Să-i fim recunoscători, TOŢI, fiindcă Salvatorul ne-a absorbit în Sine, (până la sângerare- pentru fiecare „infractor”), când ne-a purtat în trupul său protector pe culmile suferinţei de la Golgota! Dimpreună cu El am fost răstigniţi, îngropaţi şi înviaţi- fără urmă de păcat, dar nu mai trăim noi, ci El, în fiecare pocăit care crede (Gal.2/20 şi Rom. cap.6); De ce nu-l lăsăm pe El să facă totul prin noi? De ce nu-i permitem Lui să vorbească/făptuiască/domnească prioritar, suveran, integru, integral şi total, pentru că El ne-a (re) creat pe noi, nu noi pe El… Numai El face totul foarte bine şi pentru veşnicie, căci noi, fără El nu suntem în stare de nimic bun, pentru că nimic bun nu locuieşte în omul nenăscut din nou ; Încă nu credem că „Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El (Ioan cap.1)

De ce a făcut Dumnezeu pe diavol? Cum poate fi biruit păcatul? Biruinţa asupra păcatului; Simplu și eficient: Care este semnificația jerfei lui isus?Semnalul lui Avraam prin sacrificiul… Paștele prin semnul lui Moise…Cum să menţii liniştea conştiinţei tale, să afli şi să înlături păcatele ajunse obişnuinţă… R.C. Sproul – Legământul răscumpărării… Philip Eveson – Efectele răzvrătirii din EdenHARUL IREZISTIBIL,de John Murray… Credinţa şi pocăinţa,de Sam Storms…  11 dovezi ale naşterii din nou… Chemaţi să fiţi ai lui Hristos şi prea iubiţi ai lui Dumnezeu, Partea doua, de John Piper… John Bunyan – De ce venim la Hristos? Charles H. Spurgeon, despre nașterea din nou și convertire… Peter Masters – Eliberarea conștiinței împovărateSucurile naturale sunt bune daca…Daca vrei sa te bucuri de toate beneficiile sucurilor, evita aceste greseli cand  le prepari … Beneficiile ceaiului de paducel…Sfaturi pentru a opri sforăitul…Ştiai care sunt PERICOLELE consumului de carne?Fructe si legume pe care sa nu le pastrezi impreuna

Biruinţa asupra păcatului

 

„Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har.” (Romani 6,14)

După ce a explicat îndreptăţirea prin credinţă, fără faptele Legii, Pavel începe să răspundă la întrebarea evidentă: Dacă faptele nu pot să ne mântuiască, de ce să ne mai preocupăm de ele? De ce să nu continuăm pur şi simplu să păcătuim?

Capitolul 6 este răspunsul lui la această întrebare importantă. Aici, Pavel tratează subiectul cunsocut în general, ca fiind „sfinţirea”, procesul prin care biruim păcatul şi reflectăm tot mai mult caracterul lui Hristos. Totuşi cuvântul sfinţire, ca atare, nu apare nicăieri în Romani. (În Romani 15,16, apare o dată cuvântul sfinţit).

Înseamnă că Pavel nu are nimic de spus cu privire la ce este cunoscut, în general, ca fiind sfinţire? Nicidecum. Pur şi simplu, el nu se referă la ea folosind acest termen. În Biblie, „a sfinţi” înseamnă „a consacra” lui Dumnezeu. Prin urmare, „a fi sfinţit” este prezentat adesea ca fiind un act trecut şi încheiat. De exemplu, „împreună cu toţi cei sfinţiţi” (Fapte 20,32) – „cei sfinţiţi” din definiţia aceasta sunt cei care sunt consacraţi lui Dumnezeu. Totuşi această folosire biblică a termenului „a sfinţi” nu neagă în niciun fel doctrina importantă a sfinţirii, nici faptul că sfinţirea este o lucrare de o viaţă. Biblia susţine cu putere doctrina aceasta, dar, în general, foloseşte alţi termeni pentru a o descrie.

În săptămâna aceasta, vom vedea o altă faţă a mântuirii prin credinţă, una care, foarte uşor, poate să fie înţeleasă greşit, şi anume: făgăduinţele biruinţei asupra păcatului în viaţa cuiva care a fost mântuit prin Isus.

În Romani 5,20, Pavel face o declaraţie impresionantă: „Dar unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit şi mai mult”. Ideea lui a fost că, indiferent cât de mult păcat există sau cât de îngrozitoare sunt consecinţele lui, harul lui Dumnezeu este suficient pentru a-l trata. Ce speranţă ar trebui să aducă faptul acesta pentru fiecare dintre noi, îndeosebi când suntem ispitiţi să simţim că păcatele noastre sunt prea mari pentru a fi iertate!

1. Citeşte Romani 6,1. Care este ideea pe care o tratează Pavel aici şi cum răspunde el în versetele următoare la acest fel de gândire? Romani 6,2-11

În capitolul 6, Pavel arată că un om care a fost îndreptăţit nu ar trebui să mai păcătuiască, deoarece a murit faţă de păcat. Cufundarea în apa botezului reprezintă înmormântarea. Ce este înmormântat? „Omul cel vechi” al păcatului, omul care săvârşeşte păcatul, omul dominat şi condus de păcat. Ca urmare, „trupul păcatului” este nimicit, aşa încât noi nu mai continuăm să slujim păcatului. În Romani 6, păcatul este personificat ca fiind un stăpân care domneşte peste slujitorii lui. Odată ce omul vechi, care a slujit păcatului, a murit, stăpânirea păcatului încetează. Cel care se ridică din mormântul de apă este un om nou, care nu mai slujeşte păcatului. El trăieşte acum în înnoirea vieţii.

Domnul Hristos a murit o dată pentru totdeauna, dar acum este viu pentru veşnicie. Moartea nu mai poate să domnească asupra Lui. Prin urmare, creştinul care este botezat a murit faţă de păcat o dată pentru totdeauna şi nu ar trebui să mai ajungă niciodată sub stăpânirea lui. Desigur, aşa cum ştie orice creştin botezat, păcatul nu dispare automat din viaţa noastră, îndată ce ieşim din apă. A nu fi sub stăpânirea păcatului nu este acelaşi lucru cu a nu fi nevoit să lupţi cu el. Noi avem de dus o luptă zilnic, clipă de clipă, pentru a rămâne morţi faţă de păcat şi vii pentru Hristos. Deşi făgăduinţele biruinţei există, noi trebuie să cerem împlinirea lor prin credinţă şi să ne aducem aminte că harul lui Dumnezeu se înmulţeşte, chiar când păcătuim. Dacă nu, ce speranţă ar avea vreunul dintre noi, chiar şi după ce a fost botezat?

Care a fost experienţa ta cu puterea păcatului în viaţa personală, chiar după botez? Ce alegeri ale tale îngăduie ca păcatul să aibă asupra ta o putere pe care nu ar trebui să o aibă, datorită făgăduinţelor Bibliei cu privire la biruinţă?

2. Ce îndemn ne este dat în Romani 6,12?

Cuvântul a domni arată că păcatul este reprezentat aici ca un împărat. Cuvântul grecesc tradus aici prin „domneşte” înseamnă, literal, „a fi împărat”, sau „a avea rolul unui împărat”. Păcatul este întru totul mult prea doritor să preia domnia asupra trupurilor noastre muritoare şi să dicteze un anume comportament. Spunând: „păcatul să nu mai domnească”, Pavel arată că omul care a fost îndreptăţit de Dumnezeu poate alege să nu mai accepte păcatul ca împărat în viaţa sa. Aici intervine acţiunea voinţei.

„Ceea ce trebuie să înţelegi este adevărata putere a voinţei. Aceasta este puterea care guvernează natura umană, puterea deciziei sau capacitatea de a alege. Totul depinde de acţiunea corectă a voinţei. Dumnezeu le-a dat oamenilor capacitatea de a alege; datoria lor este aceea de a o exercita. Tu nu poţi să îţi schimbi inima, nu poţi să Îi predai lui Dumnezeusentimentele tale; dar poţi alege să Îi slujeşti. Poţi să-I dai Lui voinţa ta; atunci, El va lucra în tine şi voinţa, şi înfăptuirea, după buna Sa plăcere. În felul acesta, întreaga ta fiinţă va fi adusă sub controlul Duhului lui Hristos; sentimentele tale vor fi îndreptate numai spre El, iar gândurile vor fi în armonie cu El.” – Ellen G. White, Calea către Hristos, p. 47

Cuvântul grecesc din Romani 6,12, tradus prin „pofte”, înseamnă „dorinţe”. Dorinţele acestea pot fi ori după lucruri bune, ori după lucruri rele. Când domneşte, păcatul ne face să dorim ce este rău. Dorinţele vor fi puternice şi chiar irezistibile, dacă luptăm singuri împotriva lor. Păcatul poate să fie un tiran nemilos, care nu este mulţumit niciodată, ci se întoarce mereu pentru mai mult. Numai prin credinţă, numai cerând împlinirea făgăduinţelor biruinţei, putem să răsturnăm acest stăpân neînduplecat.

În versetul acesta, cuvântul deci este important. El se referă la ce s-a spus înainte, îndeosebi la ce s-a spus în versetele 10 şi 11. Cel botezat trăieşte acum „pentru Dumnezeu”. Adică Dumnezeu este centrul vieţii sale celei noi. Un astfel de om Îi slujeşte lui Dumnezeu, făcând ce Îi place lui Dumnezeu; prin urmare, nu poate să slujească în acelaşi timp şi păcatului. El este „viu” pentru Dumnezeu, prin Isus Hristos.

Întoarce-te la citatul din Ellen G. White, din studiul de astăzi. Observă cât de important este conceptul libertăţii de alegere. Ca fiinţe morale, noi trebuie să avem o voinţă liberă. În următoarele 24 de ore, încearcă să urmăreşti felul în care îţi foloseşti voinţa. Ce poţi să înveţi despre felul în care foloseşti acest dar sfânt sau abuzezi de el?

3. Cum trebuie să înţelegem Romani 6,14? Spune cumva că Cele Zece Porunci nu mai sunt obligatorii pentru noi? Dacă nu, de ce?

Romani 6,14 este una dintre declaraţiile-cheie din Epistola către Romani. O auzim adesea, citată de obicei în contextul în care cineva ne spune că Sabatul zilei a şaptea a fost desfiinţat. Totuşi este evident că textul nu înseamnă lucrul acesta. Aşa cum am întrebat anterior, cum putea să fie anulată Legea, iar păcatul să continue să fie o realitate, având în vedere că Legea este aceea care defineşte păcatul?

Dacă aţi citi tot ce a fost scris mai înainte în Romani, chiar şi numai în capitolul 6, ar fi greu să înţelegeţi cum, în mijlocul întregii dezbateri despre realitatea păcatului, Pavel ar spune deodată: „Legea morală, Cele Zece Porunci care definesc păcatul, a fost abolită”. Nu ar avea niciun sens. Pavel le spune romanilor că acela care trăieşte „sub Lege”, adică sub sistemul iudaic, aşa cum era practicat în zilele lui, cu toate regulile lui făcute de oameni, va fi stăpânit de păcat. Prin contrast, cel care trăieşte sub har va avea biruinţă asupra păcatului, deoarece Legea este scrisă în inima lui, iar Duhului lui Dumnezeu Îi este îngăduit să-i îndrume paşii.

Când Îl primim pe Isus Hristos ca Mesia, suntem îndreptăţiţi prin El, suntem botezaţi în moartea Sa, „omul cel vechi” este nimicit şi este înviat la o viaţă nouă, iar toate aceste lucruri vor detrona păcatul din viaţa noastră. Să nu uităm că întregul context în care apare versetul acesta este contextul făgăduinţei biruinţei asupra păcatului.

Nu ar trebui să definim prea restrictiv expresia „sub Lege”. Cel despre care se presupune că trăieşte „sub har”, dar calcă Legea lui Dumnezeu nu va găsi har, ci condamnare. „Sub har” înseamnă că, prin harul lui Dumnezeu, aşa cum este descoperit în Isus, condamnarea pe care Legea o aduce inevitabil asupra celor păcătoşi a fost înlăturată. Prin urmare, fiind eliberaţi de condamnarea la moarte pe care a adus-o Legea, noi trăim în „înnoirea vieţii”, o viaţă caracterizată de faptul că nu mai suntem robi ai păcatului, pentru că am murit faţă de eu.

Ai experimentat realitatea unei vieţi noi în Hristos? Ce dovadă concretă ai pentru a arăta ce a făcut Hristos în tine? Care sunt lucrurile la care ar mai trebui să renunţi şi de ce trebuie să renunţi la ele?

4. Care este ideea exprimată de Pavel în Romani 6,16? De ce argumentul lui este foarte decisiv aici? Adică este ori una, ori alta, fără cale de mijloc. Ce lecţie învăţăm din acest contrast foarte clar?

Pavel se întoarce la ideea că viaţa cea nouă de credinţă nu acordă libertatea de a păcătui. Viaţa de credinţă face posibilă biruinţa asupra păcatului. De fapt, numai prin credinţă putem să avem biruinţa care ne este făgăduită.

După ce a personificat păcatul, vorbind de el ca despre un împărat care stăpâneşte asupra supuşilor lui, Pavel se întoarce acum la ilustraţie, arătând că păcatul este ca un stăpân care cere supunere de la robii lui. Pavel scoate în evidenţă faptul că omul îşi alege stăpânul. El poate să-i slujească păcatului, care duce la moarte, sau poate să-i slujească neprihănirii, care duce la viaţa veşnică. Pavel nu ne lasă nicio cale de mijloc aici, niciun loc pentru compromis. Este ori una, ori alta, deoarece la sfârşit vom avea fie
viaţa veşnică, fie moartea veşnică.

5. Citeşte Romani 6,17. Cum dezvoltă Pavel aici ideea din versetul 16 ?

Observă cât de interesant este legată ascultarea de „dreptarul învăţăturii”. Creştinii romani fuseseră învăţaţi şi cunoşteau principiile credinţei creştine, pe care le respectau acum. Prin urmare, Pavel spune că, dacă este ascultat „din inimă”, „dreptarul învăţăturii” îi ajută pe credincioşi să ajungă „robi ai neprihănirii” (vers. 18). Uneori, auzim că doctrina nu contează, dacă avem dragoste. Acesta este un mod simplist de a exprima ceva ce nu este simplu. Aşa cum s-a afirmat într-un studiu anterior, Pavel era foarte preocupat de învăţătura falsă la care cedase biserica din Galatia.

Prin urmare, trebuie să fim foarte atenţi la declaraţiile care denigrează în vreun fel importanţa unei învăţături corecte. Robi ai păcatului, robi ai neprihănirii – contrastul este foarte clar. Dacă păcătuim după botez, înseamnă că nu suntem mântuiţi cu adevărat?

Citeşte 1 Ioan 1,8-2,1. Cum ne ajută textele acestea să înţelegem ce înseamnă să fii urmaş al lui Hristos, şi totuşi să continui să fii supus căderii?

6. Rezumă ce spune Pavel în Romani 6,19-23. Ce ar însemna în mod real, aplicarea acestor adevăruri în viaţa ta? Ce ar trebui să faci sau să nu mai faci? Care sunt consecinţele?

Aici, cuvintele lui Pavel arată că el înţelege pe deplin natura căzută a omului. El vorbeşte despre „neputinţa firii pământeşti”. Cuvântul grecesc pentru „neputinţă” înseamnă şi „slăbiciune”. El ştie de ce este capabilă natura căzută a omului, dacă este lăsată în voia ei. Prin urmare, el apelează din nou la puterea de a alege – puterea de a alege să ne supunem pe noi şi firea noastră slabă unui stăpân nou, Domnul Isus, care ne va face în stare să trăim o viaţă neprihănită.

Romani 6,23 este citat adesea spre a arăta că pedeapsa păcatului, adică a călcării Legii, este moartea. Cu siguranţă că pedeapsa păcatului este moartea. Totuşi, în afară de a vedea moartea ca pedeapsă a păcatului, trebuie să vedem păcatul aşa cum îl descrie Pavel în Romani 6 – ca pe un stăpân care îşi domină robii, înşelându-i prin faptul că le dă ca plată moartea.

De asemenea, observaţi că, în dezvoltarea ilustraţiei cu cei doi stăpâni, Pavel atrage atenţia asupra faptului că a-i sluji unui stăpân înseamnă eliberarea din slujba celuilalt. Din nou, vedem alegerea clară: ori unul, ori celălalt. Nu există cale de mijloc. În acelaşi timp, aşa cum ştim cu toţii, a fi liber de stăpânirea păcatului nu înseamnă a fi fără păcat, nu înseamnă că nu luptăm cu el şi, uneori, chiar cădem, ci înseamnă că nu mai suntem stăpâniţi de păcat, oricât de real rămâne el în viaţa noastră şi oricât de mult trebuie să cerem, zi de zi, împlinirea făgăduinţelor de a-l birui.

Prin urmare, pasajul acesta ajunge să fie un apel puternic, adresat oricui slujeşte păcatului. Tiranul acesta nu oferă nimic, în afară de moarte, ca plată pentru săvârşirea lucrurilor ruşinoase. Aşadar, un om raţional ar trebui să dorească să se elibereze de acest tiran. Prin contrast, cei care slujesc neprihănirii fac lucruri drepte şi demne de laudă, nu cu gândul de a-şi câştiga mântuirea, ci ca un rod al noii lor experienţe. Dacă săvârşesc fapte bune, încercând să câştige mântuirea, ei pierd întreaga semnificaţie a Evangheliei, întreaga semnificaţie a mântuirii şi întreaga semnificaţie a motivului pentru care au nevoie de Domnul Isus.

Pentru studiu suplimentar: Solii pentru tineret, cap. „Victoria dobândită”; Mărturii, vol. 3, ediţia 1998, p. 397; Cugetări de pe Muntele Fericirilor, cap. „Ade văratul motiv al slujirii”.

„El [Isus] nu S-a lăsat ademenit de păcat. Nici chiar printr-un gând nu S-a supus ispitei. Aşa poate să fie şi cu noi. Natura omenească a lui Hristos era unită cu cea dumnezeiască; El era pregătit de luptă prin locuirea lăuntrică a Duhului Sfânt. Iar El a venit să ne facă părtaşi ai naturii Sale dumnezeieşti. Câtă vreme suntem legaţi de El prin credinţă, păcatul nu mai are putere asupra noastră. Dumnezeu apucă mâna credinţei noastre şi o ajută să se ţină tare de dumnezeirea lui Hristos, ca noi să putem ajunge la
desăvârşirea de caracter.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, p. 123

„Un creştinism de formă, neînsoţit de faptele corespunzătoare ale credinţei, nu valorează nimic. Niciun om nu poate sluji la doi stăpâni. Copiii celui rău sunt slujitorii stăpânului lor; ei sunt slujitorii aceluia pe care îl aleg ca stăpân şi ei nu pot fi slujitori ai lui Dumnezeu, până ce nu renunţă la Diavol şi la toate lucrările lui. Nu poate fi nevătămător pentru slujitorii Regelui ceresc să se angajeze în plăceri şi în distracţii în care se angajează slujitorii lui Satana, chiar dacă aceştia repetă des că aceste distracţii sunt nevătămătoare. Dumnezeu a descoperit adevăruri sfinte care îi deosebesc pe cei din poporul Său de cei necredincioşi şi prin care
îi curăţeşte pentru Sine. Adventiştii de ziua a şaptea trebuie să îşi trăiască totdeauna credinţa”. – Ellen G. White, Mărturii, vol. 1, p. 404

Întrebări pentru discuţie

1. Deşi avem aceste făgăduinţe minunate ale biruinţei asupra păcatului, realitatea este că toţi – chiar fiind creştini născuţi din nou – suntem conştienţi cât de căzuţi, cât de păcătoşi suntem şi cât de degradate pot fi inimile noastre. Există o contradicţie aici?

2. Prezintă în grupă o mărturie cu privire la ce a făcut Hristos în tine, la schimbările pe care le-ai trăit, ajungând la viaţa cea nouă în El.

3. Oricât de important este că ne aducem aminte întotdeauna că mântuirea noastră depinde numai de ce a făcut Hristos pentru noi, ce pericole apar, dacă exagerăm acest adevăr minunat şi excludem cealaltă parte a mântuirii, şi anume ce face Isus în noi pentru a ne schimba după chipul Său? De ce avem nevoie să înţelegem şi să accentuăm ambele aspecte?

Să biruim așa cum a biruit Hristos

Căci n-avem un Mare-Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca și noi, dar fără păcat. (Evrei 4:15)

Fiind pe punctul de a-Şi începe lucrarea, Domnul Hristos a fost botezat de Ioan. Ieșind din apă, El S-a plecat pe malurile Iordanului și a înălțat către Tatăl o rugăciune cum cerul nu mai auzise niciodată până atunci… Cerurile s-au deschis și un porumbel care părea ca de aur strălucitor s-a așezat asupra lui Isus; și S-a auzit glasul Dumnezeului infinit spunând: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc toată plăcerea.”

Acest răspuns vizibil la rugăciunea Fiului lui Dumnezeu are o semnificație profundă pentru noi. (…) Toți pot găsi odihnă, pace și siguranță înălțându-și rugăciunile către Dumnezeu în numele scumpului Său Fiu. Așa cum cerurile s-au deschis la rugăciunea lui Hristos, la fel se vor deschide și la rugăciunile noastre.

De la Iordan, Domnul Isus a fost condus în pustia ispitirii. „Acolo a postit patruzeci de zile și patruzeci de nopți. La urmă a flămânzit. Ispititorul s-a apropiat de El și I-a zis: «Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, poruncește ca pietrele acestea să se facă pâini.»”

Adam a fost biruit la capitolul poftă, iar Domnul Hristos trebuia să fie biruitor în acest punct. Puterea care se afla asupra Sa venea direct de la Tatăl, și El nu trebuia s-o exercite în favoarea Sa… El l-a întâmpinat pe vrăjmaș în puterea unui „așa zice Domnul”. „Omul nu trăiește numai cu pâine”, a spus El, „ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu”.

Experiența lui Hristos ne este nouă de folos. Exemplul Său în felul cum a biruit pofta arată cum pot să biruiască cei care vor să fie urmași ai Săi.

Domnul Hristos a fost supus ispitirii, așa cum sunt supuși ispitei membrii familiei omenești, însă nu era voia lui Dumnezeu ca El să-Şi exercite puterea divină în favoarea Sa. Dacă nu ar fi stat ca reprezentant al nostru, inocența lui Hristos L-ar fi scutit să treacă prin acest chin; însă tocmai datorită inocenței Lui, El a simțit atât de puternic asalturile lui Satana. Toată suferința care era urmarea păcatului a fost simțită de Fiul lui Dumnezeu fără de păcat. Satana a zdrobit călcâiul lui Hristos, însă fiecare chin îndurat de Hristos, fiecare strângere de inimă, fiecare frământare, toate aduceau la îndeplinire planul mântuirii noastre. Fiecare lovitură a vrăjmașului ricoșa asupra Lui Însuși. Hristos a zdrobit capul șarpelui. – Youth’s Instructor, 21 decembrie 1899

Charles H. Spurgeon, despre nașterea din nou și convertire

Disputa dintre învățătura biblică și arminianism nu este dacă voința omului este activă în convertire, asupra acestui lucru nu pot să existe discuții. Problema constă în modul în care a luat ființă această activitate. Într-o predică, „Totul numai prin har”, publicată câțiva ani înainte de moartea sa, Spurgeon spune:„Omul crede, dar acea credință este numai unul din multele rezultate ale implantării vieții divine în sufletul omului de către Dumnezeu însuși.

Însăși această voință de a fi astfel mântuiți prin har nu este de la noi, ci este un dar de la Dumnezeu. Pe aceasta cade accentul problemei. Omul ar trebui să creadă în Isus: este datoria lui să-L primească pe Cel pe care L-a trimis Dumnezeu ca să fie o ispășire pentru păcate. Dar omul nu vrea să creadă în Isus, el preferă orice în locul credinței în Răscumpărătorul lui. Până când Duhul lui Dumnezeu nu-i convinge judecata și nu-i constrânge voința, omul nu are o inimă care să creadă în Isus ca să primească viața veșnică. Cer fiecărui om mântuit să se uite înapoi la momentul convertirii lui și să explice cum s-a petrecut aceasta. Tu te-ai întors la Hristos și ai crezut în Numele Său: acestea au fost propriile tale acte și fapte. Dar ce te-a făcut să te întorci astfel? Ce forță tainică a fost cea care te-a întors de la păcat spre dreptate? Atribui tu această renaștere unică existenței în tine a unui lucru mai bun decât s-a descoperit până acum în vecinul tău neconvertit? Nu, mărturisești că tu ai fi putut fi ceea ce este el acum dacă nu ar fi existat acea forță care a atins coardele voinței tale, care ți-a luminat mintea și te-a condus la picioarele crucii. Mărturisim plini de recunoștință realitatea; trebuie să fie așa.”

În ce privește harul, Spurgeon se bucură că harul este eficient să ajungă la oameni aflați chiar și într-o stare mult prea groaznică: „Te uiți la termometrul spiritual și spui: «Cât de mult va coborî harul lui Dumnezeu? Va ajunge la temperatura de vară? Va atinge punctul de îngheț? Va coborî sub zero?» Da, va coborî sub punctul cel mai de jos care se poate concepe – mai jos decât poate să indice orice aparat: va cobori sub gradul zero al morții”.

La acest punct al morții spirituale îi întâlnește Duhul Sfânt pe oameni pentru prima dată cu puterea Lui mântuitoare și îi ridică din mormântul păcatului. Pocăința și credința nu pot fi practicate până când nu este implantată viața și prin urmare aceste acte spirituale sunt „primul rezultat evident al nașterii din nou”. „Pocăința evanghelică nu poate să existe niciodată într-un suflet nenăscut din nou.” Suntem la fel de neputincioși să cooperăm la nașterea noastră din nou pe cât suntem de neputincioși să cooperăm la lucrarea de pe Calvar și așa cum numai crucea este cea care achită vina păcatului, tot așa numai nașterea din nou este cea care îi satisface puterea. Aceasta este doctrina care tratează corect atât natura reală a stării păcătosului, cât și măreția lucrării Duhului.

Spurgeon a susținut că realitatea poziției păcătosului nu poate fi recunoscută pe deplin până când nu este făcut foarte clar acest adevăr al necesității lucrării speciale a Duhului lui Dumnezeu: „Păcătosule, păcătosule neconvertit, te previn că tu nu vei putea niciodată să-ți cauzezi nașterea din nou și, deși nașterea din nou este absolut necesară, este imposibil să o cauzezi tu, dacă nu o face Duhul lui Dumnezeu…”

„Orice ai face și oricât te-ai strădui, există o separare, lată cât veșnicia, între tine și omul născut din nou… Duhul lui Dumnezeu trebuie să te înnoiască, trebuie să fii născut din nou. Aceeași putere care L-a înviat pe Isus Hristos din morți trebuie să ne ridice și pe noi dintre cei morți. Exact aceeași omnipotență, fără de care n-ar fi luat ființă îngerii sau viermii, trebuie să iasă din nou din locașul ei tainic și, făcându-ne făpturi noi în Isus Hristos, Domnul nostru, să facă o lucrare tot așa de mare cum a făcut la prima creație. Biserica creștină însăși încearcă permanent să uite aceasta, dar, ori de câte ori se atrage atenția în mod expres asupra acestei vechi doctrine a nașterii din nou, Dumnezeu este bucuros să își binecuvânteze biserica cu o trezire spirituală…”

„Până când Dumnezeu Duhul Sfânt, care «lucrează în noi voința și împlinirea», nu lucrează asupra voinței și conștiinței, nașterea din nou este absolut imposibilă și tot așa este și mântuirea. «Ce!», va zice cineva, «vrei să spui că Dumnezeu mijlocește absolut în mântuirea fiecărui om pentru a-l face să se nască din nou?» Da, așa spun într-adevăr; în mântuirea fiecărei persoane există o manifestare reală a puterii divine, prin care păcătosul mort este adus la viață, păcătosul îndărătnic devine dispus, păcătosul împietrit este sensibilizat și cel care L-a respins pe Dumnezeu și L-a disprețuit pe Hristos este făcut să se arunce la picioarele lui Isus. Trebuie să existe o mijlocire divină, o lucrare divină, o influență divină, căci altfel, orice ai face, fără aceasta ești pierdut – «Căci dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea împărăția lui Dumnezeu»…”

„Fie să nu uităm niciodată că mântuirea unui suflet este o creație. Niciun om n-a fost în stare vreodată să creeze o muscă… Numai Iahve creează… Nici o putere omenească sau îngerească nu poate să pătrundă nepoftită în acest domeniu glorios al puterii divine. Creația este propriul domeniu al lui Dumnezeu. În fiecare creștin există o creație absolută – «Făptura nouă în Isus Hristos.» «Omul cel nou este creat în dreptate după Dumnezeu.» Nașterea din nou nu este transformarea principiilor care au existat acolo înainte, ci implantarea a ceva ce nu a existat; este punerea în om a unui lucru nou, numit Spirit, omul cel nou – nu crearea unui suflet, ci a unui principiu superior – mai înalt decât sufletul, tot așa cum sufletul este superior trupului… În procesul aducerii unui om să creadă în Hristos există o manifestare a puterii divine tot atât de adevărată și reală ca și atunci când Dumnezeu a făcut cerurile și pământul…”

„Doar El, Cel care a creat cerurile și pământul, ar putea să creeze o natură nouă. Este o lucrare care nu are egal, este unică și fără pereche, având în vedere că Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt trebuie să coopereze cu toții la ea; căci, pentru a implanta în creștin omul cel nou, trebuie să existe decretul Tatălui Etern, moartea veșnic binecuvântatului Fiu și plinătatea lucrării minunatului Duh. Este, într-adevăr, o muncă. Observați că apostolul afirmă (Filipeni 1:6) că această lucrare bună a fost începută de Dumnezeu. În mod evident el nu a crezut în acele puteri remarcabile pe care unii teologi le atribuie liberei voințe; el nu a fost un adorator al acestei moderne Diane a Efesenilor.”

„Marele sistem cunoscut ca «doctrinele harului» îl aduce pe Dumnezeu și nu pe om în fața minții omului care îl adoptă sincer. Întreaga structură a acestei doctrine indică spre Dumnezeu”; aceasta este exact direcția spre care trebuie să privească un suflet osândit. Evazivele lui noțiuni despre religie au fost șterse – „Mai înainte te-ai lăudat: «Pot să cred în Domnul Isus Hristos oricând îmi place și totul va fi bine.» Odată ai crezut că este un lucru atât de ușor să crezi, dar acum nu mai crezi că e așa. «Știi», plângi tu, «nu pot să simt. Ce este mai rău, e că nu pot să cred. Nu-mi pot aminti. Nu pot să mă abțin. Par posedat de diavol. Dumnezeu să mă ajute, căci eu nu mă pot ajuta singur».”

„Când omul știe și simte că este într-adevăr un păcătos înaintea lui Dumnezeu, pentru el este o minune să creadă în iertarea păcatelor. Numai atotputernicia Duhului Sfânt poate să lucreze în el această credință.”

(Spurgeon cel uitat, Iain Murray, Editura Multimedia, 1995)

Charles Spurgeon – De ce suntem mântuiţi prin credinţă?

De ce credinţa este calea mântuirii? Fără îndoială, această întrebare a fost pusă adeseori. „Prin har sunteţi mântuiţi prin credinţă”. Desigur, aceasta este doctrina Sfintei Scripturi şi hotărârea lui Dumnezeu, dar de ce este aşa? De ce a fost aleasă tocmai credinţa, şi nu speranţa, dragostea sau răbdarea?

Este bine să fim modeşti în a răspunde la această întrebare, deoarece căile lui Dumnezeu nu sunt totdeauna pe deplin înţelese. În mod umil, am vrea să răspundem că, atât pe cât putem spune, credinţa a fost aleasă ca şi cale a harului fiindcă în credinţă există o adaptare naturală spre a fi întrebuinţată ca mijloc de primire. Să presupunem că eu aş vrea să dau un măr unui om sărac; eu îi pun mărul în mână – de ce? Ar fi tare nepotrivit să îl pun pe ureche sau să îl aşez la picioarele lui; mâinile sunt făcute cu scopul de a primi. Tot astfel, în plan spiritual, credinţa a fost creată cu acest scop. Ea este mâna cu care putem primi harul divin.

Credinţa care Îl primeşte pe Hristos este tot aşa de simplă ca şi când copilul tău primeşte un măr de la tine, fiindcă i-ai promis că i-l vei da, dacă vine după el. Mâinile copilului nu fac mărul, nu îl dezvoltă, ci doar îl primesc. Tocmai de aceea, credinţa este aleasă de Dumnezeu ca să primească mântuirea, fiindcă ea nu are pretenţia să creeze mântuirea şi nici să o ajute. Credinţa este limba care cere iertare, mâna care o primeşte, ochiul care o vede, dar ea nu e preţul care o cumpără. Credinţa niciodată nu ridică obiecţiuni, ci ea îşi bazează toate argumentele pe sângele lui Hristos. Ea este o servitoare care aduce sufletului nostru bogăţiile Domnului Isus, fiindcă ea ştie de unde să le scoată.

Credinţa este, fără îndoială, aleasă fiindcă ea dă toată gloria lui Dumnezeu. E partea credinţei ca să fie prin har şi e prin har ca să nu fie o lăudăroşie, căci Dumnezeu nu poate răbda mândria. Pe cei mândri, El îi cunoaşte de departe. El nu vrea să se apropie de ei. El nu va da mântuire pe o cale care să stârnească mândria sau să o întărească. Apostolul Pavel spune: „Nu prin fapte ca să nu se laude nimeni.” Credinţa exclude orice laudă. Mâna care primeşte mila trecătorilor nu spune „eu merit lauda căci eu am primit darul”. Ar fi ceva absurd. Când mâna duce pâinea la gură, ea nu zice corpului „mulţumeşte-mi mie căci eu te hrănesc”. Ceea ce face mâna este un lucru foarte simplu, deşi foarte necesar. Ea niciodată nu pretinde laudă. De aceea Dumnezeu a ales credinţa ca ea să primească bogăţiile ascunse ale harului, ca să-L adore pe Dumnezeul milei, dătătorul a tot ce este bun.

Apoi, Dumnezeu a mai ales credinţa ca instrument al mântuirii, fiindcă ea este metoda sigură care leagă pe om de Dumnezeu. Când omul se încrede în Dumnezeu, se realizează un punct de unire şi această unire garantează binecuvântările. Credinţa ne mântuieşte fiindcă ea ne agaţă de Dumnezeu şi astfel avem legătură cu El. Adeseori am întrebuinţat următoarea pildă şi trebuie să o repet, fiindcă nu mă pot gândi la una mai bună. Sunt câţiva ani de când doi oameni s-au răsturnat cu o barcă mai sus de cascada Niagara. Ei au fost apucaţi de curent şi duşi spre pierzare sigură. Când oamenii de pe ţărm au văzut primejdia, le-au aruncat o frânghie de care s-au agăţat amândoi. Unul s-a ţinut tare de ea, altul însă a văzut o buturugă mare venind pe apă, s-a lăsat de frânghie şi s-a agăţat de buturugă, care în aparenţă era mult mai mare. Cel ce se ţinea agăţat de frânghie a fost tras la mal şi a fost salvat. Celălalt însă, vai, a fost pierdut! Buturuga l-a nenorocit, l-a dus în prăpastia apelor, de unde n-a mai ieşit, fiindcă buturuga nu avea nicio legătură cu ţărmul. Aşa păţeşte oricine se încrede în ceea ce el poate face, în taine sau în altceva, el nu va fi mântuit, căci nu e legătură între el şi Hristos. Dar credinţa deşi pare slabă, o coardă, ea este în mâinile Atotputernicului Dumnezeu pe ţărmul celălalt.

Numai prin credinţă putem primi mântuirea, iertarea de toate păcatele. Ea ne dă bucuria şi pacea şi ne face să intrăm în odihnă. De ce mai încearcă oamenii să câştige mântuirea prin alte mijloace? Un bătrân predicator spunea: „Un servitor nebun care e trimis să deschidă o uşă, îşi pune umărul la uşă şi împinge cu toată puterea lui. Altul vine pune mâna pe cheie, o descuie şi intră fără să se fi folosit de puterea lui. Cei ce doresc să fie mântuiţi prin fapte pun umărul la poarta cerurilor şi se forţează fără rezultat; credinţa însă e cheia care deschide deodată poarta.” Omule, nu vrei să foloseşti această cheie? Dumnezeu îţi porunceşte să crezi în Fiul Său preaiubit, de aceea tu fă aşa şi vei trăi. Oare nu aceasta este promisiunea Evangheliei: „Cel ce crede şi se va boteza va fi mântuit?” (Marcu 16:16) Ce obiecţie poţi să aduci la această cale a mântuirii, care este singura ce se prezintă în faţa milei şi înţelepciunii Dumnezeului nostru îndurător?

 (Fragment din cartea All of grace, Charles Spurgeon, traducere Petru Popovici, Farul creştin, 20 iulie 1946.)

Peter Masters – Eliberarea conștiinței împovărate

Peter Masters - ConştiinţaMulţi oameni vor să îşi suprime conştiinţa, deoarece nu pot suporta ruşinea faptelor din trecut. Deoarece există o piaţă pentru eliberarea conştiinţelor împovărate, lumea oferă multe produse, dar toate au un preţ. Unele religii oferă penitenţe şi ritualuri speciale, dar ce ar putea face acestea pentru a ridica povara vinovăţiei? Unii terapeuţi pun sub semnul întrebării valorile cu care este impregnată conştiinţa şi încearcă să îşi convingă clienţii să le schimbe cu altele. O astfel de terapie va da greş mai devreme sau mai târziu.

Există o singură modalitate de a uşura conştiinţa tulburată, iar aceasta este prin obţinerea iertării din partea Domnului conştiinţei. Biblia insistă asupra faptului că în mod obligatoriu conştiinţa trebuie să fie curăţată de sângele lui Hristos.

Dacă ai datora o sumă mare de bani, iar această datorie te-ar ţine treaz toată noaptea şi ţi-ar lua orice bucurie, nimic nu te-ar putea linişti decât stingerea datoriei, însă aceasta nu poate fi plătită şi nu vezi nicio modalitate prin care să faci acest lucru. Dacă ai descoperi că un prieten a auzit de datoria ta şi a plătit-o? Puterea acelei datorii de a te înrobi cu îngrijorare ar fi biruită. Cerinţele ei ar fi îndeplinite în întregime.

În mod asemănător, conştiinţa poate avea pace doar atunci când cerinţele şi acuzaţiile ei sunt rezolvate, iar datoriile ei plătite. Ea îmi spune că am păcătuit împotriva lui Dumnezeu. Scoate la iveală toată mândria, egoismul, nesinceritatea, lăcomia, necredinţa, răutatea, ostilitatea mea şi multe alte lucruri pe lângă acestea. Am urât-o pentru aceasta, dar acum vreau pace. Cum pot satisface conştiinţa? Cum pot scăpa de vina şi de remuşcările pentru tot ceea ce am făcut în viaţa mea? Doar ştiind că Isus Hristos, a doua persoană din Dumnezeirea glorioasă, a venit în lume pentru a plăti pedeapsa păcatului meu. El a venit să moară în locul tuturor celor care caută iertarea Sa.

Dacă sunt printre cei care se încred în Hristos şi Îl caut, atunci pot fi sigur că a murit şi pentru mine. A suferit pentru mine agonii indescriptibile pe crucea de pe Calvar, a purtat păcatul meu, răscumpărând dreptul de a mă ierta şi de a mă face copilul Său. A plătit datoria mea pe deplin. Ce poate curăţa conştiinţa? Numai iertarea lui Dumnezeu, asigurată prin moartea ispăşitoare a Domnului Isus Hristos. El a purtat păcatele noastre. Sângele lui Hristos (spune Epistola către Evrei) „va curăţi cugetul vostru… să-I slujiţi Dumnezeului celui viu.”

Este interesant de observat că cuvântul grecesc tradus prin „a curăţi” în textul biblic este un cuvânt pe care îl folosim astăzi în vocabularul nostru. Folosim termenul grecesc catharsis pentru a descrie eliberarea dramatică a emoţiilor, care ne scapă de durere, de teamă sau de alte tensiuni. El descrie un eveniment emoţional, în general intenţionat, cu scopul de a curăţa sistemul emoţional şi de a scăpa de un lucru deranjant din punct de vedere psihologic.

Deşi în ziua de azi este o formă de terapie desconsiderată, unii psihologi încă mai pretind că ea poate avea rezultate benefice. Catharsis este obţinut prin anumite metode cum ar fi împărtăşirea problemelor sensibile, intime şi personale. În momentul extrem de încărcat şi de tensionat al autorevelării poate avea loc o asemenea eliberare de emoţii încât teama supărătoare pare a fi curăţată, astfel că se realizează o legătură specială de încredere şi înţelegere cu terapeutul.

Nu încape nicio urmă de îndoială că dezvăluirea unor aspecte extrem de personale şi ruşinoase produce o experienţă profund emoţională, pe care mulţi oameni au învăţat să o exploateze. Acest lucru nu poate vindeca sau schimba omul interior, aşa cum nu o poate face nici un duş extrem de fierbinte.

În ceea ce priveşte inima omului, singurul catharsis sau curăţare adevărată este cea menţionată în Biblie. Aceasta este eliberarea şi curăţarea glorioasă care apare atunci când credem că moartea lui Hristos a anulat toate acuzațiile păcatului împotriva noastră.

Când ştim că Dumnezeu ne-a iertat, conştiinţa este liniştită. Dacă suntem departe de Dumnezeu şi nu ne-am gândit niciodată la aceste lucruri, trebuie să aducem toate păcatele noastre înaintea Lui şi să îl rugăm să ne ierte. Dacă suntem sinceri, El va arunca muntele nostru de păcate în marea uitării Sale, unde nu va mai fi amintit sau folosit împotriva noastră niciodată. Trebuie să ne încredem numai în ceea ce a făcut Mântuitorul Isus Hristos, suferind pe cruce, pentru a plăti pedeapsa păcatelor noastre. Trebuie să îi dăm Lui întreaga noastră viaţă. Atunci conştiinţa va fi curăţită şi liniştită, iar noi vom avea părtăşie cu Dumnezeu şi cu Fiul Său, Isus Hristos.

Iertarea Dumnezeului atotputernic este cel mai bun lucru de care putem avea parte. De ce ar trebui Dumnezeu să ne ierte? Nu merităm nimic din partea Lui. De ce a trebuit Hristos să vină din cer pe pământ pentru a muri în dureri inimaginabile pentru noi? Cuvinte cum ar fi harul, bunătatea iubitoare, compasiunea şi îndurarea nu sunt îndeajuns pentru a cuprinde imensitatea dragostei lui Dumnezeu de a ne purta de grijă şi a ne salva din păcat.

Ce ar putea fi mai rău decât să ne încheiem călătoria vieţii ca străini faţă de această îndurare? Ce ar putea fi mai nebunesc decât să ne apropiem de încheierea acestei existenţe scurte de pe pământ şi să fi ratat scopul tuturor lucrurilor? Într-o zi, pentru fiecare dintre noi, lumina acestei lumi trebuie să se stingă, iar lumina celei viitoare să se aprindă. Va fi aceea o zi a unei mari bucurii, în care ne îmbarcăm pentru cea mai minunată experienţă a sufletului uman, una a trecerii în veşnicie şi în prezenţa lui Dumnezeu, umplută cu un sentiment extraordinar de anticipare şi slavă?

Sau va fi o zi a groazei, când conştiinţa noastră, martorul faptelor noastre de-a lungul întregii vieţi şi partener al grijilor noastre, îşi va aminti de rănile pe care le-a suferit o viaţă întreagă cât s-a aflat în slujirea noastră şi va ţipa cu o mânie finală: „Ce ne-ai făcut? Unde ne-ai adus? Am încercat să îţi spun când ai greşit! Nu ai ascultat niciodată! Ai ignorat fiecare strigăt al meu! Acum este prea târziu. O, de câte ori te-am avertizat! Te-am avertizat!”

Avem o conştiinţă. Să ne gândim la implicaţiile acestui fapt. Să ne gândim la ceea ce ne arată acest lucru – Creatorul nostru, standardele Sale şi responsabilitatea noastră. Să ne gândim şi la cele mai mari nevoi ale noastre – iertarea din partea Domnului şi noua viaţă spirituală care vine împreună cu aceasta. Să ne înfăţişăm personal în rugăciune înaintea Domnului care este dispus să îi ierte pe cei care se predau în faţa îndurării Sale.

(Fragment din broşura Ce ar trebui să ştii despre conştiinţa ta, Peter Masters, Editura Spurgeon, Arad, 2012.)

John Piper – 11 dovezi ale naşterii din nou…

Există dovezi care certifică realitatea regenerării spirituale a unui individ? John Piper, în cartea sa Finnaly alive (În sfârşit viu, Editura Kingstone, Codlea, 2009), menţionează – bazându-se exclusiv pe Întâia Epistolă a apostolului Ioan – unsprezece indicii cu privire la faptul că o persoană este născută din nou. Iată-le:

1. Cei care sunt născuţi din Dumnezeu păzesc poruncile Lui.
1 Ioan 1:3-4: „Şi prin aceasta ştim că îl cunoaştem, dacă păzim poruncile Lui. Cine zice: «Îl cunosc», şi nu păzeşte poruncile Lui, este un mincinos şi adevărul nu este în el.”
1 Ioan 3:14: „Cel ce păzeşte poruncile Lui rămâne în El, iar El în acesta.”

2. Cei care sunt născuţi din Dumnezeu trăiesc cum a trăit Hristos.
1 Ioan 2:5-6: „Prin aceasta ştim că suntem în El. Cel ce zice că rămâne în El este dator să umble şi el aşa cum a umblat Isus.”

3. Cei care sunt născuţi din Dumnezeu nu îi urăsc pe alţii, ci îi iubesc.
1 Ioan 2:9: „Cel ce zice că este în lumină, dar îl urăşte pe fratele lui, este încă în întuneric.”
1 Ioan 5:14: „Noi ştim că am trecut de la moarte la viaţă pentru că îi iubim pe fraţi; cine nu iubeşte rămâne în moarte.”
1 Ioan 4:7-8: „Preaiubiţilor, să ne iubim unii pe alţii, pentru că dragostea este din Dumnezeu şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi-L cunoaşte pe Dumnezeu! Cel ce nu iubeşte nu L-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este dragoste”
1 Ioan 4:20: „Dacă cineva spune: «îl iubesc pe Dumnezeu», dar îşi urăşte fratele, este un mincinos!”

4. Cei care sunt născuţi din Dumnezeu nu iubesc lumea.
1 Ioan 1:15: „Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume! Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el!”

5. Cei care sunt născuţi din Dumnezeu îl mărturisesc pe Fiul şi îl primesc (Îl au).
1 Ioan 2:23: „Oricine-L neagă pe Fiul nu-L are nici pe Tatăl. Cel care-L mărturiseşte pe Fiul Îl are şi pe Tatăl!”
1 Ioan 4:15: „Dacă cineva mărturiseşte că Isus este Fiul Iui Dumnezeu, atunci Dumnezeu rămâne în el, iar el în Dumnezeu.”
1 Ioan 5:11: „Cel care-L are pe Fiul are viaţa; cel care nu-L are pe Fiul lui Dumnezeu nu are viaţa!”

6. Cei care sunt născuţi din Dumnezeu practică neprihănirea.
1 Ioan 2:29: „Dacă ştiţi că El este drept, atunci ştiţi că oricine face ceea ce este drept este născut din El!”

7. Cei care sunt născuţi din Dumnezeu nu fac din păcat o practică.
1 Ioan 3:6: „Oricine rămâne în El nu păcătuieşte; oricine păcătuieşte, nu L-a văzut, nici nu L-a cunoscut”
1 Ioan 3:9-10: „Oricine este născut din Dumnezeu nu mai trăieşte în păcat, pentru că sămânţa lui Dumnezeu rămâne în el; şi el nu poate trăi în păcat, fiindcă este născut din Dumnezeu. Prin aceasta sunt scoşi la iveală copiii Iui Dumnezeu şi copiii diavolului: oricine nu înfăptuieşte dreptatea nu este de la Dumnezeu, şi nici cel ce nu-l iubeşte pe fratele său”
1 Ioan 5:18: „Ştim că oricine este născut din Dumnezeu nu trăieşte în păcat, ci pe cel născut din Dumnezeu Acesta îl apără, iar cel rău nu se atinge de el!”

8. Cei născuţi din Dumnezeu au Duhul Sfânt.
1 Ioan 3:24: „Prin aceasta cunoaştem că El rămâne în noi: prin Duhul pe Care ni L-a dat.”
1 Ioan 4:13: „Prin aceasta cunoaştem că rămânem în El, şi El în noi: pentru că ne-a dat din Duhul Său.”

9. Cei născuţi din Dumnezeu ascultă cu supunere de Cuvântul apostolic.
1 Ioan 4:6: „Noi suntem din Dumnezeu; cel care îl cunoaşte pe Dumnezeu ne ascultă, însă cel care nu este din Dumnezeu nu ne ascultă. Prin aceasta cunoaştem care este Duhul adevărului şi care este duhul rătăcirii!”

10. Cei născuţi din Dumnezeu cred că Isus este Hristosul.
1 Ioan 5:1: „Oricine crede că Isus este Hristosul este născut din Dumnezeu.”

11. Cei născuţi din Dumnezeu biruiesc lumea.
1 Ioan 5:4: „Oricine este născut din Dumnezeu învinge lumea. Şi ceea ce aduce victorie asupra lumii este credinţa noastră.”

John Bunyan – De ce venim la Hristos?

Primul meu contact cu scrierile „visătorului nemuritor, închis în temniţa din Bedford” a fost în anii copilăriei, când părinţii îmi citeau şi explicau Întâmplările pelerinului în călătoria sa, o ediţie veche, tipărită probabil de Ieremia Hodoroabă, în colecţia „Glasul Îndrumătorului Creştin”. După fiecare capitol parcurs rămâneam mereu cu aceeaşi întrebare: „Care este distanţa pe care călătorii trebuie să o parcurgă până la Cetatea Cerească”? Abia la final am înţeles că nu era vorba de o distanţă în kilometri, ci de o viaţă întreagă trăită în ascultare de Hristos!

Răsfoind astăzi, după mai bine de două decenii, o altă ediţie a Călătoriei creştinului (Editura Stephanus, Bucureşti, 1998), am fost preocupat să observ cuvintele pe care Bunyan le foloseşte pentru a descrie experienţa naşterii din nou. Plin-de-Nădejde, tovarăşul de drum al Creştinului, prezintă în felul următor ceea ce a trăit în ziua în care ochii i-au fost deschişi pentru a-l vedea pe Hristos:

Deci am aşteptat în rugăciune, până când Tatăl mi-a arătat pe Fiul Său… Nu L-am văzut cu ochii mei trupeşti, ci cu ochii minţii mele (Efeseni 1:18-19). Şi lucrul acesta s-a întâmplat astfel: într-o zi, eram foarte întristat, cred că aşa de întristat cum n-am fost niciodată în viaţa mea; şi această întristare s-a produs în sufletul meu printr-o nouă privire asupra mărimii şi gravităţii păcatelor mele. Şi pentru că nu aveam de aşteptat decât iadul şi osânda de veci a sufletului meu, mi s-a părut că deodată văd pe Domnul Isus cum priveşte din Cer înspre mine şi strigă către mine: „Crede în Domnul Isus Hristos şi vei fi mântuit!” (Faptele Apostolilor 16:31). Dar eu am zis: „Doamne, sunt un mare păcătos, un păcătos foarte mare”. El a răspuns: „Harul Meu îţi este de ajuns” (2 Corinteni 12:9). Şi când am întrebat: „Doamne, ce este credinţa?”, am înţeles din cuvintele: „Cine vine la Mine nu va flămânzi; şi cine crede în Mine nu va înseta niciodată” (Ioan 6:35) că a crede şi a veni la El sunt unul şi acelaşi lucru; şi că cine vine la El, adică cine doreşte din toată inima mântuirea în Hristos, acela în adevăr crede în Hristos. Atunci, mi s-au umplut ochii de lacrimi şi am întrebat mai departe: „Dar, Doamne, poate şi un păcătos mare ca mine să fie primit de Tine şi să fie mântuit prin Tine?” Atunci L-am auzit zicând: „Pe cine vine la Mine nu-l voi izgoni afară” (Ioan 6:37). Apoi am întrebat mai departe: „Dar, Doamne, ce trebuie să cred când vin la Tine, pentru ca credinţa mea să fie dreaptă?” La aceasta El a zis: „Isus Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi” (1 Timotei 1:15). Sfârşitul Legii este Hristos, ca să pună într-o stare după voia lui Dumnezeu pe oricine crede (Romani 10:4). El a fost dat morţii din pricina fărădelegilor noastre şi a înviat din pricină că ne-a pus într-o stare după voia Lui (Romani 4:25). El ne-a iubit şi cu sângele Său ne-a spălat de păcatele noastre (Apocalipsa 1:5). El este singurul Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni (1 Timotei 2:5). El trăieşte pururea şi Se roagă pentru noi (Evrei 7:24,25). Din toate acestea, am înţeles că trebuie să mă străduiesc să-mi caut sfinţenia în Fiinţa Sa şi spălarea păcatelor în sângele Său; că tot ce a făcut El, supunându-Se legii Tatălui Său şi suportând pedeapsa Lui, n-a fost pentru El însuşi, ci pentru aceia care primesc jertfa Lui ca făcută pentru ei înşişi şi-I mulţumesc pentru aceasta. După aceea, inima mi s-a umplut de bucurie, ochii de lacrimi şi inima îmi ardea de dragoste numai faţă de Numele, poporul şi căile lui Isus Hristos… M-a făcut să văd că toată lumea, cu toată bunătatea pe care crede că o are, este în stare de osândă. M-a făcut să văd că Dumnezeu Tatăl, deşi este desăvârşit în dreptate, totuşi poate ierta pe păcătosul care vine la El. Aceasta m-a făcut să mă ruşinez adânc din pricina vieţii mele dinainte, şi m-am îngrozit de neştiinţa mea cea mare. Căci niciodată până atunci nu mi-a venit în inimă un astfel de gând care să-mi arate frumuseţea lui Isus Hristos. Aceasta m-a făcut să-mi placă o viaţă sfântă şi a trezit în mine dorul să fac ceva spre cinstea şi gloria Domnului Isus. Ba chiar m-am gândit că, dacă aş fi avut o mie de vieţi, pe toate le-aş fi pus pe altar de dragul Domnului Isus.

În studiul The Neglected Gospel of John Bunyan, dr. Barry E. Horner abordează mai multe aspecte ce caracterizează Evanghelia prezentată în The Pilgrims Progress: caracterul hristocentric, accentul pus pe ispăşire şi justificare, definirea şi explicarea păcatului, chemarea eficace etc. În predica sa, Come and Welcome to Jesus Christ, publicată în 1681, John Bunyan descrie minunat de ce păcătoşii chemaţi în mod eficace de Duhul Sfânt vin la Hristos:

1. Venirea ta este în virtutea chemării lui Dumnezeu. Tu eşti chemat; chemarea are prioritate faţă de venire: aceasta din urmă nu este determinată de fapte, ci de Cel Care cheamă. „El [Isus] S-a suit pe munte; a chemat la El pe cine a vrut şi ei au venit la El” (Marcu 3:13).

2. Vii? Aceasta este, de asemenea, în virtutea iluminării. Dumnezeu te-a făcut să vezi şi de aceea vii. Atâta timp cât erai întuneric, iubeai întunericul şi nu puteai suferi să vii, pentru că faptele tale erau rele. Dar, fiind iluminat acum, făcut să vezi ce şi unde eşti, precum şi ce şi unde este Mântuitorul tău, vii la Isus Hristos. „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona, fiindcă nu carnea şi sângele ţi-au descoperit acest lucru, ci Tatăl Meu care este în ceruri” (a spus Hristos) – Matei 16:15-17.

3. Vii pentru că Dumnezeu ţi-a atras inima să vii; vii la Isus Hristos pentru că Dumnezeu te-a chemat, te-a iluminat şi ţi-a atras inima să vii. Dumnezeu este Cel care lucrează în tine să doreşti şi să vii la Isus Hristos. Păcătosule care vii, binecuvântează-L pe Dumnezeu pentru că ţi-a dat dorinţa de a veni la Isus Hristos. Faptul că Dumnezeu te-a făcut să doreşti să vii la El este un semn că-I aparţii lui Isus Hristos (Psalmul 110:3). Binecuvântează-L pe Dumnezeu pentru că a ucis duşmănia minţii tale; dacă n-ar fi făcut-o, ţi-ai fi urât până acum propria mântuire.

4. Vii la Isus Hristos pentru că Dumnezeu îţi dă putere. Puterea de a-ţi urma voia în problema mântuirii tale este darul lui Dumnezeu. „Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă şi voinţa şi înfăptuirea”, Filipeni 2:13. Aceasta nu înseamnă că Dumnezeu dă dorinţa de a veni acolo unde nu dă nicio putere; dar trebuie să observi că puterea este o milă în plus. Biserica a considerat că voinţa şi puterea sunt două lucruri atunci când ea a strigat „Trage-mă după tine! Şi haidem să alergăm!” (Cântarea cântărilor 1:4). La fel a considerat şi David când a spus „Alerg pe calea poruncilor Tale, căci îmi scoţi inima la loc larg”. Păcătosule care vii, voinţa de a veni şi puterea de a-ţi urma voia este o milă dublă.

5. Toate năpustirile tale neobişnuite, pasionate, neprevăzute după Isus Hristos (păcătoşii care vin ştiu la ce mă refer) sunt şi ele ajutoare din parte lui Dumnezeu. Poate simţi uneori, mai mult decât alţii, că ţi se aprinde inima să alergi la Isus Hristos. Aceasta înseamnă că ai parte de un vânt dulce şi puternic al Duhului lui Dumnezeu, care îţi umple pânzele cu vânturile proaspete ale bunului Său Duh, iar tu pluteşti atunci, ca pe aripile vântului, fiind purtat dincolo de tine însuţi, dincolo de majoritatea rugăciunilor tale şi, de asemenea, deasupra tuturor temerilor şi ispitelor tale.

6. Păcătosule care vii, nu primeşti tu, din când în când, un sărut de pe buzele dulci ale lui Isus Hristos? Mă refer la vreun cuvânt binecuvântat, care curge ca un fagure de miere în sufletul tău pentru a te readuce la viaţă când te simţi întristat.

7. Nu-ţi dă Isus Hristos uneori posibilitatea să arunci o privire asupra Lui însuşi, deşi poate nu-L vezi atâta cât ar putea număra cineva până la douăzeci?

8. Nu ai simţit uneori, ca să spunem aşa, chiar căldura aripilor Sale adăpostind faţa sufletului tău, ceea ce te face să priveşti cu desfătare la duhul tău, aşa cum razele luminoase ale soarelui îţi încălzesc trupul, atunci când, deodată, străbat printre nori, deşi în prezent totul a dispărut din nou?

Ei bine, toate aceste lucruri se întâmplă ca urmare a faptului că Dumnezeul tău Şi-a pus mâna Sa cea bună peste tine şi este asupra ta pentru a te constrânge, a te provoca şi a te face să doreşti şi să poţi veni (păcătosule care vii), pentru ca în final să poţi fi mântuit. (Thomas J. Nettles, Prin harul și pentru slava LuiEditura Reformatio, Oradea, 2006)

Chemaţi să fiţi ai lui Hristos şi prea iubiţi ai lui Dumnezeu, Partea 2

Romani 1:6-7

Pavel, rob al lui Isus Hristos, chemat să fie apostol, pus deoparte ca să vestească Evanghelia lui Dumnezeu, 2 pe care o făgăduise mai înainte prin proorocii Săi în Sfintele Scripturi. 3 Ea priveşte pe Fiul Său, născut din sămânţa lui David, în ce priveşte trupul, 4 iar în ce priveşte duhul sfinţeniei dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea morţilor; adică pe Isus Hristos, Domnul nostru, 5 prin care am primit harul şi apostolia, ca să aducem, pentru Numele Lui, la ascultarea credinţei pe toate Neamurile, 6 între care sunteţi şi voi, cei chemaţi să fiţi ai lui Isus Hristos. 7 Deci, vouă tuturor, care sunteţi prea iubiţi ai lui Dumnezeu în Roma, chemaţi să fiţi sfinţi: Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos!

”CHEMAŢI SĂ FIŢI AI LUI ISUS HRISTOS”

Săptămâna trecută ne-am concentrat asupra versetului 6, “chemaţi să fiţi ai lui Isus Hristos.” Creştinii din Roma, ca şi creştinii din Minneapolis sunt “chemaţi să fie ai lui Isus Hristos.” Am argumentat că lucrul acesta înseamnă că cei ce sunt creştini sunt chemaţi de Dumnezeu ca să-i aparţină lui Isus Hristos (Romani 8:30; 1 Corinteni 1:9); şi că această chemare nu este doar o invitaţie, ci este genul de chemare care produce sau creează ceea ce porunceşte. Am încheiat mesajul cu o referire la 2 Corinteni 4:4-6 unde Pavel spune că motivul pentru care oamenii nu văd adevărul lui Hristos în Evanghelie este pentru că mintea lor necredincioasă ”a orbit-o dumnezeul veacului acestuia [Satana], ca [ei] să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu.” Cu alte cuvinte, necredinţa omului şi orbirea demonică lucrează împreună pentru a face ca Evanghelia să arate ca o pricină de poticnire sau ca o nebunie (1 Corinteni 1:23).

Însă, cum vine cineva la credinţă? Pavel spune că două lucruri sunt necesare pentru aceasta. În 2 Corinteni 4:5 el spune, ”Căci noi nu ne propovăduim pe noi înşine, ci pe Domnul Hristos Isus. Noi suntem robii voştri, pentru Isus.” Primul lucru necesar este predicarea lui Hristos printr-o viaţă caracterizată de slujire. Hristos trebuie predicat şi arătat oamenilor. Nimeni nu poate crede în Dumnezeu fără de Evanghelie. Trebuie să le spunem oamenilor Evanghelia şi trebuie să le-o arătăm prin viaţa noastră.

Însă Pavel ştie din experienţa sa dureroasă, aşa cum ştiţi şi mulţi dintre voi, că cei pe care-i iubim aud Evanghelia şi văd slujirea noastră, dar nu cred în aşa fel încât să fie mântuiţi. De aceea, în 2 Corinteni 4:6 Pavel a menţionat al doilea lucru necesar pentru ca cineva să vină la credinţă. Nu numai că Evanghelia trebuie predicată printr-o viaţă caracterizată de slujire, dar mai trebuie şi ca Dumnezeu Însuşi să dăruiască în mod supranatural inimii omului lumină sau vedere divină şi spirituală. “Căci Dumnezeu, care a zis: “Să lumineze lumina din întuneric”, ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos.”

Asta vrea să spună Pavel că înseamnă chemarea lui Dumnezeu (1 Corinteni 1:23-24). La fel cum la începutul creaţiei, Dumnezeu a făcut să apară lumina chemând-o în existenţă printr-un cuvânt de-al Său, “să lumineze lumina din întuneric,” tot la fel acum, Dumnezeu lansează o chemare omnipotentă care aduce lumină în inimile necredincioase şi orbite de diavol. Iar rezultatul acestei chemări este acela că nu mai vedem Evanghelia ca pe o pricină de poticnire sau ca pe o nebunie, ci acum vedem “lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos.” Cu alte cuvinte, ceea ce altă dată părea a fi prostesc sau plictisitor sau de neînţeles sau irelevant sau ciudat, acum este frumos şi preţios şi de dorit, aşa că-l îmbrăţişăm în mod liber.

Cu alte cuvinte, când Pavel spune în Romani 1:7 că cei ce sunt creştini sunt “chemaţi să fie ai lui Isus Hristos,” el spune că Dumnezeu a vorbit inimilor noastre cu o aşa putere încât am fost treziţi din somnul necredinţei, iar ochii noştri orbiţi au fost deschişi ca să-L vedem pe Hristos aşa cum este El, iar împietrirea inimii noastre a fost îndepărtată de la noi, şi am fost aduşi la viaţă din moartea spirituală în care ne aflam – la fel cum Hristos l-a înviat pe Lazăr chemându-l pur şi simplu, “Lazăre, vino afară!” (Ioan 11:43). Şi rezultatul acestui lucru este acela că acum vedem măreţia lui Hristos în Evanghelie şi ne încredem în El şi-L iubim pe El şi valorăm mai mult decât orice alt lucru faptul că-L cunoaştem pe El. Şi astfel suntem “chemaţi să fim ai lui Isus Hristos.” Trăim între Neamuri (aşa cum spune versetul 6), dar Îi aparţinem lui Isus – şi nu la fel cum o persoană aparţine Partidului Democrat sau oricărei alte grupări din Minneapolis, ci noi Îi aparţinem lui Isus printr-o chemare omnipotentă a lui Dumnezeu care produce în noi ceea ce porunceşte.

CHEMAREA VINE DIN DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU PENTRU VOI

Astăzi aş vrea să mergem mai profund şi să gustăm mai mult din dulceaţa experienţei chemării pe care aţi primit-o de la Dumnezeu. Vom face aceasta uitându-ne la două lucruri: la faptul că chemarea voastră vine din dragostea lui Dumnezeu specific adresată vouă, şi la faptul că aceasta vă aduce pe un tărâm al dragostei lui Dumnezeu pe care nimeni altcineva nu-l cunoaşte, decât cei care primesc această dragoste. Motivul pentru care am ales să accentuez acest lucru este dat de faptul că următoarea expresie importantă din textul nostru este “prea iubiţi ai lui Dumnezeu.” Versetul 7: “Deci, vouă tuturor, care sunteţi prea iubiţi ai lui Dumnezeu în Roma, chemaţi să fiţi sfinţi: Har şi pace dela Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos!”

“Tuturor, care sunteţi prea iubiţi ai lui Dumnezeu în Roma.” Aceştia sunt cei “chemaţi să fie ai lui Isus Hristos” şi “prea iubiţi ai lui Dumnezeu.” O, cunoaşteţi-vă astfel pe voi înşivă, creştinilor! Voi sunteţi cei “chemaţi să fiţi ai lui Isus Hristos,” şi sunteţi cei “prea iubiţi ai lui Dumnezeu.”

DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU PENTRU LUME

Dar, ce înseamnă lucrul acesta? Vreau să vă lărgesc viziunea cu privire la dragostea lui Dumnezeu. Nu vreau să o diminuez. Pentru că, cei mai mulţi au înţeles că Dumnezeu iubeşte lumea, şi ca urmare îi iubeşte pe toţi oamenii le fel. Într-adevăr, Dumnezeu iubeşte lumea. Isus a spus în Matei 5:44-45, “Dar Eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blastămă, faceţi bine celor ce vă urăsc, şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc, ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni, şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.” Cu alte cuvinte, dragostea lui Dumnezeu este aşa de cuprinzătoare şi generală ca şi răsăritul soarelui şi căderea ploii.

Iar Ioan 3:26 spune, “Căci atât de mult a iubit Dumnezeu lumea că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” Cu alte cuvinte, putem oferi viaţa veşnică oricărei persoane de pe planeta aceasta care-şi va pune credinţa în Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Şi a fost dragostea lui Dumnezeu cea care L-a trimis pe Fiul Său pe pământ pentru ca oferta aceasta să poata fi făcută lumii.

Deci, dragostea lui Dumnezeu este cuprinzătoare şi generalizată cel puţin în două feluri: El susţine chiar şi lumea necredincioasă cu strălucitul soarelui şi căderea ploii, şi oferă viaţa veşnică cu preţul vieţii Fiului Său, oricăruia şi tuturor celor care vor crede.

DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU PENTRU CEI CHEMAŢI

Însă aceasta este oare tot ce vrea să spună Pavel în Romani 1:7, când le scrie tuturor celor care sunt “prea iubiţi ai lui Dumnezeu în Roma”? Nu spune Pavel mai degrabă, “Dintre toţi oamenii care trăiesc în Roma, eu le scriu tuturor celor care sunt prea iubiţi ai lui Dumnezeu”? Cu alte cuvinte, nu vi se pare că vrea să spună că aceia care sunt chemaţi de Dumnezeu să-i aparţină lui Isus Hristos sunt iubiţi într-un mod desosebit de către Dumnezeu? Şi nu că sunt iubiţi pentru că toţi ceilalţi din Roma sunt deasemeni iubiţi de Dumnezeu? Dacă-i scriu o scrisoare soţiei mele Noel şi-i spun, „Îţi scriu, preaiubita mea Noel, fii întărită şi încurajată de harul lui Dumnezeu,” ar putea cineva spune – motivul pentru care o numeşte „preaiubită” este pentru că el iubeşte fiecare femeie aşa cum trebuie să iubească un creştin, şi Noel fiind o femeie, este şi ea iubită de pastorul John pentru că el iubeşte toate femeile? Nu! Nimeni nu ar spune aşa ceva. Ci mai degrabă, dacă scriu, „Preaiubitei mele Noel,” toată lumea va gândi că am o dragoste aparte, specială pentru Noel.

Nu cred că Pavel vrea să trecem fără să observăm aspectul acesta în Romani 1:7. Nu cred că vrea ca tu, creştinule, să spui, „Dumnezeu mă numeşte ‘prea iubit’ pentru că El iubeşte pe fiecare la fel, şi, pentru că şi eu sunt inclus în acest fiecare, ca urmare şi eu sunt prea iubit.” Nu aceasta spune versetul 7. Pavel spune, eu vă scriu „vouă tuturor, care sunteţi prea iubiţi ai lui Dumnezeu în Roma.” Dar când spune tuturor, el nu se referă la fiecare persoană din Roma. Ci el scrie acelora care sunt “chemaţi să fie ai lui Isus Hristos.” Aşa că dragostea la care se gândeşte aici, trebuie să fie diferită de dragostea pe care o are Dumnezeu pentru fiecare om din Roma – la fel cum şi eu mă gândesc la o dragoste diferită atunci când spun, “preaiubitei mele Noel.” Nu vreau să spun că nu am în inima mea dragoste şi pentru alţi oameni. Ci vreau să spun că am o dragoste aparte pentru Noel. Am o dragoste a legământului pentru Noel. Am ales-o pe Noel să-mi fie soţie. Şi am făcut un legământ cu ea. Şi am pecetluit acest legământ cu juruinţe sacre. Şi Dumnezeu a pecetluit acest legământ în ceruri (Matei 19:6). Şi acum, dragostea dintre mine şi Noel este complet diferită de dragostea pe care o am faţă de orice altă femeie sau orice bărbat. Chiar dacă mi-aş da viaţa şi pentru alţii, nu numai pentru ea.

Am spus că vreau să vă lărgesc viziunea cu privire la dragostea lui Dumnezeu. Nu vreau să o diminuez. Cu alte cuvinte, dacă vă pot provoca în a vedea că Dumnezeu iubeşte pe cei “chemaţi să fie ai lui Isus Hristos” cu o dragoste specială a legământului, nu vreau să concluzionaţi că astfel, Dumnezeu este mai puţin iubitor decât dacă ar fi iubit lumea numai la modul general şi în mod egal, fără să facă un legământ cu mireasa Sa, biserica. Vreau să argumentez din Scriptură faptul că Dumnezeu are o dragoste pentru toată lumea, dar şi faptul că Îşi alege mireasa, “cei chemaţi să fie ai lui Isus Hristos,” şi o iubeşte (pe ea, adică pe tine creştinule) cu o dragoste specială, preţioasă a legământului.

DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU CARE PUNE FRICA DE DUMNEZEU ÎN INIMĂ

Lucrul acesta cred că este în mod indirect explicat chiar de aşezarea cuvintelor în versetul 7, “vouă tuturor, care sunteţi prea iubiţi ai lui Dumnezeu în Roma.” Dar s-ar putea să nu vedeţi adevărul acesta foarte clar aici. Aşa că daţi-mi voie să vă dau pe scurt imaginea biblică de ansamblu.

În Vechiul Testament, Dumnezeu a promis că într-o bună zi va pune bazele unui “legământ nou” cu ai Săi (Ieremia 31:31), un legământ veşnic. Minunea acestui legământ este că în el, dragostea lui Dumnezeu nu oferă doar siguranţă oamenilor, ci promite să-i ţină în siguranţă protejându-i de la distrugere. Spre exemplu, în Ieremia 32:40 Dumnezeu promite, “Voi încheia cu ei un legământ veşnic, că nu Mă voi mai întoarce de la ei, ci le voi face bine, şi le voi pune în inimă frica de Mine, ca să nu se depărteze de Mine.”

Vedeţi ce fel de dragoste este aceasta? Este cu mult mai mult decât dragostea generală a invitaţiei sau ofertei. Aceasta este o dragoste care “pune în inimă frica de de Dumnezeu” (similar cu ceea ce spune 2 Corinteni 4:6). Aceasta este genul de dragoste care lucrează cu putere “ca să nu ne depărtăm de Dumnezeu.” Aceasta nu este o dragoste generală pentru toţi. Ci este o dragoste specială, aparte care pune frica de Dumnezeu în inimile noastre şi care ne ţine de la a ne întoarce de la Dumnezeu. Acesta este noul legământ.

Acum, când Domnul Isus vine în lume, vine să moară şi să cumpere cu sângele Lui, pentru noi, privilegiile acestui legământ nou. Aşa că în Luca 22:20, Isus spune, la Cina cea de taină, “Acest pahar este legămîntul cel nou, făcut în sângele Meu, care se varsă pentru voi.„ Deci sângele lui Isus, a fost vărsat într-un mod special, ca să facă sigure promisiunile din Ieremia 32:40 – şi anume că Dumnezeu va pune frica de El în inimile noastre şi că ne va ţine ca să nu ne depărtăm de El. Aceasta este o dragoste foarte specială şi preţioasă. Este dragostea din care ar trebui să te hrăneşti zilnic. Este dulce şi este puternică. Să ştii că eşti iubit astfel, este tocmai epicentrul siguranţei creştine. Să ştiu că Dumnezeu m-a chemat şi că a luminat în inima mea ca să dea lumina Evangheliei slavei lui Hristos, şi că va lucra omnipotent ca să mă ţină, şi să mă aducă în slava veşnică – asta îneamnă să fiu “prea iubitul lui Dumnezeu.”

“CINE NE VA DESPĂRŢI PE NOI DE DRAGOSTEA LUI HRISTOS?”

Să vedem lucrul acesta ilustrat în Romani 8. În versetul 35 Pavel întreabă, “Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos?” Cu alte cuvinte, este cumva posibil ca Ieremia 32:40 şi noul legământ să fie distruse sau anulate în viaţa celor “chemaţi să fie ai lui Isus Hristos” (vezi Romani 8:30)? Amintiţi-vă că în Ieremia 32:40 Dumnezeu promitea că va lucra în oamenii care sunt în legământ cu El, ca ei “să nu se depărteze de Mine.” Şi tocmai acesta este răspunsul lui Pavel aici.

El întreabă în Romani 8:35, “Necazul, sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia sau sabia [ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos]?” Şi răspunde în versetul 37, “[Nu, ci] în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit.” Observaţi ce ne ţine de la a fi despărţiţi de dragostea lui Hristos: suntem ţinuţi „prin Acela care ne-a iubit.” Aşa că versetul 25 întreabă, “Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos?” Iar versetul 37 răspunde: Nimic nu ne va separa! Iar motivul dat este acela că vom fi mai mult decât biruitori „prin Acela care ne-a iubit.” Sau mai simplu şi direct: dragostea lui Dumnezeu ne ţine de la a fi separaţi de dragostea lui Hristos. Vor fi separaţi de Hristos cei ce sunt “chemaţi să fie ai lui Isus Hristos”? Nu! De ce? Pentru că Dumnezeu ne iubeşte! Dragostea legământului lui Dumnezeu biruieşte, păstrându-i pe ai Săi.

Apoi, ca să confirme lucrul acesta din nou, Romani 8:38-39 atribuie biruinţa totală puterii dragostei lui Dumnezeu în vieţile noastre: “Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură (sau zidire), nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru.” Cu alte cuvinte, dragostea aceasta specială a legământului pe care o are Dumnezeu pentru noi va birui peste toate lucrurile care încearcă să ne distrugă credinţa şi să ne îndepărteze de Dumnezeu.

Aceasta nu este dragostea generală a lui Dumnezeu care oferă viaţă veşnică lumii, nici dragostea susţinătoare a lui Dumnezeu care face să strălucească soarele şi să cadă ploaia chiar peste duşmanii Săi. Ci aceasta este dragostea lui Dumnezeu pentru mireasa Lui, pentru cei aleşi ai Lui. El ne cheamă din moarte la viaţă, şi ne ţine să nu cădem. Şi aşa cum spune Romani 8:30, ne va duce şi în slavă. Pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi; iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit.” Aceasta este dragostea noului legământ a lui Dumnezeu.” “Le voi pune în inimă frica de Mine, ca să nu se depărteze de Mine.”

Aceasta vrea să spună Pavel în Romani 1:7 atunci când spune, “tuturor, care sunteţi prea iubiţi ai lui Dumnezeu în Roma.” Şi aceasta este ceea vrea să vă spună Dumnezeu vouă creştinilor de astăzi, când vă spune: Sunteţi chemaţi să fiţi ai lui Isus Hristos; sunteţi prea iubiţii Mei. Eu v-am ales ca să fiţi ai Mei. Eu v-am chemat. Eu v-am socotit neprihăniţi. Eu vă voi ţine. Eu voi lucra în voi ce îmi place Mie (Evrei 13:21). Nimic nu vă va separa de Mine, pentru că vă iubesc cu o iubire veşnică. Voi sunteţi prea iubiţii Mei.

O, dacă v-ar da Dumnezeu să cunoaşteţi dragostea aceasta. Să o înţelegeţi. Să o savuraţi. Să vă odihniţi în ea. Să fiţi eliberaţi de ea şi să fiţi transformaţi de ea în oameni radicali, oameni ai riscului. Şi să vă petreceţi restul vieţii ducând-o la toţi cei pe care-i cunoaşteţi. Şi dacă nu cunoaşteţi încă dragostea aceasta, să o primiţi acum. Nu vorbeşte Dumnezeu chiar acum inimii tale? Nu-ţi revelează El chiar acum frumuseţea şi adevărul lui Hristos, care a murit pentru păcătoşi pentru ca oricine crede în El să fie mântuit? Crede în El. Te rog în numele lui Dumnezeu crede în Fiul Său!

Texte care fac legătura între dragostea lui Dumnezeu şi alegere:
Coloseni 3:12; 1 Tesaloniceni 1:3; 2 Tesaloniceni 2:13.

Texte care fac legătura între dragostea lui Dumnezeu şi harul suveran în mântuire:
Efeseni 2:4-5.

 

© Desiring God

Permisiuni: Aveţi permisiunea şi sunteţi încurajaţi să reproduceţi şi să distribuiţi acest material în orice format, cu condiţia să nu modificaţi cuvintele în nici un fel şi să nu cereţi bani mai mulţi decât v-a costat copierea materialului. Pentru postarea pe internet, preferăm un link către acest document de pe pagina noastră. Orice excepţie de la cele de mai sus trebuie aprobată de către Desiring God.

