest lucru, o noapte dă de știre alteia despre el. Și aceasta, fără vorbe, fără cuvinte, al căror sunet să fie auzit, dar răsunetul lor străbate tot pământul și glasul lor merge până la marginile lumii. În ceruri, El a întins un cort soarelui. Și soarele, ca un mire care iese din odaia lui de nuntă, se aruncă în drumul lui cu bucuria unui viteaz: răsare la un capăt al cerurilor și își isprăvește drumul la celălalt capăt; nimic nu se ascunde de căldura lui.

Hristos-Fiul este slava lui Dumnezeu-Tatăl

Sfântul Chiril al Alexandriei

Toate sunt de la Tatăl prin Fiul în Sfântul Duh. Înțelegem că Tatăl este împreună cu Fiul nu pentru că Acesta n-ar putea să facă ceva din cele ce sunt, ci pentru că este întreg în Fiul pentru identitatea ființei și pentru extrema și nemijlocita apropiere de El deoarece Fiul a provenit în mod natural din Tatăl. E ca și cum ar zice cineva că împreună cu mirosul ce se răspândește din floare și în lucrarea răspândită din mireasmă este floarea însăși, deoarece mirosul provine natural din ea.

„Toate prin El s-au făcut, și fără El nimic nu s-a făcut.” (Ioan 1, 4)

Nu pot să nu mă uimesc mult de lipsa de evlavie a ereticilor. Căci folosesc cele ce li se par că micșorează demnitatea Unuia-Născutului și Îl înfățișează ca mai prejos de Născător, potrivit scopului lor, iar cele ce sunt spuse în chip sănătos și drept, văzând în Fiul slava Tatălui, le scufundă în adâncurile tăcerii, având un singur scop: să calomnieze pe Cel slăvit de toată creația. Căci, auzind că toate s-au făcut prin El, adaugă cu pasiune numele de slugă, voind să vadă pe Fiul, în loc de liber, slugă, și în loc de Stăpân, servitor.

Dar când Evanghelistul spune că fără El nimic nu s-a făcut, arată că nu s-a potrivit lui Dumnezeu-Tatăl să creeze altfel decât prin Cel Născut din Sine, Care este Înțelepciunea și Puterea Lui. De aceea, Unul-Născut este și slava lui Dumnezeu-Tatăl. Căci Tatăl e slăvit ca Creator, prin Cel prin Care, lucrând toate, a adus cele ce nu sunt la existență.

Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, în colecția Părinți și scriitori bisericești, vol. 41, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2000

Slava lui Dumnezeu
de T. Austin-Sparks

Capitolul 1 – Cum poți vedea slava lui Dumnezeu

De citit: Ioan 11.

Vom pune accentul pe două versete din acest capitol și anume:

”Dar Isus, când a auzit vestea aceasta, a zis: Boala aceasta nu este spre moarte, ci spre slava lui Dumnezeu, pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie proslăvit prin ea.” (versetul 4)

Isus i-a zis: „Nu ţi-am spus că, dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?” (versetul 40)

”Spre slava lui Dumnezeu….vei vedea slava lui Dumnezeu”.

Cunoaşteţi probabil că cele șapte capitole, de la 11 la 17, ale acestei Evanghelii reprezintă un rezumat, o încheiere, adică aducerea tuturor lucrurilor la sfârșit, iar ceea ce reiese cu mare claritate din această parte finală a Evangheliei este prioritatea, ea a guvernat toată viaţa, învăţătura şi lucrarea Domnului Isus. Se pare că Ioan s-a gândit la această prioritate atunci când a scris, căci Evanghelia sa începe chiar cu această prioritate, el a lucrat asupra ei fără ezitare, iar apoi, la sfârşit a înfăţişat-o într-un mod concludent şi complet. Deşi Domnul Isus a fost condus de această prioritate timp de treizeci şi ceva de ani, în viaţa Lui a apărut un moment criză, când El S-a hotărât ca această prioritate să stăpânească orice situație; orice s-ar fi întâmplat nu trebuia să existe vreo deviere de la ea, în nici un fel.

Care a fost prioritatea Lui? Prioritatea era slava Tatălui Său – slava lui Dumnezeu.

Aşa cum am spus, Ioan a atins acel cuvânt cheie chiar de la început, el a scris după ce totul se încheiase şi a putut vedea tot conţinutul şi semnificaţia Acelei Vieţi, iar după ce a văzut lucrarea Lui, învățătura Lui, purtarea Lui el începe să spună: ”Noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl” (1:14). Aceasta Îl aduce pe Tatăl chiar în centrul temei, adică a slavei. Apoi Ioan și-a continuat Evanghelia – o armonie minunată sau o simfonie acordată la acel cuvânt cheie și pe tot parcursul Evangheliei el rămâne fidel slavei Tatălui.
Dragi prieteni, eu cred că acela este cuvântul cheie de care vrea Domnul să mă ocup cu acest prilej. În ultimele zile, aceasta a devenit o povară considerabilă pentru mine.

DOMNUL ISUS S-A PREDAT SLAVEI TATĂLUI SĂU
Vorbind despre această temă să ne întoarcem chiar la Domnul Isus. În viaţa Sa a existat acel moment al predării Sale care a avut loc cu prilejul botezului Său. Acolo şi atunci El S-a predat PE DEPLIN slavei Tatălui Său. Din acel moment, El S-a folosit de fiecare detaliu al vieţii Sale şi l-a întrebuințat pentru slava Tatălui, ca şi cum ar fi spus: ”Din acest moment nu va exista nici o deviere de la scopul şi obiectivul acesta. Slava Tatălui Meu va conduce totul”. Şi aşa a fost.

1. ÎN VIAŢA SA LĂUNTRICĂ
Mai întâi, El și-a predat viaţa Sa personală, lăuntrică, umblarea Sa tainică cu Tatăl Său. Acesta este cel mai izbitor lucru care se regăsește la citirea Evangheliei. Observaţi că pe tot parcursul vieţii Sale, totul se revărsa din viaţa Sa personală, din viața Sa tainică cu Tatăl Său. El a spus: ”Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând” (5:19). Un limbaj misterios, dar cei care cunosc trăirea în Duhul înţeleg ce vrea să spună acest pasaj. ”Și tot ce face Tatăl, face şi Fiul întocmai.” Nu face cum vrea El, ci ”întocmai ce face Tatăl”.Cât de meticulos şi cât de exact! Predarea Lui în ce privește legătura Sa cu Dumnezeu Tatăl, însemna că El nu putea face nimic din Sine Însuşi. El făcea doar ce reprezenta dorința Tatălui pentru El în vorbă și acțiune. El cunoștea dorința Tatălui prin părtășia tainică pe care o avea cu El. Legătura cu Tatăl, viaţa lăuntrică de închinare au fost păstrate neîntrerupte.

2. ÎN PURTAREA SA
În ce privea purtarea Sa, iată cum gândea: ”Cum Mă comport este întru totul o problemă care atinge slava Tatălui Meu. Impresia care o las altora, ce văd ei în Mine şi legat de Mine, nu trebuie nici măcar pentru o clipă să umbrească slava Tatălui Meu, să ascundă acea slavă sau să afecteze acea slavă în mod negativ. Comportamentul Meu trebuie să fie întotdeauna pentru slava Tatălui Meu”. Astfel era purtarea Lui, umblarea Lui. Ştiţi, Ioan a făcut o observaţie specială cu privire la umblare Sa, căci aceasta nu era doar un progres exterior. Ioan a spus: ”Cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus.” (1 Ioan 2:6). Chiar mișcările Sale, umblarea Sa, comportamentul Său erau întotdeauna pentru slava Tatălui Său.

3. ÎN LUCRĂRILE SALE
În ce privea lucrările Sale, deja L-am citat: ”Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând; şi tot ce face Tatăl, face şi Fiul întocmai.”Şi cuvântul, pe care-l auziţi, nu este al Meu, ci al Tatălui, care M-a trimis.” (Ioan 14:24).

4. ÎN TIMPUL SĂU
Apoi erau acele momente când El trebuia să acționeze. Adesea citim că alții I-au sugerat să acționeze prompt. Când părea că I Se pretinde ceva, iar oamenii aşteptau ca El să acționeze chiar în acel moment El spunea: ”Nu Mi-a venit încă ceasul.”(Ioan 2:4), dar imediat după aceea El acționa. El era într-o stare de aşteptare iar în Duhul Său spunea: ”Tată, este acesta timpul Tău?” Știți voi, dragi prieteni că puteţi face un lucru bun, într-un moment nepotrivit şi ca atare, rezultatul nu va fi cel dorit? Noi facem o mulţime de lucruri şi dăm greş pentru că ceasul lor nu le-a sosit încă. Vă amintiţi de acel episod extraordinar din viaţa Apostolului Pavel: ”se pregăteau să intre în Bitinia; dar Duhul lui Isus nu le-a dat voie.” (Fapte 16:7). ”Fiindcă au fost opriţi de Duhul Sfânt să vestească Cuvântul în Asia.” (Fapte 16:6). Pavel a fost împiedicat, căci nu-i venise ceasul. Mai apoi ei au mers în Asia şi Bitinia, dar la timpul hotărât de Dumnezeu, căci atunci când timpul potrivit este timpul lui Dumnezeu, lucrurile sunt cu mult mai roditoare şi timpul nu este irosit. Adesea, atunci când facem lucrurile la momentul ales de noi, nu facem altceva decât să nesocotim timpul lui Dumnezeu şi nimic bun nu va ieși până ce Dumnezeu Însuşi nu dorește împlinirea lor. Astfel a lucrat Domnul Isus: ”Nu Mi-a venit încă ceasul.”, şi imediat după aceea ceasul părea să fi venit foarte rapid.

5. ÎN LEGĂTURILE SALE FAMILIALE
Şi priviţi cum acționează, cum vorbeşte, cum lucrează datorită părtăşiei pe care o avea cu Tatăl. Orice lucru a fost pus pe acel tărâm. El a pus familia Sa pe tărâmul slavei Tatălui Său. Pe când vorbea El într-o casă, au venit la El oameni şi I-au spus: ””Iată, mama Ta şi fraţii Tăi stau afară şi caută să vorbească cu Tine.”(Matei 12:47). Aceasta este o cerere normală. Poate pare sentimentală şi poate este chiar o dorință potrivită , dar stai puţin. El răspunde: ”Cine este mama Mea şi cine sunt fraţii Mei? …Oricine va face voia Tatălui Meu care este în ceruri, acela Îmi este frate, soră și mamă”. El pus totul pe un alt tărâm: ”cât de mult se vede slava lui Dumnezeu în legăturile Mele cu familia?”

6. ÎN ATITUDINEA SA FAŢĂ DE OAMENI

Întocmai a fost călăuzit şi cu privire la atitudinea Sa faţă de oameni. În ce priveşte lumea religioasă, pe El Îl interesau cei sinceri şi împărtăşea cu ei atât cât putea. Un tânăr a venit la El şi I-a spus că el a păzit toate poruncile din tinereţea sa, iar Isus ”uitându-Se la el, l-a iubit” (Marcu 10: 17-20). El nu l-a condamnat. El era plin de înţelegere faţă de sinceritatea lui! Dar adu în prezenţa Sa făţărnicia şi înţelegerea Sa se va transforma în condamnare! Nimic altceva nu scotea mai mult la iveală mânia Sa, decât făţărnicia religioasă, pentru că ea este lucrul care-L jefuieşte pe Dumnezeu de adevărata slavă.

7. ÎN FELUL SĂU DE GÂNDIRE
Toate acestea sunt lucruri au alcătuit viaţa Domnului Isus şi, după cum vedeţi, prioritatea Sa a condus totul, ea a guvernat celelalte lucruri. Prioritatea conducea modul firesc de judecată – nu neapărat judecăţi păcătoase sau rele, ci pur şi simplu judecăţi firești, ca de exemplu când I Se sugera ceva, când era constrâns de către oameni să acționeze sau când omul își exprima plin de convingere părerea proprie. Dar El cunoştea adevărul: ”Gândurile Mele nu sunt gândurile voastre. Căile Mele nu sunt căile voastre. Sunt două lumi diferite. Eu trăiesc într-una şi voi în cealaltă.” Prin urmare, preocuparea Sa după slava Tatălui necesita adesea punerea de-o parte a modului de gândire fireasc şi căutarea gândului Tatălui legat de problema respectivă.

8. ÎN SENTIMENTELE SALE
Sentimentele firești trebuiau adesea lăsate de-o parte. El le înţelegea perfect. Vom ajunge aici în capitolul 11 din Ioan, unde-i întâlnim pe Lazăr şi pe surorile lui. El era plin de milă şi înţelegea ceea ce ei simţeau. El a pătruns cu adevărat în viaţa lor umană, dar când ei au încercat să-L convingă şi să-L influenţeze ca să acţioneze pur şi simplu pe baza sentimentelor firești, El i-a respins categoric. A mai zăbovit încă două zile şi nu S-a clintit din loc până în cea de-a patra zi când, omeneşte vorbind, era prea târziu. Durerea îşi făcuse efectul. El nu era nemilos și după cum arată capitolul, El avea în vedere un lucru şi mai mare, așa că nu putea ceda în faţa sentimentelor firești, omeneşti. El era călăuzit de principii divine.

9. ÎN INTERESELE SALE PERSONALE
În ce privea interesele Sale personale, naturale, El le respingea întotdeauna. Pentru interesul Său personal ar fi însemnat foarte mult să accepte oferta diavolului cu împărăţiile acestei lumi şi slava lor, dar El a respins totul. Vorbind de Crucea Lui, atunci când Petru I-a spus: ”Să Te ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu Ţi se întâmple aşa ceva!”(Matei 16:22), aceasta ar fi fost în avantajul Său natural dacă ar fi luat în seamă cele spuse. Dar El i-a spus lui Simon Petru: ”Înapoia Mea, Satano!” Vedeţi, interesele personale trebuie să ocupe un loc secundar: dar El nu a fost călăuzit de aceste lucruri, căci scopul Lui în permanență era slava Tatălui Său.

CE ESTE SLAVA?
Înainte de a merge mai departe, trebuie să vă conduc mai întâi la definiţia acestui cuvânt: ”slavă”. Poate că şi cu alte ocazii m-aţi auzit spunând această definiţie dar nu cunosc o definiţie mai bună. Ce este slava care-L interesează pe Dumnezeu? Care este înțelesul acestui cuvânt ”slavă” când are de-a face cu Dumnezeu? Ea reprezintă manifestarea satisfacţiei depline a lui Dumnezeu. Când lucrurile corespund naturii Sale, gândului Său, când El este mulţumit, încântat, bucuros, atunci satisfacția şi plăcerea Lui ies la iveală. Puteţi proba aceasta în vieţile voastre, în diferite moduri.

Luaţi Biblia şi începeți de la început. Atunci când Dumnezeu a creat toate lucrurile pentru plăcerea Sa, pentru slava Sa, toate erau aşa cum El intenţionase şi cum poruncise, totul fusese călăuzit de: ”Şi aşa a fost…şi aşa a fost…şi aşa a fost după cum Domnul poruncise şi spusese”. Sfârşitul tuturor lucrurilor a fost: ”Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune.”(Genesa 1:31). Mi-aș fi dorit să fiu prezent în acea atmosferă, pe acel tărâm unde totul Îl mulţumea pe Dumnezeu, totul emana din El şi unde exista acel sentiment absolut de mulţumire şi plăcere. Aceasta este slavă!

Când pășim în noua creaţie, când suntem născuţi de sus – pe temeiul recunoaşterii şi acceptării lucrării desăvârşite şi terminate a Domnului Isus pentru păcatul nostru, pentru mântuirea noastră (şi foarte adesea noi suntem nişte credincioşi mai buni la începutul vieții de credință decât după aceea!), când ajungem pe tărâmul acelei creaţii noi în Cristos unde totul corespunde plăcerii lui Dumnezeu – nu avem oare acel simţământ al slavei? Foarte adesea începutul vieţii creştine se aseamănă cu acea stare. Deşi nu-l putem explica din punct de vedere teologic sau doctrinar, totuşi avem acest simţământ! Este minunat să fii mântuit! Este glorios! Este ceva care ţâşneşte de-a dreptul din lăuntrul nostru. Şi ce este acesta? Este Duhul Sfânt care mărturiseşte că Dumnezeu este mulțumit de Fiul Său pe care noi L-am primit cu acea cunoaştere şi înțelegere pe care le aveam despre El. Noi am primit desăvârşirea Lui şi a lucrării Lui, şi în noi se reflectă slava Lui, din noi emană slava Lui, simțim că Dumnezeu este mulțumit în inimile noastre. Când ne depărtăm de acea încredere simplă în Domnul Isus, adesea slava se ofileşte – dar acum nu voi mai continua în această direcţie.

Mergeți mai departe şi veţi descoperi în Scriptură gândul lui Dumnezeu revelat complet şi desăvârşit prin cortul din pustie. El a lucrat la cort cu meticulozitate până la ultimul detaliu, până la acul cu gămălie şi aţă, culoarea, poziţia, mărimea, toate detaliile au fost date de Dumnezeu. Iar în ultimul capitol citim: ”Întocmai cum îi poruncise Domnul lui Moise…întocmai cum îi poruncise Domnul lui Moise…întocmai cum îi poruncise Domnul lui Moise.” Devenise aproape monoton! Cortul a fost făcut întocmai cum Domnul îi poruncise lui Moise, iar slava a umplut Cortul. Dumnezeu era satisfăcut! Şi tu şi cu mine ştim că acel cort era o prefigurare, un simbol al Domnului Isus.

Mergem mai departe la Templu şi din nou, detaliile, modelul îi sunt încredințate lui David şi totul a fost dus la îndeplinire de către Solomon. Atunci când a fost terminat după modelul ceresc, slava a umplut Templul şi nici chiar preoţii nu puteau sta acolo. Dumnezeu a umplut totul cu mulțumirea Sa.

Ajungem la Domnul Isus care Se botezase şi care Se predase pe deplin, iar când a ieşit din apă cerurile s-au deschis şi glasul Tatălui a spus: ””Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea.” (Matei 3:17). Dumnezeu era PE DEPLIN mulţumit. Aceasta a fost într-adevăr o temelie bună pentru începerea lucrării vieţii Lui! Slava este satisfacţia lui Dumnezeu iar Ioan spune: ”Şi noi am privit slava Lui”.

Ajungem apoi la desăvârşirea lucrării Sale de pe Cruce. Nu mai există nimic altceva de făcut după Golgota. TOTUL este terminat. O, credeţi acest lucru şi credeţi-l din toată inima: nu mai este NIMIC de făcut pentru mântuirea voastră veşnică. Dacă veți încerca să adăugați ceva veți pierde slava şi veți părăsi locul satisfacției lui Dumnezeu. Atunci când lucrarea Crucii a fost terminată, lucrarea răscumpărării a fost terminată iar jertfa Îl satisfăcea din plin pe Dumnezeu. Golgota era încheiată, Fiul fusese înviat din morţi şi nu va mai dura mult până când templul va fi umplut de slavă în ziua de Rusalii – şi ce slavă a umplut casa lui Dumnezeu! De ce? Deoarece Isus fusese proslăvit. Până atunci ”Duhul Sfânt încă nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese încă proslăvit” (Ioan 7:39). Dar când El a fost proslăvit, Duhul a fost trimis.

Vedem aici temelia Scripturii. La sfârşit, vedem cum slava se revarsă asupra Noului Ierusalim: ”cetatea sfântă, Ierusalimul, care se pogora din cer de la Dumnezeu, având slava lui Dumnezeu.” (Apocalipsa 21:11). Aceasta este lucrarea terminată cu privire la Biserică, ea poartă slava lui Dumnezeu. Totul este încheiat, totul este terminat, lupta este câştigată, drumul încercării, al disciplinei şi al suferinţei creştine s-a încheiat, iar în cele din urmă, slava lui Dumnezeu încoronează totul pentru că Dumnezeu este satisfăcut.

Cu ajutorul Scripturii, am reușit oare să vă demonstrez că definiţia slavei este expresia satisfacției depline a lui Dumnezeu?

DE CE NU EXISTĂ SLAVĂ ÎN VIEŢILE NOASTRE?
Am spus deja că puteți proba prezența slavei în voi. Unii dintre noi au trebuit să treacă prin această experienţă pentru a învăţa aceste lucruri, căci ele nu sunt doar teorii. Care a fost cea mai mizerabilă perioadă din viaţa ta? Eu vă pot spune care a fost cea mai mizerabilă perioadă din viața mea, cea mai lipsită de slavă şi plină de orice altceva numai nu de slavă. Acesta s-a întâmplat atunci când diavolul a reușit prin acuzație, să mă facă să cred că lucrarea lui Cristos nu este terminată.”Domnul este nemulţumit de tine. El are ceva împotriva ta. Cu adevărat Domnul nu este pe deplin mulţumit de tine și iată dovada: suferința din viața ta, încercarea, durerea.” Lasă-te doborât de aceste vorbe apăsătoare şi slava va dispare. Şi dacă rămâi acolo nu mai există slavă, pur și simplu din motiv că terenul pe care stă Dumnezeu este terenul lucrării absolut terminate de Fiul Său pentru răscumpărarea noastră. Ieşi de pe acel teren prin orice acuzație sau condamnare adusă de diavol, părăseşte terenul lui Cristos şi slava se va depărta şi nu se va mai întoarce atâta timp cât rămâi sub acuzație. Nu vă înşelaţi cu privire la acest lucru! Dacă ești ocupat cu tine însuți, câtă vreme va trece până vei învăța că acel teren pe care stai nu este terenul slavei? Ei bine, va trece tot atâta vreme câtă stai pe acel teren al eului blestemat și mizerabil cu care Dumnezeu a terminat la Crucea Fiului Său. Dacă pășim prin credință pe terenul lui Cristos, pe terenul lucrării Sale desăvârşite atunci slava se va întoarce.

Abia am deschis subiectul, dar trebuie să punem în practică toate cele auzite, căci nu vreau să vă dau şi mai multă învăţătură pentru a vă îngreuna capul. M-am rugat ca Domnul să folosească Cuvântul Său ca pe o sabie, să taie şi să facă ceva real.

ESTE DUMNEZEU SLĂVIT ÎN VIEŢILE NOASTRE?
Dragi prieteni, vrem noi cu adevărat, voi şi cu mine, ca Dumnezeu să fie slăvit în vieţile noastre? Voi spuneţi: ”Da!”, dar mai sunt unii care spun: ”Ei bine, să vedem mai întâi ce înseamnă asta şi apoi vom spune da.”

Mai întâi, pentru noi toţi înseamnă exact ceea ce a însemnat pentru Domnul Isus, căci El a mers înaintea lui Dumnezeu ca reprezentant al nostru. De aceea, pentru ca El să fie slăvit în noi, avem nevoie de o CRIZĂ absolută și anume: de predare. O, fie ca acel cuvânt să pună stăpânire pe noi! Există creştini şi există creştini predaţi!

Marea criză din viaţa Domnului Isus a fost atunci când S-a predat slavei Tatălui Său şi a spus: ”De azi înainte, orice lucru va fi judecat de măsura slavei care există în lucrul respectiv, slavă pentru Tatăl Meu.” Aceea a fost o criză, iar apoi, aşa cum am spus, orice lucru își pierdea valoarea în faţa priorității Sale. El căuta ca viața Lui cu Tatăl, purtarea Lui, viaţa Lui tainică pe care nimeni nu o văzuse sau cunoscuse, viaţa Lui înaintea lumii, înaintea oamenilor şi înaintea ucenicilor Săi să fie cârmuită doar de acest lucru – Tatăl Său să primească slava. Comportamentul Său, felul în care vorbea şi felul în care acţiona, toate acestea erau guvernate doar de acest lucru. Dacă ar fi fost om de afaceri, acest lucru i-ar fi dirijat tranzacţiile afacerii Sale. Erau ele pentru slava lui Dumnezeu? Dacă nu, atunci nu avea nimic de-a face cu ele. Familia Sa, fraţii Săi, surorile, mama – ”este familia Mea pentru slava lui Dumnezeu?” Este comportamentul din familiile noastre, din noi, din copiii noştri, din legătura dintre soţ şi soţie, din modul cum progresăm ca şi familie, pentru slava lui Dumnezeu? Ce văd oamenii când se uită la familia noastră? Să ne gândim!

Și dacă ajungi în această situaţie, de predare, unde trebuie să faci o tranzacţie
cu Domnul, nu te gândi că aceasta va însemna o viaţă de pierderi. Nu, vei vedea slava lui Dumnezeu. Acesta este rezultatul, capitolului 11 din Ioan: Lazăr şi surorile lui din Betania. Pe cât de greu a fost drumul pentru ei de a ajunge la predare, ultima imagine este una plină de emanarea slavei lui Dumnezeu. Ce scenă încântătoare găsim în capitolul 12! Isus a venit în Betania, unde Lazăr, cel pe care El îl înviase din morţi, trăia şi ei i-au oferit o cină. Marta slujea, într-un duh nou de slujire, iar Maria şi Lazăr stăteau cu ucenicii. Trebuie să fi fost un timp frumos – adevărata slavă a vieţii de înviere. Dar au trebuit să treacă prin ceva ca să ajungă aici! Ei au fost încercaţi şi probați de această întrebare: ”Nu ţi-am spus că dacă vei crede vei VEDEA slava lui Dumnezeu?” Vrei tu ca în viaţa ta personală să vezi slava lui Dumnezeu? Nu va însemna o viaţă de pierderi, căci dacă ai slava lui Dumnezeu, nu-ţi va trebui nimic altceva, nu-ți vei dori nimic mai bun.

Slava lui Dumnezeu – Creatia si lucrarile Lui


Onoare, glorie, faima, distinctie – toate sunt sinonime pentru cuvantul “slava”. Ca o manifestare a lucrarii mainilor Lui, intreaga creatie Ii aduce slava lui Dumnezeu. In Geneza 1:31, citim:” Dumnezeu S-a uitat la tot ce facuse; si iata ca erau foarte bune. Astfel, a fost o seara, si apoi a fost o dimineata; aceasta a fost ziua a sasea. ” Psalmul 19:1 spune: “Cerurile spun slava lui Dumnezeu si intinderea lor vesteste lucrarea mainilor Lui”. Lucrarile lui Dumnezeu Il lauda si Ii aduc slava.

Slava lui Dumnezeu reiese si din actiunile Lui marete. Psalmul 111:3: „Stralucire si maretie este lucrarea Lui, si dreptatea Lui tine in veci”. In Psalmul 138:5, citim: „Ei vor lauda Caile Domnului, caci mare este Slava Domnului”.

Exodul 15:11 spune: “Cine este ca Tine intre dumnezei, Doamne? Cine este ca Tine minunat in Sfintenie, bogat in fapte de lauda si facator de minuni?” Nimeni nu poate sa duca la indeplinire ceea ce face Dumnezeu. El este deasupra si dincolo de intelegerea noastra.

Slava lui Dumnezeu – Viata si moartea lui Isus Cristos
Glorificarea lui Dumnezeu a fost insusi scopul vietii lui Isus Cristos. Dupa nasterea Lui, ingerii au declarat gloria lui Dumnezeu: „Si deodata, impreuna cu ingerul, s-a unit o multime de oaste cereasca, laudand pe Dumnezeu si zicand: ” (Luca 2:13-14).

Slavirea lui Dumnezeu Tatal a fost scopul lui Isus pe pamant. In Ioan 8:54, Isus a spus: „Daca Ma slavesc Eu Insumi, slava Mea nu este nimic; Tatal Meu Ma slaveste, El, despre Care voi ziceti ca este Dumnezeul vostru”.

Oricat ar parea de ciudat la inceput, rastignirea lui Isus Cristos este, probabil, cea mai mare manifestare a slavei lui Dumnezeu. Ioan 3:15 spune: „Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe Singurul Sau Fiu, ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica”. Isus Cristos a facut sacrificiul suprem pentru ca planurile initiale ale lui Dumnezeu sa poata fi indeplinite. El a murit si a inviat apoi a treia zi, invingand moartea si pacatul. Prin acest act al Sau, ne-a eliberat de sclavia pacatului, pentru ca sa ne putem bucura de viata vesnica alaturi de Dumnezeu in Imparatia Sa vesnica, prin har, prin credinta in El.

Ioan Ii da slava lui Dumnezeu atunci cand descrie cerul etern. Apocalipsa 21:23 spune: „Cetetea n-are trebuinta nici de soare, nici de luna ca s-o lumineze; caci o lumineaza slava lui Dumnezeu si faclia ei este Mielul”. Ce loc miraculos va fi cerul, luminat de gloria lui Dumnezeu.

Slava lui Dumnezeu – Viata noua in Cristos
Credinciosilor li se cere sa Ii aduca slava lui Dumnezeu. In 1 Corinteni 10:31, Apostolul Pavel ne indeamna: „Deci fie ca mancati, fie ca beti, fie ca faceti altceva: sa faceti totul pentru slava lui Dumnezeu”. Credinciosii sunt chemati sa Il dea slava lui Dumnezeu prin ceea ce spun si prin ceea ce fac. Asta nu inseamna ca noi adaugam la slava pe care Dumnezeu o are deja. Inseamna ca dezvaluim slava lui Dumnezeu lumii, prin cuvintele noastre, prin stilul nostru de viata si prin comportamentul nostru. Si mai inseamna ca Ii dam lui Dumnezeu lauda si adorarea noastra.

Cum pot credinciosii sa Ii dea slava si glorie lui Dumnezeu? Ne putem supune voii Sale in toate lucrurile si sa fim gata sa suferim pentru El (Ioan 21:18-19). Trebuie sa fim multumiti cu ceea ce ne-a dat Dumnezeu (Filipeni 4:11) si sa nu ne ingrijoram, stiind ca Dumnezeu ne va purta de grija (Filipeni 4:19). Ne putem baza pe Dumnezeu, in loc sa ne bazam pe noi, pentru a primi putere (Filipeni 4:13). Ii putem ajuta pe cei din jur si sa Ii dam slava lui Dumnezeu, laudandu-L cu gura noastra. Suntem chemati sa fim lipsiti de egoism si umili (Filipeni 2:3-4). Aratam dragoste, bucurie, pace, rabdare, bunatate, facere de bine, credinciosie, blandete, si infranare in viata noastra (Galateni 5:22-23). Nici unul din aceste lucruri nu este usor de realizat, si nici nu vine de la sine. Dar, prin credinta in Isus Cristos, este posibil sa ne schimbam viata. Atunci cand ne supunem voii Sale, Ii aducem slava lui Dumnezeu.

2 Corinteni 3:18 spune: „ Noi toti privim cu fata descoperita, ca intr-o oglinda, slava Domnului, si suntem schimbati in acelasi chip al Lui, din slava in slava, prin Duhul Domnului”.

Slava lui Dumnezeu – Arata viata ta slava lui Dumnezeu?
Ce cred ceilalti oameni cand privesc la viata ta? Sunt inclinati sa II dea glorie lui Dumnezeu pentru ceea ce vad? Aceasta este cu adevarat important: apartine inima ta lui Isus Cristos? Daca nu ai facut inca acest pas, daca nu L-ai chemat sa fie Mantuitorul tau, te invitam sa faci asta acum.

Apoi, recunoaste ca nimic din ceea ce ai nu ar fi al tau, daca Dumnezeu nu ar vrea sa fie asa. Toate talentele tale, toate abilitatile tale si chiar toate posesiunile tale, sunt ale tale pentru ca le-a pus Dumnezeu in viata ta. Atunci cand folosesti aceste resurse pentru Imparatia Sa, atunci Dumnezeu primeste toata gloria…exact asa cum ar trebui sa fie.

Posibilitatea construirii celui de-al Treilea Templu evreiesc in Ierusalim

Pe 7 iunie 1967, comandantul brigazii israeliene, Motta Gur, anunta ceva ce evreii asteptau de 2 000 de ani: Muntele Templului e in mainile noastre ! Repet, Muntele Templului e in mainile noastre! Recapturarea acestui pamant a fost importanta din mai multe motive.

In primul rand, pentru ca aici Solomon a construit primul Templu evreiesc. Dupa ce a fost distrus mai apoi de babilonieni, Zorobabel a pus din nou temeliile pentru cel de-al Doilea Templu, care a fost extins mai tarziu de catre Irod, dar care a cazut in mainile romanilor in anul 70 d.Hr. Cand comandantul Motta Gur a anuntat ca Muntele Templului se afla din nou in mainile evreilor, acesta a reaprins speranta unui mult asteptat al Treilea Templu.

Chaim Richman: Razboiul de Sase Zile a fost un miracol de proportii biblice si o deschidere a unei noi ere pentru Israel si intreaga lume.

Cel de-al Treilea Templu … … O iluzie sau o certitudine

Ce parere aveti despre construirea Celui de-al Treilea Templu?

Iata cateva informatii in acest sens, preluate din revista Topic, si comentate in lumina Bibliei:

Eforturile pentru construirea unui nou Templu in Israel devin tot mai intense pe zi ce trece. Numarul evreilor care sustin aceasta idee creste din ce in ce mai mult , dupa cum arata  efortul sustinut de recuperare a intregului fond cultic al Templului. Intrebarea care se pune este daca aceasta dorinta tot mai puternica dupa un Templu  face parte din planul lui Dumnezeu pentru Israel,  si daca acesta trebuie sa fie reconstruit pentru ca ultimile evenimente inainte de revenirea ( vizibila, nu este vorba de Rapire )  lui ISUS ( IESHUA ) sa se implineasca.

Corespondentul TOPIC Rainer Schmidt scrie din Israel : ” Peste jumatate din israelieni sunt pentru reconstruirea celui de-al treilea Templu. ” De la reunificarea Ierusalimului in 1967 , o simpla intrebare s-a transformat intr-un subiect arzator in Israel , si nu numai : este necesara reconstruirea Templului? Pentru prima data dupa 2000 de ani , Muntele Templului a ajuns din nou sub control evreiesc. Dupa cum bine stim , Templul a fost distrus deja de 2 ori . Multe pasaje din Biblie indica insa ( cititi in acest sens Dan 9: 27  sau Isaia 24: 2-23 ) ca, in vremurile din urma , Antichrist va profana un Templu deja existent ( v 2 Tes 2: 4 ) . Abia in contextul celui de-al Treilea Templu se vor desfasura anumite evenimente din zilele din urma . Dar este cel de-al Treilea Templu, cu adevarat, un subiect important pentru evrei sau numai anumiti crestini sunt in mod deosebit preocupati de aceasta problema?
Rabinul Chaim Richman sustine ca in Israel are loc o revolutie spirituala , deoarece multi dintre evreii religiosi cred ca  demersurile pentru reconstruirea Templului ar trebui sa se transpuna intr-o realitate cat mai concreta. Conform unui sondaj de opinie realizat in anul 1989, doar 18% dintre israelieni au fost pentru reconstruirea Templului. Acelasi sondaj a fost repetat acum 3 ani , constatandu-se ca procentajul a cresut cu 60% . “Tot mai multi israelieni – fie laici , fie religiosi- inteleg ca secretul pacii atat de mult dorite de toti oamenii este PREZENTA DIVINA care va veni  prin construirea Templului. Sunt si unii care nu gandesc asa , dar acestia reprezinta doar o minoritate a israelienilor seculari “, spune Richman care lucreaza in cadrul Institutului Templului, din orasul vechi al Ierusalimului. Acolo au fost deja reconstruite cu maxima exactitate toate obiectele necesare pentru slujba de la Templu , conform instructiunilor biblice, folosindu-se materialele corespunzatoare. Printre acestea se numara instrumentele muzicale pentru leviti , coroana de aur a marelui preot sau vasele de aur si de argint pentru aducerea jertfelor. Intre timp s-a reusit si fabricarea integrala din aur curat a sfesnicului cu 7 brate , a altarului de aur pentru tamaie si a mesei din aur pentru asezarea painilor.
Chaim Richman nu a confirmat zvonurile potrivit carora toate pietrele si materialele de constructie pentru viitorul Templu ar fi deja pregatite in Israel sau in Statele Unite ale Americii. In schimb, el a confirmat indeplinirea altor conditii necesare pentru slujba la Templu. In acest sens au fost pregatiti viitorii preoti de care e nevoie “pentru slujba divina”. Si vaca rosie este pregatita ( textul Num 19 spune ca cenusa unei vaci rosii fara cusur aduse ca jertfa este necesara pentru purificare , fara ea nu se poate presta slujba preoteasca de la Templu ). Richman nu a vrut insa sa faca publice detaliile despre aceste proiecte.
In acelasi timp in Israel mai exista o grupare care se numeste  Credinciosii Muntelui Templuluicare a fost infiintata si condusa de Gershon Salomon . In fiecare an, cu ocazia zilelor traditionale de pelerinaj , credinciosii incearca sa puna piatra de temelie pentru viitorul Templu , lucru interzis in mod clar de autoritati.
“Reconstruirea Templului este o datorie nationala a Israelului, este ascultarea unei porunci divine , care va duce la o revolutie spirituala in lume , dar in primul rand in Israel “, spune Salomon. Si gruparea sa a construit dupa standardele biblice unele dintre obiectele pentru Templu , cum ar fi de exemplu trambitele de argint. Pe langa acestea , ei au facut mai multe machete ale Templului, au realizat planuri de constructie si au pregatit materialele pentru viitorul Lacas. ” Nu  doar ca suntem pregatiti, ci dorim sa le aratam tuturor , si in special poporului evreu , ca nu este vorba despre o idee  mistica , ci despre un proiect foarte concret “, a mai adaugat infocatul activist pentru Templu.

( Sursa: revista Topic )

                                                                    – Scurt Comentariu –

   Mai multi comentatori  ai Cuvantului lui Dumnezeu sunt de parere ca in curand se va realiza constructia unui nou Templu la Ierusalim. Predictiile lor se bazeaza pe faptul  ca miscarea evreiasca ultraortodoxa “ CHABAD “ face déjà pregatiri intense pentru slujbele din Templu.

Cotidianul evreiesc Ma` ariv a relatat in data de 22. 07. 2009 ca asociatia ultraortodoxa “ CHABBAD “ ofera cursuri de formare pentru slujba de preot in viitorul Templu. Activitatile sunt gandite in vederea venirii lui Mesia, si a reluarii slujbelor la Templul reconstruit. In asteptarea acestor evenimente , evreii doresc sa fie bine pregatiti , iar cursurile practice au loc in cadrul unui templu virtual.  Tinerii invata despre botezul de dimineata al preotilor , imbracamintea preoteasca , straja de noapte si alte astfel de aspecte ale slujbei la Templu. In plus, ei studiaza diverse ritualuri cum ar fi : deschiderea portilor Templului , aducerea jertfelor , momentele in care trebuie sa inalte cantari de slava , spalarea mainilor si a picioarelor etc.  Se exerseaza si procedeul tragerii la sorti pentru slujba de mare preot. Cursurile ultimei promotii care a absolvit aceasta scoala au durat pana la “ Tisha be –av “ , zi de post si de doliu in amintirea distrugerii celui de-Al Doilea Templu, fiind complet oprite in zilele nationale de comemorare.
Pana si unele publicatii arabe au relatat despre cursurile  oferite de  “CHABBAD “ , cursuri avand o durata de trei saptamani. De asemenea , instutiile musulmane au avertizat in legatura cu aceste activitati de pregatire pentru reconstruirea Templului lui Solomon , temandu-se de faptul ca acesta ar urma sa ia locul moscheii Al – Aqsa.        
Multi crestini, chiar si teologi studiosi, nu au crezut in reinfiintarea statului evreu. Ei erau de parere ca afirmatiile biblice referitoare la acest eveniment trebuiau intelese in sens spiritual, considerand ca Biserica ar fi Israelul de astazi. Totusi cei care au crezut intr-o implinire ad-litteram a afirmatiilor biblice , si astfel intr-o restaurare fizica a Israelului in propria tara , au vazut implinirea profetiei biblice odata cu infiintarea statului evreu in data de 14 mai 1948. Sfanta Scriptura vorbeste si despre orasul Ierusalim, care in perioada zilelor de pe urma , cu putin timp inainte de Revenirea lui Yeshua Ha Mashiach , va exista din nou  ca si capitala a Israelului. Cuvantul lui Dumnezeu spune clar in multe locuri ca, la Revenirea Sa,  Domnul va intra iarasi in acest oras.  Unii au considerat ca este imposibil ca Ierusalimul ( care fusese anexat in mare parte de catre iordanieni ) sa mai apartina vreodata in totalitate Israelului , pana cand , in data de 7 iunie 1967 , Istoria a dat din nou dreptate Bibliei.  
Si parerile crestinilor legate de un viitor Templu sunt impartite. Nu sunt putini cei care considera ca Templul trebuie inteles in sens spiritual,  si ca pomenirea sa in Brit Chadasha se refera exclusiv la Biserica.
Altii cred in construirea ad litteram a unui nou Templu , in care se va aseza Antichrist ( v 2 Tes. 2: 3-4 ) . Daca Biblia descrie un Templu fizic pentru zilele de pe urma , atunci actiunea evreilor “ CHABBAD “ arata ca implinirea profetica a Cuvantului lui Dumnezeu devine tot mai actuala , iar Revenirea lui Yeshua Ha Mashiach se apropie din ce in ce mai mult. Si in acet caz Istoria va demonstra care a fost de fapt Planul lui Dumnezeu.

 

Suntem martori ai unui eveniment surpriză, care s-a petrecut la un an de la deschiderea Locului de Închinare la Muntele Templului. Le luăm pe rând, și în unele aspecte pentru o înțelegere și interpretare corectă voi reveni cu ceea ce am scris în ediția din ianuarie 2018.

La încheierea sărbătorii Hanukah, luni 10 decembrie 2018, Sinedriul israelian a găzduit dedicarea altarului pentru cel de-al Treilea Templu, marcând evenimentul cu o reînnoire completă a procesiunii numite Korban Tamidi (ofertă veșnică). S-a scos în evidență din nou moneda israeliană, care pe o parte are poza președintelui Trump peste poza împăratului Cir, inscripția de 70 ani de existență a statului Israel și 50 de ani ai Ierusalimului; iar pe a doua fațadă poza Templului și inscripția: ”The Temple Coin”

Altarul a fost realizat din beton gazos și a fost construit pe un cadru metalic proiectat special pentru a fi ușor transportat. Specialiștii în materie au declarat că e foarte potrivit pentru noul templu.

Vasele dedicate ceremoniilor de la Templu au fost, de asemenea, prezentate și verificate pentru ca apoi, să fie folosite la serviciile din cel de-al treilea Templu. Alături de altar a fost prezentată sigla Menora construită din lemn. Deși nu este exactă cu cea originală, a fost special construită să poată fi purtată de o singură persoană. De asemenea, ligheanul de aramă, construit special, asemănător cu cel care a fost la Templul lui Solomon, și a fost folosit, efectiv, pentru spălarea mâinilor și picioarelor preoților.

La ceremonie au fost invitați și prezenți ambasadorul Guatemalei, ambasadorul țării Honduras și Moshe Feiglin, șeful partidului Zehut și fostul membru al Knesset.

Marele preot, Rabi Baruch Kahane, special pregătit dintre candidații la poziția de mare preot, Kohanim, verificat și confirmat ca fiind descendent din Aaron, a îmbrăcat hainele preoțești, a urmat toate regulile scrise pentru dedicare de spălarea mâinilor și picioarelor înainte de a efectua slujba din Templu, a aprins focul pentru prima dată pe altarul celui de-al treilea Templu, punând chiar și carne de jertfă pe altar. Trompetele de argint au răsunat pe parcursului serviciului special.

Sinagoga de la Muntele Templului

Am început anul 2018 detaliind informații legate de deschiderea sinagogii la Muntele Templului. Joi, 28 decembrie 2017, evreii au deschis, într-adevăr, o sinagogă la Muntele Templului. Timp de aproximativ 12 ani s-a lucrat la săparea și consolidarea clădirii. Estimarea investiției este de peste 50 milioane de dolari, și este situat direct sub Zidul de Vest, unde israeliții s-au adunat timp de secole să se roage la zidul de susținere al Muntelui Templului.

Sinagoga nou-nouță în zona locului sfânt are semnificații extraordinare. “Designul unic al sălii de rugăciune combină arta rară și iluminatul unic, creând un contrast minunat între vechi și modern”, a declarat printre altele reprezentanții Fundației Western Wall Heritage.

În noua sinagogă, mobilierul este din lemn. Are altar. E la dimensiuni mai mici decât dedicat celui de-al treilea Templu. Sinagoga oferă bănci elegante, aranjate în secțiuni separate pentru bărbați și femei.

Arca Tora este împodobită cu scrisori de metal care încorporează versurile biblice ale rugăciunii “Shema Yisrael”.

Locul nou de închinare

E ceva foarte interesant și acest loc de închinare nu e ca oricare altul. În primul rând e un loc de închinare cu ALTAR. În al doilea rând este construit în locul numit Muntele Templului. E necesar a readuce în atenție importanţa politică şi escatologică a „centrului scoarţei terestre”, a locului care a fost făcut şi este măr de ceartă pentru întreaga lume, peticul de pământ din centrul Ierusalimului, și revin cu o scurtă incursiune în istorie, legată de Ierusalim, Muntele Moria sau Muntele Templului și Templu.

În anul 2000 BC – Avram, Evreul, pleacă din Berşeba cale de trei zile la Muntele Moria la porunca lui Dumnezeu să-l aducă jertfă pe Isaac. (Genesa 22, Evrei 11:8-19).

În anul 1000 BC – David cucereşte Ierusalimul şi cetatea Sionului devine cetatea lui David. (2 Samuel 5:1-15). În acea vreme se presupune că Ierusalimul era în partea de sud-vest al muntelui Moria.

După 20 de ani, în 980 BC – David, din Ierusalim, ordonă să se facă numărătoarea poporului. Printre regulile obligatorii date de Dumnezeu, lui Israel era una cu privire la numărătoarea poporului: „Când vei socoti pe copiii lui Israel şi le vei face numărătoarea, fiecare din ei să dea Domnului un dar în bani, pentru răscumpărarea sufletului lui, ca să nu fie loviţi de nici o urgie, cu prilejul acestei numărători. (Ex. 30:12). David a făcut numărătoarea poporului, dar nu conform regulii prescrise de lege. Rezultatul a fost că David a trebuit să aleagă una dintre trei nenorociri: şapte ani de foamete, trei luni să fugă dinaintea vrăjmaşilor sau trei zile de ciumă în ţară. David a ales ciuma că zicea el: „… mai bine să cădem în mâinile Domnului, căci îndurările Lui sunt nemărginite; dar să nu cad în mâinile oamenilor!” (2 Sam 24:14). Când ciuma s-a apropiat de Ierusalim, David şi-a recunoscut păcatul şi a înălţat un altar Domnului în aria lui Aravna sau Ornan, care este muntele Moria. David a cumpărat Muntele Moria cu 600 sicli de aur (1 Cron 21:25). David ca răspuns la oprirea urgiei  a zis: „Aici să fie Casa Domnului Dumnezeu...” (1 Cron 22:1). Solomon a început zidirea Casei Domnului la Ierusalim, pe muntele Moria, care fusese arătat tatălui său David, în locul pregătit de David în aria lui Ornan, Iebusitul.(2 Cronici 3:1)

Prin anii 515 BC al doilea Templu este refăcut pe locul stabilit de David: Iosua, fiul lui Ioţadac, cu fraţii săi preoţii şi Zorobabel, fiul lui Şealtiel, cu fraţii săi, s-au sculat şi au zidit altarul Dumnezeului lui Israel, după cum este scris în Legea lui Moise, omul lui Dumnezeu. Au aşezat din nou altarul pe temeliile lui… (Ezra 3:2,3).

După ce evreii au reconstruit Templul, nu există niciun indiciu că prezența lui Dumnezeu a locuit vreodată acolo, așa cum a avut-o în Templul lui Solomon. Prezența lui Dumnezeu a venit în cele din urmă în cel de-al doilea templu, dar într-o formă pe care evreii nu au recunoscut-o, prin prezența Domnului Isus.

Nicăieri în Scriptură și în literatura evreiască extrabiblică nu se afirmă că prezența divină a umplut al doilea Templu, așa cum a umplut Cortul și Primul Templu. Mai degrabă, izvoarele evreiești au arătat un punct al absenței sale și au prezentat o speranță a prezenței divine în perioada escatologică cunoscută ca “perioada restaurării tuturor lucrurilor”.

Al doilea Templu, nu mai era un loc de jertfă, ci mai mult un loc de închinare. Așa a fost și la venirea pe pământ a Domnului Isus. Domnul a intrat în cel de-al doilea Templu și nu l-a restaurat din punct de vedere spiritual, ca un Templu al jertfelor. Domnul Isus a respectat Templul, a curățit Templul, a învățat în Templu și de câteva ori a semnalat zidirea unui alt Templu prin moartea și învierea Sa. Din punctul de vedere al evreilor, Domnul nu s-a concentrat pe al doilea Templu, pentru că ei ajunseseră să se focalizeze mai mult pe Templu decât pe Domnul Templului.

Din punctul de vedere a lui Dumnezeu, Domnul Isus, în primul rând a spus ca El este  Unul mai mare decât Templul. (Matei 12:6). Așadar avea autoritatea să vorbească de la un nivel mai mare ca Templul.

Când a curățat Templul a zis: „Stricaţi templul acesta, şi în trei zile îl voi ridica.” Iudeii au zis: „Au trebuit patruzeci şi şase de ani, ca să se zidească Templul acesta, şi Tu îl vei ridica în trei zile?” Dar El le vorbea despre templul trupului Său. (Ioan 2:19-21) Aceste cuvinte au constituit una din acuzațiile ce au dus la răstignirea Lui. Când a fost judecat a fost învinuit de două grupuri de dușmani că a zis  „Eu pot să stric Templul lui Dumnezeu şi să-l zidesc iarăşi în trei zile.” (Matei 26:61; Matei 27:39-40).

Prin moartea și învierea Sa, Domnul Isus, a instituit un alt Templu, care nu este făcut de mâini omenești și care este Templul Trupului Său, Biserica Lui, în care prezența Lui este autentică. Învățătura despre Noul Templu este foarte importantă și întreg Noul Testament o tratează în toate cărțile. Pavel în Coloseni spune clar că Trupul Lui Christos este Biserica (Col 1:24). Lui Timotei îi scrie Pavel, tot, foarte direct, fără a fi nevoie de nici o interpretare: casa lui Dumnezeu, … este Biserica Dumnezeului celui viu, stâlpul şi temelia adevărului. (1 Tim 3:15)

Mai adânc, acest concept al Noului Templu se extinde la cei ce au Duhul lui Dumnezeu: Nu ştiţi că voi sunteţi templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? (1 Corinteni 3:16); Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuieşte în voi şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri? (1 Corinteni 6:19) … noi suntem templul Dumnezeului celui Viu, cum a zis Dumnezeu: „Eu voi locui şi voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu.” (2 Corinteni 6:16); … voi nu mai sunteţi nici străini, nici oaspeţi ai casei, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu, fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi prorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos. În El toată clădirea, bine închegată, creşte ca să fie un Templu sfânt în Domnul. Şi prin El şi voi sunteţi zidiţi împreună, ca să fiţi un locaş al lui Dumnezeu, prin Duhul. (Efeseni 2: 19-22)

Purtătorii Duhului Sfânt sunt cei ce alcătuiesc Templul viu al lui Christos, Biserica Lui. Aceștia sunt cei, care, adunați împreună, prezența lor, determină prezența Domnului Dumnezeu. Acolo rugăciunile sunt ascultate, acolo se află calea iertării, a mântuirii, acolo străinul care nu are o relație cu Tatăl, poate găsi mijlocul de apropiere de El.

Noul Templu, Biserica, este locul rugăciunii, al închinării.

Sinagoga nou construită la Muntele Templului este un loc al rugăciunii, al închinării. S-ar putea să nu mai fie necesar construirea unui alt Templu pentru că în Apocalipsa 11:1-2, bătrânul Ioan ne spune: Apoi mi s-a dat o trestie asemenea unei prăjini şi mi s-a zis: “Scoală-te şi măsoară Templul lui Dumnezeu, altarul şi pe cei ce se închină în el. Dar curtea de afară a Templului las-o la o parte nemăsurată; căci a fost dată neamurilor, care vor călca în picioare sfânta cetate patruzeci şi două de luni”. Nu se vorbește de cei ce aduc jertfe ci, de cei ce se închină.

Sinedriul a oficiat dedicarea altarului pentru al treilea templu, dar conform Scripturilor nu va fi folosit pentru aducerea jertfelor.

Ce vă zic vouă, zic tuturor: Vegheați !” v-o spun eu pentru că de fapt a spus-o Domnul Isus (Marcu 13:37).

Semn apocaliptic? S-a născut vițica roșie, semn notat în Biblie ca sfârșitul omenirii

În Israel s-a născut primul vițeaua roșie, o profeție din Biblie care prezice sfârșitul zilelor pe Pământ

O comisie a rabinilor de la Institutul Templului a confirmat că juninca roșie a îndeplinit cerințele profetice. Profeția din Biblia evreiască spune că vaca trebuie să fie roșie „fără cusur”.

Architektur in Basel [Schweiz] | feat. Andreas Ruby – S AM Schweizerisches Architekturmuseum

Juna roșie, cunoscută și ca vaca roșie, era o vacă dusă la preoți pentru a fi sacrificată, potrivit Bibliei ebraice.
Fundamentaliștii iudaici și creștini cred că de îndată ce naște o jună roșie, ei vor putea reconstrui al treilea Templu pe Muntele Templului din Ierusalim.
Unii teologi spun că reconstruirea celui de-al treilea Templu este legată de Ziua Judecății sau de sfârșitul lumii.
Pe site-ul Institutului, rabinul Caimen a spus: „Aceasta înseamnă, probabil, că apariția unei viţeluşe roșii în aceste vremuri tulburi este un semn, un precursor al apariției lui Mesia însuși, care va pregăti sfârșitul lumii” „Dacă nu a fost o junincă roșie timp de 2000 de ani, s-ar putea să fie acum pentru că, mai spune el, calendarul nu a fost corect”.

Evreii pregatesc intens ridicarea celui de-al Treilea Templu

De câtiva ani, Institutul Templului (infiintat cu peste doua decenii in urma) se pregateste intens pentru constructia celui de-al Treilea Templu pe Muntele Moriah din Ierusalim, unde Avraam a adus pe Isaac jertfa,  locul pe care se afla Domul Stâncii si moscheia Al-Aqsa. In acest sens, nu cu mult timp  in urma a fost inaugurat chiar si un atelier de confectionat vesminte preotesti. Ridicarea acestui Templu poate parea doar un vis din cauza implicatiilor politice si spirituale imprevizibile de care, pana acum, autoritatile israeliene au tinut cont: daca pentru mai bine de 50 la suta dintre evrei ridicarea Templului reprezinta o datorie nationala, ascultarea unei porunci divine pentru musulmani este un act imposibil, din moment ce domul si moscheia de pe Muntele Moriah reprezinta cel de-al treilea loc sfant al Islamului, iar pentru multi crestini va fi momentul cand pe pamant Anticrist se va aseza in Templu. A fost terminata coroana marelui preot

Pe 27 noiembrie 2007, incepea la Academia Navala din Annapolis, Maryland, SUA, o conferinta internationala la care participau vreo 50 de state, sperandu-se, cu acel prilej, sa se puna capat interminabilului conflict israeliano-arab. Dar conferinta s-a incheiat fara rezultate notabile, din cauza  spinoasei probleme a Muntele Templului.  In toamna aceluiasi an insa, Institutul Templului din Ierusalim anunta terminarea confectionarii ”tzitz”- ei – coroana marelui preot – din aur curat, pregatita special pentru al Treilea Templu, dupa un an de munca, si dupa cele scrise in Exod: „Sa faci o tabla de aur curat si sa sapi pe ea, cum se sapa pe o pecete:«Sfintenie Domnului»… Ea sa fie pe fruntea lui Aaron”.  Tot atunci, directorul institutului, Rabbi Chaim Richman, anunta inceperea proiectului confectionarii a 120 de costume pentru preoti, din material special adus din India, dupa ani de cercetare serioasa, pentru a fi create in concordanta cu legea evreiasca, a instrumentelor muzicale pentru leviti, fabricarea integrala din aur curat a sfesnicului cu sapte brate, a altarului din aur pentru tamaie, a vaselor din aur si argint pentru aducerea jertfelor, precum si a mesei pentru asezarea painilor, pregatirea pietrelor si materialelor de constructie pentru viitorul Templu in Israel si SUA. Fara a da detalii, a mai vorbit si despre pregatirea viitorilor preoti, selectati din randul familiilor descendentilor vechilor preoti ai Templului,  si despre vaca rosie care va fi adusa ca jertfa.

Controversa ridicarii noului Templu

Cum aratam, pentru foarte multi evrei, proiectul celui de al Treilea Templu este posibil si realizabil. Yehuda Glik, actualul director al Institutului Templului, crede chiar ca musulmanii ii vor sprijini, cand cladirea va fi ridicata, deoarece  are legaturi secrete cu cativa lideri importanti ai acestora. Mai mult, la ridicarea Templului contribuie mai multe state. Unul dintre ele este Papua Noua Guinee, care i-a surprins pe oficialii institutului prin donarea unei cantitati de aur si pietre pretioase si a 10.000 de dolari americani. Pe langa institutul amintit, in Israel mai exista  o grupare,  „Credinciosii Muntelui Templului“, condusa de Gerson Salomon, care de cativa ani tot incearca sa puna piatra de temelie a viitoarei constructii, lucru interzis de autoritati. Ei au realizat machete, planuri de constructii si au pregatit materiale pentru viitorul lacas de cult. Adeptii noului Templu au o sustinere importanta si din partea unor lideri evanghelici crestini, puternic implicati in politica. Acestia cred ca renasterea Israelului reprezinta implinirea unei profetii biblice. In schimb, grupul evreilor condusi de Rabi Eliahu considera ca nu trebuie ridicat Templul pentru ca Insusi Mesia se va pogori cu el din cer.

Sinedriul modern si actiunile sale

Dupa cum se cunoaste, Sinedriul a reprezentat forul superior evreiesc si domeniul religios si legislativ, avand 23 de membri. In anul 358 d.Hr. a fost dizolvat, din acel an nemaiexistand nici o autoritate religioasa general acceptata de evrei. In istorie, au fost mai multe incercari de restaurare a Sinedriului: in 1538, 1940, 1949. In 2004, un grup de rabini, care pretinde ca reprezinta diverse comunitati, a pus bazele Sinedriului modern. In anul 2007, acesta  a hotarat introducerea sacrificiilor animale, argumentand ca a sosit vremea ca Templul sa fie reconstruit. Autoritatile insa nu au fost de acord cu aceasta decizie, cazul ajungand chiar in instanta. In 1991, cu ocazia Pastelui evreiesc, s-a incercat jertfirea unui miel, dar a intervenit politia. In 1998, mai multe miscari care sustin reconstructia Templului au adus un ied ca jertfa in apropierea Muntelui Moriah. In ciuda oponentei guvernului, sustinatorii ridicarii lacasului cred ca nu va mai trece mult timp pana cand vom asista la restaurarea serviciilor ceremoniale din noul Templu care se va ridica pe Muntele Moriah si asta pentru ca, asa cum sustine traditia iudaica, de trei locuri de pe pamant nu se pot atinge neamurile: pestera unde sunt inmormantati patriarhii, locul unde este inmormantat Iosif si Muntele Templului, toate fiind cumparate de  catre Avraam, Iacov si respectiv David.

Dumitru Manolache
Sursa: http://www.gardianul.ro/Evreii-pregatesc-intens-ridicarea-celui-de-al-Treilea-Templu-s131783.html

Slava lui Dumnezeu in Casa lui Dumnezeu

Textul – 1Imparati 8:1-11
Versetul de memorat – 2Cronici 5:14

„Preotii n-au putut sa mai stea acolo ca sa faca slujba, din pricina norului; caci slava Domnului umpluse Casa lui Dumnezeu.”

Capitolul acesta vorbeste despre sfintirea Templului construit de Solomon. In v.1 citim ca toata lucrarea de constructie a fost ispravita si tot argintul, aurul si uneltele pe care le inchinase David Domnului au fost aduse si depuse in vistieria Templului.

Ceea ce mai ramasese de facut acum era sa mute chivotul din Sion, cetatuia lui David, in Templul care fusese terminat. Solomon a procedat dupa randuielile Domnului si preotii si Levitii au fost cei care l-au mutat in mijlocul bucuriei. Au invatat din greseala lui David. Imparatul, cat si toata adunarea chemata cu aceasta ocazie, au stat inaintea chivotului si au adus jertfe care nu s-au putut numara din pricina multimii lor.

Chivotul a fost asezat in Sfanta Sfintelor sub cei doi heruvimi cu aripile intinse. In chivot nu erau decat cele doua table ale Legii sapate in piatra de Moise, cu toate ca in cort, dupa revelatia data lui Pavel in Evrei, fusesera si toiagul lui Aaron si un vas de aur cu mana. De ce acestea nu mai sunt mentionate, nu stim. Dar privind la situatia religioasa a poporului Israel, in acel timp in istorie, se pare ca ei iesisera de sub toiag, de sub carmuirea lui Dumnezeu atunci cand au cerut si ei sa aiba un imparat ca toate celelalte popoare. Mana, painea din pustie, il simboliza pe Domnul Isus. Nefiind acolo, inseamna ca poporul nu mai era in asteptarea adevaratului Mesia. Ceea ce ramasese a fost doar Legea. Desi Templul avea mai multa fala in maretia lui decat cortul, avea ceva care ii lipsea. Cu toate acestea slava lui Dumnezeu s-a aratat peste Casa lui Dumnezeu in acelasi fel ca si peste cort, sub forma unui nor. Cand spune ca preotii nu au mai putut face slujba, se refera la slujba din Locul Sfant. In Locul Prea Sfant mergea numai Marele Preot o data pe an, pe cand in Locul Sfant preotii slujeau in fiecare zi, schimband painile dinaintea Domnului, completand uleiul in sfesnic si arzand tamaie inaintea Domnului. Cand prezenta Lui vine in Templu, omul trebuie sa inceteze orice activitate. Domnul isi onoreaza promisiunea si vine acolo unde este chemat. Slava Domnului reprezenta prezenta Domnului.

El îi învăţa şi le zicea: „Oare nu este scris: «Casa Mea va fi numită o casă de
rugăciune pentru toate neamurile»?” (Marcu 11:17)

 

Ar fi minunat dacă, de fiecare dată când ne-am ruga, răspunsul ar veni repede. Slavă lui Dumnezeu pentru rezultate imediate, dar ce facem atunci când rezultatele nu sunt imediate? Promisiunile lui Dumnezeu sunt acolo pentru noi, însă ce ar trebui să facem între timp, până când ele ajung să se manifeste în circumstanțele noastre?

Iisus ne-a arătat ce să facem. După ce El a blestemat smochinul, acesta nu s-a uscat imediat (Marcu 11:14). Ce a făcut El atunci? El a mers la templul din Ierusalim şi l-a curăţat, spunând că acesta ar trebui să fie o casă de rugăciune şi nu o peşteră de tâlhari (Marcu 11:15-17). După ce a curăţat templul, când ucenicii au văzut smochinul a doua zi, acesta se uscase din rădăcini (Marcu 11:20-21)!

Astăzi, tu eşti templul lui Dumnezeu (1 Corinteni 3:16). Iar templul tău ar trebui să fie „o casă de rugăciune”, pentru a nu deveni „o peşteră de tâlhari”. Aceşti tâlhari sau aceste puteri ale întunericului, îţi vor fura şi îţi vor jefui templul, care este trupul tău (1 Corinteni 6:19). Ei îţi vor fura şi îţi vor jefui puterea, sănătatea, tinereţea, înţelepciunea, speranţele şi visurile.

Aşadar, fă-ți templul o casă de rugăciune, rugându-te în limbi frecvent (Efeseni 6:18). Când te rogi în Duhul, te rogi rugăciuni perfecte. Iar aceasta este pentru că însuşi Duhul mijlocește pentru tine atunci când se roagă prin tine în limbi (Romani 8:26).

„Pastore Prince, cât timp trebuie să mă rog?”

Ei bine, cât de des te atacă zilnic duşmanul cu teamă, nelinişte şi îngrijorare? Cât de des îţi aminteşte acea boală din trupul tău că se află acolo? Cât de sănătos şi împlinit vrei să fii?

Preaiubitule, făcându-ţi templul o casă de rugăciune, puterile întunericului care te-au furat şi te-au jefuit vor fi scoase din viaţa ta complet. Vei vedea manifestarea a ceea ce ai rostit peste circumstanțele tale şi vei vedea că ceea ce ai blestemat se usucă!

 

Fă din trupul tău, templul lui Dumnezeu, o casă de rugăciune, rugându-te în Duhul frecvent.

Destinat Să Domnești Devoțional – Joseph Prince

Al treilea Templu sau Templul lui Ezechiel

Întrebare:

În perioada împărăției de o mie de ani va fi restabilită închinarea la Templu după Lege? Vor trebui creștinii din Neamuri să practice și ei închinarea potrivit cu legile evreilor?

Presupun că cititorul, care a adresat această întrebare, face referință la textul de la Ezechiel capitolele 40 la 48. În aceste capitole Ezechiel descrie o vedenie care a avut-o în anul al 25-lea de robie (Babilon, 573 î. H.), la 14 ani după dărâmarea Ierusalimului. În vedenia sa, el, care era în Babilon, a fost dus de Domnul în țara lui Israel și i-a fost arătat  Templul și împrejurimile lui, la fel și împărțirea țării pe seminții (Ezechiel 47-48), care urmează să fie făcută prin sorți (Ezechiel 48:29). Luxul de amănunte cu care este prezentată construcția Casei Domnului, a curților, porților și a tot ce ține de ea, ne demonstrează că este vorba despre o construcție reală și nu ceva simbolic, ceea ce înseamnă că textul trebuie conceput și interpretat literar. Mai mult, lui Ezechiel i s-a spus să ia aminte la tot ce i se va arăta, ca să facă cunoscut casei lui Israel tot ce va vedea:

M-am dus acolo; şi iată că acolo era un om, a cărui înfăţişare era ca înfăţişarea aramei; el avea în mînă o sfoară de măsurat, de in, şi o prăjină de măsurat, şi stătea la poartă, Omul acela mi-a zis: „Fiul omului, priveşte cu ochii tăi, ascultă cu urechile tale, şi ia aminte la toate lucrurile, pe cari ţi le voi arăta; căci ai fost adus aici ca să ţi le arăt. Fă cunoscut casei lui Israel tot ce vei vedea.” (Ezechiel 40:3-4)

și din nou:

Tu, însă, fiul omului, arată Templul acesta casei lui Israel; ei să-i măsoare planul, şi să roşească de nelegiuirile lor. Dacă vor roşi de toată purtarea lor, arată-le chipul casei acesteia, întocmirea ei, ieşirile şi intrările ei, toate planurile şi toate legile ei; zugrăveşte-le-o supt ochi, ca să păzească toate planurile ei, toate poruncile ei şi toate orînduirile ei, şi să facă întocmai după ele. Aceasta este legea privitoare la Casă. Pe vîrful muntelui, tot locul pe care-l va cuprinde ea, este prea sfînt. Iată, aceasta este legea asupra Casei. (Ezechiel 43:10-12)

Apoi, i-au fost date indicații cu privire la închinarea la Casa Domnului:

Domnul mi-a zis: „Fiul omului, fii cu luare aminte, uită-te cu ochii tăi şi ascultă cu urechile tale tot ce-ţi voi spune cu privire la toate rînduielile Casei Domnului şi cu privire la toate legile ei; priveşte cu băgare de seamă intrarea casei şi toate ieşirile sfîntului Locaş! (Ezechiel 44:5)

Când va funcționa al treilea Templu (Templul lui Ezechiel)?

Acest Templu va funcționa în perioada Împărăției de o mie de ani și nu pe pământul nou, fiindcă potrivit cu Apocalipsa 21:22, în Noul Ierusalim de pe pământul nou, nu va fi Templu:

În cetate n-am văzut niciun Templu; pentrucă Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, ca şi Mielul, sînt Templul ei. (Apocalipsa 21:22)

Un moment important este faptul că acest Templu va fi construit înainte de împărăția de o mie de ani, care va fi instaurată după a doua venire a Domnului Isus pe pământ. Lucrul acesta poate fi înțeles din faptul că la venirea Sa Domnul Isus va intra în Templu:

M-a dus la poartă, la poarta dinspre răsărit. Şi iată că slava Dumnezeului lui Israel venea de la răsărit. Glasul Său era ca urletul unor ape mari, şi pămîntul strălucea de slava Sa. Vedenia aceasta semăna cu aceea pe care o avusesem cînd venisem să nimicesc cetatea; şi vedeniile acestea semănau cu aceea pe care o avusesem, lîngă rîul Chebar. Şi am căzut cu faţa la pămînt. Slava Domnului a intrat în Casă pe poarta dinspre răsărit. Atunci, Duhul m-a răpit şi m-a dus în curtea dinlăuntru. Şi Casa era plină de slava Domnului! (Ezechiel 43:1-5)

Același lucru ni-l confirmă și textul de la Maleahi 4, unde se vorbește despre venirea Zilei Domnului. În acest text găsim scris că poporul Israel, înainte de venirea Zilei Domnului, trebuie să-și amintească de Legea dată prin Moise:

Aduceţi- vă aminte de legea lui Moise, robul Meu, căruia i-am dat în Horeb, rînduieli şi porunci, pentru tot Israelul! Iată, vă voi trimete pe proorocul Ilie, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată. (Maleahi 4:4-5).

La venirea Sa Domnul va judeca pe poporul Său Israel și leviții vor fi curățiți și vor putea aduce daruri plăcute Domnului:

Cine va putea să sufere însă ziua venirii Lui? Cine va rămînea în picioare cînd Se va arăta El? Căci El va fi ca focul topitorului, şi ca leşia nălbitorului. El va şedea, va topi şi va curăţi argintul; va curăţi pe fiii lui Levi, îi va lămuri cum se lămureşte aurul şi argintul, şi vor aduce Domnului daruri neprihănite. Atunci darul lui Iuda şi al Ierusalimului va fi plăcut Domnului, ca în zilele cele vechi, ca în anii de odinioară. Mă voi apropia de voi pentru judecată, şi Mă voi grăbi să mărturisesc împotriva descîntătorilor şi preacurvarilor, împotriva celor ce jură strîmb, împotriva celor ce opresc plata simbriaşului, cari asupresc pe văduvă şi pe orfan, nedreptăţesc pe străin, şi nu se tem de Mine, zice Domnul oştirilor. „Căci Eu sînt Domnul, Eu nu Mă schimb; de aceea, voi, copii ai lui Iacov, n-aţi fost nimiciţi. (Maleahi 3:2-6)

Vor trebui creștinii dintre Neamuri să practice și ei închinarea potrivit cu legile evreilor?

Potrivit cu textul de la Ezechiel 40-48 doar evreii se vor închina la Templu după Lege:

Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: “Niciun străin, netăiat împrejur cu inima şi netăiat împrejur cu trupul, să nu intre în Locaşul Meu cel sfînt, niciunul din străinii cari vor fi în mijlocul copiilor lui Israel…” (Ezechiel 44:9)

Totuși, dacă studiem atent aceste capitole (40-48), vom vedea că și Templul și inventarul, și închinarea diferă de cortul, inventarul și închinarea care au fost rânduite de Dumnezeu prin Moise la ieșirea din Egipt.

