Ce au descoperit câțiva cercetători care au urmărit cazurile din natură; PREGĂTIREA! Au fost create şi pandalii zombificante… Guvernul SUA le spune americanilor să se pregătească de o Apocalipsă Zombi; Pentru ca amărăştenii suporta plata dobânzilor… România se împrumută scump şi riscant pentru buzunarul românilor; Pentru ca ei fac, dar tot ei desfac… Oamenii de știință prezic Apocalipsa Zombie; CUM SE ÎNCLINĂ ATEII ÎN FAȚA DUMNEZEULUI RAȚIUNII… POVESTE DE ADORMIT COPII;LITERATURILE INDONEZIENE; FERMA DE ANIMALE; VIITORUL ÎNVĂȚĂRII; CHEIA UNEI EDUCAȚII DE CALITATE MAI BUNĂ? FACEȚI ELEVII SĂ SE SIMTĂ APRECIAȚI… DE CE ȘCOLILE AR TREBUI SĂ ÎNVEȚE OBICEIURI DE SPIRIT, NU „PREGĂTIREA PENTRU FACULTATE”; Ajutarea elevilor la îmbunătățirea învățării îi pregătește pentru viață, nu doar pentru învățământul superior… DE CE ȘCOLILE AR TREBUI SĂ ÎNVEȚE OBICEIURI DE SPIRIT, NU „PREGĂTIREA PENTRU FACULTATE”? (DUPĂ PANDALII SE PUN LA CALE ALTE ZOMBII…) CUM SE POATE ÎNTÂMPLA DE FAPT UN FOCAR DE ZOMBI – ȘI CUM SĂ TE PROTEJEZI… (Dar și pentru că rezultatul unei pandemii de zombi nu este o infecție: este consumul. Amintiți-vă: scopul fiecărui zombie este să mănânce oameni, fie că este vorba de carne, organe sau braaaaaaaaains…)10 CITATE ATEISTE CARE TE VOR FACE SĂ PUI SUB SEMNUL ÎNTREBĂRII RELIGIA; OAMENI CARE AU FOST CU MULT ÎNAINTEA TIMPULUI LOR…România, repetentă și la acest capitol! Suntem rușinea Europei; Putin da foc Apocalipsei… „Rusia, dacă vreți, va îngropa toată Europa și două treimi din Statele Unite în 30 de minute”; Metamorfoza lui Kafka, nuvela care m-a făcut să văd cu alți ochi suprarealismul; Anul de grație 1984 – George Orwell; Dostoievski și ale sale „Însemnări din Subterană”; Spotlight. Cu popi pedofili și ziariști băgăcioși; Străinul – Albert Camus. Manualul sociopatului ; Grid Modorcea despre încremenirea în proiect: “Sunt o babă comunistă”; În atenţia SRI: Ne retrocedăm ţara criminalilor de război! Dr. Ilie Gherheş: „Statul Român se află în faţa unei mari escrocherii istorice”; Unde sunt cei care nu mai sunt? Pomenirea marelui gânditor creştin ortodox Nichifor Crainic (22 decembrie 1889 – 20 august 1972), condamnat la moarte de soţia lui Brucan; Un altfel de Corneliu Coposu. Despre unirea Basarabiei cu Tara: „n-avem nevoie de încă patru milioane de minoritari”. Mircea Radu Iacoban despre “Basarabia eminesciana” a lui Theodor Codreanu;

Doamna Aspazia Oţel Petrescu despre o altă profeţie a Părintelui Justin Parvu şi despre jertfa Duhovnicului Neamului pe altarul Ortodoxiei Romaneşti; PROCESUL GOLANILOR şi un erou justiţiar al zilelor noastre. Profesorul Corneliu Turianu, judecătorul care a eliberat toate victimele mineriadei din 13-15 iunie 1990; Dacă nu era Gheorghe Buzatu, minciuna și-ar fi făcut de cap nestingherită în România. ÎN MEMORIAM PROFESORUL GHEORGHE BUZATU; Institutul de Istorie de la Iaşi ar trebui să poarte numele ilustru al Profesorului Gheorghe Buzatu. Şerban Alexianu, Dinu Săraru, Petre Ţurlea şi Alexandru Moraru despre Mareşalul Adevărului Istoric; 23 de ani de la înfiinţarea Asociaţiei Pro Viţa de către poetul Ioan Alexandru; ÎCCJ rejudecă dosarul CET Govora de la DNA al fostului ministru Dan Șova; Profesorul Radu Ciuceanu la 85 de ani! Mărturii din Închisori: “Prea mult întuneric, Doamne!”; Poziţia lui George Enescu fata de comunism, epurările din Academia Romană şi “intelectualii-angajati”;Celebrul neurochirurg Leon Dănăilă l-a operat pe fostul premier nord-corean la București: „Dacă murea coreanul, o pățeam”;Marile secrete ale doctorului Leon Dănăilă, unul dintre cei mai buni doctori din România;Cine este neurochirurgul Leon Dănăilă. Pe vremea când în România se opera cu degetul a ajuns în America și a adus la noi metoda operației la microscopSCLAVIA TRECUTĂ, CEA PREZENTĂ ȘI CEA VIITOARE; CONTROLUL MINȚII DEVINE O REALITATE; SEX, NONSENS ȘI SHAKESPEARE; GULAGUL DIGITAL;ȘARLATANIA „GÂNDIRII CRITICE”; CĂUTAREA ÎNFRIGURATĂ A INDIVIDUALITĂȚII; CUM A CREAT MARXISMUL OCCIDENTUL; PROSTIA ÎNVĂȚATĂ; CELEBRUL MEDIC ROBERT GALLO RECUNOAŞTE CĂ A CREAT VIRUSUL SIDA ÎN MOD INTENŢIONAT ÎN SCOPUL DEPOPULĂRII GLOBULUI; Iată cu câte mii de euro se cumpără un loc pe liste la parlamentare în partidele din România; Sarkozy, fostul președinte al Franței: Metisarea populației trebuie să devină obligatorie!!! George H. W. Bush (11 septembrie 1991): „Este o mare idee – o Nouă Ordine Mondială”; Începe să-i crească şi coada, dar şi coarne satanei globaliste, prin ganilare şi… Joe Biden, pe primul loc în topul personalităților internaționale în care au încredere românii. Ce loc ocupă Putin… Ar putea oamenii să se transforme în zombie?Tratamente pentru cultura verzei de toamna; Varza alba de sarmale; Cu varza murată în jurul lumii, rețete și obiceiuri de la noi și de departe; O bună metodă pentru a înmulți trandafirii etc Margaretele utile in tratarea hemoroizilor sau viermilor intestinali…Alimente care ne protejeaza de infarct…Planta care te ajuta sa slabesti…Remedii naturiste pentru colon iritabil…Sfaturi pentru sanatate in cazul femeilor de peste 60 ani; Remedii naturiste pe baza de grapefruit; Alimente care ne protejeaza de infarct; Simtomatologia in cazul arterelor infundate; Ceaiul care te fereste de constipatie; Fructe care ajuta la reglarea tensiunii arteriale; Sucul natural cu efecte pozitive in tratamentul bolilor cardiovasculare; Eliminarea arsurilor la stomac prin metode naturiste; Proprietati terapeutice pe care le detine lavanda; Tratamente din plante pentru o digestie sănătoasă; Metoda incredibilă prin care ne putem creşte imunitatea iarna; Combinaţii alimentare care nu sunt recomandate; Tratament naturist cu produse apicole pentru colita cronică;Utilitatea pentru sanatate a siropului de sfecla rosie si…

PUTEREA ÎNVIERII ÎN VIAȚA TA; O CREDINȚĂ CARE FACE FAȚĂ MOMENTELOR DE CRIZĂ; DE CE ÎL URMĂM PE ISUS? Fragment dintr-un comentariu asupra Cantării cântărilor, carte care se află în lucru; Atributele lui Dumnezeu, de A.W. TOZER; Mântuiți prin har; Valoarea timpului și importanța răscumpărării acestuia; Valoarea timpului și importanța răscumpărării acestuia; Cum a ajuns Pavel la cunoaşterea Evangheliei; O relatare a două legăminte; A Muri În Hristos Este Un Câștig; Ești pregătit să stai înaintea tronului lui Hristos? Ești pregătit să stai înaintea tronului lui Hristos? Toţi Iudeii şi toate Neamurile Sunt Sub Păcat; Eşti împăcat cu Dumnezeu ? Nici unul, nici unul măcar, de  Dr. Kim Riddlebarger; Neprihănirea lui Dumnezeu Romani 3:1-8; Pastorul Iacob Coman, face o mărturie şocantă! „Frica de Dumnezeu” nu este de modă veche; Frica Dumnezeiasca si cinstirea Domnului; Ce ne vorbește Biblia despre frica de Dumnezeu? Psalmul 36 – Rautatea omului vs. bunatatea lui Dumnezeu…Mântuirea nu este prin fapte…Mânia lui Dumnezeu împotriva înăbuşirii adevărului;Toți au păcătuit; 

 

 

PUTEREA ÎNVIERII ÎN VIAȚA TA; O CREDINȚĂ CARE FACE FAȚĂ MOMENTELOR DE CRIZĂ; DE CE ÎL URMĂM PE ISUS? Fragment dintr-un comentariu asupra Cantării cântărilor, carte care se află în lucru; Atributele lui Dumnezeu, de A.W. TOZER; Mântuiți prin har; Valoarea timpului și importanța răscumpărării acestuia; Valoarea timpului și importanța răscumpărării acestuia; Cum a ajuns Pavel la cunoaşterea Evangheliei; O relatare a două legăminte; A Muri În Hristos Este Un Câștig; Ești pregătit să stai înaintea tronului lui Hristos? Ești pregătit să stai înaintea tronului lui Hristos? Toţi Iudeii şi toate Neamurile Sunt Sub Păcat; Eşti împăcat cu Dumnezeu ? Nici unul, nici unul măcar, de  Dr. Kim Riddlebarger; Neprihănirea lui Dumnezeu Romani 3:1-8; Pastorul Iacob Coman, face o mărturie şocantă! „Frica de Dumnezeu” nu este de modă veche; Frica Dumnezeiasca si cinstirea Domnului; Ce ne vorbește Biblia despre frica de Dumnezeu? Psalmul 36 – Rautatea omului vs. bunatatea lui Dumnezeu… Toți au păcătuit;  

//////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

Toți au păcătuit

Autor: Maria Nechita

 

   Romani 3:23.”Căci TOȚI au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu ”

 

   Frate Pavel, cine sunt aceștia toți, nu sunt pe acest pământ și excepții? măcar cei ce nu fac nimic altceva decât ”FAPTE” bune? Ce înseamnă cuvântul TOȚI? TOȚI înseamnă TOȚI! Și nimeni nu face excepție? Nu! TOȚI oamenii au păcătuit pentru că s-au născut în păcat, păcatul lui Adam. Chiar TOȚI! Cum vedea Dumnezeu TOȚI oamenii din lumea aceasta?

 

   Romani 3:10-19.”după cum este scris: ”Nu este nici un om neprihănit, nici unul măcar. Nu este nici unul care să aibă pricepere. Nu este nici unul care să-L caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. Gâtlejul lor este un mormânt deschis; se slujesc de limbile lor ca să înșele; sub buze au venin de aspidă; gura le este plină de blestem și amărăciune, au picioarele grabnice să verse sânge, prăpădul și pustiirea sunt pe drumul lor, frica de Dumnezeu nu este înaintea ochilor lor.”

 

   Văzând această stare a omului, Dumnezeu după ce le-a dat Legea și poruncile, care nimeni nu a reușit să le împlinească, a vrut ca orice gură să fie astupată și toată lumea să fie găsită vinovată înaintea LUI și TOȚI să recunoască că au nevoie de Dumnezeu, de un Salvator care să-i ia păcatul și să-l aducă pe om la CHIPUL lui Hristos, pierdut în Eden, așezând în om natura LUI, natură dumnezeiască, eliberându-l de natura lui păcătoasă și astfel omul să ajungă un ”fiu” de Dumnezeu, care să poată striga ”AVA adică TATĂ. Mare privilegiu să poți să te raportezi la Dumnezeu, ca TATĂ, iar El să-ți răspundă ca unui ”fiu”. Aceștia TOȚI care au păcătuit și au fost lipsiți de slava lui Dumnezeu, în Hristos, în jertfa lui pot să fie din păcătoși, făcuți drepți, neprihăniți,”fii” ai lui Dumnezeu, atunci când cred acest mare adevăr a lui Hristos de la cruce. Legea și poruncile Vechiului Legământ, care nimeni nu le-a putut împlini, le-a împlnit Hristos, iar cel ce crede intră și el în această binecuvântare și har câștigat de Hristos, în favorul nostru.

 

   Romani 3:20-24.”Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea LUI, prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoștința deplină a păcatului. Dar acum s-a arătat o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, fără lege, despre ea mărturisesc Legea și prorocii și anume neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credința în Isus Hristos, pentru TOȚI și peste TOȚI cei ce CRED în El. Nu este nici o deosebire. Căci toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu și sunt socotiți neprihăniți, fără plată, prin harul său, prin răscumpărarea, care este în Isus Hristos.”

 

   Mulțumim AVA, TĂTICUL nostru pentru planul Tău măreț, care L-ai împlinit în Fiul Tău Domnul Isus Hristos, prin Duhul Sfânt, pentru noi, pentru TOȚI oamenii care au păcătuit, în urma nașterii în păcatul lui Adam, iar Tu prin Hristos ai hotărât ca prin credința în jertfa Fiului Tău, Duhul Tău să ne ”nască din nou” dându-ne natura Ta, neprihănirea și dreptatea Ta, prin Isus Domnul nostru, ca să poți să ai o relație de TATĂ -fiu, cu fiecare care crede planul Tău glorios, împlinit în ”fiii” Tăi, aici pe pământ și care i-ai așezat cu Hristos în Dumnezeu, tocmai pentru ai avea toată veșnicia în prezența Ta. Mulțumim frumos!

 

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/devotionale/181868/toti-au-pacatuit

 

//////////////////////////////////////

 

Psalmul 36 – Rautatea omului vs. bunatatea lui Dumnezeu

 

 

 

1. „Nelegiuirea celui rău zice inimii mele: „Nu este frică de Dumnezeu înaintea ochilor lui.”

 

2. Căci se măguleşte singur în ochii lui, ca să-şi desăvârşească fărădelegea, ca să-şi potolească ura.

 

3. Cuvintele gurii lui sunt mincinoase şi înşelătoare; nu mai vrea să lucreze cu înţelepciune şi să facă binele.

 

4. În aşternutul lui se gândeşte la răutate, stă pe o cale care nu este bună şi nu urăşte răul.

 

5. Bunătatea Ta, Doamne, ajunge până la ceruri şi credincioşia Ta până la nori.

 

6. Dreptatea Ta este ca munţii lui Dumnezeu şi judecăţile Tale sunt ca Adâncul cel mare. Doamne, Tu sprijini pe oameni şi pe dobitoace!

 

7. Cât de scumpă este bunătatea Ta, Dumnezeule! La umbra aripilor Tale găsesc fiii oamenilor adăpost.

 

8. Se satură de belşugul Casei Tale şi-i adăpi din şuvoiul desfătărilor Tale.

 

9. Căci la Tine este izvorul vieţii; prin lumina Ta vedem lumina.

 

10. Întinde-Ţi şi mai departe bunătatea peste cei ce Te cunosc şi dreptatea peste cei cu inima neprihănită!

 

11. Să nu m-ajungă piciorul celui mândru şi să nu mă pună pe fugă mâna celor răi.

 

12. Cei ce fac fărădelegea au şi început să cadă; sunt răsturnaţi şi nu pot să se mai scoale.”

 

 

 

  O antiteza (ne)fericita

 

  Psalmul 36 este construit pe o antiteza intre rautatea omului pacatos si bunatatea lui Dumnezeu. Scriind despre acest subiect, David este pe deplin edificat asupra lui, caci concluziile pe care le expune in acest psalm sunt izvorate din propria sa experienta de viata.

 

Psalmistul avusese prea multe experienta nefericite, in care gustase amaraciunea rautatii oamenilor, unii dintre ei fiind chiar prieteni apropiati, care l-au tradat ( vezi Psalmul 31,11-16 ). In acelasi timp, David gustase din plin din bunatatea lui Dumnezeu de-a lungul vietii sale. Si nu doar in momentele fericite si linistite ale vietii, cat mai ales in acele imprejurari in care el se simtea vinovat fatza de Dumnezeul pe care Il slujise cu devotament.

 

Orice om onest cu el insusi este nevoit sa recunoasca faptul ca Dumnezeu nu ne pedepseste niciodata dupa cum meritam, ci dupa mila si indurarea sa. Iar David, in momentele cele mai dramatice ale caderii sale, a gustat din plin din bunatatea divina, care nu l-a eliminat de pe scena vietii si a istoriei, ci i-a dat inca o sansa pentru a se ridica si a merge mai departe. Acest contrast dintre rautatea omului si bunatatea lui Dumnezeu reprezinta scheletul pe care este construit acest psalm, deosebit de frumos prin limbajul pe care il contine.

 

Ca multi alti psalmi, si in Psalmul 36 starea sufleteasca a psalmistului cunoaste o evolutie fericita. Desi incepe intr-o nota pesimista, in acorduri minore, Psalmul 36 se incheie in acorduri majore, in lumina si triumf. Cum se explica aceasta evolutie a starii sufletesti a psalmistului ?

 

Raspunsul este simplu: e vorba de puterea transformatoare a rugaciunii. O putere care-l transforma pe om, nu pe Dumnezeu. Si aceasta pentru ca rugaciunea nu-L apropie pe Dumnezeu de om, ci pe om de Dumnezeu. Iar aceasta apropiere a omului de Dumnezeu nu poate fi decat fericita.

 

Daca „Dumnezeu este lumina” ( 1 Ioan 1,5 ), cum sa nu fie luminat sufletul celui ce se apropie de El in rugaciune ? Cat intuneric spiritual din lumea noastra ar fi inlaturat daca oamenii s-ar apropia de Cel ce este Lumina, „adevarata Lumina care lumineaza pe orice om venind in lume” ( Ioan 1,9 ) !

 

 

 

  Mesajele rautatii

 

Psalmul 36 incepe cu o incursiune pesimista a autorului pe terenul raului si al perversiunii, primele patru versete reprezentand o reflectie asupra starii omului subjugat de pacat. David se uita la societatea in care traieste si, constatand prezenta pacatului in orice domeniu al vietii, incearca sa desluseasca mesajele transmise de rautatea oamenilor.

 

Primul din aceste mesaje este acela ca nu exista frica de Dumnezeu in oamenii care savarsesc faradelegea: „Nelegiuirea celui rau zice inimii mele: „Nu este frica de Dumnezeu inaintea ochilor lui”. Caci se maguleste singur in ochii lui, ca sa-si desavarseasca faradelegea, ca sa-si potolesca ura” ( vers. 1.2 ).

 

A nu avea frica de Dumnezeu inseamna a nu mai avea nicio restrictie in viata. Daca nu exista un for moral deasupra fiintei umane, atunci omul se simte liber sa faca tot ce doreste, fara limite. Iar senzatia traita de un astfel de om este aceea a libertatii totale.

 

Simtamantul ca esti liber atunci cand faci tot ce vrei, fara sa tii cont de Dumnezeu si voia Sa, este insa cat se poate de fals. Psalmistul afirma ca un astfel de om „se maguleste singur in ochii lui”, in timp ce el devine, fara sa-si dea seama, un rob al pacatului.

 

Apostolul Petru ne vorbeste despre aceasta falsa senzatie a libertatii omului pacatos, atragandu-ne atentia ca acesta se afla, fara sa stie, in postura celei mai crunte robii: „robia stricaciunii”: „Le fagaduiesc slobozenia, in timp ce ei insisi sunt robi ai stricaciunii. Caci fiecare este robul lucrului de care este biruit” ( 2 Petru 2,19 ).

 

Al doilea mesaj pe care-l transmite rautatea omului este acela ca nelegiuirea isi bazeaza propaganda pe cuvinte inselatoare, aducand o stare de confuzie generala: „Cuvintele gurii lui sunt mincinoase si inselatoare; nu mai vrea sa lucreze cu intelepciune si sa faca binele” ( vers. 3 ).

 

Psalmistul evidentiaza aici un aspect care tine de esenta pacatului: razvratirea fatzisa si constienta impotriva lui Dumnezeu, impotriva vointei Sale si impotriva valorilor Imparatiei Sale. Omul nelegiuit „nu mai vrea sa lucreze cu intelepciune si sa faca binele”. Nu se pune problema ca el nu cunoaste calea intelepciunii si a binelui, nici ca nu mai poate merge pe acesta cale, ci pur si simplu el nu mai vrea sa mearga pe ea, alegandu-si propria cale.

 

De fapt, esenta pacatului consta in spiritul de independenta al creaturii fatza de Creatorul ei. Omul nu mai are nevoie de Dumnezeu, se descurca singur si isi alege caile dorite de inima lui, indiferent de consecintele pe care trebuie sa le suporte. Dar unde vor duce oare aceste cai ?

 

Scriptura ne avertizeaza: „Bucura-te, tinere, in tineretea ta; fii cu inima vesela cat esti tanar, umbla pe caile alese de inima ta si placute ochilor tai; dar sa stii ca pentru toate acestea te va chema Dumnezeu la judecata” ( Eclesiastul 11,9 ).

 

Al treilea mesaj transmis de rautatea omului pacatos este acela ca orice pacat se naste mai intai in gand. David afirma despre omul nelegiuit ca „in asternutul lui se gandeste la rautate, sta pe o cale care nu este buna si nu uraste raul” ( vers. 4 ).

 

Sunt naivi aceia care cred ca pacatul este legat doar de faptele omului. Orice fapta pacatoasa este precedata de un gand pacatos. Si chiar daca acel gand pacatos nu este transpus mereu in cuvinte si fapte, dintr-un motiv sau altul, el intineaza fiinta umana, facand-o nevrednica de a locui in prezenta sfinteniei lui Dumnezeu.

 

In Predica de pe Munte, Mantuitorul ilustreaza acest trist adevar, avertizandu-ne sa veghem nu doar asupra faptelor si cuvintelor noastre, ci si asupra privirilor si gandurilor ascunse ale inimii: „Ati auzit ca s-a zis celor din vechime: „Sa nu preacurvesti „! Dar Eu va spun ca oricine se uita la o femeie ca s-o pofteasca, a si preacurvit cu ea in inima lui” ( Matei 5, 27.28 ).

 

Este foarte sugestiv faptul ca, in raportul Genezei cu privire la potop, atunci cand se vorbeste despre nelegiuirile generatiei antediluviene, nu este pus accentul atat de mult pe faptele rele ale oamenilor, cat mai ales pe gandurile lor pline de rautate. Privind la pamant, „Domnul a vazut ca rautatea omului era mare pe pamant si ca toate intocmirile gandurilor din inima lui erau indreptate in fiecare zi numai spre rau” ( Geneza 6,5 ).

 

Raul la superlativ ! Oare nu ar trebui sa ne dea de gandit acest lucru ? Cineva spunea, mai in in gluma, mai in serios, ca, daca toate gandurile ne-ar aparea scrise pe frunte, toata lumea ar purta caciula pe frunte. Chiar si vara !

 

Oare ce s-ar intampla pe planeta noastra daca gandurile noastre ar avea miros ? Oare am mai putea respira atmosfera din jurul nostru ? Tu cum stai cu gandurile tale ?

 

 

 

  „Bunatatea Ta, Doamne, ajunge pana la ceruri”

 

Incepand cu versetul 5, psalmistul trece brusc de la portretul moral al omului nelegiuit la bunatatea lui Dumnezeu. Aceasta trecere brusca de la o tema la alta este tipic ebraica si are drept scop sa scoata cat mai mult in evidenta contrastul dintre rautatea omului si bunatatea lui Dumnezeu.

 

Pentru a arata grandoarea virtutilor divine, David foloseste un limbaj metaforic, aducator de lumina si speranta. Din paleta bogata a virtutilor divine, psalmistul alege trei: bunatatea, credinciosia si dreptatea: „Bunatatea, Ta, Doamne, ajunge pana la ceruri si credinciosia Ta pana la nori. Dreptatea Ta este ca muntii lui Dumnezeu si judecatile Tale sunt ca Adancul cel mare” ( vers. 5.6 ).

 

Cum trebuie sa intelegem ca bunatatea lui Dumnezeu ajunge pana la ceruri ? Daca Dumnezeu este in cer, ce mare lucru este ca si bunatatea Sa sa ajunga pana la cer ? Psalmistul insa vrea sa ne transmita un gand profund, pe care l-am putea identifica cu insasi Evanghelia. Inainte ca bunatatea lui Dumnezeu sa ajunga pana la ceruri, ea a coborat pana la noi, pana la omul pacatos. Si dupa ce l-a renascut pe omul cel vechi, dupa ce l-a sfintit si pregatit pentru cer, l-a mantuit in Imparatia Sa.

 

Bunatatea lui Dumnezeu mai intai coboara pe pamant si abia apoi se ridica pana la ceruri. Insa nu cu mana goala, ci plina de roade: oameni mantuiti „din orice neam, din orice semintie, din orice norod si de orice limba” ( Apocalipsa 7,9 ). Oare ne vom lasa si noi purtati de bunatatea lui Dumnezeu pana la ceruri ?

 

 

 

  O credinciosie pana la nori

 

Ne-am gandit vreodata ce s-ar fi intamplat cu noi si cu intregul Univers daca Dumnezeu nu ar fi credincios promisiunilor Sale ? Daca El ar retracta chiar si o singura promisiune facuta, nu am mai avea liniste si siguranta. Ne-ar lipsi acea ancora de care avem nevoie in furtunile vietii, ne-ar lipsi acea stea fixa de pe bolta cerului care sa ne calauzeasca spre limanul dorit.

 

Cat de fericiti trebuie sa fim pentru ca „Iisus Christos este Acelasi: ieri, azi si in veci” ( Evrei 13,8 ) ! Credinciosia lui Dumnezeu este o calitate care se manifesta zilnic in viata noastra. Noi nu avem de-a face cu un Dumnezeu cu care ne intalnim sporadic, ci cu Unul care calatoreste alaturi de noi clipa de clipa in corabia vietii noastre.

 

Credinciosia Lui nu ne paraseste nici in cele mai teribile crize ale vietii, dimpotriva, in astfel de momente, in care cerul pare de arama, iar pamantul pare de plumb, prezenta Sa ne este mai aproape, soptindu-ne mangaietor: „Nu te teme de nimic, caci Eu te izbavesc; te chem pe nume, esti al Meu” ( Isaia 43, 1 ).

 

Stiti care este cel mai minunat aspect al credinciosiei lui Dumnezeu ? Faptul ca ea nu depinde de noi, de lipsa noastra de statornicie. „Caci”, spune apostolul Pavel, „daca suntem necredinciosi, totusi El ramane credincios, caci nu se poate tagadui singur” ( 2 Timotei 2,13 ).

 

De aceea, putem avea deplina incredere in promisiunea Sa care ne asigura: „Pot sa se mute muntii, pot sa se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine si legamantul Meu de pace nu se va clatina, zice Domnul, care are mila de tine” ( Isaia 54,10 ).

 

 

 

  „Dreptatea Ta este ca muntii lui Dumnezeu”

 

Cine nu tanjeste dupa dreptate ? Cine nu si-a ridicat, cel putin o data in viata, ochii spre cer, invocand dreptatea divina intr-o lume intoarsa cu susul in jos ? Ca si „gandul vesniciei” de carte aminteste inteleptul Solomon ( Eclesiastul 3,11 ), „gandul dreptatii” se afla sadit in fiecare fiinta umana care se naste pe pamant.

 

Cat de fericiti ar trebui sa fim ca dreptatea lui Dumnezeu reprezinta unul din „stalpii” Creatiei ! Caci la tronul lui Dumnezeu, „bunatatea si credinciosia se intalnesc, dreptatea si pacea se saruta” ( Psalmul 85, 10 ). Oricat de stramba ar fi lumea noastra si oricate nedreptati se savarsesc zilnic pe planeta albastra, avem siguranta ca, intr-o zi, Dumnezeu va aduce dreptatea vesnica.

 

  „Si Dumnezeu nu va face dreptate alesilor Lui, care striga zi si noapte catre El, macar ca zaboveste fatza de ei ? Va spun ca le va face dreptate in curand” – ne asigura Insusi Mantuitorul ( Luca 18, 7.8 ).

 

Nedreptatea, oricum s-ar manifesta ea, nu are niciun viitor. Judecata lui Dumnezeu, asemanata de psalmist cu „Adancul cel mare” datorita profunzimii ei, va pune capat tuturor nedreptatilor savarsite de cei nelegiuiti, instaurand nu „O Noua Ordine Mondiala”, ci „O Noua Ordine Universala”. Aceasta a fost nadejdea crestinilor din toate timpurile si, in curand, poate mai curand decat ne asteptam, o vom vedea implinindu-se.

 

 

 

  „La Tine este izvorul vietii”

 

Spre finalul psalmului, David continua sa contemple frumusetea caracterului lui Dumnezeu, revenind iar si iar la bunatatea divina: „Cat de scumpa este bunatatea Ta, Dumnezeule ! La umbra aripilor Tale gasesc fiii oamenilor adapost. Se satura de belsugul Casei Tale si-i adapi din izvorul desfatarilor Tale. Caci la Tine este izvorul vietii; prin lumina Ta vedem lumina” ( vers. 7-9 ).

 

Limbajul metaforic al psalmistului Il aseamana pe Dumnezeu cu o pasare sub aripile careia isi gasesc adapost toti cei care au nevoie de el. Cei care-L cauta pe Dumnezeu din toata inima nu vor flamanzi niciodata, caci ei se vor satura din belsugul Casei lui Dumnezeu. Ei nu au parte doar de desfatari sporadice, ci de un sivoi de desfatari si bucurii nevinovate. Chiar daca in Palestina, din cauza climei, apa este destul de rara, psalmistul vorbeste de un „sivoi de desfatari” care se gasesc in prezenta lui Dumnezeu.

 

Si aceasta pentru ca la Dumnezeu „este izvorul vietii ( vers. 9 ), fie ca vorbim de viata fizica sau spirituala, fie ca ne referim la viata de acum sau la cea viitoare. Cand David afirma despre Dumnezeu ca este izvorul vietii, el se refera nu doar la viata in sine ( fizica sau spirituala, cea de acum sau cea viitoare ), ci si la toate acele lucruri care dau sens si frumusete vietii.

 

Adevaratii „illuminati” nu sunt cei care apartin unor societati secrete , ci aceia care sunt luminati de Insusi Dumnezeul luminii: „Prin lumina Ta vedem lumina” ( vers.9 ). Si ce bucurie mai mare poate trai un om care se simte luminat de Dumnezeul sau si care traieste in lumina Sa ?

 

Psalmul 36 se incheie cu o rugaciune in care autorul invoca din nou bunatatea lui Dumnezeu: „Intinde-Ti si mai departe bunatatea peste cei ce Te cunosc si dreptatea peste cei cu inima neprihanita !” ( vers. 10 ).

 

Intr-adevar, cei cu inima neprihanita nu au de ce sa se teama de dreptatea lui Dumnezeu. Cei rai insa, au de ce sa se ingrozeasca. Si, privind in jur, constatam ca chiar in aceasta viata plina de nedreptati „cei ce fac faradelegea au si inceput sa cada, sunt rasturnati si nu pot sa se mai scoale” ( vers. 12 ).

 

Daca acum se poticnesc si cad, cum vor putea sta in picioare in ziua cea mare a socotelilor ?

 

Lori Balogh

 

https://www.loribalogh.ro/2016/05/psalmul-36-rautatea-omului-vs-bunatatea-lui-dumnezeu/

 

//////////////////////////

 

 

 

– Mântuirea nu este prin fapte

https://sites.google.com/site/crestinadevarat/mantuire/mantuirea-nu-este-prin-fapte

 

Mântuirea nu este prin fapte (Salvation Is Not By Works)

Cu toate că mântuirea nu este prin fapte (2 Timotei 1:9; Tit 3:5), totuşi hotărârea lui Dumnezeu este să răsplătească fiecăruia, după cum este scris:

Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui, Şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele, vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul, vor învia pentru judecată. (Ioan 5:28-29)

Desigur aşa se va face cu toţi, căci fiecăruia i se va răsplăti în funcţie de faptele lui: Şi anume, va da viaţa veşnică celor ce, prin stăruinţa în bine, caută slava, cinstea şi nemurirea; şi va da mânie şi urgie celor ce, din duh de gîlceavă, se împotrivesc adevărului şi ascultă de nelegiuire. Necaz şi strâmtorare va veni peste orice suflet omenesc care face răul: întâi peste Iudeu, apoi peste Grec. Slavă, cinste şi pace va veni însă peste oricine face binele: întâi peste Iudeu, apoi peste Grec. (Romani 2:6-10)

Vă spun că, în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor, pe care-l vor fi rostit. Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină, şi din cuvintele tale vei fi osândit. (Matei 12:36-37)

Judecata lui Dumnezeu asupra tuturor, fie ei în Hristos sau nu, este într-adevăr în funcţie de lucrări (citeşte, Matei 25:31-46). Chiar Pavel spune, că „nu cei ce aud Legea sunt neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu, ci cei ce împlinesc Legea aceasta vor fi socotiţi neprihăniţi.” (Romani 2:13). Dacă acest lucru este adevărat şi fără îndoială că este; cum se face atunci că Dumnezeu, „ne-a mântuit şi ne-a chemat cu o chemare sfântă, nu în funcţie de faptele noastre” (2 Timotei 1:9)?

Cum se poate spune? …”nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, pe care le-am fi făcut, ci pentru îndurarea Lui, El ne-a mântuit” (Tit 3:5).

Altfel spus, noi toţi meritam moartea, pentru că:

1. Toţi au păcătuit

Toţi oamenii „sunt sub păcat” (Romani 3:9; 5:12). Nu contează cine eşti. Nu contează ce ai făcut. Eşti un păcătos; de ce? Fiindcă este scris:

„Nu este nici un om neprihănit, nici unul măcar. Nu este nici unul care să aibă pricepere. Nu este nici unul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. Toţi s-au abătut, şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este nici unul care să facă binele, nici unul măcar. Gâtlejul lor este un mormânt deschis; se slujesc de limbile lor ca să înşele; sub buze au venin de aspidă; gura le este plină de blestem şi de amărăciune; au picioarele grabnice să verse sânge; prăpădul şi pustiirea Sunt pe drumul lor; nu cunosc calea păcii; frica de Dumnezeu nu este înaintea ochilor lor.” (Romani 3:10-18)

Domnul Se uită de la înălţimea cerurilor peste fiii oamenilor, să vadă de este vreunul care să aibă pricepere, şi care să caute pe Dumnezeu. Dar toţi s-au rătăcit, toţi s-au dovedit nişte netrebnici; nu este nici unul care să facă binele, nici unul măcar. (Psalmi 14:23)

Prin urmare, în faţa lui Dumnezeu toţi oamenii sunt vinovaţi (Romani 3:19) şi au nevoie să fie mântuiţi (Isaia 64:5). Şi deoarece cu toţii sunt vinovaţi şi păcătoşi, ei sunt incapabili să facă binele (Psalmul 16:2). Nu este nici unul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu, nici măcar unul.

Toţi am ajuns ca nişte necuraţi, şi toate faptele bune ale noastre, Sunt ca o haină mânjită. Ca o cârpă murdară aşa sunt considerate faptele noastre. (Isaia 64:6)

Da, suntem necurați, şi desigur toate faptele noastre sunt ca un lucru necurat, iar orice neprihănire a noastră este ca o cârpă murdară, (literalmente în ebraică, o cârpă de perioadă, beged `iddiym, Isaia 64:6; în evreiește Isaia 64:5).

Deci, orice faptă bună fără Dumnezeu, este egal cu zero.

Prin urmare, oamenii au nevoie să fie mântuiţi (salvaţi). Dar, din moment ce ei nu au nici-o neprihănire a lor, mântuirea este imposibilă fără mila şi harul lui Dumnezeu. Ucenicii au rămas uimiţi de tot şi au zis: „Cine poate, atunci, să fie mântuit?”, Isus, vorbind de mântuire, a spus:

„La oameni este imposibil, dar nu la Dumnezeu, căci la Dumnezeu toate lucrurile sunt posibile” (Marcu 10:26-27).

Deci, cei ce caută să fie mântuiţi prin propriile lor fapte, nu sunt mântuiţi. Nimeni nu poate fi salvat în baza faptelor sale bune. Este imposibil; de ce aşa? „Pentru că, orice faptă bună pe care un păcătos ar putea-o face, fără Dumnezeu, este dezgustător în ochii Săi” (Isaia 64:6). Prin urmare, nu există nici o modalitate de mântuire ce s-ar putea baza pe „lucrări de dreptate” (ale neprihănirii) pe care le-ar putea face cineva, deoarece:

2. Toţi sunt morţi spiritual

În Geneza 2:17, vedem că Dumnezeu l-a avertizat pe Adam să nu mănânce din pomul cunoştinţei binelui şi răului, zicându-i: căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit. Ceva mai departe, în capitolul 3 citim că şarpele a amăgit pe Eva cu şiretlicul lui (şi în 2 Corinteni 11:3), prin urmare ei au murit spiritual.

Fizic, ei au continuat să trăiască (Geneza 4:25; 5:5) dar spiritual au murit, iar din acea zi, moartea spirituală a continuat în urmaşii lor (Romani 5:12). Mai mult decât atât, fiindcă sunt sub păcat, pentru că toţi oamenii sunt (aşa ne spune Cuvântul), aceasta înseamnă că ei au fost şi sunt… morţi spiritual. Pentru că „plata păcatului este moartea” (Romani 6:23). Dumnezeu nu a fost mincinos când a spus lui Adam, „în ziua în care vei mânca din el vei muri” (Geneza 2:17; Tit 1:2). Adam şi Eva au murit în acea zi (Geneza 3:1-19) în dorinţele lor carnale şi a minţii lor corupte, aşa că ei au devenit copii ai mâniei (Efeseni 2:1-3). Înainte de mântuire, toți oamenii sunt „copiii ai mâniei” şi sunt „morţi în greşeli şi păcate.” Oamenii morţi sunt incapabili să facă ceva bun spiritual, după cum ilustrează Isaia 64:6. Tot astfel Pavel spune:

„Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre, în care trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării. Între ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământeşti, când făceam voile firii pământeşti şi ale gândurilor noastre, şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi”. (Efeseni 2:1-3)

Aşa că Domnul Isus a arătat ce trebuie făcut: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.” Şi iarăşi:„Adevărat, adevărat îţi spun, că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu. Ce este născut din carne, este carne, şi ce este născut din Duh, este duh. (Ioan 3:3, 5-6)

Omul trebuie să devină viu spiritual, născut cu scopul de a fi salvat (ca să intre în Împărăţia lui Dumnezeu). Şi cum o să devină născut spiritual? Prin eforturi proprii? Ori prin încercări grele pentru a atinge unele… nirvana spirituale..? Sau poate prin găsirea unui canal prin care să treacă şi care să dea naşterea spirituală? Nu, nu se poate. Amintiţi-vă, că el este mort spiritual. Cum ar putea un om mort să vină el însuşi la viaţă?

Deci, este clar că nu poate. Aceasta este exclusiv lucrarea lui Dumnezeu, deci nicidecum prin efortul omului, deoarece omul este mort în păcatul lui, incapabil să facă ceva bun spiritual (Efeseni 2:1-3; Isaia 64:6). Însă, Dumnezeu ia oamenii morţi şi Îi aduce la viaţă! Acesta este motivul pentru care se poate spune că mântuirea nu este prin fapte.

Pavel continuă scrierea sa către Efeseni astfel:

Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, cu toate că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har Sunteţi mântuiţi). (Efeseni 2:4-5)

Şi deci este clar că nu poate fi vorba de fapte, deoarece nici un om mort în păcatul lui prin orice fel de fapte bune nu ar putea avea ceva de la Dumnezeu. De aceea se numeşte salvare sau mântuire.

Tot astfel, este arătat în Romani 5:6, faptul că oamenii sunt salvaţi de la mizerabila lor stare neajutorată (adică lipsită de putere),

„Căci, pe când eram noi încă fără putere, Cristos, la vremea cuvenită a murit pentru cei nelegiuiţi”.

Deci, este clar că,

3. Nu există „Neprihănire” fără Dumnezeu.

Deci, ce se întâmplă însă după mântuire? Ce se întâmplă după ce am fost născuţi spiritual, şi am intrat în „viaţa spirituală” (adică după ce suntem născuţi din nou)? Aceasta este acceptarea noastră în cer, dar este oare (această mântuire) pe baza faptelor noastre? Nicidecum, pentru că noi suntem incapabili să facem vreun bine fără Dumnezeu.

Împăratul David, care era un om mântuit (1 Samuel 13:14), a declarat: Eu zic Domnului, „Tu eşti Domnul meu, Tu eşti singura mea fericire!” de altfel, o altă traducere (mai literală), spune: Eu zic Domnului, „Tu eşti Domnul meu, bunătatea mea nu este nimic fără Tine” (Psalmul 16:2).

Astfel, David a recunoscut că el nu a avut nici-o bunătate în el însuşi şi nu a avut nici o neprihănire a lui. De asemeni mai găsim scris în Psalmul 143:2,

Nu intra la judecată cu robul Tău! Căci nici un om viu nu este fără prihană înaintea Ta.

Iar în Eccleziastul 9:1 Da, mi-am pus inima în căutarea tuturor acestor lucruri, am cercetat toate aceste lucruri, şi am văzut că cei neprihăniţi şi înţelepţi, şi faptele lor, Sunt în mâna lui Dumnezeu, atât dragostea cât şi ura.

Aceasta se referă şi la David! Chiar dacă David a fost un om drept (1 Samuel 13:14), totuşi, el nu a fost un om drept datorită bunătății sale, ci a fost un om drept datorită dreptăţii sau neprihăniri lui Dumnezeu care a fost peste el, pentru că el însuși spune: Dumnezeul neprihănirii mele (Psalmul 4:1). Şi desigur, această neprihănire este pentru toţi cei care vin la credinţa în Hristos (Psalmul 36:10; 89:16; 103:17; 118:19-20; Romani 3:22).

Pavel a mai spus:

„Ba încă, şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos, Şi să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă.”(Filipeni 3:8-9)

Acum, cei ce cred adevărul, ştiu că sunt în starea de faliment spiritual. Chiar dacă totuși ar mai încerca, ei ştiu că nu au nici-o neprihănire şi desigur nici-o bunătate a lor, fără bunătatea lui Dumnezeu (Psalmul 16:2), iar aceasta chiar şi după ce au venit la Hristos.

Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac. (Romani 7:18 )

Astfel, Isus a spus: „Fericiţi cei săraci cu duhul, căci a lor este împărăţia cerurilor” (Matei 5:3; Isaia 66:2).

Cu alte cuvinte, acesta este genul de oameni care merg la cer. Astfel de oameni sunt mântuiţi. Ei ştiu că nu sunt mântuiţi datorită faptelor lor făcute în neprihănire (Tit 3:5), pentru că oricum ar da-o, tot nu au nici-una. Deoarece, chiar dacă omul are naşterea din nou….totuşi,

4. Omul tot păcătos rămâne.

În Romani 3:23 Pavel scrie, Căci toţi au păcătuit, şi Sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. Aceasta este valabil pentru toţi oamenii, mântuiţi sau nu. Chiar şi cei mântuiţi păcătuiesc şi cad din slava lui Dumnezeu, aşa cum este arătat de Solomon în 1 Regi 8:46 „Când vor păcătui împotriva Ta, căci nu este om care să nu păcătuiască” şi în 1 Ioan 1:8 este de asemeni scris: Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi.

Deci păcatul este în continuare în viaţa credinciosului, după cum este arătat şi de apostolul Pavel:

Ştim, în adevăr, că Legea este duhovnicească: dar eu Sunt pământesc, vândut rob păcatului. Căci nu ştiu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc. Acum, dacă fac ce nu vreau, mărturisesc prin aceasta că Legea este bună. Şi atunci, nu mai Sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine. Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac. Căci binele pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac! Şi dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai Sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine. Găsesc, deci, în mine legea aceasta: când vreau să fac binele, răul este lipit de mine. Fiindcă, după omul dinăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu; dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva legii primite de mintea mea, şi mă ţine rob legii păcatului, care este în mădularele mele. O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?.. ( Romani 7:14-24)

Firea pământească, adică trupul acesta de moarte, cu păcatul care locuieşte în mine, continuă să facă răul, vs 19. Pavel mai spune, că nimic bun nu locuieşte în acest trup (versetul 18), astfel că este o luptă continuă (versetul 23). Aşa că acest trup păcătos (parte din Pavel) vs 18, se luptă cu răscumpăratul Pavel (care este o altă parte din Pavel, care ar vrea să facă binele), sau omul dinăuntru (vs 22). Deci, dacă nimic bun nu locuieşte în Pavel, (sau în mine,.. sau în tine), tot el spune că, este imposibil (vs 18) ca să poată să facă binele. Prin urmare trupul păcătos, rămâne păcătos chiar şi după naşterea din nou, astfel că această fire pământească (trupul păcătos) continuă să facă răul până în ziua izbăvirii de acest trup.

Trebuie bine înţeles că este o lege (a păcatului şi a morţii), şi că a lupta împotriva acestei legi, este fără succes, deoarece nici-un om nu poate înfrânge această lege, tocmai de aceea Dumnezeu a pregătit o altă lege, care este legea Duhului de viaţă în Hristos Isus (Romani 8:1-2). Deci, numai cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului şi umblă după lucrurile Duhului sunt plăcuţi lui Dumnezeu, pe când cei ce umblă după lucrurile firii pământeşti, nu sunt (Romani 8:8), ci sunt lepădaţi, fiindcă ei se gândesc la lucrurile oamenilor (Marcu 8:33). Apoi, de asemeni se înţelege că atâta timp cât noi trăim în această fire pământească (trupul acesta de moarte), păcatul este în noi, după cum Ioan zice: Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos, şi Cuvântul Lui nu este în noi. (1 Ioan 1:10)

În Eccleziastul 7:20 este scris, Fiindcă pe pământ nu este nici un om fără prihană, care să facă binele fără să păcătuiască.

Prin urmare atâta timp cât suntem încă în această stare păcătoasă, acest lucru dictează o nevoie continuă după harul, mila şi iertarea lui Dumnezeu. După cum este arătat:

De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei. (Evrei 7:25)

Prin urmare, El este de asemenea în stare să mântuiască pe cei care vin la Dumnezeu prin El, deoarece El trăieşte mereu, pentru a mijloci pentru ei. După cum este zis în 1 Ioan 1:9 „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire”.

Deci, dacă ne mărturisim păcatele El ne iartă şi ne curăţeşte de „orice nelegiuire„. Prin urmare „orice nelegiuire” include chiar şi păcatul pe care nu ni l-am putut aminti ca să-l mărturisim, sau acela de care n-am ştiut.

Aşa cum este spus la 1 Ioan 1:6-7, Dacă zicem că avem părtăşie cu El, şi umblăm în întuneric, minţim, şi nu trăim adevărul. Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat.

Cei ce merg în lumină (şi modul lor de viaţă este ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu) obţin curăţire continuă prin sângele lui Hristos. Astfel că păcatele lor sunt în continuă curăţire (îndepărtate) şi mântuirea lor este sigură, atâta timp cât ei continuă în credinţă (Romani 11:20-22). Cei predestinaţi la mântuire vor continua fără îndoială, după cum este arătat în Romani 2:6-7; 8:29-39.

Dar, mulţi învaţă că un credincios ar putea trăi de fapt o viaţă păcătoasă de care să nu se pocăiască, şi totuşi să intre în Împărăţia lui Dumnezeu … Acest lucru nu este adevărat, ci este o minciună (1 Corinteni 6:9).

Un exemplu în acest sens poate fi găsit în cartea lui David Jeremiah: „God In You” (Dumnezeu în tine; copyright 1998), la pagina 145, el scrie:

• Astfel, Pavel spune că dacă mergem prin îndemnul Duhului nu vom fi în firea pământească. Noi nu vom trăi ca şi cum Dumnezeu nu ar fi parte din noi. Ştiai că poţi fi creştin şi să acţionezi ca şi cum Dumnezeu chiar nu este în viaţa ta? Pentru toate intenţiile şi scopurile lor, unii creştini sunt ca şi ateii. Ei trăiesc viaţa lor, ca şi cum Dumnezeu nu există. Acum, Sunt ei creştini? Da, dacă s-au încrezut în Hristos. Însă pentru un motiv sau altul, ei oarecum s-au îndepărtat de calea cu Domnul, astfel că au mers cam de la distanţă cu Domnul. Astfel, se poate spune că au mers în natura lor veche, carnală.

În Psalmul 14:1 şi în Psalmul 53:1, scrie: Nebunul zice în inima lui: „Nu este Dumnezeu!”

Tot astfel este şi cu aceşti oameni arătaţi de Dr. David Jeremiah (care este pastor senior la Shadow Mountain Community Church, O biserica în California), programul lui de radio „Turning Point”, este difuzat pe plan internaţional în mai mult de patru sute de staţii; acum, cei ce sunt creştini și care cred aceste minciuni ale lui, sunt nebuni; de fapt, toţi aceştia sunt creştini falşi. Deoarece, imediat după discursul despre, lupta dintre fire şi legea lui Dumnezeu, din capitolul 7, Pavel scrie în capitolul 8: Acum, deci, nu este nici o osândire pentru cei ce Sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului. (Romani 8:1)

Deci, cum am mai spus, nu mai există nici o condamnare pentru aceia care nu merg în conformitate cu firea. Cu alte cuvinte, nu există condamnare pentru aceia care nu mai merg în natura lor veche, carnală. „După cum Pavel a explicat în, Romani 8”:

În adevăr, cei ce trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, umblă după lucrurile firii pământeşti; pe când cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului, umblă după lucrurile Duhului. Şi umblarea după lucrurile firii pământeşti, este moarte, pe când umblarea după lucrurile Duhului este viaţă şi pace. Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci, ea nu se supune Legii lui Dumnezeu, şi nici nu poate să se supună.

Iar în vers 8 spune: Deci, cei ce Sunt pământeşti, nu pot să placă lui Dumnezeu. (Romani 8:5-8)

Dacă trăiţi după îndemnurile ei, veţi muri; dar dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi. Căci toţi cei ce Sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu Sunt fii ai lui Dumnezeu. (Romani 8:13)

Copiii lui Dumnezeu trăiesc în dreptate şi evlavie, deoarece ei fac ce este plăcut Domnului (Efeseni 5:8-10; 1 Ioan 2:2-3). Însă cei răi nu fac, ci sunt pe drumul lor spre iad (Apocalipsa 21:8).

În cele din urmă:

5. Dacă ar fi prin fapte, atunci nu este mântuire.

Israeliţii din vechime au căzut din dreptatea (sau neprihănirea) lui Dumnezeu, astfel ca ei au fost excluşi. Au căzut de la mântuirea Domnului, pentru că, au crezut că s-ar putea ajunge la dreptatea lui Dumnezeu prin faptele lor bune. Ei credeau că vor avea mântuirea dacă vor ţine legea.

În Romani 9:30-32 Pavel a scris astfel:

Deci ce vom zice? Neamurile, care nu umblau după neprihănire, au căpătat neprihănirea şi anume neprihănirea care se capătă prin credinţă; pe când Israel, care umbla după o Lege, care să dea neprihănirea, n-a ajuns la Legea aceasta. Pentru ce? Pentru că Israel n-a căutat-o prin credinţă, ci prin fapte. Ei s-au lovit de piatra de poticnire,

Cine, sau ce este piatra de poticnire? Aceasta este Hristos (Fapte 4:10-11; 1 Petru 2:5-8). După cum citim în Ioan 14, unde Isus zice:„Eu Sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”. (Ioan 14:6)

Prin urmare, numai prin credinţă (încredere) în Domnul Isus Hristos, cineva: este, va fi, sau a fost vreodată mântuit (Romani 4:3). Nu poate avea cineva mântuirea prin ţinerea Legii (adică prin fapte bune ale Legii), pentru că, „prin faptele Legii nimeni nu va fi neprihănit (îndreptăţit) în ochii lui Dumnezeu, deoarece prin Lege, se ajunge la cunoştinţa deplină a păcatului” (Romani 3:20). Deci, legea dezvăluie păcătoşenia oamenilor și orice efort pe care l-ar depune cineva să ţină legea, pentru ca să ajungă la mântuire, este în zadar. Acesta este motivul pentru care Pavel a fost atât de preocupat de biserica din Galatia. Ei acceptaseră evanghelia adevărată, dar mai târziu oarecum ceva a intervenit și s-au dat după o evanghelie falsă, care le spunea că trebuie să țină legea mozaică (Galateni 3:3-5, 10, 17). Deci, ei au trecut de la Evanghelia harului, adică trăirea prin credinţă (Galateni 1:6), la trăirea prin firea pământească (Galateni 3:3-5), căci au căutat să fie perfecţi, adică neprihăniţi prin ţinerea mai degrabă a Legii, decât să aibă credinţă în Dumnezeu pentru ca neprihănirea Lui să lucreze în ei, prin credinţă (Galateni 6:15-16; Filipeni 3:9).

De aceea există o odihnă pentru poporul lui Dumnezeu (Evrei 4:9), în care trebuie să ne grăbim să intrăm (Evrei 4:11). Cu alte cuvinte, noi nu trebuie să ne încredem în nici-o dreptate sau neprihănire a noastră, un exemplu îl avem în Luca 18:9-14. Deci această odihnă, este „credinţă în Hristos„. Aceasta este atunci când credinciosul „nu lucrează”, pentru a fi găsit drept în ochii lui Dumnezeu (Romani 4:5). În această odihnă îi este locul, acolo unde omul sfânt „şi-a încetat lucrările lui, după cum Dumnezeu a făcut cu ale Sale” (Evrei 4:10). Ce înseamnă acest lucru?

Aceasta înseamnă că orice speranţă de a trăi după voia lui Dumnezeu, orice nădejde de a trăi o viaţă neprihănită, orice nădejde de a face ceva ca să meargă la cer, este pusă cu totul în harul, mila şi bunătatea măreţului nostru Dumnezeu şi Mântuitor, Isus Hristos.

Petru, a spus-o astfel:

De aceea, încingeţi-vă coapsele minţii voastre, fiţi treji, şi puneţi-vă toată nădejdea în harul, care vă va fi adus, la arătarea lui Isus Hristos (1 Petru 1:13).

Iar la Evrei capitolul 4, găsim îndemnul: Astfel, fiindcă avem un Mare Preot însemnat, care a străbătut cerurile-pe Isus, Fiul lui Dumnezeu-să rămânem tari în mărturisirea noastră. Căci n-avem un Mare Preot, care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre; ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat. Să ne apropiem, deci, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie. (Evrei 4:14-16)

Traducere Vasile Sanda, din cartea „NOT TAUGHT” By Darwin Fish

 

 

 

////////////////////////

Mânia lui Dumnezeu împotriva înăbuşirii adevărului

Resource by John Piper

Scripture: Romans 1:18     

Romani 1:18

 

Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întîi a Iudeului, apoi a Grecului; 17 deoarece în ea este descoperită o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris: „CEL NEPRIHĂNIT VA TRĂI PRIN CREDINŢĂ.” 18 Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuri a oamenilor, cari înăduşe adevărul în nelegiuirea lor. 19 Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu, le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. 20 În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi, 21 fiindcă măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit; ci s-au dedat la gândiri deşarte, şi inima lor fără pricepere s-a întunecat. 22 S-au fălit că sunt înţelepţi, şi au înebunit; 23 şi au schimbat slava Dumnezelui nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi târâtoare.

 

ANALIZĂ ACTUALIZATĂ – SPECIALIŞTII CARE SE ÎNVÂRT ÎN JURUL ADEVĂRULUI

La ultima noastră întâlnire am pătruns într-o secţiune a epistolei lui Pavel către Romani care este aşa de actuală prin analiza ei asupra condiţiei umane că aproape că îţi taie respiraţia. Vom vedea în săptămânile următoare cum se relaţionează epistola la evoluţia naturală, la problema homosexualităţii şi la anumite boli transmise pe cale sexuală, şi vom vedea cum se relaţionează la insolenţa, aroganţa şi lipsa de respect a multor tineri faţă de părinţii lor şi faţă de alţii în autoritate.

 

Astăzi vom vedea cât de relevantă este epistola către Romani privind la fenomenul contemporan al „specialistului care se învârte în jurul adevărului” – persoana a cărei slujbă este să testeze vântul opiniei publice cu degetul ridicat în aer şi apoi să decidă cum să încline faptele pentru a le face să sune mai atrăgător, neavând nici un pic de respect sau având foarte puţin respect faţă de adevăr. Aceştia sunt oamenii care trăiesc pe baza sondajelor, şi nu pe baza principiilor. Despre aceasta vorbeşte textul de astăzi.

 

Dar ca să nu devenim neprihăniţi în noi înşine (aşa cum ne avertizează Romani 2:1 cu putere: „Aşadar, omule, oricine ai fi tu, care, judeci pe altul, nu te poţi dezvinovăţi căci prin faptul că judeci pe altul, te osândeşti singur; fiindcă tu, care judeci pe altul, faci aceleaşi lucruri”), trebuie să ştiţi că fiecare din noi este un doctor titirez prin natura noastră. Fiecare din noi este înclinat să pună eşecurile sale în cea mai bună lumină şi eşecurile adversarilor în cea mai proastă lumină. Noi vorbim despre propriile noastre păcate cu cuvinte moi şi-i străpungem pe alţii cu cuvinte dure. Sau mai rău, vedem păcatele altora şi suntem orbi la ale noastre. Şi când adevărul ne va încolţi, ne vom eschiva, îl vom distorsiona, îl vom evita, vom induce în eroare, şi vom minţi. Şi când aceasta nu merge în a suprima adevărul, vom trece la a blama, acuza şi devia de la el – orice pentru a înăbuşi adevărul ca nu cumva să aibă efectul deplin în vieţile noastre. Despre asta vorbeşte Romani 1:18b. Este atât de relevant încât îţi taie respiraţia.

 

NOI TOŢI, NU NUMAI POLITICIENII

Totuşi noi nu vorbim despre politicieni aici. Vorbim despre oameni în general. Aşa sunt eu, fără lucrarea harului suveran din viaţa mea. Aşa eşti tu, fără de mila lui Dumnezeu. Ar fi o nebunie în această dimineaţă să transformăm acest text într-un comentariu cu privire la suprimarea adevărului prin actul de guvernare. Aplicaţia aceea ar fi mult prea mică şi ne-ar lăsa pe toţi cei de aici fără o responsabilitate – ceea ce nu este cazul în ce priveşte Scriptura sau predicarea. Problema în această dimineaţă este inima ta şi inima mea şi cum înăbuşim noi adevărul în nelegiuire. Acest text nu se referă la o clasă politică sau la o clasă de oameni răi. Ci se referă la umanitate. Concluzia vine în Romani 3:9-10, „fie Iudei, fie Greci, sunt sub păcat, după cum este scris: „Nu este nici un om neprihănit, nici unul măcar.” Şi versetul 13 adaugă, „Gâtlejul lor este un mormânt deschis; se slujesc de limbile lor ca să înşele.”

 

Deci problema din această dimineaţă este cum pot fi eliberaţi din sclavie şi mântuiţi oameni ca şi noi, care sunt predispuşi din naştere să distorsioneze şi să suprime adevărul. Să ne uităm înapoi la Romani 1:17 – există un dar fără plată al neprihănirii care vine de la Dumnezeu pentru toţi cei ce se încred în Isus Hristos.

 

Iată textul (Romani 1:18): „Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuri a oamenilor, care înăduşă adevărul în nelegiuirea lor.”

 

Iată deci: oameni neevalvioşi, oameni nelegiuiţi – aşa cum suntem toţi fără lucrarea harului – suprimă adevărul în nelegiuire. Dar cum funcţionează lucrul acesta? Cum arată o asemenea suprimare a adevărului? Şi care este remediul?

 

Avem mai multe întrebări înaintea noastră. Să începem cu acestea: Ce adevăr este suprimat? Şi ce înseamnă că noi îl suprimăm în „nelegiuire”?

 

CARE ESTE ADEVĂRUL PE CARE-L SUPRIMĂM?

Care este adevărul pe care-l suprimăm? Răspunsul este dat în următoarele versete. Citiţi cu mine de la versetul 19 înainte.

 

[Care înăduşă adevărul în nelegiuirea lor] fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu [primul indiciu: adevărul suprimat este ceva ce cunoaştem despre Dumnezeu], le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. (20) În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui [acum devine specific: iată adevărul care este cunoscut despre Dumnezeu din lumea creată], puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi, [aici este adevărul obiectiv despre Dumnezeu pe care-l suprimăm – puterea Sa veşnică şi dumnezeirea – dar acum el ne spune că mai este un adevăr subiectiv, şi anume, răspunsul pe care noi ar trebui să-l avem faţă de acest adevăr despre Dumnezeu] (21) fiindcă măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit [literal, nu L-au glorificat] ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit.

 

Acesta este adevărul: ar trebui să-L slăvim pe Dumnezeu şi să-I mulţumim

 

Deci aici este adevărul pe care-l suprimăm fără de harul lui Dumnezeu în vieţile noastre. Există un Dumnezeu. El este Creatorul tuturor lucrurilor şi nu este doar un dumnezeu ci El este singurul Dumnezeu. El este puternic – mult mai puternic decât orice altceva, pentru că El a creat toate lucrurile. El este veşnic pentru că nu a existat nimic în afara Lui care să-L fi putut aduce în existenţă. De aceea noi trebuie să existăm ca să reflectăm slava Sa şi nu să concurăm cu El pentru slavă. Şi trebuie să existăm într-o dependenţă totală de El. Nu noi Îi dăm ceva Lui, ci El ne dă nouă. Şi de aceea trebuie să trăim într-o atitudine de permanentă recunoştinţă.

 

Acesta este adevărul pe care-L suprimăm în nelegiuire. Este confirmat şi în versetele 25 şi 28. Versetul 25: „căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu [remarcaţi că adevărul care se schimbă, adevărul care se elimină, adevărul care se suprimă este adevărul despre Dumnezeu], şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin.” Ceea ce este la fel cu a spune, „ei nu L-au slăvit ca Dumnezeu şi nici nu I-au adus mulţumiri, ci au slăvit creatura şi şi-au asumat meritul pentru ceea ce era doar al lui Dumnezeu.” Ei au schimbat închinarea faţă de Dumnezeu cu închinare faţă de sine. Au suprimat adevărul că Dumnezeu este infinit de glorios şi că noi suntem total dependenţi de El.

 

Sau uitaţi-vă la versetul 28: „Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor [literal: n-au fost de acord să-L aibă pe Dumnezeu în cunoştinţa lor], Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate.” Nefiind de acord să-L aibă pe Dumnezeu în cunoştinţa lor este acelaşi lucru cu „suprimarea adevărului.” Dumnezeu este adevărat, dar noi nu-L dorim în cunoştinţa noastră, aşa că vom suprima acest adevăr. Îl vom schimba. Îl vom distorsiona. Îl vom ascunde. Vom fugi de el. Şi în cele din urmă, vom deveni orbi faţă de el.

 

Această orbire este tema din Romani 1:21 şi în versetele imediat următoare. „fiindcă măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit; ci s-au dedat la gândiri deşarte, şi inima lor fără pricepere s-a întunecat.” Cu alte cuvinte, o parte a stării noastre în procesul acesta de suprimare a adevărului cu privire la Dumnezeu este că inimile noastre se întunecă. Nu suprimi adevărul pentru că îl vezi şi nu-ţi place, ci pentru că nici nu-l mai vezi. De aceea atât de mulţi vor spune, „Nu suprim adevărul lui Dumnezeu; eu nu cred că există un adevăr de suprimat cu privire Dumnezeu.” Pavel ar spune, „Singura explicaţie pentru o astfel de atitudine în această lume pe care a creat-o Dumnezeu este o inimă întunecată – orbire faţă de realitatea divină.”

 

Deci să rezumăm care este adevărul pe care-l suprimăm. Adevărul este că Dumnezeu există. El este veşnic şi infinit puternic. El ne dăruieşte tot ceea ce avem. De aceea el este în mod glorios atot-suficient şi nu are nici o nevoie pe care să i-o împlinim noi. Adevărul este că motivul existenţei noastre este de a fi recunoscători pentru tot ceea ce ne-a dat El şi pentru a reflecta gloria Sa prin modul în care gândim, simţim şi acţionăm (vedeţi Psalmul 50:23).

 

NOI CĂPĂTĂM BINECUVÂNTAREA ŞI EL PRIMEŞTE SLAVA

Cu alte cuvinte, adevărul este că universul este în mod radical centrat pe Dumnezeu: vine de la El, şi există ca să reflecte slava Sa. Şi viaţa umană ar trebui să fie în mod radical centrată pe Dumnezeu – nu lucrând pentru Dumnezeu ca şi cum Dumnezeu ar fi o divinitate în nevoie, ci prin a-i fi recunoscători şi prin a ne bucura în harul prin care ne este dăruit atât de mult bine, chiar şi în mijlocul suferinţei grele.

 

Nu treceţi pe lângă implicaţiile de aici, pentru că se relaţionează foarte profund la adevărul pe care-l preţuim aici la Bethlehem. Iată adevărul: există două cerinţe majore ale lui Dumnezeu de la vieţile oamenilor – 1) ca noi să ne bucurăm de bogăţiile lui Dumnezeu pentru noi (aceasta este recunoştinţă), şi 2) ca noi să reflectăm sau să să arătăm slava Sa. Să nu treceţi cu vederea lucrul acesta. Este chiar aici în versetul 21: „măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit.” Înseamnă că Dumnezeu a creat un univers în care noi primim binecuvântările şi El primeşte slava. Iar modul în care Dumnezeu primeşte slava este prin aceea că noi ne bucurăm în El ca şi Dătător atot-suficient al tuturor lucrurilor.

 

S-ar putea să întrebi: De ce n-a subliniat Pavel aici că falimentul omenirii este falimentul de a-L slăvi pe Dumnezeu şi de a se încrede în El? De ce cade accentul pe recunoştinţă şi nu pe credinţă? Cred că motivul este că încrederea, sau credinţa se referă la modul în care se va relaţiona Dumnezeu la noi în viitor. Dar revelaţia naturală – ceea ce putem învăţa despre Dumnezeu din natură – nu comunică clar promisiunile lui Dumnezeu. Promisiunile lui Dumnezeu vin prin revelaţia specială a Scripturii, de aceea încrederea sau credinţa în promisiunile lui Dumnezeu devin atât de esenţiale în modul cum Îl slăvim pe Dumnezeu în conformitate cu Scripturile (vezi Romani 4:20).

 

Deci iată adevărul: Dumnezeu există. Dumnezeu este veşnic şi infinit de puternic. Dumnezeu este dătătorul fiecărui dar bun. Şi de aceea motivul pentru care noi existăm – datoria noastră principală, punctul culminant pentru care am fost creaţi, şi porunca scrisă în fiecare inimă – este de a arăta slava acestui Dumnezeu măreţ, zilnic, oră de oră, pe măsură ce trăim bucurându-ne de bogăţiile Sale pentru noi.

 

Şi acesta este adevărul pe care îl urâm şi îl suprimâm în nelegiuire,

 

„… CARE ÎNĂDUŞĂ ADEVĂRUL ÎN NELEGIUIRE”

De ce facem aceasta? Cheia este dată în cuvintele, „în nelegiuire.” Versetul 18b: „… care înăduşă adevărul în nelegiuire.”

 

De ce nu spune Pavel în versetul 18b, „… care înăduşă adevărul în necinstire”? Pentru că adevărul suprimat este evlavia. Despre aceasta am vorbit: despre evlavie. Slăvindu-L pe Dumnezeu şi mulţumindu-I lui Dumnezeu – aceasta este evlavia. N-ar însemna prea mult să spunem, „… care înăduşă evlavia în lipsa lor de evlavie (nelegiuire).”

 

Dar în contextul Scripturii înseamnă foarte mult să se spună, „… care înăduşă adevărul în nelegiuire.” Nelegiuirea este orientarea vieţii care merge mână în mână cu necinstirea – cu respingerea adevărului că slava lui Dumnezeu este centrală în viaţa ta. Deci cum se întâmplă aceasta?

 

Există numeroase locuri unde vedem cum se întâmplă. Haideţi să privim în a doua epistolă a lui Pavel către Tesaloniceni şi într-un pasaj din învăţăturile lui Isus.

 

În 2 Tesaloniceni 2, Pavel descrie finalul acestui veac şi marea apostazie şi decepţie care vor veni în lume în zilele acelea. El spune că cel nelegiuit va veni, (versetul 10) „cu toate amăgirile nelegiuirii (adikia, acelaşi termen ca şi în Romani 1:18) pentru cei ce sunt pe calea pierzării.” Vă rog să remarcaţi că nelegiuirea amăgeşte; înăduşă adevărul. Pavel continuă şi spune că ei pier „pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi.” Cei care sunt amăgiţi în nelegiuire nu primesc dragostea adevărului. Ei suprimă adevărul şi îl evită. Nu-l iubesc. De ce? Continuă în versetele 11-12: „Din această pricină, Dumnezeu le trimete o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună: pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci [şi aceasta este esenţialul] au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osîndiţi.”

 

De ce resping ei adevărul, de ce îl înăduşă şi nu-l iubesc? Pentru că „au găsit plăcere în nelegiuire.” Când iubeşti păcatul, nu poţi iubi adevărul. Adevărul este prea ameninţător. Ameninţă să-ţi ia toate plăcerile ilicite. M-aş aventura să spun că de fapt toată falsitatea vine din aceasta: o mai puternică afecţiune pentru plăcerile păcatului. Aceasta este nelegiuirea. A iubi păcatul mai mult decât Îl iubeşti pe Dumnezeu şi decât iubeşti adevărul Său.

 

Deci vedeţi că problema adevărului este o chestiune a inimii mai înainte de a fi o chestiune a minţii. Când inima este îndrăgostită de mărire de sine, de independenţă şi de plăcerile păcatului, mintea în mod inevitabil va distorsiona adevărul sau îl va înăduşi ca să poată proteja idolii din inimă. Noi nu avem nevoie doar de idei noi sau de mai multe informaţii, ci de o inimă nouă şi de un set nou de pasiuni, dorinţe şi plăceri.

 

Priviţi aceasta încă o dată în Ioan 3:19-21. Veţi vedea aceeaşi analiză a inimilor noastre păcătoase şi motivul pentru care suprimă ei adevărul lui Dumnezeu. Isus a spus, „Şi judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina [Adevărul!] în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele.” Remarcaţi: este o chestiune de dragoste şi ură. Oamenii iubesc întunericul. De ce? Isus a spus că din cauză că faptele lor sunt rele. Adică, din cauză că sunt nelegiuiţi. Lumina şi adevărul vor scoate la iveală aceasta. Întunericul le ascunde. De aceea noi înăduşim adevărul şi astfel protejăm urâţenia dorinţelor noastre cu întunericul.

 

Isus continuă în versetul 20: „Căci oricine face răul, urăşte lumina, şi nu vine la lumină, ca să nu i se dovedească faptele.” Aici este cheia. De ce n-am veni noi la Lumină, la Adevăr? Din cauza nelegiuirii. Noi urâm Lumina. O evităm dacă putem. Şi dacă nu putem, atunci o răstălmăcim, o distorsionăm şi îi dăm o răstălmăcire a îndreptăţirii de sine. Şi în toate acestea suprimăm adevărul.

 

NU O DEFICIENŢĂ MENTALĂ, CI UNA MORALĂ

Deci iată marea lecţie care trebuie învăţată: motivul pentru care mintea evită, distorsionează, manipulează şi suprimă adevărul lui Dumnezeu este nu în primul rând datorită unei deficienţe la nivel mental, ci pentru că suntem deficienţi la nivel moral. Noi înăbuşim Lumina slavei şi puterii lui Dumnezeu pentru că iubim întunericul propriei noastre independenţe. Ne iubim păcatele noastre, auto-determinarea noastră, şi de aceea suprimăm Adevărul că Dumnezeu este Dumnezeu şi că noi ar trebui să depindem de El şi să trăim pentru slava Sa.

 

Şi acest lucru, spune Pavel în Romani 1:18, este motivul pentru care se descoperă mânia lui Dumnezeu. Această înăbuşire a adevărului slavei, puterii, dumnezeirii şi bunătăţii Sale, din cauza adulterului nostru cu nelegiuirea, Îl face furios pe Dumnezeu. Iar noi ar trebui să tremurăm.

 

Este vreo nădejde pentru noi? Nădejdea se găseşte în versetele 16-17. „fiindcă ea [Evanghelia] este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a Iudeului, apoi a Grecului; deoarece în ea este descoperită o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă.” Cu alte cuvinte, din cauză că suntem nelegiuiţi şi în nelegiuirea noastră suprimăm adevărul, singura noastră nădejde este ca neprihănirea pe care o cere Dumnezeu de la noi să ne fie dată fără plată, şi anume, însăşi neprihănirea lui Dumnezeu, pentru ca noi s-o primim prin credinţă. Poţi primi şi tu această neprihănire în această dimineaţă ca urmare a morţii şi învierii lui Isus care a plătit datoria, pentru ca oricine crede în El să fie mântuit.

 

© Desiring God

 

Permisiuni: Aveţi permisiunea şi sunteţi încurajaţi să reproduceţi şi să distribuiţi acest material în orice format, cu condiţia să nu modificaţi cuvintele în nici un fel şi să nu cereţi bani mai mulţi decât v-a costat copierea materialului. Pentru postarea pe internet, preferăm un link către acest document de pe pagina noastră. Orice excepţie de la cele de mai sus trebuie aprobată de către Desiring God.

 

Vă rugăm să includeţi următoarea afirmaţie pe orice copie a acestui material pe care-l distribuiţi: De John Piper. © Desiring God. Pagina web: www.desiringGod.org.

 

https://www.desiringgod.org/messages/the-wrath-of-god-against-holding-down-the-truth?lang=ro

 

/////////////////////////////////////////////

Ce ne vorbește Biblia despre frica de Dumnezeu?

https://sperantavie.wordpress.com/2019/08/24/ce-ne-vorbeste-biblia-despre-frica-de-dumnezeu/

by Sergiu Rutcovschi

„Începutul înțelepciunii este frica de Domnul” (Proverbe 9:10) și ea este „un izvor de viață” (Proverbe 14:27) – temelia pe care stă așezată toată înțelepciunea și sursa acesteia.

 

Toată răutatea Satanei a fost îndreptată cu subtilitate împotriva unui principiu de o importanță atât de mare, căci el a acționat ca și cum ar fi posibil să îi amăgească chiar și pe cei aleși. Cei păcătoși și nepocăiți adesea cad pradă amă-girilor lui.

 

„Ferice de oricine se teme de Domnul” (Psalmii 128:1) / „Temeți-vă de Dumnezeu” (Apocalipsa 14:7)

 

1 Petru 1:17 – Şi dacă chemaţi ca Tată pe Cel ce judecă fără părtinire pe fiecare după faptele lui, purtaţi-vă cu frică (de Dumnezeu) în timpul pribegiei voastre;

 

Ce înseamnă să ai frică de Dumnezeu, sau să te temi de Domnul?

Pentru cel necredincios, frica de Dumnezeu este frica de judecata Lui Dumnezeu, și de moartea veșnică, moarte ce înseamnă despărțire veșnică de DumnezeuMai întâi, trebuie ca prin acest cuvânt, frică, să înțelegem că se face referire la Dumnezeu, care este obiectul fricii noastre. În al doilea rând, termenul frică este definit de Cuvântul lui Dumnezeu, care este regula și călăuza fricii noastre.

 

Luca 12:5 – Am să vă arăt de cine să vă temeţi. Temeţi-vă de Acela care, după ce a ucis, are puterea să arunce în gheenă; da, vă spun, de El să vă temeţi.

 

Evrei 10:31 – Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui Viu!

 

Altfel stau lucrurile cu cel credincios. Pentru el, frica este reverență față de Dumnezeu. În Evrei 12:28-29 se găsește o excelentă descriere a acestei frici de Domnul, „Fiindcă am primit dar o împărăție, care nu se poate clătina, să ne arătăm mulțumitori, și să aducem astfel Lui Dumnezeu, o închinare plăcută, cu evlavie și cu frică; fiindcă Dumnezeul nostru este un foc mistuitor.”

 

În primul rând, ele ni-L prezintă pe Dumnezeu, Dum-nezeul cel adevărat și viu, Creatorul universului și Cel ce susține toate lucrurile prin cuvântul puterii Lui. El are acea mă-reție de necuprins, prin comparație cu care toate popoarele sunt mai puțin decât o picătură într-o găleată și mai mici decât particula de praf pusă pe cântar. Aceste versete ne spun că Dumnezeu umple cerurile și pământul, fiind prezent în orice loc, privind la copiii oamenilor, constatând răul și binele, căci El are privirea îndreptată asupra tuturor căilor lor.

 

„Îngerul Domnului nu S-a mai arătat lui Manoah și neves-tei lui. Atunci Manoah a înțeles că este Îngerul Domnului, și i-a zis nevestei sale: ‚Vom muri, căci L-am văzut pe Dumnezeu’” (Judecători 13:21-22).

 

Obiectul fricii este – DUMNEZEU

Apoi din nou, la puțină vreme după aceea, când Iacov și Laban au căzut de acord să facă un legământ de pace unul cu celălalt, chiar dacă Laban a luat-o pe calea păgânilor atunci când și-a făcut jurământul, amestecându-L pe Dumnezeul cel adevărat cu idolii falși, totuși „Iacov a jurat pe Acela de care se temea Isaac [lit. frica lui Isaac, cf. KJV]” (Geneza 31:42, 53).1 El a jurat pe frică, adică pe Dumnezeul ta-tălui său, Isaac. Fără îndoială că Dumnezeu poate fi caracte-rizat foarte bine ca Acela de care poporul Său se teme, nu doar pentru că, prin harul Lui, ei au făcut din El obiectul temerii lor, ci și datorită acelei măreții înfricoșătoare care se găsește în El.

 

„El să fie frica și groaza voastră” (Isaia 8:13, cf. KJV). Pune măreția Lui înaintea ochi-lor sufletului tău și lasă ca aceasta să îți cuprinde inima cu o frică sfântă.

 

„Domnul, Cel Prea Înalt, este înfricoșat… Doamne, Dum-nezeul cerurilor, Dumnezeule mare și înfricoșat… ce în-fricoșată este măreția care Îl înconjoară pe Dumnezeu” (Daniel 7:28)

„Cum ar putea robul domnului meu să vorbească domnu-lui meu? Acum puterile m-au părăsit, și nu mai am nici suflare!” (Daniel 10:17)

 

„Doamne, Dumnezeul cerurilor, Dumnezeule mare și înfri-coșat, Tu care ții legământul Tău și ești plin de îndurare față de cei ce Te iubesc și păzesc poruncile Tale!” (Neemia 1:5)

 

„M-am uitat și, sculându-mă, le-am zis mai marilor, dregătorilor și celuilalt popor: Nu vă temeți de ei! Aduceți-vă aminte de Domnul cel mare și înfricoșat, și luptați pen-tru frații voștri, pentru fiii voștri și fetele voastre, pentru nevestele voastre și pentru casele voastre!” (Neemia 4:14).

 

„Și acum, Dumnezeul nostru, Dumnezeule mare, puternic și înfricoșat, Tu care Îți ții legământul Tău de îndurare, nu privi ca puțin lucru toate suferințele prin care am trecut noi, împărații noștri, căpeteniile noastre, preoții noștri, prorocii noștri, părinții noștri și tot poporul Tău, din vremea împăraților Asiriei până în ziua de azi” (Neemia 9:32).

„Ce înfricoșată este măreția care Îl înconjoară pe Dumne-zeu!” (Iov 37:22).

 

Consecințe ne trăirii cu frică de Domnul

Cine cunoaște puterea mâniei Lui?  Naum 1:5-6 „Se clatină munții înaintea Lui și dealurile se topesc; se cutremură pământul înaintea Lui, lumea și toți locuitorii ei. Cine poate sta înaintea urgiei Lui? Și cine poate ține piept mâniei Lui aprinse? Urgia Lui se varsă ca focul, și se prăbușesc stâncile înaintea Lui”. Poporul Său recunoaște și cunoaște frica Lui și, în virtutea acesteia, în ei s-a născut și rămâne acea uimire și reverență sfântă înaintea măreției Lui, lucru pe care îl recunosc în mărturisirea Lui.

 

Când Iacov a mers de la Beer-Șeba spre Haran, el s-a întâlnit cu Dumnezeu pe drum într-un vis, prin care a văzut o scară care se cobora spre pământ, dar al cărei vârf ajungea la ceruri. În acest vis, de la vârful scării, el L-a văzut pe Domnul și L-a auzit vorbind, chiar dacă nu amenințător. El n-a văzut furia lui Dumnezeu venind asupra feței lui, ci în cea mai suavă și mai grațioasă manieră, întâmpinându-l cu mul-tiple promisiuni ale bunătății, 8 sau 9 la număr.

 

„Iacov s-a trezit din somn și a zis: Cu adevărat, Domnul este în locul acesta și eu n-am știut. I-a fost frică, și a zis: Cât de înfricoșat este locul acesta! Aici este casa lui Dumnezeu, aici este poarta cerurilor!” (Geneza 28:10-17). În Deuteronom 10:12,20-21 găsim cuvintele, „Acum, Israele, ce alta cere de la tine DOMNUL Dumnezeul tău, decât să te temi de DOMNUL Dumnezeul tău, să umbli în toate căile Lui, să iubești și să slujești Domnului Dumnezeului tău, din toată inima ta și din tot sufletul tău. Să te temi de DOMNUL Dumnezeul tău, să-L slujești, să te alipești de El, și pe Numele Lui să juri. El este slava ta, El este Dumnezeul tău. El a făcut în mijlocul tău aceste lucruri mari și grozave pe care și le-au văzut ochii.” Frica de Domnul este temelia umblării noastre în căile Lui, a slujirii Lui și fără îndoială, a iubirii noastre față de El. Eclesiastul 5:1 – Păzeşte-ţi piciorul când intri în Casa lui Dumnezeu şi apropie-te mai bine să asculţi decât să aduci jertfa nebunilor; căci ei nu ştiu că fac rău cu aceasta. Eclesiastul 12:13 – Să ascultăm, dar, încheierea tuturor învăţăturilor: Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om.  Amin

https://sperantavie.wordpress.com/2019/08/24/ce-ne-vorbeste-biblia-despre-frica-de-dumnezeu/

///////////////////////////////////////

Frica Dumnezeiasca si cinstirea Domnului

Autor: David Wilkerson 

Biblia spune clar ca exista o teama de Domnul, o frica dumnezeiasca pe care fiecare credincios trebuie sa o cultive. Frica, teama adevarata de Dumnezeu includ teama respectuoasa si cinstirea Lui, dar inseamna mult mai mult decat atat. David ne spune: “Nelegiuirea celui rau zice inimii mele: „Nu este frica de Dumnezeu inaintea ochilor lui.”(Psalm 36:1). Ce vrea sa spuna David este: “Cand vad ca cineva se deda la rau, inima mea spune ca o asemenea persoana nu are deloc teama de Dumnezeu. El nu recunoaste, nu admite adevarul lui Dumnezeu referitor la pacat, nici chemarea lui Dumnezeu la sfintenie.”

 

Adevarul este ca teama din Dumnezeu ne da putere sa fim victoriosi in vremuri rele. Deci, cum putem noi sa avem aceasta teama? Profetul Ieremia raspunde cu aceasta profetie din Cuvantul lui Dumnezeu: ”Le voi da o inima si o cale, ca sa se teama de Mine totdeauna, spre fericirea lor si a copiilor lor dupa ei. Voi incheia cu ei un legamânt vesnic, ca nu Ma voi mai intoarce de la ei, ci le voi face bine, si le voi pune in inima frica de Mine, ca sa nu se departeze de Mine” (Ieremia, 32:39-40).

 

Ce promisiune minunata ne face Domnul! Ne asigura ca El ne va da frica Sa sfânta. Dumnezeu nu lasa aceasta frica in inimile noastre, asa, pur si simplu, intr-o strafulgerare supranaturala. Nu, ci El pune frica Sa in noi prin Cuvantul Sau.

 

Oare inseamna ca frica Lui Dumnezeu este plantata in inimile noastre, când noi abia citim “din an in pasti” Biblia? Nicidecum. Ci vine când noi in mod constient hotarâm ca avem de gând sa ascultam de fiecare Cuvant pe care-l citim in Cuvantul Lui Dumnezeu. Scriptura ne face cunoscut acest lucru. Ne spune: iata cum frica dumnezeiasca a venit peste Ezra: ”Caci Ezra isi pusese inima sa adânceasca si sa implineasca Legea Domnului, si sa inveţe pe oameni in mijlocul lui Israel legile si poruncile Lui” (Ezra, 7:10).

 

Frica de Dumnezeu nu este numai un concept din Vechiul Testament. Vedem frica dumnezeiasca atat in Vechiul cat si in Noul Testament. Vechiul Testament ne spune: ”Nu te socoti singur inţelept; teme-te de Domnul, si abate-te de la rau!” (Proverbele, 3:7). De asemenea, Noul Testament declara: “Frica de Dumnezeu nu este inaintea ochilor lor” (Romani 3:18).

 

Iar Pavel adauga: “Deci, fiindca avem astfel de fagaduinţe, preaiubiţilor, sa ne curaţim de orice intinaciune a carnii si a duhului, si sa ne ducem sfinţirea pâna la capat, in frica de Dumnezeu” (2 Corinteni, 7:1).

https://www.resursecrestine.ro/devotionale/10121/frica-dumnezeiasca-si-cinstirea-domnului

//////////////////////////////

„Frica de Dumnezeu” nu este de modă veche

 

de Harald Almås

Adevărata frică de Dumnezeu este întotdeauna actuală și modernă. Ea poartă făgăduințe veșnice. Frica de Dumnezeu aduce reînnoire și creativitate și ne face oameni duhovnicești mobili.

„Frica de Dumnezeu” nu este de modă veche.Dumnezeu este Creatorul și Domnul nostru. Voia Lui, așa cum a reieșit prin Isus Hristos, nu este de modă veche. Legile veșnice de viață ale lui Dumnezeu sunt la fel de relevante azi, cum au fost dintotdeauna.

Cine seamănă în firea lui pământească va secera din firea pământească putrezirea; dar cine seamănă în Duhul va secera din Duhul (voia lui Dumnezeu) viaţa veşnică. Galateni 6:8. Cel care se îndepărtează de calea fricii de Dumnezeu, va orbecăi curând în întunericul propriei minți. În ciuda faptului că tu socotești că ai gândit, ai spus și ai făcut ceea ce este drept, tu stai împotriva lui Dumnezeu și a voii Lui.

 

Aici este un orgoliu fatal unde tu cu gândurile tale te pui împotriva lui Dumnezeu și a gândurilor Lui. Motivul pentru aceasta este deseori lașitate și frică de oameni. Tu cedezi fluxului vremii. Gândirea umană preia locul legii lui Dumnezeu. Aroganța ia locul smereniei și tu te faci singur domn și judecător peste cuvântul Scripturii. Motivul este întotdeauna: „Să nu judeci!” Și nu observi că tu însuți cu defăimare condamni pe cei care vor să se țină de Cuvântul lui Dumnezeu. În scrisoarea lui Pavel către romani, cap. 1-3 putem citi despre lucrurile care ne caracterizează pe noi, oamenii, după natura noastră decăzută. Aceasta este de fapt natura noastră umană. Rezultatul aceasta îngrijorător vine de acolo că omul începe să laude creația mai mult decât pe Creator. Romani 1:25.

Totul se încheie apoi cu: Nu cunosc calea păcii. Frica de Dumnezeu nu este înaintea ochilor lor. Rom. 3:17-18

 

Legism și viață înțepenită de creștin, o viață statică și mulțumire de sine sunt expresii pentru lipsă de frică de Dumnezeu. Este o cortină duhovnicească din spatele căruia ei își privesc semenii cu o privire critică.

Adevărata teamă de Dumnezeu este și va fi întotdeauna actuală și modernă. Ea deține făgăduințe veșnice. Stă scris că ea este începutul înțelepciunii, înțelepciunea de a-L iubi și a-L cinsti pe Dumnezeu și voia Lui. Frica de Dumnezeu aduce reînnoire și creativitate și ne face oameni duhovnicești mobili care pot de asemenea să și meargă împotriva maselor de oameni, la fel cum păstrăvul urcă în susul răului. Frica de Dumnezeu ne face oameni ridicați care pot sta pe temelia adevărului așa cum scrie în Cuvântul lui Dumnezeu. Frica de Dumnezeu ne face oameni miloși care se jertfesc pe ei înșiși și care lucrează spre binecuvântarea și bucuria celorlalți.

https://crestinismactiv.ro/frica-de-dumnezeu-nu-este-de-moda-veche

 

//////////////////////////////////

 

Pastorul Iacob Coman, face o mărturie şocantă!

 

Un frate pastor mi-a recomandat să ascult mesajul pastorului adventist Iacob Coman, care se pare că s-a lăsat ,,pradă” sincerității și s-a apucat să spună lucruri pe care – pot sa mărturisesc – nu le-am mai auzit niciodată, și nici nu am crezut că o să le aud vreodată din gura unui pastor, și mai ales spuse public, de la amvonul bisericii.

 

Aproape că încep să am curajul să cred că ne aflăm în faţa unei treziri spirituale, de mare anvergură, trezire pe care o așteptăm cu toți de foarte mult timp.

 

Din istoria biblică aflam că atunci când un împărat bun și cu frică de Dumnezeu, a urcat pe tron, el a început prin a-și asuma păcatele poporului, începând să-și ceara iertare de la Dumnezeu, în numele poporului, (Nemia, Daniel, etc), după care Dumnezeu a început să lucreze cu acel popor și să aducă trezire și zile bune pentru popor.

 

Dar să revin, la predica acestui pastor, care are un subiect foarte dur, adresat în primul rând pastorilor, dar și ascultătorilor.

 

Iacob Coman recunoaște public păcatul de care este afectat tot poporul, dar mai ales, pastorii.

 

Sinceritatea cu care își recunoaște acesta păcatele, nu numai pe ale sale, dar spune ca este o stare generală, lucrul acesta ma face să cred că se fac pași (chiar dacă mărunți) spre o trezire, fie ea şi în cercuri restrânse.

 

Sper să se molipsească și alți păstori, de la acest pastor sincer, fiindcă astfel poate se va îndura Dumnezeu și va aduce trezirea intre noi, lucru de care avem nevoie, ca de aerul pe car-l respiram în fiecare moment.

 

Aşa cum am specificat anterior, Iacob Coman aparţine bisericii Adventiste. Oare sa fie această problemă doar a  lor, a fraților adventiști?

 

Oare sa fie doar cate un caz izolat, chiar și în rândurile lor?

 

Dar dacă situația este extinsă, la nivelul tuturor Confesiunilor Evanghelice!?

 

Vă rog urmăriți mesajul acestui frate și dați-vă cu părerea și voi.

 

Mesajul este lung, dar merită ascultat, vă asigur că n-o să vă pară rău. Dacă totuși nu dispuneți de timp suficient, vă rog să-l ascultați măcar de la minutul 31.

 

Aici ascultati https://family2fam.wordpress.com/2014/03/15/pastorul-iacob-coman-face-o-marturie-socanta/

 

/////////////////////////////////////////////

 

Neprihănirea lui Dumnezeu Romani 3:1-8

 

Apostolul Pavel prezintă prin aceasta epistolă Bisericii din Roma și nouă astăzi Planul de mântuire al lui Dumnezeu. Am văzut în lecțiile trecute din Romani, importanța Evangheliei în mântuirea omului, importanța dragostei desăvârșite a lui Dumnezeu și astăzi o să privim la Neprihănirea lui Dumnezeu și importanța ei în Planul de mântuire al lui Dumnezeu.

Neprihănit  înseamnă fără vină, fără prihană, fără păcat, pur, curat, nepătat.

 

Isaia 24:15. Proslăviţi, dar, pe Domnul în locurile unde străluceşte lumină, lăudaţi Numele Domnului Dumnezeului lui Israel, în ostroavele mării! – 16. De la marginile pământului auzim cântând: „Slavă Celui Neprihănit!” Dar eu zic: „Sunt pierdut! Sunt pierdut! Vai de mine! Jefuitorii jefuiesc, jefuitorii se înverşunează la jaf.”

Isaia 53:10. Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă… Dar, după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile, şi lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui. 11. Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi Se va înviora. Prin cunoştinţa Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulţi oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor.

9. Saltă de veselie, fiica Sionului! Strigă de bucurie, fiica Ierusalimului! Iată că Împăratul tău vine la tine; El este neprihănit şi biruitor, smerit şi călare pe un măgar, pe un mânz, pe mânzul unei măgăriţe. (Zah.9:9)

Fapte 22:12. Şi a venit la mine un om, numit Anania, bărbat temător de Dumnezeu după Lege, şi pe care toţi iudeii care locuiesc în Damasc îl vorbeau de bine. 13. El mi-a zis: „Frate Saule, capătă-ţi din nou vederea!” Chiar în clipa aceea, mi-am căpătat vederea şi m-am uitat la el. 14. El mi-a zis: „Dumnezeul părinţilor noştri te-a ales să cunoşti voia Lui, să vezi pe Cel Neprihănit şi să auzi cuvinte din gura Lui; 15. căci Îi vei fi martor, faţă de toţi oamenii, pentru lucrurile pe care le-ai văzut şi auzit. 16. Şi acum, ce zăboveşti? Scoală-te, primeşte botezul şi fii spălat de păcatele tale, chemând Numele Domnului.”

Exod 12:3. Vorbiţi întregii adunări a lui Israel şi spuneţi-i: „În ziua a zecea a acestei luni, fiecare om să ia un miel de fiecare familie, un miel de fiecare casă. 4. Dacă sunt prea puţini în casă pentru un miel, să-l ia cu vecinul lui cel mai de aproape, după numărul sufletelor; să faceţi socoteala cât poate mânca fiecare din mielul acesta. 5. Să fie un miel fără cusur, de parte bărbătească, de un an; veţi putea să luaţi un miel sau un ied. 6. Să-l păstraţi până în ziua a paisprezecea a lunii acesteia; şi toată adunarea lui Israel să-l înjunghie seara. 7. Să ia din sângele lui şi să ungă amândoi stâlpii uşii şi pragul de sus al caselor unde îl vor mânca.

Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci Unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat. (Evr.4:15)

Romani 3: 9. Ce urmează atunci? Suntem noi mai buni decât ei? Nicidecum. Fiindcă am dovedit că toţi, fie iudei, fie greci, sunt sub păcat, 10. după cum este scris: „Nu este niciun om neprihănit, niciunul măcar. 11. Nu este niciunul care să aibă pricepere. Nu este niciunul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. 12. Toţi s-au abătut şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar.

 

1. Neprihănirea lui Dumnezeu se capătă prin credința în Hristos Isus

Romani 3:21. Dar acum s-a arătat o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, fără lege – despre ea mărturisesc Legea şi Prorocii – 22. şi anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nicio deosebire. 23. Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.

Romani 4:8. Ferice de omul căruia nu-i ţine Domnul în seamă păcatul!” 9. Fericirea aceasta este numai pentru cei tăiaţi împrejur sau şi pentru cei netăiaţi împrejur? Căci zicem că lui Avraam credinţa „i-a fost socotită ca neprihănire.” 10. Dar cum i-a fost socotită? După sau înainte de tăierea lui împrejur? Nu când era tăiat împrejur, ci când era netăiat împrejur.

 

2. Neprihănirea lui Dumnezeu are un semn în viața noastră

Romani 4:11. Apoi a primit ca semn tăierea împrejur, ca o pecete a acelei neprihăniri pe care o căpătase prin credinţă, când era netăiat împrejur. Şi aceasta, pentru ca să fie tatăl tuturor celor care cred, măcar că nu sunt tăiaţi împrejur; ca, adică, să li se socotească şi lor neprihănirea aceasta; 12. şi pentru ca să fie şi tatăl celor tăiaţi împrejur, adică al acelora care, nu numai că sunt tăiaţi împrejur, dar şi calcă pe urmele credinţei aceleia pe care o avea tatăl nostru Avraam, când nu era tăiat împrejur. 13. În adevăr, făgăduinţa făcută lui Avraam sau seminţei lui, că va moşteni lumea, n-a fost făcută pe temeiul Legii, ci pe temeiul acelei neprihăniri care se capătă prin credinţă.

Romani 2:28. Iudeu nu este acela care se arată pe din afară că este iudeu; şi tăiere împrejur nu este aceea care este pe din afară, în carne. 29. Ci iudeu este acela care este iudeu înăuntru; şi tăiere împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în slovă; un astfel de iudeu îşi scoate lauda nu de la oameni, ci de la Dumnezeu.

Domnul încearcă pe cel neprihănit, dar urăște pe cel rău si pe cel ce iubește sâlnicia. (Ps. 11:5)

Gura celui neprihănit vestește ințelepciunea, și limba lui trâmbițează dreptatea. (Ps.37:30)

Încredințează-ți soarta în mâna Domnului, și El te va sprijini. El nu va lăsa niciodată să se clatine cel neprihănit. (Ps.55:22)

Și voi doborâ toate puterile celor răi: puterile celui neprihănit însă se vor înălța. (Ps.75:10)

Gura celui neprihănit scoate înțelepciune, dar limba stricată va fi nimicită. – (Prov.10:31)

Buzele celui neprihănit știu să vorbească lucruri plăcute, dar gura celor răi spune răutăți. (Prov.10:32)

Cel neprihănit arată prietenului său calea cea bună, dar calea celor răi îi duce în rătăcire. – (Prov.12:26)

1. a) Semnul neprihănirii este nașterea din nou

fiindcă ați fost născuți din nou nu dintr-o sămânță care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu și care rămâne în veac. (1 Pet.1:23)

Isus i-a răspuns: „Adevărat, adevărat iți spun că, dacă nu se naște cineva din apă și din Duh, nu poate să intre în Împărăția lui Dumnezeu. (Ioan.3:5)

1. b) Semnul neprihănirii este o trăire nouă

Romani 6:6. Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului; 7. căci cine a murit, de drept, este izbăvit de păcat. 8. Acum, dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi trăi împreună cu El, 9. întrucât ştim că Hristosul înviat din morţi nu mai moare: moartea nu mai are nicio stăpânire asupra Lui. 10. Fiindcă prin moartea de care a murit, El a murit pentru păcat, o dată pentru totdeauna; iar prin viaţa pe care o trăieşte, trăieşte pentru Dumnezeu. 11. Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de păcat, şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru. 12. Deci păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor şi să nu mai ascultaţi de poftele lui. 13. Să nu mai daţi în stăpânirea păcatului mădularele voastre, ca nişte unelte ale nelegiuirii; ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi; şi daţi lui Dumnezeu mădularele voastre, ca pe nişte unelte ale neprihănirii. 14. Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har. 15. Ce urmează de aici? Să păcătuim pentru că nu mai suntem sub Lege, ci sub har? Nicidecum. 16. Nu ştiţi că, dacă vă daţi robi cuiva, ca să-l ascultaţi, sunteţi robii aceluia de care ascultaţi, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare, care duce la neprihănire?

1. c) Semnul neprihănirii este pecetea Duhului

Şi voi, după ce aţi auzit Cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt care fusese făgăduit (Efes.1:13)

 

3. Neprihănirea lui Dumnezeu în viața noastră ne face moștenitori

Romani 4:16. De aceea moştenitori sunt cei ce se fac prin credinţă, pentru ca să fie prin har, şi pentru ca făgăduinţa să fie chezăşuită pentru toată sămânţa lui Avraam: nu numai pentru sămânţa aceea care este sub Lege, ci şi pentru sămânţa aceea care are credinţa lui Avraam, tatăl nostru al tuturor, 17. după cum este scris: „Te-am rânduit să fii tatăl multor neamuri.” El, adică, este tatăl nostru înaintea lui Dumnezeu în care a crezut, care învie morţii şi care cheamă lucrurile care nu sunt, ca şi cum ar fi.

Romani 8:12. Aşadar, fraţilor, noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei. 13. Dacă trăiţi după îndemnurile ei, veţi muri; dar dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi. 14. Căci toţi cei ce sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu. 15. Şi voi n-aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică; ci aţi primit un duh de înfiere care ne face să strigăm: „Ava!, adică: Tată!” 16. Însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu. 17. Şi, dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El. 18. Eu socotesc că suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită faţă de noi.

 

Simion Ioanăș

https://paginacrestina.wordpress.com/neprihanirea-lui-dumnezeu-romani-31-8/

 

///////////////////////////////////////////

 

Nici unul, nici unul măcar, de  Dr. Kim Riddlebarger

 

https://www.rcrwebsite.com/romans7.htm

 (Psalmul 53, Romani 3:9-20)

Dr. Kim Riddlebarger

 

În Romani capitolul 1 Pavel descrie nelegiuirea şi spirala descendentă a păcatului omenesc, care e consecinţa faptului că Neamurile au ales să schimbe adevărul lui Dumnezeu pentru o minciună. Iar apoi, în Romani capitolul 2, Pavel ţinteşte ipocrizia evreilor, împreună cu falsa lor presupunere că posedarea Legii şi a semnului legământului, tăierea împrejur, îi scuteşte cumva de judecata lui Dumnezeu. De fapt, dacă evreii nu ascultă de poruncile primite de la Dumnezeu, Dumnezeu îi consideră călcători de lege şi netăiaţi împrejur. Iar acum, în Romani 3, versetele 9-20, Apostolul deschide Vechiul Testament şi descrie condiţia umană după cădere folosind limbajul necruţător al Psalmistului şi al profeţilor lui Israel. De data asta însă Pavel nu se îndreaptă spre evrei sau Neamuri; Pavel se ocupă de amândouă categoriile. Într-adevăr, înainte ca Pavel să termine, întreaga lume este răspunzătoare înaintea lui Dumnezeu iar Legea lui Dumnezeu ne-a dat în vileag păcătoşenia. Pentru Pavel nu poate exista o înţelegere clară a veştii bune a Evangheliei fără o înţelegere prealabilă a consecinţelor păcatului uman.