Vă rugăm să includeţi următoarea afirmaţie pe orice copie a acestui material pe care-l distribuiţi: De John Piper. © Desiring God. Pagina web: www.desiringGod.org.

Credinţa şi pocăinţa

Darurile lui Dumnezeu sau roade ale voinţei libere

Sam Storms…


Să vorbim pentru un moment, despre cazul ipotetic al fraţilor gemeni, Jerry şi Ed. Dacă mărturia biblică asupra condiţiei omenirii decăzute este să fie crezută (şi dacă suntem creştini trebuie să fie crezută), niciunul din aceşti tineri, din propria lui iniţiativă, nu are nici o dorinţă după Cristos sau după binecuvântările oferite în Evanghelie. Dacă niciunul nu vine la Cristos nu este pentru că ei vor, dar nu se numără printre cei aleşi sau li se spune că, în pofida dorinţei lor, Dumnezeu nu îi va lăsa. Dacă niciunul nu vine la Cristos este pentru că ei nu vor să aibă nimic de-a face cu Isus sau cu orice altceva de natură spirituală. Ei se delectează în necredinţa lor, chiar dacă se comportă în ceea ce am putea numi o manieră civilizată şi umană. Nu se găseşte nimic în Cristos care să îi atragă; nimic în persoana Sa care le-ar putea momi inimile lor din păcat spre mântuire.

Apoi se întâmplă. Fie în mod gradual, de-a lungul unei perioade care durează luni de zile, sau cu repeziciunea unei furtuni de primăvară, inima lui Jerry este înmuiată faţă de adevărul pe care odată l-a urât. Realitatea păcatului său şi poziţia primejdioasă din punct de vedere al eternităţii, în care l-a plasat, afectează puternic sufletul său, iar el tremură la gândul de a fi ofensat pe Dumnezeul infinit de sfânt şi neprihănit. Ed, care a auzit aceeaşi Evanghelie proclamată, nu poate înţelege această schimbare bruscă în fratele său. Ceea ce Jerry consideră acum întru totul demn de iubit, Ed continuă să deteste. Necredinţa lui Jerry dispare sub o revărsare de pocăinţă şi o dragoste din tot sufletul său pentru Cristos. Printr-un act al voinţei sale, Jerry îmbrăţişează suferinţele răscumpărătoare ale lui Isus ca singura lui speranţă şi refugiu. El respinge de bună-voie păcatul şi bizuirea pe sine, şi cu bucurie se încrede în Cristos. Însă Ed rămâne îndărătnic, iar acum mai indignat chiar, în necredinţa lui. În cele din urmă, asemenea celor doi tâlhari crucificaţi de o parte şi de alta a Domnului nostru, ei părăsesc această lume: Ed în necredinţă, Jerry în Cristos

Iată aici întrebarea critică: Ce i-a făcut pe Jerry şi Ed să difere? Arminianul insistă că ceea ce i-a făcut pe Jerry şi Ed să fie diferiţi a fost Jerry. Singura raţiune suficientă şi ultimă pentru care Jerry a crezut iar Ed nu a crezut este faptul că Jerry şi-a exercitat propria sa voinţă liberă. Fiindcă Dumnezeu a prevăzut din eternitatea trecută faptul că Jerry avea să creadă, iar Ed nu, El l-a ales pe Jerry să fie moştenitor al vieţii veşnice, lăsându-i lui Ed răsplata cuvenită lui.

Calvinistul, pe de altă parte, cunoscând faptul că datorită depravării morale totale atât a lui Jerry cât şi a lui Ed, niciunul dintre fraţi nu ar putea sau nu ar avea dorinţa de a crede, consideră motivul diferenţei dintre ei ca fiind în Dumnezeu şi în harul Său necondiţionat şi suveran. Atât Jerry cât şi Ed doreau, şi prin urmare meritau să fie abandonaţi în păcatul lor şi rezultatului lui inevitabil, moartea veşnică. Însă datorită unui motiv ascuns în adâncul inimii Sale, Dumnezeu l-a iubit pe Jerry cu o iubire veşnică şi i-a dat atât darul credinţei cât şi al pocăinţei.

În afirmarea faptului că credinţa şi pocăinţa sunt darurile lui Dumnezeu pentru Jerry dar nu şi pentru Ed, noi nu trebuie să ne gândim la ele ca la un lucru material, tangibil, care se prezintă ambalat ca şi un cadou cu fundiţă roşie! Biblia descrie credinţa şi pocăinţa ca daruri din partea lui Dumnezeu pentru aleşii Săi ca să accentueze faptul că deşi Jerry este autorul acestor acţiuni, Dumnezeu este cauza ultimă. Jerry a dorit să creadă, însă doar după ce, şi doar datorită faptului că Dumnezeu i-a oferit puterea. Aşadar, pocăinţa lui Jerry de păcat şi credinţa lui în Cristos sunt înfăţişate ca daruri deoarece ele se revarsă din harul suveran al lui Dumnezeu. Jerry nu le-a câştigat sau nu le-a obţinut prin îndeplinirea unei anumite condiţii. Nu a fost nici pentru că Dumnezeu ar fi văzut în Jerry anumite calităţi ale caracterului sau potenţial pentru a face binele care i-ar fi lipsit lui Ed. Nu s-a datorat faptului că părul lui Jerry era puţin mai închis decât al lui Ed, şi că Dumnezeu preferă părul negru faţă de cel blond. Mai degrabă, folosind limbajul Scripturii, „Căci, măcar că cei doi gemeni nu se născuseră încă, şi nu făcuseră nici bine nici rău, [Jerry a fost ales] – ca să rămână în picioare hotărârea mai dinainte a lui Dumnezeu, prin care se făcea o alegere, nu prin fapte, ci prin Cel ce cheamă…” (Rom. 9:11).

Atât Jerry cât şi Ed erau morţi spiritual în păcatul şi fărădelegile lor. Niciunul dintre ei n-ar putea pretinde că favoarea divină i se cuvenea, nici că ar fi dorit-o. Însă Jerry a înviat, pe când Ed nu. De ce? Întocmai cum Lazăr s-a ridicat şi a ieşit din mormântul său deoarece Dumnezeu l-a insuflat cu viaţă fizică şi respiraţie, la fel şi Jerry a fost insuflat cu un nou principiu al vieţii spirituale prin care s-a ridicat şi a venit la Cristos în credinţă şi pocăinţă. Haideţi să vedem dacă Scriptura asigură dovada adecvată descrierii noastre a credinţei şi pocăinţei mai degrabă ca daruri ale harului lui Dumnezeu decât rezultatele pretinsei voinţe libere a omului.

Texte biblice relevante despre credinţă ca dar al lui Dumnezeu

Să observăm trei pasaje care se referă la o credinţă mântuitoare. Primul este Efeseni 2:8-10.

„Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă; şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu; nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. Căci noi suntem lucrarea Lui, creaţi în Cristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.”

Care este mai precis „darul” (v. 8) lui Dumnezeu? Arminienii au apelat deseori la un aspect al gramaticii greceşti care credeau că face imposibil ca „credinţa” să fie „darul” la care se referă Pavel. Cuvântul credinţă, argumentează ei, este de genul feminin, pe când pronumele tradus aceasta („şi aceasta nu vine de la voi”) este neutru. Dacă Pavel ar fi intenţionat să descrie „credinţa” ca fiind darul, el ar fi folosit forma feminină a pronumelui. Atunci, la ce se referă cuvântul aceasta? Care este „darul” lui Dumnezeu?

Unii arată înspre „harul” (v. 8) prin care noi am fost mântuiţi. Însă cuvântul „har” asemenea „credinţei” este la fel de genul feminin. Prin urmare, dacă „aceasta” care nu vine de la noi înşine nu se poate referi la „credinţă”, cu atât mai puţin nu se poate referi la „har”, care are înclinaţia adiţională de a fi chiar mai mult îndepărtat în propoziţie de pronumele „aceasta”. Deci, ce spune Pavel? Care este precedentul lui „aceasta”?

Evident că „darul” lui Dumnezeu este mântuirea în totalitatea ei, o mântuire care decurge din harul lui Dumnezeu şi devine a noastră prin credinţă. De la început până la sfârşit, de la iniţierea ei şi până la desăvârşirea ei, mântuirea este un dar al lui Dumnezeu pentru aleşii Săi. În consecinţă, acea credinţă prin care noi ajungem în posesiune experienţială a ceea ce Dumnezeu a pregătit în har este la fel un dar ca oricare alt aspect al mântuirii. Cineva nu mai poate nega faptul că credinţa este înfăşurată în darul lui Dumnezeu pentru noi mai mult decât nu o poate nega ca fiind legată de harul lui Dumnezeu. Totul este din Dumnezeu! Mântuirea este a Domnului!

Să luăm în considerare şi ce spune Pavel într-un alt text. În Filipeni 1:29 el scrie, „Căci cu privire la Cristos, vouă vi s-a dat harul nu numai să credeţi în El, ci să şi pătimiţi pentru El.” Ceea ce se poate să fi fost greu de înţeles în Efeseni 2 este inevitabil de clar în Filipeni 1:29. Totuşi, aspectul uimitor în legătură cu acest verset nu este că credinţa în Cristos este un dar al lui Dumnezeu, ci şi că a suferi pentru Cristos este!

Traducerea „a fost dat” nu evidenţiază deplinătatea înţelesului dat de Pavel. Nu trebuie să considerăm fie suferinţa sau credinţa în Cristos doar ca o concesie din partea lui Dumnezeu. Deseori vorbim de „a dărui sau acorda” ceva cuiva, dar avem în vedere faptul că noi oarecum şovăitor ne dăm permisiunea sau încuviinţarea la ceea ce, de altfel, se poate să ne fi opus. Nu aşa este aici. Cuvântul în greacă pe care Pavel îl foloseşte înseamnă „a da cu îndurare şi în mod gratuit”. Cu alte cuvinte, Dumnezeu este încântat să ne ofere aceste lucruri în dar. El o face cu dragoste şi cu toată exuberanţa unui tată care se bucură de binecuvântarea copiilor săi. Aşadar, suferinţa în viaţa creştină nu este mereu impusă ca o pedeapsă, nici nu apare întâmplător ca şi cum o anumită nenorocire s-a abătut asupra noastră în afara voinţei şi puterii lui Dumnezeu. Suferinţa de dragul lui Cristos, la fel ca şi credinţa în numele Lui, este un privilegiu pe care ni-l oferă Dumnezeu în mila Sa plină de iubire şi preocuparea Sa plină de îndurare.

Un alt pasaj care tratează subiectul credinţei ca dar din partea lui Dumnezeu este 2 Petru 1:1. Acolo citim, „Simon Petru, rob şi apostol al lui Isus Cristos, către cei care, prin dreptatea Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Cristos, au primit o credinţă la fel de preţioasă ca a noastră.” Petru face referire la cititorii săi ca recipienţi ai unei credinţe care nu este în niciun fel inferioară celei a apostolilor. Versiunea NIV o traduce astfel, „o credinţă la fel de preţioasă ca a noastră.” Alţii preferă să-l interpreteze pe Petru ca spunând faptul că, credinţa acestor bărbaţi şi femei creştini, cărora el le scrie, îi plasează în aceeaşi poziţie privilegiată ca şi pe apostoli, având acces egal la Tatăl prin Fiul.

Ceea ce este de cea mai mare importanţă aici este cuvântul tradus „au primit”. Are legătură cu un verb care înseamnă „a obţine prin tragere la sorţi” (vezi Luca 1:9; Ioan 19:24; Fapte 1:17). Aşadar, credinţa este înlăturată din sfera voinţei umane libere şi plasată în perspectiva ei adecvată ca avându-şi originea în voinţa suverană şi întru totul îndurătoare a lui Dumnezeu. Fiindcă nu este prin hazard sau noroc că unii ajung la credinţa mântuitoare, ci în virturea dreptăţii Dumnezeului şi Mântuitorului nostru, Isus Cristos.

Texte biblice relevante despre pocăinţă ca dar al lui Dumnezeu

Dar cum rămâne cu pocăinţa? O descrie Biblia la fel ca dar al lui Dumnezeu? Am putea începe cu un pasaj din 2 Timotei:

„Şi robul Domnului nu trebuie să se certe; ci să fie blând cu toţi, în stare să înveţe pe toţi, plin de îngăduinţă răbdătoare, să îndrepte cu blândeţe pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăinţa, ca să ajungă la cunoştinţa adevărului; şi, venindu-şi în fire, să se desprindă din cursa diavolului, de care au fost prinşi ca să-i facă voia. „ (2:24-26).

Apostolul îl îndeamnă pe tânărul Timotei să fie blând şi răbdător cu oamenii în nădejdea că Dumnezeu ar putea binevoi să le dea pocăinţă care duce la cunoaşterea adevărului. Oamenii sunt prin natură incapabili de a se pocăi de păcatul lor, nu pentru că doresc şi ar fi împiedicaţi de Dumnezeu sau de circumstanţe dincolo de controlul lor. Sunt incapabili de pocăinţă fiindcă este în natura lor să iubească păcatul, nu să îl urască. Ei aleg să nu se pocăiască; preferă să persiste în căile lor păcătoase şi răzvrătite.

Dacă un om are să se pocăiască el trebuie să fie făcut capabil de Dumnezeu pentru a face acest lucru. Lui trebuie să-i fie „dată” pocăinţa ca dar. Dacă o persoană se pocăieşte sau nu, spune Pavel, depinde în ultimă instanţă de Dumnezeu. Depinde de El şi de buna Sa plăcere suverană de a dărui sau de a reţine ceea ce duce „la cunoaşterea adevărului.” Faptul că Dumnezeu nu a acordat acest dar în mod universal este evident de la sine. Dacă pocăinţa era ceva ce Dumnezeu dădea tuturor, Pavel cu greu ar mai fi spus „în nadejdea că” Dumnezeu i-ar putea da pocăinţă. În mod clar el prevede ca posibilitatea reală, ca Dumnezeu să nu i-o acorde.

Este important de observat faptul că în mintea lui Pavel suveranitatea lui Dumnezeu nu minimalizează în niciun fel obligaţia etică a lui Timotei sau stringenţa cu care o duce la îndeplinire. Pavel nu spune, „Relaxează-te, Timotei; nu te îngrijora cu privire la modul în care acţionezi. La urma urmei, dacă aceşti oameni se pocăiesc sau nu este în mâinile lui Dumnezeu, nu ale tale. Aşa că linişteşte-te şi fă cum îţi place.” Pavel ştia că dragostea răbdătoare a lui Timotei poate foarte bine să fi un mijloc folosit de Dumnezeu în acordarea plină de har a pocăinţei. Aşadar, vedem încă o dată că antecedenţa suveranităţii divine nu subminează însemnătatea morală sau necesitatea voinţei umane.

Să nu fiţi duşi în eroare prin declaraţii neadecvate referitoare la învăţăturile Calvinismului. Nu este ca şi cum păcătoşii chinuiţi de remuşcări şi întristaţi stau înaintea lui Dumnezeu stăruind ca El să le dea pocăinţă, iar Dumnezeu obligat prin decretul Său neîndurător, refuză să ia în seamă cererea lor. Nu este „niciunul neprihănit”, spune Pavel, „niciunul măcar”. Nu este „niciunul care să înţeleagă”, nu este „niciunul care să caute pe Dumnezeu” (Romani 3:10-11). Dacă vreunul se pocăieşte, el va fi mântuit. Însă niciunul nu se va pocăi afară de cazul în care Dumnezeu îi oferă cu îndurare pocăinţă.

Acest adevăr fundamental este repetat în cartea Faptele Apostolilor: ” După ce au auzit aceste lucruri, s-au potolit, au slăvit pe Dumnezeu, şi au zis: „Dumnezeu a dat deci şi Neamurilor pocăinţă, ca să aibă viaţa.” (Fapte 11:18; vezi şi 5:31). Atunci când Petru şi asociaţii săi au fost martori la răspunsul mântuitor din partea acestor Neamuri în faţa Evangheliei, la ce concluzie au ajuns ei? Prin voinţă liberă au îndeplinit ei condiţiile pe baza cărora Dumnezeu avea să-i aleagă? Doamne fereşte!

Petru a văzut răspunsul lor şi a putut deduce doar că Dumnezeu le dăduse darul pocăinţei. Petru nu trebuia să fi tras o asemenea concluzie dacă pocăinţa era un dar universal pe care toţi îl primesc. El vede şi aude credinţa lor în Cristos, din care concluzionează că Dumnezeu le-a dat pocăinţă. Dacă tuturor, chiar şi celor care persistă în necredinţă, le este acordată pocăinţa, Petru nu putea şi n-ar fi raţionat aşa cum a făcut-o.

Aşa cum a fost pentru Petru şi Pavel, la fel şi cu noi, această doctrină va afecta în mod radical motivele şi metodele noastre în evanghelizare. J.I. Packer a explicat cum anume:

„În timp ce noi trebuie să ne amintim mereu că responsabilitatea noastră este să proclamăm mântuirea, nu trebuie să uităm niciodată că Dumnezeu este Cel care mântuieşte. Dumnezeu este Cel care aduce bărbaţi şi femei la proclamarea Evangheliei şi Dumnezeu este Cel care-i aduce la credinţa în Cristos. Lucrarea noastră evanghelistică este instrumentul pe care El îl foloseşte în acest scop, însă puterea care mântuieşte nu se află în instrument: este în mâna Celui care foloseşte instrumentul. Nu trebuie să uităm nicicând acest fapt. Căci dacă uităm că este dreptul lui Dumnezeu de a produce rezultate atunci când Evanghelia este predicată, vom începe a crede că este responsabilitatea noastră de a-i aduce la mântuire. Şi dacă uităm că numai Dumnezeu poate da credinţă, vom începe să credem că a face convertiţi depinde, în ultimă instanţă, nu de Dumnezeu, ci de noi, şi că factorul decisiv este modul în care noi evanghelizăm.”

O dată ce începem să credem că pocăinţa şi credinţa sunt în puterea omului spre a le produce, noi vom adopta acele metode şi procedee inventate prin care să le extragem de la el. Am deveni păcătos de pragmatici: orice funcţionează în a garanta o decizie este din acest motiv considerat ca fiind acceptabil. Ştiind ceea ce este Evanghelia, ar fi doar jumătate din însărcinare. De asemenea, am avea nevoie să dezvoltăm o tehnică irezistibilă pentru provocarea unui răspuns. Ca urmare, veridicitatea sau falsitatea unei metode evanghelistice va fi determinată doar pe baza roadei pe care chipurile o aduce. În plus, Packer continuă, „noi ar trebui să privim evanghelizarea ca o activitate care implică o bătălie a voinţelor între noi înşine şi cei la care mergem, o bătălie în care victoria depinde de lansarea unui baraj suficient de greu de efecte calculate. Aşadar, filozofia noastră despre evanghelizare ar ajunge îngrozitor de asemănătoare filozofiei de spălare a creierului.”

Însă nu este corect, concluzionează Packer, atunci când luăm asupra noastră înşine să facem mai mult decât ne-a încredinţat Dumnezeu nouă să facem:

„Nu este corect când ne considerăm pe noi înşine responsabili pentru a face convertiţi, şi privim spre propriile noastre eforturi şi tehnici pentru a realiza ceea ce numai Dumnezeu poate înfăptui. A face acest lucru înseamnă a ne amesteca necuvenit în oficiul Duhului Sfânt, şi a ne slăvi pe noi înşine ca agenţi ai naşterii din nou. Iar aspectul esenţial pe care trebuie să-l înţelegem este acesta: doar permiţând cunoaşterii noastre a suveranităţii lui Dumnezeu, să dirijeze modul în care plănuim, ne rugăm şi lucrăm în slujba Lui, putem evita să ajungem vinovaţi de această greşeală.”

La încheierea acestei lecţii doresc să vă îndemn să nu concluzionaţi în grabă că dovada Noului Testament pentru credinţă şi pocăinţă ca daruri este insuficientă pur şi simplu fiindcă am discutat numai cinci pasaje (oricât de uşor de înţeles ar fi ele). Vă asigur că, Noul Testament este plin de texte care afirmă iniţiativa divină în mântuire. Aici am limitat intenţionat studiul nostru la pasajele în care se face o referire clară la credinţă şi pocăinţă ca daruri ale harului divin.

În acest moment cineva ar putea obiecta: „Dar dacă Jerry (sau oricare persoană aleasă) ar refuza sau chiar ar abuza de dar? Doar pentru că Dumnezeu ne dăruieşte credinţă şi pocăinţă nu garantează faptul că noi le vom accepta şi folosi, nu-i aşa?” Foarte cert că aşa este! Însă iarăşi, acesta este un subiect pe care îl voi trata mai târziu. Pentru momentul de faţă este suficient să se spună că alegerea trebuie să fie necondiţionată, fiindcă aşa-numitele condiţii de care o agaţă Arminianul sunt dincolo de abilitatea şi bunăvoinţa omului de a le satisface. Dacă Jerry se pocăieşte şi crede Evanghelia, se datorează faptului că Dumnezeu l-a făcut capabil în mod suveran şi îndurător să acţioneze astfel; iar dacă Jerry şi-ar face numai timp să ia în considerare problema în dezbatere, el ar fi cu siguraţă de acord. Mărturia lui Charles Spurgeon în privinţa propriei lui convertiri ilustrează ceea ce m-am străduit să explic:

„Într-o noapte în timpul săptămânii, când mă aflam în casa lui Dumnezeu, nu mă gândeam prea mult la predica transmisă de predicator, fiindcă nu o credeam. Gândul acesta m-a izbit, «Cum ai ajuns să fi creştin?» L-am căutat pe Domnul. «Dar cum ai ajuns să-L cauţi pe Domnul?» Adevărul a străfulgerat mintea mea într-o clipă – Nu L-aş fi căutat pe El dacă n-ar fi fost o influenţă precedentă în mintea mea care să mă determine să-L caut. M-am rugat, am gândit eu, dar apoi m-am întrebat: Cum am ajuns să mă rog? Am fost determinat să mă rog prin citirea Scripturilor. Cum am ajuns să citesc Scripturile? Le-am citit, dar ce m-a determinat să fac asta? Apoi, într-o clipă, am înţeles că Dumnezeu era cauza a tot şi că El era Autorul credinţei mele, şi astfel întreaga doctrină a harului s-a deschis înaintea mea, iar de la această doctrină nu m-am îndepărtat până în ziua de faţă şi doresc să fac aceasta mărturisirea mea constantă, «Atribui schimbarea mea în întregime lui Dumnezeu»” (Charles H. Spurgeon, Autobiography, vol. 1, The Early Years, 1834-1859).

Tradus de Lacrisa Novac

HARUL IREZISTIBIL
John Murray

Referitor la toate aspectele sub care harul salvator al lui Dumnezeu poate fi privit, trebuie să luăm în considerare realitatea şi gravitatea păcatului. Salvarea pe care ne-a dat-o Dumnezeu este mai mult decât salvare de păcat şi de consecinţele lui. Planul acesta conţine mai mult decât bogăţiile harului lui Dumnezeu şi ia în considerare cel mai înalt destin posibil ce ar putea fi dat creaţiei în conformitate cu chipul Fiului lui Dumnezeu, ca El să fie primul născut dintre mai mulţi fraţi. (cf. Rom. 8:29). Dar un astfel de destin nu poate fi prevăzut sau obţinut fără salvarea din păcat cu toate ramificaţiile şi obligaţiile lui. Pentru a putea vorbi de salvare trebuie mai întâi vorbit de salvarea din păcat.

Nu putem evalua gravitatea păcatului dacă nu cercetăm ceea ce este central în definiţia lui. Dacă spunem că păcatul este egoism, afirmăm ceva ce aparţine caracterului păcatului, mai ales dacă ne gândim la centrarea pe sineşi interpretăm aceasta ca implicând închinarea la sine mai mult decât la Creator. (cf. Rom. 1:25). Nedreptatea păcatului este deci dezvăluită. Dacă spunem că păcatul este afirmarea autonomiei omeneşti împotriva suveranităţii lui Dumnezeu, spunem ceva relevant. Păcatul este aceasta şi este aparent în Eden, când a început păcatul rasei noastre.

Dar trebuie să întrebăm: sunt aceste analize suficiente? Cu alte cuvinte: nu dă Scriptura o definiţie mai pătrunzătoare? Când Pavel spune „umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu” (Rom. 8:7), ne-a furnizat elementul ultim al definiţiei păcatului. Păcatul este în contradicţie cu Dumnezeu, contradicţie pe toată linia slavei unice şi fundamentale a lui Dumnezeu. Nimic nu este mai apropiat de slava lui Dumnezeu decât adevărul Lui; El este adevărul. Ispititorul era conştient de aceasta şi deci strategia lui a fost făcută în conformitate. Femeii i-a spus: „Hotărât, că nu veţi muri!” (Gen. 3:4). Aceasta era o contradicţie ţipătoare a adevărului lui Dumnezeu. Când femeia a consimţit la această contradicţie, atunci integritatea ei a eşuat şi a devenit prizoniera păcatului. Acuzaţia Domnului nostru asupra ispititorului este datorată faptului că propria lui cădere din integritate a avut acelaşi caracter cu cea cu care a sedus-o pe Eva. „El de la început a fost ucigaş; şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii.” (John 8:44).

Da, esenţa păcatului este a fi împotriva lui Dumnezeu (cf. Ps. 51:4); este vorba de contradicţia faţă de Dumnezeu în totalitatea conotaţiei şi aplicaţiei. Când Pavel a scris „umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu,” el a adăugat „căci, ea nu se supune Legii lui Dumnezeu,” (Rom. 8:7). Este semnificativ că legea lui Dumnezeu este menţionată în această legătură. Duşmănia se manifestă prin nesupunere la legea lui Dumnezeu. Şi nu numai aceasta. Nesupunerea este duşmănie, contradicţie. Deoarece legea este slava lui Dumnezeu ce se exprimă pentru aranjarea gândirii umane, cuvântului, acţiunii în acord cu chipul în care omul a fost creat. Păcatul poate fi definit în termenii legii ca fiind „fărădelege”  (I Ioan 3:4).

Contradicţia păcatului faţă de Dumnezeu şi de voinţa Lui, dacă nu este descrisă adecvat ca fiind o rezistenţă, atunci implică şi se exprimă prin rezistenţă. Scriptura foloseşte uneori acest termen sau echivalenţii lui pentru a exprima atitudinea necredinţei. (cf. Fapte 7:51; 13:45; Rom. 10:21; II Tim. 3:8; Tit. 1:9).Este evident că păcatul constă în rezistenţă faţă de voia lui Dumnezeu. Dacă cerinţele lui Dumnezeu nu erau rezistibile, atunci nu ar fi existat păcat. Cerinţele lui Dumnezeu se exprimă în Evanghelie şi toată respingerea Evangheliei şi a cererilor ei este rezistenţă. În Biblie avem revelaţia supremă a harului lui Dumnezeu, iar Hristos este întruparea acelui har. Slava lui Dumnezeu nu este nicăieri mai strălucitoare decât în faţa că Isus Hristos. Deci, necredinţa este rezistenţă în faţa harului, la zenitul dezvăluirii şi propunerii acestuia. Deci, a spune că tot harul este irezistibil înseamnă a nega faptele clare de observare şi experimentare din învăţăturile Scripturii. Ştefan a fost curajos pentru a pune sub acuzaţie audienţa necredincioasă  pentru că rezista Duhului Sfânt: „Voi totdeauna vă împotriviţi Duhului Sfânt. Cum au făcut părinţii voştri, aşa faceţi şi voi.” (Fapte 7:51). Aceasta este enormitatea necredinţei; este contradicţia păcatului ce se exprimă prin rezistenţa opusă cererilor şi propunerilor dragostei şi harului suprem. „judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina” (Ioan 3:19).

Când vorbim de harul irezistibil, nu o facem ca să afirmăm că tot harul este irezistibil, nici ca să negăm aspectele fără număr în care harul întâmpină opoziţie până la culmea rezistenţei până la osânda veşnică. De fapt adevărul despre şi necesitatea harului irezistibil poate fi demonstrată prin premisa harului rezistibil. Duşmănia inimii omeneşti este cea mai virulentă în punctul revelaţiei supreme a slavei lui Dumnezeu. Contradicţia este atât de adâncă şi persistentă, încât Salvatorul, ca şi întrupare a harului este respins. Numai când recunoaştem aceasta, este percepută nevoia pentru harul irezistibil.

În evanghelismul din ziua de astăzi se presupune că lucrul pe care omul îl poate face în practicarea propriei libertăţi este să creadă în Hristos pentru salvare. Se presupune că aceasta este contribuţia pe care trebuie să o facă omul însuşi pentru a pune forţele salvării în mişcare şi că Dumnezeu nu poate face nimic faţă de acest sfârşit până când omul nu ia decizia crucială. În această afirmaţie este un eşec total să iei în considerare decăderea umană, cu natura contradicţiei pe care o implică păcatul. Pavel ne spune că nu numai că mintea firească nu este supusă legii lui Dumnezeu, dar nici nu poate fi. (Rom. 8:7). Această imposibilitate se extinde şi la Evanghelie. Este implicaţia celorlalte cuvinte ale lui Pavel „Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, Sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuiesc judecate duhovniceşte.” (I Cor. 2:14). Dar pentru acest adevăr avem cel mai exact şi clar martor al Domnului Însuşi „.Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis.” (Ioan 6:44); „că nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu i-a fost dat de Tatăl Meu.” (Ioan 6:65). Aici este martorul celui care ştie ce este în om şi care-L cunoaşte pe Tatăl, cum şi Tatăl îl cunoaşte pe el. Şi este ca urmare o imposibilitate spirituală şi morală pentru un om să vină la el, cu excepţia darului liber al Tatălui, în atragerea Lui secretă şi eficientă.

Cuvintele anterioare ale Domnului nostru trebuie coordonate cu altele din acelaşi context. „Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine; şi pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară” (Ioan 6:37). Ceea ce dă Tatăl, în acest text, a fost înţeles ca o alegere în Hristos, făcută înainte de întemeierea lumii. (cf. Efes. 1:4, 5) sau cel puţin, în termenii dăruirii Fiului în mod corespunzător cu sau provenind din alegere. Dar în nici un caz, aceasta nu pare să fie ceea ce Tatăl a făcut, la care se referă textul. Există două motive pentru această concluzie. În primul rând, în alt loc din Evanghelie, când Isus vorbeşte despre cei care I-au fost daţi de Tatăl, ei sunt identificaţi ca fiind aceia daţi lui, ieşiţi din lume, ca cei care I-au ţinut cuvântul, ca cei care au ştiut că toate lucrurile date Lui erau de la Tatăl, ca cei care primiseră cuvintele date Lui şi ajunseseră să cunoască adevărul că El, Isus, venise de la Tatăl. (Ioan 17:6-8). Aceste caracterizări necesită mai mult decât alegere înainte de întemeierea lumii; ele implică o relaţie de credinţă. În al doilea rând, În contextul imediat, Isus se referă la atragerea eficace şi ceea ce Tatăl a dat. (Ioan 6:44, 65). Deci, trebuie să concludem că ceea ce Tatăl a dat este actul de a da ce apare în procesul harului, definit mai specific ca fiind atragerea şi darea din domeniul conştiinţei. Constrângerile harului Tatălui în inimile oamenilor sunt simultane cu, sau poate pot fi interpretate ca donaţii din partea Tatălui către Fiul. Dumnezeu Tatăl atrage oamenii, pune constrângeri sfinte asupra lor, îi cheamă la părtăşie cu Fiul Său, şi îi prezintă lui Hristos ca pe nişte trofee ale răscumpărării pe care Hristos Însuşi a realizat-o.

Această constrângere a fost numită „eficace”. Nici o altă concluzie ar putea fi trasă în mod rezonabil din Ioan 6:44, 45. Isus vorbeşte despre venirea la El, angajamentul credinţei şi despre imposibilitatea ce se află în afara atragerii Tatălui. Excepţia implică faptul că atunci când Tatăl atrage, intervine excepţia — persoana atrasă vine. Mai mult, ar fi o greşeală împotriva tuturor să se înţeleagă natura şi intenţia atragerii Tatălui şi a ceea ce El dăruieşte, în termenii versetelor 44, 65 ca aceste acţiuni să fie considerate ineficiente. Dar Ioan 6:37 pune aceasta dincolo de orice dubiu: „Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine; şi pe cel ce vine la Mine,” Isus nu spune : tot ce Tatăl îmi dă îmi este adus. El foloseşte termenul care denotă mişcarea din partea persoanei —„va veni la Mine”. Venirea la Hristos este mişcarea angajamentului faţă de Hristos, venire ce angajează întreaga activitate a sufletului persoanei ce vine. Nu este vorba că ar putea veni, că are ocazia să vină, că probabil va veni, nu că are împuternicire să vină, ci că va veni. Este vorba de siguranţa absolută. Este o necesitate divină; porunca cerului asigură succesiunea.

Este o imposibilitate morală şi spirituală a persoanei de a veni la Hristos în afara atragerii Tatălui. Găsim că este o imposibilitate morală şi spirituală pentru persoana dăruită de Tatăl Fiului să nu vină. Aceasta este, după opinia lui Isus, conjunctura invariabilă a acestor două feluri diferite de acţiuni. – „tot ce îmi dă Tatăl, vine la Mine”. Este o eficienţă de neînvins în acţiunea Tatălui, iar aceasta înseamnă har irezistibil.

Realitatea acestui har este scrisă în cuvintele lui Isus. Dar învăţătura indică de asemenea şi necesitatea. Premisa învăţăturii Domnului nostru este imposibilitatea credinţei când există numai puterea omenească. Puterea Tatălui este interpusă pentru a întâmpina această imposibilitate şi imposibilitatea stabileşte indispensabilitatea interpunerii.

Până aici, atenţia a fost concentrată asupra acţiunii lui Dumnezeu Tatăl cu privire la constrângerea ce apare în credinţă. Este foarte important ca accentul Scripturii să fie apreciat. Altfel nu-L cinstim pe Dumnezeu Tatăl şi părerea noastră cu privire la asigurarea salvării este distorsionată serios. Dragostea Tatălui este fântâna din care toate actele şi procesele răscumpărării încep. Dar trebuie să recunoaştem de asemenea că începutul salvării este în lucrarea harului al cărui reprezentant este Tatăl. El este Cel care cheamă eficace la părtăşia cu Fiul (cf. Rom. 8:28, 30; I Cor. 1:9; Gal. 1:15, 16; Efes. 1:18) şi El atrage oamenii către Salvator. Când păcătoşii experimentează pentru prima dată atracţia de neînfrânt a Răscumpărătorului, sunt încântaţi de frumuseţea Sa, şi se predau Lui cu totul, aceasta se întâmplă deoarece Tatăl a făcut un dar Fiului Său şi a aşezat peste oameni o constrângere irezistibilă. A numi toate acestea mai puţin decât har irezistibil înseamnă a-i nega caracterul şi a pune la îndoială eficacitatea voinţei Tatălui.

Mai frecvent, în teologie, s-a crezut că harul irezistibil îşi are centrul în regenerare, iar aceasta este actul specific al Duhului Sfânt. (cf .Ioan 3:3-8). Ar fi simplu să spunem că acţiunile Tatălui, la care ne-am referit mai sus, sunt doar alte modalităţi de a exprima regenerarea. Aceasta este mult prea simplist şi eşuează în a considera varietatea lucrării harului. În planul salvării există o organizare. În realizarea pentru totdeauna a răscumpărării există o organizare. Adică sunt roluri specifice şi diferite ale persoanelor diferite ale Dumnezeirii. Există de asemenea o organizare în aplicarea răscumpărării şi trebuie să ţinem cont de diversitatea implicată. A egala acţiunile Tatălui cu regenerarea înseamnă a ignora diversitatea, teologia noastră este deci, trunchiată, iar credinţa noastră privată de bogăţia cerută de organizare.

Regenerarea este lucrarea specifică a Duhului Sfânt, iar aprecierea noastră cu privire la economia mântuirii ne cere să-L onorăm cu privire la rolurile distincte pe care le are.

Nici o parte a varietăţii procesului salvării nu este mai relevantă cu privire la subiectul harului irezistibil ca şi regenerarea. Din nou, învăţătura Domnului nostru este baza: „dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.… dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu.” (Ioan 3:3, 5). Imposibilitatea găsită mai devreme în legătură cu credinţa apare aici în legătură cu înţelegerea şi participarea în Împărăţia lui Dumnezeu şi naşterea de sus, din apă şi din Duh este interpunerea ce întâmpină neputinţa umană. Nu există îndoială că evaluarea Domnului nostru asupra situaţiei omului este totala incapacitate referitor la ceea ce este cel mai relevant pentru bună-starea lui şi are acelaşi efect ca şi acuzaţia lui Pavel cu privire la omul firesc. (I Cor. 2:14).

Clauza harului apare în această legătură ca şi în Ioan 6:44, 65, cu excepţia faptului dacă este născut de sus, din apă şi din Duh, excepţia ce asigură înţelegerea şi participarea la Împărăţia lui Dumnezeu. Şi siguranţa acestui rezultat este sugerată nu numai în „dacă” din versetele 3 şi 5 dar este afirmată expres în versetul 6: „Ceea ce este născut din Duh este Duh.” O nouă persoană ce locuieşte înăuntru, călăuzită şi controlată de Duhul Sfânt.

Numai Ioan înregistrează pentru noi cuvintele Domnului către Nicodim. Efectul profund lăsat de această învăţătură asupra lui gândirii lui Ioan manifestat în prima sa epistolă. În şase ocazii apar referinţe la regenerare (I Ioan 2:29; 3:9; 4:7; 5:1, 4, 18). Pertinent pentru interesul nostru prezent este accentul pus pe invariabila concomitenţă a naşterii din Dumnezeu şi a vieţii noi. „Oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuieşte… şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu” (3:9). „Pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruieşte lumea” (5:4). „Oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuieşte…şi cel rău nu se atinge de el.” (5:18). Deci persoana născută din Dumnezeu nu mai trăieşte în păcat, ci are biruinţa, deci este convertită.

Când aceste informaţii sunt puse în contrast cu imposibilitatea despre care vorbea Domnul nostru cu Nicodim, singura deducţie este că noua naştere este eficientă în mod invincibil, iar aceasta confirmă harul irezistibil.

Este semnificativ că în prologul Evangheliei lui Ioan apar cuvintele „născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu”  (Ioan 1:13). Trăsăturile negative cumulative întăresc pozitivul, iar lecţia este despre un monergism divin. Nu este vorba despre ceea ce face omul, ci despre ceea ce Dumnezeu face; şi numai Dumnezeu, până la excluderea întregii voinţe sau puteri umane. Acelaşi monergism este evident în învăţăturile Domnului nostru. În Ioan 3:3-8 nu putem înăbuşi analogia la care se întoarce limbajul regenerării. Când o persoană este născută din carne, nu este pentru că aceasta a decis acest eveniment. A fost datorită voinţei şi influenţei altora. La fel este şi în cadrul naşterii din nou. Şi prin a cărui voinţă şi putere nu este lăsată nici o îndoială. Numai Duhul Sfânt este puterea. În termenii versetului 3 acţiunea este supranaturală, în termenii versetului 5 este prin purificare radicală şi împărtăşire, în termenii versetului 6 este determinant în mod invincibil, în termenii versetului 8 este eficient în mod misterios şi suveran.

De ce ar exista ezitare în acceptarea adevărului harului irezistibil? Este intervenţia lui Dumnezeu de a face pentru noi ceva ce noi nu putem face. Este harul uimitor al lui Dumnezeu care întâmpină neputinţa noastră fără speranţă. Iată Evanghelia îndurării suverane. Este singura speranţă de succes pentru salvarea sufletelor pierdute. Duhul Sfânt însoţeşte declaraţia Bibliei cu puterea şi demonstraţia Lui suverană. Cei pierduţi sunt născuţi din Duh şi roada este sfinţirea, iar sfârşitul este viaţa veşnică.

În concluzie, ne întoarcem la Ioan 6:37, 44, 65. Când un păcătos vine la Hristos, în angajamentul credinţei, când voinţa rebelă este reînnoită şi lacrimi de pocăinţă încep să curgă, este datorită faptului că o tranzacţie misterioasă a avut loc între persoanele Dumnezeirii. Tatăl a făcut un dar, o donaţie Fiului Său. Astfel să piară gândul că a veni la Hristos îşi are explicaţia în hotărârea autonomă a voinţei umane. Îşi are cauza în voinţa suverană a lui Dumnezeu Tatăl. El a pus asupra acestei persoane constrângerea de care a fost captivată de slava Răscumpărătorului şi a investit în el toate interesele lui. Hristos este făcut înţelepciune de la Dumnezeu, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare. Aici este harul care depăşeşte şi este harul de neînvins.

 

Despre autor

John Murray a fost profesor de teologie sistematică la Westminster Theological Seminary din Philadelphia, Pennsylvania. Profesorul Murray şi-a primit M.A. de la Universitatea din Glasgow şi Th. B şi Th. M. de la Princeton Theological Seminary. Profesorul Murray este cunoscut pentru publicaţiile sale, Răscumpărarea, realizată şi aplicată şi Principii de comportament.

Acest articol a fost extras din  Soli Deo Gloria: Essays in Reformed Theology, ed. R.C. Sproul, publicat de Presbyterian and Reformed Publishing, 1976

 

Harul 

 

 

 

Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi. (Ioan 6:44)

În adevăr, după cum Tatăl învie morţii şi le dă viaţă, tot aşa şi Fiul dă viaţă cui vrea. (Ioan 5:21)

El ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt. (Tit 3:5)

“Dumnezeu a dat deci şi Neamurilor pocăinţă, ca să aibă viaţa.” (F. A. 11:18)

Când Dumnezeu îşi manifestă buna plăcere a voii Sale în cei aleşi, deci când îi face să se întoarcă la El, nu numai că îngrijeşte să le fie transmis din exterior mesajul evanghelic şi iluminează puternic, prin Duhul Sfânt, mintea lor, pentru ca să poată pricepe şi discerne corect lucrurile Duhului Sfânt, dar, de asemenea, prin lucrarea eficace a acestui Duh regenerator, El pătrunde până în străfundurile omului, deschide o inimă care este încuiată, o înmoaie pe cea care este împietrită, o taie împrejur în chip spiritual, lucrează asupra voinţei şi îi acordă noi calităţi, aducând-o la viaţă din moartă cum era, făcând-o bună, blândă şi ascultătoare din rea, răzvrătită şi nesupusă cum era. Transformată şi tratată în felul acesta, voinţa credinciosului va deveni asemenea unui pom bun care produce roade bune.

Canoanele de la Dort (Dordrecht)

ARTICOLE ŞI STUDII TEOLOGICE
PREDICI AUDIO

 

PREDICI VIDEO

 

Philip Eveson – Efectele răzvrătirii din Eden

 

Atunci au auzit glasul Domnului Dumnezeu, care umbla prin grădină în răcoarea zilei: şi omul şi nevasta lui s-au ascuns de Faţa Domnului Dumnezeu printre pomii din grădină. Dar Domnul Dumnezeu a chemat pe om, şi i-a zis: „Unde eşti?” El a răspuns: „Ţi-am auzit glasul în grădină; şi mi-a fost frică, pentru că eram gol, şi m-am ascuns.” Şi Domnul Dumnezeu a zis: „Cine ţi-a spus că eşti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care îţi poruncisem să nu mănânci?” Omul a răspuns: „Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie lângă mine, ea mi-a dat din pom şi am mâncat.” Şi Domnul Dumnezeu a zis femeii: „Ce ai făcut?” Femeia a răspuns: „Şarpele mea amăgit, şi am mâncat din pom.” Domnul Dumnezeu a zis şarpelui: „Fiindcă ai făcut lucrul acesta, blestemat eşti între toate vitele şi între toate fiarele de pe câmp; în toate zilele vieţii tale să te târăşti pe pântece, şi să mănânci ţărână. Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul.” Femeii i-a zis: „Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta; cu durere vei naşte copii, şi dorinţele tale se vor ţinea după bărbatul tău, iar el va stăpâni peste tine.” Omului i-a zis: „Fiindcă ai ascultat de glasul nevestei tale, şi ai mâncat din pomul despre care îţi poruncisem: «Să nu mănânci deloc din el,» blestemat este acum pământul din pricina ta. Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el în toate zilele vieţii tale; spini şi pălămidă să-ţi dea, şi să mănânci iarba de pe câmp. În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea, până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci ţărână eşti, şi în ţărână te vei întoarce.” Adam a pus nevestei sale numele Eva (Adică: Viaţă.): căci ea a fost mama tuturor celor vii. Domnul Dumnezeu a făcut lui Adam şi nevestei lui haine de piele, şi i-a îmbrăcat cu ele. Domnul Dumnezeu a zis: „Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscând binele şi răul. Să-l împiedicăm dar acum ca nu cumva să-şi întindă mâna, să ia şi din pomul vieţii, să mănânce din el, şi să trăiască în veci.” De aceea, Domnul Dumnezeu l-a izgonit din grădina Edenului, ca să lucreze pământul, din care fusese luat. Astfel a izgonit El pe Adam; şi la răsăritul grădinii Edenului a pus nişte heruvimi, care să învârtească o sabie învăpăiată, ca să păzească drumul care duce la pomul vieţii (Geneza 3:8-24).

Răzvrătirea primilor oameni a afectat a afectat întregul lor ansamblu de relaţii.

Relaţia cu Dumnezeu. Cei doi au dorit să se ascundă de Dumnezeu (Geneza 3:8). Atitudinea lor s-a schimbat complet. Elementul surprinzător nu este plimbarea lui Dumnezeu prin grădină, ci reacţia cuplului. Adam şi soţia lui nu se mai simţeau confortabil în prezenţa lui Dumnezeu. În loc să se bucure de părtăşia cu El în aerul răcoros al după-amiezii târzii („răcoarea zilei” – Geneza 3:8), ei se temeau şi le era ruşine să se înfăţişeze înaintea lui Dumnezeu, astfel că au încercat să se ascundă printre pomii pe care Dumnezeu îi plantase în grădină. Desigur, este imposibil să te ascunzi de Dumnezeu (Psalmul 139:7-12). Isaia îi descrie pe cei care vor încerca să facă acest lucru în Ziua Judecăţii (Isaia 2:19). „Nicio făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia cu care avem a face” (Evrei 4:13).

Relaţiile cu ceilalţi. Răzvrătirea a adus despărţire. Cei doi oameni care trăiseră până atunci în perfectă armonie unul cu celălalt îşi vedeau acum relaţia afectată, lată cum s-a manifestat această influenţă.

Adam a aruncat vina asupra soţiei sale şi asupra lui Dumnezeu: „Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie lângă mine, ea mi-a dat din pom şi am mâncat” (Geneza 3:12). Păcatul aduce cu sine înstrăinarea dintre oameni, dar şi înstrăinarea dintre oameni şi Dumnezeu. Atunci când suntem încolţiţi, nu ne mai pasă dacă cineva trebuie să sufere, acel cineva putând fi chiar cineva drag nouă. Toate dezbinările, certurile şi războaiele din lume îşi au originea în primul păcat comis în grădină.

Pedeapsa pronunţată de Dumnezeu pentru femeie a amplificat tensiunile deja existente: „Dorinţele tale se vor ţine după bărbatul tău, iar el va stăpâni peste tine” (Geneza 3:16).

Relaţia cu sine. Din punct de vedere spiritual relaţia lor cu Dumnezeu şi relaţia dintre ei s-au schimbat întrucât a intervenit o transformare fundamentală în adâncul fiinţelor lor. Era vorba de o profundă revoluţie psihologică, morală şi spirituală.

O conştiinţă vinovată. Faptul că cei doi erau goi nu îi deranjase înainte de momentul neascultării lor. De această dată a experimentat sentimentul de ruşine în prezenţa lui Dumnezeu. La fel cum copiii şi chiar adulţii încearcă să evite întâlnirea cu o persoană atunci când greşesc faţă de ea, şi primii noştri părinţi au încercat să se ascundă de Dumnezeu, care îşi manifesta prezenţa specială în grădină. Gestul lor vorbeşte despre sentimentele care îi măcinau, iar acestea mărturisesc despre vinovăţia lor morală. Oamenii erau vinovaţi înaintea lui Dumnezeu. Nu numai că erau conştienţi de răul pe care îl făcuseră, dar ştiau totodată că meritau să fie pedepsiţi.

O natură păcătoasă. Îngrijorarea celor doi nu se limita la goliciunea lor. Ei şi-au dat seama că trebuiau să ascundă ceva de Dumnezeu. Le era ruşine pentru că deveniseră păcătoşi, vinovaţi, păcatul le alterase întreaga fiinţă. Starea lor devenise una de necurăţie.

Din punct de vedere fizic omul avea să cunoască durerea, întristarea, îmbătrânirea şi moartea. Avea să urmeze tocmai separarea inseparabilului. Consecinţa cu privire la care fuseseră avertizaţi avea să facă parte din experienţa lor. Cei doi aveau să fie separaţi de trupurile prin care îşi exprimau personalitatea.

Relaţia lui Dumnezeu cu ei. Cuplul rebel a descoperit acel aspect al caracterului lui Dumnezeu care răspunde la orice împotrivire faţă de voia Sa revelată. Pentru prima dată, ei au devenit conştienţi de mânia lui Dumnezeu. Mai mult, relaţia de Tată-fiu s-a transformat într-una de Judecător-criminal. Dacă înainte s-au bucurat de bunătatea părintească a lui Dumnezeu, acum ei sunt nevoiţi să se plece înaintea Judecătorului ceresc care îi cercetează şi Îşi pronunţă verdictul.

Relaţia lor cu duşmanul lui Dumnezeu. Adam şi Eva se aliaseră cu şarpele împotriva lui Dumnezeu. Cei doi încercaseră să obţină înţelepciunea fără Dumnezeu, dar s-au trezit în cele din urmă înrobiţi de diavol. Ei au acceptat minciunile lui Satan respingând adevărul lui Dumnezeu. Atunci când Dumnezeu Şi-a pronunţat judecata asupra şarpelui, El a făcut referire la „sămânţa” acestuia. Din acel moment, în univers nu aveau să existe doar îngeri căzuţi, ci oameni căzuţi, aflaţi sub autoritatea diavolului, implicaţi în promovarea intereselor sale diabolice în lume, împotriva lui Dumnezeu.

Relaţia lor cu întregul cosmos. Pământul a fost blestemat, semn că întregul cosmos era supus deteriorării (Isaia 24:5-6). Apostolul Pavel ne confirmă acest adevăr. El ne învaţă că întreaga creaţie a fost pusă, împotriva voii sale, sub blestemul lui Dumnezeu, şi geme până în clipa de faţă (Romani 8:20-22). Ecclesiastul scoate în evidenţă starea tristă a lumii afectate de păcat. Viaţa este scurtă, plină de frustrare şi eşecuri.

Relaţia lor cu pământul. Din pricina blestemului, omului avea să-i fie greu să lucreze pământul. De fapt, acesta avea să lucreze împotriva omului. În felul acesta, a apărut un conflict între om şi ţărâna din care fusese luat. Munca, în loc să fie o delectare, s-a transformat în corvoadă. Totodată, cei doi au fost alungaţi de pe pământul sfânt. Adam şi soţia lui au pierdut binecuvântarea acelui loc extraordinar. Astfel, ei s-au văzut izgoniţi din spaţiul vieţii şi al bucuriei.

(Fragment din comentariul lui Philip Eveson la cartea Geneza, Geneza explicată pe înţelesul tuturor, publicat la Editura Făclia din Oradea.)

R.C. Sproul – Legământul răscumpărării…

RC Sproul - Doctrinele harului-copertaPrimul legământ pe care-I luăm în considerare în teologia reformată nu include fiinţa umană în mod nemijlocit, însă este foarte important. Legământul răscumpărării implică trei persoane care conlucrează pentru răscumpărarea omului: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Acest legământ este înrădăcinat în veşnicie. Planul lui Dumnezeu de răscumpărare a omenirii nu este unul realizat ulterior căderii omenirii în păcat, cu scopul de a îndrepta o creaţie care a luat-o razna. La Dumnezeu, care este veşnic şi omniscient, nu există „plan de rezervă”. Dumnezeu a pus la punct planul de răscumpărare încă înainte de creaţie, înainte de cădere, deşi l-a creat având în vedere tocmai această cădere a omului şi l-a creat cu scopul de a face răscumpărarea din păcat.

Legământul răscumpărării demonstrează armonia existentă în Trinitate. Fiind un argument puternic care combate teorii de genul că una dintre persoanele Trinităţii ar fi împotriva celorlalte două, legământul răscumpărării subliniază desăvârşita conlucrare dintre Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt în planul mântuirii. Acest legământ defineşte rolul jucat de fiecare dintre persoanele Trinităţii. Tatăl trimite pe Fiul şi pe Duhul Sfânt. Fiul pătrunde în lumea aceasta prin întrupare, de bună voie, pentru a fi astfel răscumpărătorul ei. Duhul Sfânt aplică lucrarea lui Hristos la viaţa noastră. Duhul Sfânt nu protestează la dorinţele Tatălui. Voia Tatălui este să trimită pe Fiul şi pe Duhul Sfânt, şi fiecare dintre ei îşi împlineşte cu bucurie misiunea încredinţată.

Ioan 3:16 declară că Dumnezeu a iubit lumea atât de mult încât a trimis pe singurul lui Fiu. Iniţiativa răscumpărării aparţine Tatălui. Fiul acceptă de bună voie această trimitere. El îşi găseşte plăcerea în a face voia Tatălui. În timpul lucrării sale omeneşti, Isus a spus adesea că „mâncarea” lui este să facă voia Tatălui (Ioan 4:34) şi despre El s-a spus că este mistuit de zelul pentru casa Tatălui (Ioan 2:17). El le-a promis ucenicilor că şi ei vor moşteni împărăţia pe care Tatăl le-a pregătit-o încă de la început (Matei 25:34).

Toate acestea sunt un indicator către scopul unitar şi veşnic al membrilor Trinităţii. La fel cum actul creaţiei este unul în care Trinitatea a fost implicată în întregime, şi răscumpărarea este tot un act trinitarian: Tatăl trimite pe Fiul şi pe Duhul Sfânt, Fiul face lucrarea mijlocitoare de răscumpărare pentru noi, şi Duhul Sfânt aplică lucrarea lui Hristos în viaţa noastră. Toate aceste lucruri sunt necesare pentru a îndeplini condiţiile răscumpărării, condiţii aşezate din veşnicie.

(Fragment din volumul Doctrinele harului, esența teologiei reformate, R.C. Sproul, ediția a II-a, Editura Multimedia, Arad, 2012.)

Cum să menţii liniştea conştiinţei tale, să afli şi să înlături păcatele ajunse obişnuinţă 

Un studiu tematic


Întâi vreau să spun cum nu prefer să fac acest fel de studii, tematice, ci să apelez la Biblie pentru inspiraţia asupra subiectelor pe care să le discutăm în biserică, însă cred de astă dată că Dumnezeu ne îndeamnă să ne aplecăm asupra acestui subiect al biruinţei noastre asupra păcatului şi a luptei împotriva lui în noi, mai înaintea altor cauze pe care să ni le propunem singuri.

În confruntarea cu păcatul toţi creştinii pierdem şi câştigăm bătălii, dar soarta războiului este ştiută de la bun început. Hristos a învins pentru noi! De aceea, viaţa creştină este posibilă, însă doar în puterea învierii lui, şi nu în puterea firii omeneşti pământeşti.

„Drag cititor nu te lăsa înşelat asupra acestei chestiuni vitale. A omorî poftele firii, a fi răstignit faţă de lume, a-l birui pe diavolul, a muri zilnic faţă de păcat şi a trăi pentru neprihănire, a fi blând şi smerit cu inima, credincios şi răbdător, evlavios şi integru, plin de dragoste şi îngăduinţă, într-un cuvânt, să fii un creştin adevărat, sau asemenea lui Hristos, este o sarcină care depăşeşte cu mult slabele resurse ale bietei firi omeneşti.”

Păcatele repetate…

Ca şi creştin de câţiva ani, mărturisesc că uneori mă lupt cu unele păcate care se repetă şi care îmi provoacă multă durere ascunsă şi deznădejde. De aceea, în primul rând îmi propun mie însumi să studiez acest subiect, să aflu cum să întrerup ciclul păcatului din viaţa mea, să mai aflu câteva metode biblice de luptă împotriva lor şi cum se pot învinge, iar dacă din asta mai sunt unii câştigaţi, slavă Domnului.

Studiul acesta rezultă dintr-o experienţă proastă, negativă, a mea. Ştiţi cum unii vin şi spun că au avut nişte experienţe spirituale senzaţionale şi descoperiri nemaipomenite despre care vorbesc creştinilor, fără a-i lăsa cu nimic care să-i ajute în lupta împotriva păcatului…

Experienţa mea proastă în care mă confrunt cu realitatea păcatelor mele repetate şi chiar a celor devenite obişnuinţă îmi aminteşte într-adevăr de harul lui Dumnezeu care este senzaţional, nemaipomenit şi asupra lui vă atrag atenţia.

Însă pentru moment daţi-mi voie să vă vorbesc despre… această constantă bătălie cu păcatul şi cum să învingem în ea! Cu se poate întrerupe ciclul păcatului…

Astfel, iată un motto al studiului:

Evrei 12:4 Voi nu v-aţi împotrivit încă până la sânge, în lupta împotriva păcatului.

În primul rând să recunoaştem că întristarea provocată de păcatul repetat este o dovadă esenţială a unei reale convertiri la Hristos. Când, ea lipseşte, sau când este de formă, sufletul nu este născut din nou şi nu este convertit la Hristos.

Prin a studia cum să o rupem cu păcatul nu facem decât să trecem la o aplicaţie practică directă a mântuirii noastre: Isus a venit ca să-şi mântuiască poporul din păcate. Asta este ceea ce şi înseamnă numele Său:

Matei 1:21 „Ea (fecioara) va naşte un Fiu, şi-i vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale.”

„Dacă sufletul cuiva este alipit de păcat toată credinţa din lume nu-l va salva pe acela, căci dovada convertirii se vede în urârea păcatului şi-n depărtarea de fărădelege. Hristos nu a salvat încă pe acela care este ataşat, îndrăgostit de păcatul lui! Însă este gata să-i mântuiască pe aceia care s-au scârbit de păcatul lor, care tânjesc să fie curăţiţi de murdăria lui, şi care vor să fie scăpaţi din tirania lui asupritoare.” (Arthur Pink, Saving Faith)

În faţa realităţii aproape omniprezente a păcatului în vieţile noastre de creştini să aflăm,

…Cum putem să avem o conştiinţă împăcată (în sensul de liniştită, totuşi nu amăgită), să menţinem liniştea ei, în plus, cum să întrerupem ciclul păcatului din viaţa noastră.

Cum determinăm când păcătuim sau poftim (doar un sinonim), dacă nu săvârşim acele păcate repetate (de care un creştin adevărat nu ar trebui să fie caracterizat), sau dacă nu cumva este stăpânit de păcat?

Când un creştin în mod obişnuit păcătuieşte, sau pofteşte, cum ştie dacă nu face păcate repetate, sau nu este stăpânit de un anume păcat?

Ştim din 1 Ioan 3 că,

6 Oricine rămâne în El, nu păcătuieşte; oricine păcătuieşte, nu L-a văzut, nici nu L-a cunoscut.
7 Copilaşilor, nimeni să nu vă înşele! Cine trăieşte în neprihănire, este neprihănit, cum El însuşi este neprihănit.
Cine păcătuieşte, este dela diavolul, căci diavolul păcătuieşte dela început. Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului.
9 Oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuieşte, pentrucă sămânţa Lui rămâne în el; şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu.
10 Prin aceasta se cunosc copiii lui Dumnezeu şi copiii diavolului. Oricine nu trăieşte în neprihănire, nu este dela Dumnezeu;

Suferă oare un creştin adevărat de ambivalenţă (are sentimente contrarii, chiar opuse în această viaţă de credinţă), adică, când este un om al lui Dumnezeu, când este un rob al păcatului?

Cunoaşte când ura faţă de păcat, când plăcerea?

Să fie el oare caracterizat de o viaţă dublă, să fie un om cu două feţe?

Ambivalenţa este chiar şi o tulburare psihică care constă în manifestarea simultană a unor sentimente şi afecte contradictorii, chiar diametral opuse (vezi, iubire şi ură). (Dicţionarul Enciclopedic)

Înainte de a răspunde la o astfel de întrebare, trebuie făcute nişte remarci de introducere.

Toate poftele şi dorinţele stricate îşi găsesc originea şi rădăcina în firea pământească. Apostolul Iacov a spus atunci când a zis,

Iacov 1:14 Ci fiecare este ispitit, când este atras de pofta lui însuşi şi momit.

Astfel fiecare este urmărit de pofta lui însuşi şi fiecare atac al poftelor de care are parte cineva îşi găseşte sursa numai şi numai în el însuşi. Astfel, nu putem da vine pe nimic din exteriorul nostru pentru poftele pe care le avem. Ele sunt manifestările active ale unei naturi păcătoase de care Hristos a început să ne separedacă a venit în viaţa noastră şi ne-am făcut ucenicii Lui.

Aşadar chiar după convertire, creştinului îi rămâne să se confrunte cu această realitate a vieţii lui căci poftele şi toate dorinţele stricate rezidă în firile noastre pământeşti pe care le purtăm încă cu noi. De aceea, Pavel a fost îndemnat să afirme că,

Gal.5:17 …firea pământească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pământeşti: sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi.

Deci iată că ne găsim foarte adesea într-un impas dramatic în viaţa creştină: Nu putem face tot ce dorim! Uneori dorim răul şi Duhul Sfânt nu ne lasă, iar alteori (sper cât mai des!) dorim binele şi firea nu ne lasă. Aceasta este o realitate cu care orice credincios se poate identifica. Lista lucrurilor pe care firea şi Duhul, fiecare în parte le „pofteşte”, se găseşte mai jos:

19 Şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute, şi sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea,
20 închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, desbinările, certurile de partide,
21 pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările, şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.
22 Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia,
23 blândeţa, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege.

Să înfruntăm realitatea! În credincios, firea pofteşte toate acele lucruri de mai sus. Cei mai buni, tari, creştini trebuie avertizaţi asupra acestor lucruri şi nu doar cei slabi.

Isus a considerat necesar să avertizeze toţi credincioşii asupra unor păcate greu de crezut că pot pune stăpânire pe nişte urmaşi ai Săi:

Luca 21:34, 35 Luaţi seama la voi înşivă, ca nu cumva să vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mâncare şi băutură, şi cu îngrijorările vieţii acesteia, şi astfel ziua aceea să vină fără veste asupra voastră. Căci ziua aceea va veni ca un laţ peste toţi ceice locuiesc pe toată faţa pământului.

Este limpede că Dumnezeu ştie cum stau lucrurile cu noi şi sper că pericolul „îngreunării” inimii fiecăruia este unul la care noi luăm seama.

Creştinii declaraţi nu sunt într-un mai mare pericol decât acesta, şi anume de a avea inima îngreunată de păcate aparent neînsemnate, care acţionează ca un laţ şi pentru care nimicirea, judecata, vine ca o surpriză! Este de subînţeles că trebuie să luăm seama la noi înşine.

Sau,

Rom.7:18 Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească,

Este de asemenea un lucru ştiut că această rădăcină a păcatului ce se găseşte în noi, va căuta să profite de slăbiciune pentru a se manifesta în tot felul de rele practice în vieţile noastre. Lucrul acesta ar trebui să ne preocupe să arătăm gelozie după voia lui Dumnezeu pentru sufletele noastre cât şi unii pentru alţii. Lucrul acesta a trebui să facă din îndemnul biblic de a „omorî” mădularele noastre o preocupare zilnică a noastră. Dacă astfel de forţe se găsesc la lucru în firile noastre, omorârea mădularelor de care ele se folosesc devine o necesitate şi îndatorire de bază dusă la îndeplinire în câte zile avem.

Coloseni 3
1 Dacă deci aţi înviat împreună cu Hristos, să umblaţi după lucrurile de sus, unde Hristos şade la dreapta lui Dumnezeu.
2 Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ.
3 Căci voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu.
4 Când Se va arăta Hristos, viaţa voastră, atunci vă veţi arăta şi voi împreună cu El în slavă.
5 Deaceea, omorâţi mădularele voastre cari sunt pe pământ: curvia, necurăţia, patima, pofta rea, şi lăcomia, care este o închinare la idoli.

„Mădularele” se referă la ceea ce este pământesc, fireşte în noi…exact aşa sună traducerea literară şi-n româineşte, nu? „Mădularele voastre care sunt pe pământ”. Nu se referă la amputarea picioarelor… despre aşa ceva se vorbeşte într-un alt loc unde sugestia este într-adevăr deliberat şocantă pentru a sublinia gravitatea păcatului şi necesitatea măsurilor drastice luate împotriva lui:

Matei 5:27-30 Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: ,,Să nu preacurveşti.” Dar Eu vă spun că ori şi cine se uită la o femeie, ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui. Dacă deci ochiul tău cel drept te face să cazi în păcat, scoate-l şi leapădă-l dela tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale, şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă. Dacă mâna ta cea dreaptă te face să cazi în păcat, taie-o şi leapădă-o dela tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale, şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă.

Marcu 9:45-47 Dacă piciorul tău te face să cazi în păcat, taie-l; este mai bine pentru tine să intri în viaţă şchiop, decât să ai două picioare, şi să fii aruncat în gheenă, în focul care nu se stinge, unde viermele lor nu moare, şi focul nu se stinge. Şi dacă ochiul tău te face să cazi în păcat, scoate-l; este mai bine pentru tine să intri în Împărăţia lui Dumnezeu numai cu un ochi, decât să ai doi ochi şi să fii aruncat în focul gheenei…

Creştinul este totuşi un om care trăieşte între două lumi — cetăţean al cerurilor şi „războinic” cu păcatul aici. Biblia ne arată în textul de faţşă ce privilegii am primit pe cealaltă (unde suntem aşezaţi în locurile cereşti împreună cu Isus; Efes.1), în acelaşi timp ne arată ce se întâmplă cu noi aici (aţi murit) şi ce îndatorire ne revine aici: „umblaţi după locurile de sus”„gândiţi-vă la ele”, şi subliniez aici, „omorâţi”.

Cu alte prilejuri am vorbit despre primele, acum, voi vorbi despre cea din urmă.

Un anume păcat nu devine obişnuinţă decât în împrejurările favorabile pe care noi i le creăm. Nu devine obişnuinţă decât dacă profită de nişte avantaje particulare. Firea omenească este stricată în mod egal în toate părţile ei şi nu trebuie să dăm vina pe personalităţile noastre pentru acele păcate cărora le cedăm uşor şi le repetăm.

Exemplu: pentru unele păcate mulţi obişnuiesc să spună, „aşa sunt eu”, sau, „eu am caracter puternic, astfel mă enervez uşor”.

Deci, un păcat nu dobândeşte un statut de obişnuinţă şi prinde putere (ajungând să ne stăpânească) în vieţile noastre decât dacă-i oferim ocazii favorabile specifice. Nu voi stărui asupra lor, dar cineva nu trebuie decât să se întrebe când păcătuieşte şi în ce situaţii, la ce ore, unde, privind la ce, sau în timp ce făcea ce? … pe ce stradă te plimbi? (ghinion că-n Petroşani este doar una)

Particularităţile personalităţilor noastre într-adevăr oferă din start anumite ocazii păcatului să prindă prilej şi să-şi facă „lucrarea” în noi. Astfel, date fiind caracterele lor personale, unii pot fi mai înclinaţi spre invidie, mândrie, mânie, sau senzualitate, alţii, spre lăcomie, beţie, şi altele. Într-adevăr, temperamentul poate agrava păcatele cuiva, însă, niciodată, dar niciodată, nu poate fi prezentat ca scuză, sau cauză a lor. Este o minciună a diavolului să dăm vina pe temperament pentru păcat.

Mai mult, trebuie să recunoaştem că dacă harul lui Dumnezeu nu ne învaţă să o rupem cu păcatele temperamentului, putem spune fără să greşim că nu ne-a învăţat încă nimic. Acesta nefiind un handicap al harului, ci o dovadă a faptului că regenerarea noastră spirituală nu s-a produs.

Exemplu: dacă unul nu se opreşte din înjuratul obişnuit temperamentului său, sau nu se smereşte, ci se poartă în continuare arogant şi nesuferit cu alţii, este foarte probabil ca harul lui Dumnezeu să nu-i fi atins inima, sursa tuturor relelor lui, şi să-i fi luat luat locul pe tron păcatului.

Un caracter „inflamabil”?
Marea schimbare a firii este produsă lăuntric de venirea neprihănirii în sufletele noastre, care se vede în exterior prin renunţarea îndeosebi la „păcatele temperamentale” care de aici încolo nu ar trebui să ne mai caracterizeze. Dacă nu devenim caracterizaţi, mai degrabă de dragostea de Dumnezeu prin interiorizarea neprihănirii, decât de dragostea de sine prin exteriorizarea constantă a temperamentului nostru, nu putem spune că suntem creştini.

Circumstanţele în care ne punem singuri acordă puteri enorme unor păcate ce rezidă în fire. Unele sunt împuternicite de împrejurările nefaste în care ne aducem singuri prin neglijenţa arătată faţă de timp, de prietenii, relaţii, şi priorităţi.

Astfel unele păcate prind prilej de manifestare profitând de educaţie. De pildă, dacă ne educăm copii să fie individualişti şi egoişti („eşti cel mai frumos, cel mai deştept, eşti mai cuminte decât copii altora …, etc.”), „turnăm benzină” pe un foc ce arde mocnit în mădularele lor încă de la naştere, şi care va fi înteţit în clipa când poftele lor proprii îl vor aprinde şi-i vor mistui în flăcările mândriei.

Anumite medii sociale fac anumite păcate „inflamabile” din noi, să ia foc şi să ardă cu putere în mădularele noastre.

Proverbe 30:9 Ca nu cumva, în belşug, să mă lepăd de Tine, şi să zic: ,,Cine este Domnul?” Sau ca nu cumva în sărăcie, să fur, şi să iau în deşert Numele Dumnezeului Meu. –

Drept soluţie să ascultăm ce sfaturi ne dă Biblia:

Efes. 5:16 Răscumpăraţi vremea, căci zilele sunt rele.
Col. 4:5 Purtaţi-vă cu înţelepciune faţă de cei de afară; răscumpăraţi vremea.
1 Cor.15:33 Nu vă înşelaţi: ,,Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune”.
Prov. 9:6 Lăsaţi prostia, şi veţi trăi, şi umblaţi pe calea priceperii!”
Prov. 13:20 Cine umblă cu înţelepţii se face înţelept, dar cui îi place să se însoţească cu nebunii o duce rău.
Fereşte-te de cei ce bârfesc : Prov.20:19 Cine umblă cu bârfeli dă pe faţă lucrurile ascunse; ţi cu cel ce nu-ţi poate ţinea gura să nu te amesteci.

Fereşte-te de cei iuţi la mânie, lipsiţi de caracter: Prov.22:24-25 Nu te împrieteni cu omul mânios, şi nu te însoţi cu omul iute la mânie, ca nu cumva să te deprinzi (obişnuinţă?) cu cărările lui, ţi să-ţi ajungă o cursă pentru suflet.

Ce altceva sunt păcatele săvârşite din obişnuinţă, dacă nu o cursă pentru sufletul cuiva? Nu le poate mărturisi, nu scapă de ele, îl ţin sub condamnare, se simte tot timpul vinovat, ce mai, sunt o cursă groaznică, o capcană nemiloasă cum nu s-a mai văzut.

Fereşte-te de cei dedaţi la băutură şi lăcomie: Prov.23:20-21 Nu fi printre ceice beau vin, nici printre ceice se îmbuibează cu carne. Căci beţivul şi cel ce se dedă la îmbuibare sărăcesc, ţi aţipirea te face să porţi zdrenţe.

Fereşte-te de cei schimbători, capricioşi (nesupuşi, rebeli, certaţi cu legea): Prov.24:21-22 Fiule, teme-te de Domnul şi de împăratul; ţi să nu te amesteci cu cei neastâmpăraţi! Căci deodată le va veni pieirea, ţi cine poate şti sfârşitul amândurora!

Fereşte-te de cei mincinoşi, nemiloşi, indiferenţi, lipsiţi de încredere: Prov.25:18-20 Ca nebunul care aruncă săgeţi aprise şi ucigătoare, aţa este omul care înţeală pe aproapele său, ţi apoi zice: ,,Am vrut doar să glumesc!”

Cu această prefaţă încheiată doresc să răspund întrebării de debut: Cum ştim dacă un păcat, sau pofta, au devenit obişnuite şi ne stăpânesc?

Un pericol care ameninţă în fiecare clipă…
Poftele care se găsesc în mădularele noastre, care locuiesc în firea pământească (Pavel: Rom.7:18 „Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească…”), cele mai îngrozitoare chiar asupra cărora Domnul ne-a avertizat să le omorâm, pot lucra chiar acum în gândurile şi inimile celor mai onorabili dintre noi.

O anume poftă poate oprima în mod obişnuit sufletul cuiva, dar să nu se manifeste încă în mod extern din anumite motive. Dacă observi că mintea şi sufletul îţi sunt chinuite frecvent şi apăsate de o anume poftă, sau dorinţă stricată, nu te grăbi să crezi că respectivul păcat a devenit obişnuinţă, sau că a şi pus stăpânire pe tine! Poate să fie doar o perioadă de grea încercare şi ispitire a ta. Păcatul care locuieşte în membrele tale în conjuncţie cu ispitirea ta, vor lupta însă cu putere, constant şi viguros pentru a te subjuga robiei păcatului (când păcătuieşti din obişnuinţă, eşti victimă, o pasăre în laţul vânătorului).

Să presupunem că ai ajuns în această situaţie nefericită (de a te lupta cu ispite şi a fi viguros asaltat).

Cum deosebeşti între ispite în general şi înrobirea ta de către un anume păcat? Poţi să-ţi dai seama că Nu faci păcatul care a devenit obişnuinţă, după următoarele repere:

  1. dacă eşti mai mult întristat de el, decât murdărit, atunci nu-i decât o ispită (încă!). În acest caz, atât harul cât şi păcatul lucrează simultan în membrele tale, cu toate că au scopuri foarte opuse. Scopul harului este să-ţi smerească sufletul, iar scopul păcatului, este să ţi-l pângărească, murdărească. Sufletul este însă murdărit atunci când păcatului îi este dat consimţământul. O ispitire activă la nivelul gândului, nu produce pângărirea ta spirituală, ci doar ispitirea care obţine consimţământul voinţei tale o face. Fie că voinţa ta a participat de la „bun” început, fie a vrut păcatul după o mai lungă perioadă de ispitire, acest consimţământ al voinţei este cel care te pângăreşte. Cu toate acestea, dacă eşti doar mai mult întristat decât pângărit de el, poţi să-ţi dai seama că păcatul nu a devenit obişnuinţă. Tentaţia poate fi îndelungă, chinuitoare, şi aparent fără sfârşit, dar atâta vreme cât sufletul tău refuză să-i dea acordul, sufletul tău rămâne neprihănit în mijlocul atacului.
  2. dacă poţi să priveşti cu adevărat asupra păcatului tău, ca fiind cel mai mare şi mai ucigător duşman al tău. Dacă acesta este într-adevăr modul în care-ţi priveşti păcatul (să-l urăşti aşa cum Dumnezeu îl urăşte!), atunci te găseşti în puterea ispitei (sub influenţa ei), dar nu în stăpânirea unui păcat repetat.
  3. dacă porţi războiul şi lupta cu el fără încetare, îndeosebi prin acele strategii fără egal ale rugăciunii şi studiului Cuvântului. Când sufletul este ispitit să se depărteze (să se lase) de acestea, în mod sigur păcatul poate fi declarat învingătorul. (Un creştin norvegian a spus că, „această Carte te va ţinea departe de păcat, iar păcatul te va ţine departe de această Carte.”) Totuşi atâta vreme cât conflictul este menţinut prin exercitarea obiceiurilor harului, păcatul respectivului poate fi considerat o ispită şi nu un păcat devenit obişnuinţă.

Să aflăm acum când un păcat devine obişnuinţă, caracterizează şi stăpâneşte viaţa unui credincios. Poţi să-ţi dai seama că un anume păcat a pus stăpânire pe viaţa ta când următoarele condiţii sunt îndeplinite:

  1. când alegi să accepţi păcatul de bunăvoie (fiind convins de plăcerea care ţi-o oferă), păcatul acela devine obişnuinţă. Orice creştin care este sincer poate recunoaşte ce oportunităţi din viaţa lui conduc la păcat. Nimeni nu alege păcatul de dragul păcatului, în afară de cazul când este rău şi are dorinţe complet sucite (asta-i ambivalenţa). Cu toţii putem distinge ce prilejuri, situaţii şi împrejurări stârnescactivează, sau pun în acţiune poftele noastre înşelătoare (Efes.4:22). Atunci când de bunăvoie alegem să ne înconjurăm cu prilejuri de păcătuire, ne găsim în stăpânirea păcatului. În mod normal, ar trebui să respingem orice prilej care duce la păcat, sau altfel nu vom avea niciodată puterea de a-l refuza.Mat. 18:7 Vai de lume, din pricina prilejurilor de păcătuire! Fiindcă nu se poate să nu vină prilejuri de păcătuire; dar vai de omul acela prin care vine prilejul de păcătuire!
    Luca 17:1 Isus a zis ucenicilor Săi: ,,Este cu neputinţă să nu vină prilejuri de păcătuire; dar vai de acela prin care vin!
  2. când găseşti că argumentele împotriva (săvârşirii) respectivului tău păcat îşi pierd puterea de convingere, păcatul a devenit obişnuinţă. Orice creştin aflat în puterea unui anume păcat (aşadar, controlat) va fi întâmpinat la început cu argumente sugerate minţii lui de frică, pericol, ruşine, sau consecinţe, dacă stăruieşte în respectivul păcat. Dacă observi că acestea îşi pierd din putere, forţă, şi nu mai influenţează raţiunea ta, cum obişnuiau odată, atunci teme-te că acel păcat a devenit obişnuinţă.
  3. când observi că acel păcat nu ratează nici o ocazie (sau, aproape niciuna) de a acţiona atunci când are prilejul, a devenit obişnuinţă. Dacă un om de afaceri înşeală de fiecare dată când are ocazia, sau aproape, este clar că suferă de lăcomie în inima lui, nu? Dacă un om se îmbată ori de câte ori pune mâna pe băutură, este clar că este un beţiv? Consecvenţa păcatului respectiv este un indiciu clar al transformării în obişnuinţă, al intrării tale sub stăpânirea stricăciunii.
  4. când observi că eşti complet motivat să nu faci respectivul păcat, nu de puterea înnoitoare a harului, ci de aceea de a înfrâna, păcatul acela a devenit obişnuinţă pentru tine. Credincioşii se găsesc sub influenţa înnoitoare a harului şi nu sub interdicţia împovărătoare a legii. Când de la păcatul repetat te înfrânezi sub ameninţarea consecinţelor, sau de teama ruşinii care o poţi suferi dacă se află, sau a pierderii statutului tău, sau chiar de a nu suferi material, se numeşte că ai „căzut din har” şi Hristos nu-ţi foloseşte la nimic în lupta împotriva păcatului. Dacă nu te-ai teme de pedeapsă, de ruşinarea ta, de consecinţe, a-i păcătui „într-o veselie”. Atunci nu mai eşti sub stăpânirea harului înnoitor al lui Hristos, ci sub frică, nu eşti deloc departe de mentalitatea unui necredincios, şi în ciuda profesiunii tale de credinţă, trăieşti ca şi cum Dumnezeu nu ar există (ateism practic). Ce anume îţi inspiră conduita faţă de acel păcat? Dragostea şi bunătatea lui Dumnezeu şi atunci intervine o pocăinţă reală, ori, frica şi ipocrizia, şi atunci te afli cu totul la cheremul acelui păcat viclean care a repurtat o victorie completă asupra ta. Precizez totuşi că frica de a păcătui, depinde din ce motive o ai, nu este cu totul nesănătoasă.
  5. când voinţa ta este implicată frecvent şi predominant în păcat, păcatul este repetat. Cu alte cuvinte, când voieşti să păcătuieşti în ademenirea poftei tale, decizând să o faci pe baza percepţiei eronate care ţi-o transmite, păcatul devine obişnuinţă pentru tine. Într-adevăr, păcatul poate produce confuzia totală a sentimentelor şi a gândurilor, dar fără să stăpânească şi inima. Atunci însă când pune stăpânire pe voinţă, devine stăpân.Evrei 11:25 …ci a vrut mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului.