În aceste capitole se repetă că slujba la Templu o vor săvârși leviții:

El mi-a zis: „Fiul omului, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: “Iată legile cu privire la altar, pentru ziua cînd îl vor face, ca să aducă pe el arderi de tot şi să stropească sîngele. Să dai preoţilor, Leviţilor, cari sînt din sămînţa lui Ţadoc şi cari se apropie de Mine ca să-Mi slujească, zice Domnul Dumnezeu, un viţel pentru jertfa de ispăşire… (Ezechiel 43:18-19)

Un moment foarte important, care trebuie menționat, este faptul că cei care se vor închina la Templu după Lege nu vor fi din Biserică, pentru că în Hristos nu mai contează originea națională, după cum scrie și apostolul Pavel:

Toţi cari aţi fost botezaţi pentru Hristos, v-aţi îmbrăcat cu Hristos. Nu mai este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este nici rob nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sînteţi una în Hristos Isus. (Galateni 3:27, 28)

și statutul Bisericii în Împărăția de o mie de ani va fi diferită, ei vor fi preoți pentru Dumnezeu, dar funcția lor va fi mai mult administrativă, ei vor împărăți:

Şi cîntau o cîntare nouă, şi ziceau: „Vrednic eşti tu să iei cartea şi să-i rupi peceţile: căci ai fost jungheat, şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sîngele Tău, oameni din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam. Ai făcut din ei o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeul nostru, şi ei vor împărăţi pe pămînt…” (Apocalipsa 5:9-10)

La Templu vor sluji și se vor închina evreii care vor fi în viață la a doua venire a Domnului Isus și se vor întoarce la Domnul Isus ca și națiune și vor fi născuți din nou, dar ei nu vor fi parte din Biserică:

Atunci voi turna peste casa lui David şi peste locuitorii Ierusalimului, un duh de îndurare şi de rugăciune, şi îşi vor întoarce privirile spre Mine, pe care L- au străpuns. Îl vor plînge cum plînge cineva pe singurul lui fiu, şi- L vor plînge amarnic, cum plînge cineva pe un întîi născut. În ziua aceea, va fi jale mare în Ierusalim, ca jalea din Hadadrimon în valea Meghidonului. Ţara se va jăli, fiecare familie deosebit:familia casei lui David deosebit, şi femeile ei deosebit; familia casei lui Natan deosebit, şi femeile ei deosebit; familia casei lui Levi deosebit, şi femeile ei deosebit; familia lui Şimei deosebit, şi femeile ei deosebit; toate celelalte familii, fiecare familie deosebit, şi femeile ei deosebit. (Zaharia 12:10-14) .

La acel moment nunta va fi deja anunțată în cer și Mireasa (Biserica) va urma pe Domnul Isus din cer pe pământ la a doua Sa venire (Apocalipsa 19).

Neamurile care vor rămâne în viață la a doua venire a Domnului Isus (nu cei din Biserică) nu se vor închina la Templu după Lege, ci ei vor trebui să vină o dată pe an la Ierusalim să prăznuiască Sărbătoarea Corturilor și să se închine Domnului Isus care va împărăți peste tot pământul, fiind Domnul Domnilor și Împăratul împăraților:

Toţi cei ce vor mai rămînea din toate neamurile venite împotriva Ierusalimuluise vor sui în fiecare an să se închine înaintea Împăratului, Domnul oştirilor, şi să prăznuiască sărbătoarea corturilor. Dacă unele din familiile pămîntului nu vor voi să se suie la Ierusalim ca să se închine înaintea Împăratului, Domnul oştirilor, nu va cădea ploaie peste ele. Dacă familia Egiptului nu se va sui, dacă nu va veni, nu va cădea ploaie nici peste ea; va fi lovită cu aceeaş urgie cu care va lovi Domnul neamurile cari nu se vor sui să prăznuiască sărbătoarea corturilor. Aceasta va fi pedeapsa Egiptului, şi pedeapsa tuturor neamurilor cari nu se vor sui să prăznuiască sărbătoarea corturilor. În ziua aceea, va sta scris pînă şi pe zurgălăii cailor:… Sfinţi Domnului!… Şi oalele din Casa Domnului vor fi ca potirele de jertfă înaintea altarului. Orice oală din Ierusalim şi din Iuda va fi închinată Domnului oştirilor; toţi ceice vor aduce jerfe vor veni şi se vor sluji de ele ca să- şi fiarbă carnea; şi nu vor mai fi Canaaniţi în Casa Domnului oştirilor, în ziua aceea. (Zaharia 14:16-21)

Neamurile vor veni să aducă daruri pentru Casa Domnului:

Căci aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Încă puţină vreme, şi voi clătina încă odată cerurile şi pămîntul, marea şi uscatul; voi clătina toate neamurile; comorile tuturor neamurilor vor veni, şi voi umplea de slavă Casa aceasta, zice Domnul oştirilor.” “Al Meu este argintul, şi al Meu este aurul, zice Domnul oştirilor.” “Slava acestei Case din urmă va fi mai mare decît a celei dintîi, zice Domnul oştirilor; şi în locul acesta voi da pacea, zice Domnul oştirilor. (Hagai 2:6-9)

Neamuri vor umbla în lumina ta, şi împăraţi în strălucirea razelor tale. Ridică-ţi ochii împrejur, şi priveşte: toţi se strîng şi vin spre tine! Fiii tăi vin de departe, şi fiicele tale sînt purtate pe braţe. Cînd vei vedea aceste lucruri, vei tresări de bucurie, şi îţi va bate inima şi se va lărgi, căci bogăţiile mării se vor întoarce spre tine, şi vistieriile neamurilor vor veni la tine. Vei fi acoperit de o mulţime de cămile, de dromadere din Madian şi Efa; vor veni toţi din Seba, aducînd aur şi tămîie, şi vor vesti laudele Domnului. Toate turmele Chedarului se vor aduna la tine, berbecii din Nebaiot vor fi în slujba ta; se vor sui pe altarul Meu ca jertfă plăcută Mie, şi casa slavei Mele o voi face şi mai slăvită. (Isaia 60:3-7)

Concluzie: Înainte de Împărăția de o mie de ani va fi construit Templul după indicațiile de la Ezechiel capitolele 40-48 și va fi restabilită închinarea la el, dar sistemul de închinare va fi diferit de sistemul de închinare dat de Dumnezeu prin Moise la ieșirea din Egipt. Dacă primul cort al întâlnirii și sistemul de închinare după Lege purta umbra lucrării care avea să o facă Domnul Isus în viitor (Evrei 10:1), atunci ultimul Templu și închinarea la el va fi o modalitate de comemorare a lucrării mântuitoare a Domnului Isus, la fel cum frângerea pâinii amintește moartea Domnului Isus.

4. Templul     https://semnelevremurilor.wordpress.com/tipuri-profetice/templul/

Initiativa construirii Templului nu i-a apartinut lui David, ci lui Dumnezeu insusi. Este adevarat ca imparatul David s-a simtit vinovat sa aiba case fastuoase, in timp ce chivotul Domnului locuia intr-un cort (2 Sam. 7:1-2), dar initiativa lui ar fi fost vinovata, daca n-ar fi venit ca o implinire a unei profetii facute de Dumnezeu in Deuteronom 12:1-32. Din cauza pericolului imitarii practicilor idolatre ale popoarelor din jur, Dumnezeu le-a poruncit evreilor sa aiba un locas de inchinaciune: “Voi sa nu faceti asa fata de Domnul, Dumnezeul vostru! Ci sa-L cautati in locasul Lui, si sa mergeti la locul pe care-l va alege Domnul, Dumnezeul vostru, din toate semintiile voastre, ca sa-si aseze acolo Numele Lui” (Deut. 12:4-5).

Planul constructiei Templului i-a apartinut deasemenea lui Dumnezeu: “Toate acestea” , a zis David, “toate lucrarile izvodului acestuia, mi le-a facut cunoscut Domnul, insemnindu-le in scris cu mina Lui” (1 Cronici 28:19; 28:11-13).
Persoana care sa construiasca Templul a fost aleasa tot de Domnul. Este adevarat ca David a dorit sa zideasca el Templul, dar Domnul i-a zis: “Tu ai varsat mult singe si ai facut mari razboaie; de aceea nu vei zidi o casa Numelui Meu, caci ai varsat inaintea Mea mult singe pe pamint. Iata ca ti se va naste un fiu, care va fi un om al odihnei, si caruia ii voi da odihna, izbavindu-l din mina vrajmasilor lui de jur imprejur; caci numele lui va fi Solomon (Pace) si voi aduce peste Israel pacea si linistea in timpul vietii lui. El va zidi o casa Numelui Meu” (1 Cron. 22:6-10).

Alegerea locului pe care a fost construit Templul i-a apartinut tot Domnului. Cu prilejul unei triste intimplari in care David a facut numaratoarea poporului, Dumnezeu a lovit Israelul cu ciuma (2 Sam. 24:1-25). Ingerul Domnului i s-a aratat lui David “linga aria lui Aravna, Iebusitul” (2 Sam. 24:16). David a cumparat acest ogor de la proprietarul sau si “a zidit acolo un altar Domnului, si a adus arderi de tot si jertfe de multumire” (2 Sam. 24:25). “Si David a zis: “Aici sa fie Casa Domnului Dumnezeu, si aici sa fie altarul arderilor de tot pentru Israel” (1 Cron. 22:1). Acest loc era exact locul in care Avraam l-a adus jertfa pe Isaac (Gen. 22:2).

(Click pentru poza mare)

Semnificatia Templului a fost multipla.

  1. El reprezenta posibilitatea ca cererile evreilor sa fie auzite si ascultate de Dumnezeu:

“Dar ce! Va locui oare cu adevarat Dumnezeu pe pamint? Iata ca cerurile si cerurile cerurilor nu pot sa Te cuprinda: cu cit mai putin casa aceasta pe care ti-am zidit-o eu! Totusi, Doamne, Dumnezeul meu, ia aminte la rugaciunile robului Tau si la cererea lui; asculta strigatul si rugaciunea pe care ti-o face astazi robul Tau. Ochii Tai sa fie deschisi zi si noapte asupra casei acesteia, … Asculta cererea robului Tau si a poporului Tau Israel, cind se vor ruga in locul acesta! Asculta-i din locul locuintei Tale, din ceruri, asculta-i si iarta-i!” (1 Regi 8:27-30).

  1. Templul reprezenta locul in care “strainii” se puteau apropia de Dumnezeul lui Israel

“Cind strainul, care nu este din poporul Tau Israel, va veni dintr-o tara indepartata, pentru Numele Tau, caci se va sti ca Numele Tau este mare, mina Ta este tare, si bratul Tau este intins, cind va veni sa se roage in casa aceasta, – asculta-l din ceruri, … pentru ca toate popoarele pamintului sa cunoasca Numele Tau, sa se teama de Tine, ca si poporul Tau Israel” (1 Regi 8:41-43).

  1. Templul avea sa fie si locul in care se vor sui toate popoarele sa se inchine lui Dumnezeu atunci cind toate Il vor recunoaste si se vor teme de El

“Ii voi aduce la muntele Meu cel sfint, si-i voi umplea de veselie in Casa Mea de rugaciune. … Caci Casa Mea se va numi o casa de rugaciune pentru toate popoarele” (Isaia 56:7).
Curind, dupa moartea lui Solomon, forma a luat locul functiei si Templul a devenit un prilej de leganare in iluzii false: “Asa vorbeste Domnul ostirilor: Indreptati-va caile si faptele, … Nu va hraniti cu nadejdi inselatoare zicind: “Acesta este Templul Domnului, Templul Domnului, Templul Domnului! … Cum? Furati, ucideti, preacurviti, jurati strimb, aduceti tamiie lui Baal, mergeti dupa alti dumnezei pe care nu-i cunoasteti! … Si apoi veniti sa va infatisati inaintea Mea, in Casa aceasta … zicind: “Sintem izbaviti!” … ca iarasi sa faceti toate aceste uriciuni! “Este Casa aceasta peste care este chemat Numele Meu, o pestera de tilhari inaintea voastra?” (Ier. 7:3-11).

Vinovatia evreilor a atras asupra lor pedeapsa divina. Poporul a fost dus in robie, Ierusalimul a fost distrus, iar Templul a fost darimat.

A existat un al doilea Templu, zidit de Zorobabel pe ruinele celui dintii si extins apoi de Irod cel Mare, pe vremea Domnului Isus. Si acesta a devenit insa un locas al faradelegii. Cind ucenicii s-au laudat cu privelistea Templului, Domnul le-a spulberat iluziile zicind: “Adevarat va spun ca nu va raminea aici piatra pe piatra, care sa nu fie darimata” (Mat. 24:1-2).

Iata o pictura care incearca sa refaca ansamplul de cladiri, in fata fiind cele patru turnuri ale cetatuiei Antonia.

Exista o profetie care leaga existenta acestui al doilea Templu de autentificarea lui Mesia, Isus Christos.

Ezra ne spune ca sentimentele celor ce l-au construit au fost mixte: cei tineri se bucurau, cei batrani plangeau cand se gandeau la slava Templului zidit de Solomon:

“In al doilea an de la venirea lor la Casa lui Dumnezeu la Ierusalim, In luna a doua, Zorobabel, fiul lui Sealtiel, Iosua fiul lui Iotadac, cu ceilalti frati ai lor, preoti si Leviti, cei ce se Intorsesera din robie la Ierusalim, s-au pus pe lucru si au Insarcinat pe Levitii de la douazeci ani In sus sa vegheze asupra lucrarilor Casei Domnului. Si Iosua, cu fiii si fratii sai, Cadmiel, cu fiii sai, fiii lui Iuda, fiii lui Henadad, cu fiii si fratii lor Levitii s-au pregatit toti, ca un om, sa vegheze asupra celor ce lucrau la casa lui Dumnezeu. Cand au pus lucratorii temeliile Templului Domnului, au asezat pe preoti In vesminte, cu trambite, si pe Leviti, fiii Asaf, cu chimvale, ca sa laude pe Domnul, dupa randuiala lui David, Imparatul lui Israel. Cantau, marind si laudand pe Domnul prin aceste cuvinte: “Caci este bun, caci Indurarea Lui pentru Israel tine In veac!” Si tot poporul scotea mari strigate de bucurie, laudand pe Domnul, pentru ca puneau temeliile Casei Domnului. Dar multi din preoti si Leviti si din capii de familii mai In varsta care vazusera casa dintai, plangeau tare cand se puneau sub ochii lor temeliile casei acesteia. Multi altii Isi aratau bucuria prin strigate, asa Incat nu se putea deosebi glasul strigatelor de bucurie de glasul plansetelor poporului; caci poporul scotea mari strigate, al caror sunet se auzea de departe” (Ezra 3:6-13).

Dumnezeu l-a trimis atunci pe profetul Hagai sa imbarbateze poporul, facandu-le o promisiune “ciudata”, slava acestui al doilea Templu va fi mai mare decat slava Templului lui Solomon si “in locul acesta oi da pacea”:

“In a douazeci si una zi a lunii a saptea, Cuvantul Domnului a vorbit prin proorocul Hagai, astfel:

“Vorbeste lui Zorobabel, fiul lui Sealtiel, dregatorul lui Iuda, lui Iosua, fiul lui Iotadac, marele preot, si ramasitei poporului, si spune-le: “Cine a mai ramas Intre voi din cei ce au vazut Casa aceasta In slava ei dintai? Si cum o vedeti acum? Asa cum este, nu pare ea ca o nimica In ochii vostri? Acum fii tare, Zorobabel! zice Domnul. Fii tare si tu, Iosua, fiul lui Iotadac, marele preot! Fii tare si tu, poporul din tara, zice Domnul, si lucrati! Caci Eu sunt cu voi, zice Domnul ostirilor. Eu raman credincios legamantului pe care l-am facut cu voi, cand ati iesit din Egipt, si Duhul Meu este In mijlocul vostru; nu va temeti! Caci asa vorbeste Domnul ostirilor: “Inca putina vreme, si voi clatina Inca o data cerurile si pamantul, marea si uscatul; voi clatina toate neamurile, comorile tuturor neamurilor vor veni, si voi umple de slava Casa aceasta, zice Domnul ostirilor. “Al Meu este argintul, si al Meu este aurul, zice Domnul ostirilor.” “Slava acestei Case din urma va fi mai mare decat a celei dintai, zice Domnul ostirilor si In locul acesta voi da pacea, zice Domnul ostirilor” (Hagai 2:1-9).

Problema rabinilor care nu-L recunosc pe Isus ca Mesia este ca aceasta profetie facuta prin Hagai nu s-a implinit si nu mai are nici o sansa sa se implioneasca pentru ca cel de al doilea Templu a fost daramat deimparatul roman Titus in anul 60 d.Ch. Singura explicare posibila care certifica profetia lui Hagai este ca, intradevar, Isus, Cel care a curatit Templul si la moartea Caruia s-a rupt perdeaua dinauntru in doua. lasand intrarea libera in Locul Preasfant, a fost cu adevarat … Mesia. Prezenta si lucrarea Lui au fost singurele elemente care pot explica matematica lui Dumnezeu: “Slava acestei Case din urma va fi mai mare decat a celei dintai, zice Domnul ostirilor si In locul acesta voi da pacea, zice Domnul ostirilor”.

Astazi, evreii se roaga la “zidul plingerii”, un fragment din Templul de acum doua mii de ani. Si jalea lor face parte tot din grija lui Dumnezeu pentru poporul Sau: “Pe zidurile tale, Ierusalime, am pus niste strajeri, care nu vor tacea niciodata, nici zi, nici noapte! Voi care aduceti aminte Domnului de el, nu va odihniti de loc! Si nu-i dati ragaz, pina nu va aseza din nou Ierusalimul, si-l va face o lauda pe pamint” (Isaia 62:6-7).

Biserica lui Christos a adaugat la simbolistica Templului asemanarea cu trupul lui Christos (Ioan 2:18-21), in care Dumnezeu a venit sa se intilneasca cu oamenii si asemanarea cu trupul credinciosilor, care trebuie pastrat in intregime sfint si curat pentru Domnul, fiind locuit de Duhul Sfint (1 Cor. 3:16).

Ezechiel profeteste despre un al treilea Templu care va fi ridicat in vremea Mileniului. Dimensiunile si schita lui sint date de Dumnezeu in ultimele capitole ale cartii sale (Ezechiel 40-48). (Imaginea de mai jos: Templul terminat de Irod)

Unii vad posibila constructia unui Templu care sa stea alaturi de moscheia lui Oamar. Remarcati alinierea perfecta a acestui templu cu poarta frumoasa frumoasa

Cine este mireasa din Cântarea Cântărilor?
Gânduri introductive la Cântarea Cântărilor

Willem Johannes Ouweneel

© SoundWort, Online începând de la: 26.09.2018, Actualizat: 26.09.2018

Gânduri introductive la Cântarea Cântărilor

Dorim să studiem împreună această carte, care în primul verset este numită „Cântarea Cântărilor“. Cele mai multe traduceri au denumit-o „Cântarea înaltă“. Ele îl urmează în această privință pe Luther, care a tradus așa cuvântul acesta; textual însă stă scris așa: „Cântarea Cântărilor“. În limba ebraică exprimă o intensificare deosebită: cântecul cel mai înalt, cel mai bun. Așa vorbește Scriptura și despre Sfânta Sfintelor (cea mai sfântă dintre toate), și despre cerul cerurilor, și în sens nefavorabil, ca de exemplu, despre robul robilor.

Aici avem Cântarea Cântărilor. Nu este singura cântare a lui Solomon. În 1 Împărați 4.32,33 citim, că Solomon a scris 1005 cântări. Dar Duhul Sfânt nu ne-a făcut cunoscut aceste 1005 cântări. Avem numai această singură cântare. Însă această singură cântare, spune Duhul Sfânt în primul verset, este Cântarea Cântărilor, cea mai înaltă cântare, pe care Dumnezeu a considerat-o demnă să fie admisă în Cuvântul Său, pentru ca noi după aproape trei mii de ani să putem prelua învățăturile minunate, pe care Dumnezeu le-a pus în ea.

Cântarea Cântărilor are multe asemănări cu Psalmul 45. Acest Psalm vorbește, așa cum mulți știu, despre Mesia și mireasa Sa. De aceea Psalmul se numește „o cântare de dragoste“, și așa putem să numim și noi această carte: o cântare de dragoste, sau așa cum putem traduce expresia din Psalmul 45: o cântare despre Preaiubitul, o cântare, care vorbește despre Preaiubitul. Și dacă ne preocupăm cu Preaiubitul, poate să fie atunci vreun credincios, a cărui inimă să nu se încălzească, și să nu clocotească de cuvinte bune, așa cum spune poetul psalmist în Psalmul 45, ca să recite Împăratului poezia?

Ea a fost numită aici „Cântarea Cântărilor, de Solomon“. Aceasta înseamnă de fapt, că este vorba despre Solomon, însă noi avem dreptul bineînțeles să considerăm, că este o carte, pe care a scris-o Solomon. Nu este niciun argument temeinic, că această carte ar fi fost scrisă mult mai târziu. Este o carte, care își are originea la Solomon, și cine altul ar fi fost în stare să scrie o așa cântare a dragostei? Domnul Isus spune despre El în Matei 12.42, când El Însuși se compară cu Solomon: »Și iată că aici este Unul mai mare decât Solomon.« Solomon este un tablou al Domnului Isus ca Prinț al păcii (numele Solomon înseamnă „Pace”). Domnul Isus este prefigurat în el ca Împărat al păcii, care va deveni o binecuvântare pentru tot pământul – împreună cu mireasa, și noi vom vedea îndată, cine este mireasa.

Doresc să spun mai înainte încă ceva despre Solomon. Știm că Solomon a scris trei cărți ale Vechiului Testament: Proverbele, Eclesiastul și Cântarea Cântărilor. Este foarte interesant să vedem contextul în care stau cele trei cărți, și aceasta spune ceva despre caracterul Cântării Cântărilor. Pe drept aceste trei cărți au fost comparate cu cortul din pustie. La cortul din pustie venea mai întâi curtea din față, în care fiecare israelit putea să intre liber. Știm că curtea din față este un tablou al creației văzute, și în mod deosebit un tablou al pământului. Aceasta o găsim în cartea Eclesiastul, care vorbește despre lucrurile care sunt sub soare, despre deșertăciunea vieții pământești. Ea vorbește despre ceea ce poate constata orice om, credincios sau necredincios: că toți oamenii vor ajunge odată la sfârșitul vieții lor, și în exterior nu pare să se vadă nicio diferență față de viața animalelor, că marele secret despre sensul vieții va fi abia atunci descoperit, când noi, ca și Asaf, intrăm în Locurile sfinte ale lui Dumnezeu. În cartea Eclesiastul este vorba despre pământ și în consecință este cartea în care găsim numai numele „Dumnezeu“, în timp ce în cartea Proverbe se întâlnește cel mai frecvent numele Dumnezeului legământului, „Iehova“. Această carte este un tablou a Locului Preasfânt, în care noi nu vedem lucrurile așa cum sunt ele sub soare, ci așa cum le vede Dumnezeu. În Locul Preasfânt totul vorbește despre slava divină. Cartea Proverbe ne arată cum dorește Dumnezeu, ca să meargă credincioșii pe drumul lor; ei primesc indicații, valabile pentru toate timpurile, și în mod deosebit pentru Împărăția de o mie de ani, când Iehova, Cel Preaînalt, va guverna pe pământ. De aceea aici găsim aproape exclusiv numele „Iehova“, și numai de câteva ori numele „Dumnezeu“.

Avem apoi de la Solomon și această carte, despre care vechii iudei au spus: așa cum aceasta este „Cântarea Cântărilor“, tot așa există replica ei în „Sfânta Sfintelor“, în care locuia Dumnezeu și în care marele preot avea voie să intre numai o singură dată pe an. Această carte ne arată intimitatea dintre mireasă și Mire. Vechii iudei spuneau despre aceasta: mireasa este Israel și Mirele este Dumnezeu. Cartea este așa de intimă, această Sfânta Sfintelor este așa de sfântă, că iudeii au interzis tinerilor sub treizeci de ani să se uite în ea. Au vegheat așa de mult ca cuvintele acestei cărți să nu fie pronunțate cu ușurare. Este o carte prea sfântă. Am spus că în cartea Eclesiastul se întâlnește numele „Dumnezeu”, iar în cartea Proverbe numele „Domnul [Iehova]”. Dacă se citește acestă carte, se va constata cu mirare, că în ea nu se întâlnește numele lui Dumnezeu, cu excepția Cântarea Cântărilor 8.6, unde se vorbește despre „flacăra lui Iah“ (aceasta este o prescurtare a numelui Iehova), însă aceasta înseamnă de fapt nu mai mult decât o intensificare. Nu găsim aici numele lui Dumnezeu, și cu toate acestea în vorbirea simbolică a acestei cărți ne sunt prezentate lucrurile cele mai sfinte. Lucruri, pe care Dumnezeu le-a notat pentru noi cu trei mii de ani înainte, și nu atât de mult pentru noi, ci înainte de toate pentru o generație, care trebuie încă să vină, și în această carte să exprime sentimentele Sale, și sentimentele pe care le va avea în inimă generația care va veni, și despre care voi vorbi.

Dar mai este încă o legătură comună deosebită între aceste trei cărți, la care vreau să atrag atenția. În Eclesiastul 7 găsim un cuvânt ciudat. Am spus, că Eclesiastul privește lucrurile de pe pământ cu ochii unui om firesc și că el încearcă să descopere pe această cale sensul vieții. În timp ce este preocupat cu aceasta, ajunge în capitolul 7 la o concluzie ciudată. Să începem cu versetul 23; »Toate acestea le-am cercetat cu înțelepciune. Am zis: vreau să devin înțelept. Dar înțelepciunea a rămas departe de mine. Cu mult mai departe decât era mai înainte, și ce adâncă! Cine o va putea găsi? M-am apucat și am cercetat toate lucrurile, cu gând să înțeleg, să adâncesc și să caut înțelepciunea și rostul lucrurilor.« Aceasta înseamnă, că el a cercetat sensul lucrurilor; el a căutat o concluzie, prin care să poată înțelege lucrurile vieții. El spune mai departe: »Și să pricep nebunia răutății și rătăcirea prostiei, și am găsit că mai amară decât moartea este femeia, a cărei inimă este o cursă și un laț, și ale cărei mâini sunt niște lanțuri. Cel plăcut lui Dumnezeu scapă de ea, dar cel păcătos este prins de ea.« [Eclesiastul 7.23-26] Acesta este tabloul, pe care îl dă femeia, dacă este privită cu ochii firești. Acest tablou îl folosește Scriptura pentru femeia păcătoasă, care nu este în legătură cu Dumnezeu. Ea poate numai să păcătuiască și pentru un om ca Solomon nu este altceva decât un pericol. Și cât de mult a experimentat el aceasta, el, cel care a avut șapte sute de femei și trei sute de țiitoare.

Dar vrem să citim mai departe. El spune în versetul 27: »Iată ce am găsit, zice Eclesiastul, cercetând lucrurile unul câte unul, ca să le pătrund rostul.« [Eclesiastul 7.27] El este abia la jumătatea cărții și are nevoie de încă patru capitole, ca să ajungă la această concluzie. El găsește această concluzie abia în capitolul 11, când spune: »Bucură-te tinere… dar să știi, că pentru toate acestea te va chema Dumnezeu la judecată.« [Eclesiastul 11.9] Atunci el vede lucrurile din Locul Preasfânt al lui Dumnezeu. Însă aici în capitolul 7 nu a găsit încă concluzia; de aceea spune: »Iată ce-mi caută și acum sufletul, și n-am găsit. Din o mie am găsit un om; dar o femeie n-am găsit în toate acestea.« [Eclesiastul 7.28]

Până și omul firesc, care privește lucrurile cu ochii acestei lumi, trebuie să recunoască, că a existat »un om între o mie«. Dumnezeu spune în Psalmul 14, că El s-a uitat în jos spre pământ și n-a văzut pe nimeni făcând binele; toți s-au rătăcit, toți s-au depărtat; însă a existat un Om, un Om dintre o mie, despre care Dumnezeu a spus: »Acesta este Fiul Meu Preaiubit, în care Îmi găsesc toată plăcerea.« Până și necredincioșii din timpul Său au trebuit să confirme: »Nu găsesc nicio vină în El« (Ioan 18.38). El era fără păcat. Acesta este Acest Om dintre o mie, pe care Îl găsim încă o dată în Vechiul Testament în Iov 33; acolo Elihu spune lui Iov, că Iov are nevoie de Acel un Om dintre o mie, Trimisul, care îl va salva din toată nenorocirea sa. Fiecare copil al lui Dumnezeu știe cine este acest un Om, acest Mijlocitor între Dumnezeu și oameni, care l-a izbăvit de păcatele lui multe.

Totuși, dacă se privesc lucrurile de jos, se ajunge de asemenea la întrebarea fără răspuns: Cine este femeia, care se potrivește acestui Om, Isus Hristos? Cine dintre copiii oamenilor este prin natura sa în stare să aparțină acestei mirese? Nimeni dintre noi. Domnul Isus a fost un străin pentru frații Săi, cum El Însuși spune în Psalmul 69. El nu putea avea nicio legătură, nici măcar cu ucenicii Săi, până ce El a trecut prin moarte și prin înviere, și putea să-i numească frații Săi și să le spună: »Dumnezeul Meu și Dumnezeul vostru, Tatăl Meu și Tatăl vostru« (Ioan 20.17). Înainte de acest moment nu era posibilă nicio legătură, și această problemă, că El nu putea găsi nicio femeie, rămâne nerezolvată în toată cartea Eclesiastul. Pentru aceasta trebuie să intrăm în Locul Preasfânt: Cartea Proverbe. Aici găsim în capitolul 31 iarăși întrebarea: »Cine găsește o femeie cinstită?« Rămâne într-adevăr o întrebare, însă Solomon nu renunță la speranța, că totuși există o astfel de femeie, care se potrivește pentru Prințul păcii. El începe cu descrierea femeii și devine conștient, că valoarea ei este mult mai mare decât a coralilor, aceasta înseamnă, că trebuie plătit un preț foarte mare, ca să obțină această „perlă foarte scumpă“ (compară cu Matei 13.45,46).

El trebuie totuși să aștepte până la Sfânta Sfintelor, Cântarea Cântărilor, înainte să găsească această femeie. După ce El a găsit acolo această femeie, inima Lui se deschide și vorbește despre toată dragostea inimii Lui și despre toată frumusețea, pe care El a găsit-o la mireasă. Era mireasa așa de frumoasă în sine însuși? Cu mintea noastră omenească am spune: nu se găsește nicio mireasă, care să se potrivească pentru Domnul Isus. Ea însăși spune aceasta în versetul 5: »Sunt neagră« și în versetul 6 încă o dată; »Nu vă uitați la mine, că sunt așa de negricioasă«. [Cântarea Cântărilor 1.5,6] Ea era neagră prin păcat, așa cum eram noi toți din fire. Inima noastră era neagră de păcate și trebuia să fim spălați, să devenim albi, înainte să putem veni în legătură cu El. Și totuși El spune: »Tu cea mai frumoasă dintre femei«. Aceasta este mărturia Domnului Isus. De ce putea El să spună aceasta? Fiindcă noi am fost făcuți plăcuți în Preaiubitul (Efeseni 1.6). Pentru că Dumnezeu ne vede în Domnul Isus și noi am fost uniți cu El și am fost îmbrăcați cu Slava Sa. Vom vedea aceasta, când vom studia aceste versete.

Aici găsim răspunsul la întrebările din Proverbe și din Eclesiastul. Aici găsim această femeie. Dar acum se pune întrebarea: cine este socotit a fi această femeie? Aceasta este o întrebare dificilă. Dacă ar trebui să fac un rezumat cum a fost interpretată Cântarea Cântărilor de-a lungul secolelor, atunci vom pierde repede curajul să vorbim despre ea. Vechii iudei, cum am spus deja, au înțeles cartea aceasta așa: Dumnezeu este Mirele și Israel este mireasa. Dar acesta este numai parțial corect. Mai târziu, când a luat ființă Adunarea, și încetul cu încetul creștinii au venit cu gândul greșit, că Dumnezeu nu mai are niciun viitor pentru Israel, că Israel a fost pus deoparte și că Biserica a luat locul lui Israel, comentatorii au început să interpreteze Cântarea Cântărilor prin Adunare și au zis: Mirele este Hristos (ceea ce este adevărat) și mireasa este Adunarea (și aceasta nu este adevărat). Vom vedea îndată prin Cuvântul lui Dumnezeu, că aceasta nu este adevărat. Aici se vede ce se întâmplă, dacă nu se mai recunoaște, că există un viitor pentru Israel. Da, pentru acest popor pământesc, firesc, Israel, Dumnezeu are un viitor. Poate că este cineva, pentru care acest gând este nou pentru el. Dacă tu totuși nu te lămurești că este un viitor pentru Israel și dacă începi să întrebuințezi pentru tine tot ce este scris pentru Israel, atunci vei ajunge la același sfârșit înșelător în care au căzut și acești comentatori.

Dacă aplici consecvent Cântarea Cântărilor la Adunare, nu poți să fi un creștin fericit. Găsim că mireasa este deseori părăsită și singură, când nu simte apropierea Mirelui. Ea nu este întotdeauna sigură de dragostea Lui, pentru că este conștientă de starea ei rea. Imaginează-ți că aceasta ar putea fi valabil și pentru Adunare: că Adunarea ca întreg este părăsită de Hristos și că ea ca întreg s-ar putea găsi în nesiguranță totală cu privire la salvarea ei. Nu ar fi aceasta o interpretare tristă, care Îl dezonorează pe Dumnezeu. Câți nou născuți trăiesc însă așa! Ei vorbesc mai mult despre „starea lor neagră“, decât despre aceea, că ei sunt plăcuți în ochii Mirelui. Vom reveni asupra acestui punct. Înainte de aceasta doresc să încerc să răspund la întrebarea următoare: Ce interpretare dă Biblia despre această carte? Este numai Unul, care ne poate da interpretarea corectă. Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu, în care Domnul Isus Însuși ne explică această carte.

Adeseori s-a pus la îndoială, chiar și de necredincioșii din timpul nostru, apartenența acestei cărți în Biblie. Eu recunosc, că dacă se citește cu mintea firească, se va spune: Cum poate o asemenea carte să stea în Biblie, în care nu întâlnim nici măcar o singură dată Numele lui Dumnezeu?, și în care se vorbește numai de dragostea unei femei pământești și a unui om pământesc, și pe lângă aceasta într-un fel, în care noi cei din occident vom spune, că ici și colo ni se pare cam exagerat? Trebuie deci această carte să stea în Biblie? Vechii iudei nu s-au îndoit de aceasta, pentru că ei au văzut, că în această carte se ascunde un înțeles simbolic. Alții au criticat, că această carte nu este citată niciunde în Noul Testament. Ei au spus, că în mod vădit nu a fost recunoscută ca o parte a Scripturii. Însă aceasta nu este adevărat. Domnul Isus a avut exact același Vechi Testament, ca și noi. El nu a lăsat să cadă niciun singur cuvânt din acesta. El Însuși spune în Ioan 10, că Scriptura nu va putea fi desființată. Totul aparține împreună, și eu voi arăta, de ce nu s-a putut renunța la Cântarea Cântărilor. În evanghelia după Matei 9 vedem cum Domnul Isus Însuși arată înțelesul acestei cărți minunate. Este bine să fim atenți la cuvintele Lui, ca sa pricepem sensul. Citim în evanghelia după Matei 9.14: »Atunci ucenicii lui Ioan au venit la Isus și I-au zis: „De ce noi și fariseii postim des, iar ucenicii Tăi nu postesc deloc?” Isus le-a răspuns: „Se pot jelui nuntașii câtă vreme este Mirele cu ei? Vor veni zile, când Mirele va fi luat de la ei, și atunci vor posti. Nimeni nu pune un petec de postav nou la o haină veche; pentru că și-ar lua umplutura din haină, și ruptura ar fi mai rea.“«

Aici Domnul Isus stă în mijlocul poporului Său, înconjurat de necredincioși și de ucenicii Săi. El spune aici, că El este Mesia, Mirele lui Israel. Noi știm, că Domnul Isus în tablourile și pildele Lui a vorbit întotdeauna despre ceea ce înțelegea poporul. El folosea tablouri din viața zilnică, pe care ei le puteau pricepe. Cum este atunci posibil, că Domnul Isus a putut vorbi aici despre Sine Însuși, ca despre Mirele? L-au înțeles, cei ce stăteau în jurul Lui? Da, în mod sigur L-au înțeles, și ei au putut înțelege, numai pentru faptul că ei cunoșteau Cântarea Cântărilor și pentru că fiecare iudeu știa prin intermediul Vechiului Testament care era înțelesul Cântării Cântărilor: relația dintre Dumnezeu, sau dintre adevăratul Solomon (Prințul păcii, Mesia) și poporul Său Israel. Domnul Isus vine acolo și spune: „Eu sunt Mesia, și dacă Eu sunt Mesia al vostru, atunci Eu sunt și Mirele, atunci Eu sunt și Acela care a venit să caute dragoste la poporul Meu și să văd, dacă în inimile poporului Meu este aceeași simpatie, pe care Eu o am față de ei.“ El vine la ei și le vorbește despre dragostea Sa și spune, că tuturor celor care vor vrea să vină la El, care sunt trudiți și împovărați, El le va da odihnă pentru sufletele lor. (Matei 11.29). El vine în iubirea inimii Sale. Ce te-ai gândit tu, pentru ce altceva a venit El din cer, dacă nu pentru ca – după proslăvirea lui Dumnezeu în primul rând – să dovedească acestui popor dragostea Sa, așa cum El a profețit-o în Vechiul Testament? El vine și caută dragoste la acest popor. A găsit-o El? Găsim de mai multe ori, că evanghelistul Matei vorbește despre Mire, dar se constată că acolo nu este vorba niciodată despre mireasă. Mireasa nu era acolo, pentru că mireasa era poporul iudeu, care va primi prin credință pe Mesia. Și câți s-au găsit, care au făcut aceasta? O mână de ucenici. De aceea Domnul Isus poate să spună numai despre Sine Însuși, că El este Mirele, dar niciunde nu se vorbește despre mireasă. Mireasa nu exista. Găsim aici, după acest capitol, în Matei 13, cum Domnul Isus se depărtează definitiv de Israel și cu aceasta încep să se descopere tainele Împărăției cerurilor; în Matei 16 El începe apoi să vorbească despre Adunare. N-a existat nicio mireasă din Israel. Da, vei spune tu, dar Adunarea este totuși acum Mireasa? Da, dar aceasta nu se găsește în evanghelia lui Matei. Despre aceasta se citește de exemplu în scrisoarea către Efeseni. La aceasta eu adaug imediat, că aceasta nu trebuie confundată cu Mireasa Împăratului, a Prințului Păcii; această mireasă nu este alta, decât rămășița credincioasă din Israel.

Adunarea este de asemenea o mireasă; dar ea nu este mireasa Împăratului. Se spune deseori, că Adunarea este mireasa lui Hristos, totuși eu nu cred, că Biblia spune aceasta în vreun loc. Hristos este traducerea cuvântului Mesia (acesta înseamnă: Unsul). Adunarea este mireasa Mielului, care a fost înjunghiat. Așa este numită ea în Apocalipsa. Însă mireasa lui Hristos, a Împăratului, este din Israel. Mireasa nu exista în zilele în care Domnul Isus a venit pe pământ. Crezi tu, că mireasa nu va veni? Crezi tu, că inima Domnului Isus nu așteaptă această Mireasă? Probabil că cineva găsește neobișnuit faptul, că Domnul Isus are două Mirese. Trebuie totuși să ne gândim, că aceasta are un  înțeles simbolic. Inima Domnului Isus are loc destul să iubească mult mai mulți oameni, decât numai pe aceia care aparțin Adunării. Noi găsim în Vechiul Testament de mai multe ori, în vorbire simbolică, prezentate aceste două femei, ca de exemplu în Lea și Rahela; Lea este un tablou al Adunării, iar Rahela un tablou al Miresei din Israel. Aceasta este rămășița credincioasă, în mod deosebit orașul Ierusalim, cum vom vedea. Ea va fi mireasa în timpul în care Domnul Isus ca Mesia va domni pe pământ și Ierusalimul va fi punctul central al întregului pământ. S-a presupus, că atunci când Domnul Isus va domni, Adunarea va fi împărăteasa, care va domni împreună cu El pe pământ. Însă aceasta nu este adevărat. Ierusalimul, »orașul Marelui Împărat« (Psalmul 48Matei 5), este împărăteasa, care va domni împreună cu Domnul Isus pe acest pământ. Nu se găsește alta. El așteaptă timpul acesta. Am spus tocmai, că această carte se va împlini foarte curând, că ceea ce este scris aici în vorbire simbolică, nu s-a împlinit încă. Va veni timpul, când vor fi oameni, care în inimile lor vor simți sentimentele descrise în această carte.

Noi nu avem nevoie de o astfel de carte, pentru a ne exprima sentimentele. Nu găsim în Noul Testament nicio carte ca și Cântarea Cântărilor. Noi nu găsim acolo nicio carte, ca și cartea Psalmilor. De ce nu? Pentru că credincioșii Adunării au pe Duhul Sfânt locuind în ei, și Duhul Sfânt este Acela care se roagă pentru noi cu suspine negrăite. Însă acești oameni, care nu vor avea Duhul Sfânt, dar care totuși vor ajunge la nașterea din nou și la credință, Îl vor dori pe Mesia; se vor preocupa cu această întrebare chinuitoare: va vrea El să mai aibă a face cu noi, Acela pe care noi L-am răstignit? Ei au nevoie de această carte, ca să cunoască răspunsul Domnului Isus. Acest răspuns este: dragoste, numai dragoste, prin toată Cântarea Cântărilor, de la început până la sfârșit.

Dacă întrebăm, care este sensul și țelul Cântării Cântărilor, atunci trebuie să spunem, că cel mai important este, că în ea noi cunoaștem relația între Mesia și rămășița credincioasă, în mod deosebit orașul Ierusalim. Este aceasta singura posibilitate de interpretare? Nu, există și altele. Dacă vorbim despre Vechiul Testament, cele mai multe parți le putem interpreta în trei feluri diferite. Prima interpretare este întotdeauna: ce înseamnă textual, ceea ce este scris? Să luăm de exemplu istoria lui Avraam și Sara. Prima întrebare este: ce este scris acolo textual, ce s-a petrecut acolo cu Avraam, ce au făcut ei, de ce au făcut așa, cum trebuie să vedem noi aceasta pe fundalul acelor timpuri, ce vrea aceasta să ne spună practic? A doilea fel de interpretare este interpretarea profetică; se ascunde în istoria lui Avraam și Sara un sens profetic, ceva ce se va împlini? Știm că aceasta este așa: Avraam este un tablou al credinciosului ca străin aici pe pământ și mai târziu, când începe istoria lui Isaac, el este un tablou despre Dumnezeu, Tatăl, care jertfește pe Fiul Său. Știm că Sara este numită în Galateni 4 mama acelora care nu sunt născuți în robie, ci în libertate. Al treilea fel de interpretare este: se găsește și o învățătură practică, morală, pentru noi? Și aceasta există. Să ne gândim numai la Sara în 1 Petru 3. Acolo ea este prezentată ca exemplu pentru femeile creștine, cum trebuie ele să se comporte față de bărbații lor și cum să se îmbrace. Tot așa este și cu Cântarea Cântărilor. Prima interpretare este pur și simplu aceea, că a existat un împărat, numit Solomon, care avea o mie de femei, care nu-i satisfăceau inima. Vedem aici, cum el și-a găsit satisfacția la o fată simplă, care în capitolul 6 este numită Sulamita, ceea ce înseamnă că ea venea din Sulam. Citim în capitolul 1, că frații ei au angajat-o ca să păzească via. Ea era o fată de la țară, care tot timpul era afară și de aceea soarele a făcut-o neagră; de aceea ea se rușina de femeile bogate ale lui Solomon, care toate aveau pielea albă, ceea ce era un ideal de frumusețe. Găsim în această carte cum ea a făcut cunoștință pentru prima dată cu Solomon. În capitolul 8 se spune că Solomon a trezit-o de sub mărul unde ea a fost născută; probabil într-o casă care stătea sub un măr. Probabil că la început ea a crezut că Solomon era un păstor simplu. La început ea nu l-a recunoscut cu adevărat, și îl întreabă în capitolul 1 unde își paște turma, pentru că ea dorea să fie tot timpul lângă el. Găsim apoi în capitolul 3 cum ea îl vede în adevărata lui înfățișare, însoțit de un alai împărătesc, în timp ce ea mergea la el, și își dă seama, că mirele ei este în realitate împăratul Solomon. Așa am putea continua. Aceasta este semnificația textuală, prima interpretare, a acestei cărți. Dar ea nu este cea mai importantă. Dacă ar fi singura interpretare, atunci m-aș întreba, dacă această carte își are locul în Biblie; dar și această interpretare conține o învățătură importantă pentru noi, și anume, ce însemna în timpul acela o femeie după gândul lui Dumnezeu. La popoarele din orient o femeie nu avea nicio valoare. Dumnezeu însă a dat-o lui Adam ca însoțitoare, potrivită pentru el; ea nu trebuia să fie sclavă lui, supusa lui. Găsim aici cum gândește Solomon despre Sulamita, mireasa sa, și aceasta este în sine însuși o învățătură practică. Dar aceasta nu este singura. Ceea ce găsim aici în mod deosebit, este legătura dintre adevăratul Solomon, Prințul Păcii, și rămășița lui Israel.

A treia aplicare, pe care doresc mereu s-o fac, este aplicarea practică pentru noi, căci există o aplicație pentru fiecare credincios. Eu nu spun că mireasa aici reprezintă Adunarea, spun însă că în mireasă avem un tablou al fiecărui credincios în parte, individual. Drumul fiecărui credincios în parte nu este nicidecum drumul Adunării. De aceasta, din păcate, se ține mult prea puțin seama. Despre Adunare ca întreg nu găsim, de exemplu, niciunde în Noul Testament, că ea are nevoie de îndurare. În nicio scrisoare adresată unei Adunări nu scrie în introducere: „Har, îndurare și pace”, așa cum se spune în scrisorile personale. Credincioșii au nevoie de îndurarea lui Dumnezeu pe drumul lor personal, în împrejurările lor deseori grele. Găsim astfel aici foarte multe învățături pentru noi personal, și putem să avem încrederea, că Domnul ne va arăta unele din acestea.

Vreau însă mai înainte, să mai arăt încă ceva, și anume, că Vechiul Testament învață clar, că Ierusalimul este mireasa. Am spus, că comentatorii iudei au spus, că Israel este mireasa. Aceasta nu este în totul adevărat. Este numai partea credincioasă a lui Israel. În al doilea rând, nu este tot Israelul, ci numai rămășița credincioasă din cele două seminții. Este cunoscut, că aceste două seminții s-au reîntors deja parțial înapoi, și că la 15 mai 1948 ele au constituit un stat în Palestina. În acest stat se găsesc preponderent israeliți din cele două seminții; cele zece seminții sunt încă răspândite printre popoare. Din aceste două seminții va ieși la iveală mireasa acestei cărți; rămășița credincioasă se va întoarce la Domnul, când va veni Necazul cel mare, și va aștepta pe Mesia. Atunci Adunarea va fi deja răpită de Dumnezeu, după cum știm aceasta din Noul Testament. După aceea însă Dumnezeu Își va trezi o rămășiță dintre iudei, și îi va conduce prin pedepse grele și încercări ale inimii, ca în felul acesta să le arate cât de mare este vina lor față de Mesia. Vedem astfel, că această rămășiță trebuie diferențiată de cele zece seminții, ceea ce va deveni foarte clar, dacă studiem profețiile.

În profeții găsim trei femei, și anume, „o mamă” și două „fete”. Dacă citim de exemplu Ezechiel 23, găsim că profetul vorbește acolo simbolic despre trei femei, pe care le regăsim în Cântarea Cântărilor. În Ezechiel 23.1 se spune: »Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: „Fiul omului, erau două femei, fiice ale aceleiași mame … cea mai mare se chema Ohola, și sora ei Oholiba. Erau ale Mele, și au născut fii și fiice”. Ohola este Samaria și Oholiba este Ierusalimul.« Așadar găsim aici o mamă cu două fiice. O fiică este Samaria, aceasta este capitala celor zece seminții, și cealaltă este Ierusalimul, capitala celor două seminții. Mama este Israel în starea lui inițială, așa cum Dumnezeu l-a scos din Egipt. Mama, Israel, a dat viață celor două fiice, împărăția celor zece seminții și împărăția celor două seminții. După moartea lui Solomon împărăția s-a rupt în două. Această mamă cu fiicele ei o găsim în Cântarea Cântărilor. Deja în capitolul 1.6, se spune: »Fii mamei mele s-au mâniat pe mine.« [Cântarea Cântărilor 1.6] Și în capitolul 3,4 se spune: »Abia trecusem de ei, și am găsit pe Iubitul inimii mele. L-am apucat și nu L-am mai lăsat, până nu L-am dus în casa mamei mele, în odaia celei ce m-a zămislit.« [Cântarea Cântărilor 3.4]  Aici »casa mamei mele« are un înțeles important, cum vom vedea mai târziu. Să vedem mai departe Cântarea Cântărilor 8,2. Aici găsim iarăși pe cele două fiice. Mireasa din Cântarea Cântărilor este o fiică, aceasta este Ierusalimul. Cealaltă este sora mai mică, care încă nu are piept; aceasta este Efraim (cele zece seminții), care imediat după venirea Domnului Isus vor ajunge în plină dezvoltare și maturizare, și atunci vor fi primite de Domnul Isus și vor fi introduse în împărăție.

Despre mireasă se vorbește mai întâi în Psalmul 45, la care ne vom referi de mai multe ori. Ca și aici, și în profeții mireasa lui Mesia este aproape întotdeauna Ierusalimul. Aceasta o găsim înainte de toate în Isaia 49.14: »Sionul zice: „M-a părăsit Domnul și m-a uitat Domnul. Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează, și să n-aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar chiar dacă l-ar uita, totuși Eu nu te voi uita cu nici-un chip. Iată că te-am săpat pe mâinile Mele, și zidurile tale sunt totdeauna înaintea ochilor Mei! Fiii tăi aleargă; dar cei ce te dărâmaseră și te pustiiseră vor ieși din mijlocul tău. Ridică-ți ochii de jur împrejur, și privește; toți aceștia se strâng, vin la tine. Pe viața Mea, zice Domnul, că te vei îmbrăca cu toți aceștia ca și cu o podoabă și te vei încinge cu ei ca o mireasă.« Aici vedem cum Sionul suspină pentru păcatele sale și că se simte părăsit de Dumnezeu, și sunt aproape 2000 de ani de când Dumnezeu i-a pus de-o parte. Va veni însă un timp când El Însuși va căuta cu ochii această »soție din tinerețe« (Isaia 54.6), această femeie, cu care El, în vorbire simbolică, a fost căsătorit o mie de ani. Ai gândit că Dumnezeu a părăsit pe »soția tinereții Sale«? El se va îndura de Ierusalim. Este firește vorba despre oamenii care locuiesc în Ierusalim, rămășița, însă în mod deosebit este orașul Ierusalim, care este numit împărăteasa.

Citim în Isaia 54 versete foarte importante. Acolo este spus în versetul 1 despre Sion: »Bucură-te stearpo, care nu mai naști! Izbucnește în strigăte de bucurie și veselie, tu care nu mai ai durerile nașterii! Căci fiii celei lăsate de bărbat vor fi mai mulți decât fiii celei măritate, zice Domnul.« [Isaia 54.1] Aceasta înseamnă, că Ierusalimul este în timpul singurătății. Totuși Dumnezeu îi va trezi în singurătatea lui mai mulți copii decât el a avut vreodată în timpul când era în legătură cu Dumnezeu și era cetatea lui Dumnezeu. Versetul 4: »Nu te teme, căci nu vei rămâne de rușine, ci vei uita și rușinea tinereții tale, și nu-ți vei mai aduce aminte de văduvia ta, căci Făcătorul tău este bărbatul tău; Iehova este Numele Lui, și Răscumpărătorul tău este Sfântul lui Israel. El se numește Dumnezeul întregului pământ, căci Domnul te cheamă înapoi ca pe o femeie părăsită și cu inima întristată, ca pe o nevastă din tinerețe, care a fost izgonită, zice Dumnezeul tău. Câteva clipe te părăsisem, dar te voi primi înapoi cu mare dragoste. Într-o izbucnire de mânie, Îmi ascunsesem o clipă fața de tine, dar Mă voi îndura de tine cu o dragoste veșnică, zice Domnul, Răscumpărătorul tău.« [Isaia 54.4-8]

Putem noi presupune, că nu mai este niciun viitor pentru Ierusalim și că Dumnezeu poate să-l uite? El se va îndura în mod sigur de el și el va deveni soția lui Dumnezeu; și cine este bărbatul lui? Acesta este Dumnezeu Fiul, Același, Mesia, care se va întoarce din cer. Când Îl vor vedea venind înapoi, vor recunoaște că acel Mesia, pe care ei L-au disprețuit, este Domnul Însuși. Domnul va zice: »Își vor întoarce privirile spre Mire, pe care L-au străpuns« (Zaharia 12.10). Acesta este Domnul, Cel care vorbește aici și care va zice despre Ierusalim: „Te voi primi iarăși ca pe soție a Mea.”

Aceasta o găsim și în Isaia 62: »De dragostea Sionului nu voi tăcea, de dragostea Ierusalimului nu voi înceta, până nu se va arăta dreptatea lui ca lumina soarelui, și izbăvirea lui ca o făclie care se aprinde. Atunci neamurile vor vedea dreptatea ta și toți împărații slava ta, și-ți vor pune un nume nou, pe care-l va hotărî gura Domnului. Vei fi o cunună strălucitoare în mâna Domnului, o legătură împărătească în mâna Dumnezeului tău. Nu te vor mai numi părăsită și nu-ți vor mai numi pământul un pustiu, ci te vor numi: „Plăcerea Mea este în ea”, și țara ta o vor numi Beula: „Măritată”, căci Domnul Își pune plăcerea în tine, și țara ta se va mărita iarăși. Cum se unește un tânăr cu o fecioară, așa se vor uni fii tăi cu tine, și cum se bucură mirele de mireasa lui, așa se va bucura Dumnezeul tău de tine.« [Isaia 62.1-5] Aceasta este o vorbire clară. Cuvântul lui Dumnezeu ne dă singur dezlegarea acestei cărți, și dacă vrem să ne supunem Cuvântului lui Dumnezeu, n-avem nicio greutate, orice-ar fi vrut să scrie mulți comentatori.

Vreau în încheiere să citez încă ceva din Ieremia 2.2: »Du-te și strigă la urechile Ierusalimului (aici vedem din nou că Ierusalimul este Mireasa) și spune-i: Așa vorbește Domnul: Mi-aduc aminte de dragostea ta, când încă erai tânără, de iubirea ta, când erai logodită, când Mă urmai în pustie, într-un pământ nesemănat.« Acest timp a trecut. Dumnezeu se gândește cu melancolie înapoi la aceste timpuri, pe când Ierusalimul era încă Mireasa Sa, și depindea încă de El. Găsim însă în această carte, ce a făcut Ierusalimul. Vrem să citim Ieremia 3.1: »El zice: Când se desparte un bărbat de nevasta sa, pe care o părăsește, și ea ajunge nevasta altuia, se mai întoarce bărbatul acesta la ea? N-ar fi chiar și țara aceea spurcată? Și tu ai curvit cu mulți ibovnici, și vrei să te întorci iarăși la Mine? zice Domnul«. Acesta este Ierusalimul. Dumnezeu Însuși l-a numit ca „soție” a Sa și se va îndura iarăși de el. Se găsește un capitol întreg care se ocupă de tema aceasta, Ezechiel 16. În el găsim cum Dumnezeu a găsit Ierusalimul în stare jalnică și de plâns, cum El l-a îmbrăcat cu slava Sa, și cum El l-a câștigat, ca să fie mireasa Lui.

Care a fost răspunsul Ierusalimului? Imaginează-ți că un tânăr are o logodnică, care-i dă răspunsul pe care l-a dat Ierusalimul. Ea s-a întors în altă parte de la Mirele ei și a fugit după alți dumnezei. Biblia numește aceasta preacurvie. Ea s-a dăruit altor bărbați și a devenit necredincioasă lui Dumnezeu. Gândul din Ieremia 3 este: „S-ar gândi cineva să se mai ocupe cu o asemenea femeie, care s-a dat altor bărbați?” Totuși Dumnezeu spune: „Eu nu o voi abandona.” Va veni un timp, când El se va ocupa iarăși de ea. În versetul 6 spune: »Domnul mi-a zis pe vremea împăratului Iosia: Ai văzut ce a făcut necredincioasa Israel? S-a dus pe orice munte înalt și sub orice copac verde, și a curvit acolo. Eu ziceam că după ce a făcut toate aceste lucruri se va întoarce la Mine? Dar nu s-a întors.« [Ieremia 3.6,7] Acest Israel din versetul 6 cuprinde pe cele zece seminții, și apoi în versetul 7 spune: »Și sora ei, vicleana Iuda, a văzut aceasta.« Și aici găsim așadar două surori; Iuda și Israel. Acesta este singurul loc în care ele nu sunt numite după capitalele lor (Samaria și Ierusalim), ci după întreg teritoriul lor: Israel și Iuda. Am spus deja, că în toate celelalte cazuri „surorile” sunt capitalele Samaria și Ierusalim.

În versetul 8 se spune: »Și cu toate că a văzut că m-am despărțit de necredincioasa Israel, din pricina tuturor preacurviilor ei, și i-am dat cartea ei de despărțire, totuși soru-sa, vicleana Iuda, nu s-a temut, ci s-a dus să curvească la fel.« [Ieremia 3.8] Dumnezeu trebuia să dea întâi Samariei o carte de despărțire. El trebuia să alunge această „femeie” și ea a fost risipită la asirieni și la toate popoarele, până în zilele noastre. Dumnezeu a alungat-o. Dumnezeu trebuia să alunge și pe Iuda, care mai târziu a avut porniri și mai rele. El i-a dat o carte de despărțire și i-a zis: „Eu nu mai pot avea nicio părtășie cu o asemenea femeie.” Totuși Dumnezeu nu este om, ca să o lase pentru totdeauna. În previziunea Sa, El a adus acum pe Iuda înapoi în țară, și ea va trece prin timpuri îngrozitoare. În aceste timpuri însă, din Iuda se va forma o mireasă, care va striga la Dumnezeu, și care va avea în inimă sentimentele pe care noi le găsim în Cântarea Cântărilor și în Psalmi. Atunci Dumnezeu se va îndura de ea și o va primi, cum găsim în Osea 2.14-19.

Frați și surori, ce timp va fi acesta? Ce trebuie să fie aceasta pentru inima lui Dumnezeu? Noi suntem prea des ocupați cu noi înșine și așa ușor de înclinați ca să ne vedem numai pe noi înșine în această carte și lucrurile de care să profităm. Desigur este important acest lucru, și avem dreptul să savurăm acest fapt. Însă ce credeți voi, ce era pentru inima Domnului Isus, pentru Mesia, când a venit la poporul Său și a fost lepădat de el? El nu a găsit nicio Mireasă în Israel, sau altfel spus: femeia lui Dumnezeu s-a întors de la El și s-a dăruit altor bărbați. Credeți voi că pe Domnul Isus Îl lasă rece, că va veni un timp în care El se va îndura iarăși de Mireasa Sa? Dacă noi avem într-adevăr o inimă pentru Domnul Isus, atunci trebuie să avem aceleași interese, pe care le are și El. Atunci trebuie ca și noi să ne rugăm pentru pacea Ierusalimului, cum spune Psalmul 122. Dumnezeu are milă pentru acest oraș și se va îndura de el.

Găsim aici în Cântarea Cântărilor, cum Dumnezeu Își descoperă inima față de orașul Ierusalim. Găsim și în Psalmi sentimentele rămășiței, însă într-un chip cu totul altfel. În Psalmi avem problema, că Israel este vinovat și cum Dumnezeu va îndepărta vina, prin aceea că El a dat pe Domnul Isus ca jertfă de ispășire. Aceasta nu o găsim în Cântarea Cântărilor. Aici nu găsim nici o vină. Aici găsim cel mult o indicație în cuvântul „sunt neagră”, dar aceasta nu are nimic a face cu vinovăția. Nu găsim aici niciun răspuns la problema referitoare la vinovăție și neprihănire, ci numai la problema dragostei. Cum am spus deja, aici nu este vorba de întrebarea pe care o va pune rămășița: Cum vom putea noi să fim izbăviți de păcatele noastre?, ci: „Va vrea El, Mirele nostru, căruia I-am fost așa de necredincioși, căruia I-am întors spatele mii de ani, să ne primească?”. Găsim mereu, cât de modestă este mireasa; ea nu vorbește niciodată către Mire, ci totdeauna despre El. Ea vorbește altora, aproape că nu îndrăznește să-I vadă ochii. Mirele însă îi mărturisește în toate felurile, cât de mult o iubește. El îi vorbește direct și în toate cuvintele, care vin din inima Lui, lasă să se vadă, că El o iubește. Nu este aceasta o dragoste minunată, de neînțeles?

Vedem noi acum diferența față de Adunare, și ce neînțelept este să căutăm Adunarea aici? Ce diferență este totuși între relația noastră cu Hristos și relația în care va sta rămășița cu El! La noi nu se pune întrebarea: Se va îndura Dumnezeu de noi, ne va primi Domnul Isus? Noi suntem primiți, El ne-a dat Duhul în inimă, un Duh al înfierii, care mărturisește împreună cu Duhul nostru, că suntem copii ai lui Dumnezeu. Nu există problema; ne va primi El oare? căci noi știm că am fost primiți în Preaiubitul. Noi putem să ne odihnim în Dumnezeu pe baza unei relații bine întemeiate. Noi ne putem odihni în lucrarea înfăptuită de Domnului Isus.

Însă rămășița nu se poate odihni în această lucrare a Domnului Isus. Ultimul lucru, pe care rămășița l-a văzut la El, a fost, ceea ce Domnul Isus a strigat pe cruce: »Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?« După aceea El a murit și pentru Israel a venit punctul final. Fără îndoială ei vor crede, că El a înviat. Aceasta o vor știi prin Noul Testament. Cum vor putea ei să-L aștepte altfel? Ei însă nu vor ști, dacă Domnul Isus îi va ierta și dacă ei vor fi primiți cu adevărat. În toți anii, din timpul Necazului cel mare, când ei vor suferi așa de mult din partea asirienilor și pe deasupra din partea compatrioților necredincioși, se va pune întrebarea arzătoare: „Se va îndura Mesia de noi; va vrea El să ne primească?” Ei nu vor primi acest răspuns înainte ca cerul să se deschidă și Domnul Isus să revină cu brațele larg deschise, ca să ia această rămășiță ca Mireasă a Sa. Numai atunci ea se va odihni în pacea, pe care El o va aduce.

Nu găsim aceasta niciunde în Cântarea Cântărilor. Cântarea Cântărilor exprimă până la sfârșit această dorință ca pe o speranță. Uneori se pare că speranța s-ar împlini, dar aceasta este numai în așteptările miresei, în visurile ei. Găsim în ultimul verset al Cântării Cântărilor: »Vino repede, Iubitule, ca o căprioară sau ca puiul de cerb pe munții plini de miresme!« Așa spune ea: „Vino repede la mine”, căci și la sfârșitul cărții El încă nu este venit în realitate.

Templul lui Ezechiel
Ezechiel capitolele 40-43

Willem Johannes Ouweneel

Versete călăuzitoare: Ezechiel 40-43

Introducere

În articolul acesta vrem să medităm la Templul descris în Ezechiel 40 până la Ezechiel 43. În privinţa aceasta ne gândim în mod deosebit la semnificaţia pe care o are Templul în timpul actual. Descrierea Templului lui Ezechiel trebuie interpretată în sens dublu. În primul rând acest Templu va fi construit literalmente în Israel la începutul Împărăţiei de o mie de ani a păcii, aşa cum este anunţat şi în Isaia 56.4-7Ezechiel 37.16-28 şi Zaharia 6.12-15. În timpul Împărăţiei de o mie de ani cele douăsprezece seminţii ale lui Israel vor fi restabilite în ţara lor şi acolo vor sluji Domnului cu jertfele lor, care simbolic se vor referi retroactiv la lucrarea lui Hristos făcută odată pentru totdeauna.

În al doilea rând toate aspectele Împărăţiei păcii mesianice aruncă deja anticipat umbra lor în perioada de timp actuală. Noi trăim deja acum în Împărăţia lui Dumnezeu (compară între altele cu Romani 14.17 şi versetele următoare şi Coloseni 1.13). Împărăţia există într-adevăr sub o formă ascunsă  – în curând ea se va arăta în glorie publică, la arătarea Domnului -, însă principiile, care vor fi valabile în curând în Împărăţia păcii mesianică, sunt deja acum valabile pentru Biserică (Adunare) în sens moral-spiritual. Cu gândul acesta ne vom preocupa, cu privire la Templul lui Ezechiel. Vom discuta învăţăturile spirituale, pe care le au capitolele 40-43 din Ezechiel pentru Biserică.

În tradiţia bisericească s-a avut puţin, sau chiar deloc, în vedere împlinirea literalmente în Împărăţia mesianică viitoare a celor spuse în Ezechiel 40-43. De aceea aceste capitole s-au aplicat deseori la Biserică. Când în secolul trecut [în secolul 18] s-au deschis iarăşi ochii pentru înţelesul textual al profeţiilor, s-a căzut în extrema cealaltă şi s-a gândit numai la împlinirea viitoare cu privire la Israel şi nu s-a mai gândit la înţelesul pe care profeţiile îl au pentru noi în perioada actuală. Dacă apoi ne vom gândi ce înţeles spiritual au acestea pentru Biserică, se pare că noi am merge un pas înapoi spre tradiţia bisericească. Însă noi va trebui atunci să fim conştienţi, că această tradiţie a înţeles foarte puţin semnificaţia profeţiei pentru Biserică, înainte de toate din cauză că ea nu a înţeles caracterul adevărat al Bisericii. Aceasta va deveni vizibil din cele ce urmează. Pentru interpretarea textului din Ezechiel capitolele 40-43 cu privire la Biserică sunt valabile următoarele puncte de pornire nou-testamentale:

În afară de trup, mireasă, casă, cetate, Biserica este prezentată şi ca Templu, şi aceasta înainte de toate, pentru că Dumnezeu Duhul Sfânt locuieşte în ea (1 Corinteni 3.162 Corinteni 6.16Efeseni 2.21). Drept urmare Biserica este un loc desăvârşit de sfânt, despărţit de lume. Aceasta devine clar înainte de toate din 2 Corinteni 6.14-18, unde Biserica este comparată cu un Templu sfânt, despărţit de rău.

Aşa cum în Templu aveau loc jertfe şi serviciul de închinare, tot aşa aceasta are loc şi în Biserică şi în mod deosebit în timpul strângerilor laolaltă pentru închinare (compară cu Efeseni 3.211 Petru 2.5Evrei 3.1-6; 10.19-22; 13.15), deoarece mădularele Bisericii sunt numite preoţi (compară cu 1 Petru 2.5Apocalipsa 1.6; 5.10; 20.6) şi deoarece cântările ei de laudă sunt numite literalmente jertfe de laudă (1 Petru 2.5Evrei 13.15). Nu localul Bisericii (Adunării) este Templul, ci strângerea laolaltă a Bisericii este pe deplin în sens spiritual serviciu de jertfire şi de adorare în Templu.

În lumina cestor trei puncte, şi Templul din Ezechiel are cel puţin trei semnificaţii:

  1. El este locuinţa slavei lui Dumnezeu.
  2. El este un manual didactic măreţ referitor la sfinţenia lui Dumnezeu.
  3. El este locul de aducere al adorării (închinării) pentru poporul lui Dumnezeu.

Sfinţenia

Sfinţenia lui Dumnezeu este scoasă în evidenţă mult mai puternic în Templul acesta, decât ea a fost arătată în cortul din pustie sau în Templul lui Solomon. Sfinţenia Templului conţine următoarele:

  • dăruirea desăvârşită a acestei clădiri lui Dumnezeu până în cele mai mici detalii,
  • îndepărtarea desăvârşită din această clădire a tot ce este în contradicţie cu Fiinţa lui Dumnezeu.

Sfinţenia Templului este scoasă în evidenţă sub multe aspecte. Vrem să numim şapte puncte:

  1. Sfinţenia Templului este parafrazată prin „Legea casei”. Pe vârful muntelui trebuie să fie un domeniu sfânt din toate părţile. „Aceasta este legea privitoare la casă” (Ezechiel 43.12). Toate regulile casei sunt cuprinse în această lege. Tot complexul Templului este sfânt. Aceasta este în mod deosebit aşa, pentru că sfinţenia lui Dumnezeu locuieşte în Templu. Această Lege ne aminteşte de Psalmul 93.5: „Sfinţenia este podoaba casei Tale”. Tot aşa şi Biserica (Adunarea) este un templu sfânt în Domnul (Efeseni 2.20), despărţită de rău şi închinată Domnului. Şi noi trebuie să cunoaştem legea casei, şi anume cu inima (Ezechiel 40.4), pentru ca să ştim cum trebuie să ne comportăm în Casa lui Dumnezeu (1 Timotei 3.15).
  2. Descrierea începe cu zidul din jurul Templului (Ezechiel 40.5). Despre acest zid se spune în continuare că el este pentru a face despărţire între ce este sfânt şi ce nu este sfânt (Ezechiel 42.20). Această despărţire merge atât de departe, că şi un teritoriu mare din jurul Templului este numit sfânt – teritoriul care va fi rezervat preoţilor, aşa că viaţa lor practică, zilnică este sfântă în aceeaşi măsură ca şi slujba lor în Templu (Ezechiel 45.1 şi versetele următoare; 48.10-12; vezi şi finalul articolului). Şi în Biserică (Adunare) zidul are importanţă foarte mare. În adunarea sfinţilor (compară cu 1 Corinteni 14.33) el face o despărţire categorică de tot ce nu este sfânt, aceasta înseamnă şi de toţi necredincioşii. Zidul este descris clar în 2 Corinteni 6.14-18, unde Biserica (Adunarea) este comparată cu un Templu şi unde ea este aşezată şi în viaţa practică sub legea sfinţeniei.
  3. După aceea profetul descrie poarta dintre lumea de afară şi curtea cea mai dinafară (Ezechiel 40.6-16,20-27) şi porţile dintre curtea cea mai dinafară şi curtea interioară (Ezechiel 40.28-37). Aici sunt porţi foarte mari, prin care trebuie să intre fiecare vizitator al Templului. Pe ambele părţi ale căii principale de trecere erau camere de pază pentru păzitorii porţilor, care vegheau asupra tuturor celor care intrau în clădire. În acelaşi fel Biserica (Adunarea) supraveghează pe cei care participă la strângerile ei laolaltă şi vrea să ia parte la Cina Domnului, pentru ca nici un necredincios şi nici un credincios care trăieşte în păcat să nu se apropie de Masa Domnului. Unii fraţi au în privinţa aceasta o chemare spirituală deosebită, ca să poată face slujba de supraveghetor (compară cu 1 Cronici 26.1-19Neemia 11.19).

