Câteva noţiuni de organografie necesare pentru tăierea viţelor
Cu ocazia taierilor se elimina de pe butuc pana la 80 – 90% din totalul cresterilor anuale pentru care planta a folosit cantitati insemnate de energie
Eliminarea anuala a unui volum atat de mare din cresterile anuale, cat si prezenta numeroaselor rani provocate prin taierile de rodire, micsoreaza mult durata de viata a vitei de vie din cultura.
Comparativ cu vita netaiata, durata de viata a unui butuc se reduce la 60 de ani, chiar la mai putin.
Prin executarea incorecta a taierilor, asociate cu alte lucrari neadecvate, ca si cu diferite accidente climatice (inghet, grindina, seceta indelungata, furtuni etc.) durata de viata a unui butuc se poate reduce si mai mult.
Toate lucrarile care se aplica vitei de vie, dar mai ales taierile, care zdruncina cel mai puternic viata plantei, se bazeaza pe cunoasterea temeinica a organelor vitei de vie si rolul lor in realizarea productiei.
Formatiunile lemnoase la vita de vie inainte de taiere
Aceste formatiuni sunt de diferite varste, poarta denumiri conventionale si asupra lor se intervine la taiere.
In functie de forma de conducere a butucilor (joasa, semiinalta si inalta) se deosebesc urmatoarele formatiuni:
La butucii condusi in forma joasa, la nivelul solului se deosebeste zona de concrestere (punctul de altoire), urmeaza apoi scaunul butucului (buturuga), care datorita ranilor facute cu ocazia taierilor anuale, se ingroasa.
Aici se gasesc grupuri de muguri dorminzi pe existenta carora se sprijina taierea de regenerare.Din scaunul butucului pornesc ramificatii multianuale, variate ca lungime, datorita taierilor din anii anteriori si de grosime diferita, purtand denumiri conventionale:
• brat scurt sau cotor (sub 50 cm lungime), gros si rigid, intalnit in unele vii din Banat si Transilvania (Valea lui Mihai), ca si la unii hibrizi producatori direct;
• brat lung, peste 50 cm lungime, de 5 ~ 6 ani, elastic, intalnit in special la vechile tipuri de taieri din Moldova (taierea de Odobesti, taierea de Husi);
• ramificatii in varsta de 3 ~ 4 ani, de diferite lungimi, rezultate prin taierile din anii anteriori, subtiri si flexibile, numite conventional corcani; pe ele se gasesc coarde de 2 ani.
Ramificatiile mentionate (cotor, brat lung, corcan) se intalnesc la diferite tipuri de taieri, rar toate pe acelasi butuc.
Cu ocazia taierilor o parte din ele se inlatura de pe butuc sau se scurteaza.
Se poate aprecia ca aceste ramificatii formeaza “scheletul” butucului, pe care se gasesc coardele (ramificatiile) de 2 si 1 an.
Coarda de 2 ani este crescuta din ramificatiile multianuale (peste 2 ani) sau din scaunul butucului.
Ea are diferite lungimi in functie de taierea executata in anul anterior si poarta coardele de 1 an.
Sunt ceva mai groase decat cele de 1 an.
In zona nodurilor se gasesc muguri in stare dorminda, neporniti in vegetatie in anul anterior.
Cand aceste coarde de 2 ani sunt mai lungi si prezinta mai multe coarde de rod, se numesc punti de rod.
Coarda de 1 an este o ramificatie lemnoasa provenita din lastar dupa caderea frunzelor si schimbarea culorii din verde in diferite nuante de cafeniu (in functie de soi).
Coarda de un an poate fi crescuta pe coardele de 2 ani, in care caz este roditoare (va forma lastari cu rod) sau pe formatiuni mai in varsta (corcani, brate, scaunul butucului), cand poarta denumirea de coarda lacoma, din care, in primavara vor creste lastari fara rod. Inseamna ca rodirea anuala a vitei de vie este asigurata de coardele de 1 an, formate pe coarde de 2 ani (indiferent de lungime).
Inseamna ca rodirea anuala a vitei de vie este asigurata de coardele de 1 an, formate pe coarde de 2 ani (indiferent de lungime).
Butucii condusi pe forme semiinalte sau inalte prezinta zona de concrestere (punctul de altoire) la nivelul solului, continuata cu scaunul butucului, mai redus ca dimensiuni.
Uneori acesta poate lipsi.