Cum este posibil ca un păcat devenit obişnuinţă să existe în viaţa unui credincios veritabil în care operează harul mântuitor al Lui Dumnezeu?

Această întrebare este grea, iar un răspuns exact se obţine greu din cauza dificultăţilor ce apar în răspuns. Trebuie în primul rând să fim atenţi cum răspundem la o asemenea întrebare deoarece priveşte starea actuală şi eternă a sufletelor.

1. Datoria fiecărui credincios este de a se asigura că situaţia nu-l descrie pe el şi că nu ajunge acolo. Avem oricum destule temeri şi îndoieli asupra destinelor noastre eterne fără să fie nevoie să mai adăugăm greutatea celor cauzate de păcatele din obişnuinţă. Sper astfel, să vedem că este în interesul nostru, al liniştii noastre sufleteşti, a păcii conştiinţelor să nu mai fie tulburate şi de astfel de probleme.

De pildă, David şi-a recunoscut fărădelegile şi păcatele involuntare şi s-a rugat pentru curăţire, purificare sa de toate şi pentru iertare lui Dumnezeu:

Psalmul 19:12 Cine îşi cunoaşte greşelile făcute din neştiinţă? Iartă-mi greşelile pe cari nu le cunosc!

Dar vedem că David a fost îndeosebi atent să se roage să fie păzit şi ferit, de acele păcate în care ştia că ia parte voită. Pe care le face din ştiinţă, sau conştient:

Psalmul 19:13 Păzeşte de asemenea pe robul Tău de mândrie, ca să nu stăpânească ea peste mine! Atunci voi fi fără prihană, nevinovat de păcate mari.

În limbă engleză se evidenţiază un înţeles în plus al rugăciunii lui David: „păzeşte pe robul tău de păcatele făcute în îndrăzneală, (cu aroganţă)…”. Adică de acele păcate care ştie bine ce înseamnă, ce consecinţe aduc, ce trebuia să îndure Mesia pentru ele, şi pe care totuşi le săvârşeşte. Mândria sau aroganţa spirituală (sfidarea) arătată în urma păcătuirii conştiente, a profitării de pe urma neintervenţiei imediate a urmărilor cuvenite, face ca inima să se încreadă în sine şi-n propria ei viclenie, în realitate suferind o groaznică amăgire şi pregătindu-se pentru o pedeapsă groaznică şi neaşteptată.

Evrei 10:26-27 Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nici o jertfă pentru păcate, ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii, şi văpaia unui foc, care va mistui pe cei răzvrătiţi.

Poate acest verset să-l descrie pe un credincios veritabil? Noi ştim că nu, cu toate acestea mulţi păcătuim perfect conştienţi ce înseamnă fărădelegea noastră, ce urmări aduce, pe cine ofensează, şi cine are de suferit la urmă.

Evrei 12:15 Luaţi seama bine ca nimeni să nu se abată dela harul lui Dumnezeu, pentru ca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, să vă aducă tulburare, şi mulţi să fie întinaţi de ea.

Proverbe 4:23 Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii.

Ceea ce urmează ne învaţă despre moştenirea firii care păcătuieşte din obişnuinţă:

Iov 14:4 Cum ar putea să iasă dintr-o fiinţă necurată un om curat? Nu poate să iasă nici unul.

2. Orice s-ar spune despre păcatul săvârşit din obişnuinţă şi compatibilitatea lui cu mântuirea, în mod sigur el este incompatibil cu pacea credinciosului. Fără ezitări trebuie spus că orice pace poate pretinde că are un credincios săvârşind în mod repetat un anume păcat, este o pace falsă, înşelătoare. Mulţi trăiesc într-o pace înşelătoare, având speranţa că vor fi primiţi în cer de Dumnezeu aflându-se cu totul în stăpânirea păcatului şi fiind de fapt necredincioşi. Cred că totul va fi bine cu ei la urmă şi amână să se confrunte cu păcatul lor, alegând un moment mai convenabil lor când să se gândească la el. Cei ce cad în săvârşirea păcatelor din obişnuinţă dau dovadă de necredinţă şi dau înapoi. Despre cel care a mărturisit odată că este un creştin şi pentru o vreme a dovedeşte o viaţă bună până ce o anume poftă prinde putere folosindu-se de propriul lui temperament, sau de prilejurile favorabile, îndepărtându-l de viaţa de credinţă şi de Dumnezeu, se poate spune că se „întoarce înapoi”, sau că „dă înapoi”:

Evrei 10:38-39 Şi cel neprihănit va trăi prin credinţă: dar dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere în el.” Noi însă nu suntem din aceia cari dau înapoi ca să se piardă, ci din aceia cari au credinţă pentru mântuirea sufletului.

Iar atunci când Dumnezeu nu găseşte plăcere în sufletului cuiva, acela nu are pace defel. În acest caz trebuie să vezi pe ce te bazezi în pacea ta. Dacă descoperi că ai o pace care rămâne netulburată chiar atunci când săvârşeşti păcatul din obişnuinţă, nu te lăsa amăgit de ea. În ziua judecăţii, te va părăsi repede.

3. Dacă păcatul devenit obişnuinţă nu este neobişnuit la un adevărat ucenic, este totuşi un lucru neobişnuit ca el să slujească Domnului din dragoste şi nu din obligaţie. Multe îndatoriri sfinte poate ţinea cineva înaintea Domnului, dar în nici un caz dragostea să stea la baza îndeplinirii lor. Adesea cei aflaţi în stăpânirea unui păcat îşi înmulţesc singuri îndatoririle religioase, astfel încât pentru liniştirea conştiinţelor lor nu lipsesc de la nici o adunare, de la nici o acţiune a sfinţilor, etc. şi se folosesc de toate aceste lucruri sfinte să acopere o obişnuinţă păcătoasă din vieţile lor. Nici unul dintre aceste lucruri nu le fac pentru Dumnezeu dintr-o dragoste sinceră. (rugăciunea, participarea la studii, la evanghelizări, etc.)

Romani 7:23 dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva legii primite de mintea mea, şi mă ţine rob legii păcatului, care este în mădularele mele.

Mulţi preferă să se amăgească că Pavel nu descria aici experienţa sa de creştin, ci aceea de dinainte de Hristos.

Se mai poate spune că atunci când păcatul ne domină în mod obişnuit viaţa, harul este suspendat din activitatea lui înnoitoare şi nici progres în credinţă nu înregistrăm.

John Owen: „Fraţilor dacă vă aflaţi în puterea unui păcat, nu vă rugaţi de pomană şi nu veniţi la studiul Cuvântului în zadar, căci nu le faceţi din dragoste şi nici nu puteţi învăţa nimic din ele.”

4. Viaţa spirituală a cuiva se poate să fie într-o stagnare, într-o comă, dacă omul duhovnicesc a fost într-adevăr adus odată la viaţă împreună cu Hristos, dar nu este mort. Amintiţi-vă de David şi anii în care el s-a aflat în păcat cu Batşeba. Căderea lui a dus la coma omului spiritual (duhovnicesc), dar nu se poate spune că a fost complet ucis. Coma sa spirituală a fost întreruptă de profetul Natan care i-a adus Cuvântul lui Dumnezeu. Vă amintiţi cum îşi descria el „coma” spirituală?

Psalmul 31:10 mi se sfârşeşte viaţa în durere, şi anii în suspinuri. Mi s-au sleit puterile din pricina fărădelegii mele, şi-mi putrezesc oasele!
Psalmul 32:3 Câtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate.

Apoi, exprimă convingerea că doar Dumnezeu îl poate scăpa din acest impas,

Psalmul 35:10 Toate oasele mele vor zice: ,,Doamne, cine poate, ca Tine, să scape pe cel nenorocit de unul mai tare de cât el, pe cel nenorocit şi sărac de cel ce-l jăfuieşte?”
Psalmul 38:3 N-a mai rămas nimic sănătos în carnea mea, din pricina mâniei Tale; nu mai este nici o vlagă în oasele mele, în urma păcatului meu.

Şi, după pocăinţa lui reală,

Psalmul 51:8 Fă-mă să aud veselie şi bucurie, şi oasele, pe cari le-ai zdrobit Tu, se vor bucura.

Să nu ne grăbim să-l declarăm „mort spiritual” pe cel care odată a arătat semne clare de viaţă spirituală, chiar dacă momentan pare în „comă” şi nu are semnele vitale. Iată şi motivul de îngrijorare. Dacă îl judecăm aşa pe un om, deci mort, ajungem să-l neglijăm şi să-l lăsăm în pace. Dacă însă ne gândim că se află doar într-o comă, vom folosi toate mijloacele la îndemână pentru a-l readuce la viaţă. Aşa ar trebui să ne ajutăm unii pe alţii.

5. Şi în final, slujirea constantă a păcatului îl revelează pe adevăratul stăpân al vieţii cuiva:

Rom.6:16 Nu ştiţi că, dacă vă daţi robi cuiva, ca să-l ascultaţi, sunteţi robii aceluia de care ascultaţi, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare, care duce la neprihănire?

Dacă această stăpânire nu este niciodată detronată, şi ajunge să caracterizeze întreaga viaţă a cuiva care a mărturisit credinţa în Hristos, acela a fost un credincios fals, un om care nu l-a cunoscut niciodată pe Dumnezeu, un Iuda.

Ce ar trebui să facă acela care se trezeşte cuprins de puterea unui păcat devenit obişnuinţă?

Această înfrângere lamentabilă în faţa păcatului poate aduce ruşinarea noastră publică, şi umilirea noastrăpoate alunga pacea lăuntrică, sau liniştea conştiinţei, sau poate să ne umple de îndoieli asupra părţii noastre alături de Hristos, fie în lucrarea Lui din lumea aceasta fie în primirea noastră în veşnicie (cazul extrem; pierderea siguranţei mântuirii). Ce-i de făcut?

1. În primul rând, teme-te şi îngăduie fricii să pătrundă în mintea ta! Obişnuieşte-ţi mintea cu ideea cauzei şi efectului. Deci, la orice faci, există nişte urmări, nişte repercusiuni.

Este o misiune imposibilă să ne dăm seama singuri cât de subtil este păcatul în puterea lui de a ne convinge că nu ne ameninţă nici un pericol real. De aceea să facem totul în puterea noastră să ne amintim că păcatul duce la moarte, iad şi pedeapsă veşnică. Nu vă găsiţi liniştea în raţionalizarea situaţiei şi în speranţa nebunească că „totul va fi bine la urmă”. Poate că situaţia celui care este învins de un păcat ce i-a devenit obişnuinţă nici nu este atât de stabilă precum pare.

Potrivit este aici să spun că fricoşii nu intră în Împărăţia lui Dumnezeu.

Apocalipsa 21:8 Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli, şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul, care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.”

2. Conştiinţa să vă fie încărcată şi simţiţi-vă vina.

Iacov 4:9 Simţiţi-vă ticăloşiatânguiţi-vă şi plângeţi. Râsul vostru să se prefacă în tânguire, şi bucuria voastră în întristare…

Conştiinţa amorţită de păcatul devenit obişnuinţă este înceatăextrem de înceată în perceperea pericolului real reprezentat de păcat. În plus, nu este deloc dispusă să poarte vinovăţia timp foarte îndelungat. De aceea, noi încercăm să-i înăbuşim glasul şi să-i scuzăm vina. Dar, este momentul să o ascultăm şi să vedem gravitatea vinovăţiei noastre înaintea ochilor lui Dumnezeu şi nu ai noştri.

Isaia 22:12, 13 Şi totuşi Domnul, Dumnezeul oştirilor, vă cheamă în ziua aceea să plângeţi şi să vă bateţi în piept, să vă radeţi capul şi să vă încingeţi cu sac. Dar iată, în schimb, veselie şi bucurie! Se junghie boi şi se taie oi, se mănâncă la carne şi se bea la vin: ,Să mâncăm şi să bem, căci mâine vom muri!’ –

3. Odată ce ne-am dat seama de gravitatea păcatului nostru şi simţim povara vinii noastre, trebuie să ne rugăm pentru scăpare din cursa lui.

Astfel ar trebui să-i cerem lui Dumnezeu ajutor, cu strigăte mari şi cu gemete:

Psalmul 32
2 Ferice de omul, căruia nu-i ţine în seamă Domnul nelegiuirea, şi în duhul căruia nu este viclenie!
3 Câtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate.
4 Căci zi şi noapte mâna Ta apăsa asupra mea; mi se usca vlaga cum se usucă pământul de seceta verii.
Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu, şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: ,,Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!” Şi Tu ai iertat vina păcatului meu.
6 De aceea orice om evlavios să se roage Ţie la vreme potrivită! Şi chiar de s-ar vărsa ape mari, pe el nu-l vor atinge de loc.
7 Tu eşti ocrotirea mea, Tu mă scoţi din necaz, Tu mă înconjuri cu cântări de izbăvire.
8 ,,Eu – zice Domnul – te voi învăţa, şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui, şi voi avea privirea îndreptată asupra ta.”
9 Nu fiţi ca un cal sau ca un catâr fără pricepere, pe cari-i struneşti cu un frâu şi o zăbală cu cari-i legi, ca să nu se apropie de tine.
10 De multe dureri are parte cel rău, dar cel ce se încrede în Domnul, este înconjurat cu îndurarea Lui.

Plângerile lui Ieremia
4 Mi-a prăpădit carnea şi pielea, şi mi-a zdrobit oasele.
5 A făcut zid împrejurul meu, şi m-a înconjurat cu otravă şi durere.
6 Mă aşează în întunerec, ca pe cei morţi pentru totdeauna.
7 M-a înconjurat cu un zid, ca să nu ies; m-a pus în lanţuri grele.
8 Să tot strig şi să tot cer ajutor, căci El tot nu-mi primeşte rugăciunea.
9 Mi-a astupat calea cu pietre cioplite, şi mi-a strâmbat cărările.
10 Mă pândeşte ca un urs şi ca un leu într-un loc ascuns.
11 Mi-a abătut căile, şi apoi s-a aruncat pe mine, şi m-a pustiit.
12 Şi-a încordat arcul, şi m-a pus ţintă săgeţii Lui.
13 În rărunchi mi-a înfipt săgeţile din tolba Lui.
14 Am ajuns de râsul poporului meu, şi toată ziua sunt pus în cântece de batjocură de ei.
15 M-a săturat de amărăciune, m-a îmbătat cu pelin.
16 Mi-a sfărâmat dinţii cu pietre, m-a acoperit cu cenuşă.
17 Mi-ai luat pacea, şi nu mai cunosc fericirea.
18 Şi am zis: ,,S-a dus puterea mea de viaţă, şi nu mai am nici o nădejde în Domnul.”
19 ,,Gândeşte-Te la necazul şi suferinţa mea, la pelin şi la otravă!”
20 Când îşi aduce aminte sufletul meu de ele, este mâhnit în mine.
21 Iată ce mai gândesc în inima mea, şi iată ce mă face să mai trag nădejde:
22 Bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu sunt la capăt,
23 ci se înoiesc în fiecare dimineaţă. Şi credincioşia Ta este atât de mare!

Hristos poate veni în ajutorul celor neputincioşi, şi, deşi ni se pare greu de îndurat, faptul că nu mai putem, recunoaşterea păcatului îi aduce multă slavă lui Dumnezeu. Recunoaşterea prinderii noastre în capcana păcatului îl dezarmează pe diavol şi-i abate săgeţile otrăvitoare, deschide izvoarele cerului şi face să ploaie neprihănire asupra noastră.

4. Şi în final, preţuiţi şi recapitulaţi fiecare avertisment biblic împotriva respectivului păcat. Scriptura este plină de avertismente dintre cele mai severe pentru cele mai vizibile şi cele mai ascunse păcate ale omului.

Ps.119:133 Întăreşte-mi paşii în Cuvântul Tău, şi nu lăsa nici o nelegiuire să stăpânească peste mine!

Psalmul 1
1 Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi, şi nu se aşează pe scaunul celor batjocoritori!
2 Ci îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului, şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui!
3 El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care îşi dă rodul la vremea lui, şi ale cărui frunze nu se veştejesc: tot ce începe, duce la bun sfârşit.
4 Nu tot aşa este cu cei răi: ci ei sunt ca pleava, pe care o spulberă vântul.
5 De aceea cei rău nu pot ţinea capul sus în judecăţii, nici păcătoşii în adunarea celor neprihăniţi.
6 Căci Domnul cunoaşte calea celor neprihăniţi, dar calea păcătoşilor duce la pieire.

Acestea sunt incluse în Scripturi pentru înştiinţarea noastră (punerea noastră în temă, informarea, briefing-ul), dar şi pentru trezirea noastră din amorţeala (coma) păcatelor, atunci când pune stăpânire pe noi. Dacă Dumnezeu a fost atât de bun încât să nu ne ascundă consecinţele păcatelor noastre, lăsându-ne să fim distruşi fără milă de ele, ar merita efortul din partea noastră să le găsim în Biblie şi să ni le notămsă le memorăm şi să le preţuim în inimă.

Un ultim avertisment:

Proverbe 29:1 Un om care se împotriveşte tuturor mustrărilor, va fi zdrobit deodată şi fără leac.

Încă două încurajări şi gata!

Nu contează cât de slabă este perspectiva scăpării tale din laţul păcatului obişnuit, de cât de grea este oprimarea conştiinţei tale şi cât de mult te face să te simţi un ipocrit. Puterea păcatului poate părea invincibilă, vina cauzată, insuportabilă lui Dumnezeu, însă nu-ţi pierde încrederea în Dumnezeu şi fii recunoscător că-ţi vorbeşte în starea ta.

Ioan 13:10 Isus i-a zis: ,,Cine s-a scăldat n-are trebuinţă să-şi spele decât picioarele, ca să fie curat de tot…

Este ceva ce depinde enorm de Dumnezeu, deşi porunca de mortificare a păcatelor ne este adresată în mod direct nouă:

Ieremia 10:23 ,,Ştiu, Doamne, că soarta omului nu este în puterea lui; nici nu stă în puterea omului, când umblă, să-şi îndrepte paşii spre ţintă.
Psalm 37:23 Domnul întăreşte paşii omului, când Îi place calea lui;
Proverbe 3:6 Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările.

Mortificarea păcatului, instantanee?

Este iluzoriu să crezi că „omorârea” păcatelor care se luptă în mădularele noastre de pe pământ se face dintr-o dată. Mortificarea păcatului din noi reprezintă un proces şi uneori trebuie să luăm păcat cu păcat şi să-l „omorâm” prin Duhul. În Romani 8:13 se spune cum,

…prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi.

Până ce Dumnezeu ajunge să fie respectat în absolut toate aspectele vieţii noastre avem nevoie într-adevăr de ceva timp şi perseverenţă. Înfrângerea suferită în faţa unui păcat nu este un motiv să dezertăm din „oastea Domnului” şi să trecem „cu arme şi bagaje” de partea duşmanului sufletelor noastre, diavolul, sau şarpele cel vechi.

Cu toate acestea să nu uităm că ţelul nostru în această ocupaţie de mortificare a păcatului în mădularele noastre este una care nu suferă opriri (răgaz) şi nici nu se consideră încheiată până ce Domnul nu decide să ne cheme acasă, „extrăgându-ne” din luptă.

Drept încheiere…

2 Corinteni 7:10, 11 În adevăr, când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mântuire, şi de care cineva nu se căieşte niciodată; pe când întristarea lumii aduce moartea. Căci uite, tocmai întristarea aceasta a voastră după voia lui Dumnezeu, ce frământare a trezit în voi! Şi ce cuvinte de desvinovăţire! Ce mânie! Ce frică! Ce dorinţă aprinsă! Ce râvnă! Ce pedeapsă! În toate voi aţi arătat că sunteţi curaţi în privinţa aceasta.

O sursă a inspiraţiei acestui studiu este modulul pentru programul de calculator Online Bible denumit, „Cases of Conscience Resolved” by John Owen, modernized by Richard J. Vincent. (Modernized from Volume 9 of John Owen’s Works, pages 381-392)

Teodor Macavei

 

 

Isus, cel mai bun prieten al tău

 

„Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu.” Ioan 17:3

Ştii tu ce înseamnă să fii singur? Atât de singur încât să nu ai altă tovărăşie decât cea a gândurilor tale? Ştii tu ce înseamnă că, fiind copil, să vrei să te joci cu alți copii şi să fii luat în râs? Ştii tu ce înseamnă să vrei să te retragi în liniştea căminului, dar şi acolo să nu găseşti altceva decât batjocură şi sarcasm? Ştii tu cât doare să nu ai pe nimeni cu care să discuţi în mod serios, cu care să împărtăşeşti ceva important? Ai simţit vreodată durerea respingerii sau dezamăgirea amară a frângerii încrederii acordate cuiva?

Ai fost invitat vreodată să cunoşti pe cineva, ca apoi să constaţi că persoana respectivă nu vrea să fie văzută în prezenţa ta? Ai fost vreodată urmărit peste tot ca să ţi se vâneze spusele, pentru ca prin răstălmăcirea lor să poţi fi acuzat şi apoi condamnat la moarte? Te-ai întors vreodată în oraşul tău natal, dorind să oferi prietenie, numai ca să fii împroşcat cu pietre?

DE ACELAȘI AUTOR

Ai dăruit vreodată atât de mult din ce era al tău încât să nu-ţi mai rămână nimic de dat? Te-ai luptat vreodată împotriva răului până acolo încât să transpiri sudoare cu sânge? Ai fost vreodată asaltat cu brutalitate, având posibilitatea să te răzbuni, dar nefăcând-o din iubire?

Ai simţit vreodată durerea ascuţită a unor spini înfigindu-ţi-se în frunte şi în tâmple? Ţi-a scuipat cineva vreodată faţa rănită şi însângerată? Ai cărat vreodată buşteni la deal cu spinarea, orbit fiind de propriul tău sânge? Crezi că în astfel de împrejurări ai putea să înaintezi, dându-ţi de bună voie viaţa pentru nişte persoane care te urăsc, te dispreţuiesc şi te resping?

Ai simţit vreodată durerea sfâşietoare a unor piroane străpungându-ţi mâinile şi picioarele? Ai atârnat vreodată în astfel de răni, în timp ce o mulţime de oameni îşi bateau joc de tine şi-ţi loveau trupul muribund cu pietre?

Ţi s-au provocat vreodată dureri pe nedrept? Nevinovat fiind, ai suferit tu vreodată din dragoste pedeapsa altuia? Isus a trecut prin toate astea când a trăit pe acest pământ. Şi în toată viaţa Lui, El a tânjit după a avea pe cineva cu care să-şi împărtăşească gândurile şi scopurile, cineva cu care să aibă o adâncă părtăşie? El încă tânjeşte după aceasta? Nu vrei tu să fii prietenul Lui?

 

Isus ia păcatele noastre

 

„Şi ştiţi că El s-a arătat ca să ia păcatele; şi în El nu este păcat” 1 Ioan 3:5

Cineva a scris o carte despre cum să trăieşti o viaţă creştină biruitoare. Autorul este înregistrat pe copertă ca fiind „creştinul necunoscut”. Când am văzut cartea mă întrebam ce putea să-mi spună acea carte. Cum să trăieşti o viaţă creştină de biruinţă; sfaturi de la creştinul necunoscut. Cine a ajuns la viaţa de biruinţă? Oare poate oricine să ajungă acolo?

Când vorbim despre trăirea unei vieţi de biruinţă, nu vorbim despre biruirea unor păcate necunoscute. Acesta este domeniul lui Dumnezeu. Ce am putea noi să facem cu privire la un păcat despre care nici măcar nu suntem conştienţi? Nici nu mai vorbim despre ceea ce se va întâmpla cu firea păcătoasă. Indiferent ce trebuie să se întâmple cu natura noastră păcătoasă, aceasta este o problemă care trebuie rezolvată în totalitate de către Hristos. Singurul lucru despre care putem vorbi şi despre care putem fi conştienţi este cum să biruim păcatele cunoscute. Nu putem vorbi aici despre desăvârşirea absolută, ci pur şi simplu despre biruirea păcatelor cunoscute. Acest lucru este posibil, este necesar, şi constituie planul lui Dumnezeu pentru vieţile noastre astăzi.

Poate oare păcatul să fie biruit? Răspunsul este da. O Persoană a realizat aceasta. Numele acelei persoane este Isus. Potrivit cu Evrei 4:15, El a fost ispitit în totul ca şi noi, dar fără păcat. 1 Petru 2:22: „El n-a făcut păcat, şi în gura Lui nu s-a găsit vicleşug.” În Ioan 16:33, Isus a zis despre Sine însuşi: „Eu am biruit lumea.” În 1 Ioan 3:5 ni se spune că „În El nu este păcat.” Dar în acelaşi verset ni se spune de asemenea că El a venit ca să ia păcatele noastre. Oare Isus a trăit o viaţă fără de păcat pentru că era Dumnezeu? Ori El a realizat aceasta prin puterea lui Dumnezeu unită cu firea Sa omenească în acelaşi fel în care putem şi noi birui?

Isus Şi-a trăit viaţa pe acest pământ ca om, nu ca Dumnezeu. El a fost născut Dumnezeu. Dar El nu a folosit această putere pentru a trăi viaţa Lui pe acest pământ. Când El a zis: „Eu nu fac nimic de la Mine însumi,” El de fapt ne spune că El este exemplul nostru. El a venit să ne arate cum să trăim o viaţă de dependenţă faţă de o altă putere. Puterea de care El S-a folosit pentru a trăi viaţa Lui desăvârşită a venit de sus, şi nu dinlăuntrul Lui.

Mie nu trebuie să mi se spună că nu am nici o putere în mine însumi dacă sunt despărţit de Hristos. Am fost înfrânt de prea multe ori. Dar dacă puterea Lui este la dispoziţia mea astăzi, atunci cred că este posibil să trăiesc aşa cum El a trăit, şi să fiu mai mult decât biruitor prin El care ne iubeşte.

Biruința pe care o avem în Isus

Pe Isus Îl vedem „încununat cu slavă şi cu cinste” din pricina morţii pe care a suferit-o, pentru ca, prin harul (favoarea nemeritată a) lui Dumnezeu (față de noi, păcătoșii), El să guste moartea pentru toţi. – Evrei 2:9 (Biblia Amplificată)

Biblia spune că Isus a experimentat moartea pentru noi. Deci tu și cu mine nu trebuie să experimentăm moartea veșnică, pentru că El a plătit pedeapsa pentru păcatul nostru și ne-a dat darul vieții veșnice. Este ceva de care să te bucuri!

Datorită învierii lui Hristos și a victoriei asupra morții, fiecare nouă dimineață este o nouă oportunitate să trăim în victoria pe care o avem în Hristos. Cred că atunci când creștinii calcă podeaua dimineața, iadul ar trebui să se agite. Demonii ar trebui să tremure, când își dau seama că suntem treji!

Exact asta se va întâmpla atunci când ne dăm seama cine suntem în Hristos și înțelegem autoritatea pe care o avem în El. Suntem soldați în armata lui Dumnezeu. Avem autoritate în El!

Isus a învins păcatul și moartea. Acum trebuie să trăim în mod constant în autoritatea și victoria pe care El ne-o oferă. Atunci suntem extrem de periculoși pentru dușmanul lui Dumnezeu!

Rugăciune

Doamne, Îți mulțumesc pentru biruința pe care o am în Tine. Ajută-mă în fiecare zi să înțeleg tot mai mult prețul pe care Tu L-ai plătit pentru mine, ca să pot trăi în autoritatea și biruința pe care o ai pentru mine.

Este posibilă biruinţa?

În urmă cu treizeci de ani m-am convertit şi L-am întâlnit pe Dumnezeu într-o experienţă care m-a transformat peste noapte. În acele zile trăiam ca să Îi fac plăcere lui Dumnezeu. Ochii mei au fost întorşi în mod continuu către El şi în minunea acestei experienţe de naştere din nou am găsit victorie asupra păcatului. Dar, cu trecerea anilor, viaţa victorioasă a devenit mai mult o strădanie, păcatul mă cucerea mai frecvent şi viaţa de creştin devenise mai degrabă ca urcarea unui munte înalt. M-am rugat şi am studiat, m-am luptat şi m-am pocăit şi cu adevărat uneori redescopeream frumuseţea acelei experienţe timpurii, dar cu durere în inimă urma să observ că aceasta nu rămânea cu mine mai mult de câteva zile. Apoi lupta amară şi înfrângerile reîncepeau.

Este adevărat că au fost perioade când descoperirea unui adevăr formidabil mă transporta în locuri cereşti. Înţelegerea adevărului despre Dumnezeu a fost un astfel de eveniment şi binecuvântarea pe care am primit-o prin înţelegerea acestui adevăr a fost cunoscută de toţi. Totuşi, trebuie să mărturisesc că, deşi înţelegerea acestui adevăr m-a umplut de dragoste şi admiraţie pentru Dumnezeu şi Fiul Său, m-am găsit că nu prind beneficiile practice ale acestui mesaj, şi aceasta pentru că încă mă găseam întinzând mâna după un nivel mai înalt, o viaţă de victorie perfectă asupra păcatului care rămânea în afara posibilităţii mele de a o atinge şi care mă făcea încă să ocolesc înţelegerea.

Păcatele mele nu erau ţipătoare în cea mai mare parte. Am fost cinstit şi am urât păcatul cu toată inima mea, dar înăuntru îmi făcea feste şi continua să îmi stăpânească gândurile, dorinţele, motivele, sentimentele. M-am convins că aceste poluări interne nu erau păcate cât timp eu nu le permiteam să iasă afară, dar uneori acest lucru era imposibil. În momente de imprudenţă se arătau şi dovedeau că înăuntru era poluare. Chiar şi când am reuşit să înăbuş aceste impulsuri interioare, conştiinţa mea mă condamna şi în fiecare dimineaţă sau la sfârşitul zilei, rugăciunea mea era concentrată pe mărturisirea păcatelor comise.

Speranţa mea cea mare stătea în faptul că eram absolut sigur de dragostea şi bunătatea lui Dumnezeu. Înţelegerea adevărului despre Dumnezeu m-a umplut cu această cunoştinţă şi în această dragoste aveam mereu speranţă. Realitatea este că am crezut că, de vreme ce am cunoscut acea dragoste, Îl voi iubi atât de mult pe Dumnezeu în schimb, încât ura faţă de păcat ce va fi dezvoltată, îl va scoate din viaţa mea.

Dar ceva lipsea din formulă.

Ştiam că este o cale mai bună, pentru că, mai întâi, era experienţa mea timpurie din perioada convertirii mele, când zilnic umblam în bucuria şi victoria experienţei dragostei dintâi. În al doilea rând (mai important), am văzut că Noul Testament învaţă într-un mod clar că viaţa creştinului născut din nou este o viaţă de victorie. Texte precum următoarele ardeau în inima mea asemenea unui foc de fiecare dată când le citeam şi m-au făcut să continui căutarea.

Romani 6:14: „Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub lege, ci sub har.”

1 Ioan 3:9: „Oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuieşte, pentru că sămânţa Lui rămâne în el; şi nu poate

păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu.”

Pe lângă aceste versete şi multe altele, mărturia apostolilor lui Hristos este că ei au trăit vieţi victorioase. Nu erau sclavi păcatului, ci l-au cucerit în puterea lui Hristos. Pavel a putut să spună:

1 Corinteni 4:4 NKJV: „Pentru că nu ştiu nimic împotriva mea; totuşi nu sunt îndreptăţit prin asta; dar Cel ce mă judecă este Domnul.”

În final, el a putut spune:

2 Timotei 4:7: „Am luptat lupta cea bună, mi-am sfârşit alergarea, am păstrat credinţa.”

Este adevărat că nimeni nu poate birui păcatul dacă nu este conştient că acţiunile lui sunt rele, iar Biblia afirmă într-un mod clar că Dumnezeu nu ne consideră vinovaţi când facem acţiuni rele dacă noi credem cu adevărat că făcând aşa facem voia lui Dumnezeu. Este posibil ca adevăraţii creştini să comită păcat (şi fac asta) fără să o ştie, dar astfel de păcate nu le sunt imputate şi nu îi fac rebeli sau păcătoşi în ochii lui Dumnezeu.

Romani 5:13: „Pentru că înainte de lege păcatul era în lume; dar păcatul nu este ţinut în seamă când nu există o lege.”

Oricum, este cu siguranţă voia şi scopul Dumnezeului celui drept ca toţi copiii Săi să biruiască numaidecât orice păcat cunoscut şi apoi să continue în acea viaţă de victorie perfectă cât timp trăiesc.

Astăzi, când un creştin sugerează că se poate trăi fără să comiţi păcat, una dintre primele întrebări posibile care i se vor pune este „ştii pe cineva care este perfect?” sau „ai biruit tu păcatul?”. Inevitabil, tot ce poate să facă este să-şi plece capul şi să mărturisească faptul că, deşi Biblia spune că este posibil, el nu a găsit calea şi nu ştie pe nimeni care să o fi găsit. Oh, ce pată pe Numele Dumnezeului nostru şi pe Evanghelia Fiului Său, Isus Hristos!

Într-o dimineaţă m-am dus să mă rog şi din nou am simţit vinovăţie şi frustrare. Dar în dimineaţa aceasta, deplângându-mi condiţia mea păcătoasă, dintr-o dată am văzut ceea ce nu mai văzusem niciodată până atunci. Mintea mi-a fost luminată şi am înţeles adevărata condiţie a rasei umane aşa cum niciodată mai înainte nu o înţelesesem. Am înţeles că eu însumi nu voi fi niciodată mai bun, că toate eforturile mele, toate rugăciunile, toate plângerile şi gemetele mele, toate încercările de a asculta nu vor împlini niciodată ceea ce aştept eu, aceea de a fi o persoană mai bună! Am văzut cu uimire că Dumnezeu nu se aşteaptă ca eu să fiu o persoană mai bună şi niciodată El nu s-a aşteptat de la mine să fiu mai bun. Toţi anii mei de luptă şi strădanie nu mă vor aduce cu niciun pas mai aproape de viaţa victorioasă şi desăvârşită.

Aşteptările mele erau că, dacă mă lupt, mă rog, cer ajutor şi îmi exercit voinţa destul de tare, într-o zi o să devin desăvârşit, dar adevărul era că în fiecare zi păcatul se întorcea cu o putere mult mai mare şi promisiunea desăvârşirii părea o fantezie îndepărtată. Acum, cu simţământul unei mari uşurări am realizat cum comportamentul meu nu Îl surprinde pe Dumnezeu şi că în adevăr, El, Dumnezeu, nu s-a aşteptat niciodată la altceva din partea mea!! Am simţit că o greutate a fost luată de pe umerii mei. Acesta a fost începutul a ceea ce s-a dovedit a fi o autentică redeşteptare a adevăratei evlavii în viaţa mea. Să vă explic adevărul pe care Domnul mi l-a dezvăluit în acea dimineaţă.

În Adam

Vorbind despre lucrarea creatoare a lui Dumnezeu, Biblia ne spune că „în a şaptea zi Dumnezeu Şi-a sfârşit lucrarea pe care a făcut-o” (Geneza 2:2). Nu avem niciun alt raport că Dumnezeu ar mai fi creat altceva în mod deliberat din acel timp până astăzi. Este adevărat că, într-un sens secundar, Dumnezeu a creat toate lucrurile care există acum pe pământ, fiecare sămânţă, fiecare fir de iarbă, fiecare fiinţă umană şi, de fapt, Dumnezeu afirmă de câteva ori în Biblie că „a format” sau a făcut ceva sau pe cineva cu mult după ce acea creaţie s-a încheiat (Ieremia 1:5). Dar trebuie să înţelegem acea afirmaţie în acelaşi mod în care înţelegem că Dumnezeu „a creat răul” (Isaia 45:7), aceasta însemnând că Dumnezeu este suveran şi că nimic nu se întâmplă fără permisiunea şi chiar previziunea Sa. Nimic nu se poate întâmpla în afara voii Lui. Dumnezeu a creat toate lucrurile în şase zile şi toate vieţuitoarele care au venit la existenţă de atunci încoace au fost produsul sau extensia acelei creaţii originale. Vieţuitoarele pe care Dumnezeu le-a crea la început au dat viaţa mai departe din generaţie în generaţie.

Când înţelegem aceasta, putem vedea că atunci când Dumnezeu l-a creat pe Adam, El a creat toată omenirea în el. Astăzi, Dumnezeu nu ne creează individual pe fiecare dintre noi, ci ne-a creat pe toţi într-unul singur. Viaţa fiecărei fiinţe de pe pământ este pur şi simplu o extensie a vieţii acelui om original, Adam (Fapte 17:26). Cu uşurinţă putem înţelege acest adevăr atunci când vedem copii născuţi cu malformaţii, atât mentale cât şi fizice.

Dacă Dumnezeu creează fiecare persoană în mod individual, atunci ar trebui să Îl acuzăm pe Dumnezeu că a creat fiinţe deformate. Dar acest lucru nu este adevărat. Dumnezeu ne-a creat pe toţi când l-a creat pe Adam. Acea singură viaţă a lui Adam este acum extinsă astăzi asupra a şase miliarde de oameni. Acesta este un adevăr foarte important şi trebuie să îl înţelegem pe deplin, pentru că în lumina acestei cunoştinţe ne putem cunoaşte aşa cum suntem în realitate. Romani 5:12 ne spune:

„După cum printr-un singur om păcatul a intrat în lume şi prin păcat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor fiindcă toţi au păcătuit…”

În versetul 19 se spune:

„Prin neascultarea unui singur om mulţi au fost făcuţi păcătoşi…”

Spun aceste versete adevărul? Care sunt implicaţiile lor? Cum am devenit noi păcătoşi prin neascultarea unui singur om? Gândirea firească ar spune: „El a păcătuit, nu eu. Cum poate acţiunea lui să mă facă păcătos?”.

Dacă vorbim despre vina păcatului, atunci păcatul niciunui om nu-l poate face pe altul păcătos. Ca să devină vinovată, o persoană trebuie să fi făcut o alegere conştientă şi individuală de a călca legea. Dar când Biblia spune că păcatul lui Adam ne-a făcut păcătoşi, nu vorbeşte despre vină, vorbeşte despre natură. Toţi descendenţii lui Adam au devenit păcătoşi prin natură, au devenit un anumit tip de fiinţe numite „păcătoşi” şi independent de faptul că sunt sau nu vinovaţi, adevărul este că toţi păcătoşii nu sunt capabili să trăiască.

La Conferinţa Generală din 1891, E. J. Waggoner a prezentat o serie de studii despre cartea Romani. Comentând această problemă a avut de spus următoarele:

„De ce a trecut moartea asupra tuturor oamenilor? Pentru că toţi au păcătuit! Printr-un singur om păcatul a intrat în lume. Sunt mulţi care s-ar opri la acest punct şi ar filosofa şi întreba cum poate aceasta să fie aşa şi ar încerca să îşi dea seama ei înşişi de justiţia acestui act. Se vor întreba de ce noi suntem aici în această condiţie păcătoasă fără să avem posibilitatea de a alege sau de a ne exprima vizavi de acest subiect. Acum, ştim că la început a existat un om şi acesta a căzut. Noi suntem copiii lui şi este imposibil să fim născuţi într-o condiţie mai înaltă faţă de cum a fost el.

Unii se vor închide de la viaţa veşnică pentru că nu îşi pot da seama cu exactitate de acest lucru şi pentru că nu pot vedea dreptate în el. Mintea finită a omului nu poate să facă aceasta, aşa că este bine pentru el să lase lucrul acela şi să se devoteze pentru a căuta salvarea propusă. Acesta este punctul important pe care toţi trebuie să îl luăm în considerare. Ştim că suntem într-o condiţie păcătoasă şi că această condiţie păcătoasă este una pierdută. Văzând deci că suntem într-o condiţie pierdută, nu este cel mai bine pentru noi să ne devotăm energiile căutării de a ajunge la acea stare prin care putem fi într-o condiţie salvată.” (E. J. Waggoner, Studies on Romans, 1891).

Când Adam a păcătuit, a poluat izvorul vieţii omeneşti, chiar la sursa sa, a corupt omenirea chiar de la origini şi i-a infectat pe descendenţii lui cu o boală şi mai incurabilă decât SIDA. Viaţa pe care o posedăm astăzi este chiar acea viaţă poluată a lui Adam, trecută prin diferitele corpuri omeneşti, dar aceeaşi viaţă; şi toţi dintre noi astăzi suntem părtaşi de aceeaşi viaţă depravată! În timp ce suntem individuali, cu o minte proprie, izvorul vieţii care a trecut asupra noastră de la părinte la copil de şase mii de ani este o viaţă poluată şi niciunul dintre noi nu poate sau nu a putut vreodată să scape de acea poluare.

Apostolul Pavel (şi noi toţi) s-a lovit de puterea acelei boli şi a aflat cât de neputincios era să-i reziste şi să învingă. Mărturia lui era:

Romani 7:14: „Căci ştim că legea este spirituală: dar eu sunt carnal, vândut sub păcat.”

Romani 7:21: „Găsesc deci o lege, aceea că atunci când vreau să fac bine, răul este lipit de mine.”

Romani 7:23: „Dar văd o altă lege în membrele mele, luptându-se împotriva legii minţii mele şi aducându-mă în captivitate faţă de legea păcatului, care este în membrele mele.”

Aici, el recunoaşte că era un sclav, neajutorat, înlănţuit, guvernat de un alt stăpân numit „păcat”, neavând nicio putere să se controleze. Aceasta este moştenirea noastră, este destinul nostru ca sămânţă a lui Adam.

Să observăm cu atenţie că noi suferim consecinţele păcatului lui Adam nu pentru că îl copiem pe Adam, nu pentru că Adam este aici şi ne influenţează personal, nici măcar pentru că am ales să fim ca Adam. Este exclusiv prin moştenire faptul că noi am devenit ca Adam. Tot ce trebuie să facem ca să primim impactul acţiunilor sale asupra noastră este să ne naştem. Deşi păcatul său a fost comis acum şase mii de ani, efectul deplin al acelui păcat controlează şi dictează comportamentul a miliarde de oameni de pe pământ astăzi.

Cuvântul lui Dumnezeu declară că există numai o sentinţă pentru unii ca noi: „…plata păcatului este moartea” (Romani 6:23). Fraţi şi surori, putem să scăpăm de această sentinţă? Putem în vreun fel să o evităm? Toată viaţa mea am fost învăţat că există o cale, dar acum, mulţumesc lui Dumnezeu, am realizat că greşeam. Am fost învăţat greşit. Nu există scăpare!!! Nu există niciun alt destin pentru viaţa lui Adam, nu există niciun leac pentru o boală pe care nici măcar Dumnezeu nu o poate vindeca. Destinul tuturor, în Adam, este că trebuie să murim! Vedeţi, Dumnezeu nu a intenţionat niciodată să salveze vechea viaţă umană. Acea viaţă nu poate fi salvată. Dumnezeu se referă la ea folosind termeni ca „omul cel vechi”, mintea carnală”, „carnea păcătoasă” etc. şi El spune că este „moarte în nelegiuire şi păcat”. Esenţa acelei vieţi este egoismul, instinctul de autoconservare, înălţarea de sine şi singurul destin pentru o astfel de viaţă este moartea veşnică.

Noua creaţie

Ceea ce a făcut Dumnezeu a fost că a trimis un al doilea Adam, Unul în care era viaţa perfectă a unei noi rase umane (1 Corinteni 15:45). Acest al doilea Adam, desigur, este Isus Hristos şi exact aşa cum toată omenirea a fost creată în acel singur om, primul Adam, tot aşa viaţa unei noi existenţe umane a fost în al doilea Adam, Isus Hristos.

Efeseni 2:10: „Pentru că noi suntem lucrarea Lui, creaţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care Dumnezeu le-a ordonat mai înainte ca să umblăm în ele.”

Luaţi în considerare viaţa care a fost dată celor care Îl primesc pe Hristos! În această viaţă a lui Isus nu există deloc păcat. Această viaţă este o viaţă perfectă în orice cale. Este o viaţă de neprihănire nepătată, o viaţă care este plină de faptele bune ale lui Dumnezeu şi pe deplin acceptabilă înaintea lui Dumnezeu.

Ceea ce trebuie să înţelegem pe deplin este că aceste două vieţi sunt în contrast de neînvins. În una nu este decât depravare, nu este absolut nimic bun şi aceasta nu poate fi schimbată, nu contează cât de mult putem să încercăm sau cât de abil putem deghiza poluarea. În cealaltă viaţă este numai neprihănire – este bunătate pură, nealterată şi aceasta nu poate fi diluată sau pătată. Când înţelegem aceasta cum se cuvine, vedem foarte clar că nu de educaţie avem nevoie, nici de putere mai mare de voinţă, nici de ajutor, nu de reformă, nu de părtăşie la biserică – niciunul dintre toate acestea nu poate face viaţa primului Adam bună. Tot ce pot aceste lucruri să facă este să deghizeze poluarea dinăuntru şi să ne înşele! Singura speranţă este ca viaţa primului Adam să fie într-un fel distrusă şi cea a celui de-al doilea Adam să fie a mea. Aceasta este absolut singura soluţie. În afara acesteia, noi suntem creaturi moarte, pierdute pentru veşnicie. Aceasta, fraţi şi surori, este exact ceea ce Dumnezeu a făcut pentru noi în glorioasa Evanghelie a Fiului Său Isus Hristos.

Romani 5:18,19: „Astfel, după cum prin greşeala unuia singur judecata a venit asupra tuturor oamenilor spre condamnare; tot aşa prin neprihănirea Unuia darul gratuit a venit asupra tuturor oamenilor spre îndreptăţirea vieţii. Pentru că, după cum prin neascultarea unui singur om, mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa prin ascultarea Unuia singur mulţi sunt făcuţi neprihăniţi.”

Isus ne-a spus clar că nimeni nu poate vedea împărăţia lui Dumnezeu dacă nu este născut din nou (Ioan 3:3). Problema este că foarte puţini dintre noi am înţeles implicaţiile depline ale naşterii din nou. Naşterea din nou este un transfer complet, total din viaţa moartă, depravată a lui Adam la existenţa vie, pură şi grandioasă, chiar viaţa Domnului Isus Hristos. Aceasta este o experienţă reală, nu doar figurativă sau ceva realizat în mod indirect. Noi am crezut întotdeauna că Dumnezeu ne dă neprihănirea lui Dumnezeu, dar adevărul este că am crezut că aceasta ne este atribuită la convertire şi că pe măsură ce ne luptăm cu păcatul ne va fi gradual împărţită (atribuită). Dar aceasta este o mare înşelăciune şi ne-a ţinut în sălbăticia frustrării şi a înfrângerii. Dumnezeu nu ne dă „doar” neprihănirea lui Hristos. Chiar viaţa lui Hristos, chiar existenţa Sa este aceea care devine a mea printr-o nouă naştere! Acesta este modul în care Ellen White descria uniunea literală dintre Hristos şi poporul Său:

„Hristos a devenit una cu carnea noastră păcătoasă pentru ca noi să putem deveni una în spirit cu El. În virtutea acestei uniuni noi putem să ieşim din mormânt – nu doar ca o manifestare a puterii lui Hristos, ci pentru că, prin credinţă, viaţa Lui a devenit a noastră. Acei care Îl văd pe Hristos în adevăratul Său caracter şi Îl primesc în inimă au viaţă eternă. Prin Spiritul, Hristos locuieşte în noi; şi Spiritul lui Dumnezeu primit în inimă, prin credinţă, este începutul vieţii eterne.” (DA 388.1)

Am avut această concepţie, că dacă ne încredem în Dumnezeu şi Îl credem, El ne va ajuta, ne va privi ca

neprihăniţi (deşi noi nu suntem). El ne va da din virtuţile Lui pe măsură ce ne luptăm şi ne rugăm şi, încetul cu încetul, vom deveni ca El. Oh, cât am încercat şi cât am eşuat! Dar aşa cum A.T. Jones a spus, Dumnezeu este Creator, El nu este evoluţionist! Lui nu-I trebuie ani pentru a-şi desăvârşi lucrarea! El vorbeşte şi este făcut, porunceşte şi ce porunceşte ia fiinţă. Aici este mărturia unuia care a experimentat cu adevărat naşterea din nou:

2 Corinteni 5:17: „Astfel, dacă este cineva în Hristos, este o creatură nouă (o creaţie nouă): lucrurile vechi s-au dus; iată, toate lucrurile devin noi.”

Vedeţi, acesta este acelaşi principiu care se aplică în primirea vieţii primului Adam. Nu am încercat să primim acea viaţă, nici nu am încercat să copiem viaţa lui Adam. A fost a noastră strict prin moştenire. La fel, viaţa pe care o primim în Hristos nu este a noastră încercând să Îl imităm. Este un singur fel în care o putem primi şi aceasta este prin moştenire.

Romani 5:19: „Pentru că, după cum prin neascultarea unui singur om, mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa prin ascultarea unuia singur, mulţi sunt făcuţi neprihăniţi.”

Trebuie să ne fie dată printr-o nouă naştere. Suntem născuţi în această nouă existenţă. Când se întâmplă aceasta, primim calităţile acestui nou Adam, exact aşa cum am primit calităţile acelui Adam vechi, atunci când am fost născuţi prima dată.

1 Corinteni 12:13: „Pentru că printr-un singur Spirit, suntem botezaţi într-un singur trup, fie că suntem evrei sau neamuri, fie că suntem robi sau oameni liberi, şi toţi am fost făcuţi să bem dintr-un singur Spirit.”

Când înţelegem adevărul acestei realităţi, atunci vom recunoaşte că singura noastră nevoie este să înţelegem şi să găsim cum să ne mutăm din viaţa şi existenţa primului Adam în viaţa şi existenţa celui de-al doilea Adam. Vom recunoaşte că toate strădaniile şi eforturile noastre sunt în van şi nu produc decât frustrare şi desperare sau induc o mască a ipocriziei. Vom şti că toţi păcătoşii împărtăşesc aceeaşi viaţă depravată a lui Adam şi de aceea niciun păcătos nu este mai bun decât celălalt.

Cel care molestează copiii, violatorul, criminalul în serie, împătimitul de pornografie, homosexualul etc. sunt condamnaţi şi detestaţi de societate în general şi de oamenii religioşi în particular. Dar, dacă cei care condamnă pe astfel de păcătoşi adăpostesc maliţiozitatea şi practică vorbirea de rău, au atacuri de furie, gânduri desfrânate şi poftesc, care este diferenţa dintre aceste două clase?

Iacov 2:10: „Pentru că oricine păzeşte toată legea şi greşeşte într-o singură poruncă se face vinovat de toate.”

Nu există păcat în viaţa lui Hristos, iar orice păcat este o revelaţie a faptului că suntem în afara lui Hristos şi că ne împărtăşim de viaţa depravată, neajutorată, pierdută a lui Adam şi nu suntem potriviţi decât să murim. Datorită împrejurărilor naşterii noastre, unii dintre noi pot să reziste la păcatele mai respingătoare, dar aceasta nu schimbă faptul că noi ne împărtăşim de aceeaşi viaţă poluată care nu poate fi reparată şi care a primit sentinţa de moarte!

Aşa că, Dumnezeu ne-a dat în Fiul Său, noua creaţie. În viaţa acestui nou Adam există tot ceea ce am avea nevoie vreodată. Este înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare (1 Corinteni 1:30); de fapt, în El este toată plinătatea Dumnezeirii (natura divină) şi Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că noi suntem compleţi în El (Coloseni 2:9-10). Care este sensul acestui cuvânt, „complet”? Acesta înseamnă că în Hristos avem absolut tot ceea am avut nevoie vreodată, avem nevoie în prezent sau vom avea. În Efeseni 1:3 ni se spune că Dumnezeu ne-a binecuvântat cu toate darurile spirituale în locurile cereşti, în Hristos Isus.

Fraţi şi surori, ce privilegiu măreţ, cu neputinţă de spus în cuvinte, ca eu să primesc chiar viaţa Fiului lui Dumnezeu! Realizăm ce înseamnă aceasta? Înţelegem că Dumnezeu ne-a acceptat în Cel iubit (Efeseni 1:6)? Putem prinde realitatea că Hristos este într-adevăr viaţa noastră (Coloseni 3:4)? Oh, ce minunată este iubirea Tatălui nostru faţă de fiii oamenilor! Ce dar minunat ne-a oferit în Evanghelia Fiului Său, Isus Hristos! Acum, noi suntem în Hristos fiii şi fiicele lui Dumnezeu Însuşi! Putem veni la Dumnezeu ştiind că în Hristos, viaţa noastră de frustrare, vină, existenţa noastră incapabilă să funcţioneze normal este moartă, crucificată împreună cu Hristos. Acum ne putem apropia de Tatăl slavei în deplină încredere şi libertate ştiind că orice am cere, o cerem în numele Fiului Său – cu deplina recunoaştere că în El suntem preaiubiţi copii ai lui Dumnezeu, care ne-a dat orice privilegiu care aparţine lui Hristos Isus! Putem crede adevărul că am devenit o parte din trupul lui Hristos, părtaşi chiar de viaţa lui Isus, o existenţă în care păcatul a fost cucerit şi crucificat, o viaţă de neprihănire pură care trăieşte numai pentru Dumnezeu (Romani 6:22).

Un singur om

Să fac acest lucru mai clar. O singură Persoană este neprihănită şi de aceea o singură Persoană este potrivită să fie salvată. Acesta este faptul pe care înţelepciunea lui Dumnezeu l-a ţinut în seamă chiar de la început şi a fost planul Său, scopul Său ascuns ca toată omenirea să fie salvată în acel singur Om (Efeseni 1:10). Acel Om este Isus Hristos şi toţi cei care sunt salvaţi vor fi salvaţi doar dacă devin o parte a lui Isus, doar dacă însăşi viaţa (existenţa) Lui devine viaţa lor, pentru că El este singurul care poate fi salvat. Nu există altă cale.

Fapte 4:12: „Nu există salvare în nimeni altul; căci nu este dat între oameni niciun alt Nume sub ceruri prin care să fim salvaţi.”

Problema a fost că mulţi dintre noi am încercat să reformăm acea veche viaţă adamică. Am fost botezaţi, am hotărât să avem un nou început, chiar ne-am rugat serios pentru ca Domnul să ne ajute şi să ne dea puterea Spiritului Sfânt. Chiar am recunoscut că nu putem face nimic şi am încercat să depindem de Domnul ca să o facă El pentru noi. Dar în toate acestea, noi nu am făcut decât să încercăm să reformăm viaţa adamică. Am sperat că prin harul lui Dumnezeu şi prin eforturile noastre perseverente vom putea birui viciile noastre înnăscute şi cândva vom deveni desăvârşiţi; dar în Adam era o imposibilitate. Singura speranţă este să murim şi să fim înviaţi sau născuţi din nou în noua viaţă a lui Hristos. Aceasta este singura noastră cale de scăpare din realitatea noastră adamică.

Trebuie să mor

În Romani capitolul 7, versetele 1-3, apostolul Pavel vorbeşte despre o femeie care este legată de bărbatul ei prin lege. Ea vrea să se căsătorească cu un alt bărbat, dar nu poate, pentru că legea îi interzice şi cât timp primul ei soţ trăieşte, căsătoria cu cel de-al doilea bărbat este imposibilă. Versetul 4 face clar că al doilea bărbat (acela cu care vrea femeia să se căsătorească) este Hristos.

Romani 7:4: „De aceea, fraţii mei, şi voi aţi devenit morţi faţă de lege prin trupul lui Hristos, ca să vă puteţi căsători cu un altul, chiar cu Cel care este înviat din moarte, ca să aducem roade pentru Dumnezeu.”

Cine este deci primul soţ? Cine este persoana cu care această femeie este căsătorită şi trebuie să moară înainte ca ea să se poată căsători cu Hristos? Găsim răspunsul în capitolul 6, versetul 6.

Romani 6:6: „Ştiind aceasta, că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să poată fi distrus, în aşa fel încât să nu mai slujim păcatului.”

Primul soţ reprezintă „trupul păcatului”, „carnea păcătoasă”, „omul cel vechi” sau natura adamică. În concordanţă cu ceea ce spune Pavel nu ne putem căsători cu cel de-al doilea soţ (Hristos) dacă nu moare mai întâi primul bărbat (Adam sau carnea păcătoasă). Problema a fost că mulţi dintre noi am încercat să comitem bigamie spirituală. Am încercat să fim căsătoriţi atât cu carnea păcătoasă, cât şi cu Spiritul în acelaşi timp! Am încercat să fim uniţi cu Hristos în timp ce carnea păcătoasă era încă în viaţă. Cuvântul lui Dumnezeu spune că aceasta este imposibil.

Singura cale prin care putem primi viaţa lui Hristos este dacă, prin credinţă, întâi ne predăm Lui cu totul, în căinţă autentică, aşa încât împreună cu El să murim faţă de vechea viaţă. Numai după aceea putem experimenta puterea învierii Lui şi intra chiar în viaţa Lui în care păcatul şi moartea au fost abolite. E.J. Waggoner are de spus următorul lucru:

„Ceea ce este distrus este trupul păcatului şi este distrus numai prin această prezenţă personală a vieţii lui Hristos. Este distrus cu scopul de a ne face liberi de puterea sa şi să nu îi mai slujim. Este distrus pentru toată lumea, întrucât Hristos, în carnea Sa, a abolit ‚duşmănia’, acea minte carnală; nu a Sa, pentru că El nu a avut, ci pe a noastră.” („Veşti bune”, p.81-83)

Bineînţeles, nu este trupul fizic cel care moare. Sper să nu fie nimeni aşa de nechibzuit ca să interpreteze greşit acest adevăr. Corpul fizic, păcătos, va fi cu noi până când Isus vine din nou ca să îl schimbe. Oricum, nu trupul fizic este rădăcina problemei păcatului nostru şi nu este acesta cel pe care Hristos l-a distrus sau omorât. Adevărata problemă este ceea ce numim „mintea carnală”. Aceasta este viaţa centrată pe sine, atitudinea egoistă etc. Aceasta este ceva ce rezidă în mintea omului, dar este chiar o parte a existenţei noastre. Aceasta este ceea ce a omorât Hristos când a murit după voia Sa şi a făcut supremul sacrificiu al vieţii Sale, alegând voia Tatălui Său. Acum, prin puterea grandioasă a Spiritului Sfânt, propria Sa viaţă şi putere, Hristos intră în mintea noastră într-o nouă naştere şi răstigneşte viaţa centrată pe sine aşa încât de acum încolo, nu mai trăim pentru noi înşine, ci doarpentru Dumnezeu.

Romani 6:6-7: „Ştiind aceasta, că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să poată fi distrus, ca să nu mai servim păcatului. Pentru că cel care este mort este eliberat de păcat.”

Romani 6:10-11: „Pentru că a murit pentru păcat odată, dar viaţa pe care o trăieşte, o trăieşte pentru Dumnezeu. Tot aşa socotiţi-vă într-adevăr morţi faţă de păcat, dar vii pentru Dumnezeu, în Hristos Isus, Domnul nostru.”

Oh, fraţi şi surori, putem vedea cât de clară este Scriptura în această privinţă? Biblia nu spune nimic despre o credinţă corcită; ori suntem morţi, ori suntem vii, ori suntem în carnea păcătoasă, ori în spirit, ori în Adam, ori în Hristos, păcătoşi sau sfinţi. A fi primul lucru, înseamnă a fi robi păcatului şi liberi faţă de neprihănire, a fi celălalt înseamnă a fi sclavi neprihănirii si eliberaţi de păcat (Romani 6:20-22).

Lumea creştină de astăzi a acceptat păcatul ca fiind modul natural de viaţă pentru credincios. Oamenii au găsit refugiu pentru eşecul lor constant micşorând standardul neprihănirii, al legii lui Dumnezeu, aşa că s-au convins că nu sunt chiar aşa de răi la urma urmei, ori s-au consolat cu gândul că „dacă cineva a păcătuit avem la Tatăl un avocat” (1 Ioan 2:1). Astfel că, în majoritatea cazurilor, singura diferenţă dintre pretinşii creştini şi necredincioşii pe faţă este tipul şi gradul păcatului pe care îl comit. S-au convins că Dumnezeu poate da victorie imediată beţivanului, călcătorului de Sabat sau desfrânatului, dar trebuie să se mişte mai încet în cazul păcatelor „respectabile” ca lăcomia, mânia, furia, răutatea, vorbirea de rău, spiritul de critică, lipsa iubirii etc.

Oricum, când oamenilor li se pare că au cucerit un păcat sau unele păcate, dar nu toate păcatele, este pur şi simplu o indicaţie că ei nu au biruit cu adevărat, iar puterea prin care au biruit nu este puterea lui Dumnezeu, ci mai degrabă puterea voinţei. Prin eforturi perseverente, ei pot avea biruinţa în anumite situaţii, dar inima rămâne sub controlul sinelui şi în rebeliune împotriva lui Dumnezeu şi aceasta se manifestă în eşecul de a birui tot păcatul. O asemenea persoană este încă un sclav şi nu face decât să se înşele că a biruit păcatul. Rezultatul unei asemenea „victorii” este că ajungem să ne lăudăm pe noi înşine pentru victoriile pe care le-am obţinut şi să îi condamnăm pe cei ale căror păcate sunt mai grosolane sau mai evidente decât ale noastre.

Cum să obţinem o astfel de viaţă

Marea întrebare este „Cum putem obţine această viaţă care este numai în Isus?”. Cum putem scăpa de existenţa primului Adam? Cum putem muri faţă de carnea păcătoasă şi să fim înviaţi la o viaţă de neprihănire? Suntem implicaţi în acest proces? Este ceva ce facem noi? Dacă viaţa neprihănirii este o viaţă fondată doar pe Hristos şi este la dispoziţia noastră pe deplin, bineînţeles că cea mai importantă întrebare a unui păcătos trebuie să fie „Cum pot obţine eu acea viaţă? Cum pot să intru în existenţa lui Isus?”

Oamenii au căutat în mod perseverent şi serios să obţină o asemenea viaţă. Ani de muncă asiduă, negare de sine, mâhnire de sine au fost investiţi în căutarea neprihănirii şi multe scheme au fost inventate ca să elibereze oamenii din păcat. Un singur plan a lucrat sau poate vreodată lucra şi este planul realizat de Dumnezeu în Fiul Său. Un plan atât de minunat, de perfect şi de frumos în simplitatea lui încât un mare număr de oameni religioşi au refuzat să îl accepte. Iată cum explică apostolul Pavel procesul:

Efeseni 2:8-10: „Pentru că prin har sunteţi mântuiţi, prin credinţă; şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu; nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. Pentru că noi suntem lucrarea Lui, creaţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care Dumnezeu le-a ordonat mai înainte ca să umblăm în ele.”

Pavel spune că este (doar) prin credinţă. Faptele nu sunt implicate. Este darul lui Dumnezeu şi iată ce se întâmplă:

Noi suntem lucrarea Lui. Ce înseamnă aceasta? Înseamnă că El ne-a făcut, am fost modelaţi de mâinile Lui cu măiestrie, dar se referă aceasta la momentul în care am fost născuţi sau concepuţi în pântecele mamei noastre? Deloc! Se referă la viaţa noastră de creştini, viaţa celor care au fost salvaţi prin har, prin credinţă. Suntem lucrarea lui Dumnezeu şi am fost creaţi în Hristos Isus. Gândiţi-vă la aceasta! Unde îşi are originea această nouă viaţă? De ce trăim aşa cum trăim? Pentru că am fost creaţi în Hristos Isus. Viaţa pe care o trăim acum îşi are originea în El. Tot ce facem este să o primim prin har, prin credinţă. Este darul lui Dumnezeu. Viaţa neprihăniri, viaţa victoriei asupra păcatului nu este ceva pe care îl producem noi sau lucrăm ca să îl obţinem, este o moştenire! Este ceva ce noi primim ca un dar când primim viaţa lui Hristos! Oh, slăvit să fie Numele Lui!

Mulţi creştini sinceri s-au poticnit în aceste versete. Gândul că singura intrare în salvarea lor este credinţa sau faptul de a crede a fost o pilulă pe care mulţi au înghiţit-o cu greu. În timp ce mărturisesc că suntem declaraţi neprihăniţi de Dumnezeu datorită credinţei noastre (cine ar putea nega asta?), ei simt că în realitate trebuie să dezvolte un caracter neprihănit prin fapte!! Cred în îndreptăţirea doar prin credinţă, dar cred în sfinţirea prin credinţă şi fapte. Totuşi, apostolul Pavel este categoric în acest punct; nu numai la începutul călătoriei de creştin depindem doar de credinţă, ci la fiecare pas de pe cale. Trebuie să continuăm să umblăm în acelaşi mod în care L – am primit pe Domnul (Coloseni 2:6). Lupta pe care trebuie să o luptăm este numită „lupta credinţei” (1 Timotei 6:12). Pavel, scriindu-le galatenilor, îşi exprimă uimirea faţă de obsesia lor asupra faptelor şi întreabă:

Galateni 3:2-5: „Aceasta aş vrea să ştiu de la voi, aţi primit Spiritul prin faptele legii sau prin auzirea credinţei? Sunteţi aşa de nechibzuiţi? De vreme ce aţi început prin Spiritul, sunteţi acum făcuţi desăvârşiţi prin carne?… Cel care vă dă Spiritul şi lucrează minuni printre voi, o face prin faptele legii sau prin auzirea credinţei?”

Unii ar răspunde: „Vezi, Pavel vorbea de legea ceremonială, cum este circumcizia, care nu are niciun merit în viaţa de creştin”. Ei bine, atunci celelalte fapte (neceremoniale) cum ar fi faptele caritabile, păstrarea Sabatului, trăirea sănătoasă etc. au sau nu ceva de-a face cu primirea Spiritului, facerea minunilor sau primirea oricărei alte binecuvântări promise poporului lui Dumnezeu în Hristos? Este doar prin credinţă sau este prin credinţă plus fapte? Cuvintele de mai sus ale lui Pavel indică la faptul că singura calificare ce ne face capabili să primim Spiritul şi facerea de minuni este „auzirea credinţei”!

Să zăbovim asupra acestui subiect pentru că este critic. Eşecul în înţelegerea acestui punct ne va lăsa să ne bălăcim în noroiul unei religii nenorocite, mizerabile.

Calea spre neprihănire

Cum face Dumnezeu un om neprihănit? O face printr-un act al creaţiei care este în totalitate lucrarea lui Dumnezeu sau este un proces îndelungat care implică multe eşecuri şi strădanii amare înainte ca păcatul să fie cucerit? Este darul lui Dumnezeu sau este o lucrare a lui Dumnezeu şi a omului? Este ceva pentru care doar Dumnezeu trebuie să fie glorificat sau mai este vreun element al lucrării care să lase omului un loc de cinste? Haideţi să ne ocupăm în mod drept şi cu credinţă de cuvintele Scripturii. Să abandonăm dovada experienţei noastre, sfatul altora şi pur şi simplu să ne uităm în Cuvântul lui Dumnezeu. În primul rând, cum este păcatul biruit?

Galateni 5:24: „Şi cei care sunt ai lui Hristos şi-au răstignit carnea păcătoasă cu patimile şi poftele ei.”

  1. 1.         Prin răstignire – prin moarte

1 Ioan 3:9: „Oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuieşte; pentru că sămânţa Lui rămâne în el; şi el nu poate păcătui, pentru că este născut din Dumnezeu.”

  1. 2.      Prin procesul naşterii din nou

Ioan 8:36: „Dacă Fiul deci vă face liberi, veţi fi cu adevărat liberi.”

  1. 3.         Este lucrarea Fiului

Noi nu ne putem omorî ca să fim născuţi din nou. Atât acest proces al răstignirii, cât şi cel al naşterii din nou sunt în totalitate lucrarea lui Hristos, Fiul, care „într-adevăr ne face liberi”. Îndrăznim să negăm aceste afirmaţii clare ale Scripturii ca să ne îndreptăţim experienţele? Această lucrare a lui Dumnezeu în Hristos produce o „nouă creaţie” (2 Corinteni 5:17), un om nou creat în imaginea lui Hristos, umplut cu viaţa lui Hristos, o parte chiar din existenţa lui Hristos, a cărei singură dorinţă este să facă voia cea dreaptă a lui Dumnezeu. Mai mult decât atât, aşa cum vechea lui natură îl făcea sclav păcatului cu o înclinaţie continuă spre păcat, tot aşa acum, noua sa natură (natura lui Hristos) îl face un sclav al neprihănirii cu o înclinaţie constantă de a face ceea ce este bine. Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu şi este în totalitate lucrarea lui Dumnezeu. În acest caracter, în acest veşmânt al neprihănirii, nu există „niciun fir de invenţie omenească” (COL 311).

Tot ceea ce poate face omul este să primească darul aşa gratuit cum este dat de Dumnezeu în Hristos. Nu mai are absolut nimic de făcut. Apostolul Pavel este atât de categoric la acest punct încât spune:

Romani 4:5: „Dar celui ce nu lucrează, ci crede în Cel care îndreptăţeşte pe cel nedrept, credinţa lui este socotită ca neprihănire.”

Abandonează-ţi eu-ul

Când vom recunoaşte depravarea totală a naturii noastre adamice, când ne vedem completa noastră neajutorare şi lipsa totală de merite, ne vom întoarce de la efortul personal, de la dependenţa de sine. Atunci ne vom căi cu adevărat, nu doar pentru păcatele noastre, ci şi pentru rădăcina problemei păcatului nostru – viaţa egoistă. Atunci vom înţelege şi vom crede că singura noastră speranţă la dreptul de viaţă este doar în darul lui Dumnezeu. Tot efortul personal va fi abandonat şi ne vom preda lui Hristos. Atunci şi numai atunci adevărata neprihănire va apărea în viaţa noastră pentru că Îi dăm Lui tot controlul, deoarece noi, prin credinţă, acceptăm şi trăim prin realitatea faptului că viaţa Lui a devenit a noastră şi că suntem o parte chiar din existenţa Sa neprihănită; în acest fel vom trăi viaţa Lui perfectă. Acesta este adevărul, adevărul simplu al Cuvântului lui Dumnezeu. Este adevărul pur pe care Dumnezeu l-a dat lui A.T. Jones şi E.J. Waggoner în 1888 ca singura speranţă pentru o biserică şi o lume pe moarte.

Desăvârşirea

Eroii mei au fost întotdeauna oameni precum Ilie, Enoh, Daniel, Pavel şi Moise. De multe ori L-am rugat pe Domnul să fiu ca ei. Am petrecut multe zile şi nopţi în rugăciune şi post căutând o experienţă care să mă facă să gust puţin din relaţia pe care au avut-o ei cu Dumnezeu şi să găsesc viaţa victorioasă pe care evident că ei au avut-o.

Dintr-o dată am realizat ce mult efort şi câţi ani am pierdut! Acum recunosc că am petrecut tot acel timp căutând o experienţă care este imediată şi pe deplin la dispoziţia fiecărui copil al lui Dumnezeu care este în Hristos Isus, de la cel mai mic până la cel mai mare! Ce a spus Isus?

Matei 11:11: „Adevărat vă spun că dintre cei care s-au născut din femeie nu este nimeni mai mare decât Ioan Botezătorul; totuşi, cel mai mic în împărăţia cerurilor va fi mai mare decât el.”

Puteţi vedea minunea acestui lucru, fraţilor? Cât ai pocni din degete, pur şi simplu primind viaţa perfectă a lui Isus Hristos, intrăm într-o relaţie cu Dumnezeu în care ni se dă darul neprihănirii şi al unei vieţi perfecte!! Toate barierele dintre noi şi Dumnezeu sunt date în totalitate la o parte. Nu există nici măcar un motiv pentru care Dumnezeu să nu asculte şi să nu răspundă rugăciunilor noastre. În Isus avem parte literal şi cu adevărat chiar de viaţa lui Dumnezeu Însuşi! (1 Corinteni 6:17-19). Am fost făcuţi părtaşi de natură divină şi nu mai este o uimire faptul că Biblia spune că suntem „împreună moştenitori cu Isus” (Romani 8:17).

Ce adevăr măreţ! Oh, să ne ajute Domnul să îl credem, să vedem că nu este nimic altceva decât adevărul pur. Când îl credem, nu doar că vieţile noastre vor fi o revelaţie a slavei lui Dumnezeu (nu cândva în viitorul îndepărtat, ci chiar în această zi). În fiecare clipă buzele şi inimile noastre vor cânta laude lui Dumnezeu şi Fiului Său pentru salvarea extraordinară, perfectă şi completă pe care au lucrat-o pentru noi.

Vedeţi deci că nu mai există nimic care să stea în calea lui Dumnezeu de a vindeca bolnavii, învia morţii sau a manifesta darurile Spiritului printre noi de îndată ce acceptăm darul Lui – viaţa neprihănită a lui Hristos. Ploaia târzie pe care am aşteptat-o atâţia ani este imediat la îndemână pentru aceia care sunt în Hristos. Nu este de mirare că atunci când exact acest mesaj a venit la Biserica AZS în 1888, solul Domnului a spus:

„Vremea strâmtorării este chiar asupra noastră, pentru că marea strigare a îngerului al treilea a şi început în descoperirea neprihănirii lui Hristos, Mântuitorul iertător de păcate. Acesta este începutul luminii îngerului a cărui slavă va umple tot pământul.” (R&H, Nov.22, 1892, par.7).

Întrebarea este: „Vom îmbrăţişa noi acest adevăr cu toată inima noastră?”. Vom accepta în credinţă deplină minunata realitate pe care Dumnezeu ne-a dat-o în Isus, răspunsul complet la problema păcatului? Vom recunoaşte şi vom trăi prin realitatea faptului că este lucrarea Lui şi nu implică nimic din lucrarea omului, că tot ce avem nevoie este că credem şi să continuăm să credem?

Să închei acest articol cu câteva cuvinte pertinente ale apostolului Pavel.

Romani 9:30-32: „Ce vom spune deci? Că neamurile, care nu umblau după neprihănire, au obţinut neprihănirea, chiar neprihănirea care este prin credinţă. Dar Israel, care a umblat după legea neprihănirii, nu a obţinut legea neprihănirii. De ce? Pentru că nu a căutat-o prin credinţă, ci ca şi când ar fi prin faptele legii. Căci s – au poticnit de piatra de poticnire.”

David Clayton

Cum să fii eliberat de puterea păcatului (1)

Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de păcat, şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru.
Romani 6:11

Unul dintre lucrurile care ne ajută cel mai mult în trăirea unei vieţi de biruinţă este să ne vedem pe noi înşine aşa cum spune Scriptura. Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de păcat. În versetul precedent, citim că Hristos a murit pentru păcat, odată pentru totdeauna, şi acum El trăieşte biruitor pentru Dumnezeu. Şi cu noi ar trebui să fie la fel.

Pentru ca aceasta să se întâmple, este important să înţelegem cine este mort. Păcatul nu este mort. De fapt, păcatul este foarte viu. Dar noi suntem morţi faţă de el. Conform Bibliei, moartea întotdeauna implică despărţire. Este o rupere a unei relaţii existente. Hristos, prin moartea Lui, ne-a despărţit de puterea păcatului. Relaţia noastră cu păcatul s-a sfârşit. Şi noi nu trebuie să încercăm să o refacem. Din nefericire, păcatul nu acceptă această despărţire. Adesea, păcatul încearcă să restabilească relaţia dintre noi şi el, ca să nu credem că a fost vreodată vreo despărţire. Atunci cum putem avea biruinţă?

Crede! Crede că este adevărat! Tu eşti mort faţă de păcat, şi, de aceea, păcatul nu are nicio putere asupra ta. Când sclavia a fost abolită în SUA, un sclav a auzit de aceasta şi a mers la un alt sclav să-i spună vestea bună. Al doilea sclav a mers la stăpânul lui şi i-a spus plin de bucurie: „Stăpâne, nu mai poţi să-mi dai nicio poruncă! Sunt liber!“ Dar stăpânul lui i-a spus cu multă convingere: „Prostii! Cine ţi-a spus aşa ceva? Du-te la treabă!“ Sclavul l-a crezut – şi a continuat să-i slujească. În dimineaţa următoare, primul sclav l-a întrebat: „De ce mai munceşti? Nu ţi-am spus că suntem liberi?“ – „Da, mi-ai spus, dar stăpânul meu mi-a spus altceva!“ Primul sclav i-a arătat celui de-al doilea un ziar: „Uită-te! Scrie aici: «Sclavia a fost abolită în SUA!»“ În final, cel de-al doilea sclav a crezut. Fostul lui stăpân putea să-i spună ce voia. Sclavul a plecat. Iar stăpânul nu avea dreptul să-l reţină.

Nu contează ce îţi spune păcatul, tu eşti liber! – Crede aceasta! Când primeşti un apel pe telefonul mobil, ce faci întâi? Te uiţi să vezi cine te sună, nu-i aşa? Dacă te „sună“ păcatul, nu este nepoliticos să nu-i răspunzi. Tu nu mai ai nicio relaţie cu păcatul. Nu trebuie să-i răspunzi nici când îţi lasă un mesaj în căsuţa inimii tale. Crezi într-adevăr  că eşti mort faţă de păcat? Atunci inima şi mintea ta trebuie să se pună de acord una cu cealaltă. Este, de asemenea, şi ceva ce trebuie să faci aici, dar la aceasta ne vom uita în următorul comentariu. Aminteşte-ţi, primul pas către biruinţă asupra păcatului este să ne vedem pe noi înşine aşa cum spune Scriptura.