Construcţia Templului

  1. Construcţia propriu-zisă a Templului este împărţită în
  • Porticul (sau pridvorul) casei (Ezechiel 40.48,49),
  • O sală principală, aceasta este Locul Sfânt (Ezechiel 41.1,2),
  • O încăpere interioară, aceasta este Locul Preasfânt (Ezechiel 41.3 şi versetele următoare).

    Este remarcabil că acela, care vrea să intre în Templu, realmente trebuie să urce permanent trepte. După şapte trepte se ajunge din afară printr-o poartă în curtea cea mai exterioară (Ezechiel 40.22). După alte opt trepte se ajunge la o altă poartă de acces în curtea interioară (Ezechiel 40.37). Şi după alte zece trepte se ajunge în construcţia Templul propriu-zis (Ezechiel 40.49); în total douăzeci şi cinci de trepte. De altfel este ciudat, că în descrierea complexului Templului aproape niciunde nu sunt date dimensiuni în înălţime. Te ridici spre Dumnezeu, dar ca să zicem aşa nu este dată nici o limită a acestei înălţimi. Templul pare să fie complet deschis în partea de sus, spre cer, ca şi cum aici cerul şi pământul ar fi devenit una. În Biserica lui Dumnezeu ca popor ceresc s-a făcut cunoscut pământului slava lui Dumnezeu, unde se află încă Biserica (Adunarea). Domnul este aici Acela în care cerul şi pământul s-au unit.

  1. Înţelegerea însemnătăţii Templului stă deschisă de fapt numai acelora care au un sentiment moral pentru sfinţenia sa. În capitolul 43.10 şi versetele următoare, profetul a trebuit să vorbească poporului despre Templu şi despre faptul că din cauza sfinţeniei locului trebuie mai întâi să te căieşti de propriile păcate. Abia după aceea poporul poate lua cunoştinţă despre particularităţile Templului. Şi pentru noi este valabil, că adevărata înţelegere despre Biserică (Adunare) ca Templu al lui Dumnezeu nu este în primul rând o chestiune de pricepere, ci înainte de toate şi de noţiune morală despre sfinţenia lui Dumnezeu. Cum altfel să putem noi diferenţia din inimă caracterul adevărat al Bisericii ca popor ceresc şi sfânt?
  2. Sfinţenia preoţilor este exprimată prin cele două clădiri preoţeşti situate la nord şi la sud de clădirea propriu-zisă a Templului (Ezechiel 42.1-15). În aceste două clădiri se află pe trei etaje încăperile sfinte, bucătăria, sufrageria şi camerele pentru hainele preoţilor care stau aproape de Domnul şi slujesc. Misiunea principală a acestor clădiri este ca preoţii să poată mânca lucrurile preasfinte. Lucrurile preasfinte – jertfa de mâncare, jertfa pentru păcat şi jertfa pentru vină – sunt duse acolo, căci locul este sfânt (Ezechiel 42.13). Aceiaşi preoţi trebuie să înveţe poporul să deosebească între ce este sfânt şi ce nu este sfânt (Ezechiel 44.23).
  3. În Ezechiel 43.7 şi versetele următoare, şi în mod deosebit în Ezechiel 44.5-27 Domnul Însuşi dă poporului o explicaţie lungă referitoare la sfinţenia Templului Său. Domnul aminteşte trecutul rău al lui Israel, când Templul a fost aşa de dezonorat, şi de aceea şi prescripţiile severe referitoare la întrebarea, cine să facă slujba în noul Templu şi în ce fel trebuie făcută această slujbă (vezi şi Ezechiel 45.4; 48.10-12). Întreaga viaţă zilnică a preoţilor se desfăşura pe acest teritoriu sfânt. De asemenea sfântul locaş trebuie curăţit de păcat de două ori pe an cu o jertfă pentru păcat (Ezechiel 45.18-20). Tot aşa este şi în Biserică (Adunare), unde noi trebuie să luăm în serios normele sfinţeniei lui Dumnezeu pentru strângerile noastre laolaltă, în mod deosebit pentru slujba de adorare, pentru ca nici un rău moral sau fundamental să nu întineze locul unde se aduce adorarea.

Trepte ale sfinţeniei

Dacă contemplăm Templul, vedem şapte trepte urcătoare ale sfinţeniei. Parţial le-am numit deja.

  1. Templul este situat în mijlocul ridicăturii sfinte de 15.000 x 15.000 coţi (Ezechiel 48.10,18,20 şi următoarele versete), care cuprinde cetatea Ierusalim şi teritoriile de locuinţe ale preoţilor date leviţilor. Aceste ultime teritorii de 25.000 x 10.000 coţi sunt numite încă o dată separat ca zonă sfântă a ţării (Ezechiel 45.1).
  2. Teritoriul propriu-zis al preoţilor, 25.000 x 10.000 coţi, unde se află şi Templul, este numit teritoriu preasfânt (Ezechiel 48.12).
  3. Locul propriu-zis al Templului este numit Locul preasfânt (Ezechiel 45.3). El este Locaşul sfânt al Domnului (Ezechiel 48.10).
  4. Între zidurile complexului Templului găsim curtea din afară (Ezechiel 40.17-19).
  5. În continuare spre interior găsim curtea interioară (Ezechiel 40.28-31).
  6. În interiorul clădirii Templului ajungem mai întâi în sala principală: Locul sfânt (Ezechiel 41.1 şi versetele următoare).
  7. Partea cea mai sfântă este situată în partea din spate a curţii interioare, Locul Preasfânt (Ezechiel 41.3 şi versetele următoare).

Norul şi şehina

În Ezechiel 10 citim cum slava Domnului a părăsit Templul din Ierusalim în timpul domniei lui Zedechia, ultimul împărat din Iuda, scurt timp înainte de pustiirea Ierusalimului prin Nebucadneţar. Pe parcursul timpului Domnul nu S-a reîntors la Templul Său, şi nici după întoarcerea din captivitate, când sub Zorobabel a fost construit un Templu nou. La scurt timp după revenirea lui Hristos – după ce noul Templu va fi construit (Zaharia 6.12-15) – slava Domnului se va întoarce înapoi la acest Templu (Zaharia 43.1-9). În capitolul 43.1-5 nu se vorbeşte despre un nor, dar paralele cu Ezechiel 10 sunt evidente, aşa că şi aici se poate gândi la norul din capitolul 10.3 şi versetele următoare. Acest nor este semnul permanent vizibil, pe care rabinii l-au numit şehina – acest cuvânt, care nu se întâlneşte în Biblie, dar se întâlneşte verbul sjachan (textual: „a locui, a umbla”), care înseamnă „rămânerea slavei lui Dumnezeu în mijlocul poporului Său, prezenţa lui Dumnezeu”.

Norul îl cunoaştem cu toţii din istorisirea despre ieşirea din Egipt şi călătoria prin pustie. El era semnul gloriei lui Iehova (Exodul 16.10; compară cu Exodul 24.16; 34.5; 40.34Numeri 12.5). El arăta lui Israel drumul (Exodul 13.21 şi versetele următoare), se aşeza între Israel şi egiptenii care îi urmăreau (Exodul 14.20), a acoperit vârful muntelui Sinai (Exodul 19.9; 24.15-18Deuteronomul 5.22), s-a coborât pe primul cort al întâlnirii (Exodul 33.9 şi versetele următoare) şi pe cortul din pustie (Exodul 40.34-38) şi s-a stabilit pe capacul ispăşirii (Leviticul 16.2). Norul a călăuzit poporul prin pustie (Numeri 9.15-22; 10.11 şi versetele următoare,34; 11.25; 12.5; Deuteronomul 1.33; 31.15Psalmul 78.14; 99.7). Acelaşi nor al slavei lui Dumnezeu a umplut mai târziu şi Templul lui Solomon (1 Împăraţi 8.10 şi versetele următoare; 2 Cronici 5.13 şi versetele următoare). Şi în timpul în care norul demult era plecat din Templu, el a venit totuşi o dată. Ne gândim înainte de toate la norul de pe Muntele transfigurării (Matei 17.5Marcu 9.7Luca 9.34). Remarcabil este că şi Ezechiel a văzut Templul în timp ce el se afla pe un munte foarte înalt (Ezechiel 40.2). Că aici este vorba de şehina, aceasta rezultă din faptul că glasul lui Dumnezeu a venit din nor. Apostolul Petru vorbeşte despre slava minunată (2 Petru 1.17). Aceasta devine clar şi prin cuvântul ciudat „a umbrit”, pe care îl găsim nu numai aici, ci şi în Exodul 40.35: „Norul stătea deasupra lui”, a cortului, sau aşa cum se spune în Septuaginta: „i-a umbrit, i-a acoperit”. Acelaşi lucru în Psalmul 105.39: „A întins un nor, ca să-i acopere, …”.

Şehina şi Duhul Sfânt

Ce înseamnă toate acestea pentru noi? Vrem să vedem aceasta în şapte puncte:

  1. Înainte de toate lucrurile din Numeri 9.15-22, unde vedem cum norul a călăuzit poporul lui Dumnezeu prin pustie, devine clar că norul, este o imagine deosebită a lui Dumnezeu Duhul Sfânt, care ne călăuzeşte şi pe noi prin pustia vieţii (compară cu Luca 4.1-14Faptele apostolilor 8.19-39; 10.19; 11.12; 16.7; 21.4Romani 8.14Galateni 5.16-18,25).
  2. Un lucru deosebit de remarcabil găsim şi în Luca 1.35, unde îngerul zice Mariei: „Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine, şi puterea Celui Preaînalt te va umbri”. Aici se foloseşte acelaşi cuvânt ciudat „a umbri”, ca şi la glorificarea pe munte. Aici este aşa ca şi cum şehina ar coborî peste Maria. Norul o umbreşte, ca să dea naştere lui Isus în ea. Dar în loc de nor, aici auzim despre Duhul Sfânt şi despre puterea Celui Preaînalt, luate împreună puterea Duhului.
  3. Şehina a locuit pe Hristos în timpul vieţii Lui pe pământ şi în mod deosebit după botezul lui făcut de Ioan Botezătorul. De aceea El poate spune despre trupul Lui: „Stricaţi Templul acesta şi în trei zile Îl voi ridica” (Ioan 2.19). El a locuit printre noi aici pe pământ (Ioan 1.14; literar: a locuit în cort). În acest cort, respectiv Templul trupului Său, locuieşte şehina, şi anume Duhul Sfânt (compară cu Luca 3.21 şi verstele următoare, 4.1,14; Ioan 1.33). În acest context este foarte importantă şi condamnarea Domnului. Domnul zice sinedriului: „De acum încolo veţi vedea pe Fiul Omului şezând la dreapta puterii lui Dumnezeu, şi venind pe norii cerului” (Matei 26.64). În sensul cel mai profund aceste cuvinte înseamnă că norul nu era în templul lui Irod, ci în El, în Isus, şi că norul trebuia să se urce împreună cu El la cer. Aceasta era blasfemie, o fărădelege, care era însoţită de pedeapsa cu moartea.

Şehina în Biserică (Adunare)

  1. Aşa cum şehina mai întâi a umplut cortul din pustie, mai târziu templul lui Solomon şi în viitor va umple Templul lui Ezechiel, tot aşa ea umple acum Templul lui Dumnezeu, adică Biserica (Adunarea). Faptele Apostolilor 2 poate fi comparat direct cu Exodul 40 şi 1 Împăraţi 8 şi Ezechiel 43. Tot aşa de paralel merg şi semnele vizibile; zgomotul unui vânt puternic, limbi de foc şi vorbirea în alte limbi, care au avut loc la revărsarea Duhului Sfânt, care a fost trimis din cer pe pământ (compară cu Ioan 14.26; 15.26) şi voia să locuiască în Biserică, care a luat naştere în acelaşi moment (compară cu 1 Corinteni 12.13).
  2. De aceea începând de la Faptele Apostolilor 2 Biserica este locuinţa Duhului Sfânt. „Nu ştiţi că voi sunteţi Templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi” (1 Corinteni 3.16). „În El toată clădirea, bine închegată, creşte ca să fie un templu sfânt în Domnul. Şi prin El şi voi sunteţi zidiţi împreună, ca să fiţi un locaş al lui Dumnezeu, prin Duhul” (Efeseni 2.21,22). Aşa cum şehina în Vechiul Testament umplea Templul, tot aşa Duhul lui Dumnezeu umple astăzi Templul lui Dumnezeu – Biserica.
  3. Locuirea Duhului Sfânt în Biserică se vede în mod deosebit în strângerile laolaltă ale Bisericii. Am văzut deja, că în tipologia Scripturii serviciul jertfelor şi al închinării în Templu este similar strângerii laolaltă a Bisericii pentru închinare. Duhul este deosebit de activ în strângerea laolaltă pentru închinare, ca să dea naştere în inimile noastre la jertfe de laudă, pe care noi le aducem lui Dumnezeu în cântările de laudă şi în rugăciunile de mulţumire. Fiecărui credincios spiritual îi este la închinare cum i-a fost lui Ioan, care în ziua Domnului era în Duhul (Apocalipsa 1.10). Totodată este o legătură strânsă cu Hristos, care în momentul acela S-a arătat lui Ioan. Noi aducem jertfele noastre în puterea Duhului, dar în 1 Petru 2.5 şi Evrei 13.15 citim că noi prin El (Hristos) aducem lui Dumnezeu jertfele noastre duhovniceşti de laudă şi adorare. Prin El (Hristos) avem intrare într-un Duh la Tatăl (Efeseni 2.18). Duhul Sfânt este numit şi Duhul lui Isus (Faptele Apostolilor 16.7), Duhul lui Hristos (Romani 8.91 Petru 1.11), Duhul lui Isus Hristos (Filipeni 1.19) şi Duhul Fiului lui Dumnezeu (Galateni 4.6). În acest context se observă concordanţa între arătarea şehinei în Ezechiel 43 şi arătarea lui Hristos. Ele nu sunt acelaşi lucru. Mesia pe scaunul de domnie al lui David este altceva decât norul în Templu. Cu toate acestea este o paralelă apropiată. Ambele apar din răsărit cu zgomot mare şi slavă strălucitoare (Ezechiel 43.2Zaharia 14.4Matei 24.27). Ambele intră pe poartă (Ezechiel 43.4; 44.1 şi versetele următoare; Psalmul 24.7-10); ambele vin la Templu. „Deodată va intra în Templul Său Domnul pe care-L căutaţi: Solul legământului, pe care-L doriţi” (Maleahi 3.1; compară cu Marcu 11.11). Şehina şi Mesia îi găsim uniţi în Hagai 2.7: „toate naţiunile vor veni la dorinţa tuturor naţiunilor [şi anume, la Mesia], şi voi umple Casa aceasta cu glorie.”

„Acolo Eu sunt în mijlocul lor”

  1. Legătura între şehina şi Hristos aruncă lumină deosebită asupra textului din Matei 18.20, unde Domnul Isus spune: „Acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.” Acest loc din Scriptură a fost deseori pus de comentatori în legătură cu o afirmaţie din tradiţia iudaică, pe care şi Domnul a cunoscut-o bine. Această frază, care se bazează pe Maleahi 3.16, spune, că atunci când doi iudei veneau împreună şi se preocupau cu Tora, atunci şehina este între ei. În acelaşi fel Domnul făgăduieşte, că acolo unde cel mai mic număr de doi urmaşi sunt împreună, prezenţa divină, adică şehina, ar trebui să fie între ei. Aşa cum noi mai întâi am pus norul în strânsă legătură cu Duhul Sfânt, tot aşa facem acum în legătură cu Hristos. Vrem într-adevăr să ţinem cu tărie la diferenţa între Persoana lui Dumnezeu şi Persoana Duhului Sfânt, dar trebuie să luăm seama şi la legătură, căci atunci când Domnul vorbeşte despre coborârea Duhului Sfânt, care urma să aibă loc, atunci El nu spune în Ioan 14.18 „El”, ci: „Nu vă voi lăsa orfani [Eu], Mă voi întoarce la voi”. Şi cu această ocazie vorbeşte foarte clar despre venirea Duhului Sfânt. Pe cât este de adevărat că noi putem spune, că Biserica este umplută de slava Duhului Sfânt, tot aşa de mult ea este umplută şi cu slava lui Hristos. Aşa cum spune Apocalipsa 21.11: „având slava lui Dumnezeu” (compară şi cu versetul 23). Aceasta face ca strângerea laolaltă a Bisericii – acolo unde ea se adună cu adevărat în Numele lui Hristos – să fie ceva deosebit de minunat şi de sfânt, dar care mult prea mult subapreciat. Pe locul, unde ea se adună, este – însă fără semne exterioare – prezentă şehina. Acest fapt este legat şi de starea noastră spirituală, practică. Dacă ea este optimală, atunci se împlineşte ce este spus în 1 Corinteni 14.25 despre străinul care vine la strângerile laolaltă: „va cădea cu faţa la pământ, se va închina lui Dumnezeu şi va mărturisi că Dumnezeu este cu adevărat între voi.” Tot aşa va fi în Împărăţia de o mie de ani a păcii, când şehina va umple din nou Templul. Atunci păgânii vor exclama: „Numai la tine se află Dumnezeu” (Isaia 45.14). Dacă starea noastră spirituală ar fi optimală, atunci şi între noi şehina se va face simţită aşa fel, că ne va merge aşa cum se spune în Faptele Apostolilor 4.31: „După ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunaţi; toţi s-au umplut de Duhul Sfânt şi vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală”, şi atunci ni se va întâmpla ceea ce citim în Ioan 20, unde Domnul înviat, glorificat apare în mijlocul ucenicilor adunaţi. Şi ucenicii s-au bucurat când au văzut pe Domnul şi mai târziu i-au zis lui Toma: „Noi am văzut pe Domnul”. Cât de mult a apărut Domnul acolo realmente în slava divină, ca şehina. El este Acela, care ca Creator suflă în ucenicii Săi o creaţie nouă, şi El este Acela înaintea căruia Toma cade cu cuvintele: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” (versetul 28), aşa cum Ezechiel a căzut cu faţa la pământ înaintea şehinei (Ezechiel 43.3c; 44.4c).

Masa Domnului

În 1 Corinteni 10.16-21 Pavel face o paralelă între sărbătoarea cinei şi Biserică şi jertfele de pace ale lui Israel (compară cu Leviticul capitolele 3 şi 7). În ambele cazuri este vorba de o masă a poporului lui Dumnezeu, care este serbată în legătură cu un anumit altar. În cadrul jertfei de pace era altarul arderii de tot din curtea din faţă a cortului întâlnirii, mai târziu a Templului. În cadrul Cinei este ceea ce Pavel numeşte Masa Domnului. Prin aceasta el nu se referă la masa propriu-zisă, ci locul spiritual unde Biserica serbează cina. Nu este Pavel cel care a introdus expresia „Masa Domnului”. Deja în Vechiul Testament altarul este prezentat sub acest nume. Pavel a spus de asemenea, că noi avem un altar, unde noi avem mesele noastre, exact aşa cum Israel a făcut aceasta în cadrul jertfei de pace; el s-a referit la altar prin denumirea vechi-testamentală „Masa Domnului”. Într-un sens ceva mai larg decât aluzia la întreaga slujbă de adorare pare să fie şi că Evrei 13.10 se referă la aceasta. Noi avem un altar la care nu au dreptul să mănânce cei care fac slujba la cort.

Unde se întâlneşte deci expresia „Masa Domnului” în Vechiul Testament? Ea se întâlneşte în total de patru ori. În primul rând numim Maleahi 1.7,12, unde este vorba de altarul arderii de tot din Templul lui Zorobabel. Este poporul însuşi, care numeşte altarul cu acest nume şi în acelaşi timp desconsideră masa. Dar nu aceasta este tema noastră aici. Celelalte două locuri le găsim în expunerile din Ezechiel: „Un altar din lemn, înalt de trei coţi, lung de doi coţi şi lat de doi coţi. Colţurile, temelia şi pereţii lui erau de lemn. Omul acela mi-a zis: »aceasta este masa care este înaintea Domnului!«” (Ezechiel 41.22). „Dar preoţii, leviţii, fiii lui Ţadoc, care au păzit slujba Locaşului Meu celui sfânt când se rătăceau copiii lui Israel de la Mine, aceia se vor apropia de Mine să-Mi slujească, şi vor sta înaintea Mea ca să-Mi aducă grăsime şi sânge, zice Domnul Dumnezeu. Ei vor intra în locaşul Meu cel sfânt, se vor apropia de masa Mea, ca să-Mi slujească şi vor fi în slujba Mea” (Ezechiel 44.15,16).

Primul altar numit stă evident în clădirea propriu-zisă a Templului şi pare să fie corespondentul altarului pentru jertfa de tămâiere, pe care îl cunoaştem din cortul din pustie şi din Templul lui Solomon. În ceea ce priveşte altarul al doilea, chestiunea este mai puţin clară. Unii consideră că şi aici trebuie să fie vorba de altarul pentru jertfa de tămâiere, deoarece

  • vorbirea aici este: „vor intra în Locaşul meu” (Ezechiel 44.16) şi
  • altarul acesta a fost numit înainte Masa Domnului (Ezechiel 41.22). Însă Locul Sfânt are aici un înţeles mai larg decât complexul Templului – aşa cum îl are în tot capitolul 44 din Ezechiel şi dacă altarul jertfei de tămâiere este numit Masa Domnului, atunci şi altarul arderii de tot poate avea aceeaşi semnificaţie, ca şi în Maleahi 1.
  • Decisiv este faptul că în versetul 15 slujba preoţilor este precis delimitată ca o aducere de grăsime şi sânge pentru Domnul. Şi aceasta are loc exclusiv pe altarul arderii de tot.

Ajungem deci la realitatea ciudată, că atât altarul jertfei de tămâiere cât şi altarul jertfei de ardere de tot este numit „Masa Domnului”. Exprimat mai exact: „masa, care stă înaintea Domnului”, şi: „Masa Mea”, zice Domnul. Vrem acum să studiem mai îndeaproape altarul arderii de tot.

Altarul arderii de tot

Descrierea acestui altar (Ezechiel 43.13-17) este cam grea. Manuscrisele şi traducerile vechi oferă comentatorilor probleme mari, ca de fapt întreg pasajul Ezechiel capitolele 40-48. Dacă se privesc diferitele imagini ale acestui altar, se văd dimensiuni diferite. Însă unele lucruri par totuşi destul de clare, şi înainte de toate acestea sunt lucrurile legate de dimensiunile gigantice ale acestui altar: aproximativ (în funcţie de diversele interpretări) zece metri şi jumătate în lungime şi în lăţime şi aproximativ şase metri înălţime. Comparat cu acesta, altarul pentru jertfa de ardere de tot din cortul întâlnirii era mic – 2,25 x 2,25 x 1,35 m – (Exodul 27.1). Altarul pentru jertfa de ardere de tot din Templul lui Solomon era mult mai mare – 9 x 9 x 4,5 m – (2 Cronici 4.1), dar nu atât de mare ca în Ezechiel 43. Ultimul consta de jos în sus dintr-o temelie (versetul 13), un pervaz mare şi unul mic (versetele 14.17) şi o vatră (versetul 15) – în orice caz acesta este sensul cuvintelor Harel şi Ariel, redat prin „muntele lui Dumnezeu/Inima lui Dumnezeu”. Acestea patru sunt una peste alta ca adâncitură, în direcţia în sus ele devin tot mai scurte şi mai înguste. Prin aceasta se poate merge de jur împrejur pe diferite etaje. Sunt de asemenea scurgeri, pentru scurgerea sângelui. Acest altar al arderii de tot este sfinţit în timp de şapte zile; în prima zi se aducea un viţel ca jertfă pentru păcat şi în restul zilelor se aducea un ţap pentru jertfa pentru păcat şi un viţel şi un berbec pentru jertfa de ardere de tot (Ezechiel 43.18-27). După aceea altarul putea fi folosit pentru tot felul de jertfe:

  • Jertfa zilnică de ardere de tot, care se aducea pe altarul jertfei de ardere de tot, ca în cortul din pustie şi în Templul lui Solomon, un miel de un an, însă numai dimineaţa (Ezechiel 46.13-15);
  • O jertfă de ardere de tot suplimentară, adusă zilnic, din şapte viţei şi şapte berbeci plus jertfa pentru păcat, în prima zi un viţel pentru domnitor şi pentru tot poporul, după aceea în fiecare zi se va aduce un ţap, pe parcursul celor şapte zile ale sărbătorii azimelor (Ezechiel 45.21-24);
  • Tot aşa se va aduce suplimentar o jertfă de ardere de tot şi o jertfă pentru păcat în timpul celor şapte zile ale sărbătorii corturilor (Ezechiel 45.25);
  • Jertfa specială de ardere de tot şi de pace a domnitorului în ziua de sabat (Ezechiel 46.2,4);
  • Jertfe de ardere de tot şi jertfe de pace (sau: mulţumire) de bună voie aduse spontan de domnitor sau de popor pentru Domnul (Ezechiel 43.27; 44.11; 46.12; 46.24).
  • Jertfe pentru păcat pentru preotul care s-a întinat (Ezechiel 44.27).

Altarul şi Cina

Desigur jertfele din Vechiul Testament nu puteau îndepărta nici un păcat (Evrei 10.4). Singura lor valoare consta în aceea că ele arătau dinainte spre lucrarea lui Hristos la cruce. În acelaşi fel nu poate fi nici o problemă, că în timpul Împărăţiei păcii de o mie de ani vor trebui aduse iarăşi jertfe, care atunci vor arăta în urmă spre lucrarea lui Hristos. Exclusiv în timpul Bisericii (Adunării) nu se aduc jertfe de sânge, deoarece slujba ei de închinare este de natură spirituală. Jertfele ei de tăiere constau din rodul buzelor (Evrei 13.15; compară cu Osea 14.2). Deci şi Biserica (Adunarea) cunoaşte în acelaşi timp o privire în urmă vizibilă şi palpabilă (chiar dacă nu este cu sânge) spre lucrarea lui Hristos – Cina. Aceasta are importanţă mare, căci noi vedem, că Pavel în 1 Corinteni 10 face o legătură clară între altarul arderii de tot din Vechiul Testament şi Masa Domnului în Noul Testament. Această legătură devine şi mai profundă dacă ne gândim încă o dată în urmă la dimensiunile uriaşe ale altarului. Este ca şi cum Dumnezeu ar vrea prin acest altar uriaş în timpul Împărăţiei păcii de o mie de ani să ridice un monument care impresionează, ca aducere aminte de lucrarea lui Hristos. Noi nu cunoaştem înălţimea zidurilor din jurul curţii interioare, cunoaştem însă dimensiunile zidului exterior – 3,2 m – (Ezechiel 40.5). Dar noi ne putem imagina cum arată altarul privit din depărtare, care se înalţă peste ziduri, cu preoţii, care acolo sus îşi fac lucrarea la marginea vetrei. Din depărtare se vor vedea şi cele patru coarne de la colţurile vetrei (Ezechiel 43.15). Aceste coarne arată spre marginile pământului şi mărturisesc despre mulţimea nenumărată a oamenilor care au fost curăţiţi pentru veşnicie prin sângele lui Hristos şi au voie să se apropie de Dumnezeu. Acest aspect al aducerii aminte – altarul ca monument central pentru întreg pământul – este exprimat în faptul că altarul jertfei arderii de tot va trebui probabil plasat exact în mijlocul complexului de formă pătrată al Templului, care la rândul lui probabil va fi în centrul teritoriului sfânt de 25.000 x 25.000 de coţi (Ezechiel 48.20 şi versetele următoare).

Acest important aspect de aducere aminte stă pe prim plan şi la Cină, însă uneori este văzut acolo unilateral. Dacă Domnul spune: „Să faceţi aceasta în amintirea Mea”, atunci aceasta înseamnă nu numai: „Faceţi aceasta, ca să vă gândiţi de Mine”, sau: „să vă amintiţi de Mine”. Acesta este aspectul individual sau subiectiv. Dar este şi o aducere aminte colectivă şi obiectivă. Şi în acest sens cuvântul înseamnă acelaşi lucru cu „monument”. Cina are pe lângă o aducere aminte personală de suferinţele şi moartea Domnului şi semnificaţia unei jertfe de aducere aminte (compară cu Leviticul 24.7Psalmul 38.1; 70.1). Cina nu este o repetare a jertfei lui Hristos, aşa cum învaţă biserica romană, ci o readucere în amintire, o gândire în urmă. Tot aşa este şi Paştele (Exodul 13.9) o gândire în urmă, prin care ieşirea din Egipt este readusă în amintire cu semne; aşa sunt de exemplu ierburile amare, care amintesc de suferinţa îndurată şi eliberarea din această suferinţă.

Aşa cum Dumnezeu va ridica cândva acest altar uriaş pentru jertfa de ardere de tot şi legat de ea slujba de închinare, ca masă de aducere aminte de lucrarea lui Hristos, tot aşa face El astăzi cu Cina, pretutindeni unde credincioşii serbează Cina în mod potrivit Scripturii la Masa Domnului. Altarul nostru este un semn instituit, vizibil, spre amintirea morţii lui Hristos, un monument în amintirea Lui. De aceea Pavel interpretează expresia „în amintirea Mea” astfel: „pentru că ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului, până va veni El” (1 Corinteni 11.26). A mânca şi a bea în amintirea Sa este o readucere în amintire a morţii Sale şi prin caracterul vizibil al acesteia este o mărturie publică dată tuturor creaturilor. Este remarcabil şi totodată măreţ că această masă de aducere aminte de Domnul mort este serbată în prezenţa Domnului înviat şi glorificat. Tot aşa va fi şi în Împărăţia păcii. În timp ce gloria Domnului înviat şi glorificat va umple Templul, în curtea din faţă stă monumentul suferinţei şi morţii Sale. Preoţii aduc acolo jertfele care vorbesc despre moartea Domnului, în timp ce Domnul viu luminează locul cu slava Sa. Tot aşa este şi în slujba de adorare: şehina prezentă în mijlocul adunării credincioşilor, la care ea într-un anumit sens la fiecare sărbătoare a cinei ridică un monument despre moartea lui Hristos. Dumnezeu acordă valoare mare acestui monument. El Însuşi este Cel care atât astăzi cât şi în curând în Împărăţia păcii va instaura o aducere aminte de minunile Sale făcute în Hristos, aşa cum putem citi aceasta în Psalmul 111.4. Ce loc minunat este deja astăzi slujba de adorare adusă de Biserică. În fiecare duminică dimineaţa în mii de locuri pe întreg pământul este privit monumentul impresionabil despre suferinţele şi moartea Mântuitorului nostru, în timp ce în acelaşi moment şehina divină a Sa umple invizibil locul în toată gloria ei. Pe întreg pământul nu se găseşte un loc mai minunat.

Altarul tămâierii

În articolul anterior am văzut că Masa Domnului în 1 Corinteni 10.16-21 coincide cu altarul din Vechiul Testament. În Ezechiel se găseşte de două ori această expresie. Atât în capitolul 41.22 cât şi în capitolul 44.16. În acest al doilea pasaj este foarte probabil vorba de Altarul jertfei de ardere de tot, care este descris în Ezechiel 43.13-17. Ne ocupăm acum de primul altar. În Ezechiel 41.22 citim: „Altarul era din lemn, înalt de trei coţi şi lungimea lui de doi coţi; şi coarnele lui şi lungimea lui şi pereţii lui erau din lemn. Şi mi-a zis: »Acesta este masa care este înaintea Domnului.«” Acest altar pare să coincidă cu altarul jertfei de tămâiere, pe care îl cunoaştem din cortul din pustie şi din Templul lui Solomon. În orice caz, el stă foarte clar în centrul clădirii propriu-zise a Templului, cu toate că niciunde nu se aminteşte nici măcar un cuvânt, că el stă în Locul Sfânt sau în Locul Preasfânt. Şi singurul altar, care dintotdeauna stă în centru Templului, este altarul pentru jertfa de tămâiere. El este mult mai mare decât altarul din cortul întâlnirii; el era 90 cm înalt şi 45 cm lung şi lat. Acest altar este 1,60 m înalt şi 1,06 m lung şi (conform Septuaginta) 1,06 m lat. Pentru altarul jertfei de tămâiere din Templul lui Solomon nu sunt date dimensiuni (1 Împăraţi 6.20; 7.48). În ceea ce priveşte restul, altarul este o mare enigmă pentru noi:

  • Cum poate un altar din lemn să servească ca altar pentru jertfa de tămâiere? Altarele pentru jertfa de tămâiere de odinioară erau acoperite (placate) cu aur. O masă de lemn, pe care sunt cărbuni aprinşi, ar arde respectiv s-ar carboniza. De aceea trebuie să presupunem că acest altar nou va fi placat cu aur. Dar nici aceasta nu este amintit aici. În orice caz este foarte ciudat, că niciunde în Ezechiel capitolele 40-48 nu se vorbeşte despre aur. Este ca şi cum acest simbol al gloriei divine a devenit de prisos, acolo unde şehina în El, Persoana lui Mesia Însuşi, umple această casă cu slava Sa (Hagai 2.8-9).
  • De ce nu auzim absolut nimic despre alte lucruri din Templu? Că Chivotul legământului nu este acolo, aceasta este de înţeles. El s-a pierdut pentru totdeauna şi nu mai poate fi readus înapoi (compară cu Ieremia 3.16). Dar de ce nu auzim despre un sfeşnic sau despre o masă pentru pâinile de punere înainte? În Templul lui Solomon stăteau cel puţin zece sfeşnice şi zece mese (2 Cronici 4.7 şi versetele următoare). Dar Templul lui Ezechiel este complet gol, în afară de acest altar mic de lemn. S-a transferat cumva ceva din însemnătatea Mesei pentru punerea înainte a pâinilor asupra acestui altar? Şi de aceea el este numit masa care este înaintea Domnului? Sau este numit „o masă”, deoarece el, ca şi altarul pentru jertfa de ardere de tot, este un loc unde se serveşte masa? Şi dacă da, atunci despre ce mâncare este vorba?
  • De ce nu auzim absolut nimic despre scopul acestui altar? De ce nu auzim nimic despre vreo slujbă, pe care preotul trebuie s-o facă în sala Templului? În Ezechiel 40-48 sala Templului nu numai este aproape goală, ci se pare că nimic nu are loc în ea. Lucrurile, pe care preoţii le au de făcut, stau toate în legătură cu altarul pentru jertfa de ardere de tot, aflat în curtea din faţă. Singura excepţie pare să fie în capitolul 44.17: „… slujba în porţile curţii interioare şi în casă”. Însă textual aici se spune: „în spre casă”. Nicidecum aceasta nu este o dovadă, că preoţii vor intra în casă. La intrarea în casă sunt uşi în două canaturi care se rotesc (capitolul 41.23 şi versetele următoare), care fac o impresie îmbietoare, fără ca preoţii să se folosească de invitaţie. Aceasta este scos în relief prin faptul că preotul Ezechiel în viziunea sa are voie să meargă în partea dinapoi a curţii din faţă, dar nu în sala Templului (compară capitolele 40.28,48; 41.1,3).

O familie cerească

Gândim că este un răspuns la această întrebare. Un răspuns cu o importanţă extraordinară pentru slujba noastră de adorare. Faptul că altarul este din lemn, înseamnă de fapt că el nu este destinat pentru jertfe de foc, jertfe de tăiere sau pentru lucrarea de tămâiere, ci pentru serbarea unei mese. Dar atunci, cine sunt cei care iau parte la masă? Cine intră prin uşile rotitoare? Există o altă familie din fiii lui Ţadoc, care intră acolo?

Ca să înţelegem aceasta trebuie să ne gândim că atunci când israelitul de rând din Vechiul Testament se apropia de Dumnezeu, aceasta era exclusiv în legătură cu altarul pentru jertfa de ardere de tot. Preoţii, fiii lui Aaron, erau obligaţi să le ajute la slujbă. Dar în acelaşi timp Aaron şi fiii lui sunt o imagine despre familia preoţească cerească. Şi ca atare slujba lor şi apropierea lor de Dumnezeu stau în legătură cu altarul jertfei de tămâiere, de care nici un israelit nu se putea apropia. În Vechiul Testament nu era încă această familie preoţească cerească, dar în timpul Împărăţiei păcii lucrurile sunt altfel. Fiii lui Ţadoc vor trebui atunci să fie şi singuri reprezentanţi ai poporului pământesc, aşa că slujba lor este legată exclusiv cu altarul pentru jertfa de ardere de tot situat în partea interioară a curţii din faţă. Misiunea, pe care ei o aveau – în cadrul Templului -, va fi atunci exercitată prin familia cerească, Biserica, despre care ei erau numai o imagine.

Uşile cu două canaturi rotitoare, îmbietoare, şi altarul de lemn din marea sală a Templului, unde nu are voie să intre nici un preot şi nici un israelit, par să formeze o mărturie pentru Israel, că în Împărăţia păcii va fi o familie, care va fi mult mai apropiată de Dumnezeu şi va exercita o slujbă mult mai măreaţă decât poporul pământesc şi aceşti preoţi pământeşti. Familia constă din adevăratul Aaron şi fiii Lui (compară cu Evrei 2.10; 3.6,14; 10.21), preoţia sfântă a legământului nou (1 Petru 2.5Apocalipsa 1.6; 20.6). Desigur noi nu considerăm că această Biserică cerească, glorificată, va sluji efectiv lui Dumnezeu în Templul de pe pământ şi va trebui să serbeze o masă. Este vorba de faptul, că în Templul pământesc va fi o mărturie în timpul Împărăţiei păcii, care arată spre familia cerească, care stă la masă cu Dumnezeu în Sfânta Sfintelor cerească (cu privire la gândul referitor la o masă cerească compară şi cu Luca 12.37; 22.29 şi versetele următoare; Apocalipsa 19.9). În afară de aceasta am văzut deja că pentru Templul lui Ezechiel nu este dată nici o dimensiune pentru înălţime. Templul pare să fie deschis la partea superioară, ca şi cum el ar sta în legătură directă cu cerul.

Privilegiul să stai la masă cu Dumnezeu, aceasta înseamnă să ai părtăşie în Locul Preasfânt ceresc, pentru noi nu este o chestiune de viitor, ci este ceva de care noi avem parte deja acum. Mulţi creştini se dau mulţumiţi, că păcatele lor sunt iertate şi că ei ca oameni pe pământ au parte de favoarea lui Dumnezeu. În privinţa aceasta ei nu merg mai departe de cunoaşterea şi privilegiul poporului pământesc Israel în legătură cu altarul pentru jertfa arderii de tot. Însă pentru noi acest altar este important. El este în concordanţă cu Masa Domnului, unde noi sărbătorim Cina spre vestirea morţii Domnului. Însă noi avem privilegiul nespus de mare ca de la acest altar să intrăm în Împărăţia cerească (Evrei 10.19-22), unde noi avem a face cu binecuvântări spirituale cereşti şi privilegii în legătură cu Domnul înviat şi glorificat la dreapta lui Dumnezeu. Slujba noastră este adorarea adusă pe locul ceresc, sublim, acolo unde locuieşte şehina. Când noi ne strângem în Numele Domnului, El împlineşte făgăduinţa Sa şi lasă şehina să locuiască aici pe pământ în mijlocul nostru. Însă mult mai mare este privilegiul că noi intrăm în duhul în Sfânta Sfintelor cerească (compară cu Ezechiel 43.5), pe locul unde şehina este acasă, acolo unde noi avem voie să fim liberi în prezenţa ei, dar unde putem practica părtăşie cu Dumnezeu în cunoaşterea şi savurarea binecuvântărilor noastre cereşti.

Şi pentru această slujbă în cele din urmă moartea lui Hristos este baza. De aceea în cadrul cortului întâlnirii citim că o dată pe an, în marea zi a ispăşirii, pe coarnele altarului tămâierii trebuia făcută ispăşire cu sângele jertfei pentru păcat (compară cu Exodul 30.10Leviticul 16.18, dacă şi aici este vorba de altarul pentru jertfa de tămâiere). Toate binecuvântările noastre şi privilegiile se bazează pe lucrarea lui Hristos, şi de aceea noi putem spune, că Masa Domnului, aşa cum noi o cunoaştem şi unde noi vestim moartea Domnului, vorbeşte atât despre masa din Ezechiel 44.16 cât şi despre masa din Ezechiel 41.22. Prima masă este altarul pentru jertfa arderii de tot, care ne aminteşte că toate păcatele noastre au fost veşnic înlăturate şi că noi am fost făcuţi plăcuţi în Hristos. Masa a doua este altarul din Locul Preasfânt, care ne aminteşte că noi suntem un popor ceresc, al cărui loc este acolo unde locuieşte şehina şi că el este făcut una cu Hristos glorificat în cer şi care acolo cunoaşte privilegiile lui propriu-zise. Simbolic vedem aceasta în Luca 9.34 pe muntele transfigurării. „A venit un nor (şehina) şi i-a umbrit (aşa cum şehina a făcut aceasta cu cortul întâlnirii); şi s-au temut când ei au intrat în nor.” Primul „i” sunt ucenicii, însă pot fi diferite păreri cu privire la cine sunt acei „ei” din ultima parte a frazei. Noi credem că este vorba – alături de Hristos – de Moise şi de Ilie (model al credincioşilor glorificaţi, cereşti). Însă în orice caz aici vedem ceva cu totul neobişnuit, care niciodată nu a avut loc. Oameni, credincioşi, dar şi creaturi intră în şehina. Aceasta va fi un privilegiu de neimaginat chiar şi pentru preoţii din Împărăţia păcii. Tocmai pentru faptul că toată casa a fost umplută cu şehina, lor le este interzis accesul în ea. Dar este o altă familie, una cerească, care are privilegiul nu numai literalmente direct într-o măsură deplină, ci deja acum la Masa Domnului în duhul să intre în şehina în Locul Preasfânt – în norul, unde în gloria măreaţă se aude glasul Tatălui, în buna plăcere pe care El o rosteşte cu privire la Fiul Său (2 Petru 1.17) şi unde familia cerească are parte împreună cu El în chip desăvârşit şi până în veşnicie de buna plăcere.

Căpetenia

Una din caracteristicile cele mai remarcabile în Ezechiel 44-48 este menţionarea frecventă a Căpeteniei. Titlul „căpetenie” este folosit în Ezechiel şi pentru Mesia. „Robul meu David trebuie să fie căpetenie în mijlocul vostru” (Ezechiel 34.24) şi „David, robul Meu, va fi căpetenia lor pentru totdeauna” Ezechiel 37.25). În acelaşi timp Mesia este numit „Împărat” (Ezechiel 37.24) şi aceasta nu este aşa în cadrul căpeteniei din Ezechiel 44-48. Însă aceasta nu este totul. Dacă căpetenia este prezentată ca model căpeteniilor de demult (împăraţii lui Israel) (Ezechiel 45.7,8), atunci ea însăşi trebuie să fie de rang împărătesc. Cu toate că textul nu spune aceasta, din cauza aceasta nu poate fi altfel, decât că această Căpetenie viitoare este un urmaş din neamul lui David. Aşa cum preoţii din Împărăţia păcii trebuie să fie categoric fii ai lui Ţadoc (Ezechiel 40.46; 43.19; 45.15; 8.11) – confirmaţi de David şi Solomon în funcţia lor (2 Samuel 8.171 Împăraţi 2.351 Cronici 16.39; 24.3-5; 29.22 şi versetele următoare), căpetenia nu poate fi nimeni altcineva decât un fiu al lui David. El este împlinirea despre care vorbeşte Ieremia 30.21, unde în contextul restabilirii viitoare a lui Israel citim: „Căpetenia lui va fi din el şi conducătorul lui va ieşi din mijlocul lui; şi-l voi apropia şi el se va apropia de Mine.”

Pentru acelaşi timp trebuie să fie de asemenea clar că prin conducător nu poate fi înţeles Mesia Fiul cel mare al lui David. În primul rând căpetenia trebuie să aducă pentru sine şi pentru tot poporul ţării un viţel ca jertfă pentru păcat (Ezechiel 45.21,22). Desigur este de neimaginat că Domnul Isus ar trebui să aducă pentru Sine Însuşi jertfă pentru păcat. În al doilea rând se vorbeşte despre fiii căpeteniei (Ezechiel 46.16). Şi nici aceasta nu se potriveşte pentru Domnul Isus. În afară de aceasta aceşti fii dovedesc că, căpetenia este una pământească şi muritoare. Aceasta rezultă şi din faptul că el domneşte peste propriile lui domenii princiare (Ezechiel 45.7 şi versetele următoare; Ezechiel 48.21) şi că el are propria gardă –  cel puţin aşa interpretează unii capitolul 48.18 – şi că el primeşte tot felul de prescripţii (Ezechiel 45.9-12; 46.16-18) şi că el face servicii de jertfă în Templu (vezi în continuare). Apoi mai este ceva, din care devine clar că el nu poate fi Mesia. Despre Mesia citim că El trebuie să fie Preot pe scaunul Său de domnie (Zaharia 6.13), da, că El este preot după rânduiala lui Melhisedec (Psalmul 110.4Evrei 5.6,10; 6.20). Dar căpetenia categoric nu este preot. Chiar dacă el aduce jertfe în ziua de sabat sau la lună nouă, el poate numai să intre până la pridvorul porţii din afară şi să stea lângă uşorul porţii. Dar el nu poate merge mai departe de prag. El stă, ca să zicem aşa, la marginea interioară a curţii din afară, dar aceasta este totodată graniţa. Jertfele lui sunt preluate de preoţi, care le pregătesc în continuare în curtea dinlăuntru (Ezechiel 46.2; compară şi cu versetul 12).

Căpetenia aminteşte clar de împăraţii lui Iuda, care uneori jertfeau în locul poporului întreg şi prin aceasta ei înşişi făceau o oarecare slujbă la altar (compară cu 1 Împăraţi 8.22; 62-64). Această slujbă a devenit după aceea adevărata slujbă preoţească. În acelaşi timp alături de împărat stă totdeauna un mare preot, şi în mod ciudat el lipseşte în Ezechiel capitolele 40-48. În Ezechiel 45.18-20 auzim numai despre preot, care face serviciul de jertfă (după căpetenie?). Aici poate fi vorba de marele preot, dar poate fi vorba şi de slujba marelui preot, fără să fie vorba de un mare preot. Aceasta scoate mai mult în evidenţă chemarea deosebită a căpeteniei de a se comporta ca un conducător şi reprezentat al întregului popor în slujba de închinare. În mod deosebit la Paști, când căpetenia aduce jertfa pentru păcat pentru sine şi pentru popor (Ezechiel 45.21), slujba lui aminteşte în mod deosebit de slujba marelui preot de odinioară (Leviticul 16). Căpetenia categoric nu este un mare preot, dar pe de altă parte marele preot lipseşte şi slujba căpeteniei aminteşte uneori foarte mult de slujba marelui preot de odinioară.

Conducătorul slujbei de închinare

Desigur căpetenia are şi misiuni împărăteşti, dar singura indicaţie practică pentru acestea este cea din Ezechiel 45.9, care spune cam în felul următor: „Căpetenia să nu facă aşa cum au făcut căpeteniile de odinioară ale lui Israel. Să nu practice violenţa şi opresiunea şi coruperea şi să practice judecata şi dreptatea.” În rest toate misiunile, pe care profetul le enumeră pentru căpetenie, corespund domeniului slujbei închinării. Pentru aceasta căpetenia primeşte şi o jertfă specială, darul ridicat (Ezechiel 45.13-16), nu pentru întreţinerea lui proprie, ci ca material, ca să poată aduce jertfele de sărbătoare prescrise.

 

Ce înseamnă deci această căpetenie pentru noi ca model? Am văzut că Templul este locul unde are loc serviciul de închinare pentru poporul lui Dumnezeu (compară cu Efeseni 3.211 Petru 2.5Evrei 3.1-6; 10.19-21; 13.15), şi că strângerile laolaltă ale Bisericii – deci slujba jertfelor şi slujba de închinare – sunt în Templu. Deci dacă căpetenia este conducătorul şi reprezentantul poporului în slujba de închinare, atunci cu siguranţă putem vedea în el o referire la Hristos. Pe de o parte Mesia din Ezechiel arată tipologic spre Domnul, aşa cum Îl cunoaştem noi, la dreapta lui Dumnezeu în cer. Pe de altă parte căpetenia este o imagine despre Duhul lui Hristos, care preia conducerea în credincioşi în slujba de închinare. Spre comparare ne putem gândi la Iosua, care de asemenea este o imagine a Duhului lui Hristos în credincioşi. Însă atunci ca Acela care îi introduce în binecuvântările ţării făgăduite. O paralelă mult mai clară găsim în David şi Solomon, care în persoană sunt atât modele ale lui Mesia, dar în stilul de viaţă practică al lor şi ca reprezentanţă ai poporului lui Dumnezeu sunt primordial modele ale Duhului lui Hristos în credincioşi. Important este şi comparaţia cu Evrei 8.2, unde Hristos este numit Slujitor al Locului Preasfânt şi al adevăratului cort. Desigur El este aceasta ca Mare Preot (versetul 1), ceea ce căpetenia categoric nu este, dar pe noi ne interesează aspectul, că toţi credincioşii sunt numiţi în realitate slujitori ai Locului Preasfânt, dar în epistola către Evrei numai Hristos singur este numit aşa, deoarece El este Conducătorul şi Reprezentantul poporului lui Dumnezeu şi toţi credincioşii sunt văzuţi exclusiv în El. De aceea credincioşii în epistola către Evrei nu sunt numiţi preoţi, dar ei sunt văzuţi în Marele Preot peste casa preoţească a lui Dumnezeu (Evrei 10.22). Rezumând vedem cum Hristos este prezentat în mulţimea imaginilor în Templul lui Ezechiel şi prin aceasta şi în slujba noastră de închinare:

  • Şehina este o imagine despre Hristos în gloria Sa divină, care Se apropie de noi la slujba de închinare (adorare), şi de care noi ne apropiem în Locul Preasfânt.
  • Mesia, care vine direct la Templul Său (Maleahi 3.1) este Hristos Însuşi în Persoană. Însă atunci accentul se va pune mai mult pe El ca Omul înviat şi glorificat, pe Fiul lui David, Împăratul poporului Său. Hristos, care este prezent personal în mijlocul Bisericii Sale, este acolo în gloria deplină a Persoanei Sale, atât în ceea ce priveşte dumnezeirea Lui cât şi natura Sa umană (compară cu Hagai 2.8-10).
  • Căpetenia este o imagine a Duhului lui Hristos, care preia conducerea în noi în Biserică (Efeseni 3.21) în slujba de închinare ca Reprezentant al Bisericii Sale. El este Cel care în mijlocul ei intonează cântarea de laudă, ca şi cum El ar fi singurul care cântă. Cântatul nostru este inclus în El (Evrei 2.12). Şi prin El noi aducem lui Dumnezeu jertfele noastre de tăiere (Evrei 13.151 Petru 2.5).
  • Omul din aramă, care conduce pe Ezechiel în Templul nou (Ezechiel 40.3) ne arată o imagine despre Duhul lui Hristos, care ne învaţă prin Cuvântul Său cu privire la felul cum Locul Preasfânt ceresc şi slujba noastră de închinare stau în legătură cu acesta şi ne ajută în această slujbă (compară cu Ezechiel 43.6, vezi şi legătura dintre acest om, care conduce pe profet, şi Duhul din versetul 5).

Timpurile de sărbătoare

Se merită osteneala să cercetăm ce scrie Ezechiel despre slujba de închinare în Împărăţia păcii mesianică şi să încercăm să transpunem aceasta la slujba noastră de închinare. Să privim mai întâi sărbătorile lui Israel. În cartea Leviticul 23 găsim şapte sărbători: Paştele, sărbătoarea azimelor, sărbătoarea celor dintâi roade, sărbătoarea săptămânilor, sărbătoarea trâmbiţelor, marea zi a ispăşirii şi sărbătoarea corturilor. Însă în Ezechiel 45 sărbătoarea celor dintâi roade şi sărbătoarea săptămânilor (care tipologic este sărbătoare creştină), au dispărut complet. Urmează:

  • un fel nou al marii zile a ispăşirii şi prima zi a celei dintâi luni, nu pentru popor, ci exclusiv pentru curăţirea Locaşului sfânt prin preoţi (Ezechiel 45.18 şi verstele următoare; Leviticul 16.8);
  • o aducere aminte în a şaptea zi a lunii (Ezechiel 45.20); dar s-ar putea ca Septuaginta să exprime aici şi: luna a şaptea, prima din luni (vezi punctul e);
  • Paştele în ziua a paisprezecea a primei luni (Ezechiel 45.21 şi versetele următoare). Mielul pascal nu este numit, este însă numită jertfa pentru păcat, pe care căpetenia o aduce pentru sine şi pentru popor.
  • Sărbătoarea azimelor din ziua a cincisprezecea şi până în ziua a douăzeci şi una a primei luni. Sărbătorită în fiecare zi cu jertfe mari de ardere de tot şi de pace, aduse prin căpetenie (Ezechiel 45.23 şi următoarele).
  • A doua zi mare a împăcării la începutul celei de-a doua jumătăţi a anului (dacă interpretarea Septuagintei în versetul 20 este corectă; vezi punctul b). Aceasta este ziua în care odinioară au răsunat trâmbiţele (Leviticul 23.24).
  • Sărbătoarea corturilor din a cincisprezecea zi a lunii a şaptea şi până în ziua a douăzeci şi una a lunii. Fiecare zi a fost serbată cu jertfe de ardere de tot şi jertfe de pace prin căpetenie (Ezechiel 45.25). Această sărbătoare este numită simplu „sărbătoare”, exact aşa ca de exemplu în 2 Cronici 5.3; 7.8 şi versetele următoare.

De aceasta trebuie să se ţină seama pentru simetria lunii întâi şi a lunii a şaptea. O zi a împăcării la început, o sărbătoare din ziua a cincisprezecea şi până în ziua a douăzeci şi una.

Căpetenia stă în centru şi în timpul zilelor de sărbătoare ca conducător şi reprezentant al poporului, şi aceasta în adevăratul sens al cuvântului. Căpetenia trebuie, când ei (închinătorii) intră, să meargă în mijlocul lor, şi când ei ies, atunci el trebuie să iasă împreună cu ei (Ezechiel 46.10). Mult mai concret se vede aceasta în ziua de sabat şi în ziua de lună nouă (prima zi din fiecare lună). În aceste zile se deschide poarta lăuntrică, care oferă privelişte spre altarul arderii de tot şi spre sala Templului. Şi prin această poartă sunt aduse în curtea dinăuntru animalele de jertfă, care apoi sunt pregătite prin preoţi ca jertfe de ardere şi jertfe de pace (Ezechiel 46.1 şi versetele următoare, compară şi versetul 12 referitor la jertfele de bunăvoie din timpul săptămânii). Dar ceea ce ne interesează pe noi acum este: în zilele acestea vine mai întâi căpetenia ca să se închine pe pragul porţii şi să adore pe Domnul, şi după aceea vine poporul, ca să se închine Domnului direct înaintea acestei porţi (compară cu Ezechiel 46.2 şi versetele următoare). Căpetenia se închină realmente înainte să se închine poporul. Totodată el este diferit de popor şi mai presus de popor. Aceasta rezultă din mâncarea lui din jertfa de pace în curtea dinainte a porţii orientată spre răsărit. Prin această poartă a intrat şehina la început în Templu (Ezechiel 43.4), şi de aceea poarta trebuie să fie tot timpul închisă în partea din afară. Numai căpetenia putea să intre din partea interioară a curţii din faţă şi aceasta singur, ca să mănânce jertfa de pace (Ezechiel 44.1-3). Aceasta este foarte ciudat, deoarece în mod normal jertfa de pace este o masă specifică a părtăşiei, care poate fi mâncată împreună cu alţii. Dar nu arată aceste prescripţii că de fapt la savurarea jertfelor este un element, pe care numai Duhul lui Hristos poate să-l evalueze pe deplin şi acesta stă în legătură cu şehina, cu gloria deplină a lui Dumnezeu? Duhul ne călăuzeşte în închinarea adusă de noi şi ne reprezintă înaintea lui Dumnezeu, dar în acelaşi timp înţelegerea Lui şi savurarea a ceea ce El lucrează în noi sunt mult mai presus de înţelegerea şi savurarea noastră.

O întrunire sfântă

Leviticul 23 ne arată că la fiecare sărbătoare caracteristica principală este, că în zilele respective trebuia să aibă loc o întrunire sfântă. Aceasta spune ceva şi despre caracterul adorării aduse de noi (vezi şi Deuteronomul 16.16 şi versetele următoare). În strângerile noastre laolaltă sfinte trebuie să se exprime ceva din toate aceste sărbători:

  • Locul de plecare este permanent un Locaş sfânt curăţit; aceasta înseamnă că poporul lui Dumnezeu poate cânta: „Cu conştiinţa curată şi eliberată putem sta la Masa Ta” (compară şi cu Ezechiel 44.25-27).
  • În centru la slujba de închinare stă Masa Domnului, care redă nu numai o paralelă cu jertfa de pace, ci şi cu Paştele, ca amintire de mântuirea noastră prin moartea Mielului pascal. Nu degeaba sunt pâinea pascală şi paharul pascal, pe care Domnul le-a folosit la instaurarea Cinei.
  • Slujba închinării stă la rândul ei central în toată viaţa creştinului credincios. Pentru aceasta este valabil: Şi Paştele nostru Hristos, a fost jertfit. De aceea să ţinem sărbătoarea cu azimele curăţiei şi adevărului (1 Corinteni 5.7,8).
  • Sărbătoarea corturilor este sărbătoarea strângerii la sfârşitul anului (Exodul 23.16; 34.22), sărbătoarea Împărăţiei păcii (Zaharia 14.16), sărbătoarea despre „plinătatea timpurilor” (Efeseni 1.10). Dar toate, care vor deveni atunci vizibile, au fost revelate deja pentru credincios, peste care a venit sfârşitul timpurilor (1 Corinteni 10.11). Partea cerească, pe care sfinţii glorificaţi trebuie s-o savureze în curând în Împărăţia păcii, este în ceea ce priveşte caracterul ei deja acum partea lor şi este exprimată în strângerile lor laolaltă sfinte. Curând începe plinătatea timpurilor, dar noi cunoaştem deja acum taina voii lui Dumnezeu şi „planul Celui care lucrează toate după sfatul voii Sale” şi „bogăţia gloriei moştenirii Lui în sfinţi” (Efeseni 1.9,11,18).

„Duhul făgăduinţei”, care este „arvuna moştenirii noastre”, lucrează deja acum în mijlocul credincioşilor tot ce este „spre lauda slavei Sale” (Efeseni 1.13,14). Acesta este Duhul lui Hristos, care ne este prezentat în căpetenia, marele Conducător al slujbei de închinare a unui popor născut din nou în Împărăţia mesianică.

Însă mult mai minunată şi mai sublimă este slujba adorării, pe care noi avem dreptul s-o cunoaştem deja acum; Căpetenia, care călăuzeşte slujba noastră de adorare, este mult mai minunată; mult mai minunat este Locul preasfânt, în care noi avem intrare liberă – o intrare liberă pe care căpetenia însăşi şi fiii lui Ţadoc înşişi au avut voie s-o savureze în Locul preasfânt pământesc, şi mult mai minunate sunt sărbătorile pe care noi avem voie să le serbăm la slujba noastră de închinare. Facă Domnul, ca acestea să fie şi o realitate practică.


Tradus de la: Der Tempel Hesekiels

Tradus din Bode des heils in Christus, Ediţia 134, 1991

Traducere: Ion Simionescu

TEMPLUL LUI DUMNEZEU

»Nu știți că voi sunteți Templul lui Dumnezeu și că Duhul Lui Dumnezeu locuiește în voi?« (1 Corinteni 3,16)

   Este extraordinar de rușinos că se poate întâmpla ca unii să aibă o ‚religie’ și nici măcar să nu cunoască Templul, care este cea mai importantă organizare a întregului cult.

   Când era Israel în Egipt, nu aveau nici un sfânt Locaș, nici un Templu, nicio Casa a lui Dumnezeu. Pe atunci nu aveau nici măcar o religie, cu excepția cazului că am vrea să numim astfel idolatria lor.

   În pustie Moise a ridicat un cort, după porunca lui Dumnezeu, în care totul trebuia să fie după modelul care i se arătase lui Moise pe munte. Acesta a fost primul sfânt Locaș, locuința lui Dumnezeu, pe care El a recunoscut-o. »Atunci norul a acoperit cortul întâlnirii și slava Domnului a umplut cortul. Moise nu putea să intre în cortul întâlnirii, pentru că norul stătea deasupra lui și slava Domnului umplea  cortul.« (Exod 40,34-35) După acest lucru putea recunoaște orice israelit că aceea era Casa lui Dumnezeu. Dacă cineva s-a gândit să-și facă o ‚casă a lui Dumnezeu’ proprie, aceasta ar fi fost o răzvrătire față de Dumnezeu. El și-ar fi atras cu siguranță mânia lui Dumnezeu, iar judecata ar fi urmat imediat.

   Dar pe când Israel era în Canaan, Dumnezeu a ales un loc, unde trebuiau să se ducă semințiile lui Israel și despre care Dumnezeu deja vorbise cu Moise:

   »Voi să nu faceți așa față de Domnul, Dumnezeul vostru! Ci să-L căutați în locașul Lui și să mergeți la locul pe care-l va alege Domnul, Dumnezeul vostru, din toate semințiile voastre, ca să-Și așeze acolo Numele Lui.« Și, »Vezi să nu aduci arderile tale de tot în toate locurile pe care le vei vedea; ci să aduci arderile de tot în locul pe care-l va alege Domnul în una din semințiile tale, și acolo să faci tot ce-ți poruncesc Eu.« (Exod 12,4-5 și 13-14)

   Acesta a fost Ierusalimul, cetatea pe care a ales-o Dumnezeu. În această cetate trebuia Solomon să construiască minunatul Templu, dar nu după gândurile lui sau după un concept artistic premiat, ci David i-a dat fiului său Solomon modelul sălii (a Templului) și a caselor și a cămărilor, și a odăilor de sus și a odăilor dinăuntru și a odăii pentru capacul ispășirii și modelul a tot ce era în el, prin Duhul.

   »Toate acestea, a zis David, toate lucrurile izvodului acestuia mi le-a făcut cunoscut Domnul, însemnându-le în scris cu mâna Lui.« (1 Cronici 28.11 și 19)

   Când marea construcție a fost gata, orice expert putea stabili după model, că totul era după gândurile lui Dumnezeu.

   Cum Dumnezeu a recunoscut cortul din pustie ca locuință a Sa, tot așa a recunoscut și casa construită de Solomon ca fiind a Sa. »Și slava Domnului umplea Casa Domnului. Preoții nu puteau să intre în Casa Domnului, căci slava Domnului umplea Casa Domnului.« (2 Cronici 7,2)

   Chiar și cel mai simplu om trebuia să recunoască, că, având în vedere acest fapt minunat, că ar fi fost o cutezanță să mai construiești o casă, pe care s-o numești ‚Casa Domnului’. Mai târziu voi reveni asupra acestor gânduri în mod deosebit.

   Ah, slava lui Solomon n-a ținut mult. De ce nu? Oare nu are Dumnezeu putere să-Și păzească Templul? Ba da. Dar cunoaștem istoria lui Solomon și nu vreau să spun nici un cuvânt în plus. El n-a rămas credincios. Deja la cinci ani după moartea sa (pentru că fiul său și împreună cu el tot Israelul au părăsit Legea Domnului) a luat Șișac, Faraonul Egiptului, vistieriile Casei lui Dumnezeu și vistieriile casei împăratului și scuturile de aur pe care le făcuse Solomon. (2 Cronici 12,2 și 9)

   »Atunci Domnul a făcut să se suie împotriva lor împăratul Haldeilor.« (2 Cronici 36,17-19) Acesta a fost sfârșitul acestui Templu. Dumnezeu Însuși a trimis nimicitorul, căci poporul Israel »și-au bătut joc de trimișii lui Dumnezeu, I-au nesocotit cuvintele și au râs de proorocii Lui.« (2 Cronici 36,16)

   Dumnezeu a trimis nimicitorul și tot El a tocmit un alt constructor. Dar de data aceasta n-a fost un împărat israelit, ci unul dintre neamuri.

   »În cel dintâi an al lui Cir, împăratul perșilor, ca să se împlinească cuvântul Domnului rostit prin gura lui Ieremia, Domnul a trezit duhul lui Cir împăratul perșilor, care a pus să se facă prin viu grai și prin scris această vestire în toată împărăția lui: ‚Așa vorbește Cir, împăratul perșilor: Domnul, Dumnezeul cerurilor mi-a dat toate împărățiile pământului și mi-a poruncit să-I zidesc o casă la Ierusalim, în Iuda. Cine dintre voi este din poporul lui? Domnul, Dumnezeul lui să fie cu el și să plece.« (2 Cronici 36.22-23)

   Nu este de mirare că Dumnezeu a tocmit un împărat dintre neamuri, ca să-I construiască o casă? Și pe acest împărat al Persiei, pe Cir, Îl numește Dumnezeu »păstorul Meu« și »unsul Meu«. Lui îi dă un nume de cinste și oferta de a reconstrui Ierusalimul și Casa Lui, pe când el încă nici nu fusese născut. (Isaia 44,28 și 45,1-5) Acesta era Templul a cărui construcție a început sub conducerea lui Ezra. De aceea începe cartea Ezra cu aceleași cuvinte cu care se termină cartea 2 Cronici: »În cel dintâi an al lui Cir, …« …etc. (Ezra 1,1)

   Terminarea acestui Templu s-a realizat în timpul proorocului Hagai. (Ezra 4,24; Hagai 1)

   »Și bătrânii iudeilor au zidit cu izbândă, după poruncile proorocului Hagai și ale lui Zaharia, fiul lui Ido; au zidit și au isprăvit după porunca Dumnezeului lui Israel și după porunca lui Cir, lui Dariu și a lui Artaxerxe, împăratul perșilor. Casa a fost isprăvită în ziua a treia a lunii Adar, în al șaselea an al domniei împăratului Dariu.« (Ezra 6,14-15)

   Dar nici acest Templu n-a rezistat mult. Mai era, într-adevăr, pe vremea când era Domnul Isus pe pământ, dar când ucenicii I l-au arătat și unul dintre ucenici I-a zis: »Învățătorule, uită-Te ce pietre și ce zidiri!« Domnul Isus i-a răspuns: »Vezi tu aceste zidiri mari? Nu va rămânea aici piatră pe piatră, care să nu fie dărâmată.« (Marcu 13,1-2; Matei 24,1-2)

   Totuși, Dumnezeu vrea să aibă în Ierusalim un Templu. Ierusalimul este locul pe care El l-a ales. Așa că în timpul lui Hagai Templul a mai fost construit o dată și am putea crede că iudeii au învățat ceva, dar cum arăta el când Domnul Templului a venit la Casa Sa, când Domnul Isus Hristos era pe pământ? Ah, acest popor nechibzuit a făcut din el o speluncă de ucigași. Ce i-a rămas lui Dumnezeu altceva de făcut decât să-l lase pradă distrugerii. Acest Templu a fost distrus de romani, ceea ce comandantul de oști n-a avut de gând.

   Dar în Ierusalim va mai fi construit odată un Templu al lui Dumnezeu, un Templu după gândurile Lui, care va fi atunci o casă de rugăciune pentru toate neamurile. Chiar și pentru acest Templu s-a făcut deja modelul. (Ezechiel 40,44) De asemenea, este scris că această casă va fi recunoscută de Dumnezeu. Ezechiel a putut deja să vadă această recunoaștere în duh, tot așa cum a putut altă dată să vadă cum slava Domnului a părăsit Casa.

   »Și iată că slava Dumnezeului lui Israel venea de la răsărit. Glasul Său era ca uruitul unor ape mari și pământul strălucea de slava Sa. Vedenia aceasta semăna cu aceea pe care o avusesem când venisem să nimicesc cetatea; și vedeniile acestea semănau cu aceea pe care o avusesem lângă râul Chedar și am căzut cu fața la pământ. Slava Domnului a intrat în Casă pe poarta dinspre răsărit. Atunci Duhul m-a răpit și m-a dus în curtea dinăuntru. Și Casa era plină de slava Domnului. Am auzit pe cineva vorbindu-mi din Casă și un om stătea lângă mine. El mi-a zis: ‚Fiul omului, acesta este locul scaunului Meu de domnie, locul unde voi pune talpa picioarelor Mele; și aici voi locui veșnic, în mijlocul copiilor lui Israel!« (Ezechiel 43,2-7)

   Acest Templu viitor îl are Dumnezeu în vedere deja de când construia Solomon primul Templu, da, deja de când i-a făcut cunoscut lui David toate lucrurile, însemnându-i-le în scris, prin aceea că mâna lui Dumnezeu era peste el. (1 Cronici 28,19) La acest Templu S-a gândit Dumnezeu și la construirea Templului sub conducerea lui Zorobabel și a lui Iosua. Pentru El există un singur Templu, care este acela care va fi în Ierusalim în timpul împărăției de 1000 ani și despre care este vorba în proorocul Hagai 2,7-10. (vezi Ezechiel 40,43)

   Cuvântul adevărului vorbește în legătură cu binecuvântările din perioada împărăției de 1000 de ani, nu numai despre poporul Israel, ci harul lui Dumnezeu cuprinde toate popoarele. Dar poporul Israel va ocupa o poziție privilegiată în această împărăție.

   Deja Moise a trebuit să scrie, pe când poporul Israel greșea lamentabil, când au evitat să intre în țara cea lăudată, pentru că se temeau de uriași: »Cât este de adevărat că Eu sunt viu și că slava Domnului va umple tot pământul…« (Numeri 14,21)

   »Pământul va fi plin de cunoștința slavei Domnului, ca fundul mării de apele care-l acoperă.« (Habacuc 2,14) Va veni o vreme când leii vor mânca paie ca boul. (Isaia 11,7) Și celui mai simplu om trebuie să-i fie azi limpede, că toate aceste binecuvântări nu vin nici prin socialism, nici prin comunism, nici prin bolșevism, nici prin catolicism, nici prin protestantism și nici prin orice alt ‚ism’, căci toate acestea sunt firești și nu au putere decât de distrugere, de poruncire, dar să zidească nu pot. Numai Dumnezeu îi poate ajuta pe oameni. El nu are putere doar de a dărâma și de a strica, ci și de a construi; chiar din nimic poate face ceva. De la El vine orice dar bun și desăvârșit, de la El vin binecuvântările. Și este bucuria Lui să-i binecuvânteze și să-i bucure pe oameni.