 

Pavel a contrastat deja neprihănirea dată de Dumnezeu şi descoperită în Evanghelie cu mânia lui Dumnezeu împotriva păcatului uman, descoperită în aceeaşi Evanghelie (pentru că crucea este pentru noi imaginea a ceea ce L-a costat pe Fiul lui Dumnezeu să ne mântuiască de păcatele noastre). Însă crucea le aminteşte şi necredincioşilor de faptul că Dumnezeu este sfânt şi că El trebuie să pedepsească păcatul uman. Astfel, fie Isus Hristos este pedepsit pentru noi, fie noi trebuie să stăm înaintea lui Dumnezeu la judecată şi El trebuie să ne pedepsească pentru propriile noastre păcate. Pavel a arătat deja clar că Evanghelia este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea celor ce cred şi că în această Evanghelie este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, o neprihănire care este prin credinţă de la început la sfârşit.

 

Porţiunea finală a rechizitoriului lui Pavel împotriva rasei umane în Romani 3 versetele 9-20 este o secţiune remarcabilă a cărţii Romani, vorbind din punct de vedere teologic. Pavel nu doar listează un veritabil catalog de pasaje din Vechiul Testament pentru a-şi demonstra ideea, el descrie şi felul în care întreaga persoană este afectată de păcat: minţile noastre, inimile noastre şi voinţele noastre. Din această descriere a naturii umane căzute, tradiţia Reformei şi-a dezvoltat, în parte, doctrinele inabilităţii totale şi a depravării totale. Din aceste versete aflăm noi despre gravitatea condiţiei umane şi despre cât de mult a distorsionat păcatul fiecare aspect al existenţei umane. Mai mult, descoperim că cel puţin unul din scopurile Legii lui Dumnezeu (pe care ni-l va spune Pavel mai târziu în Romani 7:12) este să fie sfântă, neprihănită şi bună. Cel puţin unul din scopurile acestei Legi este să ne conştientizeze de faptul că suntem păcătoşi şi că avem nevoie disperată de un Mântuitor.

Tot în această secţiune din Romani găsim răspunsurile la câteva din întrebările ridicate mai devreme în capitolele 2 şi 3, unde Pavel face apel la acel principiu de bază al legământului – Dumnezeu va răsplăti fiecăruia după faptele lui. Pe cei ce persistă în facerea binelui, Pavel spune că Dumnezeu îi va răsplăti cu viaţa veşnică. Cei ce fac răul vor primi ceea ce merită. Iar acum Pavel ne spune cât de simplu şi clar poate că noi toţi ne-am îndepărtat de Dumnezeu, indiferent dacă suntem evrei sau dintre Neamuri. De fapt, nici unul nu am persistat în facerea binelui, nici unul măcar.

 

Aşa cum spune Andres Nygren, comentatorul luteran suedez, în micul dar bunul său comentariu la cartea Romani, „Această întreagă secţiune din Romani, începând cu 1:18 şi până la sfârşitul lui 3:20, unde avem descrisă condiţia umană după cădere, este menită să ne arate că totul în acest veac, fără excepţie, este supus mâniei lui Dumnezeu. Totul şi toţi intrăm sub incidenţa mâniei lui Dumnezeu.” Astfel, în timp ce evreii încercau să evite să fie puşi în aceeaşi categorie cu Neamurile pe care le dispreţuiau, Pavel citează acum 6 pasaje direct din Scripturile lui Israel, Vechiul Testament, pentru a dovedi păcătoşenia universală a rasei umane. Dacă Neamurile nu sunt scutite de judecata lui Dumnezeu, nici evreii nu sunt.

 

Haideţi să deschidem acum la prima parte a textului nostru din această dimineaţă, Romani capitolul 3, versetele 9-12, unde Pavel citează din textul Psalmilor 14 şi 53 pentru a trata chestiunea păcătoşeniei umane. Înainte să citeze direct din Scripturile lui Israel, Pavel vrea să arate clar că aduce încă o probă în cazul său continuu pentru demonstrarea păcătoşeniei umane universale. În versetele 1-8 din Romani 3, el răspunde la întrebarea pe care a ridicat-o mai devreme în Romani 3:1: „Care este, deci, întâietatea Iudeului?” Ce avantaj este în faptul că eşti evreu? Unul din avantaje este că evreilor le-au fost date chiar cuvintele lui Dumnezeu, oracolele lui Dumnezeu, Scripturile. Dar aici în versetul 9 Pavel pare că se ocupă încă de subiectul avantajelor evreilor. Însă de data asta, ideea subliniată de Pavel este că avantajele pe care le au evreii, asociate faptului că lor le-au fost date Scripturile, nu îi acordă în nici un fel evreului vreun avantaj faţă de ne-evreu atunci când e vorba să fim judecaţi după faptele noastre. Pentru că, atunci când vine vorba de păcat, evreul nu are nici un avantaj faţă de ne-evreu. Posedarea Scripturilor, posedarea Legii, posedarea semnului legământului, tăierea împrejur, nu îl vor scuti în nici un fel pe evreu să fie judecat după faptele lui sau ale ei.

 

Pentru a demonstra această idee, în versetul 9 Pavel pune încă o întrebare retorică şi vine imediat cu răspunsul: „Ce urmează atunci? Suntem noi mai buni decât ei? Nicidecum. Fiindcă am dovedit că toţi, fie Iudei, fie Greci, sunt sub păcat.”

Există câteva lucruri importante pe care trebuie să le luăm în considerare, pentru că, în contextul argumentului său general în legătură cu natura păcatului uman, pe care l-a început în Romani 1:18, Pavel a arătat clar că evreii nu se găsesc într-o stare mai bună, nu au nici un avantaj faţă de nimeni, inclusiv faţă de Neamuri. Vă puteţi imagina cât de greu le-a fost făţarnicilor şi pioşilor dintre cititorii lui Pavel să audă acest mesaj. Nimic nu-l deranjează pe un ipocrit mai mult decât să-i fie dată în vileag adevărata faţă. Întotdeauna genul de oameni religioşi sunt cei care urăsc cel mai mult Evanghelia harului gratuit. De aceea Îl urau fariseii pe Isus. De aceea îl urau iudaizatorii pe Pavel. De aceea atât de mulţi americani sunt ofensaţi de doctrina îndreptăţirii prezentată de Pavel, în special de partea care îi lasă pe făţarnici să înfrunte mânia lui Dumnezeu la judecată. Oamenii nu vor să audă adevărul că prostituatele şi vameşii, care îşi recunosc păcatele şi se pocăiesc, vor ajunge în cer pentru că Hristos a murit pentru ei şi îi acoperă cu neprihănirea Sa desăvârşită, în timp ce oamenii neprihăniţi, oamenii religioşi (judecători, doctori şi pastori) care nu-şi recunosc păcatele nu vor ajunge în cer. Acest lucru îi supără pe americani.

 

Pentru că vorbim de păcat, Pavel foloseşte aici pentru prima dată în Romani termenul de „păcat”. Pentru Pavel, „păcat” înseamnă un fel de putere care controlează bărbaţii şi femeile şi care îşi are originea în căderea rasei umane din Geneza capitolul 3. Foarte rar vorbeşte Pavel despre păcate la plural – despre actele păcătoase pe care le facem, deşi acesta e modul predominant în care este folosit termenul în restul Noului Testament. Prin urmare, pentru Pavel păcatul nu înseamnă atât de mult ceea ce facem noi. Păcatul este ceea ce suntem noi. Păcătuim pentru că suntem păcătoşi. Ca rezultat direct al căderii rasei umane în Adam, noi suntem păcătoşi prin natura noastră. Pentru că suntem păcătoşi prin natura noastră, întotdeauna vom alege să păcătuim. Este un punct de care Pavel se va ocupa în mai mare detaliu în Romani capitolul 5, versetele 12-19. De fapt, în Romani 7:14 Pavel va descrie condiţia umană ca fiind vândută în robie. Asta ne face păcatul. Ne ţine captivi, suntem sclavii lui, suntem înrobiţi de el până când Isus Hristos ne eliberează atât de vina lui cât şi de sub puterea lui.

 

În versetul 10 Pavel introduce un citat din textul Septuagintei al Psalmilor 14 şi 53. Septuaginta este traducerea în limba greacă a Vechiului Testament în ebraică. Psalmul 53 este lecţia noastră din Vechiul Testament pentru această dimineaţă. El recită aceste versete folosind formula pe care o găsim în întreaga Biblie: „Este scris…” – care indică autoritatea divină a versetelor ce vor urma. Listarea unei serii de versete pentru a-ţi susţine cazul era o practică rabinică foarte obişnuită care, aşa cum ne aminteşte Edersheim, este ca şi cum ai înşira o serie de perle pe un fir de aţă. Un scriitor vorbeşte despre această serie de texte ca fiind o „punere sub acuzare a păcătoşeniei umane, în care loviturile parcă sunt date cu un ciocan pneumatic”. El mai spune că „celor ce le-au fost încredinţate oracolele lui Dumnezeu, evreilor, le este oferit astfel privilegiul paradoxal de a afla din aceleaşi oracole adevărul despre propria lor depravare.”

În continuare, Pavel începe să prezinte concluziile rechizitoriului divin împotriva rasei umane, arătând în versetul 10 că „Nu este nici un om neprihănit, nici unul măcar.” Este semnificativ faptul că Pavel începe cu aceste cuvinte, pentru că ne-a spus în declaraţia rezumativă a epistolei către Romani că ori de câte ori este predicată Evanghelia se descoperă o neprihănire pe care o dă Dumnezeu. Motivul pentru care o astfel de neprihănire trebuie descoperită de Dumnezeu în Evanghelie este prezentat aici: nu există nici un om neprihănit, nu e nimeni îndreptăţit, nu e nimeni care să poată sta în picioare înaintea lui Dumnezeu. Pentru a face şi mai clar acest adevăr, Pavel accentuează: „nici unul măcar.” Asta înseamnă că din cauza păcatului uman nimeni nu posedă o neprihănire care să-i dea dreptul să rămână în picioare înaintea lui Dumnezeu în ziua judecăţii şi să-şi susţină nevinovăţia. Dimpotrivă, din cauza păcatului nimeni nu este neprihănit, nici măcar într-un sens moral. Suntem vinovaţi, suntem corupţi. Păcatul nu ne permite să rămânem în picioare înaintea lui Dumnezeu, de aceea ne merităm condamnarea şi nu ne mai rămâne nici o neprihănire personală sau morală în faţa judecăţii.

 

Dar Pavel de-abia începe. Păcatul nu doar ne-a furat neprihănirea, el ne-a lăsat şi într-o ignoranţă completă în ce priveşte lucrurile lui Dumnezeu. Astfel că Pavel spune în versetul 11: „Nu este nici unul care să aibă pricepere.” Nu e vorba de unii care nu înţeleg, ci nu este nici unul care să înţeleagă. Păcatul a lăsat rasa lui Adam într-o condiţie atât de deplorabilă încât Pavel poate spune într-o epistolă ulterioară, în Efeseni 4:18-19, „…având mintea întunecată, fiind străini de viaţa lui Dumnezeu, din pricina neştiinţei în care se află în urma împietririi inimii lor. Ei şi-au pierdut orice pic de simţire, s-au dedat la desfrânare şi săvârşesc cu lăcomie orice fel de necurăţie.” Acestea nu sunt veşti bune. Păcatul aduce fiecăruia dintre noi o anume împietrire a inimii. Din cauza păcatului, suntem orientaţi acum către păcat şi către noi înşine în loc să ne îndreptăm către Dumnezeu şi către scopurile Sale. Despre asta vorbea Luther atunci când spunea că, fiind aplecaţi asupra noastră înşine, încercăm să suprimăm adevărul lui Dumnezeu prin fapte nelegiuite. Schimbăm bucuroşi adevărul lui Dumnezeu pentru o minciună. Prin urmare, suntem în necunoştinţă în ce priveşte lucrurile lui Dumnezeu. Nu le înţelegem aşa cum ar trebui să o facem. Nu le înţelegem aşa cum ar trebui pentru că nu vrem să le înţelegem aşa cum sunt în realitate. De aceea le spune Pavel corintenilor în 1Corinteni capitolul 2: „Omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuiesc judecate duhovniceşte.” Dacă Dumnezeu nu ne dă o înţelegere a lucrurilor spirituale prin lucrarea Duhului Sfânt, noi nu le vom înţelege niciodată. Evanghelia va rămâne o mare nebunie. Iar toate acestea sunt consecinţele păcatului uman.

 

Al treilea cui bătut în sicriu este această ultimă declaraţie din versetul 11. „Nu este nici unul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu.” Din nou, este vital să observăm că Pavel nu spune că sunt unii care nu-L caută pe Dumnezeu, sau sunt mulţi care nu-L caută pe Dumnezeu. Dimpotrivă, Pavel spune că nu este nici unul care să-L caute pe Dumnezeu. De ce? Motivul pe care ni-l aduce Ioan este că oamenii iubesc mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor sunt rele. Oamenii nu-L caută pe Dumnezeu pentru că Dumnezeu este sfânt iar noi suntem păcătoşi. Dacă n-ar fi harul regenerator al lui Dumnezeu şi chemarea pe care ne-a adresat-o prin Evanghelie, L-am urî pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este sfânt. Lui Îi datorăm ascultarea, pentru că suntem făpturile Lui, dar ne-am răzvrătit împotriva Lui în Eden atunci când primul din rasa noastră şi-a ridicat pumnul în faţa lui Dumnezeu şi L-a sfidat, mâncând din pomul din care i s-a interzis să mănânce. Îi datorăm lui Dumnezeu totul, iar El nu ne datorează nimic. Am rămas cu o datorie pe care nu o putem plăti vreodată, iar sfinţenia lui Dumnezeu nu-L lasă să o treacă pur şi simplu cu vederea. De aceea, pentru că Dumnezeu este sfânt şi pentru că El trebuie să ne pedepsească pentru păcatele noastre, noi Îl urâm. Acesta e motivul pentru care, dacă nu avem parte de actul harului şi îndurării divine, noi nu-L vom căuta niciodată pe Dumnezeu.

De fapt, în prima parte a versetului 12, Pavel continuă şi spune: „Toţi s-au abătut şi au ajuns nişte netrebnici.” Verbul pe care-l foloseşte Pavel aici vorbeşte despre o evitare intenţionată. Întreaga rasă umană (cuvântul „toţi” cuprinde atât evreii cât şi Neamurile) s-au abătut într-un mod premeditat şi intenţionat de Dumnezeu, iar drept rezultat am ajuns cu toţii, aşa cum spune Pavel, nişte netrebnici, nişte oameni fără valoare. Nu avem nici o neprihănire, nu avem nici un lucru pe care să-l putem aduce înaintea tronului lui Dumnezeu.

 

În Efeseni 2:1-5 Pavel vorbeşte despre această condiţie folosind termeni puţin diferiţi, dar cu acelaşi efect. El scrie: „Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre, în care trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării. Între ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământeşti, când făceam voile firii pământeşti şi ale gândurilor noastre şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi. Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, cu toate că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi).” Prin urmare, suntem morţi în păcat. Dacă nu ne învie Dumnezeu în Isus Hristos, noi vom rămâne morţi. Morţii nu pot învia singuri. Spre asta ţinteşte Pavel atunci când vorbeşte despre Evanghelie ca fiind puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea tuturor celor ce cred. Pentru că doar Evanghelia poate aduce viaţă acolo unde este numai moarte.

 

Ca şi cum cineva din biserica din Roma mai putea crede încă în mod greşit că păcătoşii, bărbaţi şi femei, pot continua să facă binele câştigând astfel viaţa veşnică, aşa cum se afirma mai devreme în Romani 2:6, în ultima propoziţie din versetul 12 Pavel ne spune cu exactitate câţi oameni vor primi binecuvântarea legământului pentru că au făcut binele. „Nu este nici unul care să facă binele, nici unul măcar.” Încă o dată, din cauza păcatului uman ne-am îndepărtat cu toţii de Dumnezeu. Cu toţii am făcut răul. Suntem nişte netrebnici. Ne-am pierdut neprihănirea. Trăim în ignoranţă în ce priveşte lucrurile lui Dumnezeu. Prin urmare, conform termenilor originali ai legământului faptelor pe care l-a încheiat Dumnezeu cu Adam în numele întregii rase umane, stăm condamnaţi. Nici unul dintre noi nu a făcut binele. Nici unul dintre noi nu L-a căutat pe Dumnezeu. Nici unul dintre noi nu are vreo neprihănire. Nici unul dintre noi nu merită viaţa veşnică. Singurul lucru pe care îl merităm de la Dumnezeu este moartea.

 

Deci, după ce a demonstrat consecinţele grave ale păcatului, cu referire la vinovăţia noastră înaintea lui Dumnezeu, în versetele 13-18 Pavel trece acum să arate cititorului său că fiecare parte a naturii umane a fost infectată, pătată şi coruptă de păcat. Citând din Psalmul 5:9, „gâtlejul le este un mormânt deschis”, Pavel foloseşte aici un cuvânt ca să arate că gâtlejul omului este ca un mormânt care, în loc să fie sigilat, este lăsat deschis. Asta înseamnă că din gâtlejul omului ies în mod constant lucruri necurate. Mai departe, spune Pavel, „se slujesc de limbile lor ca să înşele”. Dacă răul iese dinăuntrul nostru, atunci imaginea limbii omului care practică înşelăciunea este cu siguranţă prezentată pentru a ne arăta cum cineva pe faţă ne linguşeşte cu cuvintele lui dar înăuntrul lui speră, chiar unelteşte, să ne facă rău. Astfel de oameni „sub buze au venin de aspidă”, un citat din Psalmul 140:3 care ne arată cum, ca un şarpe otrăvitor, cuvintele care ies dinăuntrul nostru sunt intenţionate să distrugă. Astfel, Pavel spune în versetul 14, citând din Psalmul 10, „gura le este plină de blestem şi de amărăciune”. Aceasta e forma concretă pe care o iau gâtlejul deschis, limba înşelătoare şi veninul de pe limbile noastre. Încontinuu Îl blestemăm pe Dumnezeu. Încontinuu ne plângem de circumstanţele în care ne găsim. Încontinuu îl vorbim de rău pe aproapele nostru. Rostim cuvinte care au un gust amar şi dezgustător, iar acest lucru e adevărat, spune Pavel, atât în ce priveşte evreii cât şi Neamurile. Aşa cum spune Iacov, „limba nici un om n-o poate îmblânzi. Ea este un rău, care nu se poate înfrâna, este plină de o otravă de moarte.” Deci, aşa cum vede Pavel lucrurile, cuvintele noastre descoperă ce se găseşte cu adevărat în inimile noastre. Iar ce iese din gurile noastre nu e nimic altceva decât expresia răului care zace înăuntrul nostru.

 

În versetele 15-17 Pavel citează din Isaia 59, versetele 7-8, un text în care profetul Isaia descrie păcatele lui Israel: „au picioarele grabnice să verse sânge; prăpădul şi pustiirea sunt pe drumul lor; nu cunosc calea păcii”. De ce se concentrează Pavel asupra picioarelor? O face ca să arate că acţiunile unei persoane sunt în perfectă armonie cu gâtlejul, gura, limba şi buzele. Faptele noastre ne oglindesc cuvintele. Oamenii păcătoşi sunt predispuşi să verse sânge. Altfel spus, să comită acte de violenţă. Această consecinţă a furiei umane este că ruina şi nenorocirea urmează, astfel încât nu e vorba de un comportament excepţional, vorbim aici de comportamentul uman caracteristic. Suntem predispuşi la acte de violenţă, astfel că pacea dispare. Pacea devine excepţia, în loc să fie regula. Aşa cum spunea teologul elveţian Carl Bart în comentariul său asupra cărţii Romani (pe care l-a scris la sfârşitul Primului Război Mondial); el spune: „În aceste versete descoperim că întregul curs al istoriei omenirii se incriminează singur pronunţând această acuzare.” Aceste cuvinte sunt atât de adevărate, dacă privim la trecutul civilizaţiei occidentale.

 

Pasajul final reprezintă rechizitoriul lui Pavel pe care îl găsim în versetul 18 unde citează din Psalmul 36:1: „Frica de Dumnezeu nu este înaintea ochilor lor.” Fiind plini de păcat din cap până în picioare, după ce au suprimat adevărul prin acte nelegiuite, după ce au schimbat adevărul lui Dumnezeu pentru o minciună, oamenii devin atât de obişnuiţi cu păcatul lor încât Pavel poate spune că nu se mai tem de Dumnezeu. Oamenii nu se mai gândesc că vine o zi în care Dumnezeu va judeca lumea. Nu se mai tem de Dumnezeu. Dar ar trebui să o facă. Parcă îi auzim pe unii din cititorii lui Pavel, ascultători din audienţă, spunând, atunci când s-a citit înaintea lor această scrisoare, „Bine, aceste lucruri sunt adevărate în ce priveşte Neamurile, dar cum rămâne cu evreii?” Pavel continuă şi arată cât se poate de clar că evreii sunt la fel de vinovaţi ca şi Neamurile, chiar dacă lor le-au fost încredinţate poruncile. De fapt, acesta e motivul pentru care Dumnezeu i-a dat lui Israel Legea – ca să-i sensibilizeze şi ca să expună păcatul uman. Implicaţiile din versetele pe care Pavel tocmai le-a citat din Psalmi şi din Profeţi ar trebui să fie evidente.

 

Pavel încheie în prima parte a versetului 19, „Ştim însă că tot ce spune Legea, spune celor ce sunt sub Lege.” Ţinând cont de faptul că nici unul din versetele citate mai devreme nu sunt din Pentateuh (primele cinci cărţi ale Vechiului Testament), referirea lui Pavel la Lege în acest verset este probabil o referire la Lege în cel mai larg sens al acesteia, un fel de Tora sau Vechiul Testament. Chiar dacă Pavel de obicei vorbeşte despre Lege în cel mai restrâns sens al acesteia (cele Zece Porunci), e o practică rabinică foarte obişnuită să vorbeşti despre întregul Vechi Testament ca fiind Tora, sau Legea. Acesta pare să fie cazul aici, în toată această secţiune din Romani. Ideea prezentată de Pavel este că Legea vorbeşte celor ce sunt sub ea. Adică, celor ce sunt în Lege (literal, în text), evreii. Din moment ce evreii au fost binecuvântaţi cu avantajul de a fi în Lege (lor le-au fost date Scripturile), avantajul lasă loc acum responsabilităţii care însoţeşte această binecuvântare. Evreii sunt în Lege, prin urmare tot ce spune Legea le spune evreilor ca naţiune. Ce spune Legea atunci când porunceşte şi descoperă voia lui Dumnezeu, le spune în mod specific celor ce sunt în legământ. Aşa cum a arătat în mod clar Pavel, Legea îi condamnă pe cei ce nu o ascultă. Deoarece Israel posedă acest cuvânt de la Dumnezeu, evreii, mai mult decât oricare altă naţiune, ar trebui să fie conştienţi că această descriere a naturii umane căzute li se aplică în primul rând şi în principal lor.

 

Rezultatul faptului că Israel este în Lege e „pentru ca orice gură să fie astupată şi toată lumea să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu.” Deoarece Dumnezeu Îşi descoperă voia lui Israel folosindu-se de Cuvântul Său, Scripturile, adică Legea în acest sens larg, Israel nu se mai poate lăuda cu posedarea Legii şi a semnului legământului, tăierea împrejur. Israel nu se mai poate lăuda cu superioritatea morală asupra Neamurilor, chiar dacă tot ce a spus Pavel despre Neamuri în Romani 1 e absolut adevărat. Evreii nu se mai pot adresa Neamurilor cu un încrezut sentiment de securitate atunci când e vorba de judecata ce urmează să vină. Pentru că, odată ce Dumnezeu a vorbit în Cuvântul Său, El are ultimul cuvânt. Evreii trebuie acum să tacă şi să accepte verdictul lui Dumnezeu şi în ceea ce-i priveşte. Cuvintele lor şi laudele lor nu mai contează. Odată ce vinovăţia lui Israel este văzută ca fiind egală cu cea a Neamurilor, atunci atât evreii cât şi Neamurile, întreaga lume, stau răspunzători înaintea lui Dumnezeu. Nimeni nu este neprihănit. Nimeni nu L-a căutat pe Dumnezeu. Nimeni nu a făcut binele. Dumnezeu va răsplăti fiecărei persoane după cum a lucrat. Iar toţi am făcut răul, evrei şi Neamuri. Deoarece suntem răspunzători înaintea lui Dumnezeu în acest sens suntem pasibili de acuzare. Vine o zi a judecăţii în care atât evreii cât şi Neamurile vor da socoteală pentru faptele lor. Şi nu va fi o zi bună. Acestea nu sunt veşti bune.

 

Verdictul final este anunţat de Pavel în versetul 20 când Pavel face aluzie la Psalmul 143:2 de unde aflăm că Legea şi-a îndeplinit lucrarea, „Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui, prin faptele Legii, deoarece prin lege vine cunoştinţa deplină a păcatului.” Prin faptele Legii. Nu din cauză că ceva nu e în regulă cu Legea, ci pentru că noi suntem păcătoşi şi nu ascultăm de Lege. De aceea, intrăm sub incidenţa blestemului lui Dumnezeu. Din punct de vedere istoric, protestanţii au crezut din totdeauna că această expresie folosită de Pavel, „faptele Legii”, se referă la acele fapte bune pe care Dumnezeu le cere de la noi şi pe care, din cauza păcatului uman, în realitate nimeni nu este în stare să le facă. Evreii au înţeles greşit adevăratul scop al Legii în acest sens, aşa cum a făcut şi Biserica Romană medievală. Acesta e motivul pentru care a fost atât de uşor pentru Reformatori să meargă înaintea romanilor şi să respingă catolicismul roman datorită unui astfel de limbaj. Nu putem fi îndreptăţiţi prin faptele Legii, aşa cum învăţa Roma.

 

Cu toate acestea, recent avocaţii acestei aşa-numite „noi perspective asupra lui Pavel”… (veţi auzi mai multe despre aceasta în anii ce urmează. E deja perspectiva predominantă chiar şi în seminariile evanghelice, şi asta pe baza scrierilor lui E.P. Sanders şi James Dunn), această nouă perspectivă susţine că expresia „faptele Legii” nu se referă câtuşi de puţin la faptele bune în sens tradiţional. Dimpotrivă, ea se referă la lucrurile culturale – aşa numitele „borne de hotar” care îi despart pe evrei de Neamuri. Astfel, faptele Legii se presupune că includ lucruri precum tăierea împrejur, respectarea legilor dietetice, ţinerea zilelor de sărbătoare, şi aşa mai departe. Deci, dacă acest lucru e adevărat, atunci Pavel nu îi condamnă pe evrei pentru că nu ascultă de Lege, el îi condamnă pe evrei pentru că folosesc Legea şi tăierea împrejur, zilele de sărbătoare şi legile dietetice ca să excludă cu făţărnicie Neamurile de la a face parte din legământ, atunci când Neamurile au ajuns să creadă în Mesia lui Israel. Pentru o mulţime de motive (nu avem timp să le discutăm în această dimineaţă), această nouă perspectivă asupra lui Pavel eşuează lamentabil încercând să explice chiar şi sensul cel mai de bază al scrisorilor lui Pavel. Nu poate oferi vreo explicaţie pentru contextul istoric care a dus la scrierea acestor scrisori, nici nu poate descrie într-un mod adecvat iudaismul celui de-al doilea templu – adică iudaismul de pe vremea lui Isus şi a lui Pavel. Dar, mai important pentru discuţia noastră din această dimineaţă, avocaţii acestei noi perspective nu pot explica deloc limbajul folosit deja de Pavel în Romani 2:13. „Pentru că nu cei ce aud Legea, sunt neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu, ci cei ce împlinesc legea aceasta, vor fi socotiţi neprihăniţi.” Din moment ce nimeni, evrei sau Neamuri, nu au împlinit Legea, nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea lui Dumnezeu. Pavel nu îi mustră pe evrei pentru că exclud Neamurile din legământ. El îi mustră pe evrei pentru presupunerea greşită că posedarea Legii e acelaşi lucru cu împlinirea Legii. Însă doar cei ce împlinesc Legea vor fi îndreptăţiţi. Iar, din moment ce nimeni nu a împlinit Legea, prin urmare nimeni nu va fi îndreptăţit. E cât se poate de simplu.

 

Care a fost atunci adevăratul scop al Legii? Motivul pentru care Legea, care este neprihănită şi bună, nu ne îndreptăţeşte este pentru că nu o ţinem. Din Legea lui Dumnezeu aflăm ce cere Dumnezeu de la noi. Mai aflăm ce fapte bune trebuie să facem ca să putem câştiga viaţa ce ne-a fost promisă prin legământul original al faptelor, republicat în cele Zece Porunci. Problema nu e cu Legea. Problema e cu noi. Atunci când ne dăm seama că nu am împlinit Legea şi când ne dăm seama că am persistat în facerea răului, e inevitabil de clar (cel puţin ar trebui să fie, şi vă rog stăruitor să vă asiguraţi că aşa este) că merităm condamnarea dreaptă a lui Dumnezeu. Acesta este adevăratul scop al Legii – aşa-numita „a doua utilizare” a Legii, discutată aici. Legea ne învaţă despre păcat. Ea ne spune ce e păcatul şi cât de păcătoşi suntem. De aceea poate spune Pavel, „prin lege vine cunoştinţa deplină a păcatului”. Legea ne arată cât de departe suntem de ceea ce cere Dumnezeu de la noi şi cât de adevărat este că suntem vinovaţi de păcatele noastre. Dacă ne măsurăm comparându-ne unii cu alţii, aşa cum făceau evreii cu Neamurile, ne-am putea considera în mod greşit că suntem neprihăniţi. E uşor să priveşti în jur şi să găseşti oameni cu probleme, apoi să spui: „E sunt cu mult mai bun decât ei.” Şi reciproca e adevărată, oamenii pot privi la mine, gândindu-se: „Sunt cu mult mai bun decât el.” Dar nu acesta e standardul pe care-l va folosi Dumnezeu ca să ne măsoare. Standardul pe care-l va folosi Dumnezeu în ziua judecăţii este Legea, iar noi niciodată nu ne vom ridica la cerinţele ei neprihănite. De aceea poate declara Pavel atât de accentuat, „Nu este nici un om neprihănit, nici unul măcar.” Ei bine, există Unul care a ţinut Legea şi care este cu desăvârşire neprihănit, şi în versetele următoare ne vom ocupa de ce a făcut El pentru noi. Însă nu poate exista vestea bună a lucrării mântuitoare a lui Isus Hristos fără vestea rea a păcatului uman. Şi haideţi să fim cât se poate de clari în această privinţă, vestea rea e cu adevărat rea.

 

Ce ar trebui atunci să luăm cu noi ca o aplicaţie în această dimineaţă, după un pasaj atât de vesel cum e cel pe care tocmai l-am parcurs? Începem simplu cu faptul că în acest pasaj Pavel ne spune multe lucruri despre condiţia umană din perspectiva lui Dumnezeu. Nu există nici un om neprihănit, nici unul măcar. Nu este nici unul care să înţeleagă lucrurile lui Dumnezeu. Nu există nici unul care să-L caute pe Dumnezeu. Pentru că toţi s-au îndepărtat. Deoarece intrăm sub incidenţa acestui rechizitoriu divin, suntem cu toţii nişte oameni lipsiţi de orice valoare, în ce priveşte neprihănirea morală care câştigă favoarea lui Dumnezeu. Nimeni de aici, nimeni de pe acest pământ nu a persistat în facerea binelui astfel încât să poată câştiga viaţa veşnică respectând termenii legământului original pe care Dumnezeu l-a făcut cu Adam; sau măcar ai legământului pe care Dumnezeu l-a făcut cu Israel pe Muntele Sinai. Asta înseamnă că noi, ca şi creştini, trebuie să respingem acest optimism încrezător cu privire la bunătatea şi capacitatea umană, atât de tipic pentru cultura americană şi atât de răspândit printre evanghelicii americani. Deşi această evaluare optimistă a naturii umane este o componentă cheie a culturii şi vieţii americane, realitatea este că concepţia lui Pavel este mult diferită de cea a lui Thomas Pane, a lui Thomas Jefferson sau chiar a lui Charles Finney, toţi trăgându-şi seva din izvoarele Iluminismului, instituţionalizând această idee a bunătăţii umane în viaţa americană. Concepţia lui Pavel nu este aceeaşi cu cea a culturii americane.

 

Aceste versete ne mai spun clar că, din cauza păcatului, nimeni nu-L caută pe Dumnezeu. Acest lucru ar trebui să ne modeleze doctrina despre păcat şi cu siguranţă ar trebui să aibă un impact asupra felului în care abordăm evanghelizarea. Nu vreau să spun prea multe despre asta, dar absurditatea ideii de organizare a unui serviciu de închinare creştin care să îi atragă pe aşa-numiţii „căutători”, atunci când nu există nici un astfel de căutător, ar trebui să fie cât se poate de evidentă. Însă, datorită faptului că americanul de rând vede natura umană ca fiind bună în esenţă, noi credem că toţi oamenii au nevoie de câteva stimulente ca să devină creştini. Însă, dacă nimeni nu-L caută pe Dumnezeu, nici măcar unul, la ce mai servesc aceste stimulente? Lucrul pe care spune Pavel că trebuie să-l audă astfel de păcătoşi este Evanghelia. Şi asta pentru că numai Evanghelia poate da viaţă celor ce sunt morţi în păcat. După cum spune Pavel, nu există noţiunea de păcătos care Îl caută pe Dumnezeu. Dimpotrivă, Pavel ne învaţă că Însuşi Dumnezeu este evanghelistul. Totuşi, în mod cert Dumnezeu se poate folosi de instrumente umane. Dumnezeu caută păcătoşii şi îi caută prin Evanghelie. Pentru că în Evanghelie Dumnezeu descoperă înaintea păcătoşilor neprihănirea desăvârşită a lui Isus Hristos, care este disponibilă în mod gratuit tuturor celor ce cred. Evanghelia, nu voinţa umană, este puterea lui Dumnezeu pentru mântuire. Pavel e cât se poate de clar în această privinţă. Şi aşa trebuie să fim şi noi.

 

Iar apoi, în final, în acest pasaj – repetând cele spuse în Romani 2:6-13 – Pavel ne învaţă că Dumnezeu ne va judeca după faptele noastre. De aceea, vă rog insistent, niciodată, niciodată să nu cereţi dreptatea lui Dumnezeu. Pentru că s-ar putea să primiţi ce aţi cerut. Dacă ceri să ţi se facă dreptate, vei fi privit ca un călcător de lege. Vei intra sub condamnarea dreaptă a lui Dumnezeu şi nu vei mai avea nici o nădejde să ajungi în cer. Evanghelia nu e mesajul că Dumnezeu uită legământul original al faptelor, că uită toate acele ocazii în care am încălcat Legea Lui şi că ne iartă de păcatele noastre prin simpla ignorare a ce am făcut. Dimpotrivă, mesajul Evangheliei este despre moartea lui Isus Hristos pentru păcatele noastre, despre pedeapsa pe care a primit-o pentru păcatele noastre, împlinind cerinţele neprihănite ale Legii prin ascultarea Sa desăvârşită de toate poruncile lui Dumnezeu în gândire, în cuvânt şi în faptă, în fiecare moment al vieţii Sale. Aceasta e Evanghelia. Cu adevărat, în Evanghelie Dumnezeu ne dăruieşte în mod gratuit ceea ce ne-a cerut prin Lege. E vorba de neprihănirea desăvârşită a lui Isus Hristos, care îi face pe păcătoşii vinovaţi ca noi să fie consideraţi oameni cu desăvârşire neprihăniţi, care au păzit poruncile lui Dumnezeu în fiecare moment al vieţii.

 

Dar nu vom înţelege niciodată ce este de fapt Evanghelia, vestea bună, dacă nu suntem zdrobiţi mai întâi de aceste cuvinte: „Nu este nici un om neprihănit, nici unul măcar. Nu este nici unul care să aibă pricepere. Nu este nici unul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. Toţi s-au abătut şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este nici unul care să facă binele, nici unul măcar.” Însă în Evanghelie se descoperă o neprihănire desăvârşită de la Dumnezeu. O neprihănire care este prin credinţă, de la început la sfârşit.

 

Haideţi să ne rugăm.

Tată ceresc, suntem zdrobiţi de aceste cuvinte ale Apostolului, care ne amintesc de gravitatea păcatului nostru; ne amintesc de situaţia noastră disperată; ne amintesc că, fără lucrarea mântuitoare a lui Isus Hristos, nu avem nici o speranţă să ajungem în cer. Şi totuşi, o Doamne, cât de minunată e vestea că Isus Hristos nu a păcătuit niciodată; că El este cu desăvârşire neprihănit; că a murit pentru toate acele ocazii în care am încălcat poruncile Tale; şi că prin credinţa în El Tu ne ierţi de păcatele noastre, ne îmbraci cu neprihănirea Lui desăvârşită şi ne priveşti ca şi cum am fi la fel de neprihăniţi ca scumpul Tău Fiu. Ajută-ne, o Doamne, să ne cântărim în lumina acuzaţiilor Tale. Ajută-ne, o Doamne, să ne agăţăm de acea promisiune glorioasă a Evangheliei, că Tu ne dăruieşti tot ce ceri de la noi. De aceea ne putem apropia fără teamă, fără să fim îngroziţi, ştiind că păcatele noastre sunt iertate şi că suntem cu adevărat împlinitori ai Legii, nu călcători de Lege. În Numele glorios şi cu desăvârşire neprihănit al lui Hristos ne rugăm acum şi Îţi aducem mulţumiri. Amin.

 

Tradus de Florin Vidu

 

 

//////////////////////////////////////////

Eşti împăcat cu Dumnezeu ?

  

Poate te întrebi: de ce să mă împac cu Dumnezeu, deoarece, niciodată nu L-am urât? Apoi, nu fac rău la nimeni, sunt un om cinstit şi atunci de ce să mă împac cu Dumnezeu? Ba mai mult, merg la „biserică”, sunt botezat de mic, atunci cum spui tu să mă împac cu Dumnezeu?

 

Biblia afirmă următoarele despre oameni: „Fiindcă am dovedit că toţi, fie Iudei, fie Greci, sunt sub păcat, după cum este scris: „Nu este nici un om neprihănit, nici unul măcar. Nu este nici unul care să aibă pricepere. Nu este nici unul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. Toţi s-au abătut şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este nici unul care să facă binele, nici unul măcar…căci toţi au păcătuit şi n-au ajuns la slava lui Dumnezeu.” (Romani 3:9-12,Romani 1:23).

 

Sfânta Scriptură îl descrie pe om ca fiind: păcătos, nelegiuit, nedrept, viclean (Romani 3:9-12,Romani 8:7; 1Petru 3:18)! Datorită acesti stări a omenirii, omul este duşman cu Dumnezeu, prin gândirea lui firească, ne-sfântă, prin prietenia lui cu lumea condusă de satan, omul este vrăşmaş cu Dumnezeu (Iacob 4:4; Romani 8:7)!

 

Omul îşi închipuie că anumite fapte, ce i se par lui bune, ar putea câştiga aprobarea lui Dumnezeu!?! Însă omul este întunecat la minte, el nu poate deosebi binele de rău, în măsura cerută de Dumnezeu (Efeseni 4:17-19). Omul este mort în greşeli şi în păcate, condus de pofte, de draci, de prinţul văzduhului: satan (Efeseni 2:1-3), prin urmare el nu are putere să facă binele (Romani 7:13-24). Apoi omul prin natura lui, se naşte corupt, în Iov 14:4; 15:14,16, se precizează: „Cum ar putea să iasă dintr-o fiinţă necurată un om curat ? Nici unul măcar!…cu cât mai puţin fiinţă urâcioasă şi coruptă-omul, care bea nelegiuirea ca apa!” Astfel omul este o fiinţă coruptă, deoarece a moştenit natura păcătoasă de la părinţi noştri: Adam şi Eva, dar si mai mult decât atât, omul putea de multe ori sa se stăpânească, dar a dat curs păcatului, arătând cât de nelegiuit este! – comp. cu Geneza 3:6-8.

 

Iubite cititor, din dragoste pentru sufletul tău, Dumnezeu prin Cuvântul Lui, îţi declară pe faţă că păcatele tale au creat o despărţitură între tine, o fiinţă păcătoasă, şi Dumnezeu care este sfânt şi neprihănit. Păcatul, ca o prăpastie te desparte de Dumnezeul luminii, slavei şi al dreptăţii (Isaia 6:3; 59:2; Deuteronom 32:4; 1Ioan 1:5)!

 

Poate crezi că termeni ca: păcătos, necurat, corupt, duşman cu Dumnezeu sunt o exagerare pentru a caracteriza natura umană, dar Biblia nu minte! De asemenea, gândeşte-te la faptele şi atitudinile pe care ea, le descrie ca fiind păcat, după cum urmează: uciderea, adulterul, desfrânare, minciuna, furtul, înşelăciunea, lăcomia de bani, zgârcenia, mânia, vorbirea injurioasă, invidia, certurile, vrăjitoria, beţia, petreceri dezmăţate, etc., toate acestea sunt păcate de moarte. (1Corinteni 6:9,1Corinteni 1:10; Galateni 5:19-21; Romani 1:29-32)!!

 

Este vreun om care să nu fi făcut nici unul din aceste păcate?  Iar dacă a făcut cel puţin unul, atunci a încălcat toată legea, căci este scris: „Căci, cine va păzi toată legea, şi va greşi într-o singură poruncă, se face vinovat de toate” (Iacob 2:10). Din această cauză te afli sub condamnarea  morţii, deoarece: „plata păcatului este moartea”. Ai moartea în însăşi genele tale, fiindcă ai moştenit păcatul după cum se spune în Romani 5:12: „De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, căci toţi au păcătuit.” Situaţia decăderii omului este cu atât mai tragică cu cât nimeni nu se poate auto-salva, sau să răscumpere pe aproapele lui (Psalm 49:6-9).

 

Situaţia omului este fără ieşire din prisma omului, deoarece nici pomenile, mersul la slujbe religioase, nici faptele considereate de lume: „bune”, nu te pot salva! Nici unul din aceste lucruri nu poate creea în tine: viaţa veşnică, o natură sfântă şi fără pată!

 

Pentru că omul nu se poate auto-salva, Dumnezeu care iubeşte omenirea a făcut El ceva pentru salvarea ta, acest act al iubirii Lui este descris în Ioan 3:16, unde se spune: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul său fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.” Astfel iubirea cea mare a lui Dumnezeu, l-a împins să-şi sacrifice pe Fiul Său cel preaiubit, dând tot ce avea mai scump ca să te împace cu El.

 

Se ridică totuşi întrebarea: de ce Dumnezeu nu a iertat pur şi simplu omenirea fără a cere o jertfă de ispăşire, o jertfă prin care să fie plătit un preţ de răcumpărare?

 

Deoarece atunci Dumnezeu ar fi fost nedrept! Dacă călcarea legii lui Dumnezeu ar rămâne nepedepsită, atunci nu ar mai exista justiţie! Dumnezeu este judecătorul întregului pământ, tronul Său se bazează pe dreptate (Psalmul 89:14), călcarea legii, cere pedeapsă! Adam, Eva şi copii lor au călcat legea divină!

 

Consecinţele păcatului au fost: în primul rând, despărţirea de Dumnezeu, Tatăl ceresc, care nu poate fi prieten sau în legătură cu cei nelegiuiţi (Isaia 59:1,Isaia 1:2). În al doilea rând, omul şi-a pierdut natura desăvîrşită, sfântă şi prin păcat a primit o natură păcătoasă, înclinată spre rău (Geneza 6:5); în al treilea rând: intrarea sub stăpânirea satanei (Romani 6:16; 1Ioan 5:19), în al patrulea rând: moartea, căci plata păcatului este moartea (Romani 6:23).

 

Dumnezeu prin jertfa Domnului Isus a rezolvat toate aceste probleme ale omenirii, pe care omul nu le putea soluţiona! În primul rând, Domnul Isus a fost pedepsit în locul omeniri, astfel a fost împlinită dreptatea divină, apoi Domnul a luat păcatele noastre la cruce şi ne-a dat în schimb dreptatea Lui (Isaia 53:3-5). Crezând în El, ne eliberăm de satan şi intrăm în împărăţia lui Cristos, sub domnia luminii (Efeseni 2:1-6; Coloseni 1:13; Galateni 1:4). Iar în viitor la judecată, trecem de la moarte la viaţă prin credinţa în El (Ioan 5:24; 1Tesaloniceni 5:9).

 

Jertfa Domnului Isus este pentru toţi, mijlocul de împăcare cu Dumnezeu (Romani 5:1), ea poate fi primită de către om prin căinţă, atunci când un om recunoaşte şi regretă pe deplin păcatele comise (Fapte 3:19). A ne căii înseamnă: a ne părea rău, a regreta sincer păcatele şi a nu le mai face (Proverbe 28:13).

 

Însă dacă te consideri „drept”, atunci Isus nu a murit pentru tine, deoarece El a murit pentru cei păcătoşi, nu pentru drepţi. Astfel Dumnezeu nu-ţi poate da pacea Sa şi viaţa veşnică, dacă consideră  că o merită prin propriile lui fapte bune, atunci sacrificiul lui Isus nu-şi are rostul. Trebuie să înţelegem că viaţa veşnică este un cadou, pe care îl primesc în dar toţi, cei care şi-au pus încrederea în jertfa lui Cristos şi nu în religiozitatea lor (Romani 5:1; Efeseni 2:8,Efeseni 1:9; Romani 6:23).

 

Credinţa reală în Isus, te face să nu mai practici păcatul, încrezându-te în toate domeniile în Domnul, te face să umbli în lumină şi să asculţi de El în toate (Proverbe 3:5,Proverbe 1:6; Ioan 3:36; 12:46; Tit 2:11,Tit 1:12; Evrei 5:9).

 

Următorul pas după ce ne căim şi după ce credem în El, este mărturia publică a credinţei tale cu ocazia botezului în apă (Romani 10:9,Romani 1:10). Nu este suficient să crezi în inima ta în Isus, ci trebuie să-l mărturiseşti public cu gura ta, printr-o rugăciune în apa botezului, unde te uneşti cu Domnul din punct de vedere spiritual, şi unde eşti spălat de păcate şi primeşti o natură nouă, divină şi sfântă şi te îmbraci cu Cristos (Fapte 22:16; Galateni 3:27; Coloseni 2:11,Coloseni 1:12).

 

Botezul în apă corect şi biblic, se face la o vârstă la care poţi să înţelegi ce însemnă căinţa şi credinţa (Fapte 2:38; 8:12), astfel botezul sugarilor nu este biblic şi după voia lui Dumnezeu, ei nu pot să mărturisească cu gura lor pe Isus ca Domn (Fapte 22:16; Romani 10:9,Romani 1:10), şi nici nu pot în cadrul botezului să învieze, deoarece acest lucru se realizează prin intermediul credinţei personale în lucrarea lui Dumnezeu (Coloseni 2:12). Botezul tău în apă, este răspunsul tău la dragostea lui Dumnezeu, prin care declari credinţa ta în El şi în Fiul Lui, prin care intri în împărăţia Lui, în adunarea Lui (1Petru 1:1-3; 3:21; Fapte 2:38-47).

 

După ce ai citit acest tract cu atenţie, în final întreabă-te: EŞTI ÎMPĂCAT CU DUMNEZEU?

 

Nu te pripi să răspunzi la această întrebare, de răspunsul acesta depinde viaţa ta! Cercetează-te în oglinda Cuvântului lui Dumnezeu pentru a vedea dacă ai făcut paşii necesari pentru a te împăca cu Dumnezeu. Întrabă-te în mod sincer:

 

 

 

v    M-am căit de păcate cu adevărat, fiind scârbit de ele şi renunţând complet la ele?

 

v    Am o credinţă veritabilă în Isus Cristos, care a dus la o viaţă de ascultare faţă de El?

 

v    Mi-am mărturisit public credinţa mea din inimă, cu ocazia botezului?

 

v    Am răspuns la dragostea lui Dumnezeu prin botezul în apă, făcut în Numele lui Isus?

 

v    Am murit faţa de păcat şi dorinţe egoiste şi am înviat cu Cristos la o viaţă nouă?

https://www.caleacrestina.ro/index.php/evanghelia/516-esti-impacat-cu-dumnezeu

 

///////////////////////////////////////////

 

Toţi Iudeii şi toate Neamurile Sunt Sub Păcat

 

Resource by John Piper

Scripture: Romans 3:9–18    

Romani 3:9-18

 

Ce urmează atunci? Suntem noi mai buni decât ei? Nicidecum. Fiindcă am dovedit că toţi, fie Iudei, fie Greci, sunt sub păcat, 10 după cum este scris: „NU ESTE NICI UN OM NEPRIHĂNIT, NICI UNUL MĂCAR. 11 NU ESTE NICI UNUL CARE SĂ AIBĂ PRICEPERE. NU ESTE NICI UNUL CARE SĂ CAUTE CU TOT DINADINSUL PE DUMNEZEU. 12 TOŢI S-AU ABĂTUT, ŞI AU AJUNS NIŞTE NETREBNICI. NU ESTE NICI UNUL CARE SĂ FACĂ BINELE, NICI UNUL MĂCAR. 13 GÂTLEJUL LOR ESTE UN MORMÂNT DESCHIS; SE SLUJESC DE LIMBILE LOR CA SĂ ÎNŞELE; SUB BUZE AU VENIN DE ASPIDĂ; 14 GURA LE ESTE PLINĂ DE BLESTEM ŞI DE AMĂRĂCIUNE; 15 AU PICIOARELE GRABNICE SĂ VERSE SÂNGE; 16 PRĂPĂDUL ŞI PUSTIIREA SUNT PE DRUMUL LOR; 17 NU CUNOSC CALEA PĂCII; 18 FRICA DE DUMNEZEU NU ESTE ÎNAINTEA OCHILOR LOR.”

 

TOŢI SUNT „SUB PĂCAT”

Ne apropiem de finalul acestei mari acuzări aduse rasei umane care a fost lansată în Romani 1:18. Întreaga secţiune a epistolei până la acest text este scrisă ca să arate că toţi oamenii de pretutindeni sunt sub puterea păcatului, şi nu se pot împăca cu Dumnezeu decât prin darul neprihănirii pe care Îl dă Dumnezeu prin credinţa în Isus Hristos (Romani 1:16-17). Vedem lucrul acesta aici în afirmaţia rezumat din Romani 3:9b, „Fiindcă am dovedit că toţi, fie Iudei, fie Greci, sunt sub păcat.” „Iudei şi Greci” înseamnă „toţi oamenii” – deoarece „Grecii” îi reprezentau pe cei consideraţi a fi cei mai buni dintre ne-Iudei. Cu toţii – toţi oamenii – sunt „sub păcat.” Sub puterea păcatului. Nu numai păcătuind ocazional, ci sunt înrobiţi de păcat.

 

Acesta este unul dintre cele mai profunde adevăruri pe care trebuie să-l susţină creştinismul în lumea modernă. În 1 Timotei 3:15, Pavel numeşte biserica Dumnezeului celui viu „stâlpul şi temelia adevărului.” Acesta este unul dintre acele adevăruri pe care trebuie să-l susţină biserica aşa cum un stâlp susţine o clădire. De-a lungul istoriei au fost făcute presiuni constante asupra persoanelor, instituţiilor şi culturilor de a construi viaţa în jurul unor idei greşite. Dumnezeu a hotărât ca biserica Fiului Său Isus să fie un avocat puternic al adevărului în lume.

 

Unul dintre cele mai importante adevăruri pe care trebuie să-l susţinem în lume este adevărul că toate fiinţele omeneşti, chiar dacă sunt create după chipul lui Dumnezeu (Geneza 1:27) sunt corupte de puterea păcatului. Noi din fire nu suntem buni din punct de vedere moral. Noi din fire suntem răi din punct de vedere moral. În Efeseni 2:3, Pavel spune că noi toţi suntem „din fire copii ai mâniei.” Atitudinile, gândurile şi acţiunile care merită mânia lui Dumnezeu vin de la noi din firea noastră. În Coloseni 3:6, suntem numiţi „fii ai neascultării.” Suntem aşa de predispuşi la neascultare împotriva lui Dumnezeu ca şi cum „neascultarea” ar fi tatăl nostru. Suntem aşchii ale trunchiului vechi al neascultării. Noi nu numai că păcătuim, noi suntem păcătoşi. Suntem „sub păcat” aşa cum spune versetul 9. Păcatul este ca un stăpân sau rege, şi domneşte asupra noastră şi în noi. Nu că ne determină să facem ceea ce nu vrem să facem, ci ne face să dorim să facem ceea ce n-ar trebui să facem. Nu suntem victime inocente ale păcatului. Ci împreună cu păcatul suntem conspiratori împotriva lui Dumnezeu.

 

UN DIAGNOSTIC MORTAL CU UN REMEDIU

Acesta nu este un mesaj popular. Şi este de înţeles de ce nu este un mesaj popular. Nu este mai popular decât cuvintele doctorului care spune: „Tumoarea ta este malignă.” Dar este un mesaj cu mult mai multă speranţă. „Tumoarea ta este malignă,” poate fi sau nu poate fi o veste însoţită de speranţă, pentru că doctorul poate avea sau nu poate avea un tratament pentru cancerul tău. Dar „eşti sub puterea păcatului şi un copil al mâniei” este un mesaj care are întotdeauna un remediu. La acest remediu se referă cartea Romani, creştinismul şi Biblia.

 

Vreau cu adevărat ca acest mesaj cu privire la păcat şi la condiţia păcătoasă a voastră şi a mea să fie un mesaj dătător de speranţă şi de viaţă. Nu-i aşa că simţi o mulţumire profundă faţă de o persoană care-ţi cunoaşte greşelile în profunzimea fiinţei tale – care cunoaşte condiţia ta cea mai rea – şi-ţi spune, „Te iubesc, şi ştiu o cale prin care poţi fi împăcat cu Dumnezeu şi cu ceilalţi?” Nu este o asemenea atitudine mult mai dătătoare de speranţă decât atitudinea cuiva care vorbeşte superficial şi îţi oferă surogate mici ca să te facă să te simţi bine, când tu ştii că în profunzime lucrurile nu stau aşa de bine? S-ar putea ca o această a doua persoană să pară mai bună, amabilă, blândă şi plină de dragoste decât una de la care auzi că eşti păcătos şi bolnav pe moarte, dar bunătatea aceasta este una mortală – este bunătatea unui doctor care nu-ţi va spune adevărul cu privire la cancerul tău care se află într-un stadiu curabil, pentru că nu doreşte să fii descurajat sau speriat.

 

Deci în timp ce privim la diagnosticul acesta scurt şi final al lui Pavel, din această secţiune, gândiţi-vă mereu: lucrul acesta este bun, lucrul acesta este bun. Deoarece există un remediu la toată această veste rea cu privire la adevărata mea stare. Şi singurul motiv pentru care mi se dă vestea rea este ca să ajung să înţeleg remediul şi să-l iau – şi anume, neprihănirea lui Dumnezeu, dată fără plată celor care cred cu adevărat în Hristos.

 

Sunt două întrebări principale la care vreau să răspund în versetele 9-18. Una este: Cum susţine Pavel versetul 9 şi păcătoşenia tuturor oamenilor, pe baza Vechiului Testament, în toate aceste citate din versetele 10-18? Şi cealaltă este: Cum descrie el în aceste versete starea de a „fi sub păcat”? Sau: Ce putem învăţa despre păcat, despre noi înşine, şi despre Evanghelie din felul în care Pavel vorbeşte în aceste versete despre păcat?

 

NU ESTE NICI UNUL NEPRIHĂNIT

Mai întâi, deci: Cum susţine Pavel versetul 9 şi păcătoşenia tuturor oamenilor, din Vechiul Testament în toate aceste citate din versetele 10-18? El spune în versetul 9 că Iudeii nu sunt mai buni înaintea lui Dumnezeu decât alţi oameni, „Fiindcă am dovedit că toţi, fie Iudei, fie Greci, sunt sub păcat.” Puteţi vedea că aceasta este o afirmaţie rezumat la ce spusese mai înainte: „fiindcă am dovedit deja.” Este ceea ce Pavel a pus „sub acuzaţie” începând cu versetul 1:18 până la 3:8. Deci, în ceea ce-l priveşte pe Pavel, cazul a fost stabilit.

 

Totuşi, el dă un ultim argument rezumator din Vechiul Testament. Începe versetul 10 cu „după cum este scris …” Apoi citează şase secţiuni diferite ale Vechiului Testament pentru a susţine rezumatul din versetul 9, că toţi Iudeii şi Grecii sunt sub păcat. De exemplu, din Psalmul 14:1-3 el spune (în Romani 3:10-12), „după cum este scris: „Nu este nici un om neprihănit, nici unul măcar.  Nu este nici unul care să aibă pricepere. Nu este nici unul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. Toţi s-au abătut, şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este nici unul care să facă binele, nici unul măcar.”

 

Această afirmaţie pare îndeajuns de simplă. Dar este o problemă aici care mie nu-mi dă pace. În acelaşi Psalm pe care Pavel îl citează când spune, „Nu este nici un om neprihănit, nici unul măcar” se spune (în Psalmul 14:5), „Dumnezeu în mijlocul neamului neprihănit.” Cu alte cuvinte, primele versete ale psalmului sunt o descriere ale Neamurilor care se împotrivesc adevăratului popor al lui Dumnezeu, dar pe cei care sunt cu adevărat poporul lui Dumnezeu, David îi numeşte „neamul neprihănit” (vedeţi de asemenea versetul 7). Deci întreabarea este: Cum sprijină acest psalm punctul de vedere al lui Pavel din versetul 9 care spune, „fie Iudei, fie Greci, sunt sub păcat”? Partea din Psalm pe care o citează nu pare să spună că fiecare om este nelegiuit, deoarece versetul 5 numeşte poporul lui Dumnezeu „neamul neprihănit.”

 

Cred că răspunsul este ceva de genul: Pavel nu intenţionează ca fiecare dintre cele şase citate din Vechiul Testament să conţină întreaga acuzaţie, ci luate împreună să conţină această acuzaţie completă. Se pare că primul citat (în versetele 10-12), de exemplu, din Psalmul 14, este în primul rând o acuzaţie adusă Neamurilor, pentru că mai târziu se referă la Israel ca la un neam neprihănit. Cu alte cuvinte, fără harul special al lui Dumnezeu – fără revelaţia specială a lucrării Sale mântuitoare descoperite Israelului – oamenii nu sunt neprihăniţi – nici unul măcar. Numai atunci când Dumnezeu pătrunde în vieţile noastre şi ne dă harul deosebit al credinţei şi iertării printr-o jerfă substituitoare, numai atunci putem să fim împăcaţi cu Dumnezeu, şi să fim numiţi „neprihăniţi.” Pavel ştia că lucrul acesta se întâmpla şi cu sfinţii Vechiului Testament. Ştim că ştia lucrul acesta, pentru că în Romani 4:3 el citează Geneza 15:6, „Avram a crezut pe Domnul, şi Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire.”

 

Aşadar când Pavel citează Vechiul Testament care spune că „Nu este nici unul neprihănit, nici unul măcar,” el spune că, din fire, fără harul mântuitor, noi suntem nelegiuiţi. Nu vrea să spună că în Vechiul Testament nu exista nici o cale de a fi împăcat cu Dumnezeu, şi de a avea o poziţie corectă înaintea lui Dumnezeu.

 

ŞI IUDEII?

Dar întrebarea încă rămâne: Dacă numai Psalmul 14 (citat în versetele Romani 3:10-12), sau dacă Psalmul 14 în mod deosebit, se referă la lumea celor dintre Neamuri ca fiind una împotrivitoare poporului adevărat al lui Dumnezeu, cum fac toate aceste versete din Romani 3:10-18 luate împreună, clar faptul că şi Iudeii sunt păcătoşi şi sub păcat? Un răspuns este că versetele 15-17 sunt un citat din Isaia 59:7-8, care se referă în întregime la poporul Iudeu. În Isaia 59:2, Dumnezeu îi spune lui Israel, „ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru.” Şi apoi Isaia 59:7-8 este citat aici în Romani 3:15-17, „Picioarele lor aleargă spre rău, şi se grăbesc să verse sânge nevinovat; gândurile lor sunt gânduri nelegiuite, prăpădul şi nimicirea sunt pe drumul lor. Ei nu cunosc calea păcii.” Aceasta este o afirmaţie generală cu privire la poporul Iudeu din vremea lui Isaia.

 

Şi toate celelalte patru citate din Vechiul Testament probabil că se referă la duşmanii lui David din rândul propriului său popor. Dar nu este clar. Esenţa este aceasta: Mesajul Vechiului Testament este că şi Iudeii sunt păcătoşi şi cei dintre Neamuri sunt păcătoşi (2 Cronici 6:36). Şi oriunde în Vechiul Testament cineva este numit „neprihănit” nu este numit astfel pentru că oamenii aceştia nu erau păcătoşi, ci pentru că Dumnezeu a intervenit plin de milă în viaţa lor şi le-a dat harul credinţei şi iertării ca să învingă păcătoşenia lor şi i-a împăcat cu Sine.

 

Am văzut lucrul acesta cel mai clar în Psalmul 5, pe care Pavel îl citează în Romani 3:13a, „Gâtlejul lor este un mormânt deschis.” Textul acesta se referă la duşmanii lui David. Da. Dar ce se poate spune cu privire la David? Este şi gâtlejul lui un mormânt deschis? La ce te ajută să dovedeşti că toţi Iudeii şi toţi cei dintre Neamuri sunt „sub păcat” dacă „gâtlejurile lor sunt un mormânt deschis” dar al tău nu este? Nu faci şi tu parte din acest „toţi”?

 

Răspunsul este că David nu vrea să spună că el nu este un păcătos, sau că nu sunt oameni răscumpăraţi sau neprihăniţi în lume. El vrea doar să spună că fără de harul măreţ al lui Dumnezeu, suntem nişte oameni corupţi şi fără nici o speranţă, inclusiv el (vezi Psalmul 51:5). David arată lucrul acesta în Psalmul 5, de exemplu, spunând în versetele 7 şi 8 că starea lui înaintea lui Dumnezeu este un dar al milei şi nu o stare a firii, a naturii sale. El spune, „Dar eu, prin îndurarea (= hesed, mila) Ta cea mare, pot să intru în casa Ta [O Doamne] … Doamne, călăuzeşte-mă pe calea plăcută Ţie, din pricina vrăjmaşilor mei! Netezeşte calea Ta sub paşii mei.” Puteţi vedea aici modul de gândire al lui David. El are acces la casa lui Dumnezeu numai prin milă. De ce? Pentru că el este un păcătos ca şi alţii. Şi, dacă va umbla într-o oarecare măsură în neprihănire, el spune, Dumnezeu va trebui să „mă călăuzească pe calea plăcută Lui.” Cu alte cuvinte, din fire, el nu merge pe calea neprihănirii. Dumnezeu singur poate da eliberare de păcat şi ne poate pune într-o poziţie corectă înaintea Sa şi ne poate face să mergem pe calea neprihănirii.

 

Acesta este răspunsul meu la prima întrebare: Cum susţine Pavel afirmaţia universală de păcătoşenie din versetul 9 citând din aceste şase pasaje din Vechiul Testament care vorbesc atât despre oameni neprihăniţi cât şi despre oameni răi? El arată că atât Iudeii cât şi cei dintre Neamuri sunt caracterizaţi ca fiind corupţi în profunzime şi că singura cale de a scăpa de această stare de stricăciune este prin darul credinţei şi iertării, darul plin de har al lui Dumnezeu care face ca o persoană să fie împăcată cu Dumnezeu (ceea ce, noi ştim acum, că este) pe baza jertfei substituitoare care va veni într-o zi în Isus Hristos.

 

„SUB PĂCAT”

Acum cealaltă întrebare: Cum descrie el în aceste versete starea de a fi „sub păcat”? Sau: Ce putem învăţa despre păcat, şi despre noi înşine, şi despre Evanghelie din felul în care Pavel vorbeşte despre păcat în aceste versete?

 

Iata trei observaţii.

 

1. O Relaţie Distrusă cu Dumnezeu

 

A fi „sub păcat” înseamnă a fi mai întâi şi mai înainte de toate într-o relaţie distrusă cu Dumnezeu. Şi nu în primul rând într-o relaţie distrusă cu alţi oameni. Versetele 10-18 încep şi se termină cu acest punct. Versetele 10-11: „după cum este scris: „Nu este nici un om neprihănit, nici unul măcar. Nu este nici unul care să aibă pricepere. Nu este nici unul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu.” Şi versetul 18: „Frica de Dumnezeu nu este înaintea ochilor lor.” Tot ce este cuprins între aceste versete are de a face cu înţelesul păcatului în contextul relaţiilor interumane. Dar la începutul şi sfârşitul acestui text, a fi „sub păcat” înseamnă că nu avem nici o teamă de Dumnezeu şi nu-L înţelegem pe Dumnezeu şi nu-L căutăm pe Dumnezeu. Versetul 11: „Nu este nici unul care să aibă pricepere. Nu este nici unul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu.”

 

Fixaţi adevărul acesta ferm în minţile voastre, şi anume că păcatul este în primul rând o stare de revoltă împotriva lui Dumnezeu, şi nu în primul rând o stare datorită căreia faci lucruri rele împotriva altor oameni. De aceea este aşa de trist şi lipsit de sens când oamenii argumentează că ei sunt suficient de buni, şi astfel nu au nevoie de Evanghelie. Ceea ce spun ei este faptul că îi tratează pe alţii în mod decent: nu fură, nu ucid, nu mint şi nu înjură prea mult, şi dau şi ceva donaţii în scopuri caritabile. Dar nu aceasta este problema principală. Întrebarea principală este: Îl iubeşti tu pe Dumnezeu cu toată inima, cu tot sufletul, cu tot cugetul şi cu toată puterea? Îl iubeşti pe Fiul Lui, Isus Hristos? Dumnezeu este cea mai importantă persoană din univers. Nu este o dovadă a virtuţii dacă faci lucruri drăguţe pentru oameni dar în acelaşi timp nu ai dragoste, respect sau pasiune pentru Dumnezeu.

 

Păcatul este, mai întâi şi mai înainte de toate, o împotrivire de a găsi bucurie în Dumnezeu. Şi această împotrivire rezultă într-o minte întunecată care apoi înăduşe adevărul şi nu-L înţelege pe Dumnezeu. Deci mintea care este „sub păcat” nu-L caută pe Dumnezeu, nu-L cunoaşte pe Dumnezeu şi nu se teme de Dumnezeu. Şi nu contează ce facem pentru oameni; dacă-L tratăm pe Regele universului cu un aşa dispreţ, atunci putem şti că suntem profund „sub păcat.”

 

2. Relaţii Distruse cu Oamenii

 

A fi „sub păcat” înseamnă că relaţiile noastre cu oamenii sunt distruse, chiar dacă harul comun al lui Dumnezeu ne poate îngrădi de la a-i trata pe oameni atât de rău cum am putea-o face. În versetele 13-14, Pavel descrie felul în care păcatul distruge cuvintele noastre – „gâtlej … limbă … buze … gură,” şi în versetele 15-17, descrie felul în care păcatul distruge acţiunile noastre.

 

Versetele 13-14: „Gâtlejul lor este un mormânt deschis; se slujesc de limbile lor ca să înşele; sub buze au venin de aspidă; gura le este plină de blestem şi de amărăciune.” Mormintele au de a face cu moartea iar veninul este o otravă care are de a face tot cu moartea, şi aceasta este ceea ce produc înşelăciunea şi blestemul: moarte. Gura a fost menită să dea viaţă. Dar păcatul o transformă într-un loc al otrăvii şi morţii. O, fie ca acest diagnostic al vieţilor noastre „sub păcat” să ne facă să vrem să fim mântuiţi! O, fie să dorim limbi răscumpărate şi guri care dau viaţă şi nu moarte!

 

Apoi, în versetele 15-17, a fi „sub păcat” nu este un fel de a vorbi, ci un mod de a acţiona: „au picioarele grabnice să verse sânge; prăpădul şi pustiirea sunt pe drumul lor; nu cunosc calea păcii.” Aceasta se întâmplă când nu-L căutăm, nu-L cunoaştem sau nu-L respectăm pe Dumnezeu. Dacă Dumnezeu ar fi să slăbească forţele Sale limitatoare din lumea aceasta, totul s-ar transforma în anarhie. De aceea există guverne, poliţie şi armate. Din fire noi ne-am răzbuna pentru orice jignire, şi picioarele noastre ar alerga să verse sânge, dacă nu am fi ţinuţi sub control. Vedem aceasta, spre exemplu, în hoţia din mijlocul societăţilor unde infrastructura a intrat în colaps. Şi am vedea-o şi aici. Pentru că aceasta înseamnă să fii „sub păcat”. Relaţiile omeneşti sunt distruse.

 

3. Vestea Bună pentru Cei Ce Sunt „Sub Păcat”

 

În cele din urmă, dacă aceştia suntem noi din fire – oameni care suntem „sub păcat” şi de aceea, aşa cum spune Romani 1:18, sub mânia lui Dumnezeu – atunci nu este cea mai bună veste din lume vestea că esenţa întregii cărţi Romani, a întregii Biblii şi a creştinismului este că Dumnezeu, în marea Sa milă, a pregătit o cale spre mântuirea de sub păcat – de sub puterea păcatului şi pedeapsa păcatului? Suntem doar la câţiva centimetri de ea. Romani 3:21-22 – „Dar acum s-a arătat o neprihănire (Greceşte: dreptate); pe care o dă Dumnezeu, fără lege – despre ea mărturisesc Legea şi proorocii – şi anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El.”

 

Dacă astăzi vei crede în Isus Hristos, şi te vei întoarce de la păcatul tău, şi vei renunţa la toate formele de mântuire prin tine însuţi, atunci îţi va fi dată în dar tocmai neprihănirea lui Dumnezeu, şi ea va înlocui nelegiuirea ta pentru care a suferit şi a murit pe cruce Hristos. Te rog, în numele lui Hristos, împacă-te cu Dumnezeu. Încrede-te în El pentru mântuirea Lui cea mare.

 

https://www.desiringgod.org/messages/all-jews-and-gentiles-are-under-sin?lang=ro

 

/////////////////////////////////////

 

Ești pregătit să stai înaintea tronului lui Hristos?

de Tawfiq Cotman-El of Grace Community Church

 

Fie că vei muri, fie că Isus Hristos se va întoarce, un lucru este sigur: vine o zi când vei sta înaintea tronului de judecată a lui Isus Hristos și vei da socoteală de toată viața ta. Ești pregătit să stai înaintea Lui chiar acum?

 

Transcriere

În această dimineață ne vom uita la 3 versete. Primul este Evrei 9:27. Aceste 3 versete vor constitui fundamentul a ceea ce vom vorbi.

 

Evrei 9:27. Spune: „Și, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata,” Versetul 28: „tot așa, Hristos, după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară nu în vederea păcatului, ci ca să aducă mântuirea celor ce-L așteaptă.”

 

Următorul verset este Matei 24:36. Spune: „Dar despre ziua aceea și despre ceasul acela, nu știe nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, tot așa se va întâmpla și la venirea Fiului omului. În adevăr, cum era în zilele dinainte de potop, când mâncau și beau, se însurau și se măritau până în ziua când a intrat Noe în corabie și n-au știut nimic, până când a venit potopul și i-a luat pe toți, tot așa va fi și la venirea Fiului omului. Atunci, din doi bărbați care vor fi la câmp, unul va fi luat și altul va fi lăsat. Din două femei care vor măcina la moară, una va fi luată și alta va fi lăsată. Vegheați dar, pentru că nu știți în ce zi va veni Domnul vostru. Să știți că, dacă ar ști stăpânul casei la ce strajă din noapte va veni hoțul, ar veghea și n-ar lăsa să-i spargă casa. De aceea, și voi fiți gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiți.”

 

Și, în fine, Apocalipsa 20:11. „Apoi am văzut un tron mare și alb și pe Cel ce ședea pe el. Pământul și cerul au fugit dinaintea Lui și nu s-a mai găsit loc pentru ele. Și am văzut pe morți, mari și mici, stând în picioare înaintea tronului. Niște cărți au fost deschise. Și a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieții. Și morții au fost judecați după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărțile acelea. Marea a dat înapoi pe morții care erau în ea; Moartea și Locuința morților au dat înapoi pe morții care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui. Și Moartea și Locuința morților au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua. Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieții a fost aruncat în iazul de foc.”

 

Titlul mesajului meu din această dimineață este: „Ești pregătit să stai înaintea tronului lui Hristos?”

 

Toate aceste trei texte au ceva în comun. Prima dată ne-am uitat la Evrei 9:27 unde ni se spune că este rânduit omului să moară o singură dată și apoi vine judecata. În Matei 24:36 ni se spune că trebuie să fim pregătiți. Domnul spune constant în acel verset: fiți treji, nimeni nu știe când va veni El. Dar știm că va fi un moment când El va apărea și toți Îl vom vedea. Iar în Apocalipsa 20, din nou, aceeași idee că există un tron mare și alb și toata umanitatea stă înaintea lui. Există o zi stabilită când fiecare trebuie să moară, apoi vine judecata. Hristos ne spune că El va veni, tu nu ști când, așa că fii gata. Când va veni El, judecata va veni. Și, din nou, Apocalipsa spune că TOATĂ umanitatea va sta înaintea tronului.

 

Cu câteva miercuri în urmă, la întâlnirea de rugăciune, dacă ați fost aici, Tim [Conway] ne-a făcut acel update despre Nicaragua și ne-a povestit despre acel avion în care a fost, și modul în care a aterizat. Și ne spunea că a fost o experiență înfricoșătoare. Avionul mergea în sus și în jos, oamenii vomitau… Chiar a fost o povestire intensă. Și unii râdeau, alții aveau o față rigidă, dar se pare că toată lumea era concentrată pe acea întâmplare. Și în timp ce ne povestea, am remarcat două lucruri mai mult decât orice altceva. El a spus că în timp ce trecea prin acele momente, gândul care i-a venit în minte a fost… nu știu dacă o să te citez exact, frate, dar a fost ceva de genul… „Nu m-am gândit că așa va fi.” Cu alte cuvinte, „Nu m-am gândit că voi muri într-un accident aviatic.” Celălalt lucru pe care l-a spus este că lângă Martha erau două doamne care strigau: „Trebuie să ne pocăim! Trebuie să ne pocăim!” Am văzut aceste două contraste. Un om pregătit de moarte. Pregătit să stea înaintea lui Hristos. Ceilalți, strigând frenetic, căutând o cale de a se pregăti, pentru că știau că nu sunt pregătiți. Toți gândindu-se la același lucru: „Moartea se apropie!” Totuși, două răspunsuri foarte diferite. Unul pregătit, ceilalți, în mod clar, nepregătiți. Și m-a marcat și mi-a rămas în minte.

 

Pe lângă toate acestea, dacă sunteți la curent cu știrile și cu ceea ce se petrece în lume, știți că sunt câteva celebrități care au murit recent. Și apoi, chiar în ultimele luni au mai murit câteva. Iată doar o listă scurtă cu câteva dintre celebritățile care au murit: Prince, Chyna, Phife din trupa „Tribe Called Quest”, Doris Roberts, Patty Duke, Garry Shandling, Nancy Reagan, Abe Vigoda, Alan Rickman, David Bowie. Și sunt mulți, mulți alții. În aceste vremuri, în special când moare o celebritate, știm cu toții ce se întâmplă: peste tot se vorbește despre moarte. Internetul este inundat cu resurse despre moarte. Vineri, fratele nostru Mike Morrow a mers în bucuria Stăpânului nostru. Moarte.

 

În plus, unii dintre voi poate știți, alții poate nu, că bunica mea, singura bunică pe care am cunoscut-o vreodată, este literalmente pe patul de moarte. Și nu este pregătită. Este la câteva momente de mormânt. Și având în vedere toate aceste vorbe despre moarte, despre a muri, mă gândesc de o vreme la realitatea a ceea ce spune Scriptura, pentru că știm că este rânduit oamenilor să moară o singură dată, iar apoi vine judecata.

 

Așa că am început să mă gândesc la realitatea judecății care vine. Și noi toți de aici, ori vom muri ori Hristos se va întoarce, dar rezultatul final va fi același: vom sta înaintea tronului. Vom ajunge acolo ori prin moarte ori prin venirea Domnului. Din nou, cum am văzut în Apocalipsa: „Apoi am văzut un tron mare și alb și pe Cel ce ședea pe el. Pământul și cerul au fugit dinaintea Lui și nu s-a mai găsit loc pentru ele.” Și observați: „Am văzut pe morți, mari și mici, stând în picioare înaintea tronului. Niște cărți au fost deschise.”

 

Gândește-te la tine. În timp ce evanghelizezi, ce faci? Când vorbești cu oamenii, nu-i așa că îi aduci în mod constant la realitatea că ei vor ajunge la judecată? Nu-i așa că îi aduci în mod constant la realitatea că ei vor sta înaintea lui Dumnezeu și va trebui să dea socoteală? Îi aduci în mod constant la realitatea că există o mânie, există o judecată, există un preț care trebuie plătit, și dacă nu ești pregătit, dacă nu ești în Hristos, ești pierdut. Și noi suntem acolo încercând să scoatem oamenii din foc și să-i aducem într-un loc de siguranță. Îi chemăm insistent: „Fugiți de mânia viitoare! Vine judecata! Vine judecata!” Gândiți-vă la de cartea Călătoria Creștinului. Ce l-a făcut să fugă din Cetatea Pierzării? Evanghelistul. Care era mesajul lui? „Fugi de mânia viitoare.” Judecată. Noi predicăm acest lucru.

 

Gândiți-vă la lucrarea lui Hristos. Dacă ai petrecut cât de puțin timp în Evanghelii, vezi ceva ce face Domnul în mod repetat. Isus, Domnul nostru, a îndreptat oamenii mereu și mereu spre ziua judecății. Fără doar și poate. A continuat să-și aducă ascultătorii la realitatea că vine o zi când ei vor sta înaintea tronului. Nu a contat că era vorba de unul dintre ucenicii Lui, sau de farisei, El a continuat să predice acest mesaj. A făcut aceasta atât prin limbaj clar, cât și prin parabole. Sunt câteva exemple. Nu trebuie să deschideți acolo, dar puteți asculta. În Matei 10:15, când vorbea despre cei ce resping mesajul ucenicilor Săi, El a spus: „Adevărat vă spun că, în ziua judecății, va fi mai ușor pentru ținutul Sodomei și Gomorei, decât pentru cetatea aceea.” În Matei 11:21 El mustră cetățile în care au fost făcute multe dintre minunile Sale. Și ce spune? „Vai de tine, Horazine și vai de tine, Betsaido! Căci, dacă ar fi fost făcute în Tir și Sidon minunile care au fost făcute în voi, de mult s-ar fi pocăit cu sac și cenușă. De aceea vă spun că, în ziua judecății, va fi mai ușor pentru Tir și Sidon decât pentru voi. Și tu, Capernaume, vei fi înălțat oare până la cer? Vei fi coborât până la Locuința morților; căci dacă ar fi fost făcute în Sodoma minunile care au fost făcute în tine, ea ar fi rămas în picioare până în ziua de astăzi. De aceea vă spun că, în ziua judecății, va fi mai ușor pentru ținutul Sodomei decât pentru tine.” De ce face El asta? De ce îi duce la realitatea că ziua judecății se apropie și dacă tu nu te pocăiești, dacă respingi ceea ce am făcut Eu, va fi mai cumplit pentru tine. Acele cetăți Sodoma, Gomora, Tir, Sidon vor avea o pedeapsă mai ușoară în ziua judecății decât vei avea tu. Vedeți, El mereu i-a adus la realitatea zilei judecății. În Matei 12:36 El spune: „Vă spun că, în ziua judecății, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor, pe care-l vor fi rostit. Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină și din cuvintele tale vei fi osândit.” Matei 12:41-42: „Bărbații din Ninive se vor scula alături de neamul acesta în ziua judecății și-l vor osândi, pentru că ei s-au pocăit la propovăduirea lui Iona; și iată că aici este Unul mai mare decât Iona. Împărăteasa de la Miazăzi se va scula alături de neamul acesta în ziua judecății și-l va osândi, pentru că ea a venit de la marginile pământului ca să audă înțelepciunea lui Solomon; și iată că aici este Unul mai mare decât Solomon.” Dacă te gândești la pilda grâului și a neghinei, la pilda năvodului; dacă te uiți la întreg capitolul 25 din Matei: avem cele zece fecioare, pilda talanților, judecata finală, din nou și din nou și din nou, iar acestea sunt doar câteva instanțe, dacă te uiți în toate Evangheliile, Îl vezi pe Isus Hristos în mod repetat aducând oamenii la realitatea că vine o zi a judecății, vine o zi când vei fi judecat, vine o zi când vei sta în fața tronului. Vine! Vine! Vine! În mod repetat, Domnul nostru a făcut acest lucru.

 

Și nimeni de aici nu va pune la îndoială dacă acest lucru este real. Întrebarea nu este DACĂ vom sta înaintea tronului. Acest lucru se va întâmpla. Întrebarea este: CUM. Nu-i așa? Ori vei ajunge acolo prin moarte, ori prin revenirea Domnului, dar vei ajunge acolo. Vei sta înaintea tronului. Chiar indiferent de ce viziune ai asupra escatologiei, sau asupra vremurilor sfârșitului, noi toți suntem de acord că toți vom sta înaintea tronului mare și alb. Și mai important decât atât, hai să personalizăm. Tu domnule, tu doamnă, tinere, tânără, tu personal vei sta înaintea tronului și vei da socoteală pentru viața ta.

 

Deci iată care este întrebarea majoră, așa cum am spus mai devreme și la care ne vom uita azi: Ești pregătit să stai în fața tronului lui Hristos? Ești pregătit?

 

Dacă Domnul ar lua respirația din plămânii tăi chiar acum, așa cum a făcut-o de milioane de ori în acest an, de peste o sută de mii de ori doar azi… La fiecare 3 secunde, cineva moare. În întreaga lume: copii, bărbați, femei, bogați, săraci, tineri, bătrâni, albi, negri, hispanici, chinezi, africani, nativ americani; oamenii mor peste tot în jurul nostru. În această țară, în acest stat, în acest oraș, în cartierele noastre. Ai fi pregătit? Ești pregătit chiar acum să Îl vezi? Unul după altul, oamenii merg la judecată. Un altul moare, apoi judecata. O altă inimă se oprește, apoi judecata. Un anevrism, judecată. Un accident de mașină, judecată. Glonț fatal, judecată. Atac de cord, judecată. Cancer, judecată. Din nou și din nou. Oamenii merg la judecată. Se întâmplă constant. Chiar acum numerele continuă să crească. Cu fiecare moment, și aceasta este realitatea pe care trebuie să o știi și realitatea de care trebuie să te ții, că vine și numărul tău la rând. Numele tău va fi strigat. Ziua ta se apropie. Iar ziua de azi? Ziua de azi doar te aduce mai aproape de acea ultimă zi. Ești pregătit?

 

Oamenii petrec atât de mult timp pentru a se pregăti pentru atâtea lucruri. Mă gândeam cât de mult timp petrec oamenii pregătindu-se pentru educația copiilor lor. Vor ca copiii lor să fie educați. Părinții cheltuie atât de mulți bani ca să-și dea copiii la cele mai bune școli, ca să cumpere cele mai bune planuri de învățământ la domiciliu. Mulți vor să locuiască în cele mai bune cartiere pentru că acolo se află cele mai bune districte școlare. Pentru că ei vor ca copiii lor să aibă cea mai bună educație și să meargă la cele mai bune facultăți, ca să obțină cele mai bune posturi, ca să aibă cea mai bună viață. Multă pregătire se face pentru atingerea acestui țel. Vor să învețe tot felul de limbi, să citească multe cărți, și să cunoască tot felul de lucruri. Dar, sunt copiii tăi pregătiți să stea înaintea tronului lui Hristos? Ești tu pregătit? Mulți se gândesc mult la căsătorie. Vor să fie pregătiți. Vor să se pregătească să fie soț sau soție. Învață cum să repare mașini și cum să gătească cine, și se pregătesc mult pentru cum arată și cum sunt văzuți… Dar ești pregătit să stai înaintea tronului lui Hristos? Înseamnă că e ceva greșit în a dori să-ți educi copiii? Nu. Este ceva greșit în a vrea să fii pregătit pentru căsătorie? Nu. Acestea sunt lucruri importante. Dar tu știi, la fel cum știu și eu, că nu există absolut nimic mai important decât a fi pregătit pentru aceasta. Nici măcar pe aproape.

 

Imaginează-te acolo, în ziua judecății, înaintea tronului lui Hristos, și tu și cu mine știm că nu va conta câte cărți ai citit, nu va conta câte limbi ai știut, nu va conta câte filme ai văzut sau câtă muzică ai știut, sau cât de la zi ai fost cu ultimele bârfe, singurul lucru care îți va invada mintea, lucrul cel mai important pentru tine va fi: Sunt eu gata? Sunt eu pregătit pentru aceasta? Sunt eu echipat să stau înaintea tronului? Sunt eu în Hristos? Sunt păcatele mele iertate? Acesta este cel mai important lucru! Și noi am spune: „Este adevărat!” Dar ești tu gata pentru aceasta? Ne-am uitat în Matei 24: Isus a vorbit despre venirea Sa. Le-a spus ascultătorilor Lui să fie gata. Uitați-vă din nou, priviți la natura repetitivă, de cât de multe ori spune acest lucru. Și în cât de multe feluri o spune. Matei 24:42: „Vegheați dar, pentru că nu știți în ce zi va veni Domnul vostru.” „Vegheați”. „Nu știți”. „Să știți că, dacă ar ști stăpânul casei la ce strajă din noapte va veni hoțul, ar veghea și n-ar lăsa să-i spargă casa. De aceea, și voi…” Ascultați ce poruncă este aici: „FIȚI GATA; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiți.” „[Trebuie să] fiți gata.” Ești tu gata? El a spus că va veni când nu te gândești.

 

O întrebare cinstită pentru tine: Crezi că El vine astăzi? Gândește-te la noaptea trecută. Ți-ai petrecut noaptea trecută ca și cum El ar fi revenit noaptea trecută? Te-ai trezit în această dimineață și în timp ce te îmbrăcai aveai aceasta în minte: El poate reveni chiar acum! Sau ai petrecut-o certându-te cu soțul sau soția, strigând la copiii tăi, pierzând vremea cu lucrurile lumii, sau doar într-o ceață lumească, total inconștient față de realitatea lui Dumnezeu și venirea Sa iminentă. Când ai venit aici în această dimineață și te-ai așezat pe scaun, era gândul tău la realitatea că Hristos a spus: „Fiți gata”, „Vegheați, căci nu știți când va veni Fiul omului”? Te gândeai tu la ceea ce ne-a spus El chiar aici când a folosit analogia cu Noe în versetul 38: „În adevăr, cum era în zilele dinainte de potop, când mâncau și beau, se însurau și se măritau până în ziua când a intrat Noe în corabie și N-AU ȘTIUT NIMIC, până când a venit potopul și i-a luat pe toți, tot așa va fi și la venirea Fiului omului.” Ce gând! Ce gând înspăimântător! Iată-te cumpărând alimente, uitându-te la telefonul tău, plătind la casă, și deodată… cerul se despică în două și Hristos revine! Iată-te conducând, ascultând cântecul tău preferat, bucurându-te de atmosferă, și… bum! Iată! Trâmbița sună, glasul arhanghelului, iar Hristos coboară victorios. Ai fi pregătit? El a spus că așa se va întâmpla. Ca în zilele lui Noe. Ei nu au știut nimic, cumpărau, vindeau, se însurau și se măritau, pur și simplu se bucurau de viață, iar apoi, ușa corabiei se închide, și ei au fost inconștienți. Și El ne spune că în același fel se va întampla: oamenii vor fi inconștienți. Te întreb: Ești tu inconștient? Sunt copiii tăi inconștienți? Este soțul sau soția ta inconștientă? Este fratele tău sau sora ta inconștientă? Ești tu pregătit? Pentru că acest lucru va avea loc. Și noi, fraților, nu am spune că nu e așa. Noi am spune că credem aceste lucruri. Am spune că știm că se vor întâmpla. Dar cât de mult timp investim în această realitate… Să mă întreb: sunt eu pregătit? Sunt eu pregătit?

 

Amintiți-vă că vom sta înaintea Lui. Fie prin moarte, „După cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata”, fie prin a doua Sa venire, „De aceea, fiți gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiți.” Ambele variante ne vor aduce în același loc: fie moartea, fie a doua venire. Ne vor aduce în acest loc: „Și am văzut pe morți, mari și mici, stând în picioare înaintea tronului.” „Cerul a fost strâns ca un sul.” Iar tu vezi groază pe fețele tuturor celor răi din jurul tău. Și tu știi ce se întâmplă. Știi că e prea târziu să te pocăiești. Prea târziu să ștergi mizeriile care sunt pe telefonul tău. Prea târziu să ierți pe sora sau pe fratele acela. Prea târziu să alergi la Isus. Prea târziu să intri în corabie. Ușa a fost închisă, s-a terminat. Timpul a expirat și nu mai există nicio șansă. Timpul pentru milă, har și mântuire s-a dus. Ziua judecății a venit. Vei fi tu gata? Și știm că se va întâmpla. Acei oameni care odată erau văzuți importanți, celebritățile pe care lumea le adoră și le invidiază și le dorește, cei care domină titlurile… Au fotografi care așteaptă la aeroport doar ca să surprindă o imagine cu acești oameni cum se urcă în mașinile lor. Acești oameni care par atât de importanți… „Și am văzut pe morți, mari și mici, stând în picioare înaintea tronului.”

 

Păcatul sexual care pare atât de important și că merită atât de mult. Liniile de modă și cântecele și filmele și obiceiurile care par atât de greu de abandonat. Acel prieten sau acea prietenă pe care știi că ar fi trebuit să o părăsești cu mult timp în urmă. Când El va veni, știi bine că vei vedea totul ca pe o mizerie. Vei fi prins în flagrant. Avertizările ți-au fost date ca lui Acan. Ți-a fost dat timp să te pocăiești, dar tu nu te-ai lăsat de acel lucru. Nu i-ai dat drumul, nu te-ai întors de la el. Iar acum judecata a venit. Este peste tine. Și ai fost găsit cu păcat în mijlocul taberei. Ai avut o reputație bună, dar acum, ca pentru urmașii lui Core și Datan, a venit timpul judecății. Dacă El ar veni chiar acum în timp ce predic, ți-ar fi frică? Te-ai teme că nu ești pregătit să te duci? Ai încerca să îți ștergi istoricul? Ai încerca să te muți din apartamentul cuiva în care nu ar trebui să fii? Ai începe să spui: „Acum o să citesc Biblia”, „Acum o să mă rog”, „Acum o să mă pocăiesc așa cum a predicat Tim săptămâna trecută.” Ai lua abia atunci în serios toate avertizările? Ți-ai trage palme pentru că te-ai jucat cu păcatul? Ai regreta toate acele seri? Ai regreta că ți-ai permis să fii atât de aproape de lume? Că ți-ai permis să te joci cu caracterul lumesc? Ai regreta că ai numit sfințenia legalism? Știi că ai regreta. Știi că ai regreta toate acele lucruri dacă El s-ar întoarce și tu nu ai fi pregătit. Ești pregătit să-L vezi? Îl vei vedea. Ascultă! Ascultă! TU ÎL VEI VEDEA. Acest lucru este mai real decât faptul că eu stau în fața ta acum. Este mai sigur, mai adevărat și mai precis. TU VEI STA ÎNAINTEA LUI.

 

Dacă ai fi în acel avion cu Tim, și pare înfricoșător, toată lumea țipă, oamenii se panichează, și vezi că vine sfârșitul, ai fi gata? Sau te-ai putea relaxa într-o oarecare măsură… desigur că ar fi ceva frică din cauza avionului, și toată acea situație e groaznică, dar tu știi, ai o siguranță: „Îl voi vedea. Și mă bucur pentru aceasta. Abia aștept. Nu este nicio frică. Pentru că sunt pregătit.” Sau ți-ai cerceta mintea regretând păcate secrete? Păcate ascunse. Lucruri furate pe care le-ai crezut ascunse, cum a crezut Ghehazi, dar acum au fost descoperite. Acum știi: O nu, iată-L că vine, și eu am acest lucru. Și El mi-a spus că ar trebui să renunț la el, dar nu am renunțat. Ai fi nesigur? Să vezi fața sfântă și aprinsă a Celui care stă pe tronul de judecată. Ești pregătit ca fiecare lucru din viața ta să fie examinat?

 

Spune acolo în Apocalipsa că „Niște cărți au fost deschise. Și a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieții. Și morții au fost judecați după cele ce erau scrise în cărțile acelea, potrivit cu faptele lor.” Isus a spus despre judecată. Ce se va întâmpla? Fiecare cuvând nefolositor. FIECARE CUVÂNT NEFOLOSITOR! Ești gata să dai socoteală pentru fiecare cuvânt nefolositor? Tot ce ai spus vreodată. Fiecare cuvânt care a ieșit vreodată din gura ta, fiecare dată când te-ai mâniat, fiecare cântec pe care l-ai cântat, fiecare vers pe care l-ai recitat vreodată, fiecare cuvânt profan pe care te-ai justificat că îl poți folosi… Știți că sunt oameni în ziua de azi cărora li se dă cuvântul, și care le spun creștinilor că poți folosi limbaj obscen, că e în regulă. Și sunt unii oameni care chiar dau crezare acestei nebunii și scot pe gură limbaj obscen, iar Biblia spune că în ziua judecății vei da socoteală. Tu știi că El știe tot. Cel care a făcut urechea, nu aude? Cel care a făcut ochiul, nu vede? Ești tu pregătit?

 

Poate ai doar o hanină de evlavie și ai înșelat pe toată lumea. O reputație bună între presbiteri, o mărturie bună în biserică, dar în interior ești un mincinos și un hoț, un desfrânat și un idolatru. Și tu știi asta. Și dacă El ar reveni chiar acum, ai fi nepregătit și îngrozit. Dacă cerul s-ar despica, ochii tăi ți-ar ieși din orbite pentru că ai fost descoperit că ești fals. Ești pregătit?

 

Știți că nouă nu ne place să fim luați pe nepregătite. Ne place să fim pregătiți. Știți, oamenii își iau o armă de foc ascunsă, de ce? „În caz de nevoie.” Oamenii își fac asigurare de tornadă, de ce? „În caz de nevoie.” Grindina. Face pagube de peste 1 miliard de dolari. Vedeți ce fac oamenii acum? „În caz de nevoie…” „În caz de nevoie.” Oamenii construiesc buncăre. Oamenii se pregătesc pentru o apocalipsă cu zombie!! Dar nu se gândesc deloc la sufletul lor și la realitatea că vor sta înaintea Domnului și vor da socoteală și că eternitatea le stă înainte. Ești tu pregătit? Ești pregătit?

 

Ce ai spune dacă ai ști… că următoarele 30 de secunde sunt ultimele tale 30 de secunde. Ai pleda pentru mai mult timp? Regina Elisabeta din anii 1700 a spus pe patul de moarte: „Mi-aș da toate averile pentru mai mult timp.” Aceasta a fost o femeie rea, de ce credeți că a avut nevoie de mai mult timp? Nu pentru a strânge mai multe averi, nu ca să dea o îmbrățișare familiei; a vrut mai mult timp ca să se pună în rânduială cu Domnul. Ca să se împace cu acest Dumnezeu care era mânios pe ea. Dar nu a mai primit timp. Ești pregătit?

 

S-ar putea să spui: „Bine, Isus a spus că trebuie să fii pregătit. Dar când vine, ca să pot fi pregătit? Realitatea este că nu ști. De aceea El a spus: „Fiți gata.” Gândiți-vă la cele 5 fecioare neînțelepte, care nu aveau untdelemn. Ele nu au fost pregătite când le-a venit rândul. Nebunul bogat care și-a construit hambare mai mari, n-a fost pregătit și i s-a cerut înapoi sufletul. Gândiți-vă la Anania și Safira. Credeți că ei s-au gândit că vor fi scoși afară de aceiași tineri pe lângă care trecuseră mai devreme?

 

Este ceva adevărat cu privire la lumea aceasta, iată ce anume: Predicile – eu le numesc predici – îți sunt predicate în mod constant de către această lume. Pline de minciuni. PLINE DE MINCIUNI. Un mesaj pe care Hollywoodul a reușit foarte bine să îl predice în mod fals, și a convins pe mulți, este cu privire la moarte. Ei fac moartea să pară plină de farmec. Nu-i așa? O fac să pară chiar distractivă. Romantică. Iau un om rău, complet fără Hristos, și îl arată murind în păcatul lui, cu zâmbetul pe buze, părând atât de plin de pace, atât de calm, pe un fond de muzică lină, totul pare atât de bine. Sau același om rău și nelegiuit, fără nicio evidență a lui Hristos în viața sa, ei iau acest actor și-l arată fugind către un baraj de gloanțe încrezător, curajos, fără nicio teamă, privind moartea în față ca și când i-ar spune: „Vin către tine, nu am nicio frică.”

 

Acesta e mesajul pe care îl predică Hollywoodul. Așa mor într-adevăr cei răi? Când un om știe că urmează să Îl vadă pe Domnul și nu este pregătit, chiar așa se comportă? Este o carte scrisă de S. B. Shaw întitulată „Mărturii ale muribunzilor mântuiți și nemântuiți”. Este o carte care te pune pe gânduri. În această carte sunt relatate, așa cum spune titlul, ultimele momente ale oamenilor pe patul lor de moarte. Ce au spus; ce au făcut. Cei mântuiți și cei nemântuiți. O carte sobră. Ascultați ce au strigat ei. Iată câțiva dintre cei nelegiuiți.

 

Voltaire – nu știu dacă ați mai auzit acest nume. Un faimos ateu. Este numit „Păgânul”. Un necredincios. Iată ce a spus despre creștinism. „Creștinismul este în mod sigur cea mai ridicolă, cea mai absurdă și cea mai sângeroasă religie care a infectat vreodată această lume. Maiestatea voastră va face un serviciu etern rasei umane prin eradicarea acestei superstiții infame.” Asta a spus pe când trăia. Dar iată ce a spus cu ultimele sale cuvinte: „Sunt abandonat de Dumnezeu și de oameni. Voi merge în iad. O, Hristos! O, Isus Hristos!” Nu vă înșelați. Ei spun vorbe mari, dar când stau în fața morții, când privesc spre eternitate, este cu totul altceva.

 

Iată un altul: Francois Newport. El a spus: „O, de aș putea sta o mie de ani în focul care nu se stinge niciodată ca să obțin favoarea lui Dumnezeu și să fiu unit din nou cu El. Dar este o dorință zadarnică. Milioane de milioane de ani nu m-ar aduce cu nimic mai aproape de sfârșitul chinurilor mele, decât cu o biată oră. O, eternitate, eternitate! Pe totdeauna și pe totdeauna! Oh, chinurile insuportabile ale iadului!” Și apoi a mers la judecată. Poți auzi disperarea? Nicio muzică lină, niciun calm, nicio pace.

 

Încă o mărturie din partea celor răi. Un necunoscut. Un om rău, pierdut, care era pe moarte. „Când a fost vizitat de un doctor, el gemea și dădea semne de mare agonie. Doctorul i-a zis: „De ce gemi? Boala ta nu este dureroasă.” „O, doctore”, a spus el, „nu trupul, ci sufletul mă chinue.” În seara morții lui, când au intrat în cameră, oamenii au spus că au simțit că acolo era o prezență îngrozitoare ca și când el se afla lângă tărâmul celor osândiți. Muribundul a strigat: „O, Dumnezeule, izbăvește-mă din acea groapă îngrozitoare!” Aceasta nu era o rugăciune de pocăință ci tânguirea unui suflet pierdut. Cam cu 15 minute înainte de a muri, ceea ce s-a întâmplat la ora 12, el a exclamat: „Sunt în flăcări! Scoateți-mă afară! Scoateți-mă afară!” El a continuat să repete acest lucru până ce respirația l-a părăsit. Pe măsură ce puterea trupului îi slăbea, cuvintele lui au devenit din ce în ce mai stinse. În cele din urmă, domnul N. și-a pus urechea aproape ca să prindă șoaptele sale de plecare. Iar ultimele cuvinte pe care le-a putut auzi au fost acestea: „Scoateți-mă afară! Scoateți-mă afară!””

 

Hollywoodul te-a mințit, media te-a mințit. În spatele tuturor, diavolul te-a mințit. Dacă nu ești pregătit, poți să pretinzi că ești tare, poți să te crezi puternic, dar când vei sta în fața veșniciei, când vei privi fața Mielului de pe tron, toate celelalte vor deveni foarte clare.

 

Ieri. Doar ieri, eram la un eveniment și vorbeam cu niște tipi. Și știți ce îmi spuneau ei? „Suntem dumnezei. Omul negru este dumnezeu.” „Toate acele lucruri în care crezi sunt superstiții.” „Raiul și iadul sunt ceea ce tu le faci să fie.” M-am uitat în ochii lui și i-am zis: „Dar veți muri ca niște oameni.” Și a fost redus la tăcere. Realitatea este aceasta: poți să te numești dumnezeu, poți spune orice vrei, dar când vei sta în fața veșniciei, vei vedea cât de nedumnezeiesc ești. Vei vedea cât de firav și de slab ești. Ești pregătit?

 

Dar apoi auzi cealaltă parte. Auzi despre alții care, când stau față-n față cu moartea, sună cu totul diferit.

 

Este o carte, se numește „Cântând în foc”. Un frate pe nume John Bradford, înainte de a fi ars de viu pentru Hristos, ascultați ce a spus. S-a întors să se adreseze tânărului John Leaf, tovarășul lui de suferință; Cuvintele lui sunt de neuitat: „Încurajează-te, frate, căci vom avea o cină veselă cu Domnul în seara asta.”

 

Iată din nou ceva din cartea lui Shaw. O credincioasă: „Doamna Jewett suferea de cancer la gât și a murit de foame. Am mers să o văd.” – pastorul ei relatează – „Când mi-a auzit vocea, a spus: „Vino la mine.” Și-a aruncat brațele în jurul gâtului meu spunând: „Fratele meu, mi-am dorit atât de mult să te văd. Sunt sfințită. Mi-am păstrat credința. Mor de foame, dar în scurt timp voi lua din rodul pomului vieții.” Și-a întins mâna ca și când deja ar face acest lucru, spunând: „Dulce, o ce dulce!” Apoi, lăsându-și mâna jos, a spus: „Și voi bea din apa vieții chiar acum; la revedere pentru scurt timp.” – și a murit victorios.” Ce contrast!