 

Pavel nu spune că creştinii nu mai păcătuiesc. Cu toate acestea, puterea dominantă a păcatului a fost zdrobită prin moartea lui Hristos. De aceea, pentru creştini, creşterea spirituală prin procesul sfinţirii este posibilă,  şi ar trebui căutată prin toate mijloacele. 

 

Cum pot să înving păcatul în viaţa mea de creştin?

 

 

Răspuns: Biblia spune că avem la dispoziţie următoarele resurse pentru a birui asupra păcatului:

(1) Duhul Sfânt – Este un dar pe care Dumnezeu ni l-a dăruit nouă (Biserica Sa) pentru a victorioşi în viaţa creştină. În Galateni 5:16-25, Dumnezeu arată prin contrast care sunt faptele firii pământeşti şi care sunt roadele Duhului. În acel pasaj, ni se cere să trăim prin Duhul Sfânt. „Toţi credincioşii au Duhul Sfânt, însă acest pasaj ne spune că avem nevoie să trăim prin Duhul Sfânt, supunându-ne controlului Lui. Aceasta înseamnă să alegem să răspundem îndemnurilor Duhului Sfânt în împrejurările vieţii şi nu să le urmăm pe cele ale firii pământeşti.

Diferenţa pe care Duhul Sfânt o poate face în viaţa credinciosului este demonstrata în viaţa lui Petru, care înainte de a fi umplut cu Duhul Sfânt s-a dezis de Iisus de trei ori, apoi a spus că Îl va urma pe Hristos până la moarte. După ce a fost umplut cu Duhul Sfânt, el a vorbit deschis şi cu putere evreilor despre Mântuitorul în ziua Cincizecimii.

O persoana trăieşte prin Duhul Sfânt în măsura în care nu pune oprelişti sau nu se împotriveşte îndemnurilor Duhului Sfânt („stingând Duhul” după cum se spune în 1 Tesaloniceni 5:19) ci dimpotrivă caută să fie umplut de Duhul Sfânt (Efeseni 5:18-21). Cum poate fi cineva umplut de Duhul Sfânt? În primul rând, acest lucru este supus alegerii lui Dumnezeu la fel cum s-a întâmplat în Vechiul Testament. El a ales anumite persoane şi evenimente specifice în Vechiul Testament pentru a umple acele persoane alese de El pentru a realiza anumite lucrări ale Sale (Geneza 41:38; Exod 31:3; etc.). Cred că Efeseni 5:18-21 şi Coloseni 3:16 oferă dovezi în plus că Dumnezeu alege să îi umple cu Duh Sfânt pe aceia care se umplu ei înşişi de Cuvântul lui Dumnezeu, după cum este arătat prin aceea că rezultatul umplerii este similar în ambele texte menţionate. Astfel, ajungem la următoarea resursă.

(2) Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia – 2 Timotei 3:16-17 spune că Dumnezeu ne-a dat Cuvântul Său pentru a fi echipaţi pentru orice faptă bună. El ne învaţă cum să trăim şi în ce să credem, ne descoperă când alegem căi greşite, ne ajută să revenim pe calea corectă, şi să rămânem pe ea. După cum se spune în Evrei 4:12, Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi plin de putere şi în măsură să pătrundă în inimile noastre în chiar rădăcina problemelor pe care, omeneşte vorbind, nu am putea să le depăşim. Psalmistul ne vorbeşte despre puterea care schimbă vieţi a Bibliei în Psalmul 119:9,11,105 precum şi în alte versete. Lui Iosua i s-a spus că aspectul cheie în învingerea inamicilor săi (o analogie la lupta noastră spirituală) era să nu uite de puterea acestei resurse ci să mediteze la ea în fiecare zi şi noapte astfel încât să ajungă să Îi fie supus. Şi el a procedat astfel, chiar şi atunci când ceea ce i-a poruncit Dumnezeu nu avea sens din punct de vedere militar, astfel că aceasta a fost cheia victoriei sale în lupta pentru Ţara Promisă.

Această resursă este una pe care obişnuim să o tratăm fără a-i acorda însemnătatea cuvenită. O slujim simbolic prin a lua Bibliile cu noi la serviciile Bisericii sau prin citirea unui devoţional zilnic sau a unui capitol pe zi, însă eşuăm în a învăţa versete din ea, în a medita asupra mesajului ei, în a căuta să o aplicăm în vieţile noastre, în a mărturisi păcatele pe care ni le descoperă, în a Îl lăuda pe Dumnezeu pentru darurile pe care ni le arată că le avem de la El. Adesea suntem leneşi sau chiar plictisiţi când vine timpul să studiem Biblia. Fie ne alimentăm doar cu cât credem că este necesar ca să supravieţuim spiritual până la a primi învăţătura din Cuvânt când mergem la Biserică (însă niciodată primind suficient pentru a fi creştini sănătoşi, roditori), fie vrem să ne hrănim adesea însă niciodată nu medităm suficient de mult pentru a primi hrana spirituală din ea.

Dacă nu ţi-ai făcut încă un obicei din a studia Cuvântul lui Dumnezeu în fiecare zi şi într-o manieră sănătoasă, inclusiv prin memorarea acelor pasaje cu care Duhul Sfânt îţi sensibilizează sufletul, este important să începi să îţi formezi acest obicei. Îţi sugerez de asemenea să începi un jurnal (chiar şi pe computer, dacă îl foloseşti mai repede decât să scrii) folosind un caiet. Fă-ţi un obicei din a nu încheia studierea Cuvântului până nu ţi-ai notat ceva specific. Eu scriu adesea rugăciunile mele către Dumnezeu prin care Îi cer să mă schimbe în domeniile vieţii mele despre care chiar El îmi vorbeşte prin Cuvântul Sau. Biblia este “instrumentul” pe care Duhul Sfânt îl utilizează în vieţile noastre şi ale celorlalţi (Efeseni 6:17), şi o parte esenţială a armurii pe care Dumnezeu ne-o dăruieşte pentru a ne servi în luptele noastre spirituale (Efeseni 6:12-18)!

(3) Rugăciunea – Aceasta este o altă resursă esenţială pe care Dumnezeu ne-a dat-o pentru lupta noastră cu păcatele. Ca şi celelalte, aceasta este o resursă pe care creştinii adesea o ignoră şi o folosesc foarte rar. Avem întâlniri de rugăciune, timp de rugăciune etc., însă nu folosim rugăciunea în felul în care Biserica primară ne-a oferit exemple pentru aceasta (Faptele Apostolilor 3:1; 4:31; 6:4;13:1-3, etc.). Apostolul Pavel arată în mod repetat cum să ne rugăm pentru cei cărora le mărturisim sau le slujim. Dacă nu utilizăm această resursă care ne este la îndemână, atunci facem lucrurile prin propriile noastre puteri. Dumnezeu a făcut promisiuni minunate în ceea ce priveşte răspunsul la rugăciuni (Matei 7:7-11; Luca 18:1-8; Ioan 6:23-27; 1 Ioan 5:14-15 etc.). În acest fel, apostolul Pavel include rugăciunea în scrierile sale despre cum să ne pregătim şi să ducem bătăliile spirituale (Efeseni 6:18)!

Cât de importantă este rugăciunea? Dacă te întorci la Petru, vei vedea cuvintele pe care I le-a adresat Hristos in Grădina Ghetsimani înainte de lepădarea lui Petru. Acolo, pe când Iisus se ruga, Petru dormea. Iisus l-a trezit şi i-a spus: „Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită; duhul, în adevăr, este plin de râvnă, dar carnea este neputincioasă” (Matei 26:41). Tu, ca şi Petru, vrei ceea ce este corect, însă nu cauţi tăria de a face aceasta. Avem nevoie să urmăm avertizarea lui Dumnezeu de a căuta, de a bate şi a cere întotdeauna … iar El ne va dărui puterea de care avem nevoie (Matei 7:7f.). Însă noi trebuie să trecem dincolo de simple vorbe în această privinţă.

Nu vreau să spun că rugăciunea este magică. Nu este. Dumnezeu este minunat. Rugăciunea este o recunoaştere a limitărilor noastre proprii şi a puterii fără limite a lui Dumnezeu şi o întoarcere către El pentru a cere tăria şi puterea de a face ceea ce EL doreşte (şi nu ceea ce NOI vrem să facem) (1 Ioan 5:14-15).

(4) Biserica – Această ultimă resursă este la fel una pe care noi tindem să o ignorăm. Când Iisus i-a trimis pe ucenicii Săi, El le-a spus să meargă doi câte doi (Matei 10:1). Atunci când citim despre călătoriile misionare în Faptele Apostolilor, vedem că niciodată nu au mers câte unul, ci in grupuri de câte cel puţin două persoane. Iisus a spus că acolo unde doi sau trei sunt adunaţi în Numele Lui, acolo El este în mijlocul lor (Matei 18:20). El ne porunceşte să nu abandonăm niciodată strângerea împreună aşa cum era obiceiul unora ci să folosim acest timp pentru încurajare reciprocă în dragoste şi fapte bune (Evrei 10:24-25). El ne spune de asemenea să ne mărturisim unii altora greşelile (Iacov 5:16). În Vechiul Testament plin de înţelepciune, ni se spune că fierul ascute un alt fier, şi tot aşa relaţiile dintre oameni trebuie să se dezvolte armonios în reciprocitate (Proverbe 27:17) „Funia împletită în trei nu se rupe uşor”, spune în alt pasaj. Tăria stă în numărul celor care se aliază (Eclesiastul 4:11-12).

Unele dintre persoanele pe care le cunosc şi-au găsit fraţi şi surori în Hristos cu care comunică reciproc şi cu care se întâlnesc pentru a mărturisi reciproc despre felul cum îşi trăiesc viaţa de credinţă, dacă au avut probleme etc. şi se angajează să se roage reciproc şi să se sprijine în aplicarea Cuvântului lui Dumnezeu în vieţile şi relaţiile lor cu ceilalţi, etc.

Uneori schimbările vin repede. Alteori, in anumite domenii, ele vin mai greu. Însă Dumnezeu ne-a promis că pe măsură ce folosim resursele Sale, El va schimba vieţile noastre. Perseverează dar în a recunoaşte că El este credincios promisiunilor pe care le face!

 

Corupt (partea a 2-a) … și de ce greșim ținta

M-am uitat și am văzut că Biblia descrie cum omul a fost corupt de la bun început, și s-a îndepărtat de la imaginea  inițială de Dumnezeu care a creat omul perfect (dar omul a căzut în păcat). Pentru mine, imaginea vizuală a fost făcută mai clar prin paralela cu orcs-ul din Pământul de Mijloc și elfii. Din punct de vedere Biblic cum de s-a putut întâmpla acest lucru?

În Biblie, în Geneza vedem cum foarte curând după creerea omului ‘după imaginea lui Dumnezeu’ omul a fost încercat. Omul a fost întrebat de ‘șarpe’. Șarpele este universal recunoscut ca Satana – îngerul împotriva lui Dumnezeu. In Biblie, Satana vorbește de obicei prin alții.  În cazul acela a fost șarpele. Iată ca a zis:

1. Șarpele era mai șiret decât toate fiarele câmpului pe care le-a  făcuse Domnul Dumnezeu. El a zis femeii: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: „Să nu mâncați din toți pomii din gradină”?”

2. Femeia a răspuns șarpelui: „Putem să mâncam din rodul tuturor pomilor din gradină.

3. Dar despre rodul pomului din mijlocul grădinii, Dumnezeu a zis: „Să nu mâncați din el și nici să nu vă atingeți de el, ca să nu muriți.”

4. Atunci șarpele a zis femeii: „Hotărât, că nu veți muri,

5. dar Dumnezeu știe că, în ziua când veți mânca din el, vi se vor deschide ochii și veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul.”

6. Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat și plăcut de privit și că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat deci din rodul lui și a mâncat; a dat și bărbatului ei, care era lângă ea, și bărbatul a mâncat și el. (Geneza sau Facerea 3: 1 – 6)

Chestiunea cea mai importantă este alegerea, tentația de a fi ‘ca Dumnezeu’. Omul era legat de Dumnezeu fără preget și cuvântul era lege. Dar la un moment dat omul alege să fie ‘egalul lui  Dumnezeu’, omul să fie singurul arbitru, singurul care vorbește. Oamenii în cele din urma devin ‘dumnezei’, fiecare cum le place, fiecare este căpitan de vas, fiecare cu destinul lui, fiecare este autonom și fiecare răspunde singur. Cu mult timp în urmă, înainte ca Dawkins să scrie The God Delusion, (nu am găsit în romana versiunea) primul om a căzut în capcana de a fi deziluzionant de zei, nu înțelegând că Dumnezeu este în control.

În Declarația lor de Independență ceva s-a schimbat cu străbunii noștri. Așa cum s-a scris, cei doi și-au ascuns rușinea. În fapt, imediat după, când Dumnezeu confruntă pe Adam și legământul rupt, el (Adam) se plânge de Eva (dar Dumnezeu a făcut-o și pe ea).  Ea se plânge că șarpele a zis totul. Nici unul nu își asuma răspunderea.

Și acum în zilele noastre, noi oamenii suntem înclinați să uitam ce s-a întâmplat la început – noi suntem făcuți așa. În vremea evreilor (cum am spus deja în acest postare) în cartea lui Osea vedem că însăși Adam a greșit și noi am perpetuat greșeala. Foarte multi nu cunosc de fapt Biblia și cred că toți suntem responsabili – de la Adam și până acum! În realitate, numai Adam a fost rebel dar noi, oamenii trebuie să trăim cu consecințele acestea. De la Adam a început genetica…  De la Adam încoace oamenii sunt rebeli (deși fără să realizeze) și merg mai departe spre rebeliunea perpetuă.  Sunt multi care cred că nu este Dumnezeu în univers, dar vrea să fie fiecare zeu cum le place, fiecare căpitan de vapor, autonom de Dumnezeu. Artiștii precum Bon Jovi (”Este viața mea”), Frank Sinatra și ”Am făcut ce am vrut”, magazine precum Self și dorințele ascunse puse pe raft,  sau Hitler și cartea lui ”Mein Kempf” (”Lupta mea”) și liderul Coreea de Nord – Kim Jong-un (”Dragă Lider”) – și cultul personalități (dar neagra!) Toți până la urma sunt doar reflexia a ceea ce sa întâmplat cu Adam și rebeliunea sa.

Această explică foarte bine omul și viata lui. Fiecare trebuie să închidă și sa încuie ușa altfel sunt necesare: politia, avocații, încriptarea parolei la banca. Dacă nu alții oameni vor sparge băncile sau vor fura. Până la urma toate împărățiile și toate societățile vor decădea și se vor destrăma. Asta pentru că cetățenii în ori ce imperiu tind să se destrame. Ori cât au încercat guvernele și sistemele economice, unele mai bune altele mai puțin bune, fie prin politică sau prin puterea economica.  Până la urmă toți colapsează prin sine însuși. Și asta pentru că oamenii sunt de fapt interesați de și prin ideologie, prin tendințele lor și de aceia până la urmă toate sistemele colapsează. Deci

se pare că, de asemenea nici o religie nu a adus viziunea cu adevărat bună – dar nici cei care cred că ateismul este soluția nu au dreptate (Stalin și Uniunea Sovietică, Mao și China, Pol Pot și Cambodgia) – pentru că undeva, ceva face să uităm viziunea buna.

De fapt ‘fără viziune’ este cel mai adecvat simptom. În Vechiul Testament se face o ilustrare a ceia ce se spune:

În tot poporul acesta, erau șapte sute de oameni aleși care nu se slujeau de mâna dreaptă; toți aceștia, aruncând o piatra cu praștia, puteau să ochească un fir de par și nu dădeau greș. (Judecătorii 20 : 16)

Vedem aici militarii care nu dau greș niciodată – în ebraica  ‘niciodată’ este khaw-taw. Ceea ce este interesant este că în ebraică, în multe locuri în Vechiul Testament, se mai spune și ”păcatul”. Spre exemplu în ebraică cuvântul este păcatul când Iosif a fost vândut ca sclav în Egipt, sau când Iosif n-a vrut să se culce cu femeia:

”El nu este mai mare decât mine în casa aceasta și nu mi-a oprit nimic, afară de tine, pentru că ești nevasta lui. Cum aș putea să fac eu un rău atât de mare și să păcatul împotriva lui Dumnezeu?” (Geneza sau Facerea 39: 9)

Și imediat după cele zece porunci spune:

”Moise a zis poporului: „Nu vă înspăimântați; căci Dumnezeu a venit tocmai ca să vă pună la încercare și ca să aveți frică Lui înaintea ochilor voștri, pentru ca să nu păcătuiți.” (Exodul 20: 20)

De două ori în doua pasaje în limba evreica cuvântul este ‘păcatul’ dar în acelaș timp este și ‘nu dădeau greș’ la militari care aveau praștie și pietre. În romanește se înțelege că ‘păcatul’ înseamnă de fapt că oamenii sunt neîncrederi în alți oameni…  Înțelegem mai bine acum ce este de fapt ‘păcatul’.  La militari important este să lovească ținta, altfel sunt rătați (adică au greșit ținta). Tot așa și cu Dumnezeu, ținta este ca oameni să fie oameni și să fie cu adevărat buni cu alți. Prin faptul că ‘păcatul’ rămâne, înseamnă că am greșit ținta, indiferent ce sisteme, religii și ideologie.

Corupția acesta se datorează faptului că am greșit ținta și este trist fiind orice dar nu optimist.  Ani de zile unii oameni sunt foarte împotriva a ce predic despre anumite porțiuni din Biblie . Îmi amintesc un student care a fost foarte nervos pe mine zicând: ”Nu-mi place ce zici despre Biblie”.  Curios, dacă te gândești bine.  Ce este de fapt ‘bine’ atunci când este adevărat sau fals? Mie nu îmi palce taxele, SIDA și cutremurele – cine îi plac asa ceva – dar asta nu înseamnă că le oprim să se întâmple. În toate sistemele, juridice, poliție, securitate, lacăt , cheie etc. acestea le-am construit în societatea noastră și le-am pus ca garantări pentru a ne proteja pe noi înșine și acesta ne arata ca ceva este greșit. Dar până la urma urmei Biblia ne învață să avem mințile  deschise spre schimbare.

Acum ajungem la o problema și mai mare. Noi am fost corupți de la starea originală, imaginea care ne-am format-o ne-a fost murdărită și nu mai ajungem la ținta prin chiar acțiunile morale.  Dar Dumnezeu nu ne-a lăsat să rămânem așa, să fim fără ajutor.  El a ales un plan pentru noi, o speranță pusă prin Semnul lui Avraam și primul Paștele. El, Dumnezeu ne-a scăpat de la pieire și a pus Evanghelia care însemnă literal ‘vestea bună – pentru ca fiecare să înțeleagă și să accepte că acest plan este de fapt  vestea buna . Dar Dumnezeu nu a așteptat până când  Avraam să anunțe acesta veste. De  fapt, El a fost primul care a anunțat ca este bine aceasta, o discuție intre Adam și Eva cu mult timp în urma în Gradina Eden. Prima Vestea Bună a fost anunțată atunci.

 

Cum poate fi biruit păcatul?

Firesc sau duhovnicesc

Editorialul revistei Review and Herald din 5 septembrie, 1974, formula una dintre cele mai importante probleme cu care se confruntă creştinii aflaţi într-o lume secularizată. Comentariile lui Kenneth Wood merită o consideraţie deosebită din partea noastră.

Probabil că cel mai serios pericol care ameninţă biserica este pierderea unicităţii, devenind asemenea lumii din jurul ei, astfel încât şcolile, instituţiile medicale, metodele promovate de ea, literatura şi standardele ei de evaluare a succesului să nu mai poată fi deosebite de acelea ale lumii secularizate.

Cei care par îngrijoraţi cu privire acest pericol sunt puţini în biserică. Majoritatea evaluează succesul numai în funcţie de numărul membrilor şi de câştigurile provenite de pe urma zecimii. Atât timp cât numărul înscrierilor la instituţiile noastre de învăţământ este în creştere şi comisiile de acreditare sunt satisfăcute de rezultate; atât timp cât gradul de ocupare al paturilor din spitalele noastre este destul de mare şi bugetul echilibrat; şi atât timp cât literatura noastră se vinde bine şi este apreciată de cititori, ei consideră că totul merge bine şi sunt pe deplin mulţumiţi.

Când cineva întreabă dacă valorile spirituale beneficiază de suficientă atenţie, dacă literatura noastră este în mod distinctiv adventistă, sau dacă o instituţie este coordonată în armonie cu voinţa revelată a lui Dumnezeu, adesea este considerat ca fiind un critic răutăcios, un negativist sau un fanatic. Cei care primesc critica în mod binevoitor sunt puţini în biserică, chiar dacă este o critică constructivă. Majoritatea ar prefera mai degrabă să li se spună că totul merge bine şi că, deşi condiţiile ar putea să nu fie desăvârşite, sunt mai buni decât oricând înainte.

Câtă dreptate avea Martorul Credincios când acuza Laodicea de mulţumire de sine şi de sentimentul că nu are nevoie de nimic.

Dar important de reţinut este faptul că nu este tocmai imposibil ca biserica să conducă instituţii care să corespundă standardelor lumeşti dar nu şi standardelor lui Dumnezeu. Este posibil ca biserica să creeze aparenţa unui imens succes şi în acelaşi timp să constituie un eşec. Înflorirea financiară şi creşterea statistică să fie însoţite de un declin abrupt al spiritualităţii, iar angajaţii instituţiilor denominaţionale să fie eficienţi, dar nu şi spirituali.

Cu un timp în urmă, am fost alarmaţi de câteva pasaje dintr-o carte intitulată Keys to the Deeper Life, de A. W. Tozer, un creştin ne-adventist consacrat, care declara: „Linia de despărţire dintre biserică şi lume a fost mai mult decât încălcată. Dincolo de câteva dintre cele mai abominabile nelegiuiri, păcatele lumii contemporane nerenăscute sunt aprobate şi copiate cu sârguinţă de un număr şocant de creştini, care se declară a fi ‚născuţi din nou’. Tinerii creştini îşi aleg modelele din rândul celor mai lumeşti oameni şi încearcă să li se asemene cât mai mult cu putinţă. Conducătorii religioşi adoptă tehnici profesionale de promovare, iar îngâmfarea, manipularea şi exagerarea neruşinată sunt folosite în prezent ca procedură uzuală în lucrarea bisericii. Climatul moral nu este inspirat din atmosfera Noului Testament, ci din scenele de pe Broadway şi de la Hollywood. Majoritatea evanghelicilor au încetat să promoveze valori, ci copiază, iar lumea este modelul lor”. Pagina 16.

Este aceasta o acuzaţie prea aspră? Noi credem că nu. Prea mulţi creştini imită lumea din punct de vedere al aparenţei şi conduitei. Ei nu promovează valori autentice, ci copiază, aducând în biserică tehnici lumeşti, cu scopul de a înainta lucrarea lui Dumnezeu.

Probabil că Dl. Tozer descria cel mai bine Laodicea, atunci când spunea: „Lucrarea religioasă poate fi realizată bine şi cu abilitate, de către oameni fireşti, fără nici un dar al Duhului Sfânt. Dar o lucrare pentru veşnicie nu poate fi îndeplinită decât prin Duhul cel veşnic. Nici o lucrare nu deţine veşnicia în ea însăşi, dacă nu este îndeplinită de către Duhul, prin darurile pe care El Însuşi le-a implantat în sufletul oamenilor răscumpăraţi. . . . Persoanele înzestrate din punct de vedere spiritual sunt în general puţine în mijlocul nostru. Deşi avem o nevoie atât de disperată de conducători cu darul discernământului, ei nu există, iar ca urmare suntem obligaţi să recurgem la metode lumeşti. Această oră solemnă şi înspăimântătoare cheamă cu glas tare oameni care să aibă darul înţelegerii profunde a profeţiei. Dar, în loc de aceasta, noi avem oameni care conduc sondaje, investigaţii şi dezbateri la masa rotundă”. Ibid., pp. 40, 41.

Poate fi realizată lucrarea religioasă bine şi cu abilitate de către oameni fireşti? Da. Medicii pot trata boli. Chirurgii pot opera. Profesorii pot învăţa pe alţii. Organizatorii pot organiza. Tipografii pot tipări. Infirmierele pot îngriji bolnavi. Secretarii pot administra treburile de birou. Editorii pot edita. Artiştii pot crea machete inspiratoare pentru reviste. Administratorii pot conduce. Trezorierii pot mânui finanţe. Şi aşa mai departe. Toate aceste activităţi pot fi îndeplinite în continuare de către oameni fireşti.

Deosebirea dintre omul „firesc” şi omul „duhovnicesc” este exprimată în mod clar în 1Corinteni 2:11-16 (şi de asemenea în Romani 8:1-14). „Omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sunt o nebunie”.

Omul firesc nu simte în nici un fel nevoia de a ceda în favoarea îndrumării Duhului lui Dumnezeu şi de a o urma aşa cum este exprimată în Biblie sau în scrierile Ellenei White. Omul firesc nu simte pericolul imens care se află dincolo de abaterile aparent minore de la voinţa explicită a lui Dumnezeu. Dar, spre deosebire de omul firesc, omul duhovnicesc nu se încrede în sine, ci caută în mod stăruitor să îndeplinească lucrarea lui Dumnezeu, prin metodele lui Dumnezeu. Dar, dacă lucrarea lui Dumnezeu este condusă de oameni fireşti, biserica se află în pericol.

Prin urmare, care este una dintre cele mai mari nevoi ale Laodiceii? Toţi conducătorii, lucrătorii şi angajaţii bisericii rămăşiţei trebuie să fie oameni duhovniceşti, nu oameni fireşti. . . . Care este răspunsul nostru? Vom continua noi să ne scuzăm defectele şi să proclamăm faptul că nu avem nevoie de nimic? Sau ne vom pocăi? În timp ce noi şovăim în luarea unei decizii, Domnul Isus stă şi aşteaptă la uşă.

Acest editorial pătrunde în miezul problemelor spirituale cu care ne confruntăm în calitate de creştini ai timpului de pe urmă. Ne-am adaptat stării noastre de oameni fireşti. Am învăţat cum să obţinem o slujbă, cum să trecem testele şi cum să ne rezolvăm treburile într-o lume firească, folosind metode fireşti. Mă tem că am devenit, de asemenea, foarte iscusiţi în a fi religioşi şi în a conduce biserica folosind tehnici fireşti. Astăzi, nevoia noastră disperată este aceea de a şti cum să fim nişte oameni duhovniceşti. Aceasta nu este doar cheia intrării în împărăţia cerească, ci şi cheia succesului în biserica lui Dumnezeu de pe pământ.

Suntem cu toţii născuţi ca oameni fireşti. Pentru a deveni oameni duhovniceşti, trebuie să ne naştem din nou. Sigura întrebare care ar trebui să ne preocupe este: Cum putem fi nişte oameni duhovniceşti? Noi ştim ce ar trebui să fim, dar interesul nostru trebuie să se concentreze asupra acestei întrebări simple: Cum?

Există trei principii pe care trebuie să le reţinem, dacă dorim cu adevărat să devenim nişte oameni duhovniceşti.

Principiul # 1 – Dumnezeu este de partea noastră

Într-un ziar al Institutului Weimar, Dick Winn spunea următoare povestire.

Deşi eram cu toţii prea mici ca să conducem, am descoperit o maşină prea ispititoare pentru a fi lăsată în pace. Tatăl lui Tom îi cumpărase un Chevrolet Coupe model 1930, ca să-l ţină pe aproape şi să-l ferească de probleme, până când va putea obţine permisul legal de a circula pe străzile publice.

Când, eu, fratele meu Larry şi Tom, prietenul nostru de joacă, ne adunam laolaltă, nimic nu ne mai putea feri de năzbâtii. Deşi abia dacă ştiam de care manetă să tragem, într-o după-amiază liniştită de duminică, am plănuit să aducem la viaţă bătrâna Chevy. După câteva pocnete şi sforăituri puternice, solida carcasă de fier „Blue Flame 6” începuse un tors lin care ne aprindea focul în suflet. Dansam literalmente în jurul maşinii, împingându-ne unul pe altul de la spate şi înţelegându-ne printr-un acord nerostit să nu oprim motorul până când nu-i vom fi simţit puterea de la volan.

Am privit spre lungul drum spre ieşirea din curtea lui Tom şi planul a intrat în vigoare. Tom, desigur, era primul îndreptăţit să ocupe scaunul de la volan. Vecinul lui sărise pe locul de lângă el. Larry şi cu mine ne-am urcat pe treapta îngustă a portierei. Tom a găsit manşalierul şi – făcându-şi loc printre pietrele de pe cale – a pornit cu spatele pe drumul către ieşire.

Am schimbat cu rândul locul de la volan, fiecare: o ieşire cu spatele şi apoi o întoarcere în viteză mică. Treptat, am început să prindem curaj şi, pe la jumătatea traseului, am trecut la cea de a doua viteză.

După-amiază târziu, traseul în linie dreaptă îşi pierduse deja farmecul. Aşa că am ajuns la concluzia că, dacă Tom reuşise pe drumul din interiorul curţii, va fi în siguranţă să iasă afară şi să exerseze întoarcerile înainte şi înapoi la intrare. Fiecare ieşire ne duce pe şosea tot mai departe, cu intrări din ce în ce mai rapide în curte. Şi am mai descoperit că, cel mai distractiv era pentru pasagerul aflat pe treapta portierei, în exterior.

La ultima tură nefericită, vecinul lui Tom era la volan, hotărât să ne întreacă pe toţi, într-o întoarcere rapidă în unghi drept. Tom şi Larry se aflau pe treapta portierei din dreapta, ca să poată trăi la maxim avântul întoarcerii scurte la stânga. Eu am ocupat locul mai sigur de pe treapta din stânga.

Dar vecinul a dat greş. Când Chevroletul s-a înclinat în întoarcerea după colţ, aproape să atingă stâlpul din dreapta al gardului de la intrare, Tom şi Larry au zburat de pe treaptă, sărind peste gard şi rostogolindu-se pe pajiştea unde păşteau vitele. Aflat într-o poziţie mai sigură pe partea interioară a curbei, am izbucnit în râs, văzându-le săritura.

Dar râsul mi-a pierit într-o clipă. În încercarea de a-şi corecta întoarcerea, vecinul s-a apropiat de gardul din partea mea, izbindu-mi spatele de stâlpul din stânga intrării, pe care l-am trântit la pământ şi alunecând de pe treaptă, glezna mi-a intrat sub roata din spate.

Îndată ce praful începuse să se aşeze, am observat că toată lumea fugea. Tatăl lui Tom ieşise din casă şi alerga spre noi, sărind treptele de la intrare. Tom, vecinul şi Larry au alergat mai întâi către mine. „Spune că nu eşti rănit”, au început să mă roage în şoaptă, „dacă nu, am încurcat-o cu toţii!” Prea şocat pentru a-mi da seama ce se întâmplase de fapt, eram gata să fac ce spuneau ei. „Încearcă să mergi!” mă îndemnau ei. „Tatăl lui Tom pare foarte furios”. Am încercat să mă ridic şi să merg, dar ceva la glezna din stânga nu mă lăsa. „Grăbeşte-te!” mă rugau ei. „Se apropie! Băieţi, am încurcat-o”.

În cele din urmă, am aruncat o privire spre gleznă. Era întoarsă în interior în unghi drept. Pentru că durerea încă nu începuse, îmi venea să râd. Băieţii aceştia sunt îngrijoraţi să nu aibă necazuri cu tatăl lui Tom, când adevăratul necaz era glezna mea!

Ridicolul situaţiei ne-a amuzat pe toţi, ani mai târziu, după eveniment; dar numai recent am început să înţeleg mai profund. Nici unul dintre noi nu trebuia să se teamă de furia tatălui lui Tom; ci ar fi trebuit să ne temem de rezultatele distrugătoare ale propriei noastre stupidităţi. Iar tatăl lui Tom – cu anii săi de experienţă şi judecată matură – ar fi putut să ne ajute să evităm o faptă atât de nesăbuită!

Îmi amintesc de anii pe care i-am petrecut, temându-mă că, dacă încalc legea lui Dumnezeu, „Am încurcat-o cu Autorul Legii!” Imaginea pe care o avem despre Dumnezeu continuă să semene cu ceea ce gândeam noi despre tatăl lui Tom, când sărea pe trepte şi alerga spre noi. Ignorând durerea şi necazul pe care îl aducem asupra noastră, noi tremurăm de frică în anticiparea furiei pe care suntem siguri că Dumnezeu o va revărsa peste noi!

Mai mult, încercăm chiar să ne prefacem, să părem credincioşi şi să declarăm că nu suntem răniţi, sperând că bravada noastră va micşora mânia pe care o aşteptăm. Suntem atât de siguri că problema păcatului constă în faptul că Îl supără pe Autorul Legii, încât nu reuşim să înţelegem durerea pe care acest păcat ni-l provoacă tocmai  nouă înşine. Nu înţelegem că Dumnezeu vine, nu pentru a aduce necazul asupra noastră, ci pentru că deja suntem în necaz. El nu vine cu scopul de a ne pedepsi, ci pentru a ne salva. „Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El” (Ioan 3:17). Iar când Domnul se apropie de noi, nu reuşim să observăm lacrimile din ochii Lui.

Primul lucru de care trebuie să fim siguri, în dorinţa noastră de a fi nişte oameni duhovniceşti este imaginea pe care o avem cu privire la Dumnezeu. El nu pretinde biruinţa asupra păcatului, doar ca să vadă dacă vom reuşi să atingem standardul Său. Dumnezeu ne dă putere să biruim, pentru a nu fi nevoiţi să ne frângem încheieturile spirituale atât de adesea. El nu este nerăbdător să ne condamne, ci vine în ajutorul nostru – ca să ne aline durerea. Dacă nu înţelegem că Dumnezeu este de partea noastră în toate acestea, vom lupta în mod stăruitor, dar vom eşua, vom încerca tot mai mult, dar vom cădea, până când ne vom descuraja şi vom renunţa. Dacă ştim că Dumnezeu este cu adevărat de partea noastră, că simte împreună cu noi, ajutându-ne şi oferindu-ne putere, atunci am descoperit şansa de a experimenta o biruinţă reală.

Principiul # 2 – Pericolul alunecării

În ediţia din septembrie 1968 a The Inside Report, publicată de Amazing Facts, se afla un articol semnat de către un autor necunoscut care ilustra următorul principiu.

A pluti în derivă constituie una dintre acele mari influenţe nefaste care îl afectează pe cel credincios la fel de mult ca şi pe cel necredincios. . . . Alunecăm lent şi tăcut, asemenea unei corăbii purtate de valuri. Procesul este aproape inconştient, deoarece suntem purtaţi de curenţi foarte puternici. Curenţii se află atât înăuntru, cât şi din preajma noastră. Curenţii din interior sunt pornirile determinate de dorinţele noastre fireşti – dragostea pentru confort şi comoditate, poftele noastre trupeşti şi spiritul nostru lumesc. În jurul noastră se află alte valuri, care se îndreaptă în aceeaşi direcţie – spiritul veacului, obiceiurile populare şi tradiţia, influenţa materialistă în afaceri, literatura şi recreaţia, curenţii puternici ai vieţii. Toate acestea se frământă fără încetare în preajma noastră, afectându-ne, cuibărindu-se în apropierea noastră şi încercând să se strecoare în sufletul nostru în căutare de aliaţi.

Ca să pluteşti dus de curent sau să fii purtat pe creasta unui val nu trebuie să depui nici un efort. Tot ceea ce este nevoie pentru o viaţă în derivă este să te relaxezi, să nu faci nimic, să te laşi în voia influenţelor lumeşti din interior şi din preajmă.

Dar tocmai pentru că o viaţă în derivă este atât de seducătoare şi de uşoară, orice persoană care L-a urmat pe Domnul Hristos o anumită perioadă de timp, simte imboldul de a se ridica şi de a se împotrivi în mod ferm curenţilor vieţii. . . . Hristos îi îndeamnă întotdeauna pe oameni să înceteze a se lăsa purtaţi încoace şi încolo, asemenea unor frunze purtate de valuri şi să dezvolte puterea voinţei personale şi spiritul de iniţiativă. Sentinţa pronunţată de Dumnezeu cu privire la care au trăit în timpul lui Noe, nu a se datora faptului că erau violenţi – ci faptului că trăiau în mod superficial, plutind la suprafaţa lucrurilor şi capitulând zi de zi în faţa epidemiei influenţelor sociale. Ei mâncau şi beau în timp ce Dumnezeu îi judeca.

Pentru a fi mântuit este nevoie de efort, de înţelepciune şi disciplină de sine. Pierzarea nu presupune nici o cerinţă de felul acesta. Nu trebuie decât să te laşi dus de valuri. . . . Chiar şi atunci când suntem conştienţi că simţurile noastre spirituale devin tot mai lipsite de acuitate şi că plutim în derivă, îndepărtându-ne de traseul nostru prestabilit, există întotdeauna în mintea noastră speranţa falsă că putem schimba întreaga situaţie oricând dorim şi fără eforturi. Noi subestimăm influenţa paralizantă a curenţilor vieţii.

Într-o iarnă, pe apa râului care se revarsă în Niagara, a fost văzută o pasăre aşezată pe o bucată de lemn. Era evident că pasării îi plăcea mişcarea produsă de valurile ce alunecau cu viteză. Nu părea să presimtă nici un pericol. De ce i-ar fi fost frică? Oare nu avea aripi? Nu putea, pur şi simplu, să zboare, atunci când ajungea în pericol? Aşa că, lipsită de orice îngrijorare, se odihnea liniştită pe bucata de lemn care o purta tot mai aproape de locul căderii.

Când a ajuns în momentul periculos, pasărea a încercat să-şi ia zborul, dar în zadar! Nu putea. Stropii de apă ai râului îngheţaseră pe aripile ei, formând o peliculă fină, aşa că pasărea şi-a găsit sfârşitul nefericit în apele care au înghiţit-o. Oare nu există pericolul teribil ca propriile noastre obiceiuri să ne lege atât de puternic de valurile circumstanţelor, încât să nu ne mai putem elibera, chiar dacă dorim lucrul acesta?

Ce putem face pentru a pune capăt cumplitelor consecinţe ale plutirii în derivă şi pentru a stopa influenţa acestor curenţi ce ameninţă să ne distrugă? Autorul Epistolei către Evrei ne oferă următorul îndemn practic: „De aceea, cu atât mai mult trebuie să ne ţinem de lucrurile, pe care le-am auzit, ca să nu fim depărtaţi de ele (Evrei 2:1). Care sunt lucrurile pe care le-am auzit? Sunt faptele măreţe ale Evangheliei, adevăruri, valori şi avertizări care ne conferă şi păstrează sănătatea noastră morală şi spirituală.

Citiţi din nou istorisirea vieţii Domnului Hristos şi meditaţi asupra semnificaţiei Crucii Sale, care ne demonstrează protestul Său împotriva unei vieţi de derivă. Rezistenţa puternică a Domnului nostru în faţa tuturor valurilor timpului Său trebuie să se înrădăcineze în mintea noastră şi să umple până la refuz fiinţa noastră lăuntrică, până când voinţa se oţeleşte, dobândind aceeaşi putere. . . .

Există o singură cale în faţa pericolului de a pluti în derivă, şi anume, să fim ancoraţi într-un loc sigur. Un vas bine ancorat nu va fi luat niciodată de valuri. Iar o viaţă ancorată în Domnul Hristos, prin cele patru cabluri, credinţa, speranţa, iubirea şi slujirea, legate în mod conştiincios şi verificate în permanenţă, nu va fi abătut niciodată.

Aplicarea celui de-al doilea principiu înseamnă a lupta în mod activ împotriva unei stări adormite. Nu putem doar să presupunem că vom reuşi să străbatem cumva valurile vieţii, fără să ne opunem curenţilor lumii şi curenţilor propriilor noastre inimi, care sunt leneşe şi egoiste din fire. Dacă sperăm să devenim oameni duhovniceşti, trebuie să luăm unele hotărâri şi să depunem eforturi.

Principiul # 3 – Activarea voinţei

Într-o publicaţie a Colegiului Pacific Union, Campus Chronicle, din 24 mai, 1984, Marlan Knittel relata o întâmplare personală.

Deodată, un tip înalt deschide uşa camerei mele, intră şi se trânteşte pe canapeaua galbenă din dreptul ferestrei. ‚Ce mai faci?’ îl întreb ‚Bine’, îmi răspunde cu o voce nesigură. Mă las uşor pe spătarul scaunului şi îmi ridic capul, aşteptând să continue. El se ridică pe marginea canapelei. Eu rostesc rar, întrebându-l ‚Nu eşti prea sigur, nu-i aşa?’. ‚Deci, ce fac acum?’ izbucneşte el. ‚Există în viaţa mea ceva pe care nu vreau să-l mai fac. M-am rugat lui Dumnezeu, dar când vine ispita, pur şi simplu nu pot să mă abţin. Totul este bine, până când vine ispita”. „Petreci timp cu Dumnezeu dimineaţa?” „Da, spune el, ezitând. Dar aceasta nu mă ajută”. „Vrei să spui că studiezi şi te rogi, şi totuşi ai probleme cu păcatul?” „Da”.

Voi ce i-aţi răspunde? În mod sigur, nu este vorba de o lipsă de putere din partea lui Dumnezeu. Când El vorbeşte, pământul se ridică din ape. Când El îşi deschide gura, stele se aprind şi luminează pe cer. Un înger al Său a ucis 185.000 de oameni într-o singură noapte, iar în dimineaţa învierii, toate armatele Satanei au fugit din faţa unui singur înger al Său.

Problema evidentă sunt eu. Trebuie să încerc cu mai multă stăruinţă? Nu vreau să o iau de la capăt – nu mai vreau agonie, doar pentru a sfârşit în eşec. Nu mai pot suporta gândul de a depune mai mult efort, în încercarea de a rezista în faţa ispitei. Dar există speranţă. Această speranţă se ascunde într-un cuvânt greşit înţeles şi îndelung analizat de teologi: Voinţa.

Voinţa noastră este asemenea ultimei răsuciri de cheie, care porneşte cele trei motoare principale ale navei spaţiale Challenger. Într-o secundă, peste o jumătate de milion de kg-forţă încălzesc la maxim platforma. Nava de 18 etaje se desprinde de turn, croindu-şi drumul spre cer. Două rachete cu combustibil solid pornesc un moment mai târziu, producând o energie de cinci ori mai mare decât celelalte motoare. În câteva minute, nava atinge o viteză atât de mare, încât ar putea să ne ducă de la Angwin la L.A. doar în 106 secunde. Ce forţa explozivă teribilă, declanşată de o singură mână de om: o mână slabă ce răsuceşte un mic contact aparent lipsit de semnificaţie.

Adesea ne încuiem în castele zidite din vechile noastre temeri şi obiceiuri. Săpăm în jur şanţuri largi pline cu apă şi construim câte o punte mobilă. Prea adesea, în loc să slăbim funiile, pentru a coborî puntea, ne agăţăm de viaţa care ne place – în timp ce spunem: „Vino înăuntru, Prinţe Isus – pune stăpânire pe castelul acesta!” Dar noi nu am ales să coborâm puntea. De aceea, trebuie să alegem să lăsăm punţile jos.

Deseori, vieţile noastre par asemenea unei camere întunecate, plină de stafiile trecutului, care strigă din scrinuri şi de după uşi întredeschise. Întunericul este la fel de dens ca păcatul, iar furtunile minţii sunt ca valurile înspumate care se sparg de maluri. Totul pare pierdut şi lipsit de speranţă – puterea întunericului este învingătoare – până când ne aducem aminte de adevărata Putere. Deşi ascunsă vederii, ea străbate prin orificiile acoperite de pânzele de păianjen. Deşi este aproape, nu ne aduce lumină. Trebuie să întreprindem o acţiune umană, conectând candelabrul de pe tavan de întrerupătorul electric aflat pe perete. Trebuie să răsucim comutatorul.

Credinţa recunoaşte puterea: voinţa răsuceşte comutatorul; iar întrerupătorul de pe perete face ca lumina să strălucească din candelabru. Scrinurile se închid, iar stafiile încetează să strige de dincolo de uşile întredeschise. Rezultatul este lumina şi pacea. Lupta s-a încheiat.

Am vorbit cu tânărul acela înalt, care şedea pe canapea, despre ceea ce descoperisem legat de voinţă. El nu încercase aceasta. Da, aceasta era. Desigur aceasta era. Ştia că va da rezultate. „Mulţumesc”, a răspuns el, în timp ce părăsea camera mea. L-a privit mergând de-a lungul coridorului. Pasul lui exprima voioşie.

Nu este o exagerare să spunem că tot ce are legătură cu faptul de a fi oameni duhovniceşti, cu încetarea derivei şi biruinţa asupra păcatului se concentrează în elementul voinţă. Vă rog să observaţi că nu vorbim aici despre puterea proprie a voinţei. Nu este vorba de hotărâre sau fermitate. Voinţa este procesul prin care luăm o decizie. Este modul în care alegem. Noi alegem să ne conectăm la o sursă de putere diferită de cea pe care o foloseşte omul firesc.

Puterea de decizie

În cartea Messages to Young People (Solii către tineret), paginile 151-154, găsim, cu privire la mântuirea personală, câteva dintre cele mai importante concepte care au fost scrise vreodată. „Adevărata religie are legătură cu voinţa. Voinţa este puterea care guvernează fiinţa umană, aducând sub controlul ei toate celelalte însuşiri. Voinţa nu înseamnă gustul sau înclinaţia, ci este puterea de decizie, care lucrează în copiii oamenilor, fie spre ascultarea de Dumnezeu, fie spre neascultare”. Observaţi că voinţa nu înseamnă emoţiile sau natura noastră căzută. Ea este puterea de decizie, comutatorul, care hotărăşte în ce direcţie se vor îndrepta gândurile noastre.

Declaraţia continuă printr-o avertizare: „Veţi fi într-un pericol neîncetat, până când veţi înţelege adevărata putere a voinţei. Puteţi crede şi puteţi făgădui toate lucrurile, dar făgăduinţele voastre sau credinţa voastră nu au nici o valoare, până când nu vă angajaţi voinţa de partea credinţei şi acţiunii. . . . Dar nu trebuie să disperaţi. Voi trebuie să vă decideţi să credeţi. Credeţi, chiar dacă nimic nu pare adevărat sau real pentru voi”.

Acesta este exact punctul în care voinţa se deosebeşte de emoţii şi simţăminte. Cum erau simţămintele Domnului Isus, când murea pe cruce? Erau pozitive sau negative? Una dintre cele mai uimitoare declaraţii inspirate pe care am citit-o vreodată, spune: „Speranţa Lui nu a străbătut dincolo de porţile mormântului” (DA 753). Domnul Hristos a avut sentimentul că nu va mai trăi niciodată. Ce avea de făcut? El a trebuit să răsucească comutatorul în mintea Sa – comutatorul voinţei – care a spus: Voi crede, chiar dacă nimic nu pare adevărat sau real pentru Mine. Deşi am sentimentul că nu-L voi mai vedea niciodată pe Tatăl, aleg să cred că El va face tot ceea ce este mai bine.

Inspiraţia adaugă: „Nu puteţi să vă controlaţi propriile impulsuri şi propriile emoţii, aşa cum aţi dori, dar puteţi să vă controlaţi voinţa”. Dacă nu înţelegem acest principiu, vom fi într-un pericol constant, deoarece vom continua să sperăm şi să promitem, doar pentru a eşua. Ce să facem când totul pare imposibil şi când simţămintele ne scapă de sub control? Când ne trezim descurajaţi şi doborâţi, trebuie să ne amintim că emoţiile şi starea de spirit nu sunt vrednice de crezare. În momentul acela, lucrarea noastră este să răsucim comutatorul voinţei. Deşi că emoţiile nu pot fi stăpânite, dar voinţa poate fi controlată. Printr-o păstrare continuă şi statornică a voinţei de partea lui Dumnezeu, toate emoţiile pot fi aduse sub stăpânirea lui Hristos.

Cine îşi poate controla emoţiile şi impulsurile? Eu, pur şi simplu, nu am atât de multă putere. Dar Dumnezeu ne poate da atât voinţa cât şi înfăptuirea. Totuşi, înainte ca aceasta să poată avea loc, noi suntem cei care trebuie să luăm decizia de a dori puterea Lui mai mult decât orice altceva. Voinţa noastră – alegerea noastră bine determinată – este trambulina de lansare pentru tot ceea ce urmează. Chiar şi atunci când ne hotărâm să nu întreprindem nimic, ci să facem doar ceea ce simţim în mod natural, de fapt, luăm o decizie a voinţei, care va determina tot ce se va întâmpla în continuare. Tot ceea ce facem – bine sau rău – rezultă  dintr-o decizie a voinţei. Acesta este motivul din cauza căruia păcatul, care ne va aduce moartea, nu este doar o stare datorată moştenirii noastre genetice. Păcatul este întotdeauna un act al voinţei, iar noi suntem răspunzători pentru alegerile pe care le facem.

Dumnezeu ne făgăduieşte: „Păstraţi-vă cu fermitate voinţa de partea Domnului şi fiecare emoţie va fi adusă în supunere faţă de voia lui Isus”. Făgăduinţa lui Dumnezeu ni se adresează nouă, tuturor celor ce suntem tulburaţi fără încetare de emoţiile şi impulsurile noastre. Dacă Îi predăm lui Isus voinţa noastră, El se va ocupa de sentimentele noastre. „Trebuie să vă aduceţi aminte că voinţa este izvorul tuturor acţiunilor voastre”.

Domnul Isus spune: „Încredinţaţi-vă întreaga fiinţă sub conducerea Mea; oferiţi-Mi voinţa voastră; luaţi-o de sub controlul Satanei, iar Eu voi pune stăpânire pe ea”. Oare nu cumva, cei mai mulţi dintre noi ne străduim să-I dăruim lui Hristos propria noastră voinţă, fără să înţelegem că, datorită căderii primilor noştri părinţi, această voinţă se află sub controlul Satanei? Am vrea să credem că noi suntem la conducere, că noi suntem căpitanii corabiei noastre. Oare nu de dăm seama că, dacă voinţa noastră nu se află în mâinile lui Hristos, cel care ne conduce este Satana? Atât timp cât nici unul dintre noi nu este în stare să aducă la viaţă o inimă şi să dăruiască suflare fiinţei, trebuie să recunoaştem că suntem supuşi unor puteri superioare. Voinţa noastră este condusă, în mod inevitabil, fie de către Domnul Hristos, fie de către Satana, iar singura noastră capacitate este aceea de a alege sub stăpânirea căruia dintre ei vrem să fim. Mai întâi trebuie să alegem să luăm voinţa noastră din mâna Satanei şi să o dăruim lui Hristos. Să spunem cu voce tare: Iau din mâna Satanei această voinţă pe care Mi-ai dat-o. El nu are dreptul să o stăpânească. Aleg să supun voinţa mea controlului lui Isus Hristos.

Predarea voinţei

De fapt, ce trebuie să facem pentru ca voinţa noastră să poată fi condusă în exclusivitate de Dumnezeu? Dacă dorim ca Dumnezeu să lucreze în viaţa noastră, înainte de toate, trebuie să aibă loc o experienţă fundamentală. „Toţi oamenii trebuie vegheze asupra propriilor organe de simţ, pentru ca Satana să nu obţină stăpânirea asupra lor; căci acestea sunt porţile sufletului. Dacă doriţi să deţineţi controlul asupra propriei voastre minţi şi să nu îngăduiţi ca gândurile inutile şi imorale să vă păteze sufletul, trebuie să deveniţi nişte santinele credincioase ale ochilor, urechilor şi ale tuturor organelor voastre de simţ. Numai puterea harului este în stare să realizeze această lucrare, atât de vrednică de dorit” (Adventist Home, p. 401).

Gândurile noastre sunt în cea mai mare parte produsul informaţiilor care pătrund în minte, prin intermediul organelor noastre de simţ. Prima şi cea mai importantă lucrare a voinţei este aceea de a hotărî ce anume vom auzi şi vedea. Dumnezeu nu poate lua aceste decizii în locul nostru. El nu va alege în locul fiinţelor create după propriul Său chip, datorită principiului inviolabil al libertăţii de a alege. Dar dacă alegem voinţa Sa, Dumnezeu va avea permisiunea de a intra cu putere în vieţile noastre şi de a îndeplini pentru noi, ceea ce nu suntem în stare să facem. Din acest motiv este atât de important, să fim nişte santinele credincioase ale ochilor şi urechilor noastre. Dacă voinţei i se acordă posibilitatea de a funcţiona în mod corect, nu poate fi bombardată la nesfârşit de atacurile venite din partea Satanei. Trebuie să refuzăm în mod categoric să-i permitem Satanei accesul în minţile noastre. Desigur, Satana va fi furios datorită acestei decizii şi va dubla efortul de a distruge hotărârea luată de noi. Aici este punctul în care avem nevoie de rugăciunea neîncetată, cerând har şi putere din partea lui Dumnezeu, ca să ducem la bun sfârşit, bunele noastre intenţii şi bunele noastre alegeri.

În Thoughts From the Mount of Belssing (Cugetări de pe Muntele Fericirilor), pp. 61, 62, descoperim câţiva paşi elementari pe care trebuie să-i facem, dacă dorim să ne folosim voinţa în mod corect. „Voinţa noastră trebuie să-I fie predată Lui, ca să o putem primi înapoi, curăţită, înnobilată şi ataşată de Cel Divin, prin legăturile împreunei simţiri, atât de strâns, încât El să poată revărsa prin noi valurile iubirii şi puterii Sale”. Mai întâi, trebuie să luăm voinţa noastră de sub controlul Satanei şi să o dăruim în mod conştient lui Hristos. Putem formula în cuvinte decizia noastră, spunând: Doamne, Îţi dau voinţa mea Ţie. Aleg să încredinţez în mâinile Tale procesul luării deciziilor mele. Apoi, Domnul Isus va avea permisiunea de a îndeplini în noi lucrarea Sa purificatoare şi înnobilatoare. Când lucrarea aceasta va fi încheiată, El ne va dărui înapoi propria noastră voinţă, într-o stare cu mult mai bună decât cea în care era atunci când I-am dat-o.

Aici este momentul în care intră în scenă puterea voinţei. Prin propria noastră ambiţie, nu putem crea puterea voinţei. Dar când îi dăm lui Hristos slaba noastră voinţă, el ne-o va înapoia însoţită de puterea Sa proprie. Puterea lui Hristos = puterea voinţei. De acum, voinţa este capabilă de a fi o santinelă credincioasă a simţurilor. Aceşti paşi sunt elementari şi nu există nici o cale mai scurtă. 1) Luaţi voinţa voastră din mâna Satanei. 2) Încredinţaţi această voinţă în mâinile lui Hristos. 3) Apoi, Domnul Hristos ne înapoiază voinţa, încărcată de puterea necesară pentru a aduce la îndeplinire hotărârile bune.

„Dacă vrem să atingem acest înalt ideal trebuie să sacrificăm tot ceea ce face ca sufletul să se poticnească,”. Acum, ajungem la partea cea mai dificilă din întregul proces. Aici este locul în care eul luptă cu furie şi disperare să rămână în viaţă. „Păcatul are putere de influenţă asupra noastră prin intermediul voinţei. Predarea voinţei este asemănată cu tăierea unei mâini sau scoaterea unui ochi. Adesea ni se pare că a-I preda voinţa lui Dumnezeu înseamnă a consimţi să treci prin viaţă mutilat sau desfigurat”. Seamănă aceste cuvinte cu evanghelia populară din zilele noastre, care spune: Tot ceea ce ai de făcut este să crezi că Isus a murit pentru tine şi locul în cer îţi este asigurat?

Aici se află miezul tuturor lucrurilor pe care am dorit să vi le spun legat de voinţă. Aici se află secretul unei vieţi de creştin victorioase, al biruinţei asupra păcatului, al schimbării vieţii noastre de la eşec la succes. Deoarece, din fire, voinţa este rea şi tinde să urmeze sugestiile Satanei, ea ne va îndemna să dăm înapoi, să ne îndoim, să căutăm scuze, să argumentăm, să-i învinovăţim pe alţii şi să facem orice ca să evităm asumarea responsabilităţii pentru răzvrătirea inimii noastre. Dacă nu recunoaştem că suntem nişte fiinţe umane răzvrătite şi rele, Dumnezeu nu mai poate face nimic pentru noi. Ne este greu să admitem faptul acesta, deoarece ne petrecem cea mai mare parte a vieţii încercând să afişăm o imagine cu totul diferită cu privire la noi. În cele din urmă, noi nu facem acele lucruri îngrozitoare despre care auzim vorbindu-se fără încetare la programul de ştiri.

Dar este suficient să dăm la o parte masca aparenţelor pe care societatea, nevoia unui loc sigur de muncă şi aprobările amicilor noştri ne obligă să o purtăm, şi ne vom descoperi chiar acolo, alături de soldaţii care bat cuiele în palmele lui Isus. Trebuie să ne vedem pe noi înşine aşa cum suntem în realitate – nişte fiinţe umane rele şi răzvrătite. Trebuie să conştientizăm absenţa totală a armoniei cu voia cerului şi faptul că suntem complet nepotriviţi pentru a ne simţi fericiţi în prezenţa lui Dumnezeu. Este greu să ne vedem pe noi înşine aşa cum suntem în realitate, să smulgem măştile pe care le folosim pentru a-i păcăli pe oameni. Mâna şi ochiul sunt părţi preţioase ale anatomiei noastre, nu-i aşa? Iar noi vom face totul pentru a le păstra. Totuşi, ni se spune că renunţarea la propria noastră voinţă în favoarea voinţei lui Dumnezeu, ne face să ne simţim ca şi când ni s-ar tăia o mână sau ni s-ar scoate un ochi.

Tratăm noi cu seriozitate predarea voinţei? Dacă este aşa, înseamnă oare că vom fi nevoiţi să ne petrecem tot restul vieţii mutilaţi şi desfiguraţi. Ochii nu mai au voie să privească tot ceea ce ar pofti să privească. Ce fel de viaţă mai este aceasta? Cum vom putea să ne satisfacem nevoia de amuzament? Vom fi nişte fanatici înguşti? Vom fi nişte extremişti, lipsiţi de prieteni? Eu, pur şi simplu, nu pot trăi în felul acesta.

Atât timp cât ne simţim ameninţaţi de teama pierderii şi a auto-mutilării, ne va fi total imposibil să-I predăm voinţa noastră lui Hristos. Trebuie să înţelegem cât de adânc este înrădăcinat păcatul în noi; cât de puternic suntem conduşi păcat, de egoism şi de răutate. Apoi, trebuie să apelăm la bisturiul chirurgului. Nu este uşor să ceri în mod deliberat ca acel bisturiu să taie în mintea ta şi în eul tău. Dar, dacă nu cerem lucrul acesta, cancerul egoismului va nimici orice şansă de a avea viaţa veşnică. Eul trebuie înlăturat din caracter, dacă nu, va duce sufletul cu sine în iad.

Ne-am construit cu toţii punţi spre lumea Satanei. Deşi nu le trecem în permanenţă, eul se simte bine să ştie că aceste punţi există şi pot fi folosite, ori de câte ori simţim nevoia de a ne satisface anumite nevoi sau imbolduri. A-I preda lui Dumnezeu propria noastră voinţă înseamnă a arde toate acele punţi, fără nici o posibilitate de a fi construite încă odată. Iar aceasta pare să fie un viitor teribil de întunecat. Cum vom putea continua să trăim, dacă punţile nu mai există? Tot ceea ce poate face religia pentru noi este să ne mutileze şi să ne desfigureze?

Acesta este punctul în care trebuie să agonizăm împreună cu Dumnezeu. Vă garantez că va fi mai dureros şi mai dificil decât orice încercare a vieţii, deoarece eul moare extrem de greu. Lupta pentru predarea voinţei va fi intensă şi ni se va părea că viaţa noastră s-a terminat. Dar, când suntem dispuşi să renunţăm la urâţenia egoismului şi să-I îngăduim lui Dumnezeu să incendieze toate punţi spre lumea Satanei; când suntem dispuşi să abandonăm toţi acei idoli dragi care dau farmec şi fac să merite trăită această viaţă anostă, atunci, întreaga bătălie s-a încheiat. Oh, vor mai fi conflicte mărunte în viitor, dar bătălia a avut deja loc. Adevăratul război nu are legătură cu păzirea Sabatului, îmbrăcămintea sau alimentaţia, ci este legat de voinţă. Când voinţa noastră este predată lui Hristos, celelalte aspecte ale vieţii pot fi ordonate în armonie cu voia lui Dumnezeu. El ne va arăta cum să ascultăm. Când nu vom mai căuta scuze, argumente şi motive de îndoială, bătălia s-a încheiat.

Acest principiu are o aplicaţie directă în domeniul câştigării de suflete. Nu este de nici un folos să le prezentăm oamenilor schimbările privitoare la stilul de viaţă, dacă nu au fost convertiţi. Tot ceea ce vom auzi vor fi doar obiecţii – dovezi că schimbarea nu este cu adevărat necesară. Înainte de a-i confrunta cu adevărurile distinctive, trebuie să ne asigurăm că oamenii sunt cu adevărat convertiţi. Convertirea constituie problema esenţială. După ce convertirea este trăită, toate celelalte schimbări privitoare la stilul de viaţă vor avea loc mult mai uşor.

În experienţa creştină individuală ne confruntăm cu aceleaşi dificultăţi. Multe dintre subiectele pe care le discutăm nu reprezintă adevărata problemă. Adevărata problemă este inima şi voinţa. După ce voinţa este predată şi punţile sunt incendiate, toate celelalte dificultăţi vor fi rezolvate cu uşurinţă. Domnul ne va călăuzi în cunoaşterea binelui şi a răului, iar noi vom urma planul Lui fără să ezităm.

Sfărâmarea puterii Satanei

Acum suntem pregătiţi să examinăm rezultatele predării voinţei noastre lui Hristos. Satana . . . „cunoaşte mai bine decât noi limitele propriei sale puteri şi uşurinţa cu care poate fi învins, dacă ne împotrivim şi îl înfruntăm. Prin puterea divină, cel mai slab dintre sfinţi este mai tare decât Satana şi toţi îngerii lui” (Testimonies, vol. 5, pp. 293, 294). Tot ceea ce este necesar, în realitate, în vederea biruinţei asupra păcatului este dorinţa noastră de a ne împotrivi şi de a-l înfrunta pe Satana. Atât timp cât facem compromis cu Satana şi tolerăm compania lui, vom continua să cădem şi să fim descurajaţi. Cât de mult ar trebui să preţuim aceste făgăduinţe. Noi îl considerăm pe Satana mai puternic decât este în realitate. Credem că ispitele lui sunt atât de copleşitoare, încât nu le putem rezista. Trebuie să ne concentrăm atenţia asupra lucrurilor pe care puterea lui Dumnezeu este capabilă să le înfăptuiască, chiar şi în viaţa celui mai slab dintre copiii Săi.

Punctul culminant al studiului nostru privitor la voinţă constă în declaraţia clasică din Steps to Christ (Calea către Hristos), pagina 47: „Mulţi se întreabă, ‚Cum să-I predau întreaga mea fiinţă lui Dumnezeu?’ Deşi doriţi să vă predaţi pe voi înşivă lui Dumnezeu, aveţi prea puţină putere morală; trăind în sclavia îndoielii, sunteţi stăpâniţi de obiceiurile vieţii voastre de păcat. Promisiunile şi hotărârile voastre sunt ca nişte funii de nisip. Nu vă puteţi controla gândurile, impulsurile şi înclinaţiile. Cunoaşterea promisiunilor neîmplinite şi a jurămintelor încălcate vă slăbesc încrederea în propria voastră sinceritate şi vă face să credeţi că Dumnezeu nu mai poate să vă accepte; dar nu trebuie să disperaţi. Nu este aceasta, exact situaţia în care ne regăsim toţi? Promitem, luăm hotărâri şi după aceea cădem. Considerăm că voinţa noastră este suficient de puternică pentru a controla propriile gânduri şi simţăminte. Dar, pentru noi, nu există nici o speranţă reală, până când nu recunoaştem profunda noastră păcătoşenie. Am fost născuţi cu o natură căzută, într-o lume căzută, în care domneşte Satana. Când recunoaştem fără rezerve starea lipsită de speranţă în care suntem şi ne întoarcem la Domnul Hristos, cerând ajutor, uşa biruinţei este deschisă.

Dacă nu trebuie să disperăm, care este cauza faptului că suntem continuu învinşi? „Ceea ce trebuie să înţelegeţi este adevărata putere a voinţei. Ea este puterea care guvernează fiinţa umană; puterea de a decide sau capacitatea de a alege. Totul depinde de funcţionarea corectă a voinţei. Capacitatea de a alege le-a fost dată oamenilor de către Dumnezeu; ea le aparţine, iar ei trebuie să o exercite. Voi înşivă nu puteţi să vă schimbaţi inima şi nu puteţi   să-I predaţi lui Dumnezeu dorinţele şi tendinţele ei; dar puteţi alege să Îi slujiţi Lui. Puteţi să-I daţi propria voastră voinţă; iar El va lucra după aceea în voi, atât voinţa, cât şi înfăptuirea, după buna Sa plăcere. În felul acesta, întreaga voastră fiinţă va fi adusă sub controlul Duhului lui Hristos; sentimentele voastre vor fi centrate în El, gândurile voastre vor fi în armonie cu El”. Vă rog să observaţi cât de multe aspecte depind de corecta funcţionare a voinţei. Fericirea, pacea, adevăratul succes, viaţa veşnică – toate depind de modul în care ne folosim voinţa.

La început, Dumnezeu l-a creat pe om după propriul Său chip. Acest chip divin a fost distrus aproape complet de cei şase mii de ani de păcat. Practic, singura parte care ne-a rămas intactă din chipul lui Dumnezeu este puterea de a alege. Este trăsătura în care ne asemănăm cel mai mult cu Dumnezeu, în starea firească în care suntem. Puterea de a alege a fost darul oferit lui Adam şi Evei de Dumnezeu, iar El nu i-a permis Satanei să-l ia de la oameni. Datorită faptului că încă avem acel dar, întreaga veşnicie este posibilă pentru noi.

Vă rog să observaţi că noi nu putem să-I predăm lui Dumnezeu dorinţele şi tendinţele inimii noastre. În mod natural, nu simţim plăcere faţă de lucrurile aflate pe calea lui Dumnezeu. Noi credem că această cale este înjositoare şi restrictivă. Umilinţa, modestia şi spiritul supus nu sunt dorite de inima firească. Dar, în ciuda faptului că nu ne place să împlinim voia lui Dumnezeu, avem capacitatea de a alege să Îi slujim Lui. Oricând putem să înălţăm rugăciunea: „Doamne, dă-mi dispoziţia de a fi ascultător. Mie nu îmi place ceea ce fac acum, dar nu sunt în stare să părăsesc vechile mele cărări. Ajută-mă să doresc lucrul acesta, Doamne”. Probabil că vom fi nevoiţi să repetăm de multe ori rugăciunea aceasta, dar să perseverăm. Să luăm voinţa noastră din mâna Satanei şi să I-o dăruim lui Dumnezeu.

Iată incredibilele rezultate ale predării voinţei proprii lui Dumnezeu. „Când ne predăm pe noi înşine lui Hristos, inima noastră este unită cu inima Lui, voinţa noastră este contopită cu voinţa Lui, mintea noastră devine una cu mintea Lui, gândurile noastre sunt aduse în supunere faţă de El; noi trăim viaţa Lui. Aceasta înseamnă să fii îmbrăcat în neprihănirea Lui” (Christ’s Object Lessons [Parabolele Domnului Hristos], p. 312). Întreaga noastră fiinţă este supusă conducerii Domnului Hristos, iar sentimentele şi gândurile noastre vor în armonie cu sentimentele şi gândurile Lui. Eu cred că acesta este un alt mod de a descrie ‚biruinţa’. Caracterul nostru deformat şi denaturat este adus sub autoritatea lui Hristos. Noi putem iubi aşa cum iubeşte Hristos, deoarece voinţa noastră Îi aparţine. Atitudinile şi dorinţele noastre sunt identice cu cele ale fiinţelor cereşti. Când vom păşi în mod real pe străzile de cristal, vom simţi că este ceva natural să trăim asemenea îngerilor, pentru că am învăţat să gândim aşa cum gândesc ei.

Singurul lucru pe care trebuie să-l facem acum, este să ne predăm Lui, iar apoi, totul va urma de la sine, asemenea vagoanelor care merg înapoia locomotivei. Dumnezeu îndeplineşte partea cea grea. El transformă vechea noastră fire; El ne face în stare să ne bucurăm de lucrurile pe care cândva le-am urât şi să urâm lucrurile de care cândva ne-am bucurat. Partea noastră este să-I dăm Lui propria noastră voinţă, pentru ca El să o poată curăţi. Putem spune, „Doamne, Eu nu pot să mă abţin să nu fac lucrul acela, dar aleg să nu-l fac. Eu nu pot rezista să nu-l fac, dar aleg să nu-l fac”. Tânărul care şedea pe canapea, nu putea să învingă păcatul, deoarece se baza pe propriile sale puteri. El ar fi trebuit să se predea lui Dumnezeu şi să primească puterea Lui.

Noi trebuie să spunem: „Doamne, iau voinţa mea de la Satana şi Ţi-o dau Ţie. Vreau să-Ţi îngădui să arzi toate punţile mele spre lumea Satanei. Vreau să mă împotrivesc felului în care mi-am trăit cea mai mare parte din viaţă. Doresc să fiu născut de sus. Te doresc pe Tine, mai mult decât orice alt lucru din lume”. Apoi, avem privilegiul de a vedea ce poate să facă Dumnezeu, dintr-un material aproape complet lipsit de valoare. Păcatele care ne hărţuiau şi care au distrus totul în viaţa noastră, vor fi biruite; gândurile rele nu vor mai fi îngăduite în minte; puterea viciilor va fi sfărâmată. Tendinţele rele vor fi îndreptate. Sentimentele greşite vor fi schimbate şi o nouă fiinţă se naşte, în Domnul Isus Hristos. Dacă vom continua să-I spunem „Da” lui Dumnezeu şi „Nu” eului personal, va avea loc o schimbare totală a caracterului nostru. Domnul va elimina toate eforturile noastre omeneşti şi ne va face să fim pe deplin dependenţi de El, aşa cum a făcut cu Iacov, cu mult timp în urmă.

Concluzie

Timpul este prea înaintat pentru a continua să ne conducem propriile vieţi şi bisericile, prin intermediul metodelor noastre fireşti. Trebuie să fim nişte oameni duhovniceşti. Firea poate avea succes în viaţă şi poate coordona o biserică, dar nu poate merge în cer. Numai ceea ce este duhovnicesc ajunge acolo.

Să ne aducem aminte fără încetare că Dumnezeu este de partea noastră. El nu ne contabilizează păcatele pentru le transforma în capete de acuzare împotriva noastră. Dumnezeu aleargă cu mult înainte pe cale, ieşindu-ne în întâmpinare. El doreşte mai mult decât orice altceva să ne primească cu bucurie în familia Sa.

Noi nu îndrăznim să ne lăsăm purtaţi de curenţi. Trebuie să facem un pas înainte şi să luăm o decizie, chiar dacă aceasta este opusă tuturor lucrurilor pe care am dori să le facem.

Întregul secret al biruinţei păcatului constă într-un singur cuvânt – voinţa. Ce vom alege? Fiecare alegere pe care o facem este un act al voinţei. Să alegem în mod deliberat să luăm voinţa noastră din mâna Satanei şi să I-o dăruim lui Hristos.

Ce minunat este să vezi cum Dumnezeu ia un păcătos slab, plin de vicii şi de sentimente distrugătoare, şi îl transformă într-o citadelă pe care Satana nu are puterea să o doboare. Dumnezeu va lua în stăpânire voinţa care luptă neputincioasă şi o va transforma  într-o voinţă curată, o voinţă puternică; o voinţă care Îl va alege pe Dumnezeu pentru totdeauna şi care preferă mai degrabă să moară decât să-L dezonoreze pe Dumnezeu prin păcat. Slavă fie adusă lui Dumnezeu! Mari sunt lucrările Sale!

Hristos ‘tăiat’ și Prezis în Detaliu

În ultimul articol , am văzut că Daniel a prezis cum Hristos va fi ”tăiat” după un anumit ciclu de ani. Și totul a fost realizat așa cum a prezis Daniel, prin triumful intrării lui Isus în Ierusalim – mai exact prin Hristosul Israelian – exact la 173 880 zile după Decretul Persan prin care Ierusalimul a fost refăcut. Această frază a fost o aluzie la ”tăierea lui Hristos” din Isaia: Semnul Rămurii: buturuga mortă reînviată. Dar ce reprezintă aceasta?

Isaia arată timpurile istoriei.
Isaia arată timpurile istoriei.

Isaia care a trăit în perioada Regilor Davidieni și care a scris de asemenea și alte profeții folosind tema aparte, anume tema Ramurilor. O temă spre exemplu, este Robul care slujește. Cine este ‘Robul’? Ce va face el? Dacă vreți, puteți să citiți în detaliu despre acest lucru, scris de Isaia. Eu voi reproduce mai exact și mai în detaliu și voi pune din când în când comentariile mele. (eu cred că în Biblia lui Cornilescu, ‘robul’ înseamnă sclav dar în engleză nu este ‘rob’ având chear o alta conotație de  ‘servitor’)

Venirea Robul (Servitorul). Pasajul complect din Isaia 52: 13 –  53: 12

  1. „Iată, Robul Meu va propăși; Se va sui, Se va ridica, Se va înălța foarte sus.

  2. După cum pentru mulți a fost o pricină de groază – atât de schimonosită Îi era fața și atât de mult se deosebea înfățișarea Lui de a fiilor oamenilor –

  3. tot aşa, pentru multe popoare va fi o pricină de bucurie; înaintea Lui împărații vor închide gura, căci vor vedea ce nu li se mai istorisise și vor auzi ce nu mai auziseră.” (Isaia 52)

Vedem foarte clar că Isaia vorbește de Robul, adică un om care este Rob și se referă la ‘el’, ‘prin el’, ‘a lui’ și specific pentru timpul viitor (prin fraza ‘va acționa…’ , ‘va fi ridicat…’ și așa mai departe) și acest lucru există și este explicit în profeție. Dar ce se spune de fapt profeția?

Sacrificiul prin sânge

Când israeliții aduceau ofrande – prin preoții evrei – ofereau sacrificiul de sânge ca să spele păcatele lor. Dar aici explica cum oamenii israeliții, pot fi fie curățiți. Este însă posibil ca ‘multe popoare’ să fie stropite prin Robul său? Isaia spune că și oamenii care nu sunt evreii vor fi salvați de păcatele lor prin Robul său, așa cum în Vechiul Testament, preoții ofereau iertarea evreilor. Zaharia a prezis de asemenea despre Ramuri și faptul că va fii Rege și Preot, deoarece numai preotul avea dreptul să stropească cu sânge. Scopul este global, anume că ‘multe națiuni’ vor urmări pe parcursul  istoriei, verificate cu sute de ani înainte prin Avraam, prin binecuvântarea de la Avraam la ‘toate națiuni’.

Dar prin stropirea cu sânge a multor națiuni, ‘aspectul’ și ‘forma’ Robului va însemna ca fiind ‘desfigurat’ și ‘rănit’. Mai mult, deși nu se știa clar ce va face Robul, se lasă sa se înțeleagă ca într-o bună zi națiunile ‘vor înțelege’.

  1. Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut brațul Domnului?

  2. El a crescut înaintea Lui ca o odraslă [Domnul] slabă, ca un lăstar care iese dintr-un pământ uscat. N-avea nici frumusețe, nici strălucire ca să ne atragă privirile, și înfățișarea Lui n-avea nimic care să ne placă.

  3. Disprețuit și părăsit de oameni, Om al durerii și obișnuit cu suferința, era așa de disprețuit, că îți întorceai fața de la El, și noi nu L-am băgat în seamă. (Isaia 53)

Prin Robul Sau stropirea cu sângele mielului , multe națiuni fi salvate, dar mulți au gândit că era ‘disprețul’ și ‘respins’, plin de ‘suferință’ și ‘obișnuit cu suferința’.

  1. Totuși El suferințele noastre le-a purtat, și durerile noastre le-a luat asupra Lui, și noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu și smerit.

  2. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, și prin rănile Lui suntem tămăduiți. (Isaia 53)

Isus sacrificat comparat cu Robul sacrificat

Robul va prelua suferințele ‘noastre’. Acest Rob va fi de asemenea ‘străpuns’ și ‘zdrobit’ pentru ‘fărădelegile noastre’, iar din cauza asta, noi, omenii (prin multe nații) vom trai în pace și vom fi vindecați. Surse seculare și biblice spun că în Vinerea Mare, cam cu 2000 de ani în urmă (dar totuși cu 700+ ani după ce Isaia a prezis) Isus a fost crucificat. Făcând lucrul acela, literar înseamnă că a fost străpuns, așa cum a prezis Isaia și fiind străpuns de cuie, a fost crucificat.

  1. Noi rătăceam cu toții ca niște oi, fiecare își vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor. (Isaia 53)

Noi am văzut deja cum Corupția (partea a 2-a…) ca ținta greșita, care din punct de vedere biblic definind păcatul, adică a greșit ținta. Precum o săgeată îndoită, noi rătăceam cu toții ca niște oi, adică  unde ‘vroiam noi’.  Robul preia păcatul nostru (adică nedreptatea) pe care le-am adus-o noi înșine.

  1. Când a fost chinuit și asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie și ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura. (Isaia 53)

Robul va fi ca un miel care mergea la ‘măcelărie’. Dar el nu va protesta și nu va ‘deschide gura’. Cu ceva mai devreme am vorbit despre Semnul lui Avraam, despre berbec că a substituit în locul fiul lui Avraam. Berbecul – adică oile, și a fost măcelărit. Și Isus a fost răstignit (adică măcelărit) la locul numit Muntele Moria = Ierusalim. Vedem de asemenea că miel a fost măcelărit pentru Paște – așa cum Isus a fost măcelărit în timpul Paștelui.

  1. El a fost luat prin apăsare și judecată. Dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut că El fusese șters de pe pământul celor vii și lovit de moarte pentru păcatele poporului meu? (Isaia 53)

Robul a fost ‘șters de pe pământul’ celor vii și ‘lovit de moarte’. Este exact ceea ce Daniel a folosit când a prezis ce se va întâmpla cu Isus când va fi prezentat ca Israel și Mesia. Isaia a prezis în detaliu cum va fi șters de pe fața pământului, însemnând de fapt ‘șters de pe pământul celor vii’ – adică mort!  De aceia în funestul Vinerii Mari, Isus a murit, fiind literal ‘șters de pe pământul celor vii’, așa cum doar cu câteva zile înainte a fost prezentat ca un Mesia, intrând triumfător în Ierusalim.