Urmeaza apoi tulpina, formatiunea lemnoasa multianuala, cu pozitie verticala de 0,60 – 0,80 cm lungime, realizata prin taierile de formare din primii ani de la plantare, la formele de conducere semiinalte si de 1,00 – 1,50 m la formele inalte.
Uneori acesta poate lipsi.
Urmeaza apoi tulpina, formatiunea lemnoasa multianuala, cu pozitie verticala de 0,60 – 0,80 cm lungime, realizata prin taierile de formare din primii ani de la plantare, la formele de conducere semiinalte si de 1,00 – 1,50 m la formele inalte.
La unele forme artistice (bolta, chiosc, palmela etc.) tulpina poate fi orizontala sau oblica si de lungimi mai mari.
La capatul superior al tulpinii, in pozitie orizontala se distinge cordonul, care este tot o formatiune multianuala, de aceeasi varsta cu tulpina sau cu 1 – 2 ani mai putin.
In unele situatii, butucii pot prezenta 2 cordoane (in stanga si dreapta butucului).
Lungimea cordoanelor variaza in functie de vigoarea soiului si de distantele de plantare dintre butuci, determinata prin taierea de formare.
Dupa formarea lor, cresterea in lungime nu se mai continua, in schimb o data cu trecerea anilor, cordoanele se ingroasa.
Pe cordoane se gasesc formatiuni multianuale (cepi scurti), varsta lor descrescand dinspre baza spre varf, unde se afla lemnul de 2 ani pe care sunt prezente coardele de 1 an, roditoare.
Coarda de 1 an, lacoma, se formeaza pe lungimea cordonului sau a formatiunilor multianuale, in dreptul fostului nod (la coardele de 1 an) din muguri dorminzi.
La soiurile de struguri pentru consum in stare proaspata, viguroase, butucii prezinta in capatul tulpinii, in loc de cordon, 2 – 4 elemente multianuale scurte, pe care se gasesc formatiuni scurte de 2 ani.
Din acestea pornesc coarde de 1 an roditoare.
Pe formatiunile scurte multianuale sau chiar pe tulpina, in zona superioara pot fi intalnite si coarde de 1 an lacome.
Pe formatiunile scurte multianuale sau chiar pe tulpina, in zona superioara pot fi intalnite si coarde de 1 an lacome.
La taierile anuale, de rodire se opereaza in primul rand asupra coardelor de 1 an roditoare (se afla pe lemnul de 2 ani) si lacome (formate pe lemn multianual), de aceea insistam mai mult pe cunoasterea lor.
Ele provin din lastari lemnificati dupa caderea frunzelor. In conditiile noastre de cultura a vitei de vie, lungimea de 1,20 – 1,80 m, realizata in perioada de vegetatie a unei coarde, se considera optima pentru productia de struguri, ca si grosimea de 7 – 12 mm (diametru).
Coardele anuale sunt compuse din noduri si internoduri bine determinate. La noduri se afla ochii de iarna, alcatuiti dintr-un complex de muguri (principal, secundari, tertari).
Avand dimensiuni si grade diferite de formare si de evolutie, mugurii au insusiri diferite.
Productia de struguri se sprijina, in principal, pe existenta si starea de sanatate a mugurului principal din ochiul de iarna.
Numai in cazul unor accidente, cand acesta este distrus, mugurul secundar poate deveni de baza pentru realizarea productie.
Dintre tipurile de taieri care pot fi practicate: mentionam cordonul, uni sau bilateral cu cordite sau speronat (in cepi), Guyot pe tulpina, pergola cu streasina simpla sau dubla, pergola rationala etc. In general, lucrarile de intretinere aplicate in primii ani de plantare sunt aceleasi ca si in cazul culturii joase (clasice). Deosebiri apar, in primul rind, in ceea ce priveste taierea de formare si rodire a butucilor si a mijloacelor de sustinere utilizate.
Taierile de formare si fructificare
Taierile de formare sint asemanatoare celor efectuate la tipul Cazenave, (in verigi de rod, cu cordite si cepi), cu deosebire ca tulpina va fi proiectata la 1- 1,2 m.
Taierea de fructificare se practica in acelasi mod ca la taierea Cazenave, lasindu-se pe cordoane verigile de rod formate din cordite (4-6 ochi) si cepii de inlocuire, amplasati cit mai aproape de cordon.
Pe forme inalte cu tulpina de 1-1,2 m se pot practica si taierile in verigi de rod (coarde de 10-12-14 ochi si cepi de inlocuire), in cordon speronat etc, si in coarde lungi (sistemul de taiere lung) – ca la taierea Sylvoz, Pergola rationala etc.