   Dar în starea în care omul se găsește acum, lui Dumnezeu îi este total imposibil să-l binecuvânteze, pentru că inima omului este orbită și în vrăjmășie cu Dumnezeu. În această stare omul se folosește de orice pentru a dovedi că nu există Dumnezeu și ca să se înalțe singur. Pe timp de secetă și nevoi, omul zice: de aici se vede că nu există Dumnezeu, că altfel ar da ploaie, altfel, aceasta sau aceea ar fi altfel. Dar dacă Dumnezeu binecuvântează plantele pământului, astfel ca să domnească prisosul și binecuvântarea, atunci omul zice: natura aduce totul de la sine, acest lucru se datorează puterii și deșteptăciunii mele, nu există Dumnezeu.

   Ce să facă Dumnezeu în acest caz? Să intre în derută? Nu, El știe foarte bine ce va face. Planul Său este deja făcut. Încă puțină răbdare, încă foarte puțin timp și El va clătina cerul și pământul și chiar marea.

   Timpul în care trăim este plin de zbuciumări; sunt mișcările premergătoare întâmplărilor ce vor avea loc în toată lumea. Ele sunt umbra pe care o aruncă înaintea lor evenimentele care vor veni.

TEMPLUL LUI DUMNEZEU ÎN CER

   Este cunoscut că atât cortul cât și Templul au fost umbra lucrurilor cerești. (Evrei 9) În Apocalipsa 11,19 și 15,5 citim despre Templul lui Dumnezeu din cer, despre chivotul legământului, respectiv, cortul mărturiei din cer. Că acest Templu nu este descris mai îndeaproape are ca motiv faptul că noi cunoaștem organizarea lui prin ‚umbre’. Dar să nu mai vorbim despre aceasta, căci în curând vom vedea acest Templu; încă puțin și Cel ce vine va veni și nu va zăbovi. De aceea să ne mai preocupăm încă puțin cu ceea ce este Templul lui Dumnezeu în timpul de acum.

TEMPLUL LUI DUMNEZEU ÎN PREZENT

   Unde este azi Templul lui Dumnezeu? Este foarte important să știm acest lucru, căci unde vrem să ținem slujba divină, dacă nu știm unde este Templul? Totuși, Casa lui Dumnezeu este punctul central al oricărei slujbe divine, locul unde trebuie aduse jertfele. Da, el simbolizează prezența lui Dumnezeu Însuși, El, care ‚locuiește’ în această Casă. Dacă vrem să venim la El, trebuie să venim la Templu.

   Ce ne spune Scriptura despre Templul lui Dumnezeu din timpul prezent, despre Templul nostru? »Nu știți că voi sunteți Templul lui Dumnezeu și că Duhul Sfânt locuiește în voi? Dacă nimicește cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu; căci Templul lui Dumnezeu este sfânt și așa sunteți și voi.« (1 Corinteni 3,16-17) Acestea sunt cuvinte foarte clare, care nu au nevoie de lămuriri. Noi înșine suntem Templul lui Dumnezeu, adică Adunarea sau Biserica lui Dumnezeu, cei sfințiți în Isus Hristos, chemați să fim sfinți și toți cei ce cheamă în vreun loc Numele Lui Isus Hristos, Domnul nostru. (1 Corinteni 1,2) Niciodată nu i-a aparținut vreun necredincios și în toată veșnicia n-o să-i aparțină vreun necredincios.

   »Nu știți că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt, care locuiește în voi și pe care L-ați primit de la Dumnezeu? Și că voi nu sunteți ai voștri?« (1 Corinteni 6,19) Acest lucru este de înțeles, dar trebuie să luăm seama, că trupul individual, al fiecăruia în parte nu este Templu lui Dumnezeu, ci al Duhului Sfânt; Templul lui Dumnezeu este Adunarea. Această remarcă a fost făcută doar ca o notă de completare.

   Domnul Isus îi spune lui Petru în urma mărturiei lui: »Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu«, … »și Eu îți spun: ‚Tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica Mea și porțile Locuinței morților nu o vor birui.’« (Matei 16,16-18) Astfel știm că Domnul Însuși Își zidește Adunarea. El n-a spus: ‚pe această piatră să-Mi construiți Biserica’, ci: »vreau să-Mi zidesc«. Scriptura mărturisește foarte clar despre Casa lui Dumnezeu, dar dacă nu înțelegem este pentru că privim totdeauna la ceea ce construiesc oamenii. Ca urmare, nu putem înțelege Biblia. Citim: »Apropiați-vă de El, piatra vie, lepădată de oameni, dar aleasă și scumpă înaintea lui Dumnezeu. Și voi, ca niște pietre vii, sunteți zidiți ca să fiți o casă duhovnicească, o preoție sfântă și să aduceți jertfe duhovnicești, plăcute lui Dumnezeu prin Isus Hristos.« (1 Petru 2,4-5)

   »Așa dar, voi nu mai sunteți nici străini, nici oaspeți ai casei, ci sunteți împreună cetățeni cu sfinții, oameni din casa lui Dumnezeu, fiind zidiți pe temelia apostolilor și proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos. În El, toată clădirea bine închegată, crește ca să fie un Templu sfânt în Domnul. Și prin El și voi sunteți zidiți împreună, ca să fiți un locaș al lui Dumnezeu, prin Duhul.« (Efeseni 2,19-22)

   »Dar Hristos este credincios ca Fiu peste casa lui Dumnezeu. Și casa Lui sunteți voi, dacă păstrați până la sfârșit încrederea nezguduită și nădejdea cu care ne lăudăm.« (Evreii 3,6)

   Aceste citate ar trebui să ne fie de ajuns ca să clarificăm noțiunea de ‚casa lui Dumnezeu’. Aceasta este singura casă pe care Dumnezeu o recunoaște azi ca fiind Casa Lui, în care locuiește. Iar toate celelalte case și temple pe care oamenii le construiesc astăzi și pe care le numesc ‚casa lui Dumnezeu’, nu pot avea pretenția de a fi numite astfel. Dumnezeu nu le recunoaște.

   Am amintit deja că israelitul care s-ar fi gândit ca pe lângă cort să-ți facă și el o ‚casă a lui Dumnezeu’, și-ar fi atras mânia lui Dumnezeu și ar fi fost judecat; și având în vedere Templul construit de Solomon, ar fi fost o cutezanță să-și mai construiască și el o casă pe care s-o considere ‚casă a lui Dumnezeu’. Mai ales că a mai fost spus că Cel Prea Înalt nu locuiește în locașuri făcute de mâini omenești, căci cerul este scaunul Lui de domnie, iar pământul este așternutul picioarelor Sale. (Faptele Apostolilor 7,48-49) Dumnezeu Însuși pune întrebarea: »Ce fel de casă vreți să-Mi zidiți?« Și mai este scris:

   »Dumnezeu, care a făcut lumea și tot ce este în ea, este Domnul cerului și al pământului și nu locuiește în temple făcute de mâini. El nu este slujit de mâini omenești, ca și când ar avea trebuință de ceva, El, care dă tuturor viața, suflarea și toate lucrurile.« (Faptele Apostolilor 17,24-25; vezi și 1 Împărați 8,27; Isaia 66,1;) Casa lui Dumnezeu este azi la fel de reală ca pe vremuri, cu deosebirea că pe vremuri exista și o casă vizibilă, făcută din lemn și piatră, în timp ce azi ea este o casă invizibilă, făcută din pietre vii. Dar nu este invizibilă de tot, ci numai pentru ochiul normal al omului. Ochiul credinței vede casa. În curând această casă va fi terminată și atunci acest Templu al lui Dumnezeu va fi văzut.

   Și această casă a umplut-o Dumnezeu cu lucruri minunate, căci Domnul zice. »Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu.« Și: »Eu sunt proslăvit în ei.« (Ioan 17,22 și 10)

   Recunoașterea acestui Templu a ieșit și ea la iveală, cu ocazia acelei zile a Cincizecimii de la Ierusalim. (Faptele Apostolilor 2,1-4)

   Cum este posibil ca oamenii să aibă atât de puțină înțelegere pentru adevăr? Nu este toată lumea plină de așa-zise ‚case ale lui Dumnezeu’? Toate aceste case mărturisesc că oamenii nu cunosc Templul lui Dumnezeu. Chiar și noi am considerat pe vremuri aceste case ca Locașuri sfinte.

   Atunci, să tacă Dumnezeu? Să lase toate acestea să se petreacă nepedepsite? Sau acest cuvânt mai are, totuși, însemnătate: »Dacă nimicește cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu; căci Templul lui Dumnezeu este sfânt și așa sunteți și voi.« (1 Corinteni 3,17)

   Dumnezeu va aduce sfârșitul tuturor templelor false, iar cine nu crede acest lucru, să privească la Rusia, unde bolșevicii îndeplinesc această lucrare. Așa se va întâmpla și la noi, dacă copiii lui Dumnezeu nu vor lua o atitudine clară față de aceste case și față de organizarea lor.

   Dar noi nu suntem chemați să distrugem și nici n-am primit putere să dărâmăm, ci să zidim.

   Casa lui Dumnezeu se mai construiește și azi și mulți dintre iubiții cititori au putut-o vedea deja azi. Poate ne vom permite chiar să avem o părere despre ce și cum zidesc alții, dar acest lucru nu contează.

CINE PARTICIPĂ AZI LA ZIDIRE?

   Aceasta este întrebarea. Ea nu este adresată celor ce nu cunosc adevărul, care n-au nicio pricepere pentru el. Nici Dumnezeu nu dorește ca egiptenii, asirienii sau babilonienii să-I construiască o casă, ci poporul Său Israel. Lui îi zice: »Luați seama la căile voastre!« Și tot lui îi spune să-I zidească o casă.

   Împărații: Cir, Darius și Artaxerxe nu poruncesc nici ei mezilor și perșilor să-I facă o casă lui Dumnezeu, ci împăratul Cir a trimis o vestire în toată împărăția lui, prin care spune: »Cine dintre voi este din poporul Lui? Dumnezeu lui să fie cu el și să se suie la Ierusalim în Iuda și să zidească acolo Casa Domnului, Dumnezeului lui Israel!« (Ezra 1,3)

   Tot așa nu așteaptă Dumnezeu nici azi de la neamuri ca ei să-I zidească o casă și nici de la cei cărora le merge numele că trăiesc, dar de fapt sunt morți, ci de la ai Săi, de la copiii Săi iubiți; ci sfinții Lui să lucreze la Casa Lui, pe care Dumnezeu vrea s-o umple cu lucruri minunate.

   În zilele noastre se face multă evanghelizare și nu vrem să spunem nimic împotriva acestor acțiuni, căci se pare că este nevoie; și nici nu vrem să judecăm aici ce greșeli se fac cu astfel de ocazii. Cel ce judecă toate este Dumnezeu, cu care va avea de-a face oricine crede că Îi slujește.

   Dar cu toată evanghelizarea, oricât de bună și de corectă ar fi, totuși nu obținem decât grămezi de pietre și nu un Templu, nu putem ridica o casă. Să ne întrebăm ce folos am avea, ținând cont de marea criză de locuințe, dacă într-o localitate s-ar face mai multe fabrici de cărămidă, unde zi și noapte s-ar arde cărămizi sau dacă de la cariera de piatră din împrejurimi s-ar căra zilnic pietre în localitate cu toate mijloacele de transport care stau la dispoziție, dacă nimeni n-ar începe să ridice case cu ele?

   Astăzi sunt multe pietre la îndemână, pietre vii, pietre ale sfântului Locaș, dar ele zac la colțurile străzilor, pentru că se construiește puțin. Cu copiii lui Dumnezeu este la fel ca și cu israeliții. (Plângerile lui Ieremia 4,1) Toți își construiesc propria lor casă. Și fac lucrul acesta cu foarte mare grijă, ca și când ar construi pentru veșnicie; dar la Casa lui Dumnezeu cine se gândește?

   Pentru singura Adunare, Adunarea lui Dumnezeu, părtășia sfinților, căreia îi aparțin toți copiii lui Dumnezeu, fără excepție, n-avem pricepere, abia dacă o cunoaștem. Și totuși este singura care este »Templul lui Dumnezeu« sau »Casa lui Dumnezeu«.

   Acestui Templu nu poate nici să-i aparțină un necredincios și nici să ajute la construirea lui nu poate vreun necredincios. La așa ceva se folosesc numai pietre vii.

   N-au făcut toate: adunările, partidele, sistemele, sectele, comunitățile, etc. un început bun? La începuturile lor n-a fost în ele o viață activă? Iar apoi au mers toate pe același drum, pe care au mers și israeliții, despre care citim:

   »Poporul a slujit Domnului în tot timpul vieții lui Iosua și în tot timpul vieții bătrânilor care au trăit după Iosua și care văzuseră toate lucrurile mari, pe care le făcuse Domnul pentru Israel. Tot neamul acela de oameni a fost adăugat la părinții lui și s-a ridicat după el un alt neam de oameni, care nu cunoștea pe Domnul și nici ce făcuse El pentru Israel. Copiii lui Dumnezeu au făcut atunci ce nu plăcea Domnului și au slujit Baalilor. Au părăsit pe Domnul, Dumnezeul părinților lor, care-i scosese din țara Egiptului și au mers după alți dumnezei, după dumnezeii popoarelor care-i înconjurau; s-au închinat înaintea lor și au mâniat pe Domnul. Au părăsit pe Domnul și au slujit lui Baal și Astarteelor.« (Judecători 2,7-13)

   Este dureros să vedem unde se duc toate, dacă sunt rechemați aceia pe care Dumnezeu i-a trezit și i-a folosit ca să dea viață lucrărilor și dacă a murit și generația următoare. Atunci, lucrul început este dus mai departe de copii sau de copiii copiilor, dar ei n-au experiența părinților, n-au antrenament. În general, ei au ajuns la bunăstare prin binecuvântarea părințiilor, în timp ce părinții, în majoritatea lor au fost săraci. Ei duc lucrarea mai departe după propriile lor gânduri, fără să se intereseze de Cuvântul adevărului, pe care îl folosesc numai în cazul care el slujește scopului lor. Ei au procedat la fel ca israeliții, care au făcut ce este rău în ochii Domnului. (Judecători 2,11 ș. a.)

   »Pe vremea aceea nu era împărat în Israel; fiecare făcea ce-i plăcea.« Așa se întâmplă: în loc să ne orientăm după Cuvântul lui Dumnezeu, mergem pe propriile noastre căi. Dar păstrăm o anumită formă de religiozitate, n-avem curajul să renunțăm la ea, dar nu mai avem putere.

   Ne place încă să cântăm frumoasele cântări, mai citim comentarii sau cărți religioase, dar nu le mai înțelegem. Așa a fost după moartea lui Iosua și a bătrânilor și tot așa a fost și în timpul lui Hagai. Lipsea puterea de a înfrânge împotrivirea vrăjmașului și de a zidi casa în ciuda împotrivirii lui.

   Tot așa este și astăzi, în zilele din urmă: lipsește puterea. Dar în timp ce lipsește puterea de a construi Casa Domnului, ne străduim cu râvnă pentru propria casă. Pentru ea nu ne temem nici de costuri, nici de oboseală, niciun drum nu este prea lung, nicio oră nu este prea târzie; avem întotdeauna timp, până la epuizarea completă. Astfel crește casa, afacerea merge bine, averea se înmulțește, copiii se dezvoltă, găsesc servicii sus-puse, se căsătoresc bine. Pentru aceasta este întotdeauna timp, iar mijloacele pentru dezvoltare și utilare nu lipsesc.

   Și așa cum este cu afacerea și cu familia, așa este și cu adunarea. Punem mult în joc ca să facem totul cât mai bine cu putință. Nici în acest caz nu ne temem de costuri și oboseală și crește și adunarea. În primul rând ne trebuie un local de adunare, apoi o capelă și în cele din urmă o ‚casă a lui Dumnezeu’‚ ca lumea’???

   De îndată ce ne abatem de la Cuvântul adevărului, umilința încetează și numărul membrilor crește. Toată treaba ‚arată bine’, dar nu este Casa lui Dumnezeu, ci este o casă proprie, făcută numai pentru ‚membri’ cu aceeași ‚profesiune de credință’. În felul acesta au luat naștere atâtea ‚case ale lui Dumnezeu’, dar Dumnezeu nu le recunoaște. Pentru Casa pe care Dumnezeu vrea s-o aibă construită, lipsește orice pricepere.

   Dar să ne întoarcem la întrebarea noastră: împreună cu cine construim?

   Cum Templului lui Dumnezeu nu-i poate aparține nici un necredincios, tot așa nu poate participa la construire nimeni dacă el însuși nu este o piatră vie.

   Ah, da, aș vrea și eu să ajut, poate zice câte cineva, dar cum să fac? N-am nici bani, nici timp, nici nu mă pricep, nici n-am făcut vreo facultate, n-am studiat, n-am făcut nici măcar un seminar, cum aș putea atunci participa la zidire? Deci, să lăsăm ziditul în seama celor care l-au învățat.

   Acestea sunt pretexte fără valoare. Dacă acest ‚eu aș vrea’ ar fi sincer, am vedea în curând și rezultatul. Dar de cele mai multe ori nu pare să existe nici măcar voința sinceră. Toate pretextele sunt ușor de combătut.

   N-am timp. Cred, dar cum de n-ai timp? Roagă-L pe Domnul să-ți dea, căci El a zis: cereți și veți primi. Chiar n-ai nici un pic de timp liber? Și chiar dacă ai avea numai puțin timp liber, ce faci cu el? Oare ești rob? Din pat fugi direct la muncă și după muncă te bagi imediat în pat? Nu-mi pot imagina așa ceva. Cereți și vi se va da. Acest cuvânt limpede și fără echivoc te va judeca odată.

   Cum de sunt astăzi atât de mulți șomeri? S-ar putea ca printre ei să fie mulți care niciodată n-au timp să participe la construcția Casei lui Dumnezeu. Cum este acum, iubite cititor șomer, frate, soră? Acum ai timp; cum îl folosești? Acum participi la zidirea Casei Domnului sau acum ai o altă scuză?

   Nu mai stau încă și azi, în ceasul al doisprezecelea, atâția oameni în piețe, care ar trebui toți să meargă să lucreze în via Domnului. El va da fiecăruia ce este drept și s-ar sfârși curând cu șomajul. Dacă numai un singur cititor va înțelege cele de mai sus și în baza lor ar merge și ar participa la zidire, atunci aceste rânduri n-ar fi scrise zadarnic.

   Sunt foarte sărac, n-am bani. Asta-i rău! Ce poți construi fără bani? Dar n-ai citit chiar niciodată că cheltuielile pentru Casa lui Dumnezeu vor fi plătite din casa împăratului? (Ezra 6,4) (Vă rog, citiți tot capitolul!)

   Oare de ce o fi poruncit împăratul Cir ca să fie ridicată Casa lui Dumnezeu, iar cheltuielile să fie plătite din casa împăratului, »luate din averile împăratului venite din birurile de dincolo de Râu«? Iar »lucrurile trebuincioase pentru arderile de tot ale Dumnezeului cerurilor, viței, berbeci și miei, grâu, sare, vin și untdelemn, să li se dea la cerere preoților din Ierusalim, zi de zi și fără nicio lipsă, ca să aducă jertfe de bun miros Dumnezeului cerurilor și să se roage pentru viața împăratului și a fiilor lui.« (Ezra 6,8-10)

   Oare de ce s-o fi păstrat scris cu atâta grijă și pentru toată veșnicia această poruncă a împăratului Cir? Acest împărat a lucrat după gândurile lui Dumnezeu. Ceea ce a hotărât el trebuia să fie permanent și decisiv, pentru toți cei care vor să facă voia lui Dumnezeu, mai înainte de toate pentru aceia care vor să zidească Casa lui Dumnezeu și să aducă jertfe lui Dumnezeu. Ei trebuie să primească tot ce au nevoie. Atunci chiar și cei foarte săraci pot participa? Deci dacă li se dă tot ce au nevoie pentru a zidi și pentru serviciul divin, atunci poate oricine construi, numai să vrea. Tot așa și azi: poate participa la zidire oricine, numai să vrea.

   Este scris: »Dumnezeiasca lui putere ne-a dăruit tot ce privește viața și evlavia, prin cunoașterea Celui ce ne-a chemat prin slava și puterea Lui, prin care El ne-a dat făgăduințele Lui nespus de mari și scumpe, ca prin ele să vă faceți părtași firii dumnezeiești, după ce ați fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte.« (2 Petru 1,3-4)

   În fața acestei realități, cine mai poate să spună: sunt foarte sărac? Nu este de mirare cum un copil al lui Dumnezeu poate să spună: sunt sărac? Nu suntem noi bogați în toate și binecuvântați cu tot felul de binecuvântări duhovnicești, în locurile cerești, în Hristos? (Efeseni 1) Nu-i stau credinței și azi la dispoziție mijloacele bogate ale resurselor cerești?

   Cititorul să se gândească la acest lucru. El nu trebuie să dea, așa cum am auzit de multe ori, ci el trebuie să primească mijloacele pentru zidire și tot ce este de trebuință pentru serviciul divin; să primească din casa împăratului.

   Cunosc gândurile care pot să-i vină cuiva la citirea acestor rânduri. Este cu totul de neînțeles că trebuie să fie așa, dar așa este.

   În ce fel sau pe ce căi aduce Dumnezeu mijloacele, aceasta este taina Lui. El își instruiește locțiitorii să livreze totul la timp. El are astfel de locțiitori peste tot. Și chiar dacă ar fi ca ei să păstreze banii pe care El îi dă cu acest scop – să plătească la timp lucrătorilor – El nu va fi pus niciodată în încurcătură când cineva începe să construiască, în credință. Încearcă, iubite cititor și vei experimenta lucruri minunate.

   Numai să înceapă, doar cu mijloacele pe care iubitul cititor tocmai le are în mână, doar cu timpul pe care tocmai îl are la dispoziție, ajunge și atât. Nimeni nu trebuie să înceapă cu strângeri de fonduri. Acesta nu este un început bun.

   Oare să fi fost scris din întâmplare următorul text? »Oricine va călca porunca aceasta, să se scoată din casa lui o bârnă, să se ridice ca să fie spânzurat pe ea și casa să i se prefacă într-o grămadă de gunoi.« (Casa lui, cea pentru care și-a dat atâta osteneală!) (Ezra 6,11)

   O, de-ar vrea toți să participe la construcția Casei lui Dumnezeu sau să continue să construiască, gândindu-se la acest decret al împăratului. Căci va veni ziua când el va fi împlinit în toată claritatea lui. Atunci nu va putea spune nimeni: n-am știut. De aceea este scris așa de limpede, ca să putem ști. Este chiar așa de greu de înțeles?

   Vreau să ajut la zidire, dar sunt prea neîndemânatic, nu am pricepere, nu pot să vorbesc bine și orice alte motive se mai pot aduce, ele nu vor fi temeinice în ziua când Dumnezeu va aduce la lumină lucrurile ascunse; atunci vor ieși la lumină și gândurile ascunse și fiecare va recunoaște deschis de ce nu a participat la zidire. Dar atunci paguba lui va fi mare. Pentru că ocaziile pierdute nu se mai pot recupera, tocmai de aceea nimeni să nu se lase împiedicat de la zidire.

   De multe ori depinde și de faptul că ne găsim într-un loc cu totul nepotrivit, de unde nu putem construi, unde numai unul singur construiește, fiind plătit de toată adunarea. Ceilalți trebuie numai să-i dea banii necesari pentru a construi. Aceasta nu este după gândurile lui Dumnezeu.

   »Cine dintre voi este din poporul Lui? Domnul, Dumnezeul lui să fie cu el și să se suie la Ierusalim în Iuda și să zidească acolo Casa Domnului, Dumnezeului lui Israel.« Așa a poruncit împăratul. Tot așa este și azi: toți copiii lui Dumnezeu să ajute la zidirea Casei lui Dumnezeu.

   »De aceea, prea iubiții mei frați, fiți tari, neclintiți, sporiți totdeauna în lucrul Domnului, că știți că osteneala voastră în Domnul nu este zadarnică.« (1 Corinteni 15,58) Așa ne spune Cuvântul azi, iar cititorul să-și pună întrebarea: dacă va urma porunca aceasta sau nu; și dacă nu, de ce nu?

   Nimeni nu este prea neînsemnat, dar nici prea important ca să lucreze cu mâinile. În timpul lui Neemia, când se construia zidul Ierusalimului, fruntașii iudeilor n-au vrut să-și plece grumazul în slujba Domnului. (Neemia 3,5)

   Dacă toată adunarea este prezentată ca trup, atunci nu-i poate veni nimănui ideea că un singur mădular trebuie să îngrijească de tot trupul, în timp ce mădularele celelalte nu au nicio sarcină, ci că pot lăsa totul în seama acelui singur mădular.

   Toate mădularele vii au o îndatorire în adunare și dacă nu o împlinesc, tot trupul este bolnav și suferă.

DE AZI ÎNCOLO VREAU SĂ BINECUVÂNTEZ

   Așa a transmis Dumnezeu poporului Său. (Hagai 2,19) Începând din ziua aceasta? Începând din ziua a douăzeci și patra a lunii a noua, din ziua când a fost întemeiat Templul lui Dumnezeu; din această zi »vreau să binecuvântez«.

   Oare vreun scump cititor își dă seama de ce depinde, că astăzi lipsește binecuvântarea? Cauza este că lipsește interesul pentru Casa Domnului. În cazul acesta trebuie să trăim aceleași experiențe ca israeliții pe vremea lui Hagai.

   O, dacă ar fi azi pentru fiecare cititor care încă n-a participat la zidire, ziua a douăzeci și patra a lunii a noua! Ziua în care i se trezește interesul pentru Casa Domnului și în care Dumnezeu poate să înceapă să-l binecuvânteze.

   Iubitul cititor să-și facă o însemnare în calendarul său, apoi să facă observații și se va minuna cum îl binecuvântează Domnul.

   Până acum nimeni nu și-a răsplătit atât de bine slujitorii și robii ca Dumnezeu. Și toate nevoile vor lua sfârșit când Domnul începe să binecuvânteze. Căci de binecuvântarea lui Dumnezeu depinde totul.

   Ziua anunțată de proorocul Hagai este aproape, acea în care Domnul va clătina cerul și pământul. El va răsturna scaunul de domnie al împărățiilor, va nimici puterea împărățiilor neamurilor, va răsturna și carele de război (tunurile și tancurile lor) și pe cei ce se suie în ele; caii și călăreții lor vor fi trântiți la pământ și unul va pieri ucis de sabia altuia. (Hagai 2,22)

   Ce înseamnă răsturnarea scaunului de domnie, în parte am văzut deja. Nu trebuie să înțelegem în sens simbolic, ci la propriu. La fel va fi nimicită puterea împărățiilor neamurilor. Timpul acesta este aproape, în parte a și venit.

   »Luați seama ca nu cumva să nu voiți să ascultați de Cel ce vă vorbește! Căci dacă n-au scăpat cei ce n-au voit să asculte pe Cel ce vorbea pe pământ, cu atât mai mult nu vom scăpa noi, dacă ne întoarcem de la Cel ce vorbește în ceruri, al Cărui glas a clătinat atunci pământul și care acum a făcut făgăduința aceasta: ‚Voi mai clătina încă o dată nu numai pământul, ci și cerul.’ Cuvintele acestea ‚încă o dată’ arată că schimbarea lucrurilor clătinate, adică a lucrurilor făcute, este făcută tocmai ca să rămână lucrurile care nu se clatină. Fiindcă am primit dar o împărăție care nu se poate clătina, să ne arătăm mulțumitori și să aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie și frică; fiindcă Dumnezeul nostru este foc mistuitor.« (Evrei 12,25-29)

   Toate lucrările ajung în foc. Nu contează cine le-a făcut, că nu se va avea în vedere persoana. Focul arde fără milă tot ce poate să ardă. La acest lucru să mediteze cei care și-au construit numai propria lor casa, fie că sunt case de familie, de afaceri sau de adunare, dar n-au zidit Casa Domnului. Nu va rămâne nimic din ea, oricât de frumos și trainic ar fi construită.

   Aceste rânduri n-au fost scrise pentru a condamna pe cineva; autorul nu-și permite nici măcar să judece lucrarea sau munca altcuiva, ci din cauza timpului și a marii binecuvântări pe care mulți o pierd; și pentru ca mulți să mediteze la ceea ce a zis Domnul: »Începând de azi vreau să binecuvântez«.

Pe cine cauţi? (1)
Ioan 20.11-18

Botschafter

Versete călăuzitoare: Ioan 20.11-18

Ioan 20,11-18: Dar Maria stătea afară lângă mormânt şi plângea. Pe când plângea, s-a plecat să se uite în mormânt. Şi a văzut doi îngeri în alb, stând în locul unde fusese culcat trupul lui Isus: unul la cap şi altul la picioare. „Femeie”, i-au zis ei, „pentru ce plângi?” Ea le-a răspuns: „Pentru că au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde L-au pus.” Zicând aceasta, ea s-a întors şi a văzut pe Isus stând acolo în picioare, dar nu ştia că este Isus. „Femeie”, i-a zis Isus, „de ce plângi? Pe cine cauţi?” Gândind că este grădinarul, ea I-a zis: „Domnule, dacă L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus şi mă voi duce să-L iau.” Isus i-a zis: „Maria!” Ea s-a întors şi I-a zis în evreieşte: „Rabuni!” adică: „Învăţătorule!” „Nu Mă atinge”, i-a zis Isus, „căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu, ci du-te la fraţii Mei şi spune-le că Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru.” Maria Magdalena a venit şi a vestit ucenicilor că a văzut pe Domnul şi că i-a spus aceste lucruri.

O întrebare serioasă! Deosebit de serioasă când ea vine de pe buzele Păstorului cel bun, aşa ca odinioară la mormântul deschis. Vedem acolo pe Maria Magdalena. Ochii ei înlăcrimaţi privesc ţintă nemângâiaţi în mormântul gol. Zadarnic ea caută pe Domnul preaiubit, pentru care curg lacrimile ei; şi cuvintele: »Au luat pe Domnul meu« trădează cauza unei dureri profunde, care îi străpunge toată inima. Acum ea nu mai avea nimic. Mormântul gol mărturisea că ei i se răpise Acela pe care inima ei Îl iubea; nici măcar trupul Celui mort nu îi mai rămăsese. Niciunde nu se găsea mângâiere pentru inima ei rănită, şi durerea ei era aşa de mare că nici măcar apariţia a doi îngeri în haine albe nu putea să usuce lacrimile ei. Şi ce ar fi putut în aceste momente s-o atragă, când toată dorinţa ei, toate gândurile ei erau îndreptate numai spre Unul, spre Domnul ei preaiubit? Desigur, este uimitor să vezi în cadrul unei cunoaşteri aşa de slabe o astfel de inimă pentru Isus. Într-adevăr, privirea ei era îndreptată spre El, urechea ei a auzit cuvintele Lui şi inima ei a avut parte în mare măsură de harul Lui bogat şi de dragostea Lui; însă înţelegerea ei nu depăşea mormântul Lui. Ea nu cunoştea nici slava crucii Sale şi nici a învierii Sale.

Adevărul, cuprins în cuvintele: El »a fost dat pentru greşelile noastre şi a înviat pentru îndreptăţirea noastră« (Romani 4.25), îi era încă umbrit şi ascuns; şi tot aşa şi speranţa minunată a chemării noastre cereşti era acoperită privirilor ei. Dar ea Îl iubea, şi Îl iubea mai mult decât orice. Sentimentele ei pentru Domnul erau după toate aparenţele mult mai profunde decât ale lui Petru şi Ioan. Căci aceştia, când au găsit mormântul gol, s-au întors acasă, în timp ce Maria nu putea să părăsească mormântul pustiu, înainte de a fi găsit pe Domnul ei preaiubit.

Ce dragoste vrednică de imitat! Ce umilitor pentru noi, când noi, ucenicii Lui, cu o înţelegere mult mai mare referitoare la lucrarea Sa şi dragostea Sa jertfitoare, arătăm deseori o indiferenţă şi o răceală demnă de condamnat. Noi ne lăudăm cu ce a făcut El pentru noi şi ce este El pentru noi; şi cu toate acestea El este aşa de rar centrul gândurilor şi sentimentelor noastre, şi aşa de rar singurul subiect al părtăşiei noastre, al bucuriei noastre, al speranţei noastre şi al vieţii şi umblării noastre, în timp ce inimile noastre sunt captivate de lucruri deşarte şi trecătoare şi sunt puternic influenţate de lume. De aceea cu siguranţă este o binecuvântare dacă noi, înainte de a ne ocupa cu textul biblic citat mai înainte, ne vom întreba serios în prezenţa şi lumina lui Dumnezeu: „Pe cine, sau ce caut eu?”

Probabil unul sau altul din cititorii noştri s-a gândit puţin sau încă nu s-a gândit serios la mântuirea sufletului său; şi lui doresc să-i adresez mai întâi întrebarea importantă: „Pe cine, sau ce cauţi tu?” Sunt lucrurile deşarte şi trecătoare, în timp ce te îndrepţi cu paşi grăbiţi spre veşnicie şi probabil curând vei sta înaintea scaunului de judecată al lui Hristos unde trebuie să dai socoteală de orice gând şi cuvânt nefolositor şi de orice lucrare nefolositoare? Ce valoare vor avea atunci aceste lucruri pentru tine? Ceva, din ceea ce cauţi, te va pune în siguranţă înaintea ochilor a-tot-pătrunzători ai Dumnezeului sfânt şi drept? Ce nebunie! Dacă ai poseda toată lumea, totuşi sufletului tău încărcat de vină în ziua judecăţii îi va lipsi totul înaintea ochilor Aceluia care cercetează inima şi rărunchii. Numai Unul te poate pune în siguranţă – numai El, Cel pe care Maria Îl căuta cu ochii în lacrimi la mormântul deschis şi pe care tu încă nu L-ai căutat cu toată inima. În afară de Isus nu vei avea nici un alt Mântuitor, nici un Salvator. Mânat de o dragoste de neînţeles, El a păşit pe scena păcatului şi pierzării şi pe cruce a ocupat în judecată locul păcătosului demn de condamnat, ca să elibereze pe păcătos de suferinţa de nedescris şi să-l introducă în slava Sa. Şi Domnul în harul şi dragostea Sa nemărginite strigă de secole oamenilor pierduţi: »Împăcaţi-vă cu Dumnezeu”« (2 Corinteni 5.20), şi: »celui ce îi este sete să vină; cine vrea, să ia apa vieţii fără plată!« (Apocalipsa 22.17). Pentru orice păcătos, care se apropie cu încredere, braţele de har ale lui Isus sunt deschise, căci El Însuşi spune: »Pe cel ce vine la Mine nu-l voi izgoni afară« (Ioan 6.37). Dacă un păcătos doreşte să vină, El doreşte şi mai mult să-l primească. În suferinţele Lui cele mai îngrozitoare El a înălţat pe cruce rugămintea pentru batjocoritorii cei mai răi: »Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac.« El a vărsat lacrimi pentru Ierusalim, deoarece în orbirea nebună au respins dragostea Sa plină de îndurare şi s-au dedat nechibzuiţi judecăţii care va veni, care va veni inevitabil peste toţi care au nesocotit dragostea Lui şi dragostea Celui care L-a trimis. Şi cu siguranţă şi tu te afli în rândul acestor dispreţuitori nefericiţi, atâta timp cât tu nu ai venit la El, ca singurul Mântuitor al tău. Nu numai din cauza păcatelor tale nenumărate te va lovi judecata Sa, ci înainte de toate pentru că ţi s-a oferit Salvatorul şi tu nu L-ai vrut. „Grăbeşte şi salvează-ţi sufletul!” Pune la inimă cuvântul Său statornic: »Adevărat, adevărat vă spun că cine aude cuvântul Meu şi crede în Cel care M-a trimis are viaţă veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.« (Ioan 5.24) Nimic nu poate fi mai simplu şi mai precis. De aceea ascultă şi crede, pentru ca să scapi pentru totdeauna de judecata care va veni şi să primeşti viaţa veşnică.

Probabil un alt cititor al meu va replica, că el a căutat demult, dar în zadar. Aceasta este posibil, însă depinde absolut de felul în care se caută şi ce se caută. Domnul Isus a venit să caute şi să mântuiască ce este pierdut. Dacă tu nu vi ca păcătos pierdut, atunci vi zadarnic; căci nu vi aşa cum eşti; şi de aceea lipseşte sinceritatea inimii tale. Sau poate tu, asemenea multora, cauţi pacea sufletului tău, convingerea lăuntrică despre mântuirea ta sau sentimente frumoase pentru inima ta, atunci tu nu cauţi pe Isus, singurul în care toate acestea se găsesc. Dacă El nu ar fi pe deplin gata să primească pe păcătosul pierdut şi să-l salveze, atunci nu ar fi spus: »Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă« (Matei 11.28); El nu ar fi părăsit slava Tatălui şi nu ar fi luat locul nostru pe cruce. De aceea vino, aşa cum eşti; primeşte-L în credinţă şi încrede-te numai în lucrarea Sa, şi astfel sufletul tău va fi mântuit şi slava veşnică va fi partea ta pentru totdeauna.

Însă acum mă îndrept spre tine, cel care ai găsit mântuirea sufletului tău, cu întrebarea: „Pe cine cauţi tu?”

Ghetsimani

Frederick Charles Jennings

Versete călăuzitoare: Matei 26.36-46Marcu 14.32-42Luca 22.39-46Ioan 18.1-11Psalmul 102

Introducere

Soarele a refuzat să pună în lumină acele suferinţe, şi în timpul ultimelor trei ore de la ora doisprezece până la ora trei după masa nu auzim nici măcar o şuşoteală a vreunui om, a unui animal sau a unei păsări, până la acel strigăt extraordinar de amar „Eli, Eli, lama sabactani?”, care a străbătut prin acea noapte tainică. Întunericul şi liniştea sunt într-o armonie îngrozitoare cu ceea ce se petrecea pe crucea din mijloc.

Ce trezeşte interesul nostru deosebit pentru Ghetsimani? Domnul Isus merge acolo ca printr-o umbră. Natura acestei chestiuni a fost dusă în acel întuneric de pe Golgota, şi astfel noi primim un simţământ slab a ceea ce este natura chestiunii de pe Golgota, în timp ce vedem efectul pe care îl avea umbra din Ghetsimani. Dacă simpla umbră a pricinuit astfel de suferinţe pentru El, ce era atunci cu Acela, despre care vedem numai o umbră? Duhul Sfânt vrea să ne călăuzească, ca noi în duhul să mergem pe acest drum împreună cu Domnul şi cu ucenicii Lui şi cu inimi care Îi dau onoarea care I se cuvine. Nu vrem să ne grăbim, ci să înaintăm cu paşi mici.

Pârâul Chedron

Ioan 18.1-11: După ce a spus aceste lucruri, Isus a ieşit împreună cu ucenicii Săi dincolo de pârâul Chedron, unde era o grădină, în care au intrat El şi ucenicii Săi. Şi Iuda, care Îl vindea, ştia şi el locul, pentru că Isus fusese deseori acolo împreună cu ucenicii Săi. Iuda deci, după ce a luat ceata ostaşilor şi slujitori de la preoţii de seamă şi de la farisei, a venit acolo cu felinare şi cu făclii şi cu arme. Isus deci, ştiind toate cele care urmau să vină asupra Lui, a ieşit înainte şi le-a spus: „Pe cine căutaţi?” Ei I-au răspuns: „Pe Isus din Nazaret”. Isus·le-a spus: „Eu sunt!” Şi Iuda, care-L vindea, stătea şi el cu ei. Deci, când le-a spus: „Eu sunt!”, s-au dat înapoi şi au căzut la pământ. Din nou deci i-a întrebat: „Pe cine căutaţi?” Şi ei au spus: „Pe Isus din Nazaret”. Isus a răspuns: „V-am spus că Eu sunt. Deci, dacă Mă căutaţi pe Mine, lăsaţi-i pe aceştia să se ducă”, pentru ca să se împlinească cuvântul pe care-l spusese: „N-am pierdut pe nici unul din cei pe care Mi i-ai dat Tu”. Simon Petru deci, având sabie, a scos-o şi l-a lovit pe robul marelui preot şi i-a tăiat urechea dreaptă; şi numele robului era Malhus. Isus i-a spus deci lui Petru: „Pune sabia în teacă. Paharul pe care Mi l-a dat Tatăl, să nu-l beau?”

Fiecare evanghelie oferă în descrierea celor petrecute în Ghetsimani un element pe care celelalte evanghelii nu-l au, şi numai dacă le punem pe toate laolaltă primim o imagine de ansamblu despre această scenă unică. Ne vom ocupa prima dată cu evanghelia după Ioan 18. Acolo vedem pe cei unsprezece ucenici însoţind pe Domnul lor, mergând pe deal în jos spre pârâul Chedron, pe care apoi l-au străbătut. Aici vrem să facem o pauză şi să ne amintim că cu o mie de ani înainte un antemergător al Domnului Isus a mers pe acelaşi drum şi a traversat acelaşi pârâu, şi aceasta de asemenea într-un timp de mare strâmtorare – era David, căci fiul lui preaiubit Absalom s-a revoltat şi a constrâns pe tatăl său să se refugieze (2 Samuel 15.23). Oriunde în Scriptură este amintit pârâul Chedron, este o scenă a morţii şi judecăţii, ca de exemplu şi în 2 Cronici 15.16, unde Asa a îndepărtat pe mama lui, ca să nu fie împărăteasă, şi în valea Chedronului a sfărâmat şi a ars idolul ei. De aceea cu siguranţă şi numele Chedron are o importanţă deosebită.

Cuvântul Chedron înseamnă „negru”. Pârâul Chedron a mai fost numit şi „pârâul negru”. Însă în limba ebraică sunt şi alte cuvinte care au înţelesul de „negru”, însă fiecare din ele cu un înţeles puţin schimbat.

  1. Astfel cuvântul işon (Proverbe 7.9) ca diminutiv de la  – acesta înseamnă „om mic” – este folosit ca expresie ca să descrie cercul negru din ochi, pe care noi îl numim pupilă. Gesenius spune în privinţa aceasta: „Este ca într-o oglindă, vedem aici o imagine mică a unui om.”
  2. Chahshach înseamnă de asemenea „negru” în sensul de „întuneric” în contrast cu „lumina”, ca în Iov 18.6.
  3. Chamar înseamnă de asemenea „negru”, dar vine de la „a arde”, acesta ne redă numele Cham sau Ham. Acesta este unul, care este negru, deoarece el a fost expus căldurii mari.
  4. Şachorn are un sens bun, căci descinde dintr-o rădăcină a unui cuvânt care vorbeşte despre întuneric, care trece, aşa cum este în amurg. Cuvântul însuşi este aplicat la părul negru, care vorbeşte despre faptul că sănătatea leprosului a fost refăcută.
  5. În sfârşit cadar, de la care vine cuvântul Chedron, vorbeşte totdeauna despre întunecimea întristării. Ele este o emblemă a întristării şi printre noi, şi în Psalmi este de trei ori tradus aşa, ca de exemplu în Psalmul 42.9: „Pentru ce umblu în jale din cauza apăsării vrăjmaşului?”

Numele Ghetsimani

Deci Chedron este pârâul jalei. De aceea numele acesta este tocmai aici aşa de semnificativ, dacă privim drumul în continuare al Mântuitorului nostru în această grădină. Răsunetul cântării, cu care s-a încheiat cina, a amuţit şi cuvintele care urmează ale acestui Neprihănit şi Curat sunt cuvinte de jale. Le-aţi remarcat? Numai cei unsprezece sunt cu El. Este unul care nu poate merge nici măcar un pas cu El pe această cărare a suferinţelor. Iuda este în altă parte şi este preocupat cu altceva. Suferinţele şi întristarea sunt totdeauna dovezi pentru credinţă şi veridicitatea mărturisirii. Este ca şi cu stelele, care devin vizibile abia după ce a venit întunericul. Însă cei unsprezece traversează împreună cu El pârâul şi intră în grădina Ghetsimani.

Iarăşi trebuie să facem o pauză, de data aceasta la poarta grădinii, şi să aflăm înţelesul cuvântului „Ghetsimani”. Sau vrem să pierdem lumina, care ne va fi dată prin aceasta? Cuvântul Ghetsimani înseamnă „presă (sau teasc) de untdelemn” [geth-şemen]. Cuvântul ebraic geth înseamnă „presă (teasc)” şi cuvântul şemen (semane) înseamnă „ulei”. Deci, uleiul (untdelemnul) era singura posibilitate din zilele acelea pentru a face lumină. Gazul şi electricitatea nu erau cunoscute, şi desigur Scripturile nu vorbesc despre ele. Este aşa cum este în cazul primei amintiri a acestui cuvânt: „untdelemn pentru luminător” (Exod 25.6), şi el este lumina care face ca totul să fie arătat (Efeseni 5.13). Vedem în Ghetsimani „presarea” (gheth) şi rezultatul presării: „arătarea” (untdelemnul), desăvârşirea Aceluia, care a fost apăsat aşa de greu. Acesta este primul adevăr mare, pe care îl întâlnim, atunci când intrăm în această grădină şi auzim numele ei. Întristarea şi strâmtorarea Îl vor apăsa pe pământ, dar tocmai apăsarea acestor suferinţe – să ne gândim la aceasta – va da la iveală numai untdelemn, care după aceea va da lumină sfântă asupra desăvârşirii dăruirii Sale, ceea ce la rândul ei îndreptăţeşte pe Dumnezeu, prin faptul că El Îl ascultă şi Îl eliberează din suferinţele morţii. Dar despre toate acestea vom aminti mai târziu.

Trei ucenici însoţesc pe Domnul

Să revenim la grădină. Când am părăsit grădina am văzut opt ucenici stând acolo, căci El din menajament plin de înţelegere – care caracterizează toate căile Lui cu poporul Său – i-a rugat să aştepte până când El va merge să Se roage. Nu într-un loc neprecis, aşa cum ar putea să pară că face aluzie cuvântul „acolo”, ci El arată spre un loc precis, „locul acela de acolo”, aşa am putea probabil să spunem noi. Vom vedea îndată valoarea acestei expresii precise.

Numai trei ucenici Îl însoţesc pe Domnul pe acea cărare a întristării; şi de ce au fost aleşi aceşti trei în felul acesta? Cu siguranţă pentru că ei au fost cei trei care au mers împreună cu El pe muntele sfânt şi acolo au fost martori ai scenei triumfului şi gloriei. Şi după aceea era o fetiţă care era în ceea ce noi numim „moarte”, dar pe care El a numit „somn”; şi toţi au trebuit să părăsească încăperea morţii, în afară de Petru, Iacov şi Ioan şi părinţii ei. Ei, şi numai ei dintre toţi ceilalţi ucenici au parte de triumful acelui ceas al biruinţei asupra morţii. Aşa trebuiau ei, şi numai ei, să-L însoţească în continuare pe cărarea întristării, mult mai departe decât ceilalţi ucenici. Cât de lipsit de importanţă sunt toate acestea pentru necredinţă; cât de simplu, de clar şi ce mare importanţă şi adevăr divin sunt ele pentru credinţă. Căci aşa a fost întotdeauna şi este până în ziua de azi. Aceia, care merg cel mai departe pe cărarea privilegiului, a bucuriei şi binecuvântării, sunt cei care pot merge singuri şi trebuie să meargă pe cărarea întristării. Cei care au primit cea mai multă mângâiere divină trebuie s-o aştepte cel mai mult, şi din această întristare va veni o mare binecuvântare, deoarece atunci noi suntem mult mai bine capabili să avem compasiune cu alţii şi să le fim de ajutor. Nu pare aşa, ca şi cum învăţătura tainică a predestinării are legătură nu numai cu adevărul de bază al mântuirii? Toţi cei unsprezece au fost aleşi, însă aceeaşi suveranitate a ales trei dintre ei. Totdeauna este o alegere (predestinare) cu privire la privilegiul şi slujba celor aleşi. Aşa cum a scris unul din poeţii noştri: „Dacă Isus ar străluci pe toţi la fel, atunci toţi ar iubi în acelaşi fel.”

Însă aici nu avem voie să uităm echilibrul, dând la o parte responsabilitatea voinţei omului, şi astfel să afirmăm că păcătosul care nu vrea să se pocăiască este predestinat la nepocăinţă. La fel, refuzăm să acceptăm gândul, că Dumnezeu a ales pe unii – nu numai în suveranitatea Sa, ci conştient fără vreun motiv –, ca ei să fie total nefolositori sau ca ei să nu slujească. Aceasta niciodată nu este adevărat. Desigur El cunoaşte aptitudinile naturale şi spirituale ale fiecăruia dintre noi, şi El alege ce este corespunzător aptitudinilor noastre şi are în vedere ca noi niciodată să nu fim împovăraţi peste măsura posibilităţilor noastre. În privinţa aceasta nu lipsesc şi unele compensări, căci vom vedea, că cei opt ucenici, care au rămas la intrarea în grădină, nu au fost mustraţi aşa de sever, cum au fost aceia care L-au însoţit şi au fost mai privilegiaţi. Unul din poeţii noştri a exprimat cam aşa aceste compensări:

Ah, cine vrea să îndrăznească,
alegerea „tot sau nimic” să cunoască.
Pe deoparte frumosul fior al bucuriei,
sau ţipătul durerii ananghiei.
Niciodată marele chin,
Şi niciodată bucuria pe deplin.
Căci inima, care de una nu are parte cu-adevărat,
Niciodată pe cealaltă n-o poate preţui cu-adevărat.

Însă acum cei trei nu pot merge mai departe, şi sunt rugaţi să rămână acolo, căci, vorbind figurativ, s-a ajuns la limita aptitudinii lor. Însă Domnul merge mai departe fără ucenicii Săi; El este singur, când merge la acel loc. Cu ce precizie uimitoare scena aceasta aruncă umbrele realităţii a ceea ce în mai puţin de douăzeci şi patru de ore după aceea urma să aibă loc. Dacă Isus trebuia să facă lucrarea de ispăşire, El trebuia să fie singur. Nimeni din cer, de pe pământ sau de sub pământ participă cu El în aceasta. Tot aşa era şi în ziua ispăşirii, care este un model al celor trei ore de întuneric pe Golgota. Nici un om nu trebuia să fie în cortul întâlnirii, atunci când intra marele preot, ca să facă ispăşire (Levitic 16.17). Pentru ca el să fie un model real, trebuia şi el să fie singur. Dar este schiţată aici împăcarea? Vorbeşte „acolo” despre ultimele trei ore de pe Golgota? Fără îndoială, căci observă: El S-a retras cam la o aruncătură de piatră, şi exact pe locul, pe care ar cădea piatra, El a căzut cu faţa la pământ.

La o aruncătură de piatră depărtare

Dar pentru ce ne este relatat aceasta de către Luca (Luca 22.41)? Din ce alt motiv ar putea fi, decât acela, că „aruncarea cu pietre” era felul divin al judecăţii, care era practicată în Israel? Noi facem toate execuţiile cât se poate de mecanic şi automat. Călăii noştri trag scaunul de sub picioare sau trag o pârghie şi trimit 2000 de volţi curent electric prin criminal, dar în acele zile vechi, în care Dumnezeu guverna direct şi personal în Israel, felul divin rânduit pentru exercitarea judecăţii, când era vorba de moarte, era omorârea cu pietre, şi aceia, care au depus mărturie împotriva păcătosului, trebuiau să fie primii care exercitau această sentinţă, aşa cum este scris: „Mâna martorilor să fie cea dintâi asupra lui ca să-l omoare şi după aceea mâna întregului popor” (Deuteronom 17.7).

Aruncă acum această lumină asupra acestei „aruncături de piatră”. Se poate trece cu vederea frumuseţea? Nu ne umple de admiraţie această aruncătură de piatră? Acesta era tocmai locul la care El S-a referit, atunci când a mers în grădină. Drumul Lui s-a terminat acolo unde a avut loc judecata. Aşa era cu umbra în Ghetsimani, şi aşa a fost cu realitatea pe Golgota. Nu s-a terminat şi acel drum în judecată?

Dar cât de departe este o aruncătură de piatră? Desigur aceasta este o expresie aproximativ nedeterminată. Unii aruncă o piatră aproximativ 150 yard [aproximativ 137 metri], însă acelaşi aruncător probabil nu reuşeşte să arunce o altă piatră mai departe decât câţiva paşi. Totul depinde de greutatea pietrei. Dar nu avem noi nicidecum o posibilitate să calculăm depărtarea? Chiar dacă nu avem greutatea exactă, nu ştim noi cel puţin dacă era o piatră mare sau mică, grea sau uşoară? Cu siguranţă avem un indiciu! Să ne îndreptăm pentru aceasta spre Matei 26.39. Acolo se spune: „Şi, mergând puţin mai înainte”, observă: numai „puţin”. Dacă acest „puţin” era depărtarea „aruncăturii de piatră”, atunci ştim că trebuie să fi fost o piatră foarte grea. Vai, nu ştim noi, cât de adevărat este aceasta? Cine poate cântări greutatea judecăţii, pe care El a purtat-o, atunci când El a făcut ispăşire pentru păcatele noastre şi pentru păcatul lumii întregi?

Dacă este posibil

Matei 26.36-46: Atunci Isus a venit cu ei într-un loc numit Ghetsimani şi le-a spus ucenicilor: „Şedeţi aici până voi merge să Mă rog acolo”. Şi, luând cu Sine pe Petru şi pe cei doi fii ai lui Zebedei, a început să Se întristeze şi să Se tulbure adânc. Atunci El·le-a spus: „Sufletul Meu este foarte întristat, până la moarte; rămâneţi aici şi vegheaţi împreună cu Mine”. Şi, mergând puţin mai înainte, a căzut cu faţa la pământ, rugându-Se şi spunând: „Tatăl Meu, dacă este posibil, să treacă de la Mine paharul acesta; însă nu cum vreau Eu, ci cum vrei Tu”. Şi a venit la ucenici şi i-a găsit dormind şi·i-a spus lui Petru: „Aşa, n-aţi fost în stare un singur ceas să vegheaţi împreună cu Mine? Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu intraţi în ispită; duhul, în adevăr, este plin de râvnă, dar carnea, fără putere”. Mergând din nou, a doua oară, Se ruga, spunând: „Tatăl Meu, dacă nu se poate să treacă acesta fără să-l beau, facă-se voia Ta”. Şi, venind, i-a găsit din nou dormind, pentru că ochii le erau îngreuiaţi. Şi, lăsându-i, a mers din nou şi S-a rugat a treia oară, spunând acelaşi cuvânt. Atunci a venit la ucenici şi le-a spus: „Dormiţi de acum şi odihniţi-vă; iată, s-a apropiat ceasul, şi Fiul Omului este dat în mâinile păcătoşilor. Ridicaţi-vă, să mergem! Iată, s-a apropiat cel care Mă vinde”.

Ne aflăm încă în grădină cu Petru, Iacov şi Ioan, în timp ce la o mică depărtare de noi stă cu faţa la pământ Acela pe care am învăţat să-L iubim şi să-L preţuim ca Domn şi Stăpân al nostru. El este aşa de aproape de noi că putem să auzim rugăciunile Sale şi implorările Sale cu strigăt puternic şi lacrimi (Evrei 5.7), şi El strigă aşa: „Tatăl Meu, dacă este posibil, să treacă de la Mine paharul acesta; însă nu cum vreau Eu, ci cum vrei Tu.” (Matei 26.39) Credinţa noastră trebuie să urmeze strigătul spre Acela, căruia i-a fost adresat, şi cu teamă sfântă să observe efectul pe care l-a avut asupra Aceluia, la al cărui sân El a fost totdeauna. Ce înseamnă să priveşti legăturile dragostei, care leagă pe Tatăl şi Fiul în taina Dumnezeirii? Înainte să existe vreo creaţie, nu era nimic care să lipsească acestei bucurii reciproce. Acolo era o aşa desăvârşire a satisfacţiei, că nu era nevoie de nici o adăugare din partea vreunei creaturi, ca s-o întregească. Tatăl avea suficient în Fiul, Fiul avea suficient în Tatăl. De aceea citim: „Domnul Mă avea la începutul căii Sale, înaintea celor mai vechi lucrări ale Lui. Eu am fost aşezat din veşnicie, înainte de orice început, înainte de a fi pământul. … atunci Eu eram maestrul Lui, la lucru lângă El, şi în toate zilele eram desfătarea Lui” (Proverbe 8.22,23,30). Aşa strigă înţelepciunea personificată, şi unde poate fi găsită această înţelepciune decât numai în Hristos, în care sunt ascunse toate comorile ei? Dar dacă cineva încă se mai îndoieşte de această aplicare, se pot totuşi cita multe alte locuri din Scriptură, ca să împrăştie această îndoială. „Tatăl iubeşte pe Fiul şi a dat toate în mâna Lui”, spune antemergătorul Ioan Botezătorul (Ioan 3.35). Şi Domnul Însuşi a spus, că Tatăl Său L-a iubit înainte de întemeierea lumii (Ioan 17.24), aşa cum a arătat deja versetul din Proverbe 8.30. S-ar mai putea adăuga multe alte locuri din Biblie, dacă ar fi nevoie.

Astfel, nu a existat nimic care să poată deschide cerul, înainte ca El să vină pe pământul acesta. Cerul a rămas închis ermetic, căci El era în cer. Dar de îndată ce El era aici pe pământ, nici un lucru, nici măcar în cer, nu putea să apară ca concurent în preţuirea Tatălui faţă de acest pământ sărman. Şi nu este aşa, că şi noi înşine ne bucurăm în zilele noastre, când ne gândim cum cerul s-a deschis la Iordan şi pe muntele sfânt sub greutatea bucuriei Tatălui pentru Fiul? Niciodată aptitudinile noastre slabe nu pot să înţeleagă pe deplin dragostea nemărginită a lui Dumnezeu Tatăl pentru Fiul Săi.

Şi acum este aşa, că tocmai acest Fiu al dragostei Sale este cel care strigă: „Tatăl Meu, dacă este posibil, să treacă de la Mine paharul acesta; însă nu cum vreau Eu, ci cum vrei Tu”. Şi răspunsul este de la sine înţeles: „Vino, Fiul Meu, vino, Fiul Meu, înapoi la sânul Meu, care este patria Ta adevărată, pe care Tu niciodată nu ai pierdut-o.” Nu! Rugăciunea Sa era: „Dacă este posibil” – şi, nu este posibil! Dar de ce să nu fie posibil? Există ceva imposibil pentru Dumnezeu? Ce este în stare să-L împiedice pe El? Chiar dacă toţi oamenii universului s-ar uni ca să se împotrivească Lui, atunci această putere unită nu ar putea nici măcar cât un fir de pânză de păianjen să se împotrivească voii Sale. Şi cu toate acestea era imposibil. O necesitate puternică împiedica.

Dacă vrei

Luca 22.39-46: Şi, ieşind, a mers, după obiceiul Său, la Muntele Măslinilor, şi L-au urmat şi ucenicii Săi. Şi, când a ajuns la locul acela, le-a spus: „Rugaţi-vă ca să nu cădeţi în ispită”. Şi El S-a depărtat de ei cam la o aruncătură de piatră şi a îngenuncheat şi Se ruga, spunând: „Tată, dacă vrei, depărtează paharul acesta de la Mine! Însă nu voia Mea, ci a Ta să se facă”. Şi I s-a arătat un înger din cer, întărindu-L. Şi, fiind în luptă grea, Se ruga mai stăruitor. Şi sudoarea Lui s-a făcut ca picături mari de sânge, căzând pe pământ. Şi, ridicându-Se de la rugăciunea Sa, a venit la ucenicii Săi şi i-a găsit dormind de întristare. Şi le-a spus: „Pentru ce dormiţi? Ridicaţi-vă şi rugaţi-vă ca să nu cădeţi în ispită”.

Vrem să ne ocupăm acum cu relatarea aceleiaşi scene prezentată în Luca 22. Acolo vom găsi că cuvântul „posibil” este înlocuit prin „vrei” [nota redacţiei: în comparaţie cu locul de mai sus din Matei 26.39]. „Dacă vrei, depărtează paharul acesta de la Mine!” Spune-mi, nu era aceasta o rugăminte mult mai irezistibilă pentru un Tată, să audă aşa ceva de la Fiul Său preaiubit? Poţi să-ţi imaginezi ceva, care ar fi putut avea o importanţă mai mare, care să fi mişcat inima Sa? Şi nu au tocmai aceste diferenţe din evanghelii frumuseţea lor? Desigur alţi văd în aceasta numai pete şi greşeli; noi nu vedem în ele nimic altceva, decât numai frumuseţi. Căci în evanghelia după Matei El ne este prezentat ca jertfa pentru vină, şi astfel este judecata divină asupra păcatului, care trebuia purtată. Nu este posibil ca să fie altfel. În evanghelia după Luca Îl vedem ca jertfa de pace, şi gândul predominant este dragostea, care era voitoare să dea jertfa care trebuia să poarte judecata. Exact aşa cum în discuţia Domnului cu Nicodim auzim mai întâi: „Şi, cum a înălţat Moise şarpele în pustiu, aşa trebuie să fie înălţat Fiul Omului” [Ioan 3.14]. Aşa trebuia să fie. Nu este posibil să fi putut fi altfel. Însă fraza aceasta continuă: „Pentru că atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Său Fiu” [Ioan 3.16], şi aici găsim supunerea dragostei, predominând în dar. Vedem cum aceasta merge paralel cu cele două relatări despre Ghetsimani din evanghelia după Matei şi după Luca.

Dar noi trebuie să ne oprim puţin aici şi să lăsăm lumina cunoscută să cadă peste o altă scenă model. Doi bărbaţi escaladează un munte şi cel mai tânăr spune: „Tată! Iată focul şi lemnele; dar unde este mielul pentru arderea-de-tot?” Gândeşti tu că o împunsătură plină de chin nu a străbătut inima tatălui, atunci când el a răspuns: „Fiul meu, Dumnezeu Însuşi va îngriji de mielul pentru arderea-de-tot”, şi curând mielul a fost găsit în fiul supus, care stătea pe altar (Geneza 22.7-12). Şi mâna tatălui înarmată cu un cuţit este ridicată, ca să înjunghie. Apoi … Dumnezeu a cruţat pe fiul lui Avraam … dar pe propriul Lui Fiu nu L-a cruţat. Aceasta nu era posibil, dacă tu şi eu trebuia să fim veşnic împreună cu El, şi El nu a vrut ca să nu fie aşa.

Însă acum vrem să ne ocupăm cu frumuseţea versetului bine cunoscut, dar inepuizabil, prin care unii dintre noi deseori au fost conduşi la adorare. „Pentru aceasta Mă iubeşte Tatăl, pentru că Eu Îmi dau viaţa, ca din nou să o iau” (Ioan 10.17). Gândeşte-te la aceasta! Cu toate că Tatăl iubea pe Fiul înainte de crearea lumii, cu toate că orice gând, orice cuvânt, orice faptă, pe care Isus le-a rostit şi făcut – orice am zice noi –, au trezit o nouă bucurie pentru Dumnezeu, aparent dispar toate prin acest cuvânt „pentru aceasta”. De ce? El ne spune ceva, care este un motiv aşa de covârşitor pentru dragoste, că toate celelalte motive pălesc alături de acesta. Şi care era acesta? El, Păstorul cel bun, Şi-a dat viaţa, pentru ca El s-o ia din nou. Dar este aceasta totul? Să-ţi dai simplu viaţa, şi apoi s-o iei iarăşi înapoi? Ce zadarnic ar fi fost aceasta. Dar, vai, este din cauza oilor, că El Şi-a dat viaţa, şi este din cauza aceloraşi oi, că El o ia iarăşi din nou, pentru ca prin aceasta El să le poată da acea viaţă de înviere, care niciodată nu mai poate fi legată cu vreo condamnare – şi acesta este motivul pentru care Tatăl iubea pe Fiul! Se poate, ca acum să mai lipsească adorarea?

Nici un moment din toată istoria pământului, de la Adam şi până astăzi, nu poate fi comparat vreodată cu ceea ce se cuprinde între cele două cuvinte „vrei” şi „însă” din Luca 22.42. Veţi observa că eu am făcut o pauză mică între acestea. Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, că despărţirea nu este justificată textual. Imediat, fără vreun interval, a urmat „însă” după „vrei”, şi o altă rugăciune se înalţă de la acea Persoană răbdătoare, şi anume, ca voia Tatălui Său să se facă, oricât de mult ar costa („Însă nu voia Mea, ci a Ta să se facă!”); chiar dacă aceasta ar însemna, că El va trebui să bea acel pahar amar. Ce adevăr, prea preţios, ca să treci în grabă pe lângă el. Desigur am putea să ne întrebăm, ce era această voie? Să lăsăm gândurile noastre să se îndrepte înapoi spre zilele acelor altare iudaice. Să ne gândim la un viţel, care şi-a pierdut viaţa şi al cărui sânge a fost vărsat la picioarele altarului. Tatăl priveşte la jertfă, Fiul priveşte la faţa Tatălui, şi în timp ce El priveşte, El spune: Tu nu ai nici o bucurie de acestea, Tatăl Meu! Şi răspunsul este: cu adevărat, Fiul Meu, această jertfă nu a făcut nimic voii Mele, ea nu a îndepărtat bariera care Mă desparte încă de creatura Mea iubită, omul. Perdeaua nu este încă sfâşiată – Eu nu sunt îndreptăţit să ies afară şi omul nu este îndreptăţit să intre – păcatul încă desparte. Nu, Eu nu am nici o bucurie de ea. Voia Mea încă nu a fost împlinită.

Încă urmează jertfă după jertfă; boi şi capre şi miei sunt sacrificate, dar toate nu sunt o bună plăcere pentru Tatăl. Apoi Fiul vorbeşte din nou: În sulul cărţii este scris despre Mine şi toate aceste jertfe inutile arată spre Mine. Iată, Eu vin, căci bucuria Mea este să fac voia Ta, Dumnezeul Meu. – Şi El este acum aici! Prefigurat, stând cu faţa la pământ în această grădină, El împlineşte această voie, în timp ce El în sfinţenia Lui este îngrozit totodată. Ce este aceasta altceva, decât desăvârşire divină? Cât de total nepotrivită ar fi vreo superficialitate din partea Lui. Desăvârşirea Lui este evaluată tocmai prin frica (teama) Lui.

El era foarte întristat

Dar ce era, care producea o spaimă aşa de îngrozitoare acestui Sfânt? Vrem să ne gândim mai întâi, ce nu era. Cu siguranţă nu erau suferinţele fizice, legate de această moarte îngrozitoare prin răstignire, oricât de extreme ar fi fost ele la acel organism deosebit de sensibil, corpul Său omenesc desăvârşit. Lăsaţi-i pe iudei să scuipe faţa Lui, lăsaţi naţiunile să-i urmeze pe iudei, prin aceea că au adus ocară mare asupra Lui, lăsaţi spinii cununii dispreţuitoare să-I străpungă fruntea, lăsaţi bicele romane să brăzdeze adânc spatele Lui, lăsaţi cuiele să străpungă nervii, carnea şi oasele Lui – El nu scoate nici măcar un singur cuvânt, nici un singur suspin nu ne este relatat. Toate acestea sunt desigur incluse în acea ruşine, despre care este scris, că El nu a luat-o în seamă (Evrei 12.2). Nu, nu erau aceste suferinţe sau această ocară, care L-au făcut să se teamă.

Sunt însă din aceia, care învaţă (şi sunt oameni buni), că îngrijorarea Lui era, că satan Îl va lovi şi în felul acesta Îl va putea împiedica să ajungă la cruce. Prin aceasta satan ar putea împiedica ca El să facă ispăşirea pentru păcat şi păcate, ceea ce ar închide pentru totdeauna gura acuzatoare a lui satan. Şi aceasta este fals, căci nici o creatură, nici diavolul şi nici omul, nu are vreo autoritate să-I ia viaţa. El a dat-o de bună voie. Tot planul mântuirii ar fi ruinat, dacă El nu ar fi ales moartea de bună voie. Nu, realmente, El nu avea nici o teamă că cineva ar fi putut să-I ia viaţa.

Rămâne un singur motiv. Vrem să ne oprim un moment. Acesta este motivul adevărat: El avea teamă să fie făcut ceea ce suntem noi, tu şi eu. Să medităm puţin la aceasta. Şi putem noi face aceasta fără să fim mişcaţi? Numai umbra groazei acesteia, şi anume, să fie făcut păcat, L-a făcut ca în lupta suferinţelor Sale sudoarea Lui să se facă ca picături mari de sânge, căzând pe pământ. Gândeşte-te, dacă acesta era efectul numai al umbrei, ce suferinţă trebuie să fi adus realitatea acelei umbre! Ce se cuvine unei astfel de scene, la care tu şi eu avem o contribuţie mare, decât numai admiraţie în linişte şi pocăinţă şi – probabil nu fără lacrimi – adorare. Dacă noi privim în felul acesta aici la El, atunci ne vin în amintire cuvintele lui Iov – şi nu ar trebui să ni le însuşim? –: „Auzisem de Tine, cu auzul urechii, dar acum ochiul meu Te vede. De aceea mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă” (Iov 42.5,6).

Dar tocmai această teamă este untdelemnul care iese din această presare şi dovedeşte dăruirea Lui. Şi tocmai pe baza acestei temeri El a fost ascultat (Evrei 5.7) şi a fost salvat – nu de la a muri, ci din moarte. Răspunsul la acel strigăt este dat în înviere.

Nu ne învaţă toate acestea înţelesul adânc, care se cuprinde în numele Ghetsimani? Adu pe cineva într-un loc, în care el este înconjurat numai de batjocuri şi orice formă de răutate. Nu se va revela adevărata lui stare prin felul în care el acţionează într-o astfel de situaţie? Dacă el este un credincios, nu va suferi el? Dacă el este un credincios carnal, lumesc, atunci s-ar putea ca el să nu fie aşa de mult mişcat. Dacă el este spiritual, cu siguranţă va fi mişcat. El va suferi în proporţie directă cu măsura sfinţeniei sale. Măsoară apoi sfinţenia Domnului nostru Isus prin strigătul, lacrimile în necaz şi sudoarea ca picăturile de sânge! La El găsim desăvârşirea sfinţeniei.

Făcut păcat

Înainte de a părăsi această temă serioasă, mă văd obligat să te rog să priveşti împreună cu mine unul din tablourile îngrozitoare ale păcatului, pe care în mod normal noi nu-l rostim. Dar deoarece contribuie la scoaterea în evidenţă a acestei temeri sfinte, nu avem voie să-l ignorăm. Vrem să revenim la jertfele din cartea Levitic, şi trecem pe lângă jertfa arderii de tot, jertfa de mâncare şi jertfa de pace, fără să găsim acest cuvânt rău. Dar de îndată ce ajungem la jertfa pentru păcat, citim: „Şi pielea viţelului şi toată carnea lui, cu capul lui şi cu picioarele lui, şi măruntaiele lui şi balega lui” – da, tot viţelul. Observi tu cuvântul acela, de care ne este teamă să-l repetăm? Prin aceasta este simbolizat păcatul, şi aşa este întotdeauna. Oriunde se întâlneşte acest cuvânt, la o jertfă oarecare, ne temem, deoarece acolo este păcat. Priveşte acea creatură plăcută, viţeaua roşie din cartea Numeri 19; la ea sau în ea nu poţi descoperi nici măcar o singură pată sau vreun cusur. Dar ea este făcută „păcat” şi ca atare este sacrificată în afara taberei. Apoi viţeaua trebuia arsă înaintea feţei preotului, „să-i ardă pielea şi carnea şi sângele, cu balega”. Te mai uimeşti tu de aceste suferinţe, de strigătele puternice şi de lacrimile din Ghetsimani, când pe sufletului Lui stătea faptul că El trebuia să fie făcut păcat înaintea feţei lui Dumnezeu? În Duhul vrem să ne împreunăm mâinile şi să cântăm împreună cu un componist binecunoscut:

In His spotless soul’s distress
I have learned my sinfulness.
O how vile my low estate,
Since my ransom was so great.
În necazul sufletului Său curat
Păcătoşenia mea am învăţat.
Ah, ce stricată este starea mea!
Căci mare a fost jertfa Sa.