  1. Groapa Lui a fost pusă între cei răi, și mormântul Lui, la un loc cu cel bogat, măcar că nu săvârșise nicio nelegiuire și nu se găsise niciun vicleșug în gura Lui. (Isaia 53)

Isus a fost considerat un om rău și a fost executat (‘a fost pus între cei răi’), iar în Evanghelie ne spune că un om bogat care era și în Sinedriu, anume Iosif din Arimateea, a luat trupul lui Isus și la îngropat în propriu lui mormânt (Matei 27: 60). Astfel Isus a realizat două lucruri paradoxe, anume predicția că ‘a fost pus între cei răi’ dar și ‘la un loc cu cei bogați’.

  1. Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferință… Dar, după ce Își va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânță de urmaşi, va trăi multe zile, și lucrarea Domnului va propăși în mâinile Lui. (Isaia 53)

Această moarte crudă nu a fost practic un accident sau un ghinion. Este explicit deci cine hotărâse,  deci era deja hotărât ”de DOMNUL” , anume ca să fie zdrobit. Dar de ce? Precum mielul sacrificat în sistemul Mozaic, pentru ca oamenii să nu rămână în păcat și să fie fără pată, așa și viața Robului a fost oferită pentru ca oamenii ‘să fie fără pată’. Dar ce păcat? Să vedem dar de ce ‘multe națiuni’ au trebuit să verse sânge ca să fie spălați de păcat. De ce? Pentru că au ‘întors spatele’ și ‘au rătăcit’. Isaia spune nu numai pentru mine și tine ci pentru întreaga lume.

  1. Va vedea rodul muncii sufletului Lui și Se va înviora. Prin cunoștința Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulți oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu și va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor. (Isaia 53)

Prin pasajul acesta Robul înțelege grozăvia morții dar devine totuși optimist și în cele din urmă triumfător. După teribila suferință (fiind ‘șters de pe pământ’ și pus ‘în mormânt’), Robul vede cum ‘va învia’. Cum adică El să fie reînviat? Pentru aceasta am revizitat Învierea (nu este în românește). Vedem că Învierea a fost clar prezisă. Dacă posibilitatea de a face reînvierea este atât de mică, atunci omul care a prezis trebuia să prezică și alte lucruri de asemenea.

Mai mult, Robul care a văzut ‘rodul muncii sufletului Lui’ și va ‘lua asupra Lui povara’ pentru noi toți, El trebuie să fie ales ca ‘neprihănit’. Am văzut că Avraam a fost ‘creditat’ sau a devenit ‘neprihănit’. În mod asemănător Robul, va fi justificat sau creditat, neprihănit pentru ‘mulți’.

  1. De aceea, Îi voi da partea Lui la un loc cu cei mari, și va împărți prada cu cei puternici, pentru că S-a dat pe Sine însuși la moarte și a fost pus în numărul celor fărădelege, pentru că a purtat păcatele multora și S-a rugat pentru cei vinovați. (Isaia 53)

Isus este Robul profețit

Pasajele privind Robul Său sunt atât de adevărate, crucificarea și Învierea lui Isus la fel, atât de incredibile în cât criticii cred că narativele Evangheliilor sunt aranjate ca să fie așa pentru Rob. Dar Isaia conclude cum, că criticii sunt greșiți. Concluzia este nu faptul că predicția privind crucificarea și Învierea ca atare, ci impactul avut la înmormântare cu sute de ani mai târziu. Și ce a prezis Isaia? Faptul că Robul, a fost înmormântat ca un ticălos, va fi într-o zi ‘mare’. Scrierile Evangheliilor nu ar fi putut să facă să coincidă narativele Evangheliilor de vreme ce Isus a murit cu doar câteva decade după crucificare, când moartea lui Isus era încă în dubiu. Isus era încă doar un lider superstițios și pernicios  și departe de a fi încă o Evanghelie universală. Acum, după 2000 de ani noi vedem impactul morții și realizăm cum prin istorie, el a fost ‘mare’. Este imposibil ca scrierile Evangheliilor să poată să prevadă așa ceva. Dar Isaia a știut. Robul a știut de asemenea că prin Ramurile lui, el a fost voluntar sacrificat și prin asta mulți oameni și multe neamuri vor fi salvate de la păcat, prin vărsarea sângelui Mielului.

Mulți oameni ‘mari’ au avut elogii și biografii detaliate cu evenimentele vieților lor, cu scrierile și istoriile și admirația noastră după chiar sute de ani mai târziu dar Isus este unic prin detalii privind viața Lui, cu sute de ani înainte de a se naște. De aceia este bine și cu adevărat rezonabil să credem în El. De ce nu acceptați sacrificiul pentru sângele vărsat ?

Detaliile cu privire la Isus răstignire continuă în Psalmul 22.

De ce a făcut Dumnezeu pe diavol?

Știm din Sfintele Scripturi că omul a căzut în păcat, ispită și știm prin cine , Satana ,care a fost deghizat într-un șarpe, episod devenit o tragedie , tragedie care continuă și astăzi. Să vedem însă de ce? De ce a creat Dumnezeu diavolul – care este rău prin definiție – (devenind ‘adversarul’ lui Dumnezeu), ca apoi acesta să distrugă creația perfecta a lui Dumnezeu?

Lucifer – Unul Strălucitor

În Biblie se vorbește despre faptul că Dumnezeu a creat un înger de lumină, puternic, inteligent și frumos (cel mai mare dintre toți îngeri) și căruia i s-a dat numele Lucifer (adică ‘Unul Strălucitor’) – și care a fost foarte bun, fiu al zorilor . Dar Lucifer a vrut să fie liber și să aleagă. Într-un pasaj din Isaia, capitolul 14, se spune următoarele:

Cum ai căzut din cer, luceafăr strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborât la pământ, tu, biruitorul neamurilor!  Tu ziceai în inima ta: „Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu, voi ședea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miazănoaptei, mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Preaînalt.” (Isaia 14:12-14)

Lucifer, ca și Adam, a ales singuri. El, Lucifer, putea să admită că Dumnezeu este Dumnezeu, dar s-a gândit să fie separat, adică să fie el dumnezeu. De mai multe ori a repetat ‘Mă voi’, ‘îmi voi’, ‘voi ședea’ și ‘voi fi’ și a ales să fie împotriva lui Dumnezeu, declarând că este ‘Cel Preaînalt’. Într-un pasaj din Ezechiel, se prezintă o paralelă clară dintre Lucifer și căderea lui în păcat:

Stăteai în Eden, grădina lui Dumnezeu, și erai acoperit cu tot felul de pietre scumpe: cu sardonix, cu topaz, cu diamant, cu crisolit, cu onix, cu jasp, cu safir, cu rubin, cu smarald și cu aur; timpanele și flautele erau în slujba ta, pregătite pentru ziua când ai fost făcut.  Erai un heruvim ocrotitor cu aripile întinse; te pusesem pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu, și umblai prin mijlocul pietrelor scânteietoare. Ai fost fără prihană în căile tale, din ziua când ai fost făcut până în ziua când s-a găsit nelegiuirea în tine. Prin mărimea negoțului tău te-ai umplut de silnicie și ai păcătuit; de aceea te-am aruncat de pe muntele lui Dumnezeu și te nimicesc, heruvim ocrotitor, din mijlocul pietrelor scânteietoare. Ți s-a îngâmfat inima din pricina frumuseții tale, ți-ai stricat înțelepciunea cu strălucirea ta. De aceea te arunc la pământ, te dau privelişte împăraților. (Ezechiel 28:13-18)

Frumusețea lui Lucifer, strălucirea, inteligența și puterea lui au fost – tot ce a creat Dumnezeu mai bun pentru el – care s-au transformat  apoi în trufie. Trufia lui făcut să devină rebel și să cadă, dar fără să piardă nimic din puterea ce o avea. El încercă o revoltă cosmică împotriva lui Dumnezeu, în așa fel încât să devină el Dumnezeu. Mai mult, el vrea foarte mult să se alieze cu oamenii împotriva lui Dumnezeu, spunând că omul trebuie să fie independent și liber să aleagă, sugerând omului, să se împotrivească lui Dumnezeu. Aceasta este chestiunea esențială, anume faptul că Adam a vrut să fie așa, foarte asemănător cu Lucifer. Amândoi au ales să fie ‘dumnezeu’ și a fost (și este) marea lor ‘iluzie că au devenit , sunt dumnezei’.

Satan lucrează prin oameni

In pasajul din Isaia se vorbește direct despre ‘Regele Babilonului’ iar în Ezechiel se vorbește despre ‘Regele Tirului’. Pe de altă parte din descrierile lăsate se înțelege că nu este adresat oamenilor ca de exemplu în Isaia, cel care spune ‘îmi voi ridica deasupra’ și de aceia a fost pedepsit să rămână pe pământ și să nu gândească să fie el mai presus de Dumnezeu. În pasajul din Ezechiel se vorbește despre ‘îngerul de pază’ care era în Paradis și aproape de ‘muntele’ lui Dumnezeu. Această tendință a lui Satan (sau Lucifer) este să se poziționeze în umbră sau prin alții ca să obțină un avantaj, o victorie. În Geneza se vorbește despre căderea omului înfăptuită prin faptul că șarpele a șoptit că nu este adevărat că omul va muri. În Isaia se vorbește despre împărăția Regelui din Babilon, în Ezechiel se vorbește despre Regele din Tir.

De ce revolta lui Lucifer împotriva lui Dumnezeu?

De ce totuși a încercat Lucifer să conteste faptul că Dumnezeu este atotputernic și atotștiutor? O parte importantă în deslușire a fi ‘deștept’ este să ști dacă poți sau nu să câștigi împotriva oponentului. Lucifer ar fi fost (și mai este) puternic, dar, este totuși limitat în comparție cu Creatorul, care este atotputernic. Atunci de ce să riște știind că pierde? Or ce înger ‘deștept’ știe că Dumnezeu este mai mare de cât toți și nu luptă împotrivă. De ce a fost făcut în cele din urmă? Această întrebare m-a frământat de mulți ani de zile.

Mai târziu mi-am dat seama că Lucifer vedea lucrurile cum erau de fapt , prin încredințarea că Dumnezeu este omnipotent și Creator, așa cum și noi credem cand Il credem pe cuvânt . O să încerc să explic acest lucru. În Biblie se vorbește despre îngeri cum ca ei au fost făcuți în prima săptămână a creației. Observăm acest lucru în Isaia, în capitolul 14 și de fapt în Biblie în general. Iată de exemplu în pasajul din Iov:

Domnul a răspuns lui Iov din mijlocul furtunii și a zis: „Cine este cel ce Îmi întunecă planurile prin cuvântări fără pricepere? Încinge-ţi mijlocul ca un viteaz, ca Eu să te întreb, și tu să Mă înveți. Unde erai tu când am întemeiat pământul? Spune, dacă ai pricepere. Cine i-a hotărât măsurile, știi? Sau cine a întins frânghia de măsurat peste el? Pe ce sunt sprijinite temeliile lui? Sau cine i-a pus piatra din capul unghiului, atunci când stelele dimineții izbucneau în cântări de bucurie și când toți fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie? (Iov 38:1-7)

Vedem descrierea lui Lucifer și cum a fost el creat în prima săptămână, și cum a fost conștient de acest lucru, și asta undeva în univers. Mai mult, el a înțeleș că el există și că este conștient de acest lucru, ba mai mult că exista Persoana care l-a creat atât pe el cât și întreg Universul. Dar oare Lucifer a crezut cu adevărat acest lucru? Poate pentru că cosmosul a creat prima data pe Dumnezeu iar pe Lucifer ceva mai târziu. Sa fie este posibil  ca ‘creatorul’ să fii ajuns ceva mai devreme în scenă și (poate) să fie mai puternic și (poate) mai știutor față de Lucifer – s-au poate nu! Poate că și el și așa numitul creator să fie fost de fapt creat deodată. Lucifer putea să accepte prin cuvânt că Dumnezeu a creat totul și că El este etern și infinit. Dar Lucifer a ales să fie mândru și să spună că este doar o fantezie, că Domnul și Lucifer au fost creați unul după altul (din cosmos).

Lui Lucifer i-a plăcut această poveste și a decis că este adevărată, că el și Dumnezeu și alți îngeri au fost creați din haos. Aceasta este bineînțeles și teoria modernă privind cosmologia. Se vorbește aici despre faptul că dintr-o fluctuație din nimic s-a născut universul, esența cosmologiei ateiste și care bineînțeles, este speculativă, nu experimentală. Fundamental însă, fie că este Lucifer sau Richard Dawkins & Stephen Hawkings, ei și tu, numai prin credință putem să alegem dacă universul este auto-suficient sau dacă un Creator a creat totul.

Ceia ce este interesant este faptul că văzând nu înseamnă și crezut. Lucifer a văzut și a vorbit cu Dumnezeu dar totuși numa ‘prin credință’ putea să accepte că Dumnezeu a creat totul. Mulți oameni cu care am vorbit spun că dacă Dumnezeu a apărut deodată, ei ar accepta să creadă. Dar, prin Biblie, mulți oameni au văzut și au auzit despre Dumnezeu – și niciodată nu a fost o problema. Punctul crucial al problemei este acceptarea că Cuvântul lui Dumnezeu este chiar Dumnezeu Însuși. Pentru Adam și Eva, Cain și Abel, Noe și apoi prin egiptenii la primul Paște, felul în care israeliții au traversat Marea Roșie și până la miracolele lui Isus, a vedea nu înseamnă neapărat să și crezi. Lucifer a căzut tocmai din cauza aceasta.

Ce face diavolul astăzi?

 Vedem clar că Dumnezeu nu a făcut un ‘demon rău’ ci o creatură puternică, un înger inteligent care însă a devenit mândru și a început să se revolte împotriva lui Dumnezeu și în felul acela a corupt (deși reținând puterea), nemaifiind însă splendoarea originală. Tu și eu și întreaga umanitate se luptă în continuare cu Dumnezeu și ‘adversarul’ (adică diavolul). Strategia diavolului nu este pusă în aplicare sub forma robelor negre și sinistre precum în Frăția Inelului și ‘Călăreții Negrii’ din Lord of the Rings,  ca să ne blesteme. Mult mai simplu, prin splendoarea lui el caută pur și simplu să ne înșele prin răscumpărarea pe care Dumnezeu ne-a promis-o de la începutul timpului, de la Avraam, prin Moise, și apoi prin moartea și învierea lui Isus.  În Biblie se spune:

Și nu este de mirare, căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină.  Nu este mare lucru, dar, dacă și slujitorii lui se prefac în slujitori ai neprihănirii. Sfârșitul lor va fi după faptele lor. (2 Corinteni 11:14-15)

Pentru că Satan și slujitorii lui sunt mascați ca de o  ‘lumină’, este mai simplu să fim înșelați. De aceia este vital să înțelegem Evanghelia și să fim vigileți.

Semnalul lui Avraam prin sacrificiul

Avraam este unul din caracterele fundamentale din Vechiul Testament, care ne ajuta sa înțelegem Evanghelia. El a trăit cu 4000 de ani în urmă, călătorind din lrakul (modern) în Israel. În partea veche a Bibliei sunt multe afirmații care au fost verificate în excavații arheologice. Mai mult de 17000 de tăblițe de lut în vechea Ebla, în nordul Siriei, datând de 4200 de ani și care menționează Sodoma, Gomora, Admei, Țeboimul și Țoar în Câmpia Iordanului. Sunt descrise nume și locuri în Genesa 13,14, unde Avraam a ‘campat’. Înțelegem acum că istoria este adevărata și serioasă.

Să începem cu binecunoscuta relatare a lui Avraam și cum Dumnezeu a cerut să se sacrifice prin singurul sau fiu – Isaac. Avraam a așteptat multă vreme ca să aibă un fiu, să aibă o speranță, un viitor și chiar atunci, Avraam a fost supus unui ‘test’, care pe noi vine sa ne ajute și sa înțelegem: Evanghelia. Mi-ar place să citiți întreagă istoria Genezei privitoare la testul lui Avraam.

Sacrificiul prin prisma viitorului

Deși testul era pentru Avraam, ni se potrivește și nouă. Dar ca să înțelegem aceasta, trebuie să observăm câteva lucruri:

13. Avraam a ridicat ochii și a văzut înapoia lui un berbec încurcat cu coarnele într-un tufiș; și Avraam s-a dus de a luat berbecul și l-a adus ca ardere de tot în locul fiului său.

14. Avraam a pus locului aceluia numele: „Domnul va purta de grijă”. De aceea se zice și azi: „La muntele unde Domnul va purta de grijă”. (Geneza 22: 13-14)

Fiți atenți cum a numit Avraam locul acela – ‘Domnul va purta de grijă’. Numele este trecut, prezent sau viitor? Este în viitor! Și ca să fie și mai clar, se repeta: “…în viitor va avea grijă”. Cei care citesc relatarea lui Avraam, înțeleg că berbecul încurcat cu coarnele într-un tufiș este un semn ca acesta sa fie sacrificat în locul fiului său. Dar dacă Avraam a sacrificat berbecul și la ars și atunci ar fi la trecut – “Domnul a purtat de grijă”. Atunci versetul ar fi închis: ‘De aceea se zice : „La muntele unde Domnul a purtat de grijă”. Folosind viitorul Avraam nu se referă la berbecul sacrificat .

Unde a fost sacrificat?

Un important indiciu unde a fost locul acela:

2. Dumnezeu i-a zis: „Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubești, pe Isaac; du-te în țara Moria și adu-l ardere de tot acolo, pe un munte pe care ti-l voi spune.” (Geneza 22: 2)

Unde este însă Moria? Era în sălbăticie pe vremea lui Avraam (pe la 2000 î.e.n.) și unde 1000 mai târziu regele David a întemeiat orașul Ierusalim și unde fiul său, Solomon a construit Primul Templu. În Vechil Testament vedem asta:

Solomon a început zidirea Casei Domnului la Ierusalim, pe muntele Moria, care fusese arătata tatălui sau, David, în locul pregătit de David pe teritoriul lui Ornan, iebusitul. (2 Cronici 3: 1)

Cu alte cuvinte, ‘Muntele Moria’ în vremea lui Avraam era un munte izolat și sălbatic unde 1000 de ani mai târziu prin David și Solomon, orașul va deveni capitala Ierusalimului și a construit Templul Evreiesc. Până astăzi este sacru pentru evrei.

Isus și Sacrificiul lui Avraam

Cum putem sa facem o legătura între Isus și Evanghelie? În multe situații Isus este menționat și ca ‘Hristos-ul’. În Evanghelia după Ioan, Ioan Botezătorul spune:

29. A doua zi, Ioan [adică Ioan Botezătorul] a văzut pe Isus venind la el și a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridica păcatul lumii!”

30. El este Acela despre care ziceam: „După mine vine un Om care este înaintea mea, caci era înainte de mine. (Ioan 1: 29 – 30)

Cu alte cuvinte, Isus este “Mielul lui Dumnezeu” și El a murit. Unde a fost arestat și crucificat? A fost în Ierusalim (unde am văzut deja, în locul numit ‘Muntele Moria’):

7. Și când a aflat ca este de sub stăpânirea lui Irod, L-a trimis la Irod, care se afla și el în Ierusalim în zilele acelea. (Luca 23: 7)

Arestarea, judecarea și sentința lui Isus a fost făcută în Ierusalim (= Muntele Moria). Istoricul roman Tacit a scris următoarele:

“… Christos, fondatorul numit așa, a fost omorât de Ponțius Pilat, guvernator în Iudea pe vremea împăratului Tiberius; dar superstițiosul periculos au continuat și nu numai în Iudea… (Tacit, Anuale XV, 44. A scris în 116 e.n.)

Vedem ca Isus a fost menționat și în afara Bibliei, în istorie (în Ierusalim). Execuția lui Isus – în Evanghelii – și sacrificiul lui Avraam, cu 2000 de ani înainte.

Să mergem înapoi la Avraam. Cum a numit locul acela – la timpul viitor – „Domnul va purta de grijă”? Cum putea să prevadă așa ceva în viitor, ca o oglindă la drama de pe Muntele Moria? Gândește-te la asta – drama lui Isaac care a fost salvat în ultimul minut pentru ca mielul să moara în locul lui. Doua mii de ani mai târziu, Isus este ‘Mielul lui Dumnezeu‘ a fost arestat și a murit în același loc – ca eu și tu să fim salvați! Și Avraam și Moise au afirma că Dumnezeu a fost revelat.

În divin a fost revelat pe sine

Cu adevărat gândirea lui Dumnezeu a conectat două evenimente separate de 2000 de ani de istorie.

romanian figure for abraham and mt moriah
Sacrificiul lui Avraam a fost un Semnal pentru 2000 de ani mai târziu, pentru moartea lui Isus.

Ceea ce este unic, primul eveniment vine să îl pregătească pe al doilea eveniment cu 2000 de ani mai târziu. Figura ilustrativă un prima eveniment care a dus la al doilea eveniment mai târziu, iar Dumnezeu a vorbit.

Pentru mine și tine vestea este bună

Întâmplarea este înțeleasă și din punctul nostru de vedere personal. Dumnezeu a zis lui Avraam:

“18. Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânța ta, pentru ca ai ascultat de porunca Mea!“ (Geneza 22: 18)

Dacă tu ești unul din ‘popoarele lumii’ (și iești!) atunci trebuie să înțelegi că însuși Dumnezeu a ‘binecuvântat’. Chiar și dacă este numai eventual posibil să fii binecuvântat de Dumnezeu, ar trebui să investighez mai departe.

Dar cum este dăruit cu ‘binecuvântare’? Mai întâi, cuvântul ‘vlăstar’ este la singular. Nu sunt ‘vlăstari’ (mai multi) de oameni ci un ‘vlăstar’ – “el”, Isus. Așa cum berbecul a murit în locul lui Isaac, Mielul lui Dumnezeu a murit ca noi să fim salvați. Vestea Bună pentru evanghelie a început cu 2000 de ani înainte, prin sacrificiul pentru Isaac, Muntele Moria și ‘va avea grijă’.

Istoria lui Avraam nu este singura, mai este de exemplu istoria lui Moise și Paștele (când primul băiat ai tuturor egiptenilor au murit) așa cum se scrie în biblie.

Paștele prin semnul lui Moise

Am văzut deja cum prin încercarea lui Avraam și sacrificiul lui Isaac se ajunge la Isus și sacrificiul  lui. Însă 500 de ani mai târziu , pe la 1500 î.e.n., urmașii lui Isaac, numit acum israelieni, au devenit slavi în Egipt.

Exodul dramatic

Vom vedea acum remarcabila dramă a lui Moise așa cum este scrisă în Exodul. Dumnezeu a poruncit ca Moise să se confrunte  cu faraonul Egiptului și repede 9 urgii au fost peste Egipt. Dar faraonul tot n-a vrea să lase evreii liberi și atunci Dumnezeu a făcut a 10 urgie , devastatoare. În Exodul vedem toată istoria și vă rog să citiți totul ca să înțelegeți în continuare ce vrea să spună.
În a  zecea urgie Dumnezeu a hotărât ca toți primii-născuții să moara în aceea noapte în afară de casele în care sângele mielului va fi pus pe ușciorii ușii.  Singurul fiu al fanonului a murit și de asemenea toți primii-născuți din toți copiii Egiptului. În Egipt a fost jale mare .
Dar în casele în care mielul a fost sacrificat și cu sângele lui s-au uns ușciorii ușii, fiecare persoană a fost cruțată.  Moartea a trecut deasupra casei iar semnul sângelui mielului a oprit, ocolind casa.  De aceea se numește plecat de acolo (Passover) adică Paștele.

Semnul Peștelui  – pentru cine ?

Mulți care sunt familiari cu acest legământ presupun că sângele mielului uns pe ușciorii ușii a fost un semn pentru Îngerul Morții. Dar curios este un detaliu din Biblie care spine:
Sângele vă va sluji ca semn pe casele unde veți fi. Eu voi vedea sângele și voi trece pe lângă voi, așa că nu vă va nimici nicio urgie, atunci când voi lovi țara Egiptului. (Exodul 12: 13)
Când Domnul a văzut sângele pe ușa, a trecut mai departe peste prag și copiii evreilor nu au murit.  Este clar că prin extensie sângele a fost un ‘semn pentru tine și mine’.
Dar cum este un semn? După aceea Dumnezeu a poruncit să serbați din generații în generații:
„Este jertfa de Paști în cinstea Domnului, care a trecut pe lângă casele copiilor lui Israel în Egipt, când a lovit Egiptul, și ne-a scăpat casele noastre.” Poporul s-a plecat și s-a închinat până la pământ. (Exodul 12: 27)

Paște este sărbătorit în calendar

Ceea ce vedem este calendarul vechi evreiesc:
1. Domnul a zis lui Moise și lui Aaron în tara Egiptului: 2. „Luna aceasta va fi pentru voi cea dintâi lună; ea va fi pentru voi cea dintâi lună a anului. (Exodul 12: 1-2)
dead sheep
Și acum în Israel sărbătoarea începe cu sacrificarea în memoria primului Paște, acum 3500 de ani.

De aceea în Israel noul an începe cu Paștele.  Calendarul evreiesc este puțin diferit de calendarul apusean, așa că fiecare primă zi în an este diferită (în calendarul apusean).

De 3500 de ani și pana azi, în fiecare an în aceeași zi, evreii sărbătoresc Paștele, ca un semn de supunere.
Prin istorie sărbătoare a prefigurat arestarea lui Isus (în Evanghelia):
28. Au adus pe Isus de la Caiafa în odaia de judecata: era dimineață. Ei n-au intrat în odaia de judecată [Pilat], ca să nu se spurce și să poată mânca Paștele.
39. Dar, fiindcă voi aveți obicei să vă slobod pe cineva de Paști, vreți să vă slobod pe „Împăratul iudeilor”?”
40. Atunci toți au strigat din nou: „Nu pe El, ci pe Baraba!” Și Baraba era un tâlhar. (Ioan 18: 28, 39-40).
Conectarea între crucificarea lui Isus și Paște este confirmata și de rabinii din talmud. Sunt multe alte mărturii în afara de Evangheliile:
“Jesus was hanged on Passover Eve. .. “ (Sanhedrin 43a of Babylonian Talmud; cited in Jesus and Christian Origins outside the New Testament. By FF Bruce.  p 56.   1974  215pp) [nu avem în limba romană]
Cu alte cuvinte, Isus a fost arestat și executat chiar de Paște, atunci când mielul este sacrificat – în fiecare an –  în memoria trecerii pe deasupra casei. Acum vedeți mai bine cum scrificul lui Avraam ne aduce la Isus:
A doua zi, Ioan [adică Ioan Botezătorul] a văzut pe Isus venind la el și a zis: “Iată Mielul lui Dumnezeu care ridica păcatul lumii!” (Ioane 1: 29)
Asa vedem ca a fost un Semn. Isus, ‘Mielul lui Dumnezeu’ a fost crucificat (adică sacrificat) în exact aceeași zi când în calendarul evreiesc se sărbătorește scarificarea mielul și Paștele. De ce sunt două sărbători – paralele –  și ce semnifică ele? În românește este “Paștele” și “Învierea“  în engleza se numesc ‘Passover’ și ‘Easter’ adică în Egipt [Paștele] și 1500 de ani mai târziu, Isus [Învierea].  (Se serbează în mod normal în aceași săptămână dar nu întotdeauna în aceiași zi, Vinerea Mare [în engleza este ‘Good Fridey’] fiind “Vinerea”, în timp ce Paștele în evreiasca este ziua 14 a luni Nisan.  Din 19 în 19 ani, calendarul se decalează cu o lună datorită faptului că, în calendarul evreiesc ciclul lunar sare în fiecare an o dată pe lună.). De aceea Paștele (în engleza “Easter”) în creștinătate iar în ebraica este Paștele adică ‘pe deasupra case’.

Semn, semn și iarăși semn

Să mergem înapoi la primul Paste și Moise, la sânge ca un ‘semn’ și la oameni, nu la Dumnezeu. Să vedem puțin ce este semnul acela:
Semnele acestea făcute ca să înțelegem ce înseamnă.
Semnele acestea făcute ca să înțelegem ce înseamnă.
Vedem mai întâi semnul ‘craniul și oasele’ adică ‘pericol’. Cele doua ‘arcuri de aur’ înseamnă McDonalds. Semnul de Nike în bandana lui Nadal (jucător de tenis). Semnul de Nike vrea să spună  “Nadal”. Cu alte cuvinte, Semnul îndreptat de fapt spre altceva: nu Nadal ci Nike.
Relatarea despre Paște explică Semnalul pentru oameni. Cum este cu ar ce semn, ce a vrut Dumnezeu să spune despre Paște? Este remarcabil faptul ca semnul de sacrificiul pentru miel este și ziua în care Isus a fost “Mielul Domnului”,  adică semnul îndreptat spre sacrificarea lui Isus.
În imaginea de mai jos este diagrama:
Rag thinking
Paștele este un Semn îndreptat spre Isus și crucificarea Lui. 1500 î.e.n. 30 e.n. 30 e.n.
Semnul este îndreptat spre moartea lui Isus. La primul Pește, mielul a fost sacrificata și sângele a curs ca oameni să trăiască. Semnul îndreptat spre Isus și este de asemenea “Mielul lui Dumnezeu”, moartea lui Isus pentru ca noi să trăim.
Când semnul lui Avraam a fost ca Isaac să trăiască și berbecul să moara la Muntele Moria – pe același munte, mai târziu Isus a fost sacrificata. În felul acesta noi vedem înțelesul morți prin locul precis.  Aici noi vedem Paștele ca sacrificiul lui Isus dar prin semnul diferit, anume ziua în care calendarul a fost inițiat.  În două moduri diferite două simboluri importante în Vechiul Testament și prin care moarte lui Isus, prin drama sacrificiului mielului. Eu nu cunosc o altă persoana în istorie care să moară în locul nostru! Cunoașteți voi pe cineva?
Puse împreună, noi înțelegem că Isus este cu adevărat piatra de căpătâi pentru Planul Divin, începută cu mult în urma, în Egipt și noul calendar prin Semnul sângelui mielului pus la ușă.
De ce a făcut Dumnezeu acestea și a pus Semnul ca o prezicere a crucificării lui Isus? De ce este aceasta atât de important? De ce este cuvântul atât de important prin ritualul sângelui? Și de este atât de relevant?  Ca să înțelegem întrebările acestea trebuie să mergem înapoi la începutul Bibliei, la începutul timpului însăși.

Simplu și eficient: Care este semnificația jerfei lui isus?

Isus a venit ca să fie jerfit pentru toți oameni. Mesajul a fost anuntat înca de la inceputul istoriei umane, în slăvirea Divinităti prin sacrificiul lui Avraam și sacrificiul Pastelor, cu și mai multe delalii predicată în varì profetii în Vechiul Testament. De ce a fost el (Isus) atât de important? Biblia declară că Legia este clară:

Fiincă plata păcatului este moartea:… (Romani 6 : 23)

“Moartea” este literal ‘separarea’. Când sufletul se desparte de trup, omul piere fizic. Întrun mod similar, omul este separat spiritual de Dumnezeu. Aceasta este adevarat pentru că Dumnezeu este Sfânt (fără păcat) în timp ce nou suntem corupți prin păcatul original.

Romanian Slide1

Aceasta lucru poate fi văzut în această imagine, cu omul pe o stâncă în timp ce Dumnezeu este pe o altă stîncă, ca o genune între noi și Dumnezeu. Este ca o ramură uscată, care separată de copac, este moartă, tot așa și noi separați de Dumnezeu, suntem morți spiritual.

Această separare cauzeaza vinovăție și frică. Ceace în mod natural încercăm să facem, este să contruim poduri (de la moarte) la viață, prin Dumnezeu. Pentru noi sunt diferite modalități: unii se duc la biserică sau templu sau moscheie, fiind religioși, făcând lucruri bune, meditând, încercând să fie mai apți la alții, să fie mai rugative, etc. Unii oameni ajung mari prin lucruri bune și repetate. Să vedem o figură în acest sens:

Problema este că eforturile noastre, meritele, sacrificiile și asceza practicată etc., deși este buna, nu este suficientă ca să nu moară, căci ‘păcatul original’ rămâne. Cu toate că vrem să facem poduri, Dumnezeu rămâne separat căci genunea este prea mare. Ce este important e că deși religia sau morala sunt bune, dar rămâne rădăcina problemei. Este ca și cum am încercat să vindecăm cancerul (care ne omoară) mâncând numai vegetale. Da, vegetalele sunt bune dar insuficiente ca să vindece cancerul. Tatamentul adevărat este total diferit.

De aceia Legea înseamnă Știrile Rele – și de multe ori refuzăm să ne gândim, având atâtea de făcut și poate că Legea cumva dispare. Dar mai întâi trebuie să stim că este cancer, că diagnosticul este adevărat; tot așa și Biblia accentuiază că Legea păcatului este moartea și că tămăduirea este simplă dar puternică.

 Fiincă plata păcatului este moartea dar … (Romani 6 : 23)

Acest cuvânt simplu, ‘dar’, este direcția mesajului întoacerii înapoi, Știrile Bune prin evanghelie – tămăduirea.

 Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Cristos Isus, Domnul nostru. (Romani 6 : 23)

Vestea bună este că evanghelia prin sacrificiul lui Isus este suficient ca să facă un podul de la om la Dumnezeu. Stim acum că după 3 zile , Isus a înviat din morți , fizic. Astăzi unii oameni nu cred că Isus a înviat cu adevărat, deși evidențele sunt multiple. Sacrificiul lui Isus a fost profețit precum și sacrificiul lui Avraam și prin inaugurarea sacrificiul Pastelor.

Isus a fost uman dar fără păcat. De aceea omul Isus a putut să facă prin genune, de la om la Dumnezeu. El este Podul spre Viață, ca în exemplul de mai jos

Observați cum prin sacrificiul lui Isus, ‘darul’ este oferit. Indiferent ce dar, ca să fie dar trebuie să nu muncești sau să meriți prin merit. Pînă la urmă, dacă meriți nu mai este dar! În același mod, este imposibil să meriți sacrificiul lui Isus. Este un dar. Simplu.

Și ce este un dar? Este ‘viață eternă’. Înseamnă că păcatul meu și altău care duce la moarte este anulat. Prin Isus ca sacrificiul, podul a fost trecut și Dumnezeu aferă viață veșnică. Isus a făcut acest dar prin învierea din morți, dovada că este Domn. Este atât de puternic.

Eu și cu tu putem să trecem peste Podul Vieții. Încă adată, ca dar, fără să plată. Dar ca să primești darul trebuie să ‘vrei’. Oricine face dar poate să primească (“Da, primesc”) sau nu (“Nu, mulțumesc”). Darul încă trebuie să fie acceptat. În următoarea figură vedem cum putem să ‘umlăm’ pe Podul spre Dumnezeu și oferit nouă.

Sacrificiul lui Isus este un Dar pentru oricine vrea să primească

Și cum primim darul acesta? Biblia spune:

 Fiincă “oricine va chema Numele Domnului, va fi mîntuit” (Romani 10 : 13)

Observați că premiza este la ‘toata lumea’. Pentru că Isus a înviat din morți, este viu acum și este ‘Domn’. Dacă accept darul acesta, el răspunde și așteaptă să converezi cu el. Poate nu ai făcut niciodată asta. Uite un ghid cum să vorbești cu el, cum să te rogi.

Doamne incantare magică. Nu există cuvînte specifice care să devină puternice. Este doar încrederea ca precum Avraam va răspunde. Evanghelia este puternică și totuș simplă în același timp. Fiți deci liberi sau dacă vreți ca un ghid, vorbind sau tăcut în spirit ca să primești, prin Isus, darul acesta.

Doamne Isuse ,am înteles că prin faptul că am păcătuit în viața sunt separat de Dumnezeu. Deși am încercat mult ca să fiu bun, ori ce fac rămîn separat de punte. Dar am înțeles că prin moartea Ta sacrificiul a fost spălat – chiar și păcatul meu. Cred că prin învierea din morți tu ai făcut posibil să fie suficient sacrificiul Tau suprem . Te rog să mă speli de păcat și să mă aduci la Dumnezeu și viața veșnică. Nu vreau să rămîn sclav în păcat deci eliberează-mă. Îți mulțumesc Doamne Isuse că ai făcut aceasta pentru mine și te rog să mă ghidezi in continuare toată viața cat o mai am de trait .   Amin

25 de comentarii la „Simplu și eficient: Care este semnificația jerfei lui isus?”

    1. atunci fa ce scrie in biblie si nu o lasa departe de ochi ,gura si inima ta

  1. Eu nu inteleg de ce a trebuit ca Dumnezeu sa il jertfeasca pe unicul sau fiu pentru ispasirea pacatelor noastre??
    Adica: Adam si Eva au fost primii oameni creati de Dumnezeu, ei au fost creati perfecti.
    Ei au fost perfecti pana au pacatuit, pacat care a dus de la perfectiune la imperfectiune (moarte), imperfectiune care s-a transmis din generatie in generatie pana in zilele noastre. Dumnezeu = iubire. Dumnezeu pretuieste omul mai mult decat orice a creat, viata (orice tip de viata, animale, etc) este sacra si apartine lui Dumnezeu . Ce nu inteleg este de ce a trebuit Dumnezeu sa-l jertfeasca pe unicul sau fiu pentru pacatele noastre si tinand cont ca Dumnezeu = iubire de ce nu „a sters cu buretele” pacatele noastre din aceasta mare iubire pentru oameni si a fost nevoie sa-l jertfeasca pe insusi unicul sau fiu?
    Va rog sa-mi raspundeti.

    1. Pentru ca Adam si Eva au fost oameni perfecti au benificiat de tot ce este pe pamant , totodata ei nu au stiut ce inseamna raul si ce este raul . Iar de aici rezulta ca cine nu stie ce inseamna raul nu pretuieste binele , nui asa ?! Avand doar bine ei au crezut ca o sa le fie si mai bine fara Dumnezeu caci sarpele l-ea zis ” veti fi ca Dumnezeu ” . Pomul cu merele a fost un act necesar care L-a pus D-zeu stiind ca ei o sa guste din pomul acesta , pentru ca sa vedem noi cine suntem noi fara D-zeu si cum stim sa ne conducem viata fara el , pentru ca sa intelegem ca fara el suntem nimik , sa pretuim binele care o sal avem . Caci nestiind raul nu pretuiesti binele .De aceea putem fi siguri ca cand o sa fim din nou cu D-zeu nu vom cadea ca primii oameni , pentru ca vedem ca viata fara de el este un haos si o sa-l pretuim pentru tot ce o sa ne dea ,in timp ce primi oameni nu L-au pretuit nestiind ce inseamna raul .

      1. De unde asta cu merele? Nu exista asta in biblie ! Se vorbeste de roadele pomului,dar nu este specificat ce fel de rod.

        1. -scuze , ba da , era specificat, roadele fiind conostinta binelui si raului. De aceea si-au acoperit partea de la brâu in jos, ca de mâncau mere trebuia sa-si acopere gura……

    2. De aici rezulta de ce L-a jerfit pe singurul sau fiu ca sa putem fi iarasi impreuna cu El si sa sterga pacatele noastre prin jertfa lui Isus . Si inka L-a jerfit ca sa ne arate iubirea S-a enorma fata de noi caci orice parinte ar da viata pt un copil , insa sa-ti dai copilul tau pt dusmani este cu mult mai greu . Ca sa ne arate ca exista inviere si ca sa fim mantuiti prin El.

    3. Salut, Nu Eva ci,Lilith a fost prima femeie creata de Dumnezeu . Lilith era o frumusete, dar
      a fost un esec, o rebela, asa cum sunt multe femei si astazi
      Cuvântul „Lilith” apare o singură dată in biblie,in Isaia,34:14
      Cauta in Biblie , pe google etc/

      1. ce aberatie este asta ce biblie citesti doamna unde scrie lilith ce vrea sa ansemne asta pai in genesa scrie clar ca adam si eva au fost cei doi oameni si nu mai mentioneaza si pe altcineva te ratacesti si tu s
        i duci si pe alti in ratacire pazeasca dumnezeu de asa invatatura

    4. Pentru multi oameni sa le spui ca Isus..Dumnezeu te iubeste nu este suficient…gandeste-te asa…ai o boala rara (pacatul) si ai nevoie de in transplant (salvare) ….nimeni din familia ta nu e compatibil…esti pe moarte(plata pacatului e moartea) …nu mai ai nici o speranta…intr-o zi vine un om la tine si iti spune ca fiul lui e compatibil cu tine si fiul lui iti doneaza rinichiul de care ai tu atata nevoie(Vista lui Isus pe cruce)…nu l-ai vazut si nu l-ai cunoscut niciodata pe acel om si totusi se ofera sa iti salveze viata…ce crezi despre in asemenea om?(Dumnezeu)…Daca omul acela ti-ar fi spus doar ca ai sa te faci bine fara sa faca nimic l-ai fi crezut?!…nu prea…Asa Dumnezeu a facut sacrificiul acesta ca sa ne arate dragostea lui pt noi….Poate cand vei avea copii…tu ai putea sa iti dai copilul sa moara pentru vecinul tau?…nu cred pt ca iti trebuie o dragoste imensa pt vecinul tau.Da …Dumnezeu e iubire…dar El este si drept…un parinte care isi iubeste copilul oare nu il si pedepseste?

    5. L-a sacrificat pentru ca D.zeu stia cat de rea va devenii omenirea,si pt ca noi sa fim iertati l-a ales pe Isus ca sacrificiu. D.zeu stie ce va urma si unde se va ajunge si pt a avea putere sa ne ierte l.a ales pe Isus ca si sacrificiu,ca si exemplu pt noi ca toti suntem copiii lui,decat sa sacrifice mai tarziu toata turma a ales pe cineva fara de pacat,care sa se sacrifice pt ca noi sa nu murim in zadar,insa Isus a invins moartea,prin asta D.zeu ne ofera sansa ca si noi sa mergem pe acest drum si sa ne mantuim,luand exemplu pe Isus…mai pe scurt Isus a fost sacrificat ca noua sa ne fie iertat mai tarziu chiar si cel mai mare pacat,nu exista pacat pe lumea asta pe care D.zeu sa nu-l poata ierta 🙂 Isus insusi a ales sa fie sacrificat pt ca stia unde noi vom ajunge cu ura,iar pt ca el a ramas credincios vesnic Dumnezeului Tată,noi omenirea am primit darul iertarii 🙂

    6. Isus Domnul este din Dumnezeu( Ioan 14 cu 7) , jertfa pentru pacate a fost facuta cu scopul ca Dumnezeu sa ne arate cat de mult ne iubeste ,doar suntem creatia maini Lui , Ioan 3 cu 16 — prin faptul acesta ar trebui sa fim constienti si sa raspundem in semn de multumire prin apropiere de Dumnezeu , Isus a suferit pentru mine ,pentur tine pentru ca daca ar trebui sa ducem noi greutatea pacatelor noastre ne-am prapadi ,El este din Dumnezeu ,ales sa duca sarcina grea , si sa ne apropie pe noi prin moartea Sa de Tatal , a murit , a inviat ,si a facut o frumoasa promisiune , daca v-om asculta de El si vom implini Cuvantul Lui vom ajunge in vesnicie cu Dumnezeu Tatal .Pe cand pacatele noastre ne indreptau catre moarte .

    7. Hei, daca Dumnezeu ar fi sters cu bureta toate pacatele omenirii tu tiai mai putea da seama de iubirea lui? El prin jertfa , l-a dat pe singurul Lui fiu sa moara pentru tine , El acum iti arata cit de mult te iubeste. El te iubeste foarte mult deaceea el a permis acest lucru

    8. vreau sat-ti ,raspund la aceasta intrebare /de ce a trebui Dumnezeu sa-l dea pe singurul sau fiu pentru noi.pentru ca doar sangele sau cel sfant ne putea salva de la moarte in pacat .si pentru ca pacatul era asa de mare doar sangele Domnului isus putea sa-l stearga . ISUS fiind sfant prin ,jerfa sa la Golgota , noi primim iertare de pacat . deci ca sa intelegi mai bine in momentul cand omul a pacatuit ,intre noi si Dumnezeu sa format o prapastie . Isus este podul peste aceasta prapastie ,ca sa ajungi la DUMNEZEU ,trebui sa treci acest pod . cum am spus mai sus doar sangele lui ISUS HRISTOS putea si avea puterea sa spele pacatele noastre . De acea noi trebui sa credem in Isus si sa chemam numele Domnului isus si atunci vom fi mantuiti in Romani ,capitolul 10 ver
      setul 13 sa cauti in BIBLIE tot ce trebui sa faci este sa te rogi domnului ISUS SI sa-l chemi in viata ta sa te ierte ..Isus doar el poate sa spele pacatele noatre. Dumnezeu se uita la noi prin jerfa fiului sau .

    9. Domnul Gabriel, as vrea sa va raspun eu la intrebare desi cred ca este cam tarziu. Dumnezeu nu a putut sterge cu buretele pacatele noastre pentru ca Dumnezeu nu este doar bunatate si dragoste, El, este si dreptate. Daca Dumnezeu ne-ar fi iertata fara ca Domnul Iisus sa plateasca pacatele noastre, El, nu ar fi fost drept s-ar fi compromis. Ganditi-va ca un criminal va ucide pe cineva din familia dvs, si judecatorul ar spune asa: ” Eu sunt un judecator bun si vreau sa-l iert pe acest criminal, deci pt ca sunt un judecator bun am sa-l las liber fara sa-l pedepsesci”. Ce credeti, ce fel de judecator ar fi fost ? Unul bun? Nu ci unul nedrept. Dumnezeu a gasit o cale prin care El sa fie bun dar si drept in acelasi timp si mai ales noi sa fim salvati de pedeapsa care ni se cuvine pe drept ( Iadul) care intradevar este un loc teribil si nimeni nu ar vrea sa ajunga acolo. Deacea noi avem nevoie de cineva care sa ne salveze de acel loc si nimeni nu a putut decat cineva care era fara pata fara cusur si Acela a fost Domnul Iisus. Sper ca am reusit sa ma fac inteleasa .

    10. Deoarece Dumnezeu este drept, iar El a spus ca plata păcatului este moartea. Dumnezeu trebuia sa se țină de promisiune si trebuia o jertfa pentru a fii ispășit păcatul, astfel a găsit cea mai buna soluție: sa Îl dea pe Isus ca plata pentru păcat in locul nostru.

  2. In Biblie este scris ca „plata pacatelor este moartea”. Dumnezeu este drept si neprihanit, deci nu poate „sa stearga cu buretele” pacatele facute de noi (daca ar face-o, El nu ar mai fi drept). Domnul Isus Hristos a murit in locul nostru, platind plata in locul nostru. In Romani 3,25-26 gasim scris: „Pe El (Isus Hristos) Dumnezeu L-a randuit mai dinainte sa fie, prin credinta in sangele Lui, o jertfa de ispasire ca sa-Si arate neprihanirea Lui… in asa fel incat, sa fie neprihanit si totusi sa socoteasca neprihanit pe cel ce crede in Isus”.

  3. Cred cu tarie ca cineva ne a creeat! Dar, nu pot sa cred ca acel creeator ii incearca pe oamenii lui si le da necazuri pe toate planurile, fizice si sufletesti! Oamenii care fac rau efectiv, omoara, chinuie suflete si oameni, sunt complet indiferenti la suferinta altora traiesc bine merci si oamenii care nu calca nici macar un gandacel trag ani grei pana le iese sufletul. De ce unii au tot ce si doresc din furt, in mare parte, si altii mor de foame, nu au ce sa puna pe masa copiilor? Unde este Dumnezeu in asemenea situatii? Sa stam pasivi si sa acceptam aici orice ca pe lumea cealalta va fii bine pt noi? Cat ne mai imbatam cu apa rece, care lumea cealalta? De unde avem certitudinea ca dincolo, daca mai este ceva, nu este aceeasi nedreptate ca aici? Sa fim seriosi! Dumnezeu, creeatorul, priveste pasiv la toate nenorocirile de pe pamant. Nu am vazut vreodata pe cineva sa plateasca pt faptele lui rele de pe pamant! Nu stiu ce sa mai cred si ce sa mai sper, pe bune.

  4. Domnul Iisus s-a jertfit pentru a sterge pacatele omenirii si a aboli sacrificiul de animale ce se practica în templul de la Ierusalim.Aceasta jertfa era necesara o data pentru totdeauna,prin sângele Domnului Iisus Hristos noi sântem mântuiti.Deci nu mai trebuie sacrificate animalele nici pentru a le mânca.Cine vrea sa traiasca în comuniune permanenta cu Dumnezeu nu trebuie sa ucida animale pentru a se hrani caci hrana omului este în misterul cinei cele de taina…Omul nu fost creat carnivor. Preotii consuma corpul animalelor,deci ei nu sânt în comuniune cu Domnul Iisus Hristos…Mai cititi si în biblie si în alte scrieri despre sacrificiul Domnului si semnificatia lui…!

  5. Dumnezeu nu a jerfit pe unicul lui fiu ca sa jerfit chiar el insus. Pentru ca Isus spune cine ma vazut pe mine a vazut pe Tatal eu si Tatal Una suntem adica Dumzezeu si creat un trup sina venit pe pamant pentru salvarea noastra. Isus si Dumnezeu sun aceas persoana. De ce spune ca numai prin Isus avem viata vesnica. Ganditiva un pic este logic.Dumnezeu sa va bine cuvanteze Amin

Triumfători pe genunchi – fragmente

Face să nădăjduieşti în Domnul

„Sufletul nostru nădăjduieşte în Domnul; El este Ajutorul și Scutul nostru“ (Psalmul 33.20).
Ca să ştiți că Eu sunt Domnul şi că cei ce nădăjduiesc în Mine nu vor fi dați de ruşine“ (Isaia 49.23).
„Cei ce nădăjduiesc în Domnul vor stăpâni ța¬ra“ (Psalmul 37.9).

Munca spirituală este o activitate extenuantă. De aceea oamenii se feresc de ea. Rugăciunea, adevărata rugăciune, cere un preţ, mare: o concentrare serioasă şi un timp lung în care carnea şi sângele nu-şi găsesc nici o plăcere. Puţini oameni au o constituţie suficient de tare încât să plătească un preţ atât de mare când o lucrare superficială se vinde pe piaţă la fel de bine. Ne putem obişnui în aşa măsură cu o rugăciune sărăcăcioasă încât ajunge să ni se pară normală cel puţin păstrează o formă decentă şi linişteşte conştiinţa – dar în realitate ea este narco¬ticul cel mai ucigător! Ne putem scurta rugăciunile fără să ne dăm seama de pericol până când nu ni se surpă temeliile. Rugăciunea făcută în grabă duce la o credinţă mică, iar convingerile slabe duc la o pietate îndoielnică. A fi puţin cu Dumnezeu înseamnă a face puţin pentru Dumnezeu. Scurtarea timpului de rugăciune face ca întreaga viaţă religioasă să fie găunoasă, măruntă, sărăcăcioasă şi neglijentă.
Este nevoie de timp pentru ca Fiinţa lui Dumnezeu să se reverse din plin în duhul nostru. Dar scurtarea timpului de părtășie cu El închide canalul prin care primim din plinătatea Sa. Avem nevoie de timp petrecut împreună cu Dumnezeu într-o părtăşie tainică dacă vrem ca Fiinţa Lui să Se reverse într-o mai mare măsură în fiinţa noastră. Timpul scurt si graba tulbură imaginea Lui.
Henry Martyn deplânge faptul că lipsa lecturii devoționale în odăiţă şi a rugăciunii în timpul pregătirii necontenite a predicilor a produs multă înstrăinare între sufletul său și Dumnezeu. El a considerat că dedicase prea mult timp serviciilor publice şi prea puţin comuniunii personale cu Dum¬nezeu. Aşa a dobândit ferma convingere că trebuia să-şi re¬zerve mai mult timp pentru post şi rugăciune solemnă. Iată ce a scris ulterior: „Azi dimineaţă am fost ajutat să mă rog timp de două ore…“
Capacitatea noastră de a sta cu Dumnezeu în odăiţă este măsura capacităţii noastre de a sta cu Dumnezeu în afara ei… Un timp prelungit petrecut în odăiţă înseamnă pentru noi învăţătură şi biruinţă. In timpul părtăşiei cu Dumnezeu învă¬ţăm taine spirituale şi cele mai mari victorii sunt adesea rezul¬tatul marilor aşteptări – când toate cuvintele şi planurile s-au epuizat; iar aşteptarea, în tăcere şi cu răbdare, câştigă cununa. Domnul Isus Christos întreabă răspicat şi mustrător „şi Dumnezeu nu va face dreptate aleşilor Lui, care strigă zi şi noapte către El?“
(E. M. Bounds)

„Inimile cele mai împovărate sunt dispuse să se roage cel mai puţin.” (William Watson)

Care a fost secretul succesului tău extraordinar din India? a fost întrebată nu de mult o tânără misionară, frumoasă și delicată, care fusese folosită de Dumnezeu în modul cel minunat printre indienii din tribul Telegu.
Răspunsul ei este vrednic de ținut minte de fiecare dintre cei care trudesc pentru înaintarea împărăției lui Cristos, fie acasă, fie departe de casă. Cu modestie, dar într-un mod care i-a impresionat pe toţi cei care au auzit-o, ea a răspuns:
„N-am lăsat niciodată ca îndatoririle mele de misionară, oricât de multe şi grele ar fi fost, să-mi răpească timpul dedicat devoţiunii şi comuniunii personale cu Cristos prin rugăciune şi citirea Cuvântului Său. Am descoperit că este mai bine să-mi limitez timpul de masă şi somn decât să scurtez timpul consacrat comuniunii cu Dumnezeu în singurătate. Dacă vreun hindus bolnav venea să mă vadă în timp ce mă rugam, nu mă ocupam de el decât după ce îmi terminam programul meu devoțional obişnuit, şi am constatat că întotdeauna eram capabilă să stabilesc corect diagnosticul şi să prescriu cu multă pricepere medicamentele necesare. Procedând astfel, n-am dat greș niciodată.”
Iată nişte cuvinte la care merită să reflectăm cu toții. În aceste zile pline de activitate, este atâta forfotă și agitație, iar noi părem extrem de ocupaţi în mijlocul atâtor îndatoriri care ne copleşesc. De aceea, nu putem spune că exagerăm apărând interesele sufletului nostru şi că alocăm prea mult timp retragerii din lume pentru a fi singuri în comuniune cu Acela care este sursa puterii noastre.
Preocupări sterile

„Şi când robul tău făcea câte ceva încoace şi încolo, omul s-a făcut nevăzut“ (1 Regi 20.40).
„Nu ştiaţi că trebuie să fiu în Casa (slujba, în versiunea englezeasca King James) Tatălui Meu?“ (Luca 2.49).

Însăşi natura muncii slujitorului lui Dumnezeu – omul care îşi ia în propriile sale mâini controlul asupra timpului său şi sarcina programării vieţii lui – impune o responsabilitate specifică. Dacă îşi iroseşte timpul lenevind, dacă-şi pierde vremea în lecturi fără rost de prin ziare şi reviste în acele ore preţioase ale dimineţii care ar trebui păstrate cu grijă pentru studierea Cuvântului lui Dumnezeu, dacă atunci când vine duminica el oferă adunării sale nişte predici slabe, gândite puţin – prin toate acestea, el îşi lezează loialitatea faţă de Isus Cristos, își dezonorează chemarea şi face dovada unei condamnabile lipse de sensibilitate faţă de adâncile nevoi spirituale ale celor pe care Marele Păstor i-a încredinţat în grija sa. El n-a auzit niciodată strigătul mut al turmei lui flămânde:
„O, înviorează-ne în călătoria noastră prin pustiul acesta!” Este păstorul plătit căruia nu-i pasă de oi.

Să ne ferim de activismul profesional care nu este altceva decât lene mascată! Nenorocirea este că am putea reuşi să ne înşelăm singuri. Programul zilnic ne este foarte încărcat. Întâlniri, discuţii, interviuri, comitete, toate se îngrămădesc pe agenda noastră care ne dă dureri de cap. Suntem târâţi încoace şi încolo şi luaţi de vârtejul mecanismului faptelor bune. Ne facem totul tuturor. Lene? Cuvântul acesta, protestăm noi, nu există în vocabularul nostru. Nu suntem noi cufundaţi în munca noastră din zori şi până-n noapte? Nu este evident că ne petrecem zilele sub presiunea puternică a unei vieţi trepi¬dante? Însă, Dumnezeu, care cercetează inima, ştie cât din efortul nostru exterior nu este decât o raţionalizare a moliciunii noastre latente. Ce rost are toată încărcătura aceasta ieftină de fapte bune şi mecanisme religioase, dacă lipseşte concentrarea intensă asupra mesajului care poate scuti ochii oamenilor de lacrimi şi picioarele de cădere, şi poate izbăvi sufletele de la moarte – lupta cu Dumnezeu în singurătate la Peniel fără de care nu vine nici o binecuvântare? (James S. Stewart)

„Fereşte-te de sterilitatea unei vieţi aglomerate!” (Autor necunoscut)

„Una din metodele actuale ale lui Satan, a spus regre¬tatul G. Campbell Morgan, este să înfiinţeze atâtea organi¬zaţii încât membrii Bisericii să nu mai aibă timp pentru părtăşia cu Dumnezeu. Biserica a devenit atât de ocupată, că nu poţi trece pe lângă ea fără să auzi uruitul şi scârţâitul roţilor sale. Ori de câte ori Biserica ajunge atât de încărcată cu lucrarea ei încât nu mai are timp de părtăşie cu Dumnezeu, lumea o privește, o ajută cu bazarurile ei, oprind-o de la întrunirile de rugăciune. Oh,de ne-ar întoarce Dumnezeu înapoi la părtăşia cu El ! Oh, de ne-am face timp să stăm la picioarele Lui!”
“Îmi amintesc, spune J. N. Nisbet că am citit o carte intitulată “Regretele unui om pe patul morții” al cărei erou principal era un om foarte bun şi evlavios, devotat trup și suflet slujirii lui Dumnezeu, şi, cu toate acestea iată ce a spus el:
«Dacă ar fi să mă întorc în viaţă, i-aș acorda rugăciunii fără să mă mai încred în mine însumi ci în ajutorul lui Dumnezeu, mult mai mult timp decât până acum. M-aş bizui pe efectele ei mult mai mult decât pe eforturile mele care, oricât de mult ni s-ar cere să nu ne neglijăm niciodată îndatoririle, nu au totuşi putere decât în măsura în care sunt însufleţite prin rugăciune. M-aş strădui în mod deosebit să obţin, în rugăciunile mele, acel foc al Duhului Sfânt care nu poate fi învăţat într-o singură zi, ci este rodul unei ucenicii îndelungate şi deseori dureroase. Oh, prieteni (a adăugat el, ridicându-se energic din patul lui de boală) nu pierdeţi această şansă, ci profitaţi de ea! Culti¬vaţi obiceiul rugăciunii stăruitoare! Aduceţi în rugăciune, îm¬preuna cu râvna, un simţ al ordinii şi apelaţi la metode care fac să-i crească puterea, aşa cum se întâmplă şi în celelalte domenii în care omul cooperează cu Dumnezeu.»
Preocupat, nu prea ocupat

„Dar îngrijorările veacului acestuia şi înşelăciunea bogăţiilor îneacă acest Cuvânt şi ajunge neroditor“ (Matei 13.22)
„Luaţi seama la voi înşivă, ca nu cumva să vi se îngreuneze inimile cu îmbuibare de mâncare şi băutură şi cu îngrijorările vieţii acesteia“ (Luca 21.34).

Ah, cât de puţini oameni găsesc timp pentru rugăciune! Avem timp pentru orice: să dormim şi sa mâncăm, să citim ziare şi romane, să vizităm prieteni. Avem timp pentru orice sub soare, dar nu avem timp pentru rugăciune, lucrul cel mai important dintre toate, esenţialul.
Gândiți-vă la Susanah Wesley care, cu toate că era mamă a 19 copii, îşi făcea timp să se închidă în camera ei pentru o oră întreagă în fiecare zi, singură cu Dumnezeu. Prieteni, problema nu este să găsim timp, ci să ne facem timp, şi dacă vrem, putem. (Oswald Smith)

Christos a fost marele nostru exemplu atunci când părăsea mulţimile pentru a sta de vorbă cu Tatăl Său.
G. H. Lang spunea: „Observaţi ce spune evanghelis¬tul: «Iar El Se ducea în locuri pustii, (nu într-un loc pustiu) şi Se ruga». Aceasta aşează acţiunea Sa într-un puternic contrast cu presiunea mulțimilor care se îmbulzeau în jurul Lui; ele Îi cereau cu mult zgomot să fie vindecate, dar în clipele acelea, El le-a refuzat. Pluralul folosit aici “locuri pustii” arată că Domnul S-a retras în mai multe ocazii. Felul în care descrie Luca situaţia arată că n-a fost vorba de un caz izolat, acest lucru reprezenta o practică permanentă“
“Trebuie să fi existat motive presante pentru a neglija astfel de ocazii pe care El însuși le crease; era nevoie de o tărie de caracter ieșită din comun pentru a proceda în felul acesta. Nu este lucru ușor să fii unul din cei care Îl imită cu adevărat pe Isus, un ucenic fără teamă”
În activitatea medicilor misionari, se întâmpla deseori ca o operaţie reuşită sau un tratament cu rezultate bune să atragă mulţimi de oameni la dispensar sau la spital. Câţi doctori au fost destul de înţelepţi sau destul de hotărâţi pentru a se retrage din scenă pentru câteva zile, ca să se roage împreună? Numai pentru a se ruga? Este atât de uşor să ne gândim că acum este șansa noastră, că vântul nu ne va fi totdeauna prielnic ca acum, că trebuie să lucrăm cât timp mai este ziuă şi o ţinem aşa, până când ni se epuizează forţele, sau chiar ajungem să ne prăbu¬şim. Ba uneori s-a întâmplat ca nişte lucrători devotaţi să apu¬ce pe un drum greşit, sau chiar s-o ia pe o cale opusă voii lui Christos, extinzându-și proprietățile și mărindu-și poverile, cu toate că nu puteau conta pe mai multe ajutoare…
“Iar El se ducea în locuri pustii și se ruga”. Christos știa că numai Dumnezeu are energii inepuizabile.
Antidotul unei activităţi neîntrerupte

„Aşteaptă înaintea Domnului! Fii curajos si El îţi va îmbărbăta inima; aşteaptă, zic, înaintea Domnului!“ (Psalmul 27.14, versiunea King James).
„Totuşi Domnul aşteaptă să Se milostivească de voi, şi Se va scula să vă dea îndurare, căci Domnul este un Dumnezeu drept: ferice de toţi cei ce îl aşteaptă“ (Isaia 30.18, vers. engl. King James).

O activitate prea intensă i-a privat pe mulţi oameni de spiritualitatea profundă şi i-a făcut să trăiască la limita dintre neprihănire şi fărădelege. Le-a furat dulceaţa dragostei creş¬tine, în vreme ce dragostea lor conjugală a ars până a ajuns un tăciune fumegând.
Apeluri, întruniri, conferinţe, şedinţe de comitet, pe lângă şirul nesfârşit de îndatoriri – toate acestea au răpit din inimile multor predicatori dulceaţa rugăciunii şi au făcut ca Biblia să devină plictisitoare şi tot mai puţin interesantă. Farmecul sluj¬bei s-a dus, iar bucuria câştigării sufletelor se află îngropată în praful activităţilor prezente.
Trăim într-o vreme când viteza, producţia, realizările şi crea¬ţia reprezintă etalonul după care sunt judecaţi toţi oamenii. Totuşi acestea sunt nişte standarde false. Dumnezeul cel veşnic este interesat să crească o pădure de stejari, nu să umple cu ciuperci grădina din spatele casei. Pe El îl interesează carac¬terul mai mult decât producţia şi pretinde calitate în defavoarea cantităţii. Sfinţenia se capătă prin ceasuri lungi de meditaţie asupra Cuvântului lui Dumnezeu. Trebuie să petrecem un anumit timp împreună cu Cel Veşnic dacă vrem să-I cunoaştem secretele. Aşteaptă înaintea Domnului şi continuă să-I priveşti Faţa, dacă vrei să devii ca El…
Marea preocupare a lui Satan este să ne îndepărteze de comuniunea cu Dumnezeu. Activitatea ne absoarbe atenţia, iar Eul îl împinge pe Cristos de pe tronul inimii. Este mai uşor să petreci două ore studiind cifre, planuri, cărţi de ştiinţă, de filozofie, decât să aştepţi în tăcere şi în dezbrăcare de sine înaintea Domnului. Slujitorii lui Dumnezeu cu învăţături sănă¬toase, devotați, activi, trebuie să lase deoparte multe „lucruri“ şi să aprindă din nou flacăra sfântă din inima lor. Nu fi atât de ocupat cu conducerea unui program încât să nu mai ai timp să stai înaintea lui Cristos. (Oliver G. Wilson)

Ah, dă deoparte lucrul mult
Ce-ar pune rugii halta!
Decât o viață de tumult.
Mai bine las-o baltă!
De-ai făce-un lucru cât de bun:
Cu zel, cu-nţelepciune,
Tu n-ai cunună-n cer: iţi spun.
De nu-i prin rugăciune.
(Autor necunoscut)
Riscurile omului ocupat

„ M-au pus păzitoare la vii. Dar via mea n-am păzit-o“ (Cântarea Cântărilor 1.6, vers. engl- King James).
„în mijlocul belşugului, va fi în nevoie”(Iov 20.22).

Lumea este atât de mare, încât mă poate stăpâni dar nu mă poate umple. Chiar în culmea fericirii pe care mi-o da ea, inima mea va fi tot tristă, cum spune Biblia. „In mijlociii belşugului, va fi în nevoie” (T. Watson)
Trebuie să ne facem timp pentru a sta în părtăşie cu Dum¬nezeu. în timpul activităţilor sale, sufletul slăbeşte. Dean Vaughan spunea: „Activitatea neîntreruptă a unor creştini este mormântul vieţii lor spirituale“. (Thomas Cook)
„Munca nu este hrană pentru suflet, după cum nu este nici pentru corp. În mijlocul nenumăratelor sale preocupări, sufle¬tul se usucă, iar activităţile lui vor dovedi cu timpul acest lucru. Motivaţia vieţii noastre trebuie să se găsească în Isus Christos, nu în succes, în faimă sau în laude“.
Dacă vom încerca să trăim având ca scop oricare dintre lucrurile de mai sus, va trebui să facem această dureroasă mărturisire. „M-au pus păzitor la vii, dar via mea n-am păzit-o”
“Scopul celor spuse aici este de a indica pericolele care pândesc activitatea creştină excesivă. Primul pericol este acela de a consuma fără a pune la loc, de a mări numărul activităților și de a scurta timpul de caldă părtăşie cu Dumnezeu.
Nu putem fi o binecuvântare pentru alţii fără Harul Său și dacă harul nu ne este împrospătat în permanență, printr-o părtășie intimă cu Cerul, atunci slujirea noastră va ajunge ceva asemănător faptelor moarte, iar mesajul nostru își va pierde acel răsunet care-i dovedește originea divină.
În ţara Galilor există un munte frumos numit Plinlimmon. Milenii la rând el a băut din fiecare nor ce se așezu pe fruntea sa, până când a devenit el însuși un uriaș rezervor de apă și din el izvorăsc astăzi cinci râuri. Dacă ne adăpăm din Cel Nevăzut și Veșnic, din noi vor curge râuri de binecuvântare, fertilizând și bucurând totul în jurul nostru. Dar, dacă nu păstrăm legă¬tura cu Cerul, vom fi vinovaţi de un act de batjocură prin faptul ca ducem un vas gol la gura unui om însetat. (J. Gregory Mantie)
Donald Gee, evanghelist şi director foarte ocupat al unui Colegiu Biblic, s-a pomenit, la un moment dat, imobilizat şi a trebuit sa stea timp de zece săptămâni într-un salon de spital. Aceasta linişte forțată a dat naştere celui mai potrivit sfat adresat lucrătorilor Evangheliei din acele vremuri mult prea agi¬tate, sfat pe care îl redăm mai jos:
„Să ne plângem că trăim într-o vreme de continuă grabă a ajuns un lucru banal. Problema noastră nu este munca, ci graba, viteza lipsa momentelor de respiraţie, iureşul şi viaţa agitată în general. Totul ne tentează: unde înainte mergeam pe jos, acum luăm maşina; unde înainte călătoream cu vaporul, acum luăm avionul; unde scriam scrisori, acum telefonăm; citim reviste de modă şi reclame în locul cărţilor bune; îi putem privi şi asculta pe alţii, pe micul ecran, discutând o anumită problemă în loc să ne aşezăm cu câţiva prieteni şi să avem o conversaţie folositoare.
Predicatorii noştri „de succes” sunt cei a căror agendă este stabilită pentru trei sau patru ani înainte. Evanghelistul la modă se deplasează de la o campanie evanghelistică la alta, după o agendă foarte încărcată şi bine păzit de un manager. Este greu să nu fim prinşi în această plasă, noi peştii mai mici. Iar rezultatele sunt nenumărate boli psihice de care se plâng foarte mulţi oameni, boli care afectează atât trupul cât şi sufletul. între timp, producătorii de medicamente câştigă enorm din vân¬zarea de tranchilizante, iar numărul pacienţilor din spitalele psihiatrice cunoaşte o creştere alarmantă…
Sunt convins că există un loc pentru a asculta în duh vocea lui Dumnezeu. Dacă un astfel de loc nu există, atunci expresia minunată a Bibliei referitoare la aşteptarea Domnului nu mai are sens. Această aşteptare implică tăcere, ambele fiind ceva foarte dificil pentru oamenii prinşi într-o neîntreruptă activitate chiar şi în viaţa religioasă.“

Şcoala tăcerii

„ V-am spus aceste lucruri ca să aveți pace în Mine“ (Ioan 16,33)
„Privește liniștit minunile lui Dumnezeu” (Iov 37,14)
„Opriţi-vă, şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu.- Eu Stăpânesc pe pământ“ (Psalmul 46,10).

„ Opriţi-vă, şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu!“ Această afirmaţie clară este o parte a Evangheliei, pentru o vreme de activitate intensă. Contrastul dintre Evanghelia aceasta şi evanghelia lumii – dacă un cuvânt atât de sfânt (Evanghelie) poate fi folosit pentru a indica filozofia lumii – este izbitor. Iată ce spune lumea: „Fii harnic, şi vei cunoaşte prosperitatea“. „Fii sârguincios, şi vei cunoaşte secretele şi înţelepciunea lumii“. „Fii activ, și te vei bucura de viaţă“. „Fii energic, şi vei cunoaşte plăcerea de a stăpâni“.
Însă, Dumnezeu spune: „Stai liniştit, şi să știi că Eu sunt Dumnezeu“. Dacă există vreun lucru de care se tem foarte mult oamenii a căror inimă nu este curată, acesta este nevoia de a cugeta în tăcere. Oamenii se angajează în tot felul de activităţi pentru a-și adormi conştiinţa şi pentru a-şi şterge amintirile. Își stimulează simţurile epuizate pentru a se implica în noi efor¬turi, ca nu cumva să fie siliţi să-şi cerceteze căile înaintea lui Dumnezeu.(Stuart Holden)
Robert E.Lyons a observat că “omului modern îi este teamă de liniște. Suntem influențați de radio și televiziune, unde fiecare minut trebuie umplut cu ceva: cuvinte sau imagini. Suntem stimulați de filozofia să fim într-o continuă mișcare: activitate, activitate și iar activitate. Toate acestea tind să ne facă să ne pierdem profunzimea. Viaţa unu om se poate adânci extrem de mult prin intermediul perioadelor de liniște, folosite pentru îndeletniciri constructive ca meditaţia şi rugăciunea. Marile personalităţi au rezervat o buna parte din viaţa lor unor asemenea momente de linişte”.
Oliver G. Wilson, editor timp de mai mulţi ani al periodi¬cului Wesleyan Methodist, relatează o experienţă interesantă din viaţa sa: „De o vreme încoace, după modesta şi limitata mea părere, lucrurile nu mergeau cum ar fi trebuit. Situaţia din jur mă stresa şi problemele cu care mă confruntam mi se păreau imposibil de rezolvat. Afacerile nu mergeau potrivit planurilor mele. Aveam sentimentul că fusesem îngenuncheat şi noaptea mă frământam în aşternut fără să-mi găsesc liniştea. Tensiuni, frustrări, situaţii imposibile, dezamăgiri din partea prietenilor apropiaţi — toate acestea mă afectaseră din plin. La sfârşitul zilei următoare, când noaptea se lăsase și natura adormise, mi-a venit în minte această porţiune dintr-un Psalm învățat cu mult timp în urma: «Opriţi-vă, şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu» A venit spre mine cu o asemenea forţă accentuând fiecare cuvânt aşa cum nici un om n-ar fi putut să o facă, încât pur şi simplu m-a lăsat mut. Un cântec udat cu lacrimi răsuna în inima mea: «Stai liniştit şi să ştii că Eu sunt Dumnezeu »
Foarte multe dintre tulburările și îngrijorările noastre izvorăsc din vorbăriile noastre fără rost, din activitatea noastră neîntreruptă, din faptul că ne sprijinim pe propria noastră înțelepciune. Dacă religia nu ne schimbă avem un sentiment de vinovăție. Noi vrem progres, dar în spatele progresului trebuie să fie pace. Nu ai nevoie de o fanfară pentru a-L aprecia pe Dumnezeu. Când înţelegi mila Lui, harul Lui, prezenţa Lui, eşti copleşit“

Opreşte-te din când în când și-n linişte ascultă
Un Glas ce nu-ţi pătrunde-n gând
că-i zbucium, zarvă multă…
Atâtea taine Dumnezeu,
cu drag, ar vrea să-ţi spună
Dar El vorbeşte stând mereu
în susur, nu-n furtună.
Retrage-te, cât mai ferit de-a lumii vânzoleală!
Nici cânt, nici rugi n-ai de-oferit!
Stai jos, cu mâna goală!
Aşteaptă-n tihnă paşii Lui,
inundă-L cu privirea!
Nimic de tine să nu-I spui,
nu-I cere strălucirea!
Doar taci şi-ascultă fermecat cum blândele Lui şoapte
Ai vieţii crini ţi-au mângâiat ca un zefir de noapte.
Când fruntea El ţi-atinge lin,
cu mâna Lui străpunsă,
Vei înţelege mai deplin
Fiinţa-I nepătrunsă…

(Edith H.Divall)

Acum trebuie să te pregăteşti pentru timpul strâmtorării…

“Acum trebuie să te pregăteşti pentru timpul strâmtorării. Acum trebuie să ştii dacă picioarele tale sunt fixate pe stânca eternă. Tu trebuie să ai o experienţă individuală şi să nu depinzi de alţii pentru lumina ta. când vei fi pus la probă, cum poţi şti că nu vei fi singur, fără nici un prieten omenesc lângă tine? Vei putea să-ţi dai seama atunci că Hristos este sprijinul tău ?”

Calea către Hristos cap5 Consacrarea

Calea către Hristos cap5  Consacrarea

Este o greşeală a nutri gândul că Dumnezeu îşi găseşte plăcerea în a vedea pe copiii Săi suferind. Cerul întreg este interesat în fericirea omului. Părintele nostru ceresc nu închide căile bucuriei nici uneia din creaturile Sale. Poruncile divine ne cer să ne oprim de la acele fapte care ar aduce suferinţe şi dezamăgiri şi care ar închide pentru noi calea fericirii cereşti, Mântuitorul lumii primeşte pe oameni aşa cum sunt, cu toate nevoile, imperfecţiunile şi slăbiciunile lor; şi nu numai că El îi va curăţi de păcat, oferindu-le mântuirea prin sângele Său, dar va satisface dorinţa inimii tuturor acelora care primesc să ia jugul Său şi să poarte povara Sa. Este scopul Său acela de a da pace şi odihnă tuturor acelora care vin la El pentru pâinea vieţii. El cere din partea noastră să îndeplinim numai acele îndatoriri care ne vor conduce paşii pe înălţimile binecuvântării la care cei neascultători de voinţa Lui nu pot ajunge niciodată. Adevărata bucurie a vieţii celui credincios este aceea de a avea în inimă pe Hristos, nădejdea slavei.
___________________

Mulţi îşi pun întrebarea: “Cum să mă predau pe mine însumi lui Dumnezeu?” Doreşti să te predai lui Dumnezeu, dar eşti slab, nu ai destulă putere morală, eşti rob al îndoielilor şi stăpânit de obiceiurile vieţii tale păcătoase. Făgăduinţele şi hotărârile tale sunt asemenea unor funii de nisip. Singur nu-ţi poţi controla şi stăpâni gândurile, impulsurile şi simţămintele. Amintirea făgăduielilor nerespectate şi a angajamentelor neîmplinite slăbeşte încrederea în propria ta sinceritate şi te face să crezi că Dumnezeu nu te poate primi; dar nu trebuie să deznădăjduieşti. Ce trebuie să înţelegi este adevărata putere a voinţei. Aceasta este puterea care guvernează natura omului, puterea ce ia hotărâri sau care face alegerea. Totul depinde de dreapta lucrare a voinţei. Dumnezeu a dat oamenilor puterea alegerii; datoria lor este aceea de a o exercita. Nu stă în puterea noastră să ne schimbăm inima şi nici să predăm lui Dumnezeu simţămintele; dar putem alege să-l slujim. Putem să-I dăm voinţa; atunci El va lucra în noi şi voinţa şi înfăptuirea, după buna Sa găsire cu cale. În acest fel, întreaga noastră fiinţă va fi adusă sub controlul Duhului lui Hristos; simţămintele noastre vor fi atunci îndreptate numai spre El, iar gândurile vor fi în armonie cu El.

Mărturii vol IV -fragment pentru tineri

În timp ce unii tineri îşi irosesc puterile în deşertăciune şi nebunie, alţii îşi instruiesc mintea, adunând cunoştinţă, încingându-se cu armură spre a se angaja în lupta vieţii, hotărâţi s-o facă să fie un succes. Dar ei nu pot avea succes în viaţă, oricât de sus ar încerca să se caţere, dacă nu-şi concentrează afecţiunile asupra lui Dumnezeu. Dacă vor să se întoarcă la Domnul cu toată inima, respingând linguşirile celor care slăbesc în cea mai mică măsură ţinta lor de a face binele, ei vor avea tărie şi încredere în Dumnezeu.

Cei care iubesc societatea îşi satisfac frecvent această caracteristică, până ce devine o pasiune dominantă. A se îmbrăca, a vizita locuri de distracţie, a râde şi a discuta despre subiecte mai uşoare decât deşertăciunea – aceasta este ţinta vieţii lor. Ei nu pot suporta să citească Biblia şi să-şi aţintească privirea spre lucrurile cereşti. Sunt nenorociţi dacă nu există ceva care să-i excite. N-au în ei putere spre a fi fericiţi, ci fericirea lor depinde de societatea altor tineri, tot atât de necugetaţi şi nepăsători ca şi ei. Puterile, care ar trebui să fie folosite pentru scopuri nobile, le predau nebuniei şi risipei.
Tânărul care găseşte bucurie şi fericire în citirea Cuvântului lui Dumnezeu şi în ora de rugăciune este continuu reîmprospătat prin energia care vine din fântâna vieţii. El va atinge o înălţime de desăvârşire morală şi o lărgime de cugetare pe care alţii n-o pot concepe. Comunicarea cu Dumnezeu încurajează cugete curate, aspiraţii nobile, înţelegeri clare ale adevărului şi ţinte înalte de acţiune. Cei care îşi leagă în felul acesta sufletele de Dumnezeu sunt recunoscuţi de El ca fii şi fiice ale Sale. Ei ajung continuu din ce în ce mai sus, obţinând vederi mai clare despre Dumnezeu şi veşnicie, până ce Domnul îi face canale de lumină şi înţelepciune pentru lume.