In cazul taierilor cu cordoane orizontale (speronat, Cazenave, Lenz-Moser) au fost prezentate modalitatile de formare a cordoanelor bilaterale, dar butucii se pot forma si cu un singur cordon, situatie in care lungimea cordonului va fi egala cu distanta dintre doi butuci invecinati (1 – 1,20 m).
Prezenta cordoaneior bilaterale, insa, diminueaza degarnisirea cordoaneior si faciliteaza refacerea lor.
Cordonul speroliat (cu cepi, in fig.de mai sus):Taierea de formare
La cordonul speronat, (in cepi) elementele de rod sint cepii de rod, amplasati pe cordoane, uni sau bilaterale. In anul al II-lea de la plantare se lasa o singura cordita de 3-4 ochi. In vara se aleg 2-3 lastari care se paliseaza de tutori, restul suprimadu-se.
In anul al III-lea se proiecteaza tulpina, scurtandu-se coarda cea mai viguroasa, dreapta, sub prima sirma. Restul coardelor se taie. in cazul cind coarda rezervata pentru proiectarea tulpinii are grosime de peste 8 mm (in diametru) pe o portiune mai lunga decit lungimea necesara formarii tulpinii, se procedeaza la formarea cordonului, coarda scurtindu-se fie la lungimea egala cu 1/2 din distanta intre butuci sau acolo unde diametrul ei este mai mic de 8 mm.
In anul al IV-lea, din doua coarde cu pozitie superioara se formeaza cele doua cordoane, scurtindu-se fiecare la lungimea egala cu 1/2 din distanta dintre butuci pe rind. in cazul cind in anul anterior s-a format un cordon, pe acesta se vor scurta coardele la 3 ochi, realizindu-se cepii de rod si se va forma si cel de-al doilea cordon.
In anul al V-lea se incheie formarea butucilor, lasindu-se pe ambele cordoane cepi de rod de 3 ochi.
In urmatorii ani taierea se face numai in cepi de rod, avind grija ca acestia sa fie amplasati cit mai aproape de cordon pentru a evita degarnisirea cordoanelor
Butucul de viţă de vie este format dintr-o parte subterană denumită sistem radicular, care include partea subterană a tulpinii (a fostului butaş) şi rădăcina propriu-zisă, cu multitudinea de rădăcini emise din această tulpină subterană, şi o parte la suprafaţa solului denumită sistem sau aparat aerian, care cuprinde tulpina propriu-zisă (organul cel mai dezvoltat) ce susţine întregul sistem aerian al butucului, compus din mai multe ramificaţii – denumite coarde. Deci, sistemul aerian este format din tulpină şi coarde, ambele trebuie cunoscute în vederea executării corecte a tăierilor (fig. 1).
Tulpina propriu-zisă este variabilă ca lungime. Astfel, în timp ce la viţele dirijate în forma joasă tulpina are o lungime redusă de numai 20-25 cm, la formele semiinalte aceasta ajunge la 0,60-0,80 m, iar la cele înalte, la 1,0-1,5 m. La formele joase ea se mai numeşte şi buturugă sau scaunul butucului, de la forma sa specifică şi funcţia de susţinere pe care o îndeplineşte.
Coardele reprezintă toate ramificaţiile lemnoase ale tulpinii de vârstă diferită, cu dimensiuni şi rol specific. Coardele se pot clasifica în următoarele categorii principale:
Coardele sau ramificaţiile multianuale (de 3-4 ani şi mai mult). Datorită vârstei, acestea sunt mai groase şi mai rigide decât celelalte şi servesc ca elemente de schelet. Ele mai poartă în general şi denumirea de braţe sau, în funcţie de dimensiuni, de cotoare (mai scurte şi mai groase) şi ciorchini (mai lungi şi mai subţiri) etc.
Coardele de 2 ani. Acestea sunt mai subţiri şi mai flexibile decât cele multianuale şi au rol de semischelet. Întrucât servesc, de obicei, la susţinerea coardelor purtătoare de rod, ele mai sunt cunoscute şi sub numele de punţi de rod.