 

Unul dintre imnurile mele preferate este „Stânca Veacurilor” [Cel ce Te-ai deschis mie], de Augustus Toplady. Ați auzit ce a spus el pe patul de moarte? Este glorios! Dați-mi voie să vă spun ce a zis. „Cu o oră înainte de a muri, părea să se fi trezit dintr-un somn dulce și a exclamat: „O, ce desfătări! Cine-și poate închipui bucuriile celui de-al treilea cer! Ce soare luminos s-a răspândit în jurul meu! Nu am cuvinte să descriu! Știu că de acum nu mai poate fi mult până când Salvatorul meu va veni după mine, deoarece cu siguranță niciun muritor nu poate trăi.” Și spunând aceasta a îzbucnit într-un șuvoi de lacrimi. Apoi a continuat: „După gloriile pe care Dumnezeu le-a manifestat față de sufletul meu, o lumina Lui! Lumină! Lumină! Strălucirea gloriei Lui! O, vino Doamne Isuse, vino, vino degrabă!” „

 

Ce lucru deosebit! Vedeți contrastul? Unul strigă: „Oh, chinurile insuportabile ale iadului!”, celălalt: „Lumină! Lumină! Vino degrabă!” Ce anume le-a dat acestor frați pacea în fața morții? Ce l-a deosebit pe un om de altul? De ce unul a fost pregătit pentru tron, iar celălalt striga în disperare: „Hristos! Hristos!”? Hristos i-a deosebit. Ce anume le-a dat creștinilor din primul secol curajul de a înfrunta leii și tortura și Imperiul Roman? Hristos a fost acela. Ce anume dă fraților din Iran bucurie în ciuda decapitărilor și a violurilor și a Statului Islamic? Hristos. Dacă ați fost la conferința din Denton sau ați ascultat mesajul lui John, ați auzit ce a spus despre acel băiețel. Eu însumi am privit fața acelui băiețel care a fost bătut de oameni maturi, bărbați și femei, din pricina lui Isus Hristos. Și el s-a întors în casă bucurându-se. Și avea de gând să continue să proclame mesajul, deși i se promisese că va fi omorât pentru asta. Ce anume dă o astfel de realitate? Ce anume dă un astfel de răspuns? Ce face pe un om să aibă o asemenea siguranță, să fie atât de pregătit? Hristos. Hristos. Hristos.

 

Are totul de a face cu Isus. Ești tu în Hristos? Te-ai pocăit și continui să te pocăiești de tot păcatul din viața ta? Te-ai agățat și continui să te ții lipit de Isus Hristos pentru mântuire? Este El prețios pentru tine? Este El cu adevărat prețios pentru tine? Nu doar în vorbă, ci este El cu adevărat prețios pentru tine? Îl iubești? Este El speranța ta? Este El totul pentru tine? Este El singura ta comoară? Te vezi pe tine atât de slab și fără El nu ai nimic, așa că stai aproape de El, rămâi în El, ai nevoie de El? Chiar și atunci când cazi, tu știi că El este singura ta speranță și alergi imediat la El. Ești tu un recipient al iertării prin sângele Mielului? Sângele Lui, cum vezi tu sângele Lui? Este el prețios? Vezi acel izvor care curge și spui: „Este pentru mine! Este pentru mine! Mă curăță, mă spală. Acolo găsesc iertarea, în sângele acela care a fost vărsat pentru mine.” Viața este în sânge. Și tu spui: „El Și-a dat viața mentru mine. Acel sânge s-a vărsat pentru mine.”

 

Nu e destul să crezi că Isus a murit pe cruce. Catolicii cred acest lucru. Nu e destul să crezi că Isus a fost fără păcat. Musulmanii cred acest lucru. Nu e destul nici măcar să ai o teologie bună. Demonii cred și tremură. Ei au o teologie perfectă. Ei cunosc tot adevărul. Ei știu că Isus este 100% Dumnezeu și 100% om. Dar nu există nicio mântuire pentru ei. Te încrezi tu în El? Te încrezi în El chiar acum, în prezent, și te pocăiești de tot păcatul?

 

Ieri, în timp ce mă pregăteam pentru această predică, ascultam ultimul mesaj pe care fratele Bob Jennings ni l-a predicat. În timp ce se apropia de moarte, și a spus-o cu atâta… știți Ioan 8:21 – dacă mori în păcatele tale, nu vei merge unde merge El, nu vei merge acolo unde este Hristos. El a spus: „O, dar dacă ești iertat de păcatele tale, atunci vei merge acolo unde este Isus.” Aceasta este speranța! Așa știi că ești pregătit, pentru că păcatele ți-au fost iertate, pentru că ești în Hristos! Ascultam ultimele capitole din Călătoria Creștinului venind pe drum încoace, și era vorba despre Creștinul care trece prin acea prăpastie de apă care separă pământul până ce ajunge la Cetatea Cerească, la porți. Și fără îndoială că există acea frică, n-ai mai trecut pe acolo… Ați auzit chiar și în vocea fratelui Bob când spunea că el n-a mai murit până atunci. Dar a zis: „Ce spune Biblia? Spune că e ca un somn. Am mai dormit până acum, nu e chiar așa de rău. E bine.” Și la fel și în Călătoria Creștinului, era acel frate care îl îndruma cu promisiunile. Te ții de acele promisiuni, te ții de Scriptură, speranța ta e în Hristos și în nimic altceva, niciunde altundeva, în nimeni altul. E toată în Hristos. Aceea e speranța ta, acela e ajutorul tău, aceea e Stânca. Orice alt teren e nisip mișcător. Așa știi că ești pregătit, pentru că ești în Hristos. Îți urăști păcatul, te întorci de la el, Îl vrei pe El, și nu te încrezi în nimic altceva! Sari în eternitate știind că El te va prinde în brațele Lui și niciodată nu te va scăpa. Te încrezi în El și doar în El. Veșnicia ta depinde în totalitate de lucrarea încheiată a lui Isus Hristos, de viața, moartea și învierea Lui.

 

Sau te încrezi tu în vreo faptă de-a ta? În vreo realizare, membralitate într-o biserică sau împărtășanie sau mâncare sau botez, în vreo citire a Bibliei sau ținere a Legii, circumcizie sau normă culturală? Îți pui tu toată credința în Isus Hristos chiar acum? Cei care sunt în Hristos sunt pregătiți. Și dacă ești în Hristos, ești pregătit. Dacă te întorci de la păcatul tău, ești pregătit. Și chiar de ai cădea, cel drept cade de șapte ori și se ridică. Dacă ești în Hristos, ești pregătit. Dar dacă nu ești în Hristos… Dacă nu ești, Îl vei vedea. Și va fi înfricoșător. Dacă ești în Hristos, spui ca și Pavel: „Pentru mine a trăi este Hristos, iar a muri este un câștig.” Dacă ești în Hristos, spui „Amin!” Citești 1 Ioan și vezi acel pasaj în care Ioan vorbește despre faptul că suntem copii ai lui Dumnezeu și spune: „Preaiubiților, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Și ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar știm că, atunci când Se va arăta El, Îl vom vedea așa cum este. Oricine are nădejdea aceasta se curățește, după cum El este curat.” Privim spre venirea Lui și nădăjduim. Privim la ea cu speranță. Privim la ea cu bucurie. Nu privim la ea cu groază. Și așteptând să-L vedem așa cum este, fiind într-o totală venerație față de realitatea că El va face din oameni ca noi copii ai lui Dumnezeu, ne curățim așa cum El este curat. Umblăm în curăție, umblăm cu o conștiință curată care este controlată de Cuvânt, Umblăm în sfințenie pentru că știm că fără sfințenie – există o sfințenie fără de care nimeni nu va vedea pe Dumnezeu. Și noi vrem să Îl vedem. Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu.

 

Dacă ești în Hristos, chiar și atunci când ești omorât cu pietre ca Ștefan, chiar și atunci când pietrele te lovesc, poți spune: „Iată, văd cerurile deschise, și pe Fiul omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu.” Dai tu morții tot păcatul tău azi? Acum? Sau ascunzi o parte din el? Ții o parte din el? Îi porți de grijă? Privești tu la lume așa cum spune Biblia? Pofta firii, pofta ochilor, lăudăroșia vieții și toate aceste lucruri trec și lumea trece odată cu ele. Ții lumea aproape de tine? Te apropii cât poți de muchia lumii? Încerci să ai acea moralitate minimă despre care vorbește Piper? Încerci să fii suficient de creștin ca să ajungi în cer, dar ție chiar îți place lumea. Nu ți-ai dori să fii găsit la un loc cu cei necredincioși când El se va întoarce. Nu ți-ai dori să fii în mijlocul rebeliunii când Domnul va spune inimii tale să înceteze să mai bată.

 

Bine, rapid câteva lucruri practice.

 

Unii dintre voi poate știți de Hotărârile lui Jonathan Edwards. Cred că sunt atât de folositoare. Două dintre ele cred că încapsulează întreaga idee pe care încerc să v-o prezint.

 

Din nou spun, fie că vei muri sau Hristos va reveni, important este că vei sta înaintea lui Hristos. Ești pregătit? Dacă nu ești în Hristos, nu ești pregătit. Dacă ești în Hristos, ești pregătit. Deci haideți să trăim ca și când eternitatea chiar se apropie.

 

Iată ce a spus Jonathan Edwards, care a avut siguranță deplină, încredere deplină că era cu adevărat în Domnul. Și totuși, iată hotărârea lui numărul 7: „Sunt hotărât să nu fac niciodată niciun lucru pe care nu l-aș face în ultima oră a vieții mele.” Este acesta modul în care trăiești? Dacă ai ști că seara aceasta, la ora 9 va fi ultima ta oră, te-ai mai uita la acel film? L-ai mai suna pe acel prieten? Te-ai mai duce la acel eveniment? Ai mai vorbi soției în felul acela? Ți-ai mai petrece timpul în felul în care ți-ai plănuit? Cum știi că acea oră 9 nu este ultima ta oră? Cum știi că seara aceasta la ora 9 nu va fi ora la care Domnul se va întoarce? Acum, vrea Isus să ne gândim: „O, voi muri, de aceea trebuie să îmi vând casa și să trăiesc pe stradă pentru că El va veni în orice moment și nu mai pot face nimic”? Nu, deloc. De fapt, trebuie să trăim în așa fel, în timp ce ne ducem viața normală de zi cu zi – „fie că mâncați, fie că beți, să faceți totul pentru slava lui Dumnezeu” – trebuie ca modul nostru de viață să strige la lume și oricăruia care privește: „Hristos este totul pentru mine! El poate veni în orice moment, sau îmi poate lua viața oricând, eu sunt pregătit, pentru că sunt în Hristos. Rămân în El, sunt gata să Îl văd. Mă curățesc așa cum El este curat. Mă lupt cu păcatul meu. Și tot, tot ce sunt este pentru El. Și tot ce fac arată realitatea a ceea ce spun cu gura mea. Chiar și atunci când cad, alerg imediat la El. Nu am nicio speranță, niciun ajutor, nicio salvare, nicio pace, sau bucurie sau promisiune în nicio altă parte și în nimeni altul decât în El.

 

A doua hotărâre: „Sunt hotărât să nu fac niciodată ceva ce mi-ar fi teamă să fac dacă m-aș aștepta să am mai puțin de o oră pănă să aud cea din urmă trâmbiță.” Cu alte cuvinte, același lucru. Dacă într-o oră Domnul Isus ar reveni, gândește-te ce teroare ar fi să te găsească într-o formă sau alta de păcat sexual. Și norii sunt strânși ca un sul… Cum ar fi să te găsească mințind când se întoarce. Sau purtându-te aspru, sau fiind nesupus, și El se întoarce. Neascultător de părinți, și privești în sus și Îl vezi că vine. Sau El se întoarce, iar tu nu ești în Hristos deloc.

 

Imaginați-vă următorul lucru. Și mă apropii de încheiere. Un pompier este instruit în fiecare zi cu privire la incendii, pericolul de inhalare de fum, diverse temperaturi care pot face pe cineva să piară. Repetă mereu unde trebuie să își aibă uniforma pentru a maximiza timpul, cum să aibă mașina pregătită, cum să aibă totul pregătit. A fost instruit. Apoi, într-o zi, pe când stă cu colegii lui pompieri și poartă o discuție bună, începe să sune alarma, iar acum, o nu, fuge să își caute uniforma și nu e acolo unde ar trebui să fie; scormonește, caută să o îmbrace, timpul trece; merge la mașină și mașina nu are combustibil. Acum trebuie să se oprească să alimenteze și se împotmolește în trafic. Când în sfârșit ajunge la locul urgenței, descoperă că un orfelinat plin de copii a ars din temelii și toți au murit. De ce? Pentru că el nu a fost gata, nu a fost pregătit. Gândiți-vă ce ar urma. Investigația. Toată această situație este descoperită. Știm cu toții că oamenii ar fi furioși. I-ar reproșa: „Cum ai putut? Ai fost instruit, trebuia să fii pregătit. Cum ai putut face una ca asta? Din cauză că nu ai fost pregătit, uită-te ce tragedie ai creat! Uită-te ce distrugere! Uită-te ce durere ai generat pentru că NU AI FOST PREGĂTIT! Nu ai nicio scuză! Ar trebui să fii pregătit. E prea mult în joc.”

 

Cu atât mai mult tu, care ai fost avertizat prin predicarea Cuvântului lui Dumnezeu, căruia ți s-a spus și ți s-a dat multă învățătură cu privire la acea zi, instrucțiuni și porunci să te pregătești pocăindu-te de toate păcatele și punându-ți toată credința, încrederea, speranța, sprijinul în Isus Hristos pentru sufletul tău. Să dobândești toată acea informație, iar apoi când vine acea zi, să nu fi gata. Să ți se ofere o asemenea milă și salvare, iar tu să scuipi în fața Tatălui care Își oferă Fiul ca să salveze păcătoși. Să-L dai deoparte pe Fiul care a suferit de bunăvoie mânia Domnului. Să stingi Duhul lui Dumnezeu care te cheamă să te pocăiești. Ar fi o tragedie mult mai mare decât o mie de orfelinate pline de o mie de copii morți. Să fii despărțit de tot harul și de toată mila. Să petreci o veșnicie în plâns și în scrâșnirea dinților.

 

Ascultă! Spun din nou: tu vei sta înaintea Lui. Și ori vei sta înaintea Lui pentru că Isus Hristos se va întoarce, ori vei sta înaintea Lui pentru că El îți va lua viața. Dar noi toți vom sta înaintea Lui. Și singurul loc sigur este în Hristos. Iar dacă nu ești în Hristos, nu ești în siguranță. A te mai gândi la acest lucru, nu este sigur. A dori să vorbești mai târziu cu niște oameni legat de acest lucru, nu e sigur. Singurul loc sigur este în Hristos. Și nu trebuie să aștepți până deseară ca să o faci, nu trebuie să aștepți până mai târziu sau până se va cânta, sau până la rugăciune, sau până după terminarea serviciului, sau până luăm cina; acolo unde stai te poți pocăi. Te poți pocăi și îți poți pune credința în Isus Hristos. Poți să renunți la a-ți mai respecta sinele, poți să-ți iei coroana de pe cap, să te dai jos de pe tronul pe care stăteai, unde erai dumnezeul vieții tale, unde te ascundeai, falsai și erai prefăcut, poți abandona totul și poți veni la Hristos cu adevărat. Cu sinceritate, așa cum ești, cu tot păcatul și murdăria ta. El a venit pentru cei slabi, a venit pentru cei morți. A venit pentru cei pierduți, a venit pentru cei bolnavi. El este Marele Medic. El a venit să salveze păcătoși. Și nu este niciun păcat, nicio rușine, nicio vină, nicio murdărie… Ai putea fi un pedofil sau un violator… Asta nu te ține în afara Împărăției lui Dumnezeu. El te va ierta și te va salva dacă vii cu adevărat. Vino, cât mai este timp. Pentru că nu ști când vei sta înaintea Lui, dar știi că vei sta.

 

Ești pregătit să stai înaintea tronului lui Hristos?

 

Tată… Tată, știu realitatea despre care ai spus că în acea zi mulți vor spune „Doamne, Doamne”. Știu că ai spus despre calea care duce la pierzare că este largă și mulți sunt pe acea cale. Puțini sunt cei care găsesc viața. Puțini care intră pe această cale. Dar, Doamne, Te rog să fii îndurător. Mă gândesc chiar la propria mea bunică și la cei din această sală care nu te cunosc: copii, soți pierduți sau soții pierdute. Tată, Te rog, ai milă. În Numele lui Isus, amin.

 

https://illbehonest.com/romana/esti-pregatit-sa-stai-inaintea-tronului-lui-hristos

 

//////////////////////////////////////////////

 

A Muri În Hristos Este Un Câștig

de Bob Jennings  

 

 

„Amația a făcut ce este drept înaintea Domnului, dar cu o inimă care nu era în totul dată Lui”- . Uau! „Doamne, nu mă lăsa să am așa ceva pe piatra mea funerară! Nu lăsa ca aceasta să fie biografia mea! Am făcut ce este drept înaintea Domnului, dar nu cu toată inima mea! Ajută-ne!

 

Tim Conway

 

„Ei bine, Bob, din moment ce ai aflat că ai cancer.. mă întreb… mi-ai spus aseară că una era să te gândeşti la ceea ce ai putea face în viaţa ta când erai sănătos şi a sunat ca și când, acum fiind în această situaţie, poate aceasta te face să gândeaști altfel și mă întreb, acum că ştii că ai cancer, există ceva care îți vine în minte în ceea ce priveşte modul în care lucrurile s-au schimbat în gândirea ta, cum Îl vezi pe Domnul, cum îți vezi viaţa, cum vezi viața de păstor sau de soţ, cum îți vezi moartea? De când ai aflat, există zone în care simți cu adevărat că gândirea ta chiar s-a schimbat mult? Privind moartea din acest punct de vedere faţă de tot restul vieţii tale cum ai văzut-o?”

 

 

Bob Jennings

 

„Într-un fel, nu, nu s-a schimbat. Aș spune că a crescut şi s-a amplificat în lucrurile pe care întotdeauna le-am cunoscut ca și creştin. Un lucru pe care l-am văzut mai mult este privilegiul incredibil pe care Domnul ni l-a dat, acela de a-L sluji în această vreme. Privilegiul incredibil de a merge cu El, de a ne bucura de El. Privilegiul incredibil de a-L sluji, şi de a fi în lupta pentru adevăr, pe arena credinţei. Privilegiul incredibil de a deschide Scripturile. Este un așa privilegiu de a sluji Domnului, Regelui regilor, şi să te aduni cu sfinţii, şi să cânți cântările Sionului, să cânți cântările Domnului chiar în mijlocul taberei dușmanilor, e chiar așa un mare privilegiu.

 

Cred că am simţit şi am văzut mai mult din acestea, de când am aflat despre acest cancer. De asemenea, în special de când am devenit creştin, îmi dau seama că viaţa este scurtă, trupul este fragil, şi moartea este sigură. Toate aceste lucruri, da sunt mai reale, este mai multă realitate. Am fost foarte conștient ca și creştin că viaţa este scurtă. Veţi auzi creştini mai în vârstă spunând aceasta şi predicatorii spun asta mereu.

 

Chiar de când am fost convertit am fost foarte conştient că viaţa este scurtă. Nu avem prea mult timp, va trece așa de repede. Scripturile spun asta din nou și din nou, comparând viaţa noastră cu un somn, sau cu un alergător care trece, sau cu iarba. Nu cu stânci sau cu copaci, ci cu iarba. Deci, sunt foarte conştient de asta, dar acum, ştii că s-a întâmplat. Îmi aduc aminte când aveam 25 de ani şi conduceam un camion de pietriș. Și un creştin mai în vârstă călătorea cu mine de o vreme, doar ca să avem părtăşie şi să petrecem un timp împreună. Avea 75 de ani, îmi amintesc că mă gândeam, „El are de trei ori vârsta mea. Eu am o treime din vârsta lui, eu am 25, şi el are . Uite cât timp am!” În acelaşi timp mă simteam ca și cum, „Știu că totul va trece așa de repede, știu asta.” Îmi amintesc așezarea, ziua, ora, locul.. unde mă gândeam la aceasta. A trecut foarte repede, îmi amintesc pe la 20 de ani ca şi creştin, era ceva special pentru fiecare an. Aveam gândul, „Voi încerca să-mi amintesc câte ceva despre fiecare an.” Pentru un timp am reușit,.. „acesta a fost anul în care așa și așa s-a întâmplat. Acesta a fost anul în care am mers aici sau acolo, la această conferinţă, sau altundeva.” Apoi anii, se adună și trec. Lucrurile devin neclare, totul se încâlcește. Nu îți poți aminti ceva din fiecare an; iar copiii erau tineri. Nu pot să cred cât de repede au trecut anii de când copiii erau în casă cu noi. E incredibil cum se întâmplă, nu poți să explici. Nu se poate explica, nu se poate ține, nu se poate opri, nu se poate încetini. Dintr-o dată, copiii au crescut și pleacă de acasă şi totul e gata. Capitolul e încheiat, şi tot ce poţi face este să faci ca fiecare zi să valoreze pentru Hristos.

 

Ştii, creştinul într-un fel, trăiește pentru eternitate, trăiește pentru lucrurile mari, cu adevărat valoroase. Într-un fel el, el este cel mai departe de a fi existenţialist, dar pe de altă parte, el este cel mai mare existențialist. E ca si cum trăim pentru fiecare moment, trăim pentru fiecare zi, vrem să facem ca fiecare moment să conteze. Așa că, oh, e ca și cum, tot ce putem face este ca în prezent să umblăm cu Dumnezeu zi de zi şi doar să fim atenţi la El necontenit şi acesta este adevăratul creştinism. E cum spune Domnul în noul legământ, „Voi pune legile Mele în mintea lor și le voi scrie în inimile lor.” Dumnezeu este realitatea supremă.

 

Creștinul umblă în mod natural preocupat de Dumnezeu, în comuniune cu El. Acesta e cel mai bun lucru pe care îl putem face pentru a răscumpăra timpul şi pentru a apuca viața veșnică. Atunci când ajungem la sțârșit, aceasta este ceea ce ne face perna moale, perna patului morții moale. Realizezi că, într-un fel, nu ai ajuns nici pe departe la excelență, sau la perfecțiune sau conformitate cu Hristos, sau orice în direcția aceasta, dar pe de altă parte, este un mister. Poți ajunge la sfârșit cu o încredere reală că, „Doamne, am căutat să umblu cu Tine. Te-am iubit. Am încercat. Eu într-adevăr mi-am predat viaţa Ție. În mod real mi-am trăit viața pentru Tine, Doamne.” Aceasta este o consolare incredibilă când ajungi la sfârşitul vieţii. Chiar o consolare incredibilă, o dulceață incredibilă. Când ajungi la final, te gândești că totul se reduce la aceasta: „Chiar Îl iubesc pe Hristos sau nu?” Vreau să spun, când rezumi totul, „L-am iubit pe Domnul sau nu? A fost El bucuria mea, slava mea, iubirea mea, afecțiunea mea, totul totului tot?” Dacă acest lucru e adevărat, dacă poți spune într-adevăr așa, tu o ştii, şi conștiința ta stă marturie. Tu poți spune, „Am făcut ce am putut, ca Maria”. „Ea a făcut ce a putut,” a spus Domnul. Ştii, te poți uita în jur și să vezi oameni care au fost mai dotați sau talentați în alte domenii şi ei văd mai multă roadă în viaţa lor, mai multă roadă în slujirea lor, şi aşa mai departe. Dar tu trebuie să poți spune „Doamne, am făcut ceea ce am putut!” Este frumos când poți spune aceasta înaintea lui Dumnezeu.

 

Ce milă, ce îndurare să ajungi la sfârşitul vieții şi să ştii că nu vei muri în păcatul tău. Că nu vei muri în păcatul tău, ci că vei muri în Hristos, şi în neprihănirea Lui. Compozitorul spune, „Neînfricat voi sta în acea Măreață Zi.” Să ştim că vom muri cu păcatele iertate şi că putem exclama, „Cât de binecuvântat este omul ale cărui fărădelegi sunt iertate, a cărui păcate sunt acoperite!” Extrem de binecuvântat, extrem de binecuvântat! Ştii, când te gândești la acel pasaj din Ioan capitolul 8, unde Domnul spune de trei ori, cred că în versetul 21 şi de două ori în versetul 24. „Mă veți căuta şi veţi muri în păcatul vostru” şi „dacă nu credeţi că Eu sunt, veți muri în păcatele voastre.” Și a treia oară, El spune „Veți muri în păcatele voastre.” Dacă într-adevăr ai ochi să vezi, vei tremura văzând oamenii din jurul tău care știi că mor în păcatele lor. Ştiu oameni care au murit în maşină, oameni care au murit în casă, care au murit în spital. Oameni care au murit într-un incendiu, oameni care au murit într-un pârâu. Am auzit de cineva care a murit într-o groapă de gunoi de grajd. Moduri îngrozitoare de a muri, dar nici unul nu se compară cu a muri în păcatul tău. A muri în păcatul tău. Da noi murim din cauza păcatelor noastre, „plata păcatului este moartea.” Aici, Domnul spune ceva puţin mai diferit, El începe prin a vorbi despre a muri în păcatul tău. Înseamnă a muri și a sta în fața eternității și a judecății cu înșelăciunea pe tine. Cu păcatul pe tine, boldul morții este păcatul, asta e ceea ce o face atât de îngrozitoare. Desigur, păcatul a cauzat moartea, dar totuși lucrul care face ca moartea să fie atât de teribilă este că ai acest păcat, această vină. Ai de a face cu Dumnezeu, Dumnezeu va scoate la iveală ipocrizia în care ai trăit, toate faptele tale rele vor fi scoase la iveală ăsta este cel mai groaznic lucru. Oamenii au această idee că ei o să-L învingă pe Dumnezeu. Știi, că ei o să-L învingă, că ei își vor trăi viaţa fără Dumnezeu, că ei n-o să-și trăiască viaţa pentru Dumnezeu, şi că ei vor muri şi se vor descurca, dar ei nu vor putea. Domnul Isus va reveni, El va învia morţii, El îi va chema pe toți înaintea Lui, orice genunchi se va pleca, orice limbă va mărturisi, şi adevărul va ieşi la lumină, şi ei vor fi prinşi în păcatele lor.

 

Aşa că pentru a putea întâmpina moartea în Hristos, în neprihănirea Lui, aceasta este totul. Într-un fel, este totul, este esența. Domnul ne-a făcut o chemare înaltă, sfântă și cerească. El a chemat la Împărăţia și Slava Lui. Aceasta este finalitatea Salvării Domnului, răscumpărarea finală totală.”

https://illbehonest.com/romana/a-muri-in-hristos-este-un-castig-bob-jennings

///////////////////////////////////////

 

 

O relatare a două legăminte

(Galateni 4:21-31)

Phil Johnson

Data trecută, am analizat felul în care foloseşte Pavel scrierile Vechiului Testament în cadrul acestui pasaj. Am discutat puţin despre motivul pentru care a făcut lucrul acesta. Şi vreau să păstraţi în minte aceasta când vom trece prin acest pasaj. Pavel nu ne oferă un model cu privire la felul cum să interpretăm relatările biblice aici. El răspunde unui grup specific de învăţători falşi. Înainte să ajungem la această secţiune de la finalul capitolului patru, amintiţi-vă, el a aşezat deja temelia pentru toate argumentele sale. El şi-a construit întregul său argument, fundamentele doctrinare şi biblice ale acestuia, a folosit căi convenţionale de interpretare a Vechiului Testament. Aceasta este o abatere extraordinară de la ceea ce face Pavel în mod normal. El face referire aici la un pasaj din Vechiul Testament; şi probabil că-l alege deoarece el constituia baza pasajului pe care iudaizatorii trebuie să-l fi folosit pentru a-şi stabili poziţia. Aşadar, Pavel împrumută pasajul lor favorit şi abordarea lor hermeneutică pentru a ilustra motivul pentru care poziţia lor este complet greşită. El utilizează un anumit fel de abordare alegorică aici pentru a expune falsitatea anumitor învăţători, care probabil că se bazau din plin pe metoda alegorică pentru a-şi prezenta eroarea. Deci, cu alte cuvinte, în acest pasaj vedem cum el se luptă cu aceeaşi armă ca a lor. El le răspunde acestor învăţători falşi cu propria lor metodologie, în pasajul lor favorit. Acest pasaj, această secţiune din Galateni 4 este aproape complet unică în Noul Testament şi oferă exemplul unei persoane care trasează lecţii alegoric-simbolice bazate pe relatări din Vechiul Testament.

 

De data aceasta vom privi din nou la acelaşi pasaj pentru a încerca să determinăm înţelesul lui Pavel. Ce prezintă el aici? Care este punctul său principal? Şi odată ce înţelegem metodologia sa, cum interpretăm semnificaţia spuselor sale? Ce anume spune el aici? Şi cum este această povestire despre Sara şi Agar, Isaac şi Ismael o lecţie pentru galateni? De ce se aplică aceasta la eroarea cu care se confrunta Pavel? Aceasta e ceea ce vrem să cercetăm acum. De fapt, vom vedea că răspunsul la această întrebare nu este chiar atât de dificil sau de neclar pe cât ar părea la prima citire a acestui pasaj, când te întrebi ce are de a face Agar cu o erezie a primului secol? De unde a scos Pavel aceasta şi de ce? La iveală iese faptul că Agar este, de fapt, un simbol perfect pentru tot ceea ce apărau iudaizatorii. Aceasta era o insultă intenţionată pentru iudaizatori. Pavel face aceasta intenţionat. Ei erau precum fariseii. Majoritatea dintre ei probabil că erau foşti farisei. Ei erau ca acei farisei şi saduchei care au venit la Ioan Botezătorul fără să se fi pocăit. Aceşti oameni au făcut o mărturisire de credinţă în Cristos dar nu şi-au lăsat fariseismul lor în urmă. Amintiţi-vă ce le-a spus Ioan Botezătorul fariseilor şi saducheilor care-au venit la el – Matei 3:9 – „…să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: ‚Îl avem ca tată pe Avraam!’, căci vă spun că Dumnezeu poate să ridice urmaşi ai lui Avraam chiar şi din pietrele acestea!” Aceşti iudaizatori erau precum acei farisei în sensul că ei se încredeau mult în faptul că îl aveau pe Avraam ca tată. Prin urmare, Pavel distruge aici semnificaţia acelei pretenţii prin a spune că, cel puţin în termeni spirituali, ei o aveau în acelaşi timp pe Agar ca mamă. Cu alte cuvinte, ei nu erau adevăraţii moştenitori ai binecuvântării avraamice. Şi acesta este lucrul pe care încearcă Pavel să-l scoată în evidenţă. Deci vedem imediat felul cum aceasta se aplică la iudaizatori. Daţi-mi voie să încep prin citirea pasajului, de la versetul 21 până la finalul capitolului.

 

„Spuneţi-mi voi, care voiţi să fiţi sub Lege, n-ascultaţi voi Legea? Căci este scris că Avraam a avut doi fii: unul din roabă şi unul din femeia slobodă. Dar cel din roabă s-a născut în chip firesc, iar cel din femeia slobodă s-a născut prin făgăduinţă. Lucrurile acestea trebuie luate în alt înţeles: acestea sunt două legăminte: unul, de pe muntele Sinai, naşte pentru robie şi este Agar – căci Agar este muntele Sinai din Arabia – şi răspunde Ierusalimului de acum care este în robie împreună cu copiii săi. Dar Ierusalimul cel de sus este slobod, şi el este mama noastră. Fiindcă este scris: ‚Bucură-te, stearpo, care nu naşti deloc! Izbucneşte de bucurie şi strigă, tu, care nu eşti în durerile naşterii! Căci copiii celei părăsite vor fi în număr mai mare decât copiii celei cu bărbat.’ Şi voi, fraţilor, ca şi Isaac, voi sunteţi copii ai făgăduinţei. Şi, cum s-a întâmplat atunci, că cel ce se născuse în chip firesc prigonea pe cel ce se născuse prin Duhul, tot aşa se întâmplă şi acum. Dar ce zice Scriptura? ‚Izgoneşte pe roabă şi pe fiul ei; căci fiul roabei nu va moşteni împreună cu fiul femeii slobode.’ De aceea, fraţilor, noi nu suntem copiii acelei roabe, ci ai femeii slobode.”

 

La prima vedere, textul este foarte dificil de interpretat deoarece începe cu Sara şi Agar, apoi vorbeşte despre muntele Sinai, Arabia şi Ierusalimul pământesc şi toate celelalte. Este puţin cam dificil să descurcăm înţelesul său, însă vom încerca să o facem. Ţineţi minte, acesta e singurul loc din întregul Nou Testament unde se face referire specifică la vreo porţiune de naraţiune din Vechiul Testament ca la o alegorie. Şi acesta este singurul loc din toată învăţătura lui Pavel unde se pare că el găseşte o semnificaţie simbolică, precum aceasta, într-o relatare istorică, bine cunoscută, din Vechiul Testament. Dar, aşa cum am văzut data trecută, deşi interpretarea lui Pavel de aici trece dincolo de înţelesul literar al relatării istorice în sine, el nu diminuează semnificaţia relatării Vechiului Testament. Spun aceasta pentru că uneori, când auzim cuvântul „alegorie” credem că aceasta e doar o simplă… alegorie, nu este istorie. Nu asta spune Pavel aici. El o tratează ca istorie, însă el foloseşte relatarea istorică într-un fel ilustrativ. El găseşte o ilustraţie aici pentru a puncta ceea ce vrea să scoată în evidenţă. Aşadar el abordează această relatare din Vechiul Testament cu privire la conflictul dintre Sara, soţia lui Avraam, singura sa soţie adevărată, şi Agar, slujitoarea din casă a Sarei, pe care ea i-a dat-o lui Avraam să-i fie concubină. Şi Pavel foloseşte acea povestire ca o ilustrare pentru ceea ce vrea să spună. El oferă câteva lecţii cheie aici cu privire la diferenţele dintre lege şi har, dintre robia spirituală şi libertatea spirituală şi dintre vechiul legământ şi noul legământ. El spune că acestea sunt exact aceleaşi diferenţe dintre falsa evanghelie a iudaizatorilor şi adevărata evanghelie a lui Cristos. Este ingenios felul în care el formulează acest punct. Dar el foloseşte povestirea Sarei şi-a lui Agar într-un sens ilustrativ. Aşa că atunci când o numeşte „alegorie”, aceasta e tot ceea ce vrea să spună. Nu vă gândiţi la aceasta ca la o alegorie în sensul strict al termenului. Tot ceea ce spune el este că această povestire ilustrează cât se poate de bine adevărul pe care galatenii trebuia să-l aibă exact în minţile lor. Aceasta este o imagine vie a tot ceea ce ei trebuia să înveţe despre lege şi har, robie şi libertate şi toate celelalte. Şi în acel sens, şi doar în acel sens, el o numeşte alegorie. El nu neagă în niciun caz semnificaţia istorică a înregistrării istorice literare autentice a ceea ce s-a întâmplat de fapt în casa lui Avraam. El face aceasta în acest context pentru un motiv bun şi specific. El nu laudă înaintea noastră vreun fel de abordare alegorică de interpretare a Scripturii. El nu oferă un tipar de urmat. El răspunde acestor învăţători falşi care foloseau ei înşişi această metodă.

 

Dar, notaţi mai întâi de toate, că acesta este punctul culminant al argumentului lui Pavel împotriva iudaizatorilor. El completează secţiunea polemică a acestei epistole. El a terminat de enumerat toate argumentele şi acum el le adună şi găseşte o aplicaţie, o ilustraţie, din această povestire din Vechiul Testament. El a păstrat în mod intenţionat această secţiune până ce a terminat de oferit argumentele biblice şi teologice împotriva iudaizatorilor. Aşadar, el nu prezintă ilustraţia brusc, folosind-o pe neaşteptate drept unicul său argument împotriva lor. El şi-a susţinut deja fiecare argument pe care-l aduce aici printr-un apel la sensul literal istoric al textului biblic. De exemplu, în Galateni 3:11 el spune: „…nimeni nu este socotit neprihănit înaintea lui Dumnezeu, prin Lege, este evident, căci ‚cel neprihănit prin credinţă va trăi’ ”. El citează o afirmare de credinţă din Vechiul Testament. Şi aşa face pe parcursul primelor trei capitole şi jumătate din Galateni. El oferă galatenilor un punct doctrinar după altul. El a aşezat deja temelia doctrinară şi biblică pentru poziţia sa. El face toate acestea cu mult timp înainte de a ajunge la ilustraţia alegorică din această secţiune. Am văzut că tot ceea ce spune Pavel aici era susţinut deja de Scriptură. Întregul său argument împotriva iudaizatorilor este de fapt însumat într-o singură declaraţie la finalul capitolului trei, unde spune: „dacă sunteţi ai lui Cristos, sunteţi „sămânţa” lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă”. Aceasta este o declaraţie simplă care însumează, în mare, esenţa epistolei. Dacă eşti unit cu Cristos prin credinţă, atunci moşteneşti binecuvântările spirituale ale legământului avraamic şi dreptul de întâi născut spiritual, care s-a transmit deja, în mod original, de la Avraam la Isaac, la Iacov, prin naţiunea lui Israel, la Cristos. Şi Cristos Însuşi a fost moştenitorul final al lui Avraam. Şi dacă eşti unit cu El prin credinţă, atunci tu eşti un adevărat moştenitor al lui Avraam. Aceasta este teologia lui Pavel însumată într-o singură imagine. El spune: pentru că eşti unit cu Cristos, eşti un co-moştenitor cu Cristos al tuturor promisiunilor legământului avraamic. Şi în mod implicit în binecuvântarea acelui legământ este şi promisiunea mântuirii.

 

Aşadar, contrar învăţăturii iudaizatorilor, aceasta înseamnă că dacă eşti al lui Cristos, prin credinţă, nu există nimic ce trebuie să faci pentru a te califica să moşteneşti acea binecuvântare. Unul dintre neamuri nu trebuie să devină iudeu pentru a moşteni binecuvântarea, în ciuda a ceea ce învăţau iudaizatorii. Aceasta deoarece neamurile care cred în Cristos sunt unite cu El prin credinţă. Şi dacă eşti unit cu Cristos, care este sămânţa lui Avraam, atunci tu eşti deja moştenitorul lui Avraam. Acesta este fundamentul doctrinar pe care l-a aşezat Pavel până în acest punct. Şi tot ceea ce spune el în cartea Galateni, până în acest punct, ori susţine, ori accentuează acest singur adevăr simplu. De exemplu, prima jumătate a capitolului patru din Galateni este o explicaţie a rolului legii în istoria lui Israel. Şi el arată motivul pentru care încercarea de a asculta de lege nu îţi poate conferi mântuirea şi, prin urmare, aceasta este adevărat atât cu privire la iudei cât şi la cei dintre neamuri. Nici iudeii şi nici neamurile nu s-au putut uita vreodată la legământul mozaic şi să-l descopere a fi într-un fel justificator pentru ei înşişi. Deoarece legământul mozaic nu este un mijloc de mântuire. Legea nu este un mijloc de mântuire. Nu a fost niciodată aşa şi nu poate fi aşa ceva pentru păcătoşi. Cu alte cuvinte, legământul mozaic nu a făcut vreodată pe cineva un moştenitor al promisiunii lui Avraam. Nici măcar nu a slujit unei astfel de funcţii în Israel. Legea a fost dată în legământul mozaic ca un lucru complet distinct de promisiunea care a fost dată în legământul avraamic. În cadrul legământului avraamic Dumnezeu a făcut o promisiune necondiţionată. În cadrul legământului mozaic el a aşezat o serie de cerinţe. Dar ele sunt legăminte separate şi unul nu-l modifică pe celălalt. Legea nu a făcut niciodată pe cineva un moştenitor al lui Avraam. Aceasta e esenţa capitolului trei, de la versetul 17 la 20. Versetul 18 spune aşa: „Căci dacă moştenirea este bazată pe lege, aceasta nu mai este bazată pe o promisiune…” Dacă poţi deveni un moştenitor al lui Avraam prin lege, atunci promisiunea legământului avraamic în sine ar fi anulată. Însă el spune: „…dar Dumnezeu a dat-o lui Avraam printr-o făgăduinţă.” Cu alte cuvinte, promisiunea mântuirii este prin har. Legea nu stabileşte o cale diferită pentru mântuire. Nu acesta a fost scopul legii.

 

Aşadar, întregul conflict dintre Pavel şi iudaizatori poate fi rezumat astfel: era o dispută cu privire la cine erau adevăraţii fii ai lui Avraam. Acesta era de fapt motivul de ceartă. Întrebarea era cine moşteneşte binecuvântarea lui Avraam? Şi iudaizatorii susţineau că pentru a moşteni binecuvântarea lui Avraam trebuia să fii iudeu. Trebuia să te naşti, în primul rând, în adevărata linie de sânge. Şi dacă nu erai născut iudeu, atunci trebuia să te converteşti la iudaism ca prozelit şi să te pui sub legământul mozaic, sub lege, pentru a putea fi mântuit. Este adevărat că promisiunea mântuirii, chiar şi în legământul avraamic, se aplică într-un fel unic şi specific descendenţilor lui Avraam, după cum Însuşi Domnul Isus a spus în Ioan 4:22 – „…mântuirea este de la evrei.” Dar Pavel spune că iudaizatorii au înţeles greşit ce înseamnă să fii un adevărat israelit şi un adevărat fiu al lui Avraam. Pentru că adevăraţii moştenitori ai lui Avraam sunt cei care urmează credinţa sa, nu oamenii din linia sa de sânge. Aceasta în vreme ce linia de sânge literală a rasei evreieşti era importantă pentru a produce linia lui Mesia Însuşi. În acest sens, Cristos era sămânţa lui Avraam. Adevăraţii moştenitori ai binecuvântărilor spirituale ale lui Avraam au fost cei care au imitat credinţa lui Avraam, nu doar cei care i-au moştenit genele. Şi Pavel spune aceasta nu doar aici în Galateni, ci în multe din epistolele sale. Prin urmare aceasta a fost toată lupta dintre iudaizatori şi Pavel. Se ajunge într-un final la această întrebare simplă: cine sunt adevăraţii urmaşi ai lui Avraam?

 

Aceasta este de fapt o întrebare profundă. Este o întrebare importantă, cu tot felul de ramificaţii. Este, de fapt, una din întrebările centrale ale întregii istorii umane. Cine sunt adevăraţii moştenitori ai lui Avraam? Cine sunt adevăraţii urmaşi şi moştenitori ai lui Avraam? Cine primeşte privilegiul spiritual pe care l-a promis Dumnezeu lui Avraam şi sămânţei lui? Aceasta este întrebarea finală care este baza întregului conflict din Orientul Mijlociu de acum. Dacă n-ar fi fost dispute cu privire la răspunsul la această întrebare, nu ar fi existat războiul contra terorii. N-ar fi existat un Jihad islamic. Şi astfel, într-un anumit sens, întrebarea care-i făceau pe galateni confuzi este însăşi aceeaşi întrebare care stă în spatele întregului conflict din lumea de astăzi. Este o întrebare importantă şi cu bătaie lungă. Şi apropo, aceasta cred că este una din marile evidenţe ale adevărului Scripturii. Toată istoria umană depinde de evenimentele descrise în pasajul pe care-l studiem astăzi. Condiţia politicii mondiale se reîntoarce la disputa dintre Agar şi Sara şi la întrebarea cu privire la cine sunt moştenitorii legitimi ai lui Avraam. Şi chiar în domeniul lucrurilor spirituale, chiar şi în cadrul creştinismului evanghelic, aceeaşi întrebare marchează linia de despărţire dintre adevăraţii creştini, autentici, născuţi din nou şi aproape două mii de ani de erezii şi creştinism sacramental, care a început cu învăţătura acestor iudaizatori. Aşadar, nu subestimaţi importanţa întrebării cu care are de a face Pavel aici.

 

Conform felului de gândire al iudaizatorilor, relatarea despre Agar şi Ismael ar fi văzută drept dovada centrală a Vechiului Testament că Israelul naţional şi etnic reprezintă adevăraţii moştenitori ai lui Avraam şi adevărata sa rămăşită spirituală. Cam despre aceasta e vorba în povestirea despre Agar şi Sara. Dacă priveşti doar la imaginea în ansamblu a acelei povestiri, aceasta ne învaţă că, prin proiectul suveran al lui Dumnezeu, dreptul de prim-născut al lui Avraam s-a transmis lui Isaac şi rămăşiţei acestuia, nu lui Ismael, deşi Ismael era primul născut. De aceea linia lui Isaac L-a produs pe Mesia. Geneza 21:12 – „…prin Isaac vor fi numiţi urmaşii tăi”. Şi prin urmare, spuneau iudaizatorii, dacă vrei să moşteneşti binecuvântarea lui Avraam, trebuie să te fi născut în acea linie de sânge, sau să devii un prozelit la iudaism. Acesta era un argument foarte simplu. Şi la un nivel de suprafaţă se pare că ar avea sens. Poţi să vezi motivul pentru care oamenii ar deveni confuzi cu privire la aceasta. Pavel, însă, ia argumentul lor şi le arată reversul. El merge la aceeaşi povestire pe care-au amintit-o ei, despre Sara şi Agar, şi le spune să privească mai îndeaproape la această relatare. Galateni 4:21 – „Spuneţi-mi voi, care voiţi să fiţi sub Lege, [voi, neamurilor, care sunteţi atât de dornice să luaţi jugul unui legământ evreiesc, în aşteptarea negândită că aţi putea face ceva pentru voi înşivă, care să vă dea o poziţie bună cu Dumnezeu, spuneţi-mi, zice el] n-ascultaţi voi legea?” Nu pricepeţi ce spune legea? În aceasta se include şi ceea ce a spus deja cu privire la lege, că legea condamnă păcatul şi necredinţa; şi dacă eşti în acord cu termenii legii, ca un legământ pentru justificare, te condamni pe tine însuţi, deoarece nu poţi ţine legea în mod perfect. Şi asta e ceea ce cere legea.

 

În plus, spune Pavel, adevărul şi simbolismul din relatarea despre Agar şi Sara, Ismael şi Isaac dovedesc de fapt argumentul meu, nu argumentul iudaizatorilor. Priviţi îndeaproape, spune el, la cele două mame, la cei doi fii, la cele două sisteme de religie pe care le-au reprezentat ei şi veţi vedea că acestea reprezintă două legăminte. Şi iudaizatorii încearcă să vă momească să fiţi părtaşi la legământul greşit. Şi apoi el îşi enunţă întregul său argument pentru ultima oară. De data aceasta însă, el foloseşte aceeaşi povestire istorică din Vechiul Testament, pe care au folosit-o şi ei. Fără îndoială, ei au încercat să folosească această povestire în avantajul lor. Aceasta este o cale îndemânatică de a distruge ideile acestor învăţători falşi. Este un pasaj dificil, însă, dacă nu scapi din vedere punctele principale, acest pasaj devine, de fapt, destul de uşor de interpretat. Nu este chiar aşa de dificil. Ţineţi minte, mai întâi de toate, că marea întrebare, unica întrebare cu care se confruntă el aici se referă la adevăraţii copii ai lui Avraam. În final, acesta e punctul disputat. Cu aceasta se confruntă el aici. Aici şi-a concentrat Pavel toate argumentele sale biblice şi doctrinare, de la Galateni 1 şi până în acest punct. Aşadar, îi avem pe de-o parte pe iudaizatorii care argumentează că, dacă nu eşti iudeu în acord cu temenii legământului mozaic, atunci nu eşti un moştenitor al lui Avraam, iar pe de altă parte, îl avem pe Pavel, care a răspuns deja iudaizatorilor cu argumente biblice şi teologice simple, care au dus până aici, în Galateni 3:29, unde el conchide: „Şi, dacă sunteţi ai lui Cristos, sunteţi „sămânţa” lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă”. Iar Galateni 3:7 accentuează chiar mai mult acest lucru când spune: „Înţelegeţi şi voi, dar, că fii ai lui Avraam sunt cei ce au credinţă”. Aceasta corespunde, în mod perfect, cu ceea ce spune el în Romani 2:28-29: „Iudeu nu este acela care se arată pe din afară că este iudeu; şi tăiere împrejur nu este aceea care este pe din afară, în carne. Ci iudeu este acela care este iudeu înăuntru; şi tăiere împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în slovă…” Şi despre aceasta vorbeşte Romani 4 şi apoi se rezumă în Romani 4:16, care spune că promisiunea lui Avraam de binecuvântare spirituală este „…valabilă pentru toţi urmaşii, nu doar pentru cei ce sunt sub Lege, ci şi pentru cei ce împărtăşesc credinţa lui Avraam, care este tatăl nostru, al tuturor…” Astfel, deci, Avraam este tatăl tuturor acelora care cred. Şi aceştia, cei care cred, sunt moştenitori ai promisiunilor spirituale ale lui Avraam. Acest adevăr este inima şi sufletul teologiei lui Pavel. Notaţi, spre exemplu, felul cum spune Pavel în versetul 26: „Dar Ierusalimul cel de sus este liber, şi el este mama noastră”. Aşadar, Avraam este tatăl tuturor celor care cred. Ierusalimul ceresc este mama noastră a tuturor. Cu alte cuvinte, el vorbeşte despre adevăraţii credincioşi în Cristos, fie că sunt ei evrei sau dintre neamuri; şi el descrie, în mod clar, realităţile spirituale şi relaţiile spirituale. Dar el spune că acestea sunt în cele din urmă mai importante şi mai semnificative decât orice linie de sânge literal trupească, atunci când se ajunge la determinarea celor care sunt moştenitorii promisiunilor spirituale din legământul avraamic.

 

Şi el se întoarce la această relatare din Geneza, care explică felul cum toată confuzia cu privire la adevăraţii moştenitori ai lui Avraam a început de fapt acolo. Dacă Sara nu ar fi făcut ceea ce a făcut, nu ar fi fost nicio confuzie cu privire la cine sunt adevăraţii moştenitori ai lui Avraam. Vreau să mă întorc şi să privesc la aceasta în Geneza. Vreau să privesc la trei contraste ce reies din textul de aici, din Galateni 4. Pavel face aceste contraste pe cât de clar posibile pentru noi. Sunt două mame. Există doi fii. Şi sunt două legăminte. Şi aceasta va fi schiţa noastră, pe măsură ce vom trece prin acest pasaj, pentru a încerca să pricepem mai bine ceea ce spune Pavel aici. Mai întâi de toate, notaţi aspectul referitor la cele două mame. Versetele 22 şi 23: „Căci este scris că Avraam a avut doi fii: unul din roabă şi unul din femeia slobodă. Dar cel din roabă s-a născut în chip firesc, iar cel din femeia slobodă s-a născut prin făgăduinţă”. Sper, mai întâi de toate, că sunteţi familiarizaţi cu relatarea despre Agar şi Sara. Iată care este fundalul acestei relatări. Sara, după cum ştiţi, era soţia lui Avraam. Dumnezeu i-a promis lui Avraam un moştenitor de parte bărbătească. Şi Dumnezeu l-a asigurat pe Avraam că va fi tatăl multor naţiuni. Şi că, prin descendenţii săi, întreaga lume va fi binecuvântată printr-o revărsare nemăsurabilă de har divin. Şi acea promisiune era atotcuprinzătoare. ‚Vei avea un fiu. Vei fi tatăl multor naţiuni. Şi prin tine toate naţiunile vor fi binecuvântate.’ Există aspecte diferite în aceasta dar este o singură promisiune. Acea promisiune a devenit atenţia centrală a scopului convingător din întreaga viaţă a lui Avraam.

 

Şi prima dată când îl întâlnim pe Avraam în naraţiunea biblică este în Geneza 12. El este menţionat de trei ori în genealogia din Geneza 11, însă el intră în naraţiunea biblică în primul verset din Geneza 12. Şi aici descoperim că numele lui este Avram, care este o formă prescurtată a cuvântului ce înseamnă simplu „tată înălţat”. Există o ironie în acest nume, pentru că el nu era tată. Însă acesta era înţelesul numelui său. De fapt, înainte ca el să aibă vreun fiu, Dumnezeu i-a schimbat numele în Avraam, care înseamnă „tatăl unei mulţimi”, crescând astfel ironia numelui. A fi tată era un lucru mare şi crucial în acea societate. Copiii unui om erau măsura binecuvântării lui Dumnezeu peste viaţa sa. Mărimea căminului unei persoane era o măsură de bogăţie şi respectabilitate pe care o avea un om; şi era o onoare să aibă multe odrasle. Şi atunci când Dumnezeu i-a cerut lui Avraam să lase casa tatălui său şi ţara sa şi să plece într-o ţară depărtată, aceasta era o chemare de a începe totul de la zero. În fond, renunţă la tot ceea ce ai, Avraam, şi mergi şi începe totul de la zero, fără familie, fără posesiuni, într-o ţară străină, prin credinţă. Şi alături de acea chemare (Geneza 12:1) a fost pusă şi o promisiune mare de binecuvântare: „Ieşi din ţara ta, din rudenia ta şi din casa tatălui tău şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta. Voi face din tine un neam mare şi te voi binecuvânta; îţi voi face un nume mare şi vei fi o binecuvântare. Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta şi voi blestema pe cei ce te vor blestema; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine.” Aceasta a fost prima aluzie la legământul avraamic. Este începutul legământului. Acesta era un legământ necondiţionat. Promisiunea este absolut unilaterală. Nu este nimic de făcut din partea lui Avraam decât să creadă promisiunea. Aceasta era o promisiune făcută de Dumnezeu. Nu exista niciun „dacă” cu privire la ea. Dumnezeu face această promisiune şi i-o repetă lui Avraam de câteva ori în decursul vieţii lui. În această promisiune era implicată şi garanţia mântuirii din vina şi condamnarea păcatului. Şi cred că Avraam a înţeles aceasta de la început. Pentru că, în cele din urmă, dacă nu ai iertare de vină şi păcat, în final nu ai deloc binecuvântarea lui Dumnezeu. Adevăratele binecuvântări ale lui Dumnezeu încep întotdeauna cu iertarea de păcate. Şi aceasta era o implicaţie a acestei promisiuni. Era prin implicaţie o promisiune a mântuirii. Au fost alte aspecte ale legământului avraamic care au apărut ulterior. Dumnezeu a promis pământ şi influenţă, bogăţie şi tot felul de binecuvântări pământeşti de acest fel. Însă inima legământului, conform cu Evrei 11, ceea ce a nutrit Avraam cel mai mult era promisiunea binecuvântării spirituale şi mântuirea prin Avraam şi sămânţa sa a tuturor familiilor şi naţiunilor lumii. Scriptura este foarte clară în această privinţă. Avraam a înţeles că Dumnezeu îi promitea binecuvântări spirituale, nu doar posesiuni, bogăţii materiale şi belşug. Aceasta nu era teologia prosperităţii. Un aspect major al credinţei lui Avraam, cel mai semnificativ cu privire la credinţa lui Avraam, a fost văzut în faptul că el s-a concentrat pe aspectele spirituale ale binecuvântării. Evrei 11:10 – „…căci el aştepta cetatea care are temelii tari, al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu”. Un oraş ceresc. Un oraş spiritual. Viaţa veşnică. Binecuvântări. Aceasta este pe deplin descrisă în Scriptură drept „Noul Ierusalim”, un oraş ceresc în cerurile noi şi pământul cel nou, care leagă pământul şi cerul în toată eternitatea. El se uită la aspectul spiritual al promisiunii.

 

Însă promisiunea legământului în sine încă atârna de statutul de tată al lui Avraam. Dacă el nu devenea tată, nimic din toate acestea nu avea să se întâmple. Şi aceasta a fost cea mai mare frustrare a vieţii lui Avraam. El şi Sara nu puteau să aibă copii. De fapt, dacă vei urmări cronologia biblică, vei vedea că promisiunea lui Dumnezeu i s-a adresat lui Avraam când acesta avea 75 de ani şi era fără copii. Sara a răspuns prin a râde. Era un lucru amuzant, într-un fel, însă ei s-au încrezut în Dumnezeu pentru un fiu. Timp de zece ani nu s-a întâmplat nimic, niciun copil. Şi pe când Avraam era de 85 de ani, era clar că însăşi Sara era trecută de anii de fertilitate. Aparent, nu era niciun fel prin care cei doi să poată deveni vreodată părinţi. Şi după zece ani de aşteptare Sara este prima care devine nerăbdătoare. Şi credinţa ei începe să se clatine. Geneza 16 descrie felul cum ea a făurit o schemă pentru a-l ajuta pe Avraam să dobândească un moştenitor, după care tânjea. Aici este locul unde Agar intră în scenă. „Sarai, nevasta lui Avram, nu-i născuse deloc copii. Ea avea o roabă egipteancă numită Agar. Şi Sarai a zis lui Avram: ‚Iată, Domnul m-a făcut stearpă; intră, te rog, la roaba mea; poate că voi avea copii de la ea.’ Avram a ascultat cele spuse de Sarai. Atunci Sarai, nevasta lui Avram, a luat pe egipteanca Agar, roaba ei, şi a dat-o de nevastă bărbatului său, Avram, după ce Avram locuise ca străin zece ani în ţara Canaan. El a intrat la Agar, şi ea a rămas însărcinată…” Acum, să fim oneşti, aceasta nu este uşor de înţeles, mai ales pentru femeile din cultura noastră. Şi suspectez faptul că nici în cultura Sarei, cu toate că această practică era destul de comună, deoarece a avea copii era un lucru extrem de important. Era legal, deşi era împotriva voii lui Dumnezeu. Suspectez faptul că a fost un lucru greu de făcut chiar şi pentru Sara. De fapt, ştim că a fost aşa pentru că aflăm ce s-a întâmplat ulterior. Însă pentru Avraam totul depindea de un moştenitor. Şi Sara a ajuns la punctul în care nu-şi putea imagina o soluţie în acest sens decât una trupească. Aceasta a fost una dintre cele mai mari greşeli făcute vreodată de un credincios din Vechiul Testament. Aşa cum am spus, întreg Orientul Mijlociu de astăzi încă se mai clatină în urma acţiunii Sarei de aici. Şi ca aplicaţie putem considera aceasta drept o reamintire a faptului că acest tip de necredinţă, care foloseşte mijloacele trupeşti sub pretextul împlinirii promisiunilor lui Dumnezeu, în numele credinţei şi al religiei, această necredinţă, aşadar, este la fel de periculoasă şi la fel de rea precum necredinţa care, pur şi simplu, îl neagă, pe faţă, pe Dumnezeu.

 

Şi iată ce s-a întâmplat în continuare. De îndată ce Agar a născut, a început şi conflictul. Agar a început să se simtă superioară Sarei şi să se comporte ca atare. Drept urmare Sara a alungat-o pe aceasta (v. 6). Şi de atunci se pare că Agar, într-o anumită măsură, a devenit o surghiunită în casa lui Avraam. Se pare că ea îşi câştiga existenţa la o distanţă de periferia gospodăriei, departe de Sara. Şi ea a fost lăsată, într-o mare măsură, cred eu, să-şi poarte singură de grijă. Era o viaţă grea pentru Agar. Sună aspru, şi aşa şi este. Însă asprimea de aici este de fapt roada păcatului. Sara era adevărata soţie a lui Avraam. Agar era doar servitoarea şi roaba ei. Păcatul Sarei, căci şi ea a păcătuit în aceasta, a fost ticăloşenia ei trupească. Păcatul lui Agar, căci şi ea a păcătuit, a fost sfidarea ei deliberată faţă de Sara. Şi Agar a devenit arogantă şi mândră şi a fost imposibil de trăit alături de ea. Aşa că Sara o împinge spre periferie, aşa cum ar face cam orice soţie în circumstanţe ca acestea. Şi aici este lecţia pe care o schiţează Pavel din relatarea despre Sara şi Agar. Sara era născută liberă. Agar era o roabă. Şi asta este problema. Acesta este punctul cheie, pe care-l evidenţiază Pavel. Una reprezintă libertatea, deoarece ea era o femeie liberă – Sara. Cealaltă reprezintă robia, pentru că ea era o roabă – Agar. Şi fiecare copil pe care-l naşte Agar este produsul robiei. Aşadar, observăm libertatea contra robiei. Acesta este contrastul pe care îl vedem prin aceste două femei. Şi Pavel o spune explicit de câteva ori. Priviţi la Galateni 4:22. El continuă să accentueze libertatea Sarei contra robiei lui Agar. „Căci este scris că Avraam a avut doi fii: unul din roabă, şi unul din femeia slobodă.” Versetul 25: „…ea este în robie împreună cu copiii ei”. Versetul 26 este bazat pe simbolismul Sarei, femeia liberă, ai cărei copii sunt, prin urmare, născuţi în libertate. Şi aici este punctul cheie subliniat de Pavel. Agar reprezintă robia. Sara reprezintă libertatea.

 

Luaţi-i în considerare pe cei doi fii. Există doi fii ca parte a acestui contrast. Galateni 4:22, 23 – „Căci este scris că Avraam a avut doi fii: unul din roabă, şi unul din femeia slobodă. Dar cel din roabă s-a născut în chip firesc, iar cel din femeia slobodă s-a născut prin făgăduinţă”. Mergeţi înapoi la Geneza 16. De data aceasta ne vom uita la versetele 15 şi 16: „Agar a născut lui Avram un fiu; şi Avram a pus fiului, pe care i l-a născut Agar, numele Ismael. Avram era de optzeci şi şase de ani, când i-a născut Agar pe Ismael.” Deci s-a născut Ismael. Notaţi versetele 11 şi 12, unde îngerul Domnului îi descrie lui Agar ceea ce va fi fiul ei: „Iată, acum eşti însărcinată şi vei naşte un fiu căruia îi vei pune numele Ismael; căci Domnul a auzit mâhnirea ta. El va fi ca un măgar sălbatic printre oameni; mâna lui va fi împotriva tuturor oamenilor, şi mâna tuturor oamenilor va fi împotriva lui; şi va locui în faţa tuturor fraţilor lui.” Aceasta este o descriere perfectă a ceea ce avea să devină Ismael. Şi, deşi Dumnezeu a fost milostiv să împlinească nevoile lui Agar şi să porte de grijă fiului ei, este clar, încă de la început, că acesta nu este fiul promisiunii. Acum săriţi înainte cu cincisprezece ani. Avraam are acum 100 de ani conform cu Romani 4:19. Şi nu doar Sara nu putea să mai aibă copii, acum chiar şi Avraam era total impotent. Geneza 18 descrie felul cum Domnul i se arată din nou, într-o formă vizibilă de data aceasta, şi îşi reînnoieşte promisiunea legământului, inclusiv promisiunea că el avea să fie tatăl unui fiu prin Sara. Şi aici este locul unde Sara râde. Dar cine o poate învinui? Miracolul s-a întâmplat. Şi Geneza 21 descrie felul cum s-a născut Isaac. „Domnul Şi-a adus aminte de cele ce spusese Sarei, şi Domnul a împlinit faţă de Sara ce făgăduise. Sara a rămas însărcinată şi a născut lui Avraam un fiu la bătrâneţe, la vremea hotărâtă, despre care-i vorbise Dumnezeu. Avraam a pus fiului său nou-născut, pe care i-l născuse Sara, numele Isaac.” (v. 1-3). Priviţi la versetul 8. Notaţi ceea ce se întâmplă. Conflictul familiei se accentuează. Şi aici este pasajul cheie. Şi la aceasta se referă Pavel în esenţă în Galateni 4. Versetele 8-12 spun: „Copilul s-a făcut mare şi a fost înţărcat…” El a ajuns la vremea când să fie înţărcat. În acea cultură ei sărbătoreau acest moment printr-un fel de petrecere. El avea în jur de patru ani. „…şi Avraam a făcut un ospăţ mare în ziua când a fost înţărcat Isaac. Sara a văzut râzând pe fiul pe care-l născuse lui Avraam, egipteanca Agar.” El râdea de micul băiat. „Izgoneşte pe roaba aceasta şi pe fiul ei; căci fiul roabei acesteia nu va moşteni împreună cu fiul meu, cu Isaac.” Cuvintele acestea n-au plăcut deloc lui Avraam, din pricina fiului său. Dar Dumnezeu a zis lui Avraam:’Să nu te mâhneşti de cuvintele acestea, din pricina copilului şi din pricina roabei tale: fă Sarei tot ce-ţi cere; căci numai din Isaac va ieşi o sămânţă, care va purta cu adevărat numele tău.’ ” Acesta este un pasaj interesant deoarece Dumnezeu afirmă, în fond, ceea ce face Sara, deşi ea acţionează probabil din motive carnale. Ea îi alungă pe Agar şi pe fiul ei deoarece era dezgustată de această femeie şi de fiul ei, care sunt nefolositori în familia sa. Şi acum copilul lui Agar se distrează pe seama copilului ei preaiubit. Şi ea spune: „alungă pe această femeie”. Şi Dumnezeu îi spune lui Avraam: „Nu te teme. Fă lucrul acesta. Ceea ce spune Sara e drept, căci prin Isaac îşi va primi numele sămânţa ta”. Cu alte cuvinte, linia lui Isaac va moşteni promisiunea, şi nu linia lui Ismael.

 

Observăm aici lecţia desprinsă de Pavel din întâmplarea cu cei doi fii. Acesta este punctul său principal atunci când îi menţionează pe cei doi fii. Ismael este produsul efortului trupesc. Aceasta este adevărat. Era o schemă trupească pe care a născocit-o Sara şi care, în cele din urmă, l-a produs pe Ismael. Aşadar, Ismael este produsul efortului trupesc. Isaac, pe de altă parte, este roada promisiunii divine. El este cel care împlineşte promisiunea lui Dumnezeu. Aşa avem, pe de-o parte, efortul trupesc şi pe de altă parte, promisiunea divină. Aceasta este de asemenea parte a contrastului pe care îl subliniază Pavel. Dintre cele două femei, una reprezintă femeia liberă şi cealaltă femeia sclavă. Dintre cei doi fii, unul este un copil al promisiunii, iar celălalt este descendentul efortului trupesc.

 

Să mergem la cel de-al treilea contrast. Şi spre acesta ne atrage Pavel atenţia prezentând relatarea Vechiului Testament. Există două legăminte. Aici este locul unde ilustraţia lui Pavel devine greu de urmărit, însă e foarte important să o observăm cu atenţie. Dacă mergeţi înapoi la Geneza, nu există nicio menţiune cu privire la două legăminte acolo. Sunt două mame şi doi fii. Aici e locul unde Pavel oferă un înţeles simbolic acestui fapt. Aici e locul unde el îşi ilustrează punctul său. Să mergem înapoi la Galateni 4:24. „Acest fapt poate fi luat ca o alegorie…” El spune că aceasta este o ilustraţie perfectă, nu o adevărată alegorie: „…aceste două femei reprezintă două legăminte. Unul este cel de pe muntele Sinai, născând copii pentru sclavie – şi anume Agar.” Cu alte cuvinte, Pavel spune că această întreagă povestire este relatarea a două legăminte. Când vorbeşte despre două legăminte, Pavel contrastează vechiul legământ cu noul legământ, legământul mozaic şi noul legământ. El spune în versetul 24 că sunt două legăminte şi că unul dintre ele este de la Sinai. Ce legământ este acesta? Există doar un singur legământ făcut la Sinai. Acesta este legământul mozaic, mai specific, legea dată pe tablele de piatră – cele zece porunci. Ele erau inima şi sumarul legii. Dar legământul mozaic include de fapt toată legea lui Moise. Şi legământul mozaic era un legământ făcut de Dumnezeu în mod specific cu Israel, cu privire la ceea ce îi cere El. Era un legământ complet diferit faţă de promisiunile necondiţionate pe care, aşa cum am văzut, i le-a făcut Dumnezeu lui Avraam. Acela era un legământ diferit. Pavel spune că un legământ era de la Sinai, însă nu spune niciodată de fapt ce este celălalt. Există câteva speculaţii cu privire la faptul că el se referă la legământul avraamic şi altele care spun că se referă la noul legământ. Eu aş spune că în fond, într-un sens, se referă la ambele. Pentru că legământul avraamic şi noul legământ sunt legate laolaltă de promisiunea binecuvântării în Cristos pentru toată lumea. Însă aş spune că el vorbeşte în mod specific despre noul legământ.

 

Mergeţi înapoi la legământul mozaic şi citiţi-l. Şi veţi descoperi că acesta promite viaţă oricui îl ascultă, în mod perfect. Deşi există acolo acea promisiune de viaţă pentru oricine ascultă în mod perfect, legământul mozaic nu a fost niciodată dat ca un mijloc de justificare pentru păcătoşi. Aici este promisiunea de viaţă din lege. Levitic 18:5 – „Să păziţi legile şi poruncile Mele; omul care le împlineşte va trăi prin ele. Eu sunt Domnul”. În mod teoretic, aşadar, este adevărat. Dacă ai ţinut legea în mod perfect, vei trăi. Însă legea conţinea şi un principiu opus. Cealaltă parte a acelui principiu era menţionat în Ezechiel 18:4 – „…Sufletul care păcătuieşte, acela va muri!” Şi legea era plină cu judecăţi care promiteau moartea şi condamnarea oricui încălca standardul ei absolut sau perfecţiunea. Aşadar, pentru cineva care este deja un păcătos, legea este absolut nefolositoare ca mijloc de justificare. Şi aceasta trebuie să fi fost evident. Pavel a spus deja aceasta în Galateni – că legea nu a fost niciodată un mijloc de justificare. Aceasta doar condamnă păcatul. Dacă te gândeşti la aceasta, vei vedea că pentru creaturile păcătoase decăzute legea nu poate să dea viaţă. Aceasta poate doar să garanteze condamnarea. Aşadar, legământul mozaic nu era un legământ cu păcătoşii în scopul mântuirii acestora. Nu a fost niciodată. Acesta era pur şi simplu doar un legământ cu Israel, ce revela care este standardul perfect al lui Dumnezeu; şi, în mod fundamental, stabilea identitatea lor naţională sub o guvernare teocratică. Şi pentru ca un israelit să fie mântuit, chiar sub vechiul legământ, legea lui Moise, acesta trebuia să-şi pună speranţa şi credinţa în promisiunea de har din legământul avraamic. Şi oricine credea că legământul mozaic era un mijloc de mântuire anula de fapt promisiunea legământului avraamic şi stabilea o religie a mântuirii prin fapte. Este prezumţios să gândesc că mă pot justifica pe mine însumi prin ascultarea de lege. Şi o persoană care credea astfel era condamnată, deoarece se încredea în sine. Însăşi Vechiul Testament era clar în această privinţă. Acesta este chiar lucrul subliniat de Pavel în Galateni 3:17 – „Ceea ce vreau să spun este aceasta: Legea, care a fost dată patru sute treizeci de ani mai târziu, nu poate desfiinţa autoritatea unui legământ, care a fost stabilit mai înainte de către Dumnezeu, şi astfel să anuleze promisiunea.”

 

Aici era problema cu care se confrunta Pavel. Mulţi evrei ai Vechiului Testament, în special fariseii, iudaizatorii, saducheii încercau să trateze legea lui Moise ca un mijloc de justificare. Aceasta reprezenta de fapt erezia iudaizatorilor. Ei considerau că legea lui Moise descria calea mântuirii. Şi că aceasta oferea condiţiile ce trebuiau îndeplinite pentru ca cineva să poată fi justificat. Aşa că ei afirmau că nu poţi fi justificat separat de lege. Dar legea promitea doar un singur lucru păcătoşilor şi aceasta era moartea. Aşa că, spune Pavel, oricine caută justificarea în lege se condamnă pe sine însuşi. Trebuie să te uiţi dincolo de lege, către evanghelie şi la noul legământ, care oferă păcătoşilor justificarea şi iertarea prin Cristos. Aceasta este ideea completă pe care a încercat Pavel să o sublinieze încă de la începutul acestei epistole. Acum observăm cum tot acest simbolism formează un întreg. Sunt în mod fundamental două tipuri de religie. Prima religie e un sistem bazat pe realizarea umană, cealaltă pe realizarea divină. Una caută justificarea de sine şi neprihănirea de sine printr-un sistem de fapte şi ritualuri. Cealaltă găseşte justificarea prin har, doar prin credinţa în Cristos. Şi contrastul dintre cele două sisteme de religie se încheie asemeni unui conflict dintre efortul trupesc şi credinţa în promisiunea lui Dumnezeu. Acelaşi lucru se observă în diferenţa dintre Ismael şi Isaac. Un sistem aduce robie, celălalt aduce libertatea perfectă. Paralela se regăseşte şi între Sara şi Agar. Înseşi distincţiile dintre lege şi evanghelie, vechiul şi noul legământ se regăsesc în această relatare despre Sara şi Agar. Aceasta este ilustrată în mod perfect prin conflictul dintre aceste două femei. Agar avea un fiu care era rezultatul efortului trupesc, al uneltirii păcătoase şi al faptelor umane. Fiul Sarei era un miracol produs în acord cu o promisiune divină, făcută de însăşi credincioşia lui Dumnezeu şi prin însăşi puterea Sa. Acelaşi lucru este adevărat cu felurile diferite de justificare. Iudaizatorii spuneau că justificarea chiar implică ceva efort uman – lucrarea trupească. Pavel spunea că nu este aşa – pur şi simplu credinţa în promisiunea divină. Şi Isaac nu a fost ales, iar Ismael nu a fost respins doar datorită liniei sale de sânge. Nu avea nimic de a face cu linia lor de sânge. Amândoi erau în mod egal înrudiţi cu Avraam. Însă Isaac era adevăratul moştenitor al binecuvântării lui Dumnezeu deoarece el era fiul promisiunii. Şi Ismael era produsul efortului trupesc. Şi ca fiu al unei femei libere, Isaac a devenit o emblemă a libertăţii mai degrabă decât a robiei. Şi, într-un sens spiritual, acestea sunt în mod precis semnele unui adevărat moştenitor al lui Avraam.

 

Cu alte cuvinte, Pavel enunţă aceste două categorii rivalizatoare în care se potrivesc toate aceste lucruri. Pavel nu spune că legea şi legământul mozaic ar fi fost vreodată intenţionate să fie un sistem de mântuire. Acesta nu a fost dat pentru acest scop. Însă ceea ce spune el este că oamenii care au tratat legea în acel fel s-au condamnat pe ei înşişi. Acesta era felul de religie cu care au ajuns să fie în robie. Era o religie a efortului trupesc, fără nicio mântuire adevărată, fără niciun fel de iertare. Acesta aducea robie mai degrabă decât libertate. Şi era trupesc mai degrabă decât spiritual. Nu poţi determina legea să facă lucrarea evangheliei. Priveşte la felul cum simbolismul din relatarea cu Sara şi Agar se potriveşte în aceste categorii. Agar era roabă şi ea devine astfel o emblemă a primului fel de religie – robia. Sara era o femeie liberă, aşa că ea este o emblemă a libertăţii. Isaac era un miracol înfăptuit doar de puterea divină, precum justificarea noastră. Agar devine o emblemă a tot ceea ce corespunde vechiului legământ, care a fost validat la Sinai. Acesta e înţelesul versetului 24: „…unul, de pe muntele Sinai, naşte pentru robie şi este Agar”. Şi apoi în versetul 25: „Căci Agar este muntele Sinai din Arabia – şi răspunde Ierusalimului de acum care este în robie împreună cu copiii săi”. El spune că nici legea şi nici împărăţia pământească a Ierusalimului nu reprezintă ceea ce înseamnă să fii un adevărat moştenitor spiritual al lui Avraam. El spune că descendenţii fizici ai lui Avraam, linia de sânge, naţiunea care se încheie în oraşul pământesc al Ierusalimului nu sunt neapărat adevăraţii săi moştenitori. Avraam nu căuta oraşul pământesc al Ierusalimului. El căuta un oraş care avea temelii, al cărui constructor şi făuritor este Dumnezeu (Evrei 11:10). Acesta este Ierusalimul ceresc, care este deocamdată o realitate viitoare, care (este valabil şi pentru noi) poate fi văzut doar prin ochii credinţei, la fel cum l-a văzut şi Avraam.

 

Dacă Agar reprezintă Sinaiul şi Ierusalimul pământesc, atunci Ierusalimul ceresc, noul Ierusalim, adevăratul Ierusalim este ceea ce reprezintă Sara. Versetul 26: „Dar Ierusalimul cel de sus este slobod, şi el este mama noastră”. Descendenţii fizici ai lui Avraam, naţiunea etnică şi politică a lui Israel nu reprezintă nicidecum adevăraţii moştenitori ai dreptului de întâi născut ai lui Avraam. Însă onoarea, moştenitori ai lui Avraam, se îndreaptă către cei care urmează credinţa lui, care privesc la Ierusalimul ceresc şi care (versetul 29) sunt născuţi din Duhul, mai degrabă decât din carne. În versetul 27 Pavel citează un verset din Isaia 54. Acesta nu are nimic de a face, în mod direct, cu Sara şi Agar, însă se aplică aici. „Bucură-te, stearpo, care nu naşti deloc! Izbucneşte de bucurie şi strigă, tu, care nu eşti în durerile naşterii! Căci copiii celei părăsite vor fi în număr mai mare decât copiii celei cu bărbat.” Odrasla spirituală a Sarei depăşeşte numeric odrasla fizică a lui Agar. Versetul 28: „Şi voi, fraţilor, ca şi Isaac, voi sunteţi copii ai făgăduinţei”. El le vorbeşte creştinilor aici. Aceasta mi se aplică mie şi ţie. Versetul 29: „Şi, cum s-a întâmplat atunci, că cel ce se născuse în chip firesc prigonea pe cel ce se născuse prin Duhul, tot aşa se întâmplă şi acum”. Amintiţi-vă cum Ismael îl persecuta pe fratele lui mai mic şi cum râdea de el. Pavel spune că religia lui Agar persecută întotdeauna religia Sarei. Aşa că să vă aşteptaţi la aceasta. Are să se întâmple. De fapt, aceşti iudaizatori îi persecutau pe galateni. Versetul 30: „Dar ce zice Scriptura?’Izgoneşte pe roabă şi pe fiul ei; căci fiul roabei nu va moşteni împreună cu fiul femeii slobode.’ ” Pavel îi acuză în esenţă pe iudaizatori de persecutarea galatenilor. El îi instruieşte pe galateni să-i alunge pe iudaizatori. Şi astfel să scape de influenţa lor care corupea simplicitatea evangheliei distrugând libertatea evangheliei, întunecând harul evangheliei şi, în cele din urmă, căutând să-i depărteze pe galateni de adevărata evanghelie spre un sistem de lege şi robie, la care ei nu fuseseră niciodată intenţionaţi a lua parte. Acesta este finalul secţiunii doctrinare din Galateni.

 

Să ne rugăm. Doamne, îţi mulţumim pentru claritatea cu care apostolul Pavel a scris sub inspiraţia Duhului Sfânt. Ne rugăm, Doamne, să ne ajuţi să îmbrăţişăm aceste adevăruri în inimă şi să rezistăm la tendinţa către efortul trupesc şi robie; şi să trăim în libertatea în care ne-ai aşezat Tu, în puterea Duhului Tău, pentru slava lui Cristos, în al cărui nume ne şi rugăm. Amin.

 

/////////////////////////////////////////

 

 

Cum a ajuns Pavel la cunoaşterea Evangheliei

 

(Galateni 1:11-14)

Phil Johnson

În această dimineaţă, vom privi la 14 versete, începând cu Galateni 1:11, până la sfârşitul capitolului. Aceasta este mărturia lui Pavel. Este mărturia lui personală. El nu ne relatează convertirea sa pentru că îi place să vorbească despre sine. Dacă este cunoscut un lucru despre Pavel, este acela că lui nu i-a plăcut să vorbească despre propria persoană. Prin urmare, aceasta este o străfulgerare rară şi personală a vieţii şi istoriei apostolului Pavel, străfulgerare ieşită chiar de sub pana lui de scriitor. Apostolul Pavel relatează aceste lucruri în două locuri din epistolele sale. A făcut-o numai când a trebuit să apere autoritatea mesajului său. A apărat mesajul, nu s-a apărat pe sine. Relatarea lui apare în acest pasaj; apare şi în 2 Corinteni 12; cunoaşteţi acest capitol minunat în care, pe de o parte descrie cum Dumnezeu i-a dat acea viziune cerească minunată, atât de grandioasă încât n-a putut nici să vorbească despre ea, iar pe de altă parte menţionează că Dumnezeu i-a pus un ţepuş în coastă. Vorbeşte despre aceasta în 2 Corinteni 12. Despre el însuşi mai vorbeşte şi în Filipeni 3, un pasaj întrucâtva apropiat de acesta. În Filipeni 3, reţineţi, el subliniază toate avantajele spirituale de care se bucurase datorită creşterii primite ca evreu, educaţiei primite ca fariseu, cercetării îndelungate a Legii; spune că era Evreu din Evrei, din seminţia lui Beniamin (o seminţie bine cotată), din neamul lui Israel. Dar în Filipeni 3 spune că a preferat să renunţe la toate acestea pentru a-L cunoaşte pe Cristos şi pentru a fi găsit în El, îmbrăcat în neprihănirea desăvârşită a lui Cristos, decât să rămână cu neprihănirea proprie şi cu avantajele individuale. Filipeni este unul dintre acele texte clasice, doveditoare, care explică doctrina justificării (îndreptăţirii) prin credinţă. Mai mult decât un text doveditor, este o reliefare a semnificaţiei îndreptăţirii prin credinţă. În fiecare din aceste texte, ori de câte ori apostolul Pavel vorbeşte în stil autobiografic, el apără adevărul care era atacat. Nu se apără pe sine, ci apără autoritatea din spatele mesajului său. Acest lucru l-a făcut să tot repete cum a primit apostolia, cum a venit la Cristos, ş.a.m.d. Nu era mândrie în ceea ce făcea. Pavel a urât mândria. În schimb, a iubit adevărul şi a trebuit să-şi apere apostolia pentru a demonstra autoritatea adevărului pe care-l vestea.

 

Şi exact acest lucru face Pavel aici. Acesta este fundalul pe care se desfăşoară lucrurile. Autoritatea lui a fost pusă la încercare în bisericile Galatiei. Acest grup de biserici era răspândit pe o zonă întinsă; Pavel le întemeiase şi slujise în ele. Oamenii îl cunoşteau. Dar în absenţa lui Pavel se ridicaseră învăţători falşi. Ei răspândeau un mesaj care contrazicea învăţătura lui Pavel. Pavel învăţa că mântuirea este doar prin harul care este în Cristos, că se capătă doar prin credinţă. Însă aceşti oameni susţineau că pentru a fi mântuit trebuia să adopţi toate practicile ceremoniale din Vechiul Testament. Cu alte cuvinte, trebuia să devii evreu. Aceasta însemna, înainte de toate, că bărbaţii care făceau parte dintre Neamuri trebuiau să fie circumcişi; altfel, nu puteau fi mântuiţi cu adevărat. Iată care era învăţătura acestor oameni. Şi potrivit cu Galateni 2, versetul 12, observaţi: aceşti învăţători falşi pretindeau a fi trimişi de Iacov. Cu alte cuvinte, aveau o legătură strânsă cu biserica din Ierusalim, pentru că Iacov era lider acolo. Şi pretindeau a vorbi cu autoritatea şi avizul lui Iacov, care era unul dintre liderii de seamă ai bisericii din Ierusalim. Fapte 15 vorbeşte despre aceşti oameni; noi îi numim iudei. În Fapte 15:5 ni se spune că aceşti oameni care au dat naştere şi au răspândit această doctrină a circumciziei se trăgeau din farisei; s-au convertit ulterior la Cristos, dar ei păstrau la bază fariseismul. În Fapte 15:1 ni se spune că erau din Iudea; Iudea este regiunea din jurul Ierusalimului. Este foarte probabil că, datorită originii lor fariseice (adică erau experţi în Vechiul Testament), au ajuns să influenţeze biserica din Ierusalim. Probabil că aveau o anumită legătură cu acea biserică. Practic, în Ierusalim toţi credincioşii erau evrei, aşadar această chestiune a legii ceremoniale a circumciziei nu stârnea atâtea controverse în acel loc. Dar aceşti oameni nu doreau să primească în părtăşia lor bărbaţi dintre Neamuri, care nu erau tăiaţi împrejur, chiar dacă aceştia proveneau din regiuni precum Antioh, sau altele deţinute de Neamuri, în care Pavel slujise. Gândiţi-vă la mediul de provenienţă al acestor iudei. Întreaga lor viaţă fuseseră educaţi şi formaţi să privească Neamurile ca fiind necurate prin definiţie. Conceptul lor despre Biserică nu putea îngloba altceva decât continuarea iudaismului vechi-testamental. Mai exact, nu înţelegeau semnificaţia ispăşirii făcute de Cristos sau doctrina justificării prin credinţă. În schimb, doctrina lor, aşa otrăvită cum era, consta într-un sistem extrem de riguros, la care luau parte doar oameni crescuţi întreaga lor viaţă în cultura evreiască. Imaginaţi-vă cum ar fi fost dacă aţi fi crescut în mentalitatea că Neamurile sunt necurate; aţi fi fost înclinaţi să acceptaţi învăţătura iudaică.

 

La început, apostolul Petru a părut a nu sesiza gravitatea acestei erori iudaice. Dar Pavel a văzut eroarea. Dacă citiţi cartea Faptele apostolilor şi toate epistolele scrise de Pavel, veţi vedea că Pavel a petrecut mult timp (aceasta a fost una dintre ţintele slujirii sale) combătând această eroare a iudeilor; a luptat împotriva acestor eretici. A petrecut vreme îndelungată făcând acest lucru. N-a tolerat sub nicio formă învăţătura lor, pentru că a înţeles ceea ce alţii au părut a nu observa şi anume: dacă este necesară circumcizia sau orice alt ceremonial drept premisă pentru justificare, atunci, de fapt, negi eficacitatea totală a ispăşirii lui Cristos. În esenţă, negi faptul că ispăşirea lui Cristos este o lucrare terminată, suficientă pentru îndreptăţirea oamenilor. Dacă dreptatea lui Cristos este suficientă pentru îndreptăţirea mea; dacă (crezând ceea ce învaţă Biblia) viaţa lui Isus a împlinit legea pentru mine şi moartea Lui a adus iertare pentru toate păcatele mele; dacă acesta este adevărul, atunci nu mai este nevoie de vreun ceremonial sau de vreo jertfă din partea mea pentru a fi îndreptăţit. Nu există niciun ceremonial, nicio jertfă în toată legea lui Moise pe care tu şi cu mine, ca şi credincioşi, trebuie să le împlinim în vederea mântuirii noastre. Pentru că, prin credinţă suntem deja justificaţi, în întregime în Cristos; am căpătat o poziţie integră şi desăvârşită înaintea lui Dumnezeu, fără a efectua vreun ritual sau vreun ceremonial cerut de legea lui Moise. La acest lucru se referă Pavel când spune: „Nu mai sunteţi sub lege”. El nu spune că principiile morale ale legii nu mai au putere. Nu aceasta vrea să zică. Pur şi simplu, spune că nu există nicio practică în lege, nu există nicio cerinţă legală care să constituie pentru tine o premisă pe care s-o împlineşti şi făcând aşa, să fii justificat. Şi asta deoarece Cristos a făcut totul pentru tine. Lucrarea Lui este terminată.

 

De fapt, în acest fel şi-a rezumat Pavel mesajul evanghelic; vedem aceasta la sfârşitul predicii sale din Antioh, relatată în Fapte 13. Antioh era un oraş predominant al Neamurilor. Astfel că mesajul său a fost rostit în faţa unei audienţe predominant non-iudaice. Iată cum sumarizează mesajul Evangheliei Fapte 13, versetele 38 şi 39: „Să ştiţi dar, fraţilor, că prin El vi se vesteşte iertarea păcatelor; şi oricine crede este îndreptăţit prin El de toate lucrurile de care n-aţi putut fi îndreptăţiţi prin legea lui Moise” (GBV, 1991). Cu alte cuvinte, Pavel spune că Isus Cristos a împlinit pentru noi tot ceea ce legea n-a putut împlini. Aşadar, este mai degrabă ironic, când vă gândiţi că aceşti iudei făceau dintr-o cerinţă a legii o premisă pentru justificare. Legea nu a putut niciodată să contribuie cu nimic la îndreptăţirea cuiva. Nici în Vechiul Testament, oamenii nu erau îndreptăţiţi printr-un un ritual cerut de lege. Legea nu a justificat niciodată; doar a condamnat. Şi aceasta chiar în Vechiul Testament. Pavel spune: de ce să adaugi la Evanghelie un ceremonial cerut de lege, din Vechiul Testament, şi să spui că nu poţi fi justificat fără acest ceremonial. Din punctul de vedere al lui Pavel ( şi avea dreptate!), acesta a constituit un moment crucial al adevărului. Mesajul Evagheliei a atârnat de acest moment. Pavel a învăţat că cei care cred în Cristos sunt justificaţi, fără faptele legii. Pe scurt, acesta a fost mesajul lui. Dacă crezi în Cristos, eşti pe deplin îndreptăţit, fără vreo faptă a legii. De fapt, aceasta spune în Galateni 2:16 „…omul nu este socotit neprihănit prin faptele legii, ci numai prin credinţa în Isus Cristos…”

 

Iudeii spuneau că acest lucru nu este adevărat, ci trebuia să fii tăiat împrejur pentru a putea fi mântuit. Unul dintre Neamuri trebuia mai întâi să devină evreu, altfel nu putea fi mântuit. În esenţă, acesta era mesajul lor. Ei propovăduiau doctrina justificării prin fapte. Şi erau foarte porniţi în contrazicerea Evangheliei pe care o vestise Pavel şi a Evangheliei în care, de altfel, şi ei crezuseră. Aceasta era o eroare subtilă. Să nu vă imaginaţi că iudeii vesteau ceva ce era bătător la ochi de greşit şi complet diferit de ceea ce vestea apostolul Pavel. Era o eroare subtilă. Nu combăteau nimic din ce spunea Pavel. Spuneau doar: „Da, numai că nu este de-ajuns. Aceasta nu este de-ajuns pentru a fi îndreptăţit. Tot ce spune Pavel este adevărat, numai că trebuie să împlineşti şi aceste ritualuri.” Astfel că adăugau ceva şi, drept urmare, îi anulau semnificaţia.

 

Pentru a neutraliza influenţa apostolului Pavel, aceşti iudei susţineau şi faptul că el nu era un apostol adevărat. Asta era una din acuzaţiile lor. Spuneau că Pavel nu era ca şi Petru, Iacov sau Ioan. El nu fusese cu Isus în timpul slujirii Sale pe pământ. Pavel, spuneau ei, a venit mai târziu la credinţă. Priviţi la istoria lui. Trecuse destulă vreme de la înălţarea lui Isus Cristos la cer, Biserica începuse deja să se răspândească şi el nu era nici măcar convertit. Şi de fapt, relaţia de început a lui Pavel cu Biserica a fost aceea de persecutor al ei – cei mai mulţi creştini se temeau de el şi îl blamau. Cu ce drept, spuneau ei, susţine Pavel că învăţătura lui are vreo autoritate? Noi venim de la Iacov. Suntem din biserica de la Ierusalim. La o parte cu Pavel!

 

Din nou, Pavel nu a dorit să se apere de dragul eu-lui său. Nu a avut niciun fel de motiv care să-i slujească în apărarea statutului său şi al locului său în Biserică. Dar a trebuit să-şi apere autoritatea, apostolia, pentru că aceasta era singura cale de a apăra adevărata Evanghelie. Era singura cale de a opri influenţa evangheliei false pe care aceşti iudei o aduseseră din Galatia. A trebuit să-şi apere apostolia. Evanghelia însăşi era în joc şi acest lucru l-a făcut să se apere şi să-şi justifice apostolia, aici, în această epistolă. Vom începe cu versetul 11. Aici, Pavel începe prin a relata cum a fost mântuit, cum a fost chemat şi împuternicit ca apostol. Aceasta face de la versetul 11 până la sfârşitul capitolului. Găsesc interesant modul în care îşi apără autoritatea de apostol. Observaţi că recunoaşte fiecare aspect din trecutul lui, pe care acuzatorii au încercat să-l folosească întru descalificarea lui. De exemplu, ei au spus că Pavel a fost un vrăjmaş şi un prigonitor al Bisericii. Pavel spune: „în adevăr”, versetul 13: „Aţi auzit, în adevăr, care era purtarea mea de altădată, în religiunea Iudeilor. Cum, adică, prigoneam peste măsură de mult Biserica lui Dumnezeu…” Nu doar atât, dar spune: „făceam prăpăd în ea” Şi mai departe, învăţătorii falşi au spus că Pavel nu făcea parte din cei 12, nu era membru din acea frăţie care trăise şi călătorise cu Cristos de-a lungul celor trei ani de slujire publică a Lui. „În adevăr”, spune Pavel. Şi nu doar atât, dar spune: „Când am fost convertit nu am mers la cei 12 pentru ca să mă instruiască. Nu ei m-au împuternicit. Nu ei mi-au dat Evanghelia” – versetele 15-17. „Dar când Dumnezeu…a găsit cu cale să descopere în mine pe Fiul său, ca să-L vestesc între Neamuri, îndată, n-am întrebat pe nic un om, nici nu m-am suit la Ierusalim la cei care au fost apostoli înainte de mine, ci m-am suit în Arabia (cu alte cuvinte, m-am dus singur în pustie). Apoi m-am întors din nou la Damasc.” A trecut înainte pe lângă apostoli.

 

Pavel aminteşte toate aceste lucruri pentru a dovedi că Isus Cristos este Cel care l-a adus la mântuire, l-a chemat să propovăduiască, l-a împuternicit ca apostol şi l-a trimis la Neamuri. Şi Pavel spune că acele circumstanţe uimitoare, ce au format contextul întoarcerii sale, nu doar că n-au dovedit falsitatea apostoliei sale, dar au constituit de fapt dovada autorităţii sale ca apostol. În capitolul 2 versetul 9, Pavel aminteşte faptul că şi cei 12 apostoli recunoşteau autoritatea sa. Aşa cum spune el însuşi în 2 Corinteni 11:5, nu a fost cu nimic mai prejos decât aceşti apostoli nespus de aleşi. S-a aflat în linia întâi a apostoliei. 2 Corinteni 12:11 „măcar că nu sunt nimic, totuşi cu nimic n-am fost mai pe jos de aceşti apostoli minunaţi.” A spus: ‚Puteţi să mă vedeţi cât de jos vreţi. Accept această poziţie. Sunt nimic. Dar nu-mi subapreciaţi apostolia pentru că în acest fel îmi subminaţi autoritatea mesajului. Şi în niciun caz nu sunt mai prejos decât cel mai mare dintre apostoli.’ Toate semnele unui apostol adevărat au fost prezente în slujirea sa. Când Pavel vorbea, se vedea aceeaşi autoritate ca la oricare dintre cei doisprezece. Acesta era un punct vital care trebuia clarificat, pentru că, dacă credincioşii galateni aveau să nu-l înţeleagă şi aveau să nu accepte scrisorile de recomandare apostolică ale lui Pavel, ei ar fi fost susceptibili la eroarea iudeilor. Aceasta era o eroare care ar fi subminat mesajul Evangheliei. Asemenea oricărei alte erezii care a fost clocită vreodată de culte sau religii false, eroarea iudaică dădea la o parte ceea ce Cristos făcuse pentru păcătoşi, şi în schimb, făcea ca mântuirea să atârne de ceea ce păcătoşii trebuiau ei înşişi să facă pentru a se salva – întorcea Evanghelia cu susul în jos. De aceea a fost atât de periculoasă.

 

Observaţi cum răspunde Pavel ereticilor. El admite unicitatea propriei sale situaţii. El nu era unul dintre cei doisprezece. Nici nu era apropiat faţă de vreunul dintre cei doisprezece. Întoarcerea lui, educaţia lui, slujirea lui evanghelică, chemarea lui, împuternicirea lui ca apostol – toate aceste lucruri nu aveau aproape nicio legătură cu ceilalţi apostoli. Asta pentru că Însuşi Cristos fusese Cel care îl adusese pe Saul din Tars la mântuire, Cel care îl chemase în slujba Evangheliei, care îl pregătise, care îl împuternicise ca apostol şi care îl trimisese la Neamuri. Toate acele lucruri pe care falşii învăţători le pretindeau a fi motiv de descalificare, Pavel le numeşte dovadă de autentificare. Nu s-a lăsat absolut deloc intimidat de provocarea lor care a vizat recomandarea lui. Într-un mod simplu şi onest, el le pune înaintea ochilor povestea întoarcerii sale la Cristos şi le demonstrează de ce aceasta este dovada autorităţii sale apostolice. Acesta este punctul principal pe care-l urmăreşte. Aceasta este ţinta argumentării pe care o aduce, în pasajul pe care-l studiem.

 

Mai vreau să observaţi un lucru. Pe parcurs, el mai face câteva remarci cu privire la diferenţele dintre adevăratul creştinism şi religia falsă. Acea partidă a fariseismului din care făcuse parte şi Saul din Tars era o religie falsă. El a văzut acest lucru şi a ieşit din ea. De fapt, l-ar fi costat pentru veşnicie sufletul său dacă ar fi rămas în ea. De aceea, a urât atât de mult religia falsă. Aproape că îşi pierduse sufletul. Şi era atât de conştient de acest lucru. În acelaşi fel, iudaismul era o religie falsă. Era cam acelaşi tip de religie falsă pe care Pavel o practicase ca fariseu. Acesta nu era doar un mod diferit de a vedea creştinismul, nu era o viziune alternativă asupra învăţăturilor lui Cristos. Pavel spune că învăţătura iudeilor a stricat mesajul Evangheliei în aşa măsură încât aceasta a fost calificată drept o religie blestemată. În versetele 9 şi 10 el rosteşte un fel de blestem asupra oricui va da o astfel de învăţătură. Iată cât de gravă era situaţia, în ciuda faptului că aceşti bărbaţi, aceşti foşti farisei, pretindeau a fi urmaşi ai lui Cristos şi aparent, păreau a fi autentic afiliaţi apostolului Iacov şi bisericii din Ierusalim. Dar în ciuda acestor lucruri, Pavel nu îi priveşte ca pe fraţi ai săi în Cristos. Îi blestemă, pe ei şi pe toţi cei care ar fi stricat Evanghelia aşa cum au făcut-o ei. Acest lucru aduce această eroare în lumina reală.

 

Să ne întoarcem acum la mărturia lui Pavel. Îmi place cum îşi expune mărturia. Cred că acest lucru este plin de semnificaţie. El luptă împotriva religiei false. Şi chiar mărturia sa scoate în evidenţă câteva diferenţe majore dintre religia falsă şi cea adevărată. Eu văd trei contraste bine definite între religia lui Saul din Tars şi Evanghelia apostolului Pavel. Aceste trei contraste pun în lumină trei diferenţe majore dintre iudaism şi creştinismul adevărat. Iată care sunt acestea. Observaţi contraste între revelaţia divină pe de o parte – aceasta este religia adevărată, şi tradiţia omenească pe de altă parte – aceasta este în întregime religie falsă. Tradiţie omenească versus revelaţie divină. Vedeţi contrastul dintre chemarea divină şi ambiţia omenească. Aceasta este diferenţa dintre Saul din Tars, care a fost condus de ambiţie omenească, şi apostolul Pavel, care a fost chemat cu o chemare cerească. Apoi, în cele din urmă, vedeţi un contrast între suveranitatea divină şi voinţa umană. Aceasta este o diferenţă semnificativă între creştinismul adevărat şi tot ce este religie falsă; accentul cade pe suveranitatea lui Dumnezeu şi pe voinţa liberă a omului. Pe această linie vom merge în cele ce urmează. Voi repeta fiecare punct pe măsură ce-l dezvoltăm.

 

Mai întâi, daţi-mi voie să citesc pasajul şi apoi voi explica cele trei contraste. Urmăriţi-le pe măsură ce parcurgem pasajul. Începem cu versetul 11.

 

„Fraţilor, vă mărturisesc că Evanghelia propovăduită de mine nu este de obârşie omenească; pentru că n-am primit-o, nici n-am învăţat-o de la vreun om, ci prin descoperirea lui Isus Cristos. Aţi auzit, în adevăr, care era purtarea mea de altădată, în religiunea Iudeilor. Cum, adică, prigoneam peste măsură de mult Biserica lui Dumnezeu şi făceam prăpăd în ea; şi cum eram mai înaintat în religiunea Iudeilor decât mulţi din neamul meu, de o vârstă cu mine. Eram însufleţit de o râvnă nespus de mare pentru datinile strămoşeşti. Dar când Dumnezeu – care m-a pus deoparte din pântecele maicii mele şi m-a chemat prin harul său – a găsit cu cale să descopere în mine pe Fiul Său, ca să-L vestesc între Neamuri, îndată, n-am întrebat pe niciun om, nici nu m-am suit la Ierusalim la cei ce au fost apostoli înainte de mine, ci m-am dus în Arabia. Apoi m-am întors din nou la Damasc. După trei ani m-am suit la Ierusalim să fac cunoştinţă cu Chifa şi am rămas la el cincisprezece zile. Dar n-am văzut pe niciunul altul dintre apostoli, decât pe Iacov, fratele Domnului. În cele ce vă scriu, iată, înaintea lui Dumnezeu, nu mint. După aceea m-am dus în ţinuturile Siriei şi Ciliciei. Şi eram încă necunoscut la faţă Bisericilor lui Cristos, care sunt în Iudea. Ele auzeau doar spunându-se: „cel ce ne prigonea odinioară, acum propovăduieşte credinţa, pe care căuta s-o nimicească odinioară.” Şi slăveau pe Dumnezeu din pricina mea.”

 

Priviţi la aceste contraste izbitoare dintre Saul din Tars şi apostolul Pavel. Primul contrast pe care-l vedem este revelaţia divină în opoziţie cu tradiţia omenească. Saul din Tars, fariseul, era interesat mai mult de tradiţia omenească decât de revelaţia divină. Versetul 14. El spune că a înaintat până în vârful ierarhiei religiei iudaice pentru că, spune el, am fost „însufleţit de o râvnă nespus de mare pentru datinile strămoşeşti.” Ca toţi fariseii buni, tradiţia consta în ceea ce Pavel, pe atunci Saul din Tars, iubea cel mai mult în religia sa. Pentru acest lucru a fost plin de râvnă. Nu e vorba că fariseii nu credeau în revelaţia divină. Bineînţeles că şi ei credeau. Aveau legea lui Moise şi restul Vechiului Testament. Şi cel puţin la nivel intelectual, ei au înţeles că Scriptura era revelată de Dumnezeu. Religia lor nu era lipsită de principiul revelaţiei divine. Dar ei făcuseră următorul lucru: adoptaseră un teanc gros de tradiţii, tradiţii care le influenţaseră interpretarea şi aplicarea a tot ce era scris în Vechiul Testament. Şi astfel tradiţia a devenit o lentilă care colora şi distorsiona Scriptura ori de câte ori o deschideau. Ca urmare, tradiţia a căpătat mai multă autoritate decât Scriptura însăşi. Tradiţiile lor au inclus o mulţime de ceremoniale făcute de mână omenească. Vă amintiţi ritualul de spălare a mâinilor. L-au mustrat pe Cristos pentru că nu Şi-a spălat mâinile aşa cum dictau tradiţiile lor. Nu era o poruncă biblică, era doar o tradiţie. Purtau pe îmbrăcăminte talismane şi ciucuri mari, semnificând status-ul lor spiritual. Toate acestea erau luate din tradiţii, nu erau scrise în Scriptură. Îşi rosteau rugăciunile şi desfăşurau celelalte ceremonii religioase în locuri publice, pentru a fi văzuţi de oameni şi Isus i-a condamnat pentru toate tradiţiile lor, în Matei 23, versetul 5.