Un înger L-a întărit

Însă o rază de lumină străbate prin întunericul acestei scene. Şi I s-a arătat un înger din cer, ca să-L întărească (Luca 22.43). Aici trebuie să fim în mod deosebit atenţi, să fim aici cu picioarele desculţe ale omagierii şi în toate cercetările noastre în aceste taine sfinte să rămânem foarte aproape la ceea ce este scris. Cum ar putea o creatură, chiar dacă era un înger, să întărească pe Acela căruia Îi datora toată existenţa sa? După câte ştiu, nici un comentator omenesc nu ne va putea ajuta să găsim un răspuns la întrebarea aceasta. Dar am încredere, că nu voi merge prea departe, dacă cred, că Scriptura ne dă totuşi lumină divină în privinţa aceasta. Şi că ea este divină, se arată prin aceea că aici este păstrată demnitatea Sa divină – chiar şi în întărirea care Îi este adusă Lui aici. Gândeşte încă o dată la greutatea, cum trebuie adusă în concordanţă aparenta contradicţie – să întăreşti pe Acela care are putere nelimitată. Dacă explicaţia face aceasta şi totodată păstrează atât dumnezeirea Sa cât şi întăreşte, nu trebuie ea atunci să fie adevărată?

Priveşte apoi, ce L-a întărit întotdeauna pe tot drumul Său aici. O sărmană femeie păcătoasă recunoaşte gloria Sa, chiar şi atunci când El ca pelerin obosit stă la fântână. Prin faptul că ea recunoaşte pe Dumnezeu în El, inima ei tristă găseşte odihnă, şi numai Lui a putut să-I spună toată starea ei tristă, păcătoasă. El era gata să-i dea apa vieţii. Şi aşa Îl auzim spunând: „Eu am de mâncat o mâncare pe care voi nu o cunoaşteţi” (Ioan 4.32). El a fost întărit prin aceea, că această păcătoasă sărmană a recunoscut gloria Sa şi a primit ceea ce dragostea Lui îi va da. La fel şi atunci când centurionul a recunoscut aceeaşi glorie divină şi a exprimat aceasta prin cuvintele: „Rosteşte numai un cuvânt, şi slujitorul meu se va vindeca” [Matei 8.8]. Nu a arătat aici comentariul Său: „Nici măcar în Israel n-am găsit credinţă aşa mare”, cât de mult a fost El înviorat? Nu a întărit şi femeia siro-feniciană pe Hristos, atunci când ea a ocupat locul căţeilor şi a primit mult mai mult decât fărâmiturile de la masa Sa? Este o ureche surdă, aceea care nu aude bucuria în cuvintele: „O, femeie, mare este credinţa ta!” [Matei 15.21-28].

Ah, şi chiar la cruce, cunoaşterea acelui tâlhar sărman, recunoaşterea gloriei Sale, nu L-a întărit, atunci când el L-a rugat: „Aminteşte-Ţi de mine, Doamne, când vei veni în Împărăţia Ta” [Luca 23.42]? Cu siguranţă toate acestea I-au înviorat duhul şi L-au întărit. Atunci haideţi să vedem dacă găsim în Scriptură o umbră anticipată a acestei scene din grădină, care ne arată, cum îngerul L-a întărit. Să privim titlul Psalmului 102: „O rugăciune a celui întristat, când este copleşit şi îşi varsă plângerea înaintea Domnului.” Cine nu remarcă, că aici este vorba de Acelaşi care în zilele întrupării Sale a adus cereri şi rugăciuni stăruitoare cu strigăt puternic şi lacrimi (Evrei 5.7) Unde avem noi în toate evangheliile vreo relatare de felul acesta, în afară de Ghetsimani? Deci Psalmul are în vedere această scenă, şi intenţia Duhului Sfânt este să ne prezinte pe Hristos ca Cel sărac, în acest Psalm, în epistola către Evrei şi în evanghelii; toate se referă la scena pe care noi o studiem.

Vrem să păstrăm aceasta cu grijă în amintire şi apoi să ne îndreptăm spre primul capitol al aceleiaşi epistole către Evrei, unde noi găsim pe Domnul însoţit de îngeri. Dar El este mult mai presus decât ei, prin rânduială divină, aşa cum este Fiul divin peste orice creatură. Şi pe baza întâietăţii nespus de mare toţi îngerii lui Dumnezeu Îi aduc adorare, aşa cum scrie. Apoi, puţin mai departe, în acelaşi capitol, auzim un citat din Psalmul 102, care se referă la Ghetsimani. Acest citat Îi atribuie glorie divină: „Şi: La început, Tu, Doamne, ai întemeiat pământul; şi cerurile sunt lucrări ale mâinilor Tale. Ele vor pieri, dar Tu rămâi; şi toate se vor învechi ca o haină şi le vei face sul ca pe un veşmânt şi vor fi schimbate; dar Tu eşti Acelaşi şi anii Tăi nu se vor sfârşi” (Psalmul 102.15-27Evrei 1.10-12). Nu vorbeşte Psalmul destul de clar despre suferinţele Domnului în Ghetsimani? Nu este citată o parte din acest Psalm tocmai în acele pasaje din Scriptură care ne vorbesc despre maiestatea Sa nespus de mare mai presus de îngeri? Nu sunt rugaţi îngerii să Îi aducă închinare? Nu L-a întărit întotdeauna recunoaşterea gloriei Sale divine? Deci dacă în Ghetsimani găsim un înger, care Îl întăreşte: nu este atunci deducţia necesară, potrivit cu Scriptura şi divină, că acest înger din Luca 22.43 rosteşte cuvintele demne de admiraţie ale închinării, pe care le oferă Psalmul 102, şi prin aceasta Îi aminteşte de gloria Sa neschimbătoare, de puterea şi dumnezeirea Sa, prin care Persoana Sa era veşnică şi nici o moarte nu putea să-L ţină? Nu L-a întărit el prin aceasta? Gândul acesta este absolut necesar, după cum consider eu.

Vrăjmaşii Lui erau foarte ocupaţi în timpul acestor ceasuri de întuneric. Prietenii Lui erau adânciţi în somn, dar întreg cerul era treaz, şi unul din locuitorii lui s-a grăbit să I se închine. Cu siguranţă Dumnezeu Însuşi ne-a dat explicaţia acestui fenomen, că o creatură a întărit pe Hristos. Ea nu putea să aibă loc într-un alt fel.

Dar noi vrem să confirmăm aceasta în continuare, prin aceea că studiem opusul de la „a întări”, şi anume „a slăbi” sau „a obosi”. Era un Om obosit, care şedea acolo la fântâna din Sihar; era un Om întărit, care puţin mai târziu şedea acolo. Respingerea dragostei Lui în Iudeea L-a obosit, primirea în Samaria L-a întărit. La fel a fost şi în zilele lui Ahaz, când el cu o evlavie prefăcută a refuzat să ceară semnul oferit. Isaia spune acolo: „Puţin lucru este pentru voi să-i obosiţi pe oameni, de-L obosiţi şi pe Dumnezeul meu?” (Isaia 7.13). Necredinţa oboseşte, credinţa întăreşte şi înviorează, şi „dar Tu rămâi”, demn de încredere, întăreşte pe Hristos, „chiar dacă acele ceruri, care sunt lucrările mâinilor Tale, vor trece şi pământul va fi îndepărtat de pe temelia lui, totuşi Tu rămâi”. Aceasta era, ceea ce L-a întărit pe Hristos în Ghetsimani.

Dar nici un înger al luminii nu a străpuns întunericul în ultimele trei ceasuri pe cruce. În timpul acelor ceasuri nu era nici o întărire. Vedem în aceasta cât de mult au întrecut suferinţele în realitate umbra. Noi încă nu putem părăsi această scenă incomparabil de impresionantă, căci dacă lumina lunii de Paști nu ajunge, totuşi un glas ne revelează ce se petrecea în umbra măslinilor, unde „sudoarea Lui s-a făcut ca picături mari de sânge, căzând pe pământ” [Luca 22.44]. Cât de potrivit este, că scriitorul Luca ne relatează aceasta, căci el este cel care ne prezintă pe Domnul cu faţa ca de Om (Apocalipsa 4.7); aceasta înseamnă, în această evanghelie vedem faţa de Om şi vedem în El toate sentimentele desăvârşite ale dragostei şi ale mâniei, ale bucuriei şi întristării şi suferinţei, care vine peste El. Curând vom vedea această faţă în glorie strălucitoare. Să nu o privim noi aici în suferinţa cea mai adâncă – şi aceasta era numai umbra suferinţei nemărginit de adâncă?!

Sudoarea ca picături mari de sânge

Cuvântul „sudoare” îl găsim de trei ori în toată Scriptura, şi între cele trei locuri există o legătură foarte remarcabilă.

Pentru prima dată găsim acest cuvânt într-o grădină întunecată prin păcat. Citim acolo: „blestemat este pământul din cauza ta; cu trudă vei mânca din el în toate zilele vieţii tale; şi îţi va da spini şi mărăcini; şi vei mânca iarba câmpului. În sudoarea feţei tale vei mânca pâine” (Geneza 3.17-19). Vedem aici moartea şi blestemul strâns legate cu sudoarea. Legăturile, care leagă omul cu pământul acesta, sunt aşa de strânse, că păcatul omului nu aduce pedeapsă divină numai asupra lui însuşi, ci şi asupra pământului şi că sudoarea frunţii lui însoţeşte osteneala, care vorbeşte despre blestemul asupra ambilor. Au trecut secole, şi în final găsim o altă grădină, şi un alt Om, peste care blestemul niciodată nu putea fi, căci Lui nu I se putea reproşa nici un păcat, care cerea blestemul. Şi cu toate acestea se observă deodată că El produce „sudoare”! Aceasta vorbeşte aici nu numai despre osteneala pur fizică, căci acolo nu era nici o oboseală fizică, dar vorbeşte despre suferinţa morţii şi despre blestemul, care îşi aruncau umbrele aici.

Noi trebuie să fim cu mare atenţie la cuvintele „ca picături mari de sânge”. Acest cuvânt „ca” nu este introdus aici fără o intenţie divină. El ne asigură că în acesta, sub suprafaţa lui, se ascunde un înţeles adânc. Ne amintim că Duhul a coborât asupra Lui ca un porumbel, şi este acelaşi cuvânt „ca”, folosit şi aici. Nu este un porumbel în adevăratul sens al cuvântului, ci „ca” un porumbel. Porumbelul trebuie văzut ca vizitator divin pe pământ – acesta este Duhul Sfânt. Şi aici noi nu trebuie să rămânem la suprafaţa acestor picături de sânge – ele erau ca sângele –, şi noi trebuie să ţinem seama de însemnătatea lor îngrozitoare. Ele vorbesc despre blestemul, care a fost purtat prin osteneala mare a sufletului Său şi totuşi prezentat aici numai ca o umbră. Sângele însuşi, care aduce împăcarea, va trebui să curgă mai târziu. Aici este numai umbra, şi de aceea aici se spune „ca”. Este numai umbra muncii sufletului Său, şi cu toate acestea ea se exprimă aşa pe fruntea Lui suferindă. Dacă umbra putea avea un astfel de efect, ce era atunci realitatea? La ce ar trebui noi să ne aşteptăm după aceasta, despre care vorbeşte al treilea loc, în care se întâlneşte cuvântul „sudoare”? De nimic altceva decât de rezultatul, că acest blestem a fost purtat; şi aşa este şi în Ezechiel 44.18. Preoţii nu aveau voie să se încingă cu ceva care să-i facă să transpire. Este ziua Împărăţiei de o mie de ani, şi Ierusalimul este deja o creaţie nouă (Isaia 65.17). Astfel, robii lui Dumnezeu, care exprimă caracterul slujbei Sale, niciodată nu au voie să poarte ceva care aminteşte de blestemul, care a fost îndepărtat într-un mod aşa de desăvârşit. Moartea şi blestemul au fost îndepărtate pentru totdeauna, şi nici măcar un strop de sudoare nu are voie să fie pe fruntea aceluia care Îi slujeşte. Aceasta ar nimici mărturia eficacităţii ispăşirii, pe care trebuie s-o dea chiar şi trupurile celor mântuiţi.

Paradox: dormiţi de acum, ridicaţi-vă!

Însă scena sfântă se apropie de sfârşit cu acel paradox, în care nu este nici o contradicţie. Când El Se adresează pentru ultima dată ucenicilor Săi, El spune: „Dormiţi de acum şi odihniţi-vă; iată, s-a apropiat ceasul, şi Fiul Omului este dat în mâinile păcătoşilor. Ridicaţi-vă să mergem! Iată, s-a apropiat cel care Mă vinde.” – „Dormiţi de acum … ridicaţi-vă.” Cum le poţi face pe amândouă în acelaşi timp? Haideţi să medităm cel puţin un moment scurt la această ciudăţenie. Dormiţi de acum, căci singura posibilitate de a veghea împreună cu Mine a trecut pentru totdeauna. De aceea dormiţi mai departe. Ce cuvânt trist pentru ei toţi. Însă El arăta, că El cunoaşte fiinţa noastră şi Îşi aminteşte că suntem ţărână. Căci El cunoştea voinţa duhului şi slăbiciunea cărnii (Matei 26.41). Era noapte, şi această noapte favoriza somnul. Exerciţiile, prin care ei au trecut în timpul zilei, trebuie să fi fost adânci. Aceasta a favorizat şi somnul lor. Pe lângă aceasta ei erau plini de întristare, şi chiar şi aceasta favorizează refugiul în somn. Şi cu toate acestea acea ocazie unică trecuse, şi astfel ei puteau acum să doarmă liniştiţi mai departe. Petru trebuia folosit ca nimeni altul în ziua de Rusalii, însă niciodată El nu va mai veghea cu Hristos în Ghetsimani. Iacov va pecetlui mărturia lui cu sângele lui, dar niciodată nu va mai veghea în ceasul acela. Ioan va suferi pe insula Patmos din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi a mărturiei lui Isus, dar niciodată nu va mai veghea în Ghetsimani, căci ocazia aceasta a trecut; lăsaţi-i astfel să doarmă mai departe.

Este încă noapte, şi încă ne mai apasă puterile întunericului, pe noi, urmaşii Lui sărmani şi slabi – aceleaşi puteri, care au apăsat asupra Domnului nostru în Ghetsimani. Din cauza acesta sunt încă aceleaşi ocazii repede trecătoare, pe care le oferă viaţa aceasta scurtă, că noi avem parte de părtăşia suferinţelor Lui în lepădarea din partea unei lumi religioase, dar în realitate necreştină. Cât de valoroasă este totuşi această viaţă, din cauza ocaziilor pe care ea ni le dă, ca pe o scenă a păcatului şi întristării să mărturisim despre mijlocul de mântuire al lui Dumnezeu. Pentru ambele El are numai un singur mijloc de mântuire, o Persoană – şi anume Persoana Domnului nostru Isus Hristos. Ce ar da aceia, care acum sunt duhuri dezbrăcate, să aibă un astfel de ceas, o astfel de ocazie, aşa cum ni se oferă nouă astăzi, dar care probabil mâine nu va mai fi! Căci probabil este chiar astăzi, ca noi să auzim acest cuvânt: „dormi mai departe”, şi noi urmăm „majoritatea mare”, şi o ocazie de această natură a trecut pentru totdeauna.

Însă sunt două posibilităţi, prin care acest timp al vegherii şi mărturiei este dus la sfârşit, şi aceste căi diferite sunt prezentate probabil (nu doresc să dogmatizez în privinţa aceasta) în cuvintele paradox ale Domnului „dormiţi de acum” şi „ridicaţi-vă”. La cât de mulţi au fost adresate cuvintele „dormiţi de acum”, începând din momentul în care primul martor iubit a fost distrus sub pietrele ucigaşilor. Dar cu siguranţă există o alternativă la aceasta: „noi nu vom adormi toţi”, şi va veni un ceas în care strigătul Domnului va trezi pe toţi aceia care au adormit în El, şi atunci va răsuna celălalt cuvânt: „ridicaţi-vă” sau „suiţi-vă”, căci noi vom fi luaţi, ca să-L întâmpinăm în văzduh, ca să fim pentru totdeauna la El. Şi atunci nu va mai fi nici o despărţire între aceia care Îl iubesc. Nici un somn nu va diminua atunci slujba lor.

Însă acum trebuie să ne despărţim de această scenă sfântă, care – prin faptul că ea ne-a adus umbra înaintea ochilor noştri şi la urechile noastre – ne-a relatat ceva despre realitatea îngrozitoare, care depăşeşte orice descriere. Putem spune cu siguranţă, că din cauza infinităţii ei, care este mai presus de toate puterile noastre, ne-a rămas ascunsă prin întunericul de la miezul zilei. Să ne dăruiască Dumnezeu în harul Său, ca noi niciodată să nu uităm Ghetsimani, până când vom vedea faţa Lui, pe care erau picăturile mari ca de sânge. Acest studiu ar trebui să ne conducă la o umblare mai sfântă, mai strânsă cu Dumnezeu, până vom fi la El.

Însă cu siguranţă atunci noi niciodată nu vom uita Ghetsimani, căci veşnicia nu va relata numai despre dragostea Fiului, care a luat paharul amar, ci şi despre dragostea lui Dumnezeu Tatăl, care din pricina noastră nu a cruţat pe Fiul Său, ci a pus acel pahar în mâna Lui ascultătoare şi totuşi îngrozită şi care a băut acest pahar. Probabil acolo vom cânta cântarea cunoscută – însă cu inimi mult mai mişcate, decât au fost aici, şi niciodată fără simţăminte adânci:

Measured by that cross, that darkness
o how deep God’s love must be:
Deep as were Christ’s depths of anguish
Is the Father’s love to me. 
Măsurat după acea cruce, acel întuneric,
O, cât de adâncă trebuie să fie dragostea lui Dumnezeu!
Cât de adânci sunt suferinţele lui Hristos,
Aşa de adâncă este dragostea Tatălui pentru mine.

Tradus de la: Gethsemane

Traducere: Ion Simionescu

Slava morală a Domnului Isus (21)
În comportarea Sa în lucrarea pentru Dumnezeu

John Gifford Bellett

Domnul Isus ne revelează în lucrarea Sa pe pământ o unitate a gloriilor morale tot aşa de minunată precum o revelează în caracterul Său. Cu privire la această lucrare noi putem privi pe Domnul în relaţia faţă de Dumnezeu, faţă de satan şi faţă de om. În relaţia Sa faţă de Dumnezeu Domnul Isus în persoana Sa şi în acţiunile Sale a prezentat pe om înaintea lui Dumnezeu aşa cum omul ar trebui să fie potrivit voii lui Dumnezeu. El a repus natura umană ca pe o jertfă de satisfacere şi de miros plăcut, ca pe o tămâie mirositoare curată, ca pe un snop curat al întâiului rod crescut pe terenul omenesc. El a readus pe om înapoi în plăcerea lui Dumnezeu, care se pierduse prin Adam sau prin păcat.

Lui Dumnezeu I-a părut rău că a făcut pe om (Geneza 6.6), dar această părere de rău s-a transformat în plăcere şi desfătare faţă de om. Şi această jertfă a fost adusă lui Dumnezeu în mijlocul a tot felul de împotriviri, a tuturor împrejurărilor care lucrau împotrivă, a tuturor eforturilor şi suferinţelor şi a dezamăgirilor care frâng inima. Minunat altar! Minunată jertfă! Era o jertfă nemărginit mai bogată decât putea să fie o veşnicie de nevinovăţie adamitică.

Şi aşa cum Domnul Isus a prezentat pe om înaintea lui Dumnezeu, tot aşa El a prezentat pe Dumnezeu înaintea omului: urmare căderii lui Adam, Dumnezeu nu mai avea chipul Său pe pământ. Dar acum El l-a găsit în Hristos mult mai desăvârşit şi mai minunat decât ar fi putut Adam să-l prezinte vreodată. Nu unei creaţii foarte bune, fără pată, ci unei lumi pierdute şi stricate a prezentat Hristos pe Dumnezeu, prezentându-L în har a spus: „Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl” (Ioan 14.9). Tot ce este Dumnezeu şi se poate vedea despre „lumina” de care nu te poţi apropia, ne-a fost arătat în Isus.

Privind în continuare lucrarea lui Hristos în relaţia ei cu Dumnezeu, vedem că Hristos a avut permanent înaintea ochilor drepturile lui Dumnezeu şi El a rămas permanent credincios adevărului şi principiilor lui Dumnezeu, în timp ce El zilnic era preocupat fără încetare să aline nevoile oamenilor. Cu orice problemă ar fi venit la El suferinţa omenească, El niciodată nu a sacrificat ce aparţinea lui Dumnezeu. La naşterea Sa îngerii au zis atât „Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte”, cât şi „bună plăcere la oameni” (Luca 2.14), şi corespunzător El S-a ostenit tot timpul slujirii Sale pentru onoarea lui Dumnezeu cu aceeaşi râvnă cu care El S-a dedicat slujirii nevoilor şi mântuirii păcătosului. Ecoul cuvintelor „Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte” şi „pace pe pământ” s-a putut vedea, ca să zicem aşa, în orice ocazie. Istoria femeii canaanencă ne oferă în privinţa aceasta un exemplu viu. Atâta timp cât ea nu a ocupat locul ei adevărat corespunzător intenţiilor şi planurilor lui Dumnezeu, El nu a putut face nimic pentru ea, după aceea El a putut face totul pentru ea.

Acestea sunt unele din gloriile lucrării lui Isus, atunci când Îl privim în relaţia Lui cu Dumnezeu.

 Partea anterioarăPartea următoare 


Tradus de la: Die moralische Herrlichkeit des Herrn Jesus (21)

Preluat din The Moral Glory of the Lord Jesus Christ

Traducere: Ion Simionescu

Slava morală a Domnului Isus (22)
Recunoaşterea ei de către Dumnezeu

John Gifford Bellett

Bucuria lui Dumnezeu cu privire la Hristos

Domnul Isus a prezentat pe om înaintea lui Dumnezeu aşa cum el ar trebui să fie; şi Dumnezeu S-a odihnit în El. Această desăvârşire a Omului Hristos Isus şi primirea Lui înaintea lui Dumnezeu ne sunt arătate exemplar în jertfa de mâncare, în jertfa florii de făină şi a untdelemnului şi a tămâii, coaptă în tigaie sau în cuptor (Leviticul 2). În timp ce Domnul Isus era pe pământ şi S-a prezentat în felul acesta ca Om înaintea lui Dumnezeu, Dumnezeu Şi-a exprimat permanent plăcerea Lui pentru El. Isus a crescut înaintea ochilor lui Dumnezeu în natura Sa omenească şi în dezvoltarea tuturor virtuţilor omeneşti. El nu a avut nevoie de recomandare înaintea lui Dumnezeu, aşa cum probabil altcineva ar fi avut nevoie. În orice moment El era în Persoana Sa Însăşi exact aşa cum El era, recomandarea Sa proprie. În căile Sale şi în Persoana Sa omul a fost glorificat din punct de vedere moral, aşa că El, când alergarea Lui s-a terminat, putea merge direct la Dumnezeu, aşa cum odinioară „snopul, ca pârgă a secerişului” a fost luat direct de pe câmp, aşa cum era, şi fără să trebuiască să fie supus vreunei pregătiri oarecare a fost adus la Dumnezeu şi a fost primit cu plăcere de El.

Revendicarea gloriei morale la dreptul de glorificare oficială

Titlul juridic al lui Isus la glorie era un titlu moral. El poseda dreptul să fie glorificat. Acest drept era în El Însuşi. În Ioan 13.31,32 este prezentat acest adevăr la locul care i se cuvine: „Acum, Fiul Omului a fost glorificat”, spune Domnul Isus în momentul când Iuda a părăsit masa; căci această acţiune a lui Iuda era predecesorul sigur al captivării Lui de către iudei, aşa după cum luarea Lui în captivitate era actul anticipat sigur al condamnării Lui la moarte de către păgâni. Crucea era plinătatea şi îndeplinirea în El a tuturor gloriilor morale; de aceea El spune tocmai în acest moment: „Acum, Fiul Omului a fost glorificat”, şi apoi adaugă: „… şi Dumnezeu a fost glorificat în El”.

Dumnezeu era atunci tot aşa de desăvârşit glorificat cum era Isus, cu toate că gloria era total diferită. Fiul Omului a fost glorificat prin aceea că El a prezentat frumuseţea morală, care a strălucit din El în tot timpul vieţii Sale, în toată plinătatea ei. Nici o rază a acestei glorii nu avea voie să lipsească în ceasul acela, tot aşa cum de la început nu avea voie să fie amestecată cu ea ceva nedemn de ea. Începuse ora în care ultima rază a acestei glorii trebuia să strălucească, ca să împlinească pe deplin strălucirea ei.

Dar şi Dumnezeu a fost glorificat, deoarece tot ce era din El a fost păstrat aşa cum se cuvine sau a fost prezentat. Drepturile Lui au fost respectate, bunătatea Lui a fost arătată, harul şi adevărul, dreptatea şi pacea au fost respectate şi satisfăcute. Adevărul lui Dumnezeu, sfinţenia, dragostea, maiestatea şi slava, cu un cuvânt, tot ce este El, au fost revelate şi glorificate într-un fel şi într-o lumină cum prin nimic altceva nu putea să aibă loc. Cruce este, aşa cum a spus cineva, minunea morală a universului. Însă Domnul adaugă: „Dacă Dumnezeu a fost glorificat în El, şi Dumnezeu Îl va glorifica în El Însuşi, şi-L va glorifica îndată” (Ioan 13.32). Isus confirmă aici dreptul Său la gloria personală. El a împlinit pe deplin întreg tabloul gloriei morale în timpul vieţii Sale şi în moartea Sa. De asemenea, aşa cum am văzut, El a prezentat şi a respectat aşa cum se cuvine slava lui Dumnezeu. Faptul că El intra acum în propria Sa glorie era de aceea numai o chestiune cuvenită, şi Isus S-a folosit de acest drept atunci când El a ocupat locul Său în cer, la dreapta Maiestăţii, la Dumnezeu Însuşi, şi anume „îndată”.

Lucrarea lui Dumnezeu, Creatorul, a fost foarte curând murdărită sub mâna omului. Omul însuşi s-a stricat, aşa că stă scris: „I-a părut rău Domnului că a făcut pe om pe pământ” (Geneza 6.6). Ce schimbare îngrozitoare în gândurile lui Dumnezeu faţă de ziua aceea când „Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse, şi iată că erau foarte bune”! Dar în Domnul Isus Dumnezeu Şi-a regăsit iarăşi plăcerea în Om. Ce binecuvântare, cu atât mai mare şi mai minunată, putem spune, din cauza regretului pe care Dumnezeu l-a simţit odată. Era mai mult decât prima savurare; era o restaurare după pierdere şi dezamăgire, şi anume o restaurare care a depăşit cu mult mai mult ceea ce a fost pierdut. Şi aşa cum primul om, dacă am voie să mă exprim aşa, urmare păcatului său şi-a găsit locul în afara creaţiei, Omul al doilea (care era în acelaşi timp „Domnul din cer”), după ce El a glorificat pe Dumnezeu, ca şi Cap al creaţiei – ca „începutul creaţiei lui Dumnezeu”, S-a aşezat la dreapta Maiestăţii în înălţime. Isus este un Om glorificat în cer, deoarece Dumnezeu a fost glorificat în El, în Omul ascultător, în viaţă şi în moarte. Desigur, aşa cum ştim, El este în cer şi în alte caractere: El este acolo

  • ca biruitor,
  • ca unul care aşteaptă,
  • ca Mare Preot în cortul construit de Dumnezeu,
  • ca Înainte-Mergător al nostru,
  • ca Cel care a făcut curăţirea păcatelor noastre,
  • şi aşa mai departe.

Dar El este acolo în locurile cereşti glorificat, deoarece El a glorificat pe Dumnezeu aici pe pământ.

Deci viaţa şi gloria aparţin Domnului Isus în baza unui drept personal şi moral. Este înviorător să ne preocupăm mai mult cu acest adevăr şi mereu să-l repetăm. Isus niciodată nu a pierdut grădina Eden. Într-adevăr El a umblat în toate zilele vieţii Sale în afara Edenului, în mijlocul spinilor şi pălămizilor, al ostenelilor şi lipsurilor unei lumi stricate; dar El a făcut-o în har. El S-a aşezat de bună voie în această stare, dar El nu i-a fost supus. El nu a fost despărţit de pomul vieţii şi de paradis, aşa cum a fost Adam şi cum suntem noi toţi, de către un heruvim cu sabia învăpăiată. În istorisirea vieţii Sale vedem că îngerii, în loc să-L ţină în afara grădinii departe de intrare, vin la El şi Îi slujesc, după ce El a biruit ispita; căci El a stat tare pe poziţie acolo unde Adam s-a clătinat şi a căzut. Cu toate că Isus era realmente Om, El era totuşi acest „Om desăvârşit” deosebit. Dumnezeu a fost glorificat în El, în timp ce El a fost dezamăgit şi dezonorat  de tot ce este în afară de Isus.

Cum reacţionăm noi oamenii la slava morală

Într-un anumit sens această desăvârşire a Fiului Omului, această desăvârşire morală, este în totul pentru noi. Ea oferă sângelui, care ispăşeşte păcatele noastre, scumpătatea Sa. Ea este ca acel nor de tămâie care în ziua ispăşirii venea împreună cu sângele în prezenţa lui Dumnezeu (Leviticul 16.13).

Într-un alt sens această desăvârşire este prea mare pentru noi:

  • ea este aşa de sublimă, că noi niciodată nu putem ajunge la ea.
  • ea ne copleşeşte, în măsura în care noi o contemplăm amintindu-ne de ceea ce suntem noi în noi înşine.
  • şi ea ne umple cu admiraţie, în măsura în care noi o privim ca expresie a ceea ce este El.

Gloria personală de Judecător a lui Dumnezeu, aşa cum s-a arătat ea în timpurile de odinioară, era copleşitoare. Chiar şi cei mai mult favorizaţi dintre oameni, cum a fost Isaia, Ezechiel sau Daniel, nu au putut suporta strălucirea ei; şi Petru şi Ioan au făcut aceeaşi experienţă. Şi aşa este şi această glorie morală, dacă ea ne este prezentată în acelaşi fel, copleşitoare. Numai credinţa se simte la ea acasă în prezenţa acestei glorii. Dumnezeul lumii acesteia orbeşte mintea, ca această glorie să nu fie înţeleasă şi să nu te bucuri de ea, în timp ce credinţa se bucură cu bucurie mare de ea. Aceasta este istoria gloriei aici pe pământ între oameni. În prezenţa ei fariseii şi saducheii cer împreună un semn din cer. Nici mama şi nici fraţii lui Isus nu o înţeleg şi o interpretează cu totul greşit. Mama Lui din egoism, fraţii Lui din cauza asemănării lor cu lumea. Şi chiar şi ucenicii sunt permanent mustraţi prin ea.

„Untdelemnul de măsline zdrobite”, care alimenta această lumină, era pentru toţi prea curat; dar el ardea permanent în Locul Preasfânt „înaintea Domnului”. În sinagoga din Nazaret (Luca 4) vedem cât de puţin gata era omul să primească această lumină. Toţi au recunoscut cuvintele pline de har, care se revărsau de pe buzele Domnului, şi au simţit puterea lor; dar curând s-a interpus un râu mare al stricăciunii naturale, s-a împotrivit acestei mişcări din inimi şi a biruit. Martorul smerit, altruist al lui Dumnezeu a păşit în lumină în mijlocul unei lumi rebele, arogante; dar aceasta nu i-a plăcut lumii. Chiar dacă „Fiul lui Israel” rosteşte cuvinte de bunătate şi mângâiere, totuşi El este refuzat să fie primit, El este Fiul unui tâmplar (Luca 4).

Ce mărturie uimitoare despre stricăciunea inimilor noastre! Omul are însuşirile lui de a iubi, virtuţile lui, gustul lui bun, sentimentele lui gingaşe, aşa cum vedem în acea scenă din Nazaret. Cuvintele pline de har ale lui Isus trezesc pentru un moment unele sentimente bune; dar ce valoare au ele şi unde au rămas ele, atunci când Dumnezeu le-a pus la probă? Vai, cu toată demnitatea noastră de a fi iubiţi, cu tot prestigiul, pe care probabil îl savurăm, cu toate înclinaţiile noastre bune şi sentimentele gingaşe, noi suntem şi rămânem constrânşi să mărturisim: „Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească” (Romani 7.18).

Gloria morală a lui Hristos dă naştere la încredere

Însă, repet, credinţa se simte la ea acasă în prezenţa lui Isus:

  • Am putea noi, vreau să spun, să fim suspicioşi faţă de un astfel de Domn, sau să ne temem de El?
  • Am putea noi să avem o câtuşi de mică îndoială cu privire la El?
  • Am putea noi să ne ţinem la distanţă de El, de Cel care la fântâna lui Iacov a discutat cu femeia din Sihar? S-a ţinut ea departe de El? Cu adevărat, noi ar trebui să avem o părtăşie intimă cu Isus.

Ucenicii, care permanent au fost în jurul Lui, au trebuit mereu să-şi înveţe lecţiile. Şi chiar şi noi ştim să spunem ceva în acest sens. Ei au trebuit mereu să descopere ce era Hristos, în loc să se bucure de ceea ce ei au învăţat deja cu privire la El. În evanghelia după Matei 14 ei au trebuit să strige: „Cu adevărat, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu!”, aceasta înseamnă, să descopere din nou cine era Isus. Dacă credinţa lor ar fi fost sinceră, atunci ei s-ar fi aşezat liniştiţi în corabie alături de El şi ar fi aţipit (Marcu 4). Ce scenă a fost aceea, spre ruşinarea lor şi spre onoarea Sa! Ei s-au adresat Domnului pe un ton plin de reproş şi dureros, ca şi cum El ar fi fost indiferent de pericolul în care se aflau ei. „Învăţătorule, nu-Ţi pasă că pierim?”, strigă ei către El. El Se trezeşte şi înlătură imediat cauza fricii lor. Dar după aceea îi mustră, însă nu din cauza nedreptăţii pe care I-au făcut-o prin cuvintele lor aspre, ci din cauza micii lor credinţe.

Cât de desăvârşit sunt toate acestea! Cu adevărat, în Isus totul este desăvârşit; totul este la locul lui: virtuţile omeneşti, roadele ungerii, de care a avut parte, şi gloria Sa divină. Cele două naturi nu sunt amestecate în Persoana Sa, ci strălucirea naturii divine este atenuată şi lucrurile obişnuite în natura omenească sunt înălţate. Nimic asemănător nu se va găsi şi nu se va putea găsi în toată creaţia. Şi cu toate acestea omenescul în Isus era cu adevărat omenesc şi divinul era cu adevărat divin:

  • El a dormit în corabie: El era om;
  • El a făcut să se liniştească vântul şi valurile: El era Dumnezeu.

Gloria morală are prioritate faţă de gloria oficială

Această glorie morală trebuie să strălucească, şi până se va împlini aceasta, toate celelalte glorii trebuie să treacă pe planul secund. Grecii, care veniseră la Ierusalim, ca să se închine în timpul sărbătorii, întreabă unde este Isus şi doresc să-L vadă (Ioan 12). Aceasta amintea de Împărăţie sau de desfăşurarea gloriei împărăteşti a lui Mesia; era o prezentare exemplară a zilei în care naţiunile vor veni în cetatea iudeilor, ca să serbeze sărbătorile, şi când Hristos, ca Împărat în Sion, va fi Domn peste toate şi Dumnezeu al întregului pământ.

Dar era o taină mult mai profundă decât aceasta; şi ea necesita o cunoaştere corectă a căilor lui Dumnezeu, şi nu numai o simplă aşteptare a Împărăţiei. Această cunoaştere lipsea fariseilor (Luca 17), atunci când L-au întrebat pe Domnul, când va veni Împărăţia lui Dumnezeu. De aceea Isus a trebuit să vorbească cu ei despre o altă Împărăţie, pe care ei nu au aşteptat-o şi nu au preţuit-o, despre o Împărăţie din mijlocul lor, o Împărăţie prezentă, în care trebuia să se intre, înainte ca să se poată arăta Împărăţia revelată în glorie. Şi ucenicilor le-a lipsit această cunoaştere, atunci când ei L-au întrebat pe Domnul în Faptele apostolilor 1: „Doamne, în vremea aceasta ai de gând să aşezi din nou Împărăţia lui Israel?”, şi lor trebuia să li se amintească de ceea ce trebuia să aibă loc înainte ca această restaurare să poată fi împlinită, şi anume, că ei trebuiau să primească Duhul Sfânt, ca să fie martori ai lui Hristos până la marginile pământului.

Exact aşa este în Ioan 12. Domnul ne învaţă aici, că gloria morală trebuie să premeargă Împărăţia. Desigur va veni momentul când Isus va străluci în gloria tronului, când păgânii vor veni în Sion şi vor vedea pe Împărat în frumuseţea Lui; dar înainte ca să se poată vedea aceasta, trebuie ca gloria morală să se desfăşoare în toată plinătatea şi curăţia ei. Acest gând L-a preocupat pe Isus, atunci când grecii au dorit să-L vadă. „A sosit ceasul”, spune El, „să fie proslăvit Fiul Omului”. Că aici este vorba de gloria morală, am văzut deja la studiul lui Ioan 13.31-32. Această glorie a strălucit pe toate căile Sale începând de la naştere şi până în momentul acesta; şi moartea Sa urma să fie împlinirea ei deplină. De aceea se apropiase ceasul în care ea trebuia să răspândească ultimele ei raze, tocmai pentru a pricinui această împlinire. Deci Domnul face cunoscut cu această ocazie, aşa cum El face în mod asemănător în Luca 17 şi Faptele Apostolilor 1, adevărul, care este necesar pentru a primi o cunoaştere corectă şi profundă a căilor lui Dumnezeu. Gloria morală trebuie să fie revelată pe deplin, înainte ca Mesia să poată să se arate până la marginile pământului în gloria Sa împărătească.

O glorie unică în felul ei

Bineînţeles, această glorie Îi aparţine Lui, şi numai Lui. Inimile noastre simt aceasta profund. Când în Faptele apostolilor 10 cerul s-a deschis, s-a coborât faţa de masă de in înainte ca Petru să primească porunca să aibă părtăşie cu ea sau înainte ca ea să fie înălţată la cer, ca în înălţime să se ascundă din nou privirilor. Conţinutul feţei de masă trebuia curăţit sau sfinţit. Dar când în evanghelia după Matei 3 s-au deschis cerurile, nicidecum nu era necesar ca Isus să fie luat de pe pământ la cer, ca în felul acesta să primească pecetea bunei plăceri a Tatălui Său; dimpotrivă, voci şi apariţii din înălţime şi-au pus pecetea pe El şi au mărturisit despre El aşa cum El era: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea”. Şi când cerul s-a mai deschis încă o dată în Matei 27.51, aceasta înseamnă, când catapeteasma Templului s-a rupt în două bucăţi, atunci totul era înfăptuit; nu a mai rămas nimic de făcut. Lucrarea lui Hristos a fost pecetluită şi recunoscută, aşa cum ea era în momentul acela. Astfel cerul deschis de la început mărturiseşte despre plăcerea deplină care se găsea în Persoana lui Hristos, în timp ce cerul deschis la sfârşit depune mărturie despre plăcerea deplină găsită în lucrarea Sa.

Gânduri de încheiere

În timp ce închei cu aceasta acest studiu, doresc să mai remarc, că este folositor pentru noi şi ne aduce bucurie şi în acelaşi timp este o parte a slujbei noastre divine să arătăm trăsăturile caracteristice ale căilor şi slujbei lui Isus aici pe pământ, aşa cum eu am încercat să fac în măsura mea în această scriere. Căci tot ce a făcut Isus, tot ce a vorbit El, toată lucrarea Sa, atât în natura ei cât şi în forma ei exterioară, toate depun mărturie despre cine era El. Şi El este pentru noi Martorul despre cine este Dumnezeu. În felul acesta noi ne înălţăm spre Dumnezeu Însuşi, prin aceea că urmăm cărarea Domnului Isus prezentată în evanghelii. Fiecare pas pe această cărare devine foarte important pentru noi. Tot ce Isus a făcut şi a vorbit, era expresia adevărată a Lui Însuşi, aşa cum El era expresia adevărată şi fidelă a lui Dumnezeu. Ar trebui să ne ostenim să înţelegem caracterul lucrării Sale, ca să putem diferenţia gloria morală care este legată cu fiecare moment şi cu fiecare detaliu al vieţii şi lucrării Domnului aici pe pământ. Atunci vom cunoaşte ce este El, şi apoi vom înţelege ce este Dumnezeu. În felul acesta vom cunoaşte pe Dumnezeu cu o cunoaştere sigură şi clară. Calea, pe care noi obţinem aceasta, sunt cărările simple şi activităţile Fiului Omului divin.

Slava morală a Domnului Isus (3)
Ca Cel separat de lume

John Gifford Bellett

© SoundWords, Online începând de la: 17.09.2018, Actualizat: 17.09.2018

Text călăuzitor: Ioan 7

Domnul Isus a arătat în Persoana Sa ce înseamnă cuvintele frecvent citate „în lume, dar nu din lume”, care fără îndoială sunt împrumutate din cuvintele Domnului:

Ioan 17.15,16: Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău. Ei nu sunt din lume, după cum nici Eu nu sunt din lume.

El era revelarea vie a acestei stări în tot timpul vieţii Sale pe pământ. Căci El era permanent în lume şi lucra în mijlocul neştiinţei şi necredinţei ei. Însă niciodată El nu a fost din lume. Aceasta înseamnă,

  • Că El niciodată nu a fost de acord cu aşteptările şi planurile ei
  • Şi nu Şi-a adaptat comportarea Lui după ideile lor.

Însă în evanghelia după Ioan capitolul 7 El Se arată, după cum cred eu, în mod deosebit în acest caracter:

Ioan 7.2-44: Şi sărbătoarea iudeilor, a Corturilor, era aproape. Fraţii Lui I-au zis: ‚Pleacă de aici şi du-Te în Iudeea, ca să vadă şi ucenicii Tăi lucrările pe care le faci; căci nimeni nu face ceva în ascuns, când caută să fie cunoscut în public; dacă faci aceste lucruri, arată-Te lumii.’ Căci nici fraţii Lui nu credeau în El. Isus le-a zis: ‚Timpul Meu n-a sosit încă, dar timpul vostru totdeauna este gata. Pe voi lumea nu vă poate urî, dar pe Mine Mă urăşte, pentru că mărturisesc despre ea că lucrările ei sunt rele. Suiţi-vă voi la sărbătoarea aceasta; Eu încă nu Mă sui la sărbătoarea aceasta, fiindcă nu Mi s-a împlinit încă timpul.’ După ce le-a spus aceste lucruri, a rămas în Galileea. După ce s-au suit fraţii Lui, S-a suit şi El la sărbătoare, dar nu pe faţă, ci ca pe ascuns. … Când era la jumătatea sărbătorii, Isus S-a suit la Templu şi învăţa. Iudeii se mirau deci şi ziceau: ‚Cum ştie Acesta carte fără să fi învăţat?’ Isus le-a răspuns şi a zis: ‚Învăţătura Mea nu este a Mea, ci a Celui care M-a trimis. Dacă voieşte cineva să facă voia Lui, va cunoaşte despre învăţătura aceasta dacă este de la Dumnezeu sau dacă Eu vorbesc de la Mine Însumi. Cine vorbeşte de la sine însuşi caută slava lui însuşi; dar cine caută slava Celui care L-a trimis, Acela este adevărat şi în El nu este nedreptate. … Şi Isus a strigat, pe când învăţa mulţimea în Templu, spunând: ‚Mă cunoaşteţi şi Mă ştiţi de unde sunt! Eu n-am venit de la Mine Însumi, dar Cel care M-a trimis este adevărat şi voi nu-L cunoaşteţi. … În ziua de pe urmă, ziua cea mare a sărbătorii, Isus a stat în picioare şi a strigat: ‚Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum a zis Scriptura.’ Dar El spunea aceasta despre Duhul pe care aveau să-L primească cei care vor crede în El; căci Duhul Sfânt încă nu era, fiindcă Isus nu fusese încă slăvit.

Era timpul sărbătorii Corturilor,

  • Cununa zilelor de bucurie în Israel,
  • gustul anticipat al Împărăţiei care va veni,
  • timpul strângerii recoltei,
  • în care totodată poporul trebuia să-şi amintească că odinioară el a rătăcit prin pustiu şi a locuit în corturi.

Fraţii Domnului Îl constrângeau să nu lase să treacă nefolosită ocazia în care „toată lumea”, aşa cum am spune noi, era adunată în Ierusalim. Ei doreau ca El să Se prezinte, aşa cum ne exprimăm noi, şi să Se arate ca „Om al lumii”. Însă Isus refuză să procedeze conform dorinţei lor. Pentru El încă nu venise timpul să serbeze sărbătoarea corturilor. El va prelua cândva, când va veni ziua Lui, Împărăţia Sa. Atunci El va fi mare şi domnia Lui se va întinde până la marginile pământului. Însă drumul Lui ducea acum spre altar şi nu spre scaunul de domnie. El nu vrea să meargă la sărbătoare, ca să fie la sărbătoare, cu toate că El se va duce la locul unde se va ţine sărbătoarea. Şi de aceea noi Îl vedem, de îndată ce a ajuns în Ierusalim, intrând în scenă ca Slujitor, şi nu apărând în demnitatea Lui. De asemenea El nu face nici o minune, aşa cum şi-au dorit fraţii Lui, ca prin aceasta să atragă atenţia oamenilor spre Sine. El învaţă pe alţii şi Se ascunde înapoia cuvintelor: „Învăţătura Mea nu este a Mea, ci a Celui care M-a trimis.” Ce remarcabil şi caracteristic sunt toate acestea! Era ceva din slava lui Isus, a Omului desăvârşit, în relaţia Lui cu lumea.

El era:

  1. Un Biruitor
  2. Un Om al durerii şi
  3. Un Făcător de bine în lume;

dar El nu era din lume.

El a fost în acelaşi timp toate acestea. Ce slavă morală ne străluceşte din această îmbinare!

  1. Lumea, pe care El a respins-o cu toate ispitele ei, cu toate ademenirile şi ofertele ei, a slujit numai ca să-L facă un Biruitor!
  2. Stricăciunea şi ura lumii au făcut din El un Om al durerii, prin aceea că El a suferit din partea lumii, din cauză că El a depus mărturie pentru Dumnezeu împotriva mersului şi duhului lumii.
  3. Suferinţa lumii a făcut din El un Binefăcător, care a revărsat binecuvântările Sale asupra lumii, prin aceea că El a lăsat permanent să acţioneze dragostea şi puterea Sa şi a răsplătit răul cu bine.

Ce mulţime de slăvi morale se găsesc aici unite între ele!

Slava morală a Domnului Isus (4)
În felul cum mustră pe oameni

John Gifford Bellett

Text călăuzitor: Matei 8;11;20 şi altele

Cu o desăvârşire măreaţă Domnul Isus a făcut diferenţă, când a răspuns oamenilor, între oamenii cu care avea a face. Când de exemplu Se preocupa cu suferinţa din afara cercului în care El Se afla în mod normal, dacă am voie să mă exprim astfel, vedem o gingăşie demnă de toată admiraţia unită cu puterea de a vindeca. Dar dacă este vorba de problemele ucenicilor, găsim atât mustrarea credincioasă cât şi tandrețea. Aşa este de exemplu în evanghelia după Matei capitolul 8:

Matei 8.2,3: Şi iată, un lepros s-a apropiat de El. I s-a închinat şi I-a zis: „Doamne, dacă vrei, poţi să mă curăţeşti.” Isus a întins mâna, S-a atins de el şi i-a zis: „Da, vreau, fii curăţit!” Îndată a fost curăţit de lepra lui.

Matei 8.23-26: Isus S-a urcat într-o corabie şi ucenicii Lui au mers după El. Şi iată, s-a stârnit pe mare o furtună atât de puternică, încât corabia era acoperită de valuri. Şi El dormea. Ucenicii s-au apropiat de El şi L-au trezit, zicând: „Doamne, scapă-ne, pierim!” El le-a zis: „De ce vă este frică, puţin credincioşilor?” Apoi S-a sculat, a certat vânturile şi marea şi s-a făcut o linişte mare.

Leprosul de aici era un străin. El vine cu suferinţa lui la Isus şi este imediat vindecat. În acelaşi capitol şi ucenicii se adresează Lui în necazul lor în timpul furtunii. Dar o dată cu ajutorul primesc şi o observaţie: „De ce vă este frică, puţin credincioşilor?”, le zice El. Şi totuşi şi leprosul a avut o credinţă tot aşa de mică ca şi ucenicii. Căci dacă aceştia strigă: „Doamne, scapă-ne, pierim!”, acela zice: „Doamne, dacă vrei, poţi să mă curăţeşti.” Dar ucenicii au fost mustraţi, leprosul nu, căci cele două cazuri au fost diferite între ele. Într-un caz era vorba numai de suferinţă, în celălalt caz pe lângă suferinţă era şi problema sufletului. Drept urmare Domnul a răspuns leprosului cu o dragoste neamestecată, în timp ce cu privire la ucenici El a legat credincioşia cu gingăşia. Relaţiile diferite faţă de El (ca ucenic sau ca străin) explică felul diferit al felului de a acţiona al Domnului şi ne arată cu ce desăvârşire diferenţia El lucrurile, care într-adevăr au o asemănare mare între ele, dar totuşi nu sunt identice.

Dar să privim mai îndeaproape această desăvârşire a Domnului. Cu toate că El mustră, totuşi El nu permite ca ceilalţi să facă aceasta în mod uşuratic. Ceva asemănător găsim şi în zilele anterioare. În timp ce Dumnezeu Însuşi smereşte pe robul Său Moise, El nu permite ca Maria şi Aaron să-i facă reproşuri (Numeri capitolele 11;12). Şi în timp ce Israel a fost deseori pedepsit de Dumnezeu cu mâna Sa în pustiu, Dumnezeu a apărut permanent în prezenţa lui Balaam şi a celorlalţi împotrivitori ca Unul care n-a văzut nici o nedreptate în Israel şi nu a permis ca vreo vrăjitorie să aibă biruinţa asupra poporului.

Tot aşa de potrivit şi frumos acţionează Isus, când cei zece ucenici nemulţumiţi murmură împotriva celor doi însoţitori ai lor.

Matei 20.20-28: Atunci mama fiilor lui Zebedei s-a apropiat de Isus împreună cu fiii ei şi I s-a închinat, făcându-I o cerere. Şi El a întrebat-o: „Ce vrei?” „Porunceşte”, a zis ea, „ca, în Împărăţia Ta, aceşti doi fii ai mei să stea unul la dreapta Ta şi altul la stânga Ta.” … Cei zece, când au auzit, s-au indignat foarte tare pe cei doi fraţi. Dar Isus i-a chemat şi le-a zis: „Ştiţi că mai-marii popoarelor domnesc peste ele şi cei mari le conduc cu autoritate. Între voi să nu fie aşa, ci oricare va voi să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru; şi oricare va voi să fie cel dintâi între voi, să fie robul vostru, după cum nici Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi.”

Şi comportarea Lui faţă de Ioan Botezătorul este marcată de această slavă morală:

Matei 11.2-11: Şi Ioan, auzind din închisoare despre lucrările lui Hristos, a trimis să-L întrebe prin ucenicii săi: „Tu eşti Acela care vine sau să aşteptăm pe altul?” Isus a răspuns şi le-a zis: „Duceţi-vă şi spuneţi lui Ioan ce auziţi şi ce vedeţi: Orbii văd, şchiopii umblă, leproşii sunt curăţiţi, surzii aud, morţii sunt înviaţi şi săracilor li se predică Evanghelia. Ferice de acela pentru care Eu nu voi fi un prilej de poticnire.” Pe când se duceau ei, Isus a început să vorbească mulţimilor despre Ioan: „Ce aţi ieşit să vedeţi în pustie? … Un proroc? Da, vă spun, mai mult decât un proroc; el este acela despre care este scris: „Iată, trimit înaintea feţei Tale pe solul Meu, care îţi va pregăti calea înaintea Ta.” Adevărat vă spun că, dintre cei născuţi din femei, nu s-a ridicat nici unul mai mare decât Ioan Botezătorul. Totuşi, cel mai mic în Împărăţia cerurilor este mai mare decât el.”

Cu toate că El, în ascuns, i-a adresat un cuvânt de atenţionare şi mustrare (un cuvânt care putea fi înţeles numai de conştiinţa lui Ioan), El S-a adresat mulţimii exclusiv cu expresii de cea mai înaltă considerare şi mulţumire faţă de Ioan.

Sunt multe alte exemple despre acest har care a diferenţiat lucrurile care erau diferite între ele. Chiar şi în felul Lui de comportare faţă de ucenicii Săi a venit un moment când credincioşia nu mai putea fi pe prim plan, ci numai dragostea trebuia să se reverse; mă refer la ora despărţirii (Ioan capitolele 14 – 16). Atunci era prea târziu „să fi credincios”; momentul nu mai permitea aceasta. În această oră era vorba numai de „inimă”; educarea sufletului trebuia de data aceasta să nu mai fie luată în seamă. Desigur Domnul descopere ucenicilor Săi taine noi referitoare la relaţiile lor cele mai intime şi familiare dintre ei şi Tatăl. Dar în cuvintele Lui nu se găseşte nimic asemănător unei mustrări. Acum El nu spune „puţin credinciosule!”, sau „Şi voi sunteţi tot fără pricepere?”

Ioan 14.8,9: „Doamne”, I-a zis Filip, „arată-ne pe Tatăl şi ne este de ajuns.” Isus i-a zis: „De atâta timp sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filip? Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu: „Arată-ne pe Tatăl”?

Sigurul cuvânt, care ar putea probabil să sune ca o mustrare, serveşte să facă pe ucenici să recunoască o rană, pe care inima Lui a suferit-o, pentru ca astfel ei să înţeleagă pe deplin dragostea Sa pentru ei. Aceasta era deci sfinţenia durerii orei de despărţire în gândurile şi sentimentele desăvârşite ale inimii lui Isus. Şi chiar şi noi simţim în măsura noastră mică cel puţin atât de mult, că suntem capabili să putem onora şi admira expresia deplină a acesteia în Isus. „Îmbrăţişarea îşi are timpul ei”, spune eclesiastul, „şi depărtarea de îmbrăţişări timpul ei”. Aceasta este o rânduială în cartea legii dragostei, şi Isus a respectat-o.

Isus nu S-a lăsat niciodată înduplecat la blândeţe, dacă împrejurările necesitau credincioşie, cu toate că în multe situaţii a trecut pe lângă ele fără să le ia în seamă, pe când sensibilitatea omenească s-ar fi necăjit şi potrivit cu sentimentul moral al omului cu adevărat ai fi fost condus să te superi. El nu a vrut să câştige pe ucenicii Lui printr-o natură demnă de a fi iubită. Aceasta ar fi fost prea sărăcăcios. Atât „mierea” (demnitatea omenească de a iubi) cât şi „aluatul” (acţiunea răului) erau excluse din jertfa de foc a Domnului. Jertfa de mâncare nu avea voie să aibă nimic din acestea:

Levitic 2.11: Nici unul din darurile de mâncare pe care le veţi aduce Domnului să nu fie făcut cu aluat; căci nu trebuie să ardeţi nimic cu aluat sau cu miere, ca jertfă mistuită de foc pentru Domnul.

Şi tot aşa şi în Isus, adevărata jertfă de mâncare, nu s-a văzut nimic din acestea două. Nu era o demnitate pur omenească, naturală, de iubire, pe care ucenicii au întâmpinat-o în Învăţătorul lor. La El nu era acea amabilitate care permanent năzuieşte să ghicească gustul altora şi să-l satisfacă. El nu a încercat să Se facă plăcut, şi cu toate acestea El a atras inimile spre sine cu cea mai mare intimitate; şi aceasta este putere. Totdeauna este o dovadă de putere morală, dacă se obţine încrederea cuiva, fără să cauţi s-o obţii; căci în acest caz inima a recunoscut existenţa reală a dragostei. „Noi toţi ştim”, spune un alt scriitor, „să diferenţiem sentimentele adevărate de simpla atenţie şi amabilitate; una poate fi prezentă într-o măsură mare, fără ca din cealaltă să nu se găsească nici o urmă. Unii s-ar putea gândi, că pot câştiga încrederea altora prin atenţie; însă noi ştim foarte bine, că numai dragostea este în stare să facă aceasta.”

Cât de adevărat este aceasta! O atenţie exterioară este miere; şi cât de mult material de genul acesta se găseşte printre noi! Probabil că nu năzuim după nimic mai superior, decât numai să măturăm aluatul şi să umplem golul cu miere, şi gândim cu plăcere că atunci totul este în ordine. Dacă suntem numai amabili în relaţii şi, în timp ce vrem să fim pe placul altora şi facem totul ca să trăim cu oricine în armonie, ne luăm locul cuvenit pe terenul bine orânduit şi fără greutăţi al societăţii omeneşti, atunci vom fi mulţumiţi cu noi înşine, şi ceilalţi n-au nimic de reproşat la noi. Dar înseamnă aceasta că slujeşti lui Dumnezeu? Este aceasta o jertfă de mâncare? Credem noi cu adevărat că aceasta era o parte a slăvii morale a Omului desăvârşit? Cu certitudine nu! Probabil unii cred că nimic nu ar fi mai bine potrivit decât să se obţină acel ţel înalt. Dar cu toate acestea rămâne una din tainele Locului Preasfânt, că nu era voie să se folosească miere, ca să se dea jertfei un miros plăcut.

Slava morală a Domnului Isus (5)
În felul cum reacţionează la critică

John Gifford Bellett

Text călăuzitor: Ioan 11 şi altele

Ori de câte ori Domnul Isus, şi aceasta a avut de multe ori loc, a fost acuzat de ucenicii Săi sau de adversarii Săi, El nu a căutat niciodată să se dezvinovăţească.

  • Într-o anumită situaţie ucenicii Lui se plâng de El, spunând: „Învăţătorule, nu-Ţi pasă că pierim?” (Marcu 4.38). Dar El nu Se gândeşte să justifice somnul, pe care ei îl deranjau în felul acesta.
  • Altă dată ei fac următoarea remarcă: „Învăţătorule, mulţimile Te împresoară şi Te îmbulzesc, şi Tu zici: »Cine s-a atins de Mine?«” (Luca 8.45). Că această remarcă a fost inutilă, o arată vindecarea imediată a femeii.
  • Şi cu altă ocazie Marta Îi zice: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu!” (Ioan 11.21). Dar El nu Se scuză pentru întârzierea mare, ci o învaţă pe Marta despre caracterul minunat, pe care întârzierea Sa l-a oferit acestei ore: „Fratele tău va învia” (Ioan 11.23). Şi cât de minunat a fost îndreptăţită întârzierea Sa!

Aşa a fost în toate celelalte ocazii asemănătoare. Dacă El era acuzat sau mustrat, El nu a dezminţit cu nici un cuvânt, nu a dat niciodată un pas înapoi. El a pedepsit orice voce care şi-a permis să-L poată condamna.

  • Mama Lui Îl atenţionează în evanghelia după Luca 2.48; dar în loc să poată să justifice acuzarea ei, ea a trebuit să se lase convinsă de El cu privire la gândurile ei întunecate şi rătăcite.
  • Petru îşi permite să-L atenţioneze cu cuvintele: „Să Te ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu Ţi se întâmple aşa ceva!” (Matei 16.22). Dar el a trebuit să înveţe, că satan însuşi era cel care i-a insuflat acest sfat.
  • Slujitorul din palatul marelui preot merge mai departe, prin aceea că el mustră aspru pe Domnul şi i-a dat o palmă (Ioan 18). Dar în timpul şedinţei de judecată şi la tribunal este dovedit vinovat de încălcarea legilor.

Toate acestea arată drumul Învăţătorului desăvârşit. Aparenţa ar părea câteodată să fie împotriva Lui.

  • De ce a dormit El în corabie, în timp ce vântul şi valurile urlau?
  • De ce S-a lăsat reţinut pe drum, în timp ce fiica lui Iair era pe moarte?
  • De ce El a rămas în locul unde era, în timp ce prietenul Său Lazăr zăcea bolnav în Betania îndepărtată? …

Realmente aparenţele erau împotriva Lui; dar numai aparenţele, şi acestea numai pentru un timp scurt. Am auzit despre aceste căi ale lui Isus, despre somnul Lui, despre întârzierea pe drum şi despre rămânerea Lui într-o localitate. Dar noi am văzut şi finalul acestor drumuri, că în toate s-a arătat numai desăvârşirea Sa. Şi în zilele patriarhilor aparenţa era împotriva Dumnezeului lui Iov. Un mesaj trist venea după altul, nu părea aceasta dur şi crunt? Dar Dumnezeul lui Iov avea tot aşa de puţine motive să Se scuze ca şi Isus al evangheliilor. Toţi care au îndrăznit, atunci când El era aici pe pământ, să-L mustre şi să-L învinovăţească au trebuit să plece pedepsiţi şi ruşinaţi de sine însuşi.

Toate aceste exemple ne dau sfatul bun, că pentru noi este mult mai bine să ne comportăm ca spectatori liniştiţi şi să nu deranjăm cu nimic pe Domnul în ceea ce face. Noi avem voie să privim şi să adorăm, dar să nu ne amestecăm şi să-L întrerupem, aşa cum au făcut vrăjmaşii, rudele şi chiar ucenicii din timpul acela. Ei nu au putut să facă această lumină strălucitoare să strălucească mai mult; de aceea ei puteau numai  să se bucure de această lumină şi să umble în razele ei, fără să vrea să cureţe sau să pregătească lampa. Fie ca ochii noştri să fie simpli; atunci cu siguranţă lampa Domnului, aşezată pe sfeşnic, va umple tot trupul nostru de lumină!

Slava Tatălui şi a Fiului (1)
Ioan 12.1-36

Henri Louis Rossier

Dragă frate,

Întrebarea ta referitoare la textul din Ioan 17,1-4 se referă şi la alte locuri din aceeaşi evanghelie, care nu demult pe mine m-au binecuvântat şi m-au impresionat în mod deosebit.

Între noi s-a spus mereu că în capitolele 11 şi 12 ale evangheliei după Ioan Dumnezeu dă mărturie despre Fiul Său cu privire la slava Lui viitoare, înainte ca El, lepădat de lume, să fie înălţat pe cruce.

Prima din aceste mărturii o găsim în învierea lui Lazăr. În această lucrare minunată Marta şi alţi împreună cu ea au putut vedea slava lui Dumnezeu (Ioan 11,40). Caracterul divin al Aceluia care înviază morţii a fost deci revelat în Persoana lui Isus aici pe pământ. Prin învierea lui Lazăr El a fost dovedit ca fiind Fiu al lui Dumnezeu, înainte ca El să Se dovedească ca atare cu putere prin propria Sa înviere (Romani 1,4). Aici găsim deci mărturia cu privire la caracterul Său ca Fiu al lui Dumnezeu.

În capitolul 12 versetele 12-16 este dată Domnului Isus a doua mărturie. Mesia al iudeilor, Iehova, al cărui Nume trebuia să fie „minunat pe tot pământul” (Psalmul 8,1), mergea spre cruce, însă nu înainte ca Dumnezeu să dea mărturie în mijlocul poporului, care L-a lepădat şi L-a acoperit cu insulte, despre slava Sa împărătească viitoare, şi anume prin gura ucenicilor şi a „copiilor şi a pruncilor” (Psalmul 8,2). Fără îndoială cei care au adus această laudă nu au înţeles dimensiunea laudei lor. Dumnezeu a condus totul, până în cele mai mici detalii ale acestei scene, ca să păstreze înainte de toate slava Împăratului Său, pe care voia să-L ungă peste Sion (Psalmul 2,6). Despre această slavă profetul spune în Zaharia 9,9: „Saltă de veselie, fiica Sionului! Strigă de bucurie, fiica Ierusalimului! Iată, Împăratul tău vine la tine; El este drept, aducând mântuire, smerit şi călare pe un măgar, pe un mânz, pe mânzul unei măgăriţe.” Ucenicii, care la început nu au înţeles aceste lucruri, şi-au amintit de ele, când Isus a fost glorificat, adică, când a fost luat în slava cerească (Ioan 12,16). Duhul Sfânt le-a adus aminte, şi atunci ei au înţeles, că Unsul Domnului nu trebuia numai să fie glorificat în cer conform cuvintelor: „Slava Ta se înalţă mai presus de ceruri” (Psalmul 8,1), ci că El mai târziu trebuie pus pe pământ şi peste toate lucrurile pe baza învierii Sale, înconjurat cu laude de popor, şi anume acolo unde El a fost lepădat şi răstignit.

Această scenă din Ierusalim era deci o mărturie a lui Dumnezeu pentru Unsul Său, Mesia – Împăratul lui Israel.

Acelaşi capitol 12 ne dă a treia mărturie în versetele 20-24. Unii greci dintre naţiuni, care au recunoscut pe Dumnezeul lui Israel, s-au suit la Ierusalim „să se închine la sărbătoare”. Ei au rugat pe ucenici să le arate pe Isus. Domnul a răspuns: „A sosit ceasul să fie preamărit Fiul Omului” (versetul 23).

Cuvintele „a sosit ceasul”, pe care noi le găsim frecvent în evanghelia după Ioan (Ioan 2,4; 7,30; 8,20; 12,23; 13,1; 17,1), înseamnă totdeauna în această evanghelie (compară cu Marcu 14,41) ceasul crucii, însă al crucii cu privire la rezultatele ei minunate, care niciodată nu pot fi despărţite de suferinţele Domnului. („Ceasul” sau „ceasul acesta” [Marcu 14,35; Ioan 12,27] înseamnă simplu crucea. „Ceasul vostru” este crucea, văzută ca lucrare a omului, a lumii şi a lui satan [Luca 22,53]).

În pasajul cu care ne ocupăm, Domnul vesteşte deci că Fiul Omului va fi glorificat ca urmare a răstignirii pe cruce. El vesteşte un rezultat deosebit al morţii Sale, care va deveni vizibil mai târziu – un rezultat despre care Dumnezeu a dat deja mărturie mai înainte prin venirea unor greci. El trebuia nu numai să fie glorificat în înviere ca Fiu al lui Dumnezeu şi ca Mesia, ci în aceeaşi măsură şi ca Fiu al Omului. Atunci naţiunile Îl vor recunoaşte. Aceasta va avea loc într-un timp viitor, când naţiunile se vor întoarce la Dumnezeu pe baza mărturiei rămăşiţei lui Israel, şi vor fi introduse în Împărăţia Fiului Omului, când Domnul (Iehova) va fi pus toate sub picioarele Lui (Psalmul 8,6). Aceasta a avut loc deja prin Evanghelie, care se predică astăzi printre naţiuni ca urmare a morţii şi învierii Fiului Omului (1 Timotei 3,16). Bobul de grâu a căzut în pământ, a murit şi în înviere a adus multă roadă (Ioan 12,24). Ce bucurie trebuie să fi umplut sufletul Domnului la gândul că Dumnezeu, Dumnezeul Său, Îi va da Lui ca Om aici pe pământ roada minunată a suferinţelor Sale! Glorificarea Lui constă deci aici în acest loc în aceea că naţiunile, aduse să aibă parte de rezultatele aducătoare de mântuire ale morţii Sale, vor fi introduse în sfera binecuvântărilor care până în momentul acesta aparţineau exclusiv poporului Israel.

În contrast cu cuvintele triumfale din versetul 23 găsim în versetul 27 strigătul: „Acum sufletul Meu este tulburat”. După ce Domnul Isus, ca să zicem aşa, a sărbătorit mai dinainte rezultatul crucii Sale, El Se află din nou înaintea acestei cruci. Acesta este înţelesul cuvântului „acum”. Şi să nu se fi tulburat sufletul Mântuitorului la gândul că „ceasul acesta” însemna pentru El întreruperea părtăşiei cu Tatăl şi părăsirea Lui din partea lui Dumnezeu? (Aceste două lucruri sunt la fel de adevărate, unul ca şi celălalt, însă primul este pus pe prim plan în evanghelia după Ioan şi al doilea în evanghelia după Matei şi cea după Marcu. Ca să evităm orice prezentare greşită, este bine să punem accentul pe faptul că jertfa lui Hristos s-a înălţat spre Dumnezeu ca o mireasmă plăcută şi că Tatăl niciodată n-a fost mai mult glorificat ca în jertfa Fiului Său pe cruce. De aceea niciodată nu se spune că Tatăl a părăsit pe Fiul Său).

În privinţa aceasta am arătat deseori că Cuvântul spune despre Domnul: „ … a suspinat …” (Ioan 11,33), sau ca aici: „Sufletul Meu este tulburat”, sau şi: „S-a tulburat în duhul Său”, însă inima Sa, locul sentimentelor Sale, niciodată nu a fost tulburată, aşa cum a fost la ucenici (Ioan 14,1). Nimic nu putea, nici măcar pentru o clipă, să pălească sau să voaleze dragostea Sa – dragostea care Îl umplea şi care L-a ţinut ferm hotărât să meargă la cruce, fără să Se împotrivească, fără să-Şi deschidă gura, şi aceasta pentru ca dorinţa nespus de mare a inimii Lui de a ne salva să poată fi împlinită. Însă sufletul Lui a fost tulburat până în cele mai profunde adâncimi. Putea El să dorească să piardă părtăşia cu Tatăl Său, El, Cel care a savurat-o în toată veşnicia? Dragă frate, cât de mult ar trebui să vorbească conştiinţelor noastre această strâmtorare îngrozitoare din sufletul lui Hristos cu privire la această despărţire, care de fapt a fost numai de trei ore în existenţa veşnică a Fiului lui Dumnezeu! Ne tulburăm noi mult din cauza părtăşiei pierdute? Cât de multe ore, zile şi deseori luni, uneori ani, trec în viaţa noastră fără bucuria acestei părtăşii, în timp ce Domnul a spus cu privire la această scurtă întrerupere: „Acum sufletul Meu este tulburat”!