Coardele de un an- Comparativ cu celelalte două categorii, acestea sunt cele mai lungi, mai subţiri şi mai elastice, fiind totodată cele mai importante pentru producţie. Ele pot fi inserate pe lemn de diferite vârste. Coardele de un an situate pe lemn (coarde) de 2 ani au capacitatea de a emite lăstari purtători de rod, purtând de aceea în mod curent denumirea de “coarde de rod”. Cele de pe lemn mai bătrân sunt, de regulă, nepurtătoare de rod şi poartă denumirea de “coarde lacome”. Ele se înlătură, de obicei, prin tăiere sau se utilizează la nevoie pentru refacerea elementelor de schelet ale butucului (braţele), prin tăiere în cepi de rezervă de 1-2 ochi. Prin aplicarea tăierilor la viţa de vie, coardele de un an se scurtează la diferite lungimi, exprimate în număr de ochi, rezultând următoarele elemente de producţie (fig. 2).
Coarda de rod propriu-zisă este o coarda situată totdeauna pe o altă coardă în vârstă de 2 ani (sau, cum i se mai spune în practică, pe lemn de 2 ani), ceea ce o face aptă pentru fructificare, scurtată, în funcţie de sistemul de tăiere aplicat, la 8-20 ochi. Între 8-10 ochi, coardele de rod sunt considerate scurte; între 10-15 ochi – mijlocii şi de cea 15-20 ochi – lungi. În practica curentă se folosesc coardele scurte şi mijlocii.
Cordiţa este un element de producţie specific ca şi coarda propriu-zisă, dar de o lungime mai mică decât aceasta, de numai 4-7 ochi. Acest element este intalnit adesea la formele de conducere semi-inalte şi înalte – cordon uni -si bilateral.
Călăraşul are aceeaşi lungime ca şi cordiţa (4-7 ochi), caracteristică este însă poziţia pe care o ocupă pe puntea de rod, fiind situat în spatele unei coarde. El se rezervă, mai ales când nu se poate asigura “încărcătura” (numărul de ochi şi coarde) butucului cu coarde de rod.
Cepii sunt cele mai scurte elemente lemnoase rezultate din tăierea coardelor de un an. Ei pot avea lungimea de la 1-4 ochi. După funcţia pe care o au de îndeplinit, pot fi de rod, de înlocuire şi de rezervă. Cepii de rod au o lungime de 3-4 ochi, se obţin tot prin scurtarea coardelor de rod şi se întâlnesc la sistemul de tăiere scurt (în special de la Teremia). Cepii de înlocuire sunt de 2 ochi lungime şi servesc pentru asigurarea (înlocuirea) coardelor de rod în anul următor; se obţin prin scurtarea coardelor roditoare sau lacome. Cepii de rezervă servesc la refacerea periodică a elementelor de schelet ale, butucului; se folosesc mai mult la sistemele de tăiere mixtă şi la formele semiinalte şi înalte. Au o lungime de 1-2 ochi şi se formează de obicei dintr-o coardă lacomă sau roditoare situată cât mai aproape de baza butucului.
În unele regiuni, o coardă de rod aflată la extremitatea şi prelungirea unei punţi de roti degarnisite mai poartă şi denumirea de “bici”.
Coarda de rod propriu-zisă, cuplată cu un cep de înlocuire, ambele situate pe acelaşi suport (ax) de lemn de 2 ani, formează veriga de rod.
Elementele lemnoase la butucii conduşi în forma semiinalta şi înaltă sunt redate în figura 3.
Lucrări de tăiere la viţa de vie
Lucrările de tăiere aplicate viilor intrate pe rod (după anul al III-lea) sunt făcute în funcţie de vârstă, de vigoarea potenţialului de creştere şi fructificare a viţelor.
Controlul viabilităţii ochilor
Înainte de tăiere se face controlul viabilităţii ochilor, pentru a se constata pierderile de ochi din cauza gerului din cursul iernii sau prin clocire, în cazul întârzierii dezgropatului în primăvară. De asemenea, se analizează şi starea de sănătate a lemnului anual şi multianual.
Pentru controlul viabilităţii ochilor se recoltează probe de 20-30 coarde pentru fiecare soi sau parcelă, de la butucii situaţi pe diagonalele parcelei, care se ţin câteva zile la temperatura camerei. La coardele recoltate se secţionează ochii – transversal, cu lamă – începând cu cei de la bază. Ochii care în secţiune prezintă o coloraţie brun-negricioasă sunt afectaţi, iar cei de culoare verde sunt vii. Când procentul ochilor pieriţi depăşeşte 20% se aplică compensarea lor prin rezervarea pe fiecare butuc a unui număr mai mare de ochi, de obicei a încă o coardă sau două (ştiind că o coardă înseamnă cea 10-12 ochi). După calcularea şi rezervarea ochilor pieriţi se aplică tăierea de rodire.