 

De asemenea, dădeau interpretări tradiţionale poruncilor Vechiului Testament, care pur şi simplu erau greşite; practic, anulau Cuvântul lui Dumnezeu. Existau câteva pasaje cheie în legea lui Moise, de exemplu, cele care dădeau instrucţiuni cu privire la pedepsele civile şi judiciare. Aceste restricţii aveau rolul de a limita ceea ce curtea de justiţie putea hotărî pentru criminali. Acesta era scopul acestor legi. De exemplu, potrivit legii lui Moise, nu puteai spânzura un om pentru că a furat un cal. Potrivit legii lui Moise, dacă ucideai un animal, trebuia doar să plăteşti valoarea justă a animalului, nu puteai fi omorât pentru asta. Pedeapsa cu moartea era destinată doar celui care ucidea o altă fiinţă umană. Legea lui Moise definea această limită prin cuvintele familiare din Exod 21, versetele 24 şi 25 „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior, arsură pentru arsură, rană pentru rană, vânătaie pentru vânătaie.” Acest principiu a fost lăsat pentru a limita pedepsele, astfel că, indiferent de ce ai făcut, să nu fi pedepsit peste măsură. Pedeapsa nu putea să fie mai severă decât crima. Aceasta deci, s-a dorit a fi o linie de ghidare pentru pedepsele date de magistraţii civili. Dar tradiţia fariseilor schimbase acest ghid într-o poruncă şi într-o reţetă pentru recompensa personală, astfel că, în cele din urmă, a fost interpretat în acest fel. Au spus că dacă cineva îţi face rău în vreun fel, atunci ai dreptul personal să te răzbuni şi să produci acelei persoane aceeaşi pagubă. Dacă cineva te răneşte, atunci poţi să-l răneşti şi tu. Astfel că această interpretare a devenit o cultură a răzbunării, şi se poate vedea cum ea a progresat tot mai mult şi a ajuns o chestiune de ură şi răzbunare pentru generaţii întregi.

 

Şi Isus a corectat această interpretare greşită a Legii, această tradiţie a fariseilor, în Matei 5:38,39. Ştiţi că a spus: „Aţi auzit că s-a zis: „Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte.” Dar Eu vă spun: Să nu vă împotriviţi celui ce vă face rău. Ci, oricui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt.” Acest pasaj face parte din Predica de pe Munte. Mulţi oameni au interpretat aceste cuvinte în sensul că Isus ar anula acest principiu din Legea vechi-testamentală. Dar nu aceasta a făcut Isus. El a reaşezat pur şi simplu aceste vorbe în contextul corect. N-a schimbat nicio învăţătură din Legea lui Moise, ci a pus principiul „ochi pentru ochi” înapoi în domeniul judiciar, unde îşi găsea rostul, scoţându-l de pe terenul răzbunării personale, acolo unde tradiţia fariseilor îl aplicase în mod greşit. Isus a mustrat această tradiţie a lor. El nu a schimbat adevărul revelat al Vechiului Testament. Este important să înţelegem acest lucru.

 

În acelaşi fel, vă amintiţi că fariseii mai aveau o tradiţie care spunea că puteai evita datoria de a avea grijă de părinţi la bătrâneţe, dacă banii pe care i-ai fi folosit pentru întreţinerea lor îi declarai darul lui Dumnezeu. În Marcu 7, versetul 10, Isus spune aceste lucruri fariseilor. „Căci Moise a zis: „Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta;” şi: „Cine va grăi de rău pe tatăl sau pe mama sa, să fie pedepsit cu moartea.” Voi, dimpotrivă, ziceţi: „Dacă un om va zice tatălui său sau mamei sale: „Ori cu ce te-aş putea ajuta, este „Corban”, adică dat lui Dumnezeu, face bine; şi nu-l mai lăsaţi să facă nimic pentru tatăl său şi mama sa. Şi aşa, aţi desfiinţat Cuvântul lui Dumnezeu, prin datina voastră…” Şi Isus a spus: „Şi faceţi multe alte lucruri de felul acesta!” Iată ce se întâmplase cu toate celelalte tradiţii ale lor. Datinile lor începuseră să anuleze poruncile clare ale lui Dumnezeu. De fapt, au lăsat ca tradiţia să anuleze orice lege care nu le-a convenit, care a fost prea strictă, care le-a adus neplăceri personale, care a părut incorectă faţă de dibăcia lor. Au născocit o datină care a schimbat înţelesul legii. Şi datina a ajuns mai importantă decât revelaţia. De fapt, tradiţiile lor au înlocuit autoritatea cuvântului lui Dumnezeu.

 

Iată din ce stofă era făcută religia fariseilor. Este o trăsătură pe care toate religiile false o au într-o măsură mai mare sau mai mică. Tradiţia omenească, şi, dacă vă gândiţi, ea înseamnă opinia umană, devine mai importantă decât cuvântul revelat al lui Dumnezeu. Apropo, şi astăzi se întâmplă aşa ceva. Sunt multe segmente în lumea evanghelică care pur şi simplu nu îmbrăţişează faptul că Noul Testament limitează conducerea în biserică doar la bărbaţi. Astfel că au născocit tradiţii care în esenţă răstoarnă aceste restricţii şi dau cale liberă femeilor să fie alese ca pastori şi învăţători. Pentru că, după cum cred ei, restricţia nu este corectă din punct de vedere politic. Prin urmare, permit ca tradiţia lor să răstoarne cuvântul lui Dumnezeu. Acest lucru se întâmplă cu multe doctrine ale Scripturii, la multe niveluri.

 

Observaţi în descrierea pe care o face Pavel cu privire la convertirea sa, cât accent pune pe autoritatea revelaţiei divine. Versetele 15 şi 16. „Dumnezeu a găsit cu cale să descopere pe Fiul Său în mine.” Din acel moment, această revelaţie divină (dată nu de învăţătura omenească sau de tradiţia omenească) a devenit ţinta şi forţa propulsatoare din viaţa lui Pavel. El a dat la o parte tradiţia. A pus deoparte preaiubita lui tradiţie fariseică pentru a face loc adevărului revelat şi plin de autoritate al lui Dumnezeu. Acesta a fost punctul principal din convertirea lui Pavel. Pavel permisese tradiţiilor fariseice să preia conducerea şi să-i distrugă consacrarea faţă de adevărul religiei revelate a lui Dumnezeu, asta până când Dumnezeu l-a oprit brusc pe drumul Damascului şi i-a dat această revelaţie directă a lui Cristos. El nu cunoscuse până atunci valoarea autorităţii divine, comparativ cu tradiţia. Dar această convertire a lui a schimbat totul. Versetul 11. „Fraţilor, vă mărturisesc că Evanghelia propovăduită de mine nu este de obârşie omenească”. Nu este o datină omenească. „pentru că n-am primit-o, nici n-am învăţat-o de la vreun om, ci prin descoperirea lui Isus Cristos.” Cu alte cuvinte, Cristos personal i-a descoperit Evanghelia lui Pavel. Aceasta vrea el să spună.

 

Înţelegem că Pavel susţine unicitatea experienţei sale. Evanghelia i-a fost revelată în mod personal, într-un mod unic şi neobişnuit. Niciunul dintre noi nu putem afirma în mod legitim că Evanghelia ne-a fost descoperită printr-o revelaţie imediată şi personală de către Cristos. Am învăţat Evanghelia din Scriptură. Desigur, Scriptura constituie singura formă vrednică de crezare a revelaţiei divine la care voi şi cu mine avem acces. Dumnezeu nu-ţi vorbeşte în capul tău. Dacă auzi o voce care crezi că este a Lui, te înşeli fără doar şi poate. Singura revelaţie directă la care tu şi cu mine avem acces este Cuvântul lui Dumnezeu, Scriptura. Dar desigur că fiecare credincios adevărat primeşte Evanghelia, într-un sens, prin descoperire, fiind născut din nou prin Cuvântul lui Dumnezeu – o descoperire directă care rămâne pentru totdeauna. Suntem binecuvântaţi, dacă suntem credincioşi adevăraţi, aşa cum a fost şi Simon Petru, pentru că nu carnea şi sângele ne-a descoperit aceasta, ci Duhul lui Dumnezeu este Cel care ne-a deschis ochii ca să vedem adevărul revelaţiei divine în Scriptură. Aceasta este singura cale de a deveni creştin.

 

Mesajul lui Pavel transmite, de fapt, mai mult de-atât. În experienţa sa personală el ne spune că Evanghelia i-a fost descoperită într-un mod direct şi miraculos totodată, versetul 12, prin însăşi descoperirea lui Isus Cristos. Aceasta a constituit sursa autorităţii sale. Revelaţie, nu tradiţie. Şi în cazul lui Pavel, ea a fost directă şi personală – revelaţia Domnului înviat. Nu i-a fost dată de vreun om prin învăţătură sau predicare. Nu i-a fost dată nici măcar prin Scriptură, mediată de Duhul Sfânt. I-a fost dată direct şi imediat. Aceasta este cea mai înalţă cerinţă a autorităţii. Nu este o cerinţă pe care oricine să şi-o revendice cu uşurinţă sau prin şiretenie. Mulţi fac aşa. Oamenii încearcă tot timpul să-mi spună că Dumnezeu le-a spus un lucru sau altul, sau le-a arătat un anumit lucru. Şi întotdeauna sunt sceptic faţă de astfel de vorbe şi cred că şi voi ar trebui să fiţi la fel. Însă în cazul lui Pavel, faptul că el pretindea că Dumnezeu a fost Cel care i-a revelat adevărul Evangheliei a fost pe deplin verificat, potrivit cu Romani 15:19 şi 2 Corinteni 12:12. Ceea ce a pretins el a fi adevărat, şi anume că Dumnezeu i-a vorbit direct, a fost dovedit prin semne, minuni şi fapte puternice. De asemenea, a fost confirmat şi de ceilalţi apostoli, potrivit cu Galateni 2:1-9. Prin urmare, acest om, a cărui viaţă a fost devotată în întregime unui sistem de tradiţii omeneşti, care L-a urât pe Cristos şi a dispreţuit Biserica, a avut o întoarcere cu 180 de grade şi a propovăduit, pentru tot restul vieţii, adevărul pe care l-a primit printr-o revelaţie remarcabilă. Din acel moment nu i-a mai păsat de tradiţie.

 

Observaţi, criticii lui Pavel susţineau că el nu era un apostol adevărat, pentru că nu era unul dintre cei doisprezece. Niciodată n-a slujit împreună cu vreunul dintre ei. Nici măcar n-a petrecut prea mult timp în compania vreunuia dintre ei. Astfel că iudeii au spus: „Nu trebuie să acordaţi atenţie învăţăturii lui Pavel. El nu respectă tradiţia cea bună.” Pavel a acceptat provocarea şi a făcut caz de ea, pentru a le arăta că tocmai ea îi dovedea legitimitatea şi nu punea sub semnul întrebării autoritatea sa. Este adevărat că nu făcea parte din rândul apostolilor primari, dar, spune el, este mai mult de-atât. Nu doar că nu a fost învăţat de la ei, dar prin providenţa lui Dumnezeu, aproape că nu a avut contact cu ei ani la rând după convertirea sa, până ce slujba sa a fost recunoscută. „Dumnezeu m-a mântuit şi m-a chemat prin revelaţie directă”, spune el. Apoi în versetul 16 spune următoarele: „…îndată, n-am întrebat pe niciun om, nici nu m-am suit la Ierusalim la cei care au fost apostoli înainte de mine, ci m-am dus în Arabia. Apoi m-am întors din nou la Damasc.” Au trecut trei ani până ce s-a întâlnit cu primul apostol. Acesta a fost Petru, la care spune că a stat în vizită cincisprezece zile, în Ierusalim, versetul 18. „Dar n-am văzut pe niciunul altul dintre apostoli decât pe Iacov, fratele Domnului.” Dacă vă gândiţi, şi Iacov, fratele Domnului, era un stâlp în biserica din Ierusalim, chiar dacă nu era dintre cei doisprezece. Mai aveau un Iacov, altul decât fratele Domnului. Amintiţi-vă, fratele lui Ioan, preaiubitul apostol; Iacov şi Ioan. Acesta este un alt Iacov. Cel de-aici însă, este Iacov, fratele Domnului. Astfel că Pavel spune: „Aveţi dreptate. N-am fost instruit sau ordinat de cei doisprezece apostoli. De fapt, confirm aceasta cu un jurământ.” Versetul 20. „În cele ce vă scriu, iată, înaintea lui Dumnezeu, nu mint.” Acesta este un jurământ. Şi Pavel spune că l-a întâlnit pe Petru şi a stat cu el două săptămâni. Dar n-a avut nicio legătură cu vreun alt apostol. De fapt, n-a avut legătură cu nimeni din Iudea, care, la acea vreme, reprezenta centrul creştinătăţii. Versetul 21. „După aceea m-am dus în ţinuturile Siriei şi Ciliciei…” care de asemenea este o regiune locuită de cei dintre Neamuri, foarte aproape de Tars, cetatea de baştină a lui Pavel. Şi el spune: „Şi eram încă necunoscut la faţă Bisericilor lui Cristos, care sunt în Iudea. Ele auzeau doar spunându-se: ‘Cel ce ne prigonea odinioară, acum propovăduieşte credinţa, pe care căuta s-o nimicească odinioară.'” Prin urmare, Pavel spune şi admite faptul că nu lua parte la tradiţia creştină recunoscută sau apostolică. Avea ceva mai bun: revelaţie directă de la Dumnezeu, chemare personală la ucenicie, făcută de Însuşi Cristosul înviat care, spune Pavel, l-a chemat, i-a revelat Evanghelia, l-a instruit, l-a împuternicit pentru slujbă şi l-a trimis. Iată care era sursa autorităţii lui Pavel. De aceea, scrisoarea de recomandare a lui Pavel n-a fost cu nimic mai prejos decât a celorlalţi apostoli.

 

Înainte de a merge mai departe, daţi-mi voie să subliniez pe scurt ramificaţiile mesajului lui Pavel. Mesajul lui de aici atârnă de înţelegerea faptului că adevărul revelat este mai plin de autoritate decât învăţătura sau tradiţia omenească. Nu-i vorba că tradiţia şi învăţătura sunt lipsite de importanţă, atâta timp cât învăţătura este învăţătură, atâta timp cât tradiţia are la bază o înţelegere corectă a Scripturii. Dar adevărul revelat, care pentru mine şi pentru voi înseamnă Scriptura şi nu o revelaţie imediată din partea lui Dumnezeu, adevărul revelat al Cuvântului lui Dumnezeu este întotdeauna mai plin de autoritate şi mai vrednic de crezare decât orice învăţătură sau tradiţie care vine dintr-o sursă umană. Din acest motiv, creştinii din Berea erau recomandaţi, având o inimă mai aleasă, Fapte 17:11, pentru că ei cercetau Scriptura zilnic, pentru a vedea dacă aceste lucruri erau aşa cum li se spusese. Aceasta este una dintre caracteristicile fundamentale ale religiei adevărate, care se opune la tot ce este religie falsă. Autoritatea ei supremă şi standardul după care trebuie verificat orice pretins adevăr nu este tradiţia omenească sau învăţătura omenească, ci revelaţia divină. Aceasta a fost schimbarea majoră care a survenit în gândirea lui Saul din Tars, schimbare care a caracterizat gândirea apostolului Pavel. El aşază revelaţia primită de la Dumnezeu la baza autorităţii sale.

 

Iată deci primul contrast: revelaţia divină versus tradiţia omenească. Al doilea contrast este chemarea divină versus ambiţia umană. Apostolia lui Pavel nu a fost un rang la care să aspire sau pe care să-l caute, ci a fost o poziţie la care Dumnezeu l-a chemat; Dumnezeu l-a instruit şi l-a pregătit pentru ea, apoi l-a trimis. În această privinţă, Pavel a fost unic printre apostolii de seamă. Pavel a fost singurul care a avut parte anticipat de instruire şi experienţă, ca teolog şi lider religios, înainte de a deveni apostol. Ceilalţi apostoli, gândiţi-vă, au fost pescari, cel puţin unul a fost vameş, alţii au fost lucrători din clasa muncitoare. Pavel a fost crescut pentru a fi fariseu. În Fapte 22:3 spune că a crescut la picioarele lui Gamaliel care la acea vreme era cel mai renumit rabin. Spune că a fost învăţat să cunoască cu de-amănuntul Legea părinţilor. Astfel că de tânăr a fost crescut pentru a ajunge fariseu. În Fapte 23:6 el spune: „…eu sunt Fariseu, fiu de Fariseu…” Deci şi tatăl lui a fost fariseu. Se pare că tatăl lui a fost cel care l-a iniţiat pe acest drum încă de timpuriu. L-a trimis la Ierusalim, chiar dacă era de baştină din Tars, l-a trimis pentru a fi educat acolo. Astfel că pleacă la o şcoală cu internat, la Şcoala Fariseică din Ierusalim, pentru a se pregăti. Aceasta a fost viaţa lui. Aceste lucruri i-au stat la origini. Aceasta a fost ambiţia lui de la o vârstă fragedă. Şi Pavel a ajuns un fariseu plin de succes.

 

Priviţi la versetul 14 din Galateni 1. Spune: „şi cum eram mai înaintat în religiunea Iudeilor decât mulţi din neamul meu, de o vârstă cu mine. Eram însufleţit de o râvnă nespus de mare pentru datinile strămoşeşti.” Era mai înaintat decât oricare altul. Cât de înaintat? Scriptura ne spune că înainte de convertirea sa, pe când era încă un tânăr onest, Saul din Tars a devenit membru al Sinedriului, acel consiliu de judecată compus din şaptezeci şi unu de bătrâni din Ierusalim, care hotăra totul în ceea ce priveşte religia iudeilor. Acest fapt i-a adus lui Saul putere şi influenţă în lumea fariseică. În Fapte 26, în mărturia pe care o depune înaintea împăratului Agripa, Pavel aminteşte faptul că a fost unul dintre prigonitorii de început ai Bisericii. În Fapte 26:10 el spune: „…am aruncat în temniţă pe mulţi sfinţi, căci am primit puterea aceasta de la preoţii cei mai de seamă; şi, când erau osândiţi la moarte, îmi dădeam şi eu votul împotriva lor.” Două lucruri sunt semnificative aici. Mai întâi, observaţi că Pavel fusese pus în fruntea eforturilor Sinedriului de a captura şi întemniţa creştinii. Spune că a primit autoritate direct de la preoţii cei mai de seamă. Apropo, acest lucru era foarte bine cunoscut creştinilor. Vă amintiţi în Fapte 9 de Anania care s-a împotrivit iniţial să-i slujească lui Saul din Tars, când acesta fusese orbit de acea lumină pe drumul către Damasc. Domnul l-a trimis la Anania şi Anania a spus, Fapte 9 versetul 13, „am auzit de la mulţi despre toate relele pe care le-a făcut omul acesta sfinţilor Tăi în Ierusalim; ba şi aici are puteri din partea preoţilor celor mai de seamă, ca să lege pe toţi care cheamă Numele Tău.” Deci, Pavel lucra pentru Sinedriu. De la ei îi venea autoritatea. Şi nu doar atât, dar observaţi din nou ce spune la sfârşitul capitolului 26 din Fapte, în versetul 10. Spune următoarele: „Când erau osândiţi la moarte îmi dădeam şi eu votul împotriva lor.” Un singur consiliu iudaic din întreaga lume avea autoritate să osândească la moarte. Acesta era Sinedriul. Pavel spune că şi el şi-a dat votul. De aici ştim că el era membru al acestui consiliu. Era unul din Sinedriu. Iată de câtă influenţă şi de cât prestigiu se bucura acest tânăr.

 

Pavel urcase atât de sus în ierarhia acestei instituţii iudaice dintr-o ambiţie curată. A putut să facă acest lucru, versetul 14, pentru că era plin de râvnă pentru tradiţii. Şi totuşi, a renunţat la toate acestea pe drumul Damascului. Spune că a socotit totul ca şi gunoi, în Filipeni 3. De ce? Pentru că a primit o chemare mai înaltă; o împuternicire divină. Dumnezeu îl alesese să fie apostol; Pavel spune că a fost pus deoparte pentru aceasta chiar din pântecele mamei sale, versetul 15. Pavel a înţeles imediat că aceasta era o chemare şi mai înaltă decât funcţia pe care o dobândise ca lider fariseu. „Dar când Dumnezeu – care m-a pus deoparte din pântecele mamei mele şi m-a chemat prin harul Său – a găsit cu cale să descopere în mine pe Fiul Său, ca să-L vestesc între Neamuri…” Păgânii reprezentau Neamurile. Pavel a fost chemat să fie un apostol deosebit. Apostol al Neamurilor. Gândiţi-vă ce înseamnă acest lucru. De fapt, Pavel a fost delegat ca misionar în întreaga lume. A primit o educaţie deosebită, o pregătire aparte şi o chemare divină în această direcţie. Este adevărat că Pavel nu a fost ca şi ceilalţi apostoli. Şi este adevărat şi faptul că n-a fost niciodată parte din grupul lor. Dar în nimic nu le era inferior. A avut un câmp de misiune mai mare decât al oricăruia dintre ei. Din nou, Pavel subliniază faptul că sursa chemării sale a fost divină. Iar criticile care i-au fost aduse, care încercau să-i pună sub semnul îndoielii legitimitatea, au dovedit autoritatea lui. Criticii săi l-au acuzat că nu fusese numit de cei doisprezece. Replica lui Pavel a fost aceasta: ‘Da, aşa este’; şi asta pentru că fusese numit de Dumnezeu ca şi ceilalţi doisprezece. Vedeţi deci, contrastul dintre revelaţia divină şi ambiţia umană.

 

Am văzut al doilea contrast, dintre revelaţia divină şi ambiţia umană. Acum vom cugeta asupra celui de-al treilea, aşa cum reiese din mărturia lui Pavel. Este contrastul dintre suveranitatea divină şi voinţa umană. Trebuie să spun următorul lucru. Ştiţi că vreau să-l spun. Pavel a fost un calvinist din momentul convertirii sale. A fost. Dar este şi un calvinist non-apologetic. El nu se străduieşte să-şi expună mărturia printr-o terminologie care s-ar potrivi unui teolog cu „voinţă liberă”. Cu siguranţă, el nu îşi vede convertirea ca pe o alegere pe care a făcut-o prin propria putere, putere dată de o voinţă curată. Dacă ar fi fost aşa, acest lucru ar fi subminat toate afirmaţiile sale. Niciodată nu sugerează că ar fi fost mântuit datorită deciziei pe care a luat-o pentru Cristos. Din contră, el îşi dă seama că totul s-a datorat faptului că Dumnezeu l-a ales. Versetul 15. „Dumnezeu a găsit cu cale” să-l mântuiască. Cu alte cuvinte, aceasta a fost o lucrare după buna plăcere suverană a lui Dumnezeu. Şi Pavel afirmă că Dumnezeu l-a pus deoparte pentru această sarcină mai înainte de a se fi născut; l-a chemat prin har şi l-a desemnat să propovăduiască. Toate acestea au fost lucrarea lui Dumnezeu, nu a lui Pavel. Dacă vă uitaţi cu luare aminte la natura convertirii lui Pavel, vă este greu să consideraţi altfel lucrurile , nu-i aşa? Dumnezeu l-a căutat. Dumnezeu l-a făcut prizonierul Său pe drumul Damascului; l-a oprit brusc şi definitiv şi a învins puterea voinţei lui Pavel care se opunea şi se împotrivea lui Cristos. Dar Dumnezeu a pus înaintea ochilor lui Saul din Tars un har care a fost irezistibil.

 

La vremea când eram un creştin foarte tânăr, în primul an de colegiu, am frecventat pentru puţin timp o biserică a cărui învăţătură era în totalitate arminiană. Profesorul obişnuia să accentueze mereu faptul că Dumnezeu a făcut tot ce I-a stat în putinţă ca să-i mântuiască pe păcătoşi. Acum depinde de fiecare păcătos în parte dacă va face alegerea decisivă. Astfel că, totul depinde de voinţa liberă a omului, spunea el. Şi Dumnezeu aşteaptă ca tu să te hotărăşti dacă Îl vei urma sau nu pe Cristos. El aşteaptă ca tu să iei o decizie şi nu mai are nimic de făcut în acest sens, pentru că nu vrea să calce peste voinţa ta. Nu mai depinde acum de Dumnezeu, spunea el. Depinde de tine dacă Îl vei urma sau nu pe Cristos. Probabil că aţi mai auzit Evanghelia prezentată în acest fel pe undeva, nu-i aşa? Această învăţătură este răspândită. Dar slavă Domnului că El nu lucrează aşa. Pentru că dacă ar lăsa totul la latitudinea noastră, nimeni n-ar fi mântuit. Voinţa omului este căzută şi păcătoasă şi se opune lui Cristos şi Cuvântului Său. Pavel este exemplul clasic în acest sens. El a fost asemenea oricărui alt păcătos. Dacă s-ar lăsa totul la buna-alegere a unui păcătos, nimeni nu ar veni la Cristos din proprie iniţiativă. Romani 8:7, 8. „Pentru că gândirea cărnii este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, pentru că nu se supune legii lui Dumnezeu; pentru că nici nu poate. Şi cei care sunt în carne nu pot să-I placă lui Dumnezeu.” (trad. Buc. 2001) Aşa cum a spus Isus în Ioan 6:44 „nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl…” Şi în versetul 65 spune iarăşi „nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu i-a fost dat de Tatăl Meu”.

 

Vedem acest lucru foarte clar în cazul lui Pavel. Saul din Tars nu s-a convertit datorită vreunei decizii luate, datorită vreunei alegeri făcute. Nu s-a convertit datorită unui lucru pe care l-a făcut. El mergea în direcţia greşită şi Dumnezeu l-a oprit, l-a adus la Cristos, a biruit opoziţia lui, l-a chemat în slujirea creştină şi l-a împuternicit ca şi apostol. Dumnezeu a făcut toate acestea. Pavel n-a făcut nimic pentru sine. Şi observaţi că exact acest lucru îl relatează Pavel în mărturia sa. Versetul 15 din nou. „Dar când Dumnezeu – care m-a pus deoparte din pântecele mamei mele şi m-a chemat prin harul Său…” Aceasta a fost lucrarea lui Dumnezeu. A fost o lucrare a harului Său. El a fost Cel care L-a descoperit pe Fiul Său lui Pavel. I-a dat lui Pavel înţelegere cu privire la Evanghelie. L-a trimis să propovăduiască. Apostolia lui Pavel a fost lucrarea lui Dumnezeu. De aceea a fost atât de greşit din partea învăţătorilor falşi să pună sub semnul îndoielii autoritatea apostolică a lui Pavel. Nu au făcut altceva decât să se împotrivească lucrării suverane a lui Dumnezeu. Astfel deci, îşi apără Pavel apostolia; făcând apel la suveranitatea lui Dumnezeu. Tot ceea ce a devenit Pavel s-a datorat lucrării suverane a lui Dumnezeu. Dumnezeu a fost Acela care i-a revelat adevărul. Dumnezeu a fost Acela care l-a chemat. Dumnezeu a fost Acela care l-a făcut să fie cine a fost, în mod suveran. Şi observaţi rezultatul final, versetul 24. „Şi slăveau pe Dumnezeu din pricina mea.” Toate acestea au fost spre slava lui Dumnezeu. Pavel nu şi-a primit împuternicirea dintr-o sursă omenească. Nu mai întâlnise niciun alt apostol în afara lui Petru. A fost necunoscut la faţă celor mai mulţi creştini din Iudea. Dar cuvântul slujirii lui printre Neamuri s-a întors în Iudea şi versetul 23 spune: „Ele auzeau doar spunându-se: „Cel ce ne prigonea odinioară acum propovăduieşte credinţa pe care căuta s-o nimicească odinioară.” Acest lucru i-a făcut să Îl slăvească pe Dumnezeu. Slava se îndreaptă către Dumnezeu pentru că această lucrare a fost făcută de Dumnezeu.

 

Acesta este mesajul central al acestui text. Şi este unul dintre cele mai importante adevăruri spirituale pe care le veţi auzi vreodată. Prin mărturia sa, Pavel ne-a dat un tipar de înţelegere a credinţei creştine. Creştinismul nu are nimic de-a face cu tradiţia omenească. N-are nimic de-a face cu ambiţia omenească. Şi cu siguranţă, n-are nimic de-a face cu voinţa umană. Nu ţine, în ultimă instanţă, de decizia omului. Să mă exprim altfel. Nu depinde de ceea ce facem noi pentru Dumnezeu, depinde ce ceea ce a făcut Cristos pentru noi. Creştinismul biblic este în întregime centrat pe Dumnezeu. Nimic din el nu este centrat pe om. În ciuda a ceea ce veţi citi în anumite cărţi evanghelice renumite în aceste zile, mântuirea autentică nu priveşte scopul pe care îl ai în viaţă, ea priveşte scopul lui Dumnezeu şi planul Său veşnic. Nu priveşte imaginea pe care o ai despre tine, priveşte slava lui Dumnezeu. Nu e legată de nevoile pe care le resimţi, este legată de buna plăcere a lui Dumnezeu. Şi aşa cum se vede din mărturia lui Pavel, chiar dacă a fost dată îndeosebi în apărarea autorităţii sale apostolice, ea evidenţiază perspectiva lui Pavel, care este centrată pe Dumnezeu. Nimic din ce spune nu este centrat pe om. Este vorba de autoritatea pe care revelaţia divină o are peste tradiţia omenească. Este vorba de puterea chemării divine şi nu de ambiţia omenească. Este vorba de lucrările suveranităţii lui Dumnezeu şi nu de voinţa liberă a omului.

 

Şi nu doar atât, dar pe măsură ce pătrundem tot mai adânc în cartea Galateni, vedem că unul dintre adevărurile cele mai atacate de către acei falşi învăţători a fost doctrina justificării prin credinţă, care este o doctrină bazată în întregime pe ceea ce face Dumnezeu, nu pe ceea ce realizează omul. Aceasta este inima Evangheliei. Acesta este mesajul Evanghelic. Şi din nou, el se referă la ceea ce a făcut Cristos pentru noi, nu la ceea ce trebuie să facem noi pentru El. Învăţătura iudaică punea în întuneric acest fapt central şi din acest motiv Pavel i-a blestemat pe ei şi doctrina lor. Erezia lor ar putea părea nesemnificativă şi subtilă, dar de fapt, ea răsturna mesajul Evagheliei. Ea reprezenta un pericol pentru oamenii care, şi aşa, se aflau în robie faţă de tradiţia omenească, ambiţia omenească, alegerea omenească şi faţă de performanţa atinsă de om. De aceea a trebuit să fie respinsă. Religia umană este întotdeauna centrată pe om şi orientată către performanţa umană. Dar adevăratul mesaj evanghelic este întotdeauna centrat pe Dumnezeu. Lucrarea autentică a lui Dumnezeu în sufletul omenesc conduce la o centrare pe Dumnezeu. Acest lucru este vizibil în Pavel. Fiecare faţetă a mărturiei lui arată spre Dumnezeu şi nu spre el, nu spre voia lui, nu spre ambiţia lui, nu spre tradiţia lui religioasă. Aceasta a fost dovada de netăgăduit a apostoliei sale. Incontestabil, Dumnezeu făcuse o lucrare majoră în inima lui Pavel şi transformase acest fariseu cu neprihănire proprie, îndreptat spre lucrări, un fariseu centrat pe om, într-un apostol adevărat al cărui mesaj şi a cărui mărturie au fost întotdeauna centrate pe Dumnezeu. Un astfel de om nu poate fi contestat. Slujirea proprie a fost cea care l-a validat. Şi Pavel a evidenţiat acest lucru de fiecare dată când şi-a apărat apostolia. Aici însă, şi-o apără cu măiestrie.

 

Îmi place această secţiune. Nădăjduiesc că înţelegeţi mesajul. Creştinismul autentic este în întregime şi pe deplin centrat pe Dumnezeu. Ori de câte ori ascultaţi un mesaj care ţinteşte spre performanţa umană, auziţi de o slujire care se potriveşte cu preferinţele omeneşti sau de un slujitor însetat după onoruri omeneşti, atunci aţi găsit o persoană în a cărui autoritate nu puteţi şi nu trebuie să aveţi încredere. Astfel de persoane au fost iudeii. Pavel nu le-a semănat în nimic. Şi exact acesta a fost motivul pentru care viaţa şi slujirea lui Pavel au făcut ca oamenii să dea slavă lui Dumnezeu din pricina lui. Fie ca şi vieţile noastre să aibă acelaşi efect.

 

Doamne, ajută-ne să avem o ţintă bună, o ţintă centrată pe Dumnezeu, despre care suntem învăţaţi de Evanghelie. Fie ca vieţile noastre, cuvintele noastre, slujirea noastră şi tot ce ne aparţine să Te slăvească pe Tine. Ne rugăm în Numele lui Isus. Amin.

 

Tradus de Estera Sandau

https://rcrwebsite.com/galatians2.htm

 

///////////////////////////////////

 

Valoarea timpului și importanța răscumpărării acestuia, de JONATHAN EDWARDS,

 „Răscumpărați vremea, căci zilele sunt rele.” Efeseni 5:16

 

Creștinii ar trebui să caute să profite de oportunitățile pe care le au, nu doar pentru beneficiul lor, ca cei ce vor să facă o afacere bună, dar și pentru a se strădui să recupereze pe alții de pe căile lor rele; pentru ca astfel Dumnezeu să amâne revărsarea mâniei Sale și timpul să poată fi răscumpărat de la acea nimicire cumplită care, atunci când va veni, va pune capăt timpului răbdării divine. Și probabil că de aceea este adăugat motivul acesta: „căci zilele sunt rele”. Ca și cum apostolul ar fi spus că stricăciunea vremurilor tinde să grăbească judecata prevestită; dar umblarea voastră sfântă și precaută va tinde să răscumpere vremea din ghearele devoratoare ale acestor calamități. Totuși, prin cuvintele acestea ni se transmite cu siguranță faptul că ar trebui să dăm o importanță foarte mare timpului și să fim extrem de atenți să nu se piardă nimic din acesta. Așadar suntem îndemnați să fim înțelepți și prudenți pentru a-l putea răscumpăra. De aici tragem concluzia că timpul este extrem de prețios.

 

 PARTEA I – De ce este timpul prețios

 

 TIMPUL este prețios din următoarele motive:

1. Pentru că o veșnicie fericită sau nefericită depinde de utilizarea bună sau rea a acestuia. Lucrurile sunt prețioase proporțional cu importanța lor sau în măsura în care ele ne afectează bunăstarea. Oamenii s-au deprins să prețuiască cel mai mult lucrurile de care ei socotesc că depinde în cea mai mare măsură interesul lor. Timpul este extrem de prețios pentru că bunăstarea noastră veșnică depinde de valorificarea lui. Chiar și bunăstarea noastră din lumea aceasta depinde de felul în care îl folosim. Dacă nu îl valorificăm, vom fi în pericolul de a ajunge săraci și de a ne face de rușine. Dar, printr-o utilizare bună a acestuia, putem obține lucruri care ne sunt folositoare și bune. Însă timpul este mai presus de toate prețios datorită faptului că starea noastră din veșnicie depinde de acesta. Importanța valorificării timpului din alte motive se subordonează acestuia din urmă.

 

 Aurul și argintul sunt considerate prețioase de către oameni, dar acestea nu au nici o valoare decât dacă, cu ajutorul lor, omul are oportunitatea de a evita sau de a îndepărta ceva rău sau de a obține pentru sine ceva bun. Și cu cât este mai mare răul de care omul are ocazia să scape printr un lucru pe care îl deține, cu atât este mai mare valoarea acelui lucru pentru el, oricare ar fi acesta. Astfel, dacă un om poate să își salveze viața printr-un lucru pe care îl are și care, dacă nu l ar avea și-ar pierde viața, el va considera acel lucru, prin care are oportunitatea de a scăpa de un rău atât de mare precum moartea, ca fiind foarte prețios. Așadar timpul este extrem de prețios deoarece prin el avem șansa de a scăpa de chinul veșnic și de a căpăta fericire veșnică și slavă. De el depinde scăparea noastră de un rău infinit și câștigarea unui bine infinit.

 

2. Timpul este foarte scurt, ceea ce este un alt motiv care îl face să fie foarte prețios. Insuficiența unui bun îi determină pe oameni să pună un preț mai mare pe acel lucru, în special dacă acesta este necesar și oamenii nu pot fără el. Când Samaria a fost împresurată de către sirieni și proviziile erau extrem de puține, „un cap de măgar prețuia optzeci de sicli de argint și un sfert de cab de găinaț de porumbel, cinci sicli de argint”, 2 Împărați 6:25. Astfel timpul ar trebui prețuit cu atât mai mult de către oameni, pentru că o eternitate întreagă depinde de acesta; și totuși, nu avem decât puțin timp. „Căci numărul anilor mei se apropie de sfârșit, și mă voi duce pe o cărare de unde nu mă voi mai întoarce.” Iov 16:22. „Zilele mele aleargă mai iuți decât un alergător; trec ca și corăbiile cele iuți, ca vulturul care se repede asupra prăzii.” Iov 9:25, 26. „Căci ce este viața voastră? Nu sunteți decât un abur, care se arată puțintel, și apoi piere.” Iacov 4:14. Nu este decât o clipă în comparație cu veșnicia. Timpul este atât de scurt și lucrarea pe care o avem de făcut este atât de mare, încât nu ne mai rămâne nimic de pierdut. Ceea ce avem de făcut ca să ne pregătim pentru eternitate trebuie să fie făcut în timp, sau nu va putea fi făcut niciodată; și se pare că este o lucrare foarte dificilă, care necesită multă trudă și de aceea timpul este cu atât mai indispensabil.

 

3. Ar trebui să considerăm timpul ca fiind foarte prețios, fiindcă suntem nesiguri de continuitatea acestuia. Știm că este foarte scurt, dar nu știm cât este de scurt. Nu știm cât de puțin ne mai rămâne, fie un an, fie câțiva ani, sau doar o lună, o săptămână ori o zi. În fiecare zi suntem nesiguri dacă acea zi va fi ultima sau dacă vom avea întreaga zi. Nimic altceva nu este mai bine adeverit de experiență. Dacă un om ar avea puține provizii adunate pentru o călătorie pe mare sau pe uscat și în același timp ar ști că, dacă proviziile lui s-ar termina, ar trebui să moară pe drum, el ar mânca cu grijă din ele. Cu cât mai mult și-ar prețui timpul mai mulți oameni, dacă ar ști că nu mai au decât câteva luni sau câteva zile de trăit! Și, cu siguranță, un om înțelept va prețui timpul mai mult, întrucât el știe că aceasta i se va întâmpla și lui. Acesta este cazul celor mai mulți oameni din lume, care acum se bucură de sănătate și nu văd nici un semn al apropierii morții. Fără îndoială, mulți din aceștia vor muri luna următoare, mulți vor muri săptămâna următoare și, într-adevăr, probabil că mulți vor muri mâine și unii chiar în noaptea aceasta; cu toate acestea, persoanele în cauză nu știu nimic din ce se va întâmpla și probabil că nici nu se gândesc la asta și nici ei, nici apropiații lor nu pot spune că există o probabilitate mai mare pentru ei să plece mai devreme din lume decât alții. Asta ne învață cum ar trebui să ne prețuim timpul și cât de atenți ar trebui să fim ca să nu pierdem nimic din el.

 

4. Timpul este foarte prețios pentru că, după ce a trecut, nu mai poate fi recuperat. Sunt multe lucruri pe care le au oamenii și care, dacă le pierd, le pot obține din nou. Dacă cineva a pierdut un lucru pe care îl avea, necunoscând valoarea acestuia sau necesitatea lui, el îl poate de cele mai multe ori recăpăta, chiar dacă va fi nevoie de suferință ori de un preț de plătit. Dacă un om a participat la o negociere supravegheată și a renunțat la un lucru ușor sau a vândut ceva, iar apoi i a părut rău, el poate, de cele mai multe ori, să obțină o dispensă și să recupereze ceea ce a dat. Însă nu așa stau lucrurile cu privire la timp; când acesta trece, trece pentru totdeauna; nicio suferință, niciun preț nu îl va recupera. Chiar dacă ne pare foarte rău că l-am lăsat să treacă și nu l-am valorificat când l-am avut, nu va fi de niciun folos. Fiecare parte din el ne este oferită succesiv, pentru ca noi să putem alege dacă vom beneficia de el sau nu. Dar nu există întârzieri; nu ne va aștepta să vadă dacă noi vom accepta oferta sau nu; ci, dacă refuzăm, ne este luat imediat și niciodată nu ni se oferă mai mult. Iar în ceea ce privește acea parte a timpului care a trecut, indiferent de cât am neglijat-o sau am valorificat-o, ea nu ne mai este accesibilă și nici nu o mai putem avea.

 

Dacă am trăit cincizeci, șaizeci sau șaptezeci de ani și nu am valorificat timpul acesta, acum nu mai putem face nimic; a plecat de la noi pentru veșnicie. Tot ceea ce putem face este să valorificăm puținul care ne mai rămâne. Cu adevărat, dacă un om nu și-a valorificat decât câteva clipe din toată viața sa, tot restul timpului care a trecut este pierdut și doar acele puține clipe care îi mai rămân pot să fie ale lui; iar dacă tot timpul trecut este pierdut, acesta este irecuperabil. Eternitatea depinde de valorificarea timpului. Dar odată ce timpul vieții se scurge, când vine moartea, nu mai avem de-a face cu timpul; nu există nicio posibilitate de a-l recupera și niciun alt spațiu în care să ne pregătim pentru eternitate. Dacă un om și-ar pierde tot ceea ce are aici pe pământ și ar ajunge un om ruinat, este posibil ca el să recâștige totul înapoi. Poate la fel de bine să facă din nou avere. Însă când timpul vieții s-a scurs, este imposibil să căpătăm vreodată o altă măsură de timp ca aceea care a trecut. Toate oportunitățile de a obține o bunăstare veșnică s-au dus complet și pentru totdeauna.

 

 PARTEA II – Reflecții asupra timpului trecut

 

Acum ați auzit despre valoarea timpului. Voi sunteți cei interesați de lucrul acesta, cărora Dumnezeu v-a dat acest har prețios. Aveți o veșnicie înaintea voastră. Când Dumnezeu v-a creat și v-a dat suflete înțelepte, El le-a făcut să trăiască veșnic. El v-a dat timp aici pentru a vă pregăti pentru eternitate, iar veșnicia voastră viitoare depinde de valorificarea timpului. Așadar, gândiți vă la ceea ce ați făcut cu timpul trecut. Voi nu sunteți la începutul timpului vostru, ci o mare parte din el deja a trecut și s-a dus; și toată înțelepciunea, puterea și comorile universului, nu îl pot recupera. Mulți dintre voi puteți deduce că mai mult de jumătate din viață a trecut. Chiar dacă ați trăi până la o vârstă obișnuită la care mor oamenii, nisipul din clepsidra voastră s-a scurs pe jumătate; și poate nu au mai rămas decât câteva fire de nisip. Soarele vostru a trecut de meridian și probabil tocmai apune sau intră într-o eclipsă veșnică. Prin urmare, gândește te, ce poți spune despre felul în care ți-ai valorificat timpul din trecut. Cum ți-ai lăsat să treacă prețiosul nisip de aur din clepsidra ta?

 

 Fiecare zi de care v-ați bucurat a fost prețioasă; mai mult decât atât, clipele voastre au fost prețioase. Dar nu v-ați risipit voi clipele voastre prețioase, zilele voastre prețioase, ba mai mult, anii voștri prețioși? Dacă ați socoti câte zile ați trăit, ce sumă ar fi! Și cât de prețioasă a fost fiecare din acele zile! Așadar, gândiți-vă, ce ați făcut cu ele? Ce s-a ales din ele? Cum puteți dovedi că ați valorificat cumva tot timpul acesta pe care l-ați trăit sau că ați făcut vreun bine ori că ați câștigat ceva? Când vă uitați în urmă și căutați, nu vedeți că acest timp trecut din viețile voastre este în mare măsură gol, că nu a fost umplut cu nimic folositor? Și dacă Dumnezeu, care ți-a dat timpul, te ar chema acum să dai socoteală, ce I-ai spune?

 

Cât de multe se pot face într-un an! Câte oportunități de a face bine sunt într-un interval așa de mare de timp! Cât de mult Îl pot sluji oamenii pe Dumnezeu și cât de mult ar putea face pentru sufletele lor, dacă îl valorifică la maxim! Cât de multe se pot face într-o zi! Dar voi ce ați făcut în așa multe zile și ani pe care i-ați trăit? Ce ați făcut cu toată tinerețea voastră, voi care ați trecut de vârsta aceasta? Ce s-a ales din toată această perioadă valoroasă a vieții? Nu a fost toată în zadar pentru voi? Nu ar fi fost la fel de bine sau chiar mai bine pentru voi dacă în tot timpul acesta ați fi dormit sau dacă ați fi fost într-o stare de inexistență?

 

 Ați avut mult timp liber în care nu ați avut treburi de rezolvat; gândiți-vă cum l-ați petrecut. Nu ați avut doar timp obișnuit, ci destul de mult timp sfânt. Ce ați făcut cu toate zilele de sabat de care v-ați bucurat? Gândiți-vă la aceste lucruri într-un mod serios și lăsați conștiințele voastre să răspundă.

 

 PARTEA III – Cine are nevoie mai cu seamă de mustrare în ceea ce privește valoarea timpului

 

 Cât de puțin este luată în considerare valoarea timpului și cât de puțin par să sesizeze lucrul acesta majoritatea oamenilor! Și ce eficiență mică în modul în care își petrec ei timpul! Nu este nimic mai prețios, și totuși nimic cu care oamenii să fie mai risipitori. Pentru mulți timpul este ca argintul din zilele lui Solomon, ca pietrele de pe drum, nu avea nicio trecere. Ei se comportă ca și cum timpul ar fi de prisos, așa cum era argintul pe atunci, ca și cum ar avea mult mai mult decât au nevoie și nu știu ce să facă cu el. Dacă oamenii ar fi la fel de cheltuitori cu banii lor cum sunt cu timpul lor; dacă ar fi la fel de normal pentru ei să își irosească banii, cum este să își irosească timpul, am spune despre ei că sunt depășiți și nu au mintea întreagă. Cu toate acestea, timpul este de o mie de ori mai prețios decât banii; iar când se duce, nu poate fi cumpărat cu bani, nu poate fi răscumpărat cu aur sau cu argint. Sunt câteva feluri de oameni care sunt osândiți de această doctrină și pe care îi voi aminti în mod particular.

 

1. Cei care își petrec o mare parte din viață în lenevie, sau nefăcând ceva semnificativ fie pentru binele sufletelor lor, fie al trupurilor lor; nimic pentru folosul lor, al aproapelui lor, al familiei sau al țării din care fac parte. Sunt unii oameni în a căror mâini timpul pare să fie greu; în loc să fie preocupați să îl valorifice pe măsură ce trece și să aibă grijă să nu treacă fără a și-l însuși, aceștia se comportă ca și cum preocuparea lor ar fi cum să găsească moduri în care să îl irosească și să îl consume; de parcă timpul ar fi o povară pentru ei, nu ceva prețios. Mâinile lor refuză să muncească și, în loc să se apuce de lucru, vor suferi ei înșiși și își vor lăsa și familiile să sufere. „Sufletul molatic suferă de foame” (Prov. 19:15). „Ațipirea te face să porți zdrențe” (Prov. 23:21).

 

Unii petrec mult timp la cârciumă cu paharele lor și umblând din casă în casă, irosindu-și ceasurile cu vorbării goale și nefolositoare, care nu au niciun rost. „Oriunde se muncește este și câștig, dar oriunde numai se vorbește este lipsă” (Prov. 14:23). Îndemnul apostolului din Efeseni 4:28 este că noi ar trebui să „lucrăm cu mâinile noastre la ceva bun, ca să avem ce să dăm celui lipsit.” Dar oamenii leneși, în loc să câștige ceva să dea celui lipsit, nu fac decât să risipească ceea ce au deja. „Cine se lenevește în lucrul lui este frate cu cel ce nimicește” (Prov. 18:9).

 

2. Sunt osândiți de această doctrină cei care își petrec timpul făcând ceea ce este rău, care nu doar își petrec timpul nefăcând ceva folositor, ci făcând ceva rău. Asemenea oameni nu doar își pierd timpul, ci fac ceva mult mai rău – ei își provoacă singuri suferință, dar și altora. După cum am auzit, timpul este prețios deoarece eternitatea depinde de acesta. Valorificând timpul, avem oportunitatea de a scăpa de chinul veșnic și de a dobândi fericire veșnică. Însă cei care își petrec timpul făcând fapte rele, nu doar neglijează valorificarea timpului pentru a dobândi fericire veșnică sau să scape de osândă, ci își petrec timpul cu intenții total contrare, adică să-și mărească chinul veșnic sau să contribuie la greutatea osândei lor, ca aceasta să fie tot mai apăsătoare și mai intolerabilă.

 

Unii își petrec mult timp în chefuri și în obiceiuri și convorbiri păcătoase, fiind o companie rea pentru alții, stricând și ademenind mințile altora, fiind exemple negative și făcându-i pe alții să păcătuiască, ruinându-și astfel nu doar propriile suflete, ci și sufletele altora. Unii își petrec mult din timpul lor prețios în defăimări și bârfe; vorbind împotriva altora; în dispute, nu doar prin faptul că ei înșiși se ceartă, ci prin faptul că ațâță și instigă la ceartă și controverse. Ar fi fost bine pentru unii oameni, dar și pentru apropiații lor dacă nu ar fi făcut niciodată nimic; pentru că astfel nu ar fi făcut nici bine, nici rău. Dar acum ei au făcut mult mai mult rău decât au făcut bine sau vor face vreodată. Sunt unele persoane față de care ar fi mai bine ca orașele în care locuiesc să aibă această însărcinare de a-i susține, astfel încât ei să nu facă nimic, dacă acest lucru i-ar putea ține într-o stare de inactivitate.

 

Cei care și-au petrecut mult din timpul lor făcând fapte rele, dacă își vor îndrepta vreodată purtarea și vor începe un stil diferit de viață, vor afla nu doar că și-au irosit trecutul, ci și faptul că și-au făcut de lucru pentru timpul care le-a rămas, ca să repare ceea ce au făcut. Cât de mulți oameni, când vor ajunge la sfârșitul timpului lor și se vor uita în urmă la trecut, își vor dori să nu li se fi dat timp deloc! Timpul pe care ei l-au petrecut pe pământ va avea consecințe mai rele pentru ei, decât dacă ar fi petrecut tot atâta timp în iad; pentru că roada timpului lor de pe pământ, potrivit cu felul în care îl folosesc, va fi o eternitate de mai mult chin groaznic.

 

3. Sunt osândiți de această doctrină cei ce își petrec timpul numai în preocupări lumești, neglijându-și sufletele lor. Asemenea oameni își pierd timpul, chiar dacă sunt așa de harnici în treburile lor de pe pământ; și chiar dacă poate că sunt atenți să nu lase timpul să treacă fără să le aducă vreun profit pământesc într-un fel sau altul. Cei care își valorifică timpul doar pentru beneficiile din viața aceasta, îl pierd; fiindcă timpul nu a fost dat pentru perioada cât ține el, ci pentru veșnicia care îl succede. Așadar, cei care își petrec timpul frământându-se și muncind doar pentru lumea aceasta, gândindu-se la ce vor mânca sau la ce vor bea sau cu ce se vor îmbrăca; făcându-și planuri cum să adune comori pe pământ, cum să se îmbogățească, cum să ajungă mari în lumea aceasta sau cum să trăiască în circumstanțe plăcute și confortabile aici pe pământ, care își preocupă mințile și își folosesc puterea doar cu aceste lucruri și a cărui flux de afecțiuni sunt îndreptate înspre astfel de lucruri – aceștia își pierd timpul prețios.

 

 Așadar, fie ca cei care se fac vinovați că petrec astfel timpul să se gândească la lucrurile acestea. Ați petrecut o mare parte a timpului vostru, o mare parte din energia voastră ca să câștigați puțin din lumea aceasta și puținul pe care vi-l poate oferi, acum îl aveți! Ce fericire sau satisfacție puteți avea din acesta? Vă va da pace în cugetele voastre sau orice altă liniște sau odihnă lăuntrică? Cu ce este mai bun bietul tău suflet lipsit, supus pieirii? Și ce perspective mai bune ți-a dat cu privire la apropiata eternitate? Și la ce îți va folosi tot ceea ce ai câștigat când timpul nu va mai fi?

 

 PARTEA IV – Un îndemn de a valorifica timpul

 

 Gândiți-vă la tot ceea ce s-a spus despre valoarea timpului, cât de multe depind de el, cât de scurt și nesigur este, cât de irecuperabil va fi când va trece. Dacă veți avea o perspectivă corectă asupra acestor lucruri, veți fi mai atenți cu timpul vostru decât cu cel mai scump aur. Fiecare ceas și fiecare clipă vi se va părea prețioasă. Dar, pe lângă aceste observații care v-au fost deja prezentate, gândiți-vă de asemenea și la următoarele.

 

1. Că sunteți răspunzători înaintea lui Dumnezeu pentru timpul vostru. Timpul este un talant pe care ni l-a dat Dumnezeu nouă; El ne-a pregătit ziua nu ca să stăm degeaba, ci El a rânduit ca noi să lucrăm în timpul zilei. Prin urmare, la sfârșitul zilei, El ne va trage la răspundere. Trebuie să Îi dăm socoteală de felul în care am valorificat tot timpul nostru. Noi suntem slujitorii lui Dumnezeu; așa cum un rob este responsabil față de stăpânul său de felul în care își petrece timpul când este trimis să muncească, așa suntem și noi responsabili față de Dumnezeu. Dacă oamenii ar lua în considerare așa cum trebuie lucrul acesta și l-ar păstra în minte, oare nu și-ar petrece altfel timpul lor? Oare nu v-ați comporta altfel decât de obicei, dacă v-ați gândi în fiecare dimineață că trebuie să dați socoteală lui Dumnezeu de felul în care vă veți petrece ziua? Și dacă v-ați gândi la începutul fiecărei seri, că va trebui să răspundeți înaintea lui Dumnezeu cu privire la felul în care vă veți petrece seara respectivă? Hristos ne-a spus că „în ziua judecății, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor, pe care l vor fi rostit” (Mat. 12:36). Cât de ușor putem trage concluzia că va trebui să dăm socoteală de tot timpul irosit!

 

2. Gândiți-vă la cât de mult timp ați pierdut deja. Fiindcă ați irosit atât de mult timp, cu atât mai mare este nevoia de a valorifica cu sârguință ceea ce mai rămâne. Ar trebui să regretați și să plângeți pentru timpul vostru pierdut; dar nu doar atât, ci și să vă focalizați pe a pune în valoare cu mai multă râvnă ceea ce vă rămâne, ca să puteți răscumpăra timpul pierdut. Cei ce sunteți foarte în vârstă și până acum v-ați petrecut timpul cu preocupări deșarte și grijuri lumești și ați trăit în mare parte, neglijând binele sufletelor voastre, aveți toate motivele să fiți îngroziți și uimiți, când vă gândiți la cât de mult timp ați irosit. Sunt trei motive pentru care cei ce ați pierdut așa de mult timp trebuie, cu atât mai mult, să fiți plini de râvnă în a-l răscumpăra:

 

(1) Deoarece oportunitatea voastră este mult mai scurtă. Timpul vostru, la lungimea lui completă, este scurt. Dar dați deoparte ceea ce ați pierdut deja și veți vedea cu cât este mai scurt! În ceea ce privește acea parte a timpului vostru pe care ați pierdut-o deja nu se consideră a fi oportunitate, deoarece aceasta nu se va mai întoarce niciodată; și nu este mai bine pentru voi, ci mai rău decât dacă nu ar fi fost niciodată.

 

(2) Aveți aceeași slujbă de făcut ca la început, dar cu mai mari dificultăți. Până acum nu ați făcut nimic din sarcinile voastre și toate v-au rămas de făcut și asta cu greutăți și piedici mult mai mari, decât ar fi fost dacă v-ați fi apucat la timp. Așadar, pe lângă faptul că timpul de lucru vi s-a scurtat, sarcinile voastre vi s-au mărit. Nu aveți doar aceeași muncă de făcut, ci mai multă muncă; fiindcă atunci când v-ați pierdut timpul, nu doar l-ați scurtat, ci v-ați făcut singuri de lucru. Cât de bine vă pot trezi aceste argumente la o grijă mai mare de a nu lăsa lucrurile așa și vă pot însufleți să vă apucați imediat de treabă cu toată puterea!

 

(3) Ați pierdut cel mai bun timp al vostru. Prima parte a timpului unui om, când începe să își folosească rațiunea din plin și este capabil de a-și îndeplini slujba, este cel mai bun timp. Voi, cei care ați trăit în păcat perioada de după tinerețe, ați pierdut ce era mai bun. Astfel, iată toate lucrurile care trebuie luate în considerare împreună: că întreaga durată a timpului tău este scurtă, nu rămâne nimic de pierdut; o mare parte din el a trecut, așa că s-a scurtat și mai mult; timpul care a trecut este cel mai bun; cu toate acestea, munca ta rămâne aceeași și nu doar atât, ci cu mai mari greutăți decât dacă ai fi făcut-o înainte; și cu cât este timpul tău mai scurt, cu atât mai multă muncă vei avea de făcut.

 

Ce te va conștientiza de necesitatea valorificării sârguincioase a timpului rămas, dacă toate acestea nu o vor face? Uneori asemenea observații au un alt efect și anume, să descurajeze oamenii și să îi facă să creadă că, deoarece au pierdut așa de mult timp, nu se mai merită să încerce să mai facă ceva acum. Diavolul își bate joc de ei, pentru că atunci când sunt tineri le spune că este suficient timp după, că nu trebuie să se grăbească, că este mai bine să caute mântuirea mai târziu; și ei îl cred. După aceea, când tinerețea lor a trecut, el le spune că acum au pierdut atât de mult și încă cel mai bun timp, încât nu se mai merită să încerce să mai facă ceva; iar ei îl cred și de data aceasta. Prin urmare, nici un timp nu este potrivit pentru ei. Perioada tinereții nu este un timp bun, pentru că aceasta este mai potrivită pentru petreceri și plăceri și va fi suficient timp după; iar după aceea nu este un timp bun, fiindcă cea mai bună parte a timpului a trecut deja. Astfel le sunt sucite mințile oamenilor și sunt ruinați.

 

 Dar ce nebunie este ca oamenii să se lase cuprinși de descurajare în așa fel încât să își neglijeze lucrarea deoarece timpul lor este scurt! Câtă nevoie au ca mai degrabă să se trezească din somn, să se ridice cu totul de jos, să ia în serios lucrurile ca, dacă este posibil, să dobândească totuși viața veșnică. Poate că Dumnezeu le va da pocăința ca să ajungă la cunoștința adevărului și să fie mântuiți. Chiar dacă ceasul este târziu în zi, totuși Dumnezeu vă cheamă să vă sculați și să vă apucați de treabă; nu vreți să ascultați îndemnul Lui în această chestiune extrem de importantă, mai degrabă decât sfatul vrăjmașului vostru de moarte?

 

3. Gândiți-vă cum este prețuit uneori timpul de către aceia care au ajuns aproape la sfârșitul vieții lor. Ce simț al valorii acestuia au bieții păcătoși câteodată, când se află pe paturilor lor de moarte! Unii au strigat: „O, o mie de lumi pentru o bucățică de timp!” Atunci timpul este pentru ei cu adevărat prețios. Puțin timp nu le poate face mai mult bine decât înainte, când erau sănătoși, presupunând că au un imbold de a-l valorifica, și nici mai mult; pentru că timpul unui om pe un pat de moarte este însoțit de mult mai multe dezavantaje în a l valorifica pentru binele sufletului lui, decât atunci când este sănătos. Însă apropierea morții îi face pe oameni sensibili față de inestimabila valoare a timpului. Probabil că, pe când erau sănătoși, erau la fel de insensibili față de valoarea lui așa cum sunteți și voi astăzi și la fel de neglijenți cu acesta. Dar cât de schimbate sunt gândurile lor acum! Nu pentru că sunt înșelați cred ei că timpul are așa o valoare, ci deoarece ochii lor sunt deschiși; și voi nu gândiți ca ei, fiindcă sunteți înșelați și orbi.

 

4. În concluzie, gândiți-vă cât de prețios este timpul pentru cei care nu îl mai au. Ce gândesc despre valoarea acestuia cei care și-au pierdut toate șansele de a căpăta viața veșnică și sunt în iad? Chiar dacă au fost foarte risipitori cu timpul lor cât au trăit și nu au dat mare importanță valorii acestuia, totuși cum și-au schimbat ei gândirea acum! Cum ar prețui oportunitatea pe care o aveți voi, numai dacă li s-ar da lor! Ce nu ar da ei pentru una din zilele voastre sub mijloacele harului! Astfel veți fi voi, cei dintâi sau cei de pe urmă, convinși. Însă, dacă nu veți fi convinși decât în felul în care sunt ei acum, va fi prea târziu.

 

Există două moduri de a-i face pe oameni să conștientizeze valoarea timpului. Unul este de a le arăta motivul pentru care trebuie să fie prețios, spunându-le cât de mult depinde de el, cât de scurt este, cât de nesigur, etc. Celălalt este experiența, prin care oamenii sunt convinși de cât de multe atârnă de valorificarea timpului. Cel din urmă este cel mai eficient, pentru că acesta convinge întotdeauna, dacă nimic altceva nu o va face. Însă dacă oamenii nu sunt convinși prin cea dintâi modalitate, cea din urmă nu le va fi de niciun folos. Dacă prima este ineficientă, ultima, chiar dacă e sigură, este întotdeauna prea târziu. Experiența reușește întotdeauna să deschidă ochii oamenilor, chiar dacă niciodată nu au fost deschiși. Dar dacă aceștia sunt deschiși pentru prima dată de experiență, nu poate fi spre folosul lor. Așadar, fie ca toți să se convingă că trebuie să își valorifice la maxim timpul lor.

 

 PARTEA V – Sfaturi referitoare la valorificarea timpului

 

 Voi concluziona dând câteva sfaturi cu privire la trei lucruri în special.

 

1. Valorifică timpul prezent fără întârziere. Dacă amâni și întârzii valorificarea acestuia, vei pierde și mai mult timp; și va fi o dovadă că nu ești conștient de valoarea acestuia. Nu vorbi despre vremuri viitoare mai convenabile, ci folosește-ți timpul pe care îl ai, după exemplul psalmistului: „Mă grăbesc și nu preget să păzesc poruncile Tale” (Psalmul 119:60).

 

2. Fii atent în special să valorifici acele părți de timp care sunt cele mai prețioase. Deși tot timpul este foarte prețios, totuși unele părți sunt mai prețioase decât altele; în mod deosebit, timpul sfânt este mai prețios decât timpul obișnuit. Un astfel de timp este un avantaj extraordinar pentru binele nostru veșnic; prin urmare, mai presus de toate, valorificați sabatele voastre și în special timpul de închinare în public, care este partea cea mai prețioasă. Nu o pierdeți dormind, în indiferență sau nepăsare și în gânduri rătăcitoare. Cât de buimaci sunt cei care își risipesc nu doar timpul lor obișnuit, ci și cel sfânt, da, tocmai partea aceea din zi în care participă la rânduielile sfinte ale lui Dumnezeu!

 

 Perioada tinereții este prețioasă din multe motive. Așadar, dacă ești în perioada aceasta, ai grijă să o valorifici. Nu lăsa ca anii și zilele scumpe ale tinereții tale să se scurgă fără folos. Un timp în care Duhul lui Dumnezeu mișcă într-un mod deosebit este mult mai prețios decât orice alt timp. Atunci Dumnezeu este aproape; și noi suntem îndemnați în Isaia 55:6: „Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemați-L câtă vreme este aproape.” Aceasta este în mod special o vreme potrivită și o zi a mântuirii: „La vremea potrivită, te-am ascultat; în ziua mântuirii, te-am ajutat. Iată că acum este vremea potrivită; iată că acum este ziua mântuirii” (2 Cor. 6:2).

 

3. Valorificați bine timpul liber pe care îl aveți. Mulți oameni au destul de mult timp de felul acesta și toți au măcar puțin. Numai dacă oamenii ar vrea, un astfel de timp ar putea aduce multe beneficii. Când suntem cei mai liberi de grijile trupești și de treburile de altă natură pe care le avem, sufletului i se dă un prilej minunat. Astfel dar, nu folosiți asemenea oportunități într-un mod nefolositor sau în așa fel încât să nu puteți da o socoteală bună de el înaintea lui Dumnezeu. Nu le risipiți de tot cu vizite inutile sau cu distracții și plăceri nefolositoare. Plăcerea ar trebui să fie îmbinată doar cu munca pe care o avem de făcut. Atât ar trebui să o întrebuințăm, cât corespunde minții și trupului pentru lucrarea noastră generală și particulară și nu mai mult de atât.

 

 Trebuie să valorificați fiecare talent, beneficiu și oportunitate la maxim, atât cât mai ține timpul, căci în curând se va spune despre voi, potrivit cu jurământul îngerului din Apocalipsa 10:5, 6: „Și îngerul pe care-l văzusem stând în picioare pe mare și pe pământ și-a ridicat mâna dreaptă spre cer și a jurat pe Cel ce este viu în vecii vecilor, care a făcut cerul și lucrurile din el, pământul și lucrurile de pe el, marea și lucrurile din ea, că nu va mai fi nicio zăbavă.”

 

http://www.perlasuferintei.ro/editorial/216

 

///////////////////////////////////////

 

Mântuiți prin har

JOHN BUNYAN

 

http://www.perlasuferintei.ro/carti/127

În această cărticică ți se va prezenta un discurs despre HARUL lui Dumnezeu și despre mântuirea prin acest har. Discurs în care vei găsi modul în care fiecare Persoană din Dumnezeire își are partea Sa în mântuirea păcătosului. I. Tatăl Își manifestă harul. II. Fiul Își manifestă harul. III. Și Duhul Își manifestă harul. Lucruri pe care le vei găsi aici tratate în mod particular.

 

Vei găsi, totodată, în această scurtă lucrare, modul în care tratează Dumnezeu cu păcătosul, în umblarea acestuia; și modul în care Îl tratează păcătosul pe Dumnezeu, de asemenea; în care harul lui Dumnezeu și răutatea păcătosului se vor arăta din plin.

 

Dacă vei descoperi că tratez lucrurile prea pe scurt, pune-o pe seama iubirii mele pentru concizie. Dacă mă vei găsi că sunt pe lângă adevăr, imput-o infirmității mele. Dar, dacă vei găsi aici vreun lucru care să slujească înaintării tale în credință și bucuriei credinței tale, imput-o îndurării lui Dumnezeu revărsate peste tine și peste mine.

 

http://www.perlasuferintei.ro/carti/127

////////////////////////////////////

 

Atributele lui Dumnezeu

A.W. TOZER

http://www.perlasuferintei.ro/carti/57

 

Vignette atributele lui dumnezeu

 

„Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.” (Ioan 17:3)

 

Aş vrea să spun, fără să apelez la o smerenie morbidă, că, fără o inimă curată şi o minte predată, niciun om nu poate fi vrednic să predice despre Dumnezeu şi niciun om nu poate fi vrednic să audă. Niciun om nu poate auzi lucrurile acestea dacă Dumnezeu nu îl atinge şi nu îl luminează.

 

Cine poate să vorbească despre atributele lui Dumnezeu ” existenţa Sa independentă, omniscienţa, omnipotenţa, transcendenţa Sa şi aşa mai departe ” cine o poate face, cine o poate face cu vrednicie? Cine este capabil de aşa ceva? Eu nu sunt. Deci, am doar această speranţă: aşa cum bietul măgăruş a mustrat nebunia profetului, şi aşa cum, într-o noapte, cocoşul a cântat pentru a-l trezi pe apostol şi pentru a-l aduce la pocăinţă, tot aşa şi Dumnezeu să mă ia şi să mă folosească. Aşa cum Isus a intrat în Ierusalim pe spatele unei măgăriţe, tot aşa mă rog ca El să vrea să treacă prin faţa oamenilor călărind pe un instrument atât de nevrednic ca mine.

 

Mă întreb câte biserici evanghelice nu L-au întristat pe Duhul Sfânt prin frivolitatea lor, prin superficicalitatea, grosolănia şi lumescul lor până când El s-a retras rănit, în tăcere. Trebuie să Îl revedem pe Dumnezeu; trebuie să Îl simţim din nou pe Dumnezeu; trebuie să-L cunoaştem din nou pe Dumnezeu; trebuie să Îl auzim din nou pe Dumnezeu. Nimic mai puţin decât aceste lucruri nu ne va salva.

 

Nădăjduiesc că veţi avea un duh de rugăciune, că veţi fi vrednici să auziţi aceste lucruri şi că eu voi fi vrednic să vorbesc despre Dumnezeu – Triunul Dumnezeu, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt – cum este El. Dacă am putea restaura din nou cunoaşterea lui Dumnezeu oamenilor, am putea ajuta puţin pentru a aduce o reformă care să Îl restaureze pe Dumnezeu oamenilor.

 

O oră cu maiestatea lui Dumnezeu valorează mai mult pentru tine acum şi în eternitate decât toţi predicatorii – inclusiv eu – care s-au ridicat vreodată pentru a-şi deschide Biblia.

 

Vreau să mă gândesc, să mă rog, să studiez, şi să meditez la Dumnezeu şi să ajung să învăţ limbajul locului în care mă duc. Mă duc sus, acolo unde este Tatăl, unde este Fiul şi Duhul Sfânt. Acolo se află toată oştirea măreaţă a răscumpăraţilor – cei spălaţi în sânge, regeneraţi, şi sfinţiţi. Şi atunci când ajung acolo vreau să fiu în stare să vorbesc limbajul acelui loc – fără un accent american! Vreau să cunosc limbajul locului în care merg, iar originea acelei limbi, originea cerului însuşi, este Dumnezeu.

 

Mă întreb dacă vreo creatură sfântă care a petrecut secole privind faţa lui Dumnezeu ne ascultă vreodată convorbirile – cuvintele noastre inutile şi stupide, flecăreala neamurilor ocupate ale pământului şi vorbăria fără sens a predicatorilor.

 

Mă întreb dacă vreunui sfânt, cuiva care a petrecut secole lângă tronul lui Dumnezeu, în cazul în care vine pe pământ şi se aşează la unul dintre amvoanele noastre, îi va fi permis să vorbească. Presupun că dacă ar vorbi aici, ar spune foarte puţine lucruri pe care le auzim în mod obişnuit. Cred că ne-ar fermeca urechile, ne-ar fascina minţile şi ne-ar înveseli inimile prin vorbirea sa despre Dumnezeu – măreţul Dumnezeu, fermecătorul Dumnezeu, Cel care L-a dat pe Fiul Lui să moară pentru noi, Cel în prezenţa Căruia sperăm să trăim în timp ce anii se scurg. Şi presupun că după ce auzim o asemenea fiinţă vorbind despre un asemena Dumnezeu, nu vom mai accepta să auzim o predică stupidă, „de actualitate” ţinută din revista Times. Îmi imaginez că am insista ca oricine îndrăzneşte să ne răpească timpul predicându-ne să nu încerce să stabilească problemele politice şi economice ale lumii, ci să ne vorbească despre Dumnezeu şi doar despre El.

 

//////////////////////////////////////////

 

Fragment dintr-un comentariu asupra Cântarii cântărilor, carte care se află în lucru

Versetul 10

 

„Preaiubitul meu vorbește și-mi zice: «Scoală-te, iubito, și vino, frumoaso!»”

 

Nu numai „glasul”, ci și cuvintele lui Isus se aud acum, iar ele sunt prețioase deoarece sunt ale Lui. „Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul”. Acestea sunt cuvinte de deșteptare, de înviorare. Hristos nu vrea să ne mulțumim cu orice fel de stări și sentimente, fie că sunt unele fericite și confortabile, fie că sunt nefericite și amare. Trebuie să ne „aruncăm spre ce este înainte” încontinuu.

 

„Scoală-te, iubito, și vino, frumoaso!” „Sculați-vă și plecați, căci aici nu este odihnă” (Mic. 2:10). Nu vă mulțumiți cu realizări trecute; nu vă mulțumiți nici cu cea mai mică distanță față de Isus; nu vă mulțumiți cu rânduieli; nu vă mulțumiți cu o stare amărâtă și descurajată; „scoală-te și vino”. Vino la lucrurile mai bune pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru cei care Îl iubesc!

 

Hristos i Se adresează cu cel mai blând limbaj – „iubito, frumoaso!”; iar ea a primit cuvintele Lui adresate ei – „Preaiubitul meu vorbește și-mi zice”. Există o mare forță în însușirea cuvintelor lui Isus înlăuntrul nostru. Fiecare miel din staulul Lui Îi este cunoscut pe nume, așa că nu este o aroganță să ne însușim cuvintele Sale, nu, nici măcar atunci când spune: „Iubito, frumoaso!” Gândurile Lui sunt „gânduri de pace” (Ier. 29:11), și El „vorbește de pace poporului Său” (Ps. 85:8).

 

 

 

Versetul 11

 

„Căci iată că a trecut iarna; a încetat ploaia și s-a dus.”

 

Ce lecție frumoasă ne este dată aici! Domnul nu zăbovește asupra stării reci, iernoase a Bisericii Sale – și nici noi n-ar trebui s-o facem! În timp ce, în secțiunile ulterioare ale acestei cărți, El adaugă metaforă după metaforă prin care vrea să laude frumusețea Miresei Sale, înmugurirea harurilor ei din timpul primăverii, coacerea rodurilor și a florilor din timpul verii și al toamnei , întregul anotimp al iernii îl rezumă în aceste puține cuvinte – „iată că a trecut iarna, a încetat ploaia și s-a dus.” Și chiar și acestea au scopul a transmite că a „trecut”!

 

„Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi” (2 Cor. 5:17). „Măcar că eram morți, ne-a adus la viață” (Ef. 2). Toate furtunile iernii au trecut. „Eu îți șterg fărădelegile ca un nor, și păcatele ca o ceață; întoarce-te la Mine” (Is. 44:22); „Căci iată că a trecut iarna; a încetat ploaia și s-a dus”. „Se va căuta nelegiuirea lui Israel și nu va mai fi, și păcatul lui Iuda nu va mai fi” (Ier. 50:20). Isus le-a dus pe toate în țara uitării!

 

De aceea, nu mai zăbovi în țărână, nu mai sta în sac și cenușă, meditând asupra păcatelor trecute; ci învață lecția aceasta din cuvintele lui Isus – când ești în mijlocul iernii, urmează exemplul pe care ți l-a lăsat El și întoarce-ți ochii de la sterpiciunea ta; și, luându-ți ochii de la tine însuți și de la toată răceala ta iernoasă, ațintește-ți privirea la razele crescătoare ale „Soarelui neprihănirii” – căci El „este ca lumina dimineții, când răsare soarele în dimineața fără nori; ca razele soarelui după ploaie, care fac să încolțească din pământ verdeața” (Mal. 4:2; 2 Sam. 23:4).

 

Căci astfel, întunericul și lipsa de confort a „iernii”, posomorârea și tristețea „ploii”, norii care se adună și furtunile răpăitoare, toate vor fi risipite de razele înviorătoare ale strălucirii soarelui, când aceasta revine (Ef. 5:8; Ps. 42:5-8; Ps. 126:5).

http://www.perlasuferintei.ro/editorial/218

 

///////////////////////////////////

 

DE CE ÎL URMĂM PE ISUS?

Gary Wilkerson

 

Ioan cap. 6 conține unul dintre cele mai dificile pasaje pentru mine din toată Scriptura, fiindcă vorbește despre ucenicii care ajung să-L respingă pe Hristos și să se întoarcă de la El. Este o secvență în care oamenii L-au lăsat literalmente pe Isus în mulțime (vezi Ioan 6:66).

 

Isus tocmai hrănise în mod miraculos o adunare de mii de persoane. Oamenii au fost uimiți și încântați de ceea ce a făcut El, erau gata să-L urmeze pe acest Mesia care făcea minuni. Dar când El i-a provocat privind ceea ce urmăreau cu adevărat, aceștia L-au luat în derâdere și au plecat în masă.

 

La baza acestui pasaj este o întrebare pentru oricine L-ar urma pe Hristos: „Cine este responsabil pentru viața ta, tu sau Isus?” Îi permitem lui Dumnezeu să aibă o călăuzire totală a vieții noastre? Sau încercăm să determinăm singuri ce vrea Dumnezeu de la noi?

 

Fiecare creștin se confruntă cu această întrebare la începutul umblării sale cu Domnul. De la început, are loc o bătălie în noi, o ciocnire a două culturi în conflict. În primul rând, există cultura exterioară a lumii, care îți spune în mod constant: „Cum poți trage un beneficiu din asta?” Apoi, există cultura împărăției lui Dumnezeu, care întreabă: „Cum poți sluji Domnului și aproapelui tău?”

 

Isus predicase deja că Împărăția lui Dumnezeu este la lucru în lume: „Împărăția lui Dumnezeu este aproape” (Marcu 1:15, NLT). Cu alte cuvinte: „Împărăția lui Dumnezeu este prezentă printre voi”. Majoritatea ascultătorilor lui Hristos din acea zi aveau mentalitatea lumii. Erau conduși în principal de ceea ce puteau câștiga pentru ei înșiși. Când Isus a venit oferind binecuvântări, s-au adunat la El spunând: „Sigur, dacă vrei să‑mi oferi totul, Te voi urma! Dacă îmi vei vindeca membrii bolnavi ai familiei și îmi vei răspunde rugăciunilor, da, absolut, voi fi ucenicul Tău!”

 

Dar ce se întâmplă cu angajamentul nostru de credință dacă aceste lucruri nu se realizează pentru noi? Cât de dedicați suntem lui Isus când ne dăm seama că El nu este doar „asistentul” nostru în viață? Aceleași persoane din cele întâmplate, care s-au grăbit să-L urmeze pe Hristos, au fost la fel de repede gata să-L respingă. Dezamăgiți, au plecat, renunțând la El.

 

Isus știa că acest lucru se va întâmpla. De aceea, urmând să facă o mare minune pentru acele mulțimi, El i-a confruntat: „Adevărat, adevărat vă spun că Mă căutați nu pentru că ați văzut semne, ci pentru că ați mâncat din pâinile acelea și v-ați săturat.” (Ioan 6:26) Este tot așa și pentru noi astăzi? Îl urmăm pe Isus datorită binecuvântărilor Sale sau pentru că El este Domnul?

 

//////////////////////////////////

O CREDINȚĂ CARE FACE FAȚĂ MOMENTELOR DE CRIZĂ

David Wilkerson (1931-2011)

 

Societatea noastră este disperată să găsească speranță și pace în aceste zile tulburate. Ei tânjesc să cunoască adevărul din Isaia 26:3: „Celui cu inima tare, Tu-i dai o pace perfectă; da, celui al cărui gând rămâne la Tine, fiindcă se încrede în Tine.” Ei vor putea vedea în copiii lui Dumnezeu o mărturie a asigurării și a grijii Sale.

 

Este interesant de observat cum lumea este atentă la credincioșii care fac față provocărilor. Ea așteaptă ca noi să cântăm un cântec în mijlocul celor mai grele vremuri. Vedem exemple despre aceasta în Cuvântul lui Dumnezeu. Psalmul 137 descrie captivitatea lui Israel printre babilonieni, când poporul lui Dumnezeu pierduse totul, inclusiv patria lor. Totuși, răpitorii lor voiau să audă cântece de victorie, pentru care erau cunoscuți israeliții.

 

„Pe malurile râurilor Babilonului ședeam jos și plângeam, când ne aduceam aminte de Sion. În sălciile din ținutul acela ne atârnaserăm harpele. Căci acolo, biruitorii noștri ne cereau cântări, și asupritorii noștri ne cereau bucurie, zicând: Cântați-ne câteva din cântările Sionului!” ( Psalmul 137:1-3)

 

Israeliții erau renumiți pentru cântarea cântecelor de biruință, iar capturatorii lor insistau: „Cântați-ne! Am auzit despre marile cântece de victorie pe care i le oferiți lui Dumnezeu, cântați-le și pentru noi!” Unii ar putea sugera că această cerere a fost făcută în batjocură, dar cred că babilonienii au dorit sincer să audă o mărturie. Propria lor religie i-a lăsat goi, uscați și fără speranță.

 

Tot astfel, lumea cere astăzi un cântec al victoriei de la poporul lui Dumnezeu. Ceea ce vor cu adevărat să știe este: „Cum vei reacționa în această criză actuală? Am auzit că tu crezi că Dumnezeul tău este credincios și puternic, dar te încrezi în El în vremuri ca acestea? Rezistă credința ta într-adevăr în vremuri de criză?“

 

„Mi-a pus în gură o cântare nouă, o laudă pentru Dumnezeul nostru.” (Psalmul 40:3) Tatăl tău tandru și iubitor, care este mișcat de sentimentele infirmităților tale, îți oferă un cântec, indiferent prin ce treci

 

https://worldchallenge.org/ro/o-credin%C8%9B%C4%83-care-face-fa%C8%9B%C4%83-momentelor-de-criz%C4%83

///////////////////////////////

 

PUTEREA ÎNVIERII ÎN VIAȚA TA

David Wilkerson (1931-2011)

 

Pavel și-a exprimat îngrijorarea față de biserica lui Isus Hristos atunci când s-a rugat: „Dumnezeu să vă dezvăluie nu doar măreția trecută a lui Hristos, ci și măreția Sa prezentă”. Iată rugăciunea sa specifică: „să vă lumineze ochii inimii ca să pricepeți care este nădejdea chemării Lui, … care este față de noi, credincioșii, nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui” (Efeseni 1:18-19).

 

Avem un mare respect față de Isus care a umblat pe acest pământ, care a transformat apa în vin, a hrănit mulțimile și a vindecat pe cei bolnavi. Și credem că Isus ne poate ierta păcatele și ne poate ușura vinovăția. Credem că ne poate oferi pace și bucurie și chiar ne poate oferi viață veșnică. Dar prea puțini dintre noi Îl cunosc pe Isus ca fiind Dumnezeul lumii materiale în care trăim. De multe ori nu-L recunoaștem ca Domn pentru treburile noastre de zi cu zi, ca Dumnezeu al casei noastre, al copiilor și al căsătoriei noastre, al slujbei și al facturilor noastre.

 

Când Isus a fost chemat să-L vindece pe prietenul Său Lazăr, s-a confruntat cu o credință limitată. „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu!” (Ioan 11:32). Pasajul continuă să ne arate că Maria și prietenii ei au avut credință doar până la moarte. „Unii dintre ei au spus: „El, care a deschis ochii orbului, nu putea face ca nici omul acesta să nu moară?” (11:37)

 

Nu este de mirare că există atât de multă agitație în viață la atât de mulți creștini. De ce atâta durere și jale? Pentru că nu credem că Isus poate învia ceea ce pare mort. Nu credem că are un plan dătător de viață pentru noi sau poate gândim că este prea târziu. Lucrurile s-au pierdut de prea mult timp.

 

Dragilor, Isus nu a fost niciodată mai dispus să-Și arate puterea de înviere decât este acum. Nu este suficient să-L iubești, să-L slujești și să-L adori pe Hristos doar până la deznădejde. De ce nu avem încredere în El când toată speranța a dispărut? Scriptura spune că ni s-a oferit aceeași viață energizantă, a învierii, care este în Hristos: „Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morți locuiește în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morți va învia și trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său, care locuiește în voi.” (Romani 8:11).

 

Duhul Sfânt locuiește în voi pentru a pune în evidență măreția prezentă a lui Hristos. Crede în El!

 

///////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

 

România, repetentă și la acest capitol! Suntem rușinea Europei; Putin da foc Apocalipsei… „Rusia, dacă vreți, va îngropa toată Europa și două treimi din Statele Unite în 30 de minute”; Metamorfoza lui Kafka, nuvela care m-a făcut să văd cu alți ochi suprarealismul; Anul de grație 1984 – George Orwell; Dostoievski și ale sale „Însemnări din Subterană”; Spotlight. Cu popi pedofili și ziariști băgăcioși; Străinul – Albert Camus. Manualul sociopatului ; Grid Modorcea despre încremenirea în proiect: “Sunt o babă comunistă”; În atenţia SRI: Ne retrocedăm ţara criminalilor de război! Dr. Ilie Gherheş: „Statul Român se află în faţa unei mari escrocherii istorice”; Unde sunt cei care nu mai sunt? Pomenirea marelui gânditor creştin ortodox Nichifor Crainic (22 decembrie 1889 – 20 august 1972), condamnat la moarte de soţia lui Brucan; Un altfel de Corneliu Coposu. Despre unirea Basarabiei cu Tara: „n-avem nevoie de încă patru milioane de minoritari”. Mircea Radu Iacoban despre “Basarabia eminesciana” a lui Theodor Codreanu;Doamna Aspazia Oţel Petrescu despre o altă profeţie a Părintelui Justin Parvu şi despre jertfa Duhovnicului Neamului pe altarul Ortodoxiei Romaneşti; PROCESUL GOLANILOR şi un erou justiţiar al zilelor noastre. Profesorul Corneliu Turianu, judecătorul care a eliberat toate victimele mineriadei din 13-15 iunie 1990; Dacă nu era Gheorghe Buzatu, minciuna și-ar fi făcut de cap nestingherită în România. ÎN MEMORIAM PROFESORUL GHEORGHE BUZATU; Institutul de Istorie de la Iaşi ar trebui să poarte numele ilustru al Profesorului Gheorghe Buzatu. Şerban Alexianu, Dinu Săraru, Petre Ţurlea şi Alexandru Moraru despre Mareşalul Adevărului Istoric; 23 de ani de la înfiinţarea Asociaţiei Pro Viţa de către poetul Ioan Alexandru; ÎCCJ rejudecă dosarul CET Govora de la DNA al fostului ministru Dan Șova; Profesorul Radu Ciuceanu la 85 de ani! Mărturii din Închisori: “Prea mult întuneric, Doamne!”; Poziţia lui George Enescu fata de comunism, epurările din Academia Romană şi “intelectualii-angajati”; SCLAVIA TRECUTĂ, CEA PREZENTĂ ȘI CEA VIITOARE; CONTROLUL MINȚII DEVINE O REALITATE; SEX, NONSENS ȘI SHAKESPEARE; GULAGUL DIGITAL;ȘARLATANIA „GÂNDIRII CRITICE”; CĂUTAREA ÎNFRIGURATĂ A INDIVIDUALITĂȚII; CUM A CREAT MARXISMUL OCCIDENTUL; PROSTIA ÎNVĂȚATĂ; CELEBRUL MEDIC ROBERT GALLO RECUNOAŞTE CĂ A CREAT VIRUSUL SIDA ÎN MOD INTENŢIONAT ÎN SCOPUL DEPOPULĂRII GLOBULUI; Iată cu câte mii de euro se cumpără un loc pe liste la parlamentare în partidele din România; Sarkozy, fostul președinte al Franței: Metisarea populației trebuie să devină obligatorie!!! George H. W. Bush (11 septembrie 1991): „Este o mare idee – o Nouă Ordine Mondială”; Începe să-i crească şi coada, dar şi coarne satanei globaliste, prin ganilare şi… Joe Biden, pe primul loc în topul personalităților internaționale în care au încredere românii. Ce loc ocupă Putin… Ar putea oamenii să se transforme în zombie? Ce au descoperit câțiva cercetători care au urmărit cazurile din natură; PREGĂTIREA! Au fost create şi pandalii zombificante… Guvernul SUA le spune americanilor să se pregătească de o Apocalipsă Zombi; Pentru ca amărăştenii suporta plata dobânzilor… România se împrumută scump şi riscant pentru buzunarul românilor; Pentru ca ei fac, dar tot ei desfac… Oamenii de știință prezic Apocalipsa Zombie; CUM SE ÎNCLINĂ ATEII ÎN FAȚA DUMNEZEULUI RAȚIUNII… POVESTE DE ADORMIT COPII;LITERATURILE INDONEZIENE; FERMA DE ANIMALE; VIITORUL ÎNVĂȚĂRII; CHEIA UNEI EDUCAȚII DE CALITATE MAI BUNĂ? FACEȚI ELEVII SĂ SE SIMTĂ APRECIAȚI… DE CE ȘCOLILE AR TREBUI SĂ ÎNVEȚE OBICEIURI DE SPIRIT, NU „PREGĂTIREA PENTRU FACULTATE”; Ajutarea elevilor la îmbunătățirea învățării îi pregătește pentru viață, nu doar pentru învățământul superior… DE CE ȘCOLILE AR TREBUI SĂ ÎNVEȚE OBICEIURI DE SPIRIT, NU „PREGĂTIREA PENTRU FACULTATE”? (DUPĂ PANDALII SE PUN LA CALE ALTE ZOMBII…) CUM SE POATE ÎNTÂMPLA DE FAPT UN FOCAR DE ZOMBI – ȘI CUM SĂ TE PROTEJEZI… (Dar și pentru că rezultatul unei pandemii de zombi nu este o infecție: este consumul. Amintiți-vă: scopul fiecărui zombie este să mănânce oameni, fie că este vorba de carne, organe sau braaaaaaaaains…)10 CITATE ATEISTE CARE TE VOR FACE SĂ PUI SUB SEMNUL ÎNTREBĂRII RELIGIA; OAMENI CARE AU FOST CU MULT ÎNAINTEA TIMPULUI LOR…

//////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

 

  OAMENI CARE AU FOST CU MULT ÎNAINTEA TIMPULUI LOR

 

https://ro.gov-civ-guarda.pt/new-ken-burns-documentary-models-what-american-healthcare-could-be

 

Acești mari gânditori ne reamintesc că adoptarea unei atitudini nepopulare, îndrăznețe, poate să nu fie o nebunie.

 

Uneori, oamenii sunt atât de departe înaintea curbei încât este nevoie tuturor celorlalți de sute de ani pentru a ajunge la ideile lor.

În timp ce mulți oameni sunt mulțumiți să se așeze liniștit și să curgă cu opinia populară, acești nouă gânditori au anunțat lumea ce a făcut greșit, adesea cu consecințe majore.

Acești mari gânditori ne reamintesc că adoptarea unei atitudini nepopulare, îndrăznețe, poate să nu fie o nebunie.

S-a spus că atunci când ești cu un pas înaintea mulțimii ești un geniu, dar că doi pași înainte te fac să fii un crackpot. În unele cazuri, oamenii au fost atât de mult înaintea timpului lor încât ar părea progresivi chiar și astăzi, în ciuda faptului că sute de ani de istorie lucrează încet pentru a-i ajunge din urmă.

Aici avem nouă vizionari științifici și sociali care erau cu mult înaintea tuturor celorlalți. Numele altora ca ei s-au pierdut în istorie, îngropate sub greutatea opiniei populare. Acești puțini îndrăzneți sunt cei despre care știm.

 

 

 

Dante Alighieri

 

Dante, 1450, pictat de Andrea del Castagno.

  

Autorul documentului Comedie divină , Dante a avut mai mult decât partea sa de idei care erau cu mult înaintea zilei de 14secol.

 

Prima și cea mai faimoasă parte a comediei, Iad , alunecă serios la învățăturile catolice pe lângă radar. În poveste, sodomiții sunt așezați în același cerc al iadului ca ucigașii; în conformitate cu învățăturile bisericești. Dante totuși, exprimă simpatie pentru cei condamnați aici, adică absent în alte capitole .

 

Continuarea Iad, care prezintă purgatoriul, prezintă și personaje homosexuale într-o lumină favorabilă, sugerând că Dante nu considera un păcat să fii homosexual. Istoricul John Boswell a numit tratamentul subiectului lui Dante „revoluționar” în comparație cu consensul teologic din acea vreme.

 

Dante a scris, de asemenea, cărți despre filosofia politică care au fost cu câteva secole mai devreme. În Din Monarchia el a argumentat pentru separarea guvernului laic de autoritatea religioasă și a cerut o monarhie universală care să unească toate guvernele laice în interesul păcii.

 

Erou din Alexandria

 

Motorul eroului.

 

(Domeniu public / Wikimedia commons)

 

Un inventator care aproape a atins revoluția industrială cu două mii de ani mai devreme, Hero are mai multe credite fantastice pe numele său. El a inventat moara de vânt, distribuitorul automat și ușa automată.

 

El este cunoscut mai ales pentru descrierea lui eolipilă , un motor cu abur timpuriu. Este un dispozitiv simplu și constă dintr-un cazan cu două jeturi. Când este încălzită, apa din cazan scapă și face ca întregul lucru să se rotească. Dispozitivul, adesea numit „Motorul eroului”, a fost descris de el în secolul I e.n., dar poate datează mai devreme.

 

Aeolipilul a fost folosit mai întâi pentru a demonstra puterea vremii, dar ulterior a fost folosit ca curiozitate în templu. În timp ce unii istorici susțin că Hero a înțeles posibilele sale utilizări, acest lucru este controversat. Abia în 1543 putem confirma că oricui a venit cu ideea de a atașa motorul la ceva și de a lucra cu el.

 

Victoria Claflin Woodhull

 

Campania prezidențială Woodhull.

  

Prima femeie care a candidat la funcția de președinte al Statelor Unite, Victoria Woodhull platformă ar părea radicală și astăzi. De asemenea, a făcut acest lucru înainte ca orice femeie să fi votat-o, deși Susan B. Anthony faimos încercat.

 

Candidând pentru Partidul Egalitate în Drepturi, Woodhull a militat pentru drepturile muncii, impozitare progresivă, drepturi egale pentru bărbați și femei, dragoste gratuită, un sistem internațional de prevenire a războiului prin arbitrajul disputelor, angajarea totală prin proiecte de lucrări publice și sfârșitul pedepsei cu moartea.

 

De asemenea, a fost nominalizat și partidul Egalitate în Drepturi Fredrick Douglass pentru vicepreședinte; nu l-a recunoscut niciodată și a militat pentru președintele Grant. Woodhull a primit un număr neglijabil de voturi și a fost prea tanar să preia funcția oricum, dar are totuși distincția de a fi prima femeie care a fugit.

 

Atitudinile ei progresiste nu se terminau acolo; viața ei personală i-a șocat pe moraliștii victorieni din vremea ei. Ea și sora ei au fost primele femei care au fost brokeri pe Wall Street. Au condus un ziar care discuta aspecte ale dublei standarde sexuale, cât trebuie să fie o fustă, vegetarianism și alte probleme sociale. De asemenea, a prezentat prima tipărire engleză a lui Marx Manifestul comunist. În timp ce a mers mai târziu pe ea, a fost, de asemenea, o susținătoare a iubirii libere în anii ei mai radicali.

 

Christine de Pizan

 

Doamna de Pizan ținând o prelegere.

 

(Domeniu public)

 

Un poet italian care scria în Franța în timpul zilei de 14secol, Christine de Pizan a fost o celebritate la vremea ei cu idei mari. Simone de Beauvoir i-a numit lucrările „prima dată când vedem o femeie care își ia stiloul în apărarea sexului”. A fost prima femeie profesionistă din literele din istoria Europei.

 

Lăsată fără o sursă de venit după moartea soțului și tatălui ei, a început o carieră de scriitor într-un moment în care aproape toți ceilalți scriitori au scris sub pseudonime. A scris poezii de dragoste, biografii și opere de proză.

Cel mai de remarcat este Cartea Orașului Doamnelor , o poveste a lui Christine folosind realizările femeilor celebre din istorie pentru a construi un oraș. În carte, ea susține prin alegorie că bărbații și femeile erau la fel de capabili de bunătate, o noțiune radicală la acea vreme. Ea a susținut, de asemenea, că femeile ar trebui educate și a scris un manual de însoțire pentru aceasta, o altă abatere uimitoare de practica medievală. Cărțile ei au rămas tipărite timp de două secole.

 

Uite Lovelace

 

Ada Lovelace înfățișată de Alfred Edward Chalon.

  

Fiica lordului Byron, Lovelace a fost îndreptată spre matematică și știință de către mama ei, de teama că altfel va ieși ca tatăl ei. Deși știința nu a salvat-o de o moarte timpurie, ea i-a permis să devină primul programator de computer din istorie.

 

În 1842, ea a tradus un articol despre un computer mecanic incomplet conceput de Charles Babbage in Engleza. La sfârșitul articolului, ea a adăugat o serie de note care includeau algoritmii necesari pentru ca mașina să calculeze numerele Bernoulli, primul program de calculator publicat. În aceeași secțiune, ea a susținut că inteligența artificială era imposibilă, explicând că dispozitivul ar putea acționează doar așa cum este ordonat.

 

Pe lângă faptul că a fost prima persoană care a scris codul computerului, ea a fost prima persoană care a realizat cât de mult ar putea face computerele. Istoric informatic Doron Swade susține că ea a fost cea mai timpurie persoană care a înțeles că numerele pe care un computer le strângea ar putea să le reprezinte orice, nu doar cantități. Acest salt, pe care nimeni altcineva nu l-a făcut la acea vreme, a prezis utilizarea noastră actuală a computerelor ca mai mult decât simple calculatoare.

 

Rene Descartes

 

Descartes. 

Un celebru om de știință și filosof francez, Aruncări a fost, de asemenea, cu câteva sute de ani mai devreme la una dintre invențiile sale.

 

După ce a analizat o idee pentru îmbunătățirea vederii lansată de Leonardo da Vinci, Descartes a inventat lentilele de contact. Constând dintr-un tub de sticlă umplut cu lichid și plasat direct pe ochi, a fost capabil să corecteze problemele de vedere . Cu toate acestea, era atât de mare încât făcea clipitul imposibil. Primele lentile de contact practice nu ar fi inventate timp de încă 250 de ani.

 

Aceasta a fost deasupra carierei de succes a lui Descartes, inventând filozofia modernă, fuzionând algebra și geometria și punând bazele invenției calculului, care s-a întâmplat la scurt timp după moartea sa.

 

Marcus Aurelius

  

Ultimul dintre cei cinci buni împărați ai Romei, Marcus Aurelius a fost un filozof stoic ale cărui idei despre viață și guvernare fac o lectură excelentă.

 

Regula sa excelentă a fost progresistă pe multe fronturi. Dedicarea sa pentru libertatea de exprimare a fost deosebit de remarcabilă. A scris în Meditații a nobilimii „ideii unei politici în care există aceeași lege pentru toți, o politică administrată în ceea ce privește drepturile egale și libertatea de exprimare egală și ideea unui guvern regal care respectă mai ales libertatea guvernat. ‘

 

A practicat ceea ce a predicat și a ignorat reprezentări satirice de el când ar fi putut la fel de ușor să-i omoare pe oamenii care își bat joc de el. Deși nu era singura persoană care deținea această poziție, el a fost unul dintre puținii oameni care a permis astfel de libertăți înainte de era modernă. Declarația sa este considerată una dintre originile antice ale filozofiei politice liberale.

Jeremy Bentham 

 

Fondatorul filozofiei utilitare, Bentham a fost un reformator avid în timpul vieții sale, iar filozofia sa a inspirat mulți oameni care au lucrat pentru justiția socială mult timp după el mumificare .

 

Unul dintre primele sale eforturi de reformă a fost crearea unei închisori mai bune, Panopticon . Designul avea un singur turn de veghe înconjurat de celule, care erau aranjate în cerc. Bentham a propus că, de vreme ce fiecare prizonier putea fi văzut în orice moment, toți prizonierii se vor comporta singuri. Clădirea nu a fost niciodată construită, deși Michel Foucault a remarcat că conceptul de bază s-a răspândit în sistemul justiției penale și în orice altă parte a societății noastre.

 

Bentham, convins că respingerea Panopticonului a fost cauzată de o conspirație împotriva publicului, și-a pus în vedere reformarea tuturor celorlalte. În timpul vieții sale, el a susținut drepturile animalelor, drepturile femeilor și reforma legii. O hartie argumentarea împotriva criminalizării actelor homosexuale a fost publicată după moartea sa, făcându-l prima persoană din Anglia care a scris un eseu în sprijinul drepturilor homosexualilor.

 

El este încă înaintea Regatului Unit în ceea ce privește problema divorț fără vină , pe care el l-a susținut și încă nu au reușit.

 

Chanakya

 

Chanakya a fost un om de stat indian, filosof și economist în al patruleasecolul î.Hr., care a fost unul dintre arhitecții Imperiului Mauryan.

 

Tratatul lui Arthashastra , despre care se credea că s-a pierdut până pe 20secolului și a fost favorabil comparat cu cel al lui Machiavelli Printul. Spre deosebire de opera europeană, Arthashastra încurajează un rege să conducă corect și să împuternicească oamenii pe care îi conduce.

 

Mai multe puncte din carte ar fi considerate astăzi progresiste. El argumentează pentru a oferi bunăstare celor care nu puteau lucra, pentru a da terenuri țăranilor dacă elita aterizată nu o folosea, o economie mixtă, conservare și pentru animalele care și-au lucrat întreaga viață o pensie confortabilă.

 

Munca închisorii privatizate: Vei fi pe partea dreaptă a istoriei?

 

https://ro.gov-civ-guarda.pt/new-ken-burns-documentary-models-what-american-healthcare-could-be

////////////////////////////////////

 

10 CITATE ATEISTE CARE TE VOR FACE SĂ PUI SUB SEMNUL ÎNTREBĂRII RELIGIA

 

De la psihologie la neuroștiințe, ceea ce credem că nu este la fel de relevant ca și motivul pentru care o facem.

 

corali sub apă cu lumina soarelui arată ca un creier

Sistemele de credință apar pentru a aborda timpul și condițiile sociale din fiecare epocă și cultură.

Relația dvs. cu comunitatea și mediul dvs. este foarte influentă în ceea ce credeți.

Neuroștiința explică multe dintre întrebările de ce credem în primul rând.

Când studiam pentru licență în religie, am fost cel mai fascinat de ce oamenii cred. Faptul că membrii aceleiași specii ar putea inventa idei atât de diverse despre invizibil vorbește foarte mult despre imaginația umană. În acea perioadă, am recunoscut cât de esențial erau locul și timpul în formarea ideologiilor religioase. Indiferent de sistemul dvs. de credință, putem fi de acord că crearea creștinismului de astăzi nu seamănă nimic cu relatările istorice pe care ne bazăm.