Şi observă că suferinţele exterioare ale crucii, cununa de spini, batjocura şi faptele brutale, cuiele, potolirea setei Lui cu oţet, privirile fără inimă şi lipsite de milă ale oamenilor, oricât de amar ar fi simţit El toate acestea, nu aveau nimic a face cu ceea ce a făcut sufletul Său sfânt să se tulbure. În strâmtorarea Lui El exprimă această tulburare în cuvinte emoţionante, când adaugă: „Şi ce voi zice? Tată, scapă-Mă din ceasul acesta?” Să roage El pe Tatăl să-Şi arate dragostea faţă de El, Fiul Lui preaiubit, prin aceea că Îl va cruţa de această singurătate şi să-L salveze de la cruce? O, dragoste minunată a lui Isus! El, care ca nimeni altul ştia ce preţioasă este dragostea Tatălui, şi care o preţuia cum numai o inimă divină o poate face, Acela nu va spune: „Scapă-Mă din ceasul acesta!” Nu, El nu va spune aşa, căci tocmai pentru aceasta El a venit în ceasul acesta. Ce El a spus, este aceasta: „Tată, preamăreşte Numele Tău!” Pentru Tatăl preamărirea Numelui Său nu era altceva decât arătarea dragostei Lui pentru noi, prin aceea că El nu a scutit pe Fiul Său de singurătatea de pe cruce şi prin aceea că nu L-a scăpat din ceasul acela, ci L-a dat pentru noi. Ce comori ale dragostei sunt în aceste cuvinte „Tată, preamăreşte Numele Tău!” În ce armonie sunt în această oră solemnă inimile Tatălui şi Fiului – într-o jertfă, într-o dăruire, într-o dragoste! Şi pentru cine? Pentru noi, cei lipsiţi de putere, păcătoşii, cei fără Dumnezeu, duşmanii lui Dumnezeu, duşmanii lui Hristos!

Cum ar fi putut Tatăl să tacă la această desăvârşită lepădare de Sine a Preaiubitului Său, care a dat prioritate revelării dragostei Tatălui faţă de noi în locul revelării dragostei Tatălui faţă de El – cum ar fi putut Tatăl să tacă la această renunţare măreaţă? „Şi din cer s-a auzit un glas, care zicea: ‚L-am şi preamărit şi Îl voi mai preamări.’” (Ioan 12,28). El a glorificat Numele Său de Tată, prin aceea că El a încredinţat Fiului Său puterea învierii. Învierea lui Lazăr a fost numai un tablou slab, deoarece El l-a înviat pentru pământ; Tatăl Îl va glorifica din nou, prin aceea că El v-a învia pe Fiul Său pentru cer – pe El, dovedit cu putere ca Fiu al lui Dumnezeu prin propria Sa înviere, pe El, Cel care a fost înviat dintre morţi prin slava Tatălui (Romani 1,4; 6,4). Însă, aşa cum am spus, din pricina acestei slăvi trebuia ca grăuntele de grâu, care a căzut în pământ, să aducă multă roadă în înviere. Tatăl a fost preamărit nu numai în învierea lui Hristos. Dragostea Lui voia să ne dea acelaşi loc ca şi Preaiubitului Lui, Urzitorul mântuirii noastre. Această înviere a Fiului ne-a adus efectiv învierea noastră: noi „am fost aduşi la viaţă împreună cu Hristos”; noi „am fost înviaţi împreună cu Hristos” (Efeseni 2,5; Coloseni 3,1). Foarte curând ea va lucra învierea trupului nostru. Aceasta este „întâia înviere”.

Deci Tatăl a fost preamărit pe deplin în aceea că El a dat din dragoste pe Fiul Său pentru noi, şi în aceea că El a înviat pe Fiul Său, şi pe noi cu El.

Dacă Domnul îmi va îngădui, în scrisoarea următoare voi cerceta ce spune Ioan 13 cu privire la tema noastră.

Al tău cu afecţiune în Hristos

H. Rossier

Slava Tatălui şi a Fiului (2)
Ioan 13.31-32

Henri Louis Rossier

Versete călăuzitoare: Ioan 13.31-32

Ioan 13,31-32: „După ce a ieşit el, Isus a zis: ‚Acum Fiul Omului a fost preamărit şi Dumnezeu a fost preamărit în El. Dacă Dumnezeu a fost preamărit în El, şi Dumnezeu Îl va preamări în Sine Însuşi şi-L va preamări îndată.’”.

Dragă frate,

Îţi este cunoscut că în evanghelia după Ioan capitolele 13-17 Domnul Se prezintă pe Sine ucenicilor Săi în poziţia Sa cerească, pe care El a ocupat-o ca rezultat al lucrării Sale pe cruce. El le vorbeşte despre sursele de ajutor şi despre binecuvântările de care ei vor avea parte după ce El va pleca de la ei. El vorbeşte în continuare de darul Duhului Sfânt ca Mângâietor (Avocat) şi încearcă să-i facă să înţeleagă cât de necesar este pentru ei ca El să plece. Îţi amintesc de aceste lucruri numai pentru a explica punctul deosebit, pentru care tu ţi-ai dorit o explicaţie.

La începutul capitolului 13 găsim iarăşi această expresie, care a fost deja amintită în capitolul anterior: „Isus, ştiind că I-a sosit ceasul să plece din lumea aceasta la Tatăl.” Aceste cuvinte sunt ca să zicem aşa preludiul pentru toate capitolele care urmează. Domnul prezintă moartea Sa ca un eveniment care are deja rezultate. El pleacă „din lumea aceasta la Tatăl”. Aici nu a venit ceasul ca în capitolul 12 „ca Fiul Omului să fie preamărit”, ci a sosit ceasul ca Fiul lui Dumnezeu să Se reîntoarcă la Tatăl, la Acela pentru care El, pentru a-L revela, a venit în lumea aceasta. El Se scoală de la masa, la care El a mâncat împreună cu ucenicii Săi, şi renunţă la această legătură pământească cu ei pentru a-i lega cu Sine în cer. Acolo Se reîntoarce El. De acolo El Se coboară în dragoste la slujba de Mijlocitor, ca să le spele picioarele şi să-i pună în starea de a avea parte sau părtăşie cu El în această poziţie nouă.

După ce a spălat picioarele ucenicilor, El este tulburat în duhul din cauza trădării din partea prietenului Său, care şi-a ridicat călcâiul împotriva Lui (Psalmul 55). Însă după ce trădătorul a dispărut afară în noapte, Domnul exprimă: „Acum Fiul Omului a fost preamărit” (versetul 31).

Acesta este un alt „acum” decât cel din capitolul anterior. „Acum” al tulburării (Ioan 12,27) era privirea spre cruce. „Acum” al acestui capitol este actualul „acum” al slavei Fiului lui Dumnezeu pe cruce.

Şi aşa după cum avem un alt „acum”, avem şi o altă slavă. În capitolul 12,23 slava viitoare era urmarea suferinţelor Mântuitorului; aici găsim slava actuală a crucii însăşi, preamărirea Fiului Omului prin ceea ce în ochii lumii părea să fie punctul culminant al ruşinii. Lumina strălucitoare, care a ieşit din acest Om, pe care L-au pus pe aceeaşi treaptă cu făcătorii de rele şi cei nedrepţi, a strălucit tocmai pe cruce – locul care pentru El era locul dezonorării şi blestemului. Într-o cântare se spune: „În ruşine a strălucit slava Sa”.

În ce consta deci această slavă a crucii? După ce omul prin neascultarea lui nu a putut ajunge la slava lui Dumnezeu şi totul era pierdut pentru el, după ce Dumnezeul sfânt a fost dezonorat prin el, apare un Om. Acest Om vine să facă voia lui Dumnezeu; El vine să asculte; El este absolut singur, El nu are nici un ajutor, nici pe pământ şi nici din partea oamenilor; El Se oferă să împlinească lucrarea care I s-a încredinţat; El merge la cruce, şi cerul deasupra Lui este închis. Dumnezeu nu-I vine în ajutor. El face lucrarea nu ca Fiu al lui Dumnezeu, ci ca Fiu al Omului. În Persoana Sa El restabileşte slava omului, după ce omul păcătos a fost exclus de la slava lui Dumnezeu. Suferinţele Lui de nedescris, care au avut punctul culminant în părăsirea Lui de către Dumnezeu, deoarece acest Om, făcut păcat, a trebuit să fie încărcat cu mânia lui Dumnezeu – suferinţele Lui au slujit exclusiv să scoată la lumină desăvârşirea Lui absolută, şi tocmai aceasta constituie slava crucii. Fiul Omului este preamărit, slava Persoanei Sale străluceşte la cruce.

Dar El este preamărit şi pentru că El prin Sine Însuşi a făcut o lucrare nespus de mare şi a dus-o la bun sfârşit – nespus de mare, deoarece rezultatele ei au veşnicia ca graniţe. El a înfăptuit-o, fără să lase ceva nefăcut, care ar mai fi putut adăugat la această lucrare. Această lucrare cuprinde pe de o parte mântuirea păcătoşilor, care în sine este nespus de mult, dacă ne gândim că mântuirea constă nu numai în îndepărtarea păcatelor noastre şi a urmărilor lor (robia lui satan, moartea şi judecata), în faptul că duşmanul este biruit, lucrările diavolului sunt nimicite, păcatul lumii a fost îndepărtat, înlăturat în viitor şi pentru toată veşnicia – ci mântuirea înseamnă şi: oameni aduşi la Dumnezeu, fii ai lui Dumnezeu introduşi în slavă, moştenitori ai lui Dumnezeu şi moştenitori împreună cu Hristos, copii aduşi la Tatăl!

Cu aceste rezultate înaintea ochilor Mântuitorul putea spune: „Acum Fiul Omului a fost preamărit!” El adaugă: „Şi Dumnezeu a fost preamărit în El.” Ce făcea lucrarea crucii mai minunată decât orice, este faptul că ea era preamărirea lui Dumnezeu şi această preamărire a fost împlinită într-un Om. Acolo se afla un Om – şi pe ce fel de loc! – ca să preamărească pe Dumnezeu! Reţine, pe Dumnezeu, nu pe Tatăl. Tatăl a fost preamărit prin Fiul Său la fiecare pas al Acestuia ca Om aici jos pe pământ, aşa că El putea spune Tatălui: „Eu Te-am preamărit pe pământ” (Ioan 17,4). El a fost într-adevăr preamărit pe cruce şi în acest caracter ca Tată, prin aceea că El a revelat dragostea Sa prin Darul Fiului Său, dar aici este vorba de faptul că Dumnezeu este preamărit, Dumnezeu în toată desăvârşirea şi plinătatea Fiinţei Sale. Dumnezeu, care este lumină; Dumnezeu, care este dragoste; Dumnezeu în sfinţenia Sa, în dreptatea Sa, în maiestatea Sa, şi aceasta cu privire la păcat şi spre mântuirea tuturor. Toată slava Lui, spus cu un cuvânt, a fost restabilită public şi pusă în lumină înaintea ochilor tuturor. Ea a fost revelată o dată pe cruce, şi pe aceasta ea rămâne întemeiată pentru toată veşnicia.

Da, Dumnezeu a fost preamărit, nu prin Fiul veşnic, ci într-un Om, care a fost socotit în numărul celor fără de lege şi a fost aşezat pe ultima treaptă a scării omenirii; într-un Om, de care lumea stricată s-a îndepărtat; ea I-a arătat aversiunea ei, prin aceea că L-a scuipat; într-un Om, faţă de care cerul s-a închis şi s-a îmbrăcat în negru, şi pe care Dumnezeu L-a părăsit, ascunzându-Şi faţa de El!

„Dacă Dumnezeu a fost preamărit în El”, care va fi atunci în mod necesar rezultatul? „… şi Dumnezeu Îl va preamări în Sine Însuşi şi-L va preamări îndată” (Ioan 12,32). Dumnezeu preamăreşte pe acest Om în Sine Însuşi; El Îl face să aibă parte, sau mai bine spus, Îl introduce în propria Lui slavă. Nu va tărăgăna El să-L preamărească? Nu, cu siguranţă nu. El Îl va introduce îndată. Preamărirea lui Dumnezeu este aşa de desăvârşită, aşa de definitivă, aşa de absolută, că nu este nici cel mai mic motiv să fie amânată răsplătirea de care Dumnezeu este dator acestui Om, şi anume, să-L pună chiar în centrul slavei dumnezeieşti!

Dacă ne gândim, dragă frate, că acest loc al Fiului Omului este locul nostru, că toată ascultarea Lui, toate suferinţele Lui – şi ce suferinţe! – au avut acest ţel, pe care El l-a atins, şi anume, în slavă să ne dea nouă acelaşi loc, pe care El îl are – să nu se umple atunci ochii noştri cu lacrimi de mulţumire şi să nu preamărim noi dragostea Fiului Omului, a Domnului şi Mântuitorului nostru demn de adorare?

Uniţi în El, în Acela care este partea noastră şi speranţa noastră,

H. Rossier

Slava Tatălui şi a Fiului (3)
Ioan 17.1-5

Henri Louis Rossier

Ioan 17,1-5: După ce a vorbit astfel, Isus Şi-a ridicat ochii spre cer şi a zis: ‚Tată, a sosit ceasul! Preamăreşte pe Fiul Tău, ca şi Fiu Tău să Te preamărească pe Tine, după cum I-ai dat putere peste orice făptură, ca să dea viaţa veşnică tuturor acelora pe care I i-ai dat Tu. Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu. Eu Te-am preamărit pe pământ, am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac. Şi acum, Tată, preamăreşte-Mă la Tine Însuţi cu slava pe care o aveam la Tine înainte de a fi lumea.’

Dragă frate,

În sfârşit pot, chiar dacă cu întârziere, în această a treia scrisoare să răspund la întrebarea ta, ce înseamnă cuvintele din evanghelia după Ioan capitolul 17: „Preamăreşte pe Fiul Tău, ca şi Fiu Tău să Te preamărească pe Tine.”

În capitolele 11 şi 12 am văzut mărturiile, pe care Dumnezeu le-a dat lui Hristos, glorificarea Lui viitoare ca Fiu al lui Dumnezeu, ca Împărat al lui Israel şi ca Fiu al Omului. După aceea în capitolul 13 am văzut glorificarea Lui actuală ca Fiu al Omului pe cruce. Aici Îl vedem glorificat ca Fiu al Tatălui. Dar să studiem mai îndeaproape această secţiune.

În capitolul 17 ucenicii au prilejul de nepreţuit să fie martori ai discuţiei Fiului cu Tatăl cu privire la ei. Aceşti ucenici, care erau aşa de slabi, aşa de insensibili, aşa de neştiutori, află că ei sunt subiectul grijii şi dragostei Tatălui şi Fiului. Ce vrea Fiul este, pe de o parte, să introducă pe ai Săi în relaţia pe care El Însuşi o avea cu Tatăl, şi pe de altă parte, faţă de lume să-i pună în poziţia pe care El o părăseşte, ca să Se înalţe la cer, dar în care El îi lasă totuşi pentru ca ei să fie în locul Lui martori ai Săi şi ai Tatălui.

Isus „Şi-a ridicat ochii spre cer şi a zis: ‚Tată, a sosit ceasul’”. Aici El nu este ca în capitolul 12: „A sosit ceasul să fie preamărit Fiul Omului”, sau ca în capitolul 13: „… să plece din lumea aceasta la Tatăl”, ci simplu: „A sosit ceasul”. Crucea este „o lucrare terminată”, care aşteaptă exclusiv numai rezultatul ei minunat. „Tată, a sosit ceasul! Preamăreşte pe Fiul Tău”. Aici nu este vorba ca în capitolul 13 de preamărirea Fiului Omului pe cruce, ci a Fiului, introdus în slava Tatălui.

„Preamăreşte pe Fiul” Tău, spune El. Dar de ce? „Ca şi Fiul Tău să Te preamărească pe Tine.” Se gândeşte El la Sine Însuşi? Nu, El are numai o ţintă: să intre în slavă nu pentru Sine Însuşi, ci pentru ca prin El Tatăl Său să fie preamărit. Şi ce preamăreşte pe Tatăl? Că Isus, care primeşte de la El în slavă puterea şi dreptul să exercite autoritatea Sa peste orice făptură, Se foloseşte de această putere, ca să dea viaţa veşnică tuturor acelora pe care Tatăl I i-a dat Lui. El merge la Tatăl în slavă, ca să poată să ne dea viaţa veşnică!

Viaţa veşnică! Această evanghelie şi epistolele acestui apostol ne învaţă cu privire la acest subiect. Domnul ne-o dă pe baza credinţei în El; ea este în noi roada darului Duhului Sfânt, care ne-a fost trimis de El din sânul slavei. Această viaţă ne aduce în legătură cu Tatăl; noi Îl putem cunoaşte prin această viaţă şi putem savura părtăşia Sa.

Aşa cum Isus a preamărit pe pământ pe Tatăl şi pe cruce a făcut lucrarea Sa, tot aşa El preamăreşte acum pe Tatăl în slavă. Prin faptul că El ne dă viaţa veşnică, El ne introduce la Tatăl în aceeaşi relaţie, pe care El Însuşi o are cu Tatăl, deoarece noi posedăm natura şi caracterul pe care El Însuşi le are. Noi putem spune: „Binecuvântat să fie Dumnezeul şi Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu orice binecuvântare duhovnicească în locurile cereşti, în Hristos, după cum ne-a ales în El înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără pată înaintea Lui, în dragoste” (Efeseni 1,3-4). Prin aceasta Fiul preamăreşte pe Tatăl.

Însă puţim mai departe în acest capitol mai este ceva remarcabil, care pentru noi, răscumpăraţii Domnului, are o importanţă deosebit de mare. Fiul va fi nu numai în cer glorificat, ca acolo să introducă pe ai Săi în toate binefacerile poziţiei Lui înaintea Tatălui. În timpul absenţei Sale El vrea să fie glorificat şi pe pământ în ai Săi, care au fost trimişi de El. El spune: „Eu sunt preamărit în ei” (versetul 10). El vrea ca desăvârşirea Sa, caracterul Său să fie exprimat înaintea lumii de către ai Săi, pentru ca lumea să creadă că Tatăl este, Cel care L-a trimis pe Fiul (versetul 21).

Şi când noi vom fi „în chip desăvârşit una” cu El în slavă (versetul 23), atunci lumea, când ne va vedea, va trebui să recunoască că Tatăl a trimis pe Fiul Său şi El ne-a iubit pe noi cu aceeaşi dragoste cu care L-a iubit pe Domnul Isus.

Dragă frate, preţuim noi aşa cum se cuvine faptul că noi suntem înaintea lumii purtătorii slavei Fiului din cer? Când Domnul, după ce ne va fi luat la Sine, va reveni cu noi, atunci aceasta are loc, pentru ca El în ziua aceea să fie preamărit în sfinţii Lui şi admirat în toţi aceia care au crezut. Însă El nu vrea să aştepte acest moment, ca să fie preamărit în noi. El vrea ca deja acum şi aici Numele Lui să fie preamărit înaintea lumii în noi, aşa cum noi am fost preamăriţi în El înaintea Tatălui (2 Tesaloniceni 1,10-12). O, de am înţelege aceasta mai bine, de am pune mai mult pe inimă, să corespundem acestui ţel al Său, prin aceea că noi Îl prezentăm aici, că suntem o scrisoare a lui Hristos, cunoscută şi citită de toţi oamenii!

„Şi acum”, spune Domnul, „preamăreşte-Mă la Tine Însuţi cu slava pe care o aveam la Tine înainte de a fi lumea” (versetul 5). Să observăm acest al treilea „acum”. Am văzut pe „acum” din timpul dinaintea crucii şi minunatul „acum” al crucii. Aici găsim veşnicul „acum” al slavei.

Domnul a preamărit pe Tatăl pe pământ, a terminat lucrarea, pe care El I-a dat-o s-o facă. El a revelat pe deplin dragostea Tatălui, prin aceea că El a venit ca Om pe pământul acesta, căci este lucrarea dragostei, pe care Tatăl I-a încredinţat-o, despre care este vorba aici. El a revelat această dragoste prin dăruirea de Sine Însuşi pe cruce şi a lăsat-o să strălucească. Mântuirea a fost dobândită, păcatele au fost ispăşite, puterea lui satan a fost distrusă spre liberarea noastră, catapeteasma a fost ruptă, ca să ne creeze posibilitatea de a intra în Locul Preasfânt. Prin această catapeteasmă ruptă puteau cei răscumpăraţi să intre în casa Tatălui având bucuria desăvârşită a părtăşiei. Nu se cuvenea, ca plată pentru o astfel de lucrare, ca Tatăl să preamărească pe Fiul Său, Isus Hristos, venit în trup de carne, la Sine Însuşi cu slava pe care El o avea la Tatăl înainte de a fi lumea?

Aceasta este partea Lui personală, singura pe care El nu o împarte cu noi, deoarece El este singurul îndreptăţit şi în stare s-o posede. Pe baza lucrării Sale El este demn să Se reîntoarcă în propria Lui slavă la Tatăl, în slava care Îi aparţinea înainte de toate veşniciile ca Fiu al Tatălui, fără ca acolo să renunţe vreodată la natura Sa omenească.

Noi vom avea parte de toată slava Lui, însă această slavă noi o vom privi. Vom vedea slava Lui, slava pe care Tatăl, a cărui desfătare El este, I-a dat-o din cauza ascultării Sale (versetul 24). Va fi bucuria noastră să adorăm Mielul glorificat, singurul căruia Îi aparţine locul din mijlocul scaunului de domnie, şi noi vom avea o mai mare bucurie să preamărim această slavă decât să savurăm propria noastră slavă, oricât de mare şi sublimă este poziţia noastră minunată, atunci când Îl vom înconjura, aşa cum El a spus: „Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu” (versetul 22).

Îmi iau rămas bun, dragă frate, având siguranţa că tu ai împreună cu mine dorinţa, ca Domnul şi Mântuitorul nostru preaiubit să vină potrivit cu făgăduinţa Lui, şi că în sfârşit Îl vom vedea aşa cum este.

 

Unit în dragostea Sa,

al tău H. Rossier

 Partea anterioară


Tradus de la: Die Herrlichkeit des Vaters und des Sohnes (3)

Titlul otiginal: „Die Herrlichkeit des Vaters und des Sohnes. Drei Briefe an einen Bruder. Erster Brief“
din Hilfe und Nahrung, 1982, S. 330–334.

Traducere: Ion Simionescu

Ardeiul iute roșu reduce riscul de atac de cord și accident vascular cerebral…

Ardeiul iute roșu ajuta inima. Știam efectele ardeiului iute asupra longevității. Un nou studiu sugerează că condimentele pot reduce riscul de atac de cord și accident vascular cerebral.

Unele studii au arătat deja că ardeiul roșu are efecte de protecție împotriva cancerului colorectal și cancerului pulmonar. Un altul, publicat mai recent, a sugerat că ardeii iuti au avut un efect asupra longevității noastre. Consumatorii de ardei roșu având o rată a mortalității de 21,6% comparativ cu o rată de 33,6% în rândul non-consumatorilor.

Ardeiul iute roșu ajuta inima
Lista efectelor sale protectoare este acum în creștere, potrivit unui nou studiu italian, care arată că consumul regulat de ardei iute reduce riscul de infarct și accident vascular cerebral. Acest studiu a fost realizat în sudul Italiei, o regiune în care ardeii sunt un ingredient de bază la gătit. Urmărind 28.000 de rezidenți timp de 8 ani, cercetătorii au descoperit că voluntarii care au mâncat mâncare condimentată de cel puțin 4 ori pe săptămână aveau un risc de deces cu 40% mai mic de atac de cord și un risc mai mic de deces în urma unui accident vascular cerebral.

Potrivit oamenilor de știință, acest efect asupra speranței de viață se datorează capsaicinei, unul dintre compușii din ardeiul iute, care are multe virtuți pentru organismul nostru. Acesta metabolizează grăsimile, stochează energia în diferite organe și protejează împotriva acumulării de plăci care pot înfunda arterele. De asemenea, are un efect protector împotriva colesterolului și dezactivează anumite regulatoare de creștere a celulelor, reducând astfel riscul de tumori canceroase.

Ce dezvăluie poziția de somn despre sănătate! Vedeți cât de sănătoasă este!

Ce dezvăluie poziția de somn despre sănătate! Toată lumea doarme altfel: unora le place să doarmă pe un pat moale, altora le place să stea pe spate, pe o saltea tare. Dar știai că poziția de somn spune multe despre sănătatea ta?

Somn: toată lumea face asta. Ne petrecem aproximativ 1/3 din viață dormind, asta este mult! Somnul este, de asemenea, foarte important pentru minte și corp; ne reîncărcăm, într-un fel. Lipsa de somn poate avea consecințe grave; îți afectează memoria, capacitatea de concentrare, viteza de reacție, capacitatea de luare a deciziilor, emoțiile și sănătatea ta fizică. Dar nu numai somnul este bun pentru dvs., modul în care dormiți poate avea și avantaje și dezavantaje pentru corpul vostru.

Pozitiile de somn pot fi împărțite în trei categorii: spate, abdomen și lateral. Poziția în care dormi poate fi foarte bună sau foarte rea pentru anumite părți ale corpului tău.

Ce dezvăluie poziția de somn despre sănătate
Încercați să dormiți cel puțin 6 ore. Cercetările au arătat că persoanele care dorm mai puțin de șase ore au aceeași formă proastă ca și persoanele care nu au dormit peste noapte. Dacă se întâmplă din când în când, nu este prea rău. Mai presus de toate, nu dezvolta o lipsă cronică de somn. Corpul tău începe să observe o lipsă de somn atunci când dormi mai puțin de șase ore în fiecare noapte timp de două săptămâni. Crezi că mai faci performanță, dar în realitate nu este asa.

Dacă dormiti pe spate, aveți noroc, deoarece această poziție este cea mai bună pentru sănătatea dvs. Dormitul pe spate este bun pentru coloana vertebrală. Singurul dezavantaj este că s-ar putea să sforăi mai mult.

Dacă sunteți de partea dormitului pe lateral, cu siguranță nu sunteți singurul, deoarece aceasta este cea mai frecventă poziție de dormit. Dacă dormi pe o parte, s-ar putea să dezvolți dureri în brațe și picioare, daca stai în permanență întins pe o parte. Dormitul pe partea dreaptă este, de asemenea, proastă pentru digestie și aciditatea din stomac.

Dacă dormiti pe abdomen, aveți ghinion: această poziție de somn este cea mai proastă pentru sănătatea dvs. Dureri la gât (la urma urmei, capul este complet răsucit) și dureri de spate se pot dezvolta

Trigliceridele in exces din sange sunt extrem de periculoase. Iata ce efect au asupra organelor

Trigliceridele in exces din sange sunt extrem de periculoase. Iata ce efect au asupra organelor

Trigliceridele in exces din sange pot duce la inflamatii si, in timp, la consecinte mai grave. Intr-un nou studiu, cercetatorii au descoperit ce efect are un nivel ridicat de lipide in sange asupra organelor

Inflamatia este atat cauza cat si factor de risc pentru multe afectiuni. Acestea includ obezitatea, diabetul si problemele cardiovasculare. Infectia reprezinta cel mai frecvent motiv pentru aparitia inflamatiei. Cand organismul sesizeaza ca au intrat microorganisme straine periculoase, cum ar fi bacteriile, declanseaza un raspuns imun. Inflamatia este o parte cheie a acestui raspuns.

Aceasta transformare este naturala si ajuta de obicei la mentinerea starii de sanatate. Uneori, insa, inflamatiaapare din alte motive decat infectia si poate persista anormal. Asta duce la diferite tipuri de daune.

Intr-un nou studiu, cercetatorii au indicat un factor despre care sustin ca provoaca inflamatii nesanatoase. Estevorba despre trigliceridele in exce. Nivelurile mari de trigliceride sunt o masura a grasimii sanguine. Dr. Timo Speer si colegii sai – de la Universitatea Saarland din Saarbrücken, Germania, au facut acest studiu. Rezultatele au aparut in revista Nature ImmunologyTrusted Source.

Inflamazomul NLRP3 punctul de plecare al cercetarii
Studiul a descoperit mecanismele prin care grasimea ridicata in sange poate duce la inflamatie. La randul sau, inflamatia poate afecta alte procese biologice, care pot duce la deteriorarea organelor si a vaselor de sange.

Cercetatorii si-au efectuat studiul mai intai in vitro, apoi pe modele de soarece, inainte de a studia mecanismele relevante la participantii umani. Acestia si-au concentrat cercetarile pe un complex cheie: inflamazomul NLRP3. Acesta este un complex proteic care joaca un rol crucial in activarea raspunsului imunitar al organismului. Dr. Speer si echipa au dorit sa afle ce poate pune gresit NLRP3 in miscare.

Eforturile lor preliminare au relevat faptul ca in special trigliceridele in exces au fost responsabile pentru inflamatiile daunatoare. Cum se intampla asta? Cercetatorii au descoperit ca apolipoproteina C3 – o proteina pe care ficatul o secreta, care este prezenta si pe lipoproteinele bogate in trigliceride – activeaza NLRP3, declansand astfel inflamatia.

Trigliceridele in exces modifica raspunsul imun
Cercetatorii au vazut ca la modelele de soarece, concentratiile ridicate de apolipoproteina C3 au dus la deteriorarea organelor. In cazul participantilor umani, cercetatorii au descoperit ca apolipoproteina C3 mai mare poate contribui la afectarea rinichilor, precum si la problemele vasculare. Subiectii din studiu erau unii cu boli renale cronice, altii aveau un istoric de atac de cord. Nivelurile ridicate de apolipoproteina C3 au fost, deasemenea, asociate cu un risc crescut de mortalitate din toate cauzele.

„Munca noastra a implicat studierea unui grup special de lipide, trigliceridele. Am reusit sa aratam ca trigliceridele in exces pot modifica celulele noastre de aparare. Ele determina organismul sa reactioneze ca si cum ar raspunde la o infectie bacteriana”, explica dr. Speer.

„Acest lucru duce la inflamatie, care, daca devine cronica, poate deteriora rinichii sau poate provoca ateroscleroza. Si ateroscleroza este una dintre principalele cauze ale atacurilor de cord si accidentelor vasculare cerebrale”, sustine dr. Speer.

Rolul dietei
Aceste descoperiri, sustin cercetatorii, sugereaza ca, vizand apolipoproteina C3 excesiva, specialistii ar putea in cele din urma sa poata lupta impotriva inflamatiei nesanatoase. De asemenea, este important sa va concentrati asupra modurilor in care dieta poate afecta nivelurile de grasimi din sange. „Putem spune acum ca adoptarea unei diete cu continut scazut de grasimi poate creste semnificativ speranta de viata a pacientilor cu risc ridicat. Cum ar fi cei cu diabet sau cei cu hipertensiune”, subliniaza dr. Speer. Nivelurile de trigliceride din sange tind sa creasca la persoanele cu diete bogate in grasimi.

„Ca urmare a modificarilor biochimice, trigliceridele dezvolta proprietati toxice care activeaza sistemul imunitar innascut al organismului. Aceasta initiaza o serie de procese autodistructive, inclusiv cele in care peretii arterelor sunt atacati si vasele de sange sunt blocate, reducand fluxul de sange”, incheie dr. Speer.

8 trucuri pentru a scăpa rapid de herpes

Ce dezvăluie poziția de somn despre sănătate! Toată lumea doarme altfel: unora le place să doarmă pe un pat moale, altora le place să stea pe spate, pe o saltea tare. Dar știai că poziția de somn spune multe despre sănătatea ta?

Persoanele care suferă de răceală se confruntă cu 2 sau 3 astfel de episoade pe an, acest număr poate varia foarte mult de la o persoană la alta.

Când herpesul este activ, mâinile trebuie spălate frecvent pentru a evita transmiterea acestui virus. Aveți grijă să nu vă apropiați de nou-născuți sau de cei cu sistem imunitar slab, deoarece aceste persoane sunt cele mai vulnerabile.

1. Un cub de gheață
Gheața este unul dintre cei mai buni aliați împotriva herpesului. Doar puneți un cub de gheață pe herpes de 2/3 ori pe zi. Avem nevoie de mult timp pentru că este nevoie de 45 de minute pentru fiecare aplicare de gheata și aproape două zile de tratament pentru a avea succes. Acest remediu reduce durerea și mărimea herpesului.

2. Trucuri care vindeca rapid herpesul. Mierea
O proprietate foarte cunoscută a mierii este faptul că poate vindeca răni. Cu mâinile spălate, luați puțina miere pe un deget și aplicați-o pe herpes. Mierea ar trebui să acționeze aproximativ un sfert de oră. Operația trebuie repetată de cel puțin trei ori pe zi. Apoi, clătiți ușor, pentru a nu rani pielea.

3. Lămâie
Un excelent antiseptic, lămâia poate trata foarte bine ulcerațiile. Tot ce trebuie să faceți este să stoarceti o lămâie, să înmuiați o bucata de bumbac în acest suc și să o aplicați pe herpes. Această operație trebuie repetată de 3 sau 4 ori pe zi pentru a permite substanței să acționeze asupra pielii.

4. Ulei esențial de arbore de ceai
Un alt remediu natural foarte eficient pentru herpes este uleiul esențial de arbore de ceai. Este un ulei esențial care ucide virușii și bacteriile. Poate fi aplicat cu ușurință, dar atentie, trebuie utilizat de la prima furnicătură până la dispariția herpesului. Aplicați o picătură de ulei pe un tampon de bumbac și diluați-l cu două picături de apă, de cel puțin cinci ori pe zi. Seara, înainte de a merge la culcare, puneți o picătură din acest ulei pe un bandaj adeziv și puneți-l pe herpes; lăsați să acționați până dimineața. Acesta va reduce efectele de umflare și arsură.

5. Trucuri care vindeca rapid herpesul. Argila verde
Argila verde este un remediu excelent pentru răni. Punem ½ lingură de argila pudră într-un bol și adăugăm puțină apă. Când se obține o pastă omogenă și vâscoasă, se aplică pe piele. Se lasă la uscat 30 de minute și apoi se clătește.

6. Mușețel
Puteți folosi florile de mușețel uscate și tocate pentru a aplica o cataplasmă, amestecați florile cu apă călduță pentru a obține o pastă moale și apoi aplicați acest preparat pe rana ori de câte ori aveți nevoie și veti vedea că va dispărea.

7. Trucuri care vindeca rapid herpesul. Usturoi
Usturoiul este o legumă folosită pe scară largă pentru tratarea herpesului. Când simtiti ca apare herpesul, trebuie să frecați zona respectivă cu un catel de usturoi: un tratament foarte simplu și rapid.

8. Oțet de cidru de mere
Oțetul de cidru de mere poate calma herpesul. Punem un pic de oțet de cidru de mere pe un tampon de bumbac și îl aplicăm ușor pe herpes.

Oboseală la trezire: cauze și remedii

De ce te simti obosit la trezire. Oboseală la trezire nu este normală și poate fi rezultatul mai multor factori. Somnul nereparativ frecvent care nu poate fi explicat printr-o schimbare a stilului de viață este un semn că ceva nu este în regulă. Prin urmare, este important să aflăm care il provoacă și să il remediem.

Nevoile de somn sunt foarte diferite în funcție de oameni și vârste. Un adult doarme în medie între 7 și 8 ore pe noapte, dar unii vor avea nevoie de 11 până la 12 ore de somn pentru a se simți odihniti. Durata ideală a somnului este, așadar, specifică tuturor. Timpul de somn vă va permite să fiți în formă și eficienti la trezire.

De ce te simti obosit la trezire.
Când somnul nu este odihnitor și nu constituie o odihnă reală, te poți simți obosit când te trezești: trezrea devine dificilă. În caz de oboseală, activitățile vieții de zi cu zi, de obicei ușor de îndeplinit (munca, gospodăria, temele copiilor etc.) se transformă într-o corvoadă.

„Somnul este un indicator excelent al stării generale de sănătate a persoanei și a relațiilor sale cu mediul său”, potrivit Dr. Valaxt, cercetător într-o unitate a INSERM (Institutul Național de Sănătate și de cercetare medicală din Franța) specializată în studiul somnului și viselor. Prin urmare, este important să vă monitorizați somnul și să acordați atenție modificărilor prin care trece.

Când psihicul preia…
Această senzație de non-odihnă se poate datora stresului, muncii excesive la locul de muncă, activităților excesive de agrement sau chiar unei diete dezechilibrate sau insuficiente. Pentru a afla de unde provine această oboseală, este necesar să analizăm schimbările care au avut loc recent în viața ta. Oboseala la trezire este unul dintre semnalele trimise de organism pentru a-l face pe cel care suferă să înțeleagă că stilul de viață nu este potrivit pentru el.

Oboseala și boala
O stare de oboseală la trezire care a durat câteva săptămâni poate fi semnul de avertizare al unei boli. Fie că este vorba de oboseala cauzată de o boală epuizantă precum gripa, osteoartrită, cancer sau o stare silențioasă precum anemia sau o tulburare a tiroidei, este important să nu dormiți. Consultați imediat un specialist.

Această oboseală inexplicabilă poate fi și un semn de apnee în somn. Dormitorul îti blochează respirația punctual ceea ce duce la o scădere a oxigenării sângelui și care obligă inima să acționeze mai mult pentru a umple această lipsă de oxigen. Cel cu apnee de somn se trezește adesea obosit și nu știe ce s-a întâmplat.

Trigliceride: tot ce trebuie să știți despre aceste lipide

Rolul trigliceridelor. Trigliceridele sunt lipide esențiale pentru organism. Permit depozitarea acizilor grași, acestea constituie o rezervă importantă de energie. Trigliceridele pot proveni din alimente, dar pot fi sintetizate și în interiorul organismului. Când sunt prezențe într-o cantitate prea mare în sânge, un exces de trigliceride expune organismul la complicații. Hipertrigliceridemia este un factor de risc cardiovascular.

Roluri ale trigliceridelor in corp
Forma de depozitare a acizilor grași

Trigliceridele permit acizilor grași să fie depozitați în țesutul adipos și, mai precis, în celulele adipoase. Cunoscute și sub denumirea de tri-acilgliceroli, tri-acilgliceride sau TAG, trigliceridele sunt tri-esteri ai acizilor grași. Sunt alcătuite dintr-o uniune de glicerol și trei acizi grași.

Trigliceridele pot proveni din alimente, dar pot fi sintetizate și în interiorul organismului, în principal în ficat. Insolubile în apă, trigliceridele sunt transportate prin lipoproteine ​​specifice:

chilomicroni, care transportă trigliceridele din alimente din intestinul subțire la țesutul gras;
lipoproteine ​​cu densitate foarte mică (VLDL), care permit transportul trigliceridelor sintetizate în ficat.

Rolul trigliceridelor. Principala sursă de energie a organismului

Stocate în adipocite, trigliceridele pot fi hidrolizate pentru a elibera acizi grași. Odată eliberați, aceștia pot fi folosiți pentru producerea adenozinei trifosfat (ATP), o moleculă care furnizează energia necesară multor reacții din organism. Permitând producerea de ATP, trigliceridele sunt principala sursă de energie a organismului.

Cerințe de trigliceride
Ca și colesterolul, trigliceridele sunt lipide esențiale pentru ca organismul să funcționeze corect. Aportul total de lipide nu trebuie să depășească 35 – 40% din aportul zilnic de energie. Această cotă recomandată este adesea depășită astăzi, ceea ce expune organismul la un risc de hiperlipidemie, adică de exces de lipide.

Trebuie să știți că trigliceridele reprezintă în medie 90% din grăsimile furnizate de alimente. Se găsesc în multe alimente de zi cu zi, indiferent de origine animală sau vegetală. În plus, trigliceridele pot fi sintetizate și în organism de către ficat din zaharuri și alcool.

Rolul trigliceridelor. Niveluri de trigliceride prea mici: riscul deficitului de trigliceride
Deficitul de trigliceride sau hipotrigliceridemia este o anomalie foarte rară. Caracterizat printr-un nivel anormal de scăzut al trigliceridelor, acesta poate avea diferite cauze, inclusiv:

aport alimentar insuficient de lipide;
abetalipoproteinemie, o tulburare genetică moștenită.

Rolul trigliceridelor. Nivelul trigliceridelor prea mare: riscul de hipertrigliceridemie
Excesul de trigliceride sau hipertrigliceridemia expune organismul la complicații. Un nivel ridicat de trigliceride este un factor de risc cardiovascular. Există diferite cauze posibile pentru hipertrigliceridemie, cum ar fi:

o dietă prea bogată în lipide și / sau zaharuri;
consum excesiv de alcool;
diabet neacceptat;
anumite boli hepatice;
excesul de greutate;
anumite medicamente.

Boala extrem de contagioasă care afectează mucoasele

Difteria este o afecţiune extrem de contagioasă, produsă de toxina difterică. Boala afectează de regulă mucoasele şi are o perioadă de incubaţie de două-cinci zile.

Cazuri de difterie şi-au făcut apariţia la graniţa României cu Ucraina. Autorităţile sunt în alertă, mai ales că rata de imunizare a scăzut de la an la an. Ultimele cazuri de difterie au fost raportate în România în 1989. Difteria este o boală răspândită pe tot globul, cazuri clinice fiind întâlnite mai ales în timpul iernii şi primăverii. Boala este acută, potenţial fatală, cauzată de toxina produsă de Corynebacterium diphteriae, un bacil aerob gram-pozitiv. Sursa de îmbolnăvire o reprezintă purtătorii asimptomatici de Corynebacterium diphteriae care transmit microbii pe cale respiratorie şi, mai rar, prin leziuni cutanate sau obiecte contaminate cu secreţii provenite de la persoanele bolnave, potrivit specialiştilor Societăţii Române de Pediatrie.

Poarta de intrare a bacilului este la nivelul nasului şi faringelui. După colonizarea cu bacili, în organism are loc producerea unei toxine specific care distruge local ţesuturile şi duce la formarea de membrane false. Toxina produsă se răspândeşte în întreg organismul pe cale sanguină unde determină complicaţii majore precum miocardita – inflamaţia muşchiului inimii -, nevrita – inflamaţia nervilor periferici -, trombocitopenia – număr foarte scăzut de trombocite – şi proteinuria – prezenţă mare a proteinelor în urină. Boala se poate transmite atât timp cât există bacili virulenţi prezenţi în leziuni şi secreţii. De obicei, aceştia persistă circa două săptămâni, rar peste patru săptămâni la persoanele fără tratament antibiotic. Purtătorii cronici pot transmite bacilii timp de două până la şase luni. În medie, perioada de incubaţie a bacilului este de două-cinci zile, dar poate fi şi de una-zece zile.

Difterie respiratorie şi cutanată
În forma respiratorie, debutul bolii este insidios, cu faringită. Primele simptome ale infecţiei includ o stare de rău generală, dificultăţi de înghiţire, anorexie, urmate, la două-trei zile de apariţia unor pseudomembrane alb-cenuşii care pot acoperi tot palatul moale . Aceste pseudomembrane sunt foarte aderente la amigdale, faringe şi la mucoasa nazală. Tentative de a le rupe poate duce la sângerări şi la obstrucţia căilor respiratorii. Febra este mică. În formele severe, poate apărea tumefacţia la nivelul regiunii cervicale. Difteria se poate instala şi la nivelul laringelui, caz în care simtomele includ răguşeala şi tusea seacă. Membranele pot duce la obstrucţia căilor respiratorii, insuficienţă respiratorie, comă şi deces. Difteria laringiană este o urgenţă medicală, necesitând adesea traheostomie.

Forma cutanată, asociată condiţiilor precare de igienă
În forma sa cutanată, difteria se asociază cel mai frecvent cu condiţii precare de igienă şi se caracterizează prin apariţi unor leziuni tegumentare infectate cu aspect nespecific. Alte zone care pot fi afectate sunt cele vulvovaginale şi canalul auditiv extern. Boala poate evolua către remisie în formele necomplicate. Atunci când o cantitate mare de toxină ajunge în sânge pot apărea manifestări precum prostaţie severă, paloare accentuată, puls rapid, stupoare şi comă, decesul putând surveni uneori la şase-zece zile de la debut. O epidemie majoră de difterie a avut loc în fosta URSS în anii 1990 şi a afectat toate cele 15 state independente. În 2011, la nivel mondial au fost înregistrate 4.867 de cazuri noi de difterie, din care 13 cazuri în Africa, 4.425 în Asia de Sud-Est şi 32 în Europa.

Efectul sării iodate asupra tiroidei

Iodarea universală a sării a fost introdusă ca politică de sănătate publică la începutul anilor 1950. La acea dată, patologia prin deficit de iod – cretinismul endemic – era o problemă în România. Dr. Dumitru Lucian Ioachim, medic primar de anatomie patologică, vorbeşte, pentru Adevarul, despre iod şi efectele sării iodate în patologia tiroidei.

Introducerea iodării universale a sării a suscitat de-a lungul timpului o grămadă de discuţii. Nu de puţine ori medicii au fost acuzaţi că prin această măsură îi obligă pe oameni să introducă ceva ce ei nu-şi doresc în organism. La momentul respectiv însă România se confrunta cu cretinismul endemic întrucât în multe zone geografice apa şi solul sunt sărace în iod, patologie care între timp a dispărut ca urmare a acestei măsuri.

În timp au apărut alte efecte ale introducerii sării iodate în alimentaţie despre care vorbeşte dr. Dumitru Lucian Ioachim, medic primar de anatomie patologică, şeful Laboratorului de anatomie patologică şi citopatologie clinică la Institutul naţional de endrocinologie „C.I.Parhon“ din Bucureşti. Ioachim explică de ce iodul este esenţial: „Vă pot spune pe scurt experienţa mea în ultimii 25 de ani. Sunt martor al unei schimbări a profilului patologiei tumorale prin care formele diferenţiate, slab diferenţiate şi nediferenţiate de cancer tiroidian s-au redus progresiv aproape până la dispariţie în cursul ultimilor 25 de ani, tocmai ca rezultat al politicii de iodare universală a sării.“

Efectul sării iodate asupra tiroidei
Pentru că iodul asigură, în primul rând, adaugă medicul, formarea hormonului tiroidian, indispensabil dezvoltării fiinţei umane, a sistemului nervos şi funcţionării normale a metabolismului. „În plus, ultimele cercetări, din ultima decadă, arată că este util prin aşa numitele iodolactone în stabilizarea şi combaterea formării tumorilor mamare şi a tumorilor prostatice.“ Datele noastre factuale arată că, practic, aceste forme de carcinom folicular, carcinom slab diferenţiat, de tip insular, şi carcinom nediferenţiat devin aproape istorie, adaugă specialistul.

„Acolo unde persoanele primesc iod din copilărie, în special în primii cinci ani de viaţă. Perioada este critică şi este extrem de important ca acest iod să fie prezent atunci când se formează setul complet de celule cu care tiroida se dezvoltă, ulterior, până la vârsta adultă.“ Acest set de celule este complet dezvoltat la cinci ani. Şi este foarte important ca aportul de iod să fie corespunzător în această perioadă. „De aceea, aceste forme rare de cancer tiroidian de care vă spun apar în mod special la persoane care au copilărit în zone cu deficit puternic de iod.“

Un aport normal de iodare a sării
„În principal, putem spune că sunt zonele subcarpatice. Dar nu numai ele. Din Suceava, Botoşani şi până în Mehedinţi există zone punctuale, parcelare, în plină câmpie, practic peste tot există zone în care, în funcţie de datele geologice, specifice apa conţine sau nu suficient iod.“

Părinţii atenţi la sănătatea copiilor lor trebuie să ştie că dacă utilizează sare iodată normală cu 40 de miligrame pe kilogram – un aport normal de iodare a sării la nivel european – este suficient în contextul în care şi pâinea şi multe alimente se fac utilizând sare iodată, potrivit dr. Ioachim. „În primul rând, copiii trebuie să treacă de screeningul neonatal care este obligatoriu pentru hipotiroidism şi, în acelaşi timp, în anumite zone, îmi aduc aminte, eram şi eu copil, provin dintr-o zonă subcarpatică, prin cabinetele de medicină şcolară ni se aduceau aceste pastiluţe pe care le luam săptămânal.“

„Dar conţine, ca şi sarea normală care nu este complet lipsită de iod. În America de Nord şi Canada cantitatea de iod la un kilogram de sare este aproape dublă, pot să vă spun următorul argument în primul rând de ordin epidemiologic: în Japonia, o populaţie care mănâncă preponderent fructe de mare, peşte, alge marine este cea mai longevivă populaţie de pe glob, la care cancere de sân şi de prostată sunt o raritate.

Tocmai de aici s-au desfăşurat o serie întreagă de cercetări care arată că iodolactonele produse în tiroidă protejează organsimul de aceste cancere. Deci, un stil de viaţă sănătos care cuprinde alimente natural iodate este un stil protector împotriva acestor cancere. Deficitul de iod duce automat la hipotiroidie, la hipofuncţionalitate generală a organismului, la creşterea grăsimilor serice, la accentuarea aterosclerozei, la o viaţă lipsită de confort.“

Ceaiuri de plante pentru bolile de iarna

Ceaiuri de plante pentru bolile de iarna

In sezonul rece te poti proteja de boli si cu ajutorul unor ceaiuri de plante. Descopera in randurile de mai jos cateva ceaiuri care te ajuta sa tratezi simptome si afectiuni specifice iernii precum raceli, durere in gat si depresie. Mai mult, vei afla si ceaiul de detoxifiere al dr. Oz

Petreceri de Craciun, de Revelion, vacante pe partie, oameni de zapada. Acestea sunt doar cateva motive pentru care iubim iarna si o simtim ca cea mai minunata perioada a anului. Dar, desigur, vremea rece vine si cu unele efecte secundare destul de neplacute. Racelile si alte infectii respiratorii, dureri in gat si tulburarea afectiva sezoniera – depresia de iarna, sunt cele mai comune probleme de sanatate.

Din fericire, natura ofera ceaiuri de plante linistitoare pentru aceste afectiuni. Aveti incredere in noi cand va spunem ca o cana cu ceai poate fi cel mai bun prieten al tau in aceasta iarna. Daca te gandesti sa te opresti si pe la raftul cu ceaiuri de plante in calatoria ta prin supermarket, iata cateva sugestii:

Ceaiuri de plante: musetel pentru relaxare
Regele ceaiurilor din plante, musetelul poate face multe pentru sanatatea ta. Poate sa reduca inflamatia, relaxeaza mintea si calmeaza durerile in gat. Oamenii il folosesc, de asemenea, pentru a trata diverse probleme intestinale. In cazul unora are efecte pozitive si in anxietatea si depresia de iarna. Puteti consuma cate o cana in fiecare seara, inainte de culcare. Are si un gust bun, mai ales daca adaugati si putina miere.

Ceai de ghimbir pentru stimularea circulatiei
Ghimbirul nu putea lipsi de pe lista cu ceaiuri de plante pentru iarna. O cana de ceai de ghimbir are efect energizant si ajuta la ameliorarea indigestiilor. De asemenea, consumul acestui ceai in timpul racelii si gripei poate contribui la ameliorarea unor simptome precum durerea in gat si cefaleea.

De asemenea, poate stimula circulatia, accelereaza digestia si sporeste imunitatea. Totodata, contribuie la diminuarea riscului de infectie, acest efect fiind datorat unui compus numit gingerol. In plus are efect antiinflamator, fiind benefic in caz de dureri musculare, articulare, luxatii sau entorse.

Ceaiuri de plante: menta pentru indigestie, lemn dulce pentru raceala
Daca vreo mancare traditionala va cauzeaza disconfort digestiv puteti incerca ceaiul de menta. Te ajuta in stari de greata si voma, indigestie, balonare. Are si afect decongestionant – datorita mentolului. Astfel, ceaiul de menta poate ameliora simptome precum nasul infundat si tusea, facilitand in acelasi timp expectoratia si calmand durerile in gat.

In perioadele de gripa si raceli, ceaiul de lemn dulce dulce scade febra, lupta impotriva infectiilor si ajuta organismul sa se recupereze mai repede. Mai mult, tusea seaca, iritativa, dar si cea plina, durerea in gat, raguseala, toate se pot trata cu aceast ceai.

Ceai de roinita pentru mai putin stres si un somn odihnitor
La sfarsitul unei zile lungi, obositoare, fa-ti timpo sa-ti prepari o cana de ceai de roinita. Aceasta planta, cunoscuta si sub numele melisa, ajuta la restabilirea echilibrului emotional. Are actiune favorabila in eliminarea tensiunilor interioare acumulate din cauza stresului si a gandurilor negative.

Are o aroma delicata si este folosit pentru a trata anxietatea, problemele de somn, neliniste si chiar hipertensiunea arteriala. Consumat seara favorizeaza instalarea unui somn linistit, odihnitor.

Urzica pentru alergii, armurariu pentru ficat obosit
Urzica te poate intepa, dar te poate si vindeca! Ceaiul de urzica este un antiinflamator natural care a fost folosit de sute de ani pentru a vindeca o varietate de afectiuni. Ajuta in tratamentul alergiilor, dar si al artritei. De asemenea, ajuta la formarea normala a globulelor rosii si a hemoglobinei. Combate starile de oboseala si epuizare, imbunatatind tonusul si rezistenta organismului.

Toti simtim efectele meselor imbelsugate de sarbatori. Intre cele mai bune ceaiuri de plante pentru ficat, armurariul ocupa un loc special. Acest ceai este folosit adesea ca parte in dietele de detoxifiere. Armurariul stimuleaza functia hepatica si protejeaza ficatul de efectele toxice ale alcoolului si medicamentelor. Bea ceai de armurariu o saptamana si ar trebui sa simti o diferenta.

Ceaiuri din plante: reteta detoxifianta a dr. Oz
Ceaiul detoxifiant recomandat de dr. Oz este usor de preparat. Este un amestec de chimen, coriandru si seminte de fenicul. Are un gust placut, usor picant si ajuta la eliminarea toxinelor. Atunci cand il bei simti cum iti incalzeste tot corpul si iti ofera o stare reconfortanta.

Complicatiile artritei reumatoide: cand pune viata in pericol

Complicatiile artritei reumatoide. Artrita reumatoidă este cea mai frecventă dintre diferitele forme de reumatism inflamatoriu cronic, grupate sub denumirea de „artrită cronică”. Face parte din ceea ce se numește boli autoimune, boli în care imunitatea atacă corpul persoanei. De asemenea, este o boală a sistemului care nu ajunge întotdeauna doar la articulații, dar uneori și alte zone ale corpului

Aceasta provoacă inflamația mai multor articulații simultan, care se umflă, devin dureroase și sunt limitate în domeniul lor de mișcare. Fără tratament, aceste articulații tind să se deformeze treptat în timp. Artrita reumatoidă afectează cel mai frecvent mâinile, încheieturile, genunchii și articulațiile mici ale picioarelor. În timp și uneori de la debutul bolii, umerii, coatele, gâtul, maxilarele, șoldurile și gleznele pot fi de asemenea afectate.

Evoluția artritei reumatoide este greu de prevăzut. În multe cazuri, se dezvoltă în pusee, intersectate cu perioadele în care simptomele cad sau chiar dispar temporar. De regulă, boala tinde să se înrăutățească, să atingă și să afecteze tot mai multe articulații. Dacă nu este tratată corespunzător, artrita poate deveni foarte invalidantă în 20% din cazuri. Cu toate acestea, în 10 până la 15% dintre persoanele afectate recent, boala se poate opri pentru totdeauna sau pentru ani, în mod spontan, și mai mult prin tratamente recente

Artrita reumatoidă este o boală autoimună: sistemul imunitar atacă membrana sinovială a articulațiilor, în special producând anticorpi numiți „autoanticorpi”. Membrana sinovială aliniază interiorul articulațiilor noastre și rolul său este de a face un lichid, fluidul sinovial care permite lubrifierea mișcărilor. Când este atacată de autoimunitate, această membrană se îngroașă, făcând prea mult fluid care conține enzime inflamatorii anormale, care pot ataca întreaga articulație, cartilaj, tendoane și os.

Complicatiile artritei reumatoide
Boala este probabil să fie declanșată de o combinație de factori genetici, biologici și de mediu, în special fumatul.

Simptomele poliartritei sunt cauzate de o reacție autoimună care declanșează inflamații anormale în articulație. Inflamația afectează mai întâi membrana sinovială, această membrană care înconjoară articulațiile. Această membrană se îngroașă, apoi lasă lichid și unele elemente ale sângelui în articulație, ceea ce explică umflarea articulației. Apoi, treptat, în poliartrita agresivă, inflamația dăunează articulației, cartilajului, capsulelor, tendoanelor, ligamentelor, mușchilor și osului, erodând osul și dăunând tot mai mult articulației.

Deformarea articulației poate apărea în timp. Atunci când nu este tratată corespunzător, boala poate duce astfel la o pierdere a dexterității. Gesturile simple, cum ar fi întoarcerea unui buton sau ținerea unui creion, devin apoi laborioase. În cazuri rare, boala devine atât de invalidantă încât îi face pe oameni să se deplaseze într-un scaun cu rotile.

Artrita reumatoidă este, de asemenea, adesea complicată de deteriorarea în afara articulațiilor.

– Uscăciunea ochilor și gurii (sindromul Sjögren),
– noduli reumatoizi, bile situate sub piele adesea la coate sau în apropierea articulațiilor degetelor;
– leziuni pulmonare,
– leziuni ale ochilor;
– deteriorarea inimii sau vaselor;
– afectarea nervilor.
– probleme infecțioase.

Din fericire, tratamentele adecvate, adoptate de timpuriu în boală, pot reduce dizabilitatea și distrugerea articulațiilor. În plus, prin adoptarea unui mod de viață care să permită reducerea durerii, majoritatea persoanelor atinse reușesc să aibă o calitate bună a vieții.

Atunci când este slab controlata, poliartrita poate reduce speranța de viață cu 5-10 ani. De fapt, o stare cronică de inflamație crește riscul tulburărilor cardiovasculare, de exemplu atacuri de cord, cu o creștere a nivelului de colesterol sau prezența diabetului.

Grasimea sanatoasa de care ai nevoie pentru a slabi

Grasimea sanatoasa de care ai nevoie pentru a slabi

Grasimea nu ar trebui sa lipseasca din dieta ta daca vrei sa scapi de cateva kilograme. Organismul nostru are nevoie de grasimi. Dar nu de orice fel de grasime. Grasimile saturate trebuie reduse, iar cele hidrogenate si trans trebuie excluse. Desi ar putea trece la categoria alimentelor nesanatoase, grasimea de mai jos iti ofera o surpriza frumoasa: te ajuta sa slabesti, dar nu numai

O dieta sanatoasa inseamna un aport de maxim 30% de grasimi din totalul caloriilor consumate intr-o zi. Nu grasimea face o persoana sa ia in greutate, ci numarul total de calorii consumate. In ziua de azi este mult mai usor sa ai o dieta relativ saraca in grasimi, dar totusi calorica.

Expertul in sanatate, Luke Coutinho, intr-un videoclip pe Facebook, vorbeste despre o grasime uimitoare. Estevorba despre ghee sau untul clarifiat, grasimea care iti aduce numeroase beneficii. De la pierderea in greutate la sanatatea intestinelor si a oaselor, ghee este bun pentru toti

Cum se prepara grasimea ghee
Ghee este un substitul al untului, fiind folosit din antichitate in bucataria indiana. Este obtinut prin fierberea la foc mic a untului pana cand ramane doar grasimea. Untul ghee contine grasimi saturate – 65%, nesaturare -25% si polinesaturate – 5%. Grasimile saturate sunt insa aici acizi grasi cu lant scurt, care sunt mai usor de digerat si ajuta la intarirea membranelor celulare.

Pentru a prepara ghee, aveti nevoie de unt cu minim 82% grasime. Se topeste untul intr-un vas la temperatura medie. Cand s-a topit, dati focul cat mai mic se poate. Adunati toata spuma pe care o face si continuati sa fierbeti untul la foc mic. Dupa fiecare spumare, spalati ustensila. Cand nu se mai formeaza spuma deloc, strecurati grasimea printr-un tifon foarte fin. Acesta este untul clarifiat, care poate fi pastrat la frigider intre 3 si 6 luni.

Pentru unt ghee, dupa ce nu mai face spuma, lasati sa mai fiarba la foc mic pana capata o nuanta auriu inchis si devine limpede. Se pot forma niste reziduuri, care vor cadea la fund. Atunci se poate strecura. Se pastreaza totintre 3 si 6 luni la frigider.

Ghee ajuta la slabire
Grasimea potrivita te ajuta sa arzi grasimi. Ghee pur este o grasime sanatoasa si ar trebui inclusa in dieta dvs., in special daca va aflati intr-un program de slabit. CLA (acid linoleic conjugat) care se gaseste in ghee este excelent pentru inima si arde abdominala. In plus, este excelent pentru reducerea inflamatiei.

Atunci cand este consumat in cantitati moderate, ghee nu provoaca nici crestere in greutate si nici nu contribuie la cresterea nivelului de colesterol. Potrivit nutritionistului Rujuta, ghee este sigur pentru persoanele cu tensiune arteriala si probleme de colesterol. Ajuta la reglarea colesterolului si ofera un impuls metabolismului.

Grasimea ghee, sursa de vitamine si ajutor pentru intestine
Ghee este o sursa de vitamine A, D, E si K. Aceastea sunt vitamine solubile in grasimi, care sunt foarte importante pentru imunitate, vedere, buna functionare a organelore. Pentru a fi absorbite de organism, ai nevoie de tipul potrivit de grasimi. Desi cantitatea acestor vitamine nu este foarte mare in ghee, gratie grasimilor sanatoase, acesta creste aportul de vitamine din alte alimente.

Ghee este excelent pentru digestie si sanatatea intestinelor. Datorita acidului butiric, acest aliment ajuta la mentinerea tractului intestinal sanatos. In plus, poate fi cu adevarat benefic persoanelor care sufera de sindrom de colon iritabil.

Sfatul unui renumit microbiolog: cât de des trebuie schimbată lenjeria de pat

Lenjeria de pat trebuie schimbată o dată pe săptămână, potrivit microbiologului Universității din New York Philip Tierno, care a efectuat un studiu în mii de case americane, în urma căruia a descoperit că peste 90% dintre locatari „dormeau” cu cel puțin trei factori alergeni detectabili

Oamenii își petrec, în medie, mai mult de o treime din viață în pat, dar acel loc se poate transforma rapid într-un „parc botanic” cu bacterii și fungi, potrivit Business Insider. Dacă așternuturile sunt lăsate pe pat mai mult de șapte zile, viața microscopică din paturi poate îmbolnăvi persoanele care le folosesc.

Recomandarea este subliniată și de autorii unui studiu publicat în The Journal of Allergy and Clinical Immunology. După ce au testat mii de locuințe din SUA, cercetătorii au descoperit că în peste 90% dintre acestea sunt cel puțin trei alergeni detectabili care pot provoca boli dintre cele mai grave

„Chiar dacă nu aveți alergii în sine, puteți avea un răspuns alergic”, a spus Tierno, potrivit Mediafax.

Motive pentru proliferarea acestor microbi sunt și căldura și umezeala (transpirația). Aceste condiții creează ceea ce oamenii de știință numesc un „mediu de cultură fungică ideal”. Numai pernele singure pot găzdui până la 16 specii de ciuperci fiecare.

Alimente de evitat în boala Alzheimer

Maladia Alzheimer este cea mai cunoscută formă de demenţă la vârstnici determinând probleme de memorie, de gândire şi de comportament.

Cauzele pentru care apare această afecţiune neurodegenerativă nu sunt cunoscute. Există însă numeoşi factori care cresc riscul apariţiei bolii printre care vârsta înaintată, istoricul familia, leziunile cerebrale severe existente anterior, afecţiunile asociate cu bolile cardiovasculare. Specialiştii au întocmit o listă cu alimentele care ar trebui evitate de persoanele diagnosticate cu boala Alzheimer, noteaza adevarul.ro. Zahărul se numără printre acestea. Utilizarea zahărului rafinat a fost asociată cu apariţia obezităţii şi a diabetului, boli cronice considerate cauze ale demenţei. Băuturile dulci, chiar dacă sunt îndulcite cu fructoză aunt asociate cu declinul cognitiv, prin urmare ar trebui şi ele ocolite.

Consumul mare de ceapă şi usturoi
Consumul mare de ceapă şi usturoi este legat de scăderea plasticităţii cognitive şi a vitezei de procesare a informaţiei, în timp ce alimentele de panificaţie – biscuiţii, gogoşile, prăjiturile, plăcintele şi produsele de patiserie – sunt produse cu uleiuri vegetale hidrogenate care conţin acizi graşi trans care scad performanţa cognitivă.

Cu fiecare ceşcă de lapte integral se consumă 6 grame de grăsimi saturate şi 12 grame de zahăr. Consumul de lapte integral este corelat cu afectarea funcţiei cognitive. Untul, la rândul lui, este un produs lactat gras cu un conţinut ridicat de grăsimi saturate şi periculos pentru performanţa congnitivă. Îngheţata face parte din aceeaşi categorie.

O bucată de carne roşie de doar 28 de grame conţine 1,5 grame de grăsimi saturate şi 1,3 miligrame de zinc asociate cu stresul oxidativ de la nivelul celulelor creierului. Organele au la rândul lor un conţinut ridicat de grăsimi, calorii, fier şi zinc, mai ales ficatul şi rinichii de vită fiind de evitat. De asemenea, cârnaţii sunt de evitat pentru că sunt bogaţi în grăsimi saturate.

Cât de bune sunt clementinele pentru sănătate

Cât de bune sunt clementinele pentru sănătate

Clementinele au multe proprietăţi benefice. Aceste fructe conţin nutrienţi care îţi îmbunătăţesc starea de sănătate.

Deşi sunt cunoscute pentru conţinutul bogat de vitamina C, clementinele oferă şi alţi nutrienţi care ne asigură o stare optimă de sănătate.

Iată câteva motive pentru a consuma clementine:

– Bogate în vitamine şi fibre, în carotenoizi antioxidanţi printre care luteina sau zeaxantina, bogat în flavonoizi importanţi

– Pentru noi contează mai mult că sunt zemoase, mai puţin acide decât portocalele, mai dulci şi mai rezistente decât mandarinele. De asta se şi comercializează în mare parte cu frunze.

– Şi bineînţeles, curăţând-se uşor de coajă le fac mult mai acceptate şi de către copii.

– Interesant este un studiu din 2010 care arată că nobiletina, un flavonoid prezent în clementine îmbunătăţeşte controlul glucozei din sânge. Iar tangeritina, alt flavonoid se pare că protejează împotriva unor boli cronice şi reduce colesterolul sangvin.

– Cât timp va exista ştiinţa nutriţiei vor exista şi cercetări care să confirme şi să certifice substanţele cu efect protectiv din fructe şi legume.

– Sunt o alternativă mai sănătoasă la dulciuri numai dacă nu le consumăm direct cu plasa, ci ne limităm la câteva porţii pe zi, echivalentul a 5-6 clementine.

– Combat anemia – Potrivit mai multor studii ştiinţifice, o doză de 25 până la 75 mg de vitamina C dublează sau chiar triplează cantitatea de fier asimilată la o masă.

Unul dintre principalele motive pentru a consuma clementine îl reprezintă conţinutul lor bogat de apă şi potasiu. Aceste fructe refac depozitele de glucoză şi echilibrul electrolitic, asigurând astfel cel mai bun randament fizic.

Ce trebuie sa mananci cand ai probleme cu glanda tiroida

Ce trebuie sa mananci cand ai probleme cu glanda tiroida

Numarul cazurilor de tulburari ale glandei tiroide a crescut in ultimii ani, iar medicii specialişti recomanda schimbarea stilului de viata cu totul sau, macar, sa faci anumite modificari in regimul alimentar. Iata ce trebuie sa mananci cand ai probleme cu glanda tiroida!

Verifica sa ai mereu in casa produse care se regasesc pe lista de mai jos si ar fi bine sa faci zilnic exercitii fizice. Cu miscare si mancare sanatoasa, glanda tiroida va functiona la capacitate maxima.

Alimente cu iod
Surse bune de iod sunt fructele de mare, precum scoicile, crevetii, stridiile, somonul si sardinele, sarea de mare iodata, ouale, sparanghelul, fasolea, ciupercile, spanacul, semintele de susan, usturoiul.

Ce trebuie sa mananci cand ai probleme cu glanada tiroida: alimente bogate in seleniu
Include in dieta ta nuci braziliene, ciuperci, ton, organe, precum ficat, inima, carne de vita, soia, seminte de floarea-soarelui.

Alimente bogate in zinc
Cele mai importante alimente care contin zinc sunt stridiile proaspete, sardinele, carnea de vita, de miel, de curcan, soia, mazarea, cerealele integrale, nucile, radacina de ghimbir, semintele de floarea-soarelui, nucile pecan si cele braziliene, migdalele si siropul de artar.

Alimente bogate in cupru
Ca sa iti iei doza zilnica recomandata de cupru, trebuie sa mananci carne de vita, stridii, ciocolata neagra, ciuperci cum sunt cele shiitake, seminte de floarea-soarelui, pasta de tomate, orz, nuci, fasole verde, soia, fasole alba si naut.

Alimente bogate in fier
Fierul este, de asemenea, important in dieta benefica glandei tiroide. Acesta se gaseste in stridii, fasole alba, melasa, carne de organe, soia, seminte de dovleac, linte si spanac.

Două mere pe zi țin medicul departe de totdeauna?

Două mere pe zi țin medicul departe de totdeauna?

Consuma două mere pe zi! Cercetătorii au testat efectul terapeutic al consumării a două mere pe zi pe parametri cardiometaboliști la adulți cu un nivel de colesterol considerat prea mare

Un măr pe zi îl ține pe doctor departe pentru totdeauna e o celebra zicală. Oamenii de știință au testat mai mult sau mai puțin această ipoteză la adulții cu transportori de colesterol moderat de mari și și-au măsurat parametrii cardiometaboliști. Articolul lor este publicat în The American Journal Of Clinical Nutrition

Consuma două mere pe zi! Ce spune studiul?
Cercetătorii pornesc de la mai multe postulate în desfășurarea experimentului lor. În primul rând, se știe că mărul este un fruct bogat în compuși bioactivi precum polifenoli și fibre (ca toate fructele și legumele). Dovezile anterioare au sugerat în special un efect al acestui aliment asupra nivelului de lipide din sânge al pacienților. Potrivit experimentatorilor, puterea încercărilor controlate aleatoriu a lipsit pentru a confirma această ipoteză. Prin urmare, a fost destul de firesc că s-au angajat să efectueze singuri un studiu clinic randomizat, controlat și încrucișat. Un grup a primit două mere pe zi și un alt grup o băutură calorica timp de opt săptămâni și apoi au inversat grupurile (cu patru săptămâni între inversiune). Când subiecții au mâncat cele două mere, parametrii lor din sânge, cum ar fi transportatorii de colesterol total și lipoproteinele cu densitate mică (LDL sau colesterolul rău) au fost mai mici. Funcția endotelială a microveselelor a fost, de asemenea, mai bună. În schimb, niciun efect asupra tensiunii arteriale și a altor markeri clasici ai bolilor cardiovasculare.

Cum sa faceți singuri bomboane pentru dureri în gât

Scapa de dureri în gât cu aceste bomboane! Mâncărime în gât, amigdalele umflate, chiar și puțină febră… Când aveti angină, reacționați rapid cu bomboane de supt cu scorțișoară, facute in casă

Cunoscută încă din Antichitate, scorțișoara este un remediu excelent pentru durerile de gât datorită unei activități antimicrobiene puternice dată de bogăția sa în cinamaldehidă. De îndată ce gâtul începe să va furnice, suptul de pastile cu scorțișoară ajută la lupta împotriva infecției. Proprietățile sale antiinflamatorii ajută, de asemenea, la calmarea iritației gâtului și a tractului respirator.