Tăierea de rodire
Odată cu tăierea de rodire se rezervă pe fiecare butuc un număr de coarde de rod, de lungime normală (12-15 ochi) şi un număr egal de cepi de înlocuire, care să-i asigure butucului (în funcţie de vigoare, fertilitatea soiului şi solului etc.) o producţie normală şi de calitate corespunzătoare soiului.
După cum s-a mai spus, coardele de rod (roditoare) din ai căror ochi vor creşte lăstari cu struguri sunt acele coarde de un an care au crescut pe lemn (coarde) de doi ani, iar cepii sunt coarde de un an tăiate la 1-3 ochi care vor asigura coardele de rod în anul următor.
Un astfel de sistem de tăiere, cu coarde de rod şi cepi se numeşte mixt sau în verigi de rod; – prin veriga de rod înţelegându-se asociaţia dintre o coardă de rod şi un cep.
În unele zone ale ţării – ca Teremia, în Banat -, nisipurile Bihorului etc. se practică şi tăierea în cepi de rod (denumită şi tăiere scurtă), prin scurtarea coardelor de rod la 3-4 ochi.
Tehnica tăierii de rodire a viţelor cu tulpină (joasă) clasică
Această tăiere se execută primăvara devreme, imediat după dezgropat. Mai întâi se examinează vigoarea coardelor anuale (lungimea şi grosimea lor). Din acest punct de vedere, butucul poate fi: viguros, normal sau slab dezvoltat. Se consideră că butucul este viguros atunci când marea majoritate a coardelor anuale sunt mai lungi de 1,5 m şi mai groase de cea 10 mm, la mijloc (în diametru) ; de vigoare normală – când coardele sunt mai scurte (de cea 1,0-1,5 m) şi de cea 7-10 mm grosime în diametru şi slab dezvoltate când coardele anuale au lungimea sub 1 m şi grosimea, la mijlocul lor, sub 7 mm în diametru.
În vederea stabilirii numărului de coarde de rod ce se lasă la tăiere, se “stă de vorbă cu butucul”, adică se apreciază vigoarea coardelor anuale (aşa cum s-a arătat mai sus).
Când coardele de 1 an sunt, în marea lor majoritate, de vigoare normală înseamnă că butucul a fost corect tăiat şi încărcat anul trecut şi în acest caz se va lăsa acelaşi număr de coarde ca şi în anul trecut (3-4-5; rareori mai mult, în funcţie de vigoarea butucului şi fertilitatea solului). Când coardele de un an sunt prea viguroase înseamnă că butucul a fost slab încărcat anul trecut şi anul acesta se vor lăsa cu 2-3 coarde mai multe decât a avut anul trecut. Când butucul are coardele anuale scurte şi prea subţiri, înseamnă că anul trecut butucul a fost prea încărcat şi anul acesta se vor lăsa cu cel puţin 2-3 coarde mai puţin decat a avut anul trecut.
Lungimea coardelor de rod este în funcţie de vigoarea şi fertilitatea soiului şi solului. Astfel, la soiurile slab viguroase, ca: Perla de Csaba, Riesling italian, se vor lăsa coardele cu 8-12 ochi; la soiurile mijiociu-viguroase ca: Chasselas dore, Muscat de Hamburg, Aligote, Cabernet Sauvignon etc. – 12-14 ochi pe coardă; la soiurile viguroase ca: Fetească albă. Băbească neagră, Coarnă neagră, Afuz-Ali etc. – 14-18 ochi pe coardă.
Practica executării tăierii presupune următoarele succesiuni de operaţii:
– Examinarea cu atenţie a fiecărui butuc şi, în funcţie de vigoarea coardelor anuale, stabilirea estimativă a coardelor de rod ce se vor rezerva;
– Alegerea coardelor de rod, scurtarea lor pe diafragmă (pe nod), la lungimea stabilită şi suprimarea celorlalte coarde inutile;
– Alegerea coardelor pornite din lemn multianual sau chiar de 2 ani şi scurtarea la cea 2 ochi, formând cepii de înlocuire; numărul lor va fi egal cu cel al coardelor de rod (el asigură coardele de rod pentru anul viitor);
– Finisarea tăierii prin îndepărtarea tuturor coardelor, cioturilor, corcanilor (braţelor), copililor etc. Care nu s-au reţinut la tăiere; scoarţa exfoliată (destrămată) se curăţa, iar rănile mari se badijonează cu “vopsea de ulei”.