Neuroștiința ma oprit să mă concentrez asupra ce și începe să investigheze De ce . De ce credem în ceva metafizic? Ce funcție joacă zeii în psihologia noastră? De ce rezistăm faptului că s-ar putea să nu avem dreptate, uneori până la punctul în care vom ucide triburi opuse?

Condițiile de mediu și genetice conspiră pentru a crea ceea ce simțim (sau nu) despre eter. Am înțeles: mulți credincioși religioși cred că au sosul special, unele informații ascunse dezvăluite doar tribului lor. Cu toate acestea, atâtea ideologii conflictuale nu pot avea dreptate; trebuie să existe altceva în joc și acel lucru este biologia noastră unică.

 

Primele câteva citate de mai jos sunt întrebări sociale de ansamblu, în timp ce restul provin din cărți de neuroștiințe și psihologie. Nu toți sunt atei în sine, dar indică faptul că oamenii tind să se gândească foarte bine la ei înșiși și la ceea ce credem noi și că există explicații biologice pentru motivul pentru care simțim modul în care ne simțim. Cu cât recunoaștem mai mult acest lucru, cu atât avem mai multe șanse să nu mai gândim că există o singură modalitate de a descoperi adevărul.

 

 

Pe ego

„Câtă vanitate trebuie ascunsă – nu prea eficient la asta – pentru a pretinde că cineva este obiectul personal al unui plan divin? – Christopher Hitchens, Dumnezeu nu este grozav: cum religia otrăveste totul

 

Aici vine logica

„Monoteismul explică ordinea, dar este mistificat de rău. Dualismul explică răul, dar este nedumerit de ordine. Există o modalitate logică de a rezolva enigma: să susții că există un singur Dumnezeu atotputernic care a creat întregul univers – și El este rău. Dar nimeni din istorie nu a avut stomacul pentru o astfel de credință. – Yuval Noah Harari, Sapiens: O scurtă istorie a omenirii

 

Diferența este adesea limbajul

„În America, credința în ireal pare a fi foarte fungibilă. Indivizii nu abandonează atât fantezia religioasă în favoarea rațiunii, cât găsesc diferit fantezii care se potrivesc mai bine cu entuziasmul lor particular și cu coeficienții de credulitate. ‘ – Kurt Andersen, Fantasyland: Cum a mers America Haywire 

O abordare budistă

„Mindfulness acceptă ca obiectiv al cercetării orice apare în câmpul de conștientizare, oricât de tulburător sau dureros ar fi. Nu se caută și nici nu se așteaptă să găsească un adevăr mai mare care se ascunde în spatele vălului aparențelor. Ce apare și cum răspunzi la asta: numai asta contează. ‘ – Stephen Batchelor, Mărturisiri ale unui ateist budist

 

Intră în Darwin

„Înțelegerea, departe de a fi un talent asemănător cu Dumnezeu, din care trebuie să curgă orice proiectare, este un efect emergent al sistemelor de competență neînțeleasă: selecția naturală pe de o parte și calculul fără minte pe de altă parte.” – Daniel Dennett, De la bacterii la Bach și înapoi: evoluția minților

 

 

Fizicul poate fi spiritual

„Evoluția s-a întâmplat pur și simplu – fără prevedere, întâmplător, fără scop. Nimeni nu trebuie să disprețuiască sau să se răzvrătească – nici măcar noi înșine. Și aceasta nu este o formă bizară de nihilism neurofilosofic, ci mai degrabă un punct de onestitate intelectuală și de mare profunzime spirituală. – Thomas Metzinger, Tunelul Eului: Știința minții și mitul Sinelui

 

Super ego

„Gândirea supranaturală este pur și simplu consecința naturală a eșecului de a ne potrivi intuițiile cu adevărata realitate a lumii.” – Bruce M. Hood, Știința superstiției: modul în care creierul în curs de dezvoltare creează credințe supranaturale

 

În afara corpului este încă în corp

„Zborul în afara corpului” se întâmplă cu adevărat, „atunci – este un eveniment fizic real, dar numai în creierul pacientului și, ca urmare, în experiența sa subiectivă. Starea în afara corpului este, în mare, o formă exacerbată a amețelii pe care o experimentăm cu toții atunci când viziunea noastră nu este de acord cu sistemul nostru vestibular, ca pe o barcă balansoară. – Stanislas Dehaene, Conștiința și creierul: descifrarea modului în care creierul ne codifică gândurile

Randomnessul produce rezultate frumoase (sau eficiente)

„Dacă lăsați ceva să se prăbușească suficient de mult, acesta iese aproape perfect. Aceasta este puterea coliziunilor aleatorii și a răbdării și aceasta constituie suma totală a inteligenței naturii. Toate marginile aspre, defectele, lucrurile care nu funcționează sunt expediate sistematic de selecția naturală. Ceea ce rămâne și continuă în generația următoare și următoarea după aceea și așa mai departe sunt aspectele avantajoase, ce merge ceea ce face supraviețuirea mai ușoară . Iar supraviețuirea este combustibilul selecției naturale . ‘ – Rodolfo R. Llinas, Eu din vortex: De la neuroni la Sinele

 

‘Totul se întâmplă cu un motiv’

„O lungă linie de cercetare în știința cognitivă a documentat că oamenii fac atribuții cauzale despre evenimente ca mijloc de menținere a controlului personal. Sentimentul că lucrurile se învârtesc de sub control, motivează creierul uman să găsească un model în evenimente și să încerce să prezică ce urmează să se întâmple în continuare. Interpretul creierului stâng va fi astfel activat ori de câte ori individul simte o lipsă de control. Superstițiile și teoriile conspirației pot fi văzute ca consecințele societale ale impulsului interpretului de a găsi o explicație cauzală pentru evenimente care aparent sunt scăpate de sub control ”. – Ronald T. Kellogg, Crearea minții: Nociștiința naturii umane

 

https://ro.gov-civ-guarda.pt/top-5-theories-enigmatic-monolith-found-utah-desert

////////////////////////////////

 

(DUPA PANDALII SE PUN LA CALE ALTE ZOMBII…)CUM SE POATE ÎNTÂMPLA DE FAPT UN FOCAR DE ZOMBI – ȘI CUM SĂ TE PROTEJEZI… (Dar și pentru că rezultatul unei pandemii de zombi nu este o infecție: este consumul. Amintiți-vă: scopul fiecărui zombie este să mănânce oameni, fie că este vorba de carne, organe sau braaaaaaaaains …)

 

Dintre toate modurile fictive pe care omenirea s-ar putea sinucide, zombii sunt cel mai probabil. Iată datele care o demonstrează.

 

Cum se poate întâmpla de fapt un focar de zombi – și cum să te protejeziBine ați venit la „Zedtown” – un eveniment de aventură în care concurenții joacă o apocalipsă zombie: oamenii se aleargă pentru a ajunge la un punct de evacuare pentru a-și asigura supraviețuirea, dar trebuie să evite, de asemenea, să fie prinși și transformați de „strigoi”.  

Dacă vreunul dintre monștrii noștri fictivi ne va ucide, sunt zombi. De ce? Deoarece marea majoritate a scenariilor de zombi au două lucruri în comun – o pandemie și dispariția umanității. Și ambele scenarii sunt plauzibile științific.Pandemiile sau focarele globale de boli nu au nevoie ca zombii să fie terifianți: sunt a treia cauză cea mai probabilă a unui eveniment de dispariție în conformitate cu Raportul global asupra riscului catastrofal (GCRR), așa cum v-am mai spus. „Între gripa spaniolă, Moartea Neagră și Marea Ciumă a lui Justinian, peste 25% din populația lumii a fost ucisă de boală”, potrivit GCRR. Pandemiile au un număr atât de mare de decese, deoarece apar din viruși la care nu am construit o imunitate – și anume, cei care provin de la animale. „Virușii care au cauzat pandemii anterioare provin de obicei de la virusurile gripale animale”, relatează Organizatia Mondiala a Sanatatii (CARE).

O pandemie de zombi ar fi ceva mai rea. În parte, deoarece zombii ar putea fi creați în același mod, ca în filmul 28 Later.

 

 

Dar și pentru că rezultatul unei pandemii de zombi nu este o infecție: este consumul. Amintiți-vă: scopul fiecărui zombie este să mănânce oameni, fie că este vorba de carne, organe sau braaaaaaaaains .

Acea îndoială canibalistă complică protocolul nostru obișnuit pentru tratarea pandemiilor. Cele trei etape majore pentru tratarea unei pandemii normale sunt predicția, modelarea și tratamentul, rapoarte Știința populară . Protocolul obișnuit este ca oamenii de știință să „urmărească și să colecteze agenți patogeni zoonotici [animale infecțioase] în 20 de țări hot-spot pentru a crea o bază de date cu cele mai periculoase”. Odată ce au identificat o amenințare potențială, ei folosesc „diverse date, inclusiv populații de insecte, date demografice umane și rute ale companiilor aeriene, pentru cartografierea focarelor. Agențiile de sănătate folosesc hărțile pentru a planifica un răspuns, care poate fi o vaccinare rapidă sau o carantină, în funcție de răspândirea și viteza bolii.

Dacă agentul patogen determină oamenii să se mănânce reciproc, acesta descompune întregul protocol: vaccinarea rapidă și carantina sunt necesare aproape imediat, deoarece boala se răspândește mai repede, oferind oamenilor de știință mai puțin timp pentru a modela și urmări cu precizie boala – cu atât mai puțin pentru a crea un vaccin .

Cât de repede s-ar răspândi o pandemie de zombi? Există 6 posibilități diferite, potrivit lui João V. Tomotani de la Universitatea din Sao Paolo, Brazilia. A zdrobit tot felul de numere pentru Studii Geek , de la numărul de oameni dintr-o anumită zonă și numărul minim de zombi necesari pentru a-i infecta, până la cantitatea de timp necesară pentru instruirea oamenilor în abilități de supraviețuire și timpul necesar pentru dezvoltarea și distribuirea unui vaccin. Acestea sunt o mulțime de variabile de gestionat și le-a transformat pe toate într-un joc simplu pe rând pentru a crea fiecare model. El a constatat că „în niciun scenariu zombii nu au rămas inactivi mult timp, fiind fie reanimați, distruși sau vindecați foarte repede”. Adică, o pandemie de zombi se va răspândi întotdeauna relativ repede – atâta timp cât există oameni vii de contaminat. Sau, așa cum rezumă sumbru Tomotani, „toți oamenii au șansa de a deveni un zombie”. Iată scenariul nostru în cel mai bun caz:

În acest scenariu, 20% din populație a fost instruită după prima infecție și aceasta a luat 500 de rotații. După 2.000 de ture, 30% din populație avea vaccin. De acolo, totul merge încet în jos, iar oamenii se sting cu 20.000 de viraje. „După ce zombii„ au invadat ”colonia umană, infecția a început să se răspândească rapid”, explică Tomotani. „Odată ce populația a fost instruită și armată, rata infecției a scăzut, iar rata distrugerii zombilor a crescut. Odată ce populația a fost echipată cu vaccinuri, numărul de oameni sensibili a crescut încet pentru o vreme. Moartea umanității a fost că infestarea cu zombi a scăpat deja de sub control, cu prea mulți zombi.

 

Din nou, acesta este cel mai bun scenariu al nostru. Iată ce este mai rău:

Așa se întâmplă când este nevoie de prea mult timp pentru a înarma o populație, după cum scrie Tomotani: „Odată ce populația a fost instruită și înarmată, numărul zombilor era deja copleșitor și nu mai era nimic de făcut. Oamenii au dispărut după aproape 1.000 de ture și la sfârșit au rămas peste 7.500 de zombi. ‘

 

Aceasta, prietenii mei, este sfârșitul omenirii.

 

Dar nu-ți face griji! Există modalități de a supraviețui unei apocalipse zombie. Cea mai bună modalitate este să ieșiți dinaintea focarului și să vă mutați undeva cu o populație suficient de mică unde să o puteți evita. De asemenea, va trebui să fiți aproape de apă proaspătă și într-un climat suficient de temperat pentru a vă cultiva propria hrană, deoarece supermarketurile și Seamless vor fi cel mai probabil defecte. YouTuberul Matthew Patrick (MatPat) a analizat modele de pandemie, tendințele populației globale și calendarele agricole pentru a afla cel mai bun loc unde să mergi: un mic orășel lângă Ontario, Canada.

 

MatPat nu ne va spune al doilea loc cel mai popular pentru a merge, dar uitându-ne la date este sigur să presupunem că se află și în Canada, deoarece ar trebui să fie în aceeași latitudine și climă. În plus, MatPat este o soluție pentru utilizarea științei reale pentru a rezolva probleme fictive; chiar și-a dat seama cea mai bună armă de folosit împotriva zombilor . Am incredere in el.

 

Dacă nu îți vine să călătorești în Canada sau dacă pașaportul tău este mâncat de cei morți, nu-ți face griji: unele state sunt surprinzător de bine pregătite pentru a pleca într-o apocalipsă zombi. Trebuie doar să ajungeți la ele înainte de începerea focarului:

Cu siguranță, sunt mai ușoare în abordarea lor decât Tomotani sau MatPat. Folosesc puncte de date diferite (în mare parte extrase din interesele Facebook) și nu sunt deloc riguroase în modelarea lor. Nici măcar nu specifică viteza sau felul focarului de zombie pe care îl contabilizează. Cu toate acestea, graficul lor are factori similari utili pentru supraviețuirea unei apocalipse zombie. Amintiți-vă, cel mai mare indicator al succesului uman din modelele lui Tomotani este antrenamentul rapid și armarea populației umane supraviețuitoare. Personalul militar și veteranii sunt cei mai importanți doi factori din clasamentul Estately și este cel mai probabil să antreneze și să înarmeze o populație umană pentru supraviețuirea lor.

 

Alte date importante din graficul lui Estately includ state cu populații active fizic și mai puțini oameni obezi sunt mai predispuși să se înarmeze și să lupte pentru supraviețuire. Acești factori au depășit cu mult succesul unui stat decât câți oameni au avut arme și le-a plăcut să le tragă (inclusiv activități precum „laser tag” și „paintball”). Cu toate acestea, statele cu concentrații mari de oameni care joacă jocuri video cu zombie au avut și un avantaj tactic, deoarece au înțeles inamicul. Statele precum Massachusetts și Connecticut s-au clasat atât de jos nu pentru că nu erau în formă, ci pentru că puțini oameni se uită Zombie sau joacă Resident Evil . TL; DR – pune jos bomboanele de Halloween și stai la dracu departe de Coasta de Est.

 

 

Și acum știi cum să supraviețuiești apocalipsei zombie. Noroc!

 

https://ro.gov-civ-guarda.pt/framing-gerald-ford-bi-partisan-healer

 

////////////////////////////////

DE CE ȘCOLILE AR TREBUI SĂ ÎNVEȚE OBICEIURI DE SPIRIT, NU „PREGĂTIREA PENTRU FACULTATE”

Ajutarea elevilor la îmbunătățirea învățării îi pregătește pentru viață, nu doar pentru învățământul superior.

 

BENA KALLICK : Instinctul meu spune în esență că nu există nicio îndoială că învățământul superior va trebui să se schimbe, așa că cred că, ca linie de fund, aș spune că lucrurile se vor schimba. Cu toate acestea, cred că este un fel de set complementar de schimbări și acesta este unul dintre lucrurile pe care cred că trebuie să le amintim în continuare. K-12 trebuie să se schimbe pentru ca învățământul superior să se schimbe și invers, cu alte cuvinte dacă K-12 a devenit un loc mai puternic și mai semnificativ pentru copiii care să se angajeze în învățare și dacă părăsesc liceul simțind că ar fi fost Nu este certificat pentru a lua un loc de muncă aici, acolo sau în alt loc, ci pentru a fi certificat ca ființe umane care sunt bune la învățare, care știu suficient despre ei înșiși pentru a ști ce le interesează și cum să iasă din K-12 și să intre în o lume de opțiuni. În prezent, tot ce aud de la toată lumea este pregătirea pentru facultate și carieră, și atunci ce înseamnă asta cu adevărat? De ce încercăm să-i pregătim pentru facultate? De ce nu le pregătim pentru viața în care facultatea poate juca un rol? Deci, mă simt ca toată această concepție a educației din ce în ce mai mult decât să încerc să mă gândesc la ceea ce poate face K-12 în mod semnificativ și pentru mulți dintre noi care lucrează așa facem ceva pe care îl numim „profilul unui absolvent”. ‘ Și ceea ce vrem să spunem prin asta este să ne imaginăm dacă acești copii părăsesc școala cum ți-ai dori să fie? Și apoi lucrați înapoi de la asta pentru a întreba, chiar oferiți acest lucru și faceți asta posibil?

 

Aceasta este imaginea K-12. Apoi, din imaginea învățământului superior aș spune că atunci trebuie să existe mai multe opțiuni. Nu se poate ca unul să fie mai bun decât celălalt. Dacă trebuie să mergi la colegiul comunitar, este pentru că este mai bine pentru tine în acest moment pentru ceea ce are de oferit. Cred că avem tendința de a denigra unele opțiuni, deoarece considerăm că sunt mai mici, decât să optimizăm de fapt fiecare dintre opțiuni pentru locul potrivit pentru dvs. Și ceea ce văd acum este, de exemplu, adunarea generală care face o treabă excelentă oferind tot felul de certificări. Nu trebuie să mergi la facultate. Poate că nu acolo ar trebui să mergi. Nu trebuie să mergi la colegiul comunitar. Poate că nu este corect, dar poate un program de certificare. Mai ales dacă sunteți cheltuit pentru dolari, de ce să intrați într-o situație de împrumut atunci când v-ați putea angaja doar să învățați ceva care vă va oferi un loc de muncă în care puteți lua o parte din salariu pentru a o restitui pentru a vă acoperi costurile? Ne pregătim întotdeauna pentru ceva în loc să trăim ceva.

 

Deci, unul dintre lucrurile pe care le fac cu un grup din Brazilia acum este că încercăm de fapt să redefinim cum ar arăta un program universitar dacă ar fi de fapt diferit? Iată deci visul, pe care cred că îl vom face cu siguranță. Și asta este că vom începe prin a avea mai multă muncă interdisciplinară. Cu alte cuvinte, acest concept universitar ar spune că nu obțineți un master în afaceri, nu obțineți un master în educație, nu obțineți un master în niciunul dintre aceste lucruri, chiar obțineți un master, sau ar trebui să spunem, chiar dacă este un curs universitar, este mai probabil chiar decât acel grad în învățare, în învățarea cum să înveți, în a învăța cum să fii tu însuși în aceste situații. Și folosim, ca coloană vertebrală a acestui lucru, obiceiurile mintale. Și obiceiurile minții, în cazul în care nu le cunoașteți, sunt 16 pe care le-am dezvoltat Art Costa și cu mine, dar oricum doar pentru a face referire la câteva, așa că spunem că indiferent de ceea ce faceți, abilitățile de comunicare merg a fi critic. Deci, înveți cum să asculți cu înțelegere și empatie? Acesta este un obicei al minții. Înveți cum să ridici întrebări și să pui probleme? Acesta este un obicei al minții. Înveți cum să-ți gestionezi impulsivitatea? Acesta este un obicei al minții. Deci, cu alte cuvinte, dintre aceste 16, spunem că traversează orice loc în care lucrezi, unde încerci să devii un cursant continuu, ceea ce este un obicei al minții, pentru că vrei să rămâi deschis către învățare continuă. Nicio strategie și nici o cale nu va avea suficient succes pentru a vă menține ocupat pentru viața voastră, deci cum ne asigurăm că facem referințe încrucișate?

 

Deci acesta este primul lucru. Al doilea lucru pe care îl facem este că ne uităm dacă avem oameni în aceste domenii multiple, cum ar putea ei să fie de fapt într-un loc de muncă care este, de exemplu, o școală față de o bancă? Și spunem că au acele experiențe comune, iar cele mai multe dintre ele cred că ne gândim în totalitate la online, cele mai multe dintre ele ar fi să spunem învățare online, dar apoi experiența dvs. pe teren face parte din certificarea dvs., face parte din unde vei învăța. Deci, luați o anumită expertiză la nivel online și toți cei care urmează aceste cursuri ar fi, de asemenea, într-o experiență pe teren. Deci, combinația dacă ajungem la ea este bazată pe teren și mentorat și coaching combinat cu o anumită cantitate de expertiză, expertiză în ceea ce privește abilitățile de gândire, expertiză în ceea ce privește abilitățile de comunicare, expertiză în ceea ce privește abilitățile de rezolvare a problemelor pe care le aveți atunci continuați să aplicați din nou în munca dvs. pe teren. Și credem că acest lucru i-ar ajuta cu adevărat pe oameni să aibă mai mult succes într-o lume în care învață într-un domeniu, dar ar putea găsi transferurile în multe altele diferite pe măsură ce se deplasează prin viața lor.

Ce înseamnă să pregătești studenții pentru facultate și de ce acesta este scopul? Bena Kallick, codirector al Institutul pentru obiceiurile minții și directorul de programe pentru Eduplanet21, susține că trebuie făcută o schimbare. În schimb, școlile ar trebui să ajute cursanții pregătindu-i pentru viață, nu doar pentru învățământul superior.

Dezvoltate de Kallick și Arthur Costa, obiceiurile mintale sunt 16 abilități de rezolvare a problemelor concepute pentru a ajuta oamenii să navigheze în situații din viața reală. Colegiul nu este cel mai potrivit pentru toată lumea, ceea ce înseamnă că predarea pregătirii pentru facultate nu este în interesul tuturor elevilor.

Pentru ca schimbările semnificative ale învățământului superior să funcționeze, trebuie să înceapă de la nivelul K-12. Studenții trebuie să fie „certificați ca ființe umane care sunt buni la învățare, care știu suficient despre ei înșiși pentru a ști ce îi interesează și cum să iasă din K-12 și să meargă într-o lume a opțiunilor”.

 

 

assets.rebelmouse.io

 

VIITORUL ÎNVĂȚĂRII

 

CHEIA UNEI EDUCAȚII DE CALITATE MAI BUNĂ? FACEȚI ELEVII SĂ SE SIMTĂ APRECIAȚI…

Construirea unei legături personale cu elevii poate contracara unele efecte secundare negative ale învățării la distanță.

 

PIELE GEORGE: Școlile fac predare de urgență la distanță și așa am numit-o, deoarece aceasta nu este o învățare virtuală

 Aceasta nu este o învățare la distanță. Este ceva total diferit în acest timp și într-adevăr conexiunea pe care o avem de fapt cu studenții este mai valoroasă în munca pe care o facem acum, deoarece mulți dintre ei trec prin lucruri pe care nici măcar nu le-am putut înțelege în casele lor. Există atât de multe bariere pe care le avem cu familiile și cu ceea ce facem. Deci, modul în care centrăm munca în relații este cu adevărat crucial pentru ca studenții să dorească de fapt să ni se alăture în acest tip de învățare, unde au de fapt opțiuni chiar acum. Este destul de ușor pentru un student să spună oh, Wi-Fi-ul meu nu a funcționat sau nu am avut acces la un dispozitiv și, de fapt, s-au înregistrat sau au ieșit din clasă. Chiar acum, dacă au această legătură cu persoana respectivă, iar unele dintre aceste lucruri ar putea fi adevărate. De fapt, ar putea avea acele bariere în realitate. Dar dacă construiți de fapt acea relație în care studenții nu numai că se simt apreciați, ci că contribuțiile lor sunt prețuite la timpul muncii pe care o fac de fapt, asta este ceea ce îi va aduce pe elevi în aceste spații. Acesta este accentul pe relații și munca pe care o desfășurăm în educație este foarte importantă într-un cadru față în față și este foarte importantă în acest cadru de predare de la distanță de urgență. Este mult mai greu de făcut, dar nu îl face mai puțin valoros.

 

Chiar și într-un format de webinar, tocmai Bill Ferriter, un domn din Carolina de Nord, a vorbit despre cum fiecare student care intră în camera virtuală pe care îi întâmpină, face câteva comentarii personale, astfel încât să se simtă bineveniți imediat. Lucrurile acelea mici și munca pe care o facem cu educația, care se concentrează cu adevărat pe modul în care construim acele relații, va obține cu adevărat mai mult din munca pe care o facem în educație așa cum ar fi pentru orice loc de afaceri. Cred că, dacă mă simt apreciat în munca mea, voi merge mult mai departe pentru șefii mei decât dacă simt că sunt un fel de număr.

 

Când eram director, obișnuiam să facem acest eveniment numit Ziua Identității. Și ceea ce a fost este că a fost în mod tipic înființat aproape ca un târg științific. Studenții ar avea de fapt această oportunitate de a împărtăși ceva care îi pasionează. Ceva ce le place. Și a fost un mod minunat de a cunoaște cu adevărat pasiunile studenților noștri și cine erau. Și am lua de fapt acele pasiuni și am crea ceva cu adevărat valoros prin acest proces. Deci, de exemplu, unul dintre studenții când am făcut asta la școala mea erau de fapt un campion național de motociclisti BMX și nimeni nu știa asta. Așadar, unul dintre ceilalți profesori ai noștri din școală era cu adevărat interesat de skateboarding, ciclism BMX și, chiar dacă se aflau în diferite săli de clasă, au construit această conexiune imediat, pentru că am intrat în asta și a construit într-adevăr școala noastră. Ne-a legat într-adevăr unul de celălalt pentru că am văzut că fiecare elev din acea școală este unul dintre al nostru.

Și motivul pentru care aduc acest lucru în discuție acum este pentru că există un profesor chiar acum și îmi cer scuze pentru că nu-mi amintesc numele ei, dar ea mi-a împărtășit asta cu câteva zile în urmă. Ea a creat de fapt o Ziua Identității printr-un cadru virtual în care studenții au putut să-și împărtășească pasiunile cu sălile de clasă și să se conecteze între ei. Și în timp ce trecem prin asta, vorbesc tot timpul despre relații, dar nu doar relațiile pe care le avem cu studenții noștri. Sunt relațiile pe care elevii noștri le au între ele. Și dacă aș fi student în acest moment și nu aș ofensa niciun educator care se uită la asta, nu cred că mi-ar fi dor de profesorul meu pe cât mi-ar fi dor de prietenii mei. Așadar, urmărind jocul jucat de profesorii care au creat acest lucru, ceea ce ea a creat de fapt a fost o ocazie pentru elevi de a se conecta efectiv unul cu celălalt și de a împărtăși o învățare cu adevărat valoroasă în timp ce se așeza înapoi și urmărea acel proces. Și apoi a reușit să preia acele informații și să-i împuternicească cu adevărat pe elevii ei în învățarea lor pe baza pasiunilor lor. Pe baza atuurilor lor.

Educatorii au muncit din greu pentru totdeauna, dar acest lucru a fost într-adevăr un șoc pentru sistemul nostru, pentru rutina noastră și ne face să învățăm lucruri noi. Ceea ce sper că, pe măsură ce ne concentrăm pe aceste lucruri care contează cu adevărat în educație chiar acum – și vedeți că peste tot în lume testele standardizate sunt suspendate, iar educatorii se pot concentra cu adevărat pe servirea studenților și servirea cui sunt. Pe măsură ce parcurgem acest proces, speranța mea este că luăm aceste abilități și aceste abilități pe care le dezvoltăm prin acest proces și de fapt devenim mult mai buni pentru copiii noștri când ne întoarcem la setările noastre față în față.

Care este următorul lucru important? Și sincer, nu știu, nu știi, nimeni nu știe. Putem ghici sigur și putem face presupuneri în cunoștință de cauză, dar ceea ce încercăm cu adevărat să dezvoltăm în studenții noștri și în noi înșine este ceea ce ne vine, vom putea să ne dăm seama, vom putea prosperă din ea. Neputința de a interacționa personal cu studenții din cauza pandemiei a prezentat mai multe provocări noi pentru educatori, atât tehnici, cât și sociali. Instrumentele digitale au schimbat modul în care gândim cu toții despre învățare, dar George Couros susține că trebuie făcute mai multe pentru a compensa ceea ce s-a pierdut în timpul „predării la distanță de urgență”.

O modalitate interesantă pe care a văzut-o pentru a acoperi acest decalaj și a consolida relațiile profesor-elev și elev-student este printr-un eveniment numit Ziua identității. Oferirea elevilor de oportunitatea de a împărtăși ceva ce îi pasionează îi face să se simtă mai conectați și îi implică în educația lor.

„Speranța mea este că luăm aceste abilități și aceste abilități pe care le dezvoltăm prin acest proces și, de fapt, devenim mult mai buni pentru copiii noștri când ne întoarcem la fața în față”, spune Couros. El adaugă că, deși nimeni nu poate prezice viitorul, cu toții ne putem face partea pentru a ne adapta la el.

  

 

DE CE ȘCOLILE AR TREBUI SĂ ÎNVEȚE OBICEIURI DE SPIRIT, NU „PREGĂTIREA PENTRU FACULTATE”-

Ajutarea elevilor la îmbunătățirea învățării îi pregătește pentru viață, nu doar pentru învățământul superior.

 

 

BENA KALLICK : Instinctul meu spune în esență că nu există nicio îndoială că învățământul superior va trebui să se schimbe, așa că cred că, ca linie de fund, aș spune că lucrurile se vor schimba. Cu toate acestea, cred că este un fel de set complementar de schimbări și acesta este unul dintre lucrurile pe care cred că trebuie să le amintim în continuare. K-12 trebuie să se schimbe pentru ca învățământul superior să se schimbe și invers, cu alte cuvinte dacă K-12 a devenit un loc mai puternic și mai semnificativ pentru copiii care să se angajeze în învățare și dacă părăsesc liceul simțind că ar fi fost Nu este certificat pentru a lua un loc de muncă aici, acolo sau în alt loc, ci pentru a fi certificat ca ființe umane care sunt bune la învățare, care știu suficient despre ei înșiși pentru a ști ce le interesează și cum să iasă din K-12 și să intre în o lume de opțiuni. În prezent, tot ce aud de la toată lumea este pregătirea pentru facultate și carieră, și atunci ce înseamnă asta cu adevărat? De ce încercăm să-i pregătim pentru facultate? De ce nu le pregătim pentru viața în care facultatea poate juca un rol? Deci, mă simt ca toată această concepție a educației din ce în ce mai mult decât să încerc să mă gândesc la ceea ce poate face K-12 în mod semnificativ și pentru mulți dintre noi care lucrează așa facem ceva pe care îl numim „profilul unui absolvent”. ‘ Și ceea ce vrem să spunem prin asta este să ne imaginăm dacă acești copii părăsesc școala cum ți-ai dori să fie? Și apoi lucrați înapoi de la asta pentru a întreba, chiar oferiți acest lucru și faceți asta posibil?

Aceasta este imaginea K-12. Apoi, din imaginea învățământului superior aș spune că atunci trebuie să existe mai multe opțiuni. Nu se poate ca unul să fie mai bun decât celălalt. Dacă trebuie să mergi la colegiul comunitar, este pentru că este mai bine pentru tine în acest moment pentru ceea ce are de oferit. Cred că avem tendința de a denigra unele opțiuni, deoarece considerăm că sunt mai mici, decât să optimizăm de fapt fiecare dintre opțiuni pentru locul potrivit pentru dvs. Și ceea ce văd acum este, de exemplu, adunarea generală care face o treabă excelentă oferind tot felul de certificări. Nu trebuie să mergi la facultate. Poate că nu acolo ar trebui să mergi. Nu trebuie să mergi la colegiul comunitar. Poate că nu este corect, dar poate un program de certificare. Mai ales dacă sunteți cheltuit pentru dolari, de ce să intrați într-o situație de împrumut atunci când v-ați putea angaja doar să învățați ceva care vă va oferi un loc de muncă în care puteți lua o parte din salariu pentru a o restitui pentru a vă acoperi costurile? Ne pregătim întotdeauna pentru ceva în loc să trăim ceva.

Deci, unul dintre lucrurile pe care le fac cu un grup din Brazilia acum este că încercăm de fapt să redefinim cum ar arăta un program universitar dacă ar fi de fapt diferit? Iată deci visul, pe care cred că îl vom face cu siguranță. Și asta este că vom începe prin a avea mai multă muncă interdisciplinară. Cu alte cuvinte, acest concept universitar ar spune că nu obțineți un master în afaceri, nu obțineți un master în educație, nu obțineți un master în niciunul dintre aceste lucruri, chiar obțineți un master, sau ar trebui să spunem, chiar dacă este un curs universitar, este mai probabil chiar decât acel grad în învățare, în învățarea cum să înveți, în a învăța cum să fii tu însuși în aceste situații. Și folosim, ca coloană vertebrală a acestui lucru, obiceiurile mintale. Și obiceiurile minții, în cazul în care nu le cunoașteți, sunt 16 pe care le-am dezvoltat Art Costa și cu mine, dar oricum doar pentru a face referire la câteva, așa că spunem că indiferent de ceea ce faceți, abilitățile de comunicare merg a fi critic. Deci, înveți cum să asculți cu înțelegere și empatie? Acesta este un obicei al minții. Înveți cum să ridici întrebări și să pui probleme? Acesta este un obicei al minții. Înveți cum să-ți gestionezi impulsivitatea? Acesta este un obicei al minții. Deci, cu alte cuvinte, dintre aceste 16, spunem că traversează orice loc în care lucrezi, unde încerci să devii un cursant continuu, ceea ce este un obicei al minții, pentru că vrei să rămâi deschis către învățare continuă. Nicio strategie și nici o cale nu va avea suficient succes pentru a vă menține ocupat pentru viața voastră, deci cum ne asigurăm că facem referințe încrucișate?

 

Deci acesta este primul lucru. Al doilea lucru pe care îl facem este că ne uităm dacă avem oameni în aceste domenii multiple, cum ar putea ei să fie de fapt într-un loc de muncă care este, de exemplu, o școală față de o bancă? Și spunem că au acele experiențe comune, iar cele mai multe dintre ele cred că ne gândim în totalitate la online, cele mai multe dintre ele ar fi să spunem învățare online, dar apoi experiența dvs. pe teren face parte din certificarea dvs., face parte din unde vei învăța. Deci, luați o anumită expertiză la nivel online și toți cei care urmează aceste cursuri ar fi, de asemenea, într-o experiență pe teren. Deci, combinația dacă ajungem la ea este bazată pe teren și mentorat și coaching combinat cu o anumită cantitate de expertiză, expertiză în ceea ce privește abilitățile de gândire, expertiză în ceea ce privește abilitățile de comunicare, expertiză în ceea ce privește abilitățile de rezolvare a problemelor pe care le aveți atunci continuați să aplicați din nou în munca dvs. pe teren. Și credem că acest lucru i-ar ajuta cu adevărat pe oameni să aibă mai mult succes într-o lume în care învață într-un domeniu, dar ar putea găsi transferurile în multe altele diferite pe măsură ce se deplasează prin viața lor.

 

Ce înseamnă să pregătești studenții pentru facultate și de ce acesta este scopul? Bena Kallick, codirector al Institutul pentru obiceiurile minții și directorul de programe pentru Eduplanet21, susține că trebuie făcută o schimbare. În schimb, școlile ar trebui să ajute cursanții pregătindu-i pentru viață, nu doar pentru învățământul superior.

Dezvoltate de Kallick și Arthur Costa, obiceiurile mintale sunt 16 abilități de rezolvare a problemelor concepute pentru a ajuta oamenii să navigheze în situații din viața reală. Colegiul nu este cel mai potrivit pentru toată lumea, ceea ce înseamnă că predarea pregătirii pentru facultate nu este în interesul tuturor elevilor.

Pentru ca schimbările semnificative ale învățământului superior să funcționeze, trebuie să înceapă de la nivelul K-12. Studenții trebuie să fie „certificați ca ființe umane care sunt buni la învățare, care știu suficient despre ei înșiși pentru a ști ce îi interesează și cum să iasă din K-12 și să meargă într-o lume a opțiunilor”.

 

https://ro.gov-civ-guarda.pt/key-better-quality-education

 

 

////////////////////////////////////////

 

FERMA DE ANIMALE

Ferma de animale , satiră antiutopică de George Orwell , publicată în 1945. Una dintre cele mai bune opere ale lui Orwell, este una politică fabulă pe baza evenimentelor revoluției bolșevice a Rusiei și a trădării cauzei de către Iosif Stalin. Cartea se referă la un grup de animale de curte care răstoarnă și alungă stăpânii lor umani exploatatori și își înființează o societate egalitară. În cele din urmă, porcii conducătorii inteligenți și iubitori de putere ai animalelor subversează revoluția. Concluzionând că toate animalele sunt egale, dar unele animale sunt mai egale decât altele (cu addendum la a șaptea poruncă a animalelor: toate animalele sunt egale), porcii formează o dictatură chiar mai apăsătoare și mai inimă decât cea a foștilor lor stăpâni umani.

 

Ferma de animale

 

Jachetă de praf pentru prima ediție americană (1946) a lui George Orwell Ferma de animale , care a fost publicat pentru prima dată în 1945 în Marea Britanie.

 

JURNALISM TABLOID

 

Jurnalism tabloid , tip de jurnalism popular, în mare măsură senzaționalist, care își ia numele din formatul unui ziar mic, aproximativ jumătate din mărimea unei foi obișnuite. Cu toate acestea, jurnalismul tabloid nu se găsește doar în ziare și nu fiecare ziar care este tipărit în format tabloid este un tabloid prin conținut și stil. În special, multe publicații locale gratuite au fost tipărite istoric în format tabloid, iar la începutul secolului XXI mai multe ziare tradiționale britanice, precum Independentul , Timpurile , și Scoțianul , schimbat la dimensiunea mai mică, preferând totuși să-l numim format compact. Pe de altă parte, unul dintre cele mai populare tabloide din Europa, germanul Ziarul Bild , a fost tipărit mult timp ca o foaie largă înainte de a trece, la fel ca multe ziare germane, într-un format mai mic decât o foaie largă, dar mai mare decât tabloidul standard.

Originile termenului tabloid sunt disputate. Conform celei mai plauzibile explicații, numele derivă din comprimat , produsul produselor farmaceutice comprimate. Tabloid – o combinație de comprimat și alcaloid —A fost o marcă comercială pentru tablete introdusă de Burroughs, Wellcome & Co. în 1884. În câțiva ani, conotație de a fi comprimat a fost transferat către alte entități și activități, inclusiv un nou tip de raportare care a condensat poveștile într-un stil simplificat, concentrat.

 

În 1900 Joseph Pulitzer, editor al New York World , l – a invitat pe Alfred Harmsworth (mai târziu vicomte Northciffe), fondatorul Mail zilnic în Londra, pentru a edita fișierul Lume pentru o zi. Versiunea imaginativă a lui Harmsworth Lume , care a apărut la 1 ianuarie 1901, era la jumătate din formatul obișnuit al hârtiei și a fost anunțat ca ziarul secolului al XX-lea. Harmsworth’s proiecta Cu toate acestea, un tabloid nu se referea la dimensiunea redusă a ziarului, ci la utilizarea economică a spațiului de tipărire, pe care îl umplea cu povestiri scurte, paragrafe scurte și propoziții simple. În 1903 Harmsworth a început primul ziar tabloid modern, Oglinda zilnică , în Londra. Apelând la piața de masă, a prezentat povești despre crime, tragedii umane, bârfe de vedete, sport, benzi desenate și puzzle-uri. Oglinda a oferit mai multe fotografii decât alte ziare și și-a prezentat poveștile într-un mod redus și ușor de citit. Până în 1909 a vândut un milion de exemplare pe zi. În curând, noile tabloide britanice Schiță zilnică si Grafic zilnic foloseau conceptul Harmsworth.

 

În ceea ce privește tirajul tipărit, presa britanică de la sfârșitul secolului XX și începutul secolului XXI a fost dominată de tabloide: cinci cotidiene naționale ( Expresul zilnic , Oglinda zilnică , Daily Star , Mail zilnic , și Soarele ) și ziarele lor de duminică au avut o circulație combinată de aproximativ 10 milioane la mijlocul celui de-al doilea deceniu al secolului XXI. În ciuda faptului că accentul lor a fost clar pus pe divertisment și nu pe acoperirea știrilor sau a problemelor politice, tabloidele britanice distribuite la nivel național au rămas o forță importantă în construirea opiniei publice.

În anii 1970, multe tabloide din SUA au fost transformate în publicații săptămânale și au trecut de la chioșc de ziare la distribuția în supermarketuri. În anii 2010, principalul producător de săptămânale tabloide din Statele Unite era American Media, Inc., cu sediul în Boca Raton , Florida, care a publicat unele dintre cele mai populare tabloide din Statele Unite; cele includeau Cercetător național , Glob , si Stea , care s-au dedicat aproape complet acoperirii Hollywoodului și a altor vedete americane. Publicat, de asemenea, inițial de American Media, Știri mondiale săptămânale (care a încetat publicarea în 2007, dar a revenit sub o nouă proprietate ca prezență exclusiv online în 2011) și Soare concentrat pe ciudatele și bizarele, prezentând (în mare parte) știri false despre extratereștri și puteri supranaturale, profeții religioase, mistere curioase, scandaluri suculente și politici conspirații . Mult influențat de Știri mondiale săptămânale și Soare , Ceapa (înființată în Madison, Wisconsin, în 1988)) a preluat știrile de știri și cultură la noi niveluri de absurditate satirică atât în ​​tipar cât și online.

 

În anii ’80 și ’90, tabloidul ca model jurnalistic pentru divertismentul popular atrăgător pentru publicul de masă a fost aplicat cu succes la televizor, producând emisiuni de discuții cu frecvență redusă, precum Jerry sare și pseudo-documentare precum Misterele nerezolvate . În fruntea tabloidizării mass-media online s-a aflat TMZ.com (un nume derivat din termen zona de treizeci de mile , care se referea odată la o zonă din Los Angeles care era guvernată de o serie de reguli pentru filmarea locației de către industria cinematografică), fondată în 2005. Site-ul web axat pe celebrități s-a extins pentru a include o componentă de televiziune, TMZ la televizor , în 2007. Oricare ar fi tehnologia media, jurnalismul tabloid pare să fi devenit un fenomen cultural persistent al societății moderne.

  

 

LITERATURILE INDONEZIENE

 

Literaturile indoneziene , poezie și scrieri de proză în javaneză, malaeză, sundaneză și alte limbi ale popoarelor din Indonezia . Acestea includ lucrări transmise oral și apoi păstrate în formă scrisă de către popoarele indoneziene, literatura orală și literaturile moderne care au început să apară la începutul secolului al XX-lea ca urmare a influenței occidentale. Multe dintre cântecele sau poeziile indoneziene, care au fost transmise oral de preoți-cântăreți profesioniști, întruchipează tradiții care au o funcție religioasă. Improvizația a jucat un rol important în acest gen de poezie și există motive să credem că, în forma sa actuală, o mare parte din aceasta nu are o vârstă mare. Formele de proză indoneziene transmise oral sunt foarte variate și includ mituri , povești cu animale și fabule de animale, povesti cu zane , legende, puzzle-uri și ghicitori și anecdote și povești de aventuri. Eroii divini și animalele epice ale acestor povești arată influența literaturii indiene și a literaturilor scrise ale altor vecini culturi .

Literatura scrisă din Indonezia a fost păstrată în diferitele limbi din Sumatra (Acehnese, Batak , Rejang, Lampong și Malay), în limbile Java (Sundanese și Madurese, precum și Javanese), în Bali și Lombok, și în limbile mai importante din South Celebes (Makassarese și Buginese). De departe cele mai importante atât în ​​cantitate, cât și în calitate sunt literaturile în javaneză și Malay . Cel mai devreme existent exemple de literatură javaneză datează din secolul al IX-lea sau al X-leaacest. O poziție importantă în această literatură timpurie este ocupată de prozele javaneze și versiunile poetice ale celor două mari epopei hinduse, Mahabharata si Ramayana . Javanezii au împrumutat, de asemenea, din poezia sofisticată a curții din India în sanscrită, devenind astfel javaneză prin expresie, formă și sentiment. Când Islamul a ajuns la Java în secolul al XV-lea, tendințele mistice din acesta au fost încorporate de javanezi în propria lor literatură religioasă marcat mistică. Influența musulmană a fost deosebit de fertilă la începutul secolului al XVII-lea în Aceh, unde malaezia a devenit pentru prima dată o limbă literară scrisă importantă. În Java, musulman legende sfinților s-au combinat cu mitologii și cosmologii derivate din hindus pentru a produce lucrări imaginative ale narațiunii istorice în care elemente magico-mistice Joaca un rol proeminent

Literaturile javaneze și malaysiene au scăzut sub impactul dominației coloniale olandeze în secolele XVIII și XIX. Abia în secolul al XX-lea a apărut o literatură indoneziană modernă, strâns legată de mișcarea naționalistă și de noul ideal de limbă națională, Bahasa Indonesia. După 1920 a apărut rapid o literatură indoneziană modernă. Muhammad Yamin și alți poeți proeminenți în acest moment au fost influențați de formele și modurile expresive ale romantismului, parnasianului și Simbolist vers din Europa . Primele romane indoneziene au apărut și în anii 1920 și ’30; acestea au fost lucrări regionale tipice ale lui Abdul Muis și altele, în care tema centrală este lupta dintre generații, între povara înăbușitoare a tradiționalismului și impulsul pentru progresul modern.

 

În 1933, odată cu apariția recenziei Noua Pudjangga (The New Writer), o nouă generație de intelectuali a început să evalueze dacă să mențină valorile tradiționale sau să accepte în mod conștient normele occidentale în efortul de a stabili un modern, dar cu adevărat indonezian cultură . Această discuție a fost întreruptă de ocupația japoneză a Indoneziei în 1942, care a despărțit în cele din urmă o generație care era încă strâns legată de situația colonială a Indoneziei. Odată cu revoluția naționalistă indoneziană din 1945, o nouă generație de tineri scriitori fervenți naționaliști și idealiști care profesau un umanism universal a venit în prim plan. Inspirația și conducătorul lor a fost marele poet Chairil Anwar, care a murit în 1949 la vârsta de 27 de ani. Cel mai proeminent scriitor care a apărut în acest moment a fost Pramoedya Ananta Toer, al cărui sprijin pentru revoluție a dus la arestarea sa în 1947 de către autoritățile coloniale olandeze. El a scris prima sa publicare roman , Vânătoare (1950; Fugitivul ), în timp ce era închis.

 

Clima politică s-a schimbat radical după evenimentele violente care au înconjurat Suharto

Asumarea puterii în 1965–66.

 A fost introdusă cenzura guvernamentală strictă, iar mulți scriitori au fost fie închiși, fie tăcuți. Restricțiile continue asupra libertății de exprimare au limitat activitatea literară în deceniile următoare, deși aceste restricții au fost ușurate oarecum după demisia lui Suharto din președinție, în 1998.

 

https://ro.gov-civ-guarda.pt/indonesian-literatures

 

//////////////////////////////////

 

POVESTE DE ADORMIT COPII

 

Poveste de adormit copii , verset spus în mod obișnuit sau cântat copiilor mici. Tradiția orală a rimelor de grădiniță este veche, dar versetele noi au intrat în mod constant în flux. În secolul al XIII-lea a fost înregistrat un poem francez care număra zilele lunii, similar cu Treizeci de zile în septembrie; dar întârzieri precum Twinkle, Twinkle, Little Star (de Ann și Jane Taylor; pub. 1806) și Mary Had a Little Lamb (de Sarah Josepha Hale; pub. 1830) par a fi la fel de ferm stabilite în repertoriu . Unele dintre cele mai vechi rime sunt probabil cele care însoțesc jocurile bebelușilor, cum ar fi Handy, dandy, spick, pandy, ce mână vei avea? (înregistrat în 1598) și echivalentul său german, Windle, wandle, in welchem ​​Handle, oben oder unt? Existența a numeroase paralele europene pentru Ladybird, ladybird [sau, în Statele Unite, Ladybug, ladybug], zboară acasă și pentru jocul de cântat London Bridge cade în jos și pentru enigma-rimă Humpty-Dumpty sugerează posibilitatea ca aceste rimele provin din surse foarte vechi, deoarece traducerea directă este puțin probabilă.Astfel de relicve din trecut sunt excepționale. Cele mai multe rime de pepinieră datează din secolele XVI, XVII și, cel mai frecvent, din secolul al XVIII-lea. Se pare că majoritatea au fost inițial compuse pentru divertisment pentru adulți. Multe erau balade și cântece populare. Broasca care ar fi vrut să apară pentru prima dată a apărut în 1580 ca. O nunta Moste Ciudata a frogului si a cailor. Oh unde, oh unde, nu este câinele meu mic? a fost o melodie populară scrisă în 1864 de compozitorul din Philadelphia Septimus Winner.

 

 

 

Deși multe teorii ingenioase au fost avansate atribuind o semnificație ascunsă, în special politică aluzii , pentru rimele de grădiniță, nu există niciun motiv să presupunem că mai sunt arcane decât cântecele populare ale zilei. Unele au fost inspirate de personalități ale vremii și ocazional acestea pot fi identificate. Tradiția Somerset îl asociază pe Micul Jack Horner (înregistrat în 1725) cu un Thomas Horner de la Mells care s-a descurcat bine în timpul dizolvării mănăstirilor.

 

Cea mai veche colecție publicată de rime de pepinieră a fost Tommy Thumb’s ( Frumos ) Cântec, 2 vol. (Londra, 1744). A inclus micul Tom Tucker, Sing a Song of Sixpence și Who Killed Cock Robin? Cel mai influent a fost Mother Goose’s Melody: or Sonets for the Cradle, publicat de firma John Newbery în 1781. Printre cele 51 de rime ale sale se numărau Jack și Jill, Ding Dong Bell și Hush-a-bye baby pe vârful copacului. O ediție a fost retipărită în Statele Unite în 1785 de către Isaia Toma . Popularitatea sa este atestată de faptul că aceste versuri sunt încă denumite în mod obișnuit rime Mother Goose în Statele Unite. Vezi si rima alfabetului; rima numărării; Mama Gâscă.

https://ro.gov-civ-guarda.pt/charlie-chocolate-factory

////////////////////////////////////

 

CUM SE ÎNCLINĂ ATEII ÎN FAȚA DUMNEZEULUI RAȚIUNII

 

Când ateii nu sunt ocupați să se închine diferiților lor zei celebri păgâni, ei apelează la conducătorul lor suprem: MOTIVUL.

Cum se înclină ateii în fața Dumnezeului rațiunii

„Ateul este de fapt un individ neoreligios care și-a construit un Dumnezeu sub forma Rațiunii umane și se închină în fața Domnului său al Rațiunii și se închină la altarul său.

De fapt, există o organizație cunoscută sub numele de The Reason Project, o biserică de facto, non-profit pentru cei care se îndoiesc de Dumnezeu, unde se pot întâlni, lega și bucura în conceptul omniscienței umane. Pentru a aparține fraternității / sororității lor exaltate, este imperativ ca ateii să împărtășească o dispreț comună pentru spiritualistii lumii. Mai mult, în mintea ateului, păcătosul suprem este omul de știință care se agață de credință și refuză să aducă un omagiu Rațiunii ca putere supremă.

Închinarea Rațiunii este un hubris uman până la extrem și orice organizație care venerează Rațiunea trebuie să renunțe în cele din urmă la antagonistul său principal, și anume … … Inima. Extrapolarea logică a Rațiunii la toate problemele universale exclude considerațiile inimii. Cerințele Rațiunii sunt cele care permit oamenilor să tortureze animale în experimente „spre binele mai mare”. Cerințele Rațiunii au încurajat naziștii să experimenteze evreii pentru a realiza epifanii medicale rapide. Cerințele Rațiunii sunt cele care impun ca toți „iraționaliștii” să fie contestați și ridiculizați.

 

Cu ce drept insistă animalul uman ca definirea sa a ceea ce este real, relevant sau adecvat trebuie să devină verdictul absolut asupra tuturor problemelor universale? Cu ce drept consideră discipolii Rațiunii că știința ar trebui să servească drept arbitru final al tuturor considerațiilor universale atunci când, de-a lungul veacurilor, practic fiecare școală de gândire științifică a fost discreditată în retrospectivă ca fiind doar „voodoo-ul din vremea ei?”

 

 

 

https://ro.gov-civ-guarda.pt/non-eruption-pisgah-crater

 

////////////////////////////////////

Pentru ca ei fac,dar tot ei desfac…Oamenii de știință prezic Apocalipsa Zombie

  de Antonia Hendrik

 

     

Un biolog evoluționist care lucrează la Universitatea de Stat din Arizona este convins că în viitor va apărea o Apocalipsă Zombie.

 

 

STIRI CALDE

13:12

Florin Cîțu a dat marea lovitură. Răsturnare de situație pe scena politică. Anunțul a fost făcut chiar…

13:06

Bilanț coronavirus, 26 ianuarie. E prăpăd în România: 34.255 de cazuri noi. Record absolut

13:00

Cumnata, abonata și protejata, fericitele câștigătoare ale statului eșuat

12:53

România se împrumută scump şi riscant pentru buzunarul românilor

12:40

COVID a închis Spitalul Witting din București. Nu se mai fac internări la chirurgie generală

12:29

Otravă pentru sănătate. Acest aliment este extrem de periculos. Toți îl preparăm, din lipsă de timp

 

 

Aceasta susține că jumătate din creaturile de pe planeta Pământ sunt paraziți și ei sunt cei care vor fi responsabili pentru zombificarea umanității.

 

 Apocalipsa Zombie explicată de biolog:

„Definim un zombie ca o entitate integrală sau parțial sub controlul unei alte entități. Aceasta include interacțiuni gazdă-parazit, tehnologie autonomă și constrângere / control în interacțiunile umane. Această dinamică – unde o entitate o controlează pe alta – poate avea consecințe biologice, tehnologice și sociale neprevăzute”.

 

Într-un interviu recent cu AFP, dr. Aktipis spune că a identificat un parazit unicelular care infectează aproximativ 40 de milioane de americani și afectează comportamentul uman prin infectarea creierului în zonele care controlează asumarea riscurilor și agresivitatea. , două trăsături caracteristice ale zombie.

 

Aktipis este atât de îngrijorată de o viitoare apocalipsă zombie și de cum să trateze victimele, încât ea a organizat prima Alianță de Medicină pentru Apocalipse Zombie (ZAMA) în 2018. „Alianța se angajează să creeze un mediu pozitiv și respectuos pentru oameni, zombi și pentru toți ceilalți monștri. Aceasta înseamnă crearea și menținerea unui mediu lipsit de constrângere, discriminare, canibalism, hărțuire și alte dinamici de consacrare a zombificării neacordate în cadrul reuniunii de medicină Zombie Apocalypse (ZAMM)”.

 

Aktipis vrea să ne concentrăm asupra faptului că furnicile pot fi transformate în zombie de o ciupercă parazită, că viespile pot fi transformate în zombie.

 

„Nu avem nicio protecție reală împotriva paraziților zombie similari deja prezenți în corpul nostru … De exemplu, Toxoplasma gondii – parazitul unicelular care trăiește la 40 de milioane de americani – intră în sistem prin tăvile de carne. Paraziții vii nu sunt singura cauză de zombificare a oamenilor„. De asemenea, Aktipis avertizează că o persoană poate fi controlată de ceea ce pare a fi cauza tuturor problemelor noastre: mass-media și principalul său mecanism de difuzare, smartphone-ul.

 

În timp ce toate acestea sună sofisticat și par futuriste, Aktipis avertizează că dezastrele, infecțiile extrem de contagioase și controlul mental există deja și pot ajunge cu ușurință la niveluri critice.

De aceea, biologul a creat podcastul numit Zombified: „Ați fost zombificat? Ceva vă invadează creierul? Sunt întrebările de întâmpinare. Doctorul a mai explicat pentru AFP modalități simple și ieftine de a ne pregăti pentru Apocalipsa Zombie. Biologul recomandă să păstrați un bagaj cu elemente esențiale, cum ar fi truse de prim ajutor, bandă care poate fi folosită pentru confecționarea  încălțămintei sau a unei arme și whisky pentru sterilizarea rănilor (sau pentru a bea dacă lucrurile nu merg bine într-adevăr). Sună ciudat şi totodată bizar…

https://evz.ro/oamenii-de-stiinta-prezic-apocalipsa-zombie.html

/////////////////////////////////////////////////////////

 

Pentru ca amarastenii  suporta plata dobanzilor…România se împrumută scump şi riscant pentru buzunarul românilor

 

Finanțele se împrumută la cele mai mari dobânzi pe termen lung din Uniunea Europeană, dublu față de februarie 2021, România riscând să piardă încrederea investitorilor și a agențiilor de rating. Pentru buzunarul românilor, de asemenea, este riscant să ne împrumutăm la dobânzi mari, aceste costuri reflectându-se în ratele crescute la bănci și în prețul euro.

 

În august 2021, Ministerul Finanțelor, condus de Dan Vîlceanu la acea dată, s-a împrumutat la dobândă negativă, pentru a doua oară în istoria sa, după februarie 2020, când ministru era Florin Cîțu. Valoarea împrumutului s-a ridicat la 176,25 milioane euro, pentru care statul va rambursa după doi ani un împrumut cu peste 150.000 de euro mai puțin.

 

Și, în timp ce alte state europene continuă să se împrumute la dobânzi negative, cum este cazul Germaniei, România înregistrează o creștere abruptă a dobânzilor. În februarie 2021 Finanțele accesau împrumuturi cu o dobândă de 2,65%, pentru ca la finalul lui 2021 aceasta să crească la 5,37%. Cu această dublare a dobânzilor, România conduce în topul statelor din Europa care se împrumută la dobândă mare.

 

Comparativ, Bulgaria se împrumută la 0,44%, Cehia la 2,62%, Polonia la 3,35%, iar Ungaria la 4,40%.

Performanța atinsă în guvernările anterioare, cu împrumuturi la dobânzi negative, este greu de egalat din nou, însă este vital ca Ministerul de Finanțe să ia măsuri de ajustare a deficitului bugetar și măsuri care să consolideze economia.

 

Ca atare, trebuie temperat avântul de a crește  cheltuielile statului în mod nesustenabil și trebuie pus din nou accentul pe investiții, cheia performanțelor economice anterioare, înregistrate în ciuda pandemiei și a crizei economice mondiale pe care pandemia a declanșat-o.

 

https://evz.ro/romania-se-imprumuta-scump-si-riscant-pentru-buzunarul-romanilor.html

///////////////////////////////////

 

PREGATIREA! Au fost create si pandalii zombificante… Guvernul SUA le spune americanilor să se pregătească de o Apocalipsă Zombi

 

DIN ARTICOL

Kit de supravieţuire, plan de urgenţă, loc de adunare cu familia

„Pandemia de coronavirus a schimbat complet modul de gândire al oamenilor”

Te afli pe stradă iar în jurul tău roiesc hoarde de zombi care, cu mişcări greoaie, clefăie cu braţele întinse în căutarea prăzii. Pentru a supravieţui, tot ce trebuie să faci este să urmezi un set de instrucţiuni clare stabilite de către autorităţi. Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA a inițiat o campanie neconvențională care, sub pretextul unei Apocalipse Zombi, oferă sfaturi americanilor referitoare la pregătirea pentru dezastre, în general.

 

 

„Puteţi râde acum, dar atunci când se va întâmpla, veţi fi foarte bucuroşi că aţi citit asta. Şi da, poate că în acest fel veţi învăţa ceva despre cum să fiţi cu adevărat pregătiţi într-o situaţie de urgenţă din viaţa reală”, se arată într-un mesaj postat pe pagina Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC), o agenţie federală a Departamentului de Sănătate Publică al Statelor Unite.

 

La capitolul „Campanii” ale Centrului pentru Pregătire şi Răspuns de pe site-ul instituţiei, există şi o secţiune dedicată special Apocalipsei Zombi, creată încă din anul 2011.

 

Recent, în plină pandemie de COVID-19, CDC a decis să actualizeze secţiunea de dedicată pregătirilor împotriva acestui „pericol”, informează USA Today.

 

Kit de supravieţuire, plan de urgenţă, loc de adunare cu familia

CDC precizează că, indiferent dacă vorbim despre o Apocalipsă Zombi, un uragan, cutremur sau o pandemie de coronavirus, cel mai important lucru este ca fiecare cetăţean să aibă un kit de supravieţuire în propria casă.

 

Trusa de supravieţuire trebuie să conţină apă potabilă (echivalentul a cel puţin 2 litri pe zi pentru fiecare persoană, rezerve de hrană (preferabil neperisabilă), medicamente, articole sanitare, acte, cuţit, bandă adezivă, radio cu baterii etc.

 

Următorul lucru de pe listă îl reprezintă întocmirea unui plan de urgenţă: locurile în care vă puteţi adăposti, pe cine să sunaţi, unde puteţi pleca la nevoie.

 

Fă-ţi o trusă de supravieţuire. Fă-ţi un plan. Fii pregătit

 

Cetăţenii trebuie astfel să identifice, în primul rând, principalele pericole sau dezastre naturale cu care se pot confrunta în zona în care locuiesc: poate fi vorba despre cutremure ori uragane, nu neapărat o invazie zombi. Ei trebuie să stabilească astfel din timp un plan de evacuare şi un loc de adunare al familiei în caz de dezastru.

 

CDC prezintă inclusiv măsuri de urmat de către profesori în situaţii de urgenţă.

 

„Pandemia de coronavirus a schimbat complet modul de gândire al oamenilor”

Experţii în supravieţuire dar şi medicii au salutat această campanie a Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor din SUA.

 

„Mi se pare o chestie formidabilă”, a declarat medicul John Sellick, profesor al Şcolii de Medicină şi Ştiinţe Biomedicale al Universităţii din Buffalo. „După cum am văzut în cazul pandemiei de coronavirus, pregătirea în caz de dezastre joacă un rol crucial”.

 

„E ceva genial”, a declarat, pentru Yahoo Life, Cheryl Nelson instructor pentru pregătirea împotriva dezastrelor, certificat de FEMA – Agenţia Federală pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă. „În mod clar, este o campanie care atrage atenţia şi care se foloseşte de umor pentru a-i determina pe oameni să facă din timp pregătiri”.

 

„Anul 2020 a făcut posibil ceva ce părea imposibil până acum: a schimbat complet modul de gândire al oamenilor şi i-a făcut să se gândească: Uau, dacă trăim acum într-o plină pandemie, ce mai poate urma? Zombi? Poate că ar fi bine să mă pregătesc”, a spus Nelson.

 

Editor : Mihnea Lazăr

https://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/guvernul-sua-le-spune-americanilor-sa-se-pregateasca-de-o-apocalipsa-zombi-1462735

 

////////////////////////////////////

 

Ar putea oamenii să se transforme în zombie? Ce au descoperit câțiva cercetători care au urmărit cazurile din natură

 

DIN ARTICOL

O ciupercă poate controla o specie de furnică

Un parazit care se dezvoltă în intestinele pisicilor a infectat 40 de milioane de americani

„Va fi oare posibil ca zombie să iasă cu adevărat din pământ?” este o întrebare ce a captat recent atenţia mai multor oameni de ştiinţă, care s-au declarat fascinaţi de acest subiect şi au realizat o serie de studii pe câteva specii de vieţuitoare.

 

 

Deşi hoardele de morţi-vii care terorizează cartiere întregi de oameni reprezintă o temă deja abordată în mai multe filme şi seriale aparţinând genului horror, zombie, bineînţeles, nu există în lumea reală. „Chiar aşa să fie?”, s-au întrebaţi câţiva cercetători.

 

În realitate, există tot mai multe documentări despre diverşi paraziţi capabili să modifice comportamentului vieţuitoarelor pe care le-au ales în calitate de gazdă – şi tot mai multe studii arată că oamenii nu sunt nici ei complet imuni la acest gen de manipulări „în stil zombie”.

 

Subiectul o fascinează pe Athena Aktipis, profesoară de biologie la Universitatea Arizona din Tucson, care este şi autoarea unui podcast intitulat „Zombified” („Zombificat”).

 

„Mai mult de jumătate dintre speciile pe care le cunoaştem pe Terra sunt parazite”, a explicat ea pentru AFP, citată de Agerpres.

 

O ciupercă poate controla o specie de furnică

Un exemplu în acest sens este ciuperca Ophiocordyceps. Ea eliberează în atmosferă spori, care, atunci când infectează corpul unei anumite specii de furnică, îi permit să preia controlul asupra activităţii motrice a acesteia.

 

Ciuperca forţează astfel insecta să se îndepărteze de suratele sale şi să se agaţe de o plantă, înainte de a muri, afectată de o infecţie. O nouă ciupercă creşte atunci din capul victimei şi eliberează la rândul ei spori care vor afecta alte furnici, repetând astfel acelaşi ciclu la un interval de două-trei săptămâni.

 

„Suntem complet convinşi că aceste comportamente ale furnicilor sunt pe deplin în avantajul ciupercii menţionate”, a explicat Charissa de Bekker, profesor-asistent de biologie la Universitatea Central Florida (UCF), care efectuează studii pe aceste două specii cu scopul de a înţelege mai bine procesul de controlare a organismelor-gazdă.

 

Un alt exemplu: viespile-galicole, ţinte ale unor alte viespi parazitare, Euderus set.

 

Kelly Weinersmith, profesoară de biologie la Universitatea Rice din Houston, a făcut parte dintr-o echipă de cercetători care au descoperit un fenomen deosebit. La început, totul pare că se desfăşoară normal: prima viespe depune ouă într-o cavitate formată în scoarţa unui stejar, denumită „criptă”. Larva creşte acolo şi apoi roade pereţii cavităţii pentru a ieşi în aer liber la finalul ciclului ei de creştere.

 

Dar atunci când o viespe din a doua specie găseşte una dintre acele larve, ea îşi plasează propriul ou în „criptă”, iar parazitul intră în acţiune. Parazitul manipulează prima larvă, devenită între timp o viespe tânără, pentru ca aceasta să nu roadă suficient de mult pereţii cavităţii şi pentru ca aceasta să fie în realitate prea mică pentru ca ea să poată să iasă afară. Astfel, tânăra viespe rămâne blocată, doar capul ieşindu-i în exterior.

 

„Odată ce este prinsă acolo, parazitul o mănâncă (pe prima viespe) din interior”, a explicat Kelly Weinersmith.

 

„Şi atunci când parazitul şi-a încheiat perioada de dezvoltare, el devorează capul gazdei sale şi iese în exterior prin capul acesteia. Procesul este destul de dezgustător”, a dezvăluit aceeaşi cercetătoare.

 

Un parazit care se dezvoltă în intestinele pisicilor a infectat 40 de milioane de americani

Dacă anumite persoane ar putea crede că nimic din aceste lucruri nu pot să li se întâmple oamenilor, ar face bine să îşi reconsidere părerea, afirmă jurnaliştii de la AFP.

 

Parazitul unicelular Toxoplasma gondii ar fi infectat deja 40 de milioane de americani, potrivit Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) din Statele Unite, iar anumite studii au arătat că el ar putea să influenţeze şi comportamentul uman.

 

Acest parazit se dezvoltă iniţial în intestinele pisicilor. Şi a evoluat pentru a face în aşa fel încât şobolanii infectaţi să fie atraşi de urina pisicii purtătoare. Astfel, şobolanii se apropie de pisică, iar aceasta poate să îi mănânce, închizând astfel cercul vicios al infecţiei.

 

„Dacă asta nu este zombificare, atunci ce este?”, s-a întrebat cercetătoarea Athena Aktipis.

 

Oamenii pot să devină infectaţi consumând carne insuficient preparată termic sau să ia parazitul de la animalul lor de companie, de exemplu atunci când curăţă litiera acestuia.

 

Anumite studii au raportat o legătură între infecţia creierului provocată de acest parazit şi anumite trăsături de personalitate, precum agresivitatea, deşi alte cercetări au contestat rezultatele iniţiale.

 

Turbarea, în manieră generală, induce animalelor şi oamenilor o stare de agresivitate.

 

Însă saltul evolutiv al parazitului ar trebui să fie considerabil pentru ca el să poată să facă oamenilor ceea ce le face şobolanilor. Ne aflăm, deci, încă departe de momentul în care am putea vedea hoarde de zombie în plină stradă.

 

Athena Aktipis, care a organizat o conferinţă medicală pe tema „apocalipsei zombie” anul trecut – şi pregăteşte o alta pentru 2020 -, consideră că transformarea acestei tematici într-un subiect ludic reprezintă o bună modalitate pentru a reflecta la eventualele ameninţări viitoare.

 

Ea recomandă oamenilor să păstreze în locuinţe un kit de urgenţă care să conţină provizii, o trusă de prim-ajutor şi o sticlă de whisky pentru sterilizarea plăgilor – sau pentru a consuma acea băutură, dacă lucrurile devin cu adevărat grave, au adăugat, amuzaţi, jurnaliştii de la AFP.

 

 

https://www.digi24.ro/magazin/timp-liber/ar-putea-oamenii-sa-se-transforme-in-zombie-ce-au-descoperit-cativa-cercetatori-care-au-urmarit-cazurile-din-natura-1210775

///////////////////////////////

 

Incepe sa-i creasca si coada, dar si coarne satanei globaliste, prin ganilare si…Joe Biden, pe primul loc în topul personalităților internaționale în care au încredere românii. Ce loc ocupă Putin

 

de Marinela Anghelus

 

 

Potrivit unui sondaj INSCOP Research, realizat în perioada 11 – 18 ianuarie 2022, în opinia a 77% dintre respondenți, VEST (adică UE, SUA, NATO) este direcția înspre care ar trebui să se îndrepte România din punctul de vedere al alianțelor politice și militare. De cealaltă parte, 10,4% consideră că România ar trebui să se îndrepte către EST (adică Rusia, China), iar ponderea non-răspunsurilor este de 12,6%.

 

 

Viitorul Europei / Occidentului

 

În viitor, Europa și Occidentul vor fi mai puternici în opinia a 63,9% dintre respondenți. în timp ce opinia contrarie este împărtășită de 27%. 9,1% nu știu sau nu răspund.

 

 

Încrederea în țări și organizații internaționale

 

Dintre țările și organizațiile enumerate, românii au cel mai ridicat nivel de încredere în NATO (60,6% față de 47,1% în septembrie 2021, 59,3% în iunie 2021 și 49,4% în martie 2021). 55,9% dintre români au încredere multă și foarte multă în Uniunea Europeană (față de 42,5% în septembrie 2021, 55% în iunie 2021 și 51,6% în martie 2021) și 51,8% au încredere multă și foarte multă în Germania (față de 45,8% în septembrie 2021, 49,2% în iunie 2021 și 57,6% în martie 2021). Dintre cei intervievați 50% declară că au încredere multă și foarte în Statele Unite ale Americii (față de 40,3%  în septembrie 2021, 47,8% în iunie 2021 și 47,2% în martie 2021). Franța beneficiază de încredere multă și foarte multă din partea a 38,5% dintre respondenți. Încrederea în Rusia și China se situează sub 20 de procente. 18%  declară că au încredere în Rusia (față de 16,2% în septembrie 2021, 17,9% în iunie 2021 și 16% în martie 2021) și 17,2% în China(față de 13,5% în septembrie 2021, 16,8% în iunie 2021 și 19% în martie 2021).

 

 

Încrederea în personalități internaționale

 

34,4% dintre cei intervievați declară că au încredere multă și foarte multă în Joe Biden, președintele SUA (față de 25,9% în septembrie 2021, 36,4% în iunie 2021 și 41,6% în martie 2021). În Maia Sandu, președinta Republicii Moldova,  au  încredere multă și foarte multă 33,1% dintre români (față de 28,8% în septembrie 2021). 24,8% dintre români au încredere multă și foarte multă în Emanuel Macron. În Vladimir Putin, președintele Rusiei, au  încredere multă și foarte multă 23,3% dintre respondenți (față de 21% în septembrie 2021, 23,9% în iunie 2021 și 19% în martie 2021). 19,3% dintre cei intervievați declară că au încredere multă și foarte multă în Victor Orban, premierul Ungariei (față de 16,4% în septembrie 2021).

 

 

DATE METODOLOGICE

 

Sondajul de opinie ”Neîncrederea publică: Vest vs. Est, ascensiunea curentului naționalist în era dezinformării și fenomenului știrilor false” – Ediția a IV-a a fost realizat de INSCOP Research în parteneriat cu Verifield la comanda think-tank-ului STRATEGIC Thinking Group în cadrul unui proiect de cercetare sprijinit de The German Marshall Fund of the United States – și finanțat de Black Sea Trust for Regional Cooperation prin True Story Project.

 

Ancheta sociologică s-a derulat în perioada 11-18 ianuarie 2022, metoda de cercetare fiind interviu prin intermediul chestionarului.

 

Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului multistadial stratificat fiind de 1162 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2.9 %, la un grad de încredere de 95%.

 

Primele trei ediții au fost realizate în martie, iunie septembrie 2021, putând fi consultate pe pagina https://www.strategicthinking.ro/category/proiecte/

https://psnews.ro/joe-biden-pe-primul-loc-in-topul-personalitatilor-internationale-in-care-au-incredere-romanii-ce-loc-ocupa-putin-619662/

////////////////////////////////

George H. W. Bush (11 septembrie 1991): „Este o mare idee – o Nouă Ordine Mondială”

 

La data de 16 ianuarie 1991, George H. W. Bush s-a adresat natiunii, din fata Congresului SUA, vorbind despre cum timp de doua secole ei au contribuit la aducerea „democratiei” in lume si ca, Irakul condus de Saddam Hussein devine o „amenintare pentru intreaga lume”, aceea fiind perioada de dupa Razboiul din Golf. Este exact ceea ce fac si astazi, sa nu considerati ca s-a schimbat ceva in politica terorista a SUA.

 

La data de 16 ianuarie 1991, George H. W. Bush a declarat urmatoarele din Biroul Oval:

 

„Avem posibilitatea de a crea pentru noi insine si pentru generatiile viitoare o Noua Ordine Mondiala, o lume in care statul de drept, nu legea junglei, guverneaza comportamentul natiunilor. Atunci cand vom avea succes, noi vom avea o sansa reala la aceasta Noua Ordine Mondiala. O ordine in care Organizatia Natiunilor Unite (ONU) poate folosi rolul de mentinere a pacii si sa-si indeplineasca promisiunea si viziunea fondatorilor Natiunilor Unite.”[1]

 

La data de 29 ianuarie 1991, George H. W. Bush s-a adresat natiunii din fata Congresului SUA declarand urmatoarele:

 

„Este o mare idee: O Noua Ordine Mondiala, unde diverse natiuni sunt unite pentru o cauza comuna, pentru realizarea aspiratiilor universale ale omenirii – pacea si securitatea, libertatea si statul de drept. Aceasta este o lume demna de lupta noastra si demna de viitorul copiilor nostri.”[2]

 

Un alt discurs in care George H. W. Bush si-a realuat afirmatiile de mai sus a avut loc la data de 11 septembrie 1991. Ce coincidenta! Nimeni, in afara de Iluminati, nu stia ce se va intampla pe 11 septembrie 2001 – acela fiind momentul cand globalistii nu s-au mai ascuns si si-au aratat adevarata fata criminala, cunoscuta in prezent de multi oameni.

 

Dupa atatia ani, analizand acest discurs absolut stupid, vedem cat de utopic este el, daca incercam sa ne uitam la aceste vorbe goale si la ceea ce se intampla in lume. Afirmatiile sale nu sunt doar stupide, dar si contradictorii si utopice, in sensul ca nu mai poate exista „stat de drept” in conditiile in care exista o Noua Ordine Mondiala si un Guvern Mondial, intrucat tarile isi pierd suveranitatea, odata pacalite sa accepte globalizarea (ex. intrarea in UE, intrarea in NATO s.a.m.d.).

 

 

 

Urmariti discursul lui George H. W. Bush din fata Congresului SUA

 

 

 

SURSE

 

http://www.wnd.com/2016/02/nervous-jeb-defends-poppy-bushs-new-world-order/

http://www.presidency.ucsb.edu/ws/?pid=19253

sursa Rostirea:  http://www.dzr.org.ro

 

/////////////////////////////////////

 

Sarkozy, fostul președinte al Franței: Metisarea populației trebuie să devină obligatorie!!!

 

S-a tot vorbit în ultimul timp despre așa-numitul Plan Kalergi, elaborat la începutul secolului, plan ce are ca obiectiv de bază METISAREA populației Europei, transformarea ei într-un hibrid euro-afro-asiatic. Totul pentru distrugerea statelor națiune și ușurarea controlului populației continentului, în numele Noii Ordini Mondiale și a Guvernului Global pe care păpușarii planetei vor să ni le introducă pe gât.

 

Faptul că acest plan diabolic este real și se pune în aplicare este dovedit de multe lucruri – inclusiv de islamizarea forțată din ultimul an.

 

O probă șocantă o constituie și materialele video de mai jos. În primul clip (un minut și ceva), îl veți descoperi pe fostul președintele francez, evreul Nicolas Sarkozy, vorbindu-ne despre necesitatea metisării, educarea populației în acest sens și chiar constrângerea ei pentru obținerea metisării.

 

Iată traducerea – Nicolas Sakozy: “Obiectivul, și asta va face să se vorbeasca mult, obiectivul este de a face față (de a accepta) provocării metisării, provocarea metisării pe care ne-o adresează secolul XXI. Nu este o alegere, este o obligație, un imperativ; nu putem face altfel, decât cu riscul de a ne confrunta cu probleme considerabile. Noi trebuie să ne schimbăm, deci o să ne schimbăm. O să schimbăm peste tot în acelasi timp: în întreprinderi, în administrație, în educație, în partidele politice. Și o să ne punem obligații de realizat. Dacă acest voluntarism republican nu functionează, va trebui atunci ca Republica să treacă la metode și mai constrângătoare.”

 

Iar în Franța, oameni buni, amestecarea populației, metisarea ei este la un nivel atât de avansat încât din punct de vedere etnic (cel puțin în anumite regiuni) poporul francez a fost învins, destructurat. Desigur, vă întrebați cum de francezii acceptă așa ceva. Ei bine, Franța este o țară sub ocupație. Ultimii doi președinți – Sarkozy și Hollande – sunt etnici evrei, la fel ca foarte mulți alți oficiali ai Franței. Îmi amintesc că acum un an, un român care locuiește de o viață în Franța mi-a spus: „În Franța nu poți să obții o funcție importantă în stat decât dacă ești evreu sau mason!”. „Gurile rele” spun că și în România este la fel…

 

Sarkozy : Métissage OBLIGATOIRE pour la France, pas pour Israël

 

 

Pentru a înțelege mai bine politica amestecului rasial pusă în practică în Franța celor Trei Mușchetari, a lui Renoir și a Regelui Soare, este suficient să ne uităm la naționala de fotbal a Franței, cea care aseară a pierdut finala Campionatului European chiar la Paris:

 

 

 

În continuare, vă invit să mai vedeți un alt videoclip cutremurător de 6 minute unde vom descoperi și alți evrei din Franța ca apologeți ai metisării națiunii franceze și a Europei în ansamblul ei. Oare de ce își doresc evreii sioniști o Europă metisată?

 

Traducerea celui de al doilea clip (selecții):

 

Realizatoare: Dumneavoastra spuneti ca metisarea este viitorul…

 

Scriitor: Mesajul cartii mele este spre o modernitate metisa.

 

Realizatoare: Oare metisarea astazi este un tabu?

 

Scriitor: Culori, Culori…

 

Realizatoarea: Se spune chiar ca in cuvantul metisare este ceva agresiv…

 

Scriitor: Da, pentru ca trebuie sa facem aceasta educatie a tarii (Frantei), ca sa inteleaga ca de acum incolo viitorul ei este metisarea!

 

Min. 0:31 Nicolas Sarkozy:  Nu este o alegere (metisarea), este o obligatie, este un imperativ, Nu putem face altfel!

 

Min 0:44. Segolene Royal (Fosta nevasta a lui Francois Holande, cu care are 4 copii): Franta este diversa, multipla, colorata, metisata.

 

Un metis: Eu as putea spune ca sunt francez, ca sunt francotogolez (din Togo), eu sunt negru, eu sunt metis.

 

Realizatoare: Barac Obama nu spune daca este alb, negru, metis…

 

Domn: Eu vreau sa merg pana la capat. Eu cred ca metisarea trebuie inteleasa stricto senso, adica incluziv metisare biologica; este traditia franceza.

 

Alain Finkelkraut (considerat cel mai mare filosof al Frantei, filosof evreu): Daca metisarea exista, daca metisarea generalizata exista, unde este alteritatea?

 

O persoana de culoare: Amestecandu-ne anulam diferentele dintre noi.

 

Minutul 1:40, Doamna: Marsilia este imaginea Frantei, o Franta metisata.

 

Jack Lang, fost ministru al Educatiei (Tatal evreu): Metisarea, mixarea, amestecul, asta este Franta…

 

Domn: Segolene Royal care vrea o Republica metisata….

 

Min 1:56 Nicolas Sarkozy: Pentru ca metisarea culturilor sa nasca noi idei, creatii inedite, combinatii neasteptate. Franta a metisat culturile, ideile, istoria.

 

Doamna (om politic): Mie imi place politica cand Franta este metisata.

 

Min 3:01 Nicolas Sarkozy:  Franta intodeauna, in decursul secolelor, a fost metisata.

 

Realizatoare: Ea (Segolene Royal ) a afirmat ca va fi presedinta unei Frante metisate (candidata la presedintie in 2012 din partea Partidului Socialist condus de Francois Hollande, fostul ei sot)

 

Min 3:59 Segolene Royal (campanie presedintie 2012): O Franta colorata, care face din diversitatile sale o bogatie, o Franta metisata…

 

Realizatoare: Dupa ce l-am ascultat (pe Axel K) ca om, ca metis, ca cetatean….

 

Axel Kahn, scriitor evreu, Presedinte al Universitatii Paris Descartes: Deja trebuie sa vedem ca umanitatea este tot timpul metisata. Ea nu a putut sa evolueza decat metisandu-se biologic si cultural.

 

Min 4.27. Nicolas Sarkozy: Ridicand provocarea metisarii, Franta este fidela istoriei sale.

 

Alain Finkielkraut: Metisarea celebreaza numele celuilalt. Se spune ca este mult mai buna decat asimilarea.

 

Omar si Fred (2 comici francezi – unul negru, celalalt alb) Omar: Faptul de a ne amesteca biologic este, dupa mine, un fel de a ne amestea ca sa nu mai creem diferente intre noi.

 

Scriitorul  Guillermaud : Modernitatea de maine, ceea ce numesc o modernitate metisata…

 

Realizator: Prin aceasta metisare intelegeti o metisare biologica, o metisare ca un curcubeu cu toate culorile care sa se dizolve in una singura?

 

Alin Finkiekraut:  Metisarea este traducerea morala a ceea ce in lumea tehnica numim mixare.

 

Segolene Royal (in Campania elctorala din 2012): Franta prezidentiala este o Franta metisata.

 

Omar si Fred: Omleta prin definitie este metisata, mestecata si amestecata, iar omleta este buna, este buna omleta

 

Omar: Mie imi place omleta.

 

Min 6:58. Nicolas Sarkozy: Doamnelor si domnilor, este ultima sansa. Daca acest voluntarism republican (in directia metisarii) nu functioneaza, atunci trebuie ca republica sa treaca la masuri si mai constrangatoare.

 

L’arnaque du Métissage (Plan Kalergi)

 

 

sursa si foto: http://www.cunoastelumea.ro

 

///////////////////////////////////////

Iată cu câte mii de euro se cumpără un loc pe liste la parlamentare în partidele din România

 

A început bătălia internă în partidele din România pentru un loc pe liste la parlamentare. Cum era de așteptat și în acest an, un loc pe listă, cât mai sus, sau chiar cap de listă pentru a fi siguri că intră în Parlament, se ”tranzacționează” în partidele mari și în cele ”noi„, cu zeci de mii de euro.

 

Surse neoficiale susțin că un cap de listă la PNL sau la PSD se ”tranzacționează„ și cu 50,000 de euro. Adică cu 2000 de euro mai mult decât ar putea încasa acel parlamentar, din indemnizație, timp de patru ani. Atunci vine întrebarea firească de ce și-ar cumpăra cineva locul în Parlament?! Din ce motive? Poate penale? Poate financiare?! Poate ambele.

 

În partide mai mici gen ALDE, PMP, USB(Sau USR), tarifele sunt mai…mici și depind de notorietatea candidatului.

 

În timp ce majoritatea partidelor sunt contra timp pentru a face alianțe și fuziuni și își negociază pe sub masă ”interesul național„ și locul pe liste, un singur partid din România face notă discordantă.

 

sursa :  http://www.expunere.com

 

//////////////////////////////

CELEBRUL MEDIC ROBERT GALLO RECUNOASTE CA A CREAT VIRUSUL SIDA IN MOD INTENTIONAT IN SCOPUL DEPOPULARII GLOBULUI

 

 

Acelasi infam cercetator creditat cu „descoperirea” virusului HIV a recunoscut nu demult ca de fapt ar fi creat SIDA in mod intentionat in scopul depopularii globului. Iata-l in imgine pe dr. Robert Gallo, director al Institutului pentru Virologie Umana si co-descoperitor al virusului SIDA, fotografiat la 24 mai 2001 in incinta Centrului de Biotehnologie Umana din Baltimore.

 

In aprilie 1984, Robert Gallo a inaintat o cerere de brevetare a descoperirii sale, respectiv virusul HIV/SIDA. In mod normal, aprobarea unui brevet atrage beneficii materiale pentru inventator ori de cate ori inventia este folosita sau mentionata. Ceea ce ne face sa ne intrebam cum de domnul dr. Gallo nu a inaintat pana acum niciun proces de recuperare a pagubelor materiale pricinuite de uzul inventiei in tot acest timp…

Oricat de bizar ar parea, este o intrebare de bun-simt. Numeroasele dovezi stiintifice indica in mod clar faptul ca virusul SIDA este un brand secundar al programului american Virusul Special. Programul Virusul Special este un program virologic federal initiat in anul 1962 si incheiat in 1978. Ulterior, Virusul Special a fost administrat pe post de „supliment” injectabil pe durata campaniilor de vaccinare din Africa si din Manhattan.

La scurt timp dupa aceasta campanie, in lume a izbucnit un focar de infectie in masa cu un virus non-uman total diferit de cele existente in acel moment si foarte contagios. Graficul evolutiei si raspandirii virusului HIV indica faptul ca SUA a cautat la un moment dat o „particula virala” care sa dezechilibreze complet si in mod deliberat mecanismele defensive ale organismului.

Programul in discutie a cautat sa modifice ordinul particulei de virus astfel incat sa se incadreze si intr-o categorie de „boli casectizante” denumita „Visna”. Potrivit procedurilor SUA, SIDA reprezinta un proces biologic de dezvoltare in laborator a straniului virus Visna, detectat prima data in Islanda la un esantion de oi. In prezent, cercetatorii americani si din toate celelalte tari ale lumii sustin cu vehementa ca virusul SIDA a luat nastere in laborator.

Acest amanunt este confirmat si de natura „multi-matisata” a secventei biologice a virusului HIV, respectiv de teza stiintifica a dr. Gallo din 1971 cu titlul „Transcriptaza inversa a particulelor virale de tipul C de origine umana”. Ori teza de specialitate asupra Virusului Special a lui Gallo din 1971 este identica cu cea publicata la anuntarea descoperirii virusului SIDA in 1984.

O analiza mai atenta a demersurilor indica faptul ca medicul a inaintat cerere de brevetare a virusului SIDA inainte de anuntarea oficiala a existentei acestuia. La inceputul acestui an, dr. Gallo a demisionat din functia de „director de proiect” al programului federal de proiectare de virusuri cu numele Virusul Special.

Organigrama programului si cele 15 rapoarte de progresie reprezinta o dovada incontestabila a implicarii Statelor Unite in reducerea controlata a populatiei lumii prin intermediul unui virus hibrid proiectat sa „extermine” omenirea. Avand in vedere acest lucru, se pare ca SUA este cea care le datoreaza de fapt dividende din drepturi de autor victimelor nevinovate, si nu invers, insotite bineinteles de scuze oficiale pentru pagubele ireparabile pricinuite.

Toata atentia este atintita in prezent asupra echipei medicale din cadrul Biroului de Contabilitate SUA, aflata sub conducerea lui William J. Scanlon. Intre anii 1964 si 1978, programul virologic federal secret a cheltuit 550 de milioane de dolari din banii contribuabililor pentru crearea virusului SIDA.

A cam sosit timpul unor despagubiri substantiale si pe scara larga pricinuite in cadrul celei mai mari campanii de crime impotriva umanitatii din istorie.

https://youtu.be/HgiMqgjS-zM

 

SURSA SI FOTO: http://www.secretele.com

 

///////////////////////////////////

 

 

 

PROSTIA ÎNVĂȚATĂ

 

 

de Theodore Dalrymple

În timp ce scriu acest articol, Germania își închide centralele nucleare, ceea ce îmi amintește de o frază din memoriile lui Șostakovici, despre viața sub Stalin: „un mare eveniment cultural, cum ar fi închiderea unui teatru”.

 

Există cei care văd în aceste evenimente un complot rusesc sinistru, și însăși doamna Merkel ar fi fost – se zice – de multă vreme un agent rus (a crescut în Republica Democrată Germană, a fost un membru proeminent al mișcării tineretului comunist și a învățat să vorbească fluent limba rusă). Cu cât Germania generează mai puțină energie pentru consum propriu, cu atât mai dependentă devine de Rusia. Dar ipoteza aceasta este redundantă: tot ce a fost necesar pentru luarea unei asemenea decizii a fost apariția, în interiorul țării, a unei mișcări militante de plozi răsfățați și ipocriți, care nu au cunoscut niciodată greutățile, neținând cont de istoria recentă a țării.

 

Decizia de a închide centralele nucleare a fost luată în 2011, în urma dezastrului de la Fukushima, care a cauzat un cutremur urmat de un tsunami, un „dezastru” care a provocat șaisprezece răniți și un deces de cancer provocat de radiații. Cum zicea Bismarck, nu întrebi cum se fac cârnații sau politica.

 

Dar oricum ar sta lucrurile, odată decizia luată, germanii s-au ținut de ea, neluând seama la circumstanțele în schimbare din lume. Ca și cum deciziile, odată luate, ar fi cioplite pe tăblițe din piatră. Poate cel mai straniu aspect al deciziei constă în faptul că Germania continuă să genereze o proporție considerabilă, mai bine de un sfert din electricitatea sa, din cărbune brun, o sursă infinit mai poluantă decât cea nucleară. Dacă lobby-ul ipocriților ar fi cu adevărat interesat de poluarea aerului, ar fi insistat pentru închiderea centralelor pe cărbuni bruni, și nu pe închiderea centralelor nucleare; dar adesea simbolurile sunt mai importante pentru oameni, în special cele care sunt la cheremul unei ideologii, decât orice realitate concretă. Și nimic nu simbolizează aroganța omenirii (cum ar numi-o ecologiștii) mai bine decât centralele de energie nucleară. Centralele pe bază de lignit sunt, prin contrast, mult mai puțin potente simbolic, oricât de poluante ar fi în realitate. Când simbolismul intră în conflict cu realismul, simbolismul câștigă întotdeauna, cel puțin în rândul intelighenției. Și în societățile moderne, doar intelighenția contează.

 

Nu este nevoie de agenți ai FSB-ului – KGB-ul modern – pentru ca țările să adopte politici energetice stupide. Marea Britanie este cel puțin la fel de nesăbuită ca Germania în această privință. Deși contribuția sa la încălzirea globală este neglijabilă – chiar dacă am accepta că ipoteza încălzirii globale antropogenetice este adevărată – și nu s-ar înregistra nici o diferență în întregul proces dacă întreaga țară ar dispărea de pe fața pământului, guvernul său a decis că nu-și va exploata rezervele de petrol și gaz natural, dar va electrifica toate vehiculele și încălzirea locuințelor în numele salvării planetei, iar în acest proces îi va zdrobi pe săraci cu noi taxe pe care nu și le pot permite (nu că și-ar cheltui întotdeauna banii în mod înțelept, desigur). Când unul dintre supușii lui Ludovic al XIV-lea i-a zis acestuia: „Dar, Sire, trebuie să trăiesc și eu”, monarhul i-a replicat: „Nu văd necesitatea”. Aceasta este atitudinea pe care guvernul britanic pare să o adopte vizavi de jumătate din populația sa.

 

Considerațiile strategice au fost de asemenea lăsate complet la o parte. Pentru a economisi niște bani, facilitățile de stocare a gazelor au fost externalizate. S-a neglijat înlocuirea vechilor stații de energie nucleară (nici n-ai spune că Marea Britanie a fost prima țară din lume care a generat electricitate în acest mod.) Nu are nici un plan pentru a face față deficitului sau urgențelor, ca și cum nici nu ar fi existat așa ceva în istoria lumii. Se întrevede acum o posibilitate foarte reală a unei pene de curent în următoarele luni, dacă acestea se vor dovedi a fi friguroase, dar cu toate acestea liderul incalificabil al guvernului este mai îngrijorat de soarta pe termen lung a lumii. Este o sarcină mai ușoară, deoarece necesită manipularea unor simboluri pe termen lung mai degrabă decât a unor realități pe termen scurt, greu de rezolvat.

 

Un fel de nebunie pare să fi pus stăpânire pe mare parte din lumea occidentală, fără îndoială cu varii grade de severitate și cu capacități diferite de recuperare. Chinezii ar spune că harul cerului s-a retras de deasupra noastră, grecii ar fi spus că zeii ne mânie ca un prolog la propria noastră distrugere. Aproape oriunde ți-ai îndrepta atenția, vezi semnele unei frivolități – care, desigur, nu este incompatibilă cu cea mai deplină sinceritate.

 

Psihologul american Martin Seligman a introdus noțiunea de neajutorare învățată, ca o explicație pentru depresiile psihice. O persoană dezvoltă neajutorarea învățată atunci când se confruntă cu situații neplăcute pe care nu poate face nimic pentru a le evita. Atunci începe să-și generalizeze neputința la situații neplăcute pe care le-ar putea evita dacă ar face ceva, în așa fel încât ajunge să se comporte ca și cum ar fi neajutorat, când de fapt nu este.

 

Aș dori să extind această observație la condiția de prostie învățată, prin care mă refer la prostia oamenilor cărora nu le lipsește defel inteligența, dar care iau decizii stupide, pe care oameni de o inteligență inferioară sau chiar mult mai redusă le pot recunoaște imediat ca fiind stupide. Prostia învățată explică cum și de ce oameni extrem de inteligenți aflați în fața unei alegeri, aleg în mod repetat o opțiune stupidă, dacă nu cea mai stupidă.

 

Pentru ca oamenii să învețe să fie proști în acest sens, ei trebuie să fie supuși unei educații prelungite sau al unui training în care să fie obligați să facă lucruri sau să îndeplinească acțiuni care nu le implică inteligența sau care chiar le pot repugna, în timp ce sunt simultan verificați pentru respectare și conformitate. Politicienii îndeplinesc în general aceste condiții. Nu sunt singurii, de departe: o mare parte din populația generală îndeplinește de asemenea aceste criterii. Oamenii care sunt selectați pentru inteligența lor, pentru ca mai apoi să li se interzică uzul acesteia, sunt în mod particular apți să devină proști.

 

Politicienilor li se neagă, sau își neagă singuri, uzul inteligenței lor prin nevoia lor de a intra în grațiile, nu neapărat ale majorității, dar măcar a unei minorități cât mai vocale. Este o înclinație umană să ajungi să crezi ceea ce ești obligat să spui, fie prin virtutea interesului personal, fie prin cea a subordonării într-o ierarhie. De aceea în viața mea profesională am auzit atât de mulți oameni inteligenți susținând în mod pasionat cele mai evidente absurdități, și părând în mod evident să le și creadă.

 

Theodore Dalrymple este autorul volumului de eseuri „Cultura noastră: ce a mai rămas din ea”, apărut la Editura Contra Mundum.

 

 

 

Sursă: https://www.takimag.com/article/learned-stupidity/

 

 

 

////////////////////////////////

 

CUM A CREAT MARXISMUL OCCIDENTUL

 

de James Mcelroy

Explicațiile contemporane oferite de curentul woke sunt întotdeauna insuficiente. Intelectualii publici pretind fie că nu a existat nici o revoluție majoră în valori, fie lansează dezbateri stupide, de tipul: este oare curentul woke cu adevărat o formă de anarhism neo-hegelian, sau un romantism neo-freudian, sau un puritanism cu dublu-backflip și cu o tentă de neo-neo kantianism? Opera unui filozof italian obscur care a murit în 1989 este poate un loc improbabil pentru a găsi o rază de lumină. Dar Augusto del Noce a produs o explicație pe cât de directă, pe atât de originală: marxismul este cel care a schimbat traiectoria Occidentului.

 

Opera lui Del Noce pare în mod particular relevantă în sfera anglo-saxonă, poate și pentru că a fost foarte recent tradusă în limba engleză. Carlo Lancelotti, un profesor de matematică din New York, a fost primul care a tradus lucrarea lui Del Noce intitulată Criza Modernității (The Crisis of Modernity) în 2014; luna aceasta a fost publicată Problema ateismului, tot în traducerea lui. Cea de-a doua lucrare a fost prima publicată – între 1917 și 1945 – și a produs teza asupra marxismului care i-a permis lui Del Noce să vadă viitorul.

 

Viziunea lui Del Noce asupra marxismului era una stranie. A fost, credea el, o ideologie moartă în fașă, dar cu toate acestea, din carcasa sa în putrefacție au înflorit toate mișcările politice ale secolului XX. „Există o contradicție insurmontabilă de la apariția marxismului” scria el. Viziunea lui Marx asupra istoriei, potrivit lui Del Noce, era o consecință a devotamentului său pentru ateism, care nu poate fi demonstrat niciodată direct, așa că trebuie să fie prezentat ca rezultatul unui proces istoric ireversibil – eliberarea omului, prin știință și tehnologie din ghearele superstițiilor primitive. Marx argumenta că ideea de Dumnezeu este un simptom al alienării omului prin opresiune; pe măsură ce societatea elimină formele de opresiune, problema existenței lui Dumnezeu ar urma să dispară. Valorile societății, credea Marx, erau doar expresii ale aranjamentelor economice, iar dezvoltarea acestor aranjamente ar conduce către o destinație inevitabilă: marșul istoriei urma să culmineze cu comunismul, iar acesta ar fi fost eliberat atât de opresiune, cât și de ideea de Dumnezeu.

 

Deoarece în contextul marxist, eliminarea opresiunii este prima modalitate de a crea viitorul, filozofia este subordonată politicii. Așa cum scria Marx, „Filozofii nu au făcut până acum decât să interpreteze lumea în diverse feluri; pe când scopul nostru este să o schimbăm.” În marxism, rațiunea nu este un bun universal accesibil tuturor; este un instrument pe care anumiți oameni liberi într-un mod radical îl folosesc pentru a-și impune voința asupra existenței. Acest lucru creează o contradicție: cum poate cineva să schimbe lumea dacă istoria va culmina oricum în mod inevitabil cu comunismul? Și dacă toată filozofia e doar o reflecție a aranjamentelor economice, nu același lucru poate fi spus și despre marxism?

 

Această contradicție a bifurcat marxismul de-a lungul a două direcții diferite. Prima direcție l-a îmbrățișat pe filozoful revoluționar, pe când cea de-a doua a îmbrățișat istoria. Prima direcție a dus la Lenin, revoluție, și Uniunea Sovietică. Ceea de-a doua direcție a dus către noi. Del Noce scria: „Marxismul a sfârșit prin a deveni un stadiu în dezvoltarea societății tehnologice și afluente, care acceptă toate negațiile marxismului cu privire la gândirea tradițională, dar suprimă în același timp aspectul mesianic și (într-un anume fel) religios.” Viziunea lui Marx a fost realizată de către inamicul său aparent.

 

Cu mult înainte ca acest lucru să devină evident, Del Noce scria că „alianța dintre dreapta tehnocrată și stânga culturală este una la vedere.” A argumentat că liberalismul „sublimează” sau absoarbe diferite aspecte ale marxismului, transformându-se în ceea ce el numea „societatea tehnologică”. Societatea burgheză a avut întotdeauna doi inamici istorici: gândirea revoluționară și gândirea religioasă. Ca o sinteză a acestor concepte opuse, marxismul i-a oferit societății burgheze un instrument pentru a le învinge pe amândouă. Societatea noastră îmbrățișează, în mare, viziunea istorică a lui Marx: tehnologiile emergente sunt văzute ca o dovadă de facto că problema existenței lui Dumnezeu, și a valorilor transcedentale, este irelevantă. Cu toate acestea, această viziune a istoriei se răsfrânge și asupra marxismului. Comunismul a fost testat și a fost un experiment ratat. Societatea tehnologică nu are nevoie să își alăture nici un fel de precepte religioase sau morale pentru a respinge comunismul. Respinge comunismul pur și simplu pentru că îl găsește ineficient.

 

Direcția leninistă a marxismului își face și ea simțită prezența în societatea noastră, într-o formă greu de recunoscut. Del Noce a argumentat că leninismul a descătușat un soi de gnosticism post-creștin – care era la bază o erezie creștină timpurie care credea că lumea este rea și ca nu poate fi salvată decât de către aceia care dețin o cunoaștere secretă sau ezoterică. Lenin considera că revoluția nu s-ar fi putut produce spontan – și că a putut fi înfăptuită numai prin trezirea conștiinței proletariatului. Acest lucru a necesitat „revoluționari profesioniști”. Proveniți dintre oamenii însărcinați cu modernizarea economiei Rusiei, acești revoluționari erau o clasă aleasă care înțelegea cum funcționează „de fapt” lumea. Scriitorul britanic H.G. Wells a înțeles mai bine decât Lenin implicațiile acestui lucru: în cartea sa din 1928, Conspirația deschisă (The Open Conspiracy), inspirată de vizitele sale în Uniunea Sovietică, Wells indemna Vestul să îmbrățișeze la rândul său guvernarea de către propria sa clasă aleasă de „experți”.

 

Toată lumea înțelege că o persoană nu e mai înțeleaptă prin virtutea faptului de a fi contabil, sau terapeut, sau imunolog; cu toții înțelegem că o persoană poate avea o expertiză pe un domeniu, și să fie un imbecil absolut în afara acelei arii de competență. Mai mult, expertiza pe un domeniu nu este același lucru ca funcția executivă: actul de a guverna o societate este acțiunea de a alege între bunuri aflate în competiție, iar acest lucru necesită virtuți precum înțelepciunea și prudența. Și cu toate acestea, societatea este ținută captivă de vocea „expertului”, o idee care funcționează exact invers, sugerând că o persoană este echipată să facă alegeri providențiale între bunuri competitive prin simpla virtute a faptului de a poseda cunoașterea tehnică într-un domeniu foarte limitat. Acest lucru sfârșește prin a degenera în absurdități, precum „experții în dezinformare” care sunt practic „experți în adevăr”.