Scapa de dureri în gât cu aceste bomboane!
Scorțișoara acționează ca un anestezic local, iar unele studii arată că este mai eficientă decât lidocaina. Aceste efecte sunt îmbunătățite dacă combinați scorțișoara cu mierea, un remediu benefic pentru calmarea durerii.

Există două varietăți principale de scorțișoară pe piață. Cel din China (Cinnamomum cassia) care costă mai puțin decât cea Ceilan (Cinnamomum verum), cunoscuta și sub numele de „scorțișoară reală”, dar care conține cumarina, o substanță aromatică naturală dăunătoare ficatului.

Pulberea de scorțișoară și bățul se păstrează uscate, protejate de lumină și într-un recipient etanș.

Reteta de bomboane cu scortisoara
Toarnă 50 g miere, 50 g zahăr și 35 ml apă într-o cratiță.
Se încălzește la foc mic până la 145°C. Dacă nu aveți un termometru de gătit, înmuiați o lingură în tigaia de zahăr gătit, apoi imediat într-un bol cu ​​apă rece. Luați zahărul cu degetele: preparatul trebuie să aibă un aspect crocant precum caramelul și nu ar trebui să mai curgă.
Se lasă să se răcească câteva clipe, apoi se adaugă o linguriță de scorțișoară pudră sau 3 picături de ulei esențial. Amestecați și turnați preparatul în forme de bomboane sau așezați mici picături din preparat pe o foaie de copt.
Lăsați bomboanele să se întărească la temperatura camerei și păstrați-le la frigider într-un recipient etanș, până la 4 săptămâni.

Semnele care anunta leucemia: care sunt persoanele cu risc

Semnele care anunta leucemia: care sunt persoanele cu risc

Semnele care anunta leucemia. Leucemia este un cancer al țesuturilor responsabile de formarea sângelui, adică celule sanguine imature care se găsesc în măduva osoasă (= material moale, spongios, situat în centrul majorității oaselor).

Boala începe de obicei cu o anomalie în formarea celulelor sanguine în măduva osoasă. Celulele anormale (sau celulele leucemiei) se înmulțesc și devin mai numeroase decât celulele normale, împiedicând astfel funcționarea corectă a acestora.

Semnele care anunta leucemia
Simptomele leucemiei acute nu sunt, în general, foarte specifice și seamănă cu cele ale altor boli, cum ar fi gripa. Pot apărea brusc în câteva zile sau săptămâni.

Simptomele leucemiei cronice, în stadiile incipiente ale bolii, sunt foarte difuze, sau nu există. Primele simptome apar treptat:

Febra, frisoane sau dureri de cap.
Slăbiciune persistentă sau oboseală.
Anemie, cum ar fi respirație, paloare, palpitații (bătăi rapide ale inimii), amețeli.
Infecții frecvente (plămâni, tractul urinar, gingii, anus, herpes sau răni).
Pierderea poftei de mâncare.
Dureri în gât.
Pierdere în greutate.

Glandele umflate, ficatul umflat sau splina.
Sângerare (nas, gingii, menstruație) sau vânătăi frecvente.
Mici puncte roșii pe piele (petechiae).
Transpirație excesivă, în special noaptea.
Durere în oase.
Probleme de vedere.

Persoanele cu risc
Persoanele cu tulburări genetice. Anumite anomalii genetice joacă un rol în dezvoltarea leucemiei. De exemplu, sindromul Down ar fi asociat cu un risc ridicat de leucemie.
Persoanele cu probleme de sânge. Anumite afecțiuni ale sângelui, cum ar fi sindroamele mielodisplazice (= boala măduvei osoase), pot crește riscul de leucemie.
Persoanele cu antecedente familiale de leucemie.

Factorii de risc
Ați suferit tratamente pentru cancer. Anumite tipuri de chimioterapie și radioterapie primite pentru diferite tipuri de cancer pot crește riscul de a dezvolta anumite forme de leucemie.
Expunerea la niveluri ridicate de radiații. Persoanele expuse la doze mari de radiații, precum supraviețuitorii unui accident nuclear, prezintă un risc ridicat de a dezvolta leucemie.
Expunerea la substanțe chimice. Expunerea la anumite substanțe chimice, cum ar fi benzenul (un produs din industria chimică conținut în benzină) ar crește riscul unor leucemii.
Tutun. Fumatul țigărilor crește riscul anumitor tipuri de leucemie.

Tonul la conserva, in cantitate mare, duce la grave probleme de sanatate. Descopera portia saptamanala pentru un consum sigur

Tonul la conserva este un aliment convenabil si versatil, putand fi introdus cu usurinta in salate, paste, sosuri. Desi are cateva calitati nutritive de necontestat, el nu trebuie consumat in exces. Principala temere este intoxicatia cu mercur. Care sunt semnele intoxicatiei cu mercur descoperiti in randurile de mai jos. De asemenea veti afla si care este cantitatea maxima considerata sigura pentru un consum saptamanal de ton la conserva.

Delicios si destul de ieftin, tonul la conserva poate fi incorporat cu usurinta in dieta noastra. Fiind un peste gras, tonul este bogat in proteine de calitate, acizi grasi omega 3. De asemenea, contine si vitamine din grupul B, vitaminele A si D, dar si minerale precum calciu, seleniu, fosfor.

Desi tonul in ulei este mai gustos, nutritionistii il recomanda pe cel in suc propriu. Asta pentru ca se retin mai bine acizii omega 3. In schimb, in tonul la conserva in ulei, acizii omega 3 se dilueaza in ulei. Acizii grasi omega 3 sunt benefici sanatatii inimii si creierului, ajuta la scaderea inflamatiei.

Tonul la conserva si pericolul intoxicatiei cu mercur
In ciuda beneficiilor, tonul la conserva starneste motive de ingrijorare din cauza mercurului care se poate acumula in acest peste. Mercurul care ajunge in peste este rezultatul poluarii mediului. Mercurul isi gaseste drumul in oceane, unde este absorbit de bacterii si transformat in metilmercur. Mercurul este absorbit sub forma de metil mercur de catre alge la inceputul lanţului trofic. Aceste alge sunt apoi consumate de pesti si alte organisme din etajul superior al lantului trofic.

Pestii absorb eficient mercurul dar il excreta foarte lent, intrucat metil mercurul nu este solubil. Astfel il acumuleaza, in principal in organe si tesutul muscular. Sunt mai multe specii de ton, care la maturitate ating greutati cuprinse intre 2 si 600 de kilograme. Cu cat pestele este mai mare cu atat a acumulat mai mult metil mercur. Iar cand mancam peste, consumam si mercurul din el.

Cat mercur se poate acumula in ton
Paul Drevnik, asistent de cercetare la Universitatea Michigan constatand ca in ultimii 50 de ani nivelul acestui metal greu a crescut de aproximativ 6 ori in tonul cu aripioare galbene. O portie de ton light care cantareste aprox. 150 g contine 18 micrograme de metilmercur. Intr-o portie de 150 g de albacore putem regasi 49,53 micrograme de metilmercur. Cea mai mare cantitate de metilmercur o gasim in 150 g de ton steak – aproximativ 97,49 micrograme.

Agentia pentru Protectia Mediului SUA a stabilit ca fiind sigura o ingestie zilnica de mercur de 0,1micrograme/ kg corp. Este o valorea considerata sigura pentru toate categoriile de persoane, inclusiv mamele insarcinate. CDC a reglementat aceasta limita a sigurantei la 0,3 micrograme de mercur/ kg. Astfel, o persoana care cantareste in medie 60 kg ar trebui sa nu ingere mai mult de 18 micrograme de metilmercur in fiecare zi. Niciun brand de conserve ton nu specifica pe eticheta cate micrograme de metilmercur se regasesc intr-o singura cutie. Acest lucru ar trebui sa ne dea de gandit.

Ce se intampla daca mananci prea mult ton?
Organismul poate elimina mercurul in doze mici, insa in doze mai mari, metalul poate interfera cu creierul si sistemul nervos. Primele semne de intoxicatie cu mercur includ amorteala la nivelul degetelor, dar si o coordonare deficitara. La adulti, intoxicatia cu mercur poate afecta fertilitatea, tensiunea, poate provoca pierderi de memorie, tremur si pierderea vederii.

Intoxicatia cu mercur pe termen lung iti poate afecta memoria, abilitatea de a invata, poate provoca defecte congenitale. In cele mai grave cazuri, expunerea la mercur poate provoca probleme renale, insuficienta respiratorie si deces. Leziunile cauzate de mercur sunt mai grave la un creier tanar, in dezvoltare. Acesta este motivul pentru care copiii trebuie sa evite sau sa consume foarte putin din tonul la conserva.

Mercurul nu ne afecteaza pe toti in egala masura. Potrivit Discover Magazine, unele persoane au o mutatie genetica care le permite sa expulzeze rapid mercurul din organism. Altele au o mutatie care ii face sa retina mai usor mercurul, ceea ce creste riscul de intoxicatie.

Tonul la conserva: cat putem manca fara sa ne punem sanatatea in pericol
Surse diferite nu sunt de acord complet cu privire la cantitatea „sigura” de peste. De exemplu, Agentia pentru Protectia Mediului SUA recomanda ca cineva care cantareste mai mult de 75 de kg sa nu manance mai mult de o conserva de ton albacore pe saptamana. FDA este mai stricta. Sugereaza nu mai mult de o conserva la 9 zile. Avand in vedere aceste recomandari diferite, cel mai bine este sa limitati tonul la conserva. Dar nu-l excludeti total pentru calitatile nutritive prezentate mai sus.

Consumul conservelor de ton nu este recomandat copiilor care sufera de alergii sau de intoleranta la histamina. Asta pentru ca poate contine cantitati ridicate de histamina. In organismul uman aceasta are rol de neurotransmitator si mediator chimic al inflamatiei. Histamina in exces poate fi responsabila de reactii alergice si de sindromul scombroid.

Boala extrem de contagioasă care afectează mucoasele

Difteria este o afecţiune extrem de contagioasă, produsă de toxina difterică. Boala afectează de regulă mucoasele şi are o perioadă de incubaţie de două-cinci zile.

Cazuri de difterie şi-au făcut apariţia la graniţa României cu Ucraina. Autorităţile sunt în alertă, mai ales că rata de imunizare a scăzut de la an la an. Ultimele cazuri de difterie au fost raportate în România în 1989. Difteria este o boală răspândită pe tot globul, cazuri clinice fiind întâlnite mai ales în timpul iernii şi primăverii. Boala este acută, potenţial fatală, cauzată de toxina produsă de Corynebacterium diphteriae, un bacil aerob gram-pozitiv. Sursa de îmbolnăvire o reprezintă purtătorii asimptomatici de Corynebacterium diphteriae care transmit microbii pe cale respiratorie şi, mai rar, prin leziuni cutanate sau obiecte contaminate cu secreţii provenite de la persoanele bolnave, potrivit specialiştilor Societăţii Române de Pediatrie.

Poarta de intrare a bacilului este la nivelul nasului şi faringelui. După colonizarea cu bacili, în organism are loc producerea unei toxine specific care distruge local ţesuturile şi duce la formarea de membrane false. Toxina produsă se răspândeşte în întreg organismul pe cale sanguină unde determină complicaţii majore precum miocardita – inflamaţia muşchiului inimii -, nevrita – inflamaţia nervilor periferici -, trombocitopenia – număr foarte scăzut de trombocite – şi proteinuria – prezenţă mare a proteinelor în urină. Boala se poate transmite atât timp cât există bacili virulenţi prezenţi în leziuni şi secreţii. De obicei, aceştia persistă circa două săptămâni, rar peste patru săptămâni la persoanele fără tratament antibiotic. Purtătorii cronici pot transmite bacilii timp de două până la şase luni. În medie, perioada de incubaţie a bacilului este de două-cinci zile, dar poate fi şi de una-zece zile.

Difterie respiratorie şi cutanată
În forma respiratorie, debutul bolii este insidios, cu faringită. Primele simptome ale infecţiei includ o stare de rău generală, dificultăţi de înghiţire, anorexie, urmate, la două-trei zile de apariţia unor pseudomembrane alb-cenuşii care pot acoperi tot palatul moale . Aceste pseudomembrane sunt foarte aderente la amigdale, faringe şi la mucoasa nazală. Tentative de a le rupe poate duce la sângerări şi la obstrucţia căilor respiratorii. Febra este mică. În formele severe, poate apărea tumefacţia la nivelul regiunii cervicale. Difteria se poate instala şi la nivelul laringelui, caz în care simtomele includ răguşeala şi tusea seacă. Membranele pot duce la obstrucţia căilor respiratorii, insuficienţă respiratorie, comă şi deces. Difteria laringiană este o urgenţă medicală, necesitând adesea traheostomie.

Forma cutanată, asociată condiţiilor precare de igienă
În forma sa cutanată, difteria se asociază cel mai frecvent cu condiţii precare de igienă şi se caracterizează prin apariţi unor leziuni tegumentare infectate cu aspect nespecific. Alte zone care pot fi afectate sunt cele vulvovaginale şi canalul auditiv extern. Boala poate evolua către remisie în formele necomplicate. Atunci când o cantitate mare de toxină ajunge în sânge pot apărea manifestări precum prostaţie severă, paloare accentuată, puls rapid, stupoare şi comă, decesul putând surveni uneori la şase-zece zile de la debut. O epidemie majoră de difterie a avut loc în fosta URSS în anii 1990 şi a afectat toate cele 15 state independente. În 2011, la nivel mondial au fost înregistrate 4.867 de cazuri noi de difterie, din care 13 cazuri în Africa, 4.425 în Asia de Sud-Est şi 32 în Europa.

Alimentele care devin toxice prin reincalzire

Alimentele care devin toxice prin reincalzire. Gătirea mâncărurilor proaspete în fiecare zi este o sarcină aproape imposibilă pentru toate acele persoane care, din motive profesionale, ajung acasă târziu în fiecare seară.

Cei mai organizați pregătesc cantități mari de alimente pentru congelare și reîncălzire pentru zilele următoare. Acesta este într-adevăr un truc de economisire a timpului, dar nimic nu ar fi posibil fără cuptorul cu microunde.

Cu toate acestea, acest aparat trebuie utilizat într-un mod sănătos și atent pentru a evita transformarea acestui instrument de bucătărie într-un instrument periculos.

Dar nu toată lumea știe că încălzirea anumitor alimente în cuptorul cu microunde poate prezenta mai multe riscuri pentru sănătate. Alimentele pot, de fapt, să își modifice proprietățile, provocând efecte nocive asupra organismului nostru.

Să descoperim cele 7 alimente pe care nu trebuie să le reîncălziți.

1) Alimentele care devin toxice prin reincalzire. Pui
Puiul poate fi păstrat cu ușurință la frigider câteva zile, dar cel mai bine ar fi să îl consumi după gătit. Este într-adevăr unul dintre alimentele anti-cuptor cu microunde. Întotdeauna ar fi mai bine să-l gătești într-un cuptor normal sau într-o farfurie. Prin încălzirea acesteia, proteinele sale pot schimba compoziția, provocând probleme digestive. Din acest motiv, se recomandă, de asemenea, încălzirea la o temperatură scăzută.

2) Ciuperci
Chiar dacă pot fi păstrate cu ușurință, ciupercile ar trebui să fie consumate întotdeauna dupa gatire. Astfel, toate proprietățile lor vor fi păstrate. La temperaturi excesiv de ridicate, ciupercile pot provoca balonare și dureri de stomac.

3) Alimentele care devin toxice prin reincalzire. Cartofi
Chiar și cartofii pot fi păstrați câteva zile la frigider, dar nu trebuie reîncălziți în cuptorul cu microunde. Nu numai că acest lucru le schimbă aroma, dar, de asemenea, pot deveni toxici.

4) Țelină
Același lucru este valabil și pentru țelină, care este, de asemenea, bogată în nitrați care se transformă în nitriți atunci când este supusă la temperaturi ridicate. Această substanță poate avea efecte cancerigene asupra organismului nostru.

5) Sfecla
Sfecla, cum ar fi spanacul și țelina, conțin nitrați care se transformă în nitriți atunci când sunt încălziți prea mult. În acest caz, este mai rezonabil să le consumăm crude sau abia gătite, de exemplu în salate.

6) Alimentele care devin toxice prin reincalzire. Spanac
Spanacul la temperatura ridicata contine un procent ridicat de azotat care se transforma in nitrit. Un compus foarte dăunător sănătății. Pentru a evita aceste repercusiuni grave asupra organismului nostru, este recomandat să il consumăm mereu proaspat.

7) Ouă
Mirosul și gustul ouălor se schimbă atunci când sunt reîncălzite. În plus, la temperaturi ridicate, unele componente pot deveni toxice, cu efecte grave asupra sănătății.

Infarct: este mai bine să te naști iarna decât vara

Risc de infarct pentru nascutii vara! Vești proaste pentru cei născuți primăvara sau vara: sunt mai susceptibili să moară din cauza bolilor cardiovasculare decât cei născuți în timpul iernii.

Oamenii de știință americani au studiat dosarele medicale ale 117.000 de asistente medicale timp de aproape 40 de ani (1976 – 2014) și au corelat luna nașterii cu cauza morții lor. Ei au ajuns la concluzia că cele care s-au născut primăvara și vara au avut mai multe șanse să moară din cauza unei afecțiuni cardiovasculare decât cele care s-au născut în timpul iernii.

Participanții aveau vârsta cuprinsă între 30 și 55 de ani la începutul studiului. Peste 43.000 de decese au fost înregistrate, inclusiv 8.360 din boli cardiovasculare. Aceste rezultate au fost publicate în revista medicală britanică.

Oamenii de știință consideră că aceste efecte asupra sănătății sezoniere se pot datora fluctuațiilor sezoniere ale dietei, precum și poluării aerului și expunerii la soare înainte de naștere și viața timpurie.

Risc de infarct pentru nascutii vara! Spune-mi in ce lună te-ai născut si îți voi spune dacă ești sănătos
În mai fă ce vrei! Această afirmație sustine că luna mai este cea mai bună lună pentru a se naște. Într-adevăr, bebelușii care s-au născut în această perioadă au o sănătate mai bună decât alții. Pe de altă parte, cei care își sărbătoresc ziua de naștere în luna octombrie ar dezvolta boli cronice, respiratorii și neurologice.

Cercetătorii de la Universitatea Columbia din Statele Unite au studiat fișele medicale ale 1,7 milioane de persoane născute între 1900 și 2000 și au corelat data nașterii și riscul de a dezvolta anumite boli.

Concluziile acestui studiu au creat o legătură între data nașterii și 55 de boli și au relevat faptul că nașterea în luna mai ar reduce riscul de a dezvolta boli cronice, în timp ce indică nasterea în octombrie a crescut acest risc.

O relație între luna nașterii și nouă tipuri de boli de inimă
Cercetătorii au observat, de asemenea, o relație între luna nașterii și nouă tipuri de boli de inimă. Persoanele născute în luna martie prezintă cel mai mare risc de fibrilație atrială, insuficiență cardiacă și probleme cu valva mitrală (valva cardiacă care separă atriul stâng de ventriculul stâng).

De asemenea, au observat că bebelușii născuți în octombrie și noiembrie au suferit mai mult de boli respiratorii și boli sexuale sau neurologice. Astmul este mai probabil să se dezvolte la copiii născuți în iulie și octombrie, iar tulburarea deficitului de atenție cu sau fără hiperactivitate tinde să îi afecteze pe cei din noiembrie.

Aceste date noi sunt în conformitate cu cercetările anterioare privind legătura dintre boală și luna nașterii. Un studiu danez a descoperit că riscul de apariție a vârfului de astm a fost mai mare în lunile mai și august, când nivelurile de soare din Danemarca au fost similare cu cele din New York, în perioada iulie și octombrie.

„Aceste date ar putea ajuta oamenii de știință să descopere noi factori de risc pentru boală”, a spus Nicholas Tatonetti, profesor asistent în informatică biomedicală. „Este important să nu vă enervați prea mult pentru aceste rezultate deoarece, deși am găsit legături semnificative, riscul general de boală nu este atât de mare. Riscul asociat cu luna nașterii este relativ scăzut în comparație cu alte variabile care influențează, cum ar fi dieta și exercițiile fizice.”

Fibromialgia: 5 simptome care ar trebui să te facă să te gândești la boală

Simptomele fibromialgiei. Fibromialgia se caracterizează prin durere cronică, dar nu numai. Facem un bilanț al simptomelor care ar trebui să vă avertizeze.

Ați auzit vreodată de fibromialgie? Potrivit Autorității Naționale pentru Sănătate, între 1,4% și 2,2% dintre francezii sunt afectați de această patologie – și aproximativ 80% dintre bolnavi sunt femei cu vârste cuprinse între 30 și 55 de ani.

Fibromialgia este o boală reumatică recunoscută de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) din 1992. Se caracterizează prin dureri persistente, cronice și multiple și are repercusiuni grave asupra vieții profesionale, sociale și familiale a pacienților.

Problemă: în special din cauza simptomelor sale foarte variabile și a lipsei de cunoaștere a bolii, fibromialgia este o patologie dificil de diagnosticat. Adesea confundată cu o tulburare psihologică (depresie, anxietate sau chiar tulburări de personalitate), fibromialgia poate fi în centrul unei confuziiterapeutice de la 2 la 15 ani.

Simptomele fibromialgiei
Diagnosticul de fibromialgie se bazează în prezent pe observația clinică: aceasta înseamnă că boala nu poate fi diagnosticată folosind un test de sânge sau un examen RMN. Printre aceste simptome se numără:

Dureri care sunt difuze și „migratoare”: nu sunt întotdeauna localizate în aceleași locuri, deși cele mai sensibile regiuni sunt aproape de coloana vertebrală – ceafa, șoldurile, omoplați,
Durere care este agravată de efort, frig, umiditate, emoții puternice (furie, anxietate…), menținerea activității fizice (grădinărit, de exemplu) și lipsa somnului. Cu toate acestea, sunt calmațe de căldură (baie caldă, de exemplu) și / sau de odihnă nocturnă,
Oboseala care este adesea foarte importantă dimineața și / sau se simte la cel mai mic efort,
Tulburări de somn: dificultăți de adormire, trezire noaptea…
Alte simptome sunt recunoscute: tulburări digestive (dureri de stomac, balonare…), tulburări neurologice (migrene, amețeli…), tulburări de vedere (vedere încețoșată), probleme de memorie , intoleranță la frig sau la căldură…

Ce să faci? Dacă vă recunoașteți în această listă de simptome, programați o întâlnire cu medicul dumneavoastră generalist.

În caz contrar, reumatologul este (în teorie) un specialist în fibromialgie. Medicul neurolog este, de asemenea, împuternicit să pună diagnosticul.

Ce nu este cardiopatia ischemica

Asupra cardiopatiei ischemice, cu diferitele sale forme de manifestare, se concentreaza in ultimul timp atentia nu doar a medicilor, fie ei specialisti cardiologi sau medici de familie, ci si a cercetatorilor, a media si a publicului larg. Poate tocmai interesul pe care il genereaza acest domeniu duce uneori la exagerari, concluzii pripite si chiar deformari ale realitatii, apar evidente confuzii si informatii eronate pe care le au pacientii si populatia in general despre cardiopatia ischemica:

Un sfert din populatia adulta a Romaniei sufera de cardiopatie ischemica. Fals. La aceasta concluzie eronata am putea ajunge daca am face o statistica superficiala bazata pe declaratiile presupusilor pacienti, dar studii statistice ample si bine documentate au demonstrat o frecventa reala a cardiopatiei ischemice de numai 2 – 4%; trebuie sa remarc un fel de „mandrie morbida“ a pacientilor in privinta purtarii acestui diagnostic.

Nu putem anticipa care sunt persoanele cu risc de a se imbolnavi de cardiopatie ischemica. Fals. Exista in prezent numeroase scale de calcul a riscului de aparitie a acestei boli, bazate pe recunoasterea prezentei factorilor de risc cardiovascular. Se cunosc o serie de factori de risc pentru producerea cardiopatiei ischemice: fumatul, hipertensiunea arteriala, diabetul zaharat, cresterea colesterolului, obezitatea, sedentarismul, stresul excesiv, predispozitia ereditara, abuzul de alcool (nu si consumul moderat de alcool!) si mancarea nesanatoasa – bogata in grasimi si dulciuri, sarata si lipsita de legume si fructe. Actionand impotriva acestor factori de risc veti putea preveni aparitia sau progresia bolilor cardiovasculare.

Cardiopatia ischemica are manifestari invariabile. Fals. Exista mai multe modalitati de exprimare a cardiopatiei ischemice, grupate in forme dureroase si nedureroase. Formele dureroase sunt cardiopatia ischemica cronica dureroasa (angina pectorala de efort) si sindroamele coronariene acute: angina pectorala instabila (preinfarctul) si infarctul miocardic. Mai dificil de diagnosticat sunt formele nedureroase: cardiopatia ischemica cronica nedureroasa, aritmiile de cauza ischemica, cardiomiopatia dilatativa ischemica sau moartea subita de cauza coronariana. Trebuie precizat ca un pacient poate prezenta de-a lungul vietii, succesiv sau uneori chiar simultan, mai multe forme de cardiopatie ischemica.

Circa 10% din populatia Romaniei va deceda ca urmare a unei afectiuni cardiovasculare. Fals. in realitate, peste jumatate din populatia Romaniei va deceda ca urmare a unei afectiuni vasculare, fie ea coronariana, cerebrala sau periferica, asa cum de altfel se intampla in toate tarile cu economii in curs de dezvoltare. Acest procent este tot in jur de 50% si in tarile dezvoltate economic, dar in scadere in ultimii zeci de ani – ca urmare a masurilor luate acolo de autoritati si de populatie.

Evolutia cardiopatiei ischemice cronice este totdeauna grava. Fals. Evolutia cardiopatiei ischemice cronice este extrem de variabila, supravietuirea putand atinge uneori zeci de ani. Principalii factori care influenteaza evolutia acestei afectiuni sunt: contractilitatea inimii, capacitatea de efort a persoanei afectate, numarul arterelor inimii afectate de ateroscleroza, coexistenta altor boli cardiace sau necardiace grave, si nu in ultimul rand masurile terapeutice medicamentoase si nemedicamentoase adoptate de pacient.

Cele mai bune remedii naturale contra constipaţiei

Plantele sunt de mare ajutor atunci când ai probleme cu constipaţia. Află din articolul nostru pe ce remedii te poţi baza pentru a veni de hac acestei probleme.

Dacă suferi de constipaţie cronică, este nevoie, în primul rând, de unele modificări în stilul de viaţă: fă mai multă mişcare, include fibre în alimentaţia zilnică (legume, fructe, cereale integrale) şi bea doi litri de apă pe zi. Medicii vorbesc despre constipaţie atunci când există mai puţin de trei scaune pe săptămână. În cazul în care constipaţia durează de mai mult timp (două-trei luni), este indicat un control medical amănunţit, pentru a exclude prezenţa unor boli. Această neplăcere digestivă mai poate apărea şi dacă suferi de unele boli (hipotiroidie, tumori pelviene), dacă ai carenţă de vitamina B1 sau dacă iei medicamente antiacide. Laxativele din plante înlesnesc defecaţia şi sunt mult mai blânde decât cele de sinteză.

Mizează pe seminţele de in şi de psyllium

Bogate în fibre, seminţele de psyllium şi de in pot fi folosite atât în conspipaţia ocazională, cât şi în cea cronică. Mucilagiile din aceste seminţe ajută la absorbţia toxinelor din colon, eliminându-le treptat. Pune o lingură de seminţe de psyllium în 200 ml de apă şi consumă imediat. Atenţie! Este important ca pe parcursul zilei să bei doi litri de apă, pentru a evita blocarea intestinului. Dacă alegi seminţele de in, consumă-le seara (două linguriţe), de patru ori pe săptămână, cu multă apă. Nu lua seminţe de psyllium sau de in dacă ai făcut recent operaţii chirurgicale pe intestin.

Cruşinul şi frasinul, bune laxative

Printre cele mai folosite plante în constipaţie se numără cruşinul, frasinul şi volbura. Din cruşin îţi poţi prepara un decoct astfel: toarnă 250 ml de apă fiartă peste o linguriţă de coajă de cruşin şi lasă vasul acoperit un sfert de oră. Fierbi apoi timp de 15 minute, laşi la răcit, iar seara iei din acest decoct 100 ml. Frasinul se administrează ca infuzie, pe care o prepari din două linguriţe de plantă la 300 ml de apă fiartă. Bea câte o cană, după mesele principale. Din volbulă poţi prepara o tinctură cu efect laxativ. Lasă la macerat zece zile 20 g de plantă uscată în 100 ml de alcool de 70 de grade. Iei câte trei linguriţe din aceasă tinctură, de trei ori pe zi (prima, pe stomacul gol, cu puţină miere).

Uleiul de ricin este un purgativ eficient

Unul dintre cele mai bune remedii purgative este uleiul de ricin. Acesta se administrează dimineaţa, câte o linguriţă pe zi, înainte de masă (este mai eficient pe stomacul gol). Uleiul de ricin nu se ia pe perioade mai mari de o săptămână-două. Evită acest remediu dacă ai calculi biliari sau orice altă problemă cu bila.

Trucuri rapide care „grăbesc” scaunul

Dă prin râşniţa de cafea cantităţi egale de frunze de frasin, rădăcină de cicoare şi coajă de cruşin. Ia o linguriţă din această pulbere seara, cu un pahar de apă.
Dimineaţa, pe stomacul gol, bea un pahar de apă plată în care ai adăugat o lingură de miere şi o linguriţă cu oţet de mere.
Consumă suc de varză, câte un pahar, după fiecare masă principală a zilei.
Dimineaţa, pe stomacul gol, ia o lingură cu ulei de măsline.
Cu 30 de minute înainte de masă, dimineaţa şi seara, ia câte o linguriţă cu gel de aloe vera

Ce este ficatul gras şi ce trebuie să mănânci pentru a nu ajunge la complicaţii

Steatoza hepatică sau boala ficatului gras afectează 1 din 10 persoane şi poate duce la apariţia cirozei în cazul în care nu este tratată. Cele mai expuse acestei complicaţii sunt personele care consumă frecvent alcool şi produse de tip fast-food.

Cunoscută mai ales sub numele de ficat gras sau mărit, steatoza hepatică este produsă de acumularea de grăsimi la nivelul acestui organ. Există două tipuri de steatoză: cea alcoolică, cauzată de consumul excesiv de alcool, pe termen lung, şi cea non-alcoolică, favorizată de alimentaţia bogată în grăsimi. Mai ales în primele stadii, afecţiunea este lipsită de simptome, iar în faze avansate, pot apărea stările de oboseală. Frecvent, steatoza hepatică este diagnosticată la o ecografie abdominală de rutină şi poate apărea atât la persoanele aparent sănătoase, cât mai ales la cei cu afecţiuni asociate. „Steatoza hepatică non-alcoolică reprezintă o boală a ficatului asociată cu obezitatea, rezistenţa la insulină (hormon pancreatic care asigură controlul glucozei sangvine), cu hiperlipidemia (creşterea lipidelor în sânge – trigliceridele în principal, dar şi colesterolul) şi chiar cu afecţiuni cardiovasculare precum hipertensiunea arterială”, explică medicul primar gastroenterolog Paul Dragomir de la centrul „Mediclass” din Bucureşti.

Dieta este esenţială

Prima măsură în steatoza hepatică este respectarea unui regim igieno-dietetic, iar în cazul în care consumul de alcool este cauza bolii, renunţarea la acesta este primordială.

„Dieta şi regimul de viaţă sunt specifice fiecărui caz în parte dar, în principiu, trebuie diminuat sau eliminate aportul de alimente bogate în grăsimi şi zaharuri concentrate”, recomandă medicul Paul Dragomir.

Din alimentaţia recomandată în steatoză hepatică nu trebuie să lipsească fructele şi legumele, cerealele integrale, brânzeturile degresate, carnea slabă de pui şi de vită. De asemenea, este recomandat şi consumul de peşte (somon, macrou), deoarece grăsimea conţinută de acesta este bogată în acizi graşi Omega 3, care ajută la scăderea trigliceridelor.

„Alimentele care pun probleme prin mecanismele de prelucrare metabolică şi care ar trebui limitate sunt cele cu conţinut ridicat de grăsime”, spune dr. Adrian Copcea, medic specialist în nutriţie, boli metabolice şi diabet la clinica Asteco din Cluj-Napoca.

Printre alimentele care trebuie excluse sau evitate cât mai mult cu putinţă se numără produsele de tip fast-food, mezelurile, carnea grasă de porc, cea de oaie, măruntaiele (rinichi, creier), icrele, maioneza, cartofii prăjiţi şi orice alte mâncăruri preparate prin prăjire, carnea tocată (mici, sarmale), untura, slănina, afumăturile, sosurile, rântaşurile, dulciurile (mai ales cele concentrate), smântâna, pizza, brânzeturile grase, îngheţata, conservele din carne, untul, frişca şi băuturile carbogazoase. De asemenea, trebuie limitat consumul de alimente care conţin conservanţi, deoarece aceştia suprasolicită ficatul.

„Ritmul meselor în steatoza hepatică trebuie să fie acela recomandat în alimentaţia sănătoasă: cel puţin două-trei mese principale, la care se pot adăuga gustări uşoare (fructe, iaurturi, supe slabe, salate). Este importantă evitarea meselor copioase în a doua parte a zilei, în mod particular în ultimele două ore înainte de culcare”, recomandă medicul Adrian Copcea.

Nu slăbi brusc, pentru că boala se poate agrava

La persoanele supraponderale diagnosticate cu steatoză hepatică, scăderea în greutate are efecte benefice. Atenţie însă! Este contraindicată slăbirea bruscă, prin diete restrictive hipocalorice, deoarece steatoza hepatică se poate agrava. În această situaţie, medicul nutriţionist poate recomanda un regim individualizat, în funcţie de problemele de sănătate asociate.

Dieta trebuie să fie echilibrată, să includă grupele importante de nutrienţi şi să conţină cu 500-1.000 kcalorii mai puţin decât necesarul obişnuit. Este recomandată reducerea greutăţii corporale cu 10%, după care se va încerca menţinerea greutăţii la limitele normale.

„La toţi pacienţii cu ficat gras se impun: scăderea în greutate (eventual sub supravegherea unui medic nutriţionist), consult cardiologic, exerciţiu fizic zilnic, controlul periodic al glicemiei (sau tratamentul corect al diabetului zaharat tip 2) şi excluderea completă a consumului de alcool”, atrage atenţia medicul Paul Dragomir.

Vitaminele C şi E, bune pentru sănătatea ficatului

Din dieta zilnică a bolnavilor cu steatoză hepatică nu trebuie să lipsească alimentele care conţin vitaminele A, C şi E. Acestea au proprietăţi antioxidante şi sunt implicate în buna funcţionare a ficatului. Betacarotenul, precursorul vitaminei A, ajută la detoxifierea hepatică. Este bine ca acest nutrient să fie procurat din surse alimentare, nu din suplimente, pentru evitarea supradozării. Cele mai bune surse de vitamina A sunt morcovii, peştele, caisele, cartofii dulci, pepenele verde, roşiile, spanacul, pătrunjelul şi dovleceii. Vitamina C (conţinută de citrice, măceşe, coacăze, ardei graşi) are proprietăţi regenerative la nivelul ficatului şi, în plus, ajută la scăderea nivelului de colesterol „rău” şi al trigliceridelor.

Un alt protector eficient al ficatului este vitamina E, implicată în procesele metabolice hepatice. Uleiurile vegetale nerafinate şi neprocesate, avocado, germenii de grâu, nucile şi seminţele crude de floarea-soarelui sunt surse naturale de vitamina E.

Cum sa ajutam digestia

Specialistii britanici au alcatuit un ghid al digestiei perfecte ce contine un set de reguli si sfaturi utile pentru identificarea si calmarea celor mai des intalnite probleme care afecteaza tractul digestiv. Renuntati la fibre. Pacientilor suferind de IBS li se spune adeseori sa manance mai multe fibre. “Insa acesta este cel mai rau lucru pentru un numar mare de pacienti, in special daca li se recomanda sa manance tarate de grau”, afirma Peter Whorwell. In locul fibrelor, specialistii britanici recomanda painea alba, pastele albe, biscuitii si piscoturile cu smantana – in general acele produse fabricate cu faina alba rafinata, deoarece ele nu contin prea multe fibre “brute”.

Folosirea laxativelor este permisa. Multe persoane care sufera de constipatie cronica spun ca se simt obosite si letargice, dar incep sa se simta mult mai bine dupa ce au mers la toaleta, afirma profesorul Whorwell. In loc sa suferiti, profesorul britanic va sfatuieste sa folositi zilnic un laxativ. “E fals sa se spuna ca laxativele dauneaza intestinelor. Adevarul este ca unii oameni vor avea un tract intestinal lent indiferent de ceea ce fac. In acest caz, e mai indicat sa va goliti intestinele in mod regulat decat sa va faceti griji in legatura cu acest lucru”, spune profesorul britanic. Cel mai indicat laxativ pentru majoritatea persoanelor este acela care contine polietilen glicol, o substanta prezenta in laxative precum Movicol si Dulcobalance. Ele atrag apa in intestin si pot fi folosite in conditii de siguranta o data pe zi.

Uitati de regula celor cinci fructe pe zi. Unele persoane gasesc ca includerea in dieta lor zilnica a celor cinci fructe sau legume recomandate dauneaza stomacurilor lor, fie pentru ca ele au un efect laxativ, fie pentru ca fibrele din coaja acestor fructe sau legume sunt mult prea brute, afirma medicul Anton Emmanuel de la fundatia CORE. Nu trebuie sa beti apa in exces. “Se pare ca a devenit o adevarata moda sa ni se spuna sa bem trei litri de apa in fiecare zi, insa aceasta recomandare este o mare inselatorie”, afirma medicul Peter Fairclough de la London Clinic.

Apa este absorbita in fluxul sangvin inainte de a ajunge in intestinul gros si “intestinul gros este acela care determina consistenta scaunului”, a adaugat acelasi specialist. “Unii oameni au pur si simplu un tract intestinal mai lent. Acest lucru pare ca se mosteneste din familie. Un pahar de suc de prune pe zi va ajuta sa diminuati constipatia”, a adaugat Peter Fairclough.

Evitati medicamentul Ibuprofen. Analgezicele obisnuite, precum codeina si morfina, sunt renumite pentru faptul ca determina constipatie, explica medicul Anton Emmanuel de la fundatia CORE. “Ele blocheaza semnalele durerii, dar in acelasi timp blocheaza si semnalele care ii transmit intestinului sa mentina lucrurile in miscare”. Pastilele pentru hipertensiune si suplimentele de fier sunt alte medicamente care prezinta acelasi neajuns.

Multe persoane suferind de IBS se plang de crampe stomacale, cauzate de spasmele muschiului circular din jurul abdomenului. “Puteti sa preveniti acest lucru prin evitarea alimentelor iritante, precum cafeaua, grasimile si ciocolata“, afirma profesorul Whorwell. “Evitati Ibuprofenul de cate ori este posibil, deoarece el irita intestinul. Daca nu puteti scapa de acest simptom cu medicamentele antispastice uzuale, paracetamolul reprezinta o solutie mult mai indicata”, a adaugat acelasi specialist.

Probioticele pot fi de folos. Orice persoana interesata de sanatatea stomacului ei ar trebui sa se gandeasca la probiotice, cunoscute si sub numele de “bacteriile bune”, sustine Glen Gibson, profesor de microbiologie la University of Reading. “Probioticele lupta eficient contra bacteriilor «rele» din intestin si imbunatatesc sanatatea tractului intestinal, ameliorand o serie de simptome precum balonarea si constipatia. Cautati produse care contin lactobacilus si bacteria bifidus.

Lansati o ofensiva preventiva. Daca stiti deja ca suferiti de crampe stomacale dupa o masa consistenta sau inainte de inceperea unui eveniment important, nu trebuie sa va temeti sa luati preventiv un medicament antispastic, spune profesorul Whorwell. Acelasi lucru este valabil si pentru administratea medicamentului Immodium daca stiti ca suferiti de diaree din cand in cand. “Nu trebuie sa asteptati pana cand problema incepe sa se manifeste pentru a incepe sa o tratati – de fapt, este mult mai bine sa incercati sa o preveniti inca de la inceput”, spune acelasi specialist britanic. Desigur, acest lucru nu inseamna ca trebuie sa luati medicamente fara un diagnostic prealabil, deoarece riscati sa mascati simptomele unei boli mult mai grave.

Cum se explica aparitia hipotensiunii arteriale

Cauzele hipotensiunii arteriale. Hipotensiunea este tensiunea arterială mica. Oamenii reacționează foarte diferit la tensiunea arterială scăzută: unii oameni vor suferi de aceasta zilnic, în timp ce alții nu vor observa nimic.

În general, se consideră că o tensiune normală (sau o presiune), în repaus, este cuprinsă între 90/60 mmHg și 130/80 mmHg. Sub presiunea sistolică de 90 mmHg sau presiunea diastolică de 60 mmHg, suntem, așadar, în prezența hipotensiunii arteriale.

Cele mai frecvente două simptome ale hipotensiunii arteriale sunt oboseala și ortostatismul (dificultăți obișnuite să se treacă de la o poziție culcată sau așezată la o poziție în picioare). Uneori, acest lucru provoacă amețeli sau tulburări de vedere (vedere încețoșată).

Cu toate acestea, oamenii reacționează foarte diferit la tensiunea arterială scăzută: unii oameni vor suferi de ea zilnic, în timp ce alții nu vor observa nimic.

Hipotensiunea nu reprezintă o amenințare pentru viață, dar poate avea un impact negativ semnificativ asupra calității vieții. În unele situații, hipotensiunea poate indica prezența unei alte boli.

Simptome
În general, hipotensiunea provoacă oboseală severă precum căscatul, precum și senzația de lipsă de energie. De obicei, această oboseală vă determină să vă adresați unui medic.

Mai exact, tensiunea arterială scăzută determină „scăderea tensiunii arteriale” atunci când te ridici (hipotensiune arterială ortostatică) sau după masă (hipotensiune postprandială): capul se învârte (amețeli), s-ar putea să ai impresia că vei cădea. Mai rar, pot apărea căderi neexplicate sau repetate.

Manifestările hipotensiunii nu au întotdeauna aceeași intensitate și pot fi experimentate foarte diferit în funcție de persoană. Unii suferă de ea zilnic, în timp ce alții, cu valori identice atunci când măsoară tensiunea arterială, vor face față cu ușurință.

Cauzele hipotensiunii arteriale
Unele persoane au în mod natural tensiune arterială mai mică decât media, fără ca cineva să știe de ce. Hipotensiunea este mai frecventă și la femeile tinere.

Corpul are mai multe detectoare de tensiune arterială (baroreceptori) localizate în special în apropierea arterelor carotide (artere mari ale gâtului) și inimii. Când acești receptori simt o schimbare a presiunii, cum ar fi atunci când stai în picioare și mai mult sânge îți ajunge la picioare, ei trimit aceste informații prin nervi către creier. Aceasta, la rândul său, va adapta presiunea la această nouă situație prin contractarea fibrelor musculare ale pereților vaselor la nivelul membrelor (prin nervii sistemului nervos autonom (sau vegetativ), care funcționează automat și nu voluntar) ). Creierul controlează, de asemenea, indirect producerea de hormoni care influențează tensiunea arterială (renină, angiotensină și aldosteron). Acești hormoni vor interacționa cu rinichii, care sunt ei înșiși implicați în reglarea volumului de sânge care curge și, prin urmare, a tensiunii arteriale.

Cauzele hipotensiunii arteriale. Deteriorarea baroreceptorilor
Defecțiunile din oricare dintre aceste locuri pot provoca hipotensiune. Putem, de exemplu, să incriminăm:
deteriorarea baroreceptorilor (datorată, de exemplu, diabetului, insuficienței renale, disfuncției sistemului nervos autonom (disautonomie) sau insuficienței glandelor suprarenale) care distorsionează percepția organismului și reglarea propriei tensiuni arteriale
deteriorarea, cauzată de diverse boli (de exemplu diabet, tuberculoză sau sifilis), a nervilor care conduc informații către sau dinspre creier
o disfuncție a glandelor care produc hormoni care acționează asupra rinichilor (în special a glandelor suprarenale) sau o perturbare a semnalelor transmise de creier către aceste glande.
Anumite boli precum boala Parkinson, o boală tiroidiană sau anemie pot induce o hipotensiune ortostatică prin diferite mecanisme (anomalii ale nervilor buclei reglatoare reflexe care permite adaptarea la poziția în picioare, scăderea volumului de sânge circulant, scăderea vâscozității sângelui sau slăbirea fibrelor musculare în peretele vaselor de sânge).

În cazul disfuncției sistemului nervos autonom (disautonomie), scăderea tensiunii arteriale se poate manifesta imediat după mese (hipotensiune postprandială) atunci când o parte din sânge este direcționată către vasele abdomenului pentru digestie.

Deshidratarea
În cele din urmă, deshidratarea, prin scăderea volumului sanguin, poate reduce și tensiunea arterială.

Drogurile, inclusiv unele antidepresive, scad tensiunea arterială. Medicamentele utilizate pentru hipertensiunea arterială (antihipertensive) sau pentru a crește cantitatea de urină (diuretice) pot, de asemenea, dacă dozajul este prea mare, provoca hipotensiune.

De asemenea, s-a emis ipoteza că, la unii oameni, bucla de reglare a presiunii (baroreflex) arată o anumită lene, că informația circulă mai puțin repede, fără ca totuși un punct specific să fie responsabil pentru aceasta. Odată cu vârsta, baroreflexul devine, de asemenea, mai puțin eficient.

Boala care poate afecta multe părți ale corpului, inclusiv articulațiile, pielea, rinichii, inima

Ce este lupusul? Lupusul este o boală autoimună cronică, care apare atunci când sistemul imunitar atacă și distruge celulele din organism. Poate afecta multe părți ale corpului, inclusiv articulațiile, pielea, rinichii, inima etc. Acesta este motivul pentru care vorbim de lupus sistemic sau „sistemic”. Lupusul poate provoca simptome la fel de diverse ca pusee de febră, dureri articulare, vedere încețoșată și multe altele.

Lupusul afectează mai ales femeile cu vârsta reproductivă, cu vârsta cuprinsă între 15 și 40 de ani. Simptomele bolii și gravitatea lor diferă mult de la o persoană la alta.

Cauza
În lupus, din motive încă necunoscute – poate o combinație de factori de mediu, hormonali și genetici – organismul produce anticorpi care atacă propriul țesut sănătos. Sistemul imunitar este o rețea complexă de organe, țesuturi, celule și factori care circulă în sânge. De obicei, protejează individul de boli. Aceste reacții autoimune pot fi foarte nocive pentru organism și pot provoca reacții inflamatorii severe.

Ce este lupusul? Evoluție
Lupusul se caracterizează prin perioade alternative de recidivă (cu simptome) și perioade de remisie. În timpul revarsărilor, boala se agravează: simptomele se agravează și testele de sânge dezvăluie prezența anticorpilor anormali, care atacă organismul. Apoi, simptomele scad treptat și dispar complet sau parțial. Perioadele de remisie pot dura săptămâni, luni și chiar ani. Deși este o boală cronică, majoritatea persoanelor cu lupus nu vor fi bolnavi continuu de-a lungul vieții.

Ce este lupusul? Simptomele lupusului
Simptomele variază foarte mult de la o persoană la alta, deoarece boala poate afecta aproape fiecare organ și țesut din corp. De obicei, boala se manifestă prin unele dintre următoarele simptome, care pot apărea brusc sau treptat.

Simptome nespecifice
Oboseală extremă.
Pierderea in greutate sau cresterea in greutate neexplicata si continua datorita retentiei de lichide
Febra neexplicată
Glandele umflate

Simptome specifice
Durere (artralgie), rigiditate și umflare în articulații. Acestea sunt cele mai frecvente manifestări ale lupusului.
O pata roșie pe vârful obrajilor și la rădăcina nasului în formă de aripi de fluture.
Sensibilitate mare la soare, manifestată prin erupții roșii care apar pe zonele pielii expuse la soare, în special mâinile, pieptul, coatele.
Pe față, scalp și piept pot apărea plăci în formă de disc în relief, „cruste”. Acestea sunt caracteristice lupusului cutanat sau discoid, care afectează doar pielea.

Plăcuțe mici (nedureroase) la nivelul gurii sau nărilor.
Durere în piept în timpul respirațiilor profunde și, uneori, tuse și dificultăți de respirație din cauza afectării pulmonare.
Umflarea picioarelor (edem).
Dacă boala afectează inima, poate provoca aritmie și mai rar insuficiență cardiacă.
O stare deprimată, dificultate în a avea idei clare și probleme de memorie.
Dureri musculare.

Alte simptome
Căderea părului.
Probleme de vedere și ochi uscați.
În caz de frig sau de stres: degetele devin ușor albastre sau palide. Vorbim despre boala lui Raynaud.
Urticarie.
Cefalee, convulsii.
Formarea cheagurilor de sânge în vasele de sânge (tromboză).
Afectarea rinichilor, care nu începe cu niciun simptom. Poate fi detectat, printre altele, prin analize urinare regulate.
Anemia, care este o scădere a numărului de globule roșii sau de hemoglobină din sânge.
Susceptibilitatea la infecții cauzate de deteriorarea sistemului imunitar

De ce apare artrita reumatoidă

De ce apare artrita reumatoidă

De ce apare artrita reumatoidă. Artrita reumatoidă este cea mai frecventă dintre diferitele forme de reumatism inflamatoriu cronic, grupate sub denumirea de „artrită cronică”. Face parte din ceea ce este cunoscut sub numele de boli autoimune, boli în care imunitatea atacă propriul corp al persoanei. Este, de asemenea, o boală a sistemului care nu afectează numai articulațiile, dar, de asemenea, alte zone ale corpului.

Aceasta provoacă inflamația mai multor articulații simultan, care se umflă, devin dureroase și sunt limitate în mișcare. Fără tratament, aceste articulații tind să se deformeze treptat în timp. Artrita reumatoidă afectează cel mai frecvent mâinile, încheieturile, genunchii și articulațiile mici ale picioarelor. În timp și uneori de la debutul bolii, umerii, coatele, gâtul, maxilarele, șoldurile și gleznele pot fi de asemenea afectate.

Cursul artritei reumatoide este greu de prevăzut. În multe cazuri, progresează prin recidive, intercalate cu perioade în care simptomele se îmbunătățesc sau chiar dispar temporar. De regulă, boala tinde să se agraveze și să afecteze tot mai multe articulații. Dacă nu este tratată corect, artrita poate deveni foarte debilitantă în 20% din cazuri. Cu toate acestea, în 10 până la 15% dintre persoanele afectate recent, boala se poate opri pentru totdeauna sau pentru ani foarte lungi, în mod spontan și mai mult cu tratamente recente. Și există artrita reumatoidă relativ benignă.

De ce apare artrita reumatoidă
Artrita reumatoidă este o boală autoimună: sistemul imunitar atacă membrana sinovială a articulațiilor, în special producând anticorpi numiți „autoanticorpi”. Membrana sinovială aliniază interiorul articulațiilor noastre și rolul său este de a face un lichid, fluidul sinovial, care permite lubrifierea mișcărilor. Când este atacată de autoimunitate, această membrană se îngroașă, făcând prea mult fluid care conține enzime inflamatorii anormale, care pot ataca întreaga articulație, cartilaj, tendoane și os.

Boala este declanșată cel mai probabil de o combinație de factori genetici, biologici și de mediu, în special fumatul.

În ultimii ani, progresele în genetică au detectat peste 30 de factori genetici implicați în debutul poliartritei. Cu toate acestea, numai implicarea anumitor gene, precum HLA-DRB1 și PTPN22, este clar demonstrată. Cu toate acestea, poliartrita nu este o boală „pur” genetică. Greutatea geneticii în artrita declanșatoare este estimată a fi mai mică de 30%.

Inflamația implicată
Simptomele poliartritei sunt cauzate de o reacție autoimună care declanșează inflamații anormale la nivelul articulației. Inflamația afectează mai întâi membrana sinovială, această membrană care înconjoară articulațiile. Această membrană se îngroașă, apoi lasă lichid și anumite elemente ale sângelui în articulație, ceea ce explică umflarea articulației. Apoi, treptat, în poliartrita agresivă, inflamația dăunează articulației, cartilajului, capsulelor, tendoanelor, ligamentelor, mușchilor și osului, erodând osul și dăunând tot mai mult articulației

7 alimente pentru un abdomen plat

Alimente pentru un abdomen plat. În timpul iernii acumulăm puțină grăsime gratie unor anumite alimente. Și în plus, in aceasta perioada nu suntem nici fani ai sportului pentru a elimina excesul de kilograme. Așadar, așteptăm o cură miracol pentru a slăbi in zona abdominală. Dar nu există nimic miraculos în ceea ce privește pierderea în greutate. Ceea ce este nevoie este de VOI! Uitați de dietele pe care încercați să le urmați în fiecare an pentru a pierde centimetri din burtica. Într-adevăr, o dietă trebuie adaptată morfologiei noastre și nu este neapărat cea mai bună soluție pentru a pierde în greutate. De fapt, trebuie să mâncați mai ales cu o dietă sănătoasă și variată. Descoperiți alimentele potrivite pentru un abdomen plat.

1) Alimentele grase, proaste?
Excesul de colesterol, obezitate, probleme cardiovasculare… atât de multe probleme care dau grăsimilor o reputație proastă, dar să nu generalizăm, aceste consecințe se datorează absorbției grăsimilor rele. Știind că grăsimea potrivită permite organismului să stocheze energie, să vă protejeze organele de șoc și să mențină temperatura corpului nostru. Prin urmare, nu este nevoie să le demonizăm într-o dietă prin care se încearcă combaterea creșterii în greutate! Dacă aveți o boală precum diabetul sau hipertensiunea arterială, interziceți grăsimea proastă și mâncați sănătos în timp ce faceti puțin sport zilnic (cardio, exerciții de tonifiere). Cum să ai abdomenul plat și ferm și o talie mai puțin umflată?

2) Alimente pentru un abdomen plat

Ulei de măsline
Uleiul de măsline extravirgin presat la rece este de calitate superioară și conține grăsimi nesaturate, acesta furnizează mulți nutrienți în timpul unei diete sărace în grăsimi. De asemenea, scade colesterolul.

Alimente pentru un abdomen plat. Migdale
Sunt recomandate vegetarienilor și persoanelor care fac mult sport, deoarece îți activează metabolismul în timp ce reglează nivelul zahărului din sânge. Cunoscute pentru ca ofera protecție împotriva obezității, acestea au si o doză bună de omega-3.

Ovăz
Ovăzul este un suprimant al apetitului și prieten al sățietii pentru a pierde in greutate! Este un aliment ideal pentru micul dejun, deoarece este bogat în proteine ​​și fibre. Acțiunea sa purifică sângele și reduce colesterolul, deoarece conține celule care mențin toxinele și grăsimile și apoi le elimină din corp. De fapt, este un mic aliat perfect pentru tine tot anul. Folosește-l și în paine!

Alimente pentru un abdomen plat. Broccoli
Broccoli conține fibre, vitamina C și calciu. Acești nutrienți acționează asupra intestinelor tale, care absorb mai puține grăsimi și îți curăță arterele. De asemenea, este bun pentru bronhiile tale (sfaturi pentru fumători) și pentru o digestie bună.

Zmeură
Bogate în apă și fibre, zmeura este mai recomandată decât alte fructe. Când consumați zmeură, corpul dvs. produce mai multă energie și activează circulația sângelui reglând în același timp nivelul de sodiu.

Alimente pentru un abdomen plat. Somon
Somonul produce colesterol bun și furnizează proteine, de asemenea oferă o cantitate mare de vitamina D. Buna pentru sistemul dvs. nervos, care vă va activa metabolismul și va arde grăsimea abdominală. Somonul conține acizi grași care împiedică acumularea grăsimilor. Preferă somonul sălbatic din Pacific mult mai bun pentru corpul tău decât somonul de fermă. Pentru a evita metalele grele găsite la peștii mari și grași, alegeti sardinele.

Ceai verde
Arzător de grăsime prin excelență, ceaiul verde promovează digestia prin furnizarea de apă + căldură. Consumând ceai după mese, îți ajuti corpul să regleze temperatura și, prin urmare, pierzi calorii. În plus, ceaiul verde acționează asupra corpului prin scăderea tensiunii arteriale. În plus, reglează nivelul glucozei și favorizează absorbția calciului. Cu toate acestea, nu bea mai mult de trei cani pe zi!

Grăsimea, mai ales cea abdominală, îţi afectează inclusiv creierul

Pe masura ce pierdem din masa musculara si castigam in tesut adipos, si procesul gandirii are de suferit.

Aceasta nu va mai fi la fel de flexibila, arata un studiu recent publicat in Brain, Behavior and Immunity si citat de Medical Xpres.

Realizat pe 4.000 de subiecti de ambele sexe, de-a lungul a sase ani, studiul a aratat ca pe masura ce se pierde din masa musculara, castigandu-se in tesut adipos, mai cu seama la nivelul abdomenului, se rigidizeaza procesele cognitive. Iar asta se intampla natural la varsta mijlocie, fenomenul accentuandu-se pe masura ce trec anii.

Potrivit cercetatorilor de la Universitatea Iowa din SUA, daca oamenii continua sa faca sport, flexibilitatea cognitiva va fi comparabila cu cea a celor mai tineri.

Cercetatorii Auriel Willette, experta in nutritie, si Brandon Klinedinst, doctorand in neurostiinte, cei care au coordonat studiul, au concluzionat ca la varsta mijlocie, cel mai indicat e sa facem exercitii care sa ne mareasca rezistenta organismului. Mai cu seama pentru femei, pentru ca ele pierd cel mai mult tesut muscular dupa o varsta.

Cum să-ți testezi urina pentru a afla dacă ești sănătos

Cum analizezi singur starea urinei. Urina reprezinta deșeurile lichide din corpul nostru respinse de urinare (sau golirea vezicii urinare). Și analizand-o bine, putem afla multe despre sănătatea noastră. În plus, nu este nevoie să colectați urina într-o sticlă sterilă sau să folosiți o bandă speciala pentru un test de urină, cum ar fi testele de laborator… Un aspect simplu al acesteia în toaletă este suficient! Acest lucru l-au făcut medicii de secole pentru a afla starea pacienților. Diferențele de textură, miros sau chiar culoare sunt, într-adevăr, semne transmise de corpul nostru. Rețineți că urina sănătoasă este galben deschis și nu are miros puternic. Iată cum să vă testați urina dacă nu îndeplinește aceste criterii.

Descoperiți și de ce nu ar trebui să puneți niciodată hârtie igienică pe scaunul de toaletă al toaletelor publice! Aceasta este una dintre cele mai proaste idei de a vă proteja de germeni!

1) Urina ta este destul de întunecată și are o culoare de miere
Urina pare mai întunecată decât este de obicei? Aceasta poate însemna că suferiți de deshidratare. În plus, urina este folosită pentru a elimina toxinele din organism. De fapt, reținerea prea lungă este, de asemenea, o posibilă cauză pentru această culoare prea întunecată.

2) Cum analizezi singur starea urinei. Urina ta este transparentă
Culoarea poate fi legată de diluarea urinei: cu cât beți mai mult, cu atât urina va fi diluată și, prin urmare, limpede. Așa că, poate, beți prea multă apă. Supraconsumarea nu este bună pentru rinichi, care se luptă să țină pasul cu ritmul pe care îl oferi. Excesul de apă poate fi dificil de îndepărtat și, în cele din urmă, poate provoca probleme de sănătate (dezechilibru al nivelului de sodiu din sânge etc.). Așadar, consumă cantitățile recomandate de apă.

3) Urina ta este maronie
Urina nu este brună din cauza dependenței de cafea! Desigur, mâncarea influențează culoarea. În plus, consumul masiv de fasole sau rubarbă poate provoca o culoare maro. De asemenea, din nou, nuanța întunecată se poate datora lipsei de hidratare. De asemenea, poate indica faptul că organismul luptă împotriva contaminării cu un virus sau bacterii (infecții ale tractului urinar, probleme renale sau hepatice etc.). Fiți vigilenți și consultați medicul dumneavoastră dacă acest lucru continuă.

4) Cum analizezi singur starea urinei. Urina ta este spumoasă
Dacă a avut loc o urinare foarte urgenta, prezența spumei este de înțeles. Cu toate acestea, dacă vedeți această scumă de mai multe ori la rând, poate indica faptul că dieta dvs. este prea bogată în proteine ​​sau că rinichii dvs. au probleme cu deficiență, așa că aveți grijă. La femei, aceasta poate fi uneori și o reacție la produsele de îngrijire personală utilizate.

5) Urina ta este roșiatică
Nu este necesar să vă alarmați imediat gândind că există sânge în urină! Într-adevăr, acest lucru se poate datora unui consum recent de rubarb, fructe de pădure, sfeclă… sau chiar din cauza anumitor medicamente, cum ar fi laxative sau antibiotice (de aici și importanța citirii întotdeauna a instrucțiunilor pentru a nu avea o surpriză proastă). Cu toate acestea, trebuie să fii atent, deoarece poate fi legat și de o infecție a tractului urinar, o boală a rinichilor, o problemă a prostatei sau chiar o tumoare. Așadar, dacă nu există nicio schimbare, consultați rapid un medic pentru a vă îndepărta îndoielile și pentru a trata problema cât mai curând posibil, dacă este necesar.

6) Cum analizezi singur starea urinei. Urina ta este portocalie
Aceasta poate fi legată de o deficiență a canalului biliar sau a ficatului. Cu toate acestea, înainte de a vă stresa, întrebați-vă dacă acest lucru nu are legătură cu lipsa hidratării. Într-adevăr, aceasts este adesea cauza acestei culori. În plus, anumite culori alimentare (cum ar fi cele din vitamine) sau caroteni pot fi cauza. Unele medicamente pot avea, de asemenea, partea lor de responsabilitate, cum ar fi rifampicina, un antibiotic.

7) Urina ta este verde / albastră
Cei mai capricioși vor lua în considerare că este un semn extraterestru. Mai grav, acest lucru poate fi cauzat de doza de coloranți din produsele comerciale. De asemenea, nu uitați că acesta este primul semn al unei afecțiuni genetice numită hipercalcemie. Așadar, verificați dacă acest lucru continuă să excludă posibilitatea unei boli, infecții sau bacterii.

8) Urina ta este tulbure
Acest lucru poate indica faptul că puteți avea pietre la rinichi sau o infecție a tractului urinar (cistită etc.). Cu toate acestea, dieta poate fi și ea o cauză, iar sarcina poate provoca și acest aspect tulbure.

Sfaturi pentru a elimina tartrul dentar în mod natural…

Modalitati de a elimina tartrul dentar. Tartarul este o placă de bacterii care se instalează pe suprafața dinților și se acumulează pe smalț. Este important să evitați întărirea tartrului pentru a evita bolile parodontale. În plus, aceste resturi vă vor face dintii urâti. Cu aceste sfaturi din partea bunicii, veți obține dinți frumoși, fără tartru.

1) Cauzele tartrului
O dietă prea bogată în zahăr, acizi și grăsimi rele va promova formarea tartrului. Deci, măncati mai multe fructe și legume! Igiena orală slabă nu este cauza principală a depunerilor de tartru, dar rămâne în mare măsură responsabilă. Spălați-vă pe dinți cum trebuie de trei ori pe zi! Cafeaua, ceaiul negru și tutunul ajută, de asemenea, la acumularea de bacterii și pete pe smalț.

2) Modalitati de a elimina tartrul dentar. De ce tartrul nu este bun pentru sănătatea noastră?
Pe lângă faptul că nu este estetic, tartrul poate duce la inflamația gingiei, adică gingivita care poate duce la dinți mobili! În plus, igiena dentară precară poate duce la probleme de respirație urata, pe lângă pierderea dinților.

3) Alimente de consumat pentru a elimina tartrul
Fructele și legumele crude sunt foarte recomandate, mai ales mere și alimente cu frunze verzi. Susanul este recomandat pentru conținutul său de calciu. Stevia este un aliment foarte benefic pentru dinții noștri, această plantă acționează ca un îndulcitor natural. Apa de mare este o modalitate excelentă de a vă ajuta să vă spălați și să vă consolidați smalțul, este un supliment remineralizant și alcalin. Argila albă îmbunătățește pH-ul gurii noastre.

4) Modalitati de a elimina tartrul dentar. Spălarea gurii
Spălarea gurii cu ulei de floarea soarelui sau susan ajută la curățarea dinților, curățarea toxinelor și curățarea gurii. Aceste spălături bucale sunt recomandate pentru probleme cu îngălbenirea dinților, infecții orale, plăci, probleme ale gingiilor sau dinți mobili. Uleiul de nucă de cocos este de asemenea excelent pentru albirea dinților și eliminarea bacteriilor orale. Cu toate acestea, gândește-te la țevi și scuipă-l în coșul de gunoi și nu în chiuvetă. Într-adevăr, se întărește și riscă să blocheze conductele!

 

Regenerarea Ficatului se face prin SFECLĂ, MORCOV și NUCI/ Minunile USTUROIULUI; Descifraţi mesajele corpului: Mâinile / picioarele GURA, LIMBA / BUZELE/ INIMA etc

 

Sucul de sfeclă, morcov si nuci este unul din cele mai eficiente elixiruri, recomandat in zilele noastre de tot mai mulți nutriționiști si specialisti din intreaga lume.

Acționează ca un adevarat panaceu asupra sângelui și ficatului, întărește imunitatea, curăță organismul de toxine, combate cancerul si mai mult decat orice ajută la regenerarea ficatului. Toți cei bolnavi de cancer ar trebui să bea zilnic suc de sfeclă, cu morcov, măr, țelină sau lămâie, sau simplu.

 

Reteta elixirului  -Ingrediente

 

– 1 sfeclă roșie

– 3-4 morcovi de marime medie

– 2 fructe de kiwi

– 1 ceașcă cu miez de nucă

 

Prepararea bauturii

 

Ingrediente enumerate mai sus ajung pentru o doză zilnică de suc.

 

Pentru prepararea elixirului, aveți nevoie de un storcător(preferabil manual fiindca este mai eficient), robot sau blender. Sfecla, fructele de kiwi și morcovul se curăță de coajă, se taie cubulețe mici și se pun în aparat.

 

Sucul obținut se bea intr-o singura repriza, dimineața pe stomacul gol, sau pe parcursul unei ore,in intervalul dintre mese.

 

Persoanele care tin cure de slabire pot înlocui una din mesele zilei cu acest elixir magnific. Preparați acest suc proaspăt în fiecare zi. Cura de regenerare a ficatului durează 6 săptămâni, și se poate face de 3 ori pe an.

 

Indicațiile terapeutice

 

Acesta bautura este recomandata următoarelor persoane:

 

– Persoanelor care fumează sau consumă alcool zilnic

– Persoanelor bolnave de cancer

– Persoanelor cu imunitatea scăzută

– Persoanelor supraponderale

– Persoanelor care suferă de afecțiuni hepatice sau biliare

– Persoanelor care iau antibiotice

– Femeilor care iau anticoncepționale

– Bolnavilor cronic, care urmează un tratament medicamentos de lungă durată

– Persoanelor care suferă de insomnie

– Persoanelor care sunt afectate de oboseală cronică sau suprasolicitare fizică și intelectuală

 

Sucul de sfeclă roșie este o sursă bogată de fitonutrienți precum betaina, care are proprietăți antiinflamatoare și antioxidante puternice, cuplate cu un efect stimulator asupra mai multor procese detoxifiante de la nivelul ficatului. Betaina ajută la regenerarea celulelor ficatului, și la curățarea depozitelor de grăsime cauzate de consumul de alcool.

 

Sucul de morcovi  este un puternic alcalinizant, plin de vitamine și minerale, cu proprietati detoxifiante ajutănd la eliminarea deșeurilor toxice acumulate în ficat. Conține foarte multe vitamine și minerale care ajută inclusiv la curățarea sângelui de substanțe contaminante, la curățarea pielii și la îmbunătățirea vederii: Vitamina C, Vitamina K, Vitamine B, calciu și magneziu.

 

Kiwi este unul din cele mai bune surse de Vitamina C și E, importante pentru ficat. Consumat sub formă de suc, kiwi și substanțele sale nutritive sunt raid absorbite de corp. Consumul de kiwi previne de asemenea ficatul gras, cancerul și alergiile.

 

Nucile curăță ficatul și hrănesc creierul. Sunt o sursă fabuloasă de proteine, antioxidanți, acizi grași Omega-3, minerale și vitamine. Proteinele sunt esențiale pentru persoanele care au ficatul afectat, întrucât ele ajută la formarea de noi celule, repararea țesuturilor și buna funcționare a sistemului imunitar. Antioxidanții sunt și ei importanți pentru sănătate ficatului, deoarece ajută la neutralizarea radicalilor liberi, care pot afecta celuele hepatice.

Despre tainele albinăritului, cu terapeutul ION BOBESCU din Suştra, Timiş

 

„Suntem legaţi de albine, cu nişte fire nevăzute şi magice”

– Pe lângă ştiinţa vindecării cu plante, despre care aţi vorbit într-un număr trecut al „Formulei AS”, sunteţi şi un renumit prisăcar, mare specialist în albine. Ce v-a determinat să vi le faceţi tovarăşe de viaţă? Există un mister care v-a fermecat?

– Viaţa albinelor este cu ade­vă­rat fascinantă. Noi ştim despre ele destul de multe, dar cu siguranţă că nu ştim totul. E suficient să le ur­mă­reşti o zi din viaţă, ca să devii cap­tiv. Munca lor e un adevărat serial SF. Mierea pe care o mâncăm e adu­­nată cu multe riscuri şi trudă, iar valoarea ei pentru sănătate este ines­timabilă.

– Cum arată o zi din viaţa lor?

– O zi în stup începe diferit, în func­ţie de vreme şi ano­timp. Dacă vre­mea este bună, de di­mineaţă pleacă mai întâi doar cerce­ta­şe­le să caute flori. Da­că nu se întorc cu veşti bune, culegă­toa­rele nu pleacă. În fie­care dimineaţă, cir­­ca 100 de albine ti­nere, vi­gu­roase, îşi umplu burţile cu mie­re, un fel de me­rinde pen­tru drum, şi plea­că să caute hra­nă. Se în­torc apoi în stup, în­tr-un soi de ring de dans, unde încep să se bâţâie, dau din aripi, se învârt în loc, fac mişcări aparent ciudate. De fapt, rin­gul de dans este… o sală de conferinţe, şi prin acest dans, cer­cetaşele comu­nică cu celelalte albine. Cer­cetătorul Karl von Frisch a luat Premiul Nobel pentru că a tradus în ter­menii noştri ceea ce comunică albinele prin acel dans. În funcţie de paşii pe care îi face, în formă de opt sau de elipsă, cercetaşa transmite stupului infor­maţii extrem de precise. De exemplu, un dans foarte rapid, un balans maxim, înseamnă că sursa de cules este departe şi este nevoie de multe bătăi din aripi pen­tru a ajunge la ea. Se poate şi calcula exact dis­tanţa, în funcţie de numărul mişcărilor făcute de cer­cetaşă. Apoi, bisectoarea unghiului pe care se mişcă ea este un raport între răsăritul soarelui, poziţia lui în acel moment şi locul unde se află plantele! Von Frisch explică detaliat toate lucrurile astea în cartea sa, arată că albinele au un anumit limbaj prin care îşi transmit cu precizie toată informaţia – distanţa până la flori, calitatea lor, locul exact. La sfârşitul dan­su­lui, cercetaşele le oferă să guste celorlalte albine din ceea ce au găsit. Abia atunci se ia decizia de a pleca la cules sau nu, şi începe o zi de muncă.