Dependenţă faţă de Dumnezeu şi independenţă faţă de oameni

Dependenţa faţă de Dumnezeu este o cerinţă absolută. – Dumnezeu doreşte ca fiecare suflet pentru care a murit Hristos să devină o mlădiţă a viţei, aflată într-o legătură strânsă cu butucul divin din care îşi primeşte seva. Dependenţa noastră de Dumnezeu este o cerinţă absolută şi trebuie să ne inspire o atitudine umilită; dar, datorită dependenţei noastre de El, cunoaşterea Lui trebuie să crească fără încetare. Dumnezeu doreşte să înlăturăm orice gen de egoism şi să venim la El nu ca nişte proprietari ai fiinţelor noastre, ci ca o proprietate răscumpărată a lui Hristos. – SpT Seria A, Nr. 8, pp 8, 9, 1897. (TM 324, 325)

Dependenţa faţă de Dumnezeu şi independenţa faţă de oameni. – Dumnezeu doreşte ca omul să trăiască într-o legătură directă cu Sine şi recunoaşte principiul responsabilităţii personale a acestuia în toate aspectele relaţiei Sale cu fiinţele umane. Dumnezeu caută să încurajeze un simţ al dependenţei şi să inspire nevoia unei călăuziri personale. El doreşte ca asocierea umanului cu divinul să producă în oameni o transformare care să-i aducă la asemănarea cu chipul divin. Satana luptă împotriva acestui deziderat. El caută să încurajeze dependenţa de oameni. Când mintea Îl pierde din atenţie pe Dumnezeu, ispititorul o poate aduce sub influenţa sa. Satana are puterea de a domina omul. – MH 242, 243 (1905)

Un moment de odihnă absolut necesar

„Veniţi singuri la o parte… şi odihniţi-vă!”( Marcu 6.31)

„Şi în ziua a şaptea Dumnezeu S-a odihni de toată lucrarea Lui.”(Geneza 2.2)

„Rămâne, dar, o zi de odihnă că că de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu.” (Evrei4.9)

Un domn a fost invitat de către un artist destul de cunoscut să vină la el acasă pentru a vedea o pictură pe care tocmai o terminase. Domnul a sosit la momentul stabilit. Servitorul l-a condus într-o cameră întunecoasă şi l-a lăsat singur acolo. Deşi foarte surprins, oaspetele n-a comentat, ci a aşteptat în linişte să vadă ce se va întâmpla. După aproximativ cincisprezece minute, prietenul său a intrat în camera salutându-l cordial şi l-a condus în atelierul său pentru a-i arăta pictura, care a fost admirată de către vizitator. Înainte de plecare, artistul i-a zis râzând: „Bănuiesc că ţi-a părut destul de bizar să fii lăsat atât de mult în camera accea întunecoasă” . „Da, desigur” a răspuns vizitatorul. „Ei bine, a reluat prietenul său, ştiam că dacă vei intra în atelierul meu cu ochii obişnuiţi cu lumina puternică de pe stradă, nu vei putea aprecia culorile fine ale tabloului. Aşa că te-am lăsat în camera întunecoasă până ce lumina puternică ţi s-a şters de pe retină.”

„Stai liniştit, şi atunci vei remarca prezenţa lui Dumnezeu în tine şi în jurul tău. În liniştea sufletului, nevăzutul devine vizibil, iar veşnicul devine real. Orbit orbit de lumina soarelui nu poate detecta frumuseţea periheliului până nu reuşeşte să scape de lumina strălucitoare. Nu lăsa să treacă nici o zi fără timpul ei de închinare tăcută înainte lui Dumnezeu!” F.B.Meyer

„Secretul puterii spirituale constă din a fi singur cu Dumnezeu. Biruinţa proorocului Ilie pe Muntele Carmel a fost precedată de un timp de singurătate cu Dumnezeu. Domnul Isus Însuşi, înainte de a putea vorbi aşa cum n-a mai vorbit niciodată vreun om, a trebuit să petreacă mai mult, singur cu Tatăl. Dacă mai mulţi oameni ar trece prin experiența închisorii lui John Bunyan, ar exista mai multe cărţi ca aceea pe care a scris-o el – Călătoria creştinului – şi ar face că demonii să tremure, să se înfioare şi să fugă. Iar toate acestea i-ar ajuta şi pe alţi oameni să aibă experienta mântuirii. În singurătatea insulei Patmos, în liniştea care putea fi simţită acolo , a auzit Ioan vocea aceea măreaţă şi a primit mesaje care au mişcat profund poporul lui Dumnezeu din toate timpurile.” M.W.Knapp

Alexander MacLaren, făcându-şi retrospectiva vieţii, Îi mulţumesc lui Dumnezeu, a spus el odată, cu ocazia unei mese publice, că am fost ţinut într-un locşor tăcut şi obscur atunci când mi-am început slujirea, fiindcă aceasta va strica pe jumătate dintre voi, cei tineri: sunteţi propulsaţi dintr-o dată în poziţii marcante, iar apoi va irosiţi energia în tot felul de treburi mărunte, pe care le numiţi îndatoriri: mergând la întruniri sociale, la aniversări, mese festive, în loc să staţi acasă, să citiţi Biblia şi să vă apropiaţi de Dumnezeu. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru anii de greutăţi şi obscuritate.

„Îl puteţi împinge pe Dumnezeu afară din mintea voastră aruncându-vă cu încrâncenare în împlinirea datoriilor voastre zilnice, oricât de sacre şi de elevate ar fi acestea. Aşa cum oglinda unei suprafeţe metalice lustruite nu mai poate reflecta lumina soarelui odată ce şi-a pierdut luciul, tot astfel nici o inimă necurată nu poate realiza prezenţa lui Dumnezeu. Iar pentru a fi curată, inima trebuie păstrată liniştită, departe de agitaţie, departe de furtunile pasiunii şi dorinţelor aprinse. O simplă adiere de vânt tot astfel, până când inimile noastre nu se vor linişti de zarva lumii, nu vor putea reflecta niciodată Cerul.

 

Autor: Edwin şi Lillian Harvey | Album: Triumfători pe genunchi-Vo.l

Hristos Lumina Lumii- INVITAŢIA – fragment

Sunt mulţi oameni a căror inimă este chinuită sub povara grijilor deoarece ei caută să atingă idealul acestei lumi. Ei au ales slujirea lumii, au acceptat neliniştea ei şi au adoptat obiceiurile ei. În felul acesta caracterul le este mânjit şi viaţa lor ajunge un chin. Pentru a-şi mulţumi ambiţia şi dorinţele lumeşti, ei îşi rănesc conştiinţa şi se încarcă cu povara remuşcărilor. Neliniştea aceasta continuă le secătuieşte puterea de viaţă. Domnul doreşte ca ei să lase la o parte acest jug al robiei. Îi invită să primească jugul Său. El zice: „Jugul Meu este mai bun şi sarcina Mea este mai uşoară”. El îi învaţă să caute mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Sa şi făgăduinţa Lui este că li se vor da pe deasupra toate lucrurile de care au nevoie în viaţa aceasta. Frământarea este oarbă, şi nu poate să deosebească viitorul; dar Isus vede sfârşitul de la începu. În orice greutate El are o cale pregătită pentru a da uşurare. Tatăl nostru ceresc are o mie de căi pe care ne poate veni în ajutor, şi despre care nu ştim nimic. Aceia care se călăuzesc după principiul că slujirea şi cinstirea lui Dumnezeu trebuie să fie ţinta supremă, vor constata că necazurile pier şi că înaintea lor se deschide o cărare netedă.
„Învăţaţi de la Mine căci Eu sunt blând şi smerit cu inima”, zice Isus „şi veţi găsi odihnă”. Noi trebuie să intrăm în şcoala lui Hristos pentru a învăţa de la El umilinţa şi blândeţea. Mântuirea este lucrarea prin care omul este educat pentru cer. Educaţia aceasta înseamnă cunoaşterea lui Hristos. Însemnează emancipare de sub ideile, obiceiurile şi practicile învăţate în şcoala domnului întunericului. Sufletul trebuie să fie eliberat de tot ceea ce este în opoziţie cu credincioşia faţă de Dumnezeu.
În inima lui Hristos, în care domnea o desăvârşită armonie cu Dumnezeu, era pace desăvârşită. El nu era niciodată măgulit de laude şi nici zdrobit de acuzaţii şi dezamăgiri. Chiar în timpul celei mai mari împotriviri şi celei mai crude purtări faţă de El, avea încă inima plină de curaj. Dar mulţi din cei care se numesc urmaşi ai Lui au inima plină de grijă şi neliniştită deoarece se tem să se încreadă cu totul în Dumnezeu. Ei nu se predau Lui cu totul, deoarece se tem de urmările pe care le-ar avea un asemenea lucru. Fără o predare totală ei nu pot găsi pace.
Iubirea de sine aduce nelinişte. Dacă suntem născuţi de sus, vom avea gânduri cum a avut Isus, gânduri care L-au făcut să Se umilească pentru ca noi să putem fi salvaţi. Atunci nu vom mai căuta locurile cele mai de frunte. Vom dori să stăm la picioarele lui Isus şi să învăţăm de la El. Vom înţelege că valoarea lucrării noastre nu constă în a face paradă şi zgomot în lume, sau în a fi activi şi zeloşi în propria noastră putere. Valoarea lucrării noastre este proporţională cu împărtăşirea cu Duhul Sfânt. Încrederea în Dumnezeu ne sfinţeşte puterile minţii aşa încât, în răbdare ne putem stăpâni sufletele.

Nemulţumirea înăbuşă dezvoltarea personală

Există persoane care au calităţi excepţionale, dar au ajuns într – o stare de stagnare. Ei nu progresează spre victorie. Iar abilităţile cu care i – a înzestrat Dumnezeu nu sunt de nici un folos pentru cauza Lui, deoarece sunt nefolosite. Multe dintre aceste persoane se dovedesc a fi nişte protestatari nemulţumiţi. Ei declară că motivul pentru care dau glas nemulţumirilor lor este acela că nu sunt apreciaţi. Dar tocmai aceste persoane sunt cele care suferă de un simţământ deficitar al valorii personale şi nu se
apreciază suficient pentru a coopera cu Cel mai Mare Învăţător pe care L – a cunoscut vreodată lumea.
(Ellen White)

Simţământul măririi şi prezenţei lui Dumnezeu

10. Rugăciunea şi respectul

Text biblic:
“Dumnezeu este înfricoşat în adunarea cea mare a sfinţilor şi de temut pentru toţi cei ce stau în jurul Lui.” Psalmul 89:7.

Întrebare:
Cum putem învăţa adevăratul respect fața de Dumnezeu? De ce respectul este important pentru creşterea spirituală?

Răspuns:
Simţământul măririi şi prezenţei lui Dumnezeu: “Respectul fața de Dumnezeu este inspirat de un simţământ al măririi Lui infinite şi de cunoştinţă că El este de fața. De acest simţământ fața de Cel Nevăzut ar trebui să fie impresionată inima fiecărui copil.” – Educaţie, cap. Purtarea, pag. 240. “Nici o altă cale de dovedire a respectului nu-I este aşa plăcută ca ascultarea de ceea ce El a spus.” – Idem, pag.242.

Ascultarea vine din inima: “Orice ascultare adevărată vine din inimă. Hristos a lucrat în felul acesta. Şi, dacă consimţim, El Se va identifica cu gândurile şi cu ţintele noastre în aşa măsură, încât ar lega inima şi mintea noastră cu voinţa Sa, astfel că atunci când ascultăm de El, vom împlini propriile noastre îndemnuri… Dacă cunoaştem pe Dumnezeu, aşa cum avem privilegiul să-L cunoaştem, viaţa noastră va fi o viaţă de continuă ascultare. Prin aprecierea caracterului lui Hristos, prin comuniunea cu Dumnezeu, păcatul va ajunge pentru noi ceva odios.” – Hristos Lumina Lumii, cap. Să nu vi se tulbure inima, pag. 654.

Cu umilinţă şi respect: “Umilinţă şi respectul ar trebui să caracterizeze purtarea tuturor acelora care vin în prezenţa lui Dumnezeu. În Numele lui Isus, noi putem veni înaintea Sa cu încredere, dar nu trebuie să ne apropiem de El cu îndrăzneală şi încumetare, ca şi când El ar fi pe aceeaşi treaptă cu noi. Sunt unii oameni care se adresează Marelui, Atotputernicului şi Sfântului Dumnezeu, care locuieşte într-o lumină de care nu te poţi apropia, ca şi când s-ar adresa cuiva care este deopotrivă cu ei sau chiar unuia mai prejos decât ei… Aceştia să-şi aducă aminte că se afla în fața Aceluia pe care Îl adoră serafimii şi în prezenţa Căruia îngerii îşi acoperă fețele.” – Patriarhi şi Profeţi, cap. Moise, pag. 247.

Dumnezeu este prezent la locul rugăciunii: “Oră şi locul rugăciunii sunt sfinte deoarece Dumnezeu este acolo; şi când respectul este manifestat în atitudine şi purtare, sentimentul care inspiră se va adânci. “Numele Lui este sfânt şi înfricoşat”, declară Psalmistul (Psalmul 111:9). Îngerii, când pronunţa acest Nume îşi acoperă fețele. Deci, cu cât respect, noi, care suntem căzuţi şi păcătoşi, ar trebui să-L luăm pe buzele noastre.” – Gospel Workers, page 178.

“Cinstiţi locaşul Meu cel sfânt” (Leviticul 19:30): “Pentru sufletul umil şi credincios, Casa lui Dumnezeu de pe pământ este poarta cerului. Cântecul de laudă, rugăciunea, cuvintele rostite de reprezentanţii Domnului Hristos sunt instrumentele rânduite de Dumnezeu ca să pregătească un popor pentru biserica de sus, pentru a avea o închinare aleasă, în care nu poate intra nimic ce întinează.” – Mărturii, vol. 5, cap. Purtarea în Casa lui Dumnezeu, pag. 522.

Respect fața de Numele şi Cuvântul Său: “Respectul trebuie arătat şi fața de Numele lui Dumnezeu. Niciodată nu ar trebuie rostit acest Nume în mod uşuratic sau necugetat.” – Educaţie, cap. Purtarea, pag. 241.” Noi trebuie să respectăm Cuvântul lui Dumnezeu. Fața de această Carte noi ar trebui să arătăm cinste, niciodată punând-o acolo unde ne vine, sau umblând cu ea fără grijă.” – Idem, pag. 24

Vezi şi https://dumbravarosie.wordpress.com/2012/01/05/andrei-orasanu-purtarea-in-casa-lui-dumnezeu/

Cuvinte ce schimbă viața

Isus cunoaşte împrejurãrile în care evolueazã fiecare suflet. Cu cât este mai mare vinovăţia pãcãtosului, cu atât mai multã nevoie are acesta de Mântuitorul. Inima Sa plinã de iubire şi compasiune divinã bate cu cea mai mare putere mai ales pentru cel care este prins în modul cel mai deznãdãjduit în capcanele vrăjmaşului. El a semnat actele de eliberare a neamului omenesc cu propriul Sãu sânge.
___________
Dacã aceia cãrora Dumnezeu le-a încredinţat talente intelectuale mari folosesc aceste daruri într-un scop egoist, ei vor fi lăsaţi, dupã o perioadã de încercare, sã urmeze propria lor cale. Dumnezeu îi va primi pe bărbaţii care nu par sã fie atât de bogat înzestraţi, care nu prea au încredere în ei înşişi, şi îi va face tari pe cei slabi, pentru cã ei au încredere cã El va face ceea ce ei înşişi nu pot săvârşi. Dumnezeu va accepta serviciul fãcut din toatã inima şi va îndrepta El Însuşi deficienţele.

Adesea, Domnul Şi-a ales colaboratorii dintre bărbaţii care au avut ocazia sã obţină numai o educaţie şcolară limitatã. Aceşti oameni şi-au folosit puterile cu cea mai mare sârguinţă, iar Domnul a rãsplãtit fidelitatea lor în lucrarea Sa, zelul şi setea lor de cunoaştere. El a fost martor când ei au vãrsat lacrimi şi le-a auzit rugãciunile. Aşa cum binecuvântãrile Sale au venit asupra robilor de la curţile Babilonului, tot aşa dã El înţelepciune şi cunoştinţe lucrãtorilor Sãi de astãzi.

_____________________
Şi astãzi existã mulţi oameni care se aflã sub puterea duhurilor rele, cum a fost demonizatul din Capernaum. Toţi cei care se îndepãrteazã de bunãvoie de poruncile lui Dumnezeu se plaseazã sub controlul lui Satana. Mulţi oameni se joacã cu rãul, gândindu-se cã se pot despărţi de el dupã bunul lor plac; ei însã sunt ademeniţi tot mai departe, pânã când descoperã cã sunt stăpâniţi de o voinţă mai puternicã decât a lor. Ei nu pot scãpa de puterea ei misterioasã. Un pãcat tainic sau o pasiune dominantã îi poate ţine în robie, neputincioşi ca şi demonizatul din Capernaum.
_____________
Sentimentul pãcãtuirii a otrãvit izvoarele vieţii. Dar Hristos spune: “Voi ridica pãcatele tale; îţi voi da pace, te-am rãscumpãrat cu sângele Meu. Eşti al Meu. Harul Meu va întãri voinţa ta slãbitã; voi îndepãrta de la tine căinţa pentru pãcat.” Când ispitele te asalteazã, când grijile şi nedumeririle te înconjoarã, când, deprimat şi descurajat, eşti gata sã te laşi cuprins de disperare, priveşte la Isus şi întunericul care te învãluie va fi risipit de strãlucirea puternicã a prezenţei Sale. Când pãcatul se luptã pentru a stãpâni sufletul tãu şi îţi împovãreazã conştiinţa, priveşte cãtre Mântuitorul. Harul Sãu este îndestulãtor pentru a birui pãcatul. Inima ta recunoscãtoare, care tremurã din pricina nesiguranţei, sã se întoarcã spre El. Prinde-te de nãdejdea pusã înaintea ta. Hristos aşteaptă sã te adopte în familia Sa. Tãria Sa va ajuta slãbiciunii tale; El te va conduce pas cu pas. Puneţi mâna într-a Lui şi lasã-L sã te cãlãuzeascã.
_________________
Sã nu simţi niciodatã cã Hristos este departe. El este întotdeauna aproape. Prezenţa Sa iubitoare te înconjoarã. Cautã-L ca pe Unul care doreşte sã fie gãsit de tine. El doreşte nu numai sã-I atingi veşmintele, ci sã şi umbli cu El într-o comuniune neîncetatã.
_____________________

Isus nu doreşte ca aceia care au fost cumpăraţi cu un asemenea preţ sã devinã jucãrii ale ispitelor duşmanului. El nu vrea ca noi sã fim biruiţi şi sã pierim. El, care a închis gura leilor în groapa în care se aflau şi care a umblat împreunã cu martorii Sãi credincioşi în mijlocul flãcãrilor, este tot atât de binevoitor sã lucreze pentru noi, pentru a şterge orice rãu din firea noastrã. Astãzi, El stã în faţa altarului îndurãrii, înfăţişându-I lui Dumnezeu rugãciunile celor care doresc ajutorul Sãu. El nu respinge nici un suflet înlãcrimat şi pocãit. El va oferi iertare tuturor celor care vin la El pentru îndurare şi refacere. El nu spune nimãnui tot ce ar putea dezvãlui, ci invitã fiecare suflet temãtor sã prindã curaj. Oricine vrea se poate prinde de tãria lui Dumnezeu şi face pace cu El, iar El va accepta pacea.

Slove de duh

Împărația Lui nu e doar sus in Cer, ci și în adâncul inimii, in OMUL CEL ASCUNS AL INIMII, iar noi avem de călătorit pînă acolo ca să-L cunoaștem, pentru că noi ne depărtăm de noi înșine cum ne departăm și de Dumnezeu. – Richard Wurmbrandt

¨Nu numai că nu-l putem cunoaşte pe Dumnezeu decât prin Isus Cristos, dar nici pe noi nu ne putem cunoaşte decât prin Isus Cristos. În afara lui Isus Cristos nu vom şti nici ce este viaţa noastră, nici ce este moartea noastră, nu-l vom cunoaşte pe Dumnezeu şi nici pe noi înşine¨. BLAISE PASCAL

“Cu cât Dumnezeu deţine un control mai mare asupra noastră, cu atât devenim mai mult noi înşine – pentru că El ne-a făcut. (…) Când mă întorc la Hristos, când mă predau pe mine însumi personalităţii Lui, atunci încep pentru prima dată să am cu adevărat propria-mi personalitate.” – C.S.LEWIS

De ce avem nevoie de redeșteptare ?

De ce avem nevoie de redeşteptare?
Redeşteptarea este nevoia fundamentală a credinciosului: «O redeşteptare a adevăratei evlavii printre noi este cea mai mare şi cea mai urgentă dintre toate nevoile pe care le avem. Căutarea acesteia ar trebui să fie prima noastră preocupare. Trebuie întreprins un efort serios pentru a obţine binecuvântarea lui Dumnezeu, nu pentru că Dumnezeu este reticent în revărsarea darurilor Sale, ci datorită nepregătirii noastre de a le primi. Tatăl nostru ceresc arde de nerăbdare să ofere Duhul Sfânt acelora care Îl cer, mai mult decât îşi doresc părinţii pământeşti să împartă daruri copiilor lor. Dar este lucrarea noastră, că prin mărturisire, umilire, pocăinţă şi rugăciune fierbinte să împlinim condiţiile necesare trimiterii binecuvântării divine. Redeşteptarea trebuie aşteptată doar ca un răspuns la rugăciune.”

Timpul în care trăim este caracterizat de urgenţă judecăţii: «Noi ne găsim în Marea Zi a Ispăşirii, când păcatele noastre ajung, prin mărturisire şi pocăinţă, dinaintea judecăţii. Dumnezeu nu mai poate accepta o mărturie pasivă şi lipsită de viaţă din partea slujitorilor Săi… Din 1844 Marele nostru Preot a intrat în Locul Preasfânt din Sanctuarul ceresc pentru a începe judecata de cercetare. Cazurile celor drepţi care au murit au fost prezentate înaintea lui Dumnezeu. Când această procedură va fi completă, judecata va trece la cei vii. Cât de preţioase, cât de solemne trebuie să fie aceste momente! Fiecare dintre noi este un caz în aşteptare în tribunalul din ceruri. La templul de pe pământ, când lucrarea ispăşirii era făcută de Marele Preot în Sfânta Sfintelor, poporului i se cerea să-şi umilească sufletele înaintea lui Dumnezeu şi să-şi mărturisească păcatele pentru că acestea să fie şterse definitiv. Ni se va cere nouă mai puţin, în aceste clipe când Christos se afla în Sanctuarul din ceruri, pledând în favoarea poporului Său şi când decizia irevocabilă, finală este gata să fie pronunţată pentru fiecare caz în parte?»

Care sunt cele mai mari obstacole în calea redeşteptării?

citeste tot articolul pe pagina pastorului Lazăr Emil http://lazaremil.wordpress.com/2012/01/03/ziua-1-4-ianuarie-2012/

E păcat să faci dragoste înainte de căsătorie, ca dovadă a dragostei tale?

Mă întrebi dacă e păcat să faci dragoste înainte de căsătorie, ca dovadă a dragostei tale. Încerc să-ţi dau un răspuns pe măsura înţelegerii tale, în tema aceasta atât de importantă şi delicată a iubirii. Îmi spui că în filmele de la televizor şi peste tot este prezentată normală viaţa sexuală a doi tineri care se iubesc şi că astfel ei îşi manifestă şi mai mult iubirea pe care o au unul pentru altul, chiar dacă nu sunt căsătoriţi.

Oare chiar aşa să fie? Să ne uitam un pic în jurul nostru.

Dacă ar fi adevărat, nu ar mai fi atâtea inimi frânte, suflete rănite şi vieţi sfărâmate. Omul nu este numai trup, ci este trup şi suflet. Când doi oameni se unesc, ei se unesc şi sufleteşte. Iar dacă nu au binecuvântarea lui Dumnezeu asupra lor, ei trăiesc în păcat, iar păcatul aduce moartea. Nu mor ei, dar moare dragostea dintre ei pentru că aceasta s-a întinat, s-a murdărit cu păcatul săvârşit. Dumnezeu doreste sa ne apere de suferintele provocate de destramarea relatiilor, de rănile sufleteşti şi de boli.

Trupul ne poarta sentimentele, mintea şi sănătatea, de aceea e bine sa avem mare grija de el. Oamenii cauta adesea sa se simta impliniti prin relatiile trupesti si cred, in mod gresit, ca nevoile lor psihologice sau sentimentale sunt de natura trupeasca. Rezultatul acestei atitudini este un mare gol interior, căci ei încearcă sa umple cu plăcere fizica un gol afectiv, psihologic sau sentimental. Când iubeşti şi investeşti tot ce ai mai bun într-o relaţie de prietenie, ţi se pare corect ca cel pe care îl credeai iubitul tău să te părăsească după ce i-ai „demonstrat” cât de mult îl iubeşti? Dumnezeu nu doreşte ca omul să sufere, să fie nefericit, şi în toate poruncile Sale a pus înţelepciunea Sa. Toate le-a dat cu înţelepciune şi cu un rost anume.

Abstinenta înainte de căsătorie ne apără tocmai de aceasta incercare de a ne rezolva în mod greşit problemele afective. Aşteptarea ne învaţă sa identificam problemele, sa le ţinem piept și sa încercăm sa le rezolvam.

O fată iubeşte cu tot ce are ea, deplin, complet, ea dăruieşte iubire şi se dăruieşte, dar aceasta o săvârşeşte de multe ori pentru a „demonstra” iubirea ei, ca probă cerută de cel care se numeşte pe sine prietenul ei. Dar ce să însemne asta, de fapt? Nimic altceva decât o lipsă de maturitate în gândire, în simţire, în sufletul acelei persoane. Dacă e nevoie de o astfel de dovada, va fi mereu nevoie de dovezi de tot felul în continuare, pe parcursul acelei aşa-zise prietenii. Câte fete care şi-au demonstrat iubirea mai sunt azi cu prietenii lor? Câte fete au avut tentative de sinucidere când s-au văzut părăsite de iubiţii lor, de cei care doreau o dovadă din partea lor? Tinerii care caută astfel de dragoste, mărturisesc, în mod inconştient, că ei înşişi nu au mai mult de oferit.

O astfel de tânăra am cunoscut şi eu, era cea mai bună prietenă a mea. În cazul ei, altul a fost motivul, şi anume, frica de a nu rămâne singură, frica de a nu fi iubită, frică născută din necunoaşterea lui Dumnezeu.

O fată frumoasă cu calităţi şi defecte, se gândea mereu de ce ea nu are nici un prieten, şi toate colegele şi prietenele ei au un prieten cu care se plimba ţinându-se de mână? I se părea atât de frumos să te plimbi de mână cu un băiat…Cu toate acestea, se gândea ca ea nu va cunoaşte niciodată un băiat şi nu se va căsători niciodată. Nu i-a spus nimeni niciodată că ea e frumoasă! Nu s-a plimbat niciodată cu un băiat de mână. Până când, într-o zi a cunoscut un băiat. În sfârşit, speranţele ei au prins viaţă! Acum avea şi ea un prieten. Acum şi ea se poate plimba cu un băiat de mână! În sfârşit. Acesta e! Cu el, se gândea fata, mă voi căsători! El e alesul. Îl iubea. Şi se amăgea singură, că din moment ce cu ea se plimba, cu ea vorbea, pe ea o săruta, trebuie să o iubească!

Ce dacă nu i-a dat nicio floare, ce dacă nu i-a spus niciodată că e frumoasă, toţi prietenii lui o salutau şi vorbeau cu ea şi le spuneau că „le stă bine împreună”. Îl iubea pe el pentru că el îi acorda atenţie. Până acum nu-i mai acordase nimeni atâta atenţie, deci, se amăgea ea în continuare, precis mă iubeşte, în felul lui!… Ce face o fata când iubeşte? Se dăruieşte. Dă ce are ea mai de preţ! Dar băiatul i-a spus apoi că el nu o iubeşte. Cel în care îşi pusese nădejdea că o va lua de soţie, acum o părăsea. Rămasă singură, gânduri negre o înconjurau.

Mai avea o prietena cu care mai ieşea uneori in oraş, în rest, stătea în casa. Parcă se ascundea, se izola de lume. Nimeni nu ştia ce s-a întâmplat cu ea. Odată, ieşind, s-a întâlnit cu unul dintre prietenii lui, care i-a zis uitându-se în ochii ei: „eşti frumoasă!”…În acel moment, în mintea ei a apărut un gând:” prea târziu” şi a început să râdă isteric…râdea, râdea şi se speria ea însăşi de râsul ei…prea târziu. Îmi spune şi mie acum cineva că sunt frumoasă!!!!… prea târziu… Au urmat zile în sir de durere. O durere sfâşietoare. Ce să facă acum? Cum va fi viaţa ei? Acum, chiar nu se va mai căsători niciodată!…Gânduri tot mai negre, de deznădejde, îi treceau prin minte. S-a gândit chiar să-şi ia viaţa. Nici nu mai deosebea noaptea de zi, visul de realitate.

Într-un târziu şi-a amintit că a auzit cândva că e bine să te rogi timp de 40 de zile. Ce avea de pierdut? A început să citească Paraclisul Maicii Domnului. Timp de 40 de zile s-a rugat cu lacrimi şi a încercat să înţeleagă cuvintele rugăciunii, cu toată durerea pe care o avea în suflet şi care îi îngreuna citirea rugăciunii. Plângea întotdeauna dar se umplea de speranţă când ajungea la rugăciunea de la sfârşit: „am multe chipuri ale acelora care mai înainte de mine au mâniat îndurarea Lui cea bună, pe vameşi, pe desfrânaţi şi pe ceilalţi păcătoşi, cărora s-a dat iertare de păcate, pentru părere de rău şi mărturisire. Deci aceste miluite chipuri punându-le înaintea ochilor sufletului meu celui păcătos şi privind spre atâta îndurare primită de dânşii de la Dumnezeu, am îndrăznit şi eu, păcătosul, a alerga la milostivirea ta cea bună, o, preaîndurată Stăpâna; să-mi dai mână de ajutor şi să ceri la Fiul tău şi Dumnezeu iertarea păcatelor mele cele grele”. Aşa, timp de 40 de zile s-a rugat şi a înţeles că nu se poate salva decât întorcându-se la Dumnezeu. S-a spovedit, s-a împărtăşit, şi-a împlinit canonul şi şi-a schimbat viaţa. A fost o schimbare, o ridicare, mai bine zis, de la moarte la viaţă.”

Tânăra aceasta a scăpat cu viaţă, dar sunt atâtea „iubiri” care sfârşesc în moarte. Merită?

O tânără mi-a mărturisit odată că cea mai bună prietenă a ei, o fetiţă de 14 ani, care îl iubea foarte mult pe băiatul de care era îndrăgostită, s-a dăruit lui, considerând aceasta un pas firesc în iubirea lor. Cu toate acestea, după câteva zile s-au despărţit. Tânăra a suferit foarte mult şi a început să-şi plângă durerea tuturor celor din jur. După un timp, pentru a le demonstra că nu va rămâne singură, a început să se îmbrace tot mai provocator şi să se machieze. Era un chin, de fapt, ascuns sub masca aceasta. A urmat un alt „prieten”, apoi altul… Şi de la ce a pornit totul? De la o iubire mincinoasă sau prost înţeleasă.

Revin la ce spuneam la început. Păcatul ucide, păcatul aduce moartea iubirii. Unde lipseşte binecuvântarea lui Dumnezeu, omul are de suferit.

Un băiat care te iubeşte nu va cere dovezi de iubire, el îţi va iubi sufletul şi tu îl vei iubi pe al lui. O asemenea căsătorie, o asemenea unire va fi binecuvântată de Dumnezeu, o asemenea căsătorie aduce în lume copii binecuvântaţi. Când doi tineri se dăruiesc înainte de căsătorie, dau dovadă de neîncredere, pentru că ce altceva ar însemna că e nevoie de un act fizic pe lângă cel sufletesc? Iar după acesta, băiatul nici nu o mai iubeşte atât de mult pe iubita lui. Scade respectul său faţă de ea, chiar dacă a fost dorinţa lui. Apar reproşurile, iar lumina care era mai înainte în ochişorii lor frumoşi se stinge. S-a stins inocenţa, bucuria, nevinovăţia.

O iubire curată nu are nevoie de astfel de dovezi, iar dacă le cere, acolo nu este iubire curată. Dacă nu este biruită predispoziţia aceasta spre păcat , va continua şi în viaţa de familie, în căsnicie, unde nu va fi respectat căminul familial, denaturând frumuseţea căsătoriei.
Se petrec atâtea tragedii din cauza asta! După ce fata se căsătoreşte, nefiind fecioară, soţul îi poate reproşa că n-a fost cuminte, o poate jigni, pentru că n-a ştiut să se păzească, şi este foarte dureros. Mai mult decât atât, soţul va avea mereu un spin în inimă, o durere sau o teamă, că gândul soţiei ar fi rămas la cel cu care a căzut în păcat înainte de căsnicie, chiar daca in realitate nu este aşa.

Tinerii, chiar dacă îşi petrec uneori timpul cu fete care n-au ştiut să se păstreze curate, când vine vorba de întemeierea unei familii, îşi vor lua de soţie fete cuminţi.

sursa(http://ortodoxia.md/frmantrile-sufleteti-ale-tinerilor/2914-e-pcat-s-faci-dragoste-inainte-de-cstorie-ca-dovad-a-dragostei-tale)

Divina vindecare – pasaj

„Si astãzi existã multi oameni care se aflã sub puterea duhurilor rele, cum a fost demonizatul din Capernaum. Toti cei care se îndepãrteazã de bunãvoie de poruncile lui Dumnezeu se plaseazã sub controlul lui Satana. Multi oameni se joacã cu rãul, gândindu-se cã se pot despãrti de el dupã bunul lor plac; ei însã sunt ademeniti tot mai departe, pânã când descoperã cã sunt stãpâniti de o vointã mai puternicã decât a lor. Ei nu pot scãpa de puterea ei misterioasã. Un pãcat tainic sau o pasiune dominantã îi poate tine în robie, neputinciosi ca si demonizatul din Capernaum.” — EGW, Divina vindecare

Desăvârşiţi în Hristos

II. Dumnezeu găseşte plăcere în noi

Ellen White s-a pronunţat în mod echilibrat în această zonă crucială a îndreptăţirii şi neprihănirii. În mod cert a predicat o teologie a speranţei. Acest lucru este evident în comentariile sale atât de încurajatoare cu privire la plăcerea pe care Tatăl a găsit-o în Fiul, cu ocazia botezului, şi legătura pe care o are acest fapt cu fiecare dintre noi. Mat. 3:17 ne spune că atunci când Isus a fost botezat, un glas s-a auzit din ceruri spunând: „Acesta este Fiul Meu preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea.” Înainte, ori de câte ori citeam aceste cuvinte încurajatoare, mă simţeam oarecum exclus. La urma urmelor, această declaraţie minunată era adresată lui Isus cel desăvârşit, nu nedesăvârşitului de mine– sau poate că nu doar Lui? Ah, cât îmi doream să fiu pe placul Tatălui ceresc! Însă se părea că cu cât mai tare mă străduiam, cum atât mai greu îmi era să am în mod real această experienţă în viaţa mea. Mă întrebam de ce ar fi nevoie ca să aud cuvintele Lui încurajatoare spuse şi în dreptul meu? Puteam îndrăzni să-mi imaginez ceva aşa de glorios? Cine eram eu să gândesc măcar că Dumnezeu ar putea vreodată să găsească plăcere în mine aşa cum găseşte în Isus?

Apoi am descoperit afirmaţia încurajatoare din Hristos, Lumina lumii, pag. 114, care mi-a arătat clar că dorinţa mea arzătoare putea deveni o realitate. Observaţi cum aplică textul biblic la situaţia noastră specifică. Iată o afirmaţie care reflectă teologia speranţei predicată de Ellen White:

Cuvintele spuse lui Isus la Iordan – „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea” – cuprind întregul neam omenesc. Dumnezeu I-a vorbit lui Isus ca reprezentant al nostru. Oricât am fi de păcătoşi şi slabi, noi nu suntem aruncaţi ca fără valoare. El ne-a primit „în Preaiubitul Lui” (Efes. 1,6). Slava aşezată asupra lui Hristos este o chezăşie a iubirii lui Dumnezeu faţă de noi… Prin păcat, pământul a fost despărţit de cer şi înstrăinat de legăturile cu el; dar Isus l-a legat din nou de tronul slavei. Iubirea Lui l-a înconjurat pe om şi a ajuns la cerurile preaînalte. Lumina, care prin porţile deschise ale cerului a venit asupra Mântuitorului nostru, va veni şi asupra noastră când ne rugăm pentru ajutor în a ne împotrivi ispitei. Glasul care i-a vorbit lui Isus îi spune fiecărui suflet credincios: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea”.

III. Luptă pentru încredere şi supunere

Această făgăduinţă minunată că Îl vom auzi pe Dumnezeu exprimându-şi aprobarea în dreptul nostru, al fiecăruia, este reală, însă – la fel ca toate făgăduinţele lui Dumnezeu – este condiţionată. Pentru a-I fi pe plac Tatălui, ca şi copii ai Săi, trebuie să ne încredem în Isus, să ne predăm pe noi înşine Lui şi să umblăm cu El zi de zi. Dificultatea şi provocarea constă în a rămâne în această relaţie vitală. Diavolul lucrează în permanenţă ca să submineze relaţia de încredere dintre Tatăl ceresc şi noi, copiii Lui preaiubiţi. Aceasta a încercat să facă şi cu Isus, în pustie, după botezul Lui. Observaţi că la finalul relatării botezului, în Luca 3, Isus auzise glasul Tatălui reafirmând relaţia de încredere cu El, pentru ca la începutul cap. 4, să audă glasul diavolului aruncând umbre de îndoială asupra acestei relaţii de Tată-Fiu. „Dacă eşti cu adevărat Fiul lui Dumnezeu….” (vers. 3). Aceeaşi strategie o aplică şi cu noi. Arhi-înşelătorul ştie prea bine că dacă reuşeşte să ne zdruncine încrederea în această relaţie, victoria va fi a lui. Şi încearcă iarăşi şi iarăşi, pândind momentul oportun.
Diavolul este atât de subtil că şi atunci când suntem în braţele iubitoare ale Tatălui, el vine să bată la uşa inimii noastre, insinuând îndoiala şi semănând descurajarea şi neîncrederea. El duce război asupra inimilor şi minţilor noastre deoarece „mii de ani, diavolul a făcut experimente cu proprietăţile minţii omeneşti şi a ajuns s-o cunoască foarte bine” (Selected Messages, 2, pag. 352-353). El joacă jocuri psihologice subtile cu minţile noastre, mai ales acum că ştie că timpul lui e scurt. Armele preferate sunt îngrijorarea, anxietatea, regretul şi descurajarea – toate pentru a ne smulge de lângă Hristos. Ellen White ne atenţionează că „atunci când trecem prin încercări, nu trebuie să ne agităm şi să ne îngrijorăm. Să nu ne răzvrătim sau să ne desprindem din mâna lui Hristos prin îngrijorare.” (Signs of the Time, 5 feb. 1902). Este pe cât de uimitor, pe atât de adevărat că putem aluneca din braţele lui Hristos în braţele diavolului, doar prin nelinişte şi îngrijorare.
Atunci care este soluţia la această problemă? Citând Evrei 12:2, Elen White scria: „Priviţi la Isus, Autorul şi Desăvârşitorul credinţei voastre. Întoarceţi-vă atenţia de la subiectele care vă posomorăsc şi vă întristează, ca să nu deveniţi agenţi ai vrăjmaşului, sporind întunecarea şi întristarea…Chiar dacă încercări grave vor veni asupra voastră, voi trebuie să priviţi în sus şi să vedeţi lumina în Isus” (This Day With God, pag. 233). Totodată, aduceţi-vă aminte că diavolul joacă rolul acuzatorului în curtea de judecată a marii lupte. Dar Biblia ne spune că „dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Apărător, pe Isus Hristos cel Neprihănit.” (1Ioan 2:1). Hristos este Avocatul nostru priceput; El nu va pierde nici un caz dacă noi vom continua să ne agăţăm de El şi să ne bizuim întru totul pe El. Iar preţul apărării noastre deja a fost plătit: sângele Lui preţios vărsat pe Golgota (vezi vers. 2)! Noi jucăm rolul acuzaţilor în această sală de judecată. Şi după cum în tribunalele pământeşti, acuzaţii nici nu ascultă, nici nu discută cu acuzatorii lor, nici noi să nu ascultăm, nici să nu discutăm cu acuzatorul nostru, decât să-i spunem: „Satano, vorbeşte cu Avocatul meu. Sângele preţios al lui Hristos este preţul apărării mele.”

descarcă tot articolul aici

Minte, caracter, personalitate

Eu, Bărbatul (John Eldredge)

Dorința veacurilor – Cap.34 – INVITAŢIA

„Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă.” Aceste cuvinte de mângâiere au fost adresate mulţimii care Îl urma pe Isus. Mântuitorul spusese că numai prin El oamenii pot ajunge să-L cunoască pe Dumnezeu. El vorbise despre ucenicii Săi ca despre nişte oameni cărora li se dăduse cunoştinţa lucrurilor cereşti. Dar n-a lăsat pe nimeni să se simtă îndepărtat de grija şi de iubirea Lui. Toţi cei obosiţi şi împovăraţi pot să vină la El.

Cărturarii şi fariseii, cu toată rigurozitatea lor pentru formele religioase, aveau simţământul unei nevoi pe care ritualurile nu o putea împlini. Vameşii şi păcătoşii puteau pretinde că sunt mulţumiţi cu cele senzuale şi pământeşti, dar în inima lor era neîncredere şi teamă. Isus privea la cei deznădăjduiţi şi împovăraţi cu inima, care nu mai aveau nici o nădejde şi care căutau să-şi liniştească dorinţa sufletului cu desfătări pământeşti, şi îi chema pe toţi să găsească odihnă în El.

Cu bunătate, El invita pe cei apăsaţi: „Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi de la Mine, căci eu sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre”.

În aceste cuvinte Hristos vorbeşte fiecărei fiinţe omeneşti. Fie că-şi dau seama sau nu, ei sunt obosiţi şi împovăraţi. Toţi sunt doborâţi de poverile pe care numai Hristos le poate îndepărta. Povara cea mai grea pe care o ducem este povara păcatului. Dacă am fi lăsaţi să purtăm această povară, ne-ar strivi. Dar Cel Nevinovat a luat locul nostru. „Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.” Is. 53,6. El a purtat povara vinei noastre. El va lua sarcina de pe umerii noştri obosiţi. El ne va da odihnă. Povara grijilor şi a întristărilor o va duce tot El. El ne invită să aruncăm asupra Lui toate grijile noastre, deoarece El ne poartă pe inima Lui.

Fratele mai mare al neamului nostru este la tronul cel veşnic. El priveşte la oricare suflet ce-şi îndreaptă faţa spre El, ca Mântuitor. El cunoaşte din experienţă care sunt slăbiciunile omeneşti, care sunt lipsurile noastre şi de ce putem fi aşa lesne ispitiţi, deoarece El a fost ispitit în toate ca şi noi, dar fără păcat. El priveghează asupra ta, fiu şovăielnic al lui Dumnezeu. Eşti ispitit? El te scapă. Eşti slab? El îţi dă puteri. Eşti neştiutor? El te luminează. Eşti rănit? El te vindecă. Domnul „socoteşte numărul stelelor” şi tot El „tămăduieşte pe cei cu inima zdrobită, şi le leagă rănile”. Ps. 147,4.3. „Veniţi la Mine” este chemarea Lui. Oricare ar fi grijile şi încercările, înfăţişează cazul tău înaintea Domnului. Inima ta va fi întărită ca să poată rezista. Se va deschide o cale pentru ca să poţi scăpa din greutăţi şi încurcături. Cu cât e mai grea povara, cu atât mai binecuvântată odihna, când le arunci asupra Purtătorului de poveri. Odihna oferită de Hristos este condiţionată, şi aceste condiţii sunt clar arătate. Toţi le pot îndeplini. El ne spune cum putem găsi această odihnă.

„Luaţi jugul Meu asupra voastră”, a zis Isus. Jugul este un instrument al servirii. Vitele sunt înjugate pentru muncă şi jugul este absolut necesar pentru ca lucrul lor să fie eficient. Prin ilustraţia aceasta Hristos ne învaţă că noi suntem chemaţi să servim tot timpul vieţii noastre. Trebuie să luăm jugul Lui asupra noastră pentru ca să putem fi împreună lucrători cu El.

Jugul care ne leagă în serviciu este Legea lui Dumnezeu. Legea cea mare a iubirii, care le-a fost descoperită oamenilor în Eden, a fost proclamată pe Sinai, iar în Noul Legământ este scrisă în inimă, uneşte pe lucrătorul omenesc cu voinţa lui Dumnezeu. Dacă am fi lăsaţi în urma pornirilor noastre, să mergem acolo unde ne duce voinţa noastră, am cădea în rândurile lui Satana şi am ajunge să avem atributele lui. De aceea Dumnezeu ne încredinţează voinţei Sale care este nobilă şi înălţătoare. El doreşte ca noi să ne îndeplinim cu răbdare şi înţelepciune îndatoririle. Chiar Hristos în firea lui omenească, a purtat jugul slujirii zicând: „Vreau să fac voia lui Ta Dumnezeule! Şi legea Ta este în fundul inimii Mele”. Ps. 40,8. „M-am pogorât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis.” Ioan 6,38. Iubirea pentru Dumnezeu, râvna pentru slava Lui şi iubirea pentru omenirea decăzută, au adus pe Isus pe pământ ca să sufere şi să moară. Aceasta a fost puterea care a condus viaţa Sa. El ne invită să ne însuşim acest principiu.

Sunt mulţi oameni a căror inimă este chinuită sub povara grijilor deoarece ei caută să atingă idealul acestei lumi. Ei au ales slujirea lumii, au acceptat neliniştea ei şi au adoptat obiceiurile ei. În felul acesta caracterul le este mânjit şi viaţa lor ajunge un chin. Pentru a-şi mulţumi ambiţia şi dorinţele lumeşti, ei îşi rănesc conştiinţa şi se încarcă cu povara remuşcărilor. Neliniştea aceasta continuă le secătuieşte puterea de viaţă. Domnul doreşte ca ei să lase la o parte acest jug al robiei. Îi invită să primească jugul Său. El zice: „Jugul Meu este mai bun şi sarcina Mea este mai uşoară”. El îi învaţă să caute mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Sa şi făgăduinţa Lui este că li se vor da pe deasupra toate lucrurile de care au nevoie în viaţa aceasta. Frământarea este oarbă, şi nu poate să deosebească viitorul; dar Isus vede sfârşitul de la începu. În orice greutate El are o cale pregătită pentru a da uşurare. Tatăl nostru ceresc are o mie de căi pe care ne poate veni în ajutor, şi despre care nu ştim nimic. Aceia care se călăuzesc după principiul că slujirea şi cinstirea lui Dumnezeu trebuie să fie ţinta supremă, vor constata că necazurile pier şi că înaintea lor se deschide o cărare netedă.

„Învăţaţi de la Mine căci Eu sunt blând şi smerit cu inima”, zice Isus „şi veţi găsi odihnă”. Noi trebuie să intrăm în şcoala lui Hristos pentru a învăţa de la El umilinţa şi blândeţea. Mântuirea este lucrarea prin care omul este educat pentru cer. Educaţia aceasta înseamnă cunoaşterea lui Hristos. Însemnează emancipare de sub ideile, obiceiurile şi practicile învăţate în şcoala domnului întunericului. Sufletul trebuie să fie eliberat de tot ceea ce este în opoziţie cu credincioşia faţă de Dumnezeu.

În inima lui Hristos, în care domnea o desăvârşită armonie cu Dumnezeu, era pace desăvârşită. El nu era niciodată măgulit de laude şi nici zdrobit de acuzaţii şi dezamăgiri. Chiar în timpul celei mai mari împotriviri şi celei mai crude purtări faţă de El, avea încă inima plină de curaj. Dar mulţi din cei care se numesc urmaşi ai Lui au inima plină de grijă şi neliniştită deoarece se tem să se încreadă cu totul în Dumnezeu. Ei nu se predau Lui cu totul, deoarece se tem de urmările pe care le-ar avea un asemenea lucru. Fără o predare totală ei nu pot găsi pace.

Iubirea de sine aduce nelinişte. Dacă suntem născuţi de sus, vom avea gânduri cum a avut Isus, gânduri care L-au făcut să Se umilească pentru ca noi să putem fi salvaţi. Atunci nu vom mai căuta locurile cele mai de frunte. Vom dori să stăm la picioarele lui Isus şi să învăţăm de la El. Vom înţelege că valoarea lucrării noastre nu constă în a face paradă şi zgomot în lume, sau în a fi activi şi zeloşi în propria noastră putere. Valoarea lucrării noastre este proporţională cu împărtăşirea cu Duhul Sfânt. Încrederea în Dumnezeu ne sfinţeşte puterile minţii aşa încât, în răbdare ne putem stăpâni sufletele.

Timpul pe care-l trãim aici este scurt

Timpul pe care-l trãim aici este scurt. Nu putem trece prin aceastã lume decât o datã; si, trecând, sã ne trãim viata cât mai bine. Lucrarea la care suntem chemati nu necesitã bogãtie, pozitie socialã sau o mare pricepere. Ea cere un spirit binevoitor, de jertfire de sine, si un tel urmãrit fãrã sovãialã. O lampã, oricât de micã, dacã este tinutã arzând fãrã întrerupere, poate fi mijlocul prin care pot fi aprinse si alte lãmpi. Sfera noastrã de influentã poate pãrea redusã, priceperea micã, ocaziile putine, realizãrile limitate; si cu toate acestea, ne sunt asigurate posibilitãti minunate printr-o folosire credincioasã a ocaziilor oferite de propriile noastre cãmine. Dacã vrem sã ne deschidem inimile si cãminele înaintea principiilor de viatã divine, vom deveni canale prin care sã curgã puterea unor curenti dãtãtori de viatã. Din cãminele noastre se vor revãrsa râuri de vindecare, aducând viata, frumusetea si rodirea acolo unde acum nu este decât pustietate si dezolare.
Ellen White – Divina vindecare

Mari minuni prin rugăciuni

https://pavelgoia.wordpress.com/

 

………………………………………………………………………………………………………
Scurtă biografie

___________________
Cunoasterea de Dumnezeu e CHEIA

De ce nu vin oamenii în biserici (încă) ?

………………………………………………………………………………….

Mai multe prezentări Pavel Goia – de la Chicago Church

Lucian Cristescu – Adevăratul conţinut al rugăciunii

Şi atunci: ce scop urmăreşte rugăciunea? Cumva să informeze şi să ceară? Evident că nu! Aici operăm încă o corecţie majoră privind sensul rugăciunii: funcţia fundamentală a rugăciunii este părtăşia. Aceasta ne descoperă şi pana inspirată, în Calea către Hristos(cap.11, paragr.2):

„Rugăciunea este deschiderea inimii noastre lui Dumnezeu, ca unui prieten. Aceasta nu pentru că este necesar să informăm pe Dumnezeu cu privire la persoana noastră şi cine suntem noi. Ci pentru ca noi să putem fi capabili să-L exprimăm pe El.”

Cu ani în urmă, mă aflam într-un cerc de prieteni, adunaţi ca să ne rugăm. Mi-aduc aminte de cuvintele pe care colegul meu, Nelu, le-a spus atunci, care au fost pentru mine ca o lumină în noapte. Tocmai vorbeam despre cum să ne rugăm şi ce să-I cerem lui Dumnezeu. Concepţia populară zice ca, dacă vrei ceva, stăruie necurmat, zi şi noapte, şi vei căpăta. Nelu însă a spus:

– La rugăciune, mă interesează mai puţin convorbirea în sine sau ce să-I spun… ceea ce caut este apelul: să aud de dincolo, de la celălalt capăt al firului: „Alo, da! Eu sunt, Dumnezeu…” Dacă ai „apelul” eşti fericit să rămâi pe fir, chiar fără să ceri ceva anume…

Deci, am putea spune că esenţialul în rugăciune este ca Dumnezeu să spună: „Sunt aici, Eu sunt”. Aceasta este satisfacţia supremă în rugăciune! Şi, atunci când sufletul tău e bântuit de temeri şi îndoieli, singurul lucru care aduce pace este prezenţa lui Dumnezeu.

Mai crezi că rugăciunea este o funie de care să tragi, ca să-ţi picure o binecuvântare? Dacă ar fi aşa atunci totul ar depinde de cât de hotărât tragi de sfoară. Adică: energic, fără îndoială şi prelung, stăruitor! Nu te lăsa: trage numai! „Dă, Doamne” Hai, dă Doamne!!!” Aceasta e eroarea clasică, acea greşit înţeleasă „stăruinţă”. Eroarea o descoperi doar când afli că scopul adevărat al rugăciunii este să întri în părtăşie cu El.

Din această primă funcţie(părtăşia), se nasc încă alte două funcţii, tot atât de importante. Să le descoperim.

La rugăciune, venim atunci când avem o povară pe suflet. Nu-i aşa? Când ne mână o situaţie de criză Îl căutăm pe Dumnezeu, iar sufletul nostru este ca un coş greu, imposibil de purtat. Căutăm o cale să ni se ia povara. Căutăm descărcarea, despovărarea…

Aceasta este a doua funcţie, şi nu prima, căci descărcarea poverii nu poate avea loc decât după ce a avut loc contactul. Doar prin părtăşie poţi să ajungă la descărcarea poverii.

Printre multele boli care tulbură sufletul, oamenii au identificat o boală comună, pe care au numit-o savant anxietate. Ea nu-i altceva decât frica, o frică soră cu spaima faţă de ceva necunoscut. Şi, cum viaţa este plină de necunoscute, omul stă tot timpul în anxietate. Ori, această anxietate este strigătul nostru după Cineva. Numai atunci când Îl întâlnim pe acest „Cineva”, când are loc comuniunea, putem să ne descărcăm povara. Fără să intrăm în contact personal cu Dumnezeu, nu ne putem descărca tensiunea sufletului.

Pentru că ne aflăm într-o mare luptă invizibilă, pentru că permanent suntem copleşiţi de anxietate, de aceea ne îndeamnă Domnul: „Rugaţi-vă neîncetat!” (1 Tes 5,17) Acesta este motivul nevoii după o rugăciune non-stop, după o redresare continuă. Nu o necurmată listă de cereri, ci o neîncetată cãutare a feţei Lui. Atunci când Îi cerem lui Dumnezeu să ne ia povara, când Îi spunem „Doamne, ce mulţi sunt vrăjmaşii mei…”(Psalm 3,1), prin aceasta ne exprimăm indirect încrederea în El. Exprimarea încrederii este deja un pas înainte. Sunt conştient cine sunt duşmanii şi simt nevoia să mă ascund inaintea lor. Nu încerc să-L dirijez pe Dumnezeu, prin descărcarea inimii mele, ci doar mă eliberez de anxietate, prin prezenţa Lui.

Şi acum vine ce-a de-a treia funcţie a rugăciunii: vindecarea. După ce a intrat în comuniune cu Dumnezeu şi după ce îşi varsă sufletul înaintea lui Dumnezeu, întotdeauna are loc minunea vindecării. Şi aş putea spune că rugăciunea e dată pentru vindecare! Şi aceasta vine tot în urma părtăşiei cu Dumnezeu.

Prietene, rugăciunea nu-L schimbă pe Dumnezeu faţă de noi, ci ne schimbă chiar pe noi. Ne schimbă prin părtăşie, prin descărcare şi prin vindecare. Rugăciunea ne lansează pe unda credinţei schimbându-ne atitudinea. Şi întotdeauna, după contactul cu El, vom fi dispuşi să ne subordonăm voinţei Lui. Vom avea o atitudine bună, de subordonare, iar El nu va mai fi împiedecat să umble alături de noi şi să ne umple de binecuvântări.

Sucurile naturale sunt bune daca…/ Ceaiul isi pierde calitatile cand il bei cu lapte / Ce boli ascunde pielea crapata din coltul gurii/ Cum îţi îmbunătăţeşti vederea fără ochelari/ 5 semne clare că trebuie să schimbi perna pe care dormi/ Cand sunt de folos ventuzele etc

 

1111
1. Prea multe fructe si legume
Sucul este excelent pentru cei care vor sa-si ia portia zilnica de nutrienti, in contextul in care intra direct in fluxul sanguin. Este ca si cum corpul nostru ar primi un vaccin cu vitamine, minerale si enzime. Una dintre cele mai comune greseli ale celor care prepara sucuri este faptul ca pun prea multe fructe in sucurile lor proaspete. Chiar daca fructele sunt pline de vitamine si minerale, de asemenea expun organismul la o cantitate mare de zahar, sub forma de fructoza.
Potrivit dr. Mercola, „fructoza nu este prietenul nostru, ba chiar din contra. Aceasta grabeste procesul de imbatranire, asa ca este bine sa fie limitat consumul ei, mai ales in sucuri”.
Desigur ca asta nu inseamna ca nu poti adauga cateva fructe sucurilor tale de legume, pentru a le da o aroma mai buna, dar prea multa fructoza iti poate da peste cap nivelul de zahar din sange.
Daca iti este greu sa bei sucuri de legume, incearca sa le imbunatatesti cu un pic de lamaie sau lime.
2. Sucul tau nu este verde
Pentru a prepara un suc nutritiv, secretul este sa adaugi legume verzi din belsug, la fiecare portie. Sucurile verzi sunt bogate in nutrienti, produc clorofila, care ajuta la oxigenarea corpului tau. Acest lucru ajuta la detoxifierea si curatarea organismului, imbunatateste circulatia sangelui, etc. In acest fel, tu te vei simti mai bine ca niciodata si vei avea un plus de energie.
Cel mai bine ar fi sa te rasfeti din cand in cand cu sucuri vegetale dulci, iar in restul timpului ar trebui sa le consumi pe cele verzi. Una dintre cele mai bune „verzituri” pentru sucul tau ar fi salata Romaine. Este foarte gustoasa. Incearca sa variezi legumele.
3. Nu consumi sucul pe stomacul gol
Daca vrei sa beneficiezi din plin de toti nutrientii, bea sucul pe stomacul gol (sau macar cu jumatate de ora inainte de o masa). Astfel, organismul va fi capabil sa absoarba mai bine nutrientii din suc si va consuma o mica cantitate de energie, pentru digestie. Desigur ca un suc nu poate fi echivalentul unei mese, dar este un bonus suplimentar, necesar organismului tau. Cel mai bine ar fi sa bei acest suc dimineata, pe stomacul gol, iar dupa aproximativ o jumatate de ora poti manca.

Cum să combini corect sucurile din fructe

Unele combinații de sucuri de fructe sunt nefaste pentru organism și pot provoca balonare, indigestie, reflux gastric. De pildă cele acide nu trebuie băute în amestec cu acelea dulci.
Sucurile din fructe: prune, struguri, banane, cireșe dulci, pere dulci.
Sucuri din fructe sub-acide: mere, caise, fructe de pădure, mango, nectarine, papaya, piersici, pere.
Sucuri din fructe acide: mere acre, afine, grapefruit, struguri acri, lămâi, portocale, lime, ananas, prune acre, rodii, kiwi, căpșuni.

Fructele dulci se pot combina cu cele sub-acide, dar nu și cu cele acide. De asemenea, fructele acide pot fi combinate doar cu cele sub-acide pentru realizarea sucurilor.

Iată cele mai potrivite combinații!

Kiwi cu portocale și grepfrut

Dacă vrei un suc care să îndepărteze răcelile și să ajute la stimularea imunității în anotimpul rece, printre cele mai sănătoase sucuri antirăceală este sucul de grepfrut, portocale și kiwi. Având un conținut bogat de vitamina C, aceste fructe combinate sunt excelente pentru combaterea gripelor.

Ananas cu kiwi și banane

Pentru zilele în care ai nevoie de un plus de energie (sau dimpotrivă, îți lipsește energia) sau mergi la sala de sport, este recomandat sucul realizat din combinația de banane, kiwi și ananas. Oricând poți adăuga și sfecla roșie, protejează ficatul și este o sursă bogată în nitrați naturali, care asigură buna circulație a sângelui la creier, inimă și mușchi.

Pere cu mere și cireșe

Dacă vrei o piele tânără și de invidiat, trebuie să știi că printre cele mai sănătoase sucuri bogate în vitaminele A, B, C și E, combustibili necesari pentru menținerea unui ten superb, este sucul de mere, pere și cireșe. Este bun și pentru întărirea oaselor.

Mere cu struguri

Printre cele mai sănătoase sucuri, extrem de bune mai ales în perioada sarcinii, sucul de struguri verzi și mere verzi este excelent pentru sănătatea celulelor sanguine și funcției musculare. De asemenea, îți oferă doza necesară zilnică de vitamina K – foarte importantă pentru sânge și sănătatea oaselor.

Mango cu afine și căpșuni

Un alt suc pe care trebuie să îl încerci, printre cele mai sănătoase în diete, fiind antioxidantul suprem, este sucul din afine, căpșuni și mango. Îți oferă energia de care ai nevoie atunci când vrei să scapi de kilogramele în plus.

Sursa:   www.clicksanatate.ro

Cum sa repari parul dupa decapaj sau decolorare

Daca ai parul subtire sau fin, scad sansele ca parul tau sa reziste prea bine dupa decolorare. Stilistul poate folosi un decolorant cu o intensitate mai mica, dar care iti va afecta parul mai putin. De asemenea, il poti ruga pe stilist sa iti decoloreze parul pana la un punct, dupa care sa foloseasca un toner, pentru a obtine nuanta de blond pe care ti-o doresti. Poti preveni deteriorarea firelor de par si prin obtinerea culorii in mai multi pasi.

Trucuri pentru a repara parul dupa decapaj sau decolorare
1. Nu te spala pe cap.
Cel putin, nu imediat dupa ce te-ai decolorat.
Asteapta cel putin 2-3 zile inainte de a spala parul dupa decapaj sau decolorare. Aceasta pauza le va oferi uleiurilor naturale sansa de a se regenera si proteja foliculii de par.
2. Incearca o masca naturala.
in momentul in care te poti spala, incearca si o masca de par pe baza de avocado, ulei de masline si iaurt. Vei avea nevoie de 1-2 avocado, 1-2 linguri de ulei de masline si 1/2 cana de iaurt simplu. Adauga toate ingredientele intr-un bol, paseaza-le bine si aplica pasta de la varfuri catre radacinile firelor de par. Pune o casca de dus de cap, peste care pune si un prosop incalzit. Lasa masca sa actioneze pentru cel putin o ora. Cu ajutorul acestui truc, vei reda sanatatea parului si vei stimula productia de uleiuri naturale.
3. Foloseste produse hranitoare de par.
in principiu, poti folosi orice produs cosmetic pentru par care se lasa pe firul de par intre 2 si 5 minute. incearca sa gasesti samponul si balsamul perfecte pentru textura parului tau sau intreaba un profesionist ce iti poate recomanda.
4. Arunca peria si foloseste un pieptene cu dintii rari.
Foloseste un pieptene cu dintii rari pentru a-ti pieptana parul ud. Acesta este momentul in care se rup cele mai multe fire de par, iar acest tip de pieptene reduce firele pierdute cu mai mult de 50%.
De asemenea, este bine sa reduci interactiunile pe care le aveai cu uscatorul de par, placa, ondulatorul sau orice alte instrumente ce iti usuca podoaba capilara.
sursa: eva.ro

Cand sunt de folos ventuzele

Citate de Hippocrate, parintele medicinei, în „Arta vindecarii” si folosite la fel de bine de catre chinezi, greci, indieni sau arabi, ventuzele au tratat secole de-a randul numeroase boli, inainte de aparitia antibioticelor.

Potrivit unui dicton chinez, acupunctura si ventuzele au darul de a trata peste jumatate dintre boli.

Adaugam: durerile reumatismale, dorsale, reumatologice, digestive, ginecologice, durerile de cap, migrenele repetate, tendinitele, entorsele, crampele musculare, constipatia, chiar si celulita.
Ventuzele sunt de mai multe feluri: din bambus, cauciuc, magnetice, dar mai utilizate si usor de sterilizat sunt cele din sticla.
Modul de folosire a ventuzelor
Se aprinde un tampon de vata cu alcool în interiorul recipientului din sticla, ca sa se produca o presiune negativa si se aseaza pe locuri specifice ale corpului (la mine erau puse pe spate).
Nu doare (nici la aplicare, nici la scoatere), doar o senzatie de strangere si de încalzire a pielii. Golul din ventuza dilata porii si vasele de sange superficiale (capilare).
Tratamentul cu ventuze are efect vizibil asupra pielii, niste semne rosii, circulare, care pot deveni albastre/vinete. Cercurile raman mai multe zile. .
Cum actioneaza ventuzele, ce rol au
Conform teoriei Medicinei Traditionale Chineze fluxul Qi este influentat , reparand blocajele meridianelor. Din cauza acestor blocaje, depozitele de sange si de alte lichide organice pot sa se formeze sub piele.
Ventuzele transporta aceste depozite la suprafata pielii unde sunt eliminate de corp. Ele încalzesc meridianele, fac sa circule energia, vaneaza frigul si activeaza circulatia sanguina. Energia blocata în interior (Yin) va fi scoasa la suprafata (Yang) si degajata.
Blocajele sunt demontate, durerile scad, circulatia sangelui se îmbunatateste, muschii se relaxeaza, caldura interna se reduce.
Contraindicatii:
În general, tratamentul cu ventuze nu are efecte secundare, dar trebuie multa atentie în urmatoarele cazuri:
-sa nu fie folosite la copiii sub 4 ani;
-nici în timpul sarcinii;
-la persoanele slabe;
-la persoanele aflate sub tratament anticoagulant;
-la persoanele suspecte de hemoragie, arsuri, placi deschise si traumatisme recente.

5 semne clare că trebuie să schimbi perna pe care dormi

Oricât ar fi de bună și de rezistentă, trebuie să schimbi perna pe care dormi de obicei, pentru că are și ea o viață limitată. Chiar dacă nu are data expirării pe etichetă, o pernă îți spune singură când trebuie să o scoți din uz.
Ar trebui să schimbi perna cu umplutură din pene sau din spumă o dată la 18 luni. Dacă și-a păstrat forma și ești mulțumită de ea, nu trebuie să o arunci. Trebuie doar să îți iei una nouă și să le folosești pe rând cât un an sau un an și jumătate.

Producătorii garantează că pernele de calitate pot fi folosite cel puțin 3 ani, dar cu pauze, timp în care trebuie spălate și dezinfectate.

Iată de ce trebuie să schimbi perna preferată
Un simplu test te ajută să îți dai seama când trebuie să înlocuiești perna pe care dormi de obicei:
Îndoaie perna pe jumătate;
Pune deasupra un papuc cu talpa în sus;
Dacă perna revine la forma inițială și papucul cade, perna este încă bună și o mai poți păstra;

Dacă perna rămâne îndoită și papucul deasupra, înseamnă că și-a pierdut elasticitatea și trebuie înlocuită.

Alte semne care îți arată să schimbi perna
Te scoli dimineața cu durere de ceafă și ai mușchii gâtului tensionați și dureroși; durerea poate coborî spre umeri, pe spate și chiar spre șolduri, pe traectul nervilor.
Ai senzația de ”față mototolită” dimineața, ai pielea transpirată, cu pete roșii și riduri adânci; acest lucru înseamnă că materialul din care e făcută perna nu mai lasă pielea să respire, iar tenul tău are de suferit.
Dacă dimineața nu ai senzația că ai dormit profund și nu te simți proaspătă și revigorată, perna poate fi de vină pentru somnul tău întrerupt și agitat.
În cazul în care suferi mai des de dureri de cap dimineața, deși ai dormit suficient, tot perna poate fi cauza.

Strănuți tot mai des când te trezești, iar în acest caz poate fi de vină umplutura pernei, acarienii, bacteriile sau mucegaiul care s-au dezvoltat în interior, dacă nu ai spălat-o niciodată.

Este important să speli pernele în fiecare an
Pernele care se găsesc azi în comerț pot fi toate spălate la mașină, chiar dacă au umplutură sintetică sau din pene și puf.
Ele sunt fabricate în așa fel încât să nu își piardă forma, chiar dacă le speli de mai multe ori, iar producătorii recomandă să fie spălate anual.
Mult mai des, bineînțeles, trebuie spălată husa pernei, în fiecare lună sau la două luni.

In : Stiri din Sanatate

Cum ne detoxifiem corpul iarna?

Imagini pentru Cum ne detoxifiem corpul iarna?

În secolul stresului şi al poluării, interacţionăm zilnic cu peste 80.000 de chimicale toxice, pe care tot noi le-am creat. Din acest motiv, imunitatea noastră este din ce în ce mai scăzută, obosim tot mai des şi este momentul pentru a adopta o strategie zilnică de detoxifiere, pentru a ne recăpăta energia de odinioară.

Pe timpul iernii, misiunea noastră este cu atât mai grea, cu cât corpul nostru este mai sedentar şi tinde să înmagazineze mai multe toxine decât în mod normal. Atunci când organismul nostru nu reuşeşte, prin detoxifiere, să scoată mai multe toxine din sistem decât numărul celor care intră în sistem, de obicei se instalează blocaje periculoase şi apar diverse boli cronice şi activitate anormală a sistemului nervos. Chiar dacă organismul nostru ne ajută destul de mult să eliminăm toxinele, prin colon, piele, rinichi, plămâni sau sistemul limfatic, atunci când solicitările devin intense, organele sunt supuse presiunii, iar un ajutorul extern este recomandat de specialişti.
Telul detoxifierii este de a scoate din corp impuritatile si de a optimiza functionarea corpului. Detoxifierea ajuta organele de eliminare care sunt suprasolicitate si le da timp sa se reabiliteze. De asemenea detoxifierea elibereaza energii necesare pentru procesul de vindecare si permite corpului sa foloseasca enzimele pentru a se elibera de paraziti si de celule denaturate.
Cu cat programul de detoxifiere este mai lung, beneficiile vor fi mai mari:
– Pierdere in greutate (orientativ: 3 zile = 1 kg, 7 zile = 3 kg, 10 zile = 5 kg)
– Curatarea pielii
– Mai multa energie
– Imbunatatirea digestiei
– Claritate mentala
– Pofta de viata
– Stabilitate emotionala
– Vindecarea unor simptome sau chiar boli
SIMPTOME
In procesul de vindecare si de curatire al corpului este normal sa apara diferite simptome numite si simptome de vindecare. Aparitia si intensitatea acestora reflecta gradul de toxicitate al corpului:
– Greata
– Durere de cap
– Balonari
– Diaree
– Oboseala
– Congestie sau mucus
– Senzatie de frig
– Eruptii cutanate
– Pofte
Sursa:   www.stiri.com.ro

Cum îţi îmbunătăţeşti vederea fără ochelari

Pentru a-ţi menţine vederea ageră pentru mai mult timp, poţi face în fiecare zi sau de câteva ori pe săptămână câteva exerciţii. Acestea îmbunătăţesc vederea. Iată despre ce este vorba!
Clipitul

Clipitul poate să păstreze o vedere bună. Acest lucru ajută la lubrifierea şi curățarea ochiului. Clipim în mod normal, la fiecare 5- 6 secunde, dar atunci când ne concentrăm la un ecran sau pentru a citi un text, ochiul devine fix. Ține minte că privirea fixă este inamicul ochilor. Fă-ţi un obicei de a clipi în mod regulat când eşti în faţa unui monitor.

Respirația profundă

Buna oxigenare este benefică pentru întreg organismul, deci şi pentru vedere. Inspiră adânc şi expiră uşor. De ce este benefică respirația corectă? Oxigenul ajunge la retină prin rețeaua vasculară retiniană.

Conturul imaginar al obiectelor

Un exercițiu util pe care să îl faci în mod regulat, pentru a permite mișcarea ochiului: imaginează-ţi că ai un creion cu care trebuie să faci contrul unor obiecte. Este un exerciţiu simplu, iar obiectul pe care trebuie să îl încercuieşti cu privirea poate fi aproape sau la distanţă. Este un exerciţiu care ajută la îmbunătăţirea vederii centrale.

Focalizarea la distanţă

În timpul pauzei de la serviciu, nu ezita să ai grijă şi de ochii tăi. Este simplu, căci nu trebuie decât să priveşti pe geam. Uită-te cât mai departe, timp în care să încerci să vezi cât mai multe detalii: culoarea clădirilor, numărul de etaje, cu se sunt îmbrăcaţi oamenii, câte maşini sunt în parcare. Este important pentru că în felul ăsta îţi relaxezi cristalinul.

Exerciţiile sus-jos, stânga-dreapta

Un alt exercişiu simplu pe care îl poţi face: uită-te de 5 – 10 ori spre dreapta, apoi spre stânga. După aceea, închide ochii, ca să te relaxezi. Apoi, faci acelaşi lucru: te uiţi în sus, tot de 5-10 ori, apoi în jos, după care închizi ochii.

Sursa:   www.clicksanatate.ro

Ceaiul isi pierde calitatile daca il bei cu laptevc

Pe lângă faptul că hidratează, ceaiul are şi alte beneficii asupra sănătăţii, cum ar fi protecţia împotriva bolilor cardiace şi cancerului, datorită antioxidanţilor pe care îi conţine. Pentru a prepara corect ceaiuri ar trebui să adăugaţi o linguriţă de plantă uscată la 250 ml de apă sau două linguriţe de plantă proaspătă la aceeaşi cantitate. Ceaiul de muşeţel uşurează digestia, calmează nervozitatea şi anxietatea, în timp de socul se recomandă în gripă, sinuzită sau guturai. Durerile de cap trec cu ceai de tei, iar menta ajută digestia, reduce flatulenţa şi înlătură greaţa. Ceaiul din măceşe previne infecţiile gripale şi răcelile.
Ceaiul negru conţine cofeină şi este un bun înlocuitor de cafea, iar ceaiul verde are foarte mulţi antioxidanţi şi este excelent pentru sănătate: reduce riscul de cancer şi de boli de inimă, ajută la echilibrarea glicemiei, previne artrita, diminuează simptomele alergiilor sezoniere, ajută în procesul de slăbire şi detoxifiere, reduce nivelul de stres şi energizează.
Adăugarea de lapte în ceai poate distruge calitatea acestuia de a ne proteja împotriva bolilor cardiovasculare! Acesta este rezultatul unui studiu german, publicat în European Heart Journal. Cercetătorii au demonstrat că ceaiul negru, băut frecvent, păstrează pereţii arterelor sănătoşi şi menţine tensiunea constantă, însă cazeina, o proteină din lapte, anulează efectul benefic al oxidului nitric, substanţa din ceai care ameliorează dilatarea vaselor de sânge.
Pe lângă faptul că hidratează, ceaiul are şi alte beneficii asupra sănătăţii, cum ar fi protecţia împotriva bolilor cardiace şi cancerului, datorită antioxidanţilor pe care îi conţine. Pentru a prepara corect ceaiuri ar trebui să adăugaţi o linguriţă de plantă uscată la 250 ml de apă sau două linguriţe de plantă proaspătă la aceeaşi cantitate. Ceaiul de muşeţel uşurează digestia, calmează nervozitatea şi anxietatea, în timp de socul se recomandă în gripă, sinuzită sau guturai. Durerile de cap trec cu ceai de tei, iar menta ajută digestia, reduce flatulenţa şi înlătură greaţa. Ceaiul din măceşe previne infecţiile gripale şi răcelile.
Ceaiul negru conţine cofeină şi este un bun înlocuitor de cafea, iar ceaiul verde are foarte mulţi antioxidanţi şi este excelent pentru sănătate: reduce riscul de cancer şi de boli de inimă, ajută la echilibrarea glicemiei, previne artrita, diminuează simptomele alergiilor sezoniere, ajută în procesul de slăbire şi detoxifiere, reduce nivelul de stres şi energizează.
Adăugarea de lapte în ceai poate distruge calitatea acestuia de a ne proteja împotriva bolilor cardiovasculare! Acesta este rezultatul unui studiu german, publicat în European Heart Journal. Cercetătorii au demonstrat că ceaiul negru, băut frecvent, păstrează pereţii arterelor sănătoşi şi menţine tensiunea constantă, însă cazeina, o proteină din lapte, anulează efectul benefic al oxidului nitric, substanţa din ceai care ameliorează dilatarea vaselor de sânge.
Ceaiul este a doua cea mai consumată băutură în lume, după apă. Peste 3 miliarde de ceşti sunt băute zilnic pe întregul mapamond!
Se pare că ceaiul “s-a născut” în China, cu aproape 3.000 de ani înaintea erei noastre, când unui împărat i-a căzut o frunză dintr-un copac în bolul cu apă fierbinte, în timpul unei călătorii. Neobservând frunza, împăratul a băut din bol şi a fost încântat de gustul licorii. Azi, China este cel mai mare producător de ceai din lume. Alţi cultivatori importanţi de ceai sunt India, Kenya, Sri Lanka, Vietnam, Indonezia şi Japonia.
Prima ţară europeană în care a ajuns ceaiul a fost Olanda, în 1610. După 40 de ani, obiceiul de a consuma ceai a ajuns şi la curtea regală britanică, iar azi e de neconceput ca un englez sadea să nu ia pauză pentru… ceaiul de la ora 5.
Ceaiul e degustat de specialişti întocmai ca vinul, iar în Asia, în resturile rămase în ceaşcă se ghiceşte la fel ca în zaţul de cafea.

Ce boli ascunde pielea crapata din coltul gurii

Pentru a trata orice afecţiune este important să recunoşti simptomele vizibile, iar tratarea problemelor minore de sănătate asigură succesul în menţinerea funcţionării corecte a organismului pe termen lung.
Dacă ai observat că pielea îţi crapă adesea în colţul gurii, atunci e bine să ai în vedere câteva afecţiuni care se pot ascunde în spatele acestui simptom:
– candida
– deficienţă de Vitamina B
– diabet
– afecţiuni ale sistemului digestiv, asociate cu secreţia sporită de sucuri gastrice
– anemie declanşată de un deficit de fier
O dietă echilibrată poate ajuta la eliminarea acestui fenomen neplăcut. Încearcă să incluzi în dieta zilnică mai multă carne slabă, brânzeturi, spanac, sparanghel şi fasole. E recomandat să combini aceste alimente cu altele bogate în vitamina C. De asemenea, consumul sporit de broccoli şi kale ajută la remedierea problemei.