 

Del Noce zugrăvește peisajul unei societăți care respinge toate valorile tradiționale în numele unei presupuse raționalități neutre, și care are o castă de experți revoluționaro-tehnocrați care funcționează ca niște preoți gnostici și care sunt angajați într-o „revoluție” aproape continuă, aprobată de sistem. Această revoluție este separată de marxism, și a fost încapsulată într-o frază de către Friedrich Engels: „afirmația conform căreia realitatea este rațională conduce, potrivit dialecticii hegeliene, la o alta: că tot ce există merită să moară.” Del Noce a scris că „revoluționarul este cel ce aplică pedeapsa cu moartea pronunțată de istorie.” Dar de vreme ce societatea burgheză radicală respinge toate valorile transcedentale, revoluționarii ei oferă doar negații. „Revoluția globală devine o revoltă absurdă împotriva a tot ce există” sau a existat vreodată. Devine fie o încercare stupidă de a evada din realitate, fie un instrument în mâna sistemului împotriva căruia se revoltă. Ar trebui să fie evident felul în care toate acestea explică curentul woke, dar arată și faptul că anti-wokeness este doar o imagine a sa în oglindă.

 

Sunt mulți cei care, asemeni lui James Lindsay și John McWhorter, militează pentru „valorile iluministe” în fața curentului woke. Ei laudă lucruri precum rațiunea, raționalitatea și pozitivismul în fața noii fervori religioase. Miracolul raționalității a pus pe fugă forțele superstiției religioase, ni se spune, și trebuie sa fim vigilenți acum pentru a nu cădea din nou printre umbrele iraționalității. Del Noce ar numi acest curent „Iluminismul după marxism”. Este o narativă mitică pe care adepții ei nu reușesc să o vadă ca pe un mit.

 

Carl Schmitt a scris odată că bancherii americani și bolșevicii din Rusia erau implicați într-o luptă comună. Acea sinteză este acum completă. Del Noce ne ajută să vedem cum această sinteză este la rădăcina celor mai presante chestiuni din ziua de azi, și cum cei care vor să se lupte cu curentul woke nu se pot retrage în categoriile statice ale secolului XX. Marxismul descompus ne limitează capacitatea de a vedea orizonturi noi, și viitorul pare imposibil de lipsit de speranță, pentru că sunt atât de puțini aceia care sunt dispuși să reevalueze greșelile trecutului.

 

Sursă: https://unherd.com/2022/01/how-marxism-created-the-west/

 

 

///////////////////////////////////////

 

CĂUTAREA ÎNFRIGURATĂ A INDIVIDUALITĂȚII

 

de Theodore Dalrymple

 

Vai Hamlet, Hamlet, cum a decăzut!

 

Contrastul dintre Prințul Harry și bunica sa nu este doar acela dintre o generație și alta, ci între două concepții de viață și cultură. Știu pe care o prefer, dar alții s-ar putea să creadă, chiar cred, altfel.

 

Pe de o parte este un simț de fier al datoriei indiferent de costurile personale, o reținere și un tip de modestie existențială în pofida poziției înalte, iar pe de altă parte se află capriciul personal, expresia de sine ca un imperativ și egoul ca un obiect de admirație aproape religioasă. Nu există mari dubii cu privire la care dintre aceste atitudini se află în vogă, din punct de vedere sociologic și filosofic. După cum s-a exprimat William Blake înainte de vremea sa, „sooner strangle an infant in its cradle than nurse unacted desires.”

 

A ne stăpâni emoțiile a devenit acum un semn de trădare a sinelui, când nu este doar un subiect comic sau ceva luat în deriziune. Dacă nu te exprimi, ţi se spune că riști mai târziu dezastrul psihologic. Și în timp ce regina este pe deplin conștientă că își datorează propria importanță unei întâmplări a nașterii, prințul Harry crede, sau dă impresia că ar crede, că își datorează propriei importanțe întâmplarea nașterii. Prima are drept consecință un simț al datoriei, cea de-a doua un simț al pretențiilor.

 

Diferența aceasta nu se rezumă desigur, la generațiile din familia regală britanică. Dimpotrivă, dovedește că puterea – deși nu neapărat și virtutea – culturii moderne este atât de mare, încât până și o familie protejată și foarte neobișnuită nu este imună la influența ei.

 

Numele de Harry pus copilului la naștere era simptomatic pentru o schimbare culturală, bună sau rea în funcție de perspectiva fiecăruia, dar în niciun caz specifică doar familiei regale. Există de mult o tendință în rândul oamenilor cu un simț mai degrabă slab al sinelui să le dea copiilor lor nume neobișnuite sau complet nemaiauzite sau inventate, ca și cum prin asta ei devin și mai individualizați.

 

Poate cel mai bine de studiat acest fenomen este în Franța, unde până relativ recent părinții erau obligați de stat să le dea copiilor un nume ales dintr-o listă aprobată – o listă suficient de lungă, cu nume derivate din numele sfinților sau ale figurilor biblice ori din cultura clasică, dar o listă. Fără îndoială că interzicerea numelor ciudate a avut drept scop îmbunătățirea integrării sociale luată global.

 

Chiar înainte ca legea să fie abolită în 1993, oamenii începuseră să le dea copiilor lor nume care nu se găseau pe lista aprobată. (Nu mă gândesc, desigur, aici la faptul că numele musulmane nici măcar nu erau pe lista originară.) După repudierea legii, numărul părinților care le dădeau copiilor nume insolite a crescut exponențial, iar acum 15% dintre copiii născuți într-un an primesc nume pe care doar trei sau mai puțini copii din Franța le primesc într-un an, multe dintre acestea fiind complet originale – exact în sensul în care arhitecții moderni sunt originali.

 

Cu cât cobori pe scara socială, cu atât mai prevalente sunt astfel de nume, dar nicio clasă nu este scutită de această tendință. Tendința, bineînțeles, nu se găsește doar în Franța și probabil nici nu își are originea acolo. Mi se spune că în Brazilia numele date într-un an copiilor au ajuns la 50.000.

 

Ce importanță au toate acestea? După cum spuneam, cred că indică o căutare disperată a unicității și a individualității printre oamenii care au simț precar al sinelui ca fiind deosebit față de alții. Dar de ce ar trebui ei să caute o asemenea unicitate și individualitate de la bun început, de ce ar trebui să li se pară importantă? Presupun, deși nu o pot dovedi științific, că într-o epocă a celebrității, a nu fi deosebit în orice fel se resimte aproape ca o rană, în mod cert ca un semn de eșec.

 

Mai mult, nevoia inflamată pentru individuație îi face pe oameni să fie reticenți în a accepta orice lucru tradițional (cum ar fi numele copilului lor) tocmai pentru că tradiția nu a început cu ei și nu are nicio justificare pe care ei să o considere în întregime rațională. De ce, atunci, să poarte un copil numele de James sau Angela, mai degrabă decât Basket sau Pigpen? Copilul este al meu și am dreptul să-i pun ce nume doresc eu, la fel cum, atunci când va veni vremea, copilul va avea dreptul să-și schimbe numele dacă vrea. Viața constă numai în alegeri. Adică în alegerile pe care eu le fac.

 

Extinderea alegerii reprezintă motivul pentru care transgresiunea este un bine în sine. Din acest motiv, când Harry (și, se presupune, soția sa) au ales numele de Archie pentru copilul lor, nu ca un diminutiv pentru Archibald. ci pur și simplu, ei au tras o salvă de tun pentru libertate și progres. Niciun copil de viță regală și probabil foarte puțini copii au mai primit un așa nume înainte. Nu era doar nontradițional, ci anti-tradițional. Era original, expresia voinței umane slobode. Din acest motiv anume alegerea se dorea una lăudabilă. Nu contează că prințul Archie (presupunând că va obține vreodată rangul de prinț) sună la fel de absurd ca regele Béranger din piesa absurdă a lui Eugen Ionesco „Regele moare”.

 

Desigur că prințul Harry nu e chiar cinstit. Vrea să distrugă tradiția, dar în același timp să beneficieze de continuarea ei. Nu ar fi intrat în atenția publicului dacă nu s-ar fi născut tocmai în tradiția pe care vrea să o răstoarne pe motiv că el dorește să fie cu adevărat doar el însuși. Pot înțelege foarte bine de ce un tânăr în poziția sa nu vrea să joace rolul pe care i l-a desemnat soarta. Nici eu nu mi-aș dori așa ceva. Dar pentru a nu fi un ipocrit, ar fi trebuit să se retragă tăcut în obscuritate fără subvenție publică, pentru a studia fluturi sau grafica sumeriană sau ce are el chef.

 

Totuși, ne-a făcut un serviciu arătându-ne egotismul nostru modern. Este, ca să spunem așa, selfiul, tweetul, pagina de facebook întrupată.

 

Volumul de eseuri „Cultura noastră – ce a mai rămas din ea” de Theodore Dalrymple a apărut la Editura Contra Mundum.

 

https://contramundum.ro/2021/03/18/cautarea-infrigurata-a-individualitatii/

 

///////////////////////////////////////

 

ȘARLATANIA „GÂNDIRII CRITICE”

 

  de Martin Cothran

Educatorilor moderni le place să vorbească despre „abilitățile de gândire critică”, dar nici măcar unul într-o sută nu știe să spună ce înțelege prin acest concept. De fiecare dată când țara noastră trece printr-o reformă a educației – ceea ce începând din anii ‘20 se întâmplă cam o dată la 25 de ani – establishmentul educațional aruncă pe piață un set de lozinci care sună întotdeauna bine, dar care în realitate nu înseamnă nimic.

 

De fapt, data viitoare când mai auziți un educator că folosește termenul de „abilități de gândire critică” întrebați-l ce înțelege prin asta și apoi observați ce se întâmplă. Veți avea aceeași reacție pe care ați obține-o dacă ați întreba o majoretă în timpul pauzei de la meci ce înseamnă sunetele pe care le scoate „rah-rah, sis-boom-bah”. Veți avea în față o privire goală. Cuvintele nu au niciun conținut în sine. Sunt menite să trezească o emoție pozitivă. La fel e și cu „abilitățile de gândire pozitivă”. Sunt echivalentul educațional al pampoanelor folosite de majorete. În educație, a spune că ești în favoarea abilităților de gândire critică este același lucru cu a spune „vă doresc o zi frumoasă!”

 

Am participat recent într-o dezbatere televizată despre standardele de știință naționale care sunt implementate acum în statul meu de baștină, Kentucky. Am atras atenția că standardele nu fac nimic pentru a încuraja dobândirea cunoașterii naturale. Există o pronunțată tendință în educația progresivistă de a minimiza cunoașterea de bază factuală – în special dacă această cunoaștere este dobândită printr-o operație anatemă pentru educatorii moderni: memorizarea.

 

Conform standardelor științifice, elevilor nu li se cere niciodată să numească, să identifice, să clasifice sau să descrie vreun obiect natural. În fapt, cuvinte ca „mamifer”, „pește” „reptilă”, „amfibian” nu sunt niciodată menționate în standarde – cum nu sunt nici noțiuni științifice de bază ca „hormoni”, „kinetic”, „limfatic”, „neuron”, „nucleotide”, „osmoză”, „Celsius”, „Farenheit”, „plasmă”, „vaccin”, „protozoare”, „enzimă”.

 

Când, în timpul dezbaterii, am remarcat acest lucru, cei doi adversari, unul dintre ei profesor de biologie la o facultate, iar celălalt președintele Comisiei de Educație de la nivelul statului, au explicat că motivul pentru care au fost eliminate aceste noțiuni ține de încercarea de a-i învăța pe studenți „abilități de gândire critică.” E un pic înspăimântător când cei care fac politici publice educaționale cred că, pentru a învăța abilități de gândire, trebuie să excludă mai întâi cunoașterea. Le-am spus că mă îndoiesc că știu măcar care sunt „abilitățile de gândire critică.” Și, după cum s-a demonstrat, nu mi-au putut da o definiție. Când moderatorul dezbaterii m-a întrebat care este definiția mea, am răspuns „logica”.

 

Este interesant că oameni care spun că ei vor să îmbunătățească școlile noastre petrec atât de mult timp vorbind despre „abilități de gândire critică” și atât de puțin despre logică.  Unul dintre motive este, fără îndoială, că „logica” este un cuvânt mult mai concret.  Presupune învățarea și capacitatea de a utiliza un sistem specific de reguli raționale care pot fi deprinse – ceea ce anticii numeau o „artă”. Logica are o istorie concretă care poate fi învățată și poate fi învățată într-un anume fel.  Nu este atât de amorfă precum conceptul de „abilități de gândire critică”.

Dar în scopuri propagandistice nu este util să folosim cuvinte exacte.  Cuvintele vagi cu sensuri neclare sunt de preferat. „Abilități de gândire, abilități de gândire, rah-rah-rah!” De fapt, „abilități de gândire” este doar unul din panoplia de termeni publicitari vagi folosiți de reformatorii educației.  Alți termeni de același tip sunt „abilități de rezolvare a problemelor”, „abilități de a face deducții”, „abilități de a găsi idea principală”, „abilități de taxonomie”. Repet, toate astea sună bine, dar ce înseamnă ele mai exact?  Și toate au, ca și „abilitățile de gândire critică”, aceeași problemă. Nu doar că sunt prost definite, dar într-un anume sens nici măcar nu există, cel puțin nu ca obiecte separate de studiu.

 

Potrivit acestor educatori progresiviști, cunoașterea este superfluă deoarece singurul lucru important sunt abilitățile. Și așa se face că noi credem că putem să separăm cunoașterea de abilități. Iată ce se spune „Cambridge Handbook of Expertise and Expert Performance” despre ideea că abilitățile pot fi predate și învățate în afara unui conținut concret. „Studiile resping categoric viziunea modernă  asupra cogniției umane potrivit căreia abilități generale ca învățarea, raționarea, rezolvarea de probleme, formarea conceptelor corespund unor capacități și abilități care pot fi învățate independent de un domeniu de conținut specific.”

 

În ultima carte a lui E.D. Hirsch „Why Knowledge Matters: Rescuing Our Children from Failed Education Theories”, el susține că există un consens al cercetării educaționale și psihologice: abilitățile sunt „specifice domeniului”. Cu alte cuvinte, trebuie să studiezi abilitățile în contextul unui subiect specific.

 

Dar „rezolvarea de probleme”? „Nu există o abilitate universală de rezolvare a problemelor, independentă de un anume domeniu de cunoaștere”, spune Hirsch. El citează studiu după studiu care arată, pe baza unor teste ale unor abilități specifice, cum ar fi „abilitățile de citit”, că studenții care nu au dezvoltată această abilitate foarte bine, dar cunosc textul, au rezultate mai bune decât cei care au abilități mai avansate dar nu cunosc subiectul. Cunoașterea contează.

 

Când prezentatorul de televiziune m-a întrebat ce sunt „abilitățile de gândire critică”, în loc de a-i fi menționat logica, aș fi putut să spun foarte ușor „artele liberale” (din care logica face parte). Artele liberale includ triviumul (cele trei domenii de limbaj) și quadriviumul (cele patru subiecte matematice). Dar sunt arte ca domenii, fiecare cu un conținut propriu unic. Termenul „arte liberale” nu e chiar așa de ușor de folosit pentru galeriile de animatoare. Dar asta nu ar trebui să conteze prea mult.

 

https://contramundum.ro/2021/03/12/sarlatania-gandirii-critice-2/

 

///////////////////////////////////////////

 

GULAGUL DIGITAL

 

de James Corbett

„Cât ne-am mai frământat apoi în lagăre, gândindu-ne: cum ar fi arătat lucrurile dacă fiecare securist care pleca noaptea să aresteze pe cineva ar fi fost nesigur că se va mai întoarce acasă în viață și să trebuiască să-și ia adio de la familie? Sau dacă în perioadele de arestări în masă, cum a fost de pildă la Leningrad, când au arestat un sfert din locuitorii orașului, oamenii nu ar fi stat pur și simplu în vizuina lor, tremurând de frică la fiecare zgomot de scări și uși, ci în loc de asta să-și dea seama că nu mai au nimic de pierdut și să pregătească o ambuscadă pe scara blocului, jumătate de duzină de oameni înarmați cu topoare, ciocane, vătraie și ce mai găseau la îndemână?”

 

Alexander Soljenițîn – Arhipelagul Gulag

 

Nu se întâmplă foarte des să pleci de la birou citând din „Arhipelagul Gulag” și gândindu-te la tipul de gulag digital care se ridică împrejurul nostru, dar iată că am ajuns și în acest moment.

 

Ca să înțelegeți cum a început această poveste, vă voi spune că zilele trecute am mers să cumpăr niște timbre pentru un colet poștal. Pe vremuri, asta ar fi fost o neplăcere minoră. Mai țineți minte cum demult, prin anul 2019, cel mai mare inconvenient la poștă era un șir lung de oameni care așteptau la rândul lor să-și trimită pachetul?

 

Ei bine, asta era atunci. Acum e acum. Era Noii (a)Normalități. Și ca fiecare aspect al existenței noastre, chiar și simpla trimitere a unui pachet s-a transformat într-o oportunitate de a reflecta asupra înlănțuirii noastre electronice.

 

Nu mai e nevoie să mai spun că în ultimul an nu am mers foarte des la poștă. Miercurea trecută m-am decis să văd care e situația ca să trimit un pachet. Am îndeplinit toate formalitățile, m-am dus la funcționarul japonez și am fost ușurat să aflu că pachetul va merge în SUA ca pe vremuri.  Dar deodată funcționarul s-a oprit. A clătinat din cap și a făcut un zgomot care în japoneză înseamnă ceva de tipul „mnnu…”

 

Vai, nu.

 

„Îmi pare rău, domnule. Nu mai puteți trimite astfel de pachete”, mi-a spus.

 

„Cum?”

 

„Nu mai puteți trimite astfel de pachete în SUA”, a repetat, în timp ce eu mă holbam la el. Mi-a întins un pliant care spunea că poșta japoneză nu mai acceptă să trimiți pachete spre Statele Unite cu etichete de acasă și declarații vamale scrise de mână. Asta se întâmpla în Vechea (a)Normalitate. Acum, în Noua (a)Normalitate, trebuie să-ți creezi un cont pe siteul poștei sau/și să-ți descarci o aplicație pe telefonul inteligent pentru a trimite un pachet. Trebuie să completezi toate datele înainte, iar apoi să pui o etichetă specială și abia pe urmă îți pot accepta coletul.

 

Am plecat de acolo fără să mai spun ceva, deși capul a început să mi se învârtă. Într-o clipă am întrevăzut ce va veni: o lume în care nici măcar cea mai simplă tranzacție de la poștă nu va putea avea loc fără un telefon inteligent sau fără un device electronic. Un viitor în care fiecare tranzacție este monitorizată în timp real de guvern. Un viitor în care guvernul poate interveni în orice moment și opri acea tranzacție.

 

Atunci, mi-a venit în minte referința la Arhipelagul Gulag (…)

 

Ceea ce mă uimește la gulagul nostru digital este asemănarea foarte mare cu gulagul sovietic. Este situat într-un loc inaccesibil, în acel ciudat „cyberspace”,  aici și nu aici, văzut și nevăzut, pur și simplu inaccesibil. Știm că există, știm că o parte din ce în ce mai mare din viața noastră are loc acolo, dar suntem conduși spre el într-un mod atât de inofensiv, încât pare de-a dreptul caraghios să-l punem la îndoială. „Vai, James, dar e vorba doar de a-ți face un cont pentru a trimite un colet. Ce mare scofală?”

 

Marea scofală este, bineînțeles, încă o cărămidă pusă în încă o clădire dintr-o încă altă instituție din acea uluitoare țară a Gulagului Digital. Desigur, actul în sine, crearea unui cont pe siteul poștei nu reprezintă sub nicio formă sfârșitul lumii. Dar după cum fără îndoială știți, lucrurile nu se rezumă la atât. Curând vom descoperi că certificatele de vaccinare sunt legate de identitatea noastră digitală, astfel încât să putem să scanăm codul potrivit de bare la biroul UBI pentru a ne primi rația de înlocuitori de proteine.

 

Și, din când în când, cineva va încerca să fugă din gulagul digital. Va încerca să cumpere ceva fără un cod de bare. Sau va încerca să intre într-un spațiu public fără un pașaport digital de imunitate. Dar din moment ce își trăiesc viața sub supravegherea Marelui Frate electronic, vor descoperi destul de rapid ce înseamnă să fii un deținut în gulagul digital.

 

Chiar și atunci când protestăm față de această sclavie electronică, acel protest este aproape inevitabil planificat online, pus pe twitter cu un hashtag, fotografiat pentru Instagram, înregistrat pentru Youtube și discutat pe Facebook. Dacă reușește să aibă un anumit număr de vizualizări este considerat un „succes”.

 

Dar oare ce înseamnă pentru viitorul rezistenței politice – al oricărui tip de rezistență – că toate tranzacțiile noastre se desfășoară în mediul online? Aceasta este una din problemele ridicate de Bill Blunden în articolul său „Internet Honey Traps for Everyone!”

 

„Dacă ai pornit o mișcare care se bazează în principal pe o platformă digitală, atunci nu ai pornit nicio mișcare. Tot ceea ce ai pornit este o capcană care, voit sau nu, îi va prinde în cursă pe unii. În cele din urmă, toate informațiile trec printr-un labirint de țevi interconectate care sunt urmărite și controlate centralizat de știți voi cine.”

 

Și, în cazul în care nu v-ați prins, Blunden accentuează mesajul:

 

„Toată această poveste după care se va reuși coagularea unei rezistențe în jurul social media este un pic naivă. Mișcările adevărate nu apar din pseudoanonimitatea internetului, care colcăie la modul literal de informatori, hackeri și securiști guvernamentali iscusiți.”

 

Așadar, a protesta online față de închisoarea online în care suntem îngrămădiți este ca și cum dizidenții sovietici s-ar fi oferit voluntari pentru a merge în Gulag ca să le predice acolo deținuților. Este autoruinător.

 

Ce alternativă avem atunci? Rezistență? Refuz? De unul singur? Cum ai putea să-i motivezi pe alții să ți se alăture în epoca noastră, dacă nu online?

 

Dacă există soluții simple la aceste probleme, eu încă nu le-am auzit. Dar știu următorul lucru: la fel ca deținuții din gulag, într-o zi ne va chinui gândul că la un anumit moment am fi putut rezista. Când rezistența era încă posibilă.

 

Aceasta este o temă constantă pentru Soljenițîn: cât de ușor era să reziști la început și cât de imposibil a devenit mai târziu. Cetățeanul sovietic, care-și punea încrederea într-un sistem pe care nici măcar nu-l putea înțelege, credea că, și în cazul în care ar fi fost acuzat de o infracțiune, ar avea o șansă de a respinge acuzația.  „Nevinovăția generală a dat naștere unui eșec general de a acționa. Poate nu mă vor lua pe mine? Poate se va dezumfla totul?”, scrie Soljenițîn.

 

În gulagul digital ne găsim într-o situație similară. „Dacă urmăm regulile totul va fi bine. Să ne relaxăm. Nu e mare lucru.”

 

Dar care reguli? Creează-ți un cont pe siteul poștei. Fă-ți injecția cu vaccinul experimental mRNA. Nu pune întrebări și nu contesta online autoritățile, iar atunci te vei putea bucura de toate roadele acestei minunate existențe digitale!

 

Așadar, cum vi se pare situația? Mai sunteți sigură că se va fâsâi dacă acceptăm tăcuți toate dictatele?

 

Scriu toate acestea nu din defetism, ci pentru că nu vom fi niciodată capabili să oprim acest proiect totalitar dacă nu vom recunoaște verde în față cu ce avem de-a face. Este ceva în sine greu. Nimeni nu vrea să privească în față un monstru. Dar trebuie să o facem și nu trebuie să ne amăgim cu privire la natura monstrului pe care îl vedem.

 

https://contramundum.ro/2021/03/22/gulagul-digital/

 

//////////////////////////////////////

 

SEX, NONSENS ȘI SHAKESPEARE

    de Joseph Pearce

E ceva cu adevărat putred în critica shakespeariană. Să luăm de pildă, „All is True”, un film recent produs de Sony Picture Classic, care îl prezintă pe Shakespeare ca fiind homosexual. Un astfel de nonsens își are rădăcinile putrede în mândrie și prejudecată, ambele trebuind a fi denunțate pentru a curăța numele lui Shakespeare și a înlătura ceața de nonsens prin care criticii au înnăbușit binele, adevărul și frumosul din opera sa. Pentru a face acest lucru, este nevoie de a-l înțelege pe Shakespeare în contextul epocii în care a trăit și a vedea operele sale așa cum el și audiența sa le-ar fi văzut. Este ceea ce mi-am propus să fac în cărțile mele „În căutarea lui Shakespeare” și „Prin ochii lui Shakespeare”.

 

Problema este că majoritatea criticilor moderni îl văd pe Shakespeare prin ochii unei agende proprii, subordonând operele duhului epocii în care ei trăiesc în loc să intre în duhul epocii în care a trăit și a creat Shakespeare. Îi maltratează opera pe altarul modelor și mofturilor ideologice, ucigând-o printr-o critică marxistă, feministă și deconstructivistă, dar și cu așa numita „queer theory”, adică homosexism, care domină și subiectul filmului produs de Sony.

 

Problema cu această așa-zisă „queer theory” este că e o invenție a ultimilor 50 de ani. Nu a existat așa ceva înainte de această invenție. Ceea ce nu  înseamnă că nu a existat practica homosexuală, bineînțeles că nu, deși nu ar fi fost și nu ar fi putut fi numită „homosexuală” în vremea lui Shakespeare deoarece acel cuvânt însuși este o invenție a secolului al XIX-lea, când era folosit pentru a desemna ceva patologic. Cuvântul „gay”, desigur, este și mai nou, avându-și originea în jargonul subculturii homosexuale.

 

Ideea este că Shakespeare ar fi fost la început uimit iar apoi oripilat să descopere că „universitari” bolnavi, folosindu-se de dublul înțeles al unui umor de toaletă publică, au inversat sensul pe care el îl dădea sodomiei, acesta fiind probabil singurul cuvânt pe care l-ar fi folosit pentru a descrie practica homosexuală.

 

Acestea fiind spuse, să ne amuzăm cu „teoreticienii queer” uitându-ne la dovezile pe care le aduc. Cel mai puternic argument pe care îl au este Sonetul 20. Vorbește de „iubire” deși iubirea însemna pentru elisabetani iubire și nu sex sau desfrâu și cu atât mai puțin sodomie. Cuvântul „iubire” nu era folosit ca un simplu inuendo, iar înțelesul pe care îl dădea Lennon iubirii ca ceva egocentric și lipsit de jertfă ar fi fost de neînțeles pentru elisabetani. Desigur că un ticălos putea să se folosească de „iubire” pentru scopuri murdare dar asta l-ar fi făcut un mincinos, nu un îndrăgostit. Din moment ce „iubire” însemna „iubire”, cuvântul era adesea folosit pentru a descrie sentimentele unui bărbat față de alt bărbat. Iubirea înseamna iubire, la fel ca în „caritas”, ceva ce fiecare creștin este chemat să simtă față de toți ceilalți, bărbați sau femei.

 

În măsura în care Shakespeare se folosește de ceva indecent în sonet, este absolut limpede că poetul nu este interesat de singurul lucru de care sunt obsedați homosexualii. „Adăugarea” părților genitale masculine persoanei căreia îi este adresat sonetul este „un nu-știu-ce netrebnic pentru mine”, i.e., poetul nu are niciun gând pentru acest adaos, ceea ce înseamnă că „firea cea adâncă te-a ales femeii să-i dai trupul”. Ideea lui Shakespeare este suficient de limpede. Bărbații nu sunt interesați de ceva pe care firea a lăsat pentru plăcerea femeilor. Dacă argumentul cel mai puternic al „teoreticienilor homosexuali” este Sonetul 20, este remarcabil că unii critici pretins respectabili sunt convinși de el.

 

Cât despre celelalte sonete, observăm în Sonetul 23 o referință la Liturghie ca „ceremonia dragostei, celesta”; Sonetul 73 deplânge distrugerea mănăstirilor din Anglia „și-s păsările liniștii cununa”; iar Sonnet 129  este o condamnare fără echivoc a patimii: „când spiritul, ocara îl descrește fapta îi e dezmăț nerușinat, ucide, minte și-n blestem sporește, sălbăticit și crud și întinat”. Acest ultim sonet ar putea fi răspunsul lui Shakespeare la acei „teoreticieni” care încearcă să-l descrie conform propriei lor imagini mizerabile.

 

Nu trebuie să credem că Shakespeare a fost un sfânt, dar dovezile sugerează că a fost un om bun și cu frică de Dumnezeu. Să luăm, de pildă, portretul pe care i-l face William Beeston, fiul lui Christopher Beeson, un actor din trupa dramaturgului și prieten. Este una dintre cele mai de încredere surse pe care le avem în privința adevăratului Shakespeare.  Beeston i-a spus colecționarului de antichități, John Aubrey, că Shakespeare merita „să fie cu atât mai mult admirat, cu cât nu era un om de lume. Nu era un destrăbălat și dacă era invitat să scrie o făcea cu greu.”

 

Pentru criticul modern este o caracterizare greu de înghițit, dar problema este că elisabetanii erau foarte „incorecți politic” după standardele zilelor noastre, iar Shakespeare, în calitate de catolic tradiționalist (așa cum a fost demonstrat dincolo de orice dubiu) era și mai „incorect politic” decât majoritatea contemporanilor săi. Orice încercare de a-l încastra pe Shakespeare în ceea ce Evenlyn Waugh numea „epoca noastră mizerabilă” este ridicol de absurdă iar cei care încearcă să facă acest lucru nu ar trebui luați în serios, chiar dacă se prezintă în calitate de critici sau cercetători. Dacă acești critici ar fi capabili să înțeleagă trecutul, chiar dacă nu pot fi de acord cu el, atunci ar vedea și ar înțelege operele lui Shakespeare așa cum Shakespeare le-a văzut. Le-ar vedea așa cum sunt cu adevărat, opere inspirate de un geniu creștin. Dacă ar fi capabili să le vadă astfel, ar vedea și ar înțelege că erotismul din sonete are mai multe în comun cu simbolismul erotic din Cântarea Cântărilor decât cu orice sens modern al erotismului, și atunci ar începe să realizeze că au mai multe în comun cu psalmii lui David decât cu sodomia din Gomora.

 

https://contramundum.ro/2021/04/19/sex-nonsens-si-shakespeare/

 

//////////////////////////////////

 

CONTROLUL MINȚII DEVINE O REALITATE

 

de James Corbett

 

 

 

Când vă gândiți la „controlul minții”, la ce vă gândiți?

 

Vă gândiți la conspiraționişti cu tichii de aluminiu pe cap, prin care încearcă să-i împiedice pe extratereștri să le inculce în cap diverse lucruri? La oameni de știință malefici care fac amestecuri ciudate de substanțe prin care îi fac pe indivizi să le execute necondiționat ordinele? La povești SF despre oameni controlați de la distanță cu telecomanda?

 

Da, ideea „controlului minții” a fost uzurpată atât de eficient de inginerii sociali, încât astăzi pare mai degrabă a fi rodul fanteziei umane. Nu prea contează dacă această fantezie ia forma unei povești SF stupide sau aceea a unui discurs conspiraționist fără sens. Câtă vreme publicul înțelege că este un subiect „ciudat”, majoritatea indivizilor vor ști în mod instinctiv cum să-l evite.

 

Dar știți oare cum stau lucrurile? Controlul minții nu este ceva fantastic. Este o realitate concretă care își face loc din ce în ce mai mult în revistele de știință, în documente declasificate și chiar în ziarele mainstream.

 

Un exemplu:

 

„Ce se află în mintea ta? La fel ca în filmul lui Nolan „Inception” tehnologia minții îți poate robi mintea; „neuro-drepturile” te pot apăra.”

 

Acest titlu senzaționalist nu aparține vreunei publicații online independente, ci  agenției France- Presse (via The Economic Times). Se pare că AFP ar vrea să vă aducă la cunoștință că în curând va fi posibil ca mintea omului să poată fi citită. În fapt, tehnologia viitorului va fi capabilă să știe ce vei gândi „înainte chiar ca tu să fii conștient de ceea ce gândești”.

 

Așadar, de ce aduce media fosilizată acest subiect în discuție? Ca tot ceea ce ei scriu, și aceasta este o formă de a îndrepta discuția despre amenințarea controlului minții într-o anumită direcție. Însă un lucru este sigur: după ce s-au luptat ani de-a rândul să țină discuția despre controlul minții la marginea acceptabilității, inginerii sociali încearcă acum să o normalizeze. Iar asta ar trebui să ne îngrijoreze dintr-un număr de motive.

 

Nu mă refer acum la „controlul minții” în sens de propagandă, manipulare psihologică și programare prin intermediul mass media. Am urmărit și scris despre acest subiect ani de zile, inclusiv despre programul MK Ultra (vezi și seria Propaganda Watch) și despre cum îi poți manipula cel mai bine pe oameni pentru a-și face vaccinuri.

 

Deci, nu, astăzi vom vorbi despre adevăratul control al minții, cel din cărțile SF, adică despre micile tehnologii implantate în creierele oamenilor pentru a le controla corpurile. După cum se prezintă lucrurile, acest tip de tehnologie nu este atât de fanstastic pe cât v-au făcut să credeți inginerii sociali.

 

O cheie pentru a înțelege toate acestea v-o oferă articolul din AFP. Acolo sunt discutate diverse inovații din domeniul neuro-tehnologiei, inclusiv instrumente care le vor permite unor personaje malefice să „înscrie emoții în creierul tău” și să implanteze în memoria ta „povești de viață care nu-ți aparțin”. Articolul îl citează mai departe pe Rafael Yuste – „un expert pe subiect” de la Universitatea Columbia – care observă că această tehnologie nu este doar teoretică, ci este deja utilizată în experimente: „Oamenii de știință au făcut experiențe cu șobolani, implantând imagini ale unor obiecte nefamiliare în creierele lor pentru a observa cum acceptă acele obiecte în viața lor reală ca și cum le-ar aparține și a le încorpora în comportamentul lor natural.”

 

În mod previzibil pentru un astfel de articol, chiar dacă recunosc că o astfel de tehnologie este utilizată deja și chiar are parte de o legislație prohibitivă, în același timp o descriu ca fiind o temă „de romane și filme SF” care „au prezentat publicului partea întunecată a neurotehnologiei”. Mai departe, autorii discută  „aplicațiile cu adevărat pozitive” ale acestei tehnologii, notând cum în „2013, președintele SUA Barrack Obama a promovat inițiativa BRAIN (Brain Research through Advancing Innovative Neuro-technologies), care își propunea să studieze cauzele bolilor mentale precum Alzheimer, Parkinson  și epilepsia.”

 

Pentru cei care își amintesc articolele mele despre apariția cipului pentru creier în care discutam „Inițiativa BRAIN” propusă de DARPA și în care precizam exact felul în această tehnologie sinistră de control al minții va fi vândută publicului, nu e nimic surprinzător. Strategia de marketing va evidenția beneficiile potențiale ale unor asemenea tehnologii pentru quadriplegici și alte persoane handicapate.

 

Iar acum am ajuns în momentul în care AFP ne vorbește despre „aplicațiile pozitive” ale acestei tehnologii – inclusiv „pacienții care suferă de Parkinson, surzii și cei cu Alzheimer” – chiar dacă în același articol amintesc despre propunerea președintelui din Chile de a da o lege împotriva abuzului potențial de această tehnologie de către cei cu intenții rele (…)

 

Bineînțeles că, așa cum se întâmplă cu astfel de reglementări guvernamentale de „soluționare” a unor crize, „soluția” este la fel de rea pe cât este problema pe care încearcă să o rezolve. În loc să interzică o astfel de tehnologie, reglementarea va încuraja folosirea ei, guvernul nefăcând altceva decât să hotărască scopurile pentru care va fi acceptabilă sau nu această tehnologie. După cum se exprimă AFP prin vocea lui Rafael Yuste, ideea controlului minții și a manipulării neurologice nu este în mod inerent rea. Este rea doar pentru că aceia care vor avea implantat un cip în creier vor fi cu mult mai avansați decât frații și surorile lor neimplantați. În felul acesta, la fel ca în cazul minorităților, al săracilor și al altor ținte pentru eugeniști, prioritizate în programul de vaccinare, totul în numele „dreptății sociale”, la fel și aici, guvernele se vor asigura că toată lumea va avea acces la cipul pentru creier.

 

„Pentru a evita situația în care unii oameni vor fi mai avansați, iar alții nu, noi credem că aceste neurotehnologii trebuie să fie reglementate conform principiilor universale de dreptate, recunoscute în spiritul Declarației Universale a Drepturilor Omului”, a afimart Yuste.

 

Ah, da, Declarația Universală a Drepturilor Omului, acel nobil document ONU, schițat de cunoscutul eugenist H.G. Wells, care își propunea să respecte toate drepturile și libertățile atât de dragi nouă, cu excepția cazului când „sunt folosite spre scopuri și principii contrare Națiunilor Unite”. Trebuie că Bill Gates salivează la gândul că își poate încărca sistemul de operare în creierele oamenilor, iar Elon „Neuralink Musk” simte ceva asemănător la gândul că va deveni primul trilionar (recunoscut în mod public).

 

În acest moment sunt dezvoltate o multitudine de instrumente pentru controlul minții la nivel neurologic. Mai important, campania de propagandă pentru acceptarea acestor orori hi-tech se desfășoară deja. În fapt, în următorii cinci ani vom asista la introducerea unor tehnologii invazive „audibile” și „purtabile” ca o cale de a face publicul să accepte cipul pentru creier.

 

Însă nu trebuie să mă credeți pe mine, un conspiraționist. Ascultați-l mai bine pe clovnul de la Forumul Economic Mondial, Herr Schwab însuși, cum îi spune unui ziarist francez, în anul 2016, că în anul 2026 vom avea cu toții implantat un cip în creier.

 

El chiar explică felul în care aceste cipuri vor fi introduse treptat, pentru a obișnui publicul cu ideea că vor avea un tovarăș electronic (controlul minții) constant. Mai întâi, tehnologia va fi aplicată în haine, apoi în creier sau sub piele, „iar într-un final va exista o comunicare directă între creierul nostru și lumea digitală”, ceea ce va conduce la „un gen de fuziune între lumea fizică, digitală și biologică”.

 

Amuzant este că înainte de a-i arăta prietenului tău conformist clipul te vor numi un conspiraționist turbat și vor respinge însăși ideea de cip, însă după ce le vei arăta clipul îți vor da 15 motive diferite pentru care cipurile sunt o evoluție tehnologică evidentă și lăudabilă. După care te vor asigura că nu este nimic în neregulă dacă îți vor fi implantate direct în cortexul cerebral și este absolut rezonabil ca domnul Klaus Schawab să vorbească despre transformarea speciei umane într-o armată de cyborgi cipați. Într-un final, vor declara solemn că ei vor fi primii care se vor upgrada transhumanist imediat ce ele vor deveni disponibile, iar tu ești un extremist de dreapta dacă nu profiți de ocazia de a fi cipat de Klaus și clica lui.

 

Dacă nici ăsta nu e controlul minții, atunci nu știu ce mai e.

 

https://contramundum.ro/2021/05/10/controlul-mintii-devine-o-realitate/

 

///////////////////////////////

SCLAVIA TRECUTĂ, CEA PREZENTĂ ȘI CEA VIITOARE

de Joseph Pearce

Sclavia este o monstruozitate. Este o încălcare gravă a demnității persoanei umane. Nu este, așadar, o surpriză că în fruntea mișcării contra sclaviei s-au aflat, de-a lungul istoriei, creștinii. Sfârșitul sclaviei în Europa este strâns legat de ascensiunea creștinismului, în timp ce sfârșitul comerțului cu sclavi africani a fost responsabilitatea în principal a aboliționiștilor creștini.

 

Motorul care mișca comerțul cu sclavi africani nu era suprematismul alb, după cum pretind teoreticienii corecți politic, ci mândria umană și lăcomia, indiferent de culoarea pielii, ajutate de „progresul tehnologic”. Triburile negre înrobeau triburile vecine pe care apoi le vindea neguțătorilor de sclavi. O asemenea ticăloșie nestăvilită calcă în picioare demnitatea umană și reprezintă o pată în istoria umanității.

 

Mulțumită aboliționiștilor creștini, astăzi este ilegal să cumperi și să vinzi persoane umane. Acest intervenționism creștin a fost cu adevărat revoluționar prin faptul că a infuzat principii creștine fundamentale în viața economică. Trebuie accentuat acest lucru. Scoaterea sclavilor din piețe a fost ceva revoluționar. A fost o restricție a pieței libere în favoarea libertății umane. În acest sens, sclavia aparține trecutului datorită puterii revoluționare a creștinismului. Slavă Domnului, la modul literal!

 

Problema este că astăzi sclavia se prezintă în cu totul alte forme.

 

Dacă sclavia este definită în sensul strict al proprietății asupra unei persoane, se poate spune că a fost abolită. Dacă, totuși, este definită ca absență a libertății, este clar că trăim într-o epocă din ce în ce mai sclavagistă. Trăim într-o epocă în care dreptul la conștiință, dreptul la familie și chiar dreptul la viață s-au pierdut sau sunt pe cale să se evapore. Trăim într-o epocă în care guvernul se tot mărește și se mărește și se îndepărtează și se tot îndepărtează de oameni, o epocă în care guvernele locale sunt slăbite și în care guvernul național sau internațional este întărit. Trăim într-o epocă în care procesul democratic este controlat de plutocrați nealeși; superbogații se folosesc de puterea pe care o dețin prin Big Tech, Big Media și Big Finance pentru a manipula piața ideilor, ca și piața bunurilor și serviciilor. Trăim într-o epocă în care corporațiile globale se folosesc de puterea lor financiară pentru a jefui resursele Africii, mărșăluind peste indigenii acelui continent pe care îi consideră prea primitivi din cauza eșecului lor în a aplica principiile sterile ale culturii morții.

 

Neputincioși în fața imperialismului plutocratic și tehnologic, africanii sunt la fel de exploatați astăzi ca și în trecut. Nu aparțin cuiva dar sunt deposedați de ceea ce le aparține. Aceasta este o formă de sclavie și, dacă e să fim sinceri, nu diferă cu mult de sclavia din trecut.

 

Apoi trebuie să vorbim de sclavia care va veni.

 

Nu mai există nicio îndoială că marile corporații globale, ajutate de tehnologie, strâng șurubul prin care leagă lumea, distrugând distincția dintre puterea economică și cea politică. Aliații lor sunt Partidul Comunist Chinez, mânjit de sângele a zeci de milioane de chinezi, și lumea progresistă din Statele Unite și Uniunea Europeană. Acești parteneri ciudați lucrează pentru a se asigura că Marea Resetare va îndrepta lumea spre o integrare globală mult mai strânsă. Economia și politica globală vor fi controlate de elite care nu sunt alese democratic și care sunt dincolo de controlul oricărui guvern național, care nu răspund decât în fața propriului interes și care nu-și urmăresc decât propriul interes în dauna libertății economice și politice a oamenilor fără de putere din întreaga lume. Nu este oare aceasta o nouă generație de proprietari de sclavi, incomparabil mai puternică decât proprietarii de sclavi din trecut?

 

Cum privesc însă socialiștii și anarhiștii sclavia actuală și sclavia care va veni? Într-una dintre cele mai ironice întâmplări din istorie, vedem că aceștia au luat partea noii generații de sclavagiști. Nu doar că nu se opun marșului globalist, dar dimpotrivă, se ridică împotriva tuturor eforturilor antiglobaliste de a proteja economiile prin reglementări asupra imigrației. Nu se opun nesfintei și nesănătoasei alianțe dintre corporațiile globale și Partidul Comunist Chinez. În loc de asta, precum trupele de asalt ale globalismului, declară război forțelor locale și naționale. Încearcă să anuleze matematica și muzica clasică deoarece sunt în mod „sistematic rasiste” dar nu scot un cuvânt despre adevăratul rasism sistemic al corporațiilor care își fac de cap în Africa.

 

Având în vedere rolul socialiștilor și anarhiștilor ca trupe de asalt ale globalismului putem fi scuzați că nu înțelegem presupusa lor simpatie pentru săraci și nevoiași. Cu așa „prieteni”, muncitorii și sclavii pe salariu din lume sunt livrați direct în mâinile celor care stăpânesc viitorul globalist. Ar trebui să avem acest lucru în vedere deoarece acești socialiști și anarhiști, obsedați de sclavia din trecut, ne vând sclavagiștilor din prezent  și celei mai rele sclavii care va veni.

https://contramundum.ro/2021/05/19/sclavia-trecuta-cea-prezenta-si-cea-viitoare/

 

///////////////////////////////////

  Pozitia lui George Enescu fata de comunism, epurarile din Academia Romana si “intelectualii-angajati”

 

Scrisoarea de independenta fata de regimul comunist a lui George Enescu – Compania – Ziaristi OnlineGeorge Enescu – o restituire

 

de Petru Romoşan

 

Cum s-a situat George Enescu faţă de noul regim de fabricaţie sovietică integrală după abdicarea forţată a Regelui Mihai şi instaurarea Republicii Populare? Există un document excepţional, o scrisoare din 1949, în care marele muzician îşi exprimă clar poziţia. În anii următori, Petru Groza a depus mari eforturi pentru a-l aduce acasă, după modelul sovietic al epocii în care personalităţi ca Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi, Grigore Moisil, Al. Rosetti erau puse în vitrină ca nişte bibelouri de propagandă. După moartea artistului, autorităţile comuniste s-au zbătut inutil să-i aducă trupul şi să-l înmormînteze acasă, în România – există un testament explicit care împiedică asta. În anii Războiului Rece, scrisoarea aceasta a fost citată frecvent la Europa Liberă, mai ales de Virgil Ierunca, de altfel şi un împătimit meloman, cu o colecţie impresionantă de discuri. O restituim aici, împreună cu transcrierea fidelă a originalului şi cu o traducere atentă la toate detaliile.

 

O scrisoare a lui George Enescu

 

Adresată lui Mihail Andricu (1894-1974), compozitor şi pianist, membru corespondent al Academiei din 1948 (în 1949 avea să primească Premiul de compoziţie al Academiei Române, după ce în 1924 primise Premiul I de compoziţie „George Enescu“)

 

S.West 72[n]d Street New York City

USA

25 ianuarie 1949

 

Preascumpul meu prieten,

 

Mulţumesc pentru frumoasa ta scrisoare. Mă bucur să aflu că lucrezi. Lucrez şi eu fără întrerupere, dar mai mult cu guma decît cu pana. Prinţesa a fost foarte bolnavă cînd am ajuns la New York, dar, mulţumesc lui Dumnezeu, se simte mult mai bine.

Cît despre mine, e greu să-mi vină ceva de hac…

 

Şi-acum, apropo de Academia Română, mi s-a spus că a fost schimbată. N-am primit nimic, aşa că nu ştiu nimic precis, dar trebuie să se ştie bine un lucru : este nedrept să fie date afară valori naţionale, mai ales în domeniul ştiinţific, artistic şi intelectual, sub pretext că au alte opinii politice. Politica n-are ce căuta în sferele înalte ale culturii, care trebuie să fie sfîntă, ceva de care nu te atingi. Încă o dată, nu ştiu nimic, căci guvernul nu m-a pus la curent. Dar, dacă ar face-o, aş întreba mai întîi de ce au fost scoşi unii dintre colegii mei eminenţi, iar dacă răspunsul ar fi că e din cauze politice, aş spune că nu am, cu siguranţă, nimic de-a face cu o Academie politică. Am acceptat totul, cu condiţia să fie de ordin exclusiv artistic, şi strig în gura mare că nu înţeleg să fiu amestecat în nimic din ceea ce e de ordin politic. Nu există cale de mijloc. Vreau să văd pînă unde merge respectul necondiţionat pentru muncă pur şi simplu. Eu sînt un muncitor şi atît. Mi-am petrecut cei 7 ani închis în ţara mea; cer eu, care mi-am trăit viaţa în străinătate, ca la vîrsta mea să se recunoască faptul că am dreptul şi datoria să-mi exercit profesia în ţări de veche cultură sau care sînt în plin, formidabil avînt… Chiar aşa. – Îmbrăţişeaz-o din partea mea pe Mişuca, pe care o admir, o iubesc şi o respect profund. Tran­smite gîndurile mele cele mai bune prietenilor noştri şi consideră-mă în continuare preadevotatul tău, cu afecţiune,

 

Georges Enesco

 

S.West 72[n]d Street New York City

USA

ce 25 janvier 1949

 

Très cher ami,

 

Merci pour votre bonne lettre. Je suis heureux de savoir que vous travaillez. Moi aussi, tout le temps, mais plus du grattoir que de la plume. La Princesse a été très souffrante à notre arrivée à New York, mais grâce à Dieu, elle est bien mieux.

Quant à moi, je suis un dur-à-cuire…

 

Et maintenant, à propos de l’académie roumaine, on m’a raconté qu’elle avait été changée. Je n’ai rien reçu, donc je ne sais rien de précis, mais qu’on sache bien une chose : c’est injuste de mettre à la porte des valeurs nationales, surtout dans le domaine scientifique, artistique et intellectuel, sous prétexte d’opinions politiques différentes. La politique n’a rien à voir dans les hautes sphères de la culture, laquelle doit être chose sacrée, à laquelle on ne touche pas. Encore une fois je ne sais rien, puisque le gouvernement ne m’a pas mis au courant, mais au cas où cela arriverait, je demanderais d’abord pourquoi on a éliminé certains de mes éminents collègues, et si la réponse est que c’est pour des causes politiques, je dirais que décidément je n’ai rien à faire avec une académie politique. J’ai accepté tout, à condition que ce soit exclusivement d’ordre artistique, et je crie sur tous les toits que je n’entends pas être mêlé en quoi que ce soit à ce qui est d’ordre politique. C’est à prendre ou à laisser.

Je veux voir jusqu’où va le respect inconditionné pour le travail pur et simple. Je suis un travailleur, et rien que ça. J’ai passé les 7 années enfermé dans mon pays, je demande, moi qui ai vécu toute ma vie à l’étranger, qu’à mon âge on veuille bien admettre que j’ai le droit et le devoir d’exercer ma profession dans les pays à culture ancienne ou qui sont en plein formidable essor. Et voilà.

Embrassez pour moi Mişuca que j’admire, aime et respecte profondément. Dites toutes mes meilleures pensées à nos amis, et croyez-moi bien toujours votre très dévoué et affectionné.

 

Georges Enesco

 

Surse: Cotidianul si Blogul Editurii Compania

 

 

////////////////////////////////////

Profesorul Radu Ciuceanu la 85 de ani! Marturii din Inchisori: “Prea mult intuneric, Doamne!”

 

 

 

Profesorul Radu Ciuceanu implineste azi 85 de ani. Ii dorim La Multi Ani! din toata inima, sanatate de la Dumnezeu, putere de munca si la cat mai multe lucrari despre teroarea bolsevica asmutita asupra bietei Romanii. Prezentam mai jos, in fotografii si imagini video, lansarea celui de-al patrulea volum de memorii al fostului detinut politic si deputat, doctor in istorie, fondator al Asociatiei Fostilor Detinuti Politic din Romania, membru al Academiei Oamenilor de Stiinta si presedinte al Institutului National pentru Studiul Totalitarismului – Academia Romana, insotita de un tulburator episod din cartea sa, intitulata “Prea mult intuneric, Doamne!”, despre Craciunul in cumplita inchisoare de la Pitesti. Un intuneric infrant prin Credinta, din care izvoreste acum lumina marturisitoare pentru generatiile viitoare.

 

Radu Ciuceanu s-a născut la 16 aprilie 1928, a fost arestat la 22 septembrie 1948 şi condamnat de Tribunalul Militar Craiova pentru „uneltire contra ordinii sociale” la 15 ani de temniţă grea, deoarece „… în cursul anului 1947, împreună cu generalul Carlaonţ, dr. Cărăuşu, Sergiu Mandinescu şi alţii au pus bazele unei organizaţii subversive cu caracter terorist, au achiziţionat armament, muniţie şi explozibil cu scopul de a înlătura actualul regim, luptă împotriva URSS prin acţiuni de sabotare şi insurecţie…”[1]. A executat perioada de detenţie integral, la Craiova, Piteşti, Jilava, Văcăreşti, Târgşor, Dej şi Gherla, fiind eliberat la expirarea pedepsei – 18 septembrie 1963. După 1964 a fost urmărit informativ de Securitate, sub două nume de obiectiv: „Artistul” şi „Cucu”[2]. Mai multe detalii biografice aici.

 

 

Prof Radu Ciuceanu despre inchisorile sale de ZiaristiOnlineTV

 

Prof Radu Ciuceanu despre armele sale in timpul rezistentei din munti de ZiaristiOnlineTV

 

Prof Roske despre Radu Ciuceanu de ZiaristiOnlineTV

 

Dinu Zamfirescu despre Radu Ciuceanu de ZiaristiOnlineTV

 

Dr. Arh. Budisteanu despre Radu Ciuceanu de ZiaristiOnlineTV

 

Lansarea memoriilor profesorului Radu Ciuceanu de ZiaristiOnlineTV

 

Noaptea Sfântului Bartolomeu

 

Afară, cojocul rece de nea acoperise tot orizontul. Ici şi colo câte un fuior cenuşiu de fum, marcând existenţa unor vieţuitori, se înălţa firav către înaltul plumburiu.

 

Pe celular, după număr şi distribuirea degetarelor cu fiertură de mălai, se aşternuse tăcerea. Gândeam că tovarăşii au plecat cu toţii lângă neveste şi copii, să-şi taie porcul şi să meşterească sarmalele de Crăciun şi adăugam Bătu-i-ar Dumnezeu de farisei şi ticăloşi, care p-aci fac pe ateii!!

 

 

 

Noi însă ne frământam: majoritatea dintre noi se pronunţase pentru o manifestare pe măsura celor optzeci de deţinuţi politici care ne înghesuiam în camera 4 Spital; cei mai efervescenţi mergeau chiar pe varianta unei mici demonstraţii care măcar să fie auzită de sutele de studenţi care, chiar dacă trăiau în tăcere, simţeau şi ei aceeaşi emoţie în apropierea Nopţii Sfinte.

 

Al doilea plan părea grandios: un regim celular de tăcere absolută ar fi însemnat o replică usturătoare pe obrazul unei administraţii ce ne impusese, prin eliminarea pachetelor, a corespondenţei şi a vizitei, un pseudo-regulament sălbatic şi fără pereche în istoria penitenciarelor româneşti.

 

Prânzul a fost sărăcăcios şi, imediat, filosofii noştri au şi găsit o interpretare pozitivă: au făcut economii pentru ca mâine, în prima zi a Crăciunului, pe lângă fasole cu o bucăţică de slănină, să ne ofere şi felul doi, un polonic de arpacaş… mai vârtos.

 

După masă însă, pândele noastre ne-au adus la cunoştinţă că în burta navei şi pe aproximativ toate etajele se produc mişcări, se închid şi se deschid uşi. Probabil, gândeam noi, se mai pritocesc locatarii. Îngrijorarea ne-a cuprins însă, căci vizeta începuse să fie folosită într-un ritm alert, ba chiar rămânea deschisă minute întregi, semn că onorata administraţie îşi adusese aminte de vigilenţa ce preceda în general atât calendarul marxist, cât şi praznicele creştine. Ciorovăiala noastră luase sfârşit şi am hotărât, luând seama la demonstraţia de forţă pe culoar şi în interior, să ne scurtăm programul religios la câteva colinde, să-l suprimăm pe cel literar, la care se muncise zile în șir şi fiecare să se retragă în culcuşul său modest cu gândul la cei dragi şi la minunea Naşterii.

 

Înainte de a se întuneca pe deplin, potrivit ceasurilor de iarnă, s-a petrecut un fapt ce a trecut aproape neobservat: individul cu faţa întunecată şi-a făcut din nou apariţia, însoţit de un grup mai numeros de circa patru-cinci deţinuţi, din care se detaşa o namilă cu o frunte cât cureaua şi cu nişte mâini de lemurian. Au fost primiţi în mod zgomotos şi Mărtinuş l-a îmbrăţişat pe cel care părea a fi şeful lor. Mai bizar ni s-a părut faptul că, nu mult după aceea, a apărut un miliţian mititel – i-am aflat numele apoi, Dina – , cu buze subţiri şi ochi de reptilă, care l-a scos precipitat din cameră pe individ.

 

Masa de seară s-a dat într-o tăcere gravă şi aşteptam cu nerăbdare să vină numărul ca apoi să înjghebăm un mic program de colinde. Numărătoarea a fost precipitată, pesemne că miliţienii, fiind sâmbăta Ajunului, vroiau şi ei să se retragă cât mai repede. Aveam la dispoziţie aproximativ un ceas; pe urmă, după stingere, nicio mişcare nu mai era permisă şi toţi deţinuţii intrau în regimul de noapte sub supravegherea vizetei şi a luminii electrice care nu se stingea niciodată.

 

Noi, oltenii, dar şi loganii din Timişoara, ne-am strâns în jurul lui Călinescu. Dintr-un ungher s-a auzit murmurat acel imn închinat Naşterii Domnului – O, ce veste minunată! Din alt ungher, versiunea lui Radu Gyr parcă l-a completat…

 

A venit la noi Crăciunul

 

Să ne mângâie surghiunul

 

Cade albă nea,

 

Peste viaţa mea…

 

Eram toţi cufundaţi în gânduri ce spărgeau zidurile puşcăriei şi zburau către părinţii noştri, către fraţi şi surori, către camarazii de luptă aflaţi departe, pe crestele Carpaţilor sau şi mai departe, peste fruntariile ţării, aşteptând urgia eliberării neamului nostru. Aveam cu toţii convingerea că cei mai mari inamici ai noştri erau deznădejdea, uciderea speranţei şi despărţirea de Dumnezeu. Cred că fiecare, în acea noapte, se gândea că din ieslea de la Bethleem Pruncul Iisus ne va aduce, mai devreme sau mai târziu, nu numai eliberarea, dar şi împlinirea unei vieţi pe care orice tânăr şi-o doreşte. Părăsisem de curând adolescenţa, iar nădejdea în mai bine era prima treaptă pe care păşisem!

 

Oricât m-aş strădui, oricât mi-aş scociorî memoria n-aş putea afirma cu siguranţă când s-a produs cutremurul. Atunci, în perimetrul de acces al camerei 4 Spital, am văzut o gloată de circa douăzeci de indivizi, dintre care unii îmi erau deja cunoscuţi. Erau reeducaţii!!

 

N-am avut timp să mă uit mai atent la mutrele lor. Ceea ce am remarcat însă dintru început era încărcătura de ură care li se aşternuse pe chip. Cu timpul, ne obişnuisem cu privirile lor luşe, cu ochii lor alunecoşi, dar niciodată nu-i văzusem adunaţi ciopor, înfruntându-ne. Invitaţia a sunat a poruncă:

 

− Vreau să vă vorbesc. Mă numesc Alexandru Popa şi sunt, ca şi voi, deţinut. Acum însă noi suntem pe alte poziţii decât voi şi asta fiindcă ne-am dat seama că am greşit faţă de clasa muncitoare, de conducătorii ei şi faţă de toţi aceia care vor ca în ţara noastră să se facă o dreptate socială, prin care numai cei care trudesc să aibă dreptul să se bucure de bogăţiile patriei.

 

S-ar putea ca Popa Alexandru să fi spus mai multe, dar foarte puţini l-au mai urmărit. De discursuri de soiul ăsta mai avusesem parte prin tribunale şi credeam că nu vom mai avea prilejul ca, odată ajunşi în locurile de detenţie, să le reauzim.

 

Eram cu Angelescu, Călinescu, Mandinescu şi Sebeşan. În spatele nostru s-a auzit o voce liniştită, cred că era a unui teolog, susţinută şi de alte murmure:

 

− Băi, frate, lasă-ne în pace cu prostiile tale. Suntem în Ajunul Crăciunului. Pentru voi nu înseamnă nimic, dar pentru noi e totul.

 

Fie că nu a auzit, fie că a ignorat, Popa Alexandru şi-a continuat filipica.

 

− A sosit momentul să recunoaştem că am fost împotriva intereselor muncitorilor, ale intelectualilor progresişti, ale ţăranilor… Trebuie să înţelegeţi şi voi că această recunoaştere ne poate aduce din nou lumina soarelui, am putea să ne continuăm studiile, să ne revedem familiile…

 

M-am uitat mai atent la individ, era aproximativ de statura mea, poate mai scund cu doi-trei centimetri, tuciuriu la faţă, cu fruntea bombată și ochii mici, mongolici, încadraţi de nişte orbite pronunţate şi o streaşină a sprâncenelor deasă şi arcuită către urechi. Mai târziu am aflat că era basarabean dintr-o comună din mijlocul provinciei noastre. M-a surprins tonalitatea in crescendo, dublată de virulenţa expresiei, subliniată în final.

 

− Regimul împotriva căruia noi, inconştienţi, ne-am ridicat, ne-a întins un braţ pe care nu se cuvine să-l respingem, mai ales că ştim cât rău am făcut şi cât de mult ne-am împotrivit prin toate mijloacele, unele chiar criminale, la nimicirea exploatării celor mulţi şi mizeri de către o mână de înavuţiţi, moşieri, bancheri şi speculanţi!

 

Curios, în încăperea noastră liniştea se aşternuse total. Ni se părea un lucru nou, nu prin natura celor exprimate, care intraseră demult în registrul propagandistic tocit al P.M.R.-ului, ci prin faptul că era prima oară în existenţa noastră penitenciară când colegi de-ai noştri, pasămite reeducaţi, încercau să ne convingă de noua lor orientare şi …transformare. Mai era ceva care putea să ne pună pe gânduri: acum se adunaseră toţi, în grup, ca într-un front, şi parcă la un ordin îşi ridicaseră capetele şi se uitau la noi sfidător. Angelescu, care era lângă mine, a intervenit domol, cu un glas împăciuitor.

 

− Bine, bine… vă înţelegem, poate şi vouă vă este dor de familiile voastre, dar lăsaţi-ne şi pe noi să ne aducem aminte de ale noastre!!

 

Alexandru Popa şi-a oprit cascada cuvintelor şi cu glas tunător ne-a anunţat că în continuare un deţinut vrea să ne comunice un lucru de maximă importanţă. Anunţul nu a făcut decât să mărească dezinteresul şi indiferenţa faţă de noul orator.

 

În spatele nostru s-au auzit voci.

 

− Ăştia chiar sunt nesimţiţi! Să-şi vadă mai bine de păcatele lor şi pe urmă să vorbească de ale noastre.

 

Cel care şi-a făcut apariţia în avanscenă, şi întâmplarea a făcut să mă găsesc, împreună cu Angelescu, la mai puţin de doi metri de individ, era chiar cel… visat de Gigi Ionescu. Părea furios, îşi arunca braţele înainte sacadat şi la fiecare frază explozivă ridica pumnul.

 

− Deţinuţi, mă cheamă Eugen Ţurcanu. Cei de la Suceava cred că îşi aduc imediat aminte de mine. A venit timpul când trebuie să ne recunoaştem fărădelegile, și ale noastre şi ale celor care ne-au îndemnat să facem ceea ce am făcut, iar noi, în loc să ne dăm seama şi să regretăm, ne bucurăm şi ne slăvim faptele mârşave! Nu de asta suntem aici! Am ajuns aici fiindcă regimul comunist şi partidul, care ar fi putut să ne condamne la moarte, ne oferă prilejul să înţelegem ce însemnă marxism-leninismul şi să ne însuşim cea mai progresistă ideologie a lumii. Cu toţii dorim ca porţile să se deschidă cât mai repede şi să ajungem în libertate, dar oare merităm acest lucru, când încă cântăm Sfântă tinereţe legionară şi Marşul legionarilor căzuţi, într-o vreme în care pe jumătate din glob se cântă din inimă Internaţionala şi Bandierra rossa?

 

Tipul îşi agita braţele şi reuşise, prin urlet, să se facă auzit în întreaga încăpere.

 

− Noi toţi am greşit, dacă am fost judecaţi şi condamnaţi. Depinde de noi dacă această puşcărie va fi lungă, grea sau se va scurta. Dar nu cu cântece legionare, cu rugăciuni pe sub pătură sau alte bazaconii mistice. O să spuneţi că fiecare e liber să ia o decizie, iar eu am să vă spun acum – şi a urlat ca o fiară – că cei care nu înţeleg că prin atitudinea lor îi ţin pe alţii în puşcărie vor plăti imediat!!

 

Şi aruncându-şi ochii roată peste noi, a zbierat:

 

− Nimeni nu mai mişcă!! Aţi înţeles? Nimeni!! F…-vă Hristoşii mamelor voastre!!!

 

M-am uitat la Ţurcanu a mirare. Cine se credea acest individ? L-am măsurat din priviri. Am observat ceva ce apăruse subit în mâna lui: un picior de capră de la un prici. Pe urmă secvenţele s-au suprapus, iar planurile s-au deformat. Ţurcanu s-a repezit asupra lui Angelescu şi l-a lovit frontal în moalele capului. Fiind cel mai aproape de preopinent, din reflex am sărit în ajutorul lui. În spatele meu, trioletul Plapşa, Sebeşan, Soare, primise asaltul a patru-cinci ciomăgaşi, luaţi prin surprindere, ca şi noi de altfel. Cred că au fost puşi la pământ imediat. Oricât mi-am scociorât memoria, nu am reușit niciodată să aflu dacă am ajuns să-l pocnesc şi eu pe Ţurcanu. Ştiu numai că am primit câteva lovituri puternice care m-au aruncat pe ciment şi peste mine au trecut urlând cei douăzeci şi ceva de reeducaţi. Atunci, sau poate mai târziu, am observat că fiecare avea în mână câte ceva contondent cu care s-a repezit să lovească pe primul întâlnit.

 

Surpriza a fost totală. Colindele noastre se transformaseră într-un vaiet prelung însoţit de îndemnurile lui Ţurcanu:

 

− Daţi în bandiţii ăştia!! Să-i învăţăm odată minte!! Bandiţilor! Fără milă! Să le sară carnea de pe oase!!

 

Ţipetele de durere se amplificau odată cu înjurăturile nemernicilor care ne atacaseră. Abia reuşisem să mă ridic din nou în picioare când am primit o lovitură direct în piept, dată cu sete de namila pe care o asemuisem înainte cu un locuitor al pădurii africane. Loviturile cădeau ca picurii de ploaie peste feţele noastre, iar cele aplicate în pântece aveau un efect total: te simţeai frânt în două şi cădeai imediat la pământ. Nu îmi mai aduc aminte de câte ori m-am prăbuşit pe ciment, ajunsesem să simt numai o durere generală în tot corpul. În vacarmul iscat, într-un moment, am auzit un glas cunoscut, un tânăr ardelean care-şi îndemna camarazii să se opună atacului:

 

− Nu vă lăsaţi, fraţilor! Haideţi, că suntem mai mulţi ca ei, să le-arătăm că nu suntem preşuri de bătut!

 

Cuvintele erau întretăiate de alte ţipete şi gemete. Mă găseam în mijlocul încăperii, în culoarul ce făcea cotul către uşă. Contraofensiva noastră părea că începuse să aibă succes, întrucât peste mine au trecut câteva jigodii fugărite de ai noştri. Poate cu un ochi, poate cu amândoi, poate cu niciunul, am văzut, am simţit cum uşa de la intrare, cu geamlâc galben în partea superioară, se deschide grăbit şi în cadrul ei apar trei-patru făpturi îmbrăcate în albastru. Erau miliţieni, în frunte fiind sergentul Lăzăroiu. Răngile pe care le purtau au intrat în funcţiune imediat; loveau fără milă şi fără să mai ferească ceva. Intervenţia celor îmbrăcaţi în uniformă a fost hotărâtoare. Într-un răstimp scurt, Ţurcanu înăbuşise orice ripostă, iar băltoacele de sânge de pe ciment ajunseseră să cuprindă întrega încăpere. Spectacolul era cumplit şi am avut timp să-l privesc câteva minute. Unii dintre noi, şi nu puţini, fuseseră prinşi pe paturi, printre paturi sau pe priciuri. Fuseseră scoşi din luptă cu lovituri sălbatice date direct în tâmple sau în occiput… şi leşinaseră imediat. Călinescu zăcea lângă mine într-o baltă de sânge. După ce intervenţia gardienilor îşi făcuse simţit efectul, Ţurcanu triumfător, pe un fundal de înjurături, ne-a acordat atenţie:

 

− Bă, bandiţilor, ce credeaţi voi? C-o să vă faceţi de cap aici, cu noi de faţă?! Aţi vrut Crăciun, vi l-am dat noi!!

 

Pe urmă, s-a întors iscoditor:

 

− Unde eşti, Angelescule… care te dădeai mare? De ce stai pe jos? Te simţi bine acolo?

 

Când l-am privit pe Nelu m-am îngrozit… era plin de sânge de sus până jos, iar faţa era toată o rană. Cred că primise câteva lovituri de rangă chiar în maxilare. Când s-a ridicat, Ţurcanu i-a mai dat o lovitură directă în pântece cu piciorul şi l-a prins pe urmă într-un pumn cumplit care l-a proiectat din nou pe ciment. Urletul lui de durere cred că s-a auzit până în burta celularului. M-am uitat către uşă; era acum închisă şi gaborii dispăruseră.

 

Am făcut pe loc legătura între masacrarea noastră şi intervenţia vădită a administraţiei penitenciarelor. În minutele următoare am încercat zadarnic să mă strecor printre bătăuşi spre linia priciurilor de la fereastra dinspre est, unde mă aşteptam să găsesc grosul camarazilor mei. Şi aici însă pătrunsese un grup de ticăloşi, în frunte cu Ţanu Popa (Alexandru), înarmaţi cu un inventar variat: picioare de lemn, dreve de fier de la paturi şi, ceea ce mi se părea periculos, răngi scurte de circa jumătate de metru, toate folosite fără cruţare asupra noastră.

 

Încetul cu încetul rezistenţa noastră îşi pierdea suflul şi capacitatea de ripostă, iar gemetele şi urletele de durere ale celor loviţi se localizaseră în trei zone: prima, în poziţia cea mai greu de cucerit pentru agresori, era mărginită de priciuri şi paturile de la ferestrele de sud; în a doua, în centrul încăperii, Mărtinuş excela prin loviturile la cap cu o rangă scurtă de fier; a treia, unde erau teologii, în colţul de sud-est, lângă fereastră, se găsea asaltată de grupul lui Ţanu Popa şi începuseră să cadă victime şi din rândul lor.

 

Se spune îndeobşte că înveţi câte ceva din fiece bătaie pe care o înduri. La Craiova, îndemânarea mă salvase nu de puţine ori de loviturile cumplite ale lui Oancă sau ale lui Ionescu 22, zis şi Porcu’, vestiţii anchetatori torţionari ai Regionalei. Când totul devine amintire, încerci să-ţi clasifici momentele, dându-le unora întâietate şi preeminenţă. O lovitură evitată cu abilitate, sortită să-ţi rupă maxilarul, este un mic succes şi capătă o notă de învăţătură şi experienţă tragică. Învăţasem de-a lungul celor zece luni de anchetă continuă să-mi distribui atenţia, ba chiar aveam momente când credeam că privirea mea se desparte şi se rupe din canoanele nervului optic, obţinând imagini singulare, fără o suprapunere ordonată. Cu alte cuvinte, parcă reuşisem să culeg simultan, printr-o percepţie dublă, dar separată, realităţi din mediul ambiental; iar evidenţa o căpătasem în urma unui îndelung exerciţiu, când cu un ochi verificam declaraţiile date, iar cu celălalt scrutam poziţia şi, în special, braţele anchetatorului.

 

Fenomenul se repeta cu obstinaţie şi acum. Înghesuiţi, loviţi din toate părţile, eram atent să nu mai ajung pe mozaicul cimentului unde zăceau mojoritatea colegilor mei. Pe altă parte, prin praful ce se iscase şi ploaia de bâte şi răngi ce se abătuse peste noi, încercam să găsesc o soluţie de salvare înainte ca înfrângerea noastră să fie totală.

 

Cu coada ochiului îl vedeam pe Iosif cum se apăra cu dârzenie de ciomegele care îi inundau faţa şi pieptul. În drum către colţul încăperii, unde un grup de studenţi păreau că au respins atacul, i-am văzut aruncaţi pe jos pe Gigi Ionescu şi Laitin. În centrul camerei trona Mihai Livinschi alături de Ţurcanu, care părea că le dă ordine. Cu nu ştiu a câta parte din auditiv i-am perceput lui Livinschi şi degetul, adică bâta, îndreptată către mine:

 

− Domnule Ţurcanu, mă auziţi? M-am uitat la el o clipă şi m-am speriat: pete mari de sânge îi acopereau pieptul şi faţa, ba chiar eram înclinat să-l compătimesc, dar sângele nu era al lui, ci al victimelor. A repetat de câteva ori, punându-mi mâna în gât… Banditul ăsta e cel care a sărit să-l apere pe Angelescu… şi – a făcut o pauză – a vrut să vă lovească.

 

Ţurcanu s-a întors către mine şi l-am prins în ochi de-aproape: şi el era plin de sânge, în special pe braţe, avea ochii injectaţi şi o privire dementă. L-am auzit pronunţând un „Daa” lung.

 

− L-ai văzut tu? Şi înainte de a căpăta un răspuns m-a pocnit puternic în moalele capului. Am căzut fulgerat, nu înainte de a simţi o căldură mare în creştet şi un întuneric brusc în ochi. Când m-am trezit totul se liniştise. Ţurcanu domina centrul camerei, înconjurat de statul lui major. Pe priciuri, pe paturi şi mai ales pe jos zăceau zeci de trupuri ale camarazilor mei. L-am auzit tunând:

 

− E, acuma, bandiţilor, să vă facem noi un colind.

 

Nu mai ştiu dacă l-am şi văzut, dar aluzia la noaptea Naşterii Domnului mi-a stăruit ani de zile în minte.

 

− V-am bătut în colectiv, acuma fiecare dintre voi o să vă luaţi porţia de Viflaim!!

 

N-am prea înţeles la început, dar când am auzit că este strigat Angelescu de câteva ori şi trimişi câţiva haidamaci să-l aducă în centrul încăperii, m-am convins că demenţa iniţială urma să aibă mai multe secvenţe.

 

Masa era lungă, neagră, de circa trei metri, dintr-un material lemnos rezistent, cred că era de stejar. Angelescu a fost împins pe ea şi toţi am asistat la o pedeapsă individuală pe care Ţurcanu ne-o promisese cu multă satisfacţie. Asupra lui, ținut zdravăn de mâini şi de picioare – deşi nu mai era cazul – s-au abătut zeci de ciomege, curele şi tot ceea ce ar fi putut să-i provoace o cât mai mare durere. Sub tortura loviturilor, Angelescu şi-a recăpătat cunoştinţa şi urletele lui au însemnat deschiderea unui nou act. Rând pe rând, în noaptea aceea, toți cei optzeci şi ceva de studenţi, am fost aruncaţi pe masă unde ni s-a administrat acelaşi fel de tortură, cu presăratul loviturilor peste tot. Nu ştiu din cauza căror fapte, poate Livinschi m-o fi turnat încă o dată, dar printre primii zece am urcat şi eu pe podiumul negru al execuţiei. Deja mâinile, înainte de a fi pironite de cei care mă ţineau, se năclăiseră în sângele predecesorilor.

 

Loviturile au curs precum bătaia orbului, unele separate, altele în mănunchi şi, într-adevăr, am simţit ceea ce mai încercasem la Craiova – o anestezie pe nervii striviţi. Nu am leşinat când am fost zvârlit peste ceilalţi pe ciment, dar ulterior, cu cât s-a mărit numărul camarazilor aruncaţi deasupra, cu atât sângele devenea mai abundent şi senzaţia de sufocare era mai acută. Până la urmă, leşinul m-a scos din încurcătură şi organismul meu tânăr mi-a salvat viaţa.

 

Înainte de număr s-a urlat la noi, pasămite, să ne trezim. Îndemnul îi aparţinea parcă lui Georgescu sau lui Dina, despre care am aflat ulterior că ne asistaseră din spatele vizetei. La număr au venit Mândreş şi comandantul Dumitrescu, ultimului fluturându-i un rânjet pe buze.

 

− Bandiţilor, acum aţi aflat şi voi ce înseamnă să lupţi împotriva clasei muncitoare!

 

Purta aceeaşi uniformă militară, croită însă civil, fără grade, şi nu am zărit pe chipul lui niciun fel de reacţie la tabloul înfricoşător al zecilor de tineri ce se ţineau unii de alţii, cu mâinile frânte, cu maxilarele rupte, cu capetele cât baniţa, înfricoşaţi, striviţi şi torturaţi o noapte întreagă sub văzul celor care, prin lege şi regulament, erau datori să îi protejeze şi să le asigure regimul de temniţă.

 

Mă ţineam cu greu pe picioare. Simţeam o durere violentă zvâcnind în ceafă şi de câte ori duceam mâna să-mi pipăi rana, degetele mi se umpleau de sânge. Privirea-mi era înceţoşată şi cu cât încercam să văd mai bine marginile dezastrului, cu atât mă cuprindea disperarea neputinţei, împletită cu o furie a nepăsării şi ignoranţei consumate săptămâni de zile: ce ne oprise, atunci când ei îşi strânseseră rândurile sub ochii noştri blegi, să dăm noi o raită printre ei şi să-i luăm la întrebări?

 

Chiar dacă administraţia ar fi intervenit ulterior şi ar fi restabilit ordinea, am fi avut cel puţin satisfacţia că fusesem cu un pas înaintea lor şi nu ne lăsasem umiliţi şi torturaţi fără să ne apărăm câtuşi de puţin.

 

Dar toate erau regrete inutile. Noi fusesem zdrobiţi de un pumn de nemernici, e drept însă, cu complicitatea şi participarea organelor administrative.

 

Până în prânz, Ţurcanu şi pramatiile sale au făcut ordine la 4 Spital. Ne-au aşezat pe priciuri, izolându-ne unii de alţii pe criteriul organizaţiei de care aparţineam, eu ajungând să am în dreapta pe Emil Sebeşan şi în stânga pe un moldovean căruia nu i-am reţinut numele. Nu departe de mine era Soare, iar dincolo de el, Struţeanu şi până în fereastră am putut să-l zăresc pe Iosif I. Iosif, iar în apropierea sa, pe Călinescu, care era de nerecunoscut: primise o rangă chiar în orbita ochiului și i se schimbase axa pupilară. În plus, după lividitatea obrajilor şi nesiguranţa paşilor, cred că avea braţul frânt şi pierduse mult sânge. Nici la teologi, care fuseseră risipiţi în întreaga încăpere, lucrurile nu stăteau mai bine. Urmăriţi săptămâni de zile, identificaţi bob cu bob, fuseseră chinuiţi în mod special.

 

În preajma prânzului, Ţurcanu a ţinut să-şi completeze discursul funebru din noaptea precedentă. Şi-a umflat pieptul şi, din nou, Popa Alexandru i-a făcut o introducere scurtă.

 

− Bă, bandiţilor, ascultaţi ce vă spune domnul Ţurcanu.

 

Noul şef al camerei ales prin forţa bâtei a mers pe acelaşi registru. Din fericire, sau din păcate, durerile pe care le simţeam în corp se generalizaseră şi aveam impresia că fiecare oscior îşi cere dreptul de a se face cunoscut, în dauna cuvântării lui Țurcanu. După un ropot de înjurături, cu predilecţie religioase, ne anunţa – cel puţin atât am putut să percep – că mulţi dintre noi, după lecţia de aseară, şi după ce îşi vor da seama că au greşit faţă de partid, vor dori să intre în rândurile lor.

 

− Vă înşelaţi, bandiţilor, dacă gândiţi aşa! Şi vă înşelaţi de două ori, o dată că, pentru a fi de partea cealaltă, adică a noastră – a urlat – trebuie să vă lepădaţi de tot ceea ce a însemnat trecutul vostru şi să-l condamnaţi mai întâi în sinea voastră și apoi să-l mărturisiţi aici, în faţa tuturor. În al doilea rând, nimeni nu ne va crede că am luat-o pe un drum care coincide cu cel al clasei muncitoare decât dacă dovedim că suntem sinceri.

 

Îmi venea să urlu.

 

− Faţă de cine? Faţă de Dumnezeu, faţă de ţară, faţă de Partidul Comunist? Sau faţă de noi între noi?

 

Ţurcanu parcă mi-ar fi auzit gândurile şi a continuat alegaţiile:

 

− Sinceri cu noi în primul rând! Să ne aducem aminte cât am minţit atunci când am fost anchetaţi, să ne aducem iarăşi aminte de toţi cei lăsați afară, duşmani înrăiţi ai poporului român, ai bunăstării pe care deja am început să o simţim cu toţii. Să fim sinceri şi să-i demascăm pe aceia care ne-au otrăvit copilăria, adolescenţa… pe părinţii noştri chiar, pe profesorii care ne-au abătut drumul de la o cunoaştere a ţărănimii muncitoare, a celor ce muncesc în furnale sau a celor care ne-au arătat ce înseamnă ajutorul şi avantajele pe care le avem în urma vecinătăţii noastre cu marea Uniune Sovietică. Pe urmă, trebuie să-i acuzăm pe aceia care ne-au dus ca pe o turmă în răsărit, unde au pierit sute de mii de ostaşi români, împotriva marelui popor sovietic şi a unei ideologii ce va cuprinde în curând întreaga planetă.

 

Încercam din răsputeri să-mi revin şi să judec… la cald. Evenimentele se desfăşuraseră într-o cadenţă atât de abruptă, iar ceaţa de pe ochi se lăsase ca o pâclă în care, ici şi colo, se aprindeau luminiţe mici. Aveam totuşi un avantaj faţă de camarazii mei, o experienţă căpătată în beciurile Securităţii Craiova sau în scorburile penitenciarului din capitala Băniei. Simţeam însă o senzaţie pe care n-o încercasem nicicând: pluteam parcă deasupra celor ce mă înconjurau ca într-un păienjeniş unde călăii se amestecau cu victimele lor. M-am întrebat pe loc cât va dura această detaşare a simţurilor pe care o percepeam ca pe o realitate.

 

Judecata a sosit şi ea, târziu, spre seară, când afară viscolul se ostoise şi vântul nu mai sufla hain printre geamurile ferestrelor. Ni se ordonase să ne strângem genunchii şi să ne aliniem de o parte şi de alta a încăperii pe priciurile existente. Izolarea urma să fie totală odată cu instalarea plantoanelor recrutate din rândurile nemernicilor. Tot cu înjurături ţigăneşti ni s-a atras atenţia de către Ţurcanu şi Popa să nu mişcăm capul, iar privirile să fie aţintite către mijlocul încăperii. Dacă vroiam să comunicăm cu şefii urma să ridicăm un braţ, fără însă a rosti nicio silabă. Durerile din tot corpul se retrăseseră, dar se amplificase cea din moalele capului. Bilanţul era dramatic, iar realitatea tragică: a fost suficient ca unul să răcnească „Nimeni nu mai mişcă!”… ca să încremenim toţi cei optzeci şi ceva de deţinuţi contrarevoluţionari şi, pe deasupra, şi studenţi, floarea rezistenţei neamului românesc.

 

Încercam să recapitulez clipă cu clipă cele petrecute şi acolo unde tabloul părea spart încercam să-l ţes prin imagini şi culori alăturate. Primul episod care mi se părea la îndemână şi pe care îl trăisem şi eu, ca spectator, dar şi ca actor, fusese jucat acum mai bine de o săptămână, la scenă deschisă, împletind un farmec bucolic cu o tradiţie creştină, dorită şi evocată mai ales de noi, tinerii despărţiţi de căldura căminului familial. Programul, precedat de un regim de post şi rugăciune, avea mai mult un conţinut simbolic. Naşterea pruncului Iisus era cinstită înăuntrul nostru, iar un colind nu putea avea decât o semnificaţie minoră pentru cei care ne păzeau! Şi în niciun caz efectele nostalgice din Ajunul Crăciunului n-ar fi pus în pericol securitatea penitenciară!

 

Tabloul următor s-a suprapus violent peste primul şi eram tentat să-l definesc ambuscada. Surpriza fusese totală pentru noi toţi, cei de partea cealaltă… a lumii creştine. Încercam, în grup sau individual, să suspendăm timpul şi să desfiinţăm spaţiul măcar pentru o clipă, gândindu-ne şi refăcând în minte şi suflet chipul părinţilor, al fraţilor sau surorilor şi, de asemenea, momentul acela hotărâtor al Bethleemului, al întemeierii unei religii ce a clătinat istoria din temelii.

 

Aveam, însă, pe lângă gustul dulce-sărat al sângelui în gură, şi unul amar care-mi cuprinsese tot corpul. Cum a fost posibil, judecam acum, să ne lăsăm surprinşi şi bătuţi de o mână de derbedei al căror număr nu se apropia nici măcar de două duzine? Greşeala o împărţeam cu Angelescu şi, de ce nu, cu Nicolae Călinescu și poate și cu Nelu Popescu, şeful filialei legionare a Olteniei; cel puţin noi patru avusesem funcţii de comandă şi purtam răspunderea pentru ignorarea unei realităţi ce se scurgea zi de zi prin faţa ochilor noştri. Scuze şi justificări puteam găsi cu uşurinţă. Nicăieri în gulagul nostru n-a existat vreo răfuială de genul celor întâmplate acum, iar vechii legionari puteau să confirme fără tăgadă acest lucru. Flutura şi alt argument: pe pocitaniile din fundul camerei nr. 2 de la parter îi avusesem vecini aproape trei săptămâni şi niciodată nu ne-au provocat sau nu şi-au manifestat violent opiniile. Dimpotrivă, şi aici jocul de scenă a fost de clasă, se strecurau mai mult decât mergeau printre noi, mereu cu ochii în jos şi cu şoapte în loc de vorbe. Totuşi, ceva trebuia să ne pună pe gânduri. Cu o regularitate de ceasornic, la două-trei zile dispăreau doi sau trei dintre ei dimineaţa şi se întorceau seara cu aceleaşi mutre spăşite. La început am crezut că era vorba de continuarea unor anchete imperfecte, iar organele Securităţii le completau dosarele cu noi mărturisiri. Ceea ce trebuia să ne dea de bănuit a fost un eveniment care abia acum îşi căpăta relevanța: vizita pe care ne-au făcut-o căpitanul Dumitrescu şi un civil de statură medie, cu ochi scormonitori. N-am catadicsit să ne ridicăm în picioare, dar nici ei nu ne-au ordonat. Trecerea în revistă mi s-a părut excesiv de lungă, asemănătoare cu o vizită făcută la o grădină zoologică. Se uitau la noi cu ochi de geambaşi, cântărindu-ne parcă rezistenţa. La cei care erau mai bine clădiţi se opreau pentru un moment şi şuşoteau. Promenada a durat aproape jumătate de ceas, iar comentariile noastre zile întregi. Ne întrebam cine era individul și de ce veniseră. Până la urmă, problema identificării a atins proporțiile disputei universaliilor din Evul Mediu şi părerile s-au împărţit şi înmulţit vertiginos. Însoţitorul lui Dumitrescu ba era Marina, ba era căpitanul Cârnu, asasin notoriu de la Securitatea Piteşti, ba era chiar şeful lui, colonelul Nedelcu. Unii cu mai multă imaginaţie şi, deopotrivă, ignoranţă, l-au confundat chiar cu generalul Pintilie, adjunctul lui Teohari şi omul de legătură al N.K.V.D.-ului.

 

Disputa înverşunată s-a stins faut des combatants, iar trăncăneala nu a ajuns decât la o concluzie: după vârsta-i fragedă, nu putea fi nimeni din aparatul politic al penitenciarului, ci doar cineva de sus.

 

− Care dintre voi, întreba Angelescu cu glas tunător, a pus mâna vreodată pe coarnele unei roabe?

 

Iar noi răspundeam prompt:

 

− Toţi! Dar unii au văzut-o numai în poză!

 

Mai circula o întrebare la fel de firoscoasă:

 

− Cine a văzut un metru cub de pământ? Răspundeţi!

 

− Nimeni, dar ne pregătim sufleteşte pentru a scoate milioane de metri cubi pe traseul Canalului.

 

Urmau urale temperate, iar provocările se încheiau cu haz când Angelescu întreba cu umor:

 

− Care dintre voi are talent recunoscut de brigadier? Voi ştiţi ce înseamnă asta: mâncărică în plus, pachete la fel, dormitor special şi… vizite la administraţie, că deh, totul se plăteşte în lumea asta.

 

Se aşternea liniştea pentru ca în secunda următoare toţi să se îngrămădească să vorbească, propunându-şi prietenii, care evident protestau:

 

− Eu n-am, bă, talent de brigadier, fiindcă la naştere mama nu m-a făcut turnător, dar, nu vreau să te jignesc, cred că tu eşti cel mai potrivit…

 

Şi ore întregi ne amuzam considerând că unii sunt mai apţi decât alţii într-o carieră de… informatori ai administraţiei.

 

Putea să ne îngrijoreze şi faptul că întunecaţii noştri vecini nu reacţionaseră în niciun fel la comentariile noastre şi la perspectivele unei plecări a studenţimii pe marele şantier naţional.

 

Când pe diferite meridiane ale României se vorbea de reabilitarea prin muncă şi cinste faţă de clasa muncitoare, colegii noştri de cameră păreau indiferenţi, ba chiar refractari. Acum, post festum îmi aduceam aminte de ceea ce îmi spusese la Craiova unul dintre mentorii mei de puşcărie, Predoaica Marin sau Nelu Bechianu: În puşcărie eşti ca pe front, puştiule. În fiece clipă poate să zboare un cartuş către tine, iar tu să faci pe dracu-n patru să-l ocoleşti dacă vrei să supravieţuieşti. Am întâlnit oameni de o înaltă ţinută, care au pierit în mod stupid şi inutil, luându-se la harţă cu miliţieni care nu de mult timp scăpaseră bâta de la vreo stână. În puşcărie trebuie să ai o pereche de ochi şi la spate, să ţi se ascută simţurile, să vezi şi să prevezi înainte de a conchide că nu mai e nimic de făcut!

 

Fără voie, făceam o comparaţie cu ce a însemnat pregătirea grevei din iulie 1949 care a zguduit Craiova, iniţiată de noi, puşcăriaşii.

 

Dintr-o condamnabilă indiferenţă şi detaşare, noi ne petrecuserăm ultimele săptămâni într-un veritabil autism, bazându-ne pe număr şi pe un regulament ce credeam că va reveni la normal, de care numai de bine nu puteam vorbi. E drept, exista o cutumă înrădăcinată în istoria penitenciarului românesc: niciodată şi nicăieri nu s-a administrat bătaie în colectiv de către administraţie şi, cu atât mai mult, nu s-a permis între arestaţi, iar cei condamnaţi cu sentinţe s-au bucurat invariabil de aceleaşi drepturi şi îndatoriri.

 

Au mai fost şi alte măsuri pe care le puteam lua, a posteriori, ca semne de îngrijorare, ba chiar de alarmă. Faptul că din vară se suprimaseră acele         zece-cincisprezece minute de plimbare, adică de ieşire la aer, iar deţinuţii erau obligaţi să rămână într-o mera et perpetua servitute, precum iobagii ardeleni, se conjugase cu o altă dispoziție la fel de criminală: interzicerea oricărei legături cu familia. Dar cum deţinutul recurge la orice maltratare a logicii pentru a-şi alina suferinţa, prevederile luate şi-au găsit o justificare în dorinţa D.G.P.-ului de a avea la monstruosul Canal suficiente braţe de muncă istovitoare prin care să-şi aducă aminte de regimul carceral.

 

Pentru a mă linişti şi a-mi trece furia umilinţei de a fi fost bătut de nişte trădători, în fond, încercam să mă amăgesc cu iluzia unei riposte, pregătite cu un minim de prudenţă şi experienţă împrumutată, care chiar dacă s-ar fi sfârşit cu împuşcături şi victime, ar fi însemnat infinit mai mult, măcar pentru faptul că noi, studenţii, reprezentam prima tranşee a rezistenţei poporului român. Ce ne costa să înjghebăm o grupă de supraveghere care să-i urmărească zi şi noapte pe ticăloşii care ne inundaseră traiul în cei 80-90 de metri pătraţi ai celulei, la 4 Spital? Ce ne costa să scoatem noi căpriorii din ţâţâni şi să-i avem noi ascunşi pentru orice eventualitate? Sau să mimăm un colind cu ochii permanent pe haimanale? Sau, în cele din urmă, să recurgem la ceea ce ar fi putut să pună capăt prezenţei veneticilor – declararea unei greve totale pentru înlăturarea lor din încăpere?

 

Din toate acestea nu făcusem nimic şi cel puţin jumătate dintre noi căzuseră răpuşi pe priciurile unde, în acea Noapte Sfântă, ne găseam refugiul amintirilor.

 

Spre seară s-a mai făcut o pritoceală cu noi, chiar dacă mulţi camarazi nu se mai puteau ţine pe picioare.

 

− Mă, bandiţilor, eu ştiu că voi aţi vrea să staţi unul lângă altul, chiar dacă nu vă cunoaşteţi, ne-a grăit autoritar Ţurcanu, cu mâinile în şold. Ia să dormiţi voi precum oile lui Păcală, cu capul la picioarele celuilalt! Că, deh, s-ar putea să vă apuce dorul de mărturisiri. Aţi priceput, mă? Că sunteţi cam tari de cap, chiar dacă v-am ajutat noi azi-noapte…

 

Operaţia s-a făcut după ce s-a încheiat ritualul numărului, iar noua poziţie mi-a oferit prilejul să văd, peste picioarele celui de lângă mine, chipul umflat al locotenentului de Vânători de munte Ionescu, rătăcit şi el printre studenţi. Părea însă zdrobit de lovituri şi nu am reuşit nici măcar să-l fac să clipească la şoaptele mele. Peste el, către fereastră, am zărit la capătul opus statura vânjoasă a lui Plapşa, care mi-a făcut discret semn cu ochiul, încordându-şi muşchii feţei.

 

Noaptea, ceasuri întregi m-am gândit şi răzgândit la posibilitatea unei acţiuni în replică, ajungând până la urmă la concluzia că masacrul a fost atât de general, încât nu se mai putea conta decât pe un număr redus de studenţi care ar fi putut interveni fizic. Angelescu zăcea sfărâmat, cu câteva coaste rupte şi maxilarele luxate, sub un prici păzit de două plantoane. Celălalt lider şi decan de vârstă, Călinescu, era izolat şi păzit lângă fereastra de pe vest. Dintre logani îl aveam alături pe Sebeşan, care cred că era complet traumatizat şi nici n-am îndrăznit să-i mai fac vreo propunere. Din grupul lor, însă, Plapșa se prezenta mai bine şi cred că intrase pe eşafodul mesei printre ultimii, când călăii erau deja obosiţi. Mi-am intersectat privirea cu el şi mi s-a părut că ar fi fost capabil de o reacţie.

 

Dar socoteala izvorâtă din furie se topeşte repede în faţa raţiunii: mi se părea evident, după vizitele succesive pe care le avusesem în prima zi, să mi se strecoare în minte nu numai măsurile de precauţie pe care administraţia, probabil, le luase în eventualitatea unei revolte din partea victimelor, dar cel mai bun semn pe care îl aveam sub ochi, pe diagonala mică, era faptul că uşa era uşor întredeschisă, iar nemernicii lui Ţurcanu stăteau înşiraţi din doi în doi metri, cu ochii ţaglă pe noi.

 

Noaptea a fost lungă și mă zbăteam să mă dumiresc nu numai în privinţa a ceea ce se petrecuse sub ochii şi pe pielea noastră, dar şi asupra obiectivului ţintit printr-o suită de metode care cred că aveau drept apogeu tocmai ceea ce se întâmplase cu o noapte înainte. Am încercat să le pun cap la cap, în măsura în care se înnodau: primul fir, foarte fragil şi enigmatic, fusese cel tors în acea noapte de Anul Nou la Craiova, când m-am pomenit trezit în crucea nopţii şi dus în curtea întâi a penitenciarului, unde am avut dezonoarea să fac cunoştinţă cu vestitul şi proaspătul şef al Securităţii, Nicolschi, alias Grünberg, impus de sovietici în scaunul de vice-ministru. Era frig şi fulguia uşor. Tovarăşul ministru era îmbrăcat într-un pardesiu alb şi era însoţit atât de comandantul temniţei, cât şi de maiorul Vasilescu, şeful anchetelor din Regionala Olteniei. La întoarcerea în celulă, mă străduisem în acea noapte să descifrez sensul cuvintelor aşa-zisului general, care după ce m-a ameninţat în ruseşte cu împuşcarea, mi-a pomenit de cărţi de citit şi de schimbat la minte. În plus, folosise un cuvânt pe care nu l-am desluşit decât mai târziu, cu ajutorul înţelepţilor de la etajul trei. Nicolschi se referise, pe limba lui sovieto-română, nu la nopternă, inexistent în limba română, ci la noptieră, unde noi, studenţii studioşi, vom ajunge să cunoaştem magia comunismului.

 

A fost primul semnal primit în drum spre galaxia neagră ce ne aştepta. Aveam acum convingerea nestrămutată că evenimentul petrecut nu este un simplu accident sau o năstruşnicie a unui comandant de penitenciar, care vrea să-şi impună autoritatea într-un loc unde sunt închişi peste șapte sute de studenţi şi într-un moment când manifestările lor devin din ce în ce mai acute.

 

Nu, câtuşi de puţin. Mi-am dat seama că cele întâmplate sunt parte ordonată a unui plan gândit pe îndelete de organele M.A.I., sau poate chiar mai sus, şi executate de un corp instruit ca atare.

 

Întrebarea care s-a impus ulterior a fost de ce s-a apelat la deţinuţi şi nu la cadrele de supraveghere. Acum intră în joc acel grup iniţial de la Suceava, prin Bogdanovici, fiul unui nomenclaturist, ca şef al celor care şi-au schimbat mentalitatea în puşcărie şi doresc să se alăture clasei muncitoare recunoscându-şi greşeala.

 

Bine, bine, dar când apare acest Eugen Ţurcanu în scenă? Nu ştiu cât de mult s-a bucurat Cristofor Columb când a văzut geana de pământ a Americii, dar mie îmi venea să sar în sus şi să răcnesc la Ţurcanu că ştiu cum şi de ce a ajuns şef peste o clică de neisprăviţi, care-şi vindeau credinţa pe o presupusă eliberare. Socotelile s-au făcut dincolo de palierul Securităţii Suceava şi cei care s-au gândit să facă ceva cu cei aproape o mie de studenţi arestaţi după 1948 nu-l puteau lăsa în fruntea mişcării de reeducare pe feciorul prefectului de Botoşani. Înlocuirea lui cu Eugen Ţurcanu, care-şi oferise oficiile de turnător încă de la arestare, era ca o mânuşă potrivită ţelurilor vizate de D.G.P., aflată în subordinea lui Nicolschi.

 

Pentru mine, pentru noi, problema era să aflăm ce conţine programul care începuse atât de sângeros în noaptea Ajunului şi mai ales ce extensie avea. Deocamdată, se localizase pe noi. Să fi fost vreun test pe un număr limitat de tineri? De aici lucrurile mi se învălmăşau în cap. Nebunul de la Suceava ne vorbise în noaptea Ajunului de o vinovăţie pe care noi o purtăm faţă de clasa muncitoare. Dar culpa o plăteam individual printr-o puşcărie dură şi inumană, fiecare zi de suferinţă fiind o mărturie evidentă a condamnării primite.

 

Deci ne găseam într-un regim impus de un imperiu la care noi nu aderasem şi pe care îl simţeam străin de toată tradiţia poporului român. Luptasem împotriva lui şi ne luasem plata. Dar cel puţin nu fuseserăm condamnaţi la moarte. Faţă de ce asistaserăm cu o noapte înainte – o bătaie care era departe de o răfuială, în care loviturile puteau fi dătătoare de moarte – raţiunea mea avea un colaps. Nu a trecut mult timp şi am perceput cu limpezime de cristal că activitatea aşa-zis reeducativă a lui Eugen Ţurcanu nu era decât o anchetă prelungită în temniţă a Securităţii, care nu avea drept ţel reabilitarea condamnaţilor, ci compromiterea lor morală şi descoperirea unor nuclee de rezistenţă ascunse sau uitate.

 

Radu Ciuceanu, Prea mult întuneric, Doamne!, Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Bucureşti, 2012

 

Cartea poate fi achizitonata direct de la INST sau de la Libraria Eminescu si alte librarii

 

/////////////////////////////////////

 

ÎCCJ rejudecă dosarul CET Govora de la DNA al fostului ministru Dan Șova

  de Ionescu Ioana

COTIDIANUL.RO

 

La Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a avut loc marți, 25 ianuarie, primul termen al apelului în dosarului în care fostul ministru al Transporturilor Dan Șova este acuzat de DNA de trafic de influență. Următorul termen a fost stabilit pentru data de 8 martie.

 

Este vorba despre dosarul în care Dan Şova a mai fost condamnat în iunie 2018 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la trei ani închisoare, însă el a fost eliberat din penitenciar după şase luni, pedeapsa fiindu-i anulată atunci în baza unei decizii a Curţii Constituţionale, care a constatat nelegalitatea constituirii completurilor de cinci judecători de la Instanţa supremă. Judecata nu s-a reluat însă din faza apelului, pentru că între timp Curtea Constituțională a stabilit că și completurile de trei judecători de la ÎCCJ erau constituite nelegal.

 

Dosarul a fost mutat astfel la Curtea de Apel Bucureşti, iar la rejudecare pe fond instanţa i-a aplicat lui Şova o pedeapsă mai mare, respectiv 4 ani cu executare, însă decizia de pe 17 noiembrie 2021 nu e definitivă.

 

Potrivit sentinţei, din cei 4 ani se vor scădea perioadele petrecute de Şova în arest preventiv şi arest la domiciliu (3 decembrie 2015 – 8 februarie 2016), precum şi cea din închisoare la prima condamnare (20 iunie 2018 – 19 decembrie 2018). Judecătorii au mai dispus confiscarea sumei de 100.000 euro de la Dan Şova, fiind menţinut sechestrul pe bunurile acestuia până la concurenţa acestei sume.

 

De asemenea, instanţa a admis acţiunea civilă exercitată de CET Govora SA – Râmnicu Vâlcea şi l-a obligat pe Mihai Bălan la plata sumei de 1.056.141 lei.

 

Potrivit DNA, în perioada octombrie 2011 – iulie 2014, Dan Şova a pretins sume de bani şi a primit în total 100.000 de euro de la un denunţător în schimbul traficării influenţei sale reale pe care o avea pe lângă Mihai Bălan, director general al CET Govora la acea vreme, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unor contracte de asistenţă juridică cu o anumită societate de avocatură, contracte de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro pe lună.