– După o viaţă trăită împreună, se creează o relaţie de ataşament între albine şi om?

 

– Albinele trăiesc prea puţin pentru a avea timpul de a se ataşa emoţional, în jur de 40 de zile, totuşi am văzut câteva situaţii care spun multe despre senti­men­tele lor. De exemplu, un pui de albină aflat încă la stadiul învăţării zborului era să cadă de pe scân­du­rica din faţa stupului unde exersa. Şi atunci am văzut cum una dintre gărzi (albinele care stau la intrarea în stup, pentru pază) a mers, l-a ridicat de unde căzuse şi s-a întors la postul său. M-a impresionat gestul acesta de afecţiune dintre două gâze. Stupul este con­ceput în zilele noastre după cum a crezut omul, cu o uşă la nivelul solului, dar albinele aveau, de fapt, uşa deasupra, pe acoperiş. În mod obişnuit, ele îşi făceau casa în scorburi sau peşteri. Oricum, solida­ri­tatea albinelor este ceea ce impresionează cel mai mult. Ele îşi apără stupul cu preţul vieţii, pentru că o înţepătură a inamicului, în care îi rămâne înfipt acul, o omoară. Dar şi atunci când mor de moarte bună, când simt că li se apropie sfârşitul, ele zboară departe de stup şi mor prin­tre florile din care au cules toată viaţa, ca să nu împo­văreze stupina cu trupul lor. Iar când iernile sunt grele şi mân­carea nu ajunge, ultima pi­cătura de miere îi este oferită reginei. Ea moare ultima în stup.

– Albinele a­fla­te în acelaşi stup au „me­se­rii” diferite.,,

– Da, rolu­rile lor sunt foarte bi­ne delimitate. De exemplu, chiar şi albinele cule­gă­toa­re sunt îm­păr­­ţite, la rândul lor, în culegătoare de nectar, albine cu­legătoare de po­len sau de pro­polis. Există apoi albine sacagii, ca­re aduc apă în stupi, atunci când nu este des­tul nec­tar, sau al­bine sa­nitar, care nu fac altceva toa­tă ziua decât să ai­bă grijă de cură­ţenia şi sănătatea stupului. Al­­binele gar­dieni sunt ce­le care pă­zesc intrarea sau urdi­ni­şul şi nu lasă să pătrundă în stup decât albi­nele care au ace­laşi mi­ros. Apoi, există albinele din garda reginei, care o în­soţesc pe aceasta oriunde şi au grijă în per­ma­nenţă de ea, şi mai sunt şi albinele-doici, care au rolul de a hrăni regina. Deşi pare incredibil, albinele trăiesc într-o societate foarte bine structurată şi duc o viaţă foarte vir­tuoasă, de la care şi noi, oamenii, am avea de în­vă­ţat.

– Dacă sunt atât de virtuoase, de ce acceptă trân­torii?

– Trântorii sunt necesari pentru reproducere şi sunt toleraţi şi după aceea, în funcţie de bogăţia stupinei. Dacă stupul o duce bine, regina este cea care acceptă existenţa trântorilor şi se pare că îi lasă doar pentru plăcerea de a-i avea.

– Se ştie că dacii erau mari albinari. Mierea lor era renumită în Antichitate. Există informaţii legate de această îndeletnicire a lor?

– Asta este ceva foarte interesant! Deşi apicultura acum s-a modernizat, înainte cu mii de ani, dacii aveau nişte tehnici uimitoare! Herodot spunea în scri­erile sale că prin plaiurile Daciei nu se poate călători ziua, ci numai noaptea, din cauza numeroaselor roiuri de albine. Dacii recoltau mierea de la albinele sălba­tice atât de abil, încât nu pierdeau o picătură de miere de la un asemenea stup trăitor într-o scorbură. Pe atunci existau „bârcarii” sau „vânătorii de stupi”. Aceş­tia aveau un corn de bou, cu un dop la capătul as­cuţit, găurit cât să iasă o albină pe acolo. Puneau în scobitura largă fagure cu miere şi aşteptau să vină albinele să se aşeze pe el. Atunci bârcarii le prindeau în corn. Aveau asupra lor o punguţă din piele de ber­bec, în care ţineau făină. Luau un pic din ea, o pre­sărau pe vârful subţire al cornului, după care scoteau dopul. Prima albină care ieşea se umplea de acea făină albă. Era albă ca un fulg de nea. Dacă, în mod obiş­nuit, albina nu o prea poţi vedea, aia albă, plină de făi­nă, strălucea! Şi mergea bârcarul pe direcţia zborului ei o mie de paşi, să zicem. Apoi iar mai lăsa o albină să iasă, o ungea cu făină, şi mai făcea o mie de paşi. În fe­lul ăsta, din aproape în aproape, albinele îl con­du­ceau pe bârcar la stupul lor din pădure, pe care altfel era foarte greu să îl găsească. Asta era tehnica de aflare a locaţiei, dar aveau şi teh­nici ingenioase de recoltare a mie­rii din stup. În aşa fel pro­ce­dau, că tăiau fa­gurii cu scorbură cu tot, fără să se piardă nimic, în timp ce albinele erau adormite cu fumul unei ciu­perci speciale. Ce să vă spun… Al­binăritul este o preocupare de o complexitate fan­­­tastică… Am şase meserii cu diplomă, dar ni­ciuna dintre ele nu se apropie nici măcar zece la sută de inten­sitatea api­cul­turii. Este o me­serie paradoxală: eminamente in­telectuală, dar care poate să fie făcută şi de cineva fără carte. O meserie deosebit de complexă, care cere mul­tă energie mental

– De ce oamenii nu îşi pot lua singuri polenul de la flori şi recurg la cel adunat de albine?

– Polenul este cea mai valoroasă proteină existentă pe pământ, conţine 200 de tipuri de enzime, vitamine, fibre, practic, este cel mai complex aliment existent! Po­lenul florilor conţine, de fapt, nişte sâmburi atât de mici, încât noi nu îi putem vedea cu ochiul liber. Şi aceşti sâmburi sunt atât de tari, încât pot rezista în pă­mânt sau în turbării, milioane de ani. De aceea geo­logii, dacă vor să vadă ce a fost într-un anumit sol, în urmă cu 10 milioane de ani, analizează ce sâmburi din po­len sunt existenţi în acel sol. Dacă oamenii ar mân­ca polenul direct, acei sâmburi nu pot fi asimilaţi de or­ganismul nostru, nu se desfac. În schimb, albinele, când pun polenul la păstrare pe rame, îl înmoaie mai în­tâi cu saliva lor, sau mai bine-zis cu nişte enzime di­­gestive şi îl tasează bine cu capul. Din fericire pen­tru noi, acele enzime sunt atât de puternice, încât topesc sâm­burii din polen şi îi fac asimilabili pentru corpul nostru. În felul acesta, avem acces la ceea ce este în in­teriorul lor – amigdalina sau caisina, cu vita­mina B17, cel mai puternic antitumoral cunoscut. Ve­deţi, flori, albine sau oameni, suntem cu toţii legaţi unii de alţii cu nişte fire nevăzute, magice…

 Minunile USTUROIULUI

USTUROIULPreferati usturoiul autohton. E mai putin fatos ca rudele lui din import, dar mai „autentic”

(Allium sativum)

Este cea mai studiata planta medicinala din lume. Nu, nu este o gluma! Numai in ultimii cincisprezece ani s-au facut nu mai putin de 200 de cercetari clinice si de laborator, despre efectele sale terapeutice, record neatins de nici o alta planta medicinala de pe glob. Este adevarat, il cunoastem mai degraba ca aliment, insa virtutile sale gastronomice palesc in fata uluitoarelor sale aplicatii in medicina. Ce-i drept, usturoiul are si un blazon de aparat, el fiind mentionat pentru prima oara intr-un tratat medical sanscrit, cu 5000 de ani in urma. Comparati cele cinci milenii de recunoastere oficiala a usturoiului ca medicament, cu cei 10-15 ani, cat este durata de viata a hapurilor chimice contemporane, ca sa va dati seama de valoarea remediului despre care vom vorbi in acest articol. In Europa, cu 2500 de ani in urma, Dioscoride, Galen, Hipocrate si alti medici celebri ai antichitatii laudau calitatile medicinale ale usturoiului, cu care tratau bolile de plamani, tulburarile de circulatie si tumorile albe. Acelasi lucru avea sa-l faca si ilustrul savant si alchimist Paracelsus in Evul Mediu, cand usturoiul, laolalta cu cateva uleiuri esentiale aduse din Arabia, erau – dupa parerea sa – singurele remedii cu adevarat eficiente contra teribilelor epidemii de ciuma. Mai aproape de timpurile noastre, si Pasteur, parintele microbiologiei si unul din fondatorii medicinii moderne, a fost uluit de proprietatile medicinale ale usturoiului, pe care l-a recomandat ca antiinfectios in primul razboi mondial.

Tratamente preventive cu usturoi

Tromboza, tromboflebita – exista nu mai putin de 10 studii, facute in spitale universitare din Germania, Statele Unite, China si Coreea, care au urmarit efectul usturoiului asupra trombozei, si toate au aratat o reducere semnificativa a tendintei de formare a cheagurilor de sange, la pacientii tratati cu el. Consumul a 4-6 catei de usturoi pe zi este, asadar, un remediu sigur pentru prevenirea si chiar pentru tratarea tromboflebitei si a trombozelor in general. Trebuie insa mentionat ca efectele usturoiului apar in timp si nu se pune problema ca pacientii cu risc de aparitie a complicatiilor trombozei sa renunte la medicatia prescrisa pentru a face tratament exclusiv cu usturoi.
Cancerul de colon si cancerul gastric – mai multe cercetari epidemiologice arata ca la populatiile unde usturoiul intra in dieta zilnica, exista un risc mult diminuat de dezvoltare a cancerului de colon si de stomac. Doza de usturoi consumata este de minimum 2 catei pe zi.
Cancerul de esofag si laringe – Cercetatorii de la Nanjing Cancer Institute din China au comparat incidenta cancerului la cateva mii de oameni care consumau 1-2 catei de usturoi zilnic cu cea in randul celor care consumau usturoi cel mult o data pe luna. Rezultatele studiului indica faptul ca primul lot de subiecti au prezentat cu 69% mai putine cazuri de cancer fata de lotul doi. Interesant este ca la cei care consuma si ceapa pe langa usturoi, rata imunitatii la aceste forme de cancer ajunge pana la cifra record de 83%.
Cancerul de rect – un colectiv de medici americani de la Universitatea Carolina de Nord, condus de dr. Lenore Arab, a analizat mai multe studii realizate pe consumatorii constanti de usturoi. In raport se arata ca un consum regulat de usturoi reduce riscul cancerului de colon si de rect cu 10% (la cei care consuma preponderent carne) si cu pana la 50% (la cei care, pe langa faptul ca sunt consumatori de usturoi, au si o dieta preponderent vegetariana, cu multe cruditati).
Gripa – trei-patru catei de usturoi consumati zilnic reduc cu cel putin o treime sansele de a ne imbolnavi de gripa in timpul unei epidemii, arata studii facute de medicii israelieni. Aceasta, pentru ca usturoiul, pe langa faptul ca are un efect de intarire a imunitatii, contine substante care distrug sau incetinesc ritmul de inmultire al virusilor gripali.
Infarct miocardic – riscul de infarct scade foarte mult la persoanele care tin periodic o cura cu usturoi, arata un studiu italian. Pe langa faptul ca normalizeaza tensiunea arteriala si desfunda vasele de sange ingrosate de depunerile de colesterol, usturoiul este si un excelent protector al sistemului nervos, direct implicat in declansarea crizelor cardiace care duc la infarct. Mai ales persoanele peste 50 de ani ar trebui sa faca macar de patru ori pe an o cura de o luna cu usturoi consumat proaspat sau sub forma de mujdei preparat cu ulei de masline si lamaie.
Diabet – daca ceapa, despre care am vorbit in articolul trecut, este un foarte bun hipoglicemiant, se considera ca usturoiul o completeaza, prevenind in buna masura complicatiile bolii diabetice. Utilizarea regulata a unor doze terapeutice cu usturoi (minimum 5 grame pe zi) are efect de prevenire al arteriopatiilor diabetice, precum si al bolilor cardiace produse de aceasta boala.
Viermi intestinali – un leac traditional de mare actualitate este laptele cu usturoi, a carui reteta este detaliat prezentata in cadrul acestui articol. Preparatul este foarte util, mai ales pentru copii, care atunci cand se joaca, pot ajunge in contact si pot ingera ouale diferitilor paraziti intestinali. Mai ales ei este bine sa faca periodic cure preventive de cate 2-3 saptamani cu decoct de usturoi in lapte, minimum jumatate de pahar pe zi.

Tratamente interne cu usturoi

Raceala (rinita, bronsita, laringita produsa de virusul gripal) – un studiu al medicilor britanici, prezentat in 2007 de BBC, arata ca usturoiul are efecte semnificative de reducere a efectelor racelii comune.

USTUROIUL

Doi-trei catei de usturoi sau o portie de mujdei luata zilnic reduce simptome ale racelii cum ar fi catarul respirator, durerile de cap, accelerarile ritmului cardiac. De asemenea, tratamentul cu usturoi reduce considerabil timpul de vindecare. Extern, aplicat sub forma de cataplasme pe spate si pe piept, el este si o metoda foarte buna de combatere a tusei si a raguselii.
Efeminare la barbati – suplimentele de usturoi adaugate in hrana persoanelor de sex masculin stimuleaza testiculele sa aiba o secretie endocrina mai mare, crescand nivelul de testosteron. Or, testosteronul este chiar hormonul masculinitatii, care determina cresterea masei musculare in detrimentul tesutului adipos specific feminin, determina cresterea apetitului sexual, precum si trasaturi de caracter specific masculine, cum ar fi curajul, spiritul de initiativa, combativitatea. Concluzia este simpla: consumati macar de 3 ori pe saptamana usturoi din belsug, pentru a va amplifica in mod natural barbatia, chiar si daca nu considerati ca aveti probleme in acest sens.
Ateroscleroza – un studiu german realizat pe 280 de persoane, timp de 4 ani, arata ca usturoiul previne formarea placii de grasime in artere si poate chiar sa diminueze dimensiunea ateroamelor existente. Oamenii care au consumat cca. 6-7 g de usturoi zilnic au avut cu 18% mai putine depuneri de colesterol in artere la sfarsitul studiului, decat cei din grupul martor. La femei, efectul a fost mai pronuntat, ajungandu-se la reduceri de pana la 25% a nivelului colesterolului, in urma tratamentului cu usturoi.

Circulatie deficitara – cercetari realizate in Germania, in 1996, asupra persoanelor cu afectiuni ale arterelor periferice (se produc diminuari serioase ale circulatiei la nivelul picioarelor) au aratat ca, in cazul consumului regulat de usturoi, distanta pe care aceste persoane bolnave o pot parcurge pe jos, fara sa aiba dureri in membre, creste considerabil. Imbunatatirea este de pana la 80%. Doza zilnica de usturoi folosita in studiu: 7 grame.
Adjuvant in HIV/SIDA – usturoiul a fost utilizat intr-un program medical din China, pe pacientii cu SIDA, pentru tratarea infectiilor care prolifereaza pe fondul acestei afectiuni. Rezultatele au fost incurajatoare, atat in sensul prelungirii vietii, cat si pentru imbunatatirea calitatii acesteia, conex cu reducerea suferintei. Se recomanda administrarea maceratului de usturoi in alcool, cate 10-20 ml pe zi, in cure de 60 de zile, cu 14 zile de pauza.
Hipertensiune – trei studii facute in 1994 in spitale din Germania au aratat reduceri semnificative ale presiunii arteriale prin tratamentul cu usturoi. Se recomanda maceratul in alcool de usturoi, in cure de trei luni, timp in care se administreaza cate 3 lingurite (adica aproximativ 15 ml) pe zi.

Tratamente externe cu usturoi

Candida bucala – un studiu de medicina experimentala arata un efect antiseptic impotriva ciupercilor parazite mai puternic la usturoi decat la Nistatin, medicamentul anticandidozic uzual. Se fac clatiri ale gurii de 2-3 ori pe zi, cu cate un sfert de pahar de apa, in care s-a dizolvat o jumatate de lingura de macerat de usturoi in alcool.

USTUROIULUsturoiul verde. Acum e vremea lui!

Candida vaginala – siropul de usturoi prezentat in cadrul acestui articol nu este eficient doar administrat intern, in cazul bronsitei sau al tusei, ci si extern. Un tampon de vata inmuiat in acest sirop se introduce in vagin si se lasa 10-15 minute, pentru ca usturoiul sa-si exercite efectul anticandidozic. Se repeta zilnic acest tratament pana la disparitia simptomelor. Este important ca tratamentul sa se faca de la primele semne ale candidozei, atunci cand e aplicat din timp, el putand scuti de suferintele inimaginabile pe care aceasta afectiune, scapata de sub control, le poate produce.
Boala piciorului de atlet – se pune o cataplasma de mici dimensiuni, preparata din 1-2 catei de usturoi, intre degetele afectate. S-a demonstrat prin teste directe ca acest tratament simplu are efecte cel putin comparabile cu cele ale sofisticatelor creme de sinteza, utilizate pentru tratarea acestei boli.

Chelire, pelada barbii – se aplica un tratament simplu si foarte eficient: un catel de usturoi se taie in doua, si cu fiecare jumatate proaspat taiata se face o frictionare a zonei afectate, cate 2 sedinte a 5 minute pe zi. Se freaca portiunea de piele din locul unde a cazut parul cu catelul de usturoi, energic, dar cu blandete. In maximum 2 saptamani, firele de par vor aparea, la inceput ca un puf fin, si pe masura ce se continua tratamentul, se vor dezvolta ca fire de par normale.

Precautii si contraindicatii

Primul lucru care trebuie spus despre acest remediu este ca nu toata lumea il suporta la fel de usor si de aceea, daca nu sunteti obisnuiti sa ingerati cantitati mari de usturoi, incepeti tratamentul gradat. La inceput, consumati cantitati mici de usturoi sau de preparate pe baza de usturoi, marind doza pe masura ce vedeti ca este bine suportat. Exista numeroase cazuri de persoane care s-au grabit sa manance mult usturoi, pentru a obtine efecte terapeutice rapide, dupa care s-au confruntat cu indigestii severe, voma ori arsuri gastrice, capatand astfel intoleranta la usturoi, pe care nu l-au mai suportat nici in doze mici. Consumul de usturoi nu este recomandat femeilor care alapteaza, deoarece anumite substante pe care le contine se transmit in lapte, dandu-i un gust neplacut si facand posibile probleme gastrice ori intestinale la sugar. Usturoiul se va administra cu prudenta si in cazul persoanelor cu gastrita in faza de criza, precum si celor cu enterita ori cu colita de fermentatie. Aceeasi prudenta este recomandata si in cazul persoanelor cu boli pulmonare insotite de tuse seaca, sanguinolenta, unde poate amplifica inflamatia. Cercetari recente arata ca este de dorit ca persoanele care urmeaza sa suporte o interventie chirurgicala sa nu consume usturoi cu 10 zile inainte de operatie, deoarece proprietatile antiagregante plachetare ale usturoiului fac cicatrizarea mai lenta. Oamenii de stiinta subliniaza insa ca aceasta observatie are caracter de recomandare si nu de contraindicatie.

Cum se administreaza usturoiul

Usturoiul ca atare

Se consuma 2-4 catei de usturoi zilnic, in timpul mesei sau, daca il suportati, intre mese, cand are efectul terapeutic cel mai puternic. Practic, nu exista limita pentru cura cu usturoi, care poate fi consumat zilnic, fara probleme, pentru perioade lungi de timp. Unii cercetatori sustin, totusi, ca este bine ca dupa 3 saptamani de consum, sa se urmeze o saptamana de pauza, pentru a nu obisnui organismul cu acest remediu, lucru care ar duce la diminuarea eficientei sale terapeutice.

Mujdeiul

USTUROIUL

Este forma ideala de consum pentru tratamentul unor boli unde este necesara ingerarea zilnica a unei cantitati mai mari de usturoi. Se piseaza marunt 7 catei de usturoi, se pune un varf de cutit de sare, un sfert de lamaie stoarsa, o lingurita de ulei de masline presat la rece si o jumatate de legatura de patrunjel taiat foarte fin. Se amesteca bine, apoi se lasa sa se patrunda vreme de 10-20 de minute, dupa care mujdeiul este gata. Daca simtiti nevoia, puteti sa adaugati si cateva linguri de apa plata sau de izvor, pentru a-l dilua si a-i reduce astfel efectul iritant. Se consuma in 1-2 reprize, pe parcursul unei zile. Este mai bine tolerat de organism decat usturoiul simplu, pentru ca ingredientele din mujdei (sarea, sucul de lamaie, patrunjelul) compenseaza efectul sau usor iritant, stimuleaza digestia (care poate fi incetinita de anumiti compusi din usturoi), reduce chiar si din mirosul neplacut. Uleiul de masline ii potenteaza actiunea de reducere a colesterolului, precum si efectul benefic in cazul litiazei biliare.

Decoctul in lapte

Se foloseste in afectiunile respiratorii si contra viermilor intestinali si se consuma cat de fierbinte se poate suporta, dimineata si seara. Iata reteta de preparare: se spala si se taie marunt o capatana de usturoi cu tot cu coaja, apoi se fierbe vreme de cinci minute intr-o cana de lapte, dupa care preparatul se lasa sa se raceasca acoperit, vreme de 10 minute. Se strecoara si se administreaza cat de cald posibil.

Siropul de usturoi

Se amesteca foarte bine 10-15 catei de usturoi pisati cu 20 de linguri de miere de salcam, dupa care se pune totul intr-un borcan si se lasa sa macereze vreme de doua saptamani. In final, se strecoara amestecul, si din preparatul astfel obtinut, se administreaza cate 2-3 lingurite, de trei ori pe zi.

Maceratul in alcool

Doua capatani de usturoi se taie marunt si se pun la macerat intr-un borcan transparent (de 500 g) cu alcool de 70 de grade. Vasul se inchide ermetic. Atunci cand continutul borcanului capata culoarea paiului (galben), procesul de macerare s-a incheiat. Preparatul se filtreaza prin tifon si se pastreaza inchis ermetic. Se administreaza de regula cate 3-4 lingurite pe zi.

Cataplasma cu usturoi

Se zdrobesc 5-7 catei de usturoi, se invelesc in tifon subtire si apoi se aplica pe zona afectata, unde se tin vreme de 30-60 de minute, chiar si mai putin, daca simtiti ca nu suportati efectul iritant pe piele. Este bine ca peste cataplasma sa se puna si o folie de plastic, pentru a impiedica evaporarea unor substante active, dar si pentru a limita raspandirea mirosului.

De retinut

Efectele terapeutice descrise in acest articol se pot obtine doar prin folosirea usturoiului in stare cruda. Fiert (cu exceptia decoctului in lapte, care e folosit intr-o gama restransa de boli) sau prajit, sub forma de fulgi sau de pulbere uscata, usturoiul isi pierde majoritatea calitatilor medicinale.

Din experienta, va recomandam – mai ales pentru cura interna – usturoiul de provenienta romaneasca, obtinut din samanta autohtona. Piata romaneasca a fost invadata de usturoi adus din China, Turcia, Vietnam etc. Usturoiul de import este mai mare, arata mai bine, uneori chiar si gustul sau mirosul este mai puternic, insa s-a observat ca este in general si mult mai greu tolerat de catre sistemul digestiv si chiar de catre ficat, producand frecvent efectele adverse descrise in acest articol.

Descifraţi mesajele corpului: Mâinile /picioarele

A fi stângaci

În textul care urmează, nu e vorba despre oa­menii neajutoraţi, care duc cu greu lucrurile la bun sfârşit, ci de cei ce folosesc mâna stângă pentru tre­burile care, în mod obişnuit, se fac cu dreapta. Stân­gacii sunt o minoritate. Ei nu reprezintă decât apro­ximativ 10% din populaţie. A fi stângaci este fie o caracteristică genetică (moştenită de la unul dint­re părinţi), fie una congeni­tală (din naştere). În cel de al doilea caz, se pare că este vorba despre o consecinţă a unui nivel anormal de ridicat al testo­ste­ronului din uterul mamei.
Dacă faptul de a fi stângaci poa­te părea pentru unii banal, se pare, totuşi, că această anomalie este şi unul dintre punctele co­mu­ne la subiecţii suferind de pa­tologii autoimune, mai ales o maladie tiroi­diană şi alte câteva maladii inflamatorii ale intes­ti­nului, precum maladia lui Crohn şi colita ulce­roa­să. Iar fap­tul că părinţii şi cei din învă­ţământ în­cearcă să îi forţeze pe copii să redevină dreptaci poate genera tul­burări comportamentale la ei. Din ne­fericire, această practică nu a dispărut în unele dintre ţări.
Conform unui studiu danez recent, stângacele au un risc mai mare decât dreptacele de a se îmbol­năvi de cancer la sân, înainte de menopauză. Dar stân­gacii nu trebuie să se sperie! Ei au o memorie mai bună decât dreptacii şi o îndemânare crescută în multe sporturi, precum fotbalul, tenisul şi scrima.

Degetele cu articulaţii noduroase

Toţi copiii se tem că vor fi fugăriţi într-o zi de o vrăjitoare cu degetele noduroase, ca în poveşti. Din nefericire, majoritatea femeilor cu degetele deformate nu sunt vrăjitoare, ci nişte bunici blânde, care suferă de osteoartrită. Printre simptomele aces­teia, trebuie citate articulaţiile deformate cau­zate de o subţiere a oaselor şi dureri intense.

Degetele în formă de beţe de tobă

Unii oameni au degetele în „formă de beţe de to­bă”. În cel mai fericit caz, doar un singur deget este atins. În cel mai rău caz, ea se manifestă la toa­te degetele. Această boală se numeşte hipocra­tism digital, evoluează progresiv şi, în general, nu doa­re. Dacă în paralel cu deformarea degetelor şi un­ghiile devin bombate, este foarte probabil ca o ma­ladie cronică să fie la originea problemei.
Aproximativ una din trei persoane care are can­cer la plămâni are astfel de degete. Această parti­cularitate face parte şi dintre simptomele altor pato­logii, mai ales unele care afectează căile respiratorii – mucoviscidoza şi tuberculoza, dar şi maladia lui Crohn, colita ulceroasă, anumite maladii cardio­vasculare, hipertiroidia şi boli ale ficatului.

Degetele flexate

Poate că uneori v-aţi spus, privind degetele cuiva, că seamănă cu nişte gheare. Este foarte posi­bil ca persoana respectivă să sufere de boala Du­puytren. Ea este foarte rară, evoluează încet, nu doare, dar creează invaliditate. Primul semn este, în general, apariţia unui mic nodul în palmă care, încet-încet, creşte, ajungând să ţină degetul flexat spre palmă. Dacă încă nu se poate explica cauza acestei maladii, se pare totuşi că ea se datorează unei predispoziţii genetice. Populaţia cea mai expusă este cea de rasă albă din nordul Europei (mai ales scandinavii), cu o incidenţă ridicată la bărbaţi, mai ales la fumători şi la consumatorii de alcool. Deformaţia poate avea loc la o mână sau amândouă. Degetul inelar este cel mai atins. Ur­mea­­­ză apoi mijlociul, cel mare şi arătătorul. Mala­dia Dupuytren este frecventă la diabetici. Conform statisticilor, două din trei persoane diabetice suferă de ea. Ea este curentă şi la persoanele epileptice sau suferind de o maladie a tiroidei, ficatului sau a plămânilor. Se poate întâmpla ca ţesuturile altor părţi ale corpului să fie în fle­xiune. În cazul bolii Peyronie este vorba despre penis, acesta curbân­du-se din cauza unor plăci fibroase.

Un cucui pe pumn sau pe mână

O umflătură pe mână sau pe pumn este în gene­ral un chist ganglionar care nu este grav. Aceste mici tumori benigne pot să apară oriunde pe mâini, pe degete sau pe oricare altă parte a corpului. Băr­baţii sunt mai feriţi decât femeile, cei mai atinşi fiind gimnaştii. Um­flătura creşte când persoana se foloseşte intens de mână şi sca­de atunci când se odihneşte. Chiar dacă chisturile gan­glio­nare sunt uneori sensibile şi dureroase, ele su­pă­ră în primul rând prin faptul că sunt dizgra­ţioase. Din fericire, în unul din trei cazuri, dispar în mod spon­tan. Un alt tip de umflătură a mâinii, cauzată de gută sau de poliar­trita reumatoidă, este însoţită în general de dureri mari şi de alte simptome.

O umflătură pe călcâi

Dacă vă strâng foarte rău pantofii în zona căl­câiului, se poate să suferiţi de o exostoză plan­tară, caracterizată printr-o creştere a osului călcâiului. Durerea este şi mai mare când este însoţită de o bur­sită, o inflamaţie a micilor cavităţi umplute cu lichid ce lubrifiază şi protejează articulaţiile din tot corpul. Ea se datorează purtatului unor pantofi nepotriviţi pentru picioare sau unei predispoziţii ere­ditare.

Temperatură capricioasă a corpului

Mâinile şi picioarele reci

Când daţi noroc cu cineva, vi se spune des că aveţi mâinile reci? Vă apucă frigul doar gândin­du-vă că o să mergeţi desculţ? Ni s-a întâmplat tuturor să avem picioa­rele reci iarna sau în clădiri cu ae­rul condiţionat foarte puternic. Dar există anumite persoane care au întotdeauna extremităţile reci, mai ales când urmează un trata­ment pe bază de beta-blocanţi sau medicamente pre­scrise pentru a trata tulburările tiroidei sau mi­gre­nele. Degetele şi unghiile îngheţate care se albesc sau se albăstresc sunt tipice sin­dromului Raynaud. frigul şi stresul nu fac decât să agraveze simpto­mele. Degetele şi unghiile se albesc sau se albăs­tresc şi apar şi înţe­pă­turi. Simpto­mele pot apărea şi la lobul urechii, la nas şi la gambe. Aproximativ 6% din întreaga populaţie este vizată, mai ales fe­meile între 20 şi 40 de ani, fu­mătoare. Boala Ray­naud pare a fi ere­ditară. Din nefericire, la femei, ea este însoţită şi de o fibro­mialgie, maladie carac­terizată de dureri în tot corpul.
Mâinile şi picioarele reci pot fi şi una dintre con­secinţele directe ale maladiei arteriale perife­rice, dar şi a trombangeitei obliterante. Boala vi­zea­ză bărbaţii între 20 şi 40 de ani, mai ales fumă­tori. În cazul maladiei arteriale periferice, depozite de grăsime tapetează pereţii arterelor, ceea ce înce­tineşte circulaţia sângelui către stomac, rinichi, braţe şi picioare. Printre alte simptome, mai trebuie notate picioarele care îşi schimbă culoarea, mersul greoi, precum şi o slăbire a erecţiei. În cazurile ex­treme, se poate ajunge la cangrene şi la amputare.

Când ne este întruna frig

Purtaţi mereu un pulovăr gros şi staţi lângă sobă în timp ce ceilalţi sunt în mânecă scurtă? În cazul acesta, se poate să suferiţi de hipotiroidie. Această boală, de foarte multe ori prost diagnosticată, este datorată unui deficit de hormoni tiroidieni. Deşi afec­­tează ambele sexe, cel mai des o fac femeile. Printre alte simptome mai trebuie menţionate: creş­terea în greutate, uscarea pielii şi o constipaţie cro­nică. În afara unei hipersensibilităţi la frig, persoa­nele ce suferă de această boală sunt obosite mereu. Ele au de multe ori probleme de fertilitate şi o slabă tensiune arterială. Intoleranţa la frig mai poate fi şi semnul unei alte tulburări hormonale numite dis­funcţie hipotalamică, care afectează hi­potalamu­sul, o regiune a creierului care reglează tem­pera­tura corpului, apetitul, greutatea şi emo­ţiile. Ea poa­te fi consecinţa unei tumori, infecţii, trauma­tism al capului sau al nutriţiei.
Persoanele anemice sunt de asemeni foarte fri­gu­roase. Aproximativ 20% dintre oamenii cu ca­ren­ţă de fier sunt friguroşi. Mai rar, hipersen­si­bilitatea la frig este semnul precursor al unui can­cer la oase sau al unei leucemii.

Senzaţia de căldură permanentă

Unele femei aflate la menopauză se plâng în per­manenţă că le este cald. Într-adevăr, bufeurile de căldură sunt unul dintre principalele sindroame ale menopauzei. Totuşi, dacă nu suportă căldura, nu înseamnă neapărat că o femeie este la meno­pau­ză. De altfel, acest lucru nici măcar nu le este spe­cific femeilor. Termofobia este unul dintre simpto­mele numeroaselor tulburări hormonale, mai ales hipertiroidia. Printre alte semne, mai trebuie notat: o mare nervozitate, pierderea în greutate, setea şi foamea excesivă şi privi­rea fixă.
Senzaţia de căl­dură permanentă se datorează şi con­sumului exce­siv de cafea, fo­lo­sirii amfeta­mi­nelor şi medicamentelor prescrise în tulburările tiroidei. Intoleranţa la căldură poate fi şi semnul pre­vestitor al unei anhidroze sau anidroze (absenţa sudorii), ce poate fi fatală. Persoanelor ce nu trans­piră poate să le fie aşa de cald încât să leşine de epuizare sau să facă o criză cardiacă.

Descifraţi mesajele corpului: GURA, LIMBA şi BUZELE

Încă din cele mai vechi timpuri, gura este un organ care i-a fascinat pe oameni.

Cu 5000 de ani înainte de Hristos, sumerienii, chinezii şi egiptenii aveau deja remedii împotriva mirosului neplăcut al gurii sau a durerii de dinţi. Unele erau decocturi pe bază de vin sau de urină de copil mic, ale căror proprietăţi antiseptice au fost descoperite cu mult mai târziu.
Deşi dinţii nu au aşa de mult sex-appeal ca buzele, ei ne sunt totuşi indispensabili. Ne permit să meste­căm alimentele şi împiedică limba să iasă din gură (care are, şi ea, un rol primordial în percepţia gustu­lui, în mestecare, vorbire şi înghiţit). Dar pe lângă bi­nefacerile pe care ni le oferă, limba poate să fie şi sur­sa mai multor pro­bleme. De aceea, nu este de mi­ra­re că, atunci când intrăm în cabinet, doc­torul ne spune „deschideţi gura şi scoateţi limba”.

Buzele umflate
De mii de ani, buzele cărnoase sunt la femei un criteriu de frumuseţe şi de senzualitate. În Anglia, în timpul domniei reginei Victoria, femeile pronun­ţau cât mai multe cuvinte care începeau cu litera „p”, în speranţa de a a-şi forma buze cât mai atrăgătoare. În zilele noastre, lucrurile au devenit mai simple, femeile care nu sunt înzestrate de mama na­tură cu buze de tip negresă fac apel la colagen.
Dar atenţie, buzele se pot umfla brusc şi din cauza unei alergii alimentare sau la utilizarea unui produs cosmetic. Daca vi se umflă buza de jos şi se acoperă de coji sau de leziuni roşii sau albe, se poate să sufe­riţi de o cheilită actinică, datorată unei expuneri pre­lun­­gite la soare. Această inflamaţie este mai frecventă la femeile de peste 50 de ani. Din nefericire, de multe ori leziunile sunt permanente. Ca de cele mai multe ori în cazul maladiilor produse de soare, persoanele care au pielea deschisă la culoare sunt mai vulnerabile şi trebuie să consulte neapărat un dermatolog pentru a verifica dacă inflamaţia nu este un semn premer­gător al unui cancer la buza inferioară.
Buzele umflate pot fi şi una dintre caracteristicile sindromului Melkersson-Rosenthal, o tulburare neu­ro­­logică congenitală. Printre alte simptome ale acestei maladii, care, în general, apare la sfârşitul adolescen­ţei, mai trebuie să cităm: o inflamare a feţei, o para­lizie facială şi leziuni pe limbă. Cu trecerea timpului, buzele devin uscate şi crăpate. Aceste caracteristici se regăsesc şi la persoanele ce suferă de sarcoidoză, ma­ladie inflamatorie gravă, ce atinge diferite părţi ale corpului, precum nasul, ochii şi urechile, dar şi organe interne.

Buzele strânse
Când vă aflaţi în faţa unei persoane care are buzele strânse, vă gândiţi imediat că este crispată ori avară. Dar trebuie să ştiţi că ele pot fi cauzate de sin­dromul sclerodermiei localizate. Pielea feţei se întinde, mai ales în jurul buzelor, faţa luând aspectul unei măşti. Este din ce în ce mai greu să se deschidă gura, să se vorbească şi să se mănânce. Când boala atin­ge şi orga­nele interne, este vorba despre sclero­der­mie sistemică.

Buzele reci şi crăpate
Frigul şi buzele crăpate sunt nedespăr­ţite. Dar aces­te crăpături nu sunt mereu datorate unor factori externi, uneori, ele sunt semnul unei deshidratări ge­ne­rale. În mod contrar a ceea ce cred mulţi, umezi­rea lor cu limba nu face decât să agraveze problema. Bu­zele uscate pot fi şi semnul unei carenţe nutriţio­nale sau a sindro­mului Gougerot-Sjogren, maladie carac­terizată printr-o uscare oculară şi bucală.

Buzele albastre
Pot fi şi un efect stilistic, dar de cele mai multe ori, ele se datorează expunerii la frig. Mai pot fi şi semnul maladiei Reynaud, tulbu­rare care se manifestă printr-o constricţie brutală a micilor artere ale degetelor, dar se poate întinde şi la alte părţi ale corpului, sub efectul frigului sau al stre­sului. Această strângere împiedică o bună oxigenare a părţilor atinse, care se albăstresc.
Cianoza buzelor poate fi şi semnul unei proaste oxi­genări cauzate de tulburări respiratorii ca: pneu­monia, astmul, bronşita cronică sau edemul pulmo­nar. Lipsa de oxigen este frecventă la marii fumători, pentru că oxidul de carbon prezent în fum privează plămânii de oxigen. În plus, buzele de culoare albas­tră se pot datora şi unei carenţe de fier.

Pistrui pe buze şi în interiorul gurii
Dacă multora li se pare că a avea pistrui îţi dă un aer simpatic, nimeni nu îşi doreşte să aibă aşa ceva pe buze. Cu toate acestea, maculele melanotice labiale sunt foarte frecvente. Aceste mici urme nu prezintă însă nici un pericol. Ele dispar spontan după câţiva ani. Dar pistruii pot apărea de asemenea şi în gură. Aceşti melanomi ai mu­coasei bucale sunt dese­ori unul dintre semnele premergătoare ale mala­diei lui Addison, o patologie rară datorată unei producţii prea slabe de cortizol sau altor probleme hormonale. Ca şi în cazul aluniţelor, dacă pistruii îşi schimbă culoarea, forma sau aspectul, trebuie să consultaţi cât mai repede cu putinţă un dermatolog.

Pete albe în interiorul gurii
Leucoplaziile care apar în mod progresiv în orice loc al cavităţii bucale, inclusiv pe limbă şi gingii, se datorează de fapt unei dezvoltări celulare anar­hice. Principalele cauze sunt: un aparat den­tar prost adaptat, obiceiul de a ne muş­ca interiorul obrajilor sau orice alt tip de iritaţie. La anumiţi subiecţi, apa de gură care con­ţine sanguinarina, un alcaloid ce acţio­nează împo­triva plăcii dentare, favorizează leucoplazia. Apariţia bruscă a petelor se poate datora şi acriturilor, chiar dacă cele mai frec­vente cauze sunt tabagismul şi alcoolul. Din nefericire, în aceste cazuri, petele sunt de mul­te ori pre-canceroase. De fapt, orice schimbare de culore din gura unui fumător sau fost fumător nu trebuie ignorată, pentru că de multe ori este vorba despre un cancer al gurii.

Urme proeminente şi albe în gură
Protuberanţele mici şi proeminente, de culoare albă, din gură, de pe gingii sau de pe limbă, sunt ceea ce specialiştii numesc „lichen plan”, o maladie cutanată cronică. Micile formaţiuni apar şi apoi dispar în mod spontan. Chiar dacă teoria este în continuare controversată, se pare că lichenul plan este un semn premergător al hepatitei C.

Gingiile roşii şi umflate
Gingiile de culoare roşu-aprins sunt semnul clar al gingivitei. Această inflamaţie este de multe ori con­se­cinţa unei slabe igiene buco-dentare. Dacă gingi­vita nu este tratată, bacteriile se infiltrează în os şi distrug dintele. În acest caz, este vorba despre perio­dontită, una dintre principalele cauze ale pierderii din­ţilor, mai ales la persoanele în vârstă. Cu un trata­ment adecvat, gingivita se vindecă în câteva zile. O inflamaţie a gingiilor este frecventă şi la persoanele care fumează sau care strâng mereu din dinţi. Unele pilule contra­ceptive, anumite calmante şi medica­men­te prescrise în maladiile cardio-vasculare sunt la ori­ginea gingi­vi­telor.
Pacienţii diabetici se plâng de multe ori de o infla­maţie a gingiilor. O persoană diabetică din trei are ast­fel de probleme. Chiar dacă acest lucru surprinde, se pare că a trata gingiile unei persoane diabetice favori­zează o stabilizare a glicemiei.

O umflătură sau o gaură în cerul gurii

În caz că simţiţi o umflătură pe cerul gurii, nu intraţi în panică: sunt şanse mari să fie vorba despre o malformaţie la nivelul celor două oase palatine. Dar aceste protuberanţe nu trebuie să vă îngrijoreze. Evi­taţi, totuşi, alimentele ce pot cauza o iritaţie, precum cojile de pâine, biscuiţii etc. Când umflătura este foar­te mare, ea poate duce la probleme de pronunţare a cuvintelor.
De asemenea, şi o gaură în bolta palatină este, în ge­neral, semnul unei inflamaţii neplăcute dar benig­ne, pe care specialiştii o numesc „sialometaplazie ne­cro­zantă”. Leziunile, care de cele mai multe ori sunt cauzate de o rană în interiorul gurii, dispar în mod spon­­­­­tan, după câteva luni. Trebuie, totuşi, să fim atenţi, pentru că unele dintre ele pot deveni cance­roase.

O gură uscată şi o sete excesivă
Aveţi gura uscată în permanenţă? Se poate să sufe­riţi de xerostomie. Dacă aţi mâncat ceva foarte sărat, aţi băut alcool sau aţi stat prea mult la soare nu este anormal să vreţi să beţi o sticlă întreagă de apă. Tre­buie să mai ştiţi că o sete puternică este şi felul în care corpul vă spune că aveţi nevoie să vă răcoriţi, mai ales dacă sunteţi stresaţi.
Dacă nu vă este cald, dar vi se usucă gura, este po­sibil să aveţi o reacţie la un medicament: antihista­mi­nic, diuretic, antidepresiv sau un tratament pentru re­glarea tensiunii arteriale. Consumul abuziv de al­cool sau de droguri (marijuana, cocaină şi amfe­ta­mine) favorizează, de asemeni, uscarea excesivă a gu­rii. Ade­­seori, aceasta poate fi, însă, şi consecinţa unei răniri a glandelor salivare, în timpul unui traumatism la nivelul gâtului, al unei intervenţii chirurgicale, al unei radioterapii sau al unei chimioterapii. În cazul radio­terapiei, uscarea gurii este permanentă, în timp ce la chimioterapie, ea dispare odată cu încetarea tratamentului.
În sfârşit, o uscare a gurii este frecventă la subiecţii care suferă de patologii grave, precum Parkinson, dia­bet şi SIDA. Per­soa­nele sero-pozitive se plâng că au în permanenţă gura uscată. De multe ori, este greu de făcut diferenţa între o uscare a gurii şi o sete excesivă, cea de a doua fiind de multe ori consecinţa primei. Mai trebuie ştiut că o sete permanentă, ce nu poate fi potolită, este unul dintre semnele unei hipertiroidii avansate (o alta fiind foamea insa­ţia­bi­lă). Dacă vă este în permanenţă foame şi urinaţi foarte des, consultaţi un medic cât mai repede. Se poate să aveţi un diabet pe care dacă nu îl trataţi la timp, puteţi intra în comă diabetică.

Salivaţia excesivă
A stropi în timp ce vorbeşti este foarte neplăcut. O salivaţie excesivă este fie o reacţie la medicamentele colinergice, prescrise pentru a trata problemele de us­care a gurii sau glaucomul, fie un semn al refluxului gastro-esofagian. O hiper-salivaţie este frecventă în ca­zul multor maladii grave: ulcere gastrice, boli ale ficatului, pancreatite, tulburări neurologice, obstruc­ţia esofagului sau cancer. Pentru a termina într-o notă mai veselă, trebuie ştiut şi că femeile care urmează să nască au de multe ori o salivaţie excesivă.

Complement de anchetă Vocea

 

Foarte multe dintre părţile corpului, cor­zile vocale, buzele, limba, dinţii, bolta palatină, gâtul, laringele, traheea, plă­mânii, diafrag­ma şi nasul sunt solicitate în clipa în care scoatem cel mai mic sunet. Este suficient ca doar una dintre aceste părţi să aibă o problemă, pentru ca vocea să se schimbe. Schim­bările în claritatea, calitatea sau vo­lumul vocii sunt factori indispensabili pentru a identifica pro­blema.

O voce răguşită şi groasă
Uneori, când vrem să vorbim, vocea noastră este gravă şi răguşită. Dacă durează mult, acest su­net este neplăcut atât pentru vorbitor, cât şi pen­tru ascultă­tori. Dacă o laringită (inflamaţia larin­gelui) este, în general, consecinţa benignă a unei răceli sau alergii, ea poate să fie legată şi de o infecţie mai gravă a căilor respiratorii. Şi dacă strigăm mult la un concert, a doua zi ne vom trezi răguşiţi. Chiar dacă vom în­cerca să vorbim încet, nu va trece.
Dacă răguşeala durează mai mult de două săptă­mâni, este indicat să consultăm un medic. El poate să identifice mai multe cauze: un reflux gastro-esofa­gian sau unul la­ringo-faringian. În primul caz, aci­dul urcă din stomac în esofag, în timp ce în al doilea, el ajunge până în gât. În ambele cazuri, vocea este răguşită dimi­neaţa, fenomenul fiind înso­ţit de arsuri la stomac şi ame­ţeli. Printre alte simptome, mai trebuie amintite: un gust amar în gură, o senzaţie de arsură sau impresia că avem ceva în gât. Pot să apară o infecţie a sinusurilor şi urechilor, leziuni în gât, precum şi o maladie rară şi gravă, numită esofagul Barrett, ce poate duce la un cancer al esofagului.
O voce gravă şi răguşită este frecventă la fumă­tori sau la foştii fumători. Tabagismul favorizează îngroşarea corzilor vocale, ceea ce duce la cunoscuta „voce de fumător”. Ea este tipică persoanelor bol­nave de edemul Reinke (creşterea volumului corzilor vocale), foarte rar la nefumători. De multe ori, mala­dia nu poate fi diagnosticată la bărbaţi care, de la natură, au o voce gravă. Şi în acest caz tabagismul face ravagii.
Răguşeala poate fi şi rezultatul unui consum excesiv de băuturi alcoolice care irită corzile vocale şi mucoasa din gură şi din gât. Şi în cazul în care trăim într-un oraş industrial, trebuie să ştim că substanţele iritante şi poluante favorizează o voce răguşită. Printre alte cauze se mai numără şi radioterapia, precum şi unele medicamente, cum ar fi fluidificatoarele sanguine, medica­men­tele împo­tri­va hipertensiunii, antihista­minicele, steroizii, me­di­camentele împo­triva astmului, antidepresivele, diureticele şi vitamina C în doze mari. Răguşeala cro­nică mai poate fi şi consecinţa unei ex­crescenţe benigne sau maligne pe corzile vocale, în gât sau în gură.

Hârâitul din gât
Hârâiţi neîncetat din gât? Fie aţi prins acest obicei în urma unei tuse persistente sau a unei laringite, sunteţi o persoană angoasată şi nervoasă sau aveţi un tic ner­vos. În plus, dacă aveţi vocea răguşi­tă, se poate să aveţi o iritaţie cronică sau un reflux gas­tro-esofagian. A­ceas­tă dorinţă per­manentă de cură­ţare a gâtului se poa­te datora şi unor medicamente care usucă gâtul, sau unei radioterapii. Mai grav, poate fi şi semnul premergă­tor al unui cancer în gât.

O voce tremurătoare
O voce tremurătoare la o persoană calmă şi si­gură este fie una dintre consecinţele anilor care trec, fie unul dintre simptomele unei tulburări neurologice a mişcărilor braţelor şi antebraţelor, numită tremor esenţial. Această tulburare ce poate cuprinde şi capul şi gâtul este de multe ori ereditară. Vocea tremurată mai poate fi şi urmarea unor patologii mult mai grave, precum scleroza în plăci sau Parkinsonul.

Tulburările de vorbire
Cei ce vorbesc un pic mai greu după ce au băut un pahar în plus nu au nimic de a face cu ceea ce medicii numesc dizartrie. Această tulburare a vorbirii rezultă de multe ori în urma unei scăderi a nivelului de zahăr în sânge (hipoglicemie), foarte frecventă la persoanele diabetice, la cei bolnavi de scleroză în plăci sau de Parkinson. De multe ori, din cauza problemelor de exprimare, aceste persoane sunt con­siderate drept alcoolice. Problemele cu vorbirea pot fi cauzate şi de un mic accident vascular cerebral sau atac cerebral pasager, care este mai grav.

Vorbitul prea tare sau prea încet
Nu aţi fost niciodată deranjaţi, într-un restaurant, de o voce care le domină pe celelalte? O persoană care vorbeşte foarte tare în public, în privat sau la telefon deranjează şi este, cel mai frecvent, evitată. De cele mai multe ori, cei care vorbesc foarte tare sau foarte încet suferă de o problemă cu auzul. În această categorie intră şi cei care au o pierdere auditivă conductivă. Persoana care vorbeşte îşi aude vocea amplificată, în timp ce vocea celorlalţi este normală. Cauzele acestei tulburări sunt otitele, tumorile în ureche, dopurile de ceară sau o obturare a trompelor lui Eustache.
După cum am văzut, numeroase tulburări ale gurii, buzelor sau vocii sunt greu de depistat, în timp ce altele sar, pur şi simplu, în ochi. Oricare ar fi problema, este mai bine să mergeţi la medic decât să vă trataţi pe ghicite. O anomalie bruscă, mai ales dacă este vorba şi despre o sângerare, însoţită de durere sau de febră, trebuie să vă trimită de ur­genţă la un specialist care o să vă spună dacă tulbu­rarea este gravă sau nu.

Descifraţi mesajele corpului: INIMA

– Ea dă semnul vieţii, dar şi al morţii –

– Situată în partea stângă a pieptului, inima este formată dintr-un muşchi numit miocard, care închide două părţi distincte, separate de către peretele intraventricular. Fiecare jumătate are două cavităţi: atriile şi ventriculele. Partea stângă trimite sângele neoxigenat către plămâni, iar partea dreaptă primeşte de la plămâni sângele oxigenat. Circulaţia sângelui se face întotdeauna în acelaşi sens –

CUM FUNCŢIONEAZĂ

* O pompă foarte puternică
Inima este o mică uzină care cântăreşte 300 de grame, bate de 100.000 de ori pe zi (ritmul cardiac mediu este de 70 de bătăi pe minut) şi de peste 3 miliarde de ori într-o viaţă. În fiecare zi, ea pompează o cantitate de 7.200 de litri de sânge (corpul nostru conţine doar 5 litri). Inima este primul organ din corpul omenesc care începe să funcţioneze. La doar trei săptămâni de la formarea embrionului, începe să bată. Şi este şi ultimul organ care mai funcţionează: în clipa în care se opreşte, toate funcţiile corpului încetează. Primele bătăi ale inimii ţin, pur şi simplu, de un miracol. O asociere de celule se aşează într-o ordine anumită şi imediat inima freamătă, iar mai apoi începe să bată. Asistăm la spec­tacolul incredibil al unei vieţi care începe să se tre­zească. Inima bate, sângele circulă. Dacă el s-ar atinge de pereţii inimii, s-ar coagula. De aceea, interiorul inimii este tapiţat cu o membrană foarte fină, numită endocard. La exterior, pericardul înve­leşte inima cu două mem­brane, separate de un fluid care evită orice constrângere mecanică.
Ritmul cardiac suferă influenţa directă a emoţiilor, angoaselor şi a stresului. În momentele acelea, ea în­ce­pe să bată foarte repede (tahicardie) sau în mod dezordonat (aritmie). Orice scădere a nivelului de oxigen din sânge creşte ritmul cardiac. Densitatea în oxigen, tensiunea arterială, activităţile fizice, căldura corpului, precum şi intensitatea stresului sau a efor­tului sunt toate nişte date pe care creierul le transmite inimii şi care schimbă ritmul cardiac.

* Valvele de control
Valvele cardiace se închid sau se deschid în ritmul sistolelor şi diastolelor, pentru a împiedica orice reflux sanguin. Uneori se întâmplă ca ele să nu fie suficient de bine închise şi provoacă un suflu care poate obosi muşchiul cardiac. Medicul de­ familie şi stetoscopul său „prind” orice suflu neregulat. Din fericire, aceste mici scăpări sunt de cele mai multe ori inofensive.

* O mare nevoie de oxigen

Din întreg corpul omenesc, doar creierul are nevoie mai mare de oxigen decât inima. Arterele co­ro­nariene îi aduc acesteia oxigenul de care are nevoie pentru a funcţiona. „Coronarian” vine de la „co­roană”, arterele cu acest nume înconjoară inima ca o coroană şi îi transmit aproximativ 3.600 de litri de sânge pe zi, în cazul în care suntem în repaus. Când diametrul lor este micşorat de o stenoză sau plăci de colesterol, inimii îi lipseşte oxigen şi infarctul devine un risc major.

* Pulsul ne dă ritmul vieţii
În general, pulsul se ia la încheietura mâinii. El este unda de expansiune produsă de contracţia ventri­culului stâng, care se propagă în artere.

* Inima are câţiva duşmani de temut

Tutunul, stresul, hipertensiunea, alcoolul, excesul de colesterol sunt cei mai mari inamici ai inimii. Un muşchi cardiac privat de oxigen se necrozează. A­tunci, pericolele cardio-vasculare sunt iminente.

CÂND INIMA FUNCŢIONEAZĂ PROST

* Tulburările ritmului cardiac
La conştientizarea unui pericol iminent, bătăile inimii se accelerează şi este nevoie de o anumită peri­oadă de timp pentru a reveni la ritmul său normal. Anumite persoane suferă de tahicardie (accelerarea mai mult sau mai puţin permanentă a inimii), iar altele de bradicardie (inima bate prea încet).
Un puternic stres emoţional, al­ti­tudinea, efortul se pot afla la ori­ginea acestei dereglări. Uneori, cir­cumstanţele nu par suficiente pentru a crea o astfel de accelerare. Cel mai bine este să consultăm un me­dic generalist.

* Senzaţia că „pieptul strânge”
Impresia de „gheară în piept” poate să fie scurtă, de durată, sau să se instaleze ore la rând. Ea apare spontan sau este provocată de o emoţie. Senzaţia este foarte neplăcută, pentru că ne gân­dim imediat la ce e mai rău. Bărbaţii sunt primele ţinte ale infarctului. Această senzaţie este datorată de multe ori unei tensiuni a sistemului nervos al inimii. Dar nu întârziaţi să consultaţi un medic, pentru a stabili ce s-a întâmplat cu inima dvs.

* Jenă în piept
Senzaţia poate fi recurentă. Uneori o resimţim când ne înghiţim saliva sau când mâncăm. Este ca şi cum am absorbi ceva prea mare.

* Durere între omoplaţi
Este o durere inconstantă, apare şi dispare, de cele mai multe ori în partea stângă, având tendinţa să iradieze în braţ.

* Durere în braţul stâng
Când în cauză este inima, du­rerea este independentă de o pro­blemă mecanică. De fapt, e mai aproape de jenă decât de durerea veritabilă. Chiar dacă de cele mai multe ori nu este ceva grav, cel mai bine este să fie consultat un medic.

* Dureri în maxilare
Când durerile de maxilar nu îşi au cauza în disfuncţiile meca­nice ale fălcilor (strânsul din dinţi în timpul somnului, mes­tecarea unui aliment prea dur) este de pre­fe­rat să consultăm un spe­cialist, pentru a desluşi ori­ginea. Muşchii maxilarelor au câteva fibre nervoase pe care le împart cu inima şi coloana cer­vi­cală. Când inima are o pro­ble­mă, ea poate provoca spasme ale maxi­larului. La fel ca pentru braţ şi maxilar, unele dureri în zona cervicală pot fi, şi ele, de origine car­diacă, dar sunt foarte rare.

* Junghi în coaste
Este aceeaşi senzaţie pe care o resimţim după o alergare intensă. Poate să fie simţită şi în partea dreaptă, şi în cea stângă, apărând şi dispărând în funcţie de natura activităţii fizice. Poate fi resimţită şi în momentele de repaus.

* O angoasă subită
Apare fără niciun fel de motiv. Este însoţită de transpiraţii reci şi de o jenă în piept. Dă senzaţia unui pericol iminent. În majoritatea cazurilor, nu este nimic grav, dar trebuie, totuşi, consultat un medic.

* Ameţeli, senzaţia de minte goală
Se manifestă prin senzaţia de ameţeală totală, de lipsă de echilibru şi „alunecare a pământului de sub picioare”.

* O paloare accentuată
Paloarea extremă este datorată reducerii circulaţiei cutanate. Prioritatea organismului este de a asigura alimentarea sanguină a creierului şi a inimii. Când aceasta este insuficientă, organismul încearcă să blo­cheze alimentarea celorlalte organe, pentru a duce la creier şi inimă un aport sanguin complementar. Com­pensarea cea mai uşoară şi mai puţin periculoasă se face pe seama pielii. Iar când pielea este mai puţin irigată, păleşte. În schimb, inima beneficiază din plin.

CÂND VIAŢA NE ESTE MARCATĂ DE INIMĂ

– Unii oameni, mai mult decât alţii, sunt puternic influenţaţi de starea inimii. Odată înţeleasă, dependenţa aceasta poate fi ţinută în afara pericolului –

Inima nu încetează să bată decât în clipa morţii. Uneori, se ambalează în momentul unei emoţii. Dragostea la prima vedere sau spaima cumplită „lovesc inima”. La fel şi bucuria, entuziasmul, teama, timiditatea. Avem multe ocazii să ne auzim inima bătând în piept. Uneori chiar până la a se „rupe”. Cea mai mare ameninţare vine din partea emoţiilor.

* Nevoia de a fi iubit
Cine poate spune că nu are nevoie de dragoste? Este o nece­sitate universală. Pentru unii, este la fel de importantă ca şi aerul pe care îl respiră. Nevoia de a fi iubiţi este aşa de puternică, încât devenim dependenţi. Dar când aştepţi prea mult, poţi fi dezamăgit. În general, soli­citarea noastră li se adresează apropiaţilor, celor care ne înconjoară. Dar, uneori, ni se întâmplă să extindem zona aşteptărilor noastre către persoane pe care nu le întâlnim decât episodic. De exemplu, putem fi mar­caţi sufleteşte de vânzătoarea de la magazinul de pâine, care în loc să ne zâmbească, ca de obicei, ne tratează cu răceală. Reacţia noastră este tipică unei puternice dependenţe de dragoste şi afecţiune.

* Ataşamentul excesiv
Este vorba de dependenţa de o altă persoană, un sentiment care face să sufere sufletul şi inima încontinuu, mai ales când per­soana respectivă se îndepărtează, pleacă, vrea să se despartă sau în viaţa ei apare un alt pol de interes. De multe ori, viaţa îi separă pe cei care se iubesc, dar suferinţa e mult mai puternică pentru cel care trăieşte în stare de dependenţă faţă de celălalt.

* Teama de abandon

Apare în clipa în care ne simţim trădaţi sau ne­glijaţi de un apropiat. Mai ales când inima nu func­ţionează normal, teama de abandon este foarte mare. Ea este legată de alte organe, precum intestinele sau organele genitale, care se îmbolnăvesc.

* Dorinţa de contopire
Tendinţa unora de a intra în relaţii totale, fuzio­nale, prezintă marele risc de a te pierde, încetul cu încetul, în celălalt. Înseamnă să renunţi la persona­litatea ta, până la punctul de avarie. Transferul este uneori aşa de puternic, încât frânează dezvoltarea per­sonală. Necesitatea de fuziune este consecinţa unei solicitări afective excesive.

* Gelozia
Există o gamă foarte variată de geloşi. Gelosul cronic nutreşte sentimente de gelozie atât faţă de par­tener, cât şi de prieteni. Devine de nefrecventat. La el, gelozia este ca o maladie înrădăcinată. Nu va putea să se vindece decât după un tratament psihoterapeutic sau psihanalitic. Gelosul reactiv este cel care, găsin­du-se în faţa unei situaţii clare de trădare, nu o poate suporta. Gelozia sa este inevitabilă şi poate duce la îmbolnăvirea inimii şi la destabilizare psihică.

* Teama de a fi judecat

„Persoanele inimă” au o asemenea nevoie de a fi iubite, încât acceptă cu greu judecăţile negative asupra lor. A fi condamnat, înseamnă pentru ele că nu plac, că nu sunt iubite, că nu sunt recunoscute din punct de vedere afectiv.

* Generozitate şi dăruire de sine
„Persoanele inimă” sunt generoase în mod spontan. Cu marea lor nevoie de a fi recunoscute, s-ar zice că ele oferă doar pentru a primi înapoi şi a fi apreciate. Dar nu este întotdeauna aşa. „Persoanele inimă” ştiu să se devoteze unei cauze. Se poate pune şi întrebarea dacă un astfel de act de generozitate nu ţine de „îţi dau, ca să-mi dai”. Uneori, decepţia este perceptibilă, când ceilalţi nu apreciază darul făcut, la justa lui valoare. „M-am devotat toată viaţa mea”, este o frază întâlnită foarte des.

* Un pic de narcisism
Uneori, „persoanele inimă” se iubesc cam mult. Pentru ele este important să se iubească. Acest sen­timent constituie un material solid pentru a se con­strui. Dar a te iubi prea mult este periculos, pentru că uneori excesul se face pe cheltuiala celorlalţi.

* Dorinţa de a fi flatat şi recompensat
În aceeaşi manieră în care îi place să iubească şi să fie iubită, „persoana inimă” adoră complimentele şi încurajările. Ea le apreciază în toate împrejurările, dar mai ales când sunt făcute de faţă cu martori. Atunci, fericirea este totală! Poţi să faci ce vrei cu „persoana inimă”, dacă o flatezi.

* Frica de moarte
Teama de a muri nu înseamnă neapărat că ţi-e frică de moartea finală. „Persoanele inimă” se tem mai degrabă de „felul de a muri” decât de moartea în sine. Moartea este ineluctabilă, dar felul de a muri nu este acelaşi pentru toţi. Suferinţa este mult mai greu de acceptat pentru astfel de persoane. Mai degrabă acceptă moartea decât să fie bolnavi incurabil.

* Suferinţa excesivă
Este vorba despre suferinţa provocată de o dramă, de boală sau decesul unei persoane apropiate. Acest tip de durere este resimţită cu toată inima. Ea se strânge, devine grea şi uneori are spasme. Aflând o veste rea, unii oameni îşi duc imediat mâna la inimă. Desigur, suferinţa nu este o emoţie proprie doar „persoanelor inimă”, dar cum veriga slabă este acest organ, îşi va exercita influenţa negativă asupra lui.

* Emoţia foarte puternică
Apare atunci când privim un film emoţionant şi trist: simţi cum se strânge inima. În mod normal, sen­za­ţia dispare rapid. Dar pentru per­soa­nele hiper­sen­sibile şi reactive, strângerea de inimă se prelungeşte şi provoacă o anxietate suplimentară.

* Disperarea
Se instalează când suferinţa nu se mai termină şi nicio soluţie nu apare la orizont. Prima care reacţionează este inima, apoi pancreasul şi splina.

* Fericirea şi bucuria
Niciun organ nu manifestă în mod aşa de evident bucuria şi fericirea precum inima. Când suntem fericiţi, celelalte organe se mulţumesc să îşi înde­pli­nească funcţiile în mod armonios. În schimb, inima se accelerează şi începe să bată în piept, „cântând”.

ÎNGRIJIREA INIMII

Ca să fim sănătoşi, şi mai ales fericiţi, nu trebuie să ne pierdem nicio clipă „din ochi” inima. Chiar dacă fumăm şi igiena de viaţă este perfectă, nu este niciodată prea târziu pentru a limita ris­curile cardio-vasculare.

PE PLAN FIZIC

* Antrenaţi-vă inima!
Fiind un muşchi, ea are nevoie de activitate susţinută pentru a-şi creşte performanţele. Sportivii antrenaţi au o inimă care bate lent. Unii ciclişti au un ritm cardiac de 36 de bătăi pe minut. Din cauză că este foarte musculoasă, inima lor propulsează o mare cantitate de sânge la fiecare contracţie. Orice activitate fi­zică optimizează funcţia reţelei de vas­cularizare a inimii. Chiar şi atunci când circulaţia este mai mică, corona­rienele se dezvoltă şi aduc sângele la inimă. Prin urmare, nu lăsaţi să treacă o zi fără să faceţi mişcare fizică.

* Întindeţi-vă!
Extindeţi-vă cât mai mult toracele, pentru ca inima să se simtă la largul ei în inte­riorul lui. Con­strângerile fi­zice ale vieţii cotidiene (sta­tul excesiv la birou şi la tele­vizor, de exemplu) au ten­dinţa de a ne tasa corpul, de aceea este extrem de impor­tant să ne gândim cum să îi facem loc inimii în corp, pen­tru a relaxa tensiunile peri­cardice. Toate mişcă­rile de întindere a toracelui au efect benefic asupra inimii. Dacă staţi mult în faţa calcu­lato­rului, evitaţi poziţiile încor­date, staţi cu spatele drept. De aseme­nea, privirea să vă fie ori­zontală faţă de ecran. Fa­ceţi, repetat, rotaţii cu ca­pul şi umerii, întindeţi-vă bra­ţele lateral, cât puteţi de mult.

* Faceţi efort progresiv

Alegeţi activităţi fizice ce permit un efort pro­gresiv ca durată. Inima este ca un motor Diesel, nu îi plac eforturile brutale, fără o încălzire prealabilă. Practicaţi mersul pe jos cu o viteză normală, apoi mai rapid, mergeţi pe bicicletă, înotaţi în apă călduţă, faceţi schi de fond, fără să forţaţi pornirea. Aceste activităţi sunt excelente pentru inimă, dar cel mai important este să fie practicate în mod regulat.
* Atenţie la practicarea tenisului. Este un sport nefast pentru inimă, dacă nu se face cu încălzire fizică. Faceţi câteva mişcări de gimnastică şi alergaţi pe loc.
* Dacă locuiţi în oraş, faceţi-vă cursele cotidiene pe jos. Evitaţi liftul, urcaţi pe scări.

* Feriţi-vă de…
Dacă aveţi inima fragilă, evitaţi înălţimile mon­tane, temperaturile extreme, indiferent dacă e vorba de căldură sau frig, feriţi-vă de schimbările bruşte de climă.

PE PLAN ALIMENTAR

* Evitaţi carnea roşie în exces, grăsimile, meze­lurile, dulciurile, alcoolul, sarea, băuturile gazoase. Verificaţi-vă nivelul de sodiu din sânge.
* Consumaţi cât mai multe fibre vegetale solu­bile. Ele obligă ficatul să încetinească producţia de colesterol şi îi scad acestuia nivelul. Alegeţi toate tipu­rile de varză albă şi roşie, conopidă, broccoli, ceapă, morcovi, ţelină, pătrunjel, legume uscate (fasole, mazăre, linte), dar, cu precădere, mâncaţi us­turoi. Ideal ar fi să-l consumaţi pe stomacul gol, cu un sfert de oră înainte de cele trei mese principale de peste zi. Usturoiul a fost declarat „salvatorul inimii”, pe care o şi păzeşte, şi o şi vindecă. (Dacă vă e greu să îl mestecaţi, înghiţiţi-l cu puţin lapte.)
* Grâul încolţit este alt prieten de nădejde al inimii.
* Preferaţi uleiul de măsline presat la rece.
* Introduceţi în alimentaţie alimente ce conţin săruri de magneziu şi potasiu (caise uscate, zarzăre, prune, piersici, smochine).
* Vin roşu – consumat sistematic, în cantităţi mici, are efectul aspirinei şi re­duce colesterolul, cel mai periculos factor de risc în bolile coronariene. Dar, atenţie! Acelaşi vin roşu, băut în exces, poate duce la accidente. Recomandarea este de: 100 ml vin roşu pentru femei şi 250 ml pentru bărbaţi (pe zi).

PE PLAN PSIHOLOGIC

Dacă faceţi parte dintre „persoanele inimă” şi v-aţi recunoscut în descrierea de mai sus, ţineţi seama de următoarele re­comandări:

* Destindeţi-vă!
Stresul se poate păcăli. Când sunteţi încordaţi, evitaţi confruntările. Pre­gă­tiţi-vă pentru ele. Faceţi în minte gestul mâinii în­tinse, care opreşte ceva. „Stop”! De câte ori simţiţi că vi se urcă sângele la cap, respiraţi adânc şi întindeţi mâna.

* Relaxaţi-vă!
Muzica, dansul, cânta­tul, yoga asigură o relaxare pe termen lung.

* Apelaţi cât mai des la vizualizări!
Într-o poziţie relaxată, aduceţi-vă inima în faţa ochilor (imaginar, desigur) şi închipuiţi-vă cum o lu­mină puternică, venită din cer ca o rază de laser, ajun­ge la inimă şi o curăţă de toate relele (viruşi, celule moarte, grăsimi, depuneri pe artere), întâi pe dinafară şi apoi pe dinăuntru. După ce rămâne curată ca un cris­tal, aceeaşi lumină o umple de energie. Lumina se revarsă din ea. Acum e sănătoasă şi fericită. Mulţumiţi-i că vă serveşte cu atâta devotament. Mi­cile scenarii de „scanare” a organelor noastre au un efect uriaş.

 

 

 

 

 

Adauga un comentariu

You must be logged in to post a comment.