Cum îţi îmbunătăţeşti vederea fără ochelari

Pentru a-ţi menţine vederea ageră pentru mai mult timp, poţi face în fiecare zi sau de câteva ori pe săptămână câteva exerciţii. Acestea îmbunătăţesc vederea. Iată despre ce este vorba!
Clipitul

Clipitul poate să păstreze o vedere bună. Acest lucru ajută la lubrifierea şi curățarea ochiului. Clipim în mod normal, la fiecare 5- 6 secunde, dar atunci când ne concentrăm la un ecran sau pentru a citi un text, ochiul devine fix. Ține minte că privirea fixă este inamicul ochilor. Fă-ţi un obicei de a clipi în mod regulat când eşti în faţa unui monitor.

Respirația profundă

Buna oxigenare este benefică pentru întreg organismul, deci şi pentru vedere. Inspiră adânc şi expiră uşor. De ce este benefică respirația corectă? Oxigenul ajunge la retină prin rețeaua vasculară retiniană.

Conturul imaginar al obiectelor

Un exercițiu util pe care să îl faci în mod regulat, pentru a permite mișcarea ochiului: imaginează-ţi că ai un creion cu care trebuie să faci contrul unor obiecte. Este un exerciţiu simplu, iar obiectul pe care trebuie să îl încercuieşti cu privirea poate fi aproape sau la distanţă. Este un exerciţiu care ajută la îmbunătăţirea vederii centrale.

Focalizarea la distanţă

În timpul pauzei de la serviciu, nu ezita să ai grijă şi de ochii tăi. Este simplu, căci nu trebuie decât să priveşti pe geam. Uită-te cât mai departe, timp în care să încerci să vezi cât mai multe detalii: culoarea clădirilor, numărul de etaje, cu se sunt îmbrăcaţi oamenii, câte maşini sunt în parcare. Este important pentru că în felul ăsta îţi relaxezi cristalinul.

Exerciţiile sus-jos, stânga-dreapta

Un alt exercişiu simplu pe care îl poţi face: uită-te de 5 – 10 ori spre dreapta, apoi spre stânga. După aceea, închide ochii, ca să te relaxezi. Apoi, faci acelaşi lucru: te uiţi în sus, tot de 5-10 ori, apoi în jos, după care închizi ochii.

Sursa:   www.clicksanatate.ro

Un bun periaj al dintilor contribuie la protectia arterelor

Imagini pentru periaj dinti


Un studiu realizat de specialisti de la Universitatea Columbia (New York) confirma legatura dintre sanatatea buco-dentara si cea a arterelor.

 
A fost vizata ateroscleroza (acumularea de depozite pe peretii interiori ai vaselor de sange, cu obstructia progresiva a circulatiei sanguine si riscul formarii de cheaguri), scrie passionsante.be.
 
Printre consecintele dramatice ale acestui fenomen se numara infarctul si accidentul vascular cerebral (AVC).
 
Specialistii americani mentionati arata ca boala parodontala (care afecteaza tesuturile de sustinere a dintilor) si cea cardiovasculara sunt legate intre ele.
 
Timp de trei ani, ei au observat un grup de circa 500 de adulti care sufereau de o afectiune parodontala (gingivita, parodontita, etc.).
 
La intervale regulate au fost prelevate esantioane de placa dentara (depunere lipicioasa si albicioasa pe suprafata dintilor si gingiilor care se afla la originea tuturor afectiunilor tesuturilor parodontale, constituind si principala cauza a cariilor.
 
Cercetatorii s-au ocupat si de evolutia aterosclerozei.
 
Rezultatele au aratat ca imbunatatirea sanatatii buco-dentare este asociata cu o ameliorare evidenta in ceea ce priveste ingustarea arterelor, chiar dupa ce s-au luat in considerare factori de risc printre care indicele de masa corporala (IMC), fumatul, nivelul de colesterol sau diabetul.
 
Specialistii explica aceasta asociere prin faptul ca bacteriile de pe placa dentara pot contribui la dezvoltarea aterosclerozei in mai multe feluri, indeosebi printr-un proces inflamator in cascada.
 
Ei arata ca grija fata de igiena buco-dentara duce la pastrarea nu numai a dintilor, ci actioneaza la distanta si asupra arterelor, incheie passionsante.be.

Cum impiedicam albirea prematura a parului

Imagini pentru albire prematura par


Unele persoane vad albirea parului ca un ritual de trecere la varsta a treia, in timp ce altele vor sa o evite cu orice pret. Cu toate acestea, albirea parului este inevitabila. Lasand la o parte detaliile ce tin de estetica, ne intereseaza sa stim ce inseamna albirea prematura a parului pentru bunastarea noastra si ce determina ca unii oameni sa atinga acest prag mai devreme decat altii.

 
De obicei, adultii descopera primele fire albe de par intre varsta de 30 si 40 de ani, iar cu fiecare deceniu exista o creste de 10% a aparitiei firelor de par alb.
 
Pe masura ca inaintam in varsta, productia de melanina din organism scade, iar culoarea parului se schimba, ca urmare a acestui proces natural, atunci cand foliculii parului nu au suficienta melanina si pigment.
 
Cum impiedicam albirea prematura a parului?
Pe langa schimbarea culorii parului cu ajutorul vopselilor, adoptarea unui stil de viata sanatos, urmarea unui program de exercitii fizice si reducerea excesului caloric din alimentatie ne pot ajuta sa amanam momentul aparitiei primelor fire albe de par.
 
De asemenea, controlul nivelului de stres zilnic joaca un rol la fel de important. Mai mult, putem suplimenta dieta alimentara cu vitamina B12 si evita consumul de tutun.
 
Desigur ca mostenirea genetica joaca un rol major in determinarea varstei la care parul incepe sa albeasca, dar aceste aspecte ne pot ajuta sa ne mentinem sanatatea si aspectul parului pentru mai mult timp, sunt de parere specialistii.

Cum se pot preveni cariile copiilor

Imagini pentru carii la copil


Cariile copiilor apar ca urmare a unei predispozitii genetice, dar dincolo de aceasta igiena locala si stilul de a manca este esential.

 
Una din principalele cauze care duce la aparitia cariilor o reprezinta alimentele care au concentratii ridicate de carbohidrati. Carbohidratii sunt principali vinovati pentru aparitia cariilor. Unele din alimentele oferite cu generozitate copiilor – fie ca au dentitie provizorie sau definitiva, sunt cerealele, biscuiti si fructele uscate, toate bogate in carbohidrati care prin transformare, in cavitatea bucala, in acid lactic, erodeaza smaltul dintilor si produc carii.
 
Pe de alta parte, carbohidratii sunt esentiali in dieta copilului mic si mare, iar acestia nu pot fi privati de alimente ce contin carbohidrati. Modul in care sunt consumate alimentele face, in schimb, diferenta.
 
Nu cantitatea de alimente ce contin carbohidrati conteaza, ci frecventa cu care copilul le consuma. Un exemplu simplu este lamuritor: copilul poate manca fara riscuri un aliment ce contine carbohidrati, dar este daunator daca va avea la indemina alimente bogate in carbohidrati si le va manca in cantitate mica si la intervale mici de timp. Cu alte cuvinte, copilul trebuie sa manance la masa, dar este total nerecomandat sa ciuguleasca intre mese. Sau poate sa bea suc cu zahar o data, dar este periculos daca va gusta din paharul cu suc la fiecare cinci minute.

Leacurile bunicii pentru dureri de cap

Imagini pentru ceai de musetel


Durerile de cap care nu ascund afectiuni grave pot fi vindecate cu leacuri din gradina bunicii. Nu trebuie decat sa ai la îndemana plantele vindecatoare.

 
Musetelul
Durerile de cap aparute dupa ce ai stat în curent sau la schimbarile de presiune atmosferica trec mai usor cu ajutorul unui leac cu musetel.
 
Nu trebuie decat sa iei doua lingurite de flori uscate , le pui într-o cana, apoi torni apa fierbinte. Daca nu-ti place ceaiul neîndulcit, poti adauga o lingurita cu miere. Bei ceaiul de 2-3 ori pe zi.
 
Roinita
Un leac pe care îl foloseau bunicile noastre este infuzia de roinita. Are efect în tratarea durerilor de cap aparute din cauza oboselii, cat si a suprasolicitarii.
 
Peste o lingura de frunze uscate, torni o cana de apa si lasi la infuzat, 10-15 minute. Poti, adauga si una-doua frunze de menta. Este indicat si femeilor însarcinate.
 
Salvia
Unul dintre leacurile care erau nelipsite acum zeci de ani în tratarea durerilor de cap este infuzia din salvie. Aceasta planta este bogata în substante antiinflamtoare, are rol antiseptic si antimicrobian, fiind de mare ajutor si în vindecarea durerilor de cap care apar cand suferi de raceala si gripa.
 
Peste 2 lingurite de planta uscata torni 250 de ml de apa. Remediul se bea de 3 ori pe zi.
 
Sfat
În cazul migrenelor, poti aplica un tifon în care ai pus o felie de cartof stropit cu putina tuica pe tample si lasa sa actioneze timp de zece minute.

Borsul din tărâţe, remediu recomandat pentru multe afectiuni grave

Preparat specific bucătăriei româneşti, borşul de putină este un remediu terapeutic extraordinar pentru o serie de afecţiuni la care medicamentele moderne dau gres de multe ori. Puterea terapeutica a borsului vine si de la drojdia de bere care ajuta fermentatia, ingredient care contine vitaminele din complexul B, vitaminele D si H (biotina), enzime, minerale in forme usor asimilabile (calciu, magneziu, fosfor), plus oligoelemente vitale pentru sanatate, seleniu, dar, mai ales, crom.
Borsul sau zeama rezultata din macerarea taratelor de grau contine si un complex de vitamine B si C, minerale, aminoacizi esentiali si carbohidrati. Acest aliment, folosit de obicei pentru ciorbe, are beneficii multiple pentru sanatate. Fiind un produs natural, borsul este foarte bogat in enzime. In Bucovina, inainte de intrarea in post, toate vasele si tacamurile sunt clatite cu bors si apoi binecuvantate, semn ca borsul este si un dezinfectant. In credinta populara, ii scapa pe copii de deochi si le reda pofta de mancare.

Nutriţioniştii recomandă cura cu borş pentru revigorarea întregului organism. Dacă vreţi să fiţi în formă, beţi câte o cană cu borş cu 15 minute înaintea fiecărei mese principale, timp de 20 de zile. După o pauză de şapte zile, cura se poate repeta. Dacă aveţi probleme cu ficatul sau cu bila, beţi pe stomacul gol, cu 15 minute înainte de masă, câte o cană de borş. Pentru a fi mai eficientă terapia, în cana cu borş se adaugă o jumătate de linguriţă de pulbere de pelin.

 

Calitati curative si actiune farmaceutica:
Putin cunoscut in tarile occidentale, la romani (rusii sunt si ei maestri ai terapiei cu bors) exista o sumedenie de traditii legate de virtutile purificatoare si energizante ale acestei licori, considerata in multe zone ale tarii drept miraculoasa. In regiunea Bucovina, de pilda, inainte de intrarea in post si inainte de mesele de sarbatori, toate vasele si tacamurile erau clatite in bors si apoi erau binecuvantate cu semnul crucii, ca sa fie „spalate toate relele”.

Afectiuni pentru care se recomanda:
Faima cea mai mare si-a castigat-o borsul este prin aceea ca are capacitatea, inca neexplicata de stiinta, ca trezeste omul din betie. Mai mult, el inlatura mai toate simptomele intoxicatiei cu alcool (ale mahmurelii), fiind un remediu fara egal in aceasta directie. Este perfect in cazul bolilor respiratorii cronice: bronsita, astm, sinuzita, adjuvant in tuberculoza, alcoolism, indigestie, voma, oboseala cronica.

Leac pentru ficat, fiere, rinichi şi colon
Borşul curăţă rinichii şi colonul, tratează litiaza urinară, previne cancerul de colon şi întăreşte funcţia organelor interne. Cura de detoxifiere cu borş se ţine 2 săptămâni, timp în care se bea câte o cană de borş pe zi, cu 15 minute înainte de masă. Se poate adăuga o jumătate de linguriţă de pulbere de pelin, pentru un efect diuretic maxim.

Previne infarctul si reda sanatatea inimii
Borşul natural este cunoscut şi pentru calitatea sa de a scădea tensiunea, nivelul colesterolului şi glicemiei. Specialistii in nutritie il considera un remediu excelent pentru bolnavii cardiaci ce suferă de infarct miocardic, hiptertensiunea arterială si alte boli de inima.

Pentru consum impotriva bolilor respiratorii cronice (bronsita, astm, sinuzita)
– doua cani de bors, baute zilnic, ajuta la vindecarea acestor boli si, mai ales, preintampina agravarile si recidivele. Se fac cure de cate trei saptamani cu bors, care se bea de obicei cu un sfert de ora inainte de masa.

Adjuvant in tuberculoza 
– se bea in fiecare zi o jumatate de litru de bors, pe stomacul gol, inainte de mesele principale. Se pare ca anumite substante active din bors blocheaza dezvoltarea bacililor care provoaca aceasta maladie.

Alcoolism 
– pentru trezirea din betie se beau 1-2 litri de bors dintr-o data. De asemenea, se bea minimum 1 litru din aceasta licoare a doua zi, pentru a combate simptome ale mahmurelii, cum ar fi ameteala, durerea de cap, tremuraturile membrelor, senzatia de voma. Se spune ca cei care beau zilnic bors mult nu mai simt nevoia sa bea alcool.

Indigestie, voma – se bea zilnic inainte de masa o jumatate de pahar – un pahar de bors. Acest tratament este contraindicat in dispepsia acida.

Oboseala cronica 
– se bea un sfert-o jumatate de litru de bors dintr-o data, pentru revigorarea rapida a organismului si a sistemului nervos.

Greselile facute de romani pe timp de ger si care le pun viata in pericol. Cum ne protejam de frig

Pe o vreme atat de cainoasa, foarte multi oameni fac greseli mari si isi pun singuri vietile in pericol. Cel mai mare mit este ca alcoolul tine frigul la distanta.

Trebuie sa stiti ca atunci cand este supus unor temperaturi extreme corpul nostru da alarma si incearca sa se apere de agresiune. In interior se da o lupta pentru protejarea organelor vitale, iar fiecare muschi, vas de sange sau nerv contribuie la supravietuirea complexului organism uman.

 

ipotermia-photo-courtesy-wikihow-com_Corpul noastru reuseste sa mentina constant temperatura de 37 de grade Celsius, insa in caz de ger primul care reactioneaza este creierul.

CRISTIAN GRASU, medic ambulanta: „Creierul este foarte sensibil la frig. Scaderea temperaturii centrale duce automat la scaderea activitatii creierului, pana la un moment in care chiar se produce pierderea starii de constienta si trecerea intr-o stare vegetativa. Lucrul asta afecteaza toate celelalte organe si aparate”.

Daca temperatura corpului scade sub 37 de grade, apar frisoanele si are de suferit circulatia sangelui la maini si picioare. Practic, pielea capata o nuanta albastruie si scade ritmul inimii. In scurt timp ne pierdem cunostinta. Urmeaza coma si in final stopul cardiac.

Insa cum ajungem aici? Pierderea de caldura se produce prin piele. Ca sa se apere organismul incearca sa reduca irigarea cu sange.
Frigul reduce fluxul de sange din corp, deoarece vasele de sange se contracta. Acest lucru dauneaza functiilor vitale ale organismului. Rezultatul? Varful nasului devine rosu, nu ne mai simtitm degetele de la maini si picioare. Nu va speriati daca incepeti sa tremurati! Muschii se contracta brusc pentru a genera cat mai multa caldura in organism.

Contractarea vaselor de sange pare sa fie cea mai de folos unealta a corpului impotriva frigului insa are un puternic efect negativ. Sangele incepe sa circule in corp cu presiune mult mai mare doar ca bataile inimii incetinesc.

Cea mai greseala pe care o fac oamenii pe ger este sa bea alcool. Acesta dilata vasele de sange si impinge caldura spre piele. Practic apare o contradictie.

Daca gasiti un om inconstient pe strada in frig, atunci trebuie sa stiti ca organismul acestuia a trecut deja prin toate aceste faze.

Dupa ce ati sunat la 112, duceti victima intr-un spatiu calduros, indepartati-i hainele umede si incalziti-i intai partea centrala a corpului, apoi restul.

Ce patesti daca mananci banane cu coaja neagra? Afla parerea specialistilor japonezi

Eviti sa le cumperi sau iti plac la nebunie bananele cu coaja neagra? Crezi ca sunt deteriorate si ca ti-ar putea face rau, sau le preferi in locul bananelor „verzi”?
Specialistii japonezi ne aduc vesti uimitoare despre bananele cu coaja neagra!

Ce se intampla daca mancam banane cu coaja neagra – descoperitile specialistilor japonezi


Bananele foarte copate, cu coaja moale, cu pete maronii sau chiar cu coaja neagra, contin unele substante exceptionale pentru sanatatea noastra, aceste substante active gasindu-se doar in bananele ajunse la maturitate.

 

Bananele cu coaja neagra combat CANCERUL

Bananele foarte copate contin TNF (Tumour Necrosis Factor) – o substanta foarte activa asupra celulelor tumorale, pe care le ataca si de ucide. TNF este folosit in oncologie pentru a trata pacientii cu cancer, iar bananele coapte contin un TNF natural foarte puternic.

Un grup de cercetatori japonezi de la Universitatea din Tokyo, condusi de profesorul Senji, au studiat efectele mai multor alimente asupra animalelor de laborator, dupa descoperirea continutului ridicat in factori anticancerigeni pe care bananele coapte il prezinta.

SUCUL DE CEAPA – mana cereasca pentru par. Opreste caderea parului si il regenereaza!

Sucul de ceapa, aplicat pe scalp de doua ori pe saptamana, timp de 2 luni, stimuleaza cresterea parului si circulatia la nivelul scalpului. Sucul de ceapa intareste firele de par si le ofera volum, dar este eficient si in prevenirea si stoparea albirii premature a parului.

Ceapa are proprietati vindecatoare si contine o cantitate semnificativa de sulf, un nutrient esential in mentinerea sanatatii parului. Totodata, sulful imbunatateste productia de colagen necesar pentru cresterea parului. Are si proprietati antibacteriene si previne dezvoltarea de bacterii si ciuperci pe pielea scalpului, de multe ori raspunzatoare pentru infectiile ale scalpului ce cauzeaza pierderea parului.

suc-ceapa2De asemenea, ceapa mai contine si alte minerale precum calciu, magneziu, potasiu,selenium, fosfor. Conform unui studiu, aplicarea de suc de ceapa pe scalp de doua ori pe saptamana, timp de 2 luni, poate stimula cresterea parului si circulatia la nivelul scalpului. Sucul de ceapa intareste firele de par si le ofera volum, dar este eficient si in prevenirea si stoparea albirii premature a parului.

In multe culturi ale lumii, sucul de ceapa se consuma si intern drept un remediu impotriva hipertensiunii, a unei circulatii sangvine deficitare, a infectiilor urinare si a racelii. Este considerat a fi in acelasi timp si unul dintre cele mai puternice sucuri tonice pe care ni le poate oferi natura.

Sucul de ceapa se poate obtine prin 3 metode

1. Cu Storcatorul. Este una din cele mai simple metode de a obtine suc de ceapa daca ai un storcator in casa. Curata ceapa, taie-o in jumatate, adaug-o in storcator si vei obtine suc proaspat de ceapa.
2. Cu ajutorul Blenderului. Curata ceapa de coaja, taie-o in 4 si pune bucatile de ceapa in blender. Blenduieste si apoi strecoara mixtura pentru a obtine doar sucul.
suceapa13. Dand ceapa prin Razatoare. Curata ceapa de coaja si taie-o pe jumatate. Pe o farfurie mare, da prin razatoare cele doua jumatati de ceapa. Stoarce apoi ceapa razuita si strecoar-o pentru a obtine doar sucul.

Atunci cand aplici pentru prima oara suc de ceapa pe scalp, cel mai indicat ar fi sa il testezi pe o suprafata mai mica pentru a te asigura ca nu esti alergic la sucul de ceapa. Chiar daca este natural, sucul de ceapa este puternic.
Atentie! Sucul de ceapa se foloseste imediat ce este preparat.

Suc de ceapa pentru scalp

Aplica suc prospat de ceapa direct pe scalp masand bine toata suprafata scalpului si radacini. Daca tii se pare ca sucul de ceapa este prea tare, il poti dilua cu apa. Stoarce sucul de la o ceapa si adauga peste el apa in proportie de 1 parte suc de ceapa, 2 parti de apa. Lasa sa actioneze timp de 30 de minute inainte de a sampona si infasoara-ti parul intr-un prosop pentru ca foliculii de par sa absoarba sucul mai usor.

Daca parul iti cade exagerat de mult, fa acest tratament de 3 ori pe saptamana. In multre dintre cazuri, s-au observat imbunatatiri in urma acestui tratament cu ceapa in cateva luni. Sucul de ceapa imbunatateste circulatia la nivelul scalpului si ajuta la regenerarea foliculilor de par. Poti neutraliza mirosul neplacut al sucului de ceapa crud folosind ulterior sucului de ceapa o solutie de par pe baza de apa si otet.

 

Tinctura de nuc opreste definitiv caderea parului – Reteta si modul de folosire corect

Pentru cei care au probleme cu caderea parului luna iulie este unul dintre cele mai bune momente pentru a prepara celebra  din frunze de , probabil unul dintre cele mai bune remedii naturiste verificate impotriva caderii parului si de regenerare a firelor de par degradate in urma vopsirii repetate. 
tinctura-frunze-nuc de nuc se recoltează din luna mai până în august, când au conţinutul cel mai ridicat în substanţe active benefice. Pentru a nu vătăma arborii, nu se recoltează de pe acelaşi copac mai mult de 2-3 kg de frunze proaspete. Un lucru important, pentru a pastra calitatile frunzelor intacte si a putea prepara o tinctura de buna calitate, frunzele trebuie uscate cât mai re­pede după recoltare, pe cale naturală, în strat subţire, ferite de soare. Cele mai bune frunze pentru prepararea tincturii sunt frunzele de nuc tinere si ferme din capătul ramurilor, motivul fiind ca acestea sunt cele mai bogate în compusi activi terapeutici.

Frunzele de nuc mai prezintă o serie de proprietăți foarte benefice pentru organismul uman. Prin prepararea lor sub diverse forme, dar mai ales sub forma de tinctura sau de infuzie se pot trata stomacale, intestinale, hepatice și multe altele. Astfel, frunzele de nuc devin un panaceu pe care strămoșii noștri îl foloseau ori de câte ori aveau nevoie și astfel își mențineau calitatea superioară a vieții până la adânci bătrâneți.

 

Reteta tinctura de nuc impotriva caderii parului

Ingredientele necesare
• 30 grame de frunze de nuc bine uscate (asta inseamna cam 2-3 linguri de frunze uscate maruntite)
• 150 ml de alcool sau alt produs dis­tilat, obţinut în gospodărie
• 100 ml de apă de izvor sau minerala plata

Modul de preparare al tincturii

Trebuie tinut cont ca pentru a prepara corect aceasta tinctura, frunzele de nuc folosite trebuie sa fie foarte bine uscate. Apoi se pot farmita gros­cior frecandu-le in palme(mainile trebuie spalate bine inainte). Apoi se introduc intr-un recipent(sticla sau borcan) si se toarna peste ele cei 150 ml de alcool si apa. Ticntura trebuie lasata la macerat doua saptamani, insa trebuie agitata zilnic de 2-3 ori pentru a se intrepatrunde bine.

Dupa incheierea intervalului de macerare, amestecul trebuie filtrat prin tifon si lasat inca 5-6 zile in frigider pentru a se limpezi si apoi trece uşor partea limpede într-un alt recipient, aruncandu-se eventualul reziduu care s-a depus pe fundul vasu­lui.

Se păstrează în flacoane de sticlă sau plastic prevăzute cu dop picu­rător. Tinctura de nuc are ter­menul de valabilitate de 2 ani de la data preparării, deci ne poate fi de folos destul de mult timp. Dacă se observă depuneri pe perioada păstrării, se pot aparea in general in cel de al doilea an de la preparare, trebuie agitat flaconul de utilizare.

Proprietatile si utilizarea tincturii de nuc

Dupa fiecare spalare pe cap, se prepara un amestec format din 10-12 picaturi din tinctura din frunze de nuc si un litru de apa si se clateste parul cu ea apoi se maseaza bine pielea scalpului. Amestecul trebuie bine agitat inainte de folosire pntru a se dizolva tinctura de nuc care este foarte puternica. Dupa 8-10 clatiri cu aceasta solutie efectul va fi deja vizibil, firele de par vor fi mult mai ferme recapatandu-si vitalitatea si sanatatea, si veti observa ca parul nu mai cade. Un efect benefic suplimentar vizibil va fi ca si firele de par albe se vor mai inchide la culoare.

Efectul benefic al frunzelor de nuc asupra firelor de par se datoareaza substanțelor active pe care le acestea le conţin (uleiuri volatile, minerale, iuglona, tirozina), acestea regenerează părul şi îl ajuta să devină mai bogat şi mai sănătos. Deasemenea frunze de nuc contin o cantitate importanta de care da stralucire parului, stralucire remarcata si de bunicii nostri care foloseau des acesta tinctura.

Pe langa utilizarea excelenta pentru a combate caderea parului, tinctura din frunze de nuc mai are cateva utilizari remarcabile, laudate de terapeutii din intreaga lume:

 interne
– Boli ale aparatului cardio-vascular – boală coronariană, hipertensiune, angină pectorală, infarct miocardic: câte 20 de picături din frunze de nuc, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai din frunze de ginkgo biloba sau saschiu
– Boli ale aparatului circulator periferic – varice, tromboflebite, hemoroizi, fragilitate capilară: se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai din frunze de ginkgo biloba sau saschiu.- Boli ale aparatului digestiv – dispepsii, regurgitaţii, colici, diaree de natură bacteriană, flatulenţă, balonări: se iau câte 30 de picături de tinctura, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai de .
– Boli metabolice şi endocrine –  zaharat, hipotiroidie: se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai de teci de fa­sole.
– Boli de natură inflamatorie tip reumatic: câte 30 de picături din tinctura de frunze de nuc, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai de salcie
– Obezitate se ia câte 1/2 linguriţăde tinctura, înainte de mesele principale

 

Căderea părului? Încărunţire timpurie? Află ce rol poate avea dioxidul de carbon în revigorarea părului

Alopecia (căderea prematură a părului), greşit confundată cu calviţia, reprezintă pierderea totală sau parţială a părului şi poate apărea la orice de vârstă.

Factorul principal care declanşează alopecia este stresul, de vreme ce o dată cu tensiunea acumulată se eliberează substanţe care diminuează circulaţia sângelui la nivelul scalpului. O astfel de scădere a irigării sanguine afectează foliculele piloase prin reducerea evidentă a nutrienţilor, îngreunând funcţia de sinteză proteică desfăşurată la rădăcina părului. În cele mai neînsemnate cazuri avem de a face cu o inhibiţie parţială, ajungându-se la o încetinire totală în cazurile critice.

 

La originea acestei situaţii stă de obicei pierderea celulelor, provocată de o irigare sanguina scăzută. O dată cu pierderea celulelor se eliberează substanţe de natură proteică ce sensibilizează sistemul imunologic. Acesta din urmă începe să producă proprii anticorpi, care pot duce la distrugerea celulelor din care se compune foliculul pilos.

Alopecia se număra printre bolile cu grad ridicat de risc la nivel mondial, întrucât ambele sexe din majoritatea civilizaţiilor acordă o atenţie deosebită podoabei capilare.

Părul îşi pierde vitalitatea atunci când asupra lui acţionează factori externi precum expunerea îndelungată la soare şi vânt, schimbările climatice, sau contactul cu substanţele din produsele de curăţare şi înfrumuseţare care duca la deteriorarea firului de păr.

O parte din bolile infecţioase sau metabolice şi nervozitatea excesivă sunt la fel de nocive.

Drept urmare, părul devine gras sau foarte uscat, casant, cu vârfurile despicate şi lipsit de strălucire, începând să cadă în exces o dată ce este rănit la rădăcină.

Dioxidul de carbon creşte microcirculaţia sanguină la nivelul scalpului, pe lângă contribuţia adusă la îmbunătăţirea procesului de sinteză proteică ce în mod normal se desfăşoară în interiorul fiecărui folicul pilos, furnizând local un conţinut sporit de aminoacizi esenţiali. Totodată stimulează creşterea şi regenerarea părului, sporeşte sirculaţia sângelui la nivelul scalpului, reglează secreţia de  şi îi redă părului culoarea naturală. Pe scurt, ca urmare a folosirii dioxidului de carbon părul este complet revigorat, întărit la rădăcină şi mult mai rezistent, prevenind  astfel descuamarea,  ori calviţia prematură.

Tratamentul cu  are un caracter inofensiv (care nu produce efecte secundare) şi poate fi urmat cu încredere de către toţi pacienţii.

Trebuie admis faptul că părul joacă un rol important în societate, iar când acesta începe să cadă se pierd o dată cu el si lucruri mai importante. Aşadar, singurul obiectiv al  este recuperarea definitivă şi totală a părului.

Alimente care scad colesterolul

Imagini pentru colesterolul


Cu cat nivelul colesterolului „bun“ – HDL – din sange este mai mare, cu atat riscul ca arterele sa se colmateze este mai mic. Care sunt alimentele care pot da o mana de ajutor in reducerea nivelului colesterolului „rau“ si cresterea celui bun.

Un nivel crescut al colesterolului total sau al celui „rau“ – LDL – in sange reprezinta un risc mai mare de a suferi de ateroscleroza, boala caracterizata prin astuparea vaselor mari de sange. Ce este important de stiut este faptul ca inainte de a ne apuca sa luam suplimente de orice fel pentru ca vrem sa scadem nivelul colesterolului, e bine sa vorbim mai intai cu medicul. Trecerea de la medicamente prescrise la suplimente si adaugarea unui supliment la tratamentul medicamentos pot fi periculoase, potrivit farmacistului dr. Earl Mindell, autorul Bibliei vitaminelor.
Acesta mai spune ca niciun aliment, factor nutritiv sau supliment nu reprezinta o solutie magica si ca este nevoie in continuare de un regim alimentar cu continut mic de grasimi si de miscare pentru a reduce nivelul crescut al colesterolului. Acesta a alcatuit o lista a alimentelor care pot da o mana de ajutor in tinerea sub control a colesterolului. Primul loc este ocupat de ardeiul iute pe care farmacistul il recomanda a fi consumat liber la alimente. Urmeaza ceaiul verde – sub forma de supliment o capsula de cel mult 3 ori pe zi – , ceapa si cerealele integrale, soia si produsele din soia, orezul, ghimbirul, gogosarii, iaurtul, conopida, broccoli, lintea, morcovii cruzi, pectina din mere si grapefruit, prunele uscate, taratele din cereale, orez sau ovaz si uleiul de peste. La acestea se adauga uleiurile polinesaturate de floarea-soarelui, porumb, mononesaturate – masline, arahide, usturoiul, vinetele, vitamina C – 1.000 de miligrame de 3 ori pe zi, dar daca apare diareea se reduce aportul zilnic pana la disparitia tulburarii – precum si vitamina E.

Pe de alta parte, fumatul, stresul, cafeina, pilula contraceptiva, aditivii alimentari, zaharul rafinat si poluantii din mediul inconjurator pot fi acei factori care sa ne zadarniceasca eforturile de a mentine un nivel normal al colesterolului, actionand in sens opus

Dieta care te ajuta sa faci muschi

Imagini pentru dieta sistem muscular


Daca pentru multi este foarte dificil sa slabeasca, iata ca la polul opus exista persoane care ar da orice sa aiba putina masa musculara, iar aici ma refer atat la femei cat si la barbati. Este mult mai greu sa gasesti o dieta buna de ingrasare decat una de slabire, pentru ca una nepotrivita te-ar face sa depui kilograme de grasime si nu de masa musculara. Cert este ca pentru a castiga cateva kilograme trebuie sa consumi doar alimente sanatoase. Mare atentie! NU alimente dietetice, pentru ca altfel vei slabi si mai mult. Trebuie sa consumi grasimi sanatoase, lactate si branzeturi cu grasime, seminte, proteine animale si vegetale, dar si suplimente de vitamine si minerale. Exista si diverse shake-uri proteice, care te pot ajuta sa-ti definesti frumos masa musculara.

Pana acum toate sunt bune si frumoase in ceea ce priveste alimentele, dar daca vrei sa te ingrasi sanatos, trebuie sa iei mese mici si dese. Important este ceea ce consumi si nu cantitatea. De asemenea, evita sa consumi prajeli, sucuri carbogazoase, produse de patiserie, grasimi si fast food. Nu vei face decat sa-ti dereglezi metabolismul si mai mult, te vei imbolnavi si vei ajunge sa ai oscilatii de greutate. Ingrasare sanatoasa inseamna sculptarea masei musculare si nu acumularea de kilograme de grasime. Partea buna la o dieta de ingrasare este ca nu esti restrictionat de la prea multe alimente si nu ai prea multe reguli de respectat cum este in  cazul dietelor de slabire. 
Shake-urile proteice ar trebui sa devina cei mai buni aliati ai tai. De fiecare data cand ti se face foame nu vei da gres cu o astfel de gustare. Pudrele proteice se gasesc atat in mediul online cat si la salile de fitness, dar ai grija sa le alegi pe cele din ingrediente naturale. Cele mai eficiente ar fi pudrele din fructe pline de vitamine si antioxidanti precum bananele, capsunile, kiwi, dar si cele din zer.
 Alege fructe cu amidon ( interzise in orice dieta de slabire aproape) in locul celor bogate in multe fibre si apa – poti consuma cartofi, mazare, morcovi, dovleac si alte legume de acest gen, pe care le puteti gati dupa bunul plac.
 Este obligatoriu sa consumi 1-2 felii de paine integrala la fiecare masa, daca mancarea cere acest lucru. Alege painea din seminte si pe cea din tarate de ovaz. Contine fibre si proteine si te va ajuta sa pui masa musculara.
 Alege fructe ce contin grasimi sanatoase si bogate in diverse vitamine si minerale precum banane, ananas, mere, pere, etc.
 .Alege supe crema, pentru ca sunt mai consistente si asta gratie aportului ridicat de fibre si proteine vegetale. Poti incerca supa crema de ciuperci, de morcovi, dovleac, avocado, etc.
 Ia gustari din terci de banane, pentru ca vor creste masa musculara.
 Alege produse din soia naturala precum tofu, tempeh ca sa cresti aportul de proteine vegetale.
 Consuma mai multa carne decat de obicei, dar sa fie de pui, curcan sau peste. Sfatul nostru este sa consumi dublu fata de cat consumai pana la inceperea dietei de ingrasare.
 Consuma paste integrale cu legume si diverse sosuri, dar ai grija sa nu fie pline de grasime.
 Consuma suplimente ce contin toate categoriile de vitamine si minerale.
Conteaza sportul?
Nu uita ca pentru ingrasare trebuie sa consumi cu 500 de calorii mai mult decat de obicei, iar ca sa eviti aparitia celulitei trebuie sa faci miscare aproape zilnic. Poti alege o plimbare in parc, o activitate placuta precum inotul sau niste exercitii fizice usoare de facut acasa pentru mentinere.

Care ar putea fi adevarata cauza a obezitatii

Imagini pentru obezitate


O echipa de oameni de stiinta din Marea Britanie a identificat mutatiile unei gene care ar putea sta la originea unor cazuri de obezitate, reusita oferind posibilitatea obtinerii unui tratament in lupta cu aceasta epidemie mondiala, informeaza Science Daily.

Analiza efectuata asupra cauzelor genetice ale obezitatii si problemelor de sanatate asociate ar putea avea o importanta deosebita pentru gasirea unor modalitati de tratament a acestora, relateaza Agerpres.
In prezent, contra obezitatii sunt disponibile unele medicamente, iar altele sunt in teste, insa cunoasterea mutatiilor specifice ce cauzeaza obezitatea le permite oamenilor de stiinta sa creeze tratamente care sa le tinteasca in mod specific.
Noul studiul, efectuat la Imperial College din Londra si publicat luni in jurnalul Nature Genetics, s-a concentrat pe copiii obezi din Pakistan, tara in care o echipa de specialisti a identificat anterior o asociere intre factorii genetici si aceasta boala in circa 30% dintre cazuri. Asocierea este cauzata de mutatii recesive cu sanse mari de a fi mostenite si transmise mai departe copiilor intr-o regiune precum Pakistan din cauza nivelului ridicat de consangvinizare.
In urma procedurii de secventionare a genomului, au fost descoperite mutatii ale unei anumite gene asociate cu obezitatea, adenilat ciclaza 3 (ADCY3). in cazul mutatiilor in ADCY3, proteina implicata nu se formeaza corespunzator si nu functioneaza normal, fapt ce contribuie la anormalitati asociate cu tulburari de control al apetitului si a mirosului si chiar cu diabet.
„In cadrul unor studii efectuate anterior pe ADCY3 au fost testati soareci care au fost conceputi fara acea gena, animalele fiind obeze si lipsindu-le simtul mirosului (anosmie). Cand am testat pacientii, am descoperit de asemenea ca ei aveau anosmie, demonstrand din nou o asociere cu mutatiile din ADCY3”, a declarat profesor Philippe Froguel, presedintele departamentului de medicina genomica in cadrul Imperial College.
Se considera ca ADCY3 are impact asupra unui sistem care asociaza hipotalamusul cu productia hormonilor care reglementeaza o mare varietate de functii biologice, inclusiv apetitul.
In urma identificarii mutatiilor in cazul pacientilor pakistanezi, cercetatorii au introdus rezultatele in sistemul „GeneMatcher”, descris de profesorul Froguel drept o „agentie matrimoniala pentru genetica”. Ca urmare, un alt grup de oameni de stiinta, din Olanda, a contactat echipa de experti careia i-a impartasit propriile descoperiri cu privire la ADCY3 in urma studierii unui pacient care suferea de obezitate. Acest pacient european a mostenit diverse mutatii ale genei ADCY3 de la ambii parinti, ceea ce a dus la obezitate.
Alte conexiuni au fost facute ulterior dupa ce un un grup de oameni de stiinta danezi a studiat populatia inuita din Groenlanda al carei numar redus de membri ar fi putut favoriza consangvinizarea. si aceasta cercetare a descoperit o asociere intre mutatiile ADCY3 si obezitate, iar concluziile sunt publicate de asemenea in Nature Genetics.
„Obezitatea nu inseamna intotdeauna lacomie, asa cum se sugereaza deseori”, a subliniat Froguel care a adaugat ca ar trebui sa se adopte „o perspectiva pozitiva cu privire la noile tratamente care devin posibile”.

Afla care sunt valorile normale ale pulsului cardiac

Imagini pentru puls cardiac


Ritmul cardiac, cunoscut si sub denumirea de puls, reprezinta bataile inimii unui om in decurs de un minut. Un puls normal depinde de individ, de varsta, de starea inimii, daca persoana sta pe loc sau se afla in miscare, daca ia medicamente, dar poate fi influentat de temperatura aerului si de spatiul in care se afla.

Frecventa pulsului se exprima in numar de batai pe minut (bpm) si are valori normale diferite in functie de varsta:
nou-nascut: 100 – 150 bmp;
sugar 3-6 luni: 90 – 120 bpm;
sugar 6-12 luni: 80 – 120 bpm;
copii 1-10 ani: 70 – 130 bpm;
copii peste 10 ani si adulti: 60 – 100 bpm.
Monitorizarea pulsului este o investigatie fundamentala in descoperirea unei afectiuni cardiace. Mai mult, conform Asociatiei Nationale a Accidentului Vascular Cerebral, masurarea pulsului o data pe luna poate ajuta la prevenirea decesului prin accident vascular cerebral (AVC). Este recomandat ca verificarea sa fie realizata atat in stare de repaus, cat si atunci cand supunem organismul unui efort intens. Se afirma ca oamenii cu puls mai rar au un prognostic cardiovascular mai bun.
Trebuie sa nu uiti ca un puls mai mic de 60 de batai pe minut poate semnala anumite probleme medicale, daca este insotit si de alte simptome. Tensiunea arteriala se masoara in cmHg (mercur) si are doua valori (de exemplu, 12,8). Prima valoare reprezinta tensiunea arteriala sistolica (presiunea sangelui cand inima pompeaza sange), iar a doua tensiunea arteriala diastolica (presiunea cand inima nu pompeaza sange). Periculoasa este atat cresterea tensiunii mari (sistolice), cat si a celei mici (diastolice).
Care este tensiunea normala
Potrivit Organizatiei Mondiale a Sanatatii, valoarea optima a tensiunii arteriale este 12,8 cmHg. Daca tensiunea coboara sub 9/6 cmHg este considerata hipotensiune, iar daca trece de 14/9 este considerata hipertensiune. Nu exista diferente intre barbati si femei in ceea ce priveste valorile normale ale tensiunii arteriale

Solutie impotriva bacteriilor rezistente la antibiotice

Imagini pentru plasture cu ace minuscule


Un plasture cu ace minuscule ar putea încetini aparitia bacteriilor rezistente la antibiotice. Acesta trimite medicamentele direct în sange, iar procedeul nu e deloc dureros. Majoritatea medicamentelor se administreaza oral, iar acest lucru este o problema, spun cercetatorii britanici.

Pentru ca o mica parte din compusul activ al pastilei respective ajunge de cele mai multe ori si în colon, iar acolo se dezvolta în cele din urma bacterii rezistente la antibiotice. Problema poate fi evitata daca tratamentul este administrat intravenos, doar ca nu multi pacienti vor sa fie întepati.
Aici intervine plasturele cu multe ace minuscule, care penetreaza primul strat de piele al pacientului, se dizolva si elibereaza apoi continutul direct în sange. Plasturele a fost deja testat pe 10 voluntari, cu o forma de placebo. Urmatoarele teste vor stabili daca poate furniza doza corecta de antibiotice.
Cele mai multe cazuri, infectia cu CRE apare la oamenii spitalizati sau aflati intr-o unitate de ingrijire medicala, un azil de batrani, de pilda. Bacteria poate fi dificil de eliminat de pe instrumentele medicale, catetere sau tuburi respiratorii, chiar si dupa ce sunt curatate. Un asemenea caz a avut loc in California recent, dupa ce doctorii au folosit endoscoape contaminate pe pacienti. Aceste bacterii pot cauza infectii ale sangelui ce pun viata in pericol, iar tratamentele pentru combaterea lor nu sunt inca eficiente 100%.
Un alt exemplu este al unei femei din statul american Nevada care a fost ucisa de o superbacterie, care s-a dovedit a fi rezistenta la toate antibioticele disponibile in Statele Unite. Starea pacientei a fost considerata incurabila, dupa ce medicii americani au testat 26 de antibiotice, incercand sa o salveze. Eforturile lor au fost insa in zadar, deoarece pacienta a murit in septembrie 2016. Femeia, aflata in jurul varstei de 70 de ani, se intorsese de putin timp in Statele Unite, dupa o vizita prelungita in India, potrivit Buletinului saptamanal Morbidity and Mortality intocmit de CDC, noteaza ziare.com.

Alimente care ajuta stomacul dupa o perioada in care ai mancat prost

Imagini pentru stomac


Ai avut o zi in care nu te-ai hranit corespunzator? Poti ‘repara’ dieta proasta de peste zi, seara, cu alte alimente? Cum poti ajunge la un echilibru in conditiile in care toata ziua ai consumat produse de tip fast-food, energizante, bauturi carbogazoase si dulciuri pline de E-uri? Iti spunem noi!

Alimente care iti repara stomacul
1. SEMINTELE DE CHIA
Semintele de chia reprezinta o adevarata sursa de vitamine si mienerale esentiale reglarii tranzitului intestinal. Acestea lupta impotriva radicalilor liberi si ajuta la controlarea poftei de dulce. In plus, le poti consume la orice ora din zi cand simti ca trebuie sa mananci ceva mai putin sanatos.
2. SOMON
Somonul este indicat a fi consumat la masa de seara, mai ales daca ai avut o zi in care te-ai ‘rasfatat’ cu E-uri. Ajuta la reducerea riscului de boli coronariene, de infarct, si este benefic in urmarea oricarei diete.
3. NUCI
Nucile potenteaza concentrarea si sunt recunoscute pentru beneficiile lor incredibile asupra stomacului. Un pumn de nuci pe seara impreuna cu un iaurt slab echivaleaza cu un pumn de medicamente pentru creier si intestine.
4. SUC DE ALOE VERA
Sucul de aloe vera curata intestinele de toxine si dau un refresh complet organismului tau. Daca nu iti place aloe vera, poti inlocui planta cu kiwi sau avocado.
5. SUPA CREMA DE DOVLECEL
Ca tot e sezonul dovleceilor, supa crema facuta din aceste legume ajuta la reglarea tranzitului intestinal si tine radicalii liberi la distanta. De asemenea, nu trebuie sa consumi mult caci te satura dupa primele linguri.
6. FRUCTE DE MARE
Crevetii, langustele, stridiile, homarii, crabii sau scoicile sunt binevenite in farfuria ta, mai ales daca le combini cu putina lamaie si salata verde. Corpul tau va cunoaste un restart odata ce vei consuma asta la masa de seara.

Vitamina care poate trata cancerul

Imagini pentru vitamina c


Conform rezultatelor unui studiu recent, vitamina C este foarte eficienta in tratamentul cancerului colorectal, o maladie care curma viețile a circa 50.000 de persoane anual.

Autorul principal al studiului, Lewis Cantley, a descoperit ca o cantitate de vitamina C echivalenta cu ceea ce s-ar putea gasi in circa 300 de portocale este suficienta pentru a stopa cresterea tumorii colorectale. Acesti antioxidanți patrund in celulele maligne, determinand moartea celulelor bolnave. in loc sa atace celulele canceroase in mod direct, compusii din vitamina C par sa se transforme intr-o alta substanța, cunoscuta sub numele de acid dehidroascorbic sau DHA, care distruge celulele maligne. 
„Studiul actual arata ca DHA acționeaza ca un cal troian. Odata ajunsi in interior, antioxidanții naturali din celulele canceroase incearca sa transforme DHA inapoi in acid ascorbic; in acest proces, acesti antioxidanți sunt epuizați, iar celula moare din cauza stresului oxidativ”, raporteaza News Medical Today.
Linus Pauling, biochimist de la Universitatea de Stat din Oregon si castigator al Premiului Nobel, a facut cunoscute numeroase potențiale utilizari ale vitaminei C in medicina moderna. Printre acestea se numara si eficacitatea sa ca tratament intravenos pentru cancer si diverse boli grave. Administrarea intravenoasa a vitaminei C, in contact direct cu sangele, are efect mult mai puternic decat consumul oral. 
„Pauling a descoperit ca vitamina C a ajutat pacienții cu cancer sa traiasca aproximativ de patru ori mai mult decat pacienții cu cancer carora nu li s-a administrat vitamina C”, afirma doctorul Ronald Hoffman.
Alegerea variantei administrarii vitaminei C intravenos nu inseamna ca administrarea orala nu are un efect benefic. Dimpotriva, dozele mari de vitamina C administrata orala contribuie la maximizarea sistemului imunitar al organismului si ajuta la repararea țesuturilor. 
Institutul Național al Cancerului recunoaste, pe baza studiilor de laborator, ca vitamina C contribuie la incetinirea cresterii celulelor canceroase in prostata, pancreas, ficat si colon. Atat studiile realizate pe animale, cat si cele pe subiecți umani au aratat ca terapia intravenoasa cu vitamina C poate ajuta la blocarea cresterii tumorilor si la imbunatațirea calitații vieții pacientului.
„Vitamina C, administrata de un medic instruit si experimentat, este sigura si bine tolerata, chiar si la doze de 100.000 de miligrame pe zi”, noteaza doctorul Hoffman. Cu toate acestea, trebuie efectuate periodic teste de sange, pacientul este monitorizat si dozele de vitamina C sunt ajustate treptat

Fructe si legume pe care sa nu le pastrezi impreuna

Este foarte util sa-ti imbogatesti meniul zilnic cu portii suplimentare de fructe si legume, dar daca vrei sa eviti sa se strice sau sa-si piarda proprietatile nutritive ar fi bine sa fii atent si la modul in care le pastrezi. Iata ce fructe si legume trebuie tinute separat pentru a evita efectele negative:

  1. Castravetii trebuie sa stea departe de fructe. Rosiile, bananele si pepenii produc compusi care grabesc alterarea calitatilor nutritionale. Castravetii sunt foarte susceptibili la acest efect, asa ca mai bine tine-i chiar in bucatarie in loc sa-i pui in sertarul de la frigider, alaturi de alte fructe sau legume. Daca vrei neaparat sa mananci castraveti reci ii poti tine la frigider, dar asigura-te ca nu au niciun fruct in apropiere.
  1. Trateaza ierburile aromatice la fel ca si florile proaspete. Daca incerci sa reduci consumul de sare fara sa renunti la aromele deosebite precis vei folosi mai des ierburile aromatice, dar nu le arunca direct in frigider. „Depoziteaza ierburile aromatice la fel cum ai pastra si florile de-abia taiate din gradina. Mai intai asigura-te ca frunzele sunt complet uscate. Dupa aceea taie varfurile firelor si pune ierburile intr-un borcan de sticla, cu apa. Majoritatea vor tine mai mult daca le pui asa in frigider. Busuiocul este o exceptie pentru ca va rezista mai bine la temperatura camerei, dar va fi nevoie in continuare sa-l tii in apa. Schimba apa la 2 zile si vei putea folosi ierburile aromatice timp de 10-14 zile”, potrivit dr. Dana Tomlin, nutritionist din Austin, Texas.
  1. Dovleacul nu poate sta langa mere si pere. Desi se stie ca dovleacul poate fi pastrat o perioada indelungata, merele si perele nu trebuie depozitate in acelasi loc pentru ca vor provoca ingalbenirea si putrezirea. Dovlecii mai mari pot fi pastrati intr-un loc racoros pana la 6 luni, dar este bine sa-i verifici pe cei mai mici pentru ca se pot strica dupa 3 luni.
  1. Morcovii, sfecla rosie si ceapa se pastreaza in pungi de hartie separate. Contin foarte multe vitamine si minerale pe care le absorb din sol. Pentru a nu compromite proprietatile lor utile este indicat sa pastrezi aceste legume separat, in pungi de hartie, in camara. Nu le pune in frigider libere in sertarul pentru fructe si legume pentru ca se vor inmuia si vor mucegai mult mai repede.
  1. Merele trebuie sa stea departe de portocale. Aceste doua tipuri de fructe probabil fac parte din dieta multor persoane, dar nu sunt deloc compatibile cand vine vorba despre conditiile de depozitare. Poti pune merele in frigider libere pentru a le prelungi durata de prospetime. Portocalele pot sta si ele la rece, dar intr-un sertar separat, preferabil intr-o plasa cu gauri de aerisire pentru a favoriza circulatia aerului si a preveni mucegarirea.
  1. Ceapa si cartofii nu se inteleg deloc. Poate ca adaugi des ceapa la retetele care au si cartofi, dar nu este bine sa-i tii impreuna inainte sa incepi sa gatesti. „Ceapa va grabi deteriorarea cartofilor. Este mai bine sa-i pastrezi separat, intr-un loc racoros si intunecos. Ii poti pune si intr-o punga de hartie, dar asigura-te ca nu se acumuleaza umezeala pentru ca se vor strica mult mai usor. Vecinul ideal pentru ceapa este usturoiul. Pot fi pastrate impreuna fara probleme, intr-un loc bine ventilat”, explica dr. Tomlin, potrivit eva.ro.

……… Furnici in casă! Gratie acestui remediu natural, nu le veți mai vedea niciodată!

Cum elimini furnicile din casă? Datorită acestui sfat ieftin și natural, furnicile din casa ta vor fi un lucru din trecut! Vara este sinonimă și cu valurile de dăunători și asta strică puțin placerea de a sta in gradina. Dăunătorul pe care îl urâm cel mai mult? Furnicile. Datorită acestui remediu natural, nu le veți mai vedea niciodată in casa!

Există câteva lucruri care îți pot strica dimineața, cum ar fi să intri în bucătăria ta pentru o ceașcă de ceai sau cafea și să găsești o armată de furnici în casa ta. Chiar dacă sunt doar animale mici, sunt neigienice și în cel mai scurt timp le veți găsi peste tot. Mai ales dacă aveți animale de companie care ies afară. Din fericire, nu mai trebuie să vă faceți griji, deoarece remediile naturale pe care le aveți în bucătăria dvs. vă pot ajuta cu ușurință!

Cum elimini furnicile din casă. Scorțișoară

Furnicile au un simț al mirosului foarte bun și urăsc mirosul de scorțișoară. Adăugați o jumătate de linguriță de ulei de scorțișoară într-un pahar cu apă. Înmuiați puțin vată și frecați amestecul în apropierea zonelor în care trăiesc furnicile. Repetați procedura până când furnicile pleacă. Plasați un băț de scorțișoară afară, în special lângă ușă sau fereastră și alte intrări. De asemenea, puteți pune ulei de scorțișoară într-un spray și să îl folosiți pe furnicile pe care le găsiți.

Cum elimini furnicile din casă. Oțet

Oțetul este un alt lucru pe care furnicile îl urăsc. Este un lucru bun pentru că este mai ieftin. Umpleți o jumătate de sticla cu pulverizator cu apă și cealaltă jumătate cu oțet. Adăugați niște ulei parfumat de lămâie, un alt miros pe care îl urăsc. Agitați bine înainte de utilizare și pulverizați lângă intrări (uși, ferestre etc.). Faceți acest lucru de mai multe ori pe zi până când furnicile dispar complet.

Borax

Boraxul este un mineral natural care este o componentă a majorității pesticidelor. Boraxul se vinde sub formă de pulbere sau cristale de sare incolore. Îl puteți cumpăra în supermarketuri sau în farmacii. Ai nevoie doar de un pahar cu apă fierbinte, o jumătate de cană de zahăr, două lingurițe de borax și vată. Plasați bilele de vată unde doriți, de exemplu pe terasele unde obișnuiesc să treacă furnicile.

……… Arunci zatul de cafea? Iată 9 motive pentru a nu mai face asta!

Cum folosim zatul de cafea? Știați că puteți face toate aceste lucruri pe bază de cafea? Nu am ști ce să facem fără ceștile noastre zilnice de cafea, în special prima pentru micul dejun. Cu siguranță ne-am trezi greu. Știați că majoritatea oamenilor beau două-trei căni de cafea pe zi? Dar ce fac cu zatul de cafea?

Cum folosim zatul de cafea. Un produs miracol

Din păcate, majoritatea oamenilor aruncă zatul de cafea la coșul de gunoi, ceea ce este de înțeles, desigur. Dar sunt atât de multe lucruri pe care le-ai putea face cu el în casa și în grădină! Am compilat toate aceste lucruri utile de facut cu zatul de cafea.

Ingrășământ

Zatul de cafea reprezinta un îngrășământ excelent, mai ales când vine vorba de irigarea și menținerea umidității în sol. Viermii de pământ sunt atrași de acest lucru și sunt buni pentru plante și flori. Este o situație câștig pentru grădina ta!

Cum folosim zatul de cafea? Dăunători

Zatul de cafea sunt potrivite și pentru a scăpa de toți dăunătorii. Un exemplu ar fi melcii. Doar pune niște zat în jurul casei tale și dăunătorii vor rămâne departe.

Morcovi

Dacă amestecați semințele de morcov cu zatul de cafea înainte de a le planta, veți vedea că morcovii dvs. vor deveni mai mari și mai groși.

Mâncarea arsă și gătită

Știi povestea acelor tigăi murdare și grase. Zatul de cafea sunt cea mai bună soluție pentru curățarea lor!

Cum folosim zatul de cafea? Mirosuri

Miroase ciudat frigiderul? Puteți scăpa de aceasta problema cu zat de cafea uscat pe care il așezati într-un recipient mic. Așezați acest recipient pe un raft în frigiderul dvs. și veți vedea că mirosul neplăcut va dispărea. Puteți utiliza această metodă și în conductele urat mirositoare.

Săpun ieftin

Poate părea ciudat, dar zatul de cafea vechi este o bună alternativă la săpun. Scapă de mirosuri, este foarte util dacă ai tăiat usturoi sau ceapă. În plus, îți face mâinile moi și frumoase.

Piele moale

Cafeaua conține mulți antioxidanți și, desigur, cofeină. Acestea sunt două proprietăți excelente pentru mâinile tale, așa că poți folosi zatul de cafea pentru a avea mâini frumoase și moi.

Este într-adevăr un produs minune! Ne vom gândi de două ori înainte să aruncăm zatul în coșul de gunoi!

…………Rețeta de poțiune anti-boală

Ingrediente:

Lămâie

Lamaia este bogată în vitamina C și antioxidanți pentru a sprijini sistemul imunitar și a lupta împotriva bolilor. În plus, oferă proprietăți puternice antiseptice, antibiotice și antivirale. Așadar, este imposibil să nu o ai în compozitia acestei băuturi energizante si răcoritoare.

Ghimbir

În această băutură, el adaugă câteva vitamine, oligoelemente și săruri minerale suplimentare utile împotriva oboselii. De asemenea, ghimbirul proaspăt sau praf este atât antiinflamator, cât și analgezic, ceea ce îl face un aliat prețios pentru organismul nostru. Acest antiviral și antibacterian cunoscut a fi foarte bun pentru digestie este, prin urmare, util și împotriva durerilor de cap și a tuturor plăgilor minore din timpul iernii. În plus, poate fi util în lupta impotriva reumatismului, a tendinitei sau chiar a durerii de spate scăzute.

Rețeta de poțiune anti-boală. Curcumă

Se spune că are o mie și una de proprietăți, principalele fiind antiinflamatoare, analgezice și digestive. Astfel, poate fi la fel de eficient împotriva tulburărilor digestive ca și împotriva artritei. Și in plus este excelent pentru inimă și împotriva colesterolului rău.

Ardei iute

Opțional, ardeiul rămâne puțin în plus, insa, plin de caracter, acesta trezește întregul organism. Într-adevăr, acest antioxidant oferă numeroase vitamine și oligoelemente. Și asta nu este totul! Este excelent pentru digestie, detoxifică organismul, reglează corpul și ameliorează durerile (artrită, răceli etc.).

catalog produse bio life care

Ingredientele:

5 lămâi organice

100 g ghimbir

50 g turmeric

Chili (opțional) și ardei (pentru a absorbi mai bine turmericul)

………O dietă cu prea multa grăsime, proastă pentru neuroni

Dieta care distruge neuronii. O dietă bogată în grăsimi previne crearea și creșterea de noi neuroni la femei. Acest lucru crește riscul de boli neurodegenerative precum boala Alzheimer. O dietă prea grasă ar încetini neurogeneza, adică nașterea și creșterea de noi neuroni la femei. Acest lucru ar explica de ce femeile sunt mai expuse riscului de boală Alzheimer decât bărbații.

O concluzie la care au ajuns cercetătorii de la Universitatea din Albany (Statele Unite), după ce au aplicat diferite diete pe șoareci.

Dieta care distruge neuronii

Timp de 18 săptămâni, oamenii de știință au hrănit grupuri de șoareci de sex masculin și feminin, fie cu o dietă normală, fie cu o dietă bogată în grăsimi. Dieta bogată în grăsimi a cauzat creștere în greutate și glicemie ridicată la șoarecii de sex masculin și feminin, dar doar șoarecii de sex feminin au prezentat neurogeneză alterată. Acesta din urmă a avut mai puțini neuroni noi, ceea ce nu a fost cazul la șoarecii de sex masculin. Concluziile acestui studiu tocmai au fost publicate pe E.neuro.

Medicii americani au iniţiat teste clinice pentru a verifica dacă expunerea la lumină intermitentă şi sunete de frecvenţă scăzută poate încetini progresia bolii Alzheimer. 12 pacienţi implicaţi în teste vor fi supuşi unor şedinţe zilnice de o oră cu această terapie radicală, iar specialiştii speră că vor reuşi astfel să inducă o activitate cerebrală care să confere protecţie faţă de această dezordine.

………     Osteoartrita: 4 alimente care nu trebuie consumate

Alimente rele in caz de osteoartrita. Osteoartrita confera articulatiilor durere datorita uzurii cartilajelor si este adesea legata de imbatranire si lipsa de activitate fizica. Această degenerare la genunchi, șolduri sau mâini poate cauza, prin urmare, rigiditate, umflare și pierderea mobilității. Din păcate, nu există o dietă minune împotriva acestui tip de reumatism. De multe ori medicii sunt de acord cu privire la importanța supravegherii greutății și a evitării supraponderalii, deoarece acest lucru pune presiune asupra articulațiilor. Cu toate acestea, mâncarea poate avea și alte efecte perverse, cum ar fi amplificarea inflamației! Iată câteva alimente pe care trebuie să le limitați dacă aveți osteoartrită.

1) Bauturi care cresc inflamația

Băuturile alcoolice cresc inflamația în organism. Așadar, de la prima sau a doua băutură de alcool, puteți experimenta o agravare a durerii de artrită. Prin creșterea nivelului de acid uric din sânge, promovând astfel uzura la nivelul articulației, berea ar fi cea mai inadmisibilă băutură. În plus, există multe ingrediente care pot favoriza nflamația. Așadar, este mai bine să reduceți cât mai mult consumul de alcool si bauturi acidulate si dulci! În plus, acestea nu sunt băuturi care ajută la păstrarea siluetei. Cu toate acestea, greutatea are o influență directă asupra sănătății articulațiilor.

2) Alimente rele in caz de osteoartrita. Carne, alimente de care sa aveți grijă în osteoartrită

Numeroase studii au stabilit o legătură clară între dieta vegetariană și reducerea reacțiilor inflamatorii la pacienții care suferă de artrită reumatoidă. Acest lucru se datorează mai multor factori. În primul rând, rețineți că carnea si alimentele procesate au un conținut mare de grăsimi saturate și sare. Carnea roșie este foarte acidifiantă datorită grăsimilor saturate, bogăției în omega-6, fierului. Mai mult decât atât, deșeurile lor lipofile împiedică sinteza corectă de omega-3 de către organism. Carnea albă este mai puțin grasă, dar digestia lor provoacă eliberarea de acizi inflamatori. Astfel, este mai bine să mâncați mai puținea carne, în special roșie, pentru a păstra sanatatea organismului. Pentru a contrabalansa, luați în considerare leguminoasele și alte surse de proteine ​​vegetale.

Bine de știut: Deși niciun studiu nu a arătat efectele inflamatorii ale laptelui, multe persoane cu artroză au cunoscut o reducere a simptomelor lor atunci când încetează să bea lapte animal. Nu ezitați să faceți testul timp de o lună!

3) Alimente rele in caz de osteoartrita. Zahăr în cantități mari

Zahărul sub toate formele sale și, în special, zahărul rafinat ar trebui să fie limitat pe cât posibil. Când nivelul glicemiei crește, se produce insulină. Cu toate acestea, acest hormon declanșează producerea de substanțe inflamatorii care afectează osteoartrita. Așadar, în caz de osteoartrită, aveți grijă la toate alimentele foarte dulci sau cu un indice glicemic foarte mare (cartofi la cuptor, orez cu preparare rapidă, pâine albă etc.). În plus, multe dulciuri conțin și multă grăsime saturată.

4) Nu toate uleiurile sunt bune pentru tine

Uleiurile rafinate sunt, în general, mai puțin recomandate decât uleiurile virgine brute care nu au fost tratate termic. De asemenea, acordați atenție raportului omega-3 (antiinflamator) / omega-6 (pro-inflamator). Dacă un ulei conține mai mulți acizi grași omega-6 decât acizii grași omega-3, nu va funcționa pentru tine. Este cazul, de exemplu, uleiului de floarea soarelui, porumb, soia și șofran. Pe de altă parte, puteți alterna cu ușurință între uleiuri de avocado, nuci, ficat de cod și semințe de in.

…………Afectiuni ale valvelor inimii

Zilnic, inima fiecarui adult pompeaza circa sapte-opt tone de sange, ceea ce reprezinta cam de 100 de ori greutatea corpului nostru. Aceasta masa imensa este deplasata prin munca neintrerupta a „motorului biologic“, ingenios conceput de natura pentru alimentarea cu oxigen si substante nutritive a tuturor tesuturilor si organelor. Fara sa se sinchiseasca daca e zi sau noapte, daca muncim, ne odihnim sau alergam, inima isi indeplineste datoria de a ne sustine activitatea in fiecare secunda, fara ca macar sa simtim asta.

Principalul responsabil pentru acest efort titanic este, desigur, miocardul (muschiul inimii), dar munca sa ar fi in zadar in absenta unui sistem de valve foarte bine pus la punct, subiectul nostru de astazi. Pentru a intelege functionarea valvelor inimii si afectiunile pe care acestea le pot suferi, sa ne imaginam pentru inceput traseul pe care il urmeaza sangele prin inima.

Sangele neoxigenat este adus prin sistemul de vene al organismului in atriul drept, una dintre cele patru cavitati ale inimii. Usoara contractie a acestuia conduce sangele prin valva tricuspida in ventriculul drept. Contractia ventriculului drept inchide valva tricuspida pentru ca sangele sa nu reflueze in atriul drept si deschide valva pulmonara, prin care sangele va ajunge in circulatia pulmonara, pentru a fi oxigenat.

Incarcat cu oxigen la nivelul plamanului, sangele se intoarce la inima in atriul stang, a carui contractie slaba il trimite prin valva mitrala in principala cavitate a inimii, ventriculul stang. Contractia puternica a ventriculului stang inchide valva mitrala pentru ca sangele sa nu se poata intoarce in atriul stang si deschide valva aortica, ejectand astfel sangele cu presiune prin sistemul de artere catre intreg organismul.

Oricare dintre cele patru valve cardiace poate fi afectata in principal de doua boli: stenoza valvulara reprezinta deschiderea incompleta a unei valve, astfel incat sangele trece prin acea valva cu dificultate si efort suplimentar din partea inimii; insuficienta valvulara inseamna ca o valva nu se mai inchide complet si sangele va trece prin aceasta in sens opus curgerii sale normale. Datorita presiunii mai ridicate la care functioneaza si faptului ca deservesc principala cavitate cardiaca, bolile valvelor mitrala si aortica sunt mai grave decat afectarea celorlalte doua, tricuspida si pulmonara.

Atat stenozele, cat si insuficientele valvulare pot conduce, atunci cand sunt severe, la suprasolicitarea miocardului, care initial se ingroasa, apoi cu timpul cavitatile inimii se maresc si pot fi afectate consecutiv si celelalte valve cardiace. Atunci cand enorma capacitate de adaptare a „motorului biologic“ este depasita, se instaleaza insuficienta cardiaca, sindrom descris intr-unul din articolele anterioare si supranumit „cancerul bolilor cardiace“ din cauza prognosticului sumbru si mortalitatii ridicate.

Putem combate aparitia bolilor valvelor inimii prin prevenirea cauzelor celor mai frecvente ale acestora: hipertensiunea arteriala, cardiopatia ischemica cronica, infarctul miocardic, degenerescenta valvulara aterosclerotica sau reumatismul articular acut. Diagnosticul acestor boli se bazeaza pe examenul clinic amanuntit al pacientului si pe tehnicile de ecografie cardiaca Doppler.

Odata instalate, evolutia valvulopatiilor cardiace poate fi influentata prin adoptarea unui stil de viata si regim alimentar sanatos, prin renuntarea la sare, printr-un tratament corect condus si, in cazuri atent selectionate, prin chirurgia cardiaca. Operatiile pot schimba radical prognosticul bolii si urmaresc fie repararea valvelor, fie inlocuirea acestora cu proteze valvulare biologice sau mecanice. Protezele valvulare vor constitui subiectul urmatorului articol al rubricii permanente dedicate afectiunilor cardiovasculare.

………Sucul care face minuni pentru imunitate

Daca vrei sa iti stimulezi sistemul imunitar si sa slabesti in acelasi timp, aceasta reteta este perfecta pentru tine.

Ingrediente

o bucatica de ghimbir

6 morcovi

1 catel de usturoi

1 sfert de lamaie

Mod de preparare

Spala si curata ingredientele.

Pune in storcator ghimbirul si usturoiul, apoi adauga restul ingredientelor.

Consuma imediat, dimineata, pe stomacul gol.

Usturoiul este considerat unul dintre cele mai puternice alimente detoxifiante. Te poate scăpa de paraziţi şi viermi intestinali şi previne boli precum tifos, diabet, depresie şi unele tipuri de cancer.

Conţine mangan, vitaminele B6 şi C, seleniu şi fibre. Acesta are puţine calorii, dar foarte multe proteine.

De asemenea, usturoiul are un compus numit alicină, care îmbunătăţeşte starea generală de sănătate atunci când este consumat în mod regulat. Alicina este responsabilă şi pentru mirosul specific al usturoiului.

Stimulează fluxul sanguin prin ficat

Principala valoare a usturoiului in tulburarile hepatice consta in puterea sa de a detoxifia prin eliminarea bacteriilor putrefactive din intestine si, astfel, de a ajuta ficatul sa se odihneasca. Este un stimulent dovedit al sucurilor gastrice si ajuta la stimularea si intensificarea fluxului sanguin prin ficat.

Reduce nivelului de colesterol „rău”

Usturoiul este cunoscut în special datorită efectului său de reducere a colesterolului. Dacă este aplicat pe termen lung, reduce semnificativ nivelul de colesterol LDL, numit şi „colesterolul rău”, în timp ce nivelul de colesterol HDL creşte pe durata tratamentului.

Combate virusurile

Usturoiul poate ameliora foarte rapid răceala şi durerile în gât. Durata majorităţii simptomelor poate fi redusă cu aproximativ 70% prin consumul de usturoi.

Reduce tensiunea arterială

Consumul de usturoi este eficient în tratarea hipertensiunii arteriale. Potrivit unor studii, dacă usturoiul este consumat în doze de 600-900 mg, pe termen lung, cel puţin de patru ori pe săptămână, poate reduce semnificativ tensiunea arterială.

Îmbunătăţeşte sănătatea oaselor

În cazul femeilor aflate la menopauză, usturoiul oferă încă un beneficiu: reduce dificultăţile provocate de slăbirea oaselor. Acest aliment afectează modul în care organismul metabolizează estrogenul, fapt ce poate explica acest efect pozitiv.

Atenţie!

Usturoiul îşi păstrează proprietăţile cât timp este proaspăt, astfel că trebuie depozitat într-un loc uscat, la temperatura în jur de 18°C pentru a nu încolţi.

……De ce scade tensiunea arterială? Opinia medicului

Atunci când organismul nu reuşeşte să menţină valorile tensiunii arteriale în limite normale pentru o persoană sănătoasă apare hipotensiunea. Ea poate fi cauzată de o varietate de factori şi poate afecta persoanele de toate vârstele.

Hipotensiunea arterială scade volumul fluxului sanguin către creier şi alte organe vitale. Acest lucru duce la o reducere a aprovizionării cu oxigen şi nutrienţi a acestor organe, care nu mai pot funcţiona în parametri normali. Dar hipotensiunea ar putea fi, de asemenea, un semn al unei afecţiuni mai grave. Iată 10 dintre cauzele care duc la scăderea tensiunii!

Hipotensiunea ortostatică sau posturală apare ca urmare a scăderii bruşte a tensiunii arteriale atunci când ne schimbăm poziţia corpului, din aşezat sau culcat în picioare. Ea îi afectează mai des pe cei în vârstă. Hipotensiunea mediată neuronal are loc după ce persoana afectată a suferit o durere acută sau o emoţie intensă. Aceasta este denumită sincopă. Copiii cu vârste mici au o predispoziţie mai puternică la acest tip de tensiune arterială scăzută, care va dispărea în timp. Tot la ei, riscul de a-şi pierde cunoştinţa ca urmare a scăderii tensiunii este mai mare. Unele persoane pot avea o tensiune arterială scăzută după o masă copioasă. Aceasta se numeşte hipotensiune postprandială. Un alt factor care poate determina o scădere a tensiunii arteriale este deshidratarea. Aceasta apare atunci când pierderea de lichide corporale are loc mai repede decât de obicei. Vărsăturile, febra, diareea acută sau un efort foarte mare în timpul unui antrenament sportiv pot duce la deshidratare.

Poate fi simptom al unor boli

Hipotensiunea poate fi un simptom al unor afecţiuni medicale: tulburări tiroidiene, boala lui Addison, hipoglicemia (scăderea nivelului de zahăr din sânge), o afecţiune neurologică (cum este boala Parkinson).

Tensiunea scăzută poate fi consecinţa unei boli cardiace – bradicardie – bătăi rare ale inimii, tahicardie – bătăi frecvente ale inimii, insuficienţa cardiacă, miocardita, pericardita, steonoza aortică -, a unei boli arteriale sau venoase.

Unele medicamente indicate pentru tratamentul hipertensiunii arteriale, a anginei, a bolii Parkinson sau a depresiei.

Alte cauze

– Sistemul circulator al femeii se modifică în timpul sarcinii. Vasele de sânge se dilată uşor, ceea ce contribuie la scăderea tensiunii arteriale. Aceste modificări dispar, de obicei, după naştere.

– Hipotensiunea poate să apară brusc în urma unui şoc puternic, a unei hemoragii interne sau externe sau a arsurilor.

– O infecţie severă poate fi, de asemenea, cauza tensiunii scăzute.

Ce e de făcut

Ţinând cont de faptul că tensiunea arterială trebuie luată în seamă şi controlată, medicii recomandă tuturor să facă periodic controale medicale, să îşi măsoare des tensiunea şi, desigur, să adopte un stil de viaţă sănătos şi o alimentaţie potrivită problemelor cu care se confruntă. Medicul curant va recomanda fiecărui pacient în parte soluţiile cele mai potrivite în funcţie de vârstă, stare de sănătate şi simptome, însă schimbarea obiceiurilor care au dus la o tensiune arterială scăzută este o condiţie de care orice persoană trebuie să ţină cont.

……Cum previi sau (te) salvezi atunci când apare înecarea cu un corp străin

Toţi ar trebui să ştim să facem asta. Cum previi sau (te) salvezi atunci când apare înecarea cu un corp străin. Mai ales că aceste cazuri sunt extrem de frecvente în perioada sărbătorilor.

O manevră simplă ne poate salva viaţa. Medicul Tudor Ciuhodaru ne explică ce ar trebui să facem într-un caz nefericit ca acesta.

  1. Cum preveniţi înecarea:
  1. Mâncaţi fără grabă şi mestecaţi bine.
  2. Nu beţi mult alcool înainte sau în timp ce mâncaţi.
  3. Ţineţi obiectele mici departe de cei mici.
  4. Utilizaţi corect protezele dentare.
  1. Cum (te) salvezi: Heimlich şi auto-Heimlich sunt manevre simple ce (te) salvează atunci când apare înecarea cu un corp străin.

Ce trebuie să faceţi:

  1. Rămâneţi calm dar strigaţi după ajutor. Ajutorul sună la 112.
  2. Fiţi siguri că victima se sufocă prin aspirarea unui corp străin (dacă obstrucţia nu e completă manevra nu e eficientă şi poate produce leziuni):

– aspiraţie confirmată de martori, anturaj

– nu mai poate vorbi, tuşi şi respira

– pacient agitat, care se sufocă, duce involuntar mâna la gât iar ulterior îşi pierde conştienţa

  1. Ridicaţi pacientul şi plasaţi-vă în spatele acestuia.
  2. Îmbrăţisaţi pacientul, poziţionând pumnul mai puternic la nivel abdominal (între ombilic şi stern) peste care suprapuneţi cealaltă mână.
  3. Aplicaţi compresia abdominală care trebuie să fie bruscă şi adâncă la nivelul abdomenului superior; de jos în sus şi din faţă în spate, ca şi cum aţi ridica pacientul. Se execută 5 astfel de compresiuni abdominale.
  4. Repetataţi compresiile până când pacientul reuşeşte să expulzeze obiectul aspirat sau îşi pierde conştienţa.
  5. Dacă victima îşi pierde conştineţa o poziţionaţi-o pe spate pe un plan dur începeţi resuscitarea. Efectuaţi aceeaşi manevră după ce aţi încălecat picioarele victimei. Aplicaţi compresii bruşte şi adânci în abdomenul superior poziţionând mâna puternică între ombilic şi stern şi aşezînd cealaltă mâna peste aceasta.
  6. Solicitarea ajutorului medical specializat (! medic sau asistent ) este necesară indiferent dacă manevra are sau nu succes.

Ponturi:

  1. Dacă pacientul încă poate tuşi încurajaţi-l să facă acest lucru în continuare. O tuse puternică dislocă adesea corpul străin.
  2. Atenţie la căderea victimei care se sufocă! La un moment dat îşi va pierde conştienţa, va cădea şi se poate lovi.
  3. La gravide şi obezi aplicaţi compresiile la nivelul toracelui, în partea inferioară a sternului.
  4. Există şi auto Heimlich: împingeţi-vă cu abdomenul superior pe o suprafaţă orizontală dură, cum ar fi spătarul unui scaun.

Reţineţi:

  1. Sute de mii de oameni au fost salvaţi de ,,tratamentul antisufocare”.
  2. Manevra Heimlich este metoda de dezobstrucţie a căilor aeriene în cazul unui pacient care se sufocă prin aspirarea unui corp străin
  3. Trebuie învăţată şi exersată în toate şcolile din România, ca şi multe alte noţiuni de prim-ajutor.
  4. Pentru a fi cu adevărat eficiente noţiunile de prim ajutor trebuie cunoscute precum alfabetul sau tabla înmulţirii.

………Ştiai care sunt PERICOLELE consumului de carne?

Până acum, probabil că ai auzit despre consumul de carne ca fiind rău pentru tine. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a făcut publice studii anul trecut, când a declarat acest aliment procesată ca fiind un „cancerigen” – riscul de cancer de colon sau rect în urma consumului crescând cu 18 la sută. Însă nu doar cea procesată prezintă un risc pentru sănătate – consumul de tot felul de animale, inclusiv „carne albă”, este rea pentru tine.

Reducerea consumului de carne sub orice formă este un pas extraordinar de făcut, deoarece alimentul de origine animală procesat – cu sau fără hormoni – prezintă mai multe riscuri serioase pe termen lung pentru sănătatea ta. Merită să ştii exact care sunt riscurile pentru sănătate legate de acest subiect, astfel încât să poţi lua o decizie în cunoştinţă de cauză.

  1. Carnea creşte riscul de cancer

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat carnea procesată drept „cancerigen”, care creşte riscul de cancer de colon sau rect cu 18%. Însă nu doar acest tip de aliment te pune în pericol. O gamă vastă de studii de la universităţi de top şi cercetători independenţi au descoperit că alimentele din pui, vită şi alte animale pot spori riscul de cancer în mai multe forme.