La această tăiere, “în verigi de rod” (mixtă), cepii trebuie să aibă plasament central pe butuc şi, în general, inferior coardelor; iar coardele de rod propriu-zise, amplasate spre periferia butucului şi a cepilor, însă cât mai aproape de butuc şi de sol, ca să se poată îngropa uşor.
Tăierea de rodire a viilor afectate de ger
Când procentul de ochi pieriţi depăşeşte 20%, la tăiere se va lua în considerare acest lucru şi se va lăsa un număr mai mare de coarde pe butuc, proporţional cu pierderea (ţinând seama că o coardă echivalează cu cea 10-12 ochi) ; în cazul de mai sus – 2 coarde (a 10 ochi).
Dacă pierderile de ochi depăşesc 40- 50%, tăierea se va amâna şi se va efectua după intrarea în vegetaţie. În acest moment se conturează bine zonele distruse, care trebuie înlăturate prin operaţia de tăiere. Dacă părţile sănătoase rămase pe butuc nu asigură obţinerea unei producţii corespunzătoare, se vor administra îngrăşăminte azotoase, potasice şi fosfatice, concomitent cu executarea unui ciupit, pentru stimularea emiterii copililor, uneori fertili, care vor servi totodată şi la refacerea butucului ca elemente de vegetaţie sau chiar de rod pentru anul viitor.
Tăierea viilor afectate de îngheţuri târzii
Primăvara, organele cele mai sensibile la temperaturi scăzute sunt lăstarii abia porniţi în vegetaţie.
Dacă în această perioadă (sfârşit de aprilie – început de mai) survin temperaturi sub 0 C, lăstarii porniţi pot fi afectaţi parţial sau total. Şi în acest caz se apelează la operaţii în verde (ciupit) după 1-2 zile, când se constată precis organele sau părţile de organe care au fost distruse. Prin “tăieri” se îndepărtează numai porţiunile de lăstari distruse de brumă.
Din porţiunile rămase vor porni copiii care vor asigura coardele de rod pentru anul următor, putând compensa şi o parte din recolta de struguri. Totodată, de pe coarde mai pot porni în vegetaţie şi muguri secundari care, la unele soiuri (timpurii) dau şi lăstari fertili. Maturarea lemnului va fi stimulată prin aplicarea de îngrăşăminte azotoase, fosfatice şi potasice.
Tratarea viilor afectate de grindină
În funcţie de intensitatea daunelor şi faza de vegetaţie în care se găseşte viţa, se alege şi modul de tratare.
În primul rând se recomandă aplicarea imediată a tratamentului cu zeamă bordeleză sau alt produs pentru a preîntâmpina atacurile de mana. Ca şi în cazul îngheţurilor târzii, se aşteaptă câteva zile pentru a se putea distinge părţile afectate de grindină, după care se efectuează suprimarea părţilor distruse de pe butuc. Este necesar să se analizeze fiecare butuc în parte şi operaţiile aplicate să fie cele mai indicate de specificul soiului, de mărimea daunelor produse şi de posibilităţile ce există pentru stimularea creşterii şi coacerii lemnului nou.
Pentru forţarea creşterii lăstarilor şi pentru maturarea lor se vor administra îngrăşăminte minerale azotoase, iar spre toamnă îngrăşăminte fosfatice şi potasice (ca, de altfel, la toate aceste tăieri speciale).
Tăierea de regenerare
Se aplică butucilor bătrâni, debilitaţi, în vederea restabilirii pentru încă o perioadă scurtă de timp a capacităţii de vegetaţie şi rodire. Tăierea de regenerare poate fi parţială sau totală. Cea mai indicată este însă cea parţială. Ea constă în suprimarea, în primăvară, a tuturor ramificaţiilor de pe o jumătate, butucului. După ce s-au refăcut pe această parte elementele lemnoase (2-3 ani) se suprimă elementele lemnoase şi de pe cealaltă jumătate de butuc.
După tăierea de regenerare rămânând răni mari, se impune ca acestea să fie “unse” cu mocirlă formată din balegă proaspătă de vită şi pământ galben sau bandajate cu “vopsea de ulei”. De asemenea, pentru stimularea pornirii în vegetaţie a mugurilor dorminzi şi evitarea pătrunderii uscăturii în adâncimea butucului, se indică muşuroirea cu pământ reavăn bine mărunţit.
În timpul vegetaţiei se impune fertilizarea solului în special cu îngrăşăminte azotoase şi irigarea sau ud.