 

Anchetatorii mai susţin că Mihai Bălan a produs un prejudiciu în dauna CET Govora de peste 1,3 milioane lei (suma totală decontată cu o frecvenţă lunară, în baza celor două contracte), concomitent cu obţinerea unor foloase necuvenite, în acelaşi cuantum, de către firma de avocatură.

 

Conform DNA, în perioada decembrie 2011 – decembrie 2012, societatea de avocaţi a emis lunar către CET Govora facturi pentru activităţile de asistenţă juridică prestate. În aceeaşi perioadă, senatorul a încasat de la societatea de avocaţi suma totală de 60.000 de euro.

 

În cea de a doua perioadă contractuală, Dan Şova a încasat un comision în valoare totală de 40.000 de euro, indică procurorii. DNA menţionează că cea mai mare parte a banilor primiţi de Şova au fost orientaţi, în mod direct, către stingerea unei datorii provenite din cumpărarea de la fostul deputat Cristian Rizea a unui imobil situat în Bucureşti.

 

https://psnews.ro/iccj-rejudeca-dosarul-cet-govora-de-la-dna-al-fostului-ministru-dan-sova-619525/

 

/////////////////////////////////////

 

23 de ani de la infiintarea Asociatiei Pro Vita de catre poetul Ioan Alexandru. VIDEO

 

 

 

Ioan AlexandruPe 15 mai 2013 s-au împlinit 23 de ani de la ziua în care Ioan Alexandru a fondat prima structură organizată provita în România (Asociația Pro-vita).

 

Momentul și personalitatea lui Ioan Alexandru vor fi evocate marțea viitoare, în reuniunea Grupului de rugăciune din Parlamentul României, co-fondat de Ioan Alexandru.

 

Vă invităm să citiți o scurtă rememorare aici (pe saitul filialei București a Asociației Pro Vita).

 

“Se ştie la ora de faţă în această organizaţie mondială cam câţi copii sunt omorâţi în pântecele maicii lor anual, şi acest număr este în jur de 60.000.000; chiar se spunea că nici Hitler, nici Stalin, nici războaiele n-au făcut atâtea ravagii în ce priveşte viaţa, câte face această stare de întuneric care stăpâneşte omenirea. Aşadar este poate problemă cea mai importantă pe plan mondial.

 

Nu este numai indiferenţa părinţilor şi a celor care acceptă avortul sau neştiinţa unor familii, ci o întreagă politică cu ideologii antiumane şi curente subterane de opinie care de fapt sunt împotriva vieţii şi implicit împotriva lui Dumnezeu. Este o întreagă medicină sinistră, diabolică, care merge a distruge fătul şi a găsi soluţii să stingă viaţa înainte de a veni pe lume.”

 

Puteți viziona 2 minute relevante dintr-un documentar despre Ioan Alexandru, momente în care vorbește despre avort:

 

Ioan Alexandru, fondatorul Pro Vita from provita on Vimeo.

 

Documentarul complet se numește „Cruce și Înviere” și poate fi vizionat mai sus.

 

Cultura Vietii via Ziaristi Online

 

 

///////////////////////////////////

 

Institutul de Istorie de la Iasi ar trebui sa poarte numele ilustru al Profesorului Gheorghe Buzatu. Şerban Alexianu, Dinu Săraru, Petre Ţurlea şi Alexandru Moraru despre Mareşalul Adevărului Istoric

 

Şerban Alexianu:  Ar fi o initiativa deosebita ca Institutul de Istorie al Academiei de la Iasi sa poarte numele ilustru al Profesorului Gheorghe Buzatu

 

Cuvintele nu au cum să acopere uriasa şi nedreapta durere în faţa dispariţiei fizice surprinzătoare a Profesorului Gheorghe Buzatu.

 

In Istoria României, monumentala sa opera cu referire în special la epoca celui de-Al Doilea Război Mondial, a însemnat dovada probităţii ştinţifice de o excepţionala rigoare.

 

A dispărut un mare istoric, un om de o valoare deosebită,un mare şi adevarat Patriot Român, care a făcut totul, fără de rabat, să arate adevărul aşa cum a fost el. Uriaşa sa operă, clădită cu dăruire şi pasiunea unui mare cărturar, a însemnat şi efortul fizic, nu uşor, care probabil i-a ruinat sănătatea. Mai avea multe de spus si de infaptuit, in urma lui ramane o mare pierdere, un gol urias, care va fi greu daca nu imposibil de acoperit.

 

Consternaţi, înmărmuriţi nu putem înţelege şi accepta vrerea soartei nemiloase. Am rămas mai săraci şi parcă mai neajutoraţi, în lipsa pasiunii pe care o punea în munca sa de cercetare, a capacităţii deosebite de a discerne adevărul de minciună şi puterea fără de odihnă ca împreună cu colaboratorii săi atât de pretioşi să facă posibil ca admirabilele şi nesfârşitele pagini de istorie să fie scoase la lumina zile.

 

Locul său trebuie meritoriu să se regăsească în Panteonul marilor oameni se ştiinţă ai Ţării, pe care a iubit-o şi respectat-o cum numai el a ştiut. Ar fi o initiativa deosebita ca Institutul de Istorie al Academiei de la Iasi sa poarte numele ilustru al Profesorului Gheorghe Buzatu.

 

Dumnezeu să-l odihnească şi să-l aseze în locul ce i se cuvine.

 

Dinu Săraru: Un mare român cu statură de istoric naţional

 

A plecat în lumea drepţilor un bărbat harnic care o viaţă întreagă s-a bătut cu scrisul şi cu glasul său să facă dreptate istoriei noastre naţionale. A fost şi rămâne un mare istoric care, pentru verticalitatea lui, pentru vocaţia lui în numele sincerităţii şi a adevărului istoric, pentru răbdătoarea lui cercetare îl pun alături de acad. Florin Constantiniu. Va fi greu să egaleze cineva, foarte curând, statura sa de istoric naţional.

 

Prof. univ. dr. Petre Ţurlea: O pierdere majoră pentru istoriografia românească

 

O pierdere majoră pentru istoriografia românească este dispariţia fiinţei pământeşti a profesorului Gheorghe Buzatu.Dar profesorul Gheorghe Buzatu a fost şi un mare patriot: a pus toată ştiinţa sa şi munca sa în slujba Neamului său. de aceea, amintirea Profesorului Gheorghe Buzatu va rămâne ca un îndreptar pentru noile generaţii de istorici, chemate a-i urma pilda de profesionalism şi pilda de patriotism.Dumnezeu să-l ierte!

 

Alexandru Moraru, istoric-arhivist şi publicist – Chişinău: Mareşalul Adevărului Istoric

 

Mentorul, prietenul şi colegul meu de breaslă, Gheorghe Buzatu, a fost un Mareşal al Adevărului Istoric. Din rarele întâlniri şi foarte desele noastre mesaje am învăţat mai mult decât în anii universitari. Cred că nici un savant român din Ţară n-a făcut atât de mult pentru Basarabia şi basarabeni cât a făcut Marele Gheorghe Buzatu.

 

Este o pierdere irecuperabilă pentru ştiinţa istorică şi pentru oamenii care l-au ştiut.

 

A plecat dintre noi cel mai bun Om pe care l-am cunoscut, dar cărţile lui vor face din ce în ce mai multă lumină în lumea noastră plină de minciună. Cu tristeţe şi deznădejde, Dumnezeu să se îngrijească de sufletul său.

 

Sursa si alte evocari: Art-Emis

 

 

 

////////////////////////////////////

Dacă nu era Gheorghe Buzatu, minciuna și-ar fi făcut de cap nestingherită în România. IN MEMORIAM PROFESORUL GHEORGHE BUZATU

 

MEMORIAM: GHEORGHE BUZATU

 

Non omnis moriar!

 

Să stăpânim durerea…

 

Și să mulțumim Domnului că printre noi, nevolnici și păcătoși cum suntem, a fost să se nască un Gheorghe Buzatu, căci altul nu s-ar fi găsit să facă tot ce a făcut, ce a scris, ce a vorbit de la catedră marele istoric!

 

O spusă cu care ne-am obișnuit, mereu repetată, susține că nimeni nu este de neînlocuit!

 

Iată că vorba asta nu i se potrivește lui GHEORGHE BUZATU. Istoricului și om al Cetății care a fost Gheorghe Buzatu. Cine dintre colegii săi de generație sau mai tineri ar fi scris, gândit sau spus tot ce a spus, a scris, a documentat fără hodină marele istoric?! Și ce ne-am face noi, românii, fără tot ce a scris domnul profesor Gheorghe Buzatu?

 

Niciodată până în zilele noastre, de când există istorici români și istoriografie românească, nu s-a mai întâmplat cu vreunul dintre istoricii noștri să se înalțe atât de sus față de confrații săi, față de colegii săi. Nu cu un cap deasupra tuturor, ci cu întreaga sa statură, adică cu întreaga sa operă, mii și mii de români îl pun pe domnul Gheorghe Buzatu deasupra tuturor colegilor săi de generație sau mai tineri…

 

Este vorba de generația istoricilor români care, cu toții, au dat bir cu fugiții în fața …istoriei! Au făcut de rușine și de ocară nobila misiune a cronicarului! Mai presus de adevărul istoric și de nevoile Neamului au pus măruntele lor interese, de familie sau de individ, ambiția căpătuielii, a dobândirii de onoruri academice… Și au tăcut acești istorici când fala Neamului nostru, eroii cei mai eroi, au fost tăvăliți în noroiul minciunii, al denigrării pătimașe, al diversiunii anti-românești din care face parte și minciuna, ascunderea adevărului despre cei ce ne-au precedat… Despre cei din care ne tragem, despre părinții și părinții părinților noștri…

 

Dumnezeu știe cu câți talanți și-a negociat fiecare academic vînzarea sufletului!…

 

Noi știm bine doar atât: că dacă nu era Gheorghe Buzatu, minciuna și-ar fi făcut de cap nestingherită și și-ar fi atins bicisnica țintă!

 

Să stapânim durerea că pleacă dintre noi cel care era cel mai bun…

 

Și să ne bucurăm că Domnul Dumnezeul părinților noștri nu ne lasă singuri și fără apărare dinaintea minciunii instituționalizate, a minciunii devenită profesie onorată și răsplătită de toate academiile și guvernările!

 

Căci Gheorghe Buzatu, ca un adevărat Învățător, a strâns în jurul său o mână de oameni dăruiți puternic, fără șovăială, cauzei Adevărului!

 

Non omnis moriar!, o poate spune cu toată încredințarea Gheorghe Buzatu, cu gândul la cărțile pe care le-a scris, dar și la colegii săi mai tineri, pe care i-a păstorit până în ultima clipă a vieții sale, lăsându-le clar ce mai au de făcut pentru Țară și Adevăr!

 

Și să-i mulțumim încă o dată Domnului că între Adevărul istoric și Cauza Neamului nostru românesc, nu există nicio contradicție, nicio adversitate!…

 

Gheorghe Buzatu pleacă dintre noi împăcat că a slujit cu credință și Neamul, și Adevărul!

 

Iar noi, pentru același motiv, să-i mulțumim Domnului că iată, din nou, la ceas de cumpănă, se nasc în Moldova astfel de oameni, ca GHEORGHE BUZATU.

 

Sit tibi terra levis, magistre, în înaltul cerului, alături de eroii neamului printre care de azi înainte te numeri și tu, robul lui Dumnezeu și al Neamului românesc, profesorul nostru al tuturor, Gheorghe Buzatu.

 

21 mai 2013, București

 

Asociația Foștilor Parlamentari din România

 

Sursa: SECRETELE ISTORIEI

 

 

///////////////////////////////////

 

PROCESUL GOLANILOR si un erou justitiar al zilelor noastre. Profesorul Corneliu Turianu, judecatorul care a eliberat toate victimele mineriadei din 13-15 iunie 1990

 

Procesul Golanilor – Chinurile si eliberarea prizonierilor de constiinta din 13 – 15 iunie 1990

 

Un Remember de Prof. Univ. Dr. Corneliu Turianu

 

Prof. Univ. Dr. Corneliu Turianu

Prof. Univ. Dr. Corneliu Turianu

 

„Constanţi poziţiei noastre că în sala Tribunalului trebuie să dăm dovadă de un deosebit respect faţă de instanţă, ţinând cont de solemnitatea desfăşurării unei şedinţe de judecată, nu împărtăşim părerea că într-o asemenea sală este loc şi pentru aplauze furtunoase. Reporterul, cu toate că este de felul său sobru, în sufletul său a aplaudat măsurile dispuse de către completul de judecată condus de un magistrat de înaltă marcă dl. Corneliu Turianu, care, într-o ţinută aleasă, făcând dovada cunoaşterii în cele mai mici amănunte a dosarului, a luat măsuri legale, dar şi umane. Este o plăcută surpriză modul în care s-a desfăşurat prima şedinţă a acestui dosar. Preşedintele completului a dispus ca măcar în faţa Tribunalului inculpaţii să nu poarte cătuşe. Cererile avocaţilor au fost examinate cu cea mai mare grijă şi admise, în consecinţă, în totalitate. S-a dispus punerea în libertate a tuturor acestor [prizonieri de conştiinţă]…” (Simion Buia jr., Aplauze sub cupola Palatului de Justiţie, în  „România Liberă” din 1 noiembrie 1990).

 

 „La termenul de 5 noiembrie, în dosarul nr. 1448/1990, privind al doilea lot al celor anchetaţi pentru comiterea de infracţiuni în legătură cu  evenimentele din 13 iunie, aflat spre rezolvare la Tribunalul Municipiului Bucureşti – dat fiind timpul scurs de la termenul din 29 octombrie, când a fost decisă încetarea provizorie a măsurii de arestare a celor anchetaţi – era de  presupus ca toţi cei arestaţi să fi fost eliberaţi. Cu toate acestea, trei dintre prizonieri nu beneficiază încă de măsura dispusă de către Tribunal. Este vorba de April Popescu, Mihai Mistreanu şi Tamara Mustaţă. În cazul primilor doi, poliţia a ignorat pur şi simplu adresa Tribunalului prin care i se făcea cunoscută încetarea provizorie a măsurii de arestare, iar în cel de al treilea caz a fost adusă în instanţă în aceeaşi ţinută [specifică]. În faţa acestor acte scandaloase, preşedintele completului de judecată, domnul Corneliu Turianu, a dispus sesizarea Procuraturii Militare pentru a o obliga să intervină. Ne solidarizăm necondiţionat cu măsura întreprinsă de instanţă deoarece considerăm că abuzurile au durat şi aşa prea mult, iar cei vinovaţi de comiterea lor trebuie aduşi ei înşişi în faţa legii” (Ion Frâncu, Eliberaţi neeliberaţii – Cum este posibil să fie (încă) ignorată decizia unui magistrat, în „Dreptatea” din 9 ianuarie 1990).

 În final, instanţa a constatat că cei puşi în libertate încă se mai află în stare de arest – unii la circa de Poliţie, alţii la Penitenciarul Jilava –, la baza reţinerii neaflându-se nici un mandat, fapt ce constituie infracţiunea de reţinere ilegală!… Înainte de suspendarea şedinţei, preşedintele completului a dispus sesizarea Procuraturii Militare pentru reţinerea ilegală a inculpaţilor, cu atât mai mult cu cât termenul de punere în libertate a fost depăşit de mult. Mai mult chiar, problema a fost percepută şi dintr-un alt punct de vedere, cât se poate de just, acela al ignorării deciziei unui magistrat după principiul mioritic „Câinele latră, noi ne vedem de ale noastre”.

Sentinţa

„Dosarul nr. 1448/1990, care cuprinde cel de-al doilea lot al evenimentelor din 13-15 iunie 1990, a fost cel care a intrat ultimul pe rolul Secţiei I penală a Tribunalului Municipiului Bucureşti. Cu toate acestea, este primul care ajunge la final. Aceasta se datorează felului în care au fost conduse dezbaterile de către completul de judecată – prezidat de dl. Corneliu Turianu şi judecător dna. Magdalena Dumitru – cu discernământ şi operativitate, aceasta din urmă dovedită şi prin disjungerea cauzei pentru un număr de 14 inculpaţi, trimişi greşit în faţa Tribunalului, deoarece infracţiunile ce li se puneau în sarcină erau de competenţa judecătoriei de sector” (Şerban Popa, Ne păstrăm în continuare speranţa, în „Dreptatea” din 9 noiembrie 1990).

„În acest timp, unii începeau să strâmbe din nas, constatând că “gluma” lui Turianu se îngroşase şi moftul cu scoaterea cătuşelor începe să miroasă a Justiţie, de fapt a judecător independent.

În faţa fermităţii completului de judecată, procurorii încep să dea încet, încet înapoi. Numai televiziunea se ţine băţoasă pe poziţie, jurista acestei instituţii naţionale cerând cu insistenţă ca inculpaţii, chiar dacă nu li s-a dovedit vinovăţia, “barem să plătească geamurile sparte” (Simion Buia jr., Inculpaţii din 13…, în “România liberă” din 24 ianuarie 1991).

„Acest dosar este judecat de completul prezidat de către preşedintele Secţiei I penală, domnul Corneliu Turianu care, chiar la primul termen de judecată în şedinţa publică din 29.10.1990, dispune punerea în libertate a tuturor inculpaţilor, iar ca dovadă că totuşi mai sunt printre oameni şi oameni, roagă pe cei ce-i escortează să le descătuşeze mâinile arestaţilor. Apreciind că până la 7.01.1991, dată la care a fost fixată penultima şedinţă de judecată, cercetarea judecătorească a decurs normal graţie completului de judecată condus de preşedintele secţiei mai sus amintit, nu am considerat necesar a prezenta unele aspecte deficitare de ordin procedural inerente fiind oricărui început de anchetă judecătorească” (Şerban Popa, Ne păstrăm în continuare speranţa, în „Dreptatea” din 9 noiembrie 1990).

Şi, în sfârşit, a venit şi clipa mult aşteptată: sentinţa pronunţată la 28 ianuarie 1991 de Secţia 1 penală a Tribunalului Municipiului Bucureşti. Iată pe scurt cuprinsul ei:

„Cei trei inculpaţi, pentru care Procuratura a cerut achitarea integrală, Almăşan Ion Dan, Broască Constantin şi Toma Florian, au fost achitaţi pentru toate infracţiunile ce li se puseseră în sarcină, în baza art.11 pct.2 lit., raportat la art.10 lit.c) din Codul de procedură penală. Pe acelaşi temei, au mai fost integral achitaţi Lungu Gheorghe şi Mistreanu Mihai, acesta din urmă fiind unul din cei pentru care a fost nevoie de mai multe adrese ale Tribunalului pentru ca locul de deţinere (Secţia 11 Poliţie) să binevoiască a-i da drumul, atunci când instanţa dispusese punerea sa în libertate. În aceeaşi situaţie s-a găsit, dar cu un alt loc de detenţie – Penitenciarul Jilava – şi inculpata Mustaţă Ujică Tamara, care însă a fost găsită vinovată de infracţiunea de pătrundere fără drept în sediul unei instituţii publice, fiind condamnată la 6 luni închisoare. Aceeaşi pedeapsă a fost pronunţată şi pentru Rădulescu Stelica şi pentru aceeaşi infracţiune, ambele fiind achitate pentru celelalte învinuiri: distrugere în paguba avutului obştesc, ultraj şi ultraj contra bunurilor moravuri şi tulburarea liniştii publice. Inculpaţii Marin Gheorghe şi Nicu Costel au fost găsiţi vinovaţi, în afară de aceeaşi infracţiune, pentru care au primit tot câte 6 luni de închisoare, şi de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, pentru care li s-a aplicat câte 2 luni de închisoare (primul dintre ei a mai primit 6 luni şi pentru infracţiunea de ultraj) urmând să execute pedeapsa cea mai grea, adică 6 luni închisoare. În acelaşi timp însă, în temeiul art.81 Cod penal, instanţa a dispus suspendarea executării pedepsei, condiţionat, pentru toţi cei condamnaţi (…). În privinţa minorilor Lambru Dumitru şi Dobre Marian, Tribunalul i-a achitat de învinuirea de distrugere în dauna avutului obştesc, iar pentru infracţiunea de ultraj, pătrundere fără drept şi ultraj, contra bunelor moravuri şi tulburare a liniştii publice, le-a înaintat dosarul Procuraturii în scopul de a-i încadra într-o muncă sau formă de învăţământ, cu încredinţarea lor colectivelor respective. Rezultă, în concluzie, că nici unul dintre inculpaţi nu va mai avea de executat vreo pedeapsă. Şi aşa au stat destul într-o detenţie nemeritată, pentru care cei achitaţi sunt în drept şi datori chiar să ceară reparaţiile necesare de la cei răspunzători, conform prevederilor legale. Nu este sub nici un motiv cazul să renunţe la acest drept din slăbiciune, din îngăduinţă sau comoditate. Ei nu au avut parte de nici una din ele şi nici măcar de a fi trataţi în respectul legii.

Un cuvânt în plus pentru înaltul profesionalism şi lecţia de practică judiciară pe care a oferit-o completul de judecată compus din domnul preşedinte Corneliu Turianu şi doamna judecător Magdalena Dumitru. O dorim urmată de toate forurile de judecată şi în toate cazurile” (Ioan Frâncu, Punctul final în al treilea proces al „Golanilor”, în „Dreptatea” din 6 februarie 1991).

Consecinţe ale evenimentelor din 13 iunie 1990

 „Imediat după evenimente şi până în zilele de acum, ex-preşedintele Iliescu a considerat normal ce s-a întâmplat în 14-15 iunie (vorbind, cel mult, de unele „excese” pe care a încercat totuşi să le justifice). Fostul şef al statului persista în a da vina pe evenimentele din 13 iunie, refuzând însă să recunoască faptul că ele au fost provocate tot de către puterea politică, prin violenţa cu care „s-a curăţat” Piaţa Universităţii. Şi apoi prin violenţa gratuită a forţelor de ordine contra manifestanţilor, luaţi la bătaie din senin, provocaţi să riposteze, Piaţa Universităţii era blocată cu maşini, ceea ce înşişi unii generali consideraseră o greşeală. Fusese o provocare clară. Se ştie apoi de înregistrarea convorbirii dintre generalii Chiţac şi Diamandescu, despre incendierea maşinilor, „aşa cum a fost înţelegerea cu domnul preşedinte”. Responsabili în egală măsură cu preşedintele Iliescu sunt conducătorii de atunci ai TVR, Emanoil Valeriu şi Răzvan Theodorescu, care, pe lângă lansarea unor apeluri aberante la „apărarea” Televiziunii, au oprit în mod nejustificat emisia (cum nu se întâmplase în decembrie 1989, deşi se trăgea chiar de pe culoarele instituţiei), ceea ce, conform declaraţiei tuturor liderilor minerilor implicaţi, a fost determinant pentru venirea lor la Bucureşti. Semnificativ este faptul că printre cei vânaţi s-au numărat şi foştii deţinuţi politici.

Mulţi dintre cei care au suferit – persoane şi instituţii – au făcut plângeri la Procuratură, unii dintre ei cu date concrete şi nume de agresori, dar ele au rămas fără urmări. Mult timp au fost şicanate ori chiar judecate tot victimele. Şi, pentru că le-a scos din cauză, pe atunci judecătorul Corneliu Turianu a fost demis de către PDSR din funcţia de preşedinte al TMB” (Roxana Iordache, 13-15 iunie 1990, o pată în istoria României, în „România Liberă”, iunie 1999).

Având în vedere tocmai aceste împrejurări sus-menţionate, Tribunalul Municipiului Bucureşti, secţia I penală, a pronunţat la 29 ianuarie 1991 sentinţa. Cinci inculpaţi au fost achitaţi în totalitate. Nu s-a putut proba în cazul lor nici distrugerea în paguba avutului obştesc, nici pătrunderea fără drept, nici ultrajul şi nici ultrajul contra bunelor moravuri. Mai mult: nici unul din cei cinci nu a putut fi dovedit ca fiind prezent pe 13 iunie la Televiziune! Ceilalţi şase inculpaţi au fost, de asemenea, achitaţi pentru infracţiunea de distrugere în paguba avutului obştesc, dar, reţinându-se că au pătruns fără drept în sediul unei instituţii publice ori că au tulburat ordinea şi liniştea publică, au fost condamnaţi la pedepse variind între 2 şi 6 luni închisoare, dispunându-se totodată suspendarea condiţionată a executării acestora, iar pentru faptele comise de minori instanţa a restituit cauza procurorului spre a lua măsuri de încadrare a acestora într-o muncă sau într-o formă de învăţământ.

Analiză juridică a evenimentelor din iunie 1990

Aşa cum arătam (O mineriadă uitată?), Miron Cozma a fost trimis în judecată şi condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de subminare a puterii de stat, prevăzută şi pedepsită de art.162 din Codul penal, doar pentru mineriada din septembrie 1991, soldată cu căderea Guvernului Roman. Or, toată lumea ştie că mineriada din 1991 nu este decât o consecinţă a celor anterioare. Minerii au venit la Bucureşti şi în ianuarie 1990, şi în februarie 1990, şi în iunie 1990. Iar mineriada din iunie 1990 nu este decât consecinţa primelor incursiuni minereşti din ianuarie şi februarie 1990. Şi cu toate acestea, până şi posturile de televiziune, atunci când consemnează evenimentele din septembrie 1991, prezintă mai mult imagini de la mineriadele anterioare, dar nu se pomeneşte nici măcar un cuvânt despre ele.

 

Acum, vălul uitării pare să se fi aşternut peste primele trei mineriade. Să fie de vină amnezia?

Haideţi să ne reamintim:

Acţiunile revendicative ale minerilor din Valea Jiului, care ulterior au devenit violente şi au căpătat evidente conotaţii politice, din punct de vedere al legislaţiei penale în vigoare, îmbracă calificarea juridică a infracţiunii de subminare a puterii de stat, prevăzută şi pedepsită de art. 162 din Codul penal:

„Acţiunea armată de natură să slăbească puterea de stat se pedepseşte cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Orice alte acţiuni violente săvârşite de mai multe persoane împreună, de natură să atragă aceleaşi urmări, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi”.

După cum se poate observa, legea nu conţine vreo precizare cu privire la expresia de „acţiune armată”, această expresie implicând însă ideea de grup (ceată) şi ideea de înarmat (având arme), indiferent de felul acţiunii. Astfel, elementul material al infracţiunii poate consta într-un atac armat împotriva unui organ al puterii de stat, într-o împotrivire armată faţă de anumite măsuri luate de un astfel de organ, în dezarmarea organelor de menţinere a ordinii sau a unor unităţi sau subunităţi militare, dar şi în orice alte acte armate săvârşite împotriva organelor locale sau centrale ale puterii de stat, indiferent dacă s-a făcut uz de arme sau nu, important fiind ca acţiunea să se fi comis de persoane care aveau asupra lor arme. Pentru înţelesul noţiunii de arme, dispoziţiile cuprinse în art. 151 din Codul penal sunt cât se poate de clare, termenul de „arme” având un dublu înţeles: acela de arme propriu-zise, cele declarate astfel prin dispoziţii legale, dar şi acela de arme „prin asimilare”, la care se referă alineatul 2. Adică exact arsenalul folosit de mineri în atacarea forţelor de ordine: arme albe, şi orice fel de obiecte folosite pentru agresare, cum ar fi bâte, sape, topoare, lanţuri. Aceasta, fără a mai pune la socoteală tehnica militară şi armamentul însuşit şi folosit de mineri, cum ar fi scuturile, grenadele lacrimogene, pistoale, tunuri de apă, maşini blindate.

Infracţiunile săvârşite de Miron Cozma şi mineri se încadrează însă perfect în prevederile alin. 2 ale aceluiaşi articol. Prin „acţiuni violente” înţelegem orice acte sau manifestări săvârşite cu violenţă şi care pot consta în atacuri violente împotriva unor persoane, în distrugeri sau devastări de localuri ale unor organe de stat, în provocarea unei dezordini, în supunerea la tratamente rele sau la batjocura unor funcţionari. Elementul caracterizant al acestor acţiuni este săvârşirea lor cu violenţă, indiferent dacă violenţa este îndreptată asupra persoanelor sau a bunurilor. De asemenea, nu este obligatoriu ca aceste acţiuni violente să fie săvârşite cu ajutorul armelor.

Să ne aducem aminte de nesupunerea lui Miron Cozma şi a minerilor în faţa încercărilor paşnice ale forţelor de ordine de a pune în aplicare hotărârea justiţiei privind ilegalitatea grevei. De plecarea într-un marş neautorizat către Bucureşti. De trecerea a cinci baraje instalate de forţele de ordine în defileu. De atacarea violentă, cu diferite arme albe, a forţelor de ordine de la Bumbeşti-Jiu. De agresarea a 17 ziarişti. De agresarea tuturor autoturismelor cu număr de Bucureşti aflate întâmplător în zonă. De avarierea a trei ambulanţe. De înarmarea minerilor. De atacarea violentă a forţelor de ordine de la Costeşti după modelul grupărilor paramilitare. De rănirea gravă, cu bestialitate, a 123 de poliţişti şi jandarmi aflaţi în misiune şi care au necesitat îngrijiri medicale. De luarea drept prizonieri, prin forţă, a 1120 de poliţişti şi jandarmi aflaţi în misiune. De umilirea, batjocorirea acestora şi a hainelor şi însemnelor militare. De însuşirea tehnicii şi armamentului trupelor M.I. şi chiar folosirea acestora împotriva forţelor de ordine aflate în misiune. De luarea drept prizonier, umilirea şi agresarea fizică şi verbală a reprezentanţilor Guvernului României în teritoriu, prefectul de Vâlcea, Nicolae Curcăneanu. De comiterea a numeroase acte de vandalism în jurul localităţii Râmnicu Vâlcea. Faţă de toate aceste fapte săvârşite în doar câteva ore şi cu o violenţă ieşită din comun, articolul menţionat din Codul penal pare încă prea sărac.

Toate aceste acţiuni au fost, indiscutabil, de natură să slăbească puterea de stat, astfel că ele nu pot fi considerate ca infracţiune de ofensă adusă autorităţii sau infracţiune de ultraj, faptele minerilor fiind absorbite în elementul material al infracţiunii celei mai grave, aceea de subminare a puterii de stat.

Infracţiunea de subminare a puterii de stat este o infracţiune de pericol, urmarea imediată a acesteia netrebuind să se concretizeze neapărat într-un rezultat material, exprimat într-o gravă vătămare adusă puterii de stat în sensul lichidării sau paralizării ei parţiale ori în mod temporar. Este suficientă şi crearea unei simple stări de pericol pentru această putere, de natură să o expună unei eventuale slăbiri. Ceea ce în speţă s-a şi întâmplat.

În primul rând, este normală autosesizarea imediată a Parchetului General de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie şi demararea de urgenţă a cercetărilor privind săvârşirea de către Miron Cozma a infracţiunii de subminare a autorităţii statului, prevăzută de art. 162 din Codul penal. În mod obligatoriu, trebuie să se ţină cont de caracterul agravant al acestei infracţiuni, neputându-se trece cu vederea faptul că este vorba despre o recidivă. Paralel cu deschiderea noului dosar penal trebuie reluat şi soluţionat primul dosar penal al lui Miron Cozma, trimis în judecată şi condamnat în primă instanţă exact sub aceeaşi calificare.

Altfel spus, se impunea extinderea anchetei şi la mineriada din iunie 1990. Şi să nu spună cineva că prima zi a respectivei mineriade, cea din 13 iunie 1990, a şi fost anchetată şi adusă în faţa justiţiei, căci acest lucru s-a produs, dar numai în ceea ce priveşte victimele…  În schimb, călăii au primit o mângâiere pe lămpaş şi o „mică atenţie”, o subvenţie de câteva sute de miliarde de lei. Este cazul să reamintesc că eu însumi am fost implicat în judecarea aşa-zisei „rebeliuni legionare”, iniţiată de „bande înarmate” ce fluturau „steaguri verzi”. Instanţa i-a achitat pe toţi cum am relevat mai sus.

Sursa: Corneliu Turianu Blog via Ziaristi Online

 

////////////////////////////////

 

Doamna Aspazia Otel Petrescu despre o alta profetie a Parintelui Justin Parvu si despre jertfa Duhovnicului Neamului pe altarul Ortodoxiei Romanesti. INTERVIU Florin Palas

 

Doamna Aspazia: “Ortodoxia este o cupolă imensă, sub care au venit și cei chemați, și cei nechemați, după cum a spus Mântuitorul. Dar n-au venit dezbrăcați de ceea ce sunt. Au venit cu ceea ce erau. (…) Rușii se folosesc de ortodoxie pentru panslavismul lor. Nu le-a ieșit dominația cu internaționala comunistă, acum vin cu internaționala zis ortodoxă. Eu sunt ortodoxă și româncă. Punct.”

 

Reporter: – Care este locul pe care Părintele Justin îl ocupă în spațiul românesc ortodox?

 

Doamna Aspazia Otel Petrescu: – Părintele Justin a fost un foarte mare creștin, dar a fost un creștin luptător, un creștin ostaș. Dacă ar fi să-i dau o etichetă, deși am oroare de lucrul acesta, a fost ostaș al lui Hristos. S-a înrolat în oastea lui Hristos și a luptat sub acest drapel. Noi ne-am considerat ca o cruce, brațul vertical fiind dragostea pentru Părintele veșnic, iar cel orizontal fiind dragostea pentru neam. Dumnezeu m-a scos dintr-un anumit pământ, dintr-un anumit popor, și n-a făcut-o că așa a avut El fantezii atunci, ca Aspazia Oțel să se numească ortodoxă și româncă. Am un locușor al meu în misiunea pe care Dumnezeu mi-a încredințat-o, punându-mă anume în acest loc și dându-mi această etnie. Altfel, mă făcea să mă nasc într-un neam internațional, care are de toate în el.

 

– Ce a însemnat Părintele Justin pentru lumea legionară?

 

– În primul rând, confirmarea că a avut dreptate Căpitanul când a spus că nu este suficient să spui o rugăciune și să ții o relație personală cu Dumnezeu. Trebuie să fii și luptător. Era împotriva resemnării care vine dintr-o anumită comoditate a creștinului, care spune: eu mă retrag în mine, mă lupt, îl înving pe diavol în mine, pentru că așa trebuie, așa ni s-a trasat. Pentru toate acestea, lupta în comun cu neamul meu, cu cei în mijlocul cărora eu trăiesc este cu mult mai eficace, duce la rezultate mai bune. Ori, Părintele Justin a zis că trebuie să fim oastea care luptă ca Hristos să biruie în tot amalgamul ăsta de rătăciri. A fost un creștin luptător, foarte activ. Părintele a avut foarte puține ore de odihnă, numai Dumnezeu Sfântul știe dacă și orele acelea îi erau acordate, dacă nu în clipa aceea părintele Justin stătea de vorbă cu Părintele său veșnic. Plângea păcatele celorlalți.

 

Cineva m-a întrebat de ce Părintele a suferit atât de mult, căci era sfânt încă din viață, de ce a trebuit să sufere atât de mult? Și am spus: măi fraților, dar el a luat asupra lui toate poverile voastre. Pe toți pe care v-a dezlegat, de la toți el și-a însușit ispășire pentru voi. Păi, cum să nu sufere? Pentru voi suferă. Hristos trebuia să sufere? Doar era puritatea desăvârșită, era iubirea desăvârșită și era cuvântul înțelepciunii, și cu toate astea cât de mult a suferit, pentru că și-a însușit păcatele lumii întregi. Și nu numai pentru atunci, ci pentru totdeauna. Pentru ca să plătești o asemenea izbăvire, o asemenea portiță de salvare a oamenilor, nu merită să suferi cum a suferit El? Așa a suferit și Părintele. Părintele se mistuia pur și simplu de jalea oamenilor care veneau cu dureri. Părintele a suferit efectiv pentru fiecare durere care a fost lepădată la picioarele lui. Era o suferință care venea din dragoste, din foarte mare dragoste pentru aproapele, pentru nefericitul care a căzut în groapă aproape fără să fie conștient că e acolo și că e vai de capul lui. Iar Părintele a dat binecuvântări, a ispășit pentru oameni, pentru toți care au venit cu căderi, cu suferințe mari din cădere, pentru că bolile, încercările mari sunt plata păcatului.

 

– Înainte de operație, Părintele a spus: “Oare ce ar fi mai de folos pentru voi ca să vă pocăiți: să mor sau să mă fac bine?”. Cum tâlcuiți aceasta?

 

– Probabil că la lucrul acesta se gândea: oare cine va mai lua asupra lui atâtea poveri? Lucru pe care l-a exprimat atât de simplu și atât de cutremurător maica Teodosia: “Tu cum de poți să le mai duci/Atâtea cruci, atâtea cruci?”. Cred că Părintele și-a pus întrebarea: cine va mai lua poverile lor, ca ei să știe că poverile acelea au fost luate? Că așa le ia Părintele în continuare, suntem siguri de lucrul acesta. Vom avea miracole care vor atesta lucrul acesta, că Părintele nu renunță la ajutorul pentru oamenii necăjiți. Dragostea lui de oameni a fost atât de fără limite, încât nu se împiedică de pragul care există între vremelnicie și eternitate.

 

– Putem spune că am câștigat un mare mijlocitor în Împărăția lui Dumnezeu.

 

– Absolut, absolut. Iar problema lui era: va putea să facă tot atât de mult bine? Căci oamenii nu știu să trăiască mistic, să trăiască în ascuns, cum spunea părintele Arsenie Boca. Or ști acolo că eu în continuare mă nevoiesc pentru ei? Aici, văzându-l și sărutându-i mâna și spunându-i toate poveștile… Doamne, ce-am putut să aud! A stat o oră și ceva o băbuță să-i spună ce-a pățit cu gâștele, și ce-a pățit cu bobocii, și ce pisică i-a aruncat în grădină vecina și toate chestiile astea… Oamenii sunt inconștienți, nu-și dau seama de unde veneau toate aceste rele, toate aceste nefericiri. Îi mâncau orele de tămăduitor, de vindecător, ale Părintelui.

 

– Ați fost la căpătâiul Părintelui Justin. Cum l-ați găsit?

 

– Atât de frumos! Părintele parcă dormea, căci în timpul vieții pământene n-a prea avut parte de odihnă. Oamenii au fost fără milă cu Părintele. Au tras de harul Sfinției Sale cât au putut. Nu s-au gândit că, pentru alinarea lor, Sfinția Sa stătea treaz până la ore mici din noapte. M-am liniștit când l-am văzut pe Părinte, am certitudinea că, așa cum Părintele Arsenie Boca face miracole mai mari după mutarea la Domnul, și mai multă lume se adună în jurul lui, și mai multă alinare aduce, așa o să facă și Părintele nostru.

 

Mi-ați vorbit despre o proorocie a Părintelui…

 

– Mi s-a părut copleșitor când am înțeles lucrul acesta. Eu am crezut că Părintele Justin a proorocit moartea mea, dar Părintele nu putea să facă lucrul acesta, la cât era de delicat. Părintele mi-a spus care va fi anul ultimei mele binecuvântări. Aveam 80 de ani și i-am zis Părintelui: ”Dați-mi o binecuvântare mai mare, că nu se știe, s-ar putea să fie ultima.”. Aveam atunci niște probleme de sănătate destul de grave. Și Părintele a stat puțin, ca și când ar fi făcut un calcul, și a zis: ”Păi, stai, măi, că până la 89 de ani mai ai!”. Eu am înțeles că voi trăi până la împlinirea vârstei de 89 de ani. Acum mi-am dat seama că Părintele a spus că la 89 de ani voi avea ultima sa binecuvântare. Și așa a fost! E cutremurător!

 

Părintele Justin a fost omul iubirii, și puterea lui de iubire față de oameni, în special, a fost fără limite. Părintele a fost pentru noi, foștii deținuți politic, un fel de pater familias, pentru că familie este toată lumea asta pătimitoare pentru atitudinea pe care a luat-o față de ateismul comunist. Noi am rămas orfani. Dar, în același timp, sunt convinsă că Părintele nu ne părăsește și că dragostea lui de oameni este atât de mare, încât nu se va împiedica de pragul care există între vremelnicie și eternitate.

 

În același timp, Părintele a avut o atitudine corectă față de naționalism. Rușii duc acum o campanie intensă că ortodoxia este internaționalistă, că nu există bulgari, că nu există români. Părintele Justin n-a negat niciodată faptul că Mântuitorul a venit mai ales pentru cei nechemați. Ca dovadă este pilda ospățului, când El a chemat pe cei care trebuia să participe la ospăț, și fiecare a avut câte un motiv pentru care să nu vină. Și atunci, El a zis celor care au pregătit ospățul să iasă în stradă și să cheme pe cei care vor să vină. Și au venit și cei care erau în haine de sărbătoare, de ospăț, și au venit si cei care erau în haine de lucru. Deci, din asta se vede că toate neamurile sunt creația lui Dumnezeu, nu numai un neam ales. Sunt unii care susțin că nu există etnie creștin-ortodoxă, și că există numai ortodoxie, atât și punct. Eu susțin că există bulgar ortodox, român ortodox etc. Nu se poate nega acest lucru. La problema națiunilor, aceasta ni s-a părut nouă, celor ce am trecut prin închisorile comuniste, parabola cea mai limpede. N-ați venit voi cei chemați, i-am chemat pe ceilalți. Sunt la fel de chemați ca și voi. Important este cum trăiești această chemare, cum o aduci la îndeplinire. Iar Părintele Justin a fost întotdeauna pe această linie.

 

Ortodoxia este o cupolă imensă, sub care au venit și cei chemați, și cei nechemați, după cum a spus Mântuitorul. Dar n-au venit dezbrăcați de ceea ce sunt. Au venit cu ceea ce erau. Fiecare neam are o misiune în planul de mântuire al Părintelui veșnic, fiecare a venit cu această chemare, nu s-a lepădat de ea. Biserica Ortodoxă este universală, iar sub această cupolă vin atâtea neamuri, cu specificul lor. Faptul că sunt ortodoxă nu exclude faptul că sunt româncă, dimpotrivă, în cazul poporului meu, subliniază și mai mult acest lucru, pentru că așa s-a născut: creștin. Fac parte dintr-un popor care, atunci când s-a zămislit, a făcut-o sub bolta ortodoxiei.

 

Rușii se folosesc de ortodoxie pentru panslavismul lor. Nu le-a ieșit dominația cu internaționala comunistă, acum vin cu internaționala zis ortodoxă. Eu sunt ortodoxă și româncă. Punct.

 

Interviu realizat de Florin Palas

 

Ziaristi Online

 

http://www.ziaristionline.ro/2013/07/06/doamna-aspazia-otel-petrescu-despre-o-alta-profetie-a-parintelui-justin-parvu-si-despre-jertfa-duhovnicului-neamului-pe-altarul-ortodoxiei-romanesti/

 

////////////////////////////////

 

Un altfel de Corneliu Coposu. Despre unirea Basarabiei cu Tara: „n-avem nevoie de încă patru milioane de minoritari”. Mircea Radu Iacoban despre “Basarabia eminesciana” a lui Theodor Codreanu

 

 

„Basarabia Eminesciană” se intitulează o merituoasă carte, recent apărută în Colecția „Eminesciana” a Editurii „Junimea”. Autorul, Theodor Codreanu, prin tot ce a publicat până acum, oferă adevărate lecții de cercetare în domeniul literaturii și al istoriei recente, demonstrând că auto-izolarea ce și-a impus-o într-un orășel de lângă Prut poate fi și benefică, asigurându-i abordarea temelor majore făr-de afectarea parazitară a disputelor din „lumea bună” academic-universitară și de agitația cronică din publicistică. „Basarabia Eminesciană” este, în fapt, o  carte de istorie. Istoria durută a unor teritorii românești aflate din totdeauna în vizorul „ursului” de la răsărit și a căror ființă națională a apărat-o din răsputeri gazetarul Eminescu. Doar prima parte a cărții se intersectează cu cercetarea de istorie literară, cea de a doua urmând mai departe firul evenimentelor istorice, spre a ilustra perenitatea argumentării eminesciene, de certă actualitate. Astfel aflăm că Țarul avea pregătit decretul de alipire la Rusia a ambelor principate încă în 1877, din momentul intrării armiei „rossiene” spre a coborî către Dunăre și doar imprevizibilul desfășurării ulterioare a evenimentelor din războiul ruso-româno-turc a împiedicat râvnita instalare a granițelor „naturale” imperiale la poale de Carpați.

 

Pe baricadele de la „Timpul” combătea Eminescu, „în numele adevărului și al limbii”: „Însuși numele Basarabia țipă sub condeiele rusești. Căci Basarabia nu însemnează decât Țara Basarabilor, precum Rusia înseamnă țara rușilor și România, țara românilor (…) acel pământ nu l-am cucerit, n-am alungat pe nimeni de pe el, e o bucată din patria noastră străveche, este zestrea împărțitului și nenorocitului popor românesc.”

 

Rectitudinea poziției lui Eminescu este, de altfel, cunoscută, dar cartea lui Codreanu oferă și altă categorie de informații comentate, îndeosebi în cea de a doua parte, unele, poate consternante pentru lectorul veacului XXI. Care află că, în acele momente de răscruce, poetul a fost necruțător și cu cvasi-tutorele său, Maiorescu, pe care-l așează alături de „patrioții” venali și corupți dispuși să afle și-n drama războiului de la 1877 prilejuri de ilicită îmbogățire. Șovinismul rusesc este ilustrat de nume ilustre (Pușkin, Dostoievski ș.a.), până tocmai la Putin.

 

Interesante și utile sunt revelațiile (unele, preluate de la Larry Watts) privind opiniile lui Engels despre români. Ale lui Marx, care ne avantajează, au fost făcute publice de mult. Puținicunosc spusele profund jignitoare ale lui Engels – le reproducem și aici: „Românii sunt un popor fără istorie (…) destinat să piară în furtuna revoluției mondiale (…) Dispariția lor de pe fața pământului va fi un pas înainte.” (!!) Consternată este și poziția lui  Corneliu Coposu, care considera, apropo de unirea Basarabiei cu Țara, că „n-avem nevoie de încă patru milioane de minoritari”, dar și a postului Europa liberă, care a refuzat constant referirile la Basarabia. Iată și opinia lui Brucan: „Basarabia nu este România, nu este nici a românilor.” (!!)

 

O tresărire de orgoliu a avut Ceaușescu, care, la Congresul XIV, a cutezat să pună problema desființării urmărilor Pactului Ribbentrop-Molotov cu destulă directețe. „A fost – scrie Codreanu – ultima lui licărire de conștiință românească, de care și-a bătut joc în clipa în care a ajuns la mal (n.n.: apropo de zicala cu înecatul la mal). El ar fi  trebuie să știe că  Basarabia nu este nici a rușilor, nici a lui Yarrow, ci a lui  Eminescu și a lui Paul Goma, pe care bolșevicii îl alungaseră din Mana Orheiului cu tot cu familie, iar el, Nicolae Ceaușescu, îl alungase din Țară, furându-i ce avea mai scump: cetățenia românească.” De altfel, se zice că poziția de la Congresul XIV, fie și numai schițată, ar fi grăbit căderea dictatorului. Dincolo de raptul teritorial, Ceaușescu nu s-a sfiit să abordeze explicit, chiar cu o anume vehemență (la prima întâlnire cu Brejnev), chestiunea Tezaurului, rămasă până acum într-un ridicol stand-by: o tot „analizează” o Comisie Mixtă care… tace. Cartea lui Th. Codreanu oferă, în a doua ei jumătate, o analiză profundă și exactă a evoluției problemei Basarabiei până la zi. Basarabia, pe care Eminescu o considera „o chestiune de existență pentru poporul român.”

 

A fost și a rămas.

 

Sursa: Monitorul de Suceava

 

/////////////////////////////////

 

Unde sunt cei care nu mai sunt? Pomenirea marelui ganditor crestin ortodox Nichifor Crainic (22 decembrie 1889 – 20 august 1972), condamnat la moarte de sotia lui Brucan

 

Ioan Ianolide il considera pe Nichifor Crainic drept “cel mai mare poet român creştin şi unul dintre cei mai mari poeţi creştini ai lumii”.

 

Nichifor Crainic este un ganditor crestin ortodox. Dar a fost nu numai un ganditor al ortodoxiei, ci si un traitor al ei. Si atat in intelegerea cat si in trairea ei s-a deprins din copilarie prin via comuniune cu poporul satelor romanesti. De aceea, gandirea si simtirea lui crestina poarta o pecete romaneasca, ceea ce face din scrisul lui Crainic o marturie a spiritualitatii romanesti, care e o sinteza intre credinta ortodoxa traditionala si calitatile specifice ale poporului nostru, determinate de originea, de spatiul si de istoria lui.

 

 

 

Nichifor Crainic, dupa numele lui de botez Ion Dobre, s-a nascut la 22 decembrie 1889, in localitatea Bulbucata, judetul Vlasca, si a adormit in Domnul la data de 20 august 1972, la Mogosoaia, langa Bucuresti. Pentru a spune viata acestui mare om intr-o singura fraza, am putea spune astfel: “Un mare scriitor, poet, ziarist, om politic, autor, director de reviste, editor, filosof, pedagog si teolog roman.”

 

Nichifor Crainic – viata unui om de cultura si mare teolog

 

Nichifor Crainic s-a nascut in luna decembrie a anului 1889, in localitatea Bulbucata, judetul Vlasca. Fiul lui Nedelea Dobre, un taran de pe apa Neajlovului, si al celei numite “Zana”, el a deprins de la acestia cele dintai valori crestin-ortodoxe. Dupa primele clase facute la scoala din satul natal, Ion Dobre ajunge, in 1904, la Seminarul Central din Bucuresti.

 

Va studia la Seminarul Central (1904-1912)  si la Facultatea de Teologie din Bucuresti (1912-1916), dupa care a participat la Primul Razboi Mondial, lucrand intr-un spital din Iasi (1916-1918). Dupa razboi, teologul si poetul Nichifor Crainic continua sa publice articole si poezii la diverse reviste. Ii apar noi volume: “Icoanele vremii” (1919), “Darurile pamantului” (1920), “Privelisti fugare” (1921).

 

 

 

Va urma, mai apoi, studii de specializare la Facultatiile de Teologie catolica si de Filosofie ale Universitatii din Viena (1920-1922). Publica versuri, articole si traduceri in reviste precum “Luceafarul”, “Ramuri”, “Semanatorul”, “Lumina literara”, “Viata romaneasca”, “Drapelul”, “Flacara”. Ele erau semnate Nichifor Crainic, nume pe care tanarul Ion N. Dobre l-a adoptat ca pseudonim literar.

 

A lucrat ani in sir la redactia unor ziare, ca “Neamul Romanesc” al lui Nicolae Iorga (1917- 1918, Iasi), “Dacia” (1918-1920), “Lamura” (1922-1923), “Cuvantul” (1922-1926), toate acestea din urma, la Bucuresti: a condus el insusi ziarul “Calendarul” (1932-1933) si revista lunara “Gandirea” (1926-1944), fiind principalul animator si teoretician al curentului “gandirist” traditionalist.

 

Paralel a functionat ca profesor la catedra de Literatura religioasa moderna a Facultatii de Teologie din Chisinau (1927-1932), transferat apoi la catedra de Istoria literaturii bisericesti si relgioase moderne de la Facultatea de Teologie din Bucuresti (de la 1 decembrie 1932), devenita catedra de Ascetica si Mistica (1941-1944); suplinitor al catedrei de Apologetica si Dogmatica (1938-1944).

 

Angajat si in Viata politica, a fost secretar general in Ministerul Cultelor si Artelor (1926), deputat independent de Vlasca (1927), ministru al Propagandei Nationale, pentru scurt timp (1940 si 1941).

 

Laureat al Premiului National pentru poezie (1930), membru al Academiei Romane in locul lui Octavian Goga (1940, cu discursul de receptie la 22 mai 1941), demnitate pe care a pierdut-o in timpul regimului comunist si “doctor honoris causa” al Universitatii din Viena (1940), participant la Congrese Internationale ale scriitorilor la Bruxelles (1927), Viena (1929), Arles si Avgnon (1930) s.a.

 

Conferinte la Universitatiile din Sofia (1941), Zagreb (1943), Berlin (1943 si 1944), Viena (1943), Weimar (1943) etc. Din iarna anului 1944 pana in mai 1947 a stat ascuns la Manastirea Sambata de Sus, in casa unor preoti din Muntii Apuseni si de pe Tarnave.

 

 

 

In iunie 1945 a fost judecat in lipsa si condamnat la inchisoare pe viata. S-a predat autoritatiilor in satul Cerchid – Mures, fiind inchis la Manastirea Vacaresti, apoi la Inchisoarea Aiud, unde a stat 15 ani, eliberat la 26 aprilie 1962, dupa care a lucrat in redactia ziarului “Glasul Patriei”, pana in 1968.

 

Opera sa poetica si literara se bazeaza pe o viziune teologica asupra istoriei si artei romanesti, poezia lui fiind inspirata din viata campeneasca si dominate de nota religioasa si revista “Gandirea” a lansat sau a incurajat multi poeti si eseisti contemporani (Lucian Blaga, Vasile Voiculescu, Ion Pillat s.a.). Va trece la cele vesnice in data de 20 august 1972, la Mogosoaia, langa Bucuresti.

 

Nichifor Crainic – poezia crestina

 

Poezia lui Crainic nu e nici ea o poezie a unor simtiri general umane, si in acest sens, o poezie “abstracta”, ci o poezie care exprima viata spirituala concreta a poporului roman. Poezia lui poate fi considerata, de aceea, ca expresia spiritualitatii concrete a acestui popor. Insusi titlul unuia din volumele sale de poezii exprima aceasta calitate a poeziei sale: Iisus in tara mea.

 

S-ar putea spune ca Nichifor Crainic este poetul nostru crestin prin excelenta, cum este Paul Claudel poetul crestin francez prin excelenta, sau Rainer Maria Rilke poetul crestin german prin excelenta. Unii ar putea obiecta fata de aceasta caracterizare a lui, ca multe din poeziile lui Crainic nu au un continut crestin, ci oarecum panteist, deoarece vede in acestea pe Dumnezeu ca un fel de ultima esenta a tuturor.

 

Dar din caracterul personal in care prezinta pe Dumnezeu in mod explicit ca persoana, se poate vedea ca esenta de care afirma el ca este fundamentul tuturor, este energia necreata a lui Dumnezeu, in care e prezent El insusi ca Persoana, dupa invatatura ortodoxa. Gratie acestei invataturi, Dumnezeu e prezent in toate, fara sa se confunde cu ele.

 

 

 

Ca incheiere precizam ca cea mai mare parte a poeziilor care alcatuiesc volumul “Soim peste prapastie” profund, explicit crestine, au fost alcatuite de Nichifor Crainic in cei peste cincisprezece ani de inchisoare, invatandu-le, odata cu alcatuirea lor, pe de rost si, apoi, comunicandu-le, prin alfabetul Morse, in celulele invecinate si prin ele in toate incaperile inchisorii din Aiud. Aceste poezii sunt opera unui poet martir, create in lunga perioada a martirajului sau, suportat fara nici o vina de-a fi apartinut vreunui partid politic, ci pentru simplul fapt ca s-a manifestat ca ziarist si ca poet roman crestin.

 

Putem spune ca poezia de cea mai profunda spiritualitate ramaneasca s-a nascut in inchisoare si credem ca si alte opere importante au fost fructul meditatiei din aceasta perioada de grele suferinte a multor spirite alese ale poporului roman.

 

Despre gandirea de teolog a lui Nichifor Crainic, parintele Dumitru Staniloae scria: “Prin activitatea sa, Nichifor Crainic a indeplinit cea mai importanta opera de raspandire a invataturii ortodoxe in lumea noastra intelectuala. Nichifor Crainic e misionarul de prestigiu al credintei bisericesti in mijlocul intelectualilor romani.”

 

Pan Vizirescu, Ion Petrovici, Dumitru Staniloae, Nichifor Crainic – 24 decembrie 1969 – Arhiva Mircea Platon – Ziaristi Online

De la stânga la dreapta: Pan M. Vizirescu, Ion Petrovici, Dumitru Stăniloae, Nichifor Crainic, soţia poetului gândirist Horia Niţulescu (24 decembrie 1969). Foto: Focuri in Noapte

 

Nichifor Crainic – activitatea literara si culturala

 

Crainic a debutat ca poet inaintea primului razboi mondial. Ca scriitor si teolog a condus revista “Flamura” si a fost directorul si mentorul uneia dintre cele mai importante reviste literare din perioada interbelica, “Gandirea”. La inceput a colaborat cu poezii la diverse publicatii literare si nationalist-traditionaliste: “Ramuri”, “Luceafarul”, “Drum Drept”, “Flacara”, “Dacia”, “Transilvania”, “Cuget Romanesc”. Dupa stramutarea revistei “Gandirea” de la Cluj la Bucuresti, preia conducerea revistei de la Cezar Petrescu.

 

 

 

In “Gandirea” au aparut numeroase articole si eseuri programatice care vor defini orientarea politica nationalista a curentului “gandirist”. Acesta fusese tributar ortodoxismului militant, prezentand similitudini puternice cu fascismul italian. Crainic a scris mai multe articole etnocentriste in care a elogiat regimul dictatorial din Italia al lui Benito Mussolini. A elaborat apoi, in 1938, teoria “statului etnocratic” in lucrarea “Ortodoxie si etnocratie”. De asemenea, a colaborat la publicatii controlate de legionari, de pilda la: Revista Sfarma-Piatra si Revista Buna Vestire.

 

Dumitru Staniloae il descrie pe Nichifor Crainic cu urmatoarele cuvinte: “Nichifor Crainic este cel dintii teolog roman din epoca moderna a istoriei noastre care scoate teologia din cercul stramt si ocolit al specialistilor, prezentind-o, intr-o forma impunatoare, atentiunii generale a lumii intelec­tuale. Nichifor Crainic innoieste prin reactualizarea traditiei intr-o teologie care se multumea cu citeva coji din aceasta traditie, primite pe calea si de multe ori prin inter­pretarea ocolita a teologiilor apusene”, savirsind “o adevarata restaurare a teologiei romanesti in duhul ortodox.”

 

Lucrari Teologice:

 

– Curs de istoria literaturii bisericesti si religiose moderne. Editat dupa note stenografice de Pandele Olteanu si Ion V. Georgescu, Bucuresti, 1933

– Curs de teologie mistica, litografiat, Bucuresti, 1938

– Curs de mistica germana, litografiat

– Curs de Apologetica, litografiat

– Curs de Dogmatica, litografiat.

– Sfintenia – implinirea umanului (Curs de Teologie mistica, 1935 – 1936), editie ingrijita de ierod. Teodosie Paraschiv, Iasi, 1993, 224 p.

 

Volume de versuri:

 

– Sesuri natale, Craiova, 1916

– Darurile pamantului, Bucuresti, 1920

– Cantecele patriei. Bucuresti, 1925

– Tara de peste veac. Bucuresti, 1931 (si 1940, 129 p.)

– Soim peste prapastie. Versuri inedite create in temnitele Aiudului, Bucuresti, 1990, 168 p.

– Poezii alese 1914-1944. In selectia autorului, Bucuresti, 1990, 104 p.

 

Eseuri si alte lucrari:

 

– Icoanele vremii (schite si articole din vremea razboiului), Bucuresti, 1919

– A doua neatarnare, Bucuresti, 1926

– Sensul traditiunii, Bucuresti, 1929

– Sensul frumosului, Bucuresti, 1932

– Rasa si religie, Bucuresti, 1935

– Puncte Cardinale in haos, Bucuresti, 1936, 320 p.

– Ortodoxia, conceptia noastra de viata, Sibiu, 1937, 31 p.

– Ortodoxie si etnocratie. Bucuresti, 1938, 312 p.

– Nostalgia paradisului. Bucuresti, 1940, 416 p. (reed. la Iasi in 1994, XXXIV + 334 p.).

– Zile albe – zile negre. Memorii, Bucuresti, 1991, XXXIII + 388 p.

 

Traduceri:

 

– Din Rabindranath Tagore (Sadhana, 1932).

– Povestiri despre bunul Dumnezeu (din limba germana), din Rainer Maria Rilke s.a.

 

Colaborari la numeroase ziare si reviste din perioada interbelica.

Coautor la unele manuale pentru invatamantul primar.

 

Nichifor Crainic – Pamfil Seicaru – Radu Gyr – Foto Ziaristi Online

Nichifor Crainic, Pamfil Seicaru, Radu Gyr, condamnati la moarte si inchisoare de sotia lui Brucan, acuzatorul public Sidorovici

 

 

 

Unde sunt cei care nu mai sunt?

 

Întrebat-am vântul, zburătorul

Bidiviu pe care-aleargă norul

Către-albastre margini de pământ;

Unde sunt cei care nu mai sunt?

Unde sunt cei care nu mai sunt?

 

Zis-a vântul: Aripile lor

Mă doboară nevăzute-n zbor.

 

 

 

Întrebat-am luminata ciocârlie,

Candela ce leagănă-n tărie

Undelemnul cântecului sfânt:

Unde sunt cei care nu mai sunt?

Unde sunt cei care nu mai sunt?

 

Zis-a ciocârlia: S-au ascuns

În lumina Celui nepătruns.

 

Întrebat-am bufniţa cu ochiul sferic,

Oarbă care vede-n întuneric

Taine necuprinse în cuvânt:

Unde sunt cei care nu mai sunt?

Unde sunt cei care nu mai sunt?

 

Zis-a bufniţa: Când va cădea

Marele-ntuneric, veţi vedea.

 

Cântecul potirului

 

Când holda taiata de seceri fu gata

Bunicul si tata

Lasara o chita de spice în picioare

Legand-o cucernic cu fir de cicoare;

Iar spicele-n soare sclipeau matasos

Să-nchipuie barba lui Domnu Cristos.

 

Când painea-n cuptor semana cu arama,

Bunica si mama

Scotand-o sfielnic cu semnele crucii,

Purtau parca moaste cinstite si lucii

Ca painea, dand abur cu dulce miros,

Parea ca e barba lui Domnu Cristos.

 

Si iata potirul la gura te-aduce,

Iisuse Cristoase, tu jertfa pe cruce,

Hraneste-mă mama de sfant Dumnezeu.

Ca bobul în spice si mustu-n ciorchine

Esti totul în toate si toate prin tine,

Tu painea de-a pururi a neamului meu.

 

Din coarda de vita ce-nfasura crama

Bunica si mama

Mi-au rupt un ciorchine, spunandu-mi povestea;

Copile, graira, broboanele-acestea

Sunt lacrimi de mama varsate prinos

La casnele Domnului nostru Cristos.

 

Apoi, când culesul de struguri fu gata,

Bunicul si tata

In joc de calcaie jucand nestemate

Ce lasa ca rana siroaie-nspumate,

Copile, graira, e must sangeros

Din inima Domnului nostru Cristos.

 

Si iata potirul la gura te-aduce,

Iisuse Cristoase, Tu jertfa pe cruce;

Adapa-mă, seva de sfant Dumnezeu.

Ca bobul în spice si mustu-n ciorchine

Esti totul în toate si toate prin tine,

Tu, vinul de-a pururi al neamului meu.

 

Podgorii bogate si lanuri manoase,

Pamantul acesta, Iisuse Cristoase,

E raiul în care ne-a vrut Dumnezeu.

Priveste-te-n vie si vezi-te-n grane

Si sangera-n struguri si frange-te-n paine,

Tu, viata de-a pururi a neamului meu.

 

Rugăciunea din amurg

 

Mă rog si pentru viii si pentru mortii mei.

Tot una-mi sunt acuma partasii si dusmanii,

Cu ei deopotriva mi-am sfaramat eu anii,

Si dragostea si vrajba le-am impartit cu ei.

 

Pe morti în rugaciunea de seara mi-i culeg.

Acestia sunt, Doamne, iar eu printre morminte.

Au fost în ei avanturi si-au fost si pogoraminte.

Putin în fiecare, în toti am fost intreg.

 

De viforele vietii ei sunt acum deserti,

Dar dragostea, dar vrajba, din toate ce ramane?

Zdrobita rugaciune la mila ta, Stapane,

Sunt si eu printre mortii rugandu-mă să-i ierti.

 

Si adunandu-mi viii, la mila ta recurg,

Când crugul alb al zilei pamantul incununa:

Tu da-le, Doamne, da-le cu toata mana buna

Tarzia-ntelepciune din tristul meu amurg.

 

Tara lui Lerui-Ler

 

Spre tara lui Lerui-Ler

Nu e zbor nici drum de fier, –

Numai lamură de gând,

Numai suflet tremurând

Şi vâslaş un înger.

 

Spre ţara de peste veac

Nesfârşire fără leac,

Vămile văzduhului,

Săbiile Duhului

Pururea de strajă.

 

Sus ! pe sparte frunţi de zei,

Şovăielnici paşi ai mei !

Piscuri de-ntrebări – momâi

Să-mi rămână sub călcâiu

Şi genuni de zare !

 

În ţara lui Lerui-Ler

Năzuiesc un colţ de cer.

De-oi găsi, de n-oi găsi

Nimenea nu poate şti –

Singur Lerui-Ler.

 

Sursa: Crestin Ortodox via Ziaristi Online

 

http://www.ziaristionline.ro/2013/08/20/unde-sunt-cei-care-nu-mai-sunt-pomenirea-marelui-ganditor-crestin-ortodox-nichifor-crainic-22-decembrie-1889-20-august-1972-condamnat-la-moarte-de-sotia-lui-brucan/

//////////////////////////////

 

 

 

 

In atentia SRI: Ne retrocedăm ţara criminalilor de război! Dr. Ilie Gherheş: „Statul Român se află în faţa unei mari escrocherii istorice”

 

de Ioana Lucacel si Mircea Crisan

Nu ne vindem ţara, o retrocedăm, pe bucăţi, fără să ţinem seama de tratate, legi, sentinţe sau victimele din cele două conflagraţii mondiale. Din măsuri reparatorii şi juste, retrocedările au devenit un flagel injust, periculos şi imoral, profund scăpat de sub control. Familiile criminalilor de război au ajuns să dobândească imobile şi bunuri de o valoare inestimabilă, fără ca cineva să ţină seama de contextul şi modul în care averea lor a ajuns în proprietatea Statului Român.

 

Ungaria anexează Ardealul pe bucăţi! Trei premieri, Adrian Năstase, Călin Popescu Tăriceanu şi Victor Ponta au deschis poarta trădării, astfel că, din unele statistici, mai bine de o treime din teritoriul Transilvaniei a fost intabulat pe emisari ai Ungariei: urmaşi de grofi, nobili, asociaţii, reprezentanţi ai cultelor.

 

Problema e că legile retrocedărilor nu fac distincţia între clădirile confiscate de comunişti şi cele confiscate prin sentinţe penale date pentru criminali de război. Cum o parte dintre documente se află încă în arhivele de la Budapesta, în multe cazuri nu se poate face măcar dovada confiscării averii nobililor declaraţi criminali de război.

 

Mai mult, în instanţe se iau în considerare intabulări din cărţile funciare din perioada ocupaţiei maghiare, deşi potrivit Legii nr. 260 din 4 aprilie 1945, toate înscrisurile în cărţile funciare efectuate în perioada 1940-1944 au fost declarate nule de drept! Dar în multe cărţi funciare, aceste modificări nu au fost operate.

 

Mai mult, nu se iau în calcul despăgubirile acordate de Statul român pentru imobilele pe care le-a avut în proprietate Statul ungar în Ardeal, până la 1 Decembrie 1918, precum şi pentru optanţii unguri (Sub această denumire de optanţi sunt cunoscuţi acei cetăţeni români de etnie ungară care, după Tratatul de la Trianon, au optat pentru cetăţenia Ungariei şi au părăsit România).

 

Mai mult, după 23 august 1944 şi în baza art.8 din Convenţia de armistiţiu semnată la Moscova, în 12 septembrie 1944, bunurile reprezentând proprietatea Ungariei şi Germaniei de pe teritoriul României au fost sechestrate şi, în baza Legii nr. 91 din 9 februarie 1945, au fost puse sub supravegherea Casei de Administrare şi Supraveghere a Bunurilor Inamice (C.A.S.B.I.).

 

Aceste bunuri nu au fost confiscate de regimul comunist şi, ca urmare, nu pot face obiectul retrocedărilor către Ungaria şi Germania. Şi totuşi fac. Practic, legile retrocedărilor date în ultimii ani şi instanţele de judecată şterg cu buretele o istorie de trei decenii şi jertfele românilor din cele două războaie mondiale.

 

Zeci de hectare de teren, păduri, imobile ajung în proprietatea succesorilor criminalilor de război sau a unor interpuşi.

 

Vreţi exemple? Vă dăm.

 

Începem cu unul dintre cele mai importante cazuri de retrocedare din Ardeal. Domeniul Teleki. Proprietăţi care au aparţinut contelui Adam Teleki, membru în guvernul Ungariei în perioada hortystă. În 1945, Teleki a fost considerat trădător de ţară, dar actele prin care i s-au expropiat bunurile, cum se întâmplă în astfel de cazuri, nu au fost găsite. Aşa că moştenitorii contelui şi-au revendicat bunurile, întinse pe mai multe judeţe: Maramureş, Mureş, Sălaj. În total, familia a deschis vreo 20 de procese, dintre care unul pentru 100 de hectare de pădure în Ardusat. Castelele din Coltău şi Satulung nu au fost revendicate.

 

Codrii Ardealului sunt ceruţi de urmaşii familiei Banffy. Daniel Banffy, fost ministru al agriculturii în Guvernul hortyst, a fost şi el declarat criminal de război. Urmaşii lui cer însă în instanţă sute de hectare de pădure. Familia Banffy a deţinut domenii întinse şi în Ţara Lăpuşului, care face obiectul a patru dosare de restituire a câte 60 hectare de pădure fiecare. Numai că se spune că baronul şi-ar fi vândut averea prin 1940.

 

Alt caz răsunător este al familiei Szaplonczai. Szaplonczai Vasile, membru al partidului iredentist, fost prefect al judeţului Maramureş, a fost condamnat printr-o sentinţă a Tribunalului Poporului pentru „complicitate la crimele prevăzute de art. 2. lit. h. şi m. şi pentru … prevăzute de art. 2. lit. o. din Legea nr. 312/1945”, adică „au comis acte de violenţă, torturi sau alte mijloace ilegale de constrângere” şi „Au ordonat sau iniţiat înfiinţări de ghetouri, lagăre de internare ori deportări din motive de persecuţie politică sau rasială” la 25 de ani de muncă silnică.

 

Mai exact, prin Hotărârea nr. 8, pronunţată în Şedinţa publică din 31 mai 1946, se arată implicarea lui Szaplonczai Vasile în problema evreiască: „În oraşul Sighet, ghetoul s-a înfiinţat în 2 cartiere periferice ale oraşului, permiţându-se celor internaţi să locuiască în casele din aceste cartiere, dar cum numărul celor internaţi întrecea capacitatea de cazare a perimetrului ghetoului, oamenii au fost nevoiţi să stea şi prin pivniţe, poduri de casă şi şoproane. Perimetrul ghetoului a fost împrejmuit cu sârmă ghimpată, iar ferestrele au fost vopsite cu var, pentru ca locatarii caselor să nu poată privi în afară. După cum s-a dovedit în cursul instrucţiei în faţa completului de judecată, ghetoul din Sighet a fost înfiinţat ceva mai înainte decât celelalte ghetouri în Ardealul de Nord. (…)

 

Primăria, prin acuzaţii dr. Gyulafalvi Rednik Alexandru, primar, şi prin substituitul său, acuzatul Hullman Francisc, prim-notar al primăriei nu s-a îngrijit de aprovizionarea celor internaţi în ghetou, lăsându-i fără alimente. Aceste autorităţi comunale (municipale – nn) au refuzat până şi punerea la dispoziţie pe seama celor internaţi a vacilor cu lapte proprietate a evreilor, lapte necesar pentru copii sugaci.

 

Din cauza acestor dispoziţiuni de cazare şi alimentare s-au ivit multe cazuri de tifos exantematic, după cum rezultă din raportul nr. 8982 din 8 mai 1944 al primarului oraşului către Ministerul de Interne. Dar punctul culminant şi aici, ca şi în celelalte ghetouri, l-a format cercetarea după valorile ascunse, cercetare întreprinsă de echipele colonelului Agy Zoltán şi ale acuzatului Toth Ludovic.

 

Încă de la intrarea în ghetou, jandarmii, poliţiştii şi funcţionarii primăriei au făcut percheziţie corporală atât bărbaţilor, cât şi femeilor, nelăsând la o parte nici percheziţia vaginală, chiar la fetiţe de 8 ani şi cu această ocazie au confiscat obiectele apreciate de ei, ca fiind de valoare.

 

Martora Rosenberg Margareta a arătat în depoziţia sa, cum femeilor aşezate la perete – dezbrăcându-le la piele şi sub ameninţarea împuşcării – le făceau percheziţie în vagin şi la anus. (…)

 

Prefectul judeţului Maramureş în acest timp apocaliptic pentru naţiunea evreiască conlocuitoare a fost acuzatul SZAPLONCZAI VASILE, membru al partidului iredentist.

 

Responsabilitatea sa este responsabilitatea tuturor prefecţilor din acel timp”.

 

Evident, la data pronunţării sentinţei, Vasile Szaplonczai era dispărut. Urmaşii familiei sale au reapărut însă, şi revendică moşia familiei din satul Tisa. Ultimii proprietari ai moşiei din Tisa, comuna Crăciuneşti au fost Zoltan şi Paul Szaplonczaz, primul probabil fiul lui Laszlo-Vasile Szaplonczay, iar Paul, nepotul său.

 

Reşedinţa lui Zoltan este revendicată de o nepoată a sa, procesul fiind încă pe rol. Bătrânii satului spun că Zoltan şi-ar fi vândut moşia în 1938 şi cu banii rezultaţi şi-ar fi cumpărat alta în Ungaria, dar odată cu ocupaţia maghiară a venit înapoi, revendicându-şi moşia şi spunând că oamenii l-ar fi forţat să le vândă terenul. Plus că se pare că a fost şi criminal de război.

 

Oricum, amândoi au fugit în 1944 din ţară. Şi totuşi, acum urmaşii lor redobândesc bunurile.

 

Secretarul primăriei Bocicoiu Mare, Vasile Haşciar, spune că: „Pentru Paul Szaplonczai am revendicat bunurile pe Legea 1. Acum pe 247 ne-a revendicat şcoala şi nu numai, terenul aferent şi pădurea. Aceste bunuri sunt cerute după Szaploncyaz Zoltan. Comisia locală a dat soluţia de respingere pentru că trebuia să facă dovada cetăţeniei şi a proprietăţii. Nu a făcut dovada cetăţeniei. Au contestat decizia comisiei locale la comisia judeţeană, care la fel a propus respingere în întreg a cererii tot pe acest fond. Atunci ei s-au îndreptat în instanţă şi de 3 ani suntem în proces. S-au cerut dovezi pentru cetăţenie, pentru planul de amplasament, s-a făcut expertiză. Acel conac e şcoală, şcoala a fost construită, s-a făcut şi şcoala nouă şi nu puteam fi de acord cu retrocedarea. În instanţa de fond, judecătorul a respins plângerea, dar a făcut recurs. Ceva nepoată de-a lui revendică terenul. Se pare că Laszlo Szaplonczai a fost tatăl lui Zoltan. Ei au avut jumătate din Maramureşul Istoric. Au revendicat şi prin Sighet. Lui Paul i s-au restituit 50 de hectare în zona lacului. Zoltan este verişorul lui Paul”.

 

Deh, cine mai stă să verifice mizilicuri gen: dacă aceştia au fost declaraţi criminali de război şi condamnaţi, dacă cărţile funciare în baza cărora se revendică bunurile sunt din perioada ocupaţiei ungare, dacă şi cât au primit despăgubiri? Nobili hortyşti pun din nou stăpânire pe Ardeal, la fel de abuziv şi ilegal, dar, de această dată, cu girul instanţelor de judecată, a legii şi Guvernului, în dispreţul adevărului istoric şi militarilor români morţi pentru eliberarea acestui pământ românesc.

 

„Statul Român se află în faţa unei mari escrocherii istorice”

 

Romania Mica fara Ardeal retrocedat fraudulos sub ochii lui Traian Basescu„Eu spun cu toată responsabilitatea şi pot să-mi pierd mâine serviciul că nu mă interesează dacă atât vor fi de tari, încât să ajungă până la faza asta. În acest moment, Statul Român se află în faţa unei mari escrocherii istorice. Escrocheria nu ar putea avea probabil loc dacă nu ar fi şi o complicitate din interior. După Primul Război Mondial au fost aşa numitele procese ale „octanţilor” şi după cel de-al Doilea Război Mondial ale „absenteiştilor”.

 

Ce se întâmplă acum? Vin urmaşii acelor proprietari, care, unii dintre ei, culmea, au fost despăgubiţi după Primul Război Mondial. Iar acum vin cu documente anterioare proceselor prin care părinţii lor sau bunicii lor au fost deposedaţi de averi sau au fost răsplătiţi de stat la modul general. Şi mai cer încă o dată sau încă de două ori sau încă de trei ori.

 

Niciun evreu sau niciun maghiar dintre aceia mari nu va mai veni să locuiască în Transilvania sau într-o localitate din Maramureşul Istoric sau oricare judeţ. Nu este vorba numai de judeţul nostru, e vorba de tot Ardealul. Dar toată lumea se îndreaptă spre o despăgubire cât mai mare din partea Statului Român. Şi atunci, îşi angajează avocaţi buni şi se judecă cu Statul Român.

 

Din start pot să piardă toate procesele cu România, iar în altă parte le câştigă „fluierând”. Pot să spun cu toată răspunderea, că am fost director la Arhivele Statului şi, ca om care umblă în aceste arhive, că pe Transilvania sunt firme care vin şi cercetează după nişte metode foarte minuţios elaborate exact pe aceste posibilităţi ale viitoarelor procese pe care să le câştige mai ales dincolo de graniţele ţării.

 

Deci suntem pur şi simplu escrocaţi!

 

Au murit de pomană cei care au luptat pentru eliberarea Ardealului şi cei care au luptat împotriva fascismului sau a hortyştilor etc.

 

Este o bătaie de joc postumă la adresa armatei române. Am avut sute de mii de victime, iar acum se calcă pe mormintele acelor oameni exact pe ideea de a câştiga. Şi din păcate, Statul Român este descoperit sau foarte slab apărat. Este atât de simplu inclusiv să se falsifice un document, dar nu asta-i problema că sunt hotărâri judecătoreşti din perioada interbelică. Dar o parte dintre cei care au fost colaboratorii hortismului s-au retras împreună cu armatele şi atunci li s-a confiscat totul, iar ei au devenit absenteişti.

 

Ei au plecat, să zicem, în ’44, dar cei care vin acum vin cu documente din ’38, ’41 sau ’44. Deci sunt documente anterioare hotărârilor judecătoreşti. Şi înconjoară acest moment”.

 

Lector universitar doctor Ilie Gherheş

 

Gazeta de Maramures

 

/////////////////////////////////////////////

40 de intrebari cu Denise Rifai (23.01.2022) – Leon Danaila | Editie COMPLETA https://www.youtube.com/watch?v=Ko6AMsWW4hc

 

Grid Modorcea despre încremenirea în proiect: “Sunt o babă comunistă”

 

 

Citisem de la New York despre filmul Sunt o babă comunistă (2013), prezentat cu mare tam-tam ca o comedie, în stilul deşănţat al producătorului MediaPro, care, cu ProTv în frunte, îşi bat joc de 23 de ani fără ruşine de un popor prea răbdător, creând o nouă Românie, o Românie de fraieri, de patibulari manipulabili. De aceea, cum am revenit în ţară, am căutat să văd acest film, dar fără prea mare entuziasm, aşteptându-mă să fie în stilul manelist cunoscut, aşa cum îl prezintă şi titlul, în băşcălie deterministă.

 

Dar realitatea m-a contrazis. În primul rând că am văzut filmul cu doar încă trei spectatori în sală. La „Patria”, o sala cu peste o mie de locuri. Publicul format de ProTv nu gustă aşa ceva, adică o dramă, cu accente tragice. Românii nu vor să se vadă într-o oglindă fidelă, ei preferă să fie aburiţi, minţiţi.

 

Un astfel de film îi deziluzionează. Fiindcă este un film despre deziluzii, despre lipsă de ideal, despre încremenire. Luminiţa Gheorghiu, care joacă personajul principal, “baba comunistă”, numită Emilia, este filmată cu figura împietrită, este surprinsă adesea privind în gol, mută. Ca Fefeleaga.

 

Regizorul filmului, Stere Gulea, ar fi putut să facă racorduri cu această stare eternă a românilor, ba chiar cu teoria fatalismului lui Conta. O fatalitate de neînţeles bântuie asupra istoriei noastre, surprinsă perfect de marii scriitori, de la Eminescu la Sadoveanu.

 

O lume încremenită, o lume în aşteptare, aşa cum aflăm la un moment dat din dialogul dintre Emilia şi Ţucu (Marian Râlea), soţul babei. Ea îl întreabă pe stradă, privind la un grup de oameni: “Ce fac ăştia aici?”. Şi el îi răspunde: “Aşteaptă. Ce dracu’ aşteaptă?”

 

Au aşteptat să cadă Ceauşescu. Acum aşteaptă să cadă Băsescu. Ieri Iliescu, şi tot aşa. Din aşteptare în aşteptare. În acest fel, însăşi revoluţia este anulată, e fără sens. De altfel, românii manipulabili au demonstrat că se pricep minunat de bine să compromită orice. Au compromis comunismul, apoi neocomunismul, zis şi capitalismul în zdrenţe, de ce nu ar compromite şi revoluţia?

 

De fapt, totul este compromis aici. În primul rând omul. Un om manevrabil, needucat, patibular, nu are nici o şansă să fie om. Cred că fiinţe satanice ca alde Patahârbici, Sârbu, Pacepa, îşi râd în barbă. Am şi văzut o scenă, în care se băteau pe burtă: “Iar i-am păcălit, frate!”

 

Era şi timpul să vină un regizor din vechea gardă şi să reabiliteze ideea de intelectual. Stere Gulea a făcut filmul ca un intelectual care nu comite un hiatus istoric, care priveşte istoria cu seriozitate, ca pe un proces. Tinerii cineaşti s-au tot străduit să facă “procesul comunismului”, nu au reuşit, fiindcă l-au privit în băşcălie, iată că a venit acum timpul să li se facă lor un proces. În Sunt o babă comunistă există o echipă de filmare tânără care face un film despre Ceauşescu, despre epoca lui. Şi se caută “actori” (martori). Este găsită baba, renumită că a fost comunistă. I se spune chiar să vină şi cu carnetul de partid, pe care ea îl păstrase. Şi unde? În spatele unei icoane a Maicii Domnului. Pentru ea, carnetul de partid este tot atât de sfânt ca şi o icoană. Şi Stere Gulea nu tratează nici o clipă în băşcălie condiţia personajului său. Fiindcă în România există încă milioane de oameni ca Emilia. Nu poţi să-ţi baţi joc de ei, aşa cum fac alde Mungiu et co., băşcălie de părinţii lor!

 

Noii cineaşti se inspiră din Epoca de Aur, dar o tratează patibular. Nu o privesc cu luciditate.

 

Singura greşeală a lui Gulea este că momentele retro, flash-back-urile eroinei, le tratează alb-negru, când pentru ea au fost color. Dimpotrivă, ceea ce se întâmplă cu fata ei, Alice (Ana Ularu), este alb-negru.

 

Ea e căsătorită cu un canadian, cu care a venit acasă, în România, la părinţii ei. E însărcinată. Dar din dialogul cu soţul ei reiese că o duc foarte prost, că el e campion în proiecte ratate. Bătrânii îşi dau seama de adevăr. Şi ei vor face un efort suprem, îşi vând apartamentul, ca să-i ajute pe copii, iar ei se mută la ţară, unde aveau o casă, pe care antreprenorul, cu o figură de chinez, refuză să o cumpere, preferă apartamentul din oraş (Călăraşi). Acţiunea filmului nu se petrece la ţară, cum fals îl prezintă producătorii pe Internet. Atmosfera din apartament poate părea ca la ţară, cu mese pline de produse ţărăneşti, dar orăşenizarea se vede pe chipul personajelor. Luminţa Gheorghiu şi Marian Râlea dau o notă de demnitate lumii lor, României, aşa cum a făurit-o generaţia lor de comunişti. Există şi o dispută între mamă şi fiica ei, care nu înţelege “ce a făcut comunismul pentru tine?” Mama îi răspunde foarte serios: “Fabrici şi uzine”. Pe care capitalismul de azi nu le-a construit. Iar leit-motiv este fabrica în care ea a lucrat, acum în paragină, ca în pânzele lui Leonardo Silaghi, dar pe care partea introspectivă o aduce în prim-plan. O transformă în “nostalghia” în care trăiesc mulţi români. Aceasta e partea colorată a filmului, pe care însă regizorul o prezintă în secvenţe alb-negru. Ele însă nu pot fi alăturate scandărilor şi parăzilor ceauşiste, tot în alb-negru, cu adevărat odioase.

 

Tratarea este în cheie realistă. Rezultă o carte de vizită a românilor deloc roză, desfigurată, cu personaje aşijderea. Parcă vezi un documentar despre Burkina Faso. O realitate ca o ruină, ca o dărâmătură. Aşa cum arată strada de azi a României, cu gropi, veşnic desfundată. Singurul element simbolic ar fi privirea de Fefeleagă, împietrită, a Luminiţei Gheorghiu.

 

Abordarea acestui subiect de către regizorii tineri ar fi dus la parodie. Cred că e o performanţă în filmul românesc post-decembrist când realitatea de ieri şi de azi a României nu este parodiată, poate cu excepţia secvenţei când Ţucu îi prezintă ginerelui său statuile eroilor români, de la Mihai Viteazul la Ferdinand şi Carol al II-lea. Nu există în România nici un oraş, nici un loc unde aceste statui să fie împreună.

 

E un film trist, fără şansă de a fi văzut cum merită, de câţi mai mulţi spectatori, e un film moromeţian, în sensul creat de Stere Gulea, care, în ecranizarea sa după romanul lui Marin Preda, a văzut în cenuşiu lumea atât de vie, de colorată, a satului predist. Şi aici e la fel, o lume în alb-negru, plată, moartă, încremenită, fără sens. Nu cunoaştem romanul lui Dan Lungu, după care s-a inspirat Gulea, dar e sigur că el a făcut modificări de sens.

 

“Încotro mergem noi, Niculae?”, era întrebarea din finalul filmului Moromeţii (1988), care rămâne şi aici, numai că ea sună astfel: “Da’ eu ce rol joc?” E singura dată acum, la sfârşit, când cele două personaje, moşul şi baba, care merg şi ele în niciunde, în ceaţă, râd. E replica lui Ţucu, care îi întrebase astfel pe tinerii cineaşti, de mai multe ori, dar ei nu ştiu ce rol joacă el. Îi dau să îmbrace un costum ţărănesc, stilizat, şi-l trimit să aştepte în maşină. Acesta este procesul Noului Val, despre care spuneam. Cei ce mungesc la noul film românesc nu ştiu ce rol joacă oameni atât de serioşi şi profunzi ca Emilia. Tinerii cineaşti îşi îmbracă personajele în ţărani şi fac băşcălie de ei. Şi zic: “Tovarăşi, frumoasă e viaţa!”

 

Nu există cred nici o speranţă ca acest film să fie o lecţie pentru noii cineaşti. Nu se va întâmpla nimic. Aici e locul unde nu se întâmplă nimic, ca în romanul lui Sadoveanu. Aceasta este şi natura împietririi. Vorba lui Călinescu, românii sunt împietriţi în proiect.

 

Şi recenta premieră, Sunt o babă comunistă, constituie excepţia care demonstrează că majoritatea cineaştilor români, de ieri şi de azi, sunt împietriţi, adică nu au avut şi nu au nici un vis, nici un mare proiect, nici o obsesie adevărată, să realizeze filme după mari idei, după cărţi sau fapte istorice însemnate. Nici un film post-decembrist nu are o asemenea ambiţie, cineaştii dovedind că sunt un fel de cociobari, fac ce apucă, nu sunt intelectuali adevăraţi, care ar trebui să fie pătrunşi de idealuri, să aibă nelinişti creatoare de anvergură. De aceea şi filmul românesc nu are un ţel, o unitate, este făcut la întâmplare.

 

Majoritatea cineaştilor sunt tributari Epocii de Aur. Ei se inspiră nesăţios din realitatea comunistă, când realitatea actuală, neocomunistă, este mult mai tragică şi comică decât a fost vreodată România. Nu-i inspiră înălţarea proştilor şi degradarea economică şi spirituală a românilor, realitatea patibulară, decât în măsura în care pot să producă reacţii comandate, anti-româneşti.

 

Sunt o babă comunistă nu este un film anti-românesc, deşi este puţin anacronic pentru mintea noilor făcători de filme, fiindcă are ca mesaj vorba: “Era mai bine când era mai rău”.

 

Grid Modorcea / Ziaristi Online

 

http://www.ziaristionline.ro/2013/09/02/grid-modorcea-despre-incremenirea-in-proiect-sunt-o-baba-comunista/

 

//////////////////////////////

 

Străinul – Albert Camus. Manualul sociopatului

 by Paul Catalin

  Manualul sociopatuluiL-am evitat mult timp pe Albert Camus din cauza naționalității sale. Atunci când vine vorba despre literatura franceză prefer să strâmb din nas și să încerc mai degrabă statul în cap. Am auzit însă că Albert Camus nu se încadrează în șablonul după care sunt fabricați de regulă scriitorii francezi, și cum „Străinul” numără cam 80 de pagini mi-am zis că trebuie să încerc.

 

Povestea îl are în prim plan pe Meursault, un tip aparent obșinuit ce află că mama sa a decedat. Asistând la înmormântarea acesteia constată că nu simte nicio emoție sau sentimente de regret. Nu dorește să vadă trupul defunct al mamei, în colțul genelor sale nu se ivește nicio lacrimă și nu se simte deloc nefericit. A doua zi merge la mare, se combină cu o tipă pe care nu o iubește – Maria Cardona, fostă dactilografă.

 

După ce a întrebat juriul și pe avocatul meu dacă aveau întrebări de pus, președintele l-a ascultat pe portar. Și cu el, ca și cu ceilalți, s-a repetat același ceremonial. Sosind, portarul s-a uitat la mine și și-a ferit privirea. A răspuns la întrebările care i se puneau. A spus că nu voisem s-o văd pe mama, că fumasem, că dormisem și că băusem cafea cu lapte. Am simțit atunci ceva care revolta toată sala și, pentru prima oară, am înțeles că sunt vinovat.

 

Meursault merge la serviciu, își face treaba cu conștiinciozitate, se poartă respectuos cu cei din jurul său, însă nu simte niciun fel de sentiment față de aceștia. Practic i se rupe. Și nu doar că i se rupe de oameni, ci i se rupe de absolut orice. “Mi-e indiferent” pare a fi replica favorită a lui Meursault.

 

Într-o zi Meursault ucide un arab fără vreun motiv anume. În față instanței declară că a comis crima din cauza căldurii. Procesul în care este implicat Meursault mi-a adus aminte de romanul “Procesul” al lui Kafka. Am făcut analogia cu scrierea autorului evreu nu doar din prisma faptului că în ambele opere personajul principal trece printr-un proces, ci mai mult pentru stilul oarecum asemănător. Ambele scrieri sunt absurde, doar că în Procesul avem de-a face cu o lume absurdă și un domn K. care încearcă să se comporte rațional, în vreme ce în “Străinul” avem de-a face cu un comportament absurd din partea lui Meursault.

 

Dar avocatul meu, la capătul răbdării, a exclamat ridicând brațele, așa încât mânecile, căzându-i, au descoperit cutele unei cămăși apretate: “Mă rog, e acuzat că și-a îngropat mama sau pentru că a ucis un om?” Publicul a râs. Dar procurorul s-a ridicat, s-a învăluit în roba lui și a declarat că trebuia să ai candoarea onorabilului apărător ca să nu simți că există între aceste două șiruri de fapte o legătură profundă, patetică, esențială: „Da, a exclamat el cu putere, îl acuz pe acest om de faptul că și-a înmormântat mama cu un suflet de criminal”.

 

Analizând puțin, cred că Meursault are un coportment de sociopat autentic. E inteligent, nu-i pasă de cei din jur, nu-i pasă nici de propria persoană, bucuria sau extazul îi sunt complet necunoscute. Nu încearcă să găsească sensul existenței, este mulțumit cu viața sa ternă. Acceptă să se căsătorească cu Maria deși n-o iubește, spunând-i acesteia că îi este indiferent.

 

La o primă vedere comportamentul lui Meursault pare incredibil de absurd. Dar, analizându-l puțin, am descoperit în Meursault un om extrem de sincer, incapabil să se ascundă în spatele unei măști. Iar tocmai aceste calități ale sale l-au făcut vulnerabil și au stârnit orpobriul societății.

 

http://blogdecititori.ro/strainul-albert-camus/

 

///////////////////////////////////

 

Spotlight. Cu popi pedofili și ziariști băgăcioși

  by Paul Catalin  

 

 

De prin școala generală, la veșnicile si chinuitoare întrebări ale adulților din familia mea ce aduceau în discuție viitorul meu, eu le răspundeam din prima că vreau să mă fac ziarist. Iar acest vis nu a dispărut nici după ce am terminat facultatea. Și astfel m-am angajat ca redactor/reporter la un ziar local din orașul natal. Țin minte foarte bine că în primele două luni mergeam cu zâmbetul pe buze spre redacție și încă nu îmi venea să cred că reușisem să-mi îndeplinesc visul. Un an mai târziu mi-am dat demisia și am jurat să stau la kilometri distanță de orice ziar. Dar această dezamăgire nu mi-a diminuat pasiunea pentru jurnalismul autentic, cel practicat în urmă cu zeci de ani, naiv și plin de patos.

 

Spotlight a câștigat anul acesta premiul Oscar pentru cel mai bun film, asta probabil o știți deja cu toții, iar în dimineața în care am aflat acest lucru, nu am putut să nu zâmbesc malefic și să-i arăt semne obscene unui Inarritu imaginar care o dăduse în bară fantastic cu filmul ăla cu ursul și cu nu știu care actor constipat. Așa că părerea mea despre acest film nu poate fi una obiectivă.

 

Având în prim plan povestea ce a adus jurnaliștilor de la Boston Globe un premiu Pulitzer, mulți ar putea strâmba din nas, argumentând că filmul a luat Oscarul doar datorită poveștii scandaloase. Ei, nu e chiar așa.

 

Spotlight a fost regizat de Tom McCarthy, un anonim care nu a ieșit nu nimic în evidență până acum. Însă, sincer să fiu, mi-a cam stârnit interesul modul în care a reușit să transpună povestea jurnaliștilor de la Boston Globe, așa că îl voi urmări în continuare cu interes.

 

Filmul surprinde în primul rândul prin realismul său incredibil (înghite-o pe asta băi DiCaprio, cu ficatul tău crud cu tot) și prin modul în care a reușit să redea, fără să apeleze la elemente penibile și neverosimile, investigația unui grup de jurnaliști de la ziarul Boston Globe.

 

Despre acțiunea filmului

Ne aflăm în anul 2001, iar în redacția publiației Boston Globe se petrec evenimente majore la nivelul conducerii. Marty Baron (Liev Schreiber) – genul tipului îndrăgostit de meserie, fără viață personală, este numit noul editor și vine cu ideea ca echipa de investigație a ziarului, Spotlight, să analizeze un caz de pedofilie al unui preot catolic.

 

Spotlight este o echipă de jurnaliști de investigație, alcătuită din patru oameni și condusă de Robby Robinson (Michael Keaton) ce se chinuie acum să investigheze misterul popilor pedofili din Boston.

 

Aflați în exercitarea meseriei, cei patru se lovesc de cele mai multe ori de uși trântite în nas, de răspunsuri nesatisfăcătoare, de oameni fricoși și reținuți, și de un sistem ce încearcă să corupă și să mușamalizeze absolut tot.

 

Mike Rezendes (Mark Ruffalo), un jurnalist cam băgăcios, ca și ceilalți din echipa sa, nu se lasă însă dus cu vorba cu una cu două și sapă în arhive, bate lumea la cap până când descoperă împreună cu ceilalți inimaginabilul. Și anume că nu e vorba doar de un preot pedofil sau zece, ci mii de preoți, iar fenomenul nu este unul caracteristic doar pentru Boston, ci e o practică des întâlnită în rândul popilor catolici din toată lumea.

 

Spotlight mi-a plăcut în primul rând grație modului extrem de realist prin care a fost redată investigația jurnalistică. Lipsesc, bineînețeles, împușcăturile, țâțele, sângele comercial, și celelalte elemente tipic hollywoodiene , dar, în schimb, filmul dă mult de gândit. Pentru că, munca de jurnalist, e una de șoarece de bibliotecă ce trebuie să studieze sute și mii de arhive și de maratonist ce trebuie să alerge zeci de kilometri pe zi pentru o singură informație.

 

Nu pot să închei acest rânduri fără să nu aduc în discuție prestația lui Mark Ruffalo. Băiatul ăsta a fost lipsit de un Oscar absolut pe nedrept, dar, hei, bine că a luat DiCaprio Oscar, restul chiar nu mai contează. Pur și simplu nu mi-a venit să cred cât de bine a intrat Ruffalo în pielea jurnalistului bețiv, pasionat, cu probleme familiale. Și faza e că toate chestiile astea Ruffalo le-a clarificat doar din gesturi și elementele non-verbale. Din păcate vocabularul meu e prea sărăcăcios și nu găsesc destule epitete cu care să caracterizez prestația lui Mark Ruffalo.

 

În altă ordine de idei, nu pot decât să mă bucur că “The Reveneant” și-a supt-o singur și nu a primit premiul pentru cel mai bun film. Oricât ar fi de autiști cei din componența juriului pentru premiile Oscar, mai au totuși un gram de discernământ, sau cel puțin așa îmi place mie să cred. Dar tot nu-i pot ierta pentru faptul că l-au lipsit pe bietul Ruffalo de un premiu pe deplin meritat.

 

 

http://blogdecititori.ro/spotlight-cu-popi-pedofili-si-ziaristi-bagaciosi/

 

/////////////////////////////

Dostoievski și ale sale „Însemnări din Subterană”

by Paul Catalin

 

Citisem aproape toate romanele mari de Dostoievski până să mă apuc de „Însemnări din Subterană”. Când am răsfoit romanul și am văzut că are în jur de 150 de pagini mi-am râs în barbă și mi-am propus să îl fumez în două-trei ore. După treizeci de pagini am închis cartea și am reluat lectura de la prima pagină. Apoi am luat pixul și am început să-mi notez de-a citate cu nemiluita. Primele rânduri – primul citat:

 

Sunt un om bolnav… Sunt un om rău… Un om lipsit de farmec… Cred că sunt bolnav de ficat… La drept vorbind, n-am nici cea mai mică idee despre boala mea și nici nu știu precis ce anume mă doare. Nu mă tratez și nu m-am tratat niciodată, deși am respect față de medicină și de doctori. Pe deasupra, mai sunt și superstițios până la exagerare; ei, măcar atât de superstițios , încât să am respect față de medicină. (Sunt destul de cultivat ca să nu fiu superstițios, însă sunt superstițios.)

 

Ce e subterana și cine e cel care trăiește în ea?

Micro-romanul lui Dostoievski este alcătuit din două părți: „Subterana” și „Pornind de la lapoviță”. În prima parte dăm nas în nas cu monologul personajului principal – un individ de vreo 40 de ani, fără nume, ce trăiește în Sankt-Petersburg. Și după cum ați putut vedea mai sus, discursul începe cu lamentările eroului din “Însemnări din Subterană”. Prima parte a romanului numără în jur de 50 de pagini, însă – o spun cu mâna pe inimă și îmi asum răspunderea – acestea sunt, probabil, printre cele mai tulburătoare pagini din istoria literaturii. Și s-au scris atât de multe lucruri despre subterană de-a lungul timpului, încât aproape că mi-e și frică să mă mai bag și eu în seamă. Așa cum îmi era frică să mai întorc încă o filă atunci când am lecturat acest roman.

 

libris.ro

 

Paradoxul subteranei

Individul din subterană se dezbracă de tot în fața cititorului. Își scoate la lumină toate frustrările și păcatele acumulate de-a lungul vieții, se spovedește fără menajamente și rămâne gol pușcă. Rămâne doar cu subterana sa în care se retrage ca un melc într-o cochilie de fiecare dată când se simte vulnerabil și amenințat. Adică tot timpul.

 

La urma urmei, domnilor: mai bine-i să nu faci nimic. Mai bună-i inerția conștientă! Prin urmare, trăiască subterana! Deși am spus că fierbe fierea-n mine invidiindu-l pe omul normal, n-aș vrea să fiu în locul lui, în condițiile în care îl văd (deși nu voi conteni să-l invidiez. Nu, nu, în orice caz, subterana e mai avantajoasă!). Acolo, cel puțin, se poate… Eh! Păi și acum mint! Mint pentru că știu și eu, ca doi-ori-doi că subterana nu-i deloc mai bună, că mai bun e altceva, cu totul altceva, ceva la care râvnesc, dar care e de negăsit pentru mine! La naiba cu subterana!

 

Pe măsură ce parcurgeam “Însemnări din subterană” descopeream că am în comun tot mai multe similarități cu eroul acesteia. Și din acest motiv am început să-l urăsc pe individul din subterană. Îl uram pentru că știam că în acest mod mă pot urî și disprețui pe mine însumi. Iar acest sentiment mi-a oferit o satisfacție morbidă pe care n-o mai experimentasem niciodată. Iar în prezent îl urăsc pe omul din subterană dar în același timp iubesc subterana acestuia.

 

http://blogdecititori.ro/dostoievski-si-ale-sale-insemnari-din-subterana/

 

 

////////////////////////////////

Anul de grație 1984 – George Orwell

(recenzie)  by Paul Catalin  

George Orwell

 

Auzisem pentru prima dată de George Orwell și de a sa carte “O mie nouă sute optzeci și patru” la primul job pe care l-am avut în București. Era vară, foarte cald și am ieșit împreună cu un coleg la țigară. Eu nu fumam dar m-am folosit de pretext să mai ucid câteva minute din corvoada de la job. Când colegul respectiv a aflat că nu auzim de Orwell a ridicat din sprâncene și probabil m-a retrogradat din clasa imaginară în care împărțea indivizii pe care îi întâlnea.