Studii mari efectuate în Anglia şi Germania au arătat că vegetarienii au aproximativ 40% mai puţine şanse de a dezvolta cancer în comparaţie cu mâncătorii de carne, cele mai frecvente forme fiind cele de sân, de prostată şi de colon.

Un studiu Harvard din 2014 a arătat că doar o porţie pe zi de carne roşie în adolescenţă a fost asociată cu un risc de 22% de cancer de sân înainte de menopauză şi că acelaşi obicei practicat la o vârstă adultă a fost asociat cu un risc de 13% mai mare de cancer.

O serie de ipoteze sunt utilizate pentru a explica conexiunea dintre consumul de carne şi riscul de cancer. În primul rând, aceasta este lipsită de fibre şi de alţi nutrienţi care au un efect protector împotriva acestei boli.

Carnea conţine, de asemenea, proteine ​​animale, grăsimi saturate şi, în unele cazuri, compuşi cancerigeni, precum amine heterociclice şi hidrocarburi aromatice policiclice, care se formează în timpul prelucrării sau gătitului.

  1. Creşte riscul afecţiunilor cardiace şi a diabetului

Carnea, produsele lactate şi ouăle conţin toate colesterol şi grăsimi saturate, ce contribuie la bolile cele mai periculoase: atacuri de cord, accidente vasculare cerebrale, diabet şi diferite tipuri de cancer.

Zeci de ani de studiu ştiinţific au legat colesterolul alimentar cu bolile cardiovasculare. Grăsimea saturată este prezentă în toate tipurile de carne şi peşte, chiar şi puiul şi curcanul gătit fără piele.

În plus, potrivit unui studiu publicat de Asociaţia pentru Diabet, persoanele care mănâncă cantităţi mari de proteine ​​animale au 22% şanse mai mari să dezvolte diabet. Grăsimea saturată a fost chiar legată de cancerul de sân, precum şi de boala Alzheimer.

Din fericire, există multe surse de proteine ​​pe bază de plante şi resurse organice, cum sunt cele de pe prova.ro, care au un conţinut scăzut de grăsimi saturate şi care te pot ajuta să scazi colesterolul.

  1. Mâncarea cărnii face mai dificilă menţinerea unei greutăţi corporale sănătoase

Desigur, trebuie să defineşti ce înseamnă „o greutate corporală sănătoasă” pentru tine şi asta nu înseamnă a fi vegetarian sau vegan. Acestea fiind spuse, dacă vrei să menţii un index de masă corporală mai mic pentru sănătatea ta, merită să ştii că mâncătorii de carne sunt de trei ori mai predispuşi să fie obezi decât vegetarienii şi de nouă ori mai predispuşi decât veganii. În medie, veganii sunt cu 10 până la 20 de kilograme mai slabi decât consumatorii adulţi de alimente de provenienţă animală.

Dietele vegetariene sunt, de asemenea, asociate cu rate metabolice mai mari (cu circa 16% mai rapide pentru vegani, comparativ cu cele ale carnivorilor).

  1. Carnea transportă cel mai mare risc de boală transmisă prin alimente

Consumul cărnii prezintă un risc mai mare pentru intoxicaţii alimentare, deoarece produsele de origine animală sunt deseori afectate de contaminare fecală în timpul sacrificării sau procesării.

Contaminarea fecală la pui, în special, este o problemă majoră. Potrivit unui studiu, 97 la sută din puiul brut din supermarketurile europene este contaminat cu bacterii care ar putea îmbolnăvi clienţii.

Acestea fiind spuse, acest articol nu îndeamnă la schimbarea stilului de viaţă, ci la considerarea unui stil alimentar mai sănătos. În cazul în care te confrunţi cu probleme de alimentaţie sau vrei să schimbi ceva în viaţa ta, adresează-te unui nutriţionist sau doctorului tău de familie. Sănătatea ta este mai importantă decât orice!

……Boala pe care cainii o detecteaza

Cea mai noua boala despre care s-a descoperit ca poate fi depistata de caini, chiar inainte ca simptomele sa-si faca aparitia, e malaria. O simpla adulmecare a sosetelor unei persoane e suficienta pentru caine pentru a sti daca boala e prezenta sau nu, arata ziare.com, care citeaza The Guardian, care citeaza un studiu realizat de oameni de stiinta de la Universitatea britanica Durham.

Astfel, malaria se adauga unei liste de boli pe care cainii sunt in stare sa le miroasa, asa cum sunt cancerul de prostata si de tiroida. In plus, cainii simt cand diabeticii au un nivel mic de zahar in sange. Potrivit autorului studiului, Steven Lindsay, cei infectati pot sa nu aiba niciun simptom, insa ii tradeaza mirosul pielii si al respiratiei, date de parazitul transmis prin intepatura tantarilor.

In cadrul experimentului, copii de scoala din Gambia au fost pusi sa poarte niste ciorapi din nailon peste noapte si sa dea si cate o mostra de sange, pentru a se vedea daca sufera sau nu de malarie. Ciorapii au fost trimisi inghetati in Marea Britanie, unde doi caini, un labrador si un Labrador-retriever, le-au adulmecat. Ambii caini fusesera antrenati sa miroasa malaria, timp de mai multe luni. In total, au fost trimise sosete de la 30 de copii infectati cu malarie si de la 145 sanatosi, iar rezultatele sunt concludente, spun oamenii de stiinta implicati in studiu. A.M.

…………Cum ne protejăm de gripă

Medicul Tudor Ciuhodaru lansează un apel către populaţie să se vaccineze şi să aibă grijă la igienă în această perioadă, argumentând că cei mai expuşi sunt cei de peste 65 de ani, copiii sub 5 ani, gravidele, imunodeficienţii, pacienţii cu afecţiuni respiratorii sau cardio-vasculare cronice.

Spălatul pe mâini şi dezinfectarea suprafeţelor te ajută să eviţi contactul cu virusurile gripale. Iar dacă te-ai îmbolnăvit, este bine să ştii ce să faci pentru a nu transmite infecţia persoanelor din jurul tău.

Un rol-cheie în igienă îl are spălatul pe mâini. De altfel, multe boli, printre care gripa, se transmit prin mâinile nespălate. În cazurile de epidemii, spălarea regulată a mâinilor este un gest esenţial de prevenţie.

Cum ne protejăm de gripă – CINCI reguli simple:

  1. Evitaţi contactul cu persoanele bolnave: evitaţi aglomeraţiile (mijloace de transport în comun, spaţii publice) unde există risc crescut de a intra în contact cu o persoană infectată, nu staţi lângă persoanele care tuşesc sau stranută, nu vizitaţi şi nu duceţi în colectivităţi, mai ales şcolare, persoanele bolnave.

Nu duceţi copilul în colectivitate dacă prezintă febră, frison, tuse, secreţii nazale abundente. Pacientul va fi izolat de restul familiei într-o cameră separată luminoasă, aerisită, cu o temperatură medie de 22 – 24 grade.

  1. Respectaţi regulile generale şi individuale de igienă: utilizarea batistei şi spălatul pe mâini, pusul mâinii la gură atunci când tuşim sau stranutăm, evitarea contaminării prin atingerea cu mâinile a ochilor sau a gurii, aerisirea zilnică a locuinţelor sau a birourilor cu menţinerea unei temperaturi de 18-22 grade precum şi igienizarea spaţiilor şi a suprafeţelor.
  1. Spălaţi-vă cât mai des pe mâini cu apă şi săpun, spălatul trebuie să dureze cel puţin 20 de secunde, insistând pe pliurile şi spaţiile interdigitale, apoi uscaţi mâinile cu prosoape de hartie sau aer cald sau dacă nu sunteţi în apropierea apei puteţi utiliza, cu eficinţă mai redusă, un dezinfectant pe bază de alcool.
  1. Evitaţi stresul termic: îmbracăminte adecvată, consumul de lichide calde, evitarea deplasărilor matinale şi nocturne când este foarte frig, alternarea repausului în spaţii încălzite precum instituţiile pubilice şi magazine.
  1. Respectaţi un regim de alimentar adecvat: bazat pe fructe şi legume proaspete, bogate în vitamine, renunţarea la fumat, evitarea consumului de alcool, respectarea programului de odihnă.

…………

Cum recunoaştem pancreatita! Netratată se ajunge la deces

Mesele bogate şi alimentele mai greu digerabile pot declanşa probleme de sănătate grave precum pancreatita acută.

Excesele culinare care suprasolicită tubul digestiv sunt principala cauză a pancreatitei acute. Cum pancreasul are un tol esenţial în funcţionarea corpului, boala poate duce la apariţia unor complicaţii.

Chirurgul Bogdan Safta a vorbit despre cum recunoastem pancreatita si de la ce ne îmbolnavim de fapt. Fiind vorba despre o afectiune a unui organ vital, pericolul pe care aceasta boala il prezinta nu trebuie subestimat.

”Pancreatita este o inflamaţie a pancreasului. Principalele cauze sunt calculii biliari şi alcoolul. Cele două cauze sunt răspunzătoare pentru aproximativ 80% dintre cauzele de pancreatită. În celelalte 20% din cazuri se poate vorbi de consumul anumitor medicamente, anumite infecţii virale sau traumatisme abdominale”, a spus chirurgul Bogdan Safta la Antena 3.

Simptomele pancreatitei sunt: durerea în epigastru, greaţă, vărsături, febră şi frisoane.

Complicaţiile pancreatitiei: ascita, peritonită, ocluzii intestinale şi chiar deces.

Se depistează prin ecografia abdominală

Pancreatita acută se diagnostichează relativ uşor, deoarece durerea este nelipsită şi orientează medicul către acest diagnostic. Totuşi, există cazuri în care pot apărea dureri recurente după masă însoţite de o scădere în greutate, de refuzul de a mânca şi de diaree cronică. Sunt simptomele unei pancreatite cronice. În urma unei ecografii abdominale şi a unor analize de sânge, observând şi simptomele, medicul specialist va depista cu uşurinţă dacă suferi de pancreatită.

Persoanele care au pietre la fiere (litiază biliară) au un risc mai mare de a suferi de pancreatită dacă aleg alimente bogate în grăsimi.

Aşa o poţi preveni!

– Bea 2 litri de apă pe zi.

– Mănâncă variat şi fii cumpătat cu porţiile.

– Mergi la analize medicale de rutină în fiecare an.

– Evită sedentarimul.

– Păstrează-te în formă, având grijă să nu iei mult în greutate.

………Obezitatea: cafeaua și ceaiul mate limiteaza creșterea în greutate

Cafeaua limiteaza creșterea în greutate. Cercetătorii de la Universitatea din Illinois, Statele Unite, au demonstrat că cafeaua și mate au virtuți împotriva creșterii în greutate.

Cafeaua și mate (infuzia unei plante sud-americane cu același nume) ar lupta împotriva obezității, potrivit unui studiu publicat recent în revista științifică The Journal of Function Foods.

Cafeaua limiteaza creșterea în greutate

Cercetătorii au observat două grupuri de șoareci care au avut o dietă bogată în grăsimi și zaharuri timp de patru săptămâni, făcând ca unul dintre cele două grupuri să absoarbă echivalentul a patru căni de ceai și mate.

La sfârșitul acestei perioade, animalele care au consumat cofeină au câștigat cu 16% mai puțin în greutate și cu 22% mai puține grăsimi decât celălalt grup.

Oamenii de știință spun că cofeina poate reduce acțiunea unei gene care contribuie la creșterea în greutate.

„În lumina acestor descoperiri, mate și cofeina pot fi considerați agenți anti-obezitate”, a spus dr. Elvira Gonzalez de Meija, unul dintre autorii studiului, după cum a raportat Dailymail.

Cu toate acestea, aceste rezultate ar trebui să fie calificate luând în considerare alte studii asupra efectelor nocive ale consumului mare de cafea. În aprilie anul trecut, de exemplu, un studiu a găsit o legătură între consumul de cafea și cancerul pulmonar dincolo de două căni pe zi. În august, un alt studiu a concluzionat că consumul a mai mult de trei căni de cafea pe zi ar putea duce la dezvoltarea durerilor de cap.

………Igiena în bucătărie: cele mai frecvente 5 greșeli

Greseli de igiena în bucătărie. În bucătărie, adesea facem multe greșeli, chiar dacă de cele mai multe ori nu ne dăm seama. O acțiune obișnuită și repetată precum gătitul, ni se pare atât de evidenta, încât uneori nu acordăm atenție la tot ceea ce facem. Nu ne dăm seama cât de multe capcane se pot ascunde în comportamentul nostru complet inofensiv. Igiena este o problemă de bază care nu trebuie neglijată, mai ales atunci când gătiți. O mică greșeală ne poate costa scump și ne poate distruge cina pregătită cu mult efort.

V-ați gândit vreodată că multe lucruri pe care le faceți sunt greșite? Pentru a împiedica ca o seară frumoasă să se transforme într-o experiență neplăcută, iată cele mai frecvente 5 greșeli.

1) Frigiderul

În frigider, bacteriile se pot deplasa și pot contamina alte alimente. Pentru a evita acest lucru, puneți-le în recipiente adecvate. Nu trebuie să neglijați curățarea frigiderului, care trebuie făcută frecvent.

2) Greseli de igiena în bucătărie. Ustensile de bucătărie

Dacă în cazul bucătăriilor profesionale există multe funduri de tăiere și cuțite, acasă alegerea este limitată. Prin urmare, este necesar să spălați ustensilele bine cu fiecare schimbare de ingredient sau să începeți să lucrați ingredientele care vor fi consumate crude pentru a termina cu carnea și peștele. Fundurile de lemn nu sunt recomandate, deoarece tind să absoarbă substanțe, devenind un substrat perfect pentru înmulțirea germenilor. Dacă aveți unul, ar trebui să îl curățați frecvent cu un burete înmuiat în oțet sau suc de lămâie.

3) Mănuși

Dacă obișnuiți să folosiți mănuși pentru a vă pregăti mâncărurile, nu uitați să le înlocuiți suficient de frecvent, deoarece alegerea de a le folosi ar trebui să fie mai igienică, dar ar putea deveni opusul.

4) Greseli de igiena în bucătărie. Lac de unghii

Când gătești cu lac de unghii, este mai greu să vezi reziduuri alimentare pe degete. Acesta este motivul pentru care este important să folosiți o perie mică de fiecare dată când vă spălați pe mâini.

5) Mâinile

Spălarea mâinilor este o operație extrem de importantă pentru a preveni răspândirea bacteriilor. Ar trebui să se facă înainte, în timpul și după prepararea alimentelor, în special atunci când se utilizează alimente foarte diferite.

…………Contraindicații ale apei cu lămâie

Contraindicații ale apei cu lămâie. Pentru a începe ziua în cel mai bun mod posibil, este esențial să bei lămâie cu apă călduță. Apa cu lamaie este sanatate curata, dar asta nu inseamna ca trebuie sa exageram sau ca nu are si efete negative.

  1. Provoca probleme orale

Persoanele care au răni în gură (palat, limbă) pot suferi mai mult in urma consumului de suc de lămâie. Dacă se consuma în exces, poate slăbi smalțul dinților și poate provoca diverse afecțiuni.

  1. Arde pielea

La multe persoane, sucul de lămâie va face pielea mai luminoasă. Dar unele tipuri de piele vor fi intolerante la acest aliment: atât timp cât pielea este uscată, sucul de lămâie poate provoca roșeață, ceea ce va provoca senzații de arsură. Consumat vara, sucul de lămâie expune chiar mai mult pielea la arsurile solare.

  1. Contraindicații ale apei cu lămâie. Afecteaza stomacul, uretra și prostata

Sucul de lămâie este contraindicat pentru persoanele care suferă deja de arsuri la stomac și inflamații ale uretrei sau prostatei. Consumată în cantități prea mari, această băutură poate provoca durere.

  1. Provoca deficiențe minerale

Sucul de lămâie este contraindicat pentru persoanele care suferă de deficiențe minerale sau pentru cei care îl iau în cantități excesive. Într-adevăr, studiile au arătat că alimentele acide, cum ar fi lamaia, contribuie la demineralizarea organismului și, prin urmare, la osteoporoză.

  1. Contraindicații ale apei cu lămâie. Agravează durerile menstruale

Sucul de lămâie nu este recomandat femeilor în perioada menstruală, mai ales dacă menstrele lor sunt de obicei dureroase.

………8 obiceiuri de dimineață pentru a avea o zi grozavă

Obiceiuri sanatoase de dimineață. A te trezi dimineata este, pentru multi dintre noi, o corvoada. Dar iata câteva obiceiuri care va vor determina să vă ridicați cu bună dispoziție din pat în fiecare dimineață.

De multe ori, te ridici „pe picior greșit”, exact așa, fără niciun motiv aparent!

Continuați să citiți acest articol pentru a vedea cele 9 obiceiuri pe care trebuie sa le aveți pentru a fi într-o dispoziție bună imediat ce sună ceasul.

  1. Ridicați-vă din pat imediat ce vă sună alarma

Revenirea la somn este o mare greșeală, nu va face decât să-ți deranjeze corpul și să te facă prost dispus imediat. Ceasul cu alarmă ar trebui să sune o singură dată, să deschizi ochii, să te întinzi, să zâmbesti și să te ridici! Este un pic dur, dar vei descoperi că vei fi mult mai treaz la 10 minute după ce te-ai trezit decât dacă ai fi fost în pat încă 10 minute.

  1. Obiceiuri sanatoase de dimineață. Apa

După o noapte lungă de somn, este esențial să fiți bine hidratat dimineața pentru a elimina corect toxinele și a vă trezi bine, desigur! Ideal pentru hidratarea și completarea cu vitamina C este apa caldă de lămâie.

  1. Buna ziua lumii!

Lăsând razele soarelui sa intre în camerele dvs. cât mai mult posibil este eficient în trezirea creierului. Deschideți geamurile timp de câteva minute, aerul proaspăt dimineață este întăritor. Respirați adânc și, dacă puteți, face puțin yoga. Dacă casa vă permite, luați micul dejun afară.

  1. Obiceiuri sanatoase de dimineață. Recompensează-te cu un mic dejun adevărat și bun

Pentru a începe ziua cu mai multă energie, faceți-vă un mic dejun bun, nu degeaba este cea mai importantă masă a zilei. Pâine prăjită, o cafea bună, ouă, fructe, șuncă. Dacă nu te-ai întors să te culci după prima alarmă, deci ai respectat bine primul paragraf, vei avea mai mult timp, așa că bucură-te de micul dejun!

  1. Distrează-te dimineața

Dă-ți un motiv distractiv sau benefic pentru a te ridica dimineața din pat. De exemplu, un duș foarte fierbinte, cu săpunuri și loțiuni al căror parfum nu încetează să te mai intoxice. Sau altfel alege să râzi cu o emisiune radio sau un program TV, nimic mai bun decât să începi o zi cu un râs și să te distrezi înainte de a pleca de acasă.

  1. Muzica

Muzica este, de asemenea, un stimulent foarte bun pentru creierul nostru încă adormit. Acest peisaj sonor bun se va simți toată ziua. Faceți o listă de redare, seara, din câteva cântece, nu ezitați să le alegeți suficient de ritmice pentru a face câțiva pași de dans, astfel încât să vă faceți gimnastica matinală în același timp!

  1. Obiceiuri sanatoase de dimineață. Sport

Sportul dimineața este cu siguranță cel mai bun mod de a te simți bine toată ziua. În plus, acesta este cel mai bun moment pentru a face sport. Acest lucru vă va trezi metabolismul și vă va crește nivelul de energie. Dacă aveți timp, mergeți la o cursă de yoga dimineața, curățați-vă mintea și fiți pregătiți pentru o altă zi, dacă nu, învățați câteva poziții pentru a exersa acasă.

  1. Lucrează-ți aspectul

Aspectul vorbește despre moral. Fii atent la tine! Alege un stil pentru a-ți oferi încredere și pentru a avea o zi minunată. Optează pentru haine care te vor face să te simți bine și confortabil.

………7 moduri foarte simple de a intari sistemul imunitar

Intareste-ti sistemul imunitar! Sistemul imunitar este ceea ce ne protejează împotriva infecțiilor și a bolilor cauzate de virusuri sau bacterii rele. Când nu este bine, nu mai poate distinge cu adevărat între ceea ce este sănătos și agenții infecțioși. Acest lucru îl împiedică să funcționeze la capacitate maximă și poate avea efecte negative asupra organismului pe termen lung. Mai mult decât atât, atunci când este slăbit, se simte din cauza diferitelor simptome: ne simțim obosiți, mușchii pot fi dureroși, rănile se vindecă lent sau racesti mai usor. Iată câteva modalități naturale de a consolida sistemul imunitar.

1) Nu abuzați de soare

Soarele poate fi benefic în doze mici pentru a secreta vitamina D, cu toate că supraexpunerea face ca pielea să îmbătrânească mai devreme, poate da cancer și slăbește sistemul imunitar.

2) Intareste-ti sistemul imunitar! Puneți articolele potrivite pe farfurie

Vitamina A (carne de vită, pește, produse lactate, fructe și legume etc.) are efecte benefice asupra dinților, pielii și țesuturilor moi sau osoase, dar ajută, de asemenea, la întărirea sistemului imunitar.

Vitamina C (kiwi, mango, papaia, grapefruit, coacăze neagrăe) este importantă în regenerarea țesuturilor. Menține oasele, ligamentele, tendoanele, vasele de sânge și, în general, întregul corp sănătos datorită capacității sale de a promova vindecarea rănilor, de a preveni îmbătrânirea celulelor și de a elimina toxinele în timp ce luptă împotriva efectele radicalilor liberi.

Vitamina E protejează celulele de deteriorarea cauzată de radicalii liberi, consolidând astfel sistemul imunitar prin promovarea formării de celule roșii din sânge

Zincul (stridii, pâine de secară, carne de vită) întărește sistemul imunitar.

Cimbrul este un fortificator natural excelent pentru a-l consuma sub formă de ceai de două ori pe zi.

Ghimbirul combate acumularea de toxine în organe, curăță sistemul limfatic și încălzește organismul.

Probioticele (iaurturi, kimchi, usturoi) se găsesc în mod natural în corpul nostru și întăresc sistemul imunitar.

3) Asigurați-vă că veți avea un somn de calitate

Este vital pentru corp și minte. Noaptea, organismul produce celule și deja se pregătește pentru a doua zi (uneori stresant, obosit sau expus la viruși). O noapte proastă te face mai predispus la stres, iar corpul tău are mai puțină rezistență pentru a face față agresiunilor externe, crescând astfel riscul de a te îmbolnăvi.

4) Intareste-ti sistemul imunitar! Nu bea alcool

Alcoolul conține metaboliți numiți aldehide care au un efect dăunător asupra sistemului imunitar. Acest lucru te slăbește și crește riscul de a capta boli. Alcoolul este el însuși o sursă de boli precum cancerele la nivelul gurii, esofagului, ficatului și chiar colonului, pentru a numi câteva.

5) Râdeți și fiți pozitivi

Mai multe studii au legat râsul cu creșterea anticorpilor. Deci, încercați: râdeți pentru a stimula sistemul imunitar caci „persoanele mai fericite sunt mai puțin susceptibile să aibă o răceală atunci când sunt expuse la virusuri”, spune Sheldon Cohen, profesor de psihologie la Carnegie Mellon University. Lucrările sale au arătat că oamenii care sunt mai puțin fericiți, mai puțini calmi sau lipsiți de vitalitate au de trei ori mai multe șanse să obțină o răceală decât oamenii pozitivi. Acestia din urmă combat cu ușurință infecția datorită citokinei (proteină care reglează răspunsul imun) care este produsă într-un mod suficient de important pentru a mobiliza sistemul imunitar și celelalte celule.

6) Intareste-ti sistemul imunitar! Gândește-te la detoxifiere!

Menținerea unui ficat sănătos este o garanție a unui sistem imunitar eficient. Pentru a-l ajuta să fie eficient in detoxifiere, nu ezitați să optați pentru alimente care îl stimulează și să îl ajutai să elimine toxinele. Pentru aceasta, consumați de exemplu broccoli, kale, salată.

7) Bea ceai

Apa potabilă este deja o idee minunată pentru protejarea organismului. Dar dacă bei și ceai negru, verde sau matcha, vei completa cu L-teină, care va crește numărul de interferoni (proteine ​​pe care le produce sistemul nostru imunitar).

…………Uleiul de top pentru un sistem imunitar puternic

Uleiul puternic pentru sistemul imunitar. Înainte să vă prezentăm acest ulei miraculos, am vrut să vă povestim despre istoria sa (deși există variații). Cu secole în urmă, comercianții de mirodenii nu mai puteau importa mărfuri din India și din restul lumii din cauza ciumei bubonice care a făcut ravagii în Europa. Nu mai puteau conta pe el pentru a supraviețui, ei au dezvoltat un amestec care le-a permis să poată revinde totul.

Astăzi, acest amestec extrem de eficient este încă popular în rândul fanilor aromaterapiei pentru prevenirea bolilor și stimularea imunității. Aici oferim o rețetă, printre altele, pentru prepararea acestui ulei (există variații în doza acestui amestec foarte vechi). În plus, vom adăuga posibile utilizări, astfel încât să știți să profitați de proprietățile sale terapeutice! Aveți nevoie pentru a pregăti acest ulei de:

40 de picături de ulei esențial de cuișoare

35 de picături de ulei esențial de lămâie

20 de picături de ulei esențial de scorțișoară

15 picături de ulei esențial de eucalipt

10 picături de ulei esențial de rozmarin

O sticlă de sticlă de culoare inchisa pentru a păstra mai bine ingredientele active din uleiuri

Amestecă toate uleiurile din sticlă și păstrează-le într-un loc rece și uscat. Nimic nu vă împiedică să creșteți dozele dacă doriți să vă faceți un stoc!

Utilizări posibile:

1) Uleiul puternic pentru sistemul imunitar. Folosiți-o în difuzie pentru a purifica aerul, a elimina mirosurile și a întări tractul respirator

Uleiul acesta este excelent pentru protejarea germenilor și păstrarea apărării imune puternice. Este și mai util în perioadele reci, când toată lumea este bolnavă (epidemii infecțioase…). Dacă nu vă simțiți în formă bună, câteva picături din acest amestec într-un difuzor vă pot ajuta să vă restabiliți echilibrul. De asemenea, ajută la vindecarea mai rapidă. Respirându-l, îți vei consolida plămânii, sinusurile și întregul sistem respirator. Puteți difuza cincisprezece picături de trei sau patru ori pe zi, timp de un sfert de oră. O altă opțiune pentru a profita de proprietățile sale este inhalarea.

2) Un spray la îndemână pentru curățare și igienizare

Se amestecă cu apă, folosind un dispersant, dacă este posibil, deoarece apa și uleiul nu se amestecă bine. Folosiți acest lucru pentru a curăța și dezinfecta toate suprafețele.

3) Aplicați pe piele pentru un sistem imunitar mai puternic

Puneți o picătură de ulei la patru picături de ulei de jojoba, semințe de struguri, nucă de cocos, avocado etc. Nu-l folosiți pur pe pielea sensibilă! Se masează foarte des pe tălpile picioarelor, fiind astfel conectat la întregul corp. Dar îl puteți masa și pe gât, partea inferioară a spatelui, plexul solar și spatele urechilor…

4) Uleiul puternic pentru sistemul imunitar. Adăugați la igienizarea casei

Il puteți folosi pentru curățarea întregii case: spălarea hainelor, mașina de spălat vase, îndepărtarea urmelor persistente sau chiar uciderea bacteriilor pe podele sau pe blaturile de bucatarie. Într-adevăr, este ideal pentru o curățare mai profundă. De asemenea, amestecul poate fi folosit pentru a curăța telefoanele și tabletele. Depunând câteva picături pe un tampon de bumbac, veți putea elimina toate mirosurile neplăcute! În afară de produsele de uz casnic, unele persoane adaugă câteva picături la deodorantul sau săpunul de casă pentru a-și curăța mâinile sau corpul.

5) În masaj pentru a stimula

Diluează 15 picături în 15 picături de ulei pentru a masa pieptul când ești bolnav. Acest lucru va stimula delicat circulația sângelui. Pentru mici dureri temporare în spate, coapse sau gât (dureri musculare, dureri corporale, reumatism, crampe), îl puteți folosi fara retinere!

6) Uleiul puternic pentru sistemul imunitar. Folosiți-l pentru a calma o mușcătură de țânțar!

7) În baie

Lupta împotriva acneei și a altor probleme ale pielii. Poate fi utilizat în apa de gură prin diluarea unei picături în 30 ml de apă sau chiar într-o pastă de dinți de casă (2 picături pentru 80 de grame de bicarbonat).

8) Impotriva tusei

Se adaugă două-trei picături la 30 ml și se folosește acest amestec pentru a face gargare care vor alina un gât uscat sau iritat. Puteți adăuga, de asemenea, o picătură la 30 ml într-o sticlă și pulverizați în gât pentru a-l ușura.

9) Intern

Uleiurile esențiale sunt utilizate foarte diluate pe cale orală și cu multe precauții pentru utilizare. De exemplu, evitați utilizarea acesteia la femei însărcinate și care alăptează sau copii mici. Pune o picătură (nu mai mult) în sticla de apă și bea-o toată ziua pentru a-ți stimula sistemul imunitar și a avea grijă de sistemul digestiv. Puteți adăuga 250 ml de apă fierbinte pentru ceai. Utilizați mierea ca dispersant înainte de a o adăuga la băuturi.

…………6 sfaturi absolut grozave de înlocuire a ouălor în rețete

Cu ce inlocuim ouale in retete? Există multe motive pentru care ar trebui să înlocuim ouăle in retete. Desigur, din ce în ce mai mulți oameni optează pentru o dietă vegetariană sau vegană pentru a-și demonstra angajamentul față de cauza animalelor. Cu toate acestea, alții nu-l pot consuma de teamă să-și crească colesterolul. În cele din urmă, există și cei care sunt alergici la acesta. Cu toate acestea, ouăle sunt un element important în gătit, fie că este folosit, de exemplu, pentru a lega alimentele sau pentru a avea consistența dorită. Indiferent de utilizarea acestuia, puteți înlocui cu ușurință albusul de gălbenuș, gălbenușul de ou sau oul întreg și puteți găsi alternative gustoase.

1) Pentru a lega o rețetă dulce

Folosești oul ca liant în rețetele tale? În acest caz, îl puteți înlocui cu o jumătate de banană zdrobită în produsele de patiserie sau cu un amestec de apă și făină de năut pentru un preparat savuros. Într-o prăjitură și mai ales în mousse-ul dvs. de ciocolată, puteți pune și 60 g de sos de mere sau piure de mere de casă. În caz contrar, puteți folosi un alt fruct care conține pectină dacă îl aveți (merișoare, castan, gutui, coacăze). Fiți conștienți că fructele vor adăuga puțin gust preparatelor voastre. În plus, va trebui să adăugați puțină praf de copt pentru a face prăjitura mai pufoasa.

2) Cu ce inlocuim ouale in retete? Pentru o prăjitură

Cu o oră înainte de utilizare, se macină 1 până la 2,5 linguri de semințe de in diluate în 3 linguri de apă. Obțineți un aluat gros de păstrat la frigider cu o oră înainte de utilizare, ceea ce vă va permite să obțineți prăjituri foarte consistente. De asemenea, puteți amesteca o lingură de oțet și o linguriță de praf de copt pentru un tort foarte pufos. În cele din urmă, 3 linguri de unt organic de arahide vor inlocui, de asemenea, oul.

3) Praful de copt, uleiul și apa

Se amestecă două linguri de apă și o lingură de ulei vegetal. Apoi adăugați o linguriță de praf de copt și amestecați bine. Va trebui doar să puneți acest amestec în preparatul dvs. în loc de ou.

4) Cu ce inlocuim ouale in retete? Semințe de in și apă

Combinația dintre aceste două elemente dă un rezultat gelatinos (și bogat în omega 3). Prin urmare, poate înlocui albusul de ou în preparatele tale. Pentru a o folosi, amestecați 5 g semințe de in și adăugați-le la 15 ml apă. Apoi amestecați până devine omogena. Semințele de chia sunt, de asemenea, o opțiune excelentă. Pentru a face acest lucru, amestecați 1 linguriță cu 5 lingurițe de apă (8 cl). Apoi, lăsați-l timp de 15 minute, până când semințele iau un aspect gelatinos.

5) Amidon

Amidonul de cartofi, amidonul de porumb și tapioca vor adăuga forță preparatelor tale. Pentru mâncărurile tale savuroase, gândește-te și la piureul de cartofi sau dovleci, pasta de roșii sau făină de ovăz pentru a înlocui ouăle în mod eficient.

6) In bezele

Este neobișnuit, dar sucul de năut (sau aquabafa) poate înlocui albusul de ou pentru a face bezeaua plăcută sau mousse de ciocolată! Pentru aproximativ douăzeci de bezele, folosiți 100 ml de su de năut alb. Se adaugă treptat 180 g de zahăr de trestie și câteva picături de extract de vanilie, dacă doriți.

……………9 sfaturi pentru a opri sforăitul…

Sfaturi pentru a opri sforăitul. Noaptea, cel mai rău coșmar pentru mulți oameni este sforăitul nedorit al partenerului lor care îi împiedică să închidă ochii. Nici cea mai romantică seară nu este o bucurie daca petreceti următoarele șapte ore sforăind continuu.

25% dintre bărbați și 15% dintre femei suferă de ceea ce este cunoscut sub numele de ronchopatie. Frecvența sa crește odată cu vârsta afectând mai mult de una din două persoane după 50 de ani.

Sforaitul poate ajunge până la 80 de decibeli și reprezintă o adevărată pacoste pentru cei din jurul tău și pentru cel care doarme.

Pe lângă disconfortul pe care îl poate provoca, sforăitul poate fi și sursa oboselii tale. Deoarece sforăitul poate fi cauzat de apnee în somn, acesta vă perturbă profund somnul fără să vă dați seama și împiedică corpul să se odihnească bine. Consultați un profesionist dacă credeți că aveți această patologie.

Deci, dacă sforăi toată noaptea și cei din jurul tău te învinovățesc, aruncați o privire la cele 10 sfaturi care urmează, astfel încât toată lumea să fie fericită și să poată dormi liniștita.

  1. Pierdeți în greutate

Dacă sforăiți și sunteți puțin supraponderali, atunci una dintre cele mai bune metode de a opri sforăitul este pierderea în greutate. Evident, sforăitul nu este neapărat legat de greutatea ta, dar pierderea ei ar putea totuși să te ajute să sforăi mai puțin.

  1. Nu dormi pe spate

Chiar dacă dormitul pe spate este cea mai naturală poziție de odihnă, este în același timp cauza sforăitului. Ar trebui să dormi de o parte pentru a opri sforăitul. Chiar dacă în timpul nopții există riscul să vă întoarceți natural pe spate.

  1. Sfaturi pentru a opri sforăitul. Nu mai fumați

Adevărat, fumatul poate provoca adesea sforăitul. Deoarece țigările determină scăderea oxigenului disponibil în organism și organismul are nevoie de el, oamenii care fumează sforăie mai mult. În plus, toate scuzele sunt bune pentru a lua în considerare renunțarea la fumat.

  1. Alcool

Consumul de alcool poate provoca și sforăitul. Și cum multe persoane obișnuiesc să bea alcool seara înainte de a merge la culcare, mult mai probabil vor sforăi. Așadar, evitați să beți dacă mergeți la culcare în câteva ore.

  1. Consecința unei răceli?

Uneori, cineva sforăie și din cauza unei răceli temporare sau alergii. Cei care sforăie ar trebui să folosească un umidificator în dormitor. Dacă umeziți aerul din cameră, ar trebui să sforăiți mult mai puțin.

  1. Sfaturi pentru a opri sforăitul. Alergeni

În prezent, alergenii sunt prezenți peste tot în casele noastre. Cele mai frecvente sunt părul de pisică, de câine și praful. Din cauza alergenilor, nasul poate să ne facă să sforăim toată noaptea.

  1. Benzile nazale

Comercial, există benzi nazale împotriva sforăitului. Dacă nu le-ați încercat niciodată, vă sfătuim să nu faceți acest lucru. Nu funcționează. Nu există soluții miraculoase pentru a opri sforăitul. Nu-ți pierde banii, gândește-te la o altă soluție.

  1. Sfaturi pentru a opri sforăitul. Dilator nazal

Se spune că dilatatorii nazali sunt mai eficienți împotriva sforăitului și a apneei de somn. Pe de altă parte, prețul său este injust. Încercați alte soluții mai puțin costisitoare înainte; pot fi găsite rapid și ușor în farmacii și multe site-uri online.

  1. Consultați un specialist în somn

Dacă niciuna dintre aceste soluții nu vă satisface, trebuie să consultați un specialist în somn. El este capabil să determine exact cauzele sforăitului și să vă ofere tratamentul pentru a reduce sforăitul peste noapte.

 

Beneficiile ceaiului de paducel…

Folosit încă din antichitate ca remediu în diferite afecţiuni hepatice, păducelul este o plantă cunoscută şi pentru proprietăţile sale tonice.

Fructele de păducel conţin flavonoide, acizi şi uleiuri esenţiale, conţin tanin, zaharuri, vitaminele C şi B. Au o acţiune calmantă, sedativă, de aceea el este recomandat în tratarea durerilor de cap, tulburărilor cardiace cu substrat nervos (combate senzaţiile de greutate în jurul inimii, de sufocare cardiacă, reglează ritmul cardiac).

Iată, pe larg, câteva dintre beneficiile ceaiului de păducel!

Ceaiul de păducel – elixir pentru inimă

Studii realizate în Franţa arată că administrarea a 2-3 căni pe zi de ceai de păducel, în cure de foarte lungă durata (6 luni minimum), previne apariţia sau agravarea bolilor de inimă şi a bolilor vasculare, previne depresia şi alterarea capacităţilor mentale ce apar odată cu vârsta.

Ceaiul din fructe de păducel este un extraordinar tonic cardiac, la fel ca şi extractul din frunze de păducel. Cea mai recomandată perioadă pentru începerea curelor cu păducel este odată cu instalarea sezonului rece, când aparatul cardiovascular şi sistemul nervos fac un mare efort de adaptare, dar şi în perioadele foarte călduroase, când riscul de infarct creşte exponenţial.

Păducelul, în special fructele, sunt printre cele mai bine tolerate medicamente din lume, 98% dintre cei trataţi cu extract neprezentând nici un fel de reactie adversă, iar ceilalţi doar simptome usoare.

Tratamentele interne cu păducel sunt recomandate în ischemie cardiacă (boala coronariană), angina pectorală, valori ridicate ale colesterolului, hipertensiune arterială, ateroscleroză, tulburări de ritm cardiac, sechele post-infarct etc.

Ceaiul de păducel – reduce anxietatea şi depresia

Păducelul este cunoscut şi pentru proprietăţile sale calmante, de liniştire şi de prevenire a episoadelor depresive, motiv pentru care se recomandă consumul constant de ceai preparat din această plantă. De asemenea, păducelul este un bun remediu natural pentru insomnii.

Ca leac împotriva insomniei se recomandă o cană cu infuzie de păducel, înainte de culcare sau 10-15 picături de tinctură de păducel, seara.

Ceaiul de păducel – are acţiune antioxidantă

Datorită proprietăţilor antioxidante pe care le are, păducelul combate efectele nocive ale radicalilor liberi asupra organismului, prevenind dezvoltarea unor afecţiuni grave, precum cancer. De asemenea, planta previne apariţia osteoporozei şi a depresiei, îmbunătăţind memoria şi concentrarea.

Ceaiul de păducel – hepatită

Studii realizate în spitalele din China, atât pe animale, cât şi pe bolnavii cu hepatită virală de tip B şi C, au arătat că administrarea extractului de fructe de păducel duce la unii pacienţi la ameliorări suprinzătoare atât a simptomelor acestor afecţiuni, cât şi a analizelor de sânge.

Se pare că fructele de păducel au efecte hepatoprotectoare, ajutând la menţinerea funcţiei celulei hepatice, stimulându-i regenerarea şi stimulând totodată sistemul imunitar să ţină infecţia sub control. Se administrează extractul, câte 600 mg pe zi. Rezultate foarte bune se obţin prin asocierea păducelului cu armurariul (Sylibum marianum).

Mod de administrare

Păducelul poate fi consumat sub formă de infuzie (2-3 căni de ceai pe zi), de tinctură (5-10 picături de două ori pe zi, diluate în apă), de capsule şi de sirop (4-6 linguri pe zi).

……………… Cum apare si cum trebuie sa ne ingrijim atunci cand suferim de Vitiligo

Cum apare si cum trebuie sa ne ingrijim atunci cand suferim de Vitiligo

Vitiligo este o afecţiune care se manifestă prin apariţia unor pete de culoare albă pe anumite zone ale pielii. Persoanele diagnosticate cu boala nu se vor vindeca complet niciodată, însă pot ţine boala sub control.

Zonele afectate cel mai des de decolorarea pielii sunt faţa, gâtul, buzele, mâinile şi picioarele. În afară de petele albe, mai poate apărea încărunţirea sprâncenelor, a genelor şi a bărbii, în cazul bărbaţilor.

Vitiligo – Poate apărea în urma unor supărări

Oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că boala este de natură autoimună, adică sistemul imunitar atacă şi distruge melanocitele, celulele responsabile de pigmentarea pielii. De asemenea, afecţiunea poate apărea în urma unui eveniment extrem de stresant, în urma unei arsuri solare puternice sau după ce pielea a fost expusă la anumite substanţe chimice.

Boala poate fi de mai multe feluri, ceea ce înseamnă că poate să existe vitiligo local, când petele apar pe una sau câteva zone de piele, pe porţiuni mici, generalizat (petele albe apar simetric, pe ambele părţi ale corpului, numărul acestora fiind destul de mare), cât şi

segmentar (petele albe apar doar pe o anumită zonă, de exemplu, pe braţ sau pe un picior).

Vitiligo – Diagnosticarea bolii se face în urma unor teste de sânge

Pentru a pune un diagnostic, medicul cere analize de sânge, dar poate fi nevoie şi de biopsie. Bolnavii pot lua medicamente şi creme cu corticosteroizi sau pot face şedinţe de terapie cu lumină (fototerapie). În cazul în care aceste metode de tratament sunt ineficiente, poate fi utilizată grefa de piele.

Vitiligo nu se vindecă în proporţie de 100% niciodată.

Vitiligo – Recomandări pentru cei cu vitiligo

Cei care au boala trebuie să utilizeze creme cu protecţie SPF de cel puţin 30, de fiecare dată când se expun la soare. De asemenea, trebuie să evite fumatul, cafeaua, ciocolata. Odihna este foarte importantă, cel puţin opt ore. Este recomandat consumul de alimente bogate în betacaroten, precum morcovul, mazărea, cartofii dulci, dovleacul, varza.

………… Ce alimente ar trebui să eviţi pentru a păstra sănătatea colonului?

Cancerul de colon este pe locul trei în topul celor mai frecvente tipuri de cancer atât la femei cât şi la bărbaţi. Alegerile inteligente în privinţa dietei au un rol foarte important în prevenţie, şi chiar mai mult decât atât, studii recente arată că persoanele care mănâncă sănătos, fac sport, îşi păstrează o greutate normală şi nu fac abuz de alcool îşi reduc riscul de cancer cu o treime.

Mai puţină carne roşie

Carnea roşie la grătar este gustoasă, dar este periculoasă pentru colon. Oamenii de ştinţă nu au decoperit încă de ce o dietă bogată în carne roşie precum carnea de vită, porc, miel creşte riscul de cacer, dar bănuiesc faptul că de vină ar premise lor este că de vină ar putea fi substanţele cancerigene care se formează atunci când carnea este gătită la temperaturi mari. Din acest motiv, se recomandă limitarea cărnii roşii la aproximativ 500 de grame pe săptămână.

Fără carne procesată

Carnea procesată este afumată, sărată şi adesea conservată cu adaos de chimicale. Aşdar, hotogii, baconul, şunca, salamurile de toate felurile trebuie scoase din dietă dacă ţii la sănătatea stomacului şi colonului.

Alcool doar ocazional

Un pahar din când în când nu îţi face probleme, dar dacă bei două pahare de alcool pe zi, îţi creşti riscul de cancer cu 20%, iar de la mai mult de 4 pahare de alcool pe zi, riscul tău de a face canceer de colon ajunge la 40%.

Dulciurile pot pune probleme

Cercetările continua în privinţa legăturii dintre dietă şi cancerul de colon, multe alimente comune precum cafeaua, ceaiul, băuturile dulci, prajiturile, cartofii şi usturoiul fiind în atenţia cercetătorilor deoarece sunt suspecte că ar putea spori riscul de cancer de colon.

………..

Secretul persoanelor care au viata lunga

Secretul supercentenarilor. Organismul uman este o mașină incredibilă, capabilă să ruleze maratoane sau să conceptualizeze materia întunecată; ne spune când ne este foame, luptăm împotriva infecțiilor… Mai sunt multe de descoperit despre corpul nostru.

Dacă omul și-a studiat organismul timp de secole, încă nu și-a dezvăluit toate misterele. De la desenele lui Leonardo da Vinci la cele mai noi tehnici de imagistică, mai avem multe de descoperit despre noi înșine. Drept dovadă, anul 2019 și-a adus cota de descoperiri și noutăți referitoare la biologia umană. Între observarea noilor structuri, misterul unei longevități extraordinare și rămășițele unui strămoș îndepărtat în embrionul uman, iată cinci cercetări științifice publicate pe parcursul anului 2019, care au clarificat misterele corpului uman.

Secretul supercentenarilor

Persoanele în vârstă de peste 110 ani sunt definite drept „supercentenari”. Calificativul „super” nu este de prisos, deoarece au o adevărată putere secretă, dezvăluită de un studiu japonez publicat în noiembrie 2019. Potrivit acestora, supercentenarii au o concentrație in sânge deosebit de mare a unui limfocit rar. De obicei, rolul celulelor T ajutatoare este, așa cum sugerează și numele lor, de a ajuta alte celule imune, secretând citokine în timpul inflamației.

În cazul supercentenarilor, o populație particulară de limfocite T ajutatoare (limfocite T CD4 + CTL) are activitate citotoxică directă. Ele sunt capabile să eradice celulele inamice singure secretând granime și perforine. De asemenea, pot ataca celulele canceroase. În populația tânără, doar 2,8% din limfocitele T „ajutatoare” sunt citotoxice, în timp ce la supercentenari, acestea sunt 25%. În ciuda acestui fapt, limfocitele nu sunt singura cauză de longevitate excepțională, dar este totuși un impuls foarte util.

………… Activitatea fizica regulata reduce riscul de aparitie al mai multor tipuri de cancer

Fereste-te de cancer prin miscare! A avea activitate fizică ne menține sănătosi. Ne ajută chiar să prevenim anumite tipuri de cancer. În ce măsură? Acest lucru a reușit să il determine cercetătorii. Prin urmare, recomandă între 2,5 și 5 ore de activitate moderată pe săptămână.

Pentru a rămâne în formă, trebuie să vă mișcați. Toată lumea știe asta. În Franța, Ministerul Sănătății recomandă, de asemenea, practicarea activității fizice de intensitate moderată timp de cel puțin 30 de minute pe zi. Dar care sunt exact avantajele acestui tip de recomandare de prevenire a cancerului? Cercetătorii de la American Cancer Society (Statele Unite) s-au întrebat.

Ei au analizat studii care au implicat un număr de peste 750.000 de adulți, au urmat peste 10 ani și au ajuns la următoarea concluzie. Săptămânal 2,5 – 5 ore de activitate fizică moderată – sau 1,25 – 2,5 ore de activitate fizică viguroasă – reduce semnificativ riscul de a contracta șapte diferite tipuri de cancer.

Fereste-te de cancer prin miscare!

Riscul de cancer de colon la bărbați a fost redus cu 8% cu 2,5 ore de activitate pe săptămână. 15% cu 5 ore de activitate pe săptămână. Și același tip de rezultat este obținut pentru cancerul de sân și endometrial la femei, cancerul de rinichi, cancerul de ficat – pentru care câștigul se ridică până la 27% -, mielom și limfom (non-Hodgkin).

„Recomandările se bazează pe impactul lor asupra bolilor cronice, cum ar fi bolile cardiovasculare sau diabetul. Munca noastră confirmă faptul că acestea sunt importante și în prevenirea cancerului”, conchide Alpa Patel, director științific senior al Cercetării Epidemiologice la American Cancer Society.

……… Simptomele intestinului iritabil pot fi reduse cu ajutorul probioticelor

Aproximativ 10% din populatia planetei sufera de de colon iritabil. Mai multe studii facute in ultima perioada arata ca simptomele intestinului iritabil pot sa fie reduse cu ajutorul probioticelor. Tulpinile probiotice specifice pot avea efect asupra simptomelor.

Sindromul de intestin iritabil afectează cel puțin una din 10 persoane din întreaga lume, dar este, de asemenea, una dintre bolile pentru care managementul este foarte dificil. Cele mai frecvent prescrise tratamente sunt antispastice și absorbante de gaze. „Dar doar jumătate dintre pacienți sunt mulțumiți de tratament”, explică profesorul Jean-Marc Sabaté, gastroenterolog la spitalul Avicenne (Bobigny) în timpul unei conferințe organizate de laboratorul Arkopharma. „În timpul celei de-a doua consultatii, pacienții nemulțumiți se plâng de ineficiența tratamentelor și de lipsa de ușurare a simptomelor”.

Simptomele cronice ale sindromului de colon iritabil includ:

dureri abdominale

balonare

constipație sau diaree (sau o alternanță a celor două).

Aceste simptome au efecte semnificative asupra calității vieții și pot reduce semnificativ bunăstarea fizică sau socială.

Probioticele ajuta in intestinul iritabil

Până în prezent, tratamentele medicamentoase disponibile oferă doar un răspuns parțial și tranzitoriu. Pentru pacienții care nu sunt ușurați de tratament, o soluție poate fi găsită în probiotice. Acestea ajută la restabilirea echilibrului corect al florei intestinale și reduc bacteriile și drojdiile „patogene”.

Au fost efectuate mai multe studii pe sfera digestivă pentru a evalua eficacitatea diferitelor probiotice la pacienții cu IBS. Printre acestea, 22 de studii clinice privind asocierea de probiotice Vivomixx (laboratorul Arkopharma). Concluziile le validează interesul pentru colita ulceroasă, pentru puchita post-chirurgicală și pentru sindromul de colon iritabil. Această nouă generație de probiotice are cea mai puternică garanție de utilizare de pe piață, cu 450 de miliarde cfu / plic și 112 miliarde cfu / capsulă.

……… Alimente si vitamine care te fac sa arati mai tanara

Daca vrei sa iti pastrezi pielea tanara, este important sa ai un stil de viata echilibrat, sa bei apa, sa dormi suficient si sa scapi de stres.

Antioxidantii previn actiunea radicalilor liberi cauzati de soare si fumat si protejeaza celulele din corpul nostru. Este recomandat sa folosesti creme care contin antioxidanti sau sa ii iei pe cale orala. Cei mai puternici care amana imbatranirea celulelor sunt seleniul, vitamina E si vitamina C.

In plus, include in dieta ulei de peste si alte suplimente anti-inflamatorii. Uleiul de peste este bogat in acizi grasi omega-3 care imbunatatesc sanatatea inimii, stimuleaza sistemul imunitar si accelereaza cresterea parului. In plus, omega-3 este excelenta pentru intinerirea pielii.

„Dacă începeţi o dietă bogată în fructe, legume şi antioxidanţi, veţi reuşi cu siguranţă să contracaraţi unele dintre efectele îmbătrânirii. Doar fiindcă aveţi peste 50 de ani nu înseamnă că nu puteţi să obţineţi efectele dorite acum. Curaţaţi-vă dieta şi adăugaţi alimentele sănătoase în cadrul regimului alimentar, indiferent de vârstă”, sfătuieşte Patricia Farris de la Old Metairie Dermatology din statul american Louisiana, potrivit huffingtonpost.com, citată de Mediafax. Iată care sunt vitaminele esenţiale care te fac să arăţi ami tânără:

Vitamina C

Vitamina C se găseşte din abundenţă în citrice, fiind esenţială pentru producerea de colagen, care asigură elasticitatea pielii. Aceasta nu numai că protejează împotriva efectelor nocive ale expunerii pielii la soare, dar poate ajuta şi la remedierea ridurilor deja formate.

Vitamina A

Vitamina A este disponibilă într-o mare varietate de fructe şi legume, precum morocvi, mango, napi şi cartofi dulci, iar efectele sale antioxidante sunt benefice.

Vitamina A încetineşte descompunerea colagenului şi este foarte importantă pentru menţinerea unui sistem imunitar sănătos, dar şi pentru o piele şi o vedere cât mai bună. De asemenea, vitamina A poate fi aplicată local, pe piele, pentru a beneficia de efectele anti-îmbătrânire.

Vitamina D

Vitamina D este foarte importantă în ce priveşte sănătatea oaselor, fiind puternic legată de absorbţia calciului în organism. „Unul dintre lucrurile care pot schimba înfăţişarea cuiva este deteriorarea sistemului osos, în sensul scăderii densităţii osoase. Ani de zile ne-am concentrat doar pe colagen, dar acum ştim că în procesul de îmbătrânire organismul pierde grăsimi, colagen şi densitatea osoasă. Cu cât oasele sunt mai sănătoase, cu atât structura osoasă a organismului este mai solidă, iar trupul arată mai bine”, spune medicul Patricia Farris, citată de Mediafax.

Alimente precum peştele gras, unele produse lactate şi gălbenuşul de ou sunt surse foarte bune de vitamina D. Această substanţă este produsă de organism şi în timpul expunerii zilnice la soare, dar cremele solare cu factor mare de protecţie pot suprima acest efect benefic.

Totuşi, medicii recomandă ca vitamina D să fie obţinută din dietă, întrucât expunerea la lumina solară fără protecţie este periculoasă, putând duce la apariţia cancerului de piele, pe lângă îmbătrânirea prematură cauzată de uscarea şi arderea pielii.

Vitamina K

Vitamina K este disponibilă în majoritatea legumelor verzi, precum salată, spanac. Această vitamină este utilă în prevenirea vânătăilor, mai ales în cazul persoanelor trecute de vârsta de 50 de ani. Vitamina K ajută la menţinerea colagenului în ţesutul epitelial, ajutând la păstrarea grosimii pielii, reducând astfel incidenţa vânătăilor şi chiar ascunzând venele care , o dată cu vârsta, devin din ce în ce mai vizibile, mai ales pe braţe.

Vitamina E

Vitamina E are efecte benefice asupra pielii, mai ales când este combinată cu vitamina C. Vitamina E luptă împotriva radicalilor liberi la nivel celular, protejând celulele şi făcându-le mai puţin vulnerabile. Potrivit Patriciei Farris, această vitamină este unul dintre cei mai puternici antioxidanţi disponibili în natură, ajutând la protecţia privind efectele negative ale expunerii la soare. Vitamina E este solubilă în grăsimi şi este găsită în multe uleiuri, cum este cel de floarea soarelui, uleiul de soia, dar şi în nuci şi seminţe.

……… Produsele lactate au un efect clar neutru asupra sănătății

Produsele lactate ajuta cu adevarat? După ce au analizat trei mari studii prospective de cohortă, cercetătorii concluzionează că produsele lactate au un efect clar neutru asupra sănătății populației generale. Nici benefice, nici negative, sunt neutre.

„Produsele lactate sunt prietenii noștri o viață”. Acest faimos slogan, care poate fi încă auzit în capul nostru sau în anumite reclame, a contribuit clar la imaginea de sănătate pe care o oferim produselor lactate. Cu toate acestea, credințele populare de genul „sunt foarte bogate în calciu și bune pentru oase” au condus câțiva ani. S-au dezvoltat și mișcări anti-lapte și doctrine. Putem cita în mod special profesorul Henri Joyeux sfătuind în prelegerile sale „Yaya” (iaurt)! Odată cu dereglarea pieței informaționale, nu mai știm pe cine să credem. Un studiu publicat în British Medical Journal, care combină rezultatele a trei mari studii de cohortă asupra persoanelor fără boală, concluzionează că consumul de produse lactate este neutru pentru sănătate și că depinde în principal de alimentele cu care sunt înlocuite.

Produsele lactate ajuta cu adevarat? Fără efect asupra mortalității

Compilând rezultatele acestor trei mari studii observaționale, cercetătorii au realizat că nu există nicio diferență între mortalitatea consumatorilor mici (0,8 porții pe zi) și consumatorii mari (4,2) porții pe zi). Există o ușoară diferență între aceste două categorii în ceea ce privește anumite boli – inclusiv boli cardiovasculare și cancer – dar nimic suficient de important pentru a fi semnificativ și pentru a sfătui cu fermitate împotriva consumului de produse lactate. În plus, niciun beneficiu grav pentru sănătate nu poate justifica consumul crescut. În mod similar, consumul de produse din lapte integral este asociat cu o mai mare mortalitate generală, dar și specifică (cardiovasculare și cancer). De asemenea, pentru aceste asociații, diferențele sunt mici.

……. Recomandari pentru cazurile de tensiune arteriala mica

Este adevărat că hipertensiunea cauzează cele mai multe probleme de sănătate, dar există şi persoane care au de suferit din cauza hipotensiunii. În funcţie de simptome, medicul poate recomanda pentru normalizarea tensiunii o schimbare de dietă şi de activităţi. Doctorul Venera Marinescu oferă detalii.

Ce este şi cum se manifestă

Hipotensiunea este un termen medical care denumeşte tensiunea arterială cu valori sub 90/60 mm Hg. Anumite stări şi activităţi temporare sau permanente pot genera scăderea tensiunii. În sarcină, e posibil ca valorile tensionale să coboare, din cauza extinderii rapide a sistemului circulator. Dacă organismul este deshidratat, alături de slăbiciune, ameţeală şi greaţă are loc şi o scădere a tensiunii arteriale. Hipotensiunea mai poate fi influenţată şi de vârsta înaintată (peste 65 de ani), hemoragii, infecţii severe, reacţii alergice, anemie şi probleme endocrine sau cardiovasculare: ritm cardiac lent (bradicardie) sau defecte ale valvelor cardiace. De asemenea, şi pacienţilor aflaţi în tratament cu antihipertensive (betablocante, diuretice), cu anumite antidepresive sau medicamente pentru maladia Parkinson le poate scădea tensiunea sub valorile normale.

Hipotensiunea cronică poate fi tratată eficient prin efectuarea unor modificări în stilul de viaţă. În funcţie de simptome, medicul îţi poate recomanda câteva schimbări simple pentru a creşte uşor valorile, precum mărirea aportului de sare din alimentaţie, un consum sporit de apă şi diminuarea consumului de alcool. De asemenea, mişcarea zilnică poate avea o influenţă pozitivă prin stimularea circulaţiei.

Dacă ameţeşti dimineaţa, ridică-ţi capul patului pentru a fi la o înălţime puţin mai mare decât picioarele. Când te trezeşti şi vrei să cobori din pat, rămâi în şezut 1 minut şi mişcă-ţi întâi gleznele şi gambele înainte de a te ridica în picioare. De-a lungul zilei, evită să stai mult timp nemişcat şi nu ridica greutăţi. Pentru a evita ameţeala de după masă, nu exagera cu porţiile şi alege să mănânci mai puţin şi mai des, reducând în acelaşi timp cantitatea de carbohidraţi. Nu face duşuri sau băi foarte fierbinţi. Dacă te tratezi de hipertensiune şi medicaţia îţi scade prea mult valorile, medicul îţi va modifica schema de tratament. E indicat ca tratamentul să nu fie luat înainte de masă.

Bine de ştiut: O scădere severă a tensiunii arteriale poate lipsi corpul de oxigenul necesar pentru îndeplinirea funcţiilor şi poate cauza daune inimii şi creierului.

Hipotensiunea arterială se manifestă prin tensiune arterială scăzută, respectiv sub 90/60 (diastolică/sistolică) mm Hg şi duce la stări de ameţeală şi leşin. De regulă, hipotensiunea apare la persoanele cu vârsta peste 65 ani, care iau tratament pentru reducerea tensiunii arteriale, dar şi în cazul persoanelor care au alte boli (diabet, Parkinson sau boli de inimă). Afecţiunea este des întâlnită şi în cazul tinerilor longilini astenici, în condiţii de stat jos (ortostatism) prelungit, temperaturi ridicate şi spaţii închise (în autobuz, în sala de curs). Dacă pacientul prezintă simptomele de mai sus, tratamentul va depinde de cauza de bază. Când cauza este administrarea de medicamente, tratamentul va implica fără doar şi poate modificarea schemei de tratament, cu sau fără întreruperea acestuia, sau pur şi simplu scăderea dozei, conform indicaţiei medicului curant (medic de familie, cardiolog). În cazurile în care hipotensiunea nu are o cauză clară sau această afecţiune nu a fost investigată medical, persoana în cauză trebuie întinsă la orizontală, trebuie să i se administreze lichide, o salată, sucuri de fructe, după care trebuie îndrumată către medicul specialist.

…………… Utilizarea excesiva a telefonului mobil provoaca cancer cerebral

Telefonul mobil provoaca cancer cerebral. Curtea de Casație din Italia tocmai a recunoscut o legătură între tumora cerebrală și utilizarea intensivă a telefonului mobil. Un adevărat soc pentru acest subiect foarte controversat!

Un senior executiv cu cancer la creier tocmai și-a câștigat cauza într-un proces împotriva jobului sau din Italia. Potrivit acestuia, tumora sa rezultă din utilizarea intensivă a telefonului său mobil, în contextul profesional, timp de 12 ani.

Dezbatere reînviată

După ce a examinat argumentele științifice prezentate de urmărirea penală, instanța a validat cererea reclamantului. Cancerul cerebral al angajatului a fost recunoscut ca o boală profesională și el va primi acum o pensie de invaliditate.

Studiile de apărare care puneau în discuție o legătură între telefoanele mobile și cancerul creierului în timpul primului proces au fost respinse. Curtea de Casație a constatat că a existat un conflict de interese. Aceste studii sunt finanțate de companii.

Această decizie a instanței este un reper și va reînvia cu siguranță dezbaterea cu privire la efectele telefonului asupra creierului.

Telefonul mobil provoaca cancer cerebral

Deja în 2011, Agenția Internațională pentru Cercetarea Cancerului (IARC), o agenție specializată a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), a recunoscut utilizarea telefonului mobil ca fiind potențial cancerigen pentru om.

Ca măsură de precauție, trebuie urmate câteva gesturi bune. Este recomandat să evitați utilizarea telefonului în lifturi și vehicule (unde recepția este slabă) și când vă deplasați (comutarea repetată a antenelor cu releu), deoarece aceasta crește expunerea la unde. De asemenea, este recomandabil să acordați prioritate conversațiilor scurte, să folosiți căștile și să evitați să permiteți copiilor mici să folosească un telefon mobil.

…………. 4 modalitati naturale pentru albirea dintilor

Cum albim dintii in mod natural? Dintii caracterizeaza un zambet frumos. Dintii nu sunt suficient de stralucitori? Vrei să le recâștigi albul magnific? În acest articol, va vom explica ce poti face.

Știm că dinții sunt acoperiți și protejați de două straturi: dentina, care este galbenă și smalțul, care este alb. Când smalțul este deteriorat, din cauza dietei prea acide sau din cauza periajului prea agresiv, dentina devine mai vizibilă și, prin urmare, dintele devine mai galben.

Știm, de asemenea, că culoarea smalțului variază de la o persoană la alta, dar, în același timp, putem evita procesul de accelerare a îngălbenirii. Este foarte important să știți că aceste metode pot deteriora dinții. Așadar, nu abuza de ele, odată ce albul este recapatat, utilizați aceste amestecuri doar o dată pe lună!

Cum albim dintii in mod natural?

1: Spălați dinții cu bicarbonat

Una dintre cele mai bune rețete este bicarbonatul de sodiu și praful de croquinambourg, un derivat al drojdiei de bere. Cu această rețetă, puteți scăpa de petele care vă zăpăcesc dinții. Este un adevărat scrub dentar. Cum se folosește acest remediu? Îl poți folosi în fiecare zi, aplicându-l cu o periuță de dinți. Nu veți mai avea nevoie de pastă de dinți. Apoi, trebuie să clătiți dinții cu apă, ca de obicei.

2: Lamaie, un adevărat dușman al petelor

Lămâia este un adevărat dușman al dinților îngălbeniti și pătati. Lamaia ajută, de asemenea, la reducerea tartrului și la o respirație proaspătă și plăcută, datorită vitaminei C. Gingiile tale vor deveni mai puternice.

Cum să o folosești?

Tot ce trebuie să faceți este să vă spălați pe dinți cu suc de lămâie de două ori pe săptămână. Nu uitați să vă clătiți bine dinții.

3: Cărbune vegetal

Cărbunele este foarte cunoscut pentru că albeste dinții în mod natural.

Cum să-l folosești?

Poate fi folosit pur sau sub formă de pudră. Trebuie pus pe periuța de dinți, dar fiți atenți, fără a pune pasta de dinți pe ea. Puteți pune și croquinambourg. Această acțiune poate fi repetată de două ori pe săptămână.

4: Cum albim dintii in mod natural. Paste de dinți de casă

Este un preparat 100% natural.

Cum se face?

Puneți peria de dinți în lut verde sau în bicarbonat. Apoi adăugați două picături de ulei esențial de lămâie sau de mandarină. Ultimul pas este să vă spălați pe dinți și în cele din urmă trebuie să va faceți si o apă de gură cu infuzie de mentă.

…… Reteta secreta prin care slabesti mai usor

Te-ai hotărât să ţii dietă, însă nu vrei să renunţi la anumite grupe de alimente? O metodă sigură să topeşti kilogramele în plus este să mănânci mai puţin din anumite produse. Iată cum poţi să reduci porţiile şi numărul de calorii ca să slăbeşti fără să te înfometezi.

Atenţie la cantităţi!

Micşorarea porţiilor trebuie să fie sinonimă cu pierderea în greutate, nu cu înfometarea. Medicii ne sfătuiesc ca, dacă dorim să slăbim în acest fel, e nevoie ca în primul rând să fim atenţi nu atât la cantitatea generală de mâncare pusă pe farfurie, cât mai ales la cantităţile anumitor alimente. De exemplu, felia de carne să nu fie mai mare decât palma, iar din migdale, alune şi alte nuci să nu consumăm mai mult decât putem închide în mână atunci când strângem degetele. De asemenea, să folosim la masă farfurii normale, nu mari.

Mănâncă la fiecare 2-3 ore

În timpul unei diete, e foarte important să nu simţim acut senzaţia de foame pe termen lung, pentru că ar putea fi primul pas spre renunţarea la cură. Până te obişnuieşti cu porţiile mai mici, e bine să mănânci mai des. Plănuieşte-ţi mesele la fiecare 2-3 ore şi pregăteşte-ţi tot ce vrei să mănânci. De exemplu, poţi lua micul dejun la ora 8:00, o gustare la 11:00, prânzul la 13:00, o altă gustare la 16:00 şi cina la ora 19:00. Iar dacă mai simţi nevoia să guşti ceva aproape de ora culcării, apelează la un măr.

Consumă proteine la fiecare masă

Cercetările au arătat în mod repetat că proteinele menţin senzaţia de saţietate mai mult timp decât carbohidraţii sau grăsimile. Acest lucru nu înseamnă că trebuie să exagerezi cu aportul de proteine! Consumă la fiecare masă aproximativ 100 g din unul dintre următoarele alimente: ouă, lactate, carne slabă de pui sau curcan, peşte, fasole boabe, năut, linte, tofu.

Umple-ţi farfuria cu legume

Chiar dacă ştii că eşti la regim, să vezi doar o felie de carne sau de brânză în mijlocul farfuriei nu e deloc încurajator atunci când ţi-e foame. Alegând să mănânci doar 100 g de proteine şi să completezi restul farfuriei cu fasole verde, varză sau spanac te face să vezi în faţa ochilor un volum suficient de mare de mâncare, dar numărul de calorii va fi redus. Bogate în apă şi fibre, vegetalele fără amidon te ajută să te simţi sătul fără să te îngraşe. În plus, se recomandă şi introducerea în dietă a unei supe de legume, fie la masa de prânz, fie la cea de seară. Aşa, ai senzaţia că mănânci mai mult, dar, de fapt, aportul de hrană şi calorii este neglijabil.

Bea mai multă apă

Apa hidratează, ajută digestia şi contribuie la eliminarea deşeurilor din corp. În plus, are zero calorii. Bea 1 pahar cu apă dimineaţa, imediat după trezire, şi câte 1 pahar între mese.

Mic dejun:

2 felii subţiri de pâine integrală cu 100 g de brânză slabă (sau 100 g fasole bătută), 1 castravete crud, 1 ardei gras, 1 ridiche

SAU

1 smoothie preparat din: 150 g de iaurt grecesc sau lapte de migdale, 5-6 căpşuni, 1 mână de spanac

Gustare:

250 g ananas, kiwi sau mere

Prânz:

1 supă de legume

100 g de curcan, pregătit la abur şi 250 g de broccoli, peste care pui un praf de sare, 1 căţel de usturoi pisat şi 1-2 linguri de zeamă de lămâie

SAU

1 supă de legume

150 g de ciuperci la grătar umplute cu 150 g mozzarella

Gustare: 1 pumn de migdale, alune de pădure sau nuci (crude sau coapte fără ulei)

Cină

100 g de peşte fiert sau preparat la abur cu 350 g de fasole verde, asezonate cu lămâie şi, după gust, usturoi, cimbru sau alte condimente simple

SAU

100 g hummus, 1 roşie mare feliată, amestecată cu o jumătate de legătură de pătrunjel tocat şi zeamă de lămâie, 1 castravete murat, 1-2 lipii de graham

………. Beneficii principale ale dietei cu orez

Beneficii principale ale dietei cu orez

Dieta cu orez este, de fapt, regimul Oshawa cu numarul 7 si este regimul conceput de doctorul George Oshawa, care a avut cele mai bune rezultate, in sensul ca a avut si proprietati de vindecare a anumitor boli in corp. Pe parcursul dietei poti consuma nu doar orez, dar si grau, hrisca si mei, in combinatii dupa gust, fierte sau coapte, la care poti adauga sare grunjoasa.

Fierbe orez cu faina de grau sau cu mei ori hrisca si vezi ce preparat iti place mai mult. Graul fiert in combinatie cu faina coapta de orez are o aroma deosebita. Incearca si hrisca fiarta cu faina coapta de grau. Pe acestea le poti manca la discretie timp de zece zile, insa nimic altceva. Bea apa plata si cumpara cerealele integrale, daca se poate nu din supermarket, ca sa fii mai sigura ca nu contin diverse substante chimice. Daca te hotarasti sa tii dieta de zece zile cu orez, trebuie sa elimini cafeaua din meniul zilnic. Nici sucurile racoritoare si ceaiurile nu sunt admise pe timpul regimului. E un program alimentar strict, dar pe masura ce il tii vei vedea ca nu este doar o cura de slabire, ci este si un plan de tratament. Inainte de a-l urma, consulta medicul de familie si vezi daca nu ai probleme digestive sau carente de vitamine. Regimul este sarac din punct de vedere nutritional, deci nu te baza pe el sa-ti refaca minusurile de vitamine si minerale.

E greu de tinut, dar daca reusesti sa o duci la capat, trebuie sa stii ca acesta dieta te poate ajuta sa scapi de unele boli mai vechi. Studiile medicale efectuate de expertii americani au scos la iveala ca regimul lui Oshawa reduce nivelul de radicali liberi din sange, acest efect fiind de ajutor in eliminarea tumorilor. La nivel cerebral, dieta aduce beneficii cu impact puternic: creste puterea de concentrare si atentia distributiva.

Tulburarile digestive dispar, sunt reglate dereglarile hormonale, iar acest efect duce la curatarea pielii de acnee si eczeme. Psihic, corpului ii revine pofta de viata. Se spune ca o astfel de dieta ajuta persoanele care au probleme sexuale, deoarece a dovedit calitati terapeutice si in impotenta.

Te previn ca in prima parte a regimului poti suferi unele senzatii neplacute, cum este mirosul de transpiratie foare puternic, daca ai acumulat multe toxine in corp de-a lungul timpului. Imediat dupa, starea se regleza si te vei simti plin de viata, de energie si vei vedea ca apa din tesuturi va fi absorbita ca prin minune, iar silueta ta va capata forme armonioase. Dupa ce urmezi dieta, timp doua-trei zile consuma fructe, supe de legume si legume fierte si ceaiuri, apoi introdu incet in alimentatie produsele preferate, dar e bine sa renunti la vechile obiceiuri nesanatoase.

……………… Tratament natural pentru durerea de cap

Tratament natural pentru durerea de cap

Cand te doare capul, de obicei, recurgi la un analgezic. Noi îti propunem un elixir care îti va fi de mare ajutor în cazul acestor simptome. În acelasi timp, va avea efecte benefice asupra întregului organism.

Ingrediente: 500 gr miere, 10 catei de usturoi, cateva boabe de piper. Taie cateii de usturoi în jumatate si pune-i într-un borcan, adauga mierea si piperul.Închide borcanul si lasa-l sa stea timp de cinci zile. Atunci cand te doare capul, ia o lingura de miere în care se va regasi si o bucatica de usturoi si un bob de piper. Acest elixir poate fi consumat chiar si atunci cand nu te doare capul. Ia o lingura dimineata pe stomacul gol, pentru a elimina bacteriile, a activa organele digestive si a regla tensiunea arteriala.

Desi cauzele migrenelor nu sunt înca întelese pe deplin, se pare ca un rol foarte important îl joaca factorii genetici si de mediu. Migrena poate fi cauzata de un dezechilibru chimic în creier (de exemplu al serotoninei, care ajuta la reglarea durerii în sistemul nervos). Cercetatorii înca studiaza rolul serotoninei în aparitia migrenelor. Daca ai un membru al familiei care sufera de migrene, ai sanse mai mari sa suferi si tu de aceasta afectiune. Migrenele pot începe la orice varsta, desi acestea apar de obicei în adolescenta. Migrena ajunge la apogeu în jurul varstei de 30 de ani si scade în intensitate odata cu trecerea timpului. Femeile sunt de trei ori mai predispuse sa sufere de migrene. În copilarie, baietii sunt mai predispusi la a avea dureri de cap, însa dupa perioada de pubertate, fetele devin mai afectate.

…………………..Cum procedam in cazul unei entorse

Apare ca urmare a unei mişcări bruşte, ce forţează articulaţiile. Durerile date de entorsă sunt puternice şi membrul afectat se umflă, dar deciziile corecte luate în primele momente în care are loc accidentul pot fi esenţiale pentru recuperarea ulterioară.

Primul pas, imobilizează membrul lezat. Mână sau picior, indiferent care este zona afectată, trebuie bandajată într-o poziţie în care durerea nu se mai simte. Faci acest lucru prin blocarea prin bandaj, a articulaţiei afectate.

După ce s-a imobilizat partea traumatizata, se poate pune o atelă care impiedică mişcările la nivelul articulaţiilor. Bandajul de fixare se va face peste atelă.

catalog produse bio life care

În situaţia în care traumatismul este la nivelul cotului sau al umărului, se poate folosi bandaj, sau un batic ori un fular, o faşă sau un cordon pentru menţinerea membrului într-o poziţie confortabilă.

Foloseşte pungi cu gheaţă. Durerile apărute ca urmare a entorsei sunt supărătoare, dar pot fi calmate dacă aplici gheaţă. Ajută atât la înlăturarea durerii cât şi la prevenirea tumefierii care poate surveni în urma acestui tip de traumatism. Ai grijă să nu pui punga cu gheaţă direct pe piele. Va trebui să o înveleşti într-un prosop subţire.

Mergi la doctor. Nu aştepta prea mult, mergi la doctor. Doar un specialist îţi poate pune diagnosticul corect şi poate lua decizia de tratament cea mai bună pentru situaţia ta. Poate fi nevoie doar de bandaje elastic care să suşină articulaţia, dar poate fi nevoie şi de bandaje gipsate, sau de intervenţie chirurgicală asupra membrului traumatizat, deci este foarte important să te vdă un medic.

Ţine cont şi de faptul că pentru o vindecare completă este nevoie de recuperare, adică nişte şedinţe cu un terapeut specializat care te va ajuta să-ţi recuperezi mobilitatea şi funcţionalitatea articulaţiei suferinde.

………………

Fumul de tamaie este daunator pentru plamani

Fumul de la tamaie afecteaza plamanii. O echipă de la Universitatea din Carolina de Nord dezvăluie că fumul de la tamaie, în interior, nu este un act banal pentru plămâni. Când este consumată asa, tămâia produce particule poluante care ii pot atinge in mod direct.

Pentru a analiza și înțelege efectele particulelor de tămâie arsa asupra plămânilor, cercetătorii au măsurat particulele și gazele emise de cele două tipuri de tămâie.

Au ars tămâie timp de 3 ore într-un laborator cu același volum ca și intr-o camera de zi.

Celulele pulmonare umane au fost contactate cu acest fum, apoi au fost incubate timp de 24 de ore pentru a observa reacția lor. Un răspuns celular inflamator semnificativ a fost observat în urma arderii de tămâie. Cercetatorii au descoperit ca „raspunsul inflamator care rezulta din expunere este caracteristic astmului si altor afectiuni respiratorii si comparabil cu raspunsul la fumul de tigara”.

Studiile anterioare au arătat deja alte riscuri pentru sănătate cauzate de acest tip de inhalare: iritația ochilor, nasului, gâtului și pielii, simptome respiratorii, inclusiv astm, dureri de cap.

Rebecca Cohen, studentă la master în științele mediului, și Kenneth G. Sexton și Karin B. Yeatts, profesori asistenți de cercetare, au amintit că „este esențial să ne gândim întotdeauna la aerisirea sau ventilarea camerei în care arde tămâia”.

Fumul de la tamaie afecteaza plamanii. Bețișoarele parfumate, mai toxice decât țigările

Fumul emanat de bețișoarele parfumate este astfel mai toxic decât fumul de țigară, deoarece poate provoca mutații genetice în celule, ceea ce poate duce la cancer.

Este un studiu condus de Dr. Rong Zhou, de la Universitatea de Tehnologie din China de Sud, care lansează această alertă, în speranța că o evaluare a produselor pe bază de tămâie va fi lansată de către experți. Deoarece pentru moment, singurele încercări au fost efectuate pe rozătoare și ar trebui efectuate încercări mai mari pentru a testa efectele fumului de tămâie asupra omului.

Betisoarele de tămâie sunt mici bețe de bambus acoperite cu rumeguș înmuiat în uleiuri esențiale. Când sunt arse, ele eliberează particule în aer. Când acestea sunt inhalate, pot fi prinse în plămâni și pot provoca reacții inflamatorii. Dar sunt, de asemenea, mutagene, genotoxice și citotoxice, adică atacă materialul genetic și cresc riscul de leucemie sau cancer pulmonar prin modificarea ADN-ului celulelor.

Adauga un comentariu

You must be logged in to post a comment.