 

L-am pus pe Orwell în fruntea listei cu autorii ce urmeaza a fi explorați. Am trecut pe la două târguri de carte, am zărit cartea distinsului la mai multe standuri dar de fiecare dată am găsit altceva mai „interesant” pe care să cheltui banii. M-am ambiționat abia dupa ce am aflat ca 1984 e un roman politic. Nu că m-aș da în vânt după astfel de romane, dar mi s-a părut mie că aș merge mai țanțoș prin stația de metrou dacă aș parcurge filele unei astfel de cărți.

 

Recunosc că de fiecare dată când întorceam câte o pagină din 1984, facem în minte paralele fie cu Utopia lui Thomas Morus, fie cu Republica lui Platon. Ambele le-am avut ca lectură obligatorie în facultate și le-am parcurs în diagonală fiindcă soarta mi-a jucat o festă și mi-au căzut ca lucrări de seminar.

 

Nu mi-a plăcut de tipul cu nume de pachet de țigări la început și nici pe parcurs nu m-a fascinat personalitatea lui. Nici nu avea cu ce să mă impresioneze fiindcă intenția lui Orwell nu a fost să creeze un personaj complex asemeni osânditului Raskolnikov. În schimb m-a impresionat distopia schițat de autor.

 

libris.ro

 

Cum arată lumea în 1984

În universul imaginat de George Orwell, în anul de grație 1984, Pământul era împărțit în trei mari superputeri: Eruasia, ce avea ca doctrină neo-bolșevismul; Oceania, a cărei doctrină era SOCENG-ul si Estasia, care avea la bază ideologia numită Adorația Morții sau Uitarea de sine.

 

george orwell 1984Cum au ajuns doar trei superputeri să își împartă supremația? Păi Orwell ne povestește că Rusia a înghițit Europa, formând astfel Eurasia, ce cuprinde întreaga parte de nord a masei continentale euro-asiatice, din Portulagalia până în strîmtoarea Behring. Oceania a luat naștere după ce S.U.A. a invadat Imperiul Britanic, granițele acestei superputeri încadrând cele două Americi, arhipelagurile din Oceanul Atlantic, Insulele Britanice, Australasia și sudul Africii. Despre Estasia ni se spune că înglobează China și țările de la Sud de ea, adică arhipelagul japonez și o porțiune mare din Manciuria, Mongolia și Tibet. Toate acestea s-au întâmplat cică prin anii ’50, în urma unui război nuclear.

 

SOCENG-ul, doctrină ce stă la baza statului denumit Oceania, reprezintă de fapt imaginea totalitarismului perfect. Inspirându-se mult din stalinism și pe alocuri din nazim, Orwell a creat o dictatură la care indivizi precum Stalin puteau doar visa.

 

 

 

Întruchiparea regimului totalitar perfect

În Oceania existau patru ministere. Ministerul Păcii se ocupa de război, cel al Adevărului de mistificări, ministerul Iubirii se îndeletnicea cu tortura, în vreme ce ultimul, al Abundenței avea rolul de a înfometa populației. Inițial am crezut că aceste denumiri au fost alese strict cu tentă ironică. De fapt ele reprezintă un exercițiu conșient de dublugândit. Așa cum ne dezvălui Orwell, dublugânditul reprezintă “capacitatea de a stoca în minte, concomitent, două convingeri care se exclud reciproc și de a le îmbrățișa pe amândouă în același timp.[…]Dublugânditul este însuși nucleul SOCENG-ului, fiindcă partidul nu face, în esență, altceva decât să folosească frustrarea conștientă pentru a ajunge la acea finalitate solidă care, de fapt, depinde de o totală onestitate.”

 

După cum am spus și mai sus, George Orwell și-a imaginat regimul totalitar perfect și a creat un set de condiții ideale. Astfel, între cele trei puteri există un război permanent, de uzură, fără miză geopolitică, al cărui scop este doar acela de motiva existența Partidului. Nicio superputere nu este interesată să o cucerească pe cealaltă, scopul războiului fiind de fapt războiul în sine.

 

O soluție pentru regimurile ce se confruntă cu mișcări de rezistență

george orwellO altă idee interesantă mi s-a părut cea a inventării unei mișcări de rezistență, și anume Frăția. Chiar dacă Orwell nu ne spune clar și răspicat că Frăția este o invenție a Partidului, ne dă însă de înțeles acest lucru. Astfel, prin crearea unei mișcări de rezistență, Partidul îi poate depista foarte ușor pe cei cu spirit revoluționar. Și așa săracul Winston și a sa Julia au căzut în plasa întinsă de Ministerul Iubirii ca două muște chioare.

 

“Dacă trebuie să guvernezi și, mai mult, să guvernezi pentru totdeauna, trebuie să ai capacitatea de a anihila simțul realității. Căci, în ultimă instanță, secretul puterii constă în a combina credința în propria-ți infailibilitate cu aptitudinea de a învăța din propriile tale erori din trecut”

 

Un concept pus în practică și de ai noștri tovarăși de prin zona Piteștiului este cel al reeducării. Liderii Oceaniei au înțeles că nu îl învingi pe om dacă îl omori pur și simplu pentru credințele sale. Ba chiar dimpotrivă îi faci cel mai mare bine, îl faci un martir. Spiritul unui om trebuie îngenuncheat, trebuie să i se spulbere și ultima fărâmă de demnitate și abia apoi lichidat.

 

Nu degeaba ne spune O’Brien că “ai putere atunci când rupi conștiința omului în bucăți, iar bucațile vii le rearanjezi în forme noi, pe care tu însuți le hotărăști”.

 

Oricât de idiot ar fi personajul principal al lui Orwell (nu-i port pică săracului Winston ci, din contră, admir performanța partidului de a-și modela cetățenii) acesta are și câteva revelații, care îl părăsesc, ce-i drept, fără să îl transforme într-un filosof. Își dă seama astfel că libertatea este libertatea de a spune că doi plus doi fac patru. O definiție simplistă a libertații, dar diferită față de cea a Partidului: “Libertatea înseamnă sclavie”.

 

http://blogdecititori.ro/anul-de-gratie-1984-george-orwell/

///////////////////////////////

Metamorfoza lui Kafka, nuvela care m-a făcut să văd cu alți ochi suprarealismul

   Paul Catalin  

 

Până să citesc “Metamorfoza”, scurta nuvelă scrisă de Franz Kafka, aveam o idee ciudată asupra suprarealismului. Ce-i drept, nici nu pătrunsesem prea mult prin tenebrele acestui curent literar și nici nu citisem mare lucru de Kafka. O lungisem ceva timp cu Procesul, roman ce m-a lăsat puțin în ceață.

 

Gregor Samsa se trezește metamorfozat în gândac

În „Metamorfoza” acțiunea se petrece în felul următor: Gregor Samsa, un comis voiajor ce muncea pentru un șef imposibil cu scopul de a plăti datoria părinților săi față de acesta, se trezește de dimineață metamorfozat în gândac. De remarcat că distinsul avocățel Kafka nu și-a pierdut timpul să mențină un suspans în jurul transformării lui Gregor Samsa ci a a lămurit această chestiune încă de la începutul nuvelei. Astfel după câteva rânduri aflăm deja că tânărul Samsa se trezește într-o dimineață metamorfozat într-o gânganie înspăimântătoare.

 

Libris.ro

 

Curios este modul cum abordeaza Kafka mai departe această nuvelă. După o astfel de introducere abruptă și suprarealistă probabil că cititorul se așteaptă să descopere, pe măsură ce lecturează pagină cu pagină, și alte lucruri fantastice. Ei bine Kafka povestește metamorfoza lui Gregor Samsa în cel mai realist mod posibil. Realist și absurd în același timp, bineînțeles.

 

După ce tânărul comis voiajor observă transformarea sa, singura sa preocupare este aceea că va întârzia la serviciu, făcându-și o tonă de procese de conștiință din acest motiv. Sora sa și părinții sunt îngrijorați și ei de faptul că Gregor Samsa s-a baricadat în camera sa și nu vrea să plece la muncă, primul lucru care le trece prin cap fiind acela să Gregor riscă să fie concediat. Procuristul nu întârzie să apară iar acesta, vorbind de după ușă cu bietul individ trasnformat în gândac, își duce atribuțiile de serviciu la capăt.

 

–          Domnule Samsa, strigă acum procuristul, ridicând vocea, ce înseamnă asta!? Te baricadezi acolo, în camera dumitale, nu răspunzi decât cu da și nu, le faci griji inutile părinților și – în treacăt fie zis – îți neglijezi îndatoririle profesionale într-un mod inadmisibil. Îți vorbesc aici în numele părinților și al șefilor dumitale și te rog foarte serios să ne dai numaidecât o explicație lămurită. Te credeam un băiat așezat, cuminte, și iată că, dintr-o dată, mi se pare că începi să ne terorizezi cu toanele dumitale nesăbuite.

 

Curios e faptul că Franz Kafka nu insista deloc asupra acestui eveniment neobișnuit (metamorfoza lui Gregor) și nu încearcă să lămurească cauzele. Abordând strategia unui narator distant, ca și în celelalte scrieri, Kafka ne prezintă această întâmplare ciudată strict din prisma tânărului comis voiajor și a familiei sale. Iar membrii familiei sale, plângându-și de milă, se gândesc doar la faptul că vor trebui să supraviețuiască fără ajutorul financiar al lui Gregor Samsa.

 

Ce spun alți scriitori despre Metamorfoza lui Kafka

Aruncând un ochi pe internet am aflat și părerea altor scriitori celebri despre pățania lui Samsa. Astfel, Gabriel Garcia Marquez, într-un articol publicat în anul 1977 mărturisește faptul că atunci când a citit scurta nuvelă a lui Kafka, la vârsta de 19 ani, a rămas șocat fiindcă nu știa că un scriitor are voie să scrie într-un asemenea stil. Nabokov pe de altă parte o dă în chestii mai profunde și îl compară pe Gregor Samsa cu un geniu neînțeles ce se izolează de mediocritatea lumii.

 

http://blogdecititori.ro/metamorfoza-lui-kafka-nuvela-care-m-facut-sa-vad-cu-alti-ochi-suprarealismul/

/////////////////////////////////

 

Putin da foc Apocalipsei…„Rusia, dacă vreți, va îngropa toată Europa și două treimi din Statele Unite în 30 de minute”

 

O ampla analiza a actualei situatii provocate de santajul Rusiei la adresa Occidentului a fost data publicitatii de Desk Russie, un respectabil site lansat in mai 2021 de o echipa de specialisti in Rusia si Europa de Est: jurnalisti cu experienta, cercetatori, istorici, experti in probleme internationale.

 

Iata traducerea integrala a analizei de pe Desk Russie, intitulata „Ce inseamna ultimatumul rusesc catre Occident?”.

 

La 17 decembrie, Ministerul rus de Externe a prezentat doua proiecte de texte – un „Tratat intre Statele Unite si Federatia Rusa privind garantiile de securitate” si un „Acord privind masurile de asigurare a securitatii Federatiei Ruse si a statelor membre ale Organizatiei Tratatului Atlanticului de Nord [NATO]”. Scopul declarat al Moscovei este de a obtine „garantii legale de securitate din partea Statelor Unite si a NATO”. Moscova a cerut Statelor Unite si aliatilor sai din NATO sa indeplineasca fara intarziere cererile rusesti.

 

„Cele doua texte nu sunt redactate dupa principiul unui meniu, in care poti alege unul sau altul, ele se completeaza reciproc si ar trebui privite ca un intreg”, a declarat ministrul adjunct de externe Serghei Ryabkov. Cel de-al doilea text este un fel de garantie paralela, deoarece „Ministerul rus de Externe este pe deplin constient de faptul ca este posibil ca Casa Alba sa nu-si indeplineasca obligatiile si, prin urmare, exista un proiect de tratat separat pentru tarile NATO”. Nu este nimic de negociat, trebuie sa accepti totul ca un intreg.

 

Unele publicatii rusesti, cum ar fi site-ul Vzglyad, sunt deja triumfatoare: „Lumea de dinainte si lumea de dupa 17 decembrie 2021 sunt lumi complet diferite… Daca pana acum Statele Unite tineau intreaga lume sub amenintarea armelor, acum se afla sub amenintarea fortelor militare rusesti… Se deschide o noua era, apar noi eroi, iar un nou Danila Bagrov [personajul mafiotului patriot din popularul film Brat], ridicand pumnul greu si privindu-l in ochii interlocutorului sau, intreaba din nou incet: cat de puternic esti, americanule?”.

 

Un santaj orchestrat

 

Santajul rusesc este explicit si ii vizeaza atat pe americani, cat si pe europeni. Daca occidentalii nu accepta ultimatumul rusesc, vor trebui sa se confrunte cu „o alternativa militara si tehnica”, potrivit ministrului adjunct de externe, Alexander Grushko: „Europenii trebuie sa se gandeasca, de asemenea, daca vor sa evite sa faca din continentul lor scena unei confruntari militare. Ei au de ales. Fie iau in serios ceea ce li se pune pe masa, fie se confrunta cu o alternativa tehnico-militara”. Dupa publicarea proiectului de tratat, posibilitatea unui atac preventiv impotriva unor tinte NATO (similar celor pe care Israelul le-a aplicat Iranului), a fost confirmata de fostul ministru adjunct al apararii Andrei Kartapolov (Comisia de aparare din Duma): „Partenerii nostri trebuie sa inteleaga ca, cu cat mai mult timp taraganeaza examinarea propunerilor noastre si adoptarea unor masuri reale pentru a crea aceste garantii, cu atat mai mare este probabilitatea ca ei sa sufere un atac preventiv.”

 

Pentru ca lucrurile sa fie clare, Rusia a tras o „salva” de rachete hipersonice Zircon pe 24 decembrie. Dmitri Peskov, purtatorul de cuvant al Kremlinului, a comentat acest eveniment: „Ei bine, sper ca documentele [din 17 decembrie] vor fi mai convingatoare”. Editorialistul Vladimir Mozhegov a adaugat: „Care sunt argumentele noastre? In primul rand, bineinteles, aliatii nostri cei mai de incredere – armata si marina. Mai exact, racheta hipersonica Zircon (racheta ‘ucigas de portavioane’, cum este numita cu afectiune in Occident). Impactul rachetei Zircon sparge un distrugator ca pe o nuca. Mai multe Zirconii vor scufunda in mod inevitabil un portavion. Zirconul pur si simplu isi face treaba: impusca metodic portavioane uriase si stangace ca o arma la conserve.”

 

Un articol din ziarul digital Svpressa intitulat elocvent „Ultimatumul lui Putin: ‘Rusia, daca vreti, va ingropa toata Europa si doua treimi din Statele Unite in 30 de minute’” pune punctul pe i: „Kremlinul va trebui sa isi dovedeasca pozitia prin fapte. Probabil ca este posibil doar prin constrangere sa ii forteze pe parteneri sa se aseze la masa negocierilor. Din punct de vedere economic, Federatia Rusa nu poate concura cu Occidentul. Ramane razboiul”.

 

Expertul militar Konstantin Sivkov considera ca „pentru a aduce Statele Unite si NATO la masa negocierilor, este nevoie de un fel de super arma. Deocamdata, Rusia nu arata acest potential adversarilor sai. Dar el exista. Rusia are capacitatea de a folosi munitii superputere cu o capacitate de pana la 100 de megatone. […] Trebuie sa repetam ca nu suntem interesati de o lume fara Rusia, asa cum a spus odata Putin, si sa ne demonstram determinarea de a lovi daca NATO se extinde. Dupa aceea, va pot asigura ca ei [Occidentul] se vor teme. Nimic altceva nu ii poate opri. […] Este naiv sa ne bazam pe proceduri diplomatice. […] Miscarea Rusiei este un semnal ca vor fi luate deja masuri radicale. Voi ati refuzat, asa ca veti fi singuri de vina…”

 

Care este miza

 

Citind presa occidentala, avem impresia ca nu se intampla nimic. Occidentalii nu par sa inteleaga care este miza. Ei cred ca se decide doar soarta Ucrainei, care ii preocupa mai putin decat cea a Armeniei, judecand dupa pelerinajele candidatilor nostri la presedintie. Numerosi oficiali francezi gasesc normal ca Rusia sa revendice o sfera de influenta. Ei se aseamana cu cei care in 1939 credeau ca pretentiile lui Hitler se vor limita la Danzig. Cu toate acestea, este suficient sa ne uitam la textele propuse de Moscova pentru a intelege ca miza este cu totul alta.

 

Ultimatumul rusesc cere „stabilirea legala a urmatoarelor: renuntarea la orice extindere a NATO [spre est], incetarea cooperarii militare cu tarile post-sovietice, retragerea armelor nucleare americane din Europa si retragerea fortelor armate ale NATO pana la granitele anului 1997”. Rusia si Statele Unite se angajeaza sa nu desfasoare arme nucleare in strainatate si sa le retraga pe cele deja desfasurate, precum si sa elimine infrastructura de desfasurare a armelor nucleare in afara teritoriului lor.

 

Articolul 4 prevede, in parte, ca „Federatia Rusa si toti participantii care, la 27 mai 1997, erau state membre ale Organizatiei Tratatului Atlanticului de Nord, nu vor desfasura forte armate si armament pe teritoriul niciunui alt stat european, in plus fata de fortele stationate pe teritoriul respectiv la 27 mai 1997”. Iar articolul 7 precizeaza ca „participantii, care sunt state membre ale Organizatiei Tratatului Atlanticului de Nord, se vor abtine de la desfasurarea oricaror activitati militare pe teritoriul Ucrainei, precum si al celorlalte state din Europa de Est, Transcaucazia si Asia Centrala”.

 

Aceasta include cele paisprezece state est-europene si balcanice care au devenit membre ale NATO in ultimii douazeci si patru de ani: „Astfel, pe langa spatiul post-sovietic, initiativa Moscovei include o gama larga de tari situate intre Europa de Vest si Rusia – in principal Polonia si statele baltice, care sunt vizate deoarece forte suplimentare ale Aliantei Nord-Atlantice au fost desfasurate acolo, asa cum s-a decis la summitul NATO de la Varsovia din 2016.”

 

Pe scurt, „initiativa rusa i-ar putea ajuta pe americani sa paraseasca in liniste Europa Centrala si de Est”, potrivit titlului unui articol postat de foarte oficialul think tank Russtrat. Dar nu este vorba doar de atat: „legatura stabilita intre conceptul de ‘interese fundamentale de securitate’ (care este introdus pentru prima data) si raza de actiune a rachetelor obliga Statele Unite sa se abtina sa intre in marile noastre (in principal Marea Neagra, dar si cele din nord: Marea Baltica, Barents, Okhotsk) si sa opreasca zborurile bombardierelor americane (tinand cont de raza de actiune reala a Tomahawks de aproximativ 1800 km), practic deasupra intregii Europe si a celei mai mari parti a Asiei. Acelasi lucru este valabil si pentru Japonia, pentru care acceptarea clauzelor tratatului inseamna de-ocuparea si lichidarea bazelor americane…”

 

In concluzie, „partile exclud desfasurarea de arme nucleare in afara teritoriului national si inapoiaza pe teritoriul national armele deja desfasurate in afara teritoriului national la momentul intrarii in vigoare a prezentului tratat”. Comentatorul Pyotr Akopov subliniaza: „Rusia si-a trasat acum foarte clar liniile rosii. [Acestea implica] nu numai refuzul de a extinde NATO spre est, ci si, asa cum se mentioneaza in proiectul de acord cu alianta, refuzul ‘de a desfasura orice activitate militara pe teritoriul Ucrainei, precum si al altor state din Europa de Est, Transcaucazia si Asia Centrala’”. El adauga: „Este clar ca Statele Unite isi vor repatria armele nucleare doar atunci cand proiectul anglo-saxon de dominatie mondiala se va prabusi in cele din urma, dar este bine sa pregatim terenul… Daca Occidentul nu vrea sa observe liniile noastre rosii (mai exact, daca se preface ca nu vrea sa le observe), atunci este in primul rand problema lui, nu a noastra”.

 

Si ce ofera Rusia in schimbul tuturor concesiilor cerute Occidentului? Propune oare evacuarea Abhaziei, a Osetiei de Sud, a Crimeei, a Donbasului, din moment ce vorbeste despre revenirea la situatia din 1997? Nimic de genul acesta. In schimb, ea se declara gata… sa se angajeze sa nu ameninte securitatea americana. Ne amintim o gluma din timpul Razboiului Rece: „Ceea ce este al nostru este al nostru, ceea ce este al vostru este negociabil”.

 

Intr-un cuvant, Rusia cere ca NATO sa se sinucida si ca Statele Unite sa fie reduse la rolul de putere regionala. Potrivit lui Vzglyad, America este de fapt invitata „sa stea in spatele coloanelor sale Hercules (sic) si sa taca pe ‘insulele’ sale. Iar acest lucru inseamna ca, de facto (indiferent de raspunsul la aceste propuneri), ‘lumea americana’ ca atare pentru Rusia a incetat sa mai existe”. Ca urmare, Rusia va avea avantajul in Europa. Tarile din Europa Occidentala sunt deja luate ca atare, Moscova mizand pe bazinul de colaboratori pe care il cultiva de ani de zile in cadrul elitelor conducatoare europene: tocmai le-a trimis un semnal puternic prin numirea lui Francois Fillon in functia de director al gigantului petrochimic Sibur. Private de sprijinul american, tarile „rusofobe” care cristalizeaza rezistenta la hegemonia Moscovei nu vor trebui decat sa se plece in fata inevitabilului. Potrivit lui Russtrat, „Desigur, Polonia si tarile baltice vor fi nemultumite. Dar vor fi probabil singurele care se vor opune retragerii americane din Europa Centrala si de Est. La urma urmei, restul ‘tinerilor europeni’ se ghideaza dupa pozitia ‘nucleului’ Uniunii Europene [tarile din Europa de Vest] si nu au complexe antirusesti stabile”.

 

Acest „nucleu” „nu impartaseste sentimentele rusofobe si antirusesti [ale tarilor din Europa Centrala si de Est], este constient de inevitabila retragere americana din Europa Centrala si de Est si nu doreste sa intervina. […] Este mai bine pentru Statele Unite sa ajunga la un acord cu Moscova, descarcand in acelasi timp problema asigurarii securitatii Europei Centrale si de Est pe „nucleul” Uniunii Europene, Franta si Germania, care sunt in favoarea ‘autonomiei strategice’ a UE”.

 

Ryabkov subliniaza, pe buna dreptate, ca initiativa rusa are „un potential puternic pentru formarea securitatii europene”. La 18 decembrie, el a clarificat: „Noi propunem negocieri pe baza bilaterala cu Statele Unite. Daca implicam alte tari, pur si simplu vom ineca totul in vorbe si verbiaj. Sper ca americanii sa nu subestimeze cat de mult s-a schimbat totul, si nu in bine”.

 

 

Moscova mizeaza pe efectul demoralizator asupra Europei al acestei negocieri ruso-americane asupra soartei sale din care este nu exclusa si slabiciunea partii americane in absenta aliatilor europeni. Uniunea Europeana a dorit sa participe. Dar Moscova a impus cu fermitate formatul bilateral cu Washingtonul. Senatorul rus Alexei Puskov explica de ce: in opinia sa, tarile europene incearca sa participe la negocieri pentru a le sabota. Cu toate acestea, „perspectiva unor acorduri depinde doar de relatiile dintre Rusia si Statele Unite”. In opinia sa, doar autoritatile americane controleaza zborul bombardierelor lor in apropierea granitelor Rusiei si sunt, de asemenea, capabile sa desfasoare sisteme de rachete americane pe teritoriul Ucrainei. In timp ce tarile europene nu detin arme care ar putea ameninta Rusia si nu sunt independente in ceea ce priveste desfasurarea acestor arme pe teritoriul lor.

 

 

 

Pactul Ribbentrop-Molotov nu este niciodata departe in mintea liderilor de la Kremlin. Este, de asemenea, o chestiune de statut si o reflectare a obsesiei lui Putin de a sterge prabusirea URSS. Astfel, Nezavisimaya Gazeta subliniaza ca „Rusia a actionat ca mostenitor al URSS, a doua superputere, care se considera indreptatita sa negocieze cu Occidentul pe picior de egalitate”. Negociind de la egal la egal cu presedintele Statelor Unite, Putin le demonstreaza in acelasi timp rusilor ca pozitia sa de sef este recunoscuta de blestematii de occidentali. Sentimentul de injosire pe care rusii il traiesc in inimile lor prin supunerea la despotism dispare atunci cand vad umilinta Occidentului: si strainii se pleaca in fata lui Putin. Propaganda regimului stie sa cante aceste acorduri sensibile.

 

De ce acest ultimatum rusesc?

 

Este important sa intelegem ce l-a motivat pe Putin sa lanseze aceasta provocare catre tarile occidentale. Ca intotdeauna, comportamentul rusesc este dictat de o analiza atenta a „corelatiei de forte”, care, potrivit expertilor de la Kremlin, tocmai a inclinat in favoarea puterilor revizioniste antioccidentale. Dupa 20 de ani de pregatire pentru razboi, pozitia Rusiei este considerata mai puternica ca niciodata, potrivit think tank-ului Russtrat: „In urmatorul an si jumatate, Rusia va schimba considerabil echilibrul puterii globale. […] Situatia istorica actuala a Rusiei este unica. Statul s-a pregatit pentru provocarile majore care pot aparea sub presiunea critica. Au fost acumulate rezerve uriase, inclusiv aur. Au fost create si lansate planuri nationale de infrastructura financiara si informationala. Digitalizarea a inceput sa cuprinda intreaga economie, aducand-o la un nou nivel de competitivitate. Extinderea bazei noastre industriale, inclusiv in domenii de inalta tehnologie extrem de sensibile, avanseaza cu pasi repezi, iar ‘decalajul tehnologic’ se reduce. Am depasit dependenta critica in domeniul securitatii alimentare. […] In ultimii cinci ani, armata a fost lider mondial. In acest domeniu, ‘decalajul tehnologic’ este in favoarea noastra si nu face decat sa se mareasca… In plus, explozia inflatiei planetare provoaca o criza energetica, ceea ce ii face pe europeni, in mare parte, mult mai concilianti si exclude o blocare a aprovizionarii noastre cu energie, indiferent ce am face.” Daca Rusia si China isi vor coordona actiunile impotriva Ucrainei si, respectiv, a Taiwanului, „totul va deveni mult mai usor pentru noi. Si pentru China, de asemenea, de la care vom distrage atentia, ceea ce ne va elibera si mai mult mainile…” Pe scurt, „Rusia si-a restabilit ponderea pe scena internationala pana in punctul in care este capabila sa dicteze propriile conditii in configurarea securitatii internationale”. In ceea ce priveste „imperiul decrepit al Stars and Stripes, slabit de LGBT, BLM, etc., este clar ca nu va supravietui unui razboi pe doua fronturi”.

 

Pe de alta parte, Statele Unite se confrunta cu o criza fara precedent, cu o inflatie galopanta, penurie de aprovizionare, un presedinte slab, o societate mai divizata ca niciodata. Drept urmare, potrivit Irinei Alksnis de la RIA Novosti, „Rusia, precum si China si alte puteri care lucreaza la transformarea sistemului mondial […] au o fereastra de oportunitate pentru a accelera evacuarea Statelor Unite de pe tronul mondial prin cresterea presiunii asupra lor. Chiar daca slabirea Occidentului dureaza de ceva timp, crizele actuale indica faptul ca procesul a trecut la un nivel calitativ nou si, prin urmare, ar fi o prostie sa nu profitam de aceasta oportunitate. Cu atat mai mult cu cat, in ceea ce ne priveste, am finalizat propriile mecanisme si instrumente strategice – alternative la cele occidentale – necesare pentru buna functionare a economiei nationale si a relatiilor cu alte tari, fie ca este vorba de productia de bunuri, de reglementarile monetare, de difuzarea informatiilor etc…”.

 

De aici si abordarea Kremlinului: „Aceasta nu este o propunere de discutie, ci un ultimatum – o cerere de capitulare neconditionata. Occidentul nu are de ales decat sa-si piarda fata – daca nu se ridica mandru si nu intra in razboi cu Rusia. Judecand dupa modul in care Occidentul a inceput sa arate dezordine de partea cealalta, ei sunt constienti de acest lucru.” Amenintand cu razboiul, subliniaza RIA Novosti, „Moscova subliniaza ca Rusia este pregatita – din punct de vedere moral, tehnic si in orice alt sens al cuvantului – pentru orice evolutie a evenimentelor. Iar reputatia pe care si-a castigat-o in anii precedenti confirma faptul ca rusii vor fi intr-adevar gata sa foloseasca forta daca vor considera ca este necesar. Merita sa ne amintim cuvintele lui Vladimir Putin, care a declarat fara menajamente in aceasta vara ca, daca Rusia ar scufunda distrugatorul britanic responsabil de o provocare in largul coastelor Crimeei, nu ar exista consecinte majore: „Strigatele de revolta ale presei mondiale nu ar trebui sa fie socotite ca atare […] Nu, de data aceasta Occidentul va plati cu propriile maini”.

 

Evident, razboiul nu este lipsit de riscuri, ceea ce, speram, militarii rusi incearca sa ii transmita lui Putin. Sa ne intoarcem la analiza expertului militar Konstantin Sivkov, citata mai sus: intrucat fortele conventionale rusesti sunt insuficiente, „putem rezolva problema neutralizarii Europei si a Statelor Unite doar prin eliminarea fizica a acestora cu potentialul nostru nuclear… SUA si Europa vor disparea fizic. Nu va exista aproape niciun supravietuitor. Dar si noi vom fi distrusi. Cu exceptia cazului in care soarta Rusiei este mai buna, pentru ca avem un teritoriu mare. Adversarii nostri nu vor putea sa distruga totul cu lovituri nucleare. Prin urmare, procentul populatiei supravietuitoare va fi mai mare. Cu toate acestea, Rusia ca stat poate disparea in urma unui razboi nuclear pe scara larga. Se poate fragmenta”.

 

Dar sa ne intoarcem la punctul de cotitura din 17 decembrie. Factorul declansator pentru Kremlin a fost politica gresita a Casei Albe care, dupa dezastrul din Afganistan, a inmultit in aceasta toamna numarul emisarilor la Moscova, ceea ce a facut ca slabiciunea Statelor Unite sa fie si mai evidenta in ochii lui Putin: „Oficiali americani de rang inalt au facut calatorii frecvente la Moscova. Vizita directorului CIA, William Burns, in noiembrie, a fost a patra vizita a unui inalt oficial al Casei Albe de la reuniunea de la Geneva. Nu este greu de ghicit ca scopul vizitei personale a directorului CIA nu a fost nicidecum acela de a formula pretentii cu privire la Ucraina, asa cum a incercat sa o faca presa occidentala, ci de a incerca sa gaseasca un compromis. Confruntata cu prabusirea autoritatii internationale din cauza retragerii nereusite din Afganistan, Casa Alba era dornica sa gaseasca un acord cu Kremlinul.”

 

La 2 noiembrie 2021, Burns s-a intalnit cu secretarul Consiliului de Securitate al Federatiei Ruse, Nikolai Patrusev si, probabil, cu presedintele Putin. Este o figura preferata la Kremlin: in 2005-2008, a fost ambasador in Rusia si „a gasit un limbaj comun cu Putin. Sobru si pragmatic, total lipsit de complexul mesianic caracteristic americanilor, Burns a sustinut intotdeauna refuzul de a extinde NATO spre est”. Vizita lui Burns a fost interpretata la Moscova ca un indiciu ca politica de linistire a prevalat la Washington si, prin urmare, ca o incurajare de a ridica miza si de a „prelua initiativa strategica”.

 

In esenta, gasim in aceste consideratii un substrat leninist. Statele Unite si aliatii lor europeni erau cei avuti ai ordinii internationale, principalii beneficiari ai sistemului existent, care le aducea privilegii disproportionate fata de contributia lor. Datorita crizei, hegemonia lor este in declin. Fostele state „proletarizate” prevaleaza, sub conducerea Rusiei. Si aici, Putin reia Razboiul Rece, de data aceasta cu un final fericit.

 

Ce este de facut?

 

Occidentalii trebuie mai intai sa perceapa situatia asa cum este, oricat de neplacuta ar fi ea pentru statele noastre democratice, mai obisnuite sa se angajeze inutil decat sa asigure conservarea lor. Pentru a face acest lucru, trebuie sa ne desprindem de minciuna ruseasca.

 

Prima minciuna se refera la presupusele preocupari ale Moscovei pentru securitatea Rusiei, la pericolul pe care l-ar reprezenta pentru ea rachetele NATO desfasurate in tarile de frontiera. Este suficient sa citim textele citate mai sus pentru a vedea ca preocuparile „de securitate” avansate de Moscova nu sunt decat o perdea de fum, ca NATO insusi este considerat un tigru de hartie, asa cum lasa sa se inteleaga aici RIA: „Atlantii, in ciuda tuturor poftelor lor, nu vor intra intr-un conflict deschis cu Rusia, nu vor acest lucru si se tem de el. Chiar si strategii anglo-saxoni rezonabili inteleg ca Occidentul nu are forta de a mentine Ucraina pe orbita sa pentru mult timp, legile istoriei rusesti (ca si legile geopoliticii) vor functiona intotdeauna”.

 

Cand Moscova vorbeste despre „securitate” trebuie sa intelegem „dominatie rusa” si „impunitate”, pentru ca despre asta este vorba. In viziunea Kremlinului, tot ceea ce nu controleaza poate pune in pericol regimul. Acest lucru se poate vedea in politica interna rusa, unde oazele de libertate au fost secate una cate una in ultimele decenii. Ceea de ce se teme Moscova in Ucraina nu sunt cativa instructori NATO, ci libertatea. Vrea o Ucraina dezarmata pentru a-i putea intimida pe rebelii de la Kiev si pentru a instaura un regim urat de popor, deci total dependent de Kremlin. Rusia l-a lasat pe Aliev sa lanseze o operatiune impotriva Armeniei tocmai pentru ca presedintele Pachinian a fost ales de poporul armean impotriva marionetelor Kremlinului. Daca Rusia va reusi sa alunge Statele Unite din Europa, in curand se va simti amenintata de libertatile tarilor vest-europene si, sub pretextul asigurarii „securitatii” sale, va manifesta in tara noastra aceeasi determinare ca si in tara sa de a inrobi mass-media, de a eradica institutiile democratice si partidele independente. Inca de astazi, Lavrov cere demisia lui Stoltenberg, secretarul NATO, care, in opinia sa, „nu este la inaltimea sarcinii sale”.

 

O alta iluzie care trebuie inlaturata este ideea unei societati civile active in Rusia, care ar putea frana aspiratiile belicoase ale presedintelui Putin. Sondajele de opinie arata ca spalarea creierului de catre propaganda oficiala este foarte eficienta: 50% dintre rusii chestionati considera ca NATO si Occidentul in general sunt responsabili pentru actuala tensiune. 16 la suta dau vina pe Ucraina. Cei cativa opozanti ramasi critica foarte rar politica externa si abia daca denunta sovinismul gretos emanat de regimul lui Putin.

 

In cele din urma, sa mentionam vaca sacra democratica care trebuie sacrificata: credinta absoluta in virtutea „dialogului”, pe care majoritatea liderilor occidentali, de la Florence Parly la Mario Draghi, continua sa o sustina in raport cu Moscova. Dar nimic nu este mai periculos decat aceste schimburi la varf, care, orice s-ar spune, alimenteaza inevitabil in elitele conducatoare rusesti fie paranoia, fie iluzii de grandoare si intoxicare cu putere. Daca Occidentul este ferm, Kremlinul concluzioneaza ca Vestul vrea sa distruga Rusia; daca Occidentul ofera concesii, Kremlinul concluzioneaza ca Vestul este slab si ca presiunea ar trebui sa fie crescuta.

 

De foarte multe ori, cea mai buna politica cu Rusia este cea a tacerii si a distantei: nu faceti nimic, nu spuneti nimic si ramaneti pe pozitii. Agatatul de dialog cu orice pret, mai ales cand Moscova ne tine sub amenintarea armei ca un nebun care tine un ostatic, nu face decat sa ne arate slabiciunea si sa incurajeze Kremlinul sa escaladeze.

 

Mai presus de toate, trebuie sa incetam sa dam Razboiului Rece o conotatie peiorativa pe care nu o merita. Ministrul francez al apararii, Florence Parly, a declarat recent ca tarile occidentale trebuie sa evite escaladarea cu Rusia pentru a nu provoca un nou Razboi Rece. Atata timp cat ramanem in aceste cadre conceptuale, Rusia va castiga. Trebuie amintit ca Razboiul Rece a inceput in 1946, cand Occidentul a incetat sa cedeze in fata lui Stalin, dupa ce ii abandonase tarile din Europa Centrala si de Est. Datorita Razboiului Rece, tarile din Europa de Vest si-au pastrat libertatea.

 

Lectiile din 1946-1947 sunt inca relevante astazi. Pionierii Razboiului Rece au fost britanicii, care au format un bloc occidental in jurul nucleului anglo-francez si i-au convins pe americanii izolationisti sa ramana in Europa. In primavara anului 1947, guvernele francez, italian si belgian au expulzat ministrii comunisti, constienti de amenintarea legata de coloana a cincea a Moscovei in Europa. Aceasta vointa clara de a rezista lui Stalin a convins in cele din urma Washingtonul sa se angajeze in favoarea securitatii europene.

 

Am putea trage lectii din aceasta experienta astazi, in loc sa ne angajam intr-un razboi copilaresc cu Marea Britanie. Dar, pentru a face acest lucru, trebuie sa invatam sa privim faptele in fata, sa gandim in termeni politici, in loc sa ne lasam purtati in deriva, fara carmaci, de pasiunile mediatice si de sondaje. In 1946-1947 stiam ca merita sa murim pentru libertate, lucru care este evident uitat astazi. Dupa Munchen, in 1938, Occidentului i-a fost rusine ca a abandonat Cehoslovacia in ghearele lui Hitler. Astazi abandonam cu lasitate Ucraina, dar nici macar nu ne dam seama de dezonoarea noastra, nici de pericolul de a ceda in fata unui agresor. Suntem ca bizantinii care discutau despre sexul ingerilor in timp ce fortele otomane distrugeau zidurile orasului. SURSA: aktual24.ro

 

 

https://www.comisarul.ro/articol/rusia-daca-vreti-va-ingropa-toata-europa-si-doua-t_1309585.html?utm_source=projectagora&utm_medium=contentdiscovery

 

/////////////////////////////

 

 România, repetentă și la acest capitol! Suntem rușinea Europei

 

 

Ancuța Paraschivoiu   

 

 Oficiul European pentru Statistică Eurostat a publicat cifrele rușinoase care arată cât de jos suntem față de țările Uniunii Europene.

 

Potrivit datelor Europstat, cei mai bine plătiți angajați din Uniunea Europeană muncesc în zona metropolitană Bruxelles şi în Luxemburg. Aceștia primesc 44 de euro pe oră.

 

Așa cum era de așteptat, România și Bulgaria sunt țările în care angajații primesc cei mai puțini bani pe oră, 4 euro.

 

Media la nivelul UE a remunerației este de 23 de euro.

 

Top salarii.

 

În ceea ce privește salariile minime plătite în țările UE, acestea variau, la 1 ianuarie 2019, de la 286 euro, în Bulgaria, la 2.071 euro, în Luxemburg, în cele 22 de state membre ale Uniunii Europene care au un salariu minim pe economie.

Ţările în care nu există un astfel de salariu sunt Danemarca, Italia, Cipru, Austria, Finlanda şi Suedia.

În rândul celor 22 de state membre incluse în statistica Eurostat, cel mai ridicat salariu minim din UE îl depăşeşte de şapte ori pe cel mai scăzut. Astfel, cele 22 de state membre ale UE care au un salariu minim pe economie pot fi împărţite în trei grupuri: cele din est, cu salariul minim lunar mai mic de 600 de euro, cele din sud, cu salariul minim lunar între 650 euro şi puţin peste 1.000 de euro, şi cele din nord-vest, cu salariul minim lunar mai mare de 1.450 de euro.

În luna ianuarie 2019, cel mai mic salariu minim brut lunar din Uniunea Europeană se înregistra în Bulgaria (286 euro), Letonia (430 de euro), România (446 euro), Ungaria (464 euro), Croaţia (506 euro), Cehia (519 euro), Slovacia (520 euro), Polonia (523 euro), Estonia (540 euro) şi Lituania (555 euro).

În alte cinci ţări membre, salariul minim lunar se situa între 650 euro şi puţin peste 1.000 de euro: Grecia (684 euro), Portugalia (700 euro), Malta (762 euro), Slovenia (887 euro) şi Spania (1.050 euro).

În restul de şapte ţări membre, toate localizate în nord-vest, salariul minim lunar depăşea 1.400 de euro: Marea Britanie (1.453 euro), Franţa (1.521 euro), Germania (1.557 euro), Belgia (1.594 euro), Olanda (1.616 euro), Irlanda (1.656 euro) şi Luxemburg (2.071 euro).

Comparativ, salariul minim federal în SUA era de 1.098 de euro pe lună în ianuarie 2019.

 

https://www.capital.ro/romania-repetenta-si-la-acest-capitol-suntem-rusinea-europei.html/amp

 

 

 

 

Cine este neurochirurgul Leon Dănăilă. Pe vremea când în România se opera cu degetul a ajuns în America și a adus la noi metoda operației la microscop

Doctorul Leon Dănăilă a făcut peste 27.000 de operații pe creierFOTO captura video Podcast Mihai Morar

Geniul neurochirurgiei românești, Leon Dănăilă este doctorul care, la aproape 88 de ani, încă operează pe creier. A făcut până acum peste 27.000 de astfel de intervenții chirurgicale, din care peste 14.000 cu microscopul operator, metodă pe care a adus-o cu el din SUA, unde a fost la specializare pe vremea în care la noi se făcea operații pe creier cu degetul, iar oamenii mureau pe masa de operație.

Neurochirurgul Leon Dănăilă a povestit într-un podcast al lui Mihai Morar cum a reușit să scadă și la noi mortatitatea operatorie, cum s-a făcut membru de partid pentru a putea pleca în America să studieze metodele chirugicale de acolo și cum a încercat profesorul Arsenie să se debaraseze de el pentru că devenise prea incomod și tot mai mulți șefi din PCR îi recunoșteau meritele.

În România se opera cu degetul, în SUA cu microscopul

Doctorul a povestit în podcasul lui Mihai Morar Fain &Simplu cum a reușit să răzbească și să ajungă cel mai bun în specialitatea sa deși era foarte sărac.

După absolvirea Facultăţii de Medicină din Iaşi în anul 1958, Leon Dănăilă a lucrat timp de doi ani ca medic stagiar la Spitalul din Comăneşti (1958-1960) şi apoi un an la Circumscripţia Sanitară din Dărmăneşti (1960-1961). În anul 1961, prin concurs, a ocupat postul de medic secundar neurochirurg la Clinica de Neurochirurgie de la Spitalul „Gh. Marinescu” din Bucureşti.

 

Acolo a descoperit că mortaliatea operatorie este mare în cazul neurochirurgiei și a decis să plece peste ocean pentru a vedea cum poate să o reducă.

”Am văzut că la noi mortalitatea operatorie la noi este foarte mare, de 50-60%. Din revistele din străinătate am citit că mortalitatea generală este de 3-4%. Și atunci m-am întrebat cum poate să ajungă la acest procent. Profesorul (Constantin Arseni n.r.) băga degetul, scotea tumora, apărea o hemoragie fantastică, iar atunci, pacientul ori murea pe masa de operație, ori rămânea cu paralizie accentuată.

A venit un domn doctor de 31 de ani care avea o tumoră de fosă posterioară. El mergea, doar avea niște tulburări mici de echilibru. S-a dus, l-a operat, avea un meningiom, a băgat degetul, a avut o hemoragie foarte mare și a murit pe masa de operație”, a povestit Dr. Leon Dănăilă.

S-a făcut membru de partid pentru a pleca în America

Acest fapt l-a determinat să plece în afara țării pentru a vedea cum se operează în străinătate și a depus toate eforturile pentru acest lucru. ”Pe mine m-a frapat faptul acesta și am spus că trebuie să merg în Apus să văd ce se întâmplă, de ce ei au o mortalitate așa de mică.

Nu eram membru de partid. Dar am făcut diferite mișmașuri și am ajuns și membru de partid pentru că dacă nu erai și nu aveai acordul ”Tovarășei”, nu puteai să mergi să studiezi în străinătate.

Am cerut să merg în America pentru că a colo a luat naștere neurochirurgia. Am reușit să merg acolo un an de zile și am văzut cum se operează. În America se opera cu microscopul operator, se opera încet, nu cu degetul”, a explicat medicul Dănăilă.

A început să aplice metoda operației cu microscopul

”Am venit în țară, am început să aplic metoda respectivă. Atunci toți oamenii mari de la Comitetul Central, din partid, mergeau la profesorul Arseni și îi spuneau: ”Operați dumneavoastră dar luați-l și pe el”.

La un moment dat profesorul s-a săturat să i se spună acest lucru și le-a spus asistentelor: ”Lasă că scap eu de el”. Și la un moment dat a venit și mi-a spus că mă mută într-o secție…era dezafectată, plină de gândaci, de furnici. El le-a spus asistentelor că o sa operez acolo când vor zbura bivolii deasupra cladirii. Eu mi-am cumpărat din timp masă de operație și tot instrumentarul și am început să operez din a doua zi. Eram șef de secție acolo, nici măcar profesorul nu venea acolo”, și-a amintit reputatul doctor.

”Mai târziu a făcut cerere la Minister să mă mute înapoi. Însă cei de acolo mi-au spus că pot să îmi văd de treabă în continuare în secția pe care o amenajasem.

Am fost al treilea în lume care am opoerat anevrisme la vremea respectivă. Printre pacienți era fiica lui Dăscălescu, fostul premier la acea vreme. Ea a intervenit să nu fiu desființat din nou.

Cel mai mare bine din lumea aceasta l-a făcut profesorul Arsenie că m-a mutat în secția dezafectată pentru că am putut să-mi fac treaba în liniște”, a povestit specialistul în Podcastul lui Mihai Morar.

Cine este doctorul Leon Dănăilă

Academicianul Leon Dănăilă, medic neurochirurg, cercetător şi inventator, s-a născut la 1 iulie 1933, la Darabani, judeţul Botoşani, scrie Agerpres.

– A absolvit Facultatea de Medicină din Iaşi în anul 1958, a lucrat timp de doi ani ca medic stagiar la Spitalul din Comăneşti (1958-1960) şi apoi un an la Circumscripţia Sanitară din Dărmăneşti (1960-1961).

– În anul 1961, prin concurs, a ocupat postul de medic secundar neurochirurg la Clinica de Neurochirurgie de la Spitalul „Gh. Marinescu” din Bucureşti.

– A devenit, în anul 1966, medic specialist neurochirurg, în anul 1972, doctor în medicină cu lucrarea „Neurinomul spinal”, în 1974, medic primar neurochirurg gradul III, în anul 1981, medic primar neurochirurg gradul II şi şef al Secţiei VII de neurochirurgie vasculară şi microneurochirurgie. În anul 1972, a absolvit la cursuri de zi şi Facultatea de Filozofie – Psihologie din Bucureşti.

– A studiat neurochirurgia timp de un an la New York, în cadrul unei burse Fullbright (1980-1981), şi a participat la diferite specializări, cursuri şi schimburi de experienţă la Budapesta (1978 şi 1979), Delft (1981), Moscova (1982), Edinburgh (1990), Glasgow (1990), Düsseldorf (1991), Paris (1991), Bruxelles (1995). În aceste stagii de specializare din Europa şi SUA, precum şi la diferitele congrese internaţionale, a cunoscut direct şi a schimbat opinii profesionale cu cele mai mari personalităţi neurochirurgicale din lume.

– Deţine 18 brevete de inventator şi zece de inovator şi este autorul a 39 de cărţi de specialitate. A publicat şi comunicat 317 lucrări ştiinţifice. Lucrările sale sunt citate de profesori şi cercetători de renume din întreaga lume. A participat la peste 150 de manifestări ştiinţifice naţionale şi internaţionale.

– I-au fost acordate, de-a lungul timpului, numeroase premii şi distincţii. Este evidenţiat în Munca sanitară cu ordinul 117/1980. Deţine patru premii ale Academiei Române. În 2003, World Nations Congress ABI din USA i-a acordat titlul de senator, iar în 2002 i-a fost acordat titlul de Cavaler de către Académie Européenne d’Informatisation.

– La 1 decembrie 2000, prin decret prezidenţial, profesorului Leon Dănăilă i-a fost conferit Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Ofiţer. La 8 aprilie 2010 i-a fost conferit Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Comandor, iar la 1 decembrie 2015 a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler.

– La 11 decembrie 2016, a fost ales senator din partea Partidului Naţional Liberal în Circumscripţia electorală nr. 42 Bucureşti şi validat în această funcţie la 21 decembrie 2016

Citește și: 

Ce a spus neurochirurgul Dănăilă despre poza din metrou devenită virală

Cum a fost copilăria unuia dintre cei mai renumiți chirurgi neurologi din România. Dr. Alexandru Vlad Ciurea: “Azi copiii primesc tot fără să ofere nimic”

 

https://click.ro/actualitate/national/cine-este-neurochirurgul-leon-danaila-pe-vremea-8132.html

Celebrul neurochirurg Leon Dănăilă l-a operat pe fostul premier nord-corean la București: „Dacă murea coreanul, o pățeam”

https://www.spectacola.ro/celebrul-neurochirurg-leon-danaila-l-a-operat-pe-fostul-premier-nord-corean-la-bucuresti-daca-murea-coreanul-o-pateam_15961.html

 

Tratament naturist cu produse apicole pentru colita cronică………………………………………………………………………

Tratamente pentru cultura verzei de toamna; Varza alba de sarmale; Cu varza murată în jurul lumii, rețete și obiceiuri de la noi și de departe; O bună metodă pentru a înmulți trandafirii etc Margaretele utile in tratarea hemoroizilor sau viermilor intestinali…Alimente care ne protejeaza de infarct…Planta care te ajuta sa slabesti…Remedii naturiste pentru colon iritabil…Sfaturi pentru sanatate in cazul femeilor de peste 60 ani; Remedii naturiste pe baza de grapefruit; Alimente care ne protejeaza de infarct; Simtomatologia in cazul arterelor infundate; Ceaiul care te fereste de constipatie; Fructe care ajuta la reglarea tensiunii arteriale; Sucul natural cu efecte pozitive in tratamentul bolilor cardiovasculare; Eliminarea arsurilor la stomac prin metode naturiste; Proprietati terapeutice pe care le detine lavanda; Tratamente din plante pentru o digestie sănătoasă; Metoda incredibilă prin care ne putem creşte imunitatea iarna; Combinaţii alimentare care nu sunt recomandate; Utilitatea pentru sanatate a siropului de sfecla rosie si…

 

Tratament naturist cu produse apicole pentru colita cronica

 

 

Colita cronica ulcerativa este o inflamare grava si de lunga durata a intestinului gros, pe peretii caruia apar ulceratii, datorita parazitilor, infectiilor sau a unor substate toxice. Tratamentul naturist pe baza de produse apicole pentru aceasta afectiune presupune ca timp de o luna, în fiecare trimestru, sa se administreze 20g de polen, dimineata, pe stomacul gol.

 

 

 

O alta varianta este administrarea de tinctura de propolis, cate 40 de picaturi puse în 100 ml lapte cald, de 3 ori pe zi, înaintea meselor principale. Nu se consuma nicmic timp de o ora de la administrare. În tratamentul colitei puteti folosi si mierea de albine. 1-2 lingurite de miere se dilueaza în jumatate de cana de ceai facut din cimbru, busuioc si sunatoare, în parti egale. Pe parcursul unei zile se consuma o lingurita de infuzie la o cana de apa plata, la o ora dupa mesele principale, care în cazul acestei afectiuni este recomandat a fi 5 la numar.

 

180g miere se dizolva în 800ml apa fiarta si racita la temperatura camerei, si se adauga 50g de pastura. Amestecul se tine la temperatura camerei pana începe sa fermenteze, dupa care fermentatia se stopeza, tinand amestecul la frigider. Produsul astfel obtinut se consuma cu 15-20 minute înainte de masa, timp de 6 saptamani. Se administreaza doua treimi de pahar.

 

500g de frunze de patlagina proaspete se fierb la foc mic timp de 20 de minute, se lasa apoi la racit pana ajung la temperatura camerei apoi se amesteca cu 500g de miere de albine de lunca sau de menta, si se pastreaza la loc întunecos si rece. Se adminsitreaza o lingura de produs, înaintea meselor principale.

De asemenea, consumati un cub de 2-3 cm de fagure pe zi, daca aveti posibilitatea.

 

 

/////////////////////////////////////

Combinatii alimentare care nu sunt recomandate

 

 

Combinatiile alimentare sunt foarte importante pentru o digestie eficienta si pentru o buna selectie a nutrientilor in acest proces. Prin urare este indicat sa stim care sunt combinatiile alimentare care ingreuneaza digestia:

 

Carne + cartofi/ paste/ orez – alimentele se digera pe rand, proteina putrezeste, fermenteaza si degaja toxine si gaze. Solutia: la o masa, mananca doar carne, peste, oua, branza SAU cartofi ori orez, ambele tipuri de alimente asociate cu salate.

Carne + oua sau carne + lapte – carnea se digera prima, apoi ouale, iar laptele la sfarsit. Astfel, apare indigestia – balonari, crampe, dureri de stomac. Poti evita aceste combinatii, consumand un singur fel de proteine la o masa.

 

 

 

Otet + cartofi sau otet + fasole – nu combina otetul cu cartofii, cu fasolea uscata sau cu pastele. Desi par ciudate, aceste combinatii sunt des intalnite in salate. Acidul face digestia amidonului mult mai lenta. Solutia: inlocuieste otetul cu lamaie.

 

Carne + dulciuri – Dulciurile si fructele (zaharuri), cand ajung in stomac impreuna cu proteinele (carne, oua), blocheaza digestia si apar durerile stomacale. Solutia: nu manca prajiturile la finalul mesei, ci separat de alte alimente, ca gustare.

 

Fructele se mananca separat, la cel putin doua ore dupa masa. Un pahar de fresh este o adevarata bombita calorica si glicemica? El contine sucul a cel putin 4-5 portocale, fara pielitele albicioase care i-ar mai diminua concentratia prin aportul de fibre. Poti consuma un fresh doar o data pe zi si tine cont ca are cel putin 250 kcal.

 

De mici, suntem obisnuiti sa mancam din toate cate putin la fiecare masa. Este gresit! Nu conteaza numai ce si cat mancam, ci si cum combinam alimentele. Organismul secreta sucuri gastrice diferite ca sa poata digera carnea si proteinele animale, painea si fainoasele, pe scurt, fiecare grup de alimente in parte. Cand combinatiile alimentare sunt nefaste, sucurile gastrice se neutralizeaza reciproc si mancarea sta mai mult in stomac si in intestinul subtire. Nedigerata, ea fermenteaza si putrezeste, in loc sa fie topita si asimilata corect de catre organism, ceea ce ne poate afecta sanatatea.

 

Iata cele mai „ingrasatoare” combinatii, pe care trebuie sa le eviti daca vrei sa slabesti:

 

Carne/ Mezeluri/ Mititei / Carnaciori + mustar – Oricare dintre aceste combinatii ingrasa, si nu numai din cauza grasimii, ci din cauza mustarului, care nu este altceva decat o faina (o glucida) extrasa din boabele de mustar.

 

Paste cu branza sau cascaval – Valoarea calorica a pastelor creste vertiginos daca sunt consumate impreuna cu branzeturi. In plus, combinatia de carbohidrati din paste si proteinele din branzeturi este deosebit de grea pentru digestie.

 

Branza telemea + rosii – Rosiile fac parte din clasa glucidelor, iar branza este „inregimentata” in doua categorii: proteine si grasimi. Cele trei nu fac casa buna, iar digestia se produce in doi timpi, favorizand depunerea grasimilor.

 

/////////////////////////////////////////

 

Metoda incredibila prin care ne putem creste imunitatea iarna

 

 

Esti foarte obosit desi dormi suficiente ore pe noapte si aparent fara un motiv serios simti ca moralul tau este la pamant?

 

Imunitatea scazuta este una dintre cele mai mari probleme in aceasta perioada, astfel ca este cazul sa te indrepti catre vechile leacuri ale bunicii ce te puneau in trecut pe picioare si te mentineau puternic si sanatos.

 

De o imunitate precare se pot plange cel mai des copii, varstnici, persoanele cu dependente de alcool sau tutun si inclusiv cele supraponderale. Adesea, stilul de alimentatie deficitar, stresul, lipsa somnului, a activitatilor fizice duc la surmenaj, iar imunitatea devine din ce in ce tot mai vulnerabila.

 

 

 

Medicul balneolog Suzana Pretorian recomanda aplicateterapii specifice de crestere a imunitatii: inhalatii cu apa sarata, bai in apa sarata si impachetari cu namol, conform descopera.ro.

 

1. ”Inhalatiile cu apa sarata concentrata extrasa din Lacul Ursu au efect protector atat general, cat si local, direct asupra principalei cai de infectie in sezonul rece: aparatul respirator. Ele cresc nivelul de imunoglobuline A la nivelul mucoaselor respiratorii si este indepartata histamina responsabila de alergizare din celulele bronsice. Aerosolii nazali vizeaza in special caile aeriene superioare (pentru rinite, sinuzite, faringo-laringite, amigdalite cronice), in timp ce pulverizatiile la camera au efect mai ales asupra cailor aeriene inferioare (bronhii, plamani).”, adauga dr. balneolog Suzana Pretorian.

 

2. O alta procedura foarte utila in procesul de crestere a imunitatii consta in bai in apa sarata concentrata si calda, de 1-2 ori pe zi, in sedinte de cate 10-30 minute.

 

3. Cea de-a treia procedura menita sa creasca imunitatea consta in aplicatii de namol, cate 1 sedinta pe zi sau la 2 zile.

 

Prezenta unor infectii acute, simptomatice, recente (amigdalita, bronsita, infectii urinare, cistite, anexite, etc.) sau in momentul sejurului in centrul de tratament, dar si imediat dupa terminarea unui tratament antibiotic, contraindica aceste terapii. Este momentul in care imunitatea lupa cu un anumit agent infectios. De aceea, imunitatea nu ar aputea sa fie crescuta, ci dimpotriva, ar fi slabita de solicitarea concomitenta prin terapiile de mai sus. in plus, infectiile s-ar agrava sau ar recidiva.

 

///////////////////////////////

 

Tratamente din plante pentru o digestie sanatoasa

 

 

De ce sa dai banii pe medicamente, cand ai solutii pentru o digestie usoara chiar in bucataria ta? Plantele aromatice pe care le folosesti de obicei la fripturi sau tocanite isi fac din plin datoria de „doftori”. Chimenul calmeaza spasmele abdominale, trateaza balonarea, „taie” greata. Mestecand cateva seminte de chimen, poti scapa de balonare, spasme abdominale si chiar de greata. Nu degeaba chimenul ocupa un loc de cinste in bucataria indiana si in cea maghiara. Favorizeaza digestia, previne formarea gazelor intestinale si apara mucoasa gastrica de „atacul” sucurilor acide produse in timpul digestiei. Cateva seminte de chimen consumate inainte de masa tin departe senzatia de „prea plin”. Se foloseste sub forma de infuzie, cate 1 lingurita cu seminte la o cana cu apa clocotita. Bea 2 cani pe zi. La fel de eficient este daca-l consumi sub forma de pulbere ori seminte.

 

 

 

Papadia trateaza arsurile stomacale si are efect laxativ. Se spune despre tinctura de papadie ca este un bun purificator al ficatului si un stimulent al secretiilor pancreatice. De asemenea, stimuleaza digestia si are efect laxativ, ajutand la eliminarea normala a materiilor fecale. Se foloseste: fie sub forma de infuzie, cate 2-3 cani pe zi, fie sub forma de tinctura. Dilueaza 20-30 de picaturi de preparat in 150 ml de apa, de 3 ori pe zi, inainte de masa. Mararul trateaza indigestia. Proprietatile medicinale ale mararului sunt cunoscute inca de pe vremea vechilor egipteni. Astazi, semintele de marar sunt folosite de toata lumea pentru a scapa de neplacerile cauzate de o masa copioasa si o indigestie deficitara. Se foloseste: sub forma de infuzie. Pune 1 lingurita cu seminte uscate intr-o cana cu apa clocotita. Acopera pentru 10 minute cu o farfurioara, apoi bea preparatul, avand grija sa mesteci la sfarsit si semintele.

 

Cicoarea stimuleaza secretia de bila si elimina toxinele din organism. Este o planta pe care o cunoastem mai ales pentru ca poate inlocui cafeaua. Are proprietati coleretice si colagoge, adica stimuleaza secretia de bila, fara de care digestia nu se poate realiza. O cura de 10-14 zile cu ceai de cicoare creste considerabil aceasta secretie. De asemenea, cicoarea ajuta la eliminarea toxinelor, fiind de un real folos ficatului. Se foloseste: sub forma de infuzie, cate 2 cani pe zi. In magazine, se gasesc preparate sub denumirea de „cafea instant de cicoare”. Sunt bune ca inlocuitori ai cafelei zilnice, avand la randul lor proprietati tonice si energizante. Pelinul stimuleaza digestia si detoxifica organismul. Nu degeaba bunicii nostri puneau in vin, cand il preparau, si frunze de pelin. Este una dintre cele mai importante plante medicinale. Puternic stimulator al digestiei, pelinul este si un excelent detoxifiant al organismului, precum si un puternic colagog (favorizeaza secretia de bila). Unde mai pui ca este si excitant digestiv, determinand producerea de sucuri digestive. Sefoloseste sub forma de infuzie, cate 2-3 cani pe zi, sau ca tinctura. Se ia cate 1 lingurita cu preparat, diluat in 150 ml de apa, de 3 ori pe zi. Atentie! Femeile insarcinate nu au voie sa consume pelin.

 

Tratamente pentru cultura verzei de toamna

 

Intrucat varza este sensibila la anumiti agenti patogeni si preferata de unele insecte, necesita protectie inca de la semanat.

Samanta trebuie sa fie tratata cu fungicid. Pentru scurtarea timpului de germinatie si accelerarea cresterii in primele faze de vegetatie, samanta se poate trata cu fertilizantul Teprosyn, creat special pentru seminte.

In continuare vom prezenta principalii agenti de daunare si solutiile potrivite de combatere:

Melcii fara cochilie (Deroceras agreste). Ataca noaptea si sunt mai dificil de vazut. Atacul se poate sesiza dupa urmele de mucus de pe sol sau de pe plante. Netratarea la timp a culturii, duce la deprecierea capatanilor si la scaderea capacitatii de pastrare. Plantele tinere pot fi distruse in totalitate.
Recomandam unul sau doua tratamente cu OPTIMOL 4 G, un produs granulat pe baza de metaldehida, in doza de 150 g / 100 mp. Metaldehida nu lasa reziduuri in sol sau pe plante, fapt pentru care nu solicita interval de pauza de la tratament la recoltare. Produsul se gaseste in comert in ambalaje de 150 g si 500 g.

Puricele negru al verzei (Phillotreta atra). Adultii rod epiderma superioara a frunzelor, iar in final acestea capata un aspect ciuruit si chiar se usuca in timp. La atingerea plantelor, adultii sar si se adapostesc pe suprafata solului. Pentru combatere recomandam insecticidul Mospilan 20 SG in doza de 200 g/ha sau 2 g in 10 l apa. Produsul se gaseste in ambalaje de 1,5g; 3g; 40g; 1kg. Se poate folosit si insecticidul Fury 10 EC, in doza de 200 ml/ha sau 2 ml in 10 l apa.

Paduchele cenusiu al verzei (Brevicoryne brassicae). Ataca in colonii dispuse pe partea inferioara a frunzelor si poate avea 16 -20 generatii pe an. Adultii inteapa frunzele si sug seva. Frunzele atacate se opresc din crestere, se incretesc si se usuca. Tratamentul chimic se poate face cu Novadim Progress 1 l/ha sau 10 ml in 10 l apa. Produsul se comercializeaza in ambalaj de 100 ml si 1 l. Se poate folosi si Mospilan in doza de 125 g/ha sau 1,5 g in 10 l apa.

Gargarita tulpinilor de varza (Ceuthorrhynchus quadridents). Larvele se formeaza in petiolul frunzelor si in tulpini, unde rod galerii ducand la uscarea plantelor. Se recomanda tratamente cu un insecticid sistemic cum ar fi Novadim Progress, in doza de 1 l/ha sau 10 ml in 10 l apa.

Fluturele alb al verzei (Pieris brassicae), Buha verzei (Mamestra brassicae). Larvele sub forma de omizi ale acestor specii, consuma frunzele pana la scheletare. La formarea capatanilor, acestea sunt depreciate si de excrementele omizilor. O combatere corespunzatoare se poate face cu Novadim Progress in doza de 1 l/ha, Nurelle D 0,6 l/ha.

Bolile mai frecvente la varza pot fi Putrezirea si caderea rasadurilor, Mana verzei si Nervatiunea neagra. Pentru acestea recomandam urmatoarele fungicide:

• Rover 500 SC in doza de 2 l/ha sau 20 ml in 10 l apa. Produsul se gaseste la ambalaj de 20 ml si 1 L;
• Cupertine Super in doza de 4 kg/ha sau 40 g in 10 l apa;
• Triumf 40 WG in doza de 3,5 kg/ha sau 35 g in 10 l apa. Produsul se comercializeaza in ambalaj de 1 kg.

La executarea tratamentelor la varza se va tine cont de urmatoarele reguli:

• cand incep sa se formeze capatanile, nu se mai recomanda tratamente. Daca interventiile sunt strict necesare, atunci se vor alege produse cu toxicitate minima pentru om si se va respecta intervalul de pauza de la ultimul tratament pana la recoltare, inscris pe eticheta produsului;
• intrucat frunzele de varza sunt puternic cerate, se vor folosi adjuvanti in solutia de stropit, care maresc capacitatea de aderenta si penetrare a produselor in plante. Dintre acestia, cu efect foarte bun se remarca Spur in doza de 0,1%;
• tratamentele se executa dimineata sau seara, cand nu bate vantul.

Daca in cultura apar buruieni cu frunza ingusta (monocotiledonate), se poate folosi erbicidul Targa Super in doza de 1,5 l/ha sau 50 ml in 10 l apa. Acest erbicid nu afecteaza varza si nici nu are efect remanent in sol pentru cultura urmatoare.

Pentru cresterea productiei si a gradului de rezistenta al plantelor la stres si la boli, recomandam fertilizarea foliara cu un produs dedicat varzoaselor, Brassitrel in doza de 3 kg/ha sau 60 g in 10 l apa pentru o suprafata de 200 mp. Printre altele produsul contine sulf si bor, elemente esentiale plantelor de varza.  

De  asemenea se poate folosi Calcifol SUM in doza de 5 l/ha, care sporeste rezistenta plantelor la boli si a capatanii la crapare.

Cele mai cultivate soiuri de varză din România 

 

În România, varza ocupă locul al doilea din totalul suprafeţelor cultivate cu legume, ţara noastră regăsindu-se în primii zece producători mondiali ai acestei legume, cu o producţie anuală de peste un milion de tone.

O cultură de varză poate fi o oportunitate inclusiv pentru agricultorii care au terenuri mai slabe calitativ din punct de vedere al permeabilităţii solului, aceasta deoarece majoritatea seminţelor de varză pot fi cultivate pe terenuri cu structuri mai degrabă argiloase sau luto-nisipoase. Un asemenea teren face ca filtrarea apei să se producă mai greu, însă pentru semniţele de varza acest lucru reprezintă mai degrabă un avantaj. Este bine-cunoscut faptul că varza are nevoie de o irigare cât mai bună, fiind o legumă consumatoare de apă.

În prezent, există 31 de soiuri de varză albă şi două de varză roşie omologate oficial, conform Institutului de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor. În funcţie de perioada de vegetaţie, soiurile de varză se împart în trei grupe: culturile de varză timpurii (60-90 de zile), cele de vară (perioada de vegetaţie de 110-135 de zile), culturile verzei de toamnă (140-175 de zile), precum şi cele extra-timpurii, cu o perioadă de vegetaţie de 170-180 de zile.

În cadrul acestui articol vă prezentam câteva dintre cele mai populare soiuri de varză din România, precum şi câteva informaţii cu privire la tehnologia de cultură a verzei.

Soiuri de varză: Varza albă „Ditmark”

În ţara noastră, unul dintre cele mai folosite soiuri timpurii de varză albă este „Ditmark”, apreciat pentru calităţile sale gustative, precum şi pentru productivitatea sa. Forma căpăţânilor este una sferică, însă la prima recolta acestea pot fi puţin lunguieţe, având o greutate de aproximativ 1-1,3 kg.

Perioada de vegetaţie la soiul „Ditmark” variază între 95 şi 105 zile, plantarea răsadurilor fiind realizată din luna martie şi până la începutul lunii aprilie. Recoltarea acestui soi trebuie să înceapă în ultima decada a lunii mai şi începutul lunii iunie, deoarece întârzierea acestei operaţiuni poate duce la crăparea verzelor. Soiul de varză „Ditmark” este recomandat mai puţin pentru murat, ci mai mult pentru consumul în stare proaspată.

Soiuri de varză: Varza albă de toamnă „Buzoiană”

Omologat în 2008, soiul de varza albă „Buzoiană” este un soi tardiv, cu o perioadă de vegetaţie de 140 zile, de la răsărire şi până la maturitatea de consum. Plantele au o înălţime mare, de peste 70 de cm, iar diametrul rozetei de frunze este mijlociu spre mare (75-95 cm). În ceea ce priveşte frunza, aceasta are o culoare verde-albăstrui, este bine acoperită cu pruina (strat fin cu aspect ceros) şi are o nervură proeminentă. Căpăţâna are o formă transversal eliptică – circulară, cu un diametru cuprins între 18-21 cm şi cu o greutate de circa 2-4 kg (70% din plante).

Frunzele din căpăţână sunt fine, de culoare albicioasă, suculente. Soiul „Buzoiană” este tolerant faţă de Fusarium. În ceea ce priveşte productivitatea, soiul de varză albă de toamnă „Buzoiană” poate oferi circa 60-70 de tone în cadrul unui hectar, în special dacă este plantat în zonele sudice ale ţării. Acest soi este indicat pentru consum proaspăt, cât şi pentru conservare prin murare. Preţ: circa 30 lei pentru 30 de grame de seminţe.

Soiuri de varză: Varză albă de toamnă „De Buzău”

Omologat în 1962, soiul de varză albă de toamnă „De Buzău” este cel mai reunumit şi vândut soi din România, recunoscut pentru frunzele sale fine, precum şi pentru calităţile gustative deosebite. Cu o perioadă lungă de vegetaţie (semitardiv) de 135-140 zile, soiul de varză „De Buzău” are o înalţime a plantei de circa 55-60 cm, iar fruzele sale ating frecvent 27-29 cm, fiind de culoare verde albăstrui. Căpăţânile sunt îndesate, semiacoperite de frunze, cu un diamatru de circa 23-25 de cm şi cu o greutatea medie cuprinsă între 2-3.5 kg. Frunzele din interiorul căpăţânii sunt foarte fine şi subţiri.

Potenţialul de producţie este de 70-80 de tone/ha, în condiţii normale de cultură realizându-se cu uşurinţă 50-60 tone/ha. De asemenea, soiul are o rezistenţă mare la crăpare. Varza albă de toamnă „De Buzău” se cultivă în toate regiunile ţării. Preţ: circa 60 lei pentru 25.000 de seminţe/ 8 lei pentru 2.500 de seminţe.

Soiuri de varză: Varza albă de toamnă „Măgura”

Soiul semitardiv de varză „Măgura” a fost omologat în 1993. Greutatea medie a unei căpăţâni variază între 1,5 şi 3,7 kg, aceasta fiind semi-acoperită. Frunzele sunt subţiri şi fine. Rezistenţa la crăpare a soiului este la maturitatea de consum de circa 10-15 zile. Varza albă de toamnă „Măgura” se regăseşte în prezent în toate zonele din ţară, iar în regiunile sudice acest soi se cultivă în cultură succesivă, dacă plantarea se realizează până la data de 15 iulie.

Totodata, despre acest soi se mai poate aminti că are o rezistenţă medie la Alternaria, Peronospora, precum şi o rezistenţă bună faţă de Xanthomonas. Varza albă de toamnă „Măgura” este un soi foarte productiv, culturile ajungand la circa 70 de tone pe hectar.

Soiuri de varză: Varza albă de toamnă „Silviana”

Originar din judeţul Bacău, soiul de varză de toamnă „Silviana” este relativ cu două săptămâni mai timpuriu decât soiul „De Buzău”, fiind dezvoltat într-o regiune mai rece a ţării. Frunza de varză a soiului „Silviana” este fină, fără nervuri. Plantarea acestui soi se realizează în prima decadă a lunii iunie, iar recoltarea începe în ultima lună a lunii septembrie, până în noiembrie.

Căpăţâna este uniformă, mai îndesată decât soiul de Buzău. Producţia poate ajunge la circa 70 de tone pe hectar. Căpăţâna este parţial acoperită cu frunze, iar culoarea frunzelor acoperitoare este verde crud spre verde cu intensitate medie. Varza albă de toamnă „Silviana” este un soi rezitent la crăpare.

Soiuri de varză: Hibrid de varză albă „Delight Ball”

Unul dintre cei mai utilizaţi hibrizi extratimpurii de pe teritoriul României, cât şi din estul Europei este „Delight Ball”. Acesta ajunge la maturitate dupa circa 45-50 zile de la plantare. Originar din Japonia, căpăţâna acestui hibrid este rotundă, uniformă, având o greutate medie de 1,2 -1,4 kg.

De asemenea, fructul acestui hibrid este compact, rezistent la crăpare. Totodată, „Delight Ball” este o plantă rezistentă la boli, care poate fi cultivată atât în sezonul extratimpuriu în solarii sau câmp, cât şi în perioada de vară-toamnă. Hibridul se mai remarcă şi prin rezistenţa la Putregaiul negru, precum şi la Frunzarim.

Soiuri de varză: Hibrid de varză albă „Beauty Ball”

Un alt hibrid de varză pe care îl întâlnim frecvent în culturile de la noi este şi „Beauty Ball”, omologat în 2012. Acest hibrid are o perioadă de vegetaţie de 55 zile de la plantare, iar greutatea fructului ajunge la circa 1,3-1,6 kg. Totodată, fructul este compact, uniform, rezistent la crăpare, de culoare verde deschis şi formă rotundă. Planta se remarcă printr-o adaptabilitate ridicată la condiţii pedo-climatice dificile. Acest hibrid este recomandat pentru culturi în solarii sau câmp. De asemenea, şi „Beauty Ball” este rezistent la Putregaiul negru, precum şi la Frunzarim.

Tehnologia de cultură a verzei

Pentru a realiza o cultură timpurie de varză, pregătirea solului începe din toamnă, moment în care se ară adânc terenul şi se aplică gunoiul de grajd pe suprafaţa pământului, cantitatea necesară fiind de aproximativ 25-30 de tone. Opţional, agricultorii pot adăuga îngrăşăminte chimice precum 300 kg/ha superfosfat şi 100 kg/ha sare potasică. Toate aceste elemente se încorporează în sol, într-o arătura cu adâncimea de 30 de centimetri.

Apoi, în primăvara, solul se lucrează cu discul, iar înainte cu 4-5 zile de plantarea răsadurilor, se administrează 150 kg azotat de amoniu/ha sau 200 kg/ha complex III (azot, fosfor, potasiu). De asemenea, pentru a combate buruienile, stratul germinativ, înainte de a fi aplicat pe sol, poate fi erbicidat cu Treflan 24 EC 3,5 – 5 l/ha. După această operaţiune, se poate trece la erbicidarea solului cu discul de talere sau combinatorul tras de tractor. În cele din urmă, terenul se modelează sub formă de şanţuri sau rigole.

Cele mai des întâlnite culturi de varză din România sunt cele de toamnă, majoritatea oamenilor folosind această legumă pentru murat în timpul iernii. Astfel, soiurile de varză din această categorie au o perioadă de vegetaţie de 140-175 de zile, iar plantarea seminţelor se efectuează în perioada 25 iunie – 5 iulie.

Plantarea unei culturi de varză de toamnă începe prin executarea unei arături de circa 30 de cm adâncime. După acest pas este nevoie de îngrăşarea terenului cu circa 35 de tone la hectar de gunoi de grajd. După această operaţiune, solul se erbicidează, cu 5-6 zile înainte de plantare, iar ulterior se aplică circa 100 de kg de azotat de amoniu, la 6-7 cm adâncime. Ultimul pas reprezintă modelarea terenului în nişte straturi înălţate.

Culturile ante-premergătoare culturii verzei de toamnă

Deoarece pregătirile pentru o cultură de varză încep toamna, iar plantarea propriu-zisă are loc în vară, agricultorii au la dispoziţie lunile din primăvară pentru a dezvolta culturi de cereale, leguminoase şi cucurbitacee. Astfel, varza timpurie, de vară, precum şi cea roşie sau creaţă poate fi cultivată pe un câmp semănat cu acelaşi fel de plante, însă cea de toamna poate fi obţinută şi în cultură succesivă, după culturi de păioase sau de legume.

În acest sens, orzul sau orzoaica sunt nişte culturi ante-premergătoare deosebit de bune, deoarece părăsesc terenul exact la jumătatea lunii iunie, înaintea plantării culturii de varză. De asemenea, o altă cultură înainte premergătoare este cea a cepei din arpagic, care, şi ea, părăseşte terenul în luna iunie. O altă cultură de leguminoase care poate fi strânsă în aceeaşi perioadă este şi cea a cartofilor timpurii.

Tehnologia de cultură a verzei: irigarea

Varza este o plantă cu cerinţe mari de apă, de aceea este bine să ne asigurăm, înainte de a planta această legumă, că avem un sistem de irigaţie bine pus la punct. În funcţie de terenul pe care dorim să realizăm o cultură de varză, avem la dispoziţie cel puţin două variante. Primul dintre ele se referă la irigaţia prin inundare, în cazul structurilor modelate sub forma de biloane, sau prin aspersiune, pentru structurile de teren plane.

Chiar dacă varza necesită o irigare bogată, cantitatea de apă trebuie redusă treptat în momentul în care varza este legată şi s-a format căpăţana. Un debit prea mare de apă va face ca varza să se deterioreze. Astfel, este important să acordăm norme de irigare săptămânale cu o cantitate moderată de apă, valoarea acesteia fiind de circa 300-350 de metri cubi pentru un hectar, în cazul culturii de vară, iar 350-400 de metri cubi de apă, pentru cultura de toamnă. De asemenea, se recomandă ca irigarea să fie întreruptă cu aproape două săptămâni înainte de a fi recoltată, pentru a evita deteriorarea căpăţânilor.

Tehnologia de cultură a verzei: producerea şi plantarea răsadurilor

În funcţie de cultură de varză pe care dorim să o producem (timpurie, de vară sau de toamnă), răsadurile sunt realizate pe platforme încalzite sau reci, necesarul de sămânţă pentru un hectar fiind situat la 400-600 de grame.

Opţional, agricultorii au posibilitatea sa repicheze răsadurile în ghivece sau în cuburi nutritive de 5 x 5 cm, atunci când plantele au una sau două frunze adevărate. Plantarea răsadurilor începe în general în luna martie şi poate dura până la începutul lunii aprilie, atunci când solul are o temperatură de cel puţin 10 grade Celsius. Distanţa între rânduri recomandată este de aproximativ 70 cm, iar între plante pe rând 25 cm.

În ceea ce priveşte operaţiile de întreţinere a răsadurilor, acestea se rezumă în general la aerisiri, la pliviri şi irigări.

Pentru cultura de varză de vară, perioada optimă de semănat este cuprinsă între 25 februarie şi 15 martie, iar plantarea se poate realiza între 25 aprilie şi 10 mai. În general schema de plantat folosită este de 70/30 cm, ceea ce rezultă o densitate la hectar de circa 47 de mii de plante. Recoltarea culturii de vară are loc în lunile iulie şi august.

Tehnologia de cultură a verzei: lucrările de îngrijire

Pentru o cultură de varză lucrările de îngrijire nu sunt foarte ample. Acestea se rezumă la completrea golurilor cu material săditor de aceeaşi vârstă şi soi, la o distanţă de maximum 5-6 zile de la plantare. De asemenea, este important ca la culturile semănate direct să se realizeze două-trei prăşile manuale pe rând, după fiecare irigare sau ploaie mai importantă. În cazul în care avem un teren nemodelat, este necesar să aplicăm şi două-trei prăşile mecanice.

 

Cu varza murată în jurul lumii, rețete și obiceiuri de la noi și de departe 

 

 

Varză murată la butoi, varză murată pentru sarmale, salata de varză murată, sauerkraut, kimchi – rețete și povești de sezon

Mărturisesc, sunt ani de zile de când nu mai pun varză murată la butoi. Cel mult, pun niște varză murată în foi, la borcan, cam 5 litri îmi sunt de ajuns, mă refer la ceea ce se vede în imaginea de imediat mai jos, procedeu pe care o să vi-l dezvălui și vouă, cu tot dragul, ceva mai departe.

 

Am renunțat definitiv la varza murată la butoi dintr-un cumul de motive, primul a fost lipsa de spațiu, pentru că atunci când am luat hotărârea asta, locuiam într-un apartament destul de mic. Între timp, ne-am mutat într-o casă destul de mare, dar acea perioadă în care nu pusesem varză la murat mi-a dovedit că nici nu aveam cu adevărat nevoie de ea, din moment ce nu-i simțisem lipsa.

Acum, cinstit, eu fac sarmale în foi de varză murată de două ori pe an, vara poate de încă de două ori sarmale cu varză dulce și sărmăluțe în foi de viță. Pentru nevoile mele,  mă descurc mai mult decât onorabil din conținutul borcanului cu foi de varză murată de care povesteam, iar când s-a întâmplat să uit și de acesta, a intervenit soacră-mea. Da, ea nu a renunțat la butoiul ei cu varză și nici nu o s-o facă atâta timp cât va fi la fel de vioaie cum este acum (Doamne ține-o tot așa), în plus soacră-mea are cu cine să-mpartă varza din butoi, mai îmi dă mie, mai cumnatei mele, mai are niște verișoare care locuiesc la bloc și nu se îndeletnicesc cu murăturile și cumva îi dă de capăt.

Știu, aș putea folosi varza acră și pentru alte chestii în afară de sarmale. cum ar fi diferite garnituri, salate sau mâncăruri în sine. Poate pentru că mi s-a schimbat foarte mult stilul de gătit în ultimii ani, mi se pare că acea salată de varză murată cu ulei și chimen, eventual cu un strop de boia, nu se potrivește cu nimic din ceea ce gătesc. Sunt ani de zile de când abordez salateleca pe un fel de mâncare în sine iar dacă într-adevăr îmi trebuie o salată de mâncat lângă ceva, chiar și pe timp de iarnă există o mulțime de legume de sezon din care o pot pregăti. De exemplu chiar varza, atât cea albă cât și varza roșie, care se păstrează foarte bine. Apoi sfecla, care poate fi coaptă sau fiartă și din care iese o minunată salată de sfeclă roșie (și nu doar roșie). În timpul iernii găsim și conopidă, țelină, morcovi, andive… chiar și merele și gutuile, singure sau în diferite combinații, pot deveni ingrediente-vedetă ale unor salate și garnituri delicioase.

 Varză murată cu morcovi

Dar nu acesta e subiectul, așa e, vorbim despre varza murată și așa trebuie să continuăm. Unul din cele mai triste lucruri legate de varza murată este amintirea unor zile frumoase de primăvară, în care te aștepți să miroase a zambile și a toporași dar nu, miroase a varză zborșită. Pentru că sunt zilele în care vecinii își deșartă în canalizare ceea ce a rămas din butoaiele de varză, deseori mai mult de jumătate. Să nu-mi spuneți că n-ați văzut și n-ați mirosit, că nu vă cred! În fiecare miercuri, vorbesc la Radio România Cultural despre un subiect legat de gastronomie iar cel abordat azi a fost despre risipa alimentară și da, chiar și simplul fapt de a pune la murat mai multă varză decât poți să consumi/dăruiești face obiectul acestei teme.

Și-acum, să ne întoarcem la butoaiele noastre, cum s-ar zice. Pentru că, deși nu am făcut-o de multă vreme, încă n-am uitat cum se pune varza la murat. De fapt, rețeta pe care am urmat-o eu era inspirată de cartea Sandei Marin, cu unele mici omisiuni și diferențe. De pildă, dumneaei recomanda un butoi de stejar, eu nu am avut niciodată decât unul de plastic, cam de 30 de litri. Apoi, dumneaei mai recomanda să se pună și câteva gutui, ceea ce eu nu am făcut niciodată. Dar iată cum am procedat:

  Varză murată căpățâni

Ingrediente varză murată la butoi

(pentru un butoiaș de 30 de litri)

• 10-11 verze de mărime medie (niciodată nu mi-au intrat mai multe, dar s-a întâmplat să intre mai puține la volumul de 30 de litri, cum ar fi 8-9)
• 15-18 de grame de sare grunjoasă, neiodată, specială pentru murături/fiecare litru de volum al recipientului, adică minimum 450 de grame, maximum 540 de grame de sare la cei 30 de litri ai noștri (cereți sarea pentru murături în magazin, e un produs de sezon care se găsește de cumpărat doar în această perioadă)
• bețe de cimbru și mărar uscate
• 2-3 foi de dafin uscate
• 2-3 fire de hrean (cu mențiunea că hreanul are calitatea de a menține murăturile crocante, dacă vreți ca varza să se înmoaie bine, renunțați la el)
• opțional: gutui, o mână de boabe de porumb, mere (eu nu am folosit niciodată, soacră-mea folosește porumb care ajută la o fermentare mai rapidă și dă și o culoare galbenă)
• opțional: o varză roșie mică sau o o sfeclă roșie, dacă doriți o varză murată cu tentă rozalie, cum e cea din imaginea de mai sus

Mod de pregătire varză murată la butoi și câteva sfaturi:

1. Se aleg verze îndesate, albe, ideal ar fi să alegeți un soi cu frunză subțire și nervuri fine, care e mult mai bună pentru sarmale. Cele mai bune soiuri de varză pentru murat ar fi: varza ”De Buzău” și varza ”Măgura”, pentru că au foile fine și nervurile puțin proeminente.

2. Se curăță verzele de foile veștede de la suprafață dar și de cele verzi. Pentru murat, varza trebuie să fie albă și compactă. Se crestează cotorul verzei în cruce apoi se scobește bine cu un cuțit bine ascuțit. Gaura rezultată se va umple cu sare, care având proprietatea de a extrage apa din substațele cu care vine în contact (e higroscopică) va ajuta la înmuierea verzei. Lăsați varza să stea câteva ceasuri bune, chiar și peste noapte, cu gaura cotorului în sus, va fi mult mai ușor să o aranjați în butoi.

 Varză murată

3. Butoiașul în care vom pune varza e musai să fie foarte curat, opărit cu apă clocotită și apoi uscat bine. E esențial să facem asta pentru a preveni dezvoltarea unor bacterii și ciuperci nedorite.

4. Butoiașul meu nu a avut canea, presupun că sunt puțin cei care au acasă un astfel de recipient (caneaua e un fel ”robinet” așezat în partea de jos a butoiului, prin care putem goli tot lichidul din acesta). În timpul murării, va fi nevoie să pritocim (să agităm) zeama de varză, așa încât sarea, care are tendința de a se lăsa pe fundul vasului, să se distribuie uniform în zeama de varză. Dacă am avea caneaua respectivă, ar fi foarte simplu, pur și simplu am goli butoiul de lichid, colectându-l în alt recipient și am adăuga zeama la loc, operație care trebuie făcută de câteva ori în timpul procesului de fermentare (de murare). Neavând canea, vom așeza un furtun foarte curat care trebuie să ajungă până pe fundul butoiașului, având grijă să eliminăm posibilitatea ca acesta să se înfunde. Suflând în acest furtun vom face să se agite zeama din butoi, în același timp, dacă în timpul murării moarea (zeama de varză) crește prea mult în volum, putem elimina din aceasta prin furtun.

5. Se aranjează frumos verzele în butoi, cât mai înghesuite, formând straturi.  Printre aceste straturi vom împărți bețetele de cimbru, mărar, frunzele de dafin, hreanul și cele opționale (dacă le punem). E posibil ca varza să nu încapă în butoi de la bun început, o păstrăm într-un loc răcoros (cămară) și în câteva zile putem completa, după ce verzele se mai înmoaie, dar oricum, sarea din gaura cotorului ajută mult.

6. La un butoi de 30 de litri mie mi-au intrat cam 15-17 litri de apă, în funcție de cât de bine m-am priceput să așez verzele ca la tetris. În această apă vom dizolva, amestecând mult, toată sarea care nu a încăput în cotoarele scobite ale verzelor. Se toarnă saramura peste varză, în butoi și se așează deasupra un teasc (o scândurică) peste care vom pune o greutate, așa încât varza să fie bine imersată în lichid. Dacă nu au încăput de la început toate verzele, după 2-3 zile vor încăpea.

La lista ingredientelor am lăsat o toleranță destul de mare la cantitatea de sare, asta e în funcție și de cât de sărat vă place dar și de locul în care veți depozita butoiul, dacă îl țineți pe balcon, unde e foarte, foarte frig, e bine ca moarea să fie mai sărată, o concentrație mai mare de sare va ajuta să nu înghețe varza pe timpul iernii.

7. La fiecare 2-3 zile trebuie pritocită zeama (vom sufla cu putere în furtun așa încât moarea să se agite și să facă bulbuci). Această operație o vom repeta până când varza e complet murată. Se păstrează cel mai bine într-o cămară sau în beci, unde temperatura este în jurul a 10-12 grade Celsius. Dacă la suprafața lichidului din butoi se formează așa numita ”floare” (de fapt, sunt niște ciuperci care ne parazitează varza), aceasta trebuie îndepărtată cu atenție iar teascul și greutatea cu care presăm varza în lichid trebuie spălate foarte bine, pentru a prelungi durata de valabilitate a preparatului.

 

Varză murată în foi, la borcan

După cum deja v-am mărturisit, în ultimii ani prefer modalitatea de a mura varza în foi, la borcan, așa ca în imaginea pe care o puteți găsi ceva mai sus. Ocup mult mai puțin spațiu și nici nu trebuie să conserv, din cauza mărimii recipientului, cantități de varză pe care nu le pot consuma. În afară de asta, dacă se va ține borcanul la temperatura bucătăriei, se poate grăbi fermentația, în felul ăsta ajungând în situația de a ne bucura de sarmale mult mai repede. Deîndată ce începe să miroase a murat, borcanul trebuie dus la rece, pentru a-i prelungi durata de valabilitate produsului. Iată cum procedez:

Ingrediente Varză murată în foi, la borcan:

pentru un borcan de 5 litri

• 4-5 verze de dimensiune medie, alese după recomandările  de la rețeta de varză murată la butoi de mai sus
• 75-90 de grame de sare neiodată, specială pentru murături
• arome după gust: cimbru și mărar uscat, foi de dafin uscate
• 1-3 fire de hrean (cu mențiunea că hreanul are calitatea de a menține murăturile crocante, dacă vreți ca varza să se înmoaie bine, renunțați la el)
• opțional: gutui, mere, porumb, sfeclă sau varză roșie pentru o culoare rozalie etc.

Mod de pregătire varză murată în foi, la borcan:

1. Verzele se aleg și se pregătesc exact la la rețeta anterioară, de varză murată la butoi. Se scobește cotorul ceva mai larg și se pune pe foc o oală mare cu apă. Rând pe rând, se opărește câte o varză și se desprind unul-două straturi de frunze. Vom păstra întregi frunzele frumoase, bune pentru sarmale, decupând cu un cuțit bine ascuțit și din grosimea nervurilor, ca să fie mai maleabile frunzele. Funzele prea mici ca să poată fi folosite la sarmale se toacă mărunt.

2. Vom așeza frunzele mari în teancuri, presărând varză tocată printre ele, apoi le vom rula în fișicuri. Eu pun câte 10 frunze într-un astfel de ”pachet”.

3. Se aranjează pachetele cu foi de varză în borcan, cu bețe de cimbru și mărar și cele 2 fire subțiri de hrean printre ele, făcând loc și pentru un furtun pentru pritocire, dacă se dorește, dacă nu, fiind mult mai ușor de manipulat decât un butoi, putem goli borcanul de lichid peste câteva zile și apoi să adăugăm lichidul agitat înapoi.

4. La acest volum, ar trebui să intre cam 2,5-3 litri de apă, în care se va dizolva prin agitare toată sarea. Saramura rezultată se toarnă deasupra verzei. Se așează două bețe în cruce (sau un grătar special potrivit pentru gura borcanului) peste varză și se apasă cu o mică greutate.

5. Restul pașilor sunt identici ca la rețeta anterioară, cu pritocirea lichidului, eventual, completarea după câteva zile cu alte foi de varză, temperatura de depozitare etc.

 sarmale în foi de varză murată

Sauerkraut german

După cum rezonanța numelui v-a lăsat deja să vă dați seama, sauerkraut este o specialitate germană constând în varză fermentată (murată).  Ce este specific acetui tip de varză murată este faptul că se folosesc foarte puține ingrediente, de obicei doar varză albă tocată și sare neiodată, rareori semințe de chimen și boabe de piper negru, și că fermentarea se produce în sucul propriu, fără adaus de apă.

  Sauerkraut

Pentru aceasta, varza tocată fin se amestecă bine cu sare grunjoasă și eventual cu piperul și chimenul. Sarea având proprietatea de a extrage apa din substanțele cu care vine în contact, în scurt timp varza se va înmuia. Varza înmuiată, cu tot cu zeama pe care o lasă, se pune în recipiente, pornind de la borcane până la butoaie de mari dimensiuni și se presează bine, deseori fiind efectiv călcată în picioare, așa cum se vede în imaginea de mai jos.

  Preparând sauerkraut

Deasupra verzei din butoaie/recipiente se pun teascuri pe care se așează greutăți, așa încât în scurt timp varza să fie acoperită de propriul lichid. Varza se va mura lent, la temperaturi sub 15 grade Celsius, gustul său va fi foarte pronunțat și apreciat de germani și de popoarele care au preluat acest procedeu. Polonezii apreciază mult varza murată în acest fel și o folosesc în foarte multe preparate specifice. Mai către est, în Ucraina și Belorusia, varza acră tocată se pregătește cam la fel, doar că se adaugă și morcovi rași, la fel, pe teritoriul Franței, în Alsacia, fostă sub influență germană o lungă perioadă, întâlnim preparatul aproape identic numit ”choucrute”.

  Sauerkraut polonez

Kimchi corean

Kimchi este o garnitură specific coreană din legume fermentate, a cărei bază este varza. Ce-i drept, e vorba despre varza chinezească brassica rapa, dar tot varză murată este.  Spre deosebire de specialitățile europene de varză murată, care sunt mult mai simple și au rețete foarte clare, există sute de variante de a pregăti kimchi, ale căror ingrediente de bază sunt, după cum spuneam, varza, ridichea, ceapa verde și usturoiul.

 Kimchi (Korean food)

Ingrediente Kimchi:

rezultă în jur de 3.6 kg de Kimchi

• 3 – 4 verze chinezești
• 1/2 cană de sare neiodată
• 2 căni de apă
• 2 linguri de făină de orez
• 2 linguri de zahăr brun
• 2 căni de ridichi tocate
• 1 cană de morcovi tocați
• 7-8 cepe verzi, tocate
• 1 cană de frunze tocate de chives asiatic (buchu), în lipsă se înlocuiește cu 3 cepe verzi tocate
• opțional, 1 cană din iarba numită minari (water dropwort)
• 24 căței de usturoi zdrobiți
• 2 linguri de ghimbir proaspăt răzuit
• 1 ceapă medie, rasă
• ½ cană sos de pește
• ¼ cană de pastă de creveți fermentați (saeujeot) cu marinada sărată, mărunțiți
• 2 căni de fulgi de ardei iute (gochugaru)

1. Varza chinezească se taie în sferturi și se presară cu sare printre frunze. Se așează într-un vas și se lasă în repaus 2 ore, întorcându-le din când în când în apa sărată care se va lăsa la fundul vasului.

2. După 2 ore se clătește bine varza sub jet de apă rece și se lasă să se scurgă.

3. Cât timp varza e în repaus, pregătim restul ingredientelor: se combină apa, făina de orez și zahărul brun într-o crăticioară. Se pune pe foc și se fierbe, amestecând continuu, cam 10 minute. După ce se răcește, se pune acest ”porridge” într-un castron și se adaugă sosul de pește, usturoiul, ghimbirul, ceapa, creveții sărați fermentați și fulgii de ardei iute. Se amestecă bine cu o lingură de lemn până când amestecul se transformă într-o pastă.

4. Se adaugă ridichea, morcovul și ceapa verde cât și chives asiatic, dacă nu, ceva ceapă verde în plus. Se amestecă bine.

5. Se desfac frunzele sfertului de varza intr-un evantai, se intinde pasta pregătită anterior pe fiecare frunză, se rulează și se împachetează strâns, apoi se așează într-un borcan. la temperatura camerei, kinchi va începe să fermenteze în 2-3 zile. Se presează bine cu o lingură de lemn pentru a elibera bulele de aer care tind să se formeze. Odată ce fermentația a început, se păstrează kinchi la frigider și se va folosi când e nevoie. Păstrarea la frigider va încetini fermentația, dar în timp kimchi va deveni tot mai acru.

Sursa rețetei este site-ul maangchi.com și nu, nu am încercat încă rețeta, de altfel pare o provocare doar să faci rost de toate ingredientele, dar mărturisesc, de când a început să se vorbească tot mai mult despre kimchi în mediile de foodie, curiozitatea mea e în creștere și vreau neapărat să îl probez. Dacă veți reuși să faceți rost de ingrediente înaintea mea, mai jos este un video (tot de la maangchi.com) care va face totul mult mai ușor de urmărit și pus în practică.

 

Varză murată în diferite feluri fac și chinezii, și japonezii, și filipinezii, în mare măsură procedeele fiind asemănătoare mai mult sau mai puțin cu cele descrise mai sus, diferind aromele adăugate. Cam atât azi despre varza murată, dacă voi cunoașteți și alte specialități pe bază de varză fermentată aștept cu nerăbdare să-mi dați de știre prin comentarii.

 

Varză albă 
Tacoma F1 RZ

• Ambalaje:plic 1000 semințe, plic 2500 semințe, plic 10.000 semințe
• Producător:RIJK ZWAAN, Olanda
• Descriere:– Hibrid semitardiv, cu perioadă de vegetație de 75-80 de zile, uşor de cultivat, destinat culturilor de vară, toamnă în câmp.
  – Hibrid rezistent la Fusarium, foliajul său nu este sensibil la boli produse de ciuperci şi la trips..
  – Datorită rădăcinii sale agresive rezistă şi are o calitate bună şi în condiţii de nutriţie slabă, iar în condiţii deficitare de apă plantele sunt adevărate supravieţuitoare.
  – Suportă bine nu numai căldura de vară, dar şi lipsa temporară de apă.
  – Nu este sensibil la deformări, la necroza frunzelor cauzate de şocuri termice, având o calitate excelentă şi în lunile de vară.
  – Experienţele de cultivare arată că suportă atât plantarea în rânduri dense, cât şi în rânduri rare.
  –În cazul rândurilor dense în prima perioadă este oportun să lucrăm cu o doză de azot redusă faţă de cea obişnuită.
• Descriere căpățână:– Căpăţâna este alcătuită la o adâncime de 3-4 straturi din frunze de culoare verde proaspăt.
  – Greutatea medie a căpăţânii este cuprinsă între 1,3-2,5 kg.
  – Frunzele de culoare verde albăstrui, prezintă un strat de pruină.
  – Sunt mari, foarte fine, cu nervuri subțiri acoperind mai mult din jumătatea căpățânii, fiind ideale pentru învelire și obținerea sarmalelor.
  – Căpățâna este de formă rotund-aplatizată, prezintă gust plăcut, dulceag, lipsit de arome extreme.
• Cultură:– Plantarea se poate planifica în mod continuu din Martie până la 10 August, astfel recoltarea va fi eșalonată de la începutul lunii Iunie până în Noiembrie.
  – Recomandat pentru consum în stare proaspătă și murare.
• Desime:Recomandăm 35.000 – 45.000 plante/ha (60 x 50cm sau 55 x 40cm).

 

O bună metodă pentru a înmulți trandafirii 

 

Dacă și vouă vă plac la fel de mult, ca și mie, trandafirii, vă recomand să citiți acest articol. Cum știți deja, majoritatea grădinarilor înmulțesc florile prin butași, însă vă garantez că metoda lor nu se compară cu cea pe care urmează să v-o prezint azi.

Dacă ați consumat burrito, probabil că sunteți deja familiarizați cu aspectul acestui tip de mâncare, de proveniență mexicană. Totuși, nu vom consuma trandafirii, doar ne vom folosi de aceeași tehnică, pentru a-i multiplica.

Vei avea nevoie de butași și de ziar…

Butașii de trandafiri trebuie să fie la fel de subțiri precum un creion și să aibă o lungime de circa 20 cm. Mai departe, trebuie să îndepărtezi frunzele și să tai partea de jos a butașilor, exact sub mugur, iar pe cea de sus, la o distanță de aproximativ doi muguri.

Ai mare grijă, deoarece butașii nu trebuie să fie bolnavi sau să aibă pete de mucegai, deoarece îi pot îmbolnăvi și pe ceilalți.

Ia apoi un ziar mare, o pungă de plastic și apă. Strânge butașii în mănunchi și înfășoară în ziar, astfel încât să fie acoperit în totalitate.

Înmoaie burrito-ul obținut în apă. Ia o cârpă, înmoai-o în apă, stoarce-o bine și înfășoară ziarul cu ea. După ce ziarul s-a udat, îndepărtează cârpa și pune burrito-ul într-o pungă de plastic.

Depozitează într-un spațiu răcoros.

În doar 4 săptămâni, încep să dea rădăcinile.

Verifică butașii din când în când, ca nu cumva să sfoiegească. Dacă se întâmplă asta, aruncă orice butaș sfoiegit sau bolnav, deoarece vor fi afectați și ceilalți.

Când observi că butașii au rădăcini, îi poți planta. Sădește-i astfel încât să rămână doar un singur mugur deasupra solului, restul trebuie să fie în pământ. Acoperă cu o pungă sau o sticlă din plastic. Nu uita să uzi butașii si să îi ții la umbră, mai ales atunci când sunt temperaturi ridicate.

Când plantele încep să crească îndepărtează treptat punga sau sticla din plastic. Poți începe cu descoperirea plantei timp de o oră, după care acoperi la loc, până când ajungi să îndepărtezi definitiv stratul